Economie Politica Lect. univ. dr.

STANCIU MARIETA

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA COLEGIUL UNIVERSITAR DROBETA TURNU SEVERIN SPECIALIZAREA: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ LOCALĂ ANUL I

ECONOMIE POLITICA SI POLITICI ECONOMICE
- SUPORT DE CURS – PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

Pag. 1 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

1. ECONOMIA ŞI ŞTIINŢA ECONOMICĂ. METODA DE CUNOAŞTERE ÎN ŞTIINŢA ECONOMICĂ 1.1 Economia faptică şi economia teoretică 1.2 Obiectul, metoda şi rolul formativ al Economiei 1.3 Nevoile umane şi resursele economice 1.4 Economia şi raţionalitatea în economie. Structurile economiei 1.1 Economia faptică şi economia teoretică Cuvântul „economie” are un dublu înţeles, iar pentru o mai bună percepţie trebuie făcută distincţia dintre cele două dimensiuni ale economiei, Economia teoretică şi Economia faptică, care sunt esenţialmente diferite. Economia faptică, reală se prezintă ca: un ansamblu de activităţi şi procese economice de producţie, de repartiţie, de schimb şi de consum; o masă de bunuri şi servicii economice rezultate din activităţile şi procesele respective; o totalitate de participanţi la organizarea şi desfăşurarea activităţilor şi proceselor producătoare de bunuri şi servicii; un sistem integrat de relaţii sociale ce au loc între subiecţii economici. De aici, desprindem concluzia că economia ca practică socială este un microunivers, în centrul căruia stă omul cu nevoile sale, un sistem global format din mai multe subsisteme, între care se detaşează ca importanţă: omul, în dubla sa ipostază: de producător – agent economic şi consumator; unităţile economice, în care se integrează şi lucrează oamenii; bunurile şi serviciile economice; faptele şi respectiv operaţiunile economice; relaţiile interumane de cooperare, de întrajutorare şi de comunicare. Economia reală a evoluat în ritmuri, proporţii şi coordonate diferite de la o epocă la alta, astfel încât atunci când omul devine liber, în dublul sens: economic, deposedat de mijloacele de producţie, şi juridic eliberat de orice norme care-i limitau mişcarea şi îl împiedicau să-şi vândă forţa de muncă oricui pe un timp determinat, economia reală devine ceea ce este şi astăzi: o economie de piaţă liber concurenţială; o economie puternic marcată de diviziunea socială a muncii şi de diviziunea manufacturieră, de fabrică;

Pag. 2 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

o economie în care munca fizică a omului este înlocuită de munca maşinilor; o economie în care statul îşi face simţită prezenţa atât în calitate de element al suprastructurii cât şi de agent economic; o economie cu randamente şi eficienţă crescânde; o economie fondată pe profit, câştig, bunăstare materială şi spirituală. Economia faptică, reală este baza apariţiei şi existenţei economiei teoretice, care este rezultatul observării şi cercetării sistematice şi permanente, efectuate de specialişti, şi despre care se poate vorbi, în mod înddreptăţit, după ce economia teoretică devine ştiinţă de sine stătătoare. Apariţia economiei teoretice ca ştiinţă se datorează clasicilor englezi Adam Smith şi David Ricardo, care sunt consideraţi adevăraţii părinţi ai economiei politice ca ştiinţă. Ca exponenţi ai capitalismului matur şi ai burgheziei industriale în continuă ascensiune, ei au rămas partizanii ordinii naturale şi ai liber schimbismului, incluszând în sfera muncii producătoare de bunuri şi venit net toate ramurile şi pe primul loc industria manufacturieră, înţelegând şi explicând relaţiile de determinare dintre diviziunea manufacturieră, productivitatea muncii şi avuţia naţională. Smith şi Ricardo fundamentează ştiinţific comerţul exterior prin teoria costurilor absolute şi comparative (relative). Prin ei, ECONOMIA devine ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului, întrunind cele trei condiţii de bază pentru a fi socotită ca atare: 1. obiect de studiu propriu; 2. metodă de cercetare proprie; 3. sistem propriu de categorii şi legi economice 1.2 Obiectul, metoda şi rolul formativ al Economiei Termenul de economie politică a fost consacrat în 1615 de economisul francez Antoine de Montchrestien, prin Tratatul său de economie, termen care s-a extins într-o mare parte a lumii şi care provine de la trei cuvinte greceşti „oikos”, „nomos”, „polis” – gospodărie, lege, cetate (oraş, societate, ţară), cu derivatul său „politeia” care însemna organizare socială. Paradoxal, denumirea disciplinei universitare pe care o predăm a apărut cu mult înainte de apariţia ştiinţei economice, care, iniţial, s-a identificat cu economia politică. Identificându-se cu ştiinţa economică în ansamblul ei, economia politică este considerată ştiinţa despre faptele şi comportamentele economice, procese prin care oamenii tindeau să-şi satisfacă nevoile cu ajutorul resurselor rare. Acum, la începutul epocii moderne, devine tot mai evidentă discrepanţa dintre nevoile nelimitate şi resurse limitate, rare şi unele pe cale de epuizare. Indivizii, firmele, guvernele, societatea în întregul ei conştientizează că nu pot avea totul, iar pentru a produce ceva trebuie să renunţe la altceva. Neexistând destul din toate, s-a impus o alegere raţională a lucrurilor ce urmează a fi produse şi consumate iar
Pag. 3 din 95

-

ansamblul de procedee folosite în scopul descoperirii şi explicării adevărului obiectiv. STANCIU MARIETA întrebări precum ce. modul sistematic de cercetare şi expunere a rezultatelor. dr. are în vedere interdepedenţele dinamice din economia reală. economia politică reprezintă o ştiinţă teoretică. METODA ECONOMIEI Obiectul reprezintă prima şi cea mai importantă condiţie pentru ca Economia să fie ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului. cât. 2. 3. acest procedeu presupunând analiza şi sinteza. • analiza presupune divizarea. metoda comparării este procedeul logic cel mai general. mijlocul. economia politică încearcă să elimine opoziţia dintre teorie şi doctrină. descompunerea mentală sau fizică a obiectului de studiu în părţile sale constitutive. abstractizarea reprezintă procedeul prin care cunoaşterea trece de la concret la abstract. universal folosit în procesul de elaborare a conceptelor ştiinţifice. Pag. Aprecierea necunoscutului prin cunoscut are loc cu ajutorul comparaţiei. cum şi cine să producă au devenit obsedante iar Economia trebuia să dea un răspuns prompt şi cert. constituind baza metodologică pentru toate ştiinţele economice. economia politică creează tehnici şi instrumente de cercetare a faptelor economice. studiază viaţa economică în întreaga ei complexitate. 4 din 95 .Economie Politica Lect. extinzând criteriul raţionalităţii şi eficienţei maxime asupra tuturor activităţilor din societate. Economia Politică foloseşte în procesul cunoaşterii următoarele metode sau procedee ştiinţifice. împrumută tehnici şi instrumente de la alte ştiinţe integrându-le într-un ansamblu specific. un ansamblu coerent de cunoştinţe despre realitatea economică. univ. impunându-se ca o ştiinţă socio-umană a opţiunii. o reflectare universalizată. în calitatea sa de ştiinţă teoretică fundamentală. generalizată a acestei realităţi. 4. ca ştiinţă social-umană. prin premisele adoptate şi concluziile formulate. ea fundamentează noţiunile. categoriile şi legile aplicabile tuturor domeniilor economiei reale. astfe: 1. a alegerii resurselor insuficiente pentru satisfacerea cerinţelor individuale şi sociale în continuă creştere şi diversificare. examinarea fiecărei părţi separat şi dezvăluirea trăsăturilor caracteristice. etimologic metoda reprezintă calea. indiferent dacă cercetarea porneşte de la microeconomie spre macroeconomie. Economia politică se delimitează de celelalte ştiinţe economice prin modul de abordare a activităţilor economice.

univ. în procesul cunoaşterii apelându-se la indicatorii statistico-matematici care reprezintă numere ce caracterizează trăsăturilor specifice ale totalităţii fenomenelor economice. se realizează prin construirea metodelor economico-matematice care pot fi clasificate astfel: • din punct de vedere al relaţiilor pe care le reflectă distingem: modele deterministe. modele probabilistice. Cu alte cuvinte. Concluziile obţinute prin această metodă sunt probabile. a principiilor la analiza fenomenelor. inducţia şi deducţia. metoda analogiei constă în „transferul unei însuşiri sau a tuturor însuşirilor unui obiect al cunoaşterii la un alt obiect supus cercetării. dr. mai întâi. iar sinteza mută analiza în faza sa finală. • din punct de vedere al sferei de cuprindere distingem: modele microeconomice. modele analitice. urmărind linia istorică în forma sa abstractă şi consecventă. • din punct de vedere al construcţiei lor distingem: modele numerice. Utilizarea matematicii în economie.Economie Politica Lect. sub forma a ceea ce oamenii resimt direct sau ca fiindu-le necesar pentru existenţă. metodele statistice. 1. modele dinamice. Nevoile umane apar. făcând abstracţie de folosirea matematicii elementare în scopul de măsurare pură. metoda matematică reprezintă o necesitate de ordin practic şi teoretic. Inducţia constă în desprinderea concluziilor generale din analiza cazurilor particulare. socială şi raţională. proceselor particulare. modele macroeconomice. iar deducţia constă în aplicarea tezelor generale. ele nu sunt certe. Pag. metoda logică cercetează procesele economice în evoluţia lor de la simplu la complex. analiza pregăteşte declanşarea ştiinţei. pentru formarea şi dezvoltarea lor. • din punct de vedere al dezvoltării obiectului distingem: modele statice. 5 din 95 . omul se prezintă ca fiinţă tridimensională: biologică. modele grafice.3 Nevoile umane şi resursele economice Produs al naturii şi al societăţii. STANCIU MARIETA - - - • sinteza continuă procesul de cunoaştere al analizei desăvârşindu-l.

Una dintre componentele esenţiale ale nevoilor umane o reprezintă nevoile (trebuinţele) economice. depinzând de gradul de civilizaţie şi cultură al populaţiei. 5) Orice nevoie umană se stinge prin satisfacere. 5) orice nevoie economică satisfăcută renaşte cu timpul. ale existenţei şi dezvoltării purtătorilor lor indivizii. rare în comparaţie cu nevoile. psihologici. devenind nelimitate ca număr şi manifestându-se sub forma principiului creşterii şi diversificării trebuinţelor. adică resursele şi bunurile sunt relativ limitate. prezentându-se ca o mulţime de trebuinţe complementare. 3) au o dublă determinare: • obiectivă. ordonate şi ierarhizate în funcţie de locul şi rolul lor în cadrul vieţii sociale. concurente şi substituibile. 3) Nevoile umane sunt concurente. dr. adică nevoile economice depind de factori biologici.corespunzător gradului atins în dezvoltarea societăţii şi capacitatea oamenilor de a conştientiza aceste cerinţe. statele. obiceiuri. manifestându-se ca impuls iniţial şi ca scop permanent al tuturor activităţilor economice. 7) au caracter complex. satisfacerea unei anumite nevoi presupune consumarea unei cantităţi date dintr-un bun material sau serviciu. tradiţii. fiecare individ devenind un subiect economic care constată cât de mare este intensitatea trebuinţei sale. univ. 4) Nevoile umane sunt complementare. Nevoile umane reprezintă cerinţele oamenilor de a-şi însuşi bunuri. Nevoile umane se caracterizează prin anumite trăsături fiecare dintre acestea reflectând o lege economică. evoluând de cele mai multe ori în sensuri identice. grupările sociale. fiind rezultatul condiţiilor de viaţă existente la un moment dat în societate. 6 din 95 . 6) intensitatea unei nevoi se află în permanenţă în raport invers proporţional cu gradul de satisfacere a acesteia.Economie Politica Lect. având o anumită periodicitate. STANCIU MARIETA Nevoile umane se manifestă ca un sistem integrat şi dinamic de cerinţe. deoarece se înlocuiesc între ele. Pag. toate acestea devenind nevoi efective-reale . 1) Nevoile umane sunt nelimitate ca număr. unele nevoi se extind în detrimentul altora. • subiectivă. morali. care reprezintă cerinţe obiective ale vieţii umane. societatea în ansamblul ei. 4) între amplificarea nevoilor economice (nelimitate) şi resursele economice (limitate) există o contradicţie care se manifestă prin legea rarităţii resurselor. 2) Nevoile umane sunt limitate în capacitate. Nevoile (trebuinţele) economice se caracterizează prin următoarele trăsături: 1) reprezintă şi exprimă o stare de necesitate obiectivă iminentă indivizilor şi colectivităţilor umane. 2) au caracter istoric. sociali. naţiunile.

b. statale. dr. activităţi teoretice. interese economice naţionale. potenţând eficienţa utilizării tuturor resurselor economice. d. interese periodice. c. activităţi practice. actele. b. interese economice ale microgrupurilor sociale. e. interese economice directe. Activitatea economică este înainte de toate o activitate umană. interese economice internaţionale. Pag. 1) Din punct de vedere al raporturilor dintre om şi natură pot fi grupate în: a. Orice activitate umană presupune utilizarea de resurse specifice. b. 3) Din punct de vedere al caracterului legăturilor cu subiecţii purtători se disting: a. formează resursele primare. Resursele economice reprezintă ansamblul elementelor atrase care sunt efectiv utilizate pentru producerea şi obţinerea de bunuri materiale şi servicii. reprezintă o latură inseparabilă a acţiunii sociale. planetare. 4) Din punct de vedere al duratei manifestării lor în timp se disting: a. care reprezintă rezultatul folosirii şi acumulării resurselor primare. în cantităţi determinate şi de calitate adecvată. 7 din 95 . b. interese economice nefundamentale. circulaţiei. STANCIU MARIETA Trebuinţele economice sunt organic şi indestructibil legate de interesele economice care pot fi definite ca fiind forma de manifestare a trebuinţelor economice. Structurile economiei Prin conţinutul şi rolul său. Activitatea economică poate fi definită ca fiind lupta împotriva rarităţii. interese economice fundamentale. Resursele naturale. denumite şi interese generale. c. Interesele economice pot fi clasificate astfel: 1) Din punct de vedere al purtătorilor intereselor se disting: a.Economie Politica Lect. terţiare etc. o importanţă deosebită revine resurselor economice derivate. interese economice individuale. 2) Din punct de vedere al rolului îndeplinit în viaţa economică a societăţii: a.4 Economia şi raţionalitatea economică. univ. interese permanente. private. repartiţiei şi consumului de bunuri în funcţie de nevoile şi interesele economice. secundare. proces complex ce reflectă faptele. alături de care. 1. întreprinderilor. interese rare. interese economice mondiale. împreună cu cele umane. particulare. cu economia reală. b. economia – termen sinonim cu activitatea economică. comportamentele şi deciziile oamenilor cu privire la atragerea şi utilizarea resurselor economice în vederea producerii. interese economice indirecte. organizaţiilor cu caracter local.

Circulaţia (schimbul) se referă la transportul.). c. cunoscut sub denumirea de diviziune socială a muncii. diferenţiere. b. activităţi de reproducere la aceeaşi scară sau pe scară mai mare. distribuţia (repartiţia). pozitiv sau negativ. conservarea şi schimbul de produse şi servicii. activităţi de repetare şi reproducere. specializare şi integrare a activităţilor economice. În funcţie de rezultatele ei producţia poate fi: producţie materială. 3) Din punct de vedere al sistemului valorilor existente în societate activităţile pot avea caracter: a. a avut loc un amplu proces de diversificare. adică bogăţie imaterială (transporturi. Ca rezultat al dezvoltării societăţii. când rezultatul constă în bunuri materiale (bogăţie materială). d. depozitarea. univ. 8 din 95 . activităţile pot fi grupate în: a. e. progresist sau reacţionar. al adâncirii diviziunii sociale a muncii. activităţi creative. activităţi intelectuale. moral sau imoral. activităţi de organizare sau dezorganizare. c. distribuindu-se şi redistribuindu-se venitul participanţilor la viaţa economică şi între membrii societăţii. separareautonomizare şi combinare a diferitelor genuri de activităţi şi de fixare a acestora. activităţi fizice. structura economiei reale cuprinde patru mari grupuri de activităţi care s-au format şi funcţionează pe baza unor relaţii orizontale: producţia. activităţi de distrugere. d. prestări de servicii – reprezintă acele activităţi care transformă intrările în rezultate specifice. pentru satisfacerea diferitelor trebuinţe. STANCIU MARIETA 2) Din punct de vedere al energiei umane folosite pot fi grupate în: a. Consumaţia constă în actele de utilizare a bunurilor economice create. De-a lungul timpului. b. 4) Din punct de vedere al conţinutului şi finalităţii activităţii economice desfăşurate de oameni. pentru ca bunurile economice create să fie puse la dispoziţia deţinătorilor de venituri pe calea vânzării-cumpărării sau pe alte căi. repartizate şi introduse în circulaţie. fiind Pag. în scopul obţinerii de profit. Distribuţia (repartiţia) cuprinde acele activităţi economice prin care bunurile materiale şi serviciile sunt orientate spre destinaţiile lor. ca momente inseparabile ale acţiunii social-economice. resurselor. care reprezintă procesul obiectiv de desprindere. b. activităţi turistice etc. legal etc. circulaţia (schimbul) şi consumaţia. factorilor de producţie în ieşiri (output-uri) de bunuri economice. Producţia constă în transformarea intrărilor (input-urilor).Economie Politica Lect. prin funcţiile îndeplinite. realizate de către agenţi economici specializaţi. dr.

interdependenţele economice dintre state. explică şi funcţionarea generală a sistemului economic în ansamblul său.este definită ca fiind ramura care abordează şi cercetează viaţa economică la nivelul ramurilor. • consumaţia neproductivă (consum final) reprezentată de consumarea bunurilor economice pentru satisfacerea trebuinţelor personale. structura pe verticală a economiei ierarhizează activităţile pe patru niveluri: 1. • atestarea utilităţii bunurilor economice şi manifestarea acestora ca bunuri economice reale. Microeconomia ca parte a ştiinţei economice se ocupă cu studiul comportamentelor individuale. univ. la nivelul unei economii naţionale: • cantitatea totală de bunuri şi servicii realizate la nivelul întregii economii. cât şi cum să producă şi cum îşi cheltuiesc consumatorii veniturile pentru a-şi satisface necesităţile la cel mai ridicat nivel posibil. în funcţie de gradul de agregare. 2. ci. pe baza acestora. 3. generate de diviziunea internaţională a muncii. Mondoeconomia cuprinde economiile naţionale ale tuturor statelor lumii. care studiază ansamblul activităţilor economice. STANCIU MARIETA ultimul stadiu al mişcării bunurilor economice. • comportamentul general al preţurilor. subramurilor şi zonelor economice. Pag. 4. Mezoeconomia . este cercetată din unghiuri diferite. funcţionarea pieţei mondiale şi a circuitului economic mondial. • nivelul utilizării resurselor de producţie. folosind variabile agregate. • totalul veniturilor realizate la dimensiune naţională. 9 din 95 . Economia ca entitate complexă indestructibilă. Macroeconomia reprezintă domeniul specializat al disciplinei economice. Microeconomia nu studiază doar comportamentul producătorilor şi al consumatorilor. în ideea de a înţelege şi explica cum hotărăsc producătorii ce. dr.Economie Politica Lect. astfel încât. În cadrul acestui proces au loc numeroase subprocese cum sunt: • consumaţia productivă (intermediară) care constă în consumarea unor bunuri materiale şi servicii pentru crearea altor bunuri şi servicii.

STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 1 Economie – termenul de economie politică a fost creat în 1615 de Antoine de Montchrestien pornind de la trei cuvinte greceşti: oikos – care înseamnă casă. Legea rarităţii resurselor economice – legea conform căreia cantitatea. După publicaţia lui Alfred Marshall din 1890. repartiţiei şi consumului de bunuri. resursele fiind limitate în raport cu trebuinţele indivizilor. nivelul populaţiei ocupate în fiecare ramură a economiei naţionale. populaţia ocupată la nivelul întregii economii etc.reprezintă reflectarea modului de structurare. Economia reală este studiată. Idei şi teorii economice există din antichitate (Aristotel. economiştii neoclasici renunţă la termenul de political economy în favoarea celui de economics. amploarea şi structura nevoilor umane. nivelul producţiei agricole. polis – cetate. societate. univ. Raritatea . . riguros. economia politică s-a identificat cu ştiinţa economică. în funcţie de interesele şi nevoile economice. Nevoi – ceea ce oamenii resimt. organizare.raportul repetabil între indivizii participanţi la activitatea economică.proprietatea resurselor de a fi insuficiente în raport cu nevoile. salariul mediu nominal net. . direct sau indirect. Intensitatea şi nivelul economiei reale poate fi calculată prin intermediul următorilor indicatori macroeconomici: produsul intern brut. Xenofon). Legea economică . intercondiţionare şi funcţionare a diferitelor verigi ale vieţii economice. pentru formarea şi manifestarea personalităţii lor. după expresia lui Adam Smith. 10 din 95 . O bună perioadă de timp. circulaţiei. Pag. nomos – care reprezenta lege. calitatea şi structura resurselor economice se modifică mai lent decât intensitatea. ce au ca scop principal satisfacerea nevoilor consumatorilor persoane fizice /juridice. comerţul exterior. în secolul XVIII fiind considerată ştiinţă a avuţiilor. de nivelul rezultatelor. atribuit analizei economice. Platon.relaţia esenţială între procesele şi fenomenele economice. Principiile Economics-ului (Principles of Economics). rânduială. Creşterea eficienţei economice constituie factorul determinant între estomparea tensiunilor ce apar între nevoi şi resurse. de ramura în care un agent economic îşi desfăşoară activitatea etc. Activitatea economică – proces complex ce reflectă faptele. de nivelul şi structura costurilor. constituită în secolele XVIII-XIX. obiceiurile şi hotărârile pe care le iau oamenii în ceea ce priveşte atragerea şi întrebuinţarea resurselor economice în scopul producerii. Economie reală – totalitatea activităţilor economice care susţin oferta agregată de bunuri şi servicii. ca fiindu-le necesare pentru existenţă.Economie Politica Lect. care sugerează caracterul obiectiv. analizată şi definită în funcţie de capacitatea tehnică şi tehnologică. gospodărie. dr.

Pag. care exprimă cea mai bună alternativă de alocare a resurselor. reprezintă un concept iniţiat de şcoala neoclasică. STANCIU MARIETA Cost de oportunitate sau cost de opţiune. dr. 11 din 95 . sacrificată în favoarea alternativei alese. univ.Economie Politica Lect.

considerat a fi principalul factor de producţie.fie din producţia proprie prin autoconsum. primind în contraprestaţie alte bunuri necesare.2 Economia de schimb 2. Schimbul reprezintă înstrăinarea rezultatelor propriei activităţi. .1.3 Modele şi tipuri ale economiei de piaţă 2.fie prin intermediul schimbului.3.3 Banii în economia de piaţă 2.1. în sensul că producătorul nespecializat îşi realizează prin munca proprie bunurilor necesare.2.1 Definirea şi trăsăturile economiei de piaţă 2.2 Rolul şi funcţiile banilor în economia de piaţă 2. Pag. Autoconsumul desemnează procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor. cedând bunurile proprii în favoarea altor bunuri obţinute de alţi producători. • importanţa acordată pământului.Economie Politica Lect.2 Trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă. pe două căi distincte: .1 Natura. univ.2. tipuri ale acesteia 2.1. inclusiv moneda. fără a fi nevoie de schimb.1 Economia naturală Economia naturală (autarhică) reprezintă acea formă de organizare şi funcţionare a economiei în care nevoile individuale sau colective se satisfac prin autoconsum. libera iniţiativă 2.3 Economia de comandă 2.2 Proprietatea în economia de piaţă. ECONOMIA DE PIAŢĂ CONTEMPORANĂ 2.1.2. geneza şi evoluţia banilor 2. 2.1 Forme de organizare şi funcţionare a economiei Satisfacerea nevoilor umane s-a realizat. dr. Economia naturală se caracterizează prin câteva trăsături specifice: • diversificarea activităţii economice. de-a lungul timpului. 12 din 95 . • izolarea producătorului din punct de vedere economic. STANCIU MARIETA 2. • predominanţa nevoilor biologice.1 Forme de organizare şi funcţionare a economiei 2.3.1 Economia naturală 2.

• se perfecţionează mijloacele de muncă. de avantajul obţinut dintr-o activitate. naturală a muncii. prin introducerea în fabricaţie a unor produse noi. China. ca rezultantă a specializării. mai multă experienţă. specializaţi şi autonomi. • costurile unitare ale produselor sunt mai reduse. şi anume producţia de mărfuri. • se obţin producţii mai mari la bunurile în care agentul economic s-a specializat.1. • se extind schimburile economice.Economie Politica Lect. iar mai târziu. • existenţa monedei (instituţionalizate) ce creează o nouă treaptă de organizare şi funcţionare a activităţii economice. • se economisesc resurse. • producţia se diversifică sortimental. necesar ca producătorii să-şi schimbe între ei surplusul de bunuri pentru satisfacerea nevoilor economice. • schimbul. a fost cauzată de interese economice. Economia de schimb are trăsături proprii. • desfăşurarea schimburilor economice sub forma unor tranzacţii bilaterale de piaţă (mişcări reciproce de bunuri şi bani între participanţii la schimb).3 Economia de comandă Este întâlnită în ţări precum Cuba. Pag. aproape toate mijloacele de producţie se află în proprietatea statului. obiceiuri. experienţă sau întâmplare. dr. STANCIU MARIETA • descentralizarea economiei redusă. tradiţii.1. • diviziunea simplă. • concentrarea activităţii economice în jurul pieţei.2 Economia de schimb Economia de schimb se defineşte ca fiind acea formă de organizare a activităţii economice în care agenţii economici. 2. Specializarea agenţilor economici prezintă avantaje şi anume: • oamenii acumulează mai multe cunoştinţe de specialitate. 13 din 95 . bunuri care sunt destinate schimbului prin actul de vânzare-cumpărare realizat pe piaţă. produc bunuri destinate vânzării. comparativ cu alta. univ. Specializarea agenţilor economici într-o activitate a fost determinată de interese economice. resursele fiind alocate prin plan. Coreea de Nord şi prezintă câteva caracteristici: • este o economie etatizată deoarece proprietatea publică este dominantă. • autonomia producătorilor. 2. prin care se diferenţiază de economia naturală astfel: • specializarea agenţilor economici în producerea unor bunuri diferenţiate.

În condiţiile actuale. economia de comandă s-a prăbuşit lăsând locul economiei de traziţie. Incapabilă să soluţioneze problemele pe care le-a generat. STANCIU MARIETA • este o economie birocratizată deoarece dispune de un mare aparat de stat caracterizat printr-un stil de muncă formalist. dr. univ. • proprietatea privată a pluralismului formelor de proprietate a agenţilor economici. 2.Economie Politica Lect. 14 din 95 . Pag. corespunzător cerinţelor pieţei în scopul satisfacerii unor nevoi existenţiale tot mai sporite. numai în măsura în care deciziile lor iau în considerare interesele şi dorinţele celorlalţi. atingerea acestor interese realizându-se prin mecanismul preţurilor. Problemele pe care trebuie să le soluţioneze fostele state socialiste vizează câteva aspecte: • stabilizarea macroeconomică. • privatizarea şi restructurarea întreprinderilor de stat.1 Definirea şi trăsăturile economiei de piaţă Economia de piaţă se defineşte ca fiind acea formă modernă de organizare şi funcţionare a economiei de schimb în care întreprinzătorii îşi desfăşoară activitatea economică în mod liber. marcând trecerea de la sistemul falimentar al economiei centralizate la economia modernă de piaţă. în multe ţări „foste comuniste”. • cocurenţa între agenţii economiei şi obţinerea unui profit cât mai mare reprezintă obiectivul major al activităţii şi criteriul esenţial în evaluarea eficienţei acestuia. din interacţiunea acestora rezultând producţia globală şi consumul. care nu are nici trăsăturile economiei de comandă şi nici trăsăturile economiei de piaţă. • deciziile economice sunt luate în mod liber de către indivizi şi firme. • preţul şi reforma pieţei. • indivizii acţionează pe baza intereselor personale şi a principiului eficienţei maxime. cu resurse economice limitate.2. • formarea liberă a preţurilor bunurilor economice pe baza cunoaşterii de către agenţii economici. cât şi pentru cine să se producă în condiţiile libertăţii de acţiune a agenţilor economici. autonom şi raţional. producătorii realizând bunuri decise de planificatori.2 Trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă 2. • crearea sectorului particular. pentru funcţionarea eficientă a economiei de piaţă trebuie avută în vedere existenţa cumulativă a următoarelor condiţii: • piaţa este cadrul general prin care se stabileşte ce. • este o economie ineficientă deoarece bunurile nu sunt produse în raport cu cererea existentă. • redefinirea rolului statului în economie. a cererii şi a ofertei.

statul). 4. proprietarul putând să-şi exercite acest drept în mod autonom sau să-l transfere pe bază de contract altei persoane fizice sau juridice. • latura valorică ce se măsoară în expresie bănească cu ajutorul preţurilor. generează relaţii de închiriere.) ca o condiţie a satisfacerii decente a nevoilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor. un contract social cu privire la bunurile materiale. 2. 2.). prin folosirea cadrului legal şi a pârghiilor economice. sistem financiar-bancar etc. Principalele forme de proprietate existente în cadrul economiilor moderne în raport de titularul subiectului proprietăţii.2 Proprietatea în economia de piaţă. libera iniţiativă Proprietatea se defineşte ca fiind o relaţie între oameni. Atributele proprietăţii sunt: 1. spirituale şi de altă natură existente în societate sau obţinute din activitatea economică. univ. concretizată în capacitatea bunului de a satisface o anumită trebuinţă de consum. • existenţa unei structuri tehnico-economice moderne (factori de producţie. 3. obiectul proprietăţii care îl constituie bunurile economice care au o dublă determinare: • latura utilitară. • fără echivalent (de exemplu: donaţie şi moştenire). organizaţii. dreptul de a dispune de bunurile economice iar în virtutea acesrtui drept obiectul proprietăţii poate fi înstrăinat prin act de vânzare-cumpărare. STANCIU MARIETA • instituţionalizarea juridică şi economică a economiei de piaţă. se disting: Pag. dr. 15 din 95 . Subiectul proprietăţii reprezintă anumite persoane fizice sau juridice ce deţin anumite bunuri în proprietatea lor exclusivă (exemplu: indivizi. donaţie sau moştenire. arendare etc. dreptul de utilizare. Atributele proprietăţii pot fi înstrăinate: a) în totalitate: • pe bază de contraechivalent (de exemplu: actul de vânzare-cumpărare). sociogrupuri. pe diferite durate. de însuşire a rezultatelor producţiei. dreptul de dispoziţie. Proprietatea exprimă întotdeauna unitatea a două elemente: 1. dreptul de uzufruct.Economie Politica Lect. • intervenţia statului având rolul de a asigura cadrul instituţional al economiei de piaţă şi supravegherea funcţionării normale a acestuia. 2. mod de combinare a acestora. b) parţial: • înstrăinarea uneia sau mai multora din cele patru atribute (de exemplu: înstrăinarea atributelor de posesiune şi utilizare. dreptul de administrare şi gestionare a bunurilor. dreptul de posesiune.

consecinţele acestuia. dar în aşa fel încât să nu afecteze cu nimic libertatea celorlalţi. . Pluralismul generează competiţie între formele de proprietate pentru menţinere şi afirmare. • proprietatea privată asociativă se caracterizează prin faptul că factorii de producţie utilizaţi într-o unitate de producţie. univ. 3. 16 din 95 . construcţii de căi ferate. asociaţii şi societăţi cu caracter economic. • ridicarea calităţii bunurilor.Economie Politica Lect. drumuri. proprietatea privată care poate fi: • proprietatea privată individuală se manifestă atunci când proprietetarii nu sunt producători. între agenţii economici din state diferite. • promovarea progresului tehnic. Pluralismul formelor de proprietate poate fi definit ca fiind coexistenţa în cadrul unei ţări (economii) a principalelor forme de proprietate aflate în interdependenţă şi totodată într-o permanentă evoluţie. în diferite grade de dezvoltare. • poate menţine unităţi economice cu un grad redus de rentabilitate care beneficiază de subvenţii bugetare de la stat. dr. proprietatea mixtă aparţinând atât proprietarilor privaţi individuali sau în asociaţie. dreptul agenţilor economici de a acţiona pentru realizarea propriilor interese. . exploatări miniere.de a dezvolta. poduri. Ea există în toate ţările lumii.de a se angaja în mod liber în acte de schimb. afectând nevoile consumatorilor. este prezentă în sectoarele cu riscuri mai mari pentru întreprinzători. . între agenţii economici naţionali. dar angajează producători direcţi în calitate de salariaţi. Categoria de libertate economică reprezintă libertatea. aparţin mai multor proprietari individuali. metrou etc. cât şi statului (administraţiei publice). fiind: • reducerea cheltuielilor de producţie. Sub aspect economico-social acest tip de proprietate are o serie de limite concretizate în: • poate frâna concurenţa prin utilizarea unor preţuri de monopol de stat.de a adopta decizii privind acţiunile şi bunurile lor. pe care proprietarii particulari le suportă mai greu (cercetări nucleare şi spaţiale. STANCIU MARIETA 1. care avantajează consumatorul. • în cadru internaţional. Formele de concretizare a liberei iniţiative constau în dreptul agenţilor economici: . • sportirea volumului producţie. care pot fi salariaţi în acea unitate. în diferite variante: • în cadru naţional. Pag. menţine sau restrânge acţiunile. 2.de a se manifesta ca întreprinzători.). ia naştere prin asocierea proprietăţii private şi publice. proprietatea publică aparţinând statului.

sectorul public care produce bunuri economice noncomerciale este neglijabil şi are tendinţe de reducere. În condiţiile proprietăţii private şi ale liberei iniţiative. veniturile sunt inegal distribuite datorită inegalităţii eficienţei agenţilor economici. Modelul neoclasic ce se caracterizează prin: . acest model vizând în special nivelul macroeconomic. acest model considerând că este greşit să se extrapoleze funcţionarea nivelului microeconomiei la nivel macroeconomic. . .în economiile unde există un sector privat puternic şi preponderent. încetând să mai fie sursă de eficienţă şi rentabilitate: . Modelul neoamerican care se caracterizează prin următoarele trăsături: . Libera iniţiativă este îngrădită sau eliminată.).în ţările în care proprietatea este personalizată prin: • existenţa unor monopoluri.statul trebuie să aibă rol activ în administrarea echilibrului astfel încât între şomaj şi inflaţie să existe un raport optim în diferite momente. puterea de muncă. determinată la rândul ei de diferenţele dintre oameni (exemplu: capacitatea intelectuală. etc.sistemul economic nu poate fi în echilibru la ocupare deplină ci poate exista un punct de echilibru la o anumită rată a şomajului. determinând realizarea unei activităţi eficiente pentru proprietar şi pentru societate. aptitudinile. apreciază că în sistemul capitalist s-au diferenţiat două mari modele: 1. 2. STANCIU MARIETA Libera iniţiativă cunoaşte cea mai mare dezvoltare în condiţiile proprietăţii private.forţele pieţei asigură corelaţia necesară sistemului economic. Pag. univ. După acest criteriu există două mari modele ale economiei de piaţă: 1. .rolul statului constă în asigurarea unei mase monetare în concordanţă cu nivelul producţie şi necesităţile circulaţiei.piaţa are rol determinant în circulaţia bunurilor de la producător la consumator. Modelul Keynesian care presupune: .Economie Politica Lect. care trebuie modelat conform propriilor legităţi. 17 din 95 . dr. voinţa. statul având o intervenţie minimă în economie. adică. 2.2.3 Modele şi tipuri ale economiei de piaţă Tipologia economiei de piaţă se face după criteriul mecanismului de stabilire a echilibrului economic. Michel Albert. în lucrarea „Capitalism contra capitalism”. modul în care sistemul economic tinde spre punctul de echilibru când se produce o dezechilibrare.variabila de comandă a sistemului economic este cererea agregată. . datorită raportului cerere-ofertă va gravita în jurul punctului de echilibru.variabila de comandă a sistemului economic este considerată a fi oferta. • măsuri dictatoriale. .sistemul economic se autoreglează. . . care.

2. • etalon pentru măsurarea celorlalte bunuri.clasa mijlocie este numeroasă iar mişcarea sindicală este foarte puternică.Economie Politica Lect. blănuri.piaţa are rol hotărâtor în viaţa economică impunându-se intervenţia statului. univ.întreprinderea nu poate funcţiona în sfera dialogului social.preţurile bunurilor economice inclusiv salariile depind de condiţiile aleatorii ale pieţei.fiscalitatea este redusă.cea mai mare parte a bunurilor economice îmbracă forma de marfă. animale. . . geneza şi evoluţia banilor Banii reprezintă o marfă spcială care.3.întreprinderea privită ca centru al deciziilor economice este considerată ca fiind un bun comercial. de dezvoltare a schimbului. . Pag. . . s-a separat în mod constant de lumea mărfurilor pentru a îndeplini rolul de echivalent general şi de instrument general al schimbului. .se realizează o redistribuire interzonală a veniturilor pentru reducerea decalajelor dintre zonele aceleiaşi ţări.pe termen scurt se realizează o mobilitate ridicată în ierarhia economicosocială. realizat iniţial sub formă de troc – schimbul direct dintre două bunuri.1 Natura. dr. . din necesitatea facilitării schimbului. .fiscalitatea este ridicată fiind impozitate atât veniturile cât şi capitalul. care trebuie să fie apărătorul protecţiei sociale şi a liberei negocieri. 2. STANCIU MARIETA . . . într-un îndelungat proces istoric. Care aveau rol de: • intermediar.sistemul de învăţământ este mai egalitar.piaţa financiară şi în primul rând bursa are rol decisiv în viaţa economică în raport cu alte forme de piaţă. care tinde să funcţioneze după regulile pieţei. În evoluţia istorică a banilor se disting trei etape importante: 1. bucăţi de metal etc.3 Banii în economia de piaţă 2. protecţia fiind o problemă individuală.grad redus de securitate economică faţă de riscuri. care asigură un grad ridicat de protecţie socială prin grija autorităţilor publice. .un sistem avantajos de pensii şi alocaţii familiale. . . Banii au apărut cu mult timp în urmă. perioada banilor-marfă – primele forme concrete de bani au fost anumite bunuri. .un sistem de învăţământ elitist. Modelul renan. se bazează pe câteva principii de bază: . nivelul salariilor depinzând atât de condiţiile pieţei cât şi de alţi factori. 18 din 95 .sistemul bancar este puternic ancorat cu firmele fiind apt să asigure finanţarea acestora pe termen lung. iar implicarea statului în economie este neglijabilă.

indispensabil pentru societate. ele devenind simple intrumente utilizate în tranzacţii economice. Trăsăturile esenţiale care pun în evidenţă natura banilor din economiile de piaţă contemporane sunt: . . • exprimau angajamentul băncii de a le preschimba. argint) datorită unor proprietăţi intrinseci: • valoare mare într-un volum mic. dr. . Dreptul de a emite bancnote a fost. după această dată emisiunile de monede din metale preţioase au devenit excepţii. . .2 Rolul şi funcţiile banilor în economia de piaţă Rolul banilor în cadrul economiei de piaţă se concretizează în funcţiile pe care aceştia le îndeplinesc distingându-se astfel două mari direcţii: 1. STANCIU MARIETA perioada banilor monedă. aceşti bani nu mai au valoare intrinsecă.banii reprezintă un instrument social al economiei de schimb.bazaţi exclusiv pe încredere). 19 din 95 2. 2.raţiunea de a fi a banilor o constituie rolul lor de a facilita schimbul mărfurilor şi derularea normală a fluxurilor economice. valoarea rezultând doar din semnul valoric imprimat pe ei.Economie Politica Lect. semne băneşti emise de bănci care: • certificau prezenţa aurului în păstrarea băncii. în aur (până la primul război mondial). restrâns şi rezervat unei singure bănci – Banca de Emisiune sau Centrală. . la cerere. • imediat – permit reglarea instantanee şi definitivă a actelor de vânzare-cumpărare şi stingerea unei datorii. convertibilitatea bancotelor în aur şi argint restrângându-se treptat.mijloc de circulaţie. • general – sunt acceptaţi în orice moment şi orice loc al unei comunicaţii monetare. univ.realizarea rolului şi funcţiilor banilor are loc numai pe baza încrederii pe care o au faţă de instrumentul monetar posesorii efectivi sau potenţiali ai banilor. Dacă până la primul război mondial bancnotele circulau paralel cu monedele de aur şi argint. 3. treptat.măsură a valorii. Teoria clasică ce consideră că banii îndeplinesc următoarele funcţii: . Pag.banii reprezintă un instrument obiectiv-necesar.3.banii au caracter: • nedeterminat – permit transformarea lor în orice marfă şi achitarea oricărei datorii. treptat rolul de bani s-a restâns la metale preţioase (aur. natura banilor nu depinde de corpul material al acestora ci de funcţiile sociale îndeplinite. Monedelor metalice li s-au adăugat bancnotele. . • sunt omogene şi perfect indivizibile. perioada banilor de hârtie (fiduciari .

mijlocitor al schimburilor de mărfuri şi măsură a valorii cu două funcţii conexe: • mijloc de tezaurizare. instrument al circulaţiei mărfurilor şi mijloc de comparaţie. univ. 2. o structural. banii putând trece de la un deţinător la altul. STANCIU MARIETA mijloc de plată. monedă metalică. 3) mijloc de plată . 2) mijloc de circulaţie (de schimb) constă în aceea că moneda este mijlocitorul schimbului. existente în posesia agenţilor economici.orice obligaţie economică este evaluată în bani şi încetează prin achitarea sumei corespunzătoare. dr. o calitativ. monedă scripturală şi alte instrumente recunoscute ca monedă. de rezervă ca valoare. 5) bani universali – reprezintă capacitatea banilor de a servi pentru circulaţie sau stingerea obligaţiilor pe plan internaţional. mijloc de tezaurizare. • mijloc de plată. diferitele şcoli şi teorii economice sunt de accord. pentru orice marfă şi în orice moment. capabilă să surprindă sintetic esenţa şi semnificaţia acestora.) acceptate pentru schimburi şi plăţi într-un spaţiu economic dat. că nu s-a ajuns încă la o definiţie larg acceptată a banilor.Economie Politica Lect. 20 din 95 . • banii permit realizarea valorilor viitoare. - Pag. Moneda naţională reprezintă etalonul general de măsură pentru întreaga activitate economică. adică sunt acceptaţi în tranzacţii în condiţii de risc şi pierderi minime pentru deţinători. liră. Banii sunt lichiditate prin excelenţă. bani universali. . Dacă în ceea ce priveşte rolul covârşitor al banilor în economia de piaţă. Funcţiile banilor sunt în esenţă următoarele: 1) mijloc de măsură a valorii (etalon de calcul) permit măsurarea şi compararea în timp şi spaţiu a cheltuielilor şi rezultatelor. etc. având forme şi denumiri diferite de la o ţară la alta (dolar. Ei sunt un simbol al avuţiei conferind putere economică deţinătorului lor. euro. leu. care se desfăşoară în timp şi îmbracă două aspecte: • banii sunt instrument de economisire. Astăzi banii sunt expresia generică pentru bancnote. singurul mijloc capabil să comensureze şi să compare bunuri economice şi activităţi diferite din punct de vedere: o cantitativ. precum şi funcţiile pe care ei le îndeplinesc. 4) mijloc de rezervă (de economisire) are la bază caracterul impersonal al monedei care poate fi folosită de oricine. Teoria contemporană care consideră că funcţiile banilor sunt următoarele: mijloc de schimb şi stimulare a activităţii economice.

univ. STANCIU MARIETA Teoria economică contemporană a desprins o caracteristică importantă a banilor lichiditatea care constă în calitatea constantă pe care o au banii de a fi oricând convertibili în bunuri sau servicii şi de a da posibilitatea alegerii din partea posesorilor lor. 21 din 95 . dr. Pag.Economie Politica Lect.

ea trebuie să fie acceptată de toate persoanele unui stat ca mijloc de plată. În timp. 3. Pag. factori de producţie (utilaje. Moneda face posibilă derularea tranzacţiilor căruia este transmisă averea averea de la o persoană la alta. Etalonul monetar este cantitatea de metal (aur. argint) corespunzătoare unei unităţi monetare. univ. Diviziunea mondială a muncii – relaţiile stabilite între statele lumii în procesul dezvoltării producţiei şi comerţului internaţional. teoretic. Moneda reprezintă resursa macroeconomică la care se raportează toţi agenţii economici ai unui stat. prin care aceasta certifica existenţa aurului în depozitul său. dr. esenţială a unui lucru.pentru ca moneda să fie mijloc general de schimb. stabilitatea valorii – menţinerea puterii de cumpărare o perioadă de timp cât mai mare. îmbrăcăminte etc. Prodfactori – bunuri care servesc obţinerii satisfactorilor. ca părţi integrante ale acţiunii sociale.). constituia un înscris special dat de o bancă deponentului de lingouri sau monede de aur. Atributele monedei sunt: 1. STANCIU MARIETA Concepte de bază – tema 2 Diviziune socială a muncii – procesul de separare. de la un agent economic la altul. uniformitate – toate instrumentele acceptate ca mijloc de plată trebuie să posede aceleaşi calităţi şi funcţii. statul împuternicind banca centrală să îndeplinească funcţia de emitent de bilete de bancă. biletele de bancă nu mai sunt convertibile în aur.). biletul de bancă a început să mijlocească schimbul de mărfuri. Mai târziu. instalaţii etc. nelegat de altceva. adică prin el însuşi. Bilet de bancă – la început. greutatea falsificării – imposibilitatea reproducerii ei. 22 din 95 . acceptabilitate . statul şi-a instaurat monopolul în domeniul emiterii biletelor de bancă. Intrinsec – ceea ce constituie partea lăuntrică.Economie Politica Lect. prin rolul pe care îl exercită. fără a se mai recurge la aurul pe care-l reprezintă. Astăzi. 4. Paritate – raportul de schimb dintre valorile a două monede care. destinate satisfacerii nemijlocite a trebuinţelor (alimente. ele începând să circule pe întreg teritoriul ţării. convertibilitate – moneda trebuie să fie folosită cu uşurinţă. detaşare şi combinare a varietăţii activităţilor economice şi de statornicire a acestora. reflectă raportul dintre puterea lor de cumpărare în ţările respective. 6. Un bun are o valoare intrinsecă. 2. Etalon – serveşte ca unitate de măsură sub diferite forme şi în diferite scopuri. Satisfactori – bunurile utilizate pentru consumul personal al membrilor societăţii. precum şi locul şi rolul fiecărui stat în parte în circuitul mondial al valorilor materiale. divizibilitate – capacitatea monedei de a fi folosită la orice tip de tranzacţie. 5.

23 din 95 . STANCIU MARIETA Fixing – operaţiune de stabilire a cursurilor valutare sau a preţului aurului la bursă. univ.un curs liber – stabilit pe piaţă. . Pag.un curs oficial. stabilit de autoritatea monetară – Banca Centrală. în funcţie de fluctuaţia cererii şi a ofertei pentru valuta respectivă. dr.Economie Politica Lect. O valută poate avea două cursuri: . Tehnica de stabilire a cursului după metoda fixingului constă în determinarea punctului la care cererea şi oferta pentru o valută se egalizează sau se apropie cel mai mult.

STANCIU MARIETA 3. publice. 24 din 95 .2 Întreprinzătorul – principalul agent al economiei 3.1. pe plan mondial. din titluri de proprietate şi din transferurile efectuate de celelalte sectoare.1. 2. univ. important pentru evidenţierea fluxurilor reale şi monetare.2. AGENŢII ECONOMICI 3. în cadrul ei distingându-se: 1. 3.1 Întreprinderea – tipologia întreprinderilor 3.2.Economie Politica Lect. scopul principal fiind obţinerea de profit. fluxurile economice şi circuitul economic 3. dr. Înţelegerea condiţiilor de existenţă şi funcţionare a diferitelor categorii de agenţi economici stă la baza demersului cognitiv asumat de ştiinţa economică.1. juridice ce îndeplineşte funcţii şi roluri bine determinate în viaţa economică.2 Caracteristicile întreprinderii (firmei) 3.3 Întreprinzătorul În toate procesele economice. 3. Menajele – agentul agregat menaje (gospodării) reprezintă agentul economic care exprimă calitatea de consumator de bunuri personale (satisfactori) veniturile menajelor provin din remunerarea salariaţilor.1 Agenţii economici.1 Agenţii economici: concept şi tipologie 3. În prezent. fluxurile economice şi circuitul economic 3. cea mai răspândită este tipologia ce stă la baza sistemului de evidenţă statistică a conturilor naţionale. agenţii economici implicaţi îndeplinesc roluri specifice indiferent dacă procesele economice sunt abordate la nivel microeconomic sau macroeconomic. mixte) a căror funcţie este de intermediar Pag. Instituţiile financiare şi de credit – acest agent agregat reuneşte unităţile instituţionale (private.2.1. Cel mai utilizat criteriu ce stă la baza clasificării agenţilor economici şi delimitarea acestora este criteriul instituţional.1 Agenţii economici. Firmele – agentul agregat firme grupează toate unităţile instituţionale a căror funcţie constă în producerea de bunuri şi servicii (non-financiare) destinate pieţei.2 Fluxurile economice reale şi fluxurile monetare 3.3 Circuitul economic 3.1 Agenţii economici: concept şi tipologie Agentul economic poate fi definit ca fiind o persoană sau un grup de persoane fizice.

dispun de resurse şi capacităţi proprii. . . subvenţii.transferuri de patrimoniu – intervin mai rar determinând la unul din agenţii economici implicaţi o modificare de patrimoniu. întreprinderi. transformând şi redistribuind disponibilităţile financiare. administraţie publică.transferuri curente. STANCIU MARIETA financiar între ceilalţi agenţi economici. Activităţile economice – reprezintă totalitatea operaţiilor care au ca scop satisfacerea nevoilor de bunuri economice. administraţie privată. Subiecţii economici care sunt reprezentaţi de societăţi.bunurile şi serviciile produse. realizându-se prin intermediul pieţei. CAS etc.1. 4. Obiectul tranzacţiilor economice este reprezentat de: . . 5.au comportament specific prin deciziile şi acţiunile pe care le întreprind. fiind tranzacţii de piaţă. care sunt efectuate sistematic (plăţi de impozite.). . schimbul. . . Tranzacţiile care nu generează un contraserviciu sunt de două feluri: . Tranzacţiile economice – care intervin în derularea circuitului economic.operaţii privind bunurile şi serviciile – producţia. consumul etc. concretizată într-un alt bun.2 Fluxurile economice reale şi fluxurile monetare Circuitul economic presupune patru elemente care îl definesc: 1. dr. dobânzi etc. Străinătatea („restul lumii”) – acest agent agregat desemnează celelalte economii naţionale şi unităţile lor autonome cu care agenţii economici naţionali intră în tranzacţii economice.dispun de capacitatea de a stabili relaţii cu alţi agenţi economici. Pag. serviciu sau echivalent în monedă. .) şi a celor de proprietate (rente. univ. 3. Administraţiile publice şi private – acest agent agregat exercită funcţia de redistribuire a venitului şi avuţiei prin intermediul serviciilor non-marfare prestate iar veniturile realizate se constituie din vărsăminte obligatorii pe care le efectuează celelalte categorii de agenţi economici. ce reprezintă acele tranzacţii bilaterale.. operaţii ce pot fi grupate în: . exteriorul şi care au următoarele trăsături: . 2. 3. în care oricărui transfer al unui bun îi corespunde o contrapartidă. impozite etc. colectând. menajele. 4. 25 din 95 .Economie Politica Lect.).sunt purtătorii unor interese proprii.operaţii financiare – modificarea volumului şi structurii activelor şi pasivelor agenţilor economici reprezentaţi de societăţi.sunt subiecţi distincţi ai vieţii economice. întreprinderi administrative.operaţii de repartiţie – operaţiile de distribuire şi de formare a veniturilor legate de procesul de producţie (plata salariilor.

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

- rezultatele utilizării factorilor primordiali de producţie (natura, munca, capitalul); - moneda. Fiecare tranzacţie bilaterală este reprezentată prin două fluxuri de sens contrar: a) fluxuri reale – reprezintă fluxul apărut în cadrul circuitului economic în tranzacţiile economice bilaterale de vânzare-cumpărare de bunuri şi servicii. Fiecărui flux real îi corespunde un flux monetar de aceeaşi mărime. În cadrul fluxului real menajele pun la dispoziţia firmelor servicii, or acestea din urmă furnizează bunurile necesare; b) flux monetar – fiecărui flux real îi corespunde un flux monetar de aceeaşi mărime, dar de sens opus. 3.1.3 Circuitul economic Circuitul economic reprezintă totalitatea operaţiilor şi tranzacţiilor desfăşurate de către şi între agenţii economici care aparţin unei economii naţionale, tranzacţii concretizate în fluxuri reale şi monetare. Pentru a înţelege cum aceste fluxuri se articulează într-un circuit economic trebuie studiat locul fiecărui tip de agent economic în circuitul economic şi al fluxurilor pe care aceşti agenţi economici le generează. O schemă simplificată a circuitului economic ne va ajuta să înţelegem acest lucru:

Flux monetar: - munca; - pământul; - capitalul. Agenţi economici alţii decât menajele Flux monetar: venituri

Flux real: cheltuieli pentru bunuri de consum şi servicii

Menaje

Flux real: bunuri de consum, servicii

Activitatea firmelor presupune: - cumpărătorii de factori de producţie – intrările, - vânzările de bunuri şi servicii – ieşirile, care generează două categorii de fluxuri.
Pag. 26 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

De la menaje spre firme circulă elementele necesare producţiei de bunuri şi servicii (muncă, pământ, capital). Pentru firme, aceste intrări antrenează cheltuieli determinate de plata serviciilor pe care le prestează factorii de producţie cumpăraţi. De la firme către menaje circulă bunurile şi serviciile destinate satisfacerii trebuinţelor acestora. Pentru firme, aceste ieşiri antrenează venituri la care se mai adaugă şi subvenţiile de exploatare care vin de la guvern sub forma transferurilor. Menajele furnizează elemente de bază pentru activitatea firmelor şi pentru guvern, pentru ele acest flux antrenând obţinerea de venituri care pentru firme devin cheltuieli. Menajele sunt principalul cumpărător de produse oferite de firme şi în acelaşi timp, ele primesc de la guvern transferuri sub formă de pensii, ajutoare de şomaj, plătind guvernului impozite pe venituri, pe patrimoniu etc.

3.2 Întreprinzătorul – principalul agent al economiei 3.2.1 Întreprinderea – tipologia întreprinderilor Întreprinderea sau firma reprezintă spaţiul în care se reunesc şi se combină factorii de producţie, se desfăşoară procesul de producţie, se produc bunuri economice şi se creează valoare nouă, pe baza diviziunii sociale a muncii şi a cooperării directe şi indirecte, între toţi cei care o compun şi o reprezintă. În societate, întreprinderea îndeplineşte concomitent funcţii economice şi funcţii sociale putând fi privită ca entitate, cu mai multe dimensiuni: - o dimensiune economică – pentru că aici se creează avuţia; - o dimensiune socială – pentru că desemnează o comunitate de oameni ce muncesc împreună şi a căror interacţiune o fac funcţională; - o dimensiune juridică – pentru că se bucură de autonomie, indiferent de mărimea sau natura activităţii sale. Firmele diferă între ele din multe puncte de vedere, dar, există însă patru diferenţe majore: 1. Din punct de vedere al statutului juridic (legal) de organizare firmele pot fi: - firmă patronală (familială) – deţinută de un individ care îşi investeşte capitalul, ia decizii şi încasează întregul profit; - firme parteneriale – afacerea este deţinută de doi sau mai mulţi copropietari, care împart între ei profitul, iau decizii împreună şi răspund faţă de datoriile asocierii; - corporaţii (societatea comercială pe acţiuni) – reprezintă o entitate care poate să facă în numele ei afaceri ca şi o firmă cu un singur patron sau ca un parteneriat.

Pag. 27 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

2. Din punct de vedere al modului de integrare a firmelor. Dintre formele mai importante de integrare fac parte: - integrarea pe verticală – fuzionarea unor firme ce operează în diferite stadii ale producţiei, fie în calitate de ofertant fie de client, inclusiv prin cumpărarea acţiunilor unor firme, rezultatul fiind un holding; - integrarea pe orizontală – asocierea unor firme în aceleaşi domenii de activitate, în scopul limitării concurenţei, reducerii costurilor medii, creşterea eficienţei economice, rezultatul fiind apariţia unui cartel. 3. Din punct de vedere al organizării interne a firmelor, toate afacerile au componente structurale şi operaţionale, modul în care arată şi sunt asamblate, fiind diferit de la o firmă la alta. 4. Din punct de vedere al modului de luare a deciziilor presupune: - înţelegerea responsabilităţilor şi autorităţii; - delegare şi raportare; - centralizare şi descentralizare. 3.2.2 Caracteristicile întreprinderii (firmei) Indiferent de tipul său firma se caracterizează prin următoarele trăsături: 1. Scopul fundamental este producerea de bunuri economice sau prestarea de servicii; 2. Pentru a răspunde acestui scop, firma trebuie să dispună de un patrimoniu, doar pe această bază fiind posibilă asumarea riscului unei activităţi economice; 3. Firma combină factorii de producţie pentru realizarea unui bun sau serviciu; 4. Firma de tip capitalist produce în exclusivitate pentru piaţă, de aceea pulsul pieţei se reflectă în activitatea ei. Deciziile acestora se bazează pe informaţii privind: - cererea şi oferta celorlalţi producători; - preţurile; - indicii producţiei, salariilor, costului vieţii, ocupării forţei de muncă; - investiţiile actuale şi de perspectivă. 5. Finalitatea firmei este maximizarea profitului, care reprezintă condiţia supravieţuirii şi dezvoltării firmei şi, indirect, condiţia prosperităţii sociale. 3.2.3 Întreprinzătorul

Pag. 28 din 95

4. întreprinzătorul este un inovator. 3. fiind responsabil de rezultatele obţinute şi repartizarea veniturilor. întreprinzătorul combină toate elementele producţiei.Economie Politica Lect. 5. Pag. 29 din 95 . capacitatea managerială şi dorinţa de autonomie. exercită funcţia de autoritate. Caracteristicile fundamentale ale întreprinzătorului sunt: 1. activitatea întreprinderii este legată de întreprinzător sau manager – cel ce iniţiază o activitate economică. pregătirea de a-şi asuma riscul. dr. conduce întreprinderea în scopul realizării profitului. univ. STANCIU MARIETA În condiţiile economiei de piaţă. 2.

cu scop lucrative sau nelucrativ. transferuri de patrimoniu – operaţii concretizate în modificări patrimoniale ale agenţilor economici (moşteniri. CAS-uri etc. 30 din 95 . abilitată de stat sau de guvern şi caracterizată prin: . concretizându-se în: 1. . transferuri curente – operaţii. reprezentanţelor etc. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 3 Abilitatea întreprinzătorului – este considerată neofactor de producţie şi se caracterizează prin capacitatea agentului economic de a combina eficient şi de a se adapta rapid cerinţelor pieţei privind producerea de noi bunuri economice. Corporaţie – entitate legală. dr. efectuate sistematic (impozite. 2.existenţă cu caracter continuu. având influenţe atât în economie. distinctă de proprietarii săi. Menaj – tip de agent economic care defineşte gospodăria familială ca nivel al desfăşurării activităţii economice sau al consumului de bunuri.).răspundere limitată.). Tranzacţie – termen utilizat pentru a desemna un flux economic care oglindeşte crearea. univ. a unui serviciu sau disponibilizarea de capital uman şi financiar.transfer operativ al drepturilor de acţionar prin vânzarea acţiunilor. serviciu sau într-o monedă.Economie Politica Lect. El îşi desfăşoară activitatea în ţara de origine şi în exterior prin intermediul filialelor. cât şi în politică şi viaţa social-culturală. Pag. Corporaţiile sunt firme care domină în ţările puternic industrializate. schimbul. . donaţii etc. Tranzacţia presupune schimbarea dreptului de proprietate de la o persoană juridică la o persoană fizică sau între două persoane fizice asupra unui bun. Tranzacţiile de piaţă bilaterale – formă a tranzacţiilor de piaţă în cadrul cărora oricărei transmiteri a unui bun sau serviciu îi corespunde un contraserviciu concretizat într-un bun. Tranzacţiile de piaţă unilaterale – formă a tranzacţiilor de piaţă în care unui serviciu nu îi corespunde un contraserviciu. transferul sau consumarea unei valori economice.

. b.1 Tipologia bunurilor economice 4. După forma de existenţă bunurile economice se împart în: a. univ. după gradul de prelucrare se clasifică în: • bunuri primare .bunuri economice – a căror caracteristică definitorie este raritatea. Prin bun este desemnat orice element real capabil să satisfacă o nevoie. • bunuri finale – care pot fi consumate. STANCIU MARIETA 4. de natura nevoii satisfăcute. dr. satisfactori – bunuri de consum. Diversitatea bunurilor economice permite clasificarea acestora în funcţie de următoarele criterii: 1. care.) 3. de modul cum este procurat de consumator. indiferent de loc şi timp.1 Trăsăturile şi clasificarea bunurilor economice 4.1 Trăsăturile şi clasificarea bunurilor economice O caracteristică esenţială a bunurilor o reprezintă diversitatea acestora. 31 din 95 . clasificarea principală a bunurilor constă în: . corporale – sau bunuri materiale. incorporale sau bunuri imateriale care se consumă concomitent cu producerea lor (ex. După destinaţia acestora bunurile economice se împart în: a.1.2 Utilizarea – aprecierea cardinală şi ordinală a utilităţii 4.Economie Politica Lect.: lumină solară.2. se realizează prin consumul de bunuri. care sunt nelimitate (abundente) în raport cu nevoile umane (ex. COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI ŞI OPŢIUNILE SALE RAŢIONALE 4.). prodfactori – bunuri pentru producţie. • bunuri intermediare – se află în diferite faze de prelucrare.bunuri libere – reprezintă toate elementele realităţii.1. Din punct de vedere al analizei economice.1 Consumul public şi consumul privat individual 4. apă etc. care implica clasificarea lor.1 Tipologia bunurilor economice Finalitatea activităţii economice este satisfacerea nevoilor de consum care. indiferent de forma lui de existenţă. b. programe de calculator etc.2. licenţe.: brevete.2 Alegerea consumatorului raţional 4. 4. aer. adică insuficienţa lor în raport cu nevoile.desprinse direct din natură. După modul în care circulă de la producător la consumator se împart în: Pag. 2.

Din punct de vedere juridic. b. Consumul final de bunuri şi servicii este destinat satisfacerii nevoilor personale sau sociale şi el poate fi: . Pag. .privat (individual). STANCIU MARIETA a. bunurile economice se clasifică în: a. pentru a fi sigur că asemenea cheltuieli de consum se fac efectiv deoarece firmele private nu sunt dispuse să le suporte din următoarele cauze: . . dr. nonmarfare – bunurile noncomerciale. complementare – bunurile utilizate împreună pentru a satisface o anumită nevoie. univ. poduri.unele bunuri şi servicii sunt costisitoare. 4. 32 din 95 . în scopul satisfacerii nevoilor personale şi sociale.după modul de procurare a bunurilor şi serviciilor utilizate etc. După capacitatea de a se combina şi substitui în cadrul procesului de consum. sistemul naţional de drumuri. Consumul poate fi clasificat după criterii diferite: .după obiectul consumului.după subiectul consumului.).). Consumul public sau consumul guvernamental de bunuri şi servicii. b. Guvernul oferă bunuri şi servicii pe care sistemul economiei de piaţă nu le poate asigura. publice – de care pot beneficia toţi membrii societăţii.Economie Politica Lect. bunurile economice se clasifică în: a. a muzeelor. bijuterii etc. o întreprindere.) 6. de către populaţie şi stat. amenajarea parcurilor etc. marfare – sau bunurile comerciale. diverse construcţii etc. . bunuri imobiliare – (terenuri. . 5. poliţe de asigurări. bunuri mobiliare (hârtii de valoare.public. clădiri.2. căi ferate etc. o familie. .profiturile anticipate nu justifică investiţiile particulare (întreţinerea rezervaţiilor naturale. După caracteristicile consumatorului în modul de consumare.). 4. b.1 Consumul public şi consumul privat individual Consumul reprezintă actul final al activităţii economice care constă în folosirea bunurilor economice. substituibile – bunurile diferite care pot satisface aceeaşi nevoie. b.2 Alegerea consumului raţional 4. bunurile economice se clasifică în: a. include cheltuielile administraţiei de stat pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii cu destinaţie socială.după durata lui. aeroporturi. private – de care beneficiază în cantităţi diferite un individ. iar profiturile obţinute sunt incerte (iluminatul public.

reciclarea deşeurilor etc. baza utilităţii fiind dată de proprietăţile caracteristice ale bunului respectiv. Principiul care stă la baza acestor alegeri este cel al maximizării satisfacţiei. trebuie îndeplinite anumite condiţii: Pag. PA = preţul unitar al bunului A. . un consumator obţine maximum de utilitate.programele de asistenţă socială a unor categorii defavorizate (orfani. deoarece costurile şi beneficiile acestora au caracter extern (poluare. univ.externalităţile sunt efecte ale activităţii economice care ies în afara pieţei. sau când raportul dintre utilităţile marginale ale bunurilor respective este egal cu cel dintre preţurile lor unitare. în mod liber. bătrâni) sunt costisitoare şi nu există profit. se obţine utilitate maximă atunci când. 33 din 95 .Economie Politica Lect. fiecare consumator decide. permanent cu problema alegerii. folosind bugetul său limitat şi achiziţionând cantităţi diferite. în condiţiile venitului disponibil dat. dr. STANCIU MARIETA . şomeri. asupra mărimii consumul său şi a structurii acestuia. Pentru ca unui bun să i se confere utilitate economică. de consum sau serviciu) de a satisface o anumită necesitate umană sau de a crea condiţiile favorabile şi necesare acestui tip de satisfacţie. Utilitatea economică poate fi definită ca fiind capacitatea reală sau presupusă a unui bun (intermediar. utilităţii de consum prin minimizarea eforturilor. de capital. PB = preţul unitar al bunului B. Dacă se au în vedere cele două bunuri. Maximizarea utilităţii se realizează în următoarele cazuri: a) când preţurile unitare ale diferitelor bunuri sunt identice. astfel încât consumatorul este confruntat. consumatorul obţine o utilitate marginală identică. eliminarea produselor toxice.). b) când preţurile unitare sunt diferite. Consumul privat (individual) reprezintă totalitatea cheltuielilor făcute de o persoană sau un menaj pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii destinate satisfacerii nevoilor de viaţă. consumatorul realizează maximum de utilitate atunci când: UmA / PA = UmB / PB sau UmA / UmB = PA / PB unde: UmA = utilitatea marginală a bunului A. Capacitatea unui bun de a satisface o anumită nevoie reprezintă utilitatea în sens general. atunci când raportul dintre utilitatea marginală şi preţul unitar al bunurilor respective este identic. UmB = utilitatea marginală a bunului B. Ca fiinţă raţională şi afectivă. respectiv prin sacrificarea venitului limitat de care dispune pentru a obţine cea mai mare satisfacţie posibilă.

utilitatea totală – reprezintă satisfacţia resimţită prin consumarea tuturor cantităţilor unei mulţimi de bunuri omogene. pe baza căruia să-şi poată alcătui programul de achiziţii. Pag. 34 din 95 . Utilitatea economică se prezintă sub trei forme: 1. – satisfacţia resimţită de un individ în urma consumului unor cantităţi succesive dintr-un bun. dr. având cunoştinţele.Economie Politica Lect. 2. adică satisfacţia pe care o aduce fiecare nouă unitate consumată dintr-un bun economic. conformă normelor morale. şi nici nu dispune de timpul necesar pentru a efectua acest calcul ori de câte ori face cumpărături. aptitudinle necesare. 3. – variaţia utilităţii totale rezultată din creşterea cu o unitate a cantităţii consumate dintr-un bun. folosirea metodei cardinale este dificil de aplicat deoarece consumatorului îi este aproape imposibil să măsoare utilitatea bunului şi să o măsoare în unităţi utilitate. tradiţiilor şi obicieurilor sau în dezacord cu acestea. b) economic – utilizarea cuprinde nu numai proprietăţile corporale ale bunului. univ. reală sau iluzorie. Utilitatea se prezintă sub două aspecte: a) tehnic – utilitatea scoate în evidenţă proprietăţile intrinseci ale bunului economic. consumatorul trebuie să fie convins că prin însuşirile sale. consumatorul nu trebuie să deţină bunul respectiv. utilitate individuală – reprezintă satisfacţia pe care o produce fiecare cantitate consumată dintr-un bun economic. 4. 3. STANCIU MARIETA 1. 2. ci şi raportarea lo la o trebuinţă a neproducătorului mărfii. într-o perioadă dată. Metoda cardinală care presupune că: a) orice consumator este capabil să acorde fiecărei cantităţi dintr-un bun economic o anumită utilitate. încât poate măsura precis utilitatea bunului dorit. utilitate marginală: – reprezintă utilitatea adiţională. să şi-l dorească şi să fie dispus să facă sacrificii pentru a-l cumpăra. În realitate. b) consumatorul posedă suficiente cunoştinţe. consumatorul trebuie să raporteze proprietăţile bunului respectiv la nevoile pe care le are la un moment dat. bunul pe care şi-l doreşte îi poate satisface o anumită nevoie. sistemului de nevoi. consumatorul trebuie să fie capabil să utilizeze bunul respectiv. Măsurarea utilităţii se poate face prin două metode: 1. c) consumul poate compara utilitatea diferitelor bunuri printr-o metodă precisă putând efectua un calcul riguros.

bun de utilitate agregată se numeşte rata marginală de substituţie a bunurilor. STANCIU MARIETA De aceea. se consideră că oamenii acţionează pe piaţă conform metodei ordinale de măsurare a utilităţii. cumpărând mai întâi produsele de strictă necesitate. calitatea produsului exprimă gradul în care utilitatea produsului satisface trebuinţa socială. fiind produsul sau efectul acestora. dr. În timp ce utilitatea economică exprimă totalitatea proprietăţilor unui produs de a satisface anumite necesităţi. apoi pe cele de lux. 35 din 95 . Metoda ordinală presupune aşezarea preferinţelor şi nevoilor într-o anumită ordine. 2. univ. Cantitatea dintr-un bun economic la care consumatorul este dispus să renunţe în schimbul unei unităţi suplimentare dintr-un alt bun. pe care le posedă şi în măsura în care nu poate fi separată de nici una din sferele producţiei sociale. în funcţie de intensitatea şi urgenţa acestora şi achiziţionarea bunurilor în funcţie de ierarhia stabilită. păstrându-şi acelaşi nivel de satisfacţie. Utilitatea individualizează produsele în funcţie de diversele trebuinţe ale oamenilor în timp ce calitatea diferenţiază produsele de acelaşi tip. în funcţie de caracteristicile utile. Pag.Economie Politica Lect.

2. lapte etc. 36 din 95 . intermediare – aflate în diferite faze de prelucrare. Bunuri materiale care se împart în: i.) care pot fi consumate în întregime în cadrul unui proces de producţie. Utilitatea marginală – sporul de satisfacţie rezultat prin utilizarea unei unităţi suplimentare dintr-un bun în condiţiile în care consumul celorlalte bunuri este dat şi rămâne constant. primare – desprinse direct din natură. Pag. Bunurile economice se clasifică astfel: 1. de producţie (materii prime. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 4 Bunuri economice – ansamblul elementelor materiale şi al serviciilor de orice fel care pot satisface o anumită necesitate umană. bunuri indirecte. Bunuri de consum – bun tangibil produs şi ulterior cumpărat de consumator. bunuri directe. Bunuri complementare – tip de bunuri a căror utilizare este legată direct de consumul în acelaşi timp al altor bunuri (benzină – automobil). dr. fiecărei unităţi dintr-un bun o anumită utilitate. pentru a-şi satisface nevoile curente. 2. univ.Economie Politica Lect. Utilitatea ordinală – consumatorul aranjează preferinţa sa pentru anumite bunuri într-o ordine descrescătoare. 3. Utilitatea cardinală – consumatorul atribuie în funcţie de preferinţele sale. ii. finale – sunt destinate consumului final. Servicii.). energie etc. După gradul de prelucrare bunurile economice se împart în: 1. de consum personal final (pâine.

1 Sistemul factorilor de producţie 5.3 Căi de creştere a eficienţei economice 5. e) necesitatea protecţiei mediului natural. c) sporirea exigenţei pentru calitatea bunurilor. Orice factor de producţie este unitatea unor determinări cantitative şi calitative.2 Productivitatea muncii 5. oamenii acţionând: • asupra cantităţii. dr.1 Combinarea şi substituirea factorilor de producţie 5.1 Sistemul factorilor de producţie Factorii de producţie se află în proprietatea agenţilor economici. d) tendinţa de scumpire a unor factori.Economie Politica Lect.1. precum şi datorită modificărilor pe care le cunoaşte activitatea umană (economică în primul rând).3 Eficienţa utilizării factorilor de producţie 5.1 Caracterizarea generală a factorilor de producţie Factorii de producţie pot fi definiţi ca fiind ansamblul condiţiilor necesare şi suficiente ca orice proces de producţie să se poată desfăşura conform scopului său predominant.3.1. fiecare având un conţinut omogen dar diferit de al celorlalte: Pag.2 Neofactorii de producţie 5.1 Caracterizarea generală a factorilor de producţie 5. Preocuparea principală a agenţilor economici este economisirea şi ameliorarea calităţii factorilor de producţie.3.1. ameliorând eficienţa utilizării lor – dezvoltare intensivă. impuse în general de cauze obiective precum: a) creşterea şi diversificarea nevoilor. b) tendinţa de creştere a dificultăţilor de acces la anumiţi factori.3. Multitudinea de factori de producţie poate fi clasificată în trei mari categorii. alocate şi consumate în procesul de producere a bunurilor economice. utilizând un volum tot mai mare de factori de producţie – dezvoltare extensivă.2. 5.2 Utilizarea factorilor de producţie 5. Factorii de producţie constituie resurse atrase. • asupra calităţii acestora. FACTORII DE PRODUCŢIE ŞI UTILIZAREA LOR 5. univ. locul şi rolul lor schimbându-se în permanenţă în funcţie de evoluţia în timp şi spaţiu. 37 din 95 .1 Eficienţa economică – formele eficienţei economice 5. STANCIU MARIETA 5.

de valoare nouă iar preţul forţei de muncă îl reprezintă salariul.calitativ – se măsoară prin productivitate (randament) şi însuşirile tehnicofuncţionale şi estetice ale produselor în care se materializează. Forţa de muncă reprezintă totalitatea capacităţilor fizice şi intelectuale ale unui om. Munca este singura producătoare de avuţie. utilizarea şi perfecţionarea celorlalţi factori. Condiţia hotărâtoare ca forţa de muncă să intre în acţiune. munca va fi intelectuală. natura reprezintă totalitatea elementelor naturale preexistente oricărei activităţi: .substanţa materială naturală. oricare ar fi natura sau autorul său. . . specific umană. Pag. cu condiţia să creeze utilităţi sau să participe indirect la crearea utilităţilor. între cele două neputânduse pune semnul egalităţii.munca.factorul determinant – fără muncă nu se poate produce nimic.cantitativ – munca este măsurată prin timp şi număr de locuri de muncă. . este productivă.mediul de desfăşurare.Economie Politica Lect. . Munca a fost şi este: . munca poate fi privită sub două aspecte: . Pornind de la compoziţia fizică-intelectuală. îşi caută şi îşi construieşte mijloacele adecvate atingerii scopului propus. Munca este o îmbinare de: .efort intelectual – când este predominant. . 38 din 95 .factorul activ – prin muncă are loc combinarea. îndreptată spre un anumit scop prin care omul îşi defineşte interesul. Ceea ce face cu putinţă munca este forţă de muncă. munca se numeşte fizică. deci progresul este condiţionat de muncă.originea.MUNCA Munca este activitatea conştientă.condiţiile primordiale. . dr.efort fizic – când acesta predomină.natura (pământul). . În gândirea economică modernă sde consideră că orice muncă.NATURA În accepţiune economică.capitalul. STANCIU MARIETA . univ. Numai unirea forţei de muncă cu mijloacele de producţie creează posibilitatea desfăşurării muncii. ca munca să devină o realitate palpabilă – este existenţa mijloacelor de producţie. . . .

. Cu alte cuvinte. .este singura sursă de producere a alimentelor şi a materiilor prime de origine agrosilvică. • clima. apa. După natura sa capitalul se împarte în două categorii: . dr. în sens larg: solul – fondul funciar. 39 din 95 . . este factor de producţie originar şi ea se prezintă sub mai multe forme: • pământul – este spaţiul în care se desfăşoară activitatea economică şi cuprinde: în sens restrâns: solul. capitalul poate fi definit ca fiind ansamblul bunurilor produse prin muncă şi folosite pentru obţinerea altor bunuri şi servicii destinate vânzării. Pământul ca factor de producţie are caracter limitat şi este regenerabil. spaţiul de desfăşurare a tuturor activităţilor umane. Componentele capitalului se comportă diferit în activitatea economică. univ. Rolul economic al pământului decurge din: .se consumă. îndeplinind funcţii diverse şi clasificându-se după mai multe criterii. flora etc. . Capitalul tehnic se află în permanentă mişcare în timpul producţiei. subsolul.reprezintă principalul factor de producţie în agricultură.se înlocuiesc.. STANCIU MARIETA Natura. De aceea capitalul tehnic trebuie analizat pe cele două componente ale sale: . instalaţii. utilaje. • relieful şi apele.constituie cadrul general. . fauna. fabrici. care constituie cadrul de formare şi de existenţă a omului.este sursă de elemente nutritive.Economie Politica Lect. aerul.participă la activitate. .capital nominal – reprezintă un titlu de proprietate asupra unor valori reale ce conferă dreptul de a însuşi venitul adus de acestea. materii prime etc.componenta pasivă – capitalul circulant.capitalul real (tehnic) – este capitalul concretizat în mijloace de producţie (clădiri.restrâns – totalitatea bunurilor cu care se produc alte bunuri destinate vânzării-cumpărării şi nu satisfacerea nevoilor proprii. . cel mai important fiind modul în care: . el fiind cel care se transferă în substanţa bunului final dar şi cel care intervine pentru a face posibilă această transferare.componenta activă – capitalul fix. Pag. .larg – avuţia individului sau a societăţii. .CAPITALUL Termenul de capital desemnează în sens: .

V = valoarea iniţială a capitalului fix.participă la mai multe cicluri de producţie.) care: .participă la un singur ciclu de producţie. instalaţii.preţuri mai mici şi performanţe superioare. .performanţe tehnice superioare. STANCIU MARIETA 1. cu: . care: . Uzura fizică – reprezintă pierderea treptată a proprietăţilor tehnice a mijloacelor de muncă ca urmare a folosirii lor productive şi a acţiunii agenţilor naturali fizici. . energie etc. 2. Capitalul circulant este partea capitalului formată din bunuri (materii prime. combustibil. Apare datorită progresului tehnic şi condiţiilor pieţei care asigură bunuri similare noi. r = valoarea reziduală a capitalului fix. . care se calculează astfel: Ra = (A / Kf) x 100 Uzura morală constă în deprecierea valorică sau tehnică a capitalului fix înainte de a se produce uzura fizică completă. 5.preţuri mai scăzute.se consumă treptat (se uzează). materiale. biologici. 40 din 95 . a cărei mărime se determină ca raport între valoarea capitalului fix (Kf) şi durata normală de funcţionare (t) exprimată în ani. d = cheltuieli făcute pentru scoaterea din uz a capitalului fix. . clădiri.se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie. Pag. . Recuperarea sub formă bănească a valorii capitalului fix consumat se numeşte amortizare (A). unde: A = suma anuală a amortizării.se înlocuieşte după mai mulţi ani. detaliată formula va deveni: A = (V – r + d) / t.se consumă dintr-o dată. chimici. Capitalul fix este partea capitalului formată din bunuri ca: utilaje. t = timpul de funcţionare a capitalului (în ani). univ. .Economie Politica Lect. dr.. adică valoarea recuperată după scoaterea sa din funcţiune. Delimitarea dintre factorii de producţie clasici şi neofactorii de producţie decurge din considerente legate de natura lor intrinsecă. Raportul procentual dintre amortizare şi capitalul fix reprezintă rata amortizării. A = Kf / t.2 Neofactorii de producţie Neofactorii de producţie trebuie priviţi în cadrul larg al multiplicării şi diversificării lor. materii prime etc. dar şi de modul specific de acţiune şi geastionare a factorilor din fiecare categorie.1.

devine mai eficientă. în întregul săi. 5.progresul tehnic ce desemnează ansamblul realizărilor cunoaşterii omului prin care activitatea economică. 5. omogene. fără a fi afectată calitatea şi utilizarea factorului respectiv.tehnologiile reprezintă procedeele de combinare şi transformare a factorilor de producţie în rezultate ale producţiei. iniţiază un proces de schimbare radicală. Pag.2.informaţiile – reprezintă factorul principal al activităţii economice şi al procesului de producţie. Combinarea se poate realiza pe două laturi: a) tehnică – combinare specifică fiecărui proces de producţie. El este dependent de situaţia economică şi de concurenţa existentă pe piaţă între agenţii economici. 41 din 95 . . în cadrul unei afaceri în desfăşuare.1 Combinarea şi substituirea factorilor de producţie Combinarea factorilor de producţie reprezintă acea metodă de unire a factorilor de producţie în vederea obţinerii de noi bunuri şi servicii. cu o cantitate dată dintrun alt factor de producţie. fie că.2 Utilizarea factorilor de producţie Utilizarea raţională şi eficientă a factorilor de producţie reprezintă obiectivul şi rezultatul competenţei şi abilităţii întreprinzătorului preocupat în permanenţă să găsească acele combinaţii de factori din a căror folosire să obţină avantajos cât mai mari şi mai sigure. prin aplicarea unor reguli riguros definite. . instalaţii. STANCIU MARIETA Între cei mai importanţi neofactori care modifică substanţial conţinutul. Substituirea factorilor de producţie poate fi definită ca fiind posibilitatea de a înlocui o cantitate dată dintr-un factor de producţie. dr. materii prime şi materiale specifice domeniului. ce serveşte la reglarea procesului de producţie şi la luarea deciziilor în cadrul acestora. . b) economică – unirea tehnică a factorilor are substrat economic. în condiţiile menţinerii aceluiaşi volum al producţiei. distingem: . univ. obţinerea unui bun economic presupunând unirea resurselor de muncă ce au o anumită structură şi calificare cu maşini. Combinarea şi substituirea factorilor de producţie sunt posibile datorită: a) divizibilităţii – posibilitatea de a împărţi un factor de producţie în unităţi simple. concretizat într-un cost de producţie minim şi într-un profit maxim.abilitatea întreprinzătorului – prin întreprinzător se înţelege acel tip de subiect al activităţii economice care.Economie Politica Lect. fie că iniţiază o nouă afacere. respectiv bunului. locul şi rolul factorilor de producţie.

dr. 42 din 95 . Pag.(∆X) / (∆Y) 3) coeficientul de elasticitate a producţiei în raport cu factorii arată cu cât influenţează creşterea unui factor asupra sporului de producţie sau apare ca raport între productivitatea marginală şi productivitatea medie a factorului care se modifică. Rms = .Economie Politica Lect. care va fi înlocuit (-∆Y). ceilalţi factori de producţie rămânând constanţi. STANCIU MARIETA b) adaptabilitatea – proprietatea de asociere a unei cantităţi dintr-un factor de producţie divizibil cu una sau mai multe unităţi divizate dintr-un alt factor de producţie. Wmg = ∆Q / ∆X 2) rata marginală de substituire – raportul dintre cantitatea factorului ce urmează a fi introdus în activitatea economică (∆X) necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a altui factor. Decizia de combinare şi substituire a factorilor de producţie se întemeiază pe anumite criterii economice concretizate în parametrii de eficienţă cum sunt: 1) productivitatea marginală a unui factor de producţie (Wmg) reprezintă sporul de producţie (∆Q) obţinut ca urmare a creşterii cu o unitate a factorului dat (∆X). astfel încât producţia să rămână neschimbată sau să crească. univ.

Productivitatea reprezintă rodnicia sau randamentul cu care sunt utilizaţi factorii de producţie. univ. Modalităţile de exprimare a eficienţei economice (Ec) sunt: a) prin randamentul factorilor de producţie utilizaţi: Ec = Vr / CFp. relativ – prin rata rentabilităţii. .exprimă veniturile obţinute la unitatea de factor de producţie consumat.este forma concretă cu cea mai largă sferă de acţiune pe care o îmbracă raţionalitatea economică. STANCIU MARIETA 5. CFp = consumul de factori de producţie. Eficienţa economică se prezintă sub două forme principale: 1.Economie Politica Lect. dr.3. Pag.pune în balanţă eforturile (cheltuielile) cu veniturile (rezultatele) agentului economic. deci eficienţa economică este cu atât mai mare cu cât rezultatele obţinute sunt mai mari. calculată ca rată a profitului (Rpr) Rpr = (profit / costuri totale) x 100 2. . . . .se exprimă absolut – prin mărimea profitului obţinut.este cerinţa fundamentală care se impune în toate activităţile economice. pentru obţinerea rezultatelor: Ec = CFp / Vr . 43 din 95 . reprezentat de egalitatea dintre volumul încasărilor firmei din activitatea sa şi volumul costurilor efectuate pentru obţinerea veniturilor respective. b) prin consumul factorilor de producţie. Activitatea unui agent economic este eficientă atunci când încasările obţinute din vânzarea bunurilor pe piaţă sunt mai mari decât cheltuielile care sau făcut (încasări > cheltuieli). Eficienţa economică reprezintă maximum de bunuri economice şi valoare nouă ce se poate obţine la un moment dat cu minimum de factori de producţie utilizaţi şi consumaţi. unde Vr = venituri realizate.3 Eficienţa utilizării factorilor de producţie 5. deci Ec este cu atât mai mare cu cât consumul de factori pe unitatea de produs este mai mic permiţând sporirea ofertei de bunuri prin economisirea de factori.1 Eficienţa economică – formele eficienţei economice Eficienţa economică: .are un prag minim (punct de echilibru).exprimă consumul de factori de producţie pentru obţinerea unei unităţi de venit. Rentabilitatea – capacitatea unei activităţi economice de a aduce profit.

reflectă modul de determinare a productivităţii.3. Pag.Economie Politica Lect. Productivitatea globală . 44 din 95 . univ.) 2. Productivitatea apare sub următoarele forme: 1. . STANCIU MARIETA . fiind o expresie a combinării şi consumării tuturor factorilor de producţie. Productivitatea parţială .nivelul productivităţii (W) se calculează ca raport între producţia obţinută (Q) şi factorii implicaţi (F).2 Productivitatea muncii Productivitatea muncii reprezintă rodnicia cu care se cheltuieşte munca umană.reflectă productivitatea fiecărui factor de producţie şi reprezintă producţia obţinută cu o unitate de factor de producţie consumată (capital. muncă etc. W=Q/F 5.măsoară performanţa şi eficacitatea factorilor de producţie. dr.

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

3. Productivitatea medie

4. Productivitatea marginală

- Reprezintă raportul dintre producţie şi factorul muncă; - eficienţa cu care este folosită o unitate din factorii de producţie într-o perioadă determinată de timp. - Reprezintă sporul de producţie obţinut cu o unitate suplimentară dintr-un factor de producţie, ceilalţi rămânând constanţi.

Nivelul productivităţii muncii exprimă cantitatea de produse (Q) obţinută întro unitate de timp (t) sau consumul de muncă necesar obţinerii unei unităţi de produs. Wm = Q / t, sau Wm = t / Q Cantitatea de muncă utilizată se poate exprima nu numai prin unităţi de timp, ci şi prin număr de lucrători. Dinamica productivităţii muncii exprimă creşterea ei în timp şi se calculează sub forma indicelui de creştere a productivităţii muncii, exprimându-se procentual. IWm = (Wm1 / Wm0) x 100, unde: Wm1 = nivelul productivităţii muncii din perioada curentă; Wm0 = nivelul productivităţii muncii din perioada anterioară, de bază. Asupra nivelului şi dinamixcii productivităţii muncii influenţează următorii factori: - factori tehnici: • gradul de înzestrare tehnică, • tehnologia existentă în producţie, • nivelul atins de cercetarea ştiinţifică etc.; - factori economici: • organizarea producţiei şi a muncii, • nivelul calificării lucrătorilor, • cointeresarea materială etc.; - factori sociali: • nivelul de trai, • condiţiile de muncă, • responsabilitate etc.; - factori educaţionali: • pregătirea şcolară şi profesională, • nivelul de cultură; - factori psihologici: • grad de adaptabilitate la disciplina muncii; • satisfacţia adusă de muncă; • climatul relaţiilor cu ceilalţi lucrători; • tradiţii, obiceiuri, religie etc.;
Pag. 45 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

- factori structurali: • evoluţia structurii producţiei, a structurii de ramuri tehnice etc; - factori naturali: • condiţii de climă, fertilitate; • accesibilitatea resurselor naturale etc. - factori ce decurg din gradul de integrare a economiei naţionale în economia mondială: • tipuri de specializare tehnică şi economică; • gradul de competitivitate a produselor naţionale pe piaţa mondială etc. Căile de sporire a productivităţii muncii sunt următoarele: - promovarea tehnologiilor noi; - buna organizare şi conducere a activităţii economice; - climatul social adecvat al muncii; - competenţa profesională a factorului uman; - realizarea motivaţiei economice a participanţilor la producţie. Nevoile nelimitate şi în continuă diversificare, pe de o parte, şi resursele rare, limitate pe de altă parte, impun creşterea productivităţii muncii pe această bază putându-se obţine: - bunuri economice mai multe cu cheltuieli mai puţine; - costuri mai mici pe unitatea de produs; - valoare nou-creată mai mare pe unitatea de factor utilizat şi consumat; - preţuri şi tarife stabile eventual mai mici; - PIB pe total şi pe locuitor în creştere constantă şi apreciabilă; - investiţii nete mai mari, creşterea economică şi a gradului de ocupare a forţei de muncă; - creşterea salariilor, nivelul superior al productivităţii muncii făcând posibilă sporirea acestora; - costuri naţionale egale sau mici decât cele străine; - nivel de trai şi calitate a vieţii mai bune şi mai apropiate de cele ale ţărilor dezvoltate. 5.3.3 Căi de creştere a eficienţei economice Aprecierea eficienţei economice a unei activităţi presupune luarea în considerare a implicaţiilor economice şi sociale ale acesteia. O activitate economică este eficientă nu numai atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, ci pentru societate are eficienţă reală dacă se desfăşoară în condiţii de compatibilitate cu mediul natural, evitând degradarea acestuia. Creşterea eficienţei economice presupune: - competiţia liberă şi loială dintre agenţii economici; - cunoaşterea cererii pe piaţă şi anticiparea ei; - promovarea tehnologiilor moderne; - alegerea şi utilizarea celor mai bune metode de management şi gestiune.
Pag. 46 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

Evoluţia eficienţei economice reflectă raportul dintre echilibru şi dezechilibru în economie.

Pag. 47 din 95

a producţiei şi desfacerii de utilaje. Indicele costului vieţii reflectă modificarea medie a preţurilor bunurilor materiale şi a tarifelor la serviciile folosite de către populaţie. se recuperează din preţul de vânzare a producţiei şi se concretizează în fondul de amortizare. Capitalul uman – stocul de experienţă şi de cunoştinţe acumulat de om. Capitalul productiv – reprezintă suma bunurilor economice acumulate. care reprezintă pentru posesor un venit potenţial viitor. ca urmare a folosirii lui în cadrul procesului de producţie şi drept consecinţă a acţiunii agenţilor naturali. univ. 48 din 95 . de a presta anumite servicii: – reprezintă raportul dintre o cantitate de producţie şi munca cheltuită pentru obţinerea ei. a bunurilor imobile. sporirea randamentului factorilor primari de producţie sau duce la simplificarea muncii. ce corespunde deprecierii fizice şi băneşti în urma uzurii fizice şi morale în procesul de producţie. Amortizare – parte din preţul unui bun material considerat capital fix. dr. Uzură fizică – pierderea treptată a proprietăţilor tehnice de exploatare a capitalului fix. alături de muncă şi pământ. în timp. fiind necesară înlocuirea acestora cu altele superioare din punct de vedere calitativ. eterogene şi reproductibile. Randament – termen ce reflectă rata rentabilităţii unei investiţii realizate de o firmă sau de întreprindere. echipamente. Uzură – deteriorarea fizică şi morală. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 5 Capital – unul dintre cei trei factori de producţie. Amortizarea este o cheltuială inclusă în costurile fixe. astfel încât să fie menţinut un anumit standard de viaţă. Uzură morală – sau involuntară – reprezintă pierderile de capital fix datorate progresului tehnic. Pag. o formă a capacităţii de muncă de a crea într-o perioadă de timp un anumi volum de bunuri. Productivitatea muncii: – reprezintă forţa productivă a muncii. Eficienţa economică reprezintă maximum de bunuri economice şi valoare nouă ce se poate obţine la un moment dat cu minimum de factori de producţie utilizaţi şi consumaţi. maşini şi tehnologii mai performante.Economie Politica Lect. reînnoirea şi creşterea capitalului fix. a căror utilizare face posibilă reîntoarcerea lor în procesul de producţie. suma recuperată fiind folosită pentru modernizarea. Este utilizat de către economişti pentru a stabili necesarul de bani pe cap de locuitor.

Structura costurilor – evidenţiază elementele componente ale acestora. COSTURILE DE PRODUCŢIE 6. Costul de producţie numit şi preţ de cost. Caracterizarea costurilor la bază doi parametri: 1. 49 din 95 . În funcţie de natura economică a cheltuielilor structura costului cuprinde următoarele elemente: a) cheltuieli cu factorii materiali de producţie care mai sunt denumite costuri materiale care reprezintă expresia bănească a consumurilor de capital fix şi circulant. agenţii economici fac cheltuieli cu factorii de producţie care se regăsesc în preţurile rezultatelor obţinute. Mărimea (nivelul) costului se determină prin însumarea mărimii absolute a cheltuielilor din care este alcătuit.pe întreaga producţie realizată.pe unitatea de produs. iluminatul etc. dr. o totalitatea costurilor cu manopera. . pe care producătorii le efectuează pentru producerea şi vânzarea de bunuri materiale sau pentru prestarea de servicii. b) cheltuieli cu forţa de muncă care sunt denumite costuri ale forţei de muncă şi care au în vedere eforturile făcute de întreprindere cu plata salariilor. c) cheltuieli de regie – cheltuielile cu chiriile. • preţul de cost reprezintă totalitatea cheltuielilor fabricantului pentru a produce bunurile economice pe care le vinde sau. stă la baza deciziei întreprinzătorului pentru producţia şi oferta anumitor bunuri materiale sau servicii. STANCIU MARIETA 6. reprezintă o problematică importantă la nivel microeconomic şi care în condiţiile economiei de piaţă. 2. încălzitul. CAS-ul.Economie Politica Lect. contribuţiile la fondul de şomaj. ponderea pe care o ocupă fiecare element în totalul cheltuielilor. materialele şi regia pentru a produce ceva sau.1 Conţinutul costului de producţie Pentru a obţine bunuri economice şi servicii. şi se determină: . precum şi tendinţele manifestate în evoluţia fiecărei categorii de cheltuieli. 6. univ. Costul de producţie poate fi definit ca fiind: • totalitatea cheltuielilor corespunzătoare consumului de factori de producţie.2 Mărimea şi tipologia costurilor Pag. o suma cheltuielilor necesare obţinerii unui volum de producţie.

.Economie Politica Lect.cunoaşterea reală a consumurilor de resurse materiale. s-au constituit mai multe tipologii ale costurilor. Costul global (total) reprezintă ansamblul costurilor corespunzătoare unui volum de producţie dat.3 Comportamentul întreprinzătorului şi reducerea costului de producţie Pag.evidenţa şi controlul consumurilor factorilor de producţie.stabilirea preţului de vânzare a bunului pe piaţă. STANCIU MARIETA În decursul dezvoltării gândirii economice. b. combustibil). . Cunoaşterea funcţiilor îndeplinite de cost poate influenţa opţiunea nivelului şi dinamicii sale. totale şi medii. costul fix – reprezintă cheltuiala care este relativ independentă de modificarea volumului producţiei şi care este suportată în orice condiţii de o firmă (clădiri.reprezintă sporul de cost necesar obţinerii unei unităţi suplimentare de produs. Costul mediu (unitar) reprezintă costul pe unitatea de produs sau pe unitatea de efect util. financiare şi umane pentru întreaga producţie şi pentru fiecare produs în parte. 2. . invers. Costul marginal: . costul variabil mediu – se determină raportând costul variabil total la cantitatea de produse. costul total mediu – se determină prin raportarea costului total la cantitatea de produse. astfel: . şi este format din: a.calcularea indicatorilor de eficienţă. dr.Frois.. 1. .influenţarea nivelului rentabilităţii (profitului). crescând atunci când producţia obţinută se micşorează. materiale. . El poate fi: a.A. 50 din 95 . c. 3. univ. nivelul producţiei păstrându-se la acelaşi sau crescând.evoluţia sa depinde de costurile variabile. Nivelul şi dinamica costului de producţie relevă gradul de eficienţă al activităţii unei firme. care reprezintă costul unei unităţi din producţie. . costul total – generat de consumurile aferente întregii producţii. dobânzi). cu atât eficienţa este mai mare. Nivelul costurilor de producţie reprezintă mărimea absolută a cheltuielilor efectuate pentru realizarea producţiei. cu cât costurile sunt mai mici. 6. este suma costurilor fixe şi variabile. iar profitul sporeşte. dar ne vom opri la tipologia propusă de G. asigurări. c.se determină raportând creşterea costului total la creşterea producţiei. costul variabil – reprezintă cheltuiala care variază în funcţie de cantitatea de produse obţinute (materii prime. cost fix mediu – costul devine variabil scăzând pe măsură ce creşte cantitatea de produse sau. b.

univ. ceea ce înseamnă că producătorul urmăreşte ca la un cost de producţie total dat să maximizeze producţia obţinută. 51 din 95 . Asigurarea optimului producătorului necesită ca însăşi relaţia dintre productivitate şi costuri să fie abordată pe termen lung. Reducerea costului de producţie implică raţionalitatea în orientarea şi mobilizarea eforturilor.costurile mici înseamnă preţuri de vânzare mai mici.Economie Politica Lect. dacă preţul de vânzare va fi mai mic decât costul de producţie atunci când firma va înregistra pierderi. Pe termen lung se disting trei tipuri de comportament ale întreprinzătorului.costuri mai mici înseamnă o ofertă mai mare şi deci un profit mai ridicat. c) schimbarea dimensiunii producţiei cu substituire de factori. . Acest lucru este determinat de: . 6) scăderea cheltuielilor administrative.o firmă cu costuri mici. Pag. 8) economii la cheltuielile de dezvoltare. prin creşterea mai rapidă a productivităţii faţă de salarii. pentru a dobândi un câştig cât mai mare. . 3) reducerea (economisirea) consumului de materii prime şi materiale. modificând raportul capital / muncă. 2) reducerea stocurilor. reprezintă un concurent important pe piaţă crescând competitivitatea produselor. c) preţurile de vânzare ale bunului respectiv. dr. o componentă esenţială a calculului economic reprezentând-o optimul producătorului. dimpotrivă. 5) micşorarea cheltuielilor de exploatare a utilajelor. STANCIU MARIETA Fiecare agent economic este interesat să obţină producţia cu costuri cât mai mici. 4) reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs. a) alegerea optimală pentru un volum de comportament ale întreprinzătorului obţinută cu minimum de cheltuieli totale de producţie. ceea ce sporeşte numărul cumpărătorilor. b) costul întreprinderii cu cea mai bună poziţie competitivă în domeniu. 7) reducerea cheltuielilor de desfacere şi publicitate. accesibile. Principalele căi de reducere a costurilor sunt: 1) cumpărarea factorilor de producţie cu preţuri cât mai mici. să asigure un spor de utilitate. Reducerea costurilor nu reprezintă un scop în sine şi nu trebuie să aibă efecte negative asupra calităţii produselor ci. Stabilirea nivelului normal al costurilor se face în raport cu: a) nivelul cel mai scăzut realizat de întreprindere până atunci. adică să producă cât mai mult posibil. .resursele au un caracter limitat şi trebuie folosite în mod raţional. producătorul putând modifica dimensiunea producţiei prin variaţii ale factorilor de producţie – muncă şi capital – în aceeaşi proporţie. Nivelul costului este nivelul minim până la care poate coborî preţul de vânzare al unui bun economic. b) schimbarea dimensiunii producţiei fără să se recurgă la substituire de factori.

3. iar produsul mediu. după ce a cunoscut o creştere. Are următoarele faze: 1. Economiştii consideră că punctul de maximă importanţă îl constituie venitul consumatorului. dr. trendul produsului mediu fiind crescător. care influenţează direct cantitatea de bunuri ce poate fi achiziţionată. începe. Comportamentul consumatorului – reprezintă o teorie iniţiată în secolul XIX care. randament descrescător – produsul marginal are trend descrescător. 2. a suferit transformări importante. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 6 Legea randamentelor neproporţionale reprezintă relaţia dintre trendul rezultatelor producţiei şi utilizarea unei activităţi suplimentare dintr-un factor de producţie variabil.Economie Politica Lect. faza de ineficienţă – produsul marginal are valoare negativă cu influenţe majore asupra produsului mediu. la rândul lui. chiriei etc. constituind o parte semnificativă în studiul teoriei economice moderne. randamentul crescător – produsul marginal este mai mare ca produsul mediu. 52 din 95 . materialele şi regia (costul luminii. să descrească. Comportamentul producătorului este influenţat direct de progresul tehnic şi de comportamentul consumatorului. Comportamentul producătorului – analizează acţiunile agenţilor economici producători prin prisma intereselor acestora: profituri maxime cu costuri de producţie minime. în această fază a activităţii economice. utilizarea marginală apărută în urma cumpărării unei unităţi adiţionale dintr-un bun oferea cumpărătorului o utilitate invers proporţională cu cantitatea achiziţionată din acelaşi bun. ceilalţi factori de producţie rămânând constanţi. în acest punct activitatea economică nu mai are randament. Cost de producţie (preţ de cost) – totalitatea cheltuielilor fabricantului pentru a produce bunurile economice pe care le vinde sau totalitatea costului cu manopera. univ. modificarea nivelului producţiei prin combinarea variată a factorilor de producţie sau substituirea acestora etc. continuarea ei neavând sens. La început se considera că achiziţionarea oricărui bun oferă consumatorului o satisfacţie pozitivă.) necesare pentru a produce ceva sau suma cheltuielilor necesare obţinerii unui volum de producţie. de-a lungul timpului. Pag.

.iar pe de altă parte de evoluţia preţurilor. care poate fi achiziţionată într-o anumită perioadă de timp.adică două produse satisfac nevoi similare. considerat ca maxim într-un interval de timp. b) când preţul unui bun creşte. la un preţ unitar dat. STANCIU MARIETA 7. deoarece cererea reflectă acele nevoi care se pot satisface prin intermediul pieţei. 53 din 95 . de natură economică: a. întreprindere sau instituţie pentru un anumit produs sau serviciu.agregată (totală): o însumarea tuturor cererilor individuale de pe piaţa unui produs sau serviciu într-o anumită perioadă.1 Cererea şi factorii care o influenţează Nevoile sociale existente la un moment dat se manifestă pe piaţă sub forma cererii de bunuri şi servicii dar nu trebuie confundate nevoile umane cu cererea. Prin cerere se satisface partea principală a nevoii de consum.Economie Politica Lect. astfel încât. Cererea poate fi definită ca fiind cantitatea totală dintr-o marfă la care aspiră o persoană. iar când acestea scad cererea se diminuează. Dacă preţul la unul dintre produse creşte are loc sporirea cererii la bunul substituibil. Cererea de bunuri şi servicii reprezintă cantitatea dintr-o anumită marfă pe care consumatorii sunt dispuşi să o cumpere la un anumit preţ unitar. dr. cererea este condiţionată: .între evoluţia veniturilor băneşti ale consumatorilor şi a cererii există o relaţie directă: când veniturile cresc cererea sporeşte.individuală – cererea manifestată din partea unui individ. În funcţie de cine exprimă cererea. o ansamblul cheltuielilor realizate în cadrul unei economii naţionale pentru procurarea de bunuri şi servicii. considerând calitatea mărfii ca fiind dată şi acceptată de cumpărători. . Factorii care stau la baza explicării legii generale a cererii sunt: 1. veniturile consumatorilor . univ. bunurile şi serviciile procurându-se prin intermediul pieţei. aceasta poate fi: .pe de o parte de veniturile băneşti ale agenţilor economici şi populaţiei. Pag. CEREREA 7. cantitatea cerută pentru acel bun creşte. b. Legea generală a cererii reprezintă raportul de condiţionare dintre schimbarea preţului unitar al unui bun şi modificarea cantităţii cerute: a) când preţul unui bun scade. cantitatea cerută din acel bun scade. modificarea preţurilor altor bunuri economice care pot fi: o substituibile .

care influenţează opţiunile individului manifestându-se astfel cererea stimulată. moda. iar creşterea preţului la unul din produse diminuează consumul la ambele produse.Economie Politica Lect. numărul de cumpărători – când numărul cumpărătorilor pe piaţa unui bun economic creşte. e. dr. factorii psihologici şi sociali – un rol important avându-l: relcama. care reprezintă gradul de modificare a cererii – variabilă şi dependentă – în funcţie de modificarea unui factor al cererii – variabilă independentă.. c) bunuri cu cerere inelastică (elasticitate subunitară) .proprietatea cererii de a se modifica sub acţiunea factorilor care o influenţează. televizor-energie electrică). b. d. Pag. . b) bunuri cu cerere de elasticitate unitară (Ecp=1). preferinţele cumpărătorilor pentru un anumit bun – influenţează direct evoluţia cererii. 7. univ. cererea prezentă pentru bunul respectiv va creşzte şi se reduce dacă se prevede o scădere a preţului. cererea totală pentru acel produs va creşte. utilitatea economică – între gradul de utilitate al unui bun economic şi mărimea cererii este o relaţie directă. 54 din 95 . Elasticitatea cererii apare sub influenţa preţului şi a venitului. dacă vor creşte preferinţele cumpărătorilor pentru un bun economic.2 Elasticitatea cererii şi importanţa ei Elasticitatea cererii poate fi definită ca fiind: . cererea totală la bunul respectiv creşte – este o relaţie pozitivă. la care modificarea preţului cu un anumit procent va determina modificarea cererii cu o mărime mai mare. de aceea se calculează în funcţie de preţ şi în funcţie de venit şi se măsoară cu ajutorul coeficientului de elasticitate. STANCIU MARIETA o complementare – sunt bunurile consumate împreună (benzinămaşină. de natură extraeconomică: a. previziunea privind evoluţia preţurilor şi a veniturilor – dacă se prevede o creştere a preţului unui anumit bun. c. 2.sensibilitatea cererii la modificarea preţului sau a altei condiţii a cererii. După elasticitatea cererii în raport de preţ (Ecp) există următoarele categorii de bunuri: a) bunuri cu cerere elastică (Ecp>1). mass-media etc. la care modificarea preţului cu un anumit procent determină schimbarea cu aceeaşi mărime a cantităţii cerute.(Ecp<1) – schimbarea preţului cu un anumit procent determină o modificare a cererii cu o mărime mai mică.

p1 = preţul în perioada curentă. este pozitiv deoarece atunci când veniturile cresc. cu cât este mai mare coeficientul elasticităţii cererii cu atât gradul de substituire este mai mare şi invers. Importanţa şi factorii care determină elasticitatea cererii. 55 din 95 . Coeficientul de elasticitate.V0) / V0]. în cererea pentru bunul respectiv. univ. Pag. de regulă. cei mai importanţi factori fiind cei care determină elasticitatea cererii în funcţie de preţ: 1. c) bunuri superioare (Ec/v>1) – sunt cele pentru care cererea creşte relativ mai repede în raport cu creşterea venitului. cu atât coeficientul de elasticitate în funcţie de preţ este mai mare. cererea creşte. dr. e) bunuri cu cerere perfect inelastică (Ecp= 0) – indiferent de modificarea preţului cererea pentru acel bun va rămâne constantă. unde: ∆V – variaţia venitului. între acest şi elasticitatea cererii în funcţie de preţ. V1 = venitul în perioada curentă. p0 = preţul în perioada iniţială. 2. cu cât ponderea este mai mare. consumul scade la o creştere a venitului. V0 = venitul din perioada iniţială. în general.Q0) / Q0] / [(V1 . Modificarea preţului unui anumit bun determină schimbări mai mari sau mai mici. STANCIU MARIETA d) bunuri cu cerere perfect elastică (Ecp= > ∞) – la un preţ constant cererea va creşte continuu la acel bun. Coeficientul de elasticitate în funcţie de preţ se calculează potrivit următoarei formule: Ke/p = ∆Q(%) / ∆p(%) = [∆Q/Q0 x 100] / [∆p/p0 x 100]. ponderea venitului cheltuit pentru un anumit bun în bugetul total al unei familii. gradul de substituire a bunurilor. ∆p(%)= modificarea procentuală a preţului. După elasticitatea cererii în raport de venit (Ec/v) există următoarele categorii de bunuri: a) bunuri normale (Ec/v<1) – sunt cele pentru care venitul şi cererea evoluează în aceeaşi direcţie. pozitive sau negative. unde: ∆Q(%) = modificarea procentuală a cererii.Economie Politica Lect. Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit (Kc/v) se calculează potrivit următoarei formule: Kc/v = (∆Q/Q0) / (∆V/V0) = [(Q1 . este o relaţie pozitivă. b) bunuri inferioare (Ec/v<0) – sunt cele pentru care cererea şi venitul evoluează în sensuri diferite. celelalte condiţii rămânând nemodificate.

pozitivă. bunuri de lux. STANCIU MARIETA 3. univ. Pag. 4. bunuri normale de strictă necesitate.Economie Politica Lect. dr. bunurile pot fi grupate în două categorii: i. ii. între aceasta şi mărimea coeficientului elasticităţii cererii în funcţie de preţ existând o relaţie directă. durata perioadei de timp de la modificarea preţului. gradul necesităţii de consum. 56 din 95 .

ale cererii. tinzând spre infinit.. univ. la un preţ unitar. Elasticitate: – raportul dintre modificarea relativă a unei mărimi şi modificarea relativă a altei mărimi. Cerere globală (agregată) – termen macroeconomic care desemnează ansamblul cheltuielilor realizate în cadrul unei economii naţionale pentru procurarea de bunuri şi servicii. Cerere perfect inelastică – o modificare oricât de mică a preţului produce variaţii foarte mari. Elasticitatea încrucişată a cererii .mărime care reflectă influenţa produsă de modificarea preţului unui bun asupra cererii unui alt bun. care poate fi achiziţionată într-o anumită perioadă de timp. Cerere perfect inelastică (rigidă) – o modificare a preţului nu produce nici o variaţie a cererii. – numărul de procente cu care se modifică un anumit fenomen la modificarea cu un procent a factorului de determinare.Economie Politica Lect. elasticitatea încrucişată a cererii pentru bunul A determinată de modificarea cu 1% a preţului bunului B. Spre exemplu. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 7 Cerere – cantitatea totală dintr-o marfă la care aspiră o persoană. 57 din 95 . dr. în ipoteza că celelalte variabile rămân constante. Pag.

oferta se formează în contextul unor investiţii. 2) în funcţie de caracteristicile bunurilor oferite pieţei. 58 din 95 . la un anumit preţ unitar. dr.oferta flexibilă – ca rezultat al realităţii relative a factorilor de producţie.oferta mixtă – bunurile oferite satisfac aceeaşi cerere şi pot fi substituite. iar cantitatea de bunuri este posibil să fie majorată. încălţăminte etc. .oferta complementară – când din producţia unor bunuri principale rezultă bunuri secundare. imposibil de majorat. Modificarea cantităţii oferite la acelaşi nivel al preţului este determinată de următorii factori: Pag.ofertă pe termen lung.). aceasta se poate manifesta ca: . Raporturile de cauzalitate dintre schimbarea preţului şi cantitatea oferită reprezintă conţinutul legii generale a ofertei.Economie Politica Lect. distingem: .oferta agregată. pe baza resurselor disponibile. . care impune o cantitate limitată de bunuri.ofertă individuală. . .1 Funcţia ofertei Oferta poate fi definită ca fiind: • Sensibilitatea ofertei la schimbarea preţului sau a oricăreia dintre condiţiile ofertei. • Cantitatea maximă dintr-un anumit bun sau serviciu pe care un vânzător intenţionează să o vândă pe piaţă într-o perioadă determinată de timp.reducerea preţului determină reducerea cantităţii oferite. .ofertă de bunuri independente (calculatoare. 3) în funcţie de influenţa factorilor de producţie asupra dimensiunilor ofertei: . STANCIU MARIETA 8. corespunzător acestei legi: . univ. 4) în funcţie de factorul timp: . Ca şi cererea.ofertă pe termen scurt. Factorii care stau la baza explicării legii generale a ofertei sunt următorii: 1) în funcţie de cine exprimă oferta. .ofertă instantanee.creşterea preţului determină creşterea cantităţii oferite. reflectate în mărimea şi dinamica preţului. OFERTA 8. .ofertă fixă – în cazul rarităţii absolute a factorilor de producţie.

5. STANCIU MARIETA 1. dr. 59 din 95 . evenimentele social-politice şi naturale.reducerea taxelor va determina o creştere a ofertei. 6. 2. previziunile privind evoluţia preţului – în situaţia în care anumite firme se aşteaptă ca preţul să scadă oferta de pe piaţa prezentă va creşte.Economie Politica Lect. costul producţiei – reducerea costului de producere a unui bun determină creşterea cantităţii oferite. celelalte condiţii rămânând constante. 4. Pag. preţul altor bunuri – din producţia unor bunuri principale rezultă produse secundare din a căror vânzare rezultă venituri care pot avea o pondere importantă în veniturile totale încasate. 3. numărul firmelor care produc acelaşi bun. taxele şi subsidiile . iar creşterea costului determină scăderea ofertei. univ.

veniturile totale încasate depind atât de forma elasticităţii cererii.Economie Politica Lect. Cei mai importanţi factori de care depinde elasticitatea ofertei sunt: . ∆p = variaţia preţului. cât şi de posibilităţile de adaptare a ofertei la această evoluţie. oferta depinde în mare măsură de factori obiectivi precum: 1) costul unitar al bunului – creşterea cererii pentru un anumit bun influenţează creşterea ofertei care este dependentă de nivelul costului de producţie unitar. 2) bunuri cu elasticitate unitară (E0/p=1) – modificarea preţului cu un anumit procent determină o modificare în aceeaşi măsură a cantităţii oferite. p1 = preţul în perioada curentă.2 Elasticitatea ofertei. 4) bunuri cu ofertă perfect elastică (E0/p=∞) este un caz extrem care nu există în realitate. STANCIU MARIETA 8. KE0/p= . Factorul cel mai important al modificării ofertei este preţul.∆Q(%) / ∆p(%) = . p0 = preţul în perioada iniţială. oferta se modifică cu o mărime mai mică.veniturile. 60 din 95 . Elasticitatea ofertei ca şi elasticitatea cererii au o mare importanţă în procesul decizional.p0) / p0]. în funcţie de care bunurile economice pot fi împărţite în următoarele categorii: 1) bunuri cu ofertă elastică (E0/p>1) (modificarea supraunitară)– este proprie acelor bunuri pentru care modificarea preţului cu un anumit procent determină o modificare mai mare a cantităţii oferite. când la orice modificare a preţului oferta nu se modifică. univ. Spre deosebire de cerere care este determinată în mare parte de factori subiectivi.preţurile de vânzare ale produselor. Pag.Q0) / Q0] / [(p1 . 3) bunuri cu ofertă inelastică (E0/p<1) (elasticitate subunitară)– când preţul se modifică cu o anumită mărime. Importanţa cunoaşterii ofertei şi elasticităţii ei Pe piaţă oferta nu este decât în cazuri rare inflexibilă. Modificarea ofertei în funcţie de factorii care o determină se numeşte elasticitate. deoarece în funcţie de evoluţia preţului de pe piaţa fiecărui bun. . 2) posibilităţile de stocare a bunurilor şi costul stocării acestora – elasticitatea ofertei în funcţie de preţ creşte dacă produsul poate fi stocat şi scade în condiţiile unor posibilităţi reduse de stocare. Corelaţia dintre variaţia ofertei unui bun şi evoluţia preţului se exprimă prin coeficientul de elasticitate al ofertei în funcţie de preţ. 5) bunuri cu ofertă perfect inelastică (E0/p=0) – este un alt extrem.[(∆Q /Q0) / (∆p /p0)] = . când celelalte condiţii sunt constante. tendinţa ei fiind de a se modifica în funcţie de preţ.[(Q1 . dr.

evenimente social-politice (care este o relaţie directă). perioada îndelungată – imprimă mişcarea simultană a cererii. dr. perioada pieţei – cu o durată foarte scurtă de la modificarea preţului. condiţiile naturale (relaţie directă). ofertei şi preţului. perioada scurtă – imprimă ofertei un caracter reativ inelastic. STANCIU MARIETA 3) 4) 5) 6) durata perioadei de la modificarea preţului în funcţie de care distingem: a. c. univ.Economie Politica Lect. b. numărul de ofertanţi (relaţie directă). 61 din 95 . Pag.

Pag. dr. pe baza resurselor disponibile. Ofertă fixă – specifică situaţiei în care raritatea absolută a factorilor impune o cantitate limitată de bunuri imposibil de majorat. în condiţiile în care se obţine acelaşi volum al producţiei. Elasticitatea ofertei – modificarea ofertei în funcţie de factorii care o determină – veniturile şi preţurile. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 8 Izocuantă – ansamblul combinaţiilor posibile dintre doi sau mai mulţi factori de producţie care se substituie între ei. . univ. la un anumit preţ. 62 din 95 .Economie Politica Lect. Ofertă globală (agregată) – termen macroeconomic care reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor livrate pe piaţă de către agenţii economici în cadrul unei economii naţionale. Ofertă – cantitatea maximă dintr-un bun pe care un vânzător doreşte să o comercializeze într-o anumită perioadă de timp. Ofertă flexibilă – se constituie atunci când raritatea factorilor este doar relativă. iar cantitatea de bunuri este posibil să fie majorată.

o scăderea preţurilor de vânzare pe piaţă. neloială – bazată pe utilizarea unor practici şi metode de vânzare aflate în discordanţă cu normele şi reglementările comerciale în vigoare utilizând instrumentele extraeconomice incorecte. credite etc. astfel: o specularea unor situaţii critice (războaie. Concurenţa reprezintă rivalitatea ce se naşte pe piaţă. care sunt: o menţinerea sau reducerea costurilor şi ridicarea calităţii produselor. ilegale pentru a pătrunde pe piaţă şi a obţine avantaje suplimentare în raport cu ceilalţi concurenţi. termene de garanţie. să obţină profituri cât mai mari şi poziţii avantajoase pe piaţă. volumul şi calitatea resurselor folosite etc. STANCIU MARIETA 9. să-şi manifeste libera iniţiativă printr-o serie de acţiuni şi strategii. o puterea economică a fiecărui participant (randamentul factorilor de producţie utilizaţi. dr. să satisfacă interesele tuturor participanţilor la activitatea economică. economice. calamităţi). fiind considerată „mâna invizibilă” care îi determină pe agenţii economici: să producă şi să vândă ceea ce este cerut de consumatori în condiţiile cele mai favorabile şi la costuri cât mai reduse. o sponsorizarea unor acţiuni cu caracter social. o acordarea unor avantaje suplimentare clienţilor (servicii post-vânzare. prin vânzarea de produse dorite şi cerute de consumatori.). TIPURI DE PIEŢE ŞI MECANISMELE DE FORMARE A PREŢULUI 9. În funcţie de instrumentele luptei de concurenţă. mărimea capitalului firmei. 2. care să atragă clienţii. emisiuni radio-TV etc.1 Concurenţa – conţinut şi funcţii Concurenţa reprezintă calea de satisfacere a intereselor tuturor participanţilor la viaţa economică. crize. concurenţa poate fi: 1. univ. loială sau corectă care se desfăşoară conform reglementărilor legale prin folosirea fără discriminare de către vânzător a instrumentelor economice de luptă concurenţială. prin preţuri atractive. cultural. 63 din 95 . Pag.Economie Politica Lect. care pot fi de natură economică şi extraeconomică.). o informarea consumatorilor asupra caracteristicilor produselor proprii. între agenţii economici producători de bunuri şi servicii pentru atragerea clienţilor prin calitatea mai bună a produselor. o introducerea în fabricaţie şi lansarea pe piaţă a unor produse noi. sportiv.

imperfectă – apare în situaţia în care fie producătorii fie cumpărătorii sunt în număr mic. 3.oferă tuturor participanţilor la lupta concurenţială şanse egale de a obţine profituri convenabile. mită. circulaţiei şi consumaţiei bunurilor economice. creşterea producţiei. abil şi dezavantajându-l pe cel ce nu se adaptează exigenţelor pieţei. sacrificarea intereselor unor consumatori. producţia orientându-se spre cei care îşi permit să cumpere. În economia de piaţă. îndeplinelşte un rol important în economie. ea nu poate soluţiona de la sine problemele economiei de piaţă manifestându-se ca un proces contradictoriu: generează confruntări neloiale între competitori. univ. concurenşa prin funcţiile ei generale. stimulente acordate clienţilor etc. reducerea costurilor se poate face sacrificând calitatea produselor sau cheltuielile pentru protecţia mediului înconjurător. favorizându-l pe cel eficient. o violarea secretelor tehnologice. rol ce se reflectă în efectele ei pozitive: . 64 din 95 . menţinerea preţurilor de vânzare la un nivel real şi reducerea costurilor de producţie. Pag. nefiind luate în calcul nevoile de consum ale celor cu venituri mici. diversificarea acestuia şi ridicarea calităţii produselor. o discreditarea activităţii adversarilor sau produselor unor firme concurente. o trafic de influenţă. şantaj. cumpărătorul având o mare libertate de alegere. dr. Concurenţa poate genera şi apariţia unor efecte negative. creativitatea. întreţine interesul pentru creşterea eficienţei economice determinând întreprinzătorii să promoveze progresul tehnic. perfectă – când se exercită între un număr teoretic nelimitat de producători şi consumatori. comerciale şi bancare ale firmelor concurente. stimulând progresul economic. ceea ce reduce posibilitatea satisfacerii intereselor lor. STANCIU MARIETA o crearea de situaţii artificiale pe piaţa diferitelor bunuri folosite în scopuri speculative.Economie Politica Lect. determină satisfacerea mai bună a nevoilor de consum ale populaţiei. stimulându-le iniţiativa. o evaziune fiscală. prin intermediul pieţei şi al pârghiilor economice ale acesteia se pune în mişcare întregul sistem de legături dintre agenţii economici impunând acestora şi consumatorilor legile obiective ale producţiei. 4. o presiuni morale uneori chiar politice asupra firmelor concurente. distribuţiei.

în calitatea lor de producători şi consumatori.Economie Politica Lect. despre preţurile cerute sau propuse pentru încheierea tranzacţiilor. având următoarele semnificaţii: dinamica pieţei reflectă schimbările care se produc în sistemul trebuinţelor economice ale societăţii orientând activităţile de producere a bunurilor şi serviciilor. indiferent de locul unde se desfăşoară. mecanismele şi legităţile ei Economia de schimb constituie baza apariţiei. Există două funcţii esenţiale pe care piaţa le îndeplineşte şi care sunt absolut necesare pentru reproductibilitatea sistemului economic: 1. Pag. STANCIU MARIETA 9. care schimbă între ei bunuri sau servicii. Noţiunea de piaţă reflectă o realitate foarte complexă şi nuanţată în timp şi spaţiu. În accepţiunea ei economică. materiale. 65 din 95 . piaţa. jocul liber al cererii şi ofertei determină modul în care agenţii economici îşi procură şi utilizează resursele naturale. univ. piaţa este locul de întâlnire al agenţilor economici. Piaţa poate fi înţeleasă în accepţiunea ei spaţială şi economică.1 Piaţa: conţinut şi funcţii Piaţa poate fi definită ca fiind: locul de întâlnire a ofertei vânzătorilor cu cererea cumpărătorilor asociate cu capacitatea de cumpărare a mărfurilor oferite şi convenabile pentru ei. existenţei şi funcţionării pieţei care a avut o evoluţie continuă. dintre producţie şi consum atât la nivel microeconomic cât şi macroeconomic. dr. gama de acţiuni prin care cumpărătorii şi vânzătorii intră în contact şi schimbă bunuri şi servicii. Piaţa asigură contactul permanent dintre producătorii şi consumatorii de mărfuri. Piaţa are rolul de sistem de comunicaţie a informaţiilor necesare agenţilor economici. În accepţiunea ei spaţială. neexistând o definiţie unanim acceptată a acesteia. sistemul propriu de pârgii economice creat de piaţă duce la reglarea acesteia şi a economiei naţionale în ansamblu. deciziile lor să interacţioneze.2. 2. susţine Michel Didier. care se informează reciproc despre ceea ce au sau doresc să cumpere. ea devenind instituţia care mediază aceste legături. apare ca o adevărată reţea de comunicaţii între vânzători şi cumpărători. dintre ofertă şi cerere. vânzători şi cumpărători. care permite agenţilor economici să se confrunte liber pe piaţă. Funcţionarea corectă a pieţei nu se poate realiza decât în economia concurenţială.2 Piaţa. 9. financiare şi umane în cadrul pieţei.

piaţa bunurilor eterogene – diversificate. b. piaţa pământului. piaţa satisfactorilor – a bunurilor sau serviciilor destinate consumului final. piaţa prodfactorilor – care cuprinde: piaţa muncii. indivizibilă. piaţa de marketing. univ. după un termen convenit în momentul încheierii acesteia. După momentul încheierii şi finalizării tranzacţiilor se disting: a. piaţa fictivă – se tranzacţionează titlurile de proprietate asupra bunurilor (bursa de mărfuri şi bursa de valori mobiliare). piaţa financiar-valutară– care cuprinde: piaţa financiară. 4. După natura economică a bunurilor care constituie obiectul tranzacţiilor: a. c. piaţe zonale (regionale). c. piaţa reală – se tranzacţionează bunurile reale existente pe piaţă în momentul tranzacţiei. d. dr. 2. După gradul de diversificare a bunurilor tranzacţionate se cunosc: a. STANCIU MARIETA Piaţa contemporană se prezintă ca o realitate complexă. b. piaţa resurselor naturale. După mărimea spaţiului în care se desfăşoară schimburile economice: a. piaţa disponibilă – să livreze la dorinţa consumatorului. piaţa capitalului. formată dintr-un sistem de pieţe distincte. piaţa serviciilor manageriale. piaţa monetară. După modul în care se realizează raportul cerere-ofertă se cunosc: a. Pag. piaţa schimburilor valutare. piaţa la vedere – tranzacţia se încheie şi se finalizează în acelaşi moment. pieţe naţionale. piaţa mondială – ca piaţă unică. 5. Clasificarea formelor de piaţă se poate realiza după criterii diferite: 1.Economie Politica Lect. piaţa vânzătorului – specifică stării de absorbţie. b. pieţe locale. piaţa bunurilor omogene – uniforme. După existenţa sau inexistenţa obiectelor tranzacţionate distingem: a. piaţa la termen – tranzacţia se finalizează ulterior. c. b. piaţa informaţiei. când cererea este mai mare decât oferta. dar interdependente. piaţa creaţiei tehnice. 66 din 95 . b. 3. 6.

piaţa cu concurenţă perfectă (pură). piaţa cu concurenţă de oligopol. piaţa cu concurenţă imperfectă. După tipul de concurenţă distingem: a. 7. care cuprinde: piaţa cu concurenţă de monopol. 4) gradul de cunoaştere a mediului economic de către agenţii participanţi la piaţă. fluiditate. piaţa cu concurenţă monopolistică. veniturile de care dispune. Considerat ca o variabilă independentă. rezultă că aceasta se manifestă ca un ansamblu de pieţe interdependente care formează sistemul de pieţe. piaţa cumpărătorului – specifică stării de presiune. piaţa ca mecanism care reglează economia.Economie Politica Lect.2. univ. 3) puterea economică a participanţilor utilizându-se termenii de: • atomicitate – subiecţii pieţei au putere şi importanţă economică apropiate. 3. preţul va fi influenţat de: utilitatea economoică pe care consumatorul o atribuie unui bun. 67 din 95 . 9. b. • molecularitate – participanţii sunt mezoagenţi economici cu puteri economice diferite. Nivelul şi dinamica cererii şi ofertei pot determina modificări ale preţurilor de piaţă astfel: Din partea cererii. Preţul este determinat de piaţă şi reprezintă suma de bani pe care o primeşte vânzătorul unui bun economic de la cumpărătorul acestuia. când oferta este mai mare decât cererea. caracterizat prin: 1) gradul de diversificare a obiectului vânzării-cumpărării distingându-se: • bunuri omogene. mobilitate. preferinţele sale. preţul exprimă cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru cumpărarea unor bunuri materiale şi servicii în cadrul tranzacţiilor bilaterale de piaţă. iniţiativele subiecţilor participanţi la piaţă. piaţa cu concurenţă de oligopson (monopson). 5) caracteristicile comportamentului de piaţă al agenţilor economici. Pag. piaţa tuturor bunurilor şi serviciilor. reflectate în atributele de libertate.2 Preţul şi echilibrul pieţei În sens general. dr. piaţa fiecărui bun şi serviciu. STANCIU MARIETA b. 2) numărul subiecţilor participanţi. • bunuri eterogene. creşterea sau scăderea preţului determină modificarea cererii şi ofertei. în sens invers una faţă de cealaltă. 2. Din tripla definire a pieţei: 1.

când cererea este mai mică decât oferta. preţul scade stimulând cererea consumatorilor să crească pentru a se apropia sau egaliza cu bunul respectiv. univ. în anumite cazuri. numărul firmelor concurente pe piaţă. reducând cererea la nivelul scăzut al ofertei. Atunci când cererea pentru un produs este mai mare decât oferta. trăsături care îşi au sursă primară în teoria factorilor de producţie. Din partea ofertei. când cererea şi oferta acestuia se egalizează la nivelul celui mai mare volum de vânzări şi cumpărări pe piaţă. şi invers. STANCIU MARIETA preţul aceluiaşi obiect pe alte pieţe. Cunoscut şi sub denumirea de preţ de piaţă. Agenţii economici tind spre acest preţ de echilibru.Economie Politica Lect. acestea ar tinde să echilibreze cererea şi oferta totală. şi invers. Creşterea sau diminuarea preţului de echilibru duce. 3) preţuri mixte – care se formează prin împletirea mecanismului pieţei cu intervenţia statului sau a firmelor care. costul stocării produselor. la scăderea cantităţii vândute. domină segmente mari ale pieţei. 2) preţuri administrate – care sunt impuse de firme mari. dominate pe piaţă sau controlate de stat. se întâlnesc trei categorii de preţuri: 1) preţuri libere – care se formează în condiţii de concurenţă deschisă. preţul aceluiaşi produs pe alte pieţe. formându-se astfel preţul de echilibru. cererea şi oferta tind să se echilibreze. 68 din 95 . În practica economică. stimulând cererea să crească la nivelul ofertei existente. Pag. pe măsură ce se apropie mai mult de el: riscurile lor se diminuează şi dispar. Experienţa istorică reliefează existenţa unor trăsături general-valabile ale formării şi funcţionării preţurilor. ea va duce la scumpirea produsului. la intersecţia cererii cu oferta. nivelul impozitelor şi al taxelor. preţul va fi influenţat de: costul producţiei. dr. creşte gradul de reuşită în acţiunile lor. Atunci când oferta de mai mare decât cererea la un bun economic va determina scăderea preţului. dacă oferta este mai mică decât cererea. formându-se pe baza forţelor pieţei. preţul bunului respectiv creşte ceea ce va determina reducerea cererii şi apropierea ei de ofertă. la acel punct de echilibru la care curba cererii intersectează curba ofertei. deoarece el este un punct de atracţie. unde preţurile s-ar forma liber. preţul unor mărfuri similare (bunuri substituibile). Pe o piaţă cu concurenţă perfectă. Preţul de echilibru poate fi definit ca fiind preţul la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un bun economic este cea mai mare. el reprezintă acel preţ la care produsele şi serviciile vor fi efectiv schimbate pentru bani. prin puterea lor economică.

69 din 95 . dr. este unic pentru fiecare bun economic.Economie Politica Lect. veniturile şi comportamentul consumatorului. la un moment dat. 6. preţurile altor bunuri economice. rezultă că starea de echilibru şi preţul de echilibru nu pot fi atinse. creşterea sau scăderea lui depind de evoluţia raportului cerere-ofertă. deoarece mărimea sa. 2. Caracteristicile esenţiale ale preţului de echilibru sunt: 1. prin jocul liber al forţelor pieţei (cererea şi oferta). 4. decât ca tendinţă. STANCIU MARIETA De aceea preţul de echilibru este căutat frecvent de toţi participanţii la actele de schimb pe piaţă. apare spontan pe piaţă. Pag. 3. Deoarece aceste condiţii nu pot fi realizate pe piaţa reală. evoluţia cererii şi ofertei etc. Preţul de echilibru se poate stabili: la un nivel înalt. când cresc veniturile cumpărătorilor. este un preţ dinamic. depinde de: costurile de producţie. prin egalizarea acestor forţe ale pieţei la acel nivel la care vânzările sunt maxime. reglează raportul cerere-ofertă. asigură un echilibru dinamic al pieţei. selecţionează agenţii economici eliminându-i pe cei necompetitivi fiind un punct de atracţie ce le permite să-şi atingă scopurile. când agenţii economici produc cu costuri mai mici. la un nivel scăzut. 5. univ.

de la modelul ideal către formele concrete ale acesteia. Caracteristicile esenţiale ale preţului de echilibru sunt: 1. iar în acest caz vom spune că cererea şi oferta sunt fluide. orice agent economic putându-i procura oricând. ele sunt rigide. prin jocul liber al forţelor pieţei. adică există o informare perfectă a tuturor vânzătorilor şi cumpărătorilor privind situaţia pieţei. 5. este o mărime dată. preţul de piaţă al bunului respectiv nu va putea fi influenţat nici de producător şi nici de consumator. iar dacă o caracteristică nu este satisfăcută vom vorbi de piaţă cu concurenţă imperfectă. 3. la acelaşi preţ al pieţei. iar cumpărătorii achiziţionează tot ce doresc la preţul pieţei.Economie Politica Lect. Existenţa pieţei cu concurenţă perfectă este exclusiv teoretică. 2. 4. univ. Se pot întruni trei din cele cinci caracteristici: atomicitatea. atomicitatea participanţilor. 70 din 95 . transparenţa perfectă a pieţei. care se găsesc liber şi nelimitat. Pag. fără a-l putea influenţa. 2. Piaţa cu concurenţă perfectă sau „pură” se caracterizează prin: 1. în cantităţile de care are nevoie. nu poate fi ales în mod liber de producători sau consumatori. pe care nu îl pot influenţa după voinţa lor. cumpărătorii să poată achiziţiona ceea ce îşi doresc. fără ca acest preţ să poată fi influenţat de vreunul dintre ei. transparenţa. iar când particularităţile respective nu se întrunesc. adică existenţa a numeroşi cumpărători şi vânzători. dr. ea reprezentând o ipoteză de lucru şi un punct obligatoriu de trecere al analizei economice. produsele şi serviciile oferite spre vânzare sunt relativ omogene. iar pe de altă parte. 3. nu există nici un fel de restricţii privind pătrunderea pe piaţă a celor care doresc acest lucru. deoarece în practică nu se pot întruni simultan toate cele cinci caracteristici. Concurenţa perfectă sau „pură” presupune un raport de piaţă în care: pe de o parte. intrarea-ieşirea liberă pe piaţă.3 Piaţa cu concurenţă perfectă şi formarea preţului de echilibru Piaţa cu concurenţă perfectă este cazul care nu se regăseşte cel mai frecvent în realitate. mobilitatea factorilor de producţie. toţi vânzătorii să-şi vândă producţia iar mărfurile să fie oferite la preţul pieţei. STANCIU MARIETA 9. având putere economică mică şi sensibil egală. se formează în mod spontan. vânzătorii îşi pot desface toată producţia.

frustrarea consumatorului. echilibrul pieţei nu înseamnă imobilitatea forţelor libere. există o mobilitate redusă a unor factori de producţie. 3. 5. folosit în analizeze teoretice. nici consumatorii nu pot influenţa preţul şi nici nu pot limita concurenţa. modalităţile de combinare şi utilizare eficientă a acestora. prin pârghii economico-financiare. nivelul preţului. ceea ce face ca preţurile pieţei şi echilibrele acesteia să fie dinamice. deci. STANCIU MARIETA 4. putând face cea mai bună alegere. dr. existenţa unor vânzători puternici. produsele sunt diferenţiate real sau imaginar. univ. nici producătorii. toate schimburile economice sunt libere. 6. ci continua mişcare a acestora. cu intenţia de a obţine avantaje mari şi stabile. calitate. producătorul cunoaşte oferta totală de factori de producţie. 2. 2. unii agenţi economici (puţini la număr) pot influenţa sau controla preţul. prin acţiunile lor unilaterale. informarea agenţilor economici privind situaţia pieţei este deficitară.4 Piaţa cu concurenţă imperfectă şi mecanismul formării preţului Piaţa cu concurenţă imperfectă se manifestă în situaţiile în care agenţii economici – vânzători şi cumpărători – pot să influenţeze. Caracteristicile pieţei cu concurenţă imperfectă sunt: 1. facilităţile oferite la vânzarea produselor. există rivalităţi vizibile în relaţia cu publicul. 71 din 95 . 9.Economie Politica Lect. 7. 3. 4. dar puţini la număr şi a unor cumpărători numeroşi (oligopolul) sau a unor cumpărători puţini şi a multor vânzări (oligopsonul). 4. Pag. Nivelul preţurilor face posibilă egalizarea cantităţilor cerute cu cele oferite. există restricţii în calea celor care doresc să pătrundă pe piaţă sau într-o ramură. structură). pe fiecare piaţă numai în condiţiile în care: 1. raportul dintre cererea şi oferta de mărfuri şi. toţi participanţii pe piaţă sunt permament şi perfect informaţi privind modificările preţurilor. deoarece concurenţa perfectă rămâne doar ca model ideal. Piaţa cu concurenţă imperfectă este cea mai aproape de realitate. consumatorul cunoaşte oferta totală de pe toate pieţele (volum. putând să-şi stabilească planuri de producţie care să-i asigure maximizarea profitului.

9. Pag. Dacă numărul concurenţilor sporeşte continuu. ci şi prin: reclamă. Cu cât numărul concurenţilor este mai mic. dr. transparenţa pieţei este parţială. piaţă cu concurenţă de oligopson (monopson). univ. prin acţiunile întreprinse pot influenţa într-o oarecare măsură cererea. 72 din 95 . a corporaţiilor multinaţionale şi transnaţionale. cât şi prin serviciile prestate cumpărătorului acelui produs. Piaţa cu concurenţa monopolistică caracterizează piaţa care păstrează trăsăturile concurenţei perfect astfel: 1..1 Piaţa cu concurenţă monopolistică Piaţa cu concurenţă monopolistică reprezintă acea stare a pieţei în cadrul căreia vânzătorii şi cumpărătorii. cu atât mecanismul preţurilor se apropie de cel caracteristic concurenţei perfecte. fluctuaţiilor forţelor reale ale pieţei. există rigidităţi în mobilitatea factorilor de producţie. piaţă cu concurenţă de oligopol. Pe această bază formarea liberă a preţurilor este împiedicată de puterea de concurenţă a monopolurilor şi oligopolurilor. cu cât este mai mare o corporaţie. STANCIU MARIETA Piaţa cu concurenţă imperfectă se prezintă în numeroase forme.Economie Politica Lect. astfel încât. oferta şi preţul. 6. ca urmare a unor înţelegeri tacite între marile firme. pe o perioadă mai lungă. preţ şi substituibilitatea produselor diversificate. atomicitatea cererii şi ofertei. servicii la vânzare şi post-vânzare etc. produsele sunt diferenţiate atât prin calitate. la ele aliniindu-se celelalte firme din cadrul ramurii. cu atât ea are o putere mai mare asupra preţurilor. concurenţa se manifestă nu numai prin cantitate. ele diferenţiindu-se în primul rând. 5. iar puterea acestora de a influenţa forţele pieţei este mai mare. în funcţie de numărul şi forţa economică a agenţilor economici producători şi consumatori. 4. Au apărut astfel preţurile administrate. astfel: piaţă cu concurenţă monopolistă. design. iar capacitatea fiecărei firme de a influenţa piaţa produsului se divizează.4. 3. Preţul de echilibru al concurenţei monopolistice este mai mare decât preţul de echilibru al concurenţei perfecte şi mai mare decât costul marginal (Gilbert Abraham-Frois). se accentuează diferenţierea produselor. cu atât mecanismul preţurilor se apropie şi se aseamănă celui de monopol. care se sustrag. care îşi stabilesc propriile preţuri. 2. piaţă cu concurenţă de monopol. Preţurile marilor corporaţii devin preţuri lider (leadership-price).

servicii la vânzare şi post-vânzare). ci la produse de calităţi asemănătoare. • preţul de monopol este mai mare decât cel practicat pe pieţele cu concurenţă monopolistică şi de oligopol.4. Monopolul pur este situaţia de piaţă. 2. care fixează volumul producţiei şi preţul de vânzare. până în momentul în care produsul este realizat şi comercializat şi de alte firme. 4.Economie Politica Lect. şi un număr mare de producători. comercială. Monopolul contract (limitat) reprezintă situaţia de piaţă în care există un singur ofertant şi nu număr mic de cumpărători. STANCIU MARIETA 9. • grad scăzut de satisfacere a cererii. design. existeţa unor piedici la intrarea în ramură în special de natură tehnică. acest lucru fiind posibil atunci când produsul este vândut pe pieţe diferite. 3. care nu au o comunicare reală între ele. calitatea şi preţul produsului. concurenţa apărând nu la marcă. diferenţierea produselor (condiţii de vânzare. Monopolul temporar – situaţia de piaţă în care o întreprindere scoate la vânzare un produs nou dispunând de o poziţie privilegiată. firma impunând cantitatea. unicitate şi gigantism – piaţa este influenţată prin impunerea unor condiţii de vânzare. 5. Piaţa cu concurenţă de monopol se caracterizează prin: • oferta pentru un produs este dată de un singur producător care poate controla piaţa şi poate stabili nivelul preţului. negociază şi se confruntă un singur vânzător şi un singur cumpărător. dr. univ. • libera concurenţă este eliminată. 73 din 95 . inexistentă în fapt. financiară. 9. Monopolul de marcă – situaţia de piaţă în care o firmă produce un anumit produs care este înregistrat sub marcă proprie. Condiţiile care definesc monopolul producătorului sunt: 1.3 Piaţa cu concurenţă de oligopol Pag.2 Piaţa cu concurenţă de monopol Piaţa cu concurenţă de monopol reprezintă piaţa dominată de un singur producător deoarece produce şi vinde un bun economic pentru care nu există substituenţi. Monopolul bilateral – reflectă acea situaţie de piaţă pe care se întâlnesc. Monopsonul sau monopolul producătorului reprezintă acea situaţie de piaţă pe care se întâlneşte un cumpărător unic. piaţa fiind dominată de ofertant. imobilitatea factorilor de producţie – care prezintă fenomenul de fricţiune şi inerţie în procesul de fluidizare a cererii. în care un producător nu are concurenţă pe piaţa internă şi externă. ofertei şi preţurilor. Monopolul discriminatoriu – situaţia în care monopolistul vinde acelaşi produs la preţuri diferite. producând un bun fără înlocuitor.4. lipsa de transparenţă a pieţei – piaţa fiind supusă riscurilor şi incertitudinii.

b) oligopolurile concertate. Duopulul reprezintă piaţa dominată de doi vânzători care oferă produse similare unui număr larg de cumpărători care au o putere economică aproximativ egală. Pag. interdependenţa acţiunilor diferiţilor vânzători – preţurile produselor. maximizarea profiturilor şi interdependenţa deciziilor şi a politicilor firmelor participante. 3. fiabilitatea produsului etc. Trăsăturile pieţei cu concurenţă de oligopol: 1. Oligopolul bilateral este o formă a concurenţei imperfecte care reflectă o piaţă dominată de un număr redus de vânzători şi cumpărători. Oligopolurile pot fi: a) oligopoluri antagoniste: o oligopolul bilateral. dacă sunt mai mult de doi producători situaţia de piaţă se va numi oligopol.Economie Politica Lect. diferenţierea bunurilor şi concurenţa „în afara preţului” (publicitate. trustul. 5. cu două tipuri de acorduri: o explicite sau exprese: cartelul. 2. Pieţele oligopoliste sunt pieţele pe care se concurează un număr mic de producători: dacă sunt doi producători principali situaţia de piaţă se numeşte duopol. univ. Există trei situaţii de piaţă: 1. 74 din 95 .). care reflectă o piaţă dominată de câţiva producători-vânzători de talie mare şi un număr mare de cumpărători mici şi răzleţi. holdingul. diversificarea produselor. a mărcilor şi submărcilor de fabricaţie. STANCIU MARIETA Oligopolul reprezintă o formă a concurenţi imperfecte. gradul înalt de concentrare a capitalului şi producţiei – poate fi analizat atât la nivelul fiecărei ţări cât şi la nivel mondial. cantitatea vândută şi profitul unui producător depind de reacţiile celorlalţi producători. cucerirea şi împărţirea pieţei produsului. Caracteristicile pieţei cu concurenţă de oligopol sunt: 1. o neoficiale sau tacite. interdependenţa şi incertitudinea – preţurile sunt rigide fiind fixate de marile întreprinderi. Duopolul simetric (Cournot) sau ipoteza dublei dependenţe – este situaţia de piaţă în care există doi vânzători care nu încearcă să domine piaţa: • produsul vândut este omogen. 3. dr. 4. • preţul la care îl comercializează cei doi este identic. 2. activităţilor. obstrucţionarea pătrunderii pe piaţă a noilor concurenţi.

apare atunci când cei doi vânzători de pe piaţă doresc simultan să o domine. ci prin intermediul preţurilor. prin menţinerea la un nivel scăzut a celor din sectorul de stat. Cei doi vânzători nu vor mai lupta pe piaţă prin ajustarea producţiei ca în cazul duopolului simetric. la preţuri minime garantate şi manevrarea lor în perioada creşterii preţurilor. STANCIU MARIETA • singura variabilă de ajustare este cantitatea cât mai mare pe care o poate vinde pentru a obţine profit maxim. fie la o alianţă între vânzători. dr. fiecare dintre ei considerându-l pe celălalt satelit. univ. 9.5 Implicarea statului în formarea preţului Intervenţia statului în procesul formării şi evoluţiei preţurilor urmăreşte prevenirea sau atenuarea dificultăţilor economice şi sociale. primul vânzător îşi va ajusta oferta proprie imediat. Procesul de ajustare va continua până în punctul de echilibru în care nici unul dintre cei doi vânzători nu mai recurge la modificarea ofertei. pe care statul le foloseşte pentru: frânarea creşterii preţurilor în general. fără a putea atinge însă volumul de producţie al acestuia. 75 din 95 . Unul dintre vânzători deţine pe piaţă monopolul de ofertă.Economie Politica Lect. Dacă celălalt vânzător doreşte să intre pe piaţă cu acelaşi tip de bun. Conform ipotezei dublei dominaţii. asigurarea stabilităţii economiei şi sporirea eficienţei sale. 3. menţinerea unor tarife relativ reduse la transporturi şi alte servicii industriale. Pag. având la bază o diversitate de metode economice sau extraeconomice. 2. oferta sa trebuie să fie atât de mare încât să-i permită maximizarea profitului. care este conştient şi anticipează tot timpul mişcările celui de-al doilea vânzător. Duopolul dominant (Bowley) sau ipoteza dublei dominaţii. Duopol asimetric (Stackelberg) reprezintă situaţia în care pe piaţă există doi vânzători: • unul care domină piaţa. să obţină la rândul său profit maxim. nu poate exista nici un punct de echilibru. achiziţionarea de către stat a unor cantităţi importante de materii prime şi materiale strategice. pe piaţă. Lupta prin preţuri poate duce la falimentul unuia dintre cei doi şi la controlarea sa de către celălalt. • celălalt care nu poate face altceva decât să se adapteze în permanenţă la condiţiile pe care le impune primul. asigurarea unor preţuri avantajoase la materiile prime de bază.

respectiv a limitelor modificării lor. generează efecte pozitive asupra evoluţiei economiei naţionale. fixarea nivelului. - Pag. dr. „îngheţarea preţurilor”. Liberalizarea preţurilor. univ. trecerea de la preţurile centralizate la cele formate preponderent prin acţiunea mecanismelor pieţei. 76 din 95 .Economie Politica Lect. STANCIU MARIETA subvenţionarea preţurilor în condiţiile în care unele ramuri se confruntă cu dificultăţi financiare.

A. decizând să-şi consolideze o poziţie dominată pe piaţă. pentru a vinde ulterior altceva decât ce i s-a promis. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 9 Politici antitrust – ansamblul de reglementări legiferate în diferite ţări dezvoltate care interzic încheierea de înţelegeri monopoliste între întreprinderi. Atomicitatea pieţei – piaţa este caracterizată prin atomicitate în momentul în care ea reuneşte un număr atât de mare de ofertanţi şi de solicitanţi. care nu pot influenţa în nici un fel funcţionarea acesteia. univ. Holding – firmă care posedă acţiuni şi deţine controlul altor firme. Cartel – asociaţie de agenţi economici autonomi ce funcţionează pe aceeaşi piaţă şi care convin de comun acord asupra aspectelor legate de nivelul producţiei segmgmentele de piaţă pe care îşi desfăşoară activitatea. preţurile exercitate. atragerea consumatorului prin preţuri promoţionale. practicarea unor preţuri scăzute sub cele ale concurenţilor. asigurând managementul grupului astfel constituit. Instrumentele luptei de concurenţă sunt de natură economică – reducerea costurilor sub cele ale concurenţilor. creşterea calităţii etc. dr.U. Trustul – se manifestă ca o concentrare de capitaluri grupate sub aceeaşi conducere. S. care ar duce la diminuarea sau dispariţia liberei concurenţe. a proprietarilor de întreprinderi mici şi mijlocii ce se vedeau înlăturaţi de pe piaţă de către marile trusturi.Economie Politica Lect. Fluiditate – noţiune utilizată pentru a caracteriza situaţia în care oferta se adaptează uşor cererii. diminuarea preţurilor de vânzare. acordarea unor facilităţi clienţilor. atragerea clientului printr-o publicitate sau etichetare incorectă a produsului. sub presiunea opiniei publice. Pag. Infracţiuni economice în lupta de concurenţă: înţelegerea între vânzători în scopul împiedicării concurenţei. a elaborat o lege antitrust în 2 iulie 1890. 77 din 95 .

.din punct de vedere al finalităţii activităţii economice.este suma plătită celui ce îşi închiriază serviciile. . teorii care pot fi grupate în două categorii: 1. REMUNERAREA FACTORILOR DE PRODUCŢIE 10. .4 Renta 10. dr. salariul poate fi definit ca fiind suma de bani pe care o primeşte posesorul forţei de muncă pentru contribuţia adusă la realizarea muncii ca factor de producţie. .este o remuneraţie pentru activitatea depusă de posesorul muncii.2 Profitul 10. o componentă a costului total al bunului economic obţinut (pentru firmă).1 Salariul 10.este un venit provenit din muncă. salariul reprezintă preţul muncii. teoria dualistă. univ. care presupune vânzarea pe piaţă a bunurilor. În teoria economică există mai multe definiţii date salariului: .3 Dobânda 10. teoria monistă. S-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unei persoane care nu munceşte pentru sine. Deci. salariul este venitul celor care au contribuit. În practica economică se cunosc trei forme principale de salarizare: Pag. 2.din punct de vedere al desfăşurării activităţii economice. STANCIU MARIETA 10. prin munca depusă.este preţul plătit pentru cumpărarea mărfii – forţa de muncă. salariul este un cost. având loc pe baza analizei unor teorii privind substanţa salariului. salarium. Deci. care reprezenta suma de bani plătită soldatului roman pentru cumpărarea sării. Salariul poate fi privit din două puncte de vedere: . . de care este dependent juridic sau economic. la obţinerea rezultatelor (pentru salariaţi). Conţinutul salariului poate fi tratat în maniere diferite. ci pentru altcineva.este plată pentru închirierea serviciilor. care presupune combinarea factorilor de producţie.1 Salariul Termenul de salariu provine din limba latină. 78 din 95 . .reprezintă totalitatea veniturilor obţinute prin muncă.Economie Politica Lect.

realizându-se sub două forme: a) salariul familial – alocaţiile de stat pentru copii. Pag. Socializarea are în vedere asigurarea unui surplus de salariu. 3. dr.. univ. astfel: a) participarea directă la beneficii. Pentru îmbunătăţirea formelor de salarizare s-au conturat câteva direcţii principale de acţiune. etc. de organizare etc. Este o formă de salarizare care incită permanent lucrătorii la prestarea unor ore de muncă suplimentare. STANCIU MARIETA 1. dacă doresc să obţină un salariu mai mare. salarizarea în acord – plata salariului se realizează pe operaţii. prime şi sporuri pentru naşteri etc. b) participarea prin intermediul acţiunilor cumpărate de salariaţi de la unitatea unde îşi desfăşoară activitatea. fără a se putea preciza cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp. c) stabilirea unui procent constant din cifra de afaceri. practicându-se acolo unde poate fi măsurată munca individuală şi nu primează calitatea.colectiv . peste cel primit pentru munca depusă. . La nivelul întreprinderilor. Corectarea – vizează toate formele de salarizare concretizându-se în: a) adaptarea rapidă a salariului la dinamica preţurilor şi la inflaţie. După tariful aplicat distingem: . şi anume: 1. b) micşorarea diferenţelor dintre salariile din sectorul public.global – se realizează pe întreprindere. privat şi mixt la muncă egală.salarizare în acord progresiv sau regresiv – tariful putând să crească sau să scadă după o anumită cantitate de produse. produse. Participarea sau implicarea are în vedere admiterea salariaţilor la împărţirea beneficiilor obţinute de unitatea unde lucrează.salarizare în acord simplu – tariful rămâne constant pentru întreaga cantitate de produse. Salarizarea în regie asigură remunerarea salariaţilor în raport cu timpul lucrat. la care durata timpului de muncă pentru realizarea respectivei munci nu este arătată în mod expres.individual – este stimulativ pentru lucrători. Acordul poate fi: . fabrică etc. tehnologice.se realizează pe echipe. în funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice. d) acordarea de sporuri sau prime pentru condiţii de muncă dificile. . 2. responsabilităţi de conducere etc. 2.Economie Politica Lect. activităţi. care să se distribuie salariaţilor din beneficiu. 79 din 95 .. această formă de salarizare este folosită pentru remunerarea lucrătorilor din sectorul administrativ. c) creşterea siguranţei salariatului prin menţinerea salariului la un nivel decent. în funcţie de interesele societăţii. Salarizarea mixtă constă într-o remunerare stabilă pe unitatea de timp. Se utilizează în activităţile în care calitatea are o importanţă deosebită. 3. .

• puterea de cumpărare a banilor – relaţie directă. salariile sau promovarea pentru alte motive decât capacitatea de a practica o anumită meserie. rasiale etc. . . regionale. Pag. în ceea ce priveşte angajările. iar salariatul primeşte un salariu mai mare. mărimea lui depinzând de: situaţia economico-socială. înregistrând o tendinţă generală de creştere. .discriminarea în angajare poate favoriza un grup în raport cu altele. univ. zone. dr. în raport cu perioada anterioară.mobilitatea forţei de muncă – dacă mobilitatea este mai mare şi o parte forţei de muncă dintr-o regiune migrează în alta unde este mai bine plătită. cu ajutorul salariului nominal. Salariul real – reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate la un moment dat. raportul cerere-ofertă de forţă de muncă. accidente de muncă.gradul de organizare în sindicate.costul resurselor de muncă – se referă la cheltuielile pentru producerea şi reproducerea forţei de muncă. Salariul individual poate fi privit sub două forme: 1. . . Mărimea şi dinamica salariului depind de următorii factori: . .legislaţie cu privire la mişcarea sindicală şi revendicările din fiecare ţară etc. boli profesionale etc. • nivelul impozitelor şi taxelor – relaţie indirectă. Factorii care influenţează mărimea salariului real sunt: • mărimea salariului nominal – relaţie directă. 2. politica de salarizare pe criterii naţionale. STANCIU MARIETA b) salariul social – utilizat pentru a spori veniturile tuturor salariaţilor sau a unei categorii de salariaţi confruntate cu riscuri mari (şomaj. dacă oferta de muncitori calificaţi pentru domeniul respectiv este unică.gradul de dezvoltare economică a ţării.). salariul se va stabili la un nivel mai ridicat. • revendicările salariaţilor – relaţie directă când revendicările sunt satisfăcute.cu cât aceasta este mai mare se obţine un venit mai mare. Salariul nominal – reprezintă suma de bani primită de salariat de la firma la care lucrează.Economie Politica Lect.raportul dinre cererea şi oferta de muncă. mărimea lui diferă pe ţări. . reducerea forţei de muncă i-ar obliga pe patroni să crească salariile. 80 din 95 .productivitatea muncii . • nivelul preţurilor – relaţie indirectă.

• profitul supranormal sau economic – reprezintă diferenţa dintre venitul total şi costurile de oportunitate ale factorilor întrebuinţaţi întro anumită perioadă de către o întreprindere. 81 din 95 . • sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor. Este considerat legal. venitul realizat sub formă bănească din producerea şi comercializarea bunurilor şi serviciilor. • profitul de monopol sau supraprofitul – obţinut peste profitul normal de către agenţii economici care dispun de condiţii naturale sau economice pentru care alţii nu le au. Profitul este format din: • profit normal sau ordinar – reprezintă profitul minim pe care o întreprindere trebuie să-l realizeze pentru a-şi putea continua activitatea. • practicarea unor preţuri de vânzare mai ridicate.beneficiul. posesor al unui factor de producţie. univ. Profitul nelegitim sau venitul necâştigat reprezintă suma însuşită de agentul economic fără a avea o contribuţie la activitatea economică şi se realizează în contextul încălcării legalităţii prin: • atribuirea unor cote procentuale de profit peste cele admise de lege.2 Profitul Termenul de profit este de origine latină şi provine de la profitare. normal şi este expresia unor venituri însuşite ca urmare a progreselor economice şi tehnice realizate de firmă prin: • utilizarea unor mijloace de muncă perfecţionate. dr. . Pag. • obţinerea unor câştiguri din inflaţie şi alte fenomene social-economice. Profitul se determină conform reglementărilor în vigoare în fiecare ţară. El se realizează numai în procesul schimbului în cadrul mecanismelor pieţei concurenţiale unde domină incertitudini generate de confruntarea dintre riscurile asumate de către producători. STANCIU MARIETA 10. şi de care se folosesc printr-o concurenţă imperfectă. pentru contribuţia adusă la activitatea economică. • organizarea superioară a activităţii economice .diferenţa în plus dintre veniturile şi cheltuielile rezultate din activitatea unui agent economic. • economii nejustificate la cheltuielile pentru protecţia mediului. care înseamnă a progresa. Profitul poate fi definit ca fiind: . Profitul legitim sau normal – reprezintă suma ce revine agentului economic. ca o sumă globală cu două componente: 1. • îmbunătăţirea produselor şi înnoirea lor. câştigul.Economie Politica Lect. a da rezultate. 2. avantajul.

unde: Pa = profit admis Pb = profit brut lpp = impozit pe profit Profitul admis reprezintă instituţionalizarea unei mărimi a profitului care se stabileşte nu atât în funcţie de factorii economici. Pag. Un rol foarte important revine mărimii şi dinamicii profitului. structura producţiei de bunuri şi servicii realizate – direct proporţional când sporesc produsele şi serviciile cu profit ridicat şi invers proporţional când se reduc în favoarea celor cu profit scăzut. Factorii care influenţează mărimea profitului sunt: 1. 5. ca masă a profitului. nivelul preţului mărfii sau serviciului – direct proporţional. absolut. ca rată a profitului.Economie Politica Lect. relativ. impozitarea reflectând punctul de vedere oficial cu privire la profitul ce rămâne efectiv la agentul economic. volumul serviciilor sau produselor realizate – direct proporţional. la forma corespunzătoare de cost. volumul capitalului folosit sau cifra de afaceri. ce se calculează ca raport procentual între masa profitului şi costurile făcute pentru obţinerea acesteia. care se determină ca diferenţă între venituri şi cheltuieli sau ca diferenţă între preţ şi cost constituind un reper important pentru selectarea nomenclatorului de produse al unei unităţi economice. 2. STANCIU MARIETA Agentul economic poate dispune de profit numai după plata impozitului. adică ceea ce rămâne proprietarului de capital după ce a plătit impozitul Pa = Pb – lpp. univ. dr. 82 din 95 . Se calculează următoarele tipuri de rate de profit (pr’): • rata comercială – prin raportarea profitului (Pr) la cifra de afaceri (CA): pr’ = (Pr/CA) x 100 • rata economică – prin raportarea profitului (Pr) la activele totale ale întreprinderii (AT): pr’ = (Pr/AT)x100 • rata financiară – raportarea profitului la activele proprii (AP): pr’ = (Pr/AP)x100 • rata rentabilităţii se determină ca raport al fiecărei forme de profit. nivelul costului mărfii sau serviciului – invers proporţional. ci de decizia autorităţilor şi de politica statului de a asigura sau nu un anumit nivel al profitului pe ramuri şi subramuri. viteza de rotaţie a capitalului – direct proporţional. Profitul admis reprezintă profitul net. 4. 2. pe categorii de mărime a firmelor etc. Mărimea profitului este variabilă în timp şi spaţiu şi se exprimă: 1. numit profit admis. 3.

dr. 83 din 95 .Economie Politica Lect. scade profitul şi invers. Pag. STANCIU MARIETA 6. modul cum se împarte valoarea produsului sau serviciului între posesorii factorilor de producţie – dacă salariul. dobânda şi renta cresc. univ.

dobânda bancară percepută la operaţiunile de scontare a efectelor de comerţ numită şi taxă de scont comercială. Mărimea dobânzii se determină cu ajutorul a doi indicatori: a) masa dobânzii – respectiv suma absolută a dobânzii pe care o plăteşte debitorul. dobânda reprezintă venitul însuşit de proprietarul oricărui capital utilizat în condiţii normale. STANCIU MARIETA 10. univ. economiile firmelor reprezintă acea parte a profitului care rămâne disponibilă după plata dividendelor. 2. primită sau plătită. împrumuturilor contractate între bănci. În sens larg. dobânzi pe piaţa obligaţiunilor. b) rata anuală a dobânzii ca mărime relativă care se calculează ca raport procentual între dobândă (D). Pentru debitor dobânda reprezintă o cheltuială iar pentru creditor dobânda este un venit. respectiv între băncile comerciale şi banca de emisiune. D = dobânda totală. în activitatea economică. dobânda pe piaţa monetară – se aplică împrumuturilor pe termen scurt. d’ = (D/C) x 100. 84 din 95 . dobânda bancară de bază – se practică pentru remunerarea certificatelor de depozit sau a bonurilor de trezorerie. pe o anumită perioadă de timp. 4. dobânda este o sumă de bani. Sursele capitalului de împrumut sunt următoarele: 1. unde: d’ = rata dobânzii. dr. 2. Pag. 5. dobânzi corelate pentru depozitele la vedere şi la termen – sunt constituite de bănci. 3. Formele dobânzii în sens larg sunt următoarele: 1.Economie Politica Lect. un excedent ce revine proprietarului capitalului bănesc dat cu împrumut. economiile populaţiei. 6. dividende – pentru acţiunile deţinute la societăţile pe acţiuni. economiile guvernului. care se concentrează în cadrul instituţiilor bancare. şi suma care a făcut obiectul împrumutului (C). la casele de economii. 7. unei alte persoane. creditorul său. apar în situaţia în care veniturile bugetare sunt mai mari decât cheltuielile bugetare. ca răsplată pentru cedarea dreptului de folosinţă asupra numerarului. care este stabilit în funcţie de credit şi situaţia economică a debitorului.3 Dobânda În sens restrâns. dobânda aplicată întreprinderilor de către bănci şi de alte instituţii financiare constă în dobânda bancară de bază la care se adaugă un plus. 3. fiind folosite de către acestea la acordarea de împrumuturi.

dacă rambursarea creditului se face în rate egale. inflaţia determină majorarea ratei dobânzii. 2. Pag.Economie Politica Lect. D = dobânda totală plătită băncii. care cuprinde dobânda reală. 3. S0 = capitalul iniţial luat cu împrumut (creditul). Dobânda neplătită în primul an se adaugă la suma împrumutată fiind luată în calculul dobânzii în anul următor. riscul asumat de creditor privind insolvabilitatea debitorului. univ. Dacă din câştigul brut se scad cheltuielile de funcţionare a băncii rămâne profitul sau câştigul net. unde: D = dobânda simplă. d’ = rata anuală a dobânzii. când oferta sporeşte. c = creditul. riscul dintre cererea şi oferta de credite pe piaţa monetară – când cererea creşte. dr. numită dobândă pură sau netă. Între rata dobânzii şi cererea de credite există un raport invers proporţional. rata dobânzii creşte şi invers. suportate de către bancă. Nivelul şi dinamica ratei dobânzii depind de următorii factorii: 1. se adaugă prima de asigurare contra riscului. Se determină după formula: D = C x d’ x n. Pentru a preveni riscul inflaţionist banca percepe o dobândă nominală. Dobânda simplă – se calculează la creditele acordate pe o perioadă mai mică de un an sau la cele cu scadenţă după un an. Câştigul băncii rezultă din diferenţa între dobânda încasată de bancă de la cei pe care i-a creditat şi dobânda plătită deponenţilor săi. d’ = rata anuală a dobânzii. n = durata împrumutului în ani. Este numită „dobândă la dobândă” şi se determină după următoarea formulă: Sn = S0(1+d’)n D = Sn – S 0 d’ = D / (C x n) x 100 unde: Sn = suma totală plătită băncii la sfârşitul perioadei. rata dobânzii creşte astfel încât dobânda percepută la credit. 85 din 95 . rata dobânzii scade. corectată în funcţie de intensitatea fenomenului inflaţionist. dacă riscul asumat de creditor este mare. 2. dacă rambursarea datoriei şi dobânzii aferente se face la sfârşitul perioadei. care reprezintă câştigul brut. STANCIU MARIETA C = capitalul împrumutat. Există două modalităţi de calcul al dobânzii: 1. C = creditul. obţinându-se dobânda brută care cuprinde şi cheltuielile de gestionare a creditului. Dobânda compusă sau capitalizată – se calculează la creditele acordate pe o perioadă mai mare de un an. n = durata împrumutului în ani.

• schimbul valutar al monedei naţionale pe monede străine convertibile. oferta şi cererea de lichidităţi pe piaţă. când necesităţile economiei impun acest lucru. cât şi pe plan internaţional. la intervenţia Băncii Centrale. ceea ce va duce la scăderea ratei dobânzii pentru asemenea credite paralel cu creşterea ratei dobânzii la creditele pe termen lung. 86 din 95 . dr. starea generală a economiei etc. indiferent de calitatea terenului pe care îl deţin şi de poziţia acestuia faţă de piaţă. 10. adică venitul obţinut de către deţinătorul unui factor de producţie. Băncile intervin în scăderea masei monetare. a cărui ofertă totală este inelastică şi insensibilă la creşterea preţului de vânzare. durata creditului – dacă împrumutul este pe termen scurt şi rata dobânzii este mare. produse de calitate superioară. atunci va creşte cererea de credite pe termen scurt. 10. 5. Ricardo elaborează şi teoria rentei diferenţiale. Renta poate fi privită sub două forme: . Cea mai complexă teorie a rentei a fost creată de David Ricardo. costul procesului de acordare de împrumuturi – la împrumuturile mari care se reîntorc la creditori dintr-o dată.sub formă bănească ca rentă economică. reducerea masei băneşti făcându-se prin: • limitarea sau plafonarea creditului prin stabilirea unei sume maxime şi a unui cuantum (procent). 9. inclusiv situaţii de monopol. 8. conjunctura economică şi politică atât din interiorul fiecărei ţări. Pag. 6.Economie Politica Lect.4 Renta Renta reprezintă plata pentru folosirea temporară a unui factor de producţie care aparţine unei alte persoane. univ. renta reprezintă diferenţa dintre valoarea socială şi cea individuală obţinută pe terenurile mai fertile sau cu o poziţie mai avantajoasă faţă de piaţă.sub formă materială – ca excedent de bunuri faţă de alţi producători. • creşterea rezervei obligatorii şi a ratei dobânzii. 7. rata de scont practicată de Banca Centrală la refinanţarea băncilor. STANCIU MARIETA 4. Cea mai veche formă a rentei se întâlneşte în agricultură şi se numeşte rentă funciară care reprezintă renta încasată de toţi proprietarii funciari. costurile sunt mult mai mici decât în cazul împrumuturilor mici care se returnează creditorului în rate. raportul dintre rata dobânzii şi rata profitului la capitalul investit. . care defineşte renta ca fiind acea parte din produsul pământului care se plăteşte proprietarului funciar pentru folosirea forţelor originare şi indestructibile ale solului.

Pe lângă tipurile de rentă amintite. care. mai distingem: .mărime absolută – renta este egală cu diferenţa dintre preţul de vânzare al produselor agricole şi costul acestora plus profitul normal al arendaşului. dr. Renta diferenţială II este legată de agricultura intensivă de dotarea tehnică superioară a exploatărilor agricole.renta diferenţială de gradul I – este renta rezultată din diferenţa de fertilitate naturală şi poziţia diferită a terenurilor faţă de piaţă.renta de raritate – este rezultatul restrângerii resurselor economice din cauza condiţiilor naturale sau a unor elemente de monopol create şi întreţinute artificial. reducând costurile pe unitatea de produs. la rândul ei. Renta diferenţială se formează pe baza unor particularităţi ale activităţilor economice în agricultură este rezultatul cheltuielilor mai mici cu care sunt obţinute produsele pe terenurile mai fertile în condiţiile în care preţul de vânzare este determinat de cheltuielile produsului mai scump.renta diferenţială de gradul II – are la bază investiţiile succesive pe acelaşi teren sau pe terenuri diferite care măresc fertilitatea artificială a solului şi randamentul acestuia. Renta diferenţială se împarte în: . . . este condiţionată de cererea de produse agricole şi de preţul de vânzare al produselor. de calitate excepţională. Renta se poate exprima şi măsura în: . . Pag. Acest tip de rentă este caracteristica predominantă a agriculturii extensive.renta de monopol – obţinută de proprietarul funciar care produce cantităţi foarte mici de bunuri. realizat pe terenurile cu o fertilitate mai mică.renta industrială (comercială) – reprezintă surplusul de venit obţinut de marile firme prin practicarea unor preţuri scăzute faţă de cele ale firmelor mai mici (care nu pot rezista decât practicând preţuri mai mari). Ea este un supraprofit obţinut prin practicarea unor preţuri de monopol la aceste produse. Se obţine astfel. Mărimea rentei depinde de cererea de pământ pentru arendare. Mărimea ei este dată de diferenţa dintre cheltuielile marginale realizate pe terenurile cele mai slabe luate în cultură şi cheltuielile individuale mai reduse efectuate pe terenurile mai fertile sau mai apropiate de piaţă. univ.renta minieră – reprezintă supraprofitul obţinut de către proprietarii de mine sau de terenuri bogate în resurse care pot fi exploatate cu cheltuieli reduse. . un supraprofit care este încasat de arendaş în perioada desfăşurării contractului de arendare.mărime relativă – renta se exprimă ca rată faţă de veniturile aduse de terenul arendat. . 87 din 95 . Renta poate fi absolută sau diferenţială.Economie Politica Lect. foarte căutate de consumatori. STANCIU MARIETA Plata rentei se face sub formă de arendă care reprezintă suma de bani plătită proprietarului funciar pentru transmiterea pe termen limitat a dreptului de folosinţă a terenului unei alte persoane numită arendaş.

4. iar preţul pământului va creşte (relaţie directă). ceea ce influenţează preţul pământului prin sporirea cererii de terenuri agricole. 2. cererea de pământ pe piaţă scade reducându-se şi preţul acestuia. posibilitatea folosirii alternative a pământului – oferă mai multe şanse de câştig cumpărătorului. 5. STANCIU MARIETA . rata dobânzii bancare – influenţează invers proporţional preţul pământului când rata dobânzii creşte. potenţialii cumpărători sunt mai tentaţi să-şi depoziteze în bănci economiile. 7. poziţia terenurilor agricole faţă de căile de acces şi centrele de aprovizionare şi desfacere a produselor influenţează direct valoarea şi preţul pământului. mărimea şi evoluţia rentei – influenţează direct preţul pământului. dr. Mărimea preţului pământului este influenţată de numeroşi factori: 1. oferta acestuia are caracter rigid. cererea şi oferta de terenuri agricole – datorită faptului că pământul este un factor de producţie limitat. putând obţine un câştig mai mare.Economie Politica Lect. R = renta anuală. 88 din 95 . univ. deprecierea banilor ca urmare a amplificării procesului inflaţionist de terenuri. 6.rentă conjuncturală – reprezintă profitul obţinut de unii întreprinzători în urma vânzării unor produse ce au fost stocate atunci când preţurile lor erau mici şi vândute când valoarea lor pe piaţă a crescut. fapt evidenţiat de formula: Pp = R/d’ Pp = preţul pământului. 3. Pag. cererea şi oferta de produse agricole – acţionează asupra preţului pământului prin intermediul cererii şi ofertei de teren agricol care prin utilizare permite obţinerea produselor agricole. pentru dreptul de a le folosi suma depusă pe termen de un an. d’ = rata anuală a dobânzii plătite de bănci deponenţilor.

Profitul maxim este realizat când venitul marginal este egal cu costul marginal. experienţa profesională etc. dr. partea ce revine salariaţilor. psihologicve sau de altă natură. Creşterea producţiei duce la creşterea venitului total şi a costului total. de obicei un an.costul formării resurselor de muncă. salariul este o parte a rezultatelor obţinute prin munca depusă de lucrător. . în costul forţei de muncă şi în productivitatea muncii. înseamnă Pag. salariul fiind suma care asigură subzistenţa salariatului şi a familiei acestuia. Formele de salarizare: .capitalul cultural reprezintă cunoştinţele acumulate. Efectul de venit are în vedere renunţarea la munca suplimentară în favoarea timpul liber din momentul în care mărimea salariului atinge un nivel care îi permite să ducă un trai decent.productivitatea muncii. Dacă taxa scontului creşte. Când taxa oficială a scontului scade. care poate influenţa nivelul ratelor dobânzii în economie prin stabilirea taxei oficiale a dobânzii în economie. care trebuie să devanseze creşterile salariale. Taxa oficială a scontului – formă specifică a ratei dobânzii prin care băncile comerciale pot fi refinanţate de banca centrală.sunt modalităţi prin care se determină mărimea şi dinamica salariilor individuale indiferent sub ce formă ar fi plătite. .. activitatea depusă de ei şi alte elemente economice. Cifră de afaceri – indicator sintetic economico-financiar care exprimă valoarea veniturilor obţinute de o firmă în cursul unei perioade de timp. Efectul de substituire are în vedere interesul fiecărui salariat de a obţine un câştig mai mare prin prelungirea timpului de muncă în defavoarea timpului liber. Maximizarea profitului – întreprinderea poate vinde orice cantitate din produsele ei pe piaţă.realizează legătura între mărimea rezultatului muncii. substanţa salariului este explicată printr-un singur factor de producţie astfel: . alegând acel volum de producţie care îi maximizează profitul. sociale. STANCIU MARIETA Concepte de bază – tema 10 Teoria monistă – în concepţia acestei teorii. dacă sporirea venitului (marginal) este superioară creşterii costului (costul marginal) profitul va creşte şi deci vom putea mări producţia. Mărimea salariului trebuie astfel stabilită încât să se situeze cel puţin la nivelul costului forţei de muncă. aptitudinile. . univ. astfel. înseamnă că banca centrală urmăreşte o diminuare a creditelor pe care le pot acorda băncile comerciale. cu condiţia de a o face la preţul pieţei. creşterea salariului putându-se face doar pe seama creşterii productivităţii. substanţa salariului constă concomitent.Economie Politica Lect. Teoria dualistă – în concepţia acestei teorii. salariul fiind suma plătită pentru a beneficia de acest capital cultural care se formează prin intermediul capitalului economic. 89 din 95 .

în schimbul unei sume de bani numită arendă. dreptul de a folosi pe timp determinat. de la proprietarul funciar. Arendare – cedarea dreptului de folosinţă a unor bunuri pe o perioadă de timp determinată. vânzătorului acesteia. Capitalizare – transformarea dobânzii primite în capital – adică calcularea de dobândă la dobândă. Atât pentru creditor cât şi debitor contează valoarea reală a dobânzii percepute sau plătite. conform prevederilor din contractul de arendă.Economie Politica Lect. Taxa rescontului – taxa percepută. 90 din 95 . Rata reală a dobânzii se calculează prin „deflatare”. pentru transferarea dreptului de proprietate prin actul de vânzare-cumpărare. terenul acestuia şi de a organoiza procesul de producţie agricol. în schimbul unei arende. adică scăzând din rata nominală a dobânzii rata inflaţiei. sub formă de rată a dobânzii. STANCIU MARIETA că banca centrală urmăreşte o creştere a creditelor pe care le pot acorda băncile comerciale. Arendaş – persoană care preia. de către banca centrală de la băncile comerciale pentru operaţia de rescontare a titlurilor. Pag. univ. dr. Preţul pământului – suma de bani pe care o plăteşte cumpărătorul unei suprafeţe de teren.

ci de un grup de agenţi.când piaţa generează alocări ineficiente ale resurselor. Schimbul drepturilor de control asupra utilizării bunurilor nu poate exista în afara schimbului drepturilor de proprietate astfel: . posibilităţile de schimb avantajos al drepturilor de proprietate asupra bunurilor sunt valorificate maximal.2 Situaţi de eşec al pieţelor 11.1 Cauzele eşecului pieţelor 11. 91 din 95 . Dificultatea individualizării drepturilor de proprietate care se datorează: a) excluziunii imperfecte care apare: . univ. 2) Existenţa unor costuri tranzacţionale semnificative pentru realizarea tranzacţiilor agenţii economici efectuează cheltuieli pentru căutarea partenerilor. Dintre factorii care explică eşecul pieţelor libere în alocarea eficientă a resurselor. b) gradului redus de transferabilitate – este caracteristic situaţiilor în care drepturile legale de vânzare a bunurilor sunt limitate. În acest caz excluziunea imperfectă apare în legătură cu legalizarea drepturilor individuale de proprietate. Pag. de regulă foarte mare.atunci când dreptul de proprietate asupra unui bun nu este deţinut de către un singur agent economic.1 Cauzele eşecului pieţelor Eşecul pieţelor există în situaţiile în care pieţele libere nu conduc la o alocare eficientă a resurselor generând necesitatea acţiunii guvernamentale cu rol corector. proprietarii neavând posibilitatea să încheie contracte avantajoase în legătură cu transferarea controlului asupra utilizării bunurilor respective. STANCIU MARIETA 11.Economie Politica Lect. Costurile tranzacţionale şi informaţionale reprezintă piedici în derularea schimburilor şi alocarea eficientă a resurselor prin intermediul pieţelor libere. EXTERNALITĂŢI ŞI BUNURILE PUBLICE 11. dr.când piaţa asigură o alocare eficientă a resurselor. . În acest caz excluziunea imperfectă priveşte posibilitatea aplicării drepturilor obţinute pe cale legală. pentru observarea calităţii bunului ce face obiectul schimbului etc. anumite posibilităţi de schimb avantajos rămân nevalorificate. .atunci când există posibilitate redusă de excludere a oricărui agent economic din sfera potenţialilor utilizatori ai unui bun. sunt: 1.

mutual avantajoase. schimbul nu mai are loc.Economie Politica Lect. univ. dr. Pag. 92 din 95 . STANCIU MARIETA 3) Eşecul negocierii unor acorduri avantajoase de schimb – atunci când agenţii economici eşuează în negocierea unor condiţii.

externalităţile. externalităţi negative – apar în legătură cu activităţile de producţie sau de consum care generează costuri pentru terţe părţi. bunurile publice. care nu se caracterizează prin nici una din proprietăţi. Bunurile publice Bunurile publice reprezintă o categorie specială de bunuri a căror delimitare se face cu două caracteristici: . Externalităţile reprezintă situaţiile în care preţurile pieţei nu reflectă unele dintre costurile sau beneficiile asociate producţiei sau consumului. bunurile private pure se caracterizează prin excluziune şi rivalitate.non-rivalitatea are în vedere faptul că.Economie Politica Lect. au un caracter extern deoarece nu sunt asociate vânzătorului: sau cumpărătorului ci unei terţe părţi. 3. nu sunt înregistrate pe piaţă în mod direct deci. 4. 93 din 95 . 2. externalităţi pozitive – acestea corespund unor activităţi ce aduc beneficii pentru terţe părţi. În acest caz costurile private sunt mai mici decât cele sociale. . Acest gen de externalităţi se concretizează în niveluri de producţie şi de consum mai mici decât cele care corespund alocării eficiente a resurselor. Pag. Non-rivalitatea este generată de indivizibilitatea ofertei.non-excluziunea – în acest caz nici o persoană nu poate fi exclusă din sfera consumatorilor potenţiali ai unui bun public (ex. prin internalizare costul marginal privat creşte la nivelul costului marginal social. Non-excluziunea este generată de indivizibilitatea cererii pentru bunurile publice. Costurile sau beneficiile care nu sunt încorporate în preţurile pieţei. consumul unui agent economic nu reduce disponibilitatea bunului public pentru alţi agenţi. producătorii fiind obligaţi să ţină cont de costurile externe ale activităţii lor. Externalităţile pot fi grupate în două categorii: 1. nu influenţează echilibrul concurenţial. la polul opus aflându-se bunurile private pure. univ. derivă din activitatea unui alt participant. Spre deosebire de bunurile publice pure. dr. 1. resursele de folosinţă comună. Bunurile ce se caracterizează prin cele două proprietăţi menţionate se numesc bunuri publice pure.2 Situaţii de eşec al pieţelor Cele mai cunoscute situaţii de eşec al pieţelor sunt: 1. Internalizarea externalităţilor negative constă în încorporarea costurilor externe în preţul pieţei. 2.: oricine poate urmări urmări programele de la televizor fără a afecta capacitatea altei persoane de a face acelaşi lucru). 2. 2. Externalităţile se caracterizează prin două elemente: 1. monopolul. STANCIU MARIETA 11.

Economie Politica Lect. univ. introducerea de taxe şi impozite care să aducă costurile private la nivelul celor sociale. Pag. Dintre căile de internaţionalizare a externalităţilor. practicarea de amenzi plătite de producătorul de externalităţi negative. unirea producătorului de externalitate negativă cu receptorul unui asemenea efect. acordarea de subvenţii acelor agenţi economici care produc externalităţi pozitive. voluntară a producţiei. amintim: 1. Monopolul Monopolul reprezintă o situaţie de eşec a pieţelor deoarece apariţia acestuia poate majora nejustificat nivelul preţului unui produs ducând la diminuarea. de multe ori. dr. STANCIU MARIETA 3. În acest caz statul poate acţiona în direcţia încurajării apariţiei unor întreprinderi interne concurente monopolului sau a facilitării intrării pe piaţă a firmelor străine. 4. 3. 2. 94 din 95 . prin care guvernele intervin asupra pieţelor libere.

externalităţile constituind o ilustrare a faptului că. Beneficiul social însumează toate utilităţile de care beneficiază membrii unei comunităţi de pe urma organizării şi defăşurării unei activităţi oarecare. Beneficiul privat include numai avantajele însuşite de subiecţii implicaţi direct în activitatea respectivă. Deoarece utilitatea marginală este descrescătoare. agenţii economici sunt independenţi. 95 din 95 . STANCIU MARIETA Concepte de bază – tema 11 Externalităţile – noţiunea de externalitate a fost introdusă în teoria economică de către Alfred Marshall. Beneficiul marginal – expresia valorică a utilităţii marginale a consumului. 2. dr. Explicarea externalităţilor are la bază două perechi de concepte: 1. Pag. din perspectiva alegerilor privind modul de alocare a resurselor.Economie Politica Lect. beneficiul marginal este descrescător pe măsura creşterii consumului. costul social şi costul privat. univ. beneficiul social şi beneficiul privat. Costul privat exprimă numai costurile suportate de unităţile implicate în această activitate. Costul social este constituit din toate costurile suportate de membrii comunităţii în urma organizării unei anumite activităţi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful