UNIVERSITATEA “Lucian Blaga” SIBIU FACULTATEA DE JURNALISM

JURNALISM DE INFORMARE PORTOFOLIU
Reportaj Interviu Ştiri Anghetă Portret

Prep. univ. Gabriel Hasmatuchi

student: Velican Venuela Anul-II-Jurnalism;ID

1

ORŞOVA, Altfel.

Fig.1
Sub forma unui arc de cerc localitatea are o lungime de 4,5km . Noul oraş dezvoltat în jurul golfului la 3-4 km de vechea aşezare ocupă teritoriul fostelor sate: Jupalnic, Coramnic şi Tufări.

Orşova nouă a fost construită pe inălţimile din apropierea vechiului oraş care a fost acoperit complet de apa odată cu construcţia barajului de la Porţile de Fier 1. In momentul de fata oraşul se află la 56 m deasupra nivelului mării.

2

Între climă şi atmosferă, fauna la Orşova dă tonul frumuseţii

La

Orşova

clima

este

temperat-continentală

cu

influenţe

submediteraniene.Temperatura anuală datorita reliefului variat este aproximativ 10*C. Aerul este cald si umed. Verile călduroase cu ploi obişnuite iar vânturile moderate.Iernile în schimb sunt blânde, începănd cu luna februarie temperaturile înregistrează şi valori pozitive. Cât despre faună, este mirifică. Dealurile din apropiere sunt acoperite cu păduri de salcâm,fag,brazi,pini,tei ce imprastie in atmosfera un miros imbietor. În această zonă cresc bradul argintiu, laleaua salbatică, gladiola, mojdreanul,alunul turcesc, liliacul şi multe specii de plante specifice climei. In apropierea golfului Cerna putem întâlni tufe de papură şi trestie de apa. Dintre pomii fructiferi care se cultivă în zona cei mai răspinditi sunt: smochinii,cireşii,merii,caişii,gutuii şi persici. Aici se găseşte şi vipera cu corn,care este spaima turiştilor. Fauna este de asemenea deosebit de bogată în apropierea oraşului Orşova. Ades putem întălni aici căprioara, mistreţul, vulpea, lupul... Tot în aceasta zonă trăiesc şi animale ca:iepurul,broasca ţestoasă,ariciul,salamandra,scorpionul de stâncă. O zona mirifică este zona Mraconia unde varietatea speciilor de şerpi e renumită.
3

Cerul oraşului

ne

oferă

şi

el

o

varietate de

vietuitoare:

uliul,bufnita,ciocanitoarea iar in zona lacului se pot intalnii specii precum: pescarusi,ratele salbatice,lisite. O atractie desosebită a zonei, pentru pescari, este fauna acvatică, foarte bogatadatorită lacului de acumulare. Aici găsindu-se foarte multe specii de peşti ca somnul,şalaul,bibanul,ştiuca,cega,crapul,linul iar în apele râurilor: păstravul, tiparul şi cleanul . Cele mai importante ape din această zonă sunt : Fluviul Dunărea , Râul Cerna ,Râul Bahna, Râiul Ieşelnita şi Râul Mraconia .Ce-a mai mare adâncime a Dunării se află in Cazane şi depăşeşte 200 m adâncime. Cazanele Dunării, poartă spre frumos Cazanele Dunării constitue un factor natural deosebit pentru turişti deoarece aici exista o frumusete peisajistică deosebită, aceastăa zonă declarându-se rezervaţie naturală. La aproximativ 10 Km de Orşova în apropierea comunei Topleţ se află Sfincsul Bănătean un chip de om sculptat în stinca dealungul timpului de ploi si vint .In vecinatatea satului Dubova se află Peştera Veterani inundatş în prezent . In timpul romanilor figura sub numele de Piscabara. La 200m mai sus apare Peştera Liliecilor sau Gura Panciovei rezultată în urma acţiunii de coroziune şi eroziune efectuată de Pârâul Panciova care pătrunde in pesteră şise varsă subteran în Dunăre .

4

Lungimea peşterii a fost de 1,6 Km.In prezent Peştera Liliecilor este accesibilă pe două căi: de pe Dunăre şi din drumul construit prin spatele Cazanelor Dacă nivelul apei lacului creşte se poate intra cu barca pe sub o boltă. Un val din istorie Orşova are o vechime de 18 veacuri dar in acelaşi timp este un oraş nou ,construit pe dealurile din imprejurimile vechiului oraş ce a fost inundat datorită construcţiei barajului de la Portile de Fier 1.Oraşul se întrezăreşte ca o santinelă de veghe la încrucişare mai multor drumuri. Apreciind poziţia lui strategică, generalul austriac Veterani, comandantul trupelor imperiale care luptau în 1688 contra turcilor în această zonă, spunea: „Trecătoarea de la Orşova este de o mare însemnătate pentru ca aceasta este cheia Transilvaniei ,a Ungariei,a Tării Româneşti,a Serbiei şi a Bulgariei.” Vestigii arheologice descoperite aici --un tezaur de monede dacice din argint fragmente de ceramica geto-dacica -- atesta că ,pe teritoriul vechii Orşove ,a existat o aşezare veche dacică numită Dierna ,incă de la sfirşitul primului mileniu al erei noastre. . In zona Cazanelor pe malul Iugoslav se afla Tabula Traiana ridicată deasupra actualului nivel al lacului . Inscriptia arată munca de construire a drumului militar.Tabula are o lungime de 8 m si o latime de 1,5 m .Datorita ridicării nivelului apei odată cu construirea barajului a fost scoasă din stâncă şi ridicată, împreună cu o parte din vechiul drum, 20 m deasupra apei. Imensul bloc de piatră are o greutate de 250 tone. Un alt obiectiv istoric important îl constitue Ceasul Solar şi Mira care

5

măsurau acum 2000 de ani scurgerea timpului şi adâncimea apei. Acestea se afla în Cazanele Mici în apropierea Golfului Mraconia.

Apa-n arhitectura locului,e cărămida de temelie Lacul de acumulare este un punct de atractie a

turistilor datorită cantităţilor mari de peşti care se prind aici. Hidrocentrala Portile de Fier Nr.1 este iarăşi un obiectiv turistic important care arată munca titanică de care a dat dovadă omul . Emblema din Golful Mraconia este chipul lui Decebal sculptat in stanca. Arhitectura credinţei are si forme moderne. Catredala Catolică din Orşova în stil modern construită şi proiectată de timişoreni este unicat în ţară prin forma ei şi rezonanţa acustică pe care o are.Pe Dealul Moşului se află mânăstirea Sf. Ana un lăcaş de cult aparte asemănător ca aşezare cu cele de pe Muntele Atos.Tot aici se află şi muzeul mănăstirii într-o construcţie modernă făcută ulterior . Prima zi... în paradisul părăginit, „ din sfera mea venii cu greu, Ca să-ţi urmez cărarea...”

6

Revin in Orsova dupa aproape 20 de ani. Cu un ochi aproape obişnuit să vadă arhitecturi europene intrarea în oraş mă înspăimântă. Din punct de vedere literar Orşova este o bijuterie, în realitatea are o atmosfera de oraş părăsit, blocuri cu pereţi scorojiţi, străzi cu un aer banal. Privind oraşul, amuţeşti pur si simplu sub povara ideii că nimic bun, democraţia nu a adus aici. Multa mizerie, debandada etniei rome in floare, lacomia consilierilor, delăsare. Pe faleză pescarii, din ziua mutării oraşului încă se mai uită dincotro bate vântul.Vântul bunăstării nu a suflat darnic peste oraş,decat arar. Orşova, oraş frumos numai in picturi Întins între fluviu şi munte – câte oraşe din aceatsa ţara asta mai au o asemenea aşezare de invidiat? Cum necum mai esueaza si la Orşova,turistii. Plimbindu-te prin oraş, ai putea da nas în nas cu Roman Conchi, mecanic auto cu mâna de aur. Si s-ar prea putea ca domnul Conchi, cetaţean absolut respectabil şi vidanjor de nevoie, să ducă în mâini două găleţi cu, rahat. Si nu cel turcesc. Sau ne-am putea intilni pe domnul Viorel Bogasieru, şi dumnealui un cetaţean respectabil, cărând scirna cu galeata. Sau pe oricare orşovean din cartierele micuţe de pe coasta muntelui. "Am venit aici, în Orsova, în 64 - povesteşte el. De loc sunt din Sebeş. Aveam de gând sa trec Dunărea, să fug dracului. Până sămi aranjez eu treaba, na că m-am îndragostit de ea –îmi arată spre nevastă-sa, de fusta careia se agaţa un ciorchine de nepoţel - si am
7

ramas definitiv, m-am mutat aici o dată cu oraşul vechi. Am venit să-mi caut libertatea şi m-am impotmolit în căcat!". În jumătatea de sus a oraşului, unde nici canalizare nu exista. Curţile strămutaţilor sunt mici. Sapi un WC aici, unul alături, hai şi al treilea, dar pentru al patrulea nu mai e loc. Veceurile se umplu repede, fiindca la un metru si ceva dai de stinca. Pe unde călca nea Romica prin curte, pe dedesubt e numai Doamne-fereste. Si el, şi vecinii mai golesc veceurile cu găleata. Nu vor să spună unde arunca mizeria Si nici Dunărea nu zice nimic. Frumuseţe pe muchie de ...buget. Cu o frumuseţe blîndă şi degratată, oraşul te intimpină timid. Bulevardul principal se remarca prin...gropi. Păşind însă pe faleză, priviind obiceiuriule şi tabieturile matinale ale orşovenilor poţi constata dar şi cita cu intristare pe Eminescu... ...Trăiţi în cercul vostru strâmt Şi lumea vă petrece... Mentalitatea acestui mic oraş o diseci de la intrare. Un oras ce e la limita supraviţuirii sufocat de interese politice, minore si meschine nu primeşte o gura de aer decat poate de la tinerii ce incep sa priceapă ca aşa numai merge.Trebuie sa fii mândru de oraşul tău nu numai prin pozele de pe face book,ci şi in realitate. Un mic orăşel de frontieră şi ca să îl cunoşti trebuie să-l străbaţi cu pasul, să-i simţi mirosul, să-l adulmeci, să-l respiri. Şi nu mirosul de veceu di, în care se pare că timpul şi-a rupt rotiţa şi ticăie pe loc,exact atunci când ar fi trebuit sa prospere.
8

În Orşova timpul nu s-a oprit, dar curge încet, mai încet decît în alte colţuri de lume. Poate mai încet decît poate să curgă Dunărea. Oamenii par imbătrâniţi, împovăraţi şi trişti. Rotiţa timpului s-a oprit undeva între Ada Kaleh, şi Orşova Nouă, timp ce a luat o alta formă şi un alt nume. Se numeşte “Porţile de Fier.In perioada comunistă, Ceauşescu niciodată nu a coborat la Orşova. Graniţa vizitelor sale se oprea la Gura Văii. Ceauşescu a fost mereu deranjat de ideea că proiectul „Porţile de Fier” a aparţinut lui Gheorghe Gheorgiu Dej şi lui Tito. Poate de aici şi imensa lui dorinţă de a creea ceva fabulos...canalul DunăreMarea Neagră. Oraşul Orşova are o istorie plăcută. O istorie cu care nu adormi copii, dar e o istorie care te face mândru să spui că eşti orşovean. Chiar dacă tinerii nu se contopesc cu ideea că din trecut ne vine viitorul, trebuie măcar să accepte că aşa este.Tinerii oraşului au perspective, dar nu au buget. Au idei dar nu au suportul necesar să’şi indeplinească visul lor legat de baştina lor.Unii au emigrat,altii au rămas pe baricade şi duc lupta supravietuirii şi nemulţumirii on line. Orşova, trebuie să o vezi ca să iţi placă,ca mai apoi să o pictezi cu ochii minţii, trebuie să simţi cum stropii Dunării îţi bat în faţă atunci cănd “alergi”cu şalupa, prin defileul de la Cazane. Poate uitată de Dumnezeu, cum nu puţine sunt locurile din România.Orşova nu e uitată de Dumnezeu,ci este ignorată de oameni.

9

„ ...Partea de jos a oraşului e o zona mai urbanizată, la prima vedere. Pe aici s-ar învârti turiştii, iubitori ai muntelui sau amatori de peripluri pe Dunăre, în căutarea unui hotel. Iată-l, hotelul Dierna, cea mai inaltă clădire din oraş. Cenuşie si mohorita ca un crematoriu. De 16 ani, nici un turist nu i-a trecut pragul. Imediat dupa revoluţie, cineva a cumpărat hotelul, să faca turism - deja minţile limpezi din oraş spuneau ca Orşova trebuie sa facă turism sau nu va face nimic. Si nu s-a făcut nimic.” Spune trist domnul Moraru, profesor de sport, acum la pensie. Si dacă la Orşova turism nu e, nimic nu e. Municipiul Orşova nu are de 16 ani apă caldă, nici incălzire centrală, nici gaz metan - deşi conducta e la ciţiva kilometri. " Dunărea ca refugiu şi sursă de hrană. Are contribuia ei în farmecul pierdut al oraşului. Doar împrejurimile unice prin relief şi panoramă devin refugiu pentru cei ce fug de capitală cât şi pentru cei ce vin din metropolele lumii. Atunci când te apropii (cu maşina sau cu trenul) de Orşova esti încăntat de unicitatea cu care te întâmpină Dunărea. În oraş constructiile noi de pe malul oraşului, in mare măsură pizzerii, nu împrospatează arhitectura pentru a sporii deosebita frumusete a acestui oraş, în comă. În timp ce traversezi oraşul senzaţia de mîhnire te cuprinde dacă eşti suflet din sufletul acestui loc.Te doare să vezi cum dintr-o prinţesă a Dunării, Orşova a devenit Cenusăreasa ei. Dar în tot răul e şi mult bine...Orşova e oraşul al cărui destin poate fi salvat numai prin istoria ce o poartă in spinare...

10

S-ar fi dus sfoară-n ţară cum că s-ar mai vedea clopotniţa bisericii atunci când apele scad. Localnicii spun că nu se mai vede nimic din fosta insulă Ada-Kaleh, poate doar amintirile. Calătorii ce sosesc la Orşova vor două lucruri. Primul, să se ospateze cu peşte cu mujdei şi mămăliguţă, iar al doilea să afle cît mai multe informaţii despre Ada- Kaleh. Asta vom face şi noi, vom mânca mult peşte. Deci ne oprim, unde altundeva decât la “Steaua Dunării”.

11

“Steaua Dunării” Un nume inspirat pentru o pensiune pe malul Dunării. Ajunşi aici ne aşezăm, la o masă aproape de balustrada terasei. Primul receptor care este alarmat este cel olfactiv. Dunărea parcă iţi dezmorţeşte simţurile, mirosul acvatic pregnant parcă te improspatează în simţuri şi gîndire. Uşor rece, aerul, din cauza curenţilor de apă, te revigorează dar îţi şi trezeşte foamea. Aşezîndu-ne la masă comandăm ospătăriţei un vin bun de casă. Şi evident, peşte, mult peşte cu mujdei şi mămăligă. E amiază. O amiază cu iz de amurg, cu soarele atingând gingaş şi sfios crestele munţilor. Dacă liniştea are un sufleţel, atunci el e primitor, iar dacă are glas îi poti asculta, lângă Dunăre. Drumul lung, cina copioasă, vinul roşu de casă, ce m-a ameţit uşor, mă îndeamnă la o siestă în una din camerele pensiunii “Steaua Dunării”. Mi se oferă camera cu cea mai delectabilă vedere la Dunăre, la etaj. Mă acomodez trântindu-mă pe pat. Adorm, obosită dar incântată de mâncare şi vin. Refugiată dintr-o metropolă îmbâcsită şi poluată, adorm multumită şi mă las imbrăţişată de linişte. Linişte ce are loc şi pentru mine în spaţiul ei. Seara se lasă leneşă peste noi, iar soarele e nevoit să se retragă şi el spre alte zări. Şi parcă-i pare rau să-şi desprindă căldura. Iar razele de soare care nişte burice de degete, se desprind neconvinse dar nevoite de pe suprafaţa apei. Nu ai nevoie de două telefoane sau de ceas deşteptător. Natura işi are tic-tacul ei.
12

O noapte fără ţânţari...ura. Spre zori arunc o privire din pat spre balcon şi constat că ziua se arată frumoasă şi călduroasă.Soarele răsare leneş şi nevoit să aducă lumină acestui loc. Taxiul mă aşteaptă. La ora 10 trebuie să întâlnesc pe domnul Constantin Petroi Juan. Voi ajunge la timp. Maşina o ia din loc. Mă uit în geantă să văd dacă nu am uitat ceva. Totul e în regulă. Sun la telefon pe domnul profesor si anunţ că sunt în drum spre el. Mă va aşteapta pe terasă la resturantul “ Pescaruş”. Drumul până în oraş e plin de gropi însă pe marginea lui e plin de vile. Aşa a fost şi la inceputul lumii,înâi cerul,apoi pământul.La români, întâi vila, apoi drumul. O căruţă ne apare din faţă, culmea, cu număr de imatriculare. Numai România îşi permite a inmatriculare căruţele. Restaurantul “Pescaruş”

Una din puţinele clădiri renovate, din oraş. Aşezat pe partea stângă a insulei, încă mai păstrează în arhitectura sa o idée de era comunistă. În anii 70 era unul din cele mai selecte restaurante, daca nu chiar singurul.Clientela era în general din rândurile membrilor de partid. Cel puţin aşa imi amintesc eu. Fără o întreţinere decentă şi o promovare corespunzătoare nu ştiu ce se va alege din una din cele mai frumoase locuri din ţară. Pe lângă insula odată inconjurată de salcii plângătoare, astăzi stau să inbâcsească apa lacului cu sticle de plastic aruncate la intâmplare in apa Dunării.

13

FIG.5 Constantin Petroi Juan Istoric, etnolog, ziarist şi membru în Comisia de Istorie a Oraşelor din România.

Rep: V-am cunoscut, în anii 80, timpuri in care eu mă indeletniceam cu sportul, iar dumneavoastră cu cuvântul. Iată însă azi e invers, dumneavoastră cu sportul, pentru longevitate, iar eu cu cuvantul. Destinul mai mult decât prevăzător, provoacă.

14

Domnule profesor, este prima mea tentativa de a face un interviu. Gândindu-mă că vă cunosc de aproape o viaţă, că avem o “dragoste” comună, care se numeşte Orşova. Am considerat că sunteţi persoana cea mai acreditată a momentului care poate să vorbească despre istoria acestui orăşel,cu perspective de oraş de vis... Vreau şi doresc să vă mulţumesc pentru amabilitatea de care da-ţi dovadă acordându-mi din timpul dumneavoastră pentru lucrarea mea. Istoria acestui oraş cândva cu miresme de trandafiri, azi te imbată numai prin dulceaţa cu care esti adulmecat din trecut...Căci prezentul e de rahat. Dumneavoastră ati fost şi sunteţi încă “Şeherezada” acestui loc care nu şi-a spus toată povestea.

Prin urmare … Domnule Juan, eram copil când tata mă lua la pescuit cu el pe Greaţca, pe malul Dunării. Şi nu arar găseam mici comori pentru vârsta mea: sfeşnice, gloanţe din primul razboi mondial, şi multe alte obiecte care mie astăzi imi fac obiectul unei colecţii de familie. Putem crede că adâncul Dunării mai ascunde, aici sau în aval de Orşova, comori? Când Dunărea scade, rar, dar o face, te poţi oare strecura prin aluviuni iar dacă hazardul te iubeşte mai poţi da de câte un sfeşnic de argint, de câte un glonţ, ce-ţi poate vorbi de luptele de pe Alion. Cât de mult poate adâncul Dunării să ne vorbească despre tot ce nu ştim despre Orşova veche?
15

„ Aici trebuie să încep cu o precizare: în ani de secetă,când nivelul fluviului scade foarte mult, nivelul lacului de acumulare creşte, este ridicat la maximum pentru a se asugira rezerva de apă necesară. Lacul scade la cota minimă doar când sunt… inundaţii în Europa centrală. Atunci apa din lac este deversată pentru a permite absorbţia apelor din bazinul mijlociu al fluviului. Da, au existat foarte multe perioade când lacul a fost scăzut la cote minime. Că s-au mai găsit diferite obiecte, asta mai depinde şi de hazard… în general se găsesc obiecte aruncate, fără a respecta legi ale ocrotirii mediului… S-ar putea să fi găsit şi sfeşnice, dar asta nu înseamnă că lacul este plin de asemenea obiecte… Da, adâncul lacului poate vorbi despre trecutul Orşovei, dar din păcate zonele în care au rămas spaţii necercetate arheologic nu mai pot fi accesate. Sunt la niveluri mai scăzute decât cota minimă, în plus de-a lungul acestor ani au fost colmatate. Deci ar fi necesar să se pătrundă sub stratul de mâl depus şi apoi… dar asta devine un fel de SF… iar datele respective se referă mai mult a preistorie. Apoi au rămas necercetate multe dintre desoperirile arheologice efectuate în anii 1966-1968… Mi-e greu să-ţi spun unde sunt, cum vor putea fi valorificate de alţii, care nu au fost la faţa locului…Dar există suficiente alte surse care vorbesc depre istoria Orşovei în arhive, biblioteci şi chiar (încă, deşi tot mai puţine) în memoria colectivităţii. Asta pentru istoria oraşului din adâncuri. Dar există deja o istorie a noii localităţi, din care, fragmente, ai trăit chiar tu… (sper să-mi accepţi să mă adresez aşa şi după 20 de ani)” Rep: Ada-Kaleh, sora sau verişoara Orşovei?

16

„ Drăguţă întrebare! Nu m-am gândit nicicând la o asemenea interpretare…Vezi, aici voi face din nou apel la… istorie. Deformaţie profesională din partea mea? Poate. Dar este necesar… Insula de odinioară are o foarte veche istorie, dar ceea ce ne interesează începe în secolul al XVII-lea, atunci când austriecii au costruit, între anii 1730-1737 cetatea. Nu insist asupra acesteia, dar în plină perioadă de respindege a imperiului Otoman, de-a lungul a patru mari războaie care au durat… un secol întreg, s-a constatat că aici, în curbura Dunării de la Orşova, insula putea deţine un rol strategic important împreună cu cetatea Orşovei şi un „castel” ridicat pe malul drept al fluviului, vis-a-vis de insulă. Trecerea pe fluviu era contrlată ar mai târziu, nu ştiu cine (eu am preluat termenul de la profesorul Daniila Laitin, unul din autorii unei istorii orşovene din ani interbelici) a numit acest punct „Gibraltarul Dunării”. Dar chiar din primele lupte (este vorba de războiul dintre 1737-1739) cetatea a fost cucerită de otomani şi a rămas aproape permanent în stăpânirea lor. Mai mult chiar, atunci când prin pacea de la Belgrad (1739) cetatea Orşovei revenea austriecilor, otomanii au cerut-o insistent. Cum graniţa dintre cele două imperii era stabilită pe Cerna, otomanii au găsit ca soluţie… abaterea Cernei pe după Orşova… Aşa a avut loc un episod interesant, construirea „canalului Cernei”, ale cărui urme se mai văd şi acum şi - scuză-mi maliţiozitatea - noi le lăsăm să se distrugă… După un secol de războaie zona a rămas mai liniştită, otomanii şiau făcut familii, insula a devenit o aşezare legată însă, într-un fel sau altul, direct de Orşova până după primul război mondial. Atunci turcii din insulă, prin fruntaii lor, au cerut să fie alipiţi Românei (deci, într-un fel Orşovei), dar curând s-au „trezit” alipiţi… judeţului Mehedinţi.
17

„Soră” sau „verişoară”? Eu înclin spre „soră”. De câte ori oare fraţii nu sunt despărţiţi fără voia lor, de alţii !...” Rep: ADA KALEH - O mostenire istorica si culturala. De ce insula Simian cu cetatea Ada Kaleh ? Dunarea a fost un spatiu de continue lupte intre Imperiul Otoman si regatele din regiunea Balcanilor. Prin pozitia sa istorica si strategica, acest fluviu a constituit o zona de atractie foarte serioasa. Insula Ada Kaleh a fost pentru Imperiul Otoman, unul din punctele importante de control in regiune si in Balcani. Pe langa activitatile de dezvoltare a caracteristicilor militare ale insulei, Imperiul Otoman a acordat atentie si dezvoltarii aspectelor civile ale acesteia. Si dupa destramarea imperiului si proclamarea republicii in Turcia, aceasta colonie s-a straduit sa-si continue timp indelungat viata traditionala. Populatia insulei era unul din grupurile etnice ale Imperiului Otoman, rare in regiunea balcanica, iar artefactele de pe insula sunt una din mostenirile importante ale culturii si religiei Imperiului Otoman. In perioada constituirii si dezvoltarii statelor balcanice, Ada Kaleh a ramas in interiorul granitelor Romaniei. Intrarea in exploatare in 1968 a barajului de la Portile de Fier de pe Dunare a insemnat si sfarsitul vietii sociale pe insula. Nou formatul lac al barajului a inghitit si Insula Ada Kaleh. Cu scopul de a proteja o parte a cetatii care constituia individualitatea istorica si culturala a insulei, Romania a stramutat o buna parte a acesteia pe Insula Simian din apropiere. Covorul turcesc din geamia de pe insula, cel mai mare din intreaga zona a Balcanilor, a fost transportat la geamia din Constanta. Acest covor a fost facut cadou populatiei de pe insula, de sultanul Abdulhamit in anul 1904. Covorul masoara 15
18

metri lungime si 9 metri – latime. Greutatea totala este de 500 de Kg. Numeroase obiecte apartinand populatiei insulei sunt expuse in diferite muzee din Romania. Insula Simian nu a fost niciodata pusa la dispozitia populatiei. Acest proiect va asigura insulei un cadru de popas pentru cei doritori. Insula Simian desparte Dunarea intre Romania si Serbia. Schimbarea regimului politic in Romania si noua conducere a tarii au dat lumina verde folosirii insulei in scopuri turistice in judetul in care se afla. Odata cu acestea, drepturile de folosinta si de exploatare a insulei au fost atribuite Consiliului Judetean care in anul 2005 a incheiat un contract de asociere pentru o perioada de 49 ani cu societatea “SAFKAR ROM” S.R.L., societate romaneasca cu actionariat turcesc. Rep: Pana la urma, Proiectul “Şimian” este “nesimţire politică” sau „târguiala de acasă nu se portiveşte cu cea de la oraş”? „ Şi aici trebuie să intervin cu o „mică” explicaţie (întrebarea m-a făcut să reacţionez în primul moment cu „astea-s întrebări specifice «ziariştilor» de azi, dar, nu ştiu în ce măsură, la o revedere a ei, miam zis: poate fi interesantă, rămâne de văzut dacă şi gândim la fel?!): în anii şaizeci ai secolului (deja - expresia o folosesc foarte mulţi, dar asta e!) trecut, XX („douăzeci”, nu „XX” cum o citeau unii… telectuali!) s-a construit marele bazaj de pe Nil, de la Assuan. Întrucât o serie de vestigii ale antichităţii, de valoare inestimabilă urmau să afie acoperite de viitorul lac de acumulare al acelei hidrocentrale, ONU şi/prin UNESCO au decis alocarea unor sume uriaşe pentru a le strămuta şi salva. Ideea a fost „prins” şi la noi academicianul C. S. Nicolăescu-Ploşor, care conducea lucrările
19

Grupului de cercetări complexe „Porţile de Fier” (o echipă de cercetători din toată ţara, lucrând în 14 colective - arheologi, istorici, etnologi, geografi… etc.) a lansat ideea strămutării Ada Kale-ului pe… insula Şimian. Proiectul s-a acceptat şi a început strămutarea cetăţii, cimitirului şi altele. Demolându-se obiectivele din insula ce urma să fie acoperită de lacul de acumulare. A venit rândul locuitorilor, marea majoritate (aproape în tot sliutate) turci, care au plecat spre Turcia sau mari oraşe din ţară, în general pe care le cunoşteau. Între timp s-a constatat că şi o parte a insulei Şimian va fi acoperită de lacul de acumulare, mult mai mic, este adevărat, al hidrocentralei „Porţile de Fier II”. Mai mult chiar, insula se afla pe mijlocul fluviului, iar cum trecerile Dunării de către cetăţeni din „lagărul socialist” spre Jugoslavia şi de acolo (cine reuşea!) spre ţările vest-europene, SUA, Canada etc. deveniseră tot mai numeroase, accesul în insulă a fost… interzis! Adio turism! Mai mult chiar, deşi Jugoslavia era, prin chiar numele ei, „ţară socialistă”, în realitate era considerată „relaţie vest”. Aşa au trecut… aproape două decenii. După 1990 au reapărut ideile privind tramsformarea insulei în muzeu, centru turistic, proiecte care mai de care mai îndrăzneţe (fiecare proiect făcut cu bani scumpi), cu interese diferite, dar… ba ale unuia, ba ale altor „investitori”. Proiectul nu este abandonat nici acum, dar… să vedem cum va evolua. Oricum viitoarea insulă „turistică” nu va mai fi nicicând ostrovul de odinioară, acea oază de Orient la poarta Occidentului (sau invers). A afirmat-o de altfel, public, întro emisiune a domnului Cristian Tabără, care m-a întrebat cum văd viitorul insulei, aşteptând, s-ar putea, alt răspuns… Dar l-a dat apoi pe post aşa cum l-a primit! Prin urmare, dacă - vorba ta - iniţial „socoteala de acasă nu s-a portivit

20

cu cea de la târg” (eu aşa am învăţat zicala, dar este acelaşi lucru), nu lipsesc nici elemente ale celeilalte „definiri”…” Rep: Îl putem învinovăţii pe impăratul Traian de geneza Orşovei? „ Împăratul Traian a trecut cu trupele sale în primul război dacic, pe unde a stabilit că este cel mai bine strategic. Apoi a fost construit podul de la Drobeta, dar importanţa vadului de la Dierna, locul de intrare în culoarul Cernei, a rămas. Şi a rămas valabil nu doar în perioada „romană”, ci mereu, de-a lungul veacurilor. Aşa că s-a procedat bine, există o literatură bogată în acest sens, din care ţi-aş recomanda volumul I din „Orşova, străbună vatră bănăţană” de… Constantin Juan-Petroi!... Sau lucrări de dr. Doina Benea şi multe altele…” Rep: Orşova. Creaţie sau destin ? „Firesc, la început a fost construită , apoi a fost şi „destin”, în cea mai mare parte datorat poziţiei sale geostrategice.” Rep: 1853 Coroana Ungariei este ascunsă la Orşova. A existat o răsplată pentru returnarea ei, românilor? „ Momentul acesta este legat direct de revoluţiile europene ale anului 1848-1849. Se ştie că treptat revoluţiile paşoptiste au fost înfrânte, cu excepţia celei maghiare, care a continuat şi-n anul 1849. Până în vară, când intervenţia truelor ţariste şi a celor austriece au dus la înfrângerea, pas cu pas, a armatelor
21

revoluţionare. Guvernul condus de Ludovic Kossuth a trebuit s se retragă şi a ales calea exilului prin Imperiul Otoman. Ori printre valorile pe care guvernul lui Kossuth le aveau asupa lor se număra şi un cufăr care cuprindea coroana de încoronare a regilor maghiari, aşa-zisa coroană a lui „Stefan cel Sfânt”. Revoluţionarii, care se retrăgeau prin Banat,nu dpreau să treacă acest important însemn a statului lor în sudul Dunării şi au început să caute un loc sigur unde să o îngroape, apoi, peste ani, revenind din exil să dezgroape şi redea patriei lor. S-au făcut mai multe încercări, dar nici unul nu corespundea. Aşa au ajuns la Orşova. Aici, între Dunăre şi dealul Alion, se afla un spaţiu neutru, un pământ „al nimănui”, sălbăticit… Loc presupus ideal pentru ascunderea comorii: coroanei, mantiei şi sabiei de încoronare. Ceea ce câţiva revoluţionari au şi făcut. Apoi au trecut, prin insula Ada Kale, spre Kladovo şi mai departe, prin Imperiul Otoman, spre Occident. Lucrători ai servicilor de spionaj imperiali erau pe urmele celor care deţineau coroana, ba chiar erau informaţi că acetia nu trecuseră cu ea peste Dunăre. Au început, deci, căutările în preajma Orşovei, dar au găsit lada cu insemnele de încoronare abia în septembrie 1853. Acestea, o dată dezgropate, au fost transortate cu o navă la Wiena, unde au fost expuse o perioadă, apoi aduse la Budapesta şi… cu ele împăratul Austriei, Francisc Iosif, împreună cu soţia sa, împărăteasa Elisabetha (Sissi), au fost încoronaţi şi ca regi ai Ungariei. S-a creat astfel dualismul austro-ungar. Se zice că un plugar din zonă, din satul Tufări, ar fi văzut momentul îngropării coroanei şi ar fi dat date pentru găsirea ei, el primind apoi o pensie viageră din partea statului maghiar. Legat de acest aspect, trebuie spus că în insula Ada Kale şi apoi până la Kladovo, Kossuth a fost transportat cu barca de un tânăr, Bego; mai apoi şi acesta a
22

primit o pensie viageră din partea statului maghar, a fost invitat, în anul 1898, să participe la sărbătorile de la Budapesta prilejuite de semicentenarul revoluţiei şi, prin 1905, mai trăia în insulă, umblând îmbrăcat costumul specific adanlâilor. Asta i spre bucuria turiştilor, iar două ilustrate ale vremii îl prezentau. Gestul său şi imaginea-i pitorească din viaţa Ada-Kale-ului a fost inserată într-un reportaj din anul 1905, de către scriitorul orşovean Otto Alscher. Cât despre locul unde a fost găsită coroana, deasupra acestuia sa ridicat o capelă catolică, lucrarea fiind finanţată de chiar împărat iar în jurul ei s-a realizat un frumos parc modern. Mai mult chiar, de-a lungul drumului din oraşul vechi până la Capelă a fost plantat cu plopi piramidali, cartierul gării construite în pragul anului 1878 (data inaugurării liniei ferate Budapesta - Orşova şi cu legătură prin Vârciorova, cu cea ferată Bucureşti - Turnu Severin) a primit denumirea „Cartierul Coroanei” iar portul de mărfuri din preajma acelui loc a fost numit, de asemenea, „Portul Coroanei”. Parcul „Coroanei” a fost locul de promenadă al orşovenilor, iar după primul război mondial, aici au fost reînhumaţi toţi ostaşii căzuţi în bătăliile de la Alion şi Cerna din vara-toamna anului 1916. Apoi, încă două decenii, „Cimitirul eroilor” a fost locul de sărbătorire a Zilei noastre naţionale (10 Mai) şi a „Zilei Eroilor” (Înălţarea Domnului). Dacă în anii strămutării Orşovei cimitirul eroilor a fost strămutat pe un amplasament spre Eşelniţa, „Capela Coroanei” a fost abandonată.” Rep: 1968 - Insula este inundată. Vatra orasului vechi strămutată. „Porţile de Fier” - dărâmarea zidului dintre civilizaţii sau impunerea unui nou regim. Necesitate sau abuz?

23

„Construirea unei hidrocentrale la „Porile de Fier” a fost un obiectiv în atenţie încă din preajma celui de al doilea război mondial. Atunci au existat mai multe variante. Problema a fost reluată în discuţie în anul 1956, atunci când preşedintele Josip Broz Tito al Jugoslaviei a revenit de la Moscova şi s-a oprit pentru un dialog cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducătorul României. Discuţiile s-au încheiat cu decizia construirii în comun, de cele două ţări, a hidrocentralei „Porţile de Fier”, nevoia de curent electric ieftin fiind o problemă a ambelor state. Varianta aleasă a fost cea pe care o cunoaştem. Dar ea a implicat formarea unui mare lac de acumulare, inclusiv inundarea unor însemnate suprafeţe de teren şi strămutarea unor localităţi. Se pare că, totuşi, a fost o necesitate impusă de viaţa noastră contemporană. După aceea, mai ales după 1990, au apărut mai multe voci, care considerau că se putea proceda altfel, cu alte soluţii… Ba chiar există voci care privesc gestul tendenţios… Ştii, după război… Şi cât de realiste sunt celelalte soluţii…” Rep: În momentul strămutării, oraşul avea un mozaic de etnii. Ce anume le-a determinat sa ramana împreună în acest spaţiu? „ Mozaicul de etnii s-a format în timp, mai cu seamă începând cu secolul al XVIII-lea, dar mai ales în secolul al XIX-lea, aici aşezându-se o serie de lucrători (de diferite pregătiri profesionale şi meserii) la marile construcţii, terminarea căii ferate Budaspesta Timişoara - Orşova, apoi, între 1890-1896, la lucrările de regularizare a Dunării. Dar o dată cu aceştia au venit şi oameni cu alte profesii (medici, comercianţi, meseriaşi care ofereau servicii şi alţii), a căror prezenţă aici era necesară ori era căutată. Ei au venit din diferite zone ale imperiului austro-ungar, aparţinând deci şi la
24

foarte multe etnii. O dată sosiţi şi-au întemeiat familii ori au venit cu ele), gospodării şi, firesc, au devnit oameni ai locului. După Marea Unire o parte au plecat, dar destul de puţini, cei mai mulţi erau de pe acum legaţi de acest loc. Astfel au parcurs şi întregul secol XX. Din păcate, după 1990, o mare parte a etnicilor germani şi nu numai, au plecat, acum structura populaţiei fiind alta, iar procentual ei sunt de sub cinci la sută… Şi se observă…” Rep: Orşova a aparţinut mereu Banatului. După 1968 de ce Oltenia şi nu Banat? „ Relatam ceva mai înainte despre dorinţa locuitorilor din Ada Kale de a se integra Românei, de a rămâne alipiţi, sau măcar în aceea şi unitate administrativă cu Orşova. Au ajuns… olteni! Prin 1934, în Orşova a apărut un curent prin care se cerea ca Orşova şi plasa ceşi avea aici reşedinţa, să fie alipite Mehedinţiului, capitala, Turnu Severin, fiind mai aproape. Ca urmare au avut loc manifestaţii ale bănăţenilor, care au protestat în faţa unei asemenea tendinţe ajunsă până în parlament. În 1968, când s-a revenit la sistemul cu judeţe, decizia a fost luată de la „vârf”, iar orşovenii… s-au supus (de silă-bucuroşi!). Aici trebuie făcută o remarcă: în ianuarie 1968, când a apărut proiectul viitoarelor judeţe, Mehedinţiul nu exista; severinenii şi cei din alte „raioane” vecine au „scos hărţile vechi”, au susţinut reînfiinţarea Mehedinţiului şi pentru că era necesară o suoafaţă mai mare, Orşova şi Clisura au ajunsîn Mehedinţi. Desigur dorinţa mehedinţenilor ar fi fost să se întindă şi dincolo de Băile Herculane… Cât despre conducătorii Banatului, printre care fostul „prim” Blajevici, aceştia au renunţat destul de uşor la zona unde se construia hidrocentrala… era mai simplu…
25

În 1990 s-a încercat refacerea unora dintre judeţele ne înfiinţate în 1968, s-a realizat o „ligă a judeţelor abuziv desfiinţate de dictatură”, între judeţele care urmau să ia fiinţă fiind şi fostul judeţ „Severin” (numele venea de la „Banatul Severin”, nu de la oraşul înfiinţat cinci veacuri mai târziu), liga de la Lugoj a ţinut aproape de Orşova, cei de la Caransebeş au fost împortivă: doreau capitala în acel oraş. Apoi la o mare manifestare din decembrie 1991 (cred) a siderurgiştilor reşiţeni, după două zile de manifestări „vina” pentru situaţia în care ajunsese combinatul secular de acolo a fost „dată” pe cei care „vor să facă un nou judeţ!”. Manipulări, indiscutabil… Cât despre „Liga pentru reînfiinţarea judeţelor, a activat vreo doi-trei ani, dar după nişte ani de „reununi”, totul s-a dus… pe apa sâmbetei… Nu vreau să fiu maliţios, dar mulţi dintre cei care au condus această ligă - am aflat-o pe parcurs - erau foşti lideri comunişti. Între timp se „integraseră” pe alte căi „tranziţiei”…” Rep: Spunea cineva şi citez: “Valsul vienez se termină la Orşova.” Este Orşova “opera” Dunării. „ Aici sunt două aspecte: Primul, cel cu „valsul vienez” este firesc, aici se afla punctul extrem sud-estic al imperiului Austro-Ungar, structura populaţiei, situaţia economică a acesteia, obiceiurile aduse din multe alte părţi de conglomeratul de etnii, au făcut ca Orşova să fie un oraş care-şi dorea o „imagine”, un cadru de viaţă urban, central-european. Printre altele, cultura central-europeană pătrundea până aici, era cerută de localnici… deci şi „valsul vienez” era aici „acasă”. Doar pe această temă am putea vorbi mult, este

26

greu să înţelegi ce a fost „atunci” dacă nu ai o vârstă şi nu ai trăit aici; azi structura populaţiei este alta… cu altă „cultură”… Celălalt aspect - Orşova s-a dezvoltat şi s-ar putea dezvolta din nou datorită poziţiei sale la Dunăre, într-o zonă mirifrică, dar şi la confluenţa cu Cerna, deci la o întretăiere de drumuri. Pe vremea romanilor era „punct vamal”, apoi peste un mileniu a fost punct strategic pentru imperiile europene tot datorită poziţiei geostrategice. A avut o situaţie favorabilă la cumpăna secolelor XIX şi XX tot datorită poziţiei la Dunăre… Deci Dunărea a avut şi poate avea şi pe viitor un rol de seamă în viaţa ei. „ Rep: 1972-1976 Ridicare bisericii catolice la Orşova, după planurile lui Horst Fackelmann. Dar, având în vedere un regim nou la putere, s-a “omis” cumva la strămutare, recuperarea şi restaurarea patrimoniului cultural din oraşul vechi? „ Da, 1972-1976 sunt anii de construcţie a bisericii romano-catolice după o idee a sculptorului Peter Jecsa, transpusă arhitectural de Hans Fackelmann (considerat realizatorul proiectului, dar după cum vezi adevărul este mult mai… elastic) şi inginerului Gioncu, realizatorul ingineriei edificiului. Li s-a adăugat apoi pictorul Gabriel Popa, autorul frizei picturale „Drumul Crucii”. Oraşul a fost proiectat de o echipă de la un institut din Timişoara, care a conceput noua aşezare ca un amfiteatru în trepte, cu zone diferite de construcţii: zona de blocuri,apoi în jurul acesteia cea de vile iar în ultimul plan case după diferite planuri şi… posibilităţi. Recuperarea patrimoniului cultural, arhitectural în fond, nu a intrat în vederea celor care au concepute noua aşezare, un oraş al „epocii socialiste”, cu utilităţi inexistente în vechea urbe, dar şi
27

dominat de „bloace” cum le-am auzit numite prima oară cred de criticul de artă Petre Comarnescu. Strămutarea unor construcţii reprezentative ale vechiului oraş ar fi fost perfect posibilă, dar… mai costisitoare. Apoi şi lumea voia ceva „nou”. Doar biserica din sud, cea cu hramul „Sfântul Nicolae” a fost strămutată după vechiul ei plan (totuşi uşor redimensionat), iar dintre proprietari profesorul Sergiu (Micu) Moraru a făcut cam acelaşi lucru (ulterior, după 1990, acoperişul a fost modificat). Îmi amintesc - şi este pentru prima dată că povestesc aceasta - prin 1967, nu cred să fi fost deja 1968 !? stam pe terasa mânăstirii şi priveam, împreună cu o studentă la arhitectură, membră în colectivul arheologilor ce făceau cercetări în zonă, cum se profila terasarea viitoarei vetre a oraşului şi cum va arăta pe teren, ceea ce văzusem în proiecte. Atunci Anişoara Căpităniţă (azi Anişoara Sion, renumit arhitect în restaurarea monumentelor de la noi) mi-a vorbit despre o idee a ei referitoare la cum ar fi proiectat ea oraşul: pe faleză strămutate clădirile reprezentative ale vechiului oraş, cu aleea de castani (corso-ul) şi abia dincolo de aceasta ar amplasa oraşul în structura propusă. În acest fel partea cea mai frumoasă a vechii urbe ar fi fost „conservată” iar oraşul ar fi arătat, indiscutabil, cu totul altfel. Desigur vechile construcţii, restaurate, ar fi beneficiat de facilităţi fireşti - apă curentă, canalizare, încălzire centrală (care, pe atunci devenise ceva firesc… abia prin anii ’90 s-a ajuns la „situaţia” care nu a fost înlăturată complet nici acum: încălzit cu sobe ce au burlanele scoase prin geamuri! Exista şi un banc pe atunci: Orşova este oraşul de frontieră complet înarmat, în fiecare apartament se află câte un tun cu ţeava îndreptată spre lac; dar pentru ca „inamicul” să „nu se prindă”, din când în când pe aceste ţevi se scoate… fum! Haz de necaz…). Nu mă întreba dacă acum n-ar mai
28

fi posibilă o asemenea intervenţie!? Ba da, dar cine are asemenea fonduri… Aşa că doar a vorbi ideatic despre o asemenea posibilitate devine… SF:” Rep: Herculane, Sibiu, sunt oraşe ce işi cultivă în mod valoros istoria şi cultura. Putem spune cine a pus piedici pentru a se intâmpla la fel si cu acest oraş care mai are puţin şi moare. „Fără a fi maliţios, cu Herculanele de după anul 2000 hai să o lăsăm mai moale. Poate în viitor… Cât despre Orşova, urbea şi-a pierdut acum şi ultima instituţie de cultură, biblioteca. Piedici unde toată lumea: edilii care „pricep”, dar nu pot sau nu înţeleg de ce să facă anumite lucruri, intelectualii care-i văd fiecare de prorpiile interese, cei ce încearcă ceva, dar calculează „ce le iese”… Pentru un gest de cultură trebuie pasiune. În urmă cu un veac oameni aveau nevoie să facă „ceva”, să se întâlnească, să-şi petreacă timpul liber într-un fel sau altul… acum au televizor! Apoi este un obicei, fiecare aşezare, chiar simplu sat, vrea să fie înaintea celui vecin… Aşa a fost „concurenţa” dintre aşezările urbane… Încercări au fost, sunt încă, dar şi aici, fiecare vede acest aspect în felul său. Pe când conduceam biblioteca, am organizat simpozioane (cele dedicate scriitorului Otto Alscher s-au bucurat de oaspeţi din Germania, Austria, Croaţia, altele de specialiti din Constanţa, Bucureşti, Craiova, Severin, Reşiţa, Caransebeş, Timişoara), expoziţii, lansări de carte (la una dintre acestea, organizată de poetul Nicolae Jinga pentru un volum a său, acesta a avut surpriza să vină şi să-i ceară un autograf chiar Dumitru Radu Popescu!) spectacole (de grup, în general), foarte apreciate de participanţi… dar aceştia erau puţini… Mi s-a întâmplat ca persoane cu „pretenţii”
29

să declare în plen că la Orşova nu se face nimic! Iar de faţă erau… participanţi la activităţile pe care ţi le-am evocat. Apoi uneori lipseşte curajul: când s-a dat numele scriitorului Petru Dumitriu şcolii din sud, le-am propus să fie de faţă academicianul Eugen Simion, pe atunci preşedintele Academiei, critica Ecaterina Ţarălungă, cea care îi editase operele alese, ba chiar şi domnul Mihai Cimpoi de la Chişinău. Cheltuielile de deplasare ale oaspeţilor erau suportate de Primărie, cazarea şi masa erau asigurate la mănăstire…; celor din şcoală le-a „fost frică”, veneau din vacanţa de Paşti… La final au regretat… Da, dar a doua oară nu-i mai pot invita! Ca să nu mai spun de Festivalul internaţional de poezie „Eminescu”, organiat anual din 1999, pe 15 ianuarie, la care au fost prezete peersonalităţi din ţară, Serbia, Republica Moldova, Suedia… Firesc au fost şi ani mai dificili, dar tot a avut loc. Asta din încăpăţânarea” unui severinean, Florian Copcea, care m-a atas şi pe mine în această… „aventură”. Recunosc, chiar eu, dincolo de întâlniri cu copii, tineri, în care le prezint câte ceva despre Orşova care a fost, îmi dedic acum tot mai mult timpul pentru cercetări şi scrieri care sunt mai cunoscute prin alte părţi (uite, chiar la Sibiu) decât acasă.”

Rep:Tot ce a rămas din oraşul vechi este Mănăstirea „Sfânta Ana”. Punct pe cât de istoric pe atât de atractiv. Populaţia oraşului era obişnuită cu trecerea liberă prin pădure. După repunerea în drepturi a proprieterului au existat nemulţumiri din partea orăşenilor când dintr-un spaţiu cu liberă trecere a devenit proprietate?

30

C.J,: „La mănăstire se urcă şi pe o şosea. Este adevărat exista o cărare, o scurtătură”, dar aceea a fost închisă, o parte a ei trecând printr-un spaţiu al mânăstirii unde acum sunt plantaţii şi construcţiichilii. De plimbat prin pădure mai sunt locuri suficiente, a dispărut obiceiul… Totuşi mulţi (într-un sens, totuşi, restrictiv) mai hoinăresc şi prin pădure… aer curat… locuri discrete pentru perechi..” Rep: “Delimitarea şi împrejmuirea obiectivelor de patrimoniu” se referă şi la epavele ce au stat cu anii ruginite pe malul Dunării? „Pot presupune că te referi la două situaţii, dar nu vreau să te… manipulez… Să ştii că „epavele” ruginesc fie pe fundul apei (unde obişnuit sunt „anvelopate” - neologism de ultimă oră - de scoici), fie pe mal… Iar scoaterea epavelor trebuie şi ea să respecte anumite reguli, dar implică şi costuri, care trebuie, într-un fel sau altul, să fie amortizate.” Rep: Aţi lucrat o perioadă la Biblioteca orăşenească a Primariei Orşova. Analiza swot a primăriei descrie câteva obiective naturale anume, formaţiunile speologice, peşteri, saline, mine, vulcani noroioşi, lacuri. Există fonduri pentru aceste obiective şi nu există fonduri pentru asfaltarea drumurilor in oraş? „Despre valorificarea monumentelor naturale la care faci referire, aceasta este inclusă în „Strategia de dezvoltare locală a municipiului Orşova pe perioada 2007-2013”. Făcută de o firmă dintr-o altă parte, pe bază de comandă, a copiat niste repere care într-adevăr nu au nimic comun cu aceste locuri: „saline, mine,
31

vulcani noroioşi”. Pasajul a fost atacat chiar de mine în Consiliu local (am fost un an şi ceva şi… consilier), căci era o dovadă a „seriozităţii” cu care unele firme fac asemenea proiecte. S-au supărat nişte consilieri PSD, dar… le-a trecut. Legat de partea a doua a întrebării… Pentru ocrotirea naturii există diferite mjloace, unele se fac cu fonduri, în general atrase din diferite surse. Fodurile pentru infrastructură (respectiv „drumurile din oraş”) sunt altceva. De altfel, chiar în această toamnă (2009) s-a trecut la reabilitarea a cinci străzi principale, peraţiunea urmând să fie continuată şi-n 2010. Şi încă ceva: când se alocă fonduri, mai cu seamă europene, pentru anumite obiective nu le poţi folosi la ce vrea… comunitatea. Dacă au fost cerute, însemană că au reprezentat o necesitate.” Rep: Deasemenea… dezvoltarea infrastructurii de turism şi se enumeră: teren de tennis, echitaţie, mini-golf, să nu spun de transport funicular. Nu au puţin “snobism” în ele asemenea proiecte? Pentru-că, nu sunt proiecte de viitor apropiat, iar orşovenii au nevoie de locuri de muncă şi nu de “vise”. „Cu excepţia „funicularului” - istoric, ideea i-a aparţinut primarului comunist (dar care a făcut foarte mult pentru oraş atunci când acesta a fost construit) Gheorghe Dăogaru, de atunci ea fiind reluată electoral de apropape toţi cadidaţii la primărie - îmi pare o idioţenie: trebuie găsită o soluţie optimă, calculat costul, cât este de utilă, când s-ar amortiza… Despre celelalte şi nu numai (mai există diferite ambarcaţiuni, gondole, „banane”, terenuri de minifotbal, ba chiar şi de „paintball”), pe care le găseşti la tot mai multe pensiuni,

32

ele sunt cerute, atrag turişti, ba chiar şi… localnici. Iar astfel s-au creat şi locuri de muncă. Nu multe, dar oricum.

Rep: Cu siguranţă Orşova nu se compară cu Monaco, dar totuşi este un oraş frumos, cu un potenţial turistic imens. Din ce în ce mai mulţi turişi din oraşele aglomerate aleg ca destinaţie Orşova pentru o scurtă vacanţă. Poziţia favorizată de natură şi peisajul superb vor reuşi să stoarcă inimile şi buzunarele unor investitori străini ? „Deocamdată o serie de investitori din zonă au creat şi investesc în noi infrastructură pentru turism. Ceea ce au făcut şi câţiva (foarte puţini) străini. Aşa că „să atragem investitori străini” este de multe ori slogan… Am întâlnit şi investitori străini, care au venit să facă ceva, dar nu de puţine ori au distrus mai mult. Ţesătoria „Cazanele”, după ce a fost dezafectată de utilaje (se pare vândute ca fier vechi) a devenit… supermarchet. Am întâlnit un fracez, care voia 2000 m.p. de teren la faleză pentru a face o firmă de afaceri imobiliare, pe care să o conducă… soţia (aşa a fost prezentată) sa… Se discută şi despre o investţie în centrale eoliene (primele două au apărut deja), care, prin poziţia lor, ar fi şi un reper turistic, dar să vedem ce se va alege până la urmă.” Rep: Oraşul are istorie dar nu are un muzeu. Pe când şi un muzeu în Orşova?

33

„Este un obiectiv absolut necesar atât datorită istoriei locului, cât şi interesului pe care l-ar oferi turiştilor. Ştii că peste 60-70 la sută dintre turiştii care urcă la mânăstirea „Sf.Ana” intră şi la „Muzeul memorial Pamfil Şeicaru”? L-ai văzut? Ce părere ai?… Dar din nou revenim la interesul pe care nu-l putem trezi celor care pot decide în fapt, nu să-l promită în campania electorală… Am încercat să-i pună bazele, la şcoală, profesorul Mihalik în anul 1908, i-au continuat începutul şi l-au dorit profesorul Daniil Laitin, profesoara Ana Şchiopu, îl pot realiza, ca tematică, plan şi muzeotehnică într-un an-doi chiar eu, căci am lucrat în sistem, am realizat muzeul de etnografie de la Severin, care „rezistă”, bine merci, şi după 28 de ani aproape nemodificat… Am fost aproape de o asemenea realizare în anii 1966-1968, împreună cu academicianul C. S. Nicolăescu-Ploşor - urma să fie un muzeu pavilionar şi în aer liber, în zona mânăstirii, al Orşovei şi al Clisurii, dar a venit reforma administrativ-teritorială din 1968 şi totul a căzut, în Mehedinţi trebuia realizat complexul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier. Până la urmă am ajuns şi eu acolo…aşa cum am spus chiar adineauri.” Rep: Aveţi convingerea că în familiile vechi ale oraşului ar exista suflet pentru o donaţie în aceste vremuri de criză? „Da, asemenea exponate se mai găsesc, multe dintre acestea au fost însă vândute de proprietari… Am văzut, am stat chiar la el, biroul căpitanului care a condus primul vapor prin canalul de la Porţile de Fier/Sip, la bordul căruia se aflau împăratul Francs Iosif, regele Carol I şi regele Alexandru al Serbiei… la nevoie de bani, a fost vândut… Dar am convingerea că se mai găsesc exponate.
34

Pentru a le obţine, trebuie să fiinţeze muzeul ca instituţie, altfel se pot pierde, pot dispare pur şi simplu.”

Rep: Îşi iubesc orşovenii, oraşul? Sunt mulţumiţi de ce şi de cât oferă momentan? „Aici răspund simplu: DA pentru prima parte, NU pentru a doua. Dar atenţie, mă refer la orşovenii orşoveni.” ... „Ca în camara ta sa vin, Sa te privesc de-aproape, Am coborât cu-al meu senin Si m-am nascut din ape...”

De pe terasa restaurantului poţi vedea vis-s-vis, portul. Şlepuri, vapoare ce numai vin şi numai pleacă atât de des ca odinioară. Însă sub valuri mai simţi pulsul atîtor altor nave. Vechiul oraş îşi doarme în adâncuri somnul, tulburat doar de sirenele din port care vestesc plecarea vapoarelor ori ale locomotivelor ce mai intră,arar, în gară. În gara unde unii oameni sunt aduşi înapoi de trecut, iar alţi de GPS. Orşova veche e o legendă, cea nouă işi trăieşte tragedia prezentului... Orşova veche a murit, trăiască Orşova Nouă.
35