ROMANOSLAVICA XLII

1

ROMANOSLAVICA XLII

Editura Universităţii din Bucureşti 2007

ROMANOSLAVICA XLII

2

Referenţi ştiinţifici: prof.dr. Tiberiu Pleter conf.dr. Mariana Mangiulea

COLEGIUL DE REDACŢIE: Prof.dr. Constantin Geambaşu, prof.dr. Mihai Mitu, conf.dr. Mariana Mangiulea, conf.dr. Antoaneta Olteanu (redactor responsabil)

COMITETUL DE REDACŢIE: Acad. Gheorghe Mihăilă, prof.dr. Dan Horia Mazilu, membru corespondent al Academiei Române, prof.dr. Corneliu Barborică, prof.dr. Dorin Gămulescu, prof.dr. Jiva Milin, prof.dr. Virgil Şoptereanu, prof.dr. Victor Vascenco, prof.dr. Ion Petrică, prof.dr. Onufrie Vinţeler Asist. Camelia Dinu (secretar de redacţie)

Tehnoredactare: conf.dr. Antoaneta Olteanu

© Asociaţia Slaviştilor din România (Romanian Association of Slavic Studies) http://www.unibuc.ro/ro/catd_lsclls_ro http://www.unibuc.ro/catd_lsclls_en kgeambasu@yahoo.com mariana_lls@yahoo.com antoaneta_o@yahoo.com

IMPORTANT: Materialele nepublicate nu se înapoiază.

ROMANOSLAVICA XLII

3

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE LIMBI ŞI LITERATURI STRĂINE ASOCIAŢIA SLAVIŞTILOR DIN ROMÂNIA Catedra de limbi slave Catedra de filologie rusă

ROMANOSLAVICA XLII

Editura Universităţii din Bucureşti 2007

ROMANOSLAVICA XLII

4

ROMANOSLAVICA XLII

5

LITERATURĂ

ROMANOSLAVICA XLII

6

ROMANOSLAVICA XLII

7

STANISŁAW WYSPIAŃSKI ÎN CADRUL MODERNISMULUI POLON

Constantin Geambaşu

Atunci când vorbim despre modernismul polon, trebuie să avem în vedere contextul diferenţiat în cele trei zone teritoriale, aflate sub administraţie rusă, austriacă şi prusacă. Pierderea autonomiei statale timp de peste un secol a marcat puternic literatura şi cultura polonă. Întreg secolul al XIX-lea s-a situat sub semnul dezideratelor de ordin naţional-patriotic, al redobândirii independenţei, indiferent de calea adoptată, prin luptă nemijlocită, promovată de ideologia romantică, sau prin redresare economică, aşa cum propunea programul pozitivist. În urma dezvăluirii în textele literare, scrise în spiritul acestui program, a contradicţiilor dintre teoria şi practica socială, dintre ideologia pozitivistă şi metoda realistă, spre sfârşitul secolului s-a revenit la tradiţia romantică, dar într-un context nou, marcat şi de influenţele şi experimentele întreprinse în Europa. Este vorba de perioada simbolismului, când predomină căutările de natură formalstilistică, dar se reiau multe dintre motivele şi miturile romantice. Tocmai de aceea perioada respectivă este denumită şi neoromantism, avându-l ca reprezentant strălucit pe Stanisław Wyspiański. Referindu-se la această perioadă, cunoscutul critic K. Wyka foloseşte metafora „copacului cu două coroane”, considerând că au concurat şi au coexistat două mari modele de cultură şi literatură1. Primul model a fost subordonat dezideratelor ideologice în contextul pierderii independenţei, fiind continuată tradiţia literaturii angajate, cu valoare artistică, dominată de o idee superioară. Cel de al doilea, de inspiraţie europeană, nu se mai concentra asupra situaţiei naţionale poloneze
O jedności i różności literatury polskiej XX wieku, în K. Wyka, Nowe i dawne wędrówki po tematach, Varşovia, 1978, p.37.
1

mai multe consideraţii teoretice despre simbolism ca model pentru literatura polonă modernă întrun studiu amplu consacrat lui Maurice Maeterlinck şi locului său în poezia belgiană contemporană. înspumate. Wyspiański: pe de o parte inovator şi experimentator în domeniul teatrului. mai complex. în anul 1891. p. Să reamintim câteva elemente programatice. vremuri. aşa cum reies ele din primele manifeste artistice. Wyspiański a exercitat o influenţă covârşitoare nu doar asupra propriei generaţii. de a descătuşa inimile asfixiate în sclavie”1. Cf. determinând căutări. ţări. II. A. simbolul este mult mai viu. 3 Cf. p. vol. la culorile lui înviorătoare. eterne şi de multe ori neînţelese2. 1964. I. pe de alta. şi nu din situaţia istoric-naţională poloneză. tragic şi creator de mituri.).14-16. ale versului său şi la linia tânguitoare a desenului. (. Spre deosebire de alegorie – cel mai adesea artificială şi plată -. şi împăcat totodată. Prin căutările şi rezultatele artei sale multiple (poet.494. Wyspiański a dat drumul la cascadele uluitoare. Literatura Młodej Polski. referitoare la literatura autonomă. 1965. „Życie”. fiind în felul acesta şi sfâşiat.. asocieri şi interpretări multiple. dorinţa de a zgâlţâi lumea.44-45. mai organic.este cea simbolică. luptător profetic împotriva romantismului. În această lâncezeală. caracteristic sfârşitului de veac. concepţia lui despre frumos şi despre urât. în sfârşit. Makowiecki. poetul şi criticul Zenon Przesmycki-Miriam formula. . vol. ci şi asupra celei interbelice. un alt critic. ideatică. grafician. În faţa generaţiei pentru care a scris. Al doilea exemplu îl vizează pe St. Câţiva ani mai târziu. deoarece în spatele simbolului se deschid esenţe ascunse. prefaţă la Obraz literatury polskiej w okresie realizmu i naturalizmu..ROMANOSLAVICA XLII 8 în sine. dorinţa de libertate şi de putere. Adevărata artă – afirma Przesmycki . p. Fără a intenţiona formularea unui program literar propriu-zis. Artur Górski. fiind preocupat de spiritul modernist. şi K. revoltă filozofică. dramaturg. Cuvintele de apreciere ale prozatoarei Maria Dąbrowska surprind spiritul deopotrivă inovator şi evocator al marelui artist: „Era vremea osificării artei în forme convenţionale. un ciclu de 1 2 Maria Dąbrowska. Wyka.Z. 1994. Varşovia.. infinite. Pisma rozproszone. pictor). Cracovia. Acest al doilea model principal a generat creaţia literară descendentă din revolta modernistă general-europeană. de a răvăşi popoare. dincolo de sfera senzorial-obiectivă a realităţii3. a publicat în revista moderniştilor. iar. a lăsat să transpară.. Varşovia. Wyspiański va rămâne în primul rând tocmai revoluţionarul şi inovatorul care a exprimat starea noastră sufletească de atunci.

Wł. Hauptmann etc. european. .). Młoda Polska. Górski. S.ROMANOSLAVICA XLII 9 articole sub titlul Młoda Polska (Tânăra Polonie). arta era o expresie a sufletului „smuls de sub puterea raţiunii” şi reîntors la starea primordială. dezvăluind adevăruri eterne şi profunde ale existenţei. Aceste idei vor fi reluate în majoritatea textelor sale literare. individualismul (în locul cultului faţă de comunitate). de stările psihice necenzurate (viziuni. Górski apără spiritul modern. Przybyszeski preia redacţia revistei care va deveni platforma de promovare a noilor idealuri şi viziuni asupra artei (aici vor publica tinerii Artur Górski. în teorie. T. în creaţia literară. În articolele sale. Maeterlinck. O dată cu sosirea la Cracovia. al noii literaturi. cit. tulburări nervoase. vise. În tot ce întreprinde Przybyszewski. impulsuri erotice etc. A. remarcabile prin bogăţia şi autenticitatea lor. respingând totodată atacurile vehemente ale tradiţionaliştilor care nu vedeau cu ochi buni îndepărtarea tinerei generaţii de valorile educativ-patriotice. Cea mai mare contribuţie la formularea programului artistic al modernismului şi la transpunerea sa în viaţă a avut-o însă Stanisław Przybyszewski. p. Przybyszewski era preocupat de subconştientul uman. neatinse de lumina zilei. despuiat) sinonimă cu memoria mitică a umanităţii. vor apărea numeroase traduceri din lirica şi dramaturgia europeană: Ibsen. neinfestată de cultură şi civilizaţie. în viaţa de fiecare zi. op. dar ele transpar pregnant şi categoric îndeosebi în manifestul Confiteor (Mărturisesc). Atenţia tinerilor scriitori se îndreaptă acum spre tainele sufletului uman.). K. profund ascunsă în subconştient. 1 A. halucinaţii. Literatura „sufletului descătuşat” punea preţ pe trăirile din sfera subconştientului. După părerea sa. publicat în revista „Życie”. Lui Przybyszewski îi aparţine cunoscuta sintagmă naga dusza (suflet descătuşat. în care preciza idealurile artistice ale tinerei literaturi: idealismul filozofic (în locul materialismului propriu perioadei realiste). sinceritatea deplină a sufletului artistului (în locul reconstruirii obiective a realităţii). spre dramele interioare pe care le produc moartea şi iubirea. cât şi în poeme. artistul care a exercitat o puternică înrâurire asupra schimbării canonului tradiţionalist. Lucjan Rydel. Miciński. dincolo de viaţa exterioară există fâşii întregi. Orkan.. o multitudine de sentimente şi intuiţii care în larma vieţii nu prind niciodată glas şi care merită să fie descoperite1. „Nu există artă adevărată – susţinea Górski – fără manifestarea liberă a spiritului individual”. Makowiecki.49. Tinerelor talente li se cerea în primul rând să fie sinceri şi să-şi asume un asemenea risc. Atât în romane. Tetmajer.

indiferent dacă sunt bune sau proaste. în proză se observă subiectivizarea naraţiunii. În concepţia sa. se produce trecerea din zona senzorial-obiectivă spre cea interior- 1 2 Stanisław Przybyszewski. Przybyszewski transpune în viaţă modelul nietzschean de viaţă „dincolo de bine şi de rău”. el nu trebuie să slujească vreunei idei. reprezintă o sinceră dezvăluire a sufletului în toate manifestările sale. exprimarea plastică.coboară arta de pe culmile absolutului. Deus et omnia”3. crima sau virtutea1. importantă este forţa de manifestare. structurarea „deschisă” a textului. caracterizată în lirică printr-un mare grad de sensibilitate modernă (pentru exprimarea acestei sensibilităţi. arta reprezintă un scop în sine. Multe dintre aceste idei au stârnit. dincolo de concepte ca binele sau răul. nu cunoaşte nici un fel de principii morale sau sociale. distractivă sau patriotică. după opinia sa. intervenţiile cunoscutului sociolog Ludwik Krzywicki sau ale criticului pozitivist Piotr Chmielowski).54. în Makowiecki. 3 Ibidem. p. spre eliberarea acestuia de orice îngrădiri morale. pătrunzând în cele mai profunde taine şi conexiuni ale universului. Arta. Aceste enunţuri şi formulări iterative exprimă convingerea promotorilor orientării moderniste. urâte sau frumoase. iar artistul este suveran. de arta instructivă. ceea ce înseamnă o adevărată blasfemie. arta situându-se deasupra vieţii2. se schimbă semnificativ perspectiva creaţiei. artistul este aşezat pe treapta cea mai de sus a existenţei umane.). . op. „Artistul . Idem.ROMANOSLAVICA XLII 10 el tinde spre schimbarea radicală a statutului artistului. de arta care urmăreşte scopuri morale sau sociale. Demolator de mituri şi de convenţii şi norme morale. energia cu care acţionează. sublimarea limbajului etc.afirmă Przybyszewski – cunoaşte doar forţa cu care sufletul irumpe”. numeroase atitudini polemice din partea adepţilor artei angajate (vezi. Utilitarismul – consideră el .53-54. bogată etc. cum era firesc. psihizarea peisajului. metoda sinesteziei. care reclamă necesitatea eliberării artei şi a literaturii de sarcini extraestetice. p.. Arta este religia supremă. „Artistul este filosof. ele au condus la o nouă poetică literară. Confiteor. psihologismul. puritatea sau armonia. Pryzbyszewski recomandă despărţirea totală de arta cu tendinţă.cit. de pildă. poeţii moderni recurg la numeroase procedee novatoare: principiul echivalenţelor. demon. Chiar dacă asemenea aserţiuni au uneori un caracter exacerbat. Pe de altă parte. Cu alte cuvinte. muzicalitatea versului. frumosul sau urâtul.

obiceiurile şi . simte o atracţie deosebită faţă de dramă. într-adevăr. prieten de şcoală al autorului. debutează cu piese de teatru. petrecut într-un sat din apropierea Cracoviei (Bronowice). inspirându-se din tradiţia populară. Acelaşi lucru se poate vedea şi în vitraliile bisericii franciscanilor sau în scenele policromice din catedrala Sfânta Maria de la Cracovia.ROMANOSLAVICA XLII 11 subiectivă. continuă să scrie şi să se afirme în mediul artistic cracovian. De altfel. în care predomină liniile unduitoare. extrem de bogat şi de imprevizibil. şi fiica unui ţăran gospodar (Mireasa). Wyspiański nu a suferit o influenţă puternică din partea acestuia. scrisă în anul 1900 şi pusă în scenă în anul 1901. concepută în trei acte. după o şedere de aproape trei ani la Paris. Piesa s-a bucurat de un puternic ecou în rândul spectatorilor şi al specialiştilor. Wyspiański va avea propria viziune asupra istoriei şi a artei. De altfel. la teatrul „Słowacki” din Cracovia. dinspre lumea vizibilă spre spaţiul nevăzut al sufletului uman. timp de un secol a generat numeroase discuţii şi interpretări. Piesa care l-a impus şi l-a proiectat în rândul barzilor naţionali a fost Nunta. recurgând cu precădere la motive din mitologia antică sau din istoria naţională. drama. Inspirată dintr-un eveniment autentic. în anul 1894. Chiar dacă piesele de început nu s-au bucurat de succes. tânărul dramaturg nu se descurajează. Şi. Mare iubitor de teatru (la Paris mergea la spectacole de două ori pe săptămână). * * * Deşi director artistic al revistei „Życie” şi colaborator nemijlocit al lui Przybyszewski. Exista în rândurile artiştilor din Cracovia obiceiul de a organiza incursiuni frecvente în lumea satului. În seria portretelor de copil se observă limpede maniera diferită de a picta. se concentrează asupra nunţii dintre poetul modenist Lucjan Rydel (Mirele). devenind obiect de analiză pentru majoritatea criticilor literari şi de teatru importanţi. concepţiile sale despre artă se cristalizaseră îndeosebi în urma contactului cu mediul artistic parizian şi curentele avangardiste ale timpului. la întoarcerea în ţară. proprii picturii impresioniste şi abstracte.

Apropierea de sat a unei părţi a boemei cracoviene urmărea iniţial scopuri de natură artistică propriu-zisă. se inspiră din tradiţia populară. De altfel. Practica arăta că. insurecţia din 1863 urmăreau şi scopuri sociale (împroprietărirea ţăranilor. intelectualii polonezi democraţi erau conştienţi de necesitatea atragerii şi a valorificării potenţialului ţărănesc în mişcarea de independenţă a ţării. nobilimea”. o caracteristică importantă a societăţii polone nobiliare tranpsare în concepţia despre popor: „poporul suntem noi. a însoţit tabăra conservatorilor şi după împărţirea ţării între cele trei mari puteri europene. dominantă în Republica Nobililor până la sfârşitul secolului al XVII-lea. chiar un curent de admiraţie şi idealizare a vieţii satului. dar şi asupra culturii şi a artei în general. Înţelegând importanţa în continuare a problematicii naţionale. polski lud” – nobilimea poloneză. . dar foloseşte tehnici şi procedee proprii artei moderne. Conceptele de „popor”. Abia spre sfârşitul secolului se conturează. el recurge la teme din istoria naţională. precum romanticii. în perioada modernismului polonez de la sfârşitul secolului al XIX-lea. „Szlachta polska. curentul poporanist (chłopomania) capătă tentă politic-ideologică. „libertate”. descendenţi nobiliari. Această concepţie restrictivă. despovărate de aceste deziderate ideologiceducaţionale. pozitiviştilor şi moderniştilor. Doar o parte. fiindcă tabăra intelectualilor conservatori. răsfrângându-se nu doar asupra configuraţiei social-politice. insurecţia din noiembrie 1830. mai ales după eşecul insurecţiei din ianuarie 1863. Prusia şi Austria (ultima împărţite a Poloniei a avut loc în anul 1795). răscoalele din Galiţia din 1846. reforme sociale şi economice) care atentau la ordinea impusă secole de-a rândul de către nobilime. cum afirmam anterior. apropiat în mare măsură de semănătorismul românesc. Se formează şi se consolidează conceptul de solidaritate socială ca soluţie de depăşire a impasului în care se afla societatea poloneză. Se formează. pe parcursul întregului secol al XIX-lea nu vedea cu ochi buni apropierea de masele populare.ROMANOSLAVICA XLII 12 datinile folclorice. Ulterior. o grupare de tineri adepţi ai literaturii autonome. alături de oamenii din popor – urma să reprezinte dezideratul urmărit de o parte a intelectualilor polonezi. dincolo de eforturile menite să elibereze teritoriile ocupate de Rusia. Wyspiański se află la graniţa dintre romantici şi moderniştii autonomi. Frământaţi de ideea eliberării naţionale. frecvent întâlnite în secolul al XX-lea. „independenţă”. „istorie” abundă în textele romanticilor.

discuţia cu privire la sacrificiu şi la rostul lui în recâştigarea libertăţii. poetul evocă figura cavalerului recurgând la tradiţia polonă medievală. participă la el în mod efectiv. a procesului artistic în sine. despre oaspeţii din partea mirelui. despre vestimentaţia acestora. Multe afirmaţii capătă caracter de sentenţă aforistică (Każden ogień swój zapala. La rândul său. predominant în actele al II-lea şi al III-lea. când cavalerii s-au remarcat în formarea şi consolidarea statului polonez . afirmă poetul. în dialogul cu poetul. În actul I. subliniiind o anumită fatalitate care îi urmăreşte pe polonezi. Gospodarul remarcă asemănările organice dintre ceea ce se întâmplă în natură şi în istorie. specifice genului de comedie. fiind asemănat cu regele Piast. Actul I reprezintă o radiografiere a gândirii ţărăneşti şi a intelectualului. închegându-se o imagine plastică. Se observă aici accente de mitologizare a rolului ţăranului polonez în istorie. El creşte la dimensiuni regale.parcă am fi blestemaţi).ROMANOSLAVICA XLII 13 Astfel. repunând astfel în discuţie motive şi idei din perioada romantismului polon. Protagoniştii devin ei înşişi martori ai actului creator în desfăşurare. punând în lumină fire ale relaţiilor dintre cele două clase. asistăm la scene de nuntă cu valoare imagologică. Această mitologizare este confirmată de cuvintele Gospodarului prin măreţia şi demnitatea cu care lucrează pământul şi cu care respectă o anumită ordine naturală (Chłop potęgą jest i basta . mai concret la piesa Zawisza Czarny. predominant în actul I. ce anume gândesc unii despre alţii. Se caută răspuns în continuare la destinul polonez (My jesteśmy jak przeklęci .Ţăranul forţă e şi basta!).. un procedeu important asupra căruia atrage atenţia Aniela Łempicka îl constituie introducerea în structura dramei Nunta a motivului literaturii. precum şi discrepanţa dintre vis şi realitate. cât puterea lui Piast rege!). Criticii au remarcat confluenţa dintre cele două planuri prezente în piesă: planul realist./każden swoją świętość święci. şi despre mesenii din sat. . lăsându-se dominaţi de puterea artei. din prima dinastie fondatoare a statului polonez (W oczach naszch chłop urasta/ do potęgi króla Piasta! . sosiţi de la oraş. a jocului literar. fiecare îşi sfinţeşte locul). Se reia.Fiecare îşi aprinde focul. Aflăm numeroase informaţii despre locul unde se desfăşoară nunta.în ochii noştri ţăranul creşte.. felul cum vorbesc şi dansează.sunt vizibile aici accentele romantice. şi planul fantastic. marcată de accente ironic-sarcastice. de fapt. De pildă. . Wyspiański face adeseori trimiteri la Słowacki.

aşteaptă până în primăvară. eroul Wernyhora. Nowakowski. referitoare la destinul poporului polonez (vezi S. profet. la început îndoielnic. care va juca în finalul dramei un rol funcţional determinant (un cerc vicios. Wyspiański trece la demontarea mitologiei naţionale.. iar. 2 1 . încrezător în renaşterea Poloniei. asistăm la un spectacol în care protagonistul principal este poezia sau produsul imaginaţiei creatoare. p. Wyspianski. În actul al II-lea şi al III-lea. o situaţie din care polonezii nu pot ieşi). se abate în noaptea nunţii la conacul Gospodarului. când îi cade veşmântul de paie. Ziaristul se confruntă cu deziluzii şi un gol interior. Rachela îl zămisleşte şi îl cheamă în scenă pe Păpuşoi2. 3 Aniela Łempicka. în cel naţional. căruia îi transmite în taină că a sosit momentul aparte (chwila osobliwa) de a Vezi notele de la subsolul textului. Dialogul dintre Gospodar şi Wernyhora este elocvent în acest sens. Potrivit afirmaţiei Anielei Łempicka. O dată cu coborârea în scenă a personajelor fantastice. închipuiri sau reprezentări plastice. al nunţii.276.cit. Oare tufişul de trandafir va reînflori? – întrebare metaforică. în Wyspianski. un fatum. dialogul dintre Poet şi Maryna. dintre Poet şi Rachela. Wesele. pune în valoare resursele imaginaţiei creatoare şi conferă piesei încărcătură emoţională şi simbolică. Alături de personajele reale. mutându-se din planul local. spre final devine categoric: există o prăpastie între modul de a gândi al ţăranului şi imaginea pe care şi-au făcut-o intelectualii despre ei. ceea ce permite autorului „introducerea în piesă a acţiunii fantastice a insurecţiei”3. Wrocław-Varşovia-Cracovia-Gdańsk. De asemenea. ulterior. Dialogul dintre Stańczyk şi ziarist readuce în discuţie idei şi realităţi din tradiţia istorică şi politică a Poloniei. folosind ca procedeu principal structura basmului. acţiunea piesei îşi lărgeşte perspectiva. În drumul său dinspre Răsărit. În acest scop recurge la recuzita fantastică. răspunsul. Branicki1). Wernyhora. 1968.ROMANOSLAVICA XLII 14 Se conturează vizibil întrebarea dacă solidaritatea de care pomeneam anterior este posibilă sau a fost doar un mit. XXXV. Păpuşoiul (un strat de paie înfăşurate în jurul tufei de trandafir) simbolizează trezirea la viaţă. Nu mai este în stare să ridice caduceul oferit de bufonul Stanczyk şi să continue lupta. Asistăm la un spectacol încărcat de vrajă şi de poezie. excelentă cunoscătoare a dramaturgiei wyspiańskiene. Pe măsură ce înaintăm în acţiunea piesei. O Weselu Wyspiańskiego. întreţinut cu fervoare de-a lungul unui secol. duhuri ale unor personaje de largă rezonanţă istorică (Stańczyk. prefaţă de J. op. p. Tufişul înfăşurat în paie încă moţăie. în scenă coboară fantome. în care registrul real se împleteşte strâns cu cel fantastic.

deşi creează tensiune la nivel emoţional. Intelectualii dornici să se apropie de ţărani nu au nimic de oferit. un joc al tonalităţilor. Wyspiański supune acest vis confruntării cu realitatea. nu se grăbesc la acţiune. Între cele două grupuri de la nuntă se menţin distanţa şi neîncrederea reciprocă. 1970. bazat. în realitate. p.. nici program. stafia lui Szela). „Wesele” we wspomnieniach i krytyce. cât şi la Gombrowicz are loc o revizuire a tradiţiei romantice. Jasiek pierde cornul de aur – simbol al viitoarei eliberări. 3 Cf. de la ostilitatea şi conflictele dintre nobili şi ţărani (vezi aluziile la răscoala din 1846. după al treilea cântat de cocoşi. Aniela Łempicka. intelectualii din piesă. 1 2 Ibidem. nu sunt pătrunşi de ideea insurecţiei (Gospodarul îşi aminteşte cu greu de întâlnirea cu Wernyhora din timpul nopţii). în faţa bisericii din sat. cit. red. p. care se dovedesc nepregătiţi şi imaturi pentru o idee atât de importantă cu care îi confruntă autorul. a mitologiei naţionale. Atât la Wyspiański. cu multe imagini-simbol care au stârnit serioase dispute în rândurile criticilor literari3. Acest procedeu constă în faptul că drama „compromite cauza naţională atunci când o lasă pe mâinile unor oameni dintr-un mediu modest”1.293-295.277. al dorinţelor. Wernyhora şi Gospodarul sunt exponenţii ideii susţinute de nobilii democraţi care visau că vor conduce poporul spre o insurecţie generală. în mare măsură convenţională şi artificială. Gombrowicz.ROMANOSLAVICA XLII 15 anunţa oamenii din ţară (din cele patru zări) să se pregătească de luptă. iluziilor şi visurilor2. nu au nici forţă. cât şi a aliaţilor ţărani. Wyspiański „se răfuieşte” şi cu mitul solidarităţii sociale. istorice şi mitologice. Se demontează astfel mitul insurecţionist. Îi lasă un corn de aur pentru a da semnalul pornirii la luptă. Lempicka. care au dat naştere unei literaturi şi arte terapeutice. se soldează cu un eşec atât din vina boierilor. Cracovia. Nunta reprezintă o dramă pluristratificată. cu numeroase aluzii culturale. Răfuiala lui Wyspiański cu Polonia contemporană lui este categorică. Acţiunea insurecţionistă din planul fantastic. în cadrul căreia să se unească toate clasele. pe un procedeu satiric. prefigurând demersul confratelui său de mai târziu. printre altele. La rândul lor. rămân doar la nivelul cuvintelor. să se adune în zori. Asistăm astfel la un joc de planuri. op. . Dramaturgul demontează cele două mituri ale polonităţii cu mijloacele artei moderne. W. care apar în rolul panilor (boierilor). Pornind de la realismul istoric şi politic. nu-şi asumă nici ei rolul de conducători şi.

Bucureşti. Velea care. Un studiu monografic întins. Wyspianski cultivă sincretismul propriu poeticii simboliste. XIX. oberek. volumul II. L’écho européen de la création de Stanislaw Wyspianski. multe dintre ele având ritmică baladescă.229-246. Compendiu. polonez etc. en tant que représentant de l’expressionnisme polonais (Sur les traces de la Młoda Polska). p. XIX. Sinestezia. p. iată câteva trăsături ale acestei poetici. prezente în structura textului. aparţine regretatului S. Dincolo de imaginile simbol. semnate de cercetători români1. două lumi poetice: M.199-208. 2004. „Romanoslavica”. Două poezii. aluzia şi starea lirică. în Istoria literaturii polone. Editura Pegasus Press. Velea. Wyspianski ascultă cântece şi urmăreşte felul cum dansează nuntaşii. II. Acest ritm era impus şi de cântecele şi dansurile populare poloneze (krakoviak.227-234. Stanisław Wyspiański. Traducerea pe care o punem la dispoziţia cititorului român a fost prilejuită de comemorarea centenarului morţii scriitorului (1869-1907) şi o datorăm în primul rând eforturilor remarcabile ale poetei Passionaria Stoicescu în privinţa versificaţiei. 1980. cea mai mare dificultate a traducerii a constituit-o păstrarea structurii prozodice a dramei. 1990. „Romanoslavica”. autorul a recurs cel mai frecvent la versul octosilabic. Bucureşti. p. Criticii au atras atenţia asupra diversităţii ritmice şi a valorilor plastice şi muzicale ale piesei. evocarea. Eminescu. vol. frecvent întâlnit în balada populară.306-343. Chiţimia. p. 1980. Bucureşti. pe baza unei lecturi atente. publicat în Istoria literaturii polone. Editura Univers. Bucureşti. de realităţile istorice şi mentale poloneze. reluat în formă condensată în Siluete literare din Ţara Vistulei. el însuşi era căsătorit cu o fiică de ţăran şi cunoştea îndeaproape lumea satului. Wyspiański.C. De altfel. S. „Mai am un singur dor” şi S. Piciorul metric de bază este troheul. „Niech nikt nad grobem mi nie płacze” (Nimeni să nu-mi plângă la mormânt).ROMANOSLAVICA XLII 16 * * * Nunta este primul şi singurul text de anvergură tradus în română din opera marelui dramaturg despre care s-au scris la noi câteva studii critice. de numeroasele aluzii culturale şi mitologice.). Un argument în acest sens îl I. 1 . Prezent la nunta prietenului său. Pornind de la modelul dramei romantice. Rodica Ciocan-Ivănescu. dezvăluie particularităţile specifice simbolistului polonez.

versiunea românească prezintă anumite deficienţe la nivelul anumitor imagini. încărcătura simbolică a duhurilor şi a stafiilor îngreunează uneori perceperea limpede a textului. au fost păstrate rimele chiar şi atunci când se aflau la relativă depărtare unele de altele. se interpretează. 7+8. poezia simbolistă ridică. Păstrarea aceluiaşi ritm octosilabic pe tot parcursul dramei ar fi generat monotonie. viitorul popular sau cuvinte cu iz arhaic sau popular. Ne-am străduit să folosim forme din lirica populară. 1+7. se ştie. 2+6. De altfel. 6+2. Această alternare ritmică a fost păstrată în mod fidel. 5+3. 7+1 sau invers. În pofida acestor eforturi lăudabile din partea poetei Passionaria Stoicescu. 3+5. Simbolul nu se traduce. . intervenţiile Gospodarului. 4+4. datorită. Incursiunile Poetului sau ale Raşelei. în primul rând. stavile uriaşe în procesul de transpunere într-o altă limbă. de aceea autorul procedează la ruperi de ritm. Imposibilitatea redării în română a acestor particularităţi dialectale a condus la compensarea lui la nivel lexical. alternând formulele: 8+7.ROMANOSLAVICA XLII 17 reprezintă dialectul pe care îl foloseşte în individualizarea vorbirii personajelor din mediul ţărănesc. De asemenea. tehnicii jocului literar pe care îl practică dramaturgul polonez în spirit modern. şi mai rar 9+10. ceea ce sporeşte valoarea traducerii.

după cum se ştie. câţiva mari pictori. Am relevat atunci mai ales abundenţa propoziţiilor de notaţie. deoarece numai senzaţiile pot vorbi simţurilor. au preconizat necesitatea zugrăvirii veridice şi sincere a naturii pentru a crea o artă vie (l’art vivant). cum cerea Gustave Courbet. Ei încercau să surprindă. folosirea curentă a imperfectului (a aspectului imperfectiv în limba rusă) cu scopul de a prelungi durata clipelor şi zugrăvirea umbrei în alte culori decât în negru sau brun-închis conform cerinţelor clasicismului. palpitul luminii. reflexele obiectelor . care a formulat cunoscuta butadă: „Nu pot picta îngeri pentru că n-am văzut niciodată vreunul dintre ei”. am încercat să lămuresc sursele acestei orientări şi cine sunt de fapt fondatorii ei. când a întreprins analiza creaţiei lui Alphonse Daudet. A început atunci exodul pictorilor în natură şi căutarea unor noi modalităţi artistice. în 1879. jocul vaporilor pe întinsul apelor. Aprofundând cercetarea. Turgheniev. Totodată. de către Ferdinand Brunetière. Peste doi ani el a consacrat un studiu amplu romanelor flaubertiene Doamna Bovary şi Educaţia sentimentală. valurile în zbucium necontenit. să sugereze continua mişcare din natură. am constatat că impresionismul în literatură nu se reduce doar la aceste procedee.S.ROMANOSLAVICA XLII 18 IMPRESIONISMUL ÎN LITERATURĂ Adriana Cristian În lucrarea Poetica romanelor lui I. publicată în 2002. copacii agitaţi de vânt sau freamătul frunzelor la cea mai uşoară adiere. în strădania de a se elibera de servituţi şi prejudecăţi. Termenul de „impresionism în roman” a fost lansat. Aici el s-a oprit în special asupra faptului că prozatorii care au vocaţia de a picta cu ajutorul cuvintelor trebuie să găsească senzaţia corespunzătoare fiecărui sentiment sau gând al personajului. m-am referit la câteva procedee impresioniste în stilul romancierului rus. La jumătatea secolului al XIX-lea.

Traducere. Viaţa lui Manet. Camille Corot îi sfătuia pe colegii de breaslă: „În primul rând şi mai presus de orice reţineţi prima impresie.C. execuţia şi-ar pierde din sinceritate şi din prospeţimea sentimentului”2 (subl. în româneşte de Irina Fortunescu. 1963. p. antologie. 83. fugitiv. „presimţirile”.. 1969.) Pentru a fixa instantaneu impresia efemeră. p. 267. datorită căreia tonurile vii. vol.a. Moscova. Aceeaşi atitudine severă o aveau şi criticii care taxau pânzele lui (de exemplu. În Jurnalul său..). Cronicarul Jules Claretie ironiza: „Domnul Manet face parte dintre cei ce susţin că în pictură este posibil şi trebuie să te mulţumeşti (doar) cu impresia”4 (subl.”. Nu întâmplător operele lui au fost sistematic respinse de juriul care selecta tablourile pentru Salonul oficial ce se organiza în fiecare an la Paris. Eduard Manet cerea să fie fixat pe pânză (ca în „Concert la Tuileries” ş. „Olympia”) drept „ignobile elucubraţii” şi „infamii”. A. Nu există decât un singur lucru adevărat: să faci dintr-o dată ceea ce vezi – afirma el –. p. Jurnal. Eugène Delacroix se întreba: „Poate oare sentimentul meu de ieri să mă îndrumeze astăzi? Nu ştiu felul cum lucrează alţii. la revenirile asupra crochiurilor.). întâmplător (. n. 2 1 . În caz contrar. dădeau un colorit mai aerat. „Intuiţiile”. să notezi instantaneu impresia de moment”3. fiindcă. 4 Ibidem.) şi considera un veritabil sacrilegiu să foloseşti Коро – художник. La rândul său.C. emoţia lui se va transmite şi celor care îi vor privi tabloul”1. Bucureşti.. n. la redarea umbrei prin culori deschise. Pentru a „stenografia” această dinamică perpetuă.. Документы. Acelaşi principiu îl împărtăşeau şi alţi pictori celebri. „dacă pictorul a fost impresionat puternic. apela frecvent la acuarelă. Pentru mine e bun numai acesta (. încât tablourile pictate în această tehnică făceau impresia unei spontaneităţi mai mari. ideile lui Delacroix.ROMANOSLAVICA XLII 19 şi ale razelor solare în apă. privitoare la reflexele culorilor alăturate în spaţiul liber. 3 Apud Henri Peruchot. Bucureşti. dizolvate în apă. p. pictorul făcea numeroase crochiuri rapide. человек. prefaţă de Irina Mavrodin.) „ceea ce este trecător. 74-75. воспоминания. urmele tuşei în formă de virgule şi linii paralele. descompunerea tonurilor în culori primare – şi-au imprimat amprenta în creaţia pictorilor impresionişti şi simbolişti de mai târziu. A. Eugène Delacroix. 1977. mai transparent. I. 228... a desenelor făcute în funcţie de impresiile schimbătoare.

Zola şi alţi oameni de cultură. ci şi alţi pictori ai vremii respective. Căci el „a desţelenit ogoarele picturii.) dansând în aer.. Oprescu.ROMANOSLAVICA XLII 20 culoarea albastră în locul tradiţionalului verde acvatic. Jongkind „stenografiază” impresiile fugitive. Totodată. jucându-se cu catargele corăbiilor. Delacroix şi Manet. p.. astfel că atunci când. Turgheniev. e plină. unde i-a întâlnit pe Boudin şi Claude Monet) pot fi consideraţi „pe drept precursori ai impresionismului”.) drumul ce trebuie urmat şi a arătat artiştilor calea naturii”1. Manet a scandalizat atât juriile academice. George Oprescu. p.. incontestabil. 73. Clasicismul. 3 Ibidem. ca în stampele japoneze. se serveşte de pete mari de culoare. pictorul olandez lasă intervale mici între petele de culoare care figurează copacii şi construcţiile. o influenţă considerabilă asupra timpului său”. deosebit de ostil faţă de creaţia lui Manet (şi care i-a numit pe impresionişti „comunarzi buni de împuşcat”) nu a putut eluda descătuşarea de tirania procedeelor perimate în pânzele pictorului şi a trebuit să recunoască până la urmă: „Manet are. Totodată. se instituia o gardă specială care să apere tabloul de furia vizitatorilor. accidental. 1968. p. Iar temutul critic Albert Wolf. cum a procedat Manet în tabloul „Argenteuil” (reprezentând Sena). 257. pătrunse atunci în Occident (procedeu la care a apelat şi Manet în tabloul „Olympia”). Bucureşti. în pofida ostilităţii. „Din combinaţia de părţi pictate şi părţi Ibidem. trei planuri. Criticat vehement pentru nerespectarea principiilor estetice dominante în epocă. Deoarece Boudin şi Jongkind i-au sugerat lui Claude Monet „teoriile care stau la baza şcolii impresioniste”. umple spaţiile (. la puncte şi virgule. i se admitea totuşi vernisarea vreunei pânze la expoziţiile oficiale. pe aripile morilor de vânt. pe luciul apei. Romantismul. Manet era admirat de Flaubert. afirmă G. opinează G. precum Eugène Louis Boudin şi olandezul Johan Barthold Jongkind (care a pictat în Franţa la le Hâvre şi la Trouville. şi a fost numit mai târziu de către istoricii picturii franceze „părintele impresionismului”. Oprescu2. 74. „Jongkind a încercat să picteze locurile unde lumina vibrează triumfătoare.. cât şi publicul şi pe critici. 2 1 . recurgând în acuarelele sale la abrevieri. reduce totul la două. în boarea dimineţii sau în ceaţa de la apusul soarelui”3. (…) A indicat (. Manual de istorie a artei. Edmond de Goncourt. Însă. Dar nu numai Corot.

a luminii care se joacă pe suprafaţă”. Turgheniev a cunoscut detenţia. căutarea unor structuri şi procedee noi. Încă din 1848. Cernâşevski. după vizitarea expoziţiei postume. . scrie G. poetul ucrainean Taras Şevcenko şi alţii au fost deţinuţi. Dostoievski. unde au fost vernisate peste 5000 de pânze. naturaleţea.. Împărtăşeau principiul formulat încă de Diderot. exilul şi interdicţia de a reveni un timp îndelungat la Petersburg şi la Moscova. în nordul Rusiei sau în Siberia. Turgheniev (aflat în Occident în exil voluntar. pentru Povestirile unui vânător. 75. Doamna Bovary (i s-a negat capacitatea de a structura romanul şi de a crea personaje viabile). cât şi pentru romanele În ajun şi Părinţi şi copii. considerat „curent subversiv”. Soarta scriitorilor din Imperiul Romanovilor a fost şi mai cruntă. din 1864. La rândul său. pentru opera sa de debut.ROMANOSLAVICA XLII 21 rămase albe rezultă (. inedite. Lermontov. deoarece ei au îndrăzneala şi îşi arogă dreptul de a crea după legi proprii. în special. Iar. de ultraj la bunele moravuri şi la canoanele catolicismului. declaraţi oficial „demenţi” precum Ceaadaev. din 1856 până la moarte) şi Flaubert au urmărit îndeaproape înnoirile din pictura contemporană şi au manifestat mult curaj în arta lor. p. Flaubert s-a înfruntat cu judecătorii. stimularea imaginaţiei privitorului în schiţele şi tablourile lui Delacroix. a creaţiei lui Delacroix. lirismul. ori executaţi ca decembristul Râleev. Puşkin. Herzen. Turgheniev a remarcat doar schiţele acestui pictor. conform căruia pentru marile talente. într-o scrisoare adresată Paulinei Viardot.. Îndrăzneala. Oprescu şi conchide: Jongkind este „la originea şcolii impresioniste” franceze1. mărturisea aceeaşi înaltă apreciere: „Am ieşit de acolo 1 Ibidem. (Şi tot atunci îl plasa pe Balzac alături de Eugène Sue şi puţin deasupra lui Alexandre Dumas). dând dovadă de o surprinzătoare incapacitate de înţelegere. iar Turgheniev. bineînţeles nu erau agreate. Aceeaşi soartă au avut-o şi alţi scriitori.) o suprafaţă care vibrează. prin intermediul ei. Turgheniev şi-a mărturisit admiraţia pentru coloritul deosebit. sugestivitatea şi. fiind acuzat de „realism”. a expediat Florile răului în „Kamceatka literaturii”. Fenomene similare aveau loc şi în literatură. reputatul critic Sainte-Beuve. exilaţi în Basarabia sau în Caucaz. Ca şi pictorii amintiţi. La Salonul de la Paris din acel an. opuse manierei balzaciene sau hugoliene. pentru genii nu sunt obligatorii legile estetice existente. iar „bunul său prieten”. Flaubert. care dă impresia aerului ce circulă. Flaubert şi Turgheniev erau ostracizaţi de criticii contemporani. Baudelaire a fost judecat la câteva luni după Flaubert.

nu ştiu cum ar fi mai corect să-l numesc. XII. Uneori. n.C. I. cât şi în posteritate drept pictor-poet.) te învăluie şi te duce cu el”1 (subl. Полное собрание сочинений и писем. la fel ca în salonul soţilor Viardot. Muzica era o pasiune acaparantă pentru Turgheniev şi Delacroix. cit.. El este. pictor-muzician. care (. Desigur. vol. câtă înţelegere a mişcării – exterioare şi interioare! (. ca în viitor la expoziţiile de pictură să se transmită şi muzică clasică. VI. să se delecteze cu audiţii muzicale. pp.. Gleire. Turgheniev. 2002. Письма. Turgheniev.. trăia intens „bucuria de a asculta muzică aleasă”. p.S. В тридцати томах.) E un torent de poezie.. n. Se audiau aici şi arii din opere. Gluck. Cluj-Napoca. concomitent cu admirarea tablourilor. integrala sonatelor căruia o interpreta măiestrit Pauline Viardot.S. Собрание сочинений. Întâlnirile frecvente în atelierele lui Manet. (. 66. nici pentru pasiunea ardentă pentru această artă. pentru că „muzica este voluptatea imaginaţiei”4. Edmond de Goncourt şi Zola erau nelipsiţi de la aceste vizite şi.ROMANOSLAVICA XLII 22 descoperindu-mi capul în faţa acestui mare pictor sau poet. bunăoară. 2 I. elevă a lui Liszt şi Chopin. Iar Delacroix. op. Turgheniev. discuţiile se transformau în adevărate simpozioane unde se dezbăteau cele mai noi aspecte ale artei contemporane şi mai ales problema sincretismului artelor. В двенадцати томах. 162.) Câtă viaţă.. Moscova. 3 Vezi capitolul Muzica în creaţia romanescă a lui I. 1 . Turgheniev. nu pentru cunoştinţele sale în domeniul muzicii. Moscova.C. 4 Delacroix. Turgheniev în: Adriana Cristian. el compara tonurile picturii cu sunetele muzicale. A. ca să-şi argumenteze alegaţiile.).. Poetica romanelor lui I. Delacroix a fost considerat atât de contemporani. vol. „Când ascult muzică – scria el – simt o mare dorinţă de a crea”. Se audiau în salonul muzicienei piese din creaţia lui Mozart. Vernet şi ale altor pictori constituiau ceva obişnuit.. cel mai puternic temperament artistic din epoca modernă. S.S. la moşia lui George Sand de la Nohant. care avea temeinice studii de specialitate şi era un bun violonist. Flaubert. „Pentru mine – scria romancierul – satisfacţia muzicală este mai presus de toate celelalte”2 (subl. Se preconiza. câtă pasiune şi câtă forţă a imaginaţiei. Saint-Saëns şi Berlioz. Numeroşi oameni de cultură frecventau concertele Paulinei Viardot şi ale copiilor şi elevelor ei. A. p. 1989. astfel încât vizitatorii. 19. Beethoven. Mendelsson-Bartholdy.) Nu întâmplător a recurs la muzică în creionarea profilului moral al personajelor sale drept important indiciu referenţial3. Haydn. în prezenţa lui Gounod. desigur. printre altele. p. Cum a făcut-o. 1958. 103-115.

p. 5 Delacroix. „contaminarea” dintre culorile obiectelor aflate în aer liber. ci şi pictorii au asociat efectul pânzelor lui cu muzica. complex şi sfâşietor”. Delacroix frecventa asiduu salonul Paulinei Viardot şi încerca aici „bucuria secretă pe care ţi-o produce potrivirea dintre gândurile tale şi cele ale altora”5.. misterul şi infinitul muzicii”2.). iar. „Muzician al picturii. a ajutorului reciproc pe care şi-l acordă diferitele modalităţi de expresie artistică. Antologie. corectitudinea ideilor sale îndrăzneţe. uneori la Wagner. tabloul „Triumful lui Apollo” „este un poem. apropierea dintre cele două arte este pe deplin justificată. Se pare că primul care l-a numit pictor-muzician pe Delacroix a fost Baudelaire.. traducere şi note de Radu Toma. prin discuţii. 18. Apoi adaugă: „universul vibraţiilor luminoase” din tablourie lui „au sonoritatea. vol. Pictorul vieţii moderne şi alte curiozităţi. op. teoria reflexelor culorilor. după opinia lui Odilon Redon. 2 Delacroix. Delacroix numea aceste relaţii „reflexe auditive” şi susţinea că „pictura nu poate proceda altfel”. Charles Baudelaire. „plutea în aer”. constituia un prilej de a verifica. De aceea comparaţia. 3 Ibidem. Vincent van Gogh afirma că Delacroix „a încercat să redea credinţa în simfoniile de culori”3. 10. el scria: „aceste admirabile acorduri ale culorii sale te fac adesea să visezi armonie şi melodie. 1992. 1989. Antologie. II. în succesiunea lor logică. iar impresia pe care ţi-o dau tablourile lui e de multe ori cvasimuzicală (. O împărtăşeau şi Baudelaire. Bucureşti. Iar „cea mai mare îndrăzneală – nota Delacroix în Jurnalul intim – este să ieşi din convenţii şi deprinderi”6. 189-190. izvorâtă din întâlnirea unor spirite înrudite. în îmbinarea lor. câteodată la Berlioz” – scrie Elie Faure. 202. Idei de muzică romantică (…) suscită armoniile sale”1. p. 14. El invoca faptul că în muzică armonia există nu doar în acorduri. 6 Ibidem. şi Wagner. traducere şi cronologie de Ştefan Popescu. p. ideea sprijinului. Această „potrivire”. pictori sau muzicieni. şi alţi scriitori. Încă într-o cronică plastică din 1855. o simfonie”4. sculptor de profesie.. De exemplu. Certitudine a căutat şi Flaubert.cit. pp. p. 1 . ci şi în raporturile dintre ele. De altfel. Bucureşti. Delacroix „ne face să ne gândim la Beethoven. Maurice. Mai precis. ajunse la un anumit stadiu de dezvoltare.ROMANOSLAVICA XLII 23 unde încerca să-i explice fiului castelanei. 147. p. Dar nu numai istoricii artei sau scriitorii. 4 Ibidem.

după cum i se confesa lui Dostoievski. ele „nu trăiesc şi nici n-au trăit vreodată „şi apar ca din ceaţă” – scria Turgheniev. de aceea. Opere în trei volume. „zugrăvite din cap până în picioare”. să pui în lumină „o singură idee dintre alte o sută”. episodului. La fel proceda şi Turgheniev. distorsionat şi asimetric. Delacroix şi Edmond de Goncourt – nici discursul narativ al lui Victor Hugo. în biografiile ample – până şi a personajelor „amărâte şi anonime”. cărora le cerea să fie cât mai severi în aprecieri. prozatori şi dramaturgi. „baze sacrosante” ale societăţii. scenei. Teodora Cristea. dacă vrei să te numeşti „prozator adevărat” – cuvinte consemnate de către Guy de Maupassant1. 1 . Nu era agreată maniera hugoliană şi pentru „vorbăria dezordonată”. din zori până în noapte. considerată de Delacroix principiu esenţial în orice artă.ROMANOSLAVICA XLII 24 când şi-a convocat prietenii. după propria-i declaraţie. Personajele lui univoce erau lipsite de viabilitate. III. traducere de Lucia Demetrius. Erau preocupaţi de sintetizare. Noile manuscrise le citea în faţa unui areopag alcătuit din critici. vol. La rândul său. Repudiau. fiind generate de „incapacitatea de a sintetiza”. Flaubert le taxa drept „manechine” sau „prostănaci zaharisiţi”. Intuiseră legea fundamentală a esteticii: artistul trebuie să obţină cel mai mare efect posibil cu minimum de mijloace. Turgheniev aprecia în mod deosebit la un talent „puterea de concentrare”. crea „în lumina a două adevăruri eterne – Religia şi Monarhia”. Guy de Maupassant. Bucureşti. una din primele sale lucrări literare şi a suportat cu stoicism „verdictul” lor negativ. respingătoare şi neghioabe”. pe poetul Bouilhet şi pe prozatorul şi publicistul Maxime du Camp. Irina Eliade. deoarece ele impietează asupra unităţii tabloului. lipsa de verosimilitate a situaţiilor în care activau eroii şi pentru „retorica asurzitoare”. Nu se bucura de aprecierea lor – ca şi a lui Hippolyte Taine. 543. care. maniera balzaciană. 1966. pentru a-i îndepărta senzaţia că se află în opera sa „ca într-o pădure”. Deoarece atât Flaubert. p. În egală măsură condamnau concepţiile social-politice ale autorului Comediei umane. bazat pe o tehnică digresivă care ducea la devierea permanentă de la naraţia-cadru. pledau pentru eliminarea detaliilor „inutile. iar Flaubert formula astfel aceeaşi idee: trebuie „să concentrezi conţinutul unei pagini într-un rând”. cât şi Turgheniev erau liber-cugetători şi opozanţi învederaţi ai monarhiei. şi le-a citit 72 de ore. portretului şi descrierii. O considerau „inacceptabilă şi străină” lor tocmai datorită detalierii excesive în toate compartimentele naraţiei. Nu-i iertau nici înclinaţia spre filosofia superficială şi confuză.

op.. împărtăşită de majoritatea marilor artişti. a cărei consecinţă directă s-a concretizat în cerinţa ancorării tematicii operelor artistice în actualitatea imediată. Idee orientativă. Cine se cufundă în trecut „pierde memoria prezentului”. care duc la „văduvirea personajului de tipicitate şi de pregnanţă vitală”. IV. „Veşmântul epocii” se impunea cu necesitate. căci „într-o mişcare involuntară. „se lipseşte de valorile şi privilegiile oferite de clipă. vol.. 378. necesitatea de a renunţa la „procedeele rudimentare”. concizia maximă a discursului narativ. a biografismului exacerbat şi a analizei psihologice. Полное.) ni se oferă posibilitatea de a pătrunde mai adânc în substanţa caracterelor – scria Turgheniev – decât prin cele mai migălos elaborate analize psihologice”1. 3 Turgheniev. Concepţiile lor estetice total divergente justificau această detaşare categorică de maniera balzaciană. a început relativizarea conceptului de frumos. dar mai ales în vasta lor corespondenţă.. (.. Serafita). p. Baudelaire. cit. afirma poetul.. pentru „a simplifica şi a ridica romanul pe o treaptă superioară”. sunt „în permanentă goană după nou” şi îl află în contemporaneitatea imediată – sursă generoasă pentru asigurarea originalităţii. corespunzătoare sensibilităţii şi exigenţelor sporite ale noului consumator de literatură. Căci fiecare epocă îşi are frumuseţea ei singulară. care se revela în fiecare gest şi atitudine a personajului.. a descrierilor. Cu alte cuvinte.ROMANOSLAVICA XLII 25 pătrunsă de misticismul scrierilor lui Swedenberg (drept exemplu elocvent în acest sens poate servi povestirea lui Balzac.. prin operele lor. 496.. a dimensiunii temporale şi spaţiale. Poetica lor impunea condensarea. Полное. p. întrucât aproape întreaga noastră originalitate provine de la pecetea pe care timpul o pune pe senzaţiile noastre”2.. „Nu doresc să fiu laudator temporis acti” (rapsod al epocilor revolute)3 – afirma el. 392. Ei au susţinut nu numai teoretic în puţinele lor articole de critică literară. .. p. cum spunea Baudelaire. în „prezntul cel mai prezent”. şi au demonstrat şi practic.. Definiţia flaubertiană a literaturii drept „artă a jertfelor” avea astfel o perfectă acoperire. S-a reactualizat în gândirea estetică a epocii postbalzaciene ideea lui Voltaire: tragediile antice greceşti au fost bune pentru greci şi pentru vremea când au fost create. Poziţia lui Turgheniev este ilustrativă în acest sens. IV. Stau mărturie cele şase romane pe care le-a 1 2 Turgheniev. reducerea drastică a nucleelor epice.) într-un gest (. Marii artişti. vol.

iar plimbările pe Champs Elysées . compensatoare a frustrărilor de tot felul. protagonistul romanului omonim. el a fost iniţial apreciat la justa lui valoare doar de doi colegi de breaslă. protagonistul ultimului roman. precum şi variatele puncte de culoare.în pânzele lui Renoir „Marile bulevarde primăvara” şi „Le Moulin de la Galette”: Klaus Heitmann evidenţiază în peisajele flaubertiene razele solare în frunzişul copacilor. dar s-a bucurat de o extraordinară fecunditate în arta romanului în deceniile următoare. îşi află corespondenţe în tabloul lui Degas. „Aux courses”. Rudin. Istoricul literaturii franceze Klaus Heitmann a relevat corespondenţe vădite între paginile acestui roman şi unele tablouri ale impresioniştilor. de George Sand şi de Théodore de Banville. fiind reprezentantul tipic al generaţiei deceniului următor. la hipodrom. ancorate în actualitate. Iar Nejdanov. hamletianul anilor ’40.ROMANOSLAVICA XLII 26 lăsat posterităţii. este „omul de prisos”. Insarov şi Elena Stahova aparţin personajelor „conştient-eroice” – după aprecierea autorului însuşi – ai anilor ’50. inspirate exclusiv din etapele succesive ale vieţii morale şi sociale din Rusia. Totodată el relevă. de asemenea. care „se afla în pragul viitorului”. cu umbrele şi nuanţele luminii filtrate. când se cerea acţiune şi nu „hamletizare”. este adeptul civilizaţiei şi culturii occidentale. în descrierile autorului Educaţiei sentimentale. se proiectează în lumi exotice. zbuciumul valurilor pe Sena şi încheie cu observaţia că . panorama nocturnă din centrul Parisului. Desţelenire. Educaţia sentimentală reflectă viaţa modernă a Parisului. crescute în spiritul scientismului riguros. care se înscrie în seria tipologică inaugurată de Puşkin cu figura lui Oneghin. vehiculate în rândul intelectualităţii ruse. se cufundă în visare. pe care le propagă şi le apără cu fervoare. se zbate cu disperare pentru a evada din conul de umbră proiectat asupra lui de abulicul „prinţ danez” în perioada narodnicismului. Operele lui Flaubert. drept contrapondere a ideilor panslavismului. Primul o prezintă pe provinciala care se sufocă în marasmul şi platitudinea vieţii normande burgheze. Impresiile protagonistului. Frédéric Moreau şi ale Rosanettei. Potughin. Întâmpinat cu ostilitate de către critici. sunt. iar cel de al doilea este romanul unei vieţi ratate. Nihilistul Bazarov este „expresia celei mai noi contemporaneităţi” – caracterizare formulată de creatorul acestui renumit personaj. Doamna Bovary şi Educaţia sentimentală. difuze. personaj al romanului Fum.

după cum am menţionat. Flaubert folosea un alt termen pentru a-şi caracteriza operele. Dacă Turgheniev. deoarece legea fundamentală a picturii lor era discontinuitatea. El compara Klaus Heitmann. prezentul „constant”. iar prozatorii cultivau predilect schiţa. pictorii recurgeau la crochiuri.305. vol. cu antecedentele şi sechelele bolilor (fiind fiu de medic şi petrecându-şi copilăria în incinta spitalului). nişte „schele” – cum le numea Turgheniev –. La fel procedau Delacroix. actualitatea tematicii era şi cerinţa primordială a preimpresioniştilor şi impresioniştilor. la „felii de viaţă”. 122. care făceau uitate crochiurile rapide. că ele sunt constituite din „suite de schiţe”. spunea. Manet şi „barbizonienii”. necesare numai până la „ridicarea edificiului”. 1983. referindu-se la structura romanelor sale. viaţă „care ne grăbeşte şi ne mână. p. Flaubert întocmea un fel de „fişe medicale”. întrucât nu auzeau decât „sunete răzleţe” la care se străduiau să răspundă cu „ecouri rapide şi scurte”2... În acest sens. aspiraţiile şi sentimentele. nu voi reuşi să creez decât o suită de schiţe. 3 Idem. un răstimp de „criză”.ROMANOSLAVICA XLII 27 până şi în scenele de interior predomină lumina şi culoarea. „continuu” în derulare accelerată. Iar datele biografice nesemnificative artistic le expedia în „preistoria” operei. Pentru a zugrăvi actualitatea imediată. 2 Turgheniev. Turgheniev şi Flaubert se mărgineau la „fragmente”. „fragmentarismul” fiind un indiciu de modernitate şi de concordanţă cu plastica „revoluţionară” a lui Delacroix şi Manet şi cu arta impresioniştilor. p. şi îi creiona profilul spiritual şi moral. Crohmălniceanu. când se manifestă plenar concepţiile. episodul. căci ele constituiau doar nişte materiale auxiliare. Bucureşti. pregătite în prealabil – adică pseudo-jurnalele unor eroi (ca Bazarov sau Şubin) sau „dosarele”. cu o prefaţă de Ov. ca în pictura din epocă1. Realismul francez de la Stendhal la Flaubert. atunci când treceau la pictarea tabloului. 1 . scena. de a fixa pe pânză impresiile efemere. „listele de serviciu” ale personajelor romanului în curs de elaborare. S. ne provoacă şi ne ademeneşte” – declarau ei. fragmentul. iar Delacroix îşi denumea schiţele „schelării”. Or. În tentativa de a fi „stenografi ai trăirilor” proprii. Собрание. XII. este semnificativă alegaţia lui Turgheniev dintr-o scrisoare adresată lui Goncearov: „orice aş scrie. în româneşte de Ruth Roth.. El decupa un scurt fragment din viaţa protagonistului. Aceasta este particularitatea talentului meu”3. la eboşe rapide.

credem.. de nevăzut aproape. Dovadă clară de cecitate a criticii din acea epocă. 186. I. Eseuri. Clăi mari de grâu.”2.. 2 Ibidem. Şi. înflăcăra cerul. Părinţi şi copii şi Doamna Bovary (.. Câteva exemple vor fi. conflictele desfăşurându-se în lumea interioară a personajelor. cu un alt prilej. folosite de unii artişti moderni în locul frânghiei care se numea: Intriga”4. Renoir. iar. Eroare corectată peste decenii de Albert Thibaudet: „Turgheniev a scris romane care sunt capodopere de armonie. Botkin relevase. revărsată. o culoare purpurie. Se creează impresia că reflecţia ordonatoare a romancierului. vol. tonurile deschise. Guy de Maupassant – ei erau derutaţi. al echilibrului”. 84.ROMANOSLAVICA XLII 28 episoadele cu nişte blocuri care se suprapuneau treptat în piramidele faraonilor. 1973. frecvenţa sporită a „epitetelor solare”.. p. (Nu întâmplător Delacroix compara demersul criticilor cu un orologiu care rămâne mereu în urmă).. ca în tablourile lui Eduard Manet. „supla şi abila organizare” a discursului narativ3. 1972. 4 Maupassant. fără frunze veştede sau ramuri caduce. de echilibru. care se ridicau în Albert Thibaudet.) n-au prins până astăzi nici un fir de praf. criticul V. încă de la apariţia primelor opere turghenieviene. într-adevăr intriga. Nici o operă de Balzac sau Walter Scott nu s-a păstrat atât de bine. era aproape nulă. Bucureşti. Bucureşti. de compoziţie”1. op. 558. 176. p. texte alese. în toate romanele celor doi scriitori. reflecţie ce constituie liantul necesar. a fost ignorată. 3 Virginia Woolf. culoare şi atmosferă: „La apus. Reflecţii. p. traducere de Georgeta Pădureleanu. „schiţele” turghenieviene şi „blocurile” flaubertiene par disparate. Pissaro sau Claude Monet. p. În descrierile de natură predomină „culorile blonde”. ci au rămas neatinse de timp. 1 . De altfel.P. cit. suficiente pentru a demonstra că în peisajele şi portretizarea celor doi romancieri sunt tentative de a surprinde impresiile produse de lumină. nu reuşeau „să descopere firele atât de subţiri. Eroarea criticilor respectivi se datora mai ales faptului că – după cum remarca discipolul celor doi romancieri. traducere de Petru Creţia. Berthe Morissot. La o primă lectură. Iar Virginia Woolf releva în operele turghenieviene „o calitate rar întâlnită: simţul simetriei. preciza: „E un fapt de netăgăduit că romanele Colomba. De unde şi acuzele criticilor că Flaubert şi Turgheniev pur şi simplu „nu ştiu” să-şi structureze romanele şi să creeze caractere viabile. de ascunse. lumina. prefaţă şi note de Mircea Pădureleanu. Relevăm şi o altă particularitate.

Jean-François Millet.C. foloseşte linii uşoare ce se frâng.) pluteau încet.. Copacii grădinii alcătuiau două mase enorme. culoare şi atmosferă. pe fruntea fetei (a Mariannei – n. „barbizonienii” Théodore Rousseau. de asemeni. preocupat de mişcare. // „În spatele Tuileriilor cerul căpăta culoarea ardeziei. Şi adăuga: „Nici lumina care cade pe contur. se despica în două brazde ce se desfăşurau până la marginea pajiştilor (. Antologie . Ibidem. cât şi faptul că artistul. 14.// „Raza jucăuşă a soarelui. modul ei de existenţă frânge în fiecare clipă siluetele”1. a ochilor ei mari. neclintiţi şi strălucitori şi timbrului cald al vocii” (Desţelenire).. nu era esenţial obiectul cu formele şi contururile lui precise. Lumina se divizează. „Lumina (. Prin fragmentarea trăsăturilor de penel. nici umbra care lunecă deasupra n-au un punct de oprire sesizabil”2. La fel şi ciclul lui Cézanne. Se cuvine evidenţiat. prinsă în plasa deasă a crengilor. Se aprindeau felinarele cu gaz. semitonurile. A. deschişi. aurie. făcea să strălucească inelele de fier în jurul catargelor. bazinelor cu nuferi şi unui şir de plopi. „Muntele Sainte-Victoire”). Pentru preimpresioniştii Delacroix şi Manet. verzuie pe toată întinderea ei. „Lumina care îi e viaţa (a naturii – n. nori luminoşi”.. cât şi pentru impresioniştii Claude Monet. iar culorile se desfăşoară în armonii cromatice.. Cézanne şi Degas....// „Lumina soarelui. întrucât „natura e zgârcită în contururi precise” – cum afirma Delacroix într-o discuţie cu Chopin.).. Renoir. (Aşa se explică suitele de tablouri consacrate de Claude Monet Catedralei din Rouen. fug şi estompează contururile.C. 15. p.n. nuanţele. ci efectul pe care îl produce în diferite momente ale zilei.). prin 1 2 Delacroix. iar Sena.. petele colorate subtil fixează impresiile momentane. p.// „Şi peste această viaţă tânără (. vineţii în partea de sus. se odihnea ca o pată piezişă.) se revărsa pe cer în talazuri albăstrii şi tivea cu aur norii subţiri ce pluteau în zare” (Un cuib de nobili). plăcile bastingajului şi faţa apei care.) şi linia aceasta de foc se potrivea expresiei iritate a feţei.n. aruncau umbre uriaşe”. Jules Dupré şi Narcisse-Virgile Diaz. procedeul folosirii frecvente a epitetelor multiple şi a seriilor sinonimice pentru a sugera degradeurile culorii. se sfâşia în reflexe argintii lovindu-se de stâlpii podurilor”. .ROMANOSLAVICA XLII 29 mijlocul miriştilor. Gării SaintLazare.// „Soarele ardea din miezul zilei. la provă. aidoma unor păsări mari şi leneşe. Pe cer se opriseră câţiva norişori albi” (Educaţia sentimentală). A. fiind „supus la impresie”.” pe chipul Ecaterinei Odinţova (Părinţi şi copii). Căci imaginile sunt fluide..

Dacă în primele patru exemple prin verbele folosite se redă mişcarea. „Razele soarelui (. în ceţuri vaporoase şi feerice. „Norii cenuşii se desprind nedesluşit. încât perspectivele naraţiunii se multiplică. parcă „ar răsuna simultan mai multe voci” în fiecare roman. aflăm în operele târzii ale lui Turgheniev şi descrieri succesive... Pe lângă aceste două procedee de factură impresionistă. fărâmiţată în naraţiuni de tip obiectiv. vii”. ca în „tablourile” din parcul de lângă conacul familiei Sipeaghin (Desţelenire). De altfel.. îşi consumă impresiile proprii. Percepţia realului este. puncte şi virgule. sugerează o percepţie dinamică a naturii. astfel. de asemenea. prin accentul pe redarea atmosferei obiectul parcă se dizolvă într-o intensă luminozitate. Personajele lui. „Reflexele lunecă peste talazurile albăstrii. „Vremea era minunată. smălţuiau tulpinile plopilor tremurători cu o lumină atât de caldă.. oferind „cuvântul” eroilor.”. romancierul renunţase demult la naraţiunea auctorială. veselă: nori albi. pe valuri. clipocit şi plescăit al apei lângă maluri. * ... Procedeele impresioniste – printre care şi folosirea imperfectului verbal. sprintene. dar şi „muzica” naturii. aurii. din cadrul câtorva ore. mari. ale impresiilor iscate de aceeaşi privelişte. aceeaşi dinamică din natură – evidenţiază diverse nuanţe de culoare. cu ajutorul căruia se prelungeşte durata imaginii – par mai frecvente în ultimele opere ale clasicului rus.”. coame şerpuitoare. Asemenea tentative sunt frecvente în peisajele turghenieviene: „Norii trandafirii (.. prospeţime şi soare”. Deşi sunt vag schiţate. pretutindeni strălucire. ca „fiinţe independente. furişându-se prin frunziş. contururile freamătă de viaţă.) pătrundeau în dumbravă şi. autorul se detaşează de faptele povestite. În toate acestea se relevă concordanţe vădite între viziunea şi procedeele scriitorului şi pictura impresionistă.ROMANOSLAVICA XLII 30 linii. ultimul fragment de peisaj – alcătuit din propoziţii de notaţie în care predomină substantivele şi adjectivele ce sugerează.) se topesc în adâncul bolţii albastre”. răsfiraţi pe cerul albastru.. încât deveneau roşietice ca trunchiurile brazilor. larmă în copaci.

ROMANOSLAVICA XLII 31 În cartea Le roman naturaliste. în geneza procedeelor impresioniste în creaţia literară. abundenţa propoziţiilor de notaţie. Doamna Bovary şi Educaţia sentimentală. A. Baudelaire. Expunându-şi concepţia asupra originalităţii operei artistice. folosirea imperfectului pentru dilatarea timpului. Însă problema genezei impresionismului nu l-a preocupat deloc. Pentru a efectua această transpoziţie şi a transforma fiecare scenă într-un tablou. pe urmele lui Brunetière. Prin anii ’60 ai secolului trecut. Klaus Heitmann l-a indicat pe Flaubert drept fondator al impresionismului în literatura franceză şi a relevat unele procedee comune romanelor flaubertiene şi unor opere ale pictorilor Degas şi Renoir. A relevat ancorarea în realitatea imediată a problematicii celor două romane flaubertiene. tendinţe concordante”1 nu corespunde adevărului. Klaus Heitmann nu acordă atenţia cuvenită rolului determinant al pictorilor Delacroix. nu se poate lipsi de „valorile şi principiile oferite de clipă”. Din mai multe motive.cit. scriitorul trebuie să găsească senzaţia corespunzătoare fiecărui sentiment sau gând. op. Este adevărat. În primul rând.„romancierii şi artiştii (plastici – n. În al treilea rând.) au dezvoltat. să „stenografieze” trăirile sale în „veşmântul epocii”. el trebuie „să se supună impresiei”. Însă argumentarea tezei 1 Heitmann. în eseul Pictorul vieţii moderne. ci s-a limitat doar la analiza câtorva aspecte. Klaus Heitmann are totuşi incontestabilul merit de a fi demonstrat că Flaubert este fondatorul impresionismului în literatura franceză. Dar afirmaţia lui . Câteva din astfel de procedee (folosirea imperfectului verbal şi a propoziţiilor de notaţie) le-a relevat analizând romanele lui Flaubert. Artistul nu are voie să piardă „memoria prezentului”. Manet şi al celor din şcoala de la Barbizon în „contaminarea” literaturii. desigur. 133. sincretismul în dezvoltarea artelor. discutat pe larg în epocă. cât şi fixarea impresiilor momentane. Or.C. În al doilea rând.. . el ignoră interdependenţa fenomenelor artistice.n. ignoră rolul decisiv pe care l-a jucat Baudelaire în susţinerea ideii de progres al artei şi al apariţiei fireşti a curentului impresionist. mai numeroase. A semnalat. în lucrarea Realismul francez de la Stendhal la Flaubert el nu şi-a propus să releve toate concordanţele existente între arte. p. procedeele artistice comune picturii şi literaturii sunt. a formulat câteva principii ale noii metode de creaţie. Brunetière a definit impresionismul literar drept o transpoziţie sistematică a unor mijloace de expresie a picturii în arta cuvintelor. independent unii de alţii. cum au procedat şi impresioniştii în tablourile lor.

unde inteligenţe fecunde şi subtile îşi expuneau neîngrădit cele mai îndrăzneţe concepţii estetice. Théophile Gautier.). al fraţilor Goncourt. cercuri. pe care le-a împărtăşit. – scrisă parţial în franceză şi în germană – multor prozatori şi critici occidentali (vom aminti doar câteva nume: Flaubert. datorită lui Brunetière şi Klaus Heitmann. apoi impresionismul.ROMANOSLAVICA XLII 32 sale putea şi trebuia să fie mai cuprinzătoare prin analiza contextului ideologic deosebit de complex în care a apărut fenomenul artistic respectiv. în perioada sovietică curentele moderniste. Toate aceste surse ar fi oferit informaţii utile pentru înţelegerea atmosferei în care s-au conturat preimpresionismul. din aceeaşi perioadă. că Turgheniev este „un mare scriitor impresionist”. considerate „decadente”. aportul unui alt participant activ la introducerea procedeelor acestei orientări în literatura universală nu a fost nici măcar amintit. din cartea Rusia bolnavă (1910). expusă într-un articol despre . de asemeni. George Sand. după cum se ştie. cât şi aşa-numita „critică orală” din saloane. erau temă tabu. însemnările lui Maupassant despre întâlnirile la Flaubert şi. Dar nu numai în Franţa nu s-a acordat atenţia cuvenită meritelor lui Turgheniev în ctitorirea impresionismului în literatură. Ernest Renan ş. în general. fraţii Goncourt. Îl avem în vedere pe Turgheniev. Ar fi fost de dorit. memorialistica deceniilor respective. gândirea cărora îşi imprimă pecetea în formarea şi dezvoltarea ideologiei fiecărei epoci. parnasianismul şi primele manifestări ale simbolismului. Contribuţia lui teoretică şi practică este deosebit de importantă şi nu poate fi escamotată. Trebuia să ia în considerare dezbaterile din presa vremii. deoarece. Prospér Merimée. după cum demonstrează elocvent Jurnalul lui Delacroix. Dacă impresionismul în romanul francez nu mai constituie o incertitudine. Merejkovski. după cum atestă vasta lui corespondenţă. Nici în patria romancierului ea nu a fost luată în seamă. să fie studiată şi corespondenţa câtorva personalităţi marcante. Émile Zola. Hippolyte Taine. La fel şi concepţiile lui estetice.a. cât şi alte orientări coexistente precum „arta pentru artă”. ateliere şi din cadrul altor variate întruniri. Autorii numeroaselor monografii dedicate creaţiei lui au evitat sistematic problema impresionismului. nici observaţia similară a poetului simbolist Maximilian Voloşin. În egală măsură nu poate fi ignorată corespondenţa lui Flaubert. Turgheniev publicase până la începutul anilor ’60 patru romane bine cunoscute şi apreciate atunci în Franţa. Din aceeaşi cauză nu a fost luată în considerare remarca tangenţială a lui D.

orice concordanţă a peisagisticii turghenieviene cu pictura lui Théodore Rousseau sau a lui Daubigny. Alegerea nu s-a dovedit a fi câtuşi de puţin „întâmplătoare”. В книге Русская литература и зарубежное искусство. cu care. p. bogata pinacotecă a romancierului. cu condiţia să dai dovadă de obiectivitate şi să citeşti atent miile de pagini din cele 18 volume de corespondenţă şi 12 de opere literare. 148 şi 152. Gustului artistic şi concepţiilor estetice ale romancierului. 1 . nici în corespondenţa scriitorului”. printre altele. în P. Ne-am întrebat. Ba afirmă că pasiunea lui Turgheniev pentru arta „barbizonienilor” s-a datorat „influenţei lui Zola” şi nici „nu a însemnat o schimbare în concepţiile lui (ale lui Turgheniev) estetice”. Ce a ales ani la rând Turgheniev? Ce pânze predomină în colecţia lui? Aici nu se mai puteau escamota faptele.) s-au dovedit a fi deosebit de apropiaţi marelui cântăreţ al naturii ruse” şi că romancierul „alegea” numai tablourile „care îi erau apropiate ca manieră (?!). С. Analiza creaţiei turghenieviene demonstrează însă contrariul. unde el descrie. Zaborov se contrazice flagrant. Zaborov. care au beneficiat de „îndrăznelile revoluţionare” ale acestor doi maeştri în manieră.R.. ba scrie că „nu există vreo confirmare (a acestei schimbări) nici în operele. cât şi pentru „barbizonieni”.. Există numeroase „confirmări” atât în operele cât şi în corespondenţa romancierului.) din epoci şi tradiţii naţionale diferite” pe care „le alegea întâmplător” şi această alegere „era firească”. „îi corespundeau pe deplin doar câteva fenomene răzleţe (.. care se pot găsi. după catalogul întocmit de criticul de artă Berjerat. afirmă Zaborov. Zaborov.) temeiuri suficiente”. adică de preimpresionişti. deoarece scriitorul „simpatiza cu arta veridică. Recurge la diverse subterfugii. Dar. ignoră problema respectivă. Majoritatea covârşitoare a tablourilor erau semnate de „barbizonieni”. Turgheniev a corespondat o vreme. Dar şi P. elevată şi progresistă”.. И. surpriză! În paragrafele următoare el scrie: „Barbizonienii (.. Zaborov consideră că pentru această „simpatie” „nu există (. încearcă să respingă orice „simpatie”. Leningrad. într-un studiu consacrat special raporturilor lui Turgheniev cu arta plastică occidentală. cu legitimă curiozitate: care o fi arta căreia Zaborov i-a acordat atâtea epitete ornans? Răspunsul l-am aflat doar peste câteva pagini. Тургенев и зарубежное искусство.ROMANOSLAVICA XLII 33 poezia lui Fet şi a lui Nekrasov. Dar şi acum Zaborov perseverează în eroare. Cauzele preferinţei lui Turgheniev pentru arta lui Delacroix şi Manet. 1986.R. conţinut (?!) şi viziune(?!?)”1.. tehnică de lucru.

Paris. of instant sketches. sinceră şi veridică a naturii. I will try to demonstrate that the impresionistic methods were used not only in painting. au dat replici corespunzătoare pictorilor amintiţi. De altfel. adevăraţii fondatori ai impresionismului în literatura universală. Flaubert. . redate prin trăirile subiective ale personajelor. manieră „instantanee” sau „situaţională” în limbajul plasticienilor. 1925. the shadow is not always black. Concordanţele dintre literatură şi pictură sunt evidente şi indiscutabile. In Turgenev’s and Flaubert’s works. Literatura lor înfăţişa ceea ce vedeau ori presupuneau că se desfăşoară într-un anumit moment. They used the imperfect tense in order to extend the duration of the events. in Turgenev’s and Flaubert’s novels. grey.ROMANOSLAVICA XLII 34 zugrăvirea spontană. mai tinerii Alphonse Daudet şi Maupassant. „traducând” sentimentele şi gândurile personajelor în senzaţii care pot vorbi simţurilor. as Delacroix painted it. au postulat această manieră atunci când au numit „literatură expozitivă” propria creaţie. dominaţi de „o invincibilă necesitate de a picta prin cuvinte”. green etc. corresponding to preliminary drawings in fine arts. but also in literature. The basic aesthetic principle of the impresionistic art is called discontinuity and Turgenev’s and Flaubert’s methods are in accordance with it. fraţii Goncourt şi. in scenery descriptions. The above-mentioned novelists used the fragmental event descriptions.). Abstract Having as a starting point the existance of similar tendencies in the evolution of arts. 379. 1 Gustave Flaubert. p. realitatea era descompusă „într-o multitudine de moduri de percepţie. Édition de Centenaire. Turgenev and Flaubert did not render precise outlines of the described objects as in the paintings of the impresionists. Correspondance. Viziune similară cu cea a pictorilor impresionişti. Turgheniev. Astfel. Ele sunt determinate. în crearea „artei vii” – vor deveni clare şi imposibil de negat. bazată pe vraja impresiei momentane şi pe strădania de a surprinde prospeţimea şi sinceritatea ei. 4. cum observa Wagner. vol. de faptul că artele „aspiră să-şi dea mâna” şi să-şi transmită reciproc „forţe noi” atunci când ating un înalt nivel în evoluţia lor. Turgheniev şi Flaubert. Fapt care i-a permis lui Flaubert să formuleze paradoxul: „Il n’y a pas de vrai! Il n’y a que manières de voir!” (Nu există adevăr! Există numai maniere de a vedea!)1. but it is often coloured (blue. and the result was a sequence of unlinked scenes. pe urmele lor.

apologetică. sporadic. În cadrul avangardei europene şi nu numai.ROMANOSLAVICA XLII 35 ETEROGENITATE ŞI PARADOX ÎN LITERATURA RUSĂ DE AVANGARDĂ Camelia Dinu În studiul Modernismul literar rus: de la decadentism la avangardă1.. futurismului şi imaginismului. „Fraţii Serapion” etc. „Nicevoki”. LEF. orientarea politică etc. prin incapacitatea organică a Vezi Camelia Dinu. Toate grupările care au existat în Rusia după Revoluţia din Octombrie au avut o soartă dramatică. De regulă. „Pereval”. iar dintre curentele artistic-literare. de aceea este foarte greu de realizat o delimitare diacronică a fenomenului. XLI. Evident că din discuţiile despre paradigma modernismului rus nu pot fi excluse grupările OBERIU.). multe aspecte au apărut spontan. Grupările modernismului rus în general şi ale avangardei în particular au fost clasificate după numeroase criterii (tehnicile de creaţie. Modernismul literar rus: de la decadentism la avangardă. raportarea la descoperirile tehnico-ştiinţifice. RAPP. „Proletkult”. „Romanoslavica”. avangarda este privită în ordinea cronologică în care s-au manifestat diferitele curente care au compus-o. prin nevoia puterii de a avea scriitori subordonaţi şi o literatură scrisă la comandă. Indiferent de deosebirile fundamentale dintre ele.87-110. expresionismul şi constructivismul. O asemenea atitudine din partea puterii se explică prin gusturile conservatoare ale liderilor bolşevici în opoziţie cu spiritul răzvrătit şi idealist al avangardiştilor. p. selecţia noastră fiind cât se poate de subiectivă. atitudinea faţă de tradiţia artistică. OPOIAZ. dintre curentele modernismului rus ne-am oprit asupra simbolismului. au sfârşit în acelaşi mod – exterminate de regimul oficial. 1 . akmeismului. Expunerea specificului acestora în contextul avangardei ruse şi europene constituie obiectul prezentului studiu. 2006.

pentru a face distincţia necesară între începuturile mişcării şi evoluţia ei ulterioară. semnat de O. Declaraţia centrului literar al constructiviştilor . Constructivismul este un fenomen din cultura rusă. A fost o orientare „occidentalistă”. Что такое конструктивисты? Собственно. 1925). Zelinski. K. Бизнес (Business. în artele decorativ-aplicate etc. 1928) – K. la Tver.LŢK) – I. Editura Enciclopedică. Идеологическая платформа конструктивизма (Platforma ideologică a constructivismului) – I. mult mai diversificată. Vardin. О конструктивизме (Despre constructivism. Знаем. a apărut broşura-manifest Конструктивизм. 1923). 1924). Госплан литературы (Planul de stat al literaturii. 2003. Ciceagova. Dicţionarul avangardelor. semnată de A. şi nu invers. Vera Inber. tot la Moscova. E. înţelesul termenului e departe de a fi precis”1. La Moscova. Gabrilovici. 1929). îndreptată către cultura tehnică a Vestului. manifestat după Revoluţia din Octombrie. Tumannîi.L. Ca metodă avangardistă sovietică. care a Dan Grigorescu. constructivismul s-a manifestat în perioada 1920-1930 în artele plastice. Chiar şi în condiţiile Rusiei sovietice. Selvinski. deşi în multe privinţe a rămas un îndemn boem. 147.K. semnat de A. чего мы хотим? (Cine sunt constructiviştii? Şi mai precis. apoi în fotografie. I. un proiect fantast. apare prima serie a revistei „LEF” (abreviere pentru Frontul de stânga al artelor). B. Zelinski. K. Cert este că acest curent a fost considerat cea mai mare orientare avangardistă care a venit din Rusia în Europa. Gan (cel care a folosit pentru prima dată termenul de constructivism). p. S-au publicat şi câteva volume colective: Мена всех (Totul se schimbă. ca realizare a artei proletare: „Sensul termenului diferă. aşa încât unii comentatori îl preferă pe cel de constructivism rus (sau sovietic) sau de constructivism european (sau internaţional). Декларация литературного центра конструктивистов (ЛЦК. iniţial în arhitectură şi în pictură. iar în 1925. Selvinski. Aksionov. În 1922. Construcţia ca jurământ a poeţilor-constructivişti.L. D. Zelinski publică articolul Конструктивизм и поэзия (Constructivism şi poezie). Cicerin şi E. Cele mai importante manifeste ale constructivismului rus sunt: Конструктивизм (Constructivismul.L. Bucureşti. în 1924. Zelinski.ROMANOSLAVICA XLII 36 avangardiştilor de a accepta transformarea într-un instrument de propagandă. Клятвенная конструкция конструктивистов-поэтов (Noi ştim. Agapov. 1922-1923). 1 . ce dorim?) – K.

ОСА – Объединение современных архитекторов (OSA – Uniunea arhitecţilor moderni).ROMANOSLAVICA XLII 37 promovat constructivismul în literatură. care a avut în centru noţiunea de construcţie abstractă. Ciceagova. I. purismul şi. în literatură – cubofuturismul. numit de proiect sau de producţie. Centrul literar al constructiviştilor. ale cărui aspiraţii de a deverbaliza şi de a dematerializa limbajul poetic au fost exemplare. LŢK). în manifestul Конструктивизм. principiul ei ordonator. pe care-l 1 Vezi http://www. suprematismul. Zelinski a fost cel mai important teoretician al constructivismului rus. Cicerin.9151394. Din grupul poeţilor constructivişti s-a detaşat A. în sensul materialismului vulgar: arta promovată de acesta. Din grupare au făcut parte: K. s-au delimitat două faze ale constructivismului rus: constructivismul neutilitar.htm . Evgheni Gabrilovici. Pentru el. Cicerin. Constructivismul literar s-a afirmat în primăvara anului 1922. la consolidarea constructivismului rus au contribuit curente ca futurismul.ru/projects/liter/bibl_11/manifest/constructivism/constructivism1. şi constructivismul aplicat.L. Vladimir Lugovski. Curentul s-a manifestat ca o continuare a experimentelor cubiştilor în domeniul studierii formei şi a volumului. Vera Inber. Selvinski. Panov) etc. O. Este de înţeles de ce s-a vorbit în critica de specialitate despre o anumită îngustime a constructivismului. iar factura impunea folosirea raţională şi practică a materialului artistic1. În 1924 s-a format întâia grupare constructivistă din arhitectură.V. că producţia intelectual-materială a constructivismului rus este formată din trei elemente: tectonica. construcţia avea rol organizatoric.L. având revista „Современная архитектура” (Arhitectura contemporană . curentul însemna nu numai o şcoală literară. 1926-1930). A fost reprezentat de Литературный центр конструктивистов (ЛЦК. Zelinski. Tectonica era definită ca partea ideologică a constructivismului. condiţionată ideologic. care se va uni ulterior cu RAPP (Asociaţia scriitorilor proletari din Rusia).Moscova 1). K.L. D. Eduard Bagriţki. De asemenea. afirma în 1923. Tumannîi (N. Convenţional. care a activat în perioada 1923-1930. În 1930. Boris Agapov. a determinat un anumit formalism şi o oarecare fetişizare a tehnicismului. ci şi concepţia despre lume a unei epoci în tranziţie către socialism: „Acesta este un stil al epocii. A. la Moscova. construcţia şi factura. LŢK se va transforma în Литературная бригада М1 (Brigada literară M1 .

Constructivismul rus a preluat o serie de elemente de la dadaism (negarea ideii de literatură. . Enciclopedia RAO. pentru registrul formal. p. Bucureşti. Numeroşi artişti constructivişti din Rusia nu au vrut să renunţe la principiile artei tradiţionale în favoarea designului industrial. 212. lirica rolurilor şi a măştilor. au preferat poezia epică. lexicul violent neologic. vol. odrasle ale aceluiaşi sens”2. 1930. deoarece era considerat burghez – cu alte cuvinte. caracterul antimimetic. pentru inserţia citatelor din diferite documente de cancelarie. recomandând excluderea reacţiilor afective. Ele sunt unitare prin forma lor interioară. stilul telegrafic etc. excluderea psihologismului şi a condensării semantice. pentru că se concentra mai degrabă asupra chestiunilor legate de artă decât asupra ideologiei socialiste”3. lirismul obiectiv. Zelinski. p. Să înţelegem arta. Timofeev. părăsindu-şi 1 Apud L. IV. principalele trăsături ale curentului sunt: rigoarea.ROMANOSLAVICA XLII 38 găsim în toate ţările de pe planeta noastră. isme. principiul dinamismului (ideea că realitatea revoluţionară dinamică trebuie reflectată în artă).). 2005. Литературная энциклопедия в 11 т. Promotorii curentului recomandau principiul monismului în poezie. a convenţiilor poetice. pasiunea pentru cifre. care trebuia să suporte o încărcătură artistică substanţială. Ca toate celelalte curente de avangardă. Cultura era considerată un fel de „hamal”. schematizarea. concepţia „tehnicistă” despre lume şi despre opera artistică. austeritatea.. 3 Stephen Little. De aici rezultă predilecţia constructiviştilor pentru economia mijloacelor artistice.. cerebralitatea. 331-332. Sintetizând. dar şi de la futurism (dinamismul. 1929. (1929-1939). Moscova. p. anularea tentaţiilor metafizice. oficial al limbii. lărgirea posibilităţilor literare prin unirea poeziei cu proza. a implicării subiectivităţii creatoare – numai hazardul era considerat creator). Constructiviştii au folosit în poezie metodele prozei. nici ritmul. Principiul agreat era cel al dinamismului. în sensul că toate mijloacele poetice trebuiau subordonate unei încărcături semantice de bază: „Nimic nu există în poezie ca scop în sine: nici imaginea. ca exprimare a tempoului vieţii moderne. . Поэзия как смысл. 2 K. tehnica montajului. constructivismul a ajuns victima persecuţiilor politice: „Constructivismul rus a fost suprimat. nici sunetul. unde există o cultură umană legată într-un fel sau altul de cultura universală”1. Книга о конструктивизме. 114.

halucinante. primitivismul. unde s-au prezentat declaraţiile şi textele diferitelor orientări avangardiste. Istoria acestui curent. Kandinski. şi a emoţionaliştilor (19211925). O problemă importantă a avangardei este dacă s-a manifestat sau nu în Rusia expresionismul literar. Fără să fie o mişcare puternică şi bine delimitată. înlocuind-o cu 1 Variantă engleză. pentru care s-a organizat. animaţi de Mihail Kuzmin. Din partea expresioniştilor au fost anunţaţi Ippolit Sokolov şi Serghei Spasski. în afară de V. a manierismului european. din epoca elisabetană. În literatură. dominate de spaime incurabile. proiectarea unor viziuni interioare haotice. Sokolov s-a declarat eufuist1. Expresionismul literar rus a urmat trăsăturile curentului european: antiestetismul. imaginile apocaliptice. cuprinzând peste 60 de tablouri ale acestora. cu care avangarda rusă a fost în strânsă legătură: motive literare escatologice şi apocaliptice. La aceste caracteristici se adaugă cele specifice expresioniştilor germani.ROMANOSLAVICA XLII 39 ţara (de exemplu. Artur Fonvizin. a grupării „Московский Парнас” (Parnasul din Moscova. sub conducerea lui Valeri Briusov. la Muzeul Politehnic din Moscova. revolta împotriva civilizaţiei. cultivarea fantasticului simbolic. conflictul paroxistic dintre eul liric şi univers. în stilul scriitorului englez John Lyly. de exemplu. I. Pe data de 17 octombrie 1921. ca mişcare literară din Rusia. viziunile onirice şi mistice. fiziologia. expresionismul literar rus a avut două direcţii: una de sorginte imaginistă. Din opera acestor artişti a derivat constructivismul european. Artele plastice nu au fost lipsite de influenţa expresionismului european: îi avem în vedere. Naum Gabo şi Antoine Pevsner). o expoziţie la Moscova chiar în 2004. avându-l ca iniţiator pe Boris Lapin. patosul utopic şi grotescul satiric. tragismul spiritual şi angoasa existenţială. Până în momentul în care a pus bazele expresionismului rus. în frunte cu Ippolit Sokolov. sensibilitatea ultragiată. pe pictorii Alexandr Drevin. . descriptivismul accentuat. avangardistul rus a modificat denumirea de eufuism. Ulterior. scriitorul Leonid Andreev a fost considerat precursor al expresionismului reacţionar. Anatoli Zverev. 1922). este legată de activitatea câtorva grupări: a expresioniştilor (1919-1922). care i s-a părut lipsită de rezonanţă. ruptura tragică dintre lumea exterioară şi cea interioară. erotismul. tonalitatea crispată etc. alta conturată sub influenţa mişcării futuriste „Центрифуга” (Centrifuga). a avut loc Вечер всех поэтических школ и групп (Serata tuturor şcolilor şi grupărilor poetice).

la care aderă Boris Zemenkov. Iniţiatorul considera că expresionismul.L. 1/1998. Манифесты русских экспрессионистов. iar Vezi Литературные манифесты: от символизма до „Октября”. http://magazines. o eufonie remarcabilă a versului poetic1. În Хартия экспрессиониста (Carta expresionistului. Prin aceste idei. Gimbinov. red. Boris Zemenkov. Esenin s-a urcat pe estradă şi a anunţat: „Acum veţi asculta răspunsul meu către Ippolit Sokolov”. N. Sokolov a recunoscut că schema teoretică a expresionismului. Serghei Spasski. Boris Lapin. Sokolov prin cafenele şi cluburi era renumită. sunt reminiscenţe ale căii către Theos [. concepută de el ca sinteză a celor patru direcţii ale futurismului rus.. S-a răsucit şi. Esenin că îl plagiază pe R. Sokolov. l-a lovit pe acesta în faţă. şi anume europenism şi transcendentalism2. „Арион”. conform concepţiei lui I. Борис Земенков. se anunţă constituirea unui nou sistem poetic. în primăvara anului 1920 se formează oficial gruparea expresioniştilor (cu o activitate destul de modestă). De exemplu. I. Maiakovski. Бедекер по русскому экспрессионизму. Sokolov.ROMANOSLAVICA XLII 40 cea de expresionism şi a anunţat formarea unei noi grupări literare.M. l-a acuzat pe S. s-a dovedit nesatisfăcătoare. Toţi au încremenit. 2001.P. Scopul acesteia era să reunească toate ramurile futurismului rus. Sokolov se apropia de cel al imaginiştilor. care ar fi putut determina. Brodski. Mai târziu. Sidorov. fulgerător. Анна Радлова. ar fi trebuit să fie mai mult decât sintetism.html 1 . Moscova. Gabrilovici. 2 Vezi Литературные манифесты от символизма до наших дней.ru/arion/1998/1/tereh051-p. E. G. N. Este posibil ca în viitor luptele să se producă prin acţiuni vizuale şi auditive”3. în studiul Бедекер по русскому экспрессионизму (Ghid al expresionismului rus). În ciuda declaraţiilor destul de neomogene şi de inegale ale lui I. Atitudinea ostentativă a lui I. căci forma şi culoarea lui sunt fermenţii fricii.]. Борис Лапин. 1919) sunt negate principiile poetice anterioare. cu baze strict matematice. Numai formele spirituale ne sunt necesare. 2000. scria: „Am ieşit din caverna a ceea ce logic este posibil.. limbajul poetic teoretizat şi recomandat de I. Ипполит Соколов. Sidorov. teoreticianul de bază. de la Homer la V.B. Moscova. S. 3 Vezi Vera Teriohina. ca mişcare literară ce stătea sub semnul expresiei maxime. red. la o serată. Singurul lucru expresionist creat de mâna omenească este tancul. Rilke.russ. Lucrările noastre sunt nişte trambuline. pentru redarea cât mai fidelă a gândirii modernităţii.

Bahterev. Druskin şi foarte tinerii (nu împliniseră încă 20 de ani) I. dramaturgul şi regizorul Serghei Radlov etc. De acum el a intrat în poezia rusă pentru totdeauna”1. A. Sokolov şi E. K. în paginile căruia emoţionaliştii au reprezentat concepţiile despre arta „cea nouă”. Gabrilovici în industria cinematografică. Din grupare au făcut parte: Daniil Harms (Iuvaciov). ea se formase deja la sfârşitul lui 1925. Spre deosebire de expresioniştii din Moscova. cei din Petersburg au făcut publică Декларация эмоционализма (Declaraţia emoţionalismului).S. L. în ultimul număr al almanahului (1923). Vvedenski. la o serată literară. La fel cum în restul Europei expresionismul a înlesnit dezvoltarea dadaismului şi a suprarealismului. pentru oberiuţi. în concepţia lor. Adrian Piotrovski. S. formele conştiinţei extraestetice – poezia diletantă a secolului al XIX-lea. folosit până în acel moment la denumirea curentelor şi a orientărilor literare. Titulatura vine de la o sectă de gnostici care utilizau numele pentru a desemna Fiinţa Supremă. când. cu centrul la Petersburg. Iuri Iurkun. Deşi manifestul grupării a fost publicat în 1928. viitorii oberiuţi au anunţat formarea grupului ce reprezenta. I. De estetica expresionismului a fost legată şi gruparea emoţionaliştilor. Vaghinov. al cărei lider a fost Mihail Kuzmin. În componenţa grupării au intrat K. numele noii grupări a fost „Академия Левых Классиков” (Academia clasicilor de stânga). Zaboloţki. Vladimirov şi I. După 1925. N. expresionismul literar rus a netezit drumul pentru grupările OBERIU şi „Nicevoki”. i s-a dat denumirea OBERIU. Sursele de înnoire a limbajului erau. iar -u final a fost ales aleatoriu. Dobîcin. cultura tradiţională Idem. fiecare dintre literele greceşti ale acestui nume are o semnificaţie numerică. Radlov în teatru. Lapin în jurnalistică. S-a editat almanahul Abraxas2. Anna Radlova. în cele din urmă. detaşamentul artei de stânga. Membrii grupării s-au reprofilat: I. ca prescurtare pentru „Объединение реального искусства” (Uniunea artei reale). 2 1 . care au formulat mai întâi manifestele. Iniţial. expresionismul a început să-şi piardă din actualitate. adică numărul de zile din anul solar. prin adunarea lor se obţine 365. Vaghinov. Zemenkov în designul de carte. B. OBERIU a funcţionat în Leningrad între 1926-1930.ROMANOSLAVICA XLII 41 Esenin a continuat: „Credeţi că l-am jignit pe Ippolit? Deloc. Data oficială a constituirii este considerată 24 ianuarie 1928. B. creaţia infantilă. ca parodiere a sufixului -ism.

îmbogăţindu-le prin farsă. sarcasm. Din 1930. aprilie 1930) „poezie a duşmanului de clasă” şi „huliganism literar”. au folosit poetica fantasticului şi a grotescului. Aceştia prezentau spectacole de poezie ce culminau cu scene de un umor insolit. concepţiile grupării au reprezentat un conglomerat. Ultima reprezentaţie publică a mişcării a avut loc în aprilie 1930. Deşi oficial nu a fost membru al grupării. în căminele studenţeşti ale Universităţii din Leningrad. membrii grupării au avut ca ţel cunoaşterea totală a vieţii prin perfecţionarea limbajului artistic. ca manifestare a avangardei ruse târzii. Dezvoltând şi desăvârşind căutările futuriştilor. D. Au scos din text conotaţiile simbolice şi funcţionale. parodie. o structură polifonică. reflecţiile fortuite. Harms. visul. făcută de membri. Ele se desfăşurau la Uniunea Poeţilor din Leningrad. în concepţie era apropiat de ea şi N. umor negru. după care creaţiile membrilor OBERIU au fost numite în presă (ziarul „Smena”. burlesc. Bahterev au fost arestaţi şi. şi la revenirea la izvoarele autentice ale literaturii. textele pentru copii au rămas singurele opere care puteau fi publicate de membrii grupării. o dată cu începerea persecuţiilor ideologice. alogism etc. V. este. mai ales la cele ale futurismului de dinainte de Revoluţia din Octombrie. Astfel. improvizaţia. rădăcină). montajul liber al compoziţiei. Aveau o atitudine ironică faţă de lirism şi erau înclinaţi către poezia epică. provenind de la sintagma duhovnîi cin – rang spiritual. revenind în Leningrad. construite după legile vieţii spirituale. bufonerie. Publicul era racolat de pe stradă prin agitaţie şi reclamă directă.ROMANOSLAVICA XLII 42 spirituală rusă (denumirile alternative ale membrilor OBERIU erau cinari. gruparea care a pus bazele poeticii absurdului în cultura europeană. după o jumătate de an de închisoare. OBERIU. absurd. Au revenit la unele „tradiţii” ale modernismului rus. la care ar fi trebuit să colaboreze şi artiştii plastici apropiaţi de ideologia grupului. . au fost trimişi la Kursk. la Institutul de Istoria Artei (INHUK). Harms intenţiona să creeze un teatru cu numele simbolic „Radix” (lat. În plus. Scriitorii grupului introduceau în textele şi în spectacolele lor faptul divers. Între 1933-1934. cel care i-a atras pe oberiuţi către sfera literaturii pentru copii. comunicarea era interactivă. În 1931 D. sau vestniki – mesageri). Vvedenski şi I. Oleinikov (1898-1942). o culegere şi un Almanah Radix. eclectică. Aceştia visau la modelarea unei noi realităţi. redactorul-şef al revistei pentru copii „Ёж” (Ariciul). în căminele studenţeşti sau chiar în cazărmi. în acelaşi timp. în funcţie de sistemul estetic individual al membrilor săi.

. form-librismul. Agababov. în 1920. reprezentând ecoul grupării europene a dadaiştilor. Un spectacol ratat (proză scurtă). scandalurile. Suharebski. sub redacţia lui L. Ванна Архимеда (Baia lui Arhimede). Iaşi. În artele plastice. creaţiile în manieră avangardistă ale acestor grupări nu pot fi ignorate.ROMANOSLAVICA XLII 43 ei au continuat să se întâlnească. 1 Vezi Prefaţa lui Dan Culcer la volumul Daniil Harms. A. apropiaţii oberiuţilor au fost Pavel Filonov şi Kazimir Malevici. nu a fost publicat în timpul vieţii autorilor1. care s-au format în general în cafenelele din Moscova. poeţii-bespredmetniki. Harms şi V. 1982. Suharebski. a funcţionat la Moscova în jur de doi ani (1920-1921). poeţii ordinului trioletelor etc. gustul pentru dizarmonie. cu subtitlul „потерянная русская литература абсурда”. ambii murind în arest. Gruparea rusă a publicat două almanahuri: Вам (Vouă). sub redacţia lui S. de aici epatarea. oberiuţii au fost precursorii suprarealiştilor ruşi. Sadikov.). În 1971 a apărut în SUA un mic volum cu operele lui Harms şi Vvedenski. L. Mai mult. M. eclectismul. Ioan Radin Peianov. iar în 1941 – D. cuprinzând 16 pagini. Zaboloţki şi eliberat după război. Zemenkov. în literatură a rămas numele lui B. Susanna Mar. biocosmismul. în neoavangardismul rus nu baza futuristă a fost esenţială. care nu au reuşit de fapt să constituie o grupare. deşi gruparea nu mai exista. Zemenkov şi al Susannei Mar (scriitoarea a făcut numeroase traduceri din literatura engleză şi polonă). între 19201921. 2 De la cuvântul rus ничего – nimic. trad. Vvedenski. Volumul colectiv al oberiuţilor. „Nicevoki”2. cuprinzând 20 de pagini. În ciuda faptului că nu au produs o revoluţie estetică. Editura Junimea. şi Собачий ящик (Coteţul câinelui) sau Труды Творческого бюро Ничевоков (Lucrările biroului de creaţie al Nicevokilor). Din grupare au făcut parte: Riurik Rok. Cea mai importantă dintre aceste grupări. dacă dorim să înţelegem fenomenul în ansamblu. traduse în limba engleză. Elena Nikolaeva. Din această bogată listă. de statutul şi de rolul imaginii artistice în textul poetic. Oleg Erberg. În 1938 este arestat N. S. Din multe puncte de vedere. ci cea de la OBERIU. prezantismul. B. Sadikov. Meritul principal a fost că în jurul lor se adunau mai ales poeţii care erau interesaţi de problemele tehnicii de creaţie. Au existat în aceeaşi perioadă şi numeroase grupări mai mici (fuismul. Ranov. luminismul.

P. L.V. „Горн” (Goarna). Punea accent pe conţinutul creaţiei artistice. Membrii ei au fost: V. Всеобщая организационная наука . fiind cunoscută şi sub denumirea de „Şcoala formală”. G. Sadofiev etc. efemere. Eihenbaum. sociologică). Vinokur.000 de membri. Brik.T. contesta orice preocupare formală şi respingea ficţiunea în favoarea nonficţiunii. M.000 erau muncitori. . unitară. medic de profesie.Tectologia sau ştiinţa universală a organizării). dar şi câteva renumite: „Пролетарская культура” (Cultura proletară). Gherasimov. Polivanov. R. În 1904 a intrat în blocul bolşevic. filosof.I. Iakubinski. prin concepţia cuvântului ca scop în sine). Toţi erau animaţi de patosul colectivizării. I. V. şi afirma necesitatea organizării oamenilor într-o societate centripetă. „Грядущее” (Viitorul). om politic. Kazin. Se opunea culturii care avea baze individuale.ROMANOSLAVICA XLII 44 OPOIAZ a fost o grupare filologică din anii 1916-1927 care s-a format în sânul futurismului. apropierea de text ca obiect estetic. Ideile promovate au fost susţinute de operele poeţilor V. Tînianov. din anii ’20. Gruparea urmărea înlăturarea prejudecăţilor de receptare a textului. B.D. din care aproximativ 80. particulare. Şklovski. Alexandrovski. I. O. Jakobson. N. Succesorii au fost membrii Cercului lingvistic de la Praga. Kirillov. A editat în jur de 30 de reviste locale. psifologică. Alexandr Alexandrovici Bogdanov s-a declarat în afara politicii şi s-a ocupat de teoria construirii culturii proletare (teorie expusă pe larg în lucrarea Тектология.G. E. Astfel. „Proletkult” a fost o organizaţie de masă care a pornit de la cluburile muncitoreşti de cartier sau de întreprindere. animate de militanţii bolşevici. V. biografică. Paletaev.Organizaţiile cultural-iluministe ale proletariatului) a apărut aproape imediat după Revoluţia din 1917 şi a luat amploare: în 1920 număra în jur de 400. Din 1916. revenirea la calităţile „palpabile” ale cuvântului (aici se remarcă asemănarea cu avangarda. Asociaţia a fost creată de Alexandr Alexandrovici Bogdanov. Metodologia OPOIAZ s-a constituit în opoziţie cu orientările academice de teorie literară (istorică. scriitor. iar în 1909 a fost excus din partid pentru activitate defetistă (urmărea organizarea unor fracţiuni). care au pus bazele structuralismului european. El a enunţat principiul constituirii pe baze ştiinţifice (matematice şi logice) a viitorului. A existat formal până în 1932. „Proletkult” (Пролетарские культурно-просветительные организации .

