Capitolul I

I.1.

AXELE IN ARHITECTURA

I.1.1. Valoarea estetica si plastica a axelor :

În geometrie, axa este o linie care împarte un element sau un ansamblu de figuri în părţi egale sau similare. În cazul unei figuri regulate, această linie creează o simetrie, de o parte şi de alta a traseului său. Această proprietate unică pe care o posedă o axă, de a diviza o formă solidă în două părţi identice, dar inversate, există şi se afirmă, cu aceeaşi autoritate geometrică, şi pentru arhitect, dar, în domeniul arhitecturii, simetria poate să se prezinte sub două forme particulare bine caracterizate : să înglobeze totalitatea unui ansamblu şi să provoace astfel o repartiţie egală şi inversată a deferitelor elemente de o parte şi de alta a liniei de separaţie, sau să nu intereseze decît o parte a acestuia şi să producă o compoziţie nesimetrică în toate părţile ei, cu simetrii locale, ansamblul fiind, în acest caz, asimetric. Sensul cuvîntului axă este deci diferit pentru arhitect, care îl extinde la orice formă, geometrică sau nu, fie că aceasta se află situată în planul vertical, orizontal sau oblic, fie că este vorba de un volum în spaţiu sau despre spaţiul însuşi. Axele se manifestă în elemente secundare care constituie o suprafaţă plană, sau se înglobează în aceasta ca linii abstracte care stabilesc diviziuni egale sau inegale, dar, în ansamblul unei compoziţii spaţiale, ele nu pot fi considerate simple linii, ci, mai curînd, ele constituie planuri, stabilind fiecare o subîmpărţire a volumului sau a spaţiului. În arhitectura contemporană, se operează chiar cu volume polarizante,datum-uri, de-a lungul cărora se ordonează echilibrat spaţii echivalente. Atribuind axei această proprietate, îi adăugăm o nouă valoare. Astfel, în funcţie de poziţia şi de importanţa sa, ea va fi fie o linie, fie un plan divizor sau un datum. Este cazul unor spaţii profunde (exemple – templul
1

egiptean sau extinderea National Gallery realizată, la Londra, de Venturi), în compoziţia cărora o axă unică, generatoare a unei simetrii absolute a tuturor părţilor, distribuite de o parte şi de alta a liniei sale, nu se exprimă numai vertical în faţadă, ci se regăseşte, cu aceleaşi proprietăţi şi aceleaşi efecte arhitecturale, în succesiunea fontispiciilor B,C,D,E,F,G, prezentîndu-se, în adîncime, pe planurile perpendiculare pe această axă. Este , deci, vorba nu despre o simplă linie, ca în cazul divizării regulate a unei figuri plane, ci de un plan secţionînd în două părţi volumul construcţiei, în sensul profunzimii:

Astfel, în ciuda caracterului esenţialmente frontal al acestui tip de spaţiu, el este compus pe baza unei utilizări a celor trei dimensiuni ale spaţiului, pe efectul produs de o succesiune de imagini paralele. El are, de aceea, o axă care nu poate fi considerată o simplă linie de subîmpărţire, ci ca un plan vertical, care se confundă cu planul de vedere şi cu sensul de parcurgere al vizitatorului, pentru că este situat perpendicular pe diversele suprafeţe, pe volumele şi spaţiile pe care le secţionează în două părţi. Considerînd axele nu ca pe nişte linii abstracte care apar numai pentru comoditatea trasării unui desen în plan, secţiune sau elevaţie şi servesc la indicarea grafică a unei subîmpărţiri, a unui aliniament sau a unei direcţii, ci ca pe o realitate valabilă plastic, le atribuim o valoare estetică cu largi posibilităţi de expresie. Într-o clădire, chiar dacă nu sînt materializate sau vizibile, axele se simt şi se citesc. Ele sînt generatoare de ordine şi armonie ; acţionează direct asupra spiritului spectatorului pe care îl ghidează în înţelegerea intenţiilor artistului.

2

pentru că ele se conjugă. apoi careul transeptului.Axa navei principale a unei biserici gotice. O altă schemă. Aceste planuri nu pot fi considerate separat. intercalîndu-se întro alternanţă ritmată. ale structurii constructive : 3 . şi se defineşte printr-un plan vertical trecînd prin mijlocul navei centrale şi a diferitelor volume goale care prelungesc. El se deplasează urmînd direcţia pe care i-o indică formele. traversînd mai întîi întreaga lungime a navei. diversele axe ale maselor construcţiei : ziduri şi reazeme : Aceste multiple axe cu caractere diferite se manifestă nu numai în plan ci şi în elevaţie. deci. în parcurgerea sa el nu va simţi numai acţiunea acestei direcţii dominante. acţiunea tuturor direcţiilor date de axele secundare. în funcţie de importanţa lor. cele ale capelelor rayonante ale altarului şi. apoi corul şi deambulatoriul. Dar. ne va oferi imaginea ansamblului şi diviziunile sale interioare. ci întotdeauna simultan. de exemplu. ci şi. pentru a concura la impresia generală pe care o va primi spectatorul privind simultan sau succesiv diversele părţi ale edificiului. o urmăm. cele ale braţelor transeptului. cuprinzînd numai planurile axelor zidurilor şi reazemelor. perpendiculare sau oblice : cele ale traveilor laterale. Vizitatorul nu este un punct în spaţiu. pentru a ieşi în exterior prin capela Fecioarei. direcţiile. ci un corp solid cu trei dimensiuni. succesiv. spaţiul liber. porneşte de la portalul de intrare şi se opreşte în vitrajele altarului. se completează. se acuză concret în spaţiu prin poziţia dată vizitatorului încă de la intrare şi prin mişcarea progresivă pe care acesta o face pentru a putea înregistra diversele imagini care i se prezintă. Ea se simte.

4 . cu simetriile lor locale repetate. prin divizările ce corespund repartiţiei speciale a elementelor planului : ritmul regulat al ferestrelor indicînd mijlocul traveilor navei.Construcţia planurilor axelor golurilor va oferi o altă schemă. transpar. dar şi pe faţadele laterale şi posterioară. iradierea semicirculară a altarului şi a capelelor rayonante alipite lui. printr-o divizare simetrică a părţilor . repartizate simetric de o parte şi de alta a axului principal. motivul braţelor transeptului cu frontispiciul său important şi simetric. pentru că ea comportă numai direcţiile de pătrundere a luminii : Aceste diverse categorii de axe. cu un caracter puţin diferit. reflectîndu-se în ordonarea formelor. care au o atît de mare importanţă în organizarea interiorului . Ele se manifestă în special în faţada principală. aproape întotdeauna în exterior.

de personalitatea trăitorilor în acest spaţiu. În compoziţia unui ansamblu arhitectural. De calitatea acestor trasee. sau la extremităţile lor. toate elementele importante şi reprezentative ale centrului urban. capătă o semnificaţie corespunzătoare importanţei şi orientării axelor. I.1. care decide şi tipul de personalitate al creatorului de spaţii. de judicioasa distribuţie a multiplelor axe de valori diferite. sau axa spaţiu . Ele ghidează parcurgerea . se situează cel mai adesea monumentele publice. de tipul de parcurgere impus de tema-program şi de încărcătura sa semantică. zonele şi elementele care compun spaţiul arhitectural. mişcarea şi modelul faţadelor. vom începe studierea principalelor categorii de axe cu analiza a ceea ce se numeşte axa de direcţionare a spaţiului. Aici. de spaţiile libere între construcţii. Categorii de axe : Problema formării spaţiilor interioare fiind pentru arhitect problema fundamentală a oricărei compoziţii arhitecturale. Axele sunt suporturile ritmurilor. pentru că pe ele. Este important să amintim aici faptul că o axă-spaţiu este definită. la toate nivelurile percepţiei şi elementul de legătură al sistemului de proporţionare cu ideea generatoare. decurge sentimentul de ordine şi de diversitate care se degajă la vizitarea oraşelor şi la vederea ansamblurilor lor arhitecturale. în mod obligatoriu. sub imperiul ideii generatoare.Trebuie precizat faptul că traseele tuturor axelor importante ale spaţiului arhitectural sînt esenţiale pentru exprimarea ideii majore a proiectului şi depind . fie prin existenţa unor elemente care–i marchează terminaţiile. orice structură se bazează pe conjugarea ordonată a diferitelor direcţii şi a efectelor multiple pe care le aduc axele atît la exterior cît şi în interior. sugerată adesea de raportarea la mediul exterior. ierarhizează . de tipul de relaţie interior-exterior impus de felul în care artistul interpretează constrîngerile şi invitaţiile sitt-ului. de o parte şi de alta a traseului său . prin urmare. acest rol se extinde pentru a atinge maximumul de importanţă în trasarea planului oraşului. În compoziţia spaţială. marchează momentele de maximă tensiune. 5 . direcţiile şi proporţiile spaţiilor formate de străzi. fie prin dispunerea echilibrată . Din numărul şi orientările lor decurg gradele de complexitate ale interioarelor.2. a unor spaţii sau volume echivalente.

în plan. Ultimul se caracterizează. În funcţie de modul de stabilire a structurii.Axele de structură constructivă. Situaţia acestor axe este deci. în egală măsură. vor depinde direct calitatea şi caracterul iluminării acestor spaţii interioare. aproape integral. interiorului şi exteriorului. poate fi dotată cu maximă libertate de opţiune. Unei arhitecturi fundamentată pe principiul zidurilor portante. axele se vor situa urmînd dispoziţii şi ritmuri diferite. Suprapunerea posibilă a diferitelor scheme stabilite. Aceasta poate pătrunde din cer. Este instrumentul cel mai preţios în obţinerea efectelor. îi va corespunde. o reţea care se va exprima în plan prin numeroase intersecţii de linii organizîndu-se pe un ritm regulat . punctele de întretăiere a acestor linii vor fi centrele de iradiere ale reazemelor care suportă încărcările. grupîndu-se şi prelungindu-se pentru a alcătui un tot închis . printr-o mai mare libertate de distribuire a punctelor de sprijin şi prin posibilitatea de a stabili o relaţie mai strînsă decît cea din primul sistem între spaţiile interioare. sau axele. El poate introduce lumina acolo unde doreşte. de dimensiunile golurilor intensitatea luminii. din lateral. poziţiile lor. Unei arhitecturi decurgînd din utilizarea unui sistem structural cu osatură independentă. Aici. De orientarea acestor direcţii depind caracterul iluminării interioare şi al spaţiului însuşi. deci atmosfera arhitecturii. Acestea corespund. nu privesc decît distribuţia diverselor membre constructive ale clădirii. din extremităţi. libertatea arhitectului în această privinţă este limitată doar de sistemul constructiv pe care l-a adoptat. independentă de cea a celorlalte categorii . S-ar putea spune că reţelei de linii continue a sistemului de ziduri portante i se opune reţeaua de linii punctate a sistemului cu osatură independentă. îi va corespunde. De direcţia lor. arhitectul este maestrul luminii. în special. sau axele-structură. o reţea de linii drepte sau curbe continue. Şi unul şi celălalt posedă astfel principiul lor particular de repartiţie a axelor structurii. va constitui pentru clădire o schemă generală a tuturor planurilor verticale generatoare de spaţii 6 . O categorie specială de axe sînt axele de distribuţie a luminii.lumină. adică de poziţia dată planului conţinînd deschiderea prin care pătrunde lumina. în care se juxtapun spaţiile interioare. care creează fiecare o reţea particulară de planuri paralele sau secante. dimpotrivă.

Această din urmă osatură indică simetriile sau disimetriile elevaţiilor interioare sau exterioare. Din acest punct de vedere. întrucît ele acoperă ordonarea întregii structuri compoziţionale şi determină direct aspectul acesteia. după raporturile regulate sau neregulate din care derivă simetriile sau disimetriile. Principii generale de utilizare a axelor : 7 . Din această schemă de ansamblu se va degaja şi repartiţia şi valoarea spaţiilor organizate. crearea unei axe nu mai poate fi privită ca un fapt abstract. de elementul care îi oferă o situaţie şi o ordine. să stabilim chiar o corespondenţă între aceste mijloace şi efectele pe care dorim să le obţinem. Este indispensabil. situaţia în spaţiu şi orientarea tuturor elementelor importante care constituie osatura plastică a compoziţiei. În compoziţia planului. să cunoaştem mai întîi calitatea expresiilor plastice care decurg din diferitele poziţii ale axelor . lumină. Axele joacă deci un rol predominant în determinarea caracterului fundamental al unei compoziţii. utilizînd în mod divers aceste axe. Din conjugarea. Compoziţia plastică a unei clădiri se bazează deci pe structura constructivă şi arhitecturală. astfel. ca şi pe corelarea indispensabilă a acestor două elemente. spaţiu. ca şi situaţia şi calitatea plinurilor şi golurilor. cu multiplele lor atribuţii. antrenînd o serie de consecinţe pe care este obligatoriu să le estimăm. prin orientarea diverselor lor direcţii. nici ca o indicaţie provizorie pentru realizarea unui proiect. Această compoziţie de ansamblu trebuie să tindă întotdeauna către o unitate organică şi plastică generală.2. ci ca un act deliberat. prin aceasta. I. În elevaţii şi în secţiuni – faţade interioare şi exterioare – ele vor stabili o diviziune categorică şi întotdeauna aparentă a părţilor.organizate şi va oferi imaginea poziţiei exacte a structurii sale constructive şi a punctelor sale sensibile. se pot utiliza mijloacele care le sînt proprii. vor genera grupări caracteristice ale formelor şi spaţiilor. în sfîrşit. va emana echilibrul care trebuie să se stabilească între toate elementele plastice importante care intră în compoziţia clădirii : materie. din concordanţa care există în mod natural în această intersectare de structuri diferite. pe utilizarea raţională a axelor. pentru aceasta. şi. direcţiile principale ale razelor de lumină care însufleţesc şi iluminează interiorul şi. Importanţa rolului acestor axe depinde de poziţia lor în raport cu ansamblul şi de valoarea în raport cu el.

să provoace un efect mai impresionant. reducîndu-se la un frontispiciu fără plan secund vizibil. resimţit de la trecerea de la intrare în golurile interioare. pe măsură ce spectatorul pătrunde în spaţiile arhitecturale pregătite de arhitect. aproape automat impresia unei importante pătrunderi în spaţiile arhitecturale. deci de lungimile. unde vor genera scontata multiplicitate a spaţiilor : 8 . în timp ce celelalte axe. dimpotrivă. se dezvoltă în interior. care se manifestă atît în plan cît şi în elevaţie. vom încerca să definim caracteristicile fundamentale ale axelor. lor : C ○----------------------► D A ○------------------------------► B C ○----------------------► D Această grupare aduce. de distanţa între ele şi de intensitatea. Ordonanţa constă în a stabili o serie de imagini care să se înregistreze succesiv. În acest caz. sînt concentrate pe acest ax unic. Pentru compoziţia căreia îi orientează structura. Această condiţie nu este obligatorie în cazul în care arhitectul doreşte. numai axa AB trebuie să se anunţe în faţadă. în acest caz. Efectele. cu condiţia ca ele să apară şi în faţadă. axa marcînd. avem de a face cu o unică direcţie care se face simţită. Axa poate fi unică. sau printr-o compoziţie fără profunzime. într-un ansamblu sau într-o clădire adîncimea AB : A ○-----------------------► B Toată compoziţia trebuie să se subordoneze. parcurgînd multiplele lor moduri de utilizare. Acest gen de utilizare a axei pretinde cel mai adesea simetria şi corolarul său. necesităţii dezvoltării efectelor pe această direcţie. În acest caz. modul frontal de compoziţie. de intensităţi diferite.În cele ce urmează. creşte în funcţie de numărul paralelelor. Întărirea efectului prin axe paralele CD. se pot decela diverse poziţii posibile ale axelor şi efectele acestora. în aceste două cazuri.

direcţiile date de axe. diferenţierea lor în scara de valori. faţada posterioară a compoziţiei capătă. dimpotrivă. Pe această axă principală. Acesta se manifestă prin numeroase perspective care se dezvoltă de-a lungul golurilor. să sesizeze diferenţierile – din indicaţiile oferite de forme . Spectatorul trebuie să resimtă în toate zonele acestei faţade. de această dată. reprezentînd un timp de oprire a parcurgerii. diferite şi opuse între ele. de orientare C. de exemplu axele CD. Axei principale AB i se opun.să realizeze importanţa mişcărilor de pătrundere în volumul arhitectural. de această dată. de direcţie contrară : D ◄---------------------○ C A ○----------------------------------► B D ◄---------------------○ C Sistemului frontal pe care îl antrenează. În plus. care întrerupe mişcarea în profunzime. AB. sau după cum fiecare dintre braţele transversale au o direcţie opusă celeilalte sau o unică direcţie : 9 . o valoare de punct de acces în spaţiile interioare.E ○--------------► F C ○------------------------► D A ○----------------------------------► B C ○------------------------► D E ○--------------► F Se obţine un efect de creştere şi lărgire a acestor spaţii. în toate direcţiile principale ale acestora. introduce o nouă şi capitală indicaţie despre caracterul formării spaţiilor. se produce un punct de intersecţie cu cealaltă direcţie. încorporînd mişcările transversale. o balansare echilibrată a mişcărilor de-a lungul spaţiilor interioare. după cum axul principal AB taie direcţia transversală la mijloc sau în segmente inegale. perpendiculară. Pe acest sistem de distribuţie a axelor se pot organiza moduri simetrice sau asimetrice. Tăierea axei de profunzime unice printr-o axă. Utilizarea axelor ale căror direcţii se opun permite. trebuie să i se substituie un mod spaţial. aproape obligatoriu. poziţiile precedente.

Cu aceste combinaţii diverse de axe paralele şi perpendiculare. ca şi în 10 . axa secundară poate interesa numai interiorul edificiului. sau poate să-l secţioneze în toată lărgimea sa şi să se manifeste în faţadă printr-un ax vertical degajînd o simetrie locală sau de ansamblu. în mod necesar. ceea ce le diferenţiază între ele : De numărul şi de dispoziţia lor. Clădirea compusă pe un mod spaţial va putea astfel să se desfăşoare fie în profunzime. numeroase puncte importante de vedere şi. sau să indice o direcţie pentru fiecare transversală. spaţială.Aceste posibilităţi diverse permit abordarea unor soluţii variate. de intensitatea şi de direcţia lor predominantă vor depinde şi caracterul şi complexitatea ansamblului a cărui structură o constituie. direcţiile lor pot pleca la dreapta sau la stînga ei cu o intensitate egală. întrucît noua orientare adusă de axa perpendiculară. În acelaşi mod pot fi utilizate mai multe axe perpendiculare pe orientarea principală . Într-adevăr. ea prezintă. atît la interior cît şi la exterior. compoziţia este. poate să fie predominantă în ansamblu sau să se exprime local. organizarea planului se dezvoltă : apare o tramă de axe indicînd un număr mai mare de direcţii diferite ale spaţiului interior. fie în lărgime. Prin dublarea axului principal cu paralele .

se urmăresc ierarhizarea şi accentuarea dominantelor. impun o compunere după un mod spaţial. întîlnirile de axe pot fi puncte culminante ale compoziţiei (spaţii sau volume).cazul celorlalte tipuri de grupări. fie prin dispunerea echilibrată a unor spaţii sau volume de-a lungul traseului lor. îndepărtîndu-se de el. de aceeaşi intensitate . A. C. Trebuie să reiterăm aici importanţa susţinerii parcurgerilor majore. sau invers. rezultate din intersecţia principalelor trasee. uneori extrem de complexe. E. orientate toate spre centrul figurii. fie prin amplasarea unor terminaţii apte să susţină interesul vizitatorului de a se deplasa pe direcţiile impuse de arhitect : În opoziţie cu sistemul oblong. sistemul iradiant nu are iniţial o direcţie predominantă. Programele contemporane. un plan iradiant în toate părţile sale. determină multiple direcţii ale axelor majore. D. cu inegalitatea intensităţilor lor : Într-adevăr. G. În această distribuţie absolut simetrică nu apare nici o 11 . etc. În tratarea nodurilor. B. oferă o serie de axe. F. Aceasta apare prin introducerea unui grad mai mare de complexitate în repartiţia axelor. mai mult sau mai puţin numeroase. iar relaţiile interior exterior. H. într-o abordare contextuală a integrării în sit.

atît în interior cît şi în exterior. caracterul fiecărui traseu al axelor. se pot grefa numeroase dispoziţii care utilizează fie sistemul iradiant. în sensul profunzimii. axele de intensitate egală sau inegală vor converge întotdeauna către un punct central situat pe axul principal. Fiecare punct al conturului are o valoare egală cu cea a tuturor celorlalte. Accentuarea uneia dintre axe provoacă imediat într-o astfel de combinaţie iradiantă o schimbare de caracter. G. Volumul născut dintr-o astfel de figură trebuie să se manifeste printr-un cilindru. o sporire a efectului. Această axă nu face decît să indice pe axele radiale o accentuare. pătrunderea axei care traversează volumul arhitectural. care taie perpendicular toate axele C. D. Astfel. în acelaşi timp. se impune accentuarea obligatorie a profunzimii. Într-un sistem predominant circular. face sensibilă perceperea orientării AB din toate direcţiile. aceasta simultan sau succesiv. se stabileşte o simetrie a feţei anterioare ca şi a feţei posterioare. ca linie de divizare egală a diferitelor părţi situate la dreapta sau la stînga sa. Dimpotrivă. pătrunzînd în forma circulară fără să o străpungă. care serveşte.accentuare. E. născut din dispoziţia lor particulară. într-un sistem predominant oblong. Mişcarea circulară a volumului este mereu continuă şi ar fi greu de oprit printr-o accentuare oarecare. pe efecte de schimbare radicală a direcţiei pe care o comportă. Axa 12 . Din repartiţia şi din valorile lor vor decurge o simetrie absolută sau relativă sau predominanţa uneia dintre ele. H. o prismă dreaptă regulată sau o piramidă. principiul iradiant va fi afirmat prin stabilirea unei axe circulare XY. Pe această temă care utilizează predominanţa axei de profunzime. Numeroasele soluţii plastice pe care le oferă acest principiu permit obţinerea unei foarte mari varietăţi a aspectelor . Forma circulară sau poligonală la sol trebuie să se respecte în elevaţie. această accentuare poate indica o singură direcţie. Atunci cînd un sistem circular integral pretinde o soluţie plastică bazată pe o simetrie absolută în toate părţile sale. se defineşte ferm. partea din faţă nu face decît să anunţe dezvoltarea formală a planului secund sau posterior. un con sau o semisferă. I – plecînd de la centru – şi întrerupîndu-se la trecerea axei principale AB. Fie că este accentuată sau neutră. fie sistemul oblong. Jocul direcţiilor şi formarea spaţiilor se bazează. De altfel. F. Prin axa de direcţie. Dimpotrivă. pentru că introduce o orientare care trebuie acuzată atît în plan cît şi în elevaţie. a căror puritate a formei nu poate fi decît foarte discret afectată.

Axele de lumină însoţesc ritmul axelor-structură. pretind utilizarea celor trei dimensiuni pe care o comportă modul spaţial.dominantă va fi acuzată. Axele si relatia spatiilor interioare si exterioare Formarea golurilor interioare se manifesta direct in exterior prin anvelopa care le este proprie. axele de lumină posedă o anumită autonomie legată de direcţia razelor luminoase. I. pentru că pe ele se bazează conformarea spaţiilor.1. Ele nu interesează a priori decît structura constructivă. la rîndul lor. Totuşi. În mod special întretăierile de axe. Atunci cînd compunem o clădire. pe lîngă axele spaţiu. mai apoi. Din distribuţia axelor se naşte şi necesitatea de a proceda în compoziţie fie urmînd modul frontal. Axele constituie suportul efectelor căutate de arhitect. Axele de lumină derivă. este necesar să ne amintim. arhitectul extrage. În acelaşi timp. care situează punctele de sprijin şi pereţii de compartimentare şi de închidere nu fac decît să completeze primele indicaţii. dar sînt şi rezultatul posibilităţilor tehnice. se va dezvolta fie în lungime fie în lărgime şi pe traiectul ei se vor manifesta mai mult sau mai puţin diferitele centre de interes : compoziţiile locale. cu un trunchi de con sau cu o piramidă. ale scopului utilitar şi al caracterului ideologic al oricărei construcţii. că. intervin şi axele –structură şi axele de lumină. mai curînd. de asemenea. punctele de întîlnire ale diverselor direcţii . succedîndu-se în adîncime. Axele structură. atunci cînd arhitectul caută 13 . ci. din constituţia ofertă spaţiilor. din conformarea anvelopelor lor şi din existenţa particulară pe care arhitectul doreşte să le-o creeze. care formează fascicule care nu pot fi asimilate cu o linie sau cu un plan. În generarea spaţiilor arhitecturale axele – spaţiu joacă rolul primordial şi determinant. efecte plastice. pentru că deschiderile prin care pătrunde lumina sînt repartizate în această structură. din care. evident.2. în timp ce axele paralele de direcţii similare vor genera compoziţii frontale. fie principiile modului spaţial.

să o elibereze prin ieşirea ei în spaţiul exterior. Problema cel mai greu de rezolvat apare în cazul unui spaţiu exterior complet închis lateral. în acest caz. mai ales. Lumina. nu numai prin interpunerea unor goluri. caută.sfîrşitul unei axe de direcţie. Prin acest mijloc se înglobează spaţiile exterioare în toate punctele importante ale clădirii . În această situaţie trebuiesc utilizate artificii care să conducă privirea către această eliberare aparentă. ci a unor forme structurale şi plinuri. vertical sau oblic. astfel. puse în operă de arhitect. o legătură expresivă interior. independent de structură. acest lucru nu are numai scopul să extindă aparent dimensiunile. să stabilească o relaţie între spaţiul interior şi cel exterior. Clădiri care. prin modul de practicare a deschiderilor şi prin forme. de a o extinde chiar în afara limitelor sale materiale. Axa si accentuarea 14 .2.2. dar diversele părţi ale acestuia. Se poate spune că. deschizînd vederea. unor perspective. arhitectul va putea să rezolve această problemă delicată. pentru fixarea. ci şi.exterior. sînt utile pentru exprimarea acestei relaţii. Eventualele transparenţe nu vor putea. Prin anvelopa spaţiilor interioare şi prin forma lor particulară care să canalizeze privirea către un plan de fundal cu o tratare extrem de elaborată. să fie vreodată suficient de puternice pentru a crea impresia eliberării către exterior. Aceeaşi problemă se pune şi în cazul axelor de distribuţie a luminii. o trecere. îl scaldă în razele sale . Toate mijloacele. o lumină dinspre Nord va fi mereu egală. în schimb o lumină de la Sud va fi totdeauna mai intensă ca acţiune şi mai schimbătoare. într-adevăr. o primesc în mod inegal. îmbracă întregul edificiu. Iluminarea dată interiorului prin goluri traduce aceste diverse orientări . axele-lumină permit şi ele stabilirea unei relaţii interior-exterior. orizontal. se pot astfel extinde optic şi senzorial prin impresia de mărime creată de amplificarea voită a axelor interioare de-a lungul spaţiilor exterioare. I. care se traduce în exterior prin anvelopă. în timp ce celelalte faţade primesc fascicule luminoase după unghiurile corespunzătoare situaţiilor lor şi după unghiul incidenţei luminii. O faţadă Nord va fi întotdeauna percepută în contre-jour. mai simplă sau mai elaborată şi mai fidelă spaţiilor interioare. deci. rezultînd din cunoaşterea jocurilor plastice posibile. Este unul dintre mijloacele cele mai eficace de incorporare a operei în mediul său. prin sitt-ul lor sînt reduse la dimensiuni restrînse. datorită orientărilor lor diferite.

creşte şi afirmă efectele. Totodată. Dacă adesea există corespondenţă între aceste două aspecte. nici o lege nu dictează în acest caz. este pentru că sistemele de compoziţie adoptate reclamă această conjugare. în compoziţia sa. în sfîrşit. pe care trebuie să le aducem la unitate. în impresia pe care o provoacă forma lor specială. se distrug simetriile prea absolute. atrage chiar privirea asupra părţilor celor mai importante. prin lectura facilă a tuturor dimensiunilor sale şi în special a înălţimii. un echilibru al proporţiilor. Ele suprimă. Prin opoziţia savant stabilită între masa edificiului şi dominanta creată de accent. în timp ce în elevaţii verticalele lor devin dominante şi acţionează puternic asupra caracterului ansamblului. Astfel se atinge o mai mare diversitate a aspectului. Astfel. obiectul principal este pus în valoare. stabilind o înrudire a formelor. Alegînd modul de combinare a formelor. În anumite ordonanţe. cu deplină libertate. care. situaţia şi proporţiile. pentru că elementul activ este plasat în exteriorul obiectului. uneori. cu care este necesar să contrasteze. În plan ele nu se remarcă în nici un fel. prin situarea lor separată. Prin opoziţiile de forme şi de direcţii ea permite mai buna punere în valoare a obiectului principal. fie pentru conjugarea efectelor celor două procedee. îşi exprimă scara absolută. Campanila Domului din Florenţa sau cea a Catedralei din Sevilla se află în afara tramei axelor principale ale compoziţiei. anumite antagonisme care ar fi putut rezulta în cazul grupării prea dense a elementelor predominante. amplasarea atît de importantă a accentuării . în mod a priori . arhitectul poate opta. prin degajarea lor totală. fie pentru stabilirea unei relaţii directe între axa principală şi accentuare. situate în afara acestor masse. o accentuare separată a tramelor şi axelor permite mărirea fanteziei. accentuarea nu este în mod necesar presupusă de organizarea axelor : nu există în mod obligatoriu necesitatea unei consecvenţe în acest sens.În funcţie de necesităţile programului sau din raţiuni plastice. Contrastul cu massa volumului principal opune liniile sale verticale liniilor orizontale care predomină. Numai prin căutarea unui acord al dimensiunilor. efecte pitoreşti şi contraste. Degajată chiar de massa obiectului. să le 15 . dominanta permite. într-adevăr. ele intervin puternic. Accentuarea utilizată în acest mod particular solicită o compoziţie specială. concentrîndu-le asupra unui punct capital. se pregătesc contrastele. să se sesizeze înseşi dimensiunile edificiului căruia îi accentuează una dintre direcţii. arhitectul determină.

Axele în compozitia detaliilor În distribuţia adoptată pentru organizarea structurală a detaliilor unui element arhitectonic sau decorativ se disting trei moduri diferite : Primul. I. Pentru elementele unice şi posedînd o autonomie completă a formei. Orientate sau radiale. esenţialmente dinamic în efectele sale. al treilea. se caracterizează prin absenţa oricărei axe de simetrie şi existenţa doar a axelor de direcţie aducînd accentuarea unei linii orientate : 1 Al doilea. 16 .3.se compune dintr-un ritm bazat numai pe repetiţia unor axe de egală importanţă : 2 3 În sfîrşit. axele în aceste cazuri diferite. dinamism şi absenţă a simetriei. într-o relaţie armonioasă. cît şi în suitele de motive identice sau alternative. aceste moduri pot să coexiste în cadrul aceleiaşi construcţii. în ceea ce priveşte organizarea şi distribuţia elementelor care le compun. sau regularitate a repartiţiei de o parte şi de alta a unei axe. creează compoziţii foarte diferite prin expresia şi caracterul lor.1. static în toate părţile sale. combină cele două sisteme anterioare. Axele joacă deci un rol principal atît în motivele izolate şi autonome. prin intermediul acţiunii plastice a axelor şi a accentuării.coordonăm.

poziţiile cele mai diverse şi nediferenţiate. în schimb. în cazul elementul decorativ aplicat unei suprafeţe murale. producînd satisfacţie ochiului şi spiritului. axa capătă deja o cu totul altă valoare. pe cînd forma C posedă un dinamism aparent care provine din constituţia sa radială şi din imposibilitatea estetică de a o fixa. dar este mai entropică şi. În acest caz. axele nu au valoare decît în raport cu planul de lumină şi cu planul decorativ. motiv pentru care fereastra de această formă se poate folosi şi în sensul longitudinal şi în cel transversal. de aceea. pot exista un ax vertical şi un ax orizontal de simetrie. ele se aşează pe partea orizontală a bazelor lor. în timp ce forma circulară a golului C permite. în planul orizontal. 17 . direcţia şi profunzimea razelor luminoase . orizontal sau oblic. Această analiză arată faptul că direcţiile axelor indică imediat posibilitatea de utilizare a formelor golurilor. Caracterul deschiderii este diferit în cazul în care axa conţinută în planul vertical este unică faţă de cazurile în care ea comportă posibilitatea de a se orienta după mai multe direcţii : A B C Pentru golul A. datorită multiplicităţii axelor sale. Ea indică. decît ca linie de divizare pentru stabilirea simetriei între elementele din stînga şi din dreapta acestei deschideri. necesită incorporarea în forme mai stabile.Într-un element arhitectonic. Structura însăşi a golului B demonstrează imposibilitatea de a o orienta altfel decît în funcţie de axul său vertical unic. în plan vertical ea nu serveşte. dimpotrivă. axele se pot dezvolta în planurile de direcţie cele mai diverse. de exemplu. vertical. Formele A şi B sînt stabile. fereastră sau uşă.

axa se utilizează în acelaşi mod ca în cazul detaliilor. Mai întîi. Acestea traduc calitatea încărcărilor şi sarcinilor pe care le suportă acest element. se simt deci caracterul constructiv şi direcţiile date de axe.2. într-o secţiune orizontală. în aceste diverse elemente decorative sau arhitecturale. toate de aceeaşi intensitate. axele joacă roluri diversificate dar întotdeauna importante. în ceea ce priveşte caracterul pe care îl induc acestor elemente I. în funcţie de forma în plan. Dimpotrivă. un stîlp. apoi axele corespund. are axe clar indicate şi de o importanţă care corespunde amplorii formei pe care o divizează în părţi egale : În stîlp. Singura diferenţă este aceea că. masive. unei divizări simetrice a massei lor. există un ax vertical care trece prin centrul elementului. precum şi importanţa lor.Dacă ne referim la elementele constructive. chiar considerat izolat. este vorba despre stabilirea unei simetrii care nu interesează părţile unui singur element ci mai multe elemente care vor balansa de o parte şi de alta a acestei linii de diviziune. dacă este izolată şi considerată în afara elementelor vecine cu care este solidară – alte coloane şi lintourile – va avea atîtea axe cîte caneluri. O coloană canelată. în acest caz. Axele în compozitia unei parti dintr-un ansamblu Într-o compoziţie care nu afectează decît o parte a unui edificiu. Astfel. de pildă la stîlpi sau la coloane. axele acestora se manifestă pe direcţii şi cu intensităţi diferite. 18 .3.

Partea centrală primeşte o accentuare AB prin supraînălţarea şi mărirea arcadei. de mica prismă de deasupra sa. în compoziţia fundalului curţii cu mirţi. prin separarea în două părţi a compoziţiei frontale.Prin acest artificiu plastic. marcat de rularea arcadelor de-a lungul porticului : Acest tip de compoziţie. La Alhambra din Granada. este cel mai frecvent utilizat în arhitectură. fie în plan orizontal. Exemplul comentat ilustrează felul în care distribuţia axelor şi modul în care acestea sînt definite creează traseele majore de parcurgere a spaţiului şi accentuează motivul dominant al unei arhitecturi. ele nu intervin decît pentru a crea un ritm regulat şi mai calm care conduce către extrema GH. axa principală împarte faţada în două părţi egale. dar se şi diferenţiază de acestea. întrucît axul principal pătrunde vizibil în interior pentru a conduce către o fereastră. provoacă apariţia unor axe laterale. Axele de direcţie ale spaţiului se confundă cu axele de simetrie.Axa se manifestă fie în plan vertical. fiind întretăiat şi de un ax perpendicular. uşor întărită. după modul frontal. prin adăugarea unei mici cupolete care o încoronează şi prin massa construcţiei din planul al doilea. compoziţia arhitecturală este astfel orientată către extremităţile laterale. 19 . însoţită de deplasarea centrelor de interes asupra acestor axe. în planul al doilea. care o domină.Dacă această simetrie se stabileşte pe o zonă centrală plină. Axele CD şi EF sînt secundare şi de egală intensitate . prin indicarea unei direcţii de profunzime.

conul.O compoziţie rayonantă poate să provoace în spaţiu elevaţia unui corp solid pur. a cărui massă. Unele solide sînt greu de utilizat în forma lor primară ca anvelope ale spaţiilor locuibile – piramida. Numai poliedrele regulate. sistemului rayonant de distribuţie a axelor îi este necesară adiţionarea unor axe de ghidare a parcurgerii spaţiului. cele cinci corpuri platoniciene. va trebui să ne mulţumim cu o simetrie mai puţin absolută. ale căror faţete asemenea constituie tocmai această egalitate structurală a părţilor. semisfera – în schimb altele. Axele în compozitia unui ansamblu 20 . corespunzînd mai bine ideilor funcţionale şi constructive care stau la baza conceperii unui volum construit. De aceea. Din punctul de vedere strict geometric. nu mai poate fi vorba despre o simetrie integrală a părţilor. va fi în toate punctele simetrică.3. aşa cum am arătat anterior. Considerînd problema sub aspect arhitectural. şi sfera în care acestea se înscriu. răspund acestui deziderat. dacă pot conţine spaţii interioare nu se pot plia pe o simetrie atît de riguroasă.3. această simetrie absolută nu se poate exprima în spaţiu decît prin cîteva solide rare. I. ca şi figura care i-a dat naştere.

La Acropola Atenei. şi mai departe. diversele elemente se leagă într-o ordine particulară stabilită logic. Aceasta se prezintă frontal. Studiul intrării Acropolei. Organizările locale sînt guvernate de dispoziţia generală a axelor ansamblului. la dreapta se deschide imediat massa templului Minervei. Graţie lor. Urcuşul către incinta sacră se realizează printr-o serie de trepte care începe la intrare. Templul se prezintă astfel în maniera cea mai favorabilă perceperii tuturor dimensiunilor sale.În gruparea elementelor care constituie ansamblul arhitectural axele sînt canavaua însăşi a ideii generatoare. ne conduce către cîteva observaţii interesante : 21 . a Partenonului. este porticul Propileelor : Odată depăşit porticul. Erechteionul. servituţi inerente sitt-ului au impus devierea axului principal AB. văzut şi el oblic. a scării care conduce către ea şi a porticului. La stînga. oferă privirii un volum mai redus dar mai pitoresc în mişcarea formelor sale.

desfăşurîndu-se în faţa lui. axa nu trebuie să fie o simplă linie de divizare a spaţiului. În aceste condiţii privirea spectatorului care urcă nu se loveşte de plafonul acestei părţi a construcţiei. dar şi pe acela al orizonturilor îndepărtate ale satelor din jur. o linie care obligă la gesturi care să susţină cu adevărat traseul pe care îl sugerează. nu numai spectacolul oraşului. înainte de a coborî. ochiul percepe. ea trece. sînt facilitate vederile laterale. Colonada situată la interior este ridicată faţă de faţada exterioară şi de vestibulul care-i urmează. întrucît coloanele au aceeaşi secţiune şi aceeaşi înălţime. se prelungeşte. scapă spre exterior. pentru a constitui un element major în direcţionarea parcurgerii spaţiului. Vizitatorul care a înregistrat. Situl este din belşug exploatat şi extins către anturajul său. Ochiul percepe astfel. ci. La coborîre efectele sînt organizate diferit. Secţiunea longitudinală prin această scară explică artificiul utilizat de arhitect pentru a lăsa. către spaţiul vast în care se dezvoltă compoziţia.De-a lungul întregului urcuş. arhitectura şi sitt-ul. dar şi faptul că. cu cîteva trepte. urmînd axa OC. prin intercolonamentul doric. Astfel. printrun degajament al colonadei interioare. Printr-o fericită dispunere a axelor şi orientarea lor determinată atent. o ultimă prezentare arhitectonică : faţada posterioară a Propileelor şi. o vastă degajare către peisaj. lintoul care le încununează este şi el supraînălţat în raport cu cel al faţadei intrării. traversîndu-le. . Planul ansamblului relevă o intenţie asemănătoare în sensul lărgimii . Exemplul Acropolei demonstrează elocvent rolul axelor în compoziţie. o scăpare vederii căreia axa AB îi oferă direcţia. prin degajarea lor se obţine maximum de efect. spaţiul care se găseşte în afara ordonanţei sale. 22 . regăseşte. în toate punctele ascensiunii. din diferite puncte de vedere dirijate.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful