You are on page 1of 6

O doină plânge sus pe culme,

Din fluier unde limpezi cad,


Şi legănate lin s-afundă
În pacea cordilor de brad...

Cântare, meşteră cântare,


Te stingi acum încet-încet,
Şi-adormi pierdută-n tremurarea
Oftării blânde din brădet...

Mi-ai picurat un strop în suflet


Din taina vremii de demult,
Şi plânsul veacurilor duse
Mă înfioară când te-ascult...

Cum te-ai topit acum în noapte,


Eu stau cu inima la sfat:
În care brad, de care creangă
Plânsoarea ta s-a aninat?...

Şi cât vei mai trăi acolo,


Tu, soră pururea cu noi,
Când va fi mort de mult ciobanul,
Şi moartă turma lui de oi?...

Târziu odată - cine ştie? -


Trecând pe-aici un călător,
Te va culege dintr-o floare,
De după-o aripă de nor...

Te-a coborî în largul văii,


Şi-o lume te va asculta,
Şi-o lume-ntreagă va începe
Să plângă cu durerea ta... O doină plânge sus pe
culme,
Din fluier unde limpezi cad,
Şi legănate lin s-afundă
În pacea cordilor de brad...

Cântare, meşteră cântare,


Te stingi acum încet-încet,
Şi-adormi pierdută-n tremurarea
Oftării blânde din brădet...

Mi-ai picurat un strop în suflet


Din taina vremii de demult,
Şi plânsul veacurilor duse
Mă înfioară când te-ascult...

Cum te-ai topit acum în noapte,


Eu stau cu inima la sfat:
În care brad, de care creangă
Plânsoarea ta s-a aninat?...

Şi cât vei mai trăi acolo,


Tu, soră pururea cu noi,
Când va fi mort de mult ciobanul,
Şi moartă turma lui de oi?...

Târziu odată - cine ştie? -


Trecând pe-aici un călător,
Te va culege dintr-o floare,
De după-o aripă de nor...

Te-a coborî în largul văii,


Şi-o lume te va asculta,
Şi-o lume-ntreagă va începe
Să plângă cu durerea ta...
Corinei
Cântecul ce-ades ţi-l cânt
Când te-adorm în fapt de seară,
Puiule, e-un cântec sfânt,
Vechi şi simplu de la ţară.
Mama mi-l cânta şi ea,
Şi, la versul lui cel dulce,
Puiul ei se potolea
Şi-o lăsa frumos să-l culce.
Azi te-adorm cu dânsul eu,
Ieri - el m-adormea pe mine,
Şi-adormi pe tatăl meu
Când era copil ca tine...
Mâine, când voi fi pământ,
Nu uita nici tu - şi zi-le,
Zi-le doina, cântec sfânt,
La copiii tăi, copile!
CANTEC DE LEAGAN

Corinei
Hai, odor, hai, pasarica,
Dormi, o, dormi fara de frica,
Sa te-alinte
Mo= cuminte
Si sa- i c`nte-ncetinel:
Mugur, mugur, mugurel...
Ingeri vin tiptil =i-alene
Sa te m`ng`ie pe gene
Si mi- i leaga-n
Dulce leagan
Fraged trupu=or de crin,
Ca s-adormi frumos =i lin...
Ce tresari?... Nu-i nime, nime...
Lini=te =i-ntunecime,
Doar zefirul
Musafirul
Cel =agalnic =i pribeag
A trecut pe l`nga prag...
Si-a trimis o g`za mica
Sa- i aduc-o scrisorica
Si sa- i spuna
Noapte buna,
Ca =i el, satul de drum,
Merge sa se culce-acum...
Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decît toţi fraţii mai cu osebire,
Dobîndi-n cireadă un post însemnat.

—Un bou în post mare? —- Drept, cam ciudat vine,


Dar asta se-ntîmplă în orcare loc:
Decît multă minte, ştiu că e mai bine
Şa ai totdauna un dram de noroc.

Aşa d-a vieţei veselă schimbare,


Cum şi de mîndrie boul stăpînit,
Se credea că este decît toţi mai mare,
Că cu dînsul nimeni nu e potrivit.

Viţelul atuncea, plin de bucurie,


Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clăi sumă şi livezi o mie:
„Mă duc — zise-ndată — niţel fîn să-i cer.“

Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte,


Ajunge la unchiu, cearcă a intra;
Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte:
„Acum doarme — zice — nu-l poci supăra.“

— „Acum doarme? ce fel! pentru-ntia dată


După-prînz să doarmă! Obiceiul lui
Era să nu şază ziua niciodată;
Ast somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui.“

— „Ba să-ţi cauţi treaba, că mănînci trînteală;


S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Priimit în casă daca vrei să fii.“

La o mojicie atîta de mare,


Viţelul răspunde că va aştepta;
Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lîngă el trece, făr-a se uita.

Cu mîhnire toate băiatul le vede,


Însă socoteşte că unchiu-a orbit;
Căci fără-ndoială nu putea a crede
Că buna lui rudă să-l fi ocolit.

A doua zi iarăşi, prea de dimineaţă,


Să- găsească vreme, la dînsul veni:
O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheaţă,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.

„Boierule — zise — aşteaptă afară


Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.“
— „Cine? a mea rudă? Mergi de-l dă pe scară.
N-am asfel de rude, şi nici voi să-l ştiu.“