Volin etc. 26.M. .G. pe motiv că reprezintă expresia culturală a clasei muncitoare. Radov. adunarea întregii experienţe umane. ci concentrarea.). 19-20. Literatura proletcultistă nu a exprimat interesele şi frământările clasei muncitoare. Ideologia proletcultistă s-a materializat catastrofal în cultură în general. care a avut un rol destul de modest în continuarea ideilor proletcultiste. V.ROMANOSLAVICA XLII 45 cultura promovată era cea colectivă. trad. p. Lenin. S. ci a fost creată de un grup pur şi simplu entuziasmat de ideea revoluţiei. a fost preluată de posteritatea ideologică din URSS şi din ţările-satelit. după al Doilea Război Mondial1. în vreme ce cultura „claselor exploatate”. Paletaev etc. scopul artei proletare nu era contemplarea estetică sau cunoaşterea artistică. 2001. dar mai ales în literatură. Din 1923 apare revista „На посту” (De veghe).V. V. „Proletkult” s-a manifestat cu violenţă în 1 Vezi Florin Mihăilescu. În 1920. p. Astfel. a început să urmărească dominarea vieţii culturale şi s-a extins considerabil. B. Literatura trebuia să devină o parte integrantă a cauzei general-proletare.D. Ulterior.V. Dacia.A. care au constituit un cuib de eretici”2. care a considerat că dorinţa de independenţă a „Proletkultului” nu este motivată într-un stat al proletariatului şi că mişcarea „a fost invadată de elemente străine din punct de vedere social. Toţi au încercat să desăvârşească obiectivele „Proletkultului”. Editura Pontica. Lelevici. progresiste. Lenin considera că nu întreaga cultură a trecutului trebuia abandonată. 2002. de Lucia Flonta. Proletcultismul exprima tendinţa de a da naştere unei culturi cu totul noi. Iniţial. Ed. Conform ideilor lui Bogdanov. în jurul căreia s-a format un nucleu de scriitori: G. în conformitate cu principiul luptei de clasă. Kazin. Realismul socialist. ca toate celelalte grupări ale momentului. Constanţa. Cluj-Napoca. gruparea a funcţionat dezinteresat. din cauză că afirma cu insistenţă autonomia sa în raport cu Statul şi cu Partidul. care pierdea teren încă de la sfârşitul anului 1920. urma să constituie baza noii culturi proletare Această clasificare maniheistă.I.I. N. Desigur că o asemenea atitudine a determinat represalii din partea lui V. ci doar aceea a „claselor exploatatoare” şi reacţionare. din „Proletkult” s-a desprins grupul „Кузница” (Forja . Alexandrovski. De la proletcultism la postmodernism. reprezentând în exclusivitate interesele şi aspiraţiile proletariatului. 2 Michel Aucouturier. fiind susţinută de sovietele locale.

nu poate fi evaluată în afara contextului sovietic. care în nici un caz nu urmărea crearea unor structuri culturale şi literare veritabile. utilitară şi aplicată.Frontul revoluţionar).ROMANOSLAVICA XLII 46 primii ani ai regimului bolşevic. prin urmare. o istorie a unei grupări revoluţionare mic-burgheze. deoarece combinau futurismul cu proletcultismul. Cum în Rusia nu a avut o existenţă liniştită. Idem. a susţinut primatul faptului literar asupra imaginaţiei. 19. care şi-a legat soarta de proletariat. intelectuală şi morală”2. gruparea s-a transformat în REF (Революционный фронт . La începutul anului 1929. susţinătoarea autonomiei esteticului. cit. destul de contradictorii. A avut ca obiective crearea unei „culturi revoluţionare”. Cei mai cunoscuţi membri ai grupării au fost scriitorii V. LEF (prescurtare de la „Левый фронт” – Frontul de stânga al artei) a funcţionat cu întreruperi între 1923 şi 1929. reuşind să instaureze „o teribilă paralizie interioară. Istoria principiilor LEF este. Deşi în ziua de azi este evitat termenul de sovietic. tendinţele mişcării „Proletkult” au fost suprimate în 1932. proletcultismul a reapărut după ultimul război mondial în ţările „lagărului socialist”. cu scop social. fiind adesea eliminat din denumirile istoriilor literaturii ruse. Poziţiile membrilor acestei grupări sunt. sub acuzaţia de exagerare şi deviere de la „linia” partidului. la Moscova. este clar că aceasta. căci „modernismul a constituit întotdeauna oaia neagră a ideologilor marxist-leninişti şi mai ales stalinişti”3. 1 2 Mihăilescu. A polemizat cu gruparea „Pereval”. op. acuzaţiile au fost îndreptate şi împotriva fenomenului avangardist şi a esteticii sale. declarându-se împotriva ficţiunii (mai ales împotriva romanului). ca fenomen unitar. p. p. . În Rusia. pentru a fi mai apoi blamată. deoarece se considera că negau întreaga cultură tradiţională. N. 3 Ibidem. subterană. 20. având două ziare: „Леф” (Lef) şi „Новый леф” (Noul Lef) . Eisenstein. în esenţă. În mod firesc. Desigur că acesta reprezintă o atitudine ipocrită a puterii. Maiakovski. Aseev şi regizorul S. Arta era privită ca element al construcţiei tehnice. a promovat o artă productivă. 91. „fapt explicabil printre altele şi prin excesul de zel al noviciatului sau al convertirii unei bune părţi a intelectualilor acelei vremi la noua ordine politică”1. p.

A. formaliştii ruşi de la OPOIAZ sunt supuşi presiunilor şi V. a început să fie criticată de organizaţiile scriitorilor proletari. Fumanov.V. iar poetul a intrat. Gorki şi V. Încă din 1919. Libedinski. L. După afirmare şi după recunoaşterea succesului. sinuciderea efectivă a multor artişti avangardişti europeni constituie simbolul tragic al destinului autodistrugerii. Ermilov. I.Asociaţia scriitorilor proletari din Moscova) şi VAPP (Всероссийская ассоциация пролетарских писателей .N. care folosea în acea perioadă două deziderate devenite sloganuri: comanda socială (социальный заказ) şi literatura faptică (литература факта).ROMANOSLAVICA XLII 47 Tragedia grupării LEF a fost că nu a răspuns cu promptitudine solicitărilor variate ale lumii politice destructurate în care a existat. Zinaida Hippius. pentru că exprima interese străine celor de clasă. Stavski. Dorinţa de a păstra tendinţele generale ale mişcării futuriste a făcut ca gruparea să înţeleagă cultura socialistă altfel decât oficialităţile.A. Concepţia de bază era că arta are un caracter de clasă. Pe de o parte. RAPP.P. specific spiritului avangardist. Bunin. Acestea au considerat că teoriile membrilor LEF vin în contradicţie cu realitatea sovietică şi nu corespund necesităţilor reale de dezvoltare a literaturii.Asociaţia scriitorilor proletari din întreaga Rusie). A. în RAPP. M. Selivanovski etc. Erau declaraţi duşmani ai poporului toţi scriitorii care nu făceau parte din grupare. În aprilie 1930. Maiakovski. în cele din urmă. s-a străduit să creeze o teorie a artei proletare pe baza ideologiei marxiste. Şklovski publică în 1930 un articol ambiguu. care poate fi înţeles ca o autocritică. Fadeev. Maiakovski a părăsit gruparea şi a pus bazele REF.L. Maiakovski s-a sinucis. RAPP (Российская ассоциация пролетарских писателей Asociaţia scriitorilor proletari din Rusia) reprezintă o continuare a grupărilor mai mici. pe de altă parte intenţionează să-i pedepsească pe „eretici”. V. Literatura epocilor anterioare era considerată inutilă. Din grupare au făcut parte numeroşi scriitori şi critic proletari: D. înfiinţată în ianuarie 1925. avangarda pierde orice sens şi nu-i mai rămâne decât să se autodizolve. care nu a supravieţuit. Teoreticienii de la OPOIAZ erau apropiaţi de avangardă şi s-au .P. RAPP încerca să-i intimideze pe scriitorii „agresivi”. Nu este un caz izolat. A. V. la două luni după adeziunea la RAPP. I. De exemplu. V. dar cu acelaşi specific: MAPP (Московская ассоциация пролетарских писателей . chiar şi pe „cântăreţii revoluţiei”. Dintre cei „anatemizaţi” îi menţionăm pe Anna Ahmatova. Averbah.

eticheta devenită peiorativă şi degradantă de „formalism”. toată elita tinerei literature sovietice. cit. Din 1927. 33. o cale de cunoaştere a lumii prin mijloace intuitive. ostil poziţiei exagerate a literaturii recomandate de VAPP şi RAPP. lucru pe care l-au reuşit. Voronski. În mai 1932 are loc autodizolvarea RAPP. Voronski. Ei au vehiculat primii sintagma metoda realismului socialist. după excluderea oficială a lui A. RAPP instaurează o adevărată dictatură în literatură şi în critica literară. pe la mijlocul anilor ’20. op. În mod paradoxal.K.Z. scriitorii de talent.K. Revista şi editura („Круг” .A. formaţi în anii Revoluţiei şi ai Războiului civil.K.K. Gruparea a 1 Aucouturier. I se reproşează – culmea ironiei – ignorarea specificului artei prin orientarea exagerată către ideologie. Treptat. În jurul lui A. este folosită oficial. care. Gruparea este chemată la ordine de către tinerii comunişti. „Красная новь” (Pârlogii roşii. iar arta numai în ultimă instanţă putea avea caracter ideologic. „Pereval” susţinea tot ce avea caracter general-uman. membrii RAPP s-au străduit să orienteze literatura care se scria în acel moment către ideologia grupării. esenţial era talentul scriitorului. de fapt.ROMANOSLAVICA XLII 48 bazat pe experienţa ei pentru a defini cât mai bine specificul studiilor lor. primul număr a apărut în 1921). Lejnev. ea trebuia să exprime. Voronski din viaţa culturală (fiind acuzat de troţkism şi executat în 1937). Dintre scriitorii grupării face parte şi romancierul Andrei Platonov.”1 Din punctul lui de vedere. Sub pretextul realismului. independent de originea socială şi de convingerile lor ideologice. De altfel. revista şi-a pierdut strălucirea şi s-a transformat într-o publicaţie sovietică mediocră. Pentru membrii ei. Voronski. Gorbov şi A. şi anume. . redactorul primei reviste literar-artistice sovietice. va fi utilizată mult timp pentru a caracteriza tendinţelor estetice ale mişcărilor de avangardă din Rusia. fiind în afara luptei de clasă. p. noua cultură sovietică nu putea exista fără evaluarea moştenirii literare. „Importanţa acestei reviste semioficiale rezidă în ceea ce directorul său a ştiut să adune în jurul ei. începând cu 1934. Un oponent redutabil al mişcării RAPP a fost criticul A. care nu vedeau cu ochi buni tendinţele dictatoriale ale asociaţiei. ai cărei teoreticieni au fost D. datorită lui A. s-a constutuit talentata grupare „Pereval” (Defileul). aceste „reuşite” vor duce la anihilarea mişcării..cercul) au reprezentat punctele de pornire ale renaşterii prozei ruse.

cea a relaţiei obligatorii dintre forma operei literare şi conţinutul ei ideologic. În fond. N. Lunţ. intuitiv. RAPP încearcă să reunească două concepţii opuse. Slonimski. K. Ivanov. V. reprezentanţii grupării optând pentru criteriul estetic al sincerităţii. dar respinge în continuare poziţiile intuitive şi deterministe. N. . criticul şi dramaturgul Lev Lunţ. Din ea au făcut parte nouă „fraţi” (M. 1 Idem. Ideologic înrudiţi cu „Pereval” erau şi scriitorii grupării „Серапионовы братья” (Fraţii Serapion). Interesant este că. din această contradicţie internă va ieşi teoria realismului socialist. a publicat în 1922 articolele programatice: Почему мы „Серапионовы братья” (De ce suntem Fraţii Serapion) şi Об идеологии и публицистике (Despre ideologie şi publicistică). „Pereval” a ieşit învinsă şi s-a destrămat. scriitorul trebuia să se detaşeze de orice tip de ideologie. în viziunea acestei grupări. Poetul. Gruparea a fost creată în 1921. la Leningrad. Asociaţia s-a declarat împotriva culturii proletare. Lev Lunţ afirma că literatura rusă nu acordă suficientă atenţie subiectului operei literare. La un moment dat. Vs. Literatura promovată de „Proletkult” a fost denumită de reprezentanţii „Pereval” „cârpeală” şi „tendenţiozitate primitivă”. Tradiţia subiectului exista în literatura Occidentului şi trebuia urmat acest exemplu. un proces supraraţional. Creaţia literară este. Sintagma „comandă socială” este ignorată de „Pereval”. L. Experimentul formal s-a concentrat pe căutarea unor noi structuri şi formule narative: subiectul nelinear. Din confruntarea cu proletariatul.ROMANOSLAVICA XLII 49 activat între anii 1923-1932. ce ţine în general de subconştient. I. În concepţia lor. Fedin. Mentorul spiritual al mişcării a devenit cu timpul Evgheni Zamiatin. emoţional. Tihonov. Zoşcenko. din multe puncte de vedere. proza ornamentală. ritmată. Asemenea concepţii au dus la intensificarea estetismului şi a formalismului. 41. Polonskaia). preferându-le pe cele intelectualiste şi voluntariste. care a propus îndepărtarea de realism şi practicarea unei proze stilizate. „intuitivismul lui Voronski şi al criticilor de la „Pereval” se opune voluntarismului raţionalist al avangardei”1. romanul poliţist etc. RAPP se raliază concepţiei realiste a artei pe care o propune „Pereval”. Kavernin. Gruzdev) şi o „soră” (E. M. Nikitin. „sufletul” grupării. practicate de LEF. p. Mişcarea a întâmpinat o opoziţie puternică din partea criticii marxiste.

A primit denumirea după opera în patru volume a lui E. Este de fapt şi ideea care i-a animat pe tinerii scriitori ruşi – ideea libertăţii imaginaţiei care poate crea universuri noi. în practică. alegând să se refugieze în lumea imaginaţiei.T. aceşti artişti. în timpul împăratului roman Decius. Acesta se credea pustnicul Serapion care. nu au avut idei şi atitudini politice profunde. la renaşterea romanului clasic rus.ROMANOSLAVICA XLII 50 Gruparea a fost destul de puţin studiată. au promovat „tehnica meşteşugului scriitoricesc”. 1819-1821). artistul trebuia să se detaşeze de orice tip de ideologie. informaţiile cunoscute provin din memoriile unor martori.A. o plăsmuire a spiritului uman. Hoffmann era foarte important acest refuz al eroului de a accepta realitatea obiectivă. mulţi dintre membrii ei nu au respectat acest principiu). Scriitorii s-au împotrivit pragmatismului artistic şi utilitarismului. tocmai pentru a-şi face reclamă sau pentru a epata.A. Gruparea şi-a anunţat orientarea apolitică (deşi. Explicaţia nu este greu de înţeles: mulţi avangardişti ruşi au participat la revoluţia socialistă. Hoffmann. Această tendinţă era evidentă încă de la futuriştii ruşi. În cartea lui Hoffmann. În concepţia lor. N. Totuşi. altele s-au pierdut pentru totdeauna. În concepţia lor. Mişcarea a fost serios afectată de cenzură şi s-a destrămat de la sine imediat ce a intrat în atenţia organelor de partid. în ciuda declaraţiilor „formaliste”. avangarda avea ca scop ieşirea din limitele artei şi o cât mai mare apropiere de realitatea socială şi politică a momentului. un grup de prieteni se reuneşte după o lungă despărţire şi unul dintre ei povesteşte despre întâlnirea cu un prinţ nebun. Poate părea paradoxal că am inclus în fenomenul avangardist mişcări care au simpatizat cu puterea sovietică. Pentru E. destul de naivi. Fedin au arătat în memoriile lor lipsa unităţii interioare a mişcării. susţinând-o. Toate încercările prietenilor de a-l convinge pe prinţ că se înşală în privinţa identităţii sale s-au lovit de credinţa oarbă a acestuia că tot ce ne înconjoară este o iluzie. considerând că fondul operei literare este egal cu suma procedeelor artistice folosite. Die Serapions-Brüder (Fraţii Serapion. din cauza ezitărilor „de dreapta” sau „de stânga” ale membrilor. După . dar au preluat o concepţie sau alta. susţinerea principiului autonomiei estetice.T. interesul pentru aspectele contemporaneităţii care trebuie reflectată în forme artistice noi. Nikitin şi K. fugise în pustiu şi murise la Alexandria. Tinerii romancieri au contribuit.

. Методы творческой работы. Adrian. практика. Să înţelegem arta.B. 1973 Mihăilescu.V. căci avangarda nu a putut fi un simplu decor pe fundalul frământat şi tensionat al perioadei istorice corespunzătoare. идеи. Теория. I. Editura Dacia.F. red. Sankt-Peterburg-Moscova. Humanitas. Florin. Moscova. grupările avangardiste şi nu numai au fost contesate şi dizolvate. angajarea politică a artiştilor ruşi este perfect justificată pentru momentul social-istoric respectiv. A-G. Bibliografie Aucouturier. G.N. Русский авангард. 2005 Marino. Editura Eminescu. Bucureşti. Bucureşti. Bolotov. I. Направления. Editura Enciclopedică. 1993 Русская литература ХХ века. Kovalenko. De la proletcultism la postmodernism. E. ostile proletariatului. Editura Pontica. практика. Dan. Astfel. burgheze. nu poate fi contestat faptul că avangarda rusă a fost corelată cu tensiunile sociale profunde ale epocii şi că a avut ambiţii politice. Enciclopedia RAO.A.ROMANOSLAVICA XLII 51 instalarea definitivă a puterii sovietice. Cluj-Napoca. Bucureşti. trad. Dicţionar de idei literare. Conceptul avangardist de „om nou” a devenit treptat ţelul şi semnul distinctiv al culturii totalitare care a lichidat practic avangarda şi a negat moştenirea avangardistă. критика. 2/1998 Bobrinskaia. 2002 Sidorina. Literatura românească de avangardă. Constanţa.. Русский экспрессионизм. . Истоки. Realismul socialist. Noul regim nu a putut tolera cosmopolitismul şi nevoia agresivă de libertate a mişcărilor de avangardă. de Lucia Flonta. 1997 Grigorescu. N.. „Искусствознание”. Истоки и метаморфозы. 2005 Авангардные направления в советском изобразительном искусстве: История и современность... Русский конструктивизм. 2002 . E. Michel. Moscova. Gabriela.. Русский авангард 1910-1920-х годов в европейском контексте. 1995 Teriohina. Moscova. catalogate drept decadente. După ce revoluţia politică şi-a atins scopurile. V. 2003 Duda. 2001 Avtonomova. avangarda nu a mai fost un instrument necesar. isme. Stephen. Ekaterinburg. 2003 Little. vol. Pe de altă parte.. Bucureşti. Dicţionarul avangardelor. Школы.

both from a theoretic and practical point of view. but in the same time it managed to maintain its identity and it also added some original aspects to the universal avant-garde phenomenon. Russian modernism had a paradoxical and dramatic evolution. This study is a synthesis of the ideological frame of these groups. the contribution to the metamorphoses of the literary modern language. the fundamental esthetic features. assimilating its influences. Constructivism. the doctrinaire ideas from the manifestos. I investigate its heterogeneous social composition and its varied cultural practices. OBERIU. determined by the contrast between the artist’s thirst for freedom and the politicians’ pragmatic orientations. the balance between tradition and innovation. „Pereval”. LEF. Expressionism.ROMANOSLAVICA XLII Abstract 52 The Russian avant-garde was a dynamic phenomenon. effervescent and heteroclite. I try to show the complex interaction between official pronouncements and their implementation. „Proletkult”. organizations and movements such as „Serapion’s Brothers”. . In this study I examine the Russian avant-garde as a complicated social and cultural movement with many conflicting programs. It became one with the European avant-garde. „Nicevoki”. The discussion of Russian modernism can overlook neither groups. OPOIAZ. RAAP. Rather than focusing primarily on the ideas of the leadership.

Трагичният вопъл Как бяха скръбни мойте детски дни! О. 27. Например: а) Цветан Минков: „Димчо Дебелянов бе посрещнатт зле от живота… След краткотрайна идилия в многодетното семейство… настъпва период на лишения. че е израснал в патриархална среда и е запазил завинаги светъл спомен от нея . 13. Дебелянов. . Търново. За ученическите години на бъдещия поет в Пловдив би се споменавало много по-рядко и с далеч по-малко интензивно 2 внимание. 7. Д. 36. Всеки важен момент от живота му публиката свързва с негови стихотворения. най-вече когато семейството се премества от Копривщица в Пловдив… В сонета „Пловдив” поетът 1 2 Загинал през 1916 в Първата световна война. когато вечерта смирено гасне… 2. ако не беше сонетът Пловдив . ненавършил 29 години.имат постоянен поетически еквивалент в едни от най-популярните му стихове: Да се завърнеш в бащината къща. 2003. Съвременни интерпретации. с. Детство. В. колко много сълзи спотаени! се разглежда едва ли не като „документално свидетелство” за живота на твореца. Известните факти – че Димчо Дебелянов е роден в малкия градец Копривщица.ROMANOSLAVICA XLII 53 ДИМЧО ДЕБЕЛЯНОВ Bistra Ganceva Живял в началото на ХХ век1. той и днес остава сред любимите български поети. 1.

способен да предаде на другите доброто си настроение през дългите „бохемски нощи”. 2 Л. Изследванията се насочиха Цв. 4. 3. За няколко читателски поколения е било невъзможно да изтълкуват Сиротна песен (едно от последните му стихотворения) по друг начин освен като предчувствие за близка гибел . Минков. в «тихия двор с белоцветните вишни». близък приятел. връща се към едничката светла точка в своя живот: спомена от детството…”2 У в двата случая се подхожда към стихотворенията (освен като към себеизраз на духовното същество).111. едва ли не „пряка информация” за живота на твореца. с. но зачестили напоследък. Във: Българската критика…. с което поетът наистина е тръгнал на война. 1988. Движението „от образа към факта” като че няма обратна посока – почти невъзможно е поетическите представи да бъдат коригирани от достоверните сведения.за тежките изпитания на духовно издигнатия човек. Отдавнашни.. Образът на Димчо Дебелянов като тъжен несретник – „вторично копие” на лирическия герой – не се накърнява от многобройните свидетелства на съвременниците за жизнерадостния веселяк. Изобилните сведения за емоционалните увлечения на младежа. отколкото на хармония и взаимност.ROMANOSLAVICA XLII 54 мъчително изповядва тежкото си сблъскване с живота през детинството: «Как бяха скръбни мойте детски дни…»”1. 1 . известните имена на любимите му. Във: Българската критика за Димчо Дебелянов.предчувствие. Но става и обратното: „житейският материал” се разглежда под знака на властваща поетическа представа . б) Людмил Стоянов (поет. С. дето го посреща «старата на прага». Стоянов. още и като към знак. са интерпретациите на Дебеляновата поезия като предвещателно вникване в собствената съдба. 40. обречен повече на раздели и нещастия. с. някои от които с трагична съдба (умрялата от туберкулоза Мара Василева. Гражданинът Димчо Дебелянов. Димчо Дебелянов. убитата от баща си Елена Петрунова) слагат силен отпечатък върху немалко анализи на Дебеляновата любовна лирика. 5. добре запознат с житейските премеждия на Дебелянов): „Като блудния син се връща той в «бащината къща».

468). 343. Поетът с дрехите изтрити… Във: Българската критика…. „произнесен от лириката” на загиналия. 1981. Петров. 4 К.. но по кристалчетата на поезията му можеш да възстановиш образа му…”3 Или обратно – да се настоява. Във: Българската критика…. с. „Завърнахме те в бащината къща” ще кажат възторжените любители. На извършеното от тях гледат като на изпълнен завет. Ето например схващането за Дебеляновия цикъл Под сурдинка и аналогиите с героя Нилс Люне на датския автор Йенс Петер Якобсен: „Символната аналогия от стихотворението на Дебелянов е подпечатана със знака на съдбовностт. 1 . Неизбежно възниква въпросът – „кого всъщност” обича читателят? .. Потвърждението на литературната аналогия е само е само едно от многобройните свидетелства. че „Може нищо да не знаеш за живота на Димчо Дебелянов. пренесли костите на поета от Демирхисар в родната Копривщица. БП. c. че „Неговата оригинална личност ни съединява с лириката му”2? Дали е останало нещо от изказаното някога становище. 3 Здр. Зарев. желанието да се покрие външният живот на човека с дълбокия процес на творчеството и категоричните изводи на края”4. и днес – избират за свой главен обект централния човешки образ в Дебеляновата лирика. поетът не е могъл да знае... с. което им позволява да провиждат в бъдещето” (С. Във: Българската критика.дали младежа.292. 438. Ще последваме примера им. Димчо Дебелянов. Удивително е съвпадението между житейската участ на героя на Якобсен и тази на Дебелянов – и двамата загиват по време на война.а.ROMANOSLAVICA XLII 55 и по-нататък – към прогностичните способности на голямото изкуство. 2 П. че сa „… съвършено излишни и почти всякога погрешни н а ш и т е (р. Път през годините. немалко изследвания – и в миналото. Независимо доколко подобни твърдения са съхранили своята валидност.) тълкувания за образа на творческата личност. без “изцяло да го изпълва”. съпоставителен план1. с. С. Дебелянов и Якобсен. че поетите (или поне най-одарените измежду тях) притежават “шесто чувство”. Константинов. сами откриваеми в по-широк. Хаджикосев. в който поетът “плътно присъства”. или към прекрасното „говорещо лице” от поезията му? Възможно (и нужно) ли е да се разделят? Или е профаниращо да се отъждествяват? В какъв смисъл да се твърди. че след малко повече от две години зловещото му предчувствие ще се сбъдне. загинал на война и отнесъл недоосъществени творческите си драгоценности. Когато го е писал. 6. Дори посмъртните епизоди от биографията на Дебелянов се възприемат под знака на поезията му.

тихия дом в белоцветните вишни? Двата стиха – най-известните в известното стихотворение – са повторени (с минимални промени) в началото на двете строфи.емблематично за Димчо Дебелянов: Аз умирам и светло се раждам – разнолика. помниш ли тихия двор.ROMANOSLAVICA XLII 56 Лирическият герой и неговите светове Сред най-цялостните саморазкрития на този герой е стихотворението Черна песен . лирическият . постоянен и независим от обстоятелствата. хорът на ангели в дните предишни Макар спомените три пъти да са наречени лишни. нестройна душа. жалби далечни и спомени лишни ………… Ах. И най-неизкоренимото. Внушава се непреодолима възвръщаемост. През деня неуморно изграждам. съхранило скъпи лица и неща: Помниш ли. през нощта без пощада руша. независимо кой човекът или светът – ги е поставил. Призова ли дни светло-смирени. Отпращайки белоцветните вишни в света на виденията (сън са били…). не проблясвайте в моя затвор. възобновимост на спомена. гръмват бури над тъмно море. И все пак – стремежът към разбирателство със средата е силен. те са найхубавото в разнолика(та) душа. Една от честите му посоки е назад – към миналото. въпреки съпротивителните сили срещу него: Ах. не пробуждайте светлия хор. Налице са препятствия между човека и света. а подиря ли буря – край мене всеки вопъл и ропот замре.

За да се окаже – във финала – че „мястото й” е само във въображението. подсилва смисловата нюансировка (тихи пазви тиха нощ разгръща….ROMANOSLAVICA XLII 57 герой всъщност им отрежда място. вярата (в свойта вяра сам не вярвам…) – оставяйки зад себе си пълна безутешност. или – в по-широка амплитуда на съответствията – старата на прага – старата икона). Гласът на миналото е равностоен на настоящето – оттук и раздвижената композиция. да шъпнеш…) естествено утихват в общата атмосфера на примирение и кротост. да събудиш…. икона – всеки образен откъслек намира потвърждаващо съответствие в друг образ. пренесена в идещото време. „край на скитанията по света”. слово. употребена двукратно почти в непосредствена близост. „Край на деня”. се превръща в нещо съвсем друго – в драгоценен спомен. да чезнеш…. От друга страна – невъзвратимостта на спомена не накърнява с нищо властта му над духа. Дори в известен смисъл я подсилва. който ще . Най-известният – Аз искам да те помня все така… Герой. Раздялата поразява утехата. да се поддаде на чара им. изобразителен детайл – всички елементи на поетическия текст са пронизани от чувството за обреченост. сменящите се интонации. подсилвайки обсебващата хармония. Една и съща лексикална единица. Известни Дебелянови шедьоври дължат високата си стойност на характерно психологизиране на времето. стая. Широко разгърналият се блян прибира очертанията си до скрити вопли. Срещата с майка и родина може да се изживее като реална – но не и да се превърне в реалност. силата (утеха сетна твойта немощ чака…). дори елементите на психологически драматизъм. Вълните на настроението. тръпнат дървесата) е като подвижна траурна рамка около двете трагични фигури. действие. Но същата безутешност. че „взаимно си принадлежи” с тях. надигащи се чрез поредицата глаголи (Да се завърнеш…. жест. за лирическия герой означава да превърне миналото в част от себе си. бащин праг./ край нас. показва. край на житейския път. Сменящата се пространствена перспектива (Градът далече тръпне в мътен дим. да те пресрещне…. двор. на хълма. пейзаж. Да се остави на вълненията си. напрежението. По друг начин и с друга композиция е изведена силата на спомена-блян в Да се завърнеш в бащината къща.

под ромона приспивен на дъжда. озарява съдбата на двамата. обстановка. заспива печалта ми. 1 . Да припомним. В психологически план бъдещето „ще върне” отнетото сега. че в първата редакция обръщението е Тиха. В българските речници на личните имена такова име липсва. както „ще живее” след края си. скитащ самотник из улиците. унила. изгубила дори за сълзи сила… Несъмнено е едно – превръщайки настоящето в „спомен от бъдещето”. Кузмова-Зографова. ситуация. образът й (верен и печален…) ще бъде толкова скъп. колкото жестока е раздялата. Не може да се твърди със сигурност доколко призивът … укрий молбите. Повечето съдържателни елементи в Писмо са свързани с внушение на тъга – нощ пустинна. c. Обречената на смърт девойка е видяна така. край хълма или предстои да се изрече в зори. озарена от спомена за твойто първо Да.ROMANOSLAVICA XLII 58 поддържа духовния живот. времето ”задържа” любимия образ. Дебелянов. 89-90. придава неуязвимост на чувствата – утвърждава нравствено възвисяващата си роля. включил се в поредицата бездомна. унесен в спомени. Дали смяната не търси – на свой ред и „по своя инициатива” – по-голяма освободеност от житейското? Наблюдения по въпроса: К. със сходно езиково градиво – и с противоположно емоционално въздействие. Във: Д. вярвай – пролетта ни недосънуван сън не ще остане… е произнесен „днес”. Същата роля е налице и при срещуположното придвижване по времената – „от” миналото „към” настоящето. ликвидирана: И в тази нощ. Тиха. безнадеждна. Писмо и Спи градът са творби с един и същ лирически герой. Печал-та произтича непосредствено от човешкия образ и от пейзажа – затова неслучайно е пряко спомената. Но – с единствената цел да бъде неутрализирана. Дебеляновата елегия „Аз искам да те помня все така”. Морна е името на обречената или е подсилено оличностен епитет1. на тебе посветена. Пак така неустановимо е доколко обръщението Морна. Съвременни интерпретации…. която лей сълзи над притихналия град.

Обратно. остана то тъмен край от скърби заледен и оттам изпраща тя към мен своя скърбен вик: защо. Лирическият герой изцяло се предава на скръбта. . но милост стонът ви да не измоли – от вас навеки взор отвръща Бог. „дошла от” миналото. идете в безнадеждните юдоли и в мрачни окаянства и неволи узнайте неговия гняв жесток. не се стреми да я превъзмогне. В библейски план е предначертана и по-нататъшната участ на прокълнатитие.ROMANOSLAVICA XLII 59 Радостта. Там нека се разтлеят в лют порок и с горест вашите мечти и воли. в Спи градът проявеното някога нехайство удвоява тежестите на настоящата мъка – защото е заслужена. черните стени. като пак така смазващо се стоварва – този път върху несъгрешилия потомък. безшумните тъми. На тегобите си той гледа като на последица от обвинителното слово. Нравствената власт на миналото може да идва и През векове. защо? Възкресена е някогашната немара към скъпия човек. Което подсилва въздействието на околните елементи – нощта неверна. ръмящия дъжд. Встъпителното проклятие е с несъмнени библейски интонации: От вас навеки взор отвръща Бог. взрян на вековете/ в пастта бездънна. Времето от някогашната клетва „до днес” е прекосено и в обратна посока – чрез погледа на потомъка. Видимите съответствия между двата текста правят още повидимо съразположението им „отсам” и „отвъд” границата между скръбта и щастието. В Спи градът споменът е с противоположна роля: Миналото – ах. В Писмо дадената в миналото радост връща правото на радост сега. „не обръща внимание” на настоящето. превърнала се сега в закъсняло угризение. поели през мрака своя път окървавен.

Има обаче и творби.утвърждаващият се по онова време в България (и отдавна утвърдил се в Европа) образ на самотника в романтическата и в символистичната поезия. . Отдавнашност./ не виждам. беззащитност Изолацията от другите води и до странна клаустрофобия – до мъчителното усещане за мрачен затвор. Отново се налага цялостен цитат: Накрай полето. там тае звънка тишина и в безответните й скути. Източниците й в литературата ни са поне два: . Един от високите примери – Гора. меда на отдина стаила дълбоко в девствени недра виши колони непреклонни успокоената Гора. то му служи да си обясни собствената съдба./ че аз не искам нищо да си спомна). Лирическият аз сякаш сам подсилва въздействието на обстановката върху себе си с „приемащите” настроения. неуязвимост.ROMANOSLAVICA XLII 60 запазило валидността на първоначалното си изричане. не знам. тайнственост са поетични синоними на съхраненост. отдалеченост. често незабелязвана от околните и тъкмо затова по-угнетителна. Сетивата дори може да замълчат. Духовната настройка на лирическия герой обяснява разработката на още един модна тогава тема – за самотата. Следовникът приема проклятието върху себе си. заглъхват хоровете страстни на многогласното поле и подслон верен в час вечерен намират морните криле. назад ли се вгледам.вътрешната самотност на човека Димчо Дебелянов. дето плавно излъчва слънцето стрели и в марни валози потокът с вълни приспивни ръмоли. тъга. не помня. ненакърнимост. черни стени. които поне на пръв поглед се възправят срещу произнесените дотук обобщения или – най-малко – водят към частичната им корекция. Несъмнени са и основанията за утвърдилото се становище. тъмница. Думата „сам” с производните и със синонимите си е сред често срещаните и неведнъж акцентираните в неговата лирика. или: толкоз черни мисли ми тежат. Там дремят приказки старинни. . паметта да се изгуби (Напред ли. че самотата е свързана с безприютност. като вълна подир вълна.

68). блажен свят. Блянът е по-близо до него. меда на отдиха стаила дълбоко в девствени недра – виши колони непреклонни успокоената Гора.ROMANOSLAVICA XLII И знае пътникът отруден. „Поля” и “гора” са не толкова природни картини. макар пейзажните им признаци да са несъмнени. последна радост да изведа. 1 . с хармоничното съответствие между елементите – явно цели да внуши отдалечаване. Нейното За този свят като свят на смъртта са изказани немалко мнения. Димитров. дремещи. отстраняване от полски прах и дим. далек от полски прах и дим. са приближени. Дебелянов. Лоното на мъдростта. в който героят е щастлив да пребивава1 . без да са изкуствено „осъвременени”. чиито хорове страстни заглъхват в безответните й скути. в зори над глъхнали присои. „видени”. пред него повтор ще възкръсва животът ласкав и любим. Съвременни интерпретации.. „чути” – макар само като мъдро спящи. виртуозно постигнатото песенно звучене. Цялата Гора е реален.. лик когато свежда над примирената вода – ще вижда прежните копнежи там мъдро спящи навсегда. някогашни приказки старинни. Че дълги дни към хубост вярна в набег безцелен устремен той вред в полето е настигал следите на предвечна тлен и сам е свърнал – на Гората в съкровищните самоти. че презнощ тръпните листа с участен ромон ще му спомнят на миналото повестта. облекчение. колкото две същности. с. Във: Д. утеха. Дори тишината й може да бъде за него звънка. а денем. както и ромонът на листата – участен. Отлетели прежни копнежи. последна скръб да приюти… Накрай полето. А и помежду си. откликващ. взаимоотнесени по противоположен начин с лирическия герой. 61 Изящната поетическа конструкция – с плавния ритъм. Единствената неотзивчивост на инак милостивата и успокояваща Гора е спрямо многогласното поле. скриване. Днес им се прави частична корекция с оглед присъщата на стихотворението „неразчленимост между живота и смъртта” (Н.. наложила се действителност със собствени права на съществуване. Извън полската гмеж слухът се прочиства за скъпи звуци и гласове. Обратно – на пътника отруден тя предлага меда на отдиха. част от странна. дето плавно излъчва слънцето стрели и в марни валози потокът с вълни приспивни ръмоли.

освен миналото. Докато в романтическите Лунен блясък и Аз искам да те помня все така… духовното властва над материалното В езика на творбата е намерила място множествената форма самоти. с вярата. Привличайки към себе си пътника отруден. несловесен език. Лесно извървима е и следващата крачка – духовните реалности да се свържат със скрити от погледа. героят може да се освободи от вътрешния си товар. настойчиво одухотворяване (чрез глаголи. не много характерна за българския език. но дълбоко значими истини за човешкото съществуване и човешкото същество. Стихотворенията Миг и Гора нееднократно са били определяни като символистически. „отворен за насрещния” събеседник със свой. „разбиране”. жад. освободена от множество традиционни значения и „нагледи”. Художественият образ като носител и „изява” на тайни. „участие”. Самотата е възприета и изживяна по новому – като нетегнеща и дори блажена. Символистическите влияния Разрасналото се духовно начало в Дебеляновата лирика може лесно да доведе до извода за психологическо обсебване на обкръжението. че повтор ще възкръсва животът ласкав и любим.ROMANOSLAVICA XLII 62 надвременно настояще включва. Успокоената (и успокояваща) Гора е нещо повече от подслон. пристан – тя е разбиращ. 1 . Самото й име е обновено чрез висок поетически синоним – съкровищните самоти1. Намирайки отклик. чрез епитети като успокоената) изграждат нова разновидност на този образ. още и бъдещето – с очакваните пориви. Оттук и повишената условност в изграждане на образа й. уют. за пълната независимост на вътрешния човешки свят и дори за своеобразната му „първичност” спрямо житейския.могат да се открият в тази поезия дори ако не се знае нищо за влиянието на символизма върху нея. която я доближава до собствено име). последователното. тя влиза в ролята на „второ лице” спрямо него. с които го е натоварило миналото. За словотворчеството на Дебеляновата поезия са характерни кратки варианти на абстрактни имена като неспир. Подсиленото субстантивиране (дори графически – чрез главната буква. символът като път към трансцендентното – основни белези на символистическото изкуство .

Самото им съполагане. дето…). колкото духовни същности. чувство за далечина (Накрай полето. Не е трудно да се разпознае в пътника отруден от Гора известният печален странник. тлен вече не са пречка животът отново да въстава… ласкав и любим. която няма как да бъде оборена. Да свърне към нея.ще си позволим да се върнем към него и да го разгледаме в съпоставка с “Да се завърнеш в бащината къща”. копнежите от миналото не принадлежат само на миналото: сега те – мъдро спящи навсегда – придобиват втори. в Миг психологическата реалност се разраства до степен да постави под съмнение самото наличие на видимия свят. да се завърне към себе си. а свят на лирическия герой. всъщност е проблематизирано. Но още в следващата строфа разстоянието между поле и гора е ликвидирано – лирическият герой „вече е свърнал” в съкровищните самоти и се радва на дарения покой – една психологическа реалност. Присъщите на полето прах и дим. В нейните рамки нещата се променят. Що се отнася до Гора . да дочака мирен заник след житейските бури – при самото вглеждане и вслушване в „гласа” на шедьовъра оживява другият шедьовър. А да се завърне(ш) към себе си.ROMANOSLAVICA XLII 63 при еднаква неоспоримост и на двете. Стиховете Дали се е случило нявга – не помня. В първа строфа все още са налице зрителни впечатления. Вече бе посочено. не знам – ще се случи ли… или и нямаше там ни надежда. ни спомен – разполагат виденията извън каквато и да било житейска действителност. да приюти последна радост в намерените най-сетне пристан и заслона. Обезплътената Гора се оказва не свят „извън”. едва ли не вечен живот. за него означава да достигне собственото си аз. отдавна известен със същата власт на същия копнеж. пространствени мерки. гора и поле са не толкова „нагледи”. което може да изглежда съвсем ясно. напразно спомнил… от Да се завърнеш… „Пренесена” от едното в другото стихотворение е и уталожеността на .

скрити вопли на печален странник. тя трябва да бъде откривана. Външният свят възстановява правата си чрез болезнено съзнание за невъзвратимост. битийно затворено. Романтическите тенденции и символистическите влияния са най-плододносни за тази лирика – тя . който Дебеляновата лирика може „да пожелае” или „да откаже” да разработи в символистичен план. а и както е известно. независимо от житейското си „покритие”. Тази творба е срещуположна не само на другия шедьовър. дочакана. да види във фикционалната действителност звено към трансцендентната. Словесният израз прибягва до едни и същи елементи – последна твоя пристан и заслона пряко откликва в последна радост да изведа. Дори фонетичният състав има принос в сходствата – да се завърнеш и свърнал са еднокоренни и близкозвучащи словни носители на представата за „връщане към началото”.ROMANOSLAVICA XLII 64 копнежа. Символистичният образ не отразява – а сам налага отраженията си върху предметния свят. траектория на житейския път. постигана. напразно спомнил майка и родина! светкавично и неумолимо отхвърля бляна. В Гора. а и на традицията. видения за края. обратно. Една и съща е аналогията между финала на житейския път и приключилия полуцикъл на денонощието – мойто слънце своя път измина намира обратно съответствие в поредицата от Гора: час вечерен – презнощ – денем. видението е „самодостатъчно”. Лирически герой. последна скръб да приюти. Различните й имена и въплъщения (успокоената Гора. най-истинската – на тази цел символистът посвещава много усилия. словна и дори звукова близост – налице са достатъчно основания да наречем стихотворението Гора символистично съответствие на Да се завърнеш… „Завръщане” е мотивът. Както бе казано. Да превърне образа (знака. с която е свързан. Съпоставката между двата текста може да изясни не една от близостите и разликите между романтическата и символистичната творба. незнаен завет от незнайни скрижали) не променят същественото в нея – невидима и обсебваща. че в развитието на Дебелянов земният свят постепенно и окончателно отстъпва пред „отвъдността”. Може да се заключи. символа) в път към нейните тайни. познатият финал: О.

И за разлика от щастливите мигове в стихотворенията отпреди войната. победни знамена). тук лирическият герой не се „издига над света”. Двамата разговарящи през нощта в землянката са така плътно сближени. Струма. точно посочени географски обекти (Солун. а се радва на 1 Константинов. подробности или белези от фронтовия живот (бивак. В не едно от тези стихотворения самотата е отхвърлена. че не се разграничават докрай в действията си: Той спомни нявгашна любов в Женева. че остане жив”) могат да се тълкуват като изяснен. които нямат нищо общо с плановете му. Запазените откъслечни сведения за творческите му планове („в случай. грохот. И – най-важно – те не са резултат на сътресение. Път…. не се стреми „отвъд” – а назовава. и постиженията. Вместо замислените поеми. а после писахме… „мисли за мене” … „не спомняй нашата далечна пролет!” Строфата не държи да уточни „кому от двамата” принадлежи всяко от двете цитирани обръщения. 441. ориентира. което той остави1. намерен вече път. аз – своя бурен и отвъргнат полет. Напротив – в тях лирическият герой е стабилизирано успокоен. при променена вече обстановка (в схлупената обгорена хижа). . както никога не е бивал. Това обаче не е пречка да се определят като най-съвършеното. последните творби на „рано загиналия поет” са кратки стихотворения. „признава ги” като важащи за нея – и в стремежа си да им откликне разкрива ценни съдържателни ресурси. „Най-естествено” би било в такъв случай Дебелянов да продължи в същата посока. Налице са послания със сдвоен субект и неуточнен получател. макар да са се появили върху „остър завой” на поетовото развитие. Променена е и функцията на словото – то вече почти не загатва. на вътрешна драма. Ний двама с него е по-характерна ситуация. Удово. Вардар). Войната брутално пресича този път. с. землянки. не намеква.ROMANOSLAVICA XLII 65 ги приема. прекратявайки и намеренията. посочва. В шестте последни творби на Димчо Дебелянов навлизат несъмнени изобразителни тенденции.

в ден на вихрени победи да умре непобедил? ………. лиричен апотеоз на победата или тъжнофилософска и поетична резигнация.може да хвърли повече светлина върху това странно самоизгубванесамонамиране: Той не ни е вече враг – живите от враговете бурна ги вълна помете нейде към отсрещний бряг. Кой е той и де е бил? Чий го зов при нас доведе. Много години след гибелта на Димчо Дебелянов това стихотворение служи за съпоставка с хуманизма на големия български баталист Йордан Йовков: „в него (у Йовков – Б. По-жестоки стихове от тези в . да си припомниш.Г. …………….. а само тържествен. Някогашните блянове и поетически видения сега изглеждат „не на мястото си”: И как е странно в грохота на тоя вихър лих. Едно от последните откровения на поета . озаглавено Един убит. Дебелянов намира себе си като поет.) не ще намерите ни една злобна.Един убит . ни една жестока дума. в последните две строфи от него е дадена цялата желязна логика на войната. Казано на езика на собствената му лирика – той като всеки в тоя малък свят / бе намерил своя свят изгубен.ROMANOSLAVICA XLII 66 поднесеното му от света. която звучи в оня знаменит стих на Дебелянов Мъртвият не ни е враг”.. което обаче отговаря на истината – че с отклонението от пътя. където всички са един и всеки все пак – сам. никаква стръвна омраза към врага. който някога сам е избрал. Същото стихотворение обаче е било тълкувано и в противоположен смисъл – пак от възторжен ценител и виден поет – от Атанас Далчев: „Между стихотворенията на Димчо Дебелянов се намира едно. да пришъпнеш някой плачещ стих от кроткие елегии на Francis Jammes. Набелязва се нелогично твърдение.

ROMANOSLAVICA XLII 67 българската литература няма и още по-жестоко е. Димчо Дебелянов. Първото. с. абсолютизирайки хуманистичната постановка. Дори в безжизнените очи на убития той може да съзре примирена скръб. може би по-жестока от самата загинала младост. С разноречивите си внушения творбата „обслужва” и двете едностранчивости. Връх на „невоенното” отношение към доскорошния неприятел е мимолетното съчувствие. да се досети и за друга жертва. Наблюдаващият е „заел мястото 1 Ат. че те са написани от най-човечния ни поет: Смешна жал. жестоко време! Не живот ли да отнеме той живота свой е дал? И нима под вражи стяг готвил е за нас пощада? Не. позната след всяко сражение. нелепа жал в грохотно. високонравствен. независимо че ги цитира. майчината. що му се пада. „не забелязва” човешкото във финалните думи. че е умрял непобедил. . той взе. Далчев. обратно. която навежда на човешки въпроси (Кой е той и де е бил?…). да изпита пронизващата горест от вече ненужни / с кръв напръскани писма. Във: Българската критика…. тук е налице друга задача – да се представи конкретна ситуация. в срещуположна посока. А как самата тя се справя със собственото си разноречие? Встъпителният стих е като начален вариант на знаменития: Той не ни е вече враг… За разлика от обобщението във финала. мъртвият не ни е враг. сякаш забравя жестоките стихове. 22-23. Второто. … Сигурно тия стихове ще се видят варварски на някой сантиментален и плачлив човеколюбец… Може би и наистина не е трябвало да се напишат…”1 Двете изказвания като че правят един и същ пропуск. Такива размисли отдалеч напомнят известните характеристики на Дебеляновия лирически герой като човечен. отзивчив за чуждата мъка.

Финалът на Един убит е колкото свързан. която го прави знаменит. зазвучал въпреки логиката на войната. Мощна подемна вълна го освобождава от контекста. както и жестокото време. а за всеки убит. Текстът обаче не е забравил. почувствал е желанието му за победа. спрямо които естественото състрадание е само смешна. отстоява собствената си логика. . те не се съобразяват един с друг – всеки е в границите на собственото си време. в същата фраза. Сентенционният финал. що му се пада…) непосредствено съседства. което ги отхвърля. алтруистичното могат да заявят за себе си така неотменимо. Военното време не обръща внимание на определенията си като грохотно и жестоко .то само показва как лесно може да се саморазправи с човешките реакции. … нелепа жал. Те осветяват „извътре” финала. Едно от безбройните свидетелства за способността на изкуството да прави открития от известните неща.ROMANOSLAVICA XLII 68 му”. антивоенното. колкото властно и неумолимо. толкова и самостоятелен спрямо поетическото цяло. без да я „привнасят”. Те може да не се съобразяват с него – точно както и то не ги има предвид. от противоречивите. превръщайки го в отделно обобщение. Но тази центробежна сила получава първоначалния си тласък единствено от предходния текст. Човешкото. Правилата на взаимното изтребление отново заявяват за себе си – толкова рязко и изненадващо. умножават смисловата му стойност. те бързо му налагат мерките си. Завърнали се в мислите на лирическия герой. Звучейки сами за себе си. стихът от встъплението зазвучава отново – този път обобщаващо неопровержим. Най-жестокият стих (той взе. Той е забравил за себе си като за враг на мъртвия. Силата на Дебеляновата творба е не в лековерното пренебрежение спрямо властващото човекоубийство. несъгласувани и все пак равностойни негови внушения. И отнасящ се не за един. с най-хуманистичния – знаменития. И тъкмо когато правата и правилата на войната са се върнали като че безвъзвратно. а в способността на човешкото да намери място за себе си в условията на човекоубийство.

в предсмъртните стихотворения като Сиротна песен още веднъж се срязва траекторията на развитието му – с последна отправна точка към нова. защото произтича от самата човешка природа. противоположни по начина си на протичане. Затова не е изненада. Познавам своя път нерад. 1 Св. С. нелечима при каквито и да било обстоятелства. пак неочаквана. „От романтизъм към символизъм” и „от символизъм към реализъм” – с този отдавнашен понятиен апарат може да се назове единствено важното . богатствата ми са у мене. тази екзистенциална самота1 все пак успява „да се изкаже”. с. че аз съм с горести богат и с радости несподелени. .. Игов.пребиваването на поета Димчо Дебелянов поне в три художествени системи (школи. „Формите на прехода” – като постепенна еволюция или рязък прелом – го поставят все върху собствена арена. Заявява за себе си – без да има време да се разгърне – нов вариант на стария мотив за самотата. История на българската литература. В Сиротна песен лирическият герой за пореден път се откъсва от „току що изграденото” си лице. и за тесния текстов терен. предоставен му в последните стихотворения. течения. направления). подходяща за високи постижения. 1878-1944. 276. който още предстои на поета. 1990. спрямо които той се оказва еднакво „у дома си”.ROMANOSLAVICA XLII * * * 69 Така в творческото развитие на Димчо Дебелянов се очертават два прехода. За краткия живот. посока. за да потърси успоредици с по-стари свои очертания: Ала сърце ми не скърби – приневолен живя сирака и за утеха може би смъртта в победа ще дочака. Самота „сред другите”. че в самия край.

свой свят – могат да преминават от една творба в друга. Самотата е окончателна изолация. и от началото. а и – авансиращо – от средата на ХХ век: тенденции несъгласувани в контекста на европейското развитие и все пак намерили начин да съжителстват в едно творчество? А може би отговорът е в изключване на въпроса? Защото често произнасяното „Какво още би могъл да напише Димчо Дебелянов. . а и поради подсилената роля на неочакваностите у този поет. Той винаги може да каже повече от всичко. емблематични слова на Дебеляновата лирика – странник. от една поетическа арена на друга. роден бряг. Доколко тази траектория – оказала се толкова накъсана – е резултат от житейски обстоятелства? Или в нея – отново – се е разкрила самата адаптивна природа на българския художник? Как да се обясни многократното прехвърляне към национални и извъннационални традиции все с представителни постижения за едните и за другите? Как в тази поезия. Лирическият герой е престанал да дири – защото е осъзнал. майка. че няма да намери.” като че не води доникъде – не само поради знайната непредвидимост на всяко изкуство. намират израз тенденции и от края на ХIХ. Често срещани. запазвайки лексикалното си съдържание и сменяйки до неузнаваемост контекстуалния си смисъл. като причина и знак. универсален херметизъм.ROMANOSLAVICA XLII 70 Докато в предишните творби близостта с другите е или намерена. се сменят цялостни визии за света – визии с различни корени и дошли от различни посоки. създадена за непълно десетилетие. или болезнено липсваща. което другите са казали за него. пристан. А заедно с тях. ако…. който не обръща внимание и на болката. или настойчиво търсена. в Сиротна песен търсачески усилия изобщо не се полагат.

il a créé des textes proprement réalistes qui ont été appréciés comme la meilleure partie de tout ce qu’il a écrit. C’est pourquoi cette poésie typiquement romantique a évolué vers le symbolisme. la maison natale. le symbolisme et le réalisme ont coexisté dans ses oeuvres sans diminuer leur harmonie spécifique. Le romantisme.ROMANOSLAVICA XLII DIMTCHO DEBELIANOW Résumé 71 Dimtcho Débélianov. le champ. même la prison – les personnages et les lieux les plus importants sont liés à la réalité immatérielle. elle s’est transformée totalement. la foule. la bien-aimée. représentant de la littérature bulgare au début du XX-ème siècle. Le monde réel dans sa poésie est catégoriquement dominé par la vie intérieure de l’héro. Pendant la Première guerre mondiale (Débélianov périt sans avoir 29 ans). Il a traversé par ses transformations trois domaines de l’art européen. la forêt. est peut-être le poète préféré du public national. La mère. Mais juste quand elle a trouvé son essence dans les visions symbolistes. la ville. Il n’y a que leur valeur éthique qui reste inchangeable. . la rue. Tous les événements de sa vie personnelle ont été perçus et analysés de point de vue de son oeuvre.

când ne trecea pentru prima oară pragul ţării. 2 iunie 1972. Pentru Iłłakowiczówna. cel de-al patrulea volum . proză poetică. Opera Omnia a poetei poloneze Kazimiera Iłłakowiczówna (1892-1983). engleză. „Ekspres Poznański”. publicaţie care îi interesează în mod vădit şi pe români. Un interpret dintre cei recomandaţi de teoreticienii artei traducerii.consacrat operei de translaţie din poezia germană. în cadrul căreia îşi află cuprins bogat impresii asupra vieţii şi obiceiurilor poporului nostru. ele au o istorie puţin obişnuită”. 4 vol. Kazimiera Iłłakowiczówna se numără printre cei mai harnici interpreţi ai liricii româneşti peste hotare. Volumele unu. „Expres” rozmawia dziś z Kazimierą Iłłakowiczówną”. Poezje zebrane. „cu versurile româneşti lucrurile se petrec altfel. română şi maghiară.ROMANOSLAVICA XLII 72 KAZIMIERA IŁŁAKOWICZÓWNA – O INTERPRETĂ A LIRICII ROMÂNEŞTI Maria Vârcioroveanu Institutul polonez din Bucureşti a pus la dispoziţia cititorilor de limbă polonă o impresionantă publicaţie în patru volume1. această istorie a început în vara anului 1937. ed. . Într-un interviu prilejuit de acordarea premiului „Jan Kasprowicz”2. socotind-o derută în creaţie. poeta îşi mărturisea non-apetenţa pentru munca de traducere. dramă -.deschide cititorului polonez o fereastră spre pătrunderea în universul spiritual românesc. . rusă. doi şi trei prezintă creaţia originală a poetei – poezie. ce o recomandau printre scriitorii de vârf ai secolului al XX-lea. deţinătoare a numeroase premii literare poloneze şi străine. totuşi. la invitaţia Uniunii Femeilor 1 2 Kazimiera Iłłakowiczówna. Toruń. ALGO. la care stăpânirea limbii-ţintă se conjugă nu numai cu o bogată intuiţie artistică. dar şi cu o cunoaştere intimă a mediului din care s-au înălţat opera şi creatorul. 1999. Numele poetei este bine cunoscut românilor de mai bine de o jumătate de veac.

O poloneză care a iubit România . o abate pe meleagurile noastre. precum şi cei ce poposesc mai îndelung în oraşul de pe Someş văd pe una dintre clădiri o placă memorială care îi poartă numele. fără a se întoarce spre sine”2. Elena Văcărescu.ROMANOSLAVICA XLII 73 (cu studii universitare) din România1. dar în esenţa căreia căutase a pătrunde cu ascuţime de spirit. superior. ca atare”. pe reprezentanta României. Clujul a fost pentru poetă nu numai spaţiul geografic al unei peregrinări silite. Reportajul Jaka jest Rumunia luminează câteva trăsături din care se încheagă în conştiinţa poetei imaginea spirituală a românului: seninătate. Timişoara. în 1932. dar bogate experienţe omeneşti. unde. cu entuziasmul acelui îndemn trăit intens de Europa anilor interbelici. „Prosto z mostu”. stabilinduse în casa guvernatorului Transilvaniei de Nord. catastrofa războiului.21. Maria Vârcioroveanu. 2 Kazimiera Iłłakowiczówna. Editura Printech. în 1939. bună-cuviinţă. în contacte fugare. Jaka jest Rumunia (Cum este România). Cluj. Doi ani mai târziu. care a durat opt ani. esteticul ca un dat existenţial. duh de pace proteguitor. printre cei care au primit-o „z prawdziwą dobrocią” (cu adevărată bunătate). ca reprezentantă a Poloniei o întâlnise. Arad. Kazimiera Iłłakowiczówna cunoaşte România nu numai sub tihnitul cer de pace. Bucureşti. p. Un turneu de conferinţe ţinute la Iaşi.Kazimiera Iłłakowiczówna. Bucureşti. însă şi locul unei dramatice. a apropierii şi bunei cunoaşteri reciproce între naţiuni. Oradea şi Lupeni a lăsat în urmă câteva frumoase reportaje publicate în patria sa. un omenesc viu. aflăm la scriitoarea poloneză o uimitoare înrudire de viziune: „Tradiţia frumosului în România se află pe primul plan (…). Se refugiază la Cluj. Locuitorii de astăzi ai Clujului. de profunzime. Varşovia. pentru Lucian Blaga. 1 . Acolo totul pare a se perinda în cadrul unei frumuseţi eterne care se moşteneşte neştirbită de la o generaţie la alta şi care se manifestă în orice clipă. fără constrângere. Venea la noi pe acea punte a păcii. unde predă copiilor acestuia limbi străine. echilibru. sensibil. Ele împărtăşeau polonezilor impresii despre o lume care abia i se dezvăluise. în chipul cel mai firesc. Dacă. Constanţa. unde legase prietenii. o existenţă organică. Observaţiile ei surprind prin consonanţa cu unele reflecţii româneşti – încercări de autodefinire – precum cele pe care ni le împărtăşea autorul Trilogiei culturii. „Frumosul este aici un fel de a fi.20. 2003. o existenţă profundă. la Liga Naţiunilor. 16 august 1937.

je me suis souvent demandée. creaţia sa stă mărturie unei integrări sensibile în atotzilnicul românesc. În timpul refugiului. Unele traduceri au apărut în presa poloneză a vremii. Şi tot atunci se apropie de poezia cultă. 1957. istoric al medicinii universale şi româneşti – apoi singură. repatriée en décembre 1947. sau volumele de proză Niewczesne wynurzenia (Mărturisiri târzii. chiar atunci. din care traduce câteva poezii. guvernul român de atunci a răsplătit-o. de pe teritoriul românesc.ROMANOSLAVICA XLII 74 În decursul celor opt ani.138. poetul îndrăgit. Comme refugiée. 31. În cuvântul de „Bun găsit” se adresa cu recunoştinţă providenţialilor ei foşti con-orăşeni: „Comme je suis heureuse de revoir. Poezje 1940-1945. Varşovia. Revenind în România.. ce beau pays. enfin. fiind nevoită să privească peisajul românesc „de la o singură fereastră”. Octavian Goga. Alexandru Philippide. p. Varşovia. 1958. precum ciclul de poezii scrise între anii 1940-19451.cit. PAX. Pentru opera sa de apropiere polono-română. ed. si jamais j’allais avoir l’occasion de vous exprimer par combien des liens je me sens attachée à la Roumanie. Niewczesne wynurzenia. la invitaţia Uniunii Scriitorilor. „într-o călătorie sentimentală”. Flori de sânge (cântece ostăşeşti din timpul primului război). publicate în Polonia. de Lucian Blaga. înmânându-i Ordinul „Coroana României în grad de comandor”3. un ciclu de versuri populare din Transilvania. 3 Ibidem. de îndată ce ne deprinde graiul. Dix sept ans ont passé depuis. mais dans les limites de l’ancienne et Kazimiera Iłłakowiczówna . la Cluj. 1958). ou j’ai passé huit année et demie de ma vie… Refugiée chez vous en septembre 1939. Iłła (cum îi spuneau cei apropiaţi) nu a avut voie să părăsească oraşul. traduce. unde „înfloreşte nestăvilită bunătatea oamenilor”. Varşovia. 1957). 1 . mama savantului Valeriu Bologa. ed. PIW. după repatriere. mais ils n’ont pas oblitéré le souvenir poignant mais doux de cette douloureuse époque que j’ai vécue pendant la guerre au milieu des vôtre dans l’Ardeal du Nord. ed. în anul 1965. PIW. op. p. poeta regăseşte cu emoţie trăirea de lumină şi căldură a acestui pământ. şi Z rozbitego fotoplastykonu (Dintr-un caleidoscop spart. 1954. ca oaspete. cum îi plăcea s-o numească. la început cu ajutorul Maicii Lucia2. Z rozbitego fotoplastykonu. Îmbogăţită cu o tematică inspirată de acest nou peisaj. de Mihai Eminescu. 2 Vârcioroveanu. în anul 1940. je ne pouvais pas circuler librement.

nici suferinţele. în fine. când veţi fi prea bătrână pentru a vă putea câştiga existenţa la voi. nu puteam circula liber. Entre autres je me souviens qu’à la veille de mon départ définitif (en 1947). Soyez. Ca refugiată. dară. când. toată lumea suferea din cauza condiţiilor grele de după război. qu’une paix sans fin fasse fleurir vos arts! Merçi de tout coeur!”1. . îmi amintesc că în ajunul plecării mele definitive (în 1947). ni l’ésprit de sacrifice et de dévouement de mon entourage..Domnişoară. ni les blessés. dar a închis ochii la lacunele din documentele mele sau mi-a permis să lucrez şi. venez à Gilău pour vos dernières années. On vous logera. dar ei nu pot şterge amintirea ascuţită dar dulce a acelei epoci dureroase pe care am trăit-o în timpul războiului. în mijlocul alor voştri (în Transilvania). donc. une belle et brave paysanne du village Gilău m’apporta comme cadeau une miche de pain – grand rareté à cette époque – et me dit: . Je n’ai jamais oublié Maria Lăpuşan. 1 . repatriată în decembrie 1947. această frumoasă ţară în care am petrecut opt ani şi jumătate din viaţa mea!. cât de bun a fost el pentru mine! Nu numai că m-a primit cu prietenie.Nu o voi uita niciodată pe Maria Lăpuşan. iar dumneavoastră veţi da lecţii de limbi copiilor noştri. veniţi la Gilău pentru ultimii dumneavoastră ani ai vieţii. comme je n’ai rien oublié de toute cette dangereuse aventure à Cluj: ni les bombardaements. dar în limitele vechiului şi venerabilului oraş Cluj.bien naturelles vu les circonstances – on m’a permis de travailler et. „Cât sunt de fericită să revăd.. Au trecut şaptesprezece ani de atunci. o frumoasă şi bravă ţărancă din satul Gilău mi-a adus în dar o pâine rotundă – mare raritate la vremea aceea – şi mi-a zis: . personne ne m’a fait comprendre que j’était une bouche de trop dans la contrée. Vă vom găzdui. on vous nourrira et vous donnerez des leçons de langues à nos enfants. nimeni nu a căutat să-mi dea de înţeles că eram o gură în plus în regiune. Refugiată la voi în septembrie 1939. quand vous serez trop vieille pour gagner votre vie chez vous. Printre altele. precum nu am uitat nimic din toată acea cumplită experienţă de la Cluj: nici bombardamentele. comme on a été bon pour moi! Non seulement m’at-on reçu avec amitié. quand – après l’année ‘44 – tout le monde souffrait à causes des conditions difficiles d’après guerre. pendant cette guerre! Que le succès couronne vos efforts. vă vom hrăni. mais on a fermé les yeux sur les lacunes dans mes documents . tous bénis pour l’hospitalité dont je fus l’objet chez vous. m-am întrebat adesea dacă voi ajunge vreodată să am prilejul de a vă mărturisi prin câte fire mă simt legată de România. după 1944. et je suis heureuse de pouvoir le dire de vive voix à l’heure qu’il est. nici spiritul de sacrificiu şi devotamentul celor din preajma mea şi sunt fericită să pot spune cât pot de tare la această oră: Fiţi.ROMANOSLAVICA XLII 75 vénérable ville de Cluj.Domnişoară.

p.W. „Eu am dorit – mărturisea într-o scrisoare3 – să cunoască aceste poezii cititori de toate categoriile. Lucian Blaga. Dobrowolski. Nicolae Labiş. chibzuieşte şi îi alege drumul pe care să ajungă la un cerc de cititori cât mai larg şi eterogen. „Totul a apărut în presă. pentru ospitalitatea oferită în acei ani greu încercaţi. Odată săvârşit actul creator al transferului de valori. ca o pace fără sfârşit să facă să înflorească artele voastre. Fie ca succesul să încununeze eforturile voastre. De aceea. 3 Ibidem. În volumul de versuri Eminescu. „Życie literackie”.P. începând cu Iancu Văcărescu. o ilustrează magistral traducerea poeziei eminesciene. Vasile Alecsandri.). de la cele literare de prestigiu. editura de Stat P. . precum „Poezja”.n. dar e păcat. 1960.o culegere de versuri româneşti – 116 poezii –.ROMANOSLAVICA XLII 76 Ani şi ani. Marin Sorescu şi alţii. În scrisoarea din 14 iulie 1967 ne informa că a depus la Editura de Stat .89. Miron Radu Paraschivescu. Din păcate.I. 2 Ibidem.W. . a renunţat la planul său de a le tipări.I. promite a traduce poezie românească „cât o vor ţine puterile”. Nu şi le economiseşte. De aceea. 1 Idem. Kazimiera Iłłakowiczówna se dovedeşte o excelentă traducătoare.V. dintre cele mai felurite profiluri. traducătoarea veghează la soarta operei adoptive. George Topârceanu. Mihail Eminescu. George Bacovia. Mulţumesc din toată inima!” (tr. lasă de o parte propria creaţie şi nu se dă învinsă de boală sau de bătrâneţe. să se obişnuiască cu apariţia lor în gazete. 39.W.I. Cele 116 titluri de poezii traduse încheagă imaginea unei largi perioade din literatura noastră clasică şi contemporană. după ultima sa călătorie la noi. p. în 1965. în colaborare cu câţiva poeţi-traducători. alcătuit de poetul St. până la săptămânalul pentru sate „Wieści”. Poezje.103. cât mai mulţi. însoţită de o introducere şi tablă de materii1. p.. le rostuieşte tipărirea în ziare şi reviste. nota traducătoarea în scrisoarea din 2 martie 19702. Kazimiera Iłłakowiczówna a purtat în adâncul sufletului dorinţa de a-şi exprima recunoştinţa faţă de poporul român. Panait Cerna. Octavian Goga. M. Varşovia. George Coşbuc. s-a irosit posibilitatea de a apărea ca întreg”. poeziile binecuvântaţi cu toţii pentru ospitalitatea cu care m-aţi dăruit cât am fost la voi în timpul războiului. să le aştepte”. P.

prin evitarea cuvintelor sintagmatice: Istniała – nie widziano jej Dziś nie ma jej. pulsarea lui vie. respectă alternanţa versului octosilabic cu cel heptasilabic din original. redă jocul armonios al iambilor. în dauna armoniei. Kazimiera Iłłakowiczówna Do gwiazdy której widać wschód Droga jest taka długa Że tysiąc lat ubiegło wprzód Nim błysła światła smuga Mihail Eminescu Ryszard Dobrowolski La steaua care a răsăritTa gwiazda której blask dziś padł E-o cale atât de lungă Tak od nas jest oddalona Că mii de ani i-au trebuit Że trzeba by tysięcy lat Luminii să ajungă By światło jej doszło do nas: Kazimiera Iłłakowiczówna Mihail Eminescu Ryszard Dobrowolski Może od dawna w drodze zgasł Poate demult s-a stins în drum Może od dawna zgasło gdzieś Jej promień na błękicie În depărtări albastre. Azi o vedem şi nu e. prin intercalarea pronumelui nehotărât gdzieś (undeva). Ryszard Dobrowolski şi Kazimiera Iłłakowiczówna. O. a świeci Era pe când nu s-a zărit. Traducerea realizată prin procedee multiple. fie prin juxtapuneri sau prin transferuri sintactice. Żyła gdy jej nie widział nikt Dziś widzim ją. Somnoroase păsărele. Zabłysnął przed naszym wzrokiem. Confruntarea a două transpuneri în limba polonă a poeziei La steaua ar grăi despre modul cum restituie particularităţile prozodice ale celor doi traducători. Economia versului. fie prin modulare. cadenţa lui este mai bine realizată de poetă prin juxtapunere. sau când . mamă. sunt cele mai izbutite. Luci vederii noastre.ROMANOSLAVICA XLII 77 La steaua. Iłłakowiczówna rămâne fidelă acelei „estetici a rimei” despre care se vorbeşte la analiza poeziei eminesciene şi demonstrează o înţelegere superioară a funcţionalităţii prozodice. Po drodze w błękicie głębokim A ledwo dziś dobiega nas Iar raza ei abia acum A promień jej dopiero dziś Ślad jej gwiezdnego życia. Cadenţa versului la Dobrowolski suferă datorită încălcării periodicităţii din succesiunea timpilor. Jocul iambilor regulat devine o variaţie de ritmuri. Dobrowolski trece de la intenţia reflexivă la cea tranzitivă atunci când. redă fidel dinamismul lăuntric al versului eminescian. semnate de poetă. a jej już nie ma.

Dormi în pace ! Trece lebăda pe ape. ceva nu se întâlnesc în poetica eminesciană. traducătoarea sacrifică uneori sensurile stricte pentru a păstra atmosfera intimă a poeziei. Gradaţia acustică din Somnoroase păsărele este recuperată prin quasimodulare.. cu atât mai dificilă este recuperarea jocului de sunete într-o poezie ca Somnoroase păsărele. vine din plăcerea acustică. în succesiunea regulată a timpilor tari şi slabi. Aşadar. în timp ce reflexivitatea este infinită. Printre trestii să se culce Fie-ţi îngerii aproape. urmăreşte să dea un plus de claritate. Or. posibilităţile sale expresive datorându-se resurselor fonetice.ROMANOSLAVICA XLII 78 adaugă negaţiei nie ma (nu e) adverbul już (mai). Noapte bună ! Senne ptaki. Dobrej nocy! Zastygł czarny bór na czatach Wzdycha woda w leśnym zdroju. Lirismul este exterior. traducerea Iłłakowiczównei realizează acel „curent melodic vibrator” şi „deplin echilibru lingvistic”. iar pronumele nehotărâte undeva. Somnul dulce ! Peste-a nopţii feerie Se ridică mândra lună. Totuşi. Cadenţa plăcută şi dinamismul lăuntric al metrului este realizat prin respectarea versului octosilabic. Sny się złocą Od pogody i harmonii Dobrej nocy ! Cum versurile au o muzicalitate exterioară şi nu pretind – semantic – o transparenţă mai adâncă. la Eminescu tranzitivitatea este mărginită.. Limba-sursă este departe de o înrudire genealogică. recurgându-se la repetiţia cu inversiune senne ptaki. Noapte bună ! Doar izvoarele suspină Pe când codrul negru tace Dorm şi florile-n grădină. cum caracteriza Tudor Vianu poezia lui Eminescu. ptaki senne Wieczór w gniazdach swych świergocą Kryją głowy w krzaki ciemne .. ptaki senne pentru a echivala efectul adormitor al cântecului de leagăn: Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună Se ascund în rămurele . I śpi ogród pełen kwiatów Śpi w spokoju ! Łabędziowi z nocną rosą Trzciny szum zamyka oczy Niech ci aniołowie niosą Sen najsłodszy ! I feeria nocy płonie. se ştie. de o apropiere tipologică cu limba-ţintă. Przy księżycu. Totu-i vis şi armonie.. .

îi accentuau originalitatea: „Rareori se întâmplă când lirica reuşeşte să îmbine într-un tot atât de închegat curentul popular cu experienţele poeziei de avangardă europene. 39. publicată la Toruń în anul 1999. îndeosebi cu perioada simbolistă (…). Totodată. originalul indică trestiile ca loc de retragere spre odihnă. Rumuńskie „Jodły podniebne” Kazimiery Iłłakowiczównei – 26. complementul de imagine indică integrarea interpretei în universul acustic al poetului. Comentatorii scenariului subliniau una dintre caracteristicile literaturii române. depusă de sârguincioşii ei autori – Jacek Besiada. Programy 20/26. Tygodnik. accentuat în arta populară românească nu numai ca fenomen peisagistic. alcătuit din şoapte. . op. ea l-a îmbiat spre cunoaşterea mai profundă a culturii şi a permanenţelor sale”. în reviste. Aleksandra Żurowska-Włoszczyńska şi Józef Ratajczak –. VI. Prin înrudirea de limbă. 1970”. intitulat Jodły podniebne (Brazi până la cer). în culegeri de poezii. prezentat în vara anului 1970. Legătura strânsă cu folclorul dă versurilor acest farmec irepetabil care ne poartă spre străvechi ceremoniale agreste. efectul adormitor. murmure. Se adaugă.07.. Kazimiera Iłłakowiczówna a deschis cititorului polonez calea spre tezaurul de preţ al poporului român. unde poeta şi-a depus arhiva. aşa cum se întâmplă cu poezia românească. Încununându-i strădania. godzina 17. ci creează o altă imagine . Prin aceste tălmăciri. Autorii scenariului au reţinut motivul bradului. p. televiziunea poloneză a alcătuit un original scenariu. iar de aici cu poezia franceză. 1 „Radio i telewizja. foşnete. atributul. cu efect narcotic. în ziare. 07. precum şi a celor aflate în arhivele bibliotecilor. românii sunt legaţi de marea tradiţie a bazinului mediteranean. cit. astfel. este o întreprindere uriaşă. dar şi ca „simbol al vitalităţii şi diversităţii culturii şi spiritului românesc”1. traducerea evocă foşnetul lor.ROMANOSLAVICA XLII 79 Iłłakowiczówna nu recurge la un calc semantic. reflexul viziunii traducătoarei. întrucât cuprinde cercetarea operelor publicate în volume de autor. în cadrul unei emisiuni de poezie universală. vezi şi Vârcioroveanu. în special în biblioteca de la Kórnik. p. Ediţia Poezje zebrane a Kazimierei Iłłakowiczówna.Trzciny szum zamyka oczy (Foşnetul trestiei îţi închide ochii).

ROMANOSLAVICA XLII 80 Traducerile inserate în volumul al IV-lea constituie o culegere completă de texte.. 268. 2 Vârcioroveanu. publicaţii săptămânale. op. Doamne. p. Liściu zielony z leszczyny… (Foaie verde de alun). 266. p. Listeczku. Această valoroasă ediţie.. au avut prilejul să vadă lumina tiparului. Cercetătorii au recuperat astfel posibilitatea ca „totul să apară ca întreg”. Astfel. 97. preluate atât din volume1. lumea). s-a atribuit lui Eminescu paternitatea unui număr de unsprezece titluri de poezie populară: Grzeszna ziemio… (Pământule păcătos). prevăzut cu un cuvânt introductiv al poetei şi depus de aceasta la P. Eminescu. 261. Listku jabłoni słodkiej… (Frunză verde de măr dulce). Ne întrebăm dacă a fost consultat şi manuscrisul volumului de traduceri din lirica română. Unde a fost cazul. 96. tabel întocmit de noi potrivit mărturisirilor ei din scrisori şi după publicaţiile pe care. în anul 19682. Nie bij. U wrót matki… (Pe la poarta maicii mele). pe pământ).I. Varşovia. PIW. p. 1966. p. ne pune la dispoziţie textele integrale ale traducerilor. 262. Kazimiera Iłłakowiczówna. Doamne. Vine să completeze tabelul traducerilor Iłłakowiczównei. Listeczku zielony… (Foaie verde ruptă-n trii). nepublicate. 270. 1 . cât şi din reviste. p. Szeptem. 1960 (reeditată în 1977). Boże… (Nu bate. dactilografiate şi depuse de poetă la arhiva mai sus amintită. în viitor.W. ceea ce face posibilă. dar care acum. prin intermediul acestei ediţii. în confruntarea cu textele originale şi. p. Poezje. 267. ne informează asupra traducerilor rămase în manuscris. Prosiłem ptaka… (Mă rugai de-o păsărea). ci dintr-o neclară ordonare a materialelor depuse la arhivă. este pentru noi deosebit de preţioasă. cele 116 titluri. M. p. 145. în timp. la care se adaugă şi textele nepublicate până acum. p. atunci când a predat manuscrisul planificat să apară la editura P. Boże…(Cobori.I. o.W. p. ni le-a trimis. 264. cit. Czytelnik. 265. întocmai cum şi-a dorit poeta. Zdawałoby mi sie. Ptaszku w wianeczku… (Păsărică cu cunună). p. de restituire integrală. La această minunată lucrare avem de făcut câteva observaţii: sunt unele erori care s-au strecurat nu din vina autorilor ediţiei. Totodată. s-a menţionat şi prima tipărire a traducerilor. Zejdź. 269. 263. rwany na części… (Foicică ruptă-n şapte). p. o analiză a acestora. mai ales. Varşovia. lucrată cu dragoste şi cu acribie ştiinţifică. p.

Twoja tęsknota… (Dorul tău). prefaţă de O..G.a. ci sunt cântece populare româneşti.L. p.O. deşi poeta a făcut delimitarea între ele. 40. fapt menţionat clar şi de traducătoare prin titlul: Rumuńskie pieśni ludowe ze zbioru Lucjana Blagi (Cântece populare româneşti din culegerea lui Lucian Blaga). Stănciulescu. 370. culese de Aurel Esca şi I. cât şi istoria relaţiilor culturale polonoromâne. 1 . 147. p. În aceeaşi idee. ca pe o valoroasă contribuţie privind atât istoria literaturii polone. p.. 369. Boże… (Doamne. dragă). cântece ostăşeşti transilvănene din timpul războiului din 1916-1918. Lesie najmilszy… (Pădure. Doamne). p. Eroarea se datorează faptului că au fost introduse în aceeaşi mapă cu poeziile lui Eminescu. editura Librăriei A. culese de poet. precum şi a editurii A. Boże. i se atribuie poetului Lucian Blaga paternitatea a cinci poezii populare2: A w sadzie… (În grădina noastră). 366. 368. 367. ş.. Flori de sânge. 2 Ibidem. vezi şi Vârcioroveanu. Goga.ROMANOSLAVICA XLII 81 Acestea fac parte din broşura de poezii populare Kwiaty krwi1 (Flori de sânge). Un astfel de dosar (dublet) am primit şi noi de la poetă. p. Apreciem întreprinderea deosebit de trudnică a celor trei cercetătoriautori ai ediţiei. Nakochaj się. Iosif Şchiopu. Acestea nu fac parte din creaţia originală a lui Lucian Blaga. p.cit. op.

operându-se corecturile necesare la capitolul M. 1968.13 „Życie literackie”.8 „Twórczość”.12 „Poezja”. Marcel Tabelul publicat de Maria Vârcioroveanu în O poetă care a iubit România . nr. nr. este aici completat după: Kazimiera Iłłakowiczówna. Toruń. Tudor BACOVIA. nr. arhipelaguri. nr.420 „Twórczość”. cel mai sus citat. nr. 1968. Lucian Miasta. George Strofy napisane na ściane (Strofe scrise pe un părete) Południe (Amiaza) Pastel Piano Pada śnieg (Ninge) Utrudzony (Trudit) Zimą (Iarna) Wiersze (Versuri) Gaudeamus Ego Echo romancy BLAGA. Vasile ANGHEL. nr. nr.34. nr. Bucureşti. . nr. 1967. p. 1966.8 „Świat”. nr.2 „Twórczość”. nr. 144-146. 1976. nr. Tom IV.12 „Poezja”. Londra. Editura Printech. nr. oceane) Muszle (Scoici) Pieśń przed zaśnięciem (Cântec înainte de a adormi) Pieśń snu (Cântecului somnului) Napis na nowym domu (Inscripţie pe o casă nouă) Czterowiersz (Catren) Staw (Heleşteul) Budowanie (Zidire) Wartość marszu Poeta i świat Zwrotki ku czci Wielkiej Wiosny (Stanţe în Marea Primăvară) 1 82 „Twórczość”.7 „Poezja”. în 1999. arhipelagi. nr. nr. 1966. Londra. 1999. nr.7 „Poezja”. 1967. 1966. şi „Oficyna Poetów”.4 „Zwierciadło”.Kazimiera Iłłakowiczówna. Toruń.8 BRESLAŞU.2 „Poezja”. 1967.4 „Wieści”.9 „Twórczość”. Dimitrie ARGHEZI. Poezje zebrane. 1967.34 Informaţie din scrisoare (2) „Poezja”. 1968. nr. oceany (Oraşe. 1999. nr. Titlurile aflate nepublicate. Eminescu şi L. nr. 1966. Poezje zebrane. p.14 „Zwierciadło”. la biblioteca din Kórnik.7 „Życie literackie”. 1976. 1968. nr. 1967. depuse de poetă ca texte dactilografiate.Traduceri1 ALECSANDRI. Tom IV. ALGO. 1968. le-am considerat ca fiind publicate în volumul editat la Toruń de editura ALGO. nr. 1974. 1974. ALGO.12 „Poezja”.9 „Oficyna Poetów”.ROMANOSLAVICA XLII Kazimiera Iłłakowiczówna . 1967. 1967.12 Kazimiera Iłłakowiczówna. Blaga. 1976. 2003.7 „Poezja”.

p. Panait COŞBUC. nr. nr. Poezje. Poezje.301 sub titlul Jedyne życzenie „Zwierciadło”. PIW. Poezje zebrane. Poezje.7 „Dziś i jutro”. Mihail Dedykacja (Închinare) Noc letnia (Noapte de vară) Logika Śpiewka Spotkanie (Revedere) Gwiazda (La steaua) Modlitwa (Rugăciune) Senne ptaki (Somnoroase păsărele) Dalekom jest od ciebie (Departe sunt de tine) Wzdłuż nieparzystych topoli (Pe lângă plopii fără soţ) Do gwiazdy (La steaua care.19 „Wieści”.) Jedno mam jeszcze pragnienie (Mai am un singur dor) Dlaczego nie przybywasz ? (De ce nu-mi vii ?) Panad szczytami (Peste vârfuri) Bije północ (Se bate miezul nopţii) Więc jeśli w okna biją… (Şi dacă ramuri bat în geam…) Dojna (Doina) O. Eminescu..286 În vol. 1999. nr. Tom IV. .9 „Tygodnik Powszechny”. 1960. Toruń. Eminescu. Toruń.13 „Twórczość”. ALGO. 1967. 1960 şi ediţia a IIa. nr.22 şi în „Dziś i Jutro”. 1967. nr.4 „Zwierciadło”. 1966. mamo ! (O. nr.410 „Kultura”. nr. 1950.409 Kazimiera Iłłakowiczówna. Alexandru CERNA. p. 1968. Poezje zebrane. 1948. 1966.12. 1960. 1960. Gheorghe EMINESCU. 1974. 1960 şi ediţia a IIa.13 „Nurt”. 1960.14 Kazimiera Iłłakowiczówna. 1999. Tom IV. Eminescu.29 „Wieści”. Varşovia.3 În vol. 1977 „Tygodnik Zachodni”.3 „Twórczość”. nr. nr. Varşovia. nr. nr. PIW. ALGO. Tom IV.12 „Oficyna Poetów”. Toruń. mamă !) 83 Kazimiera Iłłakowiczówna. 1977 „Twórczość”. 1947. 1948. 10 În vol. ALGO.2 „Tygodnik Powszechny”. 1950. 1967.ROMANOSLAVICA XLII Perła (Perla) Współrzędność CĂPRARIU. nr. nr. 1999. p. Prima dată publicată în „Głos Pomorza”. nr. nr. Londra. Poezje zebrane. nr.

Octavian Świątynia (Templul) Pieśń (Dorurile mele) Vita nuova Co śpiewa śmierć (Cânta moartea) Tristia GRIGURCU. 1999. Toruń. Poezje zebrane. 1974. p.6 „Poezja”. PIW. Poezje zebrane. Poezje zebrane. ALGO.19 Kazimiera Iłłakowiczówna. p. nr.6 „Poezja”. ALGO. Gheorghe IOSIF. nr. Szeptem. nr. 1966.436 „Świat”. nr. Toruń. 1976.355 Kazimiera Iłłakowiczówna. nr. Londra. 1967. nr. 1977. şi în „Twórczość”. Czytelnik.14. Toruń. nr. Liana GOGA.6 „Poezja”.44 Kazimiera Iłłakowiczówna. 1999. O.14 FILIPPIDE. şi în „Oficyna Poetów”. în vol.145 „Współczesność”.34 „Zwierciadło”.ROMANOSLAVICA XLII 84 Varşovia.6 „Życie literackie”. p. 1967. nr. Tom IV. 1966. 1967. nr. nr. Tom IV. 1999. nr. nr. Alexandru FRUNZĂ. nr. Ojczyzna (Patria) Do równiny Pastel Anioł Światłości (Înger din lumină) Powrót (Întoarcere) Smutna obfitość (Belşug trist) Życzenie (Dorinţa) Kwiaty i każde świata świtliste znaczenie (Florile şi fiecare sens luminos al ISANOS Magda . Toruń. Şt. p. 1967.8 Kazimiera Iłłakowiczówna. Toruń. Poezje zebrane. 1960 şi ediţia a IIa.23 „Życie literackie”. ALGO. 1966. 1967. Tom IV. p. 1968. 1968. 1999. Toruń.27 „Za i Przeciw”. 1967. ALGO. 1967. nr.357 „Świat”. 1966. Eugen List (Scrisoare) Jakie to proste (Atâta de simplu…) Krajobraz muzyczny (Peisaj muzical) Co bym ja począł (Ce m-aş face) Preludium Nie chciałbym Ci rzec Addio (N-aş vrea să-ţi spun Adio) Zmierzch GEORGESCU. p.2 „Zwierciadło”. 1999.356 Kazimiera Iłłakowiczówna. p. 1966. nr. Poezje zebrane. Tom IV.34 „Poezja”. Iłłakowiczówna.20 „Tygodnik Kulturalny”. 1999. Tom IV. ALGO.9. ALGO. 1967. Varşovia. K. Tom IV.375 „Kultura”.374 Kazimiera Iłłakowiczówna. nr. Poezje zebrane.

Londra.448 „Tygodnik Kulturalny”. 1967. nr.15 Kazimiera Iłłakowiczówna.14 „Za i Przeciw”. p. nr. Poezje zebrane. florilor !) Modlę się o pokój (Pentru Pace mă rog) To są oni. nr. Tom IV. Poezje zebrane. 1968.2 Kazimiera Iłłakowiczówna. Culegere de cântece ostăşeşti transilvănene din timpul marelui război dintre anii 1914-1918. nr. Zbiór Pieśni żołnierskich siedmiogrodzkich z czasu Wielkiej Wojny 191419181 Flori de sânge.9 „Nurt”. nr. 1968. 1999. nr. 1968. nr. Stănciulescu. 1968. ALGO. ci ubodzy (Ei sunt săracii) Wieczorami (Serile) Chmury (Norii) Rondo przedmiotów (Rondo lucrurilor) Najada Wariant I Najada Wariant II PARASCHIVESCU.Traduceri din poezia folclorică românească Kwiaty Krwy. 1 . kwiaty (Nu vă scuturaţi.ROMANOSLAVICA XLII lumii) Nie osypujcie się.2 „Życie literackie”. 1974. 1966. nr.12 LABIŞ. Ienăchiţă Sonet Śnieg i trawa Zazdrość (Gelozie) W ogródku (Într-o grădină) 85 „Życie literackie”. Toruń. Londra. Bucureşti: Editura Librăriei A.19 „Życie literackie”. 1968. 1966. f.51-52. Gheorghe VĂCĂRESCU. 1967.454 „Kultura”. nr. Eugen STOE.A. şi în „Oficyna Poetów”. 1974. Tom IV. nr. Cu o prefaţă de Octavian Goga.15 „Za i Przeciw”.a. Marin Chaos i precyzja Muszla (Scoica) Szekspir (Shakespeare) SPERANŢIA. Toruń. şi în „Oficyna Poetów”. Nicolae TOPÂRCEANU. p.15 „Za i Przeciw”. nr. 1999. Nicolae MACEDONSKI.23 „Życie literackie”. 1999. 1968. Miron Radu SORESCU. p. Toruń. ALGO. nr.421 „Tygodnik Kulturalny”. ALGO. 1966. adunate de Aurel Esca şi Ion Iosif Şchiopul. Alexandru Kazimiera Iłłakowiczówna . 1968.51-52. Poezje zebrane. Tom IV. nr.19 „Tygodnik Kulturalny”.19 Kazimiera Iłłakowiczówna. nr.

6 „Tygodnik Powszechny”. localitatea Iara.396 „Tygodnik Powszechny”. Tom IV. p. p.6 „Tygodnik Powszechny”. 1947. 1947. pe unde merg eu…) Grzeszna ziemio… Nie bij. nr. kędy ja idę… (Foaie verde ruptă-n trii) (Mă rugai de-o păsărea) (Maică. Tom IV. nr.6 Kazimiera Iłłakowiczówna.6 „Tygodnik Powszechny”. Boże… (Pământule păcătos) (Nu bate. pow. 1947. nr. 1947.ROMANOSLAVICA XLII 86 Listeczku rwany na części… U wrót matki… Liściu zielony z leszczyny… Ptaszku w wianeczku… Na górze Felaka (Foicică ruptă-n şapte) (Pe la poarta maicii mele) (Foaie verde alun) (Păsărică cu cunună) (Pe dealul Feleacului…) Listeczku zielony… Prosiłem ptaka… Matko. zebrane w 1963.395 „Tygodnik Powszechny”. regiunea Cluj. Doamne. . ALGO. o. Doamne. pe pământ) „Tygodnik Powszechny”.6 „Tygodnik Powszechny”. 1947. 1999. Colinde româneşti din zona Făgăraş. nr. nr. nr. ALGO. nr. 1966. 1947. lumea) (Frunză verde de măr dulce) (Cobori. 1947. culese în anul 1963.6 „Tygodnik Powszechny”. Poezje zebrane. 1947. Kluż Trei colinde fără titlu Despre Sfântul Petru şi Dumnezeu Vine Moş Crăciun 1 „Za i Przeciw”. w m.6 Kazimiera Iłłakowiczówna. Boże… Listku jabłoni słodkiej… Zejdź. nr.51-52 „Za i Przeciw”. nr. 1999. nr.6 „Tygodnik Powszechny”. Poezje zebrane.Jara. Toruń. nr.6 Kolędy rumuńskie z okolic Fagaraşu1.6 „Tygodnik Powszechny”. Toruń. 1947. 1947. 1966.

1963 Ţărişoara mea.22 „Za i Przeciw”. nr. Kluż. 1967. kochany… Jara. pow. nr. nr. Cluj. 14 Maica Domnului plânge pentru păcătoşi Owczarczyk Ciobănaşul Trzy [rumuńskie ] pieśni ludowe // Trei cântece populare Pieśń rekrucka z Siedmiogrodu z 1892 r. 1892 Bocet la mormântul unui tânăr. pow. reg.ROMANOSLAVICA XLII 87 nr. Jara.34 Kazimiera Iłłakowiczówna. nr. lesie. Lament.34 „Za i Przeciw”. 1963 „Za i Przeciw”.34 „Za i Przeciw”. nr. nr. pădure. din Iara. 1966. 1967. Kluż. Toruń. reg. Cântecul recrutului din Transilvania.51-52 „Wieści”. Kluż. Kluż. Jara. 1892 Bocet din Iara. nr.404 Modlitwy dziecinne // Rugăciuni pentru copii Modlitwa poranna Modlitwa wieczorna Modlitwa po jedzeniu Modlitwa za rodziców Rugăciunea de dimineaţă Rugăciunea de seară Rugăciunea de după fiecare masă Rugăciunea pentru părinţi „Za i Przeciw”. Cluj.22 „Za i Przeciw”. Iara. reg. 1963 „Za i Przeciw”. 1967. nr. 1963 Pieśń miłosna. 1999. p. Cluj.22 „Za i Przeciw”. pow. Cluj. cules în 1963 Două cântece de joc. pow. 1967. pow. 1966.51-52 „Za i Przeciw”. 1967. Lament na grobie młodzieńca. ALGO. Doină din Iara. 1963 Cântec de dragoste. Jara. pow.34 „Za i Przeciw”. reg.. 1967. Dojna z Jary. Jara. nr. 1892 r.46 „Za i Przeciw”.46 „Za i Przeciw”. 1967. 1963 r. nr. zona Cluj. nr. 1963 Strigături de joc. 1967. 1963 Dwie pieśni taneczne. Iara. Kluż. 1963 Rośnij. pow. Nasaud. iubită. Kluż. 1967. nr. 1967. Cluj. Iara. 1963 Creşti.46 Ludowe pieśni rumuńskie // Cântece populare româneşti Preśmiewka.22 . 1967. 1963 Kraju. Poezje zebrane. regiunea Năsăud. Tom IV. reg.

nr.13 „Za i Przeciw”. 1967.26 Pieśni na Boże Narodzenie 1// Colinde de Crăciun Ach. p.26 „Życie literackie”. Toruń. text dactilografiat. dragă Dorul tău „Życie literackie”.26 „Życie literackie”. 1969.13 „Za i Przeciw”. 1967. 1999. Doamne În grădina noastră Pădure. .13 „Za i Przeciw”. nr. se publică pentru prima oară în volumul Kazimiera Iłłakowiczówna.Modlitwa Rugăciunea de duminică 88 „Za i Przeciw”. nr.22 Wielkanocne pieśni rumuńskie // Colinde româneşti de Paşti Chrystus zmartwychwstał Pieśń Wiekanocny. 1969. p. 1967. ALGO. nr. Poezje zebrane. Tom IV. Boże… Q z sqdzie… Lesie najmilszy… Twoja tęsknota… Nakochaj się Doamne. Siemiogród. nr. nr. co za cudowna Wieść ! Wariant I Wariant II O. 1969.13 „Za i Przeciw”. Tom IV. 1901 r.371. 1967. Hristoase Bucuria ucenicilor săi… Motet de Înviere Cu trupul adormind ca un muritor „Za i Przeciw”. Poezje zebrane.ROMANOSLAVICA XLII Niedziela . 1999.26 „Życie literackie”.13 Rumuńskie pieśni ludowe ze zbioru Lucjana Blagi // Cântece populare româneşti din Culegerea lui Lucian Blaga Boże. 1901 Învierea Ta. ce veste minunată ! Varianta I Varianta II Kazimiera Iłłakowiczówna. 1969. nr. 1969. Zmartwychwstanie Twe… Radość uczniom Swym… Motet Wielkanocny Usnąwszy ciałem jak śmiertelni Hristos a Înviat ! Priceasnă din Transilvania.26 „Życie literackie”.399 1 Lucian Blaga. nr. nr. 1967. ALGO.13 „Za i Przeciw”. nr. Toruń. 1967. nr. nr. 1967.

p. Toruń. 1999.401 Kazimiera Iłłakowiczówna. Muresz… . ALGO.401 Kazimiera Iłłakowiczówna. Toruń. Toruń. 1999. wstawajcie… Sculaţi. p. p. sculaţi. boieri mari. Mureş Kołysanka moldawska Muresz.403 „Wieści”. Tom IV. Tom IV. p. Toruń. Tom IV. 1967. nr. p. Poezje zebrane. ALGO. ALGO.ROMANOSLAVICA XLII Narodził się Pan… Auzit-am auzit. ALGO. 1999. p. Tom IV.400 Kazimiera Iłłakowiczówna. Poezje zebrane. că s-a născut Domn… Steaua sus răsare… 89 Kazimiera Iłłakowiczówna. Toruń. ALGO. Toruń.402 Kazimiera Iłłakowiczówna.402 Kazimiera Iłłakowiczówna.31 „Wieści”. Poezje zebrane. Poezje zebrane. Florile dalbe Cântec de leagăn din Moldova Mureş. nr. 1999. Poezje zebrane. ALGO. Tom IV. 1999. 1967. Poezje zebrane.31 Z gwiazdy prześwieca Dziś narodził się Chrystus Astăzi s-a născut Hristos ! Gdy mędrcy ruszyli Dacă magii au plecat Trzej pasterze… Trei păstori se întâlniră Dalej. 1999. Tom IV.

