Curs 1

1. NOTIUNI INTRODUCTIVE
1.1. DEFINITIA MEDICINEI LEGALE
Pornind de la necesitatea respectării conceptului de dreptate, având in vedere ca „nimic nu face pe om mai râu decât nedreptatea” (Topîrceanu) si ca „destinul lui s-a născut odată cu nevoia de justiţie si de respect individual” (Hamburger), a apărut si s-a dezvoltat „vocaţia valorificării condiţiei umane cu ajutorul ştiinţei” (Scripcaru-Terbancea) si anume: medicina legala. Numita si medicina judiciara, aceasta disciplina preocupata de realitatea faptica obiectiva oferă posibilitatea unui veritabil „dialog in serviciul adevărului” (P. H. Muller). „Medicina legala ar putea fi definita ca: disciplina medicala de sinteza, situata la graniţa dintre ştiinţele medico – biologice (in general concrete) si cele socio-juridice (de regula abstracte), ce are drept scop sprijinirea competenta a justiţiei ori de cate ori pentru lămurirea unei cauze judiciare sunt necesare (anumite) precizări cu caracter bio-medical” (aprecieri făcute de Dr. în ştiinţe medicale Valentin Iftenie în Medicina Legală pentru facultăţile de Drept – Ed. Stiinţe Medicale). Prof. vasile Astărăstoaie şi Prof. Ghe. Scripcaru în Medicina Legală pentru Jurişti, Ed. Polirom 2005 definesc: Medicina legală este ştiinţa medicală ce îşi pune cunoştinţele în slujba dreptului şi, prin drept, în slujba ordinii sociale. „Medicina legală a evoluat, în decursul timpului, în raport cu două fenomene: a) In raport cu evoluţia dreptului, reflectată prin trecerea, de exemplu, de la ordalii şi probe formale către probe ştiinţifice. Dacă în perioada probelor formale din Evul Mediu probele erau tarifate prin lege în ceea ce priveşte valoarea lor (de exemplu, recunoaşterea faptei era considerată regina probei şi pentru a o obţine se recurgea la tortură, motiv pentru care E. Ferri aprecia că rezistenţa individului la recunoaştere depindea de rezistenţa lui fizică), o data cu principiile de drept elaborate de C. Beccaria (de altfel, prevăzute încă în dreptul canonic, când Sf. Pavel spunea că „unde nu e lege, nu este nici încălcare de lege”, şi în dreptul roman, unde se stipula ca acolo unde nu există lege, nu există nici pedeapsă), se dă juristului libertatea de a evalua valoarea probelor în raport cu forţa lor probantă, astfel că, astăzi, apelul la probe, inclusiv ştiinţifice, este neîngrădit prin lege, totul trebuind să conducă la formarea convingerii intime în luarea unei decizii judiciare. In acest cadru juridic, proba medico-legală a fost din ce în ce mai intens solicitată, încât, în prezent, s-a ajuns la constatarea silogistică potrivit căreia:
1

justiţia se bazează pe adevăr. la realitatea lucrului petrecut). Tot astfel. realitatea traumatismului. In esenţă. unde s-a produs (evaluarea eventualelor reacţii supravitale). când s-a produs (data morţii). De exemplu. existenţa avortului. De exemplu. Efortul epistemologic al expertologiei medico-legale este acela de a face concordante constatările sale ştiinţifice cu modul cum s-a petrecut un lucru. cea dintre coastele 1 – 2) până la identificarea absolută a unei persoane prin stabilirea codului său genetic (amprenta genetică). proba medico-legală este una ştiinţifică. adică a raţionamentelor noastre ştiinţifice. . într-o moarte violentă. ea epuizează criteriile ştiinţifice ce pot dovedi un fapt oarecare. Pentru aceasta. dar şi ori de câte ori omul devine subiect al unui raport juridic. de exemplu. . Precizia ştiinţifică se extinde astăzi la toate activităţile umane şi prin excelenţă la justiţie. intensitatea traumatismului. 2 . Probele ştiinţifice garantează aşadar la maximum adevărul judiciar. având în vedere gravitatea socială şi umană a deciziilor sale. a alcoolemiei într-o picătură de sânge. Din acest punct de vedere nu există experţi celebri sau slabi. şi cine a suferit efectele acestei fapte (identificarea victimei). pentru a face „cadavrul să vorbească” nu vom pierde din vedere să ne întrebăm ce s-a întâmplat (prin ce mecanism). iar acest fapt cuprinde şi progresul ştiinţific în expertologia medico-legală ce poate oferi probe de certitudine chiar şi prin determinarea dozei elementului toxic într-un fir de par.. de către cine s-a produs (autorul faptei) şi.este efectuată în timp util. mai ales în probleme judiciare privind viaţa şi sănătatea omului. deci justiţia se bazează pe probe ştiinţifice. de ce s-a produs (motivaţia actului). ci experţi care argumentează ştiinţific sau care nu argumentează. a sexului într-un rest tisular etc. în majoritatea cazurilor. astfel ca valoarea de adevăr a unei aserţiuni să fie incontestabilă. de certă concludentă şi pertinenţă dacă: . cum s-a produs (prin ce obiect).proba cu coeficientul maxim de adevăr este proba ştiinţifică. uneori. In acest proces evolutiv. în faţa oricărui fapt antisocial nu trebuie eludat nici unul dintre itemii lui Mărio Bunge. de unde şi apelul nelimitat la acest tip de probe. Medicina legală trebuie astfel să dovedească ştiinţific orice afirmaţie (numai criteriologia disciplinează înclinaţia firească de a stabili un lucru pe bază de intuiţie şi fler). acuza întreruperii cursului sarcinii printr-un traumatism devine certă dacă se întrunesc următoarele criterii: existenţa sarcinii. concordanţa de sediu şi filiaţia de simptome între lovire şi avort. de la simpla constatare a unei plăgi ca fiind mortală (dintre cele 22 de plăgi de pe corpul lui Cezar s-a spus că doar una era letală. b) In raport cu evoluţia ştiinţelor medicale şi a descoperirilor din medicină care au mers. logica cercetării ştiinţifice (epistemologia) transformă expertologia medico-legală într-o ştiinţă a adevărului. prin paradigma clasică a lui adequatio rei intellectus (a adecvării intelectului. dacă dorim să stabilim realitatea faptului petrecut.sunt utilizate toate mijloacele adecvate scopului(obiectivului expertizei).

se poate afirma ca obiectul medicinei legale se concretizează in lupta pentru aflarea adevărului – „care nu este întotdeauna frumos. • Deontologie medicala – acea parte a medicinei-legale care se ocupa cu îndatoririle corpului medical.constatarea unui fapt. semnele morţii etc.concluzia este demonstrată.identificarea unui autor. . medico-biologice. cat si a celor generale. care studiază aspectele legate de moarte (felul morţii. In ceea ce priveşte bazele juridice ale expertizei medico-legale. cu raporturile medicilor intre ei.s-a dat dovadă de prudenţă atunci când faptele medicale sunt interpretabile (nu permit afirmaţii certe) sau când ştiinţa nu dispune de o explicaţie a fenomenului. prin aplicarea atât a noţiunilor specifice medico-legale.cunoaşterea împrejurărilor unei cauze penale. Calin Scripcaru – Medicina Legala pentru Jurisri ed. • Clinica medico legala sau patologia medico-legala. in scopul probării unor violente exercitate asupra sa (examinarea medico-legale traumatologica). după cum frumosul nu este întotdeauna adevărat” – tehnic sau ştiinţific. in cadrul unei activităţi complexe numita generic expertologie. Polirom 2005) 1. justiţie si fata de pacienţi. preocuparea esenţiala a acestui sector este centrata pe examinarea (externa si interna) a cadavrului.2. OBIECTUL MEDICINEI LEGALE Deoarece in medicina legala „orice diagnostic devine un verdict” (Scripcaru-Terbancea). clinica ce are ca obiect de studiu persoana (omul viu) sau documentele medicale ce aparţin acestuia. .concluzia este verificată în raport cu circumstanţele faptei analizate. schematic se poate vorbi de: • Tanatologia medico-legala sau patologia medico-legala morfologica (morfologia medico-legala).s-a ţinut cont de eroarea aleatorie a instrumentelor utilizate în culegerea datelor.” (bibliografie – Gheorghe Scripcaru. Vasile Astarastoae. In ceea ce priveşte domeniul de activitate al medicinei legale. .. 3 . Constatările şi expertizele medico-legale sunt mijloace de probă ce permit: . . fata de societate. cauzele morţii. acestea sunt incluse în Codul de procedură penală şi în Ordonanţa 1/2000 de organizare a activităţii medico-legale. . nu afirmată.).. al stabilirii stării psihice (expertiza medico-legala psihiatrica) a posibilităţii executării pedepsei privative de libertate (expertiza medico-legala pentru amânarea/întreruperea executării pedepsei din motive medicale) etc.

S. sub raport ştiinţific si metodologic. privind organizarea activităţii si funcţionarea instituţiilor de medicina legala.3. cu sediul in Institutul Naţional de Medicina Legala „Mina Minovici”. Consiliul Superior de Medicina Legala este format din: In România. si de Consiliul Superior de Medicina Legala.1. publicata de Monitorul oficial nr.  activitatea de medicina legala este coordonata de: .07. de Ministerul Sănătăţii si de Consiliul Superior de Medicina 4 .din punct de vedere administrativ de Ministerul Sănătăţii. . reţeaua de medicina legala este organizata la nivel naţional si are o structura piramidala.F.sub raport ştiinţific si metodologic de M. Institutul Naţional de Medicina Legala „Mina Minovici” Bucureşti – unitate cu personalitate juridica în subordinea Ministerului Sănătăţii. 418/27. Activitatea de medicina legala este coordonata. Din reglementările legii se desprind următoarele elemente ce caracterizează activitatea practica de medicina legala:  activitatea de medicina legala se realizează de către medicii legişti încadraţi in instituţiile de medicina legala. ORGANIZAREA RETELEI DE MEDICINA LEGALA DIN ROMANIA Activitatea de medicina legala din România se desfăşoară in conformitate cu prevederile Legii 459/2001.2001. fiind compusa din următoarele nivele de competenta: I.  activitatea de medicina legala se desfăşoară cu respectarea principiului teritorialităţii si al competentei.

numit prin ordin al ministrului de interne. de drept. b) studiază si interpretează anual. în vederea asigurării unei practici medico-legale unitare pe întreg teritoriul tarii. c) seful comisiei de specialitate al Colegiului Medicilor din România. b) profesorii de medicina legala din tara. Mina Minovici” este. f) un reprezentant al Ministerului Sănătăţii.Legala. Dr. Ministerul Justiţiei. Dr. numit prin ordin al ministrului justiţiei. si informează despre aceasta Ministerul Sănătăţii. morbiditatea si mortalitatea medicolegala. numit prin ordin al ministrului sănătăţii. h) un reprezentant al Ministerului Public. Dr. Directorul General al Institutului de Medicina Legala „Prof. Mina Minovici” Bucureşti Consiliul Superior de Medicina Legala are următoarea componenta: a) directorii institutelor de medicina legala. d) 3 medici legişti din diferite servicii de medicina legala judeţene. numiţi prin ordin al ministrului sănătăţii. i) un reprezentant al Ministerului de Interne. Directorul General al Institutului de Medicina Legala „Prof. desemnat de preşedintele Consiliului superior de medicina legala. g) un reprezentant al Ministerului Justiţiei. 5 . numit prin ordin al ministrului justiţiei. e) preşedintele comisiei de specialitate a Ministerului Sănătăţii. Ministerul Public si Ministerul de Interne. din punct de vedere ştiinţific si metodologic. împreuna cu Ministerul Sănătăţii. Mina Minovici” si directorii institutelor de medicina legala din centrele medicale universitare sunt numiţi prin ordin al Ministrului Sănătăţii. cu sediul la Institutul de Medicina legala „Prof. el poate fi înlocuit de unul din directorii institutelor de medicina legala. preşedintele Consiliului Superior de Medicina Legala. Consiliul Superior de Medicina Legala are următoarele atribuţii: a) coordonează activitatea de medicina legala. În caz de indisponibilitate.

f) adopta. c) directorii institutelor de medicina legala din centrele medicale universitare. e) seful disciplinei de morfopatologie a Universitarii de Medicina „Carol Davila” Bucureşti. Institutul Naţional de Medicina Legala „Mina Minovici” Bucureşti colaborează cu Ministerul de Justiţie.c) iniţiază studii de criminologie si alte studii interdisciplinare de interes social si medico-legal. în funcţie de specificul lucrărilor. Mina Minovici” Bucureşti. la nivel naţional. d) şefii disciplinelor de profil din facultăţile acreditate din cadrul centrelor medicale universitare. cu experienţa în specialitate. microbiologi etc. profesori – şefi de disciplina. Instanţa ştiinţifica suprema este constituita de Comisia Superioara Medico-legala (formata din membri de diferite specialităţi – medici legişti. Mina Minovici" Bucureşti. în termen de 30 de zile de la data constituirii. desemnaţi de directorul general al Institutului de Medicina Legala "Prof. Parchetul General si cu Ministerul de Interne. 6 . regulamentul propriu de organizare si funcţionare. ortopezi. neurochirurgi. Dr. la cererea preşedintelui sau a cel puţin o treime din numărul membrilor săi. activitatea medico-sanitara. Dr. La lucrările Comisiei superioare pot fi cooptaţi. Dr. Consiliul Superior de Medicina Legala se întruneşte semestrial sau ori de câte ori este necesar. f) 2-4 medici primari legişti. prin mijloace specifice.) Comisia Superioara Medico-legala este compusa din următorii membrii permanenţi: a) directorul general al Institutului de Medicina Legala "Prof. chirurgi. b) directorul adjunct medical al Institutului de Medicina Legala :Prof. d) sprijină. e) propune Ministerului Sănătăţii componenta nominala si modul de funcţionare ale Comisiei superioare medico-legale si ale comisiilor de avizare si control al actelor medico-legale. Mina Minovici. din diferite specialităţi medicale.

În cazul in care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate. de organele de urmărire penala. Comisia superioara medico-legala verifica si avizează. c) efectuează noi expertize medico-legale dispuse de organele de urmărire penala sau instanţele judecătoreşti. precum si în cazurile de deficiente privind acordarea asistentei medicale ori în cazurile în care. d) executa examene complementare de laborator.precum si specialişti din alte domenii ale ştiinţei. din dispoziţia organelor de urmărire penala. Târgu-Mureş. concluziile diverselor acte medico-legale si se pronunţa asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medicolegale. solicitate de serviciile de medicina legala judeţene. Iaşi. au următoarele atribuţii principale: a) controlează din punct de vedere ştiinţific si metodologic un anumit număr de laboratoare judeţene. precum si alte lucrări cu caracter medico-legal. din punct de vedere ştiinţific. precum si celelalte institute de medicina legala. în limitele competentei lor teritoriale. care pot contribui la lămurirea problemelor a căror rezolvare o cere justiţia în diferite expertize medico-legale. Institute zonale de medicina legala Sunt unităţi cu personalitate juridica în subordinea administrativa a Ministerului Sănătăţii care îşi au sediul in centre medicale universitare Cluj. Mina Minovici” Bucureşti. Institutul de Medicina legala „Prof. de instanţele judecătoreşti sau de persoanele interesate. la cererea organelor în drept. Mina Minovici” este Preşedintele Comisiei Superioare Medico-legale. potrivit legii. Dr. 7 . II. expertize si constatări. sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice. b) efectuează. Directorul General al Institutului de Medicina Legala „Prof. Dr. Comisia superioara medico-legala recomanda refacerea totala sau parţiala a lucrărilor la care se refera actele primite pentru verificare si avizare. Timişoara. pentru judeţele în care îşi au sediul. formulând propuneri in acest sens sau concluzii proprii. Craiova. e) îndeplinesc. a instanţelor judecătoreşti sau la cererea persoanelor interesate. respectiv pentru municipiul Bucureşti. atribuţiile ce revin serviciilor de medicina legala judeţene prevăzute în prezenta ordonanţa.

Directorul institutului de medicina legala din centrul medical universitar este preşedintele Comisiei de avizare si control al actelor medico-legale. la propunerea Consiliului superior de medicina legala. Dr.f) efectuează cercetări ştiinţifice în domeniul medicinii legale si pun la dispoziţie învăţământului universitar si postuniversitar materiale documentare. i) avizează funcţionarea. în cazurile în care organele de urmărire penala sau instanţele judecătoreşti considera necesara avizarea. desemnaţi de directorul institutului de medicina legala. precum si în cadrul Institutului de Medicina Legala „Prof. 8 . în funcţie de specificul lucrărilor. Mina Minovici” funcţionează Comisii de avizare si control al actelor medico-legale. h) propun Consiliului superior de medicina legala masuri corespunzătoare în vederea asigurării. b) 2-4 medici primari legişti cu experienţa în specialitate. a agenţilor economici care desfăşoară activităţi de îmbălsămare si alte servicii de estetica mortuara. La lucrările Comisiei de avizare si control al actelor medico-legale pot fi cooptaţi. precum si alte mijloace necesare procesului de învăţământ. profesori . la cererea lor. din punct de vedere metodologic. Componenta nominala si modul de funcţionare ale Comisiei superioare medico-legale si ale comisiilor de avizare si control al actelor medico-legale se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii. din diferite specialităţi medicale. cât si prin analiza unor probleme constatate cu ocazia desfăşurării activităţii de medicina legala. In cadrul institutelor de medicina legala din centrele medicale universitare.şefi de disciplina. g) contribuie la sprijinirea asistentei medicale atât prin analiza aspectelor medico-legale din activitatea unitarilor sanitare. a unei practici unitare în domeniul medicinii legale pe întreg teritoriul tarii. Comisiile de avizare si control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicina legala examinează si avizează: a) actele de constatare sau de expertiza medico-legala. Comisia de avizare si control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicina legala din centrele universitare este compusa din: a) directorul institutului de medicina legala din centrul medical universitar respectiv. efectuate de serviciile de medicina legala judeţene. în condiţiile legii.

Servicii medico-legale judeţene Funcţionează in oraşele reşedinţa de judeţ fiind subordonate. Serviciile de medicina legala judeţene au următoarele atribuţii principale: a) efectuează expertize si constatări medico-legale din dispoziţia organelor de urmărire penala sau a instanţelor judecătoreşti. precum si în cazurile de deficiente în acordarea asistentei ori in cazurile in care. comunicând organului ierarhic superior al acestor unităţi deficientele constatate cu ocazia desfăşurării activităţii de medicina legala. c) efectuează. la cererea persoanelor interesate. cu plata. materiale documentare. cu excepţia celor care intra în competenta institutelor de medicina legala. direcţiilor de sănătate publica. în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale. potrivit legii. precum si orice alte lucrări medico-legale. 9 . cadavre. f) pun la dispoziţia Institutului de Medicina Legala „Prof.b) actele noilor expertize efectuate de serviciile medico-legale judeţene înainte de a fi transmise organelor de urmărire penala sau instanţelor judecătoreşti. Dr. g) contribuie la ridicarea nivelului de acordare a asistentei medicale din unităţile sanitare. e) pun la dispoziţie catedrelor de medicina legala din universităţile de medicina si farmacie. în cazul în care se apreciază ca aceasta nu poate fi efectuata de cabinetul de medicina legala. sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice. examinări medico-legale. Mina Minovici” si a institutelor de medicina legala materiale necesare pentru cercetarea ştiinţifica. Serviciile medico-legale judeţene pot organiza Cabinete medico-legale in localităţile mai importante din judeţul respectiv sau pot decide numirea unui medic de alta specialitate ca medic legist delegat (temporar). de deontologia medicala si de reglementările privind drepturile omului. III. din punct de vedere administrativ. d) efectuează noi expertize medico-legale. cu excepţia celor care intra în competenta cabinetului de medicina legala. ţesuturi si alte produse biologice necesare procesului didactic. b) efectuează orice alta expertiza sau constatare medico-legala.

I. putem spune că: „In activitatea practica medico-legala. cu plata. In funcţie de natura cauzelor se deosebesc cauze externe (exogene) si cauze interne (endogene).1. efectuarea altor lucrări medico-legale In prezent exista 11 Cabinete medico-legale subordonate situate in următoarele oraşe sau municipii nereşedinţa de judeţ: Lugoj. Cabinetele de medicina legala Au următoarele atribuţii principale: a) efectuează orice expertiza si constatare medico-legala. Citându-l pe Dr. b) asigura. la lucrările comisiilor de ancheta. cu plata. Bârlad. Făgăraş. cauzalitatea exprima relaţia dintre un eveniment cu valoare de cauza si un eveniment cu valoare de efect. Ştiinţelor Medicale. in lipsa cauzei nu se poate produce efectul chiar daca condiţiile sau circumstanţele sunt favorabile. 1. IV. Comăneşti. Câmpulung-Argeş. efectuarea examinărilor medico-legale. instituite de acestea si contribuie. Oneşti. Câmpulung Moldovenesc. a sănătăţii sau decesul bolnavilor. la cererea instituţiilor sanitare si a Colegiului Medicilor din România. din dispoziţia organelor de urmărire penala sau a instanţelor judecătoreşti. astfel încât cauzalitatea determinata de agenţii externi ai organismului uman poate fi: 10 . Valentin Iftenie din manualul de Medicină Legală pentru Facultatile de Drept. Cauza = fenomen/complex de fenomene care precede si produce un alt fenomen. la cererea persoanelor interesate. atunci când diagnosticul este incert. Mediaş. prin raportare la cei patru esenţiali: victima . la clarificarea cauzelor care au provocat vătămarea integrităţii corporale. cu excepţia celor ce intra în atribuţiile serviciilor de medicina legala.h) participa. in lumea vie factorii externi acţionează prin intermediul celor interni. Petroşani. Sighetul Marmaţiei. Rădăuţi. GENERALITATI Acest Capitol este deosebit de important pentru că îi face pe studenţi să înţeleagă situaţiile şi numeroasele probleme cu care se vor confrunta pe parcursul acestei discipline. c) asigura. 2. agresor. ed. ELEMENTE DE CAUZALITATE IN ACTIVITATEA PRACTICA MEDICO-LEGALA 2. agent vulnerant si locul faptei.

anemia.dominante. 2. In funcţie de nr. . citat de V. care se potentează reciproc. • divergenta..codominante.cauze univoce – care sunt necesare si suficiente realizării efectului. caz in care efectul este consecinţa cauzei mai puternica si va fi influenţat de condiţii sau circumstanţe.desfăşurare. 11 . In funcţie de modul de acţiune: . cvasipermanenta de care depinde apariţia efectului. 3. dar nu poate genera efectul in lipsa cauzei. .cauze multiple ce declanşează un lanţ complex.condiţii interne: vârsta. in sens pozitiv (stimulator) sau negativ (drenator).T. sexul. in care cauzele pot avea o acţiune: • convergenta (pozitiva sau negativa). Condiţia poate influenta atât acţiunea cauzei.recesive.cauze neunivoce sau probabile care. pot fi: • previzibile. . aşa cum scânteia aprinde praful de puşca generând explozia.condiţii excesive. aşa cum se derulează o melodie după disc. b) In funcţie de modul in care pot influenta cauza. Circumstanţele = împrejurările sau conjuncturile cu acţiune episodica. III.condiţii externe (care de cele mai multe ori sunt confundate cu cauzele) : factori de mediu. . .condiţii minime.cauze unice. mai mult sau mai puţin prelungita in timp. policauzal. cauzelor: .100% = cert – când factorii interni sunt reduşi la zero de acţiunea factorilor externi. . Cauza poate acţiona (după Bergsen.cauze concuratoare. . In funcţie de durata de timp a acţiunii: cauze permanente si cauze episodice (temporare). după modelul bilelor de biliard. Condiţia = situaţia sau împrejurarea cu acţiune prelungita in timp. care însoţesc un fenomen/fapt/situaţie si care pot fi favorizate sau inhibitorii. c) In funcţie de intensitate: . II.impulsiune. . . diverse boli preexistente (locale sau generale). .0% = imposibil – când factorii interni anulează acţiunea factorilor externi. • imprevizibile sau întâmplătoare. ce declanşează un lanţ monocauzal simplu. la rândul lor. a) In funcţie de origine se deosebesc: . fără de care efectul nu s-ar fi produs. condiţiile pot fi: . tratamentul medical aplicat etc.declanşare. caz in care efectul este nu numai realizat dar si întreţinut. 4. cat si efectul.condiţii suficiente. Dragomirescu) prin: . starea de ebrietate.

2. a doua noţiuni (de cele mai multe ori confundate intre ele de către jurişti.2. in funcţie de natura lor: .Din acţiunea cauzelor. in funcţie de număr si localizare: . . 4.efecte secundare. de regula.efecte tardive. in desfăşurarea naturala a faptelor. cat si de medicii legişti): legătura de cauzalitate si raportul de cauzalitate. . . cu alte cuvinte.efecte imediate. împrejurările etc. in funcţie de calitate: . IV.efecte nespecifice. cea mai apropiata este considerata cauza evenimentului respectiv.teoria „cauzalităţii adecvate”: nu pot fi considerate drept cauze decât evenimentele care. si anume: . . defineşte relaţia ce se poate stabili intre acţiunea traumatica si efectul (posttraumatic) constatat. in funcţie de importanta: . Pana in prezent au fost vehiculate 3 teorii care încearcă sa explice cauzalitatea social-juridica prin prisma cauzalităţii biomedicale.efecte multiple ce pot fi locale sau generale. care sunt implicate in realizarea efectului sunt considerate cauze echivalente. evenimentele. condiţiilor si circumstanţelor se conturează efectul. LEGATURA DE CAUZALITATE Este o noţiune ce exprima corelaţia (dependenta) dintre traumatism si prejudiciul generat (leziune traumatica sau deces). Legătura de cauzalitate poate fi: A. 5.teoria „echivalentei condiţiilor”: toate circumstanţele. Efectele (reprezentate in medicina legala in principal prin leziuni traumatice decelate cu ocazia consultului persoanei sau a examinării cadavrului) pot fi clasificate: 1.efecte specifice.efecte unice. In medicina legala cauzalitatea presupune folosirea.efecte negative. . . ar putea produce efectul respectiv.teoria referitoare la „proxima cauza” – dintr-o pluralitate de cauze ce concura la realizarea unui eveniment. Directa sau primara: 12 .efecte pozitive.efecte principale. . in funcţie de momentul apariţiei: . 3. 2.

loco-regionale ori generale – fata de regiunea interesata iniţial – sau daca aceste efecte s-au produs imediat sau după un anumit interval de timp posttraumatic. urmata de sângerare masiva si deces sau suprainfecţia unei plăgi minore la un pacient diabetic.  traumatismul agravează patologia preexistenta (exemplu: pacient cu fractura in curs de consolidare la nivelul coloanei vertebrale suferă un nou traumatism. Indirecta sau secundara Se considera legătura de cauzalitate indirecta atunci când intre traumatism si efect se interpune o complicaţie (exemplu: politraumatism rutier => spitalizare cu imobilizare in decubit dorsal => brenhopneumonie (cu decubit) => deces).p. ce se stabileşte atunci când intre traumatism si consecinţele posttraumatice acţionează / se interpun factori preexistenţi cu rol favorizant. o înlănţuire simptomatologica. de la data traumatismului incriminat la data examinării persoanei. ci si tipul legăturii de cauzalitate respective. Pentru a se putea afirma din punct de vedere medico-legal existenta legăturii de cauzalitate este necesar: . neîntrerupta. 174 C. intre traumatism si consecinţele lui. urmata de asemenea de deces). • mediata/condiţionata. pentru a putea oferi juristului posibilitatea gradării sancţiunii pe care o decide pentru fapta agresorului in limitele stabilite de codul penal (astfel.sa existe concordanta de sediu intre traumatism si leziunea constatata (spre exemplu mici echimoze la nivelul buzelor nu pot constitui argumentul • 13 . Rezulta 2 posibilităţi:  factorii preexistenţi agravează efectele traumatismului (exemplu: o plaga minora la un pacient hemofilic. de aceasta data cu transectie medulara urmata de paralizie). Legătura de cauzalitate trebuie stabilita indiferent daca efectele traumatismului sunt locale. in lipsa acestor factori preexistenţi elementul traumatic nu ar fi fost suficient sa genereze efectul. spre exemplu. morfo-patologică si fizio-patologică obiectivabila. calificata ca atare ori de cate ori intre traumatism si efect nu se interpune nimic (exemplu: aplicarea unei lovituri cu toporul in cap =>deces.imediata/necondiţionata. Conjugata sau complexa Acest tip de legătura ar putea fi stabilit atunci când la realizarea efectului participa atât patologia preexistenta cat si o complicaţie (apăruta posttraumatic) a cârei etiopatogenie este greu sau chiar imposibil de apreciat in ce măsura tine de fondul patologic preexistent (spre exemplu diabet zaharat – in evoluţia căruia o astfel de complicaţie era previzibila) sau de efectele traumatismului in sine.: „uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani”).sa existe o continuitate in timp a tulburărilor morfo-functionale. C. In concluziile expertizărilor medico-legale este necesar sa se precizeze nu numai daca exista sau nu legătura de cauzalitate intre traumatism si efectul constatat. . conform art. care generează o noua fractura. B.

de care este învinuit un alt agresor. la un bolnav de cancer in ultima faza. fără corespondent lezional aflat in imediata vecinătate). .sa se poată exclude orice alta cauza posibila a leziunii respective. Deci.T. raportul de cauzalitate va folosi juristului pentru încadrarea diferenţiata a faptelor mai multor agresori. Am particularizat aceste aspecte ale cauzalităţii deoarece. neesenţiale). in funcţie de gravitatea leziunii posttraumatice a cărui responsabilitate se atribuie fiecăruia in parte. Spre exemplu traumatism de mica intensitate (obiectivat prin legături traumatice elementare: echimoze sau excoriaţii puţin întinse in suprafaţa si de mici dimensiuni). RAPORTUL DE CAUZALITATE Raportul de cauzalitate este o noţiune ce presupune compararea leziunilor traumatice decelate si a obiectelor traumatice care le-au generat. 2.când efectul s-ar fi produs si datorita altor cauze. . pentru a se putea stabili prin prisma leziunilor traumatice produse victimei gravitatea faptei fiecăruia si implicit sancţiunea juridica adecvata. deci se realizează o discriminare intre cauzele concuratoare (asociate. Astfel o plaga perforata a obrazului produsa cu un obiect dur de tip înţepător conferă o anumita gravitate faptei agresorului.sa se interpreteze corect si obiectiv fondul patologic preexistent. Univ. pentru ierarhizarea lor. spre deosebire de lovirea cu pumnul in regiunea mandibulara si fractura dubla de mandibula consecutiva. pentru a se putea face referiri ulterioare legate de gravitatea traumatismului suferit. aceasta noţiune are aplicabilitate in cazul existentei mai multor agresori. . . Nu exista legătura de cauzalitate atunci când elementul traumatic nu poate fi interpretat ca o cauza.când cauza acţionează intr-un complex de condiţii.traumatic in etiologia unei fracturi a dinţilor laterali. cu decesul acestuia la câteva zile posttraumatic.când efectul nu se produce fără existenta unor condiţii. deci se vor descrie leziuni dento-alveolare limitate la un teritoriu inaccesibil acţiunii traumatice externe. Aceste considerente apreciez ca sunt de natura sa dea dreptate d-lui prof. condiţie sau circumstanţa. in conformitate cu prevederile codului penal. Dragomirescu. in teoria practica medico-legala.ori de cate ori cauza generează direct efectul (imediat sau mediat).” 14 . de aceeaşi valoare sau adjuvante.ori de acte ori cauza generează tardiv efectul (prin complicaţii) . . Dr. confuzia celor doua noţiuni generează greutăţi atât in activitatea practica medico-legala cat si in ceea ce priveşte interpretarea juridica.când condiţiile modifica acţiunea cauzei producând efecte paradoxale – disproporţionate.3. care propune noţiunea de determinism in locul celei de proces cauzal (rezultat din analiza si inter-relaţia celor doua noţiuni). V. . Exista legătura de cauzalitate: . in prezent.

ed. Ştiinţe Medicale – Dr.(Elemente de cauzalitate în activitatea practică medico-legală expuse în Medicina Legală pentru Facultătile de Drept. Valentin Iftenie). 15 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful