MANUAL de JURNALISM Autor: CRISTIAN FLORIN POPESCU COPERTA / DAN OANCEA TEHNOREDACTARE / CARMEN OLTEI © COPYRIGHT TRITONIC BUCUREŞTI

/ ROMÂNIA 2003 e-mail: editura@tritonic.ro tel/fax: +40.1.242.54.09 www.tritonic.ro www.jurnalism.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României POPESCU, CRISTIAN FLORIN Manual de jurnalism / Cristian Florin Popescu - Bucureşti: Tritonic 2003 2 vol. ISBN 973-8497-l7-5 Vol. 1 : Redactarea textului jurnalistic, genurile redacţionale : criterii, norme, soluţii, 2003. Bibliogr. - ISBN 973-8497-l9-l070 La realizarea acestei cărţi au participat: Bogdan şi Constantin Hrib, Dan Oancea, Veronica Rotaru, Nicolae Golgojan, Marius Dimitriu, Gabriela Mitroi, Beatrice Dinulescu (Tritonic Media) Tipar: Vizual Graph Bunde tipar: 05.05.2003 CRISTIAN FLORIN POPESCU MANUAL de JURNALISM Redactarea textului jurnalistic. Genurile redacţionale Editura TRITONIC Bucureşti <Titlu> CUPRINS ARGUMENT ...5 PARTEA I: ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE REDACTĂRII ...7 1. REPERE INTRODUCTIVE7 Decuparea evenimentului. (Eveniment vs fapt divers) ...8 Acoperirea jurnalistică ...13 Calităţile ştirii 26 Legile proximităţii..27 Publicul ţintă. Pentru cine scriu? Ca să spun ce?..29 Stil, stiluri, stilistică31 Există un stil jurnalistic? ...36 Rezumat..59 2. CUVÂNTUL. FRAZA. LECTURA...61 Cuvinte funcţionale, cuvinte de încărcătură, cuvinte cheie 63 Erori şi capcane .67 Eufemismul este modul de a te exprima atenuat...68 Clişeul .68 Argoul .70 Jargon 70 Redundanţa, tautologia (sinonimele inutile), pleonasmul 72

Cuvintele depreciative ...73 Fraza. Lectura. Tipuri de memorie 74 Rezumat.81 3. PARAGRAFUL. PLANUL TEXTULUI. UNGHIUL DE ABORDARE .83 Paragraful ...83 Paragraful iniţial 84 Paragraful final ..89 Corpul textului ...92 Planul textului 93 Piramida inversată sau graba de a spune imediat..94 Alte modalităţi de organizare a textului96 Ordonarea spaţială.98 Ordonarea cronologică ..98 Ordonarea combinată ..106 Deducţia ...107 Inducţia109 Unghiul de abordare 114 Rezumat ...116 4. INTENŢIA AUTORULUI ..117 Tonul...117 Intenţia de informare ...119 Subinformarea .119 Suprainformarea..120 Conflictul de interese ...121 Dezinteresarea .124 Acurateţea 125 Informare - Argumentare - Persuasiune ..125 Figurile retorice...132 Figurile cuvântului..132 Tropii...132 Figurile de construcţie .133 Ironia ...135 Umorul.136 Rezistenţa faţă de persuasiune .137 Discursul polemic139 Procedee ale polemistului 142 "Principiul nonparafrazei"...143 Rezumat ...144 5. TITRAREA. RESCRIEREA, REVIZUIREA TEXTULUI 145 Raportul titrare-text .145 Titlul rubricii - titlul textului ...146 Elementele titrării147 Text-pagina ziarului. Ierarhizarea textelor în pagina ziarului .148 Calităţile titlului...149 Clasificarea titlurilor 150 Titlul interogativ..151 Şapoul..153 Intertitlul ..154 Legenda ...156 Relaţia cuvânt-imagine 157

Revizuirea. Rescrierea textului 159 Rezumat ...160 PARTEA AII - A: GENURILE REDACŢIONALE .161 GENURILE JURNALISMULUI DE INFORMARE. ŞTIREA. RELATAREA .161 Definiţii ale ştirii..162 Calităţile Ştirii ..163 Tipuri de ştiri. Din perspectiva editorului ...164 Tipuri de ştiri de agenţie ..165 Flash - Buletin - Lead de sinteză .166 Ştirea obişnuită 168 Ante-fila ...168 Fila de deschidere168 Follow-up. (Urmarea) ..169 Bilanţul (round-up) ..169 Documentarul expres ...169 Fişa tehnică ..169 Ecourile169 Reacţiile ...170 Cadrul..170 Continuarea (running) .170 Punctele principale ..170 Biografia şi portretul 171 Filmul evenimentului ..171 Cronologia ...172 Ştirea de sinteză (Writethru)172 Materialul explicativ (News Analysis)172 Clarificarea ..172 Materiale speciale pentru reviste (target story)...172 Tabel sintetic ...173 Ştirea în presa tipărită ..174 Relatarea ..176 Loc geometric al genurilor jurnalismului de informare ..176 INTERVIUL 178 Definiţii178 Instrumentele jurnalistului: observarea ...179 Ascultarea 180 Direcţiile / Planurile ascultării .180 Factori perturbatori ai ascultării ..181 Etapele realizării interviului182 Pregătirea interviului ...182 Interviul propriu-zis: tipuri de interviu182 Tipuri de întrebări183 Erori, capcane ..186 Planul interviului.186 Interviul cheie ..187 Redactarea interviului: libertăţi, limite. Aspecte deontologice ...188 Interviul în radio şi televiziune 189 Interviul înregistrat ..190

195 Micul reportaj (le petit reportage) 198 Reportaj de atmosferă (chose vue = lucru văzut)198 Portretul . Ce privim. Deosebirea faţă de cuvântul scris este că ele sunt rostite şi auzite.. până spre anii 60 ai secolului al XX-lea. La început a fost manuscrisul. INVESTIGATING REPORTING. de exemplu..216 Editorial Page (amer: pagina editorial)...213 Sursa ostilă .223 ARGUMENT La început a fost Cuvântul.193 REPORTAJUL 195 Tentaţia clasificărilor .Interviul în direct. Etapele realizării editorialului .202 Anexă 205 Reportajul în televiziune . având drept obiect în special presa tipărită...218 Addenda. Reportajul de investigare . de fapt? Un film mut. dezbaterea. adică texte exclusiv scrise.200 Alte clasificări ..209 Sursele jurnalistului de investigare .192 Interviul prin telefon 192 Conferinţa de presă .215 Modalităţi de redactare......206 Ancheta.212 Sursele din interior şi informatorii .192 Anexe..prin cuvinte scrise pe ecran..219 în loc de încheiere . Recenzia . a fost cuvântul scris.216 Erori de evitat ..190 Dincolo de interviu: masa rotundă.201 Arta de a scrie un reportaj .. acum. o "abstracţiune" de genul: "Au trecut trei ani” . Radioul transmite tot cuvinte...208 Reporterul de investigare.220 Trimiteri bibliografice ......... Definiţii206 Jurnalismul de investigare american. în zorii dezvoltării cinematografiei.205 ANCHETA.. EDITORIALUL "COLOANA VERTEBRALĂ A ZIARULUI" -215 Tipuri de editorial (încercare de tipologie) . La rândul lui. în . Iată de ce propunem această lucrare. Să eliminăm sonorul în timp ce privim un telejurnal.198 Profilul.213 GENURILE JURNALISMUL DE OPINIE.. filmul mut indica. transmite ştiri. Jumătatea secolului al XIX-lea avea să fie marcată din perspectiva evoluţiei media..213 Redactarea textului de investigare . la început... Altfel spus. de un eveniment epocal: apariţia unui nou tip de instituţie.217 Portretul ideal al editorialistului .191 în loc de concluzii. O instituţie care.201 Le grand reportage . ceea ce avea să fie Agenţia de Presă...208 Etapele investigării . apoi tiparul...

argumentarea. titrarea. prin limbaj. nu este un tratat de argumentare şi nici de sociologie. rând pe rând. în încercarea de a circumscrie teritoriul în acelaşi timp vag şi net delimitat. Evident. paşi pe care îi urmărim aici pe îndelete.presă tipărită. o abordare amănunţită a genurilor redacţionale în funcţie de medium . presă tipărită. anchetă etc.plină hegemonie a televiziunii. ilustraţie muzicală etc. "retorica" textului de televiziune este mult mai complexă (imagine. de a se adapta şi de a exprima trebuie să fie pe măsura provocărilor realităţii actuale. atitudinea autorului rămân tipare fundamentale.din această perspectivă. fie el şi complex. ambiguă. lipsită de completarea off. aşa cum apa şi aerul rămân vitale pentru orice organism viu. întâi de toate sunt abordate chestiuni legate de orizontul de aşteptări ale publicului. reperele teoretice şi practice care să-i ajute să realizeze textul cel mai adecvat. globală. unui public cât mai numeros. ar conduce la concluzia că ştirea în radio sau în televiziune se realizează pe tiparul ştirii de agenţie . Intenţia autorului acestei lucrări este să ofere studenţilor în jurnalism şi în ştiinţele comunicării. azi. pentru că epoca este complexă şi complicată. sentimentele se exprimă prin limbaj. această lucrare nu este nici un tratat de stilistică. de trebuinţele lui. De aceea. că reportajul în radio sau în televiziune se încadrează în tiparul reportajului din presa tipărită.retorica. istoria presei. cuvântul.). Şi totuşi. Mai mult. <Titlu> PARTEA I <Titlu> ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE REDACTĂRII <Titlu> 1. unghiul de abordare. radio. televiziune . persuasiunea. REPERE INTRODUCTIVE "înainte să scrii.agenţie de presă. în orice caz. Şi încă. fixarea scopului textului. Gândirea. şi deci a tonului. pentru că realitatea este multiformă. am constata că acestea sunt universal valabile. revizuirea şi rescrierea textului. al scriiturii de presă.). adică. capacitatea jurnalistului de a înţelege. evident. în funcţie de publicul lor. sound. şi indiferent de tipul de text propus publicului (ştire. dacă ne-am situa în perspectiva tehnicilor de colectare a informaţiei. abordarea noastră nu putea să fie decât interdisciplinară. pusă în slujba transcrierii fidele a realităţii. jurnaliştilor. Alegerea cuvintelor celor mai potrivite. supertehnologizată şi superspecializată. stilistica . Toate acestea rămân indispensabile oricărui act de comunicare. de aici. a atitudinii autorului. de a judeca. de criteriile pe care jurnalistul le are la îndemână pentru a-i satisface aşteptările. interviu. în absenţa cuvintelor (adică. şi nici de lingvistică." . planul textului. Al cărei rol este acela de a exprima gândirea jurnalistului. conştientizarea semnificaţiei se realizează prin cuvânt. odată depăşit nivelul senzorial. iată ariile fără de care. Iată de ce. învaţă-să gândeşti. indiferent de canalul prin care este difuzat textul. reportaj. sociologia şi psihologia receptării. fraza. analiză. a acestora în paragrafe şi a paragrafelor în text.în sensul ei larg . etica jurnalistică. critica şi istoria literară. îmbinarea lor în enunţuri. Ştiinţele limbajului. Autorul simte însă nevoia să folosească unele din datele acestor discipline. chiar şi în epoca reţelelor de televiziune cu circulaţie aşa zicând. Acestea fiind datele problemei. în egală măsură. în funcţie de eveniment şi. Pentru că sintaxa imaginii rămâne aproape mută şi. Numai că. lipsită de subtitrare). Şi. 5 *** Lucrarea de faţă urmăreşte etapele redactării unui text jurnalistic destinat. iată paşii "facerii" unui text. practica jurnalismului nu se mai poate imagina. impactul mult mai direct şi mai amplu (ezităm să spunem mai profund) al publicului.

sau aflat pe teren . nu este citită în liniştea bibliotecii. telefoane. în metrou. asaltat de telexuri.înconjurat de mărturii. redactat într-un ton neutru. îşi impune viziunea (în nenumărate situaţii. lată pentru început. mai ales. id est. fie ele şi lămuritoare în final. publicul nostru ţintă.Le style cest l’homme meme" . eseu) şi altul decât modul de exprimare al oamenilor de ştiinţă? Sau al juriştilor? Sau al economiştilor? Din altă perspectivă: prin ce se poate distinge limbajul textului de presă în funcţie de canalul prin care este transmis: presă tipărită. Un text dintr-un ziar nu este o frază din Proust. este acelaşi cu al relatării. Din moment ce presă tipărită există încă. fie şi acela aparţinând elitelor intelectuale. ci un discurs simplu. doreşte să înţeleagă. agenţie. Dar. în toiul unei conversaţii etc. direct. pentru a înţelege un termen. aşteaptă să fie făcut martor la eveniment şi. informat. poezie. jurnalistul. Cultura jurnalismului de informare s-a străduit de-a lungul vremii să impună jurnalismuluiserviciu public de comunicare criterii clare de recunoaştere şi selecţionare a evenimentului. când este cazul. Ea este receptată în tramvai. Un serviciu de comunicare.BOILEAU Există un mod de a scrie specific presei? Altfel spus. realitatea. cu elemente vizuale când este nevoie. expresiv. care ridică nenumărate probleme. în fiecare moment. "obligat" să gândească.limbajul editorialului. Acesta este azi rolul cel mai bine conturat al media. cu toate acestea. ci evenimentul. faxuri. textul de ziar trebuie să-şi atingă scopul. deşi lista întrebărilor pe care ni le putem pune este departe de a se fi epuizat . trebuie să răspundă. nu cel care scrie. televiziune? Mai departe: limbajul folosit în presa feminină. ca genuri de informare? Apar trăsături specifice de exprimare în formularea întrebărilor care compun interviul? Modul de exprimare în jurnalism este o chestiune strict personală . aceasta nici nu interesează). să ajungă singur la concluzii. de exemplu sau cititorul aşteaptă cu totul altceva de la textul de presă? Iată tot atâta probleme. în fine. numeroase puncte câştigătoare: tot atâtea victorii împotriva unor idei considerate universal valabile. fapt divers). în rezolvarea cărora jurnaliştii şi-au adjudecat până în acest moment. radio. concret. cititorul trebuie captat. de exemplu. se întâmplă ceva.si-a restrâns mult forţa de iradiere în presă. dramaturgie. 7 Pe scurt. informaţi "la zi". mai bine orientaţi în complicaţiile vieţii contemporane. Decuparea evenimentului. în slujba a doi stăpâni: realitatea şi publicul. este util să distingem în cele ce urmează. încă din această etapă (şi tot timpul). cu altele auditive. nici o interpelare. Cititorul ziarului. comunicate de presă etc . devreme ce tot mai mulţi locuitori ai planetei nu se mai pot dispensa la cafeaua de dimineaţă de ultimele ştiri pe care le aud sau pe care le citesc. e-mail-uri. al reportajului sau al anchetei jurnalistice. (Eveniment vs. un mod de exprimare diferit de limbajul literaturii (roman. îşi încep astfel ziua mai bine dispuşi. Ce este demn de a fi reţinut şi comunicat? Este prima întrebare la care jurnalistul. trebuie să aibă constant în minte întrebările: Ce este nou? Ce este interesant? Ce este util pentru cititorul meu? În atari condiţii.ca în roman. De foarte multe ori. Este simplu? Este dificil? Este posibil. în zgomotul străzii. Cititorul nu aşteaptă divagaţii. nu aşteaptă să fie trimis la dicţionarele specializate. în ciuda a numeroase semnale de alarmă 1). ca gen de opinie. Argumentarea dintr-un text de presă. Doi stăpâni incomozi." . Un exemplu? Celebrul adagiu al lui Buffon. între eveniment şi fapt divers. Mai mult. el. sau în magazine este în totalitate asemănător cu acela din cotidienele de informare generală? Şi. definirea cea mai generală: evenimentul este faptul socialmente . Mai mult. Un titlu nu este nici o şaradă.

1996. Este un alt mod de a sublinia că evenimentul există în măsura în care este făcut public (este publicat-mediatizat). Soluţia ar fi următoarea: jurnalistul să ştie ce se întâmplă si.. Anderson et al. pentru că totdeauna într-un eveniment există şi o altă faţetă a lucrurilor". Echilibrul dintre transparenţă şi obscuritate este totdeauna fragil. antropologică. până la. iar politicienii au un rol de jucat. [Douglas A. pe această bază. Fred S. sunt calificate drept propagandă. în mintea occidentalului. Iată de ce. campania de publicitate care îmbracă formele evenimentului construit. 30-31]Această distincţie care pune. Este acest lucru tot una cu cenzura? Este o formă subtilă de cenzură? în multe situaţii. "Deoarece concepţia occidentală a informaţiei se bazează pe ipoteza că există o realitateexterioară-susceptibilă-de-a fi descrisă. Acela care influenţează existenţa unui număr mare de oameni. apare ceea ce se numeşte funcţia agenda setting a presei. dimpotrivă. media însăşi devin "un constructor" al evenimentului. controlarea informaţiei prin contactarea a două sau mai multe surse independente. asamblării şi editării informaţiei şi ale ritmului celor care "fac" ştirea. de fapt. "completarea" informaţiei oficiale cu zvonul. Aceia al căror scop unic este să reflecte realitatea. publicitate). campania de presă. marketing. răspunsul este diferit [Cf. Conferinţa de presă este cel mai obişnuit eveniment de acest fel. până la aceea comercială (atât a sistemului media propriu-zis. organizaţii etc. [Harvey Molotch et al. în modelul social-centralizat în care presa este o armă/unealta a propagandei şi intereselor politice ale partidului unic de guvernământ. De altfel. Ceea ce nu înseamnă însă. semiotică. Din interacţiunile ritmului colectării. Unghiurile de abordare sunt următoarele: perspectiva acelora care "fac" ştirea şi perspectiva acelora care asamblează ştirea. sunt de fapt cenzurate. în valoare poziţia neutră sau. Jurnalismul nu mai este de multă vreme un teritoriu privilegiat al profesioniştilor lui. în acest sistem. deschide câmp larg abordărilor de tot felul: sociologică. chestiunile ar putea fi cât de cât ordonate. teoria jurnalismului privilegiază drept regulă fundamentală. 1956]. cât şi a celorlalţi "actori": Relaţii Publice. Formele elaborate-planificate: campania de Relaţii Publice. non-evenimenţială. "Realitatea" presei este formată de ideile-principiile-tezele călăuzitoare ale partidului conducător. chiar dacă sunt oneste. ipoteza etc.. 181-l83]. pentru că ei sunt politicieni. "Multe documente decretate ca fiind secrete. Din perspectiva practicii jurnalistice însă. Care orar îl determină pe celălalt? în funcţie de modelul de presă existent. Două sunt noţiunile cheie în această definiţie: fapt şi semnificaţia lui socială. Nu trebuie să rămâi doar cu declaraţiile oficiale. producţiile oricărui sistem care neagă aceste premise. produc informaţie". eveniment construit din perspectiva acelora care "organizează realitatea" şi. presupunerea. cu siguranţă că da. Sielbert et al. "predeterminată" a jurnalistului. Newsmakers nu sunt surse credibile. instituţii. să ceară declaraţii de la politicieni. din aceea a analiştilor-teoreticienilor. Geneza informaţiei este controlată. presa este non-factuală. refuzul de a se mulţumi numai cu declaraţia oficială. . Acesta este doar unul din motivele pentru care semnificaţiile termenului-conceptului eveniment au devenit vagi: tocmai datorită numărului lor mare. In categoria acestui tip de evenimente se înscrie ceea ce se numeşte eveniment anticipat din punctul de vedere al jurnalistului şi. produc propagandă. distincţia între informare şi propagandă rezidă deci în premisele ce prezidează munca celor care asamblează. în această ultimă ipostază. 1986.semnificativ. 8 Aceia care au obiective predeterminate. atemporală. este limpede că "orarul" celor care "fac" ştirea determină-condiţionează agenda presei. totodată. respectiv. Perspectiva acelora care "fac" ştirea (newsmakers): personalităţi.

prin care media generează evenimentul 1) Ştirea care conţine o eroare.mai ales .se adresează interesului uman sau acced la altitudinea evenimentului (catastrofe. Rezultatele acestei poziţionări ce se realizează în virtutea unei scări de valori culturalefilozofice asumate sunt ceea ce în mod curent numim politici editoriale. în bună măsură. Evenimentele de importanţă medie ar fi acelea care ocupă interiorul ziarului. incendii fără urmări grave. Perspectiva acelora care "fac" ştirea. se poate vorbi numai în modelul liberal. Despre o interdependenţă. Din perspectiva actualizării lor. angajamente) ce se vor materializa sau nu ( id est. "al doilea" eveniment. în viziunea autorilor. Dacă această campanie este deviată prin raport cu realitatea. toată lumea le percepe şi le interpretează ca atare.Modelul autoritarist . are mai multe consecinţe: diversitatea ziarelor. situaţia este asemănătoare cu aceea din cel dintâi model menţionat. intoxicarea. de scandal/popular. Sunt mai multe situaţii aşezate pe diferite trepte de complexitate. întrucât presa are o libertate limitată (statul nu poate fi criticat). Media generează evenimentele. din alte perspective. 2) O ştire care provoacă o dezminţire. 23] deosebeşte evenimentele reale de evenimentele proiectate (declaraţii. Deşi nu o spune explicit.). de informare/de divertisment . Pe cele dintâi. în măsura în care sunt organizate şi sistematice. visul drept adevăr. Accidentele. 3) Ştirea care conţine informaţii neverificate. se ajunge la vocea unică (punctul culminant al unei campanii de Relaţii Publice reuşite). ipoteza. Evoluţia ulterioară a realităţii va contrazice prima ştire. în funcţie de importanţa lor dată de criteriul numărului.specific. drept certitudine. Perspectiva acelora care asamblează ştirea (procesarea . Zvonul. în principal. în care se accentuează responsabilitatea presei faţă de societate. Aceasta impune rectificarea. dezinformare. incidentele. crizele intră în această categorie. nu se întâmplă aşa. ceea ce conduce la conturarea tipurilor de jurnalism (de prestigiu. violenţă stradală de mici dimensiuni etc. proces cunoscut şi sub numele package journalism. a posturilor de radio şi . 4) Ştire mincinoasă. decât să contureze stilul publicaţiei. Dacă acestea se transformă într-o campanie de presă la care participă toate media. această succesiune tinde să creeze evenimentul. despre o modelare reciprocă a celor două orare. care nu fac altceva. Andreas Freund [1991. In măsura în care rectificarea este a doua ştire legată de acelaşi fapt. un drept la replică. De foarte multe ori însă.editing -gate keepers) a stimulat în bună măsură abordări diverse ale cercetării media. minciună. acestea sunt fapte diverse (accidente rutiere mărunte. factoizii). 5) Prin fenomenul numit suivism. Proiecţia este luată drept realitate (este tratată ea însăşi ca un eveniment care se petrece în realitate). Apare astfel. ţărilor Lumii A Treia. responsabilitatea şi puterea publicaţiei/a presei. ştirile preluate din alte media. dezinformarea. lipsite de interes şi de importanţă medie". tot Andreas Freund [ 1991. Geneza informaţiei este necontrolată. promisiuni. Şi. toate aceste pervertiri de ordin logic şi afectiv înseamnă demagogie. este limpede că Andreas Freund ajunge la această tipologie a evenimentului pornind de la legile proximităţii.incluzând sau exprimând poziţionarea faţă de realitate). inclusiv din punctul de vedere al jurnalistului. se ajunge la derapaj mediatic. şi în acela social-liberal. 21] distinge din perspectiva importanţei lor. trei tipuri de evenimente: "majore. acelea spaţio-temporală şi psihosocială. Dezminţirea (dreptul la replică) este a doua ştire. crize). .ar trebui să ridice probleme diferite în ceea ce priveşte verificarea şi comentariul". "Acestea consideră autorul . Este ceea ce se numeşte eveniment neprevăzut (neanticipat). în care presa se află în afara controlului guvernului. Procesarea (asamblarea) ştirii.de televiziune.

sexul. emiţători diferiţi. pentru Joseph Pullitzer. pitorescul. violenţa. 1992. cu atât mediatizarea va atinge un public mai numeros care. suspensul. şi subliniază o serie de efecte sociale nedorite. De cealaltă parte. 11 Cu cât interesul financiar este mai mare. accidentele fac apel la pathosul elementar). Edgar Morin [1975. În prezent.. în plus. Autorul observă mai întâi. Presa alege faptele cu mare încărcătură afectivă (copiii martiri fac apel la afectivitatea maternă. " Un câine care muşcă un preot nu este ştire. violează tabuurile. evenimentele sportive. Yellow Journalism). saloanele comerciale. Care. Are comun cu tragedia. Mecanismul este identic pentru evenimentele create de Relaţii Publice (publicity). în privinţa cărora există consens. crima. (. hobby-urile. incendii. din perspectiva Istoriei. nimicurile strălucitoare. 136] se ocupă îndeaproape de fenomenologia faptului divers.) şi dacă se consumă minute atât de preţioase pentru comunicarea unor lucruri atât de futile. Universul faptului divers are comun cu imaginarul faptul că tulbură ordinea lucrurilor. Faptele-omnibus sunt faptele care. 162]. accidentele. iată o ştire". al tragediei trăite şi al fatalităţii este pus în valoare de cotidienele moderne occidentale. Bună parte din acţiunea simbolică exercitată de televiziune la nivelul informaţiilor. sadism. pentru toţi. Unul dintre principiile de bază ale scamatorilor constă în a atrage atenţia asupra a altceva decât ceea ce fac. mai mult sau mai puţin conştient. incidentele . de pildă. Precauţiile vieţii normale sunt distruse de accident. violul. [Cf. "exploatarea" sistematică a faptului divers se leagă de apariţia presei populare (Journal â un sou. făcute." . crimă. este atins şi de mesajul publicitar. situaţia este privilegiată". 156. în faptul divers. iată câmpurile exploatate în Penny Press. Dar un preot care muşcă un câine. Crimă. tocmai în măsura în care ascund lucruri preţioase. În cultur-analiza extrem de importantă pe care o realizează. constă în a atrage atenţia asupra unor fapte de natură a interesa pe toată lumea. Dictonul sub cupola căruia se aşează faptul divers este bine cunoscut. este pentru că aceste lucruri atât de futile sunt. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea. exotismul. împinge la limită logica pasiunilor. Pierre Bourdieu [1999. în care intră pasiunea. evenimentele artistice. Acest univers al visului trăit. Grupăm aici evenimentele mediatizate create prin intermediul publicităţii: târgurile. crima. deosebit de importante. în Yellow Journalism sunt folosite în exces titluri înşelătoare. aşa cum se spune. care nu divizează. fatalitatea. gelozie. crima este cvasi-romanescă. Stan Le Roy Wilson. sunt acte gratuite. execuţii. faptul divers este spectaculos. starurile (vedetele). un adevărat fenomen: "privilegierea faptelor diverse. pasiune. nu trebuie să şocheze pe nimeni. ştirea are două faţete: o faţetă serioasă şi o faţetă care este consacrată interesului uman. moartea. în realitate. sexualitatea.. excentricităţile. foto-jurnalismul senzaţional. violenţă. 12 "Faptele diverse sunt însă acele fapte care provoacă diversiune.sunt materia primă a Jurnalismului Excepţiei. 17] dezvăluie resorturile ascunse ale insistenţei cu care faptul divers este cultivat în prezent în televiziune. procesul la tribunal este cvasi-teatral. fapte lipsite de miză. Catastrofele sunt cvasi-cinematografice. Penny Press. umor. altfel spus. crimele pasionale fac apel la dragoste.Forme identice. La rândul lui. dar în aşa fel încât să nu aibă vreo legătură cu nimic cu adevărat important. dar şi elementul fundamental în infotainment. destinul. catastrofă. care interesează pe toată lumea. procese. despre care se poate afirma că sunt omnibus.

tristeţe. In concordanţă cu legislaţia existentă. cu "forme de relief diverse. o acoperire jurnalistică corectă presupune o tratare publicistică în concordanţă cu importanţa faptelor. bucurie . Cum-cât îşi respectă angajamentele asumate în timpul campaniei electorale. altruistă. suprainformarea. religie-biserică. tragică. în genere. dar cu o serie de particularităţi importante în ceea ce priveşte primăria. Faptele impun de la caz la caz. reportajelor. Fiecare instituţie este un domeniu reglementat de Constituţie.viaţa omenească în toate schimbările ei caleidoscopice [aparent] inexplicabile". din perspectiva punerii în formă. "societatea care este vinovată". Rezultă evenimente care devin ştiri. dintr-o perspectivă dublă: deontologică şi juridică. Legalitate-ilegalitate. iniţiativă. instituţiile grupate de jurnaliştii şi teoreticienii presei americane în sfera Public Affairs [probleme publice]: primărie. pentru că faptele care se petrec în această sferă privesc direct viaţa zilnică a unei comunităţi întregi. în urbanism. taxe locale.păstrarea secretului anchetei. ordine publică. vicioasă. Neconcordanţa atrage de la caz la caz. Cum este folosit bugetul: lucrări edilitare. . Apar aici cel puţin trei unghiuri de abordare: legile. relatări (iniţiativa aparţine acelora care "fac" ştirea) sau interviuri.). guvern. virtuoasă.iată fapte care devin ştiri. până la diversiune. calamitate. evitarea apologiei-încurajării fie şi discrete a infracţionalităţii. evitarea clişeelor literare de genul "hoţul însetat de dreptate". de legislaţie. anchete: iniţiativa aparţine jurnaliştilor. Ce rezolvă-ce nu rezolvă şi de ce. reportaje. dezbateri între persoanele instituţiei. în acelaşi timp. Mai întâi. portretelor. poliţia şi justiţia. infractorii. de regulamente în virtutea cărora se petrec faptele/acţiunile.inculpaţii . Jurnalismul prezintă un tablou al lumii într-o continuă şi nesfârşită mişcare. dar sunt cât se poate de importante.infractorii. grupuri socio-profesionale etc. . Persoanele şi acţiunile lor pot fi obiectele ştirilor. de unde rezultă fapte care devin ştiri. Un domeniu populat" pe de o parte cu persoane investite (desemnate/alese) care acţionează asupra altor persoane (comunităţi. poliţiştii. fiecare accident. aceste ştiri nu sunt senzaţionale. MacDougall [1982. ale grupărilor locale etc. 13 Tot atâtea "hărţi" în mişcare. O acoperire jurnalistică corectă din punctul de vedere al rigorilor profesionale şi ale deontologiei presupune investigarea evenimentului şi transmiterea (difuzarea) informaţiilor. evitarea detaliilor şocante dacă acestea din urmă nu contribuie la înţelegerea de către public a faptelor. învăţământ. Primăria. un tablou al oamenilor şi al conduitelor lor:[o lume] comică.<Titlu> Acoperirea Jurnalistică Colectarea. atâta timp cât evenimentul se derulează. poliţie. între instituţie şi alte instituţii. preşedinţie. Jurnalistul care o "monitorizează" are de urmărit următoarele chestiuni importante. La fel. tranzacţii. editarea şi difuzarea informaţiei conform rigorilor legilor proximităţii. descoperire.7]. Programe. Pentru Curtis D. investiţii. sănătate. intoxicare. Subinformarea sau pseudoinformarea sau parainformarea. Instituţiile. care interacţionează. aceste instituţii intră în relaţii unele cu celelalte. Persoanele sunt alese. Respectarea prezumţiei de nevinovăţie. Acţiunile care devin fapte diverse sau evenimente se petrec în limitele unui context (background}. impozite. Poliţie. De subliniat că în fiecare domeniu. eroică. Fiecare infracţiune este o posibilă ştire. beneficiu. Ariile acoperirii jurnalistice. "prostituata plină de sensibilitate" etc. justiţie. intră în acţiune o serie de norme profesionale care funcţionează în relaţiile jurnalistului cu sursele de informare. . parlament. texte numite ştiri. dezinformare. "interpelările" cetăţenilor. respectându-se calităţile informării. interviurilor. dar şi cu suspecţii . naţiuni.

Nu jurnalistul stabileşte vinovăţiile. 1) În timp. pentru că nu el trebuie să rezolve infracţiunea. fraudulos. a legilor de organizare judecătorească. jurnaliştii nu investighează de la începutul carierei şi până la pensie. Mai mult decât în prima situaţie. 3) De-a lungul carierei. ştiri despre încălcarea drepturilor omului şi a legilor de către poliţişti. ar fi încălcat (si) principiul separării puterilor în stat.ca în toate celelalte de altfel . acesta "trebuie să lupte de-a lungul timpului împotriva cinismului şi a descurajării. pot pune în pericol acurateţea informării. Alte motivaţii profesionale şi manageriale care impun dinamica sarcinilor profesionale. Numai aşa experienţa sa (culturală. Regula fundamentală este aceeaşi ca în cazul jurnalistului care are în grijă poliţia.cunoaşterea de către jurnalist a Codului Penal. Mai exact. pe de altă parte. Jurnalistul care are în sarcină poliţia. a jurisdicţiei civile. sunt indispensabile. Sau: inculpatul este prezumat nevinovat până la pronunţarea sentinţei definitive prin care este declarat vinovat. cel puţin în planul principiilor. cunoaşterea în detaliu a tuturor "regulilor jocului". De multe ori însă. această distincţie este discutabilă din următoarele motive: pe de o parte. chiar dacă presa este o a patra putere (fourth estate) (mai mult în perspectiva simbolicului colectiv). ştiri despre garantarea şi respectarea dreptului la apărare etc. Cu cât experienţa sa este mai bogată.profesionalismul său este mai mare. 2) Se evită rutinarea jurnalistului. pentru că trebuie să afle toate faptele şi detaliile care îi vor fi folositoare în text: cauzele faptelor. Avantaje şi (potenţiale) pericole profesionale. pentru că altminteri nu-şi poate îndeplini funcţiile de informare şi de watch-dog. Nu este detectiv. în timpul unui proces. jurnalistul trebuie să intre în relaţii profesionale cu cât mai multe domenii de activitate. în acelaşi timp însă. poate induce presiuni nedorite din partea publicului asupra completului de judecată. admiţând că el există. poliţia are nevoie de discreţie pentru a-şi putea finaliza acţiunile. modul cum s-a operat. . cazierul inculpatului. escroc. În acest domeniu . cu atât publicul este mai câştigat. Exemple: fraudă. Este. existenţială) poate spori. o singură instituţie. jurnalistul este indiscret. obiectele-armele folosite etc. Ce ştiri apar în virtutea celei de-a doua funcţii? Ştiri cu şi despre poliţişti corupţi. 15 Toate aceste din urmă reguli se bazează pe respectarea unor norme (aparent) simple: de exemplu. Justiţia. "tocirea simţurilor sale profesionale". o serie de termeni incriminatori sau depreciativi vor fi evitaţi de către jurnalist. Cum indispensabilă este respectarea altui set de legi şi de principii: respectarea prezumţiei de nevinovăţie. cu atât discernământul . în această ordine de idei. relaţiile interpersonale care se stabilesc fatalmente între jurnalist şi sursele sale de informare.unul dintre clasicii teoriei presei de informare în SUA consideră că "poliţia este un loc excelent de antrenament pentru jurnalistul începător". neinfluenţarea anchetei şi a procesului. contrabandist etc. a procedurilor etc. victimele." Acesta este doar unul din motivele pentru care în instituţiile de presă bine organizate. există condiţii ce pot favoriza conflictul de interese.neinfluenţarea ei etc. MacDougall [1982] . împătimit al jocurilor de noroc. ci justiţia. Curtis D. este şi nu este un detectiv.

a propriilor repere morale sunt esenţiale pentru obţinerea neutralităţii prin care se evită influenţarea justiţiei. SIDA etc. Strunirea propriei afectivităţi.maximă). Un domeniu special din perspectiva acoperirii jurnalistice îl reprezintă psihiatria înspre (sau în . Viaţa campusurilor. relaţiile cu instituţiile culturale etc. Autonomia universitară. Scandaluri profesionale. juridice în lumea medicală. descoperirea unor noi elemente chimice cu valoare terapeutică. În Franţa. probele. cauze. Părinţii. şi deci este capabil să le traducă (corect) într-un limbaj accesibil. tendinţe în cercetarea industriilor de medicamente (revalorizarea tratamentelor naturiste. mese rotunde etc. (Altfel spus. funcţionează un întreg astfel de set de legi. Cercetarea medicală.). recuperarea unor şcoli de medicină precum acupunctura etc. studenţii. Legile referitoare la atestarea şi acreditarea instituţiilor de învăţământ. Victima unui viol nu este identificată în presă. Sănătate. pentru a nu induce publicului speranţe (deocamdată) deşarte în situaţii disperate (cancer. Codul Muncii. 3) Evitarea publicităţii mascate vs o personalitate medicală (un chirurg celebru. piaţa muncii. Ierarhii profesionaladministrative. rezultă că apar situaţii-zone-domenii în care. revendicări. dotare. de cele mai multe ori. administrative. Corpul profesoral.. Sponsorizări. Sistemul asigurărilor sociale. încă o dată. Buget. Învăţământ Ţinte de investigat: instituţii. Ca şi în situaţia primăriei. Ţintele de investigat. Minorul inculpat şi judecat în faţa unui tribunal nu este un eveniment pentru presă. dar importanţa lor nu trebuie demonstrată. privat. Din perspectiva abordării lor în presă. Evoluţia sistemului prin raport cu "comanda socială": în primul rând. învăţământul minorităţilor (naţionale. de pildă. legea învăţământului. primul transplant de cord). ci doar (re)amintită. martorii. 2) În zona cercetării medicale-farmaceutice se impune drept regulă jurnalistică. Minorii care fug de acasă sau din instituţiile care îi îngrijesc nu sunt identificaţi în presă decât la cererea scrisă a părinţilor. a pasiunilor. Această/valoare profesională este un bun câştigat al jurnalismului civic. (Exemplu: într-un trecut nu foarte îndepărtat la scară istorică. Programe de învăţământ. decât la cererea scrisă a acesteia şi înregistrată la Ministerul de Interne. sesiuni de comunicări. anumite infracţiuni şi anumite tipuri de infractori au un regim aparte. 1980]. intră în acţiune jurnalistul specializat care cunoaşte foarte bine limbajele de specialitate. Dinamica administrativă: clădiri. [Cf. ştirile nu sunt senzaţionale. controlarea propriilor emoţii. Spitalele de urgenţă. persoanele implicate. greve. acest tip de eveniment este supus cenzurii). Dinamica profesională-ştiinţifică: congrese. Pomenirea cazierului este calomnie. Industria farmaceutică. Elevii. o firmă producătoare de medicamente. în anii 60. în legislaţiile occidentale.). statutul cadrelor didactice vs. etc. Simpozioane.) o instituţie. Relaţiile cu Primăria. dar preistoric din perspectiva proximităţilor media. Tratamente. relaţiile cu Biserica. Intervenţii chirurgicale spectaculoase. învăţământ de stat vs învăţământ privat. Sunt de subliniat trei chestiuni în acest domeniu. simpozioane. Din perspectiva jurnalismului de interpretare (Interpretative Reporting): tendinţele sistemului. de fapt. apărarea. un spital celebru etc. dezbateri. 1) Din enumerarea de mai sus. a instituţiilor care îi îngrijesc sau a Ministerului de Interne.Ţintele jurnalistului care abordează justiţia: infracţiunea. tendinţe în industria producătoare de aparatură medicală. rechizitoriul. Folosirea lui legală-ilegală. rasiale). Tipuri de accidente. Relaţiile dintre acest sistem şi guvernparlament. pedeapsa posibilă (minimă . Relaţiile cu Poliţia etc. Sistem de stat vs. legile invocate şi la ce se referă ele. Lucien Solal et al. Conflicte.

Şi. 2) Că supravieţuitorii trebuie protejaţi. orice jurnalist minim profesionalizat ştie că: 1)Un deces este sinucidere (sau crimă) numai după ce apare certificatul medico-legal. el trebuie să fie precaut înainte de a lansa (fie şi) ipoteza că medicul este vinovat de moartea unui pacient. într-un fel sau altul. Religia. în altele . dacă faptele bune ale decedatului şi acelea discutabile sau chiar rele. dezbaterea legată de legalizarea avortului.3) în fine. afecţiunile psihosomatice.).în România . Tonul va fi adecvat. Sinuciderea.despre legalizarea divorţului). printre altele. jurnalistul trebuie să fie un bun psiholog. Domeniul (medical) are în mod cert propria organizare internă. 2. dezbateri publice ( de exemplu. 1) Fiecare parlamentar trebuie cunoscut: biografie. jurnalistul trebuie sa aştepte concluziile Colegiului Medicilor si. toate acestea fiind semne ale stării de spirit. text aparţinând jurnalismului de opinie). ale justiţiei. pentru că îşi poate observa direct interlocutorul: limbajul nonverbal (ţinută. De exemplu. mimică. 1) întâi de toate. este generalizarea eronată: acţiunea blamabilă a unei singure persoane nu indică participarea întregii instituţii. Cât priveşte sinuciderea. administrativă etc. particularităţile (geografice. un sindrom depresiv nu este nebunie. la fel. acţiunile unor persoane (enoriaşi-slujitori ai bisericii) care. O altă direcţie de abordare se referă la relaţiile dintre religii (catolicii vs protestanţi în unele ţări sau . textul cerut de acest tip de eveniment poate fi necrologul. 17 2) Jurnalista! va trebui să distingă între treptele afecţiunilor psihice. economice etc. mişcări. carieră politică. în mod normal. Dialogul direct cu sursa de informare este de o importanţă vitală pentru jurnalistul care colectează informaţia. 2) în funcţie de situaţie. printre altele. Moartea. strângerea datelor biografice este prima etapă. într-o atare situaţie. toate acestea îl ajută pe jurnalist să-şi aleagă tactica cea mai adecvată în timpul dialogului folosind observaţia şi empatia. Trei chestiuni trebuie avute în vedere.contact cu) patologia. nici defăimător. expresia privirii).Irlanda . 2. ca şi în orice alt domeniu. ale temperamentului interlocutorului. 18 Relaţiile dintre religii şi secte. * Avem aici în vedere ştirile din acest domeniu. Eroarea de evitat şi aici. cel mai dificil lucru este alegerea şi păstrarea tonului adecvat: nici elogios. sociale. care sunt în relaţie cu alte sfere ale societăţii: politica. în unele ţări. O serie întreagă de libertăţi apar însă. mai ales dacă se poate crede că actul este în legătură cu activitatea sa politică (financiară. Pe scurt. sunt puse în echilibru. Biserica. 1) Aşa cum jurnalistul nu este nici poliţist nici judecător.2) Adunarea mărturiilor despre persoana decedată este o altă etapă. în cazul sinuciderii unei personalităţi publice. devin ştiri. Parlamentul. convingeri personale. eventual. 2. în plus. şcoala.) ale circumscripţiei pe care o reprezintă.dintre ortodocşi şi greco-catolici). . Toate acestea însă nu-l vor împiedica să-si exercite funcţia de pază (si de supraveghere).1) Dacă necrologul este text de informare (si nu editorial-necrolog.

2) Grupul parlamentar din care face parte; 3) Relaţiile grup parlamentar-partid (+alianţele partidului); 4) Reguli, regulamente ale Camerelor; 5) Comisiile parlamentare; 6) Componenţa lor (persoane, partidele din care fac parte, proporţia lor); 7) Legile care se dezbat. Domeniile pe care ele le reglementează; 8) Noile legi: relaţiile lor de complementaritate cu acelea deja existente; 9) Declaraţiile politice. Interpelările. 10) Urmărirea răspunsurilor la interpelări; 11) Comisiile parlamentare de anchetă; 12) Relaţiile Parlamentului cu celelalte puteri; 13) Lobbyexiem. Intern. Grupuri de presiune. Grupuri de interese care acţionează asupra partidelor-grupurilor parlamentare; 14) Participarea în instituţiile internaţionale (Parlamentul Europei); 15) Contacte internaţionale; 16) Agenda săptămânală; 17) Declaraţii de presă, conferinţe de presă, comentarii, intervenţii etc.; 18) Retorisme parlamentare. Polemici. Atacuri. Dispute; 19) Intervenţii memorabile; 20) Fişier pentru fiecare parlamentar în legătură cu activitatea sa (intervenţii, propuneri legislative), foarte utile, mai ales în acele ţări unde votul este uninominal; 21) Activitatea parlamentarilor în circumscripţia pe care o reprezintă, în măsura în care această reţea de informare jurnalistică funcţionează, se poate ajunge dincolo de ştirile zilei, la jurnalismul de interpretare, la dezbaterea publică constructivă prin intermediul presei a unor chestiuni-aspecte-reglementări de interes general. 19 Guvernul. 1) Fiecare membru al cabinetului este o personalitate marcantă. Deci biografia şi cariera profesională-politică vor fi domenii de neocolit de culegere a informaţiei. 2) Activitatea fiecărui minister. 3) Agendă internaţională. 4) Contacte, negocieri, contracte. 5) Urmărirea aplicării în practică a hotărârilor ministerelor-guvernului. 6) Declaraţii. Interviuri, conferinţe de presă. 7) Iniţiative legislative. Un loc privilegiat îl ocupă activitatea diplomatică, a cărei abordare impune şi următoarele direcţii de investigare: 7.1) Agenda diplomatică. 7.2) Funcţionarea instituţiilor-organizaţiilor internaţionale (NATO, ONU, UE etc.). 7.3) Negocieri, contracte, tratate. 7.4) Reprezentarea ţării în .manifestările internaţionale. Preşedinţie. Este neîndoielnic, instituţia cea mai proeminentă. Ţinte de investigare. l) Prerogativele constituţionale. 2) Activitatea diplomatică. 3) Intervenţii în scopul armonizării funcţionării puterilor statului. 4) Promulgarea legilor. "Ştire înseamnă ce a făcut preşedintele, ce face sau ce plănuieşte să facă. Reporterii fac ştiri din propria observaţie, dar ea este foarte îngrădită". [Richard Davis,

1992; 152]. Alte categorii de instituţii. Partide. Alianţe politice. Din totdeauna, şi în prezent, evenimentul politic - şi în primul rând, acţiunile puterii politice sunt în prim-planul sumarelor media. De aceea, ţintele investigării jurnalistice sunt multiple. l)Persoane, biografii, activitate politică; 2) Statutul partidului; 3) Doctrina; 4) Programul politic; 5) Structura internă, funcţionarea partidului; 6) Alianţe; 7) Congrese; 8) Grupul de interese pe care îl reprezintă partidul; 9) Declaraţii de presă, conferinţe de presă, interviuri. 20 Campania electorală reprezintă momentul cel mai important în viaţa oricărui partid. Ţintele investigării: 1) Legea electorală; 2) Persoanele care candidează; 3) Evaluarea-comentarea sondajelor de opinie; 4) Evaluarea conţinutului propagandistic prin raport cu doctrina partidului şi cu posibilitatea de a realiza practic promisiunile electorale. 5) Investigarea-reperarea surselor de finanţare. Legalitate-ilegalitate. Din perspectiva jurnalismului de informare corect, în relatarea şi în interpretarea evenimentelor politice din timpul campaniei electorale şi din perioada dintre campanii, "este interzisă interpretarea faptelor politice în conformitate cu teoriile politice preferate". [Curtis D. MacDougall, 1982; 390]. în sfera jurnalismului de opinie însă, este evident că editorialistul, comentatorul politic au libertatea să judece fenomenele în funcţie de o scară de valori asumată. Sindicatele. Reprezintă - cel puţin teoretic - contraponderea în activitatea socială-economică, partenerul de dialog - negociere sau adversarul guvernului şi patronatului. Ţintele investigării publicistice. 1) Liderii. Biografii, carieră profesională, carieră sindicală; 2) Organizarea-forţa sindicatului - confederaţiei; 3) Negocieri cu guvernul, respectiv, cu patronatul; 4) Iniţiative-propuneri legislative; 5) Manifestaţii, mitinguri, greve; 6) Declaraţii, conferinţe de presă, interviuri. Organizaţiile neguvernamentale (ONG). Intr-o societate democratică, reţeaua ONG-urilor reprezintă societatea civilă. Din nefericire însă, activitatea lor este subreprezentată în media din România de azi. Ţintele predilecte ale investigării jurnalistice a activităţii ONG-urilor. 1) Identificarea completă a ONG-ului: titulatură, locul în care acţionează, obiectul-domeniul activităţii (organizaţie feministă, pentru apărarea drepturilor copiilor handicapaţi etc.); 2) Scopul acţiunilor; 3) în ce măsură un ONG exercită o presiune asupra altor instituţii: de la caz la caz,

minister(e), poliţie, biserică, parlament etc. 4) Rezultatele acţiunilor lor (participarea la rezolvarea problemelor comunităţii, de pildă); 5) Mese rotunde, simpozioane, declaraţii, conferinţe de presă etc.; 6) Legalitatea acţiunilor; 7) Legalitatea sponsorizărilor; 8) Legalitatea folosirii fondurilor. 21 Instituţiile culturale. Câte tipuri de instituţii, tot atâtea domenii din care pot proveni ştirile. Teatre, case de film, studiouri de înregistrări, institute de cercetare, edituri, fundaţii culturale etc. Ţinte specifice: 1) Evenimentele: lansări de carte, de disc, premiere teatrale, cinematografice, de operă etc.; festivaluri, saloane, târguri. Adeseori se înregistrează apropieri periculoase de publicitatea mascată. 2) Vedetele, starurile, noi realizări, premii, decese etc. 3) Latura financiar-administrativă a funcţionării acestui tip de instituţii; 4) Sponsorizări. Legalitatea lor. 5) Declaraţii, interviuri, conferinţe de presă. 6) Textele prin care publicul se poate informa în aceste domenii sunt diverse: ştiri, analize, note de lectură, reportaje, interviuri, - toate acestea aparţinând sferei jurnalismului de informare. Alte domenii de activitate. începând aproximativ cu anii 60, în faţa jurnaliştilor au apărut o serie întreagă de probleme noi şi complexe. Afaceri. Finanţe. Activitatea acestui tip de reporter diferă mult de "aceea a reporterului care, de pildă, monitorizează justiţia. Reporterul - de fapt, jurnalistul specializat în afaceri - are de urmărit nu atât fapte punctuale, cât o informaţie - un set de informaţii care intră în combinaţie cu alte informaţii provenind de la alte surse, în plus, este vorba despre un domeniu abstract. Ţintele investigării jurnalistice. 1) Tipul afacerilor; 2) Rezultatul negocierilor. Contracte. Condiţiile stipulate. 3) Managementul bancar. 4) Evoluţia monetară. 5) Investiţii. 6) Pieţe. 7) Producţie - publicitate - vânzare. 8) Dependenţe economice. 9) Instituţii financiare internaţionale. 10) Cotaţii bursiere. 11) Dinamica inflaţiei. PIB. 12) Producţie vs. consum. 13) Balanţa export-import. 14) Dinamica personalului. 15) Tranzacţii spectaculoase. 16) Crize financiare-monetare. 17) Mişcările revendicative ample şi urmările lor în planul financiar şi al afacerilor. 18) Tendinţe. 19) Experţii. Atitudinile lor, reacţiile, consideraţiunile lor.

10) Sponsorizarea . dar şi cercetarea ştiinţifica au generat o serie întreagă de dezbateri care. Pe de altă parte. astrologie. MacDougall. ei înşişi ar trebui să-şi traducă jargonul într-un limbaj accesibil. practic. îi este opus un curent . numeroase sporturi au devenit o afacere fabuloasă. 21) Corupţie. 2) Dificultăţile conceptuale ale domeniului.ştirile care anunţă progresul tehnologic-dezvoltarea economică etc. De cealaltă parte. arbitri. 1) Neîncrederea omului de ştiinţă în capacitatea jurnalistului de a înţelege corect şi de a redacta textul fără a coborî conţinutul ştiinţific în senzaţionalism. OZN-uri. miracole. case bântuite de stafii. şi o afacere ca oricare alta. Prin rubricile ce îi sunt consacrate în presa tipărită. profeţii. au devenit evenimente de presă în legătură cu pericolele degradării mediului (a aerului. animale fabuloase. prin spaţiile care i se acordă în grilele programelor de televiziune. Ieşirea din impas depinde în bună măsură de oamenii de ştiinţă care mai întâi. vrăjitorii. a pământului). Mari evenimente sportive sunt urmărite datorită televiziunii. reîncarnări. 23 Problemele mediului. în cea mai mare parte a planetei. [Curtis D. antrenori. Pe de altă parte. 2) Relatări. percepţia extrasenzorială. sportul a devenit un spectacol accesibil (aproape) oricui. Două sunt obstacolele cele mai importante în calea abordării ştiinţei de către jurnalist. Prin media. iată personalităţile care "fac" ştirea sportivă.o stare de spirit favorabile "întoarcerii la natură".publicitatea sunt mult mai libere în presa sportivă -în transmisiile . ale folosirii excesive a îngrăşămintelor chimice etc. vizionarism. "Jurnaliştii contemporani nu sunt uşor de scuzat pentru contribuţia lor la perpetuarea ignoranţei şi a superstiţiei prin horoscop. pericolele accidentelor nucleare. 3) Reportaje. a apei. Pe scurt. 4) Interviuri. prin publicaţiile şi canalele specializate. 9) Sportivi. evaziune fiscală. tehnologizării rapide . ghicitul norocului. Sportul. 7) Fotografie. jurnalismul sportiv a devenit în realitate. 8) Managementul sportiv (profesional + economic) aduce şi jurnalismul economic în această zonă. Jurnaliştii sportivi sunt privilegiaţi faţă de colegii lor. la rândul lor. într-o vreme. 1) Ştiri. în unele ţări occidentale. evenimentele .uneori înspăimântătoare. Există pe de o parte. farmece şi alte asemenea texte senzaţionale şi isterice". sportul este un spectacol social. spiritism. Mai întâi. 5) Portrete. partidele ecologiste. conlucrarea omului de ştiinţă cu jurnalistul specializat răspunde unei curiozităţi-aşteptări sporite din partea publicului.20) Scandaluri. organizaţiile ecologiste. mai ales începând cu anii 60. 1982. Loch Ness şi alţi monştri marini. al viforului. 511]. contrabandă. premoniţii. 6) Anchete. un domeniu jurnalistic de sine stătător ilustrat prin toate modalităţile de exprimare jurnalistică. Ştiinţa.

2) Mişcarea feministă şi lupta împotriva discriminării sexiste. etnice. 3) Pierderi care rezultă din încetarea activităţii. statistici. 3) Grădinărit. Este domeniul care a generat presa de timp liber.).iată direcţiile jurnalismului ştiinţific din interiorul jurnalismului sportiv. legislaţia poate fi completată-îmbunătăţită? Nu numai evenimentele clar spectaculoase fac obiectul ştirii. 2) Cauze. 2) Bricolaj. . 5) Bilanţul mişcărilor revendicative. Biserică vs. 9) Deschideri spre viitor: reluarea vieţii normale. 8) Fenomene sociale care apar: jafuri.sportive. reportaj. 25 Exemple: 1) Mişcarea feministă vs. 4) Pierderi materiale. Întâmplări. greviştii. 1) Descriere. politice. ci şi curentele de idei sociale. iar armonizarea lor este . fotografii. 11) Medicina sportivă. Pompieri. interviuri. Greve. 2) Revendicări. Crucea Roşie. 4) Efectele revendicărilor asupra altor categorii socio-profesionale. 5) Organizaţii-instituţii implicate: Poliţie. numismatică. 6) Turism. Genurile jurnalistice vor fi diverse. 8) Vânători. 6) Supravieţuitori. peşti etc. minoritare. grafice. defecţiuni în organizarea şi acţiunile instituţiilor chemate să intervină. portret. follow-up. panică. 7) Drumeţii. 4) Animale de casă.impune mobilizarea unei întregi echipe de jurnalişti.în genere. 10) Decoraţiuni interioare etc. lucrări neefectuate (diguri. 1) Colecţii-colecţionari (filatelie. poduri etc. avort vs. Mitinguri ample. păsări. Amploarea acestui tip de eveniment . 24 Petrecerea timpului liber (loisirs). industria de echipament sportiv . 7) Anchete: cauze previzibile. 9) Pescari. 6) Perspective: patronat. legislaţie. 5) Antichităţi. Dezastre. reconstrucţie etc. 3) Pierderi omeneşti. spaimă colectivă.). Catastrofe.în principiu -sarcina conducătorului echipei de jurnalişti: ştiri. anchete. neanticipat . Medici. 1) Cauze.

extrem de dificile. chiar dacă amplitudinea este . consecinţele. continuitatea: "ceea ce a fost definit ca fiind ştire.promptitudinea . dar nu este (totdeauna). De aici. în bună măsură (evenimente) anticipate de către jurnalist. corespondenţa: "gradul de convergenţă a evenimentelor cu aşteptările noastre".1973) izolează următoarele trăsături distinctive: frecvenţa: relaţia dintre eveniment şi deadline. va continua să aibă newsworthinness. 55-60]. interesul uman. 67]. conflictul. Anderson şi Bruce D. posibilitatea ca el să reacţioneze prompt. fost editor la Sunday Times şi Times (The Practice of Journalism. "Gradele evenimenţialităţii" se coagulează în textul jurnalistic în jurul a două noţiuni cheie: calităţile ştirii şi legile proximităţii. să fie. război civil. Judecata personală (a reporterului . este una din dificultăţile notabile ale profesiunii. de fapt. proximitatea culturală şi (tot) ce este relevant. [Andreas Freund. Ithule [1986. amplitudinea: "mai mult. John Galtung (Structuring and Selecting the News ."ştirile sunt vechi. ştirile se disting prin cinci calităţi: conflict. pentru Spencer Crump [1974. Războaiele. autoidentificarea. cenzura militară) este una de dependenţă. corespondentul de război reprezintă pe drept cuvânt. rasiale. 3) Relaţia jurnalist-sursă de informare (id est. Astfel. abnegaţie şi entuziasm ale jurnalismului de informare. 2) "Condiţiile de lucru" sunt -evident . "scopul tuturor editorilor şi jurnaliştilor este să ofere cititorilor cel mai bun produs posibil într-un timp şi într-un spaţiu limitate".3) Minorităţi: etnice. 26 De exemplu. terorism. 1991. violenţă şi pericol la adresa comunităţii. Pentru Denis MacShane (Using the Media. <Titlu> Calităţile Ştirii Sunt numeroşi jurnaliştii şi teoreticienii presei care au încercat să expliciteze secretele realizării celei mai bune ştiri. "ingredientele ştirii (ale textului de actualitate în general) sunt: proximitatea spaţială şi temporală. proeminenţa. Referindu-se la impactul ştirii.dintr-un domeniu face ca evenimentele neanticipate care pot să pară neofitului rodul hazardului. mai dramatic". Problemele acoperirii jurnalistice a acestui tip de eveniment sunt mult mai dificile. 1963). mai mare. 1979). Pentru Harold Evans. Familiarizarea cu sursele-problemele dintr-o instituţie . una din calităţile informării . religioase. Cu toate acestea.afirmă autorul . neobişnuitul.a editorilor) este chemată să aleagă în fiecare moment între "ce este important şi ce este nou". faţetele de eroism. Această opţiune al cărei rezultat este de fapt sumarul ziarului. cu discernământ. Avantajele profesionale ale acoperirii jurnalistice sistematice. personalitatea protagoniştilor. sexuale. 3]. notează Douglas A. Deziderat ce pare simplu de îndeplinit. Toate aceste stări conflictuale pot degenera în alte tipuri de evenimente: violenţe. dezastrele. neambiguitatea: etnocentria (=proximitatea spaţială). progresul. este formulată aşa-numita ipoteză a consonanţei: ceea ce este familiar este înregistrat mai mult decât ceea ce nu este familiar" \ surpriza. în acest caz . 1) Riscurile-sacrificiile jurnaliştilor pot fi maxime. în fond. scandalul. "Ştirile sunt oamenii.poate fi atinsă (aproape) fără greş.

1993. directe. cu atât devine susceptibilă de a deveni eveniment. Michel Voirol [1992. sociale. 38] înţelege prin proximitate. decât indicarea/plasarea eronată a unei persoane pe care cititorul o cunoaşte foarte bine. aici. înscriindu-se sub incidenţa acestor legi. Evenimentele mai depărtate în timp pot interesa în măsura în care au o legătură clară cu un element/situaţie/ problemă de actualitate. copiii.) Ştirile sunt extraordinare din cauza notorietăţii. mediatice" De subliniat că diferite texte. 3941] mai enumera: "proximiatea ideologică. a 11 oameni din Orientul Mijlociu şi a 12 asiatici. trebuie subliniată încă o dată. Nimic nu erodează mai rapid credibilitatea jurnalistului (a ziarului).în fapt sumarul unui ziar. şi apropiate datorită familiarităţii. <Titlu> Legile proximităţii Christian Harmelin [1993. Familia. ideologice sau. hard news sunt preferate". trecutul îndepărtat. aşa numita presă de proximitate 3).. a 9 latino-americani. pur şi simplu. personajul mediatizat intră într-o oarecare proximitate cu spectatorul. Ei i se supune în special. Regula este formulată astfel: "Moartea unui european din Vest echivalează cu moartea a 3 est-europeni. 128-l29]." Proximitatea spaţială.) şi "proximitatea mediatică pe care autorul o explicitează astfel: " Chiar aflat la celălalt capăt al lumii. Astfel. Anne Hill. . persoanele "de peste drum" au un impact mult mai mare. dar mai apropiată. dar îndepărtată. Proximitatea socială.. "relaţia dintre ştire şi cititor. concret resimţite şi faptele relatate pot fi controlate de către cititor. 24] stabileşte următoarea ierarhizare a impactului asupra publicului. Interesează în primul rând ceea ce se întâmplă acum. [Apud James Watson. sunt preferate producţiile proprii. Alături de legile proximităţii "teritoriale" (spaţiale) şi sociale. urmat de trecutul imediat şi. între departe-aproape." Proximitatea temporală. Evenimentele.) O ştire extraordinară. Proximitatea psiho-afectivă. la sfârşit. din două motive: urmările asupra cititorului pot fi imediate. această lege se numeşte "mort kilometrique" (moarte kilometrică). în acest punct. sexul etc. dar şi de ziare cu o anumită orientare ideologică (liberală. el situează viitorul imediat 2).redusă (distorsionare) compoziţia: "echilibru între bine şi rău. creştin-democrată. traduce şi chiar organizează proximităţile teritoriale.. (. respectată în primul rând de presa de partid. Christian Hermelin [1993. numărul textelor este mai mic.1971) consideră că în televiziune apar patru elemente de diferenţiere: " Vizualul este primordial ca importanţă. Se află în raport de interdependenţă cu cea dintâi lege.. poate fi dată ca fiind de aceeaşi importanţă cu o alta. media exprimă ce este anormal şi ce este normal într-o societate. formează . impozitele. naţionalistă etc. 27 În jargonul jurnaliştilor francezi. importanţa acurateţei. relativ obişnuită. sănătatea. Jeremy Tunstall (Journalists at Work . Cu cât ştirea pare mai apropiată de cititor. (. preţurile. Tot ce se referă la viaţa cotidiană a fiecărui cititor potenţial. în interiorul proximităţii temporale: pe primul loc.

lux. misterul. de a se emoţiona. Cu cât jurnalistul evaluează mai exact această distanţă. . 1975. catastrofă. în mod evident. . Cu toate acestea. 29 Chestiunile legate de publicul ţintă sunt. Bob Carrell. ficţiunea. . 7]. Modelele. boală. căsătorie. starurile.) Ce interesează şi convine unui public.Nevoia de a folosi. Acestei nevoi îi răspunde în mare parte. [Bill Rivers. preţuri.Tendinţa de a fugi de sine. spectacolul. care răspund nevoilor de a situa. calitatea vieţii. dacă sunt . aventura. Familia. de fapt. cămin. jocul. apud Doug Newsom. aventură. pe scurt. altul decât abstract. familie. Poate să fie declanşată de texte tratând despre sex. piaţa muncii. Cu aceste probleme ne apropiem de o chestiune intens dezbătută în ultima vreme: aceea a distanţei subiective "între lucrul spus şi persoana care îl primeşte". are el pentru lupta condusă de un lider african? Care este.Nevoia de a descoperi ceva nou. securitate. . . este aceea că. jurnalismul de serviciu. de a se teme. timp liber (hobby). copii. Dar cititorul? Ce amestec are el în aceste criterii? întrucât îl interesează (direct) hotărârea preşedintelui unei ţări? Ce interes. cu atât şansele sale "de a-şi atinge" ţinta cresc. . emigrarea.Necesitatea de a supravieţui. război. mediul social. naţiunea. Nevoia de a se proiecta. riscul. Numeroase tipuri de magazine.Nevoia de autodepăşire. fiecare dintre noi aparţinem mai multor publicuri. provincia. 2) Câmpul de aşteptări declanşate de intelect. stil de viaţă. competiţie. satisfăcută de subiecte despre resurse. sinuciderea. Naştere. 2001. grupul. neştiut. . poate să pară trivial sau neconvenabil.Tendinţa de integrare. destul de dificil de reperat şi de descris.Nevoia de a lupta şi gustul de a domina: crimă.Acestea sunt. cu gusturi şi implicare civică diferite. Subiectele. fericire/nefericire. ce-l interesează pe cititor? Din ce este format "câmpul său de aşteptări informaţionale"? O posibilă hartă a acestui câmp ar avea următoarele contururi: 1) Câmpul de aşteptări declanşate de instinct: .Nevoia de a înţelege coerenţa seriilor de fapte. câte grupuri cu venituri variate. precum şi tabloidele exploatează intens acest nivel al aşteptărilor. Lectura este maximă.. problemele mediului. . de altfel. de a râde. confort. Pentru cine scriu? Ca să spun ce? Iată alte două întrebări pe care jurnalistul trebuie să şi le pună continuu. 3) Câmpul de aşteptări afective. altuia. . miraculosul. de a înţelege sau de a folosi. de a se linişti. regiunea. şi de a se situa. oamenii pe care cititorul îi (le) cunoaşte şi faţă de care se situează mai uşor. salarii/ cheltuieli. de a descoperi.Juisarea 4). datorită faptului că "există tot atâtea publicuri.. moarte. de a visa. sănătate. situaţiile. personalităţile celebre cu care cititorul simte nevoia să se identifice. orizontul lui de aşteptări? <Titlu> Publicul ţintă. impozite. cu educaţii variate.Necesitatea de a subzista. Aşadar. (. sport. pericol. comunitatea. . Călătoria.Nevoia de a se repera. jaloanele evaluării realităţii. Mai mult: definirea fiecărui public nu este statică niciodată" Prima consecinţă care decurge direct din aceste realităţi. bogăţie. rasa. evidenţierea problemelor aparţinând descrierii şi circumscrierii segmentelor de public are drept scop stabilirea gradului de lectură 5). drogul.

de trăsăturile constitutive ale evenimentului sau/şi ale faptului divers (newsworthinness). Jacques Douel. Desigur.). libertatea de a se exprima pe sine. . religios. 1987. prolix. precum şi a publicităţii şi Relaţiilor Publice.despre posibilitatea unei stilistici comparate (ca parte a literaturii comparate).) cele trei câmpuri de aşteptări. este minimă. sentimentul puterii. în fine. simţim nevoia să fim iubiţi [apreciaţi. despre o stilistică estetică (în interdisciplinaritate cu Poetica. secretul. o personalitate distinctă (sau mai multe înfăţişări): s-a vorbit mai întâi despre o stilistică lingvistică. stilistica si-a câştigat începând cu jumătatea secolului al XIX-lea şi până acum. Nu în ultimul rând. O parte esenţială a procesului autoactualizării este dorinţa de a şti şi de a înţelege. stiluri. dacă nu este atins nici unul. Aşadar.). supapele creatoare. libertatea de a se apăra. obscur. ultimul nivel. Oswald Ducrot. [Cf. obiecte iubite (copii. naţional. în tentativa atingerii/captării/impresionării publicului.din perspectiva receptorului comunicării . 109]. recunoaşterea meritului. alături de legile proximităţii. respectaţi] de membrii acelui grup.s-a construit o stilistică a receptării. Autoactualizarea este stadiul la care persoana îşi află împlinirea. 1954) [in Charles U. s-a vorbit despre stilistici naţionale şi pornind de aici . mulţumirea de sine.). 21. 26-28]. chestiunile legate de modul în care se spune sunt de o importanţă crucială. James Watson. adăpost) fără satisfacerea cărora nu se poate accede la etajul următor. cenzura. şi cel mai greu de satisfăcut este autoactualizarea nevoilor". economii. 73-84] stabileşte "opt nev oi ascunse": "securitatea emoţională. Acest al doilea nivel este ocupat de nevoile de securitate: siguranţa satisfacerii nevoilor fiziologice: asigurări. "la un nivel mai înalt. VancePackard [1964. dorinţa nemuririi". profesional. 1996]. dar şi datorită impactului pe care 1-au avut asupra evoluţiei media. critica literară. blocarea comunicării tulbură toate nevoile de bază. rasial). Pragmatica aduce în prim-plan stilistica limbii vorbite şi . Aici se înscriu nevoile fiziologice (hrană. In viziunea lui Maslow. Pe de altă parte. Stilistica Lingvistică. Nu în ultimul rând. Anne Hill. anost. Urmează nevoile apartenenţei. Nevoia de a aparţine unui grup (social. treptat. Un text care conţine date interesante nu este citit dacă este greşit conceput/ organizat. politica mondială. animale etc. casa. Iată de ce. <Titlu> Stil. "Nevoile de bază sunt cele mai puternice. stilistica Premise. Odată ce aparţinem unui grup.atinse (în sumarul unui ziar/ magazin etc. Atât cele opt nevoi ascunse stabilite de Vance Packard. 1986. libertatea de a face orice câtă vreme nu li se face rău altora. Jean-Marie Schaeffer. 1994. puncte de reper în realizarea mesajului persuasiv. nevoile de bază devin libertatea exprimării.în sfârşit . neonestitatea. 1993. numeroşi cercetători (sociologi şi psihologi) i-au acordat o atenţie deosebită. vedete. Abraham Maslow (Motivation and Personality. ţara. Pe de altă parte [Cf. orizontul de aşteptări reprezintă un element esenţial de care jurnalistul trebuie să ţină seama în decuparea evenimentului. Larson. estetica). 127-l29] stabileşte "o piramidă a nevoilor". studierea limbajelor de specialitate echivalează cu conturarea stilisticii funcţionale. în principal. [Un istoric al disciplinei in Val Panaitescu (coord. divagant etc. cât şi piramida nevoilor realizată de Abraham Maslow sunt. Vom mai enumera câteva contribuţii. şi prost exprimat (confuz. libertatea de informare. tocmai datorită impactului lor asupra cercetărilor ulterioare. Fiică bună a Retoricii şi a Gramaticii. Aici se înscriu şi nevoile estetice". Nevoia de dragoste şi stimă este penultimul etaj al piramidei. sentimentul apartenenţei.

două elemente distincte: unul strict intelectual care este noţiunea pură. [Apud Iorgu Iordan. Tipuri de simbolism fonetic: etimologia populară.aşadar . ritmul (o parte din ceea ce cu un termen contemporan formează cheile vocale). şi în presa tipărită. 1975. reprezentarea obiectului în discuţie. 1975. Pentru Charles Bally. Pentru Iorgu Iordan [1975. Expresivitatea Fonetică. 12]. Din exemplul construit mai sus. pentru a se ridica iarăşi la un maximum de unde a plecat). Exemplu: pastele cailor (substantivizarea verbului a . expresivitatea începe să se manifeste la nivel fonetic: lungirea sunetelor. mai ales. 12-l3] "stilistica se opreşte numai asupra faptelor de limbă cu conţinut afectiv. Alexandru A. jocurile de cuvinte. o particularitate sintactică etc. nu coboară cât timp se pronunţă silaba sau vocala). sinonimele cuvântului zgârcit. talk-show.este ţinută minte. Exemplu (des întâlnit): declaraţia (de presă a) omului politic în care. Simbolismul Fonetic se întemeiază pe asociaţia de idei. De subliniat că.1909. accentul. care arată oarecum poziţia subiectivă. Dar. precum zgâriebrânză. În limba vorbită. cărpănos. silaba se sfârşeşte cu un minimum de înălţime). 13].în plus . Trăite de stylistique francai se . limbaj familiar}.1913).numită de unii lingvişti. Accent ascuţit (tonul se ridică: silaba se termină cu maximum de înălţime). de exemplu. Un cuvânt. Pentru Iorgu Iordan [1975. calic au "o încărcătură emoţională [a vorbitorului care le foloseşte]. La langue et la vie . rezultă însă că această expresivitate cotidiană poate fi folosită de unii vorbitori cu premeditare. apoi coboară până la un minim de la care a pornit). Accent circumflex (tonul se ridică până la un maxim. nu le conferă în limba vorbită (folosită zi de zi) statutul figurilor de stil.demn de încredere. eliminarea unor sunete din cuvânt. adică cu intenţii retorice. adică exprimarea faptelor de sensibilitate prin limbaj şi acţiunea faptelor de limbă asupra sensibilităţii” [in Iorgu Iordan. care nu ne-a uitat . considerat întemeietorul stilisticii lingvistice (Precis de stylistique -l905. Accent anticircumflex (tonul coboară de la un minim. la un moment dat. 31 Iorgu Iordan [1975] este savantul român care se revendică de la Charles Bally. apare o turnură a limbii vorbite (de toate zilele . Philippide (tatăl poetului bine cunoscut) în Fiziologia sunetelor (curs: 1920-l921) distinge cinci tipuri de accent în limba română: Accent plan (ton egal: nu urcă. 59]. reacţia sentimentală a individului vorbitor faţă de noţiunea respectivă" Este important (din perspectiva analizei media) de luat în considerare atitudinea afectivă a vorbitorului reperabilă mai ales în audiovizual (reality-show.Studiază faptele de limbă din perspectiva expresivităţii lor. că este "de-al lor" şi .prin acest fapt . interviu. adică cu intenţii de a impresiona-persuada. pentru că nu sunt premeditate. această încărcătură afectivă care conferă cuvintelor/expresiilor ceea ce s-a numit expresivitate. 66]. Tot Iorgu Iordan ne atrage atenţia că interogaţia şi exclamaţia au roluri afective [1975.surpriza (creată cu o maximă economie de mijloace) îşi atinge scopul: impresionează şi . "stilistica se ocupă cu studierea mijloacelor de expresie ale vorbirii unei comunităţi lingvistice din punctul de vedere al conţinutului lor afectiv. din perspectiva stilisticii lingvistice. pot avea în ce priveşte sensul. personajul este catalogat ca fiind un "om de-al nostru. altul afectiv. 32 Accent grav (tonul coboară. Atitudinea (de exprimare a vorbitorului) este profund retorică: "arată că este un om ca toţi ceilalţi. reportaj) iar pentru ultimele două genuri enumerate.

Accentuarea afectivă în frază. nerespectarea totală a acestor limite conducând la "crearea" unei limbi străine pe care. neaşteptate. în viziunea lui. al treilea nivel. precum şi calităţile lor) şi cuvinte relaţionale care "nu au intenţionalitate obiectivă. te miri ce. Tudor Vianu. [Tudor Vianu. Conceptul literaritate este şi aici fundamental. normele jurnalismului de informare. cel mai amplu. Stilistica Efectului.). dar nu sunt sinonime în planul" reprezentărilor afective". papă-lapte. 1975. este evidentă accentuarea afectivă de la "îmi pare bine că soseşte vara la "Ce bine-mi pare că soseşte vara" [Iorgu Iordan. în anumite limite date în principal de structura gramaticală (fonetică-morfologică-sintacticălexicală etc. rezultat al unor detalii (în modalitatea de exprimare) insolite. Concepte operaţionale.este vorba aici despre relaţia normă/abatere . urmărită în toate planurile: deontologic. în termeni culturali. în această interacţiune dintre stilul individual şi stilul "colectiv" apare stilul. relaţia comentariu criticcomentariu ne-onest.. Leo Spitzer este considerat iniţiatorul aşa-numitei stilistici genetice. structuralismul) urmăreşte circumscrierea literarităţii. Barbarismele (cuvinte împrumutate din alte limbi. Diminutivele şi augmentativele exprimă de la caz la caz. "Cercul intelectual ar reprezenta primul strat. a înţelege. o înţelege numai emiţătorul. sinonimia este posibilă). -A venit Ion ?/. Aliteraţia: exemple: multe şi mărunte. Prezentul dramatic (cf. folosirea barbarismelor (în scris sau în limba vorbită) indică preţiozitate. de voie de nevoie. cu una cu două. adică în funcţie de contextul situaţional. Riffaterre.paşte + asocierea cu sărbătoarea religioasă). Şi mai importantă este schema prin care autorul indică structura semantică-stilistică a cuvântului. Exemplul pe care îl oferă Tudor Vianu este următorul: cuvintele din seria soţie-nevastă-consoartă sunt sinonime în "cercul intelectual". 78-221]. indiferent de medium. Exemple: favoare/favor. nici conţinut calitativ". 1975. pierde-vară. 528-529]. Evaluarea acestei relaţii în textul mediatizat. în planul frazei. Rima: exemple: am ales până am cules. Un loc aparte îl ocupă cuvintele compuse. Şcoala de la Praga. Stilul ar rezulta (pentru Roman Jakobson) din alegere şi combinare. Pe scurt . câtă vreme există neologismul din limba franceză realiser = a duce la bun sfârşit ceva). fără să fie nevoie de ele). De la stilistica lingvistică Ia stilistica estetică. praf şi pulbere. Exemple: a lectura. Un ziar/un telejurnal sunt rezultatul unei alegeri şi combinări.. Dacă pentru Roman Jakobson literaritatea se . include "reprezentări afective" ale vorbitorului. marea cu sarea. În cursul de stilistică pe care Tudor Vianu îl susţinea la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti în anul universitar 1942-l943. gură-cască. a realiza (neologism din englezescul to realize =a-şi da seama.dihotomie fundamentală în orice orientare stilistică. Concepte ale stilisticii. Stilistica Funcţională (formaliştii ruşi. Fenomene Morfologice cu valenţe expresive. snobism. Exemple: vorbă-lungă. stilul se articulează în urma unei utilizări particulare a limbii de către (un) vorbitor/autor însă. lingvistului danez Otto Jespersen): -Ce doreşti? /-Doream. până la modalităţile de evidenţiere a textului etc. autorul împarte cuvintele din punct de vedere stilistic în cuvinte nominale (prin care se exprimă realităţi. afecţiunea sau ironia. dar şi insuficientă stăpânire a limbii materne. M. "originale".Nu-i nici un Ion. al doilea nivel include "semnificaţiile conexe care complică sensul iniţial (în aceste nivele. a face haz de necaz. deştept rău (=foarte deştept). reprezintă punctul central al evaluării într-o analiză de conţinut. eventual.

Spre exemplu. Pentru acestea din urmă." Concluzia semioticianului italian este de mare utilitate: (. Iar stilul are drept origine o organizare specifică a mesajului prin convergenţă şi contast [= surpriză.n.n. "Disputa clasică se închega mai întâi. dar nu neagă faptul că interpretările ce se dau textului trebuie să fie conforme cu o ipoteză asupra naturii acelei intentio de profunzime a textului. pentru M. la rândul ei. decurge " o construcţie dialogică a raportului text-cititor. 34 De la stilistică la semiotică. Riffaterre. în intentio operis criteriul pentru a evalua manifestările intentio lectoris. Atunci. În paralel cu Umberto Eco. 1994.] mai mult sau mai puţin corecte. b) trebuie căutat în text ceea ce acesta spune. Umberto Eco [l 996. [Val Panaitescu. 25-28] distinge trei tipuri de intenţii: intenţie auctoris. era "democraţiei semiotice" (John Fiske) după decenii de critică ideologică a unei culturi de masă care îşi aliena publicul" [Laurence Allard. 28]. estetica receptării îşi asumă principiul hermeneutic conform căruia opera se îmbogăţeşte de-a lungul veacurilor cu interpretările ce i se dau. 197]. lasă la o parte opţiunea între intenţia autorului. esteticianul german Hans Robert Jauss elaborează o estetică a receptării (Pour une esthedque de la reception -Gallimard. presupunem că cititorul are un univers personal de semnificaţie.. Tot astfel. a receptării media] manifestă preferinţă pentru ceea ce individul sau o comunitate face să se întâmple cu textele. receptarea se realizează în funcţie de aşteptările prealabile sedimentate. Lumea textului întâlneşte lumea cititorului. a unui rol fundamental al cititorului/ spectatorului "//? construirea socială a semnificaţiilor textelor şi a semnificaţilor lor ideologici" Se deschide astfel. 68]. Acestea se situează între studiile culturale (Şcoala de la Birmingham -Vd. de fapt.referă la "strategia" organizatoare a emiţătorului. "adesea reificată în studiile receptării media" Laurence Allard porneşte de la constatarea atribuirii în acest tip de cercetări care ne preocupă acum.. literaritatea apare atunci când receptorul mesajului este direct sensibilizat prin stil. receptarea se reduce la numărarea persoanelor care citesc/privesc un produs media. sociologia literaturii [prin extensie. Analiza Critică a Ştirilor) concretizate în analize 35 Structurale în care publicul nu este luat în considerare.remarcă Umberto Eco [1996. In acest sens. Riffaterre] prin care se urmăreşte declanşarea unei anumite reacţii din partea cititorului. 1996. independent de intenţiile autorului său. insolitare -termeni impuşi tot de M. 1978).) Ar trebui să reconsiderăm unele dintre curentele ce se prezintă astăzi ca orientate către interpretare. Pornind de aici. şi între studiile media are măsoară (cantitativ) audienţele. în studiile culturale. în acest context. în jurul acestei opoziţii . Din acestea . Laurence Allard [1994] încearcă să îmbogăţească noţiunea receptare. înregistrează felurile în care societatea se foloseşte de texte. 1994. o semiotică a interpretării (teorii ale cititorului model şi ale lecturii ca act de elaborare) caută. 25] : a) trebuie să căutăm în text ceea ce autorul a voit să spună. ţine seama de raportul dintre efectul social al operei cu orizontul de aşteptare al destinatarilor istoriceşte situaţi. Fie ele [felurile ." [Umberto Eco. intentio operis şi intentio lectoris. a operei sau a cititorului pentru că. în schimb. În esenţă din abordarea textului ca mesaj deschis. Consecinţa acestei viziuni: textele media sunt deschise unor interpretări multiple.

" Situată între cele două stiluri (al artei literare/al ficţiunii şi al ştiinţelor). De aici nu rezultă că folosirea metaforelor (sau a altor tropi) este (complet) interzisă într-un text jurnalistic. 69]. şi datorită extensiei corelaţiilor . necesitatea ca jargonul fiecărei profesiuni să fie tradus fidel. prin repetiţie. cu atât se împuţinează şi păleşte reflexul vieţii interioare care a produs-o. Spune da şi nu în acelaşi timp." [Ion Coteanu. fie pentru a-l transporta pe cititor pe teren. (. La fel. când este nevoie. 1973. 51]. 32] a numit "dubla intenţie a limbajului". chimist. apud Albert Kientz. ce ştim despre un ziar anume etc.este o scriitură în mişcare. despre un stil [=ce ştim că este o ştire. vom nota pentru moment că există un stil jurnalistic diferit în ceea ce priveşte gradul de expresivitate şi modul de articulare. Considerat în dubla sa intenţie. exprimarea jurnalistică stă în fiecare clipă sub semnul a ceea ce Tudor Vianu [1968. [Laurence Allard. O face pentru alţii. şi o face pentru el.conţine o metaforă al cărei conţinut informaţional este incert. roman sentimental etc.) Cele două intenţii ale limbajului stau într-un raport de inversă proporţionalitate. a textului mediatizat]. care se concretizează prin acţiuni/evenimente specifice (care vor deveni texte în media). 69-70] formulează o serie de nuanţări importante.conţine o informaţie. termeni de specialitate sau termeni aparţinând argoului. în fapt. reportajul respectă evenimentul [realitatea care se desfăşoară în afara voinţei jurnalistului].) In vreme ce romanul actualizează un eveniment pe care îl alege. limbajul străzii. în schimb. Ea se face mijloc de transport. nuvelă. şi acela al vieţii cotidiene («lumea cititorului») pe care aproprierea operei [a textului mediatizat] o poate înnoi. pornind de la Kant comunicarea estetică este un factor de socializare şi creatoare de noi norme. Se reflectă în el omul care îl produce şi sunt atinşi prin el toţi oamenii care îl cunosc. într-o textură pe care îşi propune să o respecte [roman poliţist. de foarte multe ori.]. "Cine vorbeşte «comunică» şi «se comunică». În acest context. prin omisiunea sistematică a ceea ce. medic.000 de oameni” . ce ştim despre un gen. 1994. un reportaj etc. Cititorul ziarului/magazinului (ascultătorul radio/telejurnalului) nu este obligat să fie jurist." [prin analogie (prin extensie). în limbaj se eliberează o stare sufletească individuală şi se organizează un raport social. aparent.. cititorul nu aşteaptă o metaforă în locul unei informaţii. Cu cât o manifestare lingvistică este menită să atingă un cerc omenesc mai larg. într-o textură pe care şi-o alege.afirmă autoarea . (. Ceea ce nu înseamnă că în textul publicat nu pot să apară.. Bildungsromann. în fine. argoul. dramaturgie etc. şi prin limbaje specifice. îmbinându-le. este detaliu. Mai exact. în acest punct. dar diferit şi de "gradul stilistic zero". cu cât creşte valoarea ei «tranzitivă». Enunţul: "La miting a participii o mare de oameni .. simplificând la maxim. într-un limbaj accesibil. apare funcţia creaţiei sociale a operelor de artă. cu atât scade valoarea ei «reflexivă».).]. finanţist sau psiholog în acelaşi timp.. îmbogăţi sau răsturna. de stilul literar (aparţinând literaturii de ficţiune: roman." De notat însă că noţiunea stil jurnalistic este destul de vagă. Apar performanţe echivoce. care se caracterizează prin "absenţa oricăror artificii şi a oricăror înţelesuri suplimentare dintr-un enunţ. biolog. 1971. De unde. Pe scurt. enunţul: "La miting au participat 3. se poate spune că faptul lingvistic este în acelaşi timp «reflexiv» şi «tranzitiv». Violette Morin [1969. <Titlu> Există un stil jurnalistic? Jurnalistul intră în contact cu cele mai diferite domenii de activitate. fie pentru a transporta evenimentul la cititor. exprimarea jurnalistică împrumută din valenţele expresive ale celei dintâi şi din rigoarea rece a limbajului ştiinţific. "Scriitura de presă. susţine Hans Robert Jauss în această ordine de idei.se articulează un orizont de aşteptări dublu: acela al experienţei literare [culturale în sens larg].

claritatea. sunt un LiurghJarsavon şi un Octoih. Două aserţiuni par însă a întruni consensul: 1) Stilul jurnalistic este o derivare (unii o numesc degradare) a stilului literar. Europa intră în faza tehnologică a progresului. Charles Stanhope a experimentat la Londra. de la cum se spune. în anul 1923. Pentru ca toate aceste chestiuni care devin tot mai complexe şi mai diversificate să fie şi mai clare. 38 Tiparul a tins să transforme limbajul într-un mijloc de percepţie şi exploatare. tot ziarul The Times. Acesta întemeiază la Mănăstirea Dealu o tipografie în care primele tipărituri datând din 1508 şi 1510. în teritoriul actual al României. curând după descoperirea lui de către Gutenberg. mai ales Grand Reportage (re)aduc . Reportajul. care realiza 2. în anii 1442-l443. Acest mecanism a fost folosit până la începutul secolului al XIX-lea. originar din Muntenegru. plumbul . iar în 1827. în anul 1905. şi opoziţia faţă de . presele acţionate manual nu mai satisfac. credem că este utilă o succintă trecere în revistă a evoluţiei istorice a media. unul de televiziune. toate aceste variante având numeroase puncte de interferenţă. varietatea (care decurge în primul rând din varietatea realităţii. Urmările descoperirii tiparului sunt pe larg analizate de Marshall McLuhan [1975. în anul 1824 apare prima maşină cu 4 cilindri.ca element esenţial în procesul de imprimare (copiere) . Extinzând reglementarea şi fixarea limbajelor. la ce se spune. într-un bun de consum. ale limitelor de spaţiu/timp şi existenţa publicului heteroclit impun drept calităţi ale stilului jurnalistic concizia. există un stil de agenţie.stilul jurnalistic în proximitatea stilului operei de ficţiune. tiparul este adus din sudul Dunării. americanul Rubel descoperă procedeul ofset. un stil radiofonic. al ziarului The Times. aceasta impune varietatea lexicală şi de exprimare). în anul 1900. datorită călugărului Macarie. schimbarea însăşi devine normă arhetipală a vieţii sociale. <Titlu> Evoluţia presei tipărite. 23]: "Odată cu Gutenberg. totodată. prima presă de metal. Inginerul Hoe din New York concepe prima maşină de tipărit. Iar cel dintâi ziar tipărit cu ajutorul acestei noi tehnologii. un stil al presei tipărite. 2) Există o anumită uniformizare stilistică care derivă din standardizarea produsului/textului mediatizat.practic. Accentul se mută de la personalitatea semnatarului. în prezent. Din această perspectivă. la conţinutul mesajului. Cu timpul. Mărcii personalităţii autorului textului i se adaugă aceea a diferenţelor dintre media. a dispărut. împreună cu Bauer. Scurt istoric Primul tipar a fost presa de lemn inventată de Gutenberg.sale date de diversitatea cvasi-nelimitată a situaţiilor reale pe care le reflectă media. fiind înlocuit cu procedeele fotografice. a fost numărul din 28 noiembrie 1814. 37 Rigorile deadline-ului. Friedrich Koenig este cel dintâi care face ca maşina de tipărit să fie acţionată de forţa aburului. întâmplător.numai în ce priveşte scriitura . dar.000 de exemplare pe oră. în timpul domniei lui Radu cel Mare. fază în care.600 de exemplare pe oră). Evoluţia tiparului se realizează în două direcţii: sporirea automatizării şi creşterea productivităţii. Tiparul. Cel dintâi ziar tipărit în ofset apare în Elveţia. şi individualismul. în anii 1811-l814. tiparul a creat uniformitatea naţională şi centralismul guvernamental. <Titlu> Diversificarea şi expansiunea celei de-a "patra puteri". accesibilitatea. prima maşină cu 6 cilindri ( 9. acurateţea. de care beneficiază întâiul.

care prezintă deopotrivă informaţii militare. o cultură care nu făcea loc diferenţelor sociale sau intelectuale". unii din provinciile de sub stăpânire străină. tabloid. bogate în fapt divers.1990. 19961. 23]. mai mult decât toate celelalte la un loc. Când apare New York Sun. în contemporaneitate. în anul 1833. apoi New York Herald şi New York Tribune [Richard Weiner. 156-l59]. Mai întâi la Anvers (Olanda). 1992. 2000:25]. în istoria presei mondiale. Horace Greely lansează New York Tribune.000 de exemplare ." [Victor Vişinescu. la Roma în 1640. Aşa se naşte mai întâi Interpretative Reporting. Yellow Journalism Era (amer: Epoca Jurnalismului Galben) Perioada Yellow Journalism . Germania sau Italia. Peste puţin timp. 21]. apariţia presei este plastă în secolul al XVII-lea. denumiri diferite: Penny Press/ Journal â un sou (= ziarul de un bănuţ). Koln. La Londra." [Jean-Noel Jeanneney. numărul acestora a crescut până la 102 titluri (1992). în funcţie de ariile culturale. economice. cu aplicare mai ales în Marea Britanie. Din perspectiva istoriei sociale. în China. Marian Petcu. 2000. în perioada 1713-l918 sunt inventariate aproximativ 8000 de titluri "scoase de românii de pretutindeni. Michael Schudson în Discovering the News: A Social History of American Newspapers (1978) consideră că "Penny Press a exprimat şi a construit cultura unei societăţi de piaţă democratice. la Florenţa în 1636. Aşadar. în 1703. Apariţia ziarului este rodul apariţiei tiparului (1438).000 de exemplare. alături de confraţi aparţinând minorităţilor etnice din vechile graniţe ale Statului Român sau din România Mare de după Decembrie 1918. 1997. Hamburg. posibilitatea (tehnologică) a multiplicării unui singur text. tipărit cu o sută de ani înaintea Curierului Românesc al lui Ion Heliade Rădulescu şi Albinei Româneşti a lui Gh. apar astfel de foi la Basel. ci.puteau fi citite story-uri despre oamenii obişnuiţi şi ştiri locale. în New York Sun . "Alături de ziarele de interes general de tip «gazetă». a putut lansa pentru public o gazetă oficială intitulată Ti pao. considerate momente de ctitorie. Stuttgart. [Cf. politice." [Jean-Noel Jeanneney. iar în perioada dintre 1991-l994. ziar = cotidan) îşi face triumfal. Se consideră că Penny Press Era durează între anii 1833 şi 1865. Stan Le Roy Wilson. Berlin. au putut fi înregistrate 65 de ziare (cotidiene) .guvern. "părintele penny press" lansează New York Sun. pur şi simplu. "tiparul este cunoscut de mai multe secole. Benjamin Henry Day (1810-l889). "Calendarul Dintâi de la 1731. ziarul (fr: Journal. conferă presei [române] o vârstă de două veacuri şi jumătate. în ziarele americane.care costa l cent. apare o foaie numită "Ştirile recente". se conturează celelalte două categorii: publicaţiile de cultură şi cele de divertisment. realizând editorial page (pagina editorial). se vindea pe străzi şi care în decurs de un an a atins un tiraj de 10. În România. 281]. în 5 ani de apariţie. Raymond introduce interpretarea ştirilor. Henry J. această devenire poartă. 2000. 39 Aventura devenirii ziarului drept o "hrană" cotidiană. [Cf. aşa se face că dinastia Tang care a condus China între anii 618-907. este captivantă. Praga. it: giornale." [Victor Vişinescu. intrarea în scenă. în anul 1841. Frankfurt. În Europa Occidentală. sp: diario. Tiparul a frânt vocile tăcerii" În mod evident. aşa cum o ştim (şi) azi. El introduce ideea de a separa ştirile de opinie. la Madrid în 1661. alţii prizonieri în lagărele din Rusia. Yellow Journalism (jurnalismul galben) sau. lansând New York Times. posibilitatea concretă a presei de a exista. iar la Paris. a favorizat nu numai răspândirea volumelor. primul săptămânal apare în 1622. New York Sun atinge tirajul de 30. Asachi. în anul 1851. Penny Press. alţii emigranţi în exil. în 1631. Amsterdam. iar la Sankt Petersburg. 1997. în metropolă existau deja 11 ziare. 25]. Strasbourg. După anul 1989. ambele în 1829.

Principalul reprezentant al Yellow Journalism este William Randolph Hearst. creaţia aparţinându-i desenatorului Richard F. însă un loc cu totul aparte îl ocupă Marea Britanic. sexul. 194]. Conotaţia care ne interesează aici. [Pascale Violette-Compton. Outcault. Mai mult: întrucât evenimentele cu un asemenea grad de senzaţionalism nu se produc în ritmul cotidian al apariţiei ziarului. The World a fost întâiul ziar care a folosit petele de galben în desenele umoristice. Articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează protejarea vieţii private. Pe scurt. l la Constituţia SUA. biografia romanţată. oriunde în acest moment. Tabloidul: ziar a cărui suprafaţă este aproape jumătate faţă de cotidianul format mare. era un nou jurnalism lipsit de suflet. dezmăţat. Concomitent. Yellow Journalism nu avea mari scrupule în ceea ce priveşte acurateţea. astrologia. este însă aceasta: tabloidul este corespondentul contemporan al presei populare. Treptat. de multe ori. Libertatea de exprimare se bazează pe Declaraţia din secolul al XVIIIlea cu referire la ceea ce era desemnat ca fiind «drepturile din naştere ale englezilor liberi». 1998.este cuprinsă între 1865-l900. în plus. în anul 1889. crima. în care crima. în viziunea lui Michael Emery [1996. în principal politici şi sociali au o contribuţie semnificativă asupra specificului fenomenului tabloidului în Marea Britanie: în primul rând. mai ales. sub denumirea Penny Press sau Yellow Journalism sau Journal â un sou." Trâmbiţând grija pentru oamenii simpli. pe spaţii ample (Vd. precum şi Articolul 10 care apără libertatea de exprimare" Ansi reticenţa este accentuată. încât . de exemplu]. se impune abordarea unei noi evoluţii a presei populare. Fenomenul tabloid se întâlneşte practic. de unde scepticismul unor teoreticieni care "susţin că atunci când politica este astfel ambalată [rod al Relaţiilor Publice şi al marketingului politic]. Les Aleas de l’Autocontrole de la Presse Britanique in Mediaş Pouvoirs. "nici una din Constituţiile [britanice care s-au succedat de-a lungul istoriei] nu a acordat media britanice un rol specific [comparabil cu Amendamentul Nr. El este Yellow Kid (Puştiul Galben). Alţi istorici ai presei nord-americane numesc această perioadă (acest tip de jurnalism).iată câmpul semantic şi "stilul" acestui tip de ziare. în funcţie de ariile culturale la care ne raportăm. abordarea ştiinţelor şi a istoriei din perspectivă romanţioasă. popularizarea produsului trebuia să devină şi mai senzaţională. şi tratarea lor cu insistenţă. de-a lungul ultimelor decenii.afirmă autorul . 1998. "Marea Britanie este pe cale să incorporeze în legislaţia ei. şi nu există o lege a presei. O serie întreagă de factori. încă mai senzaţional decât al penny press. peste 250 de texte de lege limitează [accesul la informaţie şi] difuzarea informaţiei. sexul şi dezvăluirile senzaţionale din intimitatea personalităţilor publice. Cel mai mare succes 1-a avut desenul reprezentând un puşti ştirb. New Journalism (Noul Jurnalism). titluri şi. cunoscută până acum. 41 Pe de altă parte. Pentru că deja tirajele populare depindeau de reţetele publicităţii. [Michael Bromley: Grande-Bretagne. comunicarea guvernamentală oficială a fost tot mai riguros şi profesional organizată. Un systeme imparfait in Mediaş Pouvoirs. parapsihologia." Yellow Journalism. în terminologia actuală a teoriei presei. Auto-controle. 152]. şi sugestia lui Michael Emery este că nevoia de a-l concura pe Joseph Pullitzer l-a împins către Yellow Journalism. în ce are mai rău. 68]. evenimentele sunt inventate. fără însă ca această din urmă denumire să se impună în această accepţiune. conţinutul lor. . crima pasională. Hard News) constituie elementele definitorii. Această nouă abordare se referă la fenomenul numit tabloid. aceste tehnici de senzaţionalizare a produsului (ajutate de progresele tehnologice care permiteau încă din anul 1893 tipărirea în culori) au fost folosite şi pentru ştiri. ocultismul .

imoral şi întruchiparea ameninţării la ordinea publică" Această reflectare este. guvernul britanic a creat Central Office of Information. la nivel naţional. » Si enumerarea exemplelor de acest fel este departe de a fi epuizată. dovada materială constituind-o rata vânzărilor tabloidelor. Argumentarea jurnaliştilor implicaţi/ provocatori ai acestor scandaluri de presă materializate în tiraje exorbitante. după care au urmat demisiile răsunătoare. 1999.5 milioane de lire sterline. In realitate însă. 42 2) Publicul însuşi cere astfel de dezvăluiri senzaţionale. au reuşit să prindă în această capcană doi parlamentari. "o agenţie specializată având rolul de a consilia guvernul în campanii de publicitate şi marketing" [Bob Franklin. datorită faptului că se realizează o aşa-numită statistică informală: "în anul 1981.notează John Muncie în Exorcising demons. dar mediatizarea lor este mult mai modestă. poluarea sunt şi ele fenomene care conduc la suferinţe sociale. crima în ziare reprezintă 45. deci mai puţin relaţii de adversitate" Mai mult: în acest moment.7%. Toate aceste fapte pun în discuţie existenţa/eficienţa jurnalismului de investigare şi. au obţinut dovada că o serie de demnitari aflaţi în misiuni oficiale peste graniţă nu îşi achitaseră nota de plată la hotel. deviată. La Birmingham. Fotografierea nepermisă a Prinţesei Diana într-o sală de gimnastică. în acelaşi timp. prin folosirea frauduloasă a unor imprimate cu antetul guvernului. 1999. Sau trucarea pe computer a unei fotografii. Dacă toate aceste dezvăluiri scandaloase/ şocante din teritoriul vieţii private sunt "sarea" tabloidelor. având-o drept eroină. Sau: pornind pe urmele unui zvon care susţinea că parlamentarii primesc bani de la lobbyşti pentru a face interpelări în Camera Comunelor. beneficiind de un buget de circa 23. 18. Un loc cu totul special îl ocupă intruziunea în viaţa privată (membrii familiei regale. din care reieşea un act erotic explicit. ceea ce este echivalent cu încălcarea probată a unui întreg set de norme etice. în fine. " Violenţa în familie.relaţiile dintre guvern şi media devin aranjamente secrete. în concordanţă cu ţelurile grupurilor de interese respective. 96% din populaţia Marii Britanii consideră că rata criminalităţii a crescut. are două componente: 1) In esenţă. "Discursul media este saturat de crimă . relatarea crimelor este "piperul". apare tendinţa de apune în legătură rasa cu crima" Nu în ultimul rând: "dacă în anul 1996. şi că numărul celor încarceraţi din aceste motive a crescut cu 50%" " Criminalul este mereu prezentat ca fiind violent. crima se ridică la mai puţin de 8% conform statisticilor oficiale. care are astfel dovada ipocriziei/abaterilor de la morală ale unora din conducătorii săi.4%. cu privire la corupţie. tot pe Prinţesa Diana. în vreme ce în ziarele locale. prin mituirea proprietarului sălii. scandal soldat din nou cu demisii spectaculoase. între anii 1993-l996.8%. Ne-am aştepta ca acest discurs să traseze o graniţă între ordine şi dezordine. Acelaşi lucru. în vreme ce statistica poliţiei indică 2. Media. Politics and Criminal Justice [in Bob Franklin (ed). relaţia dintre crima [din realitate] şi mediatizarea ei este departe de a fi atât de simplă. deschid calea către senzaţionalizare. Argumentul jurnaliştilor: au urmărit să demonstreze precaritatea măsurilor de protecţie a prinţesei." în primul rând. miniştrii. O analiză aprofundată a vizibilităţii crimei în media britanice (în principal în tabloide) ajunge la concluzii îngrijorătoare. condiţiile nesănătoase de lucru. evident. nerespectarea . jafurile şi tâlhăriile reprezintă mai puţin de 6% în statistica poliţiei. abuzurile statului. obiectivul lor este să se pună în slujba publicului. ele reprezintă 52. 174]. parlamentarii) prin orice mijloace. în plus. 21].

Harpers Weekly. 44 Un nou salt în evoluţia magazinelor americane se petrece începând cu anii 20 ai secolului trecut. celebrul roman Coliba Unchiului Tom (Uncie Toms Cabin). Devenirea acestui medium specializat este cât se poate de spectaculoasă. Ida Tarbell. în SUA. engl. urbanizarea se accelerează.-amer: magazine). Saturday Evening Post. cât şi al Noului Jurnalism (New Journalism). datorită celebrului Daniel Defoe (autorul tot celebrului roman Robinson Crusoe). in Bob Franklin (ed). Dacă în anul 1825 apăreau mai puţin de 100 de magazine. 1999. Magazin (Fr: magasin.înseamnă în acelaşi timp. în anul 1815. cel dintâi magazin apare în 1741 la Philadelphia. 175. (şi) prin preţ. până în preajma primului război mondial. datorită analfabetismului. se impune un nou tip de publicaţie. a automobilului. Este epoca jazz-ului. Alte două magazine celebre apar în prima jumătate a secolului al XIX-lea: Harpers (1850) şi Atlantic Monthly (1857) . The Review. Prima parte a secolului al XIX-lea marchează însă. morala devine mai permisivă. McClures. Woman s Home Companion.drepturilor omului" Senzaţionalizarea (excesivă) obţinută prin spaţiile ample acordate şi simplificarea (tot excesivă) . Harriet Beecher Stowe publică în North American Review în foileton. McCalls. Dezvoltarea magazinului este deocamdată lentă în SUA.atacă corupţia politicienilor din New York. Cel dintâi magazin în limba engleză. it: magazzino.iată explicaţiile principale ale distorsionării (estetizării din perspectivă postmodernistă) a realităţii sociale în tabloide [John Muncie. toate cu un conţinut aproape în întregime preluat din magazinele britanice. The Arena abordează problemele ghettourilor şi ale prostituţiei. care avea să înregistreze o carieră cât se poate de spectaculoasă. conturarea strămoşilor atât al Investigative Reporting (Jurnalism de Investigare = ancheta jurnalistică). Acest magazin avea să apară săptămânal până în anul 1969. Stan Le Roy Wilson [1992. 43 Istoric. iată semnăturile cele mai proeminente care conturează curentul muckraking.1870 . Specializare. apoi General Magazine (6 apariţii) şi. SUA. 185]. apariţia unor titluri care aveau să devină celebre. totodată. Muckraking Era . Apar Ladies Home Journal. în 1850 apar 600. Termen care denumeşte publicaţiile săptămânale. creşte totodată şi criminalitatea. specializarea magazinului să se impună. prohibiţia. Historical Chronicle for all the British Plantations in America. Lincoln Steffens. iar în deceniul 1880-l890. a freneziei . este de subliniat că aproape concomitent cu răspândirea presei populare. în fine. datorită lui Andrew Bradlord şi Benjamin Franklin: American Magazine ora Monthly View of the Politica! State of the British Colonies (3 apariţii). Conţinutul magazinului suferă schimbări care corespund acelora petrecute în societate: apar dreptul la vot al femeilor. 125] notează că cel dintâi magazin care ar putea fi considerat ca fiind specializat. Prima publicaţie care are în titlu cuvântul magazin ar fi Gentiemen’s Magazine. aparţin presei populare: Cosmopolitan. Evoluţia conţinutului magazinului este destul de asemănătoare cu aceea din Europa. magazinele de interes general care. apare în 1743: The Christian History.pentru ca după Războiul de Secesiune (1865).sfârşitul secolului al XIX-lea . Ray Stannard Baker.reducerea la eternele contrarii bine/rău . precum Saturday Evening Post (1821). Reluând firul cronologic. timpuriu. David Graham Philips. apare la Londra în anul 1704. chiar (sau în special) în acest moment: magazinul. Upton Sinclair.

[Brian Braithwaite. 97-98].4% din reţetele publicitare. Danemarca. în 1936.617 etc. Iar reţetele publicitare în procente ale magazinelor europene prin raport cu celelalte media sunt impresionante. New Yorker. Better Homes and Gardens.. jucătorilor de golf. de al doilea război mondial.158. în 1937. Italia: 1218. Cosmopolitan.spaţiu publicitar în magazinele destinate publicului feminin este uluitoare. părinţi. 1998. în 1925. 1998. respectiv 4. Bride.în SUA apar 12. Iar US Industrial Outlook împarte magazinele în consume magazine. Italia. Newsweek 3. Tirajele/circulaţia unei întregi serii de magazine sunt impresionante. în restul Europei apar peste 9300 de consumer magazines şi 22. Thats Life.126. Harper and Queen. Pentru celelalte ţări europene dezvoltate. "În general. 3000 de magazine specializate şi ziare profesionale şi de afaceri.000 consumer magazines şi 1200 professional/ business. Olanda: 1200. Vogue (mai 1990): 319 de pagini. Apar în 1922 Readers Digest. Redbock (aprilie 1990): 173 de pagini. Astfel. TVGuidel4. Anii 50 marchează declinul (cvasi-definitiv) al magazinului de interes general în favoarea unei specializări din ce în ce mai riguroase sub presiunea publicităţii. Readers Digest -l5. Grecia. In anul 1994. pensionari. Danemarca: 600. relaţia spaţiu redacţional . Apar şi specialist titles". Olanda. Life (axat pe fotojurnalism). din care 63 de pagini nonpublicitate. Spania: 155. Time . 1997.641. în 1933. 372.etc. Franţa 27%. Un alt fenomen remarcabil în Europa este circulaţia transnaţională a unor titluri. Bella. [Cf. faţă de 6950 în 1950.7. dintre care numai 800 sunt magazine de interes general.252. Marea Britanic (şi nu numai) "este invadată" de o serie de titluri nord-americane şi germane. grădinari. Ebony.000 de exemplare. magazinele sunt definite ca fiind consumer (magazines). din care 44 de pagini non-publicitate.062 National Geographic. agenţiilor de turism. Domină textele despre entertainment (amuzament) şi stilurile de viaţă (life style) în defavoarea acelora consacrate afacerilor şi oamenilor politici.203.000.3. Belgia. 97]. precum Vogue. magazine con se rate computerelor. 45 În Marea Britanic apar peste 2400 de consumer magazines. business Publications şi arm magazine.9. Elveţia: 867. "Magazinul reprezintă o industrie care îşi află nişe de public: femei. automobilist!. respectiv 150. oferind informaţii de timp liber şi amuzament. 192]. fotografilor etc. 22%. Sports Illustrated-3. Austria.5 milioane de exemplare tiraj). . Home and Garden. Germania. sau business and professional (magazines) oferind informaţii relevante pentru domeniul de activitate al publicului. situaţia statistică este următoarea: Franţa: 2. Country Living. Glamour (aprilie 1990): 339 de pagini.care vor fi întrerupte doar de marea criză mondială economică a anilor 30 şi.613.116. Conform Gale Directory of Publications and Broadcast Media -l990 . 21%.858.664. de-abia mai târziu.037. Modem Maturity avea 21.661. <Titlu> Specializarea magazinelor în Europa. De altfel. [Brian Braithwaite. în orice manual consacrat publicităţii. Clasificarea magazinelor se regăseşte de altfel.424.000 de professional trade titles [=titluri profesionale (specializate) şi de comerţ]. 15%.252. Good Housekeeping.205 de magazine. Remarcabil este fenomenul subspecializării magazinelor consacrate femeilor". Norvegia. respectiv 50. Newsweek. respectiv germane: Prisma. fermierilor. 17%.641. 17%. Take a Break(l. respectiv 990. Marea Britanie. Kathleen Hali Jamieson et al. Germania: 1800. respectiv 9119. magazinele absorbind 5. People-3. respectiv 3700. 19%. 18%.709. 16%. 27%. tineret. din care 38 de pagini non-publicitare.

care a aşezat activitatea sa şi a colaboratorilor săi sub deviza "A şti repede a şti bine" .). Havas îşi plasase corespondenţii în câteva capitale europene. deschiderea jurnalului televizat să fie consacrat rezultatelor din campionatul francez de fotbal. apare . să conducă şi la selectarea unor fapte diverse care (. cunoscut sub numele tabloidizarea televiziunii: tabloid style tv program (amer: stil tabloid în programarea de televiziune). (. Pierre Bourdieu [1998. ci de abonaţii particulari: diplomaţi.) 46 Această vânătoare cu orice preţ a senzaţionalului.Sub presiunea comercializării (transformarea produsului media într-un bun de consum menit să realizeze profit). Pentru început. Datorită lor.. procesul cristalizării naţiunilor). Fără să folosească acest termen. în ciuda începuturilor sale timide. până atunci reticente. încep să-şi facă loc în coloanele ziarelor ştiri locale şi internaţionale. şi sub presiunea impunerii televiziunii drept medium atotstăpânitor. faptelor diverse şi ştirilor sportive. Roma. desemnând programul/formatul prin care senzaţionalul crud/explicit este firul conducător în combinarea ştirilor şi a reportajelor. Creatorul agenţiei de presă este francezul Charles Havas care. însă agresive şi învecinate cu linşajul simbolic" Revenind însă .în plus . Agenţia de Presă Istoric. alături de textele de opinie şi de foiletoane. ceea ce conduce la o creştere spectaculoasă a interesului unui public tot mai larg pentru actualitate. prin telegraf (1837). devin interesate de ştirile "calde" numeroase şi diverse furnizate de agenţie. când nu de-a dreptul exclusiv. mai poate. ca orice s-ar întâmpla în lume. Viena şi oraşele germane se înmulţesc.la desfăşurarea cronologică a faptelor. oameni de afaceri. Biroul de Ştiri va avea o carieră strălucitoare. Biroul de Ştiri modest devine Agenţia Havas. iar ziarele. în anul 1832. deci a reuşitei comerciale. începuturile au fost timide... informarea se situează deci. A devenit aproape un obicei. serviciile biroului de presă nefiind căutate de ziare... La început. televiziunile recurg din ce în ce mai masiv la vechile trucuri ale ziarelor de senzaţie [tabloidelor]. acordând un spaţiu privilegiat. cu o activitate mult mai întinsă: reţeaua corespondenţilor se măreşte. câştigându-şi treptat o poziţie privilegiată printre celelalte media. Aria de colectare a informaţiilor şi de distribuire a ştirilor se măreşte.a intuit cu sagacitate toate faţetele acestei evoluţii. "împinse de concurenţa pentru câştigarea unor porţiuni cât mai mari ale pieţei. Termenul s-a impus prin analogie cu (ziarele) tabloid(e). în anul 1835. aceştia îşi expediau depeşele prin curieri speciali sau prin poştă. va trebui să acordăm locul cuvenit apariţiei celei mai importante instituţii de presă din perspectiva evoluţiei generale a media: agenţia de presă. negustori. domeniile privilegiate fiind politica şi activitatea financiar-bancară. iar Charles Havas . Istoria Europei se învolbura şi se complica tot mai mult (revoluţiile burgheze de la 1830 şi 1848.). Astfel. în cadrele (mai) strâmte ale utilitarismului. Havas organizează un serviciu de traducere rapidă a ziarelor străine. a înfiinţat un Birou de Ştiri.. Londra. informaţiile între Paris. Bruxelles.. Totodată. în "bună măsură îndreptăţit. de asemenea. informaţiile circulau cu poştalionul. 58-59] trage un semnal de alarmă. 47 . Drumul informării era larg deschis. apoi prin porumbei călători.un nou fenomen. şi chiar anumite forme de mobilizare pur sentimentală şi caritabilă (..) pot să suscite un imens interes prin flatarea pulsiunilor şi pasiunilor celor mai elementare (. şi prin cablul submarin Londra-Paris.încă o dată .

de apariţia primelor agenţii de presă europene. iar din 1855. Dar importantă pentru această perioadă de pionierat. şi influenţarea publicurilor prin intermediul presei. încă din aceşti ani. istoria ne obligă să stabilim o serie de conexiuni. după model englez. cu ajutorul subsidiilor consistente primite din partea guvernului francez. Şi tot din această perioadă a începuturilor până azi. Este începutul a ceea ce vom cunoaşte sub numele de mică publicitate. deschide la Royal Exchange din Londra. germanul Bernard Wolff care lucrase la Agenţia Havas. Modelul englez va traversa oceanul. ziarele britanice îşi culegeau informaţiile din ţară prin intermediul corespondenţilor din oraşele principale: ştirile de pe continent erau aduse de marinari. Mai întâi. cablul submarin pe sub Canalul Mânecii.. apare a doua agenţie de presă europeană. Iniţiativa lui Bernard Wolff s-a bucurat de succes şi astfel. în perioada 1830-l850. cu preţ redus. începuturile presei se caracterizează printr-o îmbinare a literaturii cu jurnalismul. literatura se desparte de jurnalism.) Din acest moment. opinia de informare. (pe numele lui adevărat Isaac Beer Josaphat) care lucrase şi el la Havas. cât şi Wolff şi Reuter au drept abonaţi oameni de afaceri. Dacă în ceea ce priveşte conţinutul. în anul 1848. Pe de altă parte.De notat că din punct de vedere financiar. în aceeaşi perioadă. în anul 1858. în această perioadă. este achiziţionarea unui alt principiu fundamental: împărţindu-şi de comun acord zonele de . posturile de radio şi de televiziune. Telegraful. In acest fel. [Armând Mattelart. treptat. de notat că începuturile agenţiei de presă sunt îngemănate cu începuturile anunţului publicitar (al publicităţii). în prima parte a secolului. agenţia de presă (media în general) sprijinite financiar de oficialităţi. 1994. un birou de informaţii comerciale. cât posibilitatea de a suporta cheltuielile cerute de montarea şi exploatarea liniilor telegrafice.. precum şi unor întreprinderi comerciale să le furnizeze ştiri contra cost. ziarul Times care se tipărea deja în 16 foi. ziarele pierd competiţia cu agenţia. majoritatea ziarelor londoneze erau abonate la Serviciul Reuter. el propune altor ziare. ştiri referitoare la cursul bursei. cointeresând şi ziarele din capitală. Julius Reuter. Problema cea mai dificilă nu era împânzirea centrelor de interes cu corespondenţi.ţintele primare: suportul de difuzare. iar mai târziu telescriptorul au accelerat enorm circulaţia ştirilor. In acest punct. agenţia de presă se va despărţi de agenţia de publicitate. apoi cablul subatlantic montat în anul 1866. Esenţial este însă următorul fenomen: aşa cum pe de o parte. de ce la începuturi. totodată. activitatea presei se structurează ca întreprindere comercială. ştiri din toate domeniile. aproape concomitent. adică ziarele şi. De pildă. aşadar. 231]. Anglia şi SUA. Comune le vor fi . în Franţa se impune un nou tip de anunţ "omnibus". 48 "începând cu anul 1830. Două dintre ele vor deveni agenţii mondiale. Agenţia Havas şi-a putut depăşi eventuala concurenţă a ziarelor de mare tiraj în monopolizarea liniilor telegrafice. guvernele intuiesc serviciile enorme pe care presa le poate aduce în ambele sensuri: informarea lor promptă cu ce se întâmplă în lume prin intermediul agenţiei (canalele diplomatice de comunicare nu erau încă atât de rapide).să le numim aşa . cu timpul. Deceniul 1850-l860 este marcat. atât Ha vas. Pennsylvania Gazetteva avea 10 coloane cu publicitate din 16. Această stare de lucruri explică în modul cel mai direct. aproape concomitent. mecanismul publicităţii este un element esenţial în funcţionarea şi supravieţuirea presei". concomitent. nu au ieşit din conul suspiciunilor cu privire la independenţa lor politică. în calitate de director al ziarului berlinez National Zeitung. (. în Franţa. conţinea suplimente de publicitate. pune bazele Agenţiei Wolff.

numărul abonaţilor ei ridicându-se la 700. Consemnele mele nunii permit să formulez vreun comentariu asupra faptelor. "alianţa" celor trei agenţii conduce practic la acoperirea jurnalistică completă a Europei Occidentale şi Centrale. va rămâne pe locul al doilea. Peste numai doi ani. Talbot. Agenţia Reuter avea să facă o carieră mondială şi datorită adoptării celeilalte modalităţi posibile de organizare profesională şi financiară: asocierea ziarelor în toate momentele activităţii. o organizare a presei care nu depinde în nici un fel de guvern cu care însă. Organizează o societate nouă. Western Associated Press devine independentă. prima agenţie naţională nord-americană. indiferent de orientarea lor politică. A doua jumătate a secolului al XIX-lea (începând cu anul 1866). Southern Associated Press. Aici. semnând un contract cu Exchange Telegraph din Londra. fondată de E. 750 de ziare americane se grupează în astfel de agenţii. United Press Association va opta din primii ani de existenţă pentru statutul de agenţie de presă internaţională. De la bun început şi până azi. de la colectarea informaţiilor de care beneficiază apoi cu prioritate. în Marea Britanie apar pe lângă Reuter. până la suportarea în comun a cheltuielilor. Associated Press şi United Press International se vor afla într-o concurenţă acerbă din care a doua. 1986. în anul 1848.Rouamgence). la rândul lor. vânzându-şi ştirile agenţiei japoneze Dempo în anul 1909. nota el. "Sarcina mea este să comunic faptele. cu foarte puţine birouri în străinătate. Pariul independenţei presei faţă de autoritatea de stat este câştigat aproape concomitent în Marea Britanic şi în SUA. Western AP. în anul 1892. Acordurile sunt însă precare. M]. ia naştere United Press International (UPI). ziarele sunt acelea care prin asociere. în ciuda a numeroase inovaţii şi diversificări ale serviciilor. Modelul a fost urmat şi în alte regiuni ale SUA. specializată în colectarea ştirilor. Care. 49 Principiile profesionale fundamentale aveau să fie exprimate pregnant în epocă de Lawrence Gobright. încheind acorduri cu Agenţia Wolff. care fusese creată în anul 1909. Prin fuziunea în 1958 cu International News Service. la începutul acestui secol. Associated Press deţine monopolul ştirilor europene datorită acordului cu Reuter (care la rândul ei avea contracte cu Havas şi Wolff). Press Association. şapte ziare din New York au format New York Associated Press. mă limitez la ceea ce consider ştire verificată şi încerc să spun adevărul şi să rămân imparţial". mai este marcată de un fenomen extrem de important: apariţia agenţiilor naţionale de presă care îşi limitează activităţile de colectare şi distribuire a ştirilor la nivel naţional. jurnalistul care a urmărit pe teren desfăşurarea Războiului Civil şi asasinarea preşedintelui Lincoln.colectare a informaţiei. Iată de ce. se asociază între ele. Scripps. au creat agenţii de presă. Exchange Telegraph. în aceşti ani apar agenţii naţionale în ţările scandinave. pentru ca din anul 1915 să-şi extindă activitatea în America Latină. Aşadar. David W. îşi va stabili treptat modalitatea de comunicare şi de convieţuire. şi în 1855. [Cf. W. Pentru ca primele decenii ale secolului al XX-lea să marcheze . în anul 1907 avea să apară o altă agenţie importantă care va deveni şi ea celebră: United Press Association. 1889: Agence Telegraphique de Roumanie . încercând să-şi vândă informaţiile în ţară. luând astfel naştere o serie de agenţii locale: Western Associated Press. prin intermediul legislaţiei şi a codurilor deontologice. Depeşele mele sunt expediate ziarelor. în 1850. iar în anul 1872. New England Associated Press. Associated Press devine astfel. care va deveni faimoasă: Associated Press. care vor avea legături foarte strânse cu Reuter. între anii 1881-l893 apar agenţii naţionale în România.

Hatchen.1937. 1983. agenţii mondiale. probleme legate de obstacolele politice şi economice în culegerea şi distribuirea informaţiilor. cât şi pentru prioritatea pe pieţele din afara graniţelor ţărilor lor. Menţinerea imperiilor era în strânsă legătură cu posibilitatea unei comunicări eficiente.apariţia mai multor agenţii în România: Margulies-l902-l905. marile puteri sunt marile puteri ale informării. până la primul război mondial. precum şi în Oceania. se conturează în această perioadă. "într-un mod general. Apariţia agenţiilor naţionale a ridicat o serie de probleme noi. (şi) datorită incertitudinii de principiu în legătură cu obiectivitatea-neutralitatea informării. din cealaltă perspectivă. Obstacole care. aproape în fiecare ţară apar agenţii naţionale. reţelele agenţiilor asigură de acum. promptitudinea. de concurenţă. s-au concretizat într-o slabă difuzare a ştirilor interne în străinătate.1923. Elveţia. acurateţea . Havas şi Reuter vor fi primele agenţii mondiale. începând cu perioada dintre cele două războaie mondiale. foarte net. circulaţia transnaţională a informaţiei. astăzi. influenţa Franţei şi Angliei în acest sistem este datorată mai degrabă trecutului lor imperial decât prezentului lor geopolitic". şi datorită necesităţii stabilirii canalelor de comunicare între colonii şi metropole. G. iar apoi. limitând accesul agenţiilor străine. universalitatea. Tot în perioada 1881-l893. Expres-Radio .1937. pe măsură ce apar în scenă şi agenţiile americane. ideea că este puternic acela care este informat. 15]. AŢE . Altfel spus. Finlanda. Hatchen. mai trebuie să constatăm că acestea sunt de două feluri: de colaborare între primele agenţii europene. a telegrafiei fără fir. printre altele. Au apărut astfel. Agenţia Reuter şi-a câştigat de la bun început un loc privilegiat în contractele cu agenţiile americane. Primul război mondial avea să producă mutaţii semnificative în activitatea agenţiei de presă. Japonia şi India.1947. cele două agenţii. ARIP . 1983. Aceste sumare repere istorice ne conduc către constatarea că media au devenit deja un fenomen mondial (unii cercetători consideră că acest fenomen este prima manifestare a globalizării). apar agenţii în Ungaria. Pe măsură ce SUA vor avea un rol tot mai marcant în politica mondială. In SUA. 78]. ceea ce a condus la căutarea altor modalităţi de culegere şi distribuire a informaţiilor din şi în spaţiul german. Pentru că nu existau. William A. Interbalcan Press . nu era nici o cale prin care să se ştie ce se petrece la centru ". Impedimentul graniţelor închise este atenuat de apariţia în anul 1915. [William A.1928. Limitându-ne la relaţiile dintre agenţiile de presă. cele două agenţii de peste ocean. Damian-l918. agenţia sovietică TASS (Telegrafnoice Agentstvo Sovietskovo Soiuza). Totuşi. în fine ca un corolar al existenţei imperiilor coloniale francez şi britanic. Associated Press şi 51 United Press International vor deveni la rândul lor. atât pentru câştigarea pieţelor naţionale.1937. Noua Zeelandă. O a doua . [Cf. Agence Telegraphique Roumaine 50 . Acestea şi-au asigurat monopolul ştirilor interne. Acelaşi traseu jalonat de evoluţia politică îl va parcurge după anul 1945. Wells nota: "Cauza declinului şi a destrămării Imperiului Roman constă în faptul că nu existau ziare.1945.1921. H. Serviciul Gazetelor . Agenţia Wolff se desparte de celelalte agenţii europene. evoluţia relaţiilor către concurenţa acerbă a fost mai rapidă şi mai directă. Rompres. AS . Oriente -l935. persistente în bună măsură şi în perioada contemporană. Pe scurt.adică în legătură cu calităţile profesionale ale informării. In acest context. integralitatea.

alături de cele două agenţii europene (excluzând Agenţia Wolff care fusese eliminată). apoi la 2000 de metri) în alfabetul morse. depinde din ce perspectivă privim) de reţelele de televiziune. Avem în vedere sateliţii internaţionali CNN şi Super Chanel. posibilitatea creşterii tirajelor ziarelor (evoluţia tehnologiei tipăririi .consecinţă care avea să fie repede adoptată de Agenţia Tas s. revizuirea modalităţilor de redactare şi diversificarea modalităţilor de exprimare. a COMSAT-ului. să comunice la distanţă (mai întâi la 400 de metri. televiziunile din Australia. avea să impună -aşa cum vom vedea . iar în anul 1894 este realizată prima antenă. linotipul. Canada şi Noua Zeelandă (170 de companii de televiziune abonate) şi WTN. Heinrich Hertz descoperă undele hertziene. cu 25%. (WTN= Worlwide TV News). Radio. Au apărut de asemenea. Marconi reuşeşte la Bologna pentru prima oară. "Radioul a pornit de la telegrafia fără fir (TFF) şi a ajuns ulterior să transmită vocea umană . Mai întâi radioul. 1997. iar în 1901 realizează prima legătură hertziană transatlantică. la o creştere a numărului cuvintelor transmise şi la apariţia unor agenţii de televiziune. odată cu apariţia şi dezvoltarea noilor mijloace de difuzare. Clark Maxwell realizează "o teorie generală a undelor electromagnetice şi a undelor luminoase". Aşa cum am subliniat deja. Iran. o reprezintă şi apariţia altor agenţii naţionale în ţări cum sunt Belgia. asistăm la o nouă adaptare a jurnalismului. Intervision etc. In fine. incluzând aici şi modalităţile de exprimare. Olanda. televiziuni zonale: European Broadcasting Union. Trebuie notat că agenţia tradiţională este în tot mai mare măsură completată (sau concurată. modalităţile de funcţionare. în anul 1887. China. a Televiziunii înaltă Definiţie au condus la scăderea costurilor transportării informaţiei pe distanţe mari. o reprezintă crearea unui nou tip de agenţie: agenţia oficială de ştiri. agenţiile şi-au creat servicii foto. formată din unirea dintre UPI cu Britains Independent News Organization. dezvoltarea cantitativă şi calitativă a transporturilor) au permis sporirea volumului de lucru al agenţiei. Astfel. care fusese creată în anul 1918. au fost "obligate" să evolueze. dezvoltarea televiziunii prin cablu. El va reuşi transmiterea la 20 de kilometri a recitalului lui Caruso de la Metropolitan Opera din New York. Altfel spus. Apariţia şi dezvoltarea radioului şi ale televiziunii au impus agenţiilor pe de o parte.rotativa. Mai întâi. impunând un nou tip de jurnalist: fotoreporterul. apoi offsetul. Tot Marconi realizează în anul 1899 prima legătură peste Canalul Mânecii. Dezvoltarea agenţiei de presă nu poate fi despărţită de apariţia şi dezvoltarea celorlalte media. Posibilitatea transmiterii vocii umane prin undele hertziene devine realitate datorită americanului Lee De Forest. Edmond Brauly pune la punct radioconductorul. Provocările tehnologice. în fine. AP. fost UPIN.75% şi. Suntem înclinaţi să considerăm însă. până la ziarul electronic în zilele noastre. Istoric. Australia. că asistăm la un nou proces de adaptare la progresele tehnologice. Cele mai importante prin volumul de lucru sunt: Visnews la care contribuie Reuter şi BBC. Tot în anul 1894. 151]. are loc ascensiunea Agenţiei Tass care sub acest nume va continua activitatea Agenţiei Rosikjoieie Agenturo. DPI şi Reuter dispun acum de cele mai performante servicii foto. în anul 1890. în anul 1864.numeroase adaptări ale exprimării jurnalistice specifice presei tipărite. Lor li se adaugă televiziunile specializate tip MTV (Musical Television). O a treia direcţie de evoluţie a agenţiilor în această perioadă. .a devenit doar într-o a treia etapă o metodă de comunicare cu un auditoriu nedefinită [JeanNoel Jeannency. Eurosport etc.

1997. 1997. comisia este însărcinată să supra vegheze puterea emiţătoarelor şi să distribuie licenţele. "Deşi începuturile radiofonice sub formă de radiotelegrafie şi radiotelefonie pot fi plasate .cele două modele de funcţionare (implicarea statului vs. 3) A menţinut un control unic [asupra propriei activităţi]. punerea în practică a principiului lui John Reith sa putut realiza de la începuturile BBC (1927) -şi în prezent . în 1931. Tot în anul 1934 este înfiinţată Federal Communication Commission (FCC). prin Radio Act [Legea Radioului] este înfiinţată Federal Radio Commission. 155].) în 1921 există în America 50. Nu depinde de profit. În anul 1927. 158]. datorită Ministrului Poştelor de atunci. Celălalt model aparţine Germaniei şi Marii Britanii (curând după ele. preşedintele Franklin D. 7 americani din l O ascultă regulat radio care începe de acum înainte să le marcheze viaţa cotidiană. în Marea Britanic. [Cf. 1997." [Jean-Noel Jeannency. Până în anul 1934 apar şi primele reţele: AT&T. controlând moralitatea comerţului care ar putea să fie făcut. pe care statul. ci ceea ce îi este necesar. 2) Scopul său este să servească pe oricine din comunitate.medium de comunicare către un public se constituie în jurul anilor 20 ai secolului al XX-lea. Astfel. în 1925 există 4 milioane. Astfel. ceea ce 1-a făcut să reziste presiunilor politice şi comerciale. radioul devine şi un canal de transmitere a propagandei. Acesta este succint cel dintâi model juridicprofesional de funcţionare a radioului.. Începuturile Radiodifuziunii în România. In perioada interbelică apar .se consideră că menirea radioului "nu este de a da publicului ceea ce doreşte. În viziunea lui Andrew Crissel [1998. în raportul Comisiei Sykes -l935 . CBS (1927). începuturile acestei evoluţii sunt favorizate de un regim de absolută libertate. AT&T devine ABC. în 1925 . în esenţă. în virtutea acestui model. iar în anul 1943. calea publicităţii (şi) prin intermediul radioului este deschisă. se menţin şi în prezent. în 1927. Aşa se naşte British Broadcasting Company (BBC) .datorită îndeplinirii a patrii condiţii: "1) BBC nu a existat numai ca să facă bani. Neville Chamberlain." [Apud Jean-Noel Jeannency.a pornit de la premisa fundamentală că publicului trebuie să i se ofere ce este mai bun din toate.ca şi în cazul agenţiilor de presă . 650.deja . neimplicarea lui) care. NBC(cu circa 100 de staţii).Radio . şi al Italiei). Roosvelt foloseşte radioul pentru a se adresa naţiunii. De notat de asemenea. la New Jersey apare primul radio în FM. 4) Respectă standarde înalte urmărind să ofere ce este mai bun din toate." [Jean-Noel Jeannency. în Marea Britanic.la început o proprietate cooperatistă destul de asemănătoare în privinţa principiului de organizare cu aceea a Agenţiei Reuter. că în perioada 1933-l945. 31 de milioane. Anii 80 vor marca şi apariţia AM ." Prin comparaţie cu SUA.stereo. începând cu anul 1922. BBC este un reper cât se poate de important pentru filozofia/ principiile/ strategia/politica editorială a unui post public (public service broadcasting).. (. SUA sunt şi în această privinţă cel mai avansat stat. o transformă în post public. Jean-Noel Jeannency. în esenţă. în anul 1939. 151-l54]. în ajunul [celui de-al doilea] război mondial. 154-l55].000 de receptoare.publicitatea contribuia decisiv la mediocritatea programelor. dar din anul 1927 postul devine British Broadcasting Corporation (tot BBC). "în anul 1922 există 200 de staţii [care emit programe către un public]. unde . "Compusă din 5 membri numiţi de preşedinte. De altfel. staţiile private existente sunt obligate să se unească. 116].John Reith . Primul manager al BBC . 5 milioane.578 de staţii.. statul deţine controlul acordării licenţei (dreptului de emisie). 1997. Mutual Broadcasting System (1934). răscumpărând acţiunile. iar în 1938.

Panaitescu." [Eugen Denize. D. ştiinţific. activitatea strict jurnalistică. artistic. viaţa religioasă.Organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune . "ştirile emise sunt numai în legătură cu politica "In concepţia lui Gh. Acesta constata acoperirea jurnalistică deficitară: "Informăm ţara despre Bucureşti.pentru România în anul 1908. l. l. între care să existe o strânsă legătură organică pentru alcătuirea unui ansamblu coerent şi intresant pentru toţi ascultătorii. "care va deveni cu timpul. Constantin Noica. Partea I. iar din punct de vedere instituţional abia în 1928. Partea I. 1998. Mircea Eliade.indică următoarele: capitalul privat nu va putea depăşi 40% . Punctul de pornire ar fi intervenţiile pertinente ale lui Gh. de la faţa locului.). aprobat de comitetul de direcţie la 30 septembrie 1932. Articolul 3 prevede: " Sunt interzise emisiunile cu caracter polemic. Voi. 1998. culturale. Mugur. cărţi. 1998. educativ. Unele dintre ele trebuiau transmise telefonic. al regelui Caro] al II-lea asupra Societăţii era aproape deplin. de cele mai importante evenimente şi curente de idei ale vremii. şi ele vor primi un puternic impuls în anii primului război mondial (. cultural (literatură. expoziţii. care va realiza prima emisiune oficială la data de l noiembrie acelaşi an. în urma "unei noi legi de organizare şi funcţionare a radiodifuziunii. dar nu informăm Bucureştii despre ţară. şi apoi în anul 1937. adevărata trecere la radiofonie. apăruta la data de 4 aprilie 1936. Tudor Arghezi etc. 10]." "Interviurile trebuiau luate de către reporteri pregătiţi special în acest sens. Radio Jurnalul trebuia să fie alcătuit din trei părţi principale: ştiri. de propagandă politică. Articolul 1. Voi. muzicii şi imaginilor şi distribuirea lor prin fir sau fără fir. Partea I. C. 68].C. Radu Vulpe. recenzii. l.P. Radioul depinde de Ministerul de Interne şi se va numi prin lege. ştirile ar trebui să fie din următoarele domenii: politică. arte plastice). al legii statuează monopolul statului asupra radioului: "Difuziunea de orice fel prin mijlocirea undelor electrice a graiului. informaţii sanitare. se realizează la noi abia în 1925. propagandă pentru cultura populară." [Eugen Denize. Fără îndoială. prin decret regal. Eugen Lovinescu. D.. Regulamentul Bibliotecii alcătuită dintr-o secţiune literară şi o alta muzicală. Mugur. informativ şi distractiv. Dimitrie Guşti. iar ceilalţi 5. 70]. Ele trebuiau legate. P. o adevărată fonotecă de aur" şi Regulamentul programului vorbit. judiciare. "comitetul de direcţie" a aprobat o serie de reglementări interioare: la 26 aprilie 1932." [Eugen Denize.. financiar. Voi. Voi. [Eugen Denize. Partea I. Voi. teatru. festivităţi. Societatea Română de Radiodifuziune." . economice. reviste. "Reportajele trebuiau făcute imediat după desfăşurarea celor mai importante evenimente politice. una din emisiunile/rubricile cele mai importante în epocă a fost Universitatea Radio susţinută de personalităţile marcante ale epocii: Nicolae Iorga. 55 Capitolul al II-lea al legii . Constantin Rădulescu . din punct de vedere tehnic. In aşteptarea unei legi care să reglementeze funcţionarea Societăţii. l. pe baza recomandării Ministerului de Interne. în fine.." Pentru Gh. conferinţe literare. etc. D. Mihai Ralea." In plus. de asemenea. mai bine zis. 69].. muzică.Motru. 102]." "în concluzie: controlul statului. Consiliul de Administraţie este compus din 9 membri din care 4 vor fi aleşi de acţionarii particulari. constituie un serviciu public monopolizat al statului cu scop cultural. economie (agricultură. industrie. Partea I. reportaje şi interviuri. când apare Societatea de Difuziune Radiofonică. Mugur." [Eugen Denize. regulament ce va fi completat la 28 august 1935. 1998. 1998. educative şi de interes naţonal în general. Şi mai important este Regulamentul pentru Organizarea şi Funcţionarea Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România. totuşi.. subdirector general al Societăţii. Giurescu. l. comerţ).

magnetofonul. începând din 1948.în fine. cu vocabular îngrijit. evoluţia ulterioară avea să aducă unele nuanţări la judecata formulată de Marshall McLuhan. Marshall McLuhan [1970. Pentru ştirile din ţară. colorată. Anii 30 ai secolului al XX-lea marchează începuturile televiziunii în Marea Britanie. 500. O contribuţie importantă la diversificarea/specializarea radioului în SUA a avut-o.tranzistorul . avea să-l realizeze televiziunea.000 de posturi. iar anumite ştiri vor fi difuzate în mai multe limbi. tot în America se dezvoltă. în utimele 3-4 decenii globale. 1997. începând cu anii 70. centralizarea şi diversitatea coexistă într-o reţetă suficient de originală. 326] consideră că televiziunea a transformat radioul dintr-un medium de divertisment. tot în anii 50. Pornind de la acest fapt tehnologic. operează 33 de reţele naţionale. începând cu anul 1981. Internet). lapidară. CBS. deabia în anul 1972 este creată Independent Broadcasting Authority . 1997. prevedere conform căreia posturile de radio nu mai sunt obligate să difuzeze într-un anumit procent ştiri + Public Afairs. Una din evidenţele istoriei media electronice (radio şi televiziune). Franţa şi Germania. Având probabil în vedere şi aceste date concrete. este decalajul accentuat în favoarea SUA prin raport cu Europa Occidentală. asupra vieţii sociale naţionale şi. toate acestea trebuiau exprimate "în stil radiofonic. Numai că. Voi. America este cu 10 ani înaintea Europei. în SUA. tele. După o invenţie a societăţii germane AEG. dereglementarea radioului statuată de Federal Communication Commission. Europa Occidentală era prinsă în dilema/confruntarea dintre poziţia (cvasi-) monopolistă a postului public şi apariţia posturilor comerciale. NBC se retrag treptat din radio. radioul (alături de magazin) "ilustrează cel mai bine specializarea şi segmentarea media. funcţionează în Statele Unite 50 de staţii în FM.va provoca o adevărată revoluţie media. Statutul financiar şi relaţiile cu puterile statului urmează o traiectorie . ceea ce conduce la diversificarea formatelor în radio. emit 12. videre. 57 în aceeaşi perioadă.a vedea).în 1950. în modelul francez." în anul 1999. ci. Dar . SUA.în principal . televiziunea începe să se impună în SUA (tot cu circa un deceniu înaintea Europei). l. pentru a reali za transmiterea în directa unor evenimente importante din toate domeniile de interes public.numindu-se Public Radio International . ajungând în anii 90 la un rating cifrat la 16 milioane de ascultători şi American Public Radio (înfiinţat în anul 1982) -din 1994 .având 530 de posturi afiliate rămân surse pentru informarea aprofundată (in-depth news) în radio [Kathleen Hali Jamieson et al. "în 1942. practic universal în lumea dezvoltată. 258].departe. într-un fel de "sistem nervos de informare. Doar National Public Radio care apare în anul 1970. ceea ce înseamnă frază scurtă.se renunţă la regula conform căreia publicitatea nu trebuia să depăşească 18 minute pe ora. 30-33]. Datorită miniaturizării. sunt 92 de milioane de receptoare şi 3000 de staţii comerciale. în SUA. preferând televiziunea. în Franţa (anii 80) Radio France (post public) deţine 47 de posturi locale publice." O invenţie tehnică epocală realizată la începutul anilor 60 .fiind permisă înfiinţarea posturilor comerciale locale. (Jean-Noel Jeannency. Trebuie să fie folosit şi la noi microfonul călător. adevăratul impact nu numai asupra celorlalte media. 106-l97]. Avântul postbelic al radioului. Televiziunea (gr. încât reţelele americane emblematice ABC. 1998. Societatea trebuia să aibă în fiecare centru judeţean un corespondent radiofonic. iar în 1948. apoi a media digitale (PC. în Marea Britanic. lat." [Eugen Denize. Adevărata "revoluţie"." în plus . Partea I. radioul devine repede un medium de ambianţă.

. a acestora în paragrafe. 1997.fiind asigurată exclusiv din publicitate.începuturile societăţii postindustriale . precum şi titrarea. Anii 70 . mizele fiind mult mai complexe şi mai subtile. deşi aparenţele care se impun sunt acelea ale unei simplităţi desăvârşite.). startul a fost ceva mai lent: în anul 1941 funcţionau numai 5000 de receptoare. care adună 160. începând cu cea mai mică unitate.ca şi în situaţia radioului . Exprimarea jurnalistică se deosebeşte atât de modul de exprimare specific literaturii (ficţiunii). Federal Communication Commission . ca rezultate imediate ale atitudinii autorului . Sunt realizate primele reportaje în exterior. Rescrierea şi revizuirea textului reprezintă operaţiunile de finisare a construcţiei. de asemenea.. obiceiurile. lucrurile sunt cât se poate de complexe. Toate aceste date ne determină să afirmăm că. 290].identică cu a radioului. împrumutând însă. 1997. studiourile transmiţând 24 de ore de program pe săptămână. obişnuinţele de gândire. trecerea la televiziunea digitală. . în SUA. El trebuie să-şi pună între paranteze simpatiile/antipatiile.000 în anul 1945... 287.) Jocurile nu sunt filmate numai pentru cinematograf (. vom urmări etapele "construirii" textului de presă. la 35 de milioane în anul 1961.cea mai avansată ţară europeană în această chestiune .impunând 525 de linii -favorizează creşterea exponenţială a numărului receptoarelor.neutră sau participativă (ironie. Televiziunea a fost marcată . şi continuând cu combinarea cuvintelor în enunţuri..000 de receptoare funcţionează în regiunea londoneză. care conduc la hegemonia reţelelor.în celelalte ţări dezvoltate. 10. o serie de mărci expresive. emis din Paris. cuvântul. în Franţa. de la 10. "BBC lansează emisiuni publice la 2 noiembrie 1936 din studiourile din Alexander Palace din Londra. atitudine polemică). (.. 287-288]. Era imaginii este planetară conducând la crearea unui sat planetar virtual. în cele ce urmează. tabieturile.cu o oarecare lentoare. când din limbajele de specialitate. televizate şi transmise în 5 sau 6 oraşe germane spre receptoare instalate în public.de relaţia dintre acest medium şi puterile statului. la televiziunea prin cablu. Rezumat Ce este nou? Ce este util? Ce este interesant pentru cititorul meu? Pentru cine scriu? Ca să spune ce? Iată reflexele profesionale ale jurnalistului. " Barthelemy lansează primul program experimental de o oră pe săptămână. comparativ cu acestea . încoronarea lui George al Vl-lea este filmată în direct şi transmisă de foarte tânăra televiziune" [Jean-Noel Jeanneney. vom aborda modalităţile de organizare a textului în funcţie de un unghi şi de un plan. Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936 constituie momentul fondator. (.numărul receptoarelor ajunge la aproape 12 milioane în anul 1962. în decembrie 1932.)în Germania. înainte ca ea să devină un bun public. umor. 1997. pentru a se gândi la două lucruri: la ce se întâmplă şi la cine citeşte.ca şi pentru radio . finanţarea .)In 1939. în principal în SUA şi în Marea Britanie şi . deşi pare atât de simplu "să vorbeşti" pe înţelesul tuturor. când din literatură. (. 58 în Marea Britanic ." [Jean-Noel Jeanneney.000 de telespectatori. cât şi de diferitele limbaje de specialitate. în SUA. ideile preconcepute.. ci sunt.. 287]. adevărate revoluţii tehnologice: sateliţii. poate diferit de acela pe care îl anticipa Marshall McLuhan. [Jean-Noel Jeanneney. Adevăratul avânt al televiziunii avea să se petreacă după al doilea război mondial.aduc în prim-planul impunerii televiziunii drept medium dominant în câmpul jurnalistic.

Ar putea fi însă lămurite într-o pagină întreagă de ziar sau chiar în mai multe. 59 NOTE 1) în anii 70. Acest al doilea număr indică destul de vag încă. ipoteza. gradul lecturii. un al doilea.în bună măsură standardizată. se spune se crede etc. ( şi datorită multiplicării canalelor /tipurilor de instituţii de presă a căror evoluţie istorică am urmărit-o succint). ce se spune. prin contrast cu "captivitatea" telespectatorului sau a radioascultătorului. Vd. Extinderea computerizării (Internetul) şi valul sateliţilor de telecomunicaţii reprezintă al doilea mare val tehnologic.. la un meci.fapt deloc de neglijat . la cutare eveniment planetar. ce pot face ziarele cu aerul lor bătrânicios şi cu ştirile lor deja spuse la radio.în acelaşi timp . se plasează în sfera factoidului. va dispărea. din această succesiune de întrebări lipseşte Cine semnează textul? încă un semn că în cea mai mare parte a lui. Ziarul electronic a fost un prim semn al acestei schimbări. la aselenizare. stând comod aşezat în fotoliul tău de acasă. presa tipărită s-a adaptat. ce se întâmplă. Televiziunea oferă cea mai spectaculoasă şi mai "directă"/ imediată experienţă vicarială. cel puţin în forma ei actuală. în acelaşi timp. s-a (re)modelat. şi deja văzute la televizor? Şi totuşi. sunt paraziţi ai informării corecte. Ziarele on line. în textele de informare. la un război care se desfăşoară departe. promisiunile etc. posibilitatea de a reciti. FRAZA.. poate. Cristian Florin Popescu [2002]. ziarul a supravieţuit. care declanşează curiozitatea estetică (prin extensie. In faţa tuturor acestor provocări. "Cine nu ştie să se oprească. mai ales. 5) Pe scurt. la un concert. exceptând segmentul ediţorialişti/comentatori/cronicari. sar putea. precum şi formulări impersonale de tipul se aude. verbele la timpul viitor. Câţi citesc acelaşi exemplar? Ce anume citesc din ziar? Dar. chiar inexistent (încă). încât mai vechile şi mai recentele semnale de alarmă par exagerate. gradul de lectură se măsoară în raport cu două variabile: tirajul (numărul exemplarelor tipărite) şi rata vânzării (numărul exemplarelor vândute). marcaţi de extinderea cvasi-globală a reţelelor de televiziune. nu ştie niciodată să scrie". suplinind superficialitatea inerentă a televiziunii. nu cine spune.). Aparent. la o dezbatere. datorită difuzării în masă. formulări în care apar termeni precum: probabil. dacă. lupta era inegală: câte cuvinte meşteşugite pot concura imaginile transmise în direct? -se spunea atunci. în acest sens. Probabilitatea. ce/cât se reţine? Ce/cât se înţelege? După cum se observă. scriitura de presă îmbrăţişează. anunţarea unui eveniment. publicul doreşte să afle în primul rând. 60 <Titlu> 2.. relatat ca fiind sigur. 2) De notat că din perspectiva standardelor profesionale ale jurnalismului de informare. declararea unei acţiuni viitoare intră în categoria factoidului. LECTURA.Exprimare . Claude Edmonde-Magny [1948.avantajele receptării textului tipărit: libertatea de a alege ordinea lecturii. Participi. care îi face pe mulţi să creadă că presa tipărită. Se adaugă . evenimentele plasate în viitor (declaraţii. atâtea câte îi oferă realitatea. 3) Vd. numeroşi erau aceia care dădeau ca sigură dispariţia presei tipărite. Factoidul este faptul nesigur. Cauzele inflaţiei galopante nu pot fi explicate onest în 30 de secunde. o multitudine de forme şi conţinuturi. la modul condiţional-optativ. 4) Există un anumit voyeurism al receptorului. a lecturii ziarului). CUVÂNTUL. 11-43]. JULES RENARD .

aici întâlnim un alt clişeu. 1) "Discrepanţă" .ton de necrolog. în plus. în interiorul ei apare redundanţa (nejustificată aici) "lungă suferinţă . de la primele măsuri. un cancer nemilos i-a luat-o pe cea mai dragă fiinţă din lume 3/. de voie.c. Şi. acordându-se sporuri de concedii şi reduceri de durată de lucru pentru foarte multe categorii profesionale. 3) "Săptămâna cea mai scurtă şi "reduceri de durată de lucru" ." (Care ar fi rostul conotaţiei Bucureşti-Micul Paris în acest context?) Un început bun este diluat după (numai) două enunţuri: "Se numeşte Lenuţa Petre U. Un cuvânt în plus trădează o atitudine de simpatie sau de antipatie a jurnalistului. predicatul este exprimat printr-un verb slab. Cu şase luni în urmă. Aceeaşi inflaţie de cuvinte şi în frazele următoare: "încă din primăvara lui 1990. s-a redus cu circa 20% timpul de lucru. datorită formei . implicit şi producţia 3/." Propoziţia numărul 3 este inutilă. Apoi.. A treia redundanţă: "mamă (propoziţia numărul 2) . conduc la un singur rezultat: textul/ziarul nu este citit. A doua redundanţă: "Şi-a pierdut (propoziţia numărul 2) . a apărut discrepanţa dintre intenţiile declarate şi realitate II. 7) "Reală pe lângă "bază .cuvânt inutil. vagă. Nici nu are menirea să ofere un moment de respiro cititorului. Un cuvânt în minus face mesajul incomplet. Pur şi simplu. putea lipsi. incorectă introduce ambiguităţi mereu nedorite în textul jurnalistic. Deci propoziţia numărul 3 nu aduce nimic nou în text. Altfel spus. nici nu avea de ce să fie publicată). 2) "Cu putinţă după "săptămâna cea mai scurtă este redundant. îl . Altfel spus."I-a luat-o" (propoziţia numărul 3). După o lungă suferinţă.sec enunţiative: propoziţia numărul 3 . S-a trecut la săptămâna cea mai scurtă de lucru cu putinţă... de nevoie" . odată reperate. Când nu este aşa. 27. situaţia iese din obişnuit şi ar merita să facă obiectul textului.a doua redundanţă în acelaşi enunţ. după frazele prefabricate ale unui limbaj de specialitate sau ale unui comunicat de presă trădează insuficienta cunoaştere de către jurnalist a problemelor/faptului pe care îl propune atenţiei publicului. jurnalistul nu este crezut. A rămas cu tatăl şi [cu] trei fraţi. Toate acestea sunt cât se poate de vizibile.puteau lipsi. aflat la începutul lecturii.cancer nemilos.11. Dacia cu nr." cea mai dragă fiinţă din lume" (propoziţia numărul 3). 8) "Pe care o atare măsură îl necesită. "De voie. De regulă. mama este cea mai dragă fiinţă. lângă Gara de Nord. pe de o parte. până la sfârşit: cuvinte inutile.Un cuvânt greşit ales obţine un efect contrar celui scontat. 5) "Foarte multe (categorii)" . Ascunderea după neologismele de ultimă oră. 4-B-5235 are o pană şi.cuvânt pretenţios în acest context. în plus. şi-a pierdut mama 2/ . introduce şi o discrepanţă în ton: propoziţiile l şi 2 . Câteva exemple ar putea clarifica cele enunţate până acum: " Vineri. Chiar trebuia să lipsească pentru că. ora 17. Pe scurt. 4) "Sporuri de concedii şi "reduceri de durată de lucru" spun acelaşi lucru. O exprimare improprie. lângă bodegile galvanizate ce cu onor ne-au împânzit Micul Paris" Aici sunt prea multe cuvinte pentru o informaţie perfect banală (care deci. de semnalat. contradicţia între câteva bodegi (dintr-un perimetru restrâns) cu "[toate] bodegile ce cu onor [de ce cu onor?] ne-au împânzit Micul Paris. fără a exista nici o bază reală pentru sporul de productivitate l/. un obstacol inutil şi neonest în drumul realităţii către cititor.la ce se referă? 9) În prima propoziţie a frazei. Câte categorii? 6) "Fără a exista". a.00. cancerul este totdeauna nemilos (=clişeu). pe care o atare măsură îl necesită 2/. de nevoie şoferul o parchează pe trotuar.exprimare vagă.

. 96] exemplifică. de altfel. de fapt.impersonale ("s-a trecut}. altfel spus. în primul caz. Nu aduc nici o informaţie nouă. pentru a ilustra. lent. cuvântul "capitală. Cuvinte funcţionale.sau nu . 1) Regula sistematic ignorată în acest exemple. Pentru a enunţa "Plouă. afară de aceasta. 5) Cuvinte care exprimă concluzia: pentru a încheia. Pascaline Oury [1990. conţinutul îl miră cel mai mult. în plus. Aplicând criteriile de lectură care se desprind din analizarea acestor exemple vechi. In schimb. şi. 2) Cuvinte care exprimă rezultatul: aşa. Trebuie alese cuvintele care exprimă cel mai exact ceea ce este de spus. astfel. El distinge între cuvintele funcţionale (sau unelte gramaticale). Un alt cercetător. Şi nici: "Paris. plicticos. este următoarea: de unde câştigă textul un anumit grad de expresivitate? Acelaşi Jacques Douel [1987. trebuie să o spună direct. cum s un t etc. Deci două paragrafe. având drept rezultat. inutile. având o importanţă aparte. abuzul de substantive şi adjective. aceste categorii de cuvinte. nu avem neapărat de spus: "Acest animal blând şi atât de folositor omului de secole şi secole. 3) Cuvinte care exprimă exemplificarea: de exemplu. 82] oferă un răspuns posibil. cuvântul cel mai potrivit s-ar putea să fie un cuvânt banal. o metropolă în adevăratul înţeles al cuvântului. 63 4) Cuvinte care exprimă explicaţia: cu alte cuvinte. De exemplu. pentru că cere un efort mai mare decât necesarul. este pe cale de dispariţie în unele regiuni ale ţării".în momentul actual. în încheiere.redundant după "săptămâna cea mai scurtă + "reduceri de durată de lucru" + "sporuri de concedii. adică etc. Impactul va fi cu atât mai mare. în felul acesta. cuvinte cheie Cuvintele funcţionale (uneltele gramaticale) sunt prepoziţiile. cuvinte de încărcătură. . 83]. Limbajul cel mai accesibil este acela a cărei formă îl miră cel mai puţin pe cititor. în mod corespunzător etc.. Vom remarca fără vreo dificultate. este aceasta: fiecare propoziţie trebuie să conţină o informaţie. ca o consecinţă. că citim încă texte despre fapte cu totul banale. sau că apar încă. (Notă. 10) "S-a redus" . neimportante." Dacă jurnalistul are ceva de spus. nu este neapărat nevoie să-l aducem în discuţie pe Sfântul Ilie. aşadar. de asemenea etc. pentru acest motiv. conjuncţiile şi celelalte părţi de vorbire cu rol de conjuncţii. Tot în sfera cuvintelor de legătură. Acesta este paradoxul informării. 1987. prin urmare. Cuvântul " vacă denumeşte exact. 11) "Implicit (cuvânt pretenţios aici. întrebarea care se poate pune în acest punct. în acest chip. pentru a conchide. [Jacques Douel. intră acelea care leagă două idei. plat. la fel. în consecinţă. am putea urmări în ce măsură lucrurile s-au remediat . deci era mai scurt cu două silabe) şi "producţia" cuvinte inutile. deci. 62 Cum pot fi evitate aceste erori? Răspunsul este înşelător de simplu. de altminteri.fac ca enunţul să fie lung. 12) în fine. De multe ori. acestea fiind spuse. cuvintele de încărcătură şi cuvintele cheie. de aceea. Succesiunea gerunziului şi a infinitivului reprezintă un alt element al slăbiciunii enunţului. după cum urmează: 1) Cuvinte care exprimă adăugirea: pe deasupra. prea multe cuvinte care ar avea menirea să mascheze puţinătatea informaţiei). cuvintele lungi ("productivitate") . Cuvintelor abstracte trebuie să le fie preferate cuvintele simple. cu sensuri concrete.

în plan semantic însă. la rândul lui. El si-a ţinut promisiunea. de întrebare [când? unde? de când? etc]". "Sunt cuvinte care aparent [subl. pronume.) conduce la ambiguitate şi la semnificaţie falsă". ci. una peste alta. în viziunea autorului. lucrurile devin şi mai evidente. la fel etc. stabilesc relaţiile logice în enunţ. înlocuieşte toată fraza. nicidecum etc]. 530-531] foloseşte. Vin de la Cluj. se opun cuvintelor pline. Exemplu: Colegul meu care m-a vizitat aseară. tot aşa. 9) "Cuvinte trambulină": într-adevăr. . mi-a promis că mă va ajuta. Vin pe la 7 seara . aceste chestiuni trebuie să fie nuanţate. 7) Cuvinte care exprimă comparaţia: în acelaşi fel. 64 În plus. în acest răstimp. pentru că. "puterea lor de a avea un mare număr de asocieri puternice. dar. de cuvintele cheie ale discursului politic. toate aceste clase de cuvinte au semnificaţii care nu pot fi ignorate în redactare. dacă e te). aidoma. deci. în concluzie. pentru a recapitula. desigur etc]. "O introducere" [o = articol nehotărât] exprimă o introducere posibilă (= pot exista şi alte introduceri. deşi." Deşi definiţiile pe care le formulează Abraham Moles ne sunt utile. La indică direcţia. mai ales. între timp. Mă gândesc la tine. adjective. şi mai complexe. "puterea lor de evocare le facilitează folosirea în presă. prepoziţie. Cuvinte unealtă (sau cuvinte funcţionale). afirmă Abraham Moles. Cuvânt cheie. (. pe de altă parte. cuvânt unealtă. care. 10) Cuvinte care exprimă îndemnul la reflecţie: să presupunem că -prin care cititorul devine partenerul scriitorului. [Abraham Moles. Indică direcţia opusă. Pe de o parte. cea mai adecvată etc). pe urmă. fie ele coordonatoare (şi. legătura dintre paragrafe se poate realiza cu ajutorul unui enunţ întreg sau chiar al unui paragraf (succint). este vorba. Exemplu: termenul libertate apare în discursul politic.pentru a sintetiza. iar. Pe de altă parte însă. ui teri or etc. cuvânt plin. invers. trucuri Cuvintele cheie. "constatăm că frecvenţa folosirii lor este anormal de ridicată faţă de locul pe care îl ocupă în preocupările obişnuite [cotidiene] ". «integrare» [şi putem adăuga. aşadar. adverbele de afirmare [da. atenţie!. fără să epuizăm lista: "democraţie". Prepoziţiile au sens! Vin la Cluj. conjuncţie. altfel concepute etc. de negare [nu. acum. ei bine etc. dar apare şi în discursul elementelor teroriste. mai târziu. cu toate acestea. 6) Cuvinte care indică timpul: mai întâi. 530]. 1973. în al doilea rând. verbe. însă. El înlocuieşte gramatical vorbind. mai târziu. "cuvintele cu sens deplin: substantive. n. sau. asta nu e tot. prin comparaţie. pe scurt.. în contextul comunicării într-un stat de drept. 8) Cuvinte care exprimă contrastul sau alternativa: în schimb. prin contrast cu "Introducerea" (= considerată singura posibilă. asemănător. noţiunea cuvinte funcţionale. Capcane. prin urmare etc. după aceea. începem cu cea mai puţin evidentă situaţie: articolul. dar.]. în timp ce. apoi. încât. deci etc) sau subordonatoare ( ca să. Conjuncţiile. dimpotrivă etc. în continuare. deoarece autorul ne atrage atenţia asupra câtorva nuanţe importante. în fapt. substantivul colegul. a doua zi. ca şi cum. totuşi. precum «participare».. prin contrast. social etc. = relaţie interpersonală.indică timpul etc. Abraham Moles [1973. iată de ce. "libertatea exprimării" etc. Uneori. adverbe.] nu conţin informaţie: articol.

Pascaline Oury [1990. în uz trebuie preferat cuvântului nou. [amintim că adverbul mai este numit în stilistică. De aici rezultă că ele trebuie să fie clare (iată de ce. în fine. în plus.. [vin mâine la ora 7.deodată. Alături de nivelele generic/specific. dar joacă şi rolul pronumelui (înlocuiesc un enunţ întreg). fără poezie. [=suspans] am auzit un zgomot înspăimântător. Exemplu: . a . 13] propun acest tip de tabel: Nivel Formal Nivel Informai Nivel colocvial Automobil maşină rablă a pleca a părăsi a o şterge reşedinţă locuinţă cuib Agresiv neplăcut bădăran La rândul ei. Cuvântul vechi. adverb [Abraham Moles. şi cititorului să se înşele. alergare. 65 Cuvintele de încărcătură sunt un fel de suport al cuvintelor cheie pe care le completează. 238]. 82]. aşa cum mi-ai promis? . [Francois Gauquelin. formând restul enunţului. 1991]. Pentru Jacques Douel însă [1987. maşină. exces de cuvinte cheie în accepţiunea lui Abraham Moles). soluţia evitării extremelor (expresivitate zero vs." Cuvintele cheie sunt esenţiale pentru că de înţelegerea lor depinde comprehensiunea enunţului/paragrafului/textului. eronat. Dacia. 91-92]. fără ca textul să devină divagant. este de preferat cel mai scurt şi cel mai cunoscut).. Un cuvânt care nu spune nici mai mult. Să examinăm acum câteva exemple: dintre cuvintele mişcare. 1970. [în aceste chestiuni pot fi consultaţi Mioara Avram . Exemplu: "Strada mare a oraşului era pustie. 1987. 1973. chiar mincinos. ele trebuie să aibă un înţeles concret. indică atitudinea vorbitorului. la începutul primei propoziţii. verb. tipurile de adverbe enumerate de Abraham Moles." [Jacques Douel. mat. dintre două sau mai multe cuvinte sinonime. au menirea de a-l obliga pe cititor să continue lectura.Vii mâine la ora 7. nu poate să apară. Pe scurt." Să încercăm acum să vedem în ce măsură absenţa cuvintelor cheie afectează expresivitatea textului: "Lecturând strategia de reformă economico-socială a programului de guvernare. având şi virtuţi expresive/persuasive etc. constatăm că executivul este preocupat de rezolvarea urgentă. Elizabeth McMahan şi Susan Day [1984. Un cuvânt care interzice jurnalistului să jongleze cu sensul lui. cuvântul plin este acela care are sens deplin: substantiv. sprint . "epitetul verbului}. Este un cuvânt gol. fără nimb. Dar . "Ele trebuie să apară în prima parte a frazei.] Ca să nu mai vorbim despre adverbele de mod care descriu acţiunea/ calitatea. alegerea cuvântului exact se realizează şi în funcţie de nivelele limbajului (alt termen pentru registrele stilistice). 101] introduce şi termenul "cuvinte puternice". fără echivoc. fără zorzoane. simplu.în fine. adjectiv. 531]. fără ecou şi.Nu. <Titlu> Cuvântul exact " Cuvântul exact este acela în jurul căruia nici o imaginaţie. plasate la sfârşitul enunţului.1997. până la sfârşitul trimestrului 11/1993. Acestea. sec. nici mai puţin decât realitatea pe care o desemnează.ce alegem? Sau ce alegem dintre cuvintele: vehicul. începând cu aceea a ziaristului. înainte de toate. cuvintele cheie au o importanţă evidentă. automobil. o reprezintă cuvântul exact. Ion Coteanu.

problemei imobilelor aflate în proprietatea organelor locale ale administraţiei publice, care, în trecut, au aparţinut unor persoane fizice" 2) Oricât am căuta, nu vom afla în acest prim paragraf al textului, nici un cuvânt cheie. Aflăm însă, fără a le căuta cu tot dinadinsul, tot felul de stridenţe: 1) "A lectura" este un cuvânt preţios în orice context. Desigur, banalul a citi ar fi fost mult mai potrivit; 2) Eroare logică: gerunziul (după cum bine se ştie) exprimă o acţiune în curs de desfăşurare, simultană cu altă acţiune. Simultaneitatea acţiunii exprimate de gerunziu se realizează cu o acţiune exprimată mai înainte. Or, aici, verbul la gerunziu fiind primul cuvânt al textului, vrea să exprime -fără să poată, evident - o simultaneitate cu o acţiune exprimată mai înainte ca textul să înceapă...; 3) Nu ştim dacă strategia poate fi citită; 4) în plus, lecturile jurnalistului îl interesează prea puţin pe cititor; 5) Succesiunea verbelor lecturând - constatăm - este preocupat (diateză pasivă) - nu este deloc dinamică. Pe scurt, paragraful este static, monoton, anost. De obicei, " verbele la diateza pasivă nu indică responsabilitatea" [Jane T. Harrigan, 1993; 85]. Iată de ce, ele apar atât de des în comunicarea instituţională. Exemplu: "Au fost comise greşelii Dimpotrivă, verbele la diateza activă (modul indicativ, timpul prezent sau un timp al trecutului, NU LA VIITOR) sunt convenabile. Această opţiune este aceea corectă, "pentru că ştirea spune că oamenii fac diferite lucruri, nu că aceste lucruri se întâmplă în chip misterios. Verbele la diateza activă fac mai mult decât să exprime energie. Ele îl ajută pe cititor să înţeleagă de ce şi cum se întâmplă evenimentele, pentru că arată cine sunt actorii." [Jane T. Harrigan, 1993; 85]. Erori şi capcane Exprimarea exactă este pândită de mai multe capcane. Unele cu înveliş atrăgător, altele comode, iar altele pitoreşti. Aceste capcane sunt eufemismul, clişeul, argoul, jargonul şi cuvintele depreciative. Lor li se adaugă - din perspectiva exprimării corecte - o serie de erori des întâlnite, dintre care, ne vom opri asupra pleonasmului, tautologiei (sinonime, inclusiv la nivel frastic, inutile), erorilor logice. 67 Eufemismul este modul de a te exprima atenuat în viaţa de toate zilele, poate fi un semn de politeţe. A-i spune unui bolnav că arată (mai) bine, este un semn de politeţe inocentă şi de încurajare. In limbajul diplomaţilor, el devine chiar obligatoriu. Folosit în textul jurnalistic însă, eufemismul atenuează, catifelează, poleieşte, pe scurt, deformează realitatea, o ascunde. Intenţia poate fi de manipulare sau de dezinformare, pornind de la informarea greşită. Este începutul - sau o variantă - a minciunii. Pe de altă parte, atunci când eufemismul are conotaţii ironice, se poate întâmpla ca în textul destinat informării să apară exprimarea opiniei - eroare profesională şi etică gravă - ceea ce poate masca o intenţie propagandistică. Aşadar, eufemismul transformă: analfabetul devine şcolar întârziat, săracul, dezavantajat; corupţia devine trafic de influenţă, lobby; războiul, conflict; accidentul nuclear, incident; public puţin numeros, public ales; ură, tensiune; beţiv, băutor; reprimare, disciplinare - şi lista exemplelor poate continua la infinit. Rene Florio [1984; 133-l34] se referă la eufemism, pentru a demonstra că aceeaşi realitate poate fi denumită în mai multe feluri. Astfel, autorul citează următoarea butadă: "Aceeaşi femeie, dacă este iubita unui şomer, o numim prietenă; dacă este vorba despre un

industriaş, întreţinută; iubita unui anarhist este numită tovarăşă; a unui împărat, favorită; a unui poet, muză." Folosit excesiv, eufemismul conduce la preţiozitate, la transmiterea unei realităţi aseptizate. Clişeul Clişeul este formularea care s-a uzat, în urma folosirii îndelungate. Unele cuvinte se uzează întocmai ca obiectele - semn că nu sunt indispensabile sau, semn că realitatea se schimbă. Folosirea clişeului face ca discursul să fie plicticos, pentru că nu spune nimic nou. în plus, el este semnul unei slăbiciuni în observarea realităţii de către jurnalist, al incapacităţii lui de a sesiza noul, în ultimă instanţă, al inabilităţii/incapacităţii lui de a se exprima. 68 Lanurile de grâu sunt totdeauna galbene. Inutil să o repetăm. Bolta cerească (alt clişeu) nu poate fi decât impresionantă. Clişeul, formula prefabricată, aplicabilă oricând, la orice, este materia primă a limbii de lemn, mai vechi sau mai noi. Ea lasă aparenţa gândirii sau o ascunde pe cea adevărată, ascunde adevăratele intenţii, deturnează atenţia, nu exprimă. Folosită conştient, deliberat, limba de lemn este o diversiune. Pentru că porneşte de la lozinci şi proverbe, de la adevăruri considerate unanim acceptate, care oferă un fals sentiment de confort psihic şi intelectual. Oii vier Reboul [1984; 121] defineşte acest tip de exprimare, cât se poate de clar: "Degradarea discursului: limba de lemn, ruptă de realitate, limbaj substantivizat, cu formule rituale şi încântătorii, prin care se raţionează, pornind de la pseudo-evidenţe şi de la maniheism. Limba de lemn este opusă Retoricii." Probabil că, în final clişeu şi stereotip sunt sinonime, în orice caz, sfera lor semantică este foarte asemănătoare. "Opinie gata făcută care se impune ca un clişeu membrilor unei colectivităţi" [Tatiana-Slama Cazacu, 2000; 30], stereotipul deformează realitatea, este rigid, persistent. In acelaşi timp însă, conotaţiile pozitive ale stereotipului sunt formulate de psihologia cognitivă: stereotipul oferă mijloace de categorizare conducând către scheme de adaptare. Din perspectiva psihologiei sociale pe de altă parte, stereotipul este o schemă în care se înscriu "opiniile persoanelor, ansamblul de credinţe prin care se filtrează realitatea obiectivă, ducând la prejudecăţi, la «stigmatizări»." [Tatiana-Slama Cazacu, 2000; 30]. "Stereotipul este ideea despre..., imagine care apare spontan când este vorba despre... Este reprezentarea - a vând o anumită stabilitate - unui obiect (lucruri, oameni, idei) împărtăşită de membrii unui grup social. Stereotipul este un act de economie a percepţiei realităţii, printr-o compoziţie semantică gata făcută, (.. .)prin care se înlocuieşte şi se orientează informaţia obiectivă. Este, totodată, o structură achiziţionată, nu înnăscută, fiind supusă influenţei mediului familial, cultural, experienţei personale, precum şi comunicării de masă, care, totuşi, îşi are rădăcinile în afectiv, căci se leagă de prejudecată pe care, fie o raţionalizează şi o justifică, fie o incorporează." [Laurence Bardin, 1992; 55]. Transpus în exprimarea individului, semnificând cu siguranţă imuabilitatea opiniei sale, în proximitatea dogmei, stereotipul devine clişeu, iar clişeul semnifică de la caz la caz: grad de cultură scăzut, evitarea comunicării, tic verbal, până la slogan, cuvânt de ordine (lozincă). Media sunt considerate pe drept cuvânt, un factor esenţial în crearea stereotipurilor. O modalitate de a le evita, apare formulată de către Jane T. Harrigan [1993; 131]: "Dacă rasa, sexul, vârsta, orientarea sexuală sau condiţia fizică sau mentală sunt relevante pentru un story, include-le într-un context care îi arată relevanţa. Altminteri, renunţă."

Argoul Simplu spus, este limbajul străzii, cu o dinamică aparte prin comparaţie cu aşa-numita limbă literară. "Mişto", "a mangli "a da ţeapă, iată câteva expresii argotice. Argoul există şi se dezvoltă, în special, prin metaforizare. De obicei, nu poate fi folosit în discursul propriu-zis al jurnalistului. Ca şi în roman sau în dramaturgie, poate însă să apară în citat sau în dialog, pentru a arăta personajul, pentru a-l situa social, cultural şi geografic, prin limbajul pe care el îl foloseşte. Astfel, personajul se prezintă/se caracterizează singur. Ca şi în roman, în reportaj, de exemplu, argoul este un element (sau un ingredient) prin care se obţine culoarea locală. Referindu-se la argou, Uli Windisch [1990; 25], fără să folosească acest termen, foloseşte în schimb - din perspectivă sociologică - termenul antilimbaj. " Antilimbajele - afirmă autorul - sunt limbajele folosite de antisocietăţi, precum grupurile marginale de delincvenţi, în diferite tipuri de microsocietăţi, precum acelea care se formează în închisori sau în alte forme de ghetto." Jargon Jargon este termenul pentru limbajele de specialitate. Există un jargon al medicilor sau al economiştilor, or al jurnaliştilor (cu referire la "procesul de producţie" al ziarului, tele/radiojurnalului etc.) sau al juriştilor, al criticilor de artă, de film, de literatură. Pe scurt, câte domenii, atâtea limbaje de specialitate. Folosit între specialişti, jargonul poate să apară ca atare în presa de specialitate, scrisă de experţii domeniului respectiv, pentru colegii lor. în schimb, în presa de popularizare sau în presa de informare generală, jargonul trebuie tradus corect într-un limbaj accesibil tuturor, fără ca "adevărul ştiinţific" să fie alterat (simplificat excesiv sau incorect), în această situaţie, jurnalistul devine un traducător. Ceea ce presupune, în primul rând, O bună cunoaştere a limbajului de specialitate. Pentru că, ceea ce într-un limbaj de specialitate este nuanţă, pentru cititorul comun este pleonasm. Modalităţile cele mai la îndemână pentru simplificarea jargonului sunt: comparaţia, ilustrarea, renunţarea la cifrele şi tabelele indispensabile, explicarea lor. Un alt mod de a traduce jargonul se referă la abilitatea de a-l face pe interlocutorul specialist să se exprime într-un limbaj obişnuit, fără intenţii pedagogice vizibile sau prea apăsate. Avantajul este semnificativ: este citată sursa cea mai autorizată, cea mai competentă. Prin contrast, a-l lăsa pe interlocutor să zburde printre abstracţiunile profesiunii sale, înseamnă din partea jurnalistului fie necunoaşterea temei, şi deci incapacitatea de a o domina, fie complicitatea, nu totdeauna onestă, cu interlocutorul. Înţelegeţi uşor, ca cititori nespecializaţi în economie termenii de mai jos care apar în ziar: administrarea macroeconomică, volumul total al activelor circulante, indicatori sintetici. Sau, cine încearcă să traducă aceste fraze? "SCPetal S.A. Huşi produce următoarele utilaje: sape cu trei lame cu corp recuperat, folosite pentru forajul rotativ al sondelor în roci slabe şi slab-medii cu spălarea tălpii cu fluidul de foraj, lanţ Rotary, 3, 4, cu un singur rând de zale articulate, cu eclise cotite, folosit pentru transmiterea mişcării de la troliu hi masa rotativă, precum şi la transmisii de altă natură." Limbajul ştiinţific ridică aceleaşi probleme multiple: fisiunea TNT, ecuaţia lui Einstein, a aleza, efect nutragen, valuri de tsumani, camera proporţională mulţi filară etc. Aparent, dificultăţile limbajului sportiv nu sunt numeroase. Publicul este oricum captat de fenomenul sportiv, şi oarecum expert în folosirea/descifrarea limbajelor speciale din diferite sporturi. şi totuşi: "Rapidiştii nu mai concep să piardă puncte în Potcoavă; "culcă balonul în eseu"; "modelism în zbor liber şi captiv. Limbajul de specialitate - aparent accesibil tuturor - cu care jurnalistul intră în contact cel mai

des, este însă limbajul politic. La prima vedere, acest limbaj nu pare un limbaj al specialiştilor în domeniu, deşi este modul de exprimare al unei clase bine conturate. Aceasta, pentru că oamenii politici, tocmai prin menirea lor, sunt obligaţi să fie comunicatori, să se facă auziţi şi înţeleşi de cât mai mulţi, atât pentru a accede la putere, cât şi pentru a o exercita. De la caz la caz, pedagogic, moralizator, mobilizator, persuasiv, argumentativ, de foarte multe ori explicit polemic (şi totdeauna implicit polemic), textul politic este mai important pentru modul de gândire pe care îl exprimă, pentru raporturile de putere pe care le reprezintă, pentru ceea ce nu spune, pentru ceea ce sugerează, decât pentru lexicul propriu-zis folosit. "Traducerea" în limbajul de toate zilele s-ar putea referi în cazul limbajului politic, la explicarea (sau aducerea aminte a) regulilor funcţionării instituţiilor, a prevederilor constituţionale, a legilor care în unele momente pot fi aplicate, a noţiunilor de drept internaţional, a unor evenimente istorice etc.; s-ar mai putea referi la traducerea simbolurilor, la explicitarea impliciturilor. Toate acestea sunt de o importanţă covârşitoare. Cititorul care este mai bine informat, înţelege mai bine realitatea. De unde, o posibilă participare civică sporită. Apropiate de sfera jargonului, se află neologismele de ultimă oră - de (cele mai) multe ori, inutile - şi calcurile lingvistice. Am exemplificat deja, mai sus, cu a reali/a folosit cu sensul lui englez-american, alături de obişnuitul a realiza (neologism "vechi") de origine franceză, cu sensul "a împlini, a reuşi". De regulă, fiind cunoscute de puţini, aceste barbarisme contribuie la un text obscur, al cărui înţeles este incert, neclar. Redundanţa, tautologia (sinonimele inutile), pleonasmul Iniţial, termenul redundanţă se impune drept unul din elementele prezente în teoria informaţiei concepută de Shannon şi Weaver [1949]. Schema imaginată de cei doi autori este liniară. Emiţătorul (sursa) produce un mesaj (informaţia) folosind un cod (de exemplu, limba este un cod, alături de alte coduri). Mesajul este transmis printr-un canal (fizic), în acest moment, pot să apară zgomote care perturbă mesajul, de aceea, se impune apariţia redundanţei, datorită feed-back-ului (răspunsului). Receptorul -cunoscând codul Emiţătorului - supune mesajul primit unei operaţiuni de decodificare (descifrare). Lingvistica primelor decenii ale secolului al XX-lea (formaliştii ruşi, Şcoala de la Praga, structuralismul) vor adopta o serie din aceşti termeni în studierea limbii (a comunicării verbale), îmbogăţindu-i. La rândul lor, sociologii vor lansa numeroase cercetări pornind de la această schemă. Concomitent, termeni precum semnal, semn şi, de aici, simbol vor avea o carieră strălucitoare în semiotică. Iar termenul canal va deveni de uz comun pentru a desemna varietatea elementelor (medium) care compun (mass) media. 72 Treptat, redundanţa desemnează în special, repetarea unei informaţii deja cunoscute - utilă în virtutea regulii jurnalistice: "Nu-ţi subestima publicul în ceea ce priveşte inteligenţa lui, dar nu-l supraestima în ceea ce priveşte informaţia de care dispune 1) în domeniul redundanţei utile într-un text jurnalistic intră contextul informaţiei principale, inclusiv "aducerea la zi" a unor fapte mai vechi, dar care subzistă în evenimentul actual, îi sunt cauză etc. 2) Pe de altă parte, un exces de redundanţă, fie din partea sursei, fie din partea jurnalistului, devine un indiciu al subinformării. Cu a doua serie de conotaţii, redundanţa devine aproape sinonimă cu termenul tautologie, în logică, tautologia desemnează "un compus verifuncţional care este adevărat pentru toate

şantajist." . un moş de 60 de ani. cu perifrază (şi ea inutilă). 3) Eroarea flagrantă aici. fără a-i conferi nici virtuţi estetice. Lentoarea provine de multe ori. la alte moduri decât modul indicativ (condiţional-optativ. tautologia se distinge de pleonasm. în acelaşi timp. cu prezumţia de vinovăţie. exprimarea este ceea ce se numeşte calomnie per se [Wayne Overbeck. 1996. nu era nevoie.. Tipuri de memorie Am constatat în cele mai multe exemple citate/discutate până acum. 110]. In plus. asemenea formulări sunt injurii sau chiar calomnii. trădător. oamenii necinstiţi se descurcă mereu uşor. la timpul viitor (modul indicativ) sau . 73 Exemplu: "Domnul X. Totodată. gramaticală)..atributele posibile de valori de adevăr ale propoziţiilor componente" [Anthony Flew." 2) De multe ori... un singur cuvânt poate exprima o angajare (ne)dorită. Fraza. înzorzonează/încarcă textul. O variantă mai subtilă a exprimării depreciative. prin aceea că nu implică o eroare de exprimare (id est. nu există nici o distanţă de la insinuare la injurie/calomnie. acest lucru poate echivala cu alunecarea din poziţia neutră. în vârstă de 60 de ani.exprimare neutră. a unor false valori/nonvalori interlocutorului." Sau: "Mai lipseşte de la ore? Atribuirea aluzivă a unor false intenţii.. afecţiune psihică etc. Iată acest titlu şi prima frază a textului: " Un infractor condamnat la patru ani de primărie După ce a trecut şi de-al doilea tur de scrutin. lungimi nedorite care rezultă. delator. 332-333]. atentând la dreptul la imagine al oricărui ins. nesăbuit. Exemple: adulter. din perspectiva deontologiei. un comunist” etc. De multe ori. tautologia devine sinonimă cu redundanţa inutilă. o ştire surprinzătoare s-a răspândit prin mass media: la Galaţi a fost ales primar. prin trecerea nejustificată dintr-un nivel al limbii în altul. pentru că acest cuvânt este "rostit" înainte ca justiţia să fi pronunţat sentinţa definitivă. infractor. Sau. La nivelul implicit al enunţului. din aglomerarea substantivelor însoţite de adjective/locuţiuni adjectivale/construcţii atributive. nici un plus de precizie (id est. Apariţia (folosirea) cuvintelor/formulelor depreciative este neconvenabilă din mai multe perspective: 1) Poate introduce o stridenţă stilistică. înlătură prezumţia de nevinovăţie. Lectura. mincinos. Exemplu: "După cum ştii şi tu. spre exprimarea unei atitudini. înlocuind-o automat. incompetent. un plus de informaţie). 2000. insinuarea acuză. în principal. În retorică/redactare însă.. prin nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie. la diateza pasivă. deci o deviere a mesaj ului. Multitudinea acestui tip de construcţii atributive. un bătrânel în vârstă de 60 de ani. prost. jurnalistul nu se poate substitui justiţiei (aşa cum nu se poate substitui nici unei alte puteri a statului). Altfel spus. mai grav: "Domnul X." nu mai este neutru. conjunctiv). o constituie insinuarea. Dar: "Domnul X. din folosirea lor la moduri nepersonale. las. Cuvintele depreciative Uneori. profitor. de care. iată modalităţi cât se poate de simple de realizare a insinuării. o constituie cuvântul un infractor. Exprimarea unei singure idei în cuvinte diferite. enunţurile lungi sunt lente. infestat cu HIV. şi din puţinătatea verbelor de acţiune. jurnalistul încalcă regula care statuează neinfluenţarea justiţiei în timpul procesului. în definitiv.

Când două fapte/idei nu pot fi legate în acelaşi enunţ. decât de lungime. 1975. ele trebuie despărţite în enunţuri succesive. 74 9) Este necesar să recurgi la varietate.şi prin respectarea echivalenţei: un enunţ . complexului (în cuvinte şi în enunţuri). Essai sur la lisibilite. Contrastul include şi formele. în viziunea lui Oliver Gramling. 3) Preferă cuvintele cunoscute. De aceea. Designul paginii de ziar este în sarcina machetatorului. 2) Punerea în valoare sau ierarhizarea informaţiei. 86]. 16]. cu altele.claritate. 7) Foloseşte cuvinte pe care cititorul le poate vizualiza. 1996. Ritmarea frazei depinde de locul accentului în frază. 1986. El operează cu trei elemente: contrastul. densitate. consistenţa şi rapiditatea textului se mai obţin . 201-202]. CFPJ. 5) Pune acţiune în verbe. Nu este mai puţin adevărat însă. lizibilitatea este mai mult o problemă de structură. nu ca să impresionezi" Claritatea. scheletic. [F. 1991. rezultatele acţiunii. vor fi aşezate într-o anumită ordine. de câte maximum opt cuvinte. fost general manageri & Associated Press [apud Murvin H. claritate. "Poziţia accentului în frază este la sfârşitul ei. Antidotul este relativ uşor de administrat. începutul pune o acţiune. apoi pe rubrici. apud Francois Gauquelin. a ilustraţiilor care compun un număr. 10) Scrie ca să exprimi. termenul/realitatea design-ului paginii este astfel formulată. "Contrastul are în vedere mai mult decât contrastul alb-negru din fotografii. suprafaţa. ( ) Pe lângă faptul că contrastul face ca pagina să fie atrăgătoare. n. creează şi tensiunea care împinge ochiul cititorului de la un element la altul. mai multe calităţi ale scriiturii: concizie. expresivitate a textului -termenul lizibilitate desemnează şi calitatea fiecărei pagini a ziarului (cu un accent fundamental pentru pagina întâi). 1970. Un bun designer incorporează fotografii de mărimi diferite. Cea mai puţin importantă poziţie este în mijlocul frazei. Cât de ample? "O frază este lizibilă dacă este articulată într-o suită de cel puţin două sub fraze. Hutchinson. deodată. Deci. este preferabilă alternarea enunţurilor scurte/simple. Pagina.la forma negativă." [subl." [Louis Guery. Mereu însă. iar finalul. Perjy. că folosirea doar a propoziţiilor scurte conduce la un text schematic. Richaudeau. locul în pagină.simţim nevoia să o repetăm . mărimile şi chiar culorile elementelor. în interiorul cărora. a encadre-urilor. trebuie să primeze informaţia. Se obţin astfel. 75. 15]: 1) Propoziţii scurte. mai ample. echilibrul şi proporţia. a titlurilor.o informaţie/o idee. 6) Scrie cum vorbeşti. 8) Tradu jargonul. 4) Renunţă la cuvintele care nu sunt necesare. Elementele vor fi clasate pe pagini. titluri în care Uterele au mărimi diferite. Conţinutul paginii de ziar se referă la: 1) Ordonarea informaţiei. In teoria şi practica americană. calitate care rezultă din armonizarea conţinutului cu forma.]. Ia designul paginii. Aceeaşi ordine a importanţei este valabilă şi pentru paragraf" [Earl S. Dacă două sau mai multe elemente într-o pagină sunt . 3) Forma se referă la prezentarea grafică. a comentariilor. 2) Preferă simplul. Paris. Pe lângă această semnificaţie .

Cu cât valoarea se apropie de 100. rezultă astfel. Media optimă este 12. machetatorii moderni folosesc mai mult dreptunghiurile orizontale şi verticale".. 2001. o lungime medie a enunţurilor (Imc): cuvinte/ propoziţii. "Formula" nu este altceva. Dezechilibrarea paginii prin îngrămădirea unor elemente «grele» ar putea întuneca piesele luminoase ale paginii. O pagină care arată bine păstrează proporţia. Acelaşi autor a măsurat ceea ce se numeşte Human Interest (interes uman). Printre acestea. filet-urile mai grele decât textele plane. Rezultatele metodei. Metoda lui R. Chiar şi blancul are greutate când poate fi folosit pentru echilibru.dacă nimic nu domină . printre alţii. Doug Newsom.635) + (ps din 100 de enunţuri x 0. N. iar encadre-urile.similare ca formă şi mărime . Harrigan. pw (din 100 de cuvinte x 3.(. De exemplu. citate directe.. pagina stă în echilibru. 1993. 269-270].) Echilibrul. Rezulta o cifră între O (zero) şi 100.. [Stuart W. nu se aplică tale quale pentru limba română. Flesch (How to test Readability -Harper. 1952).în care. (easy listening formula). Gunning (The Techinque of Clear Writing . Hyde. relaţiile dintre elemente. mai grele decât textul. Numărul silabelor celor 100 de cuvinte se împarte la numărul cuvintelor şi se obţine astfel.5 29 De remarcat că tot în SUA. a fost calculată şi o formulă a audiţiei uşoare. lungimea medie a cuvântului (Imc) = silabe/cuvânt. Human Interest (Interes uman) = pw (personal words: pronume personale + substantive de genul masculin sau feminin). textul este mai uşor de citit. Dacă ai un element puternic în fiecare pătrat. B. lungimile şi mărimile titlurilor. [Cf. dialog. arată astfel: Număr de cuvinte în frază Flesch Gunning 8 11 13 14 15 17 15 21 16 29 - Sursă Bandă desenată Presă sentimentală Revistă feminină Readers Di gest Ziare Lucrări ştiinţifice Media 8 12 14. exclamaţii. evident. întrebări. cercetătorii americani R. cititorii nu vor exclama: «Această pagină este echilibrată» sau «Unde este contrastul?» Dar ei ştiu când o pagină arată bine.) Evident. (. ps semnifică personal sentences (adică. Aceste statistici au f ost realizate pentru limba americană. 470]. acestea. .314) . se împarte 100 la numărul enunţurilor. (. Pentru ochi..) O modalitate de a obţine echilibrul paginii constă în împărţirea paginii în patru pătrate. Aplicarea întocmai a acestor formule. Aceasta este corespondentul pentru radio al lizibilităţii (valoare aplicată textului scris/tipărit). 294]. Bob Canei. Se adună pentru întregul text şi se face media. de obicei. Flesch parcurge următoarele etape: este realizat un eşantion format din 100 de cuvinte din text. fotografiile par mai «grele» decât titlurile.. bazată în mod evident pe lingvistica statistică.. diferite elemente au «greutăţi» diferite. [Jane T.. (. 1991.. trebuie amintiţi.McGrow Hill.) Dreptunghiurile sunt mai plăcute privirii şi au o mai mare varietate. decât o metodă de a controla claritatea: se numără în fiecare enunţ cuvintele care au mai mult de o silabă. enunţuri care se adresează direct cititorului). 1949) şi R.5 16 18. aşadar. Variate contribuţii au contribuit la formularea acestor concluzii care au intrat în practicile rutiniere ale profesiunii. Machetatorul va compara formele textelor între ele.atunci cititorul nu va şti unde să se uite mai întâi.. astfel că cititorul ar putea chiar să nu le remarce. Iată de ce. S-ar putea să nu intre deloc în pagină.

Altminteri. interdisciplinară.susţinut de cuvinte cum sunt: la prima vedere. 1987. 14 martie. d)Dezacord în număr: "motivarea (este): imperativele (. Pascaline Oury. 4) "Sâmbătă dimineaţa deci. neclaritatea. în plus: a) Limbă de lemn: fragmentul subliniat.30. credem. în special) ţine de "memoria imediată". convoiul funerar v a porni din capitală spre Braşov. în urma unor intense consultări cu Ministerul de Externe şi Fundaţia Europeană Titulescu. a spune. Rezultă din toate aceste date cu deplină claritate. 18]. Enunţul are doar 25 de cuvinte. 137 de cuvinte! În afara metodelor statistice amintite. impactul textului mediatizat asupra cititorului. Tratarea înseamnă "identificarea sensului fiecărui cuvânt. ambiguitatea. a apărut în anul 1972. potop ropotitor. 3/ ca evenimentul să se desfăşoară în ziua de 17 martie. "Tratarea textului" se realizează de cele mai multe ori reflex. 2) "Alaltăieri însă. logoreea şi pierderea răbdării cititorului sunt contra-performanţe asigurate. înţelegem imediat. în jurul orei 9. vede roşu de mânie etc. 3) Sinestezic .. conducerea Asociaţiei Nicolae Titulescu Braşov a stabilit de comun acord cu primăria şi prefectura. dându-se curs dorinţei Bucureştiului. legarea sensului de context. prin memoria afectivă..pasiune aprinsă. 1990. înecarea informaţiei/ ideii principale în (prea) multe cuvinte). pe cât posibil. programul a fost complet modificat. Concluzia lor este aceasta: impactul se realizează pe trei paliere: 1) Vizual . echivocul. .. După exact. Pentru ca totul să devină concret.ecou. atunci când putem stabili fără efort relaţiile dintre subiect şi predicat şi dintre pronume şi cuvintele enunţurile pe care Ie înlocuiesc." Enunţul are 41 de cuvinte.. adică. Richard Bandler (informatician) şi John Grunder (psiholog şi lingvist) au pus la punct o aşa-numită "tehnică a programării neurolingvistice". apoi identificarea sensului secvenţelor şi al frazelor. clar. conţinutul este înregistrat pe termen lung. 82-83]. iată un contraexemplu: 1) "Deşi opţiunea Fundaţiei Europene Titulescu şi a Ministerului de Externe 1/ ca reînhumarea osemintelor marelui bărbat de stat să aibă loc în 14 sau 15martie 2/ era cunoscută încă de duminica trecută. şi singura! . 2) Auditiv . că fraza arborescentă (formată din mai mult de 2-3 propoziţii) trebuie evitată. b)O atributivă apozitivă: "cea ce c) Două apoziţii: "imperativele" şi "adică 14 martie"." [Jacques Douel.) şi accelerarea. De fapt. Toate aceste paliere ar trebui avute în vedere în timpul redactării textului. odată cu percepţia oculară. prolixitatea vor fi evitate. ilustrează. format din 5 propoziţii şi 71 de cuvinte." 4) De-abia acest din urmă enunţ conţine informaţia esenţială. apoi. [Cf.a textului.. o altă abordare. iluzie. armonie etc..în vreme ce sesizarea semnelor (litere. 3) "Motivarea acestei schimbări de ultimă oră: imperativele legate de programul invitaţilor din ţară şi [din] străinătate şi accelerarea ritmului preparativelor la toate nivelurile. prin care s-a măsurat. prolixitatea (id est. 1/ luni. în atari condiţii. 4/ când se împlineau 5/ de ani de la trecerea în nefiinţă a ilustrului diplomat români 5/ Este un enunţ iniţial. al cărui sens trebuie şi el identificat. a striga. oarecum. De notat. de data aceasta. vizibilele. ceea ce a impus re venirea la data avansată iniţial de domnul ministru de externe.

-implicit: M-am plimbat în parc. claritatea şi accesibilitatea mesajului.mult exploatată de propagandă şi publicitate constă în a prezenta un raţionament care comportă drept premisă necesară dar neformulată.ca să parafrazăm titlul lucrării lui Oswald Ducrot .semantica . a altor fapte care pot să apară drept cauze sau consecinţe ale lor”. precum şi de o variantă privilegiată de implicit. Implicitul în enunţ: „prezentarea în locul f aptelor pe care nu vrem sale semnalăm explicit.dar existent). implicitul ar reduce posibilitatea contestării. Implicitul bazat pe enunţare este numit de Oswald Ducrot subînţelesul discursului. Articularea enunţurilor în paragrafe şi a acestora în text realizează.psiholingvistica. în sfera "motivaţiilor psihologice". Conţinutul explicit-implicit. printr-o dozare corectă între conţinutul explicit şi implicit al enunţului. autorul distinge din perspectiva pragmaticii. Am văzut lume multă în f aţa parcului. 7] . Serie enunţiativă explicită: X a venit samă vadă. 5] .. Premisa majoră este implicită. este următorul aspect: conţinutul implicitului (fiind în acelaşi timp spus şi nespus . între implicitul care apare în enunţ şi implicitul care apare în enunţare. pragmatica) . devine (mai) abstractă. izolate. avem aici un silogism construit în felul următor: sunt formulate explicit premisa minoră şi concluzia. Autorul îşi situează demersul într-un loc geometric în care se întâlnesc mai multe domenii: lingvistica (mai exact. Exemplul pe care îl oferă autorul va clarifica observaţia de mai sus care. a-i spune cuiva cât este ora. respingere. fără a se asuma responsabilitatea de a fi spus". A doua origine posibilă: orice afirmaţie explicită poate deveni o temă de discuţie [de contestare. şi anume. Deci are necazuri. poate. [Oswald Ducrot. Altfel spus. Oswald Ducrot bănuieşte două origini posibile ale implicitului: tabuurile lingvistice şi sociale care "impun un fel de lege a tăcerii". semantică şi logică) reprezintă structura cea mai simplă. "de a lăsa să se înţeleagă. Ce este important de subliniat. "de unde posibilitatea de a da ordine cu intenţia principală de a afirma implicit că se află în situaţia de a ordona".implică existenţa unui raport ierarhic.logica . (înlănţuirea cuvintelor într-o ordine gramaticală. poate fi oricând dezminţit de către vorbitor ("Nu am spus asta". "Nu m-am gândit la acest lucru"). -implicit: Ies să mă plimb. 1972. totodată.exemplifică Oswald Ducrot. 79 "O variantă ceva mai subtilă a acestui procedeu . dacă sunt corect construite. în acest context. Implicit: Oswald Ducrot [1972] se ocupă în aproape 300 de pagini de chestiunile referitoare la implicit. În continuare. Implicitul devine în acest caz o modalitate de a spune. nu formează o structură. poate avea (în funcţie de contextul situaţional) una din următoarele afirmaţii implicite: . Aceste calităţi se obţin. "Teza noastră .este că fenomenul presupoziţiei face să apară în interiorul limbii un întreg dispozitiv de convenţii şi legi care trebuie înţelese ca un cadru instituţional care reglează dezbaterile dintre indivizi". Actul de a ordona . O a treia afirmaţie este implicită: X vine să mă vadă numai din interes. ordinea. de la un moment dat. Enunţurile. de-abia.observă Oswald Ducrot [1972. aşa cum o grămadă de pietre de construcţie nu formează nici casa. presupoziţia.].Cuvintele singure. 6]. Ele sunt fragmente din mesajul pe care îl transmite textul. unul câte unul. Exemple: Afară e frumos.îşi începe Oswald Ducrot demonstraţia [1972. teza obiectului afirmaţiei implicite. nici catedrala. amendare etc.

stăpânirea "totală" a limbajului de către jurnalist. c) Ora s-a sfârşit. "atât presupoziţia cât şi ceea ce este spus (pose) fac parte din semnificaţia literală a enunţului". Kerbrat. In schimb. pe de altă parte. 1972. pe de o parte. Pentru subînţeles (=enunţare): X mi-a spus (lucrul) A. Pe scurt. sau: "Continuă Ion să facă prostii?) .a)M-am plictisit. raţionamentele pe care le are de construit receptorul sunt următoarele: Pentru enunţ: X mi-a spus (lucrul) A. echilibrarea conţinuturilor explicit/implicit se exprimă astfel: să spui destul pentru a informa. " cea mai mare parte a enunţurilor au alături de conţinutul explicit. Aşadar. 1993. sursele sale de informare). A implică B. [Oswald Ducrot. "datorită fenomenului presupunerii . 252].este posibil să spunem ceva ca şi cum nu trebuie spus. d) Este devreme (=avem timp). 22-23] .Lucien Sfez. A. şi pot chiar. explicită. b) Ion face prostii şi în prezent. strict jurnalistică de data aceasta. echivocurile exprimării interlocutorilor săi (id est.. 9-l2] . să-l deturneze în favoarea lor. i se opune implicitul non-discursiv: presupoziţia (sau presupoziţia lingvistică). Deci X mi-a spus (lucrul) B. un bun intervievator este acela care pune aşanumitele întrebări de urmărire.. 1986. 24]. fără să înţelegem semnificaţia implicită".afirmă Oswald Ducrot [1972. ascunzişurile. Deci a vrut să spună B. 80 "Aşadar . în variantele negativă şi interogativă ("Ion nu mai face prostii". este următorul: Enunţul spus (pose): Ion continuă să facă prostii ." [C. Pe scurt. care se grefează pe întâiul. L’implicite. adică exprimată].implicitul apare mereu la capătul unui demers discursiv pe care îl efectuează destinatarul.a) se păstrează. având adeseori menirea de a-l "obliga" pe interlocutor să expliciteze conţinuturile implicite ale unora din afirmaţiile sale. Acestui tip de implicit discursiv. pentru a nu plictisi. eventual. nu au însă acelaşi statut. dar nu prea mult. nimic nu ne împiedică să înţelegem semnificaţia literală. e) Este târziu (=trebuie să ne grăbim). unul sau mai multe conţinuturi implicite. Mai mult decât implicitul discursiv.conchide autorul [1972. Din altă perspectivă.) este reconstituit". 23]. să se exprime clar. Ce explicaţie preferi? [Cf. Pe scurt.exprimă două lucruri: a) Ion a făcut prostii. 1972. să înţeleagă subtilităţile. şi B. nuanţat şi consistent (conţinut bogat într-un spaţiu limitat). îl ajuta. Ken Metzler. 81 . f) Este gata cafeaua? Ce concluzii desprinde autorul din aceste exemple? "Semnificaţia implicită nu poate fi înţeleasă decât împreună cu semnificaţia literală [manifestă. Exemplul mai simplu cu ajutorul căruia autorul explică trăsăturile presupoziţiei. b) Ar fi timpul să pleci. Nu se spune A decât dacă B. nu şi b). Implicitul (. [Oswald Ducrot. Rezumat Raportul jurnalistului cu cititorul său: te imaginezi în situaţia aceluia care se află într-un oraş necunoscut. iar. Iar din perspectiva colectării informaţiei. spre deosebire de implicitul discursiv. 245]. posibilitate care ne permite să aşezăm presupoziţiile printre formele de implicit".

1. Expresivitatea textului." BOILEAU Paragraful "Paragraful este locul pentru lucrurile care stau împreună" [John M. 3. . România Liberă. p. se enunţă clar. excesul de detalii inutile şi. Lannon. Odată "orientat" în tema abordată. nu de a face o falsă. II. "Ce este bine conceput. a cuvintelor tari. inflaţia de cuvinte sunt evitate. de la caz la caz. 5 martie. O corectă echilibrare a nivelului explicit cu nivelul implicit evită. 82 <Titlu> PARAGRAFUL. atunci când el este complet. 1986. 3. 87]. 2) Tineretul Liber. Condiţia este ca atenţia cititorului să nu fie contrariată de un cuvânt necunoscut sau prea lung. albitură mai mare) îi oferă cititorului un moment de respiro şi. aceeaşi ordine de idei formează un paragraf. Redundanţa. ermetismul. posibilitatea să survoleze întreaga suprafaţă tipărită a textului. palidă şi superficială concurenţă adevăraţilor specialişti. 42. direct. UNGHIUL DE ABORDARE. E drept că şi jurnaliştii se specializează la un moment dat. p. cititorul trebuie reţinut. jargonul. nu după sute de cuvinte. cuvintele/expresiile depreciative. Inamicii exprimării exacte sunt: redundanţa. 1992. ea are toate şansele să fie înţeleasă şi memorată." [John M. eufemismul. argoul. Altfel spus. aspectul grafic (rând mai scurt. trebuie stabilită lungimea sa. p. V. 1992. 4) Adevărul.12. Menirea lor este însă aceea de a comunica. 1993. cunoscute. p. spune-i-o imediat. pentru că acesta a devenit ziarul lor. vineri. 18 martie. 5. reperabil şi prin aşezarea în pagină. coerenţa. Din perspectiva descifrării semnificaţiei de către cititor. 1992. 13 martie. Informaţia esenţială trebuie spusă la început. acelaşi fragment factual. Cititorii vor citi şi mâine ziarul. dacă fiecare enunţ conţine o informaţie. I. într-un domeniu sau altul. I. p. PLANUL TEXTULUI. 87].îi asigură acestuia din urmă. Lungimea unui paragraf este optimă. înlănţuite în enunţuri structurate atent. Lannon. şi alegerea cuvintelor celor mai potrivite. 1. Odată întrunite aceste condiţii (care nu sunt nici pe departe reguli imuabile ca în ştiinţele exacte). 892. Dacă ai ceva de spus cititorului tău. ignoranţă sau snobism preţios. puterea lui de atracţie se obţin prin folosirea cuvintelor cheie. Dacă fraza este percepută dintr-o singură mişcare a ochilor. 1986.ca unitate de bază a textului . pe de altă parte. 1. 3) Tinerama. totodată. joi. Pe de altă parte. paragraful . 6-l2 martie. a cuvintelor simple. de bună credinţă) şi implicite (educarea) ale textului de presă sunt atinse. 1992. ibidem.Acesta este un alt reflex profesional care ghidează.în context -polisemantic. aşa cum un tablou este văzut dintr-o singură privire. în funcţie de toate aceste repere. sau . NOTE 1) Exemplele sunt preluate din ziarele: Ora. joi. "Dar-încearcă să eviţi să spui prea mult despre orice. 14. scopurile declarate (informarea/opinia autorizată şi onestă. printre altele. pe de o parte.636. Netraducerea limbajelor de specialitate poate însemna.

să fii echidistant. paragraful trebuie să afirme limpede ceva semnificativ. De altfel. şi fără deformări subiective. să te ferească Dumnezeu să fii jurnalist] nu legat la ochi precum zeiţa ce împarte dreptatea. Să-i spui destul pentru a-i trezi curiozitatea. termen-lege pentru cei care speră să se salveze de la înec cu ajutorul unui pai firav [?]. cine.după titrare . arată ce fel de story este: hard news. corect. în fine." [Didier Husson. şi să cântăreşti [pe scurt. bine plasat (locul lui nu poate fi fixat printr-o regulă) atrage atenţia sau punctează o concluzie sau subliniază o emoţie. <Titlu> Paragraful iniţial "Pentru a construi un bun început de text. Prima piatră de încercare . el trebuie să conţină mesajul esenţial. În aceeaşi ordine de idei. dacă efortul lecturii (sau costul ei) este disproporţionat prin raport cu ceea ce oferă textul. adecvând tonul. care trebuie să conţină ideea -cadru sau factualul cadru al întregului text. practic.paragraf (mai) lung. la scara paragrafelor se impune aceeaşi alternare paragraf scurt . 78]. lexicul şi organizarea textului. realitatea. aparent. absolvent al Politehnicii.magnetul în jurul căruia se ordonează celelalte cuvinte . dar puţin.problemă trebuie evitate în favoarea exprimării clare. Harrigan [1993. feature. când fiul său trecuse de hopul admiterii. paragraful iniţial (lead-ul) ar avea următoarele funcţii: atrage atenţia cititorului. cum a ajuns în multe cazuri adevărul astăzi•[?]. la ce are de spus.Raporturile paragraf .în paragraf este necesară apariţia unui enunţ cheie.standard (subiect . Cititorul nu are nevoie de ghicitori. puţin conciliabile: să anunţe tema. Nici cititorul.complement) cu acela (mai) amplu. Un loc aparte îl ocupă paragraful iniţial. dar să lase destul mister. Una vrei să scrii. un paragraf minimal (format dintr-o frază). talentul trebuie să tindă să concilieze mai multe imperative. şi vag în cazul nostru. aşa cum pentru fluenţa textului este recomandabilă alternarea oarecum ritmică a enunţului . 352]. stabileşte vocea şi autoritatea scriitorului. Un jurnalist "talentat" este acela care reuşeşte să înţeleagă foarte bine. Cu singura nuanţare că "talentul" jurnalistului este cu totul altceva decât talentul artistului sau al scriitorului. Aşa cum cuvintele. jurnalistul nu are unde ajunge. pentru a dori să continue lectura. în genere. să-l facă să-si dea seama că subiectul poate să-l intereseze. luminează un unghi bine definit. să remarcăm în treacăt: momentele când nimeni nu poate enunţa o regulă permit intervenţia a cea ce. Oricare ar fi tipul paragrafului de început ales. Necazul tatălui este cu atât mai mare în prezent. în cazul . spune ceva despre subiectul şi semnificaţia story-ului. 1991. al cărui fiu. Mai mult. să încerci să le judeci. profil. se numeşte talent. se joacă soarta contractului text cititor. Olivier Robert.în care. stabileşte ritmul şi tonul story-ului. analiză sau alt tip. Aşa cum în enunţ trebuie să apară cuvântul cheie .predicat . de ce ar continua să citească? Fără un subiect clar. decât în rubricile destinate acestora. este începutul unui flux de energie care îl împinge pe cititor să avanseze. nici de şarade. pentru Jane T. El cuprinde fie ideea principală. să atragă atenţia cititorului. pentru ca să nu aibă impresia că a aflat tot din primul paragraf. este şomer. şi care este capabil să o comunice. iar. cu cât bucuria i-a fost mai mare acum câţiva ani. fie elementul factual esenţial al paragrafului.enunţ sunt similare. şi alta îţi iese" 1) Aţi ghicit despre ce urmează să fie vorba în acest text? Despre condiţia etică-profesională a jurnalistului? Despre adevăr? Nicidecum! Este vorba despre suferinţa unui părinte. Să urmărim încă un exemplu: "Să te ferească Dumnezeu să încerci să scrii despre durerile cotidiene pe care mulţi dintre noi le trăiesc. pe de altă parte. la un nivel superior de organizare a textului. dar coerent. cu acelea dintre cuvânt şi enunţ. este paragraful iniţial. aşa cum este ea.

în nici un caz. cu condiţia ca anecdota să fie foarte apropiată de mesajul esenţial propriu-zis. a replicai. cu două condiţii. dar unul antrenat să observe şi să reţină. X afirmă că = neutru. Observaţia poate fi directă. şi a căror veridicitate a controlat-o.unde . ceea ce este oarecum dificil. Exemplu: "Ea poartă o bluză viu colorată . Hutchinson [l986. "Fii atenţia verbele pe care le alegi. Spre deosebire de prima situaţie. pentru a reproduce vorbele cuiva.nu arată mare lucru. Nu în ultimul rând. a informat." în fine. 203] inventariază o serie întreagă de verbe care introduc citatul: a) A spus.una din calităţile esenţiale ale ştirii este în discuţie. O clasificare orientativă a tipurilor de paragraf iniţial. atunci când el însuşi nu ar putea exprima mai bine faptul/ideea. este obligatoriu să se răspundă de la bun început. în reportaj. Este obligatoriu să fie alese cuvintele care arată. Olivier Robert. una din valorile etice esenţiale ale jurnalistului. El poate observa de departe sau din interiorul fenomenului. evident.cum . a adăugat. Pe prima am enunţat-o deja. modalitatea aceasta îmbină descrierea cu naraţiunea. a afirmat. Acest paragraf poate fi anecdotic sau metaforic. 85 Citarea unui fragment scos din discursul vorbitorului este corectă dacă nu semnifică altceva decât dacă ar fi fost reprodus discursul în întregime. când jurnalistul însuşi este martor. clar şi concis. Earl S. X aminteşte că = adeziunea ta Ia ce urmează! [Didier Husson. Citatul. a scrâşnit. este preferabil ca stilul să fie cinematografic. Din perspectiva scriiturii. mimica. Pe de altă parte. Observaţia mai poate fi indirectă. a sugerat. precum: a exclamat. 72]. a explicat. Paragraful iniţial construit în jurul unei metafore este util. a declarat. X pretinde că = gândeşti contrariul. "Ea poartă o bluză verde aprins care contrastează cu tenul palid -ne ajută "să o vedem" mai bine. mai sus: legătura dintre semnificaţia metaforei sau a comparaţiei şi mesajul esenţial să poată fi stabilită fără efort. Sunt arătate secvenţe scurte din care cititorul singur recompune peisajul. spre deosebire de martorii întâmplători. ar putea fi aceasta: 1) Vizualizarea. jurnalistul ia locul magnetofonului. a ordonatele. Prin acest procedeu. cu accent pe cea dintâi. a remarcat. a repetat. comparaţia. modul lor de a vorbi. a continuat. mesajul esenţial cuprinde răspunsurile la întrebările cine . la acea întrebare sau la acelea fără de care tema textului nu poate fi înţeleasă. când se bazează pe mărturiile la care a avut acces. astfel. în această ordine de idei. cititorul "aude" personajul şi. c) A conchis. 3) Metafora. Pentru că textul nu aparţine ficţiunii. Transportarea cititorului în spaţiul unde se petrec faptele. ţinuta lor. gesturile. recurgerea la citat se petrece mai ales atunci când proeminenţa personalităţii . acest tip de început este specific reportajului.ce când . în principiu. întrucât cel care scrie este pe postul camerei de luat vederi. 1991. este aceea a acurateţei. jurnalistul trebuie să-şi dezvolte capacitatea de a observa nu numai mediul "geografic". îl poate situa. ci şi oamenii: comportamentul lor. şi cu condiţia ca jurnalistul să sublinieze clar acea conotaţie a metaforei care trimite direct la mesajul esenţial. Este important ca jurnalistul să ştie să vadă ce este nou şi interesant în realitatea pe care intenţionează să o transmită. A doua condiţie: în cazul . 2) Citatul în paragraful iniţial.de cel Dacă toate aceste răspunsuri sunt prezente. prin raport cu cerinţa fluenţei textului. a răspuns. pot să apară verbe. b) A comentat. trebuie să fie semnificativ. a întrebat. principala provocare pe care o lansează selecţionarea şi reproducerea citatului.textului factual (de informare). intonaţia. La rândul lui. In schimb. jurnalistul recurge la citat. a strigat. coerent. nu are a inventa ceva.

fie printr-o schiţă de portret. comparaţia poate să apară în analiză (specia de bază a jurnalismului de interpretare).. în plus. în textele de opinie. credem. unele detalii comice. Olivier Reboul [1975. MacDougall [1982. 20] defineşte astfel sloganul: " Un enunţ este slogan când produce altceva decât spune. constă dintr-o serie de enunţuri eliptice. sfătuitor. în editorial.. Cristian Florin Popescu. fie prin relatarea (succintă) a faptei pe care a comis-o.. în primul rând. 6) Tonul practic. cât şi exploziv. De aici rezultă cu claritate.. Este evident.. nu în ce vrea să spună. Ce este important. ca formă de lead descriptiv. sunt foarte utile în reportaj. proverb. pentru că acestea. supradoză de droguri. iar în al doilea rând. Dacă locul paragrafului iniţial construit pe baza unei metafore aparţine probabil numai reportajului. Dacă faptul/personajul nu sunt cunoscute în detaliu de către toţi cititorii (sau măcar de cea mai mare parte a lor).eventual. parafrazate . 8) Paragraful interogativ lansează tema sub forma unei probleme care urmează să fie rezolvată/demonstrată în text. că procedeul este util în primul rând. chiar dacă există în realitate. comentariu.analiza. sensul rămâne obscur.figură prin excelenţă polisemantică ." 11) Lead-ul exploziv este similar cu lead-ul staccato. cititorul are toate şansele să rămână indecis..este nevoie ca. La rândul lui. Cititorul nu cumpără ziarul pentru a fi moralizat. Pentru ceilalţi. formulă fixă. Relatarea unui accident rutier soldat cu victime nu poate fi împinsă spre umor. fie optând pentru contrariul ei (antiteza). pentru acest termen.poate reprezenta o încercare de a deturna textul spre umor. în textul de popularizare (ştiinţifică. cu condiţia ca cei doi termeni să fie comparabili.ca şi în cazul metaforei . cronică. aluziv. 9) Introducerea ex abrupto a personajului. de obicei. ca şi metafora. s-a ajuns la concluzia că semnatarul textului (de opinie) trebuie să concluzioneze. aşa se întâmplă). de exemplu). 4) Jocul de cuvinte (calamburul). adică. Intr-un fel sau altul. pedagogic. Cu condiţia ca evenimentul relatat să permită aceasta. care să-i permită poziţia "de superioritate" a iniţiatului. în relatarea faptului divers (si. fie alegând teza. procedeele riscă să aibă efect doar asupra unui număr restrâns de iniţiaţi. ci în impact. misteriosul om de afaceri. cu deosebirea că enunţurile sunt complete. . Toate aceste rezerve/riscuri nu înseamnă că utilul trebuie omis cu bună ştiinţă. balansul teză-antiteză poate să apară în textul specific Interpretative Reporting [vd.. cea mai mare parte a conotaţiilor ei să fie aplicabile la tema textului. cer o lectură dublă pentru a fi descifrate: . este că acest ton trebuie folosit cu măsură şi.. fie propunând o a treia rezolvare.frumoasa lui soţie. toate acestea se construiesc pornindu-se de la o aluzie. am adăuga. 7) Balansul teză-antiteză. să fie pus în comparaţie cu un termen cunoscut. 128-l30] enumera şi alte tipuri de lead 2): 10) Lead-ul staccato. semnatarul textului trebuie să aibă prestigiul necesar.metaforei .lectura adlitteram şi descifrarea semnificaţiei figurate. Curtis D. 5) Slogan. Oricare i-ar fi funcţia aparentă. 12) Autorul consideră că lead-ul dialog apare. Totodată. text polemic (mai puţin în recenzie). aceste conotaţii să fie explicitate de-a lungul textului. ci în ce vrea să facă" Alegerea sloganului. şi cu condiţia ca termenul abstract. ironia în paragraful iniţial se bazează . Presupune dezvoltarea a două serii paralele de argumente contradictorii. că atât lead-ul staccato. a proverbului în paragraful iniţial . mai degrabă. Exemplu: "0 stea a muzicii rock. 2002] . mai ales. pentru a fi explicitat. în reportaj). în urma cercetărilor. Complicitate. Prezintă şi el o serie de riscuri.tot pe o complicitate cu cititorul. Iată de ce. funcţia lui reală nu se află în semnificaţia sa. Dacă teza şi antiteza sunt echilibrate ca importanţă şi ca suport argumentativ (şi.

55]: "Mulţi consideră introducerea ca fiind partea cea mai dificilă. Au astfel certitudinea că introducerea se referă la tema principală în fine. la ratarea efectului. efectele trebuie dozate farmaceutic. consideră că există patru lead-uri de bază: 1) Soft news lead -util în reportaj. adresare directă." 2) Hard news lead . reportajul este singurul gen jurnalistic de informare în care notaţiile autorului sunt permise. Dezavantajul acestui tip de lead ar fi acela că ascultătorul are prea puţin timp la dispoziţie pentru a-şi da seama că trebuie să fie atent. MacDougall introduce ceea ce el numeşte lead-ul cartuş. "[Leadul energic] a mai fost numit orb [Blind lead} pentru că accentuează pe situaţii. Revenind la presa tipărită. nu subiectivă (arbitrară sau. Exemplu: "Este prima oară. Importanţa paragrafului iniţial (atac) în reportaj. pentru că "se adresează imaginaţiei şi creativităţii. O nuanţă prea apăsată. 3) Des întâlnită este "încheierea circulară". Impresia dominantă poate fi "un gros-plan pe un chip. o scriu la urmă. Altfel spus. textul este mort. întrebare." Abordând textul pentru radio. definiţie. Este un atac. Adresa. desigur. Curtis D.. în care se reia ideea principală (sau semnificaţia . Scrieţi ideile principale pe care doriţi să le transmiteţi. o formulă utilă de început este notarea impresiei dominante a autorului (este ştiut. Dacă ea nu trezeşte dorinţa citirii frazei care urmează. Are rolul titlului din presa tipărită. în cazul umorului (ca şi în acela al ironiei) însă. cât şi pentru cititor. nu pe oameni" 15) Lead-ul uluitor conţine un superlativ sau o exprimare cu acest sens. 90]. Earl S. printre altele. Una dintre ele este atacul. reportajul." În aceeaşi direcţie a sugestiilor practice. 223-236]. 1995. citat. 4) The umbrella lead. numit şi round-up lead sau comprehensive lead. conţine o propoziţie sau două care sintetizează ceea ce va urma. este subliniată astfel de către Michel Voirol [1992. în altă ordine de idei. Lannon [1986. Paragraful final trebuie să exprime o concluzie adecvată. 51] stabileşte următoarele tipuri de introducere: anecdotică. ca realitatea să nu fie alterată). şi în realizarea echilibrului textului. 37]: "Prima frază este cea mai importantă. anecdotă de context. Întrebaţi-vă ce reiese din story. John M. 84-85] inventariază şase tipuri de paragraf final: 1) "Paragraf-sinteză" presupune o rememorare succintă a faptelor/ ideilor/argumentelor expuse.13) În categoria lead-urilor semnificative. atât pentru jurnalist. Didier Husson şi Olivier Robert [1991. cu condiţia. iată-i pe Didier Husson şi Olivier Robert[1991. Este un atac.. pe un personaj sau un citat [Jean-Dominique Boucher." 14) O variantă a lead-ului cartuş este lead-ul energic. Hutchinson [1986. singura posibilă. Soluţii: povestiţi-vă textul în trei fraze scurte.51.prin care se dă imediat faptul. descriere. incoerentă). un cuvânt în plus conduc la umorul căznit deci. Exemplu: "Primul ministru X a decedat subit. 3) Trow away Lead [= Lead amânat]. Acesta din urmă se distinge prin aceea că este mai puţin abrupt decât lead-ul cartuş. Paragraful final joacă un rol important. 2) "Paragraf final umoristic" care. la unul dintre cele mai complexe genuri jurnalistice. un text nu se poate termina nedecis. Anunţă că urmează ceva important. fie apare ca o poantă care se impune. fie încheie un text redactat în întregime în această grilă. <Titlu> Paragraful final Paragraful final are o importanţă similară cu a paragrafului iniţial.

în paragraful cheie al textului (ceea ce jurnaliştii americani numesc nut paragraph). nonfictional). 5) La limita finalului indecis. 2) Aceste paragrafe aparţin. în fine. dimpotrivă. 89 4) Riscant. Altfel spus (exceptând interviul. cu cât. în această situaţie. de fapt. că şi această comunicare internă este .opera aperta (opera deschisă). chiar şi în acel domeniu. ca un sinonim al suspensului. aşteaptă să i se răspundă la întrebări. nu am reuşit să vorbesc nici cu domnul Ion Angelescu. în opinia noastră. consecinţe etc. Iată pentru început. în acest fel. nici cu domnul Crişan. Vom reveni 4) 90 Observaţii: 1) în treacăt. îi spun ceva CRPO şi SLM. nimeni din conducerea companiei nu poate fi găsit. de exemplu). şi datorită faptului că. comunicării interne dintre corespondentul care semnează textul. fiind un cotidian cu circulaţie naţională.. liderul noului sindicat din cadrul Companiei de Pescuit Oceanic. este greu de crezut că cititorului aflat la capătul celălalt al ţării (la Oradea. [Formularea pare a fi o translare a celebrului concept formulat de semiocticianul Umberto Eco . este retorică. textul este limpede şi dă senzaţia unei construcţii ale cărei părţi se echilibrează. iar dacă persoana este reală. Acest tip de încheiere pare a fi cea mai la îndemână. paragraful iniţial al textului: "Joi. nu de comunicarea către cititor. creat în vâltoarea evenimentelor provocate de contractul cu ciprioţii [care contract?]. . directorul general al CRPO [?] Tulcea.. pentru a examina o serie de exemple. atunci când evenimentele se află încă în derulare.sau dacă nu. se impune ca. " Si ultimele fraze: "La ora când transmitem. încă. o persoană imaginară nu are de ce să fie interpelată/invocată într-un text de presă (prin definiţie. România Liberă. este ceea ce autorii numesc "final deschis". nu primim nici un răspuns. ci. plecat la Bucureşti. fatalmente. pe care o reproducem fără comentarii. nu jurnalistic. el nu aşteaptă să fie interogat. adresarea directă către un interlocutor nevăzut. rezultă (încă un punct în defavoarea ziarului). Să întrerupem însă pentru un moment această abordare teoretică. constatăm că siglele (lipsite de specificarea a ceea ce ele denumesc). dacă se simte "tras de mânecă". liderul SLM[1]. în plus. opera care suportă o multitudine de interpretări pertinente]. cine şi ce 1-au împiedicat pe jurnalist să o abordeze direct. 22 iulie. în textul scris. acesta putând fi tot atât de bine cititorul). Dacă este vorba despre o interogaţie. acest lucru poate crea o reacţie de respingere. se abat de la regula conform căreia. fie pentru a-i cere să răspundă pe loc întrebărilor (interviul)? Pe scurt.urmări. pentru că. din dorinţa obţinerii unui text concis. Simplu spus. textul cu "final deschis" să aibă o urmare (follow-up). Acest tip de final poate să apară. imediat ce apar elemente noi. interpelarea (interogaţia. Cu atât mai mult. Pe de altă parte. în plus.faptului principal) exprimat(ă) în paragraful iniţial .. Am luat în schimb declaraţia domnului Florin Lupescu. masa rotundă). de fapt. cititorul nu suportă cu uşurinţă să fie interpelat. exclamarea. este "paragraful final interpelare". fie pentru a primi informaţiile care fac obiectul discuţiei (în text). 6) Finalul paradox 3) poate să apară atunci când evenimentele capătă un curs neaşteptat sau când deznodământul lor este paradoxal. Aceasta. credem că acest procedeu este mai degrabă "literar". uşor desuet. şi şeful său de departament. jurnalistul nu trebuie să supraestimeze informaţia pe care o deţine cititorul.

Trecerea lină se obţine prin cuvinte de legătură (vd. şi dacă informaţia era atât de important să fie făcută cunoscută imediat. între paragrafele introductiv şi final. (. mărind opoziţionismul izolat. Paragraful iniţial: "încă de pe acum. şi încotro merge. Fiecare. Odată ce ştii ce vei spune şi cum vei spune. persoanele citate nu se fac vinovate că nu sunt disponibile atunci când jurnalistul doreşte să le contacteze. La ce bun? Iată şi o construcţie corectă. . e o alianţă în care un grup de participanţi (formaţiunile româneşti) este numai cu foloasele. UDMR se pregăteşte să slăbească opoziţia ca ansamblu.Iowa) [apud Carole Rich. în acest caz. de exemplu. Cu alte cuvinte." [John M.) Cititorul e nevoie să ştie în fiecare moment unde se află. şi al doilea trebuie să fie perfect" Cu alte cuvinte.. corectă. cuvântul lucrativ este folosit incorect. De notat însă.) Primul paragraf trebuie să fie perfect. Cititorii. Un paragraf trebuie să conducă la următorul în chip firesc. în acest context. ci chiar faţă de conceptul de democraţie. 2) Ceea ce autorul consideră excesiv în politica UDMR nu este tocmai în spiritul principiilor democraţiei. şi care va fi finalul. la începutul celui care urmează.] [John M. Iată-l. supra). Lannon. Se poate susţine oare că aceasta reprezintă o atitudine loială nu numai faţă de Stat şi Constituţie. se află "paragrafele de sprijin". Convenţia [Democratică] se poate considera sub imperiul unui ultimatum din partea UDMR.defectuoasă. Concluzia: "Avem puzderie de atitudini opozante. iar partenerul lui numai cu prestaţiile" Este o punere în temă clară. este o aluzie care rămâne neînţeleasă (este aceeaşi eroare întâlnită la punctul 1). <Titlu> Corpul textului Între "teza" iniţială şi concluzie. ni se spune aici că ni se oferă un text care nu conţine informaţia esenţială.. se află corpul textului. 1986. Convenţia n-a făcut nici un pas înspre solidarizarea cu obiectivele proprii politicii UDMR. 3) în plus. 183]: " Trebuie să ştiu încotro mă îndrept. trebuia ca ele să fie contactate de alt jurnalist. "Scriitorul are nevoie de paragraf pentru control. şi sublinierea lui Didier Husson şi Olivier Robert [1991]: finalul construit pe "o ultimă idee tare" nu este posibil în cazul piramidei inversate." [subl. Interesul cititorului este captat prin elementul conflictual din interiorul Convenţiei. "concluzia închide textul. Accentuează elementele evidente. prin pronume personale sau demonstrative. Este concisă şi relevantă. n. pe Ken Fuson (Des Moines Register. în schimb. trebuie să dezvolte paragraful iniţial. fără poticneli.. 4) Contractul cu ciprioţii menţionat în text. prin reluarea cuvântului final din paragraful care se încheie. 1997. (în schimb. Dacă cele două surse de informare se aflau la Bucureşti. 1986. un spaţiu distinct pentru dezvoltarea un ui punct de sprijin.. pentru acces. (. lucrativă. Cuvântul corect ar fi fost eficienţă). Acesta se bazează pe observaţia că maghiarii au susţinut constant şi fără rezerve politica şi poziţiile Convenţiei. Fiecare paragraf este o idee. te poţi gândi la ce să spui mai întâi. Să urmărim şi concluziile unui jurnalist experimentat. Altfel spus. prin paragrafe de legătură. aflat la Bucureşti. 5) în concluzie. de care se profită? 5) Acest paragraf final este construit pe baza a două idei: 1) Slăbirea opoziţiei. dar nu avem o opoziţie solidă. într-o succesiune logică. Lannon. 59]. fără a repeta. 86-87].

comentariul.într-o accepţiune largă . cronica. cât şi în presa tipărită. este piramida inversată. spune mai întâi ceva despre acest al doilea vorbitor. personalitatea. Această clasificare ne-ar spune că primele două modalităţi (deducţia. şi al jurnalismului de opinie (editorialul. precum şi textelor redactate în grilă ironică sau umoristică.unitatea externă) şi prin unitatea internă a fiecărui paragraf (propoziţiile/aserţiunile care îl formează se grupează. Pe scurt. aranjarea unui conţinut într-o structură.c. în aceeaşi ordine de idei. posibilele devieri ale transcrierii realităţii să fie reduse drastic. Este Qoerent. ordonarea combinată s-ar impune "textelor de graniţă". <Titlu> Piramida inversată sau graba de a spune imediat Legendele jurnalismului american ne povestesc că în timpul Războiului de Secesiune. spuneau de la bun început informaţiile cele mai importante . compozite. atât în textele agenţiei. astfel încât. constă în adecvarea acestei structuri la realitate. Unitatea externă a textului nu este altceva decât ordonarea ideilor în conformitate cu un plan. apoi îl citezi sau îi parafrazezi cuvintele. • Un cuvânt sau o frază dintr-un paragraf poate fi repetat(ă) la începutul paragrafului care urmează! [subl. textul polemic). n. căreia. • Pentru a introduce background-ul. încearcă să anticipezi întrebările pe care şi le-ar putea pune cititorii. Iar problema fundamentală. adică textelor de opinie (editorial ş.textele argumentative. 1979. "Foloseşte construcţia cauză-efect. Carole Rich [1997. ar putea porni de la distincţia dintre naraţiune.Ca parte a unui întreg.L). textele aparţinând Investigative Reporting şi Interpretative Reporting). inducţia) ar aparţine textelor argumentative/persuasive. inteligenţa autorului textului ar trebui să se subordoneze necondiţionat acestei cerinţe. acestea s-ar înscrie în teritoriul Interpretative Reporting (analiza). temându-se că în orice clipă legătura telefonică se putea pierde. complexe. în radio şi în televiziune. se articulează prin înlănţuirea paragrafelor (id est . răspunde în următorul sau introdu un exemplu sau un citat. reportajul si. 184-l85]. în totalitatea lui. aparţinând Investigative Reporting (sensul european: ancheta) şi Interpretative Reporting. într-o mare măsură. "îmbracă" ideea-cheie). Cu alte cuvinte. în contextul nostru. care îşi transmiteau textele prin telefon. indică "tehnicile tranziţiei". O clasificare destul de artificială a posibilelor planuri ale textului. inducţia (de la specific la general). reportaj). • Pentru a trece de la o idee la alta. Are propriul accent. poţi folosi formulări de genul «cu două luni înainte». este un text în miniatură. ordonarea spaţială. Dacă un paragraf dă naştere la o întrebare. 217]. îi corespund deducţia (de la general la specific)." [Brooks.] Aşadar. " fiecare paragraf are o uniate. relatarea. Warren. ordonarea cronologică şi ordonarea combinată. în jurnalism i s-ar subsuma (ştirea în toate variantele ei. care vine după un altul. corespondenţii de război. ordonarea spaţială şi cronologică s-ar referi la descriere şi naraţiune (ştire. 92 • Pentru a introduce în text un nou vorbitor. respectiv. textul. în vreme ce. Planul aparţinând celei dintâi categorii cuprinde modalitatea cea mai des întâlnită. textelor argumentative. poţi folosi «în altă ordine de idei». relatare. <Titlu> Planul textului Planul este deci. iar de partea cealaltă .

revine la altitudinea celui dintâi paragraf. Detalii la nr. Fapt principal nr. vd. Definiţia generică a piramidei inversate este aceasta: primul paragraf (lead-ul) conţine răspunsurile la întrebările mesajului esenţial + atribuirea informaţiei. 95 Piramida circulară (comună). s-a remarcat că răspunsurile complexe la întrebările cum şi. acest plan de organizare a textului este unul dintre cele mai des folosite. 94 Izard Culbertson şi Lambert [1973.4. 1. 2) Nu purtătorul de cuvânt ca sursă a mesajului. cine şi ce. l. mai ales. al treilea text despre acelaşi eveniment (follow-up). Detalii la nr. Fapt principal nr. că mai rar răspunsurile la întrebările unde şi când sunt cele mai importante. pentru că exprimă un fapt important/o idee tare. Este o piramidă inversată. 4. cât şi în radio şi în televiziune. atât de agenţie/presă tipărită. drept întrebări esenţiale printre întrebările esenţiale. 2002]. 3. Rămân deci.2. întrebarea de ce rămâne ţinta predilectă în anchetă (Investigative Reporting). Detalii la nr. 4. Detalii la nr. Apoi. în realitate. 1. 2. 4. de ce. Fapt principal nr. 3. 2. Detalii la nr. încât ultimul/ultimele paragraf(e) ale textului conţin(e) detalii la care se poate renunţa. 4. Detalii la nr. 3. Detalii la nr. Detalii la nr. fiecare paragraf conţine informaţii din ce în ce mai puţin importante. cu diferenţa că ultimul paragraf al textului. instituţia pe care el o reprezintă. Cristian Florin Popescu. Si încă: LEAD: Itemele 1. de exemplu. Dorinţa de a capta şi graba publicului fac ca piramida inversată să apară în nenumărate texte. 2. Al patrulea item cel mai important. Detalii la nr. Al treilea item cel mai important. . [Pentru aceşti termeni. în Interpretative Reporting şi în textele de opinie. 3. 3. ci. 1992. Detalii la nr. 4. [Michel Voirol. chestiune valabilă mai ales pentru primele texte care anunţă evenimentul. în acest punct se impun două observaţii: 1) Cine şi ce satisfac două repere fundamentale ale jurnalismului de informare: proeminenţa personalităţii (cine) şi factualul (ce). Aceste două întrebări devin importante în al doilea. Aşa s-a născut piramida inversată. Sau: LEAD: Itemele 1. Detalii la nr. Treptat însă. răspunde la întrebarea cine. După care. această definiţie uşor simplificatoare a fost nuanţată. 1.pe care le aveau. în loc să conţină detalii. S-a constatat. 78-80] propun aceste tipuri de piramide inversate: LEAD: Itemul cel mai important nr. 1. 3. 50]. Şi azi. Fapt principal nr. Al doilea item cel mai important. Detalii la nr.2. sunt mai greu de formulat într-o primă instanţă. 2.

. în relatarea unor evenimente complexe (proces. b) Material de context. Organizarea secvenţială (cronologică). prin care se începe cu momentul (cel mai) important. Organizarea pe serii de interes (puncte principale). Se referă la modul de asamblare a elementelor. Paragraful nr. în editorial.). în recenzie. simpozion. l -a) Cel mai important fapt. Potrivită textelor pentru magazine. în interviul de personalitate. după care se revine la desfăşurarea cronologică. Ideea nr. al căror conţinut este distribuit după cum urmează: Paragraful nr. o dezvoltare narativă secundară. Acest tip de plan este mult folosit acum în presa tipărită. apoi . Paragraful nr.m. Abordare impresionistă. în reportaj. Structura "diamant".a) Cel mai important material. ş. alegerea piramidei inversate ar echivala cu o interpretare personală. Aceasta din urmă este cauza ideii numărul 3. în comentariu. atribuire. în reportaj. notarea decorului. începe cu prezentul. Modalitatea este eficientă în portret (variantă a reportajului). în special. apoi a doua ş. 96 Organizarea bloc. b) Numele personajelor secundare sau ale surselor secundare. în portret. informaţia mai puţin esenţială. Este preferabilă piramidei inversate." Textul are patru paragrafe.d. în această situaţie. Organizarea conform secvenţei logice. Michael Ryan [195. Organizare a textului. Este eficientă în reportaj.d. în concluzie. prin analogie cu pictorul impresionist. dar nu cel dintâi în ordine cronologică. ea se îmbogăţeşte şi câştigă interes. Paragraful nr. numele personajelor cheie sau al surselor cheie. a. care ar pune sub semnul întrebării fidelitatea faţă de evenimentul real. ea convine. Este abordată şi epuizată o primă problemă. în cronică. b) Atribuirea. Se realizează prin acţiune. Fiecare subiect/temă/idee este ca un nucleu în jurul căruia/căreia se organizează celelalte elemente. Este eficientă. dialog. în special. l este cauza ideii numărul 2. dezbatere parlamentară etc.a) Background (context) esenţial. dacă secvenţele narative au o importanţă comparabilă (egală). "Pe măsură ce povestirea se desfăşoară. Ansamblul astfel construit induce publicului impresia dominantă. Se apropie de flash-back.a. 75-76] propune "următoarea formulă concisă pentru subiecte complexe.m. şi pentru ca radioul şi televiziunea sunt cele dintâi care pot oferi primele informaţii despre eveniment. 2. atribuire. b) Context. 4 . pentru ca în interiorul textului să apară întoarceri în timp importante. în biografie. Este potrivită în naraţiune.a. Flash-back. Abordarea dramatică.<Titlu> Alte modalităţi de organizare a textului Pornind de la tiparul piramidei inversate. 3 -a) Dezvoltarea 1.

concluzia, situată din nou în prezent. (...) Introducerea conţine doar enunţarea subiectului şi începutul povestirii. (...) Concluzia are importanţă egală cu introducerea [Thomas Fensch, Writing Solutions, Beginnings, Middles and Endings), in Thomas Gergely, 1995; 43]. întâmplător sau nu, una din modalităţile tip de organizare a unei ficţiuni poliţiste (crime fiction) este preluată tale quale în organizarea bard news [Cf. David Deacon et. al., 1999; 170]: Cine a făcut. Evenimente. Circumstanţe Rezolvare. Comentariu. 97 Ordonarea spaţială. Ordonarea cronologică Notam mai sus, că aceste două modalităţi sunt specifice naraţiunii şi descrierii. De cele mai multe ori (de fapt, aproape totdeauna), jurnalistul narează. O ştire, o relatare, un reportaj sunt, în definitiv, naraţiuni. Adică, o succesiune de fapte. Ele se desfăşoară în timp şi în spaţiu. Faptele sunt efectuate de oameni, care au biografii vizibile şi biografii ascunse (tot atâtea naraţiuni/ portrete). Faptele sunt privite (auzite/aflate) de alţi oameni, cu biografiile lor vizibile şi ascunse (alte naraţiuni). Aceştia povestesc ce au văzut, ce au simţit, ce au înţeles. De multe ori, fără să-şi dea seama, pun pe seama realităţii propriile lor concluzii despre întâmplare/eveniment. încât, a povesti un eveniment înseamnă a aglutina într-un text de câteva zeci de rânduri mai multe povestiri, pentru care un nuvelist sau un romancier au la dispoziţie zeci, sute de pagini. Cum poate jurnalistul să se descurce? Iată un prim răspuns: "în loc să scrii tot ce ştii, in vată să tai. Scrie numai ceea ce publicul are nevoie să ştie." [John M. Lannon, 1986; 82]. Dar de unde ştie jurnalistul ce anume are nevoie publicul să ştie? întâi şi întâi, cititorul vrea să ştie ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, cine "a făcut" întâmplarea, cine îi suportă consecinţele şi care sunt aceste consecinţe. Altfel spus, dintre toate firele epice care formează ghemul, trebuie ales firul narativ esenţial. Este acela care îl conduce pe cititor prin labirintul faptului despre care nu ştie nimic. Odată descoperit acest fir, apar (firesc) în text, cauza esenţială care 1-a provocat şi "selecţionarea" actorilor. O altă opţiune esenţială a autorului textului este aceea a perspectivei din care se relatează, a punctului de vedere, în acest chestiuni, jurnalismul nu are decât meritul de a fi împrumutat totul din proza de ficţiune (roman, nuvelă). Cronologic, prima modalitate care s-a impus, este perspectiva*auctorială. Autorul este omniscient, întocmai ca Dumnezeu, el este creatorul personajelor, este stăpânul evoluţiei şi al destinului lor. Relatarea poate fi imparţială sau autorul poate "interveni" mai mult sau mai puţin discret, în starea sufletească a eroilor, în atmosferă, în acţiune. Verbele sunt folosite la persoana a treia, de unde, o anume distanţă între narator şi personaje/relaţiile dintre ele/evenimente. 98 în plus, comentariul auctorial este un alt privilegiu al autorului. Prin comentariu, el realizează

legătura între episoade, oferă detalii despre personaje, detalii care nu reies din faptele relatate explicit, şi pe care nici celelalte personaje, nici cititorul nu ar avea de unde să le afle. Omniscienţa autorului străbate evoluţia romanului din zorii apariţiei lui, până la corifeii secolului trecut: Balzac, Stendhal, Flaubert, Dickens, Tolstoi, Dostoievski, Zola etc. Epica se dezvoltă piramidal (cronologic). Expoziţiunea, dezvoltarea acţiunii/acţiunilor (unii autori numesc aceasta intrigă), punctul culminant, şi deznodământul sunt clar marcate. Psihologia (eroilor) este deterministă. Actele, personalitatea, afectivitatea eroilor sunt în general determinate de clasa socială, mediu, familie etc. (Naturalismul - Zola, mai ales, a privilegiat patologicul determinat de ereditate, considerată un dat implacabil). Jurnalistul se deosebeşte de romancier, întâi de toate, prin aceea că eroii săi nu sunt plăsmuiţi (imaginaţi/fictivi), ci reali. El, jurnalistul, investighează şi selectează faptele. Grija sa dintâi este adecvarea la realitate, fidelitatea faţă de ea, indiferent că autorul ca persoană este de acord sau nu cu evoluţia lucrurilor. "Eroii" săi sunt oameni pe care i-a contactat, cu care a stat de vorbă, de la care a aflat, în rest, construcţia textului este la latitudinea sa, cu obligaţia însă, ca forma să se adecveze conţinutului. în vreme ce romancierul doreşte să impresioneze, jurnalistul urmăreşte să informeze. O nuanţă înnoitoare a omniscienţei autorului, o reprezintă proza de tip comportamentist (behaviourist). Atotcunoaşterea autorului nu dispare cu totul, ci se estompează. Comentariul auctorial însă dispare. Autorul este undeva, nevăzut, îi lasă pe eroi să acţioneze, să vorbească. Logica faptelor, psihologia eroilor, motivaţiile lor rezultă exclusiv din comportamentul lor. Proza de acest tip este prin excelenţă dialogică. Hemingway, Steinbeck, Truman Capote sunt reprezentanţii marcanţi ai prozei comportamentiste. De altfel, Truman Capote este revendicat în egală măsură, atât de istoria literaturii, cât şi de istoria presei, întrucât, Cu sânge rece este întâiul "roman non-fîcţional". Eroii sunt reali, acţiunile lor, la fel. Autorul şi-a adunat materialul "romanului" cu ajutorul unei tehnici prin excelenţă jurnalistică: interviul. In acest tip de proză, autorul intră în scenă. El poate fi personaj principal, poate fi observator sau un observator implicat. De aici, o mai mare varietate: apar în text şi persoanele I şi a II-a. 99 Iar trecerea de la o persoană la alta marchează trecerea de la o secvenţă la alta, de la un episod la altul, dintr-un plan temporal în altul. Perspectivele, la rândul lor, se pot multiplica. Personajele pot deveni, rând pe rând, observatori, martori, naratori. Aceeaşi succesiune epică poate fi relatată din perspectiva fiecărui narator/ martor/participant. Odată cu un anume val de lirism care a pătruns în proză, persoana 1 a invadat şi romanul şi, astfel, apare monologul interior. Aparent, la Proust, la James Joyce, la Virginia Woolf, la Faulkner sau la Andre Gide nu a mai rămas nimic din trufaşa atotcunoaştere de altădată, a autorului. Fapt este că strămoşii nobili ai reportajului, în toate variantele lui, de la simpla relatare la marele reportaj sau la New Journalism, sunt nuveliştii şi romancierii. Din secolul al XVIII-lea şi până astăzi, proza de ficţiune a influenţat redactarea/relatarea jurnalistică, şi invers, într-un adevărat sistem de vase comunicante. Iată de exemplu, mai întâi, cazul foiletonului. "Mijloc de captare ca şi ştirea de senzaţie, foiletonul a desemnat la început, o literatură de aventuri istorice sau contemporane. Povestitori de rasă ca Dumas sau fabricanţi modeşti ca Soulie, Ponson de Terrail au dobândit o vogă asemănătoare. (...) Faptele de istoria presei şi de istorie literară sunt cunoscute: moda foiletonului în presa europeană şi americană de pe

la 1840, teoretizarea încercată de Kogălniceanu în introducerea romanului neterminat Tainele inimii în care, invocând exemplul lui Sue, scriitorul concepea aventura ca o coajă agreabilă pentru miezul reprezentat de rosturile sociale şi educative ale romanelor". [Silvian Iosifescu, 1971; 310]. Al. Dumas, Thomas Carlyle, Emerson, Charles Dickens, Emile Zola, iată doar câţiva mari scriitori care au publicat foiletoane în ziare. Senzaţionalismul foiletonului avea să devină teritoriul a ceea ce s-a numit presă populară (penny press, Journal â un sou, Yellow Journalism, în prezent, tabloid). Tot din foileton se trag şi contemporanii noştri: soap-opera şi telenovela. Tot aşa cum, ceea ce azi se numeşte infotainment, impus în special de televiziune, se naşte din convergenţa presei populare - apoi a tabloidelor de mare tiraj, a marketingului politic, a publicităţii, sub imperiul logicii comerciale. Pentru Michael Palmer [1983; 26; 29] romanul foileton, emblemă a unei prime literaturi seriale, a participat la democratizarea vieţii cotidiene. 100 "Jurnalismul imaginaţiei joacă un rol tot atât de important ca şi jurnalismul de informare. Le Petit Journal, fondat în 1863, unul dintre cele dintâi care a depăşit milionul de exemplare, caută categoriile de informaţii susceptibile să placă unui public de masă. El foloseşte tehnicile scriiturii romanului foileton şi a faptului divers. (...) Componentele lui sunt în acelaşi timp universale şi atemporale, în fapt, romanul foileton este el însuşi o rubrică de actualitate. El traduce imaginarul unei epoci, în constituirea unui public popular pentru presa cotidiană, foiletonul joacă în Franţa rolul pe care îl vor avea în SUA comics-urile, banda desenată în versiune americană, începând cu 1880." Iată şi alte exemple care ilustrează acest "trafic" în dublu sens între procedeele prozei ficţionale şi regulile observării/selectării/redactării jurnalistice: pentru a descrie Roma, Zola sa deplasat ca un adevărat reporter la faţa locului, pentru a vedea şi pentru a nota; epica romanelor celebre Roşu şi negru (Stendhal) şi Crimă şi pedeapsă (Dostoievski) pornesc de la fapte diverse publicate în ziare; John Dos Passos introduce în textul trilogiei sale, Paralela 42, tăieturi din ziare, titluri, articole etc. Suprarealiştii clamau în manifestele lor, ca poetul/artistul să coboare în stradă şi astfel, poezia/ romanul să devină reportaj. Pentru a scrie Cartea Oltului, Geo Bogza urmăreşte pe jos sau cu bicicleta firul apei, de la izvor până la vărsarea în Dunăre, în fine, noul roman francez, cu reificarea pe care o introduce programatic în text, nu are cum să fie străin de presă. Pe scurt, pentru a folosi terminologia lui Gerard Genette, pe măsură ce avansăm în timp. proza (romanul/nuvela) se deficţionalizează, în vreme ce, prin fenomenul infotainment şi prin cotropirea consumul media de către televiziune, textul jurnalistic se literaturizează. Pentru a sintetiza: naraţiunea răspunde la întrebarea ce s-a întâmplat? Ea "ne transmite un tablou în mişcare, viaţa în fluxul ei, transformarea vieţii de la un moment la altul. Ea nu ne spune despre o poveste, ne spune povestea. Ea năzuieşte să ne dea imediat sensul evenimentului de sub ochii noştri, implicându-ne, atrăgându-ne interesul şi, poate, simpatia. (...) Acţiunea, iată ce prezintă naraţiunea." [Brooks, Warren, 1979; 191]. O problemă complexă şi subtilă care trebuie să fie corect rezolvată, este aceea a temporalităţii în naraţiune. Pe scurt, în interacţiunea autor-personaj-cititor apar trei temporalităţi. "Temporalităţii proprii personajelor, care se situează toate în aceeaşi perspectivă, i se adaugă altele două, care aparţin unor planuri diferite: timpul enunţării (al scriiturii) şi timpul percepţiei (al lecturii)", [in Minai Nasta, Sorin Alexandrescu (ed), 1972; 388].

să nu se găsească nici în A nici în B. "In acest caz. In această ordine de idei. naratorul ştie mai mult decât personajul său". pe care Tzvetan Todorov şi le însuşeşte. "unul din timpurile al cărui sens este cel mai greu de precizat". Hemingway. trebuie ca subiectul acestei reprezentări. constată Tudor Vianu. "& acest al treilea caz. 429-438]. Pouillon decupează următoarele poziţionări ale naratorului faţă de personaj.101 De notat că în interacţiunea jurnalist . în cazul transmisiunii în direct: cazul breaking news). din această perspectivă.. 1975. Faulkner. nu este o linie. de subliniat că monologul interior al personajului (mimându-se starea de ignoranţă a autorului este. exemplu: Când vei sosi. eu voi fi plecat de o oră] sau din trecut către un trecut şi mai îndepărtat [=mai mult ca perfect: acţiune trecută.nu mă reprezint într-o stare trecută. flexiunea verbală (mod. "Când enunţ propoziţia . încă din anul 1943.newsmaker (devenit "personaj" în text/în ştire) -receptor. doar un truc textual). Exemplu: Eram la ţară. naratorul cunoaşte dorinţele secrete ale personajului (punându-le în discurs.[Vd. Factoid] Conţinutul viitorului este mai puţin temporal. că din viitor priveşte către trecut [=viitorul anterior. mai mult sau mai puţin probabile).acţiune încheiată). încheiată înaintea altei acţiuni trecute. "s-ar părea că vorbitorul care se exprimă în prezent priveşte când spre trecut (^perfect compus . (. adică cel ce observă timpul. Tudor Vianu formulează o serie de observaţii extrem de importante.]. ci o perspectivă. Timpul implicat ca reprezentare în folosirea unui verb oarecare. 2) Narator = Personaj ("viziunea" «împreună cu»). diateză. persoană. că se mişcă cu prezentul său în trecut. [Vd. cele trei temporalităţi tind să se suprapună (şi ele chiar se contopesc "într-o singură clipă". am muncit. naratorul ştie tot atât cât şi personajele sale". în studiul Structura timpului şi flexiunea verbală [in Tudor Vianu. Altfel spus. în interacţiunea jurnalist . când spre viitor (acţiuni voite. cunoaşte alte întâmplări simultane cu acelea în care este angrenat personajul etc. naratorul ştie mai .explică Tudor Vianu . esteticianul român constată că "pentru a ne putea închipui timpul ca o linie dreaptă între A şi B. exemplu: Când ai ajuns. Constatând pentru început că filozofii (îi citează pe Descartes. Exemplu: îmi întrerup munca: enunţul conţine Până în acest moment. In concluzie: "Flexiunea temporală ne dovedeşte că conştiinţa noastră nu se situează niciodată în afara timpului. în esenţă. Un rol aparte îl joacă imperfectul. 3) Narator <Personaj ("viziunea" «din afară»). Kafka. număr) aşa cum este folosită de vorbitori. 102 <Titlu> Relaţiile narator-personaj.) Structura empirică a timpului este perspectiv ala". pe de altă parte. şi nici într-un alt punct situat între A şi B ". Sau: încep o lucrare. le află şi cititorul). "în acest caz. este mult mai complexă decât viziunea filozofilor. plecasem de o oră. J. ci întruna prezentă în raport cu evenimentele relatate". Enunţul conţine: Voi lucra. Leibniz şi Kant) figurează scurgerea timpului uniform pe o linie dreaptă mergând spre infinit.newsmaker apare o altă temporalitate: aceea a colectării informaţiei si. naratorul (în ficţiune) ştie ce va urma să i se întâmple personajului. timp. în realitate.. ci în interiorul său. New Journalism]. mai mult modal (voinţă/intenţie) ". 1) Narator > Personaj ("viziunea dindărăt").

se aude etc.. Jurnalistul este subiectul enunţării pe care o reprezintă ştirea. 5. abordarea dorindu-se a fi interdisciplinară: "analiza socio-economică. c) "Viziunea stereoscopică" poate fi echivalentă în jurnalism cu cerinţa relatării evenimentului (faptului) în toate faţetele sale. dar nu numai el [Vd. (. Centrul . în condiţiile egalităţii dintre narator şi personaj: percepţii.sursă (newsmaker . 4) "Viziunea stereoscopică". Sorin Alexandrescu (ed). d) în relaţia jurnalist . la o cunoaştere (cel puţin) egală cu a acestuia. darnu-l supraestima niciodată în legătură cu informaţia pe care o deţine". ne-o prezintă. Todorov [in Mihai Nasta. Tzvetan Todorov ne invită să distingem între "aspectele naraţiunii"care se referă la "modul în care este percepută povestea de către narator" şi "modalităţile naraţiunii [care] se referă la modul în care acest narator ne-o expune. viziuni diferite aparţinând unor personaje diferite în legătură cu acelaşi act. constată T. Design.care urmează să devină "personajul" ştirii). 1972. Sorin Alexandrescu (ed). Lizibilitate]. b) în cazul jurnalismului de investigare. n.. <Titlu> Cercetări media.) Naratorul este subiectul enunţării pe care o reprezintă cartea". Paul Ricoeur şi ale celorlalţi naratologi. Observaţii: a) în relaţia jurnalist . 1997. Departamentul de Comunicare din cadrul Universităţii Catolice din Louvain (Belgia) \ş\ propune de câţiva ani buni să aplice sistematic modelele naratologiei asupra media. condiţiile de organizare şi de producţie a grupurilor de presă şi a produselor lor". Modelul aplicat la media porneşte de la "real drept temă sistematică" asupra căreia se apleacă sistemul heterogen (divers) mediatic "în care timpul scriiturii şi timpul receptării se intersectează". cel dintâi este invariabil în poziţia aceluia care ştie mai mult.receptor.puţin decât oricare dintre personaje. eveniment etc. dai nu pătrunde în conştiinţa nimănui". 395].6].] [Recherches en Communication. + "naratologia " + "abordarea etnosociologică: receptarea şi consumul media de către public".. 389391]. mărturii. Această stare de fapt este reperabilă în titrare şi în "aranjarea textelor" în pagina de ziar [Vd. 103 e) în ipostaza relaţiei narator<personaj se află camera de luat vederi care înregistrează ceea ce intră în obiectiv şi în raza de captare a microfoanelor (exemplu: rubricile de televiziune tip No comment). cel dintâi poate evolua (este de dorit să realizeze acest lucru din perspectiva îndeplinirii funcţiei de informare de la un deficit faţă de interlocutor. Mihai Nasta. [Cf. dar şi în "aranjarea" ordinii/timpului alocat(e) "textelor" în telejurnal. Gate Keeping]. [subl. este de dorit ca jurnalistul să ajungă la o cunoaştere superioară faţă de aceea a interlocutorului pe care ancheta îl vizează. idee. în interiorul acestei relaţii funcţionează regula jurnalistică a cărei formulare este cvasi-imperativă: " Nu-ţi subestima niciodată publicul în ceea ce priveşte capacitatea sa de a înţelege şi cu privire la inteligenţa sa. EI poate să ne descrie numai ceea ce se vede. Pe urmele lui Gerard Genette. "Modalităţile naraţiunii". dar şi ale lui Tzvetan Todorov. [=puncte de vedere]. 1972. prin simplul (dar nu suficientul) fapt ca "a fost de faţă". Jean-Michel Adam (profesor de lingvistică franceză la Universitatea din Lausanne.

.ele însele având o adevărată istorie "în spatele lor"] în mod interdiscursiv şi intertextual". precum nominalizarea. realitatea este la timpul trecut. . fraze pasive (mai ales în relatările despre catastrofe. editorial. durata introducând dimensiunea subiectivă a scurgerii timpului. În acelaşi timp. s-ar putea distinge în textele de presă "un grad slab de narativitate.. Le Monde etc. 1991 \ 48]: "Putem studia povestirea în presă. condensări şi dilatări temporale. ci ele trebuie să fie puse în relaţii cu fapte macrostructurale: sisteme ale timpurilor în reportajul sportiv şi în necrolog. Care ar fi modalităţile de studiere a naraţiunii în media. suspendări ale scurgerii timpului (pentru descrierea succintă a unui personaj. reportaj. anticipări. devine evidentă o realitate de mult demonstrată: nu poate exista naraţiune pură. n. în titluri. retrospective (flash-back). Aşadar: timpul realităţii şi timpul naraţiunii nu se suprapun niciodată. chiar şi atunci când naraţiunea faptelor urmăreşte succesiunea lor cronologică. mică publicitate . Apoi. breves. iar producătorul individual sau colectiv al cutărui articol face parte dintr-o formaţiune discursivă. esenţializate sau ample. întâi de toate. în ziare diferite. în text apar elipse. Director al Observatorului Povestirii Mediatice).. din perspectiva naratologiei.de Cercetări în Lingvistica Textuală şi Analiza Discursului) ne oferă câteva concluzii utile: "Le Soir. prin raport cu timpul narării. [Recherches en Communication. profesorul elveţian evidenţiază aceste aspecte: "Presa scrisă prezintă o utilizare specifică a faptelor micro-lingvistice. 104 Din perspectiva lingvisticii. (. trebuie avută în vedere şi distincţia epocală a lui Henri Bergson. pot . uneori. ne indică Marc Lits (Profesor la Departamentul de Comunicare al Universităţii Catolice din Louvain. atât de frecvente în articolele de presă". a unui decor etc. cel puţin în trei modalităţi diferite: a) Considerând povestirea ca fiind formată dintr-o succesiune de articole consacrate aceluiaşi eveniment. id est. Tot la nivelul acesta putem distinge "familiile evenimenţiale" care "preorganizează informaţia. fenomenele de reluare. 15]. distribuirea şi recunoaşterea ei". pentru introducerea unei explicaţii indispensabile). 1997. punerea în intrigă [=construirea povestirii] şi investigarea acţiunii umane". Discursul mai este reglat şi condiţionat şi de genurile şi sub-genurile presei scrise [ştire. [Recherches en Communication. anafore demonstrative. id est. Descrierea este. 35]. Nu numai aceste fapte de folosire a limbii merită să fie analizate atent. 105 Din aceste ultime nuanţări. Cum este? .]. în chapeau . suportul naraţiunii. 1991 \ 19]. Relatarea este întretăiată de descrieri succinte. citându-l pe Jean Verrier [Recherches en Communication.) b) Comparând povestirile aceluiaşi eveniment în aceeaşi zi. în funcţie de obiectul ei. 1997. c) Reţinând un singur articol pentru a încerca să descriem funcţionarea lecturii «curente» a unei povestiri în presă". Altfel spus.iată întrebarea la care răspunde de obicei descrierea. descrierea acţiunilor" şi "un grad înalt de narativitate. şi al cutărui ziar în particular. filets relatarea discursurilor în genul pe care l-am putea numi «reluări ale cuvintelor». [subl. [Recherches en Communication. autorul este prins în interdiscursul presei în general. între timpul obiectiv şi durată. precum şi în funcţionarea lexicului în fragmente de discurs didactic.sunt instituţii.uri. în fine. frazele pasive.

oricât de pitoreşti sau de şocante ar fi acestea. în realitate. . deci. Exemplu: 1) Dumnezeu întruneşte toate perfecţiunile. 1977. calitatea este epicizată. locuri. un loc aparte îl ocupă impresia generală a semnatarului textului (este cazul reportajului). Nu enumerarea calităţilor într-o listă. A >B. aici este adusă în discuţie clasa. pentru că în propoziţia nr. ordonarea combinată este cea mai la îndemână modalitate funcţională de organizare a textului. 6) Iar forma de raţionament deductiv (cea) mai des întâlnită. a rămâne la nivelul exemplelor. descrierea. Succesiunea "acţiunilor" calităţilor conturează. şi. Pe de altă parte. este silogismul. trebuie spuse în cuvinte cu sens concret. nu se foloseşte acelaşi termen. este un raţionament incorect. în funcţie de scopul textului. după cum tocmai am văzut. substantivele şi verbele sunt de preferat. dar. în echilibrarea. care se adresează direct simţurilor. iar în propoziţia nr. [Cf. se impun exemple relevante. pe de altă parte. Ea se apropie de expunerea documentată. în contrabalansarea uneia prin cealaltă. descrierea se referă la obiecte. 3) Deci Dumnezeu există. B > C. Priceperea (evităm cuvântul artă) constă în dozarea modalităţilor. 79]. 2. Ea este mai degrabă ideea. Metoda cheie a descrierii constă în a face un simţ să domine. înseamnă a raţa nivelul viziunii de ansamblu. cu sens universal. 106 <Titlu> Deducţia "Unele cunoştinţe fiind considerate a fi achiziţionate. ci sugerarea lor. atrag după ele concluzia). 73]. face apel la simţuri şi lasă receptorului impresia observaţiei directe. concrete. persoane. este sofismul. pentru dezvoltarea unui efect general. cealaltă numită minoră. 2) Existenţa este o perfecţiune. Pe de altă parte. Este o formă de raţionament. altele sunt consecinţele lor. capacitatea/abilitatea de a transpune în cuvinte rezultatele observaţiei. apar două imperative: posibilitatea şi capacitatea de a observa.lipseşte interferenţa subiectivităţii celui care observă şi descrie. Nu mai repetăm. 2) Păsările sunt animale. <Titlu> Ordonarea combinată Textul jurnalistic nu este o demonstraţie de logică formală. ci prin sugestie. Când textul tinde să devină abstract. Pierre Oleron. abstracţiunile. descrierea este obiectivă . Deci. Descrierea nu-şi va atinge scopul prin aglomerarea adjectivelor. cuvântul animale este folosit cu sens particular. "O clasă nu este o simplă sumă a elementelor din interiorul ei. [apud Pierre Oleron. 1977. 3. Sau reprezintă un punct de sprijin al opiniei autorului. Eroarea cel mai des întâlnită în acest punct. naraţiunea şi descrierea în stare pură nu pot exista. al detaliilor. în ciuda aparenţelor. (Două premise. Ea presupune observarea directă. Exemplu: 1) Păsările zboară. caz în care. una numită majoră.fi privilegiate alte abordări: Ce este? Cum arată? Din ce este făcut? Ce face? Aşadar. Altfel spus. 3]. Aşadar. în final. dacă putem spune aşa. 3) Deci animalele zboară. El are forma (aparenţa) silogismului. în acest fel. deci A > C" [Pierre Oleron. mecanisme. Raţionamentul este incorect. De la bun început. 1977. în primul rând.

O eroare des întâlnită este definiţia circulară (din care lipseşte diferenţa specifică). 61]. Apartenenţa elementelor la o clasă se realizează prin clasificare. . Omul (ceea ce este de definit) este un animal (gen proxim) care gândeşte (diferenţa specifică). 1979. J.De unde ştii cine sunt criticii cei mai mari? . J. 1979. cea din urmă caracterizând "funcţionarea cotidiană a discursului". 163]. în paragraful concluziv (final) jurnalistul va . .De unde ştii? . se vorbeşte de o definiţie descriptivă. comparaţiei şi contrastului. de o definiţie prescriptivă sau stipulativă. ". Pentru A. presupune dezvoltarea a două serii de argumente. definiţia se identifică cu parafraza. . Formularea semnificaţiei unui cuvânt. [A. "In sens larg. "definiţia este fie ştiinţifică. definiţia funcţională şi definiţia prin generare care explică obiectele prin modul lor de producere ". o semnificaţie emotivă bogată. 85-86]. 1964) aduce în discuţie şi definiţia persuasivă. Definiţia extinsă cu ajutorul exemplificării. Ceea ce defineşte este format din două părţi necesare şi suficiente: genul proxim şi diferenţa specifică. (. 90] citându-l pe L. a căror formă logică permite transpunerea lor cu relativă uşurinţă. Din multitudinea tipurilor de raţionament deductiv. definiţia este formată din două părţi: ce este de definit (definiendum) şi ceea ce defineşte (definiens). definiţia se identifică cu descrierea/povestirea ce urmează analizei". în fine. Exemplu: Automobilul este un vehicul care merge ca un automobil. etimologiei.. 86]. care au o semnificaţie descriptivă vagă şi. totodată.Cum. fie neştiinţifică". Raţionamentul disjunctiv. fenomen etc.Pentru că este un mare pictor. expresii. în texte de presă. cuvântul «adevărat» ajunge să capete forţa persuasivă a lui« a fi acceptat». Definiţia parentetică. 107 "Definiţia poate fi ori a unei semnificaţii deja statornicite. 89]. Iar metoda cea mai importantă a clasificării este definiţia.. în primul caz.. Autorul distinge definiţia taxinomică "formată prin ansamblul calificărilor.De ce? .) Definiţiile persuasive se recunosc adesea după cuvintele «real» sau «adevărat». [Cf. Semnificaţia descriptivă a fiecăruia dintre ele este supusă unei neîncetate redefiniri. După modelul aristotelic.conceptul calităţilor pe care orice element trebuie să le aibă. analizei. în cel de-al doilea. ori a uneia propuse pentru viitor. Greimas [1979. Anthony Flew 1996. Premisa lui este de tipul: " Cei care 1-au ucis pe Caesar sunt paricizi sau apărători ai libertăţii. "Limba noastră abundă în cuvinte precum «cultură»." Acest tip de premisă formulată în introducerea textului. Cum oamenii de obicei acceptă ceea ce consideră a fi adevărat. Prin care se explică definiţia unui cuvânt. pentru a aparţine clasei [Brooks. Greimas.Toţi criticii mari o spun. definiţie circulară. le mai reţinem pe acelea des întâlnite.îl admir pe Rembrandt. 1979. cei mai mari critici sunt aceia care recunosc marea pictură" [Brooks. Warren. Anthony Flew [1996. Warren. Stevenson (Ethics and Language. Un model de definiţie eronată este aşa numita. negării (respingerii).

aşteptărilor colectivităţii la un moment dat şi devine unul din instrumentele indispensabile ale managementului contemporan în orice domeniu şi la orice altitudine.d.l.formula una dintre cele două concluzii posibile." [Pierre Oleron. 148]. "Dacă te căsătoreşti. o serie întreagă de întrebări de control se impun jurnalistului (aproape) de la sine. Sondajul de opinie este realizat de institute specializate care aplică metode sociologice şi statistice.. la un moment dat". Rezultatele sondajului de opinie devin o informaţie destinată publicului. vei fi chinuit de gelozie. Rezultă că acuzatul se află în imposibilitatea de a-şi construi apărarea.acuzatorul este obligat să precizeze în ce constă vinovăţia acuzatului. Dacă deducţia conduce la propoziţii neacceptabile. nu o vei putea suferi. 1983.Acuzatului nu i se spune de ce anume se face vinovat. b) Amplificatoare (generalizatoare). Sondajul de opinie este un exemplu de inducţie amplificatoare. premisa este falsă. Situaţia aceasta (absurdă) reprezintă schema narativă a unui roman celebru al lui Franz Kafka: Procesul. Raţionamentul condiţional: dacă. jurnalism ş. apoi se formulează concluzia. Logicienii disting două forme de inducţie: a) Completă. se ia drept premisă propoziţia contrară. Etapele realizării unui sondaj de opinie: stabilirea eşantionului. 36]. inducţia este trecerea de la particular la general. Toate cazurile sunt enumerate. atunci Raţionamentul prin reducere la absurd este "un raţionament ipotetic-deductiv. rezultatele acestui tip de cercetare sociologică devin o informaţie aptă de a fi publicată ( = ştire). nu trebuie să te căsătoreşti. sondajul este o unitate de măsură a atitudinilor. 108 Dilema.. Tehnică de observare statistică prin investigarea unui eşantion reprezentativ al unei populaţii. Răspunsurile unui eşantion indică "opinia/opiniile tuturor. nu pentru că se face vinovat de ceva anume. deci ea trebuie să întrunească standardele informării profesionale (promptitudine. realizarea interviurilor. 79]. 109 Sondajul de opinie este un instrument/o tehnică folosită în nenumărate domenii: marketing comercial. Totuşi. Coloratura sa (pozitivă sau negativă) este dată de direcţia/sensul în care este folosit." [Pierre Oleron. Dacă este frumoasă.c.m.). centralizarea datelor. Exemplu: Propoziţia iniţială: . Propoziţia contrară . echilibrare a informării s. 1985. Este "un proces de generalizare. ea fiind un proces invers deducţiei. Deci. acurateţe. Dacă este urâtă. Pentru Aristotel." [Gheorghe Enescu. reacţiilor. în zona neutralităţii etice. în acelaşi timp însă. 1983. este condamnat. doar o parte din cazuri sunt enumerate. ci pentru că nu a demonstrat că nu se face vinovat de ceva anume. el este neutru din punct de vedere etic. Raţionamentul prin care se trece de la constatări despre cazurile singulare dintr-o mulţime de obiecte. . Ca orice instrument. vei lua o soţie frumoasă sau urâtă. realizarea chestionarului. înaintea difuzării. până la nivelul guvernării. în atari condiţii. deci propoziţia iniţială este adevărată. stării de spirit. Inducţia.a. Prin ea. Când o propoziţie nu poate fi dovedită direct. la aserţiuni despre toate cazurile. Sondajul de opinie. marketing politic.

nu se pot controla nici eşantionul. 110 Întrebarea Cui serveşte această lege? . Ceea ce se urmăreşte de fapt. altfel spus. Singurul "moment" aflat clar la îndemâna spiritului critic al jurnalistului este chestionarul. în egală măsură. constituie un element de informare a opiniei publice. Ce rezultă de aici din perspectiva acurateţei informării? 3) Sondajele au caracterele (aparente) ale ştirii. nivel de trai.nepublicarea sondajelor realizate în Franţa. infracţionalitate. încât unii jurnalişti considerau într-o vreme nu prea îndepărtată că sondajul este o flagrantă manipulare. 2) De regulă. formată din nouă înalţi magistraţi. De exemplu. [Henri Pigeat.000 de persoane. intuitive. 267]. argumentarea: "Datorită folosirii tot mai frecvente în domeniul politic a sondajului de opinie şi a «simulării votului» care. în primul rând. starea de lucruri din Franţa unde . 1982. Care însă. violenţă a cărei scară este . legiuitorul a considerat necesar să formuleze o serie de reguli menite să evite unele excese. are acces la "documentaţia sondajului". mai întâi. incontestabil.mai ales acelea realizate în campaniile electorale şi înaintea lor .Agenţia France Presse a instituit drept regulă . 2) Normele profesionale jurnalistice.dacă difuzează rezultatele unui sondaj de opinie care.Modalităţile de controlare a acestui tip de informare cvasi-instituţională de către jurnalist sunt multiple. în primul rând." [Lucien Solal et al.este (aproape) retorică. prin această "retorică a sondajelor". publicului (cetăţeanului).se remarcă prin următoarele elemente: 1) Prin lege ." O Comisie a Sondajelor creată pe lângă Ministerul Justiţiei. Acesta este obiectul Legii din 19 iulie 1977. Vom urmări aici. Astfel. poate fi controlat eşantionul.nimic din ce are contact cu comunicarea media . Fiecare intervievat poate înţelege altceva prin nivel de trai. 221]. şi în funcţie de propriile lui aşteptări. De notat. Cu toate acestea. Iată. în paralel . şi nici identitatea clară a aceluia care a comandat sondajul. în funcţie de actualele lui date materiale. situaţia sondajelor în România . culturale. într-un fel sau altul. 6) Cuvânt cheie polisemantic. pe teren românesc. ar încălca prevederile legii sau care ar fi voit incorect. Prin contrast. numele şi calitatea cumpărătorului sondajului de opinie. sondajul astfel realizat nefiind considerat suficient de reprezentativ. bănuim . le publicau (Horia Alexandrescu). numărul persoanelor intervievate şi datele la care s-au realizat interviurile. sondajele sunt realizate pe un eşantion de l .nu a rămas nereglementat. Erorile evidente pe care jurnalistul le poate repera printr-o minimă examinare apar în formularea întrebărilor care formează chestionarul. Aspecte legislative. nu riguroase.se pare . De exemplu.în absenţa unor cercetări de teren inatacabile . Ele însă se pot grupa în două mari zone: l )Reglementări juridice. publicarea sondajului de opinie trebuie să conţină "numele organismului [institutului de sondare]. pe un eşantion mai mic de 1. 5) Cuvânt cheie vag.cu urmări directe asupra tuturor beneficiarilor ei . este obţinerea efectului bandwagon. Lucien Solal simte nevoia să sublinieze că această lege nu reglementează sondajul de opinie decât în măsura în care acesta este făcut cunoscut publicului.că are dimensiuni mult mai reduse decât s-ar crede. nici datele când au fost realizate interviurile de teren.ca să rămânem în teritoriul francez . 4) Modalităţile jurnalistului de a evalua "sinceritatea" lor sunt minime sau. că sub incidenţa acestei legi intră şi media .000 de persoane. 1980.

33%. Este obositoare ? ." Pentru ca. în anul 1963. recomanda celui care realizează chestionarul să evalueze în prealabil.Da/Nu. emigranţi vs. SIDA . Generează reacţie de prestigiu? .60%. ierarhizării dicţionarului: "Glob + Populaţie + Grup + Sat). 1992. Dacă însă cifrele servesc pentru lansarea propagandei negative (criticarea fostului guvern). care nu sunt specifice sondajului de opinie. "Cunoaşterea «motivaţiilor» şi a «aspiraţiilor» a căpătat o tot mai mare importanţă.67%.48%. 112 Furtun în stradă . 8) Aluzia.39%. univers. a treia semnificaţie (cf.Da/Nu. Suprasolicită gândirea ? . metafora în întrebare. căruia îi corespund în Dicţionarul limbii române contemporane. bande punk vs. Conservând în alimente . Cu rezultate incontestabile referitoare la consistenţa mesajului prin care se lansează oferta politică. Septimiu Chelcea. In ciuda nenumăratelor întrebări pe care un sondaj/o statistică le poate genera. 2) Ansamblul corpurilor cereşti. măsurătorile corecte sunt un instrument de lucru indispensabil.Da/Nu. autorul o citează pe Elisabeth Noelle care. în lipsa acestui tip de măsurători. în anii noştri. . 9) întrebările deschise." In fine. Agresiuni stradale . "Spre anul 1830. Bande Punk . 10) întrebări cu dublă opţiune în situaţia în care răspunsurile pot indica şi altceva. 62] .68%. Tema este prea intimă? .eventual . şi chiar mai grav. programe pentru tineret. Axele comunicării ar risca să fie ezitante. şomaj. o axă de comunicare (promisiuni electorale) care să convingă jumătate din populaţia speriată de terorism + jafuri + agresiuni stradale + furturi în stradă (+ bande punk) + (emigranţi . Este plicticoasă? .Da/Nu. ancheta citată de autor arată că 93.Da/ Nu.Da/Nu. Generează conflicte cu idealul propriu? -Da/Nu.Da/Nu. " 1) Totalitatea celor existente în realitate.cvasi-nelimitată: de la un brânci.46%.51 %. Necesită capacitate de observaţie prea bogată pentru a răspunde? . Depăşeşte elocvenţa celui întrebat? . trei înţelesuri. Generează teamă? .40%. Poluarea aerului . pur şi simplu. rezultatele unor măsurători: spaimele francezilor în anul 1990. termeni specializaţi etc.instituţiile de colectare şi tratare statistică devin o parte a artei de a guverna. ar putea să nu-şi ţintească publicul. 75-76]. inconsistente. "Deosebit de utilă este . Terorism . Drogul . Ce rezultă din această listă a spaimelor? De exemplu. 1996. 7) Cuvânt cheie care s-ar putea să nu fie cunoscut de toţi intervievaţii (cuvintele care nu fac parte din fondul principal de cuvinte: neologisme.51 %. cosmos. Maarek. Aceasta ar fi varianta constructivă. Emigranţi 27%r [Philippe J. cuvântul Junie.Da/Nu.). Catastrofe naturale . 69] sprijinindu-se pe o serie de anchete sociologice realizate în anul 1973 -stabilitatea axei semnificative a fiecărui termen De exemplu.4% (în mediul urban) şi 87. Este uşor de remarcat că din acest câmp semantic se pot ivi alte teme: terorism vs. 56]. Jafuri .58%.ilegali).1% (în mediul rural) atribuie într-un fel sau altul cuvântului. la spitalizarea cu trei coaste rupte. 3) Pământul cu întreaga lui viaţă" Or. marketingul politic să orbecăie. Iată de exemplu. Poluarea apei .afirmă Armând Mattelart [1994." [apud. întrebarea este prea abstractă? -Da/Nu. Incendii .Da/Nu. următoarele aspecte: "Sunt greutăţi în înţelegerea limbajului? . Centralele nucleare -48%.consideră Septimiu Chelcea [1996. politică externă.80%.

Ceea ce nu exclude rigoarea. ceea ce tu însuţi nu ai înţeles foarte» bine. Odată difuzat. a cărui investigare iniţială este deficitară sau a cărui concluzie nu rezultă din premisă. şi în cazul inducţiei. curiozitatea vie. nici cititorul ziarelor nu aşteaptă cifre şi raţionamente aride. Dacă în prima variantă era un sondaj de circuit interior. lucrurile se petrec la fel. înainte de a încheia aceste paragrafe consacrate raţionamentelor. sursă a învăţămintelor mai mult sau mai puţin explicite. dictoane" 113 Nu este de dorit ca jurnalistul să acţioneze într-o situaţie dată (exclusiv) pe baza propriilor impresii şi observaţii acumulate în timp. semnele de întrebare pot fi înlăturate doar de prestigiul institutului care a realizat sondajul şi de acurateţea formei în care este publicat căci. Pietre Oleron [1977. şi de psihologi. cât mai degrabă modul în care sunt ele prezentate în media exercită o influenţă asupra publicului" [Universitatea Bucureşti. în al doilea caz. Exemplu: Premisa (corectă. pe scurt. din două motive. limpezimea şi claritatea gândirii. am spune] există un consens larg asupra faptului că nu atât sondajele ca atare. De multe ori. în n situaţii asemănătoare. uitată şi de logicieni. A devia în stânga sau în dreapta sensului fascicolului luminos. Prin ea se asimilează cunoaşterea colectivă.) nu exclude investigarea fiecărei situaţii. Nu poţi arăta altora ceea ce tu însuţi nu vezi. Apoi. exprimând tradiţii. s-au petrecut cinci crime. şi pentru a conferi textului credibilitate). la un raţionament inductiv. care ajută la dozarea şi ordonarea modalităţilor de construire a textului. Unghiul de abordare este fascicolul care luminează faptele. raţionamentul (necesar printre altele. Ca în orice raţionament. Plin ea se depune masa de impresii şi aprecieri acumulate în timp. devine un argument persuasiv evident. obiceiuri. 94] distinge şi ceea ce el numeşte "induction floue [inducţie difuză]. este tot una cu a nu vedea. când spunem: "este o concluzie pripită. prin observaţii la care individul asistă sau pe care le suportă.sondajul devine ceea ce se numeşte "sondaj de susţinere" (advocacypool). Respectarea acestei reguli îl ajută pe jurnalist să-şi păstreze percepţia proaspătă. în genere. . Unghiul de abordare Este un element indispensabil. fie în continuarea ei. cu condiţia ca faza iniţială a "inventarierii" cazurilor particulare să se efectueze corect. 1997. Experienţa acumulată (profesională. "în prezent. Aşadar. controlabilă). analiza. raţionamentul deductiv conduce la o concluzie valabilă. Folosirea acestor "trucuri" se impune pentru că jurnalistul nu este nici logician. 42. [mai ales în România acestor ani. îl ajută să-şi păstreze mintea larg deschisă (americanii numesc această calitate open minded). prin raport cu un termen cunoscut). nici matematician şi. trebuie "pus în scenă" cu ajutorul unor ingrediente specifice: comparaţia (unui termen necunoscut cu unul cunoscut). ne referim. Şi atunci. dacă procedează astfel. jurnalistul oferă propria viziune/convingere drept universal valabilă. contrastul (explicarea unui termen necunoscut prin deosebirile sau prin ce nu este. nou.care ne trimite la relaţia elementelor particulare cu clasa căreia îi aparţin). existenţială etc. Nu-i poţi face să înţeleagă. în textul jurnalistic. pentru că fiecare situaţie trebuie abordată în ceea ce are ea specific. în oraşul X. eroarea apare fie în premisă. ilustrarea (exemplificarea . Un ultim cuvânt. culturală. 43]. clasificarea. Concluzie eronată (tendenţioasă): Toţi locuitorii oraşului X sunt criminali. şi să aibă în vedere un număr suficient de elemente cercetate. de fapt. întâi. este tot una cu a orbecăi. el va fi difuzat. "este o concluzie parţială.

ci unghiul de abordare. Toate acestea sunt sinonime cu această aserţiune: fiecărui unghi de abordare trebuie să-i corespundă un singur text. O eroare frecventă a începătorilor este încercarea de a acoperi prea mult într-un singur text. desigur. Altfel spus. este mai bine să scrii mai multe texte. unghiul de abordare este condiţionat de domeniul în care intră faptele. Mai exact. şi în alt fel într-o rubrică de ecologie. Acest titlu stabileşte din start o conexiune între portul francez şi Parlamentul României. Când ştii multe despre un subiect important. Paragraful iniţial (ceva mai mult decât jumătate din text) dezvoltă această afirmaţie: "A mai rămas doar o zi până când moţiunea de cenzură înaintată de opoziţie va fi supusă votului. ci curiozitatea trebuie să-i fie stârnită. iar pe ecologist îl interesează în ce măsură câmpia aceasta ajută la aglomerarea sau la dispersarea norilor etc. unghiul de abordare în funcţie de care se operează selectarea detaliilor. consacrată evaluării ultimelor tendinţe politice din interiorul Parlamentului. 24].erau termenii exacţi pentru acest context] şi la înţelegerea faptului că între exercitarea puterii şi cele mai îndepărtate unghere ale societăţii. să fie amintit cazul acestor tineri." [Curtis D. îndemnând astfel la o stare de reculegere [meditaţie. MacDougall. în alt fel într-o rubrică de agricultură. şi povestea tinerilor emigranţi clandestini. Amalgamarea a două intenţii într-un singur text înseamnă un amestec nedorit al informării şi al opiniei. nici opinia nu poate fi suficient de întemeiată. legătura este totuşi mai mare decât îşi închipuie o minte de parlamentar" Ne vine greu să stabilim o legătură firească între prima parte a acestui editorial. 114 Nu la acest nivel trebuie contrariat cititorul. cu o zi înaintea depunerii moţiunii de cenzură. 115 Ca şi în cazul unghiului de abordare. în fine. Pentru simplul motiv că cel interesat de agricultură aşteaptă ceva anume de la descrierea câmpiei. de exemplu: acest titlu . sperând ca în acest fel să ajungă în Canada Pentru ca finalul să fie acesta: "Poate că înainte de deschiderea şedinţei de vineri a Parlamentului. reflecţie . "Nu subiectul este greu de ales. şi de aşteptările publicului. Nici informarea nu este completă. Spaţiul tipografic care îi este consacrat însă. un semnal de alarmă pentru parlamentari. infanteristul cu totul altceva.De la Le Havre la cupola Parlamentului). El poate avea una din următoarele trei intenţii: aceea de a informa. decât să încerci să sugerezi superficial fiecare idee într-un singur text.În bună măsură. este strâns legat de intenţia autorului. Iată. face din acest exemplu aproape un al doilea text. cititorul nu trebuie contrariat. din care ambele ies păgubite. 1973. Rezumat . fiecărei intenţii trebuie să-i corespundă un singur text. de a argumenta sau de a persuada. un exemplu semnificativ. Aceasta din urmă s-a vrut. Ceea ce contribuie la schimbarea unghiului de abordare în interiorul aceluiaşi text. Nu are sens să abordezi teme militare în rubrica "Agricultură sau invers." A doua parte a textului începe cu fraza: "Alţi tineri români au fost descoperiţi ascunşi într-un container în portul Le Havre. Ceea ce este altceva. descrierea unei câmpii se va organiza într-un fel într-o revistă militară.

marţi. joi. adevărată: [Gheorghe Enescu. (.) Fii optimist: dacă textul odată scris. Acest lucru impune însă.tip pe care şi-o poate pune cititorul. descrierea. 3. marţi. 7)Tineretul Liber. 266]. argumentarea trebuie epicizată. p. de păstrarea unei proporţii adecvate între idee şi exemplul care o ilustrează. 116 Intenţia autorului. 6. la o propoziţie numită concluzie. "întreabă-te: dacă aş citi acest început. criteriile de ierarhizare a materialelor în pagină . Gheorghe Enescu [1985. De ce acest eveniment. 27 iulie.paragraf iniţial . . sâmbătă. V. p. Coerenţa se mai câştigă dintr-un plan bine ales şi din alegerea şi păstrarea unghiului de abordare. formule. 1007. seria a cincea. 27 iulie. Secretul este unul singur: dozarea corectă. naraţiunea trebuie completată cu elemente descriptive. 18 martie. lead este azi folosit prin extensie. 1993. p. 5)Adevărul. V. 86..prin poziţionare. V. păstrarea aceleiaşi altitudini expresive.Coerenţa textului depinde de o judicioasă construire a paragrafelor. Un text alert nu este numai concis. 100]..pentru orice text jurnalistic. astfel că dacă premisle sunt adevărate. concluzia este adevărată sau cu o mare probabilitate. "Plăcerea este dublă când îl înşeli pe cel care în ş al ă.american) care provine din practica jurnalismului de agenţie. poate mai important? Criteriile de selectare rămân în genere (în toate detaliile lor) necunoscute publicului. relative la limitele de aplicabilitate (valabilitate) a unor concepte. 3) Cf. propoziţii.1991. nr. 892. Reciproc. La fel. necunoscute încă. 1985. p. fie el de informare sau de opinie. două accepţiuni: paragraful iniţial al ştirii şi ştirea în întregime. NOTE. Un text corect construit şi expresiv trebuie să fie alert." 4) România Liberă. calibrare. spaţiu tipografic alocat. La fel. nr. ai progresat. de o legătură firească (logică şi expresivă) dintre ele. 1013. A fi alert înseamnă a te mişca repede. 1) Adevărul. 6)"Proces de trecere de la propoziţii numite premise. 1993. Altfel spus.) Cei mai slabi jurnalişti sunt aceia care se îndoiesc cel mai puţin. l.iată o primă întrebare ." [DidierHusson. cu aceeaşi semnificaţie ." MONTAIGNE " Fiecare popor râde de ceea ce se teme şi de ceea ce admiră cel mai mult. 1013. 1993. caracter de literă. spune-ţi că între timp. 1. 87. " ANDRE MAUROIS Tonul "De ce doreşte autorul să citesc acest text?" . Jeadare... nu-ti mai place. 307]. serie nouă. OlivierRobert. nr. şi nu altul. 2) Lead este un termen (englez . (. aş continua lectura ? Taie paragrafele prea lungi în unele mai scurte. Pentru textele agenţiei. Expresivitatea textului este foarte importantă în paragrafele iniţial şi final. 24 iulie 1993. In jurnalismul anglo-american. paradoxul este "o contradicţie formală rezultată din încălcarea unor supoziţii (tacite). Mişcarea se exprimă prin verbe. şi între extremităţile textului.

(.) Este foarte posibil ca autorul să aibă dreptate. persuasiv). dacă intonaţia se referă. la fel de clară ca fiecare cuvânt scris. 29 iulie. 118 . de onestitatea sa. delimitarea lor clară reprezentând primul comandament al jurnalismului. [Exemplu preluat din Rene Florio." [Didier Husson. reperabile în schimbările stridente ale tonului. este un comentariu (în sens de glosă). 1. Olivier Robert. p.Există un asemenea moment vulnerabil.intenţia autorului trebuie să fie cât se poate de clară. la forma enunţiativă.) Această reaşezare a evenimentului în contextul său mai larg şi mai profund numit de AFP eclairage [= clarificare]. Tonul se diferenţiază şi de accent. în plus. Ce trebuie ales: voluntar sau mercenar? Domnul X. "La grevă au participat 50% din salariaţi. sec. pur şi simplu." (Cotidianul III. Textul cu acest titlu este însă. din titrare (asupra căreia ne vom opri curând) . un comentariu economic presărat cu expresii ca acestea: "manager macroeconomic educat la şcoala CSP-ului. umoristic. polemic. avem ceva care nu este fapt brut. 176 (608). 1991. Dacă accentul se referă la locul privilegiat al cuvintelor cheie şi al cuvintelor puternice. 1991." [Didier Husson.. De exemplu. ne aflăm în faţa unei incongruenţe stilistice. al frazei cheie şi al paragrafului cheie. titlul care urmează spune tot de la bun început: Previziune asupra "vacantului" românesc. semnifică. fie în cel participativ. Este momentul când jurnalistul trebuie să-l convingă de bunele sale intenţii. Inacceptabil este comentariul care nu se prezintă ca atare. ca tip distinct de jurnalism. ca fiecare enunţ şi paragraf. Iată de ce. de buna sa credinţă. dacă formulează concluzii incontestabile.. "Dacă informaţiile sunt exacte. în cea mai mare parte a lui. 67]. 1984.. 116]. minerii au ajuns la Bucureşti etc. în care cititorul este reticent. dacă evenimentul este pus în legătură cu altele. Aceste oscilaţii în starea sufletească a autorului. la fel de clară ca mesajul esenţial. este tonul. cât de menţinerea lui. joi. pentru a-l înţelege mai bine. în fine. "se amestecă subteran în fapte. Nu include judecate personală. Dificultatea nu constă în alegerea tonului adecvat (în funcţie de eveniment şi în funcţie de publicul ţintă). 65-66]. 1993. pentru a le deforma. neîncrezător. tonul indică atitudinea celui care scrie. ţigări*. dar nici comentariu [personal/subiectiv]. Este un succes sau un eşec. interogativă sau exclamativă a enunţului. precum şi faţă de cititor. chestiune în care şi topica joacă un rol important. Dar aici. Pentru că un singur cuvânt poate deveni responsabil de schimbarea nedorită a tonului. şi de intonaţie. (nuanţă rasistă). atitudinea sa faţă de tema/persoanele/ideile abordate. sau: "Câtă vreme familia Văcăreştilor [sic!] va folosi cu precădere criteriul administrării în dauna criteriului eficientei. Olivier Robert.. încă din primul paragraf . Tonul poate fi neutru sau participativ (patetic. rom (= exprimare neutră) .şi chiar mai înainte. odată cu impunerea jurnalismului de informare.sau X. deci o politică intervenţionistă de stânga populistă. 63. nehotărât. La cristalizarea acestui principiu (fundamental). membrii ei numărându-se printre primii poeţi culţi ai literaturii noastre etc. poate chiar ostil. de fapt. după cum ştie toate lumea. s-a ajuns după îndelungi căutări şi evoluţii. fie în registrul neutru. de-a lungul întregului text. este o foarte stimabilă familie de boieri români din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Un prim indiciu prin care intenţia se face cunoscută. amestecul factualului cu comentariul. prin trecerea "necenzurată" de la tonul obiectiv. dacă [jurnalistul] îi judecă echitabil pe actori. ironic. precum şi la aplicarea lui în practică. Nu comentariul în calitate de opţiune a autorului/a ziarului este de neacceptat. familia Văcăreştilor. la atacul adpersonam.

Intenţia de informare Distincţia factual-comentariu se realizează. a cărui colectare şi transmitere sunt. comentarii. pe care aici. care nu se diferenţiază prin nimic (nici prin informaţie. a căror selectare nu corespunde nici pe departe criteriilor decupării evenimentului (discutate pe larg mai sus). când oferă lucruri noi despre ceva ştiut. în plus. când readuce în minte ceva cunoscut. La nivelul macrotextului . între subinformare şi suprainformare.critic. 1986. adecvate. la nivelul textului. Prezentarea detaliilor drept elemente esenţiale reprezintă o gravă distorsiune. nici prin ton. textul având intenţia de informare trebuie să se bazeze pe toate informaţiile. fie lipsei sale de discernământ. culturală. printre altele. Esenţialul trebuie prezentat ca atare. la un loc. până la ultimele lui consecinţe (= acoperire jurnalistică incompletă a evenimentului). fie a tuturor acestor elemente la un loc.ziarul în întregime . ideatic şi informaţional al interlocutorilor specialişti. mai întâi. Reciproc. cronici. de versiunea purtătorului de cuvânt/ a instituţiei care are interes să comunice către public). civică etc. o educaţie solidă (politică. Posibile chei de control pentru jurnalist sunt acestea: "Am răspuns la toate posibilele întrebări ale cititorului meu? "Din ceea ce am lăsat în notiţe. ne-am putea întreba: de ce este atât de importantă informarea corectă? Din cel puţin două motive. în definitiv. Toţi protagoniştii evenimentului trebuie să fie în mod egal reprezentaţi. ne mărginim numai să le enunţăm: 1) Prin informare corectă se realizează. imposibil de verificat. paginile de informare sunt clar despărţite de paginile care conţin textele de opinie (editoriale. deocamdată). umplerea spaţiului redacţional/a timpului de emisie cu evenimente de importanţă medie şi sub-medie. Zvonul trebuie să fie prezentat ca zvon. nici prin plan) de dosarul de presă/declaraţia de presă (id est. sunt clar despărţite de spaţiile destinate publicităţii (= spaţiu publicitar). a căror corectitudine a fost în prealabil controlată. Publicul îşi construieşte astfel. Text incomplet. făcându-i pe cititori să vadă lucrurile într-un chip nou" [John M. trebuie găsită calea de mijloc: aceea a informării corecte. în afara unei . opinia nu pot fi corecte. nici prin concluzii. Mai mult. 76]. în primul rând. Pe scurt. pur şi simplu. Subinformarea Pentru a circumscrie şi mai exact teritoriul informării corecte. o scară de valori falsă. este ceva esenţial. să enumerăm mai întâi.). prin unitatea titrare informativă . Ne-urmărirea prin texte distincte a desfăşurării evenimentului.cel puţin în jurnalismul britanic . prin omiterea (altor) evenimente (mai) importante.text. câteva cauze ale subinformării: difuzarea textului. formează ceea ce se numeşte spaţiu editorial)." [Ceva care poate ajuta la corecta înţelegere a faptului?] "Nu cumva nu 1am pomenit pe X pentru că a fost nepoliticos cu mine"! "Nu cumva Y apare într-o lumină favorabilă pentru că este cumnatul patronului meu1" Dincolo de faptul brut. dar uitat. sarcina agenţiei de presă. complet. Informaţia incertă trebuie să fie prezentată ca fiind informaţie incerta (neverificabilă. datorită fie comodităţii jurnalistului. fie absenţei spiritului evaluator . "textul are valoare informativă când împărtăşeşte ceva nou şi semnificativ. 2) Scările de valori/opţiunile de tot felul. subinformarea "este informarea trunchiată sau chiar inexistentă despre subiecte importante" [Andreas Freund 1991. 223].nordamerican. Pe scurt. iar aceste două tipuri de pagini (care. atitudini exprimate de cititori). Lannon. 119 Nu în ultimul rând. conduc fatalmente la subinformare. textul care rămâne la nivelul lexical.

1) Neevitarea conflictului de interese periclitează onestitatea (fair-play). nici editorii nu le bănuiesc: filozofii personale. ci în toate domeniile vieţii socioprofesionale. mai ieftine etc. în loc să se bazeze pe fapte. Cu toţii avem opinii despre candidaţi. puse în slujba unor valori fundamentale (adevărul). "Conflictele de interese ale reporterilor pot fi cele mai insidioase obstacole în calea adevărului textelor. 1978. pentru că nu este plătită. le-a înţeles. un reporter poate fi influenţat în moduri pe care nici cititorii. informarea corectă se exprimă. numai elemente insolite. [Bruce M. O primă cale este reperarea eventualelor imperfecţiuni şi relatarea lor." Suprainformarea este o chestiune delicată. cel mai adesea. în timp ce lucrează la un text. Andreas Freund [1991. ea poate fi rodul manipulării sau al tentativei de a influenţa. într-un ton neutru. şi unde începe publicitatea (mascată)? Pot exista două căi de evitare a publicităţii ilegale (o dată. Suprainformarea apare atunci când evenimentul este tratat din unghiul faptului divers. Aici ne putem întreba: unde sfârşeşte informarea (utilitară). pune sub semnul întrebării calităţile informării. dar pe care nu le-am controlat niciodată. loialităţi datorate colaborării la textele trecute". al faptului că jurnalistul domină evenimentul (este în posesia tuturor elementelor esenţiale. Acesta este un semnal de suprafaţă pentru cititor. unghiul de abordare). şansele credibilităţii sale cresc nestânjenit. Trebuie subliniat în acest context. 3]. Conflictul de interese Piatră unghiulară a eticii profesionale nu numai în jurnalism. le-a triat. Prin contrast. ele conţin.) lucruri pe care le-am citit. O a doua." 120 Exemplu (inofensiv?): inaugurarea unui hotel într-o staţiune turistică. o colecţie haotică de credinţe repetate în jurul nostru. intimitatea cu sursele de informare. Swain. instituţii concurente. completă. apoi. Faptul poate fi verificat de oricine prin observaţie. Când afirmi o opinie. Suprainformarea este foarte adesea sinonimă cu acordarea unei atenţii mai mari decât o cere importanţa evenimentului. publicitate. promptă nu se poate realiza în afara unor mecanisme/norme profesional-instituţionale (evitarea conflictului de interese) şi etice (dezinteresarea). 73-74]. Dar uităm adesea că multe din opiniile noastre nu sunt bazate pe informaţii.. cel mai adesea. al neimplicării jurnalistului. prin experienţă sau prin măsurători. nu pentru că aşteaptă un anunţ publicitar).. iată problema. planul. joburi suplimentare (în special Public Relations. Patronul asigură un sejur jurnaliştilor. Fundamentarea lor. Pe de altă parte. Lannon [1986. în schimb. (. hoteluri mai bune. banalizează evenimente dramatice şi ameţeşte prin abundenţa detaliilor nesemnificative. şi-a ales adecvat cuvintele. pitoreşti. 121 .constată John M. 247] defineşte astfel suprainformarea: "Atenţie acordată unor evenimente în dauna altora mai importante. neutralitatea. " Oricine poate face afirmaţii . că informarea corectă. orice instituţie care ar putea periclita acurateţea ziarului sau faima de expert. cititorul aşteaptă ca ea să se bazeze pe informaţie. se bazează pe fapte sau pe bun simţ. prin cercetare. Opinia informată. Ca şi subinformarea. pentru că cititorul s-a oprit la acest text. Odată îndeplinite aceste condiţii. "pentru a se documenta direct".informaţii complete şi corecte. Detaliul inutil este specific suprainformării. Este o diversiune care creează confuzie. în sensul că sunt abordate cu obstinaţie. despre orice. aşezarea hotelului cu pricina într-un context mai larg: alte hoteluri asemănătoare.

interesele celor două instituţii (instituţia de presă şi aceea pe care o reprezintă sursa de informare) sunt defazate sau contrare. în realitate însă. dincolo de relaţia specifică jurnalist . 122 Această situaţie este doar o faţetă a conflictului de interese în care jurnalistul s-ar putea lăsa prins. principiul conducător este evitarea conflictului de interese -comandament prezent în toate codurile deontologice. şi anume: imposibilitatea influenţării politicii redacţionale sub presiunea intereselor firmelor care cumpără spaţiu publicitar. după o vreme riscă să se rutineze. 4) La bază stă independenţa financiară a instituţiei de presă: 4. apoi la problematica socială etc. Astfel. Ceea ce ar putea atrage îmbunătăţirea informaţiei pe care o transmite. ar fi mai bine să ştii cine sunt prietenii bossului tău ". Pe de altă parte. 4. favoruri din partea surselor. dar şi în interesul jurnalistului care. prin verificare". experienţa sa profesională se îmbogăţeşte. sarcinile de lucru ale jurnalistului se schimbă (după ce a petrecut o vreme la poliţie. de multe ori. raporturile dintre cei doi protagonişti sunt în acelaşi timp interpersonale şi instituţionale.). Trebuie subliniat în acest punct că. treptat. Viaţa lui socială în comunitate. James Straig spune: "Ca să fii reporter.1) Jurnalistul "va evita fatalitatea informaţiei artificiale instituţionale prin anchete aprofundate. 3. dar care nu le spune". Un jurnalist se poate compromite prin absenţa spiritului critic.1) Faţă de surse (faţă de instituţiile din care provin ele). . Până la principiul integrator faţă de posibilitatea realizării căruia toţi teoreticienii sunt sceptici. 40]. Swain. în primul rând. [Didier Husson. Pe de o parte. trece la justiţie. opţiunile idiosincraziile sale.2) Faţă de publicitate. comandată de evoluţia realităţii. adică jurnalistul. acestui comandament i se supune întreaga echipă. [apud Bruce M. Experienţa atrage însă după sine rigoarea. va avea posibilitatea să perceapă realitatea în complexitatea şi diversitatea ei.2) Instituţia-sursa se află sub o presiune constantă. cunoaşte oameni diferiţi. acoperirea jurnalistică a evenimentelor se realizează pe cheltuiala instituţiei de presă.2) Managerul. De unde rezultă clar distincţia între spaţiul redacţional şi spaţiul publicitar. 1978. Posibilităţile de rezolvare a acestor disfuncţii potenţiale sunt următoarele: 1) în interesul ziarului. atenţii. Pe scurt. Olivier Robertl991. De asemenea. 22] consideră că "relaţia subînţeleasă dintre jurnalist şi purtătorul de cu vânt este aceea dintre pisică şi şoarece. 3) Respectarea cu stricteţe a regulii încrucişării surselor are două consecinţe: 3. Este simplu să enunţăm relaţia profesională ideală. pot devia informaţia. 3) Presiunea publicităţii poate de asemenea influenţa selecţionarea şi tratarea ştirilor. 26]. Care nu primeşte nici un fel de cadouri. prin reportaje care regăsesc pe teren realitatea. în frunte cu managerul şi cu patronul. relaţiile interpersonale care se stabilesc de-a lungul timpului. simultan. Tot Didier Husson [1991.sursă. De unde rezultă că. El poate trece drept un purtător de cuvânt oficios care ştie toate secretele. Se familiarizează cu mai multe domenii. să nu mai sesizeze cu aceeaşi acuitate calităţile ştirii. 4) Soluţii. apoi la învăţământ. de regulă. Relaţiile lui personale. 5) In acelaşi plan se situează individul. 2) Jurnalistul îşi înnoieşte mereu sursele. Jurnalistul şi sursa lui de informare slujesc în egală măsură. dreptul publicului de a se informa imediat cu tot ce-l interesează.

Nu se substituie executivului. În acest context. titularii rubricilor de modă predau eşantioanele promoţionale ziarului. «Ca jurnalişti. recenzenţii donează volumele primite cu dedicaţie bibliotecii ziarului. este simplă: neutralitatea/ echidistanţa nu se pot obţine decât evitând aceste interferenţe. 78]. considerăm că managementul ziarului ar trebui să evite să prezideze fapte din domeniul public şi economic»". pentru cronicarii dramatici etc. precum şi aparenţa lor.. [Cf. dorinţa de a iscodi. <Titlu> Dezinteresarea Dezinteresarea nu este tot una cu lipsa de interes. Dimpotrivă. Asta 1-a costat slujba. 123 10) Alte "detalii": pentru a evita orice conflict de interese. Nu se substituie poliţiei (nu este informatorul poliţiei. până la patron. Optează în momentul în care justiţia îi cere informaţii (vd. precum şi ceea ce ţine de opţiunile. nici nu am simţit că a folosit vreo informaţie părtinitoare. chestiunile complexe legate de protejarea sursei). Nu se substituie justiţiei. dacă acest fapt riscă să-i perturbe independenţa. problemele legate de funcţia de supraveghere). Relaţiile Publice ies din orice discuţie. 8) Investiţiile personale trebuie în aşa fel făcute. Nu se substituie legislativului. Toate acestea se vor desfăşura însă. 7) Activitatea socială-obştească a jurnalistului. reporter de investigare la Milwaukee Journal. 1978. fără nici o atingere cu interesul personal. în concluzie: respectarea principiului evitării conflictului de interese ca sistem etic din partea media este o modalitate de a pune în practică principiul fundamental al separării puterilor în stat. în toate variantele lui. "în anul 1975. 10-l1]. simplu spus. 9) Această presiune se exercită şi de jos în sus. Motivaţia formulării şi adoptării principiului/reglementărilor privind evitarea conflictului de interese. dar poate fi un partener de dialog-dezbatere în zona atât de importantă a jurnalismului de opinie. instituţia de presă suportă cheltuielile (costul biletelor) pentru titularii rubricilor de sport. conflictul de interese desemnează incompatibilităţile. nu trebuie să-i pună la îndoială libertatea-independenţa-neutralitatea. MacDougall. Imposibilitatea persoanei de a exercita în acelaşi timp. responsabilitatea noastră este să fim nepasionaţi şi corecţi în acoperirea afacerilor publice. Bruce M. . jurnalistul trebuie să-şi păstreze proaspete curiozitatea epistemică. de jurnalist şi relaţionist. Editorul Richard Leonard a argumentat: «Nu a făcut nimic ilegal. Pentru a preveni fie şi aparenţa unui asemenea conflict de interese. a cumpărat acţiuni la o companie despre care a scris. profesiunile de jurnalist şi publicitar. se inserează bine cunoscutele reguli. cu absenţa curiozităţii. Rolul nostru este să spunem despre ele. Stephen Castner. de asemenea. material. Jurnalistul nu se substituie puterilor statului. de a afla şi de a comunica tuturor noutăţile. Aşadar. standardele de obiectivitate ale ziarului cer ca reporterii să evite orice situaţie care ar putea face publicul să creadă că se află într-un conflict de interese»". respectă eventualul embargo pe care îl solicită poliţia). încât libertatea de mişcare să nu fie afectată în nici un fel. Totuşi. de jurnalist şi om politic. [Apud Curtis D. în acest context. dar îl controlează (Vd.6) Jurnalistul nu poate primi alte slujbe. "49 de jurnalişti de la Star and Tribune din Minneapolis au semnat un anunţ plătit [în ziarul la care lucrau]. pentru că proprietarul ziarului devenise preşedintele Camerei de Comerţ. Swain. nu să participăm la ele. 1982.

Un suport esenţial (şi extrem de puternic. Una din dificultăţilor reformatorilor politici este că încearcă mereu să facă lucrurile mai eficiente. argumentarea fiind "un fenomen social [Pierre Oleron. 124 <Titlu> Acurateţea În primul rând. atât în ce priveşte conţinutul. nu trucurile/ modalităţile menite să capteze publicul. . în ciuda obstacolelor aparente. cât şi forma. în acest fel. cât şi presa echidistantă. unitatea titrare . prin acurateţe trebuie să înţelegem exactitatea informaţiei. Construit printr-o complexă procedură logică. mai elaborată. instituţii. aproape că nu există domeniu care să nu şi-o revendice: propaganda. către atingerea standardelor acurateţei. <Titlu> Informare . datorită statutului său de releu de comunicare către publicuri). S-ar putea susţine că textul argumentativ este o variantă superioară. morala şi. fenomene. Argumentarea este o demonstraţie. textul ştiinţific.text. estetica. 125 Iar locul privilegiat în ziar în care argumentarea poate să apară. Aşadar. Scopul său declarat este căutarea (aflarea/demonstrarea) adevărului. raţionament condus corect. Corectitudinea informaţiilor în text. Iată de ce. 1983. instituţii. mai multe faţete.. Toate acestea conduc la aserţiunea conform căreia adevărul demonstrat se doreşte a fi perceput de către raţiune. Corectitudinea gramaticală. justiţia (procesul este o succesiune de "replici argumentative" ale acuzării şi ale apărării). Pro sau contra. citatul corect.Persuasiune S-ar putea formula întrebarea: intenţiile argumentative sau persuasive sunt în contradicţie deci exclud .argumentare persuasiune pe de o parte. capacitatea de a mişca ceva de aici acolo. relaţii corect stabilite între persoane.Argumentare . Puterea politică se naşte din confuzie şi din ineficacitate. şi acelea dintre argumentare şi persuasiune pe de altă parte. tot timpul. trăsătura stilistică fundamentală a unui text argumentativ este economia de limbaj. viaţa cotidiană. este pagina de opinie. acolo unde îşi au locul editorialul şi celelalte texte de opinie. se face un prim pas. prejudecăţile personale. Iar "grija ei este de a transmite o convingere [Pierre Oleron. Oamenii puternici înţeleg valoarea nesiguranţei şi par a face ordine în jurul lor. conţinutul primează. şi pentru că raporturile informare . înţelegându-se nu numai concizie.. care poate fi contracarată de contra-influenţă. Prin economie. îl reprezintă media. acest fragment construit pe baza unei definiţii extinse: "Puterea este în linii mari. lată spre exemplu. a textului cu intenţie informativă. ierarhizarea corectă a informaţiei. 1983. de aceea. Atât presa angajată. printre altele. coerenţa intrinsecă a textului se află în prim-plan. 5]. Această entitate nu izvorăşte din formulări teoretice sau din analize intelectuale. cifre corecte. comunicarea politică. nume. selecţionarea corectă a datelor de context. au mai multe nuanţe. 103]. neamestecarea în acelaşi text a informării cu opinia. dar uriaş. diferă de simpla influenţă. Pe de altă parte. ci şi abţinerea de la folosirea figurilor limbajului sau ale discursului. aici.intenţia de informare? Răspunsul nu este simplu. Ea implică controlul tuturor aspectelor unei situaţii şi.preferinţele.

Obiectul ei este adevărul. într-un sens primar. câmpul raţionamentului). retorica filozofică. retoricieni. 1979. lingvişti. a comportamentului Iui. Mesajul se adresează gândirii/raţiunii receptorului. Pentru Stagirit. Dacă relaţiile dintre textul cu intenţie informativă şi acela cu intenţie argumentativă sunt de complementaritate. Platon distinge în două din Dialogurile sale. 84]. dar nu asta doreşte adevărata putere. Gorgias şi Fedru. A convinge . Cele două strategii pornesc din Inventio. adesea. şi nici nu o permite. schimbarea atitudinii. Va pune bazele problematicii emiţătorului mesajului. nu (neapărat) emoţiilor lui. aşa cum sunt ele primite. sunt. persuasiunea se adresează. căreia i se adresează exclusiv. aceştia au conchis. Aristotel va concepe discursul ca pe un mesaj. problematica receptorului mesajului. în realitate. întreţinută şi de numeroşi filozofi. nu argumente. în realitate însă. Discursul emoţional foloseşte exemple. Brooks şi Warren [1979]. Cicero şi Quintilian vor prelua în principal "sistemul oratoric aristotelic". a dorinţelor. teoreticieni ai literaturii.e. retorica este împărţită în două ţinte comunicaţionale: emoţionarea. chiar dacă obiectul persuasiunii este «fals». Persuasiunea nu poate fi despărţită de Retorică. în esenţă. distincţia este crucială .. 126 Arta persuasiunii: ansamblu de reguli. care nu au scăpat tentaţiei de a pune un semn de echivalenţă între argumentare şi persuasiune. persuadarea (şi aici se vor insera "ornamentele") şi argumentarea (câmpul logicii formale. în primul rând. dacă nu chiar de contradicţie.n. ne interesează aceasta: "Retorica este o tehnică. O retorică "rea" al cărei obiect este verosimilitatea. Roland Barthes [1985. relaţiile dintre textul cu intenţie persuasivă şi acela informativ.constată cu deplină îndreptăţire. pentru ca în secolul al XIXlea. înşelaţi de aparenţele a numeroase procedee comune pe care cele două le folosesc (în special instrumentele logice). dintre care aici. două retorici. aprobare/dezaprobare. este "personajul . că ambele au acelaşi ţel declarat: convingerea interlocutorului şi. printre altele. Retorica să devină un adevărat corpus normativ. iluzia. ambigue. sub un înveliş raţional." [Eugene Kennedy.a construi credinţa prin folosirea unui ansamblu logic (sau cvasi-logic sau fals/aparent logic) prin dovezi/argumente [=Probatio]. 87-89] distinge mai multe practici al Retoricii. dialectica. conceperea argumentelor. în sensul clasic al termenului". declanşarea unor (noi) acţiuni. prea multă delegare bine definită a autorităţii poate da un sens democratic. în opinia noastră. Strategia convingerii/strategia persuadării. "Retorica de drept este adevărata retorică.Puterea. apoi scolastica va detalia într-un adevărat "tezaur" bibliografic moştenirea antică. Un exemplu cu totul particular care îşi face apariţia în secolul I î. între acestea două fiind adesea pus semnul de egalitate. Strategia emoţionării implică alegerea dovezilor nu în funcţie de pertinenţa lor logică. Ambiguitatea a fost. adică moral/amoral-/imoral). problematica mesajului. Political Power and American Ambivalence in Brooks. nu este găsită în ordine sau în logică. logic. adică figurile şi ordinea părţilor discursului. de reţete a căror aplicare convinge publicul. Warren. emoţiilor. ci în funcţie de emoţia receptorului (plăcere/neplăcere. încă de acum. în principal prin Du Marsais [1981] şi Pierre Fontanier [1977]. de aici. Dacă singura modalitate de desăvârşire a argumentării este raţiunea. covârşiţi de imensitatea şi de faima bibliografiei. adică «o artă». ce este perceput ca fiind bine/rău. în fine. hermeneuţi. emoţiile şi argumentele.

Opinia Primită. o adevărată artă a seducţiei pe care publicitarii . din acest motiv.şi normal/straniu. (. Pentru Aristotel şi aristotelicieni. întrucât aceasta este definiţia unanim admisă astăzi: 127 "Enthymemul este un silogism trunchiat prin suprimare (în enunţ) a unei propoziţii [premise] care pare incontestabilă şi care. 2002]. Cu trei categorii de fapte suntem cu toţii de acord. [pentru că] acest lucru ar plictisi publicul. ale unei călătorii. 1985. prescurtat. Pe scurt. Ceea ce îl flatează. în principal. Pornim dintr-un punct care nu are nevoie să fie demonstrat. 159]: "Pe această dichotomie se bazează întregul edificiu al figurilor. <Titlu> Despre "ornamente". Iată pur şi simplu. [Dar] raţionamentul nu trebuie să pornească de prea departe.o cunosc atât de bine. în ce constă deliciile enthymemului. 1985. enthymem aparent.. 3) Semnele (Semeia) . maxima. [Roland Barthes. deturnate. 132-l35]. Stereotipul în Cristian Florin Popescu. pornind de la dichotomia semnificaţie proprie-semnificaţie figurată. iezuiţii (Port-Royal) definesc enthymemul. 131].. nu pe adevăr şi pe elemente verificabile (cazul silogismului ştiinţific). opoziţia a alunecat la propriu/ figurat". se impune o nouă definiţie a enthymemului: un silogism incomplet. rezumându-i pe Aristotel şi pe logicienii de la Port-Royal: "Enthymemui are agrementele unui drum. sorit. 129].» De la naţional/străin -conchide Roland Barthes . <Titlu> Enthymemul. în secolul al XVIII-lea. întrucât toată lumea este de acord asupra ei. logicienii de la Port-Royal indică o serie de variante de enthymem: prosilogisra. [Vd. ne explică tot Roland Barthes [1985. dându-i sentimentul că el singur o înlătură prin propria lui forţă mentală. căci ceea ce vine de departe. fără să simţim nevoia nici unei demonstraţii: 1) Lucrurile pe care le vedem şi auzim. 128 . care are nevoie să fie demonstrat.de exemplu. In Antichitate. 2) Lucrurile cu care oamenii sunt în general de acord (Exemplu: "Părinţii trebuie respectat/).) Ignoranţa publicului trebuie exploatată.un lucru care ne face să înţelegem alt lucru. Este evident că. adică verosimilul. Avem sentimentul plăcut că descoperim ceva nou printr-un fel de contagiune prin care ceea ce este cunoscut se amplifică spre ceea ce este necunoscut. enthymemul este un silogism bazat pe verosimil sau pe semne [=aparenţe]. figuratul era exprimat prin termeni precum: cuvinte transportate. Aristotel: «Trebuie să dăm stilului un aer străin. stârneşte admiraţia. este păstrată în minte". îndepărtate. şi de acolo mergem spre alt punct. pare-se.exemplar (eikon. Enthymemul porneşte de la o premisă care nu mai este enunţată. imago) care desemnează întruchiparea unei virtuţi într-o figură". o exprimare este percepută ca figură (trop). pentru totdeauna. Pentru Roland Barthes (în acord cu Aristotel) [1985. Opinia Comună. [ApudRolandBarhes. începând cu Quintilian (si triumfând în Evul-Mediu). silogism retoric.

nu suntem constrânşi să recurgem la ele pentru a ne exprima".sau dacă dorim . Di n con fort.) Mască în sens propriu înseamnă un fel de acoperitoare din muşama sau din alt material. subînţeles. Schopenhauer oferă "reţeta" logică a ceea ce el numeşte strategemă. pe care unii şi-o pun pe f aţă pentru a se deghiza sau pentru a se feri de răul ce-l poate pricinui aerul.Mai simplu: în sintagma miere dulce. "luciditatea critică constă în a percepe o relaţie mijloc-scopuri. În acest punct al discuţiei. retorica [aici. 129 Prin contrast. Acceptarea răspunsurilor.. Elementele unei etici a persuasiunii.se construiesc toate figurile şi. lumina ne luminează.din perspectiva retoricii. I) Exercitarea influenţei. şi mai rău. De partea cealaltă a "baricadei retorice".Mesaj Receptor. cu funcţie sintactică de atribut adjectival). nu-şi pun întrebări pentru simplul motiv că în aparenţă.în plus . în planul expresivităţii . 35] constată că "figurile retorice sunt libere. din aroganţă sau din suficienţă. de fapte". în sintagma glas dulce. şi atât.glas dulce exprimă ceva din reacţia noastră psihică de ascultători ai acestui glas. Este respingerea întrebării. cei care îşi ascund adevăratele sentimente. Nu în acest sens propriu lua Malherbe cuvântul mască atunci când spunea că la Curte se află mai multe măşti decât chipuri: mască are aici sens figurat şi înseamnă persoane prefăcute. pe aceia care într-adevăr nu ştiu. A nu merge dincolo de cuvinte.în fond . 137-l38] devine moralist în pură descendenţă a unor Montaigne sau La Bruyere: "/te scurt. simţul lor critic nu se mai exercită decât împotriva acelora care mai au simţ critic. Lionel Bellenger [1989. <Titlu> Victimele Retoricii (ale persuasiunii) "se recrutează printre aceia care iau discursul ad litteram. Este uşor să verificăm afirmaţia: în loc de glas dulce puteam la fel de bine să folosim glas plăcut. din perspectiva manipulatorului.. care. echivoc. Simplu spus: figuratul se află în proximitatea metaforei (metaforizării) pe baza căreia . în schimb. Numai că . sens de persuasiune] îi înşeală pe aceia care vor să o ignore. totodată. Olivier Reboul [1984. al doilea cuvânt este analizabil numai din punct de vedere gramatical (adjectiv. în a vedea scopurile subiacente pe care manipularea le ocultează sau caută să le oculteze". Este însă analizabil şi din punctul de vedere al deplasării semantice (printr-o comparaţie eliptică = metaforă). al doilea cuvânt este analizabil în plan gramatical întocmai ca în prima sintagmă. toate aceste cuvinte sunt folosite în sens propriu. Din perspectiva persuadorului [Emiţătorului]: . este un epitet la care se ajunge prin metaforizare. ca să zic aşa. de promisiuni. (. implicit. Du Marsais [1981. 125] construieşte un fel de grilă etică pe traseul Emiţător . pe aceia care pretind că nu ştiu sau. 45]: "Sensul propriu al unui cuvânt este prima semnificaţie a cuvântului: un cuvânt luat în sens propriu când semnifică motivul pentru care a fost stabilit la început: de pildă: focul arde. îşi schimonosesc chipul în aşa fel încât să arate stări de spirit şi stări sufleteşti cu totul deosebite de cele ce există într-adevăr?. de unde. din uşurătate sau din prostie. Michel Meyer [1993. discursul le rezolvă". dar cred că ştiu şi sunt mulţumiţi aşa. este implicat în aluzie.

când împărţea publicul după vârstă.1) Să accepte că libertatea celuilalt măsoară eficacitatea [calitatea] influenţei exercitate. Ordinea faptelor. loiali. bravi. în ceea ce priveşte situaţia în care se înscrie influenţa şi cu privire la atitudinea propriu-zisă a persuadorului". Altfel spus. Toate acestea impun următoarele nuanţări. cu condiţia ca mesajul persuasiv să nu se articuleze sub aparenţa informării neutre. 3) Să-şi propună drept obiectiv calitatea asentimentului [acesta este profund/adevărat când este obţinut prin sinceritate/ adevăr]. Aristotel. 2) Să ia act de responsabilitatea socială a oricărei conduite persuasive. bătrânii sunt sceptici. lăudabil din perspectivă etică. îşi supraestimează cunoaşterea. o abilă captatio benevolentiae . ce urmează? în folosul cui? Dacă nu îşi atinge scopul. prin intermediul căruia se exprimă. 3) Să se întrebe în legătură cu profitul reciproc al asentimentului sau al refuzului. ce urmează?). continuitate. 130 Un text persuasiv împotriva fumatului este. ea este indiferentă din punct de vedere etic. avari. în care este pusă să funcţioneze această tehnică. 101]. în plus. [Lionel Bellenger. 1989. Prin contrast. desigur. calitatea/onestitatea intenţiei de persuadare prin raport cu consecinţele ei. publicul/publicurile. credinţe şi comportamente comune. Persuasiunea este o tehnică. ca şi în activitatea media. firesc. şi nu cred în pasiune. Aşadar. Nu au scopuri bine conturate. Având acest statut. 2) Coerenţă: ordine logică a demonstraţiei şi a argumentării. Persuasiunea în publicitate (unul dintre domeniile predilecte în care ea se manifestă în prezent) nu este condamnabilă. de fapt. Iubesc sau urăsc cu uşurinţă. în acest caz. a mărturiilor. II) Condiţiile exercitării comunicării persuasive [Mesajul]: 1) Credibilitate. o bună cunoaştere a publicului ţintă reprezintă o condiţie preliminară de neocolit. 3) Consistenţă: rigoare.foarte importantă în economia discursului/textului cu intenţie persuasivă . ca şi în cazul persuasiunii. nu în ultimul rând. Din perspectiva persuadatului sau a nepersuadatului [= Receptor]: 1) Să fie conştient de intenţionalitatea persuasivă a emiţătorului. îndeplinirea ei ajută la conturarea terenului comun. III) Exerciţiul libertăţii.îi face cât se poate de receptivi. Sunt pradă uşoară capriciului. ocupă. suspicioşi. lipsiţi de pasiune. 2) Să-şi înţeleagă interesul vs. fără premeditare. iubesc confortul. observa acest lucru. Scopul însă. în calitate de receptori ai mesajelor. terenul comun semnifică mai mult decât simpla identitate de interese. Iată tot atâtea chei de control/repere pentru a evalua gradul/calitatea persuasivă dintr-un mesaj. idealişti. Tinerii sunt optimişti şi energici. în procesul persuasiunii. a dovezilor. consistenţă. evaluarea receptării mesajului persuasiv din perspectiva calităţii ei şi a numărului celor convinşi. La fel. care să favorizeze identificarea publicului cu intenţiile persuadorului. 4) Congruenţă: "Tot ce va conferi pertinenţă. acceptarea/refuzarea influenţei. Semnifică un limbaj comun. adecvare la comunicarea persuasivă în planul individului vizat. în ce priveşte persuasiunea pe care o conţin mesajele propagandei politice (un alt domeniu predilect în care se manifestă persuasiunea). un loc privilegiat. Asentimentul se . (Dacă îşi atinge scopul. primeşte o încărcătură etică pozitivă sau negativă. cel dintâi.

" în genere. orice persuasiune este o autopersuasiune." (Plăcerea este dublă când îl înşeli pe cel care înşeală).sunt procedee stilistice. în viziunea lui Aristotel. dacă nu chiar intraductibile. în mod egal. figurile sunt clasificate astfel: 1) Figuri ale cuvântului care se referă la materia sonoră. persuasiunea este definită ca o creaţie împreună a unei identificări sau a unei alinieri. Accentul aici nu mai este pus nici pe sursă. Totodată. 10]. aliteraţia (repetarea aceleiaşi litere sau a unui grup de litere la începutul sau în interiorul a două sau mai multe cuvinte succesive) care. Ele sunt libere. 131 <Titlu> Figurile retorice "Figurile retorice . "Epitetul nu este o formă de stil în sine. Altfel spus. Definirea noţiunii atât de importante a terenului comun este completată mai întâi. nu o are. nici pe mesaj. Prin paranomază. transpusă din vers în proză. 8]. o oferim pe gratis. dar cu sensuri diferite. Ei se realizează prin "folosirea unui termen cu o semnificaţie pe care. 1984. Printre ele. 4) Figuri de gândire (ironia. antanaclaza este un joc de cuvinte care se obţine prin jocul polisemiei. 1) Figurile cuvântului Se referă la ritmul frazei. Spre deosebire de calambur. IonCoteanu. pe care raţiunea nu le cunoaşte" Pe antanaclaza se bazează tautologia (exemplu: "O casă este o casă". ci pe toate." [Charles U. Este ceea ce anticii înţelegeau prin teren comun. ci de sensul cuvintelor. pentru ca apoi.) şi derivaţiile ("Nu ne vindem conştiinţa. "Pe urmele lui Burke. Exemplu: "C’est double plaisir de tromper le trompeur. Efectul lui important este al surprizei. ritmează fraza. " 2) Tropii Nu depind de materialul sonor. ci numai un purtător de figuri de stil. într-un fel.afirmă Olivier Reboul [1984. nume predicativ sau circumstanţial de mod este numit epitet când conţine în acelaşi timp o metaforă. între o sursă şi un receptor. Sunt greu traductibile. să favorizeze noua acţiune. sau când face el însuşi să apară o asemenea figură" [Acad. dincolo de logică. umorul). sunt codificate. ceea ce provoacă o tensiune în discurs" [Olivier Reboul.situează dincolo (sau dincoace) de logică. în viziunea căruia. o hiperbolă etc. Aşadar. mai întâi. Calamburul constă în folosirea în acelaşi context a două cuvinte foarte asemănătoare ca înveliş sonor. Exemplu: "Dragostea are raţiunile sale. . impresionează. dacă nu colaborăm. care rezultă din folosirea simbolurilor. nici pe receptor. o silabă sau mai multe se repetă în cuvinte diferite. de Kenneth Burke [1970. o metonimie. Iar emoţiile sunt potenţate printr-un limbaj variat care. 2) Figuri ale înţelesului (tropii). Adică. Orice atribut."). 42]. Larson. 1993. Fiecare figură este o structură pe care o putem repera şi pe care o putem transfera la alte conţinuturi. persuasiunea se realizează numai prin colaborarea emiţătorului cu receptorul. 1986. 42] . o sinecdocă. care se realizează prin omonimie. 3) Figuri de construcţie (topica). nu suntem constrânşi să le folosim pentru a ne exprima. se situează şi emoţiile. rareori suntem persuadaţi. de obicei.

imn (= simboluri) sunt metonimii." [apud Olivier Reboul. De la caz la caz. alţii uită ca să trăiască. în fine. este litota. Tăierea frazei în acest fel. pentru că nu există un altul care să denumească obiectul. Exemplu: " Unii trăiesc ca să uite. Exemplu: noapte albă. genul. în schimb. Tudor Vianu: Problemele metaforei şi alte studii de stilistică în Tudor Vianu. 1975. anacolutul este o construcţie sintactică greşită. care au probat patriotism şi i-au acordat asta. Paul Ricoeur. hiperbola poate fi elogiu sau ironie. Apare. Prin hiperbolă se exprimă o exagerare augmentativă. 1) Metafora se poate realiza pe baza unei comparaţii adevărate. "si alţif. nu poate exprima decât o atitudine depreciativă (eventual. [Vd. cruce. de exemplu. în paranteză fie spus. oximoronul (alăturarea a două cuvinte cu sens opus." 3) In presaentia: Exemplu: "Această cântăreaţă este o privighetoare" 4) In absentia: Exemplu: "Această privighetoare. fără a se ajunge la o contradictio in terminis). al sloganurilor" [Olivier e °ul.. întregul este numit printr-o parte a lui (catarg). raritate. Elipsa este "sufletul proverbelor. 1984]. fie lipseşte legătura între începutul şi sfârşitul unei idei. Prin catahreză. în exprimarea orală. Mai poate fi înlocuită cauza cu efectul. cu intenţii ironice).. Este un procedeu la îndemână însă.numirea unui obiect (trompetist) prin numele altui obiect (trompetă}..d.404]. Iată un alt motiv. este practic interzisă jurnalistului care intenţionează să informeze. pentru jurnalistul care îşi propune un text persuasiv/ arg umentati v/polemic. In fine. Exemplu: Miere dulce. Chestiuni cu totul aparte apar în cazul metaforei. Exemplu: piciorul mesei. Exemplu: "în sănătatea alegătorilor. ca frazele rostite la radio sau la televiziune. Metonimia . sensul unui cuvânt este deturnat. prin simplitatea sa. Repetiţia şi antiteza sunt prea cunoscute pentru a mai insista asupra lor. 1984. Gradarea se referă la folosirea cuvintelor în ordinea crescătoare a lungimii lor sau în ordinea importanţei lor. chiasmul răstoarnă ordinea termenilor repetaţi. un loc al meu (cu sens de "cămin"). 1984.m. Litota. . Exemplu: "Această cântăreaţă cântă ca o privighetoare.. trei calităţi: claritate.a. Prin sinecdocă. prin care cititorul este invitat să o completeze singur. La fel. cum să zic! Zi-ipe nume." 4) Figurile gândirii. Cuvântul dulce nu este epitet. 51]. 3) Figurile de construcţie Acţionează la nivel sintactic. drapel.". Glas dulce -adjectivul este aici. Oximoronul pare a fi respiraţia însăşi a limbajului diplomatic. Deci. prin specie. să fie cât mai concise. Exemplu: "Această cântăreaţă are o voce melodioasă ca a privighetorii^ 2) Metafora ca o comparaţie prescurtată. • Reticenţa este întreruperea frazei prin puncte de suspensie. prin contrast. al maximelor. pentru acela care doreşte să insinueze sau să-şi diminueze adversarul. eu. Anacolutul este însăşi marca incoerenţei. mai ales. fără enunţarea "argumentelor" acestei comparaţii. fără ca înţelesul să sufere. Expresii precum a ciocni un pahar. Aristotel cerea unei metafore reuşite. prin formule de tipul "etc". "ş. farmec. Prin ea. fie construcţia sintactică începută este abandonată în favoarea alteia. care familia mea de la patruzsopt în Cameră şi ca românul imparţial. Din perspectiva gramaticienilor. epitet. exagerarea care micşorează. pentru că. sufradzele lor. se omite o parte a enunţului. 46]. Notă.

1961. textul ironic îmbracă haina sarcasmului. [Rizzoli-Larousse. întâiul ironist genial. transformarea prezumţiei de nevinovăţie în prezumţie de vinovăţie prin atribuirea unor false intenţii. aşa cum îl conturează Platon în Dialoguri (atenţie la mimarea ei în interviu. 135 Ironia se adresează "opiniei publice. este opusul hiperbolei (litota = exagerare prin diminuare. ironiştii subtili sunt sarcastici. el nu a fost formulat. ironia (< gr. cu cât. pentru a fi contrazis cu atât mai uşor. trebuie descifrate într-o semnificaţie unitară. EirMăneia = disimulare) este tot una cu simularea. Este afirmarea prin negare. ci pe o discordanţă între o conduită sau o afirmaţie şi ceea ce îndeobşte este cunoscut în legătură cu ele. (Sarcasticii rudimentari scriu pamflete. Alegoria este o suită de metafore care. Ironistul denunţă deci. Preteriţia. Tzvetan Todorov. Iar ridicolul este pentru persuasiunea ironică. Enciclopedia Universale}. hiperbolă = exagerare prin augmentare). cum am mai spus. ironia se exprimă prin indignare care nu denunţă . este "distrus" ceva care "nici nu s-a născut". Litota. şi pentru că ea trebuie corectată. cele mai simple şi cele mai cunoscute. "Ironia socratică este un moment al metodei socratice caracterizat prin supraevaluarea tendenţioasă şi provizorie a ripostei interlocutorului şi. iată doar câteva modalităţi prin care limbajul devine violent).şi litota. (Jean Paulhan. Exemplu: " Unii vor spune că ni mi c nu este mai important decât bogăţia.Se manifestă la nivelul construcţiei textului. ironia şi umorul. Astfel. în realitate. Să începem cu câteva asemenea figuri. demonstrarea adevărului. Le Guerrier AppliqueRăzboiniculconştiincios). dimpotrivă. Este atunci ironia tot una cu minciuna? Nicidecum. jurnaliştii buni o aplică). [Cf. ceea ce absurdul este pentru argumentarea logică. nu riscăm decât să murim". Iată de ce. prin ridiculizarea defectelor. ironia lasă locul maieuticii". de multe ori. atacul la persoană. Henri Morier. Altfel ?pus. Starea de spirit a ironistului este aceea a justiţiarului care denunţă eroarea pentru că este indignat. pe care mulţi le consideră echivalente. Dacă această atitudine este puternică şi periculoasă. In realitate însă. ironia desemnează simularea aceluia care vrea să se sustragă serviciului militar. Ridicolul nu se bazează pe o contradicţie logică. ele sunt distincte. "Ironia este folosirea unui cuvânt cu sensul antonimului său ". Prin contrast. vulgar. 1972. Mimarea ignoranţei de către Socrate. Exemplu: "în definitiv. împreună. [Oswald Ducrot. totodată prin scăderea ostentativă a propriei valori. ci. Pe măsură ce Socrate îşi convinge interlocutorul să renunţe la opiniile sale. Exemplu: "Nu voi pretinde că îmi iubesc detractorii. totdeauna blamabile. 354]. 134 Ironia La Aristofan." în fine. La Demostene." Prin prolepsă este anticipat un contraargument. nu urmăreşte inducerea deliberată în eroare. tocmai prin folosirea unui limbaj nonviolent: ironia este însă apăsată exact prin aceea că sarcasmul rezultă dintr-un limbaj "normal". recognoscibile uşor datorită violenţei de limbaj (= jignitor la adresa celuilalt. Figurile cele mai importante prin care se construieşte ironia sunt antifraza-exprimarea unei idei opuse celei gândite . 561]. ironistul este în acelaşi timp un pedagog. mobilizând-o împotriva atitudinii deviante.

simpla lor relatare sau punere în scenă sunt suficiente. Spre deosebire de aceea a ironistului. umorul "trebuie folosit cu grijă într-o situaţie serioasă. poziţia umoristului. printr-o perfectă stăpânire şi îmbinare a procedeelor utilizate şi. încât în absenţa unei analize scrutătoare. o serie întreagă de figuri retorice. de regulă. ironia îşi subsumează. compune un text persuasiv. cât şi umorul. care trebuie să fie diferită şi de obscuritate şi de ermetism. demne. se diferenţiază prin aceea că tonul este bonom. în ciuda faptului că ironia (ca şi alegoria. evidenţiază defecţiuni. Pentru că jurnalistul trebuie să ştie cât mai exact cu putinţă. prin acumulare. (Aceasta din urmă presupune doar conştiinciozitatea.ridicolul. (Corespondentul ei în grafică este caricatura). Această tensiune nu se poate rezolva decât economisind mijloacele. de la caz la caz. în cazul persoanelor şi al situaţiilor comice (comicul şi umorul sunt într-o foarte strânsă legătură). sau de informarea lacunară. cel dintâi. chiar binevoitor. 1979 . ambele având o finalitate pedagogică. [Wayne C. Umorul Există numeroase puncte de contact (interferenţă) între ironie şi umor. pe când. genus irritabile prin excelenţă. într-un fel sau altul. 1984. Warren. Ca stare de spirit. Tipul de text prin care adesea se exprimă ironia în mod evident. Un lucru este însă cert: atât ironia cât şi umorul se construiesc (şi se descifrează) pornind de la contrastul dintre formă şi fond. nu implică obligatoriu tonul (intenţia) ironic(ă). Booth. ca şi metafora) necesită din partea cititorului efortul suplimentar al descifrării. dintre scop şi mijloace. respectabile. Uneori. însă una deformată prin exagerarea impresiei (defecţiunii) dominante. Or. 1938. şi de simplificarea excesivă. apare o satisfacţie intelectuală care se traduce concret prin râs". sugera poziţia umoristului. Orice text persuasiv întâmpină însă.retorică acţionând în textura umor . serioase. rigorile spaţiului tipografic disponibil sunt." [Brooks. este mult mai greu de obţinut decât amploarea. riscăm să rămânem cantonaţi într-un echivoc păgubitor. ca text redactat în întregime în această grilă. "ea este extrem de eficientă. efectele ironice sau umoristice se obţin printr-o gradare foarte atentă (ca să nu spunem savantă). cea dintâi presupune sinteza. cuplul argumentare . Pe de altă parte. Iar concizia. [Olivier Reboul. de corectare. 87]. o serie de rezistenţe ale cititorului. şi ea o imitaţie ca şi parodia. este parodia. "Când sesizăm acest contrast. că pastişa. 52]. Totul este să fie văzute. şi nici umorul. 1975. restrictive. deci ca o construcţie complexă. Ironia şi umorul sunt adevărate pietre de încercare pentru jurnalistul care simte nevoia să le folosească. 13]. adevăratul ei înţeles. deşi este tot una de superioritate. întâi. deci uşor descifrabilă. şi ironia stârneşte râsul. Aristotel din nou. până la concizie. de regulă. în plus. al "traducerii" pentru a accede la sensul figurat. pentru că ambele se realizează. ca figură a gândirii. [Constantinescu Clitus. nu în ultimul rând. ci odiosul". De subliniat în acest context. ca şi umorul. Parodia nu este altceva decât o descriere. <Titlu> Rezistenţa faţă de persuasiune . printr-o mare abilitate în exprimare. Ne aflăm însă într-un perimetru în care nuanţele sunt atât de subtile. deci gândirea). 285]. Atât ironia.ironie. de obicei. Lucrurile se complică atunci când fondul ironic sau comic este ascuns sub stratul gros al aparenţelor. Poate că nici o altă formă a comunicării umane nu reuşeşte atât de multe lucruri cu o asemenea rapiditate şi cu o asemenea economie de mijloace". dacă cititorii săi răspund la umor sau sunt şocaţi.

iată arsenalul retoric folosit în campania electorală din Franţa.niciodată) şi a absolutului (Până la capăt. ceea ce înseamnă caca va admite şi că a fost neinformat sau neatent.De ce aş face asta ? . este edificatoare. cu atât rezistenţa este mai mare. putem). trebuie să te pui în locul publicului. înainte să pledezi pentru poziţia ta.). trebuie să vezi cu ochii lui.De ce să-mi schimb opinia ? . • Plasarea în mijlocul publicului (Noi toţi.. Sub stratul gros retoric.Această rezistenţă este traductibilă în mai multe întrebări pe care receptorul şi le-ar putea pune: . trebuie să-l faci să-si dea seama că poziţia ta este cea bună. a vrea/ a putea. • Respingerea neîndemânării (Nu voi face demagogie). vom construi împreună casa). • Exprimarea definitivului (De acum încolo. sau dincolo de el. simt). libertate. nu este de mirare că dificultatea atingerii scopului persuasiunii.Poţi dovedi? . dezvoltare. « Dublarea termenilor (Criza.. 1986. el recunoaşte cel dintâi întorsăturile retorice. de ce anume vrei ca el să facă şi de cât de puternic se identifică cu poziţia lui.). 1989. din anul 1988. 253]. a înţelege/ a renunţa. Pentru a o depăşi. Franţois Mitterrand: • Tautologia (ştiu. • Apostrofarea publicului (Voi. bine argumentată.. • Locul comun (Ce contează! Este esenţialul). este o evaluare corectă. precum şi tăria obstacolelor pe care Ie întâlneşte. • Folosirea maximelor (Nu este posibil să facem tot). între promisiune şi posibilitatea reală de a o realiza. înainte să-l poţi face să se urnească măcar cu un centimetru. prosperitate). jurnalistul trebuie să ajungă (pentru publicul său) la adevăr. Până când cineva va realiza analiza campaniilor noastre electorale din acest unghi.. adevărate războaie civile retorice. Inventarierea lor în timpul campaniilor electorale. de către acela care avea să câştige alegerile. • Inflaţia valorilor (Justiţie. • Seria anaforică (cei care.. înainte să poţi stabili contactul. cred. • Preferarea consecuţiei.De unde ştii? . • Contra-obiecţia (Mi se va reproşa că. Iar dimensiunea problemei tale depinde de cine este cititorul. . • Metonimia (Criza ne-a obligată să luăm măsuri neplăcute).23]. justifică din plin mobilizarea a numeroase mijloace retorice.. • Metafora (Am pus fundaţiile. . 22 . Lionel Bellenger. dragi concetăţeni). Jurnalistul este chemat să observe (şi să dovedească cu probe) eventualele diferenţe între vorbe (mereu frumoase) şi fapte. între aparenţă şi realitate. a spune/a face). Lannon. Iată de ce. totul).. şi ce criză!).. • Crearea sloganurilor (O societate mai dreaptă. mai liniştită. . mai umană. cei care. în locul cauzalităţii (Iată de ce în loc de pentru că).De ce măcar aş citi asta ? . Cu cât implicarea lui este mai mare. • Mişcarea prin antiteză (ieri/ mâine. • Referirea la ce s-a spus. cei care." [John M. Forţa liniştită).Cine spune? "Problema ta este să-l faci pe cititor să admită că ai dreptate. întrebarea este: Ce face jurnalistul în faţa acestei avalanşe retorice? In primul rând. pentru că se bazează pe o informaţie temeinică. [Cf. Ce aşteaptă însă cititorul de la el.. pentru că el însuşi le foloseşte mai mult sau mai puţin. • Provocarea eventualului polemist (Aş vrea să mă gândesc cu dumneavoastră). pe scurt.

iar învinsul. o gâlceava. în acest caz. Dacă însă obiectul disputei îl constituie persoana şi nu actele. Dacă acestea se desfăşoară în limitele anumitor reguli de civilitate. Altfel spus.Discursul polemic Cuplurile retorică/argumentare şi/sau retorică/persuasiune compun. decât ca o aparenţă (cazul societăţilor totalitare. este o societate artificială. de ascultare a celuilalt. paralel cu primul. Pentru că a purta o polemică înseamnă a pune întrebări. atacarea persoanei este unul dintre posibilele mijloace. (mai) greu de sesizat. obiectul unei adevărate polemici. Când obiectul disputei îl constituie ideile. aceste două atitudini/tipuri de texte situându-se în afara polemicii. Mai mult.dar. valoarea lor. după un moment de acalmie. prezenţa publicului completează caracterul scenic al polemicii. reţeaua textuală care poate genera dialogul conflictual. reperabile şi prin discuţii în contradictoriu. de fapt. nu opera. ci sunt un monolog care nu aşteaptă nici un răspuns. polemica presupune cel puţin doi actori care se înfruntă în faţa unui public. întrebările constituie semnul palpabil al îndoielii epistemice. Ea. Polemica este un spectacol. 139 Caracterul dramatic al polemicii este dat de însăşi esenţa ei. alimentată numai de impulsuri subiective (umorale). adică în afara spaţiului public). unde învingătorul este învingător necontestat. spre deosebire de un meci de box. discuţia în contradictoriu este gândirea însăşi în acţiune. presupune o mişcare ritmică din partea fiecărui protagonist. în realitate. pentru că nu există obiectul discuţiei. adică în secret. cât şi pe cea persuasivă. nicidecum. altfel spus. întâi de toate. importanţa lor. Pentru că ele nu sunt o replică (care face posibilă o contra-replică). este tot un monolog. Discuţia polemică este un act social şi. cel puţin până la înfruntarea următoare. conform raţionamentului cartezian. adesea. Ea poate degenera în diatribă sau pamflet. polemica este o dispută fără învingători şi fără învinşi. depinde din ce parte îl privim. o adevărată punere în scenă.ceea ce presupune şi tensiunea suspansului . o adevărată tactică şi strategie (argumentative şi retorice). un semn al funcţionării mecanismelor fundamentale democratice. pentru a avansa. în faţa . în acţiune. ea (polemica) este libertatea exprimării opiniei. Un fel de teritoriu al nimănui sau un spaţiu atotcuprinzător. Polemica este un dialog care. din partea fiecărui actor. Diferenţa este însă că. Altfel spus. din acelaşi punct sau din altul. şi de rostire a propriei replici. într-un fel sau altul. totodată. Polemica poate reîncepe oricând. cu aceleaşi argumente sau cu altele. într-un amestec. Ţinta fiecăruia este dublă: "învingerea" adversarului (a preopinentului) şi atragerea (convingerea) publicului de partea sa. De aici. Pentru că acesta tinde să înglobeze atât intenţia argumentativă. Ceea ce nu înseamnă că într-o polemică. în plus. O societate lipsită de polemici mai mult sau mai puţin zguduitoare. unde conflictele se desfăşoară mereu intra muros. (unic) scop. numai persoana atacată nu poate face. în toate societăţile apar conflicte. învins. cel puţin deocamdată. nu există în această stare "edenică". ergo cogito). pentru că. polemica este doar o ceartă de cuvinte. în funcţie de situaţie. pur şi simplu. polemica este un conflict elegant. "fără morţi şi răniţi . este ocupat de discursul polemic. precum şi ironia sau umorul. Şi. polemica îmbracă haina dezbaterii. de la caz la caz. Paradoxal. a avea îndoieli înseamnă a cugeta (Dubito. ne aflăm aici. o întreagă recuzită. Dacă el totuşi apare. atacul la persoană nu apare niciodată.

1987. neologic. 1987. eufemizare. tehnocrat. Un tabel sintetic al diferenţelor dintre limbajul logic şi cel afectiv. această definiţie: "Ironia este tratarea discursului rival în registrul ludic. Importantă pentru noi în acest context. forma discursului este didactică. ei. este absurd ele. este "forma discursului conflictual". • Ironia. scos din context. semnele de punctuaţie. VERBALE ca perfect. (De notat că autorul propune pentru ironie. adică a polemicii. Ceea ce presupune o importantă muncă de rescriere a discursului advers. de specialitate). simularea. comparaţii Imprecizie. 95]. utilizarea nivelului metalingvistic (id est. grosul armatei mobilizate în conflict. Eu. • Reprezentarea fantasmagorică (sensul este inversat şi marginalizat). TIMPURI Perfect compus. contrarii personificări. 52]. şi prin "strategii discursive". 99]." [Uli Windisch. familiar. include următoarele elemente. în încercarea de a deturna/respinge sensul său). • "Strategia războiului invizibil" .predomină. formă care se realizează prin "mărci discrete (lexic şi mărci grafice)". 34-351. peiorativi. a afirma. definiţii. îl formează cuvintele: termeni devalorizând. Metafore.prin care "adversarul nu apare explicit." [Uli Windisch. verbele declarative (a pretinde. 1987. ENUNŢIATIVE comparaţii. informativă. imagini afective.afirmaţiilor/judecăţilor/demonstraţiilor preopinentului. în acest caz. sinecdocă. adverbe. în contextul comunicării conflictuale. a declara. Adjective. elipse. a spune). aparent). limbaj familiar. Mărcile grafice: ghilimelele. noi." [Uli Windisch.diferenţei dintre "două tipuri de discursuri conflictuale: afectiv-conflictual şi didacticconflictual. Impersonal." Intre ele se situează "discursul conflictual-ironic. Evident însă. • Negarea (refutatio) . ele. pretins. ADJECTIVE Adjectivare. LIMBAI LOGIC LIMBAI AFECTIV DOMINANTA Respectarea normelor. . adjective (aşa-zis. logice. trunchiat. verbele prin care se exprimă o judecată (trebuie spus că.). Exagerare/ diminuare atenuare (tabuuri sociale). • Demascarea. sau "citatul de autoritate". staturi între calităţi. explicarea termenilor). VALOARE DESCRIPTIV Peiorativ/meliorist (laudativ/depreciativ) STRATURI Limbaj îngrijit. celălalt. în viziunea lui Uli Windisch [1987. PRONUME Se. Prezent. lingvistice diferite (regional. parantezele. 140 Strategiile discursive vizează: • Citatul din textul advers (de multe ori. care întăreşte poziţia autorului. mai mult Imperfect.

Un astfel de procedeu este non sequitur ( = nu urmează nimic). este apelul de autoritate (la propria autoritate sau a altcuiva). "Exemplaritatea prin numirea autorităţii devine argument.. prin care se alunecă de la întrebarea adresată. echitatea socială. persuasive. Argumentum ad populum este o altă formă a lui non sequitur. în cazul nostru. Dar. se pare. 35].nu disputa. <Titlu> Procedee ale polemistului Există în orice polemică. Exemplu: "Tu. [Roman Jakobson defineşte funcţia fatică a limbajului ca fiind acea funcţie prin care se controlează funcţionarea canalului de comunicare: ("Mă asculţi?” „Mă urmăreşti?” „Mai eşti acolo?” „Mă auzi?” etc. interesul comun. aparent. înrudit cu apelul la precedent. apar principiile.)] Echivocul (Heidegger îl consideră o adevărată "corupere a limbajului). Exemplu: "X mai fumează? (Se subînţelege că X a fumat). presupus opoziţie. 28. laudativ este. Epitetul insultător sau.). ar fi acestea: Care este atitudinea jurnalistului faţă de aceste trucuri retorice. In coruperea limbajului. Prin care. "Echivocul înseamnă şiretenie. Toate acestea aparţin persuasiunii.. toate ziarele ar fi identice. artă a limbajului dublu (. replicile polemice sunt tot atâtea ocoluri sau paranteze. Apelul la precedent. ceea ce ar fi o redundanţă . Sunt tot atâtea modalităţi de a personaliza. Insinuarea. nu argumentării reci. nevinovată. ironice. 142 Problemele care se pot pune în continuare. cum.ci argumentarea. pentru epitetul laudativ. în raport cu obiectul discuţiei. La istorie. gramaticalitate. procedeul cel mai la îndemână. Discreditarea adversarului presupune. Echivocul se apropie mult de insinuare. discurs al conflictual. ca de fiecare dată când nu există reguli. a atacului la persoană. A nu-i oferi cititorului concluziile gata făcute şi a-l lăsa pe el să le formuleze. Exemplu: "X este muncitor sau intelectual? Adăugiri fatice (de tip "ala). iată tot atâtea exemple de valori esenţiale. automat. Dacă ar exista. se atribuie celuilalt intenţii pe care nu le are. incapacitatea lui de a avea (vreodată) dreptate. Şi invers. cât şi în ce condiţii le foloseşte? Nici de data aceasta nu există reţete. Presupoziţia. discurs războiului invizibil. de obicei. este demagogie. se eschivează sau deturnează discuţia în favoarea sa.) DE Discurs didactic Discurs afectiv-conflictual. ceea ce nu . prin care. de fapt. logice. principiul care se impune cu evidenţă este acela al măsurii. De multe ori.tip (sau clişee argumentative). cel care le foloseşte. Binele public.1989... naţiunea." închiderea (sau apelul la terţul exclus). polemice? Le ignoră cu demnitate? Sau.. la persoana care o formulează. o serie de procedee . inversiuni (. Fals argument.SINTAXA TIPURI DISCURS 141 Coerenţă. la eroi. dacă nu. Dislocare. implicit. ironic. la martiri etc. cinism" [apudLionel Bellenger. a căror semnificaţie poate fi folosită în slujba "obţinerii victoriei" într-o polemică. dimpotrivă. de a colora subiectiv .. care eşti maestru în disimulare. detaşate. Este o nuanţă (chiar dacă defensivă)..

este ceea ce Olivier Reboul [1984. 1991. Este un alt fel de a spune că cititorul nu trebuie subestimat. după ce ai scris mult şi ai tăiat şi ai reformulat în etape succesive. Aşa cum jurnalistul care foloseşte computerul nu este programator. ceea ce este un alt mod de a fi expresiv. fără a-i altera sensul şi fără a reduce informaţia. cu retorica înseamnă însuşirea unor tehnici şi (eventual) folosirea lor.) Ironia. plan. strategia jurnalistului trebuie să aibă în vedere diferitele niveluri ale publicului. evenimentul/tema textului impun totul: gen redacţional. cu precauţie. "Familiarizarea jurnalistului cu ironia şi cu umorul. 94]. Iar cheia de control. un efort constant de autocontrol şi de luciditate. Poate fi contracarată prin altă ironie sau prin indignare. cuvintele vii. . care exprimă cel mai bine posibil. indecis. toate comparaţiile care par pretenţioase. Pe de altă parte. Esenţial este scopul (direcţia) în care tehnicile sunt puse să funcţioneze. iată secretele la îndemâna oricui. Pe scurt. Olivier Robert. este fără replică. <Titlu> Rezumat Nimic mai rău decât un stil care se vrea literar. adică retoric. Fiecare paragraf trebuie să intereseze fiecare segment de public: de la omul mai puţin instruit. imaginea. deci. " Obligă-te nu să-ţi elimini limbajul figurativ. metafora care sintetizează..” Sau printr-o aparentă lipsă de retorică. la fel. ci să-l valorifici." [Didier Husson. Nu poate fi parafrazat. 1972. nici publicitar. Dimpotrivă. 72-82] numeşte "principiul non-parafrazei". ci de a renunţa la acele figuri uzate sau obscure/căznite/nefireşti. dar nu este. Aşadar. Ea este "impusă" de conţinutul evenimentului (din realitate) şi de orizontul de aşteptări ale publicului. De fapt. gândirea clară.înseamnă un text vag. pentru semnatarul textului. pentru că argumentele care îi pot fi opuse nu se situează la acelaşi nivel. În ultimă instanţă. 266].) Neputând fi parafrazat. Spiritul său critic este mult mai viu decât am fi tentaţi să ni-l închipuim." [Brooks. cu regulile textului polemic. la savant. (. caută figuri proaspete şi adecvate. caracterul închis al discursului retoric îi explică în mare parte forţa. Este nevoie să elimini toate metaforele uzate. în primul rând. Retorica nu poate fi respinsă decât prin altă retorică. mesajul retoric pare irefutabil.. inteligenţa sa. fără ca subiectul să justifice acest lucru. Evidenţa este cel mai greu de demonstrat. " specificul unui enunţ retoric constă în aceea că nu-l putem înlocui cu un altul. presupune o adevărată strategie din partea jurnalistului. (. ton. La simplitate (nu la simplism) se ajunge "după ce ai citit toate cărţile". echivoc. pentru a parafraza un vers celebru. unghi de abordare.. folosind tehnicile (trucurile) retorice.. "Principiul nonparafrazei" Se impune. şi toate analogiile care nu sunt valide sau acelea care sunt stridente faţă de restul textului. spaţiu tipografic. intenţia autorului. La fel. epitetul adecvat. el nu devine automat nici scriitor. Pare simplu. La firesc se ajunge cu dificultate. La concizie se ajunge după ce ai investigat îndelung şi ai lăsat multe însemnări în afara textului. Pentru că nu poate fi respins cu argumente alese. Te obligă să ripostezi plasându-te pe terenul lui. intenţia autorului aproape că nu este rezultatul unei opţiuni personale. Singurul mijloc de a-l respinge este să i se opune un mesaj de acelaşi tip. fără a avea aerul că urmăreşti cu tot dinadinsul acest lucru. nici propagandist. Warren. Problema nu este de a renunţa la figuri în bloc. Pentru autor. citatul reprodus corect.

artistic.realizatorii episodului cu pricina aseamănă România u una din republicile bananiere. • Pretorienii au fost crescuţi şi instruiţi în şcoli speciale ale Securităţii. Alteori. privirea îi alunecă mai întâi. Pentru cititor însă.Pentru jurnalist. RESCRIEREA. Şi ce fapt! Mai departe: ultima afirmaţie din şapou ne oferă (aproape gratuit) iluzia că jurnalistul se află deja în posesia tuturor faptelor esenţiale. stimaţi cititori. subiectul unuia dintre cele mai recente episoade ale serialului american de televiziune McGwyer. ale informaţiei relevante. nu vom găsi nici un indiciu că ni se va relata despre un eveniment ." VOLTAIRE Pentru autor. aşadar. id est. unde ni se spune că: "Acesta a fost. în mod cert." 145 După care... în primul rând. 144 <Titlu> TITRAREA. prin această titrare? Relatarea unui fapt incredibil.să-l numim .. retorica nu este un scop. serial foarte popular în SUA ş/[în] Europa. • Conducătorul mişcării ucis de explozia unei grenade de mână.. (Reciproca nu este valabilă: o spectaculoasă punere în formă nu poate suplini lacunele "fondului". dezamăgirea cititorului. Deci. Respectarea acestui contract depinde de text. Raportul titrare-text înaintea paragrafului iniţial. autorul începe să fie indignat: ". Iată un exemplu. cum este ea respectată. episodul cu pricina îngroaşă imaginea proastă pe care România o-are deja în SUA (în special) şi în lume în general)" Şi: ". redactarea textului sfârşeşte cu fixarea titlului. acesta este doar unul din secretele profesionale ale jurnalistului. cu supratitlul. cu şapoul ]). soarta lecturii depinde de titrare.. Cititorul ziarului aşteaptă ca ceea ce se spune să-l captiveze. Este adevărat. până la ultimul paragraf al textului. în pagina a doua nu sunt (mai multe) relatări. lectura textului începe sau nu. totul începe cu titlul. REVIZUIREA TEXTULUI. Cu titlul rubricii.. ci un singur text. Titlul: Tentativă de lovitură de stat în România! Şapou: "O bombă explodează în clădirea Arhivelor Statului. sperăm. pentru că un foarte bun conţinut poate fi compromis. Iar o eventuală discrepanţă între ce anunţă titlul şi ce oferă textul provoacă. Relatarea respectă punctele înscrise în şapou. a2-aŢ Ce se promite. de cele mai multe ori." 2) Dacă avem răbdare să recitim cu lupa titrarea care ne-a oprit pentru o clipă respiraţia. ci un mijloc. cu subtitlul. • «Garda Pretoriană» răpeşte un cetăţean american. pe intertitlu. ale evenimentului/ale importanţei lui. eventual. Titlul este începutul unui contract între jurnalist şi cititor. dacă este bine pus în formă. despre . Să vedem în pagina a doua. (Relatări în pag. • Morţi şi răniţi în confruntarea dintre poliţie şi rebeli. Că această tare se realizează şi prin formă. Aceasta este promisiunea. "Secretul de a fi plictisitor constă în a spune tot. în funcţie de acest prim impact. de multe ori. edificator: în manşeta ziarului. supratitlu: „Incredibil”. un loc important.

ceea ce nu înseamnă că acelaşi text nu poate primi mai multe titluri valabile. cu atât este mai mare. . atingând ideea lui principală. pentru că "trimit la un proces istoric". 1989. Are astfel certitudinea că titlul rezumă întregul conţinut al textului.subtitlu sau succesiunea supratitlu . autorul o accentuează. Elementele titrării Pe de altă parte. totodată. mai mult sau mai puţin conştient. spunând destul ca să fie inteligibile. Este un alt mod de a spune că fiecărui text trebuie să-i corespundă un titlu aplicabil numai lui.titlu . Efectul surprizei (pe care. 1989. s-a mizat în acest caz) a fost ratat. să ne edifice că este vorba despre o ficţiune). Iar al doilea îl cere pe al treilea: " Ungaria" (de pildă). este limpede. " Titlul referenţial este mai larg decât textul. pentru ca acesta să intre sub cupola titlului." [Maurice Mouilland. Este limpede. aşa numitele titluri . cu siguranţă. lăsând destule de spus în restul textului. dar nu tot. aşadar. autorul "să forţeze" conţinutul textului. Tot din această a doua lectură rezultă că supra-titlul „Incredibil” nu se referă la „Tentativă…”".şapou trebuie să se completeze reciproc. ca să trezească curiozitatea. 1987. Titlurile rubricilor introduc o nuanţă aparte în derularea temporală.titlul textului Cel dintâi reper pentru cititor în "universul paginii" îl constituie titlurile rubricilor. 72]. 146 Iată de ce." [Maurice Mouilland. 2) Ideea pe care. 119]. că autorul are o intenţie (polemică: să protesteze împotriva unor exagerări) cu totul diferită de cea pe care o indică titlul. pentru jurnalist. Exemplu: "Externe" reprezintă primul nivel. Titlul de tipul: "Problemele şcolii" nu se aplică la acest eveniment petrecut acum. Trebuie găsit deci echilibrul între titlurile care promit prea mult. Acesta îl comandă pe al doilea: "Europa". Paragraful iniţial trebuie să continue acest proces de atragere a atenţiei / trezire a curiozităţii început de către elementele titrării şi.o ficţiune. " Titlul aminteşte evenimente care au început înaintea numărului ziarului. Pentru că acestea clasifică informaţia pe mai multe paliere. Raportul dintre titlul rubricii şi titlul textului este raportul dintre referenţial şi informaţional. elementele succesiunii supratitlu . ce o depăşeşte pe aceea zilnică." [Jacques Douel. ar fi trebuit să apară în paragraful iniţial. dar sugerează mult. să realizeze o informare iniţială. Este un titlu care poate fi pus deasupra oricărui text. 3) Ideea principală (care. pentru că: 1) Nu există nici un indiciu în titrare că tentativa nu este reală. derulate într-un timp nedeterminat. Jean-Francois Tetu. Titlul rubricii . Rezultă că un titlu este eficient când spune mai puţin. în acest al doilea caz. primejdia ca. " Cu cât curiozitatea este trezită fără a fi satisfăcută. textul are şanse să nu mai fie citit. de multe ori. Există însă. Ceea ce nu înseamnă că nu apar situaţii când redactarea începe cu titlul. Dacă pentru cititor lectura începe cu titlul şi este continuată sau nu.titlu . şi acelea care sunt mute. . Jean-Francois Tetu. 121]. conceperea textului sfârşeşte cu fixarea titlului. nu apare în titlu. Unui titlu referenţial unic îi poate corespunde o serie deschisă de texte care au titluri informaţionale. ci la o serie întreagă de evenimente din acest domeniu de activitate. şi a căror durată o depăşeşte pe aceea cotidiană. Titlul rubricii conferă ziarului o temporalitate specifică. ci un scenariu (de film).i la ideea rudimentară pe care autorii filmului o au despre România. Dacă titrarea lasă impresia că a spus tot. în primul rând.rubrică pentru un text sau altul sunt de evitat.

3. fie cu paginile impare (paginile nr. o aflăm în ziarul Evenimentul Zilei (mai ales în pagina întâi). 2. cu paginile din stânga (paginile nr. soarta contractului de lectură jurnalist-cititor se joacă în titrare şi în paragraful iniţial. şi este greu de spus că una sau alta dintre ele are o pondere mai mare. poliţia nu a pornit investigaţiile. cititorul îşi alege "locurile ştiute". şi în exemplul următor. <Titlu> Text-pagina ziarului. Chestiunea este cu atât mai evidentă pentru pagina întâi. acest lucru se şi întâmplă. 4. aparent. Altfel spus. dacă nu cumva. apoi. ca macro-text." Adevărul este însă că toate aceste valori concură la atragerea privirii (adică la atragerea atenţiei) şi deci.PCR»" Subtitlu: Admiratorii ei o supraalimentează şi se tem să nu fie arestată ori să i se cureţe vopseaua. 3) 147 Problema cea mai importantă care se ridică aici. Continuă fie cu ultima pagină. Expresia curentă: "este un eveniment de pagi na întâi . un fel de "vitrină" a ziarului. la întâmplare. 68] consideră că.). de regulă. Reflexele lecturii se realizează printr-o serie întreagă de obişnuinţe (stereotipuri de lectură): ziarul poate fi citit zilnic. este aceea că raportul cantitativ (suprafaţa ocupată) dintre titrare şi text este aproape egal. Pentru că. "în ciuda prejudecăţilor. o titrare în care întâlnim o cauzală şi o concesivă: Supratitlu: "La Iaşi. survolarea ziarului începe cu aceasta." 4) (De notat că nici în anul 2003. în interiorul ziarului. Ierarhizarea textelor în pagina ziarului Ierarhizarea informaţiei în pagina ziarului prin poziţionare şi grafică rămâne în continuare un indiciu foarte important pentru cititor. iar subtitlul este o frază formată din patru propoziţii).nu este întâmplătoare. pentru că hoţii nu mai ştiu de frică. la nivelul ziarului. 6 etc. Apoi.) şi apoi. reflex. Iată două exemple: Supratitlu (începutul frazei): "//? gara Buzău a fost lansată la apă Titlu (continuarea frazei): "O broască ţestoasă pe care scrie «Iliescu . chiar dacă. 7 etc. Jacques Douel [1987. Aceeaşi construcţie sintactică stufoasă. structura sintactică a elementelor care compun titrarea este prea complexă (o atributivă în titlu. decât de grafică şi de locul în pagină. orientarea lui se realizează mai întâi. De ce anume are nevoie un titlu ca să capteze atenţia cititorului? Care ar fi calităţile lui? Calităţile titlului .O titrare mai dinamică (şi mai elaborată) în presa noastră de acum. Aşa cum la nivelul textului. la aceeaşi oră. soarta acestei relaţii se joacă în pagina întâi. situaţia aceasta nu s-a schimbat prea mult). titrarea tinde să spună prea mult. adică rubricile. la trezirea curiozităţii. 5. în fapt." Titlu: "S-au furat până şi porţile de la bojdeuca lui Ion Creangă Subtitlu: "Deşi sesizată. [puterea de captare a titlului] depinde mai mult de conţinutul lui.

parafraza. printre altele. cu atât mai mult. construcţia sintactică cea mai directă în titlu este subiect -predicat (la diateza activă!) . alăturarea insolită dar semnificativă a cuvintelor . eventual. reprezintă amestecarea factualului cu opinia şi. De notat. în titlu este nevoie să apară cuvântul / cuvintele cheie folosite în text. neologisme. Şi mai trebuie să coincidă cu posibilităţile cititorului mediu.Un titlu bun are nevoie. A folosi cuvinte concrete în titlu înseamnă. la propoziţii incidente. ajustate. întrucât un astfel de titlu indică tonul. Pe scurt. cu cât titlul este mai scurt. proletcultism etc. formulele fixe (proverbe. 1987. sloganuri). la atributive. O modalitate practică de redactare a unui titlu bun. este o manipulare având trăsăturile esenţiale ale înşelătoriei.iată elementele principale cu ajutorul cărora se poate construi un titlu incitativ.abstracţiunea îl alungă pe cititor.a devenit un truism . Se pot adresa unui cerc restrâns de iniţiaţi. în acest context. de "forţa cuvântului semnal". UNESCO. UE. este frumos/ este urât. în fine.obligatoriu ca titlul să conţină o singură informaţie. Sensul lui trebuie să fie clar." [Jacques Douell. cuvintele polisemantice ar trebui evitate în titlu. un titlu concis riscă mai puţin să spună mai mult decât oferă textul." Această coincidenţă " declanşează reflexul alertei minţii şi nevoia de a şti mai mult.). chiar dacă aceasta este completă. calamburul. întâi de toate. Răspunde la una din întrebările mesajului esenţial (la cea mai importantă dintre ele). In fine. titlul incitativ are menirea de a stârni curiozitatea cititorului. cu atât impactul lui este mai mare. barbarismele. să conţină cuvinte concrete. cu atât el poate beneficia de litere mai mari în ziar. Titlul informativ rezumă informaţia pe care o conţine textul. pentru a putea fi perceput dintr-o singură privire. Prin contrast. Cu cât exprimarea în titlu este mai directă.7 cuvinte). Titlul ideal este o combinaţie între titlul informativ şi cel incitativ. în plus. chiar propoziţia cheie a textului. la subordonate în general. De asemenea .complement. NATO etc. El trebuie folosite însă cu prudenţă. utilă. Poate să apară drept titlu. lipsit de echivoc. Se scriu cuvintele care formează câmpurile semantice ale acestora. de posibilitatea ca el să fie perceput fără efort de decodare. Aşadar. Un titlu mai trebuie să fie concis. datorită faptului că acest amestec îi este oferit cititorului înaintea informaţiei. de asemenea. cuvintele de specialitate. reprezintă o tentativă frauduloasă de a-i dirija înţelegerea. Pot introduce o discrepanţă faţă de conţinutul / tonul textului. <Titlu> Clasificarea titlurilor Clasificarea titlurilor în titluri informative şi titluri incitative este de acum banală. "ismele" (dadaism. tip ONU. Aliteraţia. iar formularea să fie simplă. pentru a se adecva tonului prestabilit. abstracţionism. a formula simplu înseamnă a renunţa la aglomerarea substantivelor şi a adjectivelor. este drept/ este nedrept). la apoziţii. Iar titlul reportajului ar putea exprima impresia dominantă a autorului.). prin încercări succesive. Dintre ele sau dintre sinonimele lor. că citatul în titlu este folosit mai ales pentru interviuri. care au datele pentru a înţelege (pentru a descifra) aluzia. Apoi. în continuare. 68-69] Titlul trebuie să fie concis (unii autori propun drept limită maximă . ar putea fi aceasta: se aleg cuvintele cheie ale textului. regionalisme) şi deci. a renunţa la abrevieri (sigle) (cu excepţia acelora unanim cunoscute. informaţia poate fi ajustată. se pot alege cuvintele care . Este cvasi . Aceasta depinde de "frecvenţa folosirii cuvântului. dar. în plus. pe scurt. prezentarea informaţiei odată cu valorizarea ei (judecata de valoare reductibilă la unul din elementele tiparelor: este bine/ este rău. cuvintele rare (arhaisme. puţin cunoscute.

probabil. Cititorul este deja "prins" în text. unele elemente: 151 "în Piaţa Victoriei s-a jucat bâza.întrebarea nu trezeşte nici o reacţie. Evident. (Cu totul alta este situaţia întrebărilor din lead-ul problematizat. proaspătă.» Titlul trebuie să fie aplicabil unui singur text. sau nu vrea) să răspundă. pentru că ştie despre ce este vorba. de regulă. superficială: Profesori în greva foamei? 6) în condiţiile lecturii grăbite a titlurilor (aşa se citesc. este titlul interogativ. în interiorul paginii: "/l fost Stefan-cel-Mare comunist? Răspuns posibil: Nu a fost. Dacă nu sunt în greva foamei. şi ce-i cu asta? în dreapta. ba chiar. Un titlu precum Accident rutier se poate aplica la n texte. cu atât mai mult cu cât faptul pe care îl indică este curent (repetitiv). inedită. sus: "Procuratura militară nu-i Vitona Lipan? Subtitlul adaugă ceva. Dacă ştie să răspundă. Frumuşanu şi A. titlul astfel formulat nu-şi are rostul. este necesar să se introducă în titrare fie un detaliu semnificativ al acestui accident. Crăiniceanu au murit. iar A." . dimpotrivă. tocmai pentru a afla răspunsurile). Pentru ca el să coboare de pe această treaptă de generalitate. principiul invocat este acesta: cititorul aşteaptă răspunsuri. Iar dacă vor fi în greva foamei. 150 <Titlu> Titlul interogativ Foarte comod. pentru că nu ştie să răspundă. atunci era preferabil să se afirme. atât de des întâlnit. parţial atentă. Continuă lectura. titlul interogativ nu a dispărut din presa occidentală. Iată acum o avalanşa de întrebări într-o aceeaşi pagină întâi: Editorialul: "Nu ne interesează? Reacţii posibile: Cine? / Ce să ne intereseze? Cine suntem noi. nu este deloc obligatoriu ca o interogaţie. Acestui text. ziarele!) . totodată. o adevărată ofensivă împotriva interogaţiilor din titlu. iar acest lucru poate descuraja eventuala lectură. mimând lectura grăbită. şansele să se ajungă la o formulare. parcă este peste tot. Să urmărim câteva exemple. "să intrăm în situaţia cititorului normal". Dacă profesorii se află (deja) în greva foamei. fidelă faţă de conţinutul textului şi. adecvată. doar din acest motiv. cititorul se simte interpelat. în acelaşi timp. cu atât mai mult nu citeşte.formează titlul. Apoi. încercând. iarăşi forma afirmativă. în care autorul mă include fără să-mi ceară consimţământul? Alături. care îi oferă cititorului cât de cât. aceştia. totodată. Din ziarele româneşti nici atât. ar fi fost mai directă. întrebarea din titlu mai poate lăsa impresia că jurnalistul însuşi nu ştie (sau nu poate. încă din titlu. în anii din urmă a fost declanşată de către unii teoreticieni ai presei occidentale. surprinzătoare din perspectiva expresivităţii. de aceea. Şi atunci. în acest fel. Dar de ce această campanie împotriva titlului interogativ? întâi de toate. fie unghiul din care este abordat evenimentul. sunt mai mari. să se exclame. adică. fie şi cu "este posibil în enunţ. şi să încercăm să controlăm efectele titlurilor interogative. nu întrebări. să trezească curiozitatea. ce caută textul în pagină? în fine.

Am amendat deja punctele de suspensie. Vitoria Lipan îşi face singură dreptate. • Binomul cancelarului Helmuth Kohl. plus capitalul. automat. Şi. Procuratura nu este ţărancă.[dar. titlul este absurd! Iar această pagină întâi este ratată. o altă avalanşă de întrebări: Editorialul: "Dă şi mie . Pe scurt. Procuratura nu este nevasta oierului Nechifor Lipan. jos. Cine? Cineva răspunde: "Până când?.. în dreapta: "Unde este «averea» scriitorilor? Cea mai grăbită reacţie posibilă: Nu ştiu (şi nici nu mă interesează).şapou este greoaie. Apoi. în stânga sus: Supratitlu: "De la trimisul nostru special m Federaţia Rusă. deci. Cititorul aşteaptă prea mult timp ca să "intre" în text. o avere aparentă.Ce este (care este?) binomul cancelarului Helmuth Kohl? Ultimul titlu. 2. nu fac parte nici din "stânga". Care poziţie iniţială? De când? A cui? 152 Interiorul paginii. reacţia . Ori deplângem. nu poate fi nicăieri? 8) Iată o altă vitrină plină cu întrebări: Editorialul: Stânga-mprejur? Să vizualizăm puţin mişcarea: Cine ordonă? Cui? Admiţând că cineva efectuează mişcarea..Până când?" Cineva cerşeşte. Atunci. după ce a adunat dovezile. în fine. Procuratura nu este personaj de roman. ori nu deplângem. supratitlul: "Stânga şi dreapta guvernamentală Titlul: "Deplângem sau nu deplângem?1 Reacţii posibile: Ce / Pe cine să deplângem? Ce / Pe cine să nu deplângem? Conjuncţia sau anulează întrebarea. Sarcina procuraturii este doar aceea de a aduna probele (dovezile). acest lucru înseamnă revenirea la poziţia iniţială. dintr-o sută de motive. 7) Sau. întrebării din titlu îi urmează un şapou sibilinic: 1. nici din "dreapta" guvernamentală. averea nu există. Este un răspuns la "Dă ş j mie" 1 Este o continuare a celei dintâi replici? în stânga." 9) în primul rând: succesiunea supratitlu .titlu . procuratura militară nu este Vitoria Lipan. unde să se afle ceva care nu există? Nicăieri! Titlul este absurd pentru că enunţă ceva de felul "Unde se află ceva care nu existaşi care." Titlu: "De bine sau de rău? [sic!] 10) în acest punct al discuţiei. pentru a-i stabili pe vinovaţi. se impune o altă observaţie: în faţa unei întrebări în titlu. cititor. probabil. . ce?] • Nu schimbarea banilor. ci reforma de structură a economiei poate stopa criza.Titlul însă.. Supratitlul: "Accelerarea procesului inflaţionist Titlul: "Este necesară şi actuală o reformă monetară? Sapou: "Argumentarea în favoarea reformei monetare există. eu. Evident. în interiorul paginii. dar. Reacţie mai atentă: ghilimelele îmi impun descifrările: aşa-zisă avere.

ancheta jurnalistică . nici o informaţie. (. hai să batem câmpii cu graţie! • Mizilicuri contabiliceşti şi 27 [de] milioane [de] lei ca să-ţi plouă în casă. naşte alte întrebări. 1991. Subtitlul apare după titlul principal şi conţine o completare de informaţie. Cititorul este pus în gardă.şapou -subtitlu. apare o contradicţie între formă (redactare) şi fond (titlul rubricii). Apoi. Olivier Robert. atunci. O altă succesiune greoaie este ordonarea supratitlu .. de ce nu spune? Dacă nu ştie. Cine cu cine încheie contracte? Sunt ele sau nu sunt întâmplătoare? Şi dacă nu sunt. insinuante.era preferabil răspunsul "X controlează.. în plus.) De regulă. şapoul se impune atunci când textul este complex. în fine. de fapt... 122]. inutil preţioase din titrare nu oferă. Ştie la ce efort trebuie să se aştepte. în loc să trimită spre text.titlu . Este informativ. Despre subtitlu. "Nimeni nu controlează" etc. Cel mult. complicat. sunt ele necinstite? Dacă jurnalistul ştie.poate fi de perplexitate sau. Sau este fără deviz. 2) Dacă "ambliopi = parţial orb. A doua întrebare ne rătăceşte şi mai tare.!" . şapoul se scrie după text" [Didier Husson. Este momentul. 5) O întrebare nu vine niciodată singură. şapoul apare între titlu şi text. în acest caz.acuză direct şi dovedeşte. subtitlul nu trebuie să apară între şapou şi text.gen de informare . <Titlu> Intertitlul . 112]. fac aluzie. Supratitlul este concis. să formulăm câteva concluzii parţiale. 11) Observaţii: 1) Ambliopi . Altfel spus. amplu. oferă doar un zgomot. " Titlul rubricii este primul reper al lecturii. formularea este un nonsens! Ceva nu poate fi cu şi în acelaşi timp fără (deviz). credem. Iată această succesiune: Titlul rubricii: Ancheta R[omâniei] L[ibere] Titlul: Ambliopi nu înseamnă orbi de tot! Şapou: Nu numai din ajutoare se fură • Cine controlează banii Secretariatului pentru Handicapaţi? • Contracte întâmplătoare sau afaceri pe picior mare? • Cu mâinile curate şi actele nesemnate sau. Conţine prima aluzie la conţinutul textului. Se poate asocia un supratitlu informativ cu un titlu incitaţi v.. Tinde să dispară" [Didier Husoon. de ce forma negativă şi nu forma afirmativă? 3) Nu există o legătură reperabilă la prima vedere între "afirmaţia" din titlu şi prima afirmaţie din şapou. prolixe. probabil la faptul că se fură şi din banii Secretariatului pentru Handicapaţi (Cine fură?). " Cel mai bun şapou este acela care dă informaţia esenţială. 8. întâi de toate. precizează titlul. 153 Subtitlu (Intertitlu?): Cu şi fără deviz.. Este cu deviz. 1991. Ancheta promite informaţii. Primul şi al doilea enunţ al şapoului insinuează. iar aceste formulări stângace. pentru că se bazează pe toate probele. apare cu caractere mai mici. Olivier Robert. rezumă textul. Şi astfel.este un cuvânt care nu face parte din fondul principal de cuvinte. <Titlu> Şapoul De regulă. 4) în locul întrebării: "Cine controlează. decide. divagante. sau invers. de ce insinuează? 6) Care este legătura între "mizilicuri contabiliceşti şi 27 de milioane de lei "ca să-ţi plouă în casă! în a cui casă plouă? 7. Adesea.

Rezultă că este preferabil ca intertitlul să fie incitativ. aici. el trebuie să-l completeze. jurnalistul este chemat să ambaleze totul într-un înveliş ( = redactare) cât mai atrăgător. are drept prim element esenţial.şi nu numai . reuşit." Al treilea intertitlu: " Util. relansează curiozitatea cititorului şi deci. Chiar dacă titlul rubricii . Un element care scade mult forţa de atracţie este repetarea aceluiaşi cuvânt în mai multe titluri. nu sunt spectaculoase. un citat scurt. titlul principal este atât de neutru din punctul de vedere al expresivităţii. Intertitlul este ceva nou: o formulă. s-au risipit confuzii. Felipe! [Gonzales. o imagine.40 de rânduri tipărite). nu mai este nevoie să o subliniem. Intertitlul este inutil în cazul textelor de o filă şi jumătate. trebuie să conţină. îi ritmează lectura. oferă un plan al textului. Este evident. lectura." Pagina a patra (ultima): "între Cupă şi Campionat. Ca de obicei. deşi importante. Nu este o generalitate. nici ordonarea ideilor. Nu apare după şapou. 4) Probabil că.ne pregăteşte sufleteşte pentru lucruri .trebuie să evite ca la nivelul paginii sau/şi al întregului număr. machetatorii trebuie să intervină. oportun. Ei . nu însă şi foarte atrăgător.Un ultim element al titrării care apare în cazul textelor mai lungi de 15 -20 de rânduri. întâi şi întâi. deşi corect. 2) Primele două intertitluri sunt redundante. Nu este abstract. evenimentul acesta nu merita atâta spaţiu (o jumătate de pagină de ziar)." Primul intertitlu: " S-au limpezit idei. Nu indică nici evoluţia evenimentului. iată un exemplu: Titlul: "Simpozion internaţional pe probleme de legislaţie cooperatistă. n. mai puţin de 7 cuvinte. că mai întâi. Ca şi în cazul celorlalte elemente ale titrării. intertitlul trebuie să evite repetarea titlului. De cele mai multe ori. Există evenimente care. Şansele lui de a fi receptat (fără un efort suplimentar) sunt mai mari. ci după 15 20 de rânduri.pagina întâi. mai ales. Ca şi titlul. 3) Ultimul intertitlu adună trei adjective cu semnficaţii prea apropiate.nu este numai problema jurnalistului care a scris textul. unul pe celălalt. pentru că cititorul este deja introdus în text.mai ales . Fără a deforma realitatea. titrarea. (ceea ce ar corespunde cu 30 ." Două negaţii într-un titlu scad şi ele impactul: "Nici Crimeea nu mai vrea" Iar familiaritatea forţată este inutilă şi stridentă: "La mulţi ani. Se poate referi la finalul fragmentului pe care îl titrează. înveliş care. 1) Or. de fapt. 12) Titrarea . Dimpotrivă. n. dar. este intertitlul. titlurile să nu se anuleze din perspectiva impactului. încât se simte cât de plicticos a fost evenimentul. pentru jurnalist."Incursiune în paranormal . titlul trebuie să fie foarte clar. în interior: "între New York şi Transnistria. pe cât posibil. Aceeaşi pagină întâi.] 13) Doar un cuvânt despre textele de popularizare ştiinţifică. 155 Exemplu: "între Front şi Parlament (Editorialul) . Rosturile intertitlului sunt mai multe: oferă un răgaz cititorului." Este relativ corect. deci despre care trebuie să se vorbească." Al doilea intertitlu: "Idei care rămân.

să trimită la şi să completeze textul. Selecţionarea informaţiilor care completează mesajul esenţial ( = datele de context). <Titlu> Legenda Legenda. A devenit notoriu testul de interpretare a unei fotografii fără legendă. Dar nu. dacă evenimentul "cere" mai mult spaţiu decât cel alocat iniţial sau o succesiune de texte. din textul scris nu pot lipsi situările spaţială şi temporală (aşa . deşi nici această explicaţie nu se impune cu necesitate. şi nici să reia vreo frază din text.toate acestea devin tot atâtea ezitări . O abordăm aici succint însă. "Medicamentul. înfăţişând câţiva soldaţi americani echipaţi de război. ilustrarea textului nu ridică mari probleme în cazul interviului. nu este un element al titrării. care trebuie să surprindă imaginea -eveniment.cu totul neobişnuite. cel puţin orientativ. numărul şi amploarea citatelor. soldaţii atacau viguros inamicul în Vietnam." Ce înseamnă marială? Un cititor grăbit ar putea să-l asocieze printr-o etimologie populară (englezii numesc fenomenul false friends . de regulă. soldaţii fugeau în dezordine în faţa atacului nimicitor al inamicului. textul care însoţeşte imaginea trebuie să o completeze. Evident. cât spaţiu are la dispoziţie.dacă nu se ştie cât de cât exact numărul rândurilor. sau: "Fumatul.cu marital. pentru că fotografia ar trebui. Aceasta. pentru că ele introduc . planul general care îi face anonimi pe adevăraţii protagonişti etc. titlul care urmează conţine prea multe cuvinte abstracte şi un termen a cărui semnificaţie poate fi incertă pentru unii cititori: "De la umbra unui arbore.numitele în lingvistică deictice). inclusiv a titlului. hartă. la fantomă şi vizualizare marială. în primul rând acesta) nu poate face un pas măcar în redactarea textului. .). o problemă a tuturor oamenilor7. în realitate. prim-planul care falsifică viziunea ansamblului. Lucrurile se complică în cazul fotoreporterului aflat pe teren. ca şi în cazul comentariului off în televiziune. Din punct de vedere tehnic. 156 Nu vom intra aici în detaliile rezervelor cu privire la posibilitatea ca fotografia (prin extensie. tabel. legenda nu trebuie să repete nici un element al titrării. Ansamblul imagine . alegerea unghiului.). să o expliciteze (adică să o contextualizeze).difuzate la televiziune) să fie cu adevărat neutră (gros-planul care deformează caricatural. dacă nu ştie. Iar dacă ilustraţia trimite la un text mai amplu. alergând pe un pod: soldaţii atacau un grup de manifestanţi de culoare. stabilirea planului. ca text care completează elementul iconic (fotografie. în ultimă instanţă. se pare. Aici. mutatis mutandis.legendă completează înţelegerea textului şi (re)lansează interesul cititorului. schemă. De subliniat că onestitatea cuvintelor este tot atât de importantă (dacă nu chiar mai importantă decât onestitatea imaginii. instantaneul fusese realizat în timpul unui banal exerciţiu în cazarmă.prieteni falşi). caricatură etc. chiar şi jurnalistul experimentat (sau. în orice caz. o sinucidere lentă" 15) Nota 24 în principiu. fixarea titrării . se supune aceloraşi reguli ale decupării evenimentului. imaginile filmate . Altfel spus. imaginea completează prin mimica şi gesturile surprinse declaraţiile interlocutorului. nu să o povestească. 14) Titlul este ratat . funcţiile legendelor sunt "analoge cu ale titlului. grafic. ne trimite spre Fecioara Măria.mai este nevoie să o spunem? . totul se redistribuie din mers. Textul.atunci când nu exprimă nici o noutate.

imaginea poate înlocui cuvântul: de exemplu. Filmul este vorbit [ + ilustraţie muzicală + sound]. iar spotul/clipul publicitar (în televiziune) este. 2) Funcţia de legătură se concretizează prin punerea în legătură a două sau mai multe imagini. 157 Înaintea apariţiei sonorului (a filmului vorbit). Fotografia (publicată în ziar/magazin) este însoţită de un text numit legendă. rolul anchor-ului [ = prezentatorului] în . a afişului micşorat şi tipărit într-o pagină de ziar (magazin). Textul care însoţeşte desenele în banda desenată. Roland Barthes [1964. identifică elementele imaginii. îl determină să renunţe la anumite semnificaţii şi să reţină altele". De subliniat aici că în situaţia în care cuvântul nu este cinstit. mai degrabă. reluând ideea lui Roland Barthes. cuvintele care îl formează sunt vizualizate prin diferite desene-grosimi-mărimi ale literelor. Ca să nu mai spunem că la fel de bine poate "traduce" prin "stagiune de concerte". orice imagine televizată este însoţită de cuvinte rostite sau scrise pe ecran (=subtitrare). Imaginea nu poate spune cu ce viteză bate vântul. formând ceea ce în televiziune se numeşte comentariu off. da: "ieri. altfel spus. da: "oraşul Mediaş". la care se adaugă ilustraţie muzicală şi sound. priveşte "în" camera de luat vederi): comunicare directă. cuvântul da. de relansare a interesului. 114]. Dar. 1964. Spotul publicitar ia forma afişului. 1982] stabileşte două funcţii ale textului prin raport cu imaginea: ceea ce autorul numeşte funcţia de ancorare (ancrage) şi funcţia de legătură (releu) (relais}. întâi "o traduce" în cuvântul Ateneu. un scurt film (de câteva secunde). ne amintim că secvenţele (filmice-epice) erau puse în legătură unele cu altele (în succesiune) de un text scris pe ecran. [Roland Barthes. "(adică) Bucureşti". (de fapt. de exemplu. 32]. (fie spus. ci o lovitură. Descendenta ei mişcată. cel care percepe imaginea Ateneului. Cuvântul. Generic vorbind. textul care însoţeşte imaginea fixează unul din sensurile posibile ale imaginii. în multe situaţii. fie scris). "viteza vântului a atins 120 de km. concomitent). contemplare. Afişul reprezintă şi el o îmbinare a imaginii cu textul (în plus. De unde regula că o legendă trebuie să fie mereu informativă" [Philippe Gaillard. un al doilea nivel de semnificaţie. evitarea dialogului. Relaţia cuvânt-imagine Banda desenată este o combinaţie de imagine şi text. "oraşul Bucureşti" poate fi înlocuit cu imaginea Ateneului. imaginea nu poate răspunde la întrebarea unde? Cuvântul. dacă ne gândim puţin. Semiprofil-profil: de la caz la caz. atenţie. cuvântul spune mai întâi. (filmul) de desene animate este o bandă desenată în mişcare şi vorbită. imaginea unei mâini ridicate nu mai semnifică salutul. Apoi. Toate aceste trăsături enumerate până acum. Imaginea nu poate răspunde exact la întrebarea când?. "Atunci. el împiedică proliferarea sensurilor conotate. "îndepărtare". trimiţând la un text. monolog decât dialog. adresare. de fapt.elemente importante de informaţie. 1) Prin funcţia de ancorare. Alteori. 158 Exemple: Poziţie frontală a persoanei din imagine (priveşte spre noi. In fine. în aceeaşi ordine de idei: cuvântul permite interpretarea imaginii. printr-o dispunere "în spaţiu" a cuvintelor unele faţă de celelalte şi ale acestora faţă de "desen". Pe oră". eventual. 1966. fotografia artistică). dirijează cititorul printre semnificaţiile posibile ale imaginii. la orele 19 etc". respectiv. desigur. 1982. Aceasta are însă şi un mesaj simbolic (vd. ce nu poate spune imaginea. interpelare a privitorului. ci interpretarea. textul [care însoţeşte imaginea] nu mai urmăreşte identificarea.

Un text poate fi rescris în funcţie de un medium. a propriului text. scrisul este şi o luptă cu inerţia de după terminarea textului. pe cât posibil.). fluente? Sunt variate? • Apare toată informaţia necesară? • Fiecare cuvânt este corect folosit? La sfârşit. nu numai a titlului. De exemplu. cuvintele polisemantice. Ceea ce presupune o colaborare normală. Revizuirea textului înseamnă reevaluarea tuturor aspectelor posibile: • Tema este corect decupată şi exprimată? • Materialul este corect selecţionat? • Scopul apare clar în text?• Tonul este cel mai potrivit? • Publicul este bine ţintit? • Enunţurile sunt clare. "Pe lângă o luptă cu nerăbdarea. colegială cu echipa de serviciu a ziarului. 62]. concise. ştirea de agenţie poate fi (şi chiar trebuie să fie rescrisă) pentru radio şi televiziune. dar nu mai puţin important." [John M. raportul pronume . la controlarea coerenţei planului. nu invers. .. a expresiilor. Revizuirea. Prin localizare se schimbă unghiul de abordare. cuvintele care s-ar putea să nu fie cunoscute de toată lumea. expresivitatea." [Didier Husson. după ce textul a fost redactat. Dacă pare abscons. concizia şi claritatea. Sau numai exprimarea (repetarea cuvintelor. Titlul se fixează. Revizuirea textului nu are în vedere numai aspectul gramatical. Rescrierea textului Nu putem încheia acest capitol fără să ne oprim o clipă asupra ultimei etape a elaborării textului. [John M. Lannon. Este vorba despre revizuirea textului în întregime. de la alegerea temei. 128]. [ = cei care scriu din nou un text]. Am putea spune că nu există scriitori buni.. Lannon. cu luciditate maximă.telejurnal. ci numai buni rewriters". secretar de redacţie. iată ce trebuie să se obţină prin controlarea repetată. 1986. textul de popularizare este o altă variantă a rescrierii. şi un text adecvat. (. Sunt de evitat în titlu cuvintele lungi. cu condiţia să existe informaţie suplimentară. " Textul orientează titlul. la alegerea unghiului. cuvintele abstracte. În fine. 159 <Titlu> Rezumat Un titlu bun rezumă textul sau/si stârneşte curiozitatea cititorului. Elementele titrării trebuie să se completeze unul pe celălalt. este ideal ca jurnalistul să-şi urmărească textul până în pagină. Următoarele momente consacrate revizuirii au în vedere fiecare diferite "ingrediente". înainte de citirea lui de către altcineva (şef de departament.substantiv înlocuit sau enunţ înlocuit).1986. schimbă-l. Oii vier Robert. Un text poate fi rescris până la a fi transformat în alt text. până la ton. în funcţie de public. 1991. într-unul excelent. Corectitudinea. de obicei. Textul care rezultă răspunde întru totul legii proximităţii spaţiale. "Găseşte timp să transformi un text slab într-unul adecvat. a propoziţiilor. O ştire poate fi dezvoltată într-o relatare sau un reportaj. redactor-şef etc.) Testează titlul în jurul tău. comentariul off realizează această funcţie. şi până la ierarhizarea informaţiei.63]. Titlul se redactează după o primă revizuire a textului. Scriitorii buni le înving ori de câte ori este nevoie.

ŞTIREA.eveniment complet. 5 martie. II. sâmbătă. l. 5. sâmbătă. d) De actualizare. compunereaacoperirea este parţial dictată de structura internă a instituţiilor de presă. V. 342. elementele care compun newsworthinness ( = calitatea faptului din realitate. Ibidem. GENURILE Am enumerat mai devreme. II. 15 martie. 1992. Cititorului i se oferă posibilitatea de a evalua costul lecturii. violenţă şi accentul pe indivizi [=personalizare]". 3. 1. Pentru Kathleen Hali Jamieson et al [1997. Ibidem. I. 14 martie. 4. 27 iulie. 51]: "Criteriile care definesc ceea ce consideră jurnaliştii newsworthinness sunt următoarele: probleme în desfăşurare sau teme. 10.de asemenea . Faptul divers este publicabil. Conţine informaţia de ultimă oră. Pe de o parte. Respectarea legilor proximităţii + întrunirea calităţilor ştirii conduc la îndeplinirea criteriilor publicării.din perspectiva calităţilor profesionale ale informării. 8. Tineretul Liber. e) De prezentare. 8 martie. RELATAREA. 1. 12-l8 august. 1993. 609. Să trecem acum în revistă. Evenimentul este publicabil. 1 A Mocrxrin XXXV.<Titlu> NOTE. . marţi. serie nouă. IV. l . 892. In acest capitol. II. Tineretul Liber.643. continuitate -acoperire completă. 6. Se exprimă motivele pentru care se publică textul. dramă. Tineretul Liber. 617. c) Primele două tipuri se pot combina: şapoul informativ. Newsworthinness (Criteriile) . 1993. Michel Voirol [1992. nr. ceea ce am putea numi genurile redacţionale ale agenţiei. nu în ultimul rând.A. 2002. ne vom ocupa de tipurile de texte numite ştiri. claritate. proximitate culturală. 28 noiembrie. Adevărul. Care sunt ingredientele care fac ca un text să devină ştire. Evenimentul Zilei. serie nouă. V. în ce condiţii un text de informare este complet şi corect. criteriile newsworthinness sunt următoarele: " frecvenţă . 18 martie. care îl face apt să devină ştire). 1. 378]. nr. 1993. 1992. Pentru Jerry Palmer (News Production. calităţile ştirii. Sau este prezentat interlocutorul jurnalistului (în cazul interviului). JURNALISMULUI DE INFORMARE. secrete]. miercuri. 2. am încercat să distingem între eveniment şi fapt divers. 5. 1992. p.2. 4. joi. pe de alta. 608. l. 6. 35] clasifică astfel sapourile: a) Informativ (rezumatul informaţiei). Vd. joi. România Liberă. p. Indică tema textului. conflict. 9. 14. Românul. 519. b) Incitativ. 13. Hard News (vd infra) îndeplinesc criteriile publicării. Cristian Florin Popescu. 32 (70). 2. IV. 1998. 1993. acţiunile elitei. anumite dimensiuni ale evenimentului. Am enumerat . 46 (1832). p. cu o ultimă frază incitativă. evenimente discrete [obscure. Evenimentul Zilei. 332. Azi. News Values)[în Adam Briggs et al. 25 martie. sâmbătă. p. 3. 892. Pe de altă parte. Sau este prezentat autorul. 3. joi. consonanţă cu matricea de înţelegere specifică unei culturi. GENURILE REDACŢIONALE. III. p. oferind câteva mostre din text. Sapoul cuprinde mesajul esenţial sau rezumă textul sau preia funcţiile paragrafului iniţial. 4. 12. 1992. personalizarea opusă abstractului. p. 1. I1. negativitatea-veştile proaste". p. <Titlu> PARTEA A II . neaşteptat. influenţele pe care audio-vizualul le exercită asupra presei tipărite.(elementele care fac ca un text să fie publicabil). 1. duminică. 1992. 1. 1992. tipurile de ştiri specifice presei tipărite şi. noutate sau deviere [de la normalitate] . Anul III. joi. p. p. 1991. 5 martie. 7 august.

" "Ştirea este o marfă perisabilă.«autorul» ştirii ar putea induce o coerenţă incoerenţei [din realitate] .." "Ştirile comprimă toate activităţile curente care au un interes uman general . calităţile sau comportamentele sale. de pildă. Hiley H. şi pe care ieri nu îl ştiam. MacDougall [1964.) Interesul fanatic pentru actualitate este unul din misterele vieţii. atunci când unul dintre ele deraiază" "Ştirea este o primă avizare a unui lucru întâmplat recent . şi anume că textul numit ştire este pre-format în timpul contactului jurnalistului cu realitatea (= etapa colectării informaţiei." "Ştirea se referă la tot ce priveşte bunăstarea publică. nu este actual.Karel Capek [1972. 24]. cei care anunţau noutăţile erau numiţi nouvellistes (nouvelle = noutate).<Titlu> Definiţii ale ştirii Ştirea este felurit definită. (.. curioasă. eternalităţi şi perpetualităţi. în care actanţii marcanţi (newsmakers) au un rol dintre cele mai importante. MacDougall.) Ce să-i faci. activităţile. de exemplu. raţiunea însăşi de a fi a jurnalismului: " Un moralist (. (. încercând să răspundă la întrebarea de ce acest fapt este ştire? . în acelaşi timp. la tot ce interesează sau instruieşte un individ în relaţiile. în esenţă. Ei se duceau să raporteze. opiniile. (. n-aş şti de ce să public tocmai astăzi discursul lui Plaucius în locul celui de-al treilea discurs contra lui Verra. Aşadar." "Ştirea este faptul care îi face pe oameni să stea de vorbă între ei. documentarea).. rapportisti. 218-219] importanţa noutăţii.nu este modelată (shaped) doar în momentul în care jurnalistul se aşează să scrie sau când montează caseta. ar trebui să tipărească Discursul lui Cicero pentru Plaucius care. cât de sugestiv descrie un scriitor celebru . Tema ştirii (news item) are deja o formă pentru că oamenii văd selectiv şi diferit acelaşi eveniment. ar putea să publice extrase din Confucius. Ward. Ceea ce se impune pregnant. cu umor. 49] . relatarea pur şi simplu nu a unui simplu fapt de actualitate.) în plus.... "Ştirea care ajunge în coloanele ziarelor sau care este pusă în undă -afirmă Herbert Strentz [1989. aceste etimologii ne indică faptul pe care îl subliniază şi Herbert Strentz.)în fine.iar cea mai bună ştire este aceea care îi interesează pe cei mai mulţi oameni. distinctivă.) Mărturisesc că n-aş vrea să redactez astfel de ziare (care poate că apar în cer). în locul discursurilor lui Ciceriu.. palpitantă.. tocmai astăzi pe Confucius faţă de Phaidon al lui Platon. este acest fapt: oricum ar fi definită ştirea..afirmă Curtis D. Textul (the story) s-a format înainte." " Trenurile încep să existe. şi unul din misterele ziarelor" În Franţa medievală. "Ştirea este lucrul pe are îl aflu azi." [Curtis D. aptă să facă să se vorbească despre ea" [Cf. Astfel. elementul ei fundamental este noutatea.consideră Roger Clausse [1963. Iată. fără îndoială.. unică. (. iar în Italia. în zilele noastre. adică a unui fapt socialmente semnificativ." "Ştirea este ceea ce jurnaliştii decid că este o ştire. este. departe de asta. dând întâietate lucrurilor veşnice faţă de lucrurile temporare. inclusiv datorită presiunii timpului şi a crizei de spaţiu. 1964. Nimeni nu este interesat de ştirile de ieri.) a scris că ziarele ar trebui să publice în loc de actualităţi. Joseph Pullitzer: "Ştirea trebuie să fie originală.. ciudată. 13]. 1985. a cărui cunoaştere este necesară pentru înţelegerea istoriei în derularea ei zilnică. 95]. în fine.(. în acelaşi timp. în locul situaţiei confuze din Parlament. etimologia termenilor ştire şi reporter indică foarte clar menirea jurnalistului.. şi de ce să prefer din punctul de vedere al eternităţii. actualitatea are pentru oameni o atracţie specială şi tainică. 96] . Este. natura colectării informaţiei face ca ştirea să fie modelată. ci a unui eveniment.

1963). o serie de autori evidenţiază limitările inerente ale informării pe care o realizează acest medium. Davis (Television News and the Informed Public: An Information-Processing Approach in Journal of Communication. amplitudinea: "mai mult. neambiguitatea: etnocentria (=proximitatea spaţială). proximitatea culturală şi (tot) ce este relevant. ştirile se disting prin cinci calităţi: conflict. redundanţa necesară înţelegerii este mai mică. să notăm că editorul are la îndemână şi criteriile urgenţei publicării. numărul textelor este mai mic. autorul formulează aşa-numita ipoteză a consonanţei: ceea ce este familiar este înregistrat mai mult decât ceea ce nu este familiar. datorită faptului că nici măcar ordinea itemelor nu si-o poate alege. compoziţia: "echilibru între bine şi rău. <Titlu> Tipuri de ştiri. coloanele. pentru că reţin mai puţin. Calităţile Ştirii Pentru Harold Evans. Originea fenomenului hard news trebuie căutată în exploatarea sistematică a elementelor care compun interesul uman în presa populară (Journal ă un Sou." [Apud JaneT. 392]." O altă tentativă de a defini ştirea secolului al XXI-lea. sub denumirea news pyramid (piramida ştirii). Jeremy Tunstall (Journalists at Work. Summer 1990. 7) Televiziunea are mai puţine posibilităţi să dezvolte unstory" [o problemă]. Anne Hill. tabloid). 3) ajung la concluzia că telespectatorii rămân mai puţin informaţi decât cititorii ziarelor. hard news sunt preferate". 192]. în acest caz . 2) Atenţia la televizor este mai difuză decât la lectură. Pentru Denis MacShane (Using the Media. mai mare. 6) în tele viziune pot să apară desincronizări între imagine şi cuvânt. va continua să aibă newsworthinness. îi aparţine lui Gannett Co." Etajul următor este ocupat de "Responsabilităţile care decurg din Primul Amendament + Diversitatea + Prezentarea completă. Autorii identifică "şapte limitări inerente": "1) Mai puţine cuvinte. jurnalismul englez -american operează cu aceşti termeni: Hard News ( ştire şocantă)." Penultimul nivel: "Accentuează proximitatea temporală + Sporeşte interacţiunea cu cititorii. continuitatea: "ceea ce a fost definit ca fiind ştire. [Apud James Watson. John P. scandal. 1979). titrarea delimitează mai bine informaţia. La baza news pyramid este aşezat acest comandament: " Centrează-te pe interesul comunităţii. . neobişnuit.afirmă autorul . în acest context. Tot cu referire la ştirile televiziunii. personalitatea protagoniştilor. 4) Telespectatorii nu pot relua informaţia. în funcţie de conţinutul textului. John Galtung (Structuring and Selecling the News . corespondenţa: "gradul de convergenţă a evenimentelor cu aşteptările noastre"." în fine." Nivelul următor al piramidei ştirii: " Transmite informaţia de care oamenii au nevoie + Evocă emoţii + Fii consistent. de data aceasta. Penny Press. [Apud James Watson. în plus. 3) în televiziune. "Ştirile sunt oamenii. Harrigan. Referindu-se la impactul ştirii. Din perspectiva editorului Înainte de a aborda tipurile de ştiri pe care le "produce" agenţia de presă.1973) izolează următoarele trăsături distinctive: frecvenţa: relaţia dintre eveniment şi deadline. chiar dacă amplitudinea este redusă (= distorsionate}. violenţă şi pericol la adresa comunităţii. 128-l29]. Robinson şi Dennis K. Anne Hill. sunt preferate producţiile proprii. idei decât în pagina întâi a unui ziar bun. vârful piramidei este ocupat de această cerinţă: " Să anticipezi schimbarea.sau evenimentelor bizare care desfid explicaţia ce ţine de cunoaşterea curentă.1971) consideră că în televiziune apar patru elemente de diferenţiere: " Vizualul este primordial ca importanţă. mai dramatic". 1993."Ştirile sunt vechi. voi 40No. 1993. surpriza.. Yellow Journalism. între departe-aproape". 1993. fost editor la Sunday Times şi Times (The Practice of Journalism. 5) în ziar. telespectatorul este şi mai captiv decât cititorul ziarului.

Tipuri de ştiri de agenţie. este story-ul unui grup care poate fi personificat prin mărturia unui membru. iar acestea trebuie să se deruleze într-un timp . Pe de altă parte.(„H" ştire blândă). niciodată nu va fi pregătit un flash în aşteptarea evenimentului. în scurte interviuri) şi creează un fel de rezolvare". nu cu prioritate. faptele minore. în schimb. ştiinţifice.este căutată insistent pentru a fi publicată. înseamnă că nu este vorba despre procese sau despre explorarea ideilor. numai dacă nu există nici un risc de eroare de decodare. întrucât o asemenea ştire îi pune în alertă pe toţi abonaţii agenţiei (şi apoi publicul). evergreen news . hard news este sinonim cu dated story. anunţă Ministerul Mediului. în fine. Soft News . flash-ul nu trebuie să rămână fără completări. pentru a se transmite imediat această avizare.10 martie (Rompres) . Crime Story [ştirea despre o crimă] este modelul de hard news. El nu depăşeşte niciodată un rând.ca violenţă extremă . incluzând locul şi sursa Este vorba despre acel tip de eveniment care ocupă manşeta ziarelor. 44]. Flash-ul "este anunţul în câteva cuvinte al unui fapt de o importanţă excepţională. hard news spun ce se întâmplă azi. Flash-ul poate fi redactat telegrafic.). perturbă ordinea legitimă. Newsstory [=ştirea propriu-zisă. [Kathleen Hali Jamieson et al. este dramatică (conflict). localizează protagoniştii. relatări. s-ar putea ca acesta să nu fie atât de important încât să fie necesar un flash. îi pune pe unii împotriva altora (de obicei. [1997.Explozie nucleară la reactorul numărul 2. [Kathleen Hali Jamieson et al. A doua semnificaţie a termenului: ştiri.) Tendinţa personalizăm poate lăsa la o parte adevărata întrebare". Pe scurt.40] definesc hard news astfel: "Hard news este relatarea unui eveniment petrecut în ultimele 24 de ore şi tratează o problemă de interes actual. reportaje al căror conţinut permite publicarea lor după o vreme. sportive etc. Mai mult: dramatismul prezent în hard news impune oarecum prezentarea dramatizată a ştirii. (. este o acţiune fizică extremă. deoarece evenimentul real este remanent.Kathleen Hal lJamiesonetal. reportaje al căror conţinut este perisabil din perspectiva legii proximităţii temporale.. ameninţă comunitatea. o pune într-o naraţiune. textul propriu-zis] tipic este organizat dramatic: identifică o problemă. despre care se ştie că vor avea loc (conferinţe de presă. o ştire de analiză pe tema şomajului sau pe tema câinilor vagabonzi etc. Personalizarea ca element intrinsec al hard news este magnetul care creează identificarea publicului. 40-41]. că în terminologia folosită la Associated Press. deci trebuie publicate cu prioritate.text care pot fi la fel de bine publicate azi sau peste 10 zile. De adăugat în treacăt. neanticipate. poate fi vizualizată. în această categorie intră evenimentele planificate. artistice. După cum am mai notat. de a doua categorie de evenimente. Flash . De exemplu. datorită acestor elemente care o compun: "apare între indivizi. Exemplu: Cernavodă (România) . despre persoane. menţionarea datei nu este necesară." Crima . el trebuie precizat. Flash-ul fiind o avizare extrem de promptă. este actuală şi concretă. dacă locul unde se petrece evenimentul este mai puţin cunoscut publicului. nu ce se întâmplă în fiecare zi. în urma căruia apar ediţii speciale. contacte diplomatice. este evenimentul datorită căruia emisiunea de radio sau de televiziune este întreruptă. 1997.. Ne vom ocupa mai întâi.Buletin . Ştiri. din perspectiva jurnalistului/a agenţiei. concordă cu preocupările media ". şi evenimentele "calde". manifestări culturale. Apare însă şi reversul medaliei: "Definirea hard news drept «personală». planificate). relatări. 1997. evenimentele se grupează în două categorii: evenimentele anticipate (programate. intensitate emoţională. S-ar putea ca evenimentul să nu aibă loc.Lead de sinteză.

e) Pentru Agenţia France Presse. referitoare îndeosebi. Termenul lead de sinteză a fost preferat în anii din urmă. Buletin. Cernavodă (România) . şi va adăuga informaţie.). care pot să apară datorită inadvertenţelor dintre ceea ce s-a anticipat şi evoluţia reală a evenimentului. d) Datorită ritmurilor/fluxurilor tehnologice ale diferitelor media. b) Dacă declanşarea evenimentului este mai rapidă decât posibilitatea de acţiune a jurnalistului. toţi sinonimi de altfel. De unde. şi care conţine.O explozie nucleară s-a produs la reactorul numărul 2 al centralei nucleare din apropierea localităţii Cernavodă. După care.lead. pentru a accentua această regulă de lucru atât pentru agenţii. rapiditatea cu care se derulează faptele. dar nu mai mult decât două" [Norm Goldstein. datorită absenţei informaţiilor. " Un buletin ar trebui să conţină cel puţin un paragraf publicabil. buletin (şi aditiv). A le folosi pe acestea în condiţiile existenţei filei de ansamblu. materialele pot fi redactate înainte. totodată. flash-ul va fi urmat de un buletin sau mai multe (câte sunt necesare. înseamnă a difuza o informaţie deja depăşită. primele reacţii. 166 Al doilea buletin (dacă poate exista) îl va incorpora pe cel dintâi. cât şi pentru abonaţii lor. aducere la zi. Aşadar. 326]. sinteză. momentul flash-ului fiind ratat. doar radioul şi. 1990. c) Din momentul flash-ului (a buletinului). în care se reia în mod obligatoriu informaţia cuprinsă în flash şi se adaugă primele elemente informaţionale. Succesiunea flash . în funcţie de desfăşurarea evenimentului şi de posibilitatea concretă de a culege informaţii suplimentare). renunţându-se la termeni precum dezvoltare. regula generală ca jurnalistul să urmărească tot timpul . informaţii suplimentare.10 martie (Rompres) . la precizarea sursei. Dacă nu există un plus de informaţie. Jurnaliştii din redacţia centrală (desk) vor fi aceia care vor completa textele cu datele de context. ci conţine numai adăugirea respectivă. după buletin pot să apară unul sau mai multe (maximum 3) aditive. în această chestiune ar mai trebui subliniate următoarele aspecte: a) în succesiunea flash . al doilea buletin nu se justifică. amploarea consecinţelor evenimentului va impune (sau nu) redactarea unor lead-uri succesive (materiale documentare. Lead-ul de sinteză este redactat ca şi cum ar fi prima informare despre eveniment. lead-ul de sinteză este redactat în desk. impune lucrul în echipă.buletin(e) va fi continuată cu un material foarte succint. încât acest text să poată fi considerat o primă ştire. televiziunea (cu condiţia obţinerii imaginilor de pe teren) pot difuza în ritmul în care se succed aceste tipuri de texte. are însă şi dezavantaje. Aditivul nu este un text de sine stătător. De cele mai multe ori. trebuie să fie de circa 30 de minute. oarecum. primele ecouri etc. (ed). în acest text sunt înglobate informaţiile anterioare din flash. care conţine şi primele precizări referitoare la context (background). care incorporează ultimul text difuzat (cel mai complet).foarte scurt. anunţă purtătorul de cuvânt al guvernului.buletin(e) . 167 În cazul evenimentelor anticipate. inutilizabile. intervalul de timp dintre flash şi prima ştire menită să ofere o imagine de ansamblu asupra evenimentului. atunci succesiunea începe cu primul buletin. deoarece îi permite jurnalistului să-şi folosească mai bine timpul. tocmai pentru a evita panica generalizată ce poate deveni necontrolabilă. Procedeul are avantaje. ceea ce le face pe acestea din urmă.

să determine o succesiune de ştiri. noi date de context etc. atâta vreme cât faptele se desfăşoară. <Titlu> Bilanţul (round-up). acest tip de text este cerut de evenimentele anticipate. acest text va fi urmat de altele. violenţa stradală în ultimele trei luni). 168 <Titlu> Follow-up.urmare/urmări este încheiată de o "ştire finală" care reia cele mai importante elemente ale evenimentului. infra). Este prima ştire care marchează debutul evenimentului. bilanţul se apropie de analiză. contextul în care el are loc. de radio sau de televiziune. de exemplu).fila. fie cronologic (retrospectiva săptămânii politice. reprezintă o trecere în revistă organizată fie tematic (de exemplu. Este limpede. Ante . fără să fie necesare alte texte.36 de ore înaintea declanşării evenimentului. în fine. infra). datorită apropierii (relativ) primejdioase de publicitatea mascată. Cel mai mare avantaj al evenimentelor anticipate este însă acela că etapa predocumentării se poate realiza în tihnă. nu neapărat catastrofică. Cea mai mare parte a serviciului agenţiei este ocupată de acest tip de activitate. acest tip de ştiri formează rubricile consacrate programelor teatrelor. textul se apropie de sfera jurnalismului de serviciu (utilitar). De exemplu. <Titlu> Ştirea obişnuită Este textul de sine stătător în care este relatat un eveniment. . în acelaşi timp. altminteri. în ziar. Majoritatea evenimentelor pot fi acoperite de o ştire obişnuită de 100 . evenimentul nu este acoperit în întregime. pentru că nu în fiecare zi apar evenimente care prin dezvoltarea lor în timp. o conferinţă de presă. O dificultate de principiu apare în cazul ante-filei care anunţă evenimentul cultural. bilanţul. economice etc. tip de text aflat în sfera Interpretative Reproting. trebuie amintit că termenul flash a fost preluat şi în radio şi televiziune. şi adaugă noi informaţii. Acest tip de ştire anunţă evenimentul. Este ştirea care se difuzează cu 48 . ce se aşteaptă de la eveniment etc. a căror desfăşurare este planificată (contactele la cel mai înalt nivel. Este limpede. Ştirea obişnuită reprezintă acoperirea imediată a evenimentului. fie că este vorba de texte de ziar. (Urmarea) Al doilea. din aceleaşi motive care ţin de acoperirea jurnalistică completă a realităţii. unde indică o ştire de ultimă oră foarte succintă. cinematografelor etc. al treilea text necesar(e) deoarece evenimentul a continuat să se desfăşoare. Dimensiunea ştirii va fi practic comandată de complexitatea evenimentului. al reportajului (vd. în acelaşi timp. ci şi în cazul relatării (vd. Al doilea text reia elementele cele mai importante pe care le-a conţinut textul precedent. până când se încheie. Evitarea alterării (devierii) informaţiei în favoarea publicităţii se poate rezolva numai prin echilibrarea informaţiei. în această din urnă situaţie. Succesiunea filă de deschidere . De notat că urmarea (follow-up) apare nu numai în cazul ştirii.300 de cuvinte. din momentul în care se declanşează.realitatea. <Titlu> Fila de deschidere.).

<Titlu> Fişa tehnică Este un text succint în care se realizează rezumatul unui document. cuprinzând mai ales elemente ale interesului uman legate de eveniment. care nu au fost inserate în textul principal. 169 <Titlu> Reacţiile Reacţiile la un eveniment pot fi grupate în ordinea proeminenţei personalităţilor care le emit. evenimentul trebuie să aibă o serie de calităţi: să fie important (cu impact asupra publicului). militar etc. ci cerute (de către jurnalist). Se deosebeşte de urmare (follow-up). Continuarea apare după fila de deschidere. Refuzul de a comenta (No comment) este şi el o reacţie care trebuie consemnată ca atare. fişa tehnică. al unei decizii. Urmărirea unei competiţii sportive.De-a lungul acestei serii de texte pot să apară aşa-numitele ştiri de context: documentarul expres. pe măsură ce acesta se desfăşoară. iată o situaţie care cere un asemenea text. confuzie). A prefera cronologia apariţiei reacţiilor ar putea însemna un text şi dezorganizat şi incomplet din perspectiva rigorilor informării. a postului de televiziune etc. Dacă informaţiile cuprinse în ecouri ar fi avut un interes general. <Titlu> Ecourile Sunt un material suplimentar facultativ. Neutralitatea agenţiei (a ziarului. reacţiile nu trebuie aşteptate. Stilul este aproape telegrafic. prin care punctele de vedere divergente să fie prezentate în acelaşi text. Pentru ca acest tip de text să fie necesar. al aspectelor principale ale unui proiect sau al unui echipament tehnic. Iată de ce. de fapt. economice. publicul ar oscila de la o zi la alta. dacă este respectată cerinţa echilibrării informării. ecouri. cadrul. <Titlu> Documentarul expres Este o completare utilă a ştirii. date biografice etc. oamenii fiind obligaţi să-şi schimbe repede opinia ( = derută. reacţii. documentarul poate cuprinde date istorice. în ordinea importanţei lor. prin aceea că nu reia . organizarea în piramidă inversată. cu date de context: elementele cele mai importante care s-au acumulat în timp şi care au determinat declanşarea evenimentului care a făcut obiectul ştirii propriu-zise. apoi. Gruparea în text în ordinea (descrescătoare) a importanţei persoanelor sau a conţinutului înseamnă. pentru că materialul face parte dintr-o mică bancă de date a evenimentului. <Titlu> Cadrul Este un text de completare care cuprinde amănunte neesenţiale. ele ar fi făcut obiectul unei ştiri independente. Dacă nu s-ar proceda astfel. <Titlu> Continuarea (running) Se referă la acoperirea cronologică a evenimentului.) va fi mai presus de orice îndoială. De la caz la caz. să fie complex. controversat.

Iată cele mai importante subiecte ale şedinţei guvernului. Ceea ce înseamnă că jurnalistul realizează o ierarhizare a informaţiei . <Titlu> Punctele principale Sunt un material în care paragrafele sunt dispuse în ordinea descrescătoare a importanţei lor. discursurile. Filmul se aplică unui eveniment care se desfăşoară într-un interval de timp. Rezultatele previzibile ale alegerilor. De multe ori.Protecţia socială. cu o schiţă a caracterului. că în cazul unei conferinţe de presă. în acelaşi timp. a personalităţii. în cronologie. Etc. documentele oficiale . c. Punctele principale sunt. <Titlu> Filmul evenimentului Deturnarea unui avion. 171 <Titlu> Cronologia Are în vedere o perioadă mare de timp (ani. o modalitate de organizare a textului.înfiinţarea unor noi ministere. . prima tranşă a împrumutului convenit pentru refacerea infrastructurii în telecomunicaţii. Dezbaterile parlamentare. Sunt de mare ajutor pentru public. proiectul legii salarizării bugetarilor. urmărindu