. Dar1 Przywołany tu fragment powieści Nabokova nawiązuje do topiki śladu stopy.ROMANOSLAVICA XLII 90 „HOJNOŚĆ ŚLADU”. co ślad ów zostawiło. powrotu. wycisku w porównanej do tabliczki wosku pamięci było pewną gwarancją re-prezentacji. Zob. związane ze śladem pojętym jako odcisk-typos. który znikł” V. s. i tym samym odtworzenia. 100. Mimo iż także u Platona porządek śladu był uprzedni wobec porządku przedstawienia. nawzajem sobie przeszkadzając. Dar. jakim nowoczesna literatura. występującej już. przeł. rozważając problem śladu pamięciowego i jego związków z możliwością wytworzenia w pamięci obrazu. Seuil 2000. w literaturze antycznej (Ofiarnice Ajschylosa). który odwoływał się do niej w Teajtecie. co w przeszłości zobaczone czy doświadczone. jak się zdaje. spoglądający wciąż w górę. i na skraju drogi zostawił odcisk buta: wieloznaczny ślad stopy. Vladimir Nabokov. gdzie dwa żuki gnojaki. Nabokov. L’histoire. pozostawienie śladu. La memoire. ponownego pojawiania się tego. czepiały się słomki. ukazuje tu zmiany. s. myśl filozoficzna. na co wskazywał w swej analizie Teajteta Ricoeur2. Nabokov trafnie. przedstawienia (eikon) tego. poddała tradycyjne rozumienia śladowości. O ŚNIEGU LEŚMIANA Andrzej Zawadzki „Przeskoczył kałuże. wciąż śledzący człowieka. L’oubli. Paul Ricoeur. Warszawa 1995. 1 2 Zob. i znanej też Platonowi. ponownego przywołania jakiejś pierwotnej bezpośrednio danej obecności. a także pod pewnymi względami XX w. i to w postaci tożsamej ze sobą i niezmienionej. jak wspominałem o tym w innym miejscu. zwłaszcza te. 15. Eugenia Siemaszkiewicz.

tu w kopiec. że w słońcu razem z śniegiem skrzę się. gdyż niejako usamodzielnia się. odrywa od obecności człowieka. i nigdy na to samo miejsce nie powraca. co zakłada przyjęcie perspektywy estetycznej. bacznie nas obserwujący i oceniający. ciążących jednak i oddziałujących ex post na teraźniejszość. I drzewom białych czupryn coraz to dokładał. Tutaj chciałbym zastanowić się nad zagadnieniem śladu w kontekście problematyki tradycyjnie określanej jako mimetyczna. tam-w stos. I jego nieustanny z drzew na ziemię zron. Próba taka zakłada jednak określone rozstrzygnięcia ontologiczne i epistemologiczne. próbę skonstruowania czegoś. Co więcej. ślad staje się wieloznaczny. nie służy już tylko powtórnemu uobecnieniu. Ślepił oczy i łechtał podbródek i nos. lecz wyzwala w sobie energię znaczeniową. który go zostawił. I fruwał-i tkwił w próżni-i bujał i padał. momentalnych odcisków. i którą można interpretować na wiele sposobów. czymś więcej niż tylko zabawą słowną. I uczucie. gdy znika człowiek? Kilka kontekstów wydaje się tu uprawnionych i obiecujących: kontekst egzystencjalny. ślad staje się aktywny. co powieść mówi o samym odcisku i jego charakterze. By zilustrować moje tezy posłużę się wierszem Leśmiana Śnieg: Pamiętam ów ruchliwie rozbłyskany szron I śniegu ociężałe w gałęziach nawiesie. który pozostaje. Jak jednak można by odczytywać tę niepokojącą. swoisty trybunał. jak sądzę. wraca czy idzie po śladach. Trudno nie wiązać owego zniknięcia podmiotu z tym. powrotu do minionego ja złożonego z szeregu rozproszonych. który śledzi. lecz znika. której nie sposób ograniczyć do wytwarzania zastygłego. przejmuje w pewnym sensie status podmiotu. to nie człowiek szuka śladów.ROMANOSLAVICA XLII 91 Inaczej w Darze-człowiek-jest nim zresztą główny bohater utworu-zostawia wprawdzie ślad. etymologiczną konstrukcją. statycznego obrazu czy przedstawienia. lecz przeciwnie-sam ślad obserwuje człowieka i śledzi go. wieloznaczną obecność śladu. A on ciągle narastał. . kontekst etyczny. który wskazywałby na niemożliwość zapanowania nad własną przeszłością. co prowizorycznie można by określić mianem estetyki śladu i naśladowania. Ślad.to paradoksalne na pierwszy rzut oka wyrażenie jest. w którym odcisk stanowiłby niejako przestrogę wskazującą na konieczność brania odpowiedzialności za pozostawione ślady.

jak wówczas. co fruwa i buja tak samo. I uczułem ślad hojny. Jakże pragnąłbym dzisiaj.mocno oddzielone. kiedy ani też gdzie rozegrała się opisywana retrospektywnie scena. wiemy . mimo strachu mąk.czy człowiek. gdy swe bóle znam. przed domu wpół zapadłą bramą I widzieć. I za szybami włóczek różnobarwne wzory. by ślady zatracić do siebie. niby czarów zbytek. by ją oddać na baśni użytek. W wierszu można wyróżnić dwa dość wyraźnie zarysowane i – co spróbuje pokazać w dalszej części wywodu . Ile trzeba. Utwór nie podaje nam bliższych informacji na temat tego. która dominuje w pierwszych pięciu zwrotkach. Serce marło. pół zapadły dom. przed którym stanął bohater.ROMANOSLAVICA XLII I pamiętam ów niski. Pierwszy z nich to raczej ogólnie zarysowana przeszłość. Śnieg bielą zasnuwał przestwory. w te dziecięce dłonie! 92 Przy pierwszej lekturze Śnieg wydaje się kolejnym wariantem motywu powrotu do dzieciństwa.w tym wypadku niemożliwej. by swą młodość odgrzebać w jej szronieZ jakąż mocą bym tulił uznojoną twarz W te dawne. że pod tą pierwszą i niewątpliwie istotą dla lektury utworu warstwą narracyjną tkwią znaczenia inne. czy gnom? Byłem dzieckiem. a także do statusu samej rzeczywistości. czy przynajmniej bardzo trudnej próbie odzyskania siebie samego sprzed wielu lat. com je stracił. Tą dłonią dotykałem mych sprzętów i ksiąg. daremnej. o wysiłku nawiązania kontaktu z utraconym czasem i światem. czy młodości. Wydaje się jednak. czy też przedstawienia. i wzajemnych relacji obu tych kategorii. Stać. utworem opowiadającym o . Kto tam mieszkał? Pytanie . gdym w dłoni unosił ten ślad W ciszę śniegu. odnoszące przede wszystkim do kwestii śladu. Z jakimż płaczem bym zajrzał-niepoprawny śniarzDo szyby. Dotknąłem dłonią szyby. Śnieg. weselił się w niebie. w jakim miejscu znajdował się dom. Śnieg ustał-i minęło odtąd tyle lat. I niańki. jak śnieg ziemię obiela ten sam. a także egzystencjalne. a nawet przeciwstawione sobie plany czasowe. wyobrażenia. co prósząc.

magdalenki Prousta). lecz jest zdecydowanie mroczna. przenoszącego bezpośrednio w przeszłość i gwarantującego możliwość jej odzyskania oraz jedność przeszłego i teraźniejszego doświadczenia podmiotu (jak w przypadku n. akcentuje się tylko fakt. . W wierszu można więc wyróżnić dwie „sceny”. przy czym dwie sprawy wymagają tu podkreślenia: po pierwsze czynność wspominania nie ma charakteru momentalnego. tak na jego przeszłym. Scena całego utworu jest więc udramatyzowaną sceną pamięci. jak i teraźniejszym doświadczeniu. wzmocnione jeszcze powtórzeniem na początku trzeciej zwrotki . p. „dzisiaj”. czy raczej próbą odtworzenia. zajrzałbym. łagodna.podkreślają. epifanijnego „rozbłysku”. gdy był on dzieckiem. niepewny i otwarty charakter aktualnej kondycji podmiotu. wokół której budowana jest podstawowa opozycja dwóch planów temporalnych i egzystencjalnych. Trzy obszary doświadczenia i refleksji podmiotu dominują w jego „teraz”. że przeszłość to czas. naznaczona niejasnym bólem i cierpieniem. bym tulił. bohater próbuje ułożyć w spójną całość wszystkie elementy swej relacji. Tej przeszłości zostaje przeciwstawiona teraźniejszość. Pierwszy z nich to pamięć: stwierdzenie „Pamiętam”. aktualny stan emocjonalny i egzystencjalny podmiotu. zawieszonej pomiędzy pragnieniem a możliwością jego spełnienia i realizacji. i wtórne. od którego zaczyna się wiersz. dwa wydarzenia”-pierwotne. radość z odzyskania jakiegoś jej fragmentu. a także osią. Po drugie. traumatyczna. lecz jest złożoną. emocjonalna aura towarzysząca wspominaniu nie jest radosna. rozbudowaną i skomplikowaną opowieścią1. istotnymi doświadczeniami: zdobywaniem świadomości siebie i pragnieniem. pamięć zyskuje w Śniegu kształt narracyjny. jak się zdaje. do którego odnoszą dwie ostatnie zwrotki.ROMANOSLAVICA XLII 93 jedynie. że cała rzecz dzieje się zimą. procesem niż aktem. oryginalne. wyznaczając podstawowe aspekty jego egzystencjalnej kondycji i znacząco odróżniając teraźniejszość od przywoływanej we wspomnieniu przeszłości. który odciska się wyraźnie zarówno na „wtedy” jak i na „teraz” podmiotu.jest ramą całego utworu. 1 O narracyjnym charakterze poezji Leśmian a zob. nie towarzyszy jej zadowolenie z faktu powrotu do przeszłości. „olśnienia”. Michał Głowiński. Pamięć jest blisko związana z dwoma innymi. Trzykrotnie użyty tryb przypuszczający: pragnąłbym. Zaświat. Także podmiot liryczny i zarazem bohater wiersza nie został dokładniej scharakteryzowany.„I pamiętam”. które jest jego odtworzeniem. raczej rozpamiętywaniem niż wspomnieniem. miła.

w której znajduje się bohater wiersza . ile raczej o wiele bardziej radykalnym pragnieniem powtórzenia. która będzie podwojeniem pierwotnej obecności i z której wykluczona zostanie wszelka różnica. gradacji. i to pierwsze zwrotki.„skrzenie się” i „rozbłyskiwanie” śniegu. która zostaje jeszcze podkreślona przez mylące wzrok. najmocniej jednak jednego elementu-śniegu. Znajomość siebie. dojrzałością. wyróżnioną rolę na różnych poziomach jego konstrukcji. wzmocniona jeszcze epiforą. nie jest ono wprawdzie bliżej określone ani co do przyczyny ani charakteru. rozwijania się dyskursu. uchwyceniu przedmiotu i jego cech trwałych. jak się zdaje. możemy się jednak domyślać. tak samo) dotyczy całego „wydarzenia pierwotnego”. co kiedyś i widzieć to samo co widział kiedyś. utrudniające widzenie . pragnie więc wytworzyć przedstawienie idealne. zapewne także ze skończonością ludzkiej kondycji. Ten właśnie element świata przedstawionego utworu wydaje się pełnić szczególną. od śniegu wreszcie zaczyna się zarówno proces przypominania. samowiedza.ROMANOSLAVICA XLII 94 Związek ten podkreśla szczególnie mocno szósta zwrotka. od razu zwraca uwagę jego dynamiczny i procesualny charakter. wiedzą o jej ograniczeniach. obraz śniegu i jego padania zajmuje dwie. jak i cała narracja podmiotu wiersza.Ślepił oczy i bielą . sentymentalnym marzeniem o powrocie do dzieciństwa. pragnieniem tego samego. Opis śniegu jest szczegółowy i rozbudowany. bycie samoświadomym łączy się tu z cierpieniem (swe bóle znam). przeciwstawioną utraconej szczęśliwej młodości. Pragnienie to jest nie tyle jakimś mglistym. Bogata i skoncentrowana na aspektach wizualnych deskrypcja nie służy jednak. Otóż podmiot wiersza chce stanąć w tym samym miejscu. Dynamika obrazu uzyskana została przez kombinację kilku figur retorycznychamplifikacji. zakrywająca sobą wszystko inne i uniemożliwiająca przedstawienie rzeczywistości. dokładną kopię. niemożliwością realizacji pragnień i niespełnieniem. do pewnego stopnia także hiperbolizacji. umieszczeniem tego samego słowa w zakończeniu dwóch kolejnych wersów (ten sam. które jest ściśle związane z problemem przedstawienia. krążenia i ruchu płatków śniegu niejako równolegle i jednocześnie z procesem opowiadania. że związane jest z dorosłością. znaczenie motywu śniegu jest podkreślone przez umieszczenie go w tytule wiersza. substancjalnych. Śnieg to zasłona. które wywołują w wyobraźni czytelnika sugestywny efekt narastania i powiększania się śnieżnej zaspy. lecz przeciwnie-ukazaniu jego zmienności i ruchliwości. Ta doskonała „tosamość”.

by mogło zaistnieć pragnienie. niezbędna zarówno do tego. stanowi nieodłączną cząstkę rzeczywistości. Sławiński. rozdarcia znamiennego dla jego teraźniejszej egzystencji. co zasłania i rozdziela. kunsztowna aliteracja z ostatniego wersu zwrotki pierwszej . jest również osłoną. otacza i ogarnia bohatera z wszystkich stron. Biel śniegu. Szkice poezji Bolesława Leśmiana. w której jest zanurzony. s. związane z pragnieniem uobecnienia i powrotu tego samego pojawi się dopiero w dalszych partiach tekstu. stanem uczestnictwa podmiotu w świecie. M. zwracając uwagę na opozycję dawniej-dziś jako podstawową dla dramatu poetyckiego. rozbłyskiwanie. raczej przeciwnie. 1 . zostaje zastąpiony partycypacją w owym przedmiocie. lecz także wykluczenie języka . jest z nim tożsamy.ROMANOSLAVICA XLII 95 zasnuwał przestwory1. Jej ceną jest nie tylko wspomniane już wykluczenie przedstawienia. 2 Inaczej widzi rzecz Głowiński (op. W przeszłości. 251. M. w: Studia o Leśmianie.cit. lecz przeciwnie. by podmiot ukonstytuował się jako różny od przedmiotu i świadomy swej odrębności. skrzenie się. s. nie istnieje więc także dystans. oryginalnym doświadczeniu podmiotu nie ma miejsca nie tylko na-co oczywiste-pamięć. Głowiński (Zaświat przedstawiony. uwarunkowane świadomością braku przedmiotu. oddzielenia od niego. bezmiar. Obecność pierwotna i próba jej pamięciowego odtworzenia. Warszawa 1976. cechujące „teraz” podmiotu wiersza. 30) zwraca uwagę na „ruchomość” wrażeń wizualnych w utworach poety. widzenie. iż nie jest on od otaczającego go świata odseparowany. sugerująca pustkę. jest doświadczany przez zakładający bezpośredniość doznania zmysł dotyku (łechtał podbródek i nos). red. 255) pisze śniegu w poezji Leśmiana jako symbolu tego. nieistnienia granicy pomiędzy ja a światem. M. zniknięcie rzeczy jest jednocześnie pełnią. ale też na pragnienie i świadomość. który jest warunkiem jego przedstawienia.w słońcu razem z śniegiem skrzę się wzmacnia jeszcze poczucie bohatera. 255). który rozgrywa się w pamięci.w piątej zwrotce śnieg zostaje wyraźnie skojarzony z ciszą. śnieg nie jest traktowany jako zagrożenie. ich migotanie. jak i tego. daje poczucie spokoju i bezpieczeństwa. Podraza-Kwiatkowska (Gdzie umieścić Leśmiana. zaś widzenie zaś z przeszłością . partycypacja ja w świecie i świadomość rozdarcia między ja a światem. Granice dzielące człowieka od narastającego zewsząd śniegu tracą swą wyrazistość. w pierwotnym. Głowiński i J. Dystans do przedmiotu. Kraków 2003. nie odczuwa bólu. s. odnoszących do wymiaru teraźniejszości podmiotu Śniegu2. łączy pragnienie z teraźniejszością. różnica. Wzrok. Podmiot „wydarzenia pierwotnego” nie jest od świata oddzielony.

ledwo wyrastający z otoczenia. przeciwnie . 13-16. pokazując. czymś bardzo istotnym. A jednak właśnie to zdarzenie jest także prawdziwym wydarzeniem. jak zagadkowa obecność z porządku ludzkiego czy też nawet pozaludzkiego skrywa się za szybami i zasłonami z włóczki? Nie jest to pytanie wyłącznie retoryczne. Stanąwszy przed domem. a także – zwłaszcza piąta-łączą przeszłość i teraźniejszość. najwyraźniej. i które wskazują na dialektyczne rozumienie podmiotu utworu. dom wyrasta przed bohaterem jakby znikąd. ani bliżej wytłumaczone przez narrację. które narracja chce nazwać. s. że to co zdarzyło się w pierwszym z tych czasowych wymiarów ma trwale skutki w drugim: i minęło odtąd tyle lat. Bucureşti 1996. a pamięć . dobrze skonstruowanego i osadzonego domostwa. jak sądzę. a także myślowej struktury wiersza są. napiera na niego swoją bryłą. opozycje. zaprzeczony. zawieszonego pomiędzy niemożliwymi do pogodzenia sprzecznościami. Sentimentul românesc al fiinţei. lecz także ontologiczne. czwarta i piąta. na przykład na zasadzie związku przyczynowo-skutkowego czy też celowościowego. wydarzeniem. niezdeterminowany1. lecz jako pytanie zostaje zawieszony. żywo 1 Zob. milczenie i mowa. podmiot wiersza pyta: kto w nim mieszka? Kto lub co kryje się w środku.pierwotną i wtórną. dominujący w dwóch pierwszych zwrotkach opis śniegu schodzi na plan dalszy i w centrum uwagi staje jakiś dziwny i tajemniczy dom. choć rozwiązanie zagadki jest. czasowej.ma ono charakter nagły i niespodziewany. ani też jakoś przygotowane czy wprowadzone. Noica. jak się wydaje. Zwrotka trzecia przynosi dość wyraźna i ważną zmianę w dotychczasowym toku opowiadania. W niczym nie przypomina on solidnego. C.ROMANOSLAVICA XLII 96 brak pragnienia i pragnienie. że zdarza się przypadkowo. na których jest zbudowana i oparta dychotomia dwóch części wiersza. centralnym dla całego wiersza. wydaje się zniszczony i zrujnowany. . stanowią swoisty pomost pomiędzy dwoma „scenami” . zwrotki trzecia.odtworzyć i przedstawić. Również jego pojawienie się w wierszu nie jest ani uzasadnione przez ciąg poprzedzających je wypadków. jak powiada Noica. zapadnięty w sobie. ślepota i widzenie – oto podstawowe. byt traktowany nie jako odpowiedź. w którym się znajduje. można powiedzieć. Osią kompozycyjnej. choć opowiedziane w czasie przeszłym i formalnie należące do przeszłości podmiotu. Wspólnym mianownikiem dla wszystkich tych opozycji wydaje się problem stosunku pomiędzy rzeczą a jej przedstawieniem. Pytanie to pozostaje bez odpowiedzi.

co zawsze ukryte. Lyotard. pustkę prezentującą się jako nihil. o co w wierszu „chodzi” przede wszystkim. przyswajalnej dla odbiorcy formy artystycznej. s. włóczki-zakrywają one Rzecz. Mówiąc inaczej. s. w takiej wykładni. s. 4 Das Ding (II). usunięta. porządkowi tego. dając jednak pocieszenie za pomocą spójnej. konkretne przedmioty.ROMANOSLAVICA XLII 97 bohatera obchodzącym. w innym miejscu Lacan charakteryzuje Rzecz jako to. W wierszu Leśmiana ich funkcję zdają się pełnić podstawowe elementy świata przedstawionego. tłum. nienazwane i nieprzedstawione. ukryta Rzecz jest reprezentowana przez „inne rzeczy”. wskazuje na to choćby fakt. pragnienia i opowieści nie jest ani utracone dzieciństwo. zwłaszcza śnieg. nie tyle nawet nie jest niczym. Kraków.odczytanie inspirujące się pewnymi wątkami myśli Lacana. szyba. co kryje się za szybą. 146. To wokół tej pierwotnie nieobecnej rzeczy krąży podmiot i cały ruch przedstawień. co jest jego głównym motywem. to czego nie ma. Vorstellungen. 80. Ta nieobecna. i nadawania znaczeń4. Odpowiedź na pytanie: czym jest postmodernizm. 142. 2 Zob. 1 . Markowski. F. Nieznane. które kryje się wewnątrz domu odpowiadałoby. Równie atrakcyjne wydaje się-do pewnego stopnia bliskie poglądom Lyotarda przez tradycję Kantowskiej analityki wzniosłości . że był dzieckiem i to. w: Ethique de la psychanalyze. w środku. obiekty. Owa rzecz jest nieobecna. co Lacan zwie Rzeczą. 72. O czym więc mówi Śnieg. a także dom. w: Postmodernizm. ani tytułowy śnieg. Wiederzufinden. lecz to. antologia przekładów pod red. że padał wówczas śnieg uniemożliwiający widzenie. Patrząc z tej perspektywy. mais littéralement n’est pas)2. jednocześnie odkrywając Zob. tamże. ile literalnie nie jest (non pas n’est rien. co w wierszu nie zostało ani przedstawione ani nazwane-to. 3 De la création ex nihilo. w myśl której modernistyczne dzieło sztuki czyni aluzję do nieprzedstawialnego. M. 79. to ku niej kieruje się dążenie do odnalezienia. jak należałoby go interpretować? Jako potencjalny klucz do odczytania utworu nasuwa się Lyotardowska koncepcja wzniosłości. Das Ding (II). wiersz Leśmiana byłby przedstawieniem sytuacji nieprzedstawialności.P. Nycza. nic3. J. tym. R. że mimo upływu wielu lat wciąż odczuwa niejasne poczucie winy i próbuje jakby wytłumaczyć swą niewiedzę i niezdolność dotarcia do prawdy przytaczając okoliczności usprawiedliwiające: to. obca. narracją o niemożliwości narracji1. wprawiającym w ruch mechanizm pamięci. das Ding. Lacan.

prawdziwego substancjalnego bytu . co dzieje się na skrzyżowaniu trzech podstawowych dla jego logiki czynników-rzeczy. Są to obiekty znane. jak również całego utworu jest to.ROMANOSLAVICA XLII 98 ją właśnie jako zakrytą.jest w istocie zewnętrzne względem budowanego przez podmiot porządku przedstawienia i nieprzyswajalne. Les quatres concepts fundamentaux de la psychanalyze.w stopniu większym nawet niż spotkanie z owym „czymś” z wnętrzna domu . podmiot rozpoznaje je i . Oprócz porządku rzeczy i przedstawienia występuje w Śniegu jeszcze jeden. jego przedstawienia. mnożeniem znaczących. s. w środku. co 1 Zob.rozpoznaje w nich siebie. i właśnie trzeciego elementuśladu. a tym. reprezentacji. gdyż potwierdzają one tworzony przez niego obraz świata i własnego ja. w sensie Das Ding. Kontakt ze śladem jest – w sensie dosłownym-namacalny. określonym przez Lacana jako tyche1). domeną obiektów i ich obrazów. Lacan. 1973. także i ślad pojawia się w wierszu nagle i dość niespodziewanie.ma charakter traumatyczny. towarzyszy mu podkreślone dwukrotnie uczucie trwogi (mimo strachu mąk. ostatecznie. czyli zajmuje tradycyjne miejsce istoty. Vorstellung. Pomagają maskować ziejącą wewnątrz domu pustkę. Rozbudowany opis śniegu byłby więc jedynie substytutem Rzeczy. próbie zasypania przepaści pomiędzy rzeczą a przedstawieniem. Serce marło).mimo iż tkwi właśnie wewnątrz. J. ociera się o niego. znaczącym. to co obce inne i niepokojące i co .na pierwszy rzut oka centralny motyw utworu . obiektów na miejsce tego co nieobecne. temat powrotu do dzieciństwa i pamięci zaś .jedynie metaforą tęsknoty za utraconą Rzeczą i próbą jej odnalezienia. że osią narracji podmiotu Śniegu. kontakt ze śladem . nieobecną. jakby bohater stanął twarzą w twarz z jakąś postacią numinosum (można by porównać go do spotkania z realnym. realnego. 53. Paris. niemożliwe do nazwania i wciąż wymykające się podmiotowi i jego pragnieniu. Można nawet zaryzykować twierdzenie. Podobnie jak obraz domu. może i chce się z nimi utożsamić. bardzo istotny i mocno akcentowany porządek-porządek śladu. w samym centrum. . którą można rozumieć jako warstwę pośredniczącą pomiędzy światem zewnętrznym. ukrytą. bohater dotyka go. Narracja wiersza służyłaby zaś. napotyka kładąc dłoń na szybie. przedstawieniem maskującym niemożliwość nazwania samej Rzeczy.

wyobrażeniem konstruowanym przez podmiot. opowieść. Dlatego też zdanie gdym w dłoni unosił ten ślad zdaje się dwuznaczne. lecz także ból. 2 Na temat semantyki słowa baśń u Leśmiana. podobnie jak odcisk stopu z Daru Nabokova . Baśń o świętej niemiłości-Bolesława Leśmiana „Pieśni przecudnej Wasylisy”.dłoń. znaczeń.wieloznaczny. które trzeba znieść. „Ruch Literacki”. jak i zbytkownego. przekazane dalej. Ślad może więc „darzyć” wielością tropów. wskazuje bowiem. unosi się coś cennego. poczucie braku i nieobecności. że dotknął on śladu. cyt. na której pozostał. jako „miejsce. Aleksandra Kijak. przedstawień. coś co udało się ocalić i zachować i co musi zostać przechowane. Uwolniony od obecności i referencji. Hojność śladu odczytuję jako efekt owej pierwotnej. zob. w szybie utrwalony”. interpretacji. Anna Czabanowska-Wróbel. Ślad interpretuję więc jako sposób przejawiania się nieobecnej Rzeczy na powierzchni przedmiotów i zjawisk. Baśń w literaturze Młodej Polski. istniała jedynie jako odcisk pozostawiony przez to co (zawsze) nieobecne zarówno w czasowym jak i przestrzennym sensie tego słowa. ani też określonym obiektem. gdyż może odsyłać zarówno do ocalenia jak i straty. stanowiącego nadmiar . Zmysł dotyku jest tu istotny.w tym wypadku .sensu. Znaczenia i przedstawienia mogą zaistnieć dlatego. Ślad jest zaraźliwy . radykalnej nieobecności Rzeczy. tej rzeczy nigdy nie było. gdyż sam nie pozwala się zredukować do żadnego trwałego reżimu przedstawienia ani umieścić w żadnym spetryfikowanym porządku znaczącego. zarazem coś zbytecznego. że w „środku” nie ma nic .ROMANOSLAVICA XLII 99 ukryte wewnątrz domu. przedstawieniem. śladu zostawionego przez kogoś lub coś innego w żaden sposób nie nazwanego ani nie przywołanego w wierszu. s. 61. byt śladu to „zbytek”-malutki byt. w: Studia o Leśmianie. gdyż zawsze była ona tylko śladem. mnoży sensy i 1 I. czy jest odcisk dłoni samego bohatera wiersza? Sformułowanie uczułem ślad hojny zdaje się wskazywać raczej na to. zmienia wszystko w baśń2. Nie wiemy. 2005. s. wyd. Rzeczą1. Sposób charakterystyki śladu w wierszu Leśmiana odbiega od potocznych skojarzeń związanych ze śladowością. Opacki (Pośmiertna w głębi jezior maska. . kto ów ślad zostawił. który już na szybie tkwił. dzięki której staje się on samodzielny i. 328) odczytuje szybę z Śniegu jako figurę odbicia i tym samym tożsamości. zwycięstwa i klęski. nr. niepotrzebnego. że ślad nie jest ani nieobecnym i „czymś” tkwiącym wewnątrz domu. a którą można odczytać jako figurę poetyckiej kreacji. Kraków 1996. 1. zwłaszcza jej funkcji poznawczych.prócz odwiecznego śladu. w którym można na nowo odnaleźć swój ‘zmarły’ stan.

semeion . czystą tożsamością a czystą różnicą. powołuje do życia porządek wyobrażonego. że rzeczywistość dana jest nie jako pełna obecność. Leśmianowskie przypomnienie jest więc bliższe Freudowskiej scenie pamięci (w jej interpretacji zaproponowanej przez Derridę). gdyż ślad jest też tym. lecz jako ślad – odcisk. fantazma. gdzie ślad we wszystkich swych aspektach i funkcjach .ROMANOSLAVICA XLII 100 ślady. pełny byt w znaczeniu Platońskiego ontos on. 357. dążenie do odzyskania jej sensów. którą można by określić jako mimesis śladu. resztka.jako naśladowanie. . nie jest też przedstawieniem. Kłosiński. Freud i scena pisania. Wiersz Leśmiana byłby z tego punktu widzenia inscenizacją owego procesu. którego porządek nie pozwala się zredukować ani do metafizycznej obecności ani do równie metafizycznej nieobecności. lecz tym co pozostaje po zawsze nieobecnej Rzeczy.jako odcisk. typos. co zostaje zatracone. K. co uniemożliwia powrót do siebie i wprowadza nieusuwalną różnicę. J. istota. co wszelkie przedstawienie umożliwia i co jest uprzednie wobec jakiegokolwiek porządku przedstawienia. Warszawa 2004. który zakłada. jak i podważa trwałą konstytucję podmiotu. Ślad zarazem umożliwia. znak. czy też inaczej . ani przed-stawienia w znaczeniu redukcji bytu do przed-miotu 1 Zob. ani też jako pozór. ustanowienia tego samego. w znaczeniu podwajania jakiejś pierwotnie danej obecności. ichnos. Jest on czymś pośrednim pomiędzy bytem a niebytem. gdyż traumatyczny ślad zachowany z przeszłości rodzi podmiot jako byt świadomy siebie oraz wprawia w ruch mechanizm pamięci i pragnienia. zaś samo życie „trzeba pomyśleć jako ślad. Pamięć jest tu figurą mimesis w takiej odmianie.służy ukonstytuowaniu się obrazu. ponawiający wciąż na nowo próbę restytucji przeszłości. typos. paruzji pierwotnej obecności. Oto podwójny paradoks śladu: nie jest on Rzeczą. zanim określi się byt jako obecność”1. powrotowi tego samego. wyobrażenie. w: Pismo i różnica. tłum. Podważa. Naśladowanie jest natomiast odpowiedzią na ów śladowy sposób przejawiania się bytu. s. gdzie ślad wymazuje ja i obecność i powstaje w podwójnej grze powtórzenia i wymazywania. Umożliwia. rzeczą a jej reprezentacją. tym co podmiotowe a tym co wobec podmiotu inne. niż Platońskiej anamnezie. eikonu. Derrida. Śnieg to niemimetyczny wiersz o mimetyczności. czyni więc możliwą także samą literaturę jako naśladowanie rzeczywistości. jego porządek nie pozwala się sprowadzić ani do re-prezentacji. lecz tym.

U innego poety śladu. Jest natomiast śledzeniem świata jako śladu i zostawianiem na nim śladu własnego. Interesująca. w której go zostawiono. 103-110 oraz szerzej Ślady obecności. „odcisku” zostawionego przez byt transcendentny i różnego od zwykłego. przywracać bezpośredni związek śladu. która ów ślad wycisnęła na piasku z jednej strony zdaje się. Nic. tym co odciska się w podmiocie czy języku będzie coś bardziej konkretnego . przez swą ostentacyjną indeksalność. R. s. Warszawa 1993. Jeszcze inaczej śladowość została sproblematyzowana w Dukli Stasiuka. 29 3 Zob. przy czym niekwestionowany wcześniej związek śladu z tym. s. I. do czego odsyłał oraz z porządkiem przedstawienia zostaje na różne sposoby sproblematyzowany. że ślad jako typos. czy ktoś kto wprawdzie odszedł. Tekstowy świat. W nowoczesności ślad – odcisk pojawia się w kontekście pytania o realne i formy jego obecności. ludzką ręką uczynionego wyobrażenia. 461. Kraków 2005. mimo „kruchą formę”. Literatura jako trop rzeczywistości.ROMANOSLAVICA XLII 101 jako podmiotowej projekcji. Pasaże. swoista „inwazja” realnego najbliższy byłby Benjaminowskiej estetyce szoku3.świat w Rozmowie z księciem i Wyjściu. Dukla. bardziej „nasycony” ontologicznie. Nycz. inne. Stasiuk.daje jej najbardziej radykalną wykładnię. rozbija bowiem domenę estetyczności jako „pięknego pozoru”. jako swoisty. lecz samym faktem odejścia zdaje się potwierdzać. przedstawienia i obecności. s. że kiedyś był jednak obecny (wiersz bez tytułu z tomu Regio)1. jak i chrześcijańskiej. traktując ślad jako odcisk czegoś. odcisk. Na ten temat zob. A. co nigdy obecne nie było. Kania. gdzie można go odnaleźć choćby w motywie veraikonu. ślad. tłum. zacieśniać. ani imitacji w znaczeniu tworzenia dokładnych „podobnych” wyobrażeń czy kopii rzeczywistości. gdzie występował często zwłaszcza w kontekście rozważań o pamięci. rozluźniony. 2 Zob. Ślad jako odcisk to wątek dobrze znany zarówno tradycji starożytnej. zakwestionowany. Vattimo (Al di là del soggetto Milano 1989. Czarne 1997. G. nieprzedstawieniowy kształt realnego jako tego co nieobecne. niejednoznaczna formuła śladu jako „skondensowanej obecności”2 osoby. Śnieg Leśmiana otwiera problematykę śladowości w polskiej literaturze nowoczesnej i jednocześnie-jeśli przedstawiona tu interpretacja jest możliwa do obronienia . 67-68) wiąże „Benjaminowski szok sztuki” z Heideggerowską 1 . Czy. Benjamin. okazuje się jednak bardziej realny od obecności. W. Kraków 2004. Różewicza. i jak jest możliwa estetyka śladu i naśladowania? Tytułem przedwstępnej hipotezy można by przyjąć. Z drugiej strony. s.

Ślad jako resztka natomiast-o którym mogę tu jedynie wspomnieć . że człowiek znajduje się w sytuacji „wstrząsu”.ROMANOSLAVICA XLII 102 tradycyjnego przedstawienia. zapośredniczenia. alegorii. oddziaływaniem bezpośrednim. fragmentu. nostalgii. i zastępuje ją „oszołomieniem”. obrazu. burzącą metafizyczne relacje podmiotu i przedmiotu i powodującą. kategorią techniki jako Ge-stell. „punktowym”.estetyce ruiny. .

dar agreate de intelectuali. poeţii Henrik Sapghir.a. ezoterismului şi ocultismului . IURI MAMLEEV1 Antoaneta Olteanu Iuri Vitalievici Mamleev (născut în1931 la Moscova. ca şi multe rude ale mele. descrise de Mamleev însuşi în romanul Ceilalţi). în curs de apariţie la editura Curtea veche. Bucureşti. în familia unui psihiatru2) este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori ruşi contemporani (în primul rând prozator. Aceste preocupări s-au manifestat în public şi prin organizarea. traducere de Antoaneta Olteanu. considerau că puteau transcende realităţile cotidiene şi ating niveluri nemaivăzute de libertate -. Vladimir Piatniţki. „eurasiaticul” Aleksandr Dughin. scriind numeroase lucrări care nu au putut fi însă publicate. Încă din 1953 are preocupări foarte serioase în domeniul filosofiei indiene. a fost psihiatru. Iuri Kublanosvki. citatele din roman nu vor avea indicat numărul paginii.spunea scriitorul într-un interviu -. în propriul apartament (comunal) a unui ciclu de întâlniri ce purta numele de Cercul de pe străduţa Iujinski. prin intermediul lor. care ne arată mai bine aceste profunzimi întunecate la care noi părem să fi fost condamnaţi” (apud http://kitezh. 2 „Tatăl meu. care. prin intermediul lor. dramaturg şi filosof). Aşa cum spunea Studiul de faţă constituie prefaţa la romanul lui Iuri Mamleev.domenii în general neacceptate de societatea sovietică. în anii ’60.ru/mamleev. Evgheni Golovin. a început să predea matematică. filosoful islamic Heidar Geamal ş. dar el este şi poet. . Leonid Gubanov. 1 . Demult m-a preocupat problema psihicului traumatizat. la scurt timp de la absolvire.onego.ROMANOSLAVICA XLII 103 METAFIZICĂ ŞI SUPRAREALISM. Mamleev a absolvit Institutul de silvicultură din Moscova şi. Ceilalţi.html). scriitorul Venedikt Erofeev (ale cărui peripeţii demoniace la fel de ciudate din Moscova – Petuşki amintesc oarecum de cele. la care au participat numeroşi oameni de cultură: pictorii Anatoli Zverev. Ei s-au confruntat cu diferite forme de boli psihice şi. În acest sens. mult mai groteşi. foarte popular. le-am cunoscut şi eu.

Clement Alexandrinul. Moscova. şi să încercăm să o regândim creator”1. fapt ce a atras după sine o campanie susţinută din partea KGB-ului. Prozele lui Mamleev. stabilindu-se la Paris. 2 Leksikon russkoj literatury. mulţi s-au botezat. destul de numeoase (între 1953 şi 1973 au fost scrise peste o sută de creaţii în proză).ROMANOSLAVICA XLII 104 Mamleev într-un interviu. 1 . erau însă destul de cunoscute în „samizdat”.onego. Primele texte publicate au apărut în revistele „Novîi jurnal” şi „Tret’ia volna”. unde locuieşte şi în prezent. mai apoi o selecţie reprezentativă a prozelor sale fiind Apud http://kitezh.html. A predat filosofie indiană la MGU. unde a predat la Universitatea Cornell. iar din 1983 s-a mutat în Franţa. În opinia lui Wolfgang Kasak2. care nu avea cum să permită apariţia lor în URSS. unde se întoarce în 1994. acesta este şi momentul când apare şi samizdatul ocult.250.. Vedanta şi Advaita-Vedanta. „obiectivul nostru primordial a fost să restabilim legătura cu tradiţia. „Sub impactul acestei atmosfere spirituale. în perioada ateismului absurd.ru/mamleev.. Aceasta excludea interpretările profane ale Orientului aparţinând lui Rerih şi ale Blavatskăi” (idem). mai apoi în SUA. la baza cărora se vedea o înţelepciune unică (. consacrat problemele mai sus-menţionate. Din 1989 începe să publice în Rusia. În vara anului 1974 a primit permisiunea de a emigra în Austria. Multe căutări se făceau pe linia tuturor tradiţiilor spirituale universale. p. 1996.). Căutam cele mai profunde fundamente în lucrările lui Meister Eckhardt.

Paris-New York). În principal. roman ce vorbeşte despre căutările exotice ale intelectualităţii contemporane moscovite. 1982. cărţile sale abordează problematica metafizică şi suprarealismul.despre cercurile ezoterice moscovite din anii ’60. Mamleev a mai scris teatru. New York). iniţial în engleză. 1985. În afară de romane şi de volumele de povestiri. inclusiv o ediţie prescurtată a romanului Sectanţii). materializată şi prin acceptarea lui ca membru în PEN-club-ul internaţional. uneori înfricoşători.în care avem aceeaşi căutare a Necunoscutului şi călătoria în alte realităţi. 1989. La toate aceste titluri menţionate se mai adaugă numeroase volume de povestiri. iar în 2003. Zov lunî (Chemarea lunii). Svad’ba s neznakomţem (Nuntă cu un necunoscut). 2006). Este considerat unul dintre întemeietorii samizdatului ocultismului sovietic şi întemeietorul realismului metafizic. apărute în reviste – Duhovnoe vozrojdenie Rossii (Renaşterea spirituală a Rusiei. într-o variantă mult abreviată. dar fiind scris în fapt în anii 19661968). sau în volum Rossia vec’naia (Rusia eternă. Alte volume publicate: Iznanka Gogena (Gauguin întors pe dos. Jivaia smert’ (Moartea vie. V poiskah Rossii (În căutarea Rusiei. în „Literaturnaia gazeta”). 1985. dar şi pentru revistele „Gnosis” (New York) şi „Echo” (Paris). pentru volumul de proză Zadumcivîi killer (Asasinul îngândurat) a primit Premiul Booker. doctrinele şi ideile manifestate în filosofia şi literatura rusă. mai mult sau mai puţin incredibile. articole de critică şi interviuri despre spiritul rus. Moscova) .Sud’ba bîtia (Destinul existenţei. Paris – New York. Şatunî (Sectanţii. în revista „Kontinent”). apărut în 1988. Moskovski gambit (Gambitul moscovit. Trebuie de asemenea remarcate şi eseurile sale. versuri. Blujdaiuşcee vremia (Timpul rătăcitor). roman) . oameni-monştri care totuşi intuiesc existenţa Marelui necunoscut şi încearcă să-i pătrundă tainele. Utopi moiu golovu (Îneacă-mi capul.volum de povestiri de dinainte de emigraţie. 1990. fundaţia germană „Alfred Toepfer” şi PEN-club-ul internaţional i-au decernat Premiul Puşkin. Proza lui descrie o lume grotescă şi fantastică în care trăiesc şi acţionează oameni ciudaţi. Primul volum de povestiri a fost publicat în 1980 în SUA (The Sky Above Hell. fapt ce a adus confirmarea valorii literare a scriitorului. 1984. care cuprinde eseuri. dar şi lucrări de filosofie . volumul cuprinde nouă povestiri. Mir i hohot (Lumea şi hohotul) . . Şemiakin). 2002). la New York. În anul 2000.ROMANOSLAVICA XLII 105 selectate pentru almanahul Apollon 77 (al lui M.

1 . Aspecte de monstruozitate patologică sunt întâlnite la Mamleev în Sectanţii. care se învecinează cu groaza („acea groază rusească originală. cum e cazul lui Mamleev. lucru pe care şi Mamleev îl face în scrierile sale.ROMANOSLAVICA XLII 106 Iuri Mamleev este asociat în primul rând cu nişte texte destul de înspăimântătoare. delirului. trebuie trase nişte concluzii. scrierile lui fiind numite nu o dată „literatură a sfârşitului lumii”. Korolev (Celovek-iazîk/ Omul-limbă). Prin note suprarealiste. pe de o parte. Dmitri Galkovski ş. mai puţin reprezentări religioase realiste. tocmai de aceea. dar şi cei păcătoşi. postmodernismul „este semnul caracterului depăşit al multor tradiţii culturale. spun reprezentanţii orientării. ili estetika ogorodnogo konteksta. maniera în care se sublinia legătura cu tradiţia spirituală rusă. la A. în 1912.417. Ermolin. cum spunea. Hristos. creştină. În caracterizarea făcută de E. A. de o aplecare către laturile inferioare.84/1985. manifestând o pasiune deosebită pentru tema morţii. iadul şi raiul. În afară de demonism. imaginea catastrofei iminente şi a haosului care domneşte în lume (la Mamleev – atât în E. cu variaţia monstruozităţii ei. în manieră pur postmodernistă. semn al oboselii culturii care punea la îndoială multe obiective şi semnificaţii şi. săracilor cu duhul. şi râsul produs în acest cadru. pe de o parte. şi alţi scriitori ruşi (Venedikt Erofeev. Evgheni Popov. p. În acest sens. Vladimir Sorokin. Antihrist. a dezmembrării. marionete pentru jocurile intertextuale ale scriitorilor. epuizarea multor idealuri. tema corporalităţii. în acelaşi timp. la edificarea unei noi sacralităţi). este un exponent clasic al postmodernismului. Fiind. În acelaşi timp. „frumoase” pentru literatura tradiţionalistă a secolelor al XIX-lea şi al XX-lea. În acelaşi ton sunt descrişi Dumnezeu şi diavolul.a. Primadony postmoderna. Viktor Erofeev.a) au abordat. o marcă a căutării neobosite a unei ieşiri din această fundătură”1. Viaceslav Pieţuh. mai puţin „estetice”. nr. valori. oamenii cuviincioşi. Viktor Erofeev (Jizn’ s idiotom/ Viaţa alături de un idiot) ş. este şi ea extrem de populară în această nouă orientare literară. la acest final de istorie. al momentului în care istoria se termină. estetica urâtului se simte acum la ea acasă. veselă. vorba de o dezgolire. care se află în sufletul rus”. Blok). în „Kontinent”. simulacre lipsite de orice semnificaţie sacră tradiţională (ele foloseau însă. Ermolin. mai ales în ceea ce priveşte romanul Ceilalţi. cât mai degrabă clişee. nebuniei. dar din perspectiva ciudaţilor.

. O temă de asemenea postmodernistă. Transform în realitate propria experienţă interioară cu ajutorul citatelor indirecte.120. „Gândesc în citate – spunea un scriitor -. a căror revitalizare are loc. această temă apare bine conturată şi în romanul Ceilalţi.. în toată lumea. „Căutarea ideii naţionale este o trăsătură rusească specifică. care este caracteristică istoriei ruse. Pentru postmodernişti.) Acum vine vremea globalizării şi deodată se produce o revigorare serioasă a esenţei naţionale. de exemplu. p. este destinul nostru. discuţiile eroilor sunt pline de aceste clişee care parazitează gândirea. De aceea Rusia nu constituie o excepţie în acest sens..ROMANOSLAVICA XLII 107 Sectanţii. Kielce.216. Dragostea faţă de propria Patrie. prin ceaţa cuvintelor pătrund conturile tulburi ale conştiinţei mele”2. – spunea Iuri Mamleev într-un interviu . Cred că aici se va rezolva totul fără o înclinare spre extremism şi că este manifestarea normală a unui profund sentiment de iubire al ruşilor pentru Rusia. nu al formei).). semnificaţia ideii ruse). Va fi un fenomen perfect normal. care nu-şi iubeşte cultura va pieri pur şi simplu”3. Dar este şi mai îngrozitor că aceste citate nu au un conţinut de sine stătător. Este pur şi simplu istoria noastră. Ca urmare. Mamleev nu poate fi atribuit sută la sută acestei orientări (cel puţin în ceea ce priveşte conţinutul mesajului său.. fiind de cele mai multe ori un predicator al tradiţiilor şi valorilor naţionale. întâlnită şi în scrierile lui Mamleev. antrenate într-o mare reţea de citate şi parafraze.. nr.. Dar scriitorul nu le foloseşte pentru a ironiza ideea centrală a lor (în acest caz. Este vorba de manifestarea unor sentimente naţionale care au loc acum. p. 2112. cât şi în Ceilalţi) sunt redate prin „stihia corporalităţii inferioare. Chiar şi în ţările în care se părea că renunţaseră la aşa ceva (. diferite stări psihopatologice distructive”1. 2 În revista „Kontinent”. nr. forme netradiţionale de comportament a eroilor. În romanul Ceilalţi. care este pur şi simplu necesar Rusiei. (. Russkaia proza treh poslednih desjatiletij (70-90 gody XX veka). În pofida etichetei postmoderniste. 2002. 3 În revista „Knižnoe obozrenie”.(. . această abordare intertextuală era esenţială. Este îngrozitor.81/1994. Într-adevăr. ci mai ales trunchierea pe care o suferă în conştiinţa receptorilor.). de fapt. orientări valorice care au suferit şocuri. este jocul cu conceptele clasicilor ruşi. chiar dacă uneori 1 Ludmila Şevcenko. Fiecare citat este o mică oglindă care aruncă asupra mea o rază de soare..50. Ideea naţională este pentru scriitor un laitmotiv extrem de important. Pentru că acea ţară care nu se iubeşte pe sine însăşi. Aceastra străbate întreaga literatură rusă..

care este o cale indispensabilă prin care eroul este încunoştiinţat de voinţa divină sau are revelaţii iniţiatice. remarca faptul că acesta se deosebeşte de tot ce se scrie în limba rusă tocmai prin scormonirea pe care o face Mamleev prin cele mai înfricoşătoare şi întunecate adâncimi ale omului. literatura „nu e jurnalistică. să pătrundă în sufletul omenesc.ROMANOSLAVICA XLII 108 cunoaşte note polemice destul de virulente cu oamenii de cultură care au avut un cuvânt hotărâtor în acest sens. surprinderea forţelor iraţionale. prea puţin comune. Poziţia pe care o ocupă Mamleev în literatură a fost precizată nu o dată de scriitor.. nr. pendularea între lumi diferite.”1 Experienţa personală deci. ce acţionează asupra oamenilor şi societăţii. dacă aveţi nişte cunoştinţe speciale despre realitatea invizibilă. 1991. Metafizika org/archives/mamleev/1/theses/. încât uneori se produc şocuri3.. Scriitorul trebuie. 3 Aleksandr Dughin. Iuri Mamleev. Gogol. adesea prezentate hipertrofiat. teologiei. În al doilea rând. ale Existenţei se pun aici atât de deschis. în primul rând. Iuri Mamleev.17 (649). Pe de altă parte. prin surprinderea murdăriei care se observă la nivelele acestea profunde. atât de făţiş. Dar tocmai acolo. http://nu. Fără a se cufunda în adâncimile inconştientului colectiv scriitorii suprarealişti consideră imposibilă iniţierea în „tragedia existenţei. . 2 1 užaca. 26 aprilie 2006. care ne înconjoară. metafizice (accesul la Marile Taine ale universului). în cele mai de jos straturi ale psihicului. Pentru el. căutării unui necunoscut din punct de vedere metafizic” (după expresia lui Iuri Mamleev2). Din interviul dat în „Zavtra”.evrazia. Viaceaslav Rumianţev. stilul lui a fost numit (de Aleksandr Dughin) „pornografie metafizică”. de o neruşinare agresivă. cele mai intime probleme ale ontologiei. Dominanta inconştientului. care a folosit vechile legende şi probabil propria experienţă. adânc sub solul sufletului (în subterană). Întrucât metafizica creaţiei sale este plină de o dezgolire atât de ameţitoare. de serios. vorbind despre proza scriitorului. dar şi ieşirea în transcendent – toate acestea fiind elemente distinctive ale suprarealiştilor ruşi. trebuie folosite aşa cum o făceau scriitorii din trecut. de exemplu. Ca. Moscova. nu e documentalism care se opreşte numai la suprafaţă. p. se dezvoltă o dramă. Dostoievski fiind unul dintre ei. care îi individualizează în marea masă de provocare postmodernistă. la care se adaugă o curiozitate fără măsură pentru adâncurile cele mai întunecate ale sufletului omenesc au făcut ca scrierile lui Mamleev să se apropie foarte mult de suprarealism.4. Večnyj dom.

Aleksandr Titkov. care nu scade când sunt citite textele sale poate fi considerată în general singura posibilitate de a arăta acest adevăr. Moartea a devenit poarta dincolo de care fie nu e nimic. al cercetării realităţii cu metodele gândirii raţionale reprezintă poziţia centrală a scriitorului Mamleev”2.ROMANOSLAVICA XLII 109 După cum afirma Olga Balla. cu alte cuvinte. În accepţia sa. Horošo ležat’ v grobah. viaţa pământească este interpretată ca o fază a unor întrupări succesive cuprinse în existenţa nematerială.). „Proza sa spune exact ce afirmă şi tratatele teoretice. drept pentru care moartea este privită ca o eliberare a eului importal din captivitatea trupului. încă necunoscute ale sufletului omenesc şi ale lumii. exclusiv un metafizician.. la nivelul subconştientului. Chiar pentru credincioşi religia şi-a pierdut profunzimea ontologică. cum spunea Mamleev. 18 ianuarie 2007. partea ascunsă a sufletului omenesc. (. cu rare excepţii. Dacă aceasta n-ar fi existat. Ceea ce unui cititor simplu i se pare «o prostie». Omul simţea. profunzimile lui. „tocmai refuzul acestei conştiinţe diurne sau.. care nu sunt mereu accesibile „conştiinţei diurne”. „În societatea tradiţională. că viaţa aceasta şi cealaltă formează o singură linie. pentru Mamleev este cale de a simţi adevărul ultim: Bezna. care deja nu mai determină chipul timpului. care şi-a numit proza „realism metafizic”. care nu poate fi exprimat în noţiunile obişnuite”1. Din punct de vedere filosofic. . accentul se pune pe legătura dintre realitate şi lumea invizibilă. pentru Mamleev. În acest sens. Aşa cum afirma Aleksandr Titkov. lucru observabil şi în literatura sa. fie nu se ştie ce anume. numai cu alte mijloace. Mamleev este. comparativ cu reprezentarea lui de fiinţă metafizică. Dar acest moment a acutizat bezna metafizică dintre scurtimea ridicolă a vieţii pământeşti şi prezenţa clară în interiorul omului a unei esenţe nemuritoare veşnice. 14 decembrie 2006. „Nezavisimaja gazeta”. realismul metafizic se deosebeşte de cel obişnuit prin faptul că de la început presupune o asemenea înfăţişare a omului şi a lumii care presupune descrierea unor laturi ascunse. Nejubilejnye zametki o Iuri Mamleeve i metafizičeskom realizme. Poate că mai potrivită este însă determinarea găsită chiar de filosof. în „Nezavisimaja gazeta”. În lumea contemporană s-a produs însă o ruptură şi omul şi-a mutat existenţa în starea finală. omul văzut ca fenomen social şi (raţional) psihologic nu prezentau deloc interes. sau. omul s-ar fi Olga Balla. În plus. Pesni nezdešnih tvarei. poate. 2 1 . în primul rând.spunea el exista o legătură între temporar şi veşnic. Sentimentul de groază necruţătoare.

. criminali. doar în măsura aceasta se poate afirma că am încorporat şi elemente ale tradiţiilor orientale. În viziunea lui Mamleev.cit.ru/mamleev. cunoscut de religii sub numele de Dumnezeu. ci. să pipăi în tine esenţa ta proprie. în sufletul omenesc.onego. în ultimă instanţă). dimpotrivă.). aşa cum spunea Dostoievski. ale Vedantei indiene (. Mamleev nu alege oameni credincioşi care. pe baza acestor cunoştinţe. considerată a fi profund influenţată de filosofia indiană. adică să simţi. nemuritoare. atât de străină era ea omenescului”. în Nimic. pentru a putea mai apoi să surprindă mai bine apariţia unei lumini. care justifică poate mai bine această concentrare masivă pe metafizică şi pe căutarea unei împliniri în libertate a omului. dincolo de Absolut. conştiinţa lui fiind total concentrată asupra acestei închisori. Numai în măsura în care. în general total subjugaţi aspectelor materiale şi sexuale. într-un interviu dat în revista „Knižnoe obozrenie”2. scriitorul declară: „Creaţia mea este exclusiv rodul solului rusesc. surprindea traiectul vizat de proiectul metafizic al filosofului: trebuia să mergi şi mai departe. un punct de tranzit pe acest drum (lucru care se observă foarte clar în romanul Ceilalţi). Omul contemporan s-a trezit în această prăpastie.ROMANOSLAVICA XLII 110 mulţumit instinctiv cu viaţa aceasta scurtă. Despre creaţia sa. Căutările metafizice ale lui Mamleev şi ale adepţilor 1 2 Apud http://kitezh. În scrierile sale.. singurul loc care avea o justificare şi care mobiliza năzuinţele oamenilor era Bezna. la început. „lumea cealaltă în adevăratul sens al cuvântului”3. Singurul obiectiv.cit. singura reală pentru el”1. mai departe. Până şi în romanul Blujdaiuşcee vremia – acolo este prezentat un cerc de practicanţi ai Advaita Vedanta. a cărei esenţă este simplă: să găseşti la modul real în sine acest eu etern al omului etern. fie ea şi mai slabe. op. Trebuie reţinut ceva foarte important.html Ed. .. Olga Balla. Scriitorul preferă să se cufunde în întuneric. Dar asta nu este o transpunere în mediu rusesc a unei tradiţii indiene. 3 Balla. esenţa noastră pură”. siluitori. în Noaptea despre care nu puteai să spui nimic. analizând specificul filosofiei lui Mamleev (dar şi al literaturii. care să-i permită acestuia dezvoltarea spirituală. „din Realitate în Antirealitate. este numai un popas de scurtă durată. să-şi orienteze viaţa spre o direcţie cu mult mai multă libertate. alegând ca personaje oameni prinşi în captivitatea forţelor satanice. omul rus este om universal. închisori a vieţii de aici. Absolutul.

alături de o renaştere puternică. p. ba un Faust care se joacă cu o anumită taină. p. ci oameni care au ajuns în căutările lor spirituale la acele limite neîngăduite fiinţei umane să ajungă. ei sunt pur şi simplu nişte călători în zona Marelui Necunoscut”2. nr..187. op.. cel puţin în viaţa reală. cât mai degrabă un Apud Balla. Prin urmare. realizându-se în aceeaşi timp o parodie a pretenţiilor de aleşi ai sorţii pe care le au unele personaje postmoderniste. cititorul este adus înapoi la originile adevăratei spiritualităţi prin intermediul unei negaţii dialogice a pseudovariantelor sau a manifestărilor monstruoase.234.. treptată. 2 1 .6. el nu este atât o imagine. Sectanţii. p.cit. a creştinismului. în „Znamja”. care-şi susţine şi-şi întreţine senzaţia de ales al destinului. Iată cum descrie însuşi Mamleev această atmosferă: „Încă în anii ’60. atins în plan social de o nebunie metafizică periculoasă”4. şi alte moduri netradiţionale de comportament al eroilor”3. a ortodoxiei. 4 Oleg Dart. Oleg Dark. de vampirism şi coprofagie. Ne aflam în situaţia în care legăturile cu tradiţia fuseră rupte. Ascet şi fanatic. au început să apară grupuri de oameni care se aflau în starea pe care singuri o denumeau ca «scăldat în Nimic»..ROMANOSLAVICA XLII 111 cercului său aveau loc în perioada de consolidare a materialismului şi ateismului din societatea sovietică. Editura Curtea veche.. Maska Mamleeva. Este ba un Don Quijote. în romanul lui Mamleev (schizo)analiza dusă până la absurd evidenţiază de fapt vacuumul spiritual al lumii contemporane. despre care însuşi autorul afirma: „o seamă dintre eroii săi n-au fost consideraţi câtuşi de puţin monştri sau criminali. constata: „eroul prozei lui Mamleev este un renegat şi un degenerat.. o curtează şi ajunge la ea. Aşa cum evidenţia Ludmila Şevcenko. 2006. monoman şi monstru. „lanţul evenimenţial extern al romanului Sectanţii abundă de scene de sadism şi sadomasochism. De aceea eroii par nişte «smintiţi».4/2000. în Rusia. la rândul lui. A fost vorba deci de un fel de o retragere mistică”1. acută de a-şi reprezenta realitatea spirituală. În felul acesta. „Foamea metafizică” din societatea rusă a fost generată de o nevoie neobosită. zoofilie. Bucureşti. traducere de Mircea Aurel Buiciuc. unde raţiunea omenească este neputincioasă. Ateismul de stat a dus la distrugerea tuturor vechilor tradiţii. 3 Op. De fapt. Precuvântare. În acest sens reprezentativ este şi romanul Sectanţii. ba un Don Juan.. Ca şi alte scrieri suprarealiste. când alternativele de reprezentare a lumii erau excluse. Iuri Mamleev.cit. în vol.

– Iar unirea cu sora mea mistică şi iubirea spirituală nemăsurată pentru ea vor duce la androginie. respiraţia ei asupra propriei persoane şi i se părea că va fi numai un avânt şi sora ei mistică va intra în el. îşi va perfecţiona statutul: „Va fi sora mea mistică. o iubire egală. ci şi preţul ei. iubită pentru totdeauna”. I se părea că în această clipă sufletul purificat se va despuia şi el se va cupla nu cu semicadavrul. va deveni fiinţa lui feminină. însă în acest caz nutrea un alt soi de iubire. la salvarea sufletului şi la accederea la marile taine. Criminalul în serie şi debilul Sonnov (al cărui nume este destul de sugestiv. aproape religioasă. son. desfătătoare. Ideea care puse stăpânire pe el în mod atât de neaşteptat în subterană era să posede o femeie în momentul morţii acesteia. 1 . prin crimă. Este şi convingerea lui Fiodor Sonnov: „Fiodor nu se gândea decât la un singur lucru: la moarte. ascunzându-se pe celălalt tărâm al vieţii atunci când el. în calitate de altă fiinţă. în ochii lui Sonnov. prin moarte. „Victimele deja ucise. perfectă în vecii vecilor. Majoritatea eroilor romanului au pierdut în fapt nu numai sensul vieţii. De îndată ce dispărea. îşi ucidea pur şi simplu victimele” (p. atunci nu numai că se va contopi cu ea. Taras Rotov are revelaţia unei trancenderi a condiţiei sale prin unirea cu Irişa după ce aceasta.ROMANOSLAVICA XLII 112 simbol al unor idei-căutări ale Absolutului duse până la absurd.se gândea el când se întorcea la Moscova. De aici şi ideea eliberării metafizice. Ea va intra în sufletul lui şi vor deveni o singură fiinţă. omul se transforma treptat. atât de dragi omenirii. de învelişul corporal. Fiodor spera să aibă parte de ocrotire pe lumea cealaltă” – aflăm din roman (p. ci cu însuşi sufletul clocotitor care va ţâşni afară şi că va prinde cumva acea groaznică fantomă care se ascundea de el. Dacă ea într-adevăr e sora mea mistică. se întâlneşte şi în romanul Ceilalţi (în curs de apariţie). „Numai să nu greşească – spune el în continuare -.45)1. Acea fantomă care-i aluneca mereu. Un deziderat asemănător. Aşa spun textele antice”. dintr-un obiect al enervării şi al enigmelor într-o fiinţă molcomă. locul vieţii ei fiind lumile superioare.121). în viziunea „căutătorilor de adevăr”. El simţea uneori apropierea ei. suferind câte o „iluminare” în procesul manifestărilor sale patologice. dar se va uni cu ea într-un mod supranatural. „Iar dacă îşi va găsi sora mistică. în ultimă instanţă. La o fiinţă uimitoare. mai puţin violent însă. trecute în tărâmul acela pustiu – Sonnov le iubea deja pe toate. ucis de el. care duce. atunci totul e la degetul meu mic. dar şi pe cea corporală. . sfântă. Căutările lor sunt astfel rezultatul unor deformări ale reprezentărilor asupra realităţii care au apărut sub presiunea la care a fost supus omul de către sistem şi de tabuuri care au mutilat nu numai esenţa spirituală. Dar asta se întâmplă numai o dată la o mie de ani: să-ţi întâlneşti sora mistică înseamnă să învingi lumea”. chiar dacă de neînţeles. Simt ceva neobişnuit în mine. de la rus. sunt mântuit. vis’) se află în căutarea unei divinităţi. ’somn. autosuficientă şi locuitoare în lumile superioare. mai înainte.

Moartea înseamnă separarea excrementului. chiar dacă li s-ar arăta în vis foştilor căutători de adevăr. neavând nici o legătură cu morala.// În această lume sau. prin negare. mai exact. sau mai degrabă tot ce se află etern în noi. al romanului este înlocuit cu cel real: unul dintre „căutătorii de Absolut” este de fapt capul unei bande de tâlhari care înjunghia oameni. iar cadavrul rămâne aici ca un reziduu. la rândul lui.ROMANOSLAVICA XLII 113 Aceeaşi imagine (fără cea a crimei. Dar. care. Sunt mari amatori să discute de Logos. ca un gunoi. chiar dacă atinge uneori cotele absurdului (absurd însă care „simbolizează starea lor de spirit”). totuşi) este susţinută şi de „intelectuala” Anna Barskaia: „Noi. hinduism. „iluminarea/ trezirea” este numai aparentă şi. sufişti. despre prăpastia Absolutului. aşa cum spunea chiar scriitorul prin intermediul unuia dintre personaje. şi invers. pieritoare” (p. un altul înnebuneşte. în acelaşi timp. . Aşa cum arată şi finalul romanului Sectanţii. în cel mai pur stil ezoteric.153-154). acest lucru s-ar petrece numai în coşmaruri” (p. performată de oameni cu deficienţe psihice.. aceasta era o lume în care tot ce e pozitiv părea să fie distrus. ai nemuririi şi ai unor relaţii speciale dintre ei şi divinitate. antilume.. unul moare în urma propriilor istericale sau se duce la mănăstire. devenea afirmativ.53). la tot ce era negativ şi rău i se permitea o viaţă vie. propune o „cale paradoxală”. Planul metafizic.154). Căutarea febrilă. şi excrement devine trupul nostru” (p.83). este chiar periculoasă pentru societate. suprarealist. o soluţie inedită a unei antilumi: „în care s-ar fi putut răzbi spre transcendent prin negativism. De partea cealaltă. era aidoma unui revers al lumii noastre care căpătase subit caracter de sine stătător. de cealaltă latură a existenţei. trecem în lumea cealaltă. Vedanta. Tot în categoria absurdului poate fi încadrată şi percepţia egoistă a reprezentărilor – un eu egoist nu poate da naştere decât unei religii a eului („narcisism supraomenesc”) sau a unui dumnezeu: „un Dumnezeu cu totul altul. iar tot ce e duhnitor-negativ. totul este numai efort „frumos” zadarnic. „intelectualii” nu sunt neapărat adepţi ai răului. este semnalul schimbării radicale care trebuie făcută şi care presupune distrugerea vechilor noţiuni şi apariţia unora noi. inexistenţa devenea în această lume existentă. ci căutători ai necunoscutului metafizic. „ezoterism rusesc la un pahar de vodcă” (p. chiar şi nefiinţa însăşi. dimpotrivă. altul pendulează între „credinţa în sine şi neuitarea sa”. lumea obişnuită a tot ce este pozitiv devenea aici întoarsă pe dos. Izviţki.

în aceeaşi căutare a altor realităţi şi a mântuirii dorite de oameni. Aşa cum a declarat Mamleev într-un interviu. spiritul divin este aflat numai de cei cărora le este în fire iubirea. 2 „Zavtra”. Deşi drumul spre absolut este deschis de regulă nu celor pragmatici. Rossija: meždu večnost’ju i ljubov’ju. în mare problemele din Sectanţii sunt reluate. Andrei Nikitici renunţă la valorile umaniste de care până atunci părea convins . înstrăinat şi marcat de o tristă înfricoşare.69). ci mai ales celor „din altă lume”. că acest lucru. se poate spune că.ca şi toate celelalte speculaţii ale inimii şi raţiunii – nu are nici cea mai insignifiantă legătură cu el. „când este vorba de nişte secte satanice exotice.ROMANOSLAVICA XLII 114 Fundătura. care ajunge treptat să-şi piardă esenţa umană. Mai ales că. lăuntrice. transformându-se până la urmă într-o găină: „Cu sufletul său se petrecea ceva neobişnuit şi rapid. resturile civilizaţiei”1. dialog cu L. în „Literaturnaja gazeta”. problema se pune la modul naiv. şi chipul îi deveni jalnic.3-4. la un alt nivel.„Bătrânelul îşi dădu deodată seama că nu-l interesează câtuşi de puţin dacă există sau nu Dumnezeu şi iubire.. care se trezea în el. întreaga expresie de bunătate şi milă de până atunci aproape că dispăru de pe chipul său. p. „mă voi transforma într-o fiinţă necunoscătoare a vieţii ei anterioare şi nelegată de această viaţă. Lavrova. 28 ianuarie 1998. Din ce în ce mai îngrozit de moarte şi având revelaţia celei de-a doua fiinţe.3. 1 . până la demenţă. iar în unele momente chiar duşmănos” (p. Decăderea spirituală se observă la propriu pe chipul personajului. 26 aprilie 2006.17 (649). „drumul către nicăieri” pe care îl arată romanul. După cum spuneau Aleksei Nilogov şi Fiodor Biriukov într-un interviu luat lui Iuri Mamleev2. „scriitorul ştie ceva despre care oamenii de rând nici nu bănuiesc. nr.77).75) . iubirea în general. (p. dar totuşi într-o fiinţă mai mult sau mai puţin onorabilă. atâta timpul cât „căutătorilor” le lipsesc calităţi importante.. În ceea ce priveşte romanul Ceilalţi. .şi ajunge în sfera patologicului: „mă voi transforma pentru totdeauna într-un nimic”. În fiecare dintre ei se află o părticică de bunătate care poate fi scoasă la lumină”. chiar se tem să se gândească”. cum ar fi iubirea pentru semeni. „pe lume nu există oameni în întregime răi. nr. În ele se adună de regulă oamenii tulburaţi sufleteşte. aşa cum spunea un personaj. cugetătoare şi chiar într-o anumită privinţă aidoma cu mine” (p. sunt fireşti.76). dar că îl tulbură şi îl interesează realmente doar soarta sa şi că trebuie să ştie ce se va întâmpla cu el mai apoi” (p. de data aceasta demonia jucând un rol deosebit.

atunci există şi nemurire. Romanul (care uneori este citat sub numele de Drugoi/ Celălalt) poate fi considerat o bună exemplificare a teoriilor lui Mamleev. De aceea în scrierile mele am dorit să exprim aceasta foarte clar. era firesc să avem de-a face cu o atmosferă încărcată. cu bolile ei.. Şi totuşi romanele mele sunt mai mult despre nemurire decât despre moarte”1. tonul folosit aici de Mamleev este cu totul altul. există o linie mistică. mai ales începând cu Blujdaiuşcii vo vremeni.spunea Mamleev într-un interviu . Şi în acest roman despre Celălalt se dezvoltă viaţa. Ei. în el. în orice caz. scriitorul oferindu-ne un roman scris întro manieră clasică. întunecată. Există viaţă de partea cealaltă». Dostoievski. Este foarte implicat în furtunile noastre sociale. Într-adevăr.a. Subteranele lui Gogol. lipsă ce a putut duce la reacţiile aberante ale unor personaje. ci cealaltă latură a ei. cu contrafacerea organelor şi altele. fac posibilă prezenţa unor rateuri: ca nişte roboţei. dar şi al lipsei unei credinţe autentice. tot căutare şi încercări de a afla sensurile profunde ale universului. descrisă foarte amplu în roman. În Ceilalţi. acţionează asupra oamenilor nu într-un plan accentuat pesimist. idei considerate autentic ruseşti. Şi. mi s-a răspuns: «Pentru că nu există moarte. nr. desigur. nu este prezentă moartea. dar nu mai avem de face cu cruzimile inimaginabile şi insensibilitatea eroilor din Sectanţii. . Pentru că acolo lipsea iubirea adevărată. textele mele. a celui banditesc.50. constituie într-o anumită măsură o schimbare de perspectivă aleasă de scriitor: în afara aspectelor mistice ale existenţei. Alături de linia nemuririi. mai mult sau mai puţin aluziv. un accent important se pune şi pe cele sociale. mai mult sau mai puţin naţionale.este împotriva capitalismului sălbatic. în acelaşi timp. dar.ROMANOSLAVICA XLII 115 Situaţia din Rusia de astăzi. cu medicamente falsificate. Pentru că. ecou al materialismului epocii. Tot nemurire. dar şi fantasmagoriile lui Bulgakov din demoniadele sale sunt frecvent menţionate. dar. De aceea este altfel. nemurirea. . dau glas unor teorii. şi se dezvoltă şi în lumea aceasta. dacă există moarte. Eroii mai au încă o fărâmă de sentimente autentice. „Romanul acesta este mai degrabă sălbatic. Nu există moarte. în principal. 2112. nu sunt total înstrăinaţi şi dezumanizaţi. legată de aşa-numita moarte clinică. avem şi viaţa noastră socială. şi altele. În general. am observat. Şi când am întrebat «De ce unii au un sentiment aşa de vesel. grotescul amuzant este la el acasă. şi în cealaltă. Cu toată duritatea timpului nostru. ale sufletului uman ş. de bucurie?». apanaj al intelectualităţii ruse din 1 În „Knižnoe obozrenie”.

pentru a fi urmată de o acceptare. de aici şi prezenţa în roman a eroilor din mediul artistic. Groaza metafizică este la fel de puternică precum cea a condamnaţilor la moarte. Doar aceasta este cea mai liberă . reală. să renunţe la vechea lui fiinţă. Groaza în faţa morţii este încercată iniţial de erou. parcă venită de sus. transformările (pozitive în ultimă instanţă) care îi aşteaptă presupun o acceptare din partea lor. Aşa cum am văzut şi din celălalt roman al lui Mamleev. Iniţierea se face diferit. viitorul pare asigurat. fie că e vorba de probleme sociale sau personale. chiar dacă este acceptată conştient. Neputinţa ducerii la bun sfârşit a căutării îi înnebuneşte: deşi drumul spre care merg. moartea nu se poate produce fără probleme: cel mai adesea oamenii devin nervoşi. o temă frecventă este moartea iniţiatică. îmbătrânită. urmată de dorinţa fierbinte de a atinge stadiul pe care această moarte îl presupune – al devenirii întru altă fiinţă. de aceea nici eroii (pozitivi) nu sunt puşi în faţa unor comportamente care să le ameninţe sistemul de valori. ci pentru că domeniul artistic era considerat de el deosebit de privilegiat în acest sens. care poate fi considerată şi un ecou al mai vechilor experienţe pe care scriitorul însuşi le-a avut în perioada desfăşurării cercurilor de discuţii metafizice. Din romanul Ceilalţi. „O mare atenţie acordam artei – spunea filosoful -. eroii demonstrează totuşi anumite lacune.ROMANOSLAVICA XLII 116 totdeauna. dar e un râs plin de compătimire. Dar. personajele lui Mamleev sunt nişte oameni ai timpurilor lor. Autorul râde deasupra tuturor. cât mai ales destinul viitor al personajelor. pusă mereu în faţa întrebării „ce e de făcut?”. Bine intenţionaţi. aflaţi şi ei în căutarea a ceva mai bun. ontologic. René Guenon scria că moartea iniţiatică produce în om acelaşi transformări ca şi cea fizică. în căutarea adevărului despre sine şi despre viaţă. a ei. de tradiţie. cineva trebuie să accepte să moară. perpetuarea unor stereotipuri în care nu mai cred sau în care nu au putut crede niciodată. după cum diferit este şi contactul pe care îl stabilesc cu cealaltă realitate eroii. după un moment de confuzie. pentru mulţi. nou. se tulbură. Artiştii însă au fost aleşi nu pentru că Mamleev cunoştea preocupările şi modul de gândire al unora dintre ei. Pentru a-şi depăşi statutul existenţial. bine intenţionaţi. profund ancoraţi în realitatea înconjurătoare. Deosebit de sinceri. frământările privitoare la noua existenţă şi la problemele metafizice sunt dezbătute cu precădere de intelectuali. puţini sunt cei care se decid să meargă până la capăt. fiind profund marcaţi de şabloanele induse de societate. pentru a deveni un altul. chiar dacă naratorul prezintă destul de ocultat atât posibilităţile.

fundamentală. care este păcătos într-o mai mare măsură decât oamenii normali.onego. Dar el s-a păstrat pe poziţia unei imposibilităţi cardinale de cunoaştere a răului. lucru care se poate observa şi în roman. dar. Până în acest moment literatura a vorbit numai de suflete păcătoase. De exemplu. la cea a „răului metafizic”. care nu se supune nici lui Dumnezeu. Dar aceasta este o iluzie. intelectual în general. Criticii îl consideră pe Mamleev a fi primul scriitor care a trecut de la tema „răului etic”. De această problemă a fost preocupat şi Dostoievski. în Însemnări din subterană. Iar aici e vorba de nişte oameni meschini care dau impresia a ceva împietrit.. nici lumii. când se vorbeşte nu despre păcătoşi. este avut în vedere omul.ru/mamleev. Pictorul este liber de orice schemă.onego.html . ne aflăm la un cu totul alt nivel (cred că tocmai acesta a şi produs groaza lui Gogol faţă de viaţă şi poate faţă de moarte).). care totuşi se desfăşoară în limitele conştiinţei. de sufletul rus. Şi în alt context scriitorul şi manifestă filiaţia cu clasicii literaturii. Ni se par a fi nebuni. atunci a vorbit inevitabil de răul metafizic. Mamleev spune: „În ceea ce priveşte literatura noastră.ru/mamleev. exprimându-şi gândul despre libertatea nebună a voinţei omului. aproape unică pentru literatura rusă. a fost cadrul propice pentru discutarea unor teorii legate şi de specificul culturii ruse. prin imagine se poate exprima mai mult. Eroii mei sunt oameni obişnuiţi care 1 2 În http://kitezh.html În http://kitezh. ci despre suflete moarte. Mai mult. Arta însă oferă variante neobişnuite şi paradoxale”1.ROMANOSLAVICA XLII 117 zonă în care se întrupează autonomia totală. chiar şi lucrurile pe care pictorul însuşi nu le înţelege. ca şi eroii lui Dostoievski. Când şi-a numit personajele suflete moarte. mort şi total căzut din lumea reală a spiritului universal (. Dar. Mamleev afirmă: „Eroii mei sunt roadele intuiţiei. a justeţii lor. Când este înfăţişat răul etic. Când omul creează. pe poziţia incognoscibilităţii suferinţelor noastre. mi se pare că prima încercare de a interpreta aspectele metafizice ale răului a fost făcută de Gogol. El a înfăţişat numai lumea închisă a suferinţelor”2.. într-un fel sau altul. Ei înşişi nu sunt monştri şi nici purtători ai răului. În literatura occidentală în această direcţie poate fi încadrat. a motivelor lor. Într-un interviu însă. Vorbind despre „intuiţia auctorială” (termenul lui René Guenon) care ia locul raţiunii. Este foarte complicat să faci aşa ceva în filosofie. el se află în afara influenţei oricăror dogme metafizice. de ideea naţională. vii. acţionând doar inituitiv. de sufletele celor ispitiţi. şi Kafka. într-o anumită măsură. Mediul artistic.

Mamleev identifica. aceasta este o groază sacră. trupul. Într-o prelegere ţinută la „Noua universitate” a lui Aleksandr Dughin. În acelaşi timp însă. ca şi şocul. pentru Mamleev. eroii sunt luaţi din viaţă. una mai delirantă decât alta. la propriu. „Când această întrebare este orientată spre interior şi omul nu-şi vede esenţa profundă. o stârnesc.cit. din Sectanţii. să-i 1 Apud Titkov. alimentându-l cu flăcăruia unui mic delir. de exemplu. În opinia lui Mamleev. conduita vieţii sale se întemeia pe autodistrugere.ROMANOSLAVICA XLII 118 îşi pun întrebări la care raţiunea nu poate răspunde. sau de faptele mai mult sau mai puţin inteligibile. în romanele şi povestirile sale. din cuvintele scriitorului. fantezia nu este deloc agreată de scriitor Ne dăm seama. atunci el se îngrozeşte” (un exemplu în acest sens în constituie povestirea Vania Kirpicinnikov v vanne/ Vania Kirpicinnikov în baie). combinată adeseori cu frica demenţială în faţa vieţii de dincolo de mormânt şi a lumii de apoi. mai multe tipuri de groază. fie că e vorba de monştrii care. Primul tip este legat de viaţa individuală a omului. încât părea gata să se mistuie în acest delir” (p. Groaza transcendentală. i-o înteţea până la dimensiuni colosale. în faţa inexplicabilului din punct de vedere ontologic. să-l scoată din minţi pe om. voluntar sau nu. în cele mai multe dintre cazuri. îl poate conduce pe om la iluminare. Un al doilea tip de groază îl reprezintă şocul care duce la înţelegerea a ceva care „nu poate exista” (povestirea Jenih/ Logodnicul). Ei au pătruns pur şi simplu într-o sferă interzisă care i-a făcut să fie astfel”1. Uneori lăsa impresia că scăpa de frica reală din faţa morţii sau a acelui necunoscut care-i înteţea şi mai mult în adâncul fiinţei această frică. de felul în care acesta se priveşte atunci când se întreabă cine este. În orice caz. în creaţiile sale. . Căutând o cale de a ajunge la sacralitate prin apelul său la groază. atotprezente în scrierile sale. Această frică îl făcea să lanseze ipoteze delirante referitoare la existenţa de după moarte. Anatoli Padov. op. că acesta (dar şi alţi scriitori clasici dinaintea lui) este preocupat în mod deosebit de tema groazei. la moarte. dar şi. ci doar masca sa. dimpotrivă. singura posibilitate pentru om de a-şi depăşi condiţia. Un al treilea tip de groază este cea transcendentală.87). Este groaza „care duce spre beznă” (povestirea Charlie). eul. care nu ştie însă să profite de şansa pe care o are în faţa groazei sacre de a se depăşi: „De regulă. este un asemenea personaj total îngrozit. să distrugă stabilitatea şi confortul naiv al „acestei vieţi”. Mamleev încearcă.

Poţi trăi pentru mult timp în peşteră. poate fi aruncat pentru miliarde de ani în cele mai adânci colţuri ale iadului. e ca şi cum ai trăi într-o peşteră. la Mamleev. Legat de acest aspect se conturează şi cel al nepotrivirii dintre om şi esenţa sa autentică.17 (649). Mamleev. dintre cea a negaţiei şi cea noii afirmaţii paradoxale -. Velimir Hlebnikov. Dacă suntem întrupaţi.cit. De aceea Mamleev accentuează foarte mult valenţele metafizice ale literaturii.. În mod asemănător. credea că. Claude Seignolle. Mamleev îi aminteşte pe Gustav Meyrinck. Printre scriitorii care exemplifică această direcţie. „Acolo unde literatura reflectă în mod conştient şi la scară mare misiunea pe care o are – limita dintre bezne. În felul acesta. un caracter pur religios. În romanul Sectanţii. lucru conştientizat de oamenii societăţilor tradiţionale. 26 aprilie 2006.cit. după sfârşitul tuturor lumilor el va ieşi din nou la lumină. Jean Ray. Andrei Nikitici. paralizia în faţa groazei morţii nu îi face decât să încerce atenuarea şocului.ROMANOSLAVICA XLII 119 distrugă mintea. dar. care nu este literar. raţiunea. literatură metafizică”1. 1 2 Dughin. nr. pentru că în principiu el nu poate fi distrus. Trecerea într-un nivel supraindividual. op. prin urmare. sufletul (aşa cum spuneau şi învăţăturile din Advaita Vedanta). Andrei Belîi. dar ce rost are? Vă închideţi posibilităţii existenţei în alte lumi care pentru raţiune şi pentru suflet pot însemna incomparabil mai mult decât toată realitatea noastră fizică”3. Unii oameni nu au curajul unei revoluţii spirituale. Howard Phillips Lovecraft. În opinia lui. vom trăi şi groaza. Fiodor Sologub. De aceea nu are rost să te temi de moarte. care este legat de Existenţa infinită. atunci şi moartea îi va apărea în faţa sa sub chipul unui atare copil bun. 3 „Zavtra”. op. Şi trecerea într-o altă stare le dă oamenilor asemenea posibilităţi ale existenţei pe care nu le au în lumea fizică. literatura apare ca un substitut al textului sacru. nu o schimbare esenţială. Apud Tikov. apare un nou fenomen. care poartă numele de metaliteratură. într-o sferă în care diavolul nu are acces prin definiţie înseamnă sistarea existenţei individuale şi a groazei ei”2. Mamleev afirma: „existenţa noastră pământească este foarte limitată. Andrei Platonov. „dacă va fi din cale-afară de bun şi iubitor de oameni. inevitabil vom suferi modificări şi. întrucât acestea sunt considerate piedici în calea realizării spirituale autentice. Pimen Karpov. „Groaza ne va urmări cât timp vom avea formă. aceasta căpătând. cât timp suntem fiinţe. .

. Şi Dante a început cu infernul (. 70. Dar. deci totul este permis”. pe neaşteptate. că o asemenea transformare a avut loc». Dar şi viaţa de astăzi este de aşa natură că iadul poate fi prezent şi aici. Dar trebuie să spun că este perfect normal. „Prin iubirea pe care o manifesta faţă de Dumnezeu şi de viaţă. Referindu-se la filosofia lui Dostoievski. pe pământ (. Ajunsese până acolo încât nu se mai bucura atunci când. relativ. noţiunea de iad este folosită în sens metaforic. în textele scriitorului nu există şi nici nu poate exista nu numai neexistenţă absolută. prin urmare: „Există Dumnezeu. el se străduia să elimine. se simţea mai bine.ROMANOSLAVICA XLII 120 modest şi luminos”.. (.. de la întuneric la lumină.). de la iad la rai. «de parcă pământul s-ar fi transformat în iad fără ca oamenii să-şi dea seama. s-o facă mai puţin înfricoşătoare. Totul este permis tocmai pentru că există Dumnezeu: mai mult. ca fiind una ameninţătoare. 1 Idem. Ca o concluzie. subconştient. ci. Scriitorul american James McKonkey spunea că Sectanţii lasă o impresie suprarealistă ciudată.. pe pământ. Prin această iubire. el voia. dorea să se prelungească această duioşie datorită căreia îşi simţea sufletul cuprins de un simţământ blajin. o dată cu trecerea timpului. dar nici moarte. o ieşire tainică”1. Într-un interviu. 71). Aşa cum au remarcat şi criticii săi. Mamleev ar putea spune.. Mamleev a urmat drumul clasic. să înăbuşe în sine frica pe care o ţinea sub obroc în faţa morţii şi a lumii de dincolo.. să schimbe înfăţişarea lumii în cadrul propriei sale reprezentări.) Aici. Pentru că până şi în cele mai întunecate creaţii ale mele este prezentă totuşi o lumină tainică. demonică. primele scrieri înfăţişau lumea din perspectiva gronsticului. creştinul din el a trecut de la nivelurile infernale ale existenţei în cele luminoase. dimpotrivă.). sintetizând specificul operei sale. se poate spune că în creaţia sa. Mamleev spunea: „Aspectele luminoase sunt mult mai prezente în creaţiile mele târzii. sărbătoresc şi care avea darul de a îmblânzi moartea apropiată” (p. .

ROMANOSLAVICA XLII 121 LINGVISTICĂ .

ROMANOSLAVICA XLII 122 .

în terminologia autorului) din Bucovina. lucrarea corespunzătoare din lista de izvoare (note) de la sfârşitul articolului şi. în care se ia în discuţie. după punct şi virgulă. Staroverii („schismaticii”. pagina respectivă. scrisă la sfârşitul anilor ’60 ai secolului al XIX-lea şi publicată în 1871. este prima lucrare românească. Lipovenismul. Giovanni Filoramo Cartea lui Melchisedec. între altele. începând cu secolul al XI-lea. 2.).ROMANOSLAVICA XLII 123 MELCHISEDEC ŞI LIPOVENII Victor Vascenco La religione è tornata ad essere una componente significativa del panorama culturale. Cifrele incluse în paranteze drepte indică. problema staroverilor din România. de proporţii respectabile [11]1. inclusiv lipovenismul românesc (secolul al XVIII-lea şi urm. Am spus „între altele”. Schisma din sânul Bisericii Ruse de la mijlocul secolului al XVIIlea şi urmările ei. căci el are aici o valoare pancronică. şi epoca postnikoniană. întrucât problema enunţată reprezintă doar unul din următoarele trei aspecte tratate de autor: 1. 3. Termenul lipovenism din titlul lucrării nu trebuie să ne inducă în eroare. Sectele ruse (şi ramificaţiile lor în România): epoca prenikoniană. aici şi în continuare. începând cu secolul al XVII-lea. desemnând în concepţia lui Melchisedec toate curentele religioase sectare din Rusia ortodoxă. Moldova. la rigoare. 1 . adică schismaticii sau rascolnicii şi ereticii ruseşti. Dobrogea şi Muntenia. deci după creştinare.

exceptând un articol demografic. 1 . în bibliografii. în ciuda primordialităţii acesteia în cadrul scrierilor istoriografice privind panorama culturală a lipovenilor. statutul exclamaţiei aleluia (de câte ori se rosteşte). problema schismei n-a fost cercetată în Principate. ruseşti. de-a lungul a peste 180 de pagini (o treime din lucrare). de exemplu. singurul aspect care ne-a interesat propriu-zis. să zic aşa. numărul închinăciunilor. Melchisedec a pus la contribuţie lucrări apărute în perioada 1859-1860: scrieri aparţinând unor cercetători ai raskolului ca V. care este originală şi inedită (celelalte două părţi: schisma şi sectele reproduc idei cunoscute1). scrise mai bine de 130 de ani în urmă. întrucât. până la Melchisedec. şi principalele aspecte ale concepţiei lui Melchisedec în materie de lipovenism. Subbotin (e citat fără a i se menţiona prenumele). Iar. în diferite locuri. ale lui Alexandr Varona). modalitatea îngenunchierii în biserică etc. vom încerca să prezentăm. Ce-i drept. G. În ceea ce urmează. sunt citate lacunar. reviste şi culegeri apărute la Moscova. Protopopov. nu figurează. ea figurează. Ceea ce ne-a determinat să facem această expunere despre lucrarea lui Melchisedec. 96. dacă cumva se menţionează în text. Sankt-Petersburg şi Herson. fără să fi fost citită de cei ce o amintesc. specificul lingvistic al lucrării sale. „obligatoriu”. ca. lucrarea este extrem de puţin cunoscută. 217]. care „nu se ating de fondul dogmatic al religiunei” [11. însă mai totdeauna strict formal. proscomidia. o revistă germană şi un studiu francez. 2). aceasta se face din fuga condeiului şi în necunoştinţă de cauză (una dintre puţinele excepţii de la acestă regulă o constituie studiile interesante. Livanov. Lucrări româneşti. prezintă un interes deosebit trei chestiuni: • ierarhia lipovenească de la Fântâna Albă şi relaţiile ei cu ierarhia staroveră din Moscova. Nadejdin.ROMANOSLAVICA XLII 124 Despre acesta din urmă (vezi mai sus pct. În această parte a cărţii (despre lipovenii români). personalitatea autorului şi epoca în care a trăit acesta. Kelsiev. • demografia statistică a populaţiei lipoveneşti din România. Izvoarele sunt.). Sursele. adică pregătirea pentru împărtăşanie. cu caracter istoric. azi o raritate bibliografică. sub forma a şapte secvenţe. aproape în întregime. aşadar. autorul vorbeşte. D. T. • diferenţele liturgice dintre cultul ortodox oficial şi cel lipovenesc de rit sacerdotal (20 deosebiri formale. pe care autorul le menţionează începând cu p. şi autorul ei este faptul că.

166]. Hasdeu şi Titu Maiorescu. să urmeze cursurile Academiei de teologie din Kiev (Kievskaja duchovnaja akademija). 1848. Provine dintr-o familie de preoţi din tată în fiu. 158]. cărturar şi istoric român [4. Xenopol. în 1823 (pe piatra de mormânt 1822) şi a încetat din viaţă în 1892. S-a născut în comuna Gârcina. 1512]. devenit mai târziu Seminarul Veniaminian. [18. În virtutea realelor sale aplicaţii pentru studiile teoretice. După studii încununate de succes la Seminarul de la Socola. 6]. antroponim biblic de origine ebraică cu sensul ’regepreot’. 1484]. este trimis în. a învăţământului şi justiţiei [14. când se proclamă limba română ca limbă a statului şi Bisericii. purtat pentru întâia oară de împăratul Salemului (Ierusalimului) [8.ROMANOSLAVICA XLII 125 Melchisedec şi epoca sa.D. şi cu mari evenimente din istoria Ţărilor Române: Revoluţia de la 1848 şi Războiul pentru Independenţă (1877-1878. a donat statului o sumă importantă de bani pentru înzestrarea armatei naţionale care lupta contra turcilor). cu Eminescu. 821]. în 1851. Este. La vârsta de 20 de ani îmbracă rasa călugărească şi adoptă un nou nume. reuşind să aprofundeze unele cercetări de bibliotecă şi mai ales să-şi perfecţioneze cunoştinţele de limba rusă. Cu acest nume va deveni cunoscut mai târziu ca teolog.P. [7. . ca B. de lângă Piatra-Neamţ. se dedică şi el vieţii preoţeşti. Schiţă biografică Numele laic al lui Melchisedec este Mihail Ştefănescu. la absolvirea căreia. Melchisedec. cu istorici ca Nicolae Bălcescu şi A. i se atribuie titlul de magistru în teologie şi litere. [5. contemporan cu oameni de seamă. Tinereţea sa coincide cu perioada Regulamentelor Organice (18281834). infra). mai apoi. Luceafărul poeziei româneşti. Face cu acest prilej călătorii de studii la Odesa şi Sankt-Petersburg. ce-i vor fi necesare 20 de ani mai târziu cu prilejul misiunii diplomatice la curtea ţarului (v.

Melchisedec pune în evidenţă faptul că. iar în 1862 . devine.arhimandrit. În cuvântarea ţinută cu acest prilej (la Galaţi). rector la seminarul din Huşi. Deţine succesiv următoarele funcţii: director şi profesor la seminarul episcopal. cu reşedinţa la Ismail. participă activ la actul . unirea Basarabiei cu România este consfinţită solemn şi bisericeşte. iar. adică arhimandrit adjunct.arhiereu. În 1879 devine episcop al Romanului. în această calitate. din 1878. în 1852. la Galaţi. Datorită notorietăţii sale pe plan naţional este ales în 1857 reprezentant în divanul ad-hoc şi. în 1856 . protosinghel. locotenent (1865) al Episcopiei Dunării de Jos.ROMANOSLAVICA XLII 126 După întoarcerea sa din Kiev. prin înfiinţarea episcopiei din Ismail.

Sankt-Petersburg. Meritele lui ştiinţifice şi literare (de menţionat. cea mai importantă lucrare a sa cu caracter istoric şi filologic) sunt apreciate de B.. 67]. la o seamă de cărţi ale lui Moses Gaster. din care trei moderne: franceza. înainte de toate. devine Academia Română). prin testament. promulgarea legii secularizării. latina. de asemenea.a. Prezintă. un an mai târziu devine ministru al cultelor şi instrucţiei publice. că întreaga organizare modernă a Bisericii Române şi a institutelor religioase din România se datorează. pune în evidenţă şi înfăţişează confraţilor săi hrisoave moldoveneşti originale scrise în slavonă. Târnovo. fiind singurul prelat din Principate care a sprijinit guvernul lui Cuza în această privinţă).P. propune Academiei tipărirea unei colecţii de 64 de predici ale lui Ioan Hrisostomul traduse de el din limba germană (Melchisedec stăpânea şapte limbi străine. care îl consideră „bărbat cu o chemare ştiinţifică netăgăduită” [7. studiul vechilor documente slavone” [7. ca şi pe tărâm ecleziastic şi istoric. 88]. Este unul dintre ctitorii Bibliotecii Academiei Române. depune o activitate la fel de laborioasă. împreună cu Hasdeu. Hasdeu: „Episcopul Melchisedec. „rapoarte academice”. Diculescu consideră că „el. fiind. căreia i-a donat. Kogălniceanu. Prezintă. În calitate de membru al Sfântului Sinod redactează cu asiduitate numeroase proiecte de lege şi regulamente de importanţă deosebită. Asachi ş. alături de M. în acest context. În acest context. Gh. în acest context. în esenţă. fără îndoială. 84]. lui Melchisedec [7. . Este membru.. Ca membru al Academiei Române. din 1870. e membru al altor opt societăţi ştiinţifice şi culturale din Paris. 87]) şi de N. şi patru limbi clasice: greaca. întregul fond personal de cărţi. un memoriu privind descoperirea. Kiev. Atena şi Constantinopol [7. apoi o serie de hrisoave slavone şi predici ale mitropolitului Antim Ivireanu. germana şi rusa. în 1879. De menţionat. slavona şi ebraica). sunt cei dintâi istorici care au apreciat după adevărata lui valoare. Iorga. Constantin C.ROMANOSLAVICA XLII 127 Unirii. a fost bărbatul cel mai cu ştiinţă dintre prelaţii noştri contimporani. sufletul acestei instituţii. de asemenea.. În 1859 devine membru al comisiei pentru secularizarea (etatizarea) averilor mănăstireşti (a iniţiat.” (apud [7. 84]. aproape în întregime. Cronica Huşilor. a adevăratului portret al lui Ştefan cel Mare. adică recenzii. al Societăţii Academice Române (care. în evangheliarul de la Humor.

Melchisedec fu. În 1868 a fost trimis. bun cunoscător al situaţiei din Rusia. Melchisedec primeşte felicitări şi un egolpion (iconiţă de aur purtată de arhierei la gât) de mare preţ. la curtea împăratului rus. pentru a-i înmâna acestuia o scrisoare din partea principelui Carol şi a duce tratative asupra unor chestiuni politice nerezolvate. i-a sărutat mâna. deci bazele alfabetului mixt sau de tranziţie. Melchisedec a scris mai ales cu caractere latine. căci a fost timp de mai mulţi ani trimis plenipotenţiar al Prusiei în capitala imperiului rus. împreună cu Ion Cantacuzino. 149–159]) reflectă evoluţia limbii române literare în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. 16] se manifestă şi în 1887. Este o epocă când româna standard nu se fixase încă. Otto von Bismarck.ROMANOSLAVICA XLII 128 Melchisedec s-a dovedit a fi abil şi pe tărâm diplomatic.în Muntenia şi în 1862 . ca dar împărătesc din partea lui Alexandru al III-lea. şi anume prefacerile din vocabularul românesc. se reflectă şi el/ele în scrierile lui Melchisedec. cu cât episcopul de Ismail va reuşi să-şi asigure simpatiile colegilor săi din Petersburg şi a arăta în chip public acest succes” (apud [7. se pun bazele trecerii de la sistemul alfabetic chirilic la cel latin. Simpatia ţarului pentru „cel mai strălucit arhiereu al regatului român” [7. dar se pronunţă pentru chirilice în tipărirea cărţilor de cult. 51]). în semn de respect pentru rasa episcopală şi meritele multilaterale ale diplomatului român. cel puţin 25 la număr [2. când.în Moldova. îi scrie domnitorului român: „Nu mă îndoiesc că misiunea la Petersburg va avea un efect cu atât mai favorabil. mai întâi. care. În limba lucrării . bine primit de înalţii demnitari ruşi în frunte cu împăratul Alexandru al II-lea. Cel de-al doilea aspect. alfabetele de tranziţie. teologie şi didactică [7. 44]. Practic. căci au fost mai multe. cu prilejul împlinirii a 45 de ani de servicii aduse Patriei şi Bisericii. Limba lucrării lui Melchisedec despre lipoveni Limba scrierilor lui Melchisedec (a compus peste 60 de lucrări. Într-o scrisoare din acelaşi an către principele Carol. Este vorba. mai ales de istorie. scrierea cu grafii latine fiind adoptată oficial la mijlocul acestei perioade: în 1860 . de faptul că. într-adevăr. pot fi semnalate timp de aproape şase decenii (în perioada anilor 30-80 ai secolului al XIX-lea). Pregnante sunt acum două aspecte: perfecţionarea alfabetului şi prefacerile din vocabular. în această epocă.

fr. formele lungi. moscovit’. sânte icoane). păstoriu ’păstor’. sunt ortografiate es-.a. estravagant. a titlui ’a intitula’. demarşă ’demers’. de exemplu: asoţiaţiune (şi nu asociaţie). revoluţiune. şi adj. încât nu pot fi ignorate” [15. tractatul de Paris ’tratatul de la Paris’. Arhaice sunt şi formele adjectivale cu sufixul -icesc: monahicesc ’călugăresc’. generaţiune. a espedia. sunt percepute în zilele noastre ca fiind învechite. rezoluţiune ş. scrisori creditive ’scrisori de acreditare’. Besarabia/ Beserabia ’Basarabia’.. formaţii neologice (împrumuturi şi calcuri). şi adj. mai ales la iniţială. Pentru limba secolului al XIX-lea sunt caracteristice cu deosebire unele variante fonetice/morfologice.m. Despre acestea Sextil Puşcariu spunea: „Într-o limbă atât de puţin fixată şi «gramaticalizată» ca (sic!) cea a noastră.m. monastire ’mănăstire’. de exemplu: esemplu (deşi forma originară. ’sfânt’. formaţii de idiolect şi unele particularităţi fonetice. moschicesc/muschicesc ’rus. a estermina. sânt s. neelevat’. apoi. opiniune. stil prost ’stil simplu. variantele fonetice şi cele morfologice sunt atât de multe. a esprima. religiune. esil. ereticesc ’eretic’. individe ’formă de plural pentru individ’. 336]. persecuţiune. (de exemplu. deşi semantica lor e transparentă. ne întâmpină. a ţine izvod ’a ţine evidenţa’. cuvinte şi forme care nu se mai folosesc azi (arhaisme). ocaziune. în secolul al XIX-lea. pasport/paşport (cu plural în -uri) ’paşaport’. esperienţă. departamentul din lăuntru ’ministerul afacerilor interne’. exemple. după cum vom vedea mai jos. adică cea despre schismă şi lipovenism. resbel ’război’. în expresia lumea russă).ROMANOSLAVICA XLII 129 în discuţie. La Melchisedec ele se întâlnesc în exclusivitate. de asemenea. pe care cititorul din zilele noastre le consideră învechite. unele macrotoponime: Russia (şi russ s. a. În cuvintele cu morfemul final -ie/-iune sunt preferate acum. unele expresii substantivale sau verbale: botez cu foc ’ardere pe rug’. în sensul că poate fi înţeleasă cu uşurinţă: christiani ’creştini’. instituţiune. Învechite sunt. a ordina ’a ordona’. pretest ş. a esplica. se scrie şi se rosteşte cu ex-). a espune. opoziţiune. comunicaţiune. de exemplu. Unele forme. Neologismele de origine franceză cu ex-. mai ales de factură substantivală. Mosqua ’Moscova’. chiar la autori consacraţi. a rumpe ’a rupe’. .

Ori de câte ori întâlneşte el cuvinte care denumesc obiecte sau concepte noi. pare-se. în expresii ca nižegorodskaja gubernija). zatvornic ’ascet închis pe viaţă într-o chilie strâmtă’. pentru care s-a propus recent . traducere eronată a rus. Ne întâmpină în limba lucrării şi unele stângăcii de traducere. în expresia mijloace civilisatrice (cf. Semnalăm astfel: . în genere. costium ’costum’ (poate fi şi împrumut direct din franceză). civilisatrice ’civilizator’. teşcherea ’act de liberă trecere’ (turc. de exemplu.). liber-cugetător ’persoană cu atitudine critică faţă de religie’. négociant. le redă aidoma. de exemplu: fortăreaţa Petropavlovska în loc de ’fortăreaţa Petru şi Pavel’.împrumuturi din rusă. adepţi ai vechii credinţe. familie ’nume de familie’ (de exemplu. gramată ’hrisov’. (cf. mănăstirea Slavsky în loc de ’mănăstirea din comuna SlavaVeche’. prin faptul că autorul şi-a redactat textul uneori din fuga condeiului. de exemplu. grobniţă ’cavou’.împrumuturi din franceză: (numărul lor este mai mic nu în limba literară. pacifique ’paşnic. suplică ’jalbă’. comună bisericii oficiale şi unor staroveri’. cât şi înţelesul lor. explicabile. mai ales în prima parte a lucrării sale. vechi credincioşi’ (cu derivatul staroverism). consacrate realităţii ruse. ci în limba scrierii lui Melchisedec): criminalist ’criminal’. marchetan ’vânzător ambulant’ (poate fi şi împrumut direct din polonă). corobcar ’negustor ambulant’. scrisori pacifice (cu sens derivat de la fr.ROMANOSLAVICA XLII 130 Semnalăm şi câteva arhaisme propriu-zise: fur ’hoţ. apoi. sudit ’persoană aflată sub protecţia unei puteri străine’. palatul granovit. pacific ’de împăcare’. staroobriadţi ’credincioşi de rit vechi’ (cu derivatul staroobriadism). Granovitaja palata. staroveri ’credincioşi de rit vechi. Autorul s-a lăsat influenţat. edinoverie ’credinţă unică. neguţiant ’negustor’. arhiepiscopul Vasluisky în loc de ’arhiepiscopul de Vaslui’. . nacetnic ’om citit. izbă ’casă ţărănească de lemn’. tâlhar’ (coincide cu radicalul verbului a fura). trebuia spus Nijni-Novgorod. civilisatrice. Nijegorod. expresia palatul cel de granit sau. fr. de originalele ruseşti puse la contribuţie. formă feminină a adj. preluând atât forma. povoscă ’căruţă’. uvrier ’muncitor’. fr. civilisateur). de exemplu. căci nižegorodskij este adjectivul corespunzător. nu există. calm’). busurman ’necredincios’. ca: baraban ’tobă’. în alt loc. lipovean cu familia Busurcă). cu acelaşi sens). blagocestie ’evlavie’. gubernia (sau episcop de) Nijegorod (un asemenea toponim. nastavnic/ustavnic ’mentor’. erudit’. Greşită este. necunoscute până atunci limbii române.

este un lipovean [11. după cum vom vedea mai jos. 111]. 201]. mai puţin adecvat. menţionăm că formarea pluralului la o serie de substantive masculine şi feminine. Este vorba despre marea sală de recepţii (în rusă palata înseamnă propriu-zis ’încăpere spaţioasă. pe care o găzduieşte pe teritoriul Kremlinului o clădire cubică a cărei faţadă centrală. epitropĭ. lup – lup’). lipovenĭ. născuţĭ. Melchisedec foloseşte uneori ca sinonim pentru lipoveni termenul rascolnici ’schismatici’ (pe care staroverii. diferă întrucâtva de concepţia tradiţională românească. orice credincios de rit vechi. părinţĭ. un i plenison (lupi. mitropolitul Kiril de la Fântâna-Albă este întâmpinat la Sankt-Petersburg de lipoveni [11. a. sală’). Antonie. aproape fără limite. 15]. staroverĭ. era marcată în scris. Ce înţelege Melchisedec prin lipoveni. în virtutea valorii peiorative a . mitropolit starover al Moscovei. dascălĭ. 71-73]). realitate pe care ĭ o redă grafic cât se poate de reuşit. Prin lipovean el înţelege. Din ’adepţi ai ideilor lui Filipp şi urmaşi ai acestuia în România’ (care reprezintă numai o parte a mişcării protestatare împotriva reformei lui Nikon) el a creat conceptul aderenţei la vechea credinţă în genere. cea de est. în schitul Polosa din gubernia Cernigov sălăşluiesc lipoveni [11. El vede „milioane de lipoveni atât în interiorul. care constituie o realitate fonetică şi. scrierĭ. respectiv lipovenism Viziunea lui Melchisedec asupra lipovenilor. aşadar. orice adept al vechii credinţe. Revenind asupra unor aspecte de sistem privind limba română literară în secolul al XIX-lea. este sculptată în relief cu faţete decorative (în rusă granovityj < gran’ ’faţetă’) [3. noţiunea de lipovenism. 136]. Melchisedec a deetimologizat termenul lipoveni şi a extins. Palatul în Faţete [13. prin palatalizarea consoanei finale (de ex. 67]. 44]. ceĭ (pl. destul de reuşit. 203. 253] în stil italian. intrigĭ. printr-un i scurt (ĭ). în multe alte cazuri (de pildă în forme verbale de tipul petrecĭ [19. ţăranĭ ş. cât şi în exteriorul Rusiei” [11.. orice starover sau sectar. de la cel).ROMANOSLAVICA XLII 131 echivalentul. îi corespunde azi. petreci etc. spre deosebire de zilele noastre. dar şi la unele forme pronominale. morţĭ. La Melchisedec găsim numeroase exemple: căsătoriţĭ. episcopul Pafnuti din Kolomna şi episcopul din Vetka sunt lipoveni [11. 135]. vezi [1. mănăstirĭ. Pentru el. Acestui ĭ scurt.

ierarhia lipovenească din Rusia. nici chiar în sferele guvernamentale” [11. i. după Melchisedec.. Climăuţi (aflată ceva mai la sud. care pune în evidenţă. satele lipoveneşti de lângă mănăstirea Keržensk. schit lipovenesc. Consemnarea lipovenilor români (adică din România) se face de la nord spre sud. de exemplu. de ceilalţi staroveri de acelaşi tip. 335] nu-l acceptă). Aceeaşi semnificaţie. Există totuşi o trăsătură diferenţială. supra). Pescuitul în Deltă este amintit mai rar. emigraţi în deosebite timpuri şi stabiliţi în Bucovina. de exemplu: „Cifra exactă a lipovenilor sau rascolnicilor în Rusia încă nu este cunoscută. . ’raskolnic’. 184]. Vetka lipovinească (ortografiat cu i). Socolinţi (cea mai veche localitate lipovenească. schisma sau rascolul lipovenesc. aceştia nu se deosebesc în principiu.” [11. sectele lipoveneşti ce bântuie poporul inferior rusesc etc. Nu ştim exact când au venit aici primii băjenari. o are şi adjectivul corespunzător. unde sunt menţionate localităţile Fântâna-Albă (azi pe teritoriul Ucrainei). începând cu Bucovina.e. sobrietatea religioasă a staroverilor din Moldova: „Lipovenii moldoveneşti în genere nu se disting prin aprinderea şi forţa fanatismului rascolnic” [11. în 1783. Cât priveşte lipovenii „din exteriorul Rusiei” (v. 99]. format prin derivare cu sufixul -esc. adică staroverii care au început să emigreze în Bucovina („lipovenii austrieci”). azi în apropierea frontierei cu Ucraina). Cei mai vechi emigraţi aici sunt lipovenii de la Mitocul Dragomirnei. depreciativ. şi anume la FântânaAlbă. ’starover’ sau. cu aprobarea împăratului Austriei [11. (adică propriu-zis din Socolinţi). prin contrast cu situaţia din Rusia. „Toţi aceşti lipoveni – ne spune Melchisedec – sunt muscali de origină din Mosqua şi de prin guberniile vecine cu ea. agricultura şi muncile sezoniere pe proprietăţile mănăstireşti (la ţară). dar ştim că localitatea Socolinţi (azi Lipoveni) este atestată documentar în 1724. cu prilejul strămutării unui grup de pescari lipoveni nekrasoviţi în Bucovina.. pe care îl întâlnim în expresii ca: episcop lipovenesc. 100]. Principalele lor ocupaţii sunt comerţul şi meşteşugurile (la oraş). kinovia lipovenească de pe râul Vâga din Pomor’e. 495].ROMANOSLAVICA XLII 132 acestui cuvânt [9. pendinte de comuna Mitocul Dragomirnei) şi un cătun pe râul Mechindra. Moldova şi Dobrogea (aceştia din urmă fiind denumiţi „lipovenii din Turcia”) pe la jumătatea secolului al XVIII-lea şi urmaşii lor.

ROMANOSLAVICA XLII Originea termenului lipovean

133

Cu privire la etimologia termenului lipovean (cu varianta populară lipovan) s-au formulat, de-a lungul vremii, în literatura de specialitate, dar şi în scrieri profane, patru presupuneri [20; 34-43]: ipoteza apelativă (cuvântul ar proveni, prin falsă asociere conceptuală, de la rus. lipa ’tei’), ipoteza toponimică (etimonul ar fi „un toponim mitic”, Lipova [13; 223]), ipoteza sacrală (termenul ar putea proveni de la filippovka, nume de sărbătoare) şi ipoteza antroponimică, pe care am lăsat-o intenţionat la urmă, căci este singura acceptabilă din punct de vedere lingvistic (cuvântul derivă de la rus. Filipp > filippovcy sau filippovane ’adepţii lui Filipp’, rom. (fi)lipoveni cu fi- suprimat prin afereză). Melchisedec, care era nu numai prelat, ci şi istoric, deci om de ştiinţă, exprimă un punct de vedere plauzibil, care se încadrează în ipoteza antroponimică: „Deşi nu am date istorice pozitive, dar presupun că cei întâi schismatici ruşi, ce au emigrat în Moldova pe la jumătatea veacului al 18lea, au fost philipişti (philipovcy), de la care se derivă numirea de Lipoveni, care în România a devenit apoi generică tuturor sectanţilor ruşi ce au emigrat aici în deosebite timpuri” [11; 55]. Într-adevăr, prin lipoveni, respectiv prin termenii ruseşti corespunzători (v. supra), au început să fie denumiţi nu numai adepţii lui Filipp Pustosviat (1672-1742), adică credincioşii de rit nesacerdotal (rus. bespopovcy), ci şi credincioşii de rit sacerdotal (rus. popovcy), deci lipovenismul în totalitatea sa. Melchisedec aminteşte şi alţi conducători de curente religioase din epocă, de la numele cărora, la fel ca şi în cazul lipovenilor, s-a format denumirea comunităţii religioase respective. Astfel, de la numele lui Podreşetnikov [11; 37], căpetenie de sectă din gubernia Vladimir, derivă denumirea podrešetniki ’adepţii lui Podreşetnikov’; de la numele lui Feodosi Vasilievici sau Vasiliev (1661-1711) [11; 48], contemporan şi rival al lui Filipp Pustosviat, provine denumirea fedoseevcy; de la numele lui Andrei Denisov, căpetenie a unui curent schismatic din Pomorie [11; 49], s-a format denumirea denisovcy; de la numele lui Gavril Artamonov [11; 57], conducător al unui cult nesacerdotal, provine apelativul artamonovcy, iar de la Onufri, numele unei căpetenii de curent sacerdotal [11; 62], s-a format derivatul onufrievcy. Acest mod de a denumi un curent (religios, social sau politic) după numele întemeietorului sau al fondatorului teoriei respective a fost un

ROMANOSLAVICA XLII

134

procedeu curent în limba rusă din secolele al XVII-lea – al XIX-lea. Astfel, de la numele lui L.N. Tolstoi s-a format denumirea tolstovcy, de la numele lui Nikon, patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse la mijlocul secolului al XVIIlea – denumirea nikoniane etc. De altfel, chiar denumirea creştinilor, în rusă, hristiane (care provine din slavonă, iar în slavonă din greacă), este un derivat de la un antroponim, numele lui Hristos, şi conţine în structura sa, la finală, acelaşi sufix ca şi rus. (fi)lippovane, rom. (fi)lipoveni. Răspândirea lipovenilor în secolul al XIX-lea Despre dispersarea lipovenilor la mijlocul secolului al XIX-lea aflăm din lucrarea lui Melchisedec următoarele: „În Moldova lipovenii sunt răspândiţi în toată întinderea ei, prin oraşe şi sate, împreună cu indigenii sau aparte. Dintre oraşe, se pare, nu este nici unul în care să nu se afle cel puţin două-trei familii, care se ocupă cu meserii sau cu negoţul” [11; 177]. Aflăm şi date mai exacte. În 1865, potrivit unei statistici oficiale, numărul lipovenilor ar fi fost de 8.375 persoane [11; 482]. În realitate, potrivit unor date obţinute de autor prin anchete scrise de la protoiereii din judeţe, numărul lipovenilor era de 15.165, din care 13.647, deci majoritatea, aparţineau ritului sacerdotal şi 1.518 ritului nesacerdotal (în terminologia lui Melchisedec „secta popistă” şi „secta nepopistă”) [11; 485]. Cu multă acribie sunt înfăţişate, de asemenea, localităţile locuite de lipoveni, pe judeţe, şi anul înfiinţării lor: judeţul Ismail: oraşul Ismail (cu suburbiile Necrasovca-Veche şi Necrasovca-Nouă) - 1820, Chilia - 1820, Nicolaevca - 1865, Vâlcov - 1818; judeţul Bolgrad: Gibrieni - 1805, Caracicova - 1802, Muravlevca - 1807, Podcovca - 1827; judeţul Covurlui: Galaţi - 1857; judeţul Brăila: Brăila şi Pisc - 1830; judeţul Cahul: oraşul Cahul - 1844; judeţul Iaşi: oraşul Iaşi – 1730-1820, Târgu-Frumos (f.a.), Buciumi - 1855; judeţul Botoşani: oraşul Botoşani - 1801; judeţul Suceava: Manole (azi Manolea) - 1750, Lespezi (f.a.), Bălăşeşti (f.a.), Brăteşti (f.a.); judeţul Neamţ: Piatra – 1830-1861, Doamna - 1869; judeţul Roman: oraşul Roman - ante 1840; judeţul Vaslui: oraşul Vaslui – 1800-1839, Dumasca 1740, Schitul Tisa - 1852; judeţul Tutova: Bârlad – 1840-1850, Plopana – 1844-1850; judeţul Ialomiţa: Burduşani - 1850; judeţul Ilfov: Bucureşti 1840, Izvorani – 1833-1869.

ROMANOSLAVICA XLII

135

S-au efectuat anchete, aşadar, în 32 de localităţi (înfiinţate între 1740 şi 1860) din 14 judeţe (date statistice figurează la p. 481-492). Numărul localităţilor, uneori şi denumirea lor, diferă de situaţia din prezent. În mod surprinzător, lipseşte din tabel localitatea Socolinţi, azi Lipoveni, care este, după cum se ştie, cea mai veche colonie lipovenească din România (e însă amintită în text cu mult înainte, la p. 99). Ignorând-o aici, în tabel, Melchisedec consideră că cele mai vechi colonii lipoveneşti din Moldova ar fi cele din Dumasca (1740) şi Manole (1750) [11; 493]. Aflăm unele date, mai puţin precise, şi despre lipovenii dobrogeni, anume de dinainte de 1878, adică din Turcia, unde autorul constată că ar fi două categorii de vechi credincioşi: „simpli rascolnici”, adică lipoveni propriu-zişi, şi „cazaci rascolnici”, Ignat-cazaci sau nekrasovi (azi le spunem nekrasovişti, adică urmaşi ai atamanului Ignat Nekrasov). În acest context sunt amintite şi câteva localităţi dobrogene locuite de lipoveni: Tatariţa (din dreptul Dunării), Camen sau Piatra (azi Kamen’ sau Carcaliu), Seriacovo (denumirea rusească a Sarichioiului), Slava (i.e. Slava-Rusă) şi Jurilovca. În urma războiului din 1828, o parte din cazacii nekrasovişti s-au înapoiat în Rusia, locul lor fiind ocupat de noi contingente de staroveri veniţi de pe Don şi Kuban’ [11; 166]. În 1851, printr-un firman emis de sultan, cazacilor staroveri stabiliţi în Dobrogea li se recunoaşte libertatea credinţei, libertate pe care aceştia sunt nevoiţi s-o plătească scump şi anume cu preţul luptei, alături de trupele turceşti, împotriva creştinilor (ruşi, greci), duşmani ai imperiului otoman. Astfel, despre participarea cazacilor dobrogeni la războiul Crimeii (1853-1854) Melchisedec ne spune: „În resbelul din anul 1853 lipovenii din Dobrogea, după datorie, dăduse (= dăduseră) contingentul lor pentru armata turcească, iar episcopul Arcadi (din Slava-Rusă – n.n. V.V.) i-a binecuvântat pe oşteni...” [11; 171], care se pregăteau să lupte contra ruşilor. Această participare, nevoită, la luptă alături de turci este amintită şi de A.S. Puşkin în nuvela sa, Kirdžali: „Сражение было жестоко. Резались ятаганами. Со стороны турков замечены были копья, дотоле у них не бывалые; эти копья были русские: некрасовцы сражались в их рядах” (’Bătălia era crâncenă. Se ciopârţeau cu iataganele. Dinspre turci puteau fi văzute suliţe, pe care înainte vreme aceştia nu obişnuiau să le folosească; aceste suliţe erau ruseşti: nekrasoviştii luptau în rândurile lor’).

ROMANOSLAVICA XLII Atitudinea lui Melchisedec faţă de lipoveni

136

Lipsa de înţelegere faţă de credinţa altora, cu alte cuvinte, intoleranţa religioasă, fenomen cu caracter pancronic, despre care vom vorbi mai jos, poate avea urmări dintre cele mai grave. Astfel, în secolul al XVI-lea, intoleranţa religioasă a dus la măcelul din noaptea Sf. Bartolomeu (1572), intoleranţa religioasă a fost cauza Războiului de 30 de ani (1618-1648), intoleranţa religioasă stă la baza învrăjbirii dintre catolici şi protestanţi în Irlanda de Nord şi tot prin intoleranţa de opinii se explică raskolul rus (schisma) de la mijlocul secolului al XVII-lea, când „ambele părţi, atât adepţii vechii credinţe, cât şi cercurile ortodoxe oficiale considerau că sunt depozitarii adevărului absolut” [13; 15]. Fiind faţă bisericească şi aparţinând ortodoxismului oficial, pe care îl reprezenta în calitate de episcop, Melchisedec devine, el însuşi, un exponent al intoleranţei faţă de adversarii reformei lui Nikon, faţă de „eretici”, pe care îi condamnă, după cum vom vedea mai jos, cu asprime şi, uneori, cu patimă. Statutul religios al lipovenilor este caracterizat de Melchisedec prin trei cuvinte, care apar sub formă de laitmotiv şi sunt aşezate chiar în titlul lucrării [11; 42, 43, 55 ş. a.]: schismatici, rascolnici şi eretici (din care primele două sunt sinonime, deci unul este aici inutil). Frecvente sunt, pentru a-i caracteriza pe adversarii reformei, şi epitetele fanatici, superstiţioşi şi ignoranţi [11; 39, 42, 201 ş. a.]. Depreciativă este, între altele, caracterizarea clerului starover. Slujitorii cultului sacerdotal, învestiţi cu acest drept de către ierarhia de la Fântâna Albă, sunt denumiţi „pseudo-preoţi din fabrica austriacă” [11; 505]. O altă apreciere, profund subiectivă, „preoţii lipoveneşti, recrutaţi mai totdeauna dintre oameni degradaţi şi fără de conştiinţă de datoriile chemării, nu se bucură de vreo consideraţiune între păstoriţii lor” [11; 215]. Despre sectarismul din Rusia, adică despre lipoveni în sens larg: „Lipovenismul, în toate ramurile sale, este cultul mojicului sau al ţăranului rusesc, cult lipsit de lumina ştiinţei şi a spiritului creştinesc, şi inamicul neîmpăcat al culturii şi al civilizaţiunii” [11; 148]. Despre lipoveni, în sens restrâns, adică despre staroverii români: „Iată deci în cuprinsul României o populaţiune mai mare de 16.000 individe, care compun un element cu totul străin de naţiunea română, străin prin limbă, prin naţionalitate, prin credinţele sale religioase şi prin aspiraţiunile

ROMANOSLAVICA XLII

137

sale politice, străin prin ura sa către cultură şi civilizaţiune, prin opoziţiunea (sa) la instituţiunile civilizatrice...” [11; 515]. Sau: „Rămân staţionari, înmărmuriţi, nemişcaţi de tot ce se numeşte progres..., aceeaşi ignoranţă, aceeaşi ură către cultură..., nu întreţin relaţiuni amicale unii cu alţii (adică cu românii – n.n. V.V.)..., trăiesc numai în sectă şi pentru sectă” [11; 516, 517]. Despre atitudinea lipovenilor faţă de şcolile de stat: „Altfel de învăţământ şi de şcoli (diferite de cele bisericeşti – n.n. V.V.) sunt privite de lipoveni ca creaţiuni antichristice, ce corump sufletele şi le abat de la datoriile creştineşti” [11; 216]. Una dintre concluziile bizare ale lui Melchisedec sună în felul următor: „Este viderat (adică evident n.n. V.V.) că înmulţirea lipovenismului fie prin propagare în cuprinsul statului, fie prin emigraţiuni din străinătate, nu poate fi nici într-o privire favorabilă statului român” [11; 520], motiv pentru care propune o serie de măsuri, 14 la număr, „pentru mărginirea lipovenismului în România” [11; 521 şi urm.]. Ne oprim aici cu reproducerea filipicelor lui Melchisedec la adresa lipovenismului (care, în realitate, sunt cu mult mai numeroase). Cititorul dornic de a afla şi alte aspecte „critice” pe această temă, este rugat să parcurgă, cu deosebire, capitolul al XVI-lea, Observări generale asupra lipovenismului din România [11; 515 şi urm.]. Încheind această secvenţă, menţionăm că cele spuse de Melchisedec aici se referă deseori nu atât la lipoveni, în sens restrâns, cât la oponenţii reformei, în genere, iar consideraţiile caracterizante se fac de pe poziţiile celor ştiute despre schismă şi „schismatici” în secolul al XIX-lea. Cartea lui Melchisedec a fost scrisă mai bine de 130 de ani în urmă şi, lucru demn de consemnat, cu mult înainte de 1971, când sinodul Bisericii Ruse a abrogat hotărârea, din 1667, de excomunicare a staroverilor. Dacă Melchisedec şi-ar fi scris cartea în zilele noastre, când staroverii din sud-estul Europei reprezintă, prin Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România (înfiinţată în 1990) [12; 249], o minoritate înfloritoare, o etnie stabilă, istoriceşte constituită pe baza unei unităţi lingvistice şi teritorial-insulare, lucrarea sa ar fi avut o orientare diferită sau, pur şi simplu, acest capitol, al XVI-lea, n-ar fi fost scris. E regretabil faptul că lipovenismul românesc este înfăţişat de Melchisedec ca un fenomen static, încremenit. Autorul n-a încercat să-i confere un caracter dinamic, să-l privească cât de cât evolutiv, cu statut de minoritate naţională în devenire şi

ROMANOSLAVICA XLII

138

în plin progres, recunoscută şi reprezentată azi în diferite foruri, inclusiv în organul legislativ suprem al ţării, Parlamentul României. Este interesant de subliniat că, uneori, părăsind tonul apodictic, Melchisedec încearcă să aibă înţelegere faţă de staroverii români, punând în evidenţă unele însuşiri pozitive ale acestora. El vorbeşte, de exemplu, despre „simpatia cea mare ce au ştiut lipovenii a-şi agonisi în cercurile guvernamentale româneşti [11; 209], ştiut fiind că ei „sunt un popor priceput, abil, harnic, încât unul face cât o duzină de moldoveni” (citat din Nadejdin) [11; 179]. Din păcate, asemenea aprecieri elogioase sunt destul de rare. Sunt lipovenii „schismatici sau rascolnici şi eretici”? Vom încerca să răspundem, în încheiere, la această întrebare de pe poziţiile logicii modale şi ale bunului-simţ, fără a ne erija în cunoscători ai învăţăturii dogmatice. Oponenţii reformei, staroverii, erau, după cum se ştie, tradiţionalişti. Ei cultivau vechile rânduieli bisericeşti, fără a se abate de la dogmele consacrate. Mai mult decât atât: le apărau cu ardoare. Or, prin erezie se înţelege o doctrină care se abate de la dogmele consacrate (v. 6; s.v. erezie), ceea ce nu este cazul când vorbim despre staroveri. Apoi, dacă prin schismatici se înţeleg cei ce s-au separat de comunitatea religioasă căreia îi aparţin (v. 6; s.v. schismatici), constatăm că staroverii nu îndeplinesc nici în acest sens condiţiile pentru a fi consideraţi schismatici, căci ei, propriu-zis, nu s-au separat de nimeni şi de nimic, ci au rămas pur şi simplu împietriţi în tiparele religioase de dinaintea reformei lui Nikon. Ce-i drept, „împotriva reformei s-au ridicat mulţi preoţi şi călugări care încercau să menţină vechile cărţi şi ritualuri familiare” [13; 220], dar aceasta nu înseamnă o abatere sau o separare, ci o tendinţă firească de menţinere a rânduielilor tradiţionale, chiar dacă acestea nu erau perfecte. Statutul de schismatici îl resping, în primul rând, adepţii vechii credinţe. Astfel, în epistola „către turma lipovenească” a sinodului starover din Moscova, care a avut loc în 1863, se spune: „noi nu putem urma unor dogme şi tradiţiuni nou-inventate, contra învăţăturii anticei Biserici orthodoxe şi contra convicţiunii conştiinţei noastre. Şi pentru aceasta noi nu

ROMANOSLAVICA XLII

139

suntem schismatici (rascolnici) şi dezbinaţi, ci fii ai uneia sânte, sobornice, apostolice, antico-orthodoxo-catolice Biserici” [11; 124, 129]. Acest statut, de eretici şi schismatici, cu care au fost învestiţi pe nedrept staroverii, este respins şi de persoane din afara pravoslavnicei credinţe. Astfel, Greg King, scriitor englez, ne spune următoarele: „unii considerau că ţarul din acel timp, Petru cel Mare, era întruchiparea Anticristului şi atunci un număr impresionant de credincioşi şi-au dat foc preferând moartea în locul supunerii în faţa Necuratului... Aceşti adepţi ai vechii credinţe nu erau eretici (subl. n. V.V.)...” [10; 302]. Din acest motiv partea explicativ-epitetică din titlul lucrării lui Melchisedec („adică schismaticii sau rascolnicii şi ereticii ruseşti”) ne pare a fi azi, cu deosebire după anularea excomunicării staroverilor, fără valoare probantă. Ea reflectă mai degrabă un mit. Problema aceasta nu ţine însă de domeniul filologiei şi nu intră nici în atribuţiile etnografilor. Ea urmează să fie elucidată de teologi. Lăsând la o parte aspectele strict ecleziastice, cu deosebire cele liturgice, domeniu în care ne declinăm competenţa, cartea lui Melchisedec constituie, sub raportul contribuţiilor istorice şi demografice, o lucrare de pionerat, implicit o pagină de referinţă privind perioada austro-moldavootomană a diasporei ruşilor lipoveni din România.

NOTE [1] Finuţa Asan, Mioara Avram et alii, Gramatica limbii române, vol. I, ed. a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Academiei, 1963 [2] Mioara Avram et alii, coordonator: acad. Iorgu Iordan, Istoria lingvisticii româneşti. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978 [3] Bol’šaja sovetskaja enciklopedija, redactor principal: A.M. Prohorov, ed. a treia, vol. 7, Moscova, Editura Sovetskaja enciklopedija, 1972 [4] Aurora Chioreanu et alii, Mic dicţionar enciclopedic, ed. a II-a, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978 [5] Lăcrămioara Cihaia et alii, Dicţionar enciclopedic ilustrat. Chişinău, Editura Cartier, 1999 [6] DEX. Dicţionarul explicativ al limbii române, elaborat sub conducerea lui Ion Coteanu şi a Lucreţiei Mareş, ed. a II-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996 [7] Constantin C. Diculescu, Episcopul Melchisedec. Studiu asupra vieţii şi activităţii lui. Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1908

Ghid de prezentare. 1871. Amintiri din tinereţe (1895-1906). (în text. Editura Litera Internaţional. credinţe populare şi nume proprii. Editura Minerva. engl. septembrie 2006 . Douglas (redactor general) et alii. Editura Garamond. Dicţionar biblic (ed.. Moscova. Editura Ararat. traducere şi note de Roxana Popescu. Povestea epocii şi vieţii ţarinei Alexandra Feodorovna. Bucureşti. f. Liviu Onu. l. Transliteraţia cu grafii latine şi problemele ei în română. I. Editura Academiei. 1995 [9] Andrei Ivanov. Bucureşti. Dicţionar religios rus-român.: New Bible Dictionary. 2003 Heidelberg.ROMANOSLAVICA XLII 140 [8] J. 2004 [13] Antoaneta Olteanu. 1962). Miturile Rusiei clasice.D. 2002 [15] Sextil Puşcariu. 1954 [17] Al. Sočinenija. adică schismaticii sau rascolnicii şi ereticii ruseşci. 1968 [16] A. BucureştiChişinău. Mică enciclopedie de cultură şi civilizaţie românească. Editura Paideia. numele autorului este ortografiat cu -k) [12] Svetlana Moldovan. 1994 [19] Victor Vascenco. Editura pentru Literatură. Editura Academiei. Ultima împărăteasă. B. Bucureşti. Lipovenii. Dicţionar religios. 2005. Rosetti. Bucureşti. Istoria limbii române literare.S. Puşkin. Bucureşti. 547 p.. Bucureşti. Dupre autori ruşi şi izvoare naţionale române de episcopul Dunărei de Jos Melchisedek. Bucureşti. Imprimeria Naţională. 2004 [14] Dan Petre. Oradea. Editura Vivaldi. Bucureşti. Bucureşti. 1999 [11] Lipovenismul. Bucureşti. 2003 [10] Greg King. potrivit unei numerotări greşite. Stoian. vol. 539 p. III. Editura Bizantină. 1971 [18] Ion M. Studii lingvistice. Comunitatea ruşilor lipoveni. Cazacu. vol. [20] Victor Vascenco. Termeni religioşi. Călare pe două veacuri.

Nowy Sołoniec – NSr i Plesza – Pr) oraz trzy znajdujące się w granicach Ukrainy (Dolne Piotrowce – DPu. Badaniami terenowymi objęte zostało sześć miejscowości: trzy położone dziś w granicach Rumunii (Pojana Mikuli1 – PMr. W artykule tym chcę przedstawić losy wybranego przeze mnie słownictwa dotyczącego części ciała. Badania dialektologiczne na tym terenie prowadziłam w latach 1998– 2002. Do XVIII wieku należała do hospodarstwa mołdawskiego. na terytorium którego dana miejscowość obecnie się znajduje. Opisując stan słownictwa Górali nie można nie uwzględnić dziejów historycznych zarówno regionu obecnego zamieszkania. Od 1918 roku była w składzie Rumunii. jak też terenu pochodzenia i kierunku migracji.ROMANOSLAVICA XLII 141 PROBLEM SŁOWNICTWA W POLSKIEJ GWARZE GÓRALI BUKOWINSKICH Helena Krasowska Bukowina leży na północno-wschodnim stoku Karpat. wchodzącej w kontakty językowe z różnymi językami w Duże litery oznaczają skróty miejscowości. Obecnie północna cześć Bukowiny należy do Ukrainy. W drugiej połowie XIX wieku uzyskała ona rangę samodzielnego kraju koronnego ze stolicą w Czerniowcach. chorób i cech fizycznych u ludzi. W 1944 roku została podzielona w wyniku zajęcia północnej części przez Związek Radziecki. a ono z kolei było lennem otomańskim. południowa cześć tego kraju leży w granicach Rumunii. W 1774 roku wyłudzona została od Turcji przez Austrię i na jakiś czas włączona administracyjnie do Galicji. Stara Huta – SHu i Tereblecze – Tu). 1 . Małe litery przy skrócie miejscowości oznaczają państwo. Przedmiotem moich zainteresowań są przybysze z Czadeckiego osiedleni na Bukowinie od 1803 r. ma to bowiem zasadniczy wpływ na stan leksyki.

banovati ‘żałować’. pol. PMr. rum. buntować ‘namawiać do buntu.476-477) A. NSr. Dicţionarul limbii române. ‘podejrzewać’. inczmiń/jinczmiń ‘jęczmień na oku’ (SHu. smucić się’. Pr. Występuje na południu Śląska. 36)’. w Czechach i na Słowacji oraz na pograniczu ukraińskorumuńskim w różnych znaczeniach ‘troszczyć się’. bánat ‘smutek. opierając łeb na łapach’. SHu. 135. pobudzać do oporu. 725. zachęcać. Bánat. b) o gwarowych cechach fonetycznych: funsy/wunsa pl. wytrwale pilnować’. NSr. włóczyć się (zwłaszcza po nocy. I. supărare. zaklinać się’. 404. Katowice 1988. Czadeckiego i Podkarpacia: banować ‘tęsknić za kimś (zwłaszcza za zmarłym)’. ‘gniewać się’ ‘hałasować. Por. ‘wąsy’ (Tu). Brzeskiem i Sądeckiem też ‘szukać. Tu. Pr). 368. 1 . 1913. sprzeciwu. ‘pozostawać gdzieś stale. mâhnire. Z a ręb a . nie dawać spokoju’. żelundek ‘żołądek’ c) wyrazy o innym znaczeniu: buntować ‘krzyczeć. Bănat ‘regret. zob. OKAD IV. przewracając wszystko’1 AJPP. wątroba ‘wątroba’. PMr. bán ‘żałować. 2. pluca pl.ROMANOSLAVICA XLII 142 przeszłości i obecnie. pol. posądzać’ SBF 51 i rum. podburzać. Dla przeprowadzenia podjętego zadania przedstawię wybrane słownictwo gwary górali zamieszkałych na Bukowinie. Por. słc. boleć za czym’. банувати ‘tęsknić. lico ‘twarz’. buk. Z zagadnień karpackiego słownictwa i semantyki. żal’ ESUM I. podjudzać’ SJP I. tristeţ. Słownictwo zgodne z dialektami południowego Śląska. warować się ‘uważać’. Z ar ęb a . ukr. choroba’. vină’ (mgh. w Bocheńskiem. czes. NSr. DPu). ‘płuca’ (PMr. Por. wargi pl. bănui ‘podejrzewać. ‘wargi’ (DPu. 1. warować ‘o psie: leżeć na brzuchu. gymba ‘usta’. s. Pr). pol. s. ‘obrażać się’. Słownictwo zgodne z językiem ogólnopolskim: a) pod względem form i znaczeń: dychawica ‘astma. zgryzota ‘zmartwienie’. banować za ‘żałować czego. [w:] A. wytriszczyć oczy ‘wytrzeszczyć oczy ze zdziwienia’. banovat’ pożyczka z węg. Szkice z dialektologii śląskiej.

grubej twarzy’. huhlat’ ‘mówić niskim stłumionym głosem. w Mszanie k. 132 notuje mecherz. osłabiony’ SBF 87. pol. macherzyna ‘pęcherz. stłumionym głosem’ Słprasłow VIII. niezdrowisko ‘katar’. Występuje we wsiach Wysoka i Czarne (Czadeckie). chytać ‘łapać. 164. DPu. 31. w Czechach i na Słowacji (Oszczadnica). Por. Występuje na południu Śląska. SHu. W znaczeniu ‘bąbel. pyzaty’ SCzP. ґенґливий ‘chorowity. poszukiwać’ MSSP 68. ukr. słc. chorowity’. na Morawach. grubej. w Żywieckiem oraz w okolicach czeskiego Cieszyna AJPP 428. słc. poszukiwać czegoś’ CzPS 91. stron Polski AJPP m. hledati ‘szukać. też OKAD IV.Bielska. czes. słc. buk. gęglać ‘mówić niewyraźnie’. macharzyna. buk. prasłow. buclatý ‘pucułowaty. Pr. maharyna ‘pęcherz moczowy’. por. Buclaty występuje we wsi Brenna. chladać ‘szukać’. a także w kilku punktach na Ukrainie OKAD IV. woreczek na pieniądze. 647 z Oszczadnicy. bucmaty ‘o okrągłych policzkach z rum. Tu). czes. nezdravý ‘chory. por. czes. genglawy ‘mający wadę wymowy. Por. słc. por. hl’adat’ ‘szukać. chwytać. Występuje na większym terenie Słowackim. ’Występuje w Wiśle. pol. twarzy’ (PMr. dial. woreczek na tytoń zrobiony z pęcherza’ w Gorcach. Krakowskiego. ok. Por. chytit’ złapać. chytat. huhlati ‘ts. a dla wsi po stronie ukraińskiej bucmaty o tym samym znaczeniu por.ROMANOSLAVICA XLII 143 buclaty/bucmaty ‘człowiek o zaokrąglonej. Radomskiego. poza tym w Żywieckiem oraz Cieszyńskiem AJPP 259. także w czeskim języku literackim. jąkający’. buţuma ‘nadymać się’ SBF 59. moszna. czes. měchuřina ‘pęcherz na tytoń’ CzPS 192. nezdravisty. mecherzyna. pęcherzyna. AJŚ. złowić’ MSSP 84. Drogomyślu k. w Żywieckiem i na Orawie oraz na Spiszu. w Oszczadnicy koło Czadcy jako ‘pęcherz moczowy zwierzęcia’ AJŚ 630. 39. pol. chwycić. por. Występuje na południu Śląska. także na południu Polski. 372. słabowity’. Kieleckiego i in. *gógъlati ‘mówić niskim. czes.’.Rybnika. TPPG III. gengawy ‘kwękający. Dla wsi leżących w granicach Rumunii charakterystyczny jest buclaty ‘człowiek o zaokrąglonej. oraz na terytorium słowackim. sakiewka’ z Podhala. . 20 km na południowy wschód od Cieszyna. NSr.

w AJPP 249 tylko płuca w różnej postaci fonetycznej. легені ‘płuca’ Hrin II. ‘wargi’. корчі ‘skurcz mięśni. 137. w ukr. griža Rob 143. ukr. skórka chleba’. Tu. buk. 629. orzecha. PMr). 18. płuca’ (DPu. z prasłow. ślady uderzenia’ Hrin I. Por. rum. грижа ‘przepuklina’. rum. choroba’ ESUM III. буба ‘rana. wyzywać kogoś’. Rob. 350.’ Crân 217. 594. ukr. măscară ‘sprośność. z rum. *kora ‘twarda powłoka przede wszystkim drzewa’. SHu. gutunar' ‘katar’ (DPu. z łac. больфа ‘ts. buk. buk. faţă ‘twarz’ SRP 216. z rum. huby pl. ukr. ukr. 103. od buba ‘małe skaleczenie. huc. ukr. guturai ‘ts. 471–472. pol. ukr. rum. i inne’ od грижа.’. Por. Herniaria glabra L. strupek’. guşă ‘podgardle. w rum. hernija/ernija ‘przepuklina’ (NSr. 46. tutaj w innym znaczeniu znanym też w Karpatach ukraińskich. Tu). wole u zwierząt’. . gusza ‘podgardle. w niektórych regionach nalewkę z tej rośliny piją przy bólach występujących po ciężkiej pracy fizycznej lub noszeniu czegoś ciężkiego ESUM I. bubka dem. ‘lekkie. ‘skorupa np. ciuciuli ‘kulić się’ SRP 109.ROMANOSLAVICA XLII 144 3. w ukr. Por. ukr. Por. grijă ‘troska’ z bułg. bólfă ‘gula. koriawy ‘mający strupy na twarzy’. ukr. SłSE II. świństwo. корчi ‘żylaki na nogach’. buk. herniaria od hernia ‘przepuklina’. Por. griża / hryża ‘przepuklina’. rum. korczi pl. leheni. buk. face ‘twarz’. maszkarić ‘nakrzyczeć na kogoś. Por. Słownictwo zgodne z gwarami ukraińskimi i rumuńskimi na Bukowinie: bolfa ‘miejsce opuchnięte od uderzenia’. грижник ‘roślina. wargi’. ukr. lachki pl. gusza ‘tarczyca. w zwrocie do małego dziecka’. Por. krosta’ SRP 73. hernie ‘przepuklina’ SRP 259. губи ‘usta. buk. Por. Por. bubă ‘pryszcz. paskudztwo’ SRP 353. гризти. Por.’ SRP 254 z łac. roślinę tę stosują w medycynie ludowej w leczeniu różnych chorób. ‘opuchlizna na szyi człowieka’ SBF 93. guz’ SRP 67. lexki w tym znaczeniu na terenie Karpat ukraińskich OKAD IV. buk. Pr/PMr). Por. ‘żylaki na nogach’. i innych dialektach karpackich гуша. Por. gutturalium ‘gardłowe’ z guttur ‘gardło’ ESUM I. nabrzmienie na szyi z powodu choroby’. por. wole u kury’. Por. ukr. jajka. z rum. czuczać ‘siadać. SHu. чучати ‘w zwrocie do małego dziecka’. корявий ‘ts. rum.

przepadać. pichur ‘pęcherz’ SHJ 163. 407. ukr. potrawa’ MSSP. uważać’. skapieć ‘marnieć. rum. pol. a păzi ‘pilnować. huc. 87. buk. sokocić ‘liczyć. buk. buk. pulki pl. pieczunka ‘wątroba’ (DPu. Pojawiają się w nim niewielkie różnice fonetyczne. strzec się’ SRP 432. pacyty ‘mieć złą pogodę. buk. păţi ucierpieć. пульки ‘wielkie oczy’. wypatrywać’ i ‘pilnować’ Hrin III. pinchur ‘pęcherz wodny. pacyć ‘mieć (przeżywać) tragedię lub przykrość’. rum. Przez górali nabyty wyraz najprawdopodobniej pochodzi z rumuńskiego.’ z łac. ukr. пазити ‘ts. Materiał ten zawiera 41 wyrazów. ukr. ukr. pieczunka ‘wątroba’ SBF 165. ‘uważać’ Hrin IV. zmarnieć. strzec’ występuje na całym obszarze Huculszczyzny AHR 255. ale pol. pazyć ‘pilnować’. Tu. ukr.. maskara ‘śmiech. choć i słc. buk. a scăpa ‘uciec cało z opresji’ SG 58. Rob 202 w rum. сокотити ‘pilnować’. kpiarstwo’ ESUM III. por. піхур ‘pęcherz na palcach’ Hrin III. Por. nie zmieniają bowiem charakterystyki leksykalnej danej grupy. пантрувати ‘patrzeć. Por. ginąć’ SBF 199. por. sokotyty w znaczeniu ‘pilnować. cierpieć’ SHJ 154. Por. doglądać. zbiednieć. sch. hernija / ernija. format prawdopodobnie ukr. 165. Por. ukr. päziti ‘czuwać. pantrować ‘pilnować’. np. funsy / wunsa. SHu.: griża / hryża. ‘wyłupiaste oczy’. np. huc. buk. NSr. ‘uważać’ SRP 567. ukr. pazyty w tym znaczeniu AHR 255. ‘okrągłe. ale też z rum.’ Hrin III. pantrować ‘pilnować. пацити ‘doświadczyć tragedię większej lub mniejszej rangi’. 93. печінка ‘wątroba’ Hrin III. pilnować’. z tur. rum. 193. . a socoti Rob 220. ukr. skapać ‘uciec cało z opresji’. a socoti ‘liczyć’. odcisk’. скапати ‘ts. szyderstwo. pazyty najczęściej występuje na pograniczu huculsko-bukowińskim AHR 255. Por. zmarnować się’ SJP VIII. doznać czegoś nieprzyjemnego SG 58. Por. pożyczka z słow. -ur może jak michur. wyczekiwać na kogo’ SBF 161. Pr). 189. Pantr(uv)aty występuje w 25 punktach na terenie Huculszczyzny.ROMANOSLAVICA XLII 145 машкарити ‘nakrzyczeć na kogoś’. Por. W języku polskim rzadkie i pospolite skapieć ‘zginąć. których nie biorę pod uwagę. pełne policzki’ SBF 185. pečienka ‘wątróbka. rum. 149. strzec. huc. excappare Rob 219. Por. inczmiń / jinczmiń. wskazuje na nosowość – jak pęcherz. obok też sokotyty. huc. por. pol. pieczonka. 258.

pol. np. które czasami kończyły się kłótnią. tj. Wśród nazw chorób znajduje się jeden archaiczny (lub gwarowy) wyraz polski: dychawica. czerniawy. lachki. Znany jest też góralom wyraz i znaczenie leksemu face. chorób i cech fizycznych mało jest słownictwa zgodnego ze stanem ogólnopolskim. drugi pojawił się i w Czadeckiem. że w słownictwie dotyczącym części ciała. Słownictwo z zakresu czynności i stanów człowieka. pulki. Z języka ukraińskiego pożyczkami są: griża / hriża. gusza. próchniawy. Pozostałe nazwy są pożyczkami z języka ukraińskiego: huby. Biorąc . czuczać – mówi się do dzieci: gdy bawiły się razem z rumuńskimi rówieśnikami używano obcej nazwy. chytać. ale też w Czadeckiem. które mogą być pożyczkami słowackimi. ja pacyła). takich jak części ciała i nazw niektórych chorób. ta sama nazwa występuje u sąsiadów – Rumunów. gutunar’. Pożyczki z języka ukraińskiego to: pantrować. tłumaczyć to można tym.ROMANOSLAVICA XLII 146 W nazwach części ciała przeważa słownictwo ogólnopolskie. bubka. ciemniawy. maszkarić odnosi się do niezgody między sąsiadami. Sporadycznie pojawiają się wyrazy sięgające na południe Śląska i Czadeckiego. Podsumowując – należy stwierdzić. Pozostałe wyrazy: bolfa. który jest rumunizmem. Są też w tej grupie wyrazy ogólnopolskie. dotyczy ono głównie nazw ogólnych. W znacznej mierze nazwy czynności i stanów to pożyczki z języka rumuńskiego: czuczać. sokocić. to polskie: zgryzota i wytriszczyć oczy (z fonetyką gwarową). korczi. por. peczunka. pazyć. pacyć. także poza wspólnotą górali. Pożyczki rumuńskie przeważają w nazwach chorób i czynności. Znalazły się tutaj leksemy maharyna i niezdrowisko. pinchur. Leksemy występujące też na południu Śląska to: chladać. W nazwach cech fizycznych mamy określenie bycmaty/buclaty oraz genglawy – szeroko rozpowszechnione w Karpatach w różnych znaczeniach. pacyć używane jest w odniesieniu do przeżycia jakiegoś nieszczęścia lub przykrości. warować się. znane też gwarom ukraińskim na terenie Bukowiny. lecz mające u górali inne znaczenie: buntować. (np. i na południu Śląska. ‘-awy rzadkie SJP. natomiast koriawy ‘mający strupy na twarzy’. hernija/ernija są pożyczkami z języka rumuńskiego. maszkarić. pochodzi zapewne od wyrazu kora z przymiotnikowym sufiksem ‘-awy. banować (ostatni z wyrazów jest karpatyzmem). zewnętrznej. że nazwy chorób muszą być używane w komunikacji szerszej. pierwszy z nich występuje na południu Polski. skapać.

ROMANOSLAVICA XLII

147

pod uwagę znaczną liczbę współmieszkańców Rumunów w badanych wsiach, także po stronie ukraińskiej, i stosowanie przez nich medycyny ludowej, nazwy wymienionych czynności w zebranym materiale są pożyczkami rumuńskimi. Pożyczki ukraińskie w tej dziedzinie należą do wszystkich opisywanych grup znaczeniowych. Taki stan leksykalny u górali bukowińskich tłumaczyć można kolejnymi czynnikami, takimi jak: charakterystyka kulturowa tej grupy; związki pomiędzy rozmieszczeniem geograficznym poszczególnych miejscowości a składem narodowym ludności; szkolnictwo we wszystkich wchodzących w grę językach; zależność gwary od stosunków małżeńskich i rodzinnych aż po sąsiedzkie. Artykuł ten oparty na niewielkim materiale ma na celu ukazanie skomplikowanych dziejów wyrazów, nieraz bardzo odległych i terytorialnie i etymologicznie.

Skróty buk. – bukowiński bułg. – bułgarski czes. – czeski dem. – deminutivum huc. – huculski łac. – łaciński pl. – pluralis pol. – polski, polszczyzna por. – porównaj prasłow. – prasłowiański rum. – rumuński sch. – serbochorwacki słc. – słowacki słow. – słowiański tur. – turecki ukr. – ukraiński węg. – węgierski

ROMANOSLAVICA XLII
Skróty wykorzystanej literatury:

148

AHR – A Lexical Atlas of the Hutsul Dialects of the Ukrainian Language, ed. J. Rieger, Warszawa 1996 AJPP – M. Małecki, K. Nitsch, Atlas językowy polskiego Podkarpacia, Kraków 1934 AJŚ – Atlas językowy Śląska pod red. A. Zaręby, I-VIII, Kraków-Warszawa 1969-1996 Crân – Crânjală Dumitru, Rumunské vlily v Karpatech se zvláštním zřetelem k moravskému Valašsku, Praha 1938 ESUM – Етимологічний словник української мови, ред. О. С. Мельничук, I-III, Київ 1982-1989 Hrin – Б. Грінченко, Словарь української мови, Київ 1907-1909 MSPS – Mały słownik polsko-słowacki pod red. D. Abrahamowicz, Z. Jurczak-Trojan, M. Papierz, Warszawa 1994 OKAD – Общекарпатский диалектологический атлас, вступительный выпуск, Скопйе 1987, I Кишинев 1989, II Москва 1994, III Варшава 1991, IV Киев 1993, V Братислава 1997 Rob – I. Robciuc, Raporturile lingvistice româno-ukrainene, Bucureşti 1996 SBF – K. Feleszko, Bukowina moja miłość. Słownik. Język polski na Bukowinie karpackiej, pod red. E. Rzetelskiej-Feleszko, Warszawa 2003 SCzP – Słownik czesko-polski pod red. J. Siatkowskiego, M. Basaja, Warszawa 1991 SG – S. Gogolewski, Słowiańskie i niesłowiańskie interferencje językowe w wybranych gwarach polskich na terenie Rumunii [w:] Słowiańskie pogranicza językowe pod red. K. Handke, Warszawa 1992, s. 55-60 SHJ – J. Janów, Słownik Huculski pod red. J. Riegera, Kraków 2001 SJP – Słownik języka polskiego, pod red. W. Doroszewskiego, I-XI, Warszawa 1958-1969 SłSE – F. Sławski, Słownik etymologiczny języka polskiego, I, Kraków 1952 i nn. SRP – Słownik rumuńsko-polski pod red. J. Reychmana, Warszawa 1970

ROMANOSLAVICA XLII

149

CONSTRUCŢIA CA + GERUNZIU ÎN LIMBA ROMÂNĂ ŞI ECHIVALENTELE SALE ÎN LIMBA BULGARĂ

Vania Nakova

Obiectul prezentei cercetări îl constituie construcţia ca + gerunziu, care reprezintă o întrebuinţare prepoziţională a gerunziului în poziţia de predicativ suplimentar. Scopul analizei este de a se stabili caracteristicile sintactice ale regentului verbal şi celui nominal al gerunziului, tipologia complinirilor sale şi corespondenţele construcţiei în limba bulgară. Vom acorda atenţie şi unor restricţii cu privire la comportamentul gerunziului, precum şi la necesitatea folosirii prepoziţiei ca. În limbajul publicistic, precum şi în alte stiluri ale limbii române culte, se întâlnesc adeseori enunţuri de tipul: … este considerat ca fiind cel mai bun pretendent; s-a arătat ca fiind capabil…; este indicat ca având un rol… etc. Aceste structuri au două elemente principale: o formă verbală, care serveşte ca regent al construcţiei, şi un grup format în jurul unui gerunziu. Grupul gerunzial este introdus prin prepoziţia ca şi este urmat, în mai toate cazurile, de cel puţin o complinire. Întregul grup ocupă poziţia sintactică de predicativ suplimentar1. Poziţia sintactică de predicativ suplimentar este una dintre realizările funcţionale ale gerunziului, cu sau fără adjuncţi (de ex.: O văd trecând pe stradă.). Gramatica menţionează că toate clasele lexico-gramaticale se pot actualiza în această poziţie (Gramatica, vol.II, p.300). Totuşi, putem preciza că poziţia este preponderent nominală – în această poziţie se află cel mai des substantivul, adjectivul, pronumele şi formele verbale nepersonale. Realizările pot fi nepredicative (pe lângă cele enumerate mai sus se aşează şi adverbul şi interjecţia, ambele având o frecvenţă scăzută) şi predicative (printr-o propoziţie subordonată).
1

Folosim denumirea acceptată, de Gramatica limbii române, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005.

ROMANOSLAVICA XLII

150

Întreaga construcţie, începând cu particula ca, poate fi înlocuită printr-un nume sau un grup nominal, cu sau fără prepoziţie, în funcţie de verbul regent, sau printr-un substitut, urmat de o propoziţie atributivă:
a. El este considerat ca fiind un om bun. a1. El este considerat (drept) un om bun. b. S-a dovedit ca fiind un mare lider. b1. S-a dovedit un mare lider. c. Este indicat ca având o mare importanţă. c1. Este indicat ca unul care are o mare importanţă.

Aşadar, putem distinge două variante ale realizării predicativului suplimentar prin gerunziu: 1) în mod direct, când grupul gerunzial urmează imediat verbul regent, şi 2) în mod mijlocit, când grupul gerunzial este introdus prin prepoziţia ca. Se impune întrebarea de ce în cea de-a doua situaţie se simte nevoia de a se realiza legătura prin prepoziţie. Vom examina două ipoteze: 1) prepoziţia este cerută de verbul regent sau 2) prepoziţia este cerută de grupul gerunzial. Pe de o parte, apariţia prepoziţiei este justificată de particularităţile semantice ale verbului regent. De exemplu:
Îl văd venind pe stradă. (percepţie fizică) Îl văd ca venind din altă lume/ în locul fostului ministru. (percepţie mentală)

Pe de altă parte, gerunziile unor verbe apar foarte rar sau deloc în context neprepoziţional. De exemplu, gerunziul verbului a fi:
*Îl văd fiind obosit/ succesorul fostului ministru. *Îl văd având mare noroc. Îl văd ca fiind succesorul fostului ministru.1

În Gramatica limbii române se fac următoarele precizări: „Construcţiile în care gerunziul este precedat de particula ca reprezintă realizări ale funcţiei sintactice de predicativ suplimentar. Aparent, sunt două tipuri principiale: al calităţii: S-a prezentat ca fiind doctor. („ca unul/ceva/cineva/ care este…”) şi al comparaţiei: Se poartă ca având de
Este necesar să luăm în considerare şi compatibilitatea semantică şi aspectuală dintre regent şi gerunziu.
1

ROMANOSLAVICA XLII

151

plătit o poliţă. („ca şi cum ar avea…”). De fapt, în ambele situaţii construcţia gerunzială desemnează o ipostază prezentată ca ipoteză, prin comparaţie ireală (non-factiv sau contra-factiv)” (Gramatica, vol.I, p.533). Considerăm că delimitarea acestor două tipuri rezultă din semantica verbului regent (a se prezenta/ a se purta), şi nu se referă direct la comportamentul gerunziului şi complinirile lui. În ceea ce priveşte aspectul ireal, de ipoteză, al construcţiei, credem că aceasta se datorează de asemenea semanticii regentului verbal. Luăm în considerare încă un exemplu: S-a dovedit ca fiind un om cinstit, care poate fi parafrazat în următorul fel: A dovedit că este un om cinstit. Este evident că această construcţie nu conţine în toate cazurile aspectul de ipoteză şi irealitate, iar forma gerunzială poate avea un rol pur gramatical – de copulă, în cazul verbului a fi, sau poate echivala cu o propoziţie relativă redusă, a cărei expansiune s-ar realiza prin modul indicativ. Gramatica Academiei Române adaugă, mai departe, şi o clasificare semantică a verbelor care pot alcătui astfel de structuri: 1) verbe de opinie şi evaluare – a considera, a socoti, a crede, a (re)cunoaşte etc. şi 2) verbe care descriu provocarea unei impresii – a suna, a apărea, a arăta, a prezenta, a releva, a imagina, a descrie etc. (Gramatica, vol.I, p.534). Materialul lingvistic adunat pentru a servi cercetării de faţă a arătat că verbele regente sunt, în mai toate cazurile, verbe de procese cognitive, de apreciere, de prezentare, de observare, de acceptare etc., de pildă: a considera, a (se) arăta, a se dovedi, a se remarca, a apărea, a indica, a cataloga etc. Exemplele folosite sunt extrase de pe internet în mod arbitrar. Trăsătura sintactică distinctivă a predicativului suplimentar îl constituie faptul că acesta se raportează concomitent la un nominal (nominalul avansat1) şi la verbul regent. Această dublă subordonare se observă în două direcţii. Guvernarea din partea verbului se manifestă prin controlul asupra subiectului gerunziului, care poate coincide cu subiectul verbului sau cu obiectul direct, iar în cazul în care regentul este o formă verbală nepersonală sau un abstract verbal – şi cu un obiect indirect, prepoziţional sau cu un atribut. Guvernarea din partea numelui avansat se manifestă în mod formal, prin acord, în cazurile în care gerunziul apare la diateza pasivă. Când serveşte ca o copulă în combinaţie cu o formă flexibilă (adjectiv, participiu, unele numerale), acordul cu numele avansat se impune formei flexibile.
1

Termen folosit în Gramatica limbii române, ed.cit.

ROMANOSLAVICA XLII

152

În Gramatica limbii române sunt indicate şi unele limitări combinatorii ale gerunziului din aceste construcţii: „gerunziul apare întotdeauna postpus faţă de verbul regent, nu poate fi izolat şi nu poate avea un subiect exprimat, în schimb, poate fi pasivizat sau trecut la forma negativă” (Gramatica, vol.I, p.534). • Regentul verbal al construcţiei poate fi:

1. O formă verbală personală: 1.1. 1.1. La diateza activă:
Marcaţi toate mesajele ca fiind citite. Interesant este faptul că, deşi mai puţin de 1% au indicat Spania ca fiind cea mai profitabilă ţară membră UE… Totul este răstălmăcit, inclusiv declaraţiile martorilor, şi în încheierea de şedinţă apar vorbele ţeparului ca fiind reale şi dovedite cu acte.

1.2. La diateza reflexivă:
Ea s-a arătat ca fiind o femeie foarte înţeleaptă şi chiar a afirmat că i-ar ierta lui Silviu o aventură, dacă acesta s-ar întoarce acasă… Aproximativ 30 de ani mai târziu, prietenia dintre Spielberg şi Williams s-a dovedit ca fiind una dintre cele mai durabile şi credincioase colaborări…

1.3. La diateza pasivă:
14 februarie este cunoscută ca fiind ziua universală a îndrăgostiţilor. Dacă copilul este înregistrat ca având handicap nu mai trebuie depus alt dosar. Sistemul obiectiv, în conformitate cu care dreptul comercial este considerat ca având drept obiect normele juridice „aplicabile comerţului”… Trebuie subliniat faptul că aceste texte nu sunt considerate ca putând fi complet înţelese fără legarea lor de restul textelor biblice.

2. Un participiu:
Reexaminarea dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale din Legea privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri. Stingătoarele „China Export” - vândute ca fiind „made in C.E.”. Pentru a verifica respectarea prevederilor şi condiţiilor impuse operatorilor desemnaţi ca având putere semnificativă pe piaţa serviciilor de comunicaţii…

ROMANOSLAVICA XLII 3. Un participiu substantivizat:

153

Dintre cei recunoscuţi ca având probleme de sănătate mintală marea majoritate suferă de anxietate sau depresie. … şi cei consideraţi ca putând fi uşor reeducaţi, vor putea desfăşura activităţi lucrative şi socio-lucrative…

4. Un substantiv verbal:
În Franţa, recunoaşterea unei asociaţii ca fiind de utilitate publică se face în funcţie de scopul şi activitatea efectivă a asociaţiei respective.

5. Un gerunziu (ar fi posibil, cu toate că se evită din cauza repetării formei):
…considerându-se ca având un rol important… (exemplul meu)

Regentul verbal poate fi nu numai un verb la un mod personal, ci şi o formă verbală nepersonală, chiar şi un substantiv de provenienţă verbală. Pentru a respecta termenii sintaxei, trebuie să precizăm că, în cazul din urmă, nu putem vorbi despre funcţia de predicativ suplimentar (fiindcă lipseşte un predicat propriu-zis), ci de funcţia de atribut prepoziţional în cadrul grupului nominal (recunoaşterea unei asociaţii ca fiind de utilitate publică; vândute ca fiind „made in C.E.”). • 1. Regentul nominal (nominalul avansat) al construcţiei poate fi: Un nume în cazul nominativ (funcţia de subiect):

Standardizarea este recunoscută astăzi ca fiind disciplina esenţială pentru toţi agenţii economici. Ea s-a arătat ca fiind o femeie foarte înteleaptă… Texas este unul din statele care pot fi considerate ca aparţinând atât Vestului, cât şi Estului Statelor Unite ale Americii.

Funcţia de nume predicativ al numelui regent este posibilă numai în cazul în care verbul regent apare la o formă nepersonală:
El este elevul, considerat ca fiind cel mai talentat. (exemplul meu)

2.

Un nume în cazul acuzativ (funcţia de obiect direct):

5 al numelui regent. poate primi următoarele compliniri (argumente şi adjuncţi): . Un nume în cazul genitiv (funcţia de atribut): În Franţa. în mai toate cazurile. 4. Un exemplu. (Gramatica.533) Gerunziul. arată că gerunziul poate apărea şi singur (cu un complment nul): Şi cei două sute. recunoaşterea unei asociaţii ca fiind de utilitate publică se face în funcţie de scopul şi activitatea efectivă a asociaţiei respective. gerunziul apare. în funcţie de capacităţile combinatorii ale verbului din care provine. sunt deja recunoscuţi de toţi ca maritând. El îşi menţine şi valenţa sintactică. • Complinirile gerunziului Gerunziul. Interesant este faptul că deşi mai puţin de 1% au indicat Spania ca fiind cea mai profitabilă ţară membră UE… 3. Un nume în cazul dativ (funcţia de obiect indirect): … şi condiţiilor impuse operatorilor desemnaţi ca având putere semnificativă pe piaţa serviciilor de comunicaţii… 4.ROMANOSLAVICA XLII 154 Marcaţi toate mesajele ca fiind citite. p. însoţit de cel puţin o complinire. Un grup prepoziţional (funcţia de obiect prepoziţional): Cu diferenţa însă că nu se mai vorbeşte despre anii respectivi ca aparţinând „generaţiei”… Exemplele culese arată că funcţiile 3. care determină apariţia anumitor compliniri (argumente şi adjuncţi). 5. vol. cu toate că este lipsit de putere predicativă. După cum am menţionat mai sus. deşi din toate domeniile. inclus în Gramatică. păstrează unele caracteristici verbale şi funcţionează ca un centru verbal al grupului. precum şi funcţia de nume predicativ sunt posibile numai în cazul în care verbul regent apare la o formă nepersonală.I.

• Variantele de traducere a construcţiei în limba bulgară Alegerea variantei de traducere a construcţiei în limba bulgară depinde de două aspecte: corespondenţele formei gerunziale în limba bulgară şi corespondenţele poziţiei sintactice.. Complement indirect: … s-au declarat ca aparţinând minorităţii respective 4.. Nume predicativ: … s-a arătat ca fiind o femeie… 155 2.ROMANOSLAVICA XLII 1. Particularităţi ale gerunziului: Vom delimita următoarele cazuri: . Complement prepoziţional: … sunt caracterizate prin Constituţie ca ţinând de domeniul legii… … este mentionata pentru prima data in documente ca datand din anul … 5. I.. 3..... realizate la nivelul propoziţiei şi la nivelul frazei. 2. Adjunct circumstanţial: … era considerată ca venind din exterior… Forma gerunzială. . Papuloza bowenoidă este recunoscută ca prezentându-se în regiunea. pasivă sau reflexivă: 1.. o sumă a fost scoasă ca nefiind justificată pentru recuperare. însăşi. acest website nu va fi considerat ca oferind vreo licenţă.. Complement direct (chiar şi exprimat printr-o formă verbală nepersonală): … cei consideraţi ca putând fi uşor reeducaţi… … este înregistrat ca având handicap… 3. poate fi la diateza activă..

ROMANOSLAVICA XLII 156 1) gerunziul verbului a fi. -> *…бяха смятани за нетрябващи да бъдат част от новата държава. тъй като не е от компетенцията на… 3) gerunziul pasiv: se traduce printr-un participiu trecut pasiv: Marcaţi toate mesajele ca fiind citite. Verbul съм arată unele deosebiri cu privire la alcăturea formelor nepersonale: participiul prezent activ бъдещ a trecut în clasa lexico-gramaticală a adjectivelor. който) (имащ)… În cazul gerunziului verbului a fi nu există posibilitate de a fi tradus prin participiul prezent al verbului съм = a fi. 4) gerunziul reflexiv: se traduce prin participiul prezent activ reflexiv …este recunoscută ca prezentându-se în regiunea… -> …е позната като появяваща се в областта … 5) gerunziul verbelor impersonale: din cauza imposibilităţii verbelor impersonale de a forma un participiu prezent activ.> отхвърля действието като неотнасящо се до компетенцията на… sau отхвърля действието. 6) gerunziul celorlalte verbe: se traduc în bulgară prin participiul prezent activ: sunt caracterizate prin Constituţie ca ţinând de domeniul legii -> са характеризирани от Конституцията като принадлежащи към сферата на закона. Modele transformaţionale: Construcţia se poate parafraza în câteva moduri: 1) …este considerat ca fiind/având… = …este considerat ca cel care este/ are… …смятан е за (този/такъв. че не трябва да бъдат част от новата държава. cu sensul ’viitor’.1 2) gerunziul negativ al verbului a fi.): respinge acţiunea ca nefiind de competenţa instanţelor române. folosit ca copulă: corespondenţa poate fi aleasă dintre participiul prezent activ al altui verb cu o semnificaţie apropiată sau o propoziţie subordonată (cauzativă. II. folosit ca copulă: în limba bulgară copula se suprimă şi întreaga construcţie se traduce printr-un grup prepoziţionalnominal: Ea s-a arătat ca fiind o femeie foarte înţeleaptă -> Тя се показа като много мъдра жена. -> …(за тях) се смяташе. de mod etc.. > Маркирайте всички съобщения като прочетени. iar participiul adverbial (gerunziul) бидейки este o formă arhaică. 1 .. se traduc prin propoziţie subiectivă (după reflexivizarea regentului dacă este in pasiv): … erau considerate ca trebuind să facă parte din noul stat.

în afară de cazul lui fiind. Credem că necesitatea prepoziţiei este impusă concomitent de verbul regent.смятан е за / познат е като.. че е/има… Propoziţia subordonată are funcţia de subiectivă. че е/има… Funcţia propoziţiei subordonate este predicativă suplimentară.infinitivul: … cel considerat a fi „creierul” atentatelor… … смятаният.ROMANOSLAVICA XLII 157 Funcţia sintactică este de predicativ suplimentar. În majoritatea cazurilor. din cauza imposibilităţii de a se . urmat de o propoziţie subiectivă: … este considerat ca având un rol important… … е смятан за имащ важна роля… … е смятан като да има важна роля* (un model arhaic) . S-ar prefera construcţia cu predicatul impersonal. Construcţia în discuţie poate apărea şi sub altă formă. adică gerunziul manifestă particularităţile unui atribut de provenienţă verbală. asemănător gerunziului atributiv din grupul nominal. gerunziul.. putem conchide că traducerea în limba bulgară a construcţiei arată câteva particularităţi. че е “мозъкът” на атентатите…/… смятаният за “мозъка” на атентатите… Concluzii: Construcţia ca + gerunziu în poziţia de predicativ suplimentar apare ca un grup bine sudat. че има важна роля. 2) … este considerat ca fiind/ având …= …este considerat că este/are … …смятан е. se traduce prin forma participiului prezent activ. relativ compact. în care locul gerunziului se ocupă de o altă formă nepersonală . Selecţia prepoziţiei se impune de verbul regent . 3) … este considerat ca fiind/ având …=…(despre el) se consideră că este/are… …(за него) се смята. Această modalitate de traducere însă sună cam greoi şi s-ar folosi în unele cazuri destul de rare. Prin urmare. (за него) се смята.

1999 DRĂGHICESCU.ROMANOSLAVICA XLII 158 lega direct de gerunziu.. I. Braşov. Bucureşti. p. p. nr. VI. ediţia a II-a. GOLOPENŢIA-ERETESCU. Janeta. KUŢAROV. Selecţia modalităţii de traducere a construcţiei în limba bulgară este limitată de particularităţile formelor nepersonale bulgare. PENCEV. Синтаксис. Aula.225-230 DINDELEGAN. 1957. Enunţul. Лексикология. D. nr. chiar şi acceptată de recţiunea regentului. AUT. p.149-164 VASILIU. Olga. 1998 ŞUTEU.29-44 CRAŞOVEANU. Sofia. XIII. „Petr Beron”. p. Bibliografie BOIADJIEV. 1998 CARAGIU-MARIOŢEANU. 1962. 2000. VIII.. în LR. Matilda. Sintaxa transformaţională a limbii române. p. în LR.249-260 EDELSTEIN. 2005 Граматика на съвременния български книжовен език. T.. în SCL. I. Sintaxa grupului verbal. Moduri nepersonale. imposibilă. Морфология. Sofia. Cuvântul. şi de semantica gerunziului însuşi. 1969 . Despre dezambiguizarea gerunziului românesc prin traducere. Editura Academiei Române. nr. Морфология. Editura Academiei Române. Sintaxa gerunziului românesc.. Bucureşti. Bucureşti Gramatica limbii române. Sanda. 1970. care ar impune alegerea uneia dintre variantele transformaţionale în defavoarea celorlalte. I. Словлобразуване.5. Frieda. Consideraţii asupra elementului predicativ suplimentar. Flora. XLIX.. Însemnări pe marginea anumitor construcţii gerunziale. Bucureşti. Gabriela Pană. este. tot aşa. Verbe copulative la mod nepersonal. 2005 Gramatica limbii române. precum şi de respectarea normelor stilistice. Însă înlocuirea prepoziţie ca cu o altă prepoziţie. 1967. Funcţia sintactică a gerunziului din construcţie variază: de la copulă nepredicativă (în cazul verbului a fi) până la echivalentul unei propoziţii relative reduse (în cazul verbelor predicative). (Note sintactice). II. XVI. Cъвременен български език: Фонетика.15-22 TUNSOIU. 2. 1972. E. în AUB.1.2.

Totuşi. aspectul verbal rămâne o provocare. cât şi cu ajutorul perfectivului pripraviť. De asemenea. Categorie lexico-gramaticală. au fost tratate de către lingviştii străini secvenţial sau au fost asociate aproape automat limbii tutelare. limbă care face parte din grupa limbilor slave de apus. în slovacă. ci aderă la perechi aspectuale interdependente din punct de vedere morfologic. de tipul slovacei. unii lingvişti au stabilit că aspectualitatea.ROMANOSLAVICA XLII 159 ASPECTUL VERBAL ÎN PERCEPŢIA LINGVIŞTILOR CEHI ŞI SLOVACI Marilena-Felicia Ţiprigan Începând cu Ferdinand de Saussure şi celebra Şcoală de la Praga. inclusiv verbele care exprimă diferite etape ale acţiunii . unde verbele nu apar ca simple lexeme. De pildă. Aspectul verbal. dincolo de numeroasele cercetări lingvistice pe tărâm slav sau neslav. a pregăti. s-a presupus tacit că nu pot exista diferenţe frapante între limbile slave luate separat. poate fi redată atât cu ajutorul imperfectivului pripravovať. chiar şi pentru cei slavi. lingviştii au acordat tot mai multă atenţie aspectului verbal. cehei. ceea ce a prelungit această întârziere în studierea aspectului verbal slovac din perspectiva altor limbi slave sau a unor limbi genetic diferite. rusa s-a impus ca o limbă reprezentativă în context slav şi. sau ca româna. componentă semantică a verbului în complementaritatea mai cunoscutelor categorii specifice. Deşi categoria aspectului este specifică limbilor slave. timpul şi modul. caracterizează toate verbele slovace. în cazul de faţă. prin urmare. aspectul verbal este caracteristic limbilor slave. pentru majoritatea lingviştilor. cum este româna. aceeaşi noţiune. şi aceasta cu atât mai mult cu cât limbile slave „minoritare” şi relativ tinere. categorie lexico-gramaticală specifică limbilor slave. în sens general. unde se vorbeşte de opoziţia progressive/non-progressive. arată modul în care este percepută acţiunea. se regăseşte şi în limbi ca engleza. alături de cehă şi polonă. unde termenul aspect verbal este preluat ca atare.

iar perfectivul . Koschmieder (E.din perechea aspectuală písaťnapísať nu îşi pierd sensul lexical şi nici nu şi-l neutralizează. de Fr. Un punct de vedere asemănător îl împărtăşeşte Š. 148. slabnúť-oslabnúť ca fiind perechi aspectuale. aşa-zisele „préverbes vides” de tipul na. ci doar caracterul perfectiv al acţiunii. categorie lexicogramaticală . Astfel.în opinia unor specialişti. 19. Odvodzovanie slovies podľa slovesného vidu. šiť-ušiť. strict gramaticală . p. ştiinţa care se ocupă de crearea unor forme gramaticale noi. 3. p. II. 3). nr. de obicei. Horecký.membrul marcat al opoziţiei. Mai târziu.în opinia altora. şi un anumit sens lexical. Pe aceeaşi linie se înscriu şi concluziile lingvistului C. 3. chudnúť-schudnúť. O tvorení slovies predponami. 17) reia această problematică şi prezintă tipul robić (IMPV) . în timp ce un al treilea grup de lingvişti privesc aspectul verbal ca fiind o categorie aflată la graniţa dintre derivare ca procedeu de creare a unor lexeme noi şi paradigmatică. prosiť-poprosiť. p. Termenul de „čisto vidové predpony“ (prefixe strict aspectuale) este utilizat. tom V.zrobić (PV). Un pas important în cercetarea prefixelor verbale îl constituie delimitarea acestora în prefixe gramaticale (čisto vidové predpony)1 şi prefixe lexicale. Zubatý (F. p. K problému čisto vidových predpôn. 145). ci. aşadar. „Slovenská reč”. p. Proba syntezy. 3 Š. pe lângă sensul gramatical. În lingvistica slovacă. Koschmieder. Moscova.ROMANOSLAVICA XLII 160 verbale şi se manifestă. iar prefixele verbale ce însoţesc formele perfective sunt evaluate ca prefixe cu valoare strict gramaticală. în opoziţii aspectuale în care imperfectivul reprezintă membrul nemarcat. Pečiar. Pauliny2 consideră verbele de tipul blednúťzblednúť. 2 E. nr. pentru prima dată. s-au manifestat atitudini contradictorii faţă de interpretarea aspectului verbal. 4 J. . unde prefixul verbal nu modifică decât în mod nesemnificativ sensul verbului. 1. J. Horecký4 însă consideră că aproape toate prefixele verbale poartă cu sine. iar acest rezultat se regăseşte în însuşi sensul lexical al verbului respectiv.M. meškať-zameškať. „Jazykovedný časopis”. Praga. 1968. diktovať-nadiktovať. Rasprawy i materialy Wydziału Towaristwa przyjaciol nauk w Wilnie. pur şi simplu. Nauka o aspektach czasownika połskiego w zarysie. 1950. ČSAV. 1923. creează forme verbale redundante. Pečiar3. în: Dutch Contributions to the 4th International Congress of Slavistics. care este de părere că prefixul verbal are valoare strict gramaticală numai atunci când exprimă rezultatul firesc al acţiunii. „Slovo a tvar”. Studie o českem vidu slovesném. nr. Pauliny. ed. 1958. van Schooneveld (The So-Called „préverbes vides” and Neutralization. 1957. 1934. în opinia căruia prefixul verbal are funcţie strict gramaticală. Wilno. 22. vol. aspectuală numai în cazul acelor verbe prefixate de la care nu se mai pot deriva imperfective secundare şi ale căror prefixe nu exprimă nici un sens lexical şi nici o nuanţă lexico-gramaticală. p. Trávníček. Lingvistul slovac E. în 1934. 216.

nelimitată în timp şi perfective. skočiť (a sări. 7). SAV. care face distincţia între rolul strict gramatical al sufixelor verbale şi dublul rol. a purta. Aspectul verbal în limba croată.: daťdávať). niesť (a duce. 88-93). mai degrabă. 1966. care reprezintă o acţiune fără durată sau mai bine zis o acţiune cu durată minimală. na-: písať-napísať.2. po-: žiadať-požiadať. p.pe tărâmul derivării. o-: červenieť-očervenieť. u-: robiť-urobiť. Krátka gramatika slovenská. p. al prefixelor verbale. ca şi celelalte prefixe. perechile aspectuale în care verbul imperfectiv s-a format prin imperfectivizare cu ajutorul sufixelor sunt interpretate ca fiind forme gramaticale ale unuia şi aceluiaşi lexem (ex. lexeme diferite (ex. în timp ce perechile aspectuale care au apărut prin perfectivizarea (prefixarea) verbului imperfectiv reprezintă. Bucureşti. Astfel. odniesť (a duce. Pauliny1. lingvistul croat este de părere că numai imperfectivizarea are caracter pur aspectual. apar numai în cadrul derivării cu sufixe. Pauliny. în adevăratul sens al cuvântului. zo-: belieť-zbelieť. Silić. a ţine. Odvodzovanie slovies podľa slovesného vidu. p. Silić. în al doilea caz . iar pochváliť (a lăuda.ROMANOSLAVICA XLII 161 Prestigiosul lingvist slovac E. Se menţionează însă faptul că „perechile verbale strict aspectuale. Bratislava. Národné literárne centrum. în timp ce perfectivizarea participă mai ales la formarea modurilor acţiunii verbale. 414-415. ne aflăm pe tărâmul paradigmaticii. 4 Un punct de vedere asemănător. perfectivele fiind derivate de la verbele imperfective cu ajutorul prefixelor s-. a suporta). Bratislava. 2 Morfológia slovenského jazyka.: písať-napísať). 1977. în „Slovo a tvar”. Lingvistul slovac face distincţie între imperfective. îl regăsim şi la J. 3. slabnúťoslabnúť. Mai mult. chudnúť-schudnúť. šiť-ušiť. rodiť sa-narodiť sa. 1950. nr. ci. Bratislava. za-: meškať-zameškať. În primul caz. Morfologia limbii slovace2 recunoaşte următoarele perechi strict aspectuale. verbele de tipul chváliť (a lăuda). a susţine. 402-404. care exprimă o acţiune cu durată. Maslov susţine că „prefixele vide” nu reprezintă „morfeme aspectuale”. exprimă un anumit mod al acţiunii verbale. revine asupra problematicii aspectului verbal pentru a sublinia faptul că această categorie lexicogramaticală este în strânsă legătură cu semantica verbului şi îl defineşte în funcţie de durata acţiunii verbale. . caracterul aspectual neavând decât un rol secundar în ecuaţia verbului (J. deşi mai nuanţat. 1993. 1997. în: Clara Căpăţînă. p. vedieť (a şti) sunt imperfective. a se repezi) sunt perfective. soliť-osoliť.“ În Enciclopedia lingvisticii3. (z-). hynúť-zahynúť. 2006. Pauliny. variť-uvariť. Bratislava. Obzor. lexico-gramatical. nu putem fi de 1 E. ničiť-zničiť. a elogia). a aduce). 114-116 (vezi şi E. teză de doctorat. al lexicologiei4. Ed. 3 Encyklopédia jazykovedy. În aceeaşi linie. p. ďakovať-poďakovať. Totuşi. p.

Čitávam knihu. Bratislava. acesta din urmă dobândind el însuşi un nou sens prin perfectivizare. dokončovať nu poate fi sinonim cu končiť atâta timp cât a fost derivat de la perfectivul dokončiť. (Tot citesc cartea. nu poate fi vorba de două imperfective perfect sinonime. deci unui perfectiv prefixat ajung să-i corespundă două verbe imperfective sinonime (de exemplu. În ambele cazuri rezultă lexeme noi. a apela). 1980. op. închis. se specifică faptul că verbele perfective exprimă un eveniment complex2.cit. iar verbele perfective redau o acţiune în curs de desfăşurare. Maslov. 403.dokončovať).cit. p. (J.ROMANOSLAVICA XLII 162 acord cu această opinie. în funcţie de care acestea se împart în două clase distincte: verbe perfective şi verbe imperfective. cât şi sufixarea reprezintă procedee specifice derivării. nu există o opinie univocă. în: Ella Sekaninová. ci şi sensuri lexicale noi. verbele slovace se împart în verbe iterative şi neiterative. deoarece atât prefixarea.. tipul končiť . Mai mult. 2 N. în Enciclopedia lingvisticii se afirmă că „situaţia se complică mai ales prin acele exemple în care imperfectivul prefixat este sinonimul perfect al imperfectivului de la care a fost derivat. în general. iar complexitatea acţiunii nu poate fi pusă în legătură cu semantica verbului.S. 19) susţine că nu toate verbele perfective exprimă o acţiune privită în complexitatea sa. în exemplul menţionat mai sus. (Citesc o carte. Prin sufixarea imperfectivelor rezultă nu doar noi forme gramaticale. Imperfectivele iterative slovace exprimă o acţiune care se repetă la anumite intervale de timp şi se formează de la imperfective prin derivarea cu sufixul -va-: volať-volávať (a chema.S. Prin urmare. ne aflăm sigur pe tărâm lexical.” Suntem de părere că. În Enciclopedia lingvisticii1. 567. Avilová (1976. Pe de altă parte.) cf. p. de exemplu: Čítam knihu. deoarece între ele a intervenit derivarea secundară via dokončiť după schema: končiť-dokončiť-dokončovať. Perfectivele iterative exprimă o acţiune rezultativ. 1 Op. p. . česať-česávať (a pieptăna). Majoritatea lingviştilor evocă opoziţia aspectuală ca fiind o trăsătură esenţială specifică verbelor slave. Prin urmare. nu putem accepta că sufixarea ţine de morfologie şi că prefixarea ţine de lexicologie.). prin urmare. p.. 1959. unitar. în Sekaninová. acceptabilă şi satisfăcătoare privind această categorie lexico-gramaticală specifică tuturor limbilor slave. 17.). prosiť-prosievať (a ruga). Sémantická analýza predponového slovesa v ruštine a slovenčine. Veda. În ciuda numeroaselor încercări de definire a aspectului verbal.

în sensul că are loc o singură dată şi se desfăşoară fără sincope. toate celelalte perfective prezintă acţiunea verbală ca fiind singulară: skočím (sar). de exemplu: vyrezávať-povyrezávať (a tăia. Aspectul verbal este frecvent definit în funcţie de caracterul finit sau non-finit al acţiunii verbale. Pauliny opinează că acţiunea verbală poate fi una singulară. Verbele imperfective formează viitorul cu ajutorul auxiliarului byť (ex. Prin urmare. se desfăşoară cu sincope şi se disipă în diferite direcţii. vidieť. a ciopli). J. Pauliny susţine legătura indisolubilă între semele verbului şi aspectul verbal. . a aduce). SNP.) Bratia si povyrezávali do dubu mená svojich mileniek. Cu excepţia verbelor perfective ce exprimă acţiuni fragmentare.şi vy-. J. vyskočím (sar afară. ca în exemplul: Idem do školy (Mă duc la şcoală) sau. ísť. dimpotrivă. odnášať-poodnášať (a duce. ale căror perechi imperfective (nosiť. Pauliny. ataşate imperfectivelor deja prefixate. Brat povyrezával do dubu všelijaké figúrky. însă cu ajutorul prefixelor po. sedieť. behať. honiť. bežať. 2. tinzând spre o unică direcţie. mă arunc). etc. lietať. fie o acţiune care are loc de mai multe ori. letieť. hnať. acţiunea are loc de mai multe ori. vídať. Ružička. acesta din urmă derivând din chiar structura semantică. (Fraţii şi-au cioplit în stejar numele iubitelor lor. Štolc. chodiť. excepţie făcând doar verbele: niesť. Spre deosebire de perfective. slýchať) exprimă doar acţiuni repetate. 1964. (Fratele a cioplit în stejar tot felul de figurine. voziť. În schimb. modul de formare a viitorului fiind criteriu de probare a aspectului verbal. oblievať-vyoblievať (a emaila). În gramaticile slovace ale anilor ’601 nu se făcea o distincţie clară între aspectul verbal şi modul acţiunii verbale. a verbului.ROMANOSLAVICA XLII 163 fragmentată în sensul că o persoană realizează aceeaşi acţiune de mai multe ori sau mai multe persoane realizează o acţiune o singură dată ca în exemplele: 1. Bratislava. slyšať. budem 1 E. viezť. imperfectivele pot exprima fie o acţiune singulară. Slovenská gramatika. intrinsecă. iterativele şi verbele care exprimă acţiuni fragmentare se înscriu toate în categoria verbelor ce reprezintă acţiuni desfăşurate de mai multe ori.) Perfectivele iterative se formează tot prin derivare. ca în exemplul: Chodím do školy (Merg la şcoală). sedať.

Se menţionează doar că verbele prefixate exprimă. perceput ca fiind unitar. Vydavateľstvo Slovenskej Akadémie Vied. perfectiv. 1966. final. Aspectul verbal arată că acţiunea exprimată de verb se percepe ca fiind în plină desfăşurare.ROMANOSLAVICA XLII 164 pracovať = voi lucra). şi modul acţiunii verbale. 2 L. Dvonč. Vydavateľstvo Slovenskej Akadémie Vied. şi „o acţiune determinată într-un anumit fel”. În cele din urmă. zachvieť sa (a-l trece un frison). Prin urmare. închis (aspectul perfectiv). reprezintă diferite aspecte ale desfăşurării evolutive a acţiunii. dopísať = a termina de scris). odniesť = a duce). L. Pe de altă parte. 409-428. autorii Gramaticii slovace susţin că verbele pot exprima o acţiune irepetabilă (semelfactivă) sau iterativă (multiplicativă sau frecventativă) şi orice verb poate fi perfectiv sau imperfectiv. autorii acestei gramatici creionează doar anumite nuanţe semantice mai ales în cazul verbelor prefixate. fie analitic. cu caracterul momentan al acţiunii. Verbele imperfective sunt cele care se pot combina cu verbele modale. Dvonč şi col. limitat. Autorii Morfologiei limbii slovace2 propun o altă concepţie. Aceştia disting între aspectul verbal. cu ajutorul prefixului po-: pôjdem (voi merge). excepţie făcând doar unele verbe de mişcare1. 1984. usmiať sa = a zâmbi).. incoativ. a telefona mereu. pobežím (voi alerga). în cazul cărora viitorul se formează fie sintetic. de exemplu: vrhnúť (a arunca). în Slovenská gramatika. Morfológia slovenského jazyka. 1 . în afara aspectului verbal. prosievať = a se tot ruga). ca şi caracterul rezultativ. drept categorie independentă. a desfăşura. în progres. b) începutul şi sfârşitul acţiunii (roztočiť = a învârti. Modul acţiunii verbale nu apare. Dynamika slovenskej morfológie. Bratislava. deschisă (aspectul imperfectiv) sau ca un fapt global. Mai mult. Un alt criteriu al aspectului verbal este capacitatea verbului de a se combina cu alte verbe ce exprimă diferite faze ale acţiunii. Caracterul momentan al acţiunii. categorie strict lexicală. p. autorii iau în considerare existenţa unui grup de verbe iterative (volávať = a chema mereu. în timp ce verbele perfective exclud această posibilitate. la care se adaugă infinitivul verbului imperfectiv. 104. Această determinare se referă la: a) direcţia şi locul acţiunii (priniesť = a aduce. cu ajutorul prezentului verbului a fi. viitorul verbelor perfective se identifică întotdeauna cu formele simple de prezent. Bratislava. categorie lexico-gramaticală. p. Aspectul perfectiv însă nu se poate identifica cu durata minimală a acţiunii. c) gradul de intensitate a acţiunii (narobiť sa = a se epuiza muncind.

J. că unele morfeme au. considerat a fi categorie transformaţională. 1983. Cu alte cuvinte. 1978. un rol lexical şi unul gramatical în acelaşi timp. alături de aspectul verbal şi de intenţie. definit în raport cu cele trei caracteristici: durata. Vorbeşte doar de aspectul verbal. ataşându-i caracteristici gramaticale ce decurg din însăşi specificitatea aspectului verbal. modul acţiunii verbale nu este decât o derivare. lingvistul hibridizează criteriul semantic de diferenţiere a modurilor acţiunii verbale. Horecký: reţine aspectul verbal ca un corolar al modului acţiunii verbale. Mistrík. dar. La rândul 1 2 J. p. J. Spre deosebire de aspectul verbal. dar îl consideră pe acesta din urmă drept tot o categorie lexico-gramaticală distinctă. Cunoscutul lingvist slovac Ján Mistrík2 nici măcar nu pomeneşte. aceasta este contradicţia lui J. . cu determinare precisă şi care exprimă o acţiune nerepetată sunt perfective. Horecký. Este vorba de morfemele modificatoare. dar. modul acţiunii verbale trebuie redefinit drept categorie strict semantică. în limba slovacă. skákať (a sări mereu). şi purtătorul unui nou sens gramatical. Desigur. al căror rol este acela de a exprima o modificare lexico-gramaticală a cuvântului respectiv (a unui adjectiv sau verb). de exemplu: kupovať (a cumpăra mereu). paradoxal. SPN. soldată cu modificarea sensului gramatical. Horecký defineşte modul acţiunii verbale drept modificare de ordin semantic a verbului. písať (a scrie mereu). dar. determinarea şi repetabilitatea acţiunii. Altfel spus. Moderná slovenčina. de cele mai multe ori. nu pe cea lexicală. cu determinare incertă şi care exprimă o acţiune repetată sunt imperfective. Ján Horecký a avut în vedere derivarea lexico-gramaticală. în Moderná slovenčina. clasarea sa în cadrul categoriilor lexico-gramaticale. Prin urmare. îl asociază categoriilor lexico-gramaticale ale verbului. în acest caz. nu este nicicum justificată. verbele cu durată nelimitată. skočiť (a sări). de modul acţiunii verbale. în acelaşi timp. de exemplu: kúpiť (a cumpăra). Derivarea este un procedeu lexical şi. Bratislava. p. Lingvistul slovac a pornit de la premisa că noul lexem poate fi.ROMANOSLAVICA XLII 165 Ján Horecký1 vorbeşte de modul acţiunii verbale ca fiind a treia categorie lexico-gramaticală specifică verbului slovac. Astfel. şi a sensului lexical. 131-132. în timp ce verbele cu durată limitată. specific limbilor slave. Základy jazykovedy. Bratislava. SPN. din această perspectivă. 123-124. podpísať (a semna). modul acţiunii verbale presupune o modificare semantică a verbului prefixat sau neprefixat ce stă la baza procesului derivaţional şi nu reclamă un corespondent aspectual pereche.

o categorie gramaticală suplimentară în raport cu deja existenta categorie a aspectului. ci doar o consecinţă. Slovenský vid v češtine. Mistrík are tendinţa de a simplifica vădit tocmai acele elemente de limbă problematice din punct de vedere didactic în detrimentul unui studiu exhaustiv. pobádať (a îndemna). iar. Mistrík prezintă succint verbele a căror formă suplineşte ambele aspecte de tipul: poznať (a cunoaşte). dacă verbul are forma de viitor exprimată cu ajutorul auxiliarului a fi. precum şi în funcţie de forma de viitor a verbului. verbele iterative nu au o formă proprie pentru a li se ataşa. J. dar şi unele verbe al căror prefix nu se mai resimte ca atare în structura morfematică a cuvântului: správať sa (a se purta). Considerăm că cele trei criterii de determinare a aspectului verbal propuse de J.položiť (a pune). Binecunoscut pentru contribuţiile sale în predarea limbii slovace ca limbă străină. Or. Argumentul duratei temporale nu este convingător. Tot în Moderná slovenčina. ČSAV.ROMANOSLAVICA XLII 166 său. cum este verbul byť (a fi). 1962. Într-o Gramatică a limbii slovace contemporane. verbele care au un singur aspect verbal. ponáhľať sa (a se grăbi). precum şi perechile aspectuale supletive. Praga. atunci verbul este perfectiv. 1 2 F. a acestei realităţi lingvistice şi. J. . Prin urmare. Mistrík2 corectează discret definiţia aspectului verbal. imperfectiv. separat. de tipul: brať . SPN. 75-77. pomstiť sa (a se răzbuna). că lingvistul ceh distinge iterativitatea ca un al treilea aspect verbal. verbele modale.povedať (a spune).vziať (a lua). la limită. hovoriť . robiť . 1983. este condiţionat de o intuiţie lingvistică specific slavă. nici relevante. klásť. acesta este considerat ca fiind imperfectiv.spraviť (a face). Mistrík nu sunt nici suficiente. p. ci din perspectiva din care este privită acţiunea exprimată de verb . de ordin gramatical. Ján. deoarce şi verbele perfective sunt caracterizate de o anumită durată. báť sa . Bratislava.ca fiind în curs de desfăşurare sau ca fapt încheiat. Kopečný1 defineşte aspectul verbal ca opoziţie între o acţiune verbală durativă (imperfectivele) şi una momentană (perfectivele). minimală. în plus.zľaknúť sa (a se speria). Kopečný. Mistrík A Grammar of Contemporary Slovak. Aceasta din urmă însă nu constituie un criteriu de definire a aspectului verbal. dacă forma de viitor coincide cu cea de prezent. considerând că acesta nu depinde de durata acţiunii verbale. Interesant este. de asemenea.

ROMANOSLAVICA XLII 167 A. rezultativ al acţiunii. caracterul unitar al acţiunii verbale este strâns legat de delimitarea acesteia în timp). Kopečný3 este de părere că aspectul verbal se defineşte în raport cu momentul încheierii. că se pot regăsi după verbe ce exprimă diferite faze ale acţiunii şi formează viitorul descriptiv cu ajutorul auxiliarului a fi.165-178. nr. dacă se acceptă premisa că imperfectivul este opusul perfectivului şi că imperfectivele exprimă o acţiune de durată în timp ce perfectivele. p. redau o acţiune fără durată. Lingvistul ceh analizează implicaţiile logice ce decurg din definirea aspectului verbal în funcţie de durata acţiunii verbale. Ružička. p. Deşi această definiţie se doreşte a fi exhaustivă. privită ca un tot unitar (pentru R. semantica verbului determină aspectul verbal. Pe de altă parte. susţinem că aspectul verbal nu poate fi definit ca opoziţie binară. cât şi imperfectivele se circumscriu întrun interval de timp ce acoperă durata desfăşurării acţiunii. deoarece lingvistul nu propune o definiţie concretă şi coerentă a imperfectivului pornind de la natura sa intrinsecă. J. Slovesný vid v češtine. Dostál1 este de părere că aspectul verbal nu poate fi definit decât dintr-o perspectivă pragmatică şi exprimă atitudinea vorbitorului faţă de acţiunea verbală. durata se referă strict la acţiunea verbală şi nu la aspectul verbal. ci stări şi abilităţi. 1954. punctual. Studie o vidovém systému v staroslověnštině. asociată verbului şi implicând o durată minimală la limită este prejudiciată. 2 1 . din care ar rezulta. opoziţia imperfectiv-perfectiv ar trebui reconsiderată din această perspectivă. p. În plus. totuşi nu putem fi de acord cu acest compromis logic. Dostál. desăvârşirii acţiunii verbale. O tvorení trpného príčastia. dar nu se identifică cu acesta. atunci însăşi esenţa termenului de „acţiune”. Deşi acoperă şi acele verbe care nu exprimă neapărat acţiuni. 1952/53. Altfel spus. Prin urmare. J. 3 F. în „Slovenská reč”. înglobând o multitudine de criterii cum ar fi: durata. acest criteriu rămâne insuficient şi prea puţin convingător. Kopečný. Ružička2 însă. Bratislava. 11-15. caracterul iterativ. Praga. perfectivele ar exprima o acţiune A. ČSAV. 144. Imperfectivele sunt definite în opoziţie cu perfectivele şi se identifică cu absenţa unei trăsături specifice perfectivelor. că orice trăsătura A a imperfectivului rezonează in negatio cu trăsătura –A specifică perfectivelor şi invers. astfel. admiţând că în cazul aspectului verbal avem de-a face cu o opoziţie binară. adică absenţa caracterului unitar al acţiunii verbale. 1962. Praga. ci afirmă doar că imperfectivele sunt nemarcate din punctul de vedere al desăvârşirii acţiunii. 18. Prin urmare. căci atât perfectivele.

. se impune o abordare complexă. Astfel. c) aspectul verbal (acţiune percepută ca fiind în desfăşurare vs. acţiune percepută global ca fiind unitară). activităţi). ce corespund unor sisteme lingvistice genetic diferite. termen de comparaţie şi liant între două tipuri de logică lingvistică esenţial diferite. este necesar ca. Dostál. în predarea aspectului verbal vorbitorilor de limbă română. instrument auxiliar în determinarea modurilor acţiunii verbale. mai degrabă. să se delimiteze clar aceste trei noţiuni: a) acţiune (stări. atunci când se compară limbile romanice cu cele slave. 1 A. ci. Suntem de părere că. b) modul acţiunii verbale (etapizarea). a unui rezultat implicit exprimat de însăşi semantica verbului.ROMANOSLAVICA XLII 168 punctuală. în care premisele teoretice pot servi ca simplu punct de sprijin. idee infirmată însă de verbele ce redau o acţiune nemomentană de tipul narezať (a tăia). Studie o vidovém systému v staroslověnštině. p. ceea ce ar însemna că toate perfectivele ale căror seme nu fac referire la atingerea unui rezultat nu pot fi considerate ca atare1. caracterul rezultativ al acţiunii verbale nu poate fi considerat criteriu de definire a aspectului verbal. aceasta se datorează şi faptului că limbile romanice ca limbi analitice nu dispun de aceleaşi modalităţi de formare a aspectului perfectiv si imperfectiv ca slovaca sau alte limbi slave. Din punct de vedere gramatical şi lexicografic. în tradiţia lingvistică a limbilor romanice. unii lingvişti opinează că perfectivele tind spre atingerea unui obiectiv. procese. Din punct de vedere didactic. Într-o anumită măsură. 1954. 14. perceperea aspectului verbal este diferită de cea din lingvistica slavă. Praga. În consecinţă. Aspectul verbal este caracterizat şi în funcţie de caracterul rezultativ al acţiunii verbale.

Am ales să ne ocupăm aici de prima categorie de nume mai puţin studiată de cercetători poate şi datorită faptului că este cel mai slab reprezentată comparativ cu celelalte trei. Totuşi multe dintre numele de botez româneşti laice. 4. Ursu. Scopul nostru este de a clasifica în categorii lexico-semantice numele excerptate pentru articolul de faţă. cea a . 2. mai ales cele masculine. nu au ieşit complet din uz. devenind nume de familie: Albu.ROMANOSLAVICA XLII 169 NUME FEMININE DE ORIGINE LAICĂ ÎN ANTROPONIMIA ROMÂNEASCĂ Anca Bercaru Antroponimia feminină românească poate fi împărţită din punctul de vedere al originii în patru mari clase: 1. Bucur. Nume biblice şi calendaristice. 3. ci şi-au schimbat doar funcţia. Şerban. Folosirea în prezent a unor nume feminine ce au la bază cuvinte comune ale vocabularului român (Brânduşa. Antroponimele care nu au întrunit acest criteriu au fost încadrate într-o singură categorie. categorii pe care le considerăm reprezentative pentru antroponimia feminină tradiţioanală românească. Probabil că în trecut aceste nume au fost mult mai numeroase. Lăcrămioara. În această categorie intră numele feminine vechi atestate în documente şi nume ce au început să fie folosite în epoca modernă. Nume moderne. Nume tradiţionale (laice). Aici intră numele ce provin din apelative al căror înţeles poate motiva folosirea lor ca nume de persoană. Lupul. însă treptat au fost eliminate şi înlocuite cu nume creştine şi slave. Pentru fiecare categorie am selectat cel puţin patru antroponime. Luminiţa) reprezintă o tendinţă de laicizare şi modernizare a onomasticii feminine româneşti. Nume de origine slavă laică.

Ungura. 222). -easa/-easă) constituind obiectul unei cercetări separate. creat de la numele propriu Moldova sau variantă a subst.. Includem aici doar numele feminine provenite din apelative care îndeplinesc funcţia de nume de botez şi supranumele provenite prin conversiune din apelative sau prin moţiune cu sufixul -a de la nume masculine formate la rândul lor prin procedeul de conversiune antroponimică. Scheauca (DIR A III 31. Ţigana. ţigană. ungură (Reguş. C. Reguş. 123). Românca (DOR 63). com. armeancă (DERS 7).. C. Olta (DRH A III 87). Sârba (DOR 371). În anul 1600 este atestată şi forma masculină Şcheaul < n. Chighiceana. creat de la numele topic Olt (Paşca 292. Sârbca (DIR A I 331) au la bază etnonimul sârb. sprn. DERS 215). Reguş. 86).ROMANOSLAVICA XLII 170 apelativelor diverse. Reguş. moldoveancă. com. com. Mărturii despre motivaţiile semantice care au dus la procedeul de conversiune din apelative în antroponime sunt foarte puţine. format prin conversiune de la etnicul româncă. A. sprn. (DIR A III 7) < top. Reguş. . şcheau (DERS 228). devenit nume de persoană. DRH A II 262. Ţiganca (DIR A III 12). Menţionăm că numele feminine prezentate pot fi creaţii moţionale de la corespondentele masculine sau proveni direct din apelative. a) Nume care arată originea unei persoane Au la bază mai ales nume comune etnice: Armeanca (DRH A III 118. (DIR B V 374) < n. com.. Greaca (Costăchescu II 30. atestat în documentele moldoveneşti în forma Chigheci (Reguş. Apelativul sârb apare pentru prima dată atestat în documente în formula antroponimică Stancio Sârbul (DLRV 154. C. Moldovana (DIR A IV 173). Tigheci. Prenumele ce constituie acest fond antroponimic au la bază nume comune sau toponime din lexicul românesc. greacă (DLRV 106). Ţigana (DRH B V 241) < n. ţigancă sau prin derivare de la n. supranumele – antroponime care prezintă sufixe specifice (-oaie/oane. DIR B IV 97) < subst. format fie prin conversiune de la n. pers. Şcheauca (DIR A III 193). A. 196). DRH B III 353) < subst. A.

176). Rusko. Rusa şi nu la numele etnic de I. Reguş.. C. cf. DRH B V 266) < n. altele create pe teritoriu românesc. n. 24). Brănda (DIR A IV 177) < n. sufix care a devenit destul de productiv şi pe teritoriul nostru. Brânda (DIR A I 542). 4 Vezi şi explicaţiile date la Pătruţ. La sârbi şi croaţi numele Koman apare din secolul al XIII-lea. 2 În opinia lui Christian Ionescu. Comcea.f. n. b) Nume care provin de la nume de plante şi termeni care indică părţi ale arborilor Este categoria numelor laice cel mai bine reprezentată: Brânduşa (PMB 73. 22-23. Sasa cu suf. Etimologia este acceptată şi de lingviştii Aspazia şi Corneliu Reguş care includ doar forma feminină Rusca < n. 2 Femininul Rusa a fost raportat la bg. dar este posibilă derivarea lui în româneşte de la Sas. Душа.b. Reguş. La acest nume au fost raportate şi formele Duşa (DRH B II 347. iar mai târziu a fost apropiat de tema antroponimică Com. com. Русkо. Nu l-am găsit atestat în formele Sasko. 188. 87). Русka < Русa (Ilcev. srb. Reguş C.. Duša. Studii.. Nu putem exclude nici posibilitatea ca acest nume să fie în unele cazuri o creaţie românească de la apelativul floare. Numele apare inclus printre numele laice şi la Reguş. n. Rus. 3 Numele Sas. C. 218).f.ROMANOSLAVICA XLII 171 În această categorie mai pot intra şi numele Comana (DRH B II 134. Menţionăm că ele există însă şi în limbile slave de sud. Pătruţ. atunci când nu sunt porecle au fost raportate la formele care există şi în limbile slave şi nu la numele etnic (Pătruţ. DRH B V 49). forma Floare poate continua direct forma latină Flora. brânduşă. Este raportat de lingviştii Aspazia şi Corneliu Reguş la numele etnic (Reguş.din Coma. Rusca2 (DRH A II 381) şi Sasca3 (DRH A III 170. Numele a dat naştere la multe derivate. Nume. Sasa. -c-a. rusca ’ucraineancă’ printre numele laice (Reguş. Coman1. Duška (Grković RLIS 247) şi ar fi putut intra şi pe această cale4.b.. Ruska < Rusa (Grković RLIS 174. 301) şi bg. Este posibil ca numele să fie intrate pe această cale sau create în româneşte cu sufixul -ca detaşat din nume de acest tip. Nume cu etimologie discutabilă care a fost pus în legătură cu numele cumanilor (Paşca 34). A. Intrate în onomastica creştină Flora şi Florus devin nume calendaristice şi se răspândesc mai ales în apusul Europei (Ionescu. Nume.b. DRH B V 102) cu hip. DIR A II 83. A. Русо. 433). Este de notat totuşi faptul că forma există şi în limbile slave de sud. Duşă (PMB 70) şi Duşca (PMB 69. scr. cf. 1 . com. Saska în sârbă şi bulgară. unele împrumutate. n. DRH A III 267. Comşa. DRH A III 50). n. DRH A II 100). bg.f..b. A. iar în documentele noastre Coman este atestat de la 1400 (Ionescu 105). 87. Душka (Ilčev 189). srb. n.

Гинда < Гинa < Aнгелина (Reguş. 157). Garofiţa (Paşca 241. creat prin conversiune de la diminutivul frăguţa. Vişina (DOR 406) < subst. Crizantema (Ionescu 114). Zambila (DOR 413) < subst. C.ROMANOSLAVICA XLII 172 Crenguţa (Graur 53) < dim. vişin. micşunică. creat de la numele de plantă lăcrămioară. Lingviştii Aspazia şi Corneliu Reguş sunt de părere că numele Ghinda este un hipocoristic din Ghenadia. vişină. menţionând şi pe bg. cf. pansea sau prin conversiune de la dim. panseluţă. Reguş.. Viorica (Ionescu 114) poate fi derivat de la n. creat de la subst. Cetină (DRH B IX 464). apare într-un document moldovenesc din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Ionescu 184) < subst. Calomfira (DOR 228) < n. coprină ’narcisă’. DRH A III 325) < subst. Lăcrămioara (Ionescu 77). floare. crenguţă sau de la n. pers. Vioara (DOR 406). Ghinda1 (DRH A II 403. Floarea (Graur 53) < subst. Creangă. şi bg. viorică prin conversiune. fragă. Panseluţa (Ionescu 114) < subst. cireşică prin conversiune. A. sau direct de la dim. creat de la numele de plantă calomfir. frag. În documentele moldoveneşti este înregistrat la 1452 şi Toma Ghindă (Costăchescu II 287). 114). Frăga (DIR B IV 361). Fraga (DOR 276) formate de la subst. Coprina. cetină (DERS 39). Probabil că părinţii care aleg acest nume astăzi îl privesc ca pe un simbol al prospeţimii şi continuităţii (Ionescu.b. Micşunica (Ionescu 114). Calomfir.b. sprn. Cireşica (Paşca 207) < subst.. cireş. (Paşca 215) < subst. vioară ’toporaş’.f.b. zambilă. ghindă (DLRV 104). Floare2 (DIR A II 79. garofiţă. Vioară sau format direct de la subst. Cetina (DOR 235) < n. 1 . creat de la subst. Nu excludem posibilitea ca numele în discuţie să fie un derivat antroponimic de la n. Frăguţa (DOR 276). Koприна (Ilcev 268). derivat de la numele de plantă micşunea sau creat prin conversiune de la dim. DRH B III 61). cireaşă. creat de la numele de plantă crizantemă. Cireaşa (Graur 53). garoafă sau prin conversiune de la dim.

DRH A III 26. C. Fetiţa (DIR A I 48. Mierlă (DRH A III 228). mierlă (DERS 142). Reguş. DERS 79). Urs. DERS 129).b. Mămşoara (DOR 315). DRH B V 365) < n. urs (DERS 249. Featiţă (PMB 66) < subst. Păunul < subst. Matuşiţa. Mierla (DRH A III 437) < subst. Fetea (DIR A I 353). Lup < subst. Furnica. C. Ursul < subst. 152). curcă. com. DRH B VI 268) < n. A.. DRH B VI 47ţigancă) < subst. d) Nume care indică relaţia familială Feciora (DRH B III 30) < subst. DERS 172). . Feata (DOR 272) < subst. Fetia (DIR A I 353.f. soră (DERS 217). fiică.b. lelea. A. 169). create pe baza apelativului mamă. C. surată sau derivat de la n. Reguş. PB 422). 509). Lupa (DIR A II 224. II 480 .b. DRH B II 294. 170.ROMANOSLAVICA XLII 173 c) Nume care provin de la nume de animale Curca (DIR B III 246.sora lui Ştefan cel Mare. Fiica (DIR A I 528) < subst. matuşiţă (Reguş. fecioară (Reguş. Lelea (DIR A III 7) < subst. Surata (DIR A I 541). fecioriţă (DERS 79) sau derivat de la Feciora. sprn. A. DRH A I 163) < n. fetiţă (DLRV 100. DLRV 171). Sora. Reguş. Soră (PMB 50) < subst. DIR A I 131. 451). lup (DLRV 118. DIR A III 113-ţigancă.. păun (DLRV 136. (DIR A III 321-ţigancă) < subst. Mămuşoara. fată (Reguş. format prin conversiune de la subst. (Costăchescu I 350. Păuna (DIR B V 437. 152). furnică. Fecioriţa (DIR A III 29). Sora (Costăchescu I 432. Ursa (DRH B II 273) < n. sprn. creat prin conversiune de la dim.

