Cursul 8

Căderea în păcat

1. Unde l-a aşezat Dumnezeu pe om la creaţiune şi cu ce scop?

„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe
omul pe care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de
pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare… Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a
aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Geneza 2:8,9,15).

2. Care pomi se deosebeau prin natura lor de restul pomilor din grădină?

„…şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.” (Geneza
2:9).

3. Ce era aparte cu privire la pomul cunoştinţei binelui şi răului şi care erau condiţiile
legate de acesta?

„Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ‚Poţi să mănânci după plăcere din
orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci
în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” (Geneza 2:16,17).

4. Ce rost avea existenţa acelui pom în grădină?

„Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi
moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti tu şi sămânţa ta…”
(Deuteronomul 30:19).

Întrucât Dumnezeu dorea binele suprem al omului, iar acesta nu putea fericit decât
fiind liber, Dumnezeu l-a creat ca fiinţă suverană, înzestrată cu voinţă autonomă, pe
care şi-o putea exercita în orice direcţie dorea, asumându-şi însă responsabilitatea şi
consecinţele pentru alegerea făcută.
În lipsa libertăţii şi a unei alternative, el nu ar fi putut fi pe deplin împlinit şi ar fi
rămas un banal automat obtuz, care şi-ar fi rulat consecvent programul cu care a fost
construit şi nimic altceva.
De aceea Dumnezeu, cu admirabila generozitate ce-L caracterizează, a hotărât să-i
acorde credit omului şi să-i lase voinţa liberă, pentru ca acesta să-şi poată alege el
însuşi destinul, să poată decide dacă doreşte sau nu să-I fie credincios Creatorului său.
Bineînţeles că procedând astfel, Dumnezeu Şi-a asumat şi nişte mari riscuri, dar
aceasta era singura cale pe care omul putea să fie cu adevărat fericit.

5. Cum a ajuns omul să acţioneze contrar poruncii clare şi explicite a lui Dumnezeu?

„Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului, pe care le făcuse Domnul
Dumnezeu. El a zis femeii: ‚Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: Să nu mâncaţi din toţi
pomii din grădină’ Femeia a răspuns şarpelui: ‚Putem să mâncăm din rodul tuturor
pomilor din grădină.’ Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a
zis: ‚Să nu mâncaţi din el, ca să nu muriţi.’ Atunci şarpele a zis femeii: ‚Hotărât că nu
veţi muri; dar Dumnezeu ştie că în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide
ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.’ Femeia a văzut că pomul era
bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea.
A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea şi bărbatul
a mâncat şi el.” (Geneza 3:1-6).

În ciuda faptului că fusese avertizat cu privire la consecinţele pe care le-ar fi avut

neascultarea sa, omul a crezut mai mult cuvintele şarpelui decât avertismentul lui
Dumnezeu, şi, a ajuns să accepte sugestia şarpelui, că Dumnezeu le-ar interzice
accesul la roadele acelui pom, pentru a le împiedica trecerea într-o sferă superioară, de
a fi „ca Dumnezeu”. Luându-şi soarta în propriile mâini, omul a ales să guste din
rodul pomului oprit şi să cunoască astfel binele şi răul. Prin această decizie, el trecea
de partea lui Satana, devenind tovarăş cu acesta în păcătuire şi manifestând îndoială
faţă de înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, faţă de justeţea guvernării Sale şi de
bunele Sale intenţii cu privire la fiinţele pe care le crease.

6. Care au fost primele consecinţe ale păcătuirii lor?

„Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă
frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele. Atunci au auzit glasul Domnului
Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei; şi omul şi nevasta lui s-au
ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. Dar Domnul
Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: ‚Unde eşti?’ El a răspuns: ‚Ţi-am auzit glasul în
grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol şi m-am ascuns. Şi Domnul Dumnezeu a
zis: ‚Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem
să nu mănânci?’ Omul a răspuns: ‚Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea
mi-a dat din pom şi am mâncat.’ Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: ‚Ce ai făcut?’
Femeia a răspuns: ‚Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.’” (Geneza 3:7-13).

7. Cum a afectat căderea în păcat viitorul omului şi condiţiile sale de viaţă, relaţia
dintre bărbat şi femeie şi destinul vieţii sale pe pământ?

„Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte
copii şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.’
Omului i-a zis: ‚Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul
despre care îţi poruncisem: Să nu mănânci deloc din el,’ blestemat este acum
pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii
tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale
să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat: căci
ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Geneza 3:16-19).

8. Ce altă consecinţă a avut păcătuirea omului?

„Domnul Dumnezeu a zis: ‚Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi
răul. Să-l împiedicăm dar acum, ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul
vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.’ De aceea Domnul Dumnezeu l-a
izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Astfel a
izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să
învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.”
(Geneza 3:22-24).
9. De ce trebuia să moară omul?

„Fiindcă plata păcatului este moartea…” (Romani 6:23 p.p.)

„…dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei
mânca din el, vei muri negreşit.” (Geneza 2:16,17).

10. De ce sentimente era cuprins Dumnezeu în faţa păcătuirii omului şi a perspectivei

morţii veşnice a acestuia?

„Cum să te dau…?... Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!”

(Osea 11:8).

„Domnul mi Se arată de departe: ‚Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez
bunătatea Mea!’” (Ieremia 31:3).