DĂNUŢ CORNOIU DREPT CIVIL.

PARTEA GENERALĂ Ediţia a III-a revăzută şi adăugită

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CORNOIU, DĂNUŢ Drept civil. Partea generală / Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Dănuţ Cornoiu – Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006 328p.; 20,5 cm. Bibliogr. ISBN 973-725-489-9 347(498)(075.8)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Conf.univ.dr. DĂNUŢ CORNOIU

DREPT CIVIL. PARTEA GENERALĂ
Ediţia a III-a revăzută şi adăugită

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2006

CUPRINS

I. PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA DREPTULUI CIVIL ROMÂN Capitolul I. DEFINIŢIA, ROLUL, PRINCIPIILE ŞI DELIMITAREA DREPTULUI CIVIL 1. Definiţia dreptului civil ……………………... 1.1. Înţelesul noţiunii de drept civil ..………... 1.2. Definiţia dreptului civil ….……………… 2. Rolul dreptului civil …………….…………… 3. Principiile dreptului civil …………….……… 3.1. Categorii de principii …………………… 3.2. Principiile fundamentale ale dreptului civil 4. Delimitarea dreptului civil …………………... 4.1. Criteriile delimitării …………………….. 4.2. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept ………….…………….………... Capitolul II. IZVOARELE DREPTULUI CIVIL. TEORIA LEGII CIVILE Secţiunea I. Legea civilă ca izvor al dreptului civil 1. Noţiunea de izvor al dreptului civil ………… 1.1. Sensurile expresiei „izvor de drept civil” …. 1.2. Clasificarea izvoarelor dreptului civil ….. Secţiunea a II-a. Aplicarea legii civile 1. Aplicarea legii civile în timp ………………... 1.1. Consideraţii generale …………….……... 1.2. Principiile fundamentale în materia aplicării legii civile în timp ..................................... 2. Aplicarea legii civile în spaţiu ………………. 3. Aplicarea legii civile asupra persoanelor ……

15 15 16 20 21 21 22 26 26 28

34 34 35 42 42 44 48 51
5

Secţiunea a III-a. Interpretarea legii civile 1. Definiţia, necesitatea şi clasificarea interpretării legii civile ……………………… 1.1. Definiţia interpretării legii civile ……….. 1.2. Necesitatea interpretării legii civile …….. 1.3. Criterii de clasificare a interpretării …….. II. RAPORTUL JURIDIC CIVIL Capitolul I. NOŢIUNE, CARACTERE ŞI STRUCTURĂ 1. Definiţia raportului juridic civil ……………... 2. Caracterele raportului juridic civil …………... 3. Structura raportului juridic civil …………….. Capitolul II. PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1. Noţiunea de părţi ale raportului juridic civil .. 2. Categoriile subiectelor de drept civil ………... 3. Determinarea, pluralitatea şi schimbarea subiectelor raportului juridic de drept civil …. 3.1. Determinarea subiectelor raportului juridic civil ……………………………… 3.2. Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil 3.3. Schimbarea subiectelor raportului juridic civil 4. Capacitatea civilă ..............................……….. 4.1. Noţiune …………………………………. 4.2. Capacitatea civilă a persoanei fizice ...….. 4.3. Capacitatea civilă a persoanei juridice …. Capitolul III. CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1. Noţiune .............................….......................… 2. Dreptul subiectiv civil ..............................…... 2.1. Noţiune ..................................................... 2.2. Clasificarea drepturilor subiective civile .. 3. Recunoaşterea, ocrotirea şi exercitarea drepturilor subiective civile. Abuzul de drept ... 3.1. Recunoaşterea drepturilor subiective civile 3.2. Ocrotirea drepturilor subiective civile ….. 3.3. Exercitarea drepturilor subiective civile …
6

52 52 53 54

65 65 67 68 68 69 69 70 76 78 78 78 79

80 81 81 83 91 91 92 94

..1.... Condiţii speciale ……………………….... OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1.. 6.....2. 2....1. Noţiune …………………………………. Izvoarele raportului juridic civil concret ……..5. Mărturia testimonială ………………………... Capitolul V. 3.. Noţiune …………………………………..... Noţiuni generale ………………………… 2. 7.. 5.4. Forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată ………………………………….. Noţiuni generale ………………………… 4.. Capitolul IV... 4...2.. Clasificarea înscrisurilor ………………... Clasificarea izvoarelor raporturilor juridice civile concrete …………………………....4. 1.3. Abuzul de drept ..... Noţiune …………………………………... 95 95 95 96 101 102 102 104 122 122 123 125 125 126 127 129 129 130 130 130 130 131 132 132 133 134 134 135 137 139 139 139 140 7 ...2...2.. 2..1.... Condiţii de admisibilitate a probei ……… 2. 1.. Înscrisul sub semnătură privată …………….. Obligaţia civilă ..2.2. Înscrisul autentic ……………………………..3.... Bunurile …………………………………….. 3.2...1. 6. Reglementarea şi importanţa probelor …. 2......1.. Înscrisurile ………………………………….. Clasificarea bunurilor …………………..... 2. Admisibilitatea probei cu martori ………. Proba raportului juridic civil ……………….. 6. 5. 5. Clasificarea obligaţiilor civile ………….1...4.. 5. Alte înscrisuri …………………………… 7..………………….. 2.. 7. 5.. 6.. IZVOARELE ŞI PROBA RAPORTURILOR JURIDICE CIVILE 1. Noţiune şi caracteristicile mărturiei …….. 2.. Consideraţii introductive ……………….. Obiectul probei şi sarcina probei ………. 6.1. Noţiune ……………………………………… 2.1.1... Mijloacele de probă ………………………….. Convenţiile asupra probelor …………….. 5... Consideraţii generale …………………… 4...2. Noţiune …………………………………. Puterea doveditoare …………………….

8. Mărturisirea (Recunoaşterea) ……………….. 8.1. Definiţie ………………………………… 8.2. Felurile mărturisirii ……………………... 8.3. Problema indivizibilităţii mărturisirii …... 8.4. Puterea doveditoare a mărturisirii ………. 9. Prezumţiile …………………………………. 9.1. Noţiune …………………………………. 9.2. Clasificarea prezumţiilor ……………….. III. ACTUL JURIDIC CIVIL

142 142 143 145 146 146 146 147

Capitolul I. NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA ACTELOR JURIDICE CIVILE Secţiunea I. Noţiunea actului juridic civil 1.1. Definiţia actului juridic civil ……………. 149 1.2. Clasificarea actelor juridice civile ……… 150 Capitolul II. CONDIŢIILE ACTULUI JURIDIC CIVIL Secţiunea I. Generalităţi 1. Definiţie ……………………………………... 2. Clasificarea condiţiilor actului juridic civil …. Secţiunea a II-a. Capacitatea de a încheia actul juridic civil 1. Noţiune. Reglementare ……………………… Secţiunea a III-a. Consimţământul 1. Noţiune ……………………………………… 1.1. Corelaţia dintre consimţământ şi voinţa juridică ....……………………………….. 1.2. Formarea şi principiile voinţei juridice …. 1.3. Condiţiile de valabilitate a consimţământului 2. Viciile de consimţământ …………………….. 2.1. Eroarea ………………………………….. 2.1.1. Definiţie …………………………. 2.1.2. Clasificare ……………………….. 2.2. Dolul ……………………………………. 2.2.1. Definiţie şi reglementare ………….. 2.2.2. Clasificare ………………………… 2.2.3. Structura dolului …………………... 2.2.4. Condiţii ……………………………. 2.2.5. Proba dolului ………………………
8

163 164 165 168 168 168 171 175 175 175 175 179 179 180 180 181 182

2.3. Violenţa …………………………………. 2.3.1. Definiţie şi reglementare ………….. 2.3.2. Clasificare ………………………… 2.3.3. Structura violenţei …………………. 2.3.4. Condiţiile violenţei ………………… 2.4. Leziunea ………………………………… 2.4.1. Definiţie şi reglementare …………... 2.4.2. Structura leziunii …………………... 2.4.3. Condiţii …………………………….. 2.4.4. Domeniul de aplicare ……………… 2.5. Comparaţie între viciile de consimţământ Secţiunea a IV-a. Obiectul actului juridic 1. Definiţie ……………………………………... 2. Condiţiile de validitate a obiectului actului juridic civil ………………………………….. Secţiunea a V-a. Cauza 1. Definiţie şi reglementare ……………………. 2. Elementele cauzei …………………………… 3. Condiţiile cauzei …………………………….. 4. Rolul cauzei …………………………………. 5. Proba cauzei …………………………………. Secţiunea a VI-a. Forma actului juridic civil 1. Definiţie ……………………………………... 1.1. Principiul consensualismului …………… 1.2. Clasificarea condiţiilor de formă ……….. 2. Forma cerută ad validitatem ………………… 2.1. Justificare, caractere şi condiţii …………. 2.2. Aplicaţii ale formei ad validitatem ……... 3. Forma cerută ad probationem ………………. 3.1. Noţiune şi justificare ……………………. 3.2. Aplicaţii ………………………………… 4. Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi 4.1. Noţiune şi justificare ……………………. 4.2. Aplicaţii ale formei pentru opozabilitate faţă de terţi ……………………………… Secţiunea a VII-a. Modalităţile actului juridic civil 1. Definiţie ……………………………………... 1.2. Caracterul modalităţilor ………………… 1.3. Utilitate practică …………………………

182 182 183 184 184 186 186 187 188 188 188 189 191 195 196 197 200 200 201 201 202 203 203 204 205 205 206 206 206 207 207 208 208
9

2. Termenul ……………………………………. 2.1. Definiţie şi reglementare………………… 2.2. Clasificare ………………………………. 2.3. Efectele termenului ……………………... 3. Condiţia ……………………………………... 3.1. Definiţie şi reglementare ………………... 3.2. Clasificare ………………………………. 3.3. Efectele condiţiei ……………………….. 3.4. Comparaţie între termen şi condiţie …….. 4. Sarcina ………………………………………. 4.1. Definiţie şi reglementare ………………... 4.2. Clasificare ………………………………. 4.3. Comparaţie între condiţie şi sarcină ……. Capitolul III. EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL Secţiunea I. Noţiunea şi determinarea efectelor actului juridic civil 1. Noţiune şi reglementare ……………………... 2. Noţiune – determinare efecte ………………... 3. Determinarea efectelor actului juridic civil …. Secţiunea a II-a. Principiile efectelor actului juridic civil 1. Definiţie şi fundament ………………………. 2. Principiul forţei obligatorii ………………….. 2.1. Noţiune şi fundament …………………… 2.2. Excepţii …………………………………. 3. Principiul irevocabilităţii actului juridic civil .. 3.1. Definiţie şi fundament ………………….. 3.2. Excepţii …………………………………. 4. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil 4.1. Definiţie şi justificare …………………... 4.2. Noţiunile de parte, terţ şi având-cauză …. 4.3. Excepţii de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil ……………. 4.3.1. Noţiune şi categorii de excepţii … 4.3.2. Excepţiile aparente de la principiul relativităţii ………………………... 4.3.3. Excepţiile reale …………………...
10

209 209 210 211 212 212 213 215 218 218 218 219 220

221 222 223 224 225 225 226 226 226 227 228 228 229 232 232 232 236

Capitolul IV. NULITATEA ACTULUI JURIDIC Secţiunea I. Noţiunea nulităţii actului juridic civil 1. Definiţie şi reglementare ……………………. 2. Funcţiile nulităţii ……………………………. 3. Evoluţia concepţiei despre nulitate ………….. 4. Delimitarea nulităţii faţă de alte cauze de ineficacitate a actelor juridice civile ……... 4.1. Nulitate-rezoluţiune …………………….. 4.2. Nulitate – reziliere ……………………… 4.3. Nulitate – revocare ……………………… 4.4. Nulitate – caducitate ……………………. 4.5. Nulitate – inopozabilitate ……………….. 4.6. Nulitate – reducţiune ……………………. Secţiunea a II-a. Clasificarea nulităţilor 1. Criterii de clasificare ………………………... Secţiunea a III-a. Efectele nulităţii 1. Definiţie şi reglementare ……………………. 2. Principiile efectelor nulităţii şi excepţiile lor … 3. Principiile de drept care înlătură regula quod nullum est, nullum producit efectum ….. IV. PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ Capitolul I. NOŢIUNEA ŞI EFECTUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Secţiunea I. Noţiunea prescripţiei extinctive 1. Definiţie ……………………………………... 2. Reglementare ………………………………... 3. Caracterul normelor juridice privitoare la prescripţia extinctivă .....................………... 4. Natura juridică a prescripţiei extinctive …….. 5. Delimitarea prescripţiei extinctive ………….. Secţiunea a II-a. Efectul prescripţiei extinctive 1. Controversa privind efectul prescripţiei extinctive 2. Principiile prescripţiei extinctive ……………

237 239 239 241 241 242 242 243 243 244 245 252 254 258

262 263 264 266 267 270 272

Capitolul II. DOMENIUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Secţiunea I. Noţiune şi criterii de determinare 1. Noţiune ……………………………………… 274 2. Criterii de determinare ………………………. 274
11

Secţiunea a II-a. Domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale 1. Prescripţia extinctivă şi drepturile de creanţă .. 2. Prescripţia extinctivă şi drepturile reale principale Secţiunea a III-a. Domeniul prescripţiei extinctive în cadrul drepturilor nepatrimoniale 1. Principiul imprescriptibilităţii drepturilor personale nepatrimoniale ……………………. Secţiunea a IV-a. Probleme speciale privind domeniul prescripţiei extinctive 1. Apărarea dreptului subiectiv civil pe calea excepţiei ……………...…………….………… 2. Acţiunea în constatare ………………………. 3. Acţiunile mixte ……………………………… 4. Dualitatea de acţiuni ………………………… 5. Acţiunea în repararea unei daune morale …… 6. Acţiunea în restituire ca urmare a anulării unui act juridic civil ………………………………. 7. Acţiunea în protecţia unor drepturi reale principale (dreptul de proprietate) …………... 8. Acţiunea privind un drept secundar …………. 9. Acţiunile în materie de carte funciară ………. 10. Prescripţia extinctivă în materie succesorală Capitolul III. TERMENELE PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Secţiunea I. Noţiune şi clasificare 1. Noţiune ……………………………………… 2. Clasificare …………………………………… Secţiunea a II-a. Termenele generale de prescripţie extinctivă 1. Precizări prealabile ………………………….. 2. Termenul general de prescripţie de 3 ani, aplicabil acţiunilor personale care însoţesc drepturile subiective civile de creanţă ………. 3. Termenul de prescripţie de 30 ani, aplicabil acţiunilor reale prescriptibile extinctiv ……… Secţiunea a III-a. Termenele speciale aplicabile acţiunilor personale nepatrimoniale şi celor întemeiate pe drepturi de creanţă 1. Termenele speciale aplicabile acţiunilor personale nepatrimoniale …………………….
12

275 276

278

279 280 281 281 281 282 282 283 283 284

285 285 286 287 288

289

2. Termenele speciale aplicabile acţiunilor personale întemeiate pe drepturi de creanţă … 289 Capitolul IV. ÎNCEPUTUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Secţiunea I. Regula generală privind începutul prescripţiei extinctive …………….. Secţiunea a II-a. Reguli speciale privind începutul prescripţiei dreptului la acţiune 1. Ipoteza dreptului subiectiv pur şi simplu ……. 2. Ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă 3. Ipoteza răspunderii civile pentru fapta ilicită şi cazuri asimilate …………………………… 4. Ipoteza acţiunii în declararea nulităţii ………. 5. Ipoteza răspunderii pentru viciile unui lucru, unei lucrări sau construcţii …………………... 6. Alte reguli speciale ………………………….. Capitolul V. SUSPENDAREA PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Secţiunea I. Noţiunea şi cauzele suspendării 1. Noţiune ……………………………………… 2. Cauzele de suspendare a prescripţiei extinctive Secţiunea a II-a. Efectele suspendării prescripţiei 1. Efectele generale ale suspendării ……………. 2. Efectul special al suspendării ………………..

293 293 294 295 297 298 299

301 301 304 305

Capitolul VI. ÎNTRERUPEREA PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Secţiunea I. Noţiunea şi cauzele întreruperii prescripţiei 1. Noţiune ……………………………………… 306 2. Cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive 306 Secţiunea a II-a. Efectele întreruperii prescripţiei extinctive ……………………... 307 Capitolul VII. REPUNEREA ÎN TERMENUL DE PRESCRIPŢIE Secţiunea I. Noţiunea repunerii în termen 1. Noţiune şi reglementare …………………….. 309
13

313 2. Noţiune ……………………………………… 321 2.Secţiunea a II-a.. Conţinutul regulilor de calcul al termenelor de prescripţie ………………………………. Efectul repunerii în termenul de prescripţie … 319 Capitolul VIII. termenul şi efectul repunerii în termenul de prescripţie 1.. 323 14 . ÎMPLINIREA (CALCULUL) PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE 1. Domeniul repunerii în termen ………………. Termenul de repunere în termenul de prescripţie 318 3. 321 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ………………………………. Domeniul.

Noţiunea de drept civil este susceptibilă de mai multe înţelesuri1. vol. drepturi pentru unii şi obligaţii pentru alţii. Gabriel Boroi. 1928. Bucureşti. 1992. Rosetti – Bălănescu. Ed. I. ediţia a III-a. ROLUL. p.2. Drept civil român. Şansa. Cluj-Napoca.1. ediţia a II-a. ediţie revăzută şi adăugită.I. Partea generală. 15 1 . 1999. 1999. dreptul. Înţelesul noţiunii de drept civil În relaţiile sociale s-a simţit nevoia unor reglementări care constituie norme juridice. Drept civil. p.1.C. Ed.) şi produc. PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA DREPTULUI CIVIL ROMÂN Capitolul I DEFINIŢIA. Drept civil. Bucureşti. Manual de drept civil. p. 1999. p. Bucureşti. Partea generală. Raporturile juridice izvorăsc din acţiunile voluntare sau involuntare ale oamenilor sau din evenimente şi fapte materiale (naştere. All Beck.1-2. Definiţia dreptului civil 1. Introducere în dreptul civil. Beleiu. Băicoianu.L. S.. moarte etc. All Beck. Cordial S. Relaţiile sociale reglementate prin norme juridice formează raporturile juridice. Mircea Mureşan. Din nevoia de a se reglementa relaţiile juridice s-au creat norma juridică.R. Ovidiu Ungureanu. PRINCIPIILE ŞI DELIMITAREA DREPTULUI CIVIL 1.34.5-6. C. Gh. Al. Tratat de drept civil român. Bucureşti. Hamangiu. Subiectele dreptului civil. Partea generală. Ed. Ed.1-3. p. norma de drept. pentru persoanele care participă la aceste raporturi.

Aceste raporturi formează obiectul dreptului civil sau mai exact privat. ca ramură a sistemului M. B. prin drept civil înţelegem posibilitatea. Cantacuzino. deci în înţelesul de drept subiectiv. la domiciliu. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu 16 2 . Ed. şi de drepturi nepatrimoniale (dreptul la nume. Într-o a treia accepţiune. Definiţia dreptului civil În literatura de specialitate au fost formulate mai multe definiţii2 cu privire la dreptul civil.2. cu ramificaţiunea dreptului comercial privitor la raporturile derivate din acte de comerţ”. Subiectul activ sau pasiv poate fi o persoană fizică (individuală) sau juridică (colectivă). şi în asemenea caz dreptul intervine cu reglementarea şi cu sancţiunile sale pentru ca ciocnirea intereselor individuale să nu fie în contradicţie cu binele obştesc. D. noţiunea de drept civil este folosită în sensul de ştiinţă juridică. de disciplină socială care studiază dreptul obiectiv şi drepturile subiective. All Educational. Elemente de drept civil. prin drept civil înţelegem ansamblul unor norme de conduită a căror respectare este impusă prin forţa de constrângere a organului care deţine autoritatea în comunitatea socială – în sensul de drept obiectiv. Într-o a doua accepţiune. în contextul general al cunoaşterii umane. cum sunt drepturile de proprietate sau drepturile de creanţă. Indivizii din sânul unei societăţi se întâlnesc întâi cu privire la interesele lor individuale. facultatea recunoscută de norma juridică unui participant la raportul juridic de a se bucura de o anumită conduită sau de a pretinde o anumită conduită (subiect activ) de la celalalt participant la raporturi juridice (subiect pasiv). care aparţine titularului acelui drept.12-13: „Raporturile prin care membrii unei societăţi vin în contact unii cu alţii sunt de două naturi. 1. În acest sens se poate vorbi de drepturi patrimoniale (exprimate valoric). Alexandresco. p. 1998. la viaţă etc.Într-o primă accepţiune.).

C.34. 1993. Subiectele de drept civil. fie prin adăugarea unor elemente diferite de la o definiţie la alta. Dogaru. Cordial SRL. în lucrarea Drept civil. acele raporturi personale (nepatrimoniale) în care se manifestă individualitatea persoanei fizice şi a persoanelor juridice în calitatea lor de participanţi la raporturile juridice civile”. Evidenţiem aici definiţia potrivit căreia dreptul civil este un ansamblu de norme juridice care reglementează raporturile principalele legislaţiuni străine.8. Bucureşti. sunt alcătuite din instituţii juridice. Teoria generală. Lupan. în ziarul „Curierul judiciar”. Ed. defineşte dreptul civil ca „acea ramură de drept. Cluj-Napoca. arată că „dreptul civil cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează. Bucureşti. 17 . Rarincescu. 1992. Cluj-Napoca. S.dreptului românesc3. pe de o parte. p. p. precum şi condiţia juridică a subiectelor de drept”. se deosebesc fie prin utilizarea unor formule care nu întotdeauna sunt potrivite. vol. M. Introducere în dreptul civil. M. în lucrarea Elementele dreptului civil. I. 1992. se preciza că „Dreptul civil sau privat este acela care reglementează raporturile particulare dintre ei şi care este propriu unei naţiuni”. Partea generală. care. 9. ediţia a II-a. p. Mureşan. iar pe de altă parte. I. Editura Şansa.11. 3 Prin sistemul dreptului românesc înţelegem totalitatea normelor juridice adoptate de statul român rânduite în cadrul ramurilor de drept. în lucrarea Noţiuni de drept civil. la rândul lor. Tomul I. Tipografiei. în lucrarea Drept civil. arată că „dreptul civil este acea ramură a dreptului pozitiv care se ocupă numai de acele raporturi dintre oameni în care oamenii lucrează ca simpli particulari”. deşi asemănătoare – prin utilizarea unui număr de elemente existente în fiecare dintre ele –. precizează că „dreptul civil este acea ramură a dreptului unitar român care reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale ce constituie obiectul de reglementare juridică între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică”. Ed. p.26. E. care înmănunchează normele juridice ce reglementează relaţiile patrimoniale şi nepatrimoniale în care părţile se găseau pe poziţie juridică de egalitate. acele raporturi juridice patrimoniale în care părţile apar ca subiecţi egali (nesubordonaţi unul altuia). Dar definiţiile oferite. p.

deci al căror 4 Gh. • actul juridic civil. care formează conţinutul dreptului civil. Acesta este format din raporturi juridice patrimoniale şi raporturi juridice nepatrimoniale ce se stabilesc între persoane fizice şi persoane juridice. adică o totalitate de norme juridice. dreptul civil este o ramură a sistemului de drept românesc. de moştenire. Sunt raporturi juridice patrimoniale acele raporturi sociale care au un conţinut economic şi o valoare exprimată în bani (exemple: raporturi de proprietate. Sunt raporturi juridice nepatrimoniale acele raporturi sociale care sunt lipsite de un conţinut economic. op. • drepturile reale principale. cit. Normele juridice civile sunt grupate pe categorii care reglementează subdiviziuni ale obiectului de drept civil. • subiectele dreptului civil. Beleiu. • obligaţiile civile în general.patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică4. • prescripţia extinctivă. • dreptul de proprietate intelectuală. Instituţiile dreptului civil sunt următoarele: • raportul juridic civil. obligaţii pecuniare etc. Din cuprinsul definiţiei de mai sus rezultă următoarele elemente definitorii ale dreptului civil: În primul rând. p. • contractele civile speciale. 18 . Acestea sunt cuprinse în izvoarele dreptului civil (Codul civil şi alte legi).. Cel de-al doilea element priveşte obiectul dreptului civil. • succesiunile.). adică sunt ordonate în instituţii ale dreptului civil.31.

pe două căi: a) prin autodelimitarea obiectului de către normele fiecărei ramuri de drept. • raporturile obligaţionale. Distincţia dintre raporturile patrimoniale şi raporturile nepatrimoniale aparţinătoare dreptului civil.33. reputaţie etc.). ea este opera legiuitorului. Pentru o analiză a obiectului dreptului civil.conţinut nu poate fi evaluat în bani (exemplu. dreptul muncii şi securităţii sociale. op. b) prin delimitarea unei ramuri de drept faţă de celelalte ramuri de drept. faţă de alte ramuri de drept. De menţionat este faptul că dreptul civil nu reglementează toate raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale din societate.. Beleiu. şi a raporturilor nepatrimoniale. pe de o parte. cit. indiferent de izvorul lor. adică acele raporturi care au în conţinutul lor drepturile reale (exemplu: dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale principale). precum dreptul la viaţă. pe de altă parte. sănătate. 5 Gh. apare necesară o enunţare a subcategoriilor raporturilor patrimoniale. adică acele raporturi care au în conţinutul lor drepturile de creanţă. p. dreptul familiei. se face. ea este opera jurisprudenţei şi a doctrinei. ca. dreptul financiar etc. de starea civilă etc. de exemplu. act juridic sau fapt juridic. Componentele raporturilor patrimoniale sunt: • raporturile reale. Şi alte ramuri de drept au obiectul format din raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale.. 19 . cele legate de numele persoanei. dreptul comercial. Ipoteza unei norme juridice cuprinde raportul la care ea se aplică. prin însumarea acestor ipoteze se obţine obiectul ramurii de drept. respectiv acelea care au în conţinutul lor drepturi personale nepatrimoniale. aşa cum s-a subliniat în literatura juridică5. Componentele raporturilor nepatrimoniale civile sunt: • raporturile care privesc existenţa şi integritatea subiectelor de drept civil.

raporturile civile pot fi grupate în: raporturi numai între persoane fizice. ceea ce înseamnă că una dintre părţi nu se subordonează celeilalte.. Bucureşti. 1999. în Cristiana Turianu.raporturile de identificare.48 alin. Edit Press „Mihaela” SRL. artistică sau invenţia. raporturi numai între persoane juridice.57 alin. iar în lipsa unei precizări de text.57 alin. (Decizia civilă nr. Corneliu Turianu. olograf sau mistic. art. Al patrulea element. care evidenţiază cel mai bine specificul raporturilor de drept civil. p. Recunoaşterea paternităţii – instituţie juridică reglementată de dreptul familiei (art. instituţie specifică dreptului civil. reşedinţă etc.2 din Codul Familiei conţin o exprimare generică.856/1989 a Tribunalului Suprem. literară. În acelaşi context. raporturi mixte: între persoane fizice şi persoane juridice. Rolul dreptului civil Dreptul civil are rolul de drept comun faţă de celelalte ramuri de drept. întrucât în lipsa unor reguli proprii care să reglementeze o anumită situaţie a unui raport juridic se apelează la reglementările dreptului civil6.2 şi art. fără ca acestea să întrunească anumite calităţi speciale. • raporturile de creaţie intelectuală – acestea au în conţinutul lor drepturile personale nepatrimoniale ce au ca izvor opera ştiinţifică. la nume.322 – 323). După felul subiectelor lor. Cel de al treilea element priveşte subiectele raporturilor de drept civil – persoanele fizice şi persoanele juridice. se poate admite că recunoaşterea filiaţiei poate fi făcută prin testament autentic. ce au în conţinutul lor drepturile prin care se individualizează subiectele de drept civil: dreptul la domiciliu. 20 6 • .2 din Codul Familiei) – poate fi făcută şi prin testament. 2. Dreptul familiei (Practică judiciară adnotată). îl constituie poziţia de egalitate juridică a subiectelor.

Bucureşti. Popa. În accepţia sa ca ştiinţă a dreptului. p. integritatea şi interesele legitime. Principiile dreptului civil 3. capacitatea sa juridică de a intra în raporturi personale sau patrimoniale cu semenii săi. fiind consacrate de legea fundamentală. aprobată prin Referendumul Naţional din 18-19 octombrie 2003. care îi apără deopotrivă viaţa. Bucureşti. Curs de succesiuni. principii ale uneia sau mai multor instituţii de drept civil. principiile fundamentale ale dreptului civil român.13. precum şi în alte legi mai importante. revizuită prin Legea nr. Humanitas. 21 7 . 8 Constituţia României.429/2003. Teoria generală a dreptului. Ed. dreptul civil ajută la aplicarea corectă a legii. Dreptul civil are un rol moralizator prin sancţionarea abuzului de drept şi apărarea bunei-credinţe în raporturile juridice. Categorii de principii În dreptul civil îşi găsesc aplicare trei categorii de principii : principiile fundamentale ale dreptului român. deoarece cuprinde în reţeaua normelor sale întreaga viaţă omenească. Aceste principii sunt9: principiul democraţiei. Eliescu. principiul separaţiei puterilor în stat. confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. precum şi la formarea specialiştilor în domeniul dreptului.Dreptul civil constituie cea mai importantă ramură a dreptului7. 9 N. p. Principiile fundamentale ale dreptului român sunt idei de bază ce se regăsesc în întreaga legislaţie a României. 1998. 1997. la continua perfecţionare a legislaţiei civile. principiul legalităţii. Principiile fundamentale ale dreptului civil sunt idei de bază aplicabile tuturor instituţiilor dreptului civil.3 din 22 octombrie 2003. Din momentul naşterii sale şi până la moarte. principiul egalităţii în faţa legii.1. 3. omul este supus normelor dreptului civil.112–125. Acestea sunt: 8 M.

care privesc efectele actului juridic. Principiile instituţiilor de drept civil sunt idei de bază care se aplică fie numai într-o instituţie. principiul ocrotirii drepturilor subiective civile ori al garantării lor10. Art. „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut. Lumina Lex.principiul proprietăţii.136 alin. Exemplificăm câteva asemenea principii: principiul consensualismului privitor la forma actului juridic. principiul îmbinării intereselor personale. Art. cit. întâlnit în mai multe materii ale dreptului civil (drepturi reale. ca: principiul consensualismului privitor la forma actului juridic. 1993.14).2 din Constituţie prevede că proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.p. generale.). principiul irevocabilităţii şi relativităţii privind efectele actului juridic. răspundere civilă etc. Ed. principiul irevocabilităţii şi principiul relativităţii. principiul bunei-credinţe. în Codul civil şi alte legi. principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanda). Pop.2 din Constituţie prevede că proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular. individuale cu cele obşteşti. principiul forţei obligatorii.44 alin. în op. p. Principiile fundamentale ale dreptului civil a) Principiul proprietăţii Acest principiu este înscris în Constituţia României din 2003. Teoria generală.481 Cod civil În doctrină se mai reţine ca principiu fundamental al dreptului civil şi principiul „exercitării drepturilor subiective civile cu bunăcredinţă” (T. enumeră şi alte principii. Bucureşti.480 Cod civil.2. ca principiu specific devoluţiunii succesorale legale.. principiul egalităţii în faţa legii civile.12. Astfel. fie în două sau mai multe instituţii ale dreptului civil. însă în limitele determinate de lege”. Drept civil român. 3. principiul proximităţii gradului de rudenie. art. Potrivit art. Ovidiu Ungureanu. 22 10 .

prin acţiunile posesorii. Sediul materiei cu privire la proprietatea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale îl constituie Legea nr. nr. nr. cu modificările ulterioare. Dreptul de proprietate privată se împarte în: drept de proprietate particulară. legea fondului funciar.Of. Dreptul civil reglementează conţinutul dreptului de proprietate cu cele trei atribute: posesia.30/199713 privind reorganizarea regiilor autonome.prevede că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa. 98 din 8 august 1990. 448 din 22 noiembrie 1998. 1 din 5 ianuarie 1998 şi modificată prin Legea nr. iar apărarea posesiei. precum şi unele măsuri adiacente (M. nr. nr.213/199811 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. cu modificările ulterioare. nr. folosinţa şi dispoziţia.Of.18/199114. 12 11 23 . 10/200115 cu privire la imobilele preluate în mod abuziv de statul român în perioada 6. Ordonanţa de Urgenţă nr.1945-22. cu modificările ulterioare.Of. Apărarea dreptului de proprietate se face prin acţiunea în revendicare.Of. 15 Republicată în M. atunci când el aparţine persoanelor fizice şi persoanelor juridice de tip particular. În conformitate cu prevederile Legii nr. 653 din 22 iulie 2005). Publicată în M. dreptul de proprietate are două forme: dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprietate privată. şi drept de proprietate privată al statului.1989.Of. afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire”. 14 Republicată în M. precum şi altor persoane juridice înfiinţate de către stat sau autorităţile locale. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei. Publicată în M. O importanţă deosebită pentru consacrarea dreptului de proprietate asupra terenurilor au Legea nr. 13 Publicată în M. precum şi Legea nr.15/199012 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale. nr.03. 798 din 2 septembrie 2005. 125 din 19 iunie 1997.12. Of.

cit. 24 .31/1954 se prevede că este persoană juridică acel colectiv de oameni care are o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu. religia. în mod egal. În art. pentru persoanele fizice. iar art.31/1954 statuează că „drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele personale materiale şi culturale în acord cu interesul obştesc. potrivit căruia „Sexul. rasa. Art. Gh. afectat realizării „unui scop.26 lit. 8 din 30 ianuarie 1954. 41 etc. Cât priveşte persoanele juridice. naţionalitatea.1 alin. 16 17 Publicat în M. p. normelor juridice edictate pentru reglementarea acelei categorii de persoane juridice17.2 din Decretul nr.. Art. În situaţia în care drepturile civile sunt exercitate cu încălcarea acestui principiu. 26. Beleiu.31/195416 privitor la persoanele fizice şi juridice. nr. care se sancţionează potrivit legii civile.b) Principiul egalităţii în faţa legii civile Reglementarea acestui principiu o găsim.4 alin. acest principiu trebuie înţeles în sensul că toate persoanele juridice dintr-o anumită categorie se supun. Of.39. op. fiind consacrat atât pentru persoanele fizice.2 din acelaşi act normativ prevede că drepturile civile „pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic şi social”. cât şi pentru persoanele juridice. Art. din Constituţie consacră acest principiu.3 alin. în acord cu interesul obştesc”. e din Decretul nr.1 din Decretul nr. 16 din Constituţie consacră. principiul egalităţii în faţa legii. cu caracter general. suntem în prezenţa abuzului de drept. c) Principiul îmbinării intereselor individuale cu cele generale Acest principiu acţionează în toate raporturile juridice civile. potrivit legii şi regulilor de convieţuire…”. în art. gradul de cultură sau originea nu au nici o înrâurire asupra capacităţii”. 37.

Potrivit acestora.20. În categoria dispoziţiilor cu caracter internaţional. 135 din 31 mai 1994. Ratificată de România prin Legea nr.314 din 13 iunie 2001 şi ratificată prin Legea nr. Acest principiu este consacrat atât de dispoziţii cu caracter intern. Convenţia cu privire la drepturile copilului20 face parte din categoria dispoziţiilor cu caracter internaţional care statuează că „statele părţi se angajează să respecte drepturile care sunt anunţate în prezenta convenţie şi să le garanteze tuturor copiilor care ţin de jurisdicţia lor. III. publicată în M. ocrotirii drepturilor personale nepatrimoniale pe cale civilă. cât şi de dispoziţii cu caracter internaţional. cit. op. precum şi art. limbă. art. „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor. amintim articolul 26 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului. nr..1 din Decretul nr. Normele constituţionale fac parte din categoria dispoziţiilor cu caracter intern ce consacră principiul mai sus menţionat. a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”. p. 20 Republicată în M. Of. sex. fără discriminare. 19 18 25 . Of. În categoria dispoziţiilor cu caracter intern enumerăm: art. nr.d) Principiul ocrotirii drepturilor subiective civile. fără nici o distincţie. dreptul la o ocrotire egală din partea legii…”. potrivit căruia „toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au. Acelaşi act normativ consacră Cap. religie. Garantarea drepturilor subiective civile este prevăzută şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale19.30/1994. „Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”18.21 din Constituţie. potrivit căruia „drepturile civile sunt ocrotite de lege”. Dogaru. indiferent de rasă. intitulat Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale. opinie politică sau altă opinie a I.3 alin.18/1990. culoare.31/1954.22.

Restabilirea dreptului subiectiv civil. de drept civil. în raporturile civile. 1996. urmează să se stabilească ramura de drept căreia îi aparţine raportul juridic în discuţie. 4. Bucureşti. Criteriile delimitării În aplicarea corectă a normei juridice în raporturile ce intervin între subiectele de drept. p. în funcţie de: obiectul de reglementare. În dreptul civil. caracterul sancţiunilor. atunci când are loc încălcarea lui. V. Ed. este întemeiată pe egalitatea juridică a părţilor şi constă în modalitatea de influenţare a raporturilor sociale. 26 21 . se poate obţine pe calea procesului civil21. M. Obiectul de reglementare. ci numai cele reale şi obligaţionale.13. etnică sau socială. nu toate raporturile nepatrimoniale constituie obiect de reglementare pentru dreptul civil. Naţional. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. calitatea subiectelor. de situaţia lor materială. Metoda de reglementare. I. Nu toate raporturile patrimoniale intră în obiectul dreptului civil. caracterul normelor juridice. b) individualizarea ori identificarea persoanelor. principiile. incapacitatea lor. prin edictarea normelor juridice. Delimitarea dreptului civil 4. de naşterea lor sau de altă situaţie”. De asemenea. vol.1.copilului sau a părinţilor sau a reprezentanţilor săi legali. metoda de reglementare. c) creaţia intelectuală. drepturile subiective care se nasc din aceste raporturi şi obligaţiile corespunzătoare subiecţilor pasivi. de către stat. realizată de subiectele individuale şi cele colective. de originea lor naţională. ci numai cele care privesc: a) existenţa şi integritatea persoanelor. obiectul de reglementare priveşte raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale. Ciobanu.

lăsând la aprecierea părţilor să aleagă conduita pe care voiesc a o urma din mai multe variante posibile indicate de lege.1 şi 2: „Vinderea se poate face sau pur sau sub condiţie.. „succesiunea poate fi acceptată curat şi simplu sau sub beneficiu de inventar”. dreptul administrativ). iar metoda egalităţii juridice a părţilor nu este aplicată exclusiv de dreptul civil. este necesar să se recurgă la alte criterii de delimitare. p. Ea poate avea ca obiect două sau mai multe lucruri alternative”. Exemplu. se vor aplica prevederile normei. sau. 23 22 27 . în lipsa de stipulaţie contrară” sau art.685 Cod civil. fiind suficientă aceea de persoană fizică sau persoană juridică. Normele supletive sunt acele reglementări legale care.1319 Cod civil. alin. ţinând seama că normele dreptului civil nu pretind subiectelor o anumită calitate. Dat fiind faptul că nu toate raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale sunt reglementate de dreptul civil. Caracterul normelor juridice în materia dreptului civil este permisiv23 (dispozitiv sau supletiv) şi în mod excepţional este imperativ sau prohibitiv. G.8. op. în măsura în care acestea ar impune subiectelor raporturilor juridice o calitate specială (exemplu. iar pentru unele ramuri de drept se folosesc atât metoda egalităţii părţilor. comerciant. în anumite situaţii. cit. cât şi metoda subordonării (de exemplu. Normele permisive nici nu impun. art.1296 Cod civil. nici nu interzic săvârşirea unei acţiuni.1305 Cod civil: „Spezele vânzării sunt în sarcina cumpărătorului.Există însă şi alte ramuri de drept care folosesc metoda egalităţii juridice a părţilor. permit ca persoanele singure să-şi aleagă conduita de urmat şi numai în situaţia în care nu şi-au ales singure această conduită. organ al puterii legislative). Calitatea subiectelor22 poate reprezenta un criteriu de departajare a dreptului civil de alte ramuri de drept. Boroi. potrivit art. care statuează că: „Predarea trebuie să se facă la locul unde se afla lucrul vândut în timpul vânzării dacă părţile nu s-au învoit altfel”. Un exemplu de normă permisivă îl constituie art.

813 Cod civil prevede: „Toate donaţiile se fac prin act autentic”. Normele imperative sunt acelea care. op.1312 Cod civil: „Vânzătorul este dator să explice curat îndatoririle ce înţelege a lua asupra-şi. Dacă într-un anumit caz sunt identificate principii fundamentale ale dreptului civil. În general. Principiile proprii unei ramuri de drept constituie. Normele prohibitive interzic săvârşirea unor acţiuni. de asemenea.. art.Caracterul sancţiunilor în dreptul civil se referă la restabilirea dreptului subiectiv încălcat: dacă este de natură patrimonială. În materie de moştenire. op. nulă este convenţia prin care s-a stipulat că unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi de a participa la pierdere (clauza leonină)”. sau art.42-43. P. Exemplu.. revocarea actului care a generat nesocotirea acelui drept ori prin repararea prejudiciului cauzat titularului dreptului. un criteriu de delimitare. p. s-ar putea trage concluzia. cit. pactul asupra unei succesiuni viitoare este lovit de nulitate absolută – art.. şi prin încetarea acţiunii vătămătoare. rezilierea sau. p.1513 Cod civil: „Este nul contractul prin care un asociat îşi stipulează totalitatea câştigurilor. op. 4. că ne găsim în prezenţa unui raport juridic civil. stabilesc o conduită univocă şi strict determinată de la care subiectul raportului de drept civil nu se poate abate decât asumându-şi riscul sancţiunii prevăzute de lege. p. Cosmovici. Boroi. totuşi între acestea există şi puncte comune: bunăoară. prin nulitatea. după caz.l7-20. M. Orice clauză obscură sau îndoioasă se interpretează în contra vânzătorului”. I. Beleiu. art.965 Cod civil.2. fiecare ramură de drept îşi are cristalizate principiile care-i orientează acţiunea într-un anumit domeniu al relaţiilor sociale. cit. 28 . 24 Gh.5 Codul familiei: „Este oprit să se căsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorită”. Exemplu. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept Dreptul constituţional şi dreptul civil Deşi între dreptul civil şi dreptul constituţional24 există deosebiri. cit. până la proba contrară. iar dacă dreptul este de natură nepatrimonială. Asemenea. art.23-24. G. cit. op. prohibitiv sau onerativ.9.. p. Dogaru. rezoluţiunea.

înscrise în legea fundamentală. pe când. într-o relaţie de subordonare. principalele drepturi şi libertăţi ale omului. de regulă. în timp ce în dreptul civil sunt preponderente raporturile patrimoniale. cele ale dreptului civil sunt preponderent dispozitive. un caracter imperativ. pe când în dreptul civil părţile se află pe poziţii de egalitate juridică. pe când în dreptul administrativ sunt majoritare drepturile nepatrimoniale. garanţiile juridice ale drepturilor subiective civile sunt stabilite de Constituţie. în dreptul constituţional sunt preponderente raporturile nepatrimoniale. dreptul administrativ conţine norme care reglementează condiţiile realizării puterii executive în statul nostru. părţile se află într-un raport de subordonare. în raportul de drept administrativ. în timp ce restabilirea dreptului subiectiv încălcat are loc. organele de stat. Subiectele de drept constituţional se află. Delimitarea celor două ramuri rezultă din următoarele situaţii: în dreptul civil predomină raporturile patrimoniale. aceea de organ de stat. subiectele au o calitate specială. normele dreptului constituţional au. prin declararea procesului civil. în dreptul civil. în majoritatea lor. sunt în marea lor majoritate persoane juridice.dreptul constituţional cuprinde norme care consacră unele principii ale dreptului civil. deci şi subiecte ale raportului juridic civil. de regulă. Dreptul administrativ şi dreptul civil Dreptul administrativ este ramura de drept ce conţine normele care reglementează condiţiile realizării puterii executive în statul nostru. sancţiunile în dreptul constituţional nu implică un proces. pe când normele dreptului civil reglementează raporturile patrimoniale şi raporturile personale nepatrimoniale în care poziţia părţilor este de egalitate juridică. menţionate în Constituţie. sunt şi drepturi subiective civile ale persoanelor fizice. în dreptul civil predomină normele 29 . în dreptul constituţional. în timp ce subiectele de drept civil se află pe poziţie de egalitate juridică. subiectele sunt persoane fizice şi juridice.

iar în dreptul administrativ sunt preponderente normele imperative. dreptul administrativ are sancţiuni proprii. dreptul financiar are sancţiuni proprii. Dreptul civil şi dreptul financiar Dreptul financiar25 este ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile sociale ce izvorăsc din activitatea de constituire şi utilizare a sumelor cuprinse în bugetul statului. St. o parte este un organ al statului cu atribuţii fiscale.dispozitive. în timp ce sancţiunea specifică dreptului civil este acţiunea în justiţie. Bucureşti. p. Între cele două ramuri de drept există numeroase asemănări. în raporturile de drept financiar. All. închisoarea contravenţională. Cu toate acestea. Drept financiar. sunt preponderent dispozitive. Gliga. Ed. normele sunt preponderent imperative. care fac dificilă delimitarea acestora. precum majorarea pentru întârziere în plata impozitelor. Ed. în timp ce. p. în raporturile de drept financiar părţile sunt pe poziţie de subordonare. întotdeauna. asemănător dreptului civil. faptele şi operaţiunile considerate de lege ca fapte de comerţ. 1995. Cărpenaru. confiscarea.2-3. Humanitas. precum amenda contravenţională. Delimitarea dreptului civil de dreptul financiar se materializează în următoarele aspecte: în dreptul financiar. 26 25 30 . Dreptul civil şi dreptul comercial Dreptul comercial este acea ramură de drept ce conţine normele juridice care reglementează raporturile ce izvorăsc din actele juridice. în dreptul civil. şi anume: ca şi I.17. deosebit de dreptul civil (în care părţile se află pe poziţie de egalitate juridică). precum şi raporturile la care participă persoanele ce au calitatea de comerciant26. Bucureşti. există suficiente deosebiri care asigură delimitarea lor. Drept comercial român. 1998. majoritatea raporturilor reglementate de dreptul financiar au caracter patrimonial.

ambele ramuri utilizează metoda egalităţii juridice. p. 28 I. ce se materializează în următoarele aspecte: în dreptul civil. Curs de drept. părinte. dominante sunt raporturile patrimoniale. în timp ce. p.27. cât şi deosebiri.). l993.121-122. de exemplu. Didactică şi Pedagogică. în scopul ocrotirii şi întăririi familiei28. Dreptul familiei. dreptul comercial reglementează raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale. Bucureşti. raporturile juridice comerciale se particularizează – faţă de cele civile – în sensul că cel puţin una dintre părţi are calitatea specială de comerciant şi că izvorul constă într-un act sau fapt de comerţ27. 31 27 . Ed. All. deşi instituţia juridică a contractului este asemănătoare. Rucăreanu. ca. Bucureşti. punerea în întârziere etc. cu toate că în dreptul familiei există o nuanţă aparte atunci când este vorba de raportul dintre părinte şi copil. Din cele menţionate rezultă că între dreptul civil şi dreptul familiei există atât asemănări. copil etc. Albu. Ed. în dreptul civil. l975. există totuşi deosebiri de regim juridic între răspunderea civilă şi răspunderea comercială.dreptul civil. în dreptul familiei se cere o calitate specială a subiectelor sale (soţ. cu raporturile de familie.30. cu toate că ambele ramuri de drept cunosc sancţiunea răspunderii. Totuşi. Bucureşti. Tratat de dreptul familiei. rudenie. I. sub anumite aspecte. regimul răspunderii contractuale. contractelor comerciale li se aplică o serie de reguli derogatorii de la dreptul comun. I. iar subiectele acestor raporturi se află pe poziţie de egalitate juridică. Filipescu. adopţie şi raporturile asimilate de lege. Dreptul civil şi dreptul familiei Dreptul familiei este ramura care reglementează raporturile personale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie. subiectul este necircumstanţiat. proba contractului. pe când în dreptul familiei majoritare sunt raporturile nepatrimoniale. p. 1980. Elemente de drept civil şi comercial comparat. în dreptul familiei predomină normele imperative. totuşi..

salarizarea. M. P. în dreptul muncii. p. fiecare ramură de drept are sancţiuni proprii (exemplu. All. în timp ce. pe parcursul raportului de muncă. protecţia socială etc. Ed.în timp ce în dreptul civil predomină normele dispozitive. 32 29 . în dreptul muncii. Dreptul civil şi dreptul muncii şi securităţii sociale Dreptul muncii şi securităţii sociale reglementează. normele imperative sunt predominante în dreptul muncii. poziţia de egalitate juridică a părţilor se menţine tot timpul. în dreptul civil. Relaţiile sociale reglementate se referă la: timpul de muncă. operează şi răspunderea disciplinară. Bucureşti. Dreptul civil şi dreptul procesual civil Dreptul procesual civil reglementează activitatea organelor judiciare şi a celorlalţi participanţi în instanţa civilă. acele raporturi patrimoniale care izvorăsc din calitatea de angajat şi cea de patron în temeiul contractului individual de muncă. există o disciplină a muncii. sfera subiectelor este mai restrânsă decât în dreptul civil – minorii sub 15 ani nu pot încheia contract de muncă. pe lângă răspunderea materială. protecţia muncii. Cosmovici. în dreptul civil. Între cele două ramuri de drept există asemănări şi deosebiri. răspunderea materială. reprezentând aspectul sancţionator al dreptului material civil29. l994. pe când în dreptul muncii această poziţie este caracteristică doar încheierii contractului de muncă. Introducere în dreptul civil. precum şi raporturile ce se stabilesc în sfera activităţii de înfăptuire a justiţiei în cauzele civile.20. decăderea din puterea judecătorească este specifică dreptului familiei). jurisdicţia muncii. care implică subordonarea salariatului. prin normele sale. ce privesc următoarele aspecte: ambele reglementează raporturi patrimoniale şi raporturi personale nepatrimoniale. disciplina muncii. normele predominante sunt cele dispozitive.

p. Metoda de reglementare specifică dreptului internaţional privat este aceea de indicare. I.Dreptul civil este dreptul material sau substanţial.. încheierea în străinătate a raportului juridic. Servo-Sat. Actami. Corelaţia lor este cea dintre conţinut şi formă.31 V. Întrucât ambele ramuri de drept reglementează aceleaşi raporturi sociale. 31 I.. Dreptul civil şi dreptul internaţional privat Dreptul internaţional privat reglementează relaţiile civile. procesual. Arad. prin intermediul normei conflictuale. Ed. încheierea sau executarea în străinătate a unui contract etc. a legii aplicabile unui raport juridic cu elemente de extraneitate. de dreptul muncii etc. domiciliul părţilor. deoarece îi conferă acestuia eficacitate prin folosirea constrângerii de stat atunci când obligaţiile născute în cadrul raporturilor de drept civil nu sunt executate de bunăvoie. executarea obligaţiilor în altă ţară decât în cea în care s-au încheiat. I. Drept internaţional privat. Al. Drept internaţional privat. cum ar fi: cetăţenia. Totuşi. asemănările dintre acestea sunt multiple. Ed. raportul juridic din al cărui conţinut face parte obligaţia. Bucureşti. l997. Filipescu. săvârşirea faptei păgubitoare pe teritoriul altui stat etc. D. raportul de drept internaţional privat se caracterizează prin existenţa unui element de extraneitate (cetăţenia. l998. l993.). familiale. Proarcadia. în măsura în care ele conţin un element de extraneitate. Tratat. situarea în străinătate a unor bunuri. 33 30 . p. vol. Ciobanu. Ed. iar dreptul procesual civil este dreptul formal.11 şi urm. vol.7-35. M. Sitaru.30 Dreptul procesual civil reprezintă aspectul sancţionator al dreptului civil material. Drept procesual civil.

Drept civil român. prin izvor al dreptului civil înţelegem condiţiile materiale de existenţă care generează normele acestei ramuri. suntem în prezenţa noţiunii de izvor de drept civil în sens formal. Editura Şansa S. E. Introducere în dreptul civil. Manual de drept civil. 1999. iar secundele. Partea generală. Sensurile expresiei „izvor de drept civil” Expresia izvor de drept civil este privită sub aspectul a două sensuri ori înţelesuri32: Într-un prim sens. Editura Argonaut. expresia izvor de drept civil desemnează formele specifice de exprimare a normelor dreptului civil. Bucureşti. Nu trebuie confundate izvoarele dreptului cu izvoarele raportului juridic. Introducere în dreptul civil. 1999. Editura All Beck. 1999. O. p. Bucureşti. Ungureanu. primele referindu-se la normele juridice care alcătuiesc dreptul obiectiv. Gh. În cel de-al doilea sens juridic. Subiectele dreptului civil. p. Noţiunea de izvor al dreptului civil 1. Beleiu. p. ediţia a VI-a revăzută şi adăugită.L.Capitolul II IZVOARELE DREPTULUI CIVIL.99. Lupan. TEORIA LEGII CIVILE Secţiunea I Legea civilă ca izvor al dreptului civil 1.1. suntem în prezenţa noţiunii de izvor de drept civil în sens material. 34 32 .R..17. Cluj-Napoca. la actele şi faptele juridice care generează drepturile subiective.44-45.

1992.L. Editura S.27-28. După criteriul organului de stat care emite norma. distingem34: a) Legile – în sens restrâns35 – care sunt adoptate de Parlamentul României se clasifică în trei categorii: legi constituţionale. ori prin ratificare –. În acest sens sunt: Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului. p. normele îmbracă forma de acte normative ce emană de la organele de stat învestite cu prerogativa legiferării. Principalele forme juridice în care se exprimă izvoarele dreptului civil sunt legile – acte normative adoptate de Parlamentul României – şi hotărârile Guvernului României. În categoria izvoarelor dreptului civil intră şi ordinele. 1.18/1990. acorduri etc..În materia dreptului civil.72 din Constituţie. şi Convenţia cu privire la drepturile copilului. Clasificarea izvoarelor dreptului civil Izvoarele dreptului civil se clasifică după următoarele criterii: A. conform art. instrucţiunile. –. nr. Drept civil.212/197433. Publicat în M. Pot fi socotite izvoare ale dreptului civil decretele emise de Preşedintele României. Partea generală. legi ordinare. numai dacă acestea au ca obiect de reglementare relaţii sociale care intră în obiectul dreptului civil. cit.2. 35 În sens restrâns – stricto sensu – prin lege se înţelege actul normativ adoptat.C. 146 din 20 noiembrie 1974.R.. E. Prerogativele legiferării sunt stabilite de Constituţia României. p. emise de un ministru ori de şeful unui alt organ al administraţiei de stat. cu condiţia ca România să fie parte – prin aderare.. legi organice. ratificată prin Legea nr. regulamentele etc. Lupan. Mureşan.45. republicată. Caracter de izvor al dreptului civil îl au şi reglementările internaţionale – convenţii. Cordial S. Cluj-Napoca. M. numai dacă acestea privesc relaţii sociale ce intră în obiectul dreptului civil român. ratificat prin Decretul nr. op. pacte. Of. 34 33 35 . de Parlament.

organizarea şi funcţionarea partidelor politice. organizarea Guvernului.30. ale instanţelor judecătoreşti. Bucureşti. Constituţia României. Legile organice sunt acelea care reglementează raporturile juridice referitoare la: sistemul electoral. precum şi organizarea generală a învăţământului.73 din Constituţia României. regimul general al cultelor. Subiectele dreptului civil. 37 A se vedea art. organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. p. care. Constituţia ţării. i se subordonează. al moştenirii37. statutul funcţionarului public. 1993. Aceasta se explică prin faptul că toate actele normative. pe lângă drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. Din punct de vedere al dreptului civil. În aceeaşi categorie de legi constituţionale se încadrează şi legile de revizuire a Constituţiei – art. reglementează şi instituţiile juridice ale dreptului civil ca. Deosebirea dintre Constituţie şi legile constituţionale – sub aspect formal – o reprezintă împrejurarea că legile constituţionale (de revizuire a Constituţiei) sunt adoptate de Parlament. Noţiunea de lege este folosită uneori într-un sens larg – lato sensu –. I. potrivit acestui criteriu. pe când Constituţia este adoptată de Adunarea Constituantă. indiferent de organul de la care emană. al raporturilor de muncă şi protecţie socială etc. Elementele dreptului civil. a Consiliului Superior de Apărare a Ţării. organizarea şi desfăşurarea referendumului. 150-152 din Constituţia României. Editura Şansa SRL. contenciosul administrativ etc. vol. de exemplu: statutul legal al persoanelor. în primul rând. 36 . dreptul de moştenire etc. Introducere în dreptul civil. dreptul de proprietate.În categoria legilor constituţionale intră. Dogaru. caz în care acoperă toate actele normative. care are forţă juridică superioară36 tuturor celorlalte legi. ale Ministerului Public şi ale altor organe ale statului. au forţă obligatorie pentru persoanele cărora li se adresează. tot prin legi organice se reglementează regimul juridic al proprietăţii. 36 I.

codul comercial. el este alcătuit dintr-un titlu preliminar – „Despre efectele şi aplicarea legilor în genere” – şi trei cărţi: • Cartea I – „Despre persoane” – în prezent abrogată.18/1991 privind fondul funciar. nr. 39 Legea nr. nr. 41 Republicată în M. 1 din 4 ianuarie 1954..Legile ordinare sunt toate celelalte legi adoptate de Parlament şi promulgate de către Preşedintele României38. 42 Publicată în M. iar după promulgare se publică în „Monitorul Oficial”. publicată în B. nr. aşa cum a fost modificată prin Legea nr. chiar prin denumirea codului.Of. Of. Un loc important printre legile ordinare îl ocupă codurile. legile adoptate de Parlament „se trimit spre promulgare Preşedintelui României”.927 din 23 decembrie 2003. 43 Publicată în M.64/199141 privind brevetele de invenţie. cu modificările ulterioare. 653 din 22 iulie 2005). Of. 61 din 26 martie 1996. aşa cum a fost modificată prin Legea nr. precum şi unele măsuri adiacente (M. Legea arendării nr.77 şi 78 din Constituţie. nr.16/199442. Codul civil reprezintă principalul izvor al dreptului civil. 37 38 . Dintre legile mai importante care constituie izvor de drept civil reţinem: Codul Familiei39. 4/1953 privind Codul Familiei. nr. 247/2005.Of.Of. Structural. precum şi unele măsuri adiacente (M. 40 Publicat în M. • Cartea a III-a – „Despre diferitele moduri în care se dobândeşte proprietatea” – care cuprinde 20 de titluri. nr. nr. 247/2005 privind reforma din domeniile proprietăţii şi justiţiei. codul vamal. Of. Codul Fiscal40. de regulă. 91 din 7 aprilie 1994. codul civil. care grupează şi sistematizează într-un singur corp toate sau cât mai multe dintre reglementările aplicabile unui anumit domeniu de activitate indicat. Legea nr. codul de procedură civilă etc. privind reforma din domeniile proprietăţii şi justiţiei. 752 din 15 octombrie 2002. Legea nr.Of. cu modificările ulterioare. • Cartea a II-a – „Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” – care are patru titluri. 653 din 22 iulie 2005). Legea nr.7/199643 privind cadastrul funciar şi Potrivit art. de exemplu.

ordinele miniştrilor etc. 45 Publicată în M. 11 din 15 iulie 1960.108 din Constituţia României din 2003.119/199645. „Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe”.114/199644. Termenul de lege poate fi privit şi în sensul său larg (lato sensu). Republicată în M. desemnând.publicitatea imobiliară. Decretul nr. nr. Legea nr. 282 din 11 noiembrie 1996. nr. iar dacă normele juridice aparţin dreptului civil. ele sunt izvoare de drept. nr. Decretul-lege nr. În măsura în care hotărârile şi ordonanţele conţin reguli de conduită generale şi obligatorii – norme juridice –. Of. hotărârile guvernului.31/1954. Of. cu modificările ulterioare. 49 Publicat în M.32/195446 pentru punerea în aplicare a Codului Familiei şi a Decretului nr. cât şi celelalte acte normative: decrete. Of.66/199049 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti etc. c) Hotărârile şi Ordonanţele Potrivit art. 95 din 27 aprilie 1938. nr. 47 Republicat în M. atât legea. Of. Of. ele sunt izvoare de drept civil.115/193848 pentru modificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare. Forţa juridică a acestuia este superioară actului normativ emis de alte organe ale statului. 46 Publicat în M.167/195847 privind prescripţia extinctivă. nr. nr. 38 44 .31/1954 privind persoanele fizice şi juridice. 393 din 31 decembrie 1997. Decretullege nr. cu modificările ulterioare. privind actele de stare civilă etc. Exemple de decrete şi decrete-legi: Decretul nr. Legea locuinţei nr. 9 din 31 ianuarie 1954. 23 din 9 februarie 1990. 48 Publicat în M. Decretul nr. b) Decretele şi Decretele-legi Termenul de lege privit în sens restrâns (stricto sensu) desemnează actul normativ care emană de la Parlamentul României. de această dată. Of. Decretul este izvor de drept civil numai când cuprinde norme juridice ce aparţin dreptului civil.

53 Publicată în M.331/200253 privind finanţarea unor proiecte pentru promovarea imaginii externe a României. „în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta”. 269 din 31 martie 2005. Hotărârea nr. 3 din Constituţia României. 50 51 Art. 57 Republicată în M. 314 din 6 iulie 2000. În cazuri excepţionale. 55 Publicată în M. iar ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare. ordonanţele se supun aprobării Parlamentului. nr. nr.208/200551 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.75/200157 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal. Of. cu modificările ulterioare. Dintre hotărârile Guvernului menţionăm: Hotărârea nr. Of. 16 din 6 ianuarie 2005.26/200055 cu privire la asociaţii şi fundaţii.521/200052 privind aprobarea Programului special pentru zonele defavorizate „Sprijinirea investiţiilor”. potrivit procedurii legislative. Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. Of. Of. 84 din 30 ianuarie 2004.115 alin. Ordonanţa nr. nr. Of. Hotărârea nr.2200/200454 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică. nr.10/200456 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit. Ordonanţa nr. Hotărârea nr. Of. Menţionăm următoarele ordonanţe: Ordonanţa nr. 39 din 31 ianuarie 2000. până la împlinirea termenului de abilitare. nr. Of. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor Ordonanţei50. 39 . Dacă legea de abilitare o cere. 56 Publicată în M. 268 din 22 aprilie 2002. 52 Publicată în M. nr. Legea de abilitare va stabili. Publicată în M.Hotărârile se emit în vederea organizării legilor. în mod obligatoriu. 54 Publicată în M. 664 din 23 iulie 2004. nr.

norme standard. Academiei. Ordinul nr. I. ordine ale prefecţilor etc. Partea generală.E.102-103.. nr. e) Există acte normative care. contract cadru. regulamente etc. 60 Publicat în M. . instrucţiuni. 1989.S. Otilia Calmuschi..A. cunoscute sub denumirea de alte acte normative subordonate legii. Tratat de drept civil. pot constitui izvoare formale ale dreptului civil.188/2000 privind executorii judecătoreşti. nr. 1967. Alte izvoare ale dreptului civil În doctrina juridică anterioară anului 1989 s-a menţionat şi punctul de vedere potrivit căruia izvoarele dreptului civil se clasifică în izvoare directe şi izvoare indirecte62. regulament. Tratat de drept civil. emise de diferite organe centrale ale administraţiei publice. Ordinul nr.71.d) Acte normative emise de conducătorii organelor centrale ale administraţiei de stat şi acte normative adoptate de organele locale executive Aceste acte normative. deşi sunt legi – în sens larg –. Of. Ordinul nr.734/200058 al Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale privind aprobarea normelor specifice de protecţie a muncii pentru transportul şi distribuţia energiei electrice. au denumiri speciale. Este vorba de ordine. în măsura în care conţin reguli de conduită în acest domeniu al dreptului. p. contract tip. precum şi de hotărâri ale consiliilor locale. emise de autorităţile administraţiei publice locale. Partea generală. Ed.979/200561 privind aprobarea Statutului Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.C. 313 din 9 mai 2003. p. În sensul celor menţionate exemplificăm: Ordinul nr. 62 Yolanda Eminescu. 61 Publicat în M. Of. Of. Of. 114 din 6 martie 2001. I. Publicat în M. dispoziţii ale primarilor. vol. vol. nr. nr. precum: statut. Bucureşti. 64 din 6 februarie 2001.569/200360 al Ministrului Finanţelor Publice privind deciziile de impunere anuală. Publicat în M.210/200159 al Ministrului Justiţiei privind aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. B. 635 din 19 iulie 2005. 59 58 40 .

p. Alţi autori65 consideră.54-55. ediţia a II-a. „aderare” ori „ratificare”. p. ele prezintă. Academiei. credem noi. Dogaru. hotărâri ale guvernului. de exemplu. O. op. E. p. cit.12-13. • precedentul judiciar (practica judiciară) şi doctrina (literatura de specialitate) nu sunt şi nu pot fi izvoare ale dreptului civil. în ipotezele şi dispoziţiile normelor de drept civil.39. Teoria şi practica litigiilor precontractuale. cit. Beleiu. 64 Idem. pentru a se armoniza cu principiile statului de drept român. După părerea autorilor menţionaţi. obiceiul şi altele. precum reglementările interne (legi. Cosmovici. cu motivarea că. dar şi alte izvoare ca. op. A. cit.. însă. decrete. regulile de conduită cristalizate în cadrul acestora se interpretează astfel. pe bună dreptate. în temeiul art. p.61. Editura All Beck 1999. p. utilitate în interpretarea Traian Ionaşcu. cit.. în categoria izvoarelor indirecte de drept civil ar intra regulile de „convieţuire socială”. ordine sau instrucţiuni) şi cele internaţionale acceptate de România prin „aprobare”. Ungureanu. 1994. op.24 din Legea nr.. principiile generale ale politicii economice63. 41 63 . G. soluţiile ce urmează a fi reţinute – în ce priveşte izvoarele dreptului civil – sunt următoarele: • sunt izvoare ale dreptului civil numai actele normative. Introducere în dreptul civil.S-a susţinut chiar că în categoria izvoarelor directe sunt cuprinse actele normative. că. E.5/1954. aceste principii „sunt încorporate în legislaţia noastră”64. nu pot fi izvoare distincte ale dreptului civil. în măsura în care aceste norme fac trimitere expresă la obicei sau la regulile de convieţuire socială (morala). P. p. Barasch. op.19-20. Editura All. M.. op. Drept civil. Drept civil. Ed. 65 Gh.34. Boroi. Lupan. cit. • obiceiul (cutuma) şi morala (bunele moravuri) nu sunt. 1962. I.

Ca orice lege. prin cale de dispoziţii generale şi reglementare. Aplicarea legii civile în timp 1. precum şi orice alte acte normative cuprinzând norme de drept civil. 42 . cu privire la anumite subiecte.şi aplicarea corectă a normelor cuprinse în actele normative.1. ceea ce se numeşte „aplicarea legii civile asupra persoanelor”. în hotărârile ce dă. ca şi în perfecţionarea legislaţiei civile.3 din Constituţia României. care sunt destinatarii legii. şi legea civilă acţionează concomitent sub trei aspecte: o anumită durată – legea civilă nu este eternă.124 alin. ceea ce se numeşte „aplicarea legii civile în spaţiu”. deci avem în vedere nu numai legile propriu-zise. hotărârile guvernului. Legile civile se succed – din punct de vedere al timpului. avem în vedere sensul larg al noţiunii de „lege”. Argumentul de text care se opune recunoaşterii calităţii de izvor de drept civil pentru practica judiciară îl reprezintă art. Consideraţii generale Când vorbim despre aplicarea legii civile în timp.4 din Codul civil. Secţiunea a II-a Aplicarea legii civile 1. asupra cauzelor ce-i sunt supuse”. ceea ce se numeşte „aplicarea legii civile în timp”. potrivit căruia „este oprit judecătorului de a se pronunţa. pe un anumit teritoriu. dar şi decretele. coexistă – din punct de vedere al spaţiului şi au determinate categoriile de subiecte la care se aplică. potrivit căruia „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. Un alt argument care se opune recunoaşterii calităţii de izvor de drept civil al jurisprudenţei este cuprins în art.

Decretul nr.58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale.1/1989 („Monitorul Oficial” nr.Legea civilă se aplică.278/1960.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 . 67 Prin Decretul-Lege nr. Legea nr. art. 672 din 27 iulie 2005).68/1976 privind schimbarea domiciliului din alte localităţi în oraşe declarate potrivit legii oraşe mari. • Abrogarea expresă are loc atunci când legea nouă declară în mod expres că se abrogă dispoziţiile legii anterioare. nr. când acest lucru nu se întâmplă.80/1950. 68 Legea nr. Partea I”. precum şi Decretul nr. nr. cât timp este în vigoare. când se nominalizează actul normativ ori o parte a acestuia care iese din vigoare. fără să prevadă expres faptul că anumite dispoziţii contrare se abrogă. ci noua lege prevede că se abrogă toate reglementările contrare prevederilor noii legi. sub aspectele menţionate. 798 din 2 septembrie 2005) prevede în art. prevede că „Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.119/1996 cu privire la actele de stare civilă („Monitorul Oficial” nr. se produce prin abrogarea ei.34 Cod civil introdus prin Decretul nr. prin Legea nr. adică încetarea acţiunii civile. Of. • Abrogarea expresă poate fi directă67.52 că la data intrării în vigoare a acestei legi se aprobă orice alte dispoziţii contrare. care poate fi de două feluri: abrogare expresă şi abrogare tacită.19/1968 cu privire la regimul juridic al terenurilor fără construcţii din perimetrul construibil al municipiilor şi oraşelor. Of. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (M.9/1989 („Monitorul Oficial” nr. Intrarea în vigoare a legii civile are loc la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei66. sau indirectă68.22 decembrie 1989 (republicată în M. prin Decretul-Lege nr. în art.15.4 din 27 decembrie 1989) au fost abrogate: Legea nr. Ieşirea din vigoare a legii civile.223/1974 privind reglementarea situaţiei unor bunuri.9 din 31 decembrie 1989) au fost abrogate: Legea nr. Abrogarea tacită (implicită) este incidentă când legea nouă este incompatibilă cu dispoziţiile legii vechi.282 din 11 noiembrie 1996) a fost abrogat Decretul nr. 43 66 .

prin reorganizare. Art. Cu toate că aceste dispoziţii nu au fost abrogate.2. iar în art. a organizaţiilor socialiste. legiuitorul poate dispune aplicarea retroactivă a unei legi noi pe care o edictează.6 prevede că dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu se prescrie în raporturile dintre organizaţiile socialiste prin împlinirea unui termen de 1 an. Decretul nr. în care se prevede: „Legea dispune numai pentru viitor.11/15 iulie 1960). datorită dispariţiei. au căzut în desuetudine. trecutul „scapă” legii civile noi. este guvernată de două principii: principiul neretroactivităţii legii civile noi şi principiul aplicării imediate a legii civile noi.1 Cod civil este imperativă. prevede că termenul de prescripţie în raporturile dintre organizaţiile socialiste este de 18 luni. dispoziţia legală rămâne fără obiect şi se consideră că ea a căzut în desuetudine69. dar că ea nu constituie o regulă constituţională şi. în art. Anterior anului 1989. ea n-are putere retroactivă”.15 alin. s-a susţinut că dispoziţia art. deci. ele sunt neaplicabile. 1. în sensul că legea civilă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării ei în „Monitorul Oficial”. iar nu şi situaţiilor anterioare. cu excepţia legii penale mai favorabile”..Nu suntem în prezenţa unei abrogări atunci când dispar raţiunile pentru care o anumită lege sau regulă de conduită civilă a fost adoptată.3.1 Cod civil. Principiile fundamentale în materia aplicării legii civile în timp Regula generală.2 din Constituţie prevede: .167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (republicat în „Buletinul Oficial” nr.Legea dispune numai pentru viitor. 44 69 . În atare situaţie. iar acea lege sau regulă nu se va mai aplica. impunându-se judecătorilor. Acest principiu este consacrat legislativ şi de art. • Principiul neretroactivităţii legii civile noi este regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică de la data intrării în vigoare a legii.

art. s-a prevăzut expres în textele unor legi că ele urmează a se aplica şi unor fapte trecute. ele fiind de strictă interpretare şi aplicare. ar fi neconstituţională dispoziţia dintr-o eventuală lege civilă (ordinară sau chiar organică) sau dintr-un alt act normativ ce ar prevedea că legea în discuţie sau respectivul act normativ s-ar aplica retroactiv70. Introducere în dreptul civil. M. Excepţiile nu se prezumă. Editura All. 1994. Bucureşti. validitatea unui act juridic se apreciază în raport cu legea în vigoare în momentul încheierii acestuia. Prin urmare. nu însă şi legiuitorului. p. 45 70 . excepţie făcând legea penală mai favorabilă. care ar putea să prevadă expres în noua lege că aceasta se aplică retroactiv. şi 59 din 1974 – abrogate –.59/1974 – azi abrogată – prevedea că terenurile persoanelor care nu au domiciliul în ţară trec în proprietatea statului chiar dacă proprietarii au săvârşit fapta astfel sancţionată (au părăsit România) înainte de adoptarea legii. potrivit căreia principiul neretroactivităţii legilor s-ar impune organului de jurisdicţie şi părţilor. Cosmovici.În acest sens.13 din Legea fondului funciar nr. dobândirea terenurilor se putea face numai prin moştenire legală. excepţie potrivit căreia legea civilă nouă se aplică la situaţii juridice ivite anterior publicării ei. a se vedea P.45. Astfel. Astfel. Deci. fiind interzisă dobândirea lor prin acte juridice şi prin uzucapiune. modificarea ulterioară a legii nu poate antrena nulitatea actului. s-a admis totuşi în mod unanim că atunci când termenul prescripţiei achizitive s-a împlinit înainte de intrarea în Pentru opinia. legiuitorul nostru. discutabilă. în prezent. Actualmente. nu mai poate promulga în mod expres legi retroactive. ci şi legiuitorului.58. De la principiul neretroactivităţii legii civile noi se admite excepţia retroactivităţii acesteia. principiul neretroactivităţii legilor civile noi se impune nu numai judecătorului. Această excepţie este admisă numai dacă legea civilă nouă o prevede expres. Pe cale de consecinţă. sub imperiul legilor nr.

Aşa fiind. s-a admis că. dar efectele care se produc abia după modificarea legii sunt supuse legii noi. În ceea ce priveşte nulitatea unui act juridic. Codul Civil. în cazul succesiunilor deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului Familiei. faţă de unchiul său din partea tatălui. aplicându-se. copilul din afara căsătoriei. Astfel. dacă o situaţie juridică s-a realizat în întregime sub imperiul legii vechi. • Principiul aplicării imediate a legii civile este regula de drept potrivit căreia. în cazul succesiunilor deschise după intrarea în vigoare a Codului Familiei. să realizeze unitatea legislaţiei pe întreg teritoriul în care se exercită puterea organului de stat respectiv. deci.vigoare a acestor legi. legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare. copilul se bucură de acest drept. aplicându-i-se legea nouă. legea nouă nu-i va fi aplicabilă. iar nu şi pe rudele acestuia. dobândirea rămânea valabilă. neputând fi afectate de legea nouă. copilul nelegitim putea moşteni numai pe tatăl său natural. Codul Familiei din 1954 a recunoscut. legea nouă urmăreşte. chiar dacă acţiunea în constatarea uzucapiunii s-a introdus ulterior. Aplicarea imediată a legii civile se justifică prin următoarele aspecte: se prezumă că legea nouă reprezintă un progres tehnicoştiinţific faţă de legea veche. adesea. cu paternitatea legal stabilită. însă. adică cea în vigoare la data deschiderii succesiunii. ea se apreciază întotdeauna în funcţie de dispoziţiile legii în vigoare în momentul încheierii actului. cât şi faţă de rudele acestuia. de îndată ce a fost adoptată. dreptul de moştenire atât faţă de tatăl său. excluzând aplicarea legii vechi. copilul din afara căsătoriei nu avea dreptul de moştenire faţă de bunicul său. neadmiterea acestei soluţii ar 46 . Tot în aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile se admite că toate efectele juridice care s-au produs ori s-au epuizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân valabile. Cu alte cuvinte. modificarea ulterioară a legii neputând afecta valabilitatea iniţială a încheierii lui. sub imperiul Codului Civil.

pentru că acest principiu decurge din primul (neretroactivitatea legii civile noi). pentru viitor. fapte în curs de a-şi produce efectele (facta pendentia) şi fapte viitoare (facta futura). nu-l consacră expresis verbis. modificarea şi stingerea situaţiilor juridice. însă. op. însă ea trebuie aplicată de îndată. deşi a intrat în vigoare legea nouă. p. 72 Când o clauză este primitoare de două înţelesuri. situaţii juridice obiective şi subiective. situaţii juridice legale şi situaţii juridice voluntare (M. precizate în legea nouă. o excepţie. însă existenţa lui nu poate fi pusă la îndoială71. Existenţa principiului este neîndoielnică şi se întemeiază. Beleiu.. Eliescu. se ţine seama de regula tempus regit actum. situaţii juridice abstracte şi situaţii juridice concrete. drept şi interes. pe de o parte. la unele situaţii determinate. iar pe de altă parte. şi anume retroactivitatea (supravieţuirea) legii civile vechi. ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect.978 Cod civil72. în Tratat de 47 71 . 73 Pentru a delimita domeniul legii civile noi de cel al legii vechi. regulă potrivit căreia o situaţie juridică produce efectele prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei73. a legii vechi. Codul civil nu consacră o reglementare anume acestui principiu. fapte trecute (facta praetesia). Conflictul legilor în timp. care înseamnă aplicarea. Pentru a determina legea aplicabilă. constituirea. impune această soluţie” (Gh. 2) regula de interpretare actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat. încă un timp oarecare.după părerea noastră. „…. în literatura de specialitate s-au propus o serie de criterii: drepturi câştigate (jura quaestia) şi simple expectative. pe două raţiuni: 1) el este o consecinţă firească a principiului neretroactivităţii: dacă este exact că legea nu are putere retroactivă. şi nu în acela ce n-ar putea produce nici unul.63). cit.avea drept consecinţă admiterea neaplicării legii noi în anumite situaţii. De la principiul aplicării imediate a legii civile noi există. pentru că el este în concordanţă cu art. aceeaşi soluţie este menită să contribuie la învingerea vechiului de către nou prin mijloace juridice.

I. 2. care vizează raporturile juridice civile cu un element de extraneitate – cetăţenie. op. în Tratat de drept civil. p. op. O.63). cit. care a suprimat incapacitatea femeii măritate. M.17-23. Însă. p. p.79-131. în baza principiului neretroactivităţii.67. op. naţionalitate. nefiind validate de legea nouă. reglementată de fostele art. cit. P. op. I. vol. I. Eliescu. Aplicarea legii în timp. Aplicarea legii civile în spaţiu Problema aplicării legii civile în spaţiu trebuie analizată sub două aspecte: intern. Beleiu.197-208 Cod civil. 74 M. p. 1989. datorită acţiunii principiului potrivit căruia actele normative care emană de la organele centrale de stat se aplică pe întreg teritoriul ţării. op. G. locul producerii delictului civil ori consumării efectelor sale etc.Deosebirea dintre neretroactivitate şi aplicarea imediată a legii noi o vom evidenţia prin preluarea unui exemplu din doctrină74. cit. • Aspectul intern al aplicării legii civile în spaţiu nu creează dificultăţi. Introducere în dreptul civil. în drept civil. Boroi. 1993. Legea nr. Cosmovici. vol. Bucureşti. Partea generală. Aceasta reprezintă consecinţa aplicării imediate a legii noi.91. Dogaru.43-47. s-a aplicat de la data intrării ei în vigoare şi femeilor căsătorite înainte de această dată. p. şi internaţional. p. cit. Gh..40..138. 48 . Ed.. în sensul că acele femei au devenit capabile din ziua publicării legii respective. p.. actele juridice încheiate de o femeie măritată sub imperiul fostelor dispoziţii din Codul civil şi cu nesocotirea acestora au rămas anulabile. pe teritoriul României.111-143. locul încheierii şi locul executării actului juridic. p. Căpăţână.. iar cele care emană de la un organ local. cit. All.96 din 20 aprilie 1932. Căpăţână. O. Partea generală. care vizează raporturile juridice civile stabilite între subiectele de drept civil de cetăţenie ori naţionalitate română. p.

măsura în care conţin norme de drept civil. după cum urmează: în Transilvania şi Nordul Moldovei erau aplicabile dispoziţiile Decretului-lege nr. în prezent. pe teritoriul altui stat. De la acest principiu există o excepţie în materia publicităţii imobiliare. p.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare. ci numai chestiunea prejudicială (prealabilă) de a şti care este legea aplicabilă. sunt aplicabile pe întreg teritoriul României prevederile Legii nr. generală – se aplică pe teritoriul statului al cărui organ a edictat-o. potrivit căruia legea civilă – de regulă. Normele conflictuale sunt acele norme care nu rezolvă însuşi litigiul în discuţie. Codul civil român conţinea în art.115/1938 pentru modificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare. se aplică în limitele unităţii administrativ-teritoriale respective (judeţ. Principiul care domină această materie este principiul teritorialităţii legii. 49 . op.. • Aspectul internaţional al aplicării legii civile se rezolvă cu ajutorul normelor conflictuale ale dreptului internaţional privat. iar în Sudul Moldovei. Este cazul persoanelor care beneficiază de imunitate diplomatică. pe teritoriul României. Dobrogea şi Oltenia se aplicau dispoziţiile Codului de procedură civilă care reglementează publicitatea imobiliară personală prin registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni. Muntenia. municipiu. în spaţii diferite. legea civilă a unui stat urmăreşte pe cetăţenii statului respectiv chiar şi atunci când ei îşi au domiciliul sau reşedinţa în străinătate. cit. de clădirile reprezentanţelor diplomatice etc. cu modificările ulterioare. situaţie în care operează acte normative ce emană de la organe centrale. oraş sau comună). De la acest principiu există două abateri75: legea nu se aplică pe teritoriul statului respectiv în privinţa unor persoane străine şi a bunurilor acestora. Dogaru. 42..2 următoarele norme conflictuale: „Numai imobilele aflătoare în cuprinsul teritoriului 75 I.

Art. iar capacitatea persoanei juridice este supusă legii naţionalităţii. „Forma exterioară a actelor e supusă legilor ţării unde se face actul”. vol. Partea generală. a „aplicării legii civile în spaţiu”. 245 din 1 octombrie 1992. p. 77 76 50 .2 a fost abrogat prin Legea nr.României sunt supuse legilor române. 2 abrogat au fost preluate de către Legea 105/1992. Din cuprinsul Legii 105/1992 rezultă următoarele norme conflictuale: • Imobilele sunt supuse legilor ţării pe teritoriul căreia se află. Of. • Forma actului juridic este cârmuită de legea locului unde se încheie.105/199276 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. Principiile care rezultă din Art. De menţionat este faptul că atunci când aplică o lege străină judecătorul român o face pentru că el se supune legii române. Căpăţână. Tratat de drept civil. Pentru o prezentare. I. dacă se îndeplinesc următoarele condiţii: • prin aplicarea legii străine nu se încalcă ordinea publică din ţara noastră.143-146. În contextul celor de mai sus se admite că şi legea străină se poate aplica pe teritoriul ţării noastre. a se vedea O. nr. „Legile relative la starea civilă şi la capacitatea persoanelor urmăresc pe români. 1989. chiar când ele se posedă de străini”. care îl obligă să aplice acea lege77. determinată de sediul său. • între ţara noastră şi ţara a cărei lege se aplică există reciprocitate în privinţa aspectelor cărora urmează a li se aplica acea lege. întrucâtva diferită. chiar când ei îşi au reşedinţa în străinătate”. Publicată în M. • Starea civilă şi capacitatea civilă ale persoanei fizice sunt supuse legii cetăţeniei.

Decretul nr. ca persoane juridice. 51 . republicată şi cu modificările ulterioare. Exemplu: Codul civil român (1864).18/1991 privind fondul funciar. Deşi unul din principiile fundamentale ale dreptului civil îl reprezintă egalitatea în faţa legii civile.167/1958 privind prescripţia extinctivă etc. Legea nr. Din punct de vedere al sferei subiectelor la care se aplică. Aplicarea legii civile asupra persoanelor Legea civilă acţionează asupra persoanelor..97/200578 privind evidenţa. domiciliul. omul şi numai el – analizat sub cele două aspecte: ca persoană fizică şi ca persoană juridică – poate fi subiect al raportului juridic civil. O. • legi civile cu vocaţia aplicării numai persoanelor fizice. 641 din 20 iulie 2005. totuşi egalitatea acţiunii legii civile asupra persoanelor nu trebuie să ducă la concluzia că toate normele juridice civile sunt aplicabile uniform şi în aceeaşi măsură tuturor subiectelor de drept civil. Exemplu: Ordonanţa de Urgenţă nr. cu modificările ulterioare.3.30/1997 privind 78 Publicată în M. Decretul nr. • legi civile cu vocaţia aplicării numai persoanelor juridice. nr. adică cele aplicabile atât persoanelor fizice. fie în colective organizate. nr. Exemplu: Codul Familiei. reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români etc. Legea nr. legile civile sunt împărţite în trei categorii: • legi civile cu vocaţie generală de aplicare.. Cu alte cuvinte. fapt ce prefigurează caracterul social al acestui raport. ca persoane fizice.U. cât şi persoanelor juridice.G. Of.119/1996 cu privire la actele de stare civilă. fie privite individual.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

Beleiu.reorganizarea regiilor autonome. explicaţia conţinutului interpretării este lămurirea sensului voinţei legiuitorului. În al doilea rând. Legea nr. exprimată într-o anumită normă de drept civil. 81 Gh. nr. ce nu presupune intervenţia. nr.1. 1066 din 17 noiembrie 2004. 79 80 Republicată în M. scopul unei norme juridice civile constă în a vedea care este sfera situaţiilor de fapt concrete la care norma juridică respectivă se referă şi în a asigura astfel corecta aplicare a legii civile. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale etc. ea putând interveni şi cu ocazia încheierii unui contract civil. Publicată în M. Secţiunea a III-a Interpretarea legii civile 1. prin voinţa exclusivă a părţilor. Din conţinutul definiţiei se reţine. Legea nr. 52 . cit. Definiţia interpretării legii civile Interpretarea legii civile înseamnă operaţiunea logicoraţională de lămurire a conţinutului şi sensului normelor de drept civil în scopul justei lor aplicări. a unui organ de stat de jurisdicţie civilă. Legea nr. când acestea procedează la o interpretare a normelor juridice aplicabile acelui contract. op.66. prin corecta încadrare a diferitelor situaţii practice în ipotezele pe care le conţin81. Of. că interpretarea legii civile este o etapă a procesului aplicării acestei legi. În al treilea rând. întotdeauna. p.31/199079 privind societăţile comerciale. 25 din 17 ianuarie 2003.14/200380 privind partidele politice.. necesitatea şi clasificarea interpretării legii civile 1. Of. Definiţia. în primul rând.

I. mobil.45-46. p. forţă majoră. care au un sens diferit de cel din vorbirea curentă. după mai mulţi ani de la adoptarea Codului. Beleiu. op.1 Cod civil prevede: „Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră”. cit. 83 De exemplu. art. în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit.1. s-a atribuit sensul pe care îl are şi în prezent textul. de exemplu. cit. 84 De exemplu. reziliere etc. op. de către legiuitor. bun. op. este depăşită ulterior de dinamica vieţii sociale. p. rezoluţiune. 85 Explicarea acestor termeni se va face atunci când se vor studia instituţiile dreptului civil în care sunt folosiţi (bun. chiar perfectă la adoptare.66-67. răspundere. În legătură cu această reglementare.1 din Decretul nr. E. imobil. 53 82 . punându-se astfel problema de a şti dacă situaţia nouă ivită poate fi sau nu încadrată în ipoteza unei anumite norme de drept civil83. chiar din oficiu.” Prin explicaţia „cauză temeinic justificată” se ajunge la determinarea domeniului repunerii în termenul de prescripţie extinctivă. contract). Dogaru. deoarece numai astfel se poate stabili dacă un caz sau altul se încadrează sau nu în ipoteza normei de drept civil astfel redactate84. ori să încuviinţeze executarea silită. Gh.19 alin.85.. Lupan.1000 alin.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă dispune: „Instanţa judecătorească sau organul arbitral poate. Necesitatea interpretării legii civile Interpretarea legii civile este impusă de mai multe împrejurări82. Interpretarea legii civile este impusă şi de utilizarea unor termeni tehnici juridici. art. care nu au fost avute în vedere de legiuitor.2. judecarea sau rezolvarea acţiunii. ca. Interpretarea legii civile este impusă şi de formulările generale privind cazurile concrete. O lege civilă. p.. cit..70. să dispună. Asemenea formulări cer explicarea sensului lor. apărând situaţii noi.

Principala componentă a interpretării juridicţionale este interpretarea dată de instanţele judecătoreşti (judecătorii. distingem: interpretarea oficială şi interpretarea neoficială.1. potrivit legii. adică numai la cazul soluţionat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Actul interpretativ este retroactiv. curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). 54 . interpretare extensivă şi interpretare restrictivă. tribunale. concretizându-se în norme interpretative. distingem: interpretare literală. Ne aflăm în sfera interpretării oficiale jurisdicţionale atunci când interpretarea provine de la un organ de jurisdicţie (de la o instanţă judecătorească sau de la un alt organ care. • Interpretarea oficială şi neoficială a normelor de drept Interpretarea este oficială atunci când este făcută de un organ de stat. neclar. Exemplu: un articol de lege. Aceasta îmbracă două forme: interpretarea oficială autentică şi interpretarea oficială jurisdicţională. Criterii de clasificare a interpretării Interpretarea legii civile cunoaşte mai multe forme. iar pentru a stabili formele interpretării se folosesc următoarele criterii: a) în funcţie de forţa sa obligatorie sau nu. interpretarea sistematică. b) în funcţie de rezultatul interpretării. are şi atribuţii jurisdicţionale). interpretarea istorico-teleologică şi interpretarea logică. Caracterul obligatoriu al acestei interpretări constă în aceea că se referă la o speţă dată.3. adoptat de Parlamentul României este interpretat printr-o altă lege. adoptată de organul respectiv. Suntem în sfera interpretării oficiale autentice atunci când interpretarea provine de la însuşi organul de stat care a edictat actul normativ supus acestei proceduri. sau un articol dintr-o Hotărâre a Guvernului poate fi interpretat printr-o altă hotărâre a organului central al puterii executive. făcând parte din legea civilă interpretată de la data intrării sale în vigoare. c) în funcţie de metoda de interpretare folosită. distingem: interpretarea gramaticală. în exercitarea atribuţiilor ce-i revin potrivit legii.

dar ea poate fi însuşită de organul de stat ori obştesc căruia se adresează. Imputaţia şi raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreaptă care a consimţit la aceste înstrăinări”87. cit. numai pe baza unei prezumţii legale deduse din dispoziţia art.6/1985. Beleiu. prin urmare.68) se citează Decizia nr. în pledoariile sale în faţa instanţei judecătoreşti. cu sarcina unei rente viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă şi excedentele. Gh. p. 87 86 55 ..67. că un act de vânzare-cumpărare privind pe succesibil în linie dreaptă. op. extensivă şi restrictivă a normelor de drept civil Interpretarea literală se caracterizează prin aceea că există concordanţă între formularea textului legal pe care îl interpretăm şi conţinutul real al normelor de drept civil aplicate la un anumit caz concret. deoarece textul de lege de mai sus instituie prezumţia de libertate numai în situaţia în care actul de înstrăinare cu titlu oneros prevede o asemenea sarcină sau dezmembrământ al proprietăţii”. În sensul celor menţionate a fost interpretat art. se va trece în masa succesiunii. • Interpretarea literală.1150/1984 a secţiei civile a fostului Tribunal Suprem – în „Revista Română de Drept” nr. Beleiu. ori de către avocat. de este. nefiind motive.72-73 – în care s-a decis că „instanţele nu pot constata fără probe. În literatura de specialitate (Gh.Interpretarea neoficială este acea interpretare care se dă legii civile în doctrină – în literatura de specialitate –.845 Cod civil. p..845 Cod civil. cit. nici de a „extinde şi nici de a restrânge aplicaţiunea dispoziţiei în cauză”86. O atare interpretare nu are putere juridică obligatorie. este în realitate o donaţie deghizată şi să dispună reducţiunea acesteia în limitele cotităţii disponibile. atât timp cât actul nu s-a făcut cu sarcina unei rente viagere sau cu rezervă de uzufruct. op. p. care dispune: „Valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă.

90 P. Interpretul atribuie normei un înţeles mai larg decât cel care rezultă din formularea textului. În practică.în comercializarea produselor de folosinţă îndelungată Culegere de decizii 1976. 10 din 27 ianuarie 1997. el se aplică şi persoanelor care au murit în acelaşi timp.36-38.237.persoane fizice sau juridice . în sensul că textul trebuie extins şi asupra unor cazuri care nu se încadrează în litera textului.1198 Cod civil. Ed.. Cosmovici. la care se referă textul respectiv. Gh. p. Drept civil. p. p. la imposibilitatea materială de preconstituire a înscrisului. Astfel. în sensul că. Moştenirea legală. fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia. nr.21 din Decretul nr.861/1976 a Tribunalului Suprem. 56 88 . Introducere în dreptul civil. s-a adăugat şi imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului88. 1994. 89 Fr. All.50.31/1954. Universitatea Bucureşti.Interpretarea este extensivă atunci când este determinată de faptul că între formularea textului legal interpretat şi cazurile din practică la care se aplică acel text nu există concordanţă. rezultată din gradul de rudenie ce există între părţi. 1991. conform art. Bucureşti. Un caz de interpretare extensivă îl reprezintă şi art. Of. deşi textul face referire numai la persoane care au murit în aceeaşi împrejurare. cit. Deak. deoarece.13 din Hotărârea nr. dispoziţiile privind prelungirea perioadei de garanţie cu timpul care se scurge de la data la care cumpărătorul unui bun de folosinţă îndelungată a reclamat defectarea bunului şi până la data repunerii acestuia în stare de funcţionare. M.69. Beleiu. Sentinţa civilă nr. 91 Republicată în M. fără a se putea stabili dacă una a supravieţuit celeilalte89. Interpretarea extensivă nu este admisă dacă norma cuprinde o enumerare limitativă ori anumite excepţii sau prezumţii90. o interpretare extensivă a fost dată art. dar în împrejurări diferite. 394/199591 privind obligaţiile ce revin agenţilor economici . p. op.

cit.11 din Decretul nr. sunt. fiind vorba de o prezumţie absolută de lipsă de discernământ. de oricare dintre soţi. G. şi nu ocazională. Nu poate fi însă interpretat extensiv. De asemenea.30 din Codul Familiei. art. având cunoştinţă de omorul defunctului. bunuri comune ale soţilor. cu funcţia încredinţată de către comitent.destinate consumatorilor. op. nu poate fi interpretată extensiv regula stabilită la art. Se consideră că săvârşirea de către prepus a faptei „în funcţiile încredinţate” constituie o formulare largă ce ar trebui restrânsă în sensul angajării răspunderii comitentului numai la cazurile în care fapta prepusului are o legătură directă. 93 P. au fost interpretate extensiv în sensul aplicării lor şi la alte bunuri din domeniul investiţiilor.1000 alin.3 Cod civil referitor la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. întâmplătoare. M. Ca exemplu de interpretare restrictivă.655 din Codul civil sunt nedemni de a succede şi prin urmare excluşi de la succesiune: 1) condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct. p.655 Cod civil potrivit căreia nu pot fi considerate a fi nedemne de a succede şi alte persoane în afara celor menţionate în text92. deşi privea numai asemenea bunuri. op. Boroi. care precizează că bunurile dobândite în timpul căsătoriei. 2) acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală. Interpretarea este restrictivă atunci când între formularea textului legal interpretat şi cazurile de aplicare practică nu există concordanţă. 3) moştenitorul major care. 57 92 . orice convenţie contrară fiind nulă. Cosmovici. declarată de judecată calomnioasă.. de exemplu.28. Potrivit art. nu a denunţat aceasta justiţiei. menţionăm93 art.. de la data dobândirii lor. şi nici regula prevăzută în art. p.31/1954 potrivit căreia minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu are capacitate de exerciţiu. cit. în sensul că formularea este prea largă faţă de ipotezele ce se pot încadra în text.51.

În acest articol se arată: „Bunurile care rămân în proprietatea statului. • Interpretarea gramaticală. el urmează a fi înţeles ca referindu-se doar la actele de dispoziţie. Beleiu. p. de semantica termenilor utilizaţi în textul interpretat. cum ar fi clădiri guvernamentale. 58 . op. care este de strictă interpretare şi aplicare. în legătură cu capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice..53. Actele de decizie cu privire la aceste bunuri se aprobă de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Resurselor şi Industriei. reglementează căsătoria putativă astfel: „Soţul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată păstrează. situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă”. interpretarea sistematică. până la data când hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă. art. De exemplu. adică ţinând seama de sintaxa şi morfologia propoziţiei ori frazei.53 din Legea nr. rezerve ale statului şi altele asemenea.2 este următoarea: Prin „acte de decizie” trebuie înţelese atât actele de dispoziţie. Întrebarea care s-a pus în legătură cu redactarea alin. cât şi actele de administrare.1 Codul Familiei. Stabilirea corectă a sensului textului se bazează tocmai 94 Gh.69. ori numai primele ? Deoarece textul conţine o dispoziţie de excepţie. cit.23 alin.1 al art. interpretarea istorico-teleologică şi interpretarea logică Interpretarea gramaticală înseamnă lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale civile pe baza regulilor gramaticii. cât şi de semnele de punctuaţie.15/1990 este susceptibilă de o interpretare restrictivă. care au ca obiect bunuri prevăzute în alin. bunuri necesare desfăşurării activităţii administrative de stat. cu excepţia situaţiilor în care prin lege se dispune altfel”. Acest text legal a primit interpretări diferite în decursul timpului.Şi dispoziţia94 cuprinsă în art. se înregistrează la Departamentul Rezervelor Statului şi se administrează direct la instituţiile cărora le sunt date în folosinţă.

ţinându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziţii din aceeaşi lege sau din alt act normativ.70. obligaţii. acte juridice etc.31/1954. pentru a succede. Astfel. ceea ce înseamnă că soţul de bună-credinţă. Un alt exemplu îl constituie art. Tot pe baza unei interpretări gramaticale95 se ajunge şi la stabilirea sensului real al art. Astfel. Beleiu. Interpretarea sistematică implică lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale.13 din Decretul nr. după care „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică sau principală”. Apare necesar să se stabilească înţelesul unor termeni strict juridici.654 Cod civil prevede că. p. dar numai până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Copilul născut mort este considerat că nu există. iar nu a celei „şi” (caz în care ar trebui să se dea o altă soluţie). păstrează situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă. Concluzia aceasta se desprinde din folosirea în text a particulei „sau”.5 alin.. Copilul conceput este considerat că există. domiciliul său este acolo unde are locuinţa principală. 95 Gh.1 din Decretul nr. dacă persoana are mai multe locuinţe statornice. şi anume: drepturi.2: „Capacitatea de folosinţă este capacitatea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii”. dacă persoana fizică are o singură locuinţă statornică. op.pe interpretarea lui gramaticală. Această interpretare scoate în evidenţă caracterul general sau special al normelor de drept civil. săvârşind acte juridice”. 59 . La alin. la încheierea căsătoriei declarate nule sau anulate. iar nu şi după această dată. cit. Iar la alin.31/1954 care menţionează: „Persoana fizică are capacitatea de folosinţă şi. în afară de cazurile prevăzute de lege. trebuie neapărat ca persoana ce succede să existe în momentul deschiderii succesiunii. art. capacitate de exerciţiu”.3: „Capacitatea de exerciţiu este capacitatea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii. aceea este domiciliul său.

133 din 10 iunie 1944.31/1954. Of. textul preambulului actului normativ respectiv.21.31/1954 utilizează genul masculin „minorul”. în concepţia iniţială a Codului civil. 60 96 .7 se referă la recunoaşterea drepturilor copilului de la concepţiune. s-a pus problema de a şti dacă art. Explicarea detaliată a acestei metode o vom face prin analizarea cazului următor. p. 97 Publicată în M. După apariţia Legii nr. deoarece art. iar femeia numai dacă a împlinit şaisprezece ani. 1992.8 alin. soţul supravieţuitor era chemat la succesiune numai în lipsa rudelor de grad succesibil ale defunctului. Ed.21 ale Decretului nr. Partea generală. importante sunt expunerea de motive. p.52). Note de curs. cit. ediţia a III-a. prin căsătorie. dacă el se naşte viu. el putea În doctrină se vorbeşte de două metode de interpretare: istorică şi teleologică (Ovidiu Ungureanu.31/1954 potrivit căruia „minorul care se căsătoreşte dobândeşte. p.. Mureşan. Manual de drept civil. Drept civil.50-51.29-32.. dezbaterile parlamentare etc. prin aceasta. Cosmovici. Partea generală. rezultă. M. Acest text trebuie coroborat cu art. Cordial S. la situaţia comorienţilor.3 din Decretul nr. dar.3 din Decretul nr. Ed. cu toate că art.7 şi art. Pentru aplicarea acestei interpretări.319/194497 privind drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor. care justifică adoptarea legii. S. nr. deci. este necesar să se recurgă la o interpretare sistematică şi pentru înţelegerea dispoziţiei înscrise în art. capacitatea deplină de exerciţiu”.R. avându-se în vedere că. op. All Beck.L. 1999. P. iar art. Cluj-Napoca. sau după caz cincisprezece ani”. că numai femeia poate dobândi. De asemenea. potrivit căruia „bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit vârsta de optsprezece ani.8 alin. Interpretarea istorico-teleologică96 constă în stabilirea sensului unei dispoziţii legale ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea acelei norme într-un context istoric dat.C. M. capacitatea deplină de exerciţiu mai înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.Înţelegerea textului de lege menţionat necesită o coroborare cu dispoziţiile art.4 Codul Familiei.939 Cod civil mai este în vigoare. ca orice persoană.

De asemenea. în „Revista Română de Drept”. afară de acelea care îi sunt exclusiv personale”. Cu alte cuvinte.939 din Codul civil şi Decretul-Lege nr.974 Cod civil stabileşte: „Creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor. art. în limitele prevăzute de art. lămurind sensul ei pe baza logicii formale. se poate recurge la regula de interpretare logică pentru stabilirea sensului real al art. generalitatea formulării unui text legal E. În doctrina şi practica dreptului se reţin trei reguli de interpretare logică: a) Excepţia este de strictă interpretare şi aplicare. şi anume de a ocroti şi interesele descendenţilor defunctului dintr-o căsătorie anterioară împotriva liberalităţilor excesive pe care cel ce a lăsat moştenirea le-ar fi putut face în favoarea soţului din ultima căsătorie98. textele legale care instituie prezumţii legale. p.primi donaţii sau legate de la soţul predecedat. Boroi.841 şi urm. Cod civil. S-a răspuns afirmativ. G. inductive şi deductive. această excepţie nu trebuie extinsă la alte soluţii pe care norma juridică respectivă nu le prevede.113 din Codul Familiei. textele legale care conţin o excepţie. nici interpretul nu trebuie să distingă. b) Unde legea nu distinge. arătându-se că subzistă raţiunea pentru care el a fost edictat. ca.9-12/1989. potrivit unor anumite reguli şi argumente. ceea ce înseamnă că. a raţionamentelor logice.319/1944. Rezultă că ei pot exercita numai drepturile debitorului care au caracter patrimonial. Interpretarea logică a legii are o importanţă deosebită. Spre exemplu. neputând exercita cele exclusiv personale ale debitorului. nr. 61 98 . Boroi. de exemplu. Corelaţia dintre prevederile art. ceea ce înseamnă că tutela minorului se deschide numai în cazurile indicate de acest articol. ţinându-se cont de faptul că tutela reprezintă o excepţie faţă de ocrotirea părintească.26 şi urm. o acţiune de divorţ. ori de câte ori o normă juridică instituie o excepţie de la regulă. De menţionat este faptul că sunt supuse interpretării logice: textele legale care conţin enumerări limitative.

iar nu în sensul neaplicării. „când o clauză este primitoare de două înţelesuri. neprecizând despre care minori este vorba.31/1954. pentru identitate de raţiune. Argumentul per a contrario valorifică regula logicii potrivit căreia atunci când se afirmă ceva. iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul”.584 Cod civil stabileşte că „orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa.conduce la generalitatea aplicării lui. cât şi minorului între 14 şi 18 ani (care are capacitate de exerciţiu restrânsă). care prevede că „domiciliul minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic”. fără a se introduce distincţii pe care textul respectiv nu le conţine.5 din Codul civil. Per a contrario. c) Legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei. acest argument poate fi folosit în înţelegerea art. Întrucât textul foloseşte termenul generic de minor. 100 Adică acte juridice unilaterale. Pentru a ilustra folosirea acestui argument. privind „orice proprietar”.1 din Decretul nr. De exemplu. Astfel. dar. ceea ce ar exclude operarea unor distincţii. cheltuielile grăniţuirii se vor face pe jumătate”. ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect. ne vom referi la câteva cazuri practice. se poate deroga prin Potrivit art. după care „nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare100 de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. deosebit de utile în practică sunt şi argumentele ce pot fi folosite în interpretarea logică. ea este extinsă şi la interpretarea normelor de drept civil. înseamnă că el se aplică atât minorului sub 14 ani (fără capacitate de exerciţiu). De asemenea. art. Această regulă de interpretare este înscrisă în art. Pe lângă regulile de interpretare logică menţionate.978 Cod civil99 pentru interpretarea convenţiilor. regula de interpretare logică în discuţie poate fi folosită şi la interpretarea art. se neagă contrariul. 62 99 .14 alin. Textul menţionat este redactat în termeni generali.978 Cod civil.

a fortiori. se ajunge la extinderea aplicării unei norme juridice la un caz nereglementat expres. întrucât acestea profită întotdeauna reprezentantului. cu atât mai mult.77. 63 . Per a contrario. convenţiile nu pot fi revocate prin manifestarea de voinţă a unei singure părţi contractante. mod de dobândire a proprietăţii prin efectul posesiunii neîntrerupte a unui bun imobil în cursul unui interval de timp determinat de lege. întrucât nu în toate cazurile ceea ce nu este interzis este întotdeauna permis101. se va putea obţine. Un exemplu este cel al uzucapiunii. op. Cosmovici. dacă în acest fel se poate dobândi proprietatea. În baza argumentului a fortiori. care dispune că „mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administraţie”. Un alt exemplu de aplicare a argumentului menţionat îl constituie cazul art. cit. ca mijloc de ocrotire a unor persoane lipsite de capacitate.54. P. Argumentul de analogie are în vedere faptul că unde există aceleaşi raţiuni trebuie să se aplice aceleaşi dispoziţii ale legii. p. care nu interesează ordinea publică şi bunele moravuri. Acest argument are o valoare practică relativă. în afara cazurilor expres prevăzute de lege. cu 101 102 E. op. deoarece raţiunile care au fost avute în vedere la edictarea acelei norme juridice se regăsesc în cazul dat.convenţie. prin găsirea unor texte care să se poată aplica şi cazurilor pe care legea nu le prevede – analogia legii – sau prin recurgerea la principiile generale ale dreptului civil – analogia dreptului.. un dezmembrământ al proprietăţii. p.1536 alin. sau act unilateral. Lupan. convenţiile se pot revoca prin acordul părţilor sau din cauze autorizate de lege. mandatul conceput în termeni generali este valabil şi pentru actele de conservare. Acest argument se foloseşte pentru „completarea lacunelor” unor acte normative. M. rezultă că. cit.1 Cod civil.. de la legile celelalte.2 Codul civil. Un caz menţionat în literatura juridică102 este cel al curatelei.969 alin. Potrivit art. Or.

prin analogie. Bacău. prin efectul hotărârii judecătoreşti de admitere a acţiunii în tăgăduirea paternităţii. în termen de un an. adică al reunirii fondului dominant cu cel aservit în patrimoniul aceluiaşi proprietar. care reglementează repunerea în termenul de prescripţie.60 alin. copilul din căsătorie care şi-a pierdut această calitate. acţiune în stabilirea paternităţii.167/1958. Acest argument este folosit mai ales când celelalte mijloace de interpretare nu au condus la un rezultat pozitiv. decizia nr.60. a se vedea Trib.60 Codul Familiei). potrivit art. deoarece dacă fondurile se vor despărţi în proprietăţi separate va renaşte şi servitutea în condiţiile art.1984/1989. art. va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”. deoarece nu poate exista o servitute în cazul confuziunii. Pentru aplicarea.19 din Decretul nr. Spre exemplu.civ. are dreptul să introducă. Recurgându-se la argumentul în discuţie. nr. Tribunalul Suprem. care şi-a pierdut paternitatea.73.2 Codul Familiei. atâta timp cât această reunire continuă să existe. La interpretarea argumentului de analogie este obligat judecătorul. să i se recunoască acest drept. este în spiritul legii ca şi copilului din afara căsătoriei. Argumentul reducerii la absurd învederează că numai o anumită soluţie este admisibilă. Este clar că soluţia contrară nu este posibilă. sau că este întunecată sau neîndestulătoare.capacitate de exerciţiu restrânsă sau cu privire la care s-a cerut punerea sub interdicţie în sensul că ea va fi cârmuită. prin analogie. de dispoziţiile referitoare la tutelă. sub cuvânt că legea nu prevede.666/1981.nr. întrucât art.637 Cod civil. la acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei (art.5/1982.3 Cod civil dispune: „Judecătorul care va refuza de a judeca. Secţia civilă. a art. soluţia contrară fiind o absurditate ce nu poate fi acceptată. p. raţional. în „Revista Română de Drept”. s-a menţionat103 că dacă. p. în „Dreptul” nr. jud. dec.4/1990. 64 103 .638 Cod civil stabileşte că „orice servitute este stinsă când fondul către care este datorită şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mână”.

155. Partea generală. Cu privire la această definiţie se impun câteva precizări: În primul rând. Bucureşti. Bucureşti. Asemănător tuturor raporturilor juridice. 1989. CARACTERE ŞI STRUCTURĂ 1. Caracterele raportului juridic civil Raportul juridic civil are caracter social.II. Bucureşti. Editura Şansa S. fie organizaţi în anumite colective. În al doilea rând. reglementate de o normă juridică..R. Editura Academiei. Tr.53. revăzută şi adăugită. Editura Academiei. 2. Drept civil român. Definiţia raportului juridic civil Raportul juridic civil este o relaţie socială – patrimonială ori nepatrimonială – reglementată de norma de drept civil104 . În al treilea rând. p. Tratat de drept civil. raportul juridic civil este o relaţie socială ce intervine între oameni. adică un raport ce se stabileşte între oameni. I. RAPORTUL JURIDIC CIVIL Capitolul I NOŢIUNE. relaţia socială devine raport juridic prin reglementarea ei de către norma juridică. ediţia a VI-a. p. Cosmovici (coordonator)..a. I. M. 1999. Tratat de drept civil. sub forma persoanei juridice. P. din sfera raporturilor juridice fac parte relaţiile sociale patrimoniale şi nepatrimoniale. vol. Ionaşcu ş. Subiectele dreptului civil. vol. fie în calitatea lor de persoane fizice. raportul de drept civil este un raport social.76. iar părţile se găsesc pe poziţie de egalitate juridică. p. 1967. priviţi fie în mod Gh. 65 104 . Beleiu.L. Partea generală. Introducere în dreptul civil.

se concretizează prin aceea că. primul aspect care evidenţiază caracterul voliţional al oricărui raport juridic civil rezultă din norma de drept civil. Tratat de drept civil.86. cit. p. P. vol. Prin urmare. Bucureşti. Editura Argonaut.157. p. p. norma de drept civil se adresează numai conduitei oamenilor. op. naşterea unora dintre raporturile juridice civile presupune şi voinţa exprimată în condiţiile legii de către părţi106. fie organizaţi în anumite colective – în calitatea lor de persoane juridice.157. 1998. Al doilea aspect ce evidenţiază caracterul voliţional. op.. această relaţie nu îşi pierde trăsătura sa principală. aceea de a fi relaţie socială. 1989. normă ce exprimă voinţa de stat. chiar şi atunci când această conduită ar fi în legătură cu anumite bunuri105 . Introducere în dreptul civil. cit.. Gh. N. Prin reglementarea relaţiei dintre oameni de către norma de drept civil.. 66 105 . 1999.55. raportul juridic de proprietate nu este un raport social dintre proprietar şi bunul său. 107 Tr. iar pe de altă parte.M. p. Bucureşti. ci o relaţie socială dintre proprietar – ca titular al dreptului de proprietate – şi toate celelalte persoane (fizice sau juridice).individual – în calitatea lor de persoane fizice –. Acest lucru a determinat pe unii autori107 să vorbească de caracterul dublu voliţional. Cosmovici (coordonator). p. Lupan. pe de o parte.290-294. Raportul juridic are caracter voliţional. În realitate. Teoria generală a dreptului. cit.. care sunt obligate să respecte dreptul proprietarului şi să nu facă nimic de natură a stânjeni exercitarea normală a acestui drept. Popa. Cluj-Napoca. 106 E. Caracterul voliţional al raportului juridic civil se exprimă prin aceea că. p. op. el este rezultatul reglementării relaţiei sociale prin lege.77. I. Editura Actami. Partea generală. există voinţa exprimată a părţilor actului juridic civil.a. pe lângă voinţa exprimată în norma de drept civil. Beleiu. dar numai pentru raporturile juridice civile care izvorăsc din actele juridice civile. Ionaşcu ş. Editura Academiei.

raportul juridic civil este alcătuit din trei elemente: a) subiectele sau părţile raportului juridic civil. părţile pot stabili. ci este vorba de poziţia juridică de egalitate a unei părţi a raportului faţă de cealaltă. c) obiectul raportului juridic civil. 67 p. care este constituit din drepturile şi obligaţiile părţilor ce participă la raportul juridic civil. de comun acord. în calitate de titulare de drepturi subiective sau obligaţii civile.54-56. Structura raportului juridic civil Structural. Totodată. Pop. adică în acţiunile la care sunt îndrituite părţile sau de care sunt ţinute să le respecte. b) conţinutul raportului juridic civil. vol. care sunt persoanele fizice ori juridice. Partea generală. 3. cum ar fi raportul de drept administrativ sau raportul de drept financiar. ci ca o egalitate juridică a voinţelor celor două părţi. care se aplică în toate ramurile şi domeniile dreptului. fiecare bucurându-se în egală măsură de dreptul de a încheia sau nu un act juridic108. acest caracter al raportului juridic civil nu trebuie înţeles ca o egalitate reală materială între părţi. în sensul că nici una din părţi nu poate impune celeilalte părţi voinţa sa. 1989. ce constă în conduita părţilor. modifica sau stinge raportul juridic dintre ele. Este un caracter distinctiv al raportului juridic civil faţă de raporturile de drept din alte ramuri ale dreptului. În esenţă este vorba de lipsa oricărei subordonări a uneia dintre părţi faţă de cealaltă.Raportul juridic civil se caracterizează prin poziţia de egalitate juridică a părţilor. Tratat de drept civil. în care una dintre părţi este în poziţie de subordonare. Cele trei elemente – care sunt esenţiale – trebuie să fie întrunite cumulativ pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil. . I. Nu este vorba aici de egalitatea tuturor în faţa legii. ci numai împreună. 108 T.

Părţile pot fi totodată persoane fizice. Categoriile subiectelor de drept civil Subiectele raportului juridic se împart în două categorii: persoane fizice şi persoane juridice. în calitatea lor de titulari de drepturi subiective şi de obligaţii civile. Aceste categorii de subiecte de drept civil cuprind anumite subdiviziuni sau subcategorii de persoane. sau persoane juridice. Subiectul activ este cel care.Capitolul II PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1. putem spune că subiectul de drept civil este acea specie de subiecte de drept care cuprinde persoana fizică şi persoana juridică. fie în calitate de subiect pasiv. este titular de drepturi subiective şi obligaţii civile. Astfel. Noţiunea de părţi ale raportului juridic civil Părţile sunt persoanele care participă la raportul juridic civil fie în calitate de subiect activ. 2. iar subiectul pasiv este cel care se obligă să respecte acel drept. Cu alte cuvinte. adică omul privit ca titular de drepturi şi obligaţii civile. întrunind condiţiile cerute de lege. în baza raportului juridic. 68 . adică un colectiv de oameni care. în categoria persoanelor fizice sunt cuprinse următoarele subcategorii: • minorii sub 14 ani. care sunt persoane fizice lipsite de capacitate de exerciţiu. pretinde un drept civil subiectiv.

8 alin. majorii. • persoanele juridice mixte. Determinarea. op. Determinarea subiectelor raportului juridic civil Determinarea subiectelor raportului juridic civil înseamnă cunoaşterea părţilor care participă la acest raport. Lupan.3 din Decretul nr. • persoanele juridice private. cit. Prin căsătorie. • persoane juridice de altă naţionalitate. pluralitatea şi schimbarea subiectelor raportului juridic de drept civil 3.4 din Codul Familiei). care îşi fundamentează activitatea pe un patrimoniu compus din drepturi subiective publice şi private. din care niciuna nu este română. 31/1954 coroborat cu art. Din punct de vedere al naţionalităţii lor. femeia sub 18 ani dobândeşte deplina capacitate de exerciţiu (art. persoanele fizice pot fi: • persoane fizice care sunt de cetăţenie română. organe de stat. unităţile administrativ-teritoriale.89. şi persoanele cu dublă cetăţenie. care pot fi unităţi economice şi persoane juridice cu scop nepatrimonial. instituţii de stat şi unităţi economice de stat. Persoanele juridice cuprind mai multe subgrupe.• • minorii între 14 şi 18 ani. p. 3. categorie în care sunt cuprinse şi persoanele fizice fără cetăţenie. străină. distingem: • persoane juridice de naţionalitate română. • persoane fizice care sunt de cetăţenie străină. 110 E. după cum urmează: • persoanele juridice de stat110. numite apatrizi. Din punct de vedere al cetăţeniei. care pot fi statul. care sunt persoane fizice cu capacitate de exerciţiu restrânsă109.1.. 69 109 . care sunt persoane fizice de peste 18 ani cu deplină capacitate de exerciţiu.

58-59.Pentru determinarea subiectelor raportului juridic civil. cât şi de subiect pasiv. 3. numai subiectul activ.81. numit subiect activ. este necesar să facem o distincţie între raporturile care au în conţinutul lor drepturi subiective civile absolute şi raporturile care au în conţinutul lor drepturi subiective civile relative111. sunt determinaţi atât subiectul activ (numit creditor). Subiectele dreptului civil. Introducere în dreptul civil. Elementele dreptului civil. fie ca subiecte active. Bucureşti. şi anume între titularul drepturilor civile. fie ca subiecte Gh. M. Drept civil. I. T. De exemplu. în cazul raportului juridic civil de proprietate este cunoscut. 1993. 70 111 . vânzătorul. cit. 112 P. adică titularul dreptului subiectiv civil. Sunt însă situaţii în care raporturile juridice se stabilesc între mai multe persoane. şi persoana care îşi asumă obligaţiile civile. Editura All. numit subiect pasiv. raportul juridic civil se stabileşte între două persoane. Cosmovici. Introducere în dreptul civil. mai precis determinat.58. care sunt nedeterminate. p. I. într-un raport juridic civil de vânzare-cumpărare sunt determinaţi atât subiectul activ. Teoria generală. op. Beleiu. Bucureşti. cumpărătorul. care este titularul dreptului de proprietate. Pop. De exemplu. cât şi subiectul pasiv (numit debitor). În cazul raportului juridic civil ce are în conţinutul său drepturi relative. vol.. Dogaru.65-67. Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil În general. fiecare parte are o dublă calitate – respectiv atât de subiect activ.2. Bucureşti. În raporturile juridice civile născute din contracte112 în care drepturile civile sunt însoţite de obligaţii corelative. p. În cazul drepturilor absolute este determinat numai subiectul activ. p. p. cât şi subiectul pasiv. subiectul pasiv fiind format din toate celelalte subiecte de drept. 1994. 1993.

distingem: pluralitate activă. pluralitate mixtă. când în cadrul aceluiaşi raport juridic civil participă mai multe persoane ca subiecte active. este constituit din pluralitatea celorlalte subiecte de drept civil. Editura Academiei. cu excepţia subiectului activ. Yolanda Eminescu. Pluralitatea de subiecte poate fi întâlnită atât în raporturile juridice civile din conţinutul cărora fac parte drepturile reale. Deak. când partea pasivă a raportului juridic civil se compune din mai multe persoane. Cu alte cuvinte. subiectul pasiv este constituit din pluralitatea celorlalte subiecte de drept civil. În schimb. Drept civil.329 şi urm. p. În funcţie de situaţia concretă. 1983. Astfel. întâlnindu-se totuşi în raporturile nepatrimoniale ce decurg din creaţia intelectuală şi prezentându-se sub forma coautoratului113. p. subiectul pasiv. Bucureşti. Pluralitatea de subiecte poate fi întâlnită şi în raporturile juridice civile nepatrimoniale. cât şi în raporturile juridice civile din conţinutul cărora fac parte drepturile de creanţă. vol. În raporturile patrimoniale există frecvent pluralitate de subiecte. Tipografia Universităţii Bucureşti. în cazul raporturilor juridice civile reale. pluralitate pasivă. În acest caz. Contracte speciale.57-58. pluralitatea activă este mai rară. 71 113 . Creaţii noi. raporturile juridice respective caracterizându-se printr-o pluralitate de subiecte active.. Tratat de proprietate industrială. avem de-a face cu pluralitate activă atunci când există mai mulţi titulari ai dreptului de proprietate asupra unui bun sau asupra unei mase de bunuri.pasive. 1992. St. mai puţin titularul dreptului de proprietate. Dreptul de autor. pasive sau mixte. Cărpenaru. având în conţinut dreptul de proprietate. Pentru detalii a se vedea: Fr. Subiectul activ poate fi o persoană – proprietate exclusivă – ori poate fi alcătuit din mai multe persoane – proprietate comună. cât şi subiectul pasiv sunt formate din mai multe persoane. I. când atât subiectul activ. fiind nedeterminat. Dreptul de moştenire.

stabilind ca fiecare să aibă o cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra casei respective. • Coproprietatea presupune că mai multe persoane (coproprietari) deţin în proprietate un bun sau câteva bunuri determinate. cit. Bârsan. p. op. dar nu concret determinată. În raporturile obligaţionale. Boroi. 1993. partea fiecăruia este determinată de lege în mod generic.175 şi urm.81. A şi B cumpără împreună o casă.42.. • Indiviziunea înseamnă că mai multe persoane deţin în proprietate o universalitate de bunuri.Proprietatea comună poate să îmbrace următoarele forme114: coproprietatea. L. din bunul sau bunurile care constituie proprietatea comună. Drept civil. care au în conţinutul lor drepturi de creanţă. dreptul fiecăruia fiind în funcţie de contribuţia sa la dobândirea acelor bunuri. Drept civil. cit. în cazul bunurilor comune ale soţilor dobândite în timpul căsătoriei. 1/4 etc. p.). 116 G. fiecare coindivizar are o cotă ideală şi abstractă din dreptul de proprietate. Proprietatea comună sub cele trei forme încetează prin partaj115. Beleiu. pluralitatea poate fi: activă. 115 114 72 . ca. Pentru detalii cu privire la proprietatea comună. când avem mai Gh. op. deci. dar nu deţine în exclusivitate unul ori anumite bunuri din cele care formează universalitatea respectivă. De exemplu. a se vedea: C. de pildă. • Devălmăşia desemnează acea proprietate comună care se caracterizează prin faptul că titularii nu au precizată cota-parte ce ar reveni fiecăruia din drept. Pop. fiecare coproprietar are o parte ideală de drept (1/2. Editura Cordial.97 şi urm. Drepturi reale. p. cu excepţia cazurilor de proprietate comună pe cotepărţi forţată şi perpetuă116. Tipografia Universităţii Bucureşti. p. până în momentul realizării partajului succesoral. ci acesta este nefracţionat. De exemplu. Stătescu. Drepturile reale principale. Cluj-Napoca. C.. indiviziunea şi devălmăşia. cazul moştenitorilor unei persoane.

• Obligaţia conjunctă (divizibilă) înseamnă că. I. p. şi D. fiecare debitor este ţinut numai de partea sa din datoria comună. 118 Art. B nu poate pretinde decât 50. fiind regulă.1304 Cod civil prevede: „Obligaţia este solidară între mai mulţi creditori. II. C. iar în caz de pluralitate pasivă. obligaţiile solidare şi obligaţiile indivizibile117. Divizibilitatea. divizibilitatea înseamnă că. când avem mai mulţi debitori. în lipsă de stipulaţie expresă contrară.349-361. • Obligaţia solidară constă în aceea că fiecare creditor poate cere debitorului întreaga datorie – solidaritate activă. fiecare dintre creditori poate pretinde de la debitor partea ce i se cuvine. respectiv C nu poate fi obligat decât la restituirea sumei de 50. p. Bucureşti. pasivă. de altfel. A nu poate pretinde decât 50. Al. Teoria generală a obligaţiilor. Rosetti-Bălănescu. nu trebuie prevăzută expres. Pluralitatea de subiecte în cazul raporturilor obligaţionale îmbracă trei forme: obligaţiile conjuncte.mulţi creditori.000 lei. Hamangiu. Solidaritatea este activă când obligaţia are mai mulţi creditori. care este liberatorie faţă de toate celelalte subiecte active (creditori)118.686. când titlul creanţei dă anume drept fiecăruia dintre ei.000 lei. mixtă. Bârsan. Stătescu. a cere plata în tot a creanţei şi când plata făcută unuia din creditori 73 117 . vol. sau fiecare debitor este ţinut şi poate fi obligat la plata întregii datorii – solidaritate pasivă. fiecare dintre ei fiind îndreptăţit să pretindă şi să obţină plata integrală de la debitor. Bucureşti. 1994. A şi B împrumută cu 100. ci se subînţelege. ca. De exemplu.698. C. Tratat de drept civil român. C. Drept civil. De la regula divizibilităţii avem două excepţii: solidaritatea şi indivizibilitatea. la scadenţă. 1929. Băicoianu. în caz de pluralitate activă.000 lei. când avem mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori.000 lei pe C şi D.

1305 Cod civil stabileşte: „Poate debitorul plăti la oricare din creditorii solidari. potrivit art.1041 Cod civil. datoria acestora faţă de el nu mai este solidară.1551 Cod civil prevede: „Când mai multe persoane. această regulă nu încetează decât numai când obligaţia solidară are loc de drept. decât cu condiţia să se constate de unde izvorăşte ea”. aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire”. au numit un mandatar. plata integrală făcută de unul dintre codebitorii solidari îi liberează şi pe ceilalţi faţă de creditor.Solidaritatea pasivă constă în posibilitatea creditorului de a cere oricăruia dintre codebitori executarea integrală a prestaţiei care formează obiectul datoriei (plata întregii datorii). pentru o afacere comună. potrivit art. în temeiul căreia fiecare dintre creditori este îndreptăţit şi fiecare dintre debitori este obligat la plata integrală a creanţei. fie dintr-un act juridic (convenţia părţilor sau testament)120. Aceasta înseamnă că hotărârea judecătorească nu o poate pronunţa.2 Cod civil. pe cât timp nu s-a făcut împotrivă-i cerere în judecată din partea unuia din creditori”. Art. în sensul că nu permite decât executarea liberează pe debitori”. fiecare dintre ele este răspunzător solidar pentru toate efectele mandatului”. „executorii testamentari ai aceleiaşi succesiuni sunt solidari responsabili pentru bunurile mobile încredinţate”. 119 De exemplu. deoarece. în virtutea legii. „obligaţia solidară nu se prezumă. Art.918 alin. sau. art. 120 Solidaritatea pasivă trebuie să fie stipulată în mod expres în actul juridic civil. • Obligaţia indivizibilă este o altă excepţie de la regula divizibilităţii obligaţiilor. 74 .1003 Cod civil prevede: „Când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane. Indivizibilitatea apare atunci când obiectul raportului juridic este indivizibil natural. trebuie să fie stipulată expres. ci divizibilă. Solidaritatea pasivă se poate naşte fie din lege 119. iar codebitorul ce a plătit are dreptul să se îndrepte împotriva celorlalţi codebitori şi să le pretindă tot ce a plătit peste partea sa.

sau când părţile prin voinţa lor îl consideră indivizibil. în funcţie de cauza care împiedică divizibilitatea. solidaritatea funcţionează numai faţă de cei între care s-a născut (faţă de moştenitori obligaţia transmiţându-se fracţionată. Rezultă. cit. solidaritatea poate naşte (şi) din lege (solidaritate legală)122. este de două feluri121: indivizibilitate naturală şi indivizibilitate convenţională. prin convenţie. pe când indivizibilitatea poate izvorî (şi) din natura bunului care formează obiectul obligaţiei. este divizibil. I. datorită naturii lui. deci. Dogaru. Legea nr. cu deosebire sub aspectul efectelor. când avem o indivizibilitate convenţională. obiectul nu este susceptibil de diviziune.31/1990 privind societăţile comerciale prevede. în art. între ele există totuşi şi unele deosebiri: • în ce priveşte izvorul lor. 122 121 75 . op. cât şi pentru indivizibilitate.71 alin. art. Indivizibilitatea convenţională există în situaţia în care obiectul datoriei.69. • sub aspectul întinderii lor. îşi substituie altă persoană răspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societăţii”.3: „Administratorul care. fără drept. De pildă. dar părţile au stipulat.1003 Cod civil menţionează: „Când delictul şi cvasidelictul este imputabil mai multor persoane. Deşi între obligaţia solidară şi obligaţia indivizibilă – ambele fiind excepţii ale divizibilităţii – există asemănări. ca obligaţia să se execute ca şi când ar fi fost indivizibilă.. Indivizibilitatea naturală există în situaţia în care. pe când indivizibilitatea se transmite şi succesorilor. p. numai convenţia poate fi izvor atât pentru solidaritate.în întregime. ceea ce înseamnă că subiectul activ – creditorul – se poate îndrepta împotriva oricărui debitor pentru a preda lucrul. divizată). prin natura lui. că indivizibilitatea. aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubiri”.

iar nu şi efect declarativ. poate avea loc numai schimbarea subiectului activ. distingem între raporturile reale şi raporturile obligaţionale. care va deveni astfel creditor şi care va putea încasa creanţa cedată de debitor (debitor cedat).3. Schimbarea subiectului activ în asemenea raporturi se poate face printr-unul din modurile de transmitere a drepturilor reale123. cât şi a subiectului pasiv – debitorul. dreptul său de creanţă unei alte persoane (cesionarului). convenţia. subiectul pasiv neputând fi schimbat întrucât este nedeterminat. devine creditor al acestuia din urmă.645 Cod civil enumeră următoarele moduri prin care se dobândeşte şi se transmite proprietatea: succesiunea (legală). 76 123 .644 Cod civil şi art. legatul. precum şi hotărârea judecătorească în măsura în care aceasta are efect constitutiv. uzucapiunea. Cu privire la raporturile juridice patrimoniale. Schimbarea subiectelor raportului juridic civil Problema schimbării subiectelor raportului juridic se pune numai în cazul raporturilor patrimoniale. legea şi ocupaţiunea. deoarece. subiectul activ este titularul unui drept intransmisibil. În cadrul raporturilor juridice civile patrimoniale. Art. În cazul raporturilor juridice civile patrimoniale obligaţionale. sau cesiunea de drepturi constă în acordul de voinţe prin care creditorul (cedentul) transmite în mod voluntar. plătind creditorului iniţial datoria debitorului. Subiectul activ poate fi schimbat prin cesiunea de creanţă124. accesiunea. preluând toate drepturile celui pe care îl plăteşte. poate interveni o schimbare atât a subiectului activ – creditorul. 126 Novaţia este un mijloc de stingere a unei obligaţii. diferită. subrogaţia personală125 şi novaţia126 prin schimbare de debitor. care au în conţinutul lor drepturi de creanţă. care au în conţinutul lor drepturi reale. constând în înlocuirea ei. 125 Subrogaţia personală constă în substituirea creditorului unui raport juridic civil de obligaţie de către o altă persoană care. 124 Cesiunea de creanţă. în cazul raporturilor nepatrimoniale. iar subiectul pasiv este nedeterminat. tradiţiunea.3. prin voinţa părţilor. cu o altă obligaţie. cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.

130 Poprirea realizează o schimbare a subiectului pasiv al raportului juridic civil prin faptul că terţul poprit devine debitor direct al creditorului popritor. care nu participă şi nici nu este prezentă la încheierea contractului. concomitent cu stingerea celei vechi. delegaţia129 şi poprirea130. 128 Novaţia prin schimbare de debitor are loc numai atunci când o terţă persoană se angajează faţă de creditor să plătească datoria – cu sau fără consimţământul debitorului. 129 Delegaţia este actul juridic prin care o persoană – delegant – însărcinează o altă persoană – delegat – să execute o anumită prestaţie în favoarea unei terţe persoane – delegatar . novaţia prin schimbare de debitor128. Terţul poprit nu mai poate executa obligaţia sa – indisponibilizată – faţă de debitorul urmărit. Această novaţie se deosebeşte de cesiunea de datorie şi de delegaţia perfectă prin faptul că ea se poate face şi fără consimţământul vechiului debitor. decât în eventualitatea când instanţa de judecată ar invalida poprirea. adică prin care o parte – promitent – se obligă faţă de altă persoană – stipulant – să execute o anumită prestaţie în folosul unei terţe persoane – beneficiar –. putând plăti în mod valabil numai acestuia. Este vorba de disponibilizarea obligaţiei pe care o are faţă de debitorul urmărit de un debitor al acestuia – terţ poprit.Subiectul pasiv poate fi schimbat prin stipulaţia pentru altul127. Stipulaţia pentru altul este acel contract – în favoarea unei terţe persoane – prin care părţile stipulează ca obligaţia uneia dintre ele să nu fie executată în favoarea celeilalte. ci în favoarea unei terţe persoane.cu consimţământul acesteia. Delegaţia simplifică raporturile juridice dintre părţi. ci creează în sarcina lui o nouă obligaţie. făcând ca printr-o singură plată – de la delegat la delegatar – să se stingă două obligaţii: aceea a delegatului faţă de delegant şi aceea a delegantului faţă de delegatar. 77 127 . precum şi prin aceea că ea nu transmite noului debitor datoria celui vechi. Aceste mijloace de transmitere sau transformare a obligaţiilor se vor studia în detaliu la disciplina Teoria generală a obligaţiilor.

Noţiune Capacitatea civilă este aptitudinea generală de a fi titular de drepturi şi obligaţii. Cu privire la acest aspect. Pentru aceste persoane. actele juridice se întocmesc de reprezentanţii legali. b) Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice Capacitatea de exerciţiu a persoanei este aptitudinea omului de a-şi exercita drepturile civile şi de a-şi îndeplini obligaţiile civile prin încheierea de acte juridice – art.7 din Decretul nr. distingem trei categorii de persoane fizice: persoane lipsite de capacitate de exerciţiu.5 alin.3 din Decretul nr.2 din Decretul nr. Capacitatea civilă a persoanei fizice a) Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice În conformitate cu art.1.31/1954.2. dar numai dacă el se naşte viu – art. • Din categoria persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu fac parte minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi persoana pusă sub interdicţie – art. Capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează o dată cu moartea acesteia. 4. Toate persoanele fizice au capacitate de folosinţă. însă nu toate persoanele fizice au capacitate de exerciţiu. Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţie. Capacitatea civilă 4. În structura acesteia intră două elemente: capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. 78 . cu excepţia celor oprite de lege.11 din Decretul nr. Conţinutul acestei capacităţi este dat de aptitudinea de a avea toate drepturile şi obligaţiile civile.5 alin.31/1954. capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este aptitudinea generală şi abstractă a omului de a avea drepturi şi obligaţii civile.31/1954. 31/1954.4. persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi persoane cu capacitate de exerciţiu deplină.

după cum este vorba de persoane juridice supuse înregistrării şi celelalte persoane juridice. prin căsătorie. Această capacitate se dobândeşte distinct.8 din Decretul nr. de la data recunoaşterii actului de înfiinţare. în limitele puterilor ce le-au fost conferite.31/1954.• Capacitatea de exerciţiu restrânsă o are minorul care a împlinit vârsta de 14 ani – art. • Capacitatea de exerciţiu deplină începe de la vârsta de 18 ani. când persoana devine majoră – art. Acesta participă personal la încheierea actelor juridice. dar cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal – părinte sau tutore.9 din Decretul nr.35 alin. după caz. sunt actele persoanei juridice însăşi. capacitate de exerciţiu deplină. în funcţie de modul de înfiinţare aplicabil. de la data îndeplinirii altei cerinţe pe care legea o prevede.31/1954. Femeia care se căsătoreşte înainte de această vârstă dobândeşte. Persoanele juridice îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile prin organele lor – art. de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează. de la data autorizării înfiinţării. 4.33 alin. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice.3.31/1954. nesupuse înregistrării – art.31/1954.1 şi 2 din Decretul nr. 79 . Persoanele juridice supuse înregistrării dobândesc capacitatea de folosinţă de la data înregistrării lor.1 şi 2 din Decretul nr. Persoanele juridice nesupuse înregistrării dobândesc capacitatea de folosinţă. Capacitatea civilă a persoanei juridice Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice este aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a avea drepturi şi obligaţii civile.

întrucât subiectul activ – titularul dreptului – are numai drepturi. ci numai 80 . Noţiune Conţinutul raportului juridic civil este definit ca totalitatea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor pe care le au părţile în acest raport. indiferent că este vorba de un raport real. pentru că una şi aceeaşi persoană dobândeşte drepturi şi. întrucât nu există drept subiectiv civil fără o obligaţie civilă corelativă şi invers. subiectul activ. Legătura de interdependenţă existentă între conţinutul drepturilor şi conţinutul obligaţiilor caracterizează toate raporturile de drept civil. cât şi un raport complex – cazul raporturilor născute din contractele sinalagmatice. nu există obligaţie civilă căreia să nu-i corespundă un drept subiectiv civil. Raportul juridic real este un raport simplu. Drepturile şi obligaţiile civile ce aparţin subiectelor raportului juridic se află într-o strânsă legătură de interdependenţă. împrumutătorul nu are nici o obligaţie. Exemplu de raport obligaţional simplu: în raportul de împrumut. folosi şi dispune de bun. de un raport obligaţional sau nepatrimonial. proprietarul. în acelaşi timp. iar subiectul pasiv – nedeterminat – are numai obligaţii. Raportul obligaţional poate fi atât un raport simplu – cazul raporturilor născute din contracte unilaterale –. are dreptul de a poseda.Capitolul III CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1. iar toate celelalte subiecte pasive nedeterminate au obligaţia negativă de a nu face nimic de natură a leza dreptul de proprietate. îşi asumă obligaţii. Exemplu: în raportul de proprietate. în sensul de a nu face nimic de natură să aducă atingere exerciţiului acestor drepturi.

vânzătorul are obligaţia de a transmite cumpărătorului proprietatea bunului vândut şi de a garanta bunul vândut.480 Cod civil. În doctrină nu există un punct de vedere unitar cu privire la definiţia dreptului subiectiv civil. Subiectele dreptului civil. Drept civil român. Gh. Bucureşti. M. p. Introducere în dreptul civil. Editura All Educational. I. ci să fie. B.87: „Posibilitatea recunoscută de 81 131 . Această definiţie a fost formulată în mod diferit.1. născut şi actual. aptitudinile şi puterile sale care sunt îngrădite. să fie numai respectate. 1998. mai exact în limita în care ele nu sunt îngrădite prin lege.68: „Dreptul subiectiv este puterea ce o are fiecare individ de a pretinde ca facultăţile. Cluj-Napoca. privind dreptul de proprietate. atunci când ele s-au tradus în acte de violenţă. Dreptul subiectiv civil 2. în scopul valorificării unui interes personal. adică nesupărate de alţii sau de societate prin organele sale. iar împrumutatul are obligaţia de a restitui la scadenţă suma împrumutată. de exemplu.49: „Dreptul subiectiv ar putea fi definit ca: prerogativă conferită de lege în temeiul căreia titularul dreptului poate sau trebuie să desfăşoare o anumită conduită ori să ceară altora desfăşurarea unei conduite adecvate dreptului său. sprijinite de societate prin organele sale spre a fi aduse la îndeplinire efectele raporturilor create”. Cantacuzino. legitim şi juridic protejat. p. Editura Dacia. iar pe de altă parte. în acord cu interesul obştesc şi cu normele de convieţuire socială”. Beleiu. dar în esenţă cu aceleaşi elemente131. căruia îi corespunde obligaţia corelativă a cumpărătorului de a plăti preţul. direct. ediţia a VI-a revăzută şi adăugită. 1999. sub sancţiunea recunoscută de lege. 1988. creatoare de raporturi cu alţii. vânzătorul are dreptul de a pretinde şi primi preţul bunului vândut. Drepturile subiective şi abuzul de drept. 2. Elemente de drept civil. Editura Şansa SRL. p. art. Noţiune O definiţie legală a noţiunii de drept civil subiectiv nu există în dreptul nostru.dreptul de a pretinde suma împrumutată. ci doar unele definiţii pentru anumite drepturi subiective. Exemplu de raport obligaţional complex: în contractul de vânzare-cumpărare. sau. Deleanu.

Drept civil. vol. Drept civil. Curs de drept civil. recunoscută de normele dreptului civil obiectiv.M. de a avea o anumită conduită. Subiectele dreptului civil. Elementele dreptului civil. Introducere în dreptul civil. Editura Şansa. iar în caz de nevoie.legea civilă subiectului activ – persoană fizică ori persoană juridică – în virtutea căreia aceasta poate. 1999. I. de a avea un anumit comportament sau de a pretinde o conduită subiectului pasiv”. 1947-1948. Ionaşcu.5-6 şi 144: „Puterea sa prerogativă recunoscută de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau persoanelor juridice (denumite titulare ale dreptului). o anumită conduită în virtutea căreia poate pretinde persoanei obligate să aibă o comportare corespunzătoare. I. E. Partea generală. Partea generală. statului în caz de nevoie”. Bucureşti. în limitele dreptului şi moralei. în limitele normelor juridice civile. Introducere în dreptul civil. 82 . să pretindă o conduită corespunzătoare – să dea.70-71: „Posibilitatea juridică a titularului unui drept de a desfăşura. Pop. T. în limitele determinate de lege. p. ce poate fi impusă. Lupan.63: „Prerogativa pe care o acordă unei persoane dreptul obiectiv. Bucureşti. la forţa de constrângere a statului”. prin forţa coercitivă a statului”. p. Editura Academiei. Introducere în dreptul civil. G. iar la nevoie să apeleze la forţa coercitivă a statului”. în caz de necesitate. să facă sau să nu facă ceva –.53: „Posibilitatea subiectului activ. de a solicita concursul forţei coercitive a statului”.75-76: „Puterea (posibilitatea) sau prerogativa recunoscută de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau persoanelor juridice de a săvârşi anumite acţiuni. Cluj-Napoca. P. Bucureşti. prerogativă garantată prin mijloace juridice. 1993. ediţia a II-a. I. Editura All. Tratat de drept civil. aparatul de constrângere a statului”. să facă ori să nu facă ceva – de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forţei coercitive. apelând. să aibă o anumită conduită. o anumită conduită şi poate pretinde subiectului pasiv să aibă o conduită corespunzătoare – adică să dea. de a pretinde subiectului pasiv o conduită corespunzătoare. Editura Argonaut. în virtutea căruia acesta poate avea. Dogaru. la nevoie. vol. de a pretinde subiectelor pasive să dea ori să facă ori să nu facă ceva (să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea acţiunii) folosind. Introducere în dreptul civil. 1989. p. Tr. în limitele legii. Boroi. 1999. Editura All Beck. p. Cosmovici. în calitatea lor de subiecte active ale raportului juridic. 1994. p.100: „Posibilitatea subiectului activ. la nevoie. precum şi puterea de a pretinde subiectelor pasive să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni. p.

iar în caz de nevoie să apeleze la forţa coercitivă a statului. Din definiţia dată rezultă următoarele caracteristici ale dreptului subiectiv civil: • acordă titularului dreptului posibilitatea juridică de a desfăşura o anumită conduită în limitele legii. o comportare corespunzătoare din partea subiectului pasiv. în principiu. ci după cum titularul dreptului poate să şi-l exercite fără sau cu concursul altei persoane (a se vedea. În literatura de specialitate se evidenţiază şi faptul că.54). p. op. drepturile subiective civile sunt patrimoniale şi nepatrimoniale.71. cit. o anumită conduită. ce poate fi impusă. 2. opozabil tuturor subiectelor de drept. drepturile subiective civile sunt absolute şi relative. în acest sens. în raport cu conţinutul lor. G. op... Clasificarea drepturilor subiective civile Drepturile subiective civile se clasifică după mai multe criterii: în raport cu gradul lor de opozabilitate133. în virtutea căreia poate pretinde persoanei obligate să aibă o conduită corespunzătoare – să dea. cit. • conferă titularului dreptului puterea de a pretinde subiectului pasiv să aibă o comportare corespunzătoare – să dea. p. corelativ. Boroi. să facă. întrucât orice drept subiectiv civil este. • titularul dreptului are posibilitatea de a recurge la forţa coercitivă a statului în caz de nevoie. • conduitei titularului îi corespunde. să facă. sau să nu facă ceva. este de preferat ca împărţirea drepturilor subiective civile în absolute şi relative să se facă nu după criteriul opozabilitaţii.Definim dreptul subiectiv civil ca fiind posibilitatea juridică a titularului unui drept de a desfăşura. ori să nu facă ceva –. în limitele legii. în sensul că acestea din urmă nu pot să-l nesocotească. în raport cu corelaţia dintre ele. 133 132 83 . drepturile subiective civile sunt T. Pop.2. adică atunci când dreptul său este nesocotit ori încălcat132.

nedeterminat. Dreptul subiectiv civil relativ are următoarele caractere specifice: • atât subiectul activ. determinat o dată cu naşterea raportului juridic. • este opozabil numai faţă de subiectul pasiv determinat. drepturile subiective civile sunt pure şi simple şi drepturi afectate de modalităţi. Sunt drepturi absolute drepturile civile subiective nepatrimoniale şi drepturile reale. 84 . • obligaţia subiectului pasiv are un conţinut diferit în sensul că poate consta într-o acţiune – a da şi a face – sau într-o inacţiune – a nu face. Din categoria drepturilor subiective civile relative fac parte drepturile de creanţă. în raport cu gradul de certitudine conferit titularilor. Drepturile subiective civile absolute şi relative a) Dreptul subiectiv civil absolut este acel drept în virtutea căruia titularul său poate avea o anumită conduită. de a da. a face – obligaţii pozitive – sau a nu face ceva – obligaţie negativă. b) Dreptul subiectiv civil relativ este acel drept subiectiv civil căruia îi corespunde obligaţia subiectului pasiv. • dreptul absolut este opozabil tuturor persoanelor – erga omnes – în sensul că toate au îndatorirea de a respecta acest drept. adică îndatorirea lor de a nu face nimic de natură a aduce atingere dreptului absolut al subiectului activ.principale şi accesorii. cât şi subiectul pasiv sunt determinate. Dreptul absolut are următoarele caractere specifice: • raportul juridic care are în conţinutul său un drept absolut se stabileşte între titularul dreptului – ca subiect activ – şi toate celelalte persoane – ca subiect pasiv. fără a face apel la altcineva pentru a şi-l realiza. • obligaţia subiectelor pasive nedeterminate este aceeaşi.

Dreptul real prezintă următoarele caractere specifice: • face parte din conţinutul unor raporturi juridice care se stabilesc între o persoană ca subiect determinat şi toate celelalte persoane ca subiecte pasive nedeterminate. I. intrând în conţinutul unui raport juridic. În situaţia în care casa i-a fost luată în mod abuziv. • conferă titularului puterea de a-şi exercita prerogativele dreptului direct asupra lucrului la care se referă. donaţie etc. Sunt patrimoniale drepturile reale şi drepturile de creanţă. Acest drept subiectiv care poartă asupra unui bun – în speţă casa – este un drept real. opozabil tuturor (erga omnes). Tratat de drept civil. este un raport între oameni cu privire la un lucru determinat. vol. întrucât acest drept.. fără intermediul altei persoane. p. fiind evaluabil în bani. Editura Academiei. A poate cere printr-o acţiune în revendicare redobândirea ei. Exemplu: A este proprietarul unei case. P. 1989.73. el poate dispune de ea prin vânzare. Bucureşti. fără a avea nevoie de intervenţia altei persoane. • subiectelor pasive le revine obligaţia generală negativă de a nu face nimic de natură a stânjeni exerciţiul dreptului de către subiectul activ. 85 134 . Dreptul real este acel drept subiectiv patrimonial în virtutea căruia titularul său îşi poate exercita prerogativele asupra unui bun în mod direct şi nemijlocit. Cosmovici (coordonator).Drepturile subiective civile patrimoniale şi nepatrimoniale a) Dreptul patrimonial este acel drept subiectiv care are un conţinut economic. Dreptul real nu este un raport între o persoană şi un lucru134. Aceasta înseamnă că el poate să o folosească. • este un drept absolut. Partea generală. Proprietarul are puterea de a stăpâni casa. el o poate transforma şi chiar demola. dar o poate şi închiria. M.

persoanele juridice.conferă titularului său dreptul de urmărire135 şi dreptul de preferinţă136. în orice mâini s-ar afla. dacă se află în concurs cu alţi creditori ce nu dispun de o asemenea garanţie. Drepturile reale sunt limitate ca număr. • Drepturile reale principale sunt: • dreptul de proprietate sub cele două forme: dreptul de proprietate publică – titulari ai acestui tip de proprietate sunt statul şi unităţile administrativ-teritoriale – şi dreptul de proprietate privată – titulari ai acestui tip de proprietate sunt: persoanele fizice. 137 Art. întocmai ca însuşi proprietarul lor. dreptul Dreptul de urmărire este o facultate recunoscută titularului unui drept real de a căuta şi pretinde bunul asupra căruia poartă dreptul său. nedepinzând de existenţa altor drepturi. Drepturile reale principale sunt acele drepturi care au o existenţă de sine stătătoare. • drepturile reale principale corespunzătoare dreptului de proprietate privată – dezmembrămintele dreptului de proprietate – sunt: dreptul de uzufruct137. îşi va satisface integral şi cu precădere creanţa din bunurile gajate sau ipotecate. însă cu îndatorirea de a le conserva substanţa”. 136 Dreptul de preferinţă este facultatea pe care dreptul real accesoriu unui drept de creanţă o conferă titularului său de a avea prioritate faţă de toţi ceilalţi creditori pentru a obţine satisfacerea creanţei sale prin urmărirea bunului asupra căruia poartă acest drept real.creditorul a cărui creanţă este garantată printr-un gaj sau printr-o ipotecă. 517 Cod civil prevede: „Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia. Ele se împart în: drepturi reale principale şi drepturi reale accesorii. statul sau unităţile administrativ-teritoriale. 86 135 .

Legea nr. dreptul de concesiune – art. 143 De exemplu: dreptul de folosinţă a unor terenuri din domeniul privat al comunei. teren asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă. plantaţiilor sau altor lucrări ce se află pe o suprafaţă de teren ce aparţine unei alte persoane.213/1998. Dreptul de uz este o varietate a dreptului de uzufruct. conferit în condiţiile legii unor persoane fizice sau juridice. dreptul de folosinţă a unor bunuri proprietate privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale. Of. dreptul de administrare – de folosinţă – al regiilor autonome şi instituţiilor publice. 140 Art. unor persoane juridice sau fizice143.. dreptul de folosinţă a unor bunuri proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.19 alin. 87 138 .3 din Legea nr. dreptul de abitaţie139.18/1991.576 Cod civil prevede că servitutea este „o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil având un alt stăpân”. atribuit în condiţiile prevăzute în art.• • • • de uz138. în condiţiile legii. 142 Publicată în M. dreptul de servitute140 şi dreptul de superficie141. cu modificările ulterioare. dreptul de folosinţă reglementat de art. oraşului sau municipiului. conferit.219/1998142 privind regimul concesiunilor. ca drept real corespunzător dreptului de proprietate publică (al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale). deosebirea faţă de acesta constând în aceea că titularul dreptului de uz nu are dreptul de a culege fructele decât pentru nevoile sale şi ale familiei sale.4 din Constituţie.17 din Legea nr.136 alin. nr. cu modificările ulterioare etc. 459 din 30 noiembrie 1998. 139 Dreptul de abitaţie este un drept de uz ce poartă asupra unei case de locuit. 141 Dreptul de superficie este acel drept real ce rezultă din dreptul de proprietate pe care îl are o persoană – superficiarul – asupra construcţiilor.

1686 dispune: „Amanetul dă creditorului dreptul de a fi plătit din lucrul amanetului. particulare ori mixte. Deci. 147 Potrivit art. I. dar este cunoscut în literatura de specialitate şi practica judiciară (Decizia nr.998/1987 a Secţiei civile a fostului Tribunal Suprem în Culegere de decizii.1 Cod civil. Editura Academiei. 148 Dreptul de retenţie nu este consacrat expres în legislaţia civilă în vigoare. Dreptul de retenţie este posibilitatea deţinătorului unui bun al altuia de a refuza restituirea acelui bun către proprietar până nu i se plăteşte creanţa născută în legătură cu bunul respectiv. Drepturile reale accesorii sunt acele drepturi care depind în mod direct de existenţa altor drepturi. dreptul de gaj146. 1989. cu preferinţă înaintea celorlalţi creditori”.1476 alin. p. 146 Art.1685 Cod civil prevede că „amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului său un lucru mobil spre siguranţa datoriei”. „ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligaţii”. „privilegiul este un drept. 144 P. 1987. Cosmovici (coordonator). Tratat de drept civil. vol. exemplu: vânzătorul asupra bunului vândut. în folosinţă gratuită. obşteşti. persoanelor juridice anexe. potrivit căruia „statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor.1 al art. persoanelor juridice fără scop lucrativ. 88 • .dreptul de folosinţă a unor bunuri proprietatea anumitor persoane juridice cooperatiste. Acestea sunt: dreptul de ipotecă145. depozitarul asupra bunului depozitat. ce dă unui creditor calitatea creanţei sale de a fi preferat celorlalţi creditori. ipoteca este un drept real accesoriu ce reprezintă o garanţie imobiliară.M. p. Bucureşti. 145 Potrivit art.74.56-57). Partea generală. pe termen limitat. dreptul de retenţie148.1722 Cod civil. iar alin. privilegiile147. creditorul asupra bunului gajat etc. fie chiar ipotecari”. fiind afectate garantării unor drepturi de creanţă144. care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice”. care însoţeşte obligaţia debitorului faţă de creditor şi care nu presupune deposedarea celui ce o constituie.

dacă dreptul real este limitat ca număr. dreptul la denumire. să facă. dreptul la cinste. 2. 89 . • implică obligaţia debitorului de a da – a constitui sau transmite un drept real asupra unui lucru –. Drepturi care privesc elementele sau atributele de identificare a persoanei. dreptul la reputaţie. Există trei categorii de drepturi civile subiective nepatrimoniale: 1. • este un drept relativ. dreptul la secretul vieţii personale etc. dreptul la sănătate.Dreptul de creanţă este acel drept subiectiv patrimonial în virtutea căruia subiectul activ determinat. poate pretinde subiectului pasiv. dreptul la onoare. Drepturi care privesc existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei. opozabil numai subiectului pasiv determinat. de a săvârşi anumite acte sau acţiuni. denumit debitor. să dea. lucrări sau servicii – sau de a nu face – de a se abţine de la un act sau de la o acţiune pe care altfel era îndreptăţit să o săvârşească. dreptul la libertate. să facă sau să nu facă ceva. ca subiecte pasive. denumit creditor. De menţionat este faptul că. cum sunt: dreptul la nume. dreptul la integritate fizică. dreptul la domiciliu. b) Dreptul nepatrimonial este acel drept subiectiv care nu are conţinut economic şi nu este evaluabil în bani. sau să nu facă ceva. dreptul la pseudonim. dreptul la sediu şi stare civilă. cum sunt: dreptul la viaţă. • conferă titularului lor – creditorului – posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv determinat – debitorul – ca acesta să dea. Dreptul de creanţă are următoarele caractere specifice: • face parte din raporturile juridice ce se stabilesc între una sau mai multe persoane ca subiecte active determinate şi una sau mai multe persoane determinate. de a face –. dreptul de creanţă este nelimitat.

fiind legat de persoana umană. Gh. Bucureşti. Lupan. p.204. Roman. adică opozabil erga omnes. deoarece existenţa şi exercitarea lui nu depind de vreo împrejurare viitoare. I. deoarece ele apar ca o aptitudine abstractă de a deveni titular al unui drept subiectiv civil. fiind legat de persoană. dreptul de inventator şi dreptul de inovator. cit.92. p. Dogaru. Beleiu. Drepturi subiective civile pure şi simple şi drepturi afectate de modalităţi Dreptul pur şi simplu este acel drept subiectiv civil care conferă maximă certitudine titularului său. op. Aceste evenimente viitoare se numesc modalităţi150 care afectează drepturile civile. Considerăm. nu se transmite către alte persoane prin acte juridice şi nu se transmite prin moştenire. op. deoarece existenţa şi exercitarea lui depind de un eveniment viitor. De „modalităţile actului juridic civil” ne vom ocupa în titlul următor (capitol consacrat „elementelor” ori „condiţiilor” actului juridic civil). 151 E. Dreptul subiectiv civil afectat de modalităţi este acel drept care nu mai oferă deplină siguranţă titularului. ci simple elemente ale capacităţii de folosinţă. p. alături de alţi autori152.. Partea generală. Cosmovici. P. op. cit. p. G.. op. vol.75.. 150 149 90 .108 –109.. E.. cit. 1967. în mod definitiv şi irevocabil. p. op. Tratat de drept civil.92. Dreptul nepatrimonial are următoarele caractere specifice: este un drept neevaluabil în bani.. M. În literatura de specialitate151 se face vorbire despre drepturile eventuale şi despre drepturile viitoare. Boroi. este un drept absolut. op.60. cum sunt: dreptul de autor. Majoritatea drepturilor civile subiective sunt pure şi simple. cit. Beleiu. cit. p.3. că aşa-numitele drepturi eventuale şi drepturile viitoare nu sunt subiecte civile. 152 Gh. cit. I. p.85. El îşi produce efectele imediat după naşterea lui. Drepturi care privesc latura nepatrimonială a drepturilor de creaţie intelectuală. care poate fi termenul sau condiţia149.

3. Recunoaşterea, ocrotirea şi exercitarea drepturilor subiective civile. Abuzul de drept 3.1. Recunoaşterea drepturilor subiective civile Problema recunoaşterii drepturilor subiective civile trebuie analizată sub două aspecte: aspectul global, general şi aspectul special. Recunoaşterea drepturilor subiective civile, în general, este realizată pentru persoanele fizice de art.1 din Decretul nr. 31/1954, potrivit căruia „drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele personale, materiale şi culturale, în acord cu interesul obştesc, potrivit legii şi regulilor de convieţuire....”, iar pentru persoanele juridice, de art.2 din acelaşi act normativ, care prevede că drepturile civile ale persoanelor juridice „sunt recunoscute în scopul de a asigura creşterea neîncetată a bunăstării materiale şi a nivelului cultural al oamenilor muncii prin dezvoltarea puterii economice a ţării”. Drepturile subiective civile sunt recunoscute şi în mod special, ceea ce se realizează prin diferite izvoare ale dreptului civil, pe diferite categorii de asemenea drepturi. Astfel, în Codul civil sunt recunoscute majoritatea drepturilor reale şi drepturilor de creanţă153; Constituţia consacră unele drepturi fundamentale care sunt, totodată, drepturi subiective, ca, de exemplu, dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică, dreptul la domiciliu, la asociere etc.154; Decretul nr.31/1954 recunoaşte atributele de identificare, ca dreptul la nume, la domiciliu, la denumire, la sediu, drepturile nepatrimoniale, dreptul la onoare, la reputaţie, de autor etc.; Pactul internaţional privind drepturile civile şi
În Codul civil, cartea II „Despre bunuri şi despre osebitele modificări ale proprietăţii”, art.461 şi urm., sunt reglementate drepturile reale principale – de proprietate, uz, uzufruct, superficie, servitute, abitaţie. 154 A se vedea art.22 alin.1, art.25 alin.1, art.37 alin.1, art.41, 42 etc.
91
153

politice ale omului, precum şi Convenţia internaţională privind drepturile copilului recunosc mai multe drepturi subiective civile pentru persoana fizică. 3.2. Ocrotirea drepturilor subiective civile Ocrotirea drepturilor subiective civile constituie un principiu fundamental al dreptului civil, a cărui consacrare se află în dispoziţiile art.26 din Pact155, art.2 pct.1 din Convenţie156, art.3 alin.1 din Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice157, dispoziţiile Capitolului III din acelaşi Decret158, în
Astfel, art.26 prevede că „toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul, fără discriminare, la o protecţie egală din partea legii. În această privinţă, legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egală şi eficace împotriva oricărei discriminări, în special de rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie, de opinie politică şi orice altă opinie, de origine naţională sau socială, de avere, de naştere sau orice altă situaţie”. 156 Art.2 pct.1 prevede că „statele părţi se angajează să respecte drepturile anunţate în prezenta Convenţie şi să le garanteze tuturor copiilor care ţin de jurisdicţia lor, fără nici o distincţie, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, a copilului sau a părinţilor ori a reprezentanţilor săi legali, de originea lor naţională, etnică sau socială, de situaţia lor materială, de incapacitatea lor, de naşterea lor sau de altă situaţie”. 157 „Drepturile civile sunt ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic şi social.” 158 Intitulat „Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale”, capitolul precizează în art.54: „Persoana care a suferit o atingere în dreptul său la nume ori pseudonim, la denumire, la onoare, la reputaţie, în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice, artistice, ori literare, de inventator sau orice alt drept personal nepatrimonial, va putea cere instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus arătate. Totodată, cel care a suferit o asemenea atingere va putea cere ca
92
155

unele dispoziţii ale Legii nr.544/2004 privind contenciosul administrativ159. Drepturile subiective civile sunt, în principiu, respectate de bunăvoie, dar, în ipoteza încălcării lor, titularul, neputând să-şi facă singur dreptate, se va adresa justiţiei. Procesul civil, reglementat de Codul de procedură civilă, este mijlocul juridic de ocrotire a drepturilor subiective civile. Hotărârea judecătorească pronunţată, după ce va rămâne definitivă, va putea fi pusă în executare silită, ajungându-se astfel la restabilirea dreptului subiectiv nesocotit.
instanţa judecătorească să oblige pe autorul faptei săvârşite fără drept să publice, pe socoteala acestuia, în condiţiile stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată ori să îndeplinească alte fapte destinate să restabilească dreptul atins”. Dispoziţiile art.55 şi 56 din acelaşi capitol adaugă: „Dacă autorul faptei săvârşite fără drept nu îndeplineşte, în termenul stabilit prin hotărâre, faptele destinate să restabilească dreptul atins, instanţa judecătorească va putea să-l oblige la plata, în folosul statului, a unei amenzi pe fiecare zi de întârziere, socotită de la data expirării termenului de mai sus. Această amendă poate fi pronunţată şi prin hotărârea dată asupra cererii făcute” (art.55); „drepturile personale nepatrimoniale sunt ocrotite şi după moarte în măsura stabilită de lege sau de regulile de convieţuire” (art.56). 159 Publicată în M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004. Art.1 alin. 1 şi 2 prevede: „(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. (2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. ”
93

3.3. Exercitarea drepturilor subiective civile Exercitarea dreptului subiectiv civil constă în posibilitatea materializată, spre deosebire de posibilitatea juridică, aceasta fiind însuşi dreptul civil subiectiv. Exercitarea drepturilor subiective civile nu este o activitate obligatorie, fiind lăsată la latitudinea titularului160. Ea are drept scop realizarea satisfacerii intereselor fiecărui titular în temeiul dreptului propriu. Dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu respectarea următoarelor principii: • art.3 alin.2 din Decretul nr.31/1954 prevede că dreptul subiectiv civil „poate fi exercitat numai potrivit cu scopul lui economic şi social” (subl. ns); • art.5 din Codul civil prevede că dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu respectarea legilor şi a moralei161. Acest principiu se regăseşte şi în alte dispoziţii162 ale Codului civil, ca, de exemplu, art.968, care dispune că este nelicită cauza unei convenţii dacă este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice, sau art.1008, care stabileşte: „Condiţia imposibilă sau contrarie bunelor moravuri sau prohibită de lege, este nulă şi desfiinţează convenţia ce depinde de dânsa”; • dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună-credinţă. Astfel, potrivit art.970 alin.1 Codul civil, „Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă”. Art.57 din Constituţie prevede: „Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii
Gh. Beleiu, op. cit., p.93. Art.5 dispune: „Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. 162 P. M. Cosmovici, Introducere în dreptul civil, Editura All, Bucureşti, 1994, p.79.
161 160

94

trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi”; • dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale, date de normele dreptului obiectiv şi moralei. Exercitarea dreptului subiectiv civil trebuie să se facă prin respectarea cumulativă a celor patru principii; în caz contrar, se ajunge în sfera abuzului de drept. 4. Abuzul de drept Abuzul de drept constă în exercitarea unui drept subiectiv civil cu încălcarea principiilor sale. Cu alte cuvinte şi în alţi termeni, este vorba de exercitarea dreptului subiectiv civil cu nesocotirea scopului său economic şi social, cu nesocotirea legii şi moralei, cu rea-credinţă şi cu depăşirea limitelor sale. În mod obişnuit, abuzul de drept se sancţionează cu refuzul concursului forţei coercitive a statului, ceea ce înseamnă că organul de jurisdicţie, constatând că se află în prezenţa exercitării abuzive a unui drept subiectiv civil, nu va admite cererea reclamantului, aşa cum a fost formulată, iar dacă exerciţiul abuziv provine de la pârât, în apărarea sa, va înlătura o astfel de apărare163. Atunci când abuzul de drept se concretizează într-o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu material sau moral, va interveni şi răspunderea faţă de cel vătămat într-un drept al său. 5. Obligaţia civilă 5.1. Noţiune Prin obligaţia civilă înţelegem îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumită conduită, corespunzătoare dreptului civil subiectiv corelativ, conduită care poate
163

Gh. Beleiu, op. cit., p.94.
95

consta în a da, a face, ori a nu face şi care poate fi impusă, la nevoie, prin forţa coercitivă a statului. Din definiţie rezultă următoarele elemente definitorii: • obligaţia civilă înseamnă, întotdeauna, o îndatorire a subiectului pasiv (nu o posibilitate) de a avea o conduită corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ; • îndatorirea poate consta în a da, a face ori a nu face; • în caz de nevoie, îndatorirea poate fi impusă subiectului pasiv prin forţa de constrângere a statului. Obligaţia juridică sau obligaţia civilă se foloseşte în trei sensuri: 1) obligaţia civilă, în sensul de îndatorire a subiectului pasiv de a da, a face sau a nu face, sens utilizat şi de definiţia de mai sus; 2) obligaţia civilă, în sensul de raport obligaţional, adică un raport civil, în care subiectul activ – creditorul – poate pretinde subiectului pasiv – debitorul – să dea, să facă sau să nu facă ceva; 3) obligaţia în sensul de înscris constatator al unei creanţe (exemplu, obligaţia C.E.C.). 5.2. Clasificarea obligaţiilor civile În funcţie de obiectul lor, distingem: obligaţia de a da, obligaţia de a face şi obligaţia de a nu face; obligaţia pozitivă şi obligaţia negativă; obligaţia de rezultat (determinată) şi obligaţia de diligenţă (de mijloace). Obligaţia de a da este îndatorirea de a constitui sau transmite un drept real. Astfel, constituie obligaţie de a da: obligaţia vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului vândut în patrimoniul cumpărătorului; îndatorirea pe care şi-a asumat-o împrumutatul de a constitui un drept de ipotecă în favoarea împrumutătorului pentru a-i garanta creanţa etc. De regulă, transmiterea dreptului real prin contract se realizează chiar în momentul încheierii contractului. Sunt însă situaţii de excepţie când obligaţia de a da se caracterizează
96

în funcţie de modul în care este corelativă unui drept absolut sau unui drept relativ. aceea de a presta întreţinere. înseamnă îndatorirea generală de a nu face nimic de natură a aduce atingere acelui drept absolut. printr-un contract de donaţie. Obligaţia de a face este îndatorirea de a executa o lucrare. cum este cazul vânzării unor bunuri de gen. înseamnă a nu face ceva ce ar fi putut face dacă debitorul nu s-ar fi obligat la abţinere. afară numai când debitorul este în 97 164 .printr-o existenţă în timp. Potrivit art. obligaţia de a nu planta la o distanţă mai mică de 2 m de gardul despărţitor etc. contractul de rentă viageră se deosebeşte de contractul de vânzare cu clauză de întreţinere prin aceea că primul presupune o obligaţie de „a da”. sau ipoteza în care părţile convin ca transferul proprietăţii să opereze în momentul ulterior celui realizării acordului de voinţă. către vreun alt teatru. corelativă unui drept absolut. cum este cazul bunurilor certe. a face sau a nu face prezintă importanţă juridică din punct de vedere al calificării actelor juridice: de exemplu. în sensul că se menţine şi după încheierea contractului. Obligaţia de a nu face are un conţinut diferit. „Obligaţia de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul şi de a-l conserva până la predare. Sunt obligaţii de a face: aceea a vânzătorului de a preda bunul vândut cumpărătorului. Această clasificare a obligaţiilor în a da. sau din punct de vedere al posibilităţilor aducerii la îndeplinire silită a obligaţiilor164. Lucrul este în rizico-pericolul creditorului. Obligaţia de a nu face. de a nu se căsători până la absolvirea facultăţii. corelativă unui drept relativ. Sunt asemenea obligaţii: obligaţia pe care şi-o asumă autorul unei piese de teatru de a nu ceda dreptul de reprezentare în public a piesei sale timp de un număr de ani de la prima reprezentaţie realizată de teatrul căruia i-a transmis dreptul de a fi jucată piesa. în virtutea contractului de vânzare-cumpărare. Obligaţia de a nu face. de a presta un serviciu ori de a preda un bun.1074 Cod civil. pe când al doilea o obligaţie de „a face”. obligaţia pe care şi-o asumă nepoata faţă de un unchi. pentru a-i garanta creanţa etc.

este dator de a da despăgubire pentru simplul fapt al contravenţiei”.1075 Cod civil dispune: „Orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări în caz de neexecutare din partea debitorului”. 3. iar potrivit art.1078 Cod civil. creditorul poate asemenea să fie autorizat a o aduce el la îndeplinire. călcându-se obligaţia de a nu face şi poate cere a fi autorizat a distrui el însuşi. cu cheltuiala debitorului”. Încălcarea unei obligaţii de a nu face îl pune în întârziere pe debitor de drept. ce debitorul a lăsat să treacă”. Debitorul este de drept în întârziere: 1. Art. iar obligaţia negativă este obligaţia de a nu face. când s-a contractat expres că debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului. „dacă obligaţia consistă în a da sau în a face. fără a fi necesitatea de notificare.1076 Cod civil prevede: „Creditorul poate cere a se distrui (distruge) ceea ce s-a făcut. Exemplu: obligaţia vânzătorului de a preda cumpărătorului bunul vândut. Art. 2. în acest caz rizico-pericolul este al debitorului”. pe când în cazul unei obligaţii pozitive este necesară o punere formală în întârziere a debitorului. în cazurile anume determinate de lege. Această clasificare prezintă importanţă practică în privinţa punerii în întârziere a debitorului165. 98 . întârziere. Obligaţii de rezultat şi obligaţii de diligenţă Obligaţia de rezultat (sau determinată) este aceea care constă în îndatorirea debitorului de a obţine un rezultat determinat. 165 Art.1077 Cod civil dispune: „Nefiind îndeplinită obligaţia de a face. cu cheltuiala debitorului. afară de dezdăunări”. debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său. când obligaţia nu putea fi îndeplinită decât în un timp determinat.1079 Cod civil. Art. prevede: „Dacă obligaţia consistă în a nu face.Obligaţiile pozitive şi negative Obligaţiile pozitive sunt obligaţiile de a da şi de a face. debitorul care a încălcat-o.

fără a se putea obliga la însăşi obţinerea rezultatului. cu excepţia situaţiei în care încetarea locaţiunii din cauza vânzării s-ar fi prevăzut în chiar contractul de locaţiune. Exemplu: îndatorirea proprietarului unui teren agricol de a-l cultiva şi de a asigura protecţia solului (art. 99 .18/1991. creditorul neputându-şi realiza dreptul său decât cu concursul titularului actual al dreptului real asupra acelui bun. Obligaţia reală este aceea care. Majoritatea obligaţiilor civile fac parte din această categorie. care este ţinut şi el de îndeplinirea unei obligaţii născute anterior. Obligaţia obişnuită este aceea care incumbă debitorului faţă de care s-a născut şi este opozabilă între părţi.Obligaţia de diligenţă (de mijloace) este aceea care constă în îndatorirea debitorului de a depune toată stăruinţa pentru obţinerea unui anumit rezultat. în considerarea importanţei deosebite a unui astfel de bun pentru societate. Exemplu: cazul medicului de a-l vindeca pe pacient de o anumită maladie. care prevede că dacă locatorul vinde lucrul închiriat. potrivit legii. Obligaţia opozabilă şi terţilor este aceea strâns legată de un bun. cumpărătorul este dator să respecte locaţiunea făcută înainte de vânzare. Această clasificare a obligaţiilor prezintă importanţă din punct de vedere al probei culpei debitorului – contestată de o parte a doctrinei. fără participarea sa. republicată şi cu modificările ulterioare). privind 166 Publicată în M. incumbă deţinătorului unui bun. După opozabilitatea lor.27/1992166. dar cu dată certă. Of. întrucât a fost făcută printr-un act autentic. obligaţiile civile pot fi: obligaţii obişnuite sau opozabile între părţi. obligaţii opozabile şi terţilor. Un exemplu ni-l oferă art. obligaţii reale.74 din Legea nr. 215 din 28 august 1992. sau obligaţia avocatului faţă de clientul său. nr.1441 Cod civil. sau aceea a deţinătorului unui bun din patrimoniul naţional cultural de a-l conserva potrivit Ordonanţei nr. sau prin act privat.

după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris. Obligaţia civilă perfectă este acea obligaţie a cărei executare este asigurată. Obligaţia civilă imperfectă sau naturală este acea obligaţie a cărei executare nu se poate obţine pe cale silită.1 din Decretul nr. În acest sens. după ce prevede în primul alineat că „orice plată presupune o datorie. Rezultă. în caz de neexecutare de către debitor. după care „debitorul care a executat obligaţia. art. printr-o acţiune în justiţie pe baza obţinerii unui titlu executor ce poate fi pus în executare silită – de regulă. cu modificările ulterioare. prin executorul judecătoresc. nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei.20 alin. ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii”. În funcţie de sancţiunea ce asigură respectarea obligaţiilor civile. distingem: obligaţia civilă perfectă şi obligaţia civilă imperfectă (sau naturală).167/1958 privind prescripţia extinctivă este consacrată o obligaţie naturală. aşadar.1092 Cod civil. În art. dispune în alineatul următor că „repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale. care au fost achitate de bună voie”. că sancţiunea juridică a obligaţiei civile imperfecte nu este calea ofensivă a acţiunii. dar odată executată de bună-voie de către debitor nu poate fi cerută restituirea ei167. chiar dacă la data executării nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit”. 100 167 .unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional. ci calea pasivă a excepţiei.

Tratat de drept civil. cu alte cuvinte. Problema obiectului raportului juridic este controversată în literatura de specialitate. Obiectul raportului juridic nu trebuie confundat cu conţinutul acestuia. Noţiune Obiectul raportului juridic civil este cel de-al treilea element al raportului juridic. iar aceasta. în sensul că există mai multe definiţii date obiectului raportului juridic civil. Prin obiect al raportului juridic înţelegem acţiunea sau inacţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv. Astfel. respectiv îndatoririle juridice corespunzătoare. I.Capitolul IV OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1. obiectul raportului juridic nu poate consta decât în acţiunea sau abţinerea. p. 1967. Prin obiect al raportului juridic civil se înţelege acţiunea sau abstenţiunea la care este îndrituit subiectul activ de care este A. 101 168 . fără a deosebi după cum în conţinutul raportului juridic civil intră un raport real sau un drept de creanţă168. conduita subiectelor raportului. Ionaşcu. deoarece prin conţinut înţelegem drepturile şi obligaţiile subiectelor. alături de conţinut şi subiecte. vol. Editura Academiei. adică posibilităţile juridice ale unor acţiuni. iar prin obiect al raportului juridic înţelegem acţiunile ori inacţiunile pe care le poate pretinde subiectul activ şi de care este obligat subiectul pasiv.208. Partea generală. pe care subiectul activ – titularul dreptului – o poate pretinde subiectului pasiv – celui ţinut la obligaţie –.

E. sau prin obiectul la care se aplică”.. 102 170 . ediţia a II-a. Noţiune În doctrină şi în Codul civil se foloseşte termenul „bun” într-un dublu sens172. op. şi în acestea. p. Introducere în dreptul civil. art. Introducere în Dreptul civil. p. 1999. cit. ci derivat171.77-78.106. Obiectul raportului juridic civil este acţiunea sau inacţiunea – conduita – la care este îndrituit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv170. iar dacă acţiunea sau abstenţiunea se referă la lucruri. Beleiu. G. Editura Argonaut. p. Bucureşti.461 Cod civil prevede că „Toate bunurile sunt mobile sau imobile”.67. Subiectele dreptului civil. În sens larg – lato sensu –. sau prin destinaţia lor. dar nu ca obiect direct. servituţile. Tratat de drept civil. 171 I. Pop. ediţia a VI-a. 1989. Lupan.135. Bunurile 2. în alţi termeni conduita subiectelor acestui raport169. Gh. Dogaru. Editura Şansa SRL. I.ţinut subiectul pasiv. 172 Gh. 1999. iar art. 2.1. Elementele dreptului civil. Editura All Beck. vol. acţiunile care tind a revendica un imobil”. p. Drept civil român. Introducere în Dreptul civil. cât şi drepturile privitoare la acele lucruri. 169 T.471 Cod civil se menţionează: „Sunt imobile prin obiectul la care se aplică: uzufructul lucrurilor imobile. Cluj-Napoca. Partea generală.96. Boroi. Editura Şansa SRL. Drept civil. Obiectul raportului juridic civil constă în acţiunea sau abstenţiunea (conduita) la care este îndreptăţit subiectul activ şi ţinut subiectul pasiv. Astfel. 1993. În art. Partea generală. Bucureşti. p.462 Cod civil prevede că „Bunurile sunt imobile sau prin natura lor. prin bun se înţeleg atât lucrurile şi animalele. p. Beleiu.104.

ca fiind „totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică. Se înţeleg prin bun acele lucruri utile omului. dacă au valoare economică şi sunt susceptibile de drepturi patrimoniale. • să aibă valoare economică. Indiferent cum definim patrimoniul. cu lucrul. • să fie susceptibil de apropriere sub forma drepturilor patrimoniale. într-un mod natural sau artificial”. ca accesoriu. Prin urmare. totuşi.479 Cod civil prevede: „Poate avea cineva asupra bunurilor. sau numai servitute”. necesare satisfacerii nevoilor sale materiale. Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care aparţin persoanelor fizice sau juridice formează patrimoniul. pentru a fi în prezenţa unui bun în sensul dreptului civil. invenţiile. Sunt bunuri: lucrurile care au o existenţă materială şi valoare economică. De exemplu. deşi sunt lucruri utile pentru om. valorile necorporale care îşi găsesc temeiul într-un drept de creanţă. operele ştiinţifice. trebuie să fie întrunite cumulativ trei condiţii: • să fie util pentru om. lumina soarelui. Patrimoniul este o altă noţiune frecvent folosită în dreptul civil şi care se află în strânsă legătură cu noţiunea de bunuri. aparţinând 103 . sau un drept de folosinţă. ele nu pot dobândi calitatea de bunuri în sens juridic. prin bun se înţeleg lucrurile şi animalele cu privire la care pot exista drepturi şi obligaţii patrimoniale.482 Cod civil prevede că: „Proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul şi asupra tot ce se uneşte. sau un drept de proprietate. care au o valoare economică şi care sunt susceptibile de apropriere sub formă de drepturi patrimoniale. Numai în contextul recunoaşterii celor trei condiţii ne explicăm de ce aerul. întrucât nu au valoare economică şi nu sunt susceptibile de apropriere.În sens restrâns – stricto sensu –. literare. iar art. art.

104 173 . În literatura de specialitate s-a subliniat175 că expresia bun patrimonial constituie un pleonasm. Tratat de drept civil.. fie în universalitatea lor.211 şi urm. op. Bârsan. precum şi bunurile la care se referă sunt privite în individualitatea lor. Ionaşcu. ca o totalitate de drepturi şi obligaţii. aparţinând unei persoane.R. 2. Ionaşcu. a bunurilor la care se referă aceste drepturi. p. Editura Ştiinţifică.P. Introducere în dreptul civil. Colectiv..85 şi urm. cit. op. Stătescu. I. p.2. 175 Gh. Beleiu. Dacă acestea sunt privite în mod global. se utilizează noţiunea de patrimoniu. op. Beleiu. 1964. S. Partea generală. Drept civil. Editura Academiei.. Editura All. se utilizează noţiunea de bunuri atât în sens restrâns. care nu este altceva decât o totalitate de drepturi şi obligaţii patrimoniale. p. Bucureşti. Dogaru.80 şi urm. pot fi privite fie în individualitatea lor..107. cit. op. E. Cosmovici. Drepturile şi obligaţiile patrimoniale şi bunurile la care acestea se referă. În situaţia în care drepturile şi obligaţiile.. p. C.106. Teoria generală a drepturilor reale. p. cât şi în sens larg. 174 T. cit.M. I. cit. P. p.148.5.98. Lupan. Bucureşti. care aparţin unei persoane. Bucureşti.. Drept civil.. p. distingem: bunuri imobile (nemişcătoare) şi bunuri mobile (mişcătoare). op. 1980. 1989. p. respectiv o universalitate juridică ce aparţine unei persoane. 1994. vol. cit.unei persoane”173 sau ca fiind „totalitatea drepturilor şi obligaţiilor având valoare economică. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale principale de tip nou în dreptul R..13. Gh. Brădeanu.. Clasificarea bunurilor Bunurile pot fi clasificate potrivit mai multor criterii176.174 este de evidenţiat faptul că bunurile intră în componenţa patrimoniului. p. 176 A. În funcţie de natura lor şi calificarea dată de lege. ale cărei nevoi sau sarcini este destinat să le satisfacă”. C.

dacă acestea sunt „întărite cu gips. instrumentele necesare pentru exploatarea fierăriilor. 468 alin. sunt mişcătoare. Intră în această categorie şi imobilele 105 . sau când ele nu se pot scoate.468 Cod civil. aşa se face că bunuri care. diferite bunuri pe care proprietarul unui fond le-a pus pe el pentru a servi la exploatarea acelui fond – art. devin imobile prin destinaţie. 465 Cod civil. Proprietarul este cel care poate stabili destinaţia unor bunuri pentru exploatarea fondului.468 alin. morile de vânt sau de apă. Din a doua categorie de imobile fac parte: efectele mobiliare pe care proprietarul le-a aşezat „către fond în perpetuu”. mobile care. fără a se strica sau deteriora. Din prima categorie de imobile fac parte: animalele afectate de cultură. • imobile prin destinaţie sunt: animalele de muncă pe cât timp li se păstrează destinaţia lor – art. alambicurile. paiele. aşezate pe stâlpi – art. fabricilor de hârtie şi altor uzine. teascurile. 467 Cod civil. var sau ciment. cum şi oglinzile unui apartament dacă „parchetul pe care ele stau este una cu boaseria camerei”. 463 Cod civil.3 Cod civil. lapinii ţinuţi pe lângă casă. prin firea lor. deşi nu sunt necesare pentru exploatarea fondului. stupii cu roi. gunoaiele. 464 Cod civil. clădirile.a) Bunurile imobile (nemişcătoare) sunt împărţite în trei categorii: • imobile prin natura lor sunt: fondurile de terenuri şi clădirile – art. care le-a aşezat pe fond cu caracter permanent – art.art. sau fără a strica sau deteriora partea fondului către care sunt aşezate”.2 Codul civil. dar care se consideră imobile prin voinţa proprietarului. instrumentele arătoare. Sunt cunoscute două categorii de imobile prin destinaţie: mobile care devin imobile prin afectarea lor exploatării fondului . recoltele care încă se ţin de rădăcini şi fructele de pe arbori neculese încă – art. peştele de iaz (heleşteele). căzile şi vasele. seminţele date arendaşilor sau colonilor parţiari. porumbii din porumbărie.

cit. 178 177 106 . 179 În legătură cu includerea animalelor în categoria „bunurilor mobile”. acţiunile177 care tind a revendica un imobil – art. a se vedea E. precum şi cele care nu se pot strămuta din loc decât prin o putere străină precum sunt lucrurile neînsufleţite”179. • mobile prin determinarea legii sunt „obligaţiile şi acţiunile care au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare.. 471 Cod civil. altele decât uzufructul şi servituţile. b) Bunurile mobile (mişcătoare) sunt împărţite în trei categorii: • mobile prin natura lor sunt. întrucât sunt accesorii la exploatarea unui bun imobil. p. p. Mai sunt incluse. op. Aşadar. „corpurile care se pot transporta de la un loc la altul. servituţile. celelalte drepturi reale asupra imobilelor. op. Boroi. Pentru a fi incluse în această categorie se impune ca imobilul şi mobilul să aparţină aceluiaşi proprietar. bunurile imobile enumerate. Lupan. atât cele care se mişcă de la sine precum sunt animalele. potrivit art. Situaţia juridică a animalelor. în „Dreptul” nr. de comerţ sau de industrie. Cosmovici.70. G. cit.473 Cod civil. p. Aceste acţiuni sau interese se socot ca mobile numai în privinţa fiecărui P. precum şi drepturile de creanţă care au ca obiect darea unui lucru imobil178. totuşi ele sunt imobile prin destinaţie. acestea fiind considerate imobile care „fac parte din proprietăţile la care servesc”.prevăzute de art. în această categorie. • imobile prin obiectul la care se aplică sunt: uzufructul lucrurilor imobile. chiar şi când capitalul acestor companii constă în imobile.10-11/1991. sau la vreo casă”.42 şi urm.86. acţiunile sau interesele în companii de finanţe.470 Cod civil: „Orloaiele sau ţevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pământ.. deşi prin natura lor sunt mobile (mişcătoare)..M.

474 Cod civil. p. s-a susţinut181 că aceste drepturi nu pot fi încadrate în categoria bunurilor care fac parte din patrimoniu şi că ele nu pot fi evaluate în bani. Editura Lumina Lex. Drept civil român. Boroi. încât priveşte exploatarea operei sau invenţiei din punctul de vedere al câştigului bănesc”.din asociaţi şi pe cât timp ţine asociaţia. ediţia a III-a. care conferă. 182 O. 181 T. Teoria generală. p. • mobile prin anticipaţie sunt acele bunuri care. nu este limitativă şi.71. prin natura lor. dar părţile actului juridic civil le privesc M. 474 Cod civil. obligaţiei de a face şi obligaţiei de a nu face.154-155.44: „Sunt de asemenea asimilate cu bunuri mişcătoare drepturile aşa-zise de proprietate artistică. cit. p. altele decât dreptul de proprietate. ca şi clientela unui comerciant. 107 180 . Ungureanu. Bucureşti. de aceea. Manual de drept civil. prin determinarea legii. efecte patrimoniale. cit. următoarele: drepturile reale asupra unui lucru mobil. În ce ne priveşte. sunt bunuri imobile. rentele.82. trebuie considerate mobile182. p. în limitele determinate de legi speciale. Enumerarea din art. Elementele dreptului civil. autorului unei opere sau invenţii şi urmaşilor lui un drept de monopol. 1993. fondurile de comerţ. op. 1999. Contrar punctului de vedere menţionat. E.59. Lupan. Proprietatea literară sau artistică. Sunt asemenea mobile prin determinarea legii.. drepturile de creanţă corelative obligaţiei de a da un lucru mobil. veniturile perpetue sau pe viaţă asupra statului sau asupra particularilor” – art.. Pop. 183 G. drepturile intelectuale. uneori. acţiunile şi părţile sociale în societăţile comerciale. literară sau industrială. op. Partea generală. Se precizează totuşi că ele pot să genereze. includem în sfera bunurilor mobile. alături de alţi autori183. în doctrină180 s-a susţinut că sunt cuprinse în această categorie drepturile personale nepatrimoniale. acţiunile în justiţie referitoare la un drept mobiliar. Cantacuzino. deşi nu pot fi ataşate unui bun corporal. Editura All Beck. p.

• În privinţa regimului juridic al bunurilor comune ale soţilor – înstrăinarea sau grevarea imobilelor nu se poate face de către unul din soţi. în principiu.). De asemenea. • În privinţa efectelor posesiei. • În privinţa garanţiilor reale: gajul nu poate avea ca obiect decât bunuri mobile. reţinem că posesia de bunăcredinţă valorează proprietate numai în materie de mobile. Codul civil adnotat. Editura Librăriei „Universală”. p. prin tăiere184. N. vol. • În privinţa înstrăinării: numai înstrăinarea imobilelor este supusă formalităţilor publicităţii.1. pădurile netăiate sunt considerate ca imobile numai faţă de proprietarul pământului. acţiunile posesorii se aplică. iar ipoteca numai bunuri imobile. Clasificarea bunurilor în imobile şi mobile prezintă interes sub aspect juridic din mai multe puncte de vedere. competentă este instanţa judecătorească de la domiciliul pârâtului. decât cu consimţământul expres al celuilalt soţ. legea prezumând acest consimţământ (mandat tacit). competentă este. de regulă. înstrăinarea imobilelor este supusă unor condiţii speciale de formă (act autentic. Aşa cum s-a arătat. numai în cazul tulburării posesiei bunurilor imobile.8. fructele care se ţin încă prinse de rădăcini sunt considerate ca mobile în privinţa celui care le cumpără în mod separat de pământ. Hamangiu. Intră în această categorie fructele şi recoltele neculese încă. VI. Bucureşti. în considerarea a ceea ce vor deveni în viitor. Georgian. C. 108 184 . deoarece ele sunt considerate ca imobile numai faţă de proprietarul pământului. nr. 1930. • În privinţa competenţelor instanţelor judecătoreşti. dar vândute înainte de strângerea sau culegerea lor. dar ele devin mobile faţă de cei care le cumpără separat de sol.ca fiind mobile. instanţa locului unde este situat bunul. în materie de mobile. în materie de imobile. autorizaţie prealabilă etc. uzucapiunea – prescripţia achizitivă – se aplică numai imobilelor. înstrăinarea mobilelor se poate face şi fără consimţământul expres al celuilalt soţ.

În această categorie pot fi incluse şi alte bunuri care au acelaşi regim. care constituie obiectul proprietăţii publice. 187 Publicat în M.105/1992. după cum se urmăreşte un bun mobil sau un bun imobil.4 din Constituţie.466/1979187. 185 186 Publicată în M. 653 din 22 iulie 2005. Acestea se împart în bunuri ce pot circula fără restricţii şi bunuri ce pot fi dobândite. după distincţiile prevăzute de art. potrivit art. Of. ca. de exemplu.5 alin. 583 din 30 iunie 2004.295/2004186.49-65 din Legea nr. 2 din 3 ianuarie 1980.1 Titlul X din Legea nr. de exemplu. privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor. 109 . imobilului i se aplică legea ţării pe teritoriul căreia este situat.18/1991. precum şi unele măsuri adiacente. nr. afară de excepţiile prevăzute expres de lege. bunurile menţionate în art.136 alin. care este lex patriae ori lex domicilii. arată că: „Terenurile proprietate privată.1 din Constituţie – teritoriul României. armele şi muniţiile sunt supuse reglementării Legii nr. Publicată în M. deţinute sau înstrăinate în condiţii restrictive.• În privinţa executării silite.2 din Legea nr. cuprinse în legi ordinare. De exemplu. pe când mobilului i se aplică legea proprietarului bunului. precum şi cel prevăzut de art. art.3 alin. legea fondului funciar. Of. ca. Regula este că bunurile sunt în circuitul civil. nr.247/2005185 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei. Of. • Bunurile scoase din circuitul civil sunt acele bunuri care nu pot forma obiectul unor acte juridice între vii ori pentru cauză de moarte. indiferent de destinaţia şi titularul lor. produsele şi substanţele toxice sunt reglementate de prevederile Decretului nr. nr. aceasta este supusă unor reguli diferite. • În privinţa dreptului internaţional privat. sunt şi rămân în circuitul civil”. c) Bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil • Bunurile aflate în circuitul civil sunt acele bunuri care pot fi dobândite ori înstrăinate prin acte juridice.

sau cele individualizate (o casă identificată prin localitate. sunt dezafectate din domeniul public”. alimentele. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă. de şasiu şi de înmatriculare etc. Importanţa juridică a acestei clasificări se evidenţiază în deosebirea de regim juridic a bunurilor individualizate faţă de cele generice. Această clasificare are la bază criteriul naturii bunurilor sau al voinţei părţilor. medicamentele etc. d) Bunuri determinate individual şi bunuri determinate generic • Bunurile determinate individual (res certa) sunt acele bunuri care. Sunt asemenea bunuri: banii. şi lucrul rămâne în rizico-pericolul dobânditorului. exprimată în actul juridic încheiat. chiar când nu i s-a făcut tradiţiunea lucrului”. cerealele. Astfel de bunuri sunt: bunuri – unicate (tablouri. combustibilul. numărare etc. insesizabile şi imprescriptibile. dreptul real se transmite de la înstrăinător la dobânditor în momentul încheierii actului juridic. cântărire. se deosebesc de alte bunuri asemănătoare. 110 . Importanţa juridică a acestei clasificări se manifestă sub aspectul valabilităţii actelor juridice. potrivit legii. un autoturism individualizat prin numărul de motor. stradă. în cazul bunurilor individual determinate.).971 Cod civil prevede: „În contractele ce au de obiect translaţia proprietăţii. care poate fi analizată sub următoarele aspecte: În privinţa momentului transmiterii dreptului de proprietate prin acte juridice între vii. art. sculpturi. număr. sau unui alt drept real. un televizor individualizat prin marcă şi serie. • Bunurile determinate generic (res genera) sunt acele bunuri care se individualizează prin caracterele comune categoriei din care fac parte şi se individualizează prin diferite procedee. care este momentul realizării acordului de voinţă.). lucrări ştiinţifice etc. prin însuşirile lor specifice. În acest sens. proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor. măsurare.republicată şi cu modificările ulterioare: „Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile.

De la această regulă există unele excepţii. cu precizarea că. În cazul în care contractul de vânzare-cumpărare a dat naştere obligaţiei de transmitere a dreptului de proprietate asupra unor bunuri determinate generic. în materia vânzării-cumpărării. prin voinţa lor. acesta corespunde. în privinţa vânzătorului.1295 Cod civil. p. iar riscul îl suportă proprietarul bunului. determinantă este regula potrivit căreia riscul îl suportă proprietarul. deşi încă lucrul nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat”. ci data întabulării dreptului în cartea funciară. În privinţa suportării riscului contractului. 111 . măsurării sau al predării. În cazul bunurilor determinate generic. coroborat cu art. momentului cântăririi. de la înstrăinător la dobânditor. au amânat transferul dreptului la un moment ulterior încheierii actului juridic. Lupan. şi anume: în cazul când părţile. pieirea bunurilor din caz fortuit sau de forţă majoră nu îl liberează pe vânzător. distingem bunuri determinate individual şi bunuri determinate generic. deoarece 188 E. deoarece transferul proprietăţii a operat. În privinţa imobilelor din regimul de carte funciară. îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului. în momentul individualizării. acesta din urmă este liberat de obligaţia sa.164. întrucât întabularea are efect constitutiv de drepturi188.În contextul celor menţionate. în ambele cazuri. cit. Astfel. în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare a dat naştere obligaţiei de transmitere a dreptului de proprietate asupra unui bun individual determinat şi acesta piere înainte de a fi predat cumpărătorului. de regulă. momentul transmiterii dreptului nu este momentul acordului părţilor. în momentul acordului de voinţă. op. de regulă.. dreptul real se transmite. se stabileşte următoarea regulă: „Vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător. fără vreo vină din partea vânzătorului. numărării.

p. Clasificarea bunurilor în bunuri fungibile şi bunuri nefungibile prezintă importanţă juridică pe planul executării obligaţiilor P. 112 189 . măsurare. 1989. titlurile de valoare etc.1319 Cod civil. De exemplu: o casă. un tablou. iar nu portabilă. dacă acesta nu este precizat în act. după cum este vorba de bun individual determinat sau determinat generic: în cazul bunului individual determinat.1104 Cod civil. I. Partea generală. iar bunurile determinate individual sunt bunuri nefungibile. Tratat de drept civil.90. el trebuind să procure alte asemenea bunuri. ci poate fi dat şi de voinţa părţilor unui act juridic. bunurile determinate generic sunt bunuri fungibile. M. iar nu şi pe cele imobile. În privinţa locului de executare a obligaţiei de predare.transferul proprietăţii operează numai în momentul individualizării bunurilor generice prin numărare. părţile fiind cele care pot conveni ca două bunuri certe să fie considerate fungibile. o sculptură etc. pe când predarea bunurilor generice trebuie făcută la domiciliul debitorului – art. el va fi diferit. Fungibilitatea este un raport de echivalenţă între două sau mai multe lucruri generice în temeiul căruia unul poate fi înlocuit cu altul în executarea unei obligaţii189. • Bunurile fungibile sunt acele bunuri care pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii. Bucureşti. locul predării este acela în care se află bunul în momentul încheierii actului – art. vol. În principiu. Cosmovici (coordonator). e) Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile Clasificarea bunurilor în fungibile şi nefungibile are în vedere numai bunurile mobile. De exemplu: banii. • Bunurile nefungibile sunt acele bunuri care nu se pot înlocui unele cu altele în executarea unei obligaţii. Caracterul fungibil sau nefungibil al unui bun este dat nu numai de natura bunului. spunându-se în acest sens că plata este cherabilă. cântărire. Editura Academiei.

pentru cazurile în care. f) Bunuri consumtibile şi bunuri neconsumtibile • Bunurile consumtibile sunt acele bunuri care nu pot fi folosite. împrumutatul are obligaţia să restituie chiar lucrul primit. transmiţându-se temporar doar folosinţa. când. • Bunurile nefrugifere sunt acele bunuri care nu au însuşirea de a da naştere la alte produse. 191 Cele două forme ale sale: a) de consumaţie. se pune problema înlocuirii unui bun cu altul. g) Bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere • Bunurile frugifere sunt acele bunuri care. în mod periodic şi fără consumarea substanţei lor. fără a li se consuma substanţa. şi anume. potrivit destinaţiei lor obişnuite. • Bunuri neconsumtibile sunt acele bunuri care pot fi întrebuinţate în mod continuu. de folosinţă (comodat)191 se pot constitui numai cu privire la bunurile neconsumtibile. produc alte bunuri. De exemplu: terenurile. combustibilul. medicamentele. faţă de faptul că s-a transmis chiar proprietatea lucrului. însă cu îndatorirea de a le conserva substanţa”. clădirile. numite fructe. ori fără a fi înstrăinate la prima lor utilizare. continuă şi concomitent cu obligaţia de a le restitui după întrebuinţare în individualitatea lor. în mod periodic şi fără consumarea substanţei lor. fără ca prin aceasta să se consume substanţa lor sau să fie necesară înstrăinarea lor. Art. de uz şi de împrumut.civile. Importanţa juridică a acestei clasificări constă în aceea că numai asupra bunurilor neconsumtibile se pot constitui drepturi care să permită titularului lor o utilizare prelungită. când împrumutatul. banii etc. maşinile etc. are obligaţia să restituie bunuri de aceeaşi calitate şi cantitate cu cele primite. 113 190 . b) de folosinţă.517 Cod civil prevede: „Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia. De exemplu: alimentele. întocmai ca însuşi proprietarul lor. cu prilejul executării. Dreptul de uzufruct190.

de exemplu.523 Cod civil. în virtutea dreptului la accesiune – art. „fructele industriale ale unui fond sunt acelea care se dobândesc prin cultură”. marmura dintr-o carieră. fructele aparţin întotdeauna proprietarului. se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune”. fructele de pădure. arendele etc. „fructele naturale sunt acelea ce pământul le produce de la sine. 194 Potrivit aceluiaşi articol din Codul civil. piatra extrasă dintr-un munte etc. dobânzile sumelor exigibile. de exemplu. distinge trei feluri de fructe: „Fructele naturale sau industriale ale pământului. Fructele sunt de trei feluri192: • Fructele naturale193 sunt acelea care se produc fără vreo intervenţie a omului. fructele aparţin uzufructarului. venitul rentelor. pe când productele aparţin nudului proprietar. dobânzile.Fructele sunt produsele periodice ale bunului frugifer. Astfel. de exemplu. Importanţa juridică a acestei clasificări poate fi analizată din mai multe puncte de vedere. În materie de uzufruct. adică acelea care se produc din acel bun. rentele. plantele medicinale. 114 192 .522 Cod civil. fie prin singura putere a naturii. producţia şi prăsila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale”. recoltele. ciupercile dintr-o pădure etc. arendele intră în clasa fructelor civile”. ca. cum sunt. laptele etc. • Fructele industriale194 sunt acelea care se produc ca urmare a activităţii omului. ca. Fructele se deosebesc de producte care sunt foloase trase dintr-un bun a cărui substanţă se consumă. În materie de posesie. fără a-i mişca substanţa. în materie de proprietate. chiriile. 193 Potrivit art.483 Cod civil. sporul animalelor. sporul animalelor (prăsila).483 Cod civil. Art. • Fructele civile195 constituie echivalentul în bani sau în alte bunuri al folosirii unui bun. „fructele civile sunt chiriile caselor. vânatul. de exemplu. fie cu ajutorul activităţii omului. 195 Potrivit art. fructele civile. ca. plantele medicinale necultivate.

Importanţa juridică a clasificării bunurilor în divizibile şi indivizibile se evidenţiază în materie de partaj şi în materia obligaţiilor cu pluralitate de subiecte. Dacă. art. 197 A se vedea. divizibilă. • Bunurile divizibile sunt acele bunuri susceptibile de a fi împărţite fără urmări asupra destinaţiei lor. ceilalţi primind bunuri de egală valoare sau sume de bani sub formă de sulte. o bucată de stofă. o masă etc. împreună cu lucrul. 115 196 . • Bunurile indivizibile sunt acele bunuri care nu sunt susceptibile de a fi împărţite fără a-şi schimba prin aceasta destinaţia lor economică. alimentele. el este dator de a înapoia productele. pe când productele aparţin proprietarului.483 Cod civil. toate fructele196 bunului aflat în posesia sa. • În materie de partaj. acea obligaţie este. De exemplu: o bucată de tablă metalică. h) Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile Această clasificare a bunurilor se face în funcţie de posibilitatea de a fi împărţite. un bun indivizibil formează obiectul unei obligaţii cu pluralitate de debitori. acea obligaţie este indivizibilă prin natura ei. „posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună-credinţă. numai bunurile divizibile pot fi împărţite între cei care efectuează partajul. la cazul contrariu. fiecare dintre debitori va fi ţinut pentru întreaga datorie. fără ca prin aceasta să li se schimbe destinaţia197. medicamentele etc. în principiu. cele indivizibile fiind atribuite numai unora. prin efectul legii. Cod civil. fiecare debitor fiind liberat prin plata părţii lui. un costum confecţionat dintr-o bucată de stofă. în acest sens. dimpotrivă.posesorul de bună-credinţă dobândeşte. proprietarului care-l revendică”.736 şi 1057 şi urm. Potrivit art. dacă un bun divizibil formează obiectul obligaţiei cu pluralitate de debitori. De exemplu: un animal viu. • În materia obligaţiilor cu pluralitate de subiecte.

abstractă. de pildă. drepturile patrimoniale. • Bunurile accesorii sunt acele bunuri care servesc la întrebuinţarea altui bun de care sunt strâns legate. De exemplu. Importanţa juridică a acestei clasificări vizează executarea obligaţiilor civile. Această clasificare prezintă importanţă juridică sub următoarele aspecte: 1) dobândirea proprietăţii asupra bunurilor mobile ca efect al posesiei de bună-credinţă – art. j) Bunuri corporale şi bunuri incorporale • Bunurile corporale sunt acele bunuri care au existenţă materială şi sunt uşor perceptibile simţului omului. cheile pentru lacăt. fie de însuşirile bunului. în sensul că bunul accesoriu urmează soarta juridică a bunului principal. o cantitate de alimente. de exemplu. vânzarea unui televizor implică obligaţia vânzătorului de a preda cumpărătorului. abstractă.1909 Cod civil prevede: „Lucrurile mişcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor fără să fie trebuinţă de vreo curgere de timp”.i) Bunuri principale şi bunuri accesorii Clasificarea bunurilor în aceste două categorii – principale şi accesorii – se face în raport de corelaţia dintre ele. Valoarea economică are o existenţă ideală. o dată cu televizorul. antena pentru televizor etc. cutiile pentru instrumentele muzicale. care este accesorie acestuia. pe când bunurile necorporale se transmit Art. şi antena. 2) dobândirea proprietăţii asupra bunurilor corporale se face prin tradiţiune.1909 Cod civil198 – vizează numai bunurile mobile corporale. putând fi percepută cu ochii minţii. un autoturism etc. Exemplu: o casă. • Bunurile incorporale sunt acele bunuri care au o existenţă ideală. ca. ca. dacă prin convenţie nu s-a stabilit altfel. lopeţile pentru barcă. • Bunurile principale sunt acele bunuri care au o întrebuinţare independentă şi nu servesc la utilizarea altor bunuri. corelaţie care poate ţine. 116 198 . fie de voinţa omului.

la ordin (prin gir). ori la ordin – prin andosament199. Potrivit art. „în societatea pe acţiuni. pot fi nominative sau la purtător”. prevede: „Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă materială se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor şi prin menţiunea făcută pe titlu. 1066 din 17 noiembrie 2004.diferit: la purtător (prin tradiţiune). k) Bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile Clasificarea bunurilor insesizabile şi insesizabile se face în raport cu împrejurarea dacă acestea sunt sau nu supuse urmăririi şi executării silite pentru plata datoriilor. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor. nu pot fi urmărite. după modul de transmitere. decât pentru datorii de alimente (pensii de întreţinere). nominale – prin cesiune. care. republicată în M. • Bunurile insesizabile sunt acele bunuri care nu pot fi urmărite silit pentru plata unei datorii a debitorului.99: „Dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transferă prin simpla tradiţiune a acestora”. iar art. 117 199 . Of. 3) titlurile de valoare se transmit diferit.31/1990.31/1990.408 Cod procedură civilă. de chirii sau alte creanţe privilegiate asupra mişcătoarelor.1 din Legea nr. În conformitate cu art. Importanţa juridică a acestei clasificări priveşte în mod deosebit materia executării silite. Nu se pot urmări şi vinde pentru nici o datorie bunurile enumerate de textul art.1 din Legea nr. semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor”. pensiile de întreţinere şi rentele viagere ale datornicului. la purtător – prin tradiţiune. semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor.98 alin. nominative (prin cesiune).91 alin. Art. printre care figurează icoanele şi portretele de familie ale debitorului. republicată. • Bunurile sesizabile sunt acele bunuri care pot fi urmărite în cadrul executării silite a debitorului. capitalul social este reprezentat prin acţiuni emise de societate.406 Cod procedură civilă. nr.

7 alin.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia etc. De asemenea. căile de comunicaţie. prevede în art. Legii nr.G.1 din O. include în domeniul public culoarul de frontieră şi fâşia de protecţie a frontierei de stat. spaţiul aerian. marea teritorială. nr. 57 alin.136 din Constituţia României. 204 din 23 aprilie 2001.l) Bunuri din domeniul public şi bunuri din domeniul privat Această clasificare are în vedere bunurile ce aparţin statului şi unităţilor administrativ-teritoriale. În alineatul următor se prevede: „Bogăţiile de orice natură ale subsolului..243/2002201. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental. Numai bunurile care intră în domeniul public sunt inalienabile. Of.105/2001 privind frontiera de stat a României.18/1991. Potrivit Constituţiei. Legea nr. republicată şi cu modificările ulterioare. cu modificările ulterioare. deoarece numai bunurile din domeniul public sunt inalienabile şi. legea fondului funciar. „Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale”. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. Deosebirea dintre bunuri publice şi private prezintă importanţă. 118 .114/1996.2 din acelaşi act normativ.215/2001200. Legii nr. republicată şi cu modificările ulterioare. Legii nr. 200 201 Publicată în M. a administraţiei publice locale. Publicată în M. precum şi alte bunuri stabilite de lege. legea locuinţei. Potrivit art. sunt titulari ai dreptului de proprietate privată. plajele. iar art. imprescriptibile. statul sau unităţile administrativ-teritoriale după cum bunurile intră în „domeniul public de interes naţional”. Of.1 că „locuinţele de protocol sunt proprietate publică a statului”. în condiţiile legii. nr.10 alin. nr. „domeniul public de interes local” ori în „domeniul privat” al acestora. 302 din 8 mai 2002. imobilele în care funcţionează punctele de trecere şi terenurile aferente acestora. art. apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public.U. aprobată prin Legea nr. insesizabile.

apele de suprafaţă. 6. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental. care precizează în mod expres că: „Terenurile care fac parte din domeniul public. terenurile obţinute prin lucrări de îndiguiri. împreună cu platoul continental. insesizabile şi imprescriptibile. patrimoniul natural al Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării». stabilită potrivit legii. căile navigabile interioare. terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice şi ale unităţilor de învăţământ agricol şi silvic. insesizabile şi imprescriptibile. cu bogăţiile lor naturale şi cu potenţialul energetic valorificabil. Legea nr. În domeniul privat sunt cuprinse toate celelalte bunuri. 8. 3. bogăţiile de orice natură ale subsolului. în stare de zăcământ.2 din Legea nr.”. cele care servesc nevoilor de cultură. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă. iazurile. faleza şi plaja mării. potrivit legii. albiile pâraielor. unităţilor administrativ-teritoriale.18/1991. de producţie ori de administraţie silvică. care pot aparţine statului. sunt dezafectate din domeniul public. 9. de desecări şi de combatere a eroziunii solului. sunt inalienabile. care fac parte din fondul forestier naţional şi nu sunt proprietate privată. malurile şi cuvetele lacurilor. marea teritorială şi fundul apelor maritime. „domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: 1. Astfel.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia conţine o anexă în care sunt menţionate cu caracter exemplificativ bunurile ce alcătuiesc domeniul public al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale202. republicată. apele maritime interioare. infrastructura 119 202 . parcurile naţionale. cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică. 7. Proprietatea privată este ocrotită şi garantată în mod egal de lege. precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice. 5. rezervaţiile naturale şi monumentele naturii. 2. spaţiul aerian. cu albiile lor minore. terenurile care au aparţinut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945.pe cale de consecinţă. indiferent de titular. apele subterane. potrivit acestei anexe. În acest sens sunt şi prevederile art. 10. destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice şi de animale de rasă. 4. pădurile şi terenurile destinate împăduririi.5 alin. altor persoane juridice şi cetăţenilor.

instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea. în cazul în care activitatea de producere a energiei electrice este racordată la sistemul energetic naţional. 26. 11. ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice. inclusiv tunelele şi lucrările de artă. cheiuri şi pereuri situate pe malul căilor navigabile. monumente istorice aflate în porturi. acvatorii şi şenale de acces. lacurile de acumulare şi barajele acestora. bazine. pichetele de grăniceri şi fortificaţiile de apărare a ţării. Guvernul. 15. aterizare. canalele magistrale şi reţelele de distribuţie pentru irigaţii. apărările şi consolidările de maluri şi de taluzuri. 17. porturile maritime şi fluviale. statuile şi monumentele declarate de interes public naţional. al produselor petroliere şi al gazelor naturale. 20. construcţiile hidrotehnice aferente canalului. 29. precum şi prefecturile. precum şi cele ale Direcţiei generale a penitenciarelor. diguri. conductele de transport al ţiţeiului. Preşedinţia. pistele de decolare. muzeele. spectre de frecvenţă şi reţelele de transport şi de distribuţie de telecomunicaţii. 24. 28. principale. ecluzele. sau cele cu tranşe pentru atenuarea undelor de viitură. cheiuri. 18. 14. tunelele şi casetele de metrou. în afara incintelor portuare destinate activităţilor de navigaţie. cantoanele hidrotehnice.căilor ferate. drumuri expres. pereuri şi alte construcţii hidrotehnice pentru acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigaţia civilă. drumuri naţionale europene. serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. zonele de siguranţă de pe malurile canalului. drumurile de acces şi teritoriile pe care sunt realizate acestea. ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice subordonate acestora. 27. 22. 19. meteorologice şi de calitate a apelor. staţiile hidrologice. colecţiile de artă declarate de interes public. 25. lucrările de regularizare a cursurilor de apă. canalele navigabile. 16.terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea: Parlamentul. drumuri tehnologice în porturi. terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare. cu excepţia celor dobândite din venituri proprii 120 . digurile de apărare împotriva inundaţiilor. unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. 21. ale serviciilor publice de informaţii. 23. 12. cuvetele canalului. cu prizele aferente. reţelele de transport al energiei electrice. precum şi instalaţiile aferente acestuia. civile şi militare – terenurile pe care sunt situate acestea. căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare-debarcare situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate. drumurile naţionale – autostrăzi. secundare. 13.

dacă nu au fost declarate de interes public naţional. cum sunt: biblioteci. staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate. bibliotecile. 6. oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: 1. lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean. drumurile comunale. 8. locuinţele sociale. 4. 10. pieţele publice. muzee. canalizare. 3. 5. înstrăinarea ilegală a unor bunuri aparţinând domeniului public este lovită de nulitatea absolută sau nerespectarea regimului juridic al circulaţiei anumitor bunuri. precum şi zonele de agrement.reţelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal. 2. bogăţiile de orice natură ale subsolului. spitale judeţene şi alte asemenea bunuri. comerciale. 2. Domeniul public judeţean este alcătuit din următoarele bunuri: 1. statuile şi monumentele. cum sunt: teatrele. precum şi instituţiile publice de interes judeţean. antrenează sancţiuni contravenţionale etc. termoficare. Domeniul public local al comunelor. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria. muzeele. naţionale şi străzile. cu instalaţiile construcţiile şi terenurile aferente.drumurile judeţene. dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat. construcţiile şi terenurile aferente acestora. De pildă. extrabugetare. precum şi instituţiile publice de interes local. policlinicile şi altele asemenea. gaze. în stare de zăcământ dacă nu au fost declarate de interes public naţional. 9.Clasificarea bunurilor în bunuri din domeniul public şi bunuri din domeniul privat prezintă importanţă sub aspectul consecinţelor juridice pe care le antrenează respectarea regulilor speciale stabilite pentru fiecare categorie de bunuri. precum şi staţiile de tratare cu instalaţiile. oboarele şi parcurile publice. târgurile. care constituie proprietatea privată a acestora.terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul judeţean şi aparatul propriu al acestuia. 7. spitalele. terenurile cu destinaţie forestieră. cimitirele orăşeneşti şi comunale”. reţelele de alimentare cu apă. 3. dacă nu au fost declarate de uz sau interes public naţional sau local. 121 .

L. Bucureşti. Drept civil. p. Lupan. Consideraţii introductive Prin izvor al raportului juridic civil concret se înţelege o împrejurare – act sau fapt – de care legea civilă leagă naşterea unui raport juridic civil concret.137. p.1. Izvoarele raportului juridic civil concret 1. Subiectele dreptului civil. De menţionat este faptul că actul sau faptul care este izvor al raportului juridic civil concret constituie în acelaşi timp şi izvor al drepturilor subiective civile şi al obligaţiilor civile care formează conţinutul raportului juridic respectiv. raportul juridic abstract. Introducere în dreptul civil. Editura Argonaut.R. Între norma juridică civilă.. Pentru existenţa raportului juridic civil abstract sunt necesare două premise: subiectele raportului juridic abstract (persoanele fizice şi juridice) care stabilesc relaţia socială şi norma juridică civilă care o reglementează. Cluj-Napoca. 122 203 . ediţia a VI-a. 1999. Introducere în dreptul civil. Beleiu. Pentru existenţa unui raport juridic civil concret sunt necesare atât cele două premise menţionate mai sus. Gh. cât şi existenţa unei împrejurări (act sau fapt juridic) de care legea civilă leagă naşterea unui astfel de raport juridic.118. raportul juridic concret şi izvorul raportului juridic civil concret există următoarea corelaţie203: E.Capitolul V IZVOARELE ŞI PROBA RAPORTURILOR JURIDICE CIVILE 1. 1999. Editura Şansa S.

modifica sau stinge un raport juridic civil. Acţiunile omeneşti şi faptele naturale (evenimentele) Acţiunile omeneşti sunt faptele comisive ori omisive ale omului săvârşite cu intenţia de a produce efectele juridice civile.. p. 205 A se vedea Gh. vol. Clasificarea izvoarelor raporturilor juridice civile concrete Izvoarele raportului juridic. distingem fapte juridice în sens larg şi fapte juridice în sens restrâns204. I.119. iar după sfera lor.. izvorul raportului juridic civil concret generează o situaţie juridică determinată.157 şi urm. Cosmovici.93. între anumite subiecte de drept. Tratat de drept civil. raportul juridic civil abstract este modelul ori tiparul raportului juridic civil concret. Drept civil. op. Pentru alte clasificări a se vedea: P. cât şi cele involuntare (nedorite)205. Cosmovici (coordonator). M. raportul juridic civil concret particularizează raportul juridic civil abstract. cit. Aceste acţiuni se numesc acte juridice civile. M. p. Beleiu. care constau în naşterea. Editura All. P. 1. acţiunile omeneşti se împart şi ele în două categorii: • acţiuni săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice. p.2. modificarea sau stingerea unor raporturi juridice civile. 1994. adică de a crea. acesta din urmă încadrându-se într-un anumit tip de raport juridic civil abstract. Bucureşti. La rândul lor. după legătura cu voinţa umană. 123 204 . 1989. Introducere în dreptul civil. Această categorie reuneşte atât acţiunile voluntare (dorite).• • • • norma juridică civilă este premisa necesară şi obligatorie pentru celelalte trei motivaţii. se împart în acţiuni omeneşti şi fapte naturale (evenimente). Editura Academiei.

Evenimentele sunt acele împrejurări care se produc independent de voinţa omului şi de care legea civilă leagă naşterea de raporturi juridice civile concrete. dar care se produc. Importanţa juridică a acestei clasificări a izvoarelor raporturilor juridice civile concrete se manifestă sub mai multe aspecte. prescripţia extinctivă are reguli diferite în ce priveşte începutul său şi sub alte aspecte. faptul juridic desemnează numai faptele omeneşti săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice. Fapt juridic lato sensu şi fapt juridic stricto sensu Noţiunea de fapt juridic poate fi privită în două sensuri: în sens larg şi în sens restrâns. Sunt asemenea evenimente: naşterea unui om. reprezentarea operează numai în materie de acte juridice civile. 124 • . capacitatea civilă cunoaşte reguli diferite. deoarece între cele două sensuri ale noţiunii de fapt juridic există diferenţe de regim juridic. În sens restrâns (stricto sensu). Această clasificare prezintă interes. Astfel. moartea. cazul de forţă majoră. În sens larg (lato sensu). în puterea legii. Caracterul licit sau ilicit al unor acţiuni este determinat de norma de drept care reglementează raportul juridic de drept născut din săvârşirea acelei acţiuni. în această accepţiune. efecte ce se produc totuşi în puterea legii. cutremurul etc. pe când pentru actul juridic legea civilă stabileşte condiţii restrictive de probaţiuni. faptul juridic este sinonim cu izvorul raportului juridic concret. prin fapt juridic înţelegem atât acţiunile omeneşti săvârşite cu sau fără intenţie de a produce efecte juridice. după cum este vorba de acte juridice sau fapte juridice. precum şi faptele naturale sau evenimentele. Aceste din urmă acţiuni pot fi acţiuni licite – săvârşite cu respectarea prevederilor legale – şi acţiuni ilicite – săvârşite cu încălcarea dispoziţiilor legale. cât şi evenimentele sau faptele naturale.acţiunile săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice. aplicabil mai ales din punct de vedere al probelor: faptul juridic în sens restrâns poate fi dovedit neîngrădit prin folosirea oricărui mijloc legal de probă. totuşi. Prin urmare.

la starea civilă etc. Proba raportului juridic civil 2.) pentru stabilirea faptului pretins de persoana care îşi valorifică un drept subiectiv” (P. totodată. proba înseamnă un mijloc de a stabili adevărul referitor la fapte sau acte juridice prin care persoana interesată pretinde că izvorăsc drepturi sau obligaţii şi concret. transmis sau stins206. p. Termenul probă are un triplu înţeles: • Astfel. prezumţiile. M. declaraţiile martorilor. a drepturilor şi obligaţiilor civile pe care le-a născut. prin probă se înţeleg mijloacele de convingere admise de lege cu ajutorul cărora se poate stabili existenţa sau inexistenţa unui fapt generator de drepturi şi obligaţii. Cosmovici (coordonator). pe de o parte. vol. prin probă se înţelege un mijloc de convingere folosit efectiv. de exemplu: înscrisurile. de asemenea. din aceste fapte sau acte. Noţiuni generale Proba raportului juridic este mijlocul de stabilire. acţiunea de prezentare în faţa justiţiei a mijloacelor de convingere cu ajutorul cărora se tinde la stabilirea adevărului referitor la existenţa unui fapt juridic. Căpăţână. Probaţiunea judiciară implică. într-o anumită ocazie (în proces. se vorbeşte de iniţiativa sau sarcina probei.1. Tratat de drept civil. stabilirea prin probe a existenţei actului sau faptului juridic din care rezultă raporturile juridice dintre părţi. • Prin probă se înţelege. • Termenul probă este folosit şi pentru a exprima rezultatul acţiunii de prezentare în justiţie a mijloacelor de În opinia lui O.2. I. adică a actului ori faptului juridic care l-a determinat şi. iar pe de altă parte. Bucureşti. dovedire a existenţei acestui raport. „generic. a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din ele. cercetarea la faţa locului etc. implică deducerea de către instanţă.262-263). 125 206 . 1989. ca. Editura Academiei. mărturisirea. De pildă. modificat.

2. Of. Aşa cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. unele dispoziţii privind registrele comercianţilor. se spune că proba este completă sau incompletă. Astfel. 1169-1206.convingere în scopul stabilirii adevărului. sarcina probei. art. Nr. M. M. probele materiale şi modul de administrare a probelor. vol. 167-225 şi 235-241. în art. iar altele de dreptul procesual. I.260-261. p. De asemenea.31/1990. Bucureşti. precum şi admisibilitatea şi forţa probantă a înscrisurilor. 219/2005. p. Dispoziţii referitoare la registrele comerciale se găsesc şi în Legea societăţilor comerciale nr. 126 207 . în articolele 46-57 (Titlul IV). publicată în M. Cosmovici (coordonator). Scindarea reglementării probelor în acte normative. Astfel. Tratat de drept civil. În acest context. în art. probele sunt mijloace care asigură certitudinea drepturilor subiective civile născute din raportul juridic civil concret. Ciobanu. Reglementarea şi importanţa probelor Probaţiunea raportului juridic civil concret este reglementată într-o serie de norme de drept material cuprinse în Codul civil. Codul de procedură civilă207 reglementează. vol. expertiza. a generat o controversă208 privind apartenenţa materiei la ramura dreptului civil sau ramura dreptului procesual civil. I. Dreptul procesual civil. Editura Academiei. cercetarea la faţa locului. P.267. 609 din 14 iulie 2005. pentru acest aspect. 2. ţinând unele de dreptul material. Probele prezintă importanţă pe mai multe planuri. V. probele sunt mijloacele prin care se urmăreşte dovedirea unui drept sau raport juridic civil concret. Codul comercial reglementează. cât şi în Codul comercial. convingătoare sau neconvingătoare. 208 A se vedea. Un asemenea raport juridic civil concret nedovedit se consideră că nu există. în unele norme de drept procesual civil. Codul civil reglementează. 1989. 177-178. a mărturiei şi a prezumţiilor.

Obiectul probei şi sarcina probei Obiectul probei este faptul sau elementul de dovedit şi constă în actul sau faptul juridic. practic. nu trebuie dovedită decât notorietatea lor. În primul rând. Aşadar. probele sunt acelea care dau instanţei posibilitatea de a stabili adevărul şi de a pronunţa o hotărâre temeinică şi legală prin care se asigură realizarea şi respectarea drepturilor subiective civile. Acest lucru se poate întâmpla numai dacă drepturile subiective civile izvorăsc dintr-un fapt juridic ce poate fi stabilit cu uşurinţă datorită unor probe sigure şi convingătoare. În cazul când drepturile subiective civile sunt contestate sau încălcate. În al treilea rând. 2. Ele sunt fapte cunoscute de toată 127 .54 alin. în ce priveşte faptele notorii. Legile sunt publicate în „Monitorul Oficial” şi toată lumea este obligată să le cunoască.992 Cod civil şi cel al tăgăduirii paternităţii – art. Excepţia de la această regulă o constituie cazul când într-o speţă urmează să se aplice o lege străină – existenţa şi conţinutul legii străine trebuie să fie dovedite. ci trebuie să fie cunoscute de instanţă. normele de drept civil nu constituie obiectul probei. care sunt izvoare ale drepturilor subiective civile şi ale obligaţiilor corelative. acesta poate fi dovedit.Drepturile subiective civile pot exista şi pot fi valorificate numai dacă pot fi dovedite. se impun unele precizări. dar numai prin proba faptului pozitiv contrar. Este cazul plăţii nedatorate – art. posibilă.3. În ceea ce priveşte faptul negativ determinant. ceea ce formează obiectul probei sunt faptele juridice generatoare de drepturi şi obligaţii. faptele negative nedefinitive nu constituie obiectul probei. În legătură cu posibilitatea şi necesitatea dovedirii faptelor generatoare de drepturi care formează obiectul probei. deoarece dovada lor nu este. În al doilea rând.1 Codul Familiei. deoarece ele nu trebuie dovedite. iar partea prejudiciată se adresează instanţei de judecată.

Sarcina probei este obligaţia de a dovedi existenţa actului sau faptului juridic generator de drepturi şi obligaţii. Odată ce reclamantul a făcut dovada actului sau faptului juridic din care s-a născut dreptul său. sau. În al patrulea rând.1169 Cod civil. În al cincilea rând. Aşa cum se constată. în ce priveşte faptele necontestate – fapte asupra cărora toate părţile din proces sunt de acord –. altfel spus.129 alin. forţa lor probantă este lăsată la aprecierea instanţei.lumea: de pretutindeni. modificat sau chiar stins dreptul dovedit de reclamant. în primul rând. şi judecătorului îi revine un rol activ în sistemul probaţiunii. deoarece acesta nu-şi poate forma convingerea şi întemeia hotărârea decât pe probele administrate în cadrul procesului. La rândul său. sarcina probei trece de partea pârâtului dacă acesta vrea să opună reclamantului fie unele vicii sau obstacole care au împiedicat naşterea dreptului pretins.159 Cod procedură civilă. Un principiu fundamental al probaţiunii judiciare este acela că dovezile se administrează în faţa instanţei de judecată – art. art. În acest sens. Acest lucru revine. dintr-o ţară. iar pârâtul. revenind celeilalte părţi sarcina de a face dovada contrară. sarcina probei se repartizează între părţile litigiului. reclamantul poate să combată pretenţiile pârâtului şi poate face noi propuneri. faptele cunoscute de judecător din surse exterioare litigiului trebuie să fie totuşi dovedite. în formele prevăzute de regulile procedurale şi în mod contradictoriu cu partea căreia îi sunt opuse. în sensul că faptele prezumate de lege sunt considerate dovedite în folosul celui ce invocă prezumţia. de asemenea. celui care invocă dreptul sau obligaţia respectivă. Sarcina probei se inversează însă în cazul prezumţiilor legale. fie alte acte sau fapte juridice care au restrâns. dintr-o regiune sau dintr-o localitate. reclamantului. Potrivit art.5 din 128 . Cu toate acestea. „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”.

adică să nu tindă la dovedirea unor fapte imposibile. • să fie verosimilă. distingem mai multe categorii de convenţii: • Convenţiile privind sarcina probei trebuie considerate ca fiind valabile. contrare legilor naturii. 129 . în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză. Convenţiile asupra probelor Convenţiile asupra probelor sunt acorduri de voinţă prin care părţile derogă de la normele legale ale probaţiunii judiciare. să privească obiectul litigiului.5.4. • să fie pertinentă. dispune: „Judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale. pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii. deoarece ele nu restrâng rolul judecătorului.Codul de procedură civilă. cu modificările ulterioare.” 2. adică să aibă legătură cu litigiul. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare. nu aduc atingere drepturilor şi îndatoririlor sale în domeniul probaţiunii. precum şi la aflarea adevărului. • să fie utilă. fie în vederea unui proces viitor. 2. adică să nu tindă la dovedirea unor fapte incontestabile sau a unor împrejurări prezumate absolut de lege. În funcţie de obiectul lor. ele tind la uşurarea probaţiunii. Condiţii de admisibilitate a probei Admisibilitatea probei este supusă următoarelor condiţii generale: • să nu fie oprită de lege. fie într-un proces aflat în curs de judecată. • să fie concludentă. chiar dacă părţile se împotrivesc. adică să fie de natură a contribui la soluţionarea litigiului.

Astfel. alin. să se poată face dovada cu martori.• Convenţiile privitoare la obiectul probei – prin care părţile deplasează obiectul probei de la faptul generator la fapte vecine şi conexe pentru a uşura proba – sunt valabile. de la aceste norme – normele procedurale de administrare a probelor urmăresc ocrotirea intereselor părţilor –.201-217 Cod procedură civilă.3. deoarece nu restrâng drepturile judecătorului cu privire la probaţiune. permite părţilor să convină ca. art. prin convenţia lor. 4. martorii şi prezumţiile. părţile se pot abate.1. socială şi economică. Noţiuni generale Înscrisurile sunt declaraţii sau consemnări ale părţilor despre un act juridic sau fapt juridic făcute împreună sau separat. şi de dispoziţiile art. 3. Consideraţii generale Mijloacele de probă sunt reglementate de dispoziţiile art. Înscrisurile 4. cu modificările ulterioare – expertiza şi cercetarea judecătorească la faţa locului. cu condiţia să nu se încalce dispoziţii imperative ale legii sau ordinea publică.1. şi în cazurile la care se referă primele două alineate ale aceluiaşi articol. mărturisirea unei părţi. • Convenţiile privitoare la administrarea probelor trebuie considerate ca fiind valabile dacă normele care reglementează administrarea probelor nu sunt imperative. • Convenţiile privitoare la admisibilitatea probelor sunt valabile numai dacă dispoziţiile legale ce reglementează admisibilitatea sunt dispozitive.1170 Cod civil – înscrisurile. prin 130 . Mijloacele de probă 3. • Convenţiile privitoare la puterea doveditoare a probelor vor fi valabile în situaţiile în care ele măresc puterea doveditoare a acestora şi vor fi fără valoare atunci când ele o micşorează.1191 Cod civil. Prin urmare. dacă este vorba de drepturi de care ele pot să dispună.

scrierea cu mâna. registrele comerciale. Înscrisurile sunt mijloace de probă importante. a semnăturilor părţilor. sau de către una din ele. Fac parte din această categorie: înscrisul autentic. imprimare pe hârtie. Ele sunt uşor de păstrat şi greu alterabile prin scurgerea timpului. distingem: înscrisuri semnate şi înscrisuri nesemnate. dar care pot fi folosite şi ca mijloace de dovadă. pânză etc. biletele sau tichetele. litografiere.2. înscrisul sub semnătură privată. oferind garanţii de sinceritate şi exactitate. Fac parte din această categorie: registrele comerciale. răbojurile şi diferite bilete şi tichete emise în scopul de a servi ca mijloc de probă. Clasificarea înscrisurilor Înscrisurile se clasifică după mai multe criterii: În funcţie de intenţia urmărită la întocmirea lor. registrele şi hârtiile casnice. • Din înscrisurile nesemnate fac parte: răbojurile. Din această categorie fac parte majoritatea înscrisurilor ca mijloc de probă. dactilografiere. deoarece cuprind declaraţiile părţilor făcute înainte de existenţa vreunui proces ivit între ele. cele sub semnătură privată şi scrisorile. sticlă. 4. • Înscrisurile nepreconstituite sunt acele înscrisuri care se întocmesc în alte scopuri. distingem: înscrisuri preconstituite şi înscrisuri nepreconstituite. lemn. carton. • Înscrisurile primordiale sunt cele care se întocmesc cu ocazia încheierii actului juridic sau constatării faptului juridic. menţiunile scrise de către creditor pe titlul constatator al creanţei sau pe chitanţă etc. • Înscrisurile preconstituite sunt înscrisurile care se întocmesc cu intenţia de a servi ca probă într-un litigiu. înscrisuri recognitive şi înscrisuri confirmative. 131 . materiale plastice. fac parte: înscrisurile autentice. În funcţie de efectul lor. • Din înscrisurile semnate de părţi. sau nu. distingem: înscrisuri primordiale. În funcţie de existenţa.

• Înscrisurile recognitive sunt cele care se întocmesc ulterior pentru a înlocui un înscris primordial pierdut sau pe cale de a se pierde ori distruge. • actele de procedură îndeplinite de executorii judecătoreşti. 5. acesta să-şi exercite atribuţiile în limitele competenţei materiale şi teritoriale. Noţiune Conform prevederilor art. În funcţie de modul stabilirii forţei lor probatorii. făcute de creditor pe titlul constatator al creanţei ori pe chitanţă şi răbojurile. Din categoria înscrisurilor autentice fac parte: • înscrisurile autentice notariale. ca. 132 . sunt înscrisuri autentice. precum şi înscrisuri a căror putere este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. „actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege.1. distingem: înscrisuri originale şi copiile după înscrisurile originale. înscrisul sub semnătură privată. Înscrisul autentic 5. potrivit art.1172 Codul civil. Prin urmare. copii de pe înscrisurile originale. • actele de stare civilă. • Înscrisurile confirmative sunt cele care se întocmesc pentru a constata şi dovedi confirmarea unui act juridic anulabil. înscrisul dobândeşte caracter autentic dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie întocmit de un funcţionar public. În funcţie de raportul dintre ele. prin care se dovedesc naşterea. distingem: înscrisuri a căror putere doveditoare este prevăzută de lege. căsătoria sau decesul unei persoane.1 din Legea 119/1996. de un funcţionar public. cu modificările ulterioare. registrele comerciale. registrele şi hârtiile casnice. să fie respectate formalităţile prevăzute de lege în vederea autentificării. de exemplu: înscrisul autentic. care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut”.

• data întocmirii înscrisului. În această categorie intră: • semnăturile părţilor şi ale celorlalţi participanţi. • semnătura agentului instrumentator. sub aspectul forţei sale probante. în exerciţiul funcţiilor sale şi în cadrul atribuţiunilor ce-i revin potrivit legii. procesele-verbale de îndeplinire a actelor de procedură etc. 1967. cuprinde următoarele menţiuni: 1. se bucură de cea mai deplină putere doveditoare. Înscrisul autentic. 2. • locul întocmirii înscrisului. părţile recurgând totuşi la aceasta în considerarea garanţiilor pe care le prezintă actul autentic. ele neputând fi combătute decât prin procedura specială şi complicată a înscrierii în fals209.• • • deciziile şi încuviinţările autorităţii tutelare. hotărârile judecătoreşti. Menţiunile înscrisului autentic referitoare la faptele materiale săvârşite de însuşi agentul instrumentator şi cele referitoare la faptele materiale petrecute în faţa sa şi constatate prin propriile simţuri. care fac dovada până la înscrierea în fals. • menţiunile referitoare la prezenţa părţilor. p. Alteori. vol. Tr. Editura Academiei. 5. Menţiuni care cuprind declaraţiile şi enunţurile făcute de părţi în faţa organului instrumentator. Intră în această categorie: • menţiunile referitoare la obiectul actului juridic. Ionaşcu ş. • constatarea identităţii părţilor. Tratat de drept civil.. Partea generală. I.2. • declaraţiile părţilor potrivit cărora cele cuprinse în înscris reprezintă voinţa lor.407.a. 133 209 . nu este necesară forma autentică. Puterea doveditoare Sunt situaţii când încheierea actului juridic civil în formă autentică este prevăzută de lege pentru însăşi valabilitatea actului ca operaţiune juridică.

care permite executarea silită a obligaţiilor izvorâte din act.1. Înscrisul autentic poate fi învestit cu formulă executorie. până la înscrierea în fals. actul este nul. care stabileşte că actul nu poate fi autentic din cauza necompetenţei sau a necapacităţii funcţionarului. care fac dovada până la proba contrară. este valabil ca act sub semnătură privată. Dacă autentificarea este o cerinţă ad probationem. Ea nu poate fi dactilografiată. Nerespectarea formalităţilor cerute de lege pentru actul autentic conduce la anumite consecinţe. înscrisul are valoare ca act sub semnătură privată conform prevederilor art. Înscrisul sub semnătură privată 6. El poate fi dactilografiat. de ambele părţi sau de un terţ. Dacă autentificarea constituie o condiţie ad validitatem. pentru formalităţile îndeplinite de organul care i-a acordat solemnitate. ori din lipsă de forme. Semnătura trebuie să fie scrisă de mâna părţilor. Actul autentic are putere doveditoare. Noţiune Înscrisul sub semnătură privată este înscrisul întocmit de părţi – fără intervenţia oficială a agentului instrumentator – şi semnat de către acestea. sigiliu sau prin punerea de deget. 134 . deşi nu are valoare ca act autentic.1172 Cod civil. în sensul că nulitatea înscrisului atrage şi nulitatea actului juridic pe care îl constată. Înscrisul poate fi scris de mână.• menţiuni ce se referă la fapte străine de obiectul actului juridic. litografiat sau imprimat. ca şi pentru unele constatări ale agentului instrumentator. există o singură condiţie generală pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată. Prin urmare. fără a mai fi nevoie de opţiunea prealabilă a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în acest sens. dacă părţile contractante l-au semnat. 6. şi anume semnătura părţilor care se obligă. de una din părţi. litografiată sau imprimată şi nici înlocuită cu o parafă.

D. op. Bucureşti. Bucureşti. lipsa de menţiune că originalele s-au făcut în număr îndoit. Pluralitatea exemplarelor. Vasilescu. fără să afecteze cu nimic valabilitatea convenţiei însăşi210. p. p. potrivit cărora nu este necesară îndeplinirea acestei condiţii în situaţiile211: • când convenţia sinalagmatică este constatată printr-o hotărâre judecătorească.2. Art. p. II. Condiţii speciale 1.494-495. Cu alte cuvinte. Fiecare exemplar trebuie să facă menţiune de numărul originalelor ce s-au făcut. vol. Principiile dreptului civil român. Ciobanu. M.. P. fiecare exemplar trebuie să poarte menţiunea numărului de exemplare în care s-a făcut. Editura Naţional. 211 210 135 . Cu toate acestea. p. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Bucureşti. 1996. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. vol.168. Este de ajuns un singur exemplar pentru toate părţile care au acelaşi interes. 1926.1179 Cod civil prevede: „Actele sub semnătură privată care conţin convenţii sinalagmatice nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte sunt părţi cu interes contrar. V. Tr. această condiţie specială se cere numai pentru convenţiile sinalagmatice perfecte. De la condiţia specială – pluralitatea exemplarelor – există şi excepţii. Ionaşcu. III. condiţia menţionată priveşte: înscrisul se întocmeşte în atâtea exemplare câte părţi cu interese contrare sunt. Alexandresco.410. nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenţia constatată prin act”. Nerespectarea oricăreia dintre cele două condiţii prevăzute de art. vol. III.6. întreit şi celelalte. 1943.433-435.1179 Cod civil – „este de ajuns un singur exemplar original pentru toate persoanele care au acelaşi interes” şi să se „facă menţiunea de numărul originalelor ce s-au făcut” – atrage nulitatea înscrisului ca înscris sub semnătură privată. cit. persoanele cu aceleaşi interese pot primi un singur exemplar.

drepturile sale fiind pe deplin realizate. de către partea potrivnică. când înscrisul este recunoscut expres de părţi sau când una din părţi nu se opune la folosirea exemplarului unic. în instanţă. din grabă. Scopul urmărit de legiuitor prin condiţia menţionată mai sus este acela de a ocroti pe debitori împotriva abuzurilor la care ar putea da loc semnăturile în alb. semnează o foaie în alb şi o remite creditorului.• • • • • • • când s-a redactat un singur exemplar care a fost lăsat în păstrare unui terţ.1180 Cod civil prevede că actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare trebuie: a) „să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris”. În situaţia în care debitorul. contractelor încheiate prin corespondenţă. cu excepţia acelor situaţii în care legislaţia comercială cere întocmirea actului în scris. în materie comercială. preîntâmpinându-le. Art. din uşurinţă sau din alte motive. terţii nu se pot prevala de lipsa menţiunii multiplului exemplar. sau b) „cel puţin înainte de a subsemna. înainte sau o dată cu semnarea înscrisului. lipsa menţiunii numărului exemplarelor se acoperă dacă toate exemplarele se prezintă în instanţă. când una dintre părţi şi-a executat integral obligaţia asumată prin convenţia sinalagmatică. 2. arătând întotdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să iscălească”. deoarece cealaltă parte nu mai are interesul de a avea la dispoziţie un exemplar original. să adauge la finele actului cuvintele bun şi aprobat. Condiţia scrierii în întregime a înscrisului sau cel puţin a menţiunii „bun şi aprobat” Menţiunea bun şi aprobat este cerută în cazul înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligaţii unilaterale. urmând ca acesta să o completeze cu conţinutul obligaţiei. este posibil ca un creditor de rea-credinţă să profite de această împrejurare şi să treacă în cuprinsul înscrisului o sumă sau o cantitate de lucruri 136 .

constatăm că în Codul civil există mai multe dispoziţii prin care aceasta este reglementată. 3. arătând în litere suma ori câtimea la care se obligă. care arată că actul sub semnătură privată recunoscut de acela căruia i se opune. Sancţiunea nerespectării formalităţii prevăzute de art. ediţia a II-a. Nulitatea înscrisului212 nu afectează valabilitatea obligaţiei unilaterale. Astfel. sau privit. 6. În acelaşi context. adică înscrisul respectiv este nul ca înscris sub semnătură privată.3. după lege.1180 Cod civil este aceeaşi ca şi în cazul lipsei condiţiei pluralitatea exemplarelor. actul juridic va putea fi dovedit prin alte mijloace de probă. dacă menţiunea respectivă are un „raport oarecare cu acest obiect”. Editura All Beck.mult mai mare decât aceea stabilită de părţi. 1999. înlătură posibilitatea săvârşirii de abuzuri. Boroi.1 Cod civil arată că actul sub semnătură privată produce toate efectele între părţi privind drepturile şi obligaţiile pe care le constată. Condiţia cerută testamentului olograf. „testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot. datat şi subsemnat de mâna testatorului”. Drept civil. are acelaşi efect ca şi actul autentic între cei care l-au subscris.859 Cod civil.1174 alin.1176 Cod civil. art. Bucureşti. 137 212 . semnat şi datat de mâna testatorului Potrivit art. Obligaţia scrierii în întregime sau cel puţin a menţiunii bun şi aprobat. evidenţiem şi prevederile art. înscrisul respectiv valorând început de dovadă scrisă. cât şi între cei care reprezintă drepturile lor.102-103. p. Partea generală. dar şi privind ceea ce este menţionat în act peste principalul obiect al convenţiei. ca recunoscut. Forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată În legătură cu forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată. G.

şi anume: din ziua în care înscrisul s-a prezentat la o autoritate publică. fie să-l tăgăduiască sub aspectul scrisului şi semnăturii. când cineva nu recunoaşte scrisul şi semnătura sa. actul îşi va pierde în mod provizoriu puterea doveditoare. în privinţa realităţii şi sincerităţii semnăturii până la înscrierea în fals. 138 . pentru a se constata dacă scrisul sau semnătura sunt originale. până la proba contrară. ca şi înscrisul autentic. În atare situaţii de nerecunoaştere a scrisului sau semnăturii.1179 şi 1180 Cod civil. reglementată de art. înscrisul este lovit de nulitate relativă. care poate fi acoperită prin confirmare. Cu privire la data înscrisului sub semnătură privată. Prin urmare. cu menţiunea că încălcarea prevederilor acestor două articole nu poate fi invocată decât de părţile care au încheiat actul. numai între părţi. data menţionată în înscris este opozabilă numai din ziua când a devenit dată certă. iar în ceea ce priveşte cuprinsul declaraţiilor părţilor.177-185 Cod procedură civilă. până la proba contrară. instanţa dispune verificarea actului. Moştenitorii sau reprezentanţii celui ce pretinde că ar fi autorul actului pot declara că nu cunosc scrisul şi semnătura autorului lor – art. şi nu de către terţi. în raporturile cu terţii. aceasta face dovada. prin unul din mijloacele prevăzute de lege. în sensul că cel căruia i se opune un act sub semnătură privată este dator fie să-l recunoască.1177 Cod civil.În situaţia în care înscrisul sau semnătura actului sub semnătură privată nu sunt recunoscute. În conformitate cu art.1178. prin executarea de bunăvoie a obligaţiei. dacă semnătura a fost recunoscută sau dacă s-a stabilit legal că ea aparţine celui căruia i se opune actul. s-a înscris într-un registru public.1177 Cod civil. se aplică art. În cazul nerespectării prevederilor art. din ziua morţii unuia dintre semnatarii actului ori din ziua în care a fost trecut într-un act făcut de un funcţionar public sau prin darea de dată certă de către notarul public. înscrisul sub semnătură privată va face deplină dovada. urmând ca instanţa să procedeze la verificarea de scripte.

prin conţinutul lor.1183-1184 Cod civil. oral.4. cu privire la acte şi fapte litigioase săvârşite în trecut despre care are cunoştinţă. în faţa instanţei. atunci când „crestăturile după amândouă bucăţile sunt egale şi corelative”. Cel care le invocă nu va putea însă „despărţi cuprinderea lor”.1187 Cod civil. învederează existenţa unor acte juridice ori săvârşirea unor fapte juridice pertinente şi concludente.6. pe marginea sau pe dosul unui titlu de creanţă”. d) Orice adnotaţie „făcută de creditor în josul. dar care fac dovada împotriva comerciantului ce le ţine. luând numai ce-i este favorabil şi lăsând ceea ce i-ar putea fi contrar – art. Alte înscrisuri Alte înscrisuri care nu sunt nici autentice. 7. care constituie o probă valabilă. b) Registrele şi hârtiile casnice.1185 Cod civil. Mărturia testimonială 7. dar au putere doveditoare împotriva lui atunci când cuprind expres şi neechivoc primirea unei plăţi sau cuprind menţiunea expresă că s-au făcut spre a ţine loc de titlu în favoarea creditorului – art. e) Scrisorile.1. dacă. Noţiune şi caracteristicile mărturiei Mărturia constă în relatarea făcută de o persoană. dacă din ea rezultă liberaţiunea debitorului – art.1186 Cod civil. Din cuprinsul definiţiei rezultă că mărturia are următoarele caracteristici: a) se cere ca martorul să cunoască personal faptele 139 . chiar dacă nu este semnată sau datată de creditor. care au putere doveditoare în favoarea celui care le-a scris. fac deplină dovadă între părţile „care au obicei a se servi de un asemenea mijloc de probaţiune” – art. care nu pot fi invocate ca probe împotriva necomercianţilor. c) Răbojurile. dar care pot fi folosite ca mijloc de dovadă sunt: a) Registrele comercianţilor. nici sub semnătură privată.

cealaltă parte nu se opune. moartea. 7. legea instituie două reguli: prima regulă. după cum ne aflăm în domeniul faptelor juridice sau în cel al actelor juridice. d) actele sau faptele litigioase cunoscute de martor să fie săvârşite în trecut. consacrată în art. În raporturile dintre părţi. înţelegându-se că acordul părţilor poate fi tacit. în principiu. chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 lei”. Regula generală în materie este că faptele juridice stricto sensu pot fi dovedite nelimitat prin proba cu martori. restricţiile instituite de art. există anumite reguli restrictive prevăzute de art. în sensul că proba cu martori împotriva ori peste conţinutul actului juridic 140 .2 Cod civil prevede: „Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul. În raporturile dintre părţi şi terţi.1 şi 2 Cod civil nu sunt aplicabile.1191 alin. Acest lucru rezultă din faptul că. În domeniul actelor juridice.1191-1198 Cod civil. înlătură.1 Cod civil. mărturia ca mijloc de probă al existenţei unui act juridic. exceptând unele evenimente de stare civilă. în care sens art. c) mărturia se face în faţa instanţei de judecată. Dovada cu martori este însă admisibilă atunci când părţile convin să facă dovada cu martori şi în cazurile prevăzute de primele două alineate ale art.1191 Cod civil. precum naşterea. la cererea uneia dintre părţi de a se administra o probă. dacă obiectul său are o valoare mai mare de 250 lei.2. Admisibilitatea probei cu martori Admisibilitatea probei cu martori diferă. la timpul sau în urma confecţionării actului. „dacă aceasta priveşte drepturi de care pot să dispună”. b) mărturia se face oral. cea de-a doua regulă opreşte în principiu mărturia destinată să combată conţinutul actului juridic.relatate.1191 alin. nici despre ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea.1191 alin.

înscrisul – actul juridic – este considerat un fapt material. 1989. un act autentic fără respectarea formulărilor legale ce „face a fi crezut faptul pretins”. delicte sau cvasidelicte.1197 Cod civil. Partea generală. atunci când urmăresc să dezvăluie nesinceritatea contra înscrisului.291. M. P. precum: a) la obligaţiile care se nasc din cvasicontracte. tumult sau naufragiu şi la depozitele ce fac călătorii în ospătăria unde trag. În conformitate cu textul de lege menţionat. Tratat de drept civil. se recunoaşte accesul – fără nici o restricţie – la orice mijloc de probă. succesorii cu titlu particular şi creditorii chirografari ai părţilor sunt asimilaţi cu terţii.. b) la depozitul necesar. Începutul de dovadă scrisă În conformitate cu prevederile art. ruină. p.292. vol. De la regulile restrictive prevăzute de art. p. Cosmovici (coordonator). Cosmovici (coordonator). 141 213 . se consideră început de dovadă scrisă însemnările. în caz de incendiu.1198 Cod civil.cit. Editura Academiei. Imposibilitatea preconstituirii probei scrise este prevăzută de art. unele socoteli. În cazul acestor raporturi. notele. În consecinţă. op. I.M. 214 P. o scriere a celeilalte părţi nesemnată.este admisibilă213. orice scriptură a aceluia contra căruia s-a format petiţia sau a celui ce el reprezintă şi care scriptură face a fi crezut faptul pretins”. Cu alte cuvinte. indiferent de valoarea înscrisului214. se precizează: „Acele reguli nu se aplică însă întotdeauna când creditorului nu i-a fost cu putinţă a-şi procura o dovadă scrisă despre obligaţia ce pretinde sau a conserva dovada luată. „se numeşte început de dovadă scrisă.1197 şi 1198 Cod civil.1191 Cod civil sunt admise două excepţii. În acest caz. Bucureşti. noţiunea terţilor devine mai cuprinzătoare. prevăzute de art. În cazul în care părţile au săvârşit o simulaţie.

d) când creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovadă. Boroi. de felul în care martorul a înţeles şi perceput faptul despre care relatează. afini.c) la obligaţiile contractuale în caz de accidente neprevăzute. op. când nu era cu putinţă părţilor a face înscrisuri.. c) produce efecte juridice împotriva autorului ce o face. rude apropiate. b) priveşte un fapt pe care o altă persoană îşi întemeiază o pretenţie sau o apărare.119. 142 . nu o simplă explicaţie sau renunţare la un drept. depinzând de puterea convingătoare a fiecărei mărturii. din o cauză de forţă majoră neprevăzută”. de sinceritatea depoziţiei. Mărturisirea (Recunoaşterea) 8. precum şi de coroborarea mărturiei cu celelalte probe existente în cauză. un mijloc de probă.215 Puterea doveditoare a mărturiei este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. p. Mărturisirea este un act juridic unilateral şi. de prietenie.1. mărturisirea este irevocabilă cu excepţia cazului de eroare de fapt. trebuie să emane de la o persoană capabilă şi neviciată. Din definiţie rezultă că mărturisirea. Enumerarea cazurilor menţionate este în mod evident enunţiativă. iar nu şi în 215 G. Definiţie Mărturisirea este recunoaşterea de către o persoană a unui act sau fapt juridic invocat de o altă persoană şi care produce efecte juridice împotriva celui ce mărturiseşte. cit. 8. autorul ei poate dispune de drepturile sale. de deferenţă a inferiorului faţă de superior etc. are la bază următoarele elemente: a) este o recunoaştere. ca mijloc de probă. pe cale de consecinţă. Practica judiciară a asimilat acestor cazuri de imposibilitate materială şi imposibilitatea morală de a preconstitui înscrisul rezultând din raporturile dintre soţi.

nu va putea fi admisă ca probă nici mărturisirea extrajudiciară verbală.. deoarece poate fi făcută numai de partea împotriva căreia urmează a-şi produce efectele sau de un mandatar cu procură specială. Prin urmare. 216 Tr.218 şi urm. • Mărturisirea extrajudiciară este cea făcută în afara judecăţii procesului în care se foloseşte această probă şi poate fi scrisă sau verbală. mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate servi de dovadă când obiectul contestaţiei nu poate fi dovedit prin martori. chiar între aceleaşi părţi. vor avea caracterul unei mărturisiri extrajudiciare: cele făcute în faţa unei instanţe necompetente. pentru că mărturisirea făcută oral în faţa instanţei nu poate fi dovedită decât prin martori.situaţia unei erori de drept. din punct de vedere al competenţei materiale. dar cu privire la chestiuni străine de proces.a. sau poate fi provocată de întrebările ce se pun în cadrul interogatoriului reglementat de art.. Ionaşcu ş. dacă această pretenţie nu poate fi dovedită cu martori. distingem două feluri de mărturisire: judiciară şi extrajudiciară. în cazul în care este făcută din iniţiativa părţii. Cod procedură civilă.2. Felurile mărturisirii În conformitate cu prevederile art. 8. • Mărturisirea judiciară este cea făcută în faţa instanţei de judecată în cursul procesului în care urmează a fi utilizată ca probă şi dacă se referă la obiectul acelui proces.426. cit. ceea ce ar implica dovedirea prin martori a însuşi dreptului pe care se întemeiază pretenţia părţii. 143 . mărturisirea are caracter personal. cele făcute în acelaşi proces. op. cele făcute în alt proces. Potrivit art.1205 Cod civil. Ea poate fi spontană. p. cele făcute în cursul procesului într-o cerere adresată instanţei sau într-o scrisoare adresată celeilalte părţi216 etc.1204 – 1206 Cod civil.

Exemplu: recunosc că am împrumutat de la reclamant 10.000 lei. ci ca plată a serviciilor pe care i le-am prestat. anterioare sau concomitente faptului pretins. în doctrină se disting trei feluri de mărturisiri: mărturisire simplă. care anihilează primul fapt. nu se opune. care schimbă semnificaţia sa judiciară.După modul de exprimare. • Mărturisirea calificată constă în recunoaşterea de către pârât a faptului invocat de către reclamant.225 Cod procedură civilă: instanţa poate considera mărturisirea deplină. asemenea cazuri sunt rare. 3) cazul părţii care. refuzul fără motiv de a răspunde la interogatoriu. Cazuri de mărturisire tacită pot fi: 1) cel prevăzut de art. După structură. dar şi a altor împrejurări strâns legate de faptul invocat. 2) cel prevăzut de art. în practică. dar nu cu titlu de împrumut. • Mărturisirea complexă constă în recunoaşterea de către pârât a faptului pretins de reclamant.000 lei. dar i-am restituit această sumă. fiind prezentă în instanţă când avocatul său face anumite afirmaţii ce ar putea constitui o mărturisire. aşa cum a fost formulată pretenţia. Exemplu: recunosc că am primit de la reclamant suma de 10. mărturisire calificată şi mărturisire complexă. prin tăcerea ei. • Mărturisirea expresă constă în declaraţia orală sau scrisă dată în faţa instanţei. astfel încât. instanţa poate considera ca recunoscută pretenţia adversarului. se poate deduce că este de acord cu cele afirmate pe seama sa. • Mărturisirea poate fi tacită atunci când legea admite că judecătorul o poate deduce dintr-o conduită negativă a părţii217. 144 217 .174 Cod procedură civilă: dacă partea refuză prezentarea înscrisului solicitat. Exemplu: recunosc că am primit de la reclamant cu titlu de împrumut suma de 10. dar şi a altei împrejurări ulterioare.000 lei şi nu i-am restituit. distingem: mărturisirea expresă şi mărturisirea tacită. • Mărturisirea simplă este recunoaşterea pretenţiei reclamantului făcută de către pârât. ori refuzul de a se prezenta la instanţă la interogatoriu.

p. Drept civil român. trebuie subordonată celor două principii ale procesului civil: principiul adevărului şi principiul rolului activ al judecătorului (art. care prevăd indivizibilitatea mărturisirii”. Editura Didactică şi Pedagogică. Stoenescu.205/1950218.1206 Cod civil. S. Tr. Zilberstein.1206 Cod civil prin Decretul nr. 1967.113. p.2 al acestui articol. p. 220 I. motivându-se că „legiuitorul a păstrat neatinse dispoziţiile art.. consacrată de art.129 – 130 Cod procedură civilă)220. ci ca simplă recomandare făcută judecătorului.. dimpotrivă. În consecinţă. Problema indivizibilităţii mărturisirii Mărturisirea este considerată regina probelor. cit. Ionaşcu ş. că regula indivizibilităţii mărturisirii.8.3. prevede că „mărturisirea judiciară nu poate fi luată decât în întregime împotriva celui care a mărturisit”. T. în doctrină a apărut o controversă cu privire la problema de a şti dacă mărturisirea poate fi ori nu divizată. 1206.1200 Cod civil se prevede că „mărturisirea judiciară face deplină dovada în contra celui care a mărturisit”. S-au formulat două teorii în această problemă: • O teorie a susţinut că regula indivizibilităţii mărturisirii se aplică în continuare. 219 218 145 . O asemenea problemă s-a pus numai în ipoteza mărturisirii calificate şi a celei complexe. Pop. Teoria generală.219 • A doua teorie – dominantă în literatura de specialitate – consideră. 68 din 12 august 1950. regula indivizibilităţii mărturisirii nu trebuie considerată ca imperativă.a. Drept procesual civil. în redactarea actuală. op.427. După modificarea art. După modificarea art. alin. întrucât în punctul 3 din art.393.1206 prin Decretul nr. Publicat în B. Of. Bucureşti. 1993. nr.205/1950. Bucureşti.

3 Cod civil – mărturisirea judiciară era considerată ca o prezumţie legală ce făcea dovada deplină împotriva celui care a mărturisit –.8. cit. din ansamblul probelor administrate în cauză. pe calea raţionamentului deductiv.Beleiu. o deplasare a obiectului probei: neputând dovedi direct un anume fapt necunoscut. 221 Gh . fie ca introducere a existenţei unui fapt necunoscut din cunoaşterea altui fapt. vom deduce existenţa faptului generator de drepturi. iar judecătorul poate să înlăture motivat recunoaşterea unei părţi. În doctrină221. Puterea doveditoare a mărturisirii După abrogarea art. dedus fie din existenţa altui fapt vecin şi conex.1. Prezumţiile 9. mărturisirea a fost trecută în rândul dovezilor de drept comun. generator de drepturi. Noţiune Potrivit art. datorită legăturii ce există între cele două fapte. dacă. „prezumţiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”. 9. p.1200 pct. op.. A lăsa puterea doveditoare a mărturisirii judiciare la aprecierea judecătorului înseamnă a asigura respectarea principiului fundamental al convingerii intime a judecătorului şi a înlesni descoperirea adevărului. Prezumţia constituie. prezumţia este definită ca fiind considerarea unui fapt ca existent. îşi formează convingerea că mărturisirea respectivă nu corespunde adevărului.4. făcută prin orice mijloc de probă admis de lege.130. putând fi combătută prin proba contrară. 146 . în esenţa sa. imposibil sau greu de dovedit.1199 Cod civil.

9. afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie şi afară aceea ce se va zice în privinţa jurământului şi mărturisirii ce ar face o parte în judecată”. în puterea unei asemenea prezumţii. precum: 1) actele pe care legea le declară nule pentru că le priveşte făcute în frauda dispoziţiilor sale. 4) puterea pe care legea o acordă autorităţii lucrului judecat. 3) (abrogat). iar alin. este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi. Sunt asemenea prezumţii: cea a puterii lucrului judecat. denumite şi inefrugabile. 2) cazurile când legea declară că dobândirea dreptului de proprietate sau liberaţiunea unui debitor rezultă din oarecare împrejurări determinate. a) Prezumţiile legale sunt consecinţele legale pe care legea le trage despre existenţa unui fapt necunoscut din existenţa unui fapt cunoscut. distingem: prezumţiile legale şi prezumţiile simple.1 Cod civil prevede: „Prezumţia legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută”. cea a liberalităţilor făcute incapabilului. Prin urmare. prevăzută de art. „sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate special prin lege”. Cu privire la sarcina probei. • Prezumţiile absolute.2 al aceluiaşi articol prevede: „Nici o dovadă nu este primită împotriva prezumţiei legale. când legea. numărul prezumţiilor legale este limitat la cele anume prevăzute într-un text legal.812 Cod civil. Din textul de lege menţionat rezultă că prezumţiile legale sunt de două feluri: absolute şi relative.1202 alin. anulează un act oarecare. sunt cele care nu pot fi combătute prin proba contrară.2. făcută de ele şi în contra de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”. art. ele neputând fi extinse pe cale de analogie. sau. sau dă un drept de a se reclama în judecată. Clasificarea prezumţiilor După cum raţionamentul deductiv specific prezumţiilor este opera legiuitorului sau a judecătorului. care dispune că 147 . în caz de prezumţie legală.1200 Cod civil.1201 Cod civil: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect. aşa cum rezultă din art. prevăzută de art.

1 Cod civil. în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său”.1020 Cod civil: „Condiţia rezolutorie este subînţeleasă în contractele sinalagmatice.1203 Cod civil precizează: „Prezumţiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile şi înţelepciunea magistratului. până ce se dovedeşte din contra”.492 Cod civil: „Orice construcţie. Art. cea stabilită de art. Exemple: cea stabilită de art. precizată de art. cea a remiterii voluntare a titlului original. făcută de creditor debitorului. • Prezumţiile relative sunt cele care pot fi combătute prin proba contrară.53 Codul Familiei. majoritatea prezumţiilor legale sunt formate din prezumţiile relative)222.2 Cod civil: „Buna-credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celei ce alege reaua-credinţă”. magistratul nu trebuie să se pronunţe decât întemeindu-se pe prezumţii care să aibă puterea de a naşte probabilitatea. care dispune că remiterea voluntară a titlului original – adică a înscrisului sub semnătură privată care constată datoria –. cea prevăzută de art. cât şi în situaţia în care sunt făcute în numele unor persoane interpuse. fie mai greu (exemplu: prezumţia de paternitate. 148 222 .1534 Cod civil: „Mandatul este fără plată când nu s-a stipulat contrariul”. plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului.” Toate prezumţiile simple sunt relative.liberalităţile făcute unui incapabil sunt nule atât în cazul în care sunt deghizate sub forma unui contract oneros. cea stabilită de art.2 Cod civil: „Cauza este prezumată până la dovada contrarie”. constituie proba liberaţiunii celui din urmă.1899 alin. al creanţei. b) Prezumţiile simple sunt acelea stabilite de magistrat. fie mai uşor.1024 Cod civil: „Termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului dacă nu rezultă din stipulaţie sau din circumstanţe că este primit şi în favoarea creditorului”. prezumţiile nu sunt permise magistratului decât numai în cazurile când este permisă şi dovada prin martori. cea prevăzută de art. prevăzută de art.1138 alin. cea stabilită de art.967 alin. sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi sunt ale lui.

Drept civil. modificare sau stingere a unor raporturi juridice civile în temeiul dreptului civil obiectiv. Tratat de drept civil. p. În cel de-al doilea sens. vol. făcută cu intenţia de a produce efecte juridice civile. E. p. prin act juridic se poate înţelege şi înscrisul constatator al operaţiunii juridice. Definiţia actului juridic civil Expresia de act juridic este întrebuinţată în două sensuri223: Primul sens este acela de operaţiune juridică. Iaşi. Poenaru. Teoria generală. p. sau suportul material al manifestării de voinţă a subiectului de drept. M. 1994. Din definiţie rezultă că elementele ce caracterizează actul juridic civil sunt: P. 149 223 . Editura All. Răuschi.119-120. 1989. Introducere în dreptul civil. Partea generală.55. T. ACTUL JURIDIC CIVIL Capitolul I NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA ACTELOR JURIDICE CIVILE Secţiunea I Noţiunea actului juridic civil 1. mai simplu.76. Pop. Pentru acest sens se foloseşte şi formula negotium iuris sau. p. Drept civil. Persoanele. Bucureşti. 1993. I. Partea generală. respectiv de creare.75. negotium. Persoana juridică. 1996. Şt. prin act juridic civil înţelegem manifestarea de voinţă a subiectelor de drept. Persoana fizică. Ca negotium. Cosmovici.III. Introducere în dreptul civil.

224 2. fără a fi necesară o acceptare a celeilalte părţi. denunţarea unui contract. modificarea sau stingerea unor raporturi juridice civile.manifestarea de voinţă a subiectului de drept civil – persoană fizică sau juridică. acceptarea succesiunii. definiţia contractelor civile şi a actelor juridice civile unilaterale. 150 224 • . este suficientă pentru a da naştere la obligaţii în sarcina ei. oferta etc. distingem acte unilaterale. manifestată de o parte. Editura Şansa SRL. a fiecărui act juridic civil – contractul de vânzare-cumpărare. contractul de donaţie. • efectul manifestării de voinţă constă în naşterea. iar în cadrul acestora. Introducere în dreptul civil. În literatura de specialitate se cunoaşte şi o altă categorie de definiţii ale speciilor de acte juridice civile. p. • manifestarea de voinţă exprimă intenţia de a produce efecte juridice. 1999. • Sunt unilaterale actele juridice civile care constituie rezultatul voinţei unei singure părţi. Drept civil român.134. După numărul părţilor. promisiunea publică de recompensă. confirmarea unui act anulabil etc. Subiectele dreptului civil. Clasificarea actelor juridice civile Criteriile în funcţie de care actele juridice pot fi clasificate sunt numeroase. Ceea ce caracterizează actul juridic civil unilateral este că simpla şi unica voinţă de a se angaja din punct de vedere juridic. Din categoria actelor juridice civile unilaterale distingem: testamentul. acte bilaterale şi acte multilaterale. de exemplu. Beleiu. testamentul. Bucureşti. renunţarea la moştenire. ca. Dintre aceste criterii menţionăm pe cele mai importante. Gh.

nu este necesar pentru naşterea lor consimţământul destinatarului. pentru ca. • Sunt bilaterale actele juridice civile care reprezintă voinţa concordantă a două părţi. împrumutul. testamentul. în cazul contractului de vânzare-cumpărare. 151 225 . în lipsa căreia astfel de acte nu vor produce efecte. presupune acordul a două sau mai multe voinţe. promisiunea publică de recompensă etc. la rândul său. oferta. adică echivalentul valorii bunului înstrăinat.. de exemplu. În funcţie de necesitatea acestei comunicări. nu trebuie pus semnul identităţii între noţiunea de parte şi cea de persoană. care. deşi numai un singur contractant îşi asumă obligaţii faţă de celălalt. în schimbul acestuia. ca orice convenţie. din două sau mai multe persoane. se obligă să plătească preţul. diferit de cel urmărit de cealaltă parte. În cazul actelor supuse comunicării. nu trebuie confundat cu contractul unilateral225. depozitul etc. spre exemplu: trei coproprietari fac o ofertă de vânzare. De exemplu. şi acte nesupuse comunicării.Actul unilateral. donaţia. donaţia presupune acceptarea de către donatar a bunului care îi este oferit. De reţinut că o parte a actului juridic poate fi formată dintr-o persoană. actele juridice unilaterale se subclasifică în acte supuse comunicării. Valabilitatea lor depinde de îndeplinirea obligaţiei de comunicare. pentru ca. mandatul. în schimbul acesteia. ca. Obligaţia subzistă numai pentru donator. Formarea valabilă sau producerea efectelor juridice în cazul actelor juridice unilaterale menţionate depinde de comunicarea manifestării de voinţă către destinatarul direct al actului. Cu alte cuvinte. denunţarea contractului de mandat. Caracteristic pentru actele juridice civile bilaterale – contracte – este faptul că fiecare parte urmăreşte realizarea unui scop propriu. de exemplu. De exemplu. Din această categorie fac parte: actul de vânzare-cumpărare. ca. fără însă ca gratificatul să fie obligat la ceva. Cumpărătorul. care exprimă o singură voinţă. vânzătorul se obligă să transmită dreptul de proprietate asupra bunului vândut. care trebuie să predea bunul. să primească de la cumpărător preţul.

Chirică.A. • sub aspectul interpretării. p. Clasificarea actelor juridice civile în acte unilaterale.Popescu. D. dolul trebuie să provină de la contractant. „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante.291-306. Contractul civil de societate trebuie deosebit de contractul de societate. Bucureşti. pe când la cele bilaterale şi multilaterale trebuie cercetată fiecare dintre voinţele juridice respective.1491 Cod civil. Editura Lumina Lex. • sub aspectul viciilor de consimţământ: eroarea. „Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun. • Sunt multilaterale actele juridice civile ce implică acordul de voinţă a trei sau mai multe părţi care urmăresc acelaşi scop. A se vedea în acest sens: D. care stă la baza unei societăţi comerciale226. dolul. în sensul că. 1996.72-147. pentru a duce la anularea actului juridic. cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva”. în cazul actelor juridice bilaterale se ţine seama doar de voinţa autorului unic.să obţină de la vânzător posesia şi proprietatea asupra bunului ce i s-a vândut. Contractele speciale. Un asemenea act este contractul civil de societate. în timp ce la celelalte acte trebuie luate în considerare voinţa tuturor părţilor. 152 226 . Cluj-Napoca. iar nu după sensul literal al termenilor”. • sub aspectul revocabilităţii. intenţia comună a acestora227. 1994. p. Potrivit art. actele juridice unilaterale sunt irevocabile. în cazul actelor bilaterale. iar eroarea să fi fost cunoscută şi de către acesta. în principiu. Drept civil. acte bilaterale şi acte multilaterale prezintă importanţă juridică sub următoarele aspecte: • sub aspectul valabilităţii: la actele unilaterale se verifică o singură voinţă. 227 Conform art. Editura Cordial.977 Cod civil. pe când actele juridice bilaterale sau multilaterale pot fi revocate de comun acord de către părţi. acestea funcţionează diferit. Contractul de societate.

Din categoria acestor acte fac parte: contractul de vânzarecumpărare. 153 228 . Potrivit art. datorită unor împrejurări viitoare cu caracter incert. contractul de schimb etc.945 Cod civil. Actele comutative sunt acele acte juridice civile cu titlu oneros în care părţile au cunoştinţă despre existenţa şi întinderea obligaţiilor asumate.După scopul avut în vedere la încheierea lor. contractul de rentă viageră. contractul de antrepriză. De exemplu. contractul de antrepriză.946 Cod civil prevede: „Contractul gratuit sau de binefacere este acela în care una din părţi voieşte a procura. contractul de transport etc. 229 Art. jocul sau prinsoarea etc. De exemplu. celeilalte. distingem: acte cu titlu oneros şi acte cu titlu gratuit. • Sunt acte cu titlu oneros acele acte care. se urmăreşte obţinerea altui folos patrimonial228. comodatul (sau contractul de împrumut). contractul de schimb. contractul de întreţinere. donaţia. contractul de locaţiune. Actele juridice civile cu titlu oneros se subclasifică în acte comutative şi acte aleatorii. • Sunt acte cu titlu gratuit actele în care se procură un folos material fără a se urmări obţinerea altui folos patrimonial în schimb229. un avantaj celeilalte”. „contractul oneros este acela în care fiecare parte voieşte a-şi procura un avantaj”. fără echivalent. contractul de rentă viageră. Actele juridice civile cu titlu gratuit se subclasifică în liberalităţi şi acte dezinteresate. Actele aleatorii sunt acele acte juridice civile cu titlu oneros în care părţile nu cunosc la încheierea lor existenţa ori întinderea prestaţiilor sau numai a unora dintre ele. De exemplu: contractul de asigurare. depozitul gratuit etc. contractul de asigurare. împrumutul cu dobândă. în schimbul folosului patrimonial procurat de o parte. împrumutul fără dobândă. mandatul gratuit. încă din momentul încheierii lor. legatul.

• sub aspectul capacităţii de a încheia astfel de acte. De exemplu: donaţiile. fără a primi în schimb vreun echivalent. Actele cu titlu gratuit nu pot fi făcute de ocrotitorul legal al minorului sau interzisului judecătoresc cu nici un fel de încuviinţare. acte translative şi acte declarative. De exemplu: mandatul gratuit. aprecierea este mai severă în cazul unui act cu titlu oneros decât în cazul unui act cu titlu gratuit. împrumutul fără dobândă. legatele etc. legea civilă stabileşte mai multe incapacităţi speciale (a medicilor şi farmaciştilor de a primi donaţii sau legate din partea anumitor persoane etc. sau chiar întregul său patrimoniu.). • Sunt constitutive actele juridice civile care creează raporturi juridice ce au în conţinutul lor drepturi şi obligaţii noi. uneori cerând forma solemnă.Liberalităţile sunt acele acte juridice civile cu titlu gratuit prin care dispunătorul îşi micşorează patrimoniul. Importanţa juridică a acestei clasificări poate fi relevată sub mai multe aspecte: • sub aspectul formei. legea este mai exigentă faţă de actele cu titlu gratuit decât faţă de cele cu titlu oneros. în celelalte cazuri. Actele dezinteresate sunt acele acte juridice civile cu titlu gratuit prin care dispunătorul procură un avantaj patrimonial celeilalte părţi. • sub aspectul răspunderii. De exemplu: 154 . fără a primi nimic în schimb. pe când actele cu titlu oneros pot fi făcute de ocrotitorul legal cu încuviinţările prevăzute de lege. pe când. După efectele pe care le produc. deoarece în cazul celor dintâi avantajele sunt reciproce. distingem: acte constitutive. în privinţa actelor cu titlu gratuit. comodatul etc. o parte procură celeilalte un folos. fără a-şi micşora patrimoniul. care nu au existat anterior. transmiţând gratificatului un bun sau o fracţiune de patrimoniu.

În principiu. tranzacţia produce efecte declarative. la a cărui încheiere a fost încălcată o dispoziţie legală ce ocroteşte un interes privat. • Sunt translative actele juridice civile care au ca efect strămutarea unui drept subiectiv de la un patrimoniu la altul. Tratat de drept civil.786 Cod civil. contractul de schimb. „partajul îşi produce efectele nu din momentul realizării împărţelii. ipoteca convenţională. O specie aparte de act juridic civil declarativ este actul confirmativ. 155 230 . De exemplu: contractele de vânzare-cumpărare. contractul de donaţie etc. • Sunt declarative actele juridice civile care au ca efect consolidarea sau definitivarea între părţi a unor drepturi preexistente. De exemplu: partajul. Importanţa juridică a acestei clasificări poate fi analizată sub diferite aspecte: • actul constitutiv şi cel declarativ produc efecte numai pentru viitor (ex nunc).actul de constituire a unui uzufruct. Deak. 231 În conformitate cu prevederile art. Editura Actami. Prin actul confirmativ este încălcată cauza de anulabilitate. tranzacţia230 etc. ci chiar din momentul în care a luat naştere coproprietatea sau indiviziunea”. deci în mod retroactiv. în timp ce actul declarativ produce efecte şi pentru trecut (ex tunc)231. prin care o persoană renunţă la dreptul său de a ataca în justiţie cu acţiunea în anulabilitate un act juridic civil. în schimbul renunţărilor făcute de o parte. 1996. cealaltă parte efectuează sau promite anumite prestaţii (A se vedea Fr. Bucureşti. ea produce şi efecte constitutive sau translative. actul juridic civil respectiv devenind valabil. amanetul. iar nu şi printr-un act declarativ. Contracte speciale. • calitatea de având-cauză o are numai dobânditorul unui drept printr-un act translativ sau constitutiv. împărţeala convenţională. exemplu: atunci când.481). în anumite cazuri. p.

regimul juridic diferă. în principiu. înscrierea unei ipoteci sau a unui privilegiu. dacă sunt contracte sinalagmatice. astfel. • Sunt acte de administrare acele acte juridice civile prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu.).1 Cod civil. iar nu şi actele juridice declarative. • numai actele constitutive şi cele declarative. donaţia. 156 • . Fac parte din această categorie: întreruperea unei prescripţii prin acţiunea în justiţie. executarea unor reparaţii de întreţinere. actele de conservare pot fi încheiate personal şi de către persoana fizică lipsită de capacitate de exerciţiu sau de către cel cu capacitate de exerciţiu restrânsă.1897 alin. punerea peceţilor etc. De exemplu: vânzarea. culegerea fructelor. sunt supuse publicităţii imobiliare. actele de administrare pot fi încheiate pentru cel lipsit de capacitate de exerciţiu de către reprezentantul său. somaţia. asigurarea unui bun etc.numai actele translative pot constitui just titlu pentru uzucapiunea de 10 până la 20 de ani. renunţarea la un drept etc. După importanţa lor. Acest tip de act este întotdeauna avantajos pentru autorul său. schimbul. De exemplu. • Sunt acte de dispoziţie acele acte juridice civile care au ca rezultat ieşirea din patrimoniul unei persoane a unui drept ori grevarea unui bun cu o sarcină reală (ipotecă. deoarece presupune cheltuieli mult mai mici decât valoarea bunului salvat. • numai actele juridice translative şi constitutive. aşa cum rezultă din prevederile art. gaj etc. • Sunt acte de conservare acele acte juridice civile care au ca efect preîntâmpinarea pierderii unui drept civil subiectiv. distingem: acte de conservare. acte de administrare şi acte de dispoziţie. sunt supuse rezoluţiunii. Importanţa juridică a acestei clasificări vizează următoarele aspecte: • în materia capacităţii.

acte solemne şi acte reale. contractul de împrumut. a autorizării din partea autorităţii tutelare. După modul de încheiere. actele de conservare şi de administrare cu privire la bunurile ce fac obiectul unor acte desfiinţate se menţin. dacă nu suferă prin aceasta vreo leziune. sau numele lor reunite. în sensul că mandatul general dat unei persoane este valabil numai pentru actele de conservare şi de administrare. actele de dispoziţie presupun existenţa deplinei capacităţi de exerciţiu ori întregirea ei prin măsura încuviinţării din partea ocrotitorului legal şi. • Sunt acte consensuale acele acte juridice civile care se încheie prin simpla manifestare de voinţă a părţilor. mandatul trebuie să fie special. • în materia reprezentării legale şi convenţionale. • Sunt acte nepatrimoniale acele acte juridice civile care nu au un conţinut economic şi nu pot fi exprimate în bani. Importanţa juridică a acestei clasificări prezintă interes în materia efectelor nulităţii. distingem: acte civile consensuale. contractul de donaţie. contractul de vânzare-cumpărare. De exemplu. înţelegerea părinţilor unui copil din afara căsătoriei ca acesta să ia numele unuia dintre ei.fără vreo încuviinţare. 157 . Cele mai multe acte juridice civile sunt cuprinse în această categorie. distingem: acte patrimoniale şi acte nepatrimoniale. După conţinutul lor. adică sunt evaluabile în bani. De exemplu. pentru actele de dispoziţie. Actul juridic consensual constituie regula. • în materia desfiinţării unui act juridic civil. în timp ce actele de dispoziţie se desfiinţează retroactiv. • Sunt acte patrimoniale acele acte juridice civile care au un conţinut economic. dacă legea cere. precum şi în privinţa ocrotirii incapabilului. unde nu se pune problema restituirii prestaţiilor făcute în cazul anulării actului nepatrimonial.

Art. Contractul de vânzare-cumpărare este.1772 Cod civil prevede: „Ipoteca convenţională nu va putea fi constituită decât prin act autentic”. încă în timpul vieţii lor. Art. Actele între vii reprezintă marea majoritate a actelor juridice civile. Acestea îşi produc efectele necondiţionat de moartea autorului sau autorilor. • Sunt acte reale acele acte juridice civile care nu se pot încheia valabil decât dacă manifestarea de voinţă este însoţită de remiterea bunului. un act juridic civil poate fi.813 Cod civil stabileşte: „Toate donaţiile se fac prin act autentic”. cum este contractul de donaţie. consensual. donatarului. solemn. contractul de donaţie232 etc. distingem: acte între vii şi acte pentru cauză de moarte. Fac parte din această categorie: contractul de împrumut. ipoteca convenţională. cum este cazul darului manual. Fac parte din această categorie: testamentul. contractul de gaj.858 Cod civil se prevede: „Un testament poate fi sau olograf. 158 232 . • Sunt acte între vii acele acte juridice civile care îşi produc efectele. iar ca excepţie poate să fie act real. iar alteori. cu diferite ocazii. sau în formă mistică”. de regulă. de regulă. contractul de depozit. potrivit intenţiei părţilor. un act consensual şi doar în cazul vânzării unui imobil el trebuie să îmbrace o formă solemnă.• Sunt acte solemne acele acte juridice civile la a căror încheiere manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace o anumită formă cerută de lege. act solemn. Importanţa juridică a acestei clasificări poate fi apreciată sub aspectul valabilităţii actelor juridice civile şi al respectării cerinţelor de formă impuse de lege. În art. care este o donaţie obişnuită. darul manual etc. De asemenea. Acelaşi act juridic civil poate fi. încheindu-se prin remiterea bunului donat de către donator. forma fiind considerată o condiţie de valabilitate. sau făcut prin act autentic. După momentul în care îşi produc efectele. uneori.

• actele pentru cauză de moarte sunt acte solemne. capacitatea de a le încheia. adopţia. în limitele dreptului obiectiv. Majoritatea actelor juridice civile fac parte din această categorie. cât şi de a primi. sau nu. Actele juridice condiţie sunt limitativ enumerate de lege.• Sunt acte pentru cauză de moarte acele acte juridice civile care îşi produc efectele numai la moartea autorului. fiind deci acte tipice sau numite. După rolul voinţei părţilor în legătură cu conţinutul actului. distingem: acte subiective şi acte condiţie. prin voinţa lor. recunoaşterea maternităţii sau a paternităţii etc. în general. Aceste acte juridice se încheie tocmai în considerarea morţii. • actele pentru cauză de moarte sunt enumerate expres de lege. solemne şi reale. Valabilitatea actelor condiţie este apreciată mai strict decât cea a actelor subiective. în sensul că părţile. • actele pentru cauză de moarte sunt supuse. unor condiţii restrictive în privinţa capacităţii atât de a dispune. • Sunt acte condiţie acele acte juridice civile în care părţile îşi manifestă voinţa ca regulile ce dau regimul juridic unei anumite instituţii juridice să le devină aplicabile. pe când actele juridice subiective pot fi concepute şi de părţi. Importanţa juridică a acestei clasificări rezultă din aprecierea valabilităţii actelor juridice civile. asigurarea asupra vieţii. 159 . regulile respective. voinţa părţilor având doar rolul de a accepta. le stabilesc conţinutul. • Sunt acte subiective acele acte juridice civile în care voinţa părţilor are un rol determinant. Sunt asemenea acte: testamentul. pe când în cazul actelor juridice între vii. pe când actele între vii pot fi consensuale. regula este. deşi acestea sunt supuse unor interdicţii. Importanţa juridică a acestei clasificări este privită sub următoarele aspecte: • actele pentru cauză de moarte sunt reglementate mai amănunţit decât cele între vii. totuşi. pe când actele între vii pot fi şi acte nenumite sau atipice. Intră în această categorie: căsătoria.

contractul de împrumut. căsătoria etc. distingem: acte juridice principale şi acte juridice accesorii. Astfel de acte sunt: contractul de asigurare. • Sunt acte afectate de modalităţi acele acte juridice civile care cuprind modalităţi – termen. În literatura de specialitate233 se face vorbire şi de o altă clasificare a actelor juridice. condiţie. Editura All Beck. ipoteca convenţională. acte juridice care pot fi sau nu afectate de modalităţi şi acte juridice inseparabile de modalităţi. în sensul că soarta lor nu depinde de soarta juridică a altui act juridic. ediţia a II-a. sarcină. p. actul de recunoaştere a filiaţiei. actul de opţiune succesorală (acceptarea sau renunţarea la moştenire). • Sunt acte accesorii acele acte juridice civile care nu au o existenţă de sine stătătoare. Bucureşti. fidejusiunea. Partea generală. arvuna etc. care este actul principal. De exemplu. contractul de donaţie etc. ori sarcină. condiţie. Actele accesorii pot fi încheiate concomitent sau la o dată diferită de data încheierii actului principal. • Sunt acte principale acele acte juridice civile care au o existenţă de sine stătătoare. existenţa lor depinzând de existenţa unui alt act juridic civil.151. Majoritatea actelor juridice este formată din acte principale. G. distingem: acte juridice civile pure şi simple şi acte juridice civile afectate de modalităţi. în funcţie de criteriul legăturii lor cu modalităţile. Sunt asemenea acte: clauza penală. După raporturile dintre ele. şi anume: acte juridice incompatibile cu modalităţile. adopţia.După legătura lor cu modalităţile – termen. contractul de vânzare cu clauză de întreţinere. sarcină –. 160 233 . Importanţa juridică a acestei clasificări se manifestă pe planul valabilităţii şi pe acela al producerii efectelor juridice. • Sunt pure şi simple acele acte juridice civile care nu sunt afectate de vreo modalitate – termen. Drept civil. condiţie. 1999. Boroi.

• Sunt acte abstracte acele acte juridice civile a căror valabilitate nu implică analiza cauzei. se are în vedere. După raportul lor cu cauza. distingem: acte numite (tipice) şi acte nenumite (atipice). ceea ce conduce la concluzia că. în timp ce. nominativ ori la ordin. ilicită sau lipseşte. Importanţa juridică a acestei clasificări se manifestă pe planul valabilităţii actelor juridice civile. Intră în această categorie titlurile de valoare: la purtător. De exemplu: testamentul. în cadrul actelor încheiate prin reprezentant. şi persoana reprezentantului. prevăzute expres de lege. primele (cele personale) sunt numai cele reglementate expres de lege.Importanţa juridică a acestei clasificări poate fi analizată sub aspectul aprecierii valabilităţii şi eficacităţii. În funcţie de modalitatea încheierii. distingem: acte strict personale şi acte ce pot fi încheiate şi prin reprezentare. • valabilitatea actului strict personal se apreciază numai în raport de persoana sau persoanele care-l încheie. • capacitatea de a încheia acte juridice strict personale este guvernată de anumite reguli speciale. Cele mai multe acte juridice civile sunt acte cauzale. După reglementarea lor. actul juridic civil va fi lovit de nulitate. distingem: acte cauzale şi acte abstracte. în principiu. Importanţa juridică a acestei clasificări vizează mai multe aspecte: • actele personale constituie excepţia – actele care se pot face prin reprezentare –. în sensul că atunci când cauza (scopul) este imorală. excepţiile fiind de strictă interpretare. nu şi prin reprezentare. • Sunt acte încheiate prin reprezentare majoritatea actelor juridice civile. 161 . • Sunt acte cauzale acele acte juridice a căror valabilitate implică valabilitatea cauzei. • Sunt acte strict personale acele acte juridice civile care nu pot fi încheiate decât personal. căsătoria etc.

• nulitatea retroactivează în cazul actelor cu executare dintr-o dată. de exemplu. ca. darul manual. de exemplu. • Sunt acte cu executare succesivă actele juridice civile a căror executare presupune mai multe prestaţii. 162 . contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere. eşalonate în timp. pe când în cazul actelor atipice sunt aplicabile regulile generale – nu cele edictate pentru un anumit act tipic – oricât de apropiate ar fi cele două acte. Astfel. locaţiunea. efectele nulităţii se produc numai pentru viitor. prestările de servicii. Majoritatea actelor juridice civile sunt acte numite. de exemplu. mandatul etc. pe când la actele cu executare succesivă. ca.• Sunt acte numite (tipice) acele acte juridice civile care au o denumire stabilită de legea civilă şi o reglementare proprie. în cazul actelor tipice se aplică regula juridică existentă. distingem: acte cu executare dintr-o dată şi acte cu executare succesivă. • Sunt acte nenumite (atipice) acele acte juridice civile care nu sunt nominalizate şi nu au o reglementare proprie în legea civilă. • Sunt acte cu executare dintr-o dată actele juridice civile a căror executare presupune o singură prestaţie din partea debitorului. După modul de executare. ca. Importanţa juridică a acestei clasificări se manifestă sub aspectul determinării regulilor juridice aplicabile. Importanţa juridică a acestei clasificări prezintă interes sub următoarele aspecte: • neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate atrage rezoluţiunea actelor cu executare dintr-o dată şi rezilierea celor cu executare succesivă. contractul de închiriere. lucru care nu se întâlneşte la actele cu executare dintr-o dată. contractul de asigurare. contractul de rentă viageră. • în situaţia actelor cu executare succesivă. de exemplu. ca. pentru fiecare prestaţie curge un termen distinct de prescripţie extinctivă. contractele de vânzare-cumpărare.

vol. Editura Academiei. Art.a.I. pe cale de consecinţă. p. Menţionăm unele dintre aceste formulări: „elementele actului juridic”.. • un obiect determinat. Tratat de drept civil.948 Cod civil enumeră. În literatura de specialitate. componentele structurale ale oricărui act juridic. Definiţie Prin condiţiile de valabilitate a actului juridic civil se înţeleg componentele structurale. adică elementele constitutive ale acestuia.Capitolul II CONDIŢIILE ACTULUI JURIDIC CIVIL Secţiunea I Generalităţi 1. arătând că acestea constau în: • capacitatea de a contracta.251. să producă efecte juridice. 1967. Ionaşcu ş. precum şi în legislaţie se folosesc diferite expresii pentru a desemna condiţiile actului juridic. • consimţământul valabil al părţii ce se obligă. Aceste componente sau elemente sunt necesare pentru ca actul juridic civil să fie valabil şi. Partea generală. „condiţii de valabilitate a actului juridic”. „elementele esenţiale ale oricărui act juridic”234. „condiţiile de eficacitate (în sens Tr. • cauză licită. Bucureşti. sub denumirea de „condiţii esenţiale pentru validitatea convenţiilor”. 163 234 .

948 Cod civil. vol. Bucureşti. Aşadar.155. Dreptul. iar în Legea nr. Teoria generală a actului juridic civil.170. Tratat de drept civil. Primele privesc conţinutul actului juridic. optăm – alături de alţi autori238 – pentru denumirea tradiţională. Partea generală. Clasificarea condiţiilor actului juridic civil Condiţiile actului juridic se clasifică după anumite criterii. 236 Ibidem. capacitatea. 238 Gh. Partea generală. 1969. M. 237 P. concretizarea D. consimţământul. de legislaţia noastră. Subiectele dreptului civil. Editura All Beck. Bucureşti. Editura Şansa SRL. „elementele esenţiale”237. p. E. respectiv. Bucureşti. • Sunt condiţii de formă cele care privesc: manifestarea de voinţă atunci când aceasta este cerută ad validitatem. Introducere în dreptul civil. Cluj-Napoca. Editura Academiei.restrâns) a actului juridic”235. distingem: condiţii de fond şi condiţii de formă. ediţia a II-a. Cosmovici (coordonator). Editura Ştiinţifică.146. p. de altfel. „condiţiile de fond” şi „condiţiile de formă”236.117-237. 1999. Introducere în dreptul civil. În ce ne priveşte. Beleiu. Boroi.948 Cod civil foloseşte expresia „condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii”. p. Lupan. G. p.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat sunt întrebuinţate constant expresiile condiţii de fond şi condiţii de formă. 1999. Astfel. cu acelaşi înţeles se folosesc termenii condiţie şi elemente. în funcţie de aspectul la care se referă.I. iar cele de-al doilea privesc forma care îmbracă conţinutul respectiv. astfel. art. 1989. Drept civil.202. 2. Bucureşti. consacrată. p. 1999.112-115. 164 235 . civil român. Editura Argonaut. obiectul şi cauza. • Sunt condiţii de fond cele prevăzute de art. Cosma. p.

autorizaţia administrativă prealabilă pentru încheierea anumitor acte juridice239. cele prevăzute de art. consimţământul. îndeplinirea anumitor formalităţi cerute de lege pentru a face actul juridic civil opozabil terţilor. de exemplu. În funcţie de sancţiunea nerespectării. 1989. 165 239 .manifestării de voinţă în anumite instrumente de probaţiune. Editura Academiei. fără să afecteze valabilitatea actului juridic civil. Reglementare Capacitatea de a încheia actul juridic civil este condiţia de fond şi esenţială care constă în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile. inopozabilitatea faţă de terţi. Tratat de drept civil. • Sunt condiţii esenţiale acelea care. în cazul actelor solemne. obiectul.I.948 Cod civil – capacitatea. ca. ci alte sancţiuni. p. P. • Sunt condiţii neesenţiale acele condiţii care pot fi prezente ori pot lipsi. • În funcţie de obligativitatea sau neobligativitatea lor.170-171. cauza. Noţiune. dacă nu sunt îndeplinite. prin încheierea de acte de drept civil. respectiv. La acestea se mai adaugă: forma cerută ad solemnitatem. fac ca actul juridic civil să nu fie valabil încheiat. vol. M. distingem: condiţii de validitate şi condiţii de eficacitate. Partea generală. condiţiile actului juridic pot fi: condiţii esenţiale şi condiţii neesenţiale. Cosmovici (coordonator). Secţiunea a II-a Capacitatea de a încheia actul juridic civil 1. iar condiţiile de eficacitate sunt acelea a căror nerespectare nu atrage nulitatea actului juridic civil. Bucureşti. Condiţiile de validitate sunt acele condiţii a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea actului juridic civil.

1306 Cod civil dispune: „Pot cumpăra şi vinde toţi cei cărora nu le este oprit prin lege”. Capacitatea de a încheia acte juridice este reglementată în mai multe acte normative. poate dispune majorele”. Regula este consacrată. precum şi art. De reţinut este faptul că regula reprezintă capacitatea de a face acte juridice civile. 856. potrivit căruia „poate contracta orice persoană ce nu este declarată necapabilă de lege”. după lege.807. fragmentar. în Codul civil. în art. de exemplu. cauză. art.6 alin. de capacitatea de exerciţiu. cealaltă premisă fiind discernământul juridic.856 Cod civil este prevăzut principiul potrivit căruia „orice persoană este capabilă de a face testament. Cu caracter general este şi principiul care se desprinde din art. Astfel. La art.807 prevede: „Minorul de 16 ani poate dispune prin testament şi numai pentru jumătate din bunurile de care.808 stabileşte: „Este capabil de a primi prin donaţiune între vii oricine este conceput în momentul donaţiunii”.31/1954: „Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă şi nici lipsit. ca. în tot sau în parte. consimţământ.856. interzişii şi toţi acei cărora legea le-a prohibit oarecare contracte”.943 Cod civil. obiect.949 Cod civil. mai enunţăm art. în afară de art.31/1954. potrivit căruia „necapabili de a contracta sunt: minorii. decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege”. Codul Familiei etc. De asemenea.949. care se referă la capacitate. 1306 Cod civil se referă la capacitatea de a încheia acte juridice civile. Decretul nr. Art. iar art. Art.1306 Cod civil. incapacităţile constituind excepţiile de la această regulă. 808. 166 .1 din Decretul nr. dacă nu este oprită de lege”.Capacitatea de a încheia acte juridice civile constituie o parte a capacităţii de folosinţă a persoanei – fizice sau juridice – şi apare ca o premisă a capacităţii de exerciţiu a acesteia.950 Cod civil.

Cu privire la persoana juridică. incapacitatea241 – ca excepţie de la regula capacităţii – nu trebuie confundată cu inalienabilitatea sau cu indisponibilizarea unor bunuri.79. potrivit căruia „persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei. Ungureanu.34 din Decretul nr. pe când discernământul este o stare de fapt a cărei existenţă poate fi dovedită.31/1954 şi art. actul de înfiinţare sau statut”. în momentul exprimării consimţământului părţii respective. Capacitatea civilă nu trebuie confundată cu discernământul. stabilit prin lege. • capacitatea de a încheia actul juridic civil trebuie să existe în momentul încheierii acestuia. Deosebirea prezintă importanţă juridică sub aspectul consecinţelor care decurg din corecta caracterizare a situaţiei de fapt: • încheierea actului juridic civil de către un incapabil atrage sancţiunea nulităţii relative. în timp ce inalienabilitatea sau indisponibilizarea se referă la bunuri. p. deoarece capacitatea este o stare de drept. Excepţia incapacităţii de a încheia acte juridice civile este cuprinsă în art. calitate care o împiedică să încheie orice acte juridice civile. Editura All Beck.6 alin.. căci incapacitatea este o calitate a persoanei ca subiect de drept. pe când înstrăinarea unui bun inalienabil atrage sancţiunea nulităţii absolute.1 din Decretul nr. în sensul că numai bunul sau bunurile respective nu pot fi înstrăinate chiar dacă titularul dreptului de proprietate asupra lor este pe deplin capabil şi poate încheia orice alte acte juridice şi înstrăina orice alte bunuri ce-i aparţin. 241 O. cit. ediţia a III-a. 167 240 . tot astfel cum lipsa discernământului poate fi dovedită chiar la persoane majore. 1999. De asemenea. respectiv. regula capacităţii acesteia de a face acte juridice îşi găseşte temeiul în art.31/1954.950 Cod civil240. op. Incapacităţile de a încheia acte juridice civile pot fi clasificate după mai multe criterii (G. Manual de drept civil. Partea generală. Boroi. precum şi în alte dispoziţii cuprinse în izvoarele de drept civil.157-158). p.

constă în manifestarea hotărârii de a încheia actul juridic civil. Partea generală. Voinţa constituie o reflectare subiectivă a lumii. Ionaşcu ş. pe care acesta vrea să le Tr.. 1. consimţământul are două sensuri: • consimţământul în sens restrâns. voinţa este complexă. a realităţii obiective. deoarece în structura ei intră două elemente: consimţământul şi cauza sau scopul. adică manifestarea unilaterală de voinţă la încheierea actului juridic civil. Formarea şi principiile voinţei juridice Formarea voinţei juridice reprezintă un proces psihologic complex242.Secţiunea a III-a Consimţământul 1.1.2. Noţiune Consimţământul. 1967. corelaţia dintre consimţământ şi voinţa juridică este de tipul parte-întreg. fiind una din condiţiile de fond ale actului juridic civil. cât şi din punct de vedere juridic. Sub aspect juridic. Punctul de pornire în formarea voinţei juridice este existenţa unor nevoi ale omului.251. p. în cazul actelor unilaterale. Sub aspect terminologic. pe când în cazul actelor bi ori multilaterale avem de-a face cu voinţa fiecăreia dintre părţi. • consimţământul în sens larg. Prin urmare. Voinţa este un fenomen complex atât din punct de vedere psihologic. Editura Academiei. Corelaţia dintre consimţământ şi voinţa juridică Actul juridic civil constă în manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice.I. voinţa unilaterală este voinţa manifestată de autor. vol. 168 242 . 1.a. adică acordul de voinţă al părţilor în actele bilaterale. Tratat de drept civil. Bucureşti.

o dorinţă nu rămâne singură. unele în acord cu prima dorinţă. în art. deliberarea. Pentru ca faptul psihologic să se transforme în fapt juridic. se trece de la tendinţă la dorinţa de satisfacere a nevoii. şi anume: • principiul libertăţii actelor juridice civile (principiul autonomiei de voinţă).969 alin. subiectele de drept civil sunt libere să încheie convenţii sau să facă acte unilaterale. act care apare ca mijloc de realizare a scopului propus. cu respectarea legii şi a bunelor moravuri. iar art. iar cel de-al doilea este cauza ori scopul actului juridic. Ca urmare a unui motiv determinat. altele potrivnice. Urmează reflectarea acestor nevoi în mintea acestuia. Principiile voinţei juridice. ci apar şi alte tendinţe şi dorinţe.5 din acelaşi cod stabileşte: „Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. psihologic. 169 . se prevede: „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. Pe măsură ce reprezentarea scopului devine mai puternică. Primul element este consimţământul. Astfel.satisfacă. Aşadar. este necesar ca hotărârea de a încheia actul juridic să fie exteriorizată. din procesul psihologic al formării voinţei juridice se reţin două elemente: hotărârea exteriorizată şi motivul determinant. În aceste împrejurări. Două sunt principiile care cârmuiesc voinţa juridică. Cel mai adesea. de la deliberare se trece la luarea hotărârii încheierii actului juridic.1 Cod civil. Etapele de formare a voinţei se petrec pe plan intern. a) Principiul libertăţii actelor juridice civile Potrivit acestui principiu. care constă în cântărirea avantajelor şi dezavantajelor pe care le prezintă dorinţele şi mijloacele lor de realizare. • principiul voinţei reale (principiul voinţei interne). începe a doua fază a procesului psihologic.

declarată. voinţa juridică este alcătuită din elementul psihologic (voinţa internă) şi elementul social (voinţa declarată sau exteriorizată). Conţinutul acestui principiu poate fi exprimat în următoarele idei: • subiectele de drept civil sunt libere să încheie. iar nu după sensul literal al termenilor”. Prin excepţie. regulile de convieţuire socială. respectiv. ordinea politică.953 Cod civil. potrivit căreia trebuie acordată prioritate voinţei declarate.977 Cod civil prevede că „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante. să modifice sau să pună capăt actului juridic civil pe care l-au încheiat. potrivit căreia trebuie să acordăm prioritate voinţei interne (reale). orice act juridic civil. economică şi socială. De asemenea. în mod liber. prin acordul lor. din dispoziţiile art. între cele două elemente există o deplină concordanţă. el este sancţionat cu nulitatea. care stabileşte că „numai manifestarea de voinţă nealterată de un viciu 170 . De regulă. dacă se respectă legea şi morala. şi concepţia obiectivă. art. cu respectarea legii şi a moralei. • părţile pot.Din cuprinsul textelor de lege menţionate rezultă conţinutul principiului libertăţii actelor juridice. Codul civil român a consacrat. Limitele principiului libertăţii actelor juridice civile sunt următoarele: normele juridice imperative. ceea ce ridică problema stabilirii priorităţii uneia dintre cele două voinţe – internă. apar situaţii în care o asemenea concordanţă lipseşte. subiectele de drept civil pot să încheie orice convenţii şi să facă acte unilaterale. sistemul voinţei interne (reale). ca principiu. b) Principiul voinţei reale Aşa cum am precizat. În cazul în care actul juridic este încheiat cu depăşirea acestor limite. iar ca excepţie. sistemul voinţei declarate. în sensul că. Astfel. Cu privire la soluţionarea problemei apărute există două concepţii: concepţia subiectivă.

3. Faţă de terţi produce efecte juridice actul public. M. Tratat de drept civil. prin consimţământ se înţelege manifestarea unilaterală de voinţă. reală. p. şi nu cel public. voinţa exteriorizată a autorului actului juridic unilateral sau a uneia dintre părţile actului juridic Simulaţia reprezintă operaţiunea juridică în virtutea căreia. Un alt text de lege ce prezintă importanţă sub aspectul analizat este art. 1.I. 1989. mincinos.de consimţământ (eroare. efecte juridice între părţi produce numai actul secret – real –. Cosmovici (coordonator). Termenul consimţământ are două sensuri: Într-un prim sens. Partea generală. esenţială şi generală a actului juridic civil. respectiv. O altă excepţie244 de la principiul voinţei interne o constituie dispoziţiile art. 244 P. în sensul că ar fi posibil ca voinţa consemnată în înscris să nu fie cea reală şi totuşi această voinţă îşi va produce efectele. Cu alte cuvinte. care nu exprimă voinţa internă a părţilor. cuprinsă în actul ascuns. dol.2 Cod civil. Bucureşti. se creează o situaţie juridică diferită de cea adevărată. Aceasta constituie o excepţie de la principiul voinţei interne. El este o condiţie de fond. cu toate că voinţa reală s-ar putea stabili prin declaraţiile unor martori.1191 alin. un asemenea act nu poate avea nici un efect contra altor persoane”. Editura Academiei. violenţă sau leziune) produce efecte juridice”. rezultă recunoaşterea voinţei reale. încheiat între părţi. Condiţiile de valabilitate a consimţământului Prin consimţământ se înţelege manifestarea hotărârii de a încheia un act juridic civil. potrivit căruia „actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali. vol.1175 Cod civil – care reglementează instituţia simulaţiei243 –. 171 243 .174. printr-un act aparent (ostensibil) şi nereal. însă textul de lege nu permite acest lucru.

Teoria generală. Bucureşti. Elemente de drept civil. p. Drept civil român.. op. minorul sub 14 ani şi cel pus sub interdicţie judecătorească sunt consideraţi că nu-şi pot Gh. G. Astfel. potrivit căruia „consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare. Cazurile în care legea prezumă anumite persoane ca lipsite de discernământ sunt cunoscute sub denumirea de incapacităţi legale. • să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ. I..152 şi urm. • să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice. Introducere în dreptul civil. Cerinţa prezenţei capacităţii de exerciţiu nu se confundă cu condiţia de valabilitate a consimţământului.953 Cod civil. cit.. Boroi. cit. 1993.161 şi urm. E. p. Acest sens este avut în vedere de art. Acest sens este folosit de art. cit. p. Pentru a produce efecte juridice. op. Subiectele dreptului civil. În cel de-al doilea sens. prin consimţământ se înţelege acordul de voinţă în actele juridice bilaterale sau multilaterale. Bucureşti. Lupan. Editura Lumina Lex. 172 245 . Capacitatea de exerciţiu este o stare de drept. • să fie exteriorizat.bilateral sau multilateral.. pe când prezenţa ori lipsa discernământului este o stare de fapt. op. T. trebuie ca autorul manifestării de voinţă să poată aprecia. Pop. următoarele condiţii245: • să provină de la o persoană cu discernământ. p. Beleiu... smuls prin violenţă sau surprins prin dol”. Persoanele fizice cu capacitate deplină de exerciţiu sunt prezumate că au discernământul necesar pentru a încheia acte juridice civile.2 Cod civil. să aibă puterea de a discerne cu privire la consecinţele juridice ale manifestării sale de voinţă. potrivit căruia convenţiile „se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege”.154-155.213 şi urm. cumulativ. consimţământul trebuie să îndeplinească. Editura Şansa. p.969 alin.133 şi urm. Pentru a fi valabil şi a produce efecte juridice. 1993. Dogaru. Consimţământul să provină de la o persoană cu discernământ.

Ionaşcu ş. în conformitate cu prevederile art. deci cu intenţia de a da naştere.1010 Cod civil. capacitatea fiind regula. „orice persoană este capabilă de a face testament.263). Minorul între 14 şi 18 ani este considerat a avea discernământ juridic în curs de formare.. 173 246 . Bucureşti.161. Această condiţie decurge din esenţa actului juridic. Bucureşti. p. • când manifestarea de voinţă a fost făcută cu o rezervă mintală.a. 247 Această condiţie este formulată şi în termenii următori: „Consimţământul trebuie să fie emis în stare de angajament juridic” (Tr. 1967. ca. cunoscută de destinatarul acesteia. un testament poate fi anulat dacă se dovedeşte în mod neechivoc lipsa de discernământ a dispunătorului în momentul întocmirii testamentului. p. Astfel. • când manifestarea de voinţă a fost făcută din prietenie sau pură complezenţă.reprezenta cu exactitate consecinţele juridice ale actelor juridice pe care ar urma să le încheie. Consimţământul trebuie să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice247. modifica sau stinge raporturi juridice. cazurile de beţie. Partea generală. dacă nu este oprită de lege. hipnoză. vol. Există situaţii în care persoanele cu deplină capacitate de exerciţiu se pot găsi.856 Cod civil. Eliescu. Editura Academiei. Editura Academiei. ţinând seama că. temporar. mânie puternică – numite incapacităţi naturale246. Tratat de drept civil. • când manifestarea de voinţă a fost făcută sub o condiţie pur potestativă din partea celui care se obligă – art. somnambulism. Moştenirea şi devoluţiunea ei în Dreptul României. 1966. Se consideră că lipseşte intenţia de a produce efecte juridice în următoarele situaţii: • când manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă. care este o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice. iar incapacitatea fiind excepţia”. de pildă. în situaţii în care le lipseşte discernământul necesar.I. M.

de exemplu. în sensul dacă aceasta are sau nu valoare de consimţământ. de exemplu. Unele acte juridice pot fi făcute prin manifestare de voinţă fie expresă. Voinţa internă neexteriorizată nu produce efecte juridice. neputând fi considerată nici măcar ca un consimţământ tacit. Aceasta nu are cum să fie cunoscută de alte persoane. 174 . În acest sens. Manifestarea de voinţă poate fi exteriorizată în formă expresă – cum este cazul actelor solemne sau formale – ori în mod tacit. În principiu. Pentru a putea produce efecte juridice civile. De la acest principiu există şi excepţii. constând în necesitatea ca manifestarea de voinţă să îmbrace o formă specială. cum este cazul actelor solemne sau formale.• când manifestarea de voinţă este foarte vagă. Consimţământul trebuie să fie exteriorizat. efectele ei se reglează după dispoziţiile articolului relativ la locaţiunea fără termen”. dacă locatarul rămâne şi e lăsat în posesie. ca. atunci se consideră locaţiunea ca reînnoită.689 Cod civil precizează: „Acceptarea poate fi expresă sau tacită. adică părţile sunt libere să aleagă forma de exteriorizare a voinţei lor. tăcerea în sine nu constituie o manifestare de voinţă. tăcerea valorează consimţământ atunci când: • legea prevede acest lucru în mod expres. art. potrivit căruia „după expirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune. Prin excepţie. este tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare”. Principiul aplicabil exteriorizării consimţământului este principiul consensualismului. În legătură cu exteriorizarea consimţământului. fie tacită. cazul acceptării moştenirii. voinţa trebuie exteriorizată. ca.1437 Cod civil. Este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat. se ridică problema valorii juridice a tăcerii. art.

Viciile de consimţământ 2. 1963. Eroarea 2. dolul (sau viclenia).”. 1969. nealterată prin ceea ce numim vicii de consimţământ sau vicii ale voinţei. Consimţământul trebuie să nu fie alterat prin vicii de consimţământ. Clasificare În funcţie de gravitatea şi efectele pe care le produce. Art. p. în semn de consimţământ. • în materie de ofertă – acceptare. Bucureşti..2. Ionaşcu. D.. Legea civilă cere ca formarea voinţei să fie liberă.1. violenţa şi leziunea. Teoria generală a actului juridic civil. 2. neinfluenţată. • când tăcerea are valoare de consimţământ potrivit obiceiului.954 Cod civil prevede: „Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei”. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Viciile de consimţământ sunt: eroarea. a se vedea: A. eroarea poate fi: eroare-obstacol.153.953 Cod civil prevede: „Consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare.82.1. 2.1.1138 Cod civil în materia remiterii de datorie.• prin voinţa expresă a părţilor se atribuie tăcerii o anumită semnificaţie juridică. se apreciază că tăcerea la o ofertă făcută exclusiv în favoarea destinatarului ei valorează acceptare – potrivit art. p. Definiţie Prin eroare se înţelege falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic civil248. eroare-viciu de consimţământ şi eroare-indiferentă. Editura Didactică şi Pedagogică. Cosma. Pentru alte definiţii asemănătoare.1. Drept civil. Bucureşti. 175 248 . iar art.

Băicoianu. Ea poate cădea asupra naturii actului ce se încheie. p. p. Tratat de drept civil român. I. deoarece partea care a încheiat actul juridic şi-a manifestat voinţa numai în considerarea acestor calităţi. iar cealaltă parte are în vedere alt bun (de exemplu. 1929. op.• Eroarea-obstacol este acea falsă reprezentare a realităţii care împiedică formarea actului juridic civil. ci doar îl viciază.812.1 Cod civil precizează: „Eroarea nu produce nulitate decât atunci când cade asupra substanţei obiectului convenţiei”. când o parte crede că încheie un anumit act juridic civil (contract de vânzare-cumpărare.954 alin. în sensul că ea nu înlătură consimţământul.II. Eroarea substanţei obiectului actului juridic constituie viciu de consimţământ numai când se referă la calităţile substanţiale ale obiectului. I. concepţia subiectivă şi concepţia intermediară. Hamangiu. Al. crezând că este vorba de un imobil situat în Cluj-Napoca). în loc de vânzare cu clauză de întreţinere). neluându-se în C. 176 249 . numită şi eroare gravă250. Ea este cunoscută şi sub numele de eroare distructivă de voinţă249. iar cealaltă parte acceptă. Această eroare. art. Băicoianu. fie asupra persoanei contractante. Bucureşti. În acest sens.812. cit. Cu privire la interpretarea noţiunii de substanţă a obiectului actului juridic. Al. vol. când o parte crede că tratează cu privire la un anumit bun. eroarea se reduce la eroarea asupra materiei din care este alcătuit bunul. pe care în mod eronat le-a crezut adevărate. Hamangiu.. • Eroarea-viciu de consimţământ este falsa reprezentare a realităţii ce cade fie asupra calităţilor substanţiale ale obiectului actului. nu este distructivă de voinţă. 250 C. Rosetti-Bălănescu. Falsa reprezentare a realităţii poate cădea asupra identităţii obiectului. Eroarea-obstacol este cea mai gravă formă a erorii. Rosetti-Bălănescu. Potrivit concepţiei obiective. o parte vrea să vândă un imobil din provincie. există trei concepţii: concepţia obiectivă.

Lupan. Ea nu este nulă când obiectul achiziţionat. Din punct de vedere al concepţiei subiective.220.). nu este de aur masiv. fără a exclude în totalitate contractele oneroase (contractul de societate. în sensul că în conţinutul acesteia se include obligatoriu orice însuşire care a fost determinată la încheierea actului juridic civil. un obiect de artă. crede că tabloul este al unui anumit pictor şi în realitate este un fals. 177 . ci de aliaj de aur. împrumutul. noţiunea de substanţă a obiectului actului juridic civil are o semnificaţie mult mai largă. vechimea. deşi cumpărătorul avea intenţia să-şi cumpere un obiect de aur pur. op. 251 E. art. cit. o mobilă de epocă.calcul intenţia părţilor. deşi este de aur. o vânzare este nulă doar în situaţia în care o anumită persoană a urmărit să achiziţioneze un bun de aur. afară numai când consideraţia persoanei este cauza principală pentru care s-a făcut convenţia”. Referindu-se la eroarea asupra persoanei.954 alin. cazul frecvent fiind cel al actelor cu titlu gratuit. Va exista o asemenea eroare dacă cel ce cumpără un tablou. capacitatea de a-l folosi potrivit destinaţiei avute în vedere de părţi.. domeniul ei de aplicare se limitează în principal la actele intuitu personae. ci şi autenticitatea. obiectul de artă sau mobila nefiind decât copii. Se consideră calităţi esenţiale ale obiectului nu numai însuşirile materiale ale acestuia. cumpărând în realitate un bun de aramă. mandatul etc. Cu privire la eroarea asupra persoanei. p.2 Cod civil prevede: „Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat. Din punct de vedere al acestei concepţii. Concepţia intermediară251 acreditează ideea potrivit căreia prin noţiunea de substanţă a obiectului actului juridic civil se înţeleg acele calităţi pe care opinia generală şi obiceiurile le consideră drept esenţiale sau a căror reunire determină natura specifică a lucrului.

178 . pot fi aduse următoarele argumente: art. Sancţiunea care intervine în cazul erorii-obstacol este nulitatea absolută a actului juridic civil. Boroi. Drept civil. situaţii care privesc obiectul actului. În legătură cu admisibilitatea erorii de drept ca viciu de consimţământ..83. fără a se distinge între eroarea de drept şi eroarea de fapt.953 Cod civil prevede nevalabilitatea consimţământului „când este dat din eroare”. p. Eroarea de drept constă în falsa reprezentare a existenţei sau în cunoaşterea inexactă a conţinutului unui act normativ sau a unei norme juridice. op. A. valoarea sau contractantul. ca viciu de consimţământ. eroarea asupra solvabilităţii contractantului etc.166. eroarea este de două feluri: eroare de fapt şi eroare de drept. astfel. În funcţie de natura realităţii fals reprezentate. p. În sprijinul soluţiei admisibilităţii erorii de drept. Eroarea – viciu de consimţământ atrage nulitatea relativă a actului juridic civil. Partea generală.). În favoarea inadmisibilităţii erorii de drept ca viciu de consimţământ s-a adus ca argument obligaţia cunoaşterii legii. cit. deoarece în acest caz nu s-a format acordul de voinţă. 1963. eroarea asupra stării civile a cumpărătorului252. Ionaşcu. dar poate rămâne şi fără nici o consecinţă juridică. Eroarea de fapt constă în falsa reprezentare a unor situaţii faptice. Eroarea – indiferentă poate atrage o diminuare valorică a prestaţiei.• Eroarea-indiferentă este falsa reprezentare a unor împrejurări care sunt însă mai puţin importante la încheierea actului juridic civil (de exemplu. nu poate fi îngăduită apărarea bazată pe invocarea necunoaşterii legii253. legea prevede o serie de cazuri în care nu este admisă eroarea de 252 253 G. Bucureşti. în momentul încheierii actului juridic civil. în literatura de specialitate nu există un punct de vedere unitar.

Caraş-Severin. Tribunalul Jud. ceea ce înseamnă că în celelalte cazuri eroarea de drept este admisă. de unde rezultă şi dificultatea probării ei. eroarea de drept are acelaşi efect ca şi eroarea de fapt. dolul este o eroare provocată (spre deosebire de eroarea propriu-zisă. în „Revista Română de Drept”. care prevede: „Consimţământul nu este valabil când este . Belingrădeanu. deoarece efectele erorii asupra consimţământului viciat sunt identice. p. Definiţie şi reglementare Dolul este acel viciu de consimţământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane prin utilizarea de mijloace viclene sau dolosive pentru a o determina să încheie un act juridic civil. Dolul nu se presupune”. indiferent că este vorba de eroare de fapt sau de eroare de drept. Din punct de vedere al structurii. Decizia civilă nr. care este de natură psihologică. în măsura în care se produce.. Cu alte cuvinte. fără aceste maşinaţii.474/1985. cealaltă parte n-ar fi contractat.2. care prevede: „Dolul este o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene întrebuinţate de una din părţi sunt astfel încât este evident că. În ce ne priveşte. Dolul 2. 2. Meneşi. Tribunalul Jud. nr.449/1981. În afară de art. De exemplu. Decizia civilă nr. p. nr. De altfel.960.Bihor. eroarea – viciu de consimţământ presupune un singur element – falsa reprezentare a realităţii.2 Cod civil în privinţa mărturisirii judiciare –.. această soluţie este îmbrăţişată şi de jurisprudenţă254. cu notă de S. şi anume falsa reprezentare a realităţii. cu notă de T. considerăm că această din urmă soluţie este cea realistă şi corespunzătoare cerinţelor practicii. în „Revista Română de Drept”.2.drept – art.. surprins prin dol”.1. care are un caracter spontan). Codul civil consacră dolul în art.8/1982.12/1985.38 şi urm.1206 alin.55 şi urm.953 Cod civil. 179 254 ..

Clasificare În funcţie de natura elementelor asupra cărora poartă. Acest dol atrage anularea actului. E. p. secundar. op. p. dolul se manifestă sub forma captaţiei şi a sugestiei.223. Sugestia constă în folosirea de mijloace viclene în scopul de a dezavua afecţiunea dispunătorului faţă de rudele sale sau faţă de cel căruia intenţiona să-i facă o liberalitate şi a-l determina astfel să dispună în favoarea altei persoane decât cea avută iniţial în vedere. Gh.157. cit. Captaţia constă în folosirea de mijloace viclene în scopul de a câştiga afecţiunea dispunătorului şi de a-l determina astfel să facă o liberalitate (o donaţie. intenţionat constă în intenţia de a induce în eroare o persoană pentru a o determina să încheie un act juridic civil. manopere dolosive.2. I. p.169. Elementul subiectiv. Acesta nu atrage anularea actului. cit. 180 255 . ci dă dreptul doar la o acţiune în despăgubire pentru eventualele diferenţe de preţ. determinante la încheierea actului juridic civil. Dogaru. Structura dolului Dolul este alcătuit din două elemente255: elementul obiectiv şi elementul subiectiv. accesoriu) este acela care cade asupra unor împrejurări nedeterminante pentru încheierea actului juridic civil. 2.3.2. • Dolul principal este acela care cade asupra unor elemente importante. G. cit.2.163.. frauduloase) pentru a induce în eroare. p.2. Lupan.. • Dolul incidental (dolul incident. op.. Boroi. pe care altfel nu ar fi făcut-o. Elementul obiectiv sau material constă în utilizarea de mijloace viclene (maşinaţiuni. Beleiu. şiretenii. op. op. În materia liberalităţilor. un legat) în favoarea autorului acestor mijloace viclene.. cit. distingem: dolul principal şi dolul incidental.

Dacă ar exista reciprocitate de dol. cum este cazul testamentului.”). dacă partea aflată în eroarea provocată ar fi cunoscut adevărul. Asemenea erorii. care este act juridic unilateral. Această cerinţă este aplicabilă atât actelor juridice bilaterale – cazul în care se vorbeşte de „cealaltă parte” –.960 alin. adică să existe pentru fiecare parte a actului juridic bilateral. atunci A se vedea decizia nr. în „Revista Română de Drept”. reţinem din practica judiciară următoarele: lipsa discernământului şi dolul sub forma captaţiei se exclud256. 2. • Dolul să emane de la cealaltă parte se deduce din art.Când elementul obiectiv al dolului constă într-o acţiune. în „Revista Română de Drept”. 181 256 . în sensul că. nr.2/1983. de la caz la caz. să provină de la cealaltă parte. avându-se în vedere şi pregătirea şi experienţa de viaţă a victimei dolului. dolul trebuie să îndeplinească două condiţii cumulative: să fie determinant pentru încheierea actului juridic civil.. Aprecierea dolului – viciu de consimţământ se face subiectiv. cât şi în cazul actelor unilaterale. nu există dol dacă contractantul cunoaşte împrejurarea pretins ascunsă257.1398 din 1986 a Tribunalului Suceava. • Dolul să fie determinant pentru încheierea actului juridic civil constă în cerinţa ca dolul să privească elemente hotărâtoare pentru încheierea actului. nu ar fi încheiat acel act juridic.. în mod concret.98 din 1982 a Tribunalului Hunedoara. nu este necesar ca dolul să fie comun. 257 A se vedea decizia civilă nr.1 Cod civil („mijloacele viclene întrebuinţate de una din părţi.4.7/1987. se foloseşte expresia „dol prin reticenţă” (reticenţa constă în aceea că una din părţile actului juridic civil păstrează tăcere asupra unor împrejurări esenţiale care ar fi trebuit aduse la cunoştinţa celeilalte părţi cu ocazia încheierii actului juridic civil). În legătură cu elementul subiectiv al dolului. nr.2. Condiţii Pentru a constitui viciu de consimţământ.

959 prevede: „Convenţia nu poate fi atacată pentru cauză de violenţă dacă. Dovada dolului este mai uşor de făcut. proba se poate face cu orice mijloc de probă admis de lege.3.957 dispune: „Violenţa este cauză de nulitate şi când s-a exercitat asupra soţului sau soţiei.955 – 958. spre a face o persoană a contracta. dolul nu se presupune.960 alin. Violenţa 2. pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Dolul. Astfel. art.5. dolul dă dreptul la o acţiune în despăgubire în condiţiile art. nu poate anula convenţia”. 2.958 stabileşte că „simpla temere reverenţioasă.956 Cod civil stabileşte: „Este violenţă totdeauna când. Fiind un fapt juridic – stricto sensu –. fără violenţă. art. comparativ cu eroarea. rezonabilă după dânsa. 2. art. Codul civil reglementează violenţa ca viciu de consimţământ în art. că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil şi prezent”. Fiind totodată un delict civil.3. asupra descendenţilor şi ascendenţilor”.2. Proba dolului Aşa cum rezultă din art. este sancţionat cu nulitatea relativă a actului juridic civil.fiecare parte ar avea dreptul să ceară anularea actului pentru dolul a cărui victimă este.2 Cod civil. partea care invocă existenţa dolului pentru pronunţarea nulităţii actului juridic civil trebuie să facă dovada existenţei acestuia.1. datorită elementului său material. i s-a insuflat temerea. Definiţie şi reglementare Violenţa este acel viciu de consimţământ care constă în ameninţarea unei persoane cu un rău de natură să-i provoace o temere ce o determină să încheie un act juridic.998 Cod civil. art. după 182 . fiind viciu de consimţământ.

816). Clasificare După natura răului cu care se ameninţă. Băicoianu. cit.încetarea violenţei. deosebim: violenţă legitimă şi violenţă nelegitimă.. în sensul că aceasta are ca efect lipsa consimţământului. în mod excepţional. Hamangiu. care priveşte onoarea. p. Al. Gh. cinstea ori sentimentele persoanei. • Violenţa morală sau psihică este tot o ameninţare cu un rău. O asemenea ameninţare nu este viciu de consimţământ. forţarea mâinii unei persoane de a semna un înscris ce constată un act juridic. atunci când. avem violenţă fizică şi violenţă morală. p. consimţământul lipseşte cu desăvârşire. • Violenţa fizică există atunci când ameninţarea cu răul priveşte integritatea fizică ori bunurile persoanei. Aceasta atrage anulabilitatea actului juridic259. • Violenţa nelegitimă sau injustă este acea ameninţare care nu este bazată pe un drept subiectiv. victima ajungând în situaţia de a servi ca un simplu instrument în încheierea actului juridic civil. o persoană este silită să semneze înscrisul constatator al unui act juridic. cit. • Violenţa legitimă sau justă este aceea făcută în exercitarea unui drept subiectiv. prin aceea că îi ţin mâna şi i-o conduc (C.3. După caracterul ameninţării. S-a apreciat că. spre exemplu. op. Rosetti-Bălănescu. convenţia s-a aprobat expres sau tacit sau dacă a trecut timpul defipt de lege pentru restituţiune”. de exemplu. datorită ei. I. creditorul îl ameninţă pe debitorul său cu darea în judecată dacă nu îşi execută de bunăvoie obligaţia258.. 259 258 183 . de natură să-i provoace acesteia o traumă care o determină să încheie un act juridic civil. Beleiu. 2. op.2. O asemenea ameninţare este mai mult decât un viciu de consimţământ.158. violenţa poate atrage şi nulitatea absolută a actului juridic. De exemplu.

159. op.. T. Condiţiile violenţei Pentru ca violenţa să constituie viciu de consimţământ. cit.. hotărâtor al temerii sale. 2. în afară de persoana ameninţată. Lupan.I.288. 1967. op. Tr. se ia în considerare persoana victimă a violenţei sub aspectul vârstei. de natură să determine victima să încheie actul juridic civil. timpul când se exercită violenţa etc. Ionaşcu ş.. forţei. cit. 184 260 .4. op. În aprecierea caracterului determinant. Rucăreanu. Cosma. Pop.166. patrimonială (distrugerea sau degradarea unui anumit bun. Ceea ce alterează consimţământul este tocmai această temere insuflată victimei. I.3. Structura violenţei Violenţa – viciu de consimţământ cuprinde două elemente: un element obiectiv şi un element subiectiv. op. ucidere). cit.) sau morală (compromiterea reputaţiei. Tratat de drept civil.173. cit. p. Partea generală. art. p.3.. părăsirea persoanei etc. p.. p. adică să fie de natură a determina la încheierea actului juridic. vol.957 Cod civil se referă. • Condiţia să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil necesită anumite precizări. starea psihică. op.). descendenţi şi ascendenţi.a.174.956 Cod civil precizează că temerea trebuie să fie „raţionabilă cu dânsa” – după persoana ameninţată –.. cit. În ce priveşte persoanele.. Astfel.227-228.2. vătămare corporală. • Elementul obiectiv sau exterior constă în ameninţarea cu un rău. E. • Elementul subiectiv sau interior constă în insuflarea unei temeri persoanei ameninţate. p. D. care poate fi de natură fizică (lovituri. Dogaru. p. art. sistarea unor plăţi etc. la soţ. G.3. 261 I. Beleiu. În literatura de specialitate s-a apreciat261 în mod just că enumerarea Gh. gradului de cultură. locul unde se exercită violenţa. cit. Boroi. trebuie întrunite cumulativ două condiţii260: să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil şi să fie injustă (nelegitimă). p. op. persoana de la care provine violenţa.141-142.

• Condiţia să fie injustă (nelegitimă.956 Cod civil are în vedere. Tr. Beleiu. op. în exclusivitate. p. Gh. respectiv. deşi se urmăreşte realizarea unui drept subiectiv (a unui drept de creanţă). Rucăreanu. cit.a. p.166. spre deosebire de dol.. cit. Pentru actele juridice bilaterale sau multilaterale. p. datorită stării de necesitate.288. trebuie asimilată violenţei – viciu de consimţământ.. Se apreciază că starea de necesitate în care se găseşte o persoană. ilicită). deoarece nu orice ameninţare. ci.. I.. a lipsit consimţământul uneia dintre părţi. ameninţarea cu un rău poate să provină şi de la un terţ262. I. 263 262 185 . Vom fi în prezenţa violenţei – viciu de consimţământ. Boroi.174. op. constituie violenţă – viciu de consimţământ. D. cit. Cu privire la bunurile împotriva cărora se îndreaptă actele de violenţă. de care victima violenţei este legată printr-o afecţiune. De reţinut este faptul că. în cazul violenţei nu se mai cere ca aceasta să provină de la cealaltă parte contractantă. p. averea victimei violenţei. În mod excepţional. Această condiţie este îndeplinită ori de câte ori actele de violenţă nu sunt făcute în exercitarea unui drept subiectiv şi în limitele legii.. aşa cum prevede art. prin ea însăşi. Cosma. ea vizând şi alte persoane. cit. în raport cu reglementarea actuală a violenţei ca viciu de consimţământ. mijloacele folosite în acest scop sunt în afara legii (creditorul îl ameninţă pe debitor cu moartea). op. op. ce o determină să încheie un act juridic. Ionaşcu ş. p. art. cit.aceasta nu trebuie considerată ca limitativă..174. pe care altfel nu l-ar fi încheiat.159. în situaţia în care. op. Dogaru. în măsura în care. G. deci că s-ar putea cere anularea actului juridic şi atunci când ameninţarea cu un rău provine dintr-o împrejurare ce constituie o stare de necesitate263.955 Cod civil. starea de necesitate în care s-a aflat o persoană şi care a determinat-o să încheie un act juridic nu poate fi asimilată viciului de consimţământ al violenţei şi ca atare nu atrage sancţiunea nulităţii relative.

31/1954 pentru punerea în aplicare a Codului Familiei şi a Decretului nr. 31/1954 referitor la persoanele fizice Pentru soluţia că pericolul fortuit.4. aşa încât consimţământul să fie inexistent”. Art. Rosetti-Bălănescu. legiuitorul a considerat că simpla disproporţie dintre valoarea prestaţiilor reciproce nu poate duce la concluzia vicierii consimţământului. 2. Leziunea 2. a se vedea C. care a determinat pe cineva să încheie un act juridic.actul juridic este lovit de nulitate absolută264. 1820. 953 Cod civil. Definiţie şi reglementare Leziunea – viciu de consimţământ constă în prejudiciul material suferit de una din părţi din cauza disproporţiei vădite de valoare dintre două prestaţii. 951 Cod civil prevede că: „Minorul nu poate ataca angajamentul său pentru cauză de necapacitate decât în caz de leziune”. 1165 Cod Civil precizează: „Majorul nu poate pentru leziune. Cu alte cuvinte.1. 1921.4. dacă una din părţile actului juridic civil profită de starea de necesitate în care s-a aflat cealaltă parte. Astfel. leziunea nu este trecută. I. iar art. Hamangiu. Aceasta este considerată ca atare în alte reglementări. Printre viciile de consimţământ prevăzute în art. Disproporţia de valoare trebuie să existe chiar în momentul convenţiei. p. 186 264 . 1 şi 2 din Decretul nr. Băicoianu. 1157 Cod civil prevede că „Minorul poate exercita acţiunea în resciziune – anularea unui contract pentru leziune – pentru simpla leziune în contra oricărei convenţii”. să exercite acţiunea în resciziune”. 25 alin. de vreme ce părţile contractante sunt persoane majore ce au capacitate de exerciţiu deplină. În această din urmă situaţie. Acest articol a fost implicit modificat prin dispoziţiile art. actul juridic respectiv este lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală. II. art. poate uneori „zdruncina raţiunea victimei şi a o distruge. Al. vol. Tratat de drept civil român.

având vârsta de 14 ani împliniţi. 265 266 E.şi juridice. încheie singuri.2. (2) Actele juridice ce se încheie de minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani sunt anulabile pentru incapacitate. În dreptul civil român este consacrată excepţia obiectivă: cel ce invocă leziunea nu are de dovedit decât vădita disproporţie de valoare între contraprestaţii. Potrivit concepţiei obiective. să existe şi un element subiectiv. În cazul acestei situaţii de excepţie este admisibilă acţiunea în resciziune intentată de către o persoană majoră. pentru a fi în prezenţa leziunii este necesar ca. 2.. concretizat în viciu de consimţământ ce rezultă din exploatarea stării de nevoie în care se află una dintre părţi de care are cunoştinţă cealaltă parte şi de care profită. potrivit căreia majorul poate invoca leziunea în cazul în care „succesiunea ar fi fost absolvită sau micşorată cu mai mult de jumătate. De la regula prevăzută de art. cit.4. În această privinţă există două concepţii: o concepţie obiectivă şi o concepţie subiectivă. text potrivit căruia „(1) Aplicarea dispoziţiilor referitoare la acţiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care. p. fără încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare. 694 Cod Civil. 187 . op. Dacă o parte profită de starea de nevoie în care se află cealaltă parte. după ce el a acceptat succesiunea. Structura leziunii Structura leziunii este diferită în raport de concepţia care stă la baza reglementării acesteia. prin descoperirea unui testament necunoscut în momentul acceptării”. cit. p. pe lângă elementul obiectiv. op. I. chiar dacă nu este leziune”. 229. Potrivit concepţiei subiective. dacă aceste acte le pricinuiesc vreo vătămare. actul juridic este lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală266.289.. Rucăreanu. pentru a fi în prezenţa leziunii este suficient să existe o disproporţie de valoare între contraprestaţii.Lupan. 1165 Cod Civil există excepţia265 ce rezultă din art.

disproporţia de valoare între contraprestaţii să fie vădită.3. M.5. vol. acte pentru care legea nu cere şi încuviinţarea autorităţii tutelare. 2. trebuie avute în vedere următoarele cerinţe: leziunea priveşte doar actele de administrare încheiate de minor singur.I. minorul nu are acţiunea în resciziune). 188 267 . sunt supuse leziunii numai actele cu titlu oneros comutative (nu şi cele aleatorii). leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului juridic. Bucureşti.4. cât şi în privinţa actelor juridice.1158 Cod civil prevede că. leziunea se referă numai la minorii între 14 şi 18 ani. acesta nu se prezumă. dacă aceste acte sunt lezionare pentru minor. 2. Sub aspectul actelor juridice supuse anulării pentru leziune.4. Condiţii Din reglementarea şi definiţia leziunii rezultă că sunt necesare următoarele condiţii pentru a se putea cere anularea actului pentru acest viciu de consimţământ267: leziunea să fie consecinţa directă şi nemijlocită a actului respectiv (art. Comparaţie între viciile de consimţământ Cele patru vicii de consimţământ examinate prezintă următoarele asemănări: • sancţiunea este aceeaşi: anulabilitatea actului juridic civil. P. 1989. • viciul de consimţământ trebuie să fie dovedit.4. Editura Academiei. atât în privinţa persoanelor.2. Cu privire la persoane. adică la minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Cosmovici (coordonator). p. fără încuviinţarea părinţilor ori tutorelui. Tratat de drept civil.183. atunci când leziunea rezultă dintr-un eveniment cauzal şi neaşteptat. Partea generală. Domeniul de aplicare Leziunea are un domeniu restrâns de aplicare.

• dolul şi violenţa – constituind în sine fapte ilicite – pot atrage. eroarea este mai greu de dovedit (deoarece ea constă într-un element subiectiv).178. pe lângă sancţiunea nulităţii relative. E. în timp ce dolul. cit. cit. Beleiu. Lupan. I. Definiţie Prin obiect al actului juridic civil se înţelege conduita părţilor stabilită prin actul juridic. Secţiunea a IV-a Obiectul actului juridic 1.. cit. p. pe când dolul viciază voinţa. nefiind necesar ca viciul să fie comun. • este suficient ca viciul să afecteze consimţământul unei singure părţi – în actele bilaterale –. violenţa şi leziunea privesc. cât şi actelor bilaterale.173. • eroarea este aplicabilă atât actelor unilaterale. op. p. Boroi. G. şi răspunderea civilă delictuală. în principal. p. indiferent asupra cărui element determinant poartă eroarea provocată. actele bilaterale. op. Gh.. respectiv acţiunile ori inacţiunile la care sunt îndreptăţite ori de care sunt ţinute părţile268.• viciul de consimţământ trebuie să fie determinant pentru încheierea actului juridic. pe când dolul. exterior.231. adică obligarea celui vinovat la plata de despăgubiri.. op. Între viciile de consimţământ există şi unele deosebiri: • sub aspectul probei.161. • eroarea viciază consimţământul numai când priveşte calităţile substanţiale ale obiectului sau ale persoanei. Dogaru. op. 189 268 .. cit. violenţa şi leziunea sunt mai uşor de dovedit prin faptul că au în structură şi un element obiectiv. p.

respectiv. analizându-se doar obiectul obligaţiei sau obligaţiile generate de actul juridic. p.962 Cod civil. Acestei opinii i se opune faptul că interesul ţine de scopul (cauza) actului juridic. 1921. 271 M. B. distinct. Ionaşcu. părţile se obligă tocmai la obiectul obligaţiei sau obligaţiilor. Obiectul actului juridic civil nu poate fi confundat cu conţinutul sau efectele actului juridic civil.Din cuprinsul definiţiei se poate observa că obiectul actului juridic civil se identifică cu obiectul raportului juridic civil ce izvorăşte din actul respectiv. vol. Cosma.432. p. Într-o altă opinie271. I. Or. într-o opinie269. În sprijinul definiţiei obiectului actului juridic civil pe care am enunţat-o. Rosetti-Bălănescu. se neagă faptul că actul juridic ar avea un obiect propriu. şi predarea lucrului respectiv. Elementele dreptului civil. Acestei opinii i se reproşează faptul că se confundă obiectul cu efectul actului juridic. Cantacuzino. Bucureşti. pe de o parte. Bucureşti. adică la o anumită prestaţie. 1969. Editura Ştiinţifică. 270 D. C. Bucureşti. obiectul actului juridic civil constă în crearea.213. Hamangiu. invocăm şi prevederile art. cit. Al. Astfel. A. p. Bunăoară.96. 1943. Într-o altă opinie270. În doctrină nu există un punct de vedere unitar în privinţa noţiunii obiectului actului juridic civil. 190 269 . transmiterea sau stingerea unui raport juridic. op.. obiectul actului juridic constă în interesele reglementate de părţi în baza şi în limitele legii prin mijloacele actului juridic. modificarea. nu se poate pune semnul egalităţii între obligaţia vânzătorului de a preda lucrul cumpărătorului. Teoria generală a actului civil. 825. II. Băicoianu. Drept civil român. pe de altă parte. p. cu drepturile subiective civile şi obligaţiile născute din actul juridic. potrivit căruia „obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă”.

Dacă a pierit numai în parte. de exemplu. 273 Art. Cantitatea obiectului poate fi necertă. să fie licit şi moral –. 1311 Cod civil prevede: „Dacă în momentul vânzării. precum şi anumite condiţii speciale: cel ce se obligă să fie titularul dreptului. să existe autorizaţia administrativă prevăzută de lege. cumpărătorul are alegerea între a se lăsa de contract. obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale – obiectul să existe. nici se poate face învoiri unei astfel de succesiuni. „Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligaţiei. Nu se poate face renunţare la o succesiune ce nu este deschisă. Condiţii generale • Obiectul actului juridic civil trebuie să existe. ca. 965 Cod civil. un asemenea act nu este valabil.2. cu excepţia succesiunilor viitoare (încă nedeschise). Bunul viitor poate forma obiect valabil al actului juridic. 962 şi 963 Cod civil pe care le-am citat în text. 191 272 . 964 Cod civil. vinderea este nulă. În reglementările cuprinse în art. Condiţiile de validitate a obiectului actului juridic civil Pentru a fi valabil. dar nu mai există la data încheierii actului juridic. Soluţia este consacrată expres în materia vânzării273. sau a pretinde reducerea preţului”. Dacă bunul ce formează obiectul actului juridic a existat. Codul civil mai cuprinde următoarele dispoziţii: „Obligaţia trebuie să aibă obiect un lucru determinat cel puţin în specia sa. chiar de s-ar da consimţământul celui a cărui succesiune este în chestiune” – art. Bunul existent la data încheierii actului juridic civil îndeplineşte condiţia pe care o avem în vedere. de este posibilă determinarea sa” – art. să fie determinat sau determinabil. lucrul vândut era pierit în tot. să fie în circuitul civil. obiectul să conste într-un fapt personal al debitorului272. privitor la cerinţele pe care trebuie să le întrunească obiectul actului juridic civil.

care vorbeşte despre „un obiect determinat”. republicată. Ele pot fi introduse în circuitul civil decât dacă. cât şi de art. lucrul care se va confecţiona etc. de asemenea aparţine – în regim public – comunelor. Această condiţie este formulată expres în art. succesiunile nedeschise. • Obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil. Legea fondului funciar.3 Cod civil. prin bunuri aflate în circuitul civil se înţeleg acele bunuri care pot fi dobândite sau înstrăinate prin acte juridice civile. Aşadar.948 pct. caz în care proprietatea asupra sa în regim de drept public aparţine statului. De exemplu. sau de interes local. care În art.964 Cod civil. 2 din aceeaşi lege. 1775 Cod civil. • Obiectul să fie în circuitul civil. 4 alin.2 din Legea nr. 192 274 .. Potrivit art.18/1991. substanţele stupefiante etc. sănătatea. insesizabile şi imprescriptibile. starea civilă etc. Această condiţie este cerută atât de art. oraşelor. „terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile. 963 Cod civil şi concretizată în materia vânzării în art. bunurile viitoare ale debitorului nu pot forma obiectul unei ipoteci – art. 5 alin. municipiilor sau judeţelor”. în care se prevede: „Toate lucrurile care sunt în comerţ pot fi vândute afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta”. sunt dezafectate din domeniul public”.274 de asemenea.o recoltă viitoare. ca o condiţie esenţială pentru validitatea unei convenţii. indiferent că ar fi vorba despre bunuri care pot circula neîngrădit sau despre bunuri care pot circula în condiţii restrictive. caz în care proprietatea. sunt scoase din circuitul civil. Bunurile inalienabile nu pot forma obiect valabil al vreunui act juridic civil. Nesocotirea interdicţiei de înstrăinare sau a cerinţelor restrictive de circulaţie a anumitor bunuri atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic respectiv. integritatea corporală a fiinţei umane. se prevede: „Domeniul public poate fi de interes naţional. terenurile aparţinând domeniului public. potrivit legii. viaţa. 1310 Cod civil.

Dacă avem în vedere distincţia dintre bunurile determinate prin caractere individuale – bunuri certe – şi bunurile determinate prin caractere generice. dar şi de ordin juridic – dacă se datorează unei împrejurări de drept. condiţia prevăzută la art. în condiţii nepermise de lege. cel puţin în specia sa. este angajată răspunderea civilă. iar nu subiectiv. iar în caz de neexecutare culpabilă din partea debitorului. ca în cazul traficului de influenţă. 193 . obiectiv. • Obiectul actului juridic civil să fie licit şi moral. condiţia este îndeplinită dacă părţile au stabilit criteriile de determinare a obiectului în momentul executării actului juridic civil.stabileşte că „obligaţia trebuie să aibă de obiect un lucru determinat. Imposibilitatea de executare trebuie apreciată totdeauna în raport cu momentul încheierii actului juridic civil. Cantitatea obiectului poate fi necertă. Obiectul actului juridic civil trebuie să fie în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu „bunele moravuri” menţionate în art. Imposibilitatea obiectului actului juridic civil echivalează practic cu lipsa obiectului. iar în al doilea caz. de este posibilă determinarea sa”. dacă s-ar obliga să săvârşească o faptă ce constituie infracţiune în schimbul unei prestaţii etc.964 Cod civil este îndeplinită prin ipoteză. adică numai pentru un anumit debitor. Această cerinţă decurge din principiul că nimeni nu poate fi obligat la imposibil. Prestaţia trebuie să fie imposibilă pentru oricine. Imposibilitatea obiectului actului juridic civil trebuie să aibă caracter absolut. ceea ce duce la nulitatea absolută a actului juridic. Este ilicit obiectul actului juridic civil dacă vreo persoană s-ar obliga să pună influenţa sa în serviciul unei alte persoane. dacă imposibilitatea este subiectivă (relativă). observăm că. atunci obiectul actului juridic civil este valabil. • Obiectul să fie posibil. Imposibilitatea poate fi de ordin material – dacă obiectul actului juridic nu poate fi înfăptuit datorită unei stări de fapt –.5 din Codul civil. în primul caz. Pe cale de consecinţă.

între timp. Este valabil însă actul juridic prin care o persoană se obligă să depună toată diligenţa pentru a convinge un terţ să încheie ori să ratifice un act juridic civil – convenţie de porte – fort. iar părţile au fost de bună-credinţă sau cel puţin cumpărătorul a fost de bună-credinţă. în acest caz. adică au ştiut că lucrul vândut este proprietatea altei persoane. p. soluţia diferă după cum este vorba de bunul vândut: bun generic sau bun cert. Boroi. op. debitorul căruia îi lipseşte bunul poate. dreptul de proprietate se strămută în momentul individualizării bunului de gen sau al naşterii bunului viitor. o parte nu poate promite într-un fapt juridic fapta altuia. Această condiţie are la bază principiul după care nimeni nu poate fi obligat decât prin voinţa sa. cu excepţia situaţiei în care promisiunea s-ar face în calitate de reprezentant al acelei persoane. lipsa calităţii de proprietar în momentul încheierii actului juridic civil nu are nici o consecinţă în privinţa valabilităţii acestuia. dacă ambele părţi au fost de rea-credinţă. ori la mai mult decât are. Cu alte cuvinte. crezând că bunul aparţine vânzătorului. Dacă vânzarea priveşte un bun determinat prin caractere generice sau un bun viitor. promisiunea faptei altuia este lipsită de eficienţă juridică în privinţa persoanei a cărei faptă a fost promisă. Dacă vânzarea priveşte un bun individual determinat. 194 . • Cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului.. Această cerinţă pune în discuţie valabilitatea sau nevalabilitatea vânzării. ci numai propria faptă.Condiţii speciale • Obiectul să fie un fapt personal al celui ce se obligă. actul juridic este anulabil pentru eroare asupra calităţii esenţiale a vânzătorului275. cit. Această condiţie are la bază principiul juridic potrivit căruia nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are. sub aspectul opozabilităţii. deoarece.181. atunci actul juridic civil este lovit de nulitate absolută. 275 G. procura de la oricine. Pe cale de consecinţă.

Cauza împreună cu consimţământul formează voinţa juridică. totodată. iar art.966 Cod civil menţionează: „Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă. De exemplu. sau nelicită. când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice. care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. până la dovada contrară. esenţială şi generală. cauza nu se confundă nici cu consimţământul şi nici cu obiectul. obligaţia pe care şi-a asumat-o nereprezentând altceva decât mijlocul prin care se ajunge la realizarea scopului 195 .948 Cod civil se precizează „o cauză licită” ca o condiţie esenţială.967 Cod civil arată că o convenţie este valabilă chiar dacă nu este expresă cauza acesteia şi. când este prohibită de legi. aceasta din urmă cuprinzând şi scopul urmărit de parte atunci când şi-a dat consimţământul la încheierea actului juridic. actul juridic nu este valabil dacă nu se obţine autorizaţia administrativă prevăzută de lege. Ca element esenţial al actului juridic civil.• Cerinţa autorizaţiei administrative. că. Secţiunea a V-a Cauza 1. care au ca obiect anumite bunuri. Definiţie şi reglementare Cauza sau scopul actului juridic este acea condiţie de fond.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.968 Cod civil sunt precizate situaţiile în care cauza este considerată nelicită. În art. nu poate avea nici un efect”. cu respectarea destinaţiei acestora şi a scopului pentru care s-a dat autorizarea. În art. În unele acte juridice. cauza este prezumată. în conformitate cu prevederile Legii nr. şi anume. împrumutul sau înstrăinarea armelor şi muniţiilor se poate face numai persoanelor autorizate să le deţină. Art. fiind element de sine stătător.

179.183 şi urm.166.. în această situaţie.238 şi urm.148. Cosma. p. Gh. b) Scopul mediat (indirect). Elementele cauzei În dreptul nostru civil se admite că există două elemente277 care compun cauza actului juridic: scopul imediat şi scopul mediat. scopul imediat constă în reprezentarea remiterii lucrului. • în contractele unilaterale cu titlu gratuit. cit.. op. op. 2. Beleiu..180-181. cit. scopul imediat constă în intenţia de a gratifica. op. Dogaru. scopul imediat constă în reprezentarea sau prefigurarea mintală a contraprestaţiei. Pop. Scopul imediat este un element abstract şi invariabil în cadrul unei categorii de acte juridice civile. fiind identic în cadrul aceleiaşi categorii: • în contractele sinalagmatice. p.276 Cauza nu se confundă nici cu izvorul efectelor juridice. diferă în funcţie de categoria de acte juridice civile. E... op. Dogaru. Scopul imediat se caracterizează prin aceea că este subiectiv şi variabil de la o categorie de acte la altă categorie şi. G. 277 276 196 . D. cit. cit. op. cit. fie anumite calităţi ale celeilalte părţi. • în contractele aleatorii se consideră că elementul risc constituie cauza obligaţiilor părţilor. op.. cit. cit. p. p. a) Scopul imediat (direct). chiar în I.respectiv. T. I. p. numit şi scopul actului juridic civil. p.. numit şi scopul obligaţiei.221. constă în motivul determinant al încheierii unui act juridic civil şi priveşte fie însuşirile contraprestaţiei. Lupan.. p. op. • în contractele reale. Boroi.. reciprocităţii de prestaţii ale părţilor îi corespunde reciprocitatea de cauze. deoarece s-ar confunda partea cu întregul.

să fie licită. a) Cauza trebuie să existe. cauza trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să existe. 966.. să fie reală. ea fiind încorporată în conceptul de cauză falsă279... Condiţiile cauzei Din reglementările cuprinse în art. o eroare asupra cauzei.278 Într-o altă opinie. iar o altă persoană vinde un alt lucru pentru ca din suma obţinută să plătească o datorie). respectiv. Această cerinţă este prevăzută de art. A se vedea Tr. 197 . inexistenţa şi falsitatea cauzei nu se confundă în toate cazurile. p. iar în ce priveşte scopul imediat.272-274. p. astfel încât diferă de la cumpărător la cumpărător (o persoană cumpără o locuinţă pentru a o dona cuiva. de la un act la altul. în esenţă. Ionaşcu. De exemplu. cit. care este.966 Cod civil. cit.91-93. de la vânzător la vânzător (o persoană vinde un lucru pentru ca din suma obţinută ca preţ să îşi cumpere un alt lucru. op. nu poate avea nici un efect”. 280 A se vedea D. care dispune că „obligaţia fără cauză . 3. op.. op. cit. respectiv. să fie morală. În ce priveşte scopul imediat. lipsa acesteia se reduce la o eroare asupra cauzei280. 968 Cod civil rezultă că.5.229-234. pentru a fi valabilă. Această condiţie de valabilitate a cauzei este înţeleasă diferit în literatura de specialitate. sumei ce reprezintă preţul. în cazul contractului de vânzare-cumpărare. 278 279 A se vedea A.. într-o opinie. Cosma. p.. întrucât orice persoană conştientă care încheie un act juridic civil urmăreşte un anumit scop. iar o altă persoană cumpără o casă pentru a face o investiţie).cadrul aceleiaşi categorii. scopul imediat constă în destinaţia concretă ce urmează a se da lucrului cumpărat. Ionaşcu. se consideră că lipsa cauzei se confundă cu cauza falsă. Astfel. se consideră că lipsa cauzei nu are independenţă conceptuală.

Considerăm că, în rezolvarea problemei, este necesar să facem o dublă distincţie281: pe de o parte, scopul mediat de scopul imediat; pe de altă parte, cauzele lipsei de cauză, ceea ce va duce la următoarele soluţii: • când lipsa cauzei se datorează lipsei discernământului, lipsesc ambele elemente ale acesteia, deoarece în structura voinţei juridice intră consimţământul şi cauza, ambele presupunând existenţa discernământului; în această situaţie, lipsa cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic civil, deoarece aceasta este sancţiunea lipsei discernământului; • când lipsa cauzei se datorează: lipsei contraprestaţiei, în contractele sinalagmatice; lipsei predării bunului, în actele reale; lipsei riscului, în actele aleatorii; lipsei intenţiei de a gratifica, în actele cu titlu gratuit – lipseşte un element esenţial al actului juridic, iar lipsa scopului imediat se răsfrânge şi asupra scopului mediat, lăsându-l fără suport juridic, ceea ce atrage nulitatea absolută a actului juridic. b) Cauza trebuie să fie reală. Această condiţie a cauzei este expres prevăzută de art.966 Cod civil: „Obligaţia ... fondată pe o cauză falsă ...nu poate avea nici un efect”. Cauza nu este reală, ci falsă, când există eroare asupra motivului determinant, adică asupra scopului mediat. Falsitatea cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic282. De exemplu, o persoană gratifică o altă persoană printr-o donaţie, crezând că gratificatul îi este o rudă apropiată, ca mai târziu să descopere că ea nu este nici măcar rudă îndepărtată. Motivul determinant al voinţei sale de a gratifica l-a constituit calitatea persoanei gratificate. Deoarece reprezentarea acestei calităţi nu a corespuns realităţii, există eroare asupra însuşirilor persoanei, iar cauza este falsă.
281 282

Gh. Beleiu, op. cit., p.167; T. Pop, op. cit., p.148-149. Gh. Beleiu, op. cit., p.168.

198

c) Cauza să fie licită. Cerinţa este prevăzută de art.966 Cod civil: „Obligaţia ... nelicită nu poate avea nici un efect” şi de art.968 Cod civil, care prevede: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”. Din articolul 968 Cod civil rezultă că se declară ilicit actul juridic civil atât în situaţia în care scopul este prohibit de lege, cât şi în situaţia când acesta este contrar „bunelor moravuri” şi „ordinii publice”. Prin urmare, în actele juridice, cauza este ilicită când vine în contradicţie cu normele imperative ale legii. Ilicit poate fi doar scopul mediat283. d) Cauza trebuie să fie morală. Scopul actului juridic civil este moral atunci când este în concordanţă cu regulile de convieţuire socială, respectiv cu bunele moravuri. În doctrină s-a pus problema corelaţiei dintre art.968 Cod civil – menţionat mai sus – şi art.5 Cod civil, potrivit căruia „nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”, deoarece aparent ar exista o suprapunere între sferele de aplicare a celor două texte de lege. S-a concluzionat că nu există suprapunere între cele două articole, deoarece, potrivit art.5 din Codul civil, pot fi anulate numai actele a căror cauză este contrară prevederilor exprese care interesează ordinea publică, economică şi socială, precum şi bunele moravuri, iar potrivit art.968 Cod civil, pot fi anulate şi acele acte a căror cauză, chiar dacă nu încalcă o dispoziţie legală cu privire la ordinea publică şi morală, este totuşi ilicită şi imorală. De exemplu, convenţia încheiată în scopul începerii, menţinerii sau reluării unei relaţii de concubinaj284.
Gh. Beleiu, op. cit., p.168. Decizia nr.1774 din 1956 a fostului Tribunal Suprem, în „Revista Română de Drept”, nr.6 din 1974; Decizia nr.53 din 1981 în „Revista Română de Drept”, nr.9/1981, p.64.
284 283

199

4. Rolul cauzei Rolul cauzei actului juridic civil este dat de importanţa acestei condiţii esenţiale a oricărui astfel de act juridic. Această importanţă este subliniată de următoarele idei: • cauza constituie garanţia voinţei libere şi conştiente în actul juridic civil. Aceasta rezultă din cele două condiţii: cauza să existe şi cauza să fie reală; • prin condiţiile cerute de lege – cauza să fie licită şi cauza să fie morală –, se constituie un instrument eficace de apărare a ordinii publice, economice şi sociale, precum şi de asigurare a respectării moralei; • cauza constituie un criteriu de clasificare a actelor juridice în acte cu titlu oneros şi acte juridice cu titlu gratuit; • cauza constituie şi un criteriu de apreciere a valabilităţii obiectului actului juridic civil. 5. Proba cauzei Potrivit art.967 alin.1 Cod civil, „Convenţia este valabilă cu toate că, cauza nu este expresă”, iar potrivit alin.2 din acelaşi text de lege, „cauza este prezumată până la dovada contrarie”. Din cuprinsul textului de lege menţionat rezultă două prezumţii relative: • prezumţia de valabilitate a cauzei, indiferent de faptul redării ei în înscrisul constatator al actului juridic; • prezumţia de existenţă a cauzei, ceea ce înseamnă că ea nu trebuie dovedită. Cu privire la mijloacele de probă, acestea pot fi admise potrivit dreptului comun, deoarece existenţa cauzei poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, iar inexistenţa şi falsitatea ei pot fi probate prin dovedirea lipsei discernământului, a lipsei unui element esenţial la încheierea actului juridic ori erorii
200

asupra mobilului determinant. Imoralitatea şi ilicitatea cauzei pot fi dovedite cu orice mijloc de probă legală. Încălcarea cerinţelor legale privitoare la cauză este sancţionată în mod diferit: ilicitatea sau imoralitatea cauzei, cu nulitate absolută, iar lipsa de cauză şi cauza falsă, cu nulitate relativă. Secţiunea a VI-a Forma actului juridic civil 1. Definiţie Prin forma actului juridic civil se înţelege modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret. Expresia „forma actului juridic” este utilizată în doctrină în sens restrâns şi în sens larg. În sens restrâns (stricto sensu), prin forma actului juridic se înţelege tocmai modul de exteriorizare a voinţei juridice interne. Acest înţeles este cârmuit de principiul consensualismului. În sens larg (lato sensu), prin forma actului juridic civil se înţeleg condiţiile de formă, care apar sub trei aspecte: forma cerută pentru însăşi valabilitatea actului juridic civil, ad validitatem; forma cerută pentru probarea actului juridic civil, ad probationem; forma cerută pentru opozabilitatea actului juridic faţă de alte persoane, faţă de terţi. 1.1. Principiul consensualismului Forma actului juridic civil în sens restrâns – stricto sensu – este dominată de principiul consensualismului. Acest principiu înseamnă că simpla manifestare de voinţă este nu numai necesară, ci şi suficientă, pentru ca actul juridic civil să ia naştere în mod valabil din punct de vedere al formei pe care o îmbracă manifestarea de voinţă făcută în scopul de a produce efecte juridice.
201

Principiul consensualismului nu este expres consacrat cu caracter general. Existenţa sa este dedusă, neîndoielnic, din faptul că acest principiu este consacrat pentru anumite acte juridice, precum contractul de vânzare-cumpărare (art.1295 alin.1 Cod civil, potrivit căruia „vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat”), sau, cu titlu mai general, contractele translative de drepturi reale (art.971 Cod civil, care dispune că „în contractele ce au ca obiect translativ proprietatea sau un alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor şi lucrul rămâne în rizico-pericolul dobânditorului, chiar când nu i s-a făcut tradiţiunea lucrului”); legea civilă consacră expres excepţiile de la principiul consensualismului, care în esenţă sunt trei: forma cerută ad validitatem, forma cerută ad probationem şi forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi. 1.2. Clasificarea condiţiilor de formă Condiţiile de formă a actului juridic civil se clasifică, în principal, în funcţie de consecinţele juridice ale nerespectării lor. Astfel, distingem: • forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil, cunoscută şi sub denumirea de forma ad validitatem sau forma ad solemnitatem, a cărei nerespectare atrage nulitatea absolută a actului juridic civil; • forma cerută pentru probarea actului juridic, care se mai numeşte şi forma cerută ad probationem, a cărei nerespectare nu atrage nevalabilitatea actului juridic civil, ci, în principiu, imposibilitatea dovedirii lui cu un alt mijloc de probă; • forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi, a cărei nerespectare se sancţionează cu inopozabilitatea. Acest
202

lucru înseamnă că terţa persoană este în drept să ignore actul juridic care trebuie adus la cunoştinţa altor persoane prin îndeplinirea formalităţii impuse de lege în acest scop. După sursa ori izvorul care cere o anumită formă pentru actul juridic civil, distingem: • forma legală, adică cea impusă de legea civilă; • forma voluntară ori convenţională. 2. Forma cerută ad validitatem 2.1. Justificare, caractere şi condiţii Forma cerută ad validitatem este condiţia de formă a actului juridic civil care constă în respectarea cerinţelor de formă impuse de lege sub sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic respectiv. Obligativitatea impusă de lege cu privire la forma necesară pentru însăşi valabilitatea actului juridic civil are la bază următoarele raţiuni: pentru anumite acte juridice, forma specială constituie un mijloc de control al statului asupra unor operaţiuni juridice de o importanţă deosebită atât pentru părţi, cât şi pentru societate; pentru alte acte juridice, forma specială reprezintă un mijloc de atenţionare a părţilor cu privire la consecinţele importante ale actelor pe care le încheie (ca, de exemplu, cazul donaţiei, ipotecii, renunţării exprese la succesiune etc.); asigurarea libertăţii şi certitudinii consimţământului – cum este cazul testamentului. Caracterele juridice ale formei ad validitatem sunt următoarele: • este un element constitutiv al actului juridic, lipsa acestuia fiind sancţionată cu nulitatea absolută a actului; • implică manifestarea expresă de voinţă, ceea ce exclude manifestarea tacită a voinţei părţilor; • este exclusivă, deoarece nu permite părţilor să opteze pentru o anumită formă decât în situaţia în care legea prevede posibilitatea unei opţiuni, ca, de exemplu, cazul
203

nu sunt acte juridice solemne. Acest lucru nu înseamnă că forma solemnă se reduce la forma autentică. ci ea are o sferă mai largă. • actul juridic care determină ineficienţa unui act juridic solemn trebuie să îmbrace şi el forma solemnă – excepţie face cazul legatului.testamentului. • revocarea expresă a unui legat – art. 2. forma solemnă. nr. chiar dacă.4 din Legea nr. • actele juridice aflate în raport de interdependenţă cu un act solemn. trebuie să îmbrace. De exemplu. obligatoriu.704 Cod civil şi art. Condiţiile formei cerute ad validitatem sunt următoarele: • întregul cuprins al actului juridic civil trebuie să îmbrace forma solemnă. aflându-se în relaţia întreg (forma solemnă) – parte (forma autentică)285. potrivit art.2. dar el poate îmbrăca şi o altă formă decât cea autentică: testamentul olograf. olograf sau mistic.36/1995286 a notarilor publici şi a activităţii notariale.76 alin. • acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar – art. care poate fi revocat şi în mod tacit. adică cel scris şi subscris de autor.36/1995. privite separat.858 Cod civil.859 Cod civil. 204 285 . • testamentul – art. Aplicaţii ale formei ad validitatem Principalele acte juridice pentru care legea pretinde forma solemnă sunt: • donaţia – art.76 alin. Forma autentică este o formă solemnă.813 Cod civil. 92 din 16 mai 1995. care. • renunţarea expresă la succesiune – art.4 din Legea nr. 286 Publicată în M.858 Cod civil. testamentul este un act solemn. poate fi autentic. Of.

16/1994. Noţiune şi justificare Prin forma cerută ad probationem se înţelege acea cerinţă. Forma cerută ad probationem 3.2 alin. cât şi pentru avantajul practic pe care îl prezintă. iar nu facultativă. Of. contractul de arendare scris – art. nr. în sensul că înlătură posibilitatea interpretării diferite. 3.1 din Legea nr. actul juridic între vii de înstrăinare a unui teren. echivoce a contractului actului juridic şi previne ivirea unor litigii în legătură cu acele acte juridice civile. 653 din 22 iulie 2005. 54/1998.6 alin. Caractere • este obligatorie. Această formă se justifică atât pentru importanţa anumitor acte juridice civile.• • • ipoteca – art. care constă în întocmirea unui înscris cu scopul de a proba actul juridic valabil încheiat. cu modificările ulterioare etc. care a abrogat Legea nr. se aseamănă cu forma cerută ad validitatem. impusă de lege sau stabilită de părţi.247/2005287 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei. • reprezintă o excepţie de la principiul consensualismului. 205 .1 şi 4 din Legea nr. • nerespectarea ei atrage sancţiunea inadmisibilităţii dovedirii actului juridic civil cu un alt mijloc de probă. indiferent că acesta este situat în intravilan sau extravilan – art.1772 Cod civil. din acest punct de vedere.3 şi art. ci sancţiunea care intervine constă în imposibilitatea dovedirii actului juridic cu un alt mijloc de probă. 287 Publicată în M. întrucât manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace forma scrisă.1. Nerespectarea formei ad probationem nu atrage nevalabilitatea actului juridic civil. precum şi unele măsuri adiacente.

253-254.3. D. În anumite situaţii.1. cu modificările ulterioare). tranzacţia (art.1191 alin. Această cerinţă de formă este necesară. întrucât actul respectiv nu este opozabil acestora din urmă. Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi 4. actul juridic civil îşi produce efecte numai faţă de părţile actului juridic civil. 288 289 Publicată în M. cu caracter particular. deoarece. respectiv. Noţiune şi justificare Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi constă în acele formalităţi cerute prin lege pentru a face actul juridic civil opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui. p. Cosma.1597 Cod civil). în vederea ocrotirii drepturilor sau intereselor lor289. Aplicaţii Legislaţia în vigoare foloseşte două procedee de aplicare a formei ad probationem: • instituirea formei ad probationem pentru o anumită categorie de acte juridice civile. 4. depozitul voluntar (art. cit. nr.. 148 din 10 aprilie 2000. potrivit principiului relativităţii. legea locuinţei. op. Cu alte cuvinte. contractul de asigurare (art.1416 Cod civil). părţile nu pot opune actul lor altor persoane. republicată). pentru anumite acte juridice: contractul de locaţiune (art.114/1996. • instituirea formei ad probationem. 206 .1 Cod civil.1705 Cod civil).32/2000288 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor.241 din Legea nr. Of. Este cazul actelor juridice care constituie sau transmit drepturi reale. legea cere îndeplinirea unor formalităţi prin care un anumit act juridic poate fi cunoscut de către terţi.2.21 din Legea nr. cele care au un obiect de o valoare mai mare decât cea prevăzută de lege – art. contractul de închiriere a locuinţelor (art.

prin păstrarea actului într-o mapă specială la judecătoria în circumscripţia căreia s-a încheiat actul juridic – art.1393 Cod civil. Secţiunea a VII-a Modalităţile actului juridic civil 1.1182 Cod civil. • notificarea cesiunii de creanţă – art. • publicitatea şi înregistrările prevăzute pentru persoanele juridice de tip asociativ. cu modificările ulterioare.7/1996. sunt opozabile erga omnes.31/1990 privind societăţile comerciale. 4.2. Aplicaţii ale formei pentru opozabilitate faţă de terţi Dintre aplicaţiile acestei forme menţionăm: • publicitatea imobiliară. • înregistrările şi publicitatea stabilite prin Legea nr. este necesară luarea măsurii de publicitate.Drepturile reale. • înregistrarea cerută în materia invenţiilor.1686 Cod civil. prin sistemul cărţilor funciare –Legea nr. • publicitatea necesară în materie de concesiune. pe care le poate ignora. Definiţie Prin modalităţile actului juridic civil se înţelege acel element al acestui act care constă într-o împrejurare ce are influenţă 207 . republicată. Pentru a fi opozabile faţă de terţi şi actele juridice ce au ca obiect drepturi reale. Sancţiunea nerespectării formei cerute pentru opozabilitate este inopozabilitatea. fiind drepturi absolute. închiriere şi locaţia gestiunii. • publicitatea constituirii gajului. • darea de dată certă înscrisului sub semnătură privată – art. în sensul că terţul nu este obligat să recunoască asemenea acte încheiate de părţi. legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare.

În alte acte juridice civile. Ionaşcu. p.255. op. prezenţa modalităţilor este inadmisibilă. fie într-o acţiune. Lupan. în sensul că împlinirea evenimentului aşteptat declanşează ori stinge aceste efecte291. În actele juridice „afectate de modalităţi”.. 1. p. E.2. 291 D. cit. în sensul că afectează validitatea acestora..99. p. când împrejurarea constă în scurgerea timpului modalitatea poartă denumirea de termen. Odată luate în considerare în actul juridic civil.262-263. Utilitate practică Modalităţile actului juridic civil prezintă utilitate practică sub următoarele aspecte: A. condiţie ori sarcină – este de esenţa lor. 208 290 . cit. 1. Caracterul modalităţilor Modalităţile actului juridic se înfăţişează ca elemente neesenţiale în acea categorie de acte.. Din cuprinsul definiţiei rezultă că modalitatea actului juridic are două elemente: • împrejurarea care poate consta într-un eveniment sau întro acţiune umană. prezenţa unei anumite modalităţi – termen. op. fără a afecta valabilitatea actelor respective. cit. cit. D. dar pot să lipsească.3. Cosma.asupra efectelor pe care le produce sau trebuie să le producă un asemenea act290. modalităţile creează între părţi o stare de aşteptare cu privire la efectele operaţiei juridice.. op. Cosma. când împrejurarea constă într-o acţiune a omului. modalitatea se numeşte condiţie. când împrejurarea constă fie într-un eveniment viitor. modalitatea se numeşte sarcină.262-263. p. ceea ce înseamnă că ele pot fi prezente. op. • împrejurarea trebuie să influenţeze efectele actului juridic. cum este cazul actelor pur şi simple.

Art. ci numai amână suspendarea”. Termenul 2. op. Pentru alte definiţii.• • • stipularea modalităţilor reprezintă un aspect al principiului libertăţii întocmirii actelor juridice civile. Economu.1023 stabileşte: „Aceea ce se datoreşte cu termen nu se poate cere înaintea termenului.298. 209 292 . părţile pot amâna sau stinge efectele unui act juridic după un anumit interval de timp ori pot ridica la rang de element esenţial unele noţiuni subiective. D. când este căzut în deconfitură.1022 prevede: „Termenul se deosebeşte de condiţie. este un eveniment viitor şi sigur ca realizare.1. Art.1025.1024.1022-1025 Cod civil. cit. ca modalitate a actului juridic civil. 2. „termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului. până la care este amânată începerea sau stingerea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor292. sau într-un legat. pentru că el nu suspendă angajamentul. într-o donaţie.264. de exemplu. Tratat de drept civil.. p. V. sau când. care. în funcţie de interesele lor. Cosma. art. Potrivit art. op. cit. ar rămâne indiferente dreptului. Astfel. a micşorat siguranţele ce prin contract dăduse creditorului său”. a se vedea: A. dispunătorul creează o obligaţie pentru gratificat prin impunerea unei sarcini de executat. prevede: „Debitorul nu mai poate reclama beneficiarul termenului.. în actele afectate de modalităţi. cu fapta sa. 1967. altfel. Definiţie şi reglementare Termenul. Principalele reglementări referitoare la termen sunt înscrise în art. p. Ionaşcu. p.99. dacă nu rezultă din stipulaţie sau din circumstanţe că este primit şi în favoarea creditorului”. dar ceea ce se plăteşte înainte nu se mai poate repeta”. legea impune prezenţa unei modalităţi.

• Termenul voluntar este acela care s-a stabilit prin actul juridic unilateral. împrumutul unor bunuri fungibile până la o anumită dată. bilateral sau multilateral. să-şi exercite obligaţia.2. • Termenul suspensiv este acela care amână. De exemplu. a datei împlinirii sale. În funcţie de titularul beneficiului termenului. • Termenul judiciar este cel stabilit de instanţa de judecată în favoarea debitorului (art. sau nu. distingem termenul voluntar. indirect din act. De exemplu. la data încheierii actului juridic. • Termenul cert este cel a cărui dată de împlinire este cunoscută. iar împrumutatul. întârzie începutul exercitării dreptului subiectiv şi executarea obligaţiei până la împlinirea lui. avem: termen cert şi termen incert. În funcţie de izvorul său. fiind dedus din natura raportului juridic sau din împrejurările în care se execută obligaţiile. • Termenul legal este stabilit totdeauna prin lege. în favoarea creditorului şi în favoarea ambelor părţi. 1 iulie dintr-un anumit an. Termenul voluntar poate fi expres – când este stipulat explicit în actul juridic civil – şi tacit – când rezultă implicit. acesta poate fi în favoarea debitorului. închirierea unui apartament pe timp de doi ani etc. de exemplu. Clasificare În funcţie de efectele sale. data morţii unei persoane în contractul de rentă viageră. 210 . de exemplu. • Termenul incert este cel a cărui dată de împlinire nu este cunoscută la data încheierii actului. • Termenul extinctiv este acela care amână stingerea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor până la împlinirea lui. deşi împlinirea este sigură. După criteriul cunoaşterii.1583 Cod civil prevede că judecătorul va prescrie un termen de plată în cazul împrumutului făcut în anumite condiţii).2. termenul este suspensiv şi extinctiv. împrumutătorul începe să-şi exercite dreptul. termenul legal şi termenul judiciar. Numai la împlinirea datei respective.

sau din circumstanţe că este primit şi în favoarea creditorului”. dacă nu rezultă din stipulaţie.3. dar nu poate intenta acţiunile prevăzute de art. dreptul subiectiv şi obligaţia au o existenţă certă.1024 Cod civil stabileşte: „Termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului. În acest caz. Efectele termenului Termenul. fără ca debitorul să se poată opune. iar nu şi existenţa sa. excepţie făcând cazurile în care s-a prevăzut contrariul. afectează numai executarea actului. plata este valabilă. şi o asemenea plată echivalează cu o renunţare la beneficiul termenului. • Termenul în favoarea creditorului.975 Cod civil (acţiunea oblică şi acţiunea pauliană). • termenul suspensiv nu amână transferul drepturilor reale asupra bunurilor individual determinate (res certa). Deşi afectate de termen. În acest caz. ceea ce are o serie de consecinţe. Analiza efectelor pe care el le produce implică distincţia dintre termenul suspensiv şi termenul extinctiv. creditorul poate cere executarea obligaţiei înainte de împlinirea termenului. creditorul este îndreptăţit să ia măsuri de conservare a dreptului său. şi anume: • în cazul când debitorul execută obligaţia înainte de termen. în condiţiile art. • până la împlinirea termenului (pendente termine). • Termenul în favoarea ambelor părţi. Termenul suspensiv întârzie exercitarea dreptului subiectiv şi executarea obligaţiei.• Termenul în favoarea debitorului reprezintă regula.1023 Cod civil.974 şi art. • creditorul nu poate cere plata înainte de împlinirea termenului. ca modalitate a actului juridic civil. 2. Art. executarea anticipată a obligaţiilor este posibilă cu acordul ambelor părţi. 211 .

.. p.167/1958.176. Codul civil cuprinde o reglementare largă a condiţiei.1004 – 1016. cit. 3. 212 293 • . Condiţia 3.. condiţia presupune incertitudinea îndeplinirii evenimentului viitor. Pascu. Termenul extinctiv are ca efect marcarea încetării dreptului subiectiv şi a obligaţiei corelative. 1994. op. Gh. realizarea acestui eveniment este nesigură. cit.1017 Cod civil şi 1019 Cod civil. p. Drept civil. De exemplu. G. Comparativ cu termenul a cărui realizare este certă. este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare. p. O. Invocând prevederile art. cit. de care depinde însăşi existenţa actului juridic293. • până la împlinirea termenului suspensiv nu începe să curgă prescripţia extinctivă – art. Art. I.196-197) defineşte condiţia ca un eveniment viitor şi nesigur ca realizare. Editura All.1. p. p. la art.1019 – 1021.1017 – 1018 şi a condiţiei rezolutorii la art. în cazul împlinirii termenului închirierii. Boroi (op. cit.cit. p. deoarece acest mod de stingere a obligaţiilor presupune ca datoriile să fi ajuns la scadenţă. Aceeaşi definiţie este dată şi de M.creditorul nu poate opune debitorului compensaţia. în general. Beleiu. Bucureşti. adică să fie exigibile. op.1004 Cod civil prevede: „Obligaţia este condiţionată când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor şi necert”. Condiţia implică două elemente: un eveniment viitor.109. E. op.198.7 alin. Lupan.3 din Decretul nr.. Ungureanu. Dogaru. op. încetează dreptul de folosire a bunului de către locatar şi totodată obligaţiile locatorului. a condiţiei suspensive la art. de care depinde existenţa dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile corelative. Introducere în dreptul civil. Definiţie şi reglementare Condiţia. raportat la momentul încheierii actului juridic civil.263.. ca modalitate a actului juridic.123.

condiţie mixtă. sub condiţie suspensivă.2. asigurătorul se obligă să plătească asiguratului despăgubiri dacă gospodăria acestuia va fi distrusă de un cutremur. care produce efecte pentru viitor (ex nunc). De exemplu: îţi vând apartamentul meu dacă mă voi muta în altă localitate. de întâmplare. fiind independentă de voinţa părţilor (art. de voinţa uneia dintre părţile contractante şi de voinţa unui terţ (art. Condiţia suspensivă este aceea de a cărei realizare depinde însăşi naşterea actului juridic civil şi. În funcţie de legătura cu voinţa părţilor.1005 Cod civil). Condiţia rezolutorie este aceea de a cărei realizare depinde desfiinţarea actului juridic civil (art. • Condiţia potestativă poate fi pură sau simplă. De exemplu: îţi voi vopsi mâine costumul dacă va fi soare. Spre deosebire de termenul extinctiv. dar dacă nu voi fi transferat la Bucureşti. respectiv. condiţie potestativă. • Condiţia este cauzală atunci când realizarea evenimentului depinde de hazard. distingem: condiţie cauzală. în acelaşi timp. Obligaţia condiţională nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului”. Art.1017 Cod civil prevede: „Obligaţia. sau de un incendiu etc. vânzarea se anulează. până la sfârşitul anului. condiţia rezolutorie are efect retroactiv (ex tunc). De exemplu: îţi voi da automobilul dacă te căsătoreşti cu domnişoara X. a drepturilor subiective şi a obligaţiilor corelative. distingem: condiţie suspensivă şi condiţie rezolutorie.3. De exemplu. De exemplu: îţi vând apartamentul meu. de realizarea ori nerealizarea ei.1019 Cod civil). este aceea care depinde de un eveniment viitor şi necert. Clasificare În funcţie de criteriul efectului. Condiţia potestativă pură este acea condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa uneia din părţi. 213 .1007 Cod civil). dacă vreau. • Condiţia mixtă este cea care depinde. îţi vând autoturismul meu.

1011 Cod civil). • condiţia potestativă simplă este valabilă dacă depinde de voinţa debitorului.1012 alin.1012 alin. condiţia se socoteşte îndeplinită numai atunci când este sigur că evenimentul nu se va mai realiza (art.1010 Cod civil. • când nu s-a prevăzut vreun termen. dacă te vei căsători.1013 Cod civil). după cum urmează: • îndeplinirea condiţiei trebuie să se facă astfel cum au înţeles părţile să se facă (art. excepţie făcând donaţia. Între condiţia potestativă pură şi condiţia potestativă simplă există deosebiri de regim juridic: • condiţia pur potestativă din partea debitorului este nulă. • când s-a prevăzut că evenimentul trebuie să aibă loc într-un anumit termen şi acest termen a expirat fără ca evenimentul să fi avut loc.1013 Cod civil). După cum constă în realizarea sau nerealizarea evenimentului. condiţia se socoteşte neîmplinită (art.1011 – 1014 Cod civil).Condiţia potestativă simplă este acea condiţie a cărei realizare depinde atât de voinţa uneia din părţi. De exemplu: îţi închiriez o cameră. condiţia poate fi: pozitivă şi negativă (art. dacă nu vând apartamentul. De exemplu: îţi vând casa. Această clasificare prezintă utilitate în ce priveşte regulile de îndeplinire sau neîndeplinire a condiţiei.1 şi art. De exemplu: îţi voi vinde apartamentul meu. • condiţia pur potestativă din partea creditorului este valabilă.2. dacă reuşesc să mă mut în alt oraş. Condiţia pozitivă constă în îndeplinirea unui eveniment viitor şi nesigur. deoarece echivalează cu lipsa intenţiei de a se obliga juridiceşte – art. art. 214 . cât şi de voinţa unei persoane nedeterminate. Condiţia negativă constă în nerealizarea unui eveniment viitor şi incert.

când condiţia este rezolutorie. • Condiţia poate fi imposibilă. Beleiu. Efectele condiţiei Pentru înţelegerea efectelor condiţiei. • Condiţia trebuie să fie licită.179. atunci când evenimentulcondiţie este imposibil de a se produce fie fizic (material). 215 .1013 Cod civil). desfiinţează actul juridic numai atunci când este suspensivă. este valabil. condiţie licită şi morală ori condiţie ilicită şi imorală. un act juridic contrar ordinii publice. • Condiţia trebuie să fie morală. condiţia se socoteşte îndeplinită (art.când s-a prevăzut un termen şi. actul juridic se socoteşte neafectat de aceasta şi. adică în concordanţă cu bunele moravuri şi nu contrară acestora. adică să privească un eveniment posibil din punct de vedere material sau juridic. Această clasificare prezintă importanţă în privinţa condiţiei suspensive şi rezolutorii. fie juridiceşte (imposibilitate juridică). În conformitate cu reglementările cuprinse în art. în sensul următor: condiţia imposibilă..1008 – 1009 Cod civil. Două principii294 guvernează efectele condiţiei: condiţia afectează însăşi existenţa actului juridic – adică naşterea ori 294 • Gh. 3.3. distingem: condiţie posibilă. pe cale de consecinţă. este sigur că evenimentul nu se va mai întâmpla. în sensul că evenimentul trebuie să fie nu numai posibil. ca modalitate a actului juridic civil. bunelor moravuri. p. ci şi un fapt licit şi nu un delict. • Condiţia trebuie să fie posibilă. condiţie imposibilă. trebuie să distingem după cum condiţia este suspensivă sau rezolutorie şi după cum este vorba de efecte anterioare ori posterioare îndeplinirii condiţiei. • condiţia se socoteşte îndeplinită dacă debitorul a împiedicat îndeplinirea ei (art. op. ilicită şi imorală. cit.1014 Cod civil). înainte de expirarea lui.

• transmiterea de drepturi reale făcute de titularul dreptului se consolidează.167/1958).1 Cod civil). Efectele condiţiei suspensive ulterioare împlinirii condiţiei (eveniente conditione) trebuie privite sub aspectul retroactiv – în cazul când condiţia suspensivă s-a realizat –.3 din Decretul nr.desfiinţarea lui (art.7 alin. • obligaţia nu se poate stinge prin compensaţie. • în actele translative de drepturi reale.1015 teza I Cod civil). în această perioadă. • creditorul poate ceda dreptul său. • creditorul poate lua măsuri de conservare a dreptului său (art. în sensul că actul juridic civil a fost pur şi simplu încă din ziua încheierii lui. poate cere restituirea. acest efect nu se produce (art. Efectele condiţiei suspensive Efectele condiţiei suspensive anterioare împlinirii condiţiei (pendente conditione) trebuie privite sub aspectul că.1004 Cod civil). iar dacă totuşi şi-a executat plata.1018 alin. după acest moment plata este validă şi nu mai poate fi obţinută restituirea.1016 Cod civil). actul juridic civil nu îşi produce efectele şi în consecinţă: • creditorul nu poate cere executarea obligaţiei (plata). • în acest interval de timp. În consecinţă: • dacă plata a fost efectuată de debitor înainte de îndeplinirea condiţiei. condiţia îşi produce efectele retroactiv (ex tunc) în sensul că momentul de la care sau până la care se produc nu este acela al îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiei. 216 . • debitorul nu poate face o plată valabilă. • creditorul poate cere şi obţine garanţii pentru creanţa sa. ci momentul încheierii actului juridic sub condiţie (art. prescripţia extinctivă nu curge (art.

Efectele condiţiei rezolutorii Pendente conditione. • în actele juridice cu executare succesivă. • creditorul poate cere executarea obligaţiei. Eveniente conditione. ceea ce înseamnă că: • debitorul sub condiţie rezolutorie suportă riscul pieirii bunului. actul juridic sub condiţie rezolutorie îşi produce efectele ca unul neafectat de această modalitate. De la caracterul retroactiv al condiţiei rezolutorii există următoarele excepţii: • actele administrative făcute de dobânditorul sub condiţie rezolutorie rămân valabile. fructele culese de înstrăinător rămân ale sale. • dreptul dobândit sub condiţie rezolutorie poate fi transmis prin acte între vii sau pentru cauză de moarte.1 Cod civil). actele administrative făcute de înstrăinător înainte de împlinirea condiţiei rămân valabile. în sensul că actul juridic se comportă ca pur şi simplu. 217 . efectele se produc numai pentru viitor (ex nunc). • riscurile produse pendente conditione sunt suportate de dobânditorul proprietar în mod definitiv. riscurile sunt în sarcina înstrăinătorului (art. când condiţia rezolutorie s-a împlinit.1018 alin. ceea ce presupune: • părţile trebuie să-şi restituie prestaţiile efectuate în sensul că înstrăinătorul va restitui preţul. • fructele culese de dobânditor rămân la acesta. iar dobânditorul va înapoia bunul.De la retroactivitatea efectelor condiţiei suspensive există unele excepţii: prescripţia extinctivă nu curge decât de la împlinirea condiţiei. efectele se materializează în faptul că actul juridic civil este desfiinţat retroactiv. • drepturile constituite de dobânditor se desfiinţează. debitorul fiind obligat la aceasta.

828 – 830 Cod civil) şi a legatului (art. în vreme ce condiţia produce.1. constă în obligaţia de a da. ca modalitate a actului juridic. Codul civil român nu conţine o reglementare generală a sarcinii. pentru neîndeplinirea condiţiilor cu care s-a făcut. în timp ce condiţia afectează însăşi existenţa drepturilor subiective şi a obligaţiilor corelative. În art.829 Cod civil se menţionează: „Donaţiunea între vii se revocă. a face sau a nu face. Potrivit art.930 Cod civil)295. pentru ingratitudine şi pentru naştere de copii în urma donaţiunii”. „donatorul nu este responsabil de evicţiune către donatar pentru lucrurile dăruite. • termenul afectează numai executarea obligaţiilor. în principiu. 4. garanţia este obligatorie numai până la suma sarcinilor”. Donatorul este responsabil de evicţiune când el a promis expres garanţia.4. când este în chestiune o donaţie care impune sarcini donatarului. 218 295 . obligaţie impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu gratuit.828 Cod civil. dar cuprinde o serie de aplicaţii în materia donaţiei (art. Sarcina 4. în acest caz însă. Comparaţie între termen şi condiţie Termenul şi condiţia se aseamănă prin aceea că ambele sunt modalităţi ale actului juridic civil şi constau în evenimente viitoare în raport cu data încheierii actului juridic civil respectiv. pe când condiţia este un eveniment viitor şi nesigur. Este asemenea responsabil când evicţiunea provine din faptul său.3. • termenul produce efecte ex nunc. Definiţie şi reglementare Sarcina. efecte ex tunc. Termenul şi condiţia se deosebesc prin aceea că: • termenul este un eveniment viitor şi sigur.

• sarcina poate influenţa natura actului juridic. Sarcina impusă de donator de a plăti o datorie a sa faţă de un terţ.4. Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic în caz de neexecutare a ei. Contracte speciale.291. Moştenirea şi devoluţiunea ei în Dreptul Republicii Socialiste România. cit. Deak. În raport cu valabilitatea lor. Cosma. actul juridic devine cu titlu oneros. revocarea actului juridic cu titlu gratuit prin care a fost instituită. 297 296 219 . ci numai eficacitatea acestuia. Bucureşti.. ceea ce înseamnă că terţul dobânditor va avea dreptul de a cere executarea obligaţiei. 298 A lasă lui B casa drept moştenire.190-193. p. D. există trei feluri de sarcină: în favoarea dispunătorului296. Editura Actami. op. iar nu şi posibilitatea de a solicita revocarea actului pentru neîndeplinirea sarcinii. 300 M. Neexecutarea sarcinii atrage ca sancţiune. Tratat de drept civil. deoarece nu este parte în contractul încheiat între stipulant şi promitent299. Clasificare În funcţie de persoana beneficiarului. cu îndatorirea lui B de a plăti rentă viageră unei rude a lui A. distingem: sarcină imposibilă. p. p. 299 Fr. Această clasificare prezintă importanţă sub aspectele următoare: • numai prin donaţie se poate institui o sarcină în favoarea dispunătorului.2. în principiu. Prin testament. adică ea constă într-o obligaţie ce egalează sau întrece valoarea echivalentului donaţiei. Bucureşti. 1996. în favoarea gratificatului297. în favoarea unui terţ298. • sarcina în favoarea unui terţ este o formă de manifestare a stipulaţiei pentru altul. Editura Academiei. Eliescu. dispunătorul obligă pe legatar să folosească suma de bani lăsată în scopul realizării unei lucrări ştiinţifice. sarcină ilicită şi sarcină imorală300. 1973.129. în acest caz.

220 . pe când sarcina are aplicaţie numai în materia actelor cu titlu gratuit. în timp ce în cazul sarcinii se apelează la instanţa de judecată. în timp ce sarcina nu afectează existenţa acestuia. Comparaţie între condiţie şi sarcină Între sarcină şi condiţie există următoarele deosebiri: • condiţia poate afecta atât acte cu titlu oneros. cât şi acte cu titlu gratuit.3. • condiţia operează de drept. • condiţia afectează şi existenţa actului juridic civil.4.

189. Drept civil. Bucureşti. Bucureşti. Dogaru.128.L. Editura Lumina Lex. Bucureşti. p. Bucureşti. Editura All Beck. Ceea ce pentru raportul juridic civil concret reprezintă conţinutul său. pe care le modifică sau le stinge un act juridic civil301. Drept civil român. 1993. p. T. Efectul general şi imediat al oricărui act juridic civil constă în legarea subiectelor de drept civil în cadrul unor raporturi juridice civile concrete. p. Ionaşcu. Teoria generală. Noţiune şi reglementare Prin efectele actului juridic înţelegem drepturile subiective civile şi obligaţiile civile la care dă naştere.163. Subiectele dreptului civil. le-a modificat. Introducere în dreptul civil. Beleiu. Introducere în dreptul civil. Cluj-Napoca. Subiectele de drept civil sunt legate prin conţinutul raportului juridic civil concret. Bucureşti.Capitolul III EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL Secţiunea I Noţiunea şi determinarea efectelor actului juridic civil 1. 1963. Pop. p. respectiv. 221 301 . Partea generală. Drept civil. 1999. P.206.. le-a transmis sau le-a stins actul juridic civil respectiv. I. G. Introducere în dreptul civil.102. 1993. Editura Didactică şi Pedagogică. 1994. Cosmovici.271. Introducere în dreptul civil. Boroi. Drept civil român. Elementele dreptului civil. p. Editura Şansa S.R. Drept civil.203. Editura Argonaut. p. p. Lupan. Gh. Subiectele dreptului civil. E. ediţia a VI-a. 1999. 1999. Editura All. M. ediţia a II-a. Editura Şansa. prin drepturile şi obligaţiile cărora le-a dat naştere. A.

Principala reglementare a efectelor actului juridic civil se găseşte în Codul civil.1410-1490 – privind locaţiunea. cit.372. Lupan.271. Beleiu. art.969-985) şi efectele diferitelor contracte civile pe care le reglementează (art. 1969. folosirea unor cuvinte nepotrivite. 1405-1409 – privind schimbul.116 şi urm. Cosma. Gh. p. care generează acel raport juridic.1591-1634 – privind depozitul.1532-1559 – privind mandatul.determinare efecte Prin determinarea efectelor actului juridic civil se înţelege stabilirea ori fixarea drepturilor subiective şi obligaţiilor civile pe care le-a generat. art. reprezintă efectele302. Editura All Beck. Operaţiunea de determinare a efectelor actului juridic civil este necesară.1560-1575 – privind comodatul. Teoria generală a actului juridic civil. O. Codul civil cuprinde două categorii de norme. cit.. art.1636-1638 – privind fidejusiunea. 1999. art.1704-1717 – privind tranzacţia. art. Necesitatea stabilirii efectelor actului juridic decurge din nevoia cunoaşterii drepturilor şi obligaţiilor. art.15761590 – privind împrumutul. p. art. art. 2.. 222 302 . p. Bucureşti. art. Ungureanu. conciziunea excesivă a expresiilor sau cuvintelor utilizate. datorită mai multor împrejurări. p.1294-1404 – privind vânzarea.189. greşita exprimare a părţilor. op.800-855 – privind donaţia. a conţinutului actului juridic civil.pentru actul juridic civil.. care privesc: efectele convenţiilor sau contractelor în general (art. Editura Ştiinţifică. Manual de drept civil. op. Partea generală. deoarece nu întotdeauna conţinutul actului juridic este clar. Noţiune . art. E. art. ediţia a III-a. modificat sau stins un astfel de act. D. precum: neconsemnarea manifestării de voinţă într-un înscris.1491-1531 – privind societatea.1685-1696 – privind amanetul.856-931 – privind testamentul). art. respectiv.

• actul juridic produce.2 Cod civil.977-985 Cod civil stabilesc anumite reguli referitoare la interpretarea convenţiilor. Interpretarea contractelor se face după următoarele reguli: • actul juridic civil se interpretează după voinţa reală a părţilor.977 Cod civil. respectiv. cu excepţia celor care. dovedirea actului şi conţinutului său constituie singura fază necesară determinării efectelor. aceste reguli se aplică şi în cazul interpretării actelor juridice civile unilaterale. ce echitatea. care constă în interpretarea voinţei părţii sau părţilor actului juridic. o dată cu dovedirea existenţei actului juridic civil se stabilesc şi efectele sale. Interpretarea actului juridic civil este necesară fie pentru calificarea juridică a actului. presupun un act juridic bilateral sau multilateral. fie pentru stabilirea conţinutului real al actului. după care convenţiile „obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele. dar la toate urmările.3. Dacă nu se dovedeşte existenţa actului juridic civil. Există situaţii în care din mijloacele de probă nu rezultă cu claritate conţinutul actului. Determinarea efectelor actului juridic civil Determinarea efectelor actelor juridice presupune respectarea mai multor reguli: Prima regulă priveşte faza prealabilă şi obligatorie a stabilirii efectelor actului juridic civil şi presupune aplicarea regulilor referitoare la dovedirea existenţei actului juridic civil. nu se mai pune problema stabilirii efectelor sale. pe lângă toate efectele în vederea cărora a fost încheiat. Stabilirea conţinutului actului juridic civil este generată de regula cuprinsă în art. 223 .970 alin. pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor. obiceiul sau legea dă obligaţiei. după natura sa”. şi acele efecte pe care legea. nu după înţelesul literal al cuvintelor – art. prin ipoteză. efectele sale. În asemenea situaţii apare necesară o a doua regulă a determinării efectelor actului juridic. În atare situaţie. Atunci când există mijloace de probă suficiente. Şi art.

I.983 Cod civil. ea se interpretează în sensul în care poate produce efecte. p.981 Cod civil.. clauzele unui act juridic se interpretează unele prin altele. op. op. oricât de generali ar fi termenii întrebuinţaţi.979 Cod civil.. p. Secţiunea a II-a Principiile efectelor actului juridic civil 1. op. dându-se fiecăreia înţelesul din întregul act – art.984 Cod civil. clauzele obişnuite într-un act juridic se subînţeleg. Gh. efectele actului juridic trebuie să fie numai acelea care pot fi presupuse că părţile le-au voit – art. cum.970 alin. cit..2 Cod civil. cit.192. Definiţie şi fundament Principiile efectelor actului juridic sunt regulile de drept civil care arată modul în care se produc aceste efecte. chiar dacă nu sunt menţionate expres în cuprinsul acestuia – art. în cazul în care rămân îndoieli.982 Cod civil.• • • • • • • • echitatea sau obiceiul le dau obligaţiei după natura acesteia – art. întinderea efectelor unui act juridic nu poate fi redusă la exemplul folosit pentru explicarea înţelesului unor clauze din actul încheiat – art. G. cit.985 Cod civil. iar nu în sensul în care nu ar produce vreun efect – art.978 Cod civil. dispoziţiile respective „se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul” – art. Dogaru.980 Cod civil. dacă o clauză este susceptibilă de a primi două înţelesuri.208. clauzele îndoielnice se interpretează în favoarea celui care s-a obligat – art. respectiv.209. 224 303 . în ce condiţii şi faţă de cine se produc ele303. p. clauzele îndoielnice se interpretează în sensul care rezultă din natura actului juridic – art. Boroi. Beleiu.

op..969 Cod civil. În aplicarea principiului pacta sunt servanda. p.S. Efectele actului juridic sunt guvernate de trei principii: principiul forţei obligatorii. p. imperativul moral al respectării cuvântului dat. Gh. Principiul forţei obligatorii 2. iar potrivit art.969 Cod civil şi art. Principiul forţei obligatorii este cunoscut prin adagiul pacta sunt servanda. Actul juridic încheiat este obligatoriu. 2. Principiul forţei obligatorii a actului juridic are la bază două cerinţe: necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice civile.973.78/1995. p. cit.287). E..1 Cod civil. preţul convenit în momentul încheierii actului (C. potrivit căruia „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. în „Buletinul Jurisprudenţei” 1985.313) şi nici clauza referitoare la modalităţile de plată a preţului (C. decizia nr. cit. iar nu facultativ305. decizia nr.193.890/1995.S. principiul relativităţii. 305 304 225 . în „Buletinul Jurisprudenţei” 1995. Secţia comercială. p. Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege”.Principiile efectelor actului juridic sunt consacrate legislativ în două articole: art..969 alin.J. „convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”. principiul irevocabilităţii. Acest principiu poate fi definit ca acea regulă a efectelor actului juridic civil în conformitate cu care actul juridic civil legal încheiat este obligatoriu pentru autorul (autorii) lui întocmai ca legea304. precum şi prin expresia contractul este legea părţilor.. „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. în mod unilateral. op. Beleiu. s-a decis că o parte contractantă nu poate să modifice. Potrivit art.973 Cod civil. Noţiune şi fundament Principiul forţei obligatorii îşi are temeiul în prevederile art.J. Lupan.1.274. Secţia comercială.

1. Excepţiile la care ne-am referit sunt de două feluri: unele reprezintă restrângeri ale forţei obligatorii. dispărând sau atenuându-se raţiunile ce impun forţa obligatorie. 3. care. potrivit art. în cazul mandatului.2. încetează în cazul morţii sau punerii sub interdicţie judecătorească a mandatarului. de exemplu. Definiţie şi fundament Principiul irevocabilităţii actului juridic rezultă din prevederile art.2. 265 din 23 mai 2001. 226 .972 alin.3 Cod civil. prorogarea contractelor de închiriere la care se referă art. ca. extinderi ale acesteia. Cu alte cuvinte. principiul nu se mai aplică. cum este cazul locaţiunii. potrivit art.1 Cod civil. datorită morţii uneia dintre părţi în actele intuitu personae. pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.241/2001306.2 Cod civil: astfel.1439 alin. ca. nr. iar altele.1 din Legea nr. efectele acestui principiu sunt fie mai restrânse. de exemplu. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe. Excepţii Prin excepţii de la principiul forţei obligatorii înţelegem acele situaţii în care.1552 pct. în cazul încetării actului juridic în situaţia pieirii bunului ce formează obiectul contractului. Extinderea forţei obligatorii se realizează în ipoteza prelungirii (prorogării) unor acte juridice peste termenele ce au fost convenite de părţi. convenţiile pot fi 306 Publicată în M. fie mai întinse decât cele stabilite iniţial. Restrângerea forţei obligatorii se realizează în cazul încetării actului juridic înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat. Principiul irevocabilităţii actului juridic civil 3. Of.

putem defini principiul irevocabilităţii ca fiind acea regulă de drept potrivit căreia actului bilateral nu i se poate pune capăt prin voinţa numai a uneia din părţi. doar al uneia din părţi. • încetarea contractului de societate – art.1616 Cod civil. • revocarea mandatului – art.1436 alin.1552 pct. în acelaşi timp.1529 Cod civil. • revocarea contractului de locaţiune încheiat pe durată nedeterminată – art. consacrând. implicit. din partea autorului actului. fiind o consecinţă a acestuia şi.2 Cod civil. acest principiu şi pentru această categorie de acte. şi raţiunile pe care se întemeiază irevocabilitatea actului juridic.1527 şi art. în sens contrar. 227 . Excepţii De la principiul irevocabilităţii actelor juridice civile sunt admise două categorii de excepţii: Excepţii în cazul categoriei actelor juridice bilaterale ori multilaterale Intră în această categorie: • revocarea donaţiei între soţi – art. dar legea civilă stabileşte excepţiile de la irevocabilitatea acestor acte juridice.937 Cod civil. Pe cale de consecinţă. iar actului unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă. în acelaşi timp. per a contrario. 3. convenţiile nu se pot revoca prin consimţământul unilateral. Pentru actele unilaterale nu există un text legal general.2.revocate prin consimţământul mutual al părţilor.5. Prin urmare. o garanţie a acestui principiu. • revocarea depozitului de către deponent – art.1523 pct. raţiunile care servesc ca fundament principiului forţei obligatorii sunt. art.1 şi 2 Cod civil. De menţionat este faptul că principiul irevocabilităţii decurge din principiul forţei obligatorii.

• încetarea contractului de concesiune prin denunţarea unilaterală de către concedent – art. op. în art. 1066 din 17 noiembrie 2004.67 din Legea nr. 308 307 228 . p. în intervalul cuprins între data renunţării şi data retractării renunţării.• denunţarea unor contracte de către administratorul/lichidator – art.219/1998. Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile. Editura All. Of.701 Cod civil. nu a expirat termenul de 6 luni pentru acceptarea moştenirii – art. • renunţarea la o succesiune poate fi revocată dacă. Excepţii din categoria actelor juridice unilaterale Fac parte din această categorie: • testamentul.2 Cod civil. Definiţie şi justificare Principiul relativităţii este formulat expres. pentru actele bilaterale. între timp. Stoica. nr. un alt moştenitor nu a acceptat moştenirea şi. 4. • oferta poate fi revocată înainte de a ajunge la destinatar..1206 alin. cele două principii – al forţei obligatorii şi al irevocabilităţii – prezintă unele particularităţi (excepţia de neexecutare.802 Cod civil.35 lit. cit.b din Legea nr. 1997. C. Acest principiu rezultă şi din art.973 Cod civil: „Convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”. Bucureşti. • revocarea mărturisirii pentru eroare de fapt – art. republicată. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil 4.64/1995307 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.79-89.1. Stătescu. rezoluţiunea sau rezilierea pentru neexecutare din culpă şi riscul contra actului)308. cu modificările ulterioare. V. În cazul actelor sinalagmatice.969 Republicată în M. privind regimul concesiunilor. care este esenţialmente revocabil – art.

alin.1 Cod civil, potrivit căruia „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. Principiul relativităţii efectelor actelor juridice civile exprimă acea regulă de drept potrivit căreia un astfel de act produce efecte juridice numai faţă de autorul sau autorii lui, fără a putea să profite sau să dăuneze altor persoane. Prin urmare, actul juridic civil bilateral dă naştere la drepturi şi obligaţii numai pentru părţile lui, iar actul unilateral obligă pe autorul său. Justificarea acestui principiu are la bază două idei, şi anume, pe de o parte, natura voliţională a actului juridic civil impune un asemenea principiu, în sensul că, dacă este firesc ca o persoană să devină debitor sau creditor pentru că şi-a manifestat voinţa în acest sens, la fel de firesc este ca o altă persoană să nu devină debitor sau creditor fără voia sa. Altfel, s-ar aduce atingere libertăţii persoanei. 4.2. Noţiunile de parte, terţ şi având-cauză Pentru a înţelege mai bine principiul menţionat mai sus, este necesar să ne referim la cele trei categorii de persoane care interesează din punct de vedere al raportului lor cu un anumit act juridic civil, şi anume: părţi, avânzi-cauză şi terţi. • Părţile sunt subiectele de drept civil care încheie actul juridic civil şi faţă de care se produc efectele acestuia în temeiul principiului relativităţii. Cu privire la noţiunea de parte a actului juridic civil se impun unele menţiuni309. Mai întâi, cuvântul parte desemnează atât una din părţile actului juridic civil bilateral sau multilateral, cât şi pe autorul actului juridic civil unilateral. Apoi, trebuie subliniat faptul că, în sens juridic, prin parte înţelegem nu numai persoana care încheie direct şi personal un anumit act juridic civil, ci şi persoana care încheie actul prin intermediul unui
309

G. Boroi, op. cit., p.216-217; E. Lupan, op. cit., p.277.
229

reprezentant legal sau convenţional. De asemenea, este de evidenţiat că, din punct de vedere juridic, o parte a actului juridic civil poate fi alcătuită din mai multe persoane fizice sau juridice care promovează ori au un interes sau o poziţie comună. • Terţii sunt persoane străine de actul juridic şi de părţile acestuia. Terţul este desemnat şi prin expresia cel de-al treilea . • Avânzii-cauză sunt persoane care nu au participat la încheierea actului juridic, dar faţă de care se produc anumite efecte ale acestuia în temeiul raportului în care se găsesc aceştia cu părţile. Cu alte cuvinte, avânzii-cauză reprezintă o categorie intermediară între părţi şi terţi; avânzii-cauză se aseamănă cu părţile, deoarece actul juridic civil produce efecte juridice şi faţă de ei şi, în acelaşi timp, se aseamănă cu terţii, întrucât, ca şi aceştia, nu au participat la încheierea actului juridic civil. Există trei categorii de avânzi-cauză310: succesorii universali şi cu titlu universal ai părţilor; succesorii cu titlu particular; creditorii chirografari. Succesorii universali şi succesorii cu titlu universal formează o singură categorie de avânzi-cauză, deoarece între ei există o diferenţă cantitativă, iar nu calitativă. Este succesor universal persoana care dobândeşte un patrimoniu, o universalitate de drepturi şi obligaţii, cum este cazul moştenitorului legal unic, legatarului universal, persoana juridică dobânditoare a unui patrimoniu prin efectul comasării (fuziune şi absorbţie). Este succesor cu titlu universal acea persoană care dobândeşte o fracţiune dintr-un patrimoniu, cum sunt moştenitorii legali, legatarii cu titlu universal, persoana juridică dobânditoare a unei părţi din patrimoniul persoanei juridice divizată (total ori parţial).
P. M. Cosmovici, op. cit., p.131; Gh. Beleiu, op. cit., p.197198; G. Boroi, op. cit., p.217-218; I. Dogaru, op. cit., p.215-216; E. Lupan, op. cit., p.278-279; T. Pop, op. cit., p.169; P. M. Cosmovici (coordonator), Tratat de drept civil, vol.I, Partea generală, Editura Academiei, Bucureşti, 1989, p.206-207.
230
310

Sub aspect juridic, succesorii universali sau cu titlu universal sunt consideraţi continuatori ai personalităţii autorului lor, tocmai pentru că dobândesc un patrimoniu sau, după caz, o fracţiune de patrimoniu. Calitatea succesorilor universali sau cu titlu universal de a fi avânzi-cauză constă în aceea că actul juridic civil încheiat de autorul lor îşi produce efectele şi faţă de ei, în sensul că aceşti succesori preiau toate sau o parte din drepturile subiective şi obligaţiile autorului lor; excepţie fac drepturile şi obligaţiile strâns legate de persoana autorului, precum şi cele declarate de părţi ca netransmisibile. Succesorii cu titlu particular sunt acele persoane care dobândesc un anumit drept, privit individual, iar nu ca element al unei universalităţi juridice, cum este cazul cumpărătorului unui bun, donatarului, legatarului cu titlu particular, persoanei juridice dobânditoare a activului net, ca efect al dizolvării altei persoane juridice. Calitatea de avânzi-cauză a acestei categorii de succesori se apreciază în raport de actele anterioare ale autorului referitoare la dreptul sau bunurile respective, nu şi în raport de actul prin care a dobândit un drept în care are poziţia de parte. Este cazul cumpărătorului unui bun ce formează obiectul unui contract de locaţiune anterior contractului de vânzare-cumpărare, prevăzut de art.1441 Cod civil. Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au garantată creanţa lor cu vreo garanţie reală (gaj, ipotecă), ci au doar un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului lor. În acest sens, art.1718 Cod civil stabileşte: „Oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare”. Creditorii chirografari sunt avânzi-cauză ai debitorilor lor, deoarece sunt direct influenţaţi de actele juridice încheiate de debitori cu alte persoane prin care acte activul patrimonial al celor debitori se măreşte sau se micşorează, după caz. Astfel,
231

dacă debitorul primeşte o donaţie, activul său patrimonial se va mări şi, dimpotrivă, dacă va acorda altuia un împrumut, el îşi va micşora activul patrimonial. În ambele cazuri, creditorul chirografar îşi va vedea gajul său general supus acestor fluctuaţii, respectiv, în prima variantă, gajul său se va mări, iar în a doua variantă, se va micşora. Calitatea de având-cauză a creditorului chirografar încetează faţă de actele încheiate de debitor în frauda sa311. 4.3. Excepţii de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil 4.3.1. Noţiune şi categorii de excepţii Sunt excepţii de la principiul relativităţii actelor juridice civile cazurile în care actul juridic civil produce efecte, prin voinţa părţilor actului, şi faţă de alte persoane decât părţile care au participat la încheierea acestuia. În doctrină, excepţiile de la acest principiu se împart în: aparente şi reale. 4.3.2. Excepţiile aparente de la principiul relativităţii312 Excepţiile aparente sunt cazurile în care numai la prima vedere am fi în prezenţa unei abateri de la relativitate, în realitate efectele subordonându-se exigenţelor principiului. Nu există unanimitate de vederi cu privire la clasificarea anumitor situaţii ca fiind excepţii reale sau aparente313. Sunt excepţii aparente de la principiul relativităţii actelor juridice civile:
Împotriva unor asemenea acte, creditorul chirografar are la dispoziţie acţiunea revocatorie (pauliană), reglementată de art.975 Cod civil, ori acţiunea în declararea simulaţiei, prevăzută de art.1175 Cod civil. 312 În acest sens a se vedea Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Actami, Bucureşti, 1996, p.383. 313 Gh. Beleiu, op. cit., p.198.
232
311

a) Avânzii-cauză nu constituie o veritabilă excepţie de la principiul relativităţii deoarece: • succesorii universali şi cei cu titlu universal, fiind „continuatori” ai autorilor lor, sunt asimilaţi părţilor, în sensul că iau locul părţilor iniţiale în privinţa efectelor actului juridic civil; • succesorii cu titlu particular, în măsura şi condiţiile arătate, iau locul părţii sau părţilor actului juridic, iar dobândirea calităţii de având-cauză se face cu voia lor; • creditorii chirografari nu constituie excepţie reală de la principiul relativităţii, întrucât actul încheiat de debitor nu dă naştere la drepturi şi obligaţii pentru ei direct, ci pentru debitor. Dreptul de a ataca actul fraudulos izvorăşte din lege, iar nu din actul debitorului încheiat cu terţul. b) Promisiunea pentru altul sau promisiunea faptei altuia (convenţia de porte fort) este acel act juridic prin care o parte – promitentul – se angajează faţă de cealaltă parte – creditorul promisiunii – să determine o a treia persoană – un terţ – să ratifice actul încheiat în absenţa sa. Promisiunea pentru altul constituie numai în aparenţă o excepţie de la principiul relativităţii, deoarece, în temeiul ei, ceea ce se promite este, în realitate, propria faptă a promitentului, de a determina pe cineva să adere la un act juridic. Cu alte cuvinte, terţul va fi obligat numai dacă se obligă personal ori prin reprezentare. Terţul devine parte în act prin voinţa sa. Dacă terţul nu notifică actul, promitentul este ţinut să-l despăgubească pe creditor. c) Simulaţia este acea operaţiune juridică în care, printr-un act aparent (ostensibil), dar mincinos, nereal, se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un alt act, ascuns, dar adevărat.
233

Simulaţia poate să apară sub trei forme: actul fictiv, când actul public este încheiat numai de formă şi este contrazis de actul secret (numit şi contraînscris); actul deghizat, când în actul public se indică un anumit act, pe când în actul secret se arată adevăratul act dorit de părţi, spre exemplu, vânzare-cumpărare şi donaţie; interpunere de persoane, când numai prin actul secret se determină adevăratele părţi, altele decât cele din actul public, ambele ori cel puţin una din ele. Potrivit art.1175 Cod civil, între părţi produce efecte actul adevărat, real, secret. Faţă de terţul de bună-credinţă produce efecte actul public, potrivit aceluiaşi articol. În doctrină, simulaţia este inclusă printre excepţiile aparente, iar nu reale, deoarece dreptul terţului de a invoca actul public ori acela de a opta între actul public şi cel secret are ca izvor legea, iar nu convenţia părţilor creatoare de simulaţie314. d) Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană, numită reprezentant, încheie un act juridic civil, în numele şi pe seama altei persoane, numită reprezentat, în aşa fel încât efectele actului încheiat se produc direct în persoana celui reprezentat. Reprezentarea poate fi, după izvorul său, legală şi convenţională. În cazul reprezentării legale, puterea unei persoane de a o reprezenta pe alta este prevăzută de lege, pe când în cazul reprezentării convenţionale, această putere este stabilită prin convenţia părţilor. Reprezentarea este excepţie numai aparentă de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil, deoarece, în cazul reprezentării convenţionale, reprezentantul intră în noţiunea de parte a actului juridic civil, iar în cazul reprezentării legale, dreptul de a reprezenta este dat de lege, iar nu prin actul altcuiva, fără voia reprezentantului.
Gh. Beleiu, op. cit., p.199; P. Cosmovici (coordonator), Tratat de drept civil, vol.I, Partea generală, Editura Academiei, Bucureşti, 1989, p.209.
234
314

când se conferă reprezentantului puterea de a face pentru reprezentat un anumit sau anumite acte juridice determinate. art. 316 Gh.141 alin. 235 315 . el nu devine parte în acest act juridic. • Reprezentarea este parţială sau specială. e) În doctrină este considerată ca excepţie aparentă de la principiul relativităţii efectelor actelor juridice civile şi o categorie de acţiuni civile. cit.126. cu excepţia celor strict personale. Partea generală. Beleiu.200. când se conferă reprezentantului puterea de a face pentru reprezentat toate actele juridice.Este vorba de dreptul unei persoane de a intenta acţiune în justiţie contra unei alte persoane cu care nu este în raport contractual.În funcţie de întinderea ei. efectele actului juridic civil pe care le-a încheiat nu se produc. efectele actului juridic civil astfel încheiat se produc întocmai ca şi în cazul în care el ar fi încheiat personal acest act. el fiind personal parte în acest act juridic. Manual de drept civil. dar este o altă O.1539 –1544 Cod civil. ediţia a III-a. • Reprezentarea este totală. Reprezentarea produce următoarele efecte: faţă de reprezentat. când reprezentantul încheie actul juridic civil. reprezentarea poate fi totală şi parţială. Ungureanu. 1999. faţă de terţul contractant.2 Codul Familiei prevede răspunderea tutorelui pentru pagubele cauzate din culpa incapabilului pe care îl reprezintă – răspundere civilă delictuală –. Editura All Beck. în frauda intereselor celui reprezentat. şi anume acţiunile directe316. op. p. iar în cazul reprezentării convenţionale. Reprezentarea poate fi şi frauduloasă315. efectele actului juridic astfel încheiat se produc direct.. În cazul reprezentării legale. p. mandatarul răspunde în temeiul contractului de mandat. faţă de reprezentant. Actul juridic civil astfel încheiat este lovit de nulitate şi nu produce efecte împotriva celui reprezentat. în condiţiile art. cu intenţie şi înţelegere cu terţul contractant.

izvorul dreptului îl constituie legea. 4. Este o excepţie reală. Codul civil face unele aplicaţii în materia rentei viagere (art. 236 . şi de data aceasta. drepturile sale izvorăsc în mod direct din convenţia încheiată între stipulant şi promitent. convine cu o altă persoană. numită stipulant. nici prin reprezentare.persoană cu care prima este în legătură contractuală. şi nu aparentă. deoarece. Este vorba de aplicarea art.2 Cod civil. Justificarea încadrării acestor acţiuni în categoria excepţiilor aparente de la principiul relativităţii este că. nici prin reprezentare.1642 Cod civil) şi în domeniul donaţiei cu sarcină în favoarea unui terţ (art. final şi art.1488 şi art.828 alin. terţ beneficiar. Excepţiile reale În doctrină este considerată a fi o excepţie reală de la principiul relativităţii stipulaţia pentru altul sau contractul în favoarea unei a treia persoane. iar nu actul individual încheiat de alte persoane decât titularul dreptului subiectiv de a exercita acţiunea directă.830 Cod civil).3. ca aceasta din urmă să efectueze o prestaţie în favoarea unei terţe persoane. care nu ia parte la încheierea actului juridic civil nici direct.3. Stipulaţia pentru altul este actul bilateral prin care o parte. nici personal.1542 alin. deşi terţul beneficiar nu participă la încheierea actului juridic civil. numită promitent.

vol. Subiectele dreptului civil. Introducere în dreptul civil. E. Partea generală. p. p. Cosmovici. Introducere în dreptul civil. p. I. P. Elementele dreptului civil. Dogaru. Definiţie şi reglementare Cum nulitatea actului juridic civil nu este definită în legislaţia noastră. Barasch. Partea generală. 1993. Căpăţână.137-138. în „Nulitatea actului juridic civil” (Tratat de drept civil.R.L. definesc nulitatea ca fiind „sancţiunea încălcării prin act juridic – încălcare la data când actul a fost făcut – a unei dispoziţii a legii” sau „sancţiunea care intervine după înfrângerea dispoziţiei legale. 1994.Capitolul IV NULITATEA ACTULUI JURIDIC Secţiunea I Noţiunea nulităţii actului juridic civil 1. Editura Academiei. O. în „Nulitatea actului juridic civil” (Tratat de drept civil. Cluj-Napoca. Bucureşti. Introducere în dreptul civil. potrivnice scopului urmărit de dispoziţiile legale referitoare la condiţiile sale de validitate”. E. Partea generală. p. 1999. p. I. Lupan. în literatura de specialitate au fost formulate mai multe definiţii ale nulităţii actului juridic civil317. M. p.227. Introducere în dreptul civil. vol. Pentru alte definiţii. efectele actului juridic. 1999. I. Editura All. Bucureşti. care suprimă. ediţia a VI-a. lipsind actul juridic de efectele în vederea cărora el a fost încheiat”. Editura Argonaut. Editura Şansa S. Drept civil. Beleiu..320). Editura Academiei. 237 317 . a se vedea: Gh. Editura Şansa.212). Boroi. în măsura stabilită prin hotărâre judecătorească. Editura All Beck. 1967. vol. Drept civil român. ediţia a II-a.I. Subiectele dreptului civil.284. Bucureşti. p.223. Ionaşcu. Drept civil. Tr. Bucureşti. arată că „prin nulitate se înţelege o sancţiune de drept civil. G. 1989.203.

op.2. 1157. stabilite de lege. Normele juridice care alcătuiesc această instituţie se găsesc răspândite în Codul civil şi în unele reglementări speciale: art.1 din Legea nr.31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice. Din cuprinsul definiţiei rezultă o serie de consideraţii care se constituie în trăsături caracteristice nulităţii: • nulitatea este o sancţiune de drept civil.2. 1311. • intervine atunci când sunt încălcate normele juridice care reglementează condiţiile de validitate a actului juridic. 1010. 1308-1309. 1774-1776.203. 790 alin. 1190. 1900. art..2 alin. 803.Considerăm mai corespunzătoare cerinţelor teoretice şi practice acea definiţie potrivit căreia nulitatea este o sancţiune de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele contrare regulilor de conduită cuprinse în norme juridice edictate pentru încheierea sa valabilă318. la încheierea actului juridic civil. precum şi art.20 şi 34 din Decretul nr. nulitatea intervine în cazul nerespectării condiţiilor de validitate. • actul juridic este lipsit numai de acele efecte care contravin scopului urmărit de dispoziţia legală încălcată. 953. 1897. 910 alin. cit. p. • constă în lipsirea actului de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic. 1167-1168. nu şi faptele juridice stricto sensu. deci nu priveşte actul juridic în întregul lui. 961. 822-823. • momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului juridic. 839. Nu există o reglementare globală şi compactă a actului juridic civil. Cu alte cuvinte. 238 . 1067. 1712-1716.5.1.247/2005 privind reforma 318 A se vedea Gh. 1689 alin. 886. • priveşte numai actele juridice. 1008. Beleiu.

204.. I. E. op. p. Of. p. În situaţia în care prima funcţie nu şi-a dovedit eficienţa. respectiv funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii în domeniul actelor juridice civile. cit. Funcţiile nulităţii părţilor de a încheia acte juridice prin încălcarea condiţiilor de valabilitate a acestora în momentul încheierii unor astfel de acte.în domeniile proprietăţii şi justiţiei. cu alte cuvinte. Gh. p.225. Evoluţia concepţiei despre nulitate Evoluţia concepţiei despre nulitatea actului juridic civil a cunoscut mai multe etape. precum şi unele măsuri adiacente.287-288. care constă în înlăturarea intenţiei Funcţiile pe care le îndeplineşte nulitatea sunt următoarele: 239 . Dogaru. Beleiu. Lupan. Astfel. 320 319 • funcţia preventivă. • funcţia sancţionatorie. cit. 279 din 29 noiembrie 1995. 3. cit.. cu modificările ulterioare etc. în sensul că prin realizarea funcţiei preventive şi a celei sancţionatorii se asigură respectarea normelor juridice civile care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil320. Există autori care fac vorbire şi cu privire la o a treia funcţie a nulităţii actului juridic civil. op. înlăturându-se efectele contrare legii.112/1995319 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe. 2. trecute în proprietatea statului.. nr. art 11 din Legea nr. op. nulitatea era totală şi iremediabilă sau mai era cunoscută şi sub Publicată în M. care constă în lipsirea de efecte a actului juridic civil încheiat în pofida regulilor stabilite de lege. într-un trecut mai îndepărtat s-a considerat că un act lovit de nulitate nu poate produce nici un efect. intră în acţiune funcţia suspensivă.

V. În ce ne priveşte. C. În sprijinul acestei concepţii pot fi aduse şi două argumente de text – art. pot fi valabile astăzi.denumirea de concepţia actului-organism. consacrat în dispoziţiile art. 324 C. Stoica.3 din Decretul nr. Bucureşti. A urmat. pe baza căreia s-a emis concepţia proporţionalizării efectelor nulităţii în raport cu finalitatea legii. • asemenea acte nu pot fi considerate valabile pentru că se opune principiul neretroactivităţii legii. în sensul că nulitatea actului juridic civil era asemănătoare cu boala organismului uman. erau lovite de nulitate absolută. p. abrogate după 1989. apoi. 240 321 .44-45 (I). Evoluţia legislaţiei privind circulaţia imobilelor. potrivit celor două legi citate.I. Drept civil român. Potrivit acestei teze. Ionaşcu. asemenea acte sunt considerate valabile323.Barasch.58/1974 şi 59/1974. trebuie înlăturate numai efectele care contravin legii. în „Dreptul” nr.1 din Codul civil324. 1993. Partea generală. Problema concepţiei despre nulitatea actului juridic civil este considerată şi în prezent actuală. Editura Academiei.1 alin. Tratat de drept civil. şi anume: actele încheiate anterior anului 1989 (decembrie). mai ales cu privire la dispoziţiile legilor nr. Pop. vol. considerăm că cea de-a doua opinie poate constitui nucleul unei concepţii corespunzătoare noilor cerinţe sociale. Editura Lumina Lex. 322 T.167/1958322 privind prescripţia extinctivă. E. 1967. Tr. în condiţiile în care cele două legi au fost abrogate ? Răspunsurile la această întrebare sunt diferite: • pornindu-se de la caracterul remediabil al nulităţii. 323 I. Bârsan. p.6/1990. p. Evoluţia legislaţiei privind circulaţia imobilelor.1008 Cod civil şi art. ci totală sau parţială321. Vurdea. concepţia potrivit căreia nulitatea este mijlocul juridic prin care se restabileşte legalitatea încălcată la încheierea actului juridic. Teoria generală. p. ceea ce face ca nulitatea să nu mai fie totală şi iremediabilă.181.6/1990. care. Bucureşti.44-45. în „Dreptul” nr.319.

pe când rezoluţiunea presupune un act juridic valabil încheiat. rezilierea. prin evidenţierea deosebirilor esenţiale. Asemănări între nulitate şi rezoluţiune: • ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil. 241 . 4. Relevant este faptul că nu numai nulitatea este cea care conduce la lipsirea actului juridic civil de efectele în vederea cărora a fost încheiat.4. în principiu. • rezoluţiunea intervine pentru cauze ulterioare încheierii valabile a actului – neexecutarea culpabilă a obligaţiei uneia din părţi –. caducitatea. Deosebiri: • nulitatea se aplică oricărui act juridic civil.1. • atât rezoluţiunea. constând în nerespectarea condiţiilor cerute de lege pentru valabilitatea actului. o hotărâre a organului de jurisdicţie competent. revocarea. dar şi alte cauze ulterioare încheierii lui. pe câtă vreme rezoluţiunea intervine numai în cazul contractelor sinalagmatice cu executare dintr-o dată. • nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate. inopozabilitatea. cât şi nulitatea produc efecte retroactiv. Nulitate-rezoluţiune Rezoluţiunea este sancţiunea ce constă în desfiinţarea unui contract sinalagmatic cu executare dintr-o dată (uno ictu) pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi. Delimitarea nulităţii faţă de alte cauze de ineficacitate a actelor juridice civile Nulitatea poate fi delimitată de alte instituţii cu care se aseamănă în anumite privinţe. precum: rezoluţiunea. în timp ce nulitatea intervine pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii. • ambele presupun.

• în cazul rezoluţiunii – prin desfiinţarea actului –. 1997. Bucureşti. în sensul că ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil. Nulitate-reziliere Rezilierea este sancţiunea civilă care constă în desfiinţarea pentru viitor a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă în timp. ca sancţiune civilă. ca urmare a neexecutării obligaţiei uneia din părţi din cauze imputabile acesteia. avem de-a face cu o răspundere contractuală. ca şi în cazul nulităţii şi rezilierii.3.2. pe când în cazul nulităţii este vorba de o răspundere delictuală. Rezilierea se deosebeşte de rezoluţiune prin aceea că intervine în cazul contractelor sinalagmatice care se execută prin prestaţii succesive şi operează numai pentru viitor. V. 4. Între nulitate şi revocare există asemănare.19-33. constă în înlăturarea efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii gratificatului ori neexecutării culpabile a sarcinii. iar rezilierea operează numai pentru viitor. Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile. acestea sunt: • revocarea presupune un act juridic valabil încheiat. Deşi efectele nulităţii se produc în principiu retroactiv. Stoica. Nulitate-revocare Revocarea. 242 325 . deoarece între părţi a existat un act valabil. în cazul actelor juridice cu executare succesivă. p. 4. nulitatea şi rezoluţiunea prezintă numeroase puncte comune. Editura All. deoarece actul este desfiinţat datorită faptului că de la început el nu a fost valabil325. Totodată. totuşi. nici nulitatea nu produce efecte pentru trecut. În ce priveşte deosebirile. pe când nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate.

însă cu lipsa sau depăşirea puterii de a reprezenta. revocarea se aplică actelor cu titlu gratuit. legatul testamentar devine caduc dacă. în timp ce acelea ale nulităţii. de regulă. Deosebiri între nulitate şi inopozabilitate: • nulitatea presupune un act juridic nevalabil. la data deschiderii succesiunii. Nulitate – inopozabilitate Inopozabilitatea este sancţiunea civilă care intervine în cazul nesocotirii unor cerinţe de publicitate faţă de terţi. • cauzele caducităţii sunt independente de voinţa părţilor. pe când nulitatea intervine pentru cauze contemporane încheierii sale. prevăzute de lege pentru anumite acte juridice. legatarul instituit este predecedat testatorului. în vreme ce inopozabilitatea presupune un act juridic încheiat cu 243 . • efectele caducităţii nu retroactivează. 4.5. 4. Deosebiri între nulitate şi caducitate: • caducitatea intervine pentru cauze ulterioare încheierii valabile a actului juridic. oricărui act juridic civil. iar nulitatea. aparţin părţilor. Tot despre inopozabilitate se vorbeşte şi în cazul încheierii unui act juridic prin procedeul reprezentării. • cauzele de revocare sunt întotdeauna ulterioare încheierii actului juridic.• de regulă. în timp ce nulitatea presupune cauze concomitente încheierii actului. De exemplu. Nulitate – caducitate Caducitatea este acea cauză de ineficacitate care constă în lipsirea de efecte juridice a unui act juridic datorită unui eveniment independent de voinţa sau de culpa părţilor şi care survine ulterior încheierii valabile a actului.4. deoarece pentru trecut nu s-a produs nici un efect. efectele nulităţii retroactivează.

legate testamentare). prin ratificare. total sau parţial. Ceea ce aseamănă cele două sancţiuni civile este caracterul retroactiv al desfiinţării actului. 4. pe când nulitatea (relativă) poate fi invocată numai de cei ocrotiţi care sunt părţi în actul juridic anulabil. neîndeplinirea unor formalităţi ulterioare încheierii actului juridic. pe când nulitatea afectează orice fel de acte juridice.6. în timp ce nulitatea absolută poate fi invocată de oricine. • nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare.respectarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate. Deosebirile dintre nulitate şi reducţiune: • reducţiunea se aplică numai actelor civile cu titlu gratuit (donaţii. iar în caz de inopozabilitate. de regulă. efectele privesc atât părţile actului juridic. cât şi terţii. Nulitate-reducţiune Reducţiunea este sancţiunea civilă aplicabilă în cazul actelor juridice încheiate cu nesocotirea unor interdicţii stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane sau pentru restabilirea echilibrului contraprestaţiilor într-un contract cu titlu oneros şi comutativ. în timp ce inopozabilitatea poate fi înlăturată. • legatele şi donaţiile sunt desfiinţate. • reducţiunea poate fi cerută numai de moştenitorii rezervatari. de către terţul îndreptăţit a-i opune sancţiunea. efectele actului juridic se produc faţă de părţi. numai în măsura necesară reîntregirii rezervei succesorale. • cauzele de nulitate există în momentul încheierii actului juridic. • în caz de nulitate. pe când inopozabilitatea presupune. 244 .

de ordine publică. instanţa din oficiu. deosebim: nulităţile absolute şi nulităţile relative. a) Nulitatea absolută şi nulitatea relativă Nulitatea absolută este acea formă de ineficacitate care intervine în cazul încălcării. nulităţile pot fi: judiciare şi amiabile. După modul de valorificare. Criterii de clasificare Clasificarea nulităţilor poate fi făcută după mai multe criterii: În funcţie de finalitatea sancţiunii sau naturii interesului ocrotit. a unei dispoziţii legale care ocroteşte un interes general. Sancţiunea nulităţii absolute prezintă trăsături distinctive. organul de jurisdicţie şi de organul competent al puterii administrative. pe când nulitatea intervine întotdeauna pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii actului. După felul condiţiei de validitate care nu a fost respectată. Secţiunea a II-a Clasificarea nulităţilor 1.• reducţiunea presupune un act juridic încheiat în mod valabil şi ea intervine pentru o cauză ulterioară încheierii valabile a actului. În funcţie de întinderea efectelor sale. care împreună exprimă regimul juridic al acestei forme de ineficacitate a actului juridic. 245 . la încheierea actului juridic civil. Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată (părţile actului juridic. nulităţile pot fi: exprese şi virtuale. avânzii-cauză ai părţilor). procurorul. După modul de consacrare pe plan legislativ. deosebim: nulitate parţială şi nulitate totală. nulităţile pot fi: de fond şi de formă.

cit.131-132. Partea generală. Beleiu. dacă.141-142. Lupan. Cosmovici. Editura All Beck. op. Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare sau prin alt mod. p.Nulitatea absolută poate fi invocată oricând. O. op.1167 alin.. cit. sau executarea voluntară a unei donaţiuni. M. Căpăţână. p.. op. cit.. cit. acea condiţie s-a îndeplinit. • practica judiciară a admis posibilitatea confirmării sau consolidării unui act juridic lovit de nulitate pentru neîndeplinirea unei condiţii cerute imperativ la încheierea lui. E. • potrivit art. op. făcută de către erezi sau reprezentanţii donatorului după moartea sa. 327 Gh. p. p. Această regulă este impusă de natura interesului ocrotit prin norma juridică a cărei încălcare atrage nulitatea absolută.210-211. 1999. Manual de drept civil. I. ţine loc de renunţare.230-231.. 246 326 . ediţia a III-a. T. p.. cât şi în privinţa oricărei alte excepţii”. final Cod civil. Ungureanu.20 Codul Familiei.2 din Decretul nr. P.221-226. O.167/1958. fie pe cale de excepţie – art. înainte de a se fi constatat judecătoreşte nulitatea absolută. Pop. De la această regulă există următoarele excepţii: • inadmisibilitatea confirmării nulităţii absolute nu se confundă cu validarea actului prin îndeplinirea cerinţei legale. Nulitatea absolută intervine în următoarele cazuri327: Potrivit art. cit. p. atât în privinţa viciilor de formă.188. cit.. Dogaru. Ea poate fi invocată fie pe cale de acţiune. nerespectată în momentul încheierii actului. p.294 – 295. „căsătoria încheiată împotriva dispoziţiilor privitoare la vârsta legală nu va fi declarată nulă dacă între timp acela dintre soţi care nu avea vârsta cerută pentru căsătorie a împlinit-o. ori dacă soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată”. „confirmarea sau ratificarea. adică este imprescriptibilă. op. • când moştenitorii donatorului execută voluntar donaţia326. op.

• nerespectarea formei cerute ad validitatem. • nevalabilitatea obiectului actului juridic civil.1815/1989. Of. Decizia nr.66. actul juridic este lovit de nulitate relativă dacă dobânditorul este de reacredinţă. Tribunalul Suprem. respectiv. • nerespectarea dreptului de preemţiune al statului – art. în „Dreptul” nr. Se consideră totuşi că. nr. adică lipsa acestuia sau dacă este ilicit sau imoral329. 329 În cazul lipsei calităţii de proprietar a vânzătorului. • lipsa cauzei şi când ea este ilicită sau imorală330. 247 328 . pentru cauză imorală. cât şi în practică. 331 Publicată în M. personal. preponderent fiind interesul individual. ar trebui consacrată.1998/1989. iar nu cel public. la încheierea actului juridic civil. 332 Frauda la lege constituie o acţiune săvârşită prin conivenţă de către contractanţi în dauna unei terţe persoane.7/1990 p. fără ca voinţa autorilor actului juridic să fie în vreun fel alterată.52 din Legea nr. în acest caz. Această soluţie este acceptată în general.1909 Cod civil. în „Dreptul” nr. îşi va produce efectele în măsura în care sunt întrunite condiţiile aplicării art. atât în doctrină. 330 Tribunalul Suprem. a unei norme care ocroteşte un interes particular.26/1996331 privind codul silvic. de lege ferenda. p. Decizia civilă nr. a contractului de întreţinere încheiat în scopul menţinerii stării de concubinaj”.66: „nulitatea absolută. • încălcarea ordinii publice.• lipsa consimţământului în cazul erorii obstacol328. 93 din 8 mai 1996. nulitatea relativă. • frauda legii332. Secţia civilă. • nerespectarea unei condiţii prealabile obligatorii – autorizare administrativă – art. Nulitatea relativă este acea cauză de ineficacitate a actului juridic civil care sancţionează nerespectarea.1 alin 1 din Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.7/1990.

1190 Cod civil333. nulitatea relativă se exprimă în următoarele reguli: • Nulitatea relativă poate fi invocată. Mai poate fi invocată de succesorii chirografari ai părţii ocrotite.167/1958.1190 Cod civil prevede: „Actul de confirmare sau notificare a unei obligaţii în contra căreia legea admite acţiunea în nulitate. în principiu. ori prin instituţiile sau organul de stat chemate prin lege să ocrotească acea persoană.9 din Decretul nr. Confirmarea expresă rezultă din dispoziţiile art. numai de persoana ocrotită prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil. dacă ea este lipsită de capacitatea de exerciţiu. precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeia acea acţiune”. ceea ce înseamnă că acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă. şi de autoritatea tutelară. de cel îndreptăţit să o invoce. Nulitatea relativă intervine în următoarele cazuri: • lipsa consimţământului. pe calea acţiunii oblice. Începutul prescripţiei acestei acţiuni este reglementat de art. violenţă sau leziune. expres ori tacit. când acesta se datorează lipsei de discernământ. Confirmarea tacită rezultă din executarea actului şi din neinvocarea anulabilităţii înăuntrul termenului de prescripţie. • consimţământul viciat prin eroare. dar şi prin reprezentantul său legal. Art. Invocarea poate fi făcută personal de această persoană.Sub aspectul regimului juridic. nu este valabil decât atunci când cuprinde obiectul. • Nulitatea relativă poate fi confirmată. • Nulitatea relativă poate fi invocată numai înăuntrul termenului de prescripţie extinctivă – 3 ani. 248 333 . dol. cauza şi natura obligaţiei şi când face menţiunea despre motivul acţiunii în nulitate.

Comparaţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă Comparând regimul juridic al celor două forme ale nulităţii. expres ori tacit. potrivit legii. trebuie să reţinem că între nulitatea absolută şi cea relativă nu există deosebiri de efecte. consimţământul. ci există deosebiri de regim juridic. în timp ce nulitatea relativă poate fi confirmată.• nerespectarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu. 4) actul a fost încheiat de minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă. 5) actul s-a încheiat cu nerespectarea unei interdicţii privind capacitatea. pe când nulitatea relativă este prescriptibilă. care ocroteşte un interes personal. fără încuviinţarea ocrotitorului legal. Astfel de deosebiri constau în următoarele: • nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes. adică acelea care reglementează capacitatea. chiar şi din oficiu. obiectul şi cauza. 3) actul nu putea fi încheiat nici cu încuviinţarea autorităţii tutelare. când: 1) actul s-a încheiat de cel lipsit de capacitate de exerciţiu. 249 . • nulitatea absolută este imprescriptibilă. • nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare. b) Nulitatea de fond şi nulitatea de formă Nulitatea de fond sancţionează nerespectarea reglementărilor legale privitoare la condiţiile de fond ale actului juridic civil. pe când nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic. 2) a lipsit încuviinţarea autorităţii tutelare. iar acest act i-a produs o leziune. dacă aceasta era obligatorie. chiar dacă aceasta s-ar fi obţinut.

sunt mai frecvente cazurile nulităţii de fond decât cele ale nulităţii de formă. c) Nulitatea totală şi nulitatea parţială Nulitatea totală este sancţiunea de drept civil care desfiinţează actul juridic civil în întregime. În sistemul nostru de drept. • încheierea actului juridic de înstrăinare cu nerespectarea formei cerute ad validitatem. Nu suntem în prezenţa nulităţii parţiale în următoarele situaţii: • când dintre mai multe acte juridice. Nulitatea parţială este sancţiunea care desfiinţează numai în parte efectele unui act juridic civil. deci.Nulitatea de formă este acea cauză de ineficacitate care sancţionează nerespectarea condiţiei de formă cerute pentru valabilitatea actului juridic. • încheierea actului juridic dintr-o eroare asupra substanţei bunului. fără consimţământul expres al celuilalt soţ. mai multe efecte. Nulitatea parţială presupune cu necesitate un act juridic cu un conţinut complex. aflate în strânsă legătură. În practică. 250 . care cuprinde mai multe cauze şi. nulitatea totală are caracter de excepţie. când calităţile substanţiale ale bunului au constituit motivul determinant la încheierea actului. celelalte efecte care nu contravin legii fiind menţinute. Nulitatea parţială este regula în sistemul nostru de drept. Numai într-o asemenea situaţie se pune problema desfiinţării unor efecte şi a menţinerii altor efecte. se anulează în întregime unul. bun comun. adică îl lipseşte de toate efectele sale. Practica judiciară a stabilit că nulitatea totală operează în următoarele cazuri: • înstrăinarea sau grevarea de către unul din soţi a unei construcţii.

sau nelicită nu poate avea nici un efect. funcţionarii de stat ai averilor statului ale căror vânzări se fac print. iar nu şi operaţiunea juridică (negotium). ai averii comunelor sau stabilimentelor încredinţate îngrijirii lor. menţionăm cele prevăzute de art.înşi”. ai averii ce sunt însărcinaţi să vândă. 3. Nulitatea virtuală este acea nulitate care nu este prevăzută expres de lege. art.966338 şi art. d) Nulitatea expresă şi nulitatea virtuală Nulitatea expresă este acea nulitate care este prevăzută într-o dispoziţie legală. va fi nulă.968 Situaţia încheierii căsătoriei fără ca unul sau ambii soţi să fi avut vârsta legală. tutorii.858-859 Cod civil. 2. dar între timp au împlinit vârsta cerută de lege. însă ulterior este îndeplinită cerinţa legală. 4.” 338 „Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă. administratorii. a eredelui numit sau a legatarului”. dar rezultă din modul în care este reglementată o anumită condiţie de validitate a actului juridic civil. Ca exemple de nulităţi virtuale enumerăm pe cele care se desprind din: art. • când actul juridic încheiat este lovit de nulitate absolută. ai averii celor de sub a lor tutelă. nerespectată în momentul încheierii lui334.813337 Cod civil. 336 „Sub pedeapsă de nulitate. art.” 251 334 . 337 „Toate donaţiunile se fac prin act autentic. eredele instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva şi a remite la o a treia persoană. mandatarii.803335 Cod civil şi art. 335 „Substituţiile sau fideicomisele sunt prohibite. nu se pot face adjudecatari nici direct. Cele mai multe nulităţi sunt expres prevăzute de legea civilă. Ca exemple de nulităţi exprese.1308336 Cod civil. orice dispoziţie prin care donatarul. nici prin persoane interpuse: 1. chiar în privinţa donatarului.• când un act juridic nul produce totuşi efecte sub titlul unui alt act juridic (conversiunea actului juridic). • când nulitatea priveşte numai mijlocul probator (instrumentum).

dacă părţile nu sunt de acord în privinţa sancţiunii şi nici una nu pretinde executarea actului sau fiecare este de acord să restituie ceea ce a primit în temeiul actului nul. asupra cărui se constituie ipoteca creanţei” 252 339 .1774339-1776 alin. în întregime sau parţial.1095 alin. e) Nulitatea de drept şi nulitatea judiciară Nulitatea de drept loveşte actul juridic civil de la sine. iar nulitatea relativă operează numai dacă este pronunţată prin hotărâre judecătorească la cererea persoanei îndreptăţite a o invoca. Definiţie şi reglementare Prin efectele nulităţii actului juridic civil se înţeleg consecinţele care intervin ca urmare a anulării actului juridic civil. În cazul nulităţilor care operează de drept. Secţiunea a III-a Efectele nulităţii 1. Nulitatea judiciară nu operează de plin drept. instanţa de judecată nefiind chemată decât să o constate.Cod civil.1772 şi art. Instanţa de judecată va interveni numai dacă există un litigiu între părţi. urmând a constata nulitatea şi a dispune restabilirea situaţiei anterioare încheierii nevalabile a actului juridic civil.1 Cod civil. De regulă. prin actul de constituire al ipotecii. care a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate. nu se specifică anume natura şi situaţia fiecărui imobil al debitorului. de plin drept. art. nu mai este nevoie să se facă apel la instanţa de judecată. în caz de litigiu între părţi. nulitatea absolută operează de plin drept. art. „Ipoteca convenţională nu este valabilă dacă.1 Cod civil. ci numai dacă este pronunţată printr-o hotărâre judecătorească.

nefiind deci executat până în momentul intervenirii nulităţii. • dacă actul juridic a fost executat. Efectele nulităţii diferă în funcţie de ceea ce s-a întâmplat după încheierea actului juridic civil. în întregime sau în privinţa clauzelor care contravin scopului urmărit de legiuitor. Există însă texte legale privitoare la nulitatea în anumite cazuri. În ambele situaţii. indiferent că este vorba de nulitate absolută sau de nulitate relativă. precum şi desfiinţarea actului juridic subsecvent. nu există în prezent texte de principiu privitoare la această problemă. 253 .Efectele nulităţii sunt identice. Ne aflăm în acea situaţie în care părţile nu ar fi încheiat niciodată acel act juridic civil. precum şi la acele situaţii ce consacră excepţiile de la principiile efectelor nulităţii. el nu şi le mai poate produce după acest moment. odată declarat nul sau anulabil. acesta face ca prestaţiile executate să fie restituite. restituirea prestaţiilor efectuate în baza acestui act. una din părţile acestuia a încheiat un act juridic cu o terţă persoană prin care fie s-a transmis dreptul născut din actul nul. aplicarea sancţiunii nulităţii presupune desfiinţarea retroactivă a actului juridic executat (actul juridic primar). • dacă actul juridic civil şi-a produs. fie s-a constituit ori s-a transmis un drept în strânsă legătură cu dreptul născut din actul nul. Sub aspectul reglementării efectelor nulităţii. iar până în momentul declarării nulităţii. total sau parţial. ele conduc la desfiinţarea raportului juridic civil născut în baza actului juridic civil. În atare situaţie se disting următoarele consecinţe: • dacă actul juridic civil nu şi-a produs încă efectele. efectele (a fost executat).

. Cosmovici. impune înlăturarea efectelor produse în temeiul actului respectiv. Excepţii De la principiul retroactivităţii există şi unele excepţii. încălcată la încheierea actului juridic civil. În acest caz. op.. lovit de nulitate. cit. p.143. P. p. constatarea sau pronunţarea nulităţii desfiinţează actul pentru viitor.2. Principiile efectelor nulităţii şi excepţiile lor a) Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil Prin principiul retroactivităţii efectelor nulităţii înţelegem regula potrivit căreia nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor (ex nunc). Sunt asemenea excepţii340: • menţinerea efectelor produse de un contract cu executare succesivă în timp. • căsătoria putativă. cit. Ungureanu. Motivarea principiului retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic decurge din principiul legalităţii. ignorând cauza Gh. menţinând efectele produse de actul desfiinţat între momentul încheierii sale nevalabile şi momentul rămânerii definitive a hotărârii care constată sau pronunţă nulitatea sa. Beleiu. adică aceste efecte se produc chiar din momentul în care actul a fost încheiat. dar şi pentru trecut (ex tunc). De asemenea. op. sunt recunoscute şi menţinute. principiul enunţat îşi găseşte motivarea în asigurarea ordinii de drept. I. cit. op.237. M. p. adică acea căsătorie în care cel puţin unul dintre soţi a fost de rea-credinţă. O. 254 340 .. p. adică situaţii în care unele efecte produse de actul juridic civil. Dogaru. op.215.173.. în sensul că restabilirea legalităţii. în sensul înlăturării efectelor nulităţii actului juridic civil atunci când se constată nulitatea acestuia. cit. părţile ajung în situaţia în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi încheiat actul juridic respectiv.

Acţiunea în restituirea prestaţiilor săvârşite în temeiul unui act nu se confundă cu acţiunea în nulitate: prima este o acţiune independentă.485 Cod civil. ci numai desfacerea ei ex nunc (pentru viitor).nulităţii. • lipsa consimţământului părinţilor fireşti ai înfiatului minor la încheierea înfierii nu atrage anularea ex tunc a înfierii. supusă prescripţiei extinctive. tocmai pentru a ocroti buna sa credinţă. copiii rezultaţi din căsătoria nulă sau anulată păstrează situaţia de copii din căsătorie. caz în care neretroactivitatea efectelor nulităţii se întemeiază pe ideea protecţiei posesorului de bună-credinţă.2 Codul Familiei).23 alin. 255 . a fructelor culese în intervalul de timp cât a durat buna-credinţă – buna-credinţă încetează în momentul introducerii cererii în anulare –. efectele desfiinţării căsătoriei se produc pentru soţul de bună-credinţă numai pentru viitor. • păstrarea de către posesorul de bună-credinţă. în raport cu desfiinţarea căsătoriei nulitatea neoperând pentru trecut. Temeiul restituirii prestaţiilor efectuate în executarea unui act lovit de nulitate îl constituie şi un alt principiu fundamental al dreptului – acela care interzice îmbogăţirea unei persoane în dauna alteia fără o cauză legitimă. asemenea unui divorţ (art. în temeiul art. • în cazurile de nulitate a căsătoriei. iar nu şi faţă de terţi. ci doar pentru viitor. Principiul enunţat se circumscrie raporturilor dintre părţi. b) Principiul repunerii în situaţia anterioară – restitutio in integrum Principiul restabilirii situaţiei anterioare este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în temeiul unui act anulat trebuie să fie restituit. iar cea de a doua este imprescriptibilă – în cazul nulităţii absolute – şi prescriptibilă – în cazul nulităţii relative.

p. cit. cel care a posedat cu bunăcredinţă un bun frugifer păstrează pentru sine fructele culese. Asemenea excepţii sunt341: • potrivit art. Boroi.. Beleiu. pentru anumite raţiuni. Gh. 256 341 . P. 342 G. următor.485 Cod civil. p. op. Cosmovici.251. O..143-144. minorul al cărui act este anulat pentru leziune – prin acţiune în resciziune – nu trebuie să restituie contractantului ceea ce a primit. op.Excepţii Constituie excepţii de la principiul restitutio in integrum acele situaţii în care. • potrivit art. M. Ungureanu.137-138. p. p. datorită legăturii sale cu primul.1164 Cod civil. op. „decât dacă se probează că a profitat de ceea ce i s-a dat”. este normal să fie desfiinţate şi actele juridice ulterioare prin care acest aparent dobânditor a dispus de acel bun. • cazul aplicării principiului nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria sa culpă la actele juridice cu obiect imoral sau cauză imorală342. chiar dacă trebuie să restituie acel bun. Potrivit acestui principiu. cit... c) Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial Acest principiu poate fi definit ca acea regulă de drept potrivit căreia anularea actului iniţial primar atrage anularea şi a actului subsecvent. cit. din moment ce s-a desfiinţat actul juridic prin care cineva a dobândit un bun – dobânditorul fiind considerat a nu fi fost niciodată proprietarul acelui bun –. op.. Principiul menţionat priveşte efectele faţă de terţi şi este o consecinţă a celor două principii ale efectelor nulităţii – retroactivitatea şi repunerea în situaţia anterioară. Dogaru. prestaţiile efectuate în temeiul actului juridic anulat nu sunt supuse restituirii. p.215-216. cit.238. cit. ci sunt menţinute în tot sau în parte. op. I.

a dobândit proprietatea bunului prin uzucapiune. 257 . situaţie în care adevăratul proprietar îl poate revendica. • se păstrează şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate cu un subdobânditor de bună-credinţă. deşi se află în strânsă legătură cu actul juridic desfiinţat. Menţiunea actului subsecvent. Excepţii Sunt considerate excepţii de la principiul enunţat cazurile în care.Altfel spus. • se păstrează actele prin care bunul a fost transmis subsecvent unui subdobânditor care. desfiinţarea actelor subsecvente este o aplicare a principiului potrivit căruia nimeni nu poate da ceea ce nu are. De la principiul în discuţie există următoarele excepţii: • cel care a intrat în posesia unui bun mobil cu bunăcredinţă devine proprietar al bunului şi nu mai poate fi silit să-l restituie decât în cazul când a fost pierdut sau furat şi vândut de găsitor sau hoţ. • nu se vor desfiinţa nici actele subsecvente de conservare şi de administrare. în termen de 3 ani. social. dreptul subdobânditorului este menţinut. în caz de excepţii de la principiul anulării actului iniţial. şi anume: principiul ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros. care este o nevoie de ordin general. ci prin echivalent. între timp. principiul asigurării stabilităţii circuitului civil. se justifică prin două principii de drept. deşi dreptul transmiţătorului este desfiinţat. caz în care dispunătorul (al cărui drept s-a desfiinţat retroactiv) urmează să-şi îndeplinească obligaţia de restituire a bunului nu în natură. chiar şi de la posesorul de bună-credinţă care are acţiune în regres contra celui de la care l-a dobândit. în condiţiile legii.

p. iar nu în sensul în care reprezintă un act juridic nevalabil – lovit de nulitate. este vorba de înlocuirea actului juridic nul printr-un act juridic valabil sau de acel principiu potrivit căruia manifestarea unei voinţe în cadrul unui act nul poate valora independent de soarta acelui act ca alt act juridic. Principiile de drept care înlătură regula quod nullum est. Beleiu. uneori fiind înlăturată însăşi nulitatea. Conversiunea actului juridic poate fi apreciată ca acel procedeu prin care se realizează interpretarea manifestării de voinţă în sensul în care ea este susceptibilă de a produce efecte juridice. O. principiul error communis facit ius şi principiul răspunderii civile delictuale. a) Principiul conversiunii actului juridic Prin conversiunea actului juridic se înţelege înlocuirea actului juridic nul cu un alt act juridic. Dogaru. cit. cit. Cu alte cuvinte. p. I. nullum producit effectum o înlătură sunt următoarele343: principiul conversiunii actului juridic.138-139. nullum producit effectum (Actul juridic nul nu produce niciun efect) Aşa cum am precizat. op. există şi situaţii care înlătură regula quod nullum est. op.. cit. nulitatea constă în lipsirea actului juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. iar nu numai efectele acesteia. valabil.. G.3. nullum producit effectum. 258 343 . Principiile de drept care în concurs cu regula quod nullum est.218. Ungureanu. în sensul în care reprezintă un act juridic valabil..240. op. p. Alături de excepţiile de la cele trei principii enunţate. Această regulă generală referitoare la efectele nulităţii se realizează prin intermediul celor trei principii ale efectelor nulităţii.

Pop. • cazul actului de înstrăinare lovit de nulitate. cit. însă valabil ca act de acceptare a succesiunii – art. op. O. op. • manifestarea de voinţă expresă a părţilor să nu excludă conversiunea. Lupan. nul ca atare. cit. op.138-139.219.. cit. • actul nou în care se converteşte cel nul să fie valabil. T. op.. p. însă valabil ca act de revocare a legatului ce avea ca obiect bunul la care se referea şi actul de înstrăinare desfiinţat – art. I. p. să fie desfiinţat în întregime. dacă s-a iscălit de părţile contractante”.. op.689 Cod civil.923 Cod civil. • anularea efectivă şi totală a unuia dintre cele două acte. care este nulă ca vânzarecumpărare. • actul nul şi actul în care el se converteşte trebuie să aibă aceleaşi părţi.Principiul conversiunii actelor juridice nu este consacrat în mod expres în legislaţia civilă. 259 344 . Ca aplicaţii ale conversiunii amintim: • cazul manifestării de voinţă. p. dar valorează antecontract de vânzarecumpărare. fie conţinutul. • actul iniţial. cit. găsim totuşi aplicaţii ale acestuia în materia probei cu înscrisuri344.. „Actul care nu poate fi autentic din cauza necompetenţei funcţionarului sau din lipsa de forme. Pentru ca principiul conversiunii actelor juridice să funcţioneze. fie forma).308-309. • cazul actului de înstrăinare a unui bun succesoral de către moştenitor. E. p. p. fie efectele. Dogaru. se impune întrunirea anumitor condiţii345: • existenţa unui element de diferenţă între actul nul şi actul valabil (fie natura actului. Beleiu.205. Ungureanu.1172 Cod civil. Potrivit art. 345 Gh. cit.. lovit de nulitate.241. este valabil ca scriptură sub semnătură privată.

Aplicarea în practică a acestui principiu este subsecventă întrunirii cumulative a două condiţii privind eroarea referitoare la calitatea de proprietar a vânzătorului – eroare care trebuie să fie comună sau unanimă şi. 260 346 . Elementul nou adus de textul de lege menţionat îl constituie consacrarea in terminis.2002. de asemenea. Partea I.157/1. în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bunăcredinţă. Decizia nr. este justificată opţiunea legiuitorului de a conferi bunei-credinţe o eficienţă juridică similară celei din dreptul român. invincibilă – şi a unei condiţii privind buna-credinţă a subdobânditorului. pe cale legală. cu forţa unei prezumţii iuris et de iure.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6. În atare situaţie. art. este adevăratul proprietar.346 Consacrarea legislativă a fost impusă de legiuitor şi de împrejurarea că. statul. a principiului bunei-credinţe într-un domeniu particular de interes social major. sunt lovite de nulitate absolută. inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare.194522. prevede că actele juridice de înstrăinare.b) Principiul error communis facit ius (eroarea comună creează dreptul) Acest principiu.06.191/25. în această materie.08.2002 a Curţii Constituţionale.45 alin.12.2 din Legea nr. adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia. eroarea comună cu privire la concordanţa dintre aparenţă şi realitate şi-a avut suportul în cadrul legislativ în vigoare la acel moment. având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil. republicată. că proprietarul aparent. înlătură nulitatea unui act juridic încheiat într-o situaţie de eroare comună obştească. care confirma. care trebuie să fie perfectă. Astfel. publicată în „Monitorul Oficial” nr.1989.03. denumit şi principiul validităţii aparenţei în drept. acela al regimului juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de către statul român.

este obligată a-l repara. Potrivit art. Astfel. În unele cazuri. însă cum cea mai bună reparaţie este executarea actului juridic încheiat.7 din Legea nr. 261 . c) Principiul răspunderii civile delictuale Ori de câte ori nulitatea actului juridic este consecinţa unui delict civil comis de către o persoană care invocă nulitatea. Se poate observa că. partea ce se face vinovată de cauza care atrage nulitatea actului juridic poate fi obligată de instanţa judecătorească – în temeiul acestui principiu – să repare prejudiciul adus celeilalte părţi prin desfiinţarea actului respectiv. sunt valabile. dacă la baza cauzării prejudiciului stau faptele sale ilicite şi culpabile săvârşite cu discernământ. „minorul ce face o simplă declaraţie că este major are acţiunea în resciziune” (principiul ocrotirii minorului). deşi minorul este considerat de lege incapabil de a încheia singur acte juridice civile.119/1996.1159 Cod civil. instanţa poate decide menţinerea efectelor acesteia cu condiţia ca prin actul respectiv să nu se încalce o normă imperativă sau legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri. În legislaţia noastră. Acest principiu se exprimă prin aceea că orice persoană care cauzează alteia un prejudiciu. chiar dacă această persoană nu avea această calitate”. această persoană ar trebui.O aplicaţie a acestui principiu o găsim şi în materia actelor de stare civilă. printr-o faptă culpabilă. acest principiu poate conduce la menţinerea efectelor unui act juridic lovit de nulitate. înlăturarea nulităţii ca urmare a principiului răspunderii civile delictuale priveşte cazul minorului. el nu se bucură totuşi de beneficiul acţiunii în resciziune. iar art. să o despăgubească pe cealaltă parte contractantă. Astfel. „actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă cu respectarea prevederilor prezentei legi. în temeiul principiului răspunderii civile delictuale.1162 Cod civil stabileşte că „minorul n-are acţiunea în resciziune contra obligaţiilor ce rezultă din delicte sau cvasi-delictele sale” (principiul răspunderii civile delictuale). potrivit art.

. p.a. Drept civil. Editura All Beck. 1999. Editura Academiei. p. p. 1963. pornind de la prevederea ce se referă la efectul prescripţiei extinctive – art. Prescripţia extinctivă. Teoria generală. ediţia a II-a. PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ Capitolul I NOŢIUNEA ŞI EFECTUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Secţiunea I Noţiunea prescripţiei instinctive 1. Editura Ştiinţifică Bucureşti. Bucureşti.13 şi urm. I. 1967. Şt. Dogaru. Gh. Introducere în dreptul civil. Beleiu. Partea generală. Partea generală. Subiectele dreptului civil. Subiectele dreptului civil. 1999. Iaşi. p.Răuschi.1 din Decretul nr. 371. 136.M. Ionaşcu ş. Pop. Persoana juridică. Definiţie Legea civilă nu defineşte în termeni expreşi noţiunea de prescripţie. T. p. p. p. Tratat de drept civil. Bucureşti. 1993. p. I. 1993. Partea generală. prescripţia extinctivă este definită ca fiind mijlocul de stingere a dreptului la acţiune în sens material ca urmare a neexercitării acestui drept în termenul stabilit de lege347. Drept civil. I. 167/1958. 165. 1999. Drept civil. Editura Argonaut. Drept civil român. Mateiaş. vol. vol. Editura Didactică şi Pedagogică. Elementele dreptului civil. E. Partea generală.IV. Lupan. G. 262 347 . Editura Şansa SRL. 1962.Cosmovici. dar. 1993. Bucureşti. Drept civil român. A. I. P. Bucureşti.213. A se vedea: Tr. Persoana fizică. Boroi. p. Ionaşcu. 249.261. Introducere în dreptul civil. Cluj-Napoca. Introducere în dreptul civil.224. 315. Bucureşti.

Codul civil. de exemplu: Decretul nr. Din acest considerent şi din dorinţa de a scurta termenele de prescripţie extinctivă.11/1991348 pentru combaterea concurenţei neloiale. Prevederile decretului menţionat nu sunt aplicabile nici în materie de impozite. Cod civil. art.2. legiuitorul român a dat o nouă reglementare acestei instituţii de drept prin Decretul nr. art. uz. republicată..167/1958. chiar contradictorii. şi numai în completarea sa sunt aplicabile unele prevederi din Codul civil şi din alte acte normative.52.1890 Cod civil – erau insuficient de clare. 24 din 30 ianuarie 2001.31/1990 privind societăţile comerciale. uzufruct.60 din Codul Familiei. în măsura în care nu au fost modificate sau abrogate. art. taxe. Prevederile Codului civil vor fi aplicabile şi cu privire la calcularea termenului de prescripţie extinctivă. art.167/1958 prevede că „dispoziţiile decretului de faţă nu se aplică dreptului la acţiune privitor la drepturile de proprietate.544/2004 privind contenciosul administrativ. 348 Publicată în M. 263 . Of. servitute şi superficie”. Legea nr. art. când se recurge la reglementări cuprinse în acte normative speciale. Reţinem că dispoziţiile legale privitoare la prescripţia extinctivă sunt cuprinse în mai multe acte normative. Cadrul legal referitor la prescripţia extinctivă ni-l oferă. cu modificările ulterioare. motiv pentru care trebuie să apelăm la reglementările cuprinse în Codul civil. în principal. prime de asigurare etc. Legea nr.1837 şi urm. Legea nr. Reglementare Reglementările referitoare la prescripţia extinctivă – art. ca.21 din Decretul nr. căruia ulterior i-au fost aduse modificări şi completări. În contextul celor menţionate. abitaţie.21. nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. Decretul nr. cu deosebire articolele înscrise în titlul XX al Cărţii a III-a.

167/1958 şi având în vedere condiţiile legislaţiei noastre actuale privitoare la prescripţia extinctivă. Mai concret. art. a interesului ocrotit prin aceste norme. 31/2002 privind serviciile poştale etc. alin. precum şi care privesc persoanele juridice „nesocialiste”.167/1958. În contextul celor menţionate sunt edificatoare următoarele articole din Decretul nr. obştească sau generală. Of. astfel. final prevede: „Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a 349 Publicată în M. în doctrină şi jurisprudenţă s-a admis în mod constant soluţia potrivit căreia normele juridice care reglementează prescripţia extinctivă sunt imperative. Prin dispariţia fostelor „organizaţii socialiste”. acestora din urmă li se aplică aceleaşi reguli de prescripţie extinctivă care sunt valabile pentru orice alte persoane juridice sau fizice.642/2002349 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. în amplul proces al privatizării. De remarcat este faptul că unele din prevederile Decretului nr. 167/1958 nu mai sunt aplicabile în noile condiţii socialeconomice create după decembrie 1989.1. Caracterul normelor juridice privitoare la prescripţia extinctivă După intrarea în vigoare a Decretului nr.Legea nr. pentru care erau stabilite alte termene generale de prescripţie extinctivă decât pentru raporturile dintre persoanele fizice sau dintre acestea şi persoanele juridice. În motivarea soluţiei se porneşte de la natura publică. este vorba de regulile care privesc fostele „organizaţii socialiste”. care au fost transformate în regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat. 928 din 18 decembrie 2002. 264 . 3. nr. prevederile respective au căzut în desuetitudine. Aceasta înseamnă că prescripţia extinctivă nu poate fi calificată decât ca o instituţie de ordine publică.

iar art. totuşi în Potrivit art. deşi textul legii se referă numai la instanţele judecătoreşti. rezultă că soluţia cuprinsă în acesta din urmă condiţionează aplicarea prescripţiei de invocarea ei de către persoana interesată350. În legătură cu organele care trebuie să aplice din oficiu prescripţia extinctivă.12 din Decretul nr. a normelor privind prescripţia extinctivă.1841 Cod civil. să cerceteze dacă dreptul la acţiune sau la executare silită este prescris”. judecătorii nu pot aplica prescripţia dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc”. soluţie anihilată de caracterul imperativ al normelor de drept comun în materie.18 prevede că organul de jurisdicţie este obligat ca „din oficiu să cerceteze dacă dreptul la acţiune sau la executare silită este prescris”. Consecinţele care decurg din aceste reglementări sunt: inadmisibilitatea derogării.prescripţiei este nulă”. de la normele prescripţiei extinctive.167/1958. în condiţiile legislaţiei în vigoare. obligatorie pentru toate organele de jurisdicţie. 265 350 . Părţile nu pot stabili alte cauze cu suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive decât cele stabilite prin actul normativ. „în materie civilă. din oficiu. de către organul de jurisdicţie. se impune o precizare. obligativitatea aplicării. potrivit căruia instanţele judecătoreşti „sunt obligate ca. Analizând normele juridice în materie care formează dreptul comun – cele cuprinse în Decretul nr. prin convenţie.167/1958 – cu raportare la dispoziţiile cuprinse în Codul civil. Acestea rezultă expres din art. în sensul că. din oficiu. ele nu pot determina un alt moment al începerii cursului prescripţiei extinctive decât cel prevăzut de lege pentru dreptul la acţiune în cauză. Inadmisibilitatea clauzelor derogatorii de la normele ce reglementează prescripţia extensivă înseamnă că părţile unui act juridic nu pot scurta sau prelungi termenele de prescripţie şi nici stabili alte termene decât cele prevăzute de lege. Aplicarea din oficiu a prescripţiei extinctive este.

2/1989. Pe fondul caracterului imperativ al normelor juridice ce reglementează prescripţia extinctivă. Prescripţia extinctivă este reglementată de normele dreptului civil şi se aplică. au fost exprimate mai multe opinii.realitate această obligaţie priveşte toate organele care sunt chemate să aplice legea. Analiza interdisciplinară a prescripţiei extinctive. Beleiu. De aici rezultă că persoana în drept să invoce prescripţia extinctivă poate renunţa la beneficiul acesteia. care grupează norme juridice din mai multe domenii ale reglementărilor legale. care constă în stingerea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile corelative acestuia.167/1958. Într-o primă opinie. executându-şi voluntar obligaţia după împlinirea termenului de prescripţie. M. deoarece trebuie analizată atât din punct de vedere al subiectului A se vedea Gh. în „Studii şi cercetări juridice”.A Grama. în cadrul dreptului civil. 113-119. Cu privire la natura juridică a prescripţiei extinctive. prescripţia extinctivă a fost considerată o sancţiune de drept civil. este de reţinut faptul că obligaţia de a invoca prescripţia o au numai organele chemate să aplice aceste dispoziţii legale. nr. în raporturile de drept civil. susţinută cu precădere în doctrina anterioară Decretului nr. 266 351 . Într-o a doua opinie se apreciază că prescripţia extinctivă este un mod de transformare a conţinutului actului juridic civil. nu şi persoanele care beneficiază de efectele împlinirii acestei prescripţii. aplicabilă în privinţa numeroaselor raporturi juridice. trebuie să pornim de la constatarea că prescripţia extinctivă este cunoscută de toate ramurile de drept. Natura juridică a prescripţiei extinctive În analizarea naturii juridice a prescripţiei extinctive. în primul rând.351 Prescripţia extinctivă este o instituţie complexă a dreptului. 4. p.

p. p. 354 G. Beleiu. Boroi.264. alături de alţi autori354. Cosmovici. considerăm. p. 267-268... situaţie în care prescripţia extinctivă stinge însuşi dreptul subiectiv. Bucureşti. sancţiune ce trebuie analizată diferit. a) Prescripţia extinctivă şi prescripţia achizitivă (uzucapiunea)355 Gh. op. cit. p. p. Introducere în dreptul civil. op. P. iar din acest punct de vedere. care constă în stingerea dreptului la acţiune. M. Dogaru. de un drept real principal sau de un drept nepatrimonial. în sens material. în „Studii şi cercetări juridice”. Gh. p. I. op. Dogaru. Drept civil. după cum este vorba. 1994.512-516. Editura All. 5. 355 Gh. 353 A.. 4/1985. În ce ne priveşte. Beleiu.167. cit. nr. Teoria generală a dreptului civil.Boroi. dar nu se confundă cu acestea. situaţie în care prin prescripţia extinctivă se stinge o componentă a dreptului la acţiune. de un drept de creanţă sau de un drept real accesoriu. cit.. Gh. decăderea şi termenul extinctiv. ea reprezintă o sancţiune. op. p.250. iar pe de altă parte. cit. Într-o a treia opinie. Bucureşti. op. pentru care prescripţia extinctivă se înfăţişează ca un beneficiu legal352. Delimitarea prescripţiei extinctive Prescripţia extinctivă se aseamănă cu o serie de instituţii juridice de drept civil. 335-341. pe de o parte. p. că pentru dreptul civil prescripţia este o sancţiune îndreptată împotriva titularului dreptului subiectiv civil ce stă în pasivitate. 1980. cât şi din punct de vedere al subiectului pasiv.activ. 251-252. cit. Natura juridică a prescripţiei extinctive. I. 267 352 . Beleiu. Pop. prescripţia extinctivă a fost privită ca o sancţiune juridică (de drept civil). neexercitat în termenul de prescripţie 353. 228-229. Astfel de instituţii sunt: prescripţia achizitivă (uzucapiunea).. Drept civil.

în timp ce prin prescripţia achizitivă se ajunge la dobândirea unui drept real principal. care sunt mai puţine şi mai lungi (30 ani şi 10-20 ani). • sub aspectul regulilor cursului prescripţiei: pe lângă regulile comune privind calculul termenelor. 1 an. • ambele instituţii juridice operează în funcţie de termenele prevăzute de lege. M.115/1938. Ciobanu. 93/S/1985 a Tribunalului judeţean Iaşi. 8/1986. 6 luni) în raport cu cele pentru prescripţia achizitivă. Nota II la Decizia civilă nr. p. • termenele de prescripţie extinctivă sunt mai scurte şi mai numeroase (3 ani. • ambele sunt sancţiuni de drept civil şi se aplică titularilor de drepturi subiective civile inactivi. 51-53. fiecare prescripţie are reguli proprii de suspendare şi întrerupere. pe când prescripţia achizitivă este reglementată de Codul civil şi de Decretul-lege nr. Deosebiri: • prescripţia extinctivă este reglementată prin dispoziţiile Decretului nr. 2 ani. iar nu cea de drept procesual civil. iar repunerea în termen este proprie numai prescripţiei extinctive. în „Revista Română de Drept”.Asemănări: • ambele instituţii aparţin dreptului civil. Pentru deosebirea dintre decăderea de drept civil şi decăderea de drept procesual civil. adică de drept material sau substanţial.167/1958. nr.356 În această situaţie. avem în vedere numai decăderea de drept civil. • sub aspectul efectelor: prescripţia extinctivă stinge dreptul la acţiune în sens material. a se vedea V. 268 356 . b) Prescripţia extinctivă şi decăderea Decăderea este o sancţiune de drept civil care constă în stingerea dreptului subiectiv civil neexercitat în termenul prevăzut de lege.

. Cele două instituţii juridice se deosebesc: • din punct de vedere al efectelor: prescripţia extinctivă stinge numai dreptul la acţiune în sens material.1909 alin. • sub aspectul efectelor.813 Cod civil). final din Legea nr. 229. prescripţia extinctivă stinge dreptul la acţiune în sens material. cit. decăderea nu se bucură de o asemenea reglementare. • numai prescripţia extinctivă se bucură de o reglementare privind întreruperea. c) Prescripţia extinctivă şi termenul extinctiv Între prescripţia extinctivă şi termenul extinctiv există următoarele asemănări: • ambele presupun efectul extinctiv. pe când decăderea stinge însuşi dreptul subiectiv357.Între cele două instituţii există următoarele asemănări: • ambele presupun termene. • termenele prescripţiei extinctive sunt mai multe şi mai mari faţă de cele de decădere.82 alin. republicată etc. suspendarea şi repunerea în termen. Între cele două instituţii există următoarele deosebiri: • termenele de prescripţie sunt termene legale – izvorăsc din lege –. Gh. 358 357 269 . • ambele au efect extinctiv. op. • ambele sunt instituţii ale dreptului civil. pe când termenul extinctiv poate fi legal. convenţional ori judecătoresc. p. termenul de 3 ani pentru revendicarea lucrului pierdut sau furat (art. Beleiu.31/1990. termenul de 3 luni prevăzut de art. Menţionăm ca exemple următoarele: termene de decădere: termenul de 1 an pentru revocarea donaţiei pentru ingratitudine (art. pe când termenul extinctiv priveşte stingerea dreptului subiectiv şi a obligaţiei corelative.2 Cod civil). • ambele sunt sancţiuni de drept civil. care sunt mai puţine şi mai scurte358.

Băicoianu. Tratat de drept civil. opinia dominantă în doctrină era în sensul că prin prescripţie se sting obligaţia civilă şi dreptul subiectiv civil. rămânând în sarcina debitorului o obligaţie naturală.1837 Cod civil se dispune că „prescripţia este un mijloc .1890. nu pot fi modificate. pe de o parte. • termenul extinctiv ca modalitate a actului juridic civil nu este susceptibil de suspendare. Astfel. 270 359 . în art. în timp ce termenele de prescripţie.404 şi urm. Acest lucru se datorează dispoziţiilor contradictorii ale Codului civil privitoare la această problemă.1091 Cod civil se enumeră prescripţia printre modurile de stingere a obligaţiilor civile. fiind legale. dar care poate face obiectul unei plăţi voluntare valabile359. Editura Naţională. vol. Elementele dreptului civil. Faţă de aceste prevederi se poate trage concluzia că prin prescripţia extinctivă nu se stinge dreptul subiectiv în întregul său. iar pe de altă parte.167/1958. Secţiunea a II-a Efectul prescripţiei extinctive 1. acestea fiind specifice numai prescripţiei extinctive.• termenul extinctiv poate fi modificat prin acordul de voinţă al părţilor actului juridic. II. de a se elibera de o obligaţie”.. Cantacuzino. 1921. 1900 şi 1903 Cod civil se referă la prescripţia acţiunilor în justiţie. Hamangiu. Controversa privind efectul prescripţiei extinctive În doctrină nu există un punct de vedere unitar în legătură cu soluţionarea problemei de a şti ce se stinge prin prescripţie extinctivă. Rosetti-Bălănescu. Bucureşti. A se vedea M. iar în art. ci numai acţiunea în justiţie. C. p. întrerupere ori „repunere în termen”. 717-719.. lipsită de sancţiune. I.. 1928. Pe baza dispoziţiilor anterioare Decretului nr. Al. p. art. Bucureşti.

Bucureşti. M. în „Justiţia nouă” nr. dominant. p. p. • argumentul de interpretare logică per a contrario.. fiind de neconceput ca dreptul subiectiv civil să supravieţuiască dacă se stinge posibilitatea juridică a ocrotirii lui pe calea coerciţiunii exercitate de stat. cit. exclude posibilitatea referirii la însuşi dreptul subiectiv civil. Editura Ştiinţifică. se consideră că împlinirea termenului de prescripţie extinctivă are ca efect stingerea doar a dreptului la acţiune în sens material. Instituţii şi reglementări în dreptul socialist român.. 361 M. Astfel. Prin prescripţia extinctivă nu se stinge oare însuşi dreptul civil subiectiv?. Unele probleme privitoare la prescripţia extinctivă în cadrul unei viitoare reglementări legale.230. nr.1 alin. p.32 şi urm. I. p. cu toate că acest act normativ se referă expres la dreptul la acţiune.323-324. potrivit unui punct de vedere360.230 şi urm.167/1958.. Bucureşti. Mateiaş.4/1961.304.1. cit. Beleiu.. cit. iar nu la obligaţie ori la dreptul subiectiv.105 şi urm. în „Studii şi cercetări juridice”. Ionaşcu.I. 1962.Eliescu.După apariţia Decretului nr. p..Răuţchi. op.1 din Decretul nr. M. G.Kessler. I. formulându-se două puncte de vedere. p. A. Boroi. Tratat de drept civil.. E. St. iar nu a însuşi dreptului subiectiv.178 şi urm. op. 1989. opuse.255. p. Prescripţia extinctivă. C. op. I. prin împlinirea termenului de prescripţie se sting însuşi dreptul civil şi obligaţia corelativă. Dogaru. P.Oprişan. cit. Gh.23 şi urm. În favoarea punctului de vedere dominant se aduc următoarele argumente: • argumentul de interpretare gramaticală a dispoziţiilor cuprinse în art. Potrivit unui alt punct de vedere361. Cosmovici. op. 271 360 . cit. Cosmovici. p. folosind expresia „dreptul la acţiune”.. op. controversa cu privire la ce se stinge prin împlinirea termenului de prescripţie extinctivă a continuat. rămas izolat. care vorbeşte de „dreptul la acţiune”. p. Partea generală..167/1958. rezultat din împrejurarea că textul. P. 1956. vol. Lupan. Editura Academiei. p. 1969.265.

1 din Decretul nr. E. Lupan. Din aprecierea că prescripţia extinctivă stinge numai dreptul la acţiune rezultă următoarele consecinţe: • supravieţuirea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile corelative.232-233. Beleiu. op. este guvernată de două principii364: • stingerea dreptului la acţiune privind un drept subiectiv principal are drept consecinţă stingerea dreptului la „Instanţa judecătorească.256-257. op. I. 363 „Debitorul care a exercitat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris.. O. poate să dispună. cit. cit. 364 Gh. deoarece numai dreptul la acţiune în sens material pierde protecţia asigurată prin apelarea la forţa coercitivă a statului.167/1958362. cit. dacă prin împlinirea termenului de prescripţie s-ar stinge însuşi dreptul subiectiv civil. dispoziţii din care. Principiile prescripţiei extinctive Stingerea dreptului la acţiune în sens material. op. dar nu sub calificarea de drept şi obligaţii perfecte.. p. Dogaru. nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei. • argumentul dedus din interpretarea dispoziţiilor art. în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit. cit. rezultă că se stinge numai dreptul la acţiune. momentului stingerii dreptului la acţiune.328. nu s-ar mai justifica repunerea în termenul de prescripţie. p.. Ungureanu. Boroi.167/1958363. cit. în sensul că. op. p. chiar din oficiu.20 alin. chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prestaţiei era împlinit”. p. 2. ca efect al prescripţiei extinctive.. deoarece instanţa nu ar mai avea ce ocroti.19 . de asemenea. 272 362 • argumentul dedus din interpretarea logică a art.1 din Decretul nr. op.alin.159. G.266-267. p. • dreptul la acţiune în sens procesual rămâne imprescriptibil. judecarea sau rezolvarea acţiunii ori să încuviinţeze executarea silită”. ci sub cea de drept şi obligaţii imperfecte..

Principiul stingerii printr-o prescripţie distinctă a dreptului la acţiune privind fiecare prestaţie în cazul obligaţiilor cu executare succesivă se aplică ori de câte ori debitorul este ţinut la prestaţii succesive. A se vedea Decizia civilă nr. dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre ele se stinge printr-o prescripţie separată – art. 1992.1 alin. cazul dreptului la acţiune pentru plata chiriei lunare.1088 Cod civil.2 din Decretul nr. Hunedoara. De exemplu.167/1958. chiar în cazul în care termenul de prescripţie pentru pretenţiile accesorii nu s-ar fi împlinit. nr. p.acţiune privind drepturile accesorii – art.12 din Decretul nr. prescripţia dreptului la acţiune pentru creanţă atrage prescripţia dreptului la acţiune pentru dobândă. • în cazul obligării unui debitor la prestaţii succesive.616/1991 a Tribunalului Jud.1 alin. dobânda fiind un accesoriu al creanţei principale.2. 273 365 . În doctrină s-a decis365 că. Consacrarea principiului accesorium sequitur principale în materia prescripţiei extinctive are ca efect stingerea drepturilor la acţiune accesorii dreptului principal la acţiune.167/1958.2 din Decretul nr. sau pentru plata dobânzilor de întârziere prevăzute de art. Conform art. o dată cu stingerea unui drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii. în „Revista Română de Drept”.64.167/1958.

Subiectele dreptului civil. I. Editura Argonaut. determinarea domeniului de aplicare a prescripţiei extinctive înseamnă stabilirea drepturilor civile subiective prescriptibile extinctiv şi. Dogaru. Bucureşti. Editura Şansa SRL. vol. E. 1999. Boroi. Beleiu. 1999 p. p. 274 366 . Partea generală. Editura Şansa SRL. Cu alte cuvinte. Bucureşti. Introducere în dreptul civil. 269. 330. ClujNapoca. G. 1999. Subiectele dreptului civil. domeniul prescripţiei extinctive guvernat de Codul civil şi domeniul prescripţiei extinctive reglementat de alte acte normative. Gh. Noţiune Domeniul prescripţiei extinctive îl constituie sfera drepturilor subiective care cad sub incidenţa prescripţiei extinctive.Capitolul II DOMENIUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Secţiunea I Noţiune şi criterii de determinare 1. 2. Lupan. Bucureşti. ce ne permite să deosebim domeniul prescripţiei extinctive guvernat de Decretul nr. Criterii de determinare Pentru determinarea domeniului prescripţiei extinctive se folosesc următoarele criterii:366 • criteriul actului normativ care reglementează prescripţia extinctivă. Drept civil. 1999. Introducere în dreptul civil. Elementele dreptului civil. deosebirea lor faţă de cele imprescriptibile extinctiv. Editura All Beck. I. 258. p. Drept civil român. Introducere în dreptul civil. ediţia a II-a. 237238. deci. p.167/1958.

E. Secţiunea a II-a Domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale 1. • acţiunea având ca obiect drepturile asiguraţilor asupra sumelor rezultând din rezerva de prime ce se constituie la asigurările de persoane pentru obligaţiile de plată. precum şi dobânzile şi câştigurile cuvenite pentru acestea sunt garantate de stat. 11. art. 8. 21 din acelaşi Decret.E. 12 din Legea nr.C.C.167/1958. 66/1996 (republicată în M. 2 alin.28 din 26 ianuarie 1999).1903 – 1904 Cod civil.a. dreptul familiei. Of. 66/1996 privind reorganizarea C. 1 din Decretul nr. drepturile de creanţă sunt supuse prescripţiei extinctive. precum şi art. prin instrumente de economisire. „sumele depuse de populaţie la C. • ramura de drept căreia îi aparţin drepturile subiective – dreptul civil. Drepturile de creanţă asupra sumelor depuse. Acestea se restituie la cererea titularilor sau a reprezentanţilor legali ai acestora. dobânzilor şi câştigurilor sunt imprescriptibile”. Aceasta rezultă din următoarele acte normative: art. nr.4 alin. coroborat cu art.1 din Legea nr. De la principiul enunţat există următoarele excepţii: • acţiunea în restituirea depunerilor la Casa de Economii şi Consemnaţiuni – art. Prescripţia extinctivă şi drepturile de creanţă Indiferent de izvorul lor. cu modificările ulterioare ş.4 din Legea nr.• natura drepturilor subiective care stau la baza celor două domenii importante ale prescripţiei: domeniul drepturilor patrimoniale şi domeniul drepturilor nepatrimoniale. dreptul muncii etc. Potrivit art. republicată367. în societate pe acţiuni.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. 7. 275 367 .

Of.scadentă în viitor.40 din Legea nr. op. 260. Din interpretarea per a contrario a art. Ionaşcu. În acest sens. 2. fără ca cel ce invocă această Publicată în M.167/1958 rezultă că drepturile reale accesorii sunt supuse prescripţiei potrivit dispoziţiilor acestui act normativ. p. 1993. Drept civil. a se vedea: A. se vor prescrie în termen de 30 de ani.167/1958 „dispoziţiile decretului de faţă nu se aplică dreptului la acţiune privitor la drepturile de proprietate. Potrivit acestui din urmă articol. în domeniul drepturilor reale principale. T.167/1958 coroborat cu art. nr.. cit. Se apreciază că. pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile şi pentru care nu s-a definit un termen de prescripţie.21 din Decretul nr. 1963.21 din Decretul nr. Teoria generală. Bucureşti.222. Acest lucru rezultă din art.1890 Cod civil. Dogaru. Partea generală. regula o reprezintă imprescriptibilitatea. la suma asigurată redusă ori alte sume prevăzute a se plăti ca urmare a expirării sau la împlinirea unui anumit termen – art. cu modificările ulterioare. „toate acţiunile atât reale cât şi personale. 303 din 30 decembrie 1995. adică dreptul la suma de răscumpărare. Prescripţia extinctivă şi drepturile reale principale În raport cu art. uz. 153. p. p.21 din Decretul nr. Drept civil român. Acţiunile reale prescriptibile extinctiv sunt următoarele: • acţiunea în revendicare mobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate privată. iar excepţia o constituie prescriptibilitatea370.136/1995368 privind asigurările şi reasigurările din România. 370 I. uzufruct. 369 368 276 . servitute şi superficie”369. Bucureşti. abitaţie. Pop.

dreptul la acţiune este imprescriptibil. potrivit căruia „orice cerere de evicţiune totală sau parţială privind imobilul adjudecat se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară”. 1844 Cod civil. 4 din Decretul-Lege nr. şi o alipeşte la pământul unui alt proprietar. întemeiată pe dreptul de proprietate publică. pentru că proprietatea nu se stinge prin neuz.520 Cod procedură civilă. art. acea parte rămâne a cui a fost pământul de la care s-a rupt.557 Cod civil). de pământ. prin care se urmăreşte apărarea dreptului de uzufruct (art. rupe deodată o parte mare. indiferent că titularul dreptului de proprietate publică este statul sau o unitate administrativ-teritorială – art.135 alin. • acţiunea în revendicare imobiliară sau mobiliară.144/1982 al Secţiei civile a fostului Tribunal Suprem. • acţiunea confesorie. întemeiată pe dreptul de proprietate privată. art.639 Cod civil. a dreptului de uz sau abitaţie (art. precum şi de art. motivându-se că.prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu şi fără să i se poată opune reaua-credinţă”371. • acţiunea în revendicare imobiliară în următoarele cazuri prevăzute de art. 66/1990. 372 A se vedea şi dispoziţiile art.2 din În jurisprudenţă există soluţii potrivit cărora acţiunea în revendicare mobiliară este imprescriptibilă extinctiv (Decretul nr. 21 alin. în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1982.565 Cod civil) şi a dreptului de servitute – art. p. şi care se poate recunoaşte.498 Cod civil.13-15). Sunt imprescriptibile extinctiv următoarele acţiuni: • acţiunea în revendicare imobiliară372. 277 371 . indiferent că se revendică un bun mobil sau imobil.4 din Constituţie. însă dacă se va reclama în termen de 1 an” (acest caz poartă denumirea de avulsiune). potrivit căruia „dacă un fluviu sau râu navigabil sau nu.5 alin.

acţiunea în grăniţuire376. cu excepţia cazului în care prin aceasta se contestă existenţa unui drept de uzufruct sau de uz având ca obiect un bun mobil. reclamantul urmăreşte apărarea unui dezmembrământ al dreptului de proprietate. 375 Prin acţiunea confesorie.2 din Legea nr. uz. Publicată în M. Principiul imprescriptibilităţii drepturilor personale nepatrimoniale În materia drepturilor nepatrimoniale funcţionează regula imprescriptibilităţii. contestă existenţa acestuia.• • • • Legea nr. acţiunea de partaj. 204 din 23 aprilie 2001. prin semne exterioare. Of. acţiunea confesorie375. Prin acţiunea negatorie. proprietarul unui bun. art. în contradictoriu cu proprietarul terenului vecin. abitaţie. cu modificările ulterioare. abitaţie. nr. acţiunea negatorie374. chemat în judecată de persoana care pretinde că este titulara dreptului real principal asupra bunului respectiv (uzufruct. 374 373 278 . prin care se urmăreşte apărarea unui drept de superficie. adică acţiunea prin care se solicită împărţirea bunurilor aflate în indiviziune – art. republicată. deci prin intermediul acesteia se apără dreptul de uzufruct. superficie. servitute. legea fondului funciar. solicită instanţei să determine.122 alin.728 Cod civil. uz. 18/1991.215/2001373 a administraţiei publice locale. potrivit căreia nu se ţărmureşte în timp protecţia acestor drepturi. 376 Acţiunea în grăniţuire este acea acţiune prin care proprietarul unui teren. servitute sau superficie). întinderea celor două terenuri învecinate. Secţiunea a III-a Domeniul prescripţiei extinctive în cadrul drepturilor nepatrimoniale 1.

op.1 din Decretul nr. • acţiunea în nulitate relativă a căsătoriei378. • acţiunea în tăgăduirea paternităţii – art. ci şi pe calea defensivă a excepţiei381.55 alin. • acţiunea în stabilirea paternităţii – art. 279 377 . 381 G. Apărarea dreptului subiectiv civil pe calea excepţiei Dreptul subiectiv civil poate fi ocrotit nu numai pe calea ofensivă a acţiunii.. Secţiunea a IV-a Probleme speciale privind domeniul prescripţiei extinctive 1. prin viclenie sau prin violenţă”.Din interpretarea per a contrario a art. sunt admise următoarele acţiuni cu obiect nepatrimonial ca prescriptibile: • acţiunea în anulabilitate rezultând din dispoziţiile art.60 alin. cit. Prin excepţie de la principiul imprescriptibilităţii drepturilor personale nepatrimoniale.9 din Decretul nr.1 Codul Familiei380.1 alin. 378 Potrivit art.1 Codul Familiei379.167/1958 se ajunge la concluzia că dreptul la acţiune pentru valorificarea unor drepturi personale nepatrimoniale nu este supus prescripţiei extinctive. 379 „Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 6 luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului”. Situaţia în care termenul de prescripţie este termenul general de 3 ani şi priveşte anulabilitatea unui act juridic civil. neexistând niciun interes pentru limitarea apărării lor în timp. neavând un conţinut economic. Fiind inseparabile de persoana umană. Este vorba de drepturile subiective legate de persoana umană care nu sunt evaluabile în bani. ocrotirea lor juridică permanentă se impune. p.21 Codul Familiei.167/1958377. „căsătoria poate fi anulată la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizică a celuilalt soţ. Boroi. 274. 380 „Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de 1 an de la naşterea copilului”.

335-341. în „Studii şi cercetări juridice” nr. • dacă acţiunea este imprescriptibilă şi ocrotirea dreptului subiectiv pe calea excepţiei este imprescriptibilă. excepţia trebuie considerată prescriptibilă. T. distingem următoarele situaţii: • în situaţia în care dreptul subiectiv civil poate fi apărat pe calea unei acţiuni prescriptibile. 383 Gh.226-227. sunt imprescriptibile. Avându-se în vedere prevederile Decretului nr. formulate pe cale de excepţie. potrivit unei opinii382. Beleiu.. op. nu şi a excepţiei. cit. Acţiunea în constatare este inadmisibilă atunci când există calea unei acţiuni în realizarea dreptului subiectiv. ci de atacul reclamantului. 280 382 . Natura juridică a prescripţiei extinctive. În sprijinul acestei soluţii sunt aduse două argumente: legea nu se referă decât la prescripţia acţiunii.111 Cod procedură civilă. Acţiunea în constatare Acţiunea în constatare este aceea prin care reclamantul solicită instanţei doar constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept subiectiv –art. 4/1985. autorul propunând-o de lege ferenda. Această imprescriptibilitate este întemeiată pe faptul că dreptul la acţiune în sens procesual este imprescriptibil.În literatura de specialitate nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema prescriptibilităţii sau imprescriptibilităţii dreptului subiectiv civil. Acţiunea în constatare este imprescriptibilă. 2. Astfel.167/1958 care constituie dreptul comun în materie şi ale cărui norme au caracter imperativ. Această soluţie poate fi adoptată în sistemul de drept în care normele care reglementează prescripţia extinctivă nu au caracter imperativ383. necesitatea de a formula apărări pe cale de excepţie nu depinde de poziţia pârâtului. p. apărările pârâtului. Pop. p.

5 alin. devin incidente dispoziţiile legale care guvernează prescripţia extinctivă în categoria drepturilor de creanţă. după scopul urmărit la intentarea ei.1 şi art. 9 se prescrie în termen de 1 an. 281 . în funcţie de calificarea acţiunii concrete. Exemplu: acţiunea personală (prescriptibilă) şi reală (imprescriptibilă) a deponentului proprietar împotriva depozitarului. căreia i se aplică prevederile Decretului nr.1890 Cod civil. 5. O confirmare legislativă a prescriptibilităţii acţiunii în repararea unei daune morale o găsim în Legea nr. deoarece dauna morală este nepatrimonială.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale – art.12. de revendicare. căreia i se aplică dispoziţiile art. 9 şi 12 ale legii menţionate rezultă că dreptul la acţiune prevăzut de art. Acţiunea în repararea unei daune morale O asemenea acţiune este prescriptibilă. Din coroborarea art. 4. adică prescripţia de 30 de ani. În atare situaţie. personale ori în constatare. Acţiunile mixte Aceste acţiuni au caracteristici de acţiuni reale. Prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea unei asemenea acţiuni se soluţionează de la caz la caz. de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna. Dualitatea de acţiuni Dualitatea de acţiuni apare în situaţia în care titularul dreptului are la îndemână două acţiuni pentru valorificarea dreptului său.3. 167/1958. adică atât o acţiune izvorâtă din contractul civil. cât şi o acţiune reală.

prin analogie. • în mod asemănător se pune problema şi pentru acţiunile care au ca obiect protecţia dreptului de folosinţă. Ibidem. asupra bunurilor proprietate de stat. 282 . ce se întemeiază pe transformarea a ceea ce s-a denumit „drept de administrare directă” în „drept de folosinţă”. • cu privire la caracterul prescriptibil sau imprescriptibil. s-a considerat384 că trebuie să se aplice. ca drept real principal. Această acţiune se încadrează în prevederile art. nu se confundă cu acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic civil anulat. 384 385 Ibidem. corespunzător fie dreptului de proprietate de stat. fiind o acţiune cu caracter patrimonial. dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. date în folosinţă titularilor dreptului.1844 Cod civil385. ea este prescriptibilă. 7. Acţiunea în restituire ca urmare a anulării unui act juridic civil Acţiunea în nulitate – prescriptibilă ori imprescriptibilă.6. 1 alin. fie dreptului de proprietate cooperatistă. 167/1958. • bunurile la care se referă dreptul ocrotit prin acţiunea menţionată sunt bunuri proprietate de stat. dacă este vorba de nulitate relativă sau nulitate absolută. al unui organ ori al unei instituţii de stat. • titular al dreptului de folosinţă în discuţie este un organ de stat sau o instituţie de stat. Acţiunea în protecţia unor drepturi reale principale (dreptul de proprietate) În legătură cu această acţiune se cuvin făcute următoarele precizări: • este o acţiune în revendicare.

trebuie precizat că Legea nr. legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare. cit.37 alin.1 din Legea nr. Deci. dreptul de denunţare unilaterală a unui contract în cazurile admise de lege. Gh Beleiu. dreptul terţilor în cazul simulaţiei.7/1996 rezultă în mod expres că ea se referă numai la acţiunea în rectificare a înscrierilor de carte funciară. cu precizarea că efectele prescripţiei extinctive se produc indirect. p. această dispoziţie trebuie corelată cu prevederile art. rămânând nerezolvată problema prescriptibilităţii sau imprescriptibilităţii acţiunilor în prestaţie şi justificare tabulară387. M. nr. dreptul de preemţiune etc.. în sensul că se va aplica principiul accesorium sequitur principale. 9. 387 G. Eliescu. Acţiunea privind un drept secundar În doctrină386.214. p. Din cuprinsul Legii nr.1/1956. cu modificările ulterioare.7/1996. op.277-278. op. de exemplu: dreptul de alegere în cazul unei obligaţii alternative. în „Studii şi cercetări juridice”. adică acele prerogative constând în puterea de a da naştere prin act unilateral de voinţă unui efect juridic ce afectează şi interesele altei persoane. Acţiunile pentru valorificarea drepturilor secundare sunt apreciate ca imprescriptibile.7/1996 dispune că „acţiunea în rectificare sub rezerva prescripţiei dreptului material la acţiunea de fond va fi imprescriptibilă”. în categoria drepturilor secundare sunt incluse acele drepturi subiective civile care nu dau naştere direct unui drept la acţiune.258.8. Acţiunile în materie de carte funciară Cu privire la prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea acţiunilor în materie de carte funciară. se referă la acţiunea în rectificarea înscrierilor din cartea funciară.. Unele probleme referitoare la prescripţia extinctivă în cadrul unei viitoare reglementări legale. cit.1890 Cod civil. ca. p. Boroi. Art. 283 386 .

Un coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii. p. 1986. În legătură cu prescriptibilitatea cererii formulate în cadrul procesului de partaj privind lichidarea pretenţiilor dintre comoştenitori referitoare la cheltuielile de înmormântare. În legătură cu prescripţia extinctivă în materie succesorală. a se vedea G. o astfel de acţiune are drept consecinţă pierderea calităţii de moştenitor. prevăzută de art. 8. op. Acest lucru a fost stabilit în practica judecătorească389. Întrucât. în „Revista Română de Drept”.După trecerea acestui timp învoirea se poate reînnoi”. 20 şi urm. cit.728 Cod civil388. 1999. Boroi. p. „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. 389 A.. un moştenitor poate cere oricând ieşirea din indiviziune. Ivanov. de imprescriptibilitatea acţiunii de partaj.728 Cod civil. potrivit art.700 Cod civil. 284 388 .10. succesibilul fiind considerat ca o persoană străină de moştenire. chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii. Se poate face învoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de 5 ani . Prescripţia extinctivă în materie succesorală În jurisprudenţă s-a pus problema departajării prescripţiei dreptului de opţiune succesorală. 279-281. nr. căreia i se aplică termenul de 6 luni prevăzut de art.

Sub aspect practic. clasificarea termenelor de prescripţie extinctivă contribuie la corecta interpretare şi aplicare a acestor termene în cazuri concrete. Clasificare Clasificarea termenelor de prescripţie extinctivă prezintă importanţă atât pe plan teoretic.Capitolul III TERMENELE PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Secţiunea I Noţiune şi clasificare 1. Termenul de prescripţie extinctivă este un termen legal. ceea ce conduce la o mai bună cunoaştere a instituţiei juridice a prescripţiei extinctive. această clasificare ajută la adâncirea cercetării ştiinţifice pentru găsirea elementelor care le diferenţiază. dacă nu a fost exercitat în temeiul stabilit de lege”. deoarece decurge din lege. Potrivit acestui text de lege. părţile nu pot nici să stabilească termene de prescripţie. fiind drept patrimonial. Noţiune Termenul de prescripţie extinctivă este intervalul de timp stabilit de lege înăuntrul căruia poate fi exercitat dreptul la acţiune în sens material sub sancţiunea pierderii acestui drept. respectiv din dispoziţiile art. 285 . „dreptul la acţiune. Pe cale de consecinţă. cât şi pe plan practic.167/1958. se stinge prin prescripţie. nici să modifice termenele de prescripţie stabilite de lege. 2. Sub aspect teoretic.1 alin.1 din Decretul nr.

6 din acelaşi decret. • Al treilea criteriu este acela al mărimii sau întinderii lor. iar termenele speciale sunt stabilite prin norme speciale (lege specială). potrivit căruia „termenul prescripţiei este de 3 ani”. Precizări prealabile Termenul general de prescripţie extinctivă este stabilit în art. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu reglementarea prevăzută în art.167/1958 şi termene instituite în alte izvoare de drept civil. termene egale cu termenul general şi termene mai mici decât termenul general de prescripţie extinctivă. care stabilea un termen de 1 an. termene mai mari decât termenul general. în urma dispariţiei acestei categorii de organizaţii. Secţiunea a II-a Termenele generale de prescripţie extinctivă 1. Potrivit acestui criteriu. Codul Familiei etc. a devenit desuetă. ca 286 . potrivit căruia distingem: termene generale şi termene speciale de prescripţie extinctivă. adică actul normativ care le reglementează.La baza clasificării termenelor de prescripţie stau următoarele criterii: • Principalul criteriu de clasificare este acela al vocaţiei ori sferei de aplicare. În acelaşi articol mai era prevăzut un termen general de 18 luni aplicabil în raporturile dintre organizaţiile socialiste. distingem: termene instituite de Decretul nr. mai bine spus. reglementare care. • Un alt criteriu de clasificare a termenelor de prescripţie extinctivă este izvorul normativ. după care distingem: termene speciale. precum: Codul civil. respectiv. Termenul general de prescripţie extinctivă este stabilit de legea sau norma generală.3 alin. a rămas fără obiect sau.167/1958.1 din Decretul nr.

Acest termen se aplică tuturor acţiunilor personale. acţiunea pentru refacerea unor clădiri demolate abuziv. acţiunea în valorificarea unui titlu locativ. potrivit căruia termenul general de prescripţie extinctivă este de 30 ani.6 mai prevede că „dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani”. acţiunilor patrimoniale ce însoţesc o acţiune care este sau nu prescriptibilă extinctiv. acţiunea pentru plata creanţei datorate de terţ soţilor (Gh. Se admite că acest termen general de prescripţie extinctivă este aplicabil şi acţiunilor nepatrimoniale prescriptibile extinctiv pentru care legea nu stabileşte un termen special de prescripţie Jurisprudenţa a aplicat termenul general de prescripţie de 3 ani în următoarele situaţii: cererea de raport succesoral. precum şi.termen general. nota 43). reglementarea o găsim în art. Pentru acţiunile reale care însoţesc drepturile reale principale (de proprietate. de exemplu. cât şi pentru persoanele juridice este cel prevăzut de art. 2. acţiunea în reducţiunea liberalităţii excesive. pentru dreptul de a cere executarea silită în raporturile dintre organizaţiile socialiste. 1987. abitaţie. uzufruct. acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare cu clauză de întreţinere.302. de regulă.1 din Decretul nr. 287 390 . Teoria generală. ca. acţiunea în reducţiune. acţiunea în rezoluţiune sau reziliere390. acţiunea pentru plata contravalorii fructelor.167/1958. uz. p. în măsura în care nu sunt stabilite termene speciale de prescripţie.1890 Cod civil. Drept civil. Art. acţiunea oblică. adică termenul de 3 ani. acţiunea în nulitate. Beleiu.. Termenul general de prescripţie de 3 ani. servitute şi superficie).3 alin. aplicabil acţiunilor personale care însoţesc drepturile subiective civile de creanţă Termenul general de prescripţie atât pentru persoanele fizice.

L. op. 3.1894 Cod civil: „Regulile prescripţiei relative la alte obiecte decât cele cuprinse în acest titlu şi care sunt expuse la locurile respective din acest codice exclud aplicarea dispoziţiilor acestui titlu în toate cazurile când sunt contrarii lor”. se instituie un termen special de 3 ani392.283. de 30 ani se aplică: acţiunii în revendicare mobiliară întemeiate pe dreptul de proprietate privată393. Beleiu. aplicabil acţiunilor reale prescriptibile extinctiv Termenul general de prescripţie extinctivă de 30 ani. 288 391 . Editura All Beck. Bucureşti. Se admite că termenul de prescripţie. „toate acţiunile. 393 G. acţiunii negatorii prin care se contestă un G. ediţia a II-a. Boroi.251.282. fără echivoc. p.R. este aplicabil acţiunilor reale care însoţesc drepturile reale principale extinctiv. Termenul de prescripţie de 30 ani. p. Drept civil român.1890 Cod civil.. p. pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a definit un termen de prescripţie. Boroi. printr-o dispoziţie legală expresă. 392 Gh. S-a mai precizat că termenul de prescripţie de 3 ani nu îşi va găsi aplicare în cazurile când.. reglementat de art. cit. Subiectele dreptului civil.167/1958. Partea generală. 1999. Textul de lege mai sus menţionat este aplicabil acţiunilor reale care sunt prescriptibile şi cărora nu li se aplică un termen special de prescripţie extinctivă – art. Caracterul general al termenului de 30 ani rezultă. Editura Şansa S. 1999. Potrivit art. Introducere în dreptul civil. Drept civil. atât reale.extinctivă – cererea prin care se invocă nulitatea relativă a unui act juridic – însă nu poate fi extins şi la acţiunile reale391. şi din dispoziţiile art. cât şi personale.21 din Decretul nr. fără ca cel care invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu şi fără să i se poată opune reaua-credinţă”.1890 Cod civil. se vor prescrie prin treizeci de ani.

aplicabil cererii în tăgada paternităţii copilului din căsătorie. • termenul de 1 an. Termenele speciale aplicabile acţiunilor personale întemeiate pe drepturi de creanţă a) Decretul nr. aplicabil cererii în anularea căsătoriei prevăzut de art.55 alin. ascunse fără viclenie – art.167/1958 prevede următoarele termene speciale: • termenul de 6 luni privitor la prescripţia acţiunii în răspunderea vânzătorului pentru viciile lucrului. • termenul de 6 luni.1: „Acţiunea în tăgada paternităţii se prescrie în termen de 6 luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului”. 289 .5 din decret. prevăzut de art. acţiunii confesorii – cu excepţia cazului când. prevăzut de art. aplicabil acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei.21 alin.1: „Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de 1 an de la naşterea copilului”. Secţiunea a III-a Termenele speciale aplicabile acţiunilor personale nepatrimoniale şi celor întemeiate pe drepturi de creanţă 1.drept de uzufruct sau uz.60 alin. prin intermediul acesteia.2: „Anularea căsătoriei din aceste cauze poate fi cerută de cel al cărui consimţământ a fost viciat. 2. Termenele speciale aplicabile acţiunilor personale nepatrimoniale Aceste termene sunt prevăzute în Codul Familiei şi din această categorie fac parte: • termenul de 6 luni. în termen de 6 luni de la încetarea violenţei ori de la descoperirea erorii sau vicleniei”. caz în care acţiunea este imprescriptibilă. se apără dreptul de superficie. având ca obiect un bun mobil.

2 din Decret. aceste sume vor fi restituite celor în drept la prezentarea actului respectiv. prevăzut de art.1334: „Acţiunea vânzătorului pentru complinirea preţului şi a cumpărătorului. se prescrie într-un termen de 1 an din ziua contractului”.23 din decret. „în raporturile ce izvorăsc din asigurare termenul de prescripţie este de 2 ani.3 alin. pentru scăderea preţului sau pentru stricarea contractului. • termenul de 60 de zile privind dreptul la acţiune în restituirea sumelor de bani încasate pentru spectacole anulate. 290 . sunt aplicabile dispoziţiile art. dreptul la acţiune în acest din urmă caz se prescrie în termen de 1 an de la data când se poate cere restituirea pe baza actului organului de stat”. • termenul de 3 ani privitor la prescrierea dreptului la acţiune referitor la sumele aflate în depozit la instituţiile bancare – art. în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligaţiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare.24 din decret.1: „Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”.700 alin. cu privire la primele de asigurare datorate în temeiul asigurărilor prin efectul legii.22”. Acelaşi articol în alin.• termenul de 2 ani pentru raporturile juridice născute din asigurare. aplicabil dreptului de opţiune succesorală. • termenul de 1 an. b) Termene speciale prevăzute de Codul civil: • termenul de 6 luni. când eliberarea sumelor consemnate sau depuse este condiţionată de un act al organului judecătoresc sau altui organ de stat.2 prevede: „Cu toate acestea. prevăzut de art. Potrivit art. formulate astfel în art.

pentru vizite. • termenul de 1 an. şi a oamenilor cu ziua.11/1991. c) Termene speciale prevăzute de alte acte normative: • termenul de 30 zile. pentru plata zilelor. prevăzut de art. trebuie să solicite autorităţii publice emitente.”.• termenul de 6 luni. se prescriu în şase luni”.12 din Legea nr. pentru plata simbriei lor.1904.7 alin. a ospătarilor şi găzduitorilor. printr-un act administrativ unilateral. a negustorilor pentru mărfurile ce vând la particularii care nu sunt negustori. a directorilor pentru pensionate.31/1990 privind societăţile comerciale.544/2004 privind contenciosul administrativ: „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente.1 din Legea nr. persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim.5 din Legea nr. • termenul de 1 an. pentru nutrirea şi locuirea ce procură. prevăzut de art. se prescriu printr-un an”.”. pentru preţul pensiunii şcolarilor lor. potrivit căruia „acţiunea medicilor. pentru combaterea concurenţei neloiale: „Dreptul la acţiune prevăzut de art.67 alin.1903: „Acţiunea maiştrilor şi institutorilor de ştiinţe sau arte. pentru preţul uceniciei. operaţii şi medicamente. 9 se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să 291 . stabilit de art. şi a altor maiştri. chirurgilor şi a potecarilor. a servitorilor care se tocmesc cu anul. pentru lecţiile ce dau cu luna. a acestuia. în termen de 30 de zile de la data comunicării actului. republicată şi cu modificările ulterioare: „Dreptul la acţiunea de restituire a dividendelor se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor. revocarea. a materiilor de dânşii procurate şi a simbriilor. reglementat de art. • termenul de 3 ani. în tot sau în parte. prevăzut de art.

în caz de avulsiune. 161 din 18 iulie 1997. • termenul de 3 ani. de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară.cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o. prevăzut de art. nr. • termenul de 1 an. în sensul că orice cerere de evicţiune totală sau parţială privind imobilul adjudecat se prescrie în termenul prevăzut. are ca urmare pierderea dreptului la despăgubiri. nr. cu modificările ulterioare: „(2) Neprezentarea procesului-verbal de rechiziţie la lichidare.498 Cod civil.G. prevăzut de art. Of. • termenul de 3 ani.132/1997395 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public. (3) Contestaţiile sau reclamaţiile făcute după acest termen se consideră prescrise”. prevăzut de art. prevăzut de art.41 alin. pentru bunurile rechiziţionate. Publicată în M. în cazul acţiunilor posesorii. cu modificările ulterioare: „Termenul pentru introducerea cererii de chemare în judecată este de 6 luni pentru trimiterile poştale interne şi de un an pentru cele internaţionale”.31/2002394 privind serviciile poştale.1 teza I Cod procedură civilă.28 alin.674 Cod procedură civilă.2 şi 3 din Legea nr. 394 395 Publicată în M.”. d) Termene speciale aplicabile unor acţiuni reale: • termenul de 1 an. 87 din 1 februarie 2002. Of. • termenele de 6 luni şi 1 an prevăzute de art. nr. 292 . în termen de 3 ani de la publicarea în Monitorul Oficial al României a datei începerii plăţii. dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei.1 din O.520 alin.

de Decretul nr. iar art. iar pe de altă parte.1886 Cod civil prevede că „nici o prescripţie nu poate începe a curge mai înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod de stingere”. prescripţia extinctivă începe să curgă de la data naşterii raportului juridic.167/1958. pe de o parte.Capitolul IV ÎNCEPUTUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Secţiunea I Regula generală privind începutul prescripţiei extinctive Regula generală privind începutul prescripţiei extinctive este stabilită.2 din Decretul nr.167/1958 prevede că „în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului.7 alin. prescripţia începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune sau a dreptului de a cere executarea silită. Ca regulă generală. precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit. art. În acest sens. 293 . Astfel.1 din Decret se prevede: „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”. Ipoteza dreptului subiectiv pur şi simplu Pentru dreptul subiectiv pur şi simplu. de Codul civil.7 alin. Secţiunea a II-a Reguli speciale privind începutul prescripţiei dreptului la acţiune 1. în art. prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept”.

294 . Sfera de aplicare a art. deoarece acesta. data naşterii raportului juridic coincide cu data încheierii actului juridic.7 alin. deoarece. chiar şi mai înainte de realizarea condiţiilor sau de expirarea termenelor la care acele acţiuni pot fi subordonate”.167/1958 mai cuprinde acele cazuri în care actul juridic este afectat de condiţie (pentru creditor şi debitor). prin excepţie.2 din Decretul nr. pe de o parte. având termenul de partea sa. totuşi termenul este exclusiv în favoarea creditorului. iar nu suspensivă. prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul”. dar aceasta este rezolutorie. la cazul obligaţiilor „care urmează să se execute la cererea creditorului”.1. În acest sens. pendinte conditione. 2. care prevede: „Prescripţia unei creanţe condiţionate sau unui termen nu poate începe decât în momentul când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul”. art.3 din Decretul nr. Această regulă este consacrată şi în Codul civil. deşi există un termen suspensiv ce afectează actul juridic. alin.Cu alte cuvinte. iar în alin. actul juridic se comportă ca şi cum ar fi pur şi simplu. Textul de lege mai sus menţionat se referă. respectiv în art. ceea ce se determină în funcţie de categoria de acte din care face parte actul juridic civil.1885.2 din acelaşi articol se stabileşte: „Acţiunile reale ale creditorului sau proprietarului sunt. poate cere imediat executarea obligaţiei către debitor. în care modalitatea este termenul suspensiv ori condiţia suspensivă.7 alin. Ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă Această regulă priveşte ipoteza dreptului civil afectat de modalităţi. supuse prescripţiei în folosul celui ce deţine lucrul. prin care înţelegem acele situaţii în care.167/1958 prevede: „Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen.

(3) Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim. (2) Prevederile alin. Ipoteza răspunderii civile pentru fapta ilicită şi cazuri asimilate În această situaţie. persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim. cu modificările ulterioare. Dispoziţiile alineatului precedent se aplică prin asemănare şi în cazul îmbogăţirii fără just temei.9 se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o.3. (1) sunt aplicabile şi în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicţională.8 din Decretul nr. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior.7: „1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente. revocarea. în termen de 30 de zile de la data comunicării actului.11/1991397 privind combaterea concurenţei neloiale. cât şi în dispoziţiile art. O reglementare mai nuanţată a începutului prescripţiei. se găseşte în Legea contenciosului administrativ nr. printr-un act administrativ unilateral. 295 396 .12 din Legea nr. cât şi pe cel care răspunde de ea. trebuie să solicite autorităţii publice emitente. trebuia ori putea să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea. dar prin act administrativ ilegal. tot pentru încălcarea unui drept civil.544/2004. sau de la expirarea termenului prevăzut de lege. a acestuia. Regula aceasta este consacrată atât în dispoziţiile art. iar partea nu a optat pentru aceasta. în tot sau în parte. dacă acesta există. „Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască. prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut.167/1958396. atât paguba. care prevede în art. ” 397 „Dreptul la acţiune prevăzut de art. dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei”.

(2). (1). şi peste termenul prevăzut la alin. pentru motive temeinice. (6) Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale. fie din momentul – obiectiv – când persoana putea şi trebuia să cunoască acele împrejurări. dispoziţiile din Codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. mai rezultă că momentele de la care prescripţia începe să curgă sunt alternative. 4 alin. în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. formulată potrivit prevederilor alin. g).19 alin. (5) În cazul acţiunilor introduse de prefect. ea începe fie din momentul cunoaşterii pagubei – momentul subiectiv – şi a celui ce a produs-o. nu este obligatorie procedura prealabilă. fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri. Avocatul Poporului. (1). termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (4) Plângerea prealabilă.1 din aceeaşi lege se prevede: „Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ.” Din prezentarea textelor de lege menţionate rezultă că regula menţionată are un domeniu întins de aplicare. De asemenea. inclusiv în privinţa îmbogăţirii fără just temei. dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. adresat altui subiect de drept. precum şi în cazul prevăzut la art. din momentul în care a luat cunoştinţă.printr-un act administrativ cu caracter individual. 296 . Ministerul Public. de existenţa acestuia. (7).” În art. 2 alin. pe orice cale. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vătămaţi prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie. se soluţionează în termenul prevăzut la art. (1) lit. (7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce.

acestei reguli îi sunt asimilate şi alte domenii: cel bazat pe gestiunea de afaceri. 297 398 . în funcţie de cauza de nulitate relativă. Introducere în dreptul civil. Rezultă că.261. acţiunea revocatorie (pauliană). 4. „prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data când aceasta a încetat. Ipoteza acţiunii în declararea nulităţii Prescripţia extinctivă a acţiunii în anulare începe să curgă din momente diferite. Aceste 18 luni au funcţia de a marca momentul obiectiv de la care începe să curgă prescripţia. reprezentantul său legal.9 din Decretul nr. În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare.167/1958. Drept civil român. Astfel. însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului”.. S-a arătat că regula prevăzută de art. prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit. sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunoscut cauza anulării. potrivit art.9 din Decretul nr. singurul moment de începere a prescripţiei este data încetării violenţei. Dacă anulabilitatea se datorează altor cauze. Editura Şansa S. Bucureşti. acţiunea în restituire ca urmare a anulării unui act juridic civil executat. p.167/1958 nu se aplică în următoarele două situaţii: în cazul cererii de anulare a căsătoriei pentru eroare sau viclenie (art. 1999.În doctrină. total ori parţial398. Subiectele dreptului civil. momentele când prescripţia poate începe să curgă sunt două (alternative): momentul subiectiv al cunoaşterii cauzei de anulare şi momentul obiectiv al expirării celor 18 luni de la încheierea actului.21 Codul Familiei – anularea căsătoriei pentru eroare. poate fi cerută de cel al cărui consimţământ a fost Gh. viclenie sau violenţă.L. Beleiu.R. în situaţia în care cauza de anulare este violenţa.

rezultă următoarele: • regula priveşte viciile lucrului.161 şi 167. însă cel mai târziu de la împlinirea a trei ani de la predare. Decizia nr. când. dar cel mai târziu de la împlinirea termenului de garanţie pentru aceste vicii.107. Potrivit art. Curs selectiv pentru licenţă. Tribunalul Suprem. Ipoteza răspunderii pentru viciile unui lucru. 1996. unei lucrări sau construcţii În cazul acestei reguli. construcţiei sau lucrării conform destinaţiei lor. 5. în principiu.167/1958.228.377/1972 şi Decizia nr. Prin dispoziţiile prezentului articol nu se aduce nici o atingere termenelor de garanţie legale sau convenţionale”. în cazul cererii de anulare a unui legat. 298 399 .4/1985. p.viciat. M. A se vedea Gh. Nicolae. în Culegere de decizii 1972. adică acele lipsuri ori defecte de calitate de natură să împiedice întrebuinţarea lucrului. Natura juridică a prescripţiei extinctive. însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării. Beleiu.1588/1972. p.11 din Decretul nr. în „Studii şi cercetări juridice”. nr. „prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse la un lucru transmis sau ale unei lucrări executate începe să curgă de la data descoperirii viciilor. prescripţia extinctivă începe să curgă de la data descoperirii viciilor. Prescripţia acţiunii privind viciile unei construcţii începe să curgă de la data descoperirii viciilor. Prescripţia extinctivă în Dreptul civil român. Secţia civilă.1352 Cod civil. p. lucrării sau construcţiei. în termen de 6 luni „de la încetarea violenţei sau de la descoperirea erorii sau vicleniei”). ori să micşoreze folosinţa acestora într-o măsură apreciabilă – art. Din textul de lege mai sus menţionat şi din prezentarea regulii. prescripţia începe să curgă de la data deschiderii succesiunii399.

de vreme ce în dreptul nostru. în principiu. Regula prevăzută de art. începe să curgă de la data consemnării ori depunerii. • viciile ascunse ale lucrului sau lucrării care. recepţie. Alte reguli speciale Regula specială prevăzută de art. stabilite de lege pentru ipoteza în care nu există alte termene legale sau convenţionale de garanţie.11 din Decretul nr. 299 . ori organizaţiilor de stat. Această soluţie legislativă este normală.• dispoziţia legală citată distinge între prescripţia pentru viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate şi prescripţia pentru viciile construcţiei. spre deosebire de viciile aparente. de 3 ani. Prescripţia începe să curgă de la data când se poate cere restituirea pe baza actului organului de stat atunci când eliberarea sumelor consemnate sau depuse este condiţionată de un act al organului judecătoresc sau al altui organ de stat. prescripţia începe să curgă de la data împlinirii termenelor de 1 an sau. 6. credit şi economie. În atare situaţie.167/1958 nu sunt termene de prescripţie.1353 Cod civil. după caz.167/1958 Prescripţia dreptului la acţiune privitoare la sumele de bani încasate din vânzarea biletelor pentru spectacole ce nu au mai avut loc începe să curgă de la data când urma să aibă loc spectacolul.23 din Decretul nr. ci termene de garanţie. care pot fi observate fără nicio dificultate la predare sau recepţie. nu este admisă răspunderea pentru viciile aparente – art. pe seama statului. De menţionat este faptul că termenele de 1 an şi 3 ani prevăzute la art.167/1958 Prescripţia dreptului la acţiune privitoare la sume de bani consemnate sau depuse la instituţiile de bancă.24 din Decretul nr. nu pot fi descoperite. la predare.

54 alin.1 Codul Familiei – printr-o hotărâre judecătorească. în cazul reintroducerii acţiunii de către tutore. De asemenea. momentul curgerii termenului de prescripţie de 6 luni privind dreptul la opţiune succesorală este data deschiderii succesiunii (data morţii). Prescripţia acţiunii în tăgada paternităţii Conform art.55 din Codul Familiei. va începe să curgă un nou termen. iar nu de la ultimul act de acest fel. 300 . Dacă tatăl a fost pus sub interdicţie înainte de împlinirea termenului. Prescripţia acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei În Codul Familiei sunt prevăzute mai multe ipoteze. după caz. Prescripţia acţiunii posesorii. începe să curgă de la data primului act de tulburare a posesiei.60 Codul Familiei. un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie. prevăzută de art. tatăl va beneficia de un nou termen de 6 luni de la data când interdicţia a fost ridicată. termenul de 1 an curge de la naşterea copilului – art.1 Cod procedură civilă. termenul de 1 an va curge de la data la care acea hotărâre a rămas definitivă.700 Cod civil. termenul de 6 luni începe să curgă de la data când soţul mamei a cunoscut naşterea copilului. de la data la care acesta a cunoscut naşterea copilului şi. dacă pretinsul tată a convieţuit cu mama copilului sau în cazul când a purtat întreţinerea copilului.674 alin. pentru tutore. de la încetarea convieţuirii sau de la încetarea întreţinerii. termenul de 1 an curge. În cazul prevăzut de art.Prescripţia dreptului de opţiune succesorală Conform art. În general.

• pe timpul curgerii termenului de prescripţie pot să apară anumite cauze care să-l pună pe titularul dreptului la acţiune în imposibilitate materială. 2. adică sunt de strictă 301 . sunt limitative. deoarece sunt stabilite prin lege. morală ori juridică de a acţiona. suspendarea prescripţiei extinctive se justifică. Noţiune Suspendarea cursului prescripţiei extinctive poate fi definită ca acea modificare a cursului acestei prescripţii. Cauzele de suspendare a prescripţiei extinctive Cauzele de suspendare a cursului prescripţiei extinctive prezintă următoarele caractere juridice: sunt legale. a curgerii termenului de prescripţie pe timpul cât durează situaţiile limitativ prevăzute de lege.Capitolul V SUSPENDAREA PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Secţiunea I Noţiunea şi cauzele suspendării 1. trebuie ca titularul dreptului la acţiune să aibă nu numai voinţa. ci şi posibilitatea reală de a se adresa organului de jurisdicţie competent pentru protecţia dreptului său. În atare situaţii. modificare care constă în oprirea. care îl pun în imposibilitatea de a acţiona pe titularul dreptului la acţiune. Suspendarea prescripţiei se justifică prin următoarele considerente: • pentru ca instituţia prescripţiei extinctive să-şi atingă scopul prin realizarea efectului său extinctiv. de drept.

Editura Academiei. cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate. în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii. iar unii autori400 M. însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni socotiţi de la înregistrarea reclamaţiei”. cât timp nu are cine să-i încuviinţeze actele.167/1958. în art.208-213. între curator şi cel pe care îl reprezintă. Răspunderea civilă delictuală.„între părinţi sau tutore şi cei ce se află sub ocrotirea lor.pe timp cât creditorul sau debitorul face parte din Forţele Armate ale ţării. nefiind susceptibile de aplicare prin analogie. Eliescu. organul de jurisdicţie având rolul doar de a constata producerea lor. legiuitorul foloseşte. . Potrivit art. Forţa majoră este definită de doctrină şi jurisprudenţă ca fiind un eveniment imprevizibil şi insurmontabil. . iar acestea sunt pe picior de război. În art. După cum se poate observa.prescripţia nu curge împotriva celui lipsit de capacitate de exerciţiu.13 din Decret. 302 400 .până la rezolvarea reclamaţiei administrative făcută de cel îndreptăţit cu privire la despăgubiri sau restituiri. în temeiul legii sau al hotărârii judecătoreşti. Bucureşti. cât timp nu are reprezentant legal şi nici împotriva celui cu capacitate restrânsă. prescripţia nu curge. precum între orice altă persoană care.13 din Decretul nr. „prescripţia se suspendă: . 1972.cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere.interpretare şi aplicare. produc efecte de drept. p.14 din acelaşi act normativ se prezintă următoarele cauze de suspendare: . expresia „forţă majoră”. .prescripţia nu curge între soţi în timpul căsătoriei”. administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate. .

554/2004 se aplică în mod corespunzător şi acţiunii în contencios administrativ. Se admite că. prescripţia în cazul în care debitorul sau creditorul satisface serviciul militar ori este concentrat pe timpul cât forţele armate nu se află în stare de război. În ce priveşte suspendarea cursului prescripţiei extinctive între ocrotitor şi ocrotit cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate. Organul de jurisdicţie este chemat să aprecieze dacă situaţia invocată de titularul dreptului subiectiv constituie sau nu o împrejurare care să împiedice. ea se aplică raporturilor dintre părinte. dacă nu primeşte răspuns în intervalul de trei luni de la înregistrare. suspendarea încetează la împlinirea celor 3 luni. exercitarea dreptului la acţiune.14 alin. cutremurul. înainte de împlinirea celor trei luni. tutore ori curator. De exemplu. ci şi ca aceste forţe să se afle pe picior de război. şi cel ale cărui bunuri sunt administrate de ocrotitorul legal. reţinem că este necesar ca reclamaţia administrativă să fie prealabilă şi să aibă ca obiect „despăgubiri ori restituiri” în temeiul unui contract de transport sau de prestare de servicii de poştă şi telecomunicaţii şi să nu treacă mai mult de 3 luni de la înregistrarea reclamaţiei. Nu se va suspenda. Dacă petiţionarul primeşte un răspuns care nu-i convine. art. pe de o parte. astfel. prescripţia este suspendată numai până la primirea acelui răspuns nefavorabil. inundaţia etc. cu deosebirea că suspendarea operează până la pronunţarea unei hotărâri de către instanţa de fond. în sens absolut. în condiţiile art. În privinţa „reclamaţiei administrative”. În atare situaţie se pune condiţia nu numai de a fi în forţele armate ale României. pentru identitate de raţiune.7. Textul de lege citat stabileşte că suspendarea 303 . Într-o asemenea situaţie trebuie să fie creditorul sau debitorul ori şi unul şi celălalt în acelaşi timp.1 din Legea nr.adaugă şi caracterul exteriorităţii. Textul citat face vorbire şi de „aflarea în rândul forţelor armate ale României”.

cauza nu produce nici un efect. efectul ulterior încetării cauzei de suspendare. prin contrarietate de interese dintre ei şi unele considerente care se opun acţionării celor ocrotiţi de către cei care trebuie să-i ocrotească401. operaţie juridică pe care o realizează autoritatea tutelară. deoarece timpul care s-a scurs între începutul prescripţiei extinctive şi data la care intervine cauza de suspendare intră în calculul termenului de prescripţie. Editura All. P.167/1958: „După încetarea suspendării. • Pentru perioada anterioară cauzei de suspendare.2 din Decretul nr. Prescripţia este suspendată şi între soţi. deoarece textul nu distinge.15 alin. pe tot timpul căsătoriei.durează până la darea şi aprobarea socotelilor. 304 401 .167/1958 rezultă că suspendarea priveşte pe minorul sub 14 ani. Este irelevant dacă soţii sunt sau nu despărţiţi în fapt. 1994.14 alin. Această măsură se justifică prin necesitatea ocrotirii celor aflaţi sub protecţia altor persoane. M.1 din Decretul nr. Efectele generale ale suspendării Potrivit dispoziţiilor legale în materie402. 185. p. Din formularea art. 402 Art. Această suspendare a prescripţiei operează pe durata lipsei reprezentantului ori ocrotitorului legal. Bucureşti. efectul pe durata cauzei de suspendare. Drept civil. Cosmovici. Introducere în Dreptul civil. interzisul judecătoresc şi pe minorul între 14-18 ani. Secţiunea a II-a Efectele suspendării prescripţiei 1. după caz. efectele suspendării prescripţiei extinctive trebuie privite sub trei aspecte: efectul anterior apariţiei cauzei de suspendare. prescripţia îşi reia cursul socotindu-se şi timpul scurs de suspendare”.

1 din Decretul nr. Acest efect special nu se produce întotdeauna – ca în cazul efectelor generale –.• Pe durata cauzei de suspendare. • Ulterior încetării cauzei de suspendare. prescripţia îşi reia cursul”. efectul special al suspendării cursului prescripţiei extinctive constă. • în cazul în care până la împlinirea termenului de prescripţie a mai rămas mai puţin de 1 lună. 305 . ci numai în anumite cazuri: • în cazul în care până la împlinirea termenului de prescripţie au mai rămas 6 luni. socotit de la data încetării cauzei de suspendare. Efectul special al suspendării Efectul special al suspendării este reglementat de art. nu intră în calculul termenului de prescripţie. dacă termenul de prescripţie aplicabil este mai mare de 6 luni. în esenţă.15 alin. „după încetarea suspendării. Aşa cum prevede art.167/1958 astfel: „Prescripţia nu se va împlini totuşi înainte de expirarea unui termen de 6 luni. cu excepţia prescripţiilor mai scurte de 6 luni care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de 1 lună de la suspendare”. efectul suspendării constă în reluarea cursului prescripţiei. durata cauzei de suspendare. efectul produs constă în oprirea curgerii prescripţiei.2 din Decretul nr.167/1958.15 alin. Cu alte cuvinte. care poate cuprinde orice interval de timp. În consecinţă. după cum termenul de prescripţie aplicabil este mai mare ori mai mic de 6 luni. 2. Efectele suspendării prescripţiei extinctive se produc de drept. dacă termenul de prescripţie aplicabil este mai mic de 6 luni. în prorogarea momentului împlinirii termenului de prescripţie extinctivă în aşa fel încât între momentul încetării cauzei de suspendare şi momentul împlinirii termenului de prescripţie să se asigure 6 luni ori o lună.

167/1958.16 din Decretul nr. c) printr-un act începător de executare. b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare. considerarea stării de fapt ca fiind conformă cu starea de drept. iar pe de altă parte. 306 . anulată sau dacă s-a perimat. Întreruperea cursului prescripţiei extinctive se justifică pornind de la următoarele premise: pe de o parte. ori la un organ de arbitraj necompetent. dacă s-a pronunţat încetarea procesului. ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea”. lipsa de convingere a titularului dreptului privind temeinicia pretenţiei sale. 2. făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia. scursă înainte de apariţia unei cauze întreruptive şi începerea unei alte prescripţii extinctive. dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă. Prescripţia nu este întreruptă. Cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive Potrivit art.Capitolul VI ÎNTRERUPEREA PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Secţiunea I Noţiunea şi cauzele întreruperii prescripţiei 1. dedusă din starea sa de pasivitate în tot timpul curgerii termenului de prescripţie. Noţiune Întreruperea prescripţiei extinctive constă în înlăturarea prescripţiei. „prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie. chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească.

Bucureşti.297. Boroi. în practică s-a decis că declinarea de competenţă nu afectează întreruperea cursului prescripţiei extinctive. Cererea de chemare în judecată întrerupe cursul prescripţiei extinctive dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: cererea să fie efectivă. Drept civil. ca. sechestrul aplicat în condiţiile legislaţiei speciale etc. pentru a produce efecte întreruptive.17 din Decretul nr. de exemplu. sau dacă ea este respinsă. iar efectul încetării provizorii a cursului prescripţiei este înlăturat. Pe cale de consecinţă. Secţiunea a II-a Efectele întreruperii prescripţiei extinctive Efectele întreruperii prescripţiei extinctive sunt reglementate în art.Recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie. care este rezultatul ieşirii din pasivitate a titularului dreptului la acţiune. trebuie să fie neîndoielnică. atunci se consideră că prescripţia nu a fost niciun moment întreruptă şi ea îşi urmează cursul ca şi cum cererea nu ar fi fost introdusă. 307 403 . formulată cu scopul de a fi admisă. 1999. Partea generală. sechestrul aplicat asupra bunurilor mişcătoare ce se află în posesia datornicului. cum sunt poprirea pe baza unui titlu executor.167/1958: „Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se ivi împrejurarea care a G. comandamentul trimis datornicului în cazul urmăririi silite a bunurilor nemişcătoare. indiferent că ar fi vorba de o recunoaştere expresă ori tacită. debitorul solicită creditorului un termen pentru plata creanţei403. Editura All Beck. p. Dacă cererea nu ajunge să fie judecată. ediţia a II-a. A treia cauză de întrerupere este un act începător de executare. Efectul întreruptiv al cererii de chemare în judecată se produce şi atunci când ea a fost adresată unui organ de jurisdicţie necompetent. cererea să fie admisă printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă (retragerea ori anularea acţiunii dovedeşte neîndeplinirea acestei cerinţe).

noua prescripţie nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă.. considerându-se că nu a existat. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie. începe să curgă o nouă prescripţie.” .întrerupt-o. 308 . În cazul când prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitraj sau printr-un act începător de executare. Efectele întreruperii cursului prescripţiei extinctive sunt: • perioada anterioară datei apariţiei cauzei de întrerupere se şterge. • ulterior întreruperii. o dată cu încetarea cauzei de întrerupere. şi nu se include în termenul de prescripţie..

281. Cluj-Napoca. 309 404 . 1999. în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit. cererea de chemare în judecată. p. Subiectele dreptului civil. astfel că organul jurisdicţional este îndreptăţit să soluţioneze. Elementele dreptului civil. Bucureşti. Boroi. potrivit căruia „instanţa judecătorească sau organul arbitral poate. din motive temeinice. ori să încuviinţeze executarea silită. Editura Argonaut. Noţiune şi reglementare Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă este beneficiul acordat de lege titularului dreptului la acţiune care. Drept civil. ediţia a II-a. 1993. E. Introducere în dreptul civil.276. nu a putut formula acţiune în justiţie înăuntrul termenului de prescripţie extinctivă. Editura Şansa. deşi aceasta a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripţie404. Editura Şansa. 1999. Dogaru. p.Capitolul VII REPUNEREA ÎN TERMENUL DE PRESCRIPŢIE Secţiunea I Noţiunea repunerii în termen 1.19 din Decretul nr. p. I. Beleiu. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă este reglementată în art. Editura All Beck. să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acţiunii. în fond. Subiectele dreptului civil. 1999. Introducere în dreptul civil. Drept civil român.299. Introducere în Dreptul civil. Lupan. Partea generală.366.167/1958. Cererea cu repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie”. G. Bucureşti. Gh. p. Bucureşti.

prevede că „moştenitorii. trecute în proprietatea statului405. acordarea de despăgubiri.4 din Legea nr. pe când art. „succesibilii care după data de 6. sunt socotiţi de drept acceptanţii succesiunii de la data depunerii cererii prevăzute de art. Potrivit art.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe. iar art.4 alin. 310 .5 alin.5 alin.19 din Decretul nr. după caz.3 din Legea nr. mai sus enunţată.167/1958 reprezintă regula în materia repunerii în termenul de prescripţie.4 din Legea nr. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru toate bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi”. rezultă următoarele ei caracteristici: • repunerea în termenul de prescripţie este o favoare recunoscută de lege titularilor drepturilor subiective civile supuse acţiunii prescripţiei extinctive.18/1991.În actuala legislaţie există o reglementare specială referitoare la repunerea în termen. întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil. art.2 din Legea nr. republicată şi cu modificările ulterioare. în sensul prezentei legi. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei”.112/1995 şi art. Din definiţia repunerii în termenul de prescripţie.1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. 4 alin. 10/2001. republicată. republicată şi cu modificările ulterioare: „Moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate.03. 3 din Legea nr.18/1991. nr. republicată. 279 din 29 noiembrie 1995. Dispoziţiile art.2 din Legea nr.14”. sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. pentru restituirea în natură a apartamentelor sau. constituie excepţia. 405 Publicată în M.13 alin.13 alin. Of.10/2001. cuprinsă în art.

părerile exprimate sunt favorabile ideii admisibilităţii acestei instituţii juridice noi. ca şi suspendarea şi întreruperea. şi în ipoteza în care termenul de prescripţie s-a împlinit. 1987. Universitatea din Bucureşti. • titularii drepturilor subiective – în temeiul repunerii în termen – sunt în măsură să le valorifice într-un cadru judiciar sau extrajudiciar –.• repunerea în termenul de prescripţie este recunoscută numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Punctele de vedere exprimate cu privire la justificarea repunerii în termenul de prescripţie sunt următoarele: Unii autori susţin că repunerea în termen. împiedicarea efectului extinctiv al prescripţiei se justifică prin existenţa cauzelor temeinice care l-au împiedicat pe titularul dreptului la acţiune să formuleze cererea de chemare în judecată înăuntrul termenului de prescripţie406. din pricina unor cauze obiective . Alţi autori consideră că. în cazul repunerii în termen. deşi termenul de prescripţie s-ar fi împlinit. 311 406 . ceea ce înseamnă că efectul prescripţiei extinctive este anihilat în atare situaţii. titularul dreptului poate fi totuşi ocrotit dacă a pierdut termenul din anumite motive considerate a-l fi Gh. Teoria generală. demonstrează preocuparea legiuitorului de a conferi prescripţiei un caracter real. în perspectiva doctrinei anterioare anului 1990. În cazul repunerii în termen. Drept civil.345. Beleiu. în sensul de a nu se produce efectul sancţionator ori de câte ori titularul dreptului la acţiune nu este în culpă. legiuitorul a socotit că. rezultate din preocuparea constantă a legiuitorului de a împiedica producerea efectelor prescripţiei extinctive ori de câte ori producerea acestor efecte nu s-ar justifica. cauzele repunerii în termen fiind enumerate limitativ. p. În problema justificării repunerii în termenul de prescripţie.

date fiind efectele sale benefice pentru titularii de drepturi subiective civile. cit. în Tr. Beleiu. Se consideră – opinie la care ne raliem – că atât în prezent. I.167/1958 – cu stingerea sau pierderea dreptului la acţiune. „repunerea în termen trebuie păstrată.345. I. este sancţionată – cum precizează art. Cosmovici (coordonator). Prescripţia extinctivă. nr. cit. 312 407 . sancţionarea lui. M.33. după cum este ştiut. Editura Academiei. op. 408 I. Repunerea în termen.167/1958. a repunerii în termenul de prescripţie. 410 Gh. în „Revista Română de Drept”. în cadrul unei viitoare reglementări legale. În condiţiile trecerii la economia de piaţă – în justificarea actuală a repunerii în termenul de prescripţie – se poate pune problema admisibilităţii. Roman.. Această instituţie poate fi socotită un mijloc de armonizare a interesului general cu cel particular. p. Atunci când titularul dreptului a depus toate diligenţele ce stăteau în puterea sa pentru a-şi valorifica dreptul. şi în considerarea unei conduite culpabile din partea titularului dreptului subiectiv. Unele probleme privitoare la prescripţia extinctivă.. p. p. Editura Academiei. Partea generală.a. între altele. Aceasta. P.1 din Decretul nr.264. p. Partea generală. dată fiind sorgintea ei „socialistă”409. este un principiu fundamental al dreptului civil român”410.. 1967. Ionaşcu ş. Deleanu. Există şi opinia că neexecutarea dreptului la acţiune.11/1999. M. în „Dreptul”. fără a avea vreo vină. Bucureşti.486.1 alin. de principiu. nr. Eliescu. p.281-282.împiedicat să-şi exercite dreptul la acţiune în cadrul acelui termen407. E. Tratat de drept civil. ar fi ilegală şi noneducativă408. Tratat de drept civil. idee care. în „Studii şi cercetări juridice” nr. Repunerea în termenul de prescripţie. Bucureşti.1/1956.292-293. 409 M. 1989. vol. vol. în termenul prevăzut de lege. în condiţiile art. p.49.19 din Decretul nr. cât şi în viitor. (I). op. p. în sens material.I.9-12/1989. Nicolae. Dogaru.

acestea fiind lăsate la libera apreciere a organului de jurisdicţie căruia i se solicită sau care dispune din oficiu repunerea în termen. constând în inactivitate a titularului dreptului –. Drept civil.167/1958. „repunerea în termen permite înlăturarea contradicţiei ce ar apare între ceea ce legea a prezumat prin instituirea prescripţiei extinctive şi ceea ce prezintă realitatea”411. şi art. deşi au existat opinii în sensul că repunerea în termen ar trebui admisă „şi în cazul când s-ar constata existenţa unei culpe de o gravitate cu totul redusă”. 1999. fără să aibă gravitatea forţei majore şi fără să excludă orice G.13 alin. Partea generală. p. Editura All Beck. termenul şi efectul repunerii în termenul de prescripţie 1. Ţinând seama de finalitatea prescripţiei extinctive – sancţionarea conduitei culpabile. cauzele de suspendare şi de întrerupere. ci doar precizează în mod generic că este vorba de cauze temeinic justificate. Domeniul repunerii în termen Spre deosebire de art. Secţiunea a II-a Domeniul.2 din Decretul nr. 313 411 . republicată şi cu modificările ulterioare. care enumeră. se mai arată că o dovadă a compatibilităţii repunerii în termen cu principiile economiei de piaţă şi ale privatizării o constituie şi consacrarea celor două cazuri speciale de repunere – de drept – în termenul de prescripţie de către art.De asemenea.4 din Legea nr.16 din Decretul nr. Boroi.13. În doctrină.112/1995. art. limitativ.19 alin.167/1958 nu face o enumerare limitativă şi nici măcar exemplificativă a „cauzelor de repunere în termen”. art.299.18/1991. Bucureşti.14 şi art.2 din Legea nr.5 alin. sau că prin „cauze temeinic justificate” ar trebui să se înţeleagă „evenimente care.

organul jurisdicţional poate dispune repunerea lui în termen. Într-o altă formulare.53. în „Legalitatea populară”. op. cit. D.. fără a avea gravitatea forţei majore – determinând suspendarea –. 1997. cit.293. Aşadar. E.310. în nici un caz. cit. nr. chiar dacă Gh. Domeniul ei începe unde încetează culpa şi încetează unde începe forţa majoră”416. p. în sensul că „au acest caracter pentru reclamant şi pentru cei care se află în condiţii asemănătoare. nr. op. op. p. nr. ori de câte ori titularul dreptului material la acţiune este împiedicat din motive obiective. p. Boroi.292-294. p.87-88.. cit. op.”414. p. p. p. 1963. I. din cauza unei asemenea împrejurări. în „Legalitatea populară”. p. să-şi exercite dreptul la acţiune în temeiul legal”412.. A.18-19. l-au împiedicat pe acesta.. neimputabile acestuia. 413 M. p.. Eliescu.. opinia majoritară este alta.. Drept civil. Conform acestei opinii413. cu menţiunea că neexercitarea în termen a actului.185-186. op. Partea generală.2/1960. 414 M. p. dar nu necesarmente. Ionaşcu. prin „cauze temeinic justificate” trebuie să se înţeleagă acele împrejurări cu caracter obiectiv care. 415 Ibidem.8/1958. Nicolae. Hilsennod. Roman. nu trebuie.185-186. Lupan. Despre noua reglementare a prescripţiei extinctive. op. Deleanu..6/1961. Cluj-Napoca. Prescripţia extinctivă. op. să fie „imputată unei culpe” a titularului acelei acţiuni415. cit. E. să facă acte de întrerupere. în mod efectiv. la cerere sau din oficiu. Bucureşti.300. p. A. domeniul repunerii în termen a fost conturat astfel: „Repunerea în termen este o noţiune care exclude forţa majoră şi culpa. Ionaşcu. Partea generală. Eliescu. M. Editura Argonaut.33-35. Asemenea împrejurări se caracterizează prin aceea că sunt piedici relative. pentru orice om diligent. iar nu absolute. întreruperea prescripţiei extinctive şi repunerea în termen. 314 412 .Fekete. G. Editura Didactică şi Pedagogică. Drept civil.culpă din partea titularului dreptului. p.299. Suspendarea. 416 A. în „Justiţia nouă”..Pasalega. sunt exclusive de culpă.478-479. cit. mai explicită. cit.

în Culegere de decizii 1986. 422 Tribunalul Suprem. Secţia civilă. În schimb.74-75. • neacceptarea succesiunii de minor din cauza părăsirii lui de către reprezentantul legal (mama copilului)420 etc. în „Revista Română de Drept”.cererea de chemare în judecată a fost formulată cu depăşirea termenului de prescripţie. au fost apreciate drept cauze care nu justifică repunerea în termen: • necunoaşterea legii sau eroarea de drept421.12/1977. Secţia civilă. p.63-64. 421 Tribunalul Suprem. 419 Tribunalul Jud. b) ruperea legăturilor Tribunalul Suprem. 418 Primul Arbitru de Stat. Decizia nr.74.1465/1968.10/1978. Decizia civilă nr. Decizia nr. în Culegere de decizii 1986. Decizia nr. p.590/1986.164. în „Revista Română de Drept”. p. p. Secţia civilă.2436/1977.82. Decizia nr. la data decesului. • depăşirea culpabilă a termenului de acceptare a moştenirii: a) aflarea succesibilului. În jurisprudenţă au fost considerate drept cauze care ar justifica repunerea în termenul de prescripţie extinctivă: • existenţa unor împrejurări speciale în care s-a găsit moştenitorul.732/1979. 315 417 . 420 Tribunalul Suprem. Decizia nr. în „Revista Română de Drept”.55-56. idem. Decizia nr.9/1979. • spitalizarea îndelungată sau repetată a mamei împreună cu copilul în numele căruia urma să fie introdusă acţiunea în stabilirea paternităţii419. care l-au împiedicat să afle despre deschiderea unei moşteniri la care era chemat417.213/1987. p. p. în Culegere de decizii 1968. nr.590/1986. Covasna. Secţia civilă.53/1977.11/1987. • cunoaşterea de către părţi a unor fapte stabilite de către organul de cercetare penală numai după împlinirea termenului de prescripţie418. într-o altă localitate (pe un şantier)422. p.82. nr. în „Revista Română de Drept”. nr. nr.

Pătulea. 425 Tribunalul Jud. p.1 Cod civil –.9/1979.L. p. nr.278-279. G..801/1959.18/1991.2 din Legea nr. în „Dreptul”. V. Tribunalul Suprem. p. moştenitori care din diferite motive nu au acceptat succesiunile deschise la data morţii autorului lor428. p. în „Arbitrajul de Stat”. p. F. Editura Şansa S. Introducere în dreptul civil.300-301.1413/1973.1955/1987. • luarea la cunoştinţă de către soţul mamei a faptului că nu este tatăl copilului născut din căsătorie doar dintr-o scrisoare anonimă424 sau simpla recunoaştere de către mamă că soţul său nu este tatăl copilului425.156. p. I. • boala jurisconsultului persoanei juridice427. • absenţa ori aglomerarea cu probleme a conducătorului persoanei juridice sau a juristului acestuia426. în . nr. 424 Tribunalul Suprem.4/1959. Decizia nr. Ciobanu.144.12 alin. cit.R.18/1991 şi nr.57-58. Decizia civilă nr. Drept civil român. 428 În acest sens a se vedea: Gh.279/1988. Probleme în legătură cu partajul succesoral în lumina 316 423 . Decizia nr.. Secţia civilă..99. Subiectele dreptului civil.10-11/1991. Bucureşti.732/1979.61. 427 Primul Arbitru de Stat. Boroi.74. 426 Primul Arbitru de Stat. care a operat în favoarea moştenitorilor foştilor proprietari ai terenurilor intrate prin orice mijloace în patrimoniul fostelor cooperative agricole de producţie sau imobilelor cu destinaţie de locuinţă trecute în proprietatea statului.700 alin. Decizia nr.112/1995 este vorba de o repunere de drept în termenul de acceptare a moştenirii – art. p. nr.Dreptul”. în „Revista Română de Drept”.12/1973. nr. În sistemul legilor nr.8/1990. op. 1999. Decizia nr. în Culegere de decizii 1987. Sibiu. p. Secţia civilă. Dreptul de reprezentare succesorală în condiţiile prevederilor art. în „Revista Română de Drept”.cu defunctul şi domicilierea în altă localitate a succesibilului423. nr. Beleiu.

în „Dreptul”.494/ 1994.18/1991. Deak. Romaşan.53-54. indivizibilă. p. 1995. p. în „Buletinul Jurisprudenţei” 1994.18/1991. 1999. în principiu. Nota II (aprobativă) la Sentinţa civilă din 27 decembrie a Judecătoriei Strehaia. în condiţiile legilor menţionate.12 din Legea nr. A. supra. deoarece prin efectul renunţării – art. nr. p. p. C. Suceava. E. 1996. Oradea. Belu-Magdo. Notă (critică) la Sentinţa civilă din 27 decembrie 1993 a Judecătoriei Strehaia. Tratat de drept succesoral. Dreptul.52. Al.67-68.35-36.Această repunere de drept în termenul de prescripţie a fost însă urmată de instituirea unui termen special de 30 de zile. 1996. Succesiuni. p. în „Dreptul”. ori de plată a despăgubirilor.27.9/1993. în „Dreptul”. Perju. vol. Editura Graphix. D.13 alin. Editura Imprimeriei de Vest. nr.5/1998. I. Iaşi.18/1991 şi art. Dreptul civil. p. Pentru opinia contrară.23 şi în „Dreptul”.18/1991. p. Drepturile reale.7/1995.23-24. În această opinie se susţine că renunţătorii nu pot beneficia de prevederile art. Fr.103-104.4/1994.S.5/1992.58.67. cit. iar opţiunea succesorală este. Editura Actami. în „Dreptul”. a se vedea: P. p. Sitaru. M. Restabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în condiţiile diferite ale acceptării sau renunţării la succesiune ori neexercitării drepturilor succesorale. M. în „Dreptul”. nr.12 din Legea nr.12/1994. Discuţii în legătură cu unele soluţii privind drepturile reale principale pronunţate de instanţele judecătoreşti din Jud. Reconstituirea actuală a dreptului de proprietate asupra unor categorii de terenuri în temeiul Legii nr.216-217.696 Cod civil – au devenit străini de moştenire. nr. M.18/1991.438-439. p. p. Chirică. Nicolae.730/1993. Oproiu.12/1994. p. Drept civil.. nr. Georgescu. în lumina Legii nr. modificată şi republicată. Editura Lumina Lex Bucureşti. în „Dreptul”.13 din Regulamentul aprobat prin HG nr.J.2 din Legea nr. de 6 luni în care poate fi formulată cererea de atribuire în proprietate a terenului sau apartamentului. nr. nr. Safta-Romano. L. C. Decizia nr. 317 . p. Unele probleme în legătură cu interpretarea şi aplicarea prevederilor art. I. Turianu. respectiv. p. Bucureşti. prevederilor art. de moştenire.35.

s-a subliniat că termenul de o lună pentru a cere repunerea în termenul de prescripţie a dreptului de a cere şi A. Deleanu (I).35-44. Din textul de lege menţionat se reţin două aspecte ale termenului în care poate fi cerută repunerea în termenul de prescripţie: durata lui.167/1958. Beleiu. op. p. începutul acestui termen. cit. I. Astfel. Ciobanu.8/1986.188. În mod temeinic s-a precizat. G. în „Revista Română de Drept”.167/1958.2.308. R. Termenul de repunere în termenul de prescripţie Potrivit art. Gh.93/E/1985 a Tribunalului Jud. Boroi. Repunerea în termen în condiţiile art.19 din Decretul nr.489. într-o opinie. p. Natura juridică a termenului de o lună pentru repunerea în termen este controversată în doctrină. Gh. cit. dimpotrivă. Drept civil. 1994. Teoria generală. Drept civil.9-12/1989. Roman. Popescu. op. op. „cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie”.. p. cit. Editura Oscar Print. p.2 din Decretul nr. în „Revista Română de Drept”. op. 1987.M. nr. care este de o lună.. p. nr. Universitatea Bucureşti. Iaşi. în doctrină429. Introducere generală. Beleiu (II). cât şi acordarea din oficiu a repunerii în termen de către organul jurisdicţional. p. că termenul de o lună priveşte atât cererea de repunere în termen formulată de titularul dreptului material la acţiune. Notă (II) la Decizia nr. 318 429 . că termenul de o lună pentru repunerea în termen trebuie calificat ca termen de prescripţie extinctivă431. 431 A se vedea I. p.267.19 alin. se apreciază. Potrivit acestei din urmă opinii.301. care justifică depăşirea termenului de prescripţie.50-54. cit.271. Ionaşcu. p. Bucureşti. Într-o altă opinie. respectiv data încetării cauzei. E. T. E. Lupan.. 430 V. pe care o împărtăşim.. acest termen este socotit un termen procesual de decădere430.

nr.1 art. ceea ce echivalează practic cu anihilarea efectului extinctiv al prescripţiei.19 Decretul nr.19 din Decretul nr. 433 Ibidem.obţine executarea silită aparţine dreptului procesual civil432. fiind un termen de prescripţie extinctivă. întreruperea şi repunerea în termenul de prescripţie cuprinse în Decretul nr. Acest efect permite organului de jurisdicţie să treacă la judecata în fond a cauzei. 319 . Gh. op. Termenul de o lună pentru repunerea în termenul de prescripţie. efectul repunerii în termen constă. şi alin. Repunerea în termen în condiţiile art.. care aparţine dreptului civil. este supus regulilor privind începutul. Beleiu. 3. p. deşi termenul de prescripţie a expirat. aşa cum alin.167/1958 stabileşte: • repunerea în termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în sens material.167/1958. • termenul de o lună pentru a cere repunerea în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită care aparţine dreptului procesual civil433.1 din Decretul nr. Pentru identitate de raţiune. • repunerea în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită. suspendarea. cit.32-43. 432 I.19 alin. în esenţă.2 al aceluiaşi articol stabileşte: • termenul de o lună pentru a cere repunerea în termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune. în socotirea prescripţiei ca neîmplinită. Efectul repunerii în termenul de prescripţie În contextul Decretului nr.167/1958 în „Revista Română de Drept”. 434 Gh.9-12/1989.167/1958. nerespingându-se acţiunea ca prescrisă – art. Deleanu (I). Mai concret. p. Beleiu (II).43-44.167/1958434.

M.2 din Legea nr. Eliescu.112/1995.167/1958.18/1991 şi art.1989. reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului care a aparţinut autorului său. sau. 320 435 . Editura Academiei. în condiţiile acestor legi.700 alin. în cadrul procesului pendinte. restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada 6. cit.4 din Legea nr. precum şi ale Legii nr. În materie succesorală. p.111-112. Transmisiunea şi împărţeala moştenirii în Dreptul Republicii Socialiste România.18/1991.În condiţiile art. care trebuie să fie motivată pentru ca instanţa de control judiciar să poată verifica temeinicia ei. p. are caracter judiciar.1945-22. adică direct în puterea legii (ope legis). nefiind nevoie de intervenţia vreunui organ de jurisdicţie în acest scop.2 din Legea nr. op.03. Fr.19 din Decretul nr. Repunerea în termen reglementată de aceste legi operează de drept.5 alin. 1966. 2 Cod civil435. în apel ori chiar în recurs. în cursul judecăţii de primă instanţă. adică de la încetarea cauzei care a oprit pe succesibil să-şi exercite dreptul de moştenire – art.453. dacă aceasta nu mai este cu putinţă. Cu privire la modul de operare. efectul repunerii în termen a constat în îndrituirea moştenitorului de a solicita „reconstituirea” dreptului de proprietate asupra pământului sau restituirea în natură a apartamentului ori acordarea de despăgubiri. reglementată de art. Cererea de repunere în termen poate fi făcută fie împreună cu cererea de chemare în judecată.4 din Legea nr. restituirea în natură a apartamentelor. deoarece presupune darea unei hotărâri de către organul de jurisdicţie competent.13 alin.12. art. Bucureşti.. instanţa judecătorească poate prelungi termenul de opţiune succesorală cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea.13 alin. efectul repunerii în termen constă în îndrituirea moştenitorului de a solicita. În conformitate cu prevederile art.10/2001.5 alin. Deak. prin efectul repunerii în termenul de acceptare a moştenirii.112/1995. repunerea în termen. fie separat. acordarea de despăgubiri la care ar fi avut dreptul autorul său.

• Codul civil conţine şi el o reglementare fragmentară a regulilor de calcul.Capitolul VIII ÎMPLINIREA (CALCULUL) PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE 1. întreruperea acestui termen. el se va împlini în ziua corespunzătoare din ultimul an. 2.3 şi 4 din Codul de procedură civilă. Reglementările de calcul al termenului prescripţiei sunt stabilite după cum urmează: • Decretul nr. Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare (cazul lunii februarie). se calculează potrivit art. Noţiune Prin împlinirea prescripţiei extinctive înţelegem determinarea momentului în care expiră termenul de prescripţie. care presupune cunoaşterea următoarelor elemente: termenul de prescripţie aplicabil în cazul dat. Conţinutul regulilor de calcul al termenelor de prescripţie Termenul de prescripţie. termenul se consideră împlinit în ultima zi a acestei 321 . stabilit pe ani şi pe luni. dacă a intervenit vreo cauză de suspendare sau întrerupere a prescripţiei.167/1958 stabileşte numai regulile privind începutul termenului de prescripţie. Această determinare implică un anumit calcul. regulile de calcul al termenului prescripţiei. • Codul de procedură civilă se aplică în completarea dispoziţiilor din cele două acte normative de mai sus. ori din ultima lună.101 alin.

termenul de prescripţie se socoteşte împlinit în ziua corespunzătoare din ultima săptămână. „prescripţia nu se socoteşte decât după împlinirea celei după urmă zile a termenului defipt prin lege”. deoarece nu se ia în calcul prima zi în care prescripţia extinctivă începe să curgă. care a început să curgă la 3 mai 1992. 322 .luni. mijlocul lunii se socoteşte a 15-a zi.1887 Cod civil. însă se socoteşte ziua în care prescripţia urmează să se îndeplinească. se va împlini la 21 aprilie 1994. „ziua în cursul căreia prescripţia începe. început să curgă la 21 aprilie 1991. este de reţinut că. se va împlini la 3 noiembrie 1992. indiferent de numărul zilelor din luna respectivă. În cazul termenelor stabilite pe jumătate de lună.1889. Referitor la calcularea termenelor de prescripţie extinctivă stabilite pe zile. Pe cale de consecinţă. ori termenul special de 6 luni. „termenul de prescripţie se calculează pe zile şi nu pe ore”. potrivit art. intră în acel calcul”. termenul general de prescripţie de 3 ani. De exemplu. Acest sistem se numeşte intermediar. În cazul termenelor stabilite pe săptămâni. Potrivit art.

Subiectele dreptului civil. Elemente de drept civil. G. D. Albu. Partea generală. Gh. Drept comercial român. Contractele speciale. I. 1989.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ I. V. Editura Didactică şi Pedagogică. 1999. 1998. Editura Servo-Sat. I. Drept procesual civil. Calmuschi. Drept civil. Cărpenaru. Bucureşti. ediţie revăzută şi adăugită. 1926. 1987. Bucureşti. M. M. Bucureşti.M. 1996. Chirică. vol. vol. III. Introducere în dreptul civil. 1995. Dreptul familiei. 323 . Beleiu. D. Editura All Educational. Arad. ediţia a II-a. Gh. Editura Naţional. vol. Ciobanu. Căpăţână. B. O. Editura All. Boroi. Ciobanu. Alexandresco. vol. V. Editura Şansa. St. 1994. 1998. Principiile dreptului civil român. Partea generală. Partea generală. 1989. Teoria generală. Bucureşti. I. Drept civil. 1999. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Editura Cordial. I. Tratat de drept civil. 1975. Bucureşti. Bucureşti. Drept civil. Tratat de drept civil. Universitatea din Bucureşti. vol. Editura All-Beck. Drept civil român. Cantacuzino. Beleiu. O. ClujNapoca.

Moştenirea şi devoluţiunea ei în Dreptul Republicii Socialiste România.D. I. Deak. Editura Dacia. 1994. 1988. 1967.M. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1999. Fr. Cosmovici. Tratat de drept civil. Bucureşti. D. Deak. Bucureşti. Tratat de drept succesoral. I. 1983. Bucureşti. Eliescu. Bucureşti. V. P. Tratat de drept civil. Editura Academiei. Bucureşti. Drept civil. Editura Actami. Eliescu. Cosmovici (coordonator). Bucureşti. Cărpenaru. Cluj-Napoca. I. Tipografia Universităţii Bucureşti. Bucureşti. P. Economu. 1972 Yolanda Eminescu. M. Bucureşti. Subiectele dreptului civil. Dreptul de autor. M. 1996. Drepturile subiective şi abuzul de drept. M. Editura Academiei. Introducere în dreptul civil. Chirică. Editura All. Editura Şansa SRL. Transmisiunea şi împărţeala moştenirii în Dreptul Republicii Socialiste România. Contracte speciale. Fr. 1966. 1967. 1991. Teoria generală a actului juridic civil. Contracte speciale. Bucureşti. Drept civil. M. Editura Actami. Cosma. vol. Tratat de drept civil. Bucureşti. 1996. Drept civil. 1997. Dreptul de moştenire. Deak. Fr. 324 . Editura Lumina Lex. Moştenirea legală. Bucureşti. 1989. 1969. Elementele dreptului civil. Deak. Partea generală. Editura Academiei. Editura Academiei. vol. Bucureşti. I. 1999. St. Curs de succesiuni. Partea generală.M. Fr. 1973. Universitatea Bucureşti. Editura Humanitas. Tratat de drept civil. Eliescu. Succesiuni. Introducere în dreptul civil. Răspunderea civilă delictuală. Eliescu. Editura Academiei. Dogaru. Deleanu.

Editura Humanitas. M. Ionaşcu. 1930. Rosetti-Bălănescu. Cordial. Editura Academiei. Ionaşcu. 1992. I. C. Băicoianu. Drept civil român. Filipescu. A. Băicoianu. Creaţii noi. 1962. 1993. S. Ionaşcu. Editura Academiei. Rosetti-Bălănescu. VI. Editura S. T. Bucureşti. Editura Proarcadia. vol. Bucureşti. P.C. I. 1969. N. A. I. 1929. vol. Tr. Rucăreanu ş. Lupan. Editura All. Instituţii şi reglementări în dreptul socialist român. Bucureşti. II. Bucureşti.Yolanda Eminescu. Al. Prescripţia extinctivă.. Hamangiu. M. Drept civil. 325 . Gliga. I. Drept financiar.a. Bucureşti 1967. Filipescu. Partea generală. Editura Ştiinţifică. 1999. I. Hamangiu. 1943. Barasch. I. Codul civil adnotat. Partea generală. 1962. Editura Didactică şi Pedagogică. Tratat de proprietate industrială. I. Teoria şi practica litigiilor precontractuale. Cluj-Napoca. Editura Argonaut.P. I. Brădeanu. I. Mureşan. vol. 1964. II. Mateiaş. 1963. Bucureşti. 1992. Editura Ştiinţifică. Partea generală. Bucureşti. Georgian. A. Bucureşti. E. Introducere în dreptul civil. Bucureşti. Editura Librăriei „Universală”. Bucureşti. C. C. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale principale de tip nou în dreptul R. vol. Ionaşcu.R. Hamangiu. vol. Editura Academiei.. Drept civil. E. I. Cluj-Napoca. Tratat de drept civil român. Al. Bucureşti. Cosmovici. vol. Editura Academiei. Tratat de drept civil. Drept internaţional privat. Tratat de dreptul familiei. 1993. Traian Ionaşcu. 1998.

Bârsan.A. Drept internaţional privat. Persoanele. Editura Cordial. Bucureşti. C. Teoria generală a dreptului civil. Sitaru. Popescu. Pop. Bucureşti. Persoana juridică. Drept civil român. 1994. Răuschi. Gh. Drept civil. Pascu. Teoria generală a obligaţiilor. 1998. L. 1993. 1996. Editura Actami. C. de moştenire. C. 1997. 326 . Şt. Popa. I. I. Persoana fizică. Editura All. T. C. Bârsan. Bucureşti. Bucureşti. Drept civil. vol. Pop. Stătescu. Curs de drept. Teoria generală. A. Partea generală. Teoria generală. Bârsan. Cluj-Napoca. Bucureşti. E. C. Dreptul. 1980. Drepturi reale. Al. D. Teoria generală a drepturilor reale. Rucăreanu. 1994. Contractul de societate. 1980. Drept civil. vol. Poenaru. Teoria generală a dreptului. Stătescu. Editura Lumina Lex. Bucureşti. Introducere în dreptul civil. I. 1967. 1995. Bucureşti.M. Safta-Romano. Drept civil. Drept civil. 1993. Editura Graphix. Bucureşti. Editura Actami. Drept civil. Tratat. Tipografia Universităţii Bucureşti. Bucureşti. C. N. E. Elemente de drept civil şi comercial comparat. Tratat de drept civil. Editura Lumina Lex. Drepturile reale principale. Drept civil. E. 1980. D. Bucureşti. Partea generală. 1996. 1993. Introducere în dreptul civil. Beleiu. Roman. Iaşi. Pop. Stătescu. Iaşi.

O. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. Ungureanu. P. Bucureşti. Stoenescu. V. 327 . 1997. Zilberstein. Bucureşti. Stoica. vol. Editura All. ediţia a III-a. Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile. 1943. Vasilescu. S. Bucureşti. Editura All Beck. Partea generală. 1967. Drept procesual civil.I. Manual de drept civil. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. III. 1999.

O.spiruharet.313.97.Redactor: Constantin FLOREA Tehnoredactor: Vasilichia IONESCU Coperta: Stan BARON Bun de tipar: 01.90.5 Format: 16/61×86 Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei nr.2006.ro e-mail: contact@edituraromaniademaine.03./Fax: 316. Coli tipar: 20. 83 Tel.ro 328 . www. Bucureşti.P. Sector 6.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Cancel anytime.