A. C. creat prin conversiune de la adj. Albul (DERS 2) sau format prin conversiune de la adj. Creţul (atestat ca nume individual în DLRV 92).. 83). DIR A I 343. poreclă „Salomia ce-i este porecla ei Drăguţa” (DIR A II 12) < adj. creat prin conversiune de la adj. DIR A I 441) < adj.b. DIR B IV 353). Creaţie moţională < n. 4.. DRH A III 15. DIR B IV 321) < adj. Creaţa (DIR A III 326. Drăguţa.ROMANOSLAVICA XLII 174 Includem în această subgrupă şi numele feminin Cucoana (DIR A III 26). Craiova. 117-118. p. sau dimpotrivă. Colţata. albă. bătrână. (Paşca 213). Costăchescu II 323. Buna este soră cu Dobrină (Reguş. cocoană ’copilă mică. DRH B II 347. Bătrâna. colţată. în SCO.b. provenit din poreclă (DIR A II 132-ţigancă) < cioampă (Reguş. sprn. Ciompa. Alba1 pot fi la origine porecle atribuite persoanelor cu tenul sau părul de culoare foarte deschisă. Reguş C. Elena Silvestru-Şodolescu citează un număr de 117 nume de familie în Rolul semantic al apelativelor în formarea numelor proprii. Buzata. lingviştii Aspazia şi Corneliu Reguş leagă antroponimele formate la noi pe baza apelativului bun de numele de origine slavă Dobra. 1999. cucoană. Din punct de vedere semantic Albul. Buna (PMB 68. creat de la subst. Spre deosebire de numele feminin Drăguţa care este atribuit la naştere şi poate fi raportat şi la numele de origine slavă Draga. A. Din perspectivă semantică. A. bun(ă) (DLRV 80. Alb. 139). 84). drăguţă. Reguş. fecioriţă’ (Reguş. date ironic persoanelor cu părul sau tenul închise la culoare (Ionescu 20-21). Tema antroponimică Alb.. sprn. provenit din poreclă (DIR A II 132-ţigancă) < subst. C. creaţă (DERS 57). buzată.provenită din apelativul alb a rămas destul de prezentă în antroponimia noastră prin numele de familie. e) Nume ce indică trăsături fizice şi de caracter Alba (PMB 68. sprn. Dobre frecvente în actele noastre istorice şi care apar împreună în sisteme familiale: Dobra este fiica lui Bunea. DERS 27). Poate fi format direct de la apelativ sau de la n. (Paşca 194). sprn. Reguş. 1 .

Muşata2 (DRH B I 5. Reguş. frumoasă.b. -at. Constantinescu. murgă. Tudora (DIR A II 42) < dim.b. Mica1 (DRH A III 170.ROMANOSLAVICA XLII 175 supranumele Drăguţa este o creaţie românească formată pe baza cuvântului comun existent în limba română. DERS 150). Mitutca (DIR A IV 280) < mitutea (Reguş A. C. neagră (DERS 153-154). în opinia lui N. leneşă. căprui (despre ochi)’ care este prezent şi în antroponimul masculin (Ivan) Mieriul (DERS 142). DRH B II 353). Regus. Mănunta < mănuntă. Ionescu 268). Pătruţ (Onomastică 12-13) reconsideră această etimologie şi analizează numele masculin Muşat din tema Muş.. Negra sau derivat de la adj. mieriu ’blond. f) Nume care arată diferite credinţe populare Bucura (Ionescu 78). adj.b. mic (DLRV 122. bucuros. Micuţa poate fi derivat de la Mica sau format prin conversiune de la dim. Forma masculină Bucur şi femininul Bucura sunt puse de Numele poate fi interpretat şi ca un hipocoristic din Marica < Maria (Reguş. 172).. sau este formă moţională de la n.. Negrită (PMB 66) < n. C. 292. 1 . Muşat care are la bază adjectivul muşat ’frumos’ (Graur 10. Numele masculine Negritul. DRH B I 483) < adj. Bucuriia (DIR A III 12) fac parte din familia numelor care sunt puse în legătură cu vb. variantă pentru măruntă (Reguş A. Leaneşa (DIR A II 224-ţigancă) < adj. C. Urâtul şi femininul Urâta.. Mierioara. 2 I. micuţ(ă) (DERS 142). Reguş. DRH A I 375. mierioară < adj. A. a (se) bucura. Murg. muşată.a numelui Muşa cu suf. Numele masculin Mitutelul apare ca prenume şi supranume în documentele istorice (DERS 143). aveau darul de a-i proteja pe cei numiţi astfel de lucruri rele (DOR LII). subst. sau prin conversiune de la adj. DERS 141). Costăchescu I 14) < n. Frumoasa (DIR A II 220-ţigancă) < adj. 216). Negrita (Costăchescu I 506. Murgă (DOR 329) poate fi creat prin conversiune de la adj. A. bucurie. Murgu (DERS 149).

DERS 124). toate raportate la formele româneşti: Оприka (rom. numele exprima dorinţa ca născutul să fie ultimul copil. în SCO. Oprişe) (Ilcev 368). 2001. 6. a opri (DOR 338-339). Oprică). Lepădat (DRH B II 174).A.în limbile slave. N. Опрьо. Forma Bucura (mai rară astăzi) este o creaţie moţională de la masc. Aceeaşi etimologie este acceptată şi de Ilcev (p. urâtă (DLRV 170). Oprină). lumină. Răspândirea numelui are la bază sensurile figurate ’fericire. DRH A III 121). Are la bază credinţa populară că acei copii care primeau acest nume erau feriţi de moarte (DOR 309). Opra împrumut din română şi îl încadrează tot în categoria numelor care aveau menirea de a împiedica venirea pe lume a altor copii. este format prin conversiune de la dim. În trecut. Constantinescu în categoria numelor de exorcism (DOR 401). Bucur.b. Opriţa). Neştiuta (DOR 335-ţigancă) < adj. creaţie recentă în antroponimia românească. Urâta (Costăchescu II 17.şi Stan. DRH A III 116) < adj. Luminiţa (Ionescu 257). p.A. 103. copilul născut fiind drag ’ca lumina ochilor’ pentru părinţi (Ionescu 257). Face parte din aceeaşi categorie din punctul de vedere al motivaţiei semantice ca şi Lepădata. Este înrudit semantic cu numele care au la bază temele Stoj. Оприца (rom. creat de la part. Urita (PMB 80.ROMANOSLAVICA XLII 176 specialişti în relaţie cu adjectivul dispărut bucur. Опринa (rom. Опро.b. Оприша (rom. 145-157. luminiţă < subst. Milica Grković (RLIS 151) consideră numele masc. pasiv al verbului a lepăda (DLRV 115. 1 . viaţă’ ale cuvântului lumină. Constantinescu îl analizează din vb. Este inclus de N. neştiut. Lăpădat (DRH B I 232). Motivul ce a dus în trecut la alegerea acestor nume poate avea la bază bucuria părinţilor la naşterea copilului aşteptat (Ionescu 78). Poate fi şi o creaţie moţională de la n. 368) pentru n. Craiova. Oprea1 (DIR B IV 285). Limba bulgară conţine o serie de derivate ale numelui. Comparaţia între numele Oprea şi numele asemănătoare din limbile slave a fost realizată de Viorica Goicu în Originea şi semnificaţia numelui Oprea. Lepădata (DOR 309).

cărbune. fântână. Singurul criteriu. DIR B III 258).b. C. creat de la subst. Fântână (DOR 275-ţigancă) < subst. 65). 150-ţigancă) < subst. Cărbuna (DOR 233) < n. 436. care nu prezintă forma feminină Barbara. Căzaca. creat de la numele sărbătorii Crăciun. Nume considerat de origine laică românească şi raportat la apelativul barbă (DERS 12). subliniază autorul. bg. Reguş. Грозав (atestat în secolele al XIV-lea – al XV-lea. cf. Conform criteriului etimologiei directe. Barbă-geamănă citate de autor sunt porecle româneşti create de la n. 2 Numele există şi în limbile sârbă şi bulgară. Astfel o poreclă Barbă moştenită sau căpătată în viaţă este un lucru normal. Дoйнo < Радойно (Ilcev 177). Grozava (DIR A II 5.b. A. Chiajna (DRH A II 245. Barbă-n deal. Crăciun. barbă (Ionescu. numită şi Măria-Căzaca.ROMANOSLAVICA XLII g) Nume ce trimit la apelative diverse 177 Barba1 (DIR B IV 309) < n. Christian Ionescu raportează numele masculin Barbu şi femininul Barba la cognomenul latin Bárbarus. format pe baza apelativului cazac.b. com. numele a fost creat în limba română de la apelativul de origine slavă cneaz. 1 . DRH B XXII 259). Cneaghina (DOR 236) au la bază titulatura exprimată prin numele comun. Cheajna (DRH B XXI 358. doină.A. Cărbune. Дoйнa < n. Creaţia lirică specifică poporului românesc a dus la răspândirea acestui nume feminin. Numele arată alături de multe alte nume laice modernizarea sistemului nostru antroponimic începută în secolul al XIX-lea. Dojna < Doja < Dobroslava (Grković RLIS 244). DRH B IX 294). Barbul.b. (cneaghina lui Trifan. DRH B IV 280) < n. DRH B XXII 645-ţigancă) < n. şi bg. prin care se poate face separarea între antroponimele provenite din tema Barb. devenită nume de persoană. Zaimov 99). În acest caz Barbă. Ionescu 134) < subst. Cneajna (Costăchescu I 435 – fiica lui Alexandru cel Bun. Constantinescu în DOR 232). Doina2 (Paşca 225. Grozav < adj. dar este suplinită de izvoarele greceşti ce cunosc femininul Βαρβάρα. Crăciuna (PMB 64. Dzăna (Reguş.b. zână. dar cu o altă etimologie: srb.şi cele formate pe baza apelativului barbă este distincţia valorii de nume de botez sau de poreclă (nu totdeauna posibilă) pentru fiecare caz în parte. grozav (DERS 99). în timp ce un nume de botez Barbă pare nefiresc. nume atestat în documentele moldoveneşti din secolul al XVII-lea de N.. sprn.

Este atestat şi în limbile slave. Numele din această categorie însumează un total de 90 de antroponime. sau adj. podoabă. DOR 367ţigancă) < adj. Medeleana (DOR 320).b. Nu este exclus să fie o formă moţională de la n. nume creat prin conversiune antroponimică de la subst. Moşa (DOR 327) < n. Sânziana.b. DERS 128). Aici intră şi Sântioana < n. Vesela. Reguş C. Sâmziana. Paşti. bg. preoteasă. veselă. cf.b. A. create pe baza cuvântului sânziene (ce continuă la noi lat. Ciompa. soare din tema căruia s-a format şi antroponimele Sorin. 86) < subst. DERS 229). dar existenţa apelativului în limba română a favorizat crearea acestui nume la noi. Colţata) şi o poreclă (Drăguţa). Vesel (DOR 405). Soara (DOR 372) < n. Moş < subst. 162). Sântion (< Sanctus Ioannes. Medeleanul (DLRV 121). lună (DLRV 117. C. Pentru obţinerea acestui număr am luat în calcul o singură formă în cazul numelor care fac parte din aceeaşi familie lexicală (Feciora – Fecioriţa. sprn.b. Robul (DERS 202) sau prin conversiune de la subst. iar în a doua patru (Bătrâna. Sorina. nr. Soare (DERS 217).ROMANOSLAVICA XLII 178 Joia (DIR A I 608) < subst. Buzata. A Constantinescu în pomelnicul Mitropoliei Târgovişte din 1967. Mica – Micuţa). Luna (DRH A II 217) < subst. Dacă ţinem cont de faptul că nu toate . moş (DERS 146). medelean. Săraca. Păştina (DOR 129) < n. creat prin conversiune de la subst. dintre care unul cu funcţie de supranume în prima grupă (Coprina). Vesela (atestat de N. şerb (vezi şi formele Şărba.. srb. Paşti. Preoteasa (DIR A II 228). creat prin conversiune de la subst. Şerb. urmată de grupele antroponimelor ce au la bază entităţi din regnul vegetal şi care indică trăsături fizice şi caracteriale cu un număr de 17 antroponime. Roaba (DOR 361) < n.b. Весела (Ilcev 108). Sanctus Dies Iohannis. Ionescu 127). Şărb (Reguş. frecvente în peroada modernă. DOR 82). roabă.b. 210.b. provenit din poreclă (DIR A IV 173. cu valoare adverbială joia (Reguş A. sărac. DOR 405) < adj. sau derivat antroponimic de la n. Şarba (DRH B XI 62) este o creaţie moţională de la n. Cea mai bogată categorie este cea a numelor ce trimit la apelative diverse (22). Şerban. Podoaba (DOR 351). Paştea.b. creat de la numele sărbătorii Sf. format de la subst. Sâmzeana.

IV. I (1501-1550). IV (15711580). III. Vol. vol. Dicţionar onomastic românesc. Cihodaru. Veacul XVI. Editura Academiei. Documenta Romaniae Historica. X – începutul sec. II (14491486) întocmit de L. II. IV (1591-1600). putem afirma că din inventarul prezentat de noi cea mai bogată categorie. vol. VI (15911600). Vol. Bolocan. IV. 1931-1932. în afară de cea a antroponimelor ce trimit la apelative diverse. XVI). II (1551-1570). DIR A. G. Bucureşti. II DERS Mihai Costăchescu. III. Cihodaru. Vol. II (15261570). Dicţionar al limbii române vechi (sfârşitul sec. vol. V. Bucureşti. N. Agache. Dicţionarul elementelor româneşti din documentele slavo. Bucureşti. 1974. 1981. Documenta Romaniae Historica B. Abrevieri bibliografice Costăchescu I. Caproşu şi N. A. V (1581-1590). Ciocan.române (1347-1600). Şimanschi în colaborare cu Georgeta Ignat şi D.A. Editura Enciclopedică Română. A. Documente privind istoria României B. Caproşu şi L. vol. Editura Academiei. Veacul XVI. vol. 1980. 1976. I-II. Bucureşti. 1975. Editura Academiei. vol. Documente privind istoria României. vol. Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare. Bucureşti. I. redactor responsabil Gh. 1951-1954. 1963. III (1571-1590).Ţara Românească. Moldova. . este cea a numelor care provin de la nume de plante şi termeni care indică părţi ale arborilor. Constantinescu. IV DIR B II. Vol. V. I (1384-1448) întocmit de C. Bucureşti.ROMANOSLAVICA XLII 179 supranumele au supravieţuit purtătorilor. VI. I. Iaşi. Mihăilă. III (1487-1504) întocmit de C. VI DLRV DOR DRH A I. I. III DRH B I. vol. II. Moldova. Şimanschi. III. II. III (1551-1570). 1951-1954. vol. Ţara Românească.

Nume de femei în vechi acte istorice (sec. Rečnik ličnih imena kod Srba. 1983. XXII 180 Vol. XXII (1628-1629) întocmit de Damaschin Mioc.P. Studii PB PMB Reguş. Vol. Milica Grković. 1980. Editura Academiei. Ioan Pătruţ. Vol. 1966. Sofia. Panaitescu şi Damaschin Mihoc. C. 1977. 1967. Belgrad. Reguş. 1936. 411-454. Elena Linţa. Bucureşti. XIV-XVI). Corneliu Reguş. VI (1566-1570) îngrijit de Ştefan Ştefănescu şi Olimpia Diaconescu. Vol. Bucureşti. Pomelnicul mânăstirei Bistriţa. Vol. XI (1593-1600) întocmit de Damaschin Mioc şi Ştefan Ştefănescu. Vol. 1975. Onomastică românească. Editura Animar. 1965. 2001. publicat de Damian P. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. XXI (16261627) întocmit de Damaschin Mioc. 1941. Grković RLIS Ionescu Ilcev Paşca Pătruţ. 1999. Vol. Christian Ionescu. Vol. XIV. Cluj. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Pomelnicul de la Bisericani. A. Bucureşti.1969. Nume de persoane şi nume de animale în Ţara Oltului. 1981.. Aspazia Reguş. 1975. Editura Mustang. 1985. III (1526-1533) întocmit în cadrul seminarului de paleografie slavă. XXI. Pătruţ în Studii de limbă română şi slavistică. I. Onomastică Pătruţ. Български именник. Bucureşti. Bucureşti. p. Bucureşti.ROMANOSLAVICA XLII XI. 1972. 1969. 1974. condus de Damaschin Mioc. Vol. Editura Dacia. 1984. IV (1536-1550) întocmit în cadrul seminarului de paleografie slavă condus de Damaschin Mioc. 2004. Stefan Ilcev. II (15011525) îngrijit de Ştefan Ştefănescu şi Olimpia Diaconescu. în Rsl. Ioan Pătruţ. Iordan Zaimov. Zaimov . Ştefan Paşca. Nume de persoane şi nume de locuri româneşti. Bogdan. Sofia. ediţia a III-a. Editura Elion. Речник на личните и фамилни имена у Българите. Nume Pătruţ. Dicţionar de onomastică. Българска Академия на Науките. V (1551-1565) întocmit de Damaschin Mioc şi Marieta Adam Chiper. I (1247-1500) întocmit de P. Vuk Karadžić.

n. subst. Cetina. Muşata. Buna. n.f. n. bg. We included here the feminine names that are formed through conversion from common words of the vocabulary and the ones created through the process of motion from the masculine forms. Greaca. Românca. sprn. adjectiv bulgar(ă). Mierla.b. c) Names that come from names of animals: Lupa.ROMANOSLAVICA XLII Abrevieri lexicale adj. Fetiţa. b) Names that come from names of plants and terms that indicate parts of trees: Brânduşa. created in their turn through the method of conversion. g) Names that come from common words with different meanings: Barba. Sora. dim. d) Names that indicate the family relation: Feciora. Crăciuna. f) Names that indicate different popular beliefs: Bucura. bulgăresc diminutiv nume de bărbat nume comun nume de femeie nume de persoană participiu supranume sârb(esc). Oprea. srb. com. Chiajna. The article presents the following seven categories of traditional feminine anthroponymical forms: a) Names that indicate the origin of a person: Armeanca. e) Names that indicate physical and character features: Alba. n. sârbă substantiv 181 Traditional Feminine Names in the Romanian Anthroponymy Summary In this article we submit to analysis the category of traditional Romanian feminine names formed from common words and toponyms. part. Urâta. pers. Frăguţa. Păuna. .

ROMANOSLAVICA XLII 182 .

ROMANOSLAVICA XLII 183 MENTALITĂŢI .

ROMANOSLAVICA XLII 184 .

Odeon. şi cea apărută sub îngrijirea lui Eduard Petrů la Praga. care era totodată şi cea a Imperiului Habsburgic în acea vreme... (Diadochos id est succesio.. intitulată Diadochos. sub această formă apărând până în prezent doar două părţi ale scrierii.ROMANOSLAVICA XLII 185 REALITĂŢI ISTORICE ROMÂNEŞTI OGLINDITE ÎN SCRIEREA DIADOCHOS A LUI BARTOŁOMEJ PAPROCKI (SFÂRŞITUL SECOLULUI AL XVI-LEA) Tiberiu Pleter În anul 1602 ieşea de sub teascul tiparniţei pragheze a lui Daniel Sedlčanský o voluminoasă scriere în limba cehă. Petrů este de interes pentru tema articolului de faţă. la Editura Odeon. adică succesiunea principilor şi regilor cehi. Autorul ei era literatul polonez Bartołomiej Paprocki z Głogoł i z Paprockej Woli (cca 1540-1614). această scriere nu este lipsită de interes. Praga. intitulată Bartoloměj Paprocki z Hlohol. a episcopilor şi arhiepiscopilor din Praga. vol. în 1982. altele cu caracter de însemnări sumare – reflectând diferite fapte şi evenimente istorice petrecute la sfârşitul secolului al XVI-lea în Principatul Transilvaniei şi Banat. intitulată Bartoloměj Paprocký z Hlohol. 19). Această ediţie a lui E. Depăşind 1000 de pagini tipărite. 1941. scrierea Diadochos n-a beneficiat de o ediţie critică integrală. biskupův i arcibiskupův pražských. dar şi în Ţara Românească şi Moldova. 1 . Pentru noi. Până în momentul de faţă scrierea Diadochos n-a făcut obiectul unei cercetări privind realităţile româneşti descrise în conţinutul ei. pe atunci trăitor în capitala Ţărilor Cehe. jinak posloupnost knížat a králův českých.)1.. Zrcadlo Čech a Moravy). 1982. încât articolul nostru are şi rostul de primă semnalare a acestora. deoarece în unele capitole ale ei se întâlnesc nu puţine pasaje – unele mai extinse. ELK (Národní klenotnice. Praga. Despre războiul cu turcii şi alte întâmplări – Culegere de texte din Diadochos (O válce turecké a jiné příběhy – Výbor z Diadochu). Oglinda Boemiei şi Moraviei (Bartoloměj Paprocký z Hlohol. şi anume cea îngrijită de Josef Polišenský.

producţiile sale artistice în limba cehă2 fiind reprezentative pentru proza cehă din perioada de tranziţie de la Renaştere la Baroc3. dedicate mecenaţilor. Josef Hrabák). 1959. 345. unde. Taranowski este considerată certă în vol. ci şi literaturii cehe de la cumpăna veacurilor al XVI-lea – al XVII-lea. p. 404-405. care. II. în serviciul magnatului Ondrzej Taranowski. Dějiny české literatury. p. intrând. a condus o misiune diplomatică polonă la Ţarigrad. 3 Cf. forma şi limba operei (Bartoloměj Paprocký z Hlohol a Paprocké Vůle – Život. 1946. Stanisław Modliszewski ş. Despre cel care a transpus în cehă Diadochos se ştie că se numea Raphael Soběhrd Mišovský. Ed. într-o familie nobiliară scăpătată care mai deţinea în proprietate două sate: Głogoły şi Paprocka Wola – adică cele al căror nume figurează în titulatura sa nobiliară. intitulată Bartoloměj Paprocký z Hlohol a Paprocké Vůle – viaţa. După absolvirea studiilor cu peregrinat pe la diferite curţi nobiliare. op. unde s-a făcut remarcat ca talentat făuritor de stihuri encomiastice. După moartea părinţilor. Karel Krejčí. dílo. Praga. În 1569. Starší česká literatura. Mielecki a întreprins o incursiune militară în Moldova. l-a înscăunat domn pe Bogdan Lăpuşneanu. Bucureşti. resp. 1 . şi-a reluat hoinăreala prin ţară. Československá akademie věd (red. Paprocki s-a stabilit în reşedinţa familiei din satul de baştină. cit. Praga. Paprocki la misiunea diplomatică polonă la Ţarigrad. Krejči. Čs. 6. dobândind o solidă cultură umanistă şi o bună cunoaştere a operelor clasicilor latini. îndeosebi ale celor ciceroniene. pp. Petr Gorajski z Goraja. Scriitorul s-a născut în satul Paprocka Wola de lângă orăşelul Dobrzyń din Mazovia. Participarea lui B. 4 Cf. o văduvă relativ înstărită cu care s-a căsătorit. spisovatel.a. Ipoteza după care Paprocki ar fi făcut parte din suita conducătorului misiunii stă sub semnul îndoielii4. 168.. Dějiny české literatury. 1970. 2 Versiunea în limba cehă a scrierilor lui Paprocki au fost realizate de diferiţi traducători cehi. reuşind să adauge la bruma de avere două sate pe care le-a adus ca dotă Jadwiga Kozobudzka (m. de pildă. 1951. I. Cf. Nepriindu-i viaţa de familie. 1572). 416 şi urm. pan al Poldoliei. Şi-a făcut studiile la Cracovia. şi există presupunerea – La abordarea acestui subiect folosim datele oferite de lucrarea monografică fundamentală a polonistului ceh Karl Krejčí. condusă de O. la 2 octombrie. opera. p.ROMANOSLAVICA XLII 186 Înainte de prezentarea lor. 36. în 1572. 352. forma a jazyk). cit.. op. Paprocki aparţine nu numai literaturii polone vechi. 1. considerăm utilă o succintă privire asupra vieţii şi activităţii autorului1. ČSAV. O vreme a trăit la reşedinţa din apropierea graniţei cu Moldova a marelui nobil Mikułasz Mielecki. p. Călători străini despre ţările române. K. Praga. până la urmă. ocazionale. între aceştia numărându-se. Ca scriitor. Jaroslav Vlček..

1 . desfăşurată în anii ’70 şi la începutul anilor ’80. contemporanul său1.ROMANOSLAVICA XLII 187 neconfirmată însă de dovezi certe – că Paprocki ar fi luat parte la această campanie. la imprimeria Annei Šumanová. 1575). opunându-se cu înverşunare – inclusiv prin câteva pamflete virulente la adresa cancelarului regal Jan Zamoyski – candidaturii la tron a principelui suedez Sigismund Vasa. Paprocki era un membru apreciat al societăţii de literaţi şi. între 1571-1575. dedicată marelui nobil ceh Vilém z Rožmberka (1535-1572). din voievodatul Lublin („Rzeczpospolita babińska”). 2 Mânia manifestată de Jan Zamoyshi faţă de Paprocki se datora şi faptului că acesta publicase o compoziţie în versuri plină de invective la adresa sa. Revenit în 1575 la moşia părintească. încoronat rege al Poloniei în anul 1576 şi care. În toate aceste producţii se face simţită influenţa creaţiei lui Mikułasz Rej z Nagłowicz (1505-1569) şi a lui Jan Kochanowski (1530-1584). Activitatea literară a lui Paprocki. Paprocki a inclus în culegerea de versuri proprii. intitulată Blazoanele cavalerilor poloni (Herby rycerstwa polskiego. s-a concretizat în publicarea a numeroase scrieri. volumul de versuri şi proze Cuibul virtuţii (Gniazdo cnoty. câteva poezii de Jan Kochanowski şi unele proze de Mikułasz Rej. intitulată Memoriu asupra fărădelegilor din Polonia (Pamięć nierzadu v Polscze). Volumul a apărut la Praga în 1597. între care ar fi de amintit îndeosebi culegerile de versuri intitulate Scutierul (Panosza. El a sprijinit cu fermitate partida habsburgică. ambasador al împăratului Rudolf la curtea polonă. prin moartea prematură a lui Ştefan Báthory. devenit vacant în 1586. de petrecăreţi. totodată. 1575). Paprocki a militat pentru alegerea ca suveran a arhiducelui Maximilian de Habsburg. ca autor a numeroase cântece de pahar şi de voie bună ce însoţeau desele excese bahice ale membrilor confreriei – cel mai de seamă dintre aceştia fiind Kochanowski. impusă de cancelar2. În această calitate. Bartoloměj Paprocki era un catolic înfocat şi un adversar relativ moderat al protestantismului. intitulată Noul divertisment (Nová kratochvile). 1584). precum şi scrierea conţinând versuri de proslăvire a stemelor şi blazoanelor nobiliare. susţinută şi. până la urmă. Cercul cavalerilor (Koło rycerskie. Paprocki a participat alături de aceştia În scopul popularizării în Ţările Cehe a creaţiei artistice polone din vremea sa. întemeiată de nobilul Staniław Pszonka la reşedinţa sa de la Babiń. între altele. fusese voievod al Transilvaniei. angajată în lupta pentru dobândirea tronului Poloniei. el a intrat un an mai târziu în slujba lui Ştefan Báthory (1533-1586). el s-a evidenţiat. Pe deplin solidar cu politica promovată de membrii influenţei familii nobiliare Zborowski – duşmani neîmpăcaţi ai cancelarului –. 1578).

intitulată Asalt asupra păgânilor (Gwalt na pogany). influentul episcop de Olomouc Stanislav Pavlovský1. până la urmă stabilindu-se la cea din oraşul morav Kroměříž. La început a găsit găzduire în diferite reşedinţe ale unor mari familii nobiliare din Moravia. Michal Sędziwój ze Skorska. 2 Cf. aflându-şi refugiu în Ţările Cehe. Paprocki s-a văzut nevoit să-şi părăsească patria. s-a stabilit la Praga. 58. reprezentând atât producţii originale. soldată cu înfrângerea partidei politice a Habsburgilor şi cu lucrarea ca prizonier a arhiducelui. Paprocki a publicat în polonă scrierea sa cu accente propagandistice antiotomane. a reuşit să obţină pentru el unele subsidii din partea cancelariei În anul 1595. 3 În 1593. a protectorului său.. p. intitulată Oglinda slăvitului markgrafiat al Moraviei (Zrcadlo slavnéno markgrabství moravského). Şi-a dus traiul în diferite castele ale unor mari nobili cehi. cu un mesaj menit să-l convingă pe rege să participe la o mare coaliţie militară antiotomană. iar Wojczeh Giebułtowski. După moartea acestuia. precum şi a aşezărilor urbane.. şi în cel din Budyn. v které rozličná stvoření rozmlouvání mají). unde trăia în exil concetăţeanul şi prietenul său. al lui Jan Zajíc z Hazmburka. unde – cum scrie Karel Krejčí (op. realizată de Jan Vodička. scrierea în proză a lui Paprocki. În acelaşi an. la Praga. p. ambasadorul polon la curtea lui Rudolf al II-lea. Krejčí. în cel din localitatea Bělá. de pildă. de istoria mănăstirilor şi bisericilor romano-catolice. în calitate de astrolog. cit. culegerea de versuri intitulată Parcul de vânătoare sau Grădina în care discută felurite vieţuitoare (Obora neb Zahrada. iar în 1602 a văzut lumina tiparului. Pentru a-şi salva viaţa. cât şi traduceri în cehă din creaţia sa artistică din tinereţe3. sub comanda împăratului. 47) „a mâncat pâinea amară a exilatului timp de douăzeci de ani” (între 1586-1606). cit. nobilul Krystof Zborowski. La Praga a publicat câteva scrieri în limba cehă. regele polon Sigismund al III-lea Vasa a dat uitării atitudinea de adversitate din trecut a lui Paprocki faţă de el şi a aprobat revenirea sa în patriarhie. Ultima sa scriere în limba cehă poartă titlul Genealogia nobilimii sileziene (Stambuch slezský) şi a apărut în 1609. cu numeroşi literaţi şi oameni de cultură cehi şi a beneficiat de sprijinul concetăţeanului său. 1 . După moartea cancelarului Zamoyski (1605). a apărut la Olomouc. în versiunea cehă. op. inclusiv cu arhiepiscopul de Praga Zbyněk Berka z Dubé a Lípého. se bucura de trecere la curtea imperială2. care. în care autorul se ocupă de genealogia familiilor nobiliare ilustre din Moravia. unde în 1596 a încheiat redactarea scrierii sale Diadochos. episcopul Pavlovský a fost trimis de împăratul Rudolf la curtea polonă. Paprocki a reuşit să închege bune relaţii de amiciţie cu diferiţi reprezentanţi ai clerului romano-catolic praghez.ROMANOSLAVICA XLII 188 la bătălia de la Byczina (din 1588). care îi era prieten. survenită în 1598. al lui Aleš Berka z Dubé. care l-a sprijinit moral şi material.

. unde a fost înmormântat. provocând o mare îngrijorare în rândul populaţiei. ci un neoteric – termen inventat de el pentru a-şi defini rolul pe care şi-l asumă: acela de relatator al unor fapte şi evenimente politice contemporane reale. în anii 15951597. s-au petrecut în spaţiul geografic central-european (Ungaria Superioară. care ajunseseră primejdios de aproape de hotarul sud-estic al Ţărilor Cehe. în anii respectivi. Krejčí. şi cu referiri la perioadele anterioare. Banat. pp. fapte penale oribile etc. al nobilului Jan Oderwolf. Petrů). cit. 249-389 ale ediţiei E. 174 care îl consideră pe Paprocki primul jurnalist ceh. luni şi. 189-248 ale ediţiei lui E. fenomene cereşti. Ele aparţin mai degrabă literaturii de popularizare istorică a faptelor şi evenimentelor politice mai însemnate – în viziunea autorului –. la care însă n-a fost martor ocular. dar pe care le cunoaşte detaliat apelând la surse de informare credibile1. la mănăstirea franciscană din Lvov. op. chiar pe zile. Paprocki se stabileşte pentru o vreme la castelul de lângă oraşul Opole. Bulgaria). reprezentând. Ţara Românească. Slovacia) şi în cel adiacent (Transilvania. şi anume în capitolul intitulat Cuvânt înainte privitor la războiul din Ţara Ungurească (Předmluva o vojně v Uhřích. mai târziu. Chiar dacă materialul este rânduit pe ani. de asemenea. care. Scrierea Diadochos se adresa unui public avid să afle noutăţile privind mersul războaielor purtate de oştile imperiale habsburgice cu cele otomane. să-şi afle găzduire la diferite mănăstiri din ţară. deseori. informaţii referitoare la situaţia din zonele Cf. întâlnim referiri la evenimente româneşti. cele două capitole din Diadochos nu au însuşiri de cronică propriu-zisă. Serbia. câte figurează în ediţia lui Eduard Petrů (vezi şi infra nota 1). în esenţă. ultima treime a secolului al XVI-lea. prefaţa la ediţia sa a scrierii Diadochos (Praga. 1982). În 1606. este de menţionat faptul că numai în două capitole ale scrierii Diadochos din cele cinci.ROMANOSLAVICA XLII 189 imperiale. Petrů) şi în cel cu titlul Istoria evenimentelor din Regatul Ungar şi din alte părţi (Historie o příbězích Království uherském i jinde. 152. iar în cel de al doilea. Moldova. E. Există presupunerea că Paprocki şi-a extras informaţiile din foile volante şi broşurile cu apariţie neperiodică – precursoarele ziarelor de mai târziu – ce colportau. în epocă. pp. p. Cf. pe lângă noutăţile de la curte şi ştirile de senzaţie (despre calamităţi. S-a săvârşit din viaţă în cea de a treia zi a Crăciunului din anul 1614. Petrů. pp. 1 . Revenind la tema articolului nostru. 16.). De altfel. 172. pentru ca. Paprocki însuşi nu se consideră pe sine istoric – în sensul obişnuit al cuvântului –. desigur. În primul capitol sunt menţionate evenimente care au avut loc în anii 1593 şi 1594.

implicarea sa de ordin subiectiv sau emoţional fiind redusă la minimum4. în relatarea faptelor istorice Paprocki procedează ca un gazetar modern: el adoptă postura de reporter aflat la faţa locului2. prefaţa la Diadochos. 12. prefaţa. Tretiakov. ci produsul compilării proprii a informaţiilor pe care le deţine în legătură cu faptele şi evenimentele reale descrise. şi Petrů.. Petrů. îngrijită de Eduard Petrů.O. la fel ca şi comentariile pe marginea fiecărui text în parte. V. datorată lui Jansonius (Michael von Isselt). Ca apropiat al episcopului de Olomouc şi al arhiepiscopului de Praga. p. Această modalitate de redare artistică reprezintă un element de noutate în proza cehă de la cumpăna veacurilor al XVI-lea – al XVII-lea3. pe care Paprocki o menţionează în Diadochos în mod direct. fiind Mercurius Gallobelgicus. Kirsanov. Paprocki a consultat şi scrieri contemporane privitoare la luptele creştinilor cu otomanii. metoda de creaţie artistică aplicată de reprezentanţii literaturii factografice ruse (sovietice) din perioada avangardistă a anilor ’20 ai secolului trecut (S. într-un fel. se întemeiau pe rapoartele militare cu caracter oficial ce parveneau la cancelaria curţii imperiale pragheze. realitatea ca atare. Evitând retorismul exprimării. cu indicarea paginii (paginilor) ediţiei: simbol E.a. purtată de luptătorii din detaşamentele militare cehe. Petrů. p. cum a fost. unde se centralizau informaţiile trimise de preoţii şi clericii rezidenţi în teritoriile unde se desfăşurau luptele cu trupele otomane. O constantă însemnată a artei sale de prozator „neoteric” este aceea de a lăsa să vorbească faptele. p. propriu-zis. Veşti cu privire la situaţii de pe front veneau în Ţările Cehe şi prin corespondenţa cu cei de acasă.I. negreşit.). 16. op. 307. între anii 1588-1594. inclusiv în aria sud-estică. în care sunt descrise evenimentele politice petrecute în diferite părţi ale Europei. 16. cel de sub comanda nobilului Vilím Trčka z Lípy – eroicul apărător al fortăreţei Hatvan de pe lângă oraşul-cetate Strigoniu din Ungaria Superioară (1595). Paprocki anticipează. Titlurile fragmentelor ne aparţin. Perţov ş.M. 3 Idem. 1 2 Cf. de pildă. S. dar ceea ce formează conţinutul relatării sale nu este. a scrierii Diadochos. În continuare. care a trăit în a doua jumătate a secolului al XVI-lea1.cit. 4 Beletrizând realitatea istorică din ultimul deceniu al secolului al XVI-lea. Paprocki a avut acces la arhivele cancelariilor celor două instituţii bisericeşti. cf. una dintre acestea. . prezentăm în traducere proprie câteva fragmente ilustrative din textul ediţiei din 1982. 18.ROMANOSLAVICA XLII 190 de conflict armat şi care. pp. 291 etc. glosa de la p.

care s-au retras. împreună cu doi bei. Iar paşa din Timişoara abia a scăpat. T. le sosiră în ajutor. orăşeni din cetate n-au mai respectat ceea ce promiseseră şi au început să se apere cu înverşunare. şi a fost capturată o pradă însemnată. De îndată ce au cucerit oraşul. omorându-i pe toţi. transilvănenii s-au răzbunat pe locuitorii cetăţii. cu vreo cinci sute de oameni ai săi. abia apoi apucându-se să-i atace pe păgâni. 291 Asediul cetăţii Făgăraş (1595) În ziua aceea. frecvent întâlnit din Diadochos. p. iar o parte a oastei sale a trimis-o să ia în stăpânire oraşul Ineu2. În această luptă au fost luaţi prizonieri ambii bei. care se află pe drumul ce duce spre Supranume atribuit de Paprocki principelui Sigismund Báthory al Ardealului.ROMANOSLAVICA XLII 191 E.P.n. căci asediaţii doreau să se predea.). Din rândul transilvănenilor au pierit în bătălie doar treizeci. 307-308 Cucerirea cetăţilor Şiria şi Ineu (1595) Cel de al doilea corp de oaste a principelui transilvănean a cucerit fortăreaţa denumită Vilageşvar (Şiria – n. 2 În text: „do Jenny města”. precum şi multe căpetenii turceşti.. când trupele împăratului Rudolf şi cele ale Transilvăneanului1 urmau să pătrundă în oraşul Fagarat (sau Faschrat). pp. 1 . paşa din Timişoara. E. salvele lor nepricinuindu-le creştinilor vreo pagubă. Principele a poruncit tuturor locuitorilor din principat să aducă mulţumire Domnului pentru această izbândă. unde au pierit mulţi turci. în fruntea unei oşti numărând zece mii de oameni. Aflând aceasta.

aşa cum poruncise sultanul turcilor. În aceeaşi lună octombrie. Însă regele polon. După ce au părăsit Ineul. care. p. pentru a ataca escorta turcilor din Ineu. E. îngrijitorul ediţiei.P. Ca urmare. pentru a nu pune în pericol vieţile locuitorilor. 3 În text: „až do Penkudy”. glosează adjectivul tejnský prin „din Teiuş“ – localitate ardealeană la nord-est de Alba-Iulia. prin care înţelege.ROMANOSLAVICA XLII 192 Timişoara şi spre Alba-Iulia1. însă cu mari pierderi în rândul haiducilor. în afară de femei şi copii. sultanul Mahomed trimise la Buda un ceauş cu porunca de a-i mobiliza pe toţi în vederea declanşării războiului şi de a se îngriji de camparea trupelor în tabăra dinainte stabilită. la cererea sultanului Mahomed. haiducii au năvălit peste aceştia. 263 Bătălia cu turcii de lângă Timişoara În acelaşi an. E. acesta fiind cucerit după câteva zile de asediu. Petrů. T. 1595. 5 În text: „sendžak tejnský”. de fapt. este vorba despre apelativul sangeac-bei. conducătorul lor fiind Senšachus bek2. Ţara Moldovei. Şi cine nu 1 2 În text: „na cestě jdouc k Temešváru a k Julí”. dorind să-i supună militar pe moldoveni (Valachy – n. Până la urmă le-au biruit. omorându-i pe toţi. Însă cetele de haiduci din ţinut au cunoscut faptul că aceştia erau dinainte înţeleşi cu turcii din Timişoara şi Alba-Iulia ca grupuri de ostaşi musulmani să se ascundă în locuri tainice. aflând că tătarii vor să pătrundă în ţările creştine. . 4 Paprocki foloseşte în text sintagma Valaská krajina. după un sfat ţinut cu toţi ai săi. hanul tătarilor a pătruns în Ţara Valahă4 cu oaste numeroasă. În cetate se aflau şase sute de turci. şi-a îndreptat fără zăbavă oastea sa împotriva lor. a predat oraşul creştinilor în ziua de 24 octombrie. în însoţirea unei trupe de escortă formată din călăreţi şi pedestraşi – solicitată pentru a le fi asigurată securitatea –. luptându-se cu ele mult timp.) şi să-l pună conducător al ţării pe sangeacul din Teiuş5.. turcii din cetatea Ineului au luat drumul Pâncotei3. De fapt.n. Curând s-au ciocnit şi cu trupele otomane din Timişoara şi Alba-Iulia.

nimic nebănuind.. pe dată. S-a dezlănţuit. au trecut prin acel loc. în care principele ardelean trimise câteva mii de munteni şi moldoveni împotriva duşmanului3. păgânii s-au apărat cu mare îndârjire. iar soţia şi copiii săi să fie înecaţi. ajungând la Timişoara. 260. iar acesta. trupele acelea (formate din munteni şi moldoveni – n. Pentru acest motiv. p. peste câteva ore. om de încredere al principelui ardelean Sigismund Báthory şi un conducător de oşti deosebit de talentat. comandantul militar (hejtman) al oraşului Deva. Însă Gestius Ferens2. Comandantul (hejtman) Gestius i-a trimis principelui două steaguri turceşti şi o pradă bogată luată de la necredincioşi. cunoscând mişcările trupelor otomane datorită iscoadelor. a pătruns şi în Ţara Ardealului1.budínský baše vtrhl do země Sedmihradské”.P. o luptă crâncenă. Ca urmare a acestei porunci. Cf. 3 În text: „. aşteptându-i pe turci (să cadă în capcană – n.n. şi-a aşezat oamenii într-un loc potrivit. turcii. armament şi provizii în tabăra lor.. 1999.P.. Era unul dintre cei trei comandanţi ai corpurilor de oaste transilvănene şi fusese în audienţă la împăratul Rudolf. Între Orient şi Occident – Studii de cultură şi literatură română în secolele al XVlea – al XVIII-lea. Speranţa nu i-a fost înşelată. i-au ucis pe păgâni pe capete. cu scopul de a-l ataca pe principele ardelean. De fapt. căruia i-a prezentat situaţia militară de pe fronturile din Banat şi Transilvania.) la Timişoara. orbiţi de furie. N-a fost doar un militar de excepţie. îndeosebi maghiarii din rândurile ei. încât puţini dintre turci au mai rămas în viaţă. pe care păgânii au reuşit totuşi să-l scoată din acel măcel. după obiceiul cavalerilor. nu peste multă vreme. Bucureşti.).ROMANOSLAVICA XLII 193 îndeplineşte ordinul să fie pus în ţeapă fără întârziere.). iar transilvănenii au sărit vitejeşte asupra lor.P. fiindu-le primejduite vieţile. precum şi un număr de capete retezate. Gheorghe Mihăilă.n. 2 1 . sosi pe neaşteptate vestea că turcii transportă echipament. precum şi o mare sumă de bani.. Deşi aveau inima muiată de spaimă. Numele în formă latinizată Gestius Ferens este greşit în cea de a doua parte a lui. ci şi un om interesat de cultură.) au fost trimise de îndată de principe la Dunăre. cu mari strigăte de luptă. căci.P. T. Comandantul suprem al oastei era paşa din Buda. comandantul suprem al oastei transilvănene. T. T. În bătălie a fost rănit de moarte şi beiul lor.n. au capturat trei galere turceşti cu În textul ceh: „.kníže sedmihradský několik tisíc Valachů a Muldavanův proti nepříteli vypravil”. este vorba despre Gészthy Ferenc. însă acesta muri pe drum. se strânse o mare oaste (otomană – n. el numărându-se printre sponsorii tipăririi Paliei de la Orăştie (în 1582).n. T. dar oastea transilvăneană. unde. În ziua de 24 aprilie (1595 – n.

P.. iar principelui însuşi îi promite să-i acorde titlul de domnitor cu drept ereditar al ţării sale şi încă în acel an să-l facă rege al Ungariei.ROMANOSLAVICA XLII 194 tot ce se afla în ele. Iar de la turcii luaţi prizonieri au aflat că Ferat-paşa1 a fost trimis la război în calitate de comandat suprem al unei oşti numeroase. T. T. Iar dacă principele se învoieşte la această propunere trimisă de sultan prin aceşti trei legaţi ai săi. nestingherit. împreună cu toţi luptătorii pe care îi pot mobiliza.P. care i-au cerut. că se bizuie mai mult pe atitudinea de fidelitate faţă de suveranul creştin. p. Principele n-a luat însă în seamă aceste făgăduieli.n. iar trupele otomane să poată trece din nou. au venit la principele ardelean trei ceauşi ai sultanului.). zicând că el are mai multă încredere în împăratul Rudolf decât în sultan.) vor fi curăţate de trupele 1 2 Este vorba despre Ferhad-paşa. că a intrat în audienţă la principe o delegaţie bulgară. Nici nu ieşiră bine ceauşii din sală. ai cărei membri se angajau în numele concetăţenilor ca – în cazul în care principele continuă neabătut politica sa antiotomană şi este hotărât să pornească războiul împotriva turcilor –. în ziua de 17 a lunii mai (din anul 1595). prin ţară. decât pe promisiunile deşarte ale sultanului. 266-267 Primirea la principele Sigismund Báthory al Transilvaniei a ceauşilor sultanului şi a unei delegaţii bulgare În această perioadă tulbure. suveranul turcilor ar fi dispus să dea uitării toate nedreptăţile şi pagubele pe care le-a suferit nu numai în Transilvania. vor trece de partea principelui.n. T. . De asemenea. iar cele şapte trecători din munţi (din Balcani – n. cât şi în viitor. în numele suveranului lor. ca (ardelenii – n. ci şi în Moldova şi Valahia.n. ei. mare vizir în anii 1591-1592 şi în 1595. suveranul de la Ţarigrad se angajează să-i ierte de haraciul cuvenit atât în prezent. E.P.) să redevină supuşi ai Porţii. în jurul orei şase dimineaţa. În text: Esek. că deja au fost construite podurile (pentru trecerea trupelor otomane peste Dunăre – n. bulgarii. precum şi faptul că spahiii îl aşteptau pe paşă lângă oraşul Osijek2.

.n. 298 Pătrunderea lui Sinan-paşa în Ţara Românească Asedierea cetăţilor Târgovişte. E. Iar în locul lui (al lui Aron – n.) este înţeles nu numai cu păgânii. care şi-a manifestat tot timpul devotamentul faţă de el. iar păgânii nu vor mai putea aduce la Constantinopol echipament şi provizii în Ungaria nici pe uscat şi nici pe mare. ca şi Bulgaria însăşi – vor dobândi securitate. Moldova.P.P. . toate ţările din jur – Valahia.P. De aceea sus-amintitul principe ardelean Sigismund a poruncit ca voievodul valah. E.n. Bucureşti şi Giurgiu Încredinţându-i-se de către sultan o oaste de pedestraşi şi călăreţi în număr de 70.). unchiul său.) l-a înscăunat pe Ştefan (Ştefan Răzvan – n.P. Sinan-paşa a trecut Dunărea lângă oraşul Zoře 1 Paprocki foloseşte frecvent cuvintele Valaská země. 266 Înlăturarea de la domnia Moldovei a lui Aron Tiranul şi înscăunarea lui Ştefan Răzvan (în 1595) Însă voievodul valah1 i-a trezit principelui transilvănean bănuiala că a căzut la învoială cu turcii pentru a încheia pace şi a-şi recâştiga bunăvoinţa acestora. deoarece acesta (Aron – n. T. T. ci şi cu cardinalul Báthory.000 de luptători. În felul acesta (afirmau membrii delegaţiei bulgare – n.n.n. Transilvania. împreună cu soţia şi copiii săi. omul său de încredere.T. valaský (sic!) cu sensul de „Ţara Moldovei”. să fie reţinuţi sub pază. T. care complotează împotriva sa – după cum s-a aflat dintr-o scrisoare redactată de mâna acestuia. „moldovenesc”. p.ROMANOSLAVICA XLII 195 otomane şi vor fi întemeiate în acele locuri aşezări cu populaţie bulgară. p.).

.... ba înălţându-se cu repeziciune.... zburând un timp deasupra lui... praf de puşcă şi tot felul de materiale de război....... p. ea surâzându-i Transilvăneanului şi a aranjat lucrurile în alt chip decât la cel la care se gândise Sinan-paşa....... Michal................... Paprocki reia relatarea companiei militare a lui Sinan-paşa în Ţara Românească..... 1 ....... 4 În text: „Královská skála”. .. transformată de turci într-o cetate bine întărită. Este vorba de Mihnea al III-lea Turcitul.. unde se afla o mănăstire bogată.......... domn al Moldovei între 1577-1583 şi între 1585-1591. 304-307 Luând cunoştinţă de faptul că oastea păgână şi-a instalat tabăra lângă Târgovişte şi că paşa ţinea acolo sfat cu comandanţii săi cum să cucerească ţara..... sám se do Tergovisty obrátil” (sic!)... a trimis trupe în cele două teritorii...... T..... Şi au venit la el Hasan-paşa... după sosirea acestora...... .............ROMANOSLAVICA XLII 196 sau Giorga (Giurgiu – n.. iar.................. Numai că zeiţa Fortuna i-a fost potrivnică. E............... El şi-a campat oastea lângă primele sate întâlnite în cale după pătrunderea în Ţara Valahă şi a ordonat să se ridice acolo corturile..... nemaivoind să se ridice în În text: „Michal.... p........ 2 În text: „. După intercalarea în text a unui pasaj referitor la un miracol petrecut în 1595 în localitatea Montagna...... de lângă o stâncă denumită Stânca Domnească4... voievodul moldovean1 şi multe căpetenii ale turcilor şi tătarilor.. vejvoda muldavský”. Moldova şi Ţara Ardealului.... 3 În text: „A tu umínil jako sedem belli založiti”.. pentru a lua în stăpânire cetăţi şi oraşe... 304-307.......... Sinan şi-a îndreptat oastea spre Târgovişte2.. ba coborând până aproape de pământ... de la fruntariile muntene şi moldovene (sic!). apoi se îndreptă spre cortul principelui.....n............. iar de aici......... ţâşni în zbor un vultur ce se roti deasupra oştirii.. după care se aşeză pe sol.........).............. El îşi pusese în gând să înceapă şapte campanii militare3 pentru a alipi din nou la Imperiul Otoman Valahia.. principele ardelean Sigismund şi-a mobilizat degrabă trupele şi a pornit împotriva lui Sinan. prevăzută cu tunuri..... la vest de Padova şi la alte evenimente.P... Şi iată..

iar aceştia i-au spus că. după ce l-a mângâiat. T. Sinan-paşa abia mai poate să ţină oastea în loc. însuşi Sinan s-a alăturat trupelor fugare. încât ar fi putut străbate distanţa până acolo într-o jumătate de zi. Iar acum. iar acesta. le-a lăsat în grija lui Hasan-paşa. rămânând acolo şi aşteptând să vadă ce se va întâmpla.) suficiente provizii şi material de luptă în cantitate corespunzătoare.. a lui Michal. în urmă cu două zile.P. i-a convocat pe căpitanii săi şi pe ceilalţi comandanţi de unităţi. Iar paşa le-a promis că va veni în ajutorul lor cât mai curând. Scrisoarea căzu însă în mâinile creştinilor.. Între timp. iar. el a trimis în calea lor un 1 2 În text: „. zicându-le să se sfătuiască şi să stabilească în ce mod i-ar putea birui pe turci. oraş aflat la o distanţă de o zi călare de la Târgovişte. Căci ostaşii dezertau fără măcar să fi văzut cum arată duşmanul la chip. Ardeleanul a ajuns în apropiere de Târgovişte. După o perioadă de gândire. Cetatea Târgovişte – care mai înainte fusese mănăstire –. dacă nu reuşeşte. îndemnându-l să reziste pe poziţii. împreună cu o oaste numărând în jur de patru mii de luptători. o mare spaimă cuprinsese întreaga tabără otomană. Ca urmare. Isprăvind această treabă. Sigismund s-a spovedit la preot şi a primit sfânta împărtăşanie.ROMANOSLAVICA XLII 197 aer. În acest scop. i-a dat drumul să se înalţe iarăşi în văzduh. precum şi toate cele trebuincioase continuării luptelor cu creştinii. Principele transilvănean află astfel că păgânii au de gând să treacă peste Dunăre patru mii de femei valahe. să părăsească cetatea cu oamenii săi şi să treacă Dunărea pe podurile ce fuseseră instalate peste fluviu. . care renunţase la religia creştină1 şi a patru bei. el a luat hotărârea să-i lovească pe păgâni. precum şi că aceşti captivi se află deja pe drum. voievodul moldovean. Cu toate măsurile luate de paşă. jenž byl od křestanův utekl”. În text: „do Bukaresti” (sic!). Michalovi. căci toţi luptătorii (chiar şi ienicerii) sunt foarte dispuşi să o ia la goană. împreună cu copiii lor. Oamenii l-au prins şi l-au adus principelui. La puţină vreme după această întâmplare. paşa a plecat fără zăbavă la Bucureşti2. În acea după-amiază i-au fost aduşi doi oameni de ai noştri care scăpaseră din mâinile turcilor. vejvodovi muldavskému. Însă obiectele de preţ le-a luat cu sine. cu rugăminţi şi ameninţări. câteva sute de ieniceri au reuşit să dezerteze şi era limpede că Sinan-paşa nu mai este în stare să menţină pe poziţii trupele sale înspăimântate.n. care mai înainte era sigură că îi poate învinge fără dificultăţi pe toţi creştinii. După aceea a trimis o scrisoare paşei Hasan. pregătindu-se să poarte o bătălie decisivă. Până la urmă. nu înainte de a lăsa apărătorilor cetăţii (Târgovişte – n.

.ROMANOSLAVICA XLII 198 detaşament de ostaşi pedeştri încercaţi în lupte.. în jur de două mii.. neuitând de spaima lui Sinan....). a lăsat în cetate o unitate militară cu 39 de tunuri şi cu material de război şi provizii în cantitate îndestulătoare. foarte mânioşi pe turci.. în care au descoperit numeroase corturi de toată frumuseţea... o mare cantitate de pulbere şi fel de fel de alte materiale. Numai că lui Sinan nici un zid de apărare nu i se mai părea în starea să-i Mânia ungurilor era provocată de măcelurile în rândul populaţiei... săvârşite în Ţara Ungurească de trupele otomane. În luptă a pierit şi voievodul moldovean.. s-au împotrivit. A mai poruncit ca toţi turcii din cetate să fie ucişi....... . După care trimise în grabă trupe pentru a-i nimic pe ostaşii turci fugari.. pe mulţi i-au omorât pe drum. care... Iar după cucerirea cetăţii să înlăture steagul turcesc şi să-l înlocuiască cu al său.. fără a întâmpina o împotrivire armată serioasă..... iar aceştia i-au eliberat pe captivi şi i-au omorât pe turcii care îi escortau.... sperând să-l captureze pe Sinan în cetatea Giurgiului...... precum şi cămile şi alte dobitoace..... Transilvăneanul a dat ordin ca cetatea să fie luată cu asalt... în afară de doi bei şi de Ali-paşa. de îndată ce află de căderea Târgoviştei.... Deci sosi principele ardelean Sigismund la Bucureşti şi.. dar ienicerii rămaşi în cetate.... Principele a pornit apoi cu oastea sa........ trăgând nădejde că îl va găsi acolo pe Sinan-paşa. omorât de creştini pentru că şi-a trădat credinţa... se gândea să se predea pentru a-şi salva propria viaţă şi cea a ostaşilor săi..... puse stăpânire pe oraş... Lăsând principele Sigismund în cetate trupe pentru apărarea acesteia. Hasan-paşa...... împreună cu oastea sa........... După care plecă degrabă la o altă cetate..P..).... cerându-le apărătorilor să se predea. iar ungurii1. urmând ca după aceea trupele sale să pătrundă în cetate prin spărturile din ziduri şi peste dărâmături.. denumită Georgium (sic!).... neîncrezându-se în zidurile de apărare bucureştene. Speriat de puterea militară a creştinilor.. cuprins de frică. multe turnuri. A trimis apoi în cetate o solie. iar mai întâi zidurile ei să fie bătute cu tunurile.... principele Sigismund...... T.n. În ziua de 17 octombrie (a anului 1595 – n..... pe care el însuşi îi luase prizonieri. a pornit cu grosul oştirii spre Bucureşti. părăsise cu oamenii săi tabăra militară.... au pus stăpânire pe tabăra turcească (de pe lângă Târgovişte – n. T. Văzând această hotărâre a lor.. 1 ..n...P. strigând că ei se vor opune forţei cu forţa.... Însă acesta.

ROMANOSLAVICA XLII 199 ofere protecţie. Scrierea sa redă evenimentele din Europa (inclusiv cele din sud-estul european) în perioada 1588-1594. E. încât aproape trei sute din ei s-au înecat în apele râului. s-a înapoiat la Bucureşti. drept care nici în cetatea aceea n-a rămas. Iar turcii se buluciră pe pod. au capturat 40 de tunuri. aceştia au părăsit fără zăbavă oraşul. părăsind insula cu o barcă.. iar oastea principelui. ci a fugit peste Dunăre mai înainte ca principele ardelean să-l ajungă la Giurgiu. Iar Sinanpaşa de abia a reuşit să se refugieze pe insula din care. scăpa de urmăritorii săi.. După cum se menţionează în nota de la p. Cetatea Georgium a fost împresurată şi bătută neîncetat cu tunurile. bucurându-se de izbândă. rămaşi în cetate. fusese izgonit de creştini. astfel că mulţi păgâni şi-au găsit sfârşitul în Dunăre.. kteréhož on zemi Valaské podal za vejvodu” ... moldovenesc” (al) „Moldovei”: „. au eliberat din captivitate o mulţime de oameni. p. prin spărturile din ziduri. până când. 2 Prin brăileni Paprocki înţelege aici ostaşii garnizoanei otomane din Brăila. Aici creştinii au ucis treizeci de mii de turci. 419 a ediţiei lui E. suficiente pentru înarmarea a două regate – după cum se afirmă în scrierea Mercurium Gallobelgicum1. Ei erau ultimii păgâni izgoniţi din ţară. 3 În textul ceh apare peste tot atributul adjectival valaský (sic!). luptătorii din rândurile creştinilor au putut pătrunde în oraş. pe numele său latinizat Jansonius (a trăit în a doua jumătate a secolului al XVI-lea). fugind peste Dunăre cu o asemenea grabă. luându-l în stăpânire. când brăilenii2 au înţeles că voievodul moldovean3 are de gând să asedieze cetatea. însă acesta n-a rezistat sub greutatea mulţimii de fugari şi sa prăbuşit. Petrů. cu înţelesul de „moldovean. 313 Lupta de la Areni (din 14 decembrie 1595) La începutul lunii decembrie (a anului 1595). cu un an în urmă. Au mai găsit acolo multe galere încărcate cu materiale de război.. pe care el îl instalase ca domn al Ţării Moldovei. autorul scrierii citate de Paprocki este Michael von Isselt.. în cele din urmă. el a putut. în toiul nopţii. 1 .. Îngrozit foarte. încărcată cu o bogată pradă de război. precum şi numeroase materiale de război şi armament.

de ce sunteţi. În acest fel. el a pus sub comanda lui Răzvan o parte a oştirii sale. Însă moldovenii. s-a încumetat să verse sânge de creştin. între timp.) şi au început să-şi bată joc de ei. cu toate că s-a luptat vitejeşte. T.n. Asupra polonezilor Răzvan pornise cu o oaste ce număra 7000 de oameni. aşezând în scaunul domnesc pe altcineva. au încercat să se predea ungurilor.n. Dar.) a fost avertizată de polonezi să nu înceapă a vărsa sânge de creştini.P. în stare – n. Însă el. Răzvan fu luat prizonier de polonezi şi osândit să fie pus în ţeapă. pe care el îl instalase ca domn al Ţării Moldovei. nesocotind avertismentul. când s-a ajuns la ciocnirea armată.)!” Auzind aceste vorbe de ocară. comandant al acestora fiind nobilul Potocki din neamul Pilava. care urma să străpungă prima linie inamică. om de mare faimă la leşi. ca femeile (să se vadă. T.ROMANOSLAVICA XLII 200 Principele transilvănean era nemulţumit de faptul că polonii l-au înlăturat de pe tron pe Ştefan Răzvan. Potocki dădu poruncă ostaşilor de sub comanda sa ca mai întâi să-i ucidă pe moldoveni – aceştia fiind în jur de 500 de oameni – şi abia apoi să-i atace pe unguri. Din rândul trupelor ungureşti n-au rămas în viaţă prea mulţi. T. la rândul lor polonezii dispunând de 900 de luptători. luând pe Dumnezeu ca martor. târfele poloneze nu cutează să se înfrunte cu noi. formată din călăreţi şi pedestrime. căci nu aveau încredere în aceştia. deoarece prima oară când fusese capturat şi pus în libertate i s-a atras atenţia ca pe viitor să-şi folosească armele numai în lupta împotriva turcilor şi să nu le îndrepte niciodată împotriva creştinilor. s-au aşezat în ordine de bătaie. dar pe fugari polonezii nu i-au mai urmărit. Dar ungurii au crezut că vorbele polonezilor arată doar teama acestora pricinuită de superioritatea numerică (a oastei transilvănene – n. Răzvan. polonezii fură cuprinşi de o aprigă mânie şi. deoarece. au hotărât ca mai întâi să intre în luptă moldovenii. . Puneţi-vă pe cap marame. îndesându-şi coifurile pe cap. zicându-le: „Iată.P. conducătorul trupelor ungureşti fusese luat prizonier. că fără voia lor trebuie să pună mâna pe arme. iar ei.P. pentru a-l alunga pe domnitorul înscăunat în Ţara Moldovei de poloni şi a-şi redobândi domnia.n. Văzând cum stau lucrurile. ei au făcut dovada că nu sunt dintre aceia de care râdeau ostaşii unguri. punându-şi căciulile în vârful săbiilor. De aceea. oastea ungurească (transilvăneană – n. ci mai bine să folosească armele în lupta împotriva păgânilor şi să iasă din ţară fără a-i aduce stricăciuni. Când oştile beligerante s-au apropiat una de cealaltă.

dobytí Valaška (sic!). 236 Campanie militară turco-tătară împotriva lui Aron Vodă 201 (1595) Şi iarăşi. p. 3 Era fiul lui Iancu Sasul. răzbindu-le în ziua aceea în trei locuri. stăpânire pe ţinutul Bobravei (?). care se întinde de la Dunăre înspre munte pe o lungime de 26 de mile şi tot atâtea în lăţime. Iar tătarii prinseră curaj şi năvăliră în ţară din toate părţile. turcii vor fi mai lesne atraşi să pătrundă în ţară. Iar domnitorul a luat apoi sub stăpânire cinci cetăţi turceşti. Iar pe copii şi pe femei domnitorul i-a pus la adăpost.000 de turci. în acest fel. Numai că Aron Vodă era pregătit să-i întâmpine. iar Aron Vodă a obţinut victoria asupra lor. însă după această făgăduială numărul ostaşilor săi a sporit. pentru ca păgânii să-şi închipuie că toată populaţia fuge de frică din calea lor.000 şi au fost luaţi prizonieri o mie. le-a promis că le lasă toată prada pe care ei o vor captura de la păgâni după terminarea luptelor. Însă Aron sări cu oastea sa împotriva lor. făgăduindu-i să cucerească Ţara Moldovei şi să-l predea pe Aron legat fedeleş lui Mahomed. voievodul moldovean. având oastea sa strânsă şi o mulţime de cazaci în ajutor.ROMANOSLAVICA XLII E. Aron Vodă. Şi au pierit 12. Iar Aron2. La curtea suveranului turc se afla unul pe nume său Jankula. a fost domn al Moldovei în două rânduri: între septembrie 1591 – iunie 1592 şi între octombrie 1592 – aprilie 1595.. căci domnitorul n-avea oaste multă. turcii şi tătarii au început o incursiune militară pentru cucerirea Ţării Moldovei1. care domnise în Moldova între noiembrie 1579 – septembrie 1582. fiul voievodului cu acelaşi nume3.. supranumit Tiranul. iar cucerirea taberei otomane s-a soldat cu capturarea de prăzi fără număr. sperând că. începând s-o jefuiască. 2 1 . adunându-şi supuşii. aşezând în ele trupele sale.. Sultanul s-a învoit la aceasta şi a poruncit lui Jankula să meargă în fruntea unui corp de oaste numărând zece mii de călăreţi şi pedestraşi. Cam la o milă distanţă de Dunăre s-a încins o bătălie aprigă cu păgânii. pe care însă a pus-o sub comanda directă a lui Ibrahim Hasan-paşa. În text: „. A pus. de asemenea. Şi au pierit în luptă 8. luptând până ce acesta ajunse în mijlocul trupelor tătare. care l-a rugat pe sultan în repetate rânduri să-i dea un corp de oaste sub comanda sa.

inamice.ROMANOSLAVICA XLII 202 PROPAGANDA ANTISLAVĂ ÎN TIMPUL REGIMULUI ANTONESCU Elena Dragomir Definiţiile conceptului de propagandă pornesc de la un principiu comun : folosirea deliberată a informaţiei în scopuri politice şi militare în vederea ralierii opiniei publice sau a anumitor grupări unui scop dorit. a discursurilor oficiale. 18-19. care este raportul dintre atacurile antislave ale propagandei germane şi 1 Mioara Anton. antrenând modificări în sfera opiniilor. incomplete sau falsificate. căutând răspunsurile unor întrebări cum ar fi: care este explicaţia atacurilor antislave cuprinse în propaganda româneacă din acei ani. . grupuri. a presei vremii. propaganda pentru armatele străine. propaganda denumeşte un proces prin intermediul căruia se produce un transfer de mesaje de la un centru de iniţiativă către o masă de indivizi. pp. Editura Tritonic. modele de gândire şi de comportament1. O altă dimensiune a propagandei este aceea de a asigura legitimitatea celor care deţin puterea într-un stat. a fragmentelor de jurnal. guvernele îl doresc şi se bucură atunci când îl primesc ca şi când ar fi venit singur. propaganda drepturilor naţionale. Autoritatea doreşte nu numai să manipuleze şi să convingă marile mase. atitudinilor. Dintre variatele aspecte pe care propaganda le-a cunoscut în acei ani (propaganda pentru Basarabia.) vom aborda aici doar acele aspecte care au dimensiuni antislave. acţiunilor sociale şi politice. propaganda pentru românii din străinătate. 2007. propaganda de dincolo de graniţe adresată străinilor. fiind furnizate criterii de apreciere. Propagandă şi război. Bucureşti. ci şi să se bucure de suportul lor total. Prezentul articol îşi propune să analizeze temele propagandei româneşti antislave în anii 1941-1944 pe baza unor documente de arhivă. clase sociale. Cu alte cuvinte. Chiar dacă acest suport se explică prin transmiterea unor informaţii false. contrapropaganda etc. propaganda pentru armata română.

ROMANOSLAVICA XLII

203

cele prezente în propaganda românească? Sunt atacurile antislave dominante în propaganda oficială din România ? Foarte interesant de urmărit va fi şi relaţia dintre atitudinea ostilă a României faţă de bolşevism şi comunism, pe de o parte, şi faţă de Rusia şi de slavi, în general, pe de alta. Autorităţile române erau conştiente de importanţa propagandei, mai ales în timpul unui conflict, şi au tratat cu mare atenţie problema. României îi lipsea însă tradiţia organizării şi gestionării unui asemenea domeniu, după cum nici fondurile necesare acţiunilor de propagandă nu se dovedeau suficiente. În perioada analizată activităţile privind propaganda s-au aflat în competenţa fie a Ministerului Propagandei, fie a Secretariatului de Stat pentru Presă şi Propagandă. În timpul primului guvern Ion Antonescu (4-14 septembrie 1940) a continuat să funcţioneze Ministerul Propagandei. La 20 septembrie 1940, acesta a fost desfiinţat prin decret-lege şi înlocuit cu Secretariatul de Stat al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri pentru Presă şi Propagandă, desfiinţat la rândul său în aprilie 1941 şi înlocuit cu Ministerul Propagandei1 care va fi condus de Nichifor Crainic (1 aprilie - 27 mai 1941), ad-interim de Mihai Antonescu (27 mai - 5 decembrie 1941) şi de Alexandru Marcu (5 decembrie 1941 - 23 august 1944)2. Alegerea lui Alexandru Marcu în fruntea ministerului a fost una strategică, Mihai Antonescu rămânând în fapt cel care va coordona şi după 5 decembrie 1941 toate activităţile legate de propagandă. Rolul acestui minister era acela de a face cunoscute, pe plan intern, dar şi extern, „ideile şi interesele statului şi neamului românesc, de a informa exact guvernul despre mişcările de opinie publică, de a pregăti opinia publică românească şi străină pentru manifestările imediate şi îndepărtate ale activităţii statului şi guvernului, de a exercita printr-un control potrivit educarea marilor mase populare”3. Conţinutul şi forma propagandei româneşti au fost influenţate de contextul politic, intern şi extern, putându-se identifică trei etape distincte : 27 ianuarie 1941 - 21 iunie 1941 – România nu se angajase încă în război; 22 iunie 1941 - 2 februarie 1943 – România participă la faza ofensivă a războiului, fază oprită de înfrângerea suferită la Stalingrad; 2 februarie 1943 - 22 august 1944 – România ia în considerare varianta că Puterile Axei pot
Idem, pp 68-69. Ioan Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Ioan Scurtu, Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2000, pp.116-117. 3 Raportul asupra realizărilor Ministerului Propagandei de la 6 septembrie 1940 la 1 august 1941, în „Arhivele Naţionale Istorice Centrale” (ANIC), Fond Ministerul Propagandei Naţionale (MPN) - Presa internă, Dosar nr. 574/1942, ff 62-67.
2 1

ROMANOSLAVICA XLII

204

pierde războiul şi începe dicuţiile pentru încheierea unui armistiţiu. Dacă în prima dintre etape România va duce o propagandă agresivă, îndreptată în special împotriva URSS, după înfrângerea de la Stalingrad multiple nuanţe se vor face prezente. Se pot recunoaşte patru teme principale: propaganda împotriva bolşevismului, ca misiune sfântă a României de a apăra civilizaţia europeană şi creştinismul; propaganda pentru recuperarea teritoriilor româneşti pierdute în vara lui 1940, afirmarea loialităţii faţă de Germania şi combaterea propagandei inamice. Toate aceste patru teme se desprind în fapt dintr-una mai largă – necesitatea de a explica poziţia României în război alături de puterile Axei şi împotriva Uniunii Sovietice. Construirea programelor propagandei presupunea, în timpul celui de-al doilea război mondial, cunoaşterea şi experimentarea unor tehnici persuasive de manipulare şi de influenţare a opiniei publice, folosindu-se ca mijloace tehnice de suport radioul, presa, cinematograful, manifestele, fotografiile, caricaturile, portretele etc., dar şi instrumente precum presa, conferinţele, spectacolele, expoziţiile. În timp de război, propaganda este dublată de (dacă nu întotdeauna sinonimă cu) neadevărul. Joseph Goebbels, ministrul Propagandei în Germania celui ce-al Treilea Reich, era de părere că „propaganda nu are nimic comun cu adevărul” şi că „o minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr”1. Conştiente de dificultatea organizării unui domeniu în care România excelase prin absenţă2, autorităţile de la Bucureşti vor recunoaşte deschis şi în repetate rânduri modelul pe care l-au indentificat în propaganda germană. Încă din timpul primei guvernări Antonescu se stabileşte coordonarea activităţii presei, principalul instrument propagandistic. „Toate jurnalele atacă aceeaşi problemă în acelaşi timp”, spunea Mihai Antonescu în şedinţele Consiliului de Miniştri, pentru că „aşa se procedează şi în Germania”3.

Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare. De la Calul Troian la Internet, Editura Antet, Bucureşti, 1999, p. 64, apud Helmut Heiber, Goebbels, Hawthorn Books, Inc. New York, 1987, p 255. 2 Anton, op.cit., p 341. 3 Marcel-Dumitru Ciucă, Aurelian Teodorescu, Bogdan Florin Popovici (editori), Stenogramele Şedinţelor Consiliului de Miniştri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. I, septembrie-decembrie 1940, ANIC, Bucureşti, 1997, p 57.

1

ROMANOSLAVICA XLII Atitudini antislave. Propagandă antirusească

205

Înainte de intrarea în război, o temă principală a propagandei româneşti a fost legată de teritoriile pierdute în 1940, în special de problema Basarabiei şi a Bucovinei. Pentru că aceste teritorii erau deţinute de URSS la acel moment, toate referirile la ele presupuneau în esenţă şi o propagandă antisovietică. Astfel, intenţia ministrului propagandei era tocmai aceea „de a pune în evidenţă distrugerile săvârşite de ruşi, de a arăta o serie întreagă de imagini lăsate în urma evacuărilor ruseşti”. De aceea sunt trimişi în Basarabia „reporteri speciali de la ziare ca să facă reportaje şi fotografii”, o misiune considerată a fi „făcută în serviciul statului”1. Au existat chiar şi unele planuri propagandistice incipiente anterioare momentului iunie 1941, când România intră în război. Ministerul Propagandei a tipărit în această perioadă literatură antisovietică sub forma unor broşuri, precum Cătuşe Roşii sau Basarabia şi Bucovina sub stăpânire străină2. Trebuie să precizăm apoi că întreaga Românie nutrea la acea dată sentimente antisovietice tocmai din cauza teritoriilor pierdute în favoarea ei. Prin urmare, un discurs oficial antirusesc avea mari şanse să fie pe placul opiniei publice şi astfel să sporească încrederea în conducerea statului. Sentimentele marilor mase erau în general ostile Rusiei, cu care românii avuseseră de-a lungul istoriei experienţe dintre cele mai neplăcute, astfel încât antipatia româno-rusă intrase, la nivelul maselor, în tradiţie. Nici elitele nu aveau o atitudine mult diferită. Educate, acestea percepeau prezenţa marelui vecin la est şi nord ca pe o ameninţare continuă la adresa existenţei statutului român, temere care s-a dovedit întemeiată, căci, deşi România a reuşit să dezvolte în cursul perioadei interbelice relaţii fireşti cu Uniunea Sovietică, momentul iunie 1940 nu a putut fi evitat. Ion Antonescu se afla printre membrii elitelor României ce se arătau, mai mult sau mai puţin, mai deschis sau mai subtil, ostile Uniunii Sovietice. În 1919 el chiar publicase o lucrare intitulată Românii. Originile, trecutul, sacrificiile şi drepturile lor, în care numeroase pagini erau dedicate demonstraţiei că teritoriile Basarabiei şi Bucovinei aparţin de drept României şi că Rusia a constituit o permanentă ameninţare la adresa statului român. În plus, o experienţă cu o rezonanţă deosebită pentru Ion Antonescu a fost constituită de participarea României la Primul Război Mondial alături
1 2

Idem, p.454. Anton, op.cit., p 112.

ROMANOSLAVICA XLII

206

de Rusia, astfel că resentimentele sale faţă de Rusia şi de ruşi erau vechi şi profunde. Antonescu considera că România fusese trădată de Rusia în Primul Război Mondial încă din 1916 şi că aceasta era cauza care a adus atunci ţara într-o situaţie disperată. Sentimentele trezite în acele zile lui Antonescu de comportamentul unor soldaţi ruşi se vor extinde asupra întregii naţiuni ruse, aşa cum dovedeşte patima cu care îşi descrie experienţele de front. În vreme ce soldaţii români luptau, scria Antonescu, „trupele ruse nu [se] clinteau şi continuau a privi, cu o indiferenţă de fiară, la tragedia sfâşietoare care se juca la picioarele lor. Comandanţii ruşi promiteau, se agitau, dădeau ordinele cele mai severe, nimeni însă nu mişca. (...) Veniţi în număr mare”, în 1917, „pentru a ne ajuta, ruşii s-au instalat în Moldova ca [şi] cuceritori. Călăuziţi fiind de această mentalitate, au pus stăpânire pe toate oraşele şi satele, pe toate clădirile oficiale şi particulare, pe toate aprovizionamentele şi pe toate căile ferate. Invocând secretul operaţiunilor, au impus trupelor noastre să se mişte pe jos şi numai pe anumite drumuri şi să nu cantoneze decât în localităţile cele mai mizerabile. Trebuie însă a se şti că, la acea epocă – în ajunul revoluţiei –, toate operaţiunile lor militare se reduceau la a jefui, a teroriza populaţia, a dezonora femeile şi a distruge toată avuţia noastră naţională”. Astfel, România se află, în opinia lui Antonescu, înainte chiar de izbucnirea revoluţiei ruse, nevoită „să alegă între duşmanul invadator şi aliatul trădător şi jefuitor”. După bătălia de la Mărăşeşti, continua Antonescu, „în rândurile armatei ruse anarhia lua proporţii nebănuite. (...) Soldaţii ruşi trec inamicului, pe parale şi pe băutură, armele, tunurile şi aprovizionamentele lor. Tot frontul se transformă într-o tabără. (...) Netrebnicii şi trădătorii nu s-au oprit aici. Îndemnaţi de inamic şi de patima lor josnică, s-au organizat în bande, au pornit prin Moldova şi au început să omoare pentru a jefui”1. Aceste sentimente nu sunt uitate niciodată de viitorul conducător al României, care, în aprilie 1944, discutând varianta încheierii unui armistiţiu cu Uniunea Sovietică, îi spunea lui Iuliu Maniu: „Îi cunosc pe ruşi încă din 1917. Am nevoie de un teritoriu suveran unde să nu pună piciorul armata sovietică”2. Nu ne propunem aici să analizăm aspecte istorice legate de
Ion Antonescu, Românii. Originea, trecutul, sacrificiile şi drepturile lor (după ediţia din 1919), Editura Moldova, Iaşi, 1991, pp 17-33. 2 Iosif Constantin Drăgan (coordonator), Antonescu, mareşalul României şi războaiele de reîntregire, Centrul European de Cercetări Istorice Sestiere Cannaregio, Veneţia, 1990, p. 314.
1

ROMANOSLAVICA XLII

207

intrarea României în război de o parte sau alta, faptele prezentate ne interesează în acest context doar în măsura în care ele explică atitudinea antislavă a liderilor de la Bucureşti, care dictau liniile propagandei româneşti. „Rusia? Cine a fost Rusia?” [în Primul Război Mondial], se întreba Antonescu, dând apoi şi răspunsul: „aliata principală a aliaţilor noştri. Ce angajamente au luat aliaţii faţă de noi? Să ne sprijine şi să procure armatei materialele de care avea nevoie pentru a lupta în bune condiţii. Au făcut-o ? Nu. (...) Am intrat în război şi nu numai că n-am fost niciodată sprijiniţi de aliaţi, dar am fost trădaţi de aliatul aliaţilor noştri şi siliţi să ne batem în acelaşi timp şi cu inamicii, şi cu ruşii. (...) În consecinţă, nu numai că nu primim să fim acuzaţi, dar acuzăm. (...) Noi am fost victima şi alţii călăii”1. Toate aceste sentimente trezite de comportamentul soldaţilor ruşi pe frontul românesc, în anii 1916-1917, şi de nerespectarea angajamentelor asumate de Rusia în momentul intrării României în război, în 1916, sunt agravate de convingerea profundă a nedreptăţii săvârşite de Rusia de-a lungul timpului prin pretenţiile sale asupra unor teritorii româneşti locuite de populaţie majoritar românească. De altfel, frecvanţa referirilor la istoria naţională, la modelul înaintaşilor, la datoria sacrificiului pentru pământul românesc este deosebit de mare în cuvântările lui Ion Antonescu şi în ordinele zilnice transmise armatei, sigur, în limbajul bombastic al vremii. Antonescu se temea, pornind de la experienţa Primului Război Mondial, că nu mai poate avea încredere în angajamentele luate de Rusia, Anglia şi Franţa2. Va fi foarte interesant de studiat pe viitor şi din această perspectivă decizia luată de Ion Antonescu de a aduce România pe câmpul de luptă alături de Germania, căci este ştiut că Antonescu însuşi este cel care a decis intrarea României în război, alături de Germania, fără o consultare cu factorii politici ai ţării şi fără a încheia un tratat sau o convenţie care să stipuleze condiţile şi limitele colaborării3. În vreme ce România repeta pe toate căile, scria în toate ziarele despre nedreptatea care i s-a făcut în iunie 1940 în favoarea Rusiei, Germania nu a oferit în propaganda sa nici un indiciu, anterior declanşării
Antonescu, op.cit., pp 69-72. Totuşi, în repetate rânduri, de-a lungul anilor 1941-1944, România a subliniat că lupta sa se duce împotriva bolşevismului şi a Uniunii Sovietice, nu a SUA şi a celorlalte puteri occidentale 3 Vlad Georgescu, România în războiul mondial (1941-1944, în Gheorghe Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Editura Moldova, Iaşi, 1991, p. 153.
2 1

ROMANOSLAVICA XLII

208

Operaţiunii Barbarossa, referitor la posibilitatea unui atac împotriva URSS1. După 22 iunie 1941 însă, Uniunea Sovietică devine în propaganda germană inamicul absolut care trebuie distrus. În primele luni ale Campaniei din Est, principala linie a propagandei germane se concentreză pe explicarea motivelor pentru care Germania a atacat un fost aliat: prin Pactul Ribbentrop-Molotov, „Uniunea Sovietică nu a vrut decât să cucerească vestul în numele revoluţiei universale”. În felul acesta, prin atacul împotriva Uniunii Sovietice, Germania „prevenea un atac împotriva Europei” şi „apăra continentul de o invazie rusească”. În prima etapă a războiului, propaganda nazistă nu a abandonat ideile rasiste. Ruşii, nota Goebbels în jurnalul său, „nu sunt oameni, ci o adunătură de animale”, iar Frany Halder nota, la 6 iulie 1941, că „moralul trupelor [germane] este foarte bun. Sunt stăpâniţi cu toţii de un sentiment de superioritate faţă de inamic”2. Propaganda românească a preluat şi ea ideea inferiorităţii şi a barbariei slave. Europa şi, o dată cu ea, şi România, cunoscuse în perioada interbelică propaganda extremei drepte care îmbrăţişase frecvent teme antislave3, fără a cunoaşte însă, ca în cazul Germaniei, o ideologie rasistă. Ion Antonescu a fost încântat când a fost informat, cu zece zile înainte de declanşarea ei, despre Operaţiunea Barbarossa4. „Bineînţeles, voi fi acolo de
În perioada 1936-1938, Germania a desfăşurat numeroase şi agresive campanii antibolşevice. După încheierea pactului Ribbentrop-Molotov, în 23 august 1939, propaganda germană antibolşevică a încetat brusc, pentru a fi reluată după atacul asupra URSS în iunie 1941 – Große antibolschewistische Ausstellung (Berlin, Verlag für Kultur- u. Wirtschaftswerbung Daenell & Co., 1937), pe http://www.calvin.edu/academic/cas/ gpa/anti-bolshevism.htm 2 Frany Halder, Jurnal. 1939-1942, Editura Elit, 1998, p. 339. 3 Extrema dreaptă românească a fost şi ea influenţată de propaganda germană antislavă. Horia Sima scria, chiar şi în 1971, deşi uşor atenuat, arătând că sentimentele antislave nu au putut fi şterse din conştiinţa unora nici după decenii: „Elementul perturbator al fiinţei noastre [a românilor] etnice se datorează, fără îndoială, amestecului slav. Slavii sunt un popor nebulos. Au goluri sufleteşti care se manifestă fie prin apatie, fie prin violenţe absurde. Slavul e omul extremelor, al rupturilor, al schimbărilor brusce de umor şi sentimente. Azi îţi poate jura prietenie şi mâine să-ţi împlânte cuţitul. Cei ce au trăit invazia rusească au făcut experienţe de acest gen, când, după duioşii înlăcrimate, se merge la crimă. Structura sufletească a românului a fost afectată de slavism” (în Horia Sima, Ce înseamnă să fii român, în „Ţara şi Exilul”, ian.-feb. 1971, pe http://www.fgmanu.net/ articole/sima6.htm, la 29 august 2007. 4 Există şi surse care afirmă că Ion Antonescu ar fi fost singurul şef de stat informat de Hitler încă din iarna 1940/1941 asupra intenţiei sale de a ataca URSS-ul. A se vedea Drăgan (coord.), op.cit., p 259, dar şi Final Report of the International Commission on the
1

ROMANOSLAVICA XLII

209

la început”, a spus el. „Când e vorba de o acţiune împotriva slavilor, puteţi conta întotdeauna pe România”1. Această frază putea fi atât expresia unui convingeri rasiste antislave, cât şi expresia conştiinţei că Românie datora Germaniei o poziţie similară, de vreme ce alesese să o spijine în război. Putea fi apoi o şi formă de captatio benevolentiae, România sperând că va obţine în cele din urmă sprijinul Germaniei în recuperarea Ardealului. Într-un discurs rostit la rodio cu ocazia împlinirii a trei luni de la declanşarea „războiului sfânt”, Mihai Antonescu definea comunismul ca fiind „expresia primitivă a biologiei ruse” care ameninţă „toate bazele vieţii”2. Viziunea regimului Antonescu era aceea a unei Românii capabile de a-şi recupera teritoriile pierdute şi de a participa la noua ordine internaţională plănuită de Pactul Tripartit. În pledoaria sa contra sprijinirii de către Germania a unui stat ucrainean sau a pretenţiilor teritoriale ale Bulgariei, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu, a adăugat acestei viziuni, în timpul întâlnirii cu Hitler, din 27 noiembrie 1941, un element rasial. „Pentru mine, cea mai mare provocare la adresa reconstrucţiei europene este rezolvarea problemei slave”. Spre a se asigura o pace durabilă, era necesar „ca acţiunea germană contra slavilor să fie legată de cea a rasei latine; poziţia noastră faţă de slavi nu trebuie să fie afectată de ezitare şi orice politică ce ia în considerare izolarea, neutralizarea sau ocuparea teritoriilor slave poate fi considerată legitimă”. Mihai Antonescu a mai precizat că sprijinul german pentru revendicările ucrainene şi bulgare ar
Holocaust in Romania, presented to Romanian President Ion Iliescu, November 11, 2004, Bucharest, p. 71. Cea din urma sursă precizează: „În ianuarie 1941, Hitler şi Göring le-au dezvăluit lui Ion şi Mihai Antonescu planul Barbarossa de invadare a Uniunii Sovietice şi au fost de acord cu participarea armatei române la recuperarea Basarabiei şi a Bucovinei. Mihai Antonescu a declarat: «În urma acestor convorbiri, participarea României la război de partea Germaniei a fost acceptată, am fixat ziua, şi doar noi doi, mareşalul Antonescu şi cu mine, ştiam ziua când România şi Germania vor declara război Rusiei»”, apud Jean Ancel, ed., Roumanian-German Relations, 1936-1944, vol. 9, documentul 162, p. 423, Documents Concerning the Fate of Românian Jewry During the Holocaus, New York: Beate Klarsfeld Foundation, 1986, pe http://www.ushmm.org/research/center/presentations/ features/details/2005-03-10/pdf/romanian/ chapter_09.pdf, la 31 august 2007. 1 Antony Beevor, Stalingrad, Editura RAO, Bucureşti, 2005, p. 38, apud Paul Schmidt, Hitler's interpret. The secret history of German diplomacy, 1935-1945, Londra, 1951, p. 233. 2 Silviu Miloiu, Elena Dragomir, Alexandru Ştefănescu, Projects for a United Europe during the World War II? The Axis, Romanian and Finnish Perceptions în Europe as viewed from the margins, II (sub tipar), apud Mihai Antonescu, În serviciul ţării. Cuvântări, vol. 1 Bucureşti, 1942, pp. 111-115.

Editura Enciclopedică. p 290. 1939-1947. ci cu evreii. apud United States Holocaust Memorial Museum / Arhivele Statului din România (USHMM/ASR). România şi marile puteri. RG 25. la fel cum a fost dintotdeauna antisemit”. 2003. au făcut cu prisosinţă dovada că Satana este evreul”3. 187. Ori învingem noi. de exemplu.002M. Slavii erau deseori alăturaţi evreilor în spectrul atacurilor rasiste. În „Memorandumul” redactat de Mihai Antonescu şi predat de mareşal lui Hitler cu ocazia vizitei sale din 11 februarie 1942 la Marele Cartier General al Wehrmachtului se preciza în acelaşi sens: „Poporul român îndeplineşte azi în lupta din răsărit o misiune anonimă şi colectivă în prăbuşirea slavismului. 1 . precizăm că nu numai ruşii erau cauza şi ţinta acestor atacuri.. ci şi consolidarea României în faţa „ameninţării slave”. pe Romaniahttp://www. 3 Final Report. în special. la 31 august 2007. pp. care este marea misiune a poporului german”2. 280-281. care s-a folosit de ocazie pentru a declara că în Europa există loc doar pentru „rasele” germanică şi latină. şi lumea se va purifica. şi luptele de la Odessa. rola 18. relaţiile militare românogermane au devenit mai strânse. ci populaţiile slave în general... Cabinet.pdf. iar poporul român „este şi a fost întotdeauna antislav”. Este o luptă pe viaţă şi pe moarte. şi devenim sclavii lor..) Şi războiul..ROMANOSLAVICA XLII 210 fi echivalentul unei nedreptăţi faţă de România şi poporul român.. Într-o scrisoare adresată în 6 septembrie 1941 lui Mihai Antonescu. ed..cit. în general. Înainte de războiul cu Uniunea Sovietică. ci doar că cea care predomina era ura faţă de evrei. principalul duşman al ţării era însă evreul. Pentru a da masura atitudinii antislave a liderilor români ai acelui moment. pp. Bucureşti. 2 Gheorghe Buzatu.org/research/ center/presentations/ features/details/2005-0310/pdf/romanian/ chapter_09.ushmm. iar pregătirile comune de război s-au intensificat. p.. ed. Antonescu Final Report. 65-66 apud Ancel. În toamna lui 1941. dosar 167/1941. acestea trebuind să coopereze contra slavilor. (. Această nu înseamnă că atitudinile rasiste antislave lipseau.. el scria: „Trebuie să se înţeleagă de toţi că nu este lupta cu slavii. fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri. şi i-a promis lui Mihai Antonescu că poate „acapara oricât de mult [teritoriu] ar dori la Est”. 134-134. Mai sus s-a văzut cum supremul argument impotriva revendicărilor bulgare şi ucraineene era acela că aceste populaţii sunt slave. atâta vreme cât colónii români erau trimişi spre a ajuta la câştigarea „luptei comune contra rasei slave”1. Pentru Ion Antonescu. Antonescu căutând nu doar să obţină retrocedarea Basarabiei şi a Bucovinei.. care „este şi a fost antislav. Această retorică a fost bine primită de Hitler.cit. ori înving ei.

294. 4 Beevor.. pe unde aţi trecut [voi. p. op. 3 Nota SSI din 14 iulie 1942. În ciuda faptului că românii au un model german în propaganda lor antislavă. 105. tot aşa să fi coborât intensitatea acestor atacuri în timpul campaniei din vara lui 1942? Credem că da. mareşalul Antonescu spunea. RG 25. 25. autorităţile române s-au arătat deosebit de nemulţumite de faptul că. Volum 324. vol. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri-SSI. Germanii înţeleg ca presa să facă atmosferă defavorabilă comunismului. „în timpul ocupării bolşevice a Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către Rusia Sovietică. România îşi va schimba discursul antirusesc şi antislav după înfrângerea de la Stalingrad. spre a coloniza regiunile părăsite de germanii plecaţi din aceste ţinuturi româneşti. pe măsură ce înaintau în adâncul teritoriului rusesc. 116/1941. fond 40010. dimpotrivă. Arhivele Ministerului Afacerilor Externe (AMAE).004M. dosar nr. nu a fost jefuit şi nu a fost lovit. iar în iulie 1942 Hitler era furios din cauza întârzierilor în realizarea planului iniţial4. au fost aduşi din Polonia şi Ucraina. soldaţi români]. 24. se bucură de sprijinul propagandei germane”3. germanii înţeleg că nu pot continua linia discursului rasist. într-o notă SSI din 14 iulie 1942 se arăta că oficialii de la Berlin erau nemulţumiţi de campania prea agresivă dusă de presa din România la adresa „barbariei slave şi a slavismului în general. autorităţile româneşti au făcut demersuri pe lângă germani „pentru a ne scăpa de aceste elemente străine”. În ordinul către armata română. La 28 iunie 1942 începuse operaţiunea Albastru. f. Omul pentru noi este om.cit. 2 1 . orice relaţie ar fi între noi. care. în sensul în care Germania să accepte repatrierea lor în zonele de unde veniseră2. Idem. pe care îl înlocuiesc tot mai mult cu discursul antibolşevic. circa 7500 de polonezi şi 9000 de ucraineni” – populaţii de origine slavă – şi pe toată durata în care acest teritoriu a fost sub administraţie românească. apud USHMM/SRI. În acest sens. Fond Al Doilea Război Mondial. O altă explicaţie a revizuirii atitudinii propagandei germane faţă de atacurile la adresa „elementului slav” este dată de faptul că. la 1 ianuarie 1941: „Nimeni. ANIC. p. „Oficialitatea germană este nemulţumită de campania antislavă a presei române”. 77. Cum poate fi oare interpretată această afirmaţie ? Discipolii să-şi fi întrecut maestrul? Sau din nou Germania nu dorea concentrarea atenţiei asupra problemei ruse? Aşa cum se renunţase la atacurile împotriva Uniunii Sovietice şi a slavilor înaintea declanşării Operaţiunii Barbarossa. f. nu însă popoarelor slave şi ideii slave.ROMANOSLAVICA XLII 211 declara că el „luptă să cureţe Basarabia şi Bucovina de jidani şi slavi”1. dosar 71/1939 E9.

ceea ce demonstrează că ţinta principală era recuperarea teritoriilor pierdute. p. Lupta împotriva „duşmanului de la Răsărit” şi a „bolşevismului rus” este motivată de acţiunile Uniunii Sovietice de a ocupa Basarabia şi Bucovina. În aceeaşi zi. Mareşalul Antonescu şi armata.ROMANOSLAVICA XLII 212 ori din ce naţie ar fi şi oricât rău ne-ar fi făcut. între altele. 1. Antonescu adresa ostaşilor români ordinul de a trece Prutul. începând o luptă nemiloasă împotriva George Magherescu. Fond Ministerul Propagandei Naţionale-Presa Internă. p. în „Universul”. 170. alături de lupta pentru apărarea civilizaţiei europene. 26 iunie 1941. Copiii lor au fost îngrijiţi ca şi copiii noştri. familia rusească a fost considerată ca şi familia românească”1. 4 Miloiu.. Cotidianul „Universul” din 26 şi 28 iunie 1941 sublinia în articole precum cele intitulate Misiune europeană5 sau În numele Europei6.cit. 3 ANIC. bătrânii lor au fost ajutaţi după cum ajutăm bătrânii noştri. ordin în care. edificând opinia publică asupra pericolului comunismului agresiv şi educându-i încrederea şi conduita”3. Propaganda antibolşevică Atacurile asupra bolşevismului şi comunismului de la Răsărit au fost şi în propaganda românească mult mai dese decât cele la adresa slavilor.15 august 1941 arăta: „războiul sfânt al României (. într-un discurs transmis la radio. 261.cit. Tema centrală a propagandei germane între 1941-1945 a fost cruciada împotriva bolşevismului. ff 75-76. în „Universul”. Toţi cei care au fost găsiţi în calea noastră au fost ajutaţi şi ocrotiţi ca oameni. iar nu de o ideologie rasistă. 2 Drăgan. 2. op. Mihai Antonescu definea războiul ca „o mare luptă a civilizaţiei europene împotriva unei noi barbarii”4.. că poporul român are misiunea de a apăra viitorul Europei de un război cu URSS.. 1 . România îmbrăţişează şi ea această temă. ed. Ştefănescu.cit. România cu şi fără Antonescu. 5 Misiune europeană. „Astăzi România răspunde din nou chemării destinului său european. p. dosar 385/1941. Raportul cu privire la activitatea Direcţiei presei pentru perioada 6 septembrie 1940 . în Gheorghe Buzatu..) a provocat cea mai mare campanie de presă a anului. p. 6 În numele Europei. se spunea: „Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte! Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii voştri cotropiţi”2. a valorilor occidentului de comunism şi bolşevism. Dragomir. op. 28 iunie 1941. La 22 iunie 1941.

Fond MPN-Presa internă. Normative zilnice trasau presei subiectele pe care le putea aborda sau nu în paginile sale. în presă. soldaţii noştri au întâlnit evrei sadici. Înţelegându-se în Germania că un discurs rasist împotriva întregii populaţii a Rusiei Sovietice nu este unul pragmatic. Dragomir. Foarte stranie această din urmă precizare. La 5 august 1941 presa primea sarcina de a sublinia „ororile şi dezastrele comise de bolşevici în Basarabia şi Bucovina pentru a trezi interes şi compătimire în public şi pentru a stimula spiritul de solidaritate cetăţenească”4. 5 ANIC. 1. iar atacurile la adresa „ruşilor-suboameni” au fost înlocuite de cele la adresa evreilor bolşevici. f 20. ci împotriva sovieticilor.cit. 3 Miloiu.cit. de vreme ce „armata roşie” a fost termenul care a denumit „armata sovietică” în timpul războiului. precum şi linia în care aceste subiecte puteau fi tratate. Fond MPN-Presa internă. La 27 iunie 1941 aceste normative precizau ca. f 76. .cit. treptat s-au produs nuanţări. La 31 iulie se cerea presei „să nu spună că graniţa de la Răsărit e pe Nistru” şi să arate încă o dată că motivul războiului este dat de necesitatea apărării civilaţiei europene. pp. Ei au fost mereu prezenţi în administraţia statului bolşevic. 1-2. în locul sintagmei „Armata Roşie” să se folosească sintagma „armata sovietică”. ci de eliminarea pericolului reprezentat de barbarism în estul Europei2. p. dosar 534/1941. după cum sintagma „aviaţia Armatei Roşii” să fie înlocuit cu cea de „aviaţia sovietică”5. La 29 iulie se recomanda să fie comentată pe larg „dezrobirea” Basarabiei şi a Bucovinei. Astfel de titluri sunt publicate lunar3. Europa civilizată împotriva barbariei bolşevice. Tocmai de aceea „anihilarea evreilor care sprijină bolşevismul este o măsură de 1 2 Misiune europeană. alături de puternica armată germană. p 28-29.ROMANOSLAVICA XLII 213 bolşevismului. 6 Anton. Probabil se credea că în acest fel se induce populaţiei convingerea că lupta era nu împotriva ruşilor.. care este purtătorul spiritului european de ordine şi care încearcă să deschidă drumul spre o nouă ordine continentală pe baza ideii de naţiune împotriva uriaşelor forţe destructive ale comunismului internaţional”1. ed. „Universul”. op. Articolul Europa civilizată împotriva barbariei bolşevice arăta că viitorul Europei nu depindea de capacitatea de organizare germană. a bolşevicilor. 4 ANIC. organizatori ai crimelor în masă şi atrocităţilor”6. dosar 588/1941. op. 26 iunie 1941.. încercându-se să se demonstreze că evreii erau autorii tuturor crimelor comise de regimul bolşeviv: „evreii au fost principalii beneficiari ai dictaturii roşii. Ştefănescu.

şireteniei şi perversităţii neamului lui Beevor. ci distrugerea regimului bolşevic5. Got Mit Uns. fila 2. apud Paul Addison. 2 Idem. ca şi în Germania. op. pretutindeni unde era nevoie de răzbunare şi de făcut rău. 1 . 3 ANIC. p 270. Klee. Der deutsche vernichtungskrieg in Osten. 394/1942. Contribuţia cruzimii. f 3. În general. 60/1942. ANIC.cit. în Biserică. Buletin contrainformativ nr. 91. 1-30 aprilie 1942. The soldier's experience of war. iar „sistemul evreu-bolşevic trebuia dezrădăcinat imediat şi pentru totdeauna”2. p 34. Propaganda pentru front era în acelaşi ton. propagandei i-a revenit misiunea să explice raţiunile prezenţei româneşti pe teritoriul sovietic. p. în şcoală. Ea a fost susţinută în special de Radio Moldova. după declaraţia din 1941 a generalul Herman Hoth1. pentru Europa liberă şi unită pe calea progresului şi a civilizaţiei”4. dosar nr. Textul unui manifest din iunie 1941 aruncat asupra liniilor sovietice sublinia că războiul era îndreptat împotriva regimului politic şi nu a soldatului sovietic obligat să lupte: „Conducătorii «raiului» bolşevic te mint. care a emis pentru prima dată la 2 noiembrie 1941 şi care transmitea în limbile rusă şi română. sau că „evreii sunt agenţi comunişti sau anglo-americani”3. se considera că „elemental jidovesc s-a pus în slujba regimului sovietic în administraţie. fond PCM-Cabinetul Militar. păstrează-ţi viaţa. p 34. La începutul anului 1942. Dosar nr. Serviciul Special de Informaţii (SSI) informa că „elementul slav din sudul Basarabiei a fost recrutat şi educat în spirit bolşevic. Se considera că „războiul a fost provocat de evreii care se aflau la conducerea URSS.cit. Frankfurt am Main. Emisiunile în limbile rusă se transmiteau de două ori pe zi şi încercau să convingă populaţia slavă că războiul din Răsărit nu intenţiona exterminarea ei. 206. 1997. şi în România tot evreii vor fi găsiţi vinovaţi de răul provocat de bolşevism. 1992. (…) Rusia Sovietică s-a prăbuşit. Dresse. Treptat. (…) Salveazăte. tema distrugerii iudeo-bolşevismului devine. Astfel. subliniind că românii luptă nu împotriva poporului rus. în agricultură.ROMANOSLAVICA XLII 214 autoconservare”. Fond PCM-SSI. Londra. p 270.. pentru familia ta. 402. pentru viitorul liber al popoarelor din Rusia. Angus Calder. 4 Anton. op. 5 Idem. După trecerea Nistrului. frecvent utilizată. apud E. W.. El se adresa trupelor române trimise să lupte pe frontul de est. iar misiunea armatei române era aceea de a lupta atâta vreme cât exista un front şi o armată bolşevică”. 1939-1945. ci a bolşevismului. dându-i-se instrucţiuni în vederea eventualităţii unei lupte în spatele frontului”6. p. precum şi locuitorilor din zonele respective. Time to kill. 6 Rezistenţa Basarabia.

„Numai Germania poate învinge bolşevismul şi salva Europa”. în vreme ce România insistă pe caracterul naţional al participarii sale la război. „Noi trebuie să acţionăm decisiv înainte de a fi prea târziu”.calvin. au dispărut din Basarabia aproximativ 100. la 20 februarie 1943. să nu se exagereze şi să „nu se cadă într-un limbaj de romane poliţiste. 526/1942. (Anweisung für antibolshewistische Propaganda-Aktion.cit. Pericolul motivează forţa. Ambele ţări însă vor duce din acest moment o propagandă defensivă.. op. 20 February 1943). În primul an de stăpânire sovietică. La sfârşitul lui 1942. biroul pentru propagandă al Partidului Nazist transmitea un document cuprinzând directivele în limitele cărora momentul de criză (înfrângerea de la Stalingrad) avea să fie tratat de către propaganda germană. dacă şi-ar atinge scopurile. ci întreaga Europă. Ion Antonescu cerea ca emisiunile de contrapropagandă să nu conţină atacuri la adresa şefilor de stat. Masca a căzut etc. În discursul său din 18 februarie 1943. pp 33-34. cu titluri exagerate. dintre care 97% români”1. spunea Goebbels2. 2 Anton. „Luptăm împotriva bolşevismului care este o idee evreiască distructivă şi care. la http://www. ff 182-183. Două zile mai târziu. prin prezentarea de analize asupra sistemului Basarabia sub ocupaţie bolşevică.htm 1 . Fond Cabinetul Militar.ROMANOSLAVICA XLII 215 Israel a fost imensă. ANIC. 3 Directive for the Anti-Bolshevist Propaganda Action. ar aduce imensă nenorocire şi distrugerea totală a tuturor valorilor culturale”3. La începutul anului 1943. Pe măsură ce timpul arată că victoria Germaniei este tot mai puţin probabilă. Germania accentuează propaganda sa antibolşevică. Goebbels spunea că pericolul din Răsărit ameninţă nu numai Germania. „Lupta noastră împotriva bolşevismului este un război defensiv”. Totodată se pronunţa pentru demontarea moderată a propagandei sovietice. precum Perfidia lui Stalin. edu/academic/cas/ gpa/bolshevist. Pricipalele linii erau: „Europa învinge cu Germania sau se scufundă în haosul bolşevic”. Propaganda defensivă Pe măsură ce semnele înfrângerii Germaniei devin tot mai vizibile.000 de persoane. Bundesarchiv Berlin (NSD 12/74). Dosar nr. România va nuanţa chiar şi atacurile împotriva bolşevismului şi va sublinia tot mai mult caracterul naţional al luptei sale. propaganda germană punea tot mai mult accentul pe necesitatea de a se continua lupta pentru salvarea Germaniei.

dominate şi exploatate. în ordinul de zi de la 1 ianuarie 1944 către armată se preciza: „Ţările Româneşti au fost de nenumărate ori invadate şi ocupate.. sărăcite şi umilite.cit. jefuite şi ciuntite de oştile ruseşti. La 20 martie 1943. indiferent de conţinutul acelui articol – „de ordin cultural. 1 2 Anton. nu într-un sens ofensiv. de presă şi propagandă din străinătate” care primeau ca principală misiune informarea statului român cu privire la ceea ce se spunea/ scria despre România.. Serviciile de presă din străinătate aveau obligaţia „de a trimite rapoarte exacte despre toate articolele publicate pentru şi în contra noastră în străinătate”. Fond Al Doilea Război Mondial. f 219-222. Noi nu am fi atacat niciodată pe nimeni dacă trei milioane de fraţi nu ar fi fost luaţi în robie şi dacă Basarabia şi Bucovina noastre nu ne-ar fi fost smulse într-un moment când Europa s-a găsit la o răspântie fatală când nimeni nu ne-a putut sări în ajutor”2. pp 121-122.cit. ci într-unul defensiv. Aceste măsuri erau menite a asigura condiţiile în care putem „să ne facem la timp propaganda sau contrapropaganda şi să pregătim materialul documentar pentru apărarea drepturilor ţării noastre”. „dispoziţiuni către toate Legaţiile. Magherescu. precum şi a se asigura că în ziarele locale era inserat cel puţin un articol săptămânal privind România. dosar 71/1939 E9. . În finalul circularei se sublinia că vor fi sancţionaţi „toţi cei care vor ascunde adevărul şi nu vor transmite toate aceste articole apărute în contra noastră sau care dau informaţii tendenţioase asupra ţării noastre”3. în Buzatu. printr-o circulară semnată de Mihai Antonescu. Volum 196. România. 3 AMAE. orice privind ţara noastră”.cit. privind aspecte artistice. punctul de greutate al propagandei române s-a mutat de pe tema „războiului sfânt” pe tema luptei comune germano-române împotriva bolşevismului/ comunismului1. ed. 167. În aceeaşi linie. Serviciile culturale.ROMANOSLAVICA XLII 216 comunist. ai legaţiilor şi ai serviciilor de presă şi propagandă să informeze cu privire la toate lucrările şi materialele publicate despre România în intervalul cuprins între 1940 şi momentul respectiv. informaţii. dar... de acum înainte. p. România îşi va revizui şi ea poziţia în chestiunea propagandei după înfrângerea suferită la Stalingrad de Puterile Axei. Se anunţa că viitoare circulare vor dipune cum să se organizeze serviciile de presă şi propagandă şi activitatea acestora „pentru a combate propaganda făcută contra noastră şi pentru a dezvolta propaganda lămuritoare asupra ţării noastre”. După Stalingrad. op. precum şi asupra caracterului lor. Se cerea ca toţi membrii serviciilor culturale.. op.. Ministerul Regal al Afacerilor Externe transmitea.

aceea de a apăra creştinismul şi civilizaţia europeană1. Ibidem. într-un discurs ţinut la Chişinău cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înapoierea provinciei Basarabia la România. astfel inducându-se populaţiei româneşti sentimente antislave 1 2 Miloiu. care a deschis drumul celor 45 de ani în care România va cădea în cealaltă extremă. Ion Antonescu sublinia că URSS singură este responsabilă pentru crearea situaţiei care a obligat România să înceapă un război defensiv în est şi că România a dus întotdeauna o politică paşnică. social etc. rare şi de cele mai multe ori rostite în prezenţa unor importante personalităţi germane a căror bunăvoinţă se încerca. termenii slav. într-un discurs din 27 noiembrie 1943. Antonescu nu pierde prilejul să arate că. În general se insista pe răul provocat de ruşi în special în Basarabia şi Bucovina. sovietic au fost folosiţi în propaganda românească în afara unor delimitări conceptuale exacte şi în funcţie de evoluţia generală a războiului. economic. Totuşi. În martie 1943. bolşevic. şi în acest fel obţinută. În România celui de-al Doilea Război Mondial. prin rolul ţării sale la gurile Dunării şi la Marea Neagră. cultural. În 1944 însă situaţia din România era în pragul dezastrului şi rareori se mai vorbea de misiunea civilizatoare a României în est. să-şi justifice poziţiile anterioare. Putem spune că. România alege să ia notă de toate atacurile exprimate la adresa ei. probabil. rus. Dragomir. când „singură” şi „abandonată la discreţia pretenţiilor imperialiste”. prin comparaţie cu referirile negative la bolşevism şi sovietism. Referirile explicite la slavi ca la un popor inferior în propaganda românească sunt. În vreme ce Germania va ataca cu toate forţele bolşevismul.cit. din acest moment. Concluzii. În acelaşi sens. insista pe situaţia grea a României în anul 1940. Mihai Antonescu. op. propaganda românească intră într-o fază defensivă şi justificativă.ROMANOSLAVICA XLII 217 Observăm o mare diferenţă între modul în care Germania şi România consideră necesar să-şi reorganizeze propaganda. a sfârşit prin a fi mutilată. . România şi-a împlinit şi o veche şi sfântă misiune. să pregătească materiale documentare de combatere a acestor atacuri. A urmat momentul 23 august 1944. arătând de asemenea că România a avut întotdeauna rolul unei puternice graniţe menite să apere Europa2. slăvind modelul de la Răsărit în toate domeniile: politic. Antonescu insista în acest discurs asupra obiectivelor cu caracter naţional pe care România le-a avut în război. Ştefănescu.

Editura Meronia. violenţi. septembrie-decembrie 1940. Bucureşti. jurnale: 1. Jurnal. dosare 394/1942.Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri . cu formele ei de expresie antislavă. şi prin extensie populaţiile slave. Enciclopedia de istorie a României. Izvoare inedite: a) Arhivele Naţionale Istorice Centrale: . Alte surse: a) Documente publicate: 1. antibolşevice ale acesteia şi din sentimentul necesităţii unei solidarizări la nivel teoretic cu aliatul său. deşi nu s-a ajuns la dimensiunile cunoscute de acest fenomen în Germania. 60/1942 . ANIC. Guvernarea Ion Antonescu. antisovietice. 1939-1942. dosare 116/1941. 2000 c) Memorii. iar nu o ideologie rasistă. 1997 b) Enciclopedii: 1. vol. Situaţia conflictuală dintre România şi Uniunea Sovietică în problema Basarabiei şi Bucovinei este cea care justifică propaganda împotriva Rusiei. dosar 71/1939 E9.Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri . Bucureşti. 588/1941. Popovici Bogdan Florin (editori). Editura Elit.Cabinetul Militar. 534/1941.Fond Ministerul Propagandei Naţionale . inferiori. Propaganda română a cunoscut totuşi accente de rasism antislav. 1998 . Scurtu Ioan. Teodorescu Aurelian.ROMANOSLAVICA XLII 218 şi creându-i impresia că ruşii. sunt primitivi. 324 B. 526/1942 b) Arhivele diplomatice ale Ministerului afacerilor Externe din România . Mamina Ion. Bulei Ion. ca în cazul Germaniei. va îmbrăţişa formulele antiruseşti. dosarele 385/1941. Bibliografie A. Un alt aspect al analizei este dat de faptul că România. Alexandrescu Ioan. în principal antibolşevică. Stenogramele Şedinţelor Consiliului de Miniştri. Bucureşti.Presa Internă. Ciucă Marcel-Dumitru. I. Volumele 196. 574/1942 . lipsiţi de onoare.Fond Al Doilea Război Mondial. Halder Frany. alegând tabăra Puterilor Axei.SSI. antisovietică.

Beevor Antony.February 2. phase which has been stopped by the defeat suffered by the Axis Powers in Stalingrad Battle. February 3. Volkoff Vladimir. depending on the general evolution of the war: January 27. 2004 D. România cu şi fără Antonescu. 1941 . presented to Romanian President Ion Iliescu. Antonescu.htm Abstract The content and the form of the Romanian propaganda during Ion Antonescu’s regime. Editura RAO. 2007 2. Universul. foreign and domestic.August 22. trying to prove that it had never attack the Soviet Russia if the last would have not taken Basarabia and Bucovina. Iaşi. 1941 – Romania did not engage itself in the war. Romanian and Finnish Perceptions în Europe as viewed from the margins.pdf 4. ushmm. Centrul European de Cercetări Istorice Sestiere Cannaregio. Românii. Final Report of the International Commission on the Holocaust in Romania. ***. Editura Moldova. edu/academic/cas/ gpa/bolshevist.ROMANOSLAVICA XLII d) Periodice: 1.fgmanu.htm 3. Three distinct stages can be identified for the Romanian propaganda. Editura Moldova.htm 2. Propagandă şi război. Tratat de dezinformare. Bucureşti. Originea. Dragomir Elena.calvin. Drăgan Iosif Constantin (coordonator). http://www. especially during the period June 1941-August 1944 when Romania participated in the World War II alongside Germany. II (sub tipar) 7. De la Calul Troian la Internet. 1991 3. but after Stalingrad it will underline the national character of her struggle against Bolshevism. Bucureşti. Miloiu Silviu. Editura Tritonic. Bucureşti.org/research/center/presentations/features/details/ 2005-03-10/ pdf/romanian/ chapter_09. 1943 . June 22.calvin. have been under the influence of the political context. 1944 – Romania takes into consideration the possibility that Germany might loose the war and starts negotiations concerning a possible armistice. Projects for a United Europe during the World War II? The Axis. Ştefănescu Alexandru. http://www. Romanian territories. November 11. 1990 6. http://www. 2005 4. 1941 . sacrificiile şi drepturile lor (după ediţia din 1919). trecutul.edu/academic/cas/gpa/anti-bolshevism. Anton Mioara. The major themes of the Romanian propaganda for this period have been the . 1943 – Romania participates in the offensive phase of the war. Lucrări şi studii: 1. 1991 5.June 21. Buzatu Gheorghe.1941 219 C. Veneţia. Iaşi. Editura Antet. Stalingrad. 1999 8. Surse de internet: 1.net/articole/sima6. http://www. During the first stage Romania had an offensive propaganda against the Soviet Union. Bucharest. Antonescu Ion. mareşalul României şi războaiele de reîntregire.

but without reaching the level known by this phenomenon in Germany. Romania’s loyalty towards Germany. counterpropaganda. the propaganda for the lost Romanian territories. following the German example. as Romania’s holy mission for defending the European civilization and Christianity. Although Romania did not know an official anti-Slavic racist ideology.ROMANOSLAVICA XLII 220 propaganda against Bolshevism. . especially before February 1943. Romania elaborated an anti-Slavic propaganda. during the war.

Catehismul românesc1 [Sibiu. 2-3 (Adăugiri). 1546. 1978. care reproduce textul din 1512 şi pe care se vede xilogravată stema oraşului Sibiu. a aparţinut voievodului Gheorghe Ştefan (Octavian Şchiau. 21-2. 45). primeşte cea mai puternică lovitură prin cărţile tipărite la noi în limba română. Ibidem IV . acesta a creat un climat propice dezvoltării culturii noastre naţionale. BRV I . şi cartea are un rol hotărâtor în existenţa unei literaturi sau a unei istorii.ROMANOSLAVICA XLII 221 CARTE ROMÂNEASCĂ VECHE (SECOLUL AL XVII-LEA) ÎN COLECŢIILE INSTITUTULUI DE CERCETĂRI ECO-MUZEALE TULCEA. ea poate să deschidă un drum propagând esenţa unei epoci întregi. c. începând de la mijlocul secolului al XVI-lea. Cluj-Napoca. Cărturari şi cărţi în spaţiul românesc medieval. care vedea în slavonism un scut de apărare împotriva catolicismului. dar. CONSIDERAŢII Lăcrămioara Manea Oricare dintre categoriile de piese din componenţa colecţiilor unui muzeu relevă un adevăr petrecut. venind la Sibiu pe la 1521. este vorba de ţinutul natal al tipografului. p. păstrat la Sankt-Petersburg. 2 1 . Unicul exemplar cunoscut. acesta din urmă fiind astăzi cea mai veche tipăritură cu text românesc care se păstrează. şi Evangheliarul slavo-român3 [Sibiu. O carte reprezintă o scriere cu durata ei. La fel. Este cunoscut că primul tipograf care a tipărit în limba română a fost Filip Moldoveanul. prezenţa ei antrenând un complex de factori într-un domeniu unde cuvântul scris este suveran. p. În atelierul lui Lukas Trapoldner a imprimat trei cărţi: prima a fost un catehism cu influenţă luterană . 3 Nu apare în BRV. 1544]. 1551/1553]. Cultura slavonă sprijinită de Biserica din Constantinopol.2. au urmat un Tetraevanghel slav2 [Sibiu].5. autorii BRV-ului au localizat tipografia în Moldova. de fapt. Editura Dacia. din care nu s-a mai păstrat nici un exemplar. p.

care au tipărit la Braşov cărţi religioase traduse în limba română.. Buluţă. Cărţile coresiene erau citite în biserici. Începuturile scrisului în limba română. 38. 1960. care erau ştiutori de carte românească.16. nu au fost favorabile pentru continuarea acţiunii de tipărire şi de promovare a cărţii româneşti. dar şi ţărilor de peste munţi”6. Panaitescu. 12 (Adăugiri). explicaţii. istoricul P. 3 BRV I . 171. altele chiar cu atacuri ale Contrareformei. desigur. Bucureşti. Editura Ion Creangă. cu domnii scurte. ci şi editor. Panaitescu afirma: „Activitatea tipografică în limba română condusă de Coresi la Braşov se explică în mare parte prin legăturile acestui centru meşteşugăresc şi comercial cu Ţara Românească şi cu Moldova. în secolul al XVI-lea.4. ţinând seama de poziţia economică a Braşovului. IV. în Studii şi materiale de istorie medie. Dar nu încetează orice activitate culturală.ROMANOSLAVICA XLII 222 Au continuat Coresi şi ucenicii săi. preoţii au fost avizaţi să aducă bani pentru a cumpăra Psaltirea românească3 (1570). D. de lectură la strană pentru către dascăli şi cântăreţi ai Bisericii. un catehism din care s-a mai păstrat doar un fragment de 11 file. Ibidem IV . şi Liturghierul-Diaconar4 (1570). 35-36. Coresi nu a fost doar tipograf. pătura socială care a înlesnit opera de traduceri în româneşte7.9. 4 Ibidem IV . op. p. . cu „32 denari”5. Sfârşitul secolului al XVI-lea şi primele decenii ale secolului al XVII-lea. tulburări interne şi boierimea care încă predomina social şi economic.cit. s-a datorat în primul rând orăşenilor.P. p. începută în Transilvania. dispoziţii de drept canonic şi moral. continuându-se 1 2 BRV IV . care şi-a vândut şi răspândit cărţile prin comerţ. în decembrie 1570.16. 6-7 (Adăugiri). erau ascultate de neştiutorii de carte şi înţelese de către toţi românii2. Mai mult. că şi cărţile tipărite de dânsul au fost deopotrivă destinate Transilvaniei. p. 6 P. cu un florin. erau cărţi de învăţătură. ele neintrând în oficierea strictă a ritualului de către preoţi. Tipografia condusă de Coresi a fost adusă la Braşov din Ţara Românească.P. prima carte fiind Întrebare creştinească1 (1559). războaie. p. 1981. 152. 54-56. Pagini din istoria cărţii româneşti. Despre activitatea tipografică a lui Coresi. el însuşi era un meşter tipograf din această ţară. şi avem dreptul să afirmăm. Gh. 7 Ibidem. p. p. 180. p. Tipăriturile româneşti cuprindeau învăţături. unele cu influenţe ale Reformei. Simonescu. p. La soborul ţinut la Cluj. 5 Simonescu. Motivează acelaşi autor că scrisul în limba română. Buluţă.

se constată decăderea tot mai pronunţată a culturii slavone. 33. Petrescu. să întărească. Molitvenic (Câmpulung. care nu puteau tipări.ROMANOSLAVICA XLII 223 traducerea de cărţi româneşti şi de copiere de texte româneşti vechi. în Moldova. Aşadar. În schimb. 1652). precum Matei al Mirelor. la insistenţele lui Varlaam. cât şi cărţi slavoneşti pentru ortodocşii din Peninsula Balcanică. pedepsindu-i pe ţărani pentru abateri care lezau privilegiile feudale3. prin tipărirea cărţilor juridice. 3 Simonescu. ci doar întârziată până spre mijlocul secolului al XVII-lea. anume 1635-1656 şi 1673-1716. limba română. un tradiţionalism ce pare mai pronunţat în Muntenia. Victor Petrescu. Târgoviştea . Acest secol din istoria tiparului înregistrează două etape de evoluţie. unde citim: „O astfel de foamete ni s-a arătat nouă de pretutindeni viind. fapt care s-a realizat datorită ajutorului primit din partea lui Petru Movilă. p. încă din anul 1637. un fel de hegemonie culturală între popoarele vecine de limbă slavă. Evanghelii învăţătoare. 184. 29. Dan Simonescu. Cartea munteană şi moldoveană tipărită în prima jumătate a secolului al XVII-lea s-a menţinut pe linia tradiţională a culturii feudale. care avea gata pentru tipar.35. Cazania sa. Detalii cu privire la împrejurările în care s-a reluat activitatea tipografică în Ţara Românească cunoaştem din predoslovia primei cărţi tipărită în slavoneşte în timpul lui Matei Basarab (1632-1654). poziţia clasei conducătoare. tot ceea ce s-a imprimat în această perioadă la Iaşi este în limba română. Cu toate aceste ultime încercări. Matei Basarab a tipărit atât cărţi pentru toţi românii. în perioada 1605-16251. 2 BRV IV . Cărţile împuţinându-se. 1635). cea mai preţioasă lucrare fiind. 1 . la Târgovişte. biruinţa limbii poporului nu a putut fi împiedicată. prin cartea slavă. cit. voievodul a dispus reintroducerea tiparului în ţară. p. p. precum şi lucrări juridice: Pravila de la Govora (1640) şi Îndreptarea legii (Târgovişte. fiecare cu aspecte şi particularităţi proprii. ca limbă de cult. deci vădit din pricina împuţinării sfintelor cărţi”2. să afirme. op. mitropolitul ţării. care a compus multe lucrări şi a copiat altele. unde s-au tipărit în româneşte numai cărţi de predici. S-a apreciat că politica tipografică a lui Matei Basarab a urmărit trei ţinte: să substituie limbii slavone. Muzeul Judeţean Dâmboviţa. prima tipografie s-a organizat cu acelaşi ajutor kievean.vechi centru tipografic românesc. 1972.. Târgovişte. În Moldova.

. 31. p. Ibidem IV . apoi a Catavasierului4 (1714).162. p. inclusiv a imnografiei liturgice. Cărţile de legi. op. iar. Procesul a culminat cu tipărirea la Târgovişte a Octoihului3 (1712). 43 (Adăugiri). 2 1 . 223.170. p. Brăila. 7 Doru Bădără. p. lucru care se explică prin existenţa unei tradiţii deschisă de Coresi. Prin conţinut. cartea a înregistrat o răspândire mai mare decât oricare altă carte românească veche. p. 13 în slavonă. S-au tipărit 43 de cărţi. 495-497. Apud Şchiau. respectiv între anii 1635-1656. p. 4 Ibidem IV .cit. 6 Ibidem IV . 41-42 (Adăugiri). a Ceaslovulului5 şi a celei de-a doua ediţii a Catavasierului6. 223. 5 Ibidem I . din care 23 în limba română. fiind oferite în dar bisericilor şi credincioşilor8.ROMANOSLAVICA XLII 224 fără îndoială. 49. Cazania lui Varlaam1.. prin forma grafică deosebită. 1998. ne sugerează o activitate destul de bogată. de ritual bisericesc. Aşadar.cit. op. Acelaşi spirit înnoitor a caracterizat şi activitatea tipografică din Transilvania. 47-48. în anul 1715. Şchiau. 28. care s-au implicat în efortul pentru introducerea limbii române în Biserică.50. 3 BRV I . numeroasele tipărituri româneşti din ambele principate dovedesc că limba naţională reintră în drepturile ei. 485-486.170. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea se plasează începuturile literaturii în limba română şi introducerea limbii române în Biserică. 8 Ibidem. p. Ibidem IV . Cea de-a doua etapă a tiparului stă sub semnul domniilor lui Şerban Cantacuzino (1679-1688) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714). care avea să se impună ca limbă liturgică abia în primele decenii ale secolului al XVIII-lea prin traducerea integrală a textelor.53. p. Editura Istros. Tiparul românesc la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. p. prin frumuseţea graiului. cărţile de dogmă creştină şi de predici ne arată că limba românească se introduce timid în Biserică şi în dregătoriile judecătoreşti. 5 în limbile slavonă şi română şi 2 în limba greacă2. Un calcul aproximativ al cărţilor tipărite în Ţările Române în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Un număr de 24 de ediţii scoase în Ţara Românească în această perioadă au fost finanţate de cei doi domnitori.162. cărţi de strană având şi textul cântărilor în limba română7. p. precum şi datorită ajutorului primit de peste munţi.

o dată cu aceştia. Unitatea de neam şi de limbă reprezintă fundamentul vieţii culturale în Ţările Române în secolul al XVII-lea .ROMANOSLAVICA XLII 225 Programul editorial privind literatura liturgică s-a extins. scrise de Varlaam (deşi prima este redactată în 1 2 BRV I. p. 109. şi în Transilvania. Râmnic şi Târgovişte. Acest aspect este oglindit şi de activitatea tipografică din Principate. astfel. p. Tipărită din porunca şi cu cheltuiala lui Vasile Lupu. cum bine se afirmă chiar în prefeţele acestora. se adresează „cătră toată semenţiia romenească”. 375. Snagov. cu aceai cugetai şi eu robul domnului mieu Iisus Hristos să scoţ ceastă carte. în perioada 1678-1716.. Cuvânt împreună cătră toată semenţia romenescă şi Cuvânt cătră cetitoriu. pe fondul unor mutaţii politice şi economice favorabile acestora.cit. p. Constantin Brâncoveanu. Bădără. anume pravila pre limba rumânească. Cazania lui Varlaam (1643). lucrare ce a fost tipărită şi într-o ediţie specială pentru Transilvania. în predoslovia Pravilei de la Govora (1640). 22. afirma: „Socotit-am că mai toate limbile au carte pre limba lor. 3 BRV I. unde s-au editat cărţi româneşti cu sprijinul aceluiaşi domn muntean. op. Tot acum pătrunde puternic limba greacă în viaţa socială. tipograful Mihai Iştvanovici vorbeşte despre „ajutoriu nelipsind şi de la prealuminatul şi înălţatul biruitoriu al toatei Uggrovlahii…”1. Limba literară şi lexicul au căpătat noi valenţe prin efortul cărturarilor români de a traduce textele originale în graiul accesibil poporului. de sub teascurile tipografiilor din Bucureşti. datorită creşterii rolului grecilor în societatea românească. adică în aproximativ jumătate din centrele tipografice româneşti. De pildă. mitropolitul Teofil al Ţării Româneşti. au ieşit 41 de titluri în limba greacă din 136 editate2. limba greacă a permis intelectualilor români întoarcerea la izvoarele teologice greceşti. Pe de altă parte. fenomen cu deosebite implicaţii în cultura şi spiritualitatea neamului. Cele două prefeţe ale lucrării. Iaşi. sfinţilor voastre fraţi duhovnici rumâneşti carii sunteţi păstori oilor celor cuvântătoare a turmei lui Hristos”3. patronii lor s-au străduit să scoată din teascuri cărţi adresate tuturor românilor. cum bine se ştie. În prefaţa Chiriacodromionului de la Bălgrad (1699).susţinută prin tipărirea şi circulaţia cărţilor româneşti -. . Tipografii munteni şi moldoveni şi.

lucrarea de faţă îşi propune să descrie şi să facă anumite consideraţii cu privire la colecţia de carte românească veche din patrimoniul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. au existat mai mulţi factori. În Liturghia de la Bucureşti (1680). care au determinat diverse căi şi mijloace de pătrundere a cărţii româneşti în Dobrogea. împlinită cu mari sacrificii prin înfiinţarea de şcoli şi biserici în localităţi. p. scot în evidenţă strădaniile mitropolitului Varlaam de a se face auzit de către toţi românii.. p. unde Biserica Ortodoxă era considerată tolerată. transhumanţa. După aceste precizări grăitoare. din istoria tiparului românesc de-a lungul secolelor al XVI-lea – al XVII-lea. Conştiinţa de neam. Conştiinţa de neam explică. pentru că românii dobrogeni au avut dorinţă pentru luminare spirituală.cit. Cum era firesc.. în speţă din Dobrogea. cum sunt cadrul natural şi istoric. op. a fost o realitate neîntreruptă. De altfel. iar schimbul de tipărituri şi învăţaţi dintr-o ţară în alta continuă şi se intensifică. ideea unităţii poporului român: „Între Rumâni ce zicem. În această situaţie este uşor de înţeles de ce produsele materiale şi spirituale treceau cu uşurinţă munţii. în ciuda vicisitudinilor unei ocupaţii otomane de peste patru secole şi jumătate. de către mitropolitul Teodosie.a. aspect interpretat şi ca o consecinţă a lipsei oricăror posibilităţi oficiale de înfiinţare a unei tipografii şi de 1 2 Ibidem I. le considerăm noi. Şchiau. în mare parte. cu mult înaintea Războiului de Independenţă desfăşurat între anii 1877 şi 1878. cuprindem şi pre Moldoveni. precum şi din Imperiul otoman. este viu exprimată în predoslovie. 81. De altfel. Practica religioasă în sine şi nevoile de instruire au făcut necesară prezenţa cărţilor scoase din tiparniţele româneşti din stânga Dunării. biserica. sentimentul de apartenenţă la comunitatea ortodoxă este exprimat şi prin susţinuta activitate a domnitorilor munteni şi moldoveni de sprijinire şi ajutorare a bisericilor acesteia din Transilvania. demonstrată cu prisosinţă şi de aceste tipărituri. şcoala ş. chiar şi atunci când autorităţile habsburgice au luat măsuri aspre cu privire la libertatea de răspândire a cărţilor muntene sau moldovene în Transilvania2. cartea românească a circulat intens şi în Dobrogea. chiar dacă manifestarea ei nu este surprinsă în scris decât uneori. că tot dintr-o fântână cură”1. circulaţia intensă a cărţii româneşti vechi. .ROMANOSLAVICA XLII 226 numele domnitorului Vasile Lupu). 234 nota 1.

XCIII. Astfel. iar 16 s-au tipărit în tipografii din străinătate: Uniev. un săptămânal de format mic.Foie interesilor locale”. Buzău. Râmnic). care a văzut lumina tiparului până în anul 1891 (Petru Zaharia. p. Lipsia. într-o perioadă în care de tipografii dobrogene nu putea fi vorba. Despre existenţa acestora în Dobrogea există indicii sigure încă din secolul al XVI-lea. care făceau uneori negoţ cu acestea. 20 au văzut lumina tiparului în diverse centre tipografice din Ţara Românească. 2 Tudor Mateescu. 1 . Din legăturile culturale ale Dobrogei cu Ţara Românească în secolul al XVIII-lea. avându-i ca directori-proprietari pe A. întâia publicaţie românească locală. mai ales prin intermediul mocanilor. cu Dunărea. mănăstiri şi în alte instituţii laice din nordul Dobrogei (teritoriul judeţului Tulcea). Este de presupus că numeroasele danii făcute bisericilor din dreapta Dunării de către domnitorii români au cuprins şi cărţi necesare serviciului religios. la 22 iunie 1879. datorită faptului că Dobrogea fusese parte integrantă a acestui stat în timpul lui Mircea cel Bătrân. Schimburile culturale ce s-au consumat între aceste două teritorii au avut un curs ascendent şi au fost direcţionate din ambele sensuri. dacă ţinem seama de faptul că Biserica Ortodoxă Prima tipografie tulceană. Brănişteanu (1883-1891). ceea ce e firesc. intitulată „Steaua Dobrogei . alte 8 în Transilvania. 9-10.ROMANOSLAVICA XLII 227 realizare a unor tipărituri româneşti în provincia dintre Dunăre şi Mare înainte de 18791. Căile şi mijloacele de pătrundere a cărţii româneşti în Dobrogea au avut la bază relaţiile permanente ale Dobrogei cu toate teritoriile româneşti de la stânga Dunării. 1975. 1979. Raporturile au fost însă întotdeauna mai strânse cu Ţara Românească. într-un raport de reciprocitate2. iar. SanktPetersburg şi Buda. în „Biserica Ortodoxă Română”. Snagov. 100 de ani de presă tulceană (1879-1979). Fridmann (1879-1883) şi D. pe latura cea mai lungă a provinciei. 8 au fost imprimate în Moldova. Bucureşti. Viena. Cărţile bisericeşti erau purtate de păstorii din Transilvania. pe de altă parte. 3 Se păstrează în prezent câteva sute de exemplare de carte românească în vechile biserici. p. a editat. „Aurora Dobrogei”. cât şi datorită învecinării. în biblioteca Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea se păstrează 58 de titluri (din care şase dublete) de carte românească veche. legătura cu Transilvania. Dintre acestea. Bucureşti. legătura cu Ţara Românească şi Moldova. pe de o parte. 1124. Un aspect important al acestor relaţii culturale îl constituie prezenţa în Dobrogea a unui mare număr de cărţi în limba română3 ieşite din tiparniţele Ţării Româneşti (Târgovişte. 11-12). nr. care a avut menirea de a-i apropia pe români.

2. pentru românii dobrogeni. starea de conservare.1). Dacă avem în vedere însemnătatea istorică. De exemplu. marginal sau în interiorul scoarţelor. iar partea de imnografie în limba slavonă. nu a fost depistată carte românească de secol al XVI-lea în judeţul Tulcea. din păcate. 1 . în colecţiile mănăstirii Celic-Dere şi ale ICEM Tulcea. cât mai ales elementele particulare fiecărui exemplar în parte . putem aprecia că este vorba de o colecţie preţioasă. exceptând tipăriturile în limbile slavonă şi română. câte un exemplar din fiecare. Bucureşti . una dintre principalele arme de apărare a fiinţei naţionale. legăturile originale. precizăm că 10 volume sunt de secol al XVII-lea. 1688) se păstrează. păstrate până astăzi în anumite colecţii1. două în Transilvania (Bălgrad) şi una în Polonia.legătura. una în Moldova (Iaşi).ROMANOSLAVICA XLII 228 era pe atunci. menţionarea în paranteze drepte a paginilor nenumerotate (de început şi sfârşit. după caz) şi scoţând în evidenţă atât unele note de ediţie (note generale). ce au vizat în special lăcaşurile creştine de cult. Cazania lui Varlaam (Iaşi. mai puţin Evanghelia grecoromână (Bucureşti. despre care am amintit anterior. legate de anumite evenimente istorico-sociale şi însemnări privind circulaţia şi posesiunea cărţilor. şase au fost imprimate în Ţara Românească (Târgovişte . Snagov . În ceea ce priveşte tipăriturile din secolul al XVII-lea. Până în prezent. Majoritatea sunt în limba română. ex-librisuri deosebite. Multe dintre aceste cărţi nu au mai ajuns până în zilele noastre. Ca metodologie de descriere a cărţilor am folosit ISBD (A) începând cu stabilirea titlului uniform. Revenind la colecţia de carte românească veche (1643-1830) a Institutului tulcean. Apreciem că circulaţia şi folosirea cărţilor în Dobrogea începe cel puţin din secolul al XVII-lea de când datează unele dintre ele. 21 de volume tipărite în secolul al XVIII-lea şi 27 de cărţi româneşti vechi pentru intervalul anilor 1801-1830. la care s-au adăugat jafurile cerchezilor din secolul al XIX-lea. în primul rând. datorită. 1693). însemnările aflate pe spaţiile albe ale foilor. Buzău . 1643) şi Biblia (Bucureşti. însemnări. la Uniev. în care indicaţiile tipiconale şi Sinaxarul sunt traduse în româneşte. bilingvă (cu text paralel). distrugerilor provocate de războaiele ruso-turce din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. texte considerate stadii de evoluţie a traducerii în limba română pentru o parte a literaturii liturgice.2.1.

p. circulaţie (note specifice).[1]. 2004. p. 1643. 28 R (25 x 13 cm)1 NOTE GENERALE Cercetătorii au identificat analogii ale textului Cazaniei cu textele unei serii de izvoare imprimate şi manuscrise din cadrul literaturii omiletice bizantine. Pentru notele generale s-au făcut unele precizări desprinse din cataloagele de bază . Ibidem IV . utilizate de Varlaam (Dan Râpă-Buicliu). Au fost indicate eventualele pagini lipsă. în tipografia înfiinţată de Vasile Lupu în anul 1642. 251. . Târgovişte. [4] f. CBRV . 1 ..din multe scripturi tălmăcită din limba sloveniasca pre limba Romeniască / de Varlaam. descrierea legăturii. Galaţi. 384. ▪ Cazania lui Varlaam (română) Iaşi. în colţuri cei patru evanghelişti Matei.ROMANOSLAVICA XLII 229 ex-librisuri. Bibliografia românească veche. p. BRV I . În ceea ce priveşte notele specifice. note de conţinut etc.BRV.). .şi lucrarea specialistului D. Râpă-Buicliu ori au fost adăugate noi elemente de descriere constatate în urma cercetării exemplarelor (ex. 1643). inserarea de foi albe la relegarea cărţilor. nr. tipărită la Iaşi. Luca şi Ioan. 190.45. Dan Râpă-Buicliu. Târgovişte. apostol Petru şi Cota: CRV XVII 3 IV. Sf.(Iaşi: În Tipariul Domnesc. 114. Additamenta I (1536-1830). apostol Pavel şi Sf. 1973. Parascheva. o atenţie deosebită a fost acordată stării de conservare a volumelor şi identificării exemplarelor incomplete. Daniela Poenaru. 19. Cea mai veche este Cazania lui Varlaam. cu încadrarea titlului într-o xilogravură semnată Ilia. Exemplarul este tip „imprimat B”. în centru. 2000. în stânga. vol. transcrierea însemnărilor. 169.: 23 il. In folio (28 x 20 cm). 1643 Carte românească de învăţătură: Dumenecele preste an şi la praznice împărăteşti şi la svănţi Mari / cu zisa şi cu toată cheltuiala lui Vasilie Voivodul. numerotări greşite de paginaţie. p. Editura Alma. . în dreapta. 153-161. Contribuţii la Bibliografia românească veche. 172-173. 137-143.45. datată 1642: sus. Iisus Hristos binecuvântând. I (A-C). Bibliografia românească veche: îmbogăţită şi actualizată. Sf. slave şi româneşti din secolul al XVI-lea şi prima jumătate a secolului al XVII-lea. Marcu. greceşti. unele completări manuscrise. p. În Mănăstirea a Trei S[feti]teli.

20 num. f. greşit 251. f. f. o închizătoare ruptă. 258 num. 254 num. 97 num. greşit 254. 172 num. f. greşit 20. greşit 269. f.[2-3] de la început şi f. f. 264 num. 255 num. greşit 59. 252 num.. greşit 259. f. partea a II-a. STARE DE CONSERVARE: exemplar incomplet. 249 num.ROMANOSLAVICA XLII 230 Sf. 259 num.f. 21 num. greşit 384. 116). 267 num. greşit 260. f. 110 num. greşit 251. greşit 29. greşit 21. de la 1 la 384. Lucrarea conţine două părţi: partea I a Cazaniei având 382 f. f. EX-LIBRISURI: etichetă „Ex libris Brancovan”. f. 257 num. (cu greşeli). primele şi ultimele foi cu uşor atac de carii. greşit 262. greşit 171. Grigore şi Ioan Zlatoust. Hârtie îmbrunită parţial. 382 num. greşit 176. f. 266 num. cotor cu patru nervuri profilate. greşit 252. 250 num. însemnare). greşit 263. împărăteşti şi a svenţi mari” . greşit 267. restaurări empirice. 248 num. f. 247 num. cuprinde 54 „Învăţături” ale Triodului. două închizători metalice. . f. f. greşit 257. […] f. În 1699 s-a reeditat textul Cazaniei sub titlul Chiriacodromion1. Ioan cel Nou de la Suceava. şi aparţine Anei-Elisabeta Brâncoveanu. realizată de Gr. 261 num. f. greşit 249. cu 116 f. greşit 93 şi f. greşit 266. greşit 267. 256 num. 262 num. greşit 253. iar jos.texte cu conţinut hagiografic şi panegiric (Dan RâpăBuicliu). căsătorită contesă de Noailles. f. 115-116 din partea a II-a (inclusiv xilogravura de pe f. 177 num. greşit 113. greşit 260. Ex-librisul reproduce stemacălăreţ a lui Constantin Brâncoveanu. f. f. cu ornamente florale presate la rece. 260 num. 58 num. 251 num. partea a II-a . 26 num. cf. greşit 268. greşit 95. 245 num. pentru care s-a folosit o piele mai deschisă la culoare. NOTE SPECIFICE LEGĂTURA: ulterioară (1839-1840. f. num.f. f. f. f. f. 22 num. Numerotări greşite de paginaţie: partea I . f. 263 num. cuprinde 21 de cazanii la „praznicele lunilor preste an. greşit 261. 253 num. depozite de ceară. f. cu lipsă f. f. greşit 255. f. 92 num. f. din piele brună pe lemn. f. greşit 247. aflată pe diploma de conte al regatului Ungariei. 265 num. marii dascăli Vasile. (pe coperta 1 interior) 1 Un exemplar se află şi în colecţia noastră. Stern la începutul secolului al XX-lea. greşit 245. greşit 264. greşit 29. ale Penticostarului şi ale celor 32 de Duminici după Rusalii.

171r. […] 1688 (însemnare de cumpărare şi afurisenie. Această Cazanie s-au legat cu plata lui Tudora Zogyer schi […] Mihailă […] Andras. 175r. După eşecul proiectului Ducăi-Vodă. Poate a existat chiar o legătură între Ana-Elisabeta Brâncoveanu şi Melania IonescuNicoară. Însă dezvoltarea vieţii spirituale în a doua jumătate a acestui secol impunea prezenţa cărţii tipărite. Câţiva ani mai târziu. de fapt. 1 . Activitatea tipografiei domneşti din Iaşi şi-a încetat activitatea în anul 1647. cit. cartea a circulat din Moldova în Transilvania. Dosoftei a pus în funcţiune o tipografie la Iaşi. ultima aflându-se şi în colecţiile noastre. 173r. anume Psaltirea în versuri3 şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu. cu alfabet chirilic.ROMANOSLAVICA XLII 231 ÎNSEMNĂRI: Această svântă carte / kniga ocitelnu / este a lui popa / Vâscu din Visul?/ şi o au cu[m]părat dereptu 14 / florinţi în zias lui / Apafi Mihail Craiul Ardealului / şi cine o va fura să fie treclit şi pro / clit cu toată casa lui. 318v). alfabet de tranziţie. datorită frământărilor politice pe care Moldova le-a cunoscut la mijlocul secolului al XVII-lea. 2 Bădără. trei exemplare de carte românească veche cu acelaşi ex-libris Brancovan. în partea de jos a foilor 167v. PROVENIENŢA: achiziţie Melania Ionescu-Nicoară. f. 172r. 28 mai 840 […] (însemnare ilizibilă cu privire la legarea cărţii. de la aceasta din urmă ICEM Tulcea achiziţionând. celebra scriitoare franceză Anne-Elisabeth de Noailles (1876-1933)1. în anul 1979.. p. iar la începutul secolului al XX-lea a intrat în posesia principesei Ana-Elisabeta Brâncoveanu. dar Biblioteca Institutului de Cercetări Eco-Muzeale nu deţine nici un exemplar scos în vreuna dintre cele trei tipografii ieşene care au activat la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. 169r. 1979. 170r. 168r. 3 BRV I . urmate de alungarea de la tron a lui Vasile Lupu şi retragerea lui Varlaam la mănăstirea Secu. căsătorită contesă de Noailles. Conform însemnărilor din secolele al XVII-lea şi al XIX-lea. Anul 1839. în anul 1673. p. încercându-se comenzi de imprimare la tipografiile comunităţilor ortodoxe din Polonia. 209-214.65. două ediţii2. în 1679. Bucureşti. 176r). op. mitropolitul Dosoftei a tipărit la Uniev. 84.

: 1 il. Ibidem IV 65-66. unde s-au tipărit alte nouă lucrări. . 32 num. începând din anul 16402 până la 1656. p.. din pergament. 215. greşit 30. 9-10. 19 R (16 x 12 cm)1 NOTE GENERALE Conform BRV. activitatea tipografică s-a reluat în sediul Mitropoliei. În anul 2000 s-a intervenit asupra blocului cărţii. iar. BRV I . 2. venit din Ţara Românească. . Numerotări greşite de paginaţie: f. kŭ G[o]s[po]du n[a]š[e]mu I[isu]s Chr[i]stu / tălmăcită de pre limba slovenească pe limba rumâniască cu osteneala preasfinţitului Dosoftei. . p. 1977. 2 Prima carte imprimată aici este Catehismul calvinesc. legată de numele mitropolitului Simion Ştefan al Ardealului. p. 107). Exemplarul nostru nu face parte dintr-un colligat. p. STARE DE CONSERVARE: bună. În anul 1648.(Uniev: În Mănăstirea Unievului. exemplarul are lipsă f. 48. Poate cel mai important centru tipografic în secolul al XVII-lea a fost Bălgradul. după o întrerupere de aproximativ trei decenii. 1673). 1640 (BRV I . în intervalul 1684-1702.66. In -8 mare (19 x 16 cm). NOTE SPECIFICE LEGĂTURA: originală.38. PROVENIENŢA: achiziţie anticariat Bucureşti. majoritatea au circulat legate cu Psaltirea în versuri a lui Dosoftei. unde s-a imprimat numai în limba română. stopat atacul uşor de carii. 1673 232 Prečestnyi Akathjstŭ i Molebenŭ Prestěi Bci: Kanonŭ Voskr[e]senŭ i pročję sp[o]stelnyę mol[e]by. nr. mare cărturar aflat în serviciul ridicării culturale a neamului său. fără ca legătura să fie îndepărtată: desprăfuire. Bibliografia românească veche: îmbogăţită…. în „Cetatea Belgradului” a văzut lumina tiparului prima traducere integrală a Noului Testament.47 f. 202.ROMANOSLAVICA XLII ▪ Acatist (slavonă. Textului tradus de el i s-au adus 1 Cota: CRV XVII 6 II. Traducerea a fost făcută de ieromonahul Silvestru. îndepărtat depozite ceară. română) Uniev.

cit. 123. drept introduceri pentru fiecare capitol mai important. Bibliografia românească veche: îmbogăţită…. lucrarea conţine alte 23 de predoslovii.f. acesta subliniază necesitatea tipăririi de cărţi pentru toate ţările române şi crearea unei limbi literare unice. f. p. deoarece a găsit „multă lipsă şi greşiale în scriptura lui pentru neînţelesul limbiei şi cărţii greceşti”1. 3 Cota: CRV XVII 4 IV. f.T. dar şi celorlalţi traducători. În cadrul cu fructiera de pe masă (gravura Sf. În Predoslovia cătră cetitori. BRV I .”. 169. în „Biblioteca”. f.5 x 14 cm)3 NOTE GENERALE Pentru prima dată s-a practicat glosarea marginală pe fiecare pagină. 167-173. op. p.Treime . greşit 95. Craiul Ardealului. 1985. 89. datorată mitropolitului Simion Ştefan.ROMANOSLAVICA XLII 233 îmbunătăţiri substanţiale de către Simion Ştefan. Numerotări greşite de paginaţie: f. Xilografi necunoscuţi: Mihai Zugravu. greşit 25. Ibidem I.[4]v) apar iniţialele „M. Pe lângă cele două predoslovii de pe foile liminare.[6]. 2 1 . (româna) Bălgrad. f.Izvodit den izvod grecescu şi slovenescu pre limba Rumânească.5 x 19 cm). 54. p.Z.. 1648).(Bălgrad [Alba-Iulia]: În Tipografia Măriei Sale. au leagea noao a lui Iisus Hristos Domnului nostru / Cu îndemnarea şi porunca a Măriei Sale Gheorghie Racoţi.: 2 il. . Morărescu. 4 D. greşit 165. . Şchiau. Râpă-Buicliu. Relativ recent. 165-170. considerate de traducătorii N. 93 num.T. op. 320 f. 92 num. ▪ Biblia N. nr. 163 num.. 94 num. care să fie înţeleasă de toţi românii2.T. 1648 Noul Testament: sau împăcarea. monograma în care este identificat Mihai Zugravu4.. existente în textul propriu-zis. In folio (28.cit. 1-2. p. 34 R (23.. atribuită mitropolitului Simion Ştefan. 30 num. p. greşit 93. 73-74. 106 num. greşit 94. p.54. f. greşit 108. cercetătorul Dragoş Morărescu i-a identificat pe Mihai Zugravu şi Rusu Sibiel ca tipografi şi xilogravori ai N.

1977. Bădără. din pânză pe lemn. primele [6]f.titlu. p. tipografia mitropolitană din Bălgrad îşi încetează activitatea. XXVII-XXX. în „Apulum”. 199 şi 220. cotor cu patru nervuri profilate. fiind reluată în anul 1699. carte de predici reproducând în mare Cazania lui Varlaam2. două ştampile cu tuş negru.ROMANOSLAVICA XLII NOTE SPECIFICE 234 LEGĂTURA: ulterioară. o dată cu imprimarea a două lucrări cu caracter ortodox: Bucoavna1 şi Chiriacodromionul. incomplet cu lipsă f. [6].. p. 96. hârtie stocată probabil în cancelaria domnească sau în scriptoriile mănăstireşti3. Un aspect al relaţiilor culturale dintre Ţara Românească şi Transilvania: exportul de hârtie. 319 şi f.Zane”. Foile 108-109 legate greşit între foile 113 şi 114. 219. [1]. 3 Sofia Ştirban. PROVENIENŢA: achiziţie anticariat Bucureşti. după filigranul „cal şi călăreţ” (5 x 6 cm). din secolul al XVI-lea. 1699 Chiriacodromion sau Evanghelie învăţătoare: care are întru ea cazanii la toate duminecile preste an. 321-330. op. Hârtia utilizată la tipărirea acestuia din urmă. f. După restaurare.T. . 133. Evanghelie (română) Bălgrad. Cercetătoarea Sofia Ştirban ajunge la concluzia că tipografia de la AlbaIulia folosea în secolul al XVII-lea hârtie de import din Ţara Românească.113. Foile 176-199 legate greşit după f. exemplar restaurat. 115-116. 369-370. este de provenienţă franceză. aceasta provenind de la mori franţuzeşti. 1993. şi la sfinţii cei numiţi / cu blagoslovenia preasfinţitului kir Athanasie Mitropolitul. [2]. 168.cit. STARE DE CONSERVARE: bună. Urmează foile 142-175 legate greşit între f. p.A. ▪ Biblia N. şi la praznicele domnesci. f. „Ex libris J. [4]. f. acum întâi întru acesta chip aşezată şi tipărită / de Mihai Iştvanovici 1 2 BRV I . EX-LIBRISURI: pe f. 7. [5]. [3]. Timp de un deceniu (1689-1699). au fost legate greşit astfel: f.

/ pre Dumbravă şi pe femeia lui.ROMANOSLAVICA XLII 235 tipograful.2] şi 1 . 213.. care explică efortul financiar colectiv şi dovedeşte marea dragoste de carte şi limbă românească. în Ţara Românească şi Moldova. p. 3 BRV I . STARE DE CONSERVARE: bună. In folio (29. 77-78. 415 f. Salomie?. 2 Lăcrămioara Manea. cu 213-222 de parale. Căci am luatu-o / această sfântă carte ca să-mi fie pom/ mană mie şi soţi[ei] mi[ele]. p. Doi români. PROVENIENŢA: achiziţie anticariat Bucureşti.115. Tiparniţa de la Târgovişte a luat fiinţă în anul 1646.51. ∗ Florinul . Este posibil ca mutarea tiparniţei de la Dealu la Târgovişte să fi început în 1646. Dumbravă şi Gligorie. la şase ani de la tipărire. 1699). p. . respectiv 4 florini∗ pentru cumpărarea de către întreg satul a acestui Chiriacodromion. 158-160. 31 R (21 x 14 cm)1 NOTE SPECIFICE LEGĂTURA: ulterioară. Însemnări consemnate pe cărţi vechi româneşti. cu atât mai mult cu cât Dealu a dat în 1647 ultima sa tipăritură. Râpă-Buicliu. în „Biblioteca Bucureştilor”. cu alfabet chirilic. Imitaţia lui Christos4 a lui Thomas a Kempis.. / Scris-am eu Pătru Pop[a]? Toader din Urşua (însemnare de cumpărare. 158. Bibliografia românească veche: îmbogăţită….(Bălgrad [Alba-Iulia]: În Sfânta Mitropolie. op. dau fiecare câte 5.monedă de argint folosită în Transilvania şi echivalentă. ÎNSEMNĂRI: Să ştie de această sfântă carte / precum o au cumpărat satul în 20 de florinţi / iar eu Dumbravă am dat singur pre această sfântă carte / 5 florinţi şi 25 de bani ca să aibu pomeană / până unde va trăi această sfântă carte.52./ Eu Gligorie din uliţă am dat / singur 4 florinţi de am / agiutorit. 4 Ibidem I . 93. Meşterilor veniţi cu Proca de la mănăstirea Dealu li se alătură alţii. în timp ce o para este echivalentul a 3 bani. VII. în partea inferioară a filelor [1 . 2004. p. nr. p. 372-377. 538. din satul Urşua (un sat din Transilvania).5 cm). 18.12). gravori talentaţi care semnează Cota: CRV XVII 11 IV. exemplar restaurat. 11. preţuirea acordată unor astfel de bunuri2. din pânză pe carton. când Procop (Proca) Stanciovici şi Radu Stoicovici au tipărit Slujebnicul3 în slavoneşte.cit.[2]. nr. cu o sumă deloc de neglijat. BRV I .5 x 19. . / Ioana şi băieţilor mei / văleat 1705. 1 . p.

41. a sinoadelor ecumenice. mitropolitul Ţării Româneşti3.. 3 Simonescu. p. Târgoviştea îşi încetează activitatea tipografică în anul 1652. o nouă tipografie. în Îndreptarea legii. . Bucureşti. este instalată. Lucrarea conţine trei părţi: prima şi a doua parte a Nomocanonului. mai ales de pedepsire a iobagilor. Abia în 1708. cit. în concordanţă cu legile simetriei. Însă un moment important din istoria tipografiei Mitropoliei din Târgovişte este pravila feudală Îndreptarea legii (1652). mentorul din această perioadă fiind Antim Ivireanul. op.cit. definiţia gramaticii.62. a ceale 7 Săboare şi toate ceale nameastnice / Cu nevoinţa şi userdia şi cu toată cheltuiala a preasfinţitului de Hristos kir Ştefan. 1 . După un total de şapte lucrări. Unul dintre aceştia este ucraineanul Theodor Tisevici1. Arta cărţii (cartea românească în secolele XVI . 45. 5 Andreescu. 1652 Îndreptarea legii cu Dumnezeu: Pravila sfinţilor apostoli. p. ▪ Îndreptarea legii (română) Târgovişte.XVII). op. iar partea a treia cuprinde Teologia Sf. Părinţi. 204-206. mai bogată. 4 Ibidem. p. Importanţa lucrării creşte şi prin prezenţa mai multor menţiuni culturale: despre alfabetul slav. din reprezentările celor şapte soboare ecumenice. nomenclatura dregătorilor etc. unele originale. 1997. . Siguranţa realizării matriţei şi îndemânarea cu care se imprimă gravura dezvăluie o mână de maestru”5. „Sunt ansambluri constituite din mai multe figuri. într-un moment în care ţinuta artistică a cărţilor româneşti era exemplară.Iar acum de întâi prepusă toată depre ellineaşte pre limba rumânească. pe lângă mitropolia din Târgovişte. p. la mai bine de cinci decenii..4. 2 BRV I . 41. Ciclul de gravuri purtând semnătura lui Theodor Tisevici se constituie. a soboarelor apostoleşti. Petrescu.ROMANOSLAVICA XLII 236 ilustraţiile. ultima fiind cărticica numită Târnosanie2. aşezate în mai multe planuri.(Târgovişte: În Sfânta Ana Andreescu. Partea a doua are un conţinut de drept canonic: istoria Bisericii Răsăritului. aparţinând cărţilor tipărite la Târgovişte. Partea întâi conţine mijloace barbare de penalizare a celor vinovaţi. Editura Integral.

cit.61. 9-794: 13 il. Lucrarea este tradusă din greceşte de Daniil Andrean. Pravila de la Iaşi (1646). In folio (28. greşit 16. jud. vol.. p. Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România I .p.Ţara Românească. 10 num. 201.. ÎNSEMNĂRI: Să ştii de la Duca Vodă că iar den ce / ştii şi iar şădem la Căpeneşti2 şi […] grămătic […] Iar să ştii văleat 7184 [1676] (însemnare din vremea domniei lui Duca Vodă∗. 15 num. deteriorată. 1 .61. Sintagma lui Matei Vlastares. Stoicescu. op. a fost înlăturată în anul 2000 şi se păstrează independent de volum.5 x 15. 51 num. STARE DE CONSERVARE: proastă. cu caractere chirilice). unele foi rupte parţial. greşit 248 ş. p. îi menţionează ca traducători şi pe Ignatie Petritzis şi Pantelimon Ligaridis. BRV I . exemplar incomplet cu lipsă [25]f. Nomocanonul lui Alexie Aristin din Rhodos. 71. […] p. 242 num. Nomocanonul lui Emanuel Malaxos. ∗ Domnia Ducăi-Vodă în Ţara Românească (1674-1678). unele restaurări empirice. legătura originală (coperta 2 şi cotorul) din piele pe lemn. 2 Probabil satul Cânepeşti.5 x 18. 237 num. 1-8 şi p. colţuri file îndoite. greşit 233. p. acela nu va putea avea [i]ertare / de păcate. 20 num. Gorj (N. în prima prefaţă. Răspunsurile lui Anastasie al Antiohiei. 174-177. Ibidem IV . p. 169)..ROMANOSLAVICA XLII 237 Mitropolie. urme de fostă umezeală. p. p. NOTE SPECIFICE LEGĂTURA: fără legătură. 1. care. 190-203. în josul p. măcar de ar face multe bunătăţi.a. . greşit 9. greşit 54. 36 R (24. / Cota: CRV XVII 5 IV.5 cm). Bucureşti. Oricine va citi pă această sfântă carte / şi nu o va păstra. pagini îmbrunite cu depozite de ceară. 1970. Râpă-Buicliu. greşit 18. p. 1652). p. între izvoarele utilizate. 795-796.5 cm)1 NOTE GENERALE Cercetătorii au identificat. Numerotări greşite de paginaţie: p. p.

pe p. 159. tipografia din Bucureşti s-a mutat la Snagov. În ceea ce priveşte Tipografia domnească din Bucureşti. De ce tipografie domnească? Pentru că cel care a investit în materialul tipografic atât de necesar imprimării primei traduceri a Bibliei de la 1688 a fost domnitorul Şerban Cantacuzino3. fostul episcop de Huşi refugiat în Ţara Românească. op. După 1694. op. pravila feudală Îndreptarea legii s-a bucurat de o mare circulaţie printre români. cu caractere chirilice). PROVENIENŢA: achiziţie anticariat Bucureşti. cu caractere chirilice). p. 178). aceasta şi-a început activitatea în anul 1687. Pisatie pop[a] Radu ot brătuştie? iată / scrâşu să să ştie cându îmbla semeneci[i] / şi satu[l] să răsăpise la văleat 7184 [1676] (însemnări care consemnează evenimente sociale. În paginile următoare ne vom opri asupra activităţii tipografice din Ţara Românească. care au contribuit la desăvârşirea procesului de introducere a limbii române în cult. cit.. 1978.Argeş.luase drumul pribegiei în Polonia. când mitropolitul Dosoftei al cărui discipol fusese . graţie activităţii lui Mitrofan şi Antim Ivireanul.ROMANOSLAVICA XLII 238 [semnătura indescifrabilă]. Iar scriseiu să-s ştie [în]tâmplându-să atunce / Scris-am eu Stanci[u] […]. a tipărit primele cărţi în limba română alternativ cu cele în limba greacă. judecând după consemnarea de pe pagina 71. făcută de un grămătic cu semnătura indescifrabilă2. reluată spre sfârşitul secolului al XVII-lea. 17-18. După alegerea lui Mitrofan ca episcop al Buzăului. Este posibil ca după „risipirea” statului. p. Muntenii au consemnat în paginile exemplarului nostru evenimente care au reţinut în mod deosebit atenţia în anii 1668 şi 1676. p. unde 1 Probabil este vorba de satul Cârstieneşti . ieromonahul Antim Ivireanul a preluat conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti şi a continuat munca lui Mitrofan. în centre precum Bucureşti. Snagov şi Buzău. 1848 (însemnare cu privire la protejarea cărţii. la 10 iunie 1691 (unde a păstorit până la moarte). unde Mitrofan.. sat amintit în secolul al XVI-lea şi dispărut în secolul al XVII-lea (Stoicescu. 2 Manea. op. p. cartea să fi fost purtată prin Ţara Românească. 3 Bădără. 62-63. Încă de la apariţie. Scris-am eu Radu log[o]făt din Cârstiian1 sin Opri[i] / cându au scris fost-au în sat şăz[ă]tori văleat 7176 [1668]. 536. în Sfânta Mitropolie..cit. .cit.

Bibliologul Doru Bădără presupune că pentru foaia de titlu şi ultimul caiet s-au tras tiraje diferite pentru o parte de exemplare.2 col. scoasă sub patronajul lui Şerban Cantacuzino. p. Cota: CRV XVII 7 V. s-ar fi încheiat la sfârşitul lunii septembrie 1688. In folio mare (41. p. (română) Bucureşti. Astfel. există exemplare care au pe ultima foaie nepaginată 16 rânduri suplimentare. 929-932: 1 il. acest fapt a permis noului domn înscăunat să-şi asocieze numele la acest act editorial. [4]f. p. .. op. 1693.. şi Evanghelia greco-română.86.86. Ibidem IV .5 x 27 cm).. versiunea brâncovenească apare cu datarea noiembrie 1688 şi diferă de versiunea cantacuzină printr-o altă redactare a titlului şi a epilogului. 206-207. în care se precizează că traducerea s-a realizat după ediţia Septuagintei de la Frankfurt din 1597. unde s-a tipărit până la 1705.(Bucureşti: [Tip. p. Difuzarea întregului tiraj neefectuându-se imediat.ROMANOSLAVICA XLII 239 Antim a fost şi stareţ între anii 1696-1704. imprimarea ediţiei oficiale a Bibliei. nr. În anul 1701. 281-291. 1688 Biblia adică Dumnezeiasca Scriptură: care s-au tălmăcit dupre limba elinească spre înţelegerea limbii rumâneşti / cu porunca … luminatului domn Ioan Şerban Cantacuzino. N. când Tipografia domnească a încetat să mai imprime. Râpă-Buicliu. BRV I . . În realitate.. după decesul lui Şerban Cantacuzino. 123-125.T. 59 R (30 x 18 cm)1 NOTE GENERALE Conform BRV IV. prima carte imprimată în această tipografie. activitatea tipografică s-a mutat din nou de la Snagov la Bucureşti. 194-201.T. Din cele 27 de titluri care au ieşit de sub teascurile tipografiei domneşti. p. Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea păstrează câte un exemplar din Biblia lui Şerban Cantacuzino. 1688).Domnească] În Scaunul Mitropoliei Bucureştilor.1-918. Bibliografia românească veche: îmbogăţită….cit. 172. şi cu îndemnarea dumnealui Costandin Brâncoveanul. 1 . ▪ Biblia V. de altfel. o dată cu numirea lui Antim Ivireanul ca episcop de Râmnic.

. deoarece ultima foaie nenumerotată lipseşte. 919-928 şi ultima foaie nenumerotată. Pagini îmbrunite. două închizători turnate în alamă. din piele pe lemn. 91. greşit 99 etc. 1 . după titlu. BRV I . […] = Sfântă şi dumnezeiască Evanghelie.. op.157-158 după p. tipică de secol al XVIIlea: chenare bogat ornamentate.163-164. p.: il. Cota: CRV XVII 8 IV. 1682.(Bucureşti: [Tip. patriarhul Ierusalimului. 75-76. Bucureşti. mitropolitul Teodosie este autorul celor două predoslovii. 1693 Thei'on kaì hieron E'yagghelion. exemplar incomplet cu lipsă foaia [5] de la început. Numerotări greşite de paginaţie: p. p. 48 R (26 x 17 cm)1 NOTE GENERALE Reeditează textul Evangheliei.95. 1693). Legate invers: p. Evanghelie (greacă. 101 num.cit. LEGĂTURA: originală. nr. STARE DE CONSERVARE: relativ bună. română) Bucureşti.Domnească] Întru Sfânta Mitropolie a Ungrovlahiei: [Antim Ivireanul]. forzaţuri ulterioare din altă tipăritură... NOTE SPECIFICE Exemplarul face parte din „tirajul B” (versiunea brâncovenească). Bucureşti.. In folio (30 x 22 cm).ROMANOSLAVICA XLII 240 După opinia cercetătorului D. p.161-162 după p.159-160 şi p. Râpă-Buicliu.2 col. ▪ Biblia N. Râpă-Buicliu. . Nu ştim dacă are cele 16 rânduri suplimentare în epilog. cotor cu cinci nervuri profilate. 372 p. [5]f. Bibliografia românească veche: îmbogăţită…. 1980. 328-335. lipite peste cele originale. p. Ediţie oferită în dar de Constantin Brâncoveanu. atribuite fals lui Şerban Cantacuzino şi lui Dosithei. Hellēnoblakhikon. PROVENIENŢA: achiziţie Melania Ionescu-Nicoară. elinească şi rumânească / cu a blagocestivului prealuminatului domn Ioan Constantin Basarab. 207-208.T. motive florale în colţuri şi medalion. depozite ceară.

Liturghierul grecesc şi arăbesc1. Editor şi prefaţator: rob Mihai. ştanţe negre florale central şi la colţuri (legătură restaurată).136. şi […] mari împăraţi Constantin şi Elena / cu voia prealuminatului domn a toată Ţara Românească Ioan Constantin Basarab Voievod. Ibidem IV . format la şcoala lui Antim Ivireanul. p. NOTE SPECIFICE LEGĂTURA: ulterioară. Antim Ivireanul a mutat tipografia domnească de la Bucureşti la Mănăstirea Snagov. Cota: CRV XVII 9 II.. după anul 1694. .4° (19 x 14 cm).102. . In . p.(În Snagov: [Tip. 1 2 BRV I .102.. Bucureşti.5 x 10 cm)2 NOTE GENERALE Prima tipăritură realizată de Mihai Iştvanovici. pagini inegale. 208. EX-LIBRISURI: etichetă „Ex libris Brancovan” (coperta 1 interior). Am amintit că. prima carte fiind Orânduiala slujbei Sfinţilor Constantin şi Elena. din carton presat şi cotor piele. 24 R (15. de asemenea. 42 p. STARE DE CONSERVARE: proastă.. op.cit. Textul în slavoneşte şi indicaţiile în limba română. p. 1696 Orânduiala slujbei […] la ziua Sfinţilor slăviţi.ROMANOSLAVICA XLII NOTE SPECIFICE 241 LEGĂTURA: originală. proprietate domnească. după care întregul material tipografic a revenit la Bucureşti. . îmbrunite cu depozite ceară. colţurile filelor îndoite. ▪ Slujba Sfinţilor Constantin şi Elena (română) Snagov. BRV I . PROVENIENŢA: achiziţie Melania Ionescu-Nicoară. 341-343. p. 1979. aceasta nou-înfiinţată tipografie fiind. din piele pe lemn. Râpă-Buicliu. 423-433. 1696).: il. 208. şi 1701.Domnească din m-rea Snagov]: [Mihai Iştvanovici].[4]f. Aici s-a imprimat efectiv între anii 1696. urme două închizători metalice.

Acum a doua oară tipărită şi diortosită mai cu multă nevoinţă / de smeritul întru ermonahi Antim Ivireanul.: 4 il. Dărvănescu.trei strofe semnate de preotul N. BRV I . Ceaslovul şi Tipicul bisericesc2. jud. prin sporirea numărului tipografiilor. tipică de secol al XVII-lea. Mitrofan. 35 R (23. Octoihul. p. p. 1697 Sfântă şi dumnezeiască Evanghelie / cu voia prealuminatului Domn Ioan Constantin Voievod. Mineiele (1698). 1 . Bucureşti. 92.Domnească]. a fost ales episcop de Buzău. ÎNSEMNĂRI: Invocaţiune . din ediţiile apărute la Buzău. STARE DE CONSERVARE: proastă.5 x 15 cm)1 NOTE SPECIFICE LEGĂTURA: originală. 1939 (cu cerneală violet. mai puţin din această categorie. să asigure Bisericii Ortodoxe întreaga literatură liturgică atât de necesară clerului şi românilor. înfiinţând în sediul Episcopiei buzoiene o nouă tipografie domnească şi continuându-şi aici activitatea tipografică până în anul 1702. ▪ Biblia N. pe coperta 2 interior). PROVENIENŢA: achiziţie Melania Ionescu-Nicoară.5 cm). 180 f. depozite ceară. care urmărea. Patronul tipografiei este acelaşi Constantin Brâncoveanu. cit. 77 (alt exemplar cu ferecătură se află la Mănăstirea Cocoş. Bibliografia românească veche: îmbogăţită…. din piele pe lemn. 343-344. . In folio (29. nr. din care 10 sunt cărţi de strană: Apostolul. Penticostarul şi Psaltirea.. Astfel. [3]. Evanghelie (română) Snagov. EX-LIBRISURI: etichetă „Ex libris Brancovan” (coperta 1 interior).5 x 20.. Tulcea). 72. cu ornamente şi urme două închizători. . 2 Bădără. p. 1697). op. . foi rupte.(Snagov: În Sfânta Mânăstire [Tip. pagini îmbrunite. PROVENIENŢA: achiziţie anticariat Bucureşti. 16 sunt de literatură liturgică. fostul episcop de Huşi. Triodul.. Menţionăm şi alte ediţii imprimate aici: Cota: CRV XVII 10 IV. 1979. În 1691. exemplar restaurat în anul 2000.2 col.103.ROMANOSLAVICA XLII 242 STARE DE CONSERVARE: bună.T.

. 475-655 şi p.2 col. 498) şi alte rugăciuni (p. Cota: CRV XVII 12 V. 560 .. în două ediţii. 710-712. Op.(Buzău: În Sfânta Episcopie [Tip. pentru pomeana părinţilor noştri / şi a noastră. pentru Ţara Românească şi pentru Moldova. Rugăciunea pentru binecuvântarea salciei la Florii (p. exemplar incomplet cu lipsă p. foi desprinse. din piele pe lemn. p. şi Învăţătura de şapte taine (1702) pentru preoţi. [3]f.5 x 16. cu / fămeaia lui Ioana preoteasa. p. p. Apostolul (p. care iaste făcută de […]. se păstrează şi în colecţiile ICEM Tulcea. ∗ Cuvioasa . ÎNSEMNĂRI: Acest Triod cumpăratu-l-am eu Drăguşin. Legătura desprinsă. română) Buzău. margini file zdrenţuite. să fie 1 2 BRV I .Domnească]. Iar cine o va înstrăina / den acea sfântă besearică. NOTE SPECIFICE LEGĂTURA: originală. .409. Paremiile. 1700). . forzaţuri din alte tipărituri. BRV I . 402 . STARE DE CONSERVARE: proastă.Râpă-Buicliu. . pagini îmbrunite. Triodul din 1700. Buicliu). singura carte de literatură dogmatică.563) sunt în româneşte. iar cântările şi restul rugăciunilor în slavoneşte (cf.. p. Sinaxarele. 1700 Triodion: ce să zice Tripeasneţă / den porunca şi toată cheltuiala prealuminatului domn Constantin Basarab Voievod. D. 602). cit. 214-215.ROMANOSLAVICA XLII 243 Pravoslavnica mărturisire1 (1691) tradusă de Radu Greceanu. 321-324.. 656-709: il. Ioanichie Bacov.92. prima tipăritură buzoiană care conţine numele unui tipograf-gravor. cu ornamente şi urme închizători. şi l-am dat sfintei besearici den mahalaua / Radului vel hram pr[ea]p[o]d[oa]bna∗ Paraschiva.care acum întâiu s-au tipărit. ▪ Triod (slavonă.5 cm)2 NOTE GENERALE Indicaţiile Tipicului. Ca să fie de slujba sfintei beseareci în veci.1-474. 43 R (27.121. In folio mare (33 x 22 cm).

9). care a fost simţit în toată ţara şi a provocat mari daune. cărţile româneşti au circulat intens în toate teritoriile locuite de români. cu caractere chirilice). 1693 Orânduiala slujbei Sfinţilor Constantin şi Elena.secolul al XVII-lea. aceasta ar putea fi localizată în Banat ori undeva în sudul Transilvaniei. luna ian[ua]rie. pag. 3. Târgovişte. Însemnări cu privire la seismul din 11 ianuarie 1838. a 2-a]. 7. Bucureşti. în care s-au dărâmat multe bise/ rici şi sau făcut […] eu scris-am […] (însemnare inedită despre marele cutremur din estul Europei. [ed. şi astăzi. 1652 Acatistul Născătoarei de Dumnezeu. 1697 Florian Dudaş. 11 zioa marţi seara pe la / 4 ceasuri din noapte s-au cutremurat pământul / foarte tare. 1673 Biblia. 1696 Evanghelie. În concluzie. Bucureşti. cu caractere chirilice. în biserici. Editura Albatros. Bălgrad. 1688 Evanghelie greco-română. Bucureşti. văl[eat] 7209 [1701] (însemnare de cumpărare şi afurisenie. Uniev. mart[ie]. 1643 Noul Testament. 1. Bucureşti. 5. Lista cărţilor româneşti vechi . iar numărul cărţilor imprimate după anul 1800 este. 1648 Îndreptarea legii. păstrate în colecţiile ICEM Tulcea: Carte românească de învăţătură. sunt consemnate pe filele mai multor cărţi din colecţiile noastre. Numeroase cărţi tipărite în secolul al XVIII-lea au fost conservate la bisericile de pe tot cuprinsul Dobrogei. conform concluziilor cercetătorului Florian Dudaş. mănăstiri şi în alte instituţii preponderent. p. care afirmă că seismul a fost semnalat la ore diferite1. Snagov. Iaşi. 295. la orele 4 dimineaţa. Şi am scris această iscălire? pentru ca să să ştie că la / anul 1838.ROMANOSLAVICA XLII 244 supt blestemul lui D[u]mnezeu. 7 dni. 120 1 . În ceea ce priveşte înregistrarea de mai sus. PROVENIENŢA: achiziţie Melania Ionescu-Nicoară. 1980. în josul pag. Snagov. aşa cum o dovedesc însemnările şi provenienţa lor. după ora menţionată. Însemnări pe bătrâne cărţi de cult. 1992.

vechi centru tipografic românesc. Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România. 54 Panaitescu. Editura Istros..17 . tom IIV. VII. Începuturile scrisului în limba română. Doru. Bucureşti. Cărturari şi cărţi în spaţiul românesc medieval. 9-10. Nicolae. Târgovişte. p. în „Biserica Ortodoxă Română”. 1903-1944 Bibliografia românească veche: îmbogăţită şi actualizată. Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”. Bucureşti..XVII). Arta cărţii (cartea românească în secolele XVI . Bucureşti. Întreprinderea poligrafică „Arta grafică”.. Însemnări consemnate pe cărţi vechi româneşti. Însemnări pe bătrâne cărţi de cult. 1979 .. Pagini din istoria cărţii româneşti. I Ţara Românească (Muntenia. 1700 245 Bibliografie Andreescu. 1997 Bădără. D. „Biblioteca”. Târgovişte. Lăcrămioara. I. Bibliografia românească veche (1508-1830). 1985. Tudor. I (A-C). Buluţă. Buzău.P.. Editura Integral. p. Târgovişte. 1970 Şchiau. Bucureşti. Tiparul românesc la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Bucureşti. Octavian. Ana. „Biblioteca Bucureştilor”. Târgovişte. N. Bibliografia românească veche. Petrescu. Dan. V. XCIII. Oltenia şi Dobrogea). 1-2. Petru. p. p. Simonescu. 1981 Simonescu. Hodoş. 2004. 1992 Manea. Gh. Florian. nr. Editura Albatros. Galaţi. Daniela. Din legăturile culturale ale Dobrogei cu Ţara Românească în secolul al XVIII-lea. Dragoş. 2004 Dudaş. Xilografi necunoscuţi: Mihai Zugravu. 1124-1128 Morărescu. Muzeul Judeţean Dâmboviţa. Editura Alma. Brăila.ROMANOSLAVICA XLII Chiriacodromion. 1998 Bianu. în Studii şi materiale de istorie medie. 1699 Triod. editată de Mitropolia Olteniei. 1960. 2000 Simonescu. Editura Ion Creangă. 1973 Râpă-Buicliu. Editura Dacia. Additamenta I (1536-1830). 1972 Stoicescu. Bucureşti. 117-190 Poenaru.. Târgoviştea . 100 de ani de presă tulceană (1879-1979).. vol. P. vol.20 Mateescu. nr. 11. Contribuţii la Bibliografia românească veche. IV. D. D. 1-2. 1975. Bălgrad.. 1978 Zaharia. Cluj-Napoca.

1. deux en Transilvanie (Bălgrad) et une en Pologne. La Prière à la Vierge. et cela parce que les roumains de Dobrudja ont ressenti le besoin l'instruction spirituelle.1). Snagov . qui a fait rapprocher les Roumains. . Les relations ont toujours été plus serrées avec la région de la Valachie grâce au voisinage. Bucarest . 1643 et le dernier. 1673. Le livre roumain a intensémment circulé en Dobrudja. D'autres livres: Le Nouveau Testament. Snagov. aussi malgré les vicissitudes d'une occupation ottomane qui a duré plus de quatre siècles et demie. L'Institut de Tulcea possède dix tomes d'ancien livre roumain du XVIIème siècle. dont six ont été imprimé en Valachie (Târgoviste . Le plus ancien et Sermon de Varlaam.2. une en Moldavie (Iassy). 1693. Bucarest. 1700. La Correction de la loi.c'est la date qu'on a trouvé dans les pages de quelques livres et qui ont été gardé jusqu'à présent dans certaines collections. 1688. 1648. Iassy. sur le côté le plus long de la province. 1652.2. avec le fleuve Danube. Bucarest. Bălgrad. Uniev. en ordre chronologique. Bible. c'est Triode imprimé à Buzău. à Uniev. La majorité des publications sont en roumain sauf L'Evangile grecoromaine. Buzău . Evangile.ROMANOSLAVICA XLII Ancien livre roumain (XVIIème siècle) dans les collections de l'Institut de Recherches Eco-Muséales de Tulcea Résumé 246 Dans cet article on s'est proposé de décrire et de faire quelques considérations sur la collection d'ancien livre roumain du patrimoine de l'Institut de Recherches Eco-Muséales de Tulcea. Târgovişte. On a constaté que la circulation et l'utilisation des livres en Dobrudja commence au moins au XVIIème siècle . 1697. avec un texte paralèle. accompli par l'édification d'écoles et d'églises dans la région beaucoup plus avant la Guerre d'Indépendence de 1877 à 1878.

Nastas Nicolai.ROMANOSLAVICA XLII 247 RITURI APOTROPAICE ÎMPOTRIVA FURTUNII ŞI GRINDINEI LA ROMÂNII DIN BUCOVINA Antonie Moisei În cadrul sistemului de obiceiuri agrare legate de invocarea sau oprirea ploilor (mai numite încă şi obiceiuri pluviale). raionul Noua Suliţa: inf. Luţ Magdalina. n. Iliuţ Saveta. – 1. 1927. la prima vedere lipsită de sistem. 1938. paparudei. raionul 1 . păstrat la muzeul etnografic al Facultăţii de Istorie. c) rituri de afumare. 2. 1928. istorie antică şi medievală a Universităţii Naţionale „I. n. 1933. Tărăsăuţi. Alcătuind o multitudine. n. raionul Hotin: informator Habulea Elisaveta. 1944. s. n. 5. n. s. s. Savciuc Maria. b) rituri care se reduc la scoaterea în curte a unor anumite obiecte. 1935. Priprutie (Lehuceni). Boico Alexandru. s. cele orientate spre protecţia ogoarelor împotriva furtunilor şi a grindinei apar foarte frecvent în practica ritiuală cotidiană a ţăranului. raionul Hliboca: inf. n. precum şi a altor rituri cu caracter colectiv. Şcrobaneţi Vasilie. grindină şi alte cataclisme atmosferice. riturile apotropaice împotriva furtunii şi grindinei pot fi clasificate în felul următor: a) aprinderea lumânării pe timp de furtună. s. Colincăuţi. s. Fedkovici” din Cernăuţi în satele româneşti mixte (Corceşti) din regiunea Cernăuţi1 şi în satele ucrainene Material cules în cadrul expediţiei organizate de autor în satele româneşti din regiunea Cernăuţi. Habulea Eufrosinia. 1935. n. 1922. Material important în acest domeniu a fost cules în urma expediţiilor etnografice efectuate cu ajutorul membrilor cercului ştiinţific studenţesc „Etnos”. 3. raionul Hliboca: inf. Krasnoilsk. n. Ştepu Anna. Moisei Eugen. n. – 2005-2006 (MCCESRC 2005-2006). care activează în cadrul Catedrei de etnologie. n. 1935. n. 6. 1931. dar concură cu ele prin siguranţa insuflată plugarului în vederea ocrotirii lui în faţa cataclismelor atmosferice. d) acţiuni practicate în timpul primului tunet. Politologie şi Relaţii Internaţionale a Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovici” din Cernăuţi. Moisei Liuba. 4. raionul Storojineţ: inf. Ele nu au fascinaţia şi spectaculozitatea caloianului. Corceşti. Iordăneşti. 1952.

din actualul judeţ Suceava1. 9. n. 4. 1957. 5. Priprutie Lehuceni. Paideia. 1935. 7. ediţie îngrijită de . a fost colectat material respectiv în satele cu populaţie ucraineană din regiunea Cernăuţi şi regiunile învecinate. 1930. raionul Noua Suliţa: inf. stud. I. Beregomet. n. stud. n. Bileac Volodimir. Vasilovici Natalia. Politologie şi Relaţii Internaţionale a Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovici” din Cernăuţi. n. A. Dutciac Anna. n. R. Ivanivţi. stud. raionul Storojineţ: inf. Măriţeia Mare: inf. 6. Zelenâi Gai: inf. s. N. Haruc. Costrijivca. N. s. Cozariuc Victor. Ivanişin. n. Goşovsica. s. Boico Vasilina. culese cu ajutorul studenţilor. purtător al semanticii de „ardere (incinerare) a pericolului”. stud. raionul Chelmenţi: inf. s. n. Oleciuc Ilaria. Jaloba Raisa. 1936. s. 1928. 1929. 2002. 1940. O. Mahala. n. n. s. Unul dintre cele mai răspândite obiceiuri. s.ROMANOSLAVICA XLII 248 Dărmăneşti şi Măriţeia Mare. Tărăsăuţi regiunea Cernăuţi . românii din satele Camena. s. Metereologia populară.Ucraina. Dorogâcivka: inf. – 2006 (MCCCLŞS 2006). Viitâşin. Perghinschii Vasile. raionul Zastavna: inf. s. stud. s. D. A. n. Cernăuţi: 1. s. raionul Noua Suliţa: inf. Cepili Anna. s. reg. 93. credinţi şi obiceiuri. Nichiforiuc. scoaterea ei în curte etc. Ternopol: 16. Smutneac Caterina. p. 3. 1926. Concomitent. 1929. s. Bejenar Anna. n. 8. Starâi Gvizdeţi: inf. Gorovei. stud. Politologie şi Relaţii Internaţionale a Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovici” din Cernăuţi. n. Boiciuc Veronica. 3 T. s. 1928. Comăneşti. 1956. 1 Material cules în cadrul expediţiei etnografice organizate de autor în satele ucrainene din jud. Credinţi şi superstiţii ale poporului român. Stălineşti. 2. Cacian. Şcribleac Anna. T. n. raionul Noua Suliţa: inf. Ciuciko. Sf. n. Milievo. Monici. în cadrul concursului de lucrări ştiinţifice pe tema în cauză2. 2 Materiale culese în cadrul concursului de lucrări ştiinţifice studenţeşti pe tema „Obiceiurile pluviale ale populaţiei din Ucraina”. s. Izvoarele prezente Noua Suliţa: inf. Marşinţi. Chidoveţi Vasile. 19. e cel de a aprinde o lumânare sfinţită pe timp de furtună. Dobrovlianâ: inf. 1922. s. n. Siret judeţul Suceava . în scopul efectuării cercetărilor comparate. n. Şipinţi. s. 1939. M. s. 2. – 2006 (MCCEESUS 2006). G. Toporivţi. 11. Ivano-Frankovsk: 12. Observări. Velika Kameanka: inf. Rurac Nina. stud. care se păstrează la muzeul etnografic al Facultăţii de Istorie. 1939. Biloberizka: inf. Dărmăneşti: inf. 1926. n. Balamutivka. s. 1933. Crasna. – 1. reg. 14. Ilie. 1925. 13. Valea Seacă. păstrat la muzeul etnografic al Facultăţii de Istorie. 1924. oraşul Storojineţ: inf. raionul Vijniţa: inf. n. Mihalcea. Scutariu Cornelia. Suceava. Bălcăuţi. 10. 8. Corceşti. Chidoveţi Maria. Strilkivţi: inf. Buz Dimitrie. 7. 1934. Banâliv-Pidghirnâi. Crohmaliuc Eugenia. s. I. 17. Motivul focului la românii din Bucovina apare nemijlocit prin aprinderea unei lumânări sfinţite la Paşti (Iordăneşti. stud. Zveniaciv. Barâlicinco Liuba. 15.România)3. raionul Hotin: inf. raionul Chiţmani: inf. Cazac. Filipescu Maria. n. 1928. Bucureşti. n. stud. Robuliac. raionul Vijniţa: inf. stud. Broşteni. Stăuceni. A. raionul Zastavna: inf. stud. 1929. s. stud. Buşila. – reg. Gherman. Luka: inf. grindină sau alte cataclisme naturale. n. 18. s. raionul Zastavna: inf. Slavnâci.

Luka. Bucureşti. vol.G. Durnea. Ivanivţi. 158. Studiu etnografic.cit. Народний календар Галиці над Дністром. se rosteau rugăciuni sau descântece. Zelenâi Gai – reg. Dorogâcivka. sfinţită la Stretenie (numită în popor gromniţă). 3 Gherman. sat mixt român-ucrainean. în opinia lor. A. 17. a primit denumirea de gruniţă. 3. Kostrijivka. 2000. Cernăuţi. 2. Fochi. Şcoala Română. Niculiţă-Voronca. afumau cu fum de verdeaţă sau tămâie5. p. la care acest obicei e foarte răspândit (Beregomet. Monografia comunei Valea-Seacă. pe pervaz4. 10. 4 Marian. 158. se înconjură cu ea gospodăria etc. 18. 13. Datcu.cit. Obiceiul de a sfinţi lumânările împotriva grindinei la Stretenie.. / C-un pai. 1998.Comăneşti). Pivovarov. 5 Gorovei. verdeaţă. în vol. – N. Românii bucovineni credeau că aprinderea lumânării sfinţite pe timp de furtună are puterea de a alunga dracul. 124. A fost fixat şi un descântec împotriva grindinei: „Fugi ploaie / Călătoare. / Taie I. p. ediţie îngrijită şi introducere de I. Pentru amplificarea efectului ocrotitor.ROMANOSLAVICA XLII 249 demonstrează că. ediţie îngrijită de V. Ternopol)2. / Cu sabia / Lui Mihai. S. Datcu. Strilkivţi.cit. Milievo. p. op. Galiţa.. 15. în unele localităţi. Credeau că ea capătă putere în al şaptelea an după sfinţire1. Judeţul Câmpulung întocmită de D. alături de lumânare puneau un cuţit cu ascuţişul în sus. Marian. Uneori lumânarea e aşezată în faţa icoanelor (Sf. p. op. Cehovski. Koniatân. 11. Bucureşti. I. 2 MCCCLŞS 2006. . s-au transmis probabil de la vecinii ucraineni. 101. 62. p. / Cu cuţitul / Omului. op. Editura Saeculum I.Fl. S. Stretenie (Corceşti. Elena Niculiţă-Voronca. 62. p. 93. Галиця Сокирянського району Чернівецької області). 1939. vol. На Дністрі.cit. III. 1 MCCESRC 2005-2006. sfinţit şi el la Paşti. concomitent cu lumânări sfinţite la Paşti.reg. care se ascunde. на «Оукраине Галичьскои» (матеріали та дослідження Дністровської археологоетнографічної експедиції ЧДУ в с. 60. lumânarea din ceară curată.. Timu. Crasna).. Storojineţ . Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIXlea: Răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densuşianu. ca şi numele lor. 1995. Editura Minerva. 1. 124. în casă şi atrage fulgerul spre ea3. În oraşul Siret. op. Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică. Ilie . 6.V. p. Ivano-Frankovsk. p. 18. Cernăuţi. Sărbătorile la români. în unele sate româneşti. Cehovski. Editura „Grai şi Suflet – Cultura Naţională”. І. În Corceşti. Bucureşti. CâmpulungMoldovenesc. erau folosite şi lumânări sfinţite la Bobotează (Iordăneşti). Bucureşti. 2001. p. 4-5. – N.G.. p. Velika Kamianka – reg. / Că te-ajunge / Sfântul Soare / C-un mai. o dată cu lumânarea era folosită tămâie. Editura „Grai şi suflet – Cultura naţională”. 32.O. 1976.. II.

p.V. Астрийцы // Календарные обычаи и обряды в странах зарубежной Европы.. împroprietărite cu semantica „a pricinui pagubă. slavii de răsărit. la francezi. securea. p. ca aceştia să nu se teamă de tunet.ROMANOSLAVICA XLII 250 capul / Domnului!. p. fulger şi grindină oameni. de Stretenie – la polonezi.. distrăgându-l de la obiectul ocrotit.).. ХІХ – начало ХХ в. „arderea” pericolului. slovaci)4 etc. Fochi. lopata de dat pâinea în cuptor. 207. 2) obiecte ascuţite care sparg şi taie. făceau cu ea cruce pe uşile casei sau. L. 221.. textul descântecului ne permit să descoperim semantica obiceiului – „afectarea”.И. Cu lumânarea se pârlea părul copiilor. la slavii răsăriteni. gospodării. Varvara – la populaţia slavă din ţinutul Plovdiv etc. sapa. Мoscova. 1995. Conform semanticii lor. 3 Славянские древности . Pavel şi Ioan – la austrieci („lumânările timpului” – Wetterkerzen)2. 1977. Н.Толстого. vântului puternic etc.. 536-537. op. N. p. Sf. erau răspândite şi la alte popoare din Europa. 221. Moscova. aceste obiecte pot fi împărţite în două grupe: 1) cele ce se referă la stihia focului (seceta) şi sunt concepute ca legătură magică: a prăji.cit. Чехи и словаки // Календарные обычаи. p. Весенние праздники. Nauka.cit. Ganţkaia. ХІХ – начало ХХ в. vol. 1978... mătura. Această lumânare poseda proprietăţi apotropaice: ea ocrotea de boli.A. 289. Поляки // Календарные обычаи. Славянские древности. op. Nauka. Pokrovskaia. slovaci.N. Răspândită. O. Spre deosebire de riturile efectuate cu scopul „îmblânzirii” pericolului (a norilor de furtună. Sf. De cele mai multe ori. p. era de asemeni şi lumânarea „de joi”3. 1.”1 Lumânarea aprinsă. 147. 2 1 . 30. În baza acestor acţiuni stă încercarea de orientare a pericolului în direcţia obiectelor specifice care ar trebui să atragă asupra lor atacul duşmanului potenţial. Graţianskaia. Graţianskaia. a da lovitură” pericolului. N. specifice practicii grindinarilor (scoterea mesei rituale etc. cârligul.. Moscova. 207. cehi.M. p. în timpul grindinei.. a coace – „a arde pericolul”. obiectele folosite pentru amplificarea efectului protector. op. 536-537. p. Ele erau sfinţite în ziua de Chandeleur. animale. 4 Ganţkaia. obiceiul de scoatere în curte a obiectelor rituale (de obicei apaţinând stihiei focului) aveau ca scop „înspăimântarea” pericolului.. Ceara care cădea din lumânări era strânsă şi amestecată cu seminţe de in – acestă soluţie trebuia să apere semănăturile de furtuni (cehi. epidemii.. Lumânări speciale. p. Этнолингвистический словарь под ред. populaţia română din Bucovina scotea în curte cociorva.. Listova. Летне-осенние праздники..cit. sfinţite contra grindinei.). Народы Франции // Календарные обычаи и обряды в странах зарубежной Европы.. pentru a ocroti casa de duhurile rele (polonezi). cuţitul etc. 32.

Gherman. 128-129. 199. De exemplu. păstrat încă în multe raioane ale regiunii Cernigov. 53. Măriţeia Mare şi Dărmăneşti . Marşinţi. Baniliv-Pidghirnâi . Moscova. Ternopol)4. 2 MCCESRC 2005-2006. folosite de populaţia românească din Bucovina. Colincăuţi. Bălcăuţi.cit. Toporivţi. – N. Vatra Moldoviţei). aluat etc.cit. Tolstoi. Zelenâi Gai . Tărăsăuţi. Indrik. 2000. Mahala) sau chiar aruncau pe timp de ploaie cociorva. p. Славянский оберег. 3. 4 MCCCLŞS 2006. // Питання стародавньої та середньовічної історії.I. e înfăptuită nu numai canonic. Gorovei. Priprutie. p. Ivano-Frankovsk. lopata. lopata de dat pâinea în cuptor (Iordăneşti. Очерки славянского язычества. p. Cernăuţi. în cultura tradiţională. Priprutie. – N.regiunea Cernăuţi.reg. 131. Indrik. p. precum şi crucea luată separat poartă un sens vădit ocrotitor. Mahala. 15. 140. 1 (21)... op.reg. În unele localităţi din Bucovina. Vorotniak. p. care goneşte şi distruge răul prin forţa lui Iisus Hristos răstignit pe cruce. Niculiţă-Voronca. Kâseliţi . Milievo. Dorogâcivka. 17.cit. Ritul aruncării lopeţii de dat în cuptor e considerat de N. în magia populară. Levkievskaia. Bălcăuţi.)3. Iablunâţea. 9-11. Андрійця. Gomel. p. ci şi de către mireni (cu piciorul. Rivne şi Brest5. cârligul. lopata şi mătura (Vatra Moldoviţei). op. 7. 18. În mod analog. 5 N. Cernăuţi. 2003. Мoscova. vom evedenţia cociorva (Corceşti. Storojineţ. – N. 158-159. Населення Буковини / Переклад з німецької Ф. era scoasă din casă cociorva şi lopata de dat pâinea în cuptor (Vijenka. op. Семантика и структура. – N. în unele sate ele erau aşezate în cruce (Beregomet. 6. Vatra Moldoviţei). op. În unele cazuri puteau fi încrucişate două beţe.cit. p. 6. Квасецького. Încrucişarea. Luka reg. 1-2. Jitomir. MCCEESUS 2006. p. Suceava). Colincăuţi. I. Obiceiuri la baza cărora stă aruncarea în curte a obiectelor rituale cu scop ocrotitor sunt răspândite şi la ucraineni. 2002. Priprutie. Niculiţă-Voronca. înainte de ploaie sau pe timp de ploaie copiii încrucişau două beţe şi pronunţau: „Două beţe-n cruce / Ploaia se duce” (Bălcăuţi)2..E. p. Семантика обрядів метеорологічної магії у сільського населення Буковини ХІХ – початку ХХ ст.I. археології та етнології: Збірник наукових праць. 1. conform opiniei Elenei Levkievskaia. creangă de salcie. Ivanivţi.cit. 1 . Corceşti. 3 E. Semantica încrucişării.jud. 49. 199.. op. vol. 4. 7. Gorovei. Mahala. p.cit.. Kostrijivka. 6. op. conform căreia semnul crucii. Prut. 2006. MCCESRC 2005-2006. e determinată de simbolica universală a crucii ca unul dintre simbolurile principale ale culturii creştine. 2. 158. Tolstoi panslav.ROMANOSLAVICA XLII 251 Printre obiectele rituale din prima grupă. mătura (Vatra Moldoviţei)1 etc. 1-3. Gherman. 128-129. 146.. 2. А. în curte puneau în cruce cociorva şi lopata de dat pâinea în cuptor (Corceşti. Cernăuţi.

op. 140. 405-406. Luka reg. 4 Sărbători şi obiceiuri.cit. 201. Monografia. Răspunsurile la chestionarele Atlasului Etnografic Român. Zelenâi Gai . Gherman. Suceava). Zveniaciv . 2 MCCESRC 2005-2006. lopăţica de fier (Beregomet). Vatra Moldoviţei .reg. M. M. 4. Kaşuba. Broşteni. Obiceiul de a arunca obiecte de fier ascuţite cu lama în sus pentru tăierea norului de ploaie era cunoscut de bulgari. 235. 806. 1894-1895. pentru alungarea norilor. MCCEESUS 2006. 106.S.jud. 310. p. Baniliv-Pidgirnâi . 347-349. – N. des folosite de populaţia românească din Bucovina. Marşinţi. Zveniaciv. 15. 1-2. Editura enciclopedică. p. cu lama orientată în direcţia norilor5. 5 MCCCLŞS 2006. sapa (Dărmăneşti). coasa era înfiptă în pământ la răscrucea drumurilor. Biloberizka. 131. „Şezătoarea”. Народы Югославии // Календарные обычаи. op. p. cuţit împlântat în pământ – pentru a bara drumul primejdiei prin „ţintuirea” primejdiei (Iordăneşti.ROMANOSLAVICA XLII 252 În reg. 1. 1903. p.. În afară de aceasta. sârbi. Cernăuţi. 6 Kaşuba. 18. 146. 12. Летне-осенние праздники. Astfel de obiceiuri existau şi la popoarele din fosta Iugoslavie1. 5. Dărmăneşti . Lupescu. În afară de obiceiuri pasive. ruşi şi sloveni6. 3 Elena Niculiţă-Voronca. 201.cit. Bucureşti. Neamţ)4. 1892. p. 125-128.. vol. op. Acest obicei era specific şi altor regiuni din Moldova istorică (Botoşani. Gorovei. Marşinţi . 3. 49-50. polonezi. p. sârbii. Suceava). de exemplu.cit. Superstiţii. IV.. p. op. Storojineţ..cit. Cernăuţi). Printre obiectele ascuţite. – N. 199. op. Ei de asemeni îngropau în pământ securea (Beregomet.cit. P. p. De exemplu. Niculiţă-Voronca.. 128-129..reg. Ternopol..jud.... 1-3. cuţitul (Ivanivţi. greblă.reg. Aruncarea în curte a obiectelor cu care poţi tăia ceva cu ascuţişul către cer în ameninţarea norilor de furtună e folosită pe larg şi de vecinii ucraineni. 159..cit. Datinele şi credinţele poporului român. Cernăuţi. p. an I. Măriţeia Mare. an III. Tărăsăuţi . op. slovenii şi slovacii foloseau furca pentru a se apăra de grindină: ei ameninţau cu furca norii purtători de 1 Славянские древности . Vorotniak.. 10. p. coasa etc.reg. 2004. Herescu. Cernăuţi. Moldova. II. Tipografia Isidor Wiegler. mătura şi cociorva erau aruncate pe acoperiş. sapă (Colincăuţi)2 şi alte obiecte. la românii din Bucovina existau şi acţiuni de protecţie active: tăiau în cruce norii negri cu ascuţişul securei3.reg. p. . erau cele de fier: securea aruncată în curte sau îngropată în pământ cu tăişul afară – „pentru a dezbina grindina în două şi a o îngropa în pământ” (Iordăneşti. Cernăuţi). Superstiţii.. „Şezătoarea”. Tolstoi. Lvov. Ivano-Frankivsk. p. – N.

cit. op. Gura Humorului. Pamfile. p. 6.O. Niculiţă-Voronca.cit. înecăcios sau prin fum. 3 MCCCLŞS 2006. T. În aceleaşi scopuri. Sărbătorile la români. Gherman. Ternopol). 2. foarte răspândit în Bucovina şi asociat cu Săptămâna Mare – arderea crenguţelor de salcie sfinţite şi a altor plante. pur şi simplu..cit. Zelenâi Gai reg. p. 2 1 . Ropcea..reg. p. 88. D. calităţi apotropaice cu caracter universal şi Славянские древности . 1-2. – N. 10. Mahala. 371. 5. Straja). 4. salcie sfinţită) asociate cu stihia apei. p. 14. Mihoveni). orientate spre alungarea primejdiei printr-un miros ţipător. Liuzi.reg. 128-129. Siret. Acţiuni rituale cu obiecte sfinţite sunt foarte răspândite şi la ucraineni: scoaterea coşului pascal cu lumânare. „Gazeta Bucovinei”. – N. op. o scoteau în curte1. Dan. op. Crasna. Vatra Moldoviţei. Încă o confirmare expresivă a legăturii magice cuptor-secetă e găsită în ritul afumării protectoare. Balamutivka. Ilişeşti. 2. Corceşti. vol. 159. Editura Saeculum I. Dobrovlianî. populaţia românească din Bucovina folosea pentru afumarea protectoare tămâia. 1895. În afară de lucruri ascuţite. crengi de salcie (sfinţite la Duminica Mare sau cu o săptămână înainte de Paşti) (Beregomet. prosop sfinţit la Paşti (Stăuceni . p.. № 12. – N. Monografia comunei Valea-Seacă .. 2. de asemeni prin fum de obiecte sau plante sfinţite.. prosop sfinţit la Paşti (Marşinţi. ştergar şi cuţit aşezat cu lama în sus (Beregomet). 2. sfinţite de obicei în Duminica Mare (Iordăneşti. Crasna. Gorovei. 184-186. op.. busuioc asfinţit de Bobotează (Valea Seacă). Strilchivţi reg. 16-19. românii bucovineni scoteau în curte tei sfinţit (Corceşti). Credinţe poporale bucovinene. având. 6-8. furtunei şi altor cataclisme naturale erau rămurelele şi mâţişorii de salcie.cit. Kostrijivka.. Marian..reg. 21. 2005. Datcu. 60. Studiu etnografic. 4. O deosebită forţă apotropaică se leagă de cultul salciei. Şipinţi. MCCESRC 2005-2006. Cel mai des întâlnit element de ardere şi afumare în scop protector împotriva grindinei. în tradiţia populară. Vatra Moldoviţei. Aici avem prezenţa contrapunerii foc-apă: prin intermediul focului – mijloc de invocare a secetei sau de oprire a ploii – de a arde elemente (în cazul dat. Corceşti..ROMANOSLAVICA XLII 253 grindină. Priprutie)2 etc. Banilov-Pidgirnâi . o puneau apoi în cruce dinaintea pragului casei sau. crenguţe de mesteacăn şi frasin sfinţite la Duminica Mare (Corceşti)4 etc. Strilchivţi. ediţie şi introducere de I. Mihoveni. p. p. 4 MCCESRC 2005-2006. Starâi Gvizveţi . Dorogâcivka. Ivano-Frankovsk. 13.. Cernăuţi. În unele localităţi erau arse şi alte specii de plante: tei sfinţit (Broscăuţi. Stăuceni. Ternopol)3. Velâka Kamianka. Bucureşti. p. Cernăuţi.

p. 2. 158-159. pentru a se apăra de furtună.. p. 2. Vatra Moldoviţei)10. op. care este astăzi o parte a oraşului Cernăuţi. p. românii din Bucovina afumau gospodăriile cu fum de încărcătură de armă (alcătuită din zdrenţe şi hârtie) cu care împuşcau în timpul sfinţirii apei la Bobotează.. se înfrumuseţa cu ele casa (Straja).. Niculiţă-Voronca. p. 2. p. 159. op. 5 Gherman. la Crasna ele erau puse în acea parte a casei de unde se apropia furtuna sau norii cu grindină8. op.. Crenguţe sfinţite ale diferitelor plante figurează în acţiuni rituale cu scop de respingere a grindinei. 62. vol. p. atunci spaţiul se completează cu o substanţă (sau fum din ea). op. În afară de tămâie. crenguţele de plante sfinţite (salcie.cit.cit. op. tămâia. op. vol. Vom evedenţia faptul că crenguţele de plante sfinţite figurează nu numai în ritualul de afumare. op. – N. 9 Niculiţă-Voronca. Niculiţă-Voronca. Cu această încărcătură aprinsă trebuia să vină acasă şi să înconjoare gospodăria5. p. op. 10 Gherman.cit. foloseau în scop protector iarbatunului (Sempervivum L.. păstrată în lădiţe pe acoperişul casei9. Locuitorii satului Roşa. 159. Gorovei. Ilie. . în unele localităţi.ROMANOSLAVICA XLII 254 funcţii profilactice (Valea Seacă. Pârteşti)7. în scop protector. Gorovei. Monografia comunei Valea-Seacă. vol.. 2. 274. 93. p.cit.cit. În unele sate. Capul Codrului. Pamfile. Onofrei)1. tei etc. 3 Marian.. op. p. 21. Sf. 128-129. op. 184-186. p. 159-160...) erau păstrate sub streşină (Ropcea... fapt care era menit să amplifice efectul protector (Mihoveni)3. De exemplu. afumarea spaţiului ocrotit cu tămâie e o metodă de înlocuire a pericolului. fulgerului etc. Totodată.cit.cit. 88. Sf.cit. p.cit. dar şi în alte obiceiuri de oprire şi respingere a cataclismelor naturale. p. După cum consideră Elena Levkievskaia. 1-2. 158. p. Totodată. era sfinţită în biserică: de obicei la Paşti (Siret) sau la Duminica Mare (Mihoveni)2. op.. op. 2..cit. De regulă. În unele localităţi bucovinene. au fost fixate obiceiuri în cadrul cărora norii negri care se apropiau de sat erau ameninţaţi cu crengi de tei sau salcie sfinţite la Duminica Mare (Broscăuţi. incompatibilă cu aflarea în acel loc a oricărui rău4. op.. vol.. 150. 7 Dan. 8 MCCESRC 2005-2006. p. Niculiţă-Voronca. p. 60.. op.cit. furtunii. pasca şi ouăle împistrite la Paşti deveneau adeseori obiecte pentru afumare rituală6. Hauswurz).cit. Comăneşti. 4 Levkievskaia.cit. vol.cit. această acţiune trebuia realizată până la 1 2 Marian. în scop de protecţie împotriva cataclismelor naturale se putea afuma cu fum de plante şi tămâie sfinţită. 6 Niculiţă-Voronca. 5..

Весенние праздники. Весенние праздники. Bieloruşii.. 7 M. tei la populaţia din oraşul Sambec (Brabantul de Nord)7. 150-151.la francezi3. Венгры // Календарные обычаи. p. asigurau sănătatea oamenilor.. uşor.. op. de asemeni se împlântau în toate unghiurile ogorului însămânţat crengi de plante sfinţite. Vitebsk). Народы Бельгии и Нидерландов // Календарные обычаи. 26.. Pokrovskaia. La sârbi şi polonezi. p. p. boabe de grâu la austrieci şi unguri8 etc. Славянские древности. Din ultimul subgrup fac parte acţiuni rituale ale populaţiei româneşti din Bucovina practicate în timpul primului tunet de primăvară şi care. 2 1 . ruşii credeau că crenguţele aruncate asupra vântului alungă furtuna.ocrotesc semănăturile (reg. Listova... 173. crengi de palmier şi măslin la populaţia din oraşul Garrovilias (provincia Caseres)4. Filimonova. 334. Весенние праздники..I. de nuc. 197.. Bulgarii şi croaţii de asemeni ardeau răchită sfinţită. Tambov). op. p. p. 6 Listova.ROMANOSLAVICA XLII 255 momentul trecerii norilor cu grindină de hotarul satului. din salcie sfinţită făceau o cruce şi o înfigeau pe ogor pentru a ocroti roadele de grindină2..cit.. p. salcie la nemţi şi austrieci6. 63. Reşina. p.. p.. 24. figurând des în riturile protectoare împotriva dăunătorilor şi în medicina populară a populaţiei româneşti din Bucovina. puneau o bucăţică de crenguţă sfinţită pe pervaz (reg. Se deosebeşte doar specia plantelor folosite în riturile pluviale: crengi de păducel în dimineaţa de 1 mai. în Carpaţi. 4 S. Sunt cunoscute cazuri când în curte erau aruncate crengi de tei aprinse (Broscăuţi)1. uneori le puneau pe pervaz.cit. piatră sau cu un fluier. slovaci şi slavii de sud. Народы Фрaнции // Календарные обычаи. conform imaginaţiei populare. 1977.V.. p.. Весенние праздники. de asemani usturoi . Итальянцы // Календарные обычаи.I. rostind cuvintele: „Tunetul ca Niculiţă-Voronca. 173.D. putem vorbi despre motivul „îngrădirii” spaţiului ocrotit. 2. în timpul primului tunet cu ceva de fier. pe timp de furtună rupeau creanga sfinţită şi o ardeau în cuptor. T. când era grindină. 59. polonezii ardeau crengi de salcie. Serov. 22-23. 44. sădite în câmp . 3 Pokrovskaia. ramură de măslin la la italieni5. Acţiuni asemănătoare pe timp de uragan şi vijelie sunt întâlnite şi la cehi. vol. În acest caz. Dömötör. L. Народы пиренейского полуострова // Календарные обычаи.. op. 159. p. op. Acţiuni analoge întâlnim şi la alte popoare din Europa. Немцы // Календарные обычаи. Летне-осенние осенние праздники. p. 5 Krasnovskaia..cit. Cel mai răspândit era obiceiul de a se lovi în cap de trei ori..cit.. De pildă. aruncate în foc – îl îmblânzesc.. Летне-осенние праздники. 8 T.

op. deoarece diavolul se ascunde în ele” (Broşteni). 237. ca Necuratul să nu intre în casă” etc. 80-81. / Capul ca fierul” (Broşteni)1. Acest fapt e confirmat de caracterul sistematic a obiceiurilor legate de unul dintre cele mai importante elemente ale vieţii agricultorilor. p.cit. ci şi ca ritual cu caracter profilactic.ROMANOSLAVICA XLII 256 ciurul. timp de veacuri. . au reuşit să ocupe în calendarul agrar o poziţie corespunzătoare necesităţii lor funcţionale. uzitate fără fixare la o anumită dată calendaristică sau la rituri care erau parte componentă a ciclului calendaristic agrar. care.. „pe timp de ploaie puternică să nu laşi ferestrele deschise. p. 272. căci poţi fi lovit de fulger”. care aruncă în el cu fulgerul. 1 2 Gorovei.. Acest motiv a servit la apariţia unor tabu-uri: „când tună şi fulgeră nu se poate să stai la fereastră.. ferestrele şi cahla.cit. 86. atunci când fulgeră. pe timp de secetă. Gorovei. fiindcă acolo se ascunde Necuratul urmărit de Dumnezeu. „trebuie închise uşile. E necesar să amintim un şir întreg de interdicţii legate de tunet şi fulger. 126. Întregul complex de obiceiuri cotidiene era practicat nu numai în timpul vijeliei sau apariţiei norilor de ploaie.cit. „când tună şi fulgeră nu se ţine în casă mâţa sau câinele. Lupescu. De aici provine şi obiceiul ca. nu poţi să te ascunzi sub un copac mare. op. că te loveşte fulgerul” (Tătăruşi). op. 199. În ajutorul acestei afirmaţii poate fi adus faptul provenienţei precreştine a acestor obiceiuri. să se verse apa peste câine (Găineşti)2. Se credea că.

Michel Vovelle. 6. La nouvelle histoire de la Mort: Chaunu – Lebrun . De aceea imaginea morţii. Переход. Paris. 1996. р. op. 1999. p. Aries. schimbările nu pot să nu se manifeste la fel şi în atitudinea omului faţă de moarte. P. Aries. demonstrând că subiectul este mult mai vast şi mai interesant decât pare să fie la prima vedere. a apărut brusc în orizontul cercetărilor istoricilor care se ocupau cu studierea istoriei Europei în evul mediu şi la începutul istoriei contemporane. Paris. a relaţiei dintre vii şi morţi este o temă a cărei studiere ar putea să adâncească înţelegerea multor părţi ale vieţii cotidiene a generaţiilor din epocile trecute şi ar contribui la definirea rolului omului în istorie. Istorici iluştri ca Edgar Morin.Vovelle. cit. I. Michel Vovelle. a lumii de apoi. După părerea unor savanţi. Moscova. Patrick Baudry. Histoire des mentalites et cultures francaise. Человек перед лицом смерти. deoarece ultima nu rămâne în mersul istoriei inactivă. Emmanuel Le Roi Ladurie. în Le teritoire de l'historien. modul de viaţă al individului. valorile lui morale. în mare măsură. 3 Dolores Toma. p.3 1 2 P. Enjeux et rites.. 2000. р. Moartea este unul dintre parametrii de bază ai conştiinţei colective şi. 1991. . 1992. Problema morţii. Philipe Aries şi alţii s-au interesat de istoria morţii. 150. La Mort et l'Occident de 1300 a nos jours. până nu demult temă de investigare pentru filozofi şi psihologi.3. De felul în care percepe persoana moartea depinde. Bucureşti. Discuţiile în jurul problemelor morţii au readus la lumină aspectele mentalităţii oamenilor din aceste epoci. Kalinovski. caracterul şi acţiunile sale. Moscova. Gallimard. atitudinea faţă de moarte este un etalon ce indică caracterul civilizaţiei2.P. rămase în umbră până nu demult. Studierea fenomenelor date poate lămuri şi unele momente privind atitudinea omului faţă de viaţa şi valorile ei de bază1. La Place des morts.ROMANOSLAVICA XLII 257 ATITUDINI ÎN FAŢA MORŢII ÎN ŢARA MOLDOVEI ÎN SECOLELE AL XVII-LEA – AL XVIII-LEA Alina Felea Generalităţi. 6.

ROMANOSLAVICA XLII

258

Philipe Aries evidenţiază elemente ale morţii care stabilesc o cronologie anumită şi scoate în relief schimbări importante între atitudinea veche şi modernă faţă de moarte, menţionând că acceptarea ordinii naturii aduce cu sine refuzul emoţional sau medical al morţii1; în viziunea lui Aries, a muri este o artă, care, având diferite forme, se învaţă întreaga viaţă. Moartea părea, la moment, familiară, trecută, indiferentă. Între atitudinea veche şi modernă, afirmă autorul, există o fază de tranziţie, în timpul căreia au apărut modificări, atribuind această perioadă secolului al XVII-lea. O adevărată erupţie funerară începe să exprime iconografia. Sensibilitatea morţii era ameninţată de mai mulţi factori, printre ei fiind şi nivelul mai înalt al conştiinţei, individualizarea proprie a vieţii omeneşti. Philipe Aries consideră că în secolul al XVIII-lea în sensibilitatea occidentală s-a produs o ascensiune, manifestându-se mai profund sentimentul familiei şi cel al copilăriei. În societatea contemporană moartea a devenit un fenomen dezgustător şi inexprimabil. Manifestările relative ale morţii - lacrimile, durerea, doliul, agonia - nu mai provoacă compasiune, ci sfială şi sustragere. Tema, în concepţia lui Moody, necesită o atitudine mai serioasă din partea oamenilor, indiferent de tipul lor emoţional sau apartenenţa la o grupă socială sau alta2, în viziune autorului, este foarte greu de vorbit despre moarte din două cauze: prima - noi simţim inconştient că, ciocnindu-ne de ea, chiar indirect, ne găsim în faţa perspectivei de a întâlni repede moartea; şi a doua - pentru că moartea există în afara conştiinţei. În continuare autorul aduce exemple de moarte clinică, din care reiese că moartea nu este sfârşitul, nu este pierderea în neant, ci începutul luminos al unei alte existenţe, concluzie identică cu cea care se degaja din exemplele lui C. Flammarion3, A. Landsberg şi C. Fais4, L. Watson5.
Paris, 1973; Edgar Morin, L'Homme et la mort, Seuil, 1970; Emmanuel Levinas, La mort et le temps, Paris, 1992; Louis-Vincent Thomas, Antropologie de la mort, Paris, 1994; Geoffrey Gorer, Death, Grief and Mourning in Contemporary Britain, New York-Londra, 1965; Joachim Whaley, The Mirror of Mortality. Studies in the Social History of Death, Londra, 1970. 1 Aries, op.cit., р. 6. 2 D. Moody., Жизнь после жизни, în Жизнь земная и последующая, Moscova, 1991. 3 C. Flammarion, Mesaje de dincolo de moarte, Bucureşti, 1994. 4 A. Landsberg, C. Fries, Встречи с тем что мы называем смертью, în Жизнь земная и последующая, ed.cit.. 5 L. Watson, Ошибка Ромео, în Жизнь земная и последующая, ed.cit.

ROMANOSLAVICA XLII

259

Problematica morţii apare în unghiul de vedere al istoriografiei româneşti abia după 1989, cu toate că unele idei şi accente le găsim în lucrarea savantului Alexandru Duţu1. Printre primii se va referi la acest subiect Ştefan Lemny2, într-un capitol aparte va arăta atitudinile în faţa morţii în secolul al XVIII-lea românesc. Un alt „adorator” al temei este este Toader Nicoară3, care se referă la istoricul studierii subiectului, recapitularea metodelor, izvoarelor şi metodologia unui studiu de thanatologie. Revistele de istorie publică unele studii referitoare la tematică sau chiar îi dedică numere speciale.4 Pentru studierea imaginii morţii din Ţările Române în secolele al XVII-lea – al XVIII-lea există surse istorice bogate: danii, testamente, inscripţii pe pietre funerare, relatări ale cronicarilor, mărturii ale călătorilor, folclor ş.a. Nestatornicia norocului. Perioada secolelor al XVII-lea – mijlocul secolului al XVIII-lea este caracterizată drept o epocă a barocului5, avânduse în vedere nu doar un stil al artelor plastice, ci un stil de viaţă. După cum menţionează istoricul Pavel Sovetov, în mediul moldovenesc curentul barocului a pătruns din afară, iar aici a fost adaptat la tradiţiile şi condiţiile locale6. Existenţa românească în orizontul barocului se caracterizează prin „estetica de compromis” între Orient şi Occident, între vechi şi nou, având câteva surse7, mai importantă, mai ales pentru secolul al XVII-lea, după noi, noi, fiind cea poloneză. Aceasta se explică prin influenţa hotărâtoare a mentalităţii nobiliare leşeşti asupra românilor, mentalitate care ţine de un
Al. Duţu, Dimensiunea umană a istoriei. Direcţii în istoria mentalităţilor, Bucureşti, 1986. 2 Şt. Lemny, Sensibilitate şi istorie în secolul XVIII românesc, Bucureşti, 1990. 3 Toader Nicoară, Istoricul şi moartea. Un intinerar, în „Caiete de antropologie istorică”, anul III, nr.1-2, ianuarie-decembrie 2004, p.11-23; Idem, Thanatos în grădinile lui Clio. Moartea şi atitudinile în faţa morţii - obiect al investigaţiilor istorice, în „Studia UBB”, Historia, XL, 1-2, 1995, pp.85-104. 4 Andrei Pippidi, Vision de la mort et de l'au-dela dans les anciennes sources roumaines, în „Revue Roumaine d 'Histoire”, XXXIII, 1-2, 1994; „Caiete de antropologie istorică”, anul III, nr.1-2, ianuarie-decembrie 2004, cu titlul Oamenii şi moartea în societatea românească. 5 R. Theodorescu, Civilizaţia românilor între medieval şi modern, vol. 1, Bucureşti, 1987, p.141-144. 6 Pavel Sovetov, Miron Costin şi epoca sa, în „Revista de istorie a Moldovei”, 1990, nr.2, p.3-5 7 Theodorescu op.cit., p.141.
1

ROMANOSLAVICA XLII

260

„sarmatism” îmbibat la rându-i de Orientul otoman şi persan, de alte înrâuriri. Barocul românesc a fost un baroc ortodox postbizantin, care reprezintă stilul figurativ dominant al epocii şi care în diferite variante avea să caracterizeze şi sfârşitul secolului al XVII-lea şi secolul al XVIII-lea, întruchipând o sensibilitate ce răspândea în domeniul creaţiei literare a celor opere ce nu au fost străine nici ele de contaminări baroce importante în Moldova, mai cu seamă, la Miron şi Nicolae Costin1. Cel mai mult s-a apropiat de epoca barocului Miron Costin cu poemul Viaţa lumii, în care a utilizat, simbolizat, alegorii şi joc de cuvinte2:
Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară Spuma mării şi nor suptu cer trecător.

În concepţia lui Pavel Sovetov, poetul leagă aceasta de gândurile despre nestatornicia şi caracterul efemer al bunăstării terestre. Cu acest gând începe şi poemul:
A lumii cântu cu jale cumplită viiaţă Cu griji şi primejdii cum este şi aţa Prea subţire şi-n scurtă vreme trăitoare О, lume vicleană, lume înşălătoare3.

Mai târziu, ideea pierderii omului în această lume mare şi necunoscută o preia un alt reprezentant al barocului, Dimitrie Cantemir, care, în Istoria hieroglifică, compară viaţa cu un fir de aţă care se rupe:
A lumii cântu cu jale cumplită viiaţă Cum se trece şi se rupe, ca cum ar fi o aţă4,

iar în Divan, prin intermediul înţeleptului, prezintă „o lume amăgitoare şi trecătoare5.Viaţa terestră este desconsiderată de necredincioşi, susţine Cartea Înţelepciunii6. Cei care cugetă nedrept şi-au zis: „Viaţa noastră este
Idem, p.141-144. Sovetov, op.cit., p.7. 3 Idem. 4 Ibidem. 5 Dimitrie Cantemir, Divanul, Iaşi, 1990, p.143. 6 Jean Delumeau, Păcatul şi frica. Culpabilitatea în Occident (secolele XIII-XVIII), Iaşi, 1997, p.20.
2 1

ROMANOSLAVICA XLII

261

scurtă şi tristă… Căci fum este suflarea din nările noastre. Viaţa noastă va trece ca urma norului şi se va risipi ca negura… Ca umbra de trecătoare este viaţa noastră…”1 „Acestea sunt gândurile lor, dar ei se amăgesc, viclenia lor i-a orbit”, căci „Dumnezeu n-a făcut moartea”2 . În scrieri momentul dat este subliniat: „născutu-m-am, muri-voiu, muri-voiu şi iarăşi înviia-voiu, învia-voiu şi la straşnica şi dreapta dumnăzăiască giudecată a ieşi îmi iaşte… Iată dară că nicidecum tenchiul vieţii tale un an, sau dzice, sau o sută să pui nu iaste, că numai anul său dziua ce vine, ce aş eşi şi răsuflarea a doua, neadevărată şi neştiută-ţi iaşte. Aşe dară nici cea trecută, nici cea viitoare minută a ta iaşte, căce cea trecută au trecut, pre carea a o mai întoarce nu poţi şi aceia din viaţa ţi s-au scurtat iar cea viitoare, precum o vii agiunge, nu te vei adreveri. Şi precum dară când te vei naşte n-ai ştiut, aşe când vei muri nu vei şti. Şi precum ceasul tale carile va fi nu cunoşti, aşe nice giumătatea vieţii tale care dzi va fi nu vei pricepe”3. Doctrina dispreţului faţă de lume – contemptus mundi - era dominată de conflictul dintre timp şi eternitate, deşertăciune şi adevăr, pământ şi cer, trup şi suflet şi, înainte de toate, lumea aceasta este zadarnică şi înşelătoare pentru că este trecătoare4. Idei asemănătoare se întâlnesc şi în Letopiseţul lui lui Miron Costin, în Letopiseţul lui Nicolae Costin, precum şi la alţi autori5. Tematica nestatorniciei norocului este motivul central al Viaţii lumii de Miron Costin, care întreabă:
Unde-s a lumii împăraţi, unde iaste Xerxes, Alixandru Machidon, unde-i Artaxers; August, Pompei şi Chesar? Ei au luat lume, Pe toţi i-au stins vremea ca pre nişte spume: Fost-au Tiros împărat vestit cu războie, Cu avere preste toţi. Şi multă nevoie
1 2

Cantemir, op.cit., p.143. Delumeau, op.cit., p.20-21. 3 Cantemir, op.cit., p.143. 4 Delumeau, op.cit, p.17. 5 Letopiseţul Moldovei (1662-1711) de logofetul Costin N., în M. Kogălniceanu, Cronicele României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, Bucureşti, tom. 2, 1872; Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-vodă încoace, în Letopiseţul Ţării Moldovei, Chişinău, 1990.

ROMANOSLAVICA XLII
Au tras hindii şi tătarii şi Asii ia toată, Caută la ce l-au dus înşelătoarea roată1.

262

Dimitrie Cantemir continuă în acelaşi sens cu exemplu lui Alexandru Macedon: „Căci el atâta rătundzală a pământului călcând şi atâtea împărăţii supunând”, fusese tot morţii închinat şi „după moarte loc mai mult de şepte palme nu i-au rămas şi pe acela nu el, ce pământul pe dânsul l-au stăpânit, căci ca ţărnă pe pieptul lui s-au suit, ochii i-au împlut, gura i-au astupat”, iar „trupul acela ce oamenii fiii lui Dumnezeu, pentru frumuseţe a fi socoti, viermii şi gândacii pământului l-au mâncat, şi din ţărână fiind, iarăşi în ţărână s-au întors”2. Întrebarea Ubi sunt?, repetată în evul mediu, este utilizată şi de Dosoftei:
Spuneţi-mi astădzi unde vă-s priiatinii şi fraţii, Unde vă sănt acei iubiţi aleşii şi giuraţii, Unde vă-s cei împodobiţi ce eşiie la giocuri, Ce mirosiia la strâmtori, cu dragoste şi moscuri, Unde sunt cei cu budzele de miiare undătoare, De putea face nopţile să viarsestrălucoare? …Unde-s a elinilor împărăţii, chevarii, Ş-a Râmului avguşti, bogaţi, puernici şi tarii? Înţelepciunea unde li-i şi mintea lor cea plină, Slava, scriptura ş-armele vestităi dintr-Atină, Lui Alexandru Machedon unde i-i vitejia? Unde-i cinstea chesarilor, puterea şi dârjia Cu care ei au biruit de-au stăpânit pre lume Şi s-au vestitu-să supt cer, lăţându-şi al său nume3,

arătând puterea nimicitoare a morţii nu doar pentru oameni simpli, ci şi pentru împăraţi etc., indiferent de statutul social. Avuţia nu-ţi ajută, consideră Dimitrie Cantemir: „să ştii că numai cu o feleagă de pândze învăluiţi ca cum ari fi în cămeşa de mătasă înăscuţi şi într-un săcriu aşădzaţi ca în haina cea de purpură mohorâtă îmbrăcaţi, şi în gropniţă aruncaţi, ca în
1 2

M. Costin, Viaţa lumii, în Opere, orice ediţie. Cantemir, op.cit., p.21. 3 Dosoftei, Versuri pentru Filogon, în Opere poetice, Chişinău, 1989, p. 223.

ROMANOSLAVICA XLII

263

sargiurile şi palaturile cele mari şi desfătate aşedzaţi, s-au dusu-sa, iară alta nemica nici în sân, nice în spate n-au rădicat cu sine să ducă”, continuând: „viind dară moartea, împărăţia, puterea avuţia şi bogăţia ce foloseşte? Căce vrăjmaşe şi cumplită iaste celor nedrepţi; căci moartea colibile săracilor şi palaturile împăraţilor tot cu un picior calcă: şi precum s-ar dzice «Goală iaste moartea; argintul şi aurul lor nu-i va putea mântui în dziua mâniei lui Dumnădzău» şi, despărţându-se sufletul de trup, se va despărţi omul de casa lui şi în mormânt va intra, despărţindu-se de duh, se va despărţi de putere; de avuţie şi în slăbiciune şi în sărăcie va merge, nemica dintru ale sale a rădica şi cu sine a duce va pute”1. În imaginea contemporanilor epocii, moartea întotdeauna goneşte orice persoană: „încă cât de sănătoşi şi de tari în fecare ceas, îndată a ne călca poate şi vârsta cea matoră şi bătrână neaşteptând”2. De aceea datoria oricărui era de a fi pregătit pentru momentul din urmă, pentru a nu fi surprinşi şi a putea să se înfăţişeze la judecata de apoi: „Totdiauna dară, spre a nunţii venire gătiţi a fi ne trebuie, ca să nu, nenegătiţi, apuce. Căci în ce chip ne va cuprinde, într-acel chip denaintea straşnicului şi nefăţarnicului a lui Hristos giudeţ a ne judeca ne va pune. De vreme dară ce vreme de vieţuit ai, vieţuiaşte ca cum în ceasul de moarte ai vrea să vieţuieşti în ceasul morţii”3. Deviza era următoarea:
Mort să vieţuieşti, viu îţi trebuie a muri, Deprinde-te dară până a nu muru, a muri”4.

Anume în această perioadă discursul religios este de o importanţă deosebită, ori leitmotivul acestuia, mântuirea, îl face pe om să se gândească neîncetat la moarte, încercând să evite păcatele:
Să vă sculaţi, ce-ţi peri cu totul Nice păcătoşii din direapta Vor fi cu direpţii să-şi ia plata, Că celor direpţi Domnul le viade Toată calea din scaun ce şeade Şi calea paginilor cea strîmbă Va peri, şi vor cădea-n grea scîrbă; De-aici tot omul pre pământ tot ceas să socotească
1 2

Cantemir, op.cit., p.27. Idem, p.143. 3 Ibidem. 4 Ibidem.

ROMANOSLAVICA XLII
Să slujască lui Dumnedzău şi bine să gândească, Cu prinţă de-aproapelui, şi-n curată nădejde Să se roage lui Dumnezău să scape de primejdie1.

264

Moartea celor credincioşi nu determină sfârşitul lucrurilor: „deşi în mod simplu aşa se spune, că mor, căci moartea nu este decât o trecere de la hotarele acestei muritoare vieţi pământeşti pe celălalt tărâm al vieţii nemuritoare, fericite şi cereşti. Este un lucru foarte de dorit ca moartea să te găsească când eşti dedat virtuţii şi mediaţiei, lucrurilor lui Dumnezeu”2. Şi, utilizând citatul lui Epictet, Dimitrie Cantemir spune: „Căci dacă s-ar afla moartea zilnic înaintea ochilor tăi, nu te-ai mai gândi la cele de lut, adică la cele pământeşti, nici n-ai mai pofti cu nesocotinţă lucrurile lumeşti”3. Timpul din urmă era predestinat pentru cugetare şi pentru aranjarea tuturor lucrurilor pământeşti, pentru armonia lucrurilor de familie. Constantin Roset logofătul, în diata sa, concretizează: „Privigheaţi şi vă rugaţi (zice Domnul), că nu ştiţi ziua nici ceasul când va sosi. Acest ceas neştiut, această sosire fără veste ce Domnul nostru Isus Hristos ne arată că, cunoscându-l cu adevărat, au deşteptat cunoştinţa me, am simţit în sine-mi un cuget, care nu era în ceilalta vreme a vieţii mele, un cuget care-mi aduce aminte şi-mi zice ce mai aşteptu încă: iată vremea bătrâneţilor, iată ciasul al unsprezăcile au sosit şi vreme se scurtiazu şi nu mai rămâni loc de prelungire. Pentru care-milostivul Dumnezău ni-au luminat simţurile minţii mele şi mi-au dat deşteptare cugetului, ca mai înainte de săvârşirea vieţii mele din lumea aceasta de nemica şi mincinoasă să-mi aşăz la cale... pe fiii mei, ca să nu rămâie între dânşii mai pe urmă sfezi, gâlcevi şi neînvoieli, carele este cel mai de scandal şi nesuferit lucru, atât la cele sufleteşti, cât şi la cele politiceşti, când rămâne o neînvoială între fraţi, pentru că de acolo naşte zavistie, neiubire şi toate cele împotriva carile este rădăcina de unde răsari împotriva faptei cei buni”4. Testamentele. O sursă valoroasă în studierea atitudinilor în faţa morţii sunt testamentele. Pierre Chaunu defineşte testamentul drept act de
Dosoftei, Psaltire a sfântului proroc David, în Opere poetice, ed.cit., p.11. Cantemir, op.cit., p.340. 3 Idem. 4 I. Marinescu, Copii de documente din diferite arhive (1557-1853), în „Buletinul Comisiunii istorice a României”, volumul VII, Bucureşti, 1929, p.103.
2 1

Janvier-Juin. În numeroase cazuri prima parte a testamentelor prezenta faptul că omul este muritor. anul III.. În istoriografie. 1994. Andreea Iancu suţine că întocmirea testamentului reprezintă momentul de mare solemnitate. 6 Horn. preludiu al ceremonialului funerar3. Preambulul constituie acea parte a testamentului care sesizează reprezentarea despre momentul trecerii în nefiinţă. pomeniri. Discourse upon death in Wallachia during the Ancien Regime. Serge Briffauaud. şi dorinţa de a-şi împărţi averile vine din necesitatea de a evita neînţelegerile ce ar putea apărea.XXI. 1-2.ROMANOSLAVICA XLII 265 caracterizare personală. una stereotip: preambul religios. încercau să aranjeze lucrurile „de suflet”2. op.124. 11. p. împărţirea bunurilor mobile şi imobile. La mort à Paris au XVI. individuală1. este imposibil de a cunoaşte momentul morţii. 2004. nr. Blestemul şi binecuvântarea părinţilor (secolele al XVIII-lea – al XIX-lea) în „Studii şi Materiale de Istorie Medie”. Travaux historique”. Testament et methodologie en l'Histoire des mentalites în „Sources. întocmirea testamentului era justificată prin aceleaşi argumente: omul este muritor. Structura testamentelor este.72. „Sic Morienur”. în „Caiete de antropologie istorică”. XVIII siècles. testamentele sunt clasificate drept ritual de pregătire pentru moarte. p. de obicei. 1978. 2003. Mihai. iar soarta bunurilor primite de la Dumnezeu trebuie clarificată din timp.233. ianuarie-decembrie.16. ceasul morţii este necunoscut.68. p. nr. de altfel ca şi în Ţara Românească. apud Nicolae Mihai.116. op. în care testatorul oferă spectatorilor o repetiţie generală înaintea ceremoniei de despărţire a înmormântării4. 2 1 . ianuarie-decembrie 2004. p. XVII. Testamentele maghiare din Transilvania premodernă. prevederi referitoare la înmormântare. Constantin Gândul Pierre Chaunu. p. nr. 3 Ildikó Horn.110. penalizarea prin blestem în caz de nerespectare a indicaţiilor sau în cazurile de contestare a veridicităţii documentului. p. Sensilibilitatea faţă de moarte în testamentele din Oltenia premodernă şi modernă (17001870). 5 Idem. anul III. căci îşi destăinuiau viziunile asupra vieţii şi morţii. „în toată cunoştinţa şi simţirea me”. p. restituirea zestrei.121. semnătura testatarului şi semnăturile martorilor5.111.. Paris. Violeta Barbu. p. Le Temps de la sourse. în „Caiete de antropologie istorică”.1-2. 1987. vol. Transilvania şi 6 Europa . 4 Andreea Iancu.1-2. p.cit.cit. În Moldova. testamentul este întocmit în timpul deplinătăţii facultăţilor mintale „în toată starea minţii mele”. în „Revue Roumaine d'Histoire”. Testamentele reprezentau o adevărată oglindire a stării sufleteşti pe care o trăiau persoanele care se pregăteau să moară. cât şi motivaţiile.

fata răposatului Lupul Gheuca stolnic. fost medelnicer al doilea. neascultători pre sine făcându-să.. şi îndată au început a stăpâni în lume moarte. fiindcă din voia lui Dumnezeu. soţia lui Dimitru Carpu spătar. soţie răposatului Dimitru Carpu spatar. şi încă aflându-mă în toată starea minţii mele. au zidit pre strămoşul nostru Adam. 2004. cui şi ce am socotit să se de. şi toate cu moarte să închei. blagoslovindu-i. ca unul ce au iubit pe Dumnezeu şi sufletul său. ca să grijească sufleteşte. care de atunce urmează la tot neamul omenescu. şi fiindcă şi eu m-am bolnăvit de grea lungoare. făcut-am această diată pentru cele ce rămân. după chipul şi asămănare sa. Deci. pentru multă milostivire sa. ca printr-această diiată.”1. să aşăz toate urmările ce să să facă după moarte me. de cei ce ca pre nişte clironomi îi las. cu învoire amândurora s-au dus la mănăstire Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi. pentru ca să nu rămâi după moartea me la neamurile mele şi-a bărbatului meu giudecăţi şi pricini. am făcut această diată. gândind şi dumnealui de ceasul morţii. nevrednica roaba lui Dumnezeu.. editate de Ioan Caproşu. 1756-1770).ROMANOSLAVICA XLII 266 stolnicul începea diata sa în felul următor: „Cunoscând că această lume este vremelnică şi trecătoare şi nici un om fără de moarte nu iaste. că cu moarte va muri. vol. spunea: „Deşertare deşertărilor şi toate sunt deşerti. cum arată mai gios”2. Iar de pizma diiavolului fiind amăgiţi. Testamentul are o parte introductivă deosebit de interesantă: „De vreme ce iubitorul de oameni Dumnezeu. Ioniţă Codrescu. 873. sau înpărtăşit mâncării. ştiind că om sînt muritoriu şi având grije morţii şi a sfârşitului mieu. Trecând şi eu prin deşertăciunile lumii aceştia şi ajungând la bătrâneţe. nr. dându-i sălăşluire frumusăţile raiului şi însoţindu-i lui muiere din trupul său.VI (acte interne. 1 . însufleţindu-l cu suflare sa ce dumnezăiască. 867. Drept aceasta şi eu. viind la vârsta bătrâneţilor şi socotind că toate acesti lumeşti sînt vremelnice şi trecătoare. ş-au ales parte ce mai bună. cu dorire şi cu bună voie am vrut. precum zice prorocul. iar de pomul cunoştinţii nicum să nu să atingă. 2 Idem.. nr.. Ruxanda. am avut două case şi două rânduri de copii şi după cum am socotit a fi cu cale şi cu dreptate am arătat mai jos. până a nu sosi ceasul morţii asupra me şi până a nu mi se lega graiul şi limba. li-au poroncit ca din tot rodul raiului să mănânce. ca pe urma mea să fie linişte între fii mei. Iaşi. Un interes deosebit prezintă diata Ruxandei. de vreme ce nici un om ce veţuieşte în lume şi ca să nu moară nu este cu putinţă.

în diata sa. în cazul de boală serioasă. cu care Dumnezeul puterilor să facă milă şi să-l mântuiască”2. nr. X. apoi este reînnoită peste trei ani. Aşezarea în ordine a lucrurilor sufleteşti este prioritară în raport cu cele pământeşti. Maria Cerchezoaia. fiindcă pentru pricina aceştii moşii Curlicenii mi s-au vândut moşiile de zăstri a melii. 27. căzându la cumplită boală şi la mare slăbiciune şi-ngrozindu-mă paharul morţii. cu cât şi mai întâi şi mai mult mi se cade pentru ticălosul şi păcătosul mieu suflet. 212. din cele ce mi s-au venit înpartea mea de la părinţii mei şi altele ce am orânduit să se dea la mănăstiri pentru sufletul meu. De obicei. cum a fost de exemplu. Ioan Răcoviţi. 4 Ibidem. 776. că eu cu alta n-am cu ce mă chivernisi. Femeile. 41. şi la moldoveni cu iscălitura mia şi a sfinţii sale. chemat-am pe sfinţia sa presfântul chir Ghidion mitropolitul la mare slăbiciune mea şi din toată datoriia mia. menţionează: „Iată că. 160.. de asemenea. mi-au făcut danie această moşia. nr. Vasile Roset hatman în testamentul său consemna: „de vreme ce port de grijă şi înpart pentru fiii miei. . ostenelile mele. nici a mă griji la cele sufleteşti. Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi. ”5. ed. cea mai mare parte a testamentelor se elaborau în proximitatea morţii. Diata monahului Veniamin Năstase din 10 mai 1767 serveşte drept exemplu de testament întocmit în timpul bolii: „cunoscând că sântu toate ale acestei lumi deşertăciuni şi ca fumul trecătoare şi aice ne aflăm ca oaspeţi şi suntem totdeauna supuşi primejdiilor vieţei acestei trecătoare şi aflându-mă şi în primejdie de boală. 2005. cui i-am fostu dator.47. ca după moarte sa nimine din neamurile dumisale să nu aibă a mă supăra”1.cit. am socotit pâră sântu în starea minţii să-mi fac rânduiala mea. neştiind viaţa mea cât va să fie. fără decât rânduindu-mi din osteneala mea o păreche de case în târgul Iaşi. nr.”3. fraţilor mei şi surorilor şi nepoatelor şi altora pentru pomenirea mea.. 3 Idem. nr. 5 MEF. făcut-am izvod cui cu ce am fostu dator: şi la turci. 768. Chişinău. vol. nr.. a răposatului Ilie Cantacuzino vistiernic: 1 2 Moldova în epoca feudalismului (în continuare MEF).. p. pe timp de război sau ciumă. nr. după cum arăt mai jos anume”4. părintelui mitropolitului. indicau cauza întocmirii testamentului. viindu vreme de am ajuns la vârsta bătrâneţilor şi socotindu şi cele trupeşti şi cele sufleteşti. vol. VIII. cel întocmit de Maria.ROMANOSLAVICA XLII 267 Căpriana şi socotind că va fi cu păcat. La fel procedează şi Ioan Racoviţă: „Adecă eu..

. 34. 50 lei la grija de 40 zile. 50 lei la grija de jumătate de an. i s-au dat danie dumnealui vel logofăt să o grijească cu toate cele ce sânt obicinuite a legei creştineştineşti. 10 lei la grija de 9 zile. săvârşindu-se şi soţul meu împreună cu toţi. lasă prin diată lui Petru grec şi soţiei acestuia o grădină: „Şi fiind eu la multă neputinţă şi slăbiciune. monah. 20 lei la grija de 20 zile. Monahul Veniamin Năstase stabileşte o listă detaliată a darurilor şi cheltuielilor: „să se ferice o cruce şi să se dea la Sfântul Sava. 1 la îngropare. 150 lei la îngroparea mea. Testatarii sunt foarte migăloşi în privinţa stabilirii serviciilor postfunerare.. ed. Veniamin Năstase. unde m-or îngropa”5. la moartea lui. stabileşte drept loc de „odihnă vecinică” mănăstirea Sfântul Sava: „la Sfântul Sava. lăsându-i cu diiata ca să se îngroape oasele lui la Svânta mănăstire Sfetii Sava din Ieşi. bunuri etc. nr. În acelaşi an monahul se stinge din viaţă. 214. nr. hatman”1.. Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi. şi un sărindar la Mitropolie şi 1 la Golia. 10 lei la grija de trei zile. 3 Idem. nr. În contextul unei judecăţi. la ţară să mă îngroape. unde şi moşii şi părinţii noştri sânt îngropaţi şi prin diata ce-au făcut dat-au fratile nostru şi am închinat pentru sufletul lui şi a părinţilor această dugheană”6.202. 6 Ibidem. am chemat pre fiul nostru şi nepotul Iordache Cantacuzino. copii mei. amintesc: „fratele nostru. 873. ed. din boala ciumei. 100 lei la grija de un an şi 100 lei la 10 serindare. la luna lui ghenar. 1 la pol an şi 1 la un an. fiind biserica strămoşască. şi 1 la Biserica Banului. 5 Idem. Stolnicul Gândul Constantin indica: „şi să aibă a mă griji şi pe mine cu cele trebuincioase pentru îngroparea mea.. 163. . şi 1 la biserica din Talpalari. p. se aminteşte: „şi după Enachi polcovnicu rămânând giupâneasa. şi pierzândumi nădejde de viaţă. i-am dat această danie.cit. şi 1 la 1 2 Idem. însă 4 serindare la Sfeti Sav. într-o mărturie referitor la dăruire a dughenii. unde m-or îngropa. În unele testamente sunt date indicaţii privitor la locul îngropării. O atenţie deosebită se acordă ceremonialului îngropării. bărbier.. 1 la 40 zile.”4. 4 Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi. Veniamin monahul. căci Ştefan postelnicul postelnicul şi sora sa Maria.cit. dumneaei Catrina polcovniciţa. .. alocările de bani. 776. nr..”2. nr..”3. de se va întâmpla severşirea mea la ţară. la moartea ei..ROMANOSLAVICA XLII 268 „tâmplândumi-se grea boală la anii 7255. Petco..

mai mult pentru zăstrili mele. vol. şi un sălaş de ţigani. şi l-am făcut ficior de 1 2 Ibidem. am socotit că fiind lipsită de ale vieţii trebuincioasă cheltueli. stabilea: „Iar 500 lei. soţia dumisali pah(arnic) Iani. Testamentele introduceau claritate în împărţirea averii. cu zapis ce am. Irinii. Ştefan şi Marie. ci este din sus de moşiia Curlicenii. aceştie îi fac danie surorii meli Vitorienii. adică şapte sute lei. ca să-i fie robi nestrămutaţi”3. iar giumătate moşie. prin diată. după moartea sa. cât şi mulţimea sărindarelor. Părinţii lăsau averile nu numai copiilor de sânge.. şi o parte din moşie Volosănii. ca o singură clironoamă. după cum arată zapisul ce i-am dat. şi 1 la sat la Voineşt”1. Drept aceasta. pentru ca să pot plăti şi 200 lei. să-mi fie pentru chiverniseala vieţii. jumătate de an şi un an. cari eu toate aceli datorii. Ruxanda. i-am făcut danie şi o am dăruit. anumi Găgeştii. le afierosăscu aceste toate lui Constandin. cum şi casa cu toate acareturile ce au. . că având eu un sălaş de ţigani la soru-me Vitoriana. precizau sumele datoriilor şi cui urmau a fi întoarse. X. făcut de dumneei. dar şi celor înfiaţi: „Iar pentru altă parte de moşie. ca să-i fie moşie vecinică stătătoare”2. De asemenea. prin testament. cu tot cuprinsul ei. Ruxanda. s-au mai aflat dator pe la turci cu sumă de bani. care ţigani se numeşte Ştefan Puiul. Deosebit arăt.ROMANOSLAVICA XLII 269 Prapadoamna Paraschiva. şi vitile casii mele şi am plătiti toati aceli datorii. drept 700 lei. am vrut şi am vândut această giumătate moşie Curlicenii nepoatei meli de soră. fiindcă am cunoscut-o că va fi osirduitoare a pomeni sufletile răposaţillor părinţi a bărbatului meu şi sufletile noastre. 40 zile. anumi Rusăştii.. adică cinci sute lei. cari sint la mâna me. şi a purta griji de toate creştineştile orânduele. Documentul este interesant şi prin faptul că prezintă comemorarea celor răposaţi la 3. 3 Ibidem. fiindcă această moşie Curlicenii îmi este danie. indica: „Şi deosăbit de toate aceste. fata răpostului Ioniţii Ruset. ce am fost luat mai înainte în datorie. şi ca după moarte me să-mi las clironomi lucrurilor meli. nr. cu toată casa lui. 20. vânzind şi a trie moşie. anumit Savin cu trii feti a lui. cum şi un iaz. anumi Panaghie. 9. permiteau aprecierea bunurilor. MEF. adică două sute lei. în Botna. după cum arată zapisile ce li-am scos. dumisali banului Darie Donici. ci este de ceia parte de Bâc. 160. ce l-am crescut de copil mic. ca pe unul ci este din niamul meu. din ţinut Lăpuşnii.

după moarte me îndată să rămâie supt stăpânire mănăstirii. cu mori gata. cu mori gata. Gavril. nici să strîce această danie. . şi doi bani pentru zestre ei aşijdere şi soţului meu Saftii o dugheană cu casă din dos am lăsat cu limbă de moarte . să fie a ei împreună cu a unei copile. Rânduit-am şi o 1 2 Ibidem. iar la altă nimică să nu să amestice. Iar pentru casa. Acest gest avea menirea de a asigura o trecere mai uşoară în lumea de dincolo. op. orfanii. ca să fie însuşi clironomi şi stăpân piste toate. carile. ca să de această moşie zăstre vreunii fete a dumisale.cit. Prin aceste donaţii erau susţinute spitalele. cum şi vitile casii. aparte soţia.. precum să se ştie că înaitea morţii mele tâmplându-se o copilă cu alt soţ al meu. şi le-am dat. cu siminţă ce au avut. şi anume ce de Sus. ce am pe această moşie făcută de Constandin.”1 . nr. şi să facă prinoasă şi rugăciuni pentru sufletile părinţilor răposaţi ai bărbatului meu şi ale noastre. vrând nepoatăme. bani. fată a Jămirului. înpreună şi cu alte patru sate ce sânt alăturate. indica: „Rânduit-am şi pentru parte sufletului miei cele ce am socotit să se de la spitalul şi la Sfeti Spiridon. Boierii lăsau prin testament în scopuri caritabile donaţii pentru „mântuirea sufletului”3. făcut-am diiată a me la mâna soţului meu Saftii. mi-au fost părtaş. să nu fie volnică a-l scoate din casă dar învoindu-să între dânşii sau să-i facă altă casă şi să să mute pe moşia sa. ca să aibă a mă pomeni după moarte me înpreună cu nepoata Irina. 153. animale. să aibă ai înpărţi toţi ciilanţi nepoţi. la 27 februarie 1767. Aparte se indicau copii din căsătoriile anterioare şi li se lăsau donaţii şi aparte cei din căsătoria prezentă. Iar pentru alţi ţigani.ROMANOSLAVICA XLII 270 suflet. atunce în voea lui să fie.. văduvele. o cergă şi doă cămeşi cu hir sânt a copilei cei mari. el li-au agonisit cu munca pământului şi osteneli. am lăsat cu limbă de moarte o dugheană în Târgul de Sus ot Hagioi. şi toate aceste. ce nu li s-au făcut nici o parte.. În dependenţă de indicaţie era felul şi diversitatea sprijinului: cereale. îmbrăcăminte etc. cu heleşteu gata.. p. prin diată. Un Gavril lasă testament prin care indică ce se cuvine fiicei din prima căsătorie: „Adică eu. şi să fie date: satul Cusrosi. aşijdere. Ibidem.. 3 Horn. aciia dizbătându-i şi aducându-i la locul lor.. săracii. Şi i-am dat şi toate scrisorile de părţile de moşii arătate şi scrisorile de ţigani. la toate neputinţile şi greutăţile mele ce am avut. sau să i-o plătească.. Vasile Roset hatman.” 2. ce mai sint răzleţi din ţiganii ce sint din zăstre me.115.

ostenelile mele. că. şi să le daţi şi bani. ed... după izvodul ce am iscălit de mini”3. care mă slujesc. cu cât şi mai întâi şi mai mult mi se cade pentru ticălosul şi păcătosul mieu suflet. Numai întâi şi întâi să să scoată cele ce rânduiesc să se de pomană la seraci şi la oamenii casii pentru sufletul mieu. dar să fie a Sfântului Spiridon. 3 Ibidem. ce am rânduit la Sfeti Spiridon. Idem. Hainele testarului erau. la fieştecare după cum m-au slujit. Mai rânduit-am la Sfeti Spiridon o crâşmă în Surlărie. după cum arată zapisul. însă 30 de merţă să le daţi la Sfeti Gheorghie şi 30 merţă să le daţi la Sfeti Dimitrie”4. iară celelate straie . să fie a lui Sfeti Spiridon”1. câte am. Mai rânduit-am la Sfeti Spiridon o crâşmă ce o am în Târgul Făinii. 1 2 Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi. cu care Dumnezeul puterilor să facă milă şi să-l mântuiască. ca să nu se răsaie vreo scrisoare. de asemenea.cit.. 768. Şi rânduiesc doăzeci vaci cu viţei să se dea la seraci. păr-la cămeşi. să daţi feciorii de boieri săraci. care am rânduit tot la Sfeti Spiridon. Pomenitul Vasile Roset desemnează a lăsa: „la Prapadoamna Parascheva şasăzeci merţă grâu pe an. să să de toate la părintele vlădică şi la vechilii mănăstirii. ceata lui Coman judele şi cu toată oarda lui iarăşi să fie a spitalului şi a Sfântului Spiridon. de vreme ce port de grijă şi înpart pentru fiii miei. şi aşe să înplinească pe la seraci doăzeci şi patru de rânduri”2. şi cu tot locul ce are pentru dugheană. cu jude cu tot. l-au tot stăpânit hatmanul Razu. să le daţi la slugile mele. anume: ceata căldărarilor cu Vasile judele şi cu tot neamul lor.. ce fieştecare rând să-l socotească deplin. Şi scrisori. ceata lui coroierilor. însă 30 merţă să daţi de grâu ce s-a lua de pe moşiile din olatul tatarilor. toate din cele mai bine. ce am cumpărat-o de la banul Negel în opt sute de lei. care am făcut-o eu. să fie iarăşi a spitalului şi a Sfântului Spiridon. Mitropoliei cu scopul de a primi mântuirea sufletului. nr. Pentru săraci: „din toată pâine pe jumătate să se de la săraci.ROMANOSLAVICA XLII 271 samă de ţigani care s-or arăta. cu toată livada câtă iaste în îngrăditura viei. câte sânt pe ţigani. 4 Ibidem. şi 30 merţă să daţi din grâul de la Jîjîie. toate. Scroafa şi Ursoaie. Viile de la Copou.. împărţite: „iară celelalte straie. şi nu un rând de strai să-l socotească cu haină. măcar că pe acel Buză ţîganul. mănăstirilor. cu pricina cuscriilor. şi un Buză ţîgan cu toată oarda lui. Bunuri se mai lăsau bisericilor. să fie a lui Sfeti Spiridon. ispisoace. . cu dugheană şi cu furnu.

3 Ibidem. Măriuţa. îţi poruncesc să-i iubeşti ca pre fii tăi întru toată dreptate şi niciodată să nu fie volnică a te mărita..”3 1 2 Ibidem. să-şi piarză toată partea ei ce vine de la bărbatul ei”2. „Şi iarăşi îţi zic ţie Lascărache şi Ilie: cu Safta. treizăci la Prapadoamna Paraschiva. după poronca sfintii pravili. pe la fieştecare cât îţi socoti să le daţi. la Jîjîie.. avându-l ficior de suflet. măcar că sânt încredinţat că niciodată în capul tău minte sau părere ca aceea n-a veni. Măriuţa. Andrei cantaragiu. l-am crescut până s-a făcut vârsta şi l-am însurat după lege şi după datorie părinţască. ca cu un părimte. la biserica pe care am făcut-o eu. la Ţuşcani. să facă cinci sărindare. muma voastră.. cunoscând acum că s-au apropiat şi sfârşitul.ROMANOSLAVICA XLII 272 De asemenea. nr. ficiori din trupul nostru n-am avut şi am luat copil mic de ţâţă pe Gavriil neavând părinţi. am socotit. că aceasta iaste înţălepciune”. la Sfeti Nicolae de la Ocnă să se de cinzăci de lei. 872. În testamentul lui Vasile Roset întâlnim un moment interesant sfaturi şi indicaţii pentru copii şi pentru soţie: „În toată vremea milostenie şi frica lui Dumnezeu să nusă lipsească. doăzeci de lei la Lunca Bârnovei. douăzeci de lei la 40 de Mucenici. ca nişte oameni ce-am trăit şi cunoscând multă facere de bine şi grijă dispre Gavril. şi la celelate biserici pe la care sânt ctitor: la Fântânele.. pe care. pentru „fiiastrul” lor Gavril. şi ţie. în bisericile în care era ctitor: „cinzăci de lei la Sfeti Theodor. cât am trăit împreună. ce zice că femeia ce n-a cinsti parte bărbatului. la Doljăşti Sus de cinzăci lei. la Mărgineni. Pentru aceasta. după moartea noastră să o stăpânească. şi o casă. Drept exemplu serveşte Diata lui Andrei cantaragiu şi a soţiei sale. iară. să aibi a pierde toate părţile ce ţi s-au venit de la mine. la Luncani. la Obrejăşti. . adeverim cu această scrisoare a noastră precum să se ştie. Safto. Şi să mai daţi la Prapadoamna Paraschiva şasă vaci cu viţăi şi şaizăci de stupi”1. să trăiţi cu învoială. de s-a tâmpla vre-o nebunie ca aceea să-ţi vie. şi de să va mărita cu de al doilea. doăzeci de lei la Vulpe. Demnă de atenţie este diata alcătuită de soţi împreună. Ibidem. Şi de cănd s-au ridicat şi până acum la vremea noastră de neputinţă ne-au ţinut şi ne-au chivernisit cu agonisita lui. cinzăci de lei la Curălariu. din 5 mai 1770: „Adică eu. la Şerbeşti. împreună cu soţul meu. ce dintâi cununie.

De frica în faţa morţii omul medieval credea că putea să scape doar cu ajutorul predicilor religioase. 3 J. Astfel. fierul. Agonia. să fie blăstămatu şi neiertatu de noi şi de Domnul Dumnezeu şi de Preprecurata Maica Svinţii sale şi de toţi Svinţii Părinţi şi Mucenici şi svintele liturghii ce să slujesc într-acest sfântu lăcaş să-i ste împotrivă la giudeţu staşnicu. 2 1 . Ruxanda utilizează următorul exemplu: „Iar carii din rudeniile bărbatului meu. 4 Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei (publ. La 5 decembrie 1758 Bălaşa visterniceasa. Bălaşa spune: „Şi nimeni din neamul ce să va alege în urma noastră să nu cutează a strâca această puţină danie a noastră. mori. 1939. nr. ce mai vârtos s-o întărească pentru a lor vecinică pomenire. Bucureşti. pietrile să putrezească. şi în toată viaţa lui procopsală să nu vază. Enigma vieţii. îi făcea pe oameni să dăruiască sate. J. în alta fericită. vaduri. şi de toţi sfinţii părinţi. adică trecerea spre moarte este etapa cea mai temută şi. Bucureşti. dăruieşte mănăstirii Danco un ţigan fierar: MEF. fără îndoială. Exemple în acest sens sunt numeroase. 173.). 1937. iar care s-a ispiti ca să dizrădăcineză această danie a noastră de la acel svântu lăcaşu. momentul de ireversibilitate şi totul ce este dincolo de moarte. Ipostazele morţii. iar trupul lui să ste întregu în veci”2.cit. sau din rudeniile mele ar strica aceasta diiată a me. ce s-au adunat la şapte soboară. unde cei care au suferit vor obţine o linişte sufletească. nr. în care se afirma că moartea este doar o trecere dintr-o lume plină de zbucium şi durere. de vremi că eu cu toată pofta me o am făcut.ROMANOSLAVICA XLII 273 Pentru a apăra rudele împroprietărite testatarii invocau blesteme. case ş. ed. cea mai mare încercare pentru cel în cauză şi pentru apropiaţii săi3. Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi. Soulier. 160. soţia răposatului Aristarho vistiernic. Soulier menţionează că moartea confundă în acelaşi cuvânt trei componente distincte: agonia. 131. .a. p.X. şi să aibă parte cu Iuda şi procletul Arie. Sava A. Credinţa că prin daruri făcute bisericilor şi mănăstirilor li se vor ierta păcatele şi astfel vor nimeri în rai. p. călugăriţa Dorofteia la 8 iulie 1676 dăruieşte episcopiei Huşi 3 dugheni în târgul Chişinăului: „Pentru sufletul meu şi pentru sufletul feciorului meu Toader”4. vol. vom menţiona doar câteva. şi în toată viiaţa lui procopsală să nu vază. 4. să fie blestemat de Domnul Isus Hristos şi de Precurata sa maică. fiind în fire”1.

în fond. se menţionează: „aşijderea şi trupurile celor pieriţi care pier aici în târg în Iaşi la locul de perzanie pentru vina sa. pre uliţe şi pe supt garduri prin gunoaie” aveau grijă cioclii. 2 zile străjuiesc şi a treia zi în îngroapă. şi cu ţiganca lui. ed. pentru ca impresia asupra publicului spectator să fie cât mai puternică. ”1. De îngroparea celor executaţi. Printre marile stihii aducătoare de moarte sunt şi cutremurele. făcându-ne să ne amintim de 1 Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi. ţiganul nostru. 6 Ibidem. gropile cu mâinile sale le sapă”6. 4 Condica lui Mavrocordat. războaiele. ciuma. pentru aceasta. socotit-am că esti de mare folos şi a pomeni vecinică pentru sufletul răposatului dumisale Aristarho vistiernic şi a pomenirii noastre. Cremoniile înmormântării.. Cioclii îi duceau la biserică şi din „mila creştinilor celor îndurători cheltuiesc de acoperă oasele cu pânza şi plătesc preoţilor de-i astrucă. p. 1363. ficiorul lui Postolachi Căputatul..cit. p. Toate acestea împreună întregeau în secolele al XVII-lea – al XVIII-lea imaginea unei vieţi aflate continuu sub ameninţarea morţii. op. pedagogia punitiva medievală3 în general. cât şi a morţilor săraci şi a „streinilor ce mor în târg. 5 Idem.cit... unde am mersu moşii şi strămoşii noştri.. cu porunca domnului trupurile acestora. ocupaţiile militare. 139-147. Pentru acestea erau alese locuri de aglomerare publică. Pentru Principatul Moldovei este specific faptul că ceremonialul înmormântării se prezenta ca un amalgam de practici creştin-ortodoxe şi de vechi tradiţii. urmat de expunerea corpului defunct. 3. 3 Idem. vol.ROMANOSLAVICA XLII 274 „Cunoscându că lumea aceasta este deşertarea deşertărilor şi nime întrânsa nu va să petreacă în veci ce va să se mute dint-acestu vacu la altu vacu. Nr. 123.. într-un document din 1676. care „pre toţi îi strâng şi-i grijesc şi-i îngroapă precum se cade”5. Lemny. 2 . nr. Printre ele putem aminti spectacolul execuţiilor publice. căutat-am dintra ai noştri drepţi şerbi ţigani şi am dat pe Lupul ţigan ferar. iar celor care li se vor tăia capetele la locul pierzaniei 3 zile să stea”4. făcând din aceasta o componentă obişnuită a spectacolului cotidian2. Astfel. ceea ce constituia. Erau şi alte ipostaze ale morţii. 173..

era spălată cu apă caldă şi îmbrăcată în hainele cele mai noi şi cele mai bune pe care le-a avut. alături de care se află o masă având pe ea multe psaltiri. 3 Idem. 1 . vol. 135. ci se aşteaptă până la o a treia zi. În decursul acestor etape riturile erau însoţite de o gamă de obiecte cu valoare simbolică. Butură. p. pregătirea trecerii de la o formă de existenţă la alta. dacă era vorba de domn. cit. р. Conform obiceiului. p. 1973. se serveşte masa cu carne şi peşte. „atunci în tot acest acest timp el este expus sub un baldachin cu trei stâlpi.. 5 I. Vlăduţiu. Primul moment îl constituie spălarea cu apă neîncepută. Preoţii vin să spună rugăciuni. drept mijloc de purificare rituală. dintr-o stare de viaţă în alta. Moartea.cit. 6 CSŢR. ea este definită de un anumit ceremonial mai mult sau mai puţin oficial. 134. spălarea corpului. îndată ce o persoană deceda. în credinţă că aşa trebuie să se înfăţişeze aceştia înaintea lui Dumnezeu”4. 127). integrarea în lumea celor „de dincolo”. cât şi de călătorul italian Giovani Măria Ausilia. cu următoarea motivaţie expusă de Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei: „Trupul mortului nu se îngroapă chiar în ziua cea dintâi. Ca şi altă trecere. Bucureşti. Ritualurile îndeplinite în camera unde se afla muribundul şi apoi după îngropare vin să demonstreze că viaţa omului nu este o soartă individuala. îmbrăcarea în hainele cele mai frumoase)1. fapt consemnat atât de Dimitrie Cantemir3. cu multe lunari. Astfel. Descrierea Moldovei. Aceste obiceiuri se păstrează şi astăzi5. p. p. p. V. iar boierii stau de veghe ziua şi noaptea. p. în care se adaugă flori aromatice (Dicţionar de simboluri. Dregătorii domnului servesc ca şi cum ar fi domnul în viaţă”6. ci o verigă în lanţul întregii societăţi. conform lui Obiceiurile şi riturile funerare au fost surprinse de etnologi în trei etape principale: despărţirea de cei vii. p. 7 Aries. 496. 2 Dimitrie Cantemir. Cluj-Napoca. 5. Chişinău. ca nu cumva să se socotească mort un bolnav căzut numai în nesimţire şi să se îngroape de vii”2. Etnografia românească. 1978.ROMANOSLAVICA XLII 275 obiceiurile romane (închiderea ochilor mortului. Lemny. nu este un fenomen individual7. op. 113. vol.108.406-409. pe un pat de paradă. 1992. 4 Călătorii Străini despre Ţările Romane (în continuare CSŢR). Înmormântarea la români se făcea după 2-3 zile. sensul de bază al căruia rezida în scenele ultimului adio şi a doliului. înconjurat de scaune. ca şi viaţa. Etnografia poporului român. care în 1745 vizitează Moldova: „pe morţi obişnuesc să-i îngroape în hainele cele mai bune şi cuviincioase. IX. 266. op..

8 Documente bârlădene. p. dărăbanţi. În ziua predestinată pentru îngropăciune.. 6 CSŢR. 4 Idem. cu faţa descoperită şi pe piept cu o icoană. în testamentul lui Dumitraşco. 1912. de I. Înmormântarea domnilor şi a unor boieri şi participarea spectatorilor se evidenţiau prin alaiul organizat. toţi vecinii se adunau şi-1 petreceau pe mort1. Iorga. din 1699. 9 Idem. 7 Idem. ca şi acela care îl însoţea pe domn când se ducea undeva2. boierii de aceeaşi treaptă4. p. p. vol. 3 N. În caz că femeile rude nu „au deloc dorinţa de a boci şi a-şi smulge părul”. o iertare în masă a vinovaţilor pentru mântuirea sufletului celui răposat3. Cel ce se îngropa era însoţit de un cortegiu de seimeni. 5 Ibidem. Descrierea. p. Antonovici. Bucureşti.267. atunci semnele dregătoriei: o sabie cu vârful în sus sînt duse înaintea mulţimii.. publ. II. Expresia durerii are o semnificaţie deosebită în limbajul bocitoarelor.. Bârlad. 5. 124. Mortul era bocit de ţigănci bocitoare5. 288. 10 Cantemir. Poporul simplu îşi manifesta jalea umblând cu capetele descoperite. a luptătorului şi sfetnicilor. Obiceiul de a plânge mortul era frecvent în rândul populaţiei şi este întâlnit des în testamente. Trupul zăcea într-un sicriu descoperit pe care-1 înconjoară rudele. apoi. mortului7. cazaci ce merg înaintea mulţimii. vecinii se adunau când auzeau clopotele şi îşi arătau întristarea faţă rudele de sânge care stăteau în jurul mortului. Dacă era dregător. Vestea morţii era anunţată de clopotele tuturor bisericilor.. Istoria românilor în chipuri şi icoane. de exemplu. 134. 100. Aceasta se repeta de câte ori venea câte un prieten al mortului7. era rostit „Cuvânt de îngropăciune”10. Mortul stătea fără giulgiu. Moartea unei rude domneşti aducea deschiderea mai a tuturor închisorilor. 1992. conform ritualurilor. Dacă oamenii de rând erau înmormântaţi simplu.. Idem.. atunci înmormântarea domnului era o întreagă ceremonie. sau să nu fie bociţi bociţi cu „alăutari sau cu femei”9..ROMANOSLAVICA XLII 276 Dimitrie Cantemir. care roagă să fie bocit cu lăutari sau cu femei8. p. După rânduiala de la mitropolie. . atunci se tocmeau bocitoare şi se foloseau mijloace de întristare pentru a-şi trezi durerea înşirând frumoasele însuşiri ale mortului”6. Descrierea. în 1 2 Cantemir. vol. bocitoare5.

Călătorul G.50. 3 ialoviţe. 25. p. iar zilele lui ca floarea câmpului”. pentru săraci. moartea mai prezintă şi momentul de schimbare radicală: sfârşitul suferinţelor pământeşti. arătând că şi în faţa morţii nu erau toţi egali. Pentru toţi ceilalţi clipa ultimului adio era atunci când cele mai apropiate rude ale mortului îi sărută faţa şi mâinile. vol. 266. 2 CSŢR. Mai detaliat despre evoluţia monedei ca ofrandă. plante etc. 1996. apoi că „pentru fiii legii cei plăcuţi lui Dumnezeu nu este moarte. Ausilia.40 bezmeni ceară .: „.50-57. vol. Cuvântări de înmormântare şi pomenire (din veacul al XVI-lea până la 1850).”4 Moartea era nu doar o trăire personală şi intimă. de multe ori cheltuiala de înmormântare acoperea toată proprietatea rămasă. Moneda ca ofrandă. p. Bucureşti. Înmormântările şi parastasele erau mereu un semn al rangului social. boierii îi sărutau mâna şi crucea pe care o ţinea. 1300 bucăţi. 1909. Anticii au considerat moneda ca obiect cu însuşiri: la greci moneda purta în mod obligatoriu imaginea considerată sacră a divinităţii sau alte reprezentări sacre (animale.ROMANOSLAVICA XLII 277 semn de cinstire a domnului. IX. 10 berbeci ş. p. ci şi un fenomen social. toţi arhireii. În lumea antică romană moneda avea semnificaţie mistică. ceilalţi . arată că familia sa a cheltuit numai pâine.numai mâna2. pentru ca să-şi plătească trecerea cu această monedă3. în care spune că „omul ca iarba. al puterii sociale sau al subminării sociale. La vameşi tâlhari. 3 CSŢR. Însă. Astfel. Domnitorii erau pomeniţi şi la diferite aniversări.. 1 .I. 4 Istoria literaturii româneşti. stareţii. subliniază că unii încearcă să pună în mâna mortului vreo monedă atunci când îl pun în groapă. rostindu-se cuvânt de pomenire. În folclorul românesc este prezent motivul banului care se pune în mâna mortului: „te-i răscumpăra cu nouă crăitari. Şi dacă un boier era înmormântat cu un fast deosebit.. Vălenii de Munte. încercând să celebreze sfârşitul unei vieţi sărace cât mai pompos. Izvodul de cheltuieli.). p. în Istorie şi tradiţie în spaţiu românesc. V. pentru cei fără de lege când nemilostiva moarte curma zilele lor se cade a-i plânge şi cu amar a-i târgui”1. o caracteristică a bogăţiei şi sărăciei. vezi Oltea Dudău. Sibiu. atunci cei săraci erau înmormântaţi mai ieftin şi mai simplu. Vartolomeiu Măzăreanu rosteşte un cuvânt de îngropăciune bătrânului Ştefan Voievod. 1964. făcut la înmormântarea boierului Toader Sturza. 315. descriind un obicei la moldoveni. Culegere de studii. p. vol. vel jitnicer.l atlaz la năsilie Nicolae Iorga. în 1770.a.

iar pe timp de iarnă cu fructe uscate şi zaharicale3.. ed. iar la năsălie se punea atlaz. iar la egumeni şi preoţi . De credinţele românilor ţine şi faptul că pomul. de obicei. de..6 lei 8 năfrămi . este făcut dintr-o creangă verde a unui pom roditor şi se împodobeşte pe timp de vară cu fructe proaspete. la 1740.n. izvod de cheltuieli făcute la înmormântarea boieriului Toader Sturza vel jicnicer.2 ughi la ciocli . p.teste poleiată albă . ţinte de îmbrăcat săcreiu .4 potronic.). Tot aici se menţionează un obicei păstrat şi astăzi în Moldova. 1 . Documentul prezintă interes prin faptul că descrie obiceiul de a îmbrăca sicriul anume cu postav. numiţi în popor capete2.2 lucrul făcliilor .2 merţi păsat .cit.2 lei boj. Înmormântarea la români.l covor vlădicăi .teste poleiată galbenă . care se înfigeau în colaci.4 saci făină .l năframă . mătasă .10 lei de bacal”1 . care se duce înaintea mortului. mai este numit şi pomul raiului..15 lei la egumeni. . Pomul care se pune la mort serveşte sufletului ca o scară pe care se suie de pe pământ până la Dumnezeu în cer4. Bucureşti. ciuperci .1300 pani.ceapă. nr.câte 15 lei.3 lei peşte .10 care lemne . fiind poleite alb Documente bârlădene.Marian. 2 Idem .50 vedre vin . 169.n. 4 Idem.130 lei: 5 coţi atlaz albu.12 lei cheltuieli mărunte . de a polei cu testea albă şi galbenă smochinele şi alte poame şi fructe care se puneau în anumite beţişoare ( pomul ..ROMANOSLAVICA XLII 278 . în aşa fel încât sufletul. Acolo el stă veşnic verde încărcat de toate bunătăţile. Uneori.3 ial(oviţe) . CV. vlădicăi i se dădea un covor şi o năframă. după cum este menţionat şi în actul de mai sus. 4 scânduri . care era bătut cu ţinte. 3 S. uitându-se la dânsul şi la fructele frumoase şi galbene (după cum se vede mai sus. se ciopleau nişte beţişoare din brad în care se înfingeau smochinele şi stafidele una lângă alta.postav de îmbrăcat săcreiu.Fl. Pentru slujbă. 2000. Pomul. 10 lei .. la preoţi .

3 Ofelia Văduva. în Istorie şi tradiţie în spaţiu românesc. În ceremoniile de înmormântare cel mai des este folosit colacul. Veşmântul . 4 Idem.reînviere şi reflectă viaţa omului şi renaşterea lui în altă formă (M. 1997. 1996.n. colacii pentru sufletele plecate. conform credinţelor.70. 6 Ibidem. cu trimitere la mentalitatea tradiţională şi ideile filozofice populare. Variantele de modelare a colacilor. Denumirea „capete” sugerează un sens sacrificial5. cel răposat se poate odihni şi răcori. pentru cei ce îndeplinesc funcţii în cadrul ceremoniei. „Capetele” sau colacii mortului au conotaţii religioase şi simbolice.ROMANOSLAVICA XLII 279 sau galben . dar neintegrate în lumea cealaltă (până la şapte ani). p. Culegere de studii. Aceşti colaci de asemenea sunt grupaţi în funcţie de destinaţia lor: pentru biserică. care. timpul şi spaţiul oferirii lor au la bază credinţa în renaştere prin moarte6. sau recuzită rituală – pomana4. e întotdeauna sătul şi nicicând nu flămânzeşte1. Fl. 5 Ibidem. 1 . raiului2. colaci pentru sufletele revenite la sărbători calendaristice (Paşte. pentru participanţi. Magia darului.punte şi dar de pomenire în riturile funerare româneşti din Transilvania. colaci pentru sufletele plecate şi integrate. p. la masa de pomană. Bucureşti. trecerii din lumea pământească în cea veşnică. umbrirea şi recrearea sufletului. a fost împărţit de Ofelia Văduva în câteva categorii: colacii oferiţi pentru sufletele neplecate (până la 40 zile). Marian concretizează că pomul era întruchiparea: pomului vieţii. la răscruci. sfeşnic. op. Colacii daţi sunt oferiţi drept răsplată preotului şi celor ce au adus servicii în cadrul ceremoniilor religioase. Colacii de împărţit sunt oferiţi participanţilor la uşa bisericii. pentru obiectele de recuzită ceremonială religioasă(cruce. cum ar fi legătura între viaţă şi moarte. Sibiu. Cel mai mare număr de colaci se oferă în timpul ceremoniei înmormântării. prapor). 2 Marian.). privit din punctul de vedere al despărţirii de cel „plecat în lumea de apoi”. între viaţă pământească şi viaţa de dincolo. La umbra acestui pom verde.n. Bocşe.90-107). În contextul înmormântării. colacul semnifică triumful vieţii asupra morţii prin ideea continuării existenţei sub Semnificaţia pomului era simbol al ciclului biologic: naştere – rodire – moarte . S.cit. Crăciun)3. între om şi divinitate.

la nivelul sensibilităţii. se termină în locul odihnei veşnice. Crăciunul şi. a judecăţii de apoi şi a învierii. 6 Lemny. Ei îi amintesc mortului de prietenii şi părinţii lui. op. de Paşte sau în zilele de comemorare a morţilor. 5 Idem. vol.. erau închise cu vreo împrejmuire4. considerând cimitirul un loc public. Şi dacă. Călătorilor străini li se păreau ciudate ritualurile de înmormântare: „Ei îşi aduc morţii la groapă cu bocete deznădăjduite. de copii. marii boieri şi reprezentanţii clerului la adăpostul bisericilor. unde oamenii mergeau cu teamă şi medita asupra morţii. îndată ce popii au terminat ritualul.353. Cum nu primeşte nici un răspuns. care era pentru familia domnitoare. atunci societatea românească a ignorat o atare distincţie. cine avea o oarecare stare pune o pâine şi o monedă mică cu o lumânare aprinsă2. Istoria românilor în chipuri şi icoane. IX. iar pentru marea majoritate a populaţiei se găsea în cimitirele din preajma bisericilor. în Ziua morţilor. la Crăciun.cit. Procesiunea înmormântării fiind pornită din locuinţa celui decedat. în clipa aceasta. 124. Răposaţii erau îngropaţi într-un sicriu de lemn3 în ograda bisericii sau în cimitire. 4 CSŢR. p. 353. pentru Occident. CSŢR. Cimitirul era un loc venerat şi aproape sacru. deseori în 1 2 Ibidem. p. . 3 N. se umple groapa şi se pune la cap o cruce şi o piatră mare. ca Pastele. pentru ca să nu se schimbe în moroi. În obiceiurile populare româneşti. care. unde oamenii se adună după slujbe şi în zile de sărbători pentru a-i pomeni pe cei răposaţi6. p. cimitirele urmau să indice o distincţie netă între cei vii şi cei morţi.”5. prietenii mortului şi rudele sale scot strigăte înfiorătoare. când se fac pomenirile la cimitirele. Locul veşnic. mai ales.. de casă şi de cei din casă şi îl întreabă de ce i-a părăsit. Forma şi decorul simbolizează uşurarea trecerii celui mort în altă lume şi depăşirea momentului de criză a celor rămaşi în viaţă1.ROMANOSLAVICA XLII 280 o altă formă. volX. 130. Se varsă vin pe mormânt şi se arde tămâie de jur împrejur pentru a alunga duhurile rele şi vrăjitoarele. mortul e coborât în groapă.. Cimitirele devenisera locuri publice animate. De sărbătorile cele mari. de vite. pâinea este oferită drept ofrandă. Iorga. p. de cele mai multe ori.

Pentru a doua jumătate a secolului al XVIII-lea avem multe inscripţii în versuri: O piatră dar pe cine ascunzi supt tine În şanurile pământului aşa foarte bine? Prea slăvită auzire pre Theodor Palade Acel slăvit putearnic. p. încercând să interzică orice activitate. unele de inspiraţie orientală. garoafe. 1010. închise într-un cerc. vol. preoţii cerând ajutor. Avem numeroase exemple în acest sens şi vom exemplifica prin câteva: o inscripţie din 1716 ne spune: „aici se odihneşte şărba lui Dumnezeu Irina. uneori cu o inscripţie dedicată răposatului. complicându-se. bogat decorate. Specialiştii susţin că bogăţia decoraţiei subliniază ruperea de vechea tradiţie de decorare a lespezilor2. fiica lui Neculae Buhuş vel logofăt”5. conţineau un ornament încă vegetal şi floral. Inscripţia. 5 N. jupâneasa dumisale lui Manolache vel vornic. ca vase cu buchete. p. câmpul central fiind acoperit de flori: lalele. 60. 4 Ibidem. 1903. II. . motivele date sunt înlocuite treptat cu altele specifice barocului. Bucureşti. care. sub care se plasează. care susţine o stemă a ţării. din 1794. a lui Paisie de la Neamţ. Idem. armele familiei Movileştilor1. îşi pierdeau discreţia. lăsând decoraţiei doar chenarul marginal. Iorga. Menirea inscripţiei era de a transmite generaţiilor ce vor urma amintirea despre răposat. Deasupra mormântului se punea o cruce de lemn sau de piatră. ale Lupului şi Pulheriei Balş (1782 şi 1799) de la Biserica Sfântul Dumitru din Iaşi4. În secolul al XVIII-lea. ca la piatra lui Grigore Ghica de la biserica Sfântului Spiridon din Iaşi. crizanteme. din pronaosul mănăstirii Voroneţ. şi lespedea lui Ieremia Movilă (1606) din camera mormintelor de la Suceviţa. fasc. cu motiv floral în câmpul central. cu motiv vegetal-floral complicat. carele aicea sade 1 2 Istoria artei feudale în Ţările Române. 27. l. margarete. exprima un text literar şi era plasată totdeauna în câmpul central. din 1707. Multe lespezi de piatră către mijlocul secolului al XVII-lea. fie că îl ocupă în întregime. scoici. Inscripţiile din bisericile României. 1986. de cele mai multe ori. sau închise în centrul lui în medalioane. Bucureşti. Nr. ca la piatra lui Andrei Abaza de la Solca. Pentru începutul secolului al XVII-lea vom semnala lespedea funerară a lui Grigorcea (1600). 3 Ibidem.ROMANOSLAVICA XLII 281 vecinătate se târguia şi apăreau conflicte. chiparoşi3.

pomana reprezintă structura esenţială a instituţiei culturale a darului.129. De evedenţiat sunt mulţimea pietrelor de mormânt. biserică.ROMANOSLAVICA XLII Pre Marele . ci şi a unor familii din boierimea mijlocie sau din rândurile târgoveţilor. 282 Durerea celor apropiaţi la nivelul sensibilităţii are o expresie deosebită în inscripţiile pietrelor funerare prin care persoanele îşi eternizează suferinţele. 6 Idem.. care a fost doamna lui Iuraşco Barotă. Nu ultimul element în spectacolul morţii îl ocupă riturile de după înmormântare. soţia lui Pătraşco [sale] Efrosiniei.. Nesfârşita durere şi sentimentul faţă de familie se întrezăreşte chiar şi în tristele inscripţii constituite din două părţi: cui îi este adresată şi de la cine vine această groapă: „a făcut-o şi a împodobit-o Dumitra. Pomana rituală marchează etapele de trecere din lumea pământească în cea veşnică şi respectă date fixe (la înmormântare sau sărbători) şi un spaţiu prescris (curtea gospodăriei. 3 Istoria artei feudale în Ţările Române. 1 2 Idem. din familia domnească sau de mari boieri. Nr.Vistiarnic cela a patriei sale Tuturor fiilor săi lăsând nu puţină jale Săvârşitul muritoriu în Mântuitorul au începutu La o mie şapte sute cinci preste cincizeci trecut februarie l1. 5 Văduva. Ibidem. p. p. fasc. p. II. Pomenile erau măreţe. 315. pentru asigurarea protecţiei şi a bunului mers al vieţii oamenilor şi animalelor din gospodărie”5. l. chiar şi de provincie.130. ce se bazează pe respectarea unui ansamblu coerent de norme tradiţionale privind timpul. 4 CSŢR.4 După Ofelia Văduva. Parastasele. op. 2. 18. care. Bucureşti. 1010. prin formele sale ajunsese să fie la nivelul resurselor materiale şi să corespundă gustului eclectic al societăţii timpului3. vol. Pomenile. 49. puse în amintirea nu numai a persoanelor de seamă. conţinutul. p. 1986. Nr. ce a fost Hatman în anul 1649 octombrie 30 zile”2. vol. în mai toate bisericile mai mici. codul gestual şi verbal al acţiunii de oferire: „Mecanismele acestei instituţii sunt reglate de forţa credinţei în «viaţa de dincolo» şi în necesitatea câştigării bunăvoinţei strămoşilor. adică parastasele care vin să-l pomenească pe cel dispărut. .cit. cimitir)6.385. p. IX. fasc. spaţiu.

sunt numeroase zile în care se dă de pomană şi se fac parastase. Moşii de Păresimi (la 9 martie. se numesc moşi. se dau de pomană 1 2 Ibidem. vol.). ca şi în prezent. CSŢR. p. Pomenirile. ca să facă un praznic pentru sufletul bărbatului. să împartă tuturor câte o pâine. legate de credinţa că sufletele celor decedaţi revin la importante sărbători calendaristice: Joia Mare. în epoca modernă.„moşi” (de iarnă. 315. Moşii de Florii (colac cu miere). Moşii de iarnă (sâmbăta înaintea lăsatului de carne – se dă colivă.). alţii consemnează că „prohodul se încheie împărţindu-se săracilor carne friptă. IX. 266. există două forme de manifestare a pomenii: cea de mână (alimente sau bunuri) şi mesele de pomană1. apoi s-a dat colivă şi vin. nuci. 4 Ibidem. Moşii de Paşti (colaci. poame. colaci). Moşii de Rusitori (la şapte zile după Rusalii. pentru care împrejurare se taie peste cincizeci de capete de vite”3. unde în trapeză s-a pus o masă mare cu tot felul de bucate. a unor obiecte de sufletul morţilor. carne de purcel etc. după praznic. sau. Moşii de Ispas. VI. miel. După calendar. Paşte. Paul de Alep descrie un parastas făcut de familia răposatului în biserică. ouă roşii). p. care sunt de mai multe feluri: Moşii de Crăciun (în dimineaţa de Crăciun se dă de pomană morţilor colac cu lumânare. căci orice deviere de la normele societăţii urmau a fi condamnate. parastasele erau obligatorii indiferent de statutul social al celui decedat.se sacrifică mâncăruri de post: fasole sleită. mai cu seamă de vacă. Praznicele. Este menţionat faptul că. V. carne etc. 5 Ibidem. p. Moşii de Sfântul Gheorghe (colac şi diverse bucate). 353.ROMANOSLAVICA XLII 283 În evul mediu. 3 Idem. Moşii de Rusalii. ca la sfârşit să se împartă lumînări2. o lumânare5. p. Călătorul Ausilia subliniază că moldovenii cred că ceea ce dau de mâncare de sufletul morţilor vor avea pe lumea cealaltă de mâncare întocmai şi tot atâta şi aceşti morţi. v. dacă moare vreun sărac şi lasă o familie numeroasă în sărăcie şi rămân ca moştenire o vacă şi doi boi. Moşii de Joi-Mari (se dă de pomană de post). în zilele special destinate dăruirii de alimente . . vară şi toamnă). alune. Crăciun. vol. care constau în trimiterea de bucate şi băuturi. în ziua de 40 de mucenici . 71-72. Rusalii. soţia era în stare să taie vaca şi să vândă un bou. considerând că participarea la praznicile moldoveneşti sunt rătăciri4.

8 S. sau dulceaţa vieţii veşnice7.267-275. Moşii de Sfânta Maria (se dau de pomană struguri).cit. p. Conform interpretărilor teologice. În caz că răposatul era înstărit. colacii cu lumânări. aspersiunea cu apa sfinţită creează o atmosferă sobră. Din etnologia alimentaţiei româneşti. din partea repauzatului. numiţi şi moşi de toamnă (colac şi colivă)1. În viziunea Ofeliei Văduva. Parastase se mai făceau în ziua a treia. 1996. 3 Idem. colaci).ROMANOSLAVICA XLII 284 colac cu fragi. p. Bucureşti. p. Alexandru: unul după 3 luni. solemnă şi impune un comportament reţinut3. p. 561.132. grâul din colivă îi simbolizează pe credincioşii ce vor fi mântuiţi. cu multe planşete şi bocete”5. iar substanţele dulci (mierea) reprezintă virtuţile sfinţilor sau răposaţilor pomeniţi. 8 Ibidem. prin masa oferită cei vii îşi regăseau pacea sufletească şi liniştea obligaţiei morale îndeplinite4. altul la Fanar.Fl. Marian. Moşii de Sfântul Petru (mere. Utilizarea nucii ca simbol semnifică victoria vieţii asupra morţii. coliva era simbolul legăturii dintre viaţă şi moarte. p. urmat de mese bogate cu daruri şi pomeni. coliva era jertfa pentru iertarea păcatelor.82. În acelaşi timp. op. Moşii de Ziua Crucii. toţi cei prezenţi la înmormântare erau poftiţi la masă în casa celui răposat. unde „au mai făcut şi obişnuita ceruire cu colivă. după obiceiul moldovenesc”. Paşi spre sacru. Praznicele se disting prin numărul mare de participanţi şi prin desfăşurarea într-un spaţiu anumit2.. a noua şi a patruzecea de la îngropăciune. Cronica Ghiculeştilor consemnează parastasele făcute de Grigore Ghica pentru fratele său. conceptul continuităţii vieţii după moarte fiind esenţial6. Având la baza sa simbolismul grâului care face legătura dintre viaţa cu moartea prin reînviere.cit. 4 Ibidem. p. coliva este considerată de specialişti drept o metaforă a vieţii şi a morţii. p. 7 Idem. „un frumos şi bogat parastas. Văduva. 6 Ofelia Văduva.. 1965. că se vor veseli cu toţii în Văduva.83. Moşii de Sfântul Ilie (fructe). 2 1 . În mentalitatea românului. după un an. Bucureşti. după finirea înmormântării sau a pomenirii repauzaţilor. Prezenţa multor persoane. coliva se împarte între cei prezenţi şi se trimite pe acasă. coliva.cit.559. Moşii de Sfântul Dumitru. pentru a se demonstra.138. Marian subliniază că.. cireşe). 5 Cronica Ghiculeştilor. op. op.108-109.

Toată familia. op. 8 Ibidem. Se întâlnesc însă şi excepţii. 124. Zucker este uimit de faptul cum le vorbesc bolnavilor despre moarte. Boierii se mulţumesc să îmbrace haina cernită şi să-şi lase părul să cadă în plete2. Basarabia. Istoria românilor în chipuri şi icoane. pentru a-şi arăta jalea. Este menţionat un caz când ţăranul luaseră 6 scânduri şi. „chiar un fel de nepăsare faţă de moarte”6. Nicolae Mavrocordat a mers după sicriul soţiei sale Pulheria în haine roşii. Cel care mănâncă din colivă. în perioada calamităţilor epidemice. Doctorul Zucker subliniază la populaţia băştinaşă din Moldova lipsa de frică. în faţa soţiei bolnave. chiar dacă este în toiul iernii. se aduna la groapă vreme de un an şi-şi plângea morţii4.. p. p. cit. conform credinţelor. Cantemir. Sora celui muribund îşi tăia o şuviţă de păr şi o atârna de cruce5. rudele poartă doliu. 17. 6 Zucker. Doliul. Culoarea neagră a doliului creea impresia unei dureri neîncetate. li se ung ochii cu ceapă3.. La toate acestea bolnavul răspunde cu stăpânire şi linişte7. După ceremonie. Însă îmbracă şi caii în negru. 134-135. cerându-le desluşiri despre avere. 4 Idem.117. Descrierea.... în fiecare duminică. ravagiile mortalităţii făceau ca înmormântările să se desfăşoare fără întârziere. . 3 Iorga. 134-135. Însă. p. atunci feciorii lui trebuie să umble cu capul gol 6 luni de-a rândul.. şi să-şi lase să crească părul şi barba. provocate violent. p. vorbind cu bolnavul despre pregătirile necesare pentru praznicul obişnuit. cum li se anunţă moartea fără înconjor. şi. Dimitrie Cantemir ne spune că.. Iar o femeie tânără cere în ceasul morţii să o 1 2 Marian. dacă moare un ţăran.ROMANOSLAVICA XLII 285 viaţa eternă1. Chişinău. 7 Idem. Astfel.. moartea nu provoca întotdeauna sentimentul fricii.. Pompa funerară arată că cel lovit trebuie să fie cu totul neputincios în faţa durerii. preia din păcatele făcute în timpul vieţii de cel mort. Doliul nu este acelaşi pentru toţi. meştereşte sicriul. pentru a-i dovedi c-o iubeşte şi că va fi îngropată cu toate cele trebuincioase8. ca să plângă.. 5 Cantemir. 1932. şi venea în contrast cu haina pestriţă a vieţii urbane medievale. Descrierea. Cu toate manifestările sale dureroase. p.

Este uşor înţeleasă astfel imaginea straşnică a morţii pe care se străduiau s-o redea autorul frescelor bisericeşti. p. de nu ar fi moarte în lume. pentru a se înfăţişa la judecata de apoi4.ROMANOSLAVICA XLII 286 îngrijească şi să-i dee un tulpan nou1. p. chinuiaşte”5. Iar Înţeleptul lui Dimitrie Cantemir susţine: „sfârşitul cel ce bun şi dulce să fie ar trebui şi vesăl s-ar cădea în rău şi în amar sa întoarce şi cu nepovestită întristare să întoarce în ţărna sa. VI. afemeiaţi. în veci fără de săvîrşit. 3 Nicolae Costin. întunecată-n faţă Iar coasa care-i ţii anână. valea infernului.”7. vol. a ferecăturilor de carte: Sălbatică-s fieratică. p.18.care nu altă ce hotar face lucrurilor omeneşti: «moartea hotarul vieţii omului hotărăşte lucrurile». a conveţuirii cu ei în veşnicie. iar sufletul în gheenă fără milă sa. astfel „încât celui care le priveşte în vine să-şi dea sufletul chiar în ziua aceea. din iad de la părpaste Mă slobodzâră de-am ieşit să fac lumii năpaste Ibidem. Zucker menţionează că „aceasta este urmarea credinţei reînvierii şi revederii cu cei dragi. 2 1 . 480. ticăloşi ş. care le dă curaj de moarte”2. vol. Imaginea morţii. 7 Idem. adulterini. spaimă şi groaza lor8. Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601. cu tunete. trecătoarea flăcărilor cu denunţători. p. Cei care urmau să-şi petreacă viaţa în rai erau sortiţi să-şi petreacă traiul în tot felul de palate frumos împodobite.20. numai pentru a putea ajunge în grădina raiului”6. în Scrieri. Divanul….I. 8 Ibidem. 5 Cantemir. Ziua de apoi este înfăţişată drept o tumultoasă învălmăşeală de oameni. Unii o considerau necesară: „au deprinsu lumea adesea a dzice că. sufletul în schimb se elibera. 4 Idem. Ce mare greşeală fac într-aceasta. La chinuri veşnice erau să fie supuşi în în foc şi fum în valea suspinelor. mai bine ar fi. instigatori. că nu numai firii omeneşti ce şi politii lumeşti este trebuitoare în lume moartea. 1990.”3 Prin moarte corpul este sortit descompunerii. Ibidem.181. ciolane mi-s cu greaţă Cu fulgere. Chişinău. Trebuitoare este în lume moarte .a. 6 CSŢR. valea schingiuirilor. vaiete. defăimători.

Imago Mortis în cultura română veche (secolele XVIII-XIX). sau Mars. de Ştefan Raireţ. Bucureşti. 7 Ibidem..ROMANOSLAVICA XLII Şi cine-s eu. le clasifică într-un mod diferit de acel al lui Andrei Paleolog3. 287 Cu toate că nu există un fond al reprezentărilor thanatice din iconografia internă şi externă al bisericilor româneşti. 1984. a doua personificare – trecerea la moarte cu groaznicele sale chinuri. Bucureşti. op. de exemplu.. s u r d ă ş i f ă r ă g u r ă ” 1. din Putna (1776)5.Eu sânt aceia caut acmu. 4 Bogdan. Versuri pentru Filogon. unde se făcea deosebire dintre Thanatos. în care. Reprezentarea face parte din şirul fabulelor esopice. de partener al omului din scenele de sorginte esopică4. numită: „Când s-au arătat moartea uncheşului”6. 8 Ibidem. secera sau coasa erau semne ale consacrării la moarte. Imago Mortis în cultura română veche (secolele XVIII-XIX)2.cit. ritualul de sacrificiu8. p. coasa. Primul personifica moartea în sine.s . 223. O a r b ă . (1776)5. fără de spus a mă cunoaşte poate Că de pre chip ştiută sânt prin ţărâle prin toate . sau Lethum. ce mă tot văd cu ură.78. 3 Andrei Paleolog.. Scena prezenta moartea ca o femeie negroidă cu coasa în mâna dreaptă şi cu stânga arătând la un moş. 2002. de cavaler medieval. 2 1 . în ipostază de diavol. O fabulă a lui Esop trecută în iconografie religioasă.cit. înaripată. Reprezentările morţii în unele dintre bisericile româneşti sunt tratate de contemporanii timpului. pe baza analizei reprezentărilor Morţii în bisericile din Ţara Românească. De remarcat este în acest sens lucrarea Cristinei Bogdan. Spada. şi Kyr.70-74. Golescu. în „Buletinul Comisiei Monumentelor istorice”. Această scenă are răspândire din antichitate. Cristina Bogdan. alături de discursurile din cadrul ceremoniilor funerare. 5 M. n e m i l o s t i v n i c ă . Viziunea pictorului este de natură să amintească rostul vieţii şi apropierea sfârşitului inevitabil. Moartea este înzestrată cu obiect bine cunoscut românului. p. ed. unghii îndoite şi părul măcincă7. Dosoftei. 6 Idem. aprilie-iunie 1934. Imaginile pot fi repartizate tipologic: Moartea călare. unele studii de artă sau dicţionare prezintă câteva exemple exemple. liniştea desăvârşită şi era reprezentat ca un tânăr frumos. fiind înfăţişată ca o femeie cu colţi fioroşi. p. Văleni de Munte. schelet. Pictura exterioară din Ţara Românească (secolele XVIII-XIX)..

223. satele să strîng. nuntaşii de la nunte. Cu bocete le primenesc. ţăranii şi calicii Şi toţi bătrânii.. Versuri pentru Filogon. Unde doi oameni se tîlnesc de mine îşi fac vorbă. Le schimb şi bucuriile în plâns şi-n lăcrămi multe. Şi toate ţările să tem. Moartea e nechemată. li s-au stins graiul.2.. de mine sânt stricate Cetăţi. mari şi mici depreună Şi pre'nţălepţii şi'nvăţaţi şi ceata cea nebună. Fără de soare. Pre cei sirepi îi domolesc şi le premenesc gândul.îmi voi arunca ochii cu grea mînie. . tinerii. cinste şi slava. la'ntunearec li-i traiul5. şi juraţilor este aceeaşi: acmu li-i trupul în mormânt şi toţi fără gură lăcuiesc în gropi. supt pământ. Toţi sânt de coasa mea tăiaţi.. Soarta şi iubiţilor şi prietenilor. împărăţii. p. Idem. Stricu-i şi răsâpăscu-le nume. 5 Ibidem. merge pe la toţi. 3 Ibidem. Cosăsc mirease şi pre miri. în ţărnă sânt uitate3. p. şi fraţilor..224-225.ROMANOSLAVICA XLII 288 Moartea „calcă cu aceleaşi picioare palatele împăraţilor şi colibele săracilor”1: Că eu pre domnii pre'mpărat. boiari şi pre vlădici Bogaţii şi puternicii. Dârfîile. oraşe. mândriile pre gios le culc de-a rândul. Şi-ncătro. Iar 1 2 Dosoftei. Pre fraţii şi priiatinii despart fără zăbavă. nu cată să rămîie. 4 Ibidem.. Oraşe. întru şi pre la nunte. şi ţara de Moldovă. Cu steje-i tai în coasta mea şi-i trag cu neagra moarte. de plâng în toate locuri4.

a dus la proslăvirea morţii şi la considerarea ei drept ultim examen al evlaviei. dragoste şi dulceaţa. epidemii. din prezent într-un viitor când apropiat. Lupta împotriva fricii de moarte. de ţi-i de gânsul greaţă1.ROMANOSLAVICA XLII 289 vârsta de cea tânără o fac de-i viermănoasă şi pieptul acel desmierdat. a dat naştere unui imaginar individual. vol. îl fac de iaste împuţit. În secolele al XVII-lea – al XVIII-lea era caracteristică o atitudine inspirată de frică în faţa inevitabilului sfârşit provocată de numeroasele calamităţi. 5. ci transformării omului care se pregăteşte pentru veşnicie2. Fiecare preot căuta să transfere teama de a vedea lumea oprindu-se în loc. 1995. presimţirea eternă că se apropie sfârşitul necruţător al tuturor lucrărilor pământeşti. 130. Bucureşti. Istoria vieţii private. 1 2 Ibidem. căci îndeamnă energiile umane să se aplice nu consolidării unei lumi ameninţătoare. Acest sentiment de frică. războaie şi de neputinţa de a lămuri şi a înţelege ce urmează după moarte. p. . iar lumea de „dincolo” tinde să devină o categorie mentală mereu prezentă. iar înmormântarea era prezentată ca un act dramatic ce semnifica trecerea într-o existenţă nouă şi mai bună. când îndepărtat. Aceasta era o soluţie avantajoasă. tipic pentru epoca barocului.

ROMANOSLAVICA XLII 290 .

ROMANOSLAVICA XLII 291 CRONICA TRADUCERILOR .

ROMANOSLAVICA XLII 292 .

poemul optimist (Partide de şah. a trăit şi a scris între anii 1530-1584. în istoriile literaturii române vechi drept model de referinţă pentru începuturile poeziei româneşti. 1570).. a introdus literatura polonă în circuitul marilor literaturi ale lumii. în publicistica evenimenţială. lirica patriotică (Cântec despre pustiirea Podoliei de către tătari) şi tradiţional patriarhală (Sobótka. Prin urmare.ROMANOSLAVICA XLII 293 TRENIILE LUI J. epigrame (1584). Până la proba contrarie. bogată şi variată.. Elegiarum libri IV. În asemenea circumstanţe favorizante. este adevăratul creator al limbii polone moderne. aşadar. reflexii pesimiste (Respingerea solilor greci. iar a . Amintit de fiecare dată în manualele şi tratatele de literatură universală ca un creator de prim rang al umanităţii renascentiste şi. Preluând şi dezvoltând modele din clasicitatea greco-latină şi din Renaşterea italiană. Zestrea literară. 1580). trei sunt momentele mai importante. 1564-1568). popularizator. KOCHANOWSKI ÎN ROMÂNEŞTE Cel mai mare poet al Poloniei până la Adam Mickiewicz. Alături de creaţiile în limba latină . 1586). publicistica pro publico bono (poemele Armonia. 1579). O operă impunătoare. la alt nivel. 1564. Jan Kochanowski. prima informaţie apare aluziv într-o notă la Psaltirea în versuri. cel puţin de tot atâtea ori. care i-a asigurat locul de primă vioară nu numai în perimetrul Renaşterii poloneze. de mitropolitul Dosoftei. purtând mesajul umanist al timpului. 1578) şi dureroase (Treniile. semnalate în preţioasa Bibliografie a relaţiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice 1919-1944 în receptarea marelui renascentist polonez în România..Lyricorum libellus (1580). În consecinţă. tipărită în 1673 la Uniew. Satirul. traduceri în versuri (Psaltirea lui David. În scrierile sale. imaginea lui este departe de a se închega unitară şi coerentă în conştiinţa cititorului de la noi. cca 1564). a închegat cea mai sugestivă expresie a umanismului polonez din secolul al XVI-lea: viziunea optimistă asupra vieţii (Cântece. eiusdem Foricoenia (1584) etc. pare de neînţeles precaritatea operei sale în spaţiul românesc. frecvenţa mare cu care este citat numele lui Kochanowski rămâne precumpănitoare mai ales în lucrările specialiştilor şi.

a proporţiilor dintre ele şi a cezurii: Wszytki płacze. lacrimi vărsate De Heraclit. traduse de T. începutul primei Trenii susţine afirmaţia: Veniţi în a mea casă. biobibliografice. un veritabil şi exemplar act de cultură ce se cuvine menţionat ca atare. Ilustrativ. fragmente minore fuseseră anunţate şi mai înainte. Dacă traducerea filologică. la Editura Paralela 45. melosul stihurilor polone este alterat de nerespectarea numărului de silabe. Semnificativ însă va rămâne anul 1941. wszytki łzy heraklitowe. e drept. cu prilejul aniversării a patru secole de la naştere. suspine. consistentă. fiecare în latura contribuţiei proprii. este de aşteptat ca plachetele viitoare să acopere şi mai multe goluri din literatura polonă. într-o introducere la apariţia cărţii. muzicalitatea. Ca urmare. fragmentele exemplificative. transpunerea este semnată de două nume de notorietate profesională. voi plânsete-ntristate Ale lui Simonid. Wszytki troski na świecie. are în genere o cursivitate mai bine stăpânită. De astă dată.ROMANOSLAVICA XLII 294 doua. Gosztyński şi stilizate de Rodica Ciocan şi Al. I lamenty.r. când se publică în versiuni integrale Treniile şi piesa Respingerea solilor greci. este vizibilă strădania de a tălmăci proprietăţile şi izbutirile textului polon. Completări substanţiale. Dumitraşcu. Apărut într-o colecţie bilingvă de poezie „Gemini”. în schimb. când apare volumul Lamentaţiile. în 1887. marea şi regretabila scădere a Treniilor constă mai ales în renunţarea la redarea rimelor. în echivalarea noţiunilor. vor apărea. ocazionale. Să vie orice grijă. a nuanţelor şi a cadenţei versurilor. Dacă. suferinţă. Trecând peste unele incongruenţe de sens. durere. i frasunki i rąk łamania. Acestă imagine atât de rarefiată a lui Kochanowski în limba română a rămas multă vreme neschimbată. dacă ritmica. wszytki wzdychania I żale. veniţi şi voi. este ştirbită considerabil de absenţa rimelor. voi. la rândul ei siluită nu o dată. rimele perechi n-au fost avute în vedere decât întâmplător. . i skargi szymonidowe. neproducând modificări fundamentale. prefaţa succintă şi 1 Anul 2006 (n. Cum s-a întâmplat în exegezele mult mai împlinite ale poloniştilor romîni. Un pas însemnat se va înfăptui abia în acest an1.). începând din 1930.

sonetele lui Petrarca sau Ronsard -. Mickiewicz sau Wisława Szymborska). efortul său este fructificat de o poetă veritabilă. care ocupă un loc major în poezia de inspiraţie funerară. într-o versificaţie a cărei fizionomie intrinsecă se potriveşte. Dar chinul astfel n-a scăzut. tonifiantă în familie şi talentul muzical şi poetic abia înmugurit. Kochanowski respectă în conţinut structurarea epicedială. Îmbinând într-o construcţie plurivalentă forme tradiţionale şi mai noi .naenele de îngropăciune. vrednice de respectul cititorului care se bucură acum de un text tălmăcit ce aproape se confundă cu volutele valorice ale originalului kochanowskian. În acest fel. retezat nemilos de aripa morţii înainte de a rodi. poetul amintind însuşirile fizice şi psihice. evidente cu deosebire în treniile XVII şi XVIII. Aud ce se spune şi-l iert. aluziile mitologice neştirbind potenţialul afectiv. cu unele caractere specifice ale literaturii din ţara vecină şi prietenă. conform convenţiei. obişnuită. comunica în vorbe sincere durerea profundă a părintelui. Passionaria Stoicescu. Stratul liric. autor al unor studii remarcabile şi al unor tălmăciri de certă valoare în domeniul specialităţii. pe care le-a redat magistral în limba română. Ci mare şi mult s-a făcut. Conlucrarea dintre ei s-a soldat şi acum cu izbutiri exemplare. toate elementele enumerate de poetica narativă a lui I. cine ia plânsu-n deşert. Simplitatea firească susţine realismul versurilor. ce conferă versurilor un patetism somptuos în deplină consonanţă cu tragismul morţii: Ah. nu şi în aceeaşi ordine. deosebit de dens.ROMANOSLAVICA XLII 295 notele îi parţin polonistului C. Aceluiaşi scop îi serveşte şi curgerea frazei cu inflexiuni arhaice de psalmi. îi dau adevărata măsură şi în transpunerea românească. ca de atâtea ori şi în alte încercări poetice. Intensitatea lor extremă se realizează cu argumente din ordinea concretă. Stilul abundă în nedumeriri retorice şi întrebări fără răspuns. Treniile sunt. De-a lungul celor 19 trenii se înşiră. Din contră. pe care n-o pot ogoi lacrimile lumii întregi. prezenţa zglobie. cu tânguirea lui Heraclit sau Simonide proiectează sentimentele pe fundalul unor valori emoţionale maximale. de fapt. comparaţia cu împietrita Niobe. Geambaşu. . cu creaţia multor poeţi polonezi de primă mărime (A.C. Treniile. altfel spus. un fel de bocet intelectual: lamentaţia monologată a omului de cultură. cântecele greceşti de doliu cu desfăşurare elegiacă. Scaliger în diverse grade de emoţionalitate prilejuite de moartea fiinţei iubite.

stricând echilibrul modului de gândire. În ultima trenie. Iată de ce traducerea cu titlul Lamentaţii. elaborată după Trenii. raţionalismul umanist etc. amplitudinea nenorocirii. Încercările de a-l urma sunt numeroase. Mai mult.a. pregnant în alte creaţii. Optimismul umanist reconfortant. şi Anka. pe de o parte. constructive şi opţionale. cităm exemplificativ Tatăl ciumaţilor. Aşadar. sfătuindu-l să se ajute singur cu ajutorul raţiunii. Iar divinitatea tronează undeva indiferentă. se clatină sub violenţa durerii. temelia unui sistem etic prin excelenţă. pilduitor pentru demersurile de acest fel. învăluită-n tainele-i de nepătrus. şi să cânte neabătut trăirile omeneşti cu bucuriile şi tristeţile lor palpitante. un eşafodaj filosifc rotund. Treniile sunt cea mai populară dintre creaţiile maestrului de la Czarnolas. nefiind în stare să-i explice sensul pierderii şi să-i vindece rana. de importanţa lui în crearea limbii literare din ţara sa: . Armonia universală este spartă şi ea de ingerinţa nedreaptă a morţii. Broniewski. dar profund umanist. niciunul: filosofia naturii. stoicismul. respectate în genere cu stricteţe. întrucât. Pe de altă parte. Dintre cele care se ridică deasupra epigonsimului. grefat pe valori lirice de prestigiu. atributele prozodice. care deschide o intrare fastuoasă spre marile valori ale reputatului clasic al Renaşterii poloneze. Este însă poate exagerat a se vorbi de o criză de concepţie în înţelesul propriu al cuvântului. în intenţia lăudabilă de a nu se adeveri dictonul traduttore traditore. a XIX-a. cu ori câte chestionări lexicale. relaţia bine-rău pierzându-şi semnificaţiile opoziţionale. Antropologismul Treniilor este întemeiat astfel pe dramatismul realităţii. pe de alta. nu cu totul original..ROMANOSLAVICA XLII 296 Chiar dacă limitele tradiţionale ale speciei au fost depăşite uneori de realismul prezentării relaţiilor de viaţă şi al celor psihologice. mama îi ţine în vis o lecţie de filosofie resignativă. nu mai înseamnă nimic. de Wł. fisurează trăinicia sistemelor. iar. rămâne un lucru bine făcut. ea nu mai apare în această ipostază în nici o altă operă a lui Kochanowski. ca în cazul oricărei poezii. transferată în planul abstracţiei. lucrurile îşi restabilesc configuraţia dinainte la sfârşitul ciclului. subliniem. deoarece individul se află totdeauna la discreţia destinului. în trenia a IX-a. confruntând omul cu tensiunile majore ale vieţii. de J. Słowacki. conştient el însuşi de propriile realizări în spaţiul literaturii universale. Până şi virtuţile. de participarea la dialog a două personaje în loc de trei ş. mulţi exegeţi au semnalat cosnumarea unei crize conceptuale. menţin Treniile înlăuntrul genului.

ROMANOSLAVICA XLII 297 Pe Helikonul falnic hăt. sus eu am urcat. Stan Velea . Unde polona talpă nicicând n-a mai călcat.

ROMANOSLAVICA XLII 298 .

ROMANOSLAVICA XLII 299 RECENZII .

ROMANOSLAVICA XLII 300 .

dr. ţinute în faţa studenţilor din ciclul de licenţă şi de masterat. 2005. la Universităţile din Priština şi Belgrad. în favoarea relaţiilor de prietenie şi bună vecinătate dintre cele două popoare de-a lungul veacurilor în spiritul cunoscutei afirmaţii a lui Nicolae Iorga: „Poporul român are doar doi prieteni: Marea Neagră şi pe sârbi”. Milan Vancu. 303 p. În anul 2005. Belgrad. Momčilo Savić.ROMANOSLAVICA XLII 301 O nouă contribuţie Milan Vancu. după cum menţionează autorul. semnată de prof. Lucrarea se înscrie în seria cercetărilor de interferenţă în plan istoric. Lupta popoarelor balcanice pentru eliberarea de sub robia seculară a cotropitorilor străini în secolul al XIXlea. român şi sârb. Autorul a structurat volumul în şase capitole care poartă următoarele titluri: 1. istoria României şi a relaţiilor sârbo-române. dacă mai era nevoie. a cursului de istoria diplomaţiei. cartea prof. Relaţii sârbo-române în perioada veche. univ. precum şi a preocupărilor neobosite ale acestuia în domeniul istoriografic. cultural. a apărut la Belgrad. 2. constată. fiind abordate în mod diacronic relaţiile sârbo-române din cele mai vechi timpuri şi până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Momčilo Savić. că la baza bunelor relaţii dintre cele două popoare. lingvistic. au stat apartenenţa la biserica ortodoxă. 3. Editura Stručna knjiga. Aceasta constituie. dr. Lupta poporului sârb şi român împotriva expansiunii otomane în Balcani şi Europa Centrală în secolele al XIV-lea – al XVIII-lea. este o adevărată pledoarie. . precum şi istoria comună în acest spaţiu balcanic în lupta pentru păstrarea identităţii naţionale şi a credinţei strămoşeşti. în limba sârbă. Relaţii sârbo-române în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Prefaţa lucrării. rodul prelegerilor de istorie contemporană. de-a lungul timpului. Srpsko-jugoslovensko-rumunski odnosi kroz vekove (Relaţii sârbo-iugoslavo-române de-a lungul veacurilor). existente în cele două spaţii culturale. univ. 4. Relaţii sârbo-iugoslavo-române de-a lungul veacurilor. pe bună dreptate.

autorul foloseşte după fiecare capitol. Unitate şi diversitate”. chiar şi în perioadele de restrişte din timpul conflictelor internaţionale. explicându-se pe larg alianţele. Deosebit de interesante sunt şi capitolele doi. sunt menţionate cele mai vechi izvoare care atestă relaţiile politice româno-sârbe între cele două state feudale. tipografiile sârbeşti din Ţara Românească. Autorul constată cu satisfacţie că Serbia şi România sunt printre puţinele ţări vecine din lume care n-au purtat între ele războaie. 1992. Următoarele capitole urmează firul cronologic al evenimentelor istorice mult încercate. o imagine convingătoare şi grăitoare a unei lucrări de referinţă.ROMANOSLAVICA XLII 302 5. reuşind astfel să redea cu discernământ ştiinţific. începând din epoca medievală şi până la mijlocul secolului al XX-lea.. legăturile de rudenie între dinastiile celor două cetăţi de scaun. „Convenţia privind organizarea şcolilor primare pentru minorităţi în Banat”. trei şi patru. Pentru ilustrarea argumentelor expuse. Relaţii sârbo-române la început de secolul al XX-lea. Milan Vancu pune accent pe cele mai importante evenimente istorice care au marcat destinele celor două popoare. dovezi grăitoare despre adevărul istoric bazat pe . confederaţiile încheiate în timpul războaielor balcanice. Bucureşti. a primului şi a celui de-al doilea război mondial în prima jumătate a secolului al XX-lea. Volumul Relaţii sârbo-iugoslavo-române de-a lungul veacurilor ne prezintă argumente. precum şi lucrări istoriografice ale unor istorici şi cercetători importanţi ai relaţiilor istorice şi culturale sârbo-române. În primul capitol se expune pe larg etnogeneza poporului român şi a limbii române. Relaţii sârboromâne în perioada dintre cele două războaie mondiale. dedicate unor episoade dramatice din istoria comună a popoarelor balcanice în lupta de secole pentru independenţă împotriva jugului otoman şi a altor cotropitori străini. pe lângă o bibliografie cuprinzătoare şi documente din arhive. Sunt tratate legăturile din perioada medievală între Republica Ragusa cu Ţările Române. relaţiile diplomatice dintre Serbia în perioada lui Mihailo Obrenović şi Principatele unite din timpul lui Alexandru Ioan Cuza şi obţinerea independenţei. Volumul cuprinde în final trei documente autentice: comunicarea autorului la simpozionul internaţional „Sud-Estul Europei în secolele al XIX-lea – al XX-lea. „Legea înfiinţării Micii Antante” din 16 februarie 1933. 6. în respectul izvoarelor consultate. intitulată Comunitatea statelor balcanice. 8-9 septembrie. acordurile. daniile făcute de domnitorii români mănăstirilor şi hramurilor sârbeşti. În lucrarea sa.

remarcându-se prin capacitatea de sinteză şi interpretare. rigoarea ştiinţifică şi. cu siguranţă. Lucrarea reprezintă nu numai o sintetizare a celor mai importante şi mai noi lucrări de specialitate. volumul uriaş de muncă depus. ci şi o interpretare nouă a evenimentelor legate de cele două popoare vecine şi prietene. Octavia Nedelcu . bazată pe o cercetare proprie. în bibliografia obligatorie a oricărui curs de masterat ori doctorat. Cartea reputatului profesor univ. dr. nu în ultimul rând. evoluţia relaţiilor sârboiugoslavo-române din cele mai vechi timpuri şi până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. caracterul didactic şi aplicativ al acestei lucrări ce va figura.ROMANOSLAVICA XLII 303 documente arhivistice şi lucrări istoriografice. Milan Vancu reprezintă o contribuţie serioasă la studierea şi cercetarea interferenţelor istoricoculturale sârbo-iugoslavo-române.

conştiinţa autorului se îndepărtează de sine. Cretinul). prin introspecţie. Matkin: Jurnalul de la miezul nopţii: Slovnaft. arătând că trăirile omului sunt . ci de modul în care autorul înţelege să conecteze conştiinţa universală. la Maxim Matkin obiectivitatea nu ţine de evenimentele narate. eul autorului şi eul personajului. căci. care pot fi simple exerciţii de fantezie erotică. Bratislava 2002 Jurnalul de la miezul nopţii.voyeurism sau mod de cunoaştere. Kretén (in traducere. Căci scriind. conşiinţei universale. deschisă conştiinţei autorului. ci devine o entitate independentă. Maxim E. evenimentele exterioare rămânând într-un plan secund. versiunea editată a primului bestseller publicat pe internet în revista „InZine” în anul 2001. adoptând cu autoironie un pseudonim provocator din punct de vedere psihanalitic. În prim plan sunt proiectate trăirile eului. eul nu se mai regăseşte în sine. reprezintă (probabil) cartea de debut a autorului care-şi apără cu încăpăţânare anonimatul. Este vorba de situaţii de viaţă. acestea ajung să se contopească cu însăşi identitatea mentală a autorului. ceea ce cadenţează tonul autentic de jurnal. Acesta este momentul literar în care Jurnalul de la miezul nopţii al lui Maxim Matkin depăşeşte intenţionalitatea strict psihologică a unui jurnal obişnuit. pe care eul le trăieşte în dinamica existenţei sale. se obiectivează în acelaşi timp şi gerează crizele personajului în elanul cunoaşterii.ROMANOSLAVICA XLII 304 Jurnalul de la miezul nopţii . Maxim Matkin (în traducere. faptul că autorul îşi protejează anonimatul devine irelevant din punctul de vedere al specificităţii jurnalului ca specie literară. Maxim al Mamei) şi poate fi considerat un jurnal de tip subiectiv. ceea ce accentuează autenticitatea şi credibilitatea naraţiunii fără a atenta la intenţionalitatea specifică acestei specii literare. Introspecţia devine astfel gestul prin care autorul ia în stăpânire realitatea. Prin introspecţie. ajunge să se contamineze de trăirile personajului. le analizează şi le evaluează cu dezinvoltură şi naturaleţe. Matkin relativizează banalul existenţei umane. Eul autorului nu se identifică neapărat cu eul personajului principal. Altfel spus. stabilind aşadar un contact nemijlocit cu experienţa Cretinului. Din această perspectivă. o subordonează propriilor trăiri subiective în care se contemplă întru autocunoaştere şi acceptare de sine.

Cretinul ironizează cu cinism societatea privită ca spaţiu antropofag. în speţă. ci spre un soi de magie primitivă. ci ca vizualizare a unor lucruri concrete. pe iehovişti şi fenomenul globalizării. deja laicizată . Lebăda) şi de la McDonalds. se scufundă în mizeria acestei lumi plină de alternative şi . cum ar fi alimentele sau produsele cosmetice. Din această perspectivă. „îşi întoarce coada chiar împotriva sa“ şi se ucide „cu propria-i otravă“. într-un slang suculent presărat de neologisme.aparent şi paradoxal în acelaşi timp . Misticul). alimentaţia „alternativă“ a prietenelor de orientare cosmopolită ale lui Labuť (în traducere. cvasivirginitatea şi artificialitatea femeilor „de o frumuseţe perfectă. într-un cerc de ulei. mistica „alternativă“ şi sexul „alternativ“ manifestat prin voyeurism.lipsită de alternative. caută scăpare. cu excepţia perspectivei „celei mai puţin importante“. Cretinul însuşi se exprimă într-un limbaj „alternativ“. Autorul filosofează pe marginea destinului uman în societatea contemporană decadentă în care omul se distruge precum scorpionul. care. şi ea comercială. detaşat. Denunţă „frumuseţea americană“. de data aceasta perceput nu ca un soi de contemplaţie a libidoului obiectal al eului.spre ghicitoare. yoga. unde femeia nu se întoarce către sine pentru a-şi rezolva crizele existenţiale. În Jurnalul de la miezul nopţii frapează succedarea nonşalantă a diferitelor stări şi episoade. în care omul este înghiţit de promiscuitate. sexualitatea vulgarizată prin televiziune şi dans. de feminism. ameninţat de noile curente ale vremii. Autorul parafrazează ironic femei cu veleităţi intelectuale care invocă profetic bărbatul de acţiune din penibila necesitate de a compensa golul interior sau problematizează aspecte ale vieţii de cuplu sau abordează o multitudine de combinaţii extramatrimoniale din diferite perspective. agresivitatea şi formele rafinate prin care se manifestă ea. agresat de reclamă şi imagistica de tip comercial. budhism. Jurnalul de la miezul nopţii devine . Matkin prezintă cu sarcasm opiniile diletantelor privind teoriile la modă despre reîncarnare. îşi asumă această realitate şi. onanism şi aşa-zisul „sex alb“. toate acestea într-o societate paradoxal neemancipată. din moment ce tot ce pare banal în plan anecdotic devine esenţial în planul conştiinţei. până la urmă. elaborată industrial“. şi anume perspectiva etică. cuceririle tehnicii şi ale industriei cosmetice. urinoterapia adoptată de Mystik (în traducere. teorii adaptate societăţii laice actuale mustind de promiscuitate. Matkin ridiculizează medicina alternativă. anomaliile sexuale ale Suedezei şi ale medicului veterinar Alex ca alternative la comunicarea interumană.ROMANOSLAVICA XLII 305 esenţiale şi neesenţiale în acelaşi timp. a unor fetişuri recuperate din banala existenţă cotidiană.

Prin reactualizarea propriilor trăiri. ca în emisiunile de tipul Big Brother. El neagă aceste norme tocmai prin faptul că le aplică într-un context. A şaptea noapte: Oral. iar realitatea este asimilată de un alt fel de realitate: cea interioară. A unsprezecea noapte: coitus interruptus ş. cu luciditate.. Prin acest procedeu. mentală. Chiar dacă titlurile capitolelor amintesc de povestirile erotice ale lui Boccaccio şi fac trimiteri directe la sexualitate (de exemplu. de data aceasta cu totul diferit. aşa cum îl acuză unii critici literari. Vorbeşte de orgasm ca de Nirvana. transcend banalitatea şi dobândesc o semnificaţie ontologică. căci doamnele au prioritate. şi nu despre cum a fost la momentul trăirii lor concrete. fără bariere interioare şi pasiuni defulate. caviar.) prin urmare. evenimentele şi iluzia retrospectivă rămân undeva.m.ROMANOSLAVICA XLII 306 catharsis: scriind. haotic se reorganizează într-un tot omogen şi unitar. Lebăda şi Suedeza erau de părere că doamnele au prioritate numai când este vorba de evenimente plăcute. În aceasta constă specificitatea şi originalitatea Jurnalului lui Matkin. gest prin care atenuează realitatea. anal. . Autorul prezintă pur şi simplu o realitate în care orice om se recunoaşte.d. nici de a scandaliza bunul gust. Cretinul mărturiseşte cum se regăseşte în prezent. nu este nici pe de parte vorba de exhibiţionism. să creioneze sexualitatea omului sănătos. astfel încât să fie respectate bunele maniere? Scriitorul opina că trebuie să începi cu persoanele sus-puse şi cu femeile. prin care evenimentele se înscriu într-o anumită alchimie. Şi o face conştient. într-o astfel de situaţie. A zecea noapte: Acelaşi penis. Intenţia lui Matkin nu este aceea de a şoca publicul. după reproducerea mentală a experienţelor sale. Personajul trece adesea de la un episod la altul fără a frânge coerenţa discursului narativ. (. A şasea noapte: Războiul spermelor. plasând-o într-un context comic. nu afişează un voyeurism tendenţios. iar despre moarte nu se poate spune că ar fi un astfel de eveniment. apoi trece la episodul legat de obsedatul Mistic pentru ca. De pildă.a. este valabilă aceeaşi regulă ca atunci când intri într-un bar de noapte necunoscut şi.). subiectul se eliberează şi învinge chiar realitatea traumatizantă. Astfel. ci prezintă realitatea demitizată.. de un fel de conştiinţă care selectează şi ordonează evenimentele pentru a evita repetarea lor. La Matkin. prin experienţa şi atitudinea acestuia. surprinsă în memorie sau în subconştient. eventual. în fundal. evenimentele înregistrate spontan. capabil să trăiască autentic dincolo de falsele norme morale. îşi pune sarcastic întrebarea: „Cu cine poate începe cel care se hotărăşte să ucidă un grup de oameni. Jurnalul de la miezul nopţii nu oferă simpla tentaţie de a contempla viaţa intimă a altora.

Matkin ridiculizează supralicitarea psihiatriei în societatea contemporană şi. cu lacrimi în ochi. prin personajul Cretinului. de semenii săi. La acestea. căci toată viaţa a purtat pantaloni scurţi de damă şi şi-a manifestat frustrările prin atitudinea sa rece faţă de copii. Mai mult. chiar în această imanentă legătură dintre evenimentele exterioare şi viaţa interioară a personajului care le verbalizează constă însăşi esenţa jurnalului. s-a scăpat pe el şi. Şi. la negarea instinctelor sănătoase. a bunului simţ sub impactul modelelor şi teoriilor importate într-o societate de consum. indirect. la analiza trărilor şi experienţelor acestuia. totuşi. în ciuda datelor ereditare. căci îşi urmează propria raţiune şi propriile instincte.ROMANOSLAVICA XLII 307 nesigur: domnii întâi“. de altfel. Isterica. din context se desprind întotdeauna numeroase alte argumente care motivează înstrăinarea individului de sine însuşi şi. iar prin faptul că nu se limitează la viaţa intimă a Cretinului. lumea . concretizată în „propunerea elaborată“ a mamei Cretinului de „a îneca Ungaria şi de a obţine. în acest context. ca urmare. Matkin reuşeşte din nou să evite limitarea la planul strict psihologic şi să se deschidă cunoaşterii în sens general. sunt. De fapt. Cretinul şi sora acestuia. Matkin nu poate fi acuzat de egocentrism. paradoxal. Matkin neagă această impresie. care provine dintr-o familie cel puţin suspectă din punct de vedere psihanalitic. ci adaugă mereu felii din realitatea obiectivă. iar mama sa nu este departe de imaginea Cerberului. vorbeşte de hipersensibilitatea americanului care. Chestiunile grave de ordin politic se soluţionează adoptând o atitudine ludică şi un umor tragic. Pentru Matkin. Uneori. se adaugă aluziile la disputele politice în jurul centralei de la Gabčíkovo. autorul abordează şi aspectele legate de războiul din Iugoslavia. soluţia fiind una inocentă. Tatăl Cretinului reprezintă un caz tipic de comportament deviant. ci sunt mai degrabă legate de decadenţa şi lipsa comunicării într-o societate în care. din punct de vedere psihic. astfel. ieşire la mare spre binele turismului. personajele cele mai sănătoase. a trebuit să telefoneze imediat terapeutului său din State pentru a-l informa asupra păţaniei sale sau reduce psihiatria la una dintre modalităţile perverse şi sigure de a stoarce bani de la oameni. îl aminteşte deseori). sexul şi sexualitatea nu reprezintă singura modalitate de a explica frustrările individului ca la Freud. „puternic impresionat sub efectul palincii de casă. Chiar dacă la prima vedere s-ar părea că Matkin. Jurnalul de la miezul nopţii reprezintă reacţia la artificialitatea vieţii cotidiene. Desigur că le-am spune asta dinainte şi ne-am împărţi în mod echitabil avantajele“. Prin urmare. În acest spirit. ca şi Freud (pe care. explică totul pornind de la sexualitate şi legătura dintre copii şi părinţi.

ROMANOSLAVICA XLII 308 comunică mai mult ca oricând. să se purifice pentru a reveni la viaţă cu naturaleţea şi animalitatea sa originară. amatori de pasiuni gata servite de un soi de pseudoliteratură. să se accepte. să se cunoască. Ştiam că mă pot contopi cu ea oricând vreau. în propria-i mizerie. în acelaşi timp. Visul Cretinului din A opta noapte poate fi interpretat ca alegorie a acestei crize globale. Varianta feminină de soluţionare a acestei crize o evocă sora Cretinului. scris de un autor .“ Elanului optimist de a cunoaşte iubirea i se adaugă simbolul delfinului prevestitor al schimbării şi un detaliu pe cât de banal. o formă de autocunoaştere şi acceptare de sine. subtil. Din acest punct de vedere. să se detaşeze. La Matkin. personajul ajunge pe un misterios tărâm subacvatic: „iar eu am simţit că e gata să mi se deschidă şi să mă lase să o explorez. de a tinde spre imaginea unitară a realităţii. Căutarea iubirii este simbolic ilustrată şi pe coperta cărţii: pentru a institui din nou iubirea şi pentru a regăsi sensul vieţii. se purifică şi se reîntoarce la realitate ca un iniţiat. pe atât de surpinzător prin conotaţiile sale contextuale vizionare: un tricou pe care scrie LAST HETERO. unul de factură intelectuală. în opinia căreia omul trebuie să se regenereze singur. Iar Jurnalul de la miezul nopţii este. în care se recunoaşte. ci ca reflectare a crizei de comunicare şi. să-şi ucidă eul heterogen. iar conştientizarea acestei posibilităţi era ameţitoare. de unde mult reproşata obsesie a autorului de a vorbi doar despre sex. până la urmă. omul trebuie să se scufunde în sine. eul Cretinului. În vis. într-adevăr. în propria sa mizerie. prin introspecţie. Jurnalul lui Matkin are meritul de a depăşi intenţionalitatea specifică speciei literare în care se înscrie. a crizei morale în societatea în care trăim. iar bărbatul se supune autorităţii feminine şi-şi pierde astfel propriile atribute. îşi etalează viaţa intimă în emisiuni de televiziune şi prin reviste şi îşi propagă iubirea prin internet. Jurnalul de la miezul nopţii poate fi considerat spaţiul în care dorinţa de autocunoaştere şi de iubire se intersectează şi descoperă sexualitatea nu ca imagine tentantă pentru voyeurişti. de a oferi un mod alternativ de cunoaştere printr-un alt fel de voyeurism. femeia îşi pierde feminitatea. îşi nimiceşte alter ego-ul contaminat. să se deblocheze în perspectiva unui nou început. dar şi în mizeria societăţii contemporane. Este un jurnal clasic. Matkin nu explică aceste frustrări şi anomalii prin sex şi sexualitate. ceea ce se reflectă inevitabil în relaţia de cuplu mai ales. în care autorul se scufundă. se detaşează de sine însuşi şi. ci prin „androginizarea“ societăţii.

ROMANOSLAVICA XLII 309 care ştie să fie credibil şi natural într-o limbă credibilă. Marilena-Felicia Ţiprigan . lipsită de ornamente şi improvizaţii stilistice.

Ed. nici un ecou în publicaţiile de mare tiraj. sunt arheologi consacraţi. History and Archaeology of the Lower Danube Region. Apariţia slavilor. ar fi „facere. evoluţie”. una dintre contribuţiile majore la descifrarea istoriei şi arheologiei vechilor slavi. termeni consacraţi. l-a dorit şi autorul: un termen ambiguu. se pare. c. încă din anii tinereţii. creaţie. primii care sunt datori să o citească. Eugen S. cât mai aproape de sensul pe care. ca un arheolog original. analiză. folosind un termen englezesc dificil de tradus: making. ca titlu al cărţii. cu multe lucrări publicate în ţară şi peste hotare. cum ar fi emergence (în română ar fi tot „apariţie”) sau development („dezvoltare”) etc. se pare. suntem cu atât mai mult datori să semnalăm apariţia în traducere românească a acestui volum remarcabil. probabil. din toate punctele de vedere: densitate. Dacă ţinem seama de faptul că autorul s-a format la şcoala românească de arheologie. cu ipoteze îndrăzneţe şi. Perspectiva autorului este una arheologică. Este. concluzii. traducerea nu a stârnit. Ne facem aici datoria de a o semnala măcar colegilor de breaslă. iar autorul – de câţiva ani – s-a stabilit în Statele Unite. Traducătorul a ales termenul „apariţie”. drept pentru care cititorul de rând ar putea fi. Florin Curta s-a făcut remarcat. Nu întâmplător autorul evită. apariţie. derutat ori incomodat de multitudinea de . Cetatea de Scaun 2006 Traducerea în limba română a lucrării. care respinge atât termenul consacrat. discutabile. eventual. în acelaşi timp. Lucrarea sa. publicată iniţial în limba engleză. tot mai desuet din perspectiva antropologică a ultimilor ani. dar şi alţi termeni posibili. Târgovişte. când activa în România. Istorie şi arheologie la Dunărea de Jos în veacurile VI-VII. de amplu ecou internaţional. The Making of the Slavs. adesea curajos. perpetuu politizabilă: apariţia şi evoluţia vechilor slavi. Deşi şi autorul şi traducătorul. o spunem de la început. ca totdeauna în asemenea situaţii. profunzime. reflectă ani de studiu asiduu privind o problemă pe cât de dezbătută. etnogeneză.ROMANOSLAVICA XLII 310 Florin Curta. pe atât de politizată şi. Cambridge University Press) a lui Florin Curta a trecut aproape neobservată. Sigur. provocator şi. Păcat. Teodor. 500-700 (2001. în funcţie de context. precum etnogeneză.

că reuşim cu greu să definim etnia. omul modern şi contemporan folosind des etnicul ca definire a sa într-un anume context social. uneori nervos şi polemic. Un capitol aparte este al şasealea. mai ales. cât al contextului social evolutiv şi al grupelor etnice în cadrul cărora era folosită. şi care. 5: Barbarii din secolul al VI-lea) abordează şi aprofundează teme uzuale în lucrările de acest tip. În opinia sa. între altele. nu avem încă o definiţie clară a etnicului. cu atât mai puţin o privire diacronică a devenirii etnice. Traducătorul a reuşit. de exemplu. iar fibulele .un punct esenţial al cercetării sale. Cel mai interesant detaliu este. Ch. ulterior. Apariţia slavilor este o lucrare amplă. din contra. fibulelor slave ori aşa-zis slave. poate ajutat şi de îndelunga amiciţie cu autorul care. dar şi alte grupuri etnice. cu atât mai mult să definim un grup etnic de pe la jumătatea mileniului I p. slavii în raport cu populaţia romanizată ori cu . 3: Slavii în izvoarele medievale timpurii. fără doar şi poate. să redea admirabil fluxul original. dedicat. cel mai adesea. fibula. apărute în secolul al XIX-lea. Este clar că autorul este un specialist în domeniul ornamenticii mileniului I. Ipoteza lui Curta este simplă: relaţia ori ecuaţia cultură arheologică – limbă. Curta îşi propune – şi reuşeşte – să definească etnicitatea şi. este român. reuşeşte el să ne convingă. poate fi un bun element definitoriu nu atât al etnicului. unii de strictă specialitate. la urma urmelor. convingător. grup etnic trebuie analizată cu mare atenţie căci. nu şi-l propune. românii. lucru pe care. Cu toate acestea. a avut o expansiune extraordinară: slavii. fără îndoială. textul curge frumos. cu un material ilustrativ bogat şi. ci de a atrage atenţia asupra unor „legende” politice moderne. dar esenţial. de altfel. pe tot parcursul amplei lucrări. Curta are meritul nu de a defini ori redefini slovanstvo. oricât ar fi de paradoxal. Discuţiile de acest tip sunt. Capitolele următoare (2: Izvoarele istoriei slavilor timpurii. chiar la începutul lucrării. 4: Balcanii şi limes-ul danubian în secolele al VI-lea şi al VII-lea. dar tenace şi cu o spectaculoasă dezvoltare şi în secolul al XX-lea până în zilele noastre. ce se întinde pe circa 500 de pagini. În primul capitol. lipsesc cu desăvârşire: autorul nu a încercat nici o analiză sincronică ori diacronică a unor posibile evoluţii paralele. vechi şi vor continua. desigur. culturi arheologice identice sau asemănătoare pot fi create de grupuri etnice diferite.ROMANOSLAVICA XLII 311 termeni. Elite şi identitate de grup. în spatele unor culturi arheologice diferite se poate ascunde acelaşi grup etnic sau. Cititorul va fi probabil surprins să constate că. să treacă în revistă diverse concepte şi teorii despre etnicitate. ca element al podoabei. Într-adevăr.

Ed. Praga. le putem evita sau ocoli. Byzanc. că autorul a evitat cu bună ştiinţă un asemenea demers. Bizanţul. Ed. evoluţia etnic-lingvistică a zonei? Cum au interferat slavii (ori ceea ce putem numi convenţional slavi ori protoslavi) cu alte grupuri etnice contemporane lor? Cum putem reconstitui originea albanezilor (o altă temă pasionantă. deocamdată fără răspuns)? Ar fi doar câteva întrebări. de data asta într-un context mult mai larg. slavii. de două lucrări de excepţie recent apărute în Republica Cehă. Nu ne putem îndoi. motiv pentru care şi concluziile cărţii sunt cu atât mai neconvingătoare (deşi. E drept. până la urmă.ROMANOSLAVICA XLII 312 populaţia germanică. 2006 . deoarece lasă complet neacoperite unele teme importante de cercetare: care este. Este o temă abordată. Florin Curta. Zdeněk Měřínský Stěhování národů a východní Evropa. uneori de-a dreptul terne. Slované. citind şi recitind capitolele lucrării. Vyšehrad. reuşeşte să redeschidă cu nerv o temă străveche de cercetare: originea şi evoluţia slavilor. slavii în raport cu germanicii etc. Arabové (Migraţia popoarelor şi Europa de Est. dar. întreg demersul autorului. chiar şi într-o lucrare de specialitate. probabil din dorinţa de a evita interpretări politizabile (slavii în raport cu românii. Stěhování národů (Migraţia popoarelor). vor reveni totdeauna ca temă majoră de cercetare. Aleš Homola. după mulţi ani de sinteze „clasice”. totuşi. până la urmă. ciudată. Scriem aceste rânduri nu pentru a încheia pe un ton critic. * * * Jarmila Bednaříková. de arheologia mileniului I. paradoxal. Jarmila Bednaříková. Vyšehrad. până spre ultimele pagini ale lucrării sale. Este probabil o mare lipsă a lucrării: îl lasă pe cititor total nedumerit asupra motivelor pentru care a evitat câteva repere majore. arabii). Praga. este.). 2003. sunt deosebit de convingătoare!). Cu toate acestea. absenţa totală a unui asemenea demers.

Aşa au dorit istoricii şi arheologii să o numească: Dark Ages. nomazii din Asia Centrală şi lumea bizantină. francii şi statul. În cea mai mare măsură. Spre deosebire de lucrarea lui Curta. totodată. iar acum reprezintă ceea ce am putea numi Şcoala moravă de arheologie şi de istorie. Karantaniei şi Panoniei. inclusiv a slavilor. în limitele unei lucrări de relativ restrânsă audienţă. expansiunea slavă şi avansul creştinismului. este încă mai amplu: peste 500 de pagini despre cea mai interesantă şi mai captivantă perioadă a Europei postclasice: etnogeneza europeană. Slované. o abordare largă.ROMANOSLAVICA XLII 313 Ambele lucrări sunt datorate unui grup de specialişti. soarta primilor creştini între germanicii vizigoţi. Byzanc. de a sublinia – ori de câte ori este cazul – marile probleme şi marile enigme ale istoriei şi ale arheologiei. etica şi cultura în lumea musulmană. încercându-se. Astfel a apărut cea de-a doua lucrare. cele mai obscure perioade ale Europei. islamul şi influenţa creştinismului şi a iudaismului. creştinarea „barbarilor”. După remarcabila lucrare a lui Ján Pauliny. ci mergând până la comparaţii cu marea migraţie arabă. încât s-a simţit nevoia unei continuări. creştinismul în Ţările Cehe şi în Polonia. autorii reuşesc. poate fi considerat un mare succes de editură). Al doilea volum. burgunzii. expansiunea arabă. nu a fost un best-seller în sensul uzual al cuvântului. vandalii şi arianismul. de la sfârşitul antichităţii până la consolidarea „statelor barbare”. de aici. Este meritul autoarei de a ne prezenta. care priveşte migraţia popoarelor. o istorie aproape vie. Jarmila Bednaříková ne propune. Este meritul autoarei de a aborda chestiuni complexe şi complicate. slavii de est. creştinismul în Panonia şi în Moravia. conturarea unei reconstrucţii plauzibile. Arabové. al doilea volum ni se pare un punct de referinţă. arheologi şi istorici. statul şi codul juridic în lumea musulmană. . slavii de nord-vest. Pe aproape 400 de pagini. epoca obscură ori întunecată. în pagini dense. ostrogoţii ca supuşi şi stăpâni. Prima dintre lucrări s-a bucurat de un asemenea succes (desigur. cele două lucrări datorate specialiştilor cehi ar putea fi catalogate drept istorico-arheologice faptice: analiza datelor istorico-arheologice este susţinută de date concrete istorice şi/sau arheologice. creştinarea Bavariei. analizată paralel nu numai mişcărilor de populaţii din Europa. o istorie a romanităţii şi a creştinătăţii. Din perspectiva studiilor stricte de slavistică. Stěhování národů a východní Evropa. într-un context mult mai larg. în Stěhování národů. francii şi creştinismul. dar. suebii. care s-au format la Universitatea Masaryk din Brno. relativ. ceea ce înseamnă una dintre cele mai pasionante şi. slavii de sud. portretul hunilor.

a lumii central-europene între amurgul antichităţii târzii şi victoria deplină a creştinismului. convenţional secolul al X-lea p. este poate cea mai importantă contribuţie la cercetarea istoriei slavilor şi. Meritul cărţii este totodată analizarea unei perioade istorice complexe în raport cu ansamblul european al timpului şi. Bratislava 1999.ROMANOSLAVICA XLII 314 Slované v arabských pramenoch (Slavii în documentele arabe). în general. o abordare vastă. mai mult.Ch. Sorin Paliga . să recunoaştem. în raport cu evenimentele din Asia Centrală şi din lumea arabă. complexă şi rarissimă. Este.

ROMANOSLAVICA XLII 315 PERSONALIA .

ROMANOSLAVICA XLII 316 .

ROMANOSLAVICA XLII 317 UN BIBLIOLOG POLONEZ LA A 90-A ANIVERSARE: TADEUSZ ULEWICZ Profesorul Tadeusz Ulewicz. Născut la 4 august 1917 la Radom. ambele cunoscând o recunoaştere unanimă în ţară şi în străinătate. apare teza sa de habilitare. Din problematica psihologică a Renaşterii Poloneze. istoria cărţii vechi. îşi dă doctoratul în filologie. un mare pedagog. Să ne închipuim un Cartojan. un Simonescu. . cu tema Conştiinţa slavă a lui Jan Kochanowski. De-a lungul a peste şase decenii de cercetare ştiinţifică. în 1987). distinsul istoric literar polonez din Cracovia. un împătimit al cărţii vechi. unele 1 Au fost reeditate recent (2006) la Editura „Collegium Columbinum” din Cracovia. acoperă câteva domenii predilecte ale umanioarelor: cultura şi literatura medievală şi renascentistă. decanul de vârstă al bibliologiei polone. al cărţii frumoase. literaturii. fiind considerate astăzi studii de referinţă în istoriografia literară poloneză1. Bibliografia lucrărilor sale – impresionantă – cuprinde peste 400 de poziţii. Studiu asupra problematicii slave în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. din care aproape jumătate de veac ca profesor la Catedra de Istoria Literaturii Polone a Universităţii Jagiellone din Cracovia (până la pensionare. manuscrise şi tipărite. Sarmaţia. un însufleţit organizator al vieţii ştiinţifice. Un mare erudit. în 1948. iar peste alţi doi ani. La trei ani după război. un Chiţimia polonez: acesta este – azi nonagenarul – Tadeusz Ulewicz. mai 1940). din care aproape 20 de volume. în centrul Poloniei. Întreaga viaţă şi-a dăruit-o cărţii. al cărţii frumos scrise şi frumos arătate lumii. În timpul ocupaţiei îi apare la Cracovia un mic volum de versuri (litografiat) cu tematică patriotică (Despre libertate. în 1950. proaspătul absolvent al Universităţii Jagiellone nu şi-a putut începe activitatea la catedră din cauza izbucnirii războiului. Opera sa. culturii. vastă şi diversă. profesorul Tadeusz Ulewicz şi-a construit cu migală şi stăruinţă un adevărat monument de ştiinţă umanistă. a împlinit 90 de ani. Parcurgerea unei pagini scrise de Domnia Sa este o adevărată sărbătoare a spiritului.

reproduce foaia de titlu a ediţiei princeps a Pslatirii lui Dosoftei şi aminteşte contribuţia lui L. 1963. reinterpretat şi reevaluat. dintre numeroasele studii asupra marelui poet renascentist polonez (ce se alătură câtorva excelente ediţii din opera acestuia). Iată numai câteva din acestea: 1. multiplele relaţii culturale polono-italiene în secolele al XIV-lea – al XVIIlea. că Dosoftei „a făcut uneori apel şi la modele din poezia populară Vezi. şi studiul nostru. aflată în fondul de carte veche al Bibliotecii Jagiellone din Cracovia1. pentru aceasta. Trebuie reţinut din acest studiu că pe primul loc în ordine cronologică a ecourilor versiunii lui Kochanowski a Psalmilor lui David în afara graniţelor Poloniei este Dosoftei. Oddziaływanie europejskie Jana Kochanowskiego od Renesansu do Romantyzmu (Ecoul european al lui Jan Kochanowski – din Renaştere până în Romantism). Bianu (1887). cartea şi tiparul polonez în secolele al XV-lea – al XVIlea. pe care o şi recenzase cu câţiva ani în urmă (în „Ruch Literacki”. Tadeusz Ulewicz foloseşte chiar ediţia I. apărut la Cracovia în 1970. 1 . Continuator al liniilor de forţă reprezentate în istoria culturii de marele Aleksander Brückner (1856-1939). reţinem studiul fundamental. iar în bibliologie de Kazimierz Piekarski (1893-1944). câteva dintre momentele de mare strălucire ale culturii polone: opera lui Jan Kochanowski (1530-1584). Ioan Bianu şi relaţiile sale cu istorici şi filologi poloni. precedându-l astfel pe bielorusul Simeon din Poloţk (1680). După teza de doctorat amintită mai sus. Editura Universităţii din Bucureşti. p. 9). În fragmentul despre Dosoftei (p. cel mai mare poet al Renaşterii polone. 1673). discipol al lui Kochanowski („Studia Slavica”. locul şi rolul Cracoviei – această „Florenţă a slavilor” în istoria culturii polone şi europene. mitropolitul Moldovei. Cochanoviana. Fiecare dintre aceste direcţii de cercetare poate fi ilustrată cu numeroase exemple din vasta sa operă. Cartojan (aflată tot de la L. 56-57). 7-9). IV. Cracovia. dar ţine să sublinieze (p. în unele cazuri se pot semnala şi dovezi ale interesului său pentru fapte şi oameni de cultură români. cu noi nuanţe şi sugestii. p. după relatarea lui N. cu a sa Psaltire în versuri (Uniev. 1960). Cercetări lingvistice şi literare româno-slave. Gáldi despre Dosoftei.ROMANOSLAVICA XLII 318 fundamentale pentru comparatistica literară şi bibliologia poloneză a secolului al XX-lea. în plan documentar şi comparatist. 198-199. Gáldi). 1996. Budapesta. Tadeusz Ulewicz a reluat. în vol.

Dan Horia Mazilu. oraşul studiilor sale. o sinteză inegalabilă a cercetărilor sale îndelungate în domeniul istoriei relaţiilor culturale italo-polone. Ursu. el însuşi organizator al unor astfel de manifestări în Polonia.ROMANOSLAVICA XLII 319 românească” (întrebându-se dacă nu cumva acest procedeu s-ar datora şi exemplului lui Kochanowski însuşi. răspândirea pe teren românesc a psalmilor versificaţi de Dosoftei. Al. aşa cum reiese din ultimele exegeze româneşti (Nicolae Manolescu. în şi pentru această Mecca poloneză. El este pentru Cracovia. Andriescu). Profesor-creator de . T. Este „în firea lucrurilor” şi Tadeusz Ulewicz este printre cei mai străluciţi exegeţi ai relaţiilor culturale polono-italiene.A. Legat prin toată fiinţa sa intelectuală de Cracovia. alături de colinde. la impresionanta bibliografie asupra lui Dosoftei în relaţie cu Kochanowski. cu precizarea naturii şi limitelor influenţei poetului polon asupra versiunii mitropolitului român. Nelipsit de la frecventele simpozioane italo-polone din Italia. dedicat Papei Ioan Paul al II-lea. Italo-Polonica. Mircea Scarlat. Windakiewicz (1891). în domeniul istoriografiei literare polone. 3. la sărbătorile religioase ale românilor. care şi el imitase pe alocuri metrica populară!). Pe drumul deschis de un S. Cracoviana. un moment de referinţă. după mai bine de un secol de la ediţia Ioan Bianu. (după Cartojan). cel care a fost pentru Varşovia marele Julian Krzyżanowski. în care a profesat toată viaţa. Ulewicz ţine să sublinieze. Nu o dată şi istoricul literar român găseşte în acest volum nu puţine sugestii privind faptele. N. profesorul Ulewicz este. trebuie adăugată ca „o nouă piesă la dosar” şi opinia profesorului cracovian Tadeusz Ulewicz. A fi istoric literar-medievist-renascentist în Polonia înseamnă a fi în bună măsură italienist. Domnia Sa a îmbogăţit domeniul cu studii fundamentale. 1999). prin tot ceea ce a făcut. ţinute la Cracovia în anii ’70). o emblemă. rod al numeroaselor cercetări în biblioteci italiene (şi nu numai). prin volumul şi densitatea contribuţiilor sale. Acum. ideile şi evenimentele „italo-polone” pentru încercările de sinteză „italo-polonoromână” (aşa cum am avut noi înşine prilejul în cuprinsul comunicărilor noastre pe această temă. O dovedeşte excelentul volum Iter Romano-Italicum Polonorum. până la adaptări muzicale şi cântări. 2. Jan Ptaśnik (1922) şi Mieczysław Brahmer (1927). de asemenea. czyli o związkach umysłowo-kulturalnych Polski z Włochami w wiekach średnich i Renesansie (Cracovia. oamenii. Ulewicz este. T.

în anul 1530 (alte. 4. în anul 1591. cuprinzând textele comunicărilor la Sesiunea ştiinţifică internaţională consacrată comemorării a 400 de ani de la moartea lui Jan Kochanowski (Cracovia. Honterus este trecut la loc de cinste în istoria ştiinţei polone. el însuşi ţinând o excepţională comunicare despre rolul „societăţilor literare” cracoviene în timpul Renaşterii (în volum. profesorul Marcin Wadowita a predat cosmografia la Universitate folosind cunoscuta lucrare a lui Joannes Honterus. 167-198). Profesorul Tadeusz Ulewicz a fost. Acest mare împătimit al cărţii. denumire istorică. 1. Masivul volum de aproape 700 de pagini.ROMANOSLAVICA XLII 320 şcoală în domeniul istoriografiei literare la Universitate. WrocławVarşovia-Cracovia-Gdańsk. el însuşi organizator al multora dintre acestea. 68 („o lucrare serioasă. apărută la Cracovia. numeroase ediţii tot aici)3. Ţara Românească etc. la p. 3 Vol. că. de largă documentare. atât din Polonia cât şi din străinătate. p. în paginile căreia a popularizat şi lucrări româneşti1. precum la noi Moldova.C. vol. 237-238. reprezintă – nu poate să nu reprezinte – şi un corifeu al cuvântului scris. a oficinelor tipografice polone din secolele al XV-lea – al XVI-lea. 610 (comunicarea lui Jan W. Dzieje nauki polskiej. apărut în 1991. de pildă. citat. o lumină. poloniştii. red. De altfel. este o adevărată comoară. cf. cu capitala la Cracovia. o călăuză. elaborată de Leszek Hajdukiewicz. p. Lachendro). reprezentând Polonia la numeroase reuniuni ştiinţifice. sufletul acestei reuniuni. Istoria cărţii manuscrise şi tipărite. Chiţimia în „Ruch Literacki”. 1 . al cărţii grele şi frumoase totodată. Bogdan Suchodolski. Bibliologica. un exemplu şi pentru istoricii polonezi ai folcloristicii”). IX. neobosit redactor al revistei cracoviene de istorie şi critică literară „Ruch Literacki”. practic. Rudimentorum cosmographiae libri duo. nr. Tadeusz Ulewicz este la Cracovia pentru noi toţi. 2 Małopolska (Mica Polonie) – regiunea de sud-est a Poloniei. savant de notorietate pe plan european. de mare răsunet pe plan naţional şi european. 1974. Kultura umysłowa i literacka Krakowa i Małopolski2 w dobie Renesansu (Cultura intelectuală şi literară a Cracoviei şi regiunii Małopolska în perioada Renaşterii). cea (necunoscută la noi). Cercetările De exemplu. 1968. cum ar fi. p. a răspândirii cărţii străine în Polonia şi a celei poloneze în străinătate sunt teme care răzbat în numeroase puncte din vasta sa bibliografie. recenzia studiului lui I. Dokumentacja bio-bibliograficzna. care este Tadeusz Ulewicz. 10-13 octombrie 1984). Parcurgerea volumului ne oferă la tot pasul informaţii de mare preţ. VI. intitulat Cracovia Litterarum. un drum sigur spre marea cultură.

menite să atragă atenţia cititorului asupra informaţiei directe din conţinut. Spre deosebire de alte volume. Roma.ROMANOSLAVICA XLII 321 asidue în marile biblioteci cracoviene. savantul Tadeusz Ulewicz însoţeşte textul cu note marginale. Veneţia. VI. Raj duszny (Raiul sufletelor). apărut la Cracovia în 1977. fatalmente mai didactice. Padova) l-au adus în poziţia de cel mai avizat cunoscător în domeniul incunabulisticii. Singur n-ai să fii în veci. care apropie o dată mai mult pe cititorul zilelor noastre de „aerul” umanist al secolelor trecute. fie ale entuziasmului nestăpânit în faţa unei descoperiri. ne întâmpină pagini (aproape 300!) de profundă erudiţie. Ce poate fi mai elocvent decât moto-ul din Biernat z Lublina1. cum ar fi explicaţia ilustraţiei reproduse nu dedesubt. înlesnindu-i lectura. autor al primei cărţi tipărite în limba polonă. asemeni altora.M. Într-un veşmânt grafic de excepţie (asigurat de „Wydawnictwo Literackie”). În afara multor informaţii de real interes pentru orice specialist în istoria cărţii vechi. Dzieje nauki polskiej. 41-42. cu o elegantă scriitură stilistică. ca şi în Italia (la Florenţa. fapt ce duce şi la modificarea formatului. intitulat Wśród impresorów Krakowskich doby renesansu (Printre tipografii cracovieni ai timpului Renaşterii). nu puţine evocări pro domo. O dovedeşte cu prisosinţă volumul în care şi-a adunat – revăzute şi augmentate – cele mai substanţiale studii din acest domeniu. cât şi al tehnicii tipografice. de pildă. fie ale încântării profunde faţă de frumos în adevăratul înţeles al cuvântului. ca. găsim aici un plus de căldură sufletească. al cărţii renascentiste poloneze şi europene atât în planul conţinutului şi limbii textelor. Singur fi-vei viaţa toată. dar tot atât de valoroase. exemplarul unicat din Attila al lui Philippo Buonaccorsi-Callimach – umanistul italian stabilit la Cracovia -. numai în aparenţă vetust. dau volumului acel farmec. cf. sunt de reţinut pentru noi românii câteva date. care fac din această carte o adevărată sărbătoare pentru ochi şi pentru minte. din fruntea prefeţei autorului: „Cu cartea-n mână de petreci. Dar de mi te bagi în gloată. 1513. p. 1 .” (trad. încărcate de superbe ilustraţii (peste 80). noastră – M.) În tradiţia celor mai multe dintre cărţile analizate. Procedeul acesta – foarte răspândit în cartea veche europeană –. publicat la Trevisio în 1489 (şi pe Biernat z Lublina (1465-1529). Milano. ci alături (în stânga sau în dreapta acesteia).

Bine informat. Lubrański. berceau de l’imprimerie glagolitique et cyrillique („Studi Veneziani”. să afle cât mai multe despre polonistica românească. p. în picioare. Ulewicz. A fost destul ca să mă dorească aproape. apoi asistent-polonist la Universitatea din Bucureşti. un sanctuar. studiul fundamental al lui V. cf. VI. Un templu. Nu-l ştiam ca om şi savant. cărţi. m-am recomandat ca elev al profesorului Ion C. 2 Amintit încă în prefaţa cărţii (p. 7). autorul aminteşte în legătură cu tipăriturile veneţiene ale vremii. Molin. la a 70-a aniversare). Profesorul. o comparaţie cu Attila lui Nicolaus Olahus nu s-a făcut până acum. pe locurile rămase libere dintre rafturi . în Cracovia. o cetate! Peste tot.. 1966. m-a invitat acasă! La 20 martie 1970 (nu voi uita niciodată ziua aceasta) am intrat sfios pe uşa locuinţei sale din strada Łobzowska 59. ca student. adică în Moldova. . Întâlnindu-l pe la sfârşitul anilor ’60.ROMANOSLAVICA XLII 322 care T. pentru că. p. să stăm mai mult de vorbă... cu o carte în mână (asemeni lui Machiavelli. Şi un alt fapt impresionant: alături de miile de cărţi (câte vor fi fost?). bine cunoscut în cercurile intelectuale italiene. „între Veneţia şi Sarmaţia de dincolo de Carpaţi” (p. acasă la el. conchide T. oare. Chiar dacă faptul acesta nu s-a realizat. din volumul omagial apărut mai târziu. umanist cu studii la Cracovia. Ulewicz l-a consultat la Veneţia. p. 347-445)2. din care rezultă dorinţa vestitului editor veneţian de a se întreprinde căutări de manuscrise antice (cu deosebire greceşti) în Polonia şi în. Dacia. care-i citea pe antici plimbându-se de la un capăt la altul al încăperii) şi cu creionul în cealaltă (aşa cum ni-l înfăţişează poza alăturată. la noi?) se referă la o dedicaţie a lui Aldus Manutius către episcopul Jan Lubrański din Poznań (1503-1504). o altă ştire (cunoscută. 38-39)1.. Florenţa. Venise. Chiţimia. 367-368 (cu bibliografie). numai cărţi. vezi şi Dzieje nauki polskiej. * * * Cunoşteam unele dintre lucrările lui Tadeusz Ulewicz încă din anii ’50’60. . VIII. lucru rar. 54). după câte ştim.numai vederi colorate din 1 Despre J. ca întotdeauna. el este încă o mărturie a alianţei umaniste italo-polone în secolul al XVI-lea. când am fost numit lector de limba română la Universitatea Jagiellonă. Şi nu peste mult timp.

mai ales comparativ cu polonezii secolelor al XVI-lea – al XVIIlea ş. în limbă şi în literatură. am discutat îndelung. aparţinând unui confrate. l-am căutat. Ediţia L.).a. cu care-şi înveşmânta inegalabila erudiţie. aceea de a se bucura. în latineşte. atenţionări de tot felul. folosea xerox-ul!). de câte ori paşii m-au îndreptat spre Cracovia. nu se. admiraţia pentru faptul că un străin care n-a studiat în Polonia se poate exprima fluent în limba polonă. De Slavis şi De origine Slavorum. aflându-mă la aniversarea a 500 de ani de la primele tipărituri chirilice ale lui Schweipolt Fiol la Cracovia. ne-am întâlnit de multe ori. în cursul referatului meu despre incunabulul de la Braşov” (exemplarul – unic la noi – din Triodul înflorit. Neobosit. din care făcusem câte o copie (în manuscris. pe atunci. Ce şi cât am discutat împreună s-ar întinde pe multe pagini. de fiecare noutate. se ştie. se bucură de orice pagină mustind de înţelepciune din partea oricui ar veni. cu cordialitate şi cele mai bune urări”): o ediţie proaspătă din drama Respingerea solilor greci a lui Jan Kochanowski. dintre care nu puţine erau cele pe care le-aş putea trece în categoria „iconografiei bibliologice” (clădiri de biblioteci. mai ales că Profesorul mă trata ca un egal (!).. l-am întâlnit. Tadeusz Ulewicz îşi răspândea energia şi comorile cugetului.ROMANOSLAVICA XLII 323 toată lumea. Omul acesta. cât am stat la Cracovia. foi de titlu ale unor ediţii memorabile poloneze şi străine ş. prin anii ’70 au fost mană cerească! Mai târziu. în ciuda vârstei tot mai înaintate. Sfiala de la început a trecut ca prin farmec.a. de la Muzeul . fără înconjur. care ni s-au dovedit ulterior atât de utile: exclamaţii de admiraţie faţă de marele istoric român. Gyémánt (excepţională!) a dizertaţiilor istorice ale lui Budai va apărea abia în 1991 şi pentru mine observaţiile şi sugestiile lui T. Şi. de succesele altora. care ştie atâtea şi atâtea. mare şi bun. a se bucura sincer. mai ales ale celor mai tineri. încărcate de notele sale marginale în creion. Ulewicz. În anii care au urmat. Savantul acesta. la fel de generos ca întotdeauna.. de ce să n-o spun. Mihai Mitu. aşa cum a şi ţinut s-o facă în dedicaţia pe o carte dăruită la plecare („Iubitului coleg dr. causeriile la tot pasul. polonez sau străin. Mi-aduc aminte cu câtă atenţie a parcurs cele peste 40 de pagini din manuscrisele lui Ioan Budai-Deleanu. Mi le-a înapoiat după vreo două săptămâni. mai are şi o calitate – rară astăzi –. cu interioare ale acestora. Un episod semnificativ: în toamna anului 1991. de fiecare creaţie neobişnuită originală. care a citit şi a scris toată viaţa. până în 1976. de fiecare dată cu cel mai mare folos pentru mine. Amintesc numai verva sa spirituală.

trăieşte retras. de la comemorarea marelui slavist Franciszek Sławski. cu dedicaţie. Ulewicz. la îndemâna oricui. Panie Kolega! Ale się Panu udało!” (Minunat. Iter Italico-Romanorum. de altfel. cu speranţa că ne vom putea revedea. în deplină sănătate. ca şi profesorului T. s-a bucurat ca un copil când primeşte o jucărie nouă: „Wspaniale. noua formaţie lexicală mi s-a părut firească. scrisese zeci de pagini despre „reclama editorială” (reklama wydawnicza) la tipografii cracovieni ai secolului al XVI-lea. Astăzi. m-am revanşat mult mai modest). printre gânduri. 2 (2005) al „Revistei Române de Istorie a Cărţii”. printre cărţi. între altele. Pentru mine. din 2001. Omul şi Savantul care. Ulewicz mi-a dăruit ultima sa carte. alături de tovarăşa de viaţă. Practic. doctor honoris causa al Universităţilor din Milano şi Lódź. în cetatea din iubita sa Cracovie. -ówka). . alături de profesorii mei din ţară. cu aceiaşi „călduroasă strângere de mână” (serdecznym uściskiem dłoni) ca pe toate cărţile (şi sunt vreo şapte!) primite de la dânsul (nu mai e nevoie să adaug că. de fiecare dată. şi-i urez încă mulţi ani. ultima oară prin 2004. Îl strâng la piept cu adâncă recunoştinţă de aici. pentru definirea procedeului lui Fiol de a-şi reproduce numele ca editor şi tipograf sub xilogravura reprezentării „Răstignirea”2 am folosit termenul reklamówka. care însă nu şi-a putut reţine entuziasmul în faţa noutăţii. cât mai curând. creat ad-hoc (din pol. academicianul Tadeusz Ulewicz. printre străini. de ştiinţă. recent. cu multă dragoste. care în ţară ţineam şi un curs despre derivarea cuvintelor în limba polonă contemporană. numai pentru vreo două zile. În ultimii ani am fost mai rar la Cracovia. printre amintiri. distinsa doamnă Teresa Baluk-Ulewiczowa. cu care prilej T. din ţara mea. acasă la Domnia Sa. nestorul istoriografiei literare polone. reeditarea operelor sale de tinereţe. la 90 de ani de viaţă. Vezi reproducerea foto în ibidem. care i-a îngrijit. Profesorul T. Domnule Coleg! Bine v-a mai ieşit!). Ulewicz.ROMANOSLAVICA XLII 324 din Şcheii Braşovului)1. România. mai ales când aceasta venea tocmai de unde se aştepta mai puţin. dragostea de carte. nu ne-am mai întâlnit de vreo şase ani. reklama + suf. Mihai Mitu 1 2 Vezi relatarea noastră din nr. care. evident. mi-a întărit.

fiind implicat în activitatea de perfecţionare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar de profil (examene de definitivat şi de grad didactic. ce conţine. a publicat. îndeosebi conversaţii. la 2 mai 1931. În anul 1990 a ocupat prin concurs postul de conferenţiar. În această calitate a ţinut cursul de limbă cehă contemporană. şi medalioanele literare ale scriitorilor. Din anul 1964. Hunedoara). La solicitarea colectivului de limba slavă veche al catedrei. prelegeri şi seminarii etc. pe cel de profesor universitar. În anul 1993 a scos de sub tipar la EDP o Culegere de texte din literatura cehă modernă (Výbor z moderní české literatury). cursul de metodică. din anul universitar 1988-1989 a condus şi seminarii de limba paleoslavă şi slavonă românească la unele grupe de studenţi ai facultăţii noastre. interpretări de texte şi exerciţii gramaticale. Din anul 1970 până la pensionare (2002) a răspuns de activitatea didactică şi ştiinţifică a secţiei de bohemistică în cadrul Catedrei de limbi slave. la secţia de limba şi literatura cehă (1952-1957). pe lângă textele autorilor cehi clasici. Lucrarea s-a bucurat de succes. iar în anul 1960. cursul de istoria limbii cehe şi dialectologie. manuale de citire. fiind promovat la scurt timp asistent. asistenţe şi inspecţii. la Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti. între anii 19671993. iar cinci ani mai târziu. obţinând diploma de licenţiat în filologie. precum şi ai . de asemenea.). A predat. a elaborat programe de învăţământ pentru predarea limbii cehe materne în clasele I-V ale şcolilor cu limba de predare cehă din România – ele fiind periodic revizuite şi îmbunătăţite. gramatică şi compunere destinate claselor I-V. în anul 1951. cursul opţional de limbă. lector universitar (titularizat în 1965). În toamna anului 1957 a fost numit preparator la Catedra de limbi slave a Facultăţii de Filologie (mai târziu devenită Facultatea de Limbi Străine). pe care le-a revizuit în vederea reeditării. După absolvirea liceului. s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. la solicitarea departamentului Minorităţi din Ministerul Educaţiei şi Cercetării. fiind reeditată. iar.ROMANOSLAVICA XLII 325 PROFESORUL TIBERIU PLETER LA 75 DE ANI Tiberiu Pleter s-a născut în oraşul Simeria (jud. precum şi ore de curs practic. tot prin concurs.

1981.). XVI. Bucureşti. p. p. I. 1989 (464 p. Morfologia numelui. EUB. 1986 (324 p.).). Părţile de vorbire neflexibile. Gramatica limbii cehe.U. 83 şi urm. p. dr. Cătălina Puiu a elaborat şi tipărit la Editura Universităţii Bucureşti două lucrări destinate activităţii de seminar. judeţul Arad (conducător ştiinţific fiind regretatul profesor Ioan Pătruţ). autorul menţionează relativ detaliat contribuţia Şcolii lingvistice de la Praga la abordarea pe baze structurale a laturii materiale a limbii şi a funcţiei sunetelor limbii în comunicare. 1968.) – o premieră absolută în România în privinţa expunerii sistematice a structurii gramaticale a limbii cehe actuale. EUB. în calitate de coautor. remarcabil . apărut la EUB. Hjelmslev)..). Ruxandra Lambru şi lect. bazată pe studierea sistematică a lucrărilor fundamentale din domeniu. iar în anul 1969 a fost premiată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării din ţara noastră. insistând asupra elementelor deosebitoare în raport cu concepţia reprezentanţilor şcolii glosematice daneze (L. În colaborare cu lect. Beneficiind de o temeinică pregătire lingvistică. 2002 (80 p. Fragmente din teză au fost publicate în „Analele Universităţii din Bucureşti (XIV. obţinând titlul de doctor în filologie. 3) Istoria limbii cehe. Fonetică istorică – curs universitar în limba cehă. care s-au bucurat de largă apreciere în rândurile specialiştilor şi studenţilor: 1) Fonetica şi fonologia limbii cehe literare contemporane (188 p.). Expunerea s-a bucurat de interesul participanţilor la sesiunea de comunicări a secţiei. Bucureşti.A.). 1976. Pe lângă descrierea sistemului fonologic şi a corelaţiilor fonologice din care este constituit. EUB. A participat. 158 p. EUB. Culegere de texte. la elaborarea lucrării L’influence roumaine sur le lexique des langues slaves (apărută în „Romanoslavica”. profesorul T. ţinută sub formă de referat la una dintre secţiile celui de al VI-lea Congres Internaţional al Slaviştilor – Praga. 1967. p. 1965. şi anume: Slavona românească. XXV. ai şcolii fonologice ruse (S. revizuită şi adăugită. 2) Gramatica limbii cehe.ROMANOSLAVICA XLII 326 Facultăţilor de Litere şi de Istorie.). În anul 1976. 369 şi urm. în anul 1973 (160 p.K. 1968.). ai şcolii de la Yale (S. 259 şi urm. dr. EUB. Introducere. Pleter a publicat câteva volume de referinţă. 2005 (ediţia a II-a. 59 şi urm. dar şi în „Romanoslavica (XIV. la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj a susţinut teza de doctorat intitulată Fonetica şi fonologia graiului ceh din Peregul Mare. Şanmian) etc. Morfologia verbului. Cele două părţi se bazează pe bogata experienţă didactică a autorului care a recurs adeseori la metoda contrastivă.) şi Limba slavă veche. Culegere de texte. II.

literatura epocii umaniste (secolele al XV-lea al XVI-lea). Dragostea şi pasiunea pentru studiu. 1969. EUB. XL. 613 şi urm. Renaşterea. În afară de volumele menţionate mai sus. la colocvii şi simpozioane naţionale şi internaţionale. a îndrumat lucrări de licenţă şi de masterat. Bucureşti. literatura secolului al XIV-lea. 2) Istoria literaturii cehe vechi. 1968. punând astfel la dispoziţia cititorului român informaţii importante cu privire la manifestarea acestui cunoscut curent cultural în spaţiul central-european. „Limba română”. gândirea logică şi riguroasă. Cartea serveşte drept model de lucru pentru celelalte secţii de slavistică. Autorul urmăreşte evoluţia fenomenului literar ceh în strânsă legătură cu evoluţia mentalităţilor şi cu situaţia social-politică a fiecărei perioade în parte: tradiţia chirilo-metodiană (secolul al X-lea) în spaţiul moravo-boem. A făcut parte din comisii de doctorat şi de promovare didactică. 1979 etc. începuturile literaturii ehe moderne: perioada Resurecţiei naţionale şi spirituale a cehilor (sfârşitul secolului al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea). literatura cehă de expresie latină (secolele al XI-lea al XII-lea). în care face o trecere în revistă a creaţiei principalilor reprezentanţi ai Renaşterii din Cehia şi Moravia.). (p. fiind o dovadă convingătoare a necesităţii elaborării unor asemenea instrumente didactic-ştiinţifice în limba română.al XIV-lea). O altă direcţie de cercetare s-a concretizat în lucrări de literatură şi cultură cehă: 1) Epoca umanismului în Ţările Cehe. primele scrieri literare cehe (cumpăna veacurilor al XIII-lea . 1986. „Romanoslavica” (XIX. elaborată în limba română. 4. spiritul critic şi polemic. „Analele Universităţii din Bucureşti”. nr. în volumul Arte poetice. Bucureşti. 1966. ci şi unui public mai larg. nr.). „Studii şi cercetări lingvistice”. 1992 (312 p. printre altele. iată câteva trăsături care l-au . destinată nu numai studenţilor de la secţiile de limbi slave. dorinţa de cunoaştere. Editura Univers. literatura perioadei husite şi posthusite (prima jumătate a secolului al XV-lea). o expunere sistematică şi accesibilă. A participat la diferite sesiuni ştiinţifice. XV.). XVII. 2. Pleter a publicat numeroase articole şi studii în reviste de specialitate (vezi.ROMANOSLAVICA XLII 327 prin efortul de sistematizare şi de interpretare a fenomenului fonetic din punct de vedere istoric. remarcându-se prin incontestabile calităţi de pedagog. literatura barocă din perioada Contrareformei religioase (secolele al XVII-lea – al XVIII-lea). T.

Pleter ca pe unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi slavişti români. Cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani. îi dorim din toată inima „La mulţi ani!”.ROMANOSLAVICA XLII 328 impus pe T. Dacă la aceste calităţi adăugăm colegialitatea şi onestitatea de care a dat dovadă de-a lungul celor peste patru decenii de activitate universitară vom înţelege şi mai bine simpatia şi prietenia de care se bucură printre colegi. Constantin Geambaşu .

ROMANOSLAVICA XLII 329 IN MEMORIAM .

ROMANOSLAVICA XLII 330 .

Preocupat în continuare de realizarea Istoriei literaturii polone. continuă să scrie şi să publice alte studii de anvergură orientate spre zona romanului. se conturează tot mai pregnant ideea scrierii unei istorii a literaturii polone. monografia Romanul polonez contemporan (1984) reprezintă prima sinteză pe această temă elaborată la noi în ţară. titlul de doctor în filologie. Călinescu”. excelent traducător. înscrise în planul de cercetare al Institutului. adună materialele necesare. laureat al Premiului Nobel în anul 1924. a obţinut licenţa în limba şi literatura polonă. Structurată în capitole menite să dezvăluie specificul creaţiei marelui prozator. urcând toate gradele cercetării ştiinţifice. întreprindere temerară. O dată cu elaborarea studiilor consacrate celor mai reprezentativi scriitori polonezi. autorul a aplicat cu succes demersul comparatist care va constitui o trăsătură permanentă a viitoarelor sale studii. apoi colectivul de slavişti din cadrul institutului. dar absolut necesară în spaţiul românesc.ROMANOSLAVICA XLII 331 STAN VELEA (1933-2007) La sfârşitul lunii iunie 2007 s-a stins din viaţă Stan Velea. Înţelegând câte sunt de făcut în domeniul literaturii polone şi al traducerilor. remarcabil istoric şi critic literar. redactează pe părţi studii monografice cuprinzătoare. Stan Velea parcurge cu asiduitate numeroase opere literare şi texte critice. îndeosebi a celui ţărănesc şi istoric. s-a înscris la doctorat şi. În acest sens. cu reflecţii şi judecăţi de valoare asupra . A condus un timp sectorul de literatură universală. la scurt timp după publicarea unei ample monografii despre Władysław Reymont (1966). popularizator al literaturii şi culturii polone. obţinând. tânărul cercetător s-a angajat în proiecte foarte ambiţioase pe care le-a realizat în cea mai mare parte datorită unei perseverenţe şi hărnicii ieşite din comun. În acest sens. acoperind o lungă perioadă din evoluţia literelor polone. în anul 1968. În 1957 a fost repartizat la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. unde a lucrat până la pensionare (2003). Încă de la începutul activităţii. întocmeşte fişe. După absolvirea secţiei de slavistică la Facultatea de Filologie din Bucureşti (1952-1957). Un număr de zece studii vor fi publicate în volumul Scriitori polonezi. în anul 1972. şi-a susţinut teza de doctorat.

S. autorul dovedeşte stăpânirea impecabilă a metodei comparate. Sienkiewicz (1998). După ce a publicat. pe care l-a publicat în anul 1996). în anul 1989. Istoria pe care a realizat-o S. După 1989 s-au produs schimbări semnificative ale mecanismului de receptare. dezvăluind un efort interpretativ admirabil şi stăpânirea deplină a instrumentelor de lucru. Lispseau totuşi câteva „vârfuri” cu mare rol în ansamblul peisajului literar polonez: Bolesław Leśmian. Velea operează o selecţie riguroasă a materiei. fiecare volum cuprinzând la rândul său câteva perioade mari (vol.ROMANOSLAVICA XLII 332 tehnicii de elaborare şi a problematicii genului. Din punct de vedere metodologic au fost supuşi analizei scriitorii mari din literatura polonă. înscriindu-se în buna tradiţie a şcolii româneşti de comparatism (vezi în acest sens şi volumul Universalişti şi comparatişti români contemporani. Înainte de a trece la portretele monografice propriu-zise. Velea a publicat la scurt timp un studiu amplu. a tipărit Interferenţe literare româno-polone. III. Paralel cu analiza atentă a procesului literar în structurile sale specifice. cât şi ca mod de analiză. Velea constituie o lucrare valoroasă atât ca sursă de informare şi de eliminare a „petelor albe” existente până la acel moment. II. autorul a continuat acest demers comparat şi. S. ci şi o obligaţie nobilă. publicat în 2004 (ultima ediţie urmează să apară la Editura Corint). recuperaţi însă în compendiul Siluete literare din Ţara Vistulei. la Editura Univers a apărut primul volum al Istoriei literaturii polone. vol. pornind de la lipsa acută a unor monografii despre poeţi şi prozatori polonezi intraţi demult în spaţiul românesc. impunându-i un riguros plan de lucru şi disciplină. După apariţia celui de al treilea volum al Istoriei. Ca şi în lucrările anterioare. volumul Paralelisme şi retrospective literare. Czesław Miłosz şi Zbigniew Herbert. Stan Velea s-a interesat sistematic şi de fenomenul receptării literare. Nici unul dintre scriitorii aleşi nu stârneşte îndoieli în privinţa selecţiei valorice. a completat tabloul cu . Exegetul a revizuit informaţiile anterioare. În anul 1986. consacrat lui Mickiewicz (1995) şi o monografie cuprinzătoare despre viaţa şi opera scriitorului său preferat. autorul oferă o succintă caracterizare a fiecărei perioade în parte pentru a ilustra coordonatele principale ale evoluţiei fenomenului literar din Polonia. Şcoala călinesciană a însemnat pentru polonistul Stan Velea nu doar un mediu prielnic şi stimulator. Zofia Nałkowska. 1990. împărţind lucrarea în trei volume (în total circa 1500 de pagini). Stanisław Ignacy Witkiewicz. 1995). în anul 1974. componentă fundamentală a imaginii pe care o generează literaturile străine în alte spaţii culturale.

cele peste 350 de studii şi articole tipărite în reviste de specialitate în ţară şi în străinătate. comunicările ţinute la diferite simpozioane şi congrese. Dispariţia Sa înseamnă o uriaşă pierdere pentru lumea slaviştilor. iniţiată de editura Univers.ROMANOSLAVICA XLII 333 noile studii critice şi traduceri apărute la noi. Paznicul farului. Żeromski. Miłosz. înscriindu-se în rândurile celor mai buni traducători din ţara noastră. a fost un model demn de urmat. prin dăruire şi pasiune. Stan Velea a oferit cititorilor români versiuni de excelentă calitate. Prin pustiu şi junglă. vom avea imaginea unui om extrem de harnic. aparţinând cu precădere marilor clasici: Reymont. Înţelegând încă de la început că. zăbovind asupra nuanţelor şi a subtilităţilor limbii polone. pentru cultura polonă şi română. ci şi dinamica procesului de traducere şi de receptare. De remarcat secţiunea referitoare la bibliografia traducerilor din limba polonă. Atent la particularităţile stilistice ale textului original. din care se pot vedea nu doar evoluţia. Cavalerii teutoni. Cu excepţia romanului Fără dogmă. a tradus trilogia (Prin foc şi sabie. Potopul). Se poate afirma. studiile critice referitoare la această literatură nu vor fi înţelese în mod adecvat. Prus. fără a greşi. îndrumarea la doctorat a tinerilor slavişti şi comparatişti. Hania. Iwaszkiewicz. Mrożek. disciplină şi seriozitate profesională. Familia Połaniecki. fără versiuni româneşti ale operelor fundamentale din literatura polonă. Dacă la acestea vom adăuga cele 15 volume de istorie şi critică. Până în prezent a transpus în româneşte peste 25 de volume. Quo Vadis. punând la dispoziţia cititorilor cel mai complet studiu de până acum în această direcţie: Literatura polonă în România. că încununarea muncii de traducător a lui Stan Velea o reprezintă integrala Sienkiewicz. Domnia Sa s-a angajat într-un sistematic şi susţinut efort de transpunere în româneşte a zeci de cărţi. Stan Velea a câştigat respectul confraţilor de breaslă şi un loc meritat în cultura românească. Pan Wołodyjowski. Odihnească-se în pace! Constantin Geambaşu . Pe câmp de glorie. coordonând în acelaşi timp ediţia critică Sienkiewicz. apărut în 2001. Datorită rezultatelor obţinute de-a lungul anilor. care a înţeles la timp că truda stă la temelia marilor realizări şi satisfacţii profesionale. Prin hărnicie. Velea l-a constituit activitatea de traducător. Al doilea capitol important în preocupările de anevergură ale polonistului S.

Din păcate. Halina Mirska-Lasota a lucrat intens la un mare dicţionar româno-polon. Această lucrare. iar în 1975 un Mic dicţionar al scriitorilor români (Mały słownik pisarzy rumuńskich). Alexandru Graur. În ultimii ani s-a consacrat şi muncii de traducător: două cărţi de Norman Manea. În afară de numeroase articole în presă pe teme româneşti. Lucrarea nu a apărut. . a colaborat la redactarea unor dicţionare româno-polone şi polono-române. ora opt (Październik. godzina ósma) şi Despre clovni: Dictatorul şi Artistul (O Klownach: Dyktator i Artysta). Octombrie. De peste cinci ani am colaborat cu Halina Mirska-Lasota în vederea actualizării acestui dicţionar. precum şi monografia despre Ceauşescu. tratând aspectul verbal în limba română (comparativ cu limba polonă). rămâne cea mai consistentă contribuţie în domeniul comparaţiei între cele două limbi. care n-a văzut lumina tiparului.000 de cuvinte. din motive financiare. După studii de filologie română la Universitatea din Bucureşti în anii 1951-1955. a polonezilor”.ROMANOSLAVICA XLII 334 HALINA MIRSKA-LASOTA (1930-2006) S-a stins din viaţă la 14 august 2006 renumita specialistă poloneză în domeniul limbii şi literaturii române. n-am putut câştiga lupta cu timpul şi cu boala sa. cum s-a scris despre ea într-unul dintre necrologuri. româna şi polona. lector de limba română la Universitatea din Varşovia în anii 1957-1988. Numărătoare inversă (Ceauşescu. Halina Mirska-Lasota. „martor tăcut al soartei noastre deloc uşoare. De asemenea. traducătoare. Dicţionarul va apărea. dr. publicate în Polonia. abia în anul viitor. care numără circa 45. În 1974 şi-a susţinut la Universitatea din Bucureşti teza de doctorat în domeniul lingvisticii. începând din anii ’80 ai secolului trecut. iar editura a renunţat în anii ’90 s-o mai tipărească. sub conducerea acad. precum şi de colaborarea cu editurile la publicaţii enciclopedice. În 1964 i-a apărut o Scurtă gramatică a limbii române (Zwięzła gramatyka języka rumuńskiego). Halina Mirska-Lasota a lucrat ca redactor la Agenţia Polonă de Presă (Polska Agencja Prasowa) şi totodată ca lector de limba română la Universitatea din Varşovia. Lata odliczane wstecz). cred. semnată de Pavel Câmpeanu.

Joanna Porawska. mulţi oameni din diferite ţări au putut-o cunoaşte astfel. Maria Stanciu-Istrate. nr. Introducere în lingvistica şi filologia românească. 1959. Aşa ne va rămâne în amintire pentru totdeauna. 54. p. 189. răspândea mereu o mare căldură şi totdeauna a văzut în omul de lângă ea un prieten apropiat. I al culegerii Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română. Lucrările sale în domeniul lingvisticii româneşti au fost bine cunoscute la timpul lor în ţara noastră. 184. I. 1970). redactată de colega dr. coordonator Ion Gheţie. Calcul lingvistic în limba română. p. datorat Halinei . un colţ cald. conţine numeroase elemente de cercetare originală. În volumul de referinţă. 283. 79. 183. În casa Sa se putea conta oricând pe o bună primire. 145-189. 1970. Bucureşti. 1997. Dănăilă (Bucureşti. o convorbire şi o carte bună de citit. Stanisław Łukasik. În ciuda faptului că a trecut prin vremurile grele ale războiului. Din teza de doctorat s-a publicat un capitol. publicată în vol. alături de mari nume. 137. Compunerea. Halina Mirska-Lasota este o figură reprezentativă a românisticii universitare poloneze. ca Emil Biedrzycki. Epoca veche (1532-1780). de la Catedra de filologie română a Universităţii Jagiellone din Cracovia. 59. Coteanu şi I. Joanna Porawska La această caldă evocare. Lucrarea sa de tinereţe. cu marea ei dragoste de oameni. bucurându-se de recenzii călduroase. de I. XXVI. 318). 86. tratatul de Formarea cuvintelor în limba română. 2006. 383-389). reţinute ulterior ca un bun câştigat pentru ştiinţă (cf. de Fulvia Ciobanu şi Finuţa Hasan. p. p. pentru a aminti numai pe câţiva dintre cei dispăruţi. Witold Truszkowski. 104. 4. Bucureşti. 223. ne îngăduim a adăuga şi cuvântul nostru. se spune că „pentru compunere dispunem de un studiu cuprinzător. Unele probleme ale formării cuvintelor în limba română. Istoria limbii române literare. 1975.ROMANOSLAVICA XLII 335 Toţi cei care am cunoscut-o am rămas cu amintirea figurii ei modeste. 117. Compatibilitatea verbelor româneşti cu exprimarea sensurilor aspectuale (SCL. p.

am fost martor al entuziasmului unanim al tuturor iubitorilor de cultură românească faţă de acest dicţionar – un adevărat eveniment. nr. 33. Weinsberg şi E. XIX. 3) şi Leon Volovici (în „Cronica”. 1975) s-a bucurat de recenzii entuziaste din partea română: Al.ROMANOSLAVICA XLII 336 Mirska (1959) care ia în consideraţie toate aspectele acestui capitol” (p. pe atunci lector de limba polonă la Universitatea din Bucureşti. 32. Înarmaţi cu acest preţios instrument de lucru. 1. 11. care a urmărit în continuare dezvoltarea dinamică a lexicului românesc. Graur (în „România literară”. Biedrzycki. excelentă cunoscătoare a limbii române. 626-628. nr. apărut în 1970 la Editura „Wiedza Powszechna” din Varşovia. argotice sau destul de rare. nr. aparţinând terminologiei faunei şi florei româneşti populare. p. nr. IV. 10. din colectivul de redacţie al marelui dicţionar român-polon (Słownik rumuńsko-polski) sub redacţia lui Jan Reychman. Este o lucrare monumentală de peste 700 de pagini in quarto. 8). acest dicţionar se va constitui sub toate aspectele într-un omagiu postum adus marii prietene dispărute dintre noi. p. Ea a făcut parte. cuprinzând aproximativ 100. 1965. 1975. obiceiurilor şi credinţelor etc. în „Limba română”. Scurtă gramatică a limbii române. p. Este cu atât mai mult de salutat efortul Halinei MirskaLasota. 1976. apărută la Varşovia în 1964. în noua formă de care. X. p. VIII. Iaşi. Suntem convinşi că. Joanna Porawska. oglindind marile înnoiri din acest important domeniu al limbii noastre în ultimele decenii. se îngrijeşte dr. 114). p. Mihai Mitu . 1976. Stan Velea (în „Luceafărul”. alături de A. Timişoara. studenţii secţiei de română s-au avântat pur şi simplu (o spun fără exagerare) la traducerea unor texte din literatura română. multe dialectale. Aflându-mă la Cracovia în momentul apariţiei (eram atunci lector de limba română la Universitatea Jagiellonă). 1976. Un cuvânt despre contribuţia Halinei Mirska-Lasota la lexicografia româno-polonă. XIV. 8). 10. 5. în continuarea muncii Halinei Mirska-Lasota. iar Micul dicţionar al scriitorilor români (Varşovia. pornind de una singură la alcătuirea unui nou dicţionar. precum şi în „Cahiers roumains d’études littéraires”. nr. nr. Lucrările sale apărute în Polonia au fost şi ele primite cu multă căldură la noi. a fost recenzată de Stanisław Gogolewski. Emil Manu (în „Orizont”. 128-129). XXVII. p. prezentate apoi în seri literare sau chiar publicate. 1975.000 de cuvinte ale limbii române.

la Lund. intitulată Le nom de temps lĕto dans les langues slaves. Bulgaria. mai întâi în Polonia (încă înaintea celui de-al doilea război mondial). Rusia (respectiv Uniunea Sovietică). la Uppsala. Interesul său pentru slavistică s-a născut datorită faptului că a avut prilejul să răsfoiască în tinereţe două compendii de limba rusă. regretatul acad. Ambele lucrări l-au captivat în aşa măsură. cu deosebire în Slovenia. ca participant al unor reuniuni internaţionale. la vârsta de 83 de ani. încât. Gunnar Jacobsson şi cei patru fraţi ai săi au putut urma. S-a născut la 22 decembrie 1918 în localitatea Lysekil. pe care a vizitat-o în două rânduri. apoi în nordul Suediei. Iugoslavia. important centru cultural scandinav. Emil Petrovici i-a pus la dispoziţie o maşină a Academiei pentru a-i facilita cercetările dialectale în localităţi din Dobrogea). şi a încetat din viaţă la Gothenburg (în suedeză. Göteborg). o rudă a mamei sale. la elaborarea căreia a lucrat timp de trei ani în Suedia şi mai ales în Franţa. iar cel de-al doilea obţinut de la autor. unul dintre cei mai valoroşi slavişti scandinavi. care. unul descoperit de el în biblioteca tatălui său. în 1965 şi 1967. N-a ocolit nici România. muncind într-o vreme în Rusia. Graţie tenacităţii tatălui său. studii de slavistică: mai întâi în sudul ţării. A făcut. s-a decis să studieze limbile slave. . dar şi pentru a se familiariza cu graiurile lipovenilor.ROMANOSLAVICA XLII 337 GUNNAR JACOBSSON (1918–2001) La 1 aprilie 2001 ne-a părăsit pentru totdeauna. a cutreierat întreaga Europă. Interesul pentru limbile slave l-a determinat să studieze ani îndelungaţi în ţările respective. unde tatăl său a lucrat ca muncitor în industria berăriei. la SanktPetersburg. pentru a se specializa şi a agonisi cele necesare întreţinerii familiei sale. cunoscute lui anterior doar teoretic (cu acest prilej. cu succes şi fără grija zilei de mâine. Teza de doctorat. după absolvirea liceului. profesorul emerit Gunnar Jacobsson de la Universitatea din Göteborg. din Suedia. unde în 1944 îşi susţine examenul de licenţă. şi-a susţinut-o cu brio în 1947. în consecinţă. apoi în Cehoslovacia. studii superioare.

şi o serie de limbi slave. Îşi alegea pentru discuţii una dintre aceste limbi în funcţie de performanţa lingvistică prezumtivă a interlocutorilor săi. fireşte. în aceeaşi perioadă. rusă sau germană. Graţie personalităţii sale remarcabile. Vocea sa pătrunzătoare de viking i-a . decanul de vârstă al slaviştilor scandinavi din anii ’50’60. câteva generaţii de slavişti şi traducători din şi în limbi slave. avea obiceiul să cânte (în suedeză). A îndeplinit timp îndelungat funcţia de reprezentant al Suediei în Comitetul Internaţional al Slaviştilor şi de vicepreşedinte al asociaţiei internaţionale a rusiştilor. engleză. a. studiile de polonistică şi. când iese la pensie). care a ilustrat la Lund. şi Knut-Olof Falk. Ca vârstă şi preocupări. Alois Jedlička (Cehia). căreia i-a rămas devotat până la sfârşitul vieţii. MAPRIAL. căci ar risca să rămână neînţeleşi pe arena internaţională. Gunnar Jacobsson constituie o verigă intermediară între generaţia anterioară de slavişti. generaţia următoare. Are meritul de a fi înfiinţat la Göteborg o catedră de limbi slave (denumită în suedeză Slaviska Institutionen vid Göteborgs Universitet) şi de a fi format. cea actuală. devenit mai târziu Universitatea din Göteborg. istoria oficială şi cea neoficială a slavisticii scandinave. preceptor (1951-1964) şi profesor de limbi slave (din 1964 până în 1984. norvegieni. propunerile sale fiind hotărâtoare la alegerile organelor conducătoare ale slaviştilor din ţările nordice (din 1952 până în 1997. Vitalij Kostomarov (Rusia) şi mulţi alţii. respectiv gradele. şi-a câştigat numeroşi prieteni în lumea slavă: Witold Doroszewski (Polonia). marcând astfel o pauză de destindere. din care fac parte Sven Gustavsson. al cărei redactor-şef a fost timp de 27 de ani. despre care ne vorbea cu plăcere în franceză. cu precădere polona şi rusa. timp de patru decenii. Avea obiceiul să spună că suedezii nu-şi permit să facă ştiinţă în limba lor maternă. amabilă şi plină de viaţă. Tine Logar (Slovenia). din care îi amintim aici pe Gunnar Gunnarsson. Cunoştea temeinic. Avea o fire deschisă. Stăpânea.ROMANOSLAVICA XLII 338 În 1944–1948 a predat rusa la Gothenburg University College. pentru a descreţi frunţile participanţilor. până la cele mai mici amănunte. danezi şi finlandezi) s-a bucurat de un prestigiu deosebit. didactice de docent (1948-1951). Olof Paulsson ş. pe de altă parte. A deţinut aici funcţiile. La întruniri. aici. ca om şi savant. zece dintre aceştia susţinându-şi teza de doctorat sub îndrumarea sa. În rândurile slaviştilor scandinavi (suedezi. dată după care nu mai poate participa din motive de sănătate) şi ale comitetului de redacţie al revistei „ScandoSlavica” (care apare la Copenhaga).

1958. de către slaviştii suedezi (v. fără o pregătire prealabilă. 47. Folosea în anumite situaţii latina. tot în latină. La una dintre prelegerile pe care le-am ţinut studenţilor slavişti din Göteborg. Sunt semnificative în acest context cuvintele de rămas bun. stăpânirea sigură a metodelor de cercetare etimologică (despre activitatea ştiinţifică a lui Gunnar Jacobsson am relatat în articolul Aspecte din activitatea institutelor de studii slave din Suedia şi Norvegia. făcând o întreagă expunere biobibliografică asupra invitatului său din Bucureşti. pe participanţii la Seminarul internaţional de limbă. a răspuns. pe care le-a studiat şi predat timp îndelungat. 1967). de salut. după cum am mai arătat (în SCL. în Rsl XIV. Victor Vascenco . 1959). în care se remarcă. studiul său L’histoire d’un groupe de mots balto-slaves. Göteborg. rostite în spiritul tradiţiei colegului lor. 2001): „Amice et mentor! Memoria tua semper vivet!”. A fost un slavist în accepţia largă a acestui termen. 121 p. spre uimirea auditoriului. Bibliografia lucrărilor sale cuprinde un vast spectru tematic. la care Gunnar Jacobsson. începând cu fonologia polonă şi literatura rusă şi terminând cu traduceri din rusă. polonă şi croată. literatură şi cultură slovenă (Ljublijana. la care subscriem.ROMANOSLAVICA XLII 339 uimit.. la un pahar de vin. Citez. vol. cuvintele introductive. X. „Scando-Slavica”. de pildă. le-am rostit în latină. spre exemplificare. cât şi literatura ţărilor slave. pe lipovenii din Jurilovca. căci l-au interesat atât limba. 1970) şi i-a cucerit. între altele. pe care o stăpânea perfect. o lucrare valoroasă. care reprezintă.

ROMANOSLAVICA XLII 340 .

ROMANOSLAVICA XLII 341 CRONICI .

ROMANOSLAVICA XLII 342 .

Cieszyn. face parte din seria de manifestări ştiinţifice anuale devenite tradiţionale. 2000. 1999. Reunind peste o sută cincizeci de membri. subsemnatul a participat la toate aceste conferinţe. concretizate în publicarea unor volume de înaltă ţinută ştiinţifică. dincolo de chestiuni de fond. „Spaţiul şi timpul ca paradigme culturale”. Din partea României. şi cei din străinătate. Cracovia. precum şi condiţiile concrete în care îşi desfăşoară activitatea colegii din diferite centre universitare. Lublin. 1997. Constantin Geambaşu Spaţiul şi timpul ca paradigme culturale Simpozionul ştiinţific cu participare internaţională. 2002. organizate la iniţiativa Catedrei de Filologie . dar şi teme din domeniul culturii. a avut loc la Cracovia Conferinţa ştiinţifică a Societăţii Internaţionale „Bristol” a poloniştilor. 2007) conferinţe ştiinţifice care au abordat cu precădere probleme de motodologie a predării. Toate aceste conferinţe. cu prilejul sărbătoririi unui deceniu de la înfiinţare. Societatea a organizat în diferite centre universitare (Lódź. cadre didactice din Polonia şi din străinătate. care predau limba polonă ca limbă străină. Wrocław.ROMANOSLAVICA XLII 343 Conferinţa „Bristol” În perioada 16-17 mai 2007. beneficiind de dialogul deschis şi rodnic dintre specialiştii din Polonia. literaturii şi lingvisticii. ţara organizatoare. Varşovia 2004. au scos în evidenţă aspecte legate de modernizarea şi eficientizarea procesului de învăţământ.

în funcţie de limba de comunicare – rusă sau română. Această întâlnire a avut loc în aer liber. Lucrările sesiunii ştiinţifice au fost prezentate în două secţiuni. Ele au acoperit o varietate largă de subiecte. cât şi prin cea a organizării. la iniţiativa profesorului Sergio Bonazza. Axinia Crasovschi Dezvoltarea slavisticii europene în perioada imperiilor În perioada 16-18 octombrie 2007. a avut loc sesiunea ştiinţifică a Comisiei Internaţionale de Istoria Slavisticii. care au imprimat culoare şi divertisment acestei acţiuni. Cluj. fiind susţinut de larga participare a specialiştilor veniţi din ţară (Craiova. Rusia. Simpozionul s-a bucurat de un mare succes atât prin calitatea comunicărilor. Republica Moldova. după prezentarea comunicărilor ştiinţifice în cadrul secţiunilor ce a avut loc la Facultateea de Limbi şi Literaturi Străine. directorul Departamentului de Germanistică şi Slavistică al Universităţii din Verona. Astfel. având ca sponsor principal firma Lukoil şi bucurându-se de implicarea membrilor Comunităţii ruşilor lipoveni din Bucureşti. iar alţi membri ai comunităţii au vorbit oaspeţilor despre cultura lor. Serbia şi Polonia). cu tema Dezvoltarea slavisticii europene . participanţii veniţi din ţară şi de peste hotare au avut ocazia să cunoască mai bine specificul ruşilor staroveri stabiliţi în România de peste 300 de ani. pe malul lacului Snagov. în colaborare cu Catedra de Slavistică de la Universitatea din Bucureşti şi cu Asociaţia Profesorilor de Limba şi Literatura Rusă din România. Iaşi) şi din străinătate (Bulgaria. unde multiplul campion mondial şi olimpic Ivan Patzaikin a făcut o demonstraţie de antrenament cu sportivii săi. înviorând această prezentare cu cântece păstrate din vechime. având în vedere că tema generică a manifestării permitea acest lucru.ROMANOSLAVICA XLII 344 Rusă. Şi anul acesta simpozionul s-a desfăşurat în perioada 25-27 mai.

în timpul Congresului Internaţional al Slaviştilor). Maria Ţechea). având în vedere că majoritatea membrilor acesteia se apropie de vârsta pensionării. Constantin Geambaşu 50 de ani de slavistică timişoreană În perioada 2-4 noiembrie a. atât oficialităţi locale (prefectul de Timişoara. Italia (Giovanna Brogi. Lucrările urmează să fie publicate în volum. Israel (Wolf Moskovici). la Universitatea de Vest din Timişoara a avut loc simpozionul ştiinţific internaţional pe tema „Dialoguri interculturale. Cuvinte de salut au fost adresate participanţilor la simpozion de către prodecanul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Stefano Aloe.. Slavomir Gvozdenovici).dr. Ioan Mihai. Karaghiozov). Slovenia (Irena Orel).dr. în scopul de a spori eficienţa şi de a asigura continuitatea activităţii comisiei. Giovanna Siedina). România (Constantin Geambaşu). Cehia (M. La sesiune au participat cu comunicări membrii comisiei din următoarele ţări: Bulgaria (P. Slovacia (L’ubor Matejko). 50 de ani de slavistică timişoreană”. Segio Bonazza. Helmuth Schaller). Ucraina (Vira Franciuk). conf. cât şi oaspeţi din ţară şi străinătate (consulul general al Serbiei la Timişoara. Ovidiu Drăgănescu). alături de gazde (rectorul Universităţii de Vest. Zelenka). Franţa (Antonia Bernard). S-a luat hotărârea ca fiecare ţară să fie reprezentată de doi membri. Lituania (Oleg Poliakov). Evenimentul a debutat cu deschiderea festivă. Grecia (Jana Maligkoudi). deputatul şi preşedintele Uniunii Sârbilor din România. de şeful Catedrei de Comunicare interculturală a Universităţii . Dragomir Radenkovici. La şedinţa de lucru s-a prezentat darea de seamă cu privire la activitatea desfăşurată de la ultima întâlnire a Comisiei (Ljubljana. Suedia (Ulla Birgegard). Octavia Nedelcu. Rusia (Mihail Robinson). 16 august 2003. prof. şi decanul Facultăţii de Litere. Polonia (Tadeusz Lewaszkiewicz).c.ROMANOSLAVICA XLII 345 în perioada imperiilor. Germania (Barbara Kunzman-Müller. prof. la care au participat.dr.

Serbia. Dicţionar biobibliografic / Тимишоарская университетская славистика. în cadrul a patru secţiuni. dar şi perioadele mai bune. conf. Ungaria şi Rusia. Bucă. Herzen” din Petersburg. un simbol. De asemenea. Tematica lucrărilor a acoperit o paletă largă de subiecte din domeniul lingvisticii şi stilisticii. În cadrul mesei rotunde s-a dezbătut problema slavisticii universitare din ţările neslave. Comunicările au fost prezentate pe parcursul a două zile. când a fost posibilă şi înfiinţarea Catedrei de literatură rusă. Germania. cât şi din străinătate – Austria. Este vorba de cărţile Un om. Bilanţul activităţii membrilor catedrei în perioada scursă demonstrează potenţialul didactic şi ştiinţific puternic pe care l-a avut slavistica timişoreană. exprimându-se speranţa în depăşirea cu bine a acestei perioade şi revenirea la forţa de altădată.a. Revista ştiinţifică editată de colectivul catedrei a apărut iniţial în 1991 sub denumirea de „Probleme de filologie rusă”. a celei de limbă şi literatură sârbă şi croată.dr.dr. metodicii predării limbilor slave ş. al literaturii şi poeticii. lucru subliniat în unele luări de cuvânt de la Deschiderea festivă a evenimentului.dr. în „Probleme de filologie slavă”. Daniela Gheltofan şi apărut la editura CRLR) şi Slavistica universitară timişoreană.dr. folclorului. M. In honorem magistri Ivan Evseev (volum îngrijit de prof. Jiva Milin. A fost un bun prilej de a rememora începuturile deloc uşoare ale unei ramuri esenţiale de studiu. Simpozionul s-a bucurat de o largă participare a specialiştilor în slavistică atât din ţară (alături de timişoreni au venit şi cei din Bucureşti şi Cluj-Napoca). apărut la Editura Universităţii de Vest). Un moment deosebit l-a reprezentat lansarea a două volume de mare importanţă. iar. prpf. au fost citite mesaje de salut din partea secretarului pe probleme de cultură şi educaţie din Voivodina şi a deputatului şi preşedintelui Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România.ROMANOSLAVICA XLII 346 Pedagogice „A. socio-culturii. Библиографический словарь (autor prof. analizându-se perspectivele şi posibilităţile acestui domeniu de studiu. iar din 1996 îşi schimbă denumirea. Noile condiţii au dus la unificarea catedrelor într-una singură. denumită Catedra de limbi şi literaturi slave.drd. Cehia. mai târziu.I. Maria Andrei şi prep. S-au remarcat însă şi dificultăţile obiective actuale cu care se confruntă Catedra de slavistică. când a supravieţuit doar Catedra de limba rusă. . Irina Pavlovna Lîsakova.

a funcţionat expoziţia de lucrări ştiinţifice aparţinând membrilor catedrei care au lucrat şi publicat în perioada 1957-2007.ROMANOSLAVICA XLII 347 Pe tot parcursul manifestării ştiinţifice. în foierul din dreptul sălii Aula Magna. Axinia Crasovschi .

ROMANOSLAVICA XLII 348 .

doctorand în Ştiinţe Sociale la Universitatea din Helsinki.dr. Dragomir. la Catedra de literatură bulgară a Facultăţii de Filologie la Universitatea din Plovdiv. lector de limba şi literatura bulgară la Universitatea din Bucureşti.drd. Adriana – lect. Manea. onomastică.dr. Constantin – prof. la Catedra de filologie rusă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti. Lăcrămioara . specialist în literatura rusă a secolului al XX-lea (poezia). Camelia – asist. cercetător ştiinţific la Institutul de Slavistică din Varşovia. Cristian. specialitatea lingvistică slavă limba sârbă. relaţii lingvistice româno-sârbe. Elena . la Catedra de limbi şi literaturi slave a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Dinu. specialist în literatură rusă (avangarda). Helena . Anca – doctor în filologie.doctor în istorie. la Catedra de slavistică a Universităţii din Cluj-Napoca. specialist în istoria literaturii.ROMANOSLAVICA XLII 349 Despre autori Bercaru. lexicologie. Institutul de Istorie al Academiei din Chişinău. Axinia – lect. cercetător în cadrul Centrului pentru Cercetarea Istoriei Relaţiilor Internaţionale „Grigore Gafencu” al Universităţii „Valahia” din Târgovişte. Bistra – prof.cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea. Alina .dr. dialectologie.licenţiată în istorie a Facultăţii de Ştiinţe Sociale a Universităţii „Valahia” din Târgovişte. al Academiei Polone de Ştiinţe. Crasovschi. cercetător al vieţii lipovenilor. Krasowska. literaturi slave comparate. Geambaşu. cultură polonă. specialist în lingvistică slavă. specialist în literatură polonă contemporană.dr. .doctor în filologie. la Catedra de filologie rusă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti. Felea. Ganceva. specialist în literatură bulgară (secolele al XIX-lea – al XX-lea).

Sofia (Bulgaria). la Departamentul de Lexicologie română şi albaneză al Universităţii din Mannheim. specialist în lingvistică romanică. specialitatea filologie slovacă. profesor de limba şi literatura română la Catedra de romanistică a Universităţii „Kliment Ohridski”. Olteanu. Ţiprigan. prof. specialist în literatură rusă (perioada veche şi modernă.dr. istorie antică şi medievală. la Catedra de limbi şi literaturi slave a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. la Universitatea din Cernăuţi. specialist în literatură şi cultură polonă.dr. etnologie. Nedelcu. Universitatea Bucureşti. Nakova. Maria .dr. Antoni – conf. slavă veche şi slavonă românească. doctorand. onomastică şi toponomastică. specialist în lingvistică slavă. lexicologie. relaţii culturale româno-slave. pensionar. istoria mentalităţilor. relaţii lingvistice româno-slave. relaţii lingvistice şi literare româno-cehe. specialist în filologie slavă.doctorand. Pleter.dr.ROMANOSLAVICA XLII 350 Mitu. la Catedra de Antropologie culturală. Zawadzki. specialist în etnologie. lect.dr. specialist în literatură şi cultură sârbă. la Catedra de filologie romanică a Universităţii Jagiellone din Cracovia. Victor – membru al Academiei Internaţionale de Stiinţe de la Moscova.. Marilena-Felicia . Porawska. specialist în lingvistică slavă. terminologie rusă.lector doctor.univ. Mihai – prof. Antoaneta – conf.dr. la Catedra de limbi şi literaturi slave a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Vasilka – asist. etnolingvistică. la Catedra de limbi şi literaturi slave a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. specialist în literatură polonă contemporană. Andrzej – lect.dr. Vascenco. la Catedra de limbi şi literaturi slave a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. tracologie. specialist în filologie slavă. Universitatea Jageillonă din Cracovia. Catedra de etnologie. Moisei.doc. Sorin. Octavia – conf. Germania. Paliga.dr. Vârcioroveanu.dr. . la Catedra de filologie rusă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti. literatura secolelor al XX-lea – al XXI-lea). Joanna – lect. Tiberiu – prof.

Problem słownictwa w polskiej gwarze górali bukowinskich ……………………………………………………... Димчо Дебелянов .. Metafizică şi suprarealism......... Kazimira Iłłakowiczówna – o interpretă a liricii româneşti ………………………………………………….ROMANOSLAVICA XLII 351 CUPRINS LITERATURĂ Constantin Geambaşu. Aspectul verbal în percepţia lingviştilor cehi şi slovaci …………………………………………………… 159 Anca Bercaru......... Realităţi istorice româneşti oglindite în scrierea ................ 90 Antoaneta Olteanu..... „Hojność śladu”.. Melchisedec şi lipovenii ………………………………… 123 Helena Krasowska. Eterogenitate şi paradox în literatura rusă de avangardă ………………………………………………………...... 53 Maria Vârcioroveanu........ 35 Bistra Ganceva............. Construcţia ca + gerunziu în limba română şi echivalentele sale în limba bulgară …………………………. 103 LINGVISTICĂ Victor Vascenco... 18 Camelia Dinu. Stanisław Wyspiański în cadrul modernismului polon …………………………………………. 72 Andrzej Zawadzki........... Impresionismul în literatură …………………………..... 141 Vania Nakova.. Nume feminine de origine laică în antroponimia românească ……………………………………………………........ 149 Marilena Felicia Ţiprigan. 169 MENTALITATE Tiberiu Pleter. Iuri Mamleev …………. 7 Adriana Cristian......... O Śniegu Leśmiana …………….

... 2003. Ed...... Stěhování národů (Migraţia popoarelor)... Jarmila Bednaříková.. Arabové (Migraţia popoarelor şi Europa de Est.... Vyšehrad.... Praga.. Matkin: Jurnalul de la miezul nopţii: Slovnaft.......... arabii).... Carte românească veche (secolul al XVII-lea în colecţiile Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. Bizanţul.. 247 Alina Felea..... Vyšehrad............... 221 Antonie Moisei. Ed....... Cetatea de Scaun 2006 (Sorin Paliga) …………………………………………………… 310 Jarmila Bednaříková. Târgovişte. Consideraţii ………………………………………………... Atitudini în faţa morţii în Ţara Moldovei în secolele al XVII-lea – al XVIII-lea ………………………………………...... 2005....... Apariţia slavilor. Praga.. 312 ... (Octavia Nedelcu) ……………………………………….. Aleš Homola.. Zdeněk Měřínský Stěhování národů a východní Evropa. slavii....... Milan Vancu....... 202 Lăcrămioara Manea....... 293 RECENZII O nouă contribuţie... 303 p....... 301 Jurnalul de la miezul nopţii .. Propaganda antislavă în timpul regimului Antonescu. Istorie şi arheologie la Dunărea de Jos în veacurile VI-VII.. Slované.. Maxim E.voyeurism sau mod de cunoaştere. 185 Elena Dragomir.ROMANOSLAVICA XLII 352 Diadochos a lui Bartołomej Paprocki (sfârşitul secolului al XV-lea) ……………..... Ed....... Byzanc.. 257 CRONICA TRADUCERILOR „Treniile” lui Kochanowski în româneşte (Stan Velea) ... Editura Stručna knjiga..... 2006 (Sorin Paliga)…………………………………………………….............. 304 Florin Curta.. Belgrad. Srpsko-jugoslovensko-rumunski odnosi kroz vekove (Relaţii sârbo-iugoslavo-române de-a lungul veacurilor).. Bratislava 2002 (Marilena-Felicia Ţiprigan) . Rituri apotropaice împotriva furtunii şi grindinei la românii din Bucovina ………………………………………...

.... 331 Halina Mirska-Lasota (1930-2006) (Joanna Porawska.......... 343 Despre autori …………………………………………………………… 349 ............................... 334 Gunnar Jacobson (1918-2001) (Victor Vascenco) ……………….................... 317 Profesorul Tiberiu Pleter la 75 de ani (Constantin Geambaşu) …….......................... Mihai Mitu) ….................. 337 CRONICI ..........ROMANOSLAVICA XLII PERSONALIA 353 Un bibliolog polonez la a 90-a aniversare: Tadeusz Ulewicz (Mihai Mitu) ………………………………………………….... 325 IN MEMORIAM Stan Velea (1933-2007) (Constantin Geambaşu) …………………...........

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful