ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

Catedra “BĂNCI ŞI BURSE DE VALORI”

MONEDĂ ŞI CREDIT

CURS DE LECŢII

2

CURS DE LECŢII

Chişinău 2002

MONEDĂ ŞI CREDIT

3

CUPRINS Tema 1: „Provenienţa şi esenţa monedei”…………………...…………………
1. Concepţii şi etape în evoluţia monedei…….…..….……………………………………….. 2. Esenţa monedei….………………………...……………………………………………….. 3. Rolul monedei în economia contemporană…………………...…..………………………...

pagin a
5
5 6 8

Tema 2: „Formele (tipurile) monedei"…………………………………………
1. Moneda metalică…………………………………………………………………………… 2. Moneda de hârtie…………………………………………………………………….……... 3. Titlurile de credit…………………………………………………………………….……... 4. Titluri de credit contemporane……………………………………………………………...

9
9 10 11 14

Tema 3: „Funcţiile monedei”…………………………...………………………
1. Moneda – etalon al valorii………..………………………………………………………… 2. Moneda – mijloc de circulaţie……………………………………………………………… 3. Moneda – mijloc de plată…………………………………………………………………... 4. Moneda – instrument de rezervă a valorii………………………………………………….. 5. Moneda internaţională………………………………………………………………………

16
16 17 18

19
20

Tema 4: „Masa monetară”……………..………………………………..……...
1. Circuitul monetar şi circulaţia monetară…………………………………………………… 2. Masa monetară: concept, structură, conţinut……………………………………………….. 3. Agregatele masei monetare. Caracteristica generală………………………………………. 4. Factorii ce determină masa monetară……………………………………………………….

22
22 24 26 26

Tema 5: „Sistemul monetar”……………………………………………………
1. Sistemul monetar naţional: concept, elemente. Evoluţia sistemului monetar (tipuri): metalist (bimetalist şi monometalist); al monedei de hârtie…………..……………………. 2. Sistemul monetar metalist………………………………………………………………….. 3. Sistemul monetar al monedei de hârtie şi tendinţele dezvoltării lui……………………….. 4. Sistemul monetar al Republicii Moldova……………………………………………….….. 27 28 30

27

Această evaluare cerea o bază reală de comparare. poate varia de cantitatea de muncă materializată în altă marfă şi din acest considerent şi valoarea acestor bunuri este diferită. În procesul schimbului marfa trebuie să aibă valoare de întrebuinţare pentru cumpărător şi de schimb – pentru vânzător. valoarea de schimb sau costul. contra altei mărfi. formă. Esenţa monedei. Concepţii şi etape în evoluţia monedei. Rolul monedei în economia contemporană. 1. De aici apare şi necesitatea utilizării valorii de schimb. cantitatea de muncă materializată în procesul producerii mărfii şi încorporată în marfa dată. n-are rost de a fi produsă. Munca depusă pentru producerea unei mărfi atare. În economia naturală mărfurile aveau numai valoare de întrebuinţare sau de consum. şi au apărut ca rezultat al dezvoltării forţelor productive şi relaţiilor marfă. Această particularitate a mărfurilor se prezintă ca o unitate de contrarii: unitate prin faptul că fiecare marfă trebuie să .4 CURS DE LECŢII Tema 1: "Provenienţa şi esenţa monedei" 1. de obicei. Schimbul reprezintă – mişcarea mărfurilor de la un producător la altul în direcţia opusă. deoarece dacă marfa n-are valoare de întrebuinţare. destinaţie. etc. Aşa bază poate servi valoarea mărfii. 3. şi se consuma. 2. apoi cea de întrebuinţare. În economia de schimb pe producătorul de mărfuri îl interesează. adică. Valoarea de schimb – capacitatea de schimb a unei mărfi pe altele în anumite proporţii sau compararea cantitativă a mărfurilor. Schimbul se produce numai la nivelul surplusurilor. Banii sunt cunoscuţi încă din antichitate. calitate. El presupune comensurarea mărfurilor de diferit tip. Economia naturală se caracterizează printr-un nivel scăzut de dezvoltare a forţelor de producere şi de aceea tot ce se producea. Concepţii şi etape în evoluţia monedei. mai întâi.

când valoarea de schimb se stabilea în proporţie de 1:1. Se cunosc mai multe forme în evoluţia schimburilor de mărfuri. În aceste condiţii apare monedasemn sau acea monedă propriu-zisă care s-a păstrat până în prezent. În această perioadă fiecare producător tinde spre obţinerea aşa-zisei "marfă generală". când marfa devine principalul scop al producerii. care este necesară tuturor. marfa dată nu poate avea ambele valori. Acest tip de schimb avea următoarele neajunsuri: a) nu se ţinea cont de principiul de echivalenţă la schimbarea mărfurilor. Neajunsul acestei forme – apariţia multor mărfuri echivalente nu a dus la definitivarea exprimării valorice a valorii fiecărei mărfi. Odată cu apariţia relaţiilor economiei de piaţă. sarea. iar contrariul se manifestă prin aceea că pentru una şi aceeaşi persoană. Ca marfă generală se utiliza grâul. II formă – completă sau reversibilă se caracterizează printr-un flux mare a schimburilor şi mărfurilor produse pentru schimb. III formă – generală. . Neajunsul acestei forme este – aceste echivalente erau alterabile şi greu transportabile. cea opusă – stema statului). IV formă – bănească sau monetară.MONEDĂ ŞI CREDIT 5 posede ambele valori. b) în aceste condiţii nu se asigura accesul liber al oricărui producător la orice marfă ce se producea în societate (conflictul de interese). Dezvoltarea formei lingoului din metal preţios a dus la apariţia monetelor (partea din faţă – nominalul. iarăşi a devenit incomod folosirea monetelor din metale preţioase pentru deservirea afacerilor în legătură cu creşterea rapidă a numărului afacerilor şi a sumei fiecărei afaceri. I formă – simplă sau stihiinică. etc. care a dus la înlocuirea echivalentului de mărfuri cu cel de metale preţioase.

ei au apărut la una din etapele de dezvoltare a societăţii. b) valoarea de schimb a banilor se manifestă prin aceea.6 CURS DE LECŢII 2. mai au şi o valoare de întrebuinţare globală. După conţinutul lor banii sunt o marfă. Esenţa banilor ca o categorie economică se manifestă prin următoarele trei forme: a) în formă de valoare de schimb nemijlocit şi general. c) banii au fost unul din principalii factori de stimulare a societăţii. cu formă naturală care îndeplinesc funcţia de etalon general al valorii. Cu ajutorul lor omul îşi poate satisface orice necesitate. b) odată cu dezvoltarea relaţiilor de producere în societate s-au dezvoltat şi formele banilor. funcţiile acestora. Esenţa banilor se manifestă prin faptul că sunt o formă specifică de mărfuri. Odată cu apariţia banilor. Banii sunt un echivalent general al valorii tuturor mărfurilor. pe când valoarea de schimb a celorlalte mărfuri apare numai atunci când ea poate fi schimbată pe piaţă. b) în formă de valoare de schimb de sine stătătoare. Ca şi mărfurilor le este specifică şi valoarea de întrebuinţare şi cea de schimb. Banii asigură fluxul între două valori. . operaţiunile efectuate cu bani. Esenţa monedei. banii sunt o marfă specifică: a) înafară de valoarea de întrebuinţare pe care o au mărfurile. că ei pot fi schimbaţi pe orice marfă. lumea mărfurilor s-a divizat în două: prima parte reprezintă banii şi a două restul mărfurilor. Banii ca categorie economică sunt determinaţi de următoarea definiţie. Banii sunt o categorie istorică reeşind din următoarele: a) în decursul istoric de dezvoltare al societăţii au existat perioade când relaţiile de producere se organizau fără participarea banilor. Însă în comparaţie cu celelalte mărfuri. c) în formă de măsură reală a muncii.

inclusiv banilor. iar banii se prezintă ca un echivalent al tuturor mărfurilor. este imposibilă existenţa societăţii. evidenţa contabilă şi statistică a cheltuielilor pentru producerea mărfurilor şi veniturilor de la realizarea mărfurilor. În rezultatul ciclului de producţie se obţin tot bani. Rolul monedei în economia contemporană. Banii sunt unul dintre principalele stimulente ale activităţii fiecărui membru al societăţii. care joacă rolul de echivalent general. iar cea de schimb – de cea a banilor. În concluzie. Banii asigură producerea şi realizarea capitalului social. prin însăşi valoarea lor. Mărfurile participante în cadrul schimbului se prezintă ca valori de consum. se utilizează pe larg şi politica monetar-creditară. că ei se transformă în capital. b) banii sunt o marfă privilegiată. 3. Rolul pe care şi-l asumă banii în economia de piaţă se rezumă în faptul. când în ţările dezvoltate de rând cu concepţia monetaristă. specifice tuturor mărfurilor. particularităţile banilor se exprimă prin: a) banii sunt o marfă evidenţiată stihiinic. Banii devin capital bănesc în procesul reproducerii industriale. c) banii au soluţionat contradicţia dintre valoarea de întrebuinţare şi cea de schimb. În anii '80 s-a înteţit rolul banilor în calitate de instrument de redresare a economiei. iar banii se prezintă ca valori de consum. Numai cu ajutorul banilor poate exista specializarea şi cooperarea producătorilor. . pot fi organizate relaţiile economice internaţionale. datorită faptului că funcţionarea lor se include în circuitul capitalului productivindustrial şi ei îşi schimbă forma. Banii sunt unicul mijloc cu ajutorul cărora se poate efectua schimbul de mărfuri.MONEDĂ ŞI CREDIT 7 Valoarea de consum este concentrată de partea mărfurilor. Fără existenţa banilor este imposibilă organizarea proceselor de producere şi realizare a mărfurilor şi serviciilor şi prin urmare.

greu prelucrabil. Însă. banii metalici puteau fi emişi de mărimi egale. 1. Titlurile de credit. Moneda metalică. divizabil şi legabil.8 CURS DE LECŢII Tema 2: "Formele (tipurile) monedei" 1. şi cea laterală – gurt. Banii metalici (aramă. Cauzele fiind: aurul este metal omogen după calitate. care deţinea monopol în extragerea minereului dat. adică valorii metalului din care au fost confecţionaţi. fără pierderea calităţilor anterioare. De la început se emiteau numai monete confecţionate din aur şi argint. 2. Moneda de hârtie. precum şi îndeplinind toate cele 5 funcţii ale sale. Partea din faţă numindu-se avers. în cantităţi egale. Datorită rezistenţei sale. Cea mai comodă formă pentru circulaţie s-a dovedit a fi cea rotundă. Banii în evoluţia sa s-au impus sub două aspecte: bani reali şi bani reprezentativi.n. Moneda metalică. păstrabil. uşor participând la relaţiile economice interstatale. În a II jumătate a secolului IX la emiterea în circulaţie a monetelor din aur a trecut şi Anglia. portabil. 4. În Rusia Chieveană monetele au apărut în secolele IX – X e. Titluri de credit contemporane. monetelor din aur le erau specifice unele neajunsuri: . în China Antică şi în statul Lidia. Primele monete datează cu 26 secole în urmă. Banii reali sunt banii. aur) au avut diferite forme. 3. partea laterală se turna în formă de zimţuri. În scopul protecţiei contra sustragerii. argint. a căror valoare nominală corespunde valorii lor reale. cea din spate – revers. greu dobândibil.

adică puteau fi liber schimbate una pe cealaltă. . Banii reprezentativi se consideră: semnele metalice (moneta mică reprezentativă (ban. în general. 2. Primii bani de hârtie au apărut în Rusia în 1769. pentru acoperirea deficitului bugetar şi mărimea acestei emisii depinde de necesităţile statului în resurse financiare şi nu de necesităţile circulaţiei de mărfuri sau a celei monetare. statul direct emite aceste bilete de trezorerie pentru acoperirea cheltuielilor sale. Moneda de hârtie se emite pentru finanţarea cheltuielilor statului. . Moneda de hârtie – a apărut ca un substituitor al celei metalice. Diferenţa dintre valoarea nominală şi cea reală a monedei date reprezintă venitul de la emisiune (sau emisional). La etapa iniţială monedele de hârtie se emiteau alături de cele metalice şi între aceste două monede exista un raport. copeică) confecţionată din metale ieftine (aramă. .moneda-aur. care împart moneda de hârtie şi titluri de credit. aluminiu)) şi semne de hârtie.MONEDĂ ŞI CREDIT 9 . nu stimula producerea şi circulaţia mărfurilor. necesităţile crescânde ale bugetului au dus la înlăturarea existenţei acestui raport. Moneda de hârtie. banca centrală emite bancnote de valori mici şi le acordă credit guvernului. Emitenţii acestor monede pot fi trezoreria publică şi băncile centrale. când statele beligerante pentru acoperirea cheltuielilor au recurs la emisiunea monedei-hârtie. Însă. . În cazul doi. Monetele-aur au circulat relativ puţin – până la I război mondial.monetele date nu puteau deservi afacerile mici. În primul rând. cent. care reprezintă un element semnificativ în ponderea veniturilor publice.extragerea metalului nu era în egală măsură cu fabricarea mărfurilor şi prestarea serviciilor. Pe parcurs aurul a dispărut complet din circulaţie.nu făceau faţă elasticităţii pieţei: nu puteau fi emişi şi retraşi din circulaţie. adică se emit indirect.

10 CURS DE LECŢII Moneda-hârtie îndeplineşte doar 2 funcţii ale banilor: mijloc de circulaţie şi mijloc de plată. Cambia . Cauzele deprecierii sunt: . să contribuie la dezvoltarea decontărilor prin virament. Titlurile de credit ca şi moneda-hârtie îndeplinesc doar 2 funcţii: mijloc de plată şi mijloc de circulaţie. însă. asigură autoreglarea masei monetare. când momentul cumpărării variază de cel al achitării.scăderea încrederii faţă de emitent. Titlurile de credit trebuie să fie capabile să asigure necesităţile circulaţiei de mărfuri în numerar. de regulă. banii electronici şi cardurile. pentru acoperirea deficitului bugetar. neconvertibili în aur şi căror le este atribuit un curs artificial faţă de aur. .balanţa comercială negativă. 3. De aceea moneda astfel emisă umple toate canalele de circulaţie şi se depreciază. când vânzarea-cumpărarea se face pe credit. Titlurile de credit. Lipsa convertirii în aur nu dă posibilitate de a fi remişi din circulaţie. .reprezintă obligaţiunea irevocabilă scrisă de către debitor de a plăti o sumă anumită creditorului. Titlurile de credit apar odată cu dezvoltarea forţelor de producţie.emisiunea excedentară de monedă-hârtie. deoarece aceşti bani n-au nimic comun cu circulaţia de mărfuri. Din categoria titlurilor de credit fac parte: cambia. să economisească banii reali (moneda metalică). Natura economică a monedei-hârtie exclude posibilitatea stabilităţii circulaţiei monedei date. Aşa dar. cecul. bancnota sau biletul de bancă. Apariţia lor a avut ca scop asigurarea elasticităţii circulaţiei băneşti. Există cambie simplă sau bilet la ordin emis de debitor şi . emişi de autorităţile statale. esenţa monedei-hârtie constă în aceea că sunt bani reprezentativi.

neprimind dobândă. . mai mult ca mijloc de circulaţie. Bancnota sau biletul de bancă – sunt titlurile de credit care se emit de banca centrală ca rezultat al reescontării cambiilor. pe când bancnota – ca mijloc de plată. Utilizarea cambiei este limitată reeşind din:  cambia deserveşte numai comerţul en-gross. Primind cambia vânzătorul mărfii poate s-o utilizeze în 3 modalităţi: 1) s-o păstreze până la scadenţă. emis de creditor. pe când bancnota este o obligaţiune fără termen. circulaţie înaltă – transmisibilitatea lor terţelor persoane. după garanţie – cambiile se emit de întreprinzători anumiţi. Bancnota se deosebeşte şi de moneda-hârtie prin: după utilizare – moneda-hârtie se utilizează. car se emit pentru aplanarea deficitului bugetar şi cel de casă. primind şi o dobândă. 3) cambia poate fi scontată la banca comercială şi reescontată la banca centrală. ca ultimul să-l andoseze.  comerţul en-gross se efectuează şi în numerar. având garanţie individuală.MONEDĂ ŞI CREDIT 11 trata. emise de bancă în favoarea persoanei ce deţine depozit în banca dată. care au încredere în traşi şi giranţi (indosator). semnat de debitor şi remis creditorului. 2) cambia poate fi folosită ca mijloc de plată. bancnota se emite de banca centrală şi are garanţie de stat. Cambiilor le este caracteristic:    abstractivitate – lipsa pe document a informaţiei despre afaceri.  în circuitul cambiilor sunt atraşi un cerc îngust de persoane. comerciale se emit sub gajul mărfii. obligativitate – debitorul este dator să achite suma indicată pe cambie. Bancnota se deosebeşte de cambie prin: după termen – cambia are termen de circulaţie. trezoreriale. Există cambii bancare.

la ordin – pentru o persoană concretă. În cazul decontărilor cu persoane ce-şi deţin mijloacele în bănci diferite intervine Centrul de Decontări. În decontările internaţionale se utilizează cecurile bancare. c) în cazul creşterii rezervelor valutare oficiale a balanţei comerciale active (Germania. iar moneda-hârtie nu se converteşte. la purtător – fără indicarea titularului. Bancnotele moderne nu se convertesc în aur. bancnotele – de banca centrală. b) creditarea bancară a statului. . ele se utilizează pentru efectuarea plăţilor cu caracter necomercial. Cecurile sunt utilizate pentru primirea numerarului. Prima dată cecul a fost utilizat în 1683 în Anglia. pe când moneda-hârtie – rămâne în circulaţie. dar îşi păstrează exprimarea prin mărfuri sau bază creditară. când bancnotele se emit în schimbul obligaţiunilor pe termen lung. care asigură legătura circulaţiei băneşti cu dinamica reproducerii capitalului social. după convertibilitate – bancnotele ajungând la banca centrală se convertesc în aur şi argint. în genere. În prezent se cunosc 3 canale de emisie a bancnotelor: a) creditarea bancară a economiei. Cecul este un document bănesc prin care deţinătorul mijloacelor băneşti la bancă îi ordonează băncii să transfere aceste mijloace altui agent economic. pentru efectuarea plăţilor comerciale. ca mijloc de circulaţie şi plată şi ca instrument al decontărilor fără numerar. însă. după rambursabilitate – bancnotele după achitarea cambiei se remit din circulaţie.12 CURS DE LECŢII după metoda de emitere – moneda-hârtie se emite de trezorerie. Se cunosc 3 tipuri de bază: nominative – pe cec este scris numele unei persoane concrete şi este netransmisibil. dar cu dreptul de andosare. Japonia).

calculul dobânzilor. în anii ‘70 a fost creată sistema de plăţi pe suport electronic. Introducerea în bănci a calculatoarelor electronice a făcut posibilă înlocuirea cecurilor şi a numerarului cu cardurile. Din categoria titlurilor de credit contemporane fac parte: banii electronici şi cardurile. după al II război mondial. cecurile au stat la baza apariţiei decontărilor fără numerar sau prin virament.T. 4. ce a primit denumirea de sistem electronic de transfer a mijloacelor băneşti (E. cerea schimbarea formelor de plată. Banii electronici. – Electronic Funds Transfert System). Cecurile băneşti – servesc pentru primirea numerarului de către întreprinderi şi organizaţii.A. Cardurile sau cărţile de credit. controlul stării conturilor) cu ajutorul impulsurilor electronice. Cu ajutorul lor se efectuează o impunătoare parte de operaţiuni interbancare. În genere.U. Se emit la bancă în baza contului deschis de client în formă de cartelă de plastic cu microschemă. au dat imbold apariţiei banilor electronici.S. . Echipamentele electronice şi sistema de legături telefonice. În S. Rapida circulaţie a cecurilor. în regim non-hârtie. Titluri de credit contemporane.MONEDĂ ŞI CREDIT 13 Cecul de decontare este ordinul scris băncii de a efectua de pe contul plătitorului de cec pe contul beneficiarului cecului.F. transferul de pe un cont pe altul. Această sistemă este o punte de trecere în evoluţia economiei de monedă. Progresul tehnico-ştiinţific şi dezvoltarea tehnicii de calcul au dat posibilitate ţărilor puternic dezvoltate să elaboreze sisteme electronice-automatizate pentru prelucrarea cecurilor şi ţinerea evidenţei conturilor de decontare. Sunt o posibilitate de a obţine mijloace creditare pe termen scurt de la instituţiile creditare. privind efectuarea operaţiunilor de creditare şi de plată (introducerea şi scoaterea în/de pe cont.

pentru procurarea benzinei. . cele comerciale. O aplicabilitate mai mare o au cardurile comerciale. pentru achitarea serviciilor distractive şi turism. Cele mai răspândite carduri sunt cele bancare.14 CURS DE LECŢII În străinătate cardurile se utilizează în comerţul cu amănuntul şi în sfera serviciilor.

În cazul monedei metalice preţurile depindeau numai de valoarea mărfurilor. Moneda – instrument de rezervă a valorii. care este nu altceva decât mărimea valorii întărită pentru fiecare unitate monetară. Costul mărfii evaluat în etalon monetar – reprezintă preţul. Moneda – mijloc de circulaţie. Între monedă ca etalon al valorii şi monedă ca scară a preţurilor este diferenţă. apar stihiinic şi se schimbă în dependenţă de forţele productive şi de munca materializată la producerea lor. deoarece una şi aceeaşi marfă în diferite locuri costă diferit. Ea . iar prezenţa monedei-hârtie dezorientează producătorul. 3. ci munca materializată pentru producere. În cazul funcţionării banilor metalici. Banii ca etalon al valorii se referă la toate mărfurile. Banii ca sară a preţurilor se fixează de stat şi depind de cantitatea de metal fixată. Moneda – mijloc de plată. Preţul mărfii se stabileşte pe piaţă la confruntarea cererii şi ofertei. Banii ca etalon general al valorii stabilesc preţurile tuturor mărfurilor. Preţul reflectă cheltuielile de muncă efectuate pentru producerea şi realizarea mărfii date. producătorul determină care mărfuri sunt deficitare şi care sunt excedentare. 5. Însă. La baza preţurilor stă scara preţurilor. Moneda internaţională. Pentru compararea mărfurilor ce au valori diferite este necesar de a le evalua în unităţi monetare. Moneda – etalon al valorii. La devierea preţurilor (în jos în sus) de la valoarea mărfii. 4. nu banii fac mărfurile comensurabile. Moneda – etalon al valorii.MONEDĂ ŞI CREDIT 15 Tema 3: “Funcţiile monedei” 1. 1. El depinde de valoarea mărfii şi a banilor. 2. preţul mărfii este direct proporţională cu valoarea mărfurilor şi invers proporţională cu valoarea banilor.

precum şi valoarea lor. Sistema valutară de la Jamaica din 1976 – 1978 a lichidat noţiunea de preţ oficial al aurului şi conţinutul unităţii monetare în aur pentru ţările Fondului Monetar Internaţional. ce se publică în presa oficială. Însă. a suferit schimbări. ordinea de emitere şi remitere. Pe piaţă mărfurile sunt supuse unor modificări.888671 g. Mai apoi. 2. Statul stabileşte: a) denumirea unităţii monetare. Aceasta în cazul dominaţiei aurului. stabilindu-se în dependenţă de cererea pentru valută. în 1976 1$ = 0. în prezent. De la început unitatea monetară coincidea cu scara preţurilor. odată cu impunerea pregnantă a titlurilor de credit. rezultate de păstrarea circulaţiei legii valorii.16 CURS DE LECŢII variază în dependenţă de preţul metalului dat. În prezent noţiunea de scară a preţurilor. scara preţurilor se stabilea stihiinic pe piaţă. preţul mărfii se stabileşte pe piaţă în corespundere cu cerinţele legii valorii.50463 g. în 1934 1$ = 0. b) ordinea de emitere a unităţii monetare divizionare (bănuţi). Au. Au. Deci. . Dacă în 1900 1$ = 1. în dependenţă de puterea de cumpărare a mărfurilor. preţul se formează prin confruntarea valorii unei mărfi cu alta. c) regula circulaţiei numerarului şi a circuitului prin virament. ca mai apoi. Au. În prezent se simte un proces de demonetizare a dolarului. determinându-i raportul în unitatea de bază. d) cursul valutar al monedei naţionale faţă de cea străină. Moneda – mijloc de circulaţie.736 g.

Însă. adică. ceea ce creează o situaţie de criză pentru producător. în condiţiile actuale. Însă. În prezent poziţiile cheie le ocupă titlurile de credit servind ca mijloc de cumpărare şi plată. aceste două funcţii sunt îmbinate într-una. formula circulaţiei banilor are aspectul B – M – B. preschimbarea ei în bani şi cumpărarea mărfii. Deci. Banii în calitate de mijloc de plată se prezintă în felul următor : M – D (marfă – datorii la termen). Titlurile de credit se prezintă ca mijloc de circulaţie şi ca mijloc de plată şi de aceea în literatura de specialitate de peste hotare. Aceste faze diferă ca timp şi spaţiu. În aşa mod. Moneda – mijloc de plată. Circulaţia mărfurilor include: vinderea mărfii. banii contribuie la circulaţia neîntreruptă a mărfurilor. D – B (datorii la termen – bani). ce creează necesităţi suplimentare la subiecţii economici. Funcţionarea banilor ca mijloc de circulaţie creează condiţia de aplanare a graniţelor de timp. ceea ce creează pericol de neplată pentru creditor. circulaţia mărfurilor presupune 2 faze distinse: 1 – cumpărarea mărfii. 2 – vânzarea mărfii. apare necesitatea cumpărării mărfurilor în credit. precum şi din cauza sezonalităţii producţiei. Banii ca funcţie – mijloc de . care sunt caracteristice circulaţiei directe a mărfurilor. timpul cumpărării şi vânzării mărfii coincidea. Cauza fiind: neomogenitatea continuităţii perioadelor de producere şi circulaţie a diferitor mărfuri. distanţă.MONEDĂ ŞI CREDIT 17 Moneda ca mijloc de circulaţie trebuie să existe real. În cazul schimbului marfă – marfă. preschimbarea banilor în marfă: M – B – M (marfă – bani – marfă). spaţiu. moneda îndeplineşte rolul de intermediar. Ca rezultat. Deci. Particularităţilor banilor ca mijloc de circulaţie le pot îndeplini banii reprezentativi: moneda de hârtie şi titlurile de credit. mărfurile şi banii nu intră în contact direct. Mărfurile nu întotdeauna se vând contra numerar. Monedei ca mijloc de cumpărare îi este caracteristice producţia de mărfuri simplă: M – B – M. 3.

şi trebuie să fie reali. deaceea la oameni apare tendinţa de a-i acumula şi păstra. apărute în baza banilor electronici. acumularea simplă de bani. în prezent. banii ca mijloc de acumulare şi tezaurizare trebuie să-şi menţină valoarea măcar pe o perioadă. iar insuficienţa de bani era completată din tezaur.18 CURS DE LECŢII plată leagă diferiţi producători. Una din metodele de soluţionare a urgentării plăţilor între întreprinderi poate duce la lărgirea utilizării titlurilor de credit cum sunt: cambiile bancare. Spre deosebire de celelalte funcţii. 4. deoarece ei sunt strâns legaţi unul de celălalt. . el tinde să îi antreneze în permanenţă în procesul de producere. iar la nivel de stat – la discordanţe în economia naţională. deoarece moneda reprezentativă era convertibilă în aur. care cumpără mărfuri în credit. Moneda – instrument de rezervă a valorii. nu aduce beneficiarului venit suplimentar. Însă. Prin tezaur se subînţelege acumularea de valoare făcută în forma ce asigură păstrarea bunurilor în funcţie de spaţiu şi timp. Banii se prezintă ca un echivalent general. rolul funcţiei de acumulare şi tezaurizare creşte. Pentru crearea comorilor banii se remit din circulaţie. falimentarea unuia creează probleme serioase sau uneori chiar şi falimentarea celorlalţi. banii electronici şi cardurile. Ei stau la baza avuţiei naţionale. Fără acumulări este imposibilă reproducerea. Până nu demult statele păstrau rezerve de aur. Mărimea rezervei de aur denotă bogăţia ţării şi asigură încrederea rezidenţilor şi nerezidenţilor în unitatea monetară naţională. această funcţie era bine venită. adică. Pe măsura dezvoltării producerii de mărfuri. actul de vânzarecumpărare se întrerupe. În prezent antreprenorului îi este neconvenabil de a păstra banii. Întreruperea procesului de producere din cauza rupturii de resurse băneşti duce uneori la falimentarea subiectului economic. trezoreria statului şi rezervele valutare ale guvernelor. deoarece surplusul de bani pleca în tezaur. asigurându-i deţinătorului lor obţinerea oricărei mărfi. Însă. În cazul circulaţiei banilor metalici. aurul este păstrat în rezerva băncilor centrale.

Ei funcţionează ca mijloc de plată internaţional. mijloc de circulaţie internaţională şi mijloc de acumulare internaţională. etc. a urmat conferinţa de la Bretton-Woods din 1944. care a specificat că funcţia de bani internaţionali o are aurul. blocul aurului (1933. blocul dolarului (1933). Înafară de acorduri internaţionale au mai fost semnate şi acorduri regionale. Moneda internaţională. Apoi. zona guldenului olandez. care asigurau relaţiile între ţările dominante şi cele dominate.După al doilea război mondial în baza acestor blocuri au apărut zone: zona lirei sterline. Aşa a apărut blocul lirei sterline (1931). Alături de aur au mai fost recunoscute în calitate de mijloc de plată internaţională şi rezervă valutară internaţională dolarul american şi lira sterlină. zona dolarului. . Prima convenţie valutară internaţională de la Genua din 1922. Deci.MONEDĂ ŞI CREDIT 19 În prezent. a declarat dolarul american şi lira sterlină ca echivalente ale aurului. Cursul oficial al dolarului faţă de aur era de 35∃ pentru 1 uncie (31. Ei sunt utilizaţi pentru echilibrarea balanţei de plăţi. Legăturile externe şi creditele internaţionale au contribuit la apariţia banilor internaţionali. Ei se utilizează la contractarea împrumuturilor şi subsidiilor internaţionale. obţinând venituri considerabile. iar cele pe termen lung în hârtii de valoare. De la început rolul banilor universali îl deservea aurul. multe persoanele fizice cumpără bijuterii.1 g. colectează monete cu scopul protejării împotriva devalorizării monedei naţionale. 5. sub preşedenţia Franţei). zona francului francez. Agenţii economici îşi păstrează acumulările pe termen scurt în instituţiile financiare. zona lirei sterline. aur). această funcţie a monedei reglează stihiinic circulaţia monetară.

apoi după cele 5 valute a celor mai dezvoltate ţări ale lumii (dolarul american.I. se determina după coşul valutar a 16 valute. (din cele 15) cu o populaţie de 300 mln.E. În comparaţie cu D.M.E.C. pe teritoriul ţărilor respective monedele lor naţionale în decurs de 2 luni au fost anulate. yena japoneză. În 1971 s-a stabilit conţinutul D.-ului în aur şi era egal cu cel al dolarului – 0. Însă.S.S.T. care totodată reflectă şi esenţa lor: . care presupun conturi de clearing. D.T.C.M. Logic şi istoric.-ul servea drept înscris în conturi la băncile centrale a ţărilor membre. iar din 2002 circulă şi în numerar.M. N-au aderat la EURO – Marea Britanie..-ul are rolul de a regla balanţa de plăţi a ţărilor membre F.S. Norvegia şi Danemarca.U.).T. marca germană.20 CURS DE LECŢII Clearing-ul valutar – este sistema de decontări între state în baza cererilor reciproce.T.-ul era asigurat 50% cu aur şi dolari americani (din contul a 20% din rezervele oficiale a ţărilor membre) şi 50% din contul monedelor lor naţionale.M. după devalorizarea dolarului.U. cu scopul soluţionării problemelor privind lichiditatea internaţională. valoarea unităţii D.C. fiecare funcţie este predecesoarea unei alteea.-ului cu ajutorul coşului valutar. E. Cele 5 funcţii ale banilor se află într-o strânsă corelare şi interdependenţă. valuta şi ordinea de stingere a datoriei. Se utiliza de 12 ţări ale Uniunii Monetare Europene (U. bancnote şi 400 mln. de la 1 iulie 1974.C. Din 1999 a fost introdusă ca monedă de cont – EURO. Paralel.T.U.S.T.U. monete. (drepturi speciale de tragere).S. Fondul Monetar Internaţional (F. E. se determina ca şi cea a D. Pentru crearea unei unităţi monetare de cont.S. de a completa şi facilita rezervele oficiale şi decontările. Valoarea E.888671 g. precum şi pentru a aprecia duritatea monedei naţionale. Din cele expuse putem desprinde 3 particularităţi de bază ale monedei. O utilizează 12 ţări ale U. de locuitori. Se utilizează în corespundere cu convenţiile de plată internaţionale. În numerar au fost introduse 600 mln. a fost introdusă unitatea monetară de cont – E. francul francez şi lira sterlină).) a introdus noi rezerve şi mijloace de plată – D. Pentru ţările membre ale sistemului monetar european din martie 1979.I.-ul.

Prin intermediul lor se stabileşte preţul mărfii. Cu ajutorul lor se poate cumpăra orice marfă. banii reflectă munca materializată într-o marfă concretă. . iar acesta dă posibilitate unei comparări calitative a diferitor mărfuri din punct de vedere utilitar. banii asigură schimbul. 2. banii reflectă valoarea de schimb a mărfurilor.MONEDĂ ŞI CREDIT 21 1. 3.

în casele persoanelor juridice.22 CURS DE LECŢII Tema 4: “Masa monetară” 1. Circuitul monetar şi circulaţia monetară. Banii în numerar se utilizează pentru circulaţia mărfurilor şi serviciilor. Caracteristica generală. Mişcarea banilor în exercitarea funcţiilor sale în formă de numerar şi prin virament reprezintă circulaţia monetară. premii. pentru contribuţii la asigurările sociale. structură.Circuitul monetar şi circulaţia monetară.Factorii ce determină masa monetară.a. agenţi economici şi organe statale. Circuitul monetar îşi începe funcţionalitatea la subiecţii economici. care apare sub diferite forme: depuneri în instituţiile creditare.B.Agregatele masei monetare. pe conturile instituţiilor creditare. pensii alimentare. Banii se concentrează în portmoneurile populaţiei. pentru achitarea serviciilor sociale.I. 2. pentru plata hârtiilor de valoare şi dobânzilor la ele. 1. Pentru începerea circuitului monetar este necesară apariţia necesităţii de bani la una din părţi. ş. Când apare cererea de monedă. şi anume: decontări cu salariaţii: pensii. 4.Masa monetară: concept. Banii se află într-o permanentă mişcare între 3 subiecte: persoane fizice. Volumul lor este determinat de P. Cererea de monedă este înaintată şi pentru acumulare. Cu cât este mai mare valoarea mărfurilor şi serviciilor. cu atât mai mulţi bani sunt necesari pentru încheierea afacerilor. conţinut. Circulaţia monetară se efectuează în 2 moduri: în numerar şi prin virament. apare necesitatea efectuării tranzacţiilor pentru circulaţie şi a plăţilor pentru mărfuri şi servicii. în trezoreria statului. pentru decontările nelegate nemijlocit de circulaţia mărfurilor şi serviciior. . 3. hârtii de valoare şi rezerve oficiale de stat. Circulaţia monetară în numerar – mişcarea banilor în sfera circulaţiei îndeplinind 2 funcţii: mijloc de plată şi mijloc de circulaţie.

precum şi-l schimbă pe bancnote de nou model şi pe monete.A. În dependenţă de circuitul economic se deosebesc 2 forme de circulaţie prin virament: ♦ ♦ pe operaţiuni cu mărfuri. precum şi pentru primirea mijloacelor bugetare.V. dacă este uzat. etc. nivelul preţurilor. monedă metalică. veniturilor pe hârtiile de valoare. între populaţie şi organele statale. compensarea plăţilor reciproce. între persoanele fizice. formei a doua – i se atribuie decontările cu bugetul (impozitul pe venit. Circulaţia monetară în numerar se efectuează cu ajutorul diferitor forme de monedă: bancnote. persoanele fizice şi juridice cu trezoreria statului privind plata impozitelor.. Ea emite numerar în circulaţie. etc. cambiilor. organizaţii. Primei forme i se atribuie decontările cu mărfurile şi serviciile. persoanele juridice şi populaţia privind plata salariilor. instituţii cu diferite forme de proprietate. între persoanele juridice şi organele statale. Mărimea circulaţiei monetare depinde de volumul mărfurilor în ţară. cardurilor şi altor titluri de credit. Circulaţia monetară prin virament cuprinde decontările între: întreprinderi. T. fondurile . colectarea altor taxe cu titlu obligatoriu. etc. reducerea numerarului din circulaţie. micşorarea cheltuielilor cu circulaţia. De circulaţia prin virament depinde viteza de rotaţie a activelor circulante. persoanele juridice şi diferite instituţii creditare privind acordarea şi rambursarea creditului. pe obligaţiuni financiare. alte titluri de credit ca cambiile. Circulaţia monetară prin virament – circulaţia valorii fără participarea numerarului: transferul de mijloace în conturile instituţiilor creditare. Emisia de numerar este efectuată de Banca Centrală. precum şi îl remite. Decontările prin virament se efectuează cu ajutorul cecurilor. cardurile. cecurile.MONEDĂ ŞI CREDIT 23 Circulaţia monetară în numerar include circulaţia masei monetare în numerar pe o perioadă anumită de timp între populaţie şi persoanele juridice.

Masa monetară: concept. Prin masă monetară se subînţelege totalitatea instrumentelor care pot funcţiona ca mijloc de circulaţie şi de plată. Pentru a asigura rotaţia normală a mijloacelor băneşti. În cazul când masa monetară este mai mare decât mărimea necesară. structură. Deci. de aceeaşi denumire.1) 1 – suma preţurilor tuturor mărfurilor şi serviciilor existente pe piaţă. atunci o parte din mărfurile produse nu pot fi realizate (criza de supraproducere). din punct de vedre teoretic. 2 – suma plăţilor. banii se devalorizează (inflaţia). decontările cu companiile de asigurare). pentru mărfurile realizate în perioada trecută. Legea rotaţiei monetare determină. rambursarea creditelor bancare. circulaţia numerarului şi circulaţia fără numerar constituie circuitul monetar al ţării. care urmează să fie făcute în perioada respectivă. În scopul optimizării masei monetare este necesară existenţa unui mecanism practic cu ajutorul căruia se poate analiza volumul şi structura masei monetare. mărimea masei monetare necesară pentru asigurarea decurgerii normale a rotaţiei rotaţiei monetare. . care vor fi efectuate în perioada viitoare. pentru mărfurile realizate în prezent. evidenţa dobânzilor pentru credit. trebuie să corespundă strict necesităţilor pieţei de mărfuri şi servicii. 4 – suma plăţilor. mărimea masei monetare. 3 – suma plăţilor ce se anulează reciproc.24 CURS DE LECŢII extrabugetare. care se află în rotaţie. 2. conţinut. M = 1+ 2 −3 −4 5 (4. În cazul când mărimea masei monetare este mai mică decât mărimea necesară. Între circulaţia monetară în numerar şi circulaţia monetară prin virament există legătură şi interdependenţă: banii în permanenţă trec dintr-o formă în alta. banii în numerar se transformă în bani fără numerar atunci când sunt depuşi la bancă şi invers. în care funcţionează o monedă unică.

moneda de cont. fiind una din componentele de bază ale masei monetare. emise şi puse în circulaţie pe piaţa financiar-monetară. Ele pot fi retrase după un preaviz. M – masa monetară. în raport cu care avem 3 situaţii: a) o gamă minimă de active ce în termen scurt se pot schimba în lichidităţi (bonuri de tezaur. Cu ajutorul lor pot fi trase cecuri şi efectuate plăţi fără preaviz. Moneda de cont – disponibilităţile în conturile curente sau la vedere. În ţările dezvoltate 50% din tranzacţii se lichidează prin cecuri. Depozitele la termen şi în vederea economisirii ce sunt constituite la bănci şi în casele de economii. cu grad mai mare sau mai mic de lichiditate. depunerile la termen şi în vederea economisirii. o gamă medie de active – înlocuitori ai monedei. obligaţiuni convertibile în orice moment). b) c) . Moneda efectivă reprezintă activul cel mai lichid. o gamă largă de active – toată gama de instrumente financiare. de faptul că circulă numai în interiorul ţării sau/şi înafara ei. Alte active – activele plasate în diferite titluri. Modificarea masei monetare este în funcţie de gradul lor de lichiditate. hârtii de valoare ce pot negociate şi comercializate uşor la bursă). Masa monetară este compusă din:     moneda efectivă sau numerarul. Este solicitată de agenţii economici pentru bunurile şi serviciile ce pot fi procurate în schimbul ei. alte active. fără a ţine seama de gradul de negociabilitate sau de posibilitatea de realizare a acestor active. care pot influenţa lichiditatea şi masa monetară (obligaţiuni. de faptul că vânzarea-cumpărarea lor influenţează mărimea masei monetare.MONEDĂ ŞI CREDIT 25 5 – viteza medie de rotaţie a unităţii monetare (numărul actelor de vânzarecumpărare deservite în mediu de unitatea monetară în perioada respectivă).

B. M3 . sau V.3) ре conturile bancare / mărimea medie a masei monetare în circulaţie Viteza de rotaţie a masei monetare este invers proporţională cu mărimea masei monetare din circulaţie. – venitul naţional.B. Agregatele masei monetare.include agregatul M2 şi depunerile instituţiile creditare specializate. Prin agregat monetar se subînţelege un indicator ce caracterizează mărimea şi structura masei monetare. Asupra masei monetare influenţează 2 factori: a) cantitatea masei monetare se determină de autorităţi şi-i în dependenţă de circulaţia mărfurilor. monetele şi mijloacele băneşti în conturile de decontare). M4 – include agregatul M2 şi depunerile la termen în băncile comerciale mari. 2. În majoritatea ţărilor cu economie de piaţă în calitate de mecanism de reglare a masei monetare este utilizat agregatul monetar.N. 4. viteza de circulaţie a banilor în circuitul plăţilor = mărimea mijloacele (4.N.2) b) Acest indicator reflectă legătura între circulaţia monetară şi procesul de dezvoltare economică. Caracteristica generală. V. M5 – include agregatul M3 şi depunerile la termen în băncile comerciale mari.N. Factorii ce determină masa monetară. Sporirea masei monetare la aceeaşi cantitate de mărfuri şi servicii duce la devalorizarea ei. N. M2 – include agregatul M1 şi depunerile la termen în băncile comerciale.26 CURS DE LECŢII 3. . P. viteza de circulaţie a banilor se determină: 1. (4./ Masa monetară (agregatul M2 sau M3) unde: P. – produsul naţional brut. Dacă sporeşte viteza de circulaţie a masei monetare – creşte masa monetară. Se folosesc următoarele 5 agregate monetare: M1 – mijloacele băneşti în numerar (bancnotele.

a fost introdusă în circulaţie în 1867 în legătură cu crearea unui sistem monetar asemănător Uniunii Monetare Latine. Sistemul monetar european: apariţia. Uniunea Monetară Latină a fost un acord încheiat în 1865 între Franţa. Puterea de cumpărare şi convertibilitatea monetară. Sistemul monetar al Republicii Moldova. şi. 2.5. caracteristica. elemente. Pe teritoriul ţărilor-membre se aflau în circulaţie monede confecţionate din aur şi argint. Belgia. 5. leul românesc. Principalul scop al creării Uniunii Monetare Latine. 6. Sistemul monetar metalist. Sistemul monetar naţional: concept. Sistemul monetar (valutar) naţional: concept. în primul rând. al monedei de hârtie. Evoluţia sistemului monetar (tipuri): metalist (bimetalist şi monometalist). a fost crearea unui bloc comercial valutar pentru întărirea poziţiilor ţărilor-membre pe piaţa internaţională. al principalului participant la această uniune – Franţa. 4. al monedei de hârtie. 8. elemente. raportul dintre ele fiind de 1:15. 7.MONEDĂ ŞI CREDIT 27 Tema 5: “Sistemul monetar” 1. faţă de Marea Britanie şi Germania. evoluţia. Până în 1890 leul s-a aflat în circulaţie pe teritoriul României paralel cu francul francez. Sistemul monetar naţional: concept. Evoluţia sistemului monetar (tipuri): metalist (bimetalist şi monometalist). Unitatea monetară a Basarabiei. 3. Sistemul monetar al monedei de hârtie şi tendinţele dezvoltării lui. Italia şi Elveţia (în 1869 aderă şi Grecia). 1. elemente. Etapele şi caracteristica generală a funcţionării sistemului valutar internaţional. Aceste monede aveau conţinut egal de . cu scopul menţinerii stabilităţii circulaţiei monetare în baza bimetalismului.

şi circulă în mod nelimitat.29 g. În aşa mod a apărut pericolul plecării din ţările numite a aurului. au introdus pe teritoriul lor reglementări monetare identice celor care existau pe teritoriul ţărilor-membre ale uniunii. În 1873 – 1876. Bimetalismul este un sistem monetar în care două metale (de obicei. De asemenea toate băncile centrale ale ţărilormembre încasau venit în moneda ţării-membre. Unităţile monetare se confecţionează din ambele metale sau se schimbă pe aceste metale. Spania. Sistemul monetar metalist. în legătură cu devalorizarea argintului şi cu trecerea majorităţii ţărilor la monometalismul de aur s-a început fluxul de argint în ţările-membre ale Uniunii Monetare Latine. aur). şi-a încetat activitatea. aur şi argint) îndeplinesc funcţiile banilor.28 CURS DE LECŢII metal preţios (greutatea monedei şi titlul aliajului). când majoritatea ţărilor au creat sisteme monetare de hârtie. Sistemului monetar metalist i-au fost specifice două forme: bimetalism şi monometalism.5 g. România. membre ale Uniunii Monetare Latine. ce corespundea conţinutului francului francez (4. . necătând la faptul că nu au aderat ca participanţi la acordul menţionat mai sus. După primul război mondial (1914 – 1918). Acest tip al bimetalismului a fost puţin răspândit. Pe teritoriul ţărilor a fost admisă circulaţia liberă a monedelor altor ţări. Acest fapt a impus ţările-membre iniţial să limiteze. iar ulterior (în 1878) să elimine complet monedele confecţionate din argint din circulaţie. Uniunea Monetară Latină şi-a pierdut semnificaţia şi scopul pentru care a fost creată şi. iar monedele din aceste metale participă la deservirea afacerilor în raportul care există între preţurile de piaţă ale acestor metale. Au existat două tipuri de bimetalism: 1) Sistemul valutei paralele – prevedea că statul stabileşte prin legislaţie raportul dintre aur şi argint. în 1927. Belgia şi Serbia. argint şi 0. 2.

această contradicţie duce la eliminarea din circulaţia monetară a metalului cu preţul legal mai mic decât preţul de piaţă (legea Copernic – Greşen). Acest tip al bimetalismului a fost răspândit pe larg. India (1852 – 1893). Bimetalismul a fost răspândit pe larg în secolele 16-18. Stabilirea raportului între ambele metale intră în contradicţie cu schimbarea stihiinică a preţurilor de piaţă ale acestor metale. şi a fost formulată definitiv de finansistul englez Greşen în 1560. unul dintre aceste metale are un preţ legal mai mic decât preţul de piaţă. 2) respective pe lingouri de mărime standard din metal preţios. Monometalismul este un tip de sistem monetar în care numai unul din metalele preţioase (aur sau argint) funcţionează ca echivalent general al valorii tuturor mărfurilor (îndeplineşte funcţiile banilor).MONEDĂ ŞI CREDIT 2) 29 Sistemul valutei duble – prevedea că statul fixează în legislaţie raportul dintre ambele metale preţioase. iar celălalt metal – un preţ mai mare. aşa-numiţii “bani răi” resping din circulaţia monetară “banii buni” în condiţiile când este stabilit în legislaţie raportul dintre metalele monetare. Elveţia. Italia) a existat şi în secolul XIX. În secolul XIX în majoritatea ţărilor monometalismul de argint a fost înlocuit cu monometalismul de aur. Olanda (1847 – 1875). Ca urmare. Conform acestei legi. Dezvoltându-se. China (până în 1935). Au existat trei tipuri de monometalism de aur: 1) aur-monede – monedele ce se aflau în circulaţie erau confecţionate din aur-lingouri – bancnotele de hârtie puteau fi schimbate în sumele aur. Această lege economică obiectivă a fost descoperită de cunoscutul savant polonez Copernic în 1526. iar în unele ţări (Franţa. . Instrumentele monetare sunt confecţionate din acest metal sau pot fi schimbate liber pe acest metal. şi aceste metale participă la deservirea afacerilor numai conform raportului stabilit în legislaţie. Belgia. La sfârşitul secolului XIX în toate ţările bimetalismul a fost înlocuit cu monometalismul (sub acţiunea legii Copernic – Greşen). Monometalismul de argint a existat în Rusia (1843 – 1852).

A.U. care asigură schimbul liber al banilor de hârtie pe metal preţios).30 3) CURS DE LECŢII aur-devize – bancnotele de hârtie se schimbă pe metal preţios prin intermediul devizelor (prin devize se înţelege valuta acelei ţări.A. şi sub influenţa acesteia. deoarece funcţiona principiul de autoreglare a volumului masei monetare prin formarea tezaurului. În S.U. În condiţiile monometalismului era imposibilă apariţia inflaţiei. Odată cu dezvoltarea relaţiilor economice de piaţă. Franţa). Raportul dintre monedele din metal preţios şi banii de hârtie permanent se schimba în direcţia măririi cotei banilor de hârtie. se numesc bani reprezentativi. Franţa – 1936). Istoric banii reprezentativi au apărut în formă de hârtie. S.. 1:1 în 1860. Sistemul monetar de hârtie prevede că în rotaţia monetară se află instrumentele monetare. Sistemul monetar al monedei de hârtie şi tendinţele dezvoltării lui. În anii primului război mondial monometalismul a fost lichidat în majoritatea ţărilor din lume (înafară de S. au fost lichidate toate formele monometalismului în toate ţările lumii (Marea Britanie – 1931.U.).A. aur-devize (Germania. 1:3 în 1885. valoarea reală a cărora nu coincide cu valoarea nominală. Banii. După război multe ţări europene au reintrodus diferite forme ale monometalismului. cu scopul de a stabiliza unitatea monetară: aur-lingouri (Marea Britanie. Austria. 3. În timpul crizei economice mondiale (1929 – 1933). Marea Britanie şi Franţa acest raport a constituit 3:1 în 1815. În prezent banii confecţionaţi din hârtie ocupă aproximativ 10% din masa monetară (cea mai mare parte a masei monetare este alcătuită din bani ce există în formă de impulsuri . Norvegia). inclusiv monedele din aur – numai a zecea parte. – 1933. În 1913 monedele confecţionate din aur şi argint constituiau numai a şasea parte din masa monetară a ţărilor din lume. monedele confecţionate din metal preţios au început să se retragă din treptat din rotaţie în schimbul apariţiei banilor de hârtie. valoarea reală a cărora e mai mică decât valoarea lor nominală.

2) bancnote. creditară. 3) ordinea de emitere şi scoatere a banilor din circulaţie. . dezvoltarea proceselor economice în diferite sfere ale economiei. valutară. ea îi oferă statului posibilitatea de a regla de sine stătător volumul masei monetare. Biletele de trezorerie se emit în baza operaţiunilor de finanţare. de a stimula sau stopa. Denumirea unităţii monetare în fiecare ţară aparte e determinată de particularităţile dezvoltării istorice a ţării respective (leu. Sistemul monetar de hârtie are următoarele elemente: 1) unitatea monetară. Această metodă permite asigurarea autoretragerii masei monetare de prisos din circulaţie. depinde de particularităţile ţării. de a realiza politica sa în sferele monetară. 5) cadrul instituţional ce asigură organizarea. 2) tipul banilor ce se află în rotaţie. Existenţa unităţilor monetare este unul din atributele principale ale fiecărui stat independent. Nu se prevede un mecanism de autoretragere a acestora din rotaţie. Bancnotele se emit în baza operaţiunilor de credit. În cadrul sistemului monetar de hârtie pot să se afle în rotaţie trei tipuri de bani: 1) bilete de trezorerie.MONEDĂ ŞI CREDIT 31 magnetice în memoria calculatoarelor). dolar. de a întreprinde măsuri antiinflaţioniste. de asemenea. 3) monede de schimb sau divizionare. franc). 4) scara preţurilor. Prin forma lor fizică biletele de trezorerie şi bancnotele nu se deosebesc. prin instrumente monetare. Sistemul monetar de hârtie în prezent este unicul tip de sistem monetar care există în lume. Tipurile banilor se deosebesc prin metodele de emitere şi prin particularităţile de funcţionare a acestora. Mărimea valorii unităţii monetare. efectuarea şi reglarea operaţiilor monetare în cadrul rotaţiei monetare.

companii de asigurare). diferite firme particulare care se specializează în efectuarea unor tipuri de operaţii monetare (firme de leasing. alte ministere şi departamente economice. copeică. stabilite prin legislaţie. la emiterea monedelor de schimb. se emit monede de schimb sau divizionare. Fiecare din structurile cadrului instituţional funcţionează în limitele împuternicirilor sale. Există două tipuri ale ordinii de emitere a banilor în rotaţie: 1) emiterea banilor în baza operaţiilor de finanţare. 4. ministerul finanţelor. odată cu aprobarea de către Parlament a legilor “Cu privire la Banca Naţională de Stat a Republicii Moldova” şi “Cu privire la bănci şi activitate bancară”. etc. În baza acestor legi în 1991. Prin cadru instituţional se înţelege totalitatea structurilor care participă la organizarea. fără de care banii nu-şi pot îndeplini funcţiile lor. efectuarea şi reglarea operaţiunilor monetare. băncile comerciale. De obicei.32 CURS DE LECŢII Pentru asigurarea circulaţiei mărfurilor şi serviciilor. Prin scara preţurilor se înţelege mărimea valorii stabilite în mod stihiinic sau centralizat pentru unitatea monetară. a fost creat un sistem bancar din două niveluri: . se foloseşte sistemul zecimal.). care asigură posibilitatea divizării unităţilor monetare în 100 părţi egale. Cadrul instituţional al acestui sistem a apărut în 1991. în a doua jumătate a anului. Denumirea monedelor de schimb de asemenea depinde de particularităţile ţării respective şi nu coincide cu denumirea unităţii monetare (ban. cent. Stabilirea scării preţurilor este necesară pentru asigurarea posibilităţii exprimării valorii mărfii prin unităţi monetare (stabilirea preţurilor). factoring. odată cu introducerea în rotaţie a unităţii monetare naţionale. Sistemul monetar al Republicii Moldova Sistemul monetar contemporan al Republicii Moldova a apărut în noiembrie 1993. Principalele structuri sunt: banca centrală. valoarea cărora este mai mică decât valoarea unităţii monetare în rotaţie. 2) emiterea banilor în baza operaţiilor de credit.

. etc.MONEDĂ ŞI CREDIT 33 1) Banca Naţională a Republicii Moldova. La sfârşitul anului 1995 – începutul anului 1996 Parlamentul a aprobat două legi noi. crearea atributelor pieţei hârtiilor de valoare. elemente. emise în corespundere cu normele de drept internaţional. 4) cursul valutar. se acumulează şi se folosesc resursele de valute străine necesare pentru economia naţională. mijloacele băneşti se emit în rotaţie de Banca Naţională în baza operaţiilor de credit ale acesteia. 3) paritatea valutară. Sistemul monetar (valutar) naţional: concept. care au înlocuit legile bancare din 1991: “Legea cu privire la Banca Naţională a Republicii Moldova” şi “Legea cu privire la instituţiile financiare”. valutară şi creditară se elaborează de Banca Naţională în comun acord cu Guvernul. Sistemul valutar naţional este determinat în actele legislative ale ţării. Sistemul monetar al Republicii Moldova se află în dezvoltare permanentă. Sistemul valutar naţional include următoarele elemente: 1) valuta naţională. Politica monetară. 5.). Aceste legi reglementează într-o măsură mai mare. 2) bănci comerciale. implementarea mecanismului contabil conform principiilor internaţionale. faţă de legile precedente. Prin sistem valutar naţional se înţelege totalitatea relaţiilor economice şi cadrul instituţional în baza cărora se înfăptuieşte rotaţia monetară internă a ţării. Scara preţurilor în Republica Moldova s-a stabilit stihiinic. organizarea şi efectuarea rotaţiei monetare. în sensul elaborării şi introducerii în practică a instrumentelor monetare existente în toate ţările dezvoltate (instrumentele de supraveghere bancară. 2) mărimea şi componenţa rezervelor oficiale de metale preţioase şi valute străine.

Prin paritate valutară se înţelege raportul dintre două valute stabilit prin lege. 6) existenţa sau lipsa restricţiilor valutare. Particularităţile sistemului valutar naţional al fiecărei ţări depind de gradul de dezvoltare a economiei naţionale. ramurile de specializare a acesteia.34 CURS DE LECŢII 5) convertibilitatea monetară. Valuta naţională a fiecărei ţări poate să se afle în circulaţia monetară din exteriorul ţării. intervenţii valutare. De obicei acest raport se stabileşte în formă de coridor valutar. se introduc în ţările cu economie slab dezvoltată. 7) ordinea de efectuare a tranzacţiilor internaţionale. fiecare ţară tinde spre formarea şi maximizarea rezervelor oficiale de metale preţioase şi valute străine. etc. lărgirea capacităţii de producere. modul de emitere ale căreia sunt determinate în legislaţia naţională. Restricţiile valutare. cu scopul stabilizării unităţii monetare naţionale. limitării influenţei valutelor străine asupra sistemului valutar naţional. Rezervele valutare oficiale reprezintă un factor puternic de atragere a investiţiilor străine. etc. în unele ţări – din extragerea zăcămintelor naturale. echilibrul balanţei de plăţi. În majoritatea ţărilor sursa pentru formarea acestor rezerve o constituie veniturile provenite din export. denumirea. de obicei. Aceste rezerve pot fi uşor folosite pentru stabilizarea economică în condiţii de criză. Valuta naţională este unitatea monetară naţională. Gradul de răspândire a valutei naţionale în alte ţări depinde de mai mulţi factori: nivelul de dezvoltare economică a ţării. Pentru a-şi asigura credibilitatea pe plan internaţional. sau limitarea posibilităţii efectuării acestor operaţii. cu scopul protejării intereselor agenţilor economici din ţară. 8) piaţa valutară naţională. volumul mărfurilor produse pentru export. stabilitatea unităţii monetare. . forma. Prin restricţie valutară se înţelege interzicerea efectuării unor operaţii cu valută străină pe teritoriul ţării.

Există mai multe forme de efectuare a transferurilor: acreditiv.U. cu condiţia că ele vor menţine cursul valutelor naţionale faţă de dolar la nivelul existent la momentul semnării acordului. care s-a petrecut la Bretton-Woods (S. Scopul organizării acestui sistem a fost crearea unui mecanism de efectuare a achitărilor internaţionale.U. 6. În calitate de unitate monetară acceptabilă pentru folosirea în relaţiile internaţionale a fost stabilit dolarul american. Prin piaţă valutară naţională se înţelege totalitatea centrelor oficiale care se ocupă cu vânzarea şi cumpărarea valutelor străine. Sistemul valutar de la Bretton-Woods a fost juridic organizat în 1944 la conferinţa valutar-financiară a O.). .. 2) sistemul valutar de la Jamaica.A.N. incasso. dolarii puteau fi schimbaţi pe metale preţioase la trezoreria S. satisfăcând în aşa mod cererea şi oferta agenţilor economici.U. În aşa mod valutele tuturor ţărilor-membre au fost puse în dependenţă directă de dolarul american. clearing. Necesitatea organizării acestui sistem a apărut în anii ’30. odată cu lichidarea monometalismului în toate ţările lumii. etc.A. În mărimile prevăzute în acord. Etapele şi caracteristica generală a funcţionării sistemului valutar internaţional. Devierile nu trebuiau să depăşească ± 1%. Ele sunt organizate în formă de burse valutare. Se cunosc trei sisteme valutare internaţionale: 1) sistemul valutar de la Bretton-Woods (a încetat să existe la mijlocul anilor ’60).MONEDĂ ŞI CREDIT 35 Achitările internaţionale se înfăptuiesc prin intermediul conturilor de corespondenţă deschise între băncile de pe teritoriul ţării şi băncile străine. De asemenea la afacerile internaţionale au fost acceptate valutele naţionale ale ţărilor-membre. Existenţa acestor centre creează posibilitatea pentru fiecare agent economic de a efectua schimbul operativ al valutelor cu scopul asigurării activităţii economice neîntrerupte. de asemenea astfel de servicii acordă băncile şi casele de schimb valutar. 3) sistemul valutar european.

U. În 1999 E. Cursul E. Cursul acestei unităţi se bazează pe cele trei valute-forte ale ţărilor-membre: dolarul american.I. Sistemul valutar european este o formă de organizare a relaţiilor valutare între ţările-membre ale Pieţei Europene Comune (numai două ţări-membre nu au participat la acest sistem – Marea Britanie şi Grecia). Cauza obiectivă au constituit-o schimbările în economiile ţărilor-membre ale F.36 CURS DE LECŢII Sistemul valutar de la Jamaica a fost organizat juridic de către ţările-membre ale F.-ul a fost înlocuit cu EURO: Ca monedă de cont – EURO a fost introdusă din 1999. bancnote şi 400 mln. Formarea acestui sistem a fost cauzată de criza sistemului valutar de la Bretton-Woods.C. Cu scopul de a asigura efectuarea normală a achitărilor internaţionale a fost emisă unitatea monetară de cont – D. Sistemul monetar european: apariţia.U. Japonia).D.M. Acest sistem a fost organizat cu scopul micşorării oscilaţiilor cursurilor valutare şi cu scopul stimulării proceselor de integrare a ţărilor-membre. Elementul de bază al acestui sistem este unitatea monetară europeană – E.C. pe de o parte. ţările europene. O utilizează 12 ţări ale U.T. Conform acordului de formare a acestui sistem a fost lichidată paritatea valutară şi au fost introduse cursurile valutare flotante.M. Cursurile tuturor valutelor ţărilor-membre se stabilesc în raport cu E.A. Apariţia acestui sistem a fost cauzată. iar pe de altă parte.E. lira sterlină. emisă de B. (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare).E.S. francul francez.. Sistemul valutar european se aseamănă cu sistemul valutar de la Jamaica.C. (din cele 15) cu o populaţie de 300 mln. evoluţia. În numerar au fost introduse 600 mln..: apariţia a trei centre de concurenţă internaţională (S. caracteristica. se fixează pentru valutele ţărilor-membre (10 la număr).U. de locuitori. . de criza sistemului valutar de la Bretton-Woods. yena japoneză. de creşterea dependenţei reciproce a ţărilor europene. în 1976.M. monete. iar din 2002 circulă şi în numerar. Paralel.U.-ul.R.U. 7. marca germană.I.C.

Acest schimb poate fi efectuat de toate categoriile de deţinători în oricare formă şi în cadrul tuturor tipurilor de operaţii comerciale. Prin valute convertibile se înţeleg valutele acelor ţări. Valuta se consideră neconvertibilă dacă ţara-emitent interzice schimbul acestei valute pe teritoriul său. . În aceste cazuri convertibilitatea se răspândeşte numai asupra unor categorii de deţinători sau operaţii. Moneda emisă şi pusă azi în circulaţie pe plan naţional şi internaţional are ca corespondent un etalon format prin contribuţia bunurilor şi serviciilor create în cadrul fiecărei economii naţionale şi reprezintă puterea de cumpărare a monedei. 8. se schimbă liber pe oricare altă valută şi pe unităţi monetare internaţionale convenţionale. Puterea de cumpărare şi convertibilitatea monetară. Gradul de convertibilitate poate să difere pentru rezidenţi şi pentru nerezidenţi. Acest etalon monetar este urmărit prin indicii de preţ.MONEDĂ ŞI CREDIT 37 pe teritoriul ţărilor respective monedele lor naţionale în decurs de 2 luni au fost anulate. care. Norvegia şi Danemarca. Reieşind din aceasta există valute cu convertibilitate internă sau externă. Gradul de convertibilitate depinde de esenţa şi componenţa restricţiilor valutare existente în ţara-emitent. Convertibilitatea este legată de valută. N-au aderat la EURO – Marea Britanie. Există valute cu grad intermediar de convertibilitate. reeşind din cererea şi oferta acestor valute şi din politica valutară a ţării emitente.

Ideea de bază a acestei teorii se exprimă prin următoarea afirmaţie: prin bani se înţeleg metalele preţioase. şi invers. fără a schimba valoarea nominală a monedei. Teoriile monetare cantitative (clasice). iar în secolul XVIII – doar 1/3 din funt.4 g. Cu scopul contracarării fenomenului de “uzare a monedei” a apărut teoria metalică a banilor. Teoria monetară nominalistă. argint. argint. acest fenomen s-a dezvoltat în Franţa şi Marea Britanie. În Franţa unitatea monetară a Parisului în jumătatea a doua a secolului X conţinea 1. Prin “uzarea monedei” se înţelege micşorarea de către autorităţile statului a greutăţii monedelor confecţionate din metale preţioase sau reducerea titlului metalului preţios respectiv.38 CURS DE LECŢII Tema 6: “Teoriile monetare” Teoria monetară metalistă. 2.5 g. De exemplu. Despre existenţa fenomenului de “uzare a monedei” mărturisesc următoarele fapte. Unul din primii reprezentanţi ai acestei teorii a fost Oron. iar în jumătatea a doua a secolului XIII – numai 0. În Marea Britanie lira sterlină conţinea în secolele XI – XII un funt de argint. 1. Teoria monetară metalistă. În perioada feudalismului în mai multe ţări a apărut şi a început să se dezvolte aşa-numitul fenomen de “uzare a monedei”. . Teoriile monetare moderne. Fenomenul de “uzare a monedei” era folosit pe larg de către autorităţile feudale ale diferitor state pentru a primi venituri suplimentare de metale preţioase în vistieria statului. Fenomenul de “uzare a monedei” influenţează negativ asupra dezvoltării comerţului internaţional. 1.

afirmând că banii sunt o marfă. adepţii acestei teorii nu ţin cont de faptul că banii ca marfă îndeplinesc funcţii specifice. Nors. Men. . care considerau că bogăţia societăţii se exprimă prin cantitatea de bani de care dispune această societate. însă. Odată cu apariţia şi dezvoltarea relaţiilor economiei de piaţă au început să crească esenţial numărul şi mărimea afacerilor. de acum nu mai negau posibilitatea existenţei banilor din hârtie. În anii ’60 ai secolului XX. Adepţi ai acestei teorii în secolele XVII – XVIII în Anglia au fost Stafford. prin lipsa banilor confecţionaţi din metale preţioase. teoria metalică a pierdut legătura cu practica economică. Odată cu lichidarea monometalismului în toate ţările din lume. Lexis. Rufe). Lantzburg. Neajunsul teoriei metaliste constă în faptul că. adepţi ai teoriei metaliste. în Italia – Galiani. În secolul XIX economiştii germani Cnis. În legătură cu necorespunderea afirmaţiilor teoriei metalice practicii monetare. valoarea căreia depinde de greutatea metalului din care au fost confecţionaţi. Dar din cauza unor neajunsuri esenţiale ale acesteia. Aceste afirmaţii corespundeau pe deplin intereselor negustorilor ce se ocupau cu comerţul extern.MONEDĂ ŞI CREDIT 39 În mod definitiv teoria metalică a fost formulată de către mercantilişti. În aceste condiţii a devenit necesară folosirea banilor din hârtie. la sfârşitul secolului XIX această teorie a fost înlocuită treptat cu alte teorii monetare. teoria metalică a fost temporar reanimată în Franţa. iar valoarea banilor depinde de greutatea metalului din care sunt confecţionaţi. Teoria metalică a avut rolul de lichidare a fenomenului de “uzare a monedei”. ulterior adepţii ei au încercat de mai multe ori să explice cauzele proceselor inflaţioniste în diferite ţări. care cerea ţărilor în care exporta mărfuri sale să achite contravaloarea acestora cu metale preţioase (adepţi: Tuleman. în Franţa – Montchrestien. Dar afirmau că neapărat trebuie să existe posibilitatea schimbului lor pe metale preţioase. adepţii teoriei metaliste au început treptat să cedeze poziţiile de bază ale teoriei metalice.

Teoria monetară nominalistă Teoria nominalistă a banilor.1) . Odată cu apariţia teoriei metalice. exprimată prin nominalul acestora. ci sunt un instrument. (6. prin urmare. dar au valoare declarativă. nominalismul a început să ocupe poziţii de bază în diferite doctrine economice. când rotaţia monetară a majorităţii ţărilor era inundată de monede. Nominalismul s-a format definitiv în secolele XVII – XVIII. Keynes a exprimat ideea de bază a nominalismului prin formula n=p*k unde: n – numărul de bani aflaţi în rotaţie.40 CURS DE LECŢII 2. greutatea metalului cărora nu corespundea (era mai mică) valorii nominale a acestora. afirmă că banii nu sunt marfă. Primii reprezentanţi ai teoriei nominaliste au fost Berkley şi Stuart. sau care este cantitatea metalului în fiecare monedă. cărora le era convenabilă existenţa fenomenului de “uzare a monedei”. La sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX. nominalismul a constituit o parte principală a teoriei de reglare monetar-creditară elaborată de Keynes. De asemenea. nu au valoare proprie şi. care stăteau la baza politicilor economice ale multor ţări ale lumii. spre deosebire de teoria metalistă. Banii sunt nişte semne convenţionale care au valoare declarativă. Teoria nominalistă a apărut în perioada feudalismului şi corespundea intereselor acelor pături sociale. Keynes afirma că banii nu sunt marfă şi nu au valoare proprie. teoria nominalistă a început brusc să se dezvolte ca reacţie împotriva acesteia. Ei afirmau că banii nu au valoare proprie. nu este important din ce metal ei sunt confecţionaţi. s-a dezvoltat sub influenţa apariţiei şi dezvoltării relaţiilor economice de piaţă (apariţia banilor din hârtie). În lucrarea sa “Tratatul despre reforma monetară” (1923). De exemplu. cu ajutorul căruia se poate evalua valoarea altor bunuri.

După părerea lui Keynes. a început să se folosească pe larg de către diferiţi . lichidarea acestor crize este posibilă cu ajutorul emiterii banilor în rotaţie. iar cauza principală a crizelor de supraproducţie constă în neajunsul de mijloace băneşti în rotaţie şi. Teoria cantitativă a banilor este o doctrină economică care afirmă că nivelul preţurilor la mărfuri şi servicii şi valoarea unităţii monetare depind de volumul masei monetare din rotaţie. Teoriile monetare cantitative (clasice) În secolul XV în Europa a început să se dezvolte procesul de acumulare iniţială a capitalului. care a încercat să explice preţurile înalte de pe atunci. Acest proces se baza pe dezvoltarea comerţului. 3. Ideile nominalismului corespund în prezent acelor state care folosesc pe larg emisia monetară pentru acoperirea deficitului bugetar. toate variantele nominalismului au neajunsuri asemănătoare: nu recunosc că banii sunt o marfă şi că au valoarea lor proprie. elaborată de Cnap. Ulterior folosirea metodei de comparare a volumului masei monetare cu volumul de mărfuri şi servicii. Ideea despre dependenţa nivelului preţurilor de volumul masei monetare a fost lansată pentru prima dată de Bodin (1530 – 1596). Teoria neoclasică a banilor de asemenea afirma că există o legătură între numărul de bani aflaţi în rotaţie şi nivelul preţurilor. k – numărul unităţilor de mărfuri şi servicii existente pe piaţă.MONEDĂ ŞI CREDIT 41 p – nivelul preţurilor. Cea mai radicală formă de exprimare a ideilor nominalismului o reprezintă teoria monetară a statului. Necătând la unele divergenţe. la începutul secolului XX. existenţa permanentă a unui nivel mic de inflaţie influenţează pozitiv asupra conjuncturii economice. şi fluxurile de metale preţioase din ţările coloniale în cele europene. prin urmare. Această teorie afirmă că valoarea unităţii monetare trebuie să se stabilească în legile fiecărei ţări.

Mill).2) Analizând această formulă Fisher a ajuns la concluzia că elementele V şi Q sunt constante. pentru a explica cauzele schimbării valorii banilor (Montesque.42 CURS DE LECŢII economişti. Ricardo (1772 – 1823). suma afacerilor se exprimă ca produs între numărul unităţilor de marfă realizată (Q) şi preţul mediu al unei unităţi de marfă (p): M *V = p * Q (6. devenind partea principală a teoriei neoclasice de reproducere. Filosoful englez Locke (1632 – 1704) afirma că există o dependenţă proporţională între schimbarea volumului masei monetare şi schimbarea valorii unităţii monetare. Afirmaţiile sale cu privire la valoarea unităţii monetare aveau un caracter dualist: 1) 2) pe de o parte. ele nu se pot schimba esenţial într-o perioadă scurtă de timp: . D. Varianta tranzacţionistă a fost elaborată de Fisher (1867 – 1947). Cele două afirmaţii ale lui Ricardo se contrazic reciproc. după părerea lui. Această variantă se bazează pe exprimarea prin două metode a sumei afacerilor care se produc în societate: pe de o parte. Printre diferitele variante ale teoriei cantitative cele mai răspândite au fost varianta tranzacţionistă şi varianta de la Cambridge. Hume. Ricardo afirma că în unele perioade valoarea unităţii munca depusă la producerea materialului din care ei sunt confecţionaţi. Ricardo recunoştea că valoarea banilor depinde de iar pe de altă parte. iar pe de altă parte. La dezvoltarea ideilor teoriei cantitative a contribuit D. Această idee a fost folosită de Ricardo pentru a explica cauzele devalorizării bancnotelor emise de Banca Angliei. (suma afacerilor se exprimă ca produs între numărul banilor (M) din rotaţie şi viteza medie de rotaţie a unităţii monetare (V)). deoarece. monetare depinde de numărul monedelor aflate în rotaţie. după încetarea schimbului acestora pe metal preţios în 1797. La începutul secolului XX teoria cantitativă a banilor a început să ocupe poziţiile de bază în diferite curente ale economiei politice.

Pegou.. k = 1/V Înlocuind în relaţia (6. etc. Spre de varianta tranzacţionistă a lui Fisher. (6. Necătând la unele deosebiri în argumentarea teoretică. deoarece ele sunt determinate de factori psihologici.6). a mijloacelor de telecomunicaţie. dar doresc să o acumuleze în formă monetară.5) obţinem că: M = (1/V) * p * Q = M * V = p * Q Observăm că relaţia (6. adică ajungem la relaţia (6. ambele variante exprimă aceeaşi idee de bază. Autorii variantei Cambridge au considerat elementele V şi Q constante.3) Varianta Cambridge a teoriei cantitative a fost dezvoltată în lucrările economiştilor englezi Marshall.MONEDĂ ŞI CREDIT 43 • • viteza medie de rotaţie a unităţii monetare depinde de gradul de numărul unităţilor de marfă realizată nu poate să se schimbe esenţial dezvoltare a relaţiilor creditare.2) este egală cu relaţia (6.5) (6. societăţii capitaliste îi este caracteristică antrenarea minimă a tuturor resurselor în procesul de producţie.4) relaţia (6.6) (6. deoarece. conform teoriei neoclasice (adept al căreia era şi Fisher). Aceşti factori nu se pot schimba esenţial într-o perioadă scurtă de timp. Robertson (profesori la Universitatea Cambridge). această variantă a folosit pentru a exprima ideile teoriei cantitative următoarea formulă: M=k*p*Q unde: k – partea veniturilor curente pe care agenţii economici nu doresc să o consume. Formula la care a ajuns Fisher exprimă ideea de bază a teoriei cantitative a banilor: M=p (6. Cu alte cuvinte: M = p.4) .3).

şi nu a dobânzii.a.44 CURS DE LECŢII 4. ş. cu următoarele afirmaţii: 1) teoria cantitativă a banilor. care afirmă că există o dependenţă directă teoria monetară a ciclurilor economice. Versiunea cea mai răspândită este cea a lui Friedman. deoarece aceste măsuri întârzie permanent (schimbările factorilor monetari niciodată nu coincid cu situaţia reală din economie). de asemenea e necesară pentru menţinerea permanentă a cererii înalte. Leidler. Keigem. Teoriile monetare moderne Adepţi ai monetarismului contemporan sunt M. care afirmă că toate schimbările între creşterea masei monetare şi creşterea preţurilor. 2) esenţiale în conjunctura economică sunt determinate de schimbările anterioare (creşterea masei monetare → creşterea cererii → creşterea volumului de producţie → criza de supraproducţie). 5) aşa-numita “regulă de k%”. Friedman. 3) existenţa unui mecanism special de influenţă a schimbărilor în volumul masei monetare asupra proceselor de producţie (prin nivelul preţurilor. conform căreea mărirea permanentă a volumului masei monetare aflate în rotaţie şi menţinerea unui nivel stabil de inflaţie este necesară pentru micşorarea oscilaţiilor în economie în decursul ciclurilor economice. . 4) măsurile statului îndreptate spre reglarea economiei sunt ineficiente şi lipsite de sens. 6) este necesară folosirea sistemului cursurilor valutare flotante pentru autoreglarea echilibrului pe plan internaţional. cum afirma Keynes).

capitalul exista în formă monetară. prin intermediul formelor de producere şi de marfă. în unele perioade. . Mărimea oscilaţiilor depinde de caracterul activităţii desfăşurate de agenţii economici. 1. După cumpărarea factorilor de producţie. După încetarea procesului de producere şi consumarea tuturor factorilor de producere. În legătură cu oscilaţiile capitalului. Deplasarea capitalului începând cu forma monetară. 5. capitalul din nou se transformă în formă monetară. 3. permanent schimbă forma capitalului său. Fiecare agent economic. Rolul creditului în economie. apar necesităţi de mijloace băneşti temporar libere (în cazul când necesităţile de capital se micşorează). Mărimea capitalului necesară pentru decurgerea fără întrerupere a rotaţiei capitalului permanent oscilează (se măreşte şi se micşorează). Repetarea incontinuu a ciclurilor de rotaţie – rotaţie a capitalului. Funcţiile creditului. Principiile creditului. şi reîntoarcerea lui la forma monetară se numeşte ciclu de rotaţie a capitalului. iar în unele cazuri. 2. De aici reese şi necesitatea creditului. Necesitatea şi esenţa creditului. de dezvoltare. la fiecare agent. desfăşurând activitate economică. Teorii asupra creditului. capitalul se transformă în formă de marfă. După realizarea mărfurilor. apar necesităţi în mijloace băneşti suplimentare (în cazul când necesităţile de capital cresc). Iniţial. Existenţa proceselor de producere a mărfurilor şi serviciilor este imposibilă fără existenţa relaţiilor creditare. De exemplu: mijloace băneşti temporar libere apar în legătură cu formarea diferitor fonduri strategice (fondul de amortizare.MONEDĂ ŞI CREDIT 45 Tema 7: “Creditul” 1. Necesitatea şi esenţa creditului. 4. capitalul se transformă în formă de producţie. Formele creditului.

46

CURS DE LECŢII

etc.), iar neajunsurile de capital pot apărea în legătură cu caracterul sezonier al procesului de producere. Existenţa în permanenţă a agenţilor care au surplusuri temporare de capital, pe de o parte, şi a agenţilor care au necesităţi temporare de capital, pe de altă parte, cauzează necesitatea obiectivă în existenţa unor relaţii economice (un mecanism în baza cărora mijloacele băneşti, temporar libere, ale agenţilor economici se redistribuiesc, temporar, agenţilor care necesită aceste mijloace adăugătoare). Fără existenţa acestui mecanism, apare pericolul întreruperii activităţii acelor agenţi economici, care au necesităţi adăugătoare de capital. Întreruperea activităţii acestora, în mod direct, afectează activitatea părţii a doua de agenţi economic. Prin urmare, lipsa de redistribuire temporară, în mod direct, cauzează întreruperea activităţii majorităţii agenţilor. Relaţiile economice în baza cărora se redistribuiesc mijloacele temporar libere se numesc relaţii creditare. Prin credit se subînţelege un împrumut în formă monetară sau în formă de marfă acordat în condiţii de rambursabilitate, scadenţă şi, de regulă, cu plată. Creditul exprimă relaţiile economice care apar între creditor şi debitor în cadrul procesului de redistribuire temporară a mijloacelor temporar libere. Creditorul este unul din participanţii la relaţiile creditare, subiectul care acordă împrumutul. Creditorii acordă împrumuturi din următoarele surse: 1. 2. mijloace proprii; mijloace împrumutate (băncile).

Debitorul este unul din participanţii la relaţiile creditare, subiectul căruia i se acordă împrumutul. Debitorul se deosebeşte de creditor prin faptul că el nu devine proprietarul mijloacelor împrumutate. De aici reese obligaţiunea debitorului de a folosi mijloacele împrumutate în modul stabilit de creditor, în momentul acordării împrumutului. De asemenea, deosebirea debitorului de creditor constă în faptul că debitorul plăteşte creditorului dobânda.

MONEDĂ ŞI CREDIT

47

Relaţiile creditare pot să apară în următoarele condiţii: a) b) c) debitorul şi creditorul sunt persoane juridice sau fizice; creditorul şi debitorul asigură responsabilitate reciprocă de avere; creditorul şi debitorul sunt agenţi cointeresaţi reciproc unul faţă de altul.

Totalitatea mijloacelor temporar libere constituie piaţa capitalurilor creditare. Preţurile pe această piaţă (mărimea dobânzii) asemănător, preţurilor de pe piaţa mărfurilor şi serviciilor, depind de raportul dintre cerere şi ofertă. 2. Funcţiile creditului. Creditul îndeplineşte două funcţii:
1.

funcţia de redistribuire temporară a mijloacelor libere – majoritatea

absolută a mijloacelor temporar libere se redistribuiesc prin intermediul sistemului financiar al ţării, care este format din bănci comerciale şi instituţii financiare specializate. Regulile în baza cărora se redistribuiesc mijloacele băneşti se conţin în legislaţia financiară a ţării.
2.

funcţia de reglare a volumului masei monetare din rotaţie. Mărirea sau

micşorarea masei monetare se înfăptuieşte în baza operaţiunilor de credit ale băncii centrale. În urma acestei operaţiuni, mijloacele băneşti se refinaţează prin operaţiuni de credit ale băncilor comerciale. Manipulând cu rata de refinanţare a băncii centrale, statul are posibilitatea să mărească sau să micşoreze volumul emisiei creditare (politica monetar-creditară de expansie sau politica monetar-creditară de restricţie), în dependenţă de conjunctura economică care există pe piaţă. 3. Principiile creditului sunt:   rambursabilitate; scadenţă; Principiile creditului.

48

CURS DE LECŢII

   

plată; asigurare; destinaţie; caracter diferenţiat în dependenţă de beneficiar. Formele creditului.

4.

Există 6 forme ale creditului.
1.

Creditul bancar – se acordă de către băncile comerciale. Asigurarea gajul valorilor materiale; poliţa de asigurare; cedarea drepturilor de încasare a veniturilor; scrisori de garanţie de la terţi.

rambursării creditelor bancare se înfăptuieşte prin următoarele metode:
   

În momentul acordării creditului, se analizează starea financiară a debitorului (suficienţa capitalului acestuia, lichiditatea). Creditele bancare pot fi clasificate în dependenţă de termenul creditului:

pe termen scurt – < 1 an; pe termen mediu – 1 – 3 ani; pe termen lung – > 3 ani.


Băncile comerciale acordă credite în limita resurselor creditare de care dispun. Resursele creditare ale băncilor comerciale sunt formate din două părţi: - mijloace proprii (fonduri, profit); - mijloace temporar libere atrase (≈ 90%).
2.

Creditul comercial presupune acordarea împrumutului în cadrul

afacerilor comerciale, în formă de amânare a plăţii pentru mărfurile şi serviciile prestate. Creditul se acordă în formă naturală, dar se rambursează în formă monetară. Vânzătorul transmite marfa, în schimbul căreea nu primeşte bani, dar primeşte un

Sursele pentru acordarea acestor credite sunt formate din donaţiile ţărilor membre ale acestor organisme. Majoritatea absolută a creditelor internaţionale se acordă de organismele financiare internaţionale. 4. Acest document se numeşte cambie. Sursa de rambursare a creditelor de consum este una din veniturile activităţii de bază ale împrumutului. rezidentului altei ţări sau creditul acordat de un organism financiar internaţional (Fondul Monetar Internaţional. etc.N. ceea ce va duce la mărirea deficitului bugetar. condiţiile necesare pentru continuarea ciclurilor de rotaţie a capitalurilor agenţilor economici (una din cauzele de ieşire din criza de supraproducere). bursei. În Republica Moldova creditul public. Acest credit. în aşa mod. Prin credit de stat (public) se subînţelege creditul acordat de persoanele fizice şi juridice bugetului de stat.MONEDĂ ŞI CREDIT 49 document care conţine obligaţiunea cumpărătorului de a chita costul mărfii plus dobânda la creditul respectiv. Prin credit internaţional se subînţelege creditul acordat de rezidentul unei ţări. Creditul public trebuie să se folosească pentru crearea noilor capacităţi de producere. ţările dezvoltate cu economie de piaţă. Creditul se acordă în momentul cumpărării hârtiilor de valoare de stat. ci în scopuri de consum. B.M. Aceste credite se acordă în valute liber-convertibile sau în unităţi monetare internaţionale convenţionale. se acordă de sistemul bancar. 5. contribuie la realizarea stocurilor de producţie. Acest credit se acordă în formă de emisiune de hârtii de valoare de stat. Acordarea acestor credite are ca scop ajutorarea ţărilor .) în acest caz unica posibilitate de a rambursa creditul este de a emite un pachet nou de hârtii de valoare. în marea majoritate. Banca Mondială. pe de o parte. 3. Acest credit se foloseşte pentru acoperirea deficitului bugetar. etc. Prin credit de consum se subînţelege creditul acordat pentru a fi folosit nu în scopuri productive. creând. pe de altă parte. care în viitor vor servi la completarea veniturilor bugetare.). Folosirea neproductivă a mijloacelor creditului public nu creează posibilitatea rambursării acestuia (plata salariilor. de obicei. acest credit creează condiţii necesare pentru desfăşurarea activităţii persoanelor particulare.

activităţi. Creditul în acelaşi timp poate avea mai multe forme. cu scopul menţinerii stabilităţii Prin credit ipotecar se subînţelege creditul rambursarea căruia este valutei naţionale. crearea infrastructurii. Teorii asupra creditului. din punct de vedere economic. în dependenţă de îndeplinirea condiţiilor creditului. Rolul creditului în economie se manifestă prin funcţiile pe care le îndeplineşte.50 CURS DE LECŢII puţin dezvoltate. Se cunosc următoarele teorii ale creditului: . 6. apa noi edificii. Funcţionarea acestor bănci se bazează pe legislaţia specială. care asigură posibilitatea realizării drepturilor de proprietate gajată. pământul). modernizarea tehnologiei de producere. Supravegherea îndeplinirii acestor condiţii se realizează prin reprezentanţii permanenţi ai organismelor internaţionale în aceste ţări şi prin vizitarea periodică a ţărilor de către misiunile creditorilor. Această formă a creditului este puternic dezvoltată în ţările în care pământul este obiect de vânzare-cumpărare. Cu ajutorul creditului este asigurată continuitatea ciclului de producţie. În cadrul sistemelor bancare ale diferitor ţări există bănci comerciale specializate în domeniul creditului ipotecar. etc. 5. Creditele internaţionale creează posibilitatea formării într-o perioadă de timp scurtă a:      cadrului legislativ contemporan. în diferite domenii de reglementare a economiei. Creditele se acordă pe tranşe. Asigurarea creditului prin imobil este considerată una din cele mai bune forme de asigurare a creditelor. Acordarea lor este însoţită de stabilirea a mai multor condiţii de ordin social-politic. Rolul creditului în economie. asigurată prin gajul imobilului (deseori. posibilitatea intervenţiei valutare. bazei normative.

prin urmare. Neajunsul acestei teorii constă în faptul că adepţii acesteea supraapreciază funcţiile active ale creditului şi nu ţin cont de faptul că creditul se află în dependenţă de procesele de reproducere a mărfurilor şi serviciilor (sursa creditului sunt mijloacele temporar libere ale agenţilor economici). băncile sunt o sursă nelimitată de creştere a bogăţiei societăţii. Neajunsul acestei teorii constă în faptul că adepţii ei recunoscând că creditul se află în dependenţă de procesele de reproducere nu recunoşteau influenţa activă a creditului asupra acestor procese. În aşa mod. în secolul XX – această teorie a fost înlocuită de teoria de creare a capitalului prin credit. Smith şi D. teoria de creare a capitalului prin credit afirmă că creditul creează capitalul economiei şi este factorul decisiv. În secolul XIX adepţi ai acestei teorii au fost: Say. Mak-Culoh. Fondatorii acestei teorii au fost A. Bancherul german Gan şi profesorul austriac Shumpeter recomandau folosirea permanentă a emisiunii creditare în scopuri de menţinere a conjuncturii economice înalte. La mijlocul secolului XIX economistul englez Macleod afirma că băncile acordă credit şi prin aceasta creează capital. şi. nu îndeplineşte careva funcţii active în economie. care influenţează asupra dezvoltării economiei. .MONEDĂ ŞI CREDIT 1. 51 teoria naturalistă a creditului – afirmă că creditul este o simplă metodă de redistribuire temporară a mijloacelor băneşti şi. În acest sens el a denumit băncile “uzine de producere a capitalului”. Fondatorul teoriei este Lo. Ei afirmau că creditul este dependent în întregime de procesele de reproducere şi nu influenţează deloc asupra acestor procese. Ricardo. creează bogăţie. El considera că bogăţia societăţii poate fi mărită prin acordarea de credite de banca centrală. 2. prin urmare.

52 CURS DE LECŢII Tema 8: “Dobânda” 1. mărimea ratei. Factorii ce determină nivelul dobânzii. se plătesc dividende acţionarilor băncii. Rata dobânzii – 15% anual. de obicei. Rolul dobânzii reese din funcţiile pe care le îndeplineşte.. Esenţa şi rolul dobânzii. Reeşind din modul de calculare a plăţii pentru credit mărimea acesteea depinde de următorii factori: ◙ ◙ ◙ mărimea dobânzii. Suma plăţii pentru credit este egală cu: (3000 * 3/12 * 15/100). 3. din contul dobânzii se finanţează cheltuielile operaţionale ale băncilor. De exemplu. 4. Mărimea rezervelor adecvate riscurilor fiecărei . Rata dobânzii se stabileşte în formă de procent periodic. Dobânda este unul din instrumentele principale ale politicii monetar-creditare ale statului. determină volumul investiţiilor de capital în sistemul financiar-bancar. Împrumutul este acordat pe 3 luni. Mărimea ei se numeşte rată.M. termenul de creditare. se plătesc impozite în buget. în mare măsură. se formează rezervele prudenţiale ale băncilor. La rândul său mărimea ratei depinde de raportul dintre cerere şi ofertă la resursele creditare şi nivelul inflaţiei. Nivelul dividendelor. 1. Teorii asupra dobânzii. 2. Plata pe care debitorul o plăteşte creditorului pentru împrumut se numeşte dobândă. mărimea împrumutului – 3000 lei. Dobânda este sursa principală de întreţinere a sistemului financiar-bancar. (În R. Esenţa şi rolul dobânzii. în formă de procent anual). Funcţiile dobânzii.

Funcţia de stimulare economică. Dobânda creditară îndeplineşte următoarele funcţii: 1. funcţia de redistribuire a veniturilor. prin urmare. Prin dobândă creditară se redistribuiesc veniturile agenţilor economici obţinute în urmă desfăşurării activităţii economice cu mijloacele împrumutate. funcţia de stimulare economică. 3. 2. 2.) ridicând sau micşorând rata de refinanţare poate influenţa asupra ratei dobânzii băncilor comerciale. Reeşind din aceasta banca centrală poate să influenţeze asupra volumului investiţiilor creditate în economie şi. Mărimea dobânzii trebuie să asigure nivelul mediu de . agenţii economici se află în căutare permanentă a celor mai eficiente căi de folosire a resurselor creditare. Această presiune de dobânzi asupra agenţilor economici contribuie la introducerea noilor tehnologii şi noilor metode de organizare a procesului de producere. prin urmare. poate să stimuleze dezvoltarea sau încetinirea dezvoltării conjuncturii economice. Existenţa rezervelor obligatorii adecvate riscurilor determină disponibilitatea investitorilor din străinătate de a investi capitalul în economia ţării prin intermediul sistemului bancar. Stimularea economică se produce reeşind din faptul că mărimea plăţii pentru credit depinde de mărimea împrumutului şi termenul creditului. Funcţia de redistribuire a veniturilor. funcţia de reglare. determină volumul de resurse creditare ale băncilor şi capacitatea lor de satisfacere a cerinţelor agenţilor economici în credite bancare.N.MONEDĂ ŞI CREDIT 53 instituţii financiar-bancare determină volumul de mijloace băneşti temporar libere depuse în sistemul bancar şi.M. Fiecare agent economic (debitor) tinde spre maximizare sumelor de credite primite de la bănci şi spre minimizarea termenului de folosire a mijloacelor împrumutate. Organele speciale ale statului (B. Funcţiile dobânzii. Reeşind din aceasta. Funcţia de reglare.

54 CURS DE LECŢII rentabilitate pentru debitor şi pentru creditor. agenţi economici şi familiile. care este costul utilizării capitalului. respectiv. care doresc o cât mai ridicată lichiditate şi debitori. Oferta de credite este determinată de nivelul economisirii. 3. a) b) rate a dobânzii pure. de porţiunile tradiţionale ale populaţiei pentru economii. 4. riscul nerambursării – rambursarea este o cerinţă generală. . Cererea de credite este intercondiţionată de cei trei mai debitori: guvern. întrucât el va trebui să-l remunereze corespunzător pe deţinătorul de capital. se iau măsurile necesare de evitare şi acoperire a acestui risc. Profitul total = Dobânda + Profitul net (8. interesaţi în a plăti cât mai puţin pentru aceasta. în cadrul contractului de credit. este o expresie a compromisului între creditori.1) 2. trebuie să evalueze realist posibilităţile de rentabilitate. Factorii ce determină nivelul dobânzii sunt: 1. mijloacele împrumutate pot fi investite numai în activitatea care asigură nivelul dublu de rentabilitate medie pe economie. Prin urmare. productivitatea capitalului – investitorul atunci când îşi propune să mobilizeze un capital suplimentar. Aceste cerinţe conduc la separarea elementelor de structură a ratelor dobânzii. care poate fi asigurată dacă. De obicei. influenţaţi de evoluţia activităţii economice şi tendinţele de dezvoltare a investiţiilor. în cazurile particulare. 3. Orice îndelungare a plăţii dobânzii este însoţită de o sporire a sumelor plătite ca dobânzi. dimensiunile profitului. Stabilirea nivelului dat al ratei dobânzii. se preferă termene scurte. plata necesară pentru recuperarea riscului nerambursării. Factorii ce determină nivelul dobânzii. lichiditatea – creditorii pot prefera acea formă de împrumut care să le asigure lichiditatea. raportul dintre cerere şi ofertă la credite.

Teorii asupra dobânzii. Deasemenea este cunoscută şi gruparea în teorii eclectice şi sintetice. Teoriile monetare moderne ale dobânzii sunt: . dobânda ca impozit asupra profitului – adept Shumpeter. Astfel se explică dobânda şi profitul ca un cost – o remunerare pentru renunţarea la un bun prezent. cu toate că riscul nu constituie cauza esenţială a dobânzii. b) teoriile privind costul formării capitalului – capitalul este o renunţare la o parte din consumul curent. 4. Ansamblu teoriilor asupra dobânzii s-a divizat iniţial în pure sau ale capitalului real şi monetare. Prisosul şi constituie dobânda. iar dobânda este o remunerarea pentru această abţinere. Adepţi – Marshall. Dobânda poate influenţa asupra acumulării capitalului şi prin aceasta asupra relativei sale rarităţi. Explică dobânda prin existenţa unui risc de pierdere totală sau parţială a capitalului. pentru a se folosi de el în viitor. teoriile rarităţii – dobânda derivă din raritatea capitalului. 1. Bohn-Bawerk. Fisher. teoriile riscului – adept Galliani. Orice fenomen de dezechilibru vor duce la creşterea ratei dobânzii. Adept – Cassel. c) d) e) 2. stabilitatea economică şi politică. Teoriile pure sau ale capitalului real. din care fac parte: a) teoria productivităţii şi a utilizării capitalului – consideră că capitalul în combinaţie cu alţi factori de producţie.MONEDĂ ŞI CREDIT 55 5. Dobânda este o parte a beneficiului pe care întreprinzătorul trebuie să îl cedeze pentru a obţine capitalul necesar potrivit dinamicii producţiei determinate de aceste inovaţii. dă naştere unui prisos fizic şi economic (valoric).

Makin. Pentru fiecare persoană cerinţele de ordin tranzacţional depind de 3 factori:  frecvenţa veniturilor. Rata dobânzii se stabileşte prin intermediul echilibrului dintre cererea şi oferta de monedă.56 a) CURS DE LECŢII teoria fondului de împrumut – are ca adepţi pe Hicks şi Robertson.  standardul de viaţă. . Fama. Oferta de capital o constituie disponibilităţile băneşti care-şi au originea în precedentele investiţii de capital fix sau circulant.  nivelul veniturilor. cu această majorare creşte oferta de fonduri de împrumut şi se diminuează dobânda. 3. Acest curent susţine că rata nominală a dobânzii este egală cu cea reală şi cu rata anticipată a inflaţiei. prin aceasta se limitează consumul şi. b) În viziunea lui Keynes teoria dobânzii este o teorie monetară. aşa-zisa. Dobânda este remunerarea plătită pentru fondurile de împrumut cerute. Cererea de monedă. pune în evidenţă. Levi. Cererea de capital este reprezentată prin solicitările producătorilor pentru noi investiţii. Când investiţiile de bunuri de capital sunt preponderente. Teorii contemporane asupra dobânzii. în mod necesar. Relaţia între rata dobânzii reale şi cea nominală este un esenţial al teoriilor dobânzii actuale. preferinţă pentru lichidităţi. Adepţi: Friedman. Teoria preferinţei pentru lichiditate a lui Keynes. se majorează economiile şi venitul naţional. Gibsen.

Au apărut agenţi rentabilitatea activităţii cărora era mai mică decât rentabilitatea acordării împrumuturilor. deoarece era necesar permanent de menţinut rezerve de capital înafara rotaţiei. Originea şi caracteristica generală a băncii ca instituţie financiară. 2. În legătură cu acest fapt s-au început procesele de returnare a capitalurilor din diferite tipuri de activităţi în activitatea de acordare a împrumuturilor. care se specializau în acordarea creditelor.MONEDĂ ŞI CREDIT 57 Tema 9: “Banca şi sistemul bancar” 1. 3. au început să acorde împrumuturi din contul rezervelor formate pentru asigurarea neîntreruptă a activităţii sale. Sistemul bancar al Republicii Moldova. În legătură cu aceasta. unii agenţi economici. agenţii economici nu puteau să folosească efectiv capitalurile sale. În legătură cu aceasta a crescut preţul acestor împrumuturi şi profitul de la acordarea acestor împrumuturi. pentru asigurarea oscilaţiilor de mărire a necesităţilor în capital. pe de o parte. Sistemul bancar: concept şi evoluţie. iar pe de altă parte. Transmiterea se înfăptuia în condiţii de . folosirea capitalului propriu de unii agenţi economici pentru desfăşurarea activităţii creditare nu putea să satisfacă cerinţelor economiei. Originea şi caracteristica generală a băncii ca instituţie financiară. unii agenţi economici au început să transmită rezervele proprii de capital altor agenţi economici. În legătură cu faptul că mărimea capitalului necesară pentru desfăşurarea neîntreruptă a activităţii permanent oscilează. Rezervele menţionate nu aduceau profit. Însă. majoritatea agenţilor economici continuau să activeze în diferite ramuri ale economiei. Cu scopul de a mări eficienţa acestor capitaluri. Odată cu apariţia relaţiilor economiei de piaţă şi dezvoltarea acestora a început să se mărească brusc cererea la mijloacele împrumutate. În trecut fiecare agent economic îşi desfăşura activitatea sa bazându-se numai pe capitalul propriu. 1. având rezerve proprii de capital.

Mărimea profitului destinată pentru dividende se repartizează între acţionari în dependenţă de cotele acestora în capitalul băncii. Acest mod de achitare a plăţilor a devenit atrăgător pentru agenţi economici. Consiliul Băncii determină structura organizatorică şi angajează numărul necesar de funcţionari. care este format din cotele acţionarilor şi alte fonduri formate din profitul băncii. băncile permanent se află în căutarea noilor forme de deservire a clienţilor. au apărut agenţi economici care se specializau în acordarea creditelor din surse proprii şi din contul surselor atrase. Desfăşurându-şi activitatea. Cu scopul de a atrage un număr maxim de clienţi. băncile tind spre diversificarea operaţiunilor sale active. Majoritatea băncilor se organizează ca societăţi pe acţiuni. Din componenţa acţionarilor se alege Consiliul Băncii. . scadenţă şi plată. Organul suprem de conducere este Adunarea Generală a Acţionarilor. deoarece capitalurile erau investite în diferite ramuri ale economiei. Banca îşi formează organul intern de control. care informează periodic acţionarii despre modul de dezvoltare a băncii. Însă. În aşa mod. Banca este responsabilă pentru îndeplinirea obligaţiunilor sale contractuale cu capitalului său propriu. instituţiile creditare au început să acorde servicii de transferare a mijloacelor atrase la dispoziţia proprietarului acestor mijloace. Reeşind din aceasta. majoritatea capitalului continua să se afle înafara instituţiilor creditare. Pentru atragerea acestor capitaluri. banca intră în relaţii contractuale cu mai mulţi agenţi economici şi cu alte bănci. Preşedintele băncii este unul din membrii Consiliului Băncii. La sfârşitul anului se determină profitul primit în decursul anului şi direcţiile de repartizare a acestuia. iar cele ce atrag depozite netransferabile se numesc instituţii financiare. Cu scopul de micşorare a riscurilor.58 CURS DE LECŢII rambursabilitate. majoritatea capitalului care activa în diferite domenii ale economiei. deoarece el permite economisirea timpului şi mijloacelor necesare pentru achitarea plăţilor. Instituţia creditară care atrag depozite transferabile se numeşte bancă. Structura organizatorică a băncii depinde de volumul şi caracterul operaţiilor pe care le efectuează. a fost atras de instituţiile creditare. care concretizează strategia şi politica băncii şi asigură dirijarea zilnică a activităţii băncii.

Sistemul bancar: concept şi evoluţie. ♦interregionale. ♦medii. ♦mari. Prin sistem bancar se subînţelege totalitatea băncilor şi cadrului legislativ care reglementează activitatea acestora. ♦specializate. sistemul bancar are două nivele: I nivel – banca centrală. d) după sfera de deservire: ♦regionale. e) după numărul de filiale: .MONEDĂ ŞI CREDIT 59 2. ♦societăţi pe acţiuni. ♦mici. c) după proporţii: ♦consorţii. b) după apartenenţa capitalului: ♦de stat. II nivel – băncile comerciale şi instituţiile financiare specializate. ♦private. ♦internaţionale. ♦mixte. În condiţiile economiei de piaţă. Se deosebesc următoarele tipuri de bănci: a) după caracterul operaţiunilor efectuate: ♦universale. ♦cooperatiste. ♦naţionale.

Moldindconbancă. Nivelul inferior îl formează băncile comerciale. stabileşte rata dobânzii. ♦ uniramurale. a numerarului.60 CURS DE LECŢII ♦ cu filiale. 3. Patru bănci (Moldova Agroindbancă.. precum şi efectuează controlul valutar asupra persoanelor juridice cărora li s-a dat dreptul de a efectua asemenea operaţiuni. asigură dirijarea cu rezervele valutare ale statului. Nivelul superior – B.N. Funcţiile de bază ale B.N. ₤ ₤ ₤ ₤ ₤ eliberarea licenţelor băncilor comerciale şi controlul asupra activităţii lor. asigură reglarea masei monetare şi. În RM din 1991 este format sistemul bancar din două nivele. asigură controlul valutar. f) în dependenţă de ramura ce o deserveşte: ♦ multiramurale. în special. sunt: ₤ ₤ ₤ determinarea politicii monetar-creditare. iar cel inferior 19 bănci comerciale şi 4 sucursale a băncilor străine (1 ianuarie 2002). Sistemul bancar al Republicii Moldova.M. ce asigură decontările prin virament şi cele de casă ale persoanelor juridice şi fizice şi acordă un spectru larg de servicii bancare de caracter universal. Banca Socială . Marea majoritate au format Asociaţia Băncilor din Moldova. determină politica valutară a statului.M. Banca Naţională a Moldovei îndeplineşte funcţia de bancă centrală de emisie. ♦ fără filiale. În prezent 15 bănci comerciale. stabileşte rezervele minime ale băncilor comerciale. asigură reglarea şi supravegherea băncilor comerciale. deasemenea elaborează politica monetar-creditară şi cea valutară a statului.

Turcia.N. precum şi cu ţările C. etc.A. De rând cu B. se publică date referitor la rezultatele activităţii băncilor comerciale.MONEDĂ ŞI CREDIT 61 şi Banca de Economii) s-au format în baza fostelor bănci specializate cu capital de stat. în prezent este 32 milioane Aşadar.S.. lunar.M. Mobias Bancă. precum şi cu bănci din ţările dezvoltate: S.N. .M. din 1991 s-au întreprins o serie de măsuri de întărire a sistemului bancar. Toate au legături de corespondent între ele. să se elibereze de operaţiunile neeficiente şi neprofitabile. În permanenţă Consiliul de Administraţie a B. ce asigură operativitatea transferurilor monetare ale clienţilor. etc.. să perfecţioneze gestiunea riscurilor şi lichidităţii. care îi deservesc şi gradul de risc la care sunt supuşi aceştea colaborând cu banca dată.U. să ridice nivelul de pregătire a cadrelor cu scopul implicării lor cât mai activ şi rezultativ în toate funcţiile bancare pe pieţele financiare internaţionale şi mondiale. De la 1 iulie 1995. Germania.. Victoria Bancă. membri ai asociaţiei internaţionale a transferurilor financiare internaţionale au devenit Petrolbancă. Băncilor le rămâne să efectueze restructurizarea activelor şi pasivelor.I. Fincombancă. revede capitalul normativ total. Multe bănci sunt formate din capital străin şi mixt ca: Petrolbancă. Multe din ele au pe teritoriul Republicii Moldova filiale şi reprezentanţe. ce asigură agenţilor economici de a primi informaţia despre starea financiară a băncilor comerciale. Austria. Universalbancă. De la început acest capital fiind de 4 milioane. Israel.

Provenienţa şi evoluţia Băncii Centrale.. ele au apărut ca companii acţionare. Bancă Populară. Toate băncile ce primeau carter de la Guvernul Federal se numeau naţionale. înzestrate cu obligaţiuni speciale. Istoric. 5. reglează masa monetară. răspândirea lor a avut loc la începutul secolului XX. Provenienţa şi evoluţia Băncii Centrale. 4.A.62 CURS DE LECŢII Tema 10: “Banca Centrală” 1.U. păstrează rezervele valutare şi de aur ale statului. aceste bănci sunt în supunere nemijlocită a parlamentului sau a comisiei bancare speciale. 3. Structura organizatorică a Băncii Centrale. în 1864 a apărut primul act bancar naţional. etc. Bancă Naţională. deţine monopolul emisiunii de bancnote. În multe ţări. care îndeplineau funcţiile de bancă centrală. În diferite state ele se numesc diferit: Bancă Centrală. Funcţiile Băncii Centrale. În S. 2. Ea are ca scop efectuarea politicii monetar-creditare în economie. Conducerea băncii centrale poate funcţiona pe un termen de la 4 – 14 ani. însă. efectuează control asupra funcţionării instituţiilor creditare. Bancă de Stat. Deseori. însă acţionari pot fi băncile comerciale şi instituţiile financiare. Operaţiunile Băncii Centrale: active şi pasive. 1. Acestea erau cele mai mari instituţii creditare. capitalul băncii centrale aparţine statului. iar cele ce primeau carter . Prima bancă centrală a apărut în Anglia în 1664. îndeplineşte funcţia de “bancă a băncilor”. constituită de organul legislativ. etc. Statutul şi formele de organizare a Băncii Centrale. În fiecare stat funcţionează câte o bancă centrală organizată de stat. Primele bănci centrale au apărut cu 300 ani în urmă.

apoi. În aşa mod. funcţiile pe care le îndeplineşte. Banca Naţională a Moldovei a fost formată în 1991.M. Guvernul nu poate influenţa nelimitat asupra politicii băncii centrale.U. a fost înlocuită cu “Legea privind Banca Naţională a Moldovei” din 1995. Însă.A. au fost naţionalizate (în Marea Britanie. Din punct de vedere al proprietăţii capitalului. Franţa. iar. multe au fost formate ca societăţi pe acţiuni. Rusia). în S. ca şi în statutul oricărei bănci intră:     forma de organizare. Multe bănci centrale au fost formate ca bănci de stat (Germania. Rusia)). deoarece ultima asigură sistema creditară a ţării. mixte (societăţi pe acţiuni şi o parte a capitalului aparţine statului (Japonia.. Germania.). istoric. a crescut şi rolul băncilor centrale. Pe măsura dezvoltării societăţii.A. indiferent de faptul aparţine sau nu capitalul băncii centrale statului.U. Canada. În statutul băncii centrale. societăţi pe acţiuni (S. Elveţia. atunci a apărut şi legea “Cu privire la Banca Naţională de Stat a Republicii Moldova”. Guvernul este cointeresat în siguranţa băncii centrale.MONEDĂ ŞI CREDIT 63 de la guvernele statelor se numeau bănci ale statelor. apoi. băncile centrale se clasifică în: de stat (capitalul cărora aparţine statului (Marea Britanie. 2. între bancă şi guvern există legături strânse. 55% capital de stat şi 45% capitalul persoanelor particulare. mai ales în perioada actuală. În R. asigură politica economică a guvernului. Banca centrală este supusă fie . Franţa). Statutul şi formele de organizare a Băncii Centrale. care. 57% capital de stat şi 43% capitalul persoanelor particulare). alte componente. mărimea capitalului statutar. a apărut sistemul bancar compus din două nivele.

în prag de alegeri. care. Directorii. de obicei. Gradul substanţial de independenţă este o condiţie indispensabilă pentru funcţionarea eficientă.F. intră în contradicţie cu scopurile pe termen scurt ale guvernului.A. întruneşte calităţi de bancă şi de organ statal. În fine. (cu acordul Senatului).64 CURS DE LECŢII organului legislativ. 3. Marea Britanie – organul superior al băncii este Directoratul. şi nu intră în componenţa guvernului. deseori.U. fie comisiei speciale bancare. orice bancă centrală.S.A. monarh. independenţa băncii centrale faţă de guvern este limitată. – în structura organizatorică a Rezervei Federale de Stat (R. mai ales.S. Structura organizatorică a Băncii Centrale. Conducătorul băncii care este numit de parlament. – organul administrativ superior. preşedinte. numiţi de preşedintele S. într-o oarecare măsură.) se evidenţiază următoarea structură de conducere: - Consiliul Directorilor R. care constă din 4 directori oficiali şi 12 directori-adjuncţi. compus din 7 membri. Directoratul asigură politica monetară a statului şi colaborează intens cu guvernul. Însă. etc. guvern. Pe termen lung. reglementează şi controlează activitatea tuturor băncilor. . Directoratul este condus de ei şi este ales pe termen de 5 ani. Structura organizatorică în diferite ţări este diferită. politica băncii centrale determină priorităţile macroeconomice ale guvernului. Asigură conducerea cu toate operaţiunile şi cu toate sferele. formată de parlament. deoarece o politică economică nu poate fi benefică fără concordanţa între aceste elemente de bază: politica monetar-creditară şi cea financiară. S. sunt foşti reprezentanţi ai celor mai solide bănci şi concerne de comerţ sau industrie. Aceste contradicţii sunt şi mai accentuate când este vorba de acoperirea deficitului bugetar.F.U.

preşedintele Direcţiei Economice şi de Planificare şi 4 reprezentanţi ai celor mai mari bănci. ce determină direcţia activităţii de conducere a băncii. 7 din care sunt numiţi de ministrul finanţelor. răspunde de traducerea în viaţă a hotărârilor Consiliului Bundesbăncii şi. Chicago. conducătorul.A. Hotărârile financiare şi conducerea băncii o efectuează Consiliul General al Băncii. Ricimond. Filadelfia.S. numiţi de membrii Băncilor Federale de Rezervă. - 12 Bănci Federale de Rezervă în 12 regiuni: New-York.U. Germania – organele de conducere ale Bundesbăncii sunt: - Consiliul Băncii Centrale – organ superior. CanzasCity. - Băncile Centrale ale landurilor – conducerea Bundesbăncii în teritoriu. emisiunea de bancnote şi operaţiunile cu băncile străine. 75% din activele băncilor comerciale ale S. - Consiliul Federal Consultativ. în care intră 7 membri. aleşi din rândurile Băncilor Federale de Rezervă..8 mii bănci – membre a R. în care intră toţi membrii Consiliului Directorilor şi încă 5 reprezentanţi. în special. ministrul finanţelor. Este compus din preşedinte. Consiliul înaintează recomandări privind problemele activităţii R.. asigură legăturile cu alte organe statale. - 5. care se numesc de preşedinte pe un termen nedeterminat. Clivlend. care este compus din 12 membri. asigurând băncile comerciale cu numerar. în cota cărora intră. Atlanta. aproximativ. privind politica creditară. - Directorat – organul executiv superior. efectuează operaţiunile valutare şi cele de pe piaţa deschisă. Sant-Luis. practic.MONEDĂ ŞI CREDIT - 65 Comitetul Federal privind Operaţiunile pe Piaţa Deschisă. Îndeplinesc toate funcţiile operaţionale în teritoriul landului şi conduc cu reţeaua de sucursale.F. Boston. vicepreşedinte şi preşedinţii băncilor centrale ale landurilor. operaţiunile cu aur. Franţa – în fruntea Băncii Franţei stă un director şi 2 vicedirectori. Dallas. Japonia – Banca Centrală a Japoniei este condusă de Consiliul Politic.S.F. care este compus din 12 membri. concerne industrial- . San-Francisco. Minnieapolis.

– preşedintele Consiliului. Tabelul 12. Rusia – organul superior al Băncii Centrale este Consiliul Directorilor.N.M. 3 directori şi 3 consultanţi.66 CURS DE LECŢII comerciale. care conduce cu activitatea băncii privind înfăptuirea politicii monetar-creditare.1 Structura Băncilor Centrale a diferitor ţări Ţara Denumire Băncii Centrale 1 1 2 2 Principii structurale / filiale 3 3 Relaţiile cu autorităţile 4 4 . Legea obligă Consiliul Politic să colaboreze intens cu Ministerul Finanţelor în anumite probleme. dispune de imunitate fiscală.N.M. are filiale şi sucursale în ţară. sediul căreea se află la Tokyo. Preşedintele şi membrii Consiliului se numesc de Duma de Stat pe un termen de 4 ani. Preşedintele Consiliului Politic este conducătorul băncii. Lucrul operativ a Băncii Japoniei este executat de un organ executiv special. precum şi reprezentanţe în New-York. Frankfurt-pe-Maine şi Hong-Kong.. Londra. În componenţa Consiliului intră Preşedintele Băncii şi 12 membri ai Consiliului. prim viceguvernator B. este o persoană juridică independentă şi poartă răspundere faţă de Parlament. la propunerea speaker-ului. în care intră conducătorul. Banca Centrală a Rusiei se subordonează Dumei de Stat. 3 viceguvernatori ai B. Toţi membrii Consiliului sunt numiţi de Parlament. B.M. la propunerea preşedintelui Rusiei. Republica Moldova – organul suprem de conducere este Consiliul de Administraţie. Consiliul Administrativ al B. Banca Japoniei.M. să aibă reputaţie impecabilă şi o experienţă de muncă de numai puţin de 10 ani.M. Paris.M.N. Ultimii sunt numiţi de guvern pe un termen de 4 ani. – vicepreşedintele Consiliului. viceconducătorul. Una şi aceeaşi persoană nu-şi poate exercita funcţia de trei ori consecutiv. B. Ei trebuie să fie cetăţeni ai R.N. este compus din 5 membri: guvernatorul B. Ei se aleg pe un termen de 7 ani.M. Orice candidatură îşi poate exercita funcţia numai de două ori.N.N.

F.A. însă. Banca centrală deţine monopolul emisiunii monedei de hârtie.S. centru valutar. Banca Japoniei de Rezervă ce au 49 filiale 33 filiale şi 12 reprezentanţe locale în băncile comerciale – Depinde de organele de control ale Guvernului Republica Moldova Banca Naţională a Moldovei 4. de . Funcţia de emisiune. În unele ţări. Japonia Banc de France Bank of Anglia R. banca băncilor. de creditare.U.MONEDĂ ŞI CREDIT 67 Rusia Banca Centrală a Rusiei 180 sucursale Depinde de directivele Dumei de Stat şi de influenţa guvernului Depinde de directivele parlamentului Nu depinde de directivele guvernului Nu depinde de directivele guvernului Depinde de directivele trezoreriei Supusă Congresului Polonia Germania Banca Naţională a Poloniei Bundesbanc 60 filiale 9 Bănci Naţionale ale landurilor şi 200 filiale 211 filiale 5 filiale şi 3 agenţii 12 Bănci Federale Franţa Marea Britanie S. Banca Centrală îndeplineşte următoarele funcţii: a) b) c) d) e) de emisiune. Supusă Parlamentului Funcţiile Băncii Centrale. bancherul statului. băncii centrale îi revine funcţia de emisiune a monedelor.

U. Din acest cont. Banca centrală nu are legătură directă cu agenţii economici şi cu populaţia. În banca centrală sunt deschise toate conturile guvernului şi structurilor guvernamentale. Indiferent de apartenenţa capitalului. un fond de garanţie pentru rambursarea depozitelor. Funcţia de bancher al statului. se asigură regularea decontărilor între ele. băncile comerciale sunt obligate să deţină rezerve obligatorii în banca centrală. Veniturile colectate în urma impozitelor şi taxelor se transferă pe un cont fără dobândă deschis trezoreriei în banca centrală. Funcţia de bancă a băncilor. Băncile comerciale păstrează rezerva lor de casă la banca centrală. În calitate de bancher la statului. Banca centrală este depozitarul acestor valori. banca centrală se prezintă ca bancher şi creditor. organizarea plăţii dobânzilor. majoritatea veniturilor bugetare se colectează în băncile comerciale. totodată. având ca scop reglarea efectuată prin politica monetarcreditară. Funcţia de centru valutar. banca centrală este strâns legată cu statul. a balanţei de plăţi. Ea asigură reglarea decontărilor internaţionale. În condiţiile deficitului bugetar cronic. În unele state ca S. Emisiunea de bancnote înseamnă un control aspru. În multe ţări. Banca centrală reprezintă ţara sa în organismele valutar-creditare internaţionale şi regionale. Această rezervă constituie. Principala funcţie a politicii monetar-creditare este controlul emisiunii banilor de cont. Clientela ei de bază o reprezintă băncile comerciale.68 CURS DE LECŢII confecţionarea lor se ocupă ministerul finanţelor (trezoreria). serveşte şi ca centru a emisiunii de casă. se efectuează toate cheltuielile guvernamentale. Ea constituie rezerva de casă a oricărei bănci comerciale.A. participă la operaţiunile pieţei mondiale a capitalurilor creditare şi ale aurului. Prin noţiunea de gestiune a datorie publice se subînţelege operaţiunile băncii centrale privind amplasarea şi rambursarea împrumuturilor. funcţia de creditare a ţării are ca scop gestiunea datoriei publice. În numele guvernului banca centrală reglează rezervele valutare şi de aur ale statului. Banca centrală contribuie la executarea de casă a bugetului de stat. Funcţia de creditare. Prin conturile deschise în banca centrală. convertirea şi . Banca centrală. Aceasta se efectuează prin centrul de decontări al băncii centrale. totodată.

La etapa contemporană. Toate funcţiile sale banca centrală le realizează prin operaţiunile sale – pasive şi active. în cazul creditării guvernului – obligaţiuni publice la termen. Toate funcţiile băncii centrale sunt în strânsă interdependenţă. 5. emisiunea de bancnote este fiduciară. modifică condiţiile de vânzare. asupra cursului lor. în marea majoritate a ţărilor. nu este convertibilă în aur. . Mecanismul contemporan al emisiunii bancnotelor este bazat pe creditarea băncilor comerciale. însă. adică. Asigurând emisiunea şi stingerea datoriei publice. Operaţiunile Băncii Centrale: active şi pasive. banca centrală se prezintă ca creditor şi pentru băncile comerciale. Principala sursă a resurselor băncii centrale. influenţând. Creditând statul şi băncile. prin diferite metode contribuie la majorarea atractibilităţii datoriilor publice pentru investitorii privaţi. al economiei. Convertibilitatea în aur a bancnotelor este suspendată în prezent. în unele ţări formal continuă să existe restricţii privind emisiunile fiduciare. astfel. necătând la aceasta. corespunzător. Funcţiile sus-menţionate creează necesităţi obiective pentru realizarea întregului sistem monetar-creditare al statului şi. a statului şi mărirea rezervelor de aur-valute.MONEDĂ ŞI CREDIT 69 consolidarea ei. în cazul de creditării băncilor comerciale este asigurată de cambii şi alte obligaţiuni bancare. banca centrală concomitent influenţează asupra circulaţiei creditare. rata dobânzii la asemenea credite este foarte înaltă şi băncile recurg la asemenea împrumuturi în caz de absenţă a altor posibilităţi de creditare. iar când are loc cumpărarea aurului şi valutelor – corespunzător cu aur şi valute. o constituie emisiunea de bancnote (de la 54 – 85% din totalul activelor). Deasemenea. Banca centrală utilizează în acest scop mai multe metode: cumpără sau vinde obligaţiunile publice. banca centrală contribuie asupra nivelului ratei dobânzii. De obicei. Emisiunea bancnotelor. Operaţiunile pasive.

are loc emisiunea depozitară. 4% din totalul pasivelor revine capitalului propriu. Diferenţa dintre suma pe care banca centrală o plăteşte băncii comerciale cumpărând cambia. obligaţiunile emise de autorităţile publice. În calitate de gaj se utilizează cambiile comerciale. Creditarea directă a guvernului în aceste ţări lipseşte (S. Aceste credite pot fi transferate pe conturile băncilor comerciale şi trezoreriei deschise în banca centrală. etc. Japonia. Olanda). Cumpărarea de către banca centrală a obligaţiunilor publice. Investiţiile băncii centrale constau din alocări în hârtii de valoare ale statului. Marea Britanie. În aşa caz. Suedia) sau este limitată de lege (Germania. cambiile trezoreriale. investiţiile bancare. în baza căreea banca centrală acordă credite băncilor comerciale şi reescontează cambiile lor se numeşte rată de reescont sau rată de refinanţare. Cumpărarea cambiilor de la băncile comerciale se numeşte reescontare. În portofoliul băncii centrale se află o parte neînsemnată a hârtiilor de valoare de stat – marea majoritate a acestor hârtii de valoare circulă pe piaţa de capital. trezoreriei. când va sosi scadenţa. şi suma ce va fi primită de la debitor. principalii . Operaţiunilor active ale băncii centrale li se atribuie: operaţiunile de reescontare. Nu fiecare creditare a băncilor comerciale sau a statului este însoţită de o nouă emisiune de bancnote. Corespunzător. etc.A. cumpărarea de valute şi aur. deoarece are loc scontarea a doua oară. operaţiunile cu aur şi cu valute.. în majoritatea ţărilor industrial-dezvoltate servesc ca formă de creditare a guvernului. Elveţia. precum şi depozitele trezoreriei. şi operaţiuni de reescont – cumpărarea de către banca centrală a cambiilor de la autorităţile publice şi de la băncile comerciale. Investiţiile bancare – reprezintă cumpărarea de către bancă a hârtiilor de valoare. Franţa. Drept sursă de creditare servesc depozitele comerciale şi rezervele obligatorii ale băncilor comerciale (ce se află pe conturi speciale deschise în banca centrală). Rata dobânzii.70 CURS DE LECŢII Cuantumul operaţiunilor pasive este în dependenţă de cuantumul operaţiunilor active: credite acordate băncilor. formează venitul băncii centrale. Canada. Operaţiunile de reescontare sunt de două tipuri: credite băncilor comerciale şi statului.U.

. în procesul desfăşurării politicii monetar-creditare.MONEDĂ ŞI CREDIT 71 creditori ai statului sunt nu băncile centrale. Cauza principală a cumpărării de către banca centrală a hârtiilor de valoare de stat este reglarea lichidităţii sistemului bancar şi gestiunea împrumutului public. instituţiile financiar-creditare. ci băncile comerciale. corporaţiile şi populaţia.

Ele concentrează partea principală a resurselor creditare. Băncile comerciale reprezintă al doilea nivel al sistemului bancar. de a-şi converti liber mijloacele băneşti proprii din formă numerică în cea fără numerar şi invers. care împreună cu capitalul propriu al băncii formează resursele creditare ale băncii. Prin bancă comercială se subînţelege instituţia financiară care acceptă depozite transferabile şi le investeşte în operaţiuni active din numele său. precum şi ca bănci mixte. pentru fiecare agent economic.72 CURS DE LECŢII Tema 11: “Băncile comerciale” 1. Esenţa şi funcţiile băncilor comerciale. Principiile de funcţionare. Băncile comerciale se organizează ca bănci de stat. pasive). Prin deschiderea conturilor. societăţi cu răspundere limitată. ₤ Acordarea creditelor bancare – este una din principalele operaţiuni Deservirea de casă a agenţilor economici – prin această operaţiune. ₤ băncile comerciale creează posibilitatea. care formează aproximativ 80 – 90% din veniturile băncii. Esenţa şi funcţiile băncilor comerciale. ₤ Cumpărarea. păstrarea şi vânzarea valutelor străine – această operaţiune permite fiecărui agent economic de a-şi converti liber mijloacele băneşti . 3. 2. societăţi pe acţiuni. băncile comerciale atrag mijloace băneşti în aceste conturi. Funcţiile de bază pe care le îndeplinesc băncile comerciale sunt următoarele: ₤ Deservirea conturilor agenţilor economici şi gestionarea lor la dispoziţia clienţilor (efectuarea decontărilor fără numerar). active ale băncii. 1. Operaţiunile băncii comerciale (active. efectuează un diapazon larg de operaţiuni bancare şi servicii financiare pentru persoanele juridice şi fizice.

. pe care le transmite în arendă clienţilor săi. banca îndeplineşte funcţia tehnică de acumulare a veniturilor bugetului şi de finanţare a cheltuielilor bugetului conform dispoziţiilor şi planurilor elaborate de Ministerul de Finanţe.M.N. ₤ Operaţiuni de factoring – esenţa acestor operaţiuni constă în faptul că banca achită plăţile agenţilor economici cu retragerea ulterioară a mijloacelor băneşti din contul plătitorului. ₤ Deservirea de casă a bugetului de stat – prin această operaţiune. băncile cumpără din contul mijloacelor băneşti proprii: mijloace fixe. precum şi de a efectua alte operaţiuni bancare. în baza autorizaţiilor eliberate de B. are stabilite funcţiile. în conformitate cu “Legea privind instituţiile financiare”. utilaj şi alte mijloace fixe. de dobândă şi de scadenţă. Banca comercială este persoana juridică căreea i se acordă dreptul. . 2. Această operaţiune permite se micşoreze termenul între livrarea mărfii şi primirea plăţii. de a mobiliza mijloace băneşti de la persoane juridice şi fizice şi de a le amplasa în numele său. structura organizatorică. cu scopul de a-şi asigura relaţiile economice internaţionale. ₤ Leasing financiar – prin această operaţiune.MONEDĂ ŞI CREDIT 73 proprii în valuta oricărei ţări. în condiţii de rambursabilitate. ₤ ₤ Servicii de păstrare a valorilor (depozitar). formele de conducere şi administraţie prin statut propriu şi dacă este înscrisă în registrul băncii centrale. Banca comercială devine persoană juridică dacă posedă capital propriu. Principiile de funcţionare. Plata pentru arendă este calculată în mărimea care permite în decursul termenului de arendă achitarea costului mijloacelor fixe procurate şi comisionul pentru serviciul bancar respectiv. Servicii de marketing şi consultaţie.

N. aprobă cererea preliminar sau o respinge în scris. capitalul minim – 100 – 200 mii $. sediul şi activitatea persoanelor ce deţin mai alte informaţii solicitate de B. în Anglia – Banca Angliei.M. capitalul minim – 1 miliard yeni.  încheierea contractului cu o firmă de audit.N. eliberează autorizaţia în termen de 1 lună. stabileşte următoarele cerinţe:  depunerea capitalului iniţial. capitalul minim necesar – 20 milioane franci elveţieni.74 CURS DE LECŢII Pentru a obţine autorizaţie de la B. Autorizaţiile se acordă pe un termen nedeterminat şi nu sunt transferabile. .. Dacă cerinţele enumerate sunt satisfăcute. informaţii despre numele. precum şi mărimea capitalului minim necesar este diferit. capitalul minim – 5 milioane lire sterline.N. După aprobarea preliminară a cererii.N. În termen de trei luni. B. aprobarea preliminară a cererii se anulează. banca comercială trebuie să înainteze o cerere. B.  angajarea de specialişti. business-planul pe următorii trei ani.M. iar pentru cele naţionale carterul federal.M.U.M. mult de 10% din capitalul statutar al viitoarei bănci. B. capitalul normativ – > 200 mii $. Ca de exemplu: în S. în Elveţia – Comisia Federală Bancară.  închirierea sau cumpărarea de utilaj pentru efectuarea operaţiunilor bancare. ♦ ♦ ♦ ♦ date referitor la calificarea şi experienţa administratorilor viitoarei date despre capitalul viitoarei bănci. capitalul minim – 6 milioane mărci. În multe ţări organul care eliberează autorizaţia. care nu trebuie să fie mai mic decât capitalul minim necesar. la care se anexează: ♦ instituţii.A. dreptul de a elibera licenţe îl are carterul statului. în Germania – Serviciul Federal de Supraveghere Bancară. în Japonia – Ministerul Finanţelor. Dacă în decursul unui an banca nu îndeplineşte cerinţele enumerate.M..N.

la termen şi de economii. Către resursele proprii se atribuie capitalul acţionar. scăderea cursului hârtiilor de valoare). Operaţiunile legate de formarea resurselor bancare se atribuie celor pasive. este la fel diferită şi este în dependenţă de forma de proprietate. structura organizatorică. 3. pasive). dar sunt convenabile deoarece asigură depunătorului lichiditate. cel de rezervă precum şi beneficiul nerepartizat. . Capitalul de rezervă sau fondul de rezervă se formează pe contul defalcărilor din beneficiu şi este destinat pentru acoperirea pierderilor neprevăzute sau excepţionale (de exemplu. Depozitele la vedere şi mijloacele în conturile curente pot fi retrase de depunător fără preaviz. de obicei. Ponderea principală în totalul resurselor atrase o constituie depozitele care sunt de trei feluri: la vedere. Resursele atrase reprezintă partea principală a resurselor băncilor comerciale. Micşorarea cotei capitalului propriu poate duce banca la faliment. Resursele proprii au o mare importanţă pentru bănci. scăderea cursului valutar. Pe măsura lărgirii posibilităţilor de activitate. băncile emit noi acţiuni.MONEDĂ ŞI CREDIT 75 Cât priveşte. este foarte mică. Operaţiunile băncii comerciale (active. Capitalul acţionar se formează prin emisiunea şi plasarea acţiunilor. Acestea sunt depozitele şi contocorrentele. Profitul nerepartizat – o parte a beneficiului ce rămâne după plata dividendelor şi defalcărilor în fondul de rezervă. atrase şi resurse obţinute în urma emisiei. Operaţiunile băncilor comerciale se clasifică în: pasive şi active. Resursele bancare se clasifică în: proprii. Dobânda la aceste conturi.

1000. Contocorrentul este un cont cu ajutorul căruia se realizează toate operaţiunile de plată şi de creditare a clientului. Depozitele de economii se consideră depozite cu destinaţie specială. Pentru bănci cele mai atractibile depozite sunt cele la termen. recipisa de transport. operaţiunile cu valuta. Operaţiunile creditare se împart: la termen şi la vedere. În dependenţă de acoperire: cambiale. Cele centralizate se acordă de banca centrală. Ele se depun şi se retrag în sumă deplină sau parţială. În baza acestor documente se pot obţine credite în bancă. ele se acordă pe un termen de la 1 zi până la 14 zile şi sunt de două feluri: centralizate şi decentralizate. etc. leasing-ul. Resursele obţinute în urma emisiei sunt împrumuturile obligatare. ce atestă că marfa a fost încărcată pe navă. cambiile bancare. deoarece-i asigură băncii o lichiditate sporită.)). investiţiile bancare. La aceste operaţiuni se atribuie: operaţiunile de creditare. De obicei. În ultimul timp se vând obligaţiuni cu rata dobânzii variabilă. cu hârtii de valoare şi fără acoperire. iar cele decentralizate se acordă de băncile comerciale. Alt tip de operaţiuni pasive sunt hârtiile de valoare ce se află la balanţa băncii şi se vând cu acord de răscumpărare (REPO). etc. . Dobânda pentru aceste depuneri este înaltă. etc. conosamentul (recipisă eliberată de un port. O altă sursă a resurselor atrase o constituie şi creditele interbancare. comerciale.76 CURS DE LECŢII Depozitele la termen sunt depunerile pentru o dată fixă. iar depunătorului i se eliberează cărticica de economii sau livretul de economii. ce se emit în sume fixe (100. Creditele comerciale sunt creditele ce au ca gaj: warantele (recipisă ce atestă că debitorul are marfă depozitată). Operaţiunile active sunt operaţiunile de plasament a resurselor atrase. O formă a depozitelor la termen sunt certificatele de depozit (hârtii de valoare. operaţiunile cu cambii.

credite la vedere şi cele acordate clienţilor stabili. portofoliul investiţional – operaţiuni înafara bilanţului (extrabilanţiere). Însă. Către operaţiunile cambiale se atribuie şi operaţiunile de accept şi de avalizare. În acest caz. clientul care se bucură de un asemenea credit. este obligat să introducă la scadenţă suma necesară. 2. iar avalul serveşte numai ca garanţie a cambiei. Operaţiunea de accept constă în aceea că banca acordă dreptul unui client solid de a emite cambii. Ele nu rezerve secundare – cambii şi alte hârtii de valoare pe termen scurt. mijloace pe conturi în banca centrală. 3. operaţiunile cu valuta. operaţiunile active se pot clasifica în patru grupe (după lichiditate): 1. adică. garantează plata din contul ei (din contul băncii). portofoliul creditelor bancare. aduc venit. O altă formă de creditare o reprezintă avalul. etc. 4. . rezerve primare – numerar. pe care banca le acceptă.MONEDĂ ŞI CREDIT 77 Operaţiunile cu cambiile se clasifică în operaţiuni de scontare şi credite acoperite cu cambii. În genere. plata cambiei este efectuată de către debitor (tras).

78 CURS DE LECŢII Tema 12: “Instituţiile financiar-creditare specializate” 1. asociaţii de împrumut şi economii. asigură efectuarea decontărilor băneşti şi plăţilor în economie şi cu amplasarea resurselor atrase în economie şi în operaţiuni cu hârtii de bănci de economii. fonduri mutuale. Instituţiile financiar-creditare specializate nonbancare ca componenţă principală a sistemului bancar: (companii de asigurări. etc. perfecţionarea operaţiunilor valutare şi a decontărilor internaţionale. 2.   populaţia. bănci ipotecare. funcţia de constituire. mobilizarea resurselor temporar libere de la populaţie şi agenţi Băncile de economii îndeplinesc următoarele funcţii: Băncile de economii îndeplinesc următoarele operaţiuni: . Tipurile şi operaţiunile băncilor specializate.). companii financiare. 1. vinderea şi păstrarea cambiilor. certificatelor şi altor hârtii de valoare.  valoare. fonduri de investiţii. uniuni creditare). bănci investiţionale. acordarea serviciilor comerciale (factoring. Se cunosc următoarele tipuri de bănci specializate:     economici. consultarea şi acordarea de informaţie economică şi financiară. creditarea necesităţilor de consum ale populaţiei. Tipurile şi operaţiunile băncilor specializate. fonduri de pensii. leasing.      emisiunea. cecurilor. cumpărarea.

de modernizare şi investiţii de reînnoire a capitalului fix. băncile investiţionale mobilizează capitalul creditar pe termen lung şi-l pun la dispoziţie debitorilor prin intermediul emisiunii şi plasării obligaţiunilor şi altor titluri de împrumut. ce se efectuează din defalcările de amortizare. deasemenea în depozite bancare şi în obiecte de tezaurizare. păstrarea şi asigurarea plăţilor populaţiei şi organizaţiilor privind obligaţiunile lor financiare (plăţi în buget. Înafară de aceasta. Investiţiile sunt amplasarea capitalului pe termen lung în industrie. ce asigură finanţarea şi creditarea investiţiilor. de transport. construcţii. Pentru efectuarea operaţiunilor privind finanţarea investiţiilor. sunt investiţii de lărgire a producţiei. . în contul organizaţiilor şi instituţiilor comerciale. băncile investiţionale cumpără şi vând pachete de acţiuni şi obligaţiuni pe contul lor. Scopul investiţiei este obţinerea venitului sau a procentului. Deasemenea. precum şi acordă credite cumpărătorilor de hârtii de valoare. Investiţiile financiare reprezintă plasarea în hârtii de valoare emise de companiile particulare şi de stat. în limita resurselor disponibile. agricultură. transport. etc. Băncile de investiţii sunt instituţii creditare specializate. precum şi investiţiile bancare.). Primele se efectuează din beneficiu şi resurse atrase. comunale. obţinute pe piaţa creditelor. organizaţiilor şi populaţiei. Ca şi altor bănci. iar active – prin intermediul cărora plasează aceste mijloace.MONEDĂ ŞI CREDIT 79 Active – acordarea creditelor băncilor. Pasive se numesc operaţiunile cu ajutorul cărora băncile investiţionale îşi formează resursele sale. Investiţiile se clasifică în financiare şi reale. Active se consideră operaţiunile de acordare a creditelor sub gajul hârtiilor de valoare. etc. Investiţiile reale reprezintă plasarea în capital fix şi creşterea de stocuri materiale. băncilor investiţionale le este caracteristic efectuarea operaţiunilor active şi pasive. Pasive – primirea. cumpărarea şi vinderea hârtiilor de valoare de stat şi altor hârtii de valoare.

etc. Rezultatul activităţii financiare a unei companii de asigurări o constituie beneficiul şi rezervele de la primele de asigurare. fonduri mutuale. fonduri de pensii. construcţii. asociaţii de împrumut şi economii.80 CURS DE LECŢII Deasemenea băncile investiţionale îndeplinesc anumite operaţiuni de comision. care se calculă ca diferenţă dintre primele încasate şi despăgubirile plus cheltuielile privind ţinerea . în cazul în care aceste hârtii de valoare devin proprietatea băncii. Băncile ipotecare sunt bănci specializate în acordarea creditelor pe termen lung. băncile ipotecare acordă şi alte servicii bancare. Creditele ipotecare – credite pe termen lung având ca gaj imobilul. iar însăşi hârtiile de valoare trec din posesia debitorului în posesia băncii. Asigură deţinătorului un procent solid. până la rambursarea creditului. Particularităţile constituirii capitalului companiilor de asigurare o constituie primele de asigurare. obţinute de la persoanele fizice şi juridice. precum şi a venitului din investiţii. uniuni creditare). În calitate de gaj se utilizează imobilul – pământ. Resursele băncilor investiţionale se formează din contul mijloacelor proprii şi împrumutate şi din contul plasării hârtiilor de valoare. mărimea cărora este în dependenţă de cotele de primă tarifară. companii financiare. în primul rând. Instituţiile financiar-creditare specializate nonbancare ca componenţă principală a sistemului bancar: (companii de asigurări. fonduri de investiţii. Gajul ce are drept acoperire imobil poartă denumirea de ipotecă. Resursele băncilor ipotecare formează propriile atrageri şi obligaţiuni ipotecare. Obligaţiunile ipotecare – hârtii de valoare emise pe termen lung având ca gaj imobilul. De regulă. pământul. ce duc la completarea veniturilor sale. Companiile de asigurări. Investiţiile bancare reprezintă cumpărarea hârtiilor de valoare de către bănci. 2. Creditele se acordă sub formă procent din cursul de piaţă al hârtiilor de valoare.

etc. investiţii în imobil. investiţii în ipotecă. Aceste fonduri se formează în cadrul companiilor particulare. cotizaţii ale membrilor (≈ 20% – 30%). a hârtiilor de valoare ale autorităţilor locale. . a obligaţiunilor şi acţiunilor corporaţiilor. Cu cât este mai bogată corporaţia cu atât cota angajaţilor este mai mică. Beneficiul rămâne la dispoziţia companiei. a capitalului de rezervă şi a altor fonduri. Operaţiunile pasive – operaţiuni în urma cărora se primesc resurse de la corporaţii. deasemenea. a hârtiilor de valoare ale altor state. Acestea fonduri se numesc neasigurate. Operaţiunile active – cumpărarea hârtiilor de valoare de stat şi ale corporaţiilor. Cele de tip închis îşi emit acţiunile sale odată şi cumpărarea lor se poate face numai în cazul vinderii lor de către vechii posesori. Fondurile de pensii nu se formează ca societăţi pe acţiuni sau ca societăţi cu răspundere limitată. atragerea capitalului acţionar (în cazul societăţilor pe acţiuni). întreprinderi. Operaţiunilor pasive se compun din: colectarea primelor de asigurare. Operaţiunile pasive şi active ale companiilor de asigurare un caracter specific şi se deosebesc de operaţiunile analogice ale băncilor şi ale altor instituţii financiarcreditare. Fondurile de investiţii sunt de tip închis şi de tip deschis. împrumuturi acordate pentru cumpărarea poliţelor de asigurare. Operaţiunilor active se compun din: cumpărarea hârtiilor de valoare de stat.MONEDĂ ŞI CREDIT 81 evidenţei acestor operaţiuni. Deasemenea se cunosc fonduri la nivel centralizat (de stat). titularii cărora sunt colaboratorii companiei date. Multe din fondurile de pensii se formează în secţiile-trust ale băncilor sau în companiile de asigurare. atunci fondurile sunt asigurate. şi le poate cumpăra oricine doreşte. iar rezervele sunt gestionate în investiţii şi servesc drept siguranţă pentru deţinătorii de poliţe de asigurare. Companiile de tip deschis îşi emit acţiunile sale periodic. În cazul în care corporaţia încheie un contract cu o companie de asigurare.

. acordă credite de la un an până la trei ani. Ele se organizează ca societăţi pe acţiuni sau cooperative. Asociaţiile de împrumut şi economii reprezintă uniuni creditare constituite pentru finanţarea construcţiilor de spaţiu locativ. Activitatea lor de bază reprezintă acordarea creditelor ipotecare sub garanţia construcţiilor locative. de finanţare personală.82 CURS DE LECŢII Particularitatea companiilor investiţionale constă în faptul că hârtiile de valoare se cumpără de către instituţiile financiar-creditare şi de către corporaţiile comercialindustriale. etc. Operaţiunile pasive – resursele lor sunt constituite din cotizaţiile membrilor. 90%. Baza operaţiunilor pasive a fondurilor investiţionale constituie vinderea hârtiilor de valoare proprii. a fondului de rezervă şi a imobilului companiei. care constituie. Companiile financiare.. ce prezintă pături largi ale populaţiei. iar tipului doi – creditarea consumatorilor sau finanţarea vânzărilor unui antreprenor sau a unei companii. care activează în sfera creditului de consum. mobilei. precum şi în alocarea în hârtii de valoare de stat (ale autorităţilor centrale şi locale). atragerea capitalului acţionar. Banii obţinuţi de la vinderea propriilor acţiuni sunt investiţi în acţiunile altor corporaţii şi companii. Fiecare investitor este dator să achite comisioane în cazul procurării hârtiilor de valoare şi în cazul gestionării averii. Operaţiunile active ale companiilor investiţionale sunt specifice şi se deosebesc de alte operaţiuni asemănătoare ale instituţiilor creditare specializate. Operaţiunile active constau în acordarea împrumuturilor şi creditelor. aproximativ. de regulă. Primului tip de companii finanţează cumpărarea automobilelor. Companiile financiare sunt de două tipuri: de finanţare a vânzărilor cu amănuntul. Companiile financiare sunt un tip special de instituţii creditar-financiare. în oraşe şi sate.

Constituind fonduri mutuale marile corporaţii finanţează învăţământul. Din contribuţii se plăteşte dobânda. etc. reparaţia caselor. centrele de artă. bisericile. precum şi din credite bancare. Restul activelor se utilizează pentru cumpărarea hârtiilor de valoare de stat şi private. În aşa mod. Uniunile creditare se constituie după relaţii profesionale sau confesionale. capitalul său. Aceste credite constituie 90% din totalul activelor. de stat şi în imobil. Creditelor de consum le revin. aproximativ. instituţiile de cercetări ştiinţifice. . Operaţiunile active constau în acordarea creditelor de consum şi în efectuarea investiţiilor în hârtii de valoare de stat. Fondurile mutuale. alte organizaţii cu caracter obştesc. 90% din totalul operaţiunilor active o constituie acţiunile şi obligaţiunile. Transmiterea mijloacelor în fondurile de binefacere se efectuează sub formă de fluxuri băneşti sau sub formă de pachete de acţiuni. astfel. Operaţiunile de pasiv constau în formarea resurselor necesare din cotizaţiile membrilor. 90% din totalul operaţiunilor active. iar cele de activ – în amplasarea mijloacelor primite în hârtii de valoare. Uniunile creditare se specializează în creditarea păturilor sărace ale populaţiei. aceste fonduri participă pe piaţa capitalurilor cumpărând hârtii de valoare sau primind dividende de la pachetele primite. mărindu-şi. Resursele provin din cumpărarea acţiunilor de către membri.MONEDĂ ŞI CREDIT 83 Operaţiunile pasive se efectuează din contul emisiunii proprii de hârtii de valoare şi din contul creditelor pe termen scurt de la băncile comerciale. Aproximativ. Ele se constituie ca cooperative. Operaţiunile de pasiv constau în acumularea de mijloace băneşti sau de hârtii de valoare. Operaţiunile de activ constau în acordarea de credite pe termen scurt pentru cumpărarea automobilelor. în special.

Influenţând asupra volumului de resurse creditare ale băncilor comerciale. echilibrarea balanţei de plăţi a ţării. Politica monetar-creditară: concept. de obicei. îndreptate spre reglarea dezvoltării economiei. Există două tipuri de politică monetar-creditară: . etc. Se aprobă de organul legislativ a ţării. banca centrală influenţează asupra stării pieţei de capitaluri creditare şi asupra rotaţiei monetare. 1. Politica monetar-creditară: concept. obiective.84 CURS DE LECŢII Tema 13: “Politica monetar-creditară şi piaţa monetară” 1. Această politică se elaborează de banca centrală în comun acord cu principalele ministere economice ale ţării (ministerul finanţelor. pe un an şi se realizează de organele nominalizate. banca centrală influenţează asupra procesului de investiţii de capital. Cererea şi oferta de monedă. combaterea inflaţiei şi şomajului. asupra ratelor dobânzii şi asupra volumului masei monetare. În scopul realizării politicii monetar-creditare. Concordanţa dintre politica monetar-creditară şi cea fiscal-bugetară. conţinut. 3. obiective. conţinut. Politica monetar-creditară este una din metodele principale de implicare a puterii de stat în decurgerea proceselor de reproducere a mărfurilor şi serviciilor. 2. Instrumentele realizării politicii monetar-creditare: manevrarea taxei scontului. Piaţa monetară. asupra nivelului preţurilor şi asupra altor factori care determină starea economiei. etc. operaţii pe piaţa liberă (open-market) şi rezervele minime obligatorii. Factori ce determină cererea şi oferta de monedă. ministerul agriculturii. asupra volumului şi caracterului cererii pe piaţă. ministerul economiei.). Prin politică monetar-creditară se subînţelege totalitatea măsurilor întreprinse în sferele monetare şi creditare. 4.

reducerea ratelor dobânzii creditare. normele rezervelor minime obligatorii. În cadrul economiei de piaţă există multiple valori ale dobânzii. 4. Denumirea specifică este dată de faptul că o perioadă îndelungată principala formă de acordare a creditului de către banca de emisie era reescontarea bazată pe operaţiunile de scont.MONEDĂ ŞI CREDIT 85 1. Toate aceste valori diferite ale dobânzii se află la o distanţă dată de taxa scontului. Politica de expansiune se realizează în condiţiile în care scade volumul de producţie a mărfurilor şi serviciilor şi creşte şomajul. în condiţiile în care conjunctura economică se dezvoltă rapid. taxa scontului. operaţii “open-market”. Politica monetar-creditară se realizează prin intermediul următoarelor instrumente: 1. 2. astfel că la orice modificare a ei. trebuie să varieze concertat. operaţii pe piaţa liberă (open-market) şi rezervele minime obligatorii. 3. metode selective. operaţiunilor de creditare. mărirea volumului masei monetare). politica monetar-creditară de restricţie (îndreptată spre limitarea politica monetar-creditară de expansiune (stimularea volumului investiţiilor. Ţinând seama de diversitatea condiţiilor de creditare se formează o rată medie a dobânzii. cu scopul de a nu admite criza de supraproducţie. 2. încetinirea ritmului de creştere a volumului masei monetare). Instrumentele realizării politicii monetar-creditare: manevrarea taxei scontului. Politica monetar-creditară de restricţie se realizează. Taxa scontului reprezintă dobânda uzuală pentru creditele acordate de către banca de emisiune în cadrul operaţiunilor de reescontare. 2. .

Dimpotrivă. creşterea taxei scontului atrage după sine o invazie a capitalurilor străine şi are. întreprinzătorii vor manifesta prudenţă la dezvoltarea activităţii lor şi vor renunţa la o parte a creditelor. Astfel. faţă de operaţiile de reescont. Trăsături specifice operaţiilor pe piaţa liberă: . în sensul restrângerii accesului la credite. Afluxul capitalurilor. are ca efect înrăutăţirea condiţiilor de obţinere a creditelor şi duce la scăderea profiturilor pentru cei ce utilizează capitaluri suplimentare. veni în contradicţie cu conjunctura dezvoltării economice la acea dată. De pildă. Se creează astfel o abundenţă de capitaluri care influenţează în sensul scăderii nivelului general al dobânzilor. acţiunea taxei scontului influenţează piaţa capitalurilor. determinat astfel. contracarează rapid efectele preconizate. creşterea taxei scontului şi al nivelului general de dobânzi. sporeşte eficienţa utilizării creditelor pentru întreprinzători şi-i orientează în sensul dezvoltării activităţilor pe baza antrenării de capitaluri suplimentare. Dimpotrivă. cu obiectivele politicii economice şi de credit ce influenţează această conjunctură. creşterea taxei scontului. momentan. deosebiri pregnante. însă. un efect binefăcător în echilibrarea balanţei de plăţi. Astfel. În consecinţă. scăderea taxei scontului determină diminuarea generală a dobânzii. prin caracteristici opuse acestora. lăsând sarcina înviorării numai pe seama capitalurilor interne rămase. sfera creditului şi respectiv ritmul desfăşurării vieţii economice în ansamblul ei. Scăderea taxei scontului duce la emigrarea capitalurilor străine şi chiar a unor capitaluri indigene. Operaţiile pe piaţa liberă reprezintă. poate. prezenţa capitalurilor străine.86 CURS DE LECŢII În principal. atrage în ţară capitaluri străine. în deosebi. având ca urmare sporirea generală a dobânzilor. deasemenea asupra capitalurilor străine. Efectele manevrării taxei scontului asupra afluxului şi refluxului capitalurilor străine implică recurgerea la această metodă în scopul echilibrării balanţei de plăţi. Manevrarea taxei scontului acţionează.

potrivit dimensiunilor sale (stabilite procentual). Aceasta operaţiile pe piaţa liberă au un dublu sens. îndeosebi. să consemneze. instituit din grija de a asigura o lichiditate minimală. în desfăşurarea acestor operaţii. prin oferte proprii. ale economiei naţionale. constă din obligaţia băncii. prin cote procentuale. Creanţele ce fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa open-market sun diferite: efecte de comerţ. prin aceasta. deopotrivă. Această redistribuire influenţează plasamentele de credit în economie. în conturile sale deschise la banca centrală. care constituie depozite. să acorde credite şi să împrumute pe această piaţă. sunt determinate de orientarea pe care banca centrală doreşte să o impună. etc. Acest sistem. o sumă dimensionată. Sistemul rezervelor minime obligatorii îndeplineşte o funcţie importantă în cadrul economiei contemporane şi este un instrument al politicii monetare şi de credit. a băncilor comerciale. zisă piaţă liberă sau deschisă. operaţiile pe piaţa liberă permit băncii de emisiune.  În timp ce operaţiile de reescont se limitează numai la alimentarea cu lichidităţi.  iniţiază alimentarea pieţei monetare cu lichidităţi. de regulă. în special. Politica de open-market este intervenţia băncii centrale pe piaţa monetară. banca centrală are un rol activ. reducând astfel lichidităţile băncilor şi.MONEDĂ ŞI CREDIT 87  nivelul dobânzii practicate. Sistemul rezervelor minime obligatorii. Modificarea cuantumului rezervei minime obligatorii are ca efect modificarea acestui raport. determină un anumit raport între volumul depozitelor şi volumul creditului ce poate fi acordat. În multe ţări. Această intervenţie se efectuează pentru a creşte sau a diminua lichidităţile agenţilor ce operează pe această piaţă şi posibilităţile lor de acordare a creditelor şi de creaţie a monedei scripturale. Sistemul rezervelor minime constituie una din măsurile . lichidităţilor între banca centrală şi băncile comerciale. Intervenţia băncii centrale pe piaţa liberă duce la redistribuirea. cele mai frecvente creanţe ce fac operaţiilor pe piaţa liberă sunt bonurile de tezaur. variază în funcţie de evoluţia pieţei şi. bonuri de tezaur. efecte de mobilizare a creditelor ipotecare şi de consum.

operaţiilor cu străinătatea şi nivelul rezervei valutare. 3. băncile îşi acordă împrumuturi sau îşi rambursează creditele acordate anterior.88 CURS DE LECŢII guvernamentale. diminuarea rezervelor permite de a micşora costul creditului (politică de relansare). în consecinţă. Factori ce determină cererea şi oferta de monedă. în sensul dorit de autorităţile monetare. Piaţa monetară. Intervenind în sensul creşterii sau descreşterii coeficienţilor rezervelor minime obligatorii. Pe de altă parte. Pe de o parte. Cererea şi oferta de monedă. fie pentru scăderea creditelor acordate economiei şi atenuarea dezvoltării activităţii economice (prin creşterea rezervei minime obligatorii). Astfel. desfăşurând operaţiuni. efectele variaţiei lichidităţii şi de a întări acţiunea de intervenţie a băncii centrale pe piaţa monetară. este. băncile efectuează operaţiuni cu alte bănci şi sunt beneficiare de încasări. fie titulara unui sold debitor. fie beneficiara unui sold creditor. titulari de depozite. . determinând astfel intensificarea activităţii economice (prin reducerea rezervei minime). atât prin modificarea posibilităţilor de plasare pe piaţa monetară. de la aceleaşi bănci sau de la altele. La finele unei zile. în parte. În mod simetric. în raport cu celelalte bănci. Piaţa monetară reprezintă cadrul necesar în care se desfăşoară zilnic raporturile dintre bănci în legătură cu lichiditatea soldurilor provenind din operaţiuni reciproce. acest sistem poate fi utilizat fie pentru creşterea volumului de credite acordate economiei. din ordinul clienţilor lor. cât şi prin costul diferit al resurselor. are o serie de poziţii şi sume creditoare şi. fiecare bancă. bancă devine creditoare sau debitoare faţă de altă bancă. Modificările coeficientului de rezervă permite de a corija. respectiv. În raport cu interesele conjuncturale. se ajunge la o anumită schimbare a costului creditului pentru bănci. Prin modificarea coeficienţilor de rezervă pentru depozitele băncilor străine şi a persoanelor nerezidente se poate exercita controlul asupra mişcării capitalurilor flotante.

Caracteristicile pieţei monetare: ♦ ♦ ♦ participanţii acestei pieţe sunt băncile. reunirea reprezentanţilor băncilor pentru confirmarea pretenţiilor reciproce. caută resurse de acoperire. Banca de emisiune poate interveni pe piaţa monetară în mod diferit: fie prin stabilirea nivelului ratei dobânzii. adică în credit. urmează să aibă loc stingerea soldurilor reciproce. altele vor acorda împrumuturi. . de regulă sub egida băncii centrale. respectiv. Negocierea disponibilităţilor necesare pentru stingerea obligaţiilor reciproce face obiectul tranzacţiilor pe piaţa monetară. În cadrul acesteea se oferă moneda băncii centrale. Se acordă credit în moneda băncii centrale. Întrucât depozitele de la bancă de emisiune nu sunt remunerate. Procedeul implică. aceştia sunt foarte interesaţi să valorifice aceste disponibilităţi prin negocierea acordării de credite. obiectul tranzacţiilor sunt disponibilităţile în monedă naţională. Ofertanţii sunt titularii conturilor de disponibilităţi la banca de emisiune şi care au solduri creditoare. către sfârşitul zilei respective. depozitele de la banca centrală. într-o primă etapă. În cadrul unei a două etape. Piaţa monetară este piaţa lichidităţilor. rămânând debitoare în raport cu celelalte bănci. unele bănci vor avea poziţii debitoare şi vor apela la împrumuturi de la colegele lor. în prima parte a zilei. compensarea plăţilor şi stabilirea soldurilor aferente fiecărui participant. contra unei promisiuni de restituire pe termen scurt. Aceasta se efectuează de către titularii soldurilor debitoare către beneficiarii soldurilor creditoare. pe piaţă se desfăşoară operaţiuni zilnic. Pe această piaţă zilnic apar două categorii de participanţi.MONEDĂ ŞI CREDIT 89 Evoluţia practicii bancare a determinat ca necesitate stingerea comună a plăţilor reciproce într-un cadru organizat. În raport cu natura soldurilor. fie prin stabilirea volumului creditului. Solicitanţii de credite pe piaţa monetară sunt acele bănci care. iar în sens contrar.

cererea şi oferta. 4. Cât priveşte cheltuielile publice ele se clasifică în: − Transferuri – plăţi guvernamentale fără contraprestarea cetăţenilor.90 CURS DE LECŢII ♦ ♦ ♦ termenele de acordare a împrumutului sunt foarte scurte. Atât politica monetară cât şi cea de credit sunt apanajul instituţiilor bancare şi. Instrumentele politicii fiscal-bugetare sunt veniturile şi cheltuielile publice. Politicile monetare şi de credit constituie componente majore ale politicii economice. Element al politicii fiscale îl reprezintă perceperea impozitelor sub două forme mari: 1) Impozite directe. cele mai multe creditele acordate pe piaţa monetară sunt credite personale (de la bancă dobânda practicată pe piaţa monetară se stabileşte zilnic în raport cu având scadenţă în ziua următoare. Politica fiscal-bugetară constă în influenţarea economiei prin modificarea volumului şi structurii veniturilor şi cheltuielilor publice în scopul atingerii echilibrului general. subordonată intereselor promovate de stat. 2) Impozite indirecte. Concordanţa dintre politica monetar-creditară şi cea fiscal-bugetară. Veniturile publice se prezintă sub două aspecte: impozite şi taxe. adică acele impozite care sunt cuprinse în preţul mărfii. în primul rând. Între politica monetară şi cea creditară există o strânsă legătură. de regulă. Politica monetară poate fi definită ca ansamblul măsurilor monetare luate de către stat şi de banca centrală pentru realizarea echilibrului dintre masa banilor în . dispunând de instrumente şi pârghii specifice prin care influenţează cursul vieţii economice. la bancă şi implică. riscuri reduse. al băncii centrale. care se suportă nemijlocit de cei care le plătesc. − Achiziţii guvernamentale – care reprezintă cheltuielile băneşti pentru procurarea de bunuri şi servicii necesare statului.

Cunoaşterea profundă a instrumentelor de politică monetar-creditară şi aplicarea lor adecvată. Politicile monetare şi de credit nu pot fi promovate în mod izolat. politica rezervelor minime obligatorii. operaţiile pe piaţa liberă. permite creditului exercitarea rolului său de factor mobilizator dar şi de reglator al vieţii economice. stabilitatea preţurilor. Politica de credit se identifică într-o anumită măsură cu politica monetară.MONEDĂ ŞI CREDIT 91 circulaţie şi nevoile de bani ale economiei sau pentru influenţarea într-un anumit sens a conjuncturii economice. să asigure. echilibrul general economic. dar şi îmbunătăţirea structurii diverselor sectoare de activitate. în funcţie de evoluţia de durată şi conjunctura economiei. cu ajutorul unor instrumente specifice. . prin intermediul creditului. ocuparea deplină a forţei de muncă şi expansiunea economică. aşa cum rezultă chiar şi din definiţie: politica de credit – politica băncii centrale ce urmăreşte. echilibrarea balanţei de plăţi. rupte de celelalte componente ale politicii economice. etc. Principalele instrumente ale politicii monetare şi a celei creditare sunt: manevrarea taxei scontului. intervenţia pe piaţa valutară. Obiectivele interne ale politicii monetare sunt: stabilitatea preţurilor. Obiectivele politicii de credit reflectă: utilizarea deplină a forţei de muncă.

. cauze. 1. efecte. Inflaţia şi politica antiinflaţionistă în Republica Moldova.92 CURS DE LECŢII Tema 14: “Echilibrul monetar şi inflaţia” 1. cauze. forme. Inflaţia: concept. Inflaţia: concept. Echilibrul monetar. Echilibrul monetar. efecte. 3. forme. 2. Politica antiinflaţionistă şi reformele monetare.

U. Prin inflaţie se subînţelege devalorizarea banilor (scăderea capacităţii de cumpărare a acestora). Apariţia inflaţiei în trecut era posibila numai în cazul când în legătură cu necesitatea finanţării cheltuielilor de război. deoarece în rotaţie se aflau bani confecţionaţi din metal preţios. Inflaţia duce la redistribuirea valorilor acumulate în formă monetară în folosul bugetului de stat. care rezultă din confruntarea dintre cererea şi oferta de monedă. În trecut nu exista inflaţie.MONEDĂ ŞI CREDIT 93 O primă expresie a echilibrului monetar este atunci când există echilibru între investiţii şi economii. pentru caracterizarea procesului de devalorizare a banilor. Se exprimă prin creşterea preţurilor la mărfuri şi servicii. Anume în această perioadă pentru prima dată a început să se folosească termenul de inflaţie. În condiţiile rotaţiei monetare metaliste funcţionează mecanismul de autoreglare a volumului masei monetare prin formarea acumulărilor în formă de tezaur. Cel mai mare nivel al inflaţiei a avut loc în Germania după primul război mondial. pe teritoriul S. în trecut sunt cunoscute două cazuri de inflaţie. unele state înlocuiau sistemul monetar din metal cu sistemul monetar din hârtie. iar a doua expresie a echilibrului este echilibrul monetar. De exemplu. Inflaţia apare în urma nerespectării cerinţelor legii obiective a rotaţiei monetare. legate de războiul pentru independenţă din America de Nord (1775 – 1783) şi războiul civil (1861 – 1865). În cadrul reformei monetare petrecute în această ţară în 1923 banii vechi au fost înlocuiţi cu bani noi în proporţie de 1 trilion: 1. Pentru finanţarea ultimului război au fost emişi 450 milioane de dolari de hârtie.A. specifice pieţei de bunuri şi servicii. Masa monetară existentă în rotaţie în această perioadă în Germania a constituit 496 cvintilioane (1018) de mărci germane de hârtie. capacitatea de cumpărare a cărora a scăzut în decurs de doi ani cu 40%. .

94

CURS DE LECŢII

Până la criza economică mondială din 1929 – 1933, inflaţia în majoritatea ţărilor se încheia odată cu reintroducerea monometalismului, adică când unitatea monetară se stabiliza sub influenţa mecanismului de autoreglare a masei monetare, prin formarea tezaurului. În condiţiile contemporane în unele ţări a apărut stagflaţia. Acest fenomen a fost introdus de economistul american Paul Samuelson în 1971, când pentru prima dată monopolurile stăruindu-se să-şi apere capitalurile de devalorizare au început să reducă volumul de producere a mărfurilor în schimbul reducerii preţurilor la mărfuri şi servicii. Dacă creşterile de preţuri sunt de circa 2 – 4% anual inflaţia este târâtoare, dacă creşterile de preţuri se exprimă prin 2 cifre – declarată; 3 cifre – galopantă sau hiperinflaţie. Cauza principală a inflaţiei este nerespectarea cerinţelor obiective ale legii rotaţiei monetare, în urma căreea masa monetară este mai mare decât necesităţile pieţei de mărfuri şi servicii. Inflaţia poate fi condiţionată de mai multe organe: monopolurile naţionale şi internaţional; banca centrală; băncile comercial; guvernele;  factori externi.

MONEDĂ ŞI CREDIT

95

Monopolurile ridicând preţurile, cu scopul maximizării profiturilor, contribuie la dezvoltarea inflaţiei. Maximizarea profiturilor poate fi realizată în urma influenţării asupra următorilor trei factori: volumul de producţie, cheltuielile de producţie şi preţurile. Mărimea volumului de producere este limitată de volumul resurselor. Micşorarea cheltuielilor de producţie este limitată de tehnologiile existente. Din această cauză ridicarea preţurilor este unicul mijloc real de mărire a profitului. Băncile centrale şi cele comerciale contribuie şi ele la dezvoltarea inflaţiei. Ele nu influenţează asupra preţurilor în mod direct, dar prin intermediul volumului masei monetare. Băncile centrale emit bani de prisos în rotaţie în următoarele două cazuri: cumpărarea de la bugetul de stat a hârtiilor de valoare emise pentru acoperirea deficitului bugetar; 1. efectuarea schimbului nelimitat a valutelor străine pe valuta naţională cu scopul echilibrării balanţei de plăţi a ţării. Băncile comerciale contribuie la dezvoltarea inflaţiei în urma “emisiunii de credite”. Guvernul contribuie la dezvoltarea inflaţiei prin faptul că, în majoritatea ţărilor o parte tot mai mare a cheltuielilor bugetului de stat se finanţează din contul împrumuturilor primite de la banca centrală, ceea ce contribuie la mărirea masei monetare, care dă imbold măririi nemotivate a cererii la mărfuri şi servicii şi corespunzător la creşterea preţurilor. Asupra dezvoltării inflaţiei influenţează, deasemenea, şi factori externi, inclusiv creşterea preţurilor la mărfurile de import care servesc ca materii prime pentru producerea mărfurilor naţionale; creşterea dobânzii la creditele primite din străinătate; etc. Urmările social-economice ale inflaţiei:  creşterea preţurilor;  devalorizarea capitalurilor şi acumulărilor monetare ale persoanelor juridice şi fizice;

96

CURS DE LECŢII

 reducerea capacităţilor de acordare a creditelor de către sistemul bancar (în legătură cu devalorizarea resurselor creditare);  micşorarea impozitelor plătite în buget şi, în legătură cu aceasta, apariţia tendinţei de ridicare a impozitelor;  devalorizarea finanţelor din buget şi, în legătură cu aceasta, apariţia tendinţei de mărire a cheltuielilor bugetare;  ca urmare are loc dezechilibrarea bugetului de stat şi creşterea permanentă a deficitului acestuia;  apariţia tendinţei de acoperire a deficitului bugetar din contul emisiei monetare;  apariţia tendinţei reducerii cheltuielilor bugetare, care cauzează micşorarea sferei bugetare şi apariţia şomajului;  se reduc posibilităţile statului de a acorda societăţii condiţii de învăţământ public, ocrotire a sănătăţii, etc.  devalorizarea capitalurilor agenţilor economici cauzează reducerea volumului de producere, ca urmare, se micşorează volumul de mărfuri şi servicii existente pe piaţă, se măreşte numărul de şomeri. 2. Politica antiinflaţionistă şi reformele monetare.

Există mai multe metode de stabilizare a monedei naţionale: 1. 2. 3. 4. anularea banilor; devalorizarea banilor; revalorizarea banilor; creditele internaţionale.

Prin anularea banilor se subînţelege declararea de către stat a banilor care se află în rotaţie nevalabili şi înlocuirea lor cu alţi bani. În trecut anularea banilor, de regulă, era însoţită de introducerea banilor confecţionaţi din metal preţios. Această metodă a fost folosită în Franţa la începutul secolului XVIII.

ordinii de emitere a acestora în rotaţie. esenţial unele elemente ale sistemului monetar. către valutele străine şi unităţile monetare internaţionale convenţionale (dumping-ul valutar). crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea diferitor ramuri ale economiei. scării preţurilor. În urma anulării banilor duc pierderi toţi agenţii economici. în unele cazuri. realizarea diferitor măsuri monetariste antiinflaţioniste (intervenţiile valutare). Creditele internaţionale se folosesc pentru lărgirea capacităţilor de producere a mărfurilor şi serviciilor. Acest tip de reformă prevede schimbarea esenţială a tuturor elementelor sistemului monetar. Se cunosc trei tipuri de reforme monetare: 1. populaţia. Acest tip de . Măsurile menţionate mai sus pot schimba.MONEDĂ ŞI CREDIT 97 În prezent anularea banilor se înfăptuieşte prin metoda de schimb a banilor vechi cu noi în proporţia care permite retragerea din rotaţie a masei monetare de prisos. dar câştigă bugetul de stat. Prin devalvare se subînţelege micşorarea valorii unităţii monetare. sau în legătură cu schimbarea ordinii sociale). Prin reevaluarea banilor se subînţelege ridicarea cursului valutei naţionale către valutele străine. În Grecia în noiembrie 1994. etc. Reevaluarea se produce la etapa de încheiere a procesului de stabilizare a valutei naţionale. crearea unui sistem monetar nou (în legătură cu trecerea de la bimetalism la monometalism sau la sistemul de hârtie. 2.). banii vechi au fost schimbaţi pe noi. Prin reforma monetară se subînţelege un complex de măsuri întreprinse în cadrul sistemului monetar cu scopul stabilizării unităţii monetare. Anularea banilor se înfăptuieşte în condiţiile când inflaţia se dezvoltă cu ritmuri înalte. modificarea parţială a sistemului monetar existent (schimbarea denumirii banilor. care se exprimă prin scăderea cursului acesteia. în proporţie de 50 milioane de drahme vechi pe una nouă.

operaţiile pe piaţa deschisă. foloseşte activ instrumentele clasice ale politicii monetar-creditare (rata de refinanţare. cu ajutorul ratei de refinanţare.98 CURS DE LECŢII reformă prevede schimbarea esenţială numai a câtorva elemente ale sistemului monetar. B. se petrec licitaţiile de creditare în cadrul cărora. Volumul de emitere a mijloacelor băneşti în rotaţie este strict limitat prin plafoanele monetare. 3. în Republica Moldova se realizează o politică monetar-creditară dură îndreptată spre menţinerea stabilităţii valutei naţionale. Inflaţia şi politica antiinflaţionistă în Republica Moldova. În ultimii ani de mai multe ori au fost modificate normele rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale. regulat. ce se stabilesc în dependenţă de dinamica de creştere sau descreştere a volumului de mărfuri şi servicii. Începând cu introducerea valutei naţionale în noiembrie 1993. 3.M. .N.) pentru menţinerea stabilităţii unităţii monetare. Se întreprind măsuri îndreptate spre stabilizarea stării financiare a băncilor comerciale. etc. stabilizarea valutei naţionale fără modificarea esenţială a elementelor sistemului monetar existent (se realizează prin politica monetar-creditară a statului).. Deasemenea.N. mărimea rezervelor obligatorii. efectuează operaţii de vânzare şi cumpărare a valutei străine la bursa valutară. Regulat.M. se reglează volumul de emitere a banilor în circulaţie. B.