P. 1
20100623Institutia Familiei in Noul Cod Civil

20100623Institutia Familiei in Noul Cod Civil

|Views: 1,169|Likes:
Published by Bobe Serban Irina

More info:

Published by: Bobe Serban Irina on Aug 22, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/24/2013

pdf

text

original

Sections

  • CAPITOLUL 1 Preliminarii
  • CAPITOLUL 2 Dispoziţiile generale privind familia
  • Secţiunea 1. Fundamentele familiei
  • Secţiunea 2. Principiile căsătoriei
  • Secţiunea 3. Egalitatea în drepturi a copiilor
  • Secţiunea 5. Relaţiile dintre părinţi şi copii
  • Secţiunea 6. Principiul interesului superior al copilului
  • Secţiunea 7. Ascultarea copilului
  • Secţiunea 8. Instanţa de tutelă
  • LOGODNA
  • CAPITOLUL 1 Noutatea reglementării. Natură juridică
  • Secţiunea 1. Condiţii
  • Secţiunea 3. Formalităţi privind celebrarea căsătoriei
  • Secţiunea 4. Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei
  • Secţiunea 5. Formalităţi privind regimul matrimonial
  • NULITATEA CĂSĂTORIEI
  • Secţiunea 1. Reglementare. Clasificare
  • Secţiunea 2. Nulităţi absolute ale căsătoriei Regim juridic
  • Secţiunea 3. Nulităţi relative ale căsătoriei Regim juridic
  • Secţiunea 1. Precizări prealabile
  • Secţiunea 2. Efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei
  • Secţiunea 3. Situaţia copiilor
  • Secţiunea 4. Căsătoria putativă
  • Secţiunea 5. Opozabilitatea hotărârii judecătoreşti
  • CAPITOLUL 1 Autonomia reglementării raporturilor personale
  • REGIMUL MATRIMONIAL
  • Caracterizare generală
  • Secţiunea 2. Fundamentul regimului matrimonial
  • Secţiunea 4. Principiile regimurilor matrimoniale
  • Secţiunea 2. Originea convenţiei matrimoniale
  • Secţiunea 3. Natura juridică
  • Secţiunea 5. Formarea convenţiei matrimoniale
  • Secţiunea 6. Efectele convenţiilor matrimoniale
  • DESFACEREA CĂSĂTORIEI
  • Secţiunea 1. Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară
  • Secţiunea 3. Divorţul din culpă
  • Secţiunea 4. Divorţul după o separare în fapt
  • Secţiunea 5. Divorţul din cauza stării sănătăţii unui soţ
  • Secţiunea 1. Data desfacerii căsătoriei
  • FILIAŢIA
  • Secţiunea 1. Filiaţia faţă de mamă
  • CAPITOLUL 3 Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator
  • Secţiunea 2. Confidenţialitatea informaţiilor
  • ADOPŢIA
  • Secţiunea 1. Principiile adopţiei

CUPRINS
TITLUL I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA RELAŢIILOR DE FAMILIE ÎN NOUL COD CIVIL ................... 15 CAPITOLUL 1 Preliminarii ................................................................ 15 CAPITOLUL 2 Dispoziţiile generale privind familia ......................... 17 Secţiunea 1 - Fundamentele familiei .................................................... 17 Secţiunea 2 - Principiile căsătoriei ....................................................... 18 Secţiunea 3 - Egalitatea în drepturi a copiilor ...................................... 20 Secţiunea 4 - Îndatoririle părinţilor. Raporturile dintre părinţi şi copii .................................... 20 Secţiunea 5 - Relaţiile dintre părinţi şi copii ........................................ 21 Secţiunea 6 - Principiul interesului superior al copilului ..................... 21 Secţiunea 7 - Ascultarea copilului ........................................................ 22 Secţiunea 8 - Instanţa de tutelă ............................................................. 23 TITLUL II. LOGODNA ......................................................................................... 24 CAPITOLUL 1 Noutatea reglementării. Natură juridică .............................................. 24 CAPITOLUL 2 Încheierea logodnei. Efecte .................................................................. 27 CAPITOLUL 3 Ruperea logodnei ................................................................................. 28 Secţiunea 1 - Condiţii ........................................................................... 28 Secţiunea 2 - Efecte. Restituirea darurilor. Răspundere. Prescripţie .................................................. 28 2.1. Restituirea darurilor 2.2. Răspunderea pentru ruperea logodnei

TITLUL III. ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI .......................................................... 31 CAPITOLUL 1 Condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei ................................... 31 Secţiunea 1 - Raţiunea reglementării. Clasificare ................................ 31 Secţiunea 2 - Condiţii de fond pozitive ................................................ 32 2.1. Tabel comparativ privind condiţiile de fond pozitive ale căsătoriei 2.2. Analiza condiţiilor de fond pozitive 2.2.1. Diferenţa de sex 2.2.2. Vârsta (capacitatea) matrimonială 2.2.3. Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii 2.2.4. Consimţământul la căsătorie Secţiunea 3 - Condiţii de fond negative (impedimentele la căsătorie) .......................................... 46 3.1. Noţiune 3.2. Clasificare 3.3. Tabel comparativ privind condiţiile de fond negative ale căsătoriei 3.4. Analiza impedimentelor la căsătorie 3.4.1. Bigamia 3.4.2. Rudenia 3.4.3. Tutela 3.4.4. Alienaţia, debilitatea mintală şi lipsa vremelnică a facultăţilor mintale CAPITOLUL 2 Formalităţi pentru încheierea căsătoriei ............................................. 54 Secţiunea 1 - Raţiunea reglementării. Clasificare ................................ 54 Secţiunea 2 - Formalităţi premergătoare celebrării căsătoriei .............. 55 2.1. Declaraţiile pentru încheierea căsătoriei 2.1.1. Declaraţia privind comunicarea reciprocă a stării de sănătate 2.1.2. Declaraţia de căsătorie 2.1.3. Declaraţia cu privire la nume 2.1.4. Declaraţia pentru încuviinţarea căsătoriei minorului

2

2.2. Publicitatea declaraţiei de căsătorie 2.3. Opoziţia la căsătorie Secţiunea 3 - Formalităţi privind celebrarea căsătoriei ........................ 65 3.1. Celebrarea căsătoriei 3.2. Momentul încheierii căsătoriei Secţiunea 4 - Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei ...................... 70 4.1. Întocmirea actului de căsătorie 4.2. Dovada căsătoriei Secţiunea 5 - Formalităţi privind regimul matrimonial ........................ 72 TITLUL IV. NULITATEA CĂSĂTORIEI ............................................................ 74 CAPITOLUL 1 Cazuri de nulitate. Regim juridic ......................................................... 74 Secţiunea 1 - Reglementare. Clasificare ............................................... 74 Secţiunea 2 - Nulităţi absolute ale căsătoriei. Regim juridic ............... 75 2.1. Cazuri de nulitate absolută 2.2. Regim juridic Secţiunea 3 - Nulităţi relative ale căsătoriei. Regim juridic ................. 87 3.1. Cazuri de nulitate relativă 3.2. Regim juridic CAPITOLUL 2 Efectele nulităţii.................................................................................... 94 Secţiunea 1 - Precizări prealabile ......................................................... 94 Secţiunea 2 - Efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei ........................... 94 Secţiunea 3 - Situaţia copiilor .............................................................. 96 Secţiunea 4 - Căsătoria putativă ........................................................... 97 4.1. Consideraţii generale 4.2. Condiţiile şi dovada bunei credinţe 4.3. Efectele căsătoriei putative Secţiunea 5 - Opozabilitatea hotărârii judecătoreşti ........................... 102 TITLUL V. DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PERSONALE ALE SOŢILOR ................................................................................. 105

3

CAPITOLUL 1 Autonomia reglementării raporturilor personale .............................. 105 CAPITOLUL 2 Luarea deciziilor de către soţi ............................................................ 107 CAPITOLUL 3 Îndatoririle soţilor .............................................................................. 108 3.1. Îndatorirea de sprijin moral reciproc 3.2. Îndatorirea de a locui împreună (obligaţia de coabitare) 3.3. Îndatoririle conjugale (debitum conjugale) 3.4. Obligaţia de fidelitate 3.5. Obligaţia de a purta numele comun CAPITOLUL 4 Independenţa personală a soţilor ....................................................... 112 CAPITOLUL 5 Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea de exerciţiu .................. 114 TITLUL VI. REGIMUL MATRIMONIAL ......................................................... 115 CAPITOLUL 1 Consideraţii introductive .................................................................... 115 Secţiunea 1 - Noţiunea de regim matrimonial. Caracterizare generală ................................................... 115 Secţiunea 2 - Fundamentul regimului matrimonial ............................ 117 Secţiunea 3 - Natura juridică a regimului matrimonial ...................... 118 Secţiunea 4 - Principiile regimurilor matrimoniale ............................ 120 4.1. Principiul egalităţii în drepturi dintre soţi 4.2. Principiul libertăţii alegerii şi modificării regimului matrimonial 4.2.1. Libertatea alegerii regimului matrimonial 4.2.2. Libertatea modificării regimului matrimonial 4.3. Principiul subordonării regimului matrimonial scopului căsătoriei

4

Secţiunea 5 - Clasificarea regimurilor matrimoniale ......................... 124 CAPITOLUL 2 Convenţia matrimonială ..................................................................... 126 Secţiunea 1 - Noţiune ......................................................................... 126 Secţiunea 2 - Originea convenţiei matrimoniale ................................ 127 Secţiunea 3 - Natura juridică .............................................................. 128 Secţiunea 4 - Delimitarea convenţiei matrimoniale de alte instituţii ........................................................................ 128 Secţiunea 5 - Formarea convenţiei matrimoniale ............................... 130 5.1. Condiţii de validitate (de fond şi de formă) 5.1.1. Capacitatea 5.1.2. Consimţământul 5.1.3. Obiectul 5.1.4. Cauza 5.1.5. Data încheierii convenţiei matrimoniale 5.1.6. Condiţii de formă 5.1.7. Sancţiuni 5.2. Condiţii de opozabilitate. Publicitatea convenţiei matrimoniale 5.2.1. Formalităţi generale 5.2.1.1. Consideraţii generale 5.2.1.2. Publicitatea convenţiilor matrimoniale potrivit noului Cod civil 5.2.2. Formalităţi speciale 5.2.3. Sancţiunea neîndeplinirii formalităţilor de publicitate Secţiunea 6 - Efectele convenţiilor matrimoniale .............................. 150 CAPITOLUL 3 Regimul primar imperativ .................................................................. 152 Secţiunea 1 - Consideraţii generale privind regimul primar imperativ ...................................................................... 152 1.1. Noţiune 1.2. Trăsăturile regimului primar imperativ Secţiunea 2 - Regimul primar imperativ în situaţia normală .............. 154

5

2.1. Interdependenţa vieţii familiale (coeziunea patrimonială a cuplului) 2.1.1. Locuinţa familiei 2.1.1.1. Noţiunea de locuinţă a familiei 2.1.1.2. Drepturile soţilor asupra locuinţei comune 2.1.1.3. Regimul juridic al locuinţei familiei 2.1.1.4. Bunurile mobile care servesc locuinţei familiei 2.1.1.5. Efectele divorţului asupra locuinţei comune 2.1.2. Cheltuielile căsătoriei 2.1.2.1. Noţiune 2.2. Independenţa economică şi socială reciprocă a soţilor 2.2.1. Independenţa profesională 2.2.1.1. Libertatea fiecărui soţ de a exercita o profesie 2.2.1.2. Participarea unuia dintre soţi la exercitarea profesiei de către celălalt soţ 2.2.2. Independenţa patrimonială a soţilor. Dreptul la informare 2.2.2.1. Încheierea de acte juridice 2.2.2.2. Depozitele bancare. Independenţa fiecăruia dintre soţi 2.2.2.3. Dreptul la informare Secţiunea 3 - Adaptarea regimului matrimonial în situaţia de criză .............................................................................. 182 3.1. Extinderea judiciară a puterilor unuia dintre soţi 3.1.1. Noţiune 3.1.2. Natura juridică 3.1.3. Cauzele 3.1.4. Câmpul de aplicare a reprezentării judiciare 3.1.4.1. Puterile exercitate de soţul reprezentant 3.1.4.2. Întinderea reprezentării 3.1.5. Efectele reprezentării 3.1.6. Încetarea mandatului judiciar 3.2. Limitarea judiciară a puterilor unuia dintre soţi 3.2.1. Noţiune 3.2.2. Natura măsurii 3.2.3. Condiţiile măsurii 3.2.4. Caracterele măsurii 3.2.5. Sancţiunea

6

CAPITOLUL 4 Regimul comunităţii legale ................................................................. 192 Secţiunea 1 - Consideraţii prealabile .................................................. 192 Secţiunea 2 - Caracterizare generală .................................................. 192 2.1. Principiile regimului matrimonial al comunităţii legale 2.2. Trăsăturile regimului comunităţii legale 2.2.1. Regim de comunitate parţială 2.2.2. Regim legal, unic, obligatoriu şi imutabil Secţiunea 3 - Structura (compoziţia) patrimoniului fiecărui soţ ........ 195 3.1. Precizări prealabile 3.2. Bunurile comune ale soţilor 3.2.1. Calificare. Criteriile generale de determinare a bunurilor comune 3.3. Dovada bunurilor comune 3.4. Bunurile proprii ale soţilor 3.4.1. Precizări privind categoriile de bunuri proprii 3.4.2. Categoriile de bunuri proprii prevăzute de Codul familiei 3.4.3. Bunurile proprii ale soţilor potrivit noului Cod civil 3.4.4. Natura juridică a salariului 3.4.5. Dovada bunurilor proprii 3.4.5.1. Importanţă. Reglementare 3.5. Pasivul matrimonial 3.5.1. Datoriile soţilor 3.5.1.1. Conţinut 3.5.1.2. Calificarea datoriilor soţiilor 3.5.1.3. Categoriile de datorii comune potrivit Codului familiei 3.5.1.4. Datoriile comune ale soţilor potrivit noului Cod civil 3.5.2. Regimul juridic al datoriilor soţilor 3.5.2.1. Reguli specifice 3.5.2.2. Regimul juridic al datoriilor personale 3.5.2.3. Regimul juridic al datoriilor comune Secţiunea 4 - Funcţionarea regimului comunităţii de bunuri ............. 213

7

5. Domeniul de aplicare 4. Limite de fapt 4.3.2.4. Gestiunea exclusivă 4.1.1.2.2. Gestiunea paralelă (concurentă) 4. Reglementare.4.2.1.2. Gestiunea exclusivă potrivit noului Cod civil 8 .3.2.2.4.2.2. Gestiunea comună (cogestiunea) 4.3.3.4. Gestiunea bunurilor proprii (drepturile soţilor asupra bunurilor proprii) potrivit Codului familiei 4.2. Clasificarea limitelor mandatului tacit reciproc 4.4.1.3. Modalităţile de exprimare a consimţământului 4.1. Sancţiunea nerespectării limitelor mandatului tacit reciproc 4. Sancţiunea 4. Gestiunea bunurilor comune potrivit Codul familiei 4.4. Raţiunea reglementării 4.4.2. Consideraţii generale privind gestiunea bunurilor comune 4.3.4. Înţelesul prezumţiei de mandat tacit reciproc între soţi 4.2.1. Răspunderea pentru actele care prejudiciază comunitatea 4.4.4.2.excepţie de la sistemul gestiunii paralele 4.1.1.4.4.4. Forţa prezumţiei de mandat tacit reciproc 4.2. Gestiunea separată 4.3.4. Sistemul gestiunii paralele 4.3. Limite convenţionale 4. Calificare 4.4.2. Limite legale 4. Prezumţia de mandat tacit reciproc între soţi 4. Conţinutul principiului gestiunii comune 4.1. Domeniul de aplicare 4.3.1. Noţiune 4.3.4.2. Limitele mandatului tacit reciproc 4.4.1.2. Aspecte generale 4.5. Gestiunea bunurilor comune potrivit noului Cod civil 4.2.2.3.5.4.6.2.3.1.2. Sistemul gestiunii comune (cogestiunii) . Corecţii 4.3.1.2.1.

4. Încetarea şi lichidarea comunităţii potrivit noului Cod civil 7...2..1........ Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei potrivit noului Cod civil Secţiunea 6 ....2.3............... Data încetării comunităţii de bunuri la divorţ 7. Clauze privind lichidarea şi partajul comunităţii 9 .. Cazurile de încetare a regimului matrimonial 7.1..........2. Lichidarea comunităţii... Împărţeala bunurilor comune în timpul căsătoriei potrivit Codului familiei 5.... Data încetării regimului comunităţii legale 7.3....1...1.....2................. Împărţirea bunurilor comune prin bună învoială 7.... 234 5......1.1.......2. Împărţirea bunurilor comune prin hotărâre judecătorească 7........4.2......2.... Gestiunea bunurilor proprii potrivit noului Cod civil Secţiunea 5 .2....... Cauzele încetării regimului comunităţii legale 7..Regimul comunităţii convenţionale ....3........3......1... Efectele partajului 7..2.2...3.....1...4......Împărţeala (partajul) bunurilor comune în timpul căsătoriei ................ 240 7.... Clauze referitoare la compoziţia comunităţii 1..1... Preliminarii 1. Partajul bunurilor comune 7...... Modalităţile de partaj 7..2..2... Lichidarea comunităţii de bunuri 7...2...Încetarea şi lichidarea comunităţii ...3.1...3.... Comunitatea extinsă 1... Clauze de modificare a gestiunii bunurilor 1.... Comunitatea restrânsă 1..........3..1.Dispoziţii speciale din noul Cod civil privind drepturile soţilor în lumina legislaţiei societăţilor comerciale ............ 254 1.. Efectele partajului CAPITOLUL 5 Regimuri matrimoniale convenţionale ............ Modalităţile de lichidare 7...... 237 Secţiunea 7 ...... 254 Secţiunea 1 ...2..2..1. Încetarea şi lichidarea comunităţii legale potrivit Codului familiei 7....1..1.3....3.6......1....

Efectele modificării convenţionale a regimului matrimonial 2...3.3.2.3.. 276 Secţiunea 1 ...... Lichidarea regimului CAPITOLUL 6 Modificarea regimului matrimonial . Succintă caracterizare 2.....2....1...4.2... Separaţia pasivului 2.3.. Limitele modificării regimului matrimonial 2.2.2...2........3.3...2...2.1.4.1.4.1...........2. Efectele modificării judiciare a comunităţii de bunuri 2....Modificarea regimului matrimonial potrivit noului Cod civil .......... Separaţia activului 2..2. Condiţii de opozabilitate faţă de terţi 2........ Clauza de preciput 1..1..2.....1.......... Condiţii 2..2......2.. Gestiunea bunurilor 2.2. Reglementare 2...3.3.2.2..2.2... 265 2.. Modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale Secţiunea 2 ....... Delimitări conceptuale 2.. Condiţii de fond 2.2.2... Efectele între soţi 2..3..2... Condiţii generale 2.. Condiţii ad validitatem 2...........Consideraţii generale ........2........1..2............ Condiţie specială 2......2...2.3.2......4.. Temeiul juridic al separaţiei de bunuri 2.......2.. Condiţii de formă 2......2.3.2.... 276 Secţiunea 2 ...Regimul separaţiei de bunuri . Preliminarii 1.2.. Modificarea convenţională a regimului matrimonial 2.. Modificarea judiciară a regimului comunităţii de bunuri 2.3..2....2..1..1.1. Efectele faţă de terţi 10 ... Dovada bunurilor 2...4.. Separaţia de bunuri potrivit noului Cod civil 2.....2....1..2..... 276 2.... Separaţia patrimoniilor 2.

..................2............. 296 Secţiunea 4 ...................... Prestaţia compensatorie Secţiunea 4 ............. învăţătură şi pregătire profesională a copilului 4............................. 304 Secţiunea 1 ............2................ 292 Secţiunea 2 ........................ 316 4........1................ DESFACEREA CĂSĂTORIEI ................Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori ............. 301 Secţiunea 5 ....Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară .Divorţul din culpă ......................Data desfacerii căsătoriei ..2....................................... 304 Secţiunea 2 .............. Încredinţarea copiilor 4...............1... 301 CAPITOLUL 3 Efectele divorţului ..Divorţul prin acordul soţilor pe care administrativă sau prin procedură notarială ......2....2... 287 CAPITOLUL 1 Consideraţii generale. Alocaţia de stat pentru copii 11 ........3....................... Efectele desfacerii căsătoriei cu privire la relaţiile patrimoniale dintre părinţi şi copii 4.......................4... Reglementare . Contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere................ Obligaţia de întreţinere între foştii soţi 3........... 293 Secţiunea 3 .. Noţiunea de „desfacere a căsătoriei”.........Divorţul din cauza stării sănătăţii unui soţ .......... Efecte cu privire la regimul matrimonial 3........................................ Dreptul la despăgubiri 3..........Efectele divorţului asupra relaţiilor patrimoniale dintre foştii soţi ................1.................... 290 Secţiunea 1 .......Divorţul după o separare în fapt .......1.................. 306 3............... Efectele desfacerii căsătoriei asupra relaţiilor personale dintre părinţi şi copii 4..................................Efectele divorţului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soţi ...... 304 Secţiunea 3 ......................... educare................................... 287 CAPITOLUL 2 Cazurile de divorţ .......1...TITLUL VII...................

.................. 327 Secţiunea 1 ...............Contestarea filiaţiei în situaţia reproducerii asistate medical .....3......... 325 CAPITOLUL 2 Filiaţia ............................................. 341 CAPITOLUL 4 Situaţia legală a copilului .....................2............................Filiaţia faţă de mamă .......................... ADOPŢIA ... Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei 2............1.............. 349 12 .................Confidenţialitatea informaţiilor ................ Noţiune ......... Principiul interesului superior al copilului Secţiunea 2 ....... culturală şi lingvistică .......................................TITLUL VIII................................................................... Reglementare ........................ FILIAŢIA ............ 348 Secţiunea 3 ......................................................................................... Prezumţia de paternitate ...........Principiile adopţiei ................................. 344 Secţiunea 1 . 327 Secţiunea 2 ......Principiul continuităţii în educarea copilului........................... 344 CAPITOLUL 1 Noţiune.......... 342 TITLUL IX................................................................................................................... Acţiunea în tăgada paternităţii 2.......... ţinându-se seama de originea sa etnică...................................1.......... 339 Secţiunea 1 ......... 340 Secţiunea 2 ......................................................... 330 2.... Acţiunea în contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie CAPITOLUL 3 Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator .............................................. 347 1.... 325 CAPITOLUL 1 Consideraţii introductive......Principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial ..........Stabilirea filiaţiei faţă de tată..

.....................3. 373 CAPITOLUL 3 Exercitarea autorităţii părinteşti ... 361 3................... Numele şi prenumele adoptatului 3.............. 378 13 .2. 372 CAPITOLUL 2 Drepturile şi îndatoririle părinţilor .........................2...........................2.. Dreptul la informare CAPITOLUL 4 Încetarea adopţiei .....2...6...4........................................... Cerinţe de fond privitoare la persoana sau familia adoptatoare 2...... Nulitatea adopţiei 4.......................3..... Efectele încetării adopţiei TITLUL X......4..... Cerinţe legate de consimţământul altor persoane implicate în adopţie 2..... Cerinţe de fond privitoare la persoana adoptatului 2....... Obligaţia legală de întreţinere 3..................3..................................................... Ocrotirea părintească a copilului adoptat 3.1.... AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ .. Vocaţia succesorală legală 3..2.........................CAPITOLUL 2 Condiţii de fond ale adopţiei .......1...................2.................. Raporturile dintre adoptat şi adoptator 3....1....2.......... Desfacerea adopţiei 4.......5....2..............2. Regimul juridic al nulităţii adopţiei 4........1....4.. Cetăţenia adoptatului 3..... 368 4....................................................... 372 CAPITOLUL 1 Noţiune .... 350 2...........2. Impedimente la adopţie CAPITOLUL 3 Efectele adopţiei . Relaţiile de filiaţie şi de rudenie ale adoptatului 3...

. 387 CAPITOLUL 3 Condiţiile obligaţiei de întreţinere …………………...…………... 380 Secţiunea 1 ... Stingerea obligaţiei de întreţinere 4........ 379 TITLUL XI.......CAPITOLUL 4 Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti ..........1.....................................Caracterele juridice ale obligaţiei legale de întreţinere ………………………………............... 380 CAPITOLUL 1 Noţiunea şi fundamentul obligaţiei legale de întreţinere . Plata pensiei de întreţinere 14 .. 380 CAPITOLUL 2 Persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere şi ordinea în care se datorează ……………………………….... 399 4................ OBLIGAŢIA LEGALĂ DE ÎNTREŢINERE ..……… 393 CAPITOLUL 4 Stabilirea şi executarea obligaţiei de întreţinere .....……....……...3.....2.. Cuantumul obligaţiei de întreţinere 4....

De asemenea. prin legea pentru punerea în aplicare a noului Cod civil (în continuare N.C.civ.C. precum cele din materia protecţiei drepturilor copilului. prin reglementarea Art. intitulată „Despre familie” (art. prevede că acesta va intra în vigoare la data care va fi stabilită prin legea de punere în aplicare a acestuia.Of. la tradiţia încorporării reglementării relaţiilor de familie în Codul civil. 511 din 24 iulie 2009) reglementează relaţiile de familie în Cartea a II-a. 2664 din N. din punctul de vedere al tehnicii legislative. Noua reglementare a relaţiilor de familie valorifică soluţiile şi propunerile „de lege ferenda” conturate în doctrină şi jurisprudenţă. Prin legea de punere în aplicare. Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului civil. 1 15 . soluţie pe care. 258-534)1.) se va realiza abrogarea Codului familiei. iniţial. Codul civil din Quebec. o consacra şi Codul civil de la 1864.TITLUL I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA FAMILIEI ÎN NOUL COD CIVIL CAPITOLUL 1 Preliminarii Noul Cod civil (Legea 287/17 iulie 2009. având ca surse principale de inspiraţie Codul civil francez.civ. publicată în M. Pe cale de consecinţă. Cele mai spectaculoase modificări au fost aduse în materia regimurilor matrimoniale. noul Cod civil integrează principii şi reglementări care se regăsesc în prezent la nivelul unor reglementări speciale. Codul civil elveţian. marcând revenirea. Codul familiei va fi abrogat. În termen de 12 luni de la data publicării Codului civil. nr.

16 . a divorţului (prin posibilitatea conferită soţilor de a divorţa prin acordul lor pe cale administrativă sau notarială).convenţiilor matrimoniale. a protecţiei copilului (printr-o nouă reglementare a autorităţii părinteşti). a filiaţiei (prin modificarea regimului juridic al acţiunilor în filiaţie).

Scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a concentra în câteva texte principiile fundamentale aplicabile în materia reglementării relaţiilor de familie. precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei. Fundamentele familiei Astfel.CAPITOLUL 2 Dispoziţiile generale privind familia Titlul I din Cartea a II-a cuprinde dispoziţiile generale privind familia. Secţiunea 1. (1) al acestui text preia practic principiul consacrat prin art. în principal. prin măsuri economice şi sociale. În esenţă. 48 alin. precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor. în prezent se regăsesc dispersate şi de a ridica astfel structura de rezistenţă a întregii reglementări a familiei. 17 . pe căsătorie. care exprimă principiile generale care stau la baza reglementării relaţiilor de familie. fie în cuprinsul unor convenţii internaţionale la care România este parte. (3) Statul este obligat să sprijine. potrivit art. fie la nivel constituţional. care. „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi. 258. prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie. aceste dispoziţii generale au deja corespondent în reglementările existente. fie la nivelul Codului familiei ori al unor legi speciale. (2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului. (1) din Constituţie şi reflectă fundamentul relaţiilor de familie care se întemeiază.” Alin. (4) În sensul prezentului Cod civil. pe egalitatea acestora. încheierea căsătoriei.

în condiţiile în care Codul familiei nu conţinea o asemenea definiţie.fam.16) proclamă că familia este “elementul fundamental al societăţii” sau “celula fundamentală” a societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului. dezvoltarea şi consolidarea familiei”. (1) cuprinde o definiţie legală a căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie.N. Principiile căsătoriei Art. adoptată şi proclamată de Adunarea Generală a O. la 3 mai 1996. (3) dezvoltă obligaţia statului de a sprijini familia. aceasta nu diferă faţă de definiţiile date în literatura juridică. adoptat de Adunarea Generală a O. ca şi condiţie esenţială. ratificată de România prin Legea nr. încheiată în condiţiile legii.. Textul din noul Cod civil conţine însă o nuanţă: consacră dreptul familiei la ocrotire din partea societăţii sau a statului. (2) exprimă. 259 sintetizează principiile instituţiei căsătoriei. ratificate de România prin Decretul nr. 74/1999 .U. În mod corespunzător. aşezând la baza căsătoriei. 1 alin. diferenţa de sex.Alin. S-ar putea considera că textul are corespondent în prevederile art. sociale şi culturale (art. în concordanţă cu documentele internaţionale la care România este parte2.23) şi Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. potrivit cărora “statul ocroteşte căsătoria şi familia. Este de remarcat faptul că alin. 2 18 . Declaraţia universală a drepturilor omului. alin. (2) din Constituţie.. expres rolul familiei ca instituţie socială fundamentală a societăţii. În sfârşit. Carta socială europeană revizuită. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. precum şi protecţia specială de care beneficiază din partea statului. prin Rezoluţia nr. (4) defineşte noţiunea de soţi.U. având corespondent în dispoziţiile art.16).(art. 48 alin. Secţiunea 2.N. alin. (1) din C. el sprijină.200 A (XXI) din 16 decembrie 1966 (art.10). prin Rezoluţia 2. 212/1974. În esenţă. adoptată la Strasbourg. 217A (III) din 10 decembrie 1948 (art.. prin măsuri economice şi sociale.

deci de a procrea. 48 alin. întemeierea unei familii constituie cauza determinantă a căsătoriei. Astfel. în lipsa încheierii unei căsătorii. rezultă că dreptul la căsătorie implică întotdeauna dreptul de a întemeia o familie. (3) prevede caracterul laic al căsătoriei şi are corespondent în dispoziţiile art. De asemenea. Textul are corespondent în prevederile art. Reciproca este însă valabilă: întrucât prin căsătorie se întemeiază întotdeauna o familie. Aşadar. dreptul de a întemeia o familie nu este condiţionat de dreptul la căsătorie. Alin. totuşi nu sunt condiţionate unul de celălalt.Se remarcă din nou intenţia legiuitorului de a insista asupra faptului că este vorba doar de o uniune între bărbat şi femeie. potrivit căruia începând cu vârsta stabilită de lege. (2) al art. 12 din Convenţia europeană a drepturilor omului (CEDO). respectiv dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie. Există însă şi de această dată o deosebire între cele două texte. este posibil ca „familia” să fie întemeiată pe baza unor legături de fapt. 12 din CEDO consacră nu un singur drept. precum şi de dreptul de a adopta copii. Astfel. ci două. chiar dacă soţii nu procreează sau nu adoptă un copil. Prin urmare. 259 consacră doar dreptul fundamental de a încheia o căsătorie „în scopul” întemeierii unei familiei. ci – mai curând – de dreptul de a avea copii. (2) teza a II-a din 19 . 259 consacră faptul că „Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie”. dar aducând pe lume copii în cadrul acestei convieţuiri în fapt. întemeierea unei familii se poate realiza şi prin adoptarea unui copil de către o persoană necăsătorită. alin. (2) al art. bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept. Alin. chiar dacă cele două drepturi sunt strâns legate. În schimb. art.

în primul rând. Egalitatea în drepturi a copiilor Potrivit art. „Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.Constituţie. 260. Raporturile dintre părinţi şi copii Potrivit art. atunci când este afectată de o cauză de nulitate. faţă de părinte şi rudele acestuia. un element suplimentar faţă de aceste reglementări anterioare. însă. România este parte la Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei. Art. în sensul că „Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile.” Tot astfel. 48 alin. Îndatoririle părinţilor. aduce. îndatorirea de creştere şi educare a copiilor lor minori.” Textul are corespondent în prevederile art.” Alin. 101/1992.” Textul are corespondent în prevederile Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului. care instituie primordialitatea responsabilităţii 20 . (3) din Constituţie. Secţiunea 4. potrivit cărora „copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie. „Părinţii sunt cei care au. 260 din N. 261. adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi ratificată prin Legea nr. pentru că se referă expres şi la copiii adoptaţi pe care îi asimilează copiilor fireşti din punctul de vedere al statutului lor legal. De asemenea. (4)-(6) fac distincţie între desfiinţarea căsătoriei. aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie”.civ. 18/1990. Secţiunea 3. încetarea (prin decesul sau declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi) şi desfacerea căsătoriei prin divorţ. ratificată de România prin Legea nr. precum şi cu cei adoptaţi. Codul familiei a consacrat principiul conform căruia „Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească are.C.

Astfel. potrivit art. aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului. 21 . cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. pentru motive temeinice. (2) Copilul care nu locuieşte la părinţii săi sau.” Secţiunea 5. indiferent de autorul ei.părinteşti şi se regăseşte deopotrivă în art. 262. potrivit căruia „Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor. autorităţile competente sunt datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părţile să recurgă la metodele de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă. conform art. „(1) Copilul nu poate fi separat de părinţii săi fără încuviinţarea acestora. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. respectiv respectarea interesului superior al copilului. 261. Principiul interesului superior al copilului Art. Exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege. după caz. (2) din Legea nr. Secţiunea 6. 16 din Legea nr. luând în considerare interesul superior al copilului. la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceştia. Relaţiile dintre părinţi şi copii În continuarea art. 263 „(1) Orice măsură privitoare la copil. 263 enunţă principiul fundamental care stă la baza tuturor măsurilor privitoare la copii. 5 alin. (2) Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii.” Şi acest text îşi are practic izvorul în prevederile Convenţiei ONU cu privire la drepturile copiilor şi în dispoziţiile corespunzătoare ale art.

el existând şi în art. poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani. dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei.(3) Procedurile referitoare la relaţiile dintre părinţi şi copii trebuie să garanteze că dorinţele şi interesele părinţilor referitoare la copii pot fi aduse la cunoştinţa autorităţilor şi că acestea ţin cont de ele în hotărârile pe care le iau. 24 ale Legii nr. Ascultarea copilului Art. astfel încât interesul superior al copilului şi relaţiile de familie să nu fie afectate. 272/2004. ridică la rangul de principiu ascultarea minorului în procedurile administrative şi judiciare. potrivit legii. Definiţia noţiunii de copil cuprinsă în alin. (5) În sensul prevederilor legale privind protecţia copilului.C. Cu toate acestea. 272/2004. (4) Procedurile privitoare la copii trebuie să se desfăşoare într-un timp rezonabil. a) din Legea nr. 48 alin. ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. potrivit cu vârsta sa. (2) Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere şi a primi orice informaţie. Şi acest text are corespondent în reglementarea anterioară noului Cod civil. 264 din N. de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe 22 . Secţiunea 7. 263 este identică definiţiei cuprinse în art. care au transpus principiile cuprinse în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. 1 alin. 4 lit. (2) C. 49 din Constituţie. textul stabileşte că: „(1) În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc. (5) al art. prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu.fam.civ.” Principiul ocrotirii intereselor copilului a fost consacrat şi de art. (3) şi art. Astfel. respectiv în prevederile art.

precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte. Astfel. competenţa va aparţine instanţei de tutelă şi de familie.” Textul are corespondent în dispoziţiile art. Potrivit art. în procedurile care îl privesc. procedurile din cod privind ocrotirea persoanei prin tutelă şi curatelă sunt de competenţa instanţei de tutelă şi familie stabilite potrivit legii. potrivit prevederilor alin.care le poate avea aceasta. în tot ceea ce priveşte ocrotirea persoanei fizice. 107. denumită în continuare instanţa de tutelă. Respingerea cererii de către autoritatea competentă trebuie motivată. Instanţa de tutelă Art. 24 din Legea nr. ca şi instanţă specializată. toate măsurile date prin Cartea a II-a – „Familia” în competenţa instanţei judecătoreşti. fie nepatrimoniale. 107. Aşadar. fie patrimoniale. precum şi relaţiile de familie. precum şi prevederile referitoare la desemnarea de către instanţă a unui reprezentant în caz de conflict de interese rămân aplicabile. (1) şi (2). În aplicarea noului Cod civil. 265 instituie instanţa de tutelă ca şi instanţă specializată în materia cauzelor de familie. denumită generic instanţa de tutelă. prin legea pentru organizarea judecătorească se vor stabili regulile privind alcătuirea şi funcţionarea instanţei de tutelă. 23 . dacă este respectată. (4) Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta şi cu gradul său de maturitate. (3) Orice copil poate cere să fie ascultat. precum şi toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor prezentei cărţi sunt de competenţa instanţei de tutelă prevăzute la art. 272/2004. (5) Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului. Secţiunea 8.

Altfel spus.4 Codul civil german din 1900 (art. din dorinţa de a da libertăţii matrimoniale deplină consistenţă. pentru că nu este de conceput existenţa unei obligaţii de a încheia o căsătorie. Logodna nu poate fi calificată ca un antecontract. Este de remarcat faptul că logodna este expres prevăzută în unele legislaţii. nu se poate formula o acţiune pentru a obliga la încheierea căsătoriei. De asemenea. făcută – de regulă – într-un cadru festiv. Codul civil (după modelul Codului civil francez) şi apoi Codul familiei n-au mai reglementat logodna. foştii logodnici au dreptul la restituirea cadourilor. pe care o reglementează ca o situaţie juridică premergătoare căsătoriei. 1297-1302) dispune că. în baza logodnei. Natură juridică Logodna nu reprezintă altceva decât o promisiune reciprocă de căsătorie.TITLUL II LOGODNA CAPITOLUL 1 Noutatea reglementării. 4 Codul civil elveţian (art. Caragea şi Donici au reglementat logodna ca un contract (antecontract) care obliga la încheierea căsătoriei. libertatea de a se căsători. cheltuieli în vederea încheierii căsătoriei sau riscă să sufere o 3 24 . prin componenta ei dreptul de a nu se căsători – face imposibilă o asemenea obligaţie juridică. în natură sau în echivalent potrivit regulilor prevăzute pentru îmbogăţirea fără justă cauză. precum Codul civil german3 şi Codul civil elveţian. 90-93) prevede expres că logodna nu obligă la încheierea căsătoriei. însă dezicerea nejustificată de logodnă dă dreptul fiecărui logodnic la restituirea cadourilor ce şi le-au făcut în temeiul logodnei şi la repararea prejudiciilor cauzate prin dezicere. Noul Cod civil consacră Capitolul I al Titlului II „Căsătoria” din Cartea a II-a logodnei. logodnicul care a făcut. dar în caz de rupere a logodnei. Vechile noastre legiuiri. cu bună-credinţă. Codurile Calimach. Ulterior.

în cazul în care au rezultat copii. s-a considerat că logodna nu este un contract. Aceasta este teza cea mai răspândită. art. din punct de vedere sociologic. din punct de vedere juridic. Deşi noul Cod civil nu califică expres logodna ca fiind un contract. din ansamblul reglementării s-ar putea desprinde această concluzie. Astfel. Libertatea matrimonială nu ar fi atinsă. un fel de „pre-mariaj” sau „căsătorie de probă”. are dreptul la despăgubiri. Astfel. eventualele litigii se plasează mai ales pe planul raporturilor patrimoniale dintre concubini şi al stabilirii paternităţii din afara căsătoriei. în mod echitabil. simplele promisiuni de căsătorie sunt suficiente pentru a ridica probleme de calificare juridică şi responsabilitate. Există însă şi opinii care împărtăşesc teza contractualistă a logodnei. promisiunile de căsătorie sunt adeseori dublate de convieţuirea viitorilor soţi. astfel încât. în vederea viitoarei căsătorii. potrivit circumstanţelor.Într-adevăr. astfel încât părţile nu s-ar obliga să încheie căsătoria (obligaţie de rezultat). răspunderea sa neputând fi antrenată decât în caz de denunţare abuzivă. de regulă. În practică. în special în cazul ruperii unilaterale şi abuzive. deoarece oricare dintre părţi poate denunţa unilateral „contractul” oricând. considerându-se că este contrar realităţii psihologice şi sociale să se nege aspectul său contractual. „contractul” de logodnă conduce la aceleaşi consecinţe practice ca şi calificarea logodnei ca un simplu fapt juridic. ci un simplu fapt juridic care poate să producă cel mult efecte extrinseci căsătoriei. Natura juridică a logodnei este controversată în doctrină. nu există un contencios relevant în această materie. logodna reprezintă o perioadă preparatorie. Deşi. Astfel înţeles. ci s-ar obliga doar să încerce în mod loial să stabilească o asemenea relaţie de natură să conducă la încheierea căsătoriei (obligaţie de mijloace). 25 . Dar acest contract nu are conţinutul unui antecontract de căsătorie. 266 defineşte expres logodna ca pierdere prin ruperea logodnei.

respectiv la condiţiile de fond şi formalităţile logodnei. Textul se referă expres la „încheierea logodnei”.fiind „promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria”. 26 .

cu excepţia avizului medical şi a autorizării organului administrativ competent. (1) logodna nu obligă la încheierea căsătoriei. 267 alin. b) îndeplinirea celorlalte condiţii de fond cerute la încheierea căsătoriei. (5) Logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie. În ceea ce priveşte efectele logodnei. potrivit art. în ceea ce priveşte încheierea logodnei. De asemenea. Dintr-o eroare. doar o facultate pentru viitorii soţi.” Din cuprinsul acestui text rezultă că. condiţiile de fond sunt următoarele : a) diferenţa de sex (ca şi în cazul căsătoriei). (2) Dispoziţiile privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada se poate face cu orice mijloc de probă. 266. aşadar. Efecte Potrivit art.5 c) nu se impun formalităţi speciale pentru celebrarea logodnei. căsătoria nu este condiţionată de încheierea logodnei. în sensul că logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria. 5 27 . potrivit alin.CAPITOLUL 2 Încheierea logodnei. (3) al art. În cazul minorilor nu se cere însă avizul medical şi încuviinţarea instanţei tutelare. 266 din noul Cod civil: „(1) Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. a cărei încheiere constituie. (4) Încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei. Se conservă astfel libertatea oricăruia dintre viitorii soţi de a se căsători sau nu. textul se referă la autorizarea organului administrativ competent. (3) Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Restituirea darurilor Potrivit art. 269 reglementează două asemenea efecte. ca şi o garanţie a libertăţii matrimoniale. potrivit alin.” 28 . Condiţii Oricare dintre logodnici poate rupe logodna. cu excepţia darurilor obişnuite. clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă. ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. ceea ce echivalează cu o denunţare unilaterală a logodnei. (3) al art. (2) al art. Art. Prescripţie Faptul că logodna poate fi oricând denunţată (ruptă) în mod unilateral nu înseamnă că nu se pot produce şi anumite consecinţe juridice. pe durata acesteia. sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau. Secţiunea 2. 267. (3) Obligaţia de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici. 267. 268 şi art. “(1) În cazul ruperii logodnei. Restituirea darurilor.1. Efecte. De asemenea. în măsura îmbogăţirii. (2) Darurile se restituie în natură sau. în vederea căsătoriei.CAPITOLUL 3 Ruperea logodnei Secţiunea 1. 268. Potrivit alin. dacă aceasta nu mai este cu putinţă. Răspundere. 2.

sub imperiul Codului civil de la 1864. dacă ruperea logodnei a fost abuzivă.ca manifestare unilaterală de voinţă .a fost abuzivă. chiar şi în lipsa unei reglementări exprese. injurioasă). 2. Cadourile cu valoare mare. în contul despăgubirilor care s-ar cuveni părţii obligate la restituire. ci cu titlul de împrumut de folosinţă şi deci trebuie restituite pentru a fi menţinute în familia respectivă.2. ci tot delictuală. răspunderea nefiind contractuală. incorectă. Răspunderea pentru ruperea logodnei De lege lata. În doctrina franceză. Cu toate acestea. Temeiul răspunderii nu este deci actul logodnei.Civ. brutală.Soluţiile sunt fireşti. 269. Noul Cod civil reglementează expres răspunderea pentru ruperea logodnei în art. astfel: “(1) Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate 29 . s-a considerat că temeiul îl constituie regulile dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale – art. făcute în considerarea căsătoriei proiectate sunt supuse restituirii. în jurisprudenţa veche. anterioară anului 1948. nejustificată a logodnei. 998-999 C. ci ruperea abuzivă. dacă se constată că denunţarea . Soluţia ar fi aceeaşi şi dacă se împărtăşeşte teoria contractualistă asupra logodnei. În general. ele pot fi păstrate cu titlu compensatoriu. ceea ce se sancţionează este modalitatea în care s-a produs ruperea unilaterală a logodnei (intempestivă. Darurile manuale. în ceea ce priveşte bijuteriile de familie. s-a considerat că acestea au un regim special: ele nu au fost remise cu titlul de donaţie (daruri manuale). făcute pentru a respecta un obicei social şi care au o valoare modică în raport cu nivelul de trai al donatorului nu se restituie.

poate fi reparat sub forma despăgubirilor atât prejudiciul material. 270 din N.” Reclamantul trebuie să dovedească. precum şi prejudiciul cauzat. În sfârşit. culpa logodnicului pârât. în mod culpabil. cât şi în cazul răspunderii pentru ruperea logodnei se prescrie în termen de un an de la ruperea logodnei. cât şi cel moral. potrivit art. în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările. Referitor la prejudiciu. precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate.. caracterul abuziv al ruperii logodnei.civ. întrucât textul nu distinge.C. 30 . atât pentru restituirea darurilor. (1). dreptul la acţiune. aşadar. l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri în condiţiile alin. (2) Partea care.în vederea căsătoriei.

pe calea opoziţiei la căsătorie. 31 . astfel cum sunt reglementate de Codul familiei. Condiţiile de fond negative (impedimentele la căsătorie) sunt împrejurări de fapt sau de drept care împiedică încheierea căsătoriei. Raţiunea reglementării. de către persoanele care au aptitudinea fizică sau morală de a întemeia o familie. sunt menite să asigure că încheierea căsătoriei se face în scopul întemeierii unei familii trainice şi sănătoase. Condiţiile de fond se clasifică în: condiţii de fond pozitive şi condiţii de fond negative sau impedimente la căsătorie. Ele se invocă de terţele persoane împotriva celor care doresc să se căsătorească. de asemenea.TITLUL III ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI CAPITOLUL 1 Condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei Secţiunea 1. prin întocmirea unui proces-verbal care constată existenţa impedimentului. sau de către ofiţerul de stare civilă. Clasificare Condiţiile de fond. Condiţiile de fond pozitive trebuie să existe pentru a se încheia căsătoria. menirea de a asigura exprimarea unui consimţământ liber şi conştient al viitorilor soţi. aceste condiţii au.

271. Art. Condiţii de fond pozitive Diferenţa de sex Vârsta matrimonială Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii Art. 277 Art. 298 2. 16 Art. Ea se deducea din ansamblul reglementării căsătoriei. 1 alin.2. 259 alin. 288/2007. 21 Art. 271.civ.fam. În esenţă. (art. bărbatul şi femeia au drepturi 32 . 278 Consimţământul Art.(1). reglementarea este asemănătoare Noul Cod civil nu mai prevede comunicarea reciprocă a stării sănătăţii printre condiţiile de fond. ci printre formalităţile pentru încheierea căsătoriei. 272 coroborat cu art. Analiza condiţiilor de fond pozitive 2.1. 1 alin. Tabel comparativ privind condiţiile de fond pozitive ale căsătoriei Reglementarea din C. Reglementarea din N. Art. încât legea nu a mai prevăzut-o expres. reglementarea este asemănătoare.Secţiunea 2. Art. 4 alin.2.1. Condiţii de fond pozitive 2. 398 Constatări Noul Cod civil prevede expres această condiţie de fond În esenţă. 10 Art. Diferenţa de sex Sub imperiul Codului familiei. precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii.fam Nu există Art. Art. (3).C. Art. (4): „În relaţiile dintre soţi. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. această condiţie era atât de evidentă. (1) şi (2). ca şi din unele texte din C.

7 Potrivit OUG 30/2006.7” Sexul. (3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români. respectiv diferenţa de sex a viitorilor soţi. 2010. pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. în condiţiile stabilite de această ordonanţă de urgenţă” (art. 6 33 . precum şi art. în cazul în care parteneriatul nu este înregistrat. după cum urmează: „(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex. C. 3). relaţia de convieţuire poate fi dovedită”. potrivit art. „persoanele aflate în întreţinere. În concepţia noului Cod civil. căsătoria poate fi încheiată numai între un bărbat şi o femeie [art.Avram. 277 prevede expres interzicerea sau echivalarea unor forme de convieţuire cu căsătoria6. art. 271 fac expres referire la bărbat şi femeie. Mai mult. fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.egale. 4-8. (1) şi (2)]. precum şi partenerul beneficiază de drepturile membrilor de familie ai cetăţeanului Uniunii Europene privind intrarea şi rezidenţa pe teritoriul României.). (4) Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile. aprobată prin Legea nr. De asemenea. 500/2006. a se vedea M. 25: „Bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în căsătorie. 259 alin. se dovedeşte cu certificatul de naştere eliberat pe baza actului de naştere. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European. p. 2. Hamangiu.”. (2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români.” – subl. art. Pentru dezvoltări privind uniunile dintre persoane de acelaşi sex. dacă parteneriatul este înregistrat conform legii din statul membru de origine ori de provenienţă sau. Regimuri matrimoniale. prin „partener” se înţelege „persoana care convieţuieşte cu cetăţeanul Uniunii Europene. fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România. ns.Nicolescu.

împreună cu care are 4 copii. în lipsă. care prevede că în actele de naştere şi. în V. neexistând nici o interdicţie în acest sens. În petiţia sa din 15 iunie 1995. În aceste condiţii. această condiţie de fond interesează în cazul unor malformaţii genitale grave care constituie o lipsă de diferenţiere sexuală8. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. j) din Legea nr. 526 din 11/07/2008). 2005. adresată Comisiei. a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. precum şi imposibilitatea pentru ea de a se căsători. atunci când este cazul. Christine Goodwin este o transsexuală operată. Înainte de a se supune unor tratamente hormonale şi chirurgicale. publicată în M. căsătoria fiind anulabilă pentru dol9. 12. 8 (dreptul la viaţă privată ) şi art. i) din Legea nr. ca şi de statutul juridic al transsexualilor în Regatul Unit.Berger. De asemenea. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă şi ale art. IRDO. În speţă. sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 13 şi 14 ale Convenţiei. 8. după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. Ea a invocat art. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice. persoana care şi-a schimbat sexul prin intervenţie medicală se poate căsători cu o persoană care are sexul său de origine. cu privire la jurisprudenţa CEDO în materia căsătoriei transsexualilor care au suferit intervenţii de schimbare a sexului. Ea denunţă în mod special maniera în care este tratată în domeniul angajării. 12 (dreptul la căsătorie). precum şi în cazul transsexualismului. p. 44 lit. În practica judecătorească s-a decis că hermafroditismul constituie o asemenea anomalie genitală care atrage nulitatea absolută a căsătoriei. Ea divorţează ulterior. Curtea a reţinut că au fost încălcate art. a se vedea CEDH. 8 34 . în cele de căsătorie sau de deces se înscriu menţiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei. nr. 441-444.Practic. l) din Ordonanţa Guvernului nr. 4 alin. inclusiv în situaţia schimbării sexului. 44 lit. În cazul transsexualismului şi al schimbării sexului prin intervenţie medicală. 11 iulie 2002. se plânge de nerecunoaşterea juridică a noii sale identităţi sexuale. care a trecut de la sexul masculin la cel feminin.Of. ea se căsătoreşte cu o femeie. (2) lit. 530/2008 din 13/05/2008. Ar trebui să se reţină însă obligaţia de comunicare a acestei împrejurări viitorului soţ. Christine Goodwin c/Royaume–Uni. 119/1996. 9 Cu privire la constituţionalitatea art. 119/1996. al securităţii sociale şi al pensiilor.

fam. 749 din 5 noiembrie 2007.” Potrivit art. a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul.2. iar femeia numai dacă a împlinit vârsta de 16 ani. în redactarea anterioară Legii nr. este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti. În cazul în care unul dintre părinţi refuză să M. 288/200710. dacă viitoarea soţie este însărcinată). de către primarul general al municipiului Bucureşti. după caz. după caz..C. după caz. Vârsta (capacitatea) matrimonială Art. Cu toate acestea.. 119/1996). (1) C. 28 alin. minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical. minorul care a împlinit vârsta de şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical. 4 alin. Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa. a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul. (2) Pentru motive temeinice.fam. Dacă nu există nici părinţi.civ. 4 alin.: „(1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani. (2) din Legea nr. 272 din N. Of. încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă. (2) C.2. se poate încuviinţa căsătoria femeii care a împlinit vârsta de cincisprezece ani. în redactarea dată prin Legea nr. Încuviinţarea se poate da de către preşedintele consiliului judeţean în cuprinsul căruia femeia îşi are domiciliul sau. 10 35 .fam. 288/2007. Potrivit art. şi numai în temeiul unui aviz dat de un medic oficial (art. are următorul conţinut : „Vârsta minimă de căsătorie este de optsprezece ani. cu încuviinţarea părinţilor săi ori. 4 din C. pentru motive temeinice (spre exemplu. Pentru motive temeinice. nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria.2. cu încuviinţarea părinţilor săi sau. şi art. nr. bărbatul se putea căsători numai dacă a împlinit vârsta de 18 ani.

totuşi. cât şi pentru femeie. având în vedere interesul superior al copilului. este suficientă încuviinţarea părintelui care exercită autoritatea părintească. părintele care nu exercită autoritatea părintească „păstrează dreptul de a consimţi la adopţia şi la căsătoria copilului. b) nu este necesar să existe o anumită diferenţă de vârstă între soţi. (3) Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa. instanţa de tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe. nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria. încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă. şi anume .civ. deci căsătoria se poate încheia şi “în pragul morţii” (in extremis vitae). dacă se coroborează şi cu alte probe. atât pentru bărbat. 398 alin. c) se instituie aceeaşi vârstă matrimonială minimă. precum şi pentru a asigura un consimţământ conştient şi liber. psihic şi moral.ca regulă – 18 36 .C. din raţiuni de ordin eugenic. 398. (5) Dacă nu există nici părinţi. (4) De asemenea. urmărindu-se alte scopuri decât întemeierea unei familii. în condiţiile art.încuviinţeze căsătoria. potrivit art.” Din analiza comparativă a acestor dispoziţii legale. rezultă următoarele: Asemănări a) se instituie numai o vârstă minimă pentru încheierea căsătoriei. este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti. (2) din N. în caz de divorţ.. diferenţa de vârstă foarte mare poate fi un indiciu. Nu este prevăzută o vârstă maximă.” De asemenea. că s-a dorit încheierea unei căsătorii fictive.

Deosebiri. În literatura juridică şi în practică au fost considerate ca fiind motive temeinice pentru acordarea dispensei de vârstă femeii care a împlinit vârsta de cincisprezece ani. după caz. instituindu-se totodată o capacitate matrimonială specială. înlăturându-se o posibilă discriminare ce ar fi putut fi invocată în această materie. care. precum şi exprimarea unui consimţământ liber la căsătorie. ci are nevoie de încuviinţare prealabilă. în sensul că ele se puteau deduce pe cale de interpretare.civ. gradul de maturizare fiziologică. avizul ar trebui să certifice şi existenţa motivelor temeinice. căsătoria fiind astfel supusă unor condiţionări exterioare voinţei viitorilor soţi. ceea ce înseamnă că.ani şi – ca excepţie. nu au în sine caracter de noutate. Se conferă astfel eficienţă deplină principiului egalităţii sexelor. consacră expres unele soluţii. starea anterioară de concubinaj. astfel. restrânsă. 12 Avizul medical trebuie să ateste starea de sănătate a celui în cauză. următoarele împrejurări: starea de graviditate a femeii sau naşterea unui copil de către aceasta. atunci când este cazul (cum ar fi starea de graviditate a viitoarei soţii). ca regulă. minorul nu se poate căsători singur. în esenţă. pentru minorul care a împlinit vârsta de 16 ani. cu majoratul civil (18 ani). Avantajele noii reglementări N. autorizarea organului competent.fam. d) condiţiile speciale pentru căsătoria minorului care a împlinit vârsta de 16 ani sunt: existenţa unor motive temeinice11. care să îi permită asumarea îndatoririlor specifice unei căsătorii şi a tuturor consecinţelor acesteia (inclusiv aducerea pe lume a copiilor). 4 din C. faţă de reglementarea dată art. psihică şi intelectuală.C. 11 37 . Vârsta matrimonială coincide. boala gravă a unuia dintre viitorii soţi. avizul medical12. încuviinţarea părinţilor13 sau. practic. a tutorelui ori a persoanei care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.. 13 Prin această soluţie normativă se revine la tradiţia reglementării anterioare Codului familiei. 288/2007. De asemenea. pentru motive temeinice – 16 ani. prin Legea nr.

art. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. în sensul că este suficientă încuviinţarea unuia dintre părinţi14. 31 alin. soluţia este în mod evident neadecvată: având în vedere specificul situaţiei.a) Autorizarea pentru căsătoria minorului care a împlinit vârsta de 16 ani se va da de instanţa de tutelă. c) În cazul în care este scindată autoritatea părintească. după ascultarea ambilor părinţi. (3) din Legea nr. (3) din Legea nr. Cu toate acestea. b) În cazul în care există divergenţă între părinţi.. nu prevede nimic cu privire la formele în care trebuie exprimat consimţământul de către persoanele chemate Pentru rezolvarea. 4 C. la divorţ). este suficient consimţământul părintelui care exercită autoritatea părintească. 288/2007. instanţa judecătorească. prin urmare. până la parcurgerea tuturor gradelor de jurisdicţie şi pronunţarea unei hotărâri irevocabile.fam. şi anume exercitarea drepturilor părinteşti. N. a prevăzut că va decide instanţa de tutelă. având în vedere faptul că temeiul încuviinţării căsătoriei îl constituie însăşi ocrotirea părintească şi. viitori soţi să devină majori.C. d) În ceea ce priveşte forma în care se dă încuviinţarea de către părinţi sau alte persoane. nefiind împărtăşită soluţia propusă în doctrină şi inspirată din dreptul francez.civ. ea poate fi asimilată unei neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti. în sensul că aceasta se exercită numai de unul dintre părinţi (de exemplu. a unei astfel de probleme. conform art. există riscul ca. chiar dacă actul căsătoriei prezintă incontestabile particularităţi care îl delimitează de sfera celorlalte acte juridice care pot fi încheiate de minor cu încuviinţarea părinţilor. este chemată să hotărască potrivit interesului superior al copilului. caz în care. iar nu de Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. Întrucât prevederile art. 272/2004 au o vocaţie generală. Această soluţie este singura posibilă deocamdată. în redactarea dată prin Legea nr. urmează să se aplice şi în ipoteza în care există o neînţelegere între părinţi cu privire la încuviinţarea căsătoriei copilului lor minor. care presupune şi asistarea minorului la încheierea actelor juridice. iar cererea adresată instanţei să rămână lipsită de obiect. 14 38 . de lege lata. 31 alin. în esenţă este vorba de aceeaşi instituţie juridică.

părinţii sau. „Pentru motive temeinice. În tăcerea textului de lege. vor fi ascultaţi şi părinţii sau tutorele minorului.C. 263 alin. dobândind capacitate de exerciţiu deplină şi ieşind de sub autoritatea părintească. care dobândeşte o capacitate de exerciţiu anticipată. „vor face personal o declaraţie la serviciul de stare civilă. În acest scop. la serviciul de stare civilă unde urmează a se încheia căsătoria. sunt posibile mai multe soluţii. tutorele. prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină 39 .C. (5) din N. şi avizul consiliului de familie.în cazul în care persoanele nu pot fi prezente la încheierea căsătoriei. soluţionează această problemă. N. în ce moment trebuie să intervină ori în faţa cărei autorităţi se exprimă. prin care încuviinţează încheierea căsătoriei.civ.încuviinţarea poate fi dată de către părinţi verbal în timpul oficierii căsătoriei. .. cum ar fi: . evident dacă persoanele respective sunt prezente. când este cazul. 40 din N.. minorul ar putea face dovada obţinerii consimţământului cerut de lege printr-un act autentic. fără încuviinţarea părinţilor sau tutorelui şi fără autorizarea instanţei de tutelă. într-un anumit termen. instanţa de tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu.civ. după caz.” Este aşa-numita instituţie „a emancipării minorului”. potrivit art. în sensul că. e) Potrivit art.C.”. . minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători singur. Textul se coroborează cu prevederile art. 280 alin.încuviinţarea poate fi dată printr-o declaraţie făcută de persoana în cauză la serviciul de stare civilă în a cărei rază administrativteritorială are domiciliul sau reşedinţa. potrivit cărora „În sensul prevederilor legale privind protecţia copilului. care să o transmită.civ. luându-se.să încuviinţeze căsătoria minorului. (3). În acest caz.

b) Se poate discuta dacă refuzul părinţilor este sau nu discreţionar.C. în temeiul art. Cum fundamentul încuviinţării căsătoriei de către părinţi sau tutore îl constituie autoritatea părintească. 272 alin. care prevede că. O altă interpretare ar transforma practic încuviinţarea părinţilor dintr-un act permisiv. 398 alin. potrivit legii”. Această contradicţie urmează să fie îndepărtată prin legea pentru punerea în aplicare a noului Cod civil. potrivit căruia.de exerciţiu. Apreciem că soluţia ar trebui să fie în sensul posibilităţii de a ataca la instanţă refuzul nejustificat al părinţilor de a încuviinţa căsătoria copilului lor. în caz de divorţ. este suficientă încuviinţarea părintelui care exercită autoritatea părintească15. (2). iar refuzul părinţilor de a încuviinţa căsătoria s-ar transforma într-un impediment dirimant şi arbitrar. Aceasta înseamnă că părinţii nu pot refuza în mod discreţionar să încuviinţeze căsătoria. într-un veritabil „consimţământ la căsătorie”. poate încheia şi singur căsătoria. Insuficienţe ale noii reglementări cu privire la încuviinţarea părinţilor a) Art. respectiv dacă poate fi atacat în instanţă de către cel interesat. 40 din N. intră în contradicţie cu art. părintele care nu exercită autoritatea părintească „păstrează dreptul de a consimţi la adopţia şi la căsătoria copilului”. înseamnă că. 15 40 .civ. de asistare a minorului. ci se pot opune în măsura în care aceasta ar fi contrară interesului superior al copilului. de natură să aducă atingere substanţei însăşi a dreptului fundamental de a se căsători. (4). în acest caz. din moment ce a dobândit capacitate deplină de exerciţiu anticipată. această încuviinţare fiind concepută ca o măsură pentru protecţia copilului.

prin natura ei. cu precizarea că revocarea abuzivă. ceea ce înseamnă că problema s-ar putea pune numai pentru perioada cuprinsă între data încuviinţării şi cea a celebrării căsătoriei. ca şi refuzul abuziv de a da încuviinţarea.c) Se pune. în materia autorizărilor (încuviinţărilor). Este neîndoielnic faptul că. Ambele probleme discutate în acest context pot fi plasate într-un cadru mai larg. iar soluţiile propuse nu reprezintă decât aplicaţii speciale. având în vedere că nici beneficiarul autorizării. Chiar dacă. fac să se presupună intenţia legiuitorului de a se apropia de soluţiile din dreptul comun. în principiu. după cum am arătat mai sus. fiind valabile pentru toate situaţiile în care legea impune încuviinţarea de către părinţi a actelor ce se încheie de către minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă. după încheierea căsătoriei. poate fi revocată până cel mai târziu la încheierea actului proiectat. problema de a determina forţa juridică a încuviinţării părinţilor. nici terţii nu au dobândit vreun drept. iar. 16 41 . pe de o parte. 4 din C.fam. În concluzie. de asemenea. respectiv. oricum beneficiarul autorizării nu poate pretinde altceva decât ca autorizarea să se realizeze în scopul ocrotirii sale). încuviinţarea nu mai poate fi revocată. apreciem că părinţii pot revoca încuviinţarea până cel mai târziu la data celebrării căsătoriei. în materia căsătoriei. pe de altă parte. în condiţiile în care modificările aduse art. actele unilaterale sunt irevocabile. pot fi cenzurate de instanţa de judecată. trebuie să se facă distincţie între situaţia în care mecanismul autorizării este instituit chiar în interesul titularului autorizării (când autorizarea este irevocabilă încă de la emitere) şi situaţia în care mecanismul autorizării este instituit ca măsură de ocrotire a persoanei (când autorizarea. dacă actul încuviinţării este sau nu revocabil16.

În cazul în care.C. din punct de vedere formal. potrivit art.C. reglementarea este aceeaşi. 42 . condiţia nu este prevăzută în rândul condiţiilor de fond pentru încheierea căsătoriei.civ. pentru ca hotărârea de a încheia căsătoria să poată fi luată în cunoştinţă de cauză.3. îndeplinirea acestei condiţii se constată prin „declaraţia” soţilor în acest sens odată cu declaraţia de căsătorie. prin lege specială. respectiv art. Potrivit art. potrivit Noului Cod civil.119/1996 prevede că ofiţerul de stare civilă. Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii Sub imperiul C. Dispoziţiile legale prin care este oprită căsătoria celor care suferă de anumite boli rămân aplicabile. Explicaţia constă în aceea că. 9 C. şi certificatele medicale privind starea sănătăţii acestora.” Rezultă că. Trebuie precizat şi faptul că. 2 din Legea nr. este oprită căsătoria celor suferinzi de anumite boli. art. Prin urmare.2. pe fond.: „Căsătoria nu se încheie dacă viitorii soţi nu declară că şiau comunicat reciproc starea sănătăţii lor.. 28 alin. se vor aplica dispoziţiile acelei legi. ci în categoria formalităţilor pentru încheierea căsătoriei.. 276 din N..fam. 10: „Căsătoria nu se va încheia dacă viitorii soţi nu declară că şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor.2. care primeşte declaraţia de căsătorie.” De asemenea. dar este obligatoriu ca viitorii soţi să se informeze reciproc asupra stării sănătăţii. solicită viitorilor soţi să prezinte. potrivit art. cu excepţia alienaţiei şi debilităţii mintale.fam. cu deosebirea că. starea de boală. nu constituie o piedică legală la încheierea căsătoriei. 278 din N.civ. nu se pot căsători alienatul mintal şi debilul mintal. printre alte acte.

(3). dreptul fundamental al bărbatului şi al femeii de a se căsători. art. (1) teza I. 271 din N. „Căsătoria se încheie prin consimţământul viitorilor soţi.. CEDO consacră.civ. 23 alin. în art. 48 alin. 48 alin. iar conform art.”. principiul este de ordine publică şi are o valoare constituţională: potrivit art. (2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. 2. 1 din Constituţie). în condiţiile legii).” Practic. Sub imperiul Codului familiei. În dreptul intern. 1 din Declaraţia universală a drepturilor omului.Nerespectarea acestei condiţii de fond poate conduce la anularea căsătoriei pentru dol prin reticenţă.( 1) 43 . potrivit art. cazurile de lipsă a consimţământului nu pot fi decât foarte rare. „Familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi. noul Cod civil nu aduce modificări în această materie. Căsătoria are la bază libertatea viitorilor soţi de a încheia o căsătorie. Consimţământul la căsătorie Căsătoria nu se poate încheia decât prin consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi.” Potrivit art.12. 16 alin. Principiul libertăţii încheierii căsătoriei este prevăzut de o serie de acte internaţionale (art. 1 alin. acesta fiind totodată şi un principiu de ordin constituţional (art. b) Consimţământul să fie liber. „Căsătoria se încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al acestora.C. Consimţământul este de esenţa căsătoriei şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de validitate: a) Consimţământul trebuie să existe.2. 16 pct.4. Datorită reglementării stricte a procedurii încheierii căsătoriei. în condiţiile în care căsătoria se încheie în faţa ofiţerului de stare civilă.

. (1) C. condiţiile de încheiere a căsătoriei se stabilesc prin lege. 9 teza a II-a C. 21 alin. Noul Cod civil reglementează lipsa discernământului în art. Cu privire la dol. imposibilitatea de a procrea constituie o afecţiune gravă care poate 44 . cel mai frecvent fiind ascunderea stării de boală cronică.C.C. dreptul de a-şi alege în mod liber viitorul soţ. respectiv art. dolul şi violenţa.din Constituţie.civ..fam. Potrivit art. 298 din N. eroarea nu constituie viciu de consimţământ la căsătorie decât dacă poartă asupra identităţii fizice a celuilalt soţ (art. iar potrivit alin. Viciile de consimţământ la încheierea căsătoriei sunt. (2).fam.. În schimb. cu excepţia alienaţiei sau debilităţii mintale care atrage nulitatea absolută a căsătoriei. După cum am evocat deja. (2) din N. împrejurare aproape imposibil de întâlnit în practică. Această reglementare are corespondent în prevederile art. eroarea asupra identităţii fizice a viitorului soţ. precum nevroză astenică sau afecţiuni ginecologice.civ. Nu atrage anularea căsătoriei ascunderea unor afecţiuni minore şi vindecabile. potrivit art. precum şi dreptul persoanei de a nu se căsători. este oprit să se căsătorească acela care este vremelnic lipsit de facultăţile sale mintale. c) Consimţământul să emane de la o persoană cu discernământ.). 21 C. 298 alin. d) Consimţământul să nu fie viciat. jurisprudenţa a identificat o serie de împrejurări de fapt constitutive de dol (inclusiv prin reticenţă) la încheierea căsătoriei. familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi. Libertatea matrimonială presupune: dreptul persoanei de a se căsători. textul având în vedere numai lipsa accidentală a discernământului la încheierea căsătoriei.fam. 299. gravă. datorită condiţiilor de formă extrem de riguroase prevăzute de lege pentru încheierea căsătoriei. distinct de alienaţia şi debilitatea mintală.

Violenţa. 1 alin. iar sancţiunea care intervine este nulitatea absolută. starea sa psihică. În dreptul comun. în cazul căreia intenţia nu poate fi decât aceea a întemeierii unei familii. dar aceasta nu poate să constea în simpla temere reverenţiară faţă de părinţi sau.). a stării civile de copil din afara căsătoriei sau a situaţiei materiale). 48 alin. violenţa poate fi fizică sau morală. De lege lata. (1) din Constituţie) ori are la bază căsătoria (art. Ca şi în dreptul comun. Elementul asupra căruia poartă dolul trebuie să fie. eventual. determinant pentru luarea deciziei privind căsătoria. Datorită aceloraşi condiţii de formă ale căsătoriei. violenţa fizică este. aproape imposibil de întâlnit în această materie. e) Consimţământul trebuie dat în scopul întemeierii unei familii. în aprecierea existenţei şi impactului violenţei – indiferent de natura sa – asupra viitorilor soţi trebuie să fie avută în vedere situaţia concretă a victimei. practic.fam. strict şi riguros reglementate de lege. alte rude care ar putea exercita presiuni asupra viitorilor soţi pentru încheierea căsătoriei. chiar dacă această idee nu este consacrată expres în nici un act normativ. desigur. ea rezultă indirect din unele texte legale. fie ele comisive ori omisive (nu este cauză de nulitate ascunderea vârstei. adică autorul său trebuie să aibă intenţia de a se angaja juridiceşte. consimţământul trebuie dat cu intenţia de a produce efecte juridice. (3) C. 45 . trebuie să aibă un anumit grad de intensitate ori gravitate.conduce la anularea căsătoriei. nivelul de educaţie etc. Această condiţie capătă valenţe specifice în materia încheierii căsătoriei. în sensul că acela al cărui consimţământ a fost viciat nu ar fi încheiat-o dacă ar fi cunoscut realitatea ascunsă prin manoperele dolosive. care prevăd că familia se întemeiază pe căsătorie (art. Lipsa acestei intenţii de a întemeia o familie şi încheierea căsătoriei în alte scopuri califică o astfel de căsătorie ca fiind fictivă (nereglementată de Codul familiei). ca viciu de consimţământ. mai probabilă poate fi existenţa unei cauze de violenţă morală. apt să siluiască voinţa celui care consimte la căsătorie. În orice caz.

impedimentele sunt limite legale ale capacităţii matrimoniale sau ale dreptului de a încheia o căsătorie (incapacităţi speciale).1. 116/1992. 2 stipulează că o excepţie de la această regulă nu se poate face decât în circumstanţe excepţionale. 1 necesitatea ca viitorii soţi să fie prezenţi personal la momentul încheierii căsătoriei. 287 din N. 1.Noul Cod civil reglementează expres căsătoria fictivă în art. 1 pct. prevede în art. România a făcut însă rezervă cu privire la pct. Noţiune Condiţiile de fond negative (impedimentele sau piedicile la căsătorie) sunt împrejurări de fapt sau de drept care împiedică încheierea căsătoriei.U. Într-adevăr. 295.). psihologic..fam. 17 46 . Ca natură juridică.N.C. 48 alin. căsătoria nefiind susceptibilă de a fi încheiată prin reprezentare. La baza impedimentelor stau raţiuni de ordin biologic. Condiţii de fond negative (impedimentele la căsătorie) 3. iar la pct. în faţa ofiţerului de stare civilă (art. social şi moral. adoptată la New York. vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor. respectiv art. f) Consimţământul trebuie să fie exprimat personal17. consacrat de art. Convenţia O. la 10 decembrie 1962. 12 din CEDO.civ. privind consimţământul la căsătorie. Această condiţie presupune ca fiecare soţ să îşi exprime consimţământul personal. dreptul de a încheia o căsătorie este un drept fundamental al persoanei. dovedite în faţa autorităţii competente. ratificată de România prin Legea nr. 16 C. dar exercitarea lui se supune legilor fiecărei ţări. care stabilesc în concret care sunt condiţiile legale pentru încheierea valabilă a căsătoriei. 2 al art. (1) din Constituţie şi art. În dreptul nostru nu există nici o excepţie de la această regulă. Secţiunea 3.

deoarece interzice căsătoria între persoanele care sunt rude. Reglementarea din N.3. textul mai poate avea doar o aplicabilitate tranzitorie.C. determinată. dar sancţiunea care se aplică în cazul încălcării acestui impediment este nulitatea absolută. Clasificare Impedimentele la căsătorie se clasifică după următoarele criterii: a) din punctul de vedere al sancţiunii încălcării lor. Art. în timp ce încălcarea celor prohibitive atrage numai sancţiuni administrative pentru ofiţerul de stare civilă care a celebrat căsătoria în dispreţul lor. Astfel.civ. cu deosebiri doar în ceea ce priveşte competenţa pentru emiterea dispensei de rudenie. 7 - 18 Potrivit art. iar cele relative opresc căsătoria unei persoane doar cu o altă persoană.fam. 7 C. Nu are corespondent în N.civ.fam Art. respectiv al persoanelor între care ele există impedimentele sunt absolute şi relative. Nu se confundă această clasificare cu aceea a nulităţilor în absolute şi relative. 274 Constatări Reglementare identică Reglementare identică. De altfel.6. 18 Adopţia Art. este oprită căsătoria: 47 ..3. b) din punctul de vedere al opozabilităţii lor. rudenia este un impediment relativ.C. Condiţii de fond egative Bigamia Rudenia Tabel comparativ privind condiţiile de fond negative ale căsătoriei Reglementarea din C. impedimentele sunt dirimante şi prohibitive. De exemplu.5 Art. 3. impedimentele absolute opresc căsătoria unei anumite persoane cu orice alte persoane. 273 Art.2. Încălcarea impedimentelor dirimante atrage sancţiunea nulităţii căsătoriei.

25/1997.G. nr.9 Art. pe de o parte.U.). Dat fiind că. În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a acestui impediment. impedimentul prevăzut la art.fam. a fost reglementată numai adopţia cu efecte depline. şi adoptat ori descendenţii acestuia.fam. în cazul adopţiei cu efecte depline. 7578 C.Tutela Alienaţia şi debilitatea mintală Art. pe de o parte. în timp ce impedimentele prevăzute la art. pe considerentul că rudenia din adopţie este asimilată rudeniei fireşti. 275 Art.G. 276 Reglementare identică Reglementare identică a) între adoptator sau ascendenţii lui. b) între copiii adoptatorului. Impedimentul prevăzut de art. 50 alin. pe de altă parte. rezultă că impedimentul constând în adopţie este în prezent aplicabil numai în cazul adopţiilor cu efecte restrânse încheiate sub imperiul Codului familiei anterior O. 7 lit.8 Art. 19 C. Pentru motive temeinice. şi cel adoptat sau copii acestuia. Din perspectiva sancţiunii care se aplică în cazul încălcării sale. deoarece. a) este dirimant (art. el se referă numai la adopţia cu efecte restrânse (care a fost reglementată în fostele art. (4) din Legea nr. sancţionează nesocotirea lui cu nulitatea absolută. c) între cei adoptaţi de aceeaşi persoană. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei). se aplică impedimentul izvorât din rudenia firească (potrivit art. care a abrogat prevederile Codului familiei referitoare la adopţie. asimilată rudeniei fireşti. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei. pe de altă parte. după adoptarea O.U. 7 lit. căsătoria între persoanele prevăzute la lit. b) şi c) sunt doar prohibitive). 48 . nr. 7 este relativ (există între persoanele determinate de textul legal). b) şi c) poate fi încuviinţată în aceleaşi condiţii ca şi căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea.

19 C.” Este consacrat.pen. este data morţii stabilită prin hotărâre judecătorească şi această dată trebuie să fie anterioară încheierii noii căsătorii de către soţul supravieţuitor.fam.. potrivit N. în raport cu soarta primei căsătorii: .1. Bigamia Potrivit art. (2) şi art.civ. dar numai dacă cea de a doua căsătorie este încheiată după data rămânerii irevocabile (definitive. Analiza impedimentelor la căsătorie 3. Impedimentul este dirimant (potrivit art.C. chiar dacă prima căsătorie este declarată nulă după încheierea celei de-a doua căsătorii. iar persoana în cauză încheie o a doua căsătorie. 382 alin. art. încălcarea lui se sancţionează cu nulitatea absolută) şi absolut (persoana căsătorită nu se poate căsători cu nici o altă persoană). în principiu. nu există bigamie.civ.4. este oprit să se căsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorită. 5 C. a cărui încălcare constituie infracţiunea de bigamie. 49 . 273 N. efect retroactiv. .dacă prima căsătorie se desface prin divorţ (art. că „Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.4. În cazul a două căsătorii succesive.civ.fam. dacă data încheierii celei de a doua căsătorii se situează după data decesului.fam. 38 C.C. nu există bigamie. 303 C.C.3. Art. ceea ce interesează. deoarece nulitatea are.. se pot face următoarele precizări. 39 alin. (1) din N. 37 alin..) a hotărârii de divorţ (art.). (1) C.).dacă prima căsătorie încetează prin decesul unuia dintre soţi. nu există bigamie. incriminată de art. de asemenea. principiul monogamiei. În cazul în care soţul din prima căsătorie este declarat mort prin hotărâre judecătorească.dacă prima căsătorie nu a fost valabil încheiată şi este lovită de nulitate. prevede. astfel. .fam.

Este un caz de aparentă bigamie soluţionat de legiuitor în favoarea celei de-a doua căsătorii. inclusiv al soţului bigam. precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv. pentru motive temeinice. Dacă. prevede expres condiţia ca soţul care s-a recăsătorit să fi fost de bună-credinţă. soluţie pe care doctrina a susţinut-o si sub imperiul Codului familiei. 274 alin. alin. 6 din C. necunoscând cauza de bigamie. Art.C.civ. (1) din N. (2) din N. (art.civ. 3.4.civ. (1) C. soţul bigam a decedat. iar prima căsătorie este desfăcută pe data încheierii noii căsătorii. 293 alin. este oprită căsătoria între rudele în linie dreaptă. Rudenia Potrivit art. hotărârea declarativă de moarte este anulată. chiar dacă între timp ea a încetat prin decesul oricăruia dintre soţi. păstrează calitatea de soţ până la desfiinţarea căsătoriei.Cea de a doua căsătorie poate fi declarată nulă. nulitatea căsătoriei pentru bigamie poate fi declarată chiar dacă. prin existenţa în fapt a relaţiilor de familie. după aceasta. ţinând seama de faptul că aceasta este cea care produce efecte. (2) al art. 293 alin.C. În acest. acesta din urmă a fost de bună-credinţă. astfel încât la moştenirea soţului bigam va veni atât soţul supravieţuitor din prima căsătorie. cât şi cel din cea de a doua căsătorie. căsătoria între rudele în linie colaterală 50 . prevede că. fam (art. la nesfârşit. căsătoria cea nouă este valabilă.2. Potrivit art. 22 din C. soţul din prima căsătorie are tot interesul să ceară desfiinţarea celei de a doua căsătorii pentru bigamie. 6 alin.).fam. între timp. sau a fost desfăcută prin divorţ. pentru a înlătura de la moştenire pe soţul supravieţuitor din cea de a doua căsătorie. însă. (2) din N. caz.). Cu toate acestea. în cazul în care soţul unei persoane declarată moartă s-a recăsătorit şi. există bigamie. În caz contrar.C. De exemplu.fam.

potrivit legii. 28 alin. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei „impedimentul la căsătorie izvorât din rudenie există. şi persoanele cu care a devenit rudă prin efectul adopţiei.” În acelaşi sens. pe baza unui aviz medical special în acest sens.civ. prevede că impedimentul din rudenie se aplică şi în cazul rudeniei din adopţie. . spre exemplu. Prin urmare. pe de altă parte. deci cu familia de origine. pe de o parte. ca urmare a adopţiei 51 .de gradul al patrulea (veri) poate fi încuviinţată de preşedintele consiliului judeţean în cuprinsul căruia cel care cere această încuviinţare îşi are domiciliul sau. se acordă de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul cel care cere încuviinţarea. atunci când este de notorietate şi se reflectă într-o posesie de stat evidentă. şi rudele sale fireşti. impedimentul există sub două aspecte: a) în ceea ce priveşte raporturile adoptatului cu rudele sale fireşti. 119/1996). (2) al art. Motivele temeinice pot să constea. pe de o parte. alin. (3) al art. Este un impediment dirimant (este sancţionat cu nulitatea absolută) şi relativ (există numai între rudele prevăzute de lege). după caz. de către primarul general al municipiului Bucureşti (art. cu particularitatea că dispensa de rudenie. cât şi între adoptat şi descendenţii acestuia. adică autorizarea. 274). în starea de graviditate a viitoarei soţii. pe de altă parte. (4) din Legea nr. deşi. 274 din N. Trei precizări sunt necesare: . .pentru identitate de raţiune. atât între adoptat şi descendenţii acestuia.C. chiar dacă nu a fost legal stabilită. 50 alin.rudenia constituie impediment indiferent că este din căsătorie sau din afara căsătoriei.potrivit art. (2) din Legea nr. Reglementarea se menţine şi sub imperiul Noului Cod civil (alin. rudenia din afara căsătoriei este impediment la căsătorie. în cazul adopţiei.

.fam. este oprit să se căsătorească alienatul mintal şi debilul mintal. Este un impediment dirimant. interzisă căsătoria între adoptat şi rudele sale fireşti. aşadar. Este. deoarece textul nu distinge. 276 din N. indiferent dacă este sau nu pus sub interdicţie.).C.fam. deoarece persoana care se află într-o asemenea situaţie nu se poate căsători cu nici o altă persoană. deoarece adopţia.4. Alienatul sau debilul mintal nu se poate căsători. în timpul tutelei. această situaţie nu se rezumă la o lipsă a discernământului. b) în ceea ce priveşte raporturile dintre adoptator şi rudele acestuia şi adoptat este de asemenea interzisă căsătoria.4. Deci nu există identitate de situaţie între starea care generează acest impediment şi lipsa capacităţii de exerciţiu a persoanei. deoarece acest impediment are la bază existenţa unei legături de sânge. care îl sancţionează cu nulitatea relativă.. Alienaţia. Impedimentul este relativ. 275 din N. Tutela Potrivit art.3. 3. 3. 8 C.C.fam.civ. (nu atrage nulitatea căsătoriei) şi dirimant sub imperiul N. căsătoria este oprită între tutore şi persoana minoră ce se află sub tutela sa. 19 C. 52 .fam.încetează orice raporturi juridice de rudenie firească. şi absolut. prohibitiv sub imperiul C. Reglementarea identică se regăseşte în art.civ.civ.C. Cu alte cuvinte. 9 teza I C. Alienatul sau debilul mintal nu se poate căsători nici măcar în momentele de luciditate pasageră. deoarece încălcarea lui se sancţionează cu nulitatea absolută (art. fiind cu efecte depline este asimilată rudeniei fireşti.4. debilitatea mintală şi lipsa vremelnică a facultăţilor mintale Potrivit art. Aceeaşi reglementare se regăseşte în art..

precum: schizofrenia. cât timp nu are discernământul faptelor sale. Conţinutul normativ este identic. Spre deosebire de art. care în teza a II-a. noul Cod civil reglementează distinct această ipoteză în art. beţie. 9 C. Pot fi încadrate în categoria alienaţiei şi debilităţii mintale bolile psihice grave. chiar dacă aceasta cunoaşte unele perioade pasagere de luciditate. hipnoză etc. Astfel. sancţiunea fiind diferită pentru fiecare caz în parte.). s-a optat pentru două texte separate. precum şi alte afecţiuni care alterează grav şi permanent discernământul persoanei. 299. numai alienaţia sau debilitatea mintală este impediment la căsătorie a cărui încălcare se sancţionează cu nulitatea absolută. Lipsa vremelnică a discernământului poate fi determinată de diverse cauze (boală gravă. oligofrenia. numai că.fam. din punctul de vedere al tehnicii legislative. pe când lipsa vremelnică a discernământului constituie doar o cauză de nulitate relativă. alta decât aceea care poate fi calificată ca alienaţie mintală sau debilitate mintală.. deoarece o asemenea stare este incompatibilă cu finalitatea căsătoriei. 53 .Alienaţia sau debilitatea mintală constituie impediment la căsătorie. interzice căsătoria celui lipsit vremelnic de facultăţile mintale.

Metodologie). 23/199920 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 (numită în continuare. Dispoziţiile legale din Legea nr.N.Of. 1/199719 pentru aplicarea unitară a Legii nr. 38-46 din Metodologia nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă şi art. brevitatis causa. nr. 318 bis din 19 noiembrie 1997. 119/1996.C. 278-292. Noul Cod civil reglementează formalităţile pentru încheierea căsătoriei în art. c) pentru a asigura mijloacele de probă a căsătoriei.fam. nr. Toate aceste dispoziţii legale trebuie avute în vedere astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. nr. 21 Publicată în M. 330 din 24 decembrie 1992.Of. Raţiunea reglementării. condiţiile de formă ale căsătoriei sunt reglementate de art.CAPITOLUL 2 Formalităţi pentru încheierea căsătoriei Secţiunea 1. vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor. privind consimţământul la căsătorie. 35 din 28 ianuarie 1999. art. 119/1996 vor fi modificate în mod corespunzător prin legea pentru punerea în aplicare a N. 20 Publicată în M. Clasificare Sub imperiul Codului familiei.U. b) pentru a asigura recunoaşterea publică a căsătoriei. Această din urmă reglementare a fost adoptată pentru a asigura concordanţa dintre reglementările interne şi prevederile Convenţiei O.civ.Of.116/199221. 19 Emisă de Departamentul pentru Administraţie Publică Locală şi Ministerul de Interne şi publicată în M. 54 . ratificată de România prin Legea nr.. Condiţiile de formă ale căsătoriei sunt prevăzute în următoarele scopuri: a) pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond ale căsătoriei şi lipsa impedimentelor la căsătorie. 11-18 C. 27-32 din Legea nr.

În prezent. ca „instrumentum”. Secţiunea 2. 2. condiţiile de formă ale căsătoriei pot fi clasificate în: 1) formalităţi premergătoare încheierii căsătoriei. Formalităţi premergătoare celebrării căsătoriei În cadrul acestor formalităţi se înscriu: Declaraţiile pentru încheierea căsătoriei. Opoziţia la căsătorie. declaraţia cu privire la nume. 278 din N. Dispoziţiile legale prin care este oprită căsătoria celor care suferă de anumite boli rămân aplicabile. declaraţia de căsătorie. 55 . cuprinsă sau nu în chiar declaraţia de căsătorie. respectiv: declaraţia privind comunicarea reciprocă a stării de sănătate.Din punctul de vedere al momentului în care intervin. 3) formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei (în cadrul cărora se asigură şi dovada căsătoriei).1.1. 2) formalităţi privind încheierea/celebrarea căsătoriei (care determină şi momentul încheierii căsătoriei). Declaraţiile pentru încheierea căsătoriei 2.C.civ. declaraţia de căsătorie cuprinde şi declaraţia în sensul că viitorii soţi şi-au comunicat reciproc starea de sănătate. Publicitatea declaraţiei de căsătorie.1. Declaraţia privind comunicarea reciprocă a stării de sănătate Potrivit art.. „Căsătoria nu se încheie dacă viitorii soţi nu declară că şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor.” Nu rezultă expres dacă declaraţia privind comunicarea reciprocă a stării de sănătate este. declaraţia pentru încuviinţarea căsătoriei minorului.

12. potrivit legii. 119/1996 (art. tutorele vor face personal o declaraţie prin care încuviinţează încheierea căsătoriei. declaraţia de căsătorie le serviciul de stare civilă la care urmează a se încheia căsătoria.2. Art. 280 N. din oficiu şi fără întârziere. (5) rămân aplicabile. părinţii sau tutorele nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria. la serviciul de stare civilă. 272 alin. el va putea face declaraţia de căsătorie în localitatea unde se află.1.” Potrivit art. viitorii soţi vor arăta că nu există nici o piedică legală la căsătorie.: „(1) Cei care vor să se căsătorească vor face personal declaraţia de căsătorie.fam. (3) Atunci când viitorul soţ este minor. . Odată cu declaraţia de căsătorie. (4) Dacă unul dintre viitorii soţi. părinţii sau. 13 din C. 12 şi art. serviciului de stare civilă competent pentru încheierea căsătoriei.În declaraţia de căsătorie. Declaraţia de căsătorie Declaraţia de căsătorie este actul prin care viitorii soţi îşi exprimă voinţa în vederea încheierii căsătoriei. după caz. (2) În cazurile prevăzute de lege. 41 din Metodologie). Potrivit art. ei vor prezenta dovezile cerute de lege. Dispoziţiile art.: „Art. personal. declaraţia de căsătorie se poate face şi în afara sediului primăriei.C.Cei care vor să se căsătorească vor face.civ. prin reglementarea detaliată emisă pe baza Legea nr. la primăria unde urmează a se încheia căsătoria. ei pot face declaraţia la primăria în a cărei rază teritorială îşi au 56 . care o va transmite. . 2.Această soluţie ar trebui menţinută şi sub imperiul Codului familiei. 13. Dacă unul dintre viitorii soţi nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria.

care o transmite. precum şi regimul matrimonial ales.” De asemenea. dovezi privind desfacerea sau încetarea căsătoriei anterioare ori dispensa de vârstă sau de 57 . certificatele de naştere. precum şi numele pe care îl vor purta în timpul căsătoriei. Formalităţi privind înregistrarea declaraţiei de căsătorie Declaraţia de căsătorie se face personal de către fiecare dintre viitorii soţi. 281 din N. în scris şi se semnează de către declarant în faţa ofiţerului de stare civilă. la primăria unde urmează a se încheia căsătoria. în termen de 48 de ore.domiciliul sau reşedinţa. certificatele medicale privind starea sănătăţii şi. O noutate faţă de actuala reglementare o constituie faptul că declaraţia de căsătorie trebuie să facă referire şi la regimul matrimonial ales.civ. viitorii soţi vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie şi vor menţiona numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei. prevede că „ (1) În declaraţia de căsătorie. Viitorii soţi trebuie să prezinte actele de identitate. când este cazul.” Din analiza comparativă a celor două reglementări rezultă o reglementare identică: Conţinutul declaraţiei de căsătorie Declaraţia de căsătorie trebuie să cuprindă: voinţa neîndoielnică a viitorilor soţi de a se căsători. art.C. respectiv că nu există impedimente la căsătorie. faptul că îndeplinesc condiţiile legale pentru căsătorie. (2) Odată cu declaraţia de căsătorie ei vor prezenta dovezile cerute de lege pentru încheierea căsătoriei.

41 alin.civ. 280 alin. nr 84/2001. care o transmite în termen de 48 de ore serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau. (4) al art. 1). după caz. Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor au fost înfiinţate prin OG. declaraţia de căsătorie se face la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau.fam. primăriei unde urmează a se încheia căsătoria (art.3. Noul Cod civil se referă la primărie şi la ofiţerul de stare civilă. în scris. 1 din Legea nr.rudenie. 22 58 . Aceeaşi reglementare se menţine în noul Cod civil prin alin. 28 alin. Dacă unul dintre viitorii soţi nu se află în unitatea administrativ-teritorială unde urmează a se încheia căsătoria. 119/1996). 3 din Legea nr. el poate face declaraţia de căsătorie la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau. N.C. Declaraţia cu privire la nume Declaraţia de căsătorie cuprinde şi declaraţia cu privire la numele pe care viitorii soţi urmează să-l poarte în timpul căsătoriei. De lege lata. la primăria competentă unde urmează a se încheia căsătoria (art. după caz. şi se anexează la declaraţia de căsătorie (art. cu modificările şi completările ulterioare. În prezent. 280. (2) din Metodologie). după caz. şi confruntă datele înscrise în declaraţie cu actele prezentate. prin reorganizarea compartimentelor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale şi al formaţiunilor locale de evidenţă a populaţiei din structura Ministerului Administraţiei şi Internelor. până la încheierea căsătoriei. 2. Aceste soluţii se vor menţine şi sub imperiul noului Cod civil. 4 şi 6 C. 119/1996) 22. Dacă viitorii soţi nu au declarat nimic cu privire la nume. la primăria unităţii administrativ-teritoriale unde se află temporar. în condiţiile art.1.. până la momentul încheierii căsătoriei. se referă generic la primăria unde urmează a se încheia căsătoria (art. 28 alin. declaraţia cu privire la nume se poate face însă şi ulterior înregistrării declaraţiei de căsătorie. se consideră că au înţeles să-şi păstreze fiecare numele.

soţii pot să-şi păstreze numele lor dinaintea căsătoriei. nu se produce nici un efect asupra numelui (A. Limitarea prin lege a posibilităţilor de alegere a numelui are o raţiune practică evidentă: o libertate neîngrădită a viitorilor soţi de a-şi schimba numele prin efectul căsătoriei ar putea conduce la complicaţii tehnice ulterioare (în cazul unor căsătorii succesive.. când. se schimbă numele unuia dintre ei (A sau B). un soţ poate să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei. după ce căsătoria s-a desfăcut prin divorţ. (2) C. în cazul divorţului. „Viitorii soţi pot conveni să îşi păstreze numele dinaintea căsătoriei. 27 alin. iar celălalt să poarte numele lor reunite..civ. când. 282 din N. dacă se recăsătoreşte. rezultă că: Art. în stabilirea numelui copiilor din 59 . prin căsătorie. conferă viitorilor soţi o triplă variantă de alegere: . să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite.să aleagă ca nume comun pe acela al unuia dintre viitorii soţi. .B). Nu sunt permise alte combinaţii de nume. se schimbă numele ambilor soţi (AB). potrivit art. (2) C.să-şi păstreze fiecare numele dinaintea căsătoriei. poate purta acest nume ca nume comun cu noul soţ. să ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. (2) C. când. Soţul supravieţuitor sau soţul divorţat care a rămas cu numele comun dobândit la încheierea căsătoriei care a încetat prin deces sau care şi-a păstrat numele comun.” Comparând cele două reglementări. 27 alin. prin căsătorie.fam. 40 alin.. în condiţiile art. .C.fam.să aleagă ca nume comun un nume compus din numele lor reunite.fam. Potrivit art. prin căsătorie.Sub imperiul Codului familiei. De asemenea.

căsătorie), după cum ar putea exista riscul ca viitorii soţi să creeze combinaţii artificiale, fără o justificare temeinică. Art. 282 din N.C.civ. adaugă la aceste variante şi posibilitatea ca un soţ să-şi păstreze numele dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite (A, AB sau AB, B). Prin aceasta, legiuitorul a dat curs propunerilor din doctrină, ţinând seama de jurisprudenţa CEDO în materie23. 2.1.4. Declaraţia pentru încuviinţarea căsătoriei minorului Spre deosebire de actuala reglementare, care nu reglementează forma în care părinţii sau tutorele încuviinţează căsătoria minorului, art. 280 alin. (3) prevede expres că aceştia
A se vedea V.Berger, Jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului, IRDO, 2005, p. 426-429. Astfel, Curtea europeană, prin Hotărârea din 22 februarie 1994, în cazul Burghartz contra Elveţiei a reţinut că, deşi art. 8 din Convenţie nu conţine dispoziţii explicite în materie de nume, în calitate de mijloc de identificare personală şi de apartenenţă la o familie, numele unei persoane priveşte şi viaţa privată şi de familie a acesteia. Faptul că statul şi societatea au interes să îi reglementeze utilizarea nu înseamnă un obstacol, căci aceste aspecte de drept public sunt compatibile cu viaţa privată, concepută ca încorporând, într-o anumită măsură, dreptul pentru individ de a face şi dezvolta relaţii cu semenii săi, inclusiv în domeniul profesional sau comercial. În aceste condiţii, conservarea de către petiţionar a numelui de familie sub care, după spusele lui, este cunoscut în mediile academice, poate influenţa cariera sa întrun fel care nu trebuie neglijat. Art. 8 este deci aplicabil. Prin urmare, ar trebui să se recunoască şi posibilitatea oricăruia dintre viitorii soţi de a purta în timpul căsătoriei numele celuilalt soţ, ca nume comun, reunit cu propriul său nume. S-a discutat în doctrină în sensul că excluderea acestei variante este de natură să nesocotească dispoziţiile art. 8 din Convenţia europeană, respectiv ale art. 26 din Constituţie, referitoare la dreptul fundamental al persoanei la respectarea vieţii private şi de familie. A se vedea M.Avram, Numele soţilor în dreptul român şi în lumina Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în “Curierul judiciar” nr. 10/2002, p.7-16; Iulius Cezar Dumitrescu, Un aspect privind reglementarea alegerii numelui de familie de către soţi, Dreptul nr. 10/2004 , p. 132-136.
23

60

vor face personal o declaraţie la primăria unde urmează să se încheie căsătoria. Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul altor persoane sau autorităţi abilitate să exercite drepturile părinteşti. 2.2. Publicitatea declaraţiei de căsătorie

Sub imperiul Codului familiei, după înregistrarea declaraţiilor de căsătorie, se va face publicitatea intenţiei de căsătorie a viitorilor soţi. Astfel, potrivit art. 131 din C.fam. şi art. 281 din Legea nr. 119/1996, introduse prin Legea nr. 23/1999, declaraţia de căsătorie se publică, în extras, într-un loc anume stabilit la sediul primăriei unde se va încheia căsătoria, prin grija ofiţerului de stare civilă. Extrasul trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, data afişării, datele de stare civilă ale viitorilor soţi, precum şi înştiinţarea că orice persoană poate face opoziţie la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afişării (art. 131 alin. 2 din C.fam.). Noul Cod civil în art. 238 conţine o reglementare aproape identică, astfel: „(1) În aceeaşi zi cu primirea declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin afişarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei şi pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie căsătoria şi, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soţ îşi are domiciliul sau reşedinţa. (2) Extrasul din declaraţia de căsătorie cuprinde, în mod obligatoriu: data afişării, datele de stare civilă ale viitorilor soţi şi, după caz, încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi înştiinţarea că orice persoană poate face opoziţie la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afişării. (3) Căsătoria se încheie după 10 zile de la afişarea declaraţiei de căsătorie, termen în care se cuprind atât data afişării, cât şi data încheierii căsătoriei. 61

(4) Primarul municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului sau al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinţeze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (3).” Ca şi elemente de noutate, art. 238 N.C.civ. prevede şi afişarea încuviinţării părinţilor sau a tutorelui, după caz. De asemenea, termenul de 10 zile pentru celebrarea căsătoriei se calculează de la data afişării declaraţiei de căsătorie, în timp ce, potrivit actualei reglementări termenul se calculează de la data declaraţiei de căsătorie. Impactul practic al reglementării este însă minim, dat fiind că, în principiu, declaraţia trebuie să fie afişată în ziua primirii.24 În sfârşit, ca şi un element de noutate, noul Cod civil prevede, în art. 284, reînnoirea declaraţiei de căsătorie, în cazul în care aceasta nu s-a încheiat în termen de 30 de zile de la data afişării declaraţiei de căsătorie. De asemenea, dacă viitorii soţi
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr.119/1996, căsătoria se încheie în termen de 10 zile, în care se cuprind atât ziua când s-a făcut declaraţia de căsătorie, cât şi ziua încheierii căsătoriei, iar dacă unul dintre soţi a făcut declaraţia de căsătorie la un alt serviciu public comunitar local de evidenţă a persoanelor decât acela unde se va încheia căsătoria, termenul se calculează de la data primirii ambelor declaraţii de căsătorie la acest din urmă serviciu. Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr.119/1996, căsătoria se poate încheia şi înainte de expirarea acestui termen, cu aprobarea primarului municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului sau al comunei unde urmează să se încheie căsătoria; aprobarea se dă pentru motive temeinice (de exemplu, viitoarea soţie este însărcinată şi naşterea ar urma să aibă loc înăuntrul termenului de 10 zile etc.). De asemenea, potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 119/1996, comandantul navei poate încheia căsătorii numai între persoane de cetăţenie română. El poate aproba, pentru motive temeinice, reducerea termenului prevăzut la art. 29 alin. (2). Instituirea termenului de 10 zile are un dublu scop: pe de o parte, este un termen de gândire pentru viitorii soţi (în care aceştia pot să revină asupra hotărârii de a se căsători) şi – pe de alta – dă posibilitatea terţelor persoane să facă opoziţie la căsătorie.
24

62

doresc să modifice declaraţia iniţială, ei trebuie să facă o nouă declaraţie şi să se dispună publicarea acesteia. Sub imperiul actualei reglementări, după expirarea termenului de 10 zile, căsătoria se poate încheia numai până la expirarea termenului de valabilitate a certificatelor medicale; în cazul expirării termenului de valabilitate a acestor certificate (14 zile de la data emiterii, potrivit art. 31 lit. C din Metodologie), viitorii soţi sunt obligaţi să depună noi certificate medicale referitoare la starea sănătăţii lor (art. 42 alin. 3 din Metodologie). 2.3. Opoziţia la căsătorie

Potrivit art. 14 C.fam., „Orice persoană poate face opunere la căsătorie, dacă există o piedică legală ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite. Opunerea la căsătorie se va face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care ea se întemeiază.” Opoziţia la căsătorie este actul juridic unilateral prin care o persoană aduce la cunoştinţa ofiţerului de stare civilă existenţa unui impediment la căsătorie sau neîndeplinirea altei cerinţe legale pentru încheierea acesteia. De asemenea, art. 285 din N.C.civ. prevede că: „(1) Orice persoană poate face opoziţie la căsătorie, dacă există un impediment legal sau dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite. (2) Opoziţia la căsătorie se face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază.” Reglementarea este, aşadar, identică. Opoziţia la căsătorie prezintă următoarele caracteristici: a) poate fi făcută de orice persoană şi chiar din oficiu de către ofiţerul de stare civilă, când acesta constată personal că nu 63

sunt îndeplinite condiţiile legale pentru încheierea căsătoriei; ea poate fi făcută şi de procuror; b) opoziţia se face în termenul de 10 zile dintre data înregistrării şi afişării declaraţiei de căsătorie şi data încheierii căsătoriei; c) opoziţia se face numai în scris şi trebuie să arate dovezile pe care se întemeiază. Opoziţiile care nu îndeplinesc condiţiile legale nu sunt obligatorii pentru ofiţerul de stare civilă; ele constituie doar acte oficioase, de informare. Însă, în temeiul art. 15 C.fam., ofiţerul de stare civilă este obligat să verifice aceste informaţii. Primind opoziţia, ofiţerul de stare civilă va proceda după cum urmează: a) dacă opoziţia este neîntemeiată, nu va ţine seama de aceasta şi va instrumenta încheierea căsătoriei; b) dacă opoziţia necesită timp pentru verificare, va putea amâna data încheierii căsătoriei, după care va hotărî dacă va instrumenta sau nu încheierea căsătoriei; c) dacă opoziţia este întemeiată, va refuza încheierea căsătoriei, întocmind un proces-verbal în acest sens (art. 30 din Legea nr. 119/1996 şi art. 45 alin. (2) din Metodologie). Tot astfel, potrivit art. 286 din N.C.civ., „Ofiţerul de stare civilă refuză să celebreze căsătoria dacă, pe baza verificărilor pe care este obligat să le efectueze, a opoziţiilor primite sau a informaţiilor pe care le deţine, în măsura în care acestea din urmă sunt notorii, constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.” Potrivit art. 10 din Legea nr. 119/1996, persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază, care se va pronunţa asupra refuzului de ofiţerului de stare civilă de a instrumenta încheierea căsătoriei. 64

Secţiunea 3. Formalităţi privind celebrarea căsătoriei 3.1. Celebrarea căsătoriei

Căsătoria este un act juridic solemn, care presupune respectarea anumitor condiţii de formă, cerute ad validitatem. Dată fiind complexitatea acestor condiţii, se poate vorbi chiar de procedura încheierii căsătoriei. Potrivit art. 11 C.fam. şi art. 27 din Legea nr. 119/1996, căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă, la sediul serviciului public comunitar de evidenţa persoanelor sau, după caz, al primăriei în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi. De asemenea, potrivit art. 16 C.fam., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 23/1997: „(1) Căsătoria se încheie prin consimţământul viitorilor soţi, care sunt obligaţi să fie prezenţi împreună, însoţiţi de doi martori, la sediul serviciului public comunitar de evidenţa persoanelor, pentru a-şi exprima consimţământul personal şi în mod public în faţa ofiţerului de stare civilă. (2) Cu toate acestea, în cazurile arătate de legea specială, ofiţerul de stare civilă va putea încheia căsătoria şi în afara sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea condiţiilor prevăzute în alin. (1).” Potrivit art. 279 alin. (1) din N.C.civ.: „(1) Căsătoria se celebrează de către ofiţerul de stare civilă, la sediul primăriei. (2) Prin excepţie, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de către un ofiţer de stare civilă de la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au reşedinţa viitorii soţi, cu obligativitatea înştiinţării primăriei de domiciliu sau de reşedinţă a viitorilor soţi, în vederea publicării.”

65

Tot astfel, potrivit art. 287 din N.C.civ.: „(1) Viitorii soţi sunt obligaţi să se prezinte împreună la sediul primăriei, pentru a-şi da consimţământul la căsătorie în mod public, în prezenţa a 2 martori, în faţa ofiţerului de stare civilă. (2) Cu toate acestea, în cazurile prevăzute de lege, ofiţerul de stare civilă poate celebra căsătoria şi în afara sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea celorlalte condiţii menţionate la alin. (1). (3) Persoanele care aparţin minorităţilor naţionale pot solicita celebrarea căsătoriei în limba lor maternă, cu condiţia ca ofiţerul de stare civilă sau cel care oficiază căsătoria să cunoască această limbă.” Art. 288 din N.C.civ., reglementează condiţia martorilor la încheierea căsătoriei, astfel: „(1) Martorii atestă faptul că soţii şi-au exprimat consimţământul potrivit art. 287. (2) Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii, precum şi cei care din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu sunt apţi să ateste faptele prevăzute la alin. (1). (3) Martorii pot fi şi rude sau afini, indiferent de grad, cu oricare dintre viitorii soţi.” Din analiza acestor dispoziţii legale, solemnitatea căsătoriei constă în următoarele: rezultă că

A) Căsătoria se încheie în faţa unei autorităţi, respectiv a ofiţerului de stare civilă. În ceea ce priveşte competenţa ofiţerului de stare civilă, pot fi deosebite mai multe aspecte: a) competenţa materială (ratione materiae): cel care instrumentează încheierea căsătoriei trebuie să aibă calitatea de 66

ofiţer de stare civilă25, altfel căsătoria este lovită de nulitate absolută. Cu toate acestea, potrivit art. 7 din Legea nr. 119/1996, actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. Este o aplicaţie a principiului error communis facit ius; b) competenţa personală (rationae personae): ofiţerul de stare civilă este competent dacă cel puţin unul dintre viitorii soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde urmează să se încheie căsătoria. Alegerea aparţine viitorilor soţi. Nerespectarea competenţei personale nu este sancţionată cu nulitatea căsătoriei; c) competenţa teritorială (ratione loci): este determinată de limitele teritoriului comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti unde se află serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor în cadrul căruia funcţionează ofiţerul de stare civilă; nici încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa ratione loci nu se sancţionează cu nulitatea căsătoriei. Din cele de mai sus, rezultă că – din punctul de vedere al competenţei ofiţerului de stare civilă –, solemnitatea căsătoriei
Potrivit art. 3 din Legea nr. 119/1996, cu modificările şi completările ulterioare, atribuţiile de stare civilă se îndeplinesc de către consiliile judeţene şi de către servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, prin ofiţerii de stare civilă. Sunt ofiţeri de stare civilă: primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României, comandanţii de nave şi aeronave. Aceştia pot delega sau retrage, după caz, exercitarea atribuţiilor de stare civilă viceprimarului, secretarului sau altor funcţionari din aparatul propriu al primăriei, respectiv unuia dintre agenţii diplomatici sau unuia dintre funcţionari consulari.
25

67

grav bolnav sau pe patul de moarte.N.civ. Instituţia martorilor la încheierea căsătoriei a fost introdusă prin Legea nr. 23/1999.C. căsătoria se poate încheia şi în afara sediului primăriei. vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor. (2) Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii. unul dintre viitorii soţi este infirm. 68 . privind consimţământul la căsătorie. 287. ratificată de România prin Legea nr. 288 din N. precum şi unele incapacităţi speciale pentru martori. 116/1992.este condiţionată doar de respectarea competenţei materiale. art. adică în astfel de condiţii care să permită oricărei persoane să asiste. care trebuie să-şi exprime consimţământul personal. pentru a asigura concordanţa cu prevederile Convenţiei O. Spre deosebire de actuala reglementare din Codul familiei. C) Căsătoria se încheie în prezenţa efectivă şi concomitentă a viitorilor soţi. astfel: „(1) Martorii atestă faptul că soţii şi-au exprimat consimţământul potrivit art. ori viitoarea soţie are o sarcină înaintată şi nu se poate deplasa. deoarece numai această condiţie este cerută ad validitatem. (3) Martorii pot fi şi rude sau afini. Prin excepţie. cu oricare dintre viitorii soţi. precum şi în prezenţa a doi martori. din 10 decembrie 1962. B) Căsătoria se încheie într-un anumit loc. de la New York. şi anume la sediul primăriei. indiferent de grad. stabilind rolul acestora. consacră un text expres martorilor. precum şi cei care din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu sunt apţi să ateste faptele prevăzute la alin. dacă din motive temeinice unul dintre soţi se află în imposibilitatea de a se prezenta. (1).” D) Căsătoria se încheie în mod public. De exemplu.U.

potrivit căruia „Căsătoria este încheiată în momentul în care. spre deosebire de publicitatea efectivă care este asigurată prin prezenţa celor doi martori.Aceasta este o publicitate virtuală. în afara viitorilor soţi şi a celor doi martori.” 69 . după ce ia consimţământul fiecăruia dintre viitorii soţi. Momentul încheierii căsătoriei Potrivit art. 3. Aceasta înseamnă că nu este obligatoriu ca. la încheierea căsătoriei. 31 din Legea nr. putem trage concluzia că solemnitatea căsătoriei constă într-un ansamblu de condiţii. 289. 119/1996 şi art. spre deosebire de dreptul comun unde. fie de forma autentică necesară ad validitatem. Noul Cod civil consacră expres această soluţie în art. ofiţerul de stare civilă ia consimţământul viitorilor soţi şi apoi îi declară căsătoriţi.2. Din cele de mai sus. caracterul solemn al actului juridic este dat fie de forma scrisă. ofiţerul de stare civilă îi declară căsătoriţi. la încheierea căsătoriei. dar este necesar ca încheierea căsătoriei să se facă în asemenea condiţii încât să permită şi accesul altor persoane. 44 alin. care trebuie respectate ad validitatem. de regulă. (1) din Metodologie. să asiste şi alte persoane. Din analiza acestor prevederi rezultă că momentul încheierii căsătoriei este acela în care ofiţerul de stare civilă constată existenţa consimţământului viitorilor soţi şi îi declară căsătoriţi.

31 alin. singurul mijloc de probă. la citeşte dispoziţiile din Codul familiei referitoare la drepturile şi îndatoririle soţilor şi întocmeşte de îndată actul de căsătorie în registrul actelor de stare civilă. art. Prin urmare. Astfel.C. 44 alin. art. 119/1996 şi art. de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă. Întocmirea actului de căsătorie După încheierea căsătoriei. rezultă că înregistrarea căsătoriei nu are valoare constitutivă. de îndată. prevede că „După încheierea căsătoriei. şi anume. (1) din Legea nr. în principiu.” (art. căsătoria este valabil încheiată. majoritatea menite să asigure dovada căsătoriei.1. 70 . ofiţerul de stare civilă întocmeşte. care se semnează de către soţi.” Actul de căsătorie se semnează de către soţi – cu numele de familie pe care s-au învoit să-l poarte în timpul căsătoriei.fam. aceasta se înregistrează în registrul de stare civilă. chiar dacă. 290 din N. tot astfel. prin întocmirea actului de căsătorie. s-a omis semnarea acestuia de către persoanele prevăzute de lege. în registrul actelor de stare civilă. chiar dacă ofiţerul de stare civilă a omis să întocmească actul de căsătorie. actul de căsătorie. care se semnează de către soţi. De aceea. după întocmirea actului de căsătorie.civ. ci este doar un element de probă. după încheierea căsătoriei. pe baza căruia se eliberează certificatul de căsătorie. potrivit Codului familiei.Secţiunea 4. Din analiza prevederilor legale menţionate mai sus. (1) din Metodologie). 17 C. de cei 2 martori şi de către ofiţerul de stare civilă. Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei 4. Tot astfel. „După ce ofiţerul de stare civilă a luat consimţământul viitorilor soţi şi i-a declarat căsătoriţi. ofiţerul de stare civilă este ţinut să îndeplinească anumite formalităţi procedurale.. căsătoria este valabilă.

respectiv după actul de căsătorie (art. (2) Cu toate acestea.registrele de stare civilă au fost distruse sau pierdute în totalitate sau în parte (art. 16 lit. 18 din C.. a). a fost omisă. 71 . precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatelor de stare civilă sau a extraselor după actele de stare civilă. în situaţiile prevăzute de lege. d şi art. a). întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă. 52 lit. c şi art.4. căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie.întocmirea actului de căsătorie. Dovada căsătoriei Potrivit art. potrivit căruia: „ (1) Căsătoria se dovedeşte cu actul de căsătorie şi prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia. şi anume: . 16 lit. Noul Cod civil conţine dispoziţii similare în art. respectiv a actului de căsătorie.2. 52 lit.” Dovada căsătoriei se poate face cu orice mijloace de probă. căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de probă.fam. 292. după caz. 16. 16 lit. în sensul că – deşi a luat consimţământul soţilor – ofiţerul de stare civilă nu a mai întocmit actul de căsătorie în registru (art. 52 şi 53 din Legea nr. 13 din Legea nr. 119/1996 prevede că starea civilă se dovedeşte cu actele de stare civilă. numai certificatul de căsătorie eliberat pe baza actului de stare civilă are aceeaşi putere doveditoare ca şi înregistrarea în registrul actelor de stare civilă. 16 lit. . art. b). potrivit art. . Cu alte cuvinte. b şi art. 53 lit. De asemenea. în următoarele situaţii: a) când. . 119/1996 se solicită reconstituirea sau. b). eliberat pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă.nu au existat registre de stare civilă (art.

Secţiunea 5. respectiv regimul separaţiei de bunuri sau regimul comunităţii convenţionale.civ.pr. 2 C. 119/1996: cererea. De exemplu. potrivit art. se depune la serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor competent să întocmească actul sau la cel de la domiciliul solicitantului. Formalităţi privind regimul matrimonial Potrivit art. (1) pct.” Textul are caracter de noutate şi a fost necesar în condiţiile în care s-a dat o nouă reglementare regimurilor matrimoniale. care poate fi contestată la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă. însoţită de actele doveditoare. b) când dovada căsătoriei se face de un terţ care urmăreşte un interes patrimonial. El are obligaţia ca. în cazul în care actul a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat nici certificat. cererea se soluţionează în termen de 30 de zile de către primar. (1). prin dispoziţie. în cazul unui contract de întreţinere încheiat între foştii soţi sub condiţia rezolutorie a recăsătoririi fostului soţ creditor.C. prin posibilitatea viitorilor soţi de a încheia o convenţie matrimonială şi de a alege un alt regim matrimonial decât al comunităţii legale de bunuri. De asemenea.Cererea de reconstituire sau întocmire ulterioară a actului de căsătorie se soluţionează potrivit procedurii prevăzute de art. notarului public care a autentificat convenţia matrimonială o copie de pe actul de căsătorie. 334 alin. se poate face proba căsătoriei cu orice mijloc de probă în cazul în care se urmăreşte înlăturarea soţului de la a fi ascultat ca martor. 189 alin. precum şi. 72 . 54-55 din Legea nr. fostul soţ debitor va putea dovedi cu orice mijloc de probă recăsătorirea creditorului. să comunice la registrul prevăzut la art. nici extras de pe acesta. „Ofiţerul de stare civilă face menţiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales.. 291 din N.civ. din oficiu şi de îndată. după caz.

prin înregistrarea ei în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale. După întocmirea actului de căsătorie. ofiţerul de stare civilă trimite din oficiu. Soluţia este firească. 330. un exemplar al convenţiei la registrul menţionat la alin. (2). „După autentificarea convenţiei matrimoniale în timpul căsătoriei sau după primirea copiei de pe actul căsătoriei. pentru a se îndeplini formalităţile de publicitate a regimului matrimonial.” Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că: Actul de căsătorie va cuprinde şi menţiunea privind regimul matrimonial ales. notarul public expediază. (1). După primirea copiei de pe actul de căsătorie. notarul public transmite un exemplar al convenţiei matrimoniale la Registrul naţional. potrivit art. 334 alin. potrivit căruia. deoarece convenţia matrimonială nu produce efecte decât după şi de la data încheierii căsătoriei. când se pune şi problema îndeplinirii formalităţii de opozabilitate faţă de terţi. precum şi notarului public care a autentificat convenţia matrimonială. 73 . în condiţiile alin. de îndată o copie a actului de căsătorie la Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale. din oficiu. (4). precum şi la celelalte registre de publicitate.Acest text se coroborează cu art.

Reglementare. 74 . Cu toate acestea. Particularităţile nulităţii căsătoriei se regăsesc în cazurile de nulitate a căsătoriei. şi anume: căsătoria între persoane al căror sex nu este diferenţiat şi căsătoria fictivă. ca şi în dreptul comun. Regim juridic Secţiunea 1.TITLUL IV NULITATEA CĂSĂTORIEI CAPITOLUL 1 Cazuri de nulitate. ca act juridic. Nulităţile în materia căsătoriei pot fi clasificate după cum urmează: a) după modul cum sunt reglementate de lege. cu nulitatea. având în vedere importanţa căsătoriei şi gravitatea consecinţelor pe care le implică desfiinţarea ei. regimul juridic al nulităţilor şi efectele acestora. nulităţile sunt – de regulă – exprese. b) din punctul de vedere al interesului ocrotit. Clasificare Nerespectarea condiţiilor cerute de lege pentru valabila încheiere a căsătoriei. care nu sunt expres prevăzute de lege. dar există şi nulităţi virtuale. în materia căsătoriei legea instituie însă unele dispoziţii derogatorii de la dreptul comun. În literatura juridică şi în jurisprudenţă s-au admis două asemenea cazuri de nulitate. se sancţionează. nulităţile căsătoriei sunt absolute şi relative.

N. (2) N.. (1) coroborat cu art. 294 75 . 1 - Nu Da Lipsa vârstei matrimoniale Art. Nulităţi absolute ale căsătoriei.fam. 2 Art. Art.civ.civ.fam. Spre deosebire de C. Art. când sancţiunea este nulitatea relativă (art.Secţiunea 2. C. 20 C. 293 alin. 4 Art. şi căsătoria încheiată de minorul care a împlinit vârsta de 16 ani.fam.civ.fam. o consacră expres. Regim juridic 2. 297). 271 Alte acte normative Cazuri de acoperire Constatări Sub imperiul C. 294 alin. distinge între căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit 16 ani.C. N. fără încuviinţările prevăzute de lege.civ. nulitatea este doar virtuală. Cazuri de nulitate absolută Tablou comparativ al cazurilor de nulitate absolută Nr Caz de nulitate absolută Lipsa diferenţei de sex N.1. 19 coroborat cu art. care este nulă.C.C.C.

19 coroborat cu art. stabileşte expres că nu este bigamie. art.. 22 C. 274 Nu. 293 coroborat cu art. (1) coroborat cu art. (1) coroborat cu art. adopţia nu mai constituie impediment distinct de rudenie 6 Rudenia 7 Adopţia Art.civ. 273 Nu. spre deosebire de art. 19 coroborat cu art. 293 alin.fam. 7 lit. 19 coroborat cu art. 19 coroborat cu art.C. a) Art. (1) coroborat cu art. 19 coroborat cu art. dacă soţul celui declarat mort prin hotărâre judecătoreasc ă a fost de bună-credinţă. 16 Art.3 Lipsa totală a consimţământului la căsătorie Lipsa caracterului personal al consimţământului personal Art. 293 alin. Art. Nu sunt deosebiri Potrivit N. 76 . 271 Art. Discuţii privind dispensa de rudenie - Nu. 293 alin. (2) C.fam. 16 Art. 6 Art. 5. 293 alin. 271 Nu Nu sunt deosebiri 4 Nu Nu sunt deosebiri 5 Bigamia Art. 22 Art.

în mod public.C.C. considerat excesiv.8 Alienaţia si debilitatea mintală/ Lipsa discernământului Art.civ. 13¹ - Da (soluţie propusă în doctrină). 19 coroborat cu art. nu a mai menţinut acest caz de nulitate absolută. în faţa ofiţerului de stare civilă) Lipsa publicităţii declaraţiei de căsătorie Art. 293 alin. 19 coroborat cu art. potrivit art. 287 alin. 9 Încălcarea formalităţi lor privind celebrarea căsătoriei (la sediul serviciului de stare civilă. (1) Nu Nu sunt deosebiri 10 Art. N. 77 . (1) coroborat cu art.civ.. lipsa discernământ ului fiind sancţionată cu nulitatea relativă. în prezenţa a doi martori. 299. numai alienaţia sau debilitatea mintală atrage nulitatea absolută. 293 alin. (1) coroborat cu art. 16 Art. 276 Nu Potrivit N. 19 coroborat cu art. 9 Art.

Analizând comparativ reglementarea din Codul familiei şi cea cuprinsă în noul Cod civil. reglementează expres căsătoria fictivă şi nulitatea acesteia.fam.11 Necompet enţa materială a ofiţerului de stare civilă (celebrare a căsătoriei de către persoana care nu are calitatea de ofiţer de stare civilă) - - Art. Atunci când persoana a exercitat în mod public atribuţiile respective. 12 Căsătoria fictivă Art. nefiind expres reglementat.civ. căsătoria fictivă este un caz de nulitate virtuală. Sub imperiul C.. 295 Art.C. 7 din Legea nr. 295 alin. (2 ) N. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă Da. rezultă următoarele caracteristici principale: Nulităţile virtuale sub imperiul Codului familiei au devenit nulităţi exprese 78 . creând o aparenţă de legalitate care a determinat o eroare comună şi invincibilă (error communis facit ius). Da. Se menţine ca nulitate prevăzută de un text special.

Ar fi fost suficient să se prevadă sancţiuni pentru ofiţerul de stare civilă care nu a afişat declaraţia de căsătorie. Nulitatea absolută pentru lipsa diferenţei de sex. respectiv în cazul căsătoriei fictive este expres consacrată. noul Cod civil reglementează expres nulitatea absolută a căsătoriei pentru lipsa vârstei matrimoniale în art. La acestea se adaugă nulităţile absolute virtuale în cazul căsătoriei persoanelor al căror sex nu este diferenţiat. 274. 295. 19 coroborat cu art. nulităţile absolute exprese sunt prevăzute de art.fam). aceasta fiind o obligaţie care-i revine lui. 273. 295. 293 din N. 276 şi art. Nu există nici un argument pentru care neîndeplinirea acestei obligaţii trebuie suportată de către soţi prin desfiinţarea căsătoriei.fam. dar s-ar dovedi că soţii au o viaţă de familie firească şi nu există nici un alt impediment la căsătorie. 271. De asemenea.civ. De aceea. în condiţiile în care nu a existat nici un impediment la încheierea căsătoriei. soluţia să fie aceea a acoperirii acestei cauze de nulitate absolută. s-a propus în doctrină ca ori de câte ori s-ar constata neîndeplinirea acestei formalităţi. 287 alin. Nulităţi absolute exprese potrivit Codului familiei care nu au fost preluate de noul Cod civil Noul Cod civil nu a mai prevăzut nulitatea absolută a căsătoriei pentru lipsa publicităţii declaraţiei de căsătorie (art. precum şi a căsătoriei fictive în art.C. şi de art. este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 13¹ C. (1). 119/1996.. 79 . soluţie excesivă impusă de legiuitor. potrivit legii. precum şi în cazul căsătoriei fictive. 7 din Legea nr. 19 din C. Potrivit art.Sub imperiul Codului familiei.

1294 din N. Căsătoria fictivă se încheie în scopul de a realiza unele efecte secundare. 294 din N. Aceste texte permit. lipsa consimţământului sau fraudarea legii). căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de nulitate absolută.Reglementarea căsătoriei fictive potrivit noului Cod civil În prezent. cu scopul exclusiv de a fi exonerat de răspundere penală. până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. stabilea o cauză de nepedepsire a făptuitorului în ipoteza căsătoriei cu victima.C. a intervenit convieţuirea soţilor. Din păcate. căsătoria fiind doar un mijloc licit. însă. Cu toate acestea. dar care nu pot fi obţinute în alt mod. 197 a fost abrogat.civ. (5) al art. Potrivit art. (5) al art. Un caz întâlnit frecvent în practică de fictivitate a căsătoriei era acela al încheierii căsătoriei între autorul infracţiunii de viol şi victimă. nici noul Cod civil nu clarifică temeiul acestei nulităţi (lipsa cauzei.civ. astfel. art. acest caz de nulitate nu este reglementat în legislaţie. 80 . alin. 197/2000 pentru modificarea şi completarea Codului penal. 197 din C.. De asemenea. pe cale de consecinţă. ci sancţiunea este nulitatea absolută. de regulă căsătoria fictivă presupune fraudarea legii. care nu sunt specifice căsătoriei.pen. aşadar. în condiţiile în care. nulitatea căsătoriei se acoperă dacă. a regimului juridic al căsătoriei fictive. pentru a obţine un rezultat ilicit. ci este o creaţie a doctrinei şi a jurisprudenţei. Căsătoriei fictive nu i se aplică. clarificarea naturii juridice şi. sancţiunea inopozabilităţii din materia simulaţiei.C. Prin Legea nr. soţia a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei. alin. prevede că dispoziţiile referitoare la simulaţie nu se aplică actelor nepatrimoniale. În practică.

indiferent dacă nulitatea este sau nu prevăzută de lege. întrucât. din punct de vedere legal. Efecte. 7/2004. republicată.Lupşan.26 2. săvârşite în Grecia. De asemenea. În jurisprudenţa recentă s-a constatat nulitatea căsătoriei fictive când soţii au urmărit prin încheierea căsătoriei dobândirea calităţii legale pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de lege tinerilor căsătoriţi la achiziţionarea de locuinţe (Trib. secţia civilă. op. secţia civilă. 26 81 . în Dreptul nr. i s-a menţionat pe paşaportul avut. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor.2. Notă la sentinţa civilă nr. aprobată prin Legea nr. respectiv refuzul prelungirii şederii în România. Nr. p. interdicţia de şedere pe teritoriul Greciei. Regim juridic Ca şi în dreptul comun. 38/1994). Căsătorie fictivă. acest caz de fictivitate a căsătoriei nu mai poate fi întâlnit. 194/2002 este una administrativă. analiza regimului juridic al nulităţii absolute a căsătoriei presupune determinarea cercului de persoane care pot să o invoce. dacă acţiunea este sau nu prescriptibilă şi dacă nulitatea poate ori nu să fie acoperită. nr. definită ca fiind căsătoria încheiată cu singurul scop de a eluda condiţiile de intrare şi de şedere a străinilor în România şi de a obţine dreptul de şedere pe teritoriilor României. Satu-Mare. aceasta nu are incidenţă asupra regimului juridic al nulităţii absolute a căsătoriei. Sancţiunea prevăzută expres de OUG nr. A se vedea E. dec. Satu-Mare. a se vedea G. 60 din 3 februarie 203 a Tribunalului Iaşi. 357/2003. care citează cele două decizii. 201-210.G. p. care este identic. de către autorităţile elene. În ce priveşte distincţia dintre nulitatea absolută expresă sau virtuală. cu modificările ulterioare. decizia nr.astfel încât. prevede o formă specială de căsătorie fictivă. O. s-a căsătorit în scopul exclusiv de a dobândi calitatea pentru a fi promovat (Trib. precum şi în cazul în care unul dintre soţi. cit..U. pentru anumite fapte ilicite.Florian. De asemenea. 61. 310/1994). cu privire la încheierea unei căsătorii în scopul de a obţine exclusiv schimbarea numelui de familie şi a beneficia de o nouă identitate şi de un nou paşaport. şi anume „căsătoria de convenienţă”. Nulitate absolută. fiind preot.

iar în cazul în care procurorul şi-ar retrage cererea. El se va putea folosi de dispoziţiile prevăzute în art. va putea cere continuarea judecăţii. procurorul ar putea introduce acţiunea nu numai în timpul vieţii soţilor. dar şi ulterior. dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie sau este dispărut27. procurorul nu poate introduce acţiunea după încetarea sau desfacerea căsătoriei. „(1) Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor. 45 alin. 247 şi 271-273. ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor.” 27 82 . Judecătorul nu poate invoca din oficiu nulitatea absolută a căsătoriei (de exemplu.. în cadrul unui proces de divorţ în care ar sesiza existenţa unei astfel de nulităţi). Ea poate fi formulată. în temeiul art. 45 C. Cu toate acestea. în condiţiile art. precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. Această soluţie este expres consacrată în art.” Imprescriptibilitatea acţiunii Fiind o acţiune în constatarea nulităţii absolute. 246. cu excepţia cazului în care ar acţiona pentru apărarea drepturilor minorilor sau a persoanelor puse sub interdicţie.pr. este imprescriptibilă.C.pr. S-a considerat că. puşi sub interdicţie ori dispăruţi. (1) din C.civ. dacă moştenitorii acestora sunt minori. dar poate pune în discuţia părţilor eventuala cauză de nulitate.. acţiunea în constatarea nulităţii absolute a căsătoriei poate fi pornită de orice persoană care justifică un interes.civ. 296 din N. (1) din C. 45 alin.pr.civ.civ. Potrivit art.. şi de Ministerul Public (adică de către procuror). (2) În cazul în care procurorul a pornit acţiunea.Titularul acţiunii Sub imperiul Codului familiei.. potrivit căruia „Orice persoană interesată poate introduce acţiunea în constatarea nulităţii absolute a căsătoriei. titularul dreptului la care se referă acţiunea va fi introdus în proces.

20 C. Desfiinţarea căsătoriei în acest caz ar fi pur formală. care o pot invoca. pentru motive temeinice. art. soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată28. Nulitatea căsătoriei se Potrivit prevederilor art. nu avea vârsta matrimonială a împlinit-o. Încuviinţarea se poate da de comitetul executiv al consiliului popular judeţean. imediat după declararea nulităţii căsătoriei pe acest motiv. în dreptul comun. deoarece. Cu toate acestea. 4 din Codul familiei. în general. 28 83 .civ. nulitatea absolută nu poate fi acoperită nici măcar prin manifestarea de voinţă expresă a părţilor actului juridic lovit de nulitate sau a altor persoane. în temeiul unui aviz al medicului oficial. De aceea.Posibilitatea acoperirii nulităţii absolute a căsătoriei În principiu.). valori care pot prevala asupra ideii formale de sancţionare a nulităţii cu orice preţ. după cum sunt unele în care încălcarea legii este atât de gravă şi raţiunile instituirii regulii încălcate sunt atât de importante. la încheierea căsătoriei.. A) Pot fi acoperite următoarele cazuri de nulitate absolută: a) cele determinate de încălcarea vârstei matrimoniale (în condiţiile art. deoarece menţinerea căsătoriei şi a familiei poate fi impusă de necesitatea ocrotirii interesului superior al copilului şi a vieţii de familie. ii) până la declararea nulităţii. 294 N. femeia se poate căsători numai dacă a împlinit 16 ani.fam.C. se poate încuviinţa căsătoria femeii care a împlinit 15 ani. în următoarele două ipoteze: i) până la declararea nulităţii de către instanţă soţul care. Situaţia este diferită în dreptul familiei. foştii soţi se pot recăsători. încât acoperirea nulităţii nu poate fi acceptată. sunt cazuri în care nulitatea absolută poate fi acoperită.

întrucât femeia nu împlinise încă vârsta legală de 16 ani. Indaco Systems). dacă preexista căsătoriei. deoarece textul nu face nici o distincţie. ar fi justificat să i se acorde încuviinţarea cerută de lege pentru încheierea căsătoriei. Cu atât mai mult. în „Lege 4”. potrivit art. deşi era necesară.civ. deoarece s-a dovedit astfel că. se acoperă nulitatea care. 19 din Codul familiei. 819/P . În plus.acoperă pentru aceste motive nu numai atunci când femeia nu a avut vârsta matrimonială. nu a intervenit un fapt care.388 din 28 noiembrie 1977. Or. Această cauză de acoperire a nulităţii a fost prevăzută în interesul copilului născut sau care urmează să se nască. înscris cu valoare de act nou potrivit C. (Trib. Căsătoria se menţine chiar dacă s-a născut un copil mort sau dacă femeia a întrerupt cursul sarcinii. 84 .E. starea de graviditate a femeii în vârstă de peste cincisprezece ani constituia un motiv temeinic. soţii au fost apţi să aibă relaţii conjugale normale. încuviinţarea cerută de lege nu a fost acordată în prealabil oficierii căsătoriei..civ. Astfel fiind. dacă această stare a intervenit după căsătorie. În susţinerea recursului declarat. prezenta simptome caracteristice unei sarcini. care. soţii au depus certificatul medico-legal nr. emis de Laboratorul de medicină legală Reşiţa în completarea certificatului medico-legal (cu acelaşi număr) din 27 iulie 1977. dar şi atunci când bărbatul este cel care nu a avut împlinită vârsta matrimonială la încheierea căsătoriei. instanţa avea obligaţia de a verifica dacă. atunci când soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată. 4 din acelaşi Cod. în pofida vârstei impubere. Din cuprinsul acestui act rezultă că. B.pr. Faţă de opunerea soţilor la acţiunea formulată de autoritatea publică locală. s. la data examinării medicale. îndreptăţeşte concluzia că din punct de vedere bio-fiziologic femeia era aptă de a se căsători. după încheierea căsătoriei. Suprem. 362 din 1 martie 1978. În speţă. potrivit legii. dacă soţului impuber i se aplică prezumţia de paternitate atunci trebuie să se aplice şi prezumţia de pubertate. sancţionează căsătoria încheiată fără respectarea condiţiilor de vârstă înscrise în art. acoperă nulitatea.

b) cele impuse de nesocotirea impedimentului la căsătorie rezultând din gradul IV de rudenie. care. caz în care – în mod evident – nu se mai impune declararea nulităţii absolute a căsătoriei pentru fictivitate. chiar după încheierea căsătoriei. 5 C. 19. B) Nulitatea absolută a căsătoriei nu poate fi acoperită în următoarele situaţii: a) în cazul căsătoriei între persoane de acelaşi sex sau al căror sex nu este suficient diferenţiat. d) nulitatea prevăzută de art. raportat la art. până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.fam.).. a intervenit convieţuirea soţilor. este nulă căsătoria celebrată de o persoană care nu are calitatea de ofiţer de stare civilă. nu cuprinde o soluţie expresă în acest sens. c) căsătoria fictivă: aceasta se poate „transforma” într-o adevărată stare de căsătorie atunci când. 28 alin. creând o aparenţă de legalitate care a determinat o eroare comună şi invincibilă (error communis facit ius). aduc pe lume copii etc. 7 din Legea nr. în ciuda şi dincolo de scopul iniţial urmărit de părţi (altul decât acela al întemeierii unei familii. 119/1996. (2) din Legea nr. (2) prevede expres că nulitatea căsătoriei fictive se acoperă dacă. Art. din păcate. c) în cazul impedimentului la căsătorie constând în rudenia în linie directă sau colaterală până la gradul III inclusiv. soţia a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei. 85 . dar nulitatea se acoperă dacă persoana a exercitat în mod public atribuţiile respective. soţii ajung să întreţină relaţii normale de familie. 119/1996: după cum am mai arătat. dispensa de rudenie prevăzută de art. b) în cazul bigamiei (art. Apreciem că soluţia jurisprudenţială trebuie menţinută şi sub imperiul noului Cod civil. 294 alin. dacă s-a obţinut.

a C.). 19.d) în cazul impedimentului la căsătorie rezultând din adopţia cu efecte restrânse (art. 7 lit. f) în cazul încălcării formalităţilor pentru celebrarea căsătoriei. raportat la art. 86 .fam. e) în cazul impedimentului la căsătorie constând în alienaţia sau debilitatea mintală.

C. Reglementare nouă care transformă tutela din impediment prohibitiv în impediment dirimant.civ. 4 (nulitate absolută) N. 19 coroborat cu art. Tutela - Art.C. 303 alin. 19 coroborat cu art. Nulităţi relative ale căsătoriei. Viciile de consimţământ sunt aceleaşi. 298 Da.civ.C.Secţiunea 3. 9 (nulitate absolută) Art. rezultă că. Art. Analizând comparativ reglementarea din Codul familiei şi cea cuprinsă în noul Cod civil. Art. 2.civ. stabileşte natura relativă a nulităţii şi reglementează cazurile de acoperire. 300 Art.civ. 1.1. 298 3.C. (2) şi (3) N. ca şi cazuri de nulitate relativă. stabileşte natura relativă a nulităţii şi cazurile de acoperire. 303 alin. a căror reglementare este identică aceleia din Codul familiei. Lipsa discernământului Art. civ. 21 Art.civ. (3) N.C. dol. Caz de nulitate relativă Lipsa încuviinţărilor cerute de lege minorului Viciile de consimţământ (eroare asupra identităţii fizice a viitorului soţ. 4. Regim juridic 3.Reglement are nouă privind acoperirea nulităţii. Art. 297 Cazuri de acoperire Da. (1) şi (3) N. Constatări N.C. Cazuri de nulitate relativă Tablou comparativ al cazurilor de nulitate relativă Nr.fam. 303 alin. Da. 87 . violenţă) C. (2) şi (3) N. pe lângă viciile de consimţământ. Art.C.civ. 303 alin. Art. N. Art. noul Cod civil prevede expres sancţiunea nulităţii relative în mai multe cazuri discutabile sub imperiul Codul familiei.

Bineînţeles. fără însă să existe şi prevederi speciale referitoare la sancţiunea ce intervine în cazul căsătoriei încheiate cu nesocotirea acestei cerinţe. 133 alin. Chiar dacă. 4 C.fam. în condiţiile fostului art. 4 (…)”. 288/2007. sancţiune prevăzută de dreptul comun în cazul încheierii de acte juridice de către minorul cu capacitate restrânsă de exerciţiu.fam. 20 C. sancţiunea nu poate fi decât nulitatea absolută a căsătoriei. în condiţiile art. Potrivit art. inclusiv a condiţiei referitoare la existenţa încuviinţării părinţilor sau tutorelui. 19 C. făcând trimitere la art. 105 alin.Astfel: a) lipsa încuviinţărilor cerute de lege minorului Astfel. există posibilitatea acoperirii nulităţii absolute pentru lipsa încuviinţării părinţilor sau tutorelui ori a autorizării prevăzute de lege. În acest context. în absenţa încuviinţării părinţilor. Întrucât textul de lege nu distinge. „este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în art. – asupra căruia nu s-a intervenit prin Legea nr. 88 . O soluţie mult mai raţională ar fi fost desigur aceea a nulităţii relative. cerinţa de fond referitoare la existenţa încuviinţării părinţilor pentru căsătoria minorului de 16 ani a fost introdusă prin Legea nr. 288/2007 –. sau în cazul obţinerii acestora chiar ulterior încheierii căsătoriei. nu poate fi susţinută o altă soluţie.fam.fam.. ultim C. deci – astăzi –. după cum s-a decis în jurisprudenţă în legătură cu dispensa de vârstă. o asemenea sancţiune este excesivă şi nu corespunde scopului pentru care norma a fost edictată şi nici interesului pe care ea este chemată să-l protejeze. fără să existe încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal (art. final teza I şi art. înseamnă că nesocotirea oricăror cerinţe prevăzute în ipoteza acestei norme juridice.). prevederile generale ale Codului familiei în materia încheierii căsătoriei impun concluzia că. este sancţionată cu nulitatea absolută a căsătoriei astfel încheiate. 4 în întregul său. de lege lata.

297). ci nulitatea relativă. 294). 9 C. iar nu general.nulitatea absolută care intervine în cazul căsătoriei încheiate de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani. 299 că lipsa discernământului atrage nulitatea relativă a căsătoriei. Noul Cod civil corectează această situaţie. în sensul că prevede expres în art. până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. ar trebui să considerăm că sancţiunea este şi în acest caz nulitatea absolută. dar faţă de regula de interpretare potrivit căreia unde legea nu distinge. 19 C. cu particularitatea că aceasta se acoperă dacă.fam acoperă două ipoteze distincte: aceea a alienatului sau debilului mintal (teza I) şi aceea a celui vremelnic lipsit de facultăţile sale mintale (teza a II-a). Potrivit dreptului comun. public. . nici interpretul nu trebuie să distingă. Noul Cod civil clarifică şi această situaţie. b) lipsa discernământului Potrivit art. 89 . sancţiunea ce intervine nu trebuie să fie nulitatea absolută a căsătoriei. ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soţia a născut ori a rămas însărcinată (art. 9 C. în sensul că face distincţie între: .. Numai că art. Se poate însă discuta dacă această nulitate poate fi acoperită ulterior de către cel care s-a aflat în această stare.fam.fam.nulitatea relativă care intervine în cazul în care minorul se căsătoreşte fără să aibă încuviinţările sau autorizările prevăzute de lege (art. lipsa discernământului atrage doar nulitatea relativă a căsătoriei. este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea art.Întrucât interesul proteguit de norma legală în discuţie este unul particular.

rezultă că anularea căsătoriei pentru eroare.civ. În sfârşit. în condiţiile art. (2) prevede că „Nulitatea poate fi invocată numai de cel a cărui încuviinţare ori autorizare era necesară.fam. Noul Cod civil instituie în art. acesta nu poate invoca din oficiu nulitatea relativă a căsătoriei. dar 90 . 3.civ. Soluţia este aceeaşi şi în lumina art. în cazul tutelei. fiind doar un impediment prohibitiv.2. acţiunea în anularea căsătoriei. 21 alin. N. (1) din C. 297 alin. din cuprinsul art. 298 alin. Referitor la anularea pentru lipsa încuviinţărilor cerute de lege. pe considerentul că raţiunile de ordin moral impun această sancţiune.c) tutela Sub imperiul Codului familiei. de natură să atragă sancţionarea ofiţerului de stare civilă care a celebrat căsătoria cu nesocotirea acestui impediment. (1) din N.C. 45 alin..pr. art. dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie sau este dispărut.C. dol sau violenţă poate fi cerută numai de soţul al cărui consimţământ a fost viciat. 300 sancţiunea nulităţii relative. anularea poate fi cerută de soţul care s-a căsătorit în timp ce era sub tutelă. Cât priveşte judecătorul. prin dol sau prin violenţă”.” Anularea pentru lipsa discernământului poate fi invocată numai de soţul care a fost lipsit vremelnic de discernământ la încheierea căsătoriei. tutela nu era de natură să atragă anularea căsătoriei. (2) C. potrivit căruia „Căsătoria poate fi anulată la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat prin eroare. Regim juridic Titularul acţiunii În ceea ce priveşte viciile de consimţământ. În pofida caracterului ei strict personal Ministerul Public (procurorul) poate formula..

unde este prevăzut.civ. alături de momentul subiectiv al descoperirii cauzei de anulare. spre deosebire de termenul general de 3 ani. 167/1958). art. spre deosebire de dreptul comun (art. 21 alin.C. b) în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie. 301. în materia căsătoriei. următoarele aspecte au caracter special. stabilind pentru fiecare ipoteză în parte momentul de la care începe să curgă termenul. (2) din Decretul nr. derogatoriu faţă de dreptul comun: a) există un termen special de prescripţie de 6 luni.poate pune în discuţia părţilor eventuala cauză de nulitate de acest fel pe care o sesizează. şi un moment obiectiv. Cu toate acestea. (2) prevede că termenul de prescripţie a acţiunii în anularea căsătoriei este de 6 luni şi începe să curgă de la încetarea violenţei sau de la data descoperirii erorii ori a dolului. ea poate fi continuată de către oricare dintre moştenitorii săi. Rezultă de aici că. 9 alin. termenul de prescripţie de 6 luni curge întotdeauna de la data descoperirii lor. potrivit art. Aceasta înseamnă că. respectiv „cel mult 18 luni de la data încheierii actului”. în materia prescripţiei. Având un caracter strict personal. chiar dacă eroarea sau dolul se descoperă după ani de zile de la încheierea căsătoriei. 91 . 302 din N. dreptul la acţiunea în anulabilitate nu se transmite moştenitorilor. Prescriptibilitatea acţiunii Sub imperiul Codului familiei. în cazul erorii şi al dolului s-a prevăzut doar un moment subiectiv –data descoperirii erorii sau dolului.. Noul Cod civil reglementează prescripţia acţiunii în anulare în art. dacă acţiunea a fost pornită de către unul dintre soţi.

termenul curge de la data la care cei a căror încuviinţare sau autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat cunoştinţă de aceasta. . termenul curge de la data încetării violenţei sau. în interesul menţinerii familiei şi a ocrotirii copiilor –. Confirmarea nulităţii Ca orice nulitate relativă – şi cu atât mai mult în dreptul familiei. Acoperirea nulităţii Ca şi un aspect de noutate. . s-au obţinut încuviinţările şi autorizarea cerute de lege. unde se poate trece şi peste unele cauze de nulitate absolută.în cazul prevăzut la art. 92 . până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. 300 (tutelei) termenul curge de la data încheierii căsătoriei.în cazul prevăzut la art. după caz.anularea căsătoriei poate fi cerută în termen de 6 luni. Astfel. prin neintroducerea acţiunii în anulare în termenul legal de prescripţie. 303 reglementează acoperirea nulităţii relative. sau tacit. art.în cazul nulităţii pentru vicii de consimţământ ori pentru lipsa discernământului. a erorii ori a lipsei vremelnice a facultăţilor mintale. . prin declaraţia în acest sens a celui îndrituit să o invoce. nulitatea relativă a căsătoriei se acoperă dacă. în cazul lipsei încuviinţărilor cerute de lege pentru căsătoria minorului. de la data la care cel interesat a cunoscut dolul. În cazul anulării pentru vicii de consimţământ şi a lipsei discernământului. 297 (lipsa încuviinţărilor cerute de lege). căsătoria nu poate fi anulată dacă soţii au convieţuit timp de 6 luni de la data încetării violenţei sau de la data descoperirii dolului. eroarea ori lipsa vremelnică a discernământului. şi nulitatea relativă a căsătoriei poate fi confirmată expres.Astfel: .

ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soţia a născut ori a rămas însărcinată. între timp. în toate cazurile. 93 .În sfârşit. dacă. nulitatea căsătoriei se acoperă.

în temeiul art.pr. nulitatea căsătoriei produce efecte retroactive. În prezent.pr.G. ceea ce înseamnă că se consideră că drepturile şi obligaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi nu au existat niciodată. în sensul că aceasta trebuie să fie constatată. (care stabileau competenţa în primă instanţă a tribunalului). 58/2003 a abrogat prevederile art.29. care are un caracter personal nepatrimonial (este o acţiune în contestare de stare civilă). Retroactivitatea efectelor nulităţii30 – similară celei din dreptul comun – trebuie analizată pe diverse domenii: relaţiile O.U. şi anume: situaţia copiilor născuţi în timpul unei asemenea căsătorii şi căsătoria putativă. 5 C. Spre deosebire de dreptul comun. cât şi divorţul pun capăt căsătoriei. 1 pct. 2 pct. expresă ori virtuală.CAPITOLUL 2 Efectele nulităţii Secţiunea 1. competenţa materială aparţine judecătoriei. Competenţa teritorială aparţine judecătoriei de la domiciliul soţului pârât (art.civ. indiferent dacă este absolută sau relativă. fie pe cale de excepţie.C.civ.) a hotărârii. Căsătoria este desfiinţată din ziua rămânerii irevocabile (definitive. în practică. Precizări prealabile Nulitatea căsătoriei are caracter judiciar. unde nulitatea unui act juridic poate fi invocată fie pe cale de acţiune. care fac ca.). Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege.pr. pronunţată de instanţa judecătorească. sau. nulitatea căsătoriei implică întotdeauna o acţiune în justiţie. între ele există deosebiri structurale de cauză şi efecte. De la efectul retroactiv al nulităţii există însă două importante excepţii. Efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei În principiu. 1 lit. 29 94 . nr. efectul retroactiv să fie rar întâlnit. după caz. Nulitatea căsătoriei produce aceleaşi efecte. apel şi recurs. Secţiunea 2. 30 Deşi atât nulitatea căsătoriei.civ. 1 C.civ.h) C. potrivit N.

potrivit art. efectele divorţului fiind pentru viitor (ex nunc).. instanţa are îndatorirea să ceară reclamantului a-şi preciza obiectul acţiunii. 2532 pct. cât şi elemente privind nulitatea căsătoriei. după conţinutul ei. neconstituind un caz de bigamie. pe când divorţul sancţionează o căsătorie încheiată în mod valabil. În cazul în care acţiunea conţine atât elemente specifice divorţului. 167/1958. 14 alin. capacitatea de exerciţiu. (1) din C. 4051 alin. deoarece legea nu prevede posibilitatea păstrării numelui. respectiv art. (3) din Decretul nr. dacă unul dintre soţi s-a recăsătorit până la data desfiinţării primei căsătorii. A) Relaţiile personale dintre soţi. nulitatea sancţionează căsătoria încheiată prin nerespectarea cerinţelor de valabilitate anterioare sau concomitente celebrării căsătoriei. relaţiile lor patrimoniale. nu au avut nici una din obligaţiile rezultând dintr-o astfel de situaţie. şi a dreptului de a cere executarea silită (art. în principiu. cu respectarea principiului contradictorialităţii dezbaterilor. Efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei afectează relaţiile personale nepatrimoniale ale soţilor după cum urmează: a) Soţii nu au avut niciodată calitatea de persoane căsătorite şi. pe cale de consecinţă.civ.C. dacă acesta se schimbase prin căsătorie.personale dintre soţi. căci se consideră că ei nu au fost niciodată căsătoriţi. este vorba de o acţiune de divorţ sau de nulitatea căsătoriei. 95 .). 1 din N. iar efectele sale se produc. cea de a doua căsătorie rămâne valabilă.pr. punându-se în discuţia părţilor. c) Între soţi nu a avut loc suspendarea cursului prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune. De aceea. şi nici nu permite aplicarea prin asemănare a dispoziţiilor de la divorţ în această materie. dacă. b) Soţii redobândesc numele avut înainte de încheierea căsătoriei. ca în cazul divorţului. retroactiv (ex tunc). Astfel. dar pentru cauze posterioare încheierii sale.civ.

deoarece se consideră că nu a fost căsătorită şi nu a avut această capacitate nici pentru trecut. Situaţia copiilor Potrivit art. 305 alin. C) Relaţiile patrimoniale dintre soţi. Dacă în perioada cuprinsă între încheierea căsătoriei şi declararea nulităţii căsătoriei s-au dobândit anumite bunuri. ci la modul de stabilire a filiaţiei. se vor aplica dispoziţiile dreptului comun în materia dobândirii proprietăţii. Textele trebuie înţelese în sensul că se referă nu la drepturile acestor copii. (3) din Decretul nr. a) Regimul matrimonial nu a existat. (1) din N. în temeiul plăţii lucrului nedatorat sau al îmbogăţirii fără justă cauză.. Secţiunea 3.civ. după caz. 8 alin. care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie. respectiv a proprietăţii comune pe cote-părţi. potrivit art.. nu există deosebiri 96 . (2) din C. dacă unul dintre ei a prestat întreţinere celuilalt poate să ceară restituirea contravalorii prestaţiilor sale. Un text identic se regăseşte în art. respectiv art. însă. obligaţia de întreţinere şi dreptul de moştenire. Efectele nulităţii asupra relaţiilor patrimoniale dintre soţi privesc regimul matrimonial.C.C.fam. numai în cazul în care nulitatea căsătoriei se pronunţă după decesul unuia dintre soţi. c) Soţul supravieţuitor nu are drept de moştenire. deoarece – sub aspectul statutului său legal –. 23 alin. 31/1954. Această problemă se poate pune. desfiinţarea căsătoriei nu are nici un efect în privinţa copiilor. b) Între soţi nu a existat obligaţia de întreţinere. astfel încât. după desfiinţarea căsătoriei nu poate păstra capacitatea deplină de exerciţiu dobândită la încheierea căsătoriei. până la desfiinţarea căsătoriei. (1) din N. 38 alin. soţul minor nu a împlinit vârsta de 18 ani.B) Capacitatea de exerciţiu. Dacă.civ.

„Soţul care a fost de bunăcredinţă la încheierea căsătoriei. dispoziţiilor privitoare la divorţ. potrivit dispoziţiilor privitoare la divorţ. prin asemănare.între copilul din căsătorie şi cel din afara căsătoriei. păstrează. (1) C. în practică.C.. Potrivit art.civ. art.fam. 23 alin. cererea de întreţinere a soţului de bună-credinţă şi raporturile patrimoniale dintre bărbat şi femeie sunt supuse. după caz. situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă. (2) din N. (2) C... se pronunţă nulitatea căsătoriei. Pentru că în această materie nulitatea nu produce efecte decât pentru viitor. prevede că relaţiile personale şi patrimoniale dintre părinţi şi copii vor fi reglementate. „În cazul prevăzut în art. în sensul că a ignorat ori au ignorat cu inocenţă existenţa acelei cauze de nulitate. instanţa este obligată să stabilească buna sau reaua credinţă a soţilor la încheierea căsătoriei.fam. (1). acestui copil i se va aplica prezumţia de paternitate.” 97 .” Potrivit art. deşi căsătoria este desfiinţată. 305 alin. Căsătoria putativă 4. Prin aceeaşi hotărâre prin care se constată sau. respectiv art.1. declarată nulă sau anulată. unul sau ambii soţi să fie de bună credinţă la încheierea căsătoriei afectate de o cauză de nulitate. până la data când hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă. Consideraţii generale Este posibil ca. 24 alin. prin asemănare.(1) C. Prin urmare. 23 alin. Prin urmare. Secţiunea 4. 24 alin. potrivit căreia „soţul mamei este tatăl copilului”. filiaţia copiilor născuţi şi concepuţi până în momentul desfiinţării căsătoriei se stabileşte ca şi pentru copiii din căsătorie.fam.

produce anumite efecte faţă de soţul care a fost de bună-credinţă. Căsătoria putativă este o creaţie a dreptului canonic. care a ignorat în mod inocent existenţa cauzei de nulitate. Când soţii au fost de bună-credinţă. aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 98 .Tot astfel. Putativitatea (caracterul putativ al căsătoriei) poate fi bilaterală (când ambii soţi au fost de bună credinţă) sau unilaterală (când numai unul dintre ei a fost de bună credinţă). căsătoria a existat doar în imaginaţia soţului de bună credinţă.civ. N. (2) În situaţia prevăzută la alin. până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă. Deci. în această materie. 4.2. prin asemănare. deşi lovită de nulitate absolută sau relativă. reglementează căsătoria putativă în art. căsătoria putativă poate fi definită ca acea căsătorie care.” Pornind de la aceste dispoziţii legale.C. desfiinţarea căsătoriei nu schimba convieţuirea faptică de până atunci într-un „păcat de neiertat”. Noţiunea de căsătorie putativă evocă ideea că. fiind menţinute efectele căsătoriei până la data desfiinţării ei prin hotărâre judecătorească. situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă. (1). buna-credinţă nu acoperă cauza de nulitate. care a apărut în secolul al XII-lea (matrimonium putativum). Condiţiile şi dovada bunei credinţe În ceea ce priveşte buna credinţă. dispoziţiilor privitoare la divorţ. de fapt. căsătoria rămânând lovită de nulitate şi fiind supusă desfiinţării. 304: „(1) Soţul de bună-credinţă la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează. iar nu şi pentru trecut. dar efectele nulităţii se vor produce doar pentru viitor. raporturile patrimoniale dintre foştii soţi sunt supuse.

pe care le vom analiza separat: când ambii soţi au fost de bună credinţă şi când numai unul dintre ei a ignorat în mod inocent existenţa cauzei de nulitate31. b) Buna-credinţă trebuie să existe la momentul încheierii căsătoriei. revenind celui ce afirmă existenţa relei credinţe sarcina să o dovedească. 58).a) Buna-credinţă presupune o eroare din partea unuia dintre soţi ori a ambilor. 11. în timp ce eroarea ca şi cauză a caracterului putativ al căsătoriei se invocă. dimpotrivă. Efectele căsătoriei putative În practică se pot întâlni două situaţii. De asemenea. De aceea. ca şi în dreptul comun. Eroarea poate fi de fapt (de exemplu. Eroarea ca viciu de consimţământ se invocă pentru a obţine anularea unui act. Suprem. nr. publicată în Culegere de decizii nr. decizia de îndrumare nr. Aşa fiind şi spre a se evita pornirea unui nou proces de către soţul interesat.3. instanţa era datoare ca. Deci eroarea de drept are valoare juridică în această materie.852/1978. p. (Trib.D. 4. pentru a menţine. n-au cunoscut că sunt rude) sau de drept (n-au cunoscut faptul că legea opreşte căsătoria între veri – rude colaterale de gradul IV). efectele căsătoriei lovite de nulitate. eroarea are altă semnificaţie în această materie decât eroarea . în vederea stabilirii bunei sale credinţe. pentru trecut. odată cu constatarea nulităţii căsătoriei. Buna-credinţă se prezumă.eroarea provocată ca viciu de consimţământ la încheierea căsătoriei şi să aibă şi beneficiul putativităţii căsătoriei. să fi verificat şi să fi stabilit dacă soţia reclamantă a fost ori nu de bună-credinţă la încheierea căsătoriei. 1974. nr.civ. dec.viciu de consimţământ. 31 99 . prin excepţie de la principiul nemo censetur ignorare legem. unul dintre soţi poate să invoce dolul . 12/1978 p.R. în sensul că nu au cunoscut cauza de nulitate. 3/1974. în R.

acesta îşi menţine capacitatea deplină de exerciţiu şi pentru viitor.A) Ambii soţi au fost de bună-credinţă (putativitate bilaterală) a) Efecte asupra raporturilor personale dintre soţi. deoarece aceasta nu se poate pierde decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. Potrivit art. ceea ce înseamnă că acest soţ va reveni la numele avut înainte de căsătorie. minorul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exerciţiu. . obligaţia de fidelitate etc.fam. consacră expres această soluţie... obligaţia de a locui împreună. 100 . regimul comunităţii legale de bunuri. iar.” c) Efecte cu privire la raporturile patrimoniale. aceste raporturi vor fi soluţionate după cum urmează: i) Între soţi a existat regim matrimonial. adică „În cazul în care căsătoria este anulată. 24 alin.soţul care a luat numele de familie al celuilalt soţ la încheierea căsătoriei nu-l poate însă menţine după desfiinţarea căsătoriei. b) Efecte cu privire la capacitatea de exerciţiu. În cazul în care declararea nulităţii are loc înainte ca soţul minor să fi împlinit vârsta de 18 ani. Art. (1) C. obligaţiile conjugale.civ. Dacă soţii au încheiat o convenţie matrimonială se aplică regimul matrimonial astfel ales. . 39 alin.între soţi a operat suspendarea cursului prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune şi a dreptului de a cere executarea silită. în lipsă. Acestea trebuie analizate din următoarele perspective: .C. deoarece legea nu trimite la materia divorţului şi în ceea ce priveşte numele.între soţi au existat obligaţiile reciproce specifice căsătoriei: obligaţia de sprijin moral. (2) din N.

Situaţia obligaţiei de întreţinere trebuie analizată distinct pentru perioada convieţuirii dinainte de desfiinţarea căsătoriei.C. sub reglementarea din Codul familiei s-au născut unele controverse în doctrină. până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă. situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă. numai soţul de bună credinţă. dacă decesul celuilalt soţ a avut loc înainte de desfiinţarea căsătoriei prin hotărâre judecătorească. 304 din N. de unde rezultă că beneficiază de comunitatea de bunuri şi soţul de rea credinţă. efectele analizate cu privire la relaţiile personale şi capacitatea de exerciţiu se vor produce numai în persoana acestuia. aşadar.fam. În ceea ce priveşte raporturile patrimoniale dintre soţi. de asemenea. prin asemănare. B) Doar unul dintre soţi a fost de bună-credinţă (putativitate unilaterală) Dacă numai unul dintre soţi a fost de bună-credinţă. ca şi în cazul soţilor divorţaţi. iii) Fiecare soţ beneficiază de dreptul la moştenire. Într-adevăr. respectiv pentru cea de după rămânerea irevocabilă a hotărârii de desfiinţare. 24 alin. pe când în privinţa raporturilor patrimoniale nu mai prevede că beneficiază de prevederile legale privind aceste raporturi numai soţul de bună credinţă. Art. (1) C. art. iar raporturile patrimoniale dintre foştii soţi sunt supuse. prevede. prevede în mod expres că soţul de bună-credinţă la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează. că beneficiază de dispoziţiile privitoare la divorţ. obligaţia de întreţinere între soţi şi în viitor va putea exista obligaţia de întreţinere între foştii soţi.ii) a existat. dispoziţiilor privitoare la divorţ.civ. 101 . în ceea ce priveşte pensia de întreţinere. jurisprudenţa fixându-se în sensul că se aplică regimul comunităţii legale de bunuri chiar dacă numai unul dintre soţi a fost de bună-credinţă.

pe baza comunicării hotărârii irevocabile (definitive. De aceea. întreţinere în favoarea celui de rea-credinţă. În privinţa obligaţiei de întreţinere după desfiinţarea căsătoriei. el poate cere restituirea prestaţiilor în temeiul plăţii nedatorate sau al îmbogăţirii fără just temei. potrivit noului Cod civil) care a constatat nulitatea ori a dispus anularea sau la cererea persoanei interesate. Despre hotărârea definitivă şi irevocabilă a instanţei se face menţiune pe actul de căsătorie şi pe cele de naştere ale foştilor soţi. de acelaşi drept. în mod reciproc. soţul de reacredinţă nu se bucură de acelaşi drept în raport cu soţul de bună credinţă. după caz. Soţul de rea-credinţă nu are dreptul la întreţinere după desfiinţarea căsătoriei. dacă acesta din urmă decedează până la desfiinţarea căsătoriei. nici măcar în condiţiile prevăzute de lege pentru soţul din a cărui vină s-a desfăcut căsătoria. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. Secţiunea 5. ceea ce înseamnă că soţul de bună credinţă va beneficia de întreţinere în aceleaşi condiţii ca şi soţul divorţat care nu a avut nicio culpă în desfacerea căsătoriei. dacă soţul de bună credinţă a prestat. Noul Cod civil reglementează însă în mod expres opozabilitatea acestei hotărâri în contextul noii reglementări a convenţiilor matrimoniale 102 . se aplică dispoziţiile din materia divorţului în ceea ce priveşte pensia de întreţinere între foştii soţi. totuşi. În sfârşit. soţul de bună-credinţă beneficiază de dreptul la moştenire a soţului de rea-credinţă. potrivit art. În schimb. soţul de bună-credinţă a avut dreptul la întreţinere din partea celui de rea credinţă. Opozabilitatea hotărârii judecătoreşti Hotărârea judecătorească în materia nulităţii căsătoriei. Menţiunea se înscrie din oficiu. fără ca acesta din urmă să se bucure.În prima situaţie. fiind pronunţată în materia stării civile este opozabilă erga omnes. 48 din Legea nr.

în condiţiile legii.civ.civ. Nulitatea nu le poate fi opusă decât dacă acţiunea în nulitate sau anulabilitate a fost notată în registrele de publicitate (Registrul naţional al regimurilor matrimoniale. în aplicarea prevederilor art. încetarea regimului matrimonial prin efectul nulităţii căsătoriei poate fi opusă de la data la care s-au îndeplinit formalităţile de publicitate prin Registrul naţional prevăzut la art. după ce se face menţiune pe actul de căsătorie despre hotărârea de constatare a nulităţii sau de anulare a căsătoriei. pe altă cale. 291.C.” Aceasta înseamnă că. (2) al art. 334 şi 335 din N. Prin urmare.Astfel.. nefiind suficientă menţiunea în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale. potrivit art. Dispoziţiile art. Alin. În materie de Carte funciară este necesară notarea hotărârii pentru opozabilitate faţă de terţi. Carte funciară) sau dacă terţul a cunoscut pe altă cale cauza de nulitate a căsătoriei. cauza de nulitate a căsătoriei. 103 . pentru a se face menţiunea corespunzătoare şi în acest registru privind încetarea regimului matrimonial. înainte de încheierea actului. 334 din N. 306 are în vedere efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei şi instituie o normă de protecţie faţă de terţi în ceea ce priveşte actele încheiate cu unul dintre soţi înainte de rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea sau s-a anulat căsătoria. 306: „(1) Hotărârea judecătorească de constatare a nulităţii sau de anulare a căsătoriei este opozabilă terţelor persoane. afară de cazul în care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute de lege cu privire la acţiunea în nulitate ori anulabilitate sau terţul a cunoscut.C. (2) Cu toate acestea. serviciul de stare civilă comunică către Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale o copie de pe actul de căsătorie cu această menţiune. 334 şi 335 sunt aplicabile în mod corespunzător. nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă unei terţe persoane împotriva unui act încheiat anterior de aceasta cu unul dintre soţi. 291. faţă de terţi.

foştii soţi răspund solidar cu bunurile proprii. celălalt soţ i-ar putea opune acestei rude creditoare efectul retroactiv al nulităţii. ar însemna că datoria contractată de unul dintre soţi nu mai este comună. astfel încât nu a existat niciodată comunitate de bunuri. 306 din N. este comună. datoria fiind exclusivă a soţului care a contractat-o. într-o asemenea ipoteză. înseamnă că. în sensul de a considera că nu a existat niciodată comunitate de bunuri. iar datoria. Dacă băncii i-ar putea fi opus efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei. banca ar suferi un prejudiciu. căsătoria se desfiinţează. care ar fi cunoscut în fapt situaţia soţilor. iar dacă sunt neîndestulătoare.. În măsura în care acesta este insolvabil.civ. ci de la o rudă apropiată. fiind în legătură cu dobândirea unui bun comun. care va considera. Banca va putea urmări bunurile comune. ci exclusivă a soţului contractant. 104 . Presupunem că soţii au fost de rea-credinţă. pentru bancă a existat regimul comunităţii legale de bunuri. (1) din N. Dacă însă împrumutul ar fi fost contractat de unul dintre soţi nu de la bancă. nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă băncii. 351 alin.C. în aplicarea art.Exemplu: unul dintre soţi contractează la bancă un credit pentru achiziţionarea unui autoturism.C.civ. respectiv cauza de nulitate a căsătoriei. Or. în continuare că datoria este comună. iar autoturismul este bun comun. Ulterior. Deci.. Autoturismul este prezumat bun comun. potrivit art.

unele extrinseci Codului familiei. Celelalte obligaţii. noul Cod civil consacră drepturilor şi îndatoririlor personale ale soţilor Capitolul V al Cărţii a II-a „Familia” (art. Noul Cod civil acoperă această lacună şi reglementează expres îndatoririle soţilor (art. 309). 2) şi problema numelui soţilor (art. iar pe de altă parte. pe de o parte. precum obligaţia de fidelitate. o serie de îndatoriri reciproce ale soţilor. Câteva precizări prealabile sunt necesare. obligaţia de a locui împreună se desprind din analiza altor norme juridice. Ele implică.TITLUL V DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PERSONALE ALE SOŢILOR CAPITOLUL 1 Autonomia reglementării raporturilor personale Căsătoria produce efecte cu privire la raporturile personale nepatrimoniale ale soţilor şi cu privire la capacitatea de exerciţiu a femeii minore care se căsătoreşte. o relativă independenţă a acestora. îndatoririle conjugale. precum obligaţia de a fidelitate şi de a locui împreună. Codul familiei reglementează expres numai obligaţia reciprocă a soţilor de a-şi acorda sprijin moral (art. înainte de a analiza conţinutul acestor raporturi personale. 28). Raporturile personale nepatrimoniale reprezintă principalul conţinut al relaţiilor dintre soţi şi principalul efect al căsătoriei. 25. 2 şi Secţiunea I din Capitolul III al Titlului I (art. căsătoria naşte între soţi şi raporturi patrimoniale specifice. De asemenea. De asemenea. 105 . Drepturile şi obligaţiile personale ale soţilor sunt reglementate în Codul familiei de art. 307-311).28).

106 .În plus. art. relaţiile sociale şi alegerea profesiei. 301 consacră independenţa soţilor în ceea ce priveşte corespondenţa.

25 C. se poate cere instanţei judecătoreşti să pronunţe desfacerea căsătoriei prin divorţ.civ. Astfel.fam. Desigur că o asemenea împrejurare trebuie privită în raport cu art. 308 din N. din acest motiv. 258 alin. care prevede că accesul la justiţie nu poate fi îngrădit. Astfel.. conform art. (1) din N.C.C. 107 .. Astfel. bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în căsătorie. noul Cod civil nu prevede expres ce se întâmplă în cazul în care soţii nu se înţeleg. soţii hotărăsc de comun acord în tot ce priveşte căsătoria.fam. Într-adevăr. raporturile dintre ei nu mai pot continua. 21 din Constituţie.CAPITOLUL 2 Luarea deciziilor de către soţi Relaţiile personale dintre soţi sunt guvernate de principiul egalităţii în drepturi a bărbatului cu femeia.civ. Ca şi de lege lata. divorţul este sancţiunea specifică sau. principiu consacrat şi de art. în cazul în care unul dintre soţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile cu caracter personal care-i revin în timpul căsătoriei. 26 C. Aceeaşi regulă este consacrată în art. potrivit art. Corolarul acestui principiu îl constituie faptul că deciziile se iau de soţi împreună în tot ceea ce priveşte căsătoria. remediul atunci când soţii nu îşi îndeplinesc obligaţiile personale şi. în anumite cazuri.

Potrivit art.) Această obligaţie are ca obiect sprijinul pe care un soţ trebuie să-l acorde celuilalt soţ. susţinerea şi încurajarea care ar putea fi necesare în împrejurări dificile ale vieţii.. deci convieţuirea soţilor. Pe de altă parte. Îndatorirea de sprijin moral reciproc Art. dar ei pot decide. Prin urmare. în principiu. soţii îşi datorează reciproc sprijin moral.2.C. domiciliul comun al soţilor nu este de esenţa căsătoriei.CAPITOLUL 3 Îndatoririle soţilor 3. care se poate realiza cel mai bine în condiţiile în care soţii locuiesc împreună. îngrijirile cu caracter personal pe care unul dintre soţi trebuie să le dea celuilalt dacă vârsta. familia presupune însă. spre exemplu. pentru motive temeinice (cum ar fi exercitarea unei profesii) să locuiască separat. prevede: „Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei.1. De aici rezultă că soţii decid de comun acord cu privire la locuinţa comună. care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material. ns. 3.fam.” (subl. starea sănătăţii sau infirmitatea acestuia le-ar cere. s-a considerat că obligaţia soţilor de a coabita împreună decurge din scopul căsătoriei. 2 C. 309 din N. De aceea. cum ar fi. 108 . ducerea vieţii în comun. ceea ce înseamnă că stabilirea locuinţei comune este una dintre acele probleme pe care legiuitorul le-a lăsat la aprecierea soţilor care vor decide dacă vor locui împreună sau separat.civ. Îndatorirea de a locui împreună (obligaţia de coabitare) Codul familiei nu prevede expres obligaţia soţilor de a locui împreună sau de avea un domiciliu comun.

2 lit. b¹. ci şi a unor reglementări esenţiale pentru raporturile de familie. deoarece – prin caracterul său fundamental – se află nu numai la baza relaţiilor dintre soţi. potrivit prezumţiei de paternitate. dar ea decurge din natura căsătoriei. existenţa obligaţiei de fidelitate între soţi nu poate fi pusă sub semnul îndoielii. Refuzul unuia dintre soţi de a întreţine relaţii intime cu celălalt poate constitui motiv temeinic de divorţ. 3. Noul Cod civil prevede expres în art. 197 alin. Obligaţia de fidelitate Deşi nu este consacrată în mod expres de Codul familiei.Părăsirea nejustificată a locuinţei comune de către unul dintre soţi sau refuzul nejustificat al unuia dintre soţi de a locui împreună cu celălalt soţ reprezintă o încălcare a obligaţiei soţilor de a locui împreună şi poate constitui motiv temeinic de divorţ. prin art. dacă este neîntemeiat. În orice caz. Dimpotrivă. 309 că soţii „au îndatorirea de a locui împreună. soţul mamei este tatăl copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei. nici noul Cod civil nu consacră expres această îndatorire. în special. atunci 109 . în general. incriminează violul săvârşit asupra soţului. Nici Codul familiei. acesta din urmă nu poate să invoce calitatea de soţ pentru a obţine „executarea” acestei obligaţii maritale prin constrângere.4. Or. indiferent de motivele care îl determină pe un soţ să refuze relaţiile intime cu celălalt. Îndeplinirea obligaţiei conjugale este numită consumarea căsătoriei. 197/2000. Pentru motive temeinice ei pot decide să locuiască separat. introdus prin Legea nr. Codul penal.” 3. şi de filiaţie. Îndatoririle conjugale (debitum conjugale) Această îndatorire – având ca obiect relaţiile intime dintre soţi – este distinctă de obligaţia de a locui împreună şi există indiferent dacă soţii au sau nu locuinţă comună. Astfel.3.

poate constitui motiv temeinic pentru divorţ. de către oricare dintre soţi. nr.când copilul este conceput în timpul căsătoriei. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice. Prin urmare. dacă soţii au dobândit un nume comun prin căsătorie. O situaţie deosebită se poate ivi în practică..G. aprobată cu modificări prin Legea nr. Potrivit art. această prezumţie se întemeiază la rândul său pe prezumţia că soţia si-a respectat obligaţia de fidelitate. „în cazul adopţiei unei persoane căsătorite care poartă un nume comun în timpul căsătoriei. (1) C. Într-adevăr. 27 alin. Obligaţia de fidelitate este expres consacrată în art.. 28 alin. 3.fam. pe care Codul familiei întemeiază prezumţia de paternitate. 53 alin. (4) din Legea nr. potrivit art. Alin. Obligaţia de a purta numele comun Potrivit art. atunci – în virtutea principiului egalităţii dintre soţi – şi bărbatul are o asemenea obligaţie.5. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. nici unul dintre ei nu va putea cere schimbarea acestui nume. cu 110 . această obligaţie presupune că.civ. (2) al aceluiaşi text prevede că. 323/2003. Încălcarea acestei obligaţii.fam. 309 din N. persoana care are capacitate deplină de exerciţiu poate fi adoptată. soţul adoptat poate primi în timpul căsătoriei numele adoptatorului. Însă dacă soţia are o asemenea obligaţie. prin procedura administrativă prevăzută de O. decât cu consimţământul celuilalt soţ. pe cale administrativă. dacă soţii s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun şi l-au declarat la încheierea căsătoriei. (2) teza a II-a C. soţii sunt obligaţi să poarte în timpul căsătoriei numele comun declarat.C. atunci când este adoptată o persoană majoră căsătorită. dacă a fost crescută în timpul minorităţii de către cel care doreşte s-o adopte. nici unul dintre ei nu poate – fără consimţământul expres al celuilalt soţ – să îşi schimbe acest nume comun.

soţul adoptat nu va reveni la numele avut înainte de căsătorie. fiind din plin aplicabile dispoziţiile art. după desfacerea căsătoriei soţul adoptat va lua numele adoptatorului. vor fi dispărut efectele rudeniei fireşti şi îşi va fi produs adopţia. acordat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia. 28 C.) Rezultă că. 281. potrivit căreia adoptatul ia numele adoptatorului.. 53 alin. devenind astfel aplicabilă regula consacrată în art. 40 alin. potrivit art. Însă. Rezultă că reglementarea este identică. pentru că celălalt soţ nu şi-a dat consimţământul în faţa instanţei care încuviinţează adopţia. însă.fam. atunci soţul adoptat va purta în timpul căsătoriei numele comun declarat la încheierea căsătoriei. ns. dacă celălalt soţ nu consimte. inclusiv cu privire la numele de familie al adoptatului. unul dintre soţi nu poate cere schimbarea acestui nume pe cale administrativă decât cu consimţământul celuilalt soţ. iar soluţiile date de lege lata se menţin şi în sub imperiul noului Cod civil.” (subl. căsătoria se va desface prin divorţ. prin efectul adopţiei. deoarece.C. 111 . Dacă soţii au convenit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun şi l-au declarat potrivit dispoziţiilor art. (1) C. dacă soţul adoptat nu poate purta numele adoptatorului în timpul căsătoriei. Soluţia rezultă şi din folosirea expresiei în timpul căsătoriei în cadrul art.civ.consimţământul celuilalt soţ. ci va lua numele adoptatorului. 311 din N. şi se pune problema de a reveni la numele anterior căsătoriei. 273/2004. Potrivit art. (4) din Legea nr.fam. Dacă.. soţii sunt obligaţi să poarte numele declarat la încheierea căsătoriei. (1) din lege. 54 alin.

fără a avea nevoie de consimţământul celuilalt. poate constitui motiv temeinic de divorţ. 310 din N. Cu alte cuvinte. o relativă independenţă a lor. în general.CAPITOLUL 4 Independenţa personală a soţilor Dincolo de obligaţiile lor reciproce. cum sunt cele de coabitare. Comportamentul unui soţ de a controla relaţiile sociale ale celuilalt sau de a-i impune o anumită conduită în această privinţă. şi nu situaţii care pun în discuţie însăşi căsătoria. prin nerespectarea obligaţiilor inerente acesteia. în ceea ce priveşte viaţa lor socială şi profesională. relaţiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soţ. la cererea unuia dintre soţi. iar acesta din urmă nu poate interveni asupra deciziei soţului său. comunicarea. într-un climat familial normal. Nu se poate interzice. Astfel. De asemenea. fără nicio discriminare între bărbat şi femeie. niciunul dintre soţi nu este îndreptăţit să controleze şi să îşi impună propriul punct de vedere cu privire la relaţiile sociale ale celuilalt soţ (incluzând aici întâlnirile. art. Soţii trebuie să rezolve singuri 112 . care restrâng libertatea soţilor. şi corespondenţa de orice fel) sau să cenzureze corespondenţa celuilalt soţ. chiar dacă o asemenea activitate pare să aducă atingere interesului familiei. de către instanţa de judecată. Neîndoielnic. ca celălalt soţ să-şi exercite profesia pentru care a optat.civ. de a avea relaţii conjugale şi de fidelitate. prevede că un soţ nu are dreptul să cenzureze corespondenţa. Spre deosebire de Codul familiei. soţii se vor consulta cu privire la alegerea profesiei şi a locului de muncă al fiecăruia dintre ei. în mod firesc. oricare dintre soţi are dreptul să îşi aleagă profesia şi locul de muncă. Evident. care nu conţine nicio dispoziţie în acest sens. compatibile cu viaţa de familie.C. independenţa profesională implică libertatea fiecărui soţ de a-şi alege profesia. însă. se păstrează. sunt avute în vedere relaţiile normale.

113 . singura soluţie judiciară este divorţul.asemenea neînţelegeri. legate de exercitarea profesiei. În cazul în care exercitarea profesiei ar fi incompatibilă cu viaţa de familie şi soţii nu ajung la un acord.

capacitatea deplină de exerciţiu. minorul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exerciţiu. „minorul care se căsătoreşte dobândeşte.” 114 . (2) În cazul în care căsătoria este anulată. (3) din Decretul nr. potrivit cărora: „(1) Minorul dobândeşte.CAPITOLUL 5 Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea de exerciţiu Potrivit art.. prin căsătorie. prin aceasta. 31/1954.civ. 8 alin. 39 din N. capacitate deplină de exerciţiu.C.” Textul are corespondent în dispoziţiile art.

M. Regimuri matrimoniale. a se vedea M. 32 115 . Stricto sensu. P. De asemenea. fie că este vorba de raporturi personale. Editura Hamangiu.Nicolescu. Universul Juridic. All Beck. 2009. noţiunea este folosită într-un sens restrâns. „matrimonium” . precum şi raporturile dintre aceştia şi terţi cu privire la bunurile şi datoriile soţilor. precum obligaţia de întreţinere. Parte generală. Regimul matrimonial nu acoperă însă totalitatea raporturilor patrimoniale dintre soţi sau dintre soţi şi terţi. Pentru dezvoltări. noţiunea de „regim” desemnează un ansamblu de norme juridice.Crăciunescu. 2010. în timp ce termenul de „matrimonial” desemnează căsătoria (lat. Tradiţional. Regimuri matrimoniale. regimul matrimonial desemnează statutul patrimonial al soţilor.Avram. regimul matrimonial se referă la tot ceea ce priveşte căsătoria. liberalităţile.TITLUL VI REGIMUL MATRIMONIAL CAPITOLUL 1 Consideraţii introductive Secţiunea 1. fie de raporturi patrimoniale. tehnic. a se vedea C. ediţia a II-a revizuită. pentru a desemna totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile dintre soţi. Din punct de vedere etimologic. 2000. C.Vasilescu. ci doar acele raporturi patrimoniale care îşi au izvorul direct în căsătorie. Caracterizare generală Lato sensu. Noţiunea de regim matrimonial32. Regimuri matrimoniale.căsătorie). drepturile succesorale.

30-36. intrată în vigoare la 1 februarie 1954). se propune instituirea unui regim matrimonial primar. urmând a fi aplicabil doar în cazurile în care părţile nu au optat pentru un alt regim matrimonial prin convenţie matrimonială. constrângătoare. Noul Cod civil (Legea nr. Reglementarea actuală instituită prin Codul familiei se dovedeşte a fi una rigidă. Noul Cod civil nu reglementează însă posibilitatea de a alege regimul participării la achiziţii. modul de exercitare a drepturilor soţilor asupra bunurilor în situaţia de criză. 287 din 17 iulie 2009) reglementează relaţiile de familie în Cartea a II-a intitulată „ Despre familie” (art. noul Cod civil propune revenirea la principiul libertăţii convenţiilor matrimoniale. În esenţă. după modelul Codului civil francez şi al Codului civil al provinciei Québec care au constituit şi principale surse de inspiraţie la elaborarea noului Cod civil. depăşită complet de realităţile zilelor noastre. 4/1953. dar va avea un caracter flexibil. 116 . Capitolul VI „Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor”. art. 312-372. De asemenea. adică a unor reguli imperative de la care nu se poate deroga prin convenţie matrimonială (de exemplu. Se propun ca alternative la regimul comunităţii legale de bunuri două regimuri matrimoniale convenţionale: regimul separaţiei de bunuri şi regimul comunităţii convenţionale (mai largă sau mai restrânsă decât cea legală). regimul matrimonial legal al comunităţii de bunuri este reglementat de Codul familiei (Legea nr. Regimul comunităţii de bunuri. cu unele modificări.În prezent. rămâne regimul legal. Regimurile matrimoniale sunt reglementate în Titlul II „Căsătoria”. regimul juridic al locuinţei familiei. obligaţia reciprocă de a contribui la cheltuielile căsătoriei). 258-534). art.

Secţiunea 2. Legătura indisolubilă. ca şi din unele texte din C. 277). în concepţia noului Cod civil regimurile matrimoniale sunt mutabile. bărbatul şi femeia au drepturi egale. 25: „Bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în căsătorie. art. de lege lata. ea se deduce din ansamblul reglementării căsătoriei. În concepţia noului Cod civil. Fundamentul regimului matrimonial Fundamentul regimului matrimonial îl reprezintă căsătoria. în planul recunoaşterii căsătoriilor sau uniunilor între persoane de acelaşi sex (art. de accesorialitate dintre căsătorie şi regimul matrimonial se reflectă neechivoc în reglementarea conferită de noul Cod civil întinderii în timp a regimului 117 . Tot astfel. Deşi Codul familiei nu prevede expres diferenţa de sex ca fiind o condiţie esenţială a căsătoriei. opţiunea legiuitorului a fost fermă în sensul reglementării căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie. 1 alin. common law). cu excluderea expresă a oricăror forme de parteneriat între persoanele de acelaşi sex. precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii.”. în principiu.fam. (4): „În relaţiile dintre soţi. fiind în prezenţa unei nulităţi virtuale. 271 şi art. Lipsa diferenţei de sex atrage.”). cât şi în dreptul internaţional privat. nulitatea absolută a căsătoriei. De aici postulatul că „nu există căsătorie fără regim matrimonial”. atât în dreptul intern. (art. Dincolo de particularităţile unor sisteme de drept (dreptul musulman. De lege lata în România nu există o reglementare a raporturilor dintre persoanele care convieţuiesc în uniuni libere sau o reglementare a uniunilor între persoane de acelaşi sex.În sfârşit. putând fi modificate în condiţiile prescrise de lege. căsătoria implică întotdeauna un regim matrimonial. nu există regim matrimonial în afara căsătoriei.

În primul rând. În acest sens. oricât de săracă ar fi.fam. (1) din C. un concept a cărui aplicare nu depinde de averea soţilor.matrimonial. regimul matrimonial trebuie examinat în complexitatea problemelor pe care le ridică. (1) prevede că „Regimul matrimonial încetează prin constatarea nulităţii. 313 alin. 30 alin. regimul matrimonial se lichidează potrivit art. regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei. se pot identifica anumite aspecte comune tuturor regimurilor matrimoniale. prevede că sunt comune bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi.. Tot astfel. „Între soţi. pe de altă parte. se poate spune că regimul matrimonial există şi funcţionează cât timp durează căsătoria.C. Aşa cum orice persoană are un patrimoniu.” De asemenea. de lege lata. 320. se creează o reţea de raporturi patrimoniale specifice între soţi. În al doilea rând. Secţiunea 3. 319 alin. tot astfel soţii sunt supuşi unui regim matrimonial. de natură să se imprime o natură juridică unitară.civ. modul în care persoana căsătorită intră. Premisa de la care trebuie să pornim este aceea că starea civilă de persoană căsătorită induce în mod necesar anumite modificări în statutul patrimonial al acestei persoane. anularea. regimul matrimonial este o abstracţiune juridică. Pe de o parte. art. indiferent de averea lor. (1) din N. Fiind vorba de un regim matrimonial unic şi imperativ. iar. în cadrul circuitului civil şi 118 . potrivit art. În esenţă. Natura juridică a regimului matrimonial Dincolo de controversele privind natura juridică a principalelor tipuri de regimuri matrimoniale. După încetare. desfacerea sau încetarea căsătoriei”. existenţa în timp a comunităţii legale de bunuri se întinde pe toată durata căsătoriei. art.

activul matrimonial. Totodată. Prin urmare. diferă . În cazul regimurilor comunitare interesează cum se constituie. în cadrul activului patrimonial. Calificarea regimului matrimonial ca o modalitate a patrimoniului fiecăruia dintre soţi permite identificarea problemelor generale ale oricărui regim matrimonial. anumite particularităţi există în materia probaţiunii bunurilor soţilor. nu se poate vorbi de trei patrimonii. deoarece 119 . corespunzătoare patrimoniului fiecăruia dintre ei.sub anumite aspecte . Prima problemă generală este aceea de a stabili structura sau compoziţia patrimoniului fiecăruia dintre soţi. precum şi faptul că acesta presupune. distingem activul şi pasivul. Dacă avem în vedere natura patrimonială a regimului matrimonial. în principiu. putem considera că regimul matrimonial este. care se regăseşte în patrimoniul fiecăruia dintre soţi şi cele două mase de bunuri proprii. cum se asigură un eventual circuit sau transfer între acestea. Trebuie precizat faptul că avem în vedere structura patrimoniului fiecărui soţ. în cadrul oricărui patrimoniu. Aceasta este valabil şi în cazul comunităţii de bunuri. în cadrul regimului matrimonial distingem între: . masa bunurilor proprii ale fiecăruia dintre soţi. în raporturi juridice cu terţii. Aşa cum. respectiv. masa bunurilor comune şi. cum operează subrogaţia reală cu titlu universal care menţine patrimoniul divizat în aceste două mase de bunuri distincte. ca natură juridică.comercial. tot astfel.de modul în care o persoană celibatară stabileşte asemenea raporturi juridice. o modalitate a patrimoniului fiecăruia dintre soţi. problema principală a regimului matrimonial fiind aceea de a stabili care este natura juridică a bunurilor fiecăruia dintre soţi. care se caracterizează prin existenţa a două patrimonii şi a trei mase de bunuri: masa bunurilor comune. o adaptare a patrimoniului persoanei fizice la statutul de persoană căsătorită.

în funcţie de natura lor. interesează modul în care soţii îşi asumă datoriile şi modul în care răspund faţă de creditori (divizibil sau solidar) pentru datoriile asumate.bunurile comune nu alcătuiesc un al treilea patrimoniu. care sunt condiţiile în care pot încheia în mod valabil acte de administrare. Având în vedere compoziţia pasivului patrimonial. împărţeala bunurilor în cazul regimurilor comunitare. A treia problemă generală este legată de încetarea şi lichidarea regimului matrimonial. problema principală a regimului matrimonial fiind aceea de a stabili care este natura juridică a datoriilor fiecăruia dintre soţi. Având în vedere compoziţia activului patrimonial. de exemplu. distinct de patrimoniile celor doi soţi. Secţiunea 4. interesează modul în care soţii gestionează bunurile de care dispun. Principiile regimurilor matrimoniale Dincolo de diversitatea regimurilor matrimoniale. În cazul regimurilor comunitare.pasivul matrimonial. În funcţie de natura regimului matrimonial pot fi identificate şi alte probleme specifice. ci există două patrimonii şi trei mase de bunuri. A doua problemă generală este aceea de a stabili modul cum funcţionează regimul matrimonial. există un corp de principii care sunt consacrate în aproape toate 120 . care sunt „puterile” pe care le au asupra bunurilor. folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor. . Altfel spus. interesează cum se determină natura datoriilor ca fiind comune sau proprii şi care sunt posibilităţile creditorilor de a urmări în mod corespunzător bunurile comune sau proprii ale soţilor. precum şi modul în care se regularizează creanţele reciproce dintre soţi.

cât şi la nivelul actelor internaţionale la care România este parte. Căsătoria implică raporturi patrimoniale specifice între soţi. . Principiul libertăţii alegerii regimului matrimonial şi modificării 4. 4. Libertatea alegerii regimului matrimonial Acest principiu este un reflex al principiului libertăţii şi al autonomiei de voinţă în materia regimurilor matrimoniale.puterile fiecăruia dintre soţi asupra bunurilor pe care le deţine în mod exclusiv sau împreună cu celălalt soţ nu diferă pe criteriul sexului.soţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii patrimoniale care decurg. fiind consacrat atât la nivel constituţional (art.2.2.1.natura juridică a bunurilor dobândite unul dintre soţi sau a datoriilor asumate de unul dintre soţi sub imperiul unui regim matrimonial nu diferă după cum acestea aparţin bărbatului sau femeii.1. . fiecare soţ are aceeaşi „putere juridică”. Acest principiu se reflectă în materia regimului matrimonial sub mai multe aspecte: . aplicabile raporturilor patrimoniale dintre soţi.sistemele de drept moderne. 48 alin. (1) din Constituţia revizuită şi republicată). indiferent de „puterea lui economică”. Principial. Principiul egalităţii în drepturi dintre soţi Acesta este un principiu aplicabil tuturor raporturilor dintre soţi. prin efectul legii. 4. adică aceleaşi drepturi şi aceleaşi modalităţi de exercitare a drepturilor asupra bunurilor sale. Raporturile patrimoniale civile sunt guvernate de principiul 121 . din căsătorie. Căsătoria se întemeiază pe acordul liber consimţit al viitorilor soţi.

” 4. separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională. sau poate să fie mai restrânsă. care este liberă să dispună de avutul său. în sensul că permite alegerea unuia dintre regimurile matrimoniale reglementate alternativ prin lege sau combinarea acestora şi crearea unui regim matrimonial „nenumit”. în sensul că. „Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală. prin lege este indicat regimul matrimonial aplicabil soţilor. Pe de altă parte. Libertatea de a alege regimul matrimonial concret poate să fie foarte largă. prin convenţie matrimonială. 122 . Alegerea de către viitorii soţi a regimului matrimonial concret se realizează prin încheierea unei convenţii matrimoniale. şi posibilitatea soţilor de a modifica în timpul căsătoriei regimul matrimonial sub imperiul căruia s-au căsătorit. deşi strâns legate. 312 alin. în conformitate cu art. libertatea de opţiune este limitată.libertăţii economice a persoanei. În concepţia noului Cod civil. ci limitată de instituirea unui corp de norme imperative (nucleul dur al regimurilor matrimoniale) de la care nu se poate deroga prin convenţie matrimonială şi care alcătuieşte regimul matrimonial primar. de asemenea. Pentru situaţiile în care. care constituie astfel regimul matrimonial legal. Precizăm că. Libertatea modificării regimului matrimonial Libertatea alegerii regimului matrimonial implică. (1). încheierea unei convenţii matrimoniale. nu sa ales un regim matrimonial concret.2. libertatea de alegere a regimului matrimonial nu implică în mod necesar şi libertatea modificării regimului matrimonial.2. în principiu. în sensul că permite alegerea doar a unui regim matrimonial expres prevăzut de lege. Modificarea regimului matrimonial presupune. această libertate nu este absolută.

după modelul Codului civil francez consacra regula imutabilităţii regimului matrimonial. În mod excepţional. abia prin reforma Codului civil din 1965 s-a renunţat la această regulă. imutabilitatea regimurilor matrimoniale a fost abandonată în timp de majoritatea legislaţiilor. Schimbarea regimului matrimonial implică. au îngrădit libertatea lor de a modifica regimul matrimonial. dacă există motive temeinice. instituind un regim legal unic şi obligatoriu. Această posibilitate nu echivalează însă cu o modificare a regimului matrimonial. legal şi obligatoriu. Codul familiei din 1954 reglementează regimul comunităţii de bunuri ca un regim unic. De exemplu. vor funcţiona aceleaşi reguli ale regimului comunităţii de bunuri. În dreptul francez. aşadar. deoarece. instituind regula imutabilităţii regimului matrimonial. art. 123 . Supusă numeroaselor critici. fie o schimbare în structura (compoziţia) regimului matrimonial – de exemplu. prin trecerea de la un regim comunitar la un regim separatist sau invers ori prin lărgirea ori restrângerea regimului comunitar existent. nu este permisă nici modificarea regimului matrimonial. Prin urmare. ţări care în mod tradiţional au recunoscut dreptul soţilor de a alege regimul matrimonial. nu îngăduie nici modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei. prin hotărâre judecătorească. din punct de vedere istoric. la cererea unuia dintre soţi. 36 permite împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei. Codul civil român. fiind predominantă în epocă.Dimpotrivă. De regulă. potrivit căruia regimul matrimonial ales la încheierea căsătoriei nu putea fi schimbat în timpul căsătoriei. şi după împărţirea bunurilor comune (în tot sau în parte). fie o schimbare în ceea ce priveşte funcţionarea regimului matrimonial ori instituirea unor reguli noi relative la lichidarea regimului matrimonial. legislaţiile care nu permit încheierea convenţiilor matrimoniale.

Relaţiile patrimoniale dintre soţi sunt accesorii raporturilor nepatrimoniale şi au menirea de a susţine familia din punct de vedere material. .Prin reglementarea conferită modificării regimului matrimonial. nefiind admisă deturnarea ei de la această finalitate. desfacerii sau desfiinţării căsătoriei. prin care să se modifice sau să se înlocuiască regimul matrimonial (art. neputând supravieţui acesteia.scopul convenţiei matrimoniale este subordonat scopului căsătoriei. Secţiunea 5. regimurile matrimoniale se clasifică după mai multe criterii: Din punctul de vedere al izvorului lor. 4.3. Efectele oricărui regim matrimonial. 124 . se produc doar de la data încheierii căsătoriei şi se întind în timp până la data încetării. Clasificarea regimurilor matrimoniale În dreptul comparat.nu există regim matrimonial în afara căsătoriei. Acestea din urmă îşi au izvorul în convenţiile matrimoniale. deci familiei. De aici decurg două consecinţe esenţiale: . care permit soţilor încheierea convenţiilor matrimoniale în timpul căsătoriei. se clasifică în regimuri matrimoniale legale şi regimuri matrimoniale convenţionale. noul Cod civil se înscrie în categoria legislaţiilor flexibile. economic. fie convenţional. Regimul matrimonial legal se aplică ori de câte ori viitorii soţi nu au încheiat o convenţie matrimonială. Principiul subordonării regimului matrimonial scopului căsătoriei Regimul matrimonial este subordonat scopului căsătoriei (si nuptiae sequantur) şi intereselor familiei. fie legal. 369).

Regimurile mixte împrumută unele trăsături de la ambele regimuri. în linii mari. Astfel. regimurile comunitare se caracterizează prin existenţa unei mase de bunuri comune cu un regim juridic specific. regimurile matrimoniale sunt de comunitate. Astfel. adică îmbină separaţia din timpul căsătoriei cu un principiu comunitar care se manifestă la desfacerea căsătoriei. nefiind posibilă calificarea lor ca fiind separatiste sau comunitare. Criteriul esenţial în funcţie de care se realizează calificarea regimului matrimonial este compoziţia activului. După cum se pot sau nu modifica în timpul căsătoriei. patrimoniul fiecăruia dintre soţi fiind. Regimurile separatiste se caracterizează prin lipsa unei asemenea mase de bunuri comune. regimurile matrimoniale sunt imutabile sau mutabile.După structura lor. de separaţie de bunuri sau eclectice (mixte). regimurile comunitare pot fi universale sau parţiale. La rândul lor. tendinţa generală este aceea de a permite modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei. 125 . După cum am arătat. structurat asemenea persoanelor celibatare. regimul de participare la achiziţii este un regim matrimonial eclectic.

pentru a produce efecte de la data încheierii căsătoriei şi. există o diversitate de expresii pentru a desemna. 312 alin. În lipsa unei convenţii matrimoniale. În general. contract matrimonial. convenţia matrimonială este definită ca actul prin care viitorii soţi stabilesc regimul matrimonial aplicabil în principiu pentru toată durata căsătoriei. alegerea de către viitorii soţi a regimului matrimonial legal (de exemplu. Noţiune Din punct de vedere terminologic. 932).CAPITOLUL 2 Convenţia matrimonială Secţiunea 1. Expresia „convenţie matrimonială” este astfel tangenţială noţiunii de regim matrimonial.C. contract de căsătorie sau convenţie de căsătorie. fie că acesta este un regim convenţional sau legal. (1) din N. aceeaşi noţiune: convenţie matrimonială.. 126 . Trebuie însă precizat faptul că. Caracteristica generală a convenţiei matrimoniale este aceea de a fi încheiată de viitorii soţi. în principiu. cel al comunităţii legale de bunuri) nu necesită încheierea unei convenţii matrimoniale. 1224) şi „convenţie de maritagiu” (art.civ. “Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală. pentru toată durata căsătoriei. în realitate. nu este necesară încheierea unei convenţii matrimoniale decât dacă viitorii soţi aleg un alt regim matrimonial decât cel legal sau doresc să deroge sub anumite aspecte de la regimul legal. în realitate. fără însă a exclude posibilitatea modificării regimului matrimonial iniţial. Codul civil român (1864) a folosit denumirea de „convenţie matrimonială” (art. regimul matrimonial legal este direct aplicabil. Noul Cod civil utilizează tot noţiunea de „convenţie matrimonială”. potrivit art. Prin urmare. În acest sens.

ci legal. Cu timpul. înainte de secolul al XVI-lea existau numai regimuri legale: regimurile de comunitate în nord şi regimul dotal în regiunile din sud.separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională. În Franţa. îi sunt aplicabile regulile generale din materia contractelor. în vechile legiuiri (Codul Calimach şi Legiuirea Caragea). El nu exista la romani. care însă nu avea valoarea unei veritabile convenţii matrimoniale. ci se poate deroga de la ele prin convenţii particulare. nefiind cunoscute convenţiile matrimoniale. Constituirea dotei era constatată printrun „instrumentum dotale”. Convenţiile matrimoniale sunt tradiţionale şi în dreptul nostru. fiind cunoscute chiar anterior Codului civil din 1864. 127 . care funcţiona ca regim legal. iar potrivit art. este supusă unor multiple reglementări speciale. 329 „Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale. deoarece nu organiza propriuzis regimul matrimonial. Pe de o parte. unde regimul matrimonial nu era convenţional. Secţiunea 2. Originea convenţiei matrimoniale Obiceiul de a redacta un contract de căsătorie sau o convenţie matrimonială nu este tocmai vechi.”. Abia la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea apare tendinţa de a se considera că regimurile legale nu sunt imperative sau prohibitive. aceste convenţii devin din ce în ce mai frecvente şi astfel contractul de căsătorie se transmite dreptului modern. iar pe de altă parte. În dreptul roman singura formă de regim matrimonial era regimul dotal.” Convenţia matrimonială ocupă un loc aparte în dreptul contractelor.

În ceea ce priveşte donaţiile făcute în vederea căsătoriei. neputând altera calificarea convenţiei matrimoniale şi nefiind. Natura juridică Din punctul de vedere al voinţelor implicate în formarea sa. precum donaţii reciproce între viitorii soţi sau donaţii făcute de alte persoane (de exemplu. este distinctă de actul căsătoriei. Există neîndoielnic profunde legături între convenţia matrimonială şi căsătorie. Convenţia matrimonială. Asemenea acte juridice îşi conservă natura juridică proprie. cât şi în dreptul comparat. Asemenea donaţii pot fi făcute chiar prin convenţie matrimonială. ca manifestare de voinţă a viitorilor soţi în vederea întemeierii unei familii. la rândul lor. Delimitarea convenţiei matrimoniale de alte instituţii A) Delimitarea de căsătorie Convenţia matrimonială. pe care o regăsim atât în doctrina veche. Secţiunea 4. precum recunoaşterea unui copil (care este un act unilateral). a cărei esenţă o constituie patrimonialitatea raporturilor dintre soţi. Sancţiunea care intervine. părinţi) viitorilor soţi sau unuia dintre aceştia ori alte dispoziţii care nu au nicio legătură cu regimul matrimonial. nu produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie. donaţiile făcute viitorilor soţi sau unuia dintre ei.Secţiunea 3. alterate de împrejurarea că îşi găsesc suportul juridic într-o convenţie matrimonială. 128 . 1030 din noul Cod civil. sub condiţia încheierii căsătoriei. convenţia matrimonială este un act bilateral (contract). potrivit art. în cazul în care căsătoria nu se încheie. poate să conţină şi dispoziţii de altă natură decât cele prin care se reglementează raporturi patrimoniale decurgând din căsătorie. ca tipar juridic. este caducitatea. calificare predominantă.

B) Delimitarea de logodnă Apropierea convenţiei matrimoniale de logodnă se realizează în condiţiile în care atât logodna. Vasilescu. 210. După cum s-a arătat în literatura juridică. . Convenţia matrimonială se încheie.căsătoria este strict organizată şi reglementată de lege. era subliniată distincţia între căsătorie . 129 . p. de regulă. prin 33 A se vedea P. înainte de căsătorie. Erau. pe care părţile nu le pot modifica (este un act-condiţie). convenţia matrimonială are propriul său regim juridic. în vederea căsătoriei. pe când convenţia matrimonială se autentifică în faţa organului competent.ca şi contract principal ..Cu toate acestea. încheie o convenţie matrimonială.căsătoria se încheie în faţa ofiţerului de stare civilă. logodiţi. care împărtăşea teza contractualistă a căsătoriei. Logodna constă în promisiuni reciproce de căsătorie. Chiar şi în doctrina veche. op.ca şi contract accesoriu a cărui existenţă şi durată depind de existenţa şi durata căsătoriei. pe când convenţia matrimonială este relativă numai la bunurile soţilor. cât şi convenţia matrimonială preced căsătoria. se poate vorbi doar de „o simplă coincidenţă”33 atunci când viitorii soţi. astfel. .căsătoria este relativă la persoana şi starea civilă a soţilor.şi convenţia matrimonială . astfel încât părţile pot determina clauzele sale. pe când convenţia matrimonială se bucură de o mare libertate.cit. efectele şi scopul celor două instituţii sunt diferite. puse în lumină principalele deosebiri între căsătorie şi convenţia matrimonială: . Convenţia matrimonială stabileşte care vor fi raporturile juridice dintre soţi cu privire la bunurile şi datoriile soţilor. în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale. fiind două acte distincte ca natură juridică. În realitate.

Secţiunea 5. presupune că un comerciant (curtier) se angajează faţă de cealaltă parte să intermedieze încheierea unei afaceri.1. Crearea agenţiilor matrimoniale. Contractul de curtaj matrimonial. C) Delimitarea de contractul de curtaj matrimonial Contractul de curtaj.alegerea unui anumit regim matrimonial. ci este necesară capacitatea (vârsta) matrimonială. Formarea convenţiei matrimoniale 5. Intermedierea persoanelor în vederea încheierii căsătoriei nu beneficiază în prezent de o reglementare specială în România. Convenţia matrimonială produce efecte numai de la data şi sub condiţia încheierii căsătoriei. ceea ce înseamnă că cine poate încheia valabil o căsătorie poate încheia şi o convenţie matrimonială. ca specie a intermedierii. care valorifică din punct de vedere comercial „piaţa solitarilor”. Condiţii de validitate (de fond şi de formă) 5. are în vedere intermedierea de contacte între persoane în vederea căsătoriei viitoare. Convenţia matrimonială se deosebeşte însă de contractul de curtaj matrimonial atât prin condiţiile de încheiere. în timp ce logodna este doar un proiect de căsătorie. Capacitatea Este aplicabil principiul habilis ad nuptias. Singurul element de asemănare îl constituie faptul că încheierea lor este anterioară căsătoriei. ca aplicaţie a contractului de curtaj. habilis ad pacta nuptialia. Prin urmare.1. este însă o realitate. în principiu.1. nu sunt aplicabile regulile generale privind capacitatea de a contracta. cât şi prin scop şi efecte. în schimbul unui preţ. 130 . în timp ce logodna încetează ca efect al încheierii căsătoriei.

(3) Acţiunea în anulare nu poate fi formulată dacă a trecut un an de la încheierea căsătoriei. (2) În lipsa încuviinţării sau a autorizării prevăzute la alin.civ. pentru încheierea convenţiei matrimoniale de către un minor se va cere atât încuviinţarea ocrotitorului legal.. 46.C. De asemenea. potrivit art. care se aplică în mod corespunzător.Vârsta matrimonială trebuie să existe la data încheierii convenţiei matrimoniale. 272. 330 din N. iar nu la data celebrării căsătoriei.C. convenţia încheiată de minor poate fi anulată în condiţiile art. în anumite condiţii 16 ani)34. cât şi autorizarea instanţei de tutelă. Consimţământul Consimţământul persoanelor care trebuie să participe la încheierea convenţiei matrimoniale trebuie să îndeplinească condiţiile generale de validitate pentru încheierea actelor juridice. Potrivit art. încheierea convenţiei matrimoniale în faţa notarului public presupune consimţământul 34 A se vedea Capitolul referitor la condiţiile de fond ale căsătoriei. care potrivit dreptului comun are capacitate de exerciţiu restrânsă. să încheie o convenţie matrimonială în vederea unei căsătorii pe care n-ar putea s-o încheie decât după ce împlineşte vârsta matrimonială.” Din analiza textului se remarcă faptul că acesta se referă expres la minorul care a împlinit vârsta matrimonială (adică 18 ani şi. În ceea ce priveşte capacitatea minorului de a încheia o convenţie matrimonială.: „(1) Minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau modifica o convenţie matrimonială numai cu încuviinţarea ocrotitorului său legal şi cu autorizarea instanţei de tutelă. nu s-ar putea admite ca minorul de 14 sau 15 ani împliniţi. În ceea ce priveşte încuviinţarea ocrotitorului legal.2. 5. 131 .1. Prin urmare.civ. 337 din N. vor fi avute în vedere prevederile art. (1).

35 Potrivit art. Obiectul Obiectul convenţiei matrimoniale îl constituie regimul matrimonial pe care viitorii soţi îl aleg ca alternativă la regimul matrimonial legal.tuturor părţilor. Prin urmare. Prin aceasta. s-a considerat că trebuie aplicat dreptul comun al contractelor. specială şi având conţinut predeterminat. este aplicabilă limita generală din materia contractelor. libertatea viitorilor soţi de a stabili regimul matrimonial aplicabil în timpul căsătoriei nu este absolută.3. 5. „ Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora. dolul şi violenţa.C. încheierea convenţiei matrimoniale se deosebeşte de încheierea căsătoriei care presupune consimţământul personal al viitorilor soţi. exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică. având în vedere caracterul accesoriu al convenţiei matrimoniale. Este deci necesar ca mandatarul să aibă o procură care să cuprindă în detaliu ansamblul clauzelor proiectului de convenţie matrimonială. În ceea ce priveşte viciile de consimţământ. în limitele impuse de lege. de ordinea publică şi de bunele moravuri. Dar. potrivit căreia nu se poate deroga de la dispoziţiile imperative ale legii şi de la bunele moravuri.civ. În primul rând. Într-o altă concepţie. pe care o împărtăşim..” 35 132 . având în vedere individualitatea convenţiei matrimoniale. 1169 din N. viciile de consimţământ sunt cele din dreptul comun. cât şi limite speciale care îngrădesc această libertate. s-a exprimat opinia potrivit căreia cazurile de anulabilitate ale convenţiei matrimoniale trebuie să coincidă cu cele din materia căsătoriei.1. În acest sens. respectiv eroarea. există atât limite generale.

efectele nepatrimoniale ale căsătoriei.civ. op. potrivit căreia fiecare soţ are gestiunea bunurilor sale proprii. în planul raporturilor patrimoniale dintre soţi. a cărui caracteristică era separaţia de bunuri. nu se poate schimba. a regimurilor matrimoniale din reglementările bazate pe inegalitatea dintre bărbat şi femeie. dreptul de decizie revine în exclusivitate unuia dintre soţi.” În ceea ce priveşte principiul egalităţii dintre soţi. deşi nu exista o comunitate de bunuri.. prin convenţie Regimul fără comunitate era regimul de drept comun al Elveţiei şi al Germaniei. cit. În ceea ce priveşte regulile devoluţiunii succesorale legale. nu se poate deroga de la: . îşi găseşte expresia în regula de ordine publică.C. . În ceea ce priveşte autoritatea părintească. dar care conferea bărbatului gestiunea tuturor bunurilor femeii. p. A se vedea C. Un asemenea regim este inacceptabil în virtutea principiului egalităţii dintre bărbat şi femeie. adopta un regim matrimonial care ar înfrânge acest principiu. nu s-ar putea. Prin urmare.drepturile şi îndatoririle părinteşti. 7. bărbatul avea gestiunea bunurilor ambilor soţi. în ceea ce priveşte educaţia religioasă a copilului. Potrivit art.Ca şi aplicaţii ale ordinii publice în materia convenţiilor matrimoniale.. Crăciunescu. pe cale convenţională. Astfel.M. autorităţii părinteşti sau devoluţiunii succesorale legale.regulile devoluţiunii succesorale legale. (2) din N. nu ar fi posibilă adoptarea aşa-numitului „regim matrimonial fără comunitate”36.. 332 alin. 36 133 .) convenţia matrimonială nu poate aduce atingere egalităţii dintre soţi.principiul egalităţii în drepturi între bărbat şi femeie. . . prin convenţie matrimonială.. nu s-ar putea prevedea într-o convenţie matrimonială că obligaţia de a suporta cheltuielile privind întreţinerea unui eventual copil al soţilor ar urma să fie suportate doar de unul dintre soţi ori că. care. prin reînvierea. „(. de exemplu. dar şi obligaţia de a suporta toate sarcinile căsătoriei.

există limite speciale ale convenţiilor matrimoniale. în condiţiile în care acesta nu mai este expres reglementat. în general legislaţiile nu stabilesc restricţii. se consideră că nu se poate reînvia vechiul regim dotal. prin combinarea mai multor tipuri de regimuri. În ceea ce priveşte alte dispoziţii de ordine publică.37 Prin urmare. pentru valabilitatea clauzei de inalienabilite se cer a fi întrunite două condiţii: interzicerea înstrăinării să se facă pentru o durată de cel mult 49 de ani şi să existe un interes legitim şi serios. în sensul că viitorii soţi sunt liberi să adopte unul dintre regimurile matrimoniale alternative prevăzute de lege sau să-şi construiască un regim matrimonial propriu. În al doilea rând. 627-629.matrimonială. reprezentând deci o gravă excepţie de la dreptul comun care interzice clauzele generale de inalienabilitate. deoarece caracteristica acestui regim era aceea de a indisponibiliza bunurile femeii care constituiau dota sau zestrea (imobilele. după cum libertatea convenţiilor matrimoniale se referă la dreptul de a opta pentru un anumit regim matrimonial sau la dreptul de a amenaja unul dintre regimurile matrimoniale alternative prevăzute de lege. ordinea în care persoanele sunt chemate la moştenire sau cotele care li se cuvin. Bunurile femeii care nu erau dotale se numeau parafernale şi aceasta putea să le administreze şi să dispună liber de ele. dar clauzele de inalienabilitate38 cuprinse într-o donaţie realizată prin convenţie matrimonială sunt permise. 37 134 . a) În ceea ce priveşte libertatea de a alege sau de a crea un regim matrimonial. determinate de modul de reglementare a regimurilor matrimoniale. regimul dotal este contrar ordinii publice. cu respectarea condiţiilor impuse de dreptul comun acestor clauze. deoarece bunurile mobile puteau fi înstrăinate de bărbat). În esenţă. 38 Noul Cod civil reglementează clauzele de inalienabilitate în art. În cadrul acestor limite se pot distinge două subcategorii.

participarea la achiziţii). şi de la care nu se poate deroga. potrivit art. de obiceiuri. viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală. de ordine publică. Prin urmare. în general se pot distinge două categorii de limite: . de la dispoziţiile legale privind regimul matrimonial ales. Astfel. decât în cazurile anume prevăzute de lege. opţiunea lor este limitată. faţă de modul cum acesta este configurat lege şi propus viitorilor soţi. al regimurilor matrimoniale. “Prin convenţia matrimonială nu se poate deroga. ei neputând opta pentru un alt regim matrimonial (de exemplu. ţinând seama de averea lui. Există însă şi legislaţii mai puţin flexibile.Libertatea de a alege un regim matrimonial sau de a adapta regimurile matrimoniale pe care legea le recomandă este tradiţională în legislaţia statelor europene. (1) din N.” De exemplu.C. separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională. nu s-ar putea deroga de la regulile privind cogestiunea bunurilor comune sau repartizarea bunurilor şi a datoriilor care asigură un echilibru între activul şi pasivul patrimonial. care se aplică de drept. alcătuind nucleul „dur”.regimul primar imperativ. dacă ne raportăm la regimurile comunitare. Acest principiu are avantajul de a permite o adaptare pe cât posibil cât mai largă a regimului matrimonial în funcţie de situaţia fiecăruia.C.332 alin.limite speciale intrinseci regimului matrimonial ales. de profesie. . (1) din N..civ.civ. În lumina art.. care limitează dreptul de opţiune al viitorilor soţi la regimurile matrimoniale alternative expres prevăzute de lege. prin însuşi efectul încheierii căsătoriei. 312 alin. de vârstă. b) În ceea ce priveşte libertatea de a aduce modificări conţinutului regimului matrimonial ales. sub sancţiunea nulităţii absolute. 135 .

încheiată în timpul căsătoriei. când are efectul unei convenţii prin care se modifică regimul matrimonial. (3) din N. convenţia matrimonială se încheie înainte de celebrarea căsătoriei. convenţia matrimonială este un act solemn.1. (2).civ. având în vedere gravitatea şi complexitatea convenţiei matrimoniale.1.C.5. Potrivit art. în lipsă.C. pentru care se cere ad validitatem forma autentică notarială. Potrivit art. după cum poate fi încheiată şi în timpul căsătoriei. să producă efectul modificator al regimului matrimonial. 330 alin.civ.” Prin urmare. 136 . Cauza Cauza convenţiei matrimoniale (affectio conjugalis) o constituie intenţia viitorilor soţi de a stabili între ei raporturi patrimoniale de natură să asigure cadrul necesar realizării vieţii de familie. Data încheierii convenţiei matrimoniale De regulă. 5. 330 alin. Convenţia matrimonială poate fi încheiată chiar în ziua căsătoriei. chiar art. permite soţilor să stabilească un termen de la care convenţia matrimonială.6. „Convenţia încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data prevăzută de părţi sau. convenţia încheiată înainte de căsătorie produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei. Raţiunile pentru care a fost impusă această condiţie sunt aceleaşi ca pentru actele solemne în general: protecţia juridică a părţilor care sunt astfel consiliate de un profesionist al dreptului. 330 din N.5. Condiţii de formă Tradiţional.4. 5.1. de la data încheierii ei.

” Textul nu arată expres care este sancţiunea în cazul în care minorul a încheiat convenţia matrimonială fără să fi îndeplinit condiţia privind vârsta matrimonială minimă cerută de lege (16 ani). 330 din N.1. atunci când convenţia se încheie prin mandatar. convenţia matrimonială trebuie încheiată prin act autentic notarial.În acelaşi sens.civ. .. sub sancţiunea nulităţii absolute. Cazurile specifice de nulitate absolută sunt: . precum şi în cazul minorului care încheie convenţia matrimonială fără respectarea formelor de abilitare prevăzute de lege (încuviinţarea părinţilor şi autorizarea instanţei de tutelă). cu respectarea aceloraşi condiţii de formă. 337 alin.7. (2) din N. înseamnă că aceasta poate fi modificată până la momentul celebrării căsătoriei.C. Întrucât convenţia matrimonială se încheie înainte de căsătorie.civ. dar produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei. convenţia încheiată de minor poate fi anulată în condiţiile art.C. 46. „În lipsa încuviinţării sau a autorizării prevăzute la alin. art. (1). 5. .lipsa consimţământului. Nulitatea relativă intervine în cazul viciilor de consimţământ. 137 .nerespectarea condiţiilor privind limitele de ordine publică ale încheierii convenţiei matrimoniale. prevede că. care se aplică în mod corespunzător.lipsa formei autentice notariale. Sancţiuni A) Nulitatea a) Cazurile de nulitate Sancţiunea generală care intervine în cazul încălcării condiţiilor de validitate ale convenţiei matrimoniale este nulitatea. potrivit art. În acest sens. precum şi lipsa procurii autentice şi speciale.

instituită doar în materia căsătoriei pentru neîndeplinirea condiţiei privind vârsta matrimonială [art.Altfel spus. legea instituie condiţia capacităţii matrimoniale. în apărare. ci de o veritabilă lipsă a capacităţii de folosinţă. având în vedere că legea nu instituie expres sancţiunea nulităţii absolute în materia convenţiei matrimoniale. 294 alin. art. s-ar putea considera că sancţiunea ar trebui să fie aceeaşi. 138 . Altfel spus. cât şi pentru încheierea unei convenţii matrimoniale cu încălcarea condiţiei privind vârsta matrimonială. în mod corespunzător. interesul ocrotit de normă fiind unul de ordine publică. respectiv nulitatea absolută. În ceea ce priveşte nulitatea relativă pentru lipsa formelor de abilitare. 46 care prevede că: „(1) Cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate invoca şi singur. atât pentru încheierea căsătoriei de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani. Dacă avem în vedere faptul că. se poate susţine că nu se extrapolează această sancţiune. minorul care nu a împlinit vârsta matrimonială nu are dreptul să încheie o convenţie matrimonială. Nulitatea absolută se justifică în acest caz pe considerentul că nu este vorba doar o lipsă a capacităţii de exerciţiu a minorului care nu a împlinit 16 ani. 44). ci sancţiunea aplicabilă este nulitatea relativă. (1)]. prevăzută de lege pentru actele încheiate de persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă (art. este aplicabil. nulitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată din minoritate ori din punerea sub interdicţie judecătorească. (2) Persoanele capabile de a contracta nu pot opune minorului sau celui pus sub interdicţie judecătorească incapacitatea acestuia. pentru încheierea valabilă a convenţiei matrimoniale. sancţiunea este nulitatea absolută sau nulitatea relativă? Pe de o parte.

C. vor fi foarte rare cazurile în care să se încheie convenţii matrimoniale cu încălcarea prevederilor legale privind capacitatea matrimonială. apreciem că. art. necesară potrivit legii. nulitatea convenţiei matrimoniale pentru lipsa încuviinţării sau autorizării prevăzute de lege.dacă instanţa de tutelă constată existenţa unei convenţii matrimoniale încheiate fără autorizare. va sesiza procurorul în vederea exercitării acţiunii în anulare.civ. 337 alin. de minorul care a împlinit vârsta de 14 ani. în practică.acţiunea în anulare poate fi formulată de minorul care a încheiat convenţia matrimonială sau de ocrotitorul legal (chemat să încuviinţeze actul). Având în vedere că încheierea convenţiei matrimoniale se face în formă autentică notarială. rolul notarului public fiind tocmai acela de a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru încheierea valabilă a convenţiei. (3) din N. .minorul poate invoca singur.(3) Acţiunea în anulare poate fi exercitată de reprezentantul legal. . prevede că „Acţiunea în anulare nu poate fi formulată dacă a trecut un an de la încheierea căsătoriei. precum şi de ocrotitorul legal. în apărare. aceasta va sesiza procurorul în vederea exercitării acţiunii în anulare.” 139 . În sfârşit. (4) Atunci când actul s-a încheiat fără autorizarea instanţei de tutelă. deoarece instanţa nu se poate considera învestită din oficiu cu o acţiune în anulare.” Aceasta presupune că : . pentru a asigura stabilitatea circuitului civil şi a nu menţine mult timp incertitudinea asupra regimului matrimonial.

Convenţia matrimonială este însă caducă numai atunci când părţile au renunţat la căsătoria proiectată. dar să nu producă efecte. ar trebui să se admită o desfiinţare cu efecte doar pentru viitor.dacă. din considerente care ţin de securitatea circuitului civil. B) Caducitatea Nulitatea convenţiei matrimoniale nu se confundă cu caducitatea.” Prin urmare. atunci convenţia matrimonială devine caducă. soţii vor fi consideraţi căsătoriţi sub imperiul regimului matrimonial legal. S-a arătat că. fără a fi afectate drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă. deoarece în absenţa căsătoriei ea nu are raţiune şi nu poate produce efecte decât de la data încheierii căsătoriei. Convenţia matrimonială poate să fie valabil încheiată. după încheierea convenţiei matrimoniale căsătoria nu se încheie.C.civ. cuprinse într-o convenţie matrimonială. Efectul retroactiv al nulităţii ridică neîndoielnic numeroase probleme practice. În toate cazurile nulitatea convenţiei matrimoniale nu atrage nulitatea căsătoriei. ceea ce este o chestiune de fapt. dacă 140 . Cu toate acestea. 338 din N. va deveni caducă orice donaţie făcută în vederea căsătoriei (propter nuptias). vor supravieţui şi vor produce efecte actele juridice independente de regimul matrimonial. între soţi se aplică regimul comunităţii legale.b) Efectele nulităţii Convenţia matrimonială lovită de nulitate este considerată ca şi inexistentă şi este desfiinţată cu efect retroactiv. De exemplu.. Distingem două asemenea situaţii: . ca şi cum nu ar fi încheiat o convenţie matrimonială. Potrivit art. „În cazul în care convenţia matrimonială este lovită de nulitate. şi pe care părţile nu le-au subordonat încheierii căsătoriei.

civ. caducitatea convenţiei matrimoniale. faţă de care produce efecte doar regimul matrimonial pentru care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate.. (regimul juridic al bunurilor soţilor. 5. puterile de dispoziţie ale fiecăruia 141 . de asemenea. . Condiţii de opozabilitate. mecanismul simulaţiei are în vedere ipoteza în care părţile încheie public (aparent) o convenţie matrimonială şi aleg un regim matrimonial. 331 din N.desfiinţarea căsătoriei pentru o cauză de nulitate atrage. între ele să se aplice un alt regim matrimonial (secret). În esenţă. iar. completându-se cu prevederile generale care reglementează simulaţia. C) Simulaţia. dar va rămâne valabilă o recunoaştere de filiaţie. Inopozabilitatea convenţiei matrimoniale secrete Potrivit art. „Actul secret prin care se alege un alt regim matrimonial sau se modifică regimul matrimonial pentru care sunt îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute de lege produce efecte numai între soţi şi nu poate fi opus terţilor de bună-credinţă. îndeplinind totodată formalităţile de publicitate în vederea opozabilităţii faţă de terţi.aceasta din urmă nu se celebrează.” Textul consacră o aplicaţie în materia regimurilor matrimoniale a simulaţiei. pe de altă parte (concomitent sau anterior) se înţeleg ca. cu excepţia căsătoriei putative. Soluţia este aceea din dreptul comun. terţii care intră în raporturi juridice cu soţii sau cu unul dintre ei trebuie să aibă posibilitatea de a cunoaşte regimul matrimonial aplicabil. în realitate.2.C. Publicitatea convenţiei matrimoniale În vederea ocrotirii propriilor interese. neputând fi opus terţilor de bunăcredinţă. în sensul că regimul matrimonial secret va produce efecte doar între soţi.

A) Publicitatea regimului matrimonial 39 Pe lângă dispoziţiile privind publicitatea regimului şi a convenţiei matrimoniale.1.2. 5. convenţiilor matrimoniale39. 142 . care conţin unele dispoziţii referitoare la publicitatea în general a drepturilor. cât şi pentru eventualele modificări ale convenţiei matrimoniale aduse înainte de celebrarea căsătoriei. de regulă.1. Formalităţile de publicitate se clasifică în două categorii: .. care sunt direct legate de căsătorie. De regulă. publicitatea organizată a convenţiei matrimoniale se asigură prin menţiune pe actul de căsătorie despre existenţa acesteia şi. Acestea trebuie respectate atât pentru convenţia matrimonială iniţială. pentru anumite categorii de persoane (comercianţi). 18-24 din N.C. Consideraţii generale. Formalităţi generale 5. prin înscrierea în registre speciale. Această exigenţă este impusă şi de principiul general al securităţii circuitului civil.2. Nerespectarea acestor formalităţi atrage inopozabilitatea faţă de terţi a convenţiei matrimoniale. convenţiile matrimoniale sunt supuse unor condiţii de publicitate prescrise de lege.formalităţi generale. Noul Cod civil consacră prevederi exprese publicităţii regimului matrimonial şi. a se vedea şi art. .civ.1. Pentru a produce efecte faţă de terţi.). în măsura în care acesta dictează validitatea actelor încheiate de soţi sau de unul dintre aceştia cu privire la o categorie sau alta de bunuri. în unele sisteme de drept.formalităţi speciale. a actelor şi a faptelor juridice.1.2.2. respectiv. Publicitatea convenţiilor matrimoniale potrivit noului Cod civil. 5.dintre ei etc.

însă. opozabilitatea oricărui regim matrimonial se asigură prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate. Aceasta înseamnă că terţii care au cunoscut efectiv. lesne remarca faptul că. 313 alin. În cazul în care s-a optat pentru regimul matrimonial al comunităţii legale. B) Mecanismele de publicitate În concepţia noului Cod civil. pe altă cale. respectiv a convenţiilor matrimoniale. ceea ce contravine principiului potrivit căruia căsătoria presupune şi existenţa unui regim matrimonial. (2). publicitatea prezintă interes în cazul regimurilor matrimoniale convenţionale. publicitatea regimului matrimonial. regimul matrimonial este opozabil de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.” Alin. În sfârşit. regimul matrimonial al comunităţii legale. „Faţă de terţi. 313 consacră expres sistemul publicităţii bazat pe cunoaşterea efectivă (concepţia subiectivă) a regimului matrimonial de către terţi. ar însemna ca soţii să fie trataţi ca şi concubinii. lipsa îndeplinirii formalităţilor de publicitate este practic indiferentă. art.” Prin urmare. neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face oricum aplicabil. ca fiind căsătoriţi sub regimul matrimonial al comunităţii legale. în raport cu terţii. în lumina art. afară de cazul în care aceştia l-au cunoscut pe altă cale. în realitate. Se poate. 313 alin. având în vedere că. (3).Astfel. se realizează 143 . Dacă nu s-ar da această soluţie. potrivit art. regimul matrimonial convenţional nu se pot prevala de neîndeplinirea formalităţilor de publicitate pentru a invoca inopozabilitatea acestuia. în raport cu terţii de bună-credinţă. ceea ce coincide cu publicitatea convenţiilor matrimoniale. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că „Neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face ca soţii să fie consideraţi.

potrivit art. 291. (4). ţinut în format electronic. 144 . după caz. (3) Dispoziţiile alin. (2) După autentificarea convenţiei matrimoniale în timpul căsătoriei sau după primirea copiei de pe actul căsătoriei. Dacă însă regimul ales este unul convenţional. 334 alin. cât şi prin înscriere în Registrul naţional de publicitate a regimurilor matrimoniale. ofiţerul de stare civilă comunică notarului public care a autentificat convenţia o copie de pe actul de căsătorie.” Din cuprinsul acestor texte rezultă că menţiunea pe actul de căsătorie se face şi în cazul în care regimul matrimonial ales este cel al comunităţii legale. (2) nu exclud dreptul oricăruia dintre soţi de a solicita îndeplinirea formalităţilor de publicitate. (1) –(3) prevede că: „(1) Pentru a fi opozabile terţilor. în condiţiile alin. din oficiu.” De asemenea. iar notarul public. notarului public care a autentificat convenţia matrimonială o copie de pe actul de căsătorie. 330. precum şi la celelalte registre de publicitate. În această ipoteză. (1). Rezultă că. pe lângă publicitatea pe marginea actului de căsătorie. Astfel. ofiţerul de stare civilă comunică la Registrul naţional notarial o copie de pe actul de căsătorie. convenţiile matrimoniale se înscriu în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale. precum şi. notarul public expediază.atât prin menţiune pe actul de căsătorie. să comunice la registrul prevăzut la art. potrivit legii. comunică un exemplar al convenţiei pentru a se efectua publicitatea convenţiei matrimoniale prin înscriere în Registrul naţional notarial. 334 alin. „Ofiţerul de stare civilă face menţiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales. (1). din oficiu şi de îndată. noul Cod civil instituie un sistem de publicitate a convenţiilor matrimoniale prin registrul special de publicitate. un exemplar al convenţiei la registrul menţionat la alin. potrivit art. art. El are obligaţia ca. la rândul lui.

convenţia matrimonială este opozabilă numai terţilor care au cunoscut-o în orice mod. deoarece acest text se referă la autentificarea convenţiei matrimoniale. (2) din N. dacă s-a făcut înscrierea în registrul special. convenţia matrimonială este opozabilă terţilor. (1). trimiterea la art. 145 . 334 alin. Având în vedere prevederile exprese ale art. înscrierea convenţiilor matrimoniale în registrul special se face în cadrul unei proceduri din oficiu.civ. de către notarul public care a autentificat convenţia matrimonială. se pune problema clarificării raportului între publicitatea prin menţiune pe actul de căsătorie şi publicitatea prin registrul special de publicitate. (2). una dintre situaţii putând fi chiar prin luarea la cunoştinţă a menţiunii de pe actul de căsătorie). În al treilea rând. 313 alin. Dacă nu s-a făcut nici menţiunea pe actul de căsătorie şi nici înregistrarea în registrul special. tocmai pentru a asigura o publicitate completă a convenţiilor matrimoniale. dar nu s-a făcut menţiune pe actul de căsătorie din cauza unei omisiuni a ofiţerului de stare civilă.În primul rând. 330 este greşită. considerăm că soluţia instituirii unui Registru naţional notarial în format electronic este în mod evident una modernă şi judicioasă în raport cu soluţiile preconizate în variantele anterioare ale proiectului noului Cod civil. 334 alin.. rezultă că opozabilitatea faţă de terţi este asigurată prin publicitatea în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale. dacă nu s-a realizat şi înscrierea în acest registru. deşi sa făcut menţiune pe actul de căsătorie. convenţia matrimonială nu este opozabilă terţilor (afară de cazul în care ei au cunoscut-o pe altă cale. Aceasta înseamnă că. precum şi cele ale art. în sensul ţinerii şi organizării acestui registru la nivelul judecătoriilor. Invers.40 40 În cuprinsul art. În al doilea rând.C.

2. (4) din N.În sfârşit.2. se vor înscrie în registrul comerţului. 26/1990. fără a fi ţinută să justifice vreun interes. 146 . ci uneori se face ţinând seama de calitatea persoanei (de comerciant.” 41 Formalităţile speciale sunt. poate cerceta registrul special al regimurilor matrimoniale şi poate solicita. (5). Formalităţi speciale Dincolo de publicitatea convenţiei matrimoniale prin Registrul naţional al regimurilor matrimoniale. ţinând seama de calitatea persoanei sau de natura bunurilor. în general. este necesar să se respecte şi formalităţile speciale de publicitate instituite de lege. neîndeplinirea formalităţilor de publicitate speciale nu poate fi acoperită prin înscrierea făcută în registrul menţionat la alin.civ. precum şi la hotărârea de împărţire a bunurilor comune pronunţate în timpul exercitării comerţului. prevăzute pentru comercianţi. cu modificările şi completările ulterioare. 5. d) doar înregistrarea menţiunilor referitoare la hotărârea de divorţ al comerciantului.42 Trimiterea trebuia făcută la art. În toate aceste cazuri. Art. care instituie obligaţia ofiţerului de stare civilă de a comunica notarului o copie de pe actul de căsătorie. potrivit art. (1). 334 alin. 41 Textul analizat este totuşi impropriu redactat. Legea registrului comerţului nr. prevede că: „Ţinând seama de natura bunurilor. precum şi în alte registre de publicitate prevăzute de lege.C. 334 alin. care este o publicitate generică a regimului matrimonial ales. prin menţiune în registrul comerţului cu privire la regimul matrimonial adoptat. deoarece înscrierea în registrele speciale nu se face întotdeauna ţinând seama de natura bunurilor. eliberarea de extrase certificate. republicată. în condiţiile legii. orice persoană. prevede expres în art. în cazul registrului comerţului). 291. 21 lit. 42 În prezent. convenţiile matrimoniale se vor nota în cartea funciară.

Astfel.” Prin urmare. Ele se dobândesc. (1) din N.civ. (4) al art. publicitatea imobiliară nu mai are doar un efect de opozabilitate faţă de terţi. „Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare. (2).Tot astfel. convenţia matrimonială. În al doilea rând.C. dacă este cazul. printre altele: calitatea de bun comun a unui imobil. trebuie să ceară înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor privind regimul său matrimonial. ci ca şi o condiţie de care depinde transferul însuşi al dreptului de proprietate. cât şi faţă de terţi.C. În acest sens. sub sancţiunea inopozabilităţii convenţiei matrimoniale.” De asemenea. 147 . o persoană căsătorită. Anumite particularităţi sunt legate de îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară. potrivit căruia. 334 se referă nu la bunurile privite ut singuli. ci la notarea convenţiei matrimoniale în aceste registre speciale de publicitate. alin.civ. drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc. în concepţia noului Cod civil este consacrat aşanumitul efect constitutiv al înscrierilor în Cartea funciară. este necesară înscrierea în Cartea funciară a dreptului astfel dobândit şi aceasta nu doar pentru opozabilitate faţă de terţ. 877 din N.. textul trebuie coroborat cu art. „Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare. potrivit art. publicitatea convenţiei matrimoniale nu exclude respectarea şi a celorlalte formalităţi de publicitate imobiliară sau mobiliară. sunt supuse notării în cartea funciară. De asemenea. numai prin înscrierea lor în cartea funciară. potrivit art. De exemplu. atunci când prin convenţia matrimonială se face şi donaţia unui imobil. se modifică şi se sting numai cu respectarea regulilor de carte funciară. atât între părţi. Mai întâi. 902 alin. care devine comerciant.. pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea. 885 alin.

terţul contractant este îndreptăţit să considere că numai soţul înscris în cartea funciară este proprietar asupra bunului.precum şi modificarea sau. chiar în lipsa notării convenţiei matrimoniale în cartea funciară. (3)]. Or. după caz. fără a fi notată convenţia matrimonială (sau măcar calitatea de bun comun). Precizăm faptul că terţ în această materie este persoana care a dobândit un drept real sau un alt drept în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară [art. dacă. 902 alin. ea nu va fi opozabilă terţilor care sunt îndreptăţiţi să se bazeze doar pe înscrierile şi notările în cartea funciară atunci când contractează cu unul din soţi. 902 alin. deşi s-a făcut publicitatea convenţiei matrimoniale în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale. destinaţia unui imobil de locuinţă a familiei. având în vedere faptul că transmisiunile şi constituirile de drepturi reale se fac prin acte încheiate în formă autentică. şi de această dată. dar nu au notat convenţia matrimonială în cartea funciară. În sfârşit. (1). 148 . faţă de terţi va fi considerat proprietar exclusiv doar soţul pe numele căruia este înscris dreptul în cartea funciară şi aceasta independent de faptul că au fost îndeplinite formalităţile de publicitate în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale. dacă se dovedeşte că terţul a cunoscut existenţa convenţiei matrimoniale. Prin urmare. dacă soţii sunt căsătoriţi sub imperiul unei comunităţi lărgite de bunuri. respectiv a regimului matrimonial pe altă cale. soţii au inclus în comunitate şi bunurile dobândite înainte de căsătorie. înlocuirea ei. prin convenţie matrimonială. De exemplu. care presupune că sunt bunuri comune şi cele dobândite în timpul căsătoriei de unul dintre soţi prin moştenire. opozabilitatea faţă de terţi poate fi asigurată în condiţiile art. Tot astfel. iar în cartea funciară imobilul este înscris doar pe numele soţului moştenitor. sub sancţiunea nulităţii absolute (art. dacă însă convenţia matrimonială nu este notată în cartea funciară. chiar în lipsa notării convenţiei matrimoniale în cartea funciară.

” Neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face ca soţii sa fie consideraţi în raport cu terţii ca fiind căsătoriţi sub regimul matrimonial al comunităţii legale. Pe de altă parte. Gajul general al creditorilor chirografari ai fiecăruia dintre soţi.civ. în vederea încheierii actului la verificarea stării civile. iar nu de către un soţ faţă de celălalt soţ sau de către soţi în contra terţilor. 5. chiar şi atunci când sunt îndeplinite formalităţile de publicitate. procedând. Potrivit art. 334 sau dacă terţii au cunoscut-o pe altă cale. (2) De asemenea. 335 din N. convenţia matrimonială nu poate fi opusă creditorilor unuia dintre soţi.civ. cu privire la actele încheiate înainte de căsătorie. soţii fiind consideraţi căsătoriţi sub imperiul regimului matrimonial legal.C. restrâns prin convenţie matrimonială. notarul public poate consilia părţile. Sancţiunea neîndeplinirii formalităţilor de publicitate Lipsa formalităţilor de publicitate atrage inopozabilitatea faţă de terţi a regimului matrimonial instituit prin convenţia matrimonială.1244 din N.C.3. aşadar. a regimului matrimonial.: „(1) Convenţia matrimonială nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate de aceştia cu unul dintre soţi decât dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute la art. pentru creanţele născute înainte de căsătorie nu poate fi. convenţia matrimonială nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate de aceştia cu oricare dintre soţi înainte de încheierea căsătoriei. precum şi.). situaţie în care poate fi adusă la cunoştinţa terţului existenţa convenţiei matrimoniale. în cazul persoanelor căsătorite. ei fiind 149 . pentru ca actul încheiat să fie în concordanţă cu statutul patrimonial al soţului contractant. De remarcat este faptul că lipsa formalităţilor de publicitate nu poate fi invocată decât de terţi faţă de soţi.2.

) vor produce efectele specifice dreptului comun.” Tot astfel. 313 „(1) Între soţi. 319 „(1) Regimul matrimonial încetează prin constatarea nulităţii. în condiţiile legii.îndreptăţiţi să urmărească bunurile soţului debitor. de la data încheierii ei. anularea. Efectele în timp ale convenţiei matrimoniale coincid cu întinderea în timp a regimului matrimonial. Dincolo de efectul substanţial. produce şi efecte probatorii. de separaţie sau mixt. afară de cazul în care aceştia l-au cunoscut pe altă cale. „Convenţia matrimonială încheiată înainte de căsătorie produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei”. ca operaţiune juridică.” 150 . regimul matrimonial poate fi modificat. actul fiind valorificat ca mijloc de probă a regimului matrimonial aplicabil între soţi. 330 alin. (2) În timpul căsătoriei. (3) „Convenţia încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data prevăzută de părţi sau. regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei. ca instrumentum.” De asemenea. este identic tipului de regim matrimonial ales.C. (2) din N. Secţiunea 6. în raport cu terţii de bună-credinţă. indiferent de natura pe care aceste bunuri o dobândesc prin efectul convenţiei matrimoniale. desfacerea sau încetarea căsătoriei.civ. clauze de atribuire etc. în lipsă. ca fiind căsătoriţi sub regimul matrimonial al comunităţii legale. Efectele convenţiilor matrimoniale Efectul specific al convenţiei matrimoniale. regimul matrimonial este opozabil de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege. care poate fi un regim de comunitate. Celelalte acte juridice cuprinse în convenţia matrimonială (donaţii. convenţia matrimonială. potrivit art. iar conform alin. (2) Faţă de terţi. Potrivit art. conform art. (3) Neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face ca soţii să fie consideraţi.

Ideal este ca data încheierii căsătoriei să coincidă cu data îndeplinirii formalităţilor de publicitate. astfel încât. între soţi să existe un regim matrimonial convenţional. evitându-se situaţiile în care. soţii să fie consideraţi căsătoriţi sub imperiul regimului matrimonial legal. iar faţă de terţi. convenţia matrimonială produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei. regimul matrimonial instituit prin convenţia matrimonială să producă efecte începând cu acelaşi moment. şi faţă de terţi. convenţia matrimonială produce efecte de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate. când încetează şi regimul matrimonial şi se pune problema lichidării acestuia. până la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate.Din textele menţionate rezultă că trebuie să se facă distincţie între efectele convenţiei matrimoniale (regimului matrimonial) între soţi şi efectele faţă de terţi. 151 . Efectele convenţiei matrimoniale încetează odată cu desfacerea sau încetarea căsătoriei. Faţă de terţi. Între soţi.

precum şi raporturilor dintre soţi şi terţi. În acest sens. dacă prin lege nu se prevede altfel. adică recunosc regimurile matrimoniale convenţionale. Regimul primar imperativ constituie astfel nucleul de ordine publică de la care nu se poate deroga prin convenţie matrimonială. Noţiune Noul Cod civil. nu se poate deroga de la dispoziţiile prezentei secţiuni. cu precizarea din art. reglementează drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor.1. astfel. Din punct de vedere terminologic. „regim matrimonial primar” sau „regim primar imperativ”. iar. Consideraţii generale privind regimul primar imperativ 1.Cartea a II-a -. se utilizează denumiri variate: „statut imperativ de bază”. delimitarea regimului primar imperativ de regimul matrimonial ales de părţi este inutilă în cadrul unui regim matrimonial unic.” Regimul primar imperativ desemnează. 312 alin. „regim primar”. Existenţa unui asemenea bloc de norme juridice dobândeşte relevanţă doar în sistemele de drept care admit posibilitatea încheierii convenţiilor matrimoniale. „regim matrimonial de bază”. De aceea. un corp de norme juridice aplicabile raporturilor patrimoniale dintre soţi. Secţiunea I cuprinde dispoziţii privind regimul matrimonial în general. (2) că “Indiferent de regimul matrimonial ales. în cadrul acestui capitol. legal şi imperativ. 152 . oricare ar fi regimul matrimonial concret aplicabil în timpul căsătoriei.CAPITOLUL 3 Regimul primar imperativ Secţiunea 1. Capitolul VI al Titlului II . în literatura juridică. cum este cel reglementat de Codul familiei. s-a afirmat că regimul primar imperativ formează “constituţia” regimurilor matrimoniale.

se urmăreşte echilibrarea puterilor dintre soţi. o minimă coeziune (interdependenţă) patrimonială a soţilor. constituie esenţa regimului matrimonial. Cu toate acestea. ceea ce. considerată ca cea mai elocventă de unii autori. s-a pus problema dacă acesta este un veritabil regim matrimonial. În ceea ce priveşte natura juridică. dispoziţiile care îl compun fiind aplicabile înaintea altor prevederi legale în materie sau stipulaţii din cuprinsul convenţiilor matrimoniale. pe de altă parte. pe de altă parte. regimul primar trebuie să concilieze două obiective: să prevină ca situaţia patrimonială a soţilor să frâneze libertatea circuitului civil şi autonomia lor juridică. în situaţia normală. iar. să prevină ca această autonomie să afecteze căsătoria. în dublu sens: . Trăsăturile regimului primar imperativ Însăşi denumirea de “regim primar imperativ”. precum şi raporturilor dintre aceştia şi terţi. exprimă trăsăturile acestuia: a) este primar.este aplicabil înaintea oricăror altor reguli. pentru situaţia de criză conjugală. “de pace conjugală”. De aceea. pe de o parte. o minimă independenţă economică şi socială a soţilor. 153 . ci fragmentar cuprinde numai ceea ce s-a considerat că reprezintă dreptul imperativ şi comun al raporturilor patrimoniale dintre soţi. În raporturile soţilor cu terţii.2. Această calificare poate fi susţinută de faptul că este aplicabil raporturilor patrimoniale dintre soţi. limitat la anumite aspecte ale raporturilor patrimoniale dintre soţi şi dintre aceştia şi terţi. astfel încât să se asigure o minimă unitate în marea diversitate a regimurilor matrimoniale.Raţiunea acestui regim matrimonial este aceea de a asigura. 1. regimul primar imperativ nu epuizează toate aceste raporturi. iar. este un regim matrimonial incomplet. prin definiţie. De asemenea.

1. independent de regimul matrimonial aplicabil in concreto. Numai astfel normele de protecţie îşi găsesc raţiunea aplicării lor.este comun tuturor regimurilor matrimoniale. Locuinţa familiei 2. Locuinţa familiei nu se confundă cu domiciliul comun al soţilor.1.1. iar nu de a avea un domiciliu comun.). pe data încheierii căsătoriei. pot exista situaţii în care soţii să aibă domicilii separate. pentru că ceea ce se protejează este un interes comun al familiei. . b) este imperativ. normele juridice care-l reprezintă fiind deci de ordine publică. cuprinzând drepturile şi libertăţile fundamentale valabile în toate raporturile patrimoniale dintre soţi. 308 din N. Interdependenţa vieţii familiale (coeziunea patrimonială a cuplului) 2. şi este locuinţa unde familia trăieşte efectiv.1.Explicaţia acestui caracter rezidă în aceea că regimul primar este un efect legal al căsătoriei. şi constituie baza acestora. cu excepţia cazurilor în care legea permite părţilor să deroge prin convenţia lor.1. o noţiune de fapt.civ. iar nu de drept. Secţiunea 2. aplicându-se automat soţilor.C. dar şi o locuinţă comună. aşadar. rezultă că locuinţa familiei este aleasă de soţi de comun 154 .1. Legea instituie obligaţia soţilor de a locui împreună. adică se aplică în mod obligatoriu. aceasta din urmă fiind supusă regimului special de protecţie. Având în vedere principiul potrivit căruia soţii decid de comun acord în tot ceea ce priveşte căsătoria (art. Noţiunea de locuinţă a familiei este. Noţiunea de locuinţă a familiei. De aceea. Regimul primar imperativ în situaţia normală 2.

” Soluţia este firească. concretizat în imobilul de locuit. „Oricare dintre soţi poate cere notarea în cartea funciară. în lipsă. locuinţa soţului la care se află copiii. având în vedere că aplicarea dispoziţiilor regimului primar este de natură să confere un anumit regim juridic imobilului care constituie locuinţa familiei. În acest sens. Criteriul general este. (1) din N. În situaţia normală. aspect de care terţii trebuie să aibă cunoştinţă. cel de-al doilea subiectiv.civ. material. dacă soţii deţin mai multe imobile. în sensul regimului primar.C. Potrivit art. fie de schimbarea acesteia. în condiţiile legii. atunci îndeplineşte acest rol imobilul în care locuieşte unul dintre soţi şi copiii soţilor. 321 alin. chiar dacă nu este proprietarul imobilului.” De aceea. potrivit art.C. aşadar. Pentru opozabilitate faţă de terţi. (2) din N. mai ales în condiţiile în care de multe ori locuinţa conjugală reprezintă cea mai importantă (dacă nu chiar unica) garanţie a creditorilor soţilor. acela al afectaţiunii sau al destinaţiei imobilului de a servi intereselor locative ale familiei. adică ducerii vieţii de familie în acel loc. 321 alin. 155 .. referinduse la afectarea respectivului imobil familiei. Dacă soţii sunt separaţi în fapt sau au locuinţe separate. îndeplineşte funcţia de locuinţă a familiei. a unui imobil ca locuinţă a familiei. Definirea locuinţei familiei.civ.. locuinţa familiei este aceea în care locuiesc soţii şi copiii lor. este prevăzută condiţia notării în Cartea funciară a unui imobil ca locuinţă comună. „Locuinţa familiei este locuinţa comună a soţilor sau. prin destinaţia ei. fie că este vorba de locuinţa de origine (iniţială). intră sub incidenţa regimului matrimonial primar numai locuinţa care.acord. presupune două elemente: unul obiectiv. voluntar.

prin acte juridice.C. chiar şi atunci când regimul matrimonial concret i-ar conferi acest drept.2.civ. 156 . 2.. potrivit art.2. chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie. prin derogare de la dreptul comun.civ.3. se consacră expres soluţia potrivit căreia fiecare soţ are un drept locativ propriu. Spre deosebire de ipoteza în care soţii sunt proprietari asupra locuinţei comune. locuinţa astfel deţinută având regimul juridic special al locuinţei de familie prevăzut de art. Întrucât textul instituie o normă care ţine de regimul primar imperativ. Regimul juridic al locuinţei familiei. Astfel. 322. 5/1973. fiecare soţ are un drept locativ propriu. după modelul Legii nr.1. Potrivit art. în cazul în care locuinţa este deţinută în temeiul unui contract de închiriere. Regimul juridic special al locuinţei familiei presupune limitarea dreptului unuia dintre soţi de a dispune singur. că numai unul dintre ei ar avea drepturi locative. de locuinţa familiei. prin care soţii să stipuleze. există o preocupare a legiuitorului de a reglementa. drepturile locative ale soţilor atât în timpul căsătoriei.1. „(1) Niciunul dintre soţi.1.. fără consimţământul expres al celuilalt soţ. apreciem că nu este posibilă încheierea unei convenţii contrare. 323 din N. 322 sunt aplicabile în mod corespunzător.” Prin urmare. de exemplu.1. 322 din N.C. Drepturile soţilor asupra locuinţei comune. nu poate dispune fără consimţământul scris al celuilalt soţ de drepturile asupra locuinţei familiei. (2) Dispoziţiile art. cât şi la desfacerea căsătoriei prin divorţ. chiar dacă este proprietar exclusiv. “(1) În cazul în care locuinţa este deţinută în temeiul unui contract de închiriere.

regulile de protecţie a locuinţei familiei apar ca reguli exorbitante şi ca o veritabilă limită legală a dreptului unuia dintre soţi de a dispune prin acte juridice. această limită nu trebuie înţeleasă în mod absolut. dar nu mai târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial. deoarece locuinţa familiei nu devine un bun inalienabil.” În raport cu dreptul comun. cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut. soţul care nu şi-a dat consimţământul nu poate cere anularea actului.(2) De asemenea. ca atribut al dreptului de proprietate. protecţia juridică fiind asigurată doar prin cerinţa consimţământului expres al ambilor soţi. pe altă cale. (5) se aplică în mod corespunzător actelor încheiate cu încălcarea prevederilor alin. Totodată. scos din circuitul civil. celălalt soţ poate să sesizeze instanţa de tutelă. (2). (4) Soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului poate cere anularea lui în termen de un an de la data la care a luat cunoştinţă despre acesta. ci numai daune-interese de la celălalt soţ. Sub acest aspect. pentru ca aceasta să autorizeze încheierea actului. atât din punctul de vedere al obiectului lor. (3) În cazul în care consimţământul este refuzat fără un motiv legitim. 157 . cât şi din punctul de vedere al naturii lor. (6) Dispoziţiile alin. pentru a determina domeniul de aplicare a acestor reguli. un soţ nu poate deplasa din locuinţă bunurile ce mobilează sau decorează locuinţa familiei şi nu poate dispune de acestea fără consimţământul scris al celuilalt soţ. (5) În lipsa notării locuinţei familiei în cartea funciară. trebuie delimitată sfera actelor juridice care intră sub incidenţa lor. calitatea de locuinţă a familiei.

însăşi rezilierea contractului) şi care ar fi de natură să afecteze dreptul de folosinţă a locuinţei conjugale. uzufruct. În situaţia în care locuinţa este deţinută în temeiul unui contract de închiriere. drept de creanţă în baza unui contract de închiriere etc. având în vedere că potrivit art. (chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie).A. rezultă că nu are importanţă natura dreptului (real sau de creanţă) asupra locuinţei familiei: drept de proprietate. fiecare soţ are un drept locativ propriu. consimţământul expres al ambilor soţi pentru încheierea oricăror acte juridice prin care s-ar dispune asupra drepturilor derivate din contractul de închiriere (spre exemplu.civ. De exemplu. (1) din N. abitaţie. Obiectul actelor juridice interzise unuia dintre soţi Necesitatea consimţământului ambilor soţi vizează actele juridice prin care s-ar dispune de drepturile asupra locuinţei comune (art. interdicţia de înstrăinare este dublată şi de regula cogestiunii din materia comunităţii de bunuri. 158 .C. 322 alin. (1) din N.civ. 323 alin. o subînchiriere ori. Având în vedere faptul că textul nu face nicio distincţie (ubi lex non distinguit. nec nos distinguere debemus). nu are importanţă dacă soţul care doreşte să dispună de aceasta este proprietar exclusiv sau dacă locuinţa este bun comun. în funcţie de regimul matrimonial concret aplicabil soţilor. imobilul poate să fie bun propriu al acestui soţ sau bun comun. În cazul în care locuinţa este deţinută în proprietate. în cadrul separaţiei de patrimonii. trebuie să fie vorba de un act juridic care are ca obiect un imobil cu destinaţia de locuinţă a familiei.. este necesar. În acest ultim caz. În cadrul regimului de comunitate. de asemenea. Prin urmare. imobilul cu destinaţie de locuinţă comună poate să fie proprietate exclusivă a soţului care intenţionează să dispună de el. potrivit căreia actele de dispoziţie asupra bunurilor comune imobile trebuie făcute cu consimţământul expres al soţilor.).C. mai grav.

rezilierea unui contract de închiriere etc. prin asumarea unor datorii. soţul salariat îşi poate da demisia. aceasta face parte din masa bunurilor urmăribile. fără a fi necesar ca asumarea/contractarea datoriei să implice şi consimţământul prealabil al celuilalt soţ. Întrucât dispoziţiile în materie nu instituie o insesizabilitate a locuinţei familiei. în caz de atitudine frauduloasă din partea creditorului. Pentru asigurarea libertăţii exercitării profesiei. ipotecă. Considerăm că soţul proprietar poate dispune de locuinţă prin testament. 159 . indirect. cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. constituirea ca aport la o societate comercială. precum şi unele acte preparatorii (spre exemplu. care este un act mortis causa. care. donaţie. O rezervă se impune totuşi a fi făcută şi în această din urmă situaţie.. precum vânzare. chiar dacă. este susceptibilă de a conduce la soluţia respingerii cererii de executare silită asupra locuinţei familiei. dacă. potrivit regimului matrimonial concret aplicabil. familia este privată de acea locuinţă. Natura juridică a actelor interzise unuia dintre soţi În general. se admite că. aceasta ar putea fi urmărită de un creditor al unuia dintre soţi.B. în cazul în care locuinţa este deţinută în baza unui contract de închiriere care este accesoriu contractului de muncă. ale cărui efecte se produc la data încetării căsătoriei (prin decesul soţului testator) şi deci a regimului matrimonial. Trebuie deci operată distincţia între actele de dispoziţie directă (interzise dacă sunt încheiate de un singur soţ) şi dispoziţia indirectă asupra locuinţei. schimb. probată în mod corespunzător. sunt avute în vedere actele de dispoziţie inter vivos. mandatul de a vinde dat unui agent imobiliar).

dacă bunul este proprietate comună pe cote-părţi a soţilor. De exemplu. a) Natura juridică. preţul va intra numai în patrimoniul soţului proprietar exclusiv.civ. 2006. În această ipoteză. Bucureşti. fără ca soţul neproprietar să devină parte în contract. cerinţa consimţământului ambilor soţi are o dublă semnificaţie juridică: este necesar atât pentru că imobilul are destinaţia de locuinţă a familiei. a se vedea M. augere)43. p. Consimţământul expres al ambilor soţi Consimţământul celuilalt soţ poate fi analizat din perspectiva naturii juridice.C. 210 şi urm. consimţământul soţului neproprietar are natura juridică a unui act unilateral permisiv. a conţinutului (fondul) – elemente în raport cu care se apreciază şi valabilitatea acestui consimţământ – precum şi din punctul de vedere al limitelor (posibilităţile de cenzurare a refuzului abuziv) şi al duratei protecţiei. în ipoteza vânzării imobilului. Tot astfel. Hamangiu. astfel încât ambii soţi trebuie să aibă calitatea de parte în actul juridic. beneficiind de drepturile. Avram. Ed. 641 alin. respectiv fiind ţinuţi de obligaţiile izvorâte din act. (1)]. întrucât numai puterea de a dispune. Actul unilateral în dreptul privat.. (4) din N. care instituie regula unanimităţii (acordul tuturor coproprietarilor) pentru orice acte de dispoziţie asupra bunurilor 43 Cu privire la actul permisiv. Dacă locuinţa este proprietate exclusivă a unuia dintre soţi. 160 .C. consimţământul ambilor este impus chiar de regula cogestiunii din materia comunităţii de bunuri [art. a manifestării (aspectul formal). devin aplicabile prevederile art. Dacă însă imobilul care constituie locuinţa conjugală face parte din categoria bunurilor comune în devălmăşie. iar nu însăşi proprietatea este partajată. Altfel spus. cât şi pentru că imobilul este proprietate comună. acordul celuilalt are valoarea unui „consimţământ de neîmpotrivire”. 346 alin. a unei autorizări (auctoritas.

civ. (1) din N. acesta trebuie să îmbrace chiar forma autentică cerută ad validitatem de art. b) Forma.C. 322 alin. 161 . şi în această ipoteză. convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară. sunt pe deplin aplicabile prevederile art. devin incidente şi prevederile art. Prin urmare. prevede expres că celălalt soţ trebuie să-şi exprime consimţământul în formă scrisă. Prin urmare. (1) din N. soluţia normativă fiind de natură să prevină potenţiale litigii legate de manifestarea efectivă a consimţământului celuilalt soţ. potrivit cărora. consimţământul ambilor soţi impus de art. consimţământul ambilor soţi fiind cerut şi în calitate de coproprietari. ci doar ad probationem. nerespectarea acestei cerinţe atrăgând sancţiunea imposibilităţii dovedirii existenţei consimţământului cu alt mijloc de probă. se pune problema dacă actul prin care soţul neproprietar îşi exprimă consimţământul trebuie sau nu să îmbrace aceeaşi formă autentică. Art.C. 322 alin. sub sancţiunea nulităţii absolute. având în vedere că fiecare soţ devine parte în actul de dispoziţie. Întrucât soţul neproprietar nu devine parte în actul de dispoziţie. 1244. Avantajul practic al acestei soluţii legislative este incontestabil. prin aceasta. Apreciem că forma scrisă instituită de lege este necesară nu ad validitatem.C.civ. Dacă însă locuinţa este proprietate exclusivă a unuia dintre soţi. 322 este dublat oricum de consimţământul cerut de lege tuturor coproprietarilor. consimţământul ar fi putut fi exprimat şi verbal). trebuie încheiate prin înscris autentic.civ.comune. dacă locuinţa este bun comun sau proprietate pe cote-părţi. fiind vorba de un imobil supus înscrierii în cartea funciară. având în vedere certitudinea pe care forma scrisă o prezintă (în absenţa condiţiei. 1244 din N.. Cu toate acestea.

Desigur. dat fiind că se aduce atingere unui interes privat (al soţului care nu şi-a dat consimţământul). 1244. după cum ar fi suficient şi un înscris sub semnătură privată. (chiar dacă ar interveni o schimbare a regimului matrimonial în timpul căsătoriei). e) Durata protecţiei. se poate discuta dacă este suficient un acord de principiu al celuilalt soţ sau consimţământul trebuie să fie special. prevede că „În cazul în care consimţământul este refuzat fără un motiv legitim. Din punct de vedere al conţinutului. aşadar. (3) din N. distinct de însuşi actul de dispoziţie pe care urmează să-l încheie soţul proprietar al locuinţei.C. vocaţia conjugală a locuinţei putând subzista chiar şi în perioada în care soţii sunt separaţi în fapt sau se află în curs de divorţ.” Introducerea unei asemenea dispoziţii este pe deplin justificată. 322 există atâta timp cât durează căsătoria. d) Limite. numai acest din urmă act fiind supus formei autentice ad validitatem prevăzută de art. pentru ca aceasta să autorizeze încheierea actului. având menirea de a da posibilitatea instanţei să cenzureze refuzul abuziv al unui soţ de a-şi da consimţământul pentru încheierea actului juridic de dispoziţie. Protecţia specială prevăzută la art. 162 . nimic nu împiedică pe acest soţ să-şi exprime consimţământul printr-o declaraţie în formă autentică. 322 alin.civ. exprimat în considerarea naturii juridice a actului preconizat. c) Conţinut. celălalt soţ poate să sesizeze instanţa de tutelă. dar şi a condiţiilor concrete în care ar urma să se încheie. Actul unilateral prin care soţul neproprietar îşi dă consimţământul este. Sancţiunea Actul de dispoziţie încheiat fără consimţământul celuilalt soţ este lovit de nulitate relativă. D. Art.

pot fi considerate confirmări ale actului de dispoziţie având ca obiect locuinţa conjugală. potrivit art. A admite o altă soluţie. pentru asigurarea dinamicii circuitului civil şi protejarea intereselor terţilor de bună-credinţă.civ. ar însemna acceptarea posibilităţii lezării sau chiar fraudării intereselor terţului cu care s-a contractat. calitatea de locuinţă a familiei. Din analiza textului citat rezultă că termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii este unul special. de 1 an. Astfel. ci numai dauneinterese de la celălalt soţ. 322 alin. se instituie un regim special al nulităţii.. care începe să curgă de la un moment subiectiv – data la care titularul acţiunii a luat cunoştinţă de încheierea actului (împrejurare care poate fi dovedită prin orice mijloc de probă) – în nicio situaţie însă acţiunea neputând fi promovată mai târziu de 1 an de la data încetării regimului matrimonial – momentul obiectiv. la predarea apartamentului care a constituit locuinţa familiei. participarea acestuia. dar nu mai târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial. ea poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacită44. (4) din N. situaţie în care nu s-ar mai putea promova o acţiune în anularea actului. soţul care nu şi-a dat consimţământul nu poate cere anularea actului.. (5) al aceluiaşi articol că „În lipsa notării locuinţei familiei în cartea funciară. Spre exemplu. la încasarea preţului etc. de către soţul al cărui consimţământ a fost nesocotit la încheierea actului. 44 163 .” De asemenea. alături de soţul dispunător.civ. legiuitorul a prevăzut expres în alin.C. a se vedea art. „Soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului poate cere anularea lui în termen de un an de la data la care a luat cunoştinţă despre acesta.” Fiind vorba de o nulitate relativă.C. cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut. 1262-1265 din N. Ţinând cont Cu privire la confirmarea unui act anulabil. pe altă cale.Prin derogare de la dreptul comun.

Bunurile mobile care servesc locuinţei familiei. (2) prevede că „(…) un soţ nu poate deplasa din locuinţă bunurile ce mobilează sau decorează locuinţa familiei şi nu poate dispune de acestea fără consimţământul scris al celuilalt soţ. iar nu şi modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei45. există continuitate şi în ceea ce priveşte aplicarea regimului primar imperativ. 45 164 . constatării nulităţii sau anulării căsătoriei (art. 2. inclusiv ale regimului primar imperativ.4.” Textul are în vedere atât deplasarea materială a bunurilor. ca şi garanţie că aceste bunuri nu sunt deplasate din locuinţă de un singur soţ. Tocmai de aceea textul a avut în vedere ambele ipoteze. care presupune încetarea aplicării tuturor regulilor regimurilor matrimoniale. al înlocuirii acestuia cu un alt regim matrimonial. apreciem că prin sintagma „încetarea regimului matrimonial” trebuie înţeleasă încetarea regimului matrimonial consecutivă desfacerii. 319 alin.civ. mai exact. este necesar ca la data încheierii actului juridic cu terţul aceste bunuri mobile să se găsească în locuinţa familiei. căsătoria se menţine şi. Este de remarcat că şi această regulă este aplicabilă cu prioritate faţă de regulile regimului matrimonial concret. În acest sens.de durata în timp până la care pot fi aplicate regulile speciale de protecţie vizând locuinţa conjugală. (1) din N. încetării. Art.).C. În ceea ce priveşte actele de dispoziţie.1. precum şi de faptul că dispoziţiile imperative din această materie nu sunt influenţate de regimul matrimonial concret căruia soţii îi sunt supuşi. Formularea cuprinde două ipoteze distincte: una este ipoteza încetării regimului matrimonial ca efect al disoluţiei căsătoriei. 319 are denumirea marginală „Încetarea regimului matrimonial”.1. Noul Cod civil instituie un regim special şi pentru bunurile care mobilează sau decorează locuinţa familiei. cât şi actele de dispoziţie asupra acestora. şi alta este ipoteza încetării unui anumit regim matrimonial ca efect al modificării. pentru a fi astfel sustrase regimului lor juridic special şi înstrăinate fără consimţământul celuilalt soţ. 322 alin. art. prin urmare. În acest al doilea caz.

cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut. (5). fiind necesar şi consimţământul expres al celuilalt soţ. dacă aceste bunuri mobile sunt bunuri proprii. pe altă cale. În ceea ce priveşte sancţiunea care intervine în lipsa consimţământului. 322 prevede că sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile alin. De asemenea. ci numai daune-interese de la celălalt soţ.Astfel. În cadrul regimului comunităţii de bunuri. în cadrul separaţiei de bunuri. potrivit cărora “ În lipsa notării locuinţei familiei în cartea funciară. În situaţia în care soţul care încheie actul juridic de dispoziţie nu are calitatea de proprietar sau pe aceea de coproprietar devălmaş sau pe cote-părţi asupra bunului respectiv. (2) din N.” Prin urmare. regula este de excepţie faţă de aceea potrivit căreia fiecare soţ poate dispune în mod liber de bunurile sale proprii. 346 alin. nu se poate solicita anularea actului juridic. soţul al cărui consimţământ nu a fost obţinut putând pretinde numai daune-interese de la soţul dispunător. Dacă terţul dobânditor nu a cunoscut calitatea/destinaţia bunurilor în cauză şi nici împotrivirea celuilalt soţ. calitatea de locuinţă a familiei. în cazul actelor de înstrăinare. soţul care nu şi-a dat consimţământul nu poate cere anularea actului. alin. rezultă că se limitează dreptul soţului care este proprietar exclusiv asupra acestor bunuri de a dispune de ele în mod liber. fiind deci de bună-credinţă. respectiv a cunoscut calitatea bunului mobil de bun care mobilează sau decorează locuinţa familiei. Dacă aceste bunuri sunt comune. (6) al art. soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului nu poate cere anularea actului decât dacă terţul dobânditor a fost de rea-credinţă. se derogă de la regula potrivit căreia un soţ poate dispune singur cu titlu oneros de bunurile mobile comune (art.). soţul care nu şi-a dat consimţământul la deplasarea bunurilor mobile poate cere daune-interese de la celălalt soţ.civ. 165 .C.

în ordine.civ. Potrivit art. Dacă există bunuri comune. 324 din N. cu bună-credinţă. 46 166 . de interesul superior al copiilor minori.1. Spre deosebire de reglementarea în vigoare. devine proprietarul acelui bun din momentul luării sale în posesie efectivă. care instituie. (1)-(3) se aplică în mod similar şi în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi. (1) din N.. (4) Prevederile alin.civ. „prezumţia proprietăţii” asupra bunului posedat.46 2.1. persoana care. (3) Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului şi produce efecte faţă de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.. (1) din N. ţinând seama. care nu cuprinde expres criteriile atribuirii locuinţei la desfacerea căsătoriei prin divorţ.C. Atribuirea locuinţei comune la divorţ poate avea ca obiect fie locuinţa deţinută de soţi în calitate de chiriaşi. cu excepţia cazului în care divorţul a fost pronunţat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. la partaj. 937 alin. indemnizaţia se poate imputa. de culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.5. noul Cod civil umple acest gol legislativ. atribuirea Potrivit art.terţul cocontractant s-ar putea prevala de norma cu caracter general din cuprinsul art. având ca obiect un bun mobil. în materie mobiliară.C.. fie locuinţa proprietate comună a soţilor. 937 alin. beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi. dacă nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg. Efectele divorţului asupra locuinţei comune.civ. (2) Soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt soţ o indemnizaţie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuinţă.C. asupra cotei cuvenite soţului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere. “(1) La desfacerea căsătoriei. încheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros.

Ca un aspect de noutate. autoritatea părintească continuă să fie exercitată în mod egal şi în comun de ambii părinţi. Explicaţia acestei opţiuni legislative este aceea că. 397. instanţa este datoare să ia în calcul şi această soluţie. 324 alin. criteriile pe care instanţele urmează să le valorifice.beneficiului locuinţei conjugale producând efecte până la data rămânerii irevocabile a hotărârii de partaj. în concepţia noului Cod Civil.instanţa va aborda chestiunea atribuirii locuinţei numai la cererea părţii. . „După divorţ. În măsura în care nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi şi nu s-a realizat o învoială a acestora. care prezintă avantajul că nu aduce atingere drepturilor locative ale niciuneia dintre părţi. afară de cazul în care instanţa decide altfel. potrivit art. pentru atribuirea beneficiului contractului de închiriere. Altfel spus. autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi. sunt următoarele: a) criteriul interesului superior al copiilor minori. de regulă. după divorţ. ceea ce echivalează cu o scindare a drepturilor 167 . spre deosebire de soluţia din Codul familiei care presupune că instanţa de divorţ dispune încredinţarea copilului minor unuia dintre părinţi. în concepţia noului Cod civil.” Aşadar. în ordinea prevăzută de lege.” Din cuprinsul art. în principiu. ea va putea lua act de învoiala soţilor survenită în timpul judecăţii. criteriul nu mai este cel al încredinţării copiilor minori. instanţa de judecată va avea în vedere următoarele repere: . divorţul nu produce efecte cu privire la raporturile dintre părinţi şi copii.dacă subzistă posibilitatea divizării locuinţei în unităţi locative distincte care ar satisface interesele ambilor soţi şi ale copiilor. ci al „interesului superior al copiilor minori”. se poate remarca faptul că. (1) rezultă că.

în sensul că. temeinic motivate. doar de unul dintre părinţi (art. Faţă de cele mai sus precizate. să dispună scindarea exercitării autorităţii părinteşti. acestea nu mai revin în mod egal părinţilor. după cum hotărăşte instanţa de tutelă. de regulă la unul dintre părinţi. atunci când instanţa de divorţ a dispus o asemenea măsură. menirea principală a instanţei va fi aceea de a stabili locuinţa copilului. Evident. deoarece aceste persoane vor exercita doar drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului.părinteşti. În realitate. 400. după divorţ. 397 permite instanţei ca în anumite situaţii. dacă autoritatea părintească revine în comun soţilor divorţaţi. dată fiind aplicarea regulii stabilite la art. Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului. după divorţ. în mod excepţional. Instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei. cum sugerează denumirea marginală a art. Potrivit art. sau într-o instituţie de ocrotire. respectiv să dispună. 47 168 . precum şi dreptul de a consimţi la adopţia sau la căsătoria acestuia. teza finală a art. 399. având în vedere interesul superior al copilului. este vorba de scindarea exercitării autorităţii părinteşti între părinţi şi alte persoane. instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului. în mod excepţional. În viziunea noului Cod civil. acest criteriu trebuie înţeles astfel: locuinţa comună este atribuită soţului la care s-a stabilit locuinţa copilului. 397. 398)47. 48 Potrivit art. 399)48. 399. iar nu despre exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane. instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi. dacă există motive întemeiate. locuinţa se atribuie soţului căruia i s-au încredinţat copiii. 398. în condiţiile art. ţinând seama de interesul superior al copilului. cu consimţământul acestora. exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane (art. în sensul de a hotărî ca aceasta să se realizeze. în timp ce drepturile cu privire la bunurile copilului vor fi exercitate de părinţi în comun sau de unul dintre ei.

b) în cazul în care acest criteriu nu poate fi aplicat (spre exemplu. instanţa de divorţ nu poate atribui beneficiul contractului de închiriere decât titularului. Este important de precizat că. distanţa faţă de locul de muncă etc. pe baza unei suverane aprecieri. fiind scăzută efectiv din ce primeşte soţul 169 . în sensul că locuinţa s-a atribuit soţului inocent. Imputarea indemnizaţiei va avea loc la partaj. spre exemplu. instanţa poate lua în considerare o multitudine de elemente. o culpă comună şi sensibil egală a soţilor în desfacerea căsătoriei). instanţa de divorţ va decide atribuirea beneficiului contractului de închiriere „în funcţie de posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi”. cât şi pentru soţi. Apreciem că. demn de semnalat. profesia. în care fiecare din soţi este deopotrivă îndreptăţit a fi titular al unei astfel de locuinţe. sunt obligatorii atât pentru instanţa de judecată. nu există copii minori). 114/1996. în acest context. sănătatea. vârsta. aceste criterii legale. criteriul subsecvent prevăzut este acela al culpei în desfacerea căsătoriei. nefiind producătoare de efecte juridice. În cazul locuinţelor cu regim special reglementate de Legea nr. Orice clauză contrară trebuie considerată nescrisă. Un alt aspect de noutate faţă de reglementarea în vigoare. la care am făcut referire. cu excepţia situaţiei. aceştia neputând aduce derogări prin convenţia matrimonială încheiată. (spre exemplu. pe baza cărora se va stabili care dintre soţi este cel mai îndreptăţit. fiind instituite prin dispoziţii imperative care intră în compunerea regimului primar. îl constituie obligaţia soţului căruia i s-a atribuit locuinţa comună de a plăti celuilalt o „indemnizaţie de instalare” într-o altă locuinţă. c) dacă nici acest din urmă criteriu nu se poate valorifica (reţinându-se. stabilind o altă ordine de prioritate. Această obligaţie nu există atunci când criteriul la atribuire a fost cel al culpei la divorţ. în principiu.). mai mult teoretice. nevoia acută de locuinţă.

49 170 . 324 alin. pe această cale. 50 Precizăm că acest alineat al art.. În realitate. atribuirea beneficiului locuinţei conjugale producând efecte până la data rămânerii irevocabile49 a hotărârii de partaj. care a avut calitatea de locuinţă a familiei. În literatura de specialitate şi în practica judecătorească s-a admis totuşi că la cererea soţului neproprietar instanţa poate obliga proprietarul să asigure soţului său. (4) din N.civ.beneficiar. este proprietate exclusivă a unuia dintre soţi. textul face referire la data rămânerii irevocabile a hotărârii de partaj. nu a existat în varianta adoptată de Senat (2004). fie în locuinţa proprietatea sa. care. o echilibrare În ceea ce priveşte procedura de atribuire a beneficiului contractului de închiriere. Ţinând cont de caracterul temporar al acestei măsuri.C. textul instituie obligativitatea citării locatorului.” – art. constituie actul de lichidare a regimului matrimonial. fie într-o altă locuinţă. se va putea dispune evacuarea provizorie a proprietarului până la îndeplinirea de către acesta a obligaţiei privind asigurarea spaţiului locativ. realizându-se. precum şi de împrejurarea că prin divorţ nu se stinge obligaţia Din eroare. fiind introdus în cadrul dezbaterilor din comisia parlamentară în vederea asumării răspunderii Guvernului. în anumite condiţii. patrimonială a soţilor. Criteriile şi regulile statuate pentru atribuirea beneficiului contractului de închiriere „se aplică în mod similar şi în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi. Dacă locuinţa. este vorba de hotărârea judecătorească definitivă. potrivit art. criteriile legale de atribuire a beneficiului contractului de închiriere erau valorificate de instanţe şi în cazul în care locuinţa constituia proprietate comună a soţilor.C. în principiu nu poate fi atribuită neproprietarului şi nici partajată. 320 din N.C.civ.50 Precizăm că şi sub imperiul reglementării anterioare în materie locativă.civ. în vederea asigurării opozabilităţii faţă de acesta a soluţiei de atribuire. precum şi copiilor încredinţaţi acestuia o suprafaţă locativă corespunzătoare. 324 din N.

instituită prin art. temperând vocaţiile individualiste ale fiecăruia dintre ei (în special în cazul regimurilor separatiste) şi asigurând astfel sursa necesară pentru a face faţă sarcinilor obişnuite pe care viaţa în comun le presupune. Fundamentul acestor obligaţii rezidă în principiul solidarităţii între membrii familiei.fam. dar cu maximă prudenţă şi numai pe o perioadă limitată de timp. Indiferent de regimul matrimonial concret aplicabil. Cheltuielile căsătoriei 2. acesta având îndatorirea de a asigura o locuinţă corespunzătoare copiilor şi chiar fostului soţ. la cheltuielile căsătoriei este de natură să determine o coeziune patrimonială în raporturile dintre soţi. obligaţia fiecărui soţ de a contribui. de lege lata art. în general.1. Astfel. pentru a nu leza excesiv dreptul de proprietate şi a păstra un just echilibru între interesele aflate în prezenţă. dublată de îndatorirea soţilor.legală de întreţinere a părintelui proprietar faţă de copii. Tradiţional. se face distincţie între obligaţia soţilor de a contribui la cheltuielile căsniciei şi obligaţia de sprijin material reciproc între soţi.1. 86). 2 C.1. 171 . 2. consacră obligaţia membrilor de familie de a-şi acorda sprijin material. dacă sunt îndeplinite cerinţele legale. ambele obligaţii implicând obligaţia de întreţinere între soţi. 29 din acelaşi cod.” În mod distinct. ca o componentă a obligaţiei de întreţinere. şi în relaţiile dintre soţi. în raport cu mijloacele sale. în sistemul român de drept. în special.2. apreciem că această măsură extremă ar putea fi dispusă în continuare de instanţe. cât şi prin reglementările legale în materie. atât la nivelul doctrinei. spre exemplu. Noţiune. de a contribui „în raport cu mijloacele fiecăruia la cheltuielile căsniciei.2. Codul familiei reglementează obligaţia de întreţinere între soţi şi faţă de copiii lor minori (art.

Obligaţia de a suporta cheltuielile căsniciei constituie un efect al căsătoriei şi se concretizează în contribuţia fiecăruia la asigurarea condiţiilor materiale ale traiului comun.” De asemenea. la cheltuielile căsătoriei. 325. art. 326 prevede că „ Munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei. totuşi. obligaţia soţilor de a suporta cheltuielile căsătoriei cuprinde „cheltuielile pentru ducerea gospodăriei comune. „(1) Soţii sunt obligaţi să îşi acorde sprijin material reciproc. prin excepţie. iar nu imperativ. după caz. dacă prin convenţie matrimonială nu s-a prevăzut altfel.În ceea ce priveşte raportul între aceste trei obligaţii. norma juridică având un caracter supletiv. 172 . în sens larg. Stabilirea cuantumului contribuţiei prin acordul soţilor. cu precizarea că nu se poate conveni în sensul că numai unul dintre soţi este obligat să suporte cheltuielile căsătoriei. s-a afirmat că. în raport cu mijloacele fiecăruia.” A. Deşi regulile în această materie intră în compunerea regimului primar. Numai în lipsa unei asemenea stipulaţii se aplică dispoziţia legală prin care se consacră regula proporţionalităţii mijloacelor. viitorii soţi sau. Două texte din noul Cod civil sunt consacrate obligaţiei soţilor de a suporta cheltuielile căsătoriei: Astfel potrivit art. obligaţia părinţilor de a întreţine copiii minori şi obligaţia de întreţinere între soţi”. (3) Orice convenţie care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei revine doar unuia dintre soţi este considerată nescrisă. (2) Ei sunt obligaţi să contribuie. soţii au posibilitatea de a stabili prin convenţie matrimonială unele aspecte vizând cheltuielile căsătoriei. de la care nu se poate deroga.

eventual şi sursa de contribuţie. potrivit cărora ei sunt obligaţi să contribuie „în raport cu mijloacele fiecăruia.” Întrucât textul de lege nu face nicio detaliere privind conţinutul noţiunii de „mijloace”. urmând ca de la un anumit moment determinat sau cel puţin determinabil. acestuia să-i incumbe o cotă superioară de contribuţie). în funcţie de resursele materiale de care dispune. Se pot stabili nişte proporţii fixe. Explicaţia rezidă în aceea că obligaţia de a contribui la sarcinile căsniciei este dublată de obligaţia de sprijin material reciproc. indiferent de regimul matrimonial. dacă celălalt se află în imposibilitate de a vărsa partea de contribuţie care îi revine. pentru a favoriza iniţial pe acela din soţi care intenţionează să dezvolte o afacere. În lipsa stabilirii pe cale convenţională a proporţiilor contributive ale fiecăruia dintre soţi se aplică regula instituită prin dispoziţiile art. 51 173 . în cazul regimurilor matrimoniale de tip comunitar. (2). prin convenţia matrimonială. Tot de ordine publică este şi regula potrivit căreia munca în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie la suportarea sarcinilor căsătoriei. prin convenţia matrimonială ei putând conveni proporţia în care fiecare soţ trebuie să contribuie. chiar dacă resursele fiecăruia dintre soţi ar fluctua considerabil. însă. B. libertatea soţilor este destul de mare. Lipsa unui acord al soţilor în privinţa proporţiilor de contribuţie. nu s-ar putea stabili faptul că această prestaţie a unuia dintre soţi nu este considerată o astfel de contribuţie. după cum este permisă stabilirea unei cote variabile de contribuţie în timpul căsătoriei (spre exemplu.În fapt. munca în gospodărie a unuia dintre soţi şi pentru educarea copiilor reprezintă şi o contribuţie indirectă la dobândirea bunurilor comune. În cadrul acestor limite. este posibil ca unul dintre soţi să suporte singur toate cheltuielile căsătoriei. care să nu varieze în timp. apreciem că trebuie avute în În plus. aceasta din urmă fiind de ordine publică. 325 alin.51 Prin urmare.

separată de a celuilalt sau. Potrivit art.1. cu respectarea obligaţiilor ce îi revin privind cheltuielile căsătoriei. 2. admiţându-se astfel că trebuie luate în calcul şi veniturile pe care o gestiune utilă a bunurilor proprii le-ar putea procura în mod normal. În jurisprudenţa franceză s-a reţinut că posibilităţile personale ale soţilor pot include şi veniturile potenţiale. în condiţiile legii. fructele bunurilor proprii.vedere toate mijloacele materiale ale soţului respectiv.1. prin care s-a consacrat principiul egalităţii depline a soţilor.). 2. regula dominantă este libertatea fiecărui soţ de a exercita o profesie. Libertatea fiecărui soţ de a exercita o profesie. veniturile şi datoriile sale. 327 din N. liber-profesionist etc.2. Independenţa economică şi socială reciprocă a soţilor În cadrul regimului matrimonial primar. fiecare soţ poate să acţioneze de o manieră independentă din punct de vedere economic şi social. cu obligaţia însă de informare a celuilalt soţ cu privire la bunurile.” 174 . de veniturile încasate. în exercitarea unei profesii. să încheie singur acte juridice. nu tocmai rare în practică. 2. veniturile obţinute din alte surse (dividende. de o colaborare a unuia dintre soţi la activitatea profesională desfăşurată de celălalt (comerciant.C. în anumite situaţii..).1. precum câştigul din muncă.2. Poate fi vorba de o activitate profesională independentă.civ.2. Independenţa profesională Ca urmare a reformelor legislative intervenite în secolul trecut. drepturi de proprietate intelectuală etc. „Fiecare soţ este liber să exercite o profesie şi să dispună.

natura juridică a salariului depinde. De asemenea. însă.). ci şi ansamblul accesoriilor acestuia (indemnizaţii. precum şi sumele de bani încasate cu titlu de substitut al salariului (compensaţia acordată în cazul desfacerii contractului individual de muncă. stricto sensu. libertatea fiecărui soţ de a dispune de câştigul său din muncă este limitată de obligaţia fiecăruia dintre soţi de a contribui la sarcinile căsătoriei. Astfel. dar prezintă şi unele particularităţi. nu este permis soţilor ca. libertatea fiecărui soţ de a-şi alege profesia.). în toate cazurile. Libertatea de a dispune de venitul din muncă nu este absolută. În al doilea rând. cât şi pentru dobândirea unor bunuri proprii. De asemenea. după cum pot fi achitate atât datorii comune. oricare ar fi originea şi natura: nu doar salariul. salariul încasat are natura juridică a unui bun comun. prime etc.Această libertate implică. este vorba despre libertatea fiecărui soţ de a dispune de veniturile obţinute din exercitarea profesiei. acesta putând fi folosit atât pentru dobândirea unor bunuri comune. să anihileze ori să limiteze această putere de care fiecare dintre ei beneficiază direct în baza legii de a dispune de veniturile din muncă. în primul rând. fără nicio discriminare între bărbat şi femeie (principiul egalităţii în drepturi a soţilor). În cadrul regimului comunităţii de bunuri. de regimul matrimonial. trebuie incluse în sfera acestei noţiuni şi veniturile profesionale rezultate din desfăşurarea unei activităţi care nu are caracter salarial (onorarii. pe cale convenţională (prin inserarea în cuprinsul convenţiei matrimoniale a aşa-numitei clauze de administrare conjunctă). textul precizând că această libertate de a dispune de venituri se exercită „în condiţiile legii”. cât şi 175 . Dat fiind caracterul imperativ al acestei dispoziţii. În categoria „veniturilor încasate” intră toate acele venituri profesionale ale unui soţ. pensiile etc. drepturi de autor şi altele asemenea). care intră în alcătuirea regimului primar.

2. se pune problema dacă. În jurisprudenţa şi doctrina franceză se consideră. În schimb. 328 din N. „Soţul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ poate obţine o compensaţie. . salariul este bun exclusiv al fiecărui soţ. fără a fi vorba de o “participare efectivă” la activitatea profesională a acestuia din urmă. în mod justificat.în măsura în care soţul care a prestat activitatea a acţionat în calitate de mandatar al celuilalt soţ. în măsura îmbogăţirii acestuia din urmă. Mai mult. De aceea.civ. soţul respectiv nu are dreptul la compensaţie.1. 176 . după ce s-a achitat de obligaţia de a contribui la sarcinile căsătoriei. cu titlu gratuit între vii. în cadrul regimurilor comunitare.” Din punct de vedere practic.2..2. în cadrul regimului separaţiei de bunuri. de bunurile comune. că regula din cadrul regimului matrimonial primar are precădere asupra regulii din cadrul regimului comunităţii de bunuri şi tocmai în aceasta constă caracterul ei derogatoriu. atunci se va aplica dreptul comun în materia contractului de mandat. aplicarea acestui text implică unele distincţii: . Participarea unuia dintre soţi la exercitarea profesiei de către celălalt soţ. dacă participarea sa a depăşit limitele obligaţiei de sprijin material şi ale obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei. un soţ nu poate dispune singur. soluţia fiind controversată. Totuşi.C. textul este de natură să amelioreze situaţia patrimonială a soţului (de regulă a femeii) care contribuie la activitatea profesională a celuilalt soţ. Potrivit art.în măsura în care participarea unuia dintre soţi se înscrie în cadrul îndatoririi generale de sprijin reciproc între soţi.datorii proprii. soţul poate dispune liber de salariu. inclusiv prin acte între vii cu titlu gratuit.

2.2.2. Încheierea de acte juridice. în principiu. o perioadă de timp îndelungată la activitatea celuilalt soţ. fără a pretinde sau a primi o remuneraţie. deoarece actele juridice se încheie în condiţiile legii. fiecare soţ poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soţ sau cu terţe persoane. capacitatea fiecărui soţ de a încheia acte juridice cu celălalt soţ sau cu terţii. 317 alin. dreptul la compensaţie există dacă un soţ a participat efectiv. şi aceasta independent de regimul matrimonial aplicabil. dreptul la informare în art. Potrivit art. „Dacă prin lege nu se prevede altfel. De asemenea. fiind depăşite limitele obligaţiei sale de sprijin material şi ale obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei. Dreptul la compensaţie este o aplicaţie în această materie a principiului îmbogăţirii fără justă cauză. ei pot încheia un contract de muncă. chiar dacă produce modificări în statutul persoanei. Prin urmare. soţii pot încheia între ei.” Textul evocă ideea potrivit căreia căsătoria. textul nu înlătură regulile speciale privind gestiunea bunurilor comune.între soţi se poate încheia un contract de muncă şi atunci raporturile dintre soţi vor fi raporturi de muncă. 177 .1. a cărei interdicţie nu a mai fost reţinută în noul Cod civil). Desigur.. (1). în temeiul cărora soţul colaborator are dreptul la salariu. Dreptul la informare Noul Cod civil consacră două texte care reglementează independenţa patrimonială a soţilor şi reversul acesteia.2. nu îngrădeşte. în principiu. orice contract civil (inclusiv vânzarea. 2. În lumina acestui text. în cazul comunităţii legale de bunuri. 317 şi art. 2. după cum pot constitui împreună o societate comercială. 318. Independenţa patrimonială a soţilor.

Supliment nr. 52 178 . p. dacă prin hotărâre judecătorească executorie nu s-a decis altfel. “(2) Fiecare soţ poate să facă singur.” Fiind o dispoziţie legală care ţine de regimul primar imperativ. Avram. 2191 şi 2192.52 2. Contul bancar curent este reglementat de art. Rosetti. Ed. 317 alin. 18-28. Liviu Pop. Avantajul practic al unei asemenea dispoziţii este incontestabil. in honorem Corneliu Bîrsan.R. iar depozitul bancar de art. a se vedea M. 2184-2190. a bunurilor proprii ale soţilor. Necesitatea prezenţei ambilor soţi pentru constituirea unor depozite bancare53 şi efectuarea oricăror operaţiuni legate de acestea sau cercetarea de către instituţia bancară a naturii juridice a sumelor depuse. soţul titular al contului are. 53 Menţionăm că noul Cod civil reglementează contractele bancare în Capitolul XV din Titlul IX “Diferite contracte speciale” – Cartea a V-a “Despre obligaţii”. precum şi a puterilor/drepturilor soţului deponent ar avea evident un caracter paralizant asupra dinamicii circuitului civil şi comercial. (2) şi (3). fără consimţământul celuilalt. precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu acestea. independenţa fiecărui soţ în materia depozitelor bancare funcţionează oricare ar fi regimul matrimonial concret aplicabil şi indiferent de natura juridică a sumelor de bani depuse. 2/2006. în P.. Depozitele bancare. Pentru o analiză sub imperiul actualei reglementări. chiar şi după desfacerea sau încetarea căsătoriei.Independenţa patrimonială a soţilor îşi găseşte cea mai deplină exprimare în ceea ce priveşte gestiunea bunurilor proprietate exclusivă sau. incompatibil cu exigenţele societăţii moderne. Independenţa fiecăruia dintre Potrivit art. soţi. după caz. (3) În raport cu societatea bancară.2. Independenţa reciprocă a soţilor în materia depozitelor bancare.2. dreptul de a dispune de fondurile depuse. depozite bancare.2.

soţii nu ar putea să anihileze această libertate de care fiecare soţ beneficiază. b) În ceea ce priveşte contul de depozit. este expresia principiului neamestecului instituţiei de credit în afacerile clienţilor săi. poate solicita singur deschiderea unui cont de depozit.C. sunt necesare unele precizări: a) Regula independenţei se aplică în raporturile curente ale unui soţ cu banca. În ceea ce priveşte domeniul de aplicare al acestei reguli. indiferent de regimul matrimonial aplicabil. Nu sunt avute în vedere. titularul contului poate să dispună în orice moment de soldul creditor al 54 179 . creditul sau orice altă operaţiune bancară se realizează prin contul curent. deponentul este totdeauna reputat. că are libera dispoziţie asupra fondurilor şi titlurilor aflate în depozit. faţă de depozitar. ceea ce nu înseamnă. în temeiul legii. contractele bancare personalizate. iar. prin convenţie matrimonială. că nu ar putea recurge la mecanisme precum contul comun (conjunctiv) cu privire la anumite sume de bani sau alte valori. precum: contul curent de disponibilităţi băneşti54 (inclusiv contul de card).Această independenţă presupune că fiecare soţ. acesta poate îmbrăca mai multe forme. 2184 din N. respectiv în cazul contului de depozit. cum este contractul de credit care implică asumarea unui risc din partea instituţiei de credit. Independenţa fiecăruia dintre soţi este. expresia capacităţii sale de folosinţă care nu poate fi limitată de statutul de persoană căsătorită. Considerăm că. depozitul bancar (de fonduri55 şi de titluri56). De asemenea. pe de altă parte. în cazul în care depozitul bancar. chiar şi după disoluţia căsătoriei.civ. pe de o parte. în acest context. în relaţiile cu instituţiile de credit.. însă. În conformitate cu art. asemenea unui celibatar.

şi anume. aceasta dobândeşte proprietatea asupra sumelor de bani depuse şi este obligată să restituie aceeaşi cantitate monetară. 792-857 sunt aplicabile în mod corespunzător.. de aceeaşi specie. 56 Potrivit art. chiar şi în lipsa unui text expres. 2180 din N.C. În lipsă de stipulaţie contrară. fiind vorba de sume de bani. în măsura stabilită prin convenţie sau prin uzanţe. 55 Potrivit art. cu respectarea termenului de preaviz. În cazul în care clientul nu solicită altfel. raporturile dintre un soţ şi bancă fiind distincte de raporturile dintre soţi cu privire la sumele depuse. la termenul convenit sau. informarea clientului cu privire la operaţiunile efectuate în conturile sale. în condiţiile şi în modalităţile convenite de părţi. Instituţia de credit este obligată să asigure. depunerile şi retragerile se efectuează la sediul unităţii operative a băncii unde a fost constituit depozitul. 180 . Este considerată nescrisă orice clauză prin care instituţia de credit este exonerată de răspundere pentru neexecutarea obligaţiilor care îi revin în administrarea titlurilor cu prudenţă şi diligenţă. Instituţia de credit are dreptul la rambursarea cheltuielilor efectuate pentru operaţiunile necesare. practic. oricând.C. Numai că aceste reguli sunt contului. Dincolo însă de acest aspect. instituţia de credit este împuternicită cu administrarea acestora. dacă acesta a fost convenit de părţi. Instituirea acestui principiu nu înseamnă că se ignoră total regulile regimului matrimonial. după caz.C. prevederile art. În lipsă de dispoziţii speciale. posibilitatea oricăruia dintre soţi de a deschide singur un asemenea cont. prin constituirea unui depozit de titluri. Dispoziţiile art. potrivit regulilor regimurilor matrimoniale. la cererea deponentului. un soţ poate dispune singur de bunurile mobile comune. de remarcat faptul că. 2191 din N. în lipsă. 2192 din N. în mod gratuit. principiul independenţei semnifică faptul că. chiar şi în cadrul regimurilor comunitare. cu respectarea termenului de preaviz stabilit de părţi ori. privind aprobarea contului sunt aplicabile în mod corespunzător.civ. Textul are în vedere deopotrivă deschiderea şi funcţionarea contului bancar. prin constituirea unui depozit de fonduri la o instituţie de credit..civ. soluţia ar fi fost aceeaşi. deci de bunuri mobile. de uzanţe. Aceasta deoarece. această informare se realizează lunar. din punctul de vedere al instituţiei de credit nu interesează natura juridică a sumelor de bani depuse. totuşi.civ.Este. precum şi la o remuneraţie.

2. astfel încât soţul pârât sau terţul deţinător al informaţiilor poate fi obligat să le prezinte. regulile speciale în materie bancară neputând înlătura. numai la cererea celuilalt soţ. (4) Atunci când informaţiile solicitate de un soţ pot fi obţinute. refuzul acestuia de a le solicita naşte prezumţia relativă că susţinerile soţului reclamant sunt adevărate.aplicabile doar în raporturile dintre soţi. pentru a interfera în raporturile dintre soţul titular şi bancă. în raporturile dintre soţi depozitul bancar nu schimbă natura juridică a sumelor de bun comun sau propriu. (3) Terţii pot să refuze furnizarea informaţiilor cerute atunci când. 181 . Refuzul abuziv al unuia dintre soţi de a furniza celuilalt aceste informaţii poate fi cenzurat de instanţa de tutelă. se poate adresa instanţei de tutelă. “(1) Fiecare soţ poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile. refuzul este justificat de păstrarea secretului profesional. iar nu şi în raporturile dintre soţul deponent şi instituţia de credit. Altfel spus. astfel încât. opunând secretul profesional. iar în caz de refuz nejustificat. potrivit legii. soţul care nu este titular al contului nu poate opune instituţiei de credit regulile regimului matrimonial. veniturile şi datoriile sale. în raporturile dintre soţi. În acest sens. Textul soluţionează şi problema specială care se poate ivi în cazul în care se constată că terţul refuză să furnizeze informaţiile solicitate.2. potrivit legii. 2.” Reversul independenţei patrimoniale a soţilor îl constituie îndatorirea care revine fiecăruia dintre soţi de a-l informa pe celălalt cu privire la bunurile. (2) Instanţa poate să îl oblige pe soţul celui care a sesizat-o sau pe orice terţ să furnizeze informaţiile cerute şi să depună probele necesare în acest sens. regulile aplicabile regimului matrimonial. 318.3. Dreptul la informare. Potrivit art. veniturile şi datoriile sale.

se instituie prezumţia relativă. până la revenirea la normal. informaţiile nu pot fi obţinute decât la solicitarea soţului pârât. care este chemată să dispună corectivele necesare. 318. În acest caz.. unul dintre soţi este abilitat de justiţie. limitele şi perioada de valabilitate a acestui mandat. Noţiune Extinderea judiciară a puterilor unuia dintre soţi intervine în anumite situaţii în care.civ. reglând astfel. Un rol important revine în aceste momente instanţei de judecată. fie prin limitarea puterilor celuilalt. 182 . „(1) În cazul în care unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa. fie în sensul extinderii puterilor unuia dintre ei. în interesul familiei.1.practic. Extinderea judiciară a puterilor unuia dintre soţi 3. potrivit art. Prin hotărârea pronunţată se stabilesc condiţiile. 315 din N.1. să exercite drepturile pe care le are celălalt soţ potrivit regimului matrimonial. poate fi admisă numai dacă soţul reclamant justifică un interes legitim şi nu acţionează doar din spirit de şicană ori simplă curiozitate. 3. potrivit căreia susţinerile soţului reclamant sunt adevărate. raporturile patrimoniale dintre soţi. celălalt soţ poate cere instanţei de tutelă încuviinţarea de a-l reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial. Secţiunea 3. fiind organizate două categorii de mecanisme prin care se urmăreşte dozarea puterilor soţilor. în mod excepţional. Adaptarea regimului matrimonial în situaţia de criză Scopul regimului primar este şi acela de a oferi soluţii pentru depăşirea situaţiilor de criză. întemeiată pe dispoziţiile art.C.1. Apreciem că acţiunea unuia dintre soţi. Astfel.

civ. 59 Cu privire la curatelă. motiv pentru care încetează de drept prin luarea acestor măsuri de protecţie a persoanei. a se vedea art.2..1. În consecinţă. nefiind necesar să se apeleze la mandatul judiciar. a curatelei. un soţ poate da celuilalt mandat să-l reprezinte în exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial. Natura juridică Extinderea judiciară a puterilor unuia dintre soţi are natura unui mandat judiciar. 346 şi 347 sunt aplicabile în mod corespunzător. întinderea şi durata de valabilitate a acestui mandat. 57 183 . precum şi art.C.57 calificarea rezultând expres chiar din denumirea marginală a textului.3. Cauzele Mandatul judiciar este aplicabil în situaţiile în care unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa. 314 din N. un curator. în baza art.C. 164-177 (ocrotirea interzisului judecătoresc) din N.1.(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege. rezultă că expresia „imposibilitate de a-şi manifesta voinţa” poate avea conţinutul dat de înseşi cauzele care justifică instituirea tutelei sau. mandatul încetează atunci când soţul reprezentat nu se mai află în situaţia prevăzută la alin.C. (3) Dispoziţiile art. 110-163 (tutela minorului). Neîndoielnic. a se vedea art. cu precizarea că prin hotărârea judecătorească se stabilesc condiţiile. după caz. 58 Cu privire la tutelă.civ.” 3. sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile din materia contractului de mandat.civ. 3. Sub aspect procedural. după caz. Dacă avem în vedere faptul că mandatul judiciar este practic un substitut al tutelei58 şi al curatelei59. situaţie în care reprezentarea are o natură convenţională. (1) sau când este numit un tutore ori. 178-186 din N. procedura instituirii mandatului judiciar poate fi calificată drept o procedură necontencioasă (graţioasă).

b) dacă. curatela se instituie în următoarele cazuri: a) dacă.civ. fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu. deşi capabilă. d) dacă o persoană a dispărut fără a exista informaţii despre ea şi nu a lăsat un mandatar sau un administrator general. potrivit art. a bolii sau a unei infirmităţi fizice. dispariţie. paralizie. nu poate. orientativ pot fi avute în vedere prevederile art. alienaţie. prizonierat – caz în care voinţa celuilalt soţ nu poate fi cunoscută). c) dacă o persoană. nici personal. După cum s-a arătat în mod sugestiv în doctrină. din cauza bolii sau din alte motive. o persoană.Astfel. debilitate mintală. deşi capabilă. să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare. De asemenea. imposibilitatea putând fi de natură fizică (ipoteza în care voinţa unuia dintre soţi nu se poate forma în mod valabil. personal. Sintetizând.C. de protecţie a soţului incapabil. 184 . nu îşi poate numi un reprezentant sau un administrator. nu poate. o persoană. căsătoria devine un mijloc. 164 referitor la condiţiile punerii sub interdicţie judecătorească. să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare şi. potrivit cărora această măsură se poate lua faţă de persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale. din motive temeinice. din cauza bătrâneţii.) sau de natură socială (absenţă îndelungată. nici prin reprezentant. 178 din N. nu a lăsat un mandatar sau un administrator general. se poate considera că noţiunea de „imposibilitate de a-şi manifesta voinţa” acoperă două tipuri de situaţii.. adesea cel mai bun. spre exemplu. comă etc.

faţă de cele mai sus arătate. care legitimează acordarea mandatului judiciar. comune sau proprii) şi toate puterile de ordin patrimonial. (spre exemplu. dar în sens negativ. 3. actele preconizate având ca obiect bunuri proprietate exclusivă a celuilalt soţ (în cadrul separaţiei de bunuri) sau bunuri proprii ale soţului reprezentat (în cadrul comunităţii de bunuri). dimpotrivă el şi-o exprimă. Dispoziţia este aplicabilă indiferent de regimul matrimonial căruia soţii îi sunt supuşi şi vizează ansamblul bunurilor soţilor (proprietate exclusivă.4. deoarece soţul care se opune.1. s-ar 185 . prin ipoteză. (1) prevede posibilitatea pentru soţul mandatar de a-l reprezenta pe celălalt soţ în „exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial”.1. Cu referire la comunitatea legală de bunuri. să fie absolute: important este ca impedimentul să fie constatat la momentul la care consimţământul unuia dintre soţi este necesar a fi exprimat. (3) al art. 346 (referitor la actele de înstrăinare şi grevare a bunurilor comune) şi 347 (referitor la sancţiunea nulităţii relative) sunt aplicabile în mod corespunzător. De asemenea. alin. Aceasta înseamnă că şi în cazul bunurilor comune. nu este în imposibilitate de a-şi exprima voinţa. pentru situaţiile în care legea impune consimţământul ambilor soţi. chiar dacă nu este titularul niciunui drept cu privire la bunurile respective. 315 prevede că dispoziţiile art. textul este aplicabil şi în cazul bunurilor asupra cărora soţii au un drept de proprietate pe cote – părţi. în temeiul acestui text un soţ poate primi abilitare judiciară. nu poate fi considerat că se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa soţul care se opune la îndeplinirea unui act de către celălalt. Puterile exercitate de soţul reprezentant. Câmpul de aplicare a reprezentării judiciare 3. Art. De asemenea. 315 alin.4.1. actele de dispoziţie grave cu privire la imobile).Nu este necesar ca aceste cauze. Astfel.

putea obţine un asemenea mandat judiciar, dacă unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa. Dacă un soţ încheie singur asemenea acte, fără a avea încuviinţarea instanţei, actul este lovit de nulitate relativă, potrivit art. 347. 3.1.4.2. Întinderea reprezentării. Având caracter judiciar, limitele în care operează reprezentarea (natura mandatului, condiţiile reprezentării, durata) sunt fixate prin chiar hotărârea judecătorească prin care se încuviinţează această măsură. Reprezentarea poate fi generală (pentru exercitarea tuturor drepturilor/puterilor soţului reprezentat, dar, ca şi în dreptul comun, numai în ceea ce priveşte actele de administrare) ori poate fi specială (limitată la un act particular, fie de administrare, fie de dispoziţie, având ca obiect bunuri determinate). Condiţiile reprezentării trebuie să rezulte expres din cuprinsul hotărârii judecătoreşti, fiind fixate sau cel puţin trasate repere cu privire la condiţiile esenţiale ale actelor juridice. Perioada de valabilitate a mandatului judiciar este de asemenea fixată de judecător. Reprezentarea judiciară are un caracter esenţialmente provizoriu, în sensul că nu se justifică menţinerea ei în situaţia în care condiţiile care au determinat-o şi au legitimat o asemenea abilitare au dispărut. 3.1.5. Efectele reprezentării Soţul care a primit abilitarea judiciară acţionează ca un mandatar, consecinţa fiind aceea că efectele actului juridic încheiat se produc exclusiv în persoana şi în patrimoniul soţului reprezentat. Numai în cazul bunurilor comune, dacă legea impune consimţământul ambilor soţi, atunci actul va fi încheiat de soţul reprezentant în dublă calitate: în nume propriu şi în numele soţului pe care-l reprezintă.

186

3.1.6. Încetarea mandatului judiciar Art. 315 alin. (2) prevede că „În afara altor cazuri prevăzute de lege, mandatul încetează atunci când soţul reprezentat nu se mai află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa sau când este numit un tutore ori, după caz, un curator.” Prin urmare, reprezentarea judiciară este concepută ca un substitut al tutelei sau, după caz, al curatelei, având un caracter temporar, respectiv până la instituirea acestor măsuri de protecţie. Sintetizând, mandatul judiciar încetează: prin expirarea perioadei de valabilitate a acestui mandat (stabilită prin hotărârea judecătorească), precum şi prin luarea unei măsuri de ocrotire faţă de soţul aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa (tutelă, curatelă), potrivit legii. Aceste cauze speciale se completează, în mod corespunzător, cu modurile de încetare a mandatului din dreptul comun60. 3.2. Limitarea judiciară a puterilor unuia dintre soţi 3.2.1. Noţiune Măsura limitării judiciare a puterilor unuia dintre soţi este edictată în vederea protejării intereselor familiei, reprezentând un remediu eficace pentru tendinţele individualiste şi atitudinile necugetate sau chiar rău-intenţionate manifestate de unul din soţi.
Potrivit art. 2030 din N.C.civ., „Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri: a) revocarea sa de către mandant; b) renunţarea mandatarului; c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului. Cu toate acestea, atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activităţi cu caracter de continuitate, mandatul nu încetează dacă această activitate este în curs de desfăşurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunţare al părţilor ori al moştenitorilor acestora.”
60

187

Potrivit art. 316 din N.C.civ., „(1) În mod excepţional, dacă unul dintre soţi încheie acte juridice prin care pune în pericol grav interesele familiei, celălalt soţ poate cere instanţei de tutelă ca, pentru o durată determinată, dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu consimţământul său expres. Durata acestei măsuri poate fi prelungită, fără însă a se depăşi în total 2 ani. Hotărârea de încuviinţare a măsurii se comunică în vederea efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară sau mobiliară, după caz. (2) Actele încheiate cu nerespectarea hotărârii judecătoreşti sunt lovite de nulitate relativă. Dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an, care începe să curgă de la data când soţul vătămat a luat cunoştinţă de existenţa actului. (3) Dispoziţiile art. 346 şi 347 sunt aplicabile în mod corespunzător.” 3.2.2. Natura măsurii Prin aceste dispoziţii legale se instituie o veritabilă limită cu caracter judiciar a dreptului unuia dintre soţi de a dispune singur de anumite bunuri, chiar şi în situaţia în care regimul matrimonial concret aplicabil i-ar conferi acest drept. Astfel, în cadrul regimurilor comunitare se extinde practic domeniul de aplicare a regulii cogestiunii bunurilor comune (spre exemplu, dacă în situaţie normală unul dintre soţi ar fi putut dispune singur de un bun mobil comun, prin aplicarea acestei măsuri se condiţionează valabilitatea actului juridic de dispoziţie având ca obiect respectivul bun de existenţa consimţământului ambilor soţi). Mai mult, în cadrul regimului separaţiei de bunuri limita poate părea şi mai frapantă, pentru că soţul proprietar exclusiv nu mai poate dispune singur şi discreţionar de acele bunuri determinate prin hotărârea judecătorească, instituindu-se regula cogestiunii, deşi aceasta este specifică regimurilor comunitare. Prin urmare, indiferent de regimul matrimonial căruia soţii îi sunt supuşi, legea impune necesitatea existenţei 188

consimţământului expres al celuilalt soţ, extinzând, astfel, în mod excepţional, regula cogestiunii din materia bunurilor comune asupra unor bunuri care, în mod normal, nu intră în câmpul său de aplicare. Precizăm, însă, că măsura trebuie să privească anumite bunuri, nefiind de conceput luarea unei măsuri generale, prin care să se limiteze dreptul unui soţ de a dispune de toate bunurile asupra cărora are putere potrivit regimului matrimonial. 3.2.3. Condiţiile măsurii Pentru a putea fi dispusă, este necesar a fi întrunite cumulativ cerinţele prevăzute în ipoteza normativă a normei juridice: încheierea de către unul din soţi a unor acte juridice (a) prin care pune în pericol grav (b) interesele familiei (c), din formularea textului rezultând exigenţa unei legături de cauzalitate între (a) şi (b)+(c). O reprezentare clară a condiţiilor în care se poate dispune această măsură impune determinarea înţelesului noţiunilor de „pericol grav” şi „interesele familiei”, admiţând că, dat fiind caracterul general al acestor concepte utilizate în conţinutul normativ al dispoziţiei, în practică se pot ivi o serie de dificultăţi legate de interpretarea şi aplicarea textului. a) pericol grav Reţinerea sau nu a unei stări de pericol cu caracter grav, generate de încheierea de către un soţ a anumitor acte juridice, rămâne la aprecierea suverană a instanţei, care va ţine seama de circumstanţele particulare ale cauzei, de gradul de afectare a intereselor familiei, de nivelul de trai şi condiţiile materiale ale soţilor etc. Spre exemplu, se poate considera că această condiţie este îndeplinită dacă un soţ este risipitor, punându-se în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile privind suportarea cheltuielilor căsniciei. 189

Nu este necesar ca efectul grav şi dăunător să se fi produs deja, finalitatea edictării acestei dispoziţii de protecţie fiind evitarea unei stări de pericol. În doctrina şi jurisprudenţa franceză s-a admis că incidenţa textului este atrasă şi atunci când pericolul este iminent sau, cel puţin, este foarte probabil să se producă întrun viitor apropiat. b) interesele familiei Indubitabil, interesul familiei nu se rezumă la o însumare matematică a intereselor individuale ale fiecărui membru al familiei, şi nici la interesul egoist al unuia dintre soţi. Şi cu privire la determinarea conţinutului precis al acestei noţiuni, judecătorul este chemat să aprecieze, situaţie care, în opinia noastră, este susceptibilă să genereze o jurisprudenţă contradictorie. Deşi este evident că în primul rând sunt avute în vedere interesele patrimoniale ale familiei, nu am exclude de plano incidenţa textului atunci când periclitate sunt interese de natură morală, nepatrimoniale. 3.2.4. Caracterele măsurii Exigenţele temporale ale art. 316 alin. (1) proiectează o vie lumină asupra raţiunii de a fi şi a finalităţii acestei măsuri: simplu paliativ al unui grav conflict familial, măsura dispusă în temeiul acestui text nu poate sta la originea unui rearanjament durabil al raporturilor dintre soţi. De aici pot fi deduse şi caracterele măsurii în discuţie: - poate fi dispusă în mod excepţional, caracter care rezultă expres chiar din formularea textului; - este o măsură temporară, care se dispune pe o perioadă determinată, ce nu poate depăşi doi ani, în această durată fiind incluse şi eventuale prelungiri, acordate în temeiul art. 316 alin. (1); - caracterul provizoriu, precar, în sensul că măsura poate fi modificată sau ridicată şi înainte de împlinirea termenului, dacă 190

intervine o schimbare esenţială a împrejurărilor care au legitimato. Acest caracter se imprimă şi asupra hotărârii judecătoreşti prin care se dispune, hotărârea pronunţată având o putere de lucru judecat provizorie. 3.2.5. Sancţiunea Potrivit art. 316 alin. (2) teza I, „Actele încheiate cu nerespectarea hotărârii judecătoreşti sunt lovite de nulitate relativă.” Termenul special de prescripţie prevăzut de lege este de un an care începe să curgă de la un moment subiectiv, respectiv data la care soţul care nu şi-a dat consimţământul a luat cunoştinţă de existenţa actului. Pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi a hotărârii de încuviinţare a măsurii, art. 316 alin. (1) teza a III-a prevede că hotărârea se comunică în vederea efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară sau mobiliară, după caz. Faţă de această dispoziţie, practic, efectul anulării actului juridic trebuie suportat doar de terţii de rea-credinţă, în cazul bunurilor mobile, sau de către terţii care au încheiat actul doar cu unul dintre soţi după îndeplinirea formalităţilor de publicitate în cartea funciară, în situaţia bunurilor imobile.

191

CAPITOLUL 4 Regimul comunităţii legale Secţiunea 1. Consideraţii prealabile Având în vedere faptul că regimul comunităţii de bunuri este de lege lata regimul matrimonial legal, reglementat de C.fam. (art. 29-36), care a înlocuit fostele art. 1223-1293 C.civ., referitoare la „contractul de căsătorie şi drepturile respective ale soţilor”, precum şi faptul că el îşi menţine acest statut şi în noul Cod civil, o analiză comparativă a celor două reglementări este necesară pentru a evidenţia, pe de o parte, aspectele de continuitate iar, pe de altă parte, îmbunătăţirile pe care noul Cod civil le aduce acestui regim. Aşa cum va rezulta din prezentarea acestui regim, multe dintre soluţiile deja consacrate în doctrină şi în jurisprudenţă îşi vor păstra actualitatea şi sub imperiul noului Cod civil. Cu toate acestea, se poate considera că prin soluţiile mult mai flexibile consacrate de noul Cod civil regimul comunităţii legale de bunuri şi-a sporit atractivitatea, devenind un regim matrimonial mult mai adaptat actualelor condiţii economice şi sociale. Secţiunea 2. Caracterizare generală 2.1. Principiile regimului matrimonial al comunităţii legale

La baza acestui regim, atât în reglementarea cuprinsă în Codul familiei, cât şi în reglementarea noului Cod civil, stau următoarele principii: A. Egalitatea dintre soţi, consacrată de art. 48 alin. (1) Constituţia, republicată, ca şi de art. 1 alin. 4 şi art. 25 C.fam, respectiv art. 258 alin. (1) şi art. 308 din N.C.civ.. 192

Din principiul egalităţii rezultă că: a) bunurile soţilor sunt comune sau proprii, fără a deosebi după cum au fost dobândite de bărbat sau de femeie; b) administrarea, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor comune sunt reglementate astfel încât fiecăruia dintre soţi să i se confere practic aceleaşi puteri asupra bunurilor comune; c) la desfacerea căsătoriei prin divorţ, în cazul desfiinţării sau la încetarea căsătoriei, când se pune problema lichidării regimului matrimonial şi împărţirii bunurilor comune nu se poate face nicio discriminare bazată pe sex. Aceasta nu înseamnă, însă, că bunurile se vor împărţi întotdeauna în cote egale, deoarece criteriul în raport cu care se va determina cota de proprietate a fiecărui soţ din bunurile comune este contribuţia efectivă pe care fiecare a avut-o la dobândirea şi conservarea acestor bunuri. B. Reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soţi s-a făcut în ideea că acestea nu au o existenţă de sine stătătoare, ci sunt subordonate raporturilor personale dintre soţi. Comunitatea de bunuri a fost reglementată ca o masă de bunuri afectată realizării sarcinilor căsătoriei. C. Munca femeii, depusă în gospodărie şi pentru educarea copiilor, constituie o contribuţie la dobândirea bunurilor comune. Această soluţie a fost instituită în practica judecătorească chiar înainte de adoptarea Codului familiei, sub imperiul Constituţiei din 1948, care a consacrat principiul egalităţii dintre sexe, când sa decis că, deşi soţii erau căsătoriţi sub imperiul separaţiei de patrimonii, bunurile dobândite în timpul căsătoriei erau bunuri proprietate comună, chiar dacă erau dobândite doar de bărbat, dată fiind această contribuţie “indirectă” a femeii. Acest principiu s-a menţinut şi sub imperiul Codului familiei, deşi nu a fost prevăzut expres ca atare. În lumina egalităţii în drepturi a soţilor, acest principiu trebuie reformulat, în sensul că munca oricăruia dintre soţi – şi nu 193

fam.fam.) şi proprii (art. prin aceasta. în care separaţia de bunuri are un caracter limitat.326) şi. (1) C. Aceeaşi structură se menţine şi în noul Cod civil. 30 alin. regimul comunităţii legale a fost şi rămâne un regim de comunitate parţială.2. 2.339) şi a bunurilor proprii (art.fam. două categorii de bunuri: comune (art. Trăsăturile regimului comunităţii legale Dacă la nivelul principiilor se remarcă o deplină identitate între cele două reglementări. o contribuţie indirectă la dobândirea bunurilor comune. potrivit Codului familiei. deoarece: a) În ceea ce priveşte bunurile.fam). Noul Cod civil consacră expres soluţia în sensul că „Munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei” (art. 30 C. 194 . la nivelul trăsăturilor există şi unele deosebiri semnificative determinate de viziunea pluralistă pe care legiuitorul a avut-o în această materie. Este.numai a femeii – în gospodărie şi pentru educarea copiilor constituie o contribuţie la dobândirea bunurilor comune. 340). Asupra bunurilor comune soţii au un drept de proprietate în devălmăşie („de-a valma”). 31 C. subsidiar. care se caracterizează prin aceea că nici dreptul nu este divizat pe cotepărţi şi nici bunul nu este împărţit în materialitatea sa. soţii au. 31 C.). deci. Din punctul de vedere al structurii.2. iar excepţia că anumite categorii de bunuri sunt proprii (art. prin reglementarea bunurilor comune (art. prin instituirea libertăţii de a încheia convenţii matrimoniale. un regim precumpănitor de comunitate. Regula este că bunurile sunt comune (art.). 2.1.

(2) C. sunt. Datoriile care nu sunt comune sunt proprii. 32 C. bunuri comune ale soţilor”.2. Regimul matrimonial reglementat de Codul familiei este legal. Secţiunea 3. fiind vizibil atenuat de posibilitatea încheierii convenţiilor matrimoniale. 30 alin. 351). datoriile comune (art. datoriile fiecărui soţ sunt proprii. însă. iar comune sunt numai categoriile de datorii expres prevăzute de lege. unic.). 353). alin. 33 C. de asemenea.fam.) şi proprii (art. Precizări prealabile Patrimoniul fiecărei persoane cuprinde drepturi (activul patrimonial) şi obligaţii (pasivul patrimonial). după ce alin. Noul Cod civil reglementează. pentru că. deşi îşi menţine caracterul legal. de asemenea. invers decât acela aplicabil în cazul bunurilor. incompatibil cu vreun regim matrimonial convenţional şi imposibil de modificat sau înlocuit în timpul căsătoriei. în anumite limite. precum şi răspunderea soţilor pentru aceste datorii (art. Caracterul imperativ al comunităţii legale de bunuri se menţine. Această structură 195 .b) În ceea ce priveşte datoriile. Principiul instituit în Codul familiei este. (1) al textului prevede că „bunurile dobândite în timpul căsătoriei. Structura (compoziţia) patrimoniului fiecărui soţ 3. regimul comunităţii legale reglementat de noul Codul civil. soţii au. Aceste trăsături decurg din prevederile art.1. două categorii de datorii: comune (art. 352 şi art.” În schimb. Astfel. dobândeşte un caracter flexibil şi mutabil. de oricare dintre soţi. (2) dispune: „Orice convenţie contrară este nulă. 2.fam. obligatoriu şi imutabil. astfel încât se poate vorbi de temperarea caracterului imperativ al acestui regim. de regulă.2.fam. de la data dobândirii lor.

667-668 din N. 339 din N.1.” Evident. precum şi datoriile proprii ale fiecăruia dintre ei. care leagă de efectul căsătoriei regimul matrimonial al comunităţii de bunuri. Astfel. aşadar. (1) C. art. potrivit art.C. proprietatea devălmaşă a soţilor are ca izvor legea. 30 alin. bunuri comune în devălmăşie ale soţilor. prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic. dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune. de oricare dintre soţi. iar pasivul matrimonial cuprinde datoriile comune ale soţilor. ca regim legal.” În mod similar.fam. cât şi datoriile: comune şi proprii. 3.2. „Există proprietate în devălmăşie atunci când.civ. 667. “Bunurile dobândite în timpul căsătoriei. Criteriile generale determinare a bunurilor comune de Potrivit art.. bunuri comune ale soţilor. „Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt.C. Bunurile comune ale soţilor 3. Putem spune. Calificare.2.” După cum se poate lesne observa. de la data dobândirii lor. Potrivit art. de la data dobândirii lor.civ. 196 . deosebirea principală dintre cele două texte constă în faptul că textul din noul Cod civil califică în mod expres proprietatea comună a soţilor ca fiind una în devălmăşie.este pe deplin aplicabilă patrimoniului fiecărui soţ. reglementează proprietatea comună în devălmăşie. în care se regăsesc atât drepturile asupra bunurilor comune şi asupra bunurilor proprii. că activul matrimonial cuprinde bunurile comune ale soţilor şi bunurile proprii ale fiecăruia dintre soţi. sunt.

proprietatea devălmaşă a soţilor este supusă regulilor specifice regimului matrimonial al comunităţii de bunuri. însă.De asemenea. prin însuşi faptul instituirii comunităţii legale de bunuri.fam. (2) În cazul în care izvorul proprietăţii în devălmăşie este un act juridic. (1) C. deşi comunitatea legală de bunuri are vocaţia de a se aplica pe toată durata căsătoriei. Pentru calificarea unui bun ca fiind comun. 668 prevede că: “(1) Dacă se naşte prin efectul legii. regimul comunităţii legale de bunuri a soţilor a fost considerat de legiuitor regimul de drept comun în materia proprietăţii devălmaşe a soţilor. proprietatea în devălmăşie este supusă dispoziţiilor acelei legi care se completează. un bun este comun dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) este dobândit de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei şi b) nu face parte dintre categoriile de bunuri proprii prevăzute ca atare de art. Prin urmare. în momentul în care se pune problema determinării cotelor-părţi care se cuvin fiecărui soţ. 31 C. cu precizarea că art. ci „în timpul regimului comunităţii legale”. cu cele privind regimul comunităţii legale. spre deosebire de art. 30 alin. nu mai are în vedere dobândirea bunului în timpul căsătoriei. 339. în cazul împărţirii bunurilor comune. art. Sub imperiul Codului familiei. deoarece această contribuţie este presupusă de lege. dispoziţiile privitoare la regimul comunităţii legale se aplică în mod corespunzător. Contribuţia directă sau indirectă a fiecărui soţ interesează.. Aceste condiţii pentru calificarea unui bun ca fiind comun se menţin şi sub imperiul noului Cod civil. în mod corespunzător.fam. este posibil ca existenţa în timp a acesteia 197 .” În timpul căsătoriei. Aceasta se explică prin faptul că. contribuţia efectivă a fiecărui soţ la dobândirea lui nu este o condiţie esenţială.

ar însemna că soţii ar avea posibilitatea să schimbe regimul matrimonial. Într-adevăr. rezultă – per a contrario – că bunurile dobândite de către concubini.să nu coincidă întotdeauna cu durata căsătoriei. În sfârşit. Cu toate acestea. c) dacă nu s-ar da o asemenea soluţie. după cum este posibil ca soţii să se căsătorească sub imperiul unui regim convenţional pe care să-l înlocuiască în timpul căsătoriei cu regimul comunităţii legale. pentru următoarele argumente: a) separaţia în fapt nu atrage după sine încetarea sau desfacerea căsătoriei. pe această cale. dacă sunt bunuri comune numai bunurile dobândite în timpul căsătoriei. deci “în afara căsătoriei” nu sunt bunuri comune. se menţine soluţia consacrată în doctrină şi în jurisprudenţă. separaţia în fapt a soţilor prezintă interes în ceea ce priveşte contribuţia fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune. b) legea nu conţine nici o derogare în privinţa acestor bunuri. deci bunurile trebuie considerate ca fiind dobândite în timpul căsătoriei. este posibil ca soţii să modifice regimul matrimonial în timpul căsătoriei şi să opteze pentru un regim convenţional. separânduse în fapt înainte de dobândirea anumitor bunuri şi determinând. 198 . un alt regim juridic al acelor bunuri decât cel prevăzut de lege. Astfel. în sensul că acestea sunt bunuri comune. care sunt supuşi dreptului comun în ceea ce priveşte raporturile juridice patrimoniale dintre ei. Referitor la bunurile dobândite de soţi în timpul separaţiei lor în fapt. regimul comunităţii de bunuri nu se aplică concubinilor.

fam.4. Dovada bunurilor comune Potrivit art. reglementat de Codul familiei. 343 alin. care a prevăzut un regim de favoare pentru bunurile comune şi unul restrictiv pentru bunurile proprii. (1). fiind un mijloc de probă. (3) C. astfel.3. orice bun dobândit în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi este bun comun. Soluţia a fost conservată în noul Cod civil.” 3. adică se încadrează în una din categoriile de bunuri prevăzute de art.3. şi anume că bunul nu este comun. determinate de viziunea legiuitorului din 1954. 31 C. cu privire la care se impun următoarele precizări: a) prezumţia de comunitate. „calitatea de bun comun nu trebuie dovedită”. deşi sunt dobândite în timpul căsătoriei. b) prezumţia de comunitate este relativă. nu se confundă cu comunitatea de bunuri. 199 . în sensul că anumite categorii de bunuri. Textul instituie. în sensul că se poate face dovada contrară. Bunurile proprii reprezintă o excepţie de la comunitatea de bunuri. bunurile proprii ale soţilor au o serie de caracteristici. ci este propriu. nu sunt bunuri comune. ci legiuitorul le-a considerat bunuri proprii.fam. 30 alin.4. prezumţia de comunitate. Categoriile de bunuri proprii sunt expres şi limitativ prevăzute de lege. Precizări privind categoriile de bunuri proprii În contextul regimului matrimonial de comunitate parţială. Bunurile proprii ale soţilor 3.1. Potrivit art. Potrivit acestei prezumţii. afectaţiunea bunului sau subrogaţia reală. „Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită. având în vedere câteva criterii: legătura strânsă pe care acestea o au cu soţul care le-a dobândit. fără a fi nevoie să se facă dovada că bunul a fost dobândit prin contribuţia ambilor soţi..

potrivit art.4. 340. c) bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soţi. ci bunuri proprii ale fiecăruia dintre soţi: a) bunurile dobândite prin moştenire legală. Categoriile de bunuri proprii prevăzute de Codul familiei Potrivit art.Aceste caracteristici ale bunurilor proprii se menţin şi în reglementarea cuprinsă în noul Cod civil. „Nu sunt bunuri comune. b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire.3. 3.2. proiectele de invenţii şi inovaţii. 200 .4. legat sau donaţie. aceleaşi categorii. 3. Bunurile proprii ale soţilor potrivit noului Cod civil Noul Cod civil nu aduce în această materie noutăţi spectaculoase. afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune. f) valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare”.fam. e) indemnizaţia de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei. că ele vor fi comune. fiind menţinute în esenţă.. d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă. în mod expres. 31 C. b) bunurile de uz personal. manuscrisele ştiinţifice sau literare. precum şi alte asemenea bunuri. dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri. sunt bunuri proprii : „a) bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei. cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut. Astfel. legat sau donaţie. schiţele şi proiectele artistice. c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi.

în condiţiile consacrării principiului mutabilităţii regimului matrimonial (art. rezultă indubitabil din interpretarea per a contrario a art. ci momentul în care regimul comunităţii legale de bunuri va începe să producă efecte. De altfel. schiţele şi proiectele artistice. e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă.” Sub imperiul noului Cod civil. . fiind evident că durata de funcţionare a regimului comunităţii legale de bunuri nu se suprapune în toate cazurile cu durata căsătoriei.nu s-a mai prevăzut expres categoria de bunuri dobândite înainte de căsătorie.la lit. (1) C. natura juridică a acestora. h) fructele bunurilor proprii.). spre deosebire de reglementarea din Codul familiei. care prevede că sunt bunuri comune în devălmăşie ale soţilor bunurile dobândite în timpul comunităţii legale. sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu. f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi. după cum s-a arătat în literatura de specialitate. manuscrisele ştiinţifice sau literare. reperul temporal oricum nu ar mai putea fi data încheierii căsătoriei.d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat. această categorie de bunuri „nu constituie o excepţie veritabilă de la regula statornicită prin art. 30 alin. ceea ce înseamnă o schimbare în ceea ce priveşte soluţiile prin care în prezent se 201 . g) bunurile. 369 din N. proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri.civ. de bunuri proprii. a). precum şi bunul dobândit în schimbul acestora. s-a instituit condiţia ca dispunătorul să fi prevăzut „în mod expres” că bunurile vor fi comune.fam.C.” Comparând cele două texte. 339. se remarcă următoarele deosebiri : .

spre deosebire de alte bunuri destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi.la lit. Din păcate.accepta că voinţa dispunătorului poate fi şi implicită. s-au exceptat bunurile comune care sunt elemente ale unui fond de comerţ. sunt tot bunuri comune. c). considerăm că se poate pune în discuţie aplicarea sistemului gestiunii exclusive. cu privire la bunurile destinate exercitării unei profesii. ceea ce ar însemna o imixtiune în exerciţiul profesiei. d) s-a precizat expres că sunt bunuri proprii şi drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat. fără nicio excepţie. prevăzute de lege ca fiind supuse gestiunii comune (de exemplu. rezultând în mod neechivoc din anumite împrejurări de fapt. chiar dacă au fost dobândite cu bunuri comune.la lit. gestiunea se realizează. dată fiind destinaţia lor specială. actele de dispoziţie asupra imobilelor). ar trebui să se admită că numai soţul care exercită profesia respectivă poate să facă actele de gestiune curentă. din moment ce acest bun are regimul juridic al bunului comun. chiar dacă sunt destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi. având în vedere necesitatea asigurării independenţei profesionale a soţilor (art. în sensul că. Soluţia gestiunii exclusive este firească. . contrară destinaţiei pe care soţii au dat-o bunului respectiv. care sunt dobândite în timpul căsătoriei cu bunuri comune. deci chiar de către soţul care nu exercită profesia respectivă. 327). Dacă s-ar aplica sistemul gestiunii paralele. 202 . noul Cod civil nu a reglementat expres această soluţie. În ceea ce priveşte gestiunea acestor bunuri comune. . ar însemna că aceste acte ar putea fi îndeplinite de oricare dintre soţi singur. Aceasta înseamnă că elementele unui fond de comerţ. ceea ce permite şi interpretarea contrară. care sunt bunuri proprii. potrivit regulilor expres prevăzute pentru bunurile comune. practic. cu excepţia actelor de o anumită gravitate. astfel încât.

4. Soluţia însuşită de practica judecătorească porneşte de la faptul că salariul prezintă anumite particularităţi. . sub imperiul Codului familiei. soluţie care de lege lata este consacrată în doctrină şi jurisprudenţă. 12. direct sau indirect a operei. c) importul în vederea comercializării pe piaţa internă a copiilor realizate. astfel cum acestea sunt prevăzute de art. cu consimţământul autorului. veniturile încasate din exploatarea operei sunt bunuri comune. b) distribuirea operei. Potrivit art. prin orice mijloace. d) are în vedere drepturile patrimoniale de autor. 13 vizează următoarele categorii de drepturi patrimoniale: a) reproducerea operei. 12-13 din Legea nr.Precizăm faptul că această categorie de bunuri se distinge de cea prevăzută la lit. f) comunicarea publică. deşi aceste drepturi patrimoniale sunt bunuri proprii. 341. urmând regimul asemănător salariului. cu modificările şi completările ulterioare61. g) radiodifuzarea operei.la lit. e). astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales. după operă. Natura juridică a salariului În ceea ce priveşte natura juridică a salariului. acestea din urmă fiind calificate expres de legiuitor drept bunuri comune. au fost elaborate mai multe teorii. în tăcerea legii. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. dar şi de bunurile la care se referă art. „Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă.4. 61 203 . în ce mod şi când va fi utilizată opera sa.”. inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului. h) s-a precizat că sunt bunuri proprii fructele bunurilor proprii. Prin urmare. i) realizarea de opere derivate. respectiv veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală. inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii. în vreme ce art. e) împrumutul operei. în mod individual. h) retransmiterea prin cablu a operei. d) închirierea operei. Lit. de către public. 3.

30 alin. ca bun comun. ci şi un criteriu în raport cu care se stabileşte contribuţia fiecăruia dintre soţi la dobândirea bunurilor comune. calificare ce asigură concordanţa cu legislaţia muncii.Din punctul de vedere al legislaţiei muncii.fam. 204 . aşadar. De asemenea. alături de celelalte bunuri comune. precum bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiei sau pentru satisfacerea unor interese personale. Este concepţia mixtă sau dualistă asupra salariului.sumele încasate de un soţ cu titlul de pensie în cadrul sistemului de asigurări sociale. că salariul. Prin urmare. ca drept de creanţă.salariul încasat în timpul căsătoriei şi care se prezintă sub forma unei sume de bani. ci bun propriu. precum achitarea unei pensii de întreţinere datorată copilului dintr-o căsătorie anterioară. salariul încasat. precum: . şi anume: . şi natura juridică a altor venituri. alături de munca în gospodărie şi pentru educarea copiilor. cu naturi juridice diferite: . nu este bun comun. ci este bun comun. deşi este dobândit în timpul căsătoriei. este bun comun în temeiul art.de regulă. (1) C.nu este doar un bun comun.salariul ca drept de creanţă este bun propriu. bunurile dobândite cu sumele de bani provenite din salariu sunt bunuri comune. suntem în prezenţa a două drepturi distincte. dar o parte din salariu poate fi utilizată pentru dobândirea unor bunuri proprii. . pe de altă parte. salariul se prezintă sub două forme: ca drept de creanţă (salariul neîncasat) şi ca drept real de proprietate (salariul încasat). deşi este calificat ca bun propriu. Se remarcă. prezintă anumite particularităţi. suma de bani încasată cu acest titlu nu mai este bun propriu. După modelul salariului se determină. sub imperiul Codului familiei. .

indiferent de data dobândirii lor. potrivit căruia “Veniturile din muncă. însă numai în cazul în care creanţa privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii.4.. 341 din N. soluţia fiind în sensul că acestea sunt bunuri comune. Spre deosebire însă de soluţia cristalizată sub imperiul Codului familiei. fiecare soţ are interesul să probeze că anumite 205 . Dat fiind că bunurile proprii reprezintă o excepţie de la regula comunităţii de bunuri. în străinătate. dacă scadenţa s-a situat înainte de începerea funcţionării acestui regim. Reglementare. 341 condiţionează calitatea de bun comun de data scadenţei creanţei..5. 3.remuneraţia care se cuvine unui soţ care are calitatea de autor şi care este bun propriu sub forma dreptului de creanţă şi bun comun dacă este încasată în timpul căsătoriei..4.C. Dovada bunurilor proprii prezintă o importanţă practică deosebită. art. care trebuie să se situeze în timpul funcţionării regimului comunităţii. pensie etc. Dovada bunurilor proprii 3. dacă scadenţa se situează în timpul comunităţii. calitatea de bun propriu trebuie dovedită. deci sumele încasate cu titlu de salariu.bursa primită de un soţ. precum şi veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune. suma de bani încasată chiar în timpul comunităţii este bun propriu. Dimpotrivă. Prin urmare. De exemplu: în cazul unei acţiuni de împărţire a bunurilor comune. sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale şi altele asemenea. suma de bani încasată chiar după încetarea regimului comunităţii este bun comun.5. pe baza unei convenţii de colaborare ştiinţifică. se remarcă faptul că textul are în vedere „veniturile”. Controversa privind natura juridică a salariului a fost rezolvată de art.” Mai întâi. Importanţă. .1.civ.

Art. În aceste cazuri. de asemenea. Astfel. chiar dacă. dovada între soţi se poate face cu orice mijloace de probă. prin orice mijloc de probă”. art. este necesar un înscris ad probationem. De lege lata. 5 alin.civ. art. înseamnă că se derogă de la dreptul comun în ceea ce priveşte forma cerută de lege ad probationem. 32/1954 nu derogă. (1) din Decretul nr. testamentul.bunuri sunt proprii şi deci nu fac obiectul împărţirii. s-a considerat că. 206 . dobândit de unul dintre soţi printr-un act juridic. Textul prevede că „dovada că un bun este propriu se va putea face. (1) din Decretul nr. între soţi. când anumite condiţii de formă sunt cerute ad validitatem. potrivit dreptului comun. dovada dobândirii bunului ca bun propriu se poate face numai cu înscrisurile care îndeplinesc condiţiile de formă cerute pentru validitatea actului juridic de dobândire. potrivit cărora dovada actelor juridice a căror valoare este mai mare de 250 de lei se poate face numai prin înscrisuri. (1) C.. actele de înstrăinare a terenurilor. 1191 alin. sau. însă. oricare dintre soţi poate cere şi obţine constatarea că unul sau mai multe bunuri sunt proprii. în cazul în care creditorul personal al unuia dintre soţi a pornit urmărirea silită a bunurilor acestui soţ. întrucât se poate folosi de orice mijloc de probă. în cazurile în care calitatea de bun propriu rezultă dintr-un act juridic încheiat de către un soţ cu un terţ. 32/1954 cuprinde unele dispoziţii speciale cu privire la dovada bunurilor proprii. precum donaţia (cu excepţia darului manual). de la dreptul comun atunci când este vorba de acte juridice solemne. deoarece nerespectarea acestor condiţii de formă conduce la însăşi nulitatea actului. (1) derogă de la prevederile art. 5 alin. deşi este vorba de un bun propriu. 5 alin. dacă soţul dobânditor trebuie să facă dovada calităţii de bun propriu a bunului astfel dobândit în raporturile sale cu celălalt soţ. Aceasta înseamnă că. În doctrină şi în practica judecătorească. celălalt soţ are interesul să probeze că anumite bunuri sunt proprii ale sale şi deci nu pot fi urmărite.

De asemenea. 5 alin. 343 instituie o regulă nouă în materia probaţiunii bunurilor proprii. Prin urmare. în sensul că. (2) C. potrivit art. alin. legat sau donaţie. (3) al art. astfel. 207 . 343 alin. 32/1954 derogă de la art. În cazul prevăzut la art.. se consacră expres soluţia în sensul că derogarea de la dreptul comun nu priveşte şi forma cerută de lege ad validitatem. înainte de încheierea acesteia se întocmeşte un inventar de către notarul public sau sub semnătură privată. adeseori bunurile mobile proprii ale unuia dintre soţi sunt utilizate în comun. se poate face dovada peste un înscris. fiind de natură să faciliteze probaţiunea caracterului de bun propriu al bunurilor mobile. Astfel. dovada că un bun este propriu se poate face între soţi prin orice mijloc de probă. Tot astfel. dat fiind traiul în comun al soţilor. o tendinţă de penetrare a regulilor din materia regimului separaţiei de bunuri. Această regulă se menţine şi în cadrul noului Cod civil. până la proba contrară.De asemenea. care au înţeles astfel să-l gratifice pe copilul lor. adică al bunurilor dobândite prin moştenire legală. preţul fiind plătit mai înainte de către părinţii unuia dintre soţi. se prezumă. În lipsa inventarului. Soluţia este judicioasă. se poate face dovada contrară. ci propriu. pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei. deşi există un înscris în care figurează ambii soţi ca dobânditori ai bunului. că bunurile sunt comune. potrivit căruia nu se poate face dovada prin martori în contra sau peste ceea ce prevede un înscris. dovada se face în condiţiile legii. Se remarcă. dacă părţile convin astfel.civ. (2). a). Aceasta înseamnă că. se consideră că art. în realitate. s-a plătit un preţ mai mare decât cel indicat în înscris. astfel încât este dificil de utilizat criteriul posesiei pentru a stabili care dintre soţi este proprietarul. în sensul că bunul nu este comun. 340 lit. (1) din Decretul nr. în sensul că. căruia îi este specific inventarul întocmit înainte de căsătorie. 1191 alin. în condiţiile în care. cu unele precizări suplimentare.

iar comune sunt numai datoriile expres şi limitativ prevăzute de lege.” 208 .5.. În mod corespunzător. Categoriile de datorii comune potrivit Codului familiei. ale fiecăruia dintre ei. 32 C. 3. Datoriile soţilor 3.1. soţii au două categorii de creditori: personali şi comuni. dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor.3. 3.1.5.5.1.1. Conţinut. b) obligaţiile ce au contractat împreună.3. d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea de către unul dintre soţi a unor bunuri proprietate „socialistă”. Conform art.1. c) obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei. „Soţii răspund cu bunurile comune pentru: a) cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile lor comune.5. iar proprii sunt doar bunurile expres şi limitativ prevăzute de lege. Pasivul matrimonial 3. Spre deosebire de bunurile soţilor.5. Calificarea datoriilor soţiilor. guvernate de regula potrivit căreia bunurile sunt prezumate a fi comune.2.fam. în materia datoriilor regula care permite calificarea acestora este inversă: datoriile soţilor sunt prezumate că sunt personale. Pasivul patrimoniului fiecăruia dintre soţi cuprinde două categorii de datorii: datorii personale şi datorii comune.

civ. d) din N.C. în sensul că are în vedere prejudiciul cauzat unui terţ.3. Datoriile comune ale soţilor potrivit noului Cod civil.5.” Se remarcă faptul că. prin aceasta. a lărgit sfera acestei categorii de datorii comune. 351 din N. în măsura în care. de către unul dintre soţi. a clarificat conţinutul acestei categorii de datorii comune.civ. 32 lit. a bunurilor aparţinând unui terţ. administrarea şi dobândirea unui bun comun. spre deosebire de art. astfel încât orice obligaţie care este în legătură cu un bun comun. prin însuşirea unui bun. Prin aceasta s-a urmărit să se asigure un echilibru între activul şi pasivul matrimonial. 351 lit. fiind astfel însuşite propunerile formulate în literatura juridică. fie pentru conservarea.4. art. art.. administrarea sau dobândirea bunurilor comune. administrarea şi chiar dobândirea bunului. „Soţii răspund cu bunurile comune pentru: a) obligaţiile născute în legătură cu conservarea. d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea. De asemenea. b) obligaţiile pe care le-au contractat împreună.fam.C. indiferent de forma de proprietate.C.civ. pornind de la premisa că în această materie nu se justifică instituirea unui tratament diferit pentru cele două forme de proprietate (publică şi privată). să aibă natura unei datorii comune. Conform art. a) din N. au sporit bunurile comune ale soţilor. a) din C. 351 lit. c) obligaţiile asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei. în sensul că are în vedere practic orice cheltuială făcută în legătură cu conservarea..1. 209 .

5. Regimul juridic al datoriilor soţilor 3. creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune.5. În mod corespunzător. 353 din N.2. potrivit art. creditorii săi personali pot cere împărţirea bunurilor comune prin hotărâre judecătorească.civ. Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii. 33 interzice numai urmărirea bunurilor comune.2.fam. (2) C. solicitând urmărirea prealabilă a bunurilor soţului debitor. Cu toate acestea. celălalt soţ poate invoca beneficiul de discuţiune. creditorii personali pot cere luarea unor măsuri asiguratorii (sechestru asigurător. 33 C.. astfel încât se respectă regula potrivit căreia creditorii personali nu pot urmări decât bunurile proprii.1.). art.C. Bunurile comune împărţite devin proprii.2. poprire asiguratorie) asupra bunurilor comune. În ipoteza în care creditorii personali ai unui soţ urmăresc bunurile comune ale soţilor. Regimul juridic al datoriilor personale. creditorii personali ai fiecărui soţ pot urmări numai bunurile proprii ale soţului debitor. În prezent. Întrucât art. însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale.2. însă numai în măsura necesară satisfacerii creanţei lor (art. prevede că bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi. 33 alin. Reguli specifice.fam. În funcţie de natura juridică a datoriei – personală sau comună – legea instituie anumite reguli specifice de urmărire a bunurilor de către creditorii soţilor. 210 . 3. după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor.3. Dacă bunurile proprii ale acestuia nu sunt îndestulătoare.5. iar nu şi indisponibilizarea lor.

3. pentru diferenţă. iar solidaritatea (indivizibilitatea) rezultă din lege. dacă legea sau contractul nu prevăd solidaritatea (indivizibilitatea). astfel încât fiecare soţ va putea fi urmărit pentru jumătate din valoarea creanţei. Astfel. dacă va fi cazul. pot fi urmărite şi bunurile proprii ale fiecăruia dintre soţi (art. obligaţia este divizibilă. Ulterior. Creditorii comuni pot urmări bunurile comune ale soţilor. Aşadar. soţul care a plătit mai mult va avea un drept de creanţă împotriva celuilalt soţ. Regimul juridic al datoriilor comune. creditorul trebuie să ţină seama după cum obligaţia soţilor este divizibilă. La urmărirea bunurilor proprii.fam. Dacă obligaţia este solidară (indivizibilă).3. la împărţeala bunurilor comune se va restabili. atunci când trece la urmărirea bunurilor proprii ale soţilor trebuie să-şi dividă creanţa între cei doi soţi. dacă unul dintre soţi a fost urmărit de creditorul comun mai mult decât cota sa de contribuţie la bunurile comune. va opera o prezumţie simplă că cei doi soţi au cote egale. echilibrul patrimonial dintre soţi. Întrucât încă nu se cunoaşte cota care revine fiecăruia dintre soţi din bunurile comune. din contract sau din natura obiectului obligaţiei. solidară sau indivizibilă. Pentru a stabili dacă obligaţia este divizibilă sau solidară (indivizibilă) sunt aplicabile regulile dreptului comun.5. Astfel.2. Aceasta înseamnă că un creditor comun. de regulă. datoria este divizibilă. Faptul că datoria este comună nu înseamnă că obligaţia soţilor este. urmărirea bunurilor proprii de către creditorii comuni are un caracter subsidiar. fiecare soţ putând opune beneficiul de discuţiune în ipoteza în care creditorii comuni execută mai întâi bunurile lor proprii. de drept. şi solidară.). După urmărirea bunurilor comune. Prin urmare. creditorul comun va putea urmări pe oricare dintre soţi pentru întreaga 211 . dacă acestea au fost insuficiente pentru a acoperi integral creanţa. având în vedere principiul potrivit căruia fiecare soţ trebuie să contribuie la plata datoriilor comune proporţional cu partea din comunitate ce i se cuvine. 34 C.

precum şi cele asimilate acestora nu pot fi urmărite pentru datoriile comune asumate de către celălalt soţ. 62 Cu privire la reglementarea dreptului de retenţie în noul Cod civil.civ. 212 . 351 lit. cel care a plătit datoria comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plăţii datoriei. Astfel.. va avea. ceea ce permite menţinerea independenţei profesionale a soţilor. un alt element de noutate în această materie este dat de soluţia legislativă consacrată de art. precum şi un drept de retenţie62. noul Cod civil aduce unele modificări în raport cu reglementarea actuală cuprinsă în Codul familiei. aşadar. 354 din N. soţul care a plătit mai mult decât cota sa de contribuţie la bunurile comune. în măsura în care obligaţiile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune. cu excepţia obligaţiilor asumate pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei [art. cu bunurile proprii. 2495-2499. În sfârşit. ca o garanţie în beneficiul soţului care a plătit integral datoria comună. 352 din N.C. a se vedea art.C. se instituie principiul răspunderii solidare a soţilor pentru datoriile comune. În acest caz. precum şi conservarea de către comunitate a unui minimum de resurse. pentru diferenţă. un drept de creanţă împotriva celuilalt soţ.civ. potrivit art..valoare a creanţei rămasă neachitată după urmărirea bunurilor comune. soţii răspund solidar. Tot astfel. În ceea ce priveşte regimul datoriilor comune. Textul restrânge. Soţul care a plătit datoria comună are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt soţ până la acoperirea integrală a creanţelor pe care acesta i le datorează. gajul general al creditorilor comuni ai soţilor. Prin urmare. potrivit căruia veniturile din muncă ale unui soţ. c)].

acesta acţionează 213 . acestui sistem i s-ar putea reproşa faptul că nu răspunde suficient dinamicii circuitului civil. gestiunea paralelă (fiecare soţ are aceleaşi puteri asupra bunurilor comune) şi gestiunea separată (fiecare soţ nu are putere decât asupra bunurilor proprii şi asupra bunurilor comune pe care le-a dobândit). Acest sistem asigură coeziunea patrimonială dintre soţi. Pe de altă parte. în prezent. toate actele asupra bunurilor comune se săvârşesc de cei doi soţi împreună. se poate recurge la mecanismul complementar al mandatului tacit reciproc între soţi: deşi actul este încheiat doar de unul dintre soţi. 4. fiind deci necesar. Noţiune Una dintre cele mai importante probleme ale regimurilor comunitare (cum este şi cel prevăzut de Codul familiei) o constituie cea legată de gestiunea bunurilor comune. Consideraţii generale privind gestiunea bunurilor comune 4. La acestea se poate adăuga. principiul egalităţii soţilor. cu titlu excepţional. prin ipoteză.1. pentru că. consimţământul ambilor.1. toate deciziile se iau în comun de cei doi soţi. alături de celălalt).2. Din punct de vedere teoretic pot fi concepute trei sisteme de gestiune a bunurilor comune: gestiunea comună (fiecare soţ are dreptul de a participa la gestiunea bunurilor comune. Pentru a corecta acest neajuns. La baza acestei gestiuni stă.1. ţinând seama de natura juridică a actului sau a bunului).Secţiunea 4.1. Gestiunea comună (cogestiunea) În cadrul acestui sistem. întotdeauna. aşanumita gestiune exclusivă (un soţ are o putere exclusivă. Funcţionarea regimului comunităţii de bunuri 4.

fiind suficiente cele din dreptul comun: va avea preferinţă terţul care a transcris primul dreptul său ori. s-a constatat că acest risc este relativ scăzut în legislaţiile care îl consacră. deoarece fiecare soţ poate să acţioneze pe cont propriu asupra bunurilor comune. altfel spus fiecare este în egală măsură „şef al comunităţii”. corespunde realităţii. iar nu şi în calitate de reprezentant al celuilalt soţ. astfel. 4. gestiunea paralelă presupune că fiecare soţ are puterea să acţioneze singur în interesul comunităţii şi. de aceea. Fiecare soţ poate săvârşi acte asupra bunurilor comune în virtutea propriei sale puteri conferite de lege. dar prezintă riscul săvârşirii unor acte dezordonate. Acest sistem elimină practic dificultăţile generate de prezumţia de mandat tacit reciproc.atât în numele său. să se prezume existenţa unui mandat în cazuri în care este evidentă lipsa lui de fundament real (în cazul separaţiei în fapt a soţilor. într-o independenţă reciprocă a lor în ceea ce priveşte gestiunea bunurilor comune. Egalitatea dintre soţi se traduce. în timpul procedurilor de divorţ sau în alte cazuri punctuale în care unul dintre soţi s-a opus în fapt încheierii unui act de către celălalt soţ). după cum sunt situaţii în care se transformă în ficţiune. puterea de a gestiona singur comunitatea de bunuri. cel care a încheiat primul contractul (qui prior tempore potior iure) sau cel care a intrat primul în posesia bunului. care devine astfel parte în contract. Totuşi. nu este exclusă chiar şi ipoteza în care fiecare soţ să încheie acte juridice singur asupra aceluiaşi bun comun.3. după caz. în principiu. aşadar. din punct de vedere practic. În schimb. Gestiunea paralelă (concurentă) Aceasta presupune că fiecare soţ are. instituie principiul responsabilităţii fiecăruia dintre soţi pentru actele încheiate 214 . cât şi al celuilalt soţ. Mandatul tacit. Teoretic. de regulă. contradictorii. Se ajunge. fiind deci presupus şi consimţământul său.1. iar rezolvarea acestor eventuale cazuri nu implică crearea unor noi mecanisme.

215 . însă. din combinarea acestor două tehnici juridice. sub condiţia să fie vorba de acte curente. gestiunea comună este temperată de o prezumţie de mandat tacit reciproc între soţi.singur şi prin care se prejudiciază interesele celuilalt soţ legate de comunitatea de bunuri. iar excepţia aceea a gestiunii paralele. Prin urmare. actele de gestiune asupra bunurilor comune care au fost afectate exercitării profesiei unuia dintre soţi şi care nu pot fi făcute decât de soţul care exercită profesia. pot rezulta două sisteme: a) regula să fie aceea a gestiunii comune. gestiunea paralelă în ceea ce priveşte actele de conservare. b) regula să fie aceea a gestiunii paralele.5.1. faptul că niciunul dintre aceste două mari sisteme nu poate fi generalizat în practică. Astfel. prin instituirea unei gestiuni comune asupra anumitor categorii de bunuri sau acte. 4. ci este necesară temperarea iniţiativelor unuia dintre soţi în cazul actelor juridice grave pentru comunitate. pentru a facilita încheierea anumitor acte juridice (de regulă. Astfel. sunt considerate că intră în sfera acestui mecanism: legatul. gestiunea paralelă nu poate fi generalizată. Gestiunea exclusivă Gestiunea exclusivă reprezintă o excepţie de la gestiunea concurentă şi de la cogestiune şi intervine atunci când actul prezintă un caracter personal. partajul unei succesiuni care intră în comunitate (şi care poate fi cerut doar de soţul moştenitor). totodată.4. iar excepţia aceea a gestiunii comune. 4. Corecţii Este de remarcat. fără nicio ingerinţă din partea celuilalt soţ. La fel. actele cu titlu oneros asupra bunurilor mobile comune) şi se admite.1.

constând în opunerea în fapt a unuia dintre soţi. Gestiunea separată În cadrul acestui sistem.1.fam.6. Gestiunea familiei bunurilor comune potrivit Codul 4.1. 216 . (2) prevede “Oricare dintre soţi. pe de altă parte.” Sistemul consacrat de art. Cu toate acestea. este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ. se adaugă limitele de fapt. Pentru a tempera efectele inhibitoare asupra circuitului civil ale unui atare sistem.4. art.fam. fiecare soţ exercită puteri doar asupra bunurilor proprii. 35 alin. prezintă serioase dificultăţi practice deoarece presupune să se determine pentru fiecare bun în parte care dintre soţi l-a dobândit.2. precum şi în cazul actelor cu titlu gratuit între vii.fam. În continuare. instituie prezumţia de mandat tacit reciproc între soţi. precum şi două limite legale ale acesteia. (1) C. un sistem al gestiunii comune. (1) C. S-a arătat că acest sistem prezintă un dublu inconvenient: pe de o parte. şi anume în cazul actelor de dispoziţie asupra imobilelor. dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ. soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele. – potrivit căruia soţii administrează. folosesc şi dispun împreună de bunurile comune – este. exercitând singur aceste drepturi.2.. Reglementare. 35 alin. alin. Calificare Potrivit art. (2) C. 4. niciunul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune. La acestea. 35 alin. distruge orice spirit comunitar în timpul căsătoriei. în principiu. precum şi asupra bunurilor comune pe care le-a dobândit.

. p. prin testament. de partea sa din bunurile comune.R.soţii administrează. în cazul actelor de conservare se aplică mecanismul gestiunii paralele. 18-28.63 4. 2/2006.3. Gestiunea exclusivă poate fi regăsită în cazul testamentului. depuse de unul dintre soţi la o bancă. în P. se poate discuta de o gestiune exclusivă a bunurilor în cazul sumelor de bani (bunuri comune). având în vedere caracterul personal al raporturilor dintre bancă şi client. reglementează prezumţia de mandat tacit reciproc între soţi: „Oricare dintre soţi. Independenţa reciprocă a soţilor în materia depozitelor bancare. regulă justificată de faptul că aceste acte profită întotdeauna comunităţii de bunuri. fără consimţământul celuilalt şi chiar dacă acesta din urmă s-ar opune. Conţinutul acestui principiu este dat de următoarele reguli: . Liviu Pop. (2) al art.2. cu excepţia actelor de conservare care pot fi făcute de un singur soţ. administrare şi dispoziţie. in honorem Corneliu Bîrsan. folosesc şi dispun împreună de bunurile comune cât timp durează căsătoria. 63 Pentru dezvoltări. când încetează şi comunitatea de bunuri.. 35 C. De asemenea. a se vedea M. 4.fam.regula gestiunii comune se aplică actelor de folosinţă. Supliment nr.Prin excepţie.2. 217 .2. în sensul că aceste acte pot fi săvârşite de un singur soţ. Conţinutul principiului gestiunii comune Legiuitorul a consacrat aşa-numitul principiu al “gestiunii comune”. Prezumţia de mandat tacit reciproc între soţi Teza I a alin. ţinând cont de faptul că testamentul produce efecte la data morţii soţului testator. Avram. în concordanţă cu principiul egalităţii în drepturi a soţilor. fiind general admis că un soţ poate dispune singur.

folosesc şi dispun împreună de bunurile comune poate stânjeni circuitul civil dacă s-ar cere întotdeauna consimţământul expres al ambilor soţi.2. folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor comune este considerat că are şi consimţământul celuilalt soţ. cât şi ca reprezentant. De aici rezultă următoarele consecinţe: a) oricare dintre soţi care încheie actul singur îl reprezintă pe celălalt soţ în temeiul unui mandat tacit. 218 . Deci. prevăzute în Codul civil. se vor aplica regulile dreptului comun din materia mandatului. b) existenţa mandatului tacit reciproc nu trebuie dovedită.2.” 4.2. s-a prevăzut că atunci când un soţ face singur acte de administrare. ca mandatar. în măsura în care sunt compatibile cu dispoziţiile Codului familiei. astfel încât. Raţiunea reglementării. Legea presupune că soţul care încheie singur un act de administrare. deoarece este presupusă de legiuitor. regula potrivit căreia soţii administrează. se va considera că ambii soţi sunt părţi în actul respectiv.3. în ceea ce priveşte mandatul tacit. ci este convenţional. dreptul de reprezentare reciprocă a soţilor nu izvorăşte din lege.3. pentru a asigura fluiditatea circuitului civil şi pentru a ocroti interesele terţilor de bună credinţă. Înţelesul prezumţiei de mandat tacit reciproc între soţi. De aceea. al celuilalt soţ. Într-adevăr. folosinţă sau dispoziţie asupra unui bun comun acţionează atât în nume propriu.1. în virtutea prezumţiei de mandat tacit reciproc. este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ. deşi actul este încheiat doar de unul dintre soţi. 4.exercitând singur aceste drepturi. De aceea.

3. Opunerea acestui soţ poate să fie formal adusă la cunoştinţa terţului sau poate să rezulte din împrejurări de fapt neechivoce. Aceasta înseamnă că poate fi răsturnată prin dovada contrară.3.2. în puterea unei asemenea prezumţii. în aceasta constă şi specificitatea reglementării faţă de dreptul comun: faptul că mandatul tacit reciproc dintre soţi – coproprietari devălmaşi – nu trebuie dovedit. nicio dovadă nu este primită împotriva prezumţiei legale când legea. opunere care – evident – contrazice ideea de mandat tacit. rezultă că prezumţia de mandat tacit reciproc este o prezumţie relativă. vânzarea bunurilor mobile comune de către soţie răspunde unei stări de necesitate. opunerea celuilalt soţ nu trebuie să fie abuzivă. că a încheiat actul în temeiul unui mandat tacit pe care îl are din partea celuilalt soţ. pentru că.c) nu se confundă mandatul tacit reciproc între soţi – care este un act juridic – cu prezumţia de mandat tacit reciproc – care este un mijloc de probă şi dispensează pe soţul care a încheiat actul singur să facă dovada. 4.. astfel încât aceste acte vor fi valabile. (2) C.civ. opunerea celuilalt soţ fiind în mod vădit abuzivă. în temeiul ei legea nici nu anulează un act. De exemplu. fără a li se asigura întreţinerea necesară. Desigur. De altfel. Potrivit art. adică să împiedice realizarea scopului comunităţii de bunuri. potrivit dreptului comun. în timp ce – între coproprietarii pe cote-părţi – cel care invocă un asemenea mandat tacit trebuie să îl dovedească. 1202 alin. Pornind de la acest text. în cazul în care soţia şi copilul au fost izgoniţi de către celălalt soţ. Opunerea unuia dintre soţi echivalează practic cu o lipsă a consimţământului acestui soţ la încheierea actului juridic de către 219 . anulează un act sau nu dă dreptul de a se reclama în justiţie. Forţa prezumţiei de mandat tacit reciproc. nici nu stinge dreptul de acţiune în justiţie. adică soţul interesat poate să dovedească faptul că s-a opus la încheierea unui act juridic de către celălalt soţ.

În astfel de situaţii. Limitele mandatului tacit reciproc.2. mandatul tacit reciproc poate fi limitat. prin opunerea unuia dintre soţi la încheierea unui act juridic de către celălalt soţ.2. 4. Limite de fapt. Această limită are ca premisă caracterul relativ al prezumţiei de mandat tacit reciproc între soţi. fiind. cu orice mijloc de probă. dovadă care se face.4. fie personal. care nu sunt prevăzute de lege în mod direct. Astfel. care constituie limitele acestuia. Clasificarea limitelor mandatului tacit reciproc. Soţul care invocă această opunere trebuie s-o dovedească. Criterii. dar rezultă din ansamblul prevederilor legale. Aplicarea mandatului tacit reciproc este limitată sau îngrădită atunci când anumite acte juridice nu se pot încheia decât cu consimţământul expres al ambilor soţi. După modul în care sunt prevăzute de lege. 4. fiecare soţ trebuie să-şi exprime consimţământul. Limite convenţionale. limitele se clasifică în limite exprese şi limite virtuale sau implicite. prin prezenţa la încheierea actului.4. fie printr-un mandat expres şi special.2. totodată. În primul rând.3. în principiu. dat pentru încheierea actului juridic respectiv.1. 4. În al doilea rând. şi o limită de fapt a prezumţiei mandatului tacit reciproc.4. mandatul tacit reciproc poate fi limitat prin convenţia soţilor.4. în fapt. este valabilă convenţia soţilor prin 220 . convenţionale şi legale. astfel cum am arătat.2. Conţinut Mandatul tacit reciproc nu există în anumite situaţii.2. Din punctul de vedere al izvorului lor. limitele mandatului tacit reciproc se clasifică în limite de fapt.celălalt soţ. 4.

care aceştia decid ca anumite acte cu privire la anumite bunuri să fie încheiate numai cu consimţământul expres al ambilor soţi. Actele de dispoziţie cu privire la bunurile imobile. Nu va fi.fam. 64 221 .fam.. În cazul acestora funcţionează limita legală expresă. respectiv să se refere la anumite acte juridice şi la anumite bunuri. (2) teza a II-a C. fie pentru că o astfel de soluţie – deşi neprevăzută expres ca atare – rezultă implicit din lege.4. publicată în M. (2) C. decizia nr. a se vedea Curtea Constituţională. În al treilea rând. 1215 din 11 noiembrie 2008. deoarece ar intra sub incidenţa art.fam. 826 din 9 decembrie 2008. se impun a fi făcute următoarele precizări: Cu privire la constituţionalitatea art. niciunul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune. şi anume: mandatul tacit reciproc nu se aplică în cazul actelor de dispoziţie cu privire la bunurile imobile şi nici în cazul actelor cu titlu gratuit între vii.64. 4. mandatul tacit reciproc nu se aplică cu privire la anumite categorii de acte juridice şi cu privire la anumite bunuri. dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ. Acestea sunt limitele legale ale mandatului tacit reciproc.. care prevede: „Cu toate acestea. consacrată de art. Limite legale. 35 alin. fie pentru că legea o prevede în mod expres.4. valabilă o convenţie generală prin care soţii înlătură total aplicarea prezumţiei de mandat tacit reciproc. 35 alin. soţii scot anumite acte juridice din câmpul de aplicare a prezumţiei de mandat tacit reciproc.Of. 30 alin. (2) C. Se observă că. nr. Precizăm însă că.2. fiind o convenţie contrară regimului comunităţii legale de bunuri. însă. pentru a fi valabilă. o asemenea convenţie trebuie să fie concretă. printr-o asemenea convenţie. A.” În ceea ce priveşte sfera de aplicare a acestei limite.

intră sub incidenţa acestui text şi nu pot fi făcute decât cu consimţământul expres al ambilor soţi. se referă numai la înstrăinarea prin acte între vii. servituţile. textul se referă numai la înstrăinarea bunurilor imobile.fam. grevarea unui teren bun comun cu o servitute ori constituirea unei ipoteci asupra unui astfel de bun. c) De asemenea. indiferent de valoarea lor. 2 teza a II-a C. d) În sfârşit. vânzarea sau schimbul având ca obiect un teren sau o construcţie bun comun. Actele de folosinţă şi de administrare asupra bunurilor imobile pot fi însă făcute de un singur soţ. care micşorează comunitatea de bunuri. limita se aplică nu numai terenurilor şi construcţiilor la care se referă textul menţionat. B. trebuie menţionat că art. iar nu şi la actele din cauză de moarte. 35 alin. dar nu poate.fam.a) Din punctul de vedere al bunurilor. dată fiind gravitatea lor. Deci. 35 alin. iar nu şi la dobândirea de bunuri imobile. nu se referă însă la bunurile mobile. 222 . ca şi din regimul special al acestor acte juridice. Aceasta este o limită legală virtuală a mandatului tacit reciproc între soţi. în temeiul prezumţiei de mandat tacit reciproc. (2) teza a II-a C. limita prevăzută de art. se aplică actelor de dispoziţie asupra bunurilor imobile. dreptul de superficie şi acţiunile cu privire la imobile). dar rezultă din ansamblul reglementării regimului matrimonial şi din caracterul grav. să vândă acel imobil decât dacă are consimţământul expres al celuilalt soţ. De exemplu. în temeiul mandatului tacit reciproc dintre soţi. (2) teza a II-a C. în sensul că nu este expres prevăzută de lege.fam. Actele cu titlu gratuit între vii. 35 alin. ulterior. Art. un soţ poate să cumpere un imobil. b) Din punctul de vedere al actelor juridice. ci şi imobilelor prin destinaţie şi imobilelor prin obiectul la care se aplică (uzufructul bunurilor imobile.

soţul care nu a consimţit la încheierea actului de către celălalt soţ va putea invoca inopozabilitatea faţă de el a actului. cât şi la bunuri imobile.4. A. 4. b) din punctul de vedere al actelor juridice. Sancţiunea nerespectării limitelor mandatului tacit reciproc. Fundamentul acestei limite rezidă în caracterul imperativ al regimului matrimonial actual. astfel încât sancţiunile vor fi determinate pe baza regulilor din dreptul comun. în cazul donaţiilor nu se justifică aplicarea prezumţiei mandatului tacit reciproc. soţul care nu a consimţit la încheierea 223 . trebuie făcute următoarele precizări: a) din punctul de vedere al bunurilor. În plus. se consideră că darurile şi actele de binefacere obişnuite. deoarece între interesul celuilalt soţ de a evita o pagubă (certat de damno vitando) şi interesul terţului de a păstra un avantaj patrimonial gratuit (certat de lucrum captando) trebuie ocrotite interesele soţilor. Este vorba deci despre donaţiile şi despre actele de binefacere (actele dezinteresate) care au ca obiect bunuri comune. În primul rând.2.În ceea ce priveşte sfera de aplicare a acestei limite a mandatului tacit reciproc. dacă bunul imobil înstrăinat de unul dintre soţi nu a fost predat. în cadrul căruia un soţ nu poate dona singur un bun comun. Legea nu prevede expres care este soarta actului încheiat de unul dintre soţi cu încălcarea limitelor mandatului tacit reciproc. deoarece aceasta ar fi o convenţie prin care s-ar micşora comunitatea de bunuri.5. limita se referă numai la actele cu titlu gratuit între vii. pot fi încheiate de un singur soţ cu consimţământul prezumat al celuilalt soţ. care se fac cu intenţia de a respecta unele obiceiuri din societate. iar nu şi la cele pentru cauză de moarte. Prin excepţie. această limită se referă atât la bunuri mobile. De exemplu.

(2) C. deoarece nu se cunosc cotele-părţi ale soţilor pentru a se putea considera că nulitatea loveşte actul doar în ceea ce priveşte partea din bun ce se cuvine soţului care nu şi-a dat consimţământul. 224 . se va apăra invocând prin întâmpinare caracterul de bun comun şi faptul că actul de înstrăinare. În al doilea rând.fam. deoarece acesta nu ar avea niciodată interesul să participe la o astfel de acţiune – întrucât el este cel care a înstrăinat bunul comun către terţul pârât –. B. Într-adevăr. C. acest soţ poate să confirme actul. iar nu de o nulitate absolută întemeiată pe art. iar dacă terţul va introduce o acţiune în revendicare. în calitate de proprietar devălmaş. 30 alin. Caracteristicile acestei nulităţi sunt următoarele: a) Este vorba de o nulitate relativă. soţul care nu a consimţit la încheierea actului poate introduce singur acţiunea în revendicarea bunului comun. De asemenea. încheiat doar de către celălalt soţ. b) Nulitatea actului este totală.actului se poate opune predării bunului. iar o atare cerinţă ar paraliza posibilitatea de acţiune a reclamantului şi ar da o primă de încurajare soţului care a încheiat actul de înstrăinare cu încălcarea limitelor mandatului tacit reciproc. soţul care nu şi-a dat consimţământul are la îndemână acţiunea în nulitate relativă a actului încheiat de către celălalt soţ. într-o asemenea împrejurare. Acţiunea se introduce împotriva soţului care a încheiat actul şi a terţului care a contractat cu acest soţ. nu s-ar putea opune soţului neparticipant la act necesitatea ca şi celălalt soţ să fie parte. prin această sancţiune se ocrotesc interesele soţului care nu şi-a dat expres consimţământul şi numai el şi succesorii lui o pot invoca. în acţiunea în revendicare. În al treilea rând. nu îi este opozabil. ca reclamant.

mobil sau imobil . efectele nulităţii le suportă şi terţul dobânditor. chiar dacă a fost de bună-credinţă. fără consimţământul celuilalt soţ. printr-un act cu titlu oneros (de exemplu. invocând art. (iii) dacă unul dintre soţi a înstrăinat un bun . printr-un act cu titlu oneros. se acordă preferinţă comunităţii de bunuri faţă de principiul ocrotirii bunei-credinţe a terţului (soţul neparticipant la act încearcă să evite o pagubă – certat de damno vitando – în timp ce terţul încearcă să păstreze un beneficiu – certat de lucrum captando). indiferent de natura acestuia. 1909 C. iar terţul avea datoria să depună diligenţele necesare şi să se intereseze dacă bunul este comun sau propriu. fără consimţământul celuilalt soţ. un contract de vânzarecumpărare). într-o astfel de acţiune în anulare atunci când a fost de rea-credinţă. împărţirea bunurilor comune produce doar efecte pentru viitor – când se realizează în timpul căsătoriei – sau de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ – când se realizează la desfacerea căsătoriei sau după desfacerea căsătoriei.printr-un act cu titlu gratuit. fără consimţământul expres al celuilalt soţ. şi poate păstra bunul în calitate de dobânditor prin posesia de bunăcredinţă (aşa-numita „prescripţie instantanee”). acestea sunt diferite. deoarece fiind vorba de o comunitate organizată. d) În ceea ce priveşte efectele nulităţii faţă de terţul contractant. deoarece această limită a mandatului tacit reciproc este prevăzută expres de lege. terţul va pierde întotdeauna bunul. (ii) dacă unul dintre soţi a înstrăinat un imobil. (iv) neîndoielnic.c) Înstrăinarea nu devine valabilă după ce bunul respectiv este împărţit între soţi.. în acest caz.civ. se consideră că efectele nulităţii relative le suportă şi terţul dobânditor. potrivit următoarelor distincţii: (i) dacă unul dintre soţi a înstrăinat un bun mobil. atunci terţul dobânditor de bună-credinţă se poate apăra. adică a ştiut că bunul este 225 . cu încălcarea limitelor de fapt sau convenţionale. deoarece.

drepturile de administrare.comun şi. după cum. precum şi cele dintre fiecare soţ şi terţi cu privire la bunurile proprii ale fiecărui soţ sunt guvernate de dreptul comun.4. dreptul soţilor asupra bunurilor proprii nu ridică probleme practice deosebite. 1307 C. a încheiat actul cu un singur soţ. Gestiunea bunurilor proprii (drepturile soţilor asupra bunurilor proprii) potrivit Codului familiei În principiu. asupra bunurilor proprii. fie cu celălalt soţ.civ. Noul Cod civil s-a îndepărtat aşadar de soluţia tradiţională din cuprinsul Codului familiei.). între soţi. cu încălcarea limitelor mandatului tacit reciproc. instituit prin 226 . cu privire la bunurile lor proprii sunt aplicabile dispoziţiile privind gestiunea de afaceri (art. cu excepţia vânzării între soţi care este interzisă. 4. respectiv sistemul cogestiunii. 987991 C.1. Fiecare soţ exercită în mod exclusiv. pentru majoritatea actelor juridice care au ca obiect bunuri comune ale soţilor. potrivit art. legiuitorul a consacrat mecanismul gestiunii paralele (concurente).civ. comunitatea fiind dotată astfel cu un „executiv bicefal”. Un soţ poate da un mandat general celuilalt soţ pentru administrarea bunurilor sale proprii. De asemenea. totuşi. potrivit dreptului comun. 4.3.4. Raporturile dintre soţi. poate să-i dea un mandat special pentru înstrăinarea anumitor bunuri proprii. Aspecte generale În sistemul noului Cod civil. Gestiunea bunurilor comune potrivit noului Cod civil 4. folosinţă şi dispoziţie. fiecare soţ poate să încheie diferite acte juridice fie cu terţii.

art. (3) Dispoziţiile art. 345 şi art.4. a cărei raţiune nu mai subzistă.2. folosesc şi dispun împreună de bunurile comune. (2) De asemenea. potrivit cărora soţii administrează. 345: „(1) Fiecare soţ are dreptul de a folosi bunul comun fără consimţământul expres al celuilalt soţ. (4) În măsura în care interesele sale legate de comunitatea de bunuri au fost prejudiciate printr-un act juridic. atât din punctul de vedere al bunurilor. cât şi al naturii actelor juridice asupra acestora. acte de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune. (2) Cu toate acestea. Consecinţa firească a noii perspective şi opţiuni legislative în materia gestiunii bunurilor comune este renunţarea la prezumţia mandatului tacit reciproc. schimbarea destinaţiei bunului comun nu se poate face decât prin acordul soţilor. fiecare soţ poate încheia singur acte de conservare. Domeniul de aplicare. fără a fi afectate drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă.4. 4. oricare dintre soţi poate dispune singur. de bunurile mobile comune a căror 227 . Sistemul gestiunii paralele 4. potrivit art. Art. Cu toate acestea. Astfel. 346 permit identificarea domeniului de aplicare a sistemului gestiunii paralele. soţul care nu a participat la încheierea actului nu poate pretinde decât dauneinterese de la celălalt soţ. 35 alin. (1).” De asemenea. 346 prevede că : „(1) Actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunurile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soţi.dispoziţiile art. cu titlu oneros. odată cu consacrarea sistemului gestiunii concurente.1. precum şi acte de dobândire a bunurilor comune.2. 322 rămân aplicabile.

. (3) Când acţiunea nu este introdusă de toţi coproprietarii.înstrăinare nu este supusă. posesorii sau petitorii. În ceea ce priveşte acţiunea în revendicarea bunurilor comune. după cum fiecare soţ are calitate procesuală pasivă de a sta singur în proces şi de a apăra comunitatea de bunuri. Dispoziţiile art. art. (3) Sunt. fiecare soţ are calitate procesuală activă de a sta singur în proces. 345 alin.actele de administrare. consacră soluţia potrivit căreia „(1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie.actele de conservare.actele de folosinţă. (4) rămân aplicabile. Hotărârile judecătoreşti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi coproprietari. (2) Hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor. în orice acţiune privitoare la coproprietate.civ. pârâtul poate cere instanţei de judecată introducerea în cauză a celorlalţi coproprietari în calitate de reclamanţi. potrivit legii.C. . formulate de oricare dintre soţi sau introduse împotriva oricăruia dintre soţi. Prin urmare. putând formula acţiuni mobiliare sau imobiliare. . intră în sfera de aplicare a acestei reguli şi acţiunile în justiţie corespunzătoare.” Din analiza acestor texte rezultă că sunt supuse regulii gestiunii paralele următoarele categorii de acte având ca obiect bunuri comune: . (1) darurile obişnuite. potrivit legii. inclusiv în cazul acţiunii în revendicare. anumitor formalităţi de publicitate. nu sunt supuse unor formalităţi de publicitate. exceptate de la prevederile alin. Deşi legiuitorul se referă doar la „acte”.actele de dispoziţie cu titlu oneros asupra bunurilor mobile care. indiferent de calitatea procesuală. de asemenea. precum şi darurile obişnuite. 643 din N. în termenul şi 228 .

condiţiile prevăzute în Codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.” Prin acest text, problema legată de vechea regulă a unanimităţii este rezolvată în spiritul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Lupaş contra României). 4.4.2.2. Răspunderea pentru actele care prejudiciază comunitatea. Corelativ regulii gestiunii paralele, noul Cod civil instituie principiul responsabilităţii între soţi pentru gestiunea bunurilor comune [art. 345 alin. (4)]. Aceasta înseamnă că soţul care, prin actele pe care le-a încheiat singur, a prejudiciat interesele celuilalt soţ legate de comunitatea de bunuri, răspunde pentru prejudiciul cauzat. Actul rămâne valabil, astfel încât drepturile terţilor nu pot fi afectate (desfiinţate), dar soţul care a încheiat singur actul poate fi obligat la despăgubiri faţă de celălalt soţ. Deşi, la prima vedere, textul pare simplu, în realitate, suscită numeroase întrebări, legate de natura juridică a acestei răspunderi. S-ar putea considera că textul este o aplicaţie a principiului răspunderii civile delictuale, în ideea că unul dintre soţi a încheiat un act care cauzează celuilalt un prejudiciu legat de comunitatea de bunuri. De aici, ideea de daune-interese. Pe de altă parte, se pune întrebarea cât de gravă trebuie să fie culpa acestui soţ? Poate fi angajată răspunderea lui în cazul în care, de exemplu, datorită inabilităţii, a încheiat un act care prejudiciază comunitatea de bunuri? O asemenea soluţie ar genera permanent litigii între soţi şi ar compromite, practic, ideea gestiunii concurente. Or, un soţ nu trebuie privit ca un administrator ordinar, pentru că gestiunea pe care el o exercită are un caracter familial şi gratuit, ceea ce înseamnă că el nu poate fi supus unei supravegheri minuţioase din partea celuilalt soţ, care ar face insuportabil traiul 229

în comun. De aceea, ni se pare că răspunderea ar trebui să intervină în cazul unei culpe care prezintă o anumită gravitate. În sfârşit, precizăm că, potrivit art. 386, actele menţionate la art. 346 alin. (2), respectiv actele cu titlu oneros asupra bunurilor mobile a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalităţi de publicitate, precum şi actele din care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii, încheiate de unul dintre soţi după data introducerii cererii de divorţ, sunt lovite de nulitate relativă, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soţ. Prin urmare, sub condiţia dovedirii fraudei, soţul care a suferit un prejudiciu va putea cere anularea actelor încheiate de celălalt soţ după data introducerii cererii de divorţ, ţinând seama de faptul că, potrivit art. 385 alin. (1), regimul matrimonial încetează între soţi cu efect retroactiv, în principiu de la data cererii de divorţ. Dispoziţiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile, în sensul că soţul care nu a participat la încheierea actului nu poate pretinde decât daune – interese de la celălalt soţ, dacă terţul dobânditor a fost de bună-credinţă. 4.4.3. Sistemul gestiunii comune (cogestiunii) - excepţie de la sistemul gestiunii paralele 4.4.3.1. Domeniul de aplicare. În lumina art. 346, sunt avute în vedere anumite categorii de acte grave, pentru care este necesar consimţământul ambilor soţi, adică actele de dispoziţie asupra bunurilor comune, afară de actele asupra bunurilor mobile a căror înstrăinare nu este supusă formelor de publicitate, precum şi de darurile obişnuite. Rezultă că actele de dispoziţie asupra imobilelor presupun consimţământul expres al ambilor soţi, ca şi în reglementarea actuală. Tot astfel, este necesar acordul ambilor în cazul actelor de dispoziţie cu titlu oneros având ca obiect bunuri mobile supuse formelor de publicitate, precum şi în cazul actelor cu titlu gratuit între vii asupra bunurilor mobile, cu excepţia darurilor obişnuite. 230

De asemenea, actele ce presupun schimbarea destinaţiei unui bun comun pot fi săvârşite doar cu acordul ambilor soţi. Prin urmare, deşi, raportat la întreaga masă de bunuri comune ale soţilor, regula pare să fie gestiunea paralelă, în realitate, în materia actelor de dispoziţie asupra imobilelor şi mobilelor a căror înstrăinare este supusă anumitor formalităţi de publicitate (de exemplu, nave65, aeronave66 etc.), precum şi a actelor cu titlu gratuit între vii, regula cogestiunii a triumfat. 4.4.3.2. Modalităţile de exprimare a consimţământului. În primul rând, este impusă condiţia încheierii actului de comun acord. Dacă, însă, iniţiativa încheierii actului aparţine doar unuia dintre soţi, acesta trebuie să aibă şi consimţământul celuilalt soţ67.
Potrivit art. 51¹¹ din O.G. nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituirea şi/sau transmiterea de drepturi reale asupra navelor, precum şi stingerea acestor drepturi, care nu sunt transcrise în registrele prevăzute la art. 511 şi 517, nu sunt opozabile terţilor. Registrele prevăzute la art. 511 sunt: Registrul matricol al navelor maritime, Registrul matricol al navelor de navigaţie interioară, Registrul matricol al navelor de navigaţie interioară, Registrul matricol al navelor de navigaţie interioară, iar art. 517 are în vedere Registrul de evidenţă a navelor în construcţie. Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra navelor care arborează pavilionul român se transcrie, la solicitarea persoanelor juridice sau fizice titulare ale acestor drepturi, făcându-se menţiunile corespunzătoare şi în actul de naţionalitate. 66 Potrivit art. 22 din Codul aerian – O.G. 29/1997, cu modificările şi completările ulterioare, actele de proprietate sau de transmitere a proprietăţii, de constituire de ipoteci sau a altor drepturi reale care privesc o aeronavă civilă sunt reglementate de legislaţia naţională şi se înscriu în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile. Înscrierea în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile nu este constitutivă de drepturi şi are ca efect numai opozabilitatea faţă de terţi a dreptului înscris. 67 Art. 346 se referă la „acordul ambilor soţi”, în timp ce art. 347, care instituie sancţiunea nulităţii relative, se referă la lipsa „consimţământului expres al ambilor soţi”. Este o uşoară necorelare a textelor, condiţia de valabilitate a actului fiind evident aceea a consimţământului expres al ambilor soţi.
65

231

Aceasta înseamnă că acordul soţilor se va realiza fie prin încheierea actului în prezenţa ambilor, fie prin încheierea actului de către unul dintre soţi, dar şi în numele celuilalt soţ, pe baza unui mandat expres şi special. Se remarcă deosebirea faţă de materia regimului matrimonial primar, unde, pentru unele situaţii speciale, s-a prevăzut necesitatea consimţământului expres, în scris al celuilalt soţ (de exemplu, în ceea ce priveşte locuinţa familiei). 4.4.3.3. Sancţiunea. Actul încheiat fără consimţământul celuilalt soţ este lovit de nulitate relativă, [art. 347 alin. (1)], regimul nulităţii fiind cel de drept comun. Desigur, soţul în cauză poate să confirme actul. De asemenea, va fi apărat de efectele nulităţii terţul dobânditor care a depus diligenţa necesară pentru a se informa cu privire la natura bunului [art. 347 alin. (2)], în această ipoteză soţul lezat prin neexprimarea consimţământului putând pretinde doar daune-interese de la celălalt soţ. Cu toate acestea, prin excepţie, soţul care nu şi-a dat consimţământul ca celălalt soţ să întrebuinţeze bunuri comune pentru a deveni singur acţionar la o societate comercială ale cărei acţiuni se tranzacţionează pe o piaţă reglementată nu poate cere decât daune-interese de la celălalt soţ (art. 349 alin. (1) teza a IIa). 4.5. Gestiunea exclusivă potrivit noului Cod civil

Gestiunea exclusivă înseamnă că actele supuse acestui mecanism nu pot fi îndeplinite decât de unul dintre soţi, în virtutea caracterului personal al actului săvârşit. Intră în această categorie: - legatul. Astfel, potrivit art. 350 din N.C.civ., fiecare soţ poate dispune prin legat de partea ce i s-ar cuveni, la încetarea căsătoriei, din comunitatea de bunuri. Soluţia se justifică prin caracterul personal al testamentului, pe de o parte, iar, pe de altă 232

parte, prin efectul „mortis causa” al actului, care presupune că acesta produce efecte la decesul soţului dispunător, când încetează şi comunitatea de bunuri; - gestiunea sumelor de bani sau a titlurilor aflate în conturile deschise doar pe numele unuia dintre soţi. Soţul titular al contului are gestiunea exclusivă, independent de provenienţa sau natura juridică a acestor bunuri (art. 317 alin. (2) din N.C.civ.); - bunurile comune destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi şi care nu au natura juridică a bunurilor proprii, respectiv elementele unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri (art. 340 lit. c), teza a II-a coroborat cu art. 327 care consacră independenţa profesională a soţilor). Gestiunea exclusivă are în vedere doar actele de gestiune curentă, ca excepţie de la regula gestiunii paralele. Nu se derogă, însă, de la condiţia consimţământului conjunct al soţilor, în cazul actelor grave, dispoziţiile art. 346 şi ale art. 347 fiind aplicabile; - titlurile de valoare care, deşi sunt bunuri comune, soţul care este asociat exercită singur toate drepturile ce decurg din această calitate (art. 349 alin. (2), teza a II-a). 4.6. Gestiunea bunurilor proprii potrivit noului Cod civil

Potrivit art. 342, fiecare soţ poate folosi, administra şi dispune liber de bunurile sale proprii, în condiţiile legii. În absenţa unor dispoziţii speciale privind modalitatea de realizare a gestiunii bunurilor proprii, îşi vor găsi aplicarea mecanismele din dreptul comun, ţinând seama însă, dacă este cazul, de regulile de protecţie care configurează regimul primar imperativ, care prevalează asupra oricăror altor dispoziţii; spre exemplu, dacă locuinţa conjugală este bun propriu al unuia dintre soţi, acesta nu poate dispune totuşi singur şi discreţionar de imobilul în cauză (art. 322 alin. (1) din N.C.civ.). 233

Secţiunea 5. Împărţeala (partajul) bunurilor comune în timpul căsătoriei 5.1. Împărţeala bunurilor comune în timpul căsătoriei potrivit Codului familiei

Preocuparea legiuitorului pentru protecţia comunităţii de bunuri a soţilor a determinat şi o viziune extrem de restrictivă cu privire la posibilitatea soţilor de a pune capăt devălmăşiei dintre ei în timpul căsătoriei, datorită temerii că o împărţeală68 a bunurilor comune ar semnifica, de fapt, încetarea comunităţii, ceea ce era inadmisibil în concepţia redactorilor Codului familiei. Altfel spus, prin derogare de la regula din dreptul comun potrivit căreia nimeni nu poate fi silit să rămână în indiviziune, în viziunea Codului familiei, proprietatea comună devălmaşă a soţilor a fost concepută ca fiind o proprietate comună organizată şi forţată, menită să dăinuie cât timp durează şi căsătoria. Aşa fiind, în acest cod au fost prevăzute doar două situaţii în care împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei a fost socotită admisibilă: la cererea oricăruia dintre soţi, pentru motive temeinice şi la cererea creditorilor personali ai unuia dintre soţi, care a urmărit bunurile personale ale acestuia, ce s-au dovedit, însă, insuficiente pentru satisfacerea creanţei sale. Prima ipoteză a fost reglementată în art. 36 alin. (2) C.fam.: „Pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime sau numai o parte dintre ele, se pot împărţi prin hotărâre judecătorească şi în timpul căsătoriei. Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii. Bunurile neîmpărţite, precum şi cele ce se vor dobândi ulterior, sunt bunuri comune.” Din cuprinsul textului rezultă că, sub imperiul Codului familiei, împărţirea bunurilor comune la cererea unuia dintre soţi are un caracter excepţional, presupunând existenţa unor motive
Codul de procedură civilă foloseşte noţiunea de împărţeală: în Cartea VI, „Proceduri speciale”, Cap. VII1 poartă titlul „Procedura împărţelii judiciare” (s. n.).
68

234

temeinice. De asemenea, împărţirea se poate face doar pe cale judecătorească. Urmare împărţelii, bunurile comune supuse partajului vor deveni bunuri proprii. Bunurile comune care nu au fost împărţite îşi păstrează, firesc, acest caracter, după cum toate bunurile dobândite după partaj, în timpul căsătoriei, vor fi bunuri comune. Cu alte cuvinte, comunitatea de bunuri nu încetează, ci rămâne în fiinţă atâta timp cât va dura şi căsătoria. Evident, partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei produce efecte numai pentru viitor, prin derogare de la prevederile art. 786 C.civ. Cea de-a doua ipoteză face obiectul art. 33 alin. (2) C.fam. Astfel, după ce art. 33 alin. (1) prevede că „bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi”, alin. (2) al aceluiaşi text dispune: „Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul său personal poate cere împărţirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale.” Pentru a fi admisă o astfel de acţiune, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: a) creditorul personal al unuia dintre soţi să fi urmărit, în prealabil, bunurile proprii ale debitorului său, ceea ce înseamnă că această acţiune are un caracter subsidiar; b) bunurile proprii ale soţului debitor să se fi dovedit neîndestulătoare pentru acoperirea creanţei sale; c) obiectul acţiunii creditorului să îl constituie bunurile comune ale soţilor, însă numai în măsura acoperirii creanţei sale. Dacă instanţa constată că aceste condiţii sunt îndeplinite, va admite acţiunea de partaj formulată de către creditor şi va dispune împărţeala bunurilor cerută de către acesta. Creditorii exercită acţiunea în împărţirea bunurilor comune în nume propriu, iar nu pe calea acţiunii oblice, în numele soţului debitor, condiţiile de exercitare ale celor două acţiuni de partaj fiind diferite. 235

Ca şi în cazul împărţirii bunurilor comune în timpul căsătoriei la cererea unuia dintre soţi, vor deveni bunuri proprii numai bunurile comune împărţite la cererea creditorului şi atribuite fiecărui soţ (art. 33 alin. (3) C.fam.). Bunurile neîmpărţite, ca şi cele dobândite ulterior, vor fi bunuri comune, pentru că regimul matrimonial al comunităţii de bunuri îşi continuă existenţa atâta timp cât va dura căsătoria. Ambele cazuri de împărţire a bunurilor comune în timpul căsătoriei sunt ipoteze admise de Codul familiei în mod excepţional, nefiind permisă extinderea lor şi la alte situaţii. Cu toate acestea, jurisprudenţa şi doctrina au extins această posibilitate şi în alte cazuri, generate de aplicarea unor dispoziţii legale extrinseci Codului familiei, socotind că partajul bunurilor comune poate fi cerut şi în cazul confiscării speciale, ca măsură de siguranţă dispusă potrivit Codului penal, precum şi în cadrul contestaţiei la executare, în condiţiile art. 4001 din C.pr.civ., respectiv în condiţiile art. 174 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată. 5.2. Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei potrivit noului Cod Civil

Noul Cod civil menţine posibilitatea împărţirii bunurilor comune în timpul căsătoriei, cu precizarea că, spre deosebire de reglementarea restrictivă din Codul familiei, permite soţilor să recurgă oricând în timpul căsătoriei la un partaj amiabil. Astfel, potrivit art. 358, în timpul regimului comunităţii, bunurile comune pot fi împărţite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de neînţelegere. Prin urmare, în timpul căsătoriei se poate face un partaj amiabil al bunurilor comune, prin act notarial, sau, în caz de neînţelegere, pe cale judecătorească, fără însă ca legea să mai 236

Alin. bunuri comune sau bunuri proprii. (4) al art. art. Astfel. pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune. după caz.condiţioneze admisibilitatea acţiunii de partaj de dovada unor motive temeinice. 357 alin. (2). Cu toate acestea. Prin urmare. devenind. 348-349 conţin soluţii legislative exprese vizând problematica aportului în bunuri comune la constituirea unei 237 . Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii şi pot fi urmărite de creditorul personal. Bunurile atribuite fiecărui soţ prin partaj devin bunuri proprii. 358 consacră expres soluţia potrivit căreia regimul comunităţii nu încetează decât în condiţiile legii. soluţiile prezentate privind împărţirea bunurilor comune la cererea creditorilor personali ai unuia dintre soţi se menţin şi în reglementarea cuprinsă în noul Cod civil. Până la proba contrară. Secţiunea 6. însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale. Dispoziţii speciale din noul Cod civil privind drepturile soţilor în lumina legislaţiei societăţilor comerciale Art. creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune. În sfârşit. după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor. La împărţirea bunurilor comune se aplică în mod corespunzător prevederile art. 353 prevede expres că bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi. chiar dacă toate bunurile comune au fost împărţite în timpul căsătoriei. bunurile care vor fi dobândite după partaj sunt supuse regimului comunităţii legale. iar bunurile neîmpărţite rămân bunuri comune. în sensul că se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ. se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală. cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune.

părţile sociale sau. (2) Pentru exercitarea drepturilor ce le revin ca asociaţi soţii trebuie să desemneze un reprezentant comun. inclusiv societatea civilă70. 348 „(1) Bunurile comune pot face obiectul unui aport la societăţi. soţul care nu şi-a dat acordul la întrebuinţarea bunurilor comune nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soţ.C.persoane juridice. 71 A se vedea O. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. reglementând aspecte practice deosebit de importante pentru constituirea societăţilor şi natura juridică a titlurilor de valoare. nr. de acţiuni.G. Cu privire la reglementarea societăţilor comerciale.Of. 70 Cu privire la contractul de societate. publicată în M. fără acordul celuilalt soţ. se remarcă faptul că ipoteza avută în vedere de art. după caz. cu modificările şi completările ulterioare. 347. potrivit art. după caz. ci are în vedere orice societate. cu modificările şi completările ulterioare. nr. nr. fără a fi afectate drepturile dobândite de terţi. Cu toate acestea. niciunul dintre soţi nu poate singur. a se vedea Legea nr. 349 prevede că: „(1) Sub sancţiunea prevăzută la art. soţul care a devenit asociat exercită singur toate drepturile ce decurg din această calitate. Astfel. art. 1881-1954 din N. 348 nu se reduce la sfera societăţilor comerciale69. care poate fi oricare dintre ei sau un terţ.civ.” În primul rând.Of. Aceste texte vor constitui dreptul comun în materia societăţilor.” De asemenea. 39 din 31 ianuarie 2000. să dispună de bunurile comune ca aport la o societate sau pentru dobândirea de părţi sociale ori. În cazul societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată. în condiţiile legii. 346 alin. dispoziţiile art. în condiţiile legii. 1066 din 17 noiembrie 2004. acţiunile sunt bunuri comune. asociaţii sau fundaţii. 69 238 . a se vedea art. (2) În toate cazurile. republicată în M. (1) şi art. 31/1990. precum şi asociaţiile şi fundaţiile71. Textele sunt evident binevenite. 347 aplicându-se în mod corespunzător.

pe cale de consecinţă. în această ipoteză. (1) şi. atât pentru actele prin care un soţ dispune aducerea unui bun comun ca aport la o societate (faza constituirii societăţii). se pot identifica următoarele aspecte principale: a) Art. 31/1990. art. respectiv art. 83. c) Alin. soluţia este diferită faţă de aceea de lege lata. Textul instituie regula cogestiunii. 348 alin. 346 alin. 349 alin. respectiv art. care permitea unui singur soţ să facă toate aceste acte în temeiul mandatului tacit reciproc între soţi.În al doilea rând. care poate fi unul dintre soţi sau un terţ. (2) al art. Prin aceasta. când trebuie să-şi desemneze un reprezentant comun. legiuitorul a asimilat aportul unui act de înstrăinare a bunului comun. cu După cum se poate observa. 347 se înţelege că. 348 are în vedere. soluţia este identică aceleia pe care o consacră în prezent art. în ceea ce priveşte soluţiile preconizate. Prin urmare. Aceasta nu reprezintă nicio noutate în raport cu reglementarea „de lege lata”. motiv pentru care a impus condiţia consimţământului expres ambilor soţi. cât şi pentru actele de dobândire de părţi sociale sau de acţiuni cu bunuri comune (faza ulterioară constituirii societăţii). soţii exercită în comun calitatea de asociaţi. (1) are în vedere în mod special ipoteza societăţilor. în condiţiile legii. din punctul de vedere al gravităţii lor. 72 239 .72 d) Art. Prin trimiterea la art. (1) instituie regula cogestiunii. 102 din Legea nr. 348 alin. indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a bunului comun aportat şi indiferent dacă se aduce ca aport însuşi dreptul de proprietate sau un alt drept. b) De asemenea. ipoteza în care soţii devin asociaţi. (1) instituie regula potrivit căreia bunurile comune pot fi aduse ca aport la constituirea unei societăţi sau a unei asociaţii ori fundaţii.

pe lângă împărţirea bunurilor comune. Încetarea şi lichidarea comunităţii 7. iar în cadrul lichidării propriu-zise. Încetarea şi lichidarea comunităţii legale potrivit Codului familiei Codul familiei nu reglementează expres aspectele privind încetarea şi lichidarea regimului matrimonial. prevăzută de art. cu excepţia cazului în care actul are ca obiect dobândirea de acţiuni tranzacţionate pe o piaţă reglementată.fam. 36 C. dar soţul asociat exercită singur drepturile care decurg din această calitate. problematica privind încetarea şi lichidarea comunităţii de bunuri prezintă aspecte mult mai complexe. Sancţiunea care se aplică în cazul în care lipseşte acordul unuia dintre soţi este nulitatea relativă a actului. când soţul care nu şi-a dat consimţământul poate cere numai daune-interese. 240 . care nu se reduc la mecanismul împărţirii bunurilor comune ale soţilor. Aceasta înseamnă că suntem în prezenţa unei gestiuni exclusive. 347. prin învoiala soţilor sau. este necesar să se stabilească data încetării comunităţii (a regimului matrimonial). prin hotărâre judecătorească. Secţiunea 7. după caz. natura juridică a comunităţii post-matrimoniale. acţiunile. în toate cazurile. sunt bunuri comune. în caz de neînţelegere. Totuşi. Art. chiar sub imperiul regimului unic şi imperativ al comunităţii de bunuri. părţile sociale sau.1. Astfel. are în vedere doar împărţirea bunurilor comune la desfacerea căsătoriei. trebuie avute în vedere problemele legate de lichidarea pasivului matrimonial. e) Dată fiind natura comună a bunului adus ca aport.excepţia aportului de bunuri imobile pentru care se cererea consimţământul expres al ambilor soţi.

24 alin. (2)]. încetarea căsătoriei. (1) din materia căsătoriei putative. un caz special de desfacere a căsătoriei este cel reglementat de art. anularea căsătoriei prin hotărâre judecătorească. (1)] şi desfacerea căsătoriei prin divorţ [alin. 73 241 . distinge între încetarea căsătoriei prin moartea unuia dintre soţi sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre ei [alin. considerându-se că nu a existat niciodată căsătorie şi.1. când cel puţin unul dintre soţi a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei. 37 C. inclusiv în ceea ce priveşte regimul matrimonial. În sfârşit. Cauzele încetării regimului comunităţii legale Cauzele încetării regimului comunităţii legale coincid cu cele care produc disoluţia căsătoriei73. art. În toate aceste cazuri. C. În plus. însă.fam. ambii soţi au fost de rea-credinţă la încheierea căsătoriei lovite de nulitate. atunci nulitatea produce efecte retroactive. Dacă. problema lichidării comunităţii de bunuri. căsătoria produce efecte juridice. În acest caz. 22 C. desfiinţarea căsătoriei.fam. potrivit căruia raporturile patrimoniale dintre bărbat şi femeie sunt supuse. nici regim matrimonial. reglementează nulitatea căsătoriei.fam. nu se pune.1. în acest context interesând art. Noţiunea de disoluţie acoperă generic toate cauzele de încetare a regimului matrimonial: desfacerea căsătoriei. în cazul căsătoriei putative. având în vedere principiul potrivit căruia regimul matrimonial nu poate exista decât în limitele temporale ale căsătoriei. ceea ce înseamnă că nu poate supravieţui disoluţiei căsătoriei. regimul matrimonial încetează la data la care s-a produs disoluţia căsătoriei. prin asemănare. după caz. Art. 19 şi urm. până la constatarea nulităţii sau. Altfel spus. aşadar. în funcţie de cauzele de încetare.7. desfacere sau desfiinţare a căsătoriei. deci. dispoziţiilor privitoare la divorţ.

în proprietate pe cotepărţi.Încetarea regimului matrimonial este. Aceasta înseamnă că: .fam. în practică. însă. încetând.bunurile dobândite după această dată nu mai sunt comune. urmează să fie împărţite. Împărţeala bunurilor comune se poate face chiar în cadrul procedurii de divorţ. împărţeala bunurilor comune poate să intervină la o dată mult ulterioară rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ.prezumţia de mandat tacit reciproc nu se mai aplică în raport cu bunurile comune. la desfacerea căsătoriei. în sensul art. 242 . Pentru acest din urmă caz. Bunurile comune ale soţilor. Data încetării comunităţii de bunuri la divorţ Efectul principal al desfacerii căsătoriei prin divorţ îl constituie încetarea regimului matrimonial pe data desfacerii căsătoriei prin hotărâre judecătorească irevocabilă. distincţia între bunuri comune şi bunuri proprii. după desfacerea căsătoriei şi încetarea regimului matrimonial.2. 7. deoarece. potrivit regulilor care privesc împărţirea bunurilor comune. se pune problema de a şti dacă bunurile comune ale soţilor rămân şi după divorţ în proprietate comună în devălmăşie sau dacă proprietatea devălmaşă a soţilor se transformă de drept. 32 C. redevine activ principiul din dreptul comun. prin efectul divorţului. dar. potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune. lichidare care presupune repartiţia activului şi a pasivului comunitar între soţi. distinctă de problema privind lichidarea comunităţii legale de bunuri. de altfel. compensarea reciprocă a creanţelor etc. . .obligaţiile asumate de soţi după această dată nu mai pot fi considerate comune. de regulă.1.

ar trebui să acceptăm că sunt aplicabile. de asemenea. respectiv a împărţelii bunurilor comune. în lipsa unei reglementări exprese. însă. iar datoriile făcute de fiecare dintre foştii soţi sunt. exclusive soţului care şi le-a asumat. cu unele adaptări. de această problemă teoretică. regulile dreptului comun în materia indiviziunii (precum regula unanimităţii). pentru că aceasta nu este determinată. până la efectuarea împărţelii. cotele-părţi nefiind determinate. dar comunitatea devălmaşă a soţilor poate continua să supravieţuiască până la realizarea lichidării. creditorii comuni ai soţilor păstrează dreptul de a urmări pentru realizarea creanţei lor totalitatea bunurilor comune. În concluzie. dată fiind încetarea regimului matrimonial. se poate spune că regimul matrimonial încetează de drept. în condiţiile în care. interesul practic este de a şti cum se exercită drepturile foştilor soţi asupra bunurilor comune. Bunurile dobândite ulterior divorţului sunt proprietate exclusivă a fostului soţ dobânditor. Cât priveşte gestiunea bunurilor comune după desfacerea căsătoriei. deci dreptul lor nu este modificat prin încetarea regimului matrimonial. 243 . Astfel. iar regimul matrimonial a încetat. prin efectul hotărârii irevocabile de divorţ. ci doar determinabile. prezumţia de mandat tacit reciproc între soţi nu-şi mai găseşte aplicare. Aceste “adaptări” ale dreptului comun la proprietatea devălmaşă presupun că: fostul soţ nu poate să înstrăineze cota sa de proprietate din bunurile comune. Dincolo. iar nu regulile de gestiune a bunurilor specifice regimului matrimonial al comunităţii de bunuri. pentru viitor. până la data împărţelii.Se consideră că proprietatea comună continuă să-şi păstreze caracterul devălmaş şi după divorţ. deoarece căsătoria a fost desfăcută. nu mai pot fi aplicate regulile de gestiune a bunurilor comune care au funcţionat în timpul căsătoriei şi care erau specifice regimului matrimonial al comunităţii legale.

Împărţirea bunurilor comune prin bună învoială. 1704 – 1717 C. prevede: „La desfacerea căsătoriei. 39 alin. tot printr-o tranzacţie. semnifică momentul la care învoiala părţilor îşi produce efectele.” Din acest text rezultă că împărţeala bunurilor comune. se poate face prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească.1. va hotărî instanţa judecătorească.1. folosită de art.3. b) în timpul procesului de divorţ. 7. 271-273 din C. 244 . conform art. (1) C. Dacă soţii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune. Învoiala poate avea loc.Nu se confundă. la desfacerea căsătoriei. 36 alin. 36 alin.fam. (1) C. În ambele aceste cazuri.1. c) după divorţ..fam. Momentul când învoiala poate avea loc. Art. adică la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ. Modalităţile de partaj. conform art. A.2. de care judecătorul va lua act tot în condiţiile art. (1) C. de care judecătorul va lua act şi va pronunţa asupra partajului o hotărâre de expedient.3.1. tranzacţia îşi va produce efectele numai la data desfacerii căsătoriei. după caz: a) concomitent cu pronunţarea hotărârii de divorţ: soţii depun o tranzacţie asupra partajului. 7.fam.civ.civ. bunurile comune se împart între soţi. încetarea regimului comunităţii legale cu încetarea proprietăţii devălmaşe a soţilor. încheiată potrivit art.pr.. Sintagma „la desfacerea căsătoriei”.3.. 271-273 din C.pr. aşadar.civ. Partajul bunurilor comune 7. potrivit învoielii acestora. încheiată în faţa instanţei sau în faţa notarului public. la dosarul de divorţ.

1.3. legea neprevăzând o anumită formă ad validitatem pentru actul juridic al împărţelii. Dacă părţile nu se învoiesc. Soţii se pot învoi să transforme devălmăşia în indiviziune – caz în care nu este vorba de partaj. ci doar de stabilirea contribuţiei fiecăruia la dobândirea bunurilor comune şi.Dacă învoiala soţilor intervine anterior intentării acţiunii de divorţ. Totuşi. Judecarea oricărei cereri de împărţeală privind bunuri asupra cărora părţile au un drept de proprietate comună se face cu procedura prevăzută în Codul de procedură civilă (art. Forma scrisă poate fi cerută ad probationem. în cazul tranzacţiei.3. instanţa trebuie să stabilească. 245 . instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii. Soţii pot încheia actul de partaj în forma unui înscris sub semnătură privată sau a unui înscris autentic. cum este cazul art. Împărţirea bunurilor comune prin hotărâre judecătorească. Obiectul învoielii soţilor. sau al art.civ..civ. 30 alin. calitatea de coproprietar. 673¹67314). convenţia astfel încheiată poate valora mijloc de probă cu privire la existenţa şi valoarea bunurilor comune într-un viitor proces de partaj. Forma învoielii soţilor. potrivit art. deoarece contravine regimului matrimonial al comunităţii. cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii. 1191 C. practic. în temeiul principiului conversiunii actelor juridice. pe cale de consecinţă. C. ea este nulă absolut. 7.. a cotelor . 1705 C.părţi din dreptul de proprietate comună – sau să împartă bunurile în materialitatea lor. compunerea masei de împărţit în care intră numai bunurile comune ale soţilor existente la data împărţelii. (2) C.fam. realizând un partaj propriu-zis. B. În ceea ce priveşte bunurile supuse împărţelii.

cotele de contribuţie se stabilesc raportat la totalitatea bunurilor comune. 246 . . diferenţa putând să meargă până la o cotă de 100 % pentru un soţ şi de 0% pentru celălalt.din egalitatea soţilor.valoarea bunurilor proprii ale unui soţ nu are influenţă în privinţa determinării cotei sale de contribuţie la dobândirea bunurilor comune. însă. va stabili cotele-părţi conform cărora va dispune partajarea bunurilor. În jurisprudenţa recentă. şi nu pentru bunuri privite izolat. cote diferite de contribuţie ale soţilor la dobândirea bunurilor comune. separaţia în fapt a soţilor şi contribuţia singulară a unuia dintre ei. judecătorul este obligat să stabilească. 1 alin.fam. 25 C. Pentru stabilirea cotelor.sumele plătite de unul dintre soţi. pe baza acestei contribuţii. . .De asemenea.din probele administrate în cauză. în mod concret. Jurisprudenţa şi doctrina au identificat o serie de criterii care pot fi avute în vedere la stabilirea cotelor de contribuţie a soţilor la dobândirea bunurilor comune: . tot mai frecvent instanţele stabilesc cote de contribuţie inegale. Pentru dovada contribuţiei soţilor la dobândirea bunurilor comune pot fi administrate orice mijloace de probă. pot să rezulte. (4) şi art. la dobândirea bunurilor comune. prevăzută de lege (art. după cum urmează: veniturile fiecăruia dintre soţi. munca efectivă a fiecărui soţ în gospodărie şi pentru creşterea copiilor. . în timpul căsătoriei. cu titlu de obligaţie personală (cum ar fi întreţinerea unui copil din altă căsătorie) vor fi avute în vedere la stabilirea cotelor de contribuţie. pe baza susţinerilor părţilor şi a probelor administrate în cauză. contribuţia fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune. pentru că. individual determinate. pe perioada separaţiei. se poate deduce o prezumţie simplă privind egalitatea contribuţiei lor la dobândirea bunurilor comune. ca o masă patrimonială.). pot fi avute în vedere o serie de împrejurări.

până Este incorect să se spună că bunurile împărţite la desfacerea căsătoriei devin bunuri proprii. bunurile comune devin bunuri proprietate exclusivă74 a fiecăruia dintre foştii soţi. Efectele partajului. 786 C. Bunurile devin proprietate exclusivă a fiecăruia dintre foştii soţi.4. chiar şi în condiţiile unui asemenea partaj. În ceea ce priveşte efectele partajului. este necesară calificarea bunurilor ca fiind comune sau proprii. 74 247 . deci nu mai poate fi utilizată distincţia între bunuri comune şi bunuri proprii. 7. ca urmare a partajului. deoarece. partajul are deci efect constitutiv. Fiind în prezenţa unei comunităţi de bunuri organizată şi strict reglementată de lege. atunci partajul produce efectul retroactiv din dreptul comun.Aceste reguli generale se menţin şi în reglementarea noului Cod civil. În această ipoteză. regimul matrimonial continuă să funcţioneze şi. b) când împărţirea bunurilor comune se face după divorţ.. Fie că are loc prin bună învoială sau pe cale judiciară. deoarece regimul matrimonial a încetat. Considerăm că trebuie să se facă distincţie între două ipoteze: a) când împărţirea bunurilor comune se realizează la divorţ. Numai în cazul în care împărţirea bunurilor comune se realizează în timpul căsătoriei.1. se pune problema de a determina dacă şi în ce măsură împărţirea bunurilor comune produce efectul retroactiv din dreptul comun al partajului prevăzut de art. prin urmare. iar nu în prezenţa unei proprietăţi comune temporare. bunurile astfel împărţite devin proprii.civ. potrivit căruia fiecare coproprietar este considerat proprietar exclusiv al bunurilor care i s-au atribuit de la data dobândirii lor şi că niciodată nu a fost proprietar asupra celorlalte bunuri. partajul nu poate produce efectul retroactiv din dreptul comun. partajul nu produce efecte decât pentru viitor. potrivit modalităţilor concrete de împărţire (în natură sau prin atribuire).3.

319 alin. deoarece de la această dată a încetat regimul matrimonial. noul Cod civil conţine dispoziţii explicite în această materie. În acest caz.C. desfacerea sau încetarea căsătoriei.2. De asemenea. În cazul în care comunitatea încetează prin moartea unuia dintre soţi. obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori proporţional cu cotele ce le revin din moştenire. aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial. în sensul că: mai întâi se stabileşte cota care revine fiecăruia dintre soţi din comunitatea de bunuri. potrivit alin. 248 .”. lichidarea se face între soţi. partajul are deci efect declarativ. (1) prevede că: „La încetarea comunităţii. art. 355 alin. regimul matrimonial încetează prin constatarea nulităţii.2. În această ipoteză. anularea sau desfacerea căsătoriei.. „Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soţi. iar. Potrivit art. (3). lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat. Încetarea şi lichidarea comunităţii potrivit noului Cod civil 7. în sensul că efectele se produc de la data divorţului. (1) din N. anularea. 7.1. Cazurile de matrimonial încetare a regimului Spre deosebire de Codul familiei.civ.” În cazul încetării regimului matrimonial prin constatarea nulităţii. iar proprietatea comună devălmaşă a soţilor a continuat să existe doar ca o comunitate post-matrimonială de tranziţie. lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat.la data divorţului. respectiv a rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ. apoi cota din comunitate care revine soţului decedat se include în masa succesorală.

cât şi în privinţa obligaţiilor”. foştii soţi rămân coproprietari în devălmăşie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părţi ce revine fiecăruia. art. când se aplică prin asemănare dispoziţiile de la divorţ. 7. deşi art. Data încetării regimului comunităţii legale Pornind de la soluţia conferită în doctrină sub imperiul Codului familiei.C. De asemenea. 355 alin. 356 este plasat în secţiunea referitoare la regimul comunităţii legale.2. 249 . el este aplicabil şi în cazul desfiinţării căsătoriei putative. 356 din N. potrivit art. prevede că „Dacă regimul comunităţii de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei.” De asemenea. dar prezintă avantajul incontestabil al unei reglementări explicite. el se aplică şi comunităţii convenţionale.2. „Până la finalizarea lichidării. Dacă soţii nu au procedat la împărţirea bunurilor comune odată cu încetarea comunităţii de bunuri (prin desfacerea căsătoriei. 369-370). Deşi textul se referă doar la desfacerea căsătoriei. iar proprietatea comună a soţilor va avea în continuare natura juridică a unei proprietăţi devălmaşe. desfiinţarea căsătoriei putative sau înlocuirea comunităţii de bunuri cu separaţia de bunuri).civ. 368. Prin urmare. Totodată. 304 alin. se face distincţie între încetarea regimului matrimonial şi încetarea comunităţii de bunuri. comunitatea de bunuri supravieţuieşte. deoarece şi în acest caz comunitatea legală de bunuri încetează. ţinând seama de soluţiile preconizate în doctrină şi jurisprudenţă sub imperiul Codului familiei. potrivit art. în lumina art. comunitatea subzistă atât în privinţa bunurilor. aceeaşi este soluţia şi în cazul în care se realizează modificarea regimului comunităţii legale prin înlocuirea lui cu un regim de separaţie de bunuri (art. (2).Soluţiile nu prezintă elemente de noutate faţă de actuala jurisprudenţă. (2).

aşadar. „(1) Dacă se naşte prin efectul legii. Evident. iar regulile privind gestiunea bunurilor comune sunt tot cele aplicabile în timpul căsătoriei. cele care ţin de regimul primar imperativ). practic. dispoziţiile privitoare la regimul comunităţii legale se aplică în mod corespunzător.. în cazul căsătoriei putative. regulile specifice acesteia sunt aplicabile numai bunurilor comune dobândite în timpul acesteia. Aceasta înseamnă că.Potrivit art. după desfiinţarea acesteia. 250 .C. sunt proprietate exclusivă a fiecăruia dintre foştii soţi şi nu mai alimentează comunitatea de bunuri. Legiuitorul a optat. considerat ca fiind regimul de drept comun în materia proprietăţii devălmaşe. vor continua să se aplice doar prevederile legale din materia comunităţii legale de bunuri care reflectă regimul proprietăţii devălmaşe (cum sunt cele referitoare la gestiunea bunurilor).” Regimul comunităţii legale a soţilor este. desfiinţarea căsătoriei putative). respectiv cele ale comunităţii legale de bunuri. (2) În cazul în care izvorul proprietăţii în devălmăşie este un act juridic. 668 din N. Precizăm că. în ipoteza în care nu s-a făcut lichidarea la divorţ. iar nu şi celelalte dispoziţii legale specifice regimurilor matrimoniale (de exemplu. Bunurile dobândite după divorţ sau. după încetarea comunităţii.civ. prin această soluţie. punând astfel capăt controverselor doctrinare generate de absenţa unui text clarificator în Codul familiei. pentru o supravieţuire a regulilor aplicabile regimului matrimonial al comunităţii de bunuri. proprietatea în devălmăşie este supusă dispoziţiilor acelei legi care se completează. atunci când comunitatea de bunuri încetează odată cu încetarea regimului matrimonial (divorţ. cu cele privind regimul comunităţii legale. în mod corespunzător. proprietatea devălmaşă a soţilor supravieţuieşte.

3. 7. noul Cod civil nu impune o asemenea condiţie. regimul matrimonial se lichidează potrivit legii. 7.Tot astfel. Aspectul inovator adus de noul Cod civil constă în faptul că. având în vedere faptul că. (1) din N. în ceea ce priveşte lichidarea comunităţii de bunuri prin învoiala soţilor. se instituie expres condiţia formei autentice notariale. Efectele partajului. Condiţia actului notarial poate fi considerată excesivă. 357. Actul de partaj trebuie să îmbrace forma autentică numai în cazul imobilelor. înscrisul întocmit în formă autentică notarială constituie act de lichidare”. art.2. 680 alin. pe cale judiciară.3. prin bună învoială sau. (2). fiecare dintre soţi preia bunurile sale proprii. Tot astfel. Potrivit art.. soluţia este aceeaşi ca şi cea din Codul familiei. Potrivit art. nu mai sunt bunuri comune bunurile dobândite după înlocuirea comunităţii cu separaţia de bunuri. în condiţiile legii.C.2. Hotărârea judecătorească definitivă sau. 320 din N. în sensul că lichidarea comunităţii de bunuri se poate face prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească. la încetarea comunităţii. după care se va proceda la partajul bunurilor comune.civ. „În caz de încetare sau de schimbare. 670 prevede doar că partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească. aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial.” În esenţă. prevede că “La încetarea comunităţii. art. Modalităţile de lichidare. Lichidarea comunităţii.2. 355 alin. 251 .civ. în caz de neînţelegere. după caz. Astfel. Lichidarea comunităţii de bunuri 7. potrivit art. „(1) În cadrul lichidării comunităţii.C.2.1. în materia partajului.3.

partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: a) atribuirea întregului bun. soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor. sunt aplicabile bunurilor aflate în coproprietate. Trimiterea la art. în cadrul comunităţii legale de bunuri. potrivit art. se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ. aplicabile şi „de lege lata”. Astfel. Aceste dispoziţii speciale se completează cu prevederile generale din materia partajului (art.(2) În acest scop. precum şi celor aflate în devălmăşie. potrivit art. la cererea acestora. care trebuie avute în vedere la lichidarea regimului matrimonial. Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură. care implică partajul bunurilor comune şi lichidarea datoriilor. răspunderea soţilor cu bunurile proprii este solidară pentru toate datoriile comune. (3) Dispoziţiile art. 352. 686. 364 alin. pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune. în schimbul unei sulte. proporţional cu cota parte a fiecărui coproprietar. 669-685). în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari. care. (2) din materia regimului separaţiei de bunuri este curioasă. indiferent de izvorul lor. prin alin. Ca şi aspect de noutate.”75 Textul descrie succint mecanismul lichidării comunităţii legale. (2) se aplică în mod corespunzător. Se menţin regulile referitoare la împărţire. cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. 75 252 . potrivit art. valorificând soluţiile deja consacrate în doctrină şi jurisprudenţă. 676. (2) teza a II-a se instituie o prezumţie legală simplă că soţii au avut o contribuţie egală. Până la proba contrară. se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală. 364 alin.” În realitate. partajul bunurilor comune se va face în natură. iar nu doar pentru datoriile asumate pentru acoperirea nevoilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor. Acest text prevede: “Cu toate acestea.

după caz. în condiţiile legii. (2) În cazul imobilelor. în concepţia noului Cod civil împărţeala bunurilor aflate în coproprietate produce efect constitutiv. 680. dar nu mai devreme de data încheierii actului. în caz de neînţelegere. adică numai pentru viitor. de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. sau. Astfel. ţinând totodată cont de efectul constitutiv al cărţii funciare.” 253 . În ceea ce priveşte efectele partajului.b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori. „(1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau. al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj. la licitaţie publică. au fost înscrise în cartea funciară. în cazul împărţelii voluntare. după caz. după caz. şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei. efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă. potrivit art.

Se impune totuşi precizarea că. opţiunea soţilor poate viza una sau mai multe dintre clauzele prevăzute la art. 367 prevede o listă cu caracter limitativ a stipulaţiilor posibile.CAPITOLUL 5 Regimuri matrimoniale convenţionale Noul Cod civil reglementează ca regimuri matrimoniale convenţionale regimul comunităţii convenţionale (art.1.C. Regimul comunităţii convenţionale 1. 367 lit. 254 . chiar dacă în varianta din 2000 a proiectului noului Cod civil se propunea reglementarea şi a acestui tip de regim matrimonial. a)-e). Preliminarii. acest caracter al enumerării putând fi desprins din ipoteza normativă a art. 366. în funcţie de interesele concrete. 360-365). regimul comunităţii convenţionale poate fi ales de viitorii soţi sau de soţi prin încheierea unei convenţii matrimoniale. 366-368 din N. fiind permisă aşadar cumularea lor. Art. după cum rezultă expres din partea introductivă a aceluiaşi articol. lipsit de orice tradiţie în România şi care nu ar fi de natură să înregistreze un interes deosebit. libertatea de acţiune a soţilor este îngrădită. 366-368) şi regimul separaţiei de bunuri (art. fiind considerat un regim complicat.. Prin această tehnică de reglementare. Regimul participării la achiziţii nu a fost reţinut printre modelele alternative la regimul legal al comunităţii.civ. Toate aspectele care nu au făcut obiectul unor derogări convenţionale vor fi supuse dispoziţiilor privind regimul comunităţii legale (reduse la achiziţii). unde se statuează clar că derogările de la regimul legal sunt permise „în condiţiile şi limitele prevăzute în prezenta secţiune”. stipulaţiile convenţionale trebuind a se circumscrie perimetrului îngust trasat de legiuitor. Reglementat de art. Secţiunea 1.

1. o derogare de la această regulă prin convenţie matrimonială nefiind posibilă. 340 lit. le-au imprimat o apartenenţă comunitară. b) vizează bunurile de uz personal. În ceea ce priveşte compoziţia activului matrimonial.2. în structura activului se vor regăsi acele bunuri proprii.Clauzele unei comunităţi convenţionale. b) şi c)”. cu excepţia celor prevăzute la art. aspecte pe care le vom analiza în cele ce urmează. a). după cum se statuează în art. de aspiraţiile. 367 lit. 367 lit. prin clauzele convenţiei matrimoniale. pe lângă bunurile considerate comune (în devălmăşie) sub imperiul regimului legal. În funcţie de interesele patrimoniale concrete. Neîndoielnic. Comunitatea extinsă Potrivit art. convenţia matrimonială poate viza „includerea în comunitate a unor bunuri proprii dobândite înainte sau după încheierea căsătoriei. în ipoteza normativă a lit. faţă de intenţia univocă a legiuitorului. În primul rând. soţii pot opta pentru o comunitate de bunuri mai extinsă sau mai restrânsă decât cea legală. b) şi c). mentalităţile ori alte circumstanţe particulare. (desigur sub rezerva respectării dispoziţiilor de ordine publică din structura regimului primar imperativ). 340 lit.2. 1. se vor supune acestui regim matrimonial alternativ soţii care sunt animaţi de un puternic spirit comunitar. Clauze referitoare la compoziţia comunităţii. a). 367. îşi vor păstra caracterul de bunuri proprii acelea prevăzute de art. în vreme ce. precum şi lichidarea şi partajul său. se face referire la 255 . 1. cărora soţii. gestiunea sa. dobândite înainte sau după încheierea căsătoriei. c). pe care soţii le pot combina în limitele permise de art. vizează compoziţia comunităţii. Art. 340 lit.

acele bunuri cu privire la care donatorul ori testatorul a prevăzut expres că vor fi proprietatea exclusivă a soţului gratificat. Deşi nu există o dispoziţie în acest sens. fiind îndeobşte cunoscut că liberalităţile sunt acte juridice intuitu personae. ceea ce ar presupune că intră în comunitate toate bunurile prezente şi viitoare ale soţilor. Considerăm că nimic nu împiedică soţii să extindă comunitatea legală până la o comunitate universală. precum şi lipsa unei reglementări speciale a comunităţii universale de bunuri. dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri”. în cazul liberalităţilor. a). nu vor putea face parte din activul comunitar. În realitate. cu excepţia bunurilor de uz personal şi a celor destinate exercitării unei profesii [art. modul de redactare a art. Astfel. În al treilea rând. referirea textului la unele bunuri proprii trebuie privită în raport cu faptul că alte bunuri proprii. ridică problema de a determina dacă părţile pot extinde comunitatea legală de bunuri până la limita maximă a unei comunităţi universale. cu excepţia bunurilor de uz personal şi a celor destinate exercitării unei profesii. 367 lit. În al doilea rând. 340 lit. cum sunt cele de uz personal şi cele destinate exercitării unei profesii nu pot fi în niciun caz incluse în comunitate. 256 . folosirea sintagmei „a unor bunuri proprii” nu are în vedere limitarea posibilităţii soţilor de a include în comunitate toate celelalte bunuri care în regimul comunităţii legale sunt considerate proprii. b) şi c)].„bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi. apreciem că soluţia se impune pentru a respecta astfel voinţa dispunătorului. făcute în considerarea persoanei gratificate. (independent de cele stipulate în cuprinsul convenţiei matrimoniale).

340 lit. o minimă independenţă patrimonială a soţilor.2. fructele bunurilor proprii [art. sub imperiul regimului legal. În cuprinsul convenţiei matrimoniale este necesar ca bunurile ce vor intra în structura activului comunitar. prin descrierea elementelor relevante de individualizare a lor. permite soţilor stipularea unor clauze convenţionale vizând „restrângerea comunităţii la bunurile anume determinate în convenţia matrimonială. sunt calificate ca fiind bunuri proprii: spre exemplu. să fie foarte clar determinate: în cazul bunurilor prezente. b) din N. sumele de bani ori valorile care înlocuiesc un bun propriu [art. evident. în cadrul unei simbioze aproape totale. 340 lit. Aceasta nu trebuie concepută ca fiind incompatibilă cu noţiunea de bunuri proprii.Pe de altă parte. necesară ca şi o garanţie a independenţei lor personale. faptul că aceste două categorii de bunuri proprii nu pot fi incluse în comunitate nu alterează cu nimic calificarea regimului ca fiind unul de comunitate universală. care prin ipoteză este ulterior datei de încheiere a 257 . sancţiunea care intervine fiind nulitatea absolută.2. indiferent dacă sunt dobândite înainte sau în timpul căsătoriei”.civ. art. Comunitatea restrânsă Dacă sub imperiul reglementării din Codul familiei opiniile exprimate în literatura de specialitate sunt unanime în sensul că nu se pot încheia convenţii având ca obiect suprimarea ori micşorarea comunităţii de bunuri. potrivit voinţei soţilor. g)]. drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală [art. pentru bunurile viitoare. soţii au deplina libertate de a decide includerea în activul comunitar a unor bunuri care. 340 lit. 1. h)] etc. la momentul dobândirii. d)].C. 367 lit. prin precizarea criteriilor generice care să permită identificarea acestora. Existenţa celor două categorii de bunuri proprii se justifică şi în cadrul comunităţii universale de bunuri prin aceea că asigură. Prin urmare.

plasat în cadrul secţiunii „Regimul comunităţii legale”. Pentru toate celelalte aspecte care nu au făcut obiectul unor stipulaţii exprese. fiind de ordine publică. c) teza I. 342. soţii pot stipula intrarea în comunitate a unui fond de comerţ care nu există la momentul instituirii clauzei). să sustragă din câmpul de 258 . În al doilea rând. Unele precizări sunt necesare. bazate pe poziţia de subordonare a femeii faţă de bărbat. 368. regimul fără comunitate). În primul rând. (spre exemplu.3. de la această regulă. întrucât sar ajunge la încălcarea principiului egalităţii dintre bărbat şi femeie. conform celor statuate la art. dispune că „fiecare soţ poate folosi. prin voinţa lor. administra şi dispune liber de bunurile sale proprii”. Art. semnificaţia textului este aceea de a permite soţilor ca. în cuprinsul convenţiei matrimoniale se poate stipula „obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare”.convenţiei matrimoniale (spre exemplu. 1. lichidarea comunităţii convenţionale etc. fiind interzise acele clauze privind administrarea comună a bunurilor proprii ale unuia dintre soţi.). administrarea bunurilor comune. un rol important va avea notarul public chemat să autentifice convenţia matrimonială. Clauze de modificare a gestiunii bunurilor Potrivit art. 367 lit. menirea lui fiind aceea de a surprinde fidel intenţia soţilor şi de a configura în mod corespunzător toate aceste clauze. vor fi aplicabile în completare dispoziţiile privind regimul comunităţii legale. nu sunt admise derogări pe cale convenţională. Neîndoielnic. trebuie menţionat că administrarea conjunctă poate avea ca obiect numai bunurile care fac parte din activul comunitar. reînviindu-se practic vechile regimuri (regimul dotal.

în situaţia în care unul dintre soţi nesocoteşte această exigenţă de sorginte convenţională. o asemenea stipulaţie trebuie să fie concretă.78 În al cincilea rând.aplicare a mecanismului gestiunii paralele o serie de acte juridice.76 În al treilea rând. pentru celelalte legea impunând oricum acordul ambilor soţi. este lovit de nulitate relativă”. potrivit art. conform art. sancţiunea care intervine este nulitatea relativă. Prin urmare. nu credem că intenţia legiuitorului a fost una restrictivă. 347 alin. respectiv să se refere la anumite acte juridice şi la anumite bunuri. (2) al art. 368 cu cele ale art. soluţia în acest sens rezultând din coroborarea dispoziţiilor art. „dacă unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau se opune în mod abuziv. deşi textul foloseşte in terminis noţiunea de „administrare”.77 în cazul lor raţiunile putând fi mult mai puternice. celălalt soţ poate să încheie singur actul. 78 Conform art. în condiţiile alin. prin care soţii să înlăture total mecanismul gestiunii paralele instituit de legiuitor în privinţa actelor de administrare. pentru a fi valabilă. atunci când el este necesar potrivit legii. plasat în cadrul Secţiunii a 2-a „Regimul comunităţii legale”. întrucât o asemenea stipulaţie ar intra sub incidenţa art. 346. 367 lit. c) teza a II-a. „Actul încheiat fără consimţământul expres al celuilalt soţ. convenţia generală ar fi lovită de nulitate absolută. 76 259 . 347. În opinia noastră. dar. dacă se permite o derogare convenţională referitoare la actele de administrare. avem în vedere actele de dispoziţie sustrase sistemului cogestiunii. condiţionând astfel validitatea acestor acte de existenţa consimţământului expres al ambilor. însă numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de Nefiind admisă o derogare sub acest aspect de la dispoziţiile regimului comunităţii legale. În al patrulea rând. 366 coroborat cu art. (1). Este adevărat că prevederile din această materie au un caracter de excepţie. 359. 359. 77 Desigur. nu va fi valabilă o clauză generală. a fortiori considerăm că soluţia ar trebui admisă şi în privinţa actelor de dispoziţie.

4. odată cu aceasta şi constă în evaluarea şi împărţirea bunurilor soţilor. debilitate mintală. ceea ce înseamnă. 20-21.4. cit. Clauze privind lichidarea şi partajul comunităţii 1. 1. 79 260 . Crăciunescu..) sau de natură socială (absenţă îndelungată. Lichidarea regimului matrimonial are loc după încetarea sa ori. alienaţie. actul se încheie de soţul care a solicitat încuviinţarea singur. în condiţiile în care gestiunea comună convenită de părţi nu poate funcţiona din motive obiective (imposibilitatea unuia dintre soţi de a-şi exprima voinţa) sau subiective (opunerea abuzivă). 315 (mandatul judiciar). Preliminarii Alături de stabilirea compoziţiei patrimoniului fiecărui soţ şi de gestiunea bunurilor care intră în structura activului comunitar.tutelă”. în unele cazuri. În ce priveşte noţiunea de „imposibilitate de a-şi exprima voinţa” pot fi concepute două tipuri de situaţii. op. În sfârşit. p. comă etc. practic. Nu este necesar ca aceste cauze să fie absolute: important este ca impedimentul să fie constatat la momentul la care consimţământul unuia dintre soţi este necesar a fi exprimat. revenirea la regula gestiunii paralele. imposibilitatea putând fi de natură fizică (ipoteza în care voinţa unuia dintre soţi nu se poate forma în mod valabil: spre exemplu.79 Pentru unele precizări generale vizând lichidarea regimului matrimonial.M. în măsura în care instanţa acordă încuviinţarea. precizăm faptul că ipoteza analizată se deosebeşte de cea reglementată la art. deoarece. dispariţie – caz în care voinţa celuilalt soţ nu poate fi cunoscută). a se vedea şi C. în special a celor de tip comunitar.1. iar nu în temeiul unui mandat judiciar. o a treia problemă importantă a oricărui regim matrimonial. vizează lichidarea şi partajul comunităţii de bunuri (fie ea legală sau convenţională).

totodată. în practică. În privinţa bunurilor care pot face obiectul clauzei. Clauza de preciput oferă soţului supravieţuitor dreptul de a prelua. Clauza de preciput Spre deosebire de celelalte stipulaţii convenţionale permise de dispoziţiile art. 1. este neîndoielnic că această clauză nu poate viza decât bunuri privite ut singuli. decât una materială. Se poate remarca faptul că. 333). au mai mult o valoare sentimentală. 320 teza I – text cu vocaţie generală de aplicare – „în caz de încetare sau de schimbare.civ.Conform art. permis să stabilească în acelaşi tipar juridic şi o serie de modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale. 367 din N. În ceea ce priveşte soarta bunurilor comune după dizolvarea regimului matrimonial. pe cale judiciară”. prin bună învoială sau.. fiindu-le. regimul matrimonial se lichidează potrivit legii. „unul sau mai multe din bunurile comune.C.4. În sistemele de drept care reglementează clauza de preciput. atunci când poartă asupra locuinţei. clauza de preciput este singura care beneficiază de o reglementare mai consistentă (art. un fond de comerţ pe care aceştia îl exploatau împreună în timpul vieţii sau diverse alte bunuri care. de multe ori.2. clauza de preciput oferă un grad sporit de protecţie soţului supravieţuitor. deţinute în devălmăşie sau în coproprietate”. cel mai adesea obiectul ei este reprezentat de: locuinţa comună a soţilor. prin raportare la beneficiile minimale pe care 261 . precizarea criteriilor generice care să permită identificarea lor. soţii pot hotărî inserarea în cuprinsul convenţiei matrimoniale a clauzei de preciput. ceea ce implică necesitatea individualizării acestor bunuri în cuprinsul convenţiei matrimoniale sau. cel puţin. în caz de neînţelegere. fără contrapartidă şi înainte de partajul moştenirii.

prin constatarea nulităţii. 333 alin. ope legis. (4)]. ca o consecinţă a caracterului său accesoriu. Astfel. eveniment care. regimul matrimonial nu poate supravieţui căsătoriei. fiind dependent temporal de această instituţie. (neavând aşadar calitatea de soţ supravieţuitor). (1): soţul beneficiar (supravieţuitor) preia. Efectele preciputului pot fi deduse din conţinutul art. în condiţiile în care. putând fi stipulat numai în favoarea soţului supravieţuitor. 333 alin. (4) menţionează în rândul ipotezelor de caducitate a clauzei de preciput şi cazul în care soţii au decedat în acelaşi timp. fără contrapartidă şi înainte de partajul moştenirii. 333 alin. conduce la încetarea regimului comunităţii convenţionale: după cum este îndeobşte cunoscut. Prin urmare. deci capacitatea succesorală a vreunuia dintre ei în momentul morţii celuilalt soţ. Dispoziţiile art. după care se va proceda la lichidarea efectivă a comunităţii de bunuri între soţul supravieţuitor şi moştenitorii 262 . 973 din noul Cod civil. preciputul prezintă un pronunţat caracter personal. fiind vorba de comorienţi ori de codecedaţi.acesta le poate extrage din exercitarea dreptului de abitaţie consacrat de art. în situaţia specială analizată niciunul nu va putea moşteni în urma celuilalt. astfel că. clauza va fi activată şi preciputul va produce efecte numai în caz de încetare a căsătoriei prin decesul unuia dintre soţi. anularea ori desfacerea căsătoriei. bunurile enunţate în cuprinsul clauzei. prin înlocuirea sa cu regimul convenţional al separaţiei de bunuri). întrucât nu se poate dovedi „existenţa”. clauza de preciput devine caducă ori de câte ori comunitatea încetează în timpul vieţii soţilor [art. Cât priveşte beneficiarii săi. deşi soţii au vocaţie succesorală reciprocă. Apreciem că această ipoteză este firească şi cât se poate de logică. precum şi în situaţia în care regimul comunităţii convenţionale îşi epuizează efectele în timpul căsătoriei (spre exemplu. funcţionează o prezumţie a morţii concomitente.

de rezultatele inechitabile pe care efectul aleatoriu al partajului le-ar putea produce.civ. pot avea loc la o distanţă temporală apreciabilă. (nu însă şi raportului donaţiilor) – art. prin raportare la situaţia care ar rezulta din aplicarea regulilor regimului comunităţii legale combinate cu cele ale dreptului succesoral. 1090 din N.C. Drept urmare. Neîndoielnic. cele două operaţiuni la care am făcut referire. în principiu. legiuitorul a prevăzut expres că această clauză este supusă reducţiunii. apare utilă stipularea unui astfel de termen în cuprinsul convenţiei matrimoniale. a se vedea art. în condiţiile legii. 333 alin. (2) – ori de câte ori se depăşeşte cotitatea disponibilă în limita căreia defunctul putea dispune în mod discreţionar. respectiv prelevarea şi partajul moştenirii. clauza de preciput este asimilată parţial unei liberalităţi. Preocupat ca prin mecanismul clauzei de preciput să nu fie lezate totuşi interesele moştenitorilor rezervatari (în special în cazul căsătoriilor subsecvente). d). pentru restul ipotezelor ea având natura juridică a unui act cu titlu oneros. 80 263 . atunci când soţul supravieţuitor vine în concurs cu moştenitori a căror rezervă succesorală este încălcată. 333 alin.80 Prin urmare. Preciputul nu poartă decât asupra activului net al comunităţii. clauza de preciput este susceptibilă de a procura soţului supravieţuitor un avantaj. De notat că. aşa cum rezultă de altfel şi din ipoteza normativă a art. protejându-l.soţului decedat. potrivit alin. respectiv art. atunci când aceste bunuri au fost vândute la cererea creditorilor comuni. (3). Pentru noţiunile de „cotitate disponibilă” şi „cotitate disponibilă specială a soţului supravieţuitor”. aceştia conservând dreptul de a urmări bunurile ce fac obiectul clauzei – art. clauza de preciput devine caducă. 1089. ceea ce înseamnă că el nu se execută decât după satisfacerea creanţelor creditorilor comunitari. 367 lit. Întrucât legea nu prevede un termen pentru exercitarea preciputului. (4) al aceluiaşi articol. în practică.

d). 367 lit. indiferent de contribuţia fiecăruia la dobândirea bunurilor comune şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. 333 alin. 320 teza I. exemplificativ clauzele putând fi configurate după cum urmează: . „În caz de încetare sau de schimbare. în caz de neînţelegere. aşadar. 81 A se vedea dispoziţiile art. e). precum şi a reperului temporal la care se va face evaluarea bunurilor ce constituie obiectul clauzei de preciput. că normele juridice în materia lichidării regimului matrimonial nu au caracter de ordine publică. Modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale Potrivit art. Rezultă. stipularea în cuprinsul convenţiei matrimoniale a modalităţii concrete în care soţii înţeleg să procedeze la lichidarea comunităţii convenţionale. 367 lit.partajarea bunurilor comune în cote egale. prin bună învoială sau.). o utilitate practică deosebită prezintă stipularea în cuprinsul convenţiei matrimoniale a modalităţilor. regimul matrimonial se lichidează potrivit legii. (5) şi cele ale art.n. . Pentru a preveni potenţiale complicaţii.4.3. urmând să poarte asupra restului masei comune (evident. 1. dacă mai există un rest). Paleta de opţiuni posibile este foarte largă. apreciem că suficiente argumente pledează în favoarea soluţiei contrare: în condiţiile în care executarea clauzei de preciput se poate face şi prin echivalent (dacă executarea în natură nu este posibilă). aşa cum prevede şi art.Deşi putem intui raţiunea care stă la baza instituirii acestei situaţii de caducitate. 264 .unul dintre soţi să primească nuda proprietate.81 preciputul stipulat iniţial în natură ar fi convertit într-o prelevare în valoare. iar celălalt uzufructul. fiind permisă. pe cale judiciară” (s.

fiind îndeobşte cunoscut că. putând dispune discreţionar de acestea. în general. Succintă caracterizare Regimul separaţiei de bunuri se situează la antipodul regimurilor comunitare. Totuşi.civ. Secţiunea 2. restabilirea echilibrului patrimonial rupt de o inegalitate a aporturilor în comunitate. din moment ce chiar criteriul legal de determinare a cotei-părţi ce revine fiecărui soţ. ¼ şi ¾). valabilă. 357 alin. regimul separaţiei de bunuri are vocaţia de a realiza o completă disociere a intereselor soţilor. considerăm că o asemenea clauză este. Utilitatea practică a stipulării unei astfel de clauze este evidentă. Comparativ cu alte regimuri matrimoniale. În cadrul regimului separaţiei de bunuri fiecare dintre soţi păstrează administrarea independentă şi proprietatea exclusivă asupra bunurilor sale. regimul separatist nu conduce la formarea niciunei mase de bunuri comune. (2) din N. poate fi diferită. spre exemplu. oferind acestora cea mai mare independenţă patrimonială. masa de bunuri proprii a fiecărui soţ dezvoltându-se în mod autonom. raporturile pecuniare dintre soţii aflaţi sub 265 . cu excepţia situaţiei în care poate fi dovedită intenţia frauduloasă a soţilor.stabilirea unor cote inegale potrivit cărora ar urma să se partajeze bunurile comune (spre exemplu.1. apreciem că stipularea unei asemenea clauze nu aduce atingere principiului egalităţii soţilor. Spre deosebire de regimurile de tip comunitar. care. Prin adoptarea acestei clauze de partaj inegal. Drept urmare. are în vedere contribuţia efectivă a fiecăruia dintre ei. prin ipoteză. soţii pot viza. în principiu.C.. procesele de partajare a bunurilor comune ale soţilor sunt complexe. consacrat de art. Regimul separaţiei de bunuri 2.. costisitoare şi de durată.

nu există în timpul căsătoriei acea întrepătrundere a puterilor fiecăruia dintre ei care se manifestă în cazul regimurilor de tip comunitar. soţul necomerciant fiind protejat astfel de riscul unei eventuale insolvabilităţi. comunitatea de viaţă generează o anume comunitate de interese şi chiar o confuziune parţială a acestora. dacă unul dintre soţi este comerciant lansat într-o activitate ce implică un mare risc profesional. Totodată. soţii sunt nevoiţi ca în permanenţă să ţină o evidenţă strictă a bunurilor achiziţionate şi 266 . având în vedere că. Regimul separaţiei conferă soţilor o independenţă patrimonială deplină. se recomandă în acest caz opţiunea pentru regimul separaţiei de bunuri. întrucât. care pot fi sintetizate astfel: simplicitate şi independenţă. pentru a preîntâmpina producerea unor confuzii în cadrul patrimoniilor lor. ocupându-se de menaj şi de creşterea copiilor. Simplificarea gestionării bunurilor este evidentă. Un alt avantaj al regimului separaţiei este acela că protejează soţii în cazul unui pasiv foarte important. în condiţiile disocierii intereselor patrimoniale ale soţilor. Această perspectivă simplistă asupra separaţiei de bunuri se poate dovedi însă de multe ori iluzorie. (cel puţin în aparenţă) şi procedura de lichidare. în zilele noastre însă tendinţa fiind aceea de bilateralizare). în special în privinţa soţului care nu exercită o activitate profesională. conducând de multe ori la complicaţii atât în relaţiile dintre soţi. de asemenea. Separaţia de bunuri este adesea injustă. (de cele mai multe ori femeia este cea care se află într-o asemenea situaţie. în mod inevitabil. căci neexistând bunuri comune nu există partaj. Spre exemplu. fiecare din soţi conservând proprietatea şi gestiunea bunurilor sale proprii. Simplificată este. Regimul separaţiei de bunuri prezintă multiple avantaje. cât şi în raporturile cu terţii.imperiul regimului separaţiei de bunuri sunt cu totul diferite de cele dintre două persoane străine una faţă de alta.

un regim convenţional. regimul separaţiei de bunuri este reglementat de art. Separaţia patrimoniilor 2. nu de puţine ori. El este. însă. 370 alin.2. Numai că în raporturile dintre soţi contabilitatea nu este poate una din valorile care ar trebui cultivate. specifică regimurilor de tip 267 . spre deosebire de reglementarea aplicabilă sub imperiul Codului civil de la 1864. la cererea unuia dintre soţi. 360-365. la disoluţia căsătoriei.2.1. (1). în cadrul patrimoniului fiecăruia dintre ei nu se mai constituie aşadar acea masă de bunuri comune.2. Temeiul juridic al separaţiei de bunuri În arhitectura normativă a noului Cod civil. pronunţă separaţia de bunuri.1.2. Separaţia de bunuri potrivit noului Cod civil 2. Dacă soţii sunt căsătoriţi sub imperiul separaţiei de bunuri. operaţiunea de lichidare se poate dovedi în practică mult mai complicată şi mai nesigură decât în cazul comunităţii de bunuri. „atunci când celălalt soţ încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei” – art. 360. Temeiul regimului separaţiei de bunuri îl poate.2. în principal. în sensul că izvorul său este convenţia matrimonială. în lumina căreia regimul separaţiei de bunuri era considerat ca fiind regimul matrimonial legal.a datoriilor contractate. 2. constitui şi hotărârea judecătorească prin care instanţa. Potrivit art.2. „Fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei. De asemenea. Separaţia activului. 2. precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată”.

fiind aplicabile în principiu dispoziţiile dreptului comun (regulile privitoare la accesiune. în ipoteza în care unul dintre soţi dobândeşte un bun utilizând fonduri/bunuri aparţinând celuilalt soţ. cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut că bunul a fost achiziţionat de către soţul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt soţ. soţul proprietar al bunurilor/fondurilor utilizate poate alege între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţionat şi a pretinde daune-interese de la soţul dobânditor. în condiţiile în care destul de frecvent soţii pot adopta o atitudine comunitară: procedează la achiziţionarea unor bunuri 268 . Cu unele excepţii.” Separaţia patrimoniilor celor doi soţi nu este însă absolută. îmbogăţirea fără justă cauză etc. 363 alin. nici data dobândirii (anterioară sau posterioară încheierii căsătoriei) şi nici caracterul oneros sau gratuit neavând vreo relevanţă cu privire la determinarea naturii juridice a bunului în cauză. Dar cum această soluţie. principiul dominant fiind acela „fiecare pentru sine”. teza a II-a a aceluiaşi text prevede că „Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca soţul dobânditor să dispună de bunul dobândit. relaţiile patrimoniale dintre soţii aflaţi sub regimul separaţiei de bunuri se desfăşoară în aceleaşi condiţii ca între persoane necăsătorite.).comunitar: orice bun dobândit de unul dintre soţi alimentează exclusiv patrimoniul respectivului soţ. Deşi simple în aparenţă. potrivit cărora în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul său. se pune problema determinării naturii juridice a bunului dobândit în asemenea condiţii. fără niciun fel de circumstanţiere. Soluţia este oferită de dispoziţiile art. ar fi fost de natură să pericliteze securitatea circuitului civil. afectând drepturile/interesele terţilor de bună-credinţă. mandat. regulile de fond în privinţa separaţiei patrimoniilor la nivelul activului se pot adesea complica. (2). fără acordul acestuia din urmă. Spre exemplu.

2. ceea ce înseamnă că. (indiferent dacă sunt de natură contractuală sau delictuală) şi vor fi guvernate de dreptul comun al obligaţiilor. până la proba contrară.2. 2. (4) al art. Independenţa patrimonială a soţilor se manifestă şi în privinţa laturii pasive. voinţa donatorului fiind aceea de a-i gratifica pe ambii soţi. În ceea ce priveşte dovada coproprietăţii. achiziţionat prin contribuţia financiară comună. potrivit dispoziţiilor art. în principiu neexistând decât datorii personale ale fiecărui soţ. Considerăm că trimiterea vizează în principal alin. în lipsa inventarului. existenţa coproprietăţii în cazul unei posesii comune.C. prevăzând că „Bunurile dobândite împreună de soţi aparţin acestora în proprietate comună pe cotepărţi. În toate aceste ipoteze devin aplicabile regulile din dreptul comun privitoare la indiviziune.civ. datoriile care grevau patrimoniul fiecărui soţ în momentul încheierii căsătoriei.2. Spre exemplu. 361. Principiul independenţei patrimoniale la nivelul laturii pasive comportă. Astfel. 82 269 . sunt aplicabile prevederile art. Este vorba de inventarul care poate fi întocmit pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaţiei de bunuri. 362 alin. 361. „Niciunul dintre soţi nu poate fi ţinut de obligaţiile născute din acte săvârşite de celălalt soţ.” Aşadar.indivize (de o importanţă/valoare pecuniară deosebită). imobilul căruia i se imprimă destinaţia de locuinţă a familiei. (1) din N. anumite limite. În anumite cazuri. precum şi acelea asumate de el în timpul căsătoriei rămân personale ale soţului respectiv. acte licite. starea de indiviziune le poate fi „impusă” soţilor: spre exemplu. dar contrare spiritului acestui regim matrimonial. (1).. situaţia bunului dobândit în baza unui act juridic cu titlu gratuit. 364 alin. care se aplică în mod corespunzător. în condiţiile legii”. Separaţia pasivului. se prezumă. însă. art.82 deschid conturi comune etc.

unele dificultăţi pot apărea în materie de bunuri mobile corporale. 2.). (2). În lipsă de convenţie contrară. 364. precum şi faţă de creditorii fiecăruia dintre soţi. dispoziţie care intră în compunerea regimului primar imperativ. iar de multe ori probele scrise nu sunt păstrate. în scopul delimitării bunurilor pe care aceştia au dreptul să le urmărească. inventarul va fi anexat convenţiei matrimoniale.” (s. cu excepţia situaţiilor în care soţul interesat face dovada caracterului inutil ori excesiv al cheltuielilor făcute de celălalt.2. indiferent de modul lor de dobândire – art. (1) din N. Necesitatea delimitării patrimoniilor soţilor ridică unele probleme de dovadă în două categorii de situaţii: în raporturile dintre soţi (spre exemplu. Dacă în privinţa bunurilor imobile proprietatea este mai uşor de dovedit.3.83 fiind posibil ca unul din soţi să contracteze datorii pentru care se va angaja răspunderea solidară a soţilor. 83 270 . o formă de protecţie a terţilor de bună-credinţă care intră în relaţii patrimoniale cu unul dintre soţi.2. fiind supus aceloraşi formalităţi de Conform art. la momentul partajului cu ocazia lichidării regimului). fără îndoială.C. 361 alin. Dovada bunurilor. „soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.Potrivit alin.n. (2) al art. Soluţia legislativă instituită pentru preîntâmpinarea acestor situaţii delicate şi complexe este aceea a întocmirii de către notarul public (chemat să autentifice convenţia matrimonială) a unui inventar al bunurilor mobile proprii. în condiţiile în care comunitatea de viaţă determină adesea o confuziune parţială a elementelor mobiliare din patrimoniile soţilor. fiecare din soţi este ţinut să contribuie la cheltuielile căsătoriei proporţional cu mijloacele de care dispune. 325 alin. Caracterul solidar al obligaţiei reprezintă.civ. Pentru opozabilitate faţă de terţi.

până la proba contrară se prezumă că dreptul de proprietate exclusivă aparţine soţului posesor. facturi. când „dreptul de proprietate exclusivă nu se poate dovedi decât prin înscrisul care îndeplineşte formele cerute de lege” – alin. Din analiza art. martori. documente de bancă. 361 alin. utilitatea acestui inventar este mai pregnantă în cazul soţilor ale căror patrimonii conţin elemente consistente de natură mobiliară. conform alin. (2). 271 . 361. dovada contrară poate fi făcută prin orice mijloc de probă: registre de familie. confuzia ar putea fi evitată dacă inventarul este riguros întocmit. 361. posesia nu ar putea servi drept mijloc de probă. unei condiţii de formă pentru validitate ori unor cerinţe de publicitate”. (3) al art. Neîndoielnic.. (5) al art. inventarul nu se întocmeşte.în vârful piramidei sunt plasate înscrisurile care îndeplinesc exigenţele formale prevăzute de lege (pentru acele categorii de bunuri dobândite prin acte juridice la care se referă 84 Potrivit art. un inventar se poate întocmi şi pentru bunurile mobile dobândite în timpul separaţiei de bunuri. pe baza declaraţiilor soţilor şi mai ales a mijloacelor de probă pe care aceştia le pot furniza. de multe ori. fiind viciată prin caracterul său echivoc. Dacă. lipsind astfel persoana interesată de un mijloc de probă eficient în dovedirea naturii juridice de bun propriu.publicitate ca şi aceasta – alin. din varii motive. 361. Astfel. poziţia pe care mijlocul respectiv se situează imprimându-i acestuia o anumită forţă probatorie: . În această situaţie. 361 reiese că legiuitorul a configurat o anumită ierarhie a mijloacelor de probă care pot fi invocate de persoana interesată pentru dovedirea proprietăţii exclusive asupra unui bun. cum viaţa în comun generează inevitabil o confuziune inclusiv în privinţa posesiei bunurilor mobile corporale. (4) al art. cu excepţia ipotezei în care „bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus. potrivit legii. Dar. în privinţa bunurilor mobile existente la momentul adoptării regimului separaţiei84. indicii etc.

362 alin. Acest text instituie prezumţia potrivit căreia. supus însă aprecierii suverane a judecătorilor fondului.treapta imediat inferioară este ocupată de inventarul bunurilor mobile întocmit de notar. cât şi faţă de terţi. de o incontestabilă utilitate practică. 362 alin. 361. potrivit căreia bunurile asupra cărora niciunul dintre soţi nu poate justifica o proprietate exclusivă sunt considerate că le aparţin în indiviziune. extrem de întinsă. în lipsa inventarului. fiecare pentru jumătate. (1). fără a fi necesară respectarea acelei ierarhii prestabilite de legiuitor. (2) la art. dreptul de proprietate aparţine soţului posesor. (5) al art. pentru ca baza piramidei. însă. Întrucât dispoziţiile art. care statuează în sensul că „aparţin acestora în proprietate comună pe cote-părţi. până la proba contrară. considerăm că în relaţiile dintre ei dovada ar trebui permisă prin orice mijloc de probă. Această aparentă lacună de reglementare este suplinită. în sensul că nu se admite un alt mijloc de probă). se poate considera că o asemenea prezumţie este instituită implicit prin trimiterea pe care o face art. prin apelul la dispoziţiile art.alin. 361 nu fac niciun fel de distincţie. reglementarea română nu a consacrat expres prezumţia legală de indiviziune. .” De asemenea. să fie alcătuită din orice mijloc de probă admis de lege. Având în vedere imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris care există de cele mai multe ori între soţi. . în măsura în care 272 . de unde rezultă că. în condiţiile legii. 361.pe următorul palier se situează posesia. Spre deosebire de alte sisteme de drept. ordinea în care mijloacele de probă pot fi invocate trebuie urmărită atât în raporturile dintre soţi. dovada este exclusivă.

634 alin. până la proba contrară”. coproprietatea se prezumă. prin acţiunea unor norme juridice din structura regimului primar imperativ. respectiv de coproprietate trebuie să rezulte din înscrisul care îndeplineşte formele cerute de lege. a) Afectarea principiului independenţei soţilor în gestiunea bunurilor proprietate exclusivă se produce. dacă unul din soţi încheie acte de dispoziţie care pun în pericol grav interesele 273 . în condiţiile art. Astfel.2. similar celui din materia regimului comunitar pentru actele cele mai grave. prin care se instituie un mecanism de cogestiune a anumitor bunuri. 322. se prezumă că bunurile sunt în coproprietate.3. chiar şi în ipoteza în care locuinţa este proprietate exclusivă a unuia dintre soţi. cotele-părţi fiind prezumate egale. 2. sub rezerva de a-şi îndeplini obligaţia privind contribuţia la cheltuielile căsătoriei. potrivit legii. 633. valabilitatea oricăror acte juridice. este condiţionată de exprimarea consimţământului scris al celuilalt soţ. Desigur. potrivit art. când dreptul de proprietate exclusivă. Astfel. fiecare soţ administrează. foloseşte şi dispune în mod discreţionar de bunurile proprietate exclusivă. dictate în special de imperativul protejării intereselor familiei. în primul rând. unei condiţii de formă pentru validitate ori unor cerinţe de publicitate.posesia este comună. fără nicio ingerinţă din partea celuilalt. Gestiunea bunurilor Independenţa soţilor – trăsătura esenţială a regimului separaţiei – se manifestă şi în privinţa gestiunii bunurilor. această prezumţie nu poate opera în cazul în care bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus. Principiul enunţat comportă însă o serie de limitări. conform art. De asemenea. 316. potrivit cărora „Dacă bunul este stăpânit în comun. (2). aplicându-se prevederile art. având ca obiect drepturile asupra locuinţei familiei sau bunurile ce mobilează/decorează această locuinţă.

în cazul regimului separaţiei dizolvarea nu ar trebui să implice o lichidare propriu-zisă. reglementată de art. Lichidarea regimului În condiţiile în care patrimoniile celor doi soţi sunt complet separate. mandat expres sau tacit ori gestiune de afaceri. vizează situaţia în care unul din soţi se foloseşte de bunurile celuilalt soţ fără împotrivirea acestuia din urmă.2. vizând inventarierea bunurilor. 363 alin. art. la data încetării ori schimbării regimului matrimonial”.civ. neexistând în principiu decât bunuri proprietate exclusivă. obligaţiile care se nasc în sarcina soţului beneficiar al folosinţei sunt cele ale unui uzufructuar. după caz. îmbogăţire fără justă cauză. b) O a doua categorie de limite survine în cazul imixtiunii unuia dintre soţi în gestiunea bunurilor personale ale celuilalt.C. 723. compensaţie etc. Neexistând dispoziţii speciale în materie.4. se aplică dispoziţiile dreptului comun. în baza acestor prevederi va fi efectuat partajul bunurilor pe care soţii le-au dobândit în 274 . pe cale judiciară se poate limita dreptul soţului titular de a dispune singur de anumite bunuri. În principiu. În privinţa fructelor pe care acest soţ le datorează titularului. operaţiunea de lichidare va fi guvernată de regulile dreptului comun privitoare la partaj (în cazul bunurilor proprietate pe cote-părţi). principiul independenţei patrimoniale fiind astfel limitat. (1). cu excepţia celor prevăzute de art. constituirea garanţiei pentru îndeplinirea obligaţiilor. respectiv numirea administratorului. (1) teza a II-a statuează în sensul că soţul respectiv este ţinut să restituie „numai fructele existente la data solicitării lor de către celălalt soţ sau. O dispoziţie specială. Astfel. 2. în funcţie de calificarea concretă pe care intervenţia unuia dintre soţi o poate primi: de regulă. 726 şi 727 din N. 363 alin.familiei.

legiuitorul a prevăzut expres în art.civ. Pentru a înlătura orice posibilă interpretare echivocă. cu o sferă de cuprindere mai întinsă faţă de cea conturată de dispoziţiile dreptului comun:85 nu mai este vorba neapărat de un debitum cum re iunctum. fizionomia dreptului de retenţie pare a fi una specială. ci de orice datorii pe care soţii le au unul faţă de celălalt. 85 A se vedea art.indiviziune şi tot dreptului comun (al obligaţiilor) va fi supus regimul juridic al creanţelor existente între soţi. 365 că „La încetarea regimului separaţiei de bunuri. 2495-2499 din N.C. deci de o conexiune a datoriei cu lucrul (condiţie esenţială pentru invocarea dreptului de retenţie). chiar fără legătură cu lucrul reţinut. 275 . fiecare dintre soţi are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul faţă de celălalt”. În cazul soţilor.

. deci. În timp. fie în mod liber. Modificarea regimului matrimonial potrivit noului Cod civil 2. fiind consacrat de art. ceea ce însemna că. noul Cod civil. soţii nu puteau modifica sau schimba regimul matrimonial sub imperiul căruia s-au căsătorit. în condiţiile creşterii instabilităţii economice a familiei. În primul rând. intervenite în timpul căsătoriei. imperativ şi imutabil (regimul comunităţii de bunuri). permite modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei.1. considerăm că este necesar să se facă distincţie între modificarea convenţiei matrimoniale înainte de 276 . Mutabilitatea regimului matrimonial este cu atât mai necesară astăzi. permisă numai modificarea convenţiei matrimoniale înainte de încheierea căsătoriei. în timpul căsătoriei.civ. Consideraţii generale Tradiţional. regula imutabilităţii a fost abandonată. pentru a permite astfel soţilor să-şi adapteze regimul matrimonial unor noi situaţii patrimoniale sau profesionale. 1228 C. Principiul imutabilităţii a fost introdus în dreptul nostru prin preluarea vechiului art. Delimitări conceptuale Spre deosebire de Codul familiei. favorabil pluralismului şi flexibilităţii. majoritatea ţărilor instituind posibilitatea soţilor de a modifica regimul matrimonial pe cale convenţională. din care rezultă că orice convenţie matrimonială făcută după încheierea căsătoriei este nulă. regimurile matrimoniale erau imutabile.. fie sub un anumit control judecătoresc. Era.CAPITOLUL VI Modificarea regimului matrimonial Secţiunea 1. 1395 C.fr. care instituie un regim matrimonial unic.civ. Secţiunea 2.

De asemenea. specială şi având conţinut predeterminat) şi art. după cum poate să privească doar anumite modificări în cadrul aceluiaşi regim matrimonial (de exemplu. pe când în timpul căsătoriei se modifică însuşi regimul matrimonial. 334 şi 335 pentru orice convenţie matrimonială. 336 din N. Deosebirea dintre cele două ipoteze constă. 330 (înscris autentificat de notarul public. În schimb. sub sancţiunea nulităţii absolute. 332 (prin convenţia matrimonială nu se poate deroga. modificarea regimului matrimonial se realizează în timpul căsătoriei. după caz. cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. autorităţii părinteşti sau devoluţiunii succesorale legale. elimină clauza de preciput). convenţia matrimonială poate fi modificată înainte de încheierea căsătoriei. înainte de încheierea căsătoriei vorbim de modificarea convenţiei matrimoniale (pentru că nu există încă un regim matrimonial aplicabil). convenţia matrimonială nu poate aduce atingere egalităţii dintre soţi. după ce regimul matrimonial ales la încheierea căsătoriei şi-a produs efecte. cu consimţământul tuturor părţilor. de la dispoziţiile legale privind regimul matrimonial ales decât în cazurile anume prevăzute de lege. în faptul că.civ. Modificarea convenţiei matrimoniale 277 .) Totodată. trebuie respectate condiţiile de publicitate prevăzute de art. Şi aceasta presupune încheierea unei convenţii. care trebuie să îndeplinească toate condiţiile convenţiei matrimoniale. pentru opozabilitate faţă de terţi. aşadar.C. Astfel.căsătorie şi modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei. exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică.. Modificarea convenţiei matrimoniale înainte de căsătorie poate să aibă ca obiect chiar înlocuirea regimului matrimonial iniţial ales de soţi. potrivit art. în cadrul regimului comunităţii convenţionale viitorii soţi adaugă sau. Modificarea convenţiei matrimoniale înainte de căsătorie se realizează cu acordul tuturor persoanelor care au participat la încheierea ei.

291. soţii pot.civ. noul Cod civil face distincţie între modificarea convenţională (art. „(1) După cel puţin un an de la încheierea căsătoriei. 370-art. cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru încheierea convenţiilor matrimoniale. prin actele încheiate. să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial ori să îl modifice. 334. Modificarea judiciară are în vedere trecerea pe cale judiciară de la regimul comunităţii de bunuri la regimul separaţiei de bunuri.2. celălalt soţ pune în pericol interesele patrimoniale ale familiei. Aceasta este o modificare convenţională. 335 şi 361 sunt aplicabile în mod corespunzător. În al doilea rând. Art.2. Modificarea matrimonial convenţională a regimului 2. ori de câte ori doresc.înainte de căsătorie presupune prezenţa tuturor celor care au participat la încheierea ei (a viitorilor soţi. 2. a terţilor care au făcut donaţii.. dacă. 372). (3) Creditorii prejudiciaţi prin schimbarea sau lichidarea regimului matrimonial pot formula acţiunea revocatorie în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate sau. în timp ce modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei se realizează doar cu acordul soţilor. la cererea unuia dintre soţi. după caz. 278 . cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru convenţiile matrimoniale. Reglementare Potrivit art. potrivit principiului simetriei actelor juridice). după caz.C.1. 369 prevede posibilitatea modificării regimului matrimonial după cel puţin un an de la încheierea căsătoriei. de când au luat cunoştinţă mai înainte de aceste împrejurări pe altă cale. 369 din N. 369) şi cea judiciară a regimului matrimonial (art. dar şi. (2) Dispoziţiile art.

pentru modificarea regimului matrimonial nu se cere şi consimţământul acestora. fie. rezultă că modificarea directă a regimului matrimonial presupune încheierea unei convenţii matrimoniale. după caz. spre deosebire de situaţia în care convenţia matrimonială se modifică înainte de celebrarea căsătoriei. raţiune pentru care. soţii aduc anumite modificări în cadrul aceluiaşi regim matrimonial. Condiţii generale. de unde rezultă că. Modificarea regimului matrimonial presupune consimţământul liber şi neviciat al soţilor. precum şi unele condiţii speciale. potrivit art. 2. deşi la încheierea convenţiei matrimoniale au participat şi alte persoane. Condiţii de fond Din cuprinsul art.1.2. inopozabilitatea modificării sau lichidării regimului matrimonial făcute în frauda intereselor lor. poate să 279 . consimţământul acestor persoane nu este necesar la modificarea convenţiei matrimoniale în timpul căsătoriei.2.(4) Creditorii prevăzuţi la alin. convenţia matrimonială se încheie „cu consimţământul tuturor părţilor”. Chiar dacă la încheierea convenţiei matrimoniale iniţiale au fost părţi şi alte persoane decât viitorii soţi. 369 alin. (1) se referă expres la soţii care pot să modifice regimul matrimonial în timpul căsătoriei. prin care fie se înlocuieşte regimul matrimonial sub imperiul căruia soţii s-au căsătorit. Astfel. În ceea ce priveşte capacitatea.2. (1). pe cale de excepţie. (3) pot invoca oricând. (1). Convenţia matrimonială prin care se modifică regimul matrimonial trebuie să îndeplinească unele condiţii generale de validitate ale contractelor. art. 369 alin.2.” 2. 330 alin. întrucât minorul care s-a căsătorit dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu.

Condiţii de opozabilitate faţă de terţi.” 2. sub sancţiunea nulităţii absolute. dacă prin lege nu se prevede altfel.2. Condiţii de formă 2.2. După împlinirea acestui termen. de la dispoziţiile legale privind regimul matrimonial ales decât în cazurile anume prevăzute de lege” şi. dacă unul dintre soţi este comerciant. Condiţie specială. trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 332 alin. Astfel. prevederile art. 2. (1) care statuează că „Prin convenţia matrimonială nu se poate deroga. Despre modificarea convenţiei matrimoniale se face menţiune în actul de căsătorie. de asemenea.2. 2.3.2. “Indiferent de regimul matrimonial ales. Este cerută ad validitatem forma autentică notarială. 312 alin. ca şi pentru încheierea convenţiei matrimoniale.2. 2. Noul Cod civil instituie condiţia ca de la data încheierii căsătoriei să fi trecut cel puţin un an. soţii pot modifica regimul matrimonial ori de câte ori doresc. La modificarea regimului matrimonial trebuie să se ţină seama de limitele impuse convenţiei matrimoniale.2. iar. modificarea regimului matrimonial este supusă măsurilor de publicitate. (2). nu se poate deroga de la dispoziţiile prezentei secţiuni.3. Limitele modificării regimului matrimonial.1. 280 .2.încheie singur o asemenea convenţie matrimonială de modificare a regimului matrimonial.2. Condiţii ad validitatem. şi în registrul comerţului.3.3.2. în ceea ce priveşte obiectul convenţiei matrimoniale modificatoare. Pentru opozabilitate faţă de terţi. potrivit cărora.

pot trece de la regimul de comunitate la un regim de separaţie de bunuri sau invers.Potrivit noului Cod civil. sunt aplicabile dispoziţiile privind publicitatea convenţiei matrimoniale. chiar dacă s-au îndeplinit formalităţile de publicitate. abandonarea unui regim matrimonial în favoarea altuia. În funcţie de întinderea sau amploarea modificărilor. astfel încât modificarea convenţională a regimului matrimonial trebuie să fie înscrisă în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale. Efectele modificării regimului matrimonial convenţionale a Între soţi. În acest sens. creditorii prejudiciaţi prin schimbarea sau lichidarea regimului matrimonial pot formula acţiunea revocatorie în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate sau. Astfel. de alt tip.C. Ei pot invoca oricând. 86 Acţiunea revocatorie este reglementată în N. de exemplu. 1562-1565. soţii pot opta pentru o schimbare totală a regimului matrimonial. de când au luat cunoştinţă mai înainte de aceste împrejurări pe altă cale. în art. modificarea regimului matrimonial nu este opozabilă terţilor. inopozabilitatea modificării sau lichidării regimului matrimonial făcute în frauda intereselor lor86. modificarea produce efecte. este necesar ca prin modificarea regimului matrimonial soţii să nu fi urmărit fraudarea intereselor terţilor. în principiu. Faţă de terţi. 281 . În plus. pentru opozabilitate faţă de terţi. Prin urmare. efectele se produc de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate. după caz. pe cale de excepţie. rezultatul poate să fie o înlocuire a regimului matrimonial cu un altul sau modificarea regimului existent. pentru a fi opozabilă terţilor.2.civ. În acest caz.4. 2. de la data încheierii convenţiei în forma autentică notarială. dacă modificarea s-a făcut în frauda intereselor lor.

în condiţiile art. prin micşorarea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari. prin care. însă.implică încetarea şi. pentru a frauda pe creditorii celuilalt soţ. În cazul în care se trece de la un regim de separaţie de bunuri la un regim de comunitate. încetarea regimului comunităţii de bunuri va fi urmată de lichidarea acestuia.în sensul restrângerii sau al extinderii -. nu se ridică asemenea probleme complicate legate de lichidarea regimului matrimonial. 367. Cu atât mai mult. dacă se trece de la regimul comunităţii la regimul separaţiei de bunuri. În acest caz. fără însă ca legea să impună soţilor ca împărţeala să se facă odată cu schimbarea regimului sau într-un anumit termen de la data schimbării. 282 . creditorul are la îndemână acţiunea revocatorie împotriva actului de împărţeală făcut în frauda lui. dar se modifică doar întinderea comunităţii . de exemplu. după caz. soţii convin ca anumite bunuri să fie atribuite unuia dintre soţi. lichidarea regimului matrimonial anterior. Pe de altă parte. în special de împărţeala bunurilor comune. în sensul că pot să modifice doar regimul unuia sau al anumitor bunuri ori regulile referitoare la gestiunea bunurilor sau cele care privesc lichidarea regimului matrimonial. De exemplu. trebuie remarcat faptul că nu atât modificarea în sine a regimului matrimonial ar putea să aducă atingere creditorilor. 369 alin. Sub acest aspect. care pot fi supuse împărţelii. (3). soţii pot opta pentru o schimbare parţială a regimului matrimonial. deşi nu este exclusă nici în cadrul separaţiei existenţa unor bunuri în coproprietate. potrivit art. de regulă. cât eventualul partaj fraudulos al bunurilor comune. nu este necesară lichidarea regimului matrimonial anterior. dacă se menţine regimul comunităţii.

(2) al art. Potrivit alin. care îşi va avea temeiul în hotărârea judecătorească. 370.C. care este supus formalităţilor de publicitate a convenţiilor matrimoniale. instanţa. „Dacă regimul matrimonial al soţilor este cel al comunităţii legale sau convenţionale. al cărei conţinut se determină de instanţa de judecată de la caz la caz. Condiţii Potrivit art. la cererea unuia dintre soţi. 370 alin. atunci când celălalt soţ încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei. prin aceeaşi hotărâre judecătorească. din text dacă. însă. Prin aceasta. constând în instituirea unui regim de separaţie de bunuri.1. poate pronunţa separaţia de bunuri.” Se reglementează. (4) nu implică şi modificarea regimului matrimonial. 361 se aplică în mod corespunzător. instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art.2.civ.3.3. modificarea judiciară a comunităţii de bunuri se deosebeşte de simpla împărţeală judiciară a bunurilor în timpul căsătoriei. Potrivit alin. posibilitatea unei modificări judiciare a regimului comunităţii. Instanţa trebuie să stabilească existenţa unei legături de cauzalitate între actele săvârşite de unul dintre soţi şi „starea de pericol” pe care aceste acte o generează. la cererea unuia dintre soţi. care potrivit art. Aceasta înseamnă că se va proceda la întocmirea inventarului bunurilor mobile proprii. (1) din N.. Noţiunea de „interese patrimoniale ale familiei” este una de fapt. dispoziţiile art. (3) al art. Nu rezultă. 370. 358 alin. 357. ceea ce înseamnă că instituirea judiciară a regimului separaţiei de bunuri este precedată de lichidarea regimului comunităţii de bunuri. 283 . Modificarea judiciară a regimului comunităţii de bunuri 2. astfel.

cea mai simplă soluţie ar fi aceea ca. instanţa să ia act şi de inventar. efectele separaţiei se produc retroactiv. de exemplu.3. Efectele între soţi. 372 alin.2. nu de la data hotărârii judecătoreşti. iar soţilor li se aplică regimul matrimonial prevăzut la art. acest regim pe cale convenţională. separaţia de bunuri pronunţată de către instanţă face ca regimul matrimonial anterior să înceteze. Efectele faţă de terţi. se pune întrebarea dacă soţii pot modifica. (1). 2.1. Între soţi. precizăm că potrivit art. nefiind prevăzută posibilitatea pentru soţi de a cere instanţei modificarea ulterioară a măsurii. Evident. Potrivit art. convenţional sau judiciar. 360365. în vederea reinstituirii comunităţii de bunuri. În acest context. ulterior. În primul rând. 371. fără să distingă după cum temeiul regimului matrimonial înlocuit este legal. (1) are în vedere înlocuirea convenţională a „regimului matrimonial existent cu un alt regim”. Se pare că nu există niciun impediment legal.2. dar pot interveni în cauză.3. la cererea oricăruia dintre ei.3. dat fiind şi caracterul motivelor care pot justifica o asemenea măsură (interesele familiei).instanţa ia act şi de inventarul bunurilor mobile sau dacă inventarul va fi întocmit separat de notarul public. Într-adevăr. dat fiind că art. 369 alin. creditorii soţilor nu pot cere separaţia de bunuri.2. ci de la data formulării cererii. cu excepţia cazului în care instanţa. dreptul de a cere separaţia de bunuri este un drept personal al soţilor. dispune ca aceste efecte să li se aplice chiar de la data separaţiei în fapt. 2. Măsura trecerii la separaţia de bunuri este una definitivă. la cererea soţilor.2 Efectele modificării judiciare a comunităţii de bunuri 2. 284 . prin hotărârea judecătorească.

ceea ce înseamnă că despre această schimbare judiciară se va face menţiune pe actul de căsătorie. În sfârşit. (3) al art. . pentru opozabilitate faţă de terţi. ei au la îndemână acţiunea pauliană (revocatorie) în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate sau. . în măsura în care terţii au fost prejudiciaţi prin instituirea regimului separaţiei de bunuri. 372. 285 .art. separaţia de bunuri instituită prin hotărâre judecătorească nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate cu oricare dintre soţi înainte de modificarea judiciară a regimului matrimonial. 369 alin. 334 sau dacă terţii au cunoscut-o pe altă cale. după caz. În al doilea rând.art. 334 sau dacă terţii au cunoscut-o pe altă cale. (2). potrivit căruia „(1) Convenţia matrimonială nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate de aceştia cu unul dintre soţi decât dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute la art.” Aceasta înseamnă că. conform alin. (2) al art. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător. 335. De asemenea. precum şi în celelalte registre pentru opozabilitate faţă de terţi. de la data la care au luat cunoştinţă mai înainte de hotărârea judecătorească prin care s-a instituit separaţia de bunuri. 334 privind înscrierea acestei modificări în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale. alin. înseamnă că hotărârea judecătorească prin care s-a instituit regimul separaţiei de bunuri nu poate fi opusă terţilor decât dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute la art. 291. 370 prevede că se aplică în mod corespunzător dispoziţiile: . convenţia matrimonială nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate de aceştia cu oricare dintre soţi înainte de încheierea căsătoriei. „Dispoziţiile art.art. Prin aplicarea „în mod corespunzător” a acestui text. potrivit alin.De asemenea.

să invoce oricând inopozabilitatea noului regim al separaţiei de bunuri. ei pot. respectiv inopozabilitatea lichidării regimului comunităţii de bunuri.De asemenea. 286 . pe cale de excepţie. dacă dovedesc că schimbarea sau lichidarea judiciară a regimului matrimonial s-a făcut în frauda intereselor lor.

În sistemul actual reglementat de Codul familiei. în special efectele de natură personală. 607-619. art. remarcăm abandonarea principiului caracterului excepţional al desfacerii căsătoriei. în reglementarea anterioară şi ulterioară intervenţiei legiuitorului).fam. 38 alin. 177 din 26 iulie 1993. derogatorie de la dreptul comun. 87 M. Reglementare Desfacerea căsătoriei. 37-44. putând fi pronunţat la iniţiativa unuia din soţi sau pe temeiul consimţământului ambilor soţi. divorţul. 287 . Aceeaşi modificare legislativă a reintrodus divorţul prin consimţământ mutual. comparând textele (avem în vedere textul de referinţă. principalele efecte ale actului juridic al căsătoriei în raporturile dintre soţi. Codul familiei consacră instituţiei desfacerii căsătoriei Capitolul IV al Titlului I. art. nr. art. 38 C.fam. Dispoziţiile relative la divorţ au fost substanţial modificate prin Legea nr. căsătoria poate fi desfăcută şi „numai pe baza acordului ambilor soţi” art. prevăzându-se că. (2) C. Noţiunea de „desfacere a căsătoriei”. de urmat în toate pricinile având ca obiect desfacerea căsătoriei. dispoziţiile dreptului material completându-se cu cele ale Codului de procedură civilă privitoare la divorţ. divorţul este posibil numai pe cale judiciară. 59/199387 şi.TITLUL VII DESFACEREA CĂSĂTORIEI CAPITOLUL 1 Consideraţii generale. la data rămânerii irevocabile a hotărârii instanţei. prin care se instituie o procedură specială.Of. este singura modalitate de disoluţie a căsătoriei valabil încheiate. în anumite condiţii. Divorţul stinge.

În contextul motivelor de divorţ. acţionând astfel în sensul îndeplinirii obligaţiei ce revine autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa de familie.). datorită unor motive temeinice. 201/1987. exprimat stăruitor. îmbinat raţional principiul stabilităţii căsătoriei cu admisibilitatea desfacerii ei. în esenţă. când continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. 26 alin. decizia civilă nr. suferind de schizofrenie medical confirmată. Este. R. culpa exclusivă a soţului reclamant. 38 alin.fam. care proclamă rolul autorităţilor publice în respectarea şi ocrotirea vieţii de familie. sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. raporturile dintre soţi sunt grav vătămate. 7/1987. când alienaţia mintală cronică putea fi invocată în susţinerea cererii de divorţ88 numai de soţul lezat de consecinţele maladiei. că „instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei." 88 288 . fiindcă imposibilitatea continuării căsătoriei implică vinovăţia unuia sau a ambilor soţi.În fine. 37 şi art. afară de. s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei. pentru el. p.fam. consimţământul mutual al acestora. 90 Curtea Constituţională. continuarea căsătoriei este imposibilă Trib. are semnificaţia unei prezumţii peremptorii a motivelor temeinice de divorţ. (3) C.D. ca sancţiune.89 nu şi de însuşi soţul bolnav.). jud. 69-70. nu poate pretinde că relaţiile de familie sunt deteriorate din cauza stării sale de sănătate şi că. nr.fam. precum şi debilitatea mintală. subliniem încă de pe acum. spre deosebire de vechea reglementare. astfel. 89 De exemplu. În cazul divorţului prin acordul soţilor. apreciind. în raport cu dispoziţiile art.R. privit deopotrivă ca remediu şi ca sancţiune: ca remediu pentru că. Constanţa. 38 C. întrucât textele criticate îngăduie „posibilitatea de a divorţa cu uşurinţă". pe care trebuie să le aplice în litera şi spiritul lor. din cauza cărora continuarea căsătoriei nu mai este posibilă90. Reamintim că alienaţia. subminând astfel „familia şi societatea". s-a decis că reclamantul. 9 şi 19 C.. Analiza dispoziţiilor referitoare la desfacerea căsătoriei indică preferinţa legiuitorului pentru sistemul (concepţia) mixt asupra divorţului. (1) din Constituţie. avem în vedere alienaţia mintală survenită ulterior încheierii căsătoriei. existente în momentul încheierii căsătoriei atrag nulitatea absolută a actului juridic al căsătoriei (art. sub imperiul reglementărilor astăzi în vigoare „oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci când starea sănătăţii sale face imposibilă continuarea căsătoriei” (art.

constatând că nu există temeiuri pentru a se reconsidera jurisprudenţa în materie.Of.Noua reglementare a Codului civil modifică în mod radical concepţia clasică legată de desfacerea căsătoriei. introducând criterii mult mai relaxate din perspectiva cazurilor de divorţ edictate prin lege. 289 . În acelaşi sens. 311 din 6 aprilie 2006 a Curţii Constituţionale (M. 453 din 9 august 2001). Decizia nr. Decizia nr. nr. 163 din 22 mai 2001 (M. nr. 402 din 9 mai 2006).Of. aducând în discuţie posibilitatea realizării divorţului pe cale administrativă sau prin procedură notarială.

există motive temeinice de divorţ. raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”.. existenţa şi caracterul liber. 38 alin. datorită unor motive temeinice. Deşi nu este prevăzută în mod explicit printre cerinţele divorţului prin consimţământ mutual. 290 . (2) din C. 37 alin. potrivit căruia „Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când. Aşa cum stabileşte art.. După cum rezultă din prevederile cuprinse în art. preşedintele instanţei va verifica existenţa consimţământului soţilor.civ.CAPITOLUL 2 Cazurile de divorţ Potrivit actualei reglementări a art. desfacerea căsătoriei poate fi pronunţată fie la iniţiativa unuia dintre soţi. „căsătoria se poate desface prin divorţ. neviciat al consimţământului soţilor în sensul desfacerii căsătoriei este subînţeleasă. deducem următoarele condiţii cumulative ale acestui divorţ din culpă: . 6131 alin. existenţa acordului acestora este premisa declanşării şi condiţia finalizării procedurii judiciare. 38 C. . după care va fixa un termen de 2 luni în şedinţă publică.pr. (1) . Divorţul prin acordul soţilor în actuala reglementare poate fi solicitat dacă de la data încheierii căsătoriei a trecut mai mult de un an şi dacă din căsătorie nu au rezultat copii minori.” Desfacerea căsătoriei presupune existenţa unei căsătorii valabil încheiate ale cărei efecte se sting pentru viitor..fam.fam. (2) C. 38 alin. în caz afirmativ. divorţul fiind urmare a manifestării de voinţă a unuia sau a ambilor soţi care nu mai consideră posibilă continuarea relaţiilor de căsătorie.. de fapt. Din interpretarea art.fam.motivele temeinice invocate au vătămat grav relaţiile dintre soţi. termen la care instanţa va verifica dacă soţii stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi. (2) C. fie pe temeiul consimţământului ambilor soţi. primind cererea de divorţ formulată în condiţiile art. va trece la judecarea cererii.

la cererea unuia dintre soţi.prin acordul soţilor. Filipescu.C.. sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ.atunci când din cauza unor motive temeinice raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. 373 N.civ.trecerea a mai mult de un an de la încheierea căsătoriei. în sistemul actual reglementat de art. . mai ales. stabilit prin art. constatăm că.fam. încercând o adaptare a instrumentelor juridice la realităţile societăţii moderne.. (2) C. din care rezultă că persoana era în viaţă. divorţul poate avea loc: . Abordând prima posibilitate . condiţie de admisibilitate a cererii . . (1) din Decretul nr. A.. prin durata şi. 38 alin. cit.condiţie de exercitare a dreptului subiectiv. Termenul de un an din această materie aminteşte.I. p. 31/1954 prevede că declararea judecătorească a dispariţiei poate avea loc numai dacă a trecut un an de la data ultimelor ştiri.existenţa unei cereri formulate de ambii soţi în faţa instanţei competente. cu respectarea următoarelor condiţii: .. 16 alin. acesta se realizează numai pe cale judiciară. după o separare în fapt care a durat cel puţin doi ani. Este evident că noua reglementare abordează cazurile de divorţ şi motivele de divorţ într-o manieră mult mai relaxată şi mai puţin formalistă. nu este nici de prescripţie.P Filipescu.de termenul stabilit în materie de declarare judecătorească a dispariţiei şi a morţii: art. nici de decădere91. .existenţa consimţământului soţilor.la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei. . . (2) lit. op..divorţul prin acord -.inexistenţa unor copii minori născuţi din căsătorie. se apreciază că termenul de un an. . În conformitate cu noua reglementare prevăzută de art. prin urmare se va socoti pe zile A se vedea I. la cererea ambilor soţi. 203.fam. prin funcţiile sale . 91 291 .continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. 38 alin. În literatura de specialitate. a) C.

375-378 instituie. Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară Art. .C. 374 N. posibilitatea realizării divorţului prin acord pe cale judiciară. . consimţământ liber şi neviciat. 373 lit.la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ. pe cale notarială sau administrativă.civ.a) şi art. împrejurări care sunt de natură să justifice moartea prezumată a celui dispărut. .practic.întregi. 92 De exemplu. fără a se lua în calcul ziua încheierii căsătoriei . apreciem ca deosebit de importantă abordarea mai puţin formalistă din perspectiva desfiinţării unor termene stricte iar alin. dacă încheierea căsătoriei a avut loc pe data de 15 martie 2001. pe de o parte.92 Noile texte ale Codului civil. Secţiunea 1. respectiv art. fiind dată posibilitatea desfacerii căsătoriei în aceşti termeni şi pentru soţii ce au copii minori născuţi din căsătorie. stabileşte că divorţul prin acordul soţilor poate fi solicitat instanţei de judecată în următoarele condiţii: . termenul de un an s-a împlinit la 16 martie 2002. 292 .indiferent de existenţa sau nu a unor copii minori rezultaţi din căsătorie.indiferent de data încheierii căsătoriei. De asemenea. iar pe de altă parte. termenul considerându-se împlinit în ziua şi luna corespunzătoare momentului iniţial.în condiţiile existenţei consimţământului soţilor. posibilitatea desfacerii căsătoriei prin acord. ziua de plecare fiind cea de-a doua zi de căsătorie. (3) al aceluiaşi text dispune că declararea judecătorească a morţii nu va fi precedată de declararea dispariţiei dacă a trecut cel puţin un an de la data împrejurării în care a avut loc dispariţia. O analiză comparativă a dispoziţiilor în vigoare în prezent şi a celor aduse în discuţie în noul Cod civil relevă o extindere importantă a ariei de incidenţă a divorţului prin acordul părţilor.

. Rezultă. Divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială Modernitatea dispoziţiilor noului Cod civil este. deci.de respectat cu privire la durata căsătoriei. pot solicita desfacerea căsătoriei în faţa ofiţerului de stare civilă sau a unui notar public de la locul căsătoriei sau de la locul ultimei locuinţe comune a soţilor. instanţa învestită cu soluţionarea cererii de desfacere a căsătoriei prin acordul soţilor este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ. putându-se adresa instanţei cu o solicitare de desfacere a căsătoriei prin acordul părţilor indiferent de data încheierii căsătoriei.la cererea comună a ambilor soţi. Secţiunea 2.C.inexistenţa din căsătorie a unor copii minori. stabileşte că dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori născuţi din căsătorie sau adoptaţi. în noua procedură de desfacere a căsătoriei prin acord pe cale administrativă sau prin procedură notarială se instituie un termen de 30 de zile de la primirea cererii de către ofiţerul de stare 293 . Art. relevată pe deplin în abordarea absolut revoluţionară pentru sistemul de drept român a posibilităţii desfacerii căsătoriei prin acordul soţilor în faţa unui notar sau în faţa unui ofiţer de stare civilă.existenţa acordului soţilor. copii născuţi din căsătorie sau adoptaţi. . că se poate solicita desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor pe cale notarială sau administrativă în următoarele condiţii: . Similar cu reglementarea actuală a divorţului prin acordul soţilor. însă.civ. 375 N. Subliniem faptul că divorţul prin acordul soţilor nu poate fi admis în niciun caz dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie. În toate împrejurările.

civilă sau notarul public pentru eventuala retragere a cererii de divorţ. Din interpretarea dispoziţiilor art. ofiţerul de stare civilă sau notarul public vor verifica dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă există consimţământul lor liber şi neviciat în acest scop. apreciem că decizia luată de ofiţerul de stare civilă sau de notarul public. 378 N.civ. Este interesant de văzut faptul că. pentru divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară. În ipoteza unor divergenţe dintre soţi pe acest aspect. În ceea ce priveşte celelalte cereri formulate de soţi cu privire la alte efecte ale divorţului asupra cărora soţii nu se înţeleg. După expirarea acestui termen.civ.C.. În contextul în care divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială introduce posibilitatea 294 . nu este supusă niciunei căi de atac. (4) şi (5) şi art. în condiţiile reglementate de art. ofiţerul de stare civilă sau notarul public vor emite o dispoziţie de respingere a cererii de divorţ. se va realiza finalizarea solicitărilor prin eliberarea directă a unui certificat de divorţ. Dacă soţii vor stărui în divorţ. atunci când admite solicitarea soţilor şi procedează la eliberarea certificatului de divorţ.C. cerinţele prevăzute în prezent pentru hotărârile judecătoreşti. care presupunem că nu va îmbrăca. îndrumând soţii să se adreseze instanţei de judecată. 374 din N. competenţa de soluţionare a acestora revine instanţei de judecată. 376 alin. rămânând însă în discuţie posibilitatea formulării unor cereri în temeiul legii contenciosului administrativ. în acest gen de procedură. document cu caracter administrativ. Pentru a se putea realiza desfacerea căsătoriei în această procedură este esenţial ca părţile să se înţeleagă cu privire la numele de familie pe care urmează să-l poarte după divorţ. din punctul de vedere al motivării şi al formei. ofiţerul de stare civilă sau notarul public vor proceda la eliberarea unui certificat de divorţ în care nu se vor face menţiuni cu privire la culpa soţilor.

se pune în mod necesar problema reglementării unui circuit al comunicărilor de ordin administrativ prin care să se poată realiza în mod eficient menţiunile necesare în actul de căsătorie în scopul informării publice a terţilor. art.civ. notarul va emite certificatul de divorţ şi va înainta de îndată o copie certificată a acestuia la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria. În ipoteza constatării desfacerii căsătoriei prin acordul soţilor de către notarul public. imediat după emiterea certificatului de divorţ.C. stabileşte că. Aceasta nu exclude posibilitatea ca soţii să se adreseze cu o cerere de divorţ instanţei de judecată. 377 din N. Legiuitorul a avut în vedere ca. Astfel. că împotriva acestui refuz nu există nicio cale de atac. Dacă refuzul ofiţerului de stare civilă sau al notarului public de a constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi de a emite certificatul de divorţ este un refuz abuziv.C. cerere formulată în conformitate cu oricare din motivele reglementate de art.de a determina competenţa în raport de locul încheierii căsătoriei sau de locul ultimei locuinţe comune a soţilor.C.civ.civ. se poate pune şi problema refuzului acestor agenţi ai autorităţii publice de a proceda la desfacerea căsătoriei. oricare dintre cei doi soţi se poate adresa pe 295 . după emiterea certificatului de divorţ. ofiţerul de stare civilă. (2) N. 375 N. aceasta urmând a efectua menţiunile necesare în certificatul de căsătorie. 373 N. în aceste situaţii. În practică. dacă solicitarea de divorţ este depusă chiar la primăria unde s-a încheiat căsătoria. ofiţerul de stare civilă sau notarul public emite o dispoziţie de respingere a cererii de divorţ. ofiţerul de stare civilă. Arătam mai devreme că.civ. va face menţiunile necesare în actul de căsătorie. însă. aceasta urmând a efectua menţiunile necesare în certificatul de căsătorie. dacă nu sunt întrunite condiţiile art. va înainta o copie certificată a acestuia la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria. 378 alin. în ipoteza în care soţii nu se înţeleg cu privire la numele de familie pe care să-l poarte după divorţ. În situaţia în care cererea a fost înregistrată la primăria în a cărei rază teritorială soţii au avut ultima locuinţă comună. să precizeze foarte clar în art.C.

ţinând seama de toate circumstanţele care particularizează o speţă determinată. de posibilitatea pronunţării divorţului chiar dacă în totalitate culpa aparţine reclamantului. însă. Cauzele concrete ale desfacerii căsătoriei nu sunt individualizate în legislaţia noastră. Divorţul din culpă Potrivit celor deja meţionate. a căror realitate a fost dovedită. (3) C. datorită unor motive temeinice. în actuala reglementare a art. art. 38 alin. 296 . 373 lit. (1) C. păstrânduse. Motivele de natură subiectivă. ele pot fi de natură subiectivă.fam. sau de natură obiectivă. în loc de a le enumera. se poate pronunţa divorţul din culpă atunci când din cauza unor motive temeinice raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. neimputabile vreunuia dintre soţi. În reglementarea noului Cod civil – art. practic.fam. 38 alin. sunt lăsate la aprecierea instanţei. sunt cu adevărat serioase şi severe. Elementul de noutate este adus. practic vorbim aici de boala gravă a unuia din soţi. „Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când..b). raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”. boală care face imposibilă continuarea căsătoriei art. evocând responsabilitatea a cel puţin unuia dintre soţi.cale separată pentru repararea prejudiciului instanţei competente în materie. 38 alin. termenii edictaţi în actualul Cod al familiei. fondate pe conduita culpabilă a unuia sau a ambilor soţi şi care a condus la deteriorarea relaţiilor de familie art. legiuitorul a preferat să acorde judecătorului libertate deplină în aprecierea temeiniciei motivelor invocate. chiar exemplificativ. (1) C. urmând să decidă desfacerea căsătoriei numai atunci când motivele.379-380. Secţiunea 3.fam. prin natura şi gravitatea lor compromiţând relaţiile dintre soţi.

p. decizia nr. nr. jud. 636/1981. stabilirea sau repartizarea culpei este relevantă sub aspectul Trib. decizia nr. supra. În ceea ce priveşte reacţia scuzabilă a unuia dintre soţi faţă de actele de violenţă sau infidelitatea celuilalt. 1823/1971. jud. 34. Trib. secţia civilă. secţia civilă. 135. nr. 10/1978. Maramureş. Trib. modificată prin Decizia de îndrumare nr.D. Cu toate că divorţul nu intervine exclusiv cu titlu de sancţiune îndreptată împotriva soţului ori a soţilor vinovaţi. Plenul Trib. 1/1979. p. 793/1978. p. infidelitatea unuia dintre soţi. nefiind cu putinţă reluarea vieţii conjugale93. decizia civilă nr.D. de asemenea. instanţa şi-a format convingerea că despărţirea faptică este definitivă. 95 Trib. decizia civilă nr. Suprem. afară de cazul în care ar depăşi anumite limite rezonabile. Suprem.În practica judiciară au fost reţinute ca fiind întemeiate motive precum: sustragerea îndelungată şi nejustificată a soţului pârât de la obligaţia de a convieţui dacă. nr. 61. ci deopotrivă ca remediu pentru o stare de fapt ce a devenit de nesuportat pentru cel puţin unul dintre soţi. pe anii 19801985. stabilite pe baza probelor administrate. 1823/1971. secţia civilă. 1971. 1823/1971. 11/1978. 1).D. 1096/1976. 93 297 . supra. decizia nr. secţia civilă. decizia nr. să stabilească culpa unuia sau a ambilor soţi în destrămarea căsniciei. 4/1971. Trib. decizia nr. 12/1977. nu poate fi invocată în susţinerea cererii de divorţ. A se vedea. dacă se face însă dovada că între soţi există o atmosferă tensionată. p. în prezent.D. Suprem. 143.R.. în raport de împrejurările cauzei. 10/1974 (pct. Repertoriu. secţia civilă. Trib. 47. 1974. 538/1970. Bistriţa-Năsăud. 94 Trib. 29-30. Suprem. 53.R. nr. p. Motivele de divorţ invocate şi dovedite în cursul procesului permit instanţei. care alimentează neînţelegerile dintre soţi. CD.R. R. cit. actele de violenţă fizică sau/şi verbală ale unuia dintre soţi. Hunedoara. R. p. jud. Suprem.. Instanţa este datoare să verifice dacă situaţia nefirească a despărţirii faptice nu se datorează chiar comportamentului soţului reclamant. mai cu seamă când nu este vorba de „simple accidente”94. existenţa unor nepotriviri de ordin fiziologic95. nr. 53-54. R. decizia civilă nr. p. secţia civilă. S-a decis că actele singulare de lovire nu sunt de natură să justifice desfacerea căsătoriei. Suprem. Suprem. R.R.D. p. datorită scandalurilor şi certurilor provocate de pârât. R. CD. Decizia de îndrumare nr. decizia nr. 766/1978. 643/1978. cit. transformându-se într-o atitudine duşmănoasă. 10/1969.R. într-o asemenea ipoteză cererea acestuia fiind neîntemeiată .Trib. divorţul este admisibil Trib.

datorită motivelor temeinice.însă din probele administrate reiese culpa ambilor. Suprem. modificată prin Decizia de îndrumare nr. iar soţul pârât nu a formulat cerere reconvenţională solicitând.civ) . face posibilă verificarea şi a celorlalte cerinţe în prezenţa cărora poate fi pronunţată disoluţia căsătoriei. 38 C. şi el. pretinsa culpă a soţului pârât invocată de reclamant. Practic. culpa concurentă a soţului reclamant fiind gravă şi neîndoielnic stabilită (art. şi anume „continuarea căsniciei nu mai este posibilă”.admisibilităţii cererii de divorţ.fam. fie din vina exclusivă a soţului pârât. iar Plenul Trib. această condiţie fiind înlocuită cu cerinţa neataşată persoanei vreunuia dintre soţi. (2) din C. 10/1969. supra. divorţul se pronunţă fie din vina ambilor soţi. cererea introductivă a reclamantului a fost respinsă. s-a renunţat la condiţia restrictivă ca. divorţul se va putea pronunţa inclusiv din vina exclusivă a soţului reclamant. Desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi presupune culpa concurentă gravă a soţului reclamant. Sub primul aspect. culpă de natură să justifice prin ea însăşi desfacerea căsătoriei. În urma modificărilor aduse art. de asemenea. dar s-a admis cererea reconvenţională a soţului iniţial pârât în divorţ. acela al admisibilităţii cererii de divorţ. 10/1974. Este de reţinut că. desfacerea căsătoriei. într-o asemenea ipoteză. precum şi al efectelor desfacerii căsătoriei. continuarea căsătoriei să fie vădit imposibilă pentru cel care cere desfacerea ei”. desfacerea căsătoriei96. prin Legea nr. 96 298 . solicitând. Potrivit îndrumărilor fostei instanţe supreme. 617 alin. Decizia de îndrumare nr. Divorţul nu poate fi pronunţat în situaţia în care din probele administrate rezultă culpa exclusivă a soţului reclamant. cit. Instanţa poate pronunţa desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi atât în situaţia în care numai unul dintre ei (reclamantul) a făcut cerere de divorţ . odată constatată de instanţă.cât şi în cazul în care ambii soţi au cerut divorţul. 59/1993. în situaţia în care alături de cererea introductivă a soţului exclusiv vinovat există o cerere reconvenţională a celuilalt soţ.pr.

41 alin. aşa cum rezultă din hotărârea instanţei.). în raporturile dintre ei.). 41 alin. este de semnalat că. acela al raportului dintre vinovăţia unuia sau a ambilor soţi şi efectele desfacerii căsătoriei. precum şi cea reconvenţională. chestiunea încredinţării copiilor minori spre creştere şi educare unuia dintre părinţi sau. dar nu pentru că acest soţ ar fi fost. prin recăsătorirea creditorului întreţinerii. cotele cuvenite fiecărui devălmaş stabilindu-se potrivit contribuţiei reale. în schimb. la împlinirea termenului dreptul său stingându-se. efective la dobândirea bunurilor comunitare. unei 299 . stingându-se. acest soţ nu va avea drept la întreţinere din partea fostului său soţ decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei (art. ci pentru că faptele sale au constituit deopotrivă motive temeinice de divorţ şi motive pentru stabilirea de cote diferenţiate de contribuţie la dobândirea comunităţii de bunuri.instanţa a admis cererea principală. când unul dintre soţi a risipit. Culpa unuia dintre soţi poate fi criteriu de preferinţă în favoarea celuilalt la atribuirea locuinţei comune. nu are consecinţe directe asupra partajării bunurilor comune. anterior căsătoriei sau în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei şi dintr-o împrejurare în legătură cu căsătoria (art. în cazuri extreme. singurul vinovat de desfacerea căsătoriei. dacă divorţul s-a pronunţat din vina exclusivă a unuia dintre soţi. prin recăsătorirea beneficiarului întreţinerii (art.fam. (5) C. Sub cel de-al doilea aspect. (2) C. şi de această dată. Vinovăţia soţilor. Bineînţeles. (4) C. a distrus ori a sustras o parte din bunurile comune. De asemenea. obligaţia aceluiaşi fost soţ de a da întreţinere fostului său soţ se menţine şi poate fi valorificată oricând.fam. eventual. dreptul la întreţinere încetând.).fam. 41 alin. Divorţul din vina ambilor soţi asigură fiecăruia dintre foştii soţi un drept la întreţinere pe toată durata stării de nevoie în care s-ar afla datorită incapacităţii de a munci survenită în timpul căsătoriei. cota ce-i revine va reflecta conduita sa.

Motivele de natură subiectivă sau obiectivă afirmate şi dovedite în faţa instanţei vor constitui temei al desfacerii căsătoriei numai dacă s-au răsfrânt asupra relaţiilor dintre soţi. părinţii celuilalt). însă. precum şi de întreg complexul de împrejurări caracteristice speţei. mai puţin situaţiile care ţin de culpa exclusivă a reclamantului. (2) din C. vătămându-le grav. Cum. Stabilitatea familiei nu este o chestiune care să privească exclusiv soţii în cauză. în conformitate cu art. interesează exclusiv relaţiile dintre soţi.C. apărarea căsătoriei prin mijloace juridice nu poate fi 300 . de aceea instanţa nu este un simplu „ghişeu” de înregistrare a divorţului. erodând sau chiar distrugând liantul afectiv al relaţiilor conjugale.terţe persoane.civ.388 din N.). de măsura în care acestea au marcat convieţuirea soţilor. în care divorţul se va putea pronunţa din culpa acestuia. dar. După intrarea în vigoare a dispoziţiilor noului Cod civil. soţul nevinovat putând să ceară soţului vinovat o despăgubire. credem că toate cele mai sus arătate ca fiind interpretări câştigate prin interpretările instanţelor de judecată vor putea fi analizate şi prin raportare la reglementarea nouă a divorţului din culpă. ţinând seama de natura şi gravitatea motivelor de fapt invocate.pr. Precizăm că. va fi soluţionată ţinându-se seama exclusiv de interesele copiilor. trăinicia relaţiilor dintre soţi este condiţionată de o multitudine de factori extrajuridici. indiferent că o astfel de cerere a fost sau nu formulată. nu sunt relevante. hotărârea prin care se pronunţă desfacerea căsătoriei nu se va motiva (art. sub aspectul soluţionării cererii de divorţ. 617 alin.civ. instanţa este obligată să statueze cu privire la culpa soţilor. de aceea eventualele discordii dintre unul din soţi şi alţi membrii ai familiei (de regulă. La cererea ambilor soţi. Instanţa judecătorească urmează să aprecieze în concret dacă menţinerea căsătoriei mai este sau nu posibilă. în măsura în care nu se regăsesc şi în relaţia dintre soţi.

constituie temei al desfacerii căsătoriei şi „oricare dintre soţi poate cere divorţul arunci când starea sănătăţii sale face imposibilă continuarea căsătoriei” art.realizată decât în limite rezonabile. Divorţul după o separare în fapt Noul Cod civil introduce.380 din N. independente de conduita culpabilă a vreunuia dintre soţi. În această ipoteză. Este adevărat că art. 301 .C. în mod obişnuit (faţă de natura motivelor aduse în atenţia judecătorului). doar în acest fel.fam. prin art. Secţiunea 5. pe de o parte. Divorţul din cauza stării sănătăţii unui soţ Motivele de natură obiectivă. În cazul în care pârâtul se va declara de acord cu divorţul cerut de reclamant. iar pe de altă parte. Acţiunea continuată de moştenitori va fi admisă numai dacă instanţa va constata culpa exclusivă a soţului pârât. divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului reclamant.civ.C. întrucât ea aduce un element de noutate din perspectiva unui motiv de divorţ ce ţine exclusiv de separarea în fapt a soţilor. nu alterează iremediabil relaţia cuplului conjugal. În situaţia în care soţul reclamant decedează în timpul procesului. (2) N. menţinerea căsătoriei ori de câte ori neînţelegerile dintre soţi au caracter pasager şi. 373 lit. moştenitorii săi pot continua acţiunea de divorţ conform art. 38 alin. poate fi asigurată protejarea intereselor unuia sau ambilor soţi. abordează această formulă de desfacere a căsătoriei la secţiunea dedicată divorţului din culpă. Secţiunea 4. ceea ce presupune. ca desfacerea căsătoriei să nu fie refuzată dacă se constată că. 379 alin. (3) C. dar dorim să o subliniem distinct în acest material.c). posibilitatea desfacerii căsătoriei la cererea unuia dintre soţi după o separare în fapt care a durat cel puţin doi ani.civ. instanţa se va pronunţa fără a face menţiune despre culpa soţilor.

desfacerea căsătoriei putându-se pronunţa.fam. apreciem că s-au avut în vedere atât afecţiunile de natură fizică. organică. potrivit art. 9 C. cererea de divorţ fondată pe art. 373 lit. Ţinând seama de prevederile art. 373 lit. sunt impedimente la căsătorie. şi poate atrage anularea căsătoriei la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat prin dol (art. 21 C. dacă boala face imposibilă continuarea căsătoriei. cum reiese din textul citat. de 6 luni în materie de căsătorie.Această posibilitate este preluată şi în noul Cod civil. soţul pierde şansa de a obţine desfiinţarea căsătoriei. Prin împlinirea termenului de prescripţie. cât timp nu a avut discernământul faptelor sale. altele decât cele care. 9 coroborat cu art. 10 C. constituie o încălcare a obligaţiei instituite prin art. În situaţia în care desfacerea căsătoriei se va pronunţa în temeiul art.. 38 alin.fam. Spre deosebire de nulitatea absolută a actului juridic. (3) C. nu se va face menţiune despre culpa soţilor. precum şi de cel lipsit vremelnic de facultăţile mintale. Gravitatea maladiei precum şi severitatea formelor sale de manifestare sunt relevante sub aspectul admisibilităţii acţiunii.fam.d). cu începere de la data când soţul îndreptăţit să o invoce a cunoscut motivul de nulitate relativă. este admisibilă. dar boala de care suferă celălalt poate 302 . ci există de la naştere) a debutat ulterior încheierii căsătoriei.). Necomunicarea reciprocă de către viitorii soţi a eventualelor afecţiuni de care suferă. fiind reglementată de art. Dacă boala psihică de natura celor amintite (afară de debilitatea mintală. care nu se dobândeşte. este lovită de nulitate absolută. căsătoria încheiată de alienatul sau debilul mintal. 19 C..fam. cât şi cele de natură psihică.fam. 381. În lipsa oricărei precizări referitoare la natura afecţiunii ce poate susţine cererea de divorţ şi întrucât desfacerea căsătoriei pe motivul precarităţii stării de sănătate evocă ideea divorţului remediu ca soluţie pentru o situaţie ce nu mai poate dăinui. nulitatea relativă este supusă unui termen de prescripţie.d) şi art.

întemeia o acţiune de divorţ dacă. 5 lit. 617 alin. 98 Aceeaşi era soluţia promovată de practica judiciară. p. Constanţa.98 Sub auspiciile reglementărilor anterioare modificărilor aduse Codului familiei prin Legea nr. (2) C. boala gravă survenită în timpul căsătoriei constituia motiv temeinic de divorţ aflat numai la îndemâna soţului lezat de consecinţele maladiei. 1938/1983. 97 303 . Trib. 617 alin. Suprem. îndrumată de fosta instanţă supremă. nu va motiva hotărârea sa (art. 29. 20/1987.fam. 10/1974. 10/1969. 59/1993.pr.civ. A se vedea Plenul Trib. Suprem. pronunţând divorţul.. 36. Acest motiv de divorţ poate fi invocat de însuşi soţul bolnav97. spre deosebire de motivele temeinice de natură subiectivă care nu justifică desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a soţului reclamant în prezenta reglementare a Codului familiei. aspect preluat şi în noul Cod civil. 69-70. CD. jud. 1974. 59/1993.civ.). p. nr. 7/1987. decizia nr. pe anii 1980-1985. secţia civilă. prin Legea nr. La cererea ambilor soţi. a)..pr. nu se va statua cu privire la vinovăţia soţilor în desfacerea căsătoriei. p. Repertoriu . Decizia de îndrumare nr. Art. Dată fiind natura motivelor invocate. A se vedea Trib. 38 din C. pct. modificată prin Decizia de îndrumare nr. (3) C. se înţelege. este cauza imposibilităţii continuării relaţiilor maritale. prevede în mod expres această soluţie doar pentru ipoteza divorţului prin acordul soţilor. instanţa. anterior modificărilor aduse art.R. decizia civilă nr.D. R.

. în primul rând raporturile patrimoniale. Secţiunea 2. 380 N. atât între soţi.civ. cât şi între aceştia. Efectele divorţului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soţi Divorţul îşi produce efecte în principal asupra relaţiilor personale dintre foştii soţi. încetează drepturile şi obligaţiile personale reciproce dintre 304 . pe de altă parte. pe de o parte.civ. dacă acţiunea de divorţ este continuată de moştenitorul soţului reclamant. Odată cu pierderea calităţii de soţ. spre deosebire de cele ale desfiinţării căsătoriei care. Ca trăsătură comună.C. vor suferi anumite modificări şi relaţiile cu terţii. În ceea ce priveşte procedurile realizate în conformitate cu dispoziţiile art. căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas definitivă. În mod excepţional.. căsătoria se va considera desfăcută la data decesului. Secţiunea 1.C. respectiv divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială.CAPITOLUL 3 Efectele divorţului Desfacerea căsătoriei produce consecinţe care se răsfrâng asupra întregului complex de relaţii de natură personală şi de natură patrimonială generate prin încheierea căsătoriei. Data desfacerii căsătoriei În conformitate cu dispoziţiile art.. 382 din N. în ipoteza prevăzută de art.C. până acum substanţial marcate de regulile comunităţii matrimoniale de bunuri. operează atât pentru trecut. cât şi pentru viitor. căsătoria este desfăcută cu data eliberării certificatului de divorţ.civ. şi copiii lor. Alături de aceste raporturi intrafamiliale. 375 N. toate efectele divorţului se vor produce numai pentru viitor. în principiu.

În conformitate cu dispoziţiile art. Art. se sting îndatoririle de fidelitate. de coabitare. precum şi cele conjugale.. Dacă instanţa nu a încuviinţat o asemenea cerere sau dacă soţii nu au căzut de acord pe acest aspect. foştii soţi nu mai sunt ţinuţi să-şi acorde sprijin moral. acordul soţilor cu privire la numele ce va fi purtat după desfacerea căsătoriei este esenţial pentru a se putea aborda posibilitatea desfacerii căsătoriei prin acord în faţa ofiţerului de stare civilă sau a notarului public. justificate de interesul unuia din soţi sau de interesul superior al copilului. 383 din N. după caz. Aceste drepturi nu se vor pierde în ipoteza culpei comune sau a divorţului prin acordul soţilor.C. 384 N. Pentru motive temeinice. instanţa poate încuviinţa ca soţii să păstreze numele din căsătorie chiar în lipsa unei înţelegeri între ei.civ. Prin urmare. potrivit cu opţiunea părţilor şi conform celor stabilite de instanţa de divorţ.C.civ. Aşa cum am arătat mai devreme.aceştia. fiecare soţ va purta numele dinaintea căsătoriei.C. soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Desfacerea căsătoriei nu are consecinţe asupra capacităţii depline de exerciţiu a femeii minore la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ.civ. Cât priveşte numele dobândit prin încheierea căsătoriei. stabileşte că. conform art. acesta se va păstra în continuare sau va fi redobândit numele de la data încheierii căsătoriei. 305 . soţul împotriva căruia a fost pronunţat divorţul pierde drepturile pe care legea sau convenţiile anterioare încheiate cu terţii i le atribuiau. odată cu desfacerea căsătoriei prin divorţ. 375-378 N. instanţa luând act de înţelegere prin hotărârea pronunţată.

108. obligaţia soţilor de a contribui la susţinerea cheltuielilor căsniciei. să continue să stăpânească împreună aceste bunuri. 1/1964. Dacă soţii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune. Efecte cu privire la regimul matrimonial Sub imperiul Codului familiei. 100 „Desfacerea căsătoriei nu impune împărţirea bunurilor comune. Efectele divorţului asupra patrimoniale dintre foştii soţi relaţiilor Urmare a desfacerii căsătoriei. încetează obligaţia reciprocă de sprijin material. nimeni nu poate fi forţat să ceară ieşirea din indiviziune" . vocaţia succesorală reciprocă se stinge odată cu pierderea calităţii de soţ.Secţiunea 3. (1) C. bunurile comune se împart între soţi. potrivit învoielii acestora. dacă vor. (2)(5) C. fam. 36 alin.luând naştere. Chestiunea partajului este receptată în doctrină şi jurisprudenţă ca o facultate recunoscută soţilor. deoarece starea de coproprietate fiind o stare legală.se afirmă în cuprinsul Deciziei de îndrumare a Plenului Trib. 3. în condiţiile art. cel mai de seamă efect priveşte comunitatea de bunuri a soţilor. Faptul că iniţial părţile optaseră pentru lichidarea judiciară a patrimoniului lor comunitar nu împiedică partajul convenţional (care poate fi şi numai parţial). inclusiv în faţa instanţei de divorţ învestite cu rezolvarea cererii accesorii de partajare a bunurilor comune sau a instanţei sesizate pe cale principală cu o cerere de partaj. subzistând şi varianta menţinerii comunităţii100.” Pentru a fi producătoare de efecte juridice. învoiala soţilor trebuie să intervină fie consecutiv introducerii cererii în desfacerea căsătoriei. Culegere de decizii ale Plenului Tribunalului Suprem pe anii 1952-1965. p. Foştii soţi pot. Suprem nr. Astfel. o nouă obligaţie de întreţinere între foştii soţi. va hotărî instanţa judecătorească. art.fam stabileşte că „la desfacerea căsătoriei.99 fie ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ. 99 306 .1. urmând ca instanţa să ia act de învoiala soţilor. oricând în cursul judecăţii. 41 alin. precum şi obligaţia legală de întreţinere între soţi .

Faţă de terţi. regimul matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ.C. În măsura în care interesele sale au fost prejudiciate printr-un act juridic. De asemenea.2. precum şi actele din care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii de bunuri încheiate de unul dintre soţi după data introducerii cererii de divorţ. (2). noul Cod civil dă posibilitatea soţilor de a cere. indicate în art. nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soţ fără a fi afectate drepturile dobândite de terţii de bună credinţă.civ. 385 alin. situaţia regimului matrimonial va fi tranşată în conformitate cu dispoziţiile capitolului VI din Codul civil – „Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor”. în art. (1) că.Abordarea noului Cod civil distinge. precizând în alin. 388. Posibilităţile reglementate în art. în cazul divorţului. soţul care nu a participat la încheierea actului în condiţiile art. fiecare în parte sau împreună. Este interesant 307 .385 noile ipoteze legate de instituirea regimurilor matrimoniale. însă. posibilitatea ca soţul nevinovat. 3. sunt lovite de nulitate relativă dacă au fost făcute în frauda celuilalt soţ. În cazul divorţului prin acord. care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei. Toate actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale ce privesc bunurile comune. să poată cere soţului vinovat să îl despăgubească. hotărârea judecătorească prin care s-a pronunţat divorţul sau certificatul de divorţ sunt opozabile în condiţiile legii. în art. Dreptul la despăgubiri Noul Cod civil consacră. distinct de dreptul la o prestaţie compensatorie. 345 N. despăgubiri ce se vor stabili de instanţa de judecată prin hotărârea pronunţată. (1) şi (2) se aplică şi divorţului prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială. 346 alin. să se constate că regimul matrimonial a încetat la data separaţiei în fapt.

Aceleaşi dispoziţii sunt de aplicat în materia căsătoriei putative. aşa cum nu există între concubini sau foşti concubini. el beneficiază de acest drept şi în situaţia în care incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei. o obligaţie distinctă faţă de cea fondată pe îndatorirea de sprijin material reciproc din timpul căsătoriei.fam. în ipoteza desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului. 388 N. fără de care o atare de îndatorire nu ar exista. Obligaţia legală de întreţinere dintre foştii soţi divorţaţi sau dintre foştii soţi din căsătoria desfiinţată este. Obligaţia de întreţinere între foştii soţi. de această dată desfăcută ori desfiinţată. De asemenea. dar numai dacă respectiva incapacitate este cauzată de o împrejurare ce are legătură cu căsătoria. 41 alin. Actualul C.civ. soţul divorţat având dreptul la întreţinere dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei.fam. fiindcă şi între foştii soţi izvorul obligaţiei de întreţinere este căsătoria. prin desfacerea căsătoriei. Ca numitor comun. (2)-(5).3. 3.C. 308 . (1) C. obligaţia de întreţinere între soţi încetează. în ambele cazuri avem ca premisă instituţia căsătoriei.de văzut în practica instanţelor de judecată care vor fi criteriile şi situaţiile concrete de stabilire a unor asemenea despăgubiri. potrivit art. după cum diferite sunt şi condiţiile celor două feluri de obligaţii. indiferent de durata convieţuirii. pârâtul poate uza de prevederile art. reglementează o astfel de îndatorire în relaţia dintre foştii soţi.. 24 alin. în art. cu atât mai mult cu cât. Noul Cod civil stabileşte în art.389 că. aşadar.

op. cit. Bacaci. Filipescu. Comănescu. ar datora despăgubiri . atât condiţiile de acordare.concurentă sau exclusivă . op. 434. supra.P. vinovăţia unuia dintre soţi în ceea ce priveşte desfacerea căsătoriei prezintă interes în stabilirea limitei de timp a dreptului la întreţinere. 175.. se are în vedere dreptul la întreţinere al fostului soţ aflat în nevoie de cauza unei incapacităţi survenite înainte de căsătorie sau în timpul căsătoriei..cel puţin din următoarele considerente: dreptul la întreţinere este recunoscut şi aceluia dintre soţi din a cărui culpă . Obligaţia legală de întreţinere. cit. 175. Al. p. Bacaci. Al. Petrescu. în mod unanim. ulterior desfacerii sau desfiinţării căsătoriei. distinctă de cea existentă între soţi . întrunirea condiţiilor de drept comun în materie. Dreptul la întreţinere presupune.. A se vedea: I. cit. 186. p.I. op. I. dreptul la întreţinere există indiferent de conduita culpabilă din timpul căsătoriei. R.Fundamentul obligaţiei legale de întreţinere dintre foştii soţi se află în acele reguli morale. cât şi cuantumul întreţinerii sunt diferite de cele aplicabile în cazul obligaţiei de repararea prejudiciului cauzat unei persoane. Astfel. 67. înainte de toate. în aceste limite. p. dar. în ceea ce priveşte incapacitatea de muncă. care impun asistenţa materială între persoanele legate în trecut prin căsătorie101. determinată de incapacitatea sa de a munci şi. pe care le vom analiza în cele ce urmează. în doctrină a fost exprimată şi opinia potrivit căreia.a fost pronunţat divorţul. Cu privire la fundamentul obligaţiei legale de întreţinere dintre foştii soţi. umanitare. Aceste cerinţe generale prezintă câteva trăsături particulare.în ideea că soţul din a cărui vină a fost desfăcută căsătoria. că obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi nu poate fi explicată invocând principiile răspunderii civile delictuale . cit. fostul soţ are drept la A se vedea: I. p. neputându-se vorbi de o nouă obligaţie.. adică starea de nevoie a celui care pretinde întreţinere. Mihuţă. de existenţa mijloacelor necesare. p. obligaţia de întreţinere este forma de manifestarea obligaţiei de sprijin reciproc născute prin încheierea căsătoriei şi care „supravieţuieşte" disoluţiei acesteia. dacă incapacitatea s-a ivit în decurs de un an de la desfacerea ori de la desfiinţarea căsătoriei. Se admite. op.P. lipsindu-1 pe celălalt de sprijinul material pe care i-1 acorda. cit. obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi prezintă caracterele specifice obligaţiei legale de întreţinere în general. Filipescu. 101 309 . de partea celui ţinut să acorde întreţinerea.

. are în vedere încheierea unei căsătorii subsecvente. cit. p. Dreptul la întreţinere al fostului soţ recăsătorit se stinge. Dar. Soţul de bună-credinţă din căsătoria desfiinţată păstrează dreptul la întreţinere faţă de soţul din această căsătorie. 54-55. iar creditorul întreţinerii nu beneficiază de avantajele putativităţii căsătoriei nule sau anulate. valabile din punct de vedere juridic. Albu. 103 A se vedea I. op. 299. p.P. deoarece obligaţia de întreţinere există. în cazul fostei soţii. dacă această din urmă căsătorie va fi desfiinţată. În lipsa dispoziţiilor exprese privitoare la ordinea în care îşi datorează întreţinere foştii soţi.întreţinere numai dacă incapacitatea sa a fost determinată de o împrejurare în legătură cu căsătoria (cum ar fi.. 273-274. secţia a III-a civilă. CD. A. se aplică aceeaşi regulă de preferinţă.. referindu-se la soţul recăsătorit. o incapacitate cauzată de naştere). în primul rând. op. cit. obligaţia fostului soţ din căsătoria precedentă celei desfiinţate s-a stins. de această dată fără posibilitatea de a fi reactivată. aşadar. prin asemănare cu situaţia soţilor. 466. obligaţia de a da întreţinere subzistă chiar dacă debitorul se recăsătoreşte.I. V. Filipescu. Se înţelege. Bacaci. 1458/1991. T. Ca şi în cazul soţilor. se va reactiva obligaţia de întreţinere a fostului soţ. decizia nr. C. op. 102 A se vedea şi Al. indiferent dacă faptele au fost comise înainte sau ulterior desfacerii căsătoriei102.. Dumitrache. Hageanu. în sensul că numai faptele ulterioare desfacerii căsătoriei conduc la pierderea dreptului la întreţinere I. odată cu încheierea căsătoriei. Filipescu. săvârşirea unor fapte grave îndreptate împotriva celui căruia i se cere întreţinere atrage decăderea din dreptul de a beneficia de asistenţă materială.M. foştii soţi îşi datorează întreţinere înaintea oricărei alte persoane103. cit. p. Legiuitorul.B. p. 1991. obligaţia de a da întreţinere. cât şi faţă de soţul din căsătoria actuală. 310 . între soţi. Nu este exclus ca acesta să fie concomitent ţinut la întreţinere atât faţă de fostul soţ. deci soţul din căsătoria actuală a beneficiarului preia.

anterior. art. are un drept la întreţinere limitat în timp la un an de zile socotit de la data desfacerii căsătoriei. acesta a refuzat să comunice domiciliul său actual sau locul său de muncă). de natură obiectivă (boala gravă a unuia dintre soţi.Virtual. la fel. 105 104 311 . durata dreptului la întreţinere nu este prestabilită în acele ipoteze de desfacere a căsătoriei când instanţa nu statuează privitor la culpa soţilor105. debitorul datorează întreţinere din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ. Judecătorul învestit cu o acţiune directă în stabilirea pensiei de întreţinere cuvenită fostului soţ nu are a se ocupa de vinovăţia părţilor.fam. adică pentru un interval premergător declanşării procesului. Suprem. decizia nr. Creditorul. Este posibil ca dreptul la întreţinere al fostului soţ să fi fost stabilit în cadrul procesului de divorţ. pensia va fi acordată şi pentru trecut. (3) C. când. adică de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ. fost soţ exclusiv culpabil de divorţ. Aşadar. cel îndreptăţit nu s-a aflat în nevoie. 165. precum şi cel în egală măsură vinovat (oricare dintre foştii soţi al căror divorţ s-a pronunţat din culpa ambilor) poate beneficia de întreţinere pe o durată nepredeterminată104.). (3) C. 617 alin.fam). Este de principiu. art.civ. instanţa va dispune obligarea debitorului la plata întreţinerii începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată. că întreţinerea se acordă numai de la data când s-a cerut. însă. precum şi al divorţului prin consimţământul mutual al soţilor (art. Este cazul divorţului pentru motive temeinice. p. prezumându-se că. Trib. admiţându-se acţiunea. Fostul soţ în a cărui sarcină nu s-a reţinut vreo vină în desfacerea căsătoriei. exceptând cazul în care promovarea cu întârziere a acţiunii în stabilirea pensiei de întreţinere este imputabilă debitorului (de exemplu. dreptul la întreţinere al fostului soţ se naşte din momentul în care dobândeşte „calitatea” de „fost soţ”. 38 alin. chiar dacă a trecut un timp oarecare de la desfacerea căsătoriei. CD. 1979. 348/1979. (2) C.pr. 38 alin. secţia civilă. de această dată.

Dacă acelaşi debitor este ţinut faţă de copii cu o obligaţie de întreţinere. fie în sensul restrângerii. fam. (2) şi (3) din Legea pentru organizarea judecătorească. în consecinţă. guvernat de dispoziţiile art. în compunerea prevăzută de art. Suprem. potrivit cu obiectul şi cauza acestei din urmă cereri. poate fi interpretată în sensul că s-a urmărit asigurarea fostului soţ aflat în nevoie cu disponibilităţi materiale de întreţinere pentru tot restul vieţii. 39 alin. dreptul la întreţinere al fostului soţ se stinge prin recăsătorire. 389 alin. Acest din urmă nivel maximal va fi respectat şi în alte ipoteze de Este ceea ce am numit „efectul pozitiv" al puterii lucrului judecat.107 Cuantumul pensiei de întreţinere poate fi stabilit până la o treime din venitul net din muncă al fostului soţ. astfel că orice convenţie contrară.civ. CD.Trib. În toate cazurile.. 107 S-a decis că declaraţia soţului făcută în cursul procesului de divorţ prin care se obliga să acorde o pensie de întreţinere celuilalt soţ aflat în incapacitatea de a munci şi lipsit de mijloace proprii. grevează patrimoniul debitorului şi se va transmite moştenitorilor săi . respectiv art. în sistemul actualului Cod al familiei.prin moartea creditorului sau a debitorului întreţinerii. A se vedea E. 106 312 . 122. cele două categorii de pensii. 152. op.C. Puterea lucrului judecat. 41 alin. Dispoziţiile referitoare la durata în timp a obligaţiei legale de întreţinere între foştii soţi şi la cauzele speciale de stingere a acesteia au caracter imperativ. precum şi . iar nu obligaţia legală de întreţinere reglementată de Codul familiei. (3) C. cit.dat fiind caracterul personal al obligaţiei . 55/1975. 1975. (3) din N. p.civ. însumate. pentru a deduce alte consecinţe juridice ale unei situaţii deja consacrate. în conformitate cu art. nu vor putea depăşi jumătate din venitul lunar net din muncă al debitorului. 1640 C.aceasta a fost stabilită de instanţa de divorţ cu putere de lucru judecat106. permiţând părţii să se prevaleze de constatările jurisdicţionale ale instanţei într-un nou litigiu. O astfel de obligaţie evocă contractul de rentă viageră. decizia civilă nr. iar potrivit noului Cod civil poate fi stabilit până la o pătrime din acest venit net. fie în sensul extinderii ori al transferului (cesiunii) este lovită de nulitate absolută. p. Florian.

împotriva altor persoane obligate. stabilind dreptul la întreţinere al unuia dintre foştii soţi. Suprem. 67/1985. poate dispune obligarea debitorului să asigure creditorului o suprafaţă locativă corespunzătoare. decizia nr. pct. iar potrivit art.D. eventual chiar în imobilul proprietatea sa şi. în raport de împrejurări.. potrivit cu împrejurările concrete ale cauzei.concurs. pentru completarea întreţinerii.fam. debitorul are la dispoziţie şi alte mijloace materiale. fie ca pensia ce poate fi stabilită în sarcina debitorului să se împartă între toţi cei îndreptăţiţi. în afara veniturilor din muncă. 313 . Instanţa poate dispune evacuarea provizorie a soţului proprietar până când acesta va oferi celui îndreptăţit la întreţinere o altă locuinţă . Datorită caracterului personal al obligaţiei de întreţinere. Decizia de îndrumare nr.. 93 C. Dacă fostul soţ datorează întreţinere mai multor persoane. 403. secţia civilă. p.R. R. 1308/1984. Suprem. 66. În acelaşi sens. CD. 132/1982. prin echivalent bănesc ori printr-o modalitate mixtă. Legislaţia familiei p. decizia nr. p. 1975. mai multor creditori108. care apoi se pot îndrepta. decizia nr. acestea vor fi avute în vedere la stabilirea pensiei de întreţinere. nr. prestaţiile pot fi executate în natură. Trib. ori de câte ori fostul soţ datorează întreţinere. Suprem. secţia civilă. 178. secţia civilă. în acelaşi timp. instanţa va hotărî fie ca întreţinerea să se presteze numai unuia sau unora dintre creditori. 8. Legislaţia familiei p. Dacă. 30. 5/1975. la plata unei sume de bani cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea aceluiaşi beneficiar109. vor fi avute în vedere exclusiv mijloacele debitorului. Suprem. Plenul Trib. 402. op. p. concomitent. Întreţinerea datorată trebuie să furnizeze beneficiarului cele strict necesare traiului (locuinţa este un astfel de element). Trib. La determinarea cuantumului prestaţiilor în numerar se va ţine seama de faptul că debitorul execută în natură o parte din obligaţia ce-i revine.Trib. Bacaci. 547/1980. dar nu deţine mijloacele necesare acoperirii tuturor creanţelor. nu şi 108 109 A se vedea Al. cu respectarea ordinii în care se datorează aceasta. cit. De exemplu. instanţa de divorţ.

Fostul soţ de rea-credinţă şi-a pierdut cu efect retroactiv calitatea de soţ şi drepturile ataşate stării de persoană căsătorită.C. fam. Bucureşti. aidoma fostul soţ divorţat. Ca şi în cazul foştilor soţi din căsătoria desfăcută şi din aceleaşi raţiuni. 24 alin. cit. În raport de dispoziţiile art. 314 . decizia nr. (4) din N.civ. prevederilor din materia divorţului. Reclamantul din cererea având ca obiect stabilirea pensiei de întreţinere urmează să probeze. 389 alin.mijloacele soţului sau ale altor persoane cu care împarte aceeaşi gospodărie110. Prestaţia compensatorie Reglementarea noului Cod civil aduce în discuţie posibilitatea acordării unei prestaţii compensatorii soţului 110 Trib. 50/2002. secţia a V-a civilă. supra. în conformitate cu art. acesta nu beneficiază de întreţinere din partea fostului soţ decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei. Dreptul fostului soţ de bună-credinţă sau al foştilor soţi de bună-credinţă ia naştere odată cu rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care a fost desfiinţată căsătoria. dreptul la întreţinere al fostului soţ de bunăcredinţă se stinge prin recăsătorire. Dreptul fostului soţ de bună-credinţă nu este limitat în timp. obligaţia de întreţinere are caracter reciproc. Când amândoi soţii beneficiază de putativitatea căsătoriei desfiinţate. dreptul la întreţinere al fostului soţ este supus.4. când divorţul este pronunţat din culpa exclusivă a unuia dintre soţi. nu va obţine asistenţa materială în temeiul căsătoriei desfiinţate. prin asemănare. În cazul căsătoriei putative. aşadar. starea sa de nevoie datorată neputinţei de a munci cauzate de o incapacitate survenită înainte sau după încheierea căsătoriei nule sau anulate ori cu debut în decurs de un an de la desfiinţarea căsătoriei dintr-o împrejurare în legătură cu căsătoria. (1) C. 3.

să existe un dezechilibru semnificativ pe care divorţul îl determină în condiţiile de viaţă ale celui ce solicită prestaţia. 390-395 N. .căsătoria să fi durat cel puţin 20 de ani. În cazul în care divorţul se pronunţă exclusiv din culpa soţului pârât.C. pe cât este posibil.să se solicite odată cu cererea de desfacere a căsătoriei.civ. .resursele celuilalt soţ în momentul divorţului. . posibilitatea de a desfăşura o activitate producătoare de venituri). se stabilesc în mod clar termenii de acordare a unei asemenea prestaţii.divorţul să se fi pronunţat din culpa exclusivă a soţului pârât. Pentru a se putea solicita o asemenea prestaţie. În stabilirea nivelului şi termenilor prestaţiei compensatorii se vor avea în vedere: .. este necesar să fie întrunite o serie de condiţii: .orice alte împrejurări previzibile de natură să modifice condiţiile de viaţă ale solicitantului (contribuţia la creşterea copiilor minori. subiect care a constituit obiectul unor îndelungate dispute în doctrină. Prin regulile stabilite de art. Prestaţia compensatorie nu poate fi cumulată cu pensia de întreţinere solicitată în conformitate cu art.efectele pe care le are sau le poate avea lichidarea regimului matrimonial.civ. de o prestaţie care să compenseze un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar cauza în condiţiile de viaţă ale solicitantului. 315 . . 389 N. soţul reclamant poate beneficia. . .nevinovat..C. pregătirea profesională.resursele soţului solicitant în momentul divorţului. astfel încât soţul solicitant trebuie să decidă dacă apelează la solicitarea unei prestaţii compensatorii sau a unei pensii de întreţinere la momentul derulării procedurilor de divorţ.

soţul creditor se recăsătoreşte. Prestaţia compensatorie încetează dacă: .Art. La cererea soţului creditor.C. cât şi asupra relaţiilor de natură patrimonială. Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori Consecinţe ale divorţului se produc şi în privinţa copiilor rezultaţi din căsătoria părţilor sau a celor care beneficiază de un regim juridic asimilat (este cazul minorului adoptat de ambii soţi. sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile aparţinând debitorului. instanţa îl poate obliga pe soţul debitor să constituie o garanţie reală sau să depună o cauţiune pentru a asigura executarea rentei.unul dintre soţi decedează.o sumă de bani → sumă globală. arată că prestaţia compensatorie poate îmbrăca următoarele forme: . → o sumă determinată.civ. 392 din N. soţii au exercitat împreună drepturile şi îndatoririle părinteşti. al copilului firesc al unuia dintre soţi adoptat de celălalt soţ). . Secţiunea 4. 316 . → rentă viageră → în cotă procentuală.când soţul creditor obţine resurse de natură să îi asigure condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei. Prestaţia compensatorie poate fi modificată. până la desfacerea căsătoriei. . . ce poate fi indexată trimestrial în funcţie de rata inflaţiei. ce poate fi indexată trimestrial în funcţie de rata inflaţiei. Ele se răsfrâng atât asupra relaţiilor personale dintre părinţi şi copii. prin hotărâre a instanţei în sensul măririi sau micşorării. în ipoteza în care intervin modificări semnificative în mijloacele de care debitorul dispune sau în resursele pe care creditorul le are.în natură. faţă de care.

4. secţia civilă.. (1) şi (2) C. nu este în interesul minorului încredinţarea sa la unul dintre părinţi. 421/1977.. conform art. Încredinţarea copiilor Cum am văzut. Efectele desfacerii căsătoriei asupra relaţiilor personale dintre părinţi şi copii 4. fie.C.1.. dacă este cazul. 396 din N. instanţa poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie Măsura încredinţării minorului spre creştere şi educare unei terţe persoane poate intra în discuţie numai dacă. 54. cât de puternic ar fi. 1511/1992.. instanţa poate decide ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi. stabileşte fără dubiu faptul că după divorţ autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi.civ. cu consimţământul acesteia ori unei instituţii de ocrotire . precum şi. 128.M.C. pe anul 1992. În mod revoluţionar faţă de actualele norme ale Codului familiei. Suprem. Dacă există motive întemeiate. De asemenea. unei terţe persoane sau familii. p. T. Prin dispoziţiile art. celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea la modul de creştere şi educare a copilului. decizia nr.1. În acest sens. vor fi ascultaţi minorii cu respectarea dispoziţiilor art.C. Trib. p. fie unuia dintre părinţi. Culegere .civ. în funcţie de interesul superior al minorilor. În mod excepţional. în afara cazului în care instanţa decide altfel.civ. asupra încredinţării copiilor spre creştere şi educare.264 din N. 399 din N. învoiala părinţilor pe care îi ascultă. CD. instanţa este obligată să hotărască. în lipsa cererii părţilor chiar şi din oficiu.B. noua reglementare a art. 42 alin. se stabileşte că instanţa va avea în vedere şi concluziile rapoartelor de anchetă psiho-socială. 1977. precum şi dreptul de a consimţi la adopţia sau la căsătoria acestuia.art.fam. odată cu pronunţarea divorţului. secţia a III-a civilă. Ataşamentul bunicilor.C. decizia nr. nu este un argument suficient pentru a fi înlăturaţi părinţii. potrivit constatărilor instanţei.1. în mod excepţional111.civ. 111 317 . 397 N.

401 alin. C. nu obligă instanţa să stabilească modalităţile de exercitare a dreptului părintelui de a avea legături personale cu copilul. (2) din N. R. iar eventuala învoială a părinţilor este producătoare de efecte numai dacă este încuviinţată. Instanţa de judecată. precum şi de a veghea la creşterea.fam.T. Măsura încredinţării copilului are caracter provizoriu.C.S. va putea dispune reîncredinţarea copilului spre creştere şi educare. dar numai în concordanţă cu interesele minorului .B. educarea. p. În cazul în care instanţa este învestită să decidă în acest sens ascultarea copilului este obligatorie. B.R. 110. învăţătura şi pregătirea profesională a copilului.M. decizia nr.112 Modalităţile de exercitare a drepturilor părinteşti recunoscute aceluia dintre părinţi căruia nu i-au fost încredinţaţi copiii (dreptul de a avea legături personale cu copilul. 5/1984.J. de către instanţa de judecată. la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie.pr. Art. 2447/1993. în baza art. 60. 43 C.dacă a împlinit 14 ani. 1884/1983. nr. conform dispoziţiilor art. de asemenea. pe scurt.civ. 1993. prin urmare înţelegerea realizată de părinţi cu privire la valorificarea concretă a dreptului de a avea legături personale cu copilul nu este condiţionată de girul instanţei. prevederile art. sau într-o instituţie de ocrotire. 45 C. a autorităţii tutelare sau a unei instituţii de ocrotire. 42 C. Instanţa va stabili.J. dacă se constată schimbarea împrejurărilor care au motivat soluţia dată. fie în cadrul unei acţiuni ulterioare.. dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei.fam. potrivit terminologiei curente.D. ceea ce înseamnă că se va putea reveni oricând asupra celor dispuse. numai în subsidiar. secţia civilă. „dreptul de a avea legături personale cu copilul”) se stabilesc pe cale convenţională de către părinţii aflaţi în divorţ sau divorţaţi şi. ori la solicitarea procurorului.ori persoană. secţia a IlI-a civilă. 113 112 318 . decizia nr. obligă instanţa de divorţ să dispună cu privire la încredinţarea copiilor minori.. dacă se constată că acesta e sensul actual al interesului minorului.civ.113 fie în cadrul procesului de divorţ. p. cu consimţământul acestora.. a copilului . acestea dobândind exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti cu privire la persoana copilului. urmând a fi exercitat întocmai şi cu bunăcredinţă.

Braşov. p. 65. relaţiile tensionate dintre noile familii. 2006. Albu. decizia civilă nr.. În considerentele unei soluţii de speţă. 115 Trib. a se vedea I. A se vedea şi C.J. Dreptul nr. 2006.. De asemenea..S. T. pe anii 19891994. decizia nr. 954/1992. 16 din Legea nr. 2833. secţia civilă. 273274. condiţiile de loc. Alba Iulia. 511/2005. Piatra-Neamţ.M. Stabilirea unui program de vizitare a copilului de către tată. 321/1994. 59. Dreptul părintelui divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul de a avea legături personale. p. putându-se permite părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul să-1 ia cu sine pentru scurte perioade de timp115. etc. 272/2004)116. Brilliance. poate găzdui copilul la domiciliul său. Culegere 114 319 . ar contraveni interesului superior al copilului (art. pentru moment. Potrivit practicii judiciare. secţia a IlI-a civilă. faptul că părinţii domiciliază în localităţi diferite nu are o semnificaţie deosebită. părintele poate coresponda cu copilul Pentru dezvoltări.CA. decizia nr. 595.). 2/1988. totuşi. 116 Considerăm discutabilă soluţia instanţei de a încuviinţa menţinerea legăturilor personale cu copilul într-o manieră neadaptată interesului acestuia de a se „acomoda" cât mai curând posibil cu noul său ambient familial. 32/2006. Tiţian. păstrarea acestor legături . Practică judiciară. 150/1990. p.D. câtă vreme s-a dovedit că interesul superior al copilului nu este. I. Ed. în speţă tatăl minorului şi soţul mamei acestuia.D. 65. de capacitatea sa de a înţelege nevoia legăturilor mai strânse cu părintele său. 6/1983.Ca forme concrete de înfăptuire. Hamangiu.B. reprezintă o aplicare greşită a dispoziţiilor legale în materie. neavând importanţă în luarea unor asemenea măsuri . D.CA. În principiu. starea precară a sănătăţii sale. specifică vârstei şi sexului . p.R. nr. Ed. secţia pentru minori şi familie. Bucureşti. decizia nr. ci numai faţă de mamă s-a manifestat violent. indiferent din ce împrejurări (vârsta fragedă a copilului. secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie. inclusiv în perioada vacanţelor şcolare114. Cauzele cu minori în materie civilă şi penală.CA. nr. jud. în ceea ce priveşte stabilirea criteriilor dreptului minorului de a avea legături personale cu părinţii naturali. voi.. R. pe considerentul că acesta nu a avut o atitudine agresivă faţă de copil. o atare măsură nu poate fi dispusă dacă.R. p. părintele poate vizita copilul la domiciliul părintelui în a cărui grijă se află. decizia nr. se va ţine seama şi de interesul manifestat de părinte în a păstra legături personale cu copilul. Jurisprudenţă naţională 2004-2005. Repertoriu . se afirmă că. 3/1992. Piteşti. R. secţia civilă. decizia civilă nr. de vârsta copilului. p. 2121/2004. importante sunt criteriile legate de interesul acestuia.

evaluări medicale sau şcolare).117 Exercitarea abuzivă de către părinte a drepturilor ce i-au fost conferite faţă de persoana copilului încredinţat celuilalt soţ. mai ales că aceasta nu a manifestat un ataşament deosebit 320 . 284. 2/2006. de practică judiciară în materie civilă a Curţii de Apel Bucureşti. secţia civilă.. suspendarea sau chiar suprimarea acestui drept al părintelui. Bucureşti. 117 Trib. împreună şi cu concubina tatălui. în funcţie de natura şi gravitatea abaterilor constatate118. loc. în prezenţa unui membru al autorităţii tutelare. p. Hamangiu. stabilirea practică a planului de legături personale dintre părinte şi copil nu trebuie să lipsească demersul de orice finalitate.R. secţia pentru minori şi familie.. exclude dintr-un început orice exerciţiu al acestui drept. Ed. 437/1975. D. Suprem. educare. 2005. 2006. îndreptăţeşte instanţa sesizată prin cererea celuilalt părinte să dispună limitarea. chiar şi aceasta. 2006. Tiţian. de natură a stânjeni sau periclita procesul de creştere.D. 32. Albu. Spre aceeaşi concluzie tind unele soluţii ale practicii judiciare: dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul „urmează să fie exercitat în aşa fel încât să nu aibă o influenţă negativă asupra dezvoltării copilului. (fiind) greşită măsura ca minorul să fie luat de la domiciliul său o dată pe lună şi să fie readus a doua zi. cit. Stabilirea unui program restrictiv de vizitare pe considerentul că părintele sau bunicii au domiciliul în altă ţară reprezintă o aplicare greşită a dispoziţiilor legale în materie. 66. De pildă. 10/1975.. Universul Juridic. deplasându-1 în altă localitate. încuviinţarea dată părintelui de a avea legături personale cu copilul numai trei ore într-o singură zi pe an şi. 118 A se vedea I. nr. Ed. Cauzele cu minori în materie civilă şi penală. Alba Iulia. poate transmite informaţii copilului şi este îndreptăţit să primească informaţii privitoare la copil (inclusiv fotografii recente. câtă vreme se dovedeşte că este în interesul superior al copilului să fie păstrate aceste legături .CA. R. Aprecierea modalităţii de vizitare a minorului de către bunici şi părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul se face prin fixarea unui program în limite suficiente şi rezonabile. 53. unde să locuiască într-o cameră.sau poate stabili orice altă formă de comunicare. Practică judiciară. p. p. decizia nr. p. instruire şi formare a acestuia.. la o distanţă de 60 km. În orice caz. decizia civilă nr. la sediul autorităţii administraţiei publice locale.

ci şi o îndatorire. Repertoriu . p. formula legislativă din art. tranşează o altă problemă îndelung dezbătută în doctrina şi practica ultimilor ani cu privire la locuinţa copilului după divorţ. loc. cât şi îndatoriri părinteşti.fam. se va putea cere încetarea tulburării.. pe anii 1969-1975. ci şi îndatoriri părinteşti.. acestea exercitând supravegherea copilului şi îndeplinind toate actele obişnuite privind sănătatea. 1981. instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane. educaţia şi învăţătura copilului. 400 din N. este incompletă. cu consimţământul acestora. în cazul divorţului. „în cazul în care părintele şi-ar exercita în mod abuziv dreptul de a-şi vizita copilul. întrucât părintele divorţat căruia i s-a încredinţat copilul exercită nu numai drepturi. 1830/1981. faţă de copil" . p. Suprem.civ. secţia civilă. Cum judicios remarcă autorul.. decizia nr. eventual prin interzicerea vizitelor în anumite ore . instanţa va stabili locuinţa la unul dintre aceştia. ţinând cont de interesul superior al copilului. 119 A se vedea I. (dar) atât timp cât o atare situaţie nu s-a ivit. CD. Numai în mod excepţional şi dacă este în interesul superior al copilului. cât şi prin scopul său. la fel ca şi celălalt părinte.Dreptul părintelui divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul de a menţine legături personale cu copilul.Trib. limitarea anticipată a dreptului de a-şi vizita copilul este nejustificată" .. atât prin conţinutul. (1) şi (3) C. care va avea atât drepturi. decizia nr. nu e o simplă facultate. p.Trib. 43 alin. În ipoteza în care până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi. Albu. Se stabileşte că instanţa. 723/1970. în condiţiile în care nu există o înţelegere a părinţilor sau înţelegerea lor este contrară intereselor minorului. 171. ambii părinţi ar fi degrevaţi de îndatoririle faţă de copil. 29. de care va putea uza sau nu. Într-o interpretare strict riguroasă (şi ermetică). ori la o instituţie de ocrotire. 58. secţia civilă. el fiind îndatorat să contribuie în continuare la ocrotirea copilului119. 321 . cit. Art. Suprem. precum şi de a veghea la ocrotirea sa..C. va decide odată cu pronunţarea divorţului că locuinţa copilului minor este la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

O. în dispoziţiile art.Of.G. Contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere. Şi noul Cod civil. învăţătură şi pregătire profesională a copilului Dispunând desfacerea căsătoriei.Of. astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 61/1993120.U. M.). nr. într-un cuvânt.2. nr.4.402. stabileşte dreptul tuturor copiilor în vârstă 120 121 Republicată. 44/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. este necesară încuviinţarea instanţei (art. Învoiala părinţilor este admisibilă dar. 42 alin. 4. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi a Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (M. la cheltuielile de întreţinere a minorului. nr. 56 din 8 februarie 1999. chiar în lipsa unei cereri exprese în acest sens şi indiferent dacă încredinţarea copilului s-a dispus la unul dintre părinţi sau la o terţă persoană ori la o instituţie de ocrotire. 322 . instanţa de divorţ este obligată să fixeze contribuţia fiecăruia dintre părinţi la cheltuielile de creştere.2. 44/2006121. ca şi în cazul învoielii privind încredinţarea copilului. preia acelaşi principiu urmând să dezvoltăm în titlul X dispoziţiile noului cod civil în materie. 545 din 23 iunie 2006). Alocaţia de stat pentru copii Legea privind alocaţia de stat pentru copii nr. (3) Cod familie). educare. Efectele desfacerii căsătoriei cu privire la relaţiile patrimoniale dintre părinţi şi copii 4. ultim C. învăţătură şi pregătire profesională (art. 42 alin.fam. educare.2.2. Cuantumul întreţinerii datorate se stabileşte în funcţie de nevoile minorului şi de mijloacele fiecărui părinte.1. pentru a se preveni nesocotirea intereselor beneficiarului întreţinerii.

61/1993. (3)]123. (2) din Legea nr. 3 alin. nr. pe baza deciziei autorităţii tutelare ori a hotărârii judecătoreşti. este admisibilă cererea de obligare a părintelui care a încasat alocaţia Prin Decizia nr. nr. 61/1993.G. ca expresie a regimului special de protecţie şi asistenţă în realizarea drepturilor copiilor şi tinerilor. 348 din 18 aprilie 2006). nr. 277 din 21 martie 2006 (M. 5 alin. 1 alin. de a beneficia de alocaţie de stat. După împlinirea vârstei de 14 ani. părintelui căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare124. unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora sau.G.G. 61/1993. afară de cazul în care repetă din motive de sănătate.U. părintele sau un alt ocrotitor legal nu face decât să încaseze drepturile cuvenite copilului titular al dreptului la alocaţie de stat. respectiv neacordarea alocaţiei în cazul copilului aflat într-o instituţie de ocrotire a statului. tutorelui. plata alocaţiei de stat se poate face direct titularului. (3)]. Curtea Constituţională a dispus admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. stabileşte art. republicată. persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul. (2) din Constituţie.U. (4) din Legea nr. dovedite cu certificat medical (art. fără discriminare122. beneficiază de alocaţie de stat până la finalizarea studiilor [art. alocaţia de stat pentru copii se plăteşte.U. (1) din aceeaşi lege. 123 Tânărul aflat în continuarea studiilor liceale sau profesionale şi care repetă anul şcolar nu beneficiază de alocaţie de stat. 122 323 . Deci. tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional. în caz de neînţelegere. de asemenea. (2) şi ale art. Potrivit îndrumărilor fostei instanţe supreme. inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia ia fost încredinţat copilul în vederea adopţiei (art. 4 alin. 44/2006). Titularul dreptului la alocaţia de stat este copilul. fără nici o discriminare sau condiţionare. constatând că prin condiţionarea acordării alocaţiei de faptul frecventării de către copilul de vârstă şcolară cel puţin a învăţământului general obligatoriu. (1) din Legea nr. 1 alin. conform cărora statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav sau cu handicap. şi se plăteşte. 44/2006). 1 alin. 49 alin. ca formă de ocrotire a statului [art. astfel cum a fost modificată şi completată prin O. 4 alin. nr.Of. curatorului. 124 În funcţie de titularul ocrotirii părinteşti. astfel cum a fost modificată prin O. (2) din Legea nr. 61/1993 (în redactarea anterioară O. 1 alin. cu încuviinţarea reprezentantului său legal [art. sunt contrare prevederilor art. după cum se arată în cuprinsul art.de până la 18 ani. 4 alin. 44/2006). (1) şi (2)].

de stat pentru copil să o remită părintelui în a cărui îngrijire se află titularul, pe temeiul principiului îmbogăţirii fără justă cauză125. Părintele care a neglijat întocmirea formelor necesare încasării alocaţiei poate fi şi el obligat la despăgubiri, potrivit regulilor din materia răspunderii civile delictuale126.

125 126

Plenul Trib. Suprem, Decizia de îndrumare nr. 10/1974, cit. supra. A se vedea Al. Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache, op. cit., p. 161.

324

TITLUL VIII
FILIAŢIA CAPITOLUL 1 Consideraţii introductive. Noţiune Filiaţia poate fi definită ca şirul descendenţei unei persoane, una din alta sau ca legătura directă dintre părinţi şi copii. Rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. Rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege. Modalitatea de stabilire a legăturii de rudenie este detaliată în cuprinsul art. 406 N.C.civ. Astfel: - rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă persoană şi poate fi ascendentă sau descendentă; - rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. Gradul de rudenie se stabileşte astfel: - în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi părinţii sunt rude de gradul întâi, nepoţii şi bunicii sunt rude de gradul al doilea; - în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătuşa şi nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea. Conform dispoziţiilor art. 407 N.C.civ., afinitatea este legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ. Rudele soţului sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ. 325

Subliniem faptul că noul Cod civil introduce o reglementare distinctă cu privire la noţiunea de posesie de stat. Posesia de stat este starea de fapt care indică legăturile de filiaţie şi rudenie dintre copil şi familia din care se pretinde că face parte. Ea constă, în principal, în oricare dintre următoarele împrejurări: a) o persoană se comportă faţă de un copil ca fiind al său, îngrijindu-se de creşterea şi educarea sa, iar copilul se comportă faţă de această persoană ca fiind părintele său; b) copilul este recunoscut de către familie, în societate şi, când este cazul, de către autorităţile publice, ca fiind al persoanei despre care se pretinde că este părintele său; c) copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintele său. Posesia de stat trebuie să fie continuă, paşnică, publică şi neechivocă.

326

CAPITOLUL 2 Filiaţia Secţiunea 1. Filiaţia faţă de mamă Când este vorba de determinarea filiaţiei unui copil, dovada maternităţii trebuie făcută înaintea oricărei alte dovezi. Filiaţia maternă rezultă din faptul material al naşterii copilului de către o anumită femeie, fiind importante în această situaţie două elemente de fapt: - împrejurarea că o anumită femeie a dat naştere unui copil; - identitatea copilului care revendică maternitatea cu aceea a copilului născut de femeia respectivă. Starea civilă a mamei de la data naşterii copilului nu este relevantă în stabilirea legăturii de filiaţie maternă. Dovada legăturii de filiaţie maternă se face prin certificatul constatator al naşterii, consolidat prin folosinţa stării civile – posesia de stat. În conformitate cu dispoziţiile art. 411 N.C.civ., nicio persoană nu poate reclama o altă filiaţie faţă de mamă, decât aceea ce rezultă din actul său de naştere şi din posesia de stat conformă cu acesta. Nimeni nu poate contesta filiaţia faţă de mamă a persoanei ce are o posesie de stat conformă cu actul său de naştere. În ipoteza rar întâlnită a unei substituiri de copil sau în cazul în care a fost înregistrată ca mamă o altă femeie decât cea care a născut copilul se poate face dovada adevăratei filiaţii cu orice mijloc de probă. Arătam mai sus că filiaţia faţă de mamă rezultă din însuşi faptul naşterii.

327

Ea se poate stabili, însă, şi prin: a) recunoaştere în formele prevăzute de art. 415-416 N.C.civ., dacă naşterea nu a fost trecută în registrul de stare civilă sau copilul a fost trecut în registru ca născut din părinţi necunoscuţi, mama îl poate recunoaşte pe copil. Recunoaşterea poate fi făcută prin: - declaraţie la serviciul de stare civilă; - înscris autentic, caz în care o copie a actului se va trimite din oficiu serviciului de stare civilă competent pentru efectuarea menţiunilor necesare; - testament. Nulitatea absolută a recunoaşterii de maternitate intervine dacă: * a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiaţia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoaşterea este valabilă; * a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenţi fireşti; * a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege. Nulitatea relativă a recunoaşterii de maternitate poate fi cerută pentru eroare, dol sau violenţă. Prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data încetării violenţei ori, după caz, a descoperirii erorii sau dolului. Precizăm că în reglementarea actuală a art. 48 din C.fam. sunt urmate aceleaşi reguli în această materie. b) prin hotărâre judecătorească → printr-o acţiune în contestarea filiaţiei, în situaţia în care a avut loc o substituire de copil, sau a fost înregistrată ca mamă o altă femeie decât cea care l-a născut pe copil; orice 328

persoană interesată poate contesta oricând printr-o acţiune în instanţă filiaţia stabilită de un act de naştere ce nu este în conformitate cu posesia de stat. Reglementarea noului Cod civil nu diferă de prezenta reglementare din art. 50 C.fam. care utilizează principii identice de analiză. → contestarea maternităţii, stabilită pe cale judecătorească. În sistemul actual al Codului familiei, maternitatea, rezultând din certificatul de naştere eliberat pe baza hotărârii judecătoreşti de stabilire a filiaţiei rămasă irevocabilă, poate fi contestată de orice persoană interesată afară de cele ce au participat ca părţi în procedurile judiciare. Codul familiei nu reglementează această acţiune, dar ea poate fi dedusă din interpretarea art. 57 din Legea 119/1996, coroborat cu dispoziţiile art. 23 alin. (2) din Decretul 31/1954. Acţiunea este imprescriptibilă extinctiv. Noul Cod civil reglementează în art. 421 aceeaşi posibilitate de contestare oricând de către orice persoană interesată a filiaţiei stabilite printr-un act de naştere ce nu este conform cu posesia de stat. → printr-o acţiune în stabilirea maternităţii în cazul în care, din orice motiv, dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii, ori în cazul în care se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii. Subliniem că, în actuala reglementare a art. 51 din C.fam., regulile aplicabile în această materie sunt identice. Condiţii pentru intentarea unei acţiuni în stabilirea maternităţii: a) dreptul la acţiune aparţine copilului şi se porneşte în numele său de reprezentantul său legal; ea poate fi continuată de moştenitorii săi în condiţiile legii; 329

b) acţiunea se introduce împotriva pretinsei mame sau a moştenitorilor pretinsei mame; c) acţiunea este imprescriptibilă, ca regulă, dacă între timp copilul a decedat înainte de introducerea acţiunii, moştenitorii săi o pot formula în termen de un an de la data decesului. Noul Cod civil reia practic dispoziţiile edictate în art. 52 din C.fam. în ceea ce priveşte acţiunea în stabilirea maternităţii. Secţiunea 2. Stabilirea filiaţiei faţă de tată. Prezumţia de paternitate În conformitate cu art. 414 N.C.civ., copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei. Paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului. Noul Cod civil stabileşte, în art. 412 alin. (1), că intervalul de timp cuprins între a 300-a şi a 180-a zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii, termen ce se calculează zi cu zi. Între aceste două texte de lege se realizează conectarea pentru stabilirea în concret a paternităţii reale a unui copil, generând o abordare diferită a paternităţii din căsătorie, faţă de paternitatea din afara căsătoriei. Noul Cod civil preia, astfel, din actualul Cod al familiei, regulile consacrate de art. 53 alin. (1) privind prezumţia de paternitate şi art. 61 C.fam. privind timpul legal al concepţiunii. Ca şi un aspect de noutate, art. 412 alin. (2) din N.C.civ. prevede că „Prin mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval”. Aceasta înseamnă că noul Cod civil consacră expres 330

caracterul relativ al prezumţiei timpului legal al concepţiunii, atât în ceea ce priveste durata minimă şi durata maximă a gestaţiei, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a face dovada că, în realitate, copilul a fost conceput într-o anumită perioadă din timpul legal al concepţiunii. Filiaţia faţă de tată se poate realiza prin: A. recunoaşterea copilului în condiţiile prezentate în art. 415 alin. (2) N.C.civ. Astfel, recunoaşterea se poate realiza în formele prevăzute de art. 415-416 N.C.civ., respectiv copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său; după moartea copilului acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti. Recunoaşterea poate fi făcută prin: - declaraţie la serviciul de stare civilă; - înscris autentic, caz în care o copie a actului se va trimite din oficiu serviciului de stare civilă competent pentru efectuarea menţiunilor necesare; - testament. Nulitatea absolută a recunoaşterii de paternitate intervine dacă: * a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiaţia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoaşterea este valabilă; * a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenţi fireşti; * a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege. Nulitatea relativă a recunoaşterii de paternitate poate fi cerută pentru eroare, dol sau violenţă. Prescripţia dreptului la 331

după caz. a descoperirii erorii sau dolului.pe calea unei acţiuni în contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie. ea poate fi pornită sau continuată şi de moştenitorii copilului. fiind condiţionată de calitatea de copil din afara căsătoriei a titularului dreptului. . 332 - . Vom detalia în cele ce urmează condiţiile impuse de lege pentru fiecare dintre acţiunile în justiţie care vizează filiaţia faţă de tată. Pe cale judecătorească în cadrul: .1. (art. 56 şi urm. paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească în următoarele condiţii: acţiunea aparţine copilului şi se porneşte în numele lui de către mamă sau de reprezentantul lui legal.acţiune începe să curgă de la data încetării violenţei ori. şi în prezent. art. .fam. B.unei acţiuni în stabilire de paternitate din afara căsătoriei. 59 din C. acţiunea se introduce împotriva pretinsului tată ori a moştenitorilor acestuia.). Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil. Arătăm că noul Cod civil preia regulile existente în prezent în C. 2. pornind de la aceeaşi limitare a posibilităţii de recunoaştere numai la copiii din afara căsătoriei.unei acţiuni în tăgada de paternitate în situaţia unei filiaţii deja stabilite faţă de tatăl din căsătorie.fam. utilizează aceleaşi reguli de lucru.

fam.civ.C.- acţiunea nu se prescrie în timpul vieţii copilului. În acest fel. şi art. Această acţiune în despăgubiri: → se intentează în termen de 3 ani de la naşterea copilului. Această prezumţie poate fi înlăturată dacă pretinsul tată dovedeşte că este exclus ca el să-l fi conceput pe copil. 60 alin...jumătate din cheltuielile naşterii şi ale lehuziei. se realiza un conflict cu normele din art. (4) C. 333 . Ea poate solicita şi obţine de la pretinsul tată: . instituie o prezumţie de filiaţie faţă de pretinsul tată în ipoteza în care se dovedeşte că pretinsul tată a convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepţiunii.fam. Codul civil nou vine cu o reglementare specială privind recunoaşterea pentru mama copilului a unui drept de a fi despăgubită cu cheltuielile ce ţin de perioada de sarcină şi naştere. moştenitorii săi o pot introduce în termen de un an de la data decesului.fam. În situaţia în care copilul a decedat înainte de a introduce acţiunea. conform căreia acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei putea să fie pornită de mamă în termen de un an de la naşterea copilului. . 60 alin. determinată de actuala reglementare din art. din perspectiva rolului mamei ca parte în această procedură (atât în nume propriu. Noul Cod civil stabileşte în mod clar termenii în care doar copilul poate porni această acţiune şi faptul că ea nu este supusă unui termen de prescripţie.jumătate din cheltuielile făcute cu întreţinerea ei în timpul sarcinii şi în perioada de lehuzie. (1) C. cât şi ca reprezentantă legală a copilului). Reglementarea noului Cod civil vine să tranşeze o dispută îndelungată în doctrină şi practică. 59 C. Art. 426 N.

paternitatea putând fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului. indică faptul că un copil născut sau conceput în timp căsătoriei îl are ca tată pe soţul mamei. → moştenitorii acestora. → copil. Acţiunea în tăgada de paternitate se poate intenta în următorii termeni: . → tatăl biologic. 414 N. Dacă prezumţia se regăseşte în termeni identici şi în actuala reglementare a art.se introduce de soţul mamei: → împotriva copilului. → mamă. un element inovator care va genera în practică dezvoltări şi interpretări din punctul de vedere al probatoriilor administrate. dând această posibilitate chiar copilului şi tatălui biologic. 2. trebuie să subliniem că noul Cod civil vine cu o abordare mult mai largă a categoriilor de subiecţi ce pot formula acest tip de acţiune în faţa instanţelor de judecată. Acţiunea în tăgada paternităţii Prezumţia instituită de art.civ. . din punctul nostru de vedere.C. Observăm că noile dispoziţii ale Codului Civil extind sfera persoanelor care pot formula acţiunea în tăgada paternităţii. Prezenţa tatălui biologic în sfera titularilor acestei acţiuni reprezintă.se porneşte de: → soţul mamei. 334 .54 din Codul familiei. → nu poate fi admisă dacă mama nu a formulat şi acţiune pentru stabilirea paternităţii.→ se poate formula şi în situaţia în care copilul s-a născut mort sau a murit înainte de pronunţarea hotărârii privind stabilirea paternităţii.2.

- Acţiunea în tăgada de paternitate se formulează cu respectarea strictă a termenelor prevăzute de lege: • soţul mamei poate introduce acţiunea în tăgada paternităţii în termen de 3 ani de la: → data la care a cunoscut că este prezumat tată al copilului. iar acţiunea nu a fost pornită de tutore. dacă respectivul copil este decedat. → data când a aflat că prezumţia nu corespunde realităţii. Dacă soţul este pus sub interdicţie. aceasta poate fi pornită de moştenitori în termen de un an de la data decesului. mama sau copilul pot introduce acţiune: → împotriva soţului. Dacă soţul a murit înainte de împlinirea termenului de 3 ani. → împotriva moştenitorilor acestora. acţiunea poate fi pornită de tutore sau curator. fără a porni acţiunea în tăgada paternităţii. → data ridicării interdicţiei. 335 . dacă soţul fusese pus sub interdicţie judecătorească.→ împotriva mamei copilului. tatăl biologic poate introduce acţiune: → împotriva soţului mamei şi a copilului. • mama poate porni acţiunea în tăgada paternităţii în termen de 3 ani de la: → data naşterii copilului. dacă soţul este decedat. dacă soţul şi copilul sunt decedaţi. → împotriva moştenitorilor soţului.

acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani: . • pretinsul tată biologic poate introduce acţiunea în tăgada paternităţii pe toată durata vieţii lui. Dacă respectivul copil a murit fără a porni acţiunea în tăgada paternităţii. 429 alin. Dacă pretinsul tată biologic a murit fără a porni acţiunea în tăgada paternităţii. şi cu precizările aduse de Legea 288/2007. • copilul poate introduce acţiunea (prin reprezentantul său legal pe perioada minorităţii) pe toată durata vieţii lui. Ea poate fi admisă numai dacă pretinsul tată biologic face dovada paternităţii sale faţă de copil.→ data ridicării interdicţiei. se aplică în mod corespunzător. 336 . iar acţiunea nu a fost pornită de tutore. . (3) N. aceasta poate fi pornită de moştenitori în termen de un an de la data decesului. dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii sale.pentru copil de la data majoratului său.de la data naşterii copilului.civ. dacă mama fusese pusă sub interdicţie judecătorească. În actualul sistem al Codului familiei. Dacă mama a murit înainte de împlinirea termenului de 3 ani fără a porni acţiunea în tăgada paternităţii. aceasta poate fi pornită de moştenitori în termen de un an de la data decesului.C.pentru soţul mamei termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului. aceasta poate fi pornită de moştenitori în termen de un an de la data decesului. . pentru mamă şi pentru copil. Dispoziţiile art.

Prin acţiunea în contestarea paternităţii copilului aparent din căsătorie.2.3. în caz de admitere a acţiunii. ca fiind din căsătorie. . ori este formulată de copilul minor singur.copilul va fi citat în toate cauzele referitoare la filiaţie. chiar şi când nu au calitatea de reclamant sau pârât. 337 . oricând. . chiar şi când nu are calitatea de reclamant sau pârât. doctrina şi practica judiciară fiind cele care au creat o cale de acţiune în aşa numita contestare a paternităţii copilului aparent din căsătorie. 434. se urmăreşte exclusiv înlăturarea prezumţiei de paternitate greşit aplicate datorită înregistrării greşite a copilului.în acţiunile privitoare la filiaţie nu se poate renunţa la judecată atunci când acţiunea este introdusă în numele unui copil sau al unei persoane puse sub interdicţie judecătorească. În faţa instanţei se va solicita să se constate că nu sunt întrunite condiţiile pentru ca prezumţia de paternitate să se aplice unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie. În actualul Cod al familiei această posibilitate nu este clar reglementată. Pentru toate categoriile de acţiuni referitoare la filiaţie. . Acţiunea în contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie Acţiunea în contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie poate fi formulată de orice persoană interesată. Lipsa acestei reglementări în Codul familiei a determinat introducerea unor reguli clare în noul Cod civil – art.părinţii vor fi citaţi în toate cauzele referitoare la filiaţie.prin hotărârea pronunţată. instanţa va dispune obligatoriu cu privire la: → numele copilului.în acţiunile privitoare la filiaţie nu se poate renunţa la drept. . noul Cod civil stabileşte o serie de dispoziţii procedurale aplicabile în mod general: . potrivit legii.

în cazul infracţiunilor a căror calificare presupune existenţa unui raport de filiaţie care nu este legal stabilit. După caz. 338 .→ exercitarea autorităţii părinteşti. acţiunea poate fi introdusă împotriva comunei. citarea în proces a renunţătorilor. oraşului sau municipiului de la locul deschiderii succesiunii. este obligatorie. hotărârea penală nu poate fi pronunţată înainte de rămânerea definitivă a hotărârii civile privitoare la raportul de filiaţie. .în cazul în care acţiunea privitoare la filiaţie vizează o moştenire vacantă. dacă ei există. → obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copil. instanţa poate stabili şi modul în care copilul păstrează legături personale cu acela care l-a crescut. .

nu pot fi decât un bărbat şi o femeie sau o femeie singură. situaţia copiilor născuţi în urma unor operaţiuni de reproducere umană asistată medical. În acest caz. Condiţiile în care părinţii care. 339 . . Pornind de la situaţii concrete aduse spre soluţionare în ultimii ani în faţa Curţii Europene de Justiţie. survenite anterior momentului concepţiunii realizate în cadrul reproducerii umane asistate medical. Consimţământul rămâne fără efect: .civ. în sensul dat de prezenta secţiune. în mod expres. pentru a avea un copil. consecinţele actului lor cu privire la filiaţie. nicio acţiune în răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului. în condiţii care să asigure deplina confidenţialitate. vizează: . în care este utilizat material genetic de la terţi donatori. noul Cod civil reglementează. . . noul Cod civil precizează în mod clar că: părinţi. stabileşte că reproducerea umană asistată medical cu terţ donator nu determină nicio legătură de filiaţie între copil şi donator. doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terţ donator. în mod cu totul inovator pentru legislaţia românească. astfel. curmate orice posibilităţi de discuţie legate de cuplurile de tip homosexual şi de posibilitatea de a discuta în calitate de părinţi despre un cuplu format din persoane de acelaşi sex. în faţa unui notar public. 441 N.C.notarul public să le explice.al separaţiei în fapt. Art.existenţa consimţământului prealabil.al formulării unei cereri de divorţ.CAPITOLUL 3 Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator Adaptându-se la realităţile medicinei moderne şi venind în întâmpinarea unor probleme dificile cu care instanţele de judecată sunt confruntate în prezent. Sunt.în cazul decesului.

El poate fi revocat oricând. în scris. deşi iniţial consimţise la aceasta.civ. Contestarea filiaţiei în situaţia reproducerii asistate medical Noul Cod civil preîntâmpină potenţialele conflicte vizând filiaţia copiilor născuţi în urma unor proceduri de reproducere umană asistată medical. În acest caz. În ceea ce priveşte raporturile dintre tată şi copil. 340 . Nimeni nu poate contesta filiaţia copilului pentru motive ce ţin de reproducerea asistată medical şi nici copilul astfel născut nu poate contesta filiaţia sa. 444 din N. tatăl are aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copilul născut prin reproducere asistată medical cu terţ donator ca şi faţă de un copil născut prin concepţiune naturală. Secţiunea 1. dispoziţiile privind tăgăduirea paternităţii rămân aplicabile. paternitatea copilului este stabilită pe cale judecătorească în condiţiile art. Singura excepţie vizează cazul în care soţul mamei poate tăgădui paternitatea copilului. Art. instituie o regulă de responsabilitate legată de părintele care înţelege să nu recunoască un copil născut în urma unei proceduri de reproducere umană asistată medical.C. dacă nu a consimţit la reproducerea asistată medical realizată cu ajutorul unui terţ donator. Astfel. nu recunoaşte copilul astfel născut în afara căsătoriei răspunde faţă de mamă şi faţă de copil. în condiţiile legii. 411 şi 423. inclusiv în faţa medicului chemat să asigure asistenţa pentru reproducerea cu terţ donator. după ce a consimţit la reproducerea asistată medical cu terţ donator. cel care. În cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod.

în mod confidenţial. oricare dintre descendenţii persoanei astfel concepute poate să se prevaleze de acest drept. instanţa poate autoriza transmiterea lor. în cazul în care. Confidenţialitatea informaţiilor Orice informaţii privind reproducerea umană asistată medical sunt confidenţiale. în lipsa unor astfel de informaţii. medicului sau autorităţilor competente. 341 . Cu toate acestea.Secţiunea 2. dacă faptul de a fi privat de informaţiile pe care le cere poate să prejudicieze grav sănătatea sa ori pe cea a unei persoane care îi este apropiată. De asemenea. există riscul unui prejudiciu grav pentru sănătatea unei persoane astfel concepute sau a descendenţilor acesteia.

civ.CAPITOLUL 4 Situaţia legală a copilului Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită potrivit legii are. • în lipsa acordului părinţilor.C. • dacă părinţii nu au un nume comun. instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul de stare civilă unde a fost înregistrată naşterea. aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din căsătorie. la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată naşterea. la serviciul de stare civilă. se aplică dispoziţiile art. stabileşte: * copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită. * în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte. 342 . Noul nume de familie al copilului se declară de către părinţi. poate lua numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit filiaţia ulterior sau numele reunite ale acestora. copilul ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În lipsa acordului părinţilor. art. În ceea ce priveşte copilul din afara căsătoriei. (3). 449 alin. 450 N. În acest caz numele copilului se stabileşte prin acordul părinţilor şi se declară. împreună. odată cu naşterea copilului. Noul Cod civil stabileşte următoarele reguli pentru copilul din căsătorie: • copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor săi. faţă de fiecare părinte şi rudele acestuia. copilul. prin acordul părinţilor.

* în cazul în care copilul şi-a stabilit filiaţia în acelaşi timp faţă de ambii părinţi. 343 . 449 alin. (2) şi (3). se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.

respectiv cu legături de rudenie civilă. Reglementare Adopţia este o ficţiune juridică prin care filiaţia firească şi raporturile de rudenie firească sunt înlocuite cu o filiaţie civilă. care putea refuza încuviinţarea adopţiei (p. din Codul Calimach). cunoscută în vechiul drept românesc. I. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei128 să dispună abrogarea tuturor dispoziţiilor anterioare şi Cu privire la adopţie. Aspecte teoretice şi de practică judiciară privind adopţia. potrivit Codului Caragea. I. 327). de asemenea. 9-45. adopţia este consacrată. „facerea de fii de suflet este dar spre mântuirea celor ce nu au copii”. Anul 1990 a marcat începutul reformei în domeniul adopţiei. nr. 127 344 . 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei a corectat unele din prevederile Codului familiei. Rosetti-Bălănescu.. cit. în reglementarea dată de Codul civil. Cea mai importantă cerinţă privitoare la persoana viitorului adoptator era ca acesta să se bucure de „bună reputaţie" şi era supusă evaluării instanţei judecătoreşti. Adopţia era.TITLUL IX ADOPŢIA CAPITOLUL 1 Noţiune. 128 Cu privire la trecutul legislativ al instituţiei adopţiei. Astăzi.R. p. p. 12/2004. inspirat de cel francez. op. 273/2004. chiar încurajată ca fenomen. P. 119-149 sau Dreptul nr. pe larg. pentru ca Ordonanţa de Urgenţă nr. 236 şi urm. încheiat între adoptator şi adoptat127. Al. Legea nr. Băicoianu. Lupaşcu. reglementa adopţia sub forma unui contract solemn. Dispoziţiile sale au fost abrogate în 1954. sub denumirea de „înfială” (art. a se vedea C. fiind cunoscută şi acceptată încă din antichitate. vol. a se vedea D. 4/2004. cu referire specială la reglementarea stabilită prin Legea nr. Codul civil român de la 1864. 327-333. p. Hamangiu. odată cu intrarea în vigoare a Codului familiei. în mai toate legislaţiile.

a fost adoptată Legea nr. dată de la care reglementările anterioare. Normele metodologice pentru punerea în aplicare a noii legi au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. nr. nr. având încuviinţarea Cadrul legislativ intern se întregeşte cu prevederile cuprinse în convenţiile internaţionale în materie la care ţara noastră este parte şi care. la 24 aprilie 1967. i) teza I şi art. precum şi orice dispoziţie contrară au fost abrogate. 35 alin. (2) lit. 130 M. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei130. precum şi legătura de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. ratificată prin Legea nr. „adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat.instituirea unui cadru juridic nou şi unitar.N. Ordonanţa de Urgenţă nr.Of.Of. potrivit cărora vârsta adoptatorului nu poate fi mai mică de 21 de ani şi nici mai mare de 35 de ani.C. nr. în concordanţă cu documentele internaţionale la care România este parte129.civ. 129 345 . 557 din 23 iunie 2004.Of.Of. 109 din 28 septembrie 1990). 63 alin. 102/2008132 a modificat şi completat Legea nr. încheiată la 29 mai 1993. 11 din Constituţie. Potrivit definiţiei date în art. cu privire la drepturile copilului. nr. prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. Convenţia O. nr. nr. 84/1994 (M. nr. 132 M. 18/1990 (M. 133 M. 639 din 5 septembrie 2008. 298 din 21 octombrie 1994). În scopul armonizării legislaţiei interne cu reglementările şi practicile internaţionale în domeniu. 369/2008133. sunt încorporate în dreptul intern: Convenţia de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale.U. în baza art.Of.” Adopţia este operaţiunea juridică prin care. (3) şi (4) din Legea privind regimul juridic al adopţiei. în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr.131 Recent. ratificată de România prin Legea nr.Of. 7 din Convenţie. 67 din 31 martie 1993) cu rezerva neaplicării dispoziţiilor art. încheiată la Strasbourg. 273/2004. intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005. 238 din 27 martie 2008.. 131 M. adoptată la 20 noiembrie 1989. 868 din 23 septembrie 2004. 451 din N.Of. Convenţia europeană în materia adopţiei de copii. la care ţara noastră a aderat prin Legea nr. 15/1993 (M. 1435/2004. la iniţiativa şi cu consimţământul persoanelor implicate.

adopţia evocă legătura de rudenie civilă care ia naştere între adoptat şi descendenţii săi. concomitent cu stingerea rudeniei fireşti care lega adoptatul şi descendenţii săi de părinţii fireşti ai adoptatului şi de rudele acestora.fie că vor fi generate noi drepturi şi îndatoriri în temeiul filiaţiei şi a rudeniei civile. În doctrină şi în practica judiciară. fie că drepturile şi îndatoririle existente ca atribute ale filiaţiei şi rudeniei fireşti se vor stinge . desemnează manifestările de voinţă ale persoanelor faţă de care se vor produce efectele adopţiei. termenul „adopţie” este întrebuinţat în trei accepţiuni: . - Adopţia presupune.precum şi o manifestare de autoritate. în vederea stabilirii raportului juridic al adopţiei. precum şi activitatea desfăşurată de instituţiile şi autorităţile cu atribuţii în domeniu. pe de altă parte. precum şi efectele ataşate acestor operaţiuni. şi părintele sau părinţii adoptivi şi rudele fireşti ai acestora. descendenţii săi. manifestarea de voinţă a persoanelor care vor fi în mod direct atinse de efectele adopţiei . ia naştere rudenia civilă dintre adoptat. ca instituţie juridică. cumulativ. 346 . adopţia este noţiunea care reuneşte normele juridice reglementând condiţiile încuviinţării şi ale încetării adopţiei. după cum rezultă din definiţia de mai sus. ca raport juridic. pe de altă parte. pe de o parte.ca operaţiune juridică. şi adoptator (adoptatori) şi rudele acestora.instanţei. pe de o parte.

Dintre acestea. Într-o situaţie de fapt reală. 452 din N.1.Secţiunea 1. Apoi credem că acest principiu vizează modalităţile de identificare a persoanei sau familiei care. principiul interesului superior al copilului se detaşează ca fiind de importanţă primordială. 347 . fiind considerat etalon al fiecăreia din acţiunile. enunţă principiile care trebuie respectate în mod obligatoriu în cursul procedurii adopţiei: • principiului interesului superior al copilului.C. Interesul superior al copilului reclamă asigurarea grabnică a unui mediu protectiv. • principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial. în cadrul familiei extinse. 1. dacă în cazul unui copil anume măsura adopţiei este sau nu cea mai potrivită formă de asigurare a protecţiei din perspectiva dreptului (şi a interesului) său fundamental ca. • principiul continuităţii în educarea copilului. ţinând seama de originea sa etnică. recomandările cu caracter general privind determinarea interesului superior al copilului se individualizează şi se exprimă prin fiecare din actele sau deciziile premergătoare încuviinţării propriu-zise a adopţiei şi apoi prin actul final al instanţei. se adaptează cel mai bine minorului în discuţie.civ. crescut şi educat de părinţii fireşti sau cel puţin în apropierea acestora. dintre toţi cei care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate. să fie îngrijit. măsurile sau deciziile luate în legătură cu înfăptuirea adopţiei. pe cât posibil. culturală şi lingvistică. Principiile adopţiei Art. deci rapiditate în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei. Principiul interesului superior al copilului Analizarea interesului superior al copilului presupune stabilirea. mai întâi.

prin rapoartele stabilite a fi realizate. dimpotrivă. cu implicarea acestui părinte adoptiv. civilă. Evaluarea persoanei sau a familiei adoptatoare se face ţinând seama. este condiţie de fond a operaţiunii juridice.fără îndoială. al adoptatorului. alături de alte elemente. în cazul în care numai unul dintre soţi solicită adopţia. un rol aparte revine Direcţiei generale pentru asistenţă socială şi protecţia copilului. în fiecare din etapele procedurii de încuviinţare a adopţiei. a conţinutului concret al cerinţei interesului superior al copilului are loc. a adoptatului în primul rând. Consimţământul la adopţie al adoptatului. Capacitatea viitorului părinte adoptiv de a asigura copilului mediul familial dorit este verificată în condiţiile legii şi confirmată apoi în cursul procedurii adopţiei. de această dată.Lămurirea sensului. de natură morală confirmă interesul superior al copilului în realizarea noii schiţe de rudenie. Secţiunea 2. de viaţa familială. al părinţilor fireşti (sau tutorelui). dar şi indicator extrem de valoros al interesului superior al copilului. Promovarea interesului superior al copilului nu exclude un interes propriu al adoptatorului în realizarea adopţiei. Principiul interesului superior al copilului însoţeşte adopţia şi ulterior încuviinţării prin hotărârea irevocabilă a instanţei. Principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial Principiul creşterii copilului într-un mediu familial este un criteriu în selecţia părinţilor adoptivi. învestită cu supravegherea şi observarea evoluţiei copilului pe toată durata procedurii adopţiei. prezenţa interesului său . În formarea convingerii instanţei asupra conformităţii deciziei privind măsura de protecţie alternativă cu interesul superior al copilului. pe baza evaluărilor directe privind evoluţia relaţiilor dintre adoptat şi adoptator. interesează motivele pentru care celălalt soţ nu se asociază la cerere. cu implicarea persoanelor direct vizate de efectele adopţiei. 348 .

asigurarea unui mediu stabil pentru copil care să permită păstrarea elementelor structurale fundamentale ale personalităţii sale. în cadrul activităţilor vizând identificarea celui mai potrivit adoptator (familii adoptatoare). Principiul continuităţii în educarea copilului. asistentul maternal profesionist la care se află copilul sau persoana ori familia la care copilul se află în plasament. 349 . caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale a copilului cu domiciliul în România este explicat de necesitatea asigurării continuităţii. beneficiul principiului analizat. culturală şi lingvistică Acest principiu vizează. căsătorit. mediul familial presupune un cuplu parental. Legiuitorul nu interzice adopţia de către o persoană necăsătorită şi nici nu stabileşte explicit vreun criteriu de preferinţă în favoarea adoptatorilor soţ şi soţie. în concurs cu un candidat necăsătorit. De asemenea. însă credem că aceştia din urmă ar putea invoca. din punctul de vedere al copilului. În aplicarea principiului continuităţii în educarea copilului.Tradiţional. prin menţinerea copilului în mediul său de origine. în esenţă. În cazul adopţiei. acest cuplu nu poate fi decât unul legal constituit. au prioritate rudele din familia extinsă. ţinându-se seama de originea sa etnică. Secţiunea 3.

termenul „adoptat” desemnează persoana care a fost sau urmează a fi adoptată [art. 273/2004 se instituie o serie de cerinţe de fond şi.(1). se indică impedimentele la adopţie. Art. fiind preluate aproape identic vechile cerinţe din Legea 273/2004 aplicabile în prezent. copilul fiind persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani sau nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu. Adopţia persoanei care a împlinit 18 ani sau care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu anterior vârstei majoratului se află sub condiţia restrictivă a creşterii în timpul minorităţii de către persoana sau familia care doreşte să adopte. 3 din Legea nr. 455 alin. stabileşte. 5-18 din Legea nr. 455. Noul Cod civil detaliază în art.1. de asemenea. 2. 5 alin. Art. Aceeaşi regulă este preluată şi de noul Cod civil în art. conform art.civ. acele împrejurări în prezenţa cărora adopţia este interzisă. Privitor la persoana adoptatului.CAPITOLUL 2 Condiţiile de fond ale adopţiei Conform art. sunt de întrunit următoarele cerinţe: • vârsta adoptatului. 455 din N. 455 alin. Excepţia de la regulă este adopţia persoanei majore.468 condiţiile de fond ale adopţiei. Însăşi raţiunea derogării de la regula adopţiei de copii este 350 . de asemenea. (3) din Legea 273/2004 şi art. cerinţe cu privire la persoana ce poate fi adoptată.C. 273/2004 consacră faptul că adopţia vizează copilul. Cerinţe de fond privitoare la persoana adoptatului În conformitate cu Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. (2) din codul civil. 3 lit. permisă numai dacă adoptatul a fost crescut pe timpul minorităţii de persoana sau familia care doreşte să adopte. a)].

existenţa unor legături afective între adoptat şi adoptator. Pe de altă parte. Astfel. o protecţie acoperitoare pentru componentele esenţiale ale persoanei şi personalităţii sale. de asemenea. întreţinerea acordată pe timpul minorităţii trebuie să se fi prestat în natură. s-a decis că faptul creşterii în timpul minorităţii înseamnă mai mult decât acordarea sau asigurarea întreţinerii copilului. de asemenea. De asemenea. s-a realizat cu anticipaţie. Cât priveşte durata „creşterii în timpul minorităţii”. finalitatea adopţiei. ţinând seama de multitudinea de efecte ale filiaţiei şi ale rudeniei civile. prin traiul în comun al copilului cu cei care l-au crescut. nefiind suficientă plata periodică a unor sume de bani. care nu poate fi suplinită prin simple influenţe cu caracter educativ. de natura acelora dintre copil şi părinţii săi fireşti.presupunând o anumită continuitate134. 438. Dacă persoana sau familia adoptatoare a înfăptuit sau nu ocrotirea părintească. trebuie avută în vedere educarea copilului. factorul temporal este un criteriu. 531/1970. fiindcă prin creşterea pe timpul minorităţii de către cel sau cei care doresc să devină părinţi adoptivi. a căror consacrare juridică nu este lipsită de interes pentru niciuna din părţi. implicând. Evident. nu a fost stabilită o perioadă minimă şi nici nu credem că ar fi fost indicat. adică înfăptuirea ocrotirii. Cererea de adopţie a părintelui adoptiv este dovada legăturilor afective statornicite. dacă între aceştia şi adoptat s-au statornicit sau nu legături speciale. dar care nu 134 Trib. în ceea ce priveşte întreţinerea copilului. aceasta nu trebuie rezumată doar la întreţinerea propriu-zisă. afectiv-emoţionale.explicată prin această condiţie. Suprem. Persoana devenită majoră trebuie să fi beneficiat în timpul minorităţii de ocrotirea complexă a persoanei sau a familiei care voieşte să o adopte. sunt chestiuni de fapt care nu pot fi determinate printr-o măsurătoare a intervalului de timp. decizia nr. 351 . secţia civilă. ci. ambele .întreţinerea şi educarea . Legislaţia familiei p .

b) din N. prezentă în cazul adopţiei persoanei majore sau care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu. dar este mai presus de orice îndoială că cerinţa consimţământului este. 175. până la această vârstă atitudinea sa nu are decât semnificaţia unei „manifestări afective de voinţă”. CD. 1993. s-a decis că poate fi încuviinţată adopţia persoanei majore care. reprezintă o altă cerinţă. a) din Legea nr. (1) lit. legiuitorul indică în mod expres „copilul care a împlinit vârsta de 10 ani” iar nu „adoptatul care a împlinit 10 ani”. 11 alin.J. conform art. secţia civilă. (1) lit.epuizează întreg conţinutul condiţiei privind creşterea copilului în timpul minorităţii. În cuprinsul textului care stabileşte persoanele chemate să consimtă la adopţie. 105-106.463 alin. secţia civilă. este de observat că manifestarea de voinţă a minorului care a împlinit vârsta de 10 ani. 135 • 352 . Capacitatea juridică specială recunoscută copilului care a împlinit vârsta de 10 ani face ca alegerea acestuia să fie decisivă. p. dacă a împlinit vârsta de 10 ani. cu valoare de condiţie de valabilitate a operaţiunii juridice. Refuzul de a consimţi la adopţie. Suprem. decizia nr. doar la împlinirea vârstei de 14 ani consimţământul copilului are valenţe ale manifestării juridice a voinţei.135 consimţământul adoptatului. cu neputinţă de suplinit prin vreo încuviinţare sau manifestare de voinţă a altei persoane. BJ. Referindu-ne la adopţia de drept comun. a locuit în mod efectiv împreună cu părintele adoptiv Trib. A se vedea. împiedică Bunăoară. 1976.civ. 529/1976. 547/1993. în alt scop decât acela al ocrotirii copilului. Cum se ştie. de la vârsta de 11 ani. anume adopţia copilului. 273/2004 şi art. de asemenea.C. C. de asemenea. p. ci să-1 fi crescut vreme suficient de îndelungată şi cu caracter de continuitate ca să excludă ideea creşterii ocazionale. decizia nr. Nu se cere ca adoptatorul (adoptatorii) să fi crescut copilul pe întreaga perioadă a minorităţii.S. constituie o excepţie de la regulile privitoare la capacitate în materie de acte juridice.

condiţii reluate în art. potrivit vârstei şi maturităţii sale. în mod expres. fiind sfătuit şi informat în prealabil. inclusiv reprezentarea sa ori. în faţa instanţei va fi exprimat consimţământul la adopţie al adoptatului major sau având capacitate deplină de exerciţiu. Consimţământul la adopţie al copilului care a împlinit 10 ani se exprimă în faţa instanţei de judecată. respectiv familie adoptatoare. De asemenea. Acestea sunt urmatoarele: capacitatea deplină de exerciţiu. adoptatorul va dobândi drepturile şi îndatoririle părinteşti privitoare la persoana şi la patrimoniul copilului. dat fiind faptul că. în special cu privire la consecinţele adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie. În principiu. Legea privind regimul juridic al adopţiei stabileşte. condiţiile pentru calitatea de adoptator. rasă naţionalitate ori de cetăţenie.C. Cerinţe de fond privitoare la persoana sau familia adoptatoare Prin adoptator. Ocrotirea copilului se explică prin lipsa capacităţii sale depline de exerciţiu.civ. în etapa finală a procedurii adopţiei. după caz. 2. din N. întocmindu-se un raport în acest sens. de aceea. indiferent de starea civilă.2. anume în faza încuviinţării. încuviinţarea actelor juridice ale acestuia. prin efectul adopţiei. Deplinătatea capacităţii de exerciţiu a celui care voieşte să adopte este expres prevăzută şi este o condiţie necesară. de sex. care a (sau au) adoptat ori urmează să adopte. El este pregătit în vederea manifestării de voinţă prin grija direcţiei generale care instrumentează cazul său. 459 şi urm. orice persoană poate deveni părinte adoptiv. respectiv soţul şi soţia. se desemnează persoana. sarcina înfăptuirii ocrotirii nu poate 353 * .încuviinţarea adopţiei.

adoptatorul care a crescut pe timpul minorităţii persoana majoră care urmează a fi adoptată. Adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doreşte să îl adopte. 461 N. are nevoie el însuşi de ocrotire. cerinţă impusă de art.C. aptitudini atestate de autorităţile competente. dar în nici o situaţie mai mică de 16 ani conform art. Pentru motive temeinice. 354 * . Convenţia europeană în materia adopţiei de copii prevede că adoptatorul trebuie să fi atins vârsta de cel puţin 21 de ani. este excepţia. Exemplificativ. Persoana sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii copilului. dar în niciun caz mai puţin de 16 ani. 273/2004.civ. însă aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în dreptul român deoarece ţara noastră. această diferenţă era fixată la 15 ani. aşadar. poate fi încuviinţată adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă este mai mică de 18 ani. dar să nu fi depăşit vârsta de 35 de ani (art. adopţia încuviinţată în condiţiile unei diferenţe de vârstă sub 18 ani. Regula este. dovedită prin atestarea solicitantului.fi încredinţată celui care. în reglementarea Legii nr. aşa cum s-a spus. fiind lipsit de capacitate deplină de exerciţiu. * condiţii materiale şi morale necesare pentru creşterea. cea a diferenţei de vârstă de cel puţin 18 ani.C. reţinute ca atare de instanţa judecătorească. dezvoltarea armonioasă a copilului. „adopţia imită natura şi legea nu a îngăduit formarea unui raport de filiaţie între două persoane care nu ar fi destul de îndepărtate în vârstă una faţă de alta”. a făcut rezervă la art. (2) din N. care trebuie susţinută de motive temeinice. 460 alin. 7). vârsta adoptatorului. 7 al Convenţiei. pentru că. Subliniem că. ratificând Convenţia. se află într-o situaţie cu valoare de motiv temeinic adoptatorul care este soţul părintelui firesc al copilului adoptat.civ.

20). ţinând seama de: personalitatea. cu două excepţii când obţinerea atestatului nu este necesară: • adopţia priveşte o persoană majoră. în termen de 355 . (2)]. aceeaşi autoritate decide asupra aptitudinii de a adopta în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de evaluare [art. atunci când numai unul dintre soţi solicită adopţia. În tot cursul procesului de evaluare. 19-21 din Legea nr. starea sănătăţii şi situaţia economică a adoptatorului sau a familiei adoptatoare. 273/2004. Procedura atestării adoptatorului sau a familiei adoptatoare este reglementată minuţios prin art. aptitudinea de a educa un copil. presupunem). Dacă rezultatul evaluării este favorabil. direcţia generală de la domiciliul acesteia procedează la evaluarea garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale. condiţiile de locuit. (1)]. Pe baza rezultatelor evaluării. 19 alin. cu posibilitatea prelungirii anuale la cerere şi sub condiţia actualizării concluziilor privitoare la capacitatea de a adopta [art. impedimente de orice natură relevante pentru capacitatea de a adopta [art. În cazul rezultatului nefavorabil. direcţia generală va elibera atestatul de persoană sau familie aptă să adopte. La solicitarea persoanei (familiei) interesate. adoptatorul (familia adoptatoare) are dreptul să solicite direcţiei generale. Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să asigure adoptatorului (familiei adoptatoare) serviciile de pregătire/consiliere necesare în vederea asumării în cunoştinţă de cauză şi în mod corespunzător a rolului de părinte (art. motivele pentru care se doreşte adopţia. motivele pentru care celălalt nu se asociază cererii. • adopţia se referă la copilul firesc sau adoptat al celuilalt soţ (art. 19 alin. Atestatul este valabil timp de un an (de la data comunicării deciziei. 21).Condiţia atestatului privind aptitudinea morală şi materială de a adopta este regula în concepţia actualei legi a adopţiei. viaţa familială. (3)]. 19 alin.

condiţie indispensabilă pentru valabilitatea operaţiunii juridice. întrucât adoptatul va intra în familia adoptatorului (asemănător copilului firesc din afara căsătoriei al părintelui care adoptă).30 de zile de la comunicarea deciziei. neviciată. Rămâne de văzut dacă legiuitorul va menţine în legea specială. 356 . Când adoptatorul este soţul părintelui adoptiv. însoţit de toate informaţiile privitoare la persoana sau familia atestată. 19 alin. în termen de 5 zile de la emiterea atestatului [art. alin. 66 alin. părinţii fireşti ai copilului. cerândui-se consimţământul cu titlu de „neîmpotrivire” la adopţie. în vederea înscrierii în Registrul naţional pentru adopţii. Potrivit legislaţiei noastre. va fi transmis. 454 N. 463 alin. afară de cazurile în care acesta se află în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa. acesta din urmă va consimţi la adopţie în calitatea sa de părinte dobândită prin efectul adopţiei anterioare . conform art. Consimţământul la adopţie al adoptatorului sau al adoptatorilor este. de asemenea nefavorabil.C.. a fiecăreia din persoanele faţă de care efectele filiaţiei civile se vor produce în mod nemijlocit: adoptatorul sau soţii adoptatori.C. prin grija direcţiei generale. adică soţilor. părinte adoptator dar. în toate cazurile. Oficiului Român pentru Adopţii.civ. adoptatul. * consimţământul la adopţie al adoptatorului. 11 lit.civ. (1) lit. Rezultatul. soţul adoptatorului este consultat. la tribunalul de la domiciliul adoptatorului [art. aceleaşi proceduri. adopţia poate fi încuviinţată unui singur părinte adoptiv sau unei familii. Faptul că cel care doreşte să adopte este persoană căsătorită nu obligă pe celălalt soţ să devină. fie succesiv. lit. (2). Atestatul eliberat. (4) şi (5)]. reevaluarea aptitudinii de a adopta. c) din N. fie simultan. la care face referire în art. Adopţia presupune manifestarea de voinţă liberă. C din legea 273/2004 şi art. (2)]. e). al reevaluării poate fi atacat în termen de 15 zile de la data comunicării. la rândul său.

C. stabileşte că pentru încheierea unei adopţii mai este necesar consimţământul părinţilor fireşti ai adoptatului minor sau al celui ce exercită ocrotirea părintească.civ. adopţia este în interesul superior al copilului. * o cerinţă deosebit de importantă din perspectiva noii reglementări a codului civil este aceea a diferenţierii de sex pentru adoptatori. fie consimţământul la adopţie al unuia dintre soţi care va deveni părinte adoptiv . este necesar. Instanţa poate trece peste împotrivirea părinţilor fireşti sau a tutorelui de a consimţi la adopţie. prin orice mijloc de probă.În funcţie de situaţia concretă în care se găseşte viitorul părinte. consimţământul părintelui adoptator va fi exprimat în faţa instanţei. după caz. cu toate că. fie consimţământul la adopţie al unei singure persoane. 463 din N. calitatea de părinte adoptiv. conform Legii 273/2004. în etapa soluţionării cererii de încuviinţare a adopţiei. morţi. deopotrivă. declaraţi morţi sau puşi sub interdicţie. credem că pentru instanţele române acest text aduce o clarificare necesară. dacă părinţii sunt necunoscuţi.consimţământul său fiind „completat” de manifestarea de voinţă a soţului care nu se opune adopţiei preconizate de soţul său. Părinţii fireşti sau tutorele îşi vor putea exprima 357 .3. dacă se dovedeşte. 2. Din perspectiva numeroaselor cereri ce fac obiectul contenciosului drepturilor omului în prezent. în cazul copiilor abandonaţi. Cerinţe legate de consimţământul altor persoane implicate în adopţie Art. În toate cazurile. potrivit aprecierii aceleiaşi instanţe. două persoane de acelaşi sex neputând adopta împreună. În aceleaşi condiţii va fi luat consimţământul soţului celui care adoptă. fie consimţământul la adopţie al fiecăruia dintre soţii care doresc. că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul.

Astfel: * este interzisă adopţia între fraţi conform art.consimţământul numai după trecerea a 60 de zile de la naşterea copilului.C. Părinţii fireşti ai adoptatului minor sau cel ce exercită ocrotirea părintească trebuie să fie informaţi corespunzător cu privire la consecinţele adopţiei. fraţi consangvini (numai după tată) ori couterini. • Persoana căsătorită care a adoptat un copil trebuie să consimtă la adopţia aceluiaşi copil de către soţul său. • Părintele ori părinţii decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti ori cărora li s-a interzis exerciţiul drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului. 8 alin. fără a deosebi după cum fraţii sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei şi fără să intereseze dacă sunt fraţi buni (cu acelaşi tată şi aceeaşi mamă). 466 N. caz în care este obligatoriu şi consimţământul celui ce exercită autoritatea părintească. de asemenea.4. (1) din Legea 273/2004 şi art. necunoscut ori dacă este în imposibilitate din orice motiv de a-şi manifesta voinţa. * este interzisă adopţia propriului copil firesc.C. adopţia se poate încheia fără consimţământul lor. conform art. argument adus în doctrină prin analizarea de ansamblu a condiţiilor de 358 . declarat mort. 2. consimţământul celuilalt părinte este suficient. caz în care nu mai este necesar consimţământul părinţilor fireşti. potrivit datei înscrise în certificatul său de naştere şi.. cu precizarea că acest consimţământ este revocabil în termen de 30 de zile de la exprimarea lui. Când ambii părinţi sunt într-o asemenea situaţie. 457 din N.civ. • Dacă unul din părinţi este decedat.civ. Impedimente la adopţie Legiuitorul indică în mod expres acele situaţii în care adopţia este interzisă.

Nu se deosebeşte după cum cel ce urmează a fi adoptat este un copil sau o persoană majoră ori cu capacitate deplină de exerciţiu. din orice motiv. pentru a nu se ajunge la relaţii de filiaţie civilă multiplicate sau multiplicabile la nesfârşit şi. a adopţiei anterioare. 273/2004 şi art.C. 7 alin. 359 .C. 458 N. .civ.adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat. în cazul adopţiilor succesive neavând relevanţă dacă la data adopţiei anterioare cel care doreşte să adopte acum avea calitatea de soţ al părintelui adoptiv şi s-a mulţumit să consimtă cu titlu de „neopunere” la adopţia solicitată de soţul său ori a devenit soţ al părintelui adoptiv ulterior încuviinţării adopţiei. (2) din legea adopţiei şi art. fie prin declararea nulităţii acesteia. Adopţia încetează fie prin desfacere. .derulare a adopţiei.adopţia simultană sau succesivă de către adoptatori soţ şi soţie. Legiuitorul îngăduie două categorii de excepţii de la impedimentul enunţat: .civ. precum şi adopţia între soţi sau între foşti soţi conform art. adoptatorii să fie căsătoriţi între ei. la data încuviinţării adopţiei. în cazul adoptatului copil. Ceea ce interesează este ca. (1) din Legea nr. * este interzisă adopţia de către persoane cu boli psihice şi handicap mintal. * este interzisă adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelaşi adoptator sau familie adoptatoare. * este interzisă adopţia simultană sau succesivă de către mai mulţi adoptatori conform art. la disiparea periculoasă a responsabilităţilor legate de ocrotirea părintească care s-ar înfăptui într-o formulă ce nu are legătură cu principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial. 8 alin.adopţia succesivă în cazul încetării. 462 N.

360 . în vreme ce persoana cu capacitate deplină de exerciţiu poate fi refuzată în intenţia de a deveni adoptator pe temeiul impedimentului rezultând din boala psihică şi handicapul mental. în cazul celui aflat sub interdicţie judecătorească. dovedit ca atare.Reamintim că deplinătatea capacităţii de exerciţiu a părintelui adoptiv este una dintre cerinţele de fond ale adopţiei. adopţia nu poate fi încuviinţată pe motivul neîndeplinirii uneia din cerinţele de fond. De aceea.

3. şi adoptator sau adoptatori. serviciul de stare civilă va întocmi un nou act de naştere al adoptatului. efectul constitutiv este solitar în cazul adopţiei copilului adoptiv al celuilalt soţ. efectul extinctiv nu se manifestă în privinţa rudeniei fireşti dintre fraţii adoptaţi de către acelaşi părinte sau familie adoptivă. descendenţii săi. precum şi raporturile de rudenie firească faţă de rudele acestui părinte firesc. precum şi rudenia firească între adoptat şi rudele sale fireşti. ceea ce înseamnă că încetează numai legătura de filiaţie a copilului faţă de părintele firesc necăsătorit cu adoptatorul. raporturile de rudenie civilă astfel născute 361 . Prin efectul adopţiei. pe de o parte. Pe baza hotărârii irevocabile de încuviinţare a adopţiei. este generat efectul extinctiv în ceea ce priveşte filiaţia firească între adoptat şi părinţii săi fireşti. legăturile de filiaţie şi de rudenie ale adoptatului sunt reconfigurate şi vor produce consecinţele în mod obişnuite raporturilor de filiaţie.CAPITOLUL 3 Efectele adopţiei Adopţia produce efecte numai de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care a fost încuviinţată. pe de altă parte. în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti. însă. adopţia se referă la copilul firesc al celuilalt soţ. efectul extinctiv este doar parţial. şi rudele sale fireşti.1. precum şi de relaţii de rudenie civilă între adoptat şi rudele părintelui sau părinţilor adoptivi. respectiv de rudenie. care continuă să existe între adoptat şi descendenţii acestuia. Dacă. Concomitent şi simetric opus. pe de o parte. de asemenea. pe de altă parte. Relaţiile de filiaţie şi de rudenie ale adoptatului Efectul principal al adopţiei este acela constitutiv de legături de filiaţie civilă între adoptat. afară de impedimentul la căsătorie izvorât din rudenie.

fie de o adopţie realizată numai de către unul dintre soţi. nicidecum secundare ca importanţă. Atât adoptatul. Aceste drepturi şi îndatoriri nu sunt efecte distincte ale adopţiei. aşa cum au fost modelate prin operaţiunea juridică realizată. sunt rude cu adoptatorul sau adoptatorii şi cu rudele acestora. fiindcă au încetat pe data încuviinţării irevocabile a adopţiei anterioare. Filiaţia şi rudenia firească a aceluiaşi adoptat nu prezintă interes. consecinţele adopţiei sunt aceleaşi. Avem în vedere transferul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti în favoarea părintelui sau părinţilor adoptivi. precum şi. Cu toate că. Adopţia nu afectează în nici un fel legătura de filiaţie dintre persoana adoptată şi descendenţii săi fireşti. raporturile de rudenie civilă nou create se vor ataşa. vocaţia succesorală între rudele civile. precum şi a raporturilor de rudenie adoptivă. fie despre cel major. ci efectele implicite. eventual. în timpul căsătoriei. relaţiilor de rudenie adoptivă preexistente. cetăţenia adoptatului. ale filiaţiei şi rudeniei.alăturându-se celor deja existente prin efectul adopţiei anterioare. cât şi descendenţii săi. din punctul de vedere al rudeniei civile lato sensu. are loc împreună cu drepturile şi îndatoririle fondate pe aceste legături. a prenumelui celui adoptat. 3. fără să afecteze. fie că este vorba de o primă adopţie încuviinţată anterior căsătoriei părinţilor adoptatori. fie că este vorba despre adoptatul minor. În cazul adopţiei copilului (descendentului) adoptiv al celuilalt soţ. modificarea numelui şi. fără a deosebi după cum cel adoptat este minor sau persoană cu capacitate deplină de exerciţiu. în cazul adopţiei internaţionale.2. Raporturile dintre adoptat şi adoptator Naşterea relaţiilor de filiaţie adoptivă. Adoptatul intră în familia părintelui său adoptiv asemenea unui descendent firesc al acestuia. efectele raporturilor de rudenie astfel create nu sunt 362 . obligaţia legală de întreţinere în cadrul familiei adoptive.

fraţii. stingerea obligaţiei legale de întreţinere sunt stabilite prin norme deopotrivă aplicabile copilului firesc şi celui adoptiv. dacă acest lucru este necesar în vederea desăvârşirii învăţăturii sau a pregătirii sale profesionale. însă explicaţia se află în stadiul diferit al capacităţii persoanei adoptate. 273/2004.1. în ordinea stabilită de art. alţii decât părinţii acestuia.identice. precum şi ascendenţii minorului. atât drepturile şi îndatoririle privitoare la persoană. În cazul în care adoptatorul este soţul părintelui firesc al copilului. Atât în cazul adoptatorilor soţ şi soţie. argumentul de text este furnizat de art. este sau nu cazul să se înfăptuiască. drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită de către adoptator şi părintele firesc căsătorit cu acesta . 7 din Legea nr. Ocrotirea părintească a copilului adoptat Din momentul încuviinţări irevocabile a adopţiei. Obligaţia de a da întreţinere copilului este. 3.2. În subsidiar. cât şi cele referitoare la bunurile copilului. Din punct de vedere juridic. stadiu de capacitate în funcţie de care ocrotirea părintească a adoptatului. modalităţile de executare. Condiţiile. potrivit căruia adoptatul are faţă de adoptator drepturile şi îndatoririle de orice natură pe care le are o persoană faţă de părinţii săi fireşti. cât şi al adoptatorului căsătorit cu părintele firesc al copilului.. (3) din Legea nr. 272/2004. în primul rând. 89 C. In privinţa copilului adoptat principiul este de mult consacrat prin dispoziţiile Codului familiei [art. ca şi în cazul descendentului firesc. cuantumul.fam. 51 alin.. adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui firesc faţă de copilul său. 97 alin. în sarcina părinţilor. fără legătură cu artificiul rudeniei civile. persoana adoptată se bucură de tratamentul asigurat descendentului firesc. au obligaţia legală de întreţinere a copilului. părinţii vor exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti împreună şi în mod egal. (1)] şi reafirmat prin art. iar în ceea ce priveşte adoptatul major. 363 .

firească sau adoptivă. precum şi condiţiile generale ale obligaţiei legale de întreţinere sunt cele stabilite de dreptul comun în materie .2. Adoptatul are nu doar dreptul de a primi întreţinere. de către celălalt părinte. de ocrotirea părinţilor. şi din acest punct de vedere. însă numai dacă părinţii adoptatori au decedat. ordinea în care se datorează întreţinerea. a unuia dintre părinţi de a-şi manifesta voinţa. Obligaţia legală de întreţinere Afară de obligaţia legală de întreţinere a copilului în cadrul înfăptuirii ocrotirii părinteşti.În situaţia decesului. transmisiunea succesorală legală are ca temei rudenia. integral. 364 . adoptatul cu capacitate deplină de exerciţiu fiind. din orice motive. Adoptatul major aflat în continuarea studiilor are drept la întreţinere în aceleaşi condiţii în care descendentul firesc. perfect integrat în familia sa adoptivă. cu precizarea că protecţia alternativă poate însemna adopţia succesivă a copilului.2. fiind lipsit. are dreptul la protecţie alternativă.2. temporar sau definitiv. ci şi obligaţia de a da întreţinere. aplicării pedepsei interzicerii drepturilor părinteşti sau a neputinţei. care se va putea realiza fie prin instituirea tutelei. dispariţiei. 3. copilul.3. decăderii din drepturile părinteşti. aflat în aceeaşi situaţie. Dacă amândoi părinţii se află în vreuna din aceste situaţii. Audierea copilului este obligatorie. drepturile şi îndatoririle părinteşti vor fi preluate. cu caracter reciproc. Vocaţia succesorală legală În dreptul nostru. 3. Persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere. între membrii familiei există obligaţia legală de întreţinere. fie prin luarea unei măsuri de protecţie specială. în funcţie de echilibrul condiţiilor cerute pentru a fi creditor sau debitor al obligaţiei. îşi poate valorifica dreptul la întreţinere.

ţinând seama de relaţiile de rudenie astfel cum au fost stabilite prin efectul adopţiei. chemare generală la moştenirea adoptatului. şi dacă da. Numele şi prenumele adoptatului Prin adopţie. În virtutea principiului reciprocităţii vocaţiei legale generale. Ulterior încuviinţării adopţiei.4. Cetăţenia adoptatului Copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie adoptat de un cetăţean român sau de soţii având cetăţenie română. practic ignorând sursa acestor relaţii. adoptatul dobândeşte numele de familie al adoptatorului. cu excepţia ipotezelor particulare semnalate mai sus şi în limitele rudeniei fireşti rămase neatinsă. 3.2. Când numai unul dintre soţi are cetăţenie română. dacă o anumită persoană.5. interesează. iar dacă soţii nu au un nume comun. care vor stabili. la rândul lor. va decide instanţa judecătorească odată cu încuviinţarea adopţiei. aşadar. Întrucât relaţiile de rudenie firească au încetat prin efectul adopţiei.2. schimbarea cetăţeniei părinţilor adoptivi are în privinţa cetăţeniei copilului adoptat aceleaşi consecinţe ca şi schimbarea cetăţeniei părinţilor fireşti. adoptatul va purta acest nume. existenţa legăturii de rudenie cu defunctul. ori de către soţul părintelui firesc. care este cota ce îi revine din moştenirea lăsată. aflată într-un anumit grad de rudenie cu defunctul.Ca premisă a moştenirii legale. adoptatul şi descendenţii săi nu au chemare legală la moştenirea lăsată de părinţii fireşti sau de rudele acestora. ei sunt obligaţi să 365 . 3. Dacă adopţia se face de către soţi. intrând în acţiune regulile dreptului succesoral. adoptatorii vor decide cetăţenia copilului sau. dobândeşte cetăţenia română. iar soţii au nume comun. va culege sau nu. în caz de neînţelegeri între aceştia. persoanele la a căror moştenire este chemat adoptatul au.

nu şi în cazul persoanei majore. In cazul adopţiei unei persoane căsătorite care poartă un nume comun în timpul căsătoriei. instanţa poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat. Noul Cod civil stabileşte. în condiţiile legii. Faţă de redactarea textului. va lua numele dobândit prin adopţie. 52 alin. Odată cu încuviinţarea adopţiei. (1) din legea adopţiei. cu consimţământul celuilalt soţ. adoptatorii şi adoptatul au dreptul să obţină din partea autorităţilor competente extrase din registrele publice. în art.declare instanţei care încuviinţează adopţia numele pe care urmează să îl poarte adoptatul. adică numele său „firesc”). se pare că schimbarea prenumelui în cadrul procedurii adopţiei este admisibilă numai în cazul copilului adoptat. După dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.2. conform art. la cererea părintelui sau a părinţilor adoptivi şi cu consimţământul copilului care a împlinit 10 ani. 474. data şi locul naşterii. al căror conţinut atestă faptul. însă. dar nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor fireşti. acordat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia. presupunând că nu va opta. că prin lege specială se vor stabili condiţiile concrete de acces la aceste informaţii. În caz de divergenţe. Informaţiile cu privire la adopţie sunt confidenţiale Adoptatorii vor informa copilul că este adoptat. Dacă nu există acordul celuilalt soţ. de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate ale acestuia o permit. Dreptul la informare. adoptatul rămâne cu numele comun din căsătorie (care poate fi chiar numele său de familie. instanţa va decide. în cazul desfacerii căsătoriei. soţul adoptat poate primi pe timpul căsătoriei numele adoptatorului. Din perspectiva legii actuale. pentru motive temeinice. pentru păstrarea numelui comun din căsătoriei. adoptatul poate solicita tribunalului în a cărui rază teritorială se 366 . 3.6.

a soţului sau a descendenţilor acestuia ori a reprezentantului unei instituţii medicale sau unui spital. Identitatea părinţilor fireşti ai copilului poate fi dezvăluită înainte ca acesta să fi dobândit capacitate deplină de exerciţiu numai pentru motive medicale. dacă nu domiciliază în România. Soluţionarea cererilor de acest fel are loc cu citarea direcţiei generale de la domiciliul copilului. precum şi a oricărei alte persoane a cărei audiere poate fi utilă. potrivit probelor administrate. cu autorizarea instanţei judecătoreşti. 367 . a Oficiului Român pentru Adopţii. la cererea oricăruia dintre adoptatori.află domiciliul său ori. Tribunalului Bucureşti. şi va putea admite cererea dacă. constată că accesul la informaţiile solicitate nu este dăunător integrităţii psihice şi echilibrului emoţional ale solicitantului şi dacă adoptatul a beneficiat de consiliere din partea direcţiei generale. să-i autorizeze accesul la informaţiile aflate în posesia oricărei autorităţi publice cu privire la identitatea părinţilor fireşti. a adoptatului..

Nulitatea adopţiei * Adopţia este nulă absolut dacă este fictivă ori dacă s-a încheiat cu încălcarea cerinţelor de formă sau de fond.C.aduce în atenţie şi posibilitatea desfacerii adopţiei la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare. cu excepţia. 4. în condiţii identice cu cele mai sus descrise.1. anume desfacerea adopţiei şi declararea nulităţii acesteia (art. Noul Cod civil .477 . sau. Desfacerea adopţiei presupune decesul părintelui adoptiv. 462 N. dacă adoptatul a atentat la viaţa lor ori a descendenţilor lor.civ. Este reglementată şi posibilitatea desfacerii adopţiei la cererea adoptatului. în acest ultim caz. cererea poate fi făcută de cei ce ar veni la moştenire împreună cu adoptatul sau în lipsa lui. desigur.2. indiferent dacă moartea acestora a avut loc concomitent sau succesiv. sau decesul ambilor părinţi adoptivi. Este considerată fictivă adopţia încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii intereselor superioare ale copilului. 368 . a unei sancţiuni cu nulitatea relativă prevăzute de lege.art. Desfacerea adopţiei Desfacerea adopţiei intervine de drept prin decesul adoptatorului sau al soţilor adoptatori. 4. dacă adopţia a încetat din orice alte motive. Dacă urmare a acestor fapte adoptatorul a decedat. precum şi atunci când el se face vinovat de săvârşirea unor fapte penale pedepsite cu închisoare de minimum 2 ani faţă de adoptatori. conform art. dacă adopţia a fost încuviinţată faţă de un singur părinte adoptiv.CAPITOLUL 4 Încetarea adopţiei Legea privind regimul juridic al adopţiei stabileşte două cazuri de încetare a adopţiei. 475).

neîndeplinirea oricăreia dintre cerinţele de fond referitoare la persoana adoptatului. după caz. lipsa consimţământului la adopţie al adoptatorului sau al soţilor adoptatori.Nulitatea absolută ar putea surveni în cazul lipsei consimţământului la adopţie al părinţilor fireşti sau. Nesocotirea cerinţelor de formă ale încuviinţării adopţiei credem că se va stabili în funcţie de viitoarea reglementare legală a procedurii adopţiei. dol sau violenţă. 465 N. prevăzute expres de lege sau subînţelese de legiuitor pot.”. prezenţa oricăruia din impedimentele la adopţie. dol sau violenţă.. neîndeplinirea oricăreia din cerinţele de fond privitoare la persoana adoptatorului. al unuia dintre soţii adoptatori sau a consimţământului copilului care a împlinit 10 ani sau a consimţământului la adopţie al părinţilor. Consimţământul „interesat” al oricăruia dintre cei chemaţi să consimtă la adopţie dat fiind caracterul general al enunţului . pentru lipsa consimţământului la adopţie. de asemenea. părinţii fireşti ori tutorele trebuie să consimtă la adopţie în mod liber şi necondiţionat. Potrivit art. (2).civ. consimţământul fiind liber dacă nu a fost viciat prin eroare. Potrivit art.atrage nulitatea absolută a operaţiunii juridice.C. al tutorelui copilului. 369 . 463 alin. indiferent de natura acestora. constitui motive de nulitate absolută. Nulitatea relativă a adopţiei poate interveni şi în alte situaţii: vicierea consimţământului la adopţie al adoptatorului. Lipsa consimţământului la adopţie al copilului care a împlinit 10 ani la data încuviinţării. iar sancţiunea tipică în cazul alterării consimţământului prin oricare dintre viciile voinţei este nulitatea relativă a actului juridic încheiat. „nu este valabil consimţământul dat în considerarea promisiunii sau obţinerii efective a unor foloase. * Cazurile de nulitate relativă a adopţiei expres prevăzute vizează vicierea consimţământului prin eroare.

în special datorită procedurii specifice de încuviinţare a adopţiei.civ. aceste manopere „viclene” pot fi provocate de către un terţ în raport cu adopţia. Potrivit practicii judiciare.civ. Suprem. ci este obstacol care împiedică manifestarea de voinţă. bunăoară. 447. 370 . este totuşi dificil de imaginat în practică în legătură cu consimţământul la adopţie. În consecinţă. 480 alin. supra. 693/1970. de asemenea. cit. dacă „adoptatorul” îşi manifestă consimţământul încredinţat că este parte la un contract de întreţinere cu cel „adoptat”.136 Violenţa. sancţiunea ce intervine este aceea a nulităţii absolute. admisă în teorie. decizia nr. Dacă.. (3) N.. echivalând cu lipsa consimţământului. eroarea poartă asupra însăşi naturii juridice a operaţiunii. 479 N. reprezentarea falsă a realităţii nu doar alterează voinţa. Regimul juridic al nulităţii adopţiei Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a adopţiei poate fi formulată de orice persoană interesată conform art.civ. adică în lipsa lor persoana în cauză nu ar fi luat parte de realizarea adopţiei.Conform art. p. nu ne mai găsim în prezenţa unui „simplu” viciu al voinţei. Legislaţia familiei. De această dată. 479 N. secţia civilă.3. Dolul constituie cauză de anulabilitate a adopţiei indiferent de la care din persoanele implicate în realizarea adopţiei ar proveni manoperele dolosive. însă. 4. În ceea ce priveşte nulităţile indicate de art.C.C. eroarea poate întemeia o acţiune în anularea adopţiei pentru vicierea consimţământului adoptatorului numai dacă priveşte identitatea fizică a adoptatului. dreptul la acţiune este prescriptibil în termen de 6 luni socotit de 136 Trib. manoperele dolosive întrebuinţate evocă dolul ca viciu de consimţământ numai dacă prin natura şi prin felul în care s-au exercitat au fost decisive în manifestarea consimţământului la adopţie.C.

Adoptatul redobândeşte numele de familie şi.4. 482 N. prenumele avut înainte de încuviinţarea adopţiei. 4. 264. la încetarea adopţiei. ci se va stabili în funcţie de forma de protecţie care i se va asigura copilului (prin părinţi sau prin mijloace alternative de ocrotire). Domiciliul copilului nu va mai fi la părintele sau la părinţii adoptivi. 371 . Instanţa poate respinge cererea privind nulitatea dacă menţinerea adopţiei e în interesul celui adoptat. Acesta va fi obligatoriu ascultat. cu aplicarea dispoziţiilor art. afară numai dacă instanţa.civ. nu a decis instituirea tutelei sau a altor măsuri de protecţie specială a copilului.dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adopţiei. în principiu. Efectele încetării adopţiei Conform art. redobândite de către părinţii fireşti ai copilului. după caz. drepturile şi îndatoririle părinteşti vor fi.C.. dispunând nulitatea adopţiei.la data descoperirii erorii ori dolului sau a încetării violenţei.

Potrivit noului Cod civil (art. ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate. „autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri. după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială. cu respectul datorat persoanei acestuia.TITLUL X AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ CAPITOLUL 1 Noţiune Noul Cod civil reglementează o noţiune nouă. Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti. autoritatea părintească se va exercita potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii. 483). cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi”. Aceasta constituie cadrul general cu privire la drepturile si îndatoririle părinteşti privind persoana si bunurile copilului minor. 281 fiind aplicabile. exercitarea autorităţii părinteşti si decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti. Autoritatea părintească se va exercita până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu. Părinţii vor exercita autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului. instanţa tutelară. şi îl vor asocia pe copil la toate deciziile care îl privesc. Dacă părinţii sunt divorţaţi. autoritatea părintească. hotărăşte potrivit interesului superior al copilului. 372 . Ascultarea copilului este obligatorie. care privesc atât persoana. Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori. dispoziţiile art.

C.C. astfel. părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul. privată şi demnitatea. .civ. De asemenea. mentală. altei persoane. de educaţia. unor cerinţe impuse de textele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa 373 . potrivit propriilor lor convingeri şi însuşirilor copilului – art. Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile si îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului art. În acest scop. 490 din N. morală şi socială în mod armonios. precum şi orice alte măsuri care pot afecta dezvoltarea fizică. psihică sau starea emoţională a copilului.să coopereze cu copilul. părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică. Drepturile şi îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau. îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică. învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia. .să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii.să ia toate masurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului. părinţii sunt obligaţi: . . educării şi formarii profesionale a copilului. .CAPITOLUL 2 Drepturile şi îndatoririle părinţilor Potrivit noului Cod civil.să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia. spirituală. în condiţiile legii. Legiuitorul răspunde.să îi respecte viaţa intimă. după caz. Măsurile disciplinare Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinţi decât cu respectarea demnităţii copilului. psihică şi intelectuală. Sunt interzise pedepsele fizice. 487 din N.civ.

C. Numele copilului Părinţii aleg prenumele şi.. Ei nu îl vor putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios. atât în ceea ce priveşte dezvoltarea sa intelectuală.494 din N.C. 493 N.civ. în condiţiile legii – art.civ. cât şi conduita sa în societate.492 din N. legiuitorul a vrut să accentueze necesitatea unei implicări conştiente şi responsabile a părinţilor în îndrumarea continuă a copilului. când e cazul. numele de familie al copilului. să împiedice corespondenţa şi legăturile personale ale copilului cu bunicii săi ori cu fraţii şi surorile sale sau cu orice alte persoane. părinţii vor ţinea seama de opinia. România devine astfel unul dintre statele europene care interzice în mod clar. chiar dacă nu sunt rude cu el. În acest scop.C. părinţii nu pot. ori emoţional copiii. pedepsele fizice şi măsurile coercitive care ar putea leza fizic. psihic. Religia copilului Părinţii îndrumă copilul.civ a acestor drepturi şi obligaţii în sarcina părinţilor. în afara unor motive temeinice. Astfel. Această obligaţie este apoi preluată în art. cât şi în mediul şcolar. Supravegherea copilului Părinţii au dreptul şi îndatorirea de supraveghere a copilului minor. Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să-şi aleagă singur credinţa religioasă. potrivit propriilor convingeri în alegerea unei religii. în condiţiile legii. atunci când se punctează în mod particular limitele exercitării acestei supravegheri din partea părinţilor. prin lege. 374 . vârsta şi gradul de maturitate al copilului. Prin stabilirea în art.Curţii de la Strasbourg în privinţa pedepselor şi măsurilor coercitive aplicate minorilor atât în cadrul familial. în mediul şcolar şi în relaţiile cu alte persoane.

În cazul în care părinţii nu se pot înţelege. ascultându-i pe părinţi şi pe copil. exceptând cazurile anume stabilite de lege. Daca părinţii nu locuiesc împreună. arătând că părinţii pot cere oricând instanţei de tutelă înapoierea copilului. şi în acest caz. În cazul în care este în interesul superior al copilului. luând în considerare concluziile raportului de anchetă psiho-socială şi. 496 nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor. instanţa va avea în vedere concluziile raportului de anchetă psiho-socială. de comun acord. dacă a împlinit 10 ani. 375 . Potrivit art. locuinţa copilului. În ceea ce priveşte părintele cu care copilul nu locuieşte în mod statornic. acesta îşi păstrează dreptul de a avea legături personale cu minorul la locuinţa sa.civ. nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte. instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept. 495 N.Noul Cod civil reglementează în mod inovator. Locuinţa copilului stabilită în condiţiile reglementate de art. instanţa va fi cea care va hotărî. aceasta hotărând. Şi în cadrul acestei proceduri. reglementează acest aspect. obligatorie. în cuprinsul unui text de lege. Art.C.civ. Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi părinteşti. Sunt numeroase situaţii în practică în care se pune problema înapoierii copilului de la persoane ce îl deţin fără drept. Ascultarea copilului este. îi va asculta pe părinţi şi. Instanţa va avea în vedere interesul superior al copilului.C. ei se vor adresa din nou instanţei de judecată. schimbarea locuinţei copilului împreună cu părintele la care locuieşte. putând proceda la respingerea cererii numai dacă înapoierea este în mod vădit contrară interesului superior al copilului.. pe copil. aceştia vor stabili. desigur tot potrivit interesului superior al copilului. 496 din N. În caz de neînţelegere între părinţi. noţiunea de „locuinţă a copilului”. în mod obligatoriu. copilul minor va locui la părinţii săi.

stabileşte că după împlinirea vârstei de 14 ani. copilul poate cere părinţilor săi să-şi schimbe felul învăţăturii. precum şi de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinţa aceste acte. însă numai cu încuviinţarea părinţilor şi. după caz. părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor. Astfel.Din perspectivă patrimonială. Instanţa va hotărî în funcţie de concluziile raportului de anchetă psiho-socială. O altă noţiune reglementată de noul Cod Civil este cea de „administrare a bunurilor”. iar copilul nu are niciun drept asupra bunurilor părintelui. Credem că aici s-a avut în vedere o schimbare a locuinţei din perspectiva oraşului în care se află instituţia de învăţământ. felul pregătirii profesionale. după caz. însă legiuitorul a vrut să sublinieze faptul că minorul este independent patrimonial faţă de părinţii săi. ascultarea copilului în cadrul procedurii fiind obligatorie. pentru a putea fi mai aproape de şcoală. a instanţei tutelare. minorul îşi va exercita drepturile si îşi va executa obligaţiile singur.C.civ. copilul se poate adresa instanţei de tutelă. După împlinirea vârstei de 14 ani. În ipoteza în care părinţii se opun acestei solicitări. ori a mutării locuinţei la celălalt părinte cu care copilul nu locuieşte în mod statornic. poate solicita chiar schimbarea locuinţei în vederea asigurării condiţiilor propice pentru desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii sale profesionale. iar în acest context. în condiţiile legii. 498 din N. Noul Cod civil vine să reglementeze şi problema modului în care copilul poate avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte alegerea felului învăţăturii ori al pregătirii profesionale. Părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului. 376 . Desigur că regulile privitoare la moştenire şi la întreţinere îşi găsesc pe mai departe aplicaţia. Art. patrimoniul părintelui şi cel al copilului nu se confundă.

377 . Ceea ce dorim să subliniem este importanţa precizării aduse în art.În cadrul capitolului privind drepturile şi îndatoririle părinteşti este abordată şi obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copilul minor. 499. aspect pe care l-am dezvoltat în cadrul prezentei lucrări la Titlul X. prin care se tranşează o serie de discuţii din practica judiciară a ultimilor ani. legate de vârsta maximă până la care părinţii sunt obligaţi să presteze întreţinere copiilor majori aflaţi în continuarea studiilor. fiind stabilită o limită de 26 ani.

Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc. modul de exercitare a autoritaţii părinteşti se stabileşte de către instanţa tutelară. decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă. a cărui filiaţie a fost stabilită concomitent sau. pus sub interdicţie.civ. Cu încuviinţarea instanţei tutelare. Instanţa sesizată cu o cerere privind stabilirea filiaţiei. fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ. Ascultarea copilului este obligatorie.CAPITOLUL 3 Exercitarea autorităţii părinteşti Părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. Faţă de terţii de bună-credinţă. fiind aplicabile. dacă aceştia convieţuiesc. se află în neputinţa de a-şi exprima voinţa. oricare dintre părinţi. 264 N. care îndeplineşte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti. de către părinţi. În cazul copilului din afara căsătoriei. este prezumat că are şi consimţământul celuilalt părinte. succesiv. dispoziţiile art. prin asemănare. din orice motiv. Dacă unul dintre părinţi este decedat. celalalt părinte exercită singur autoritatea părintească.C. fiind aplicabile. după caz. autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii. faţă de ambii părinţi. dispoziţiile privitoare la divorţ. declarat mort prin hotărâre judecătorească. este obligată să dispună asupra modului de exercitare a responsabilităţii părinteşti. dacă este respectat interesul superior al acestuia. părinţii se pot înţelege cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului. Dacă părinţii sunt divorţaţi. 378 . autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal.

nu sunt primejduite creşterea. dacă părintele pune în pericol viaţa. Până la soluţionarea cererii. copilul se află în situaţia de a fi lipsit de îngrijirea ambilor părinţi. dar numai dacă. participarea procurorului este obligatorie. Cu toate acestea.prin atingerea gravă a interesului superior al copilului. . instanţa poate dispune decăderea numai cu privire la anumite drepturi părinteşti ori la anumiţi copii.prin consumul de alcool sau stupefiante. Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti este totală şi se întinde asupra tuturor copiilor născuţi la data pronunţării hotărârii. Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte părintele de obligaţia sa de a da întreţinere copilului. dacă au încetat împrejurările care au dus la decăderea din exerciţiul acestora şi dacă părintele nu mai pune în pericol viaţa. învăţătura si pregătirea profesională a copiilor. se va institui tutela. în acest fel. . dacă aceasta este în interesul superior al copilului.CAPITOLUL 4 Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti va putea fi pronunţată de instanţa tutelară. . cu citarea părinţilor. după decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti.prin purtare abuzivă ori prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti. la cererea autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului. sănătatea şi dezvoltarea copilului. educarea. În cazul în care. Cererea se va judeca de urgenţă. sănătatea sau dezvoltarea copilului: .prin relele tratamente aplicate acestuia. 379 . Hotărârea va avea în vedere concluziile raportului de anchetă psiho-socială. instanţa poate îngădui părintelui să aibă legături personale cu copilul. Instanţa va reda părintelui exerciţiul drepturilor părinteşti. În cauză.

obligaţia legală de întreţinere este mai complexă decât o simplă îndatorire alimentară. celor de rudenie. obligaţia legală de întreţinere este îndatorirea impusă de lege unei persoane de a asigura altei persoane mijloacele necesare traiului. prin dispoziţiile art. în prezent. Aceleaşi principii sunt reluate în dispoziţiile capitolului V din noul Cod civil. nevoile alimentare ale creditorului. pentru că are menirea de a procura celui îndreptăţit resursele necesare împlinirii şi a altor trebuinţe.TITLUL XI OBLIGAŢIA LEGALĂ DE ÎNTREŢINERE CAPITOLUL 1 Noţiunea şi fundamentul obligaţiei legale de întreţinere Reglementată în principal. sub unele aspecte. precum şi . 86-96 C.a mijloacelor necesare educării şi pregătirii profesionale.în cazul obligaţiei de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori . Temeiul obligaţiei legale de întreţinere se află în îndatorirea de sprijin moral şi material pe care sunt datori să şi-1 acorde persoanele legate prin raporturi de rudenie. în primul rând. Deşi este destinată a satisface. precum cele privind asigurarea unei locuinţe.fam. de căsătorie sau prin alte raporturi asimilate.caracterul legal. Caracterele juridice ale obligaţiei legale de întreţinere Trăsăturile juridice ale obligaţiei legale de întreţinere sunt următoarele: .. în sensul că obligaţia de întreţinere este stabilită de lege şi există numai în condiţiile şi între persoanele 380 . Secţiunea 1. a tratamentelor medicale etc.

pr. Creanţa de întreţinere este exceptată de la regula compensaţiei legale. de exemplu cu obligaţia de a plăti cheltuieli judiciare. cât şi în temeiul unei convenţii.prevăzute de aceasta. este inseparabil legată atât de persoana celui îndreptăţit să primească întreţinere. 409 alin. . Obligaţia legală de întreţinere este diferită de obligaţia de întreţinere de natură contractuală. Obligaţia legală de întreţinere nu poate forma obiectul acţiunii oblice. este exclusă cesiunea de creanţă. ceea ce se întâmplă în cazul părinţilor divorţaţi. cât şi pasiv. dar numai cu privire la creanţe de întreţinere. în afară de obligaţia de întreţinere datorată 381 . dar creditorii debitorului obligaţiei legale de întreţinere vor putea cere pe această cale sistarea întreţinerii sau reducerea cuantumului acesteia. Obligaţia de întreţinere nu poate fi transmisă moştenitorilor în conformitate cu dispoziţiile actuale ale Codului familiei. aşa cum rezultă din prevederile art. deşi nu în întregime. însă regulile acesteia din urmă constituie dreptul comun în materie. În nici un caz creanţa de întreţinere nu poate fi compensată cu o creanţă de altă natură. deci poate fi dispusă de instanţă.civ.civ. (1) din C. Deoarece nu există incompatibilitate între cele două tipuri de obligaţii de întreţinere. cât şi de persoana celui obligat să o presteze şi este destinată exclusiv asigurării trebuinţelor de zi cu zi ale beneficiarului.caracterul personal al obligaţiei legale de întreţinere există numai între persoanele anume prevăzute de lege. principiul este reafirmat în art. în sensul că acelaşi creditor este îndreptăţit la întreţinere din partea aceluiaşi debitor atât în temeiul dispoziţiilor Codului familiei. este posibilă coexistenţa acestora. Compensaţia judecătorească este admisibilă. 513 din N. Creanţa de întreţinere este insesizabilă.C. novaţia prin schimbare de debitor sau stipulaţia pentru altul. prin urmare. când fiecăruia i s-au încredinţat copii spre creştere şi educare. Creanţa de întreţinere este incesibilă atât activ.

potrivit practicii judiciare.. să fie anticipat depusă la C.. 2 şi art. potrivit Deciziei de îndrumare nr. în cazul în care unul dintre părinţi emigrează împreună cu copilul care i-a fost încredinţat spre creştere şi educare. dacă s-au modificat criteriile avute în vedere iniţial la stabilirea nivelului pensiei de întreţinere137.caracterul succesiv al obligaţiei legale de întreţinere este explicabil. părţile pot conveni ca suma ce totalizează prestaţiile periodice pe întreaga durată. astfel că.fam. nevoi pe care este destinat să le satisfacă. . 17/1962. 29-31. Decizia de îndrumare nr. 86 C. are caracter reciproc. De aceea. Finalitatea obligaţiei legale de întreţinere este aceea de a asigura satisfacerea nevoilor curente ale creditorului. stabilită prin hotărâre judecătorească. în principiu. CD. p. Chiar dacă executarea întreţinerii s-ar face printr-o plată globală. 382 . De asemenea. Suprem. pe baza unei clauze de retragere. 1962. în principiu. de regulă. . pentru că excepţiile de la regulă sunt numeroase. Spuneam că obligaţia legală de întreţinere. Totuşi. corespunzător ritmului nevoilor beneficiarului. 137 Plenul Trib.E.. reciproc al întreţinerii rezultă în prezent din dispoziţiile cuprinse în art. în principiu. 2/1973 a fostei instanţe supreme. executarea sa are loc prin prestaţii periodice.minorului care poate trece asupra moştenitorilor debitorului în condiţiile art. însă fără ca existenţa obligaţiei să fie condiţionată de reciprocitatea îndeplinirii acesteia.96 C. plata anticipată a întreţinerii sub forma unei prestaţii globale nu este acceptabilă. în condiţiile de mai sus. creditorul întreţinerii nu îşi pierde dreptul de a solicita majorarea cuantumului întreţinerii. pensia de întreţinere stabilită ca prestaţie succesivă poate fi înlocuită cu o sumă globală pentru toată perioada pe care este datorată. iar executarea obligaţiei ar fi imposibilă altfel. cu autorizarea părintelui căruia i s-au încredinţat copiii spre creştere şi educare să încaseze periodic suma fixată.caracterul. întrucât.C.fam.

fam. secţia civilă. adică de starea de nevoie a celui care pretinde întreţinerea şi de posibilităţile materiale ale celui obligat să asigure întreţinerea. cât şi sub aspect pasiv. dacă este cazul. 4/1990. 1978/1989. 1041 C. atât sub aspect activ. Dreptul nr. cuantumul. potrivit art. . al debitorilor obligaţiei. prezumţia este relativă şi poate fi răsturnată dacă se dovedeşte că promovarea cererii a fost întârziată din motive imputabile debitorului. când mai mulţi creditori sunt deopotrivă şi concomitent îndreptăţiţi la întreţinerea aceluiaşi debitor. secţia civilă. . 138 383 .caracterul prin excelenţă variabil al obligaţiei legale de întreţinere. urmând ca acesta să fie obligat la acoperirea cheltuielilor de întreţinere aferente unei perioade premergătoare. Dreptul nr. fiind determinate de starea de fapt concretă în care se găsesc părţile. 1978/1989. obligaţiile sunt divizibile. supra. 91.civ). decizia nr.caracterul divizibil al obligaţiei legale de întreţinere. p. 71. precum şi modalităţile concrete de executare ale acesteia diferă de la caz la caz. decizia nr. 786/1993. întreţinerea se acordă de la data introducerii cererii de chemare în judecată. instanţa poate hotărî. şi în raport de C. iar nu de la data pronunţării hotărârii. Suprem. căci solidaritatea nu se prezumă (art. De drept comun. întrucât promovarea acţiunii semnifică punerea în întârziere a debitorului. 92 C. p. stabilite prin hotărârea instanţei139. 139 Trib. Aşadar. Trib.S. decizia nr.. Suprem. adică al creditorilor întreţinerii. întreţinerea nu poate fi acordată pentru o perioadă anterioară introducerii cererii de chemare în judecată. 12/1993.J. la modificarea cuantumului sau a modalităţilor de executarea obligaţiei. fiindcă până la data sesizării instanţei se prezumă că cel îndreptăţit (creditorul) nu a avut nevoie de întreţinerea altei persoane138. iar debitorul nu poate asigura în întregime întreţinerea cuvenită fiecăruia în parte. cit. În principiu. secţia civilă. acestea fiind criteriile generale avute în vedere la stabilirea şi apoi.dacă aducerea la îndeplinire a acesteia se face prin constrângerea debitorului. dat fiind faptul că existenţa.

nu i se va putea impune chemarea în judecată şi a celorlalţi obligaţi. nr. fie ca întreţinerea să se împartă între mai multe sau între toate persoanele în drept să o primească .dispoziţiile 523 N. 166. modul în care se împarte întreţinerea între beneficiarii acesteia. dacă. 145/1972. Esenţial este ca debitorii să fie obligaţi în aceeaşi ordine.. p. Braşov. 11/1972. dar instanţa va stabili contribuţia pârâţilor ţinând seama de partea fiecăruia140. totuşi. fie ca întreţinerea ce poate fi stabilită în sarcina debitorului să fie împărţită între mai mulţi creditori sau toţi creditorii (divizibilitate activă). în ipoteza în care mai multe persoane sunt ţinute a acorda asistenţă aceluiaşi creditor. fie ca întreţinerea să fie prestată numai unuia dintre creditori.R. instanţa de judecată.civ. În ceea ce priveşte divizibilitatea activă a obligaţiei. ţinând seama de trebuinţele fiecărei persoane îndreptăţite la întreţinere.situaţie în care se va stabili. decizia civilă nr. 384 . prin aceeaşi hotărâre. dacă debitorul ţinut concomitent la întreţinerea mai multor creditori nu are mijloace îndestulătoare pentru a acoperi în întregime starea de nevoie a fiecăruia dintre creditori. întrucât fiecare dintre debitori este ţinut numai în măsura propriei sale părţi. R. jud. în totul sau în parte. poate hotărî fie ca întreţinerea să se presteze unei singure persoane. reclamantul se îndreaptă numai împotriva unuia sau împotriva unora dintre debitori. Regula divizibilităţii face ca persoana îndreptăţită la întreţinere să fie nevoită să acţioneze in justiţie pe toţi cei îndatoraţi pentru a obţine acoperirea integrală a creanţei. Aceasta 140 Trib. poate solicita întreţinere de la alte persoane obligate în ordinea imediat următoare Divizibilitatea pasivă a obligaţiei legale de întreţinere are ca ipoteză situaţia în care mai multe persoane sunt deopotrivă chemate la întreţinerea aceleaşi persoane. divizibilitatea nu operează între debitori de rang diferit. fiecare dintre debitori va contribui la plata întreţinerii proporţional cu mijloacele de care dispune (divizibilitate pasivă).D. fiecare dintre debitori urmând să contribuie proporţional cu mijloacele sale. Creditorul neîndestulat.C.

această ipoteză de solidaritate pasivă se fondează pe ideea de urgenţă în care se găseşte părintele aflat în stare de nevoie. cu posibilitatea recunoscută descendentului care a prestat întreţinerea de a se întoarce împotriva celorlalţi obligaţi. în caz de urgenţă. . când obligaţia revine mai multor debitori solidari şi oricare dintre aceştia poate fi acţionat pentru întreaga creanţă.fam. condiţia urgenţei trebuie verificată de către instanţă. se poate îndrepta împotriva unuia dintre copiii săi. pentru partea contributivă a fiecăruia.oricare dintre moştenitorii persoanei obligate la întreţinerea unui minor sau dintre moştenitorii celui care a dat întreţinere unui copil fără a avea obligaţia legală.înseamnă că nu se poate ajunge la obligarea în întregime la plata întreţinerii de către debitorii chemaţi în judecată şi. solidaritatea este facultativă pentru părintele creditor. 90 alin. prin urmare. sunt dispăruţi ori se află în stare de nevoie. Cum s-a precizat în literatura de specialitate. deşi potrivit legii datorează înţreţinere. la scutirea celorlalte persoane care. pentru partea fiecăruia (art. Este de precizat că obligaţia moştenitorilor este una subsidiară. stabilită proporţional cu valoarea bunurilor moştenite. poate fi acţionat în judecată pentru întreaga creanţă cuvenită minorului.părintele îndreptăţit la întreţinere. moştenitorul care a executat în întregime întreţinerea având la îndemână calea acţiunii în regres împotriva celorlalţi debitori solidari. nu au fost chemate în judecată. 385 . Principiul divizibilităţii obligaţiei legale de întreţinere comportă două excepţii. (2) C. pe de altă parte. care poate urmări pe unul dintre copii săi şi numai pentru partea ce revine acestuia. respectiv. urmând ca debitorul plătitor să se întoarcă împotriva celorlalţi obligaţi cu o acţiune în regres pentru partea ce revine fiecăruia: .). deci nu poate fi valorificată decât dacă părinţii minorului au murit.

fam. 107 C. obligaţia este in solidum. anume ipoteza creditorului minor îndreptăţit la întreţinerea părinţilor. De această dată. o categorie controversată. acesta fiind îndrituit să obţină întreaga creanţă de la oricare dintre părinţi (art.Regula divizibilităţii mai cunoaşte o abatere.). 386 . contestată de unii autori dacă aplicaţia se face la obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copiii lor minori. deşi nu este explicit nominalizată de legiuitor ca fiind o altă excepţie .de aceea nu o putem include printre cazurile de divizibilitate.

între fraţi şi surori..între celelalte persoane anume prevăzute de lege: * între foştii soţi din căsătoria desfăcută. .între soţ şi soţie. întrucât legătura de rudenie firească a celui adoptat faţă de părinţi şi rudele acestora nu a încetat. Soţul din a cărui vină exclusivă a fost pronunţat divorţul are drept la întreţinerea celuilalt soţ doar timp de un an de la data desfacerii căsătoriei (rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţ). . şi în raport de dispoziţiile art. obligaţia legală de întreţinere există între următoarele persoane: .C.516518 din N. fără a deosebi după cum filiaţia este firească sau adoptivă. pe datoria morală a fiecăruia de a acorda asistenţă persoanelor apropiate aflate în stare de nevoie şi invers. Cât priveşte adopţiile cu efecte restrânse încuviinţate sub imperiul regimului juridic al adopţiei în vigoare până la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. ci a fost „dublată" de o legătură de filiaţie adoptivă. 86 C. dar poate 387 . 25/1997 (în prezent abrogată) .obligaţia legală de întreţinere există. de a putea beneficia de sprijinul material al rudelor sau al altor persoane de care suntem legaţi prin raporturi asimilate celor de familie. . . însă numai în subsidiar. inclusiv sub aspectul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti . între părinţii fireşti şi cel adoptat cu efecte restrânse de filiaţie firească. între părinţii adoptivi şi cel adoptat şi.civ.fam. Potrivit art.între bunici şi nepoţi.între părinţi şi copii.varietate a rudeniei civile care îşi produce nestingherit efectele. prioritară faţă de cea firească. de asemenea.CAPITOLUL 2 Persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere şi ordinea în care se datorează Obligaţia legală de întreţinere se fondează pe solidaritatea intrafamilială.între străbunici şi strănepoţi. cu caracter de reciprocitate. ..

câtă vreme acesta din urmă nu s-a recăsătorit.C. obligaţia are caracter tranzitoriu. 518 din N. * copilul care a beneficiat timp de cel puţin 10 ani de întreţinerea soţului părintelui firesc (adică a părintelui vitreg) poate fi la rândul său obligat a da întreţinere soţului părintelui firesc (art.. 13 alin. Dacă instanţa. * moştenitorii celui obligat la întreţinerea unui copil. dacă amândoi soţii au fost de bună-credinţă la data încheierii căsătoriei nule sau anulate. nici unul nu este îndreptăţit şi nu este dator să primească. în termen de 48 de ore. art. fiecare dintre ei poate invoca beneficiul putativităţii. a dat întreţinere unui copil. Când numai unul dintre foştii soţi a fost de bună-credinţă. debitorul întreţinerii urmează ca.). obligaţi în primul rând.civ. în subsidiar. Luând copilul în grija sa. să anunţe autorită388 .. art. sunt dispăruţi ori se află în stare de nevoie (art. (2) C. * între foştii soţi din căsătoria desfiinţată.C. deci doar dacă părinţii. a reţinut reaua-credinţă a ambilor soţi. însă numai dacă părinţii fireşti sunt decedaţi. faţă de părinţii copilului.fi obligat oricând în viitor să presteze întreţinere fostului său soţ. 87 alin. până la stabilirea unei măsuri de protecţie.fam.C.civ. 87 alin.fam. 517 din N. însă numai pe perioada minorităţii copilului şi. (1) C.).). fiecare în măsura valorii bunurilor moştenite. dispăruţi ori sunt în nevoie (art. fiind limitată pe perioada în care minorul se află în mod efectiv sub ocrotirea debitorului. au murit. * soţul care a contribuit la întreţinerea copilului firesc al celuilalt soţ este obligat să continue a da întreţinere copilului pe timpul minorităţii acestuia. * cel care ia un copil (găsit sau părăsit de părinţi) pentru a-1 îngriji sau proteja temporar. respectiv să acorde întreţinere. deşi nu avea obligaţia legală.civ. numai acesta are acest avantaj. 96 alin. are obligaţia de a-1 întreţine (art. 272/2004). desfiinţând căsătoria. inclusiv dreptul la întreţinere al fostului soţ.fam. art. 517 din N. (1) C. (2) din Legea nr. sunt datori a continua întreţinerea.. deci se va putea bucura de întreţinerea fostului soţ de rea-credinţă. precum şi moştenitorii celui care.

întâi împotriva părinţilor. El va pretinde întreţinere mai întâi copiilor.ţile administraţiei publice locale de la domiciliul său în vederea declanşării procedurilor de instituire a uneia din măsurile de protecţie prevăzute de Legea nr. În prezent art. stabileşte următoarea ordine a prestării întreţinerii de către persoanele enumerate în cuprinsul art. nu 389 . 519 din N. Textul art. strănepoţi şi/sau părinţi. Legea stabileşte ordinea imperativă a prestării întreţinerii. . de pildă există copii.civ.soţii îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi. Să luăm un exemplu: creditorul are descendenţi şi ascendenţi . (1): . instituind o ierarhie a celor obligaţi. din cauze independente de voinţa lor. împotriva bunicilor. 272/2004. apoi a strănepoţilor. 89 C. Când acelaşi creditor are mai mulţi descendenţi şi/sau mai mulţi ascendenţi.descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului. dacă este cazul. în funcţie de calitatea sau de proximitatea relaţiei de rudenie faţă de cel îndreptăţit la întreţinere. el se va îndrepta mai întâi împotriva descendenţilor. dacă descendenţii nu sunt în măsură să îndeplinească obligaţia.fam. iar apoi. adică a ascendenţilor. nepoţi. 89 C.fam.C. şi doar dacă niciuna dintre aceste categorii de descendenţi nu poate asigura întreţinerea se va orienta spre ascendenţi. excludem prezenţa unui soţ al creditorului aflat în situaţia de a da întreţinere. în practică s-a decis că bunicii vor putea fi obligaţi la întreţinerea nepoţilor numai dacă părinţii minorului.evident. 86 alin. se poate întoarce împotriva părinţilor. şi abia pe urmă. bunici. În aplicarea acestei reguli. care sunt obligaţi înaintea ascendenţilor. iar dacă sunt mai mulţi descendenţi sau mai mulţi ascendenţi. adică descendenţilor. apoi a nepoţilor. cel în grad mai apropiat este obligat înaintea celui în grad mai îndepărtat. stabileşte această ordine. adică împotriva copiilor. şi anume a descendenţilor de grad mai apropiat. ea fiind preluată în dispoziţiile art.

dispărut sau lipsit de mijloace se va putea îndrepta împotriva părinţilor fireşti. adoptatul urmând să ceară întreţinere părintelui său adoptiv şi numai dacă acesta este decedat. precum şi descendenţii săi. dar înaintea bunicilor. 25/1997 (act normativ abrogat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. (1) parte finală C. . 87. precum şi a rudelor acestora are caracter subsidiar. ordinea în care se datorează întreţinerea este următoarea: 141 C..fam. nu şi cu rudele acestuia. în lipsa dispoziţiilor exprese. p. În cazul tuturor adopţiilor încuviinţate sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. când adoptatorul este soţul părintelui firesc.J. cel adoptat. obligaţia de întreţinere se află in solidum în sarcina ambilor părinţi. 1802/1991. 51 din Legea nr. apoi a rudelor acestuia. 273/2004).cel care adoptă este obligat la întreţinere înaintea părinţilor fireşti. împotriva celorlalte rude fireşti. Cât priveşte „celelalte persoane prevăzute de lege" în exprimarea art. decizia nr. 86 alin. urmând indicaţiile legiuitorului. 25/1997 şi apoi al Legii nr.. are drept la întreţinere din partea adoptatorului. întocmai ca un copil firesc al adoptatorului. secţia civilă. Este vorba de adopţia cu efecte restrânse încuviinţată sub imperiul reglementărilor anterioare Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.S. cel adoptiv şi cel firesc (art. deveneau rude numai cu adoptatorul. 390 . iar dacă nici aceştia nu pot asigura aducerea la îndeplinire a obligaţiei legale de întreţinere. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei). când cel adoptat. 273/2004. păstrând în acelaşi timp relaţia de rudenie firească faţă de părinţi şi rudele acestora. Obligaţia de întreţinere a părinţilor fireşti. Dreptul nr. materiale sau aceste mijloace sunt .fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi.dispun de mijloace neîndestulătoare141. implicit şi drepturile şi obligaţiile aferente raporturilor de rudenie. 5/1992.

(2) C. . (2) C.întreţinerea datorată de cel care a luat copilul pentru a-1 îngriji sau proteja temporar (art.soţul care a contribuit la întreţinerea copilului firesc al celuilalt soţ datorează întreţinere copilului. dar numai în subsidiar.fam.. 272/2004). (2) C.).fam. nu s-a instituit o ordine de preferinţă între aceste categorii de debitori.copilul întreţinut timp de cel puţin 10 ani de soţul părintelui firesc poate fi obligat la întreţinerea părintelui vitreg (art.fam.fam. are caracter subsidiar faţă de obligaţia 391 . considerăm că instanţa va putea stabili o pensie de întreţinere în baza art. (1) C. întreţinerea se datorează în aceeaşi ordine ca şi între soţii dintr-o căsătorie în fiinţă. părintele vitreg din perspectiva debitorului potenţial. dar numai dacă părinţii fireşti sunt decedaţi. 13 alin.).. dispăruţi ori se află în nevoie (art.fam. dacă părinţii copilului au murit. prin definiţie. să atragă în rândul celor obligaţi. 87 alin. ci doar s-a recunoscut instanţei facultatea ca.moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui copil. şi persoana care a beneficiat timp de cel puţin 10 ani de întreţinerea soţului părintelui firesc. .. fără a avea obligaţia legală. la fel ca moştenitorii celui care. are copii fireşti obligaţi în termeni imperativi prin art. sunt dispăruţi sau se află în nevoie (art. a prestat întreţinere unui copil. (2) din Legea nr.fam. Este adevărat.fam. 87 alin. 91 C. .).. adică înaintea oricărei alte persoane. 87 alin. 87 alin. în temeiul art. Dacă soţul părintelui firesc. sunt datori a continua întreţinerea copilului pe timpul minorităţii acestuia. în aplicarea art.între foştii soţi divorţaţi sau a căror căsătorie a fost desfiinţată. numai dacă descendenţii fireşti nu dispun de mijloace îndestulătoare pentru acoperirea integrală a stării de nevoie a beneficiarului.. . 96 C. (1) C. 86 alin.

519 din N. în următoarea ierarhizare: • soţii şi foştii soţi îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi.civ.520 N. de la soţul său (art. • fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi. • descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului. de vreme ce are drept creditor copilul găsit sau părăsit de părinţi. iar dacă sunt mai mulţi descendenţi sau ascendenţi. 392 . • în cazul desfacerii adopţiei.C.).civ.impusă părinţilor.C. Aceleaşi principii se regăsesc în cuprinsul art. cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat. dar înaintea bunicilor. după caz. adoptatul poate cere întreţinere numai de la rudele sale fireşti sau.

Se află în această situaţie cel care nu obţine venituri dobândite prin muncă ori produse de bunurile sale şi nici nu deţine bunuri de care. adică alimente. categoriile de persoane cu vocaţie la întreţinere. fie şi parţială. două cerinţe: se află în stare de nevoie. locuinţă.CAPITOLUL 3 Condiţiile obligaţiei de întreţinere Legiuitorul. 524. îmbrăcăminte. potrivit traiului obişnuit. stabilind persoanele între care fiinţează obligaţia legală de întreţinere. că are drept la întreţinere numai cel ce se află în nevoie. corelativ. determină. 86 alin.fam. medicamente şi alte asemenea. s-ar putea dispensa valorificându-le. cauza stării de nevoie în care se găseşte este incapacitatea sa de a munci. obligaţia de a da întreţinere devine activă.). Această stare evocă neputinţa unei persoane. neputându-se întreţine din munca sau din bunurile sale. iar cel virtual desemnat pentru a presta întreţinere poate fi obligat în concret numai dacă are la dispoziţie mijloacele necesare înfăptuirii acesteia. Dreptul la întreţinere se naşte şi. O persoană este îndreptăţită la întreţinere numai dacă îndeplineşte. numai dacă cel îndreptăţit se află în stare de nevoie. de asemenea. În noul Cod civil se stabileşte conform art. fiind lipsit de un câştig din muncă datorită incapacităţii de a munci (art. faptul că o persoană beneficiază de o pensie de invaliditate sau de o pensie pentru limită de vârstă nu exclude posibilitatea de a primi şi o pensie de întreţinere potrivit Codului familiei. de a-şi procura prin mijloace proprii cele necesare traiului zilnic. deoarece pensia obţinută în cadrul sistemului de asigurări sociale se fondează pe alte criterii decât starea de nevoie a titularului. în funcţie de situaţia 393 . într-o manieră implicită. (2) C. Starea de nevoie este o chestiune de fapt ce trebuie analizată şi apreciată de la caz la caz. cumulativ. Întrucât starea de nevoie nu trebuie să fie absolută.

106 C. păstrându-se echilibrul între standardul de viaţă al creditorului şi cel al debitorului întreţinerii. oricare ar fi pricina nevoii în care se află". După cum spune art. În cadrul acţiunii având ca obiect stabilirea pensiei de întreţinere în favoarea sa. că „minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa. 86 alin.C. (3) din C. în cazul copilului. „Părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui.fam. Avantajul nu este de neglijat.1 din N. copilului reclamant nu i se pretinde nici un efort de probaţiune privind temeinicia pretenţiei. deşi nu obţine venituri. (3) C. Deci starea de nevoie a descendentului minor se prezumă până la proba contrară. În mod distinct. creditor în raport cu părintele său. ceea ce înseamnă că. reglementează situaţia dreptului de întreţinere al minorului. pentru că. nivelul de trai al părţilor. având mijloace proprii. descendentul minor va fi protejat de această prezumţie. cât timp este minor. dovedind că minorul. Conform art..concretă în care se găseşte cel care pretinde întreţinere.civ. în sensul că va fi scutit de a proba starea de nevoie. cât şi art. Alin. stabileşte. s-ar opune admiterii acesteia. în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere". chiar dacă ar avea bunuri”. va trebui să facă de la început dovada stării sale de nevoie.fam. 252 din N. are drept la întreţinere. iar această condiţie (a stării de nevoie a descendentului minor) este prezumată iuris tantum.fam. afară de cazul în care cel împotriva căruia se îndreaptă cererea de întreţinere. adică părintele pârât.civ. solicitând pensie de întreţinere.525 alin. 394 . atât art. dispune de bunuri proprii. spre deosebire de situaţia persoanei majore prezumate a dispune de mijloace proprii suficiente şi care. Starea de nevoie prezumată a descendentului minor creează dificultăţi în situaţia în care acesta. Art.. nu se află în nevoie. însă. 86 alin. „descendentul.C. singura cerinţă impusă pentru a beneficia de întreţinere este starea de nevoie.

stabileşte.civ. în principiu aceleaşi cerinţe. însă. fiind mai cuprinzătoare comparativ cu îndatorirea de a da întreţinere potrivit dreptului comun. învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. art. iar aceasta este prezumată iuris tantum pe toată durata minorităţii. Spre deosebire de regula de drept comun. în alineatul următor precizează că obiectul acestei obligaţii este furnizarea mijloacelor necesare pentru creşterea. Dispoziţiile Codului familiei detaliază. oricare ar fi pricina nevoii în care se află. cu excepţia celor de strictă necesitate. ci şi asigurarea condiţiilor materiale reclamate de procesul de formare a copilului prin şcolarizare şi pregătire profesională.civ. în cuprinsul mai multor texte. Cât priveşte obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori. dă. Art. singura cerinţă impusă descendentului minor este starea sa de nevoie. În consecinţă. Minorul care obţine venituri îndestulătoare întreţinerii sale nu va putea pretinde întreţinere. este de necontestat că amândoi părinţii sunt 395 . educarea. 530 din N.C. dacă veniturile sau resursele sale materiale acoperă numai în parte starea de nevoie. după ce în alineatul întâi instituie în termeni imperativi obligaţia părinţilor de a-şi întreţine copilul minor. legiuitorul stabileşte în mod expres dreptul la întreţinere al descendentului minor. 107. Astfel.(2) al art. care anume sunt acele nevoi ale minorului a căror asigurare cade în sarcina părinţilor. (1). 525 din N. având ca finalitate procurarea nu doar a mijloacelor necesare traiului. conform căreia numai cel aflat în stare de nevoie determinată de incapacitatea sa de a munci este îndrituit la întreţinere. posibilitatea instanţei să încuviinţeze ca întreţinerea să se asigure prin valorificarea bunurilor pe care minorul le deţine.C. părinţii debitori sunt datori la întreţinere proporţional cu nevoia copilului creditor. Obligaţia de întreţinere ce incumbă părinţilor minorului are caracter complex. în alin.

datori să contribuie. În practica instanţelor judecătoreşti s-a pus problema dacă împlinirea vârstei de pensionare marchează. nu există o altă persoană obligată la întreţinere înaintea 396 . la acoperirea cheltuielilor legate de creşterea. (1). 527 din N. Oricare dintre părinţi poate fi urmărit pentru întreaga creanţă a întreţinerii. art. şi art.civ. Dreptul la întreţinere există în toate aceste cazuri. corespunzător potenţialului real de muncă al beneficiarului întreţinerii. de proba incapacităţii de muncă. educarea şi pregătirea profesională a copilului. infirmitatea. Proba incapacităţii de muncă.). la fel ca şi cea a stării de nevoie. fiecare proporţional cu mijloacele de care dispune.). şi poate fi totală sau parţială. O persoană poate fi obligată la întreţinerea alteia numai dacă sunt întrunite următoarele cerinţe legale: debitorul dispune de mijloacele necesare asigurării întreţinerii altei persoane (art. dar în limite diferite. (1) C. martori. şi. Fără îndoială. în afara minorilor. În ceea ce priveşte celelalte persoane care solicită întreţinere. dovada este mai uşor de produs în această ipoteză. lăsată la aprecierea instanţei.C. incapacitatea de muncă poate avea cele mai diverse cauze: boala. iar părintele care a executat în întregime prestaţia are la îndemână o acţiune în regres împotriva celuilalt părinte pentru partea ce revine acestuia. 94 alin. la fel ca în cazul altor categorii de persoane. vârsta înaintată etc. 91. respectiv în temeiul noului Cod civil. Credem că obţinerea unei asemenea prestaţii în temeiul Codului familiei. art. va fi condiţionată. se face prin oricare din mijloacele de dovadă reglementate de lege (înscrisuri. prin ea însăşi. pierderea capacităţii de muncă. 90 alin.fam. criteriul vârstei de pensionare putând fi reţinut ca prezumţie simplă de diminuarea capacităţii de muncă (iar nu de pierdere a acesteia). prezumţii etc. definitivă sau temporară.

care poate fi obligat la Trib. 10-11/1991. ajutorul pentru îngrijirea copilului bolnav. cum ar fi: câştigul din muncă . În asemenea situaţii – inexistenţa veniturilor cu caracter de continuitate –. alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii. salariul obţinut la fiecare din locurile de muncă .C. 516-523 din N. sporul pentru condiţii deosebite de muncă. În ceea ce priveşte privarea de libertate. de asemenea. Diamant. decizia civilă nr. indemnizaţia de conducere etc. V.. invocată ca motiv de împiedicare a executării obligaţiei de întreţinere. V. cu note de B. precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială. dar şi ajutorul pentru incapacitate temporară de muncă.fam. economiile realizate. Dreptul nr. ajutorul de maternitate. cum ar fi indemnizaţia de deplasare sau de transfer. 142 397 . stabilit periodic prin hotărâre de guvern. precum şi sumele cuvenite şomerilor. Luncean (I). jud. vor fi avute în vedere toate mijloacele materiale ale debitorului. şi art. 89 C. faptul că cel care urmează să plătească întreţinere nu are venituri sau alte mijloace. precum şi celelalte câştiguri cu caracter de continuitate142. nefiindu-i necesare. 91 şi urm. cel acordat în caz de deces. În principiu.dacă este cazul. În ceea ce priveşte noţiunea de mijloace de care dispune debitorul obligaţiei de întreţinere. ar putea fi înstrăinate. cum ar fi sporul de vechime.civ. în practică s-a prezumat existenţa mijloacelor la nivelul salariului minim pe economia naţională. deşi are capacitatea de a munci. Sibiu. Pătulea (II). întrucât nu prestează vreo muncă. compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale. se consideră că urmează a se distinge între debitorul condamnat pentru infracţiunea de abandon de familie. diurnele. Nu vor fi luate în calcul veniturile întâmplătoare.debitorului. 193/1991. p. nu este de natură să înlăture obligaţia sa de întreţinere. bursele de studii acordate de stat. bunurile care. în ordinea de preferinţă stabilită prin art.

cum ar fi alte obligaţii de întreţinere. costurile gospodăriei sale etc. cheltuieli impuse de nevoile personale . şi cel condamnat pentru o altă infracţiune. fiindcă nici în această materie nu se poate da satisfacţie absolută dreptului unei persoane (dreptul la întreţinere al creditorului) împovărând peste măsură o altă persoană.. şi de sarcinile cărora trebuie să le facă faţă. La stabilirea posibilităţilor materiale ale debitorului se va ţine seama.inclusiv pentru îngrijirea sănătăţii -. scutit de plată pe durata detenţiei. în principiu. acesta din urmă fiind. dacă salariul reprezenta singurul său venit. periclitând dreptul debitorului întreţinerii de a-şi asigura sieşi mijloace rezonabile pentru un trai decent. 398 .întreţinere. alături de resursele propriu-zise ale acestuia.

stabileşte în art. În plus. a cheltuielilor pentru educare. se poate stabili un sistem mixt de executare a obligaţiei. 94 alin. fie în natură.fam. 531 alin. după caz. 530 că obligaţia de întreţinere se execută în natură prin asigurarea celor necesare traiului şi. adică parte în natură.CAPITOLUL 4 Stabilirea şi executarea obligaţiei de întreţinere Întreţinerea. (1) C.până la o pătrime pentru un copil.fam.C. Atunci când întreţinerea este datorată de părinţi.1. 94 alin. Pensia se poate stabili sub forma unei sume sau la o cotă procentuală din venitul net lunar al celui ce datorează întreţinerea.fam. (2) că pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept trimestrial în funcţie de rata inflaţiei. 93 alin. (1) C. în condiţiile reglementării din Codul familiei.. (3) C. 4. . parte în numerar.până la jumătate pentru trei sau mai mulţi copii. legea stabileşte prin art. formularea din noul Cod civil tranşând controversele din practica instanţelor legate de stabilirea unei cote procentuale. inclusiv adoptivi. învăţătură şi pregătire profesională. 399 . după cum rezultă din art.civ. . Cuantumul obligaţiei de întreţinere Criteriile generale avute în vedere la stabilirea întinderii obligaţiei legale de întreţinere sunt nevoia celui care o pretinde şi mijloacele celui care urmează să o presteze conform art. Noul Cod civil stabileşte în art. următoarele plafoane maximale din câştigul din muncă al celui obligat: . faţă de vechea reglementare. instanţa va dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere stabilite în bani. având ca obiect asigurarea a ceea ce este necesar traiului celui îndreptăţit va fi prestată. N. dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bună voie în natură. fie prin echivalent bănesc. de asemenea.până la o treime pentru doi copii.

nivel care nu poate fi depăşit.se poate situa sub nivelul maxim permis ori poate fi egală cu acesta. felul şi modalităţile concrete de executare. Totuşi. orice convenţie a soţilor privitoare la contribuţia fiecăruia la întreţinerea copiilor minori este supusă încuviinţării instanţei (art. întinderea obligaţiei legale de întreţinere. indică nivelul până la care poate ajunge cuantumul pensiei de întreţinere calculat în raport de venitul net din muncă al debitorului. 42 alin. independent de câştigurile din muncă ale debitorului.determinată prin conjugarea celor două criterii ale obligaţiei legale de întreţinere. aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la câtimea obligaţiei de întreţinere nu poate fi înlăturată de către părinţi prin convenţia lor sau prin manifestări unilaterale de voinţă. 94 alin. pentru a se preveni prejudicierea intereselor creditorului copil minor. aşadar. suma acordată de instanţă .) care verifică dacă prin 400 . adică nevoia creditorului şi mijloacele debitorului .Facem precizarea că aceste limite nu sunt fixe.fam. precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se vor stabili pe cale judiciară doar dacă există neînţelegeri între părinţi. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate. În principiu. însă. aşa cum reiese din cuprinsul art. 107 alin. convenţiile intervenite între părinţi ori manifestările unilaterale ale părintelui (debitor) nu au nimic ilicit câtă vreme interesele copilului sunt proteguite.fam. ci maximale. (3) C. cu alte cuvinte. ultim C.fam nu a fost de a face o evaluare a stării de nevoie a copilului. pentru că starea de nevoie în general este o realitate obiectivă legată exclusiv de creditor. păstrându-se totodată echilibrul proporţiilor între situaţia părinţilor şi cea a copiilor. Dar. (3) C. în concret. funcţie de starea de fapt concretă. intenţia legiuitorului exprimată prin art. ci s-a urmărit determinarea aproximativă a câtimii din câştigul din muncă pe care părintele firesc sau cel adoptiv trebuie să o aloce întreţinerii minorului. în caz de divorţ.

secţia civilă. 94 alin.D. se poate dispune o sumă globală cu titlu de pensie de întreţinere cuvenită 143 Trib. indicânduse durata întreţinerii143. dată fiind starea de nevoie în care se găseşte copilul. Fiind vorba de o normă specială. 94 alin. cuantumul prestaţiilor se stabileşte individual. 227. atunci când părintele este ţinut la întreţinerea mai multor minori. 401 . (3) C. Doar în mod excepţional. ea devine incidentă numai când obligaţia de întreţinere se execută asupra câştigului din muncă. foarte important. Suprem. prin „câştig din muncă" înţelegându-se venitul net al debitorului. obligaţia legală de întreţinere). C. decizia nr. Cotele prevăzute de art. în toate cazurile. fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie (din aceeaşi căsătorie ori din căsătorii diferite). atunci când. de asemenea. pensia de întreţinere cuvenită lui a fost fixată avându-se în vedere şi celelalte surse de venit ale debitorului. pentru fiecare copil în parte. Iată de ce. urmărirea a ceea ce excede cotelor stabilite prin art. pensie de întreţinere. Întinderea întreţinerii va ţine seama. iar suma globală datorată cu acest titlu depăşeşte plafoanele maximale indicate de lege. p.fam se raportează exclusiv la câştigul din muncă al părintelui firesc sau adoptiv. când nevoile copiilor minori sunt aproximativ aceleaşi.înţelegerea soţilor nu sunt nesocotite drepturile copiilor sau ale altor persoane îndreptăţite la întreţinere. 1191/1972. indiferent dacă toţi copiii sau numai unii dintre ei au solicitat. de numărul total de copii aflaţi în întreţinerea aceluiaşi debitor (de numărul de copii faţă de care acelaşi debitor are. nu şi asupra altor mijloace aflate la dispoziţia celui obligat. (3) C. Deoarece criteriile în funcţie de care se determină pensia de întreţinere se raportează la fiecare dintre copiii îndreptăţiţi. în calitate de părinte. pe cale judecătorească. şi nu asupra câştigului său din muncă. 1972. în raport de nevoia fiecăruia şi. din afara căsătoriei. însă având filiaţia legal stabilită faţă de debitor ori sunt copii adoptaţi şi.fam se va face asupra altor bunuri ale debitorului.

instanţa va ţine seama de mijloacele ambilor părinţi. La determinarea cuantumului întreţinerii. indexările salariale succesive. nu doar de cele aflate la dispoziţia părintelui pârât. p. Decizia de îndrumare nr. fiindcă amândoi părinţii au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copilul minor. 1952-1965. Ca să înţelegem. unii încredinţaţi spre creştere şi educare la unul dintre părinţi. 16/1965. deoarece prin această din urmă modalitate s-ar îngreuna punerea în executare a hotărârii. dacă sunt mai mulţi copii. În nici un caz nu pot fi compensate judiciar creanţe de altă natură cu creanţa întreţinerii (de exemplu. CD. este admisibilă compensaţia judiciară. urmând ca aceasta să se împartă în cote egale între beneficiari144. îşi îndeplineşte în natură propria obligaţie de întreţinere. precum şi majorările. obligaţie care să se execute pe seama patrimoniilor părinţilor sau a patrimoniului unuia dintre ei. 139.tuturor copiilor. în acest fel. cheltuielile judiciare cu pensia datorată copilului). În toate cazurile. adică se va ţine seama de ceea ce poate asigura din mijloacele sale părintele căruia i s-a încredinţat copilul. ne referim la această ipoteză. Obligaţia legală de întreţinere are caracter personal. părintele acţionat în judecată este cel căruia nu i-a fost încredinţat copilul spre creştere şi educare. În schimb. cu atât mai mult cu cât legea nu stabileşte exact ce anume se înţelege prin „câştig din muncă". instanţa stabileşte o sumă concretă la care este ţinut debitorul cu titlu de obligaţie de întreţinere. de aceea este exceptată de la compensaţia legală. nicidecum nu se pune problema să fixăm o pensie de întreţinere care să însumeze datoriile cu acest titlu ale ambilor părinţi. nefiind suficientă indicarea unei cote din câştigul său din muncă. alţii la celălalt părinte. date fiind condiţiile economice din ultimele decenii. 402 . Nu este mai puţin adevărat că. Suprem. unele instanţe au preferat să exprime pensia de 144 Plenul Trib. copilul aflându-se în grija efectivă a celuilalt părinte care. Când spunem că instanţa va lua în considerare mijloacele ambilor părinţi.

condiţiile de înfăptuire a întreţinerii vor fi detaliate prin hotărârea instanţei. la 403 . avându-se în vedere nevoia creditorului şi posibilităţile debitorului. 94 alin. Precizăm că determinarea câştigurilor din muncă ale debitorului se face pe baza salariului mediu şi a celorlalte venituri din muncă având caracter de continuitate obţinute în ultimele şase luni premergătoare obligării la plată.dacă este cazul .C. este necesar ca instanţa să încuviinţeze o astfel de învoială. În concret. o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii. dar. Felul executării se poate stabili şi prin învoiala părţilor. în art. şi N. În ceea ce priveşte cuantumul întreţinerii. fie cuantumul pensiei de achitat. pentru a fi protejate interesele ambelor părţi. elementele care se vor asigura în natură şi câtimea prestaţiei băneşti.civ. cât şi cu evoluţia veniturilor celui care urma să presteze întreţinerea. 529 preia vechile dispoziţii ale Codului familiei arătând că: • întreţinerea datorată de părinte se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil. Dacă intervin modificări în împrejurările avute în vedere de instanţă la data stabilirii modalităţii de executare a obligaţiei. potrivit circumstanţelor cauzei.fie bunurile ori serviciile care urmează a se furniza beneficiarului întreţinerii. indicându-se . iar în cazul modalităţii mixte de executare. corelată atât cu limitele maximale prevăzute de art. • cuantumul întreţinerii datorate copiilor împreună cu întreţinerea datorată altor persoane nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.fam. apreciindu-se că în acest fel se evită promovarea repetată de cereri având ca obiect majorarea pensiei de întreţinere. prevenindu-se totodată riscul unor pensii devenite excesive la un moment dat din cauza fluctuaţiilor imprevizibile a veniturilor avute în vedere la data stabilirii cuantumului întreţinerii. (3) C.întreţinere printr-o cotă procentuală din salariul net lunar al debitorului.

532 din N.D.sunt şi ele variabile. 531 din N. p. creditorul întreţinerii îşi va putea valorifica dreptul la întreţinere personal şi singur. 13 şi Decizia de îndrumare nr.civ. formulând o nouă cerere de întreţinere.cerere.civ. se prevede în mod expres că „instanţa judecătorească va putea mări sau micşora obligaţia de întreţinere sau a hotărî încetarea ei". 97/1977. au fost pronunţate şi unele soluţii discutabile sub aspectul legalităţii.R. în funcţie de care se calculează nivelul pensiei de întreţinere datorate . Dacă cererea sa va fi admisă. motivată prin schimbările intervenite în situaţia materială a debitorului care a primit o sumă însemnată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul încercat în urma unui accident. în funcţie de evoluţia elementelor ce au stat la baza stabilirii ei145. cuantumul pensiei fixate anterior pentru perioada minorităţii poate suferi modificări. În practică. Pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată conform dispoziţiilor art. cel mult s-ar putea discuta dacă şi în ce măsură 145 404 . R. 2/1973.C. nr. 94 alin. jud. O primă observaţie: după cum rezultă din datele speţei. „venitul" de care se face vorbire este o sumă globală acordată debitorului victimă a accidentului. prin art. CD. Decizia de îndrumare nr.nevoia creditorului şi mijloacele materiale ale debitorului . 44 C. Prestaţiile stabilite prin hotărâre judecătorească cu titlu de întreţinere cuvenită minorului sunt acordate până la data când beneficiarul împlineşte vârsta majoratului.. Suprem. instanţa a admis cererea de majorare a pensiei de întreţinere stabilite în favoarea copilului. pentru că lipseşte caracterul de continuitate al venitului. decizia civilă nr. de această dată cu respectarea condiţiilor de drept comun în materie de întreţinere. (2) şi art. În mod excepţional. de altfel. judecătorul a apreciat că un astfel de „venit" trebuie inclus în categoria celor care definesc mijloacele materiale ale debitorului. Plenul Trib. 1973. conform prevederilor art. p.C. 19/1964. 204/1975. aceasta va fi adaptată stării de fapt actuale. De exemplu. supra. cit. pensia poate fi acordată şi pentru o perioadă anterioară dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului obligaţiei. aşa fiind nu ne aflăm în prezenţa unui venit din categoria celor vizate de legiuitor în contextul normelor privitoare la obligaţia legală de întreţinere.Trib. Tulcea.fam. 62. Dobândind capacitate deplină de exerciţiu. deoarece elementele în funcţie de care se determină această câtime .

jud. dacă nu se află în continuarea studiilor. asupra contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere. p. Deciziile Curţii Supreme de Justiţie pe anii 1990-1992. decizia civilă nr. în lipsa unei cereri exprese a părţii interesate. nr.R. p. va dispune obligarea debitorului cu începere de la data pronunţării hotărârii de divorţ. Şi de această dată. În al doilea rând. de aceea cu greu s-ar putea admite că pe această cale vor spori mijloacele materiale ale debitorului. 281/1980. 405 . 54. Trib. va dispune obligarea debitorului cu începere de la data pronunţării hotărârii de divorţ. Suprem. pensia de întreţinere se stabileşte începând cu data introducerii cererii de divorţ . p. datoare să statueze asupra obligaţiei de întreţinere a părinţilor. Tânărul care îşi continuă studiile are drept la întreţinere până la finalizarea despăgubirile obţinute sporesc mijloacele aflate la dispoziţia debitorului întreţinerii.S. 146 C. 58. CD. 1976. R.2. Trib. 3/1981. decizia nr.R.În caz de divorţ. 175.. beneficiază de întreţinere în condiţiile dreptului comun.D. 1556/1976. anterior pronunţării divorţului. Sălaj. deci făcând proba stării de nevoie în care se găseşte datorită incapacităţii sale de a munci. Descendentul ajuns la vârsta majoratului.D. 1/1979. Hunedoara. Trib. iar nu de la data pronunţării divorţului sau a rămânerii irevocabile a hotărârii146. adică sunt menite să repare prejudiciul încercat de victimă. jud. decizia civilă nr. sumele acordate cu titlu de desdăunări au întotdeauna o destinaţie precisă. secţia civilă. 208. Stingerea obligaţiei de întreţinere Cauzele generale de stingere a obligaţiei legale de întreţinere sunt următoarele: . În sensul că instanţa de divorţ. educare şi învăţătură ale copiilor.J. chiar din oficiu dacă părţile nu au formulat o cerere expresă.cererea privind stabilirea pensiei de întreţinere fiind accesorie cererii principale -. p. 4. iar nu de la data promovării cererii. 641/1990. decizia nr. instanţa învestită cu soluţionarea cererii în desfacerea căsătoriei. instanţa este obligată să se pronunţe. 749/1978. R.dispariţia stării de nevoie a creditorului întreţinerii. secţia civilă. Dacă pensia cuvenită copiilor a fost stabilită printr-o hotărâre separată. nr. stabilind din oficiu pensia de întreţinere.

studiilor. . pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice.debitorul obligaţiei nu mai dispune de mijloace îndestulătoare prestării întreţinerii. . 533 din N. starea de nevoie a creditorului întreţinerii trebuie să fie consecinţa incapacităţii de muncă. 4. .pierderea calităţii avute în vedere de legiuitor prin impunerea obligaţiei de întreţinere. 406 . dreptul la întreţinere se stinge odată cu dispariţia cauzelor de incapacitate. însă fără a depăşi vârsta de 26 de ani.civ. astfel că se va putea reveni asupra măsurii sistării prestaţiilor imediat ce s-au schimbat împrejurările care au justificat luarea acesteia. aşa cum am mai arătat. adică de îndată ce situaţia materială a debitorului se va fi îmbunătăţit.3. în situaţia în care persoana ţinută să presteze întreţinere şi-a pierdut capacitatea de muncă. Această cauză de stingere a obligaţiei poate fi reţinută. chiar dacă starea de nevoie s-ar menţine. Încetarea obligaţiei de întreţinere nu este cu titlu definitiv. în lipsa acordului lor. exceptând categoria descendenţilor minori. Părţile pot conveni. la termenele convenite de părţi sau.C. Plata pensiei de întreţinere Conform art.. la termenele stabilite prin hotărârea judecătorească. de pildă. iar veniturile sale nu acoperă nici propriile nevoi.decesul creditorului sau al debitorului obligaţiei de întreţinere. Este o altă consecinţă a caracterului personal al obligaţiei legale de întreţinere. ca întreţinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere. Întrucât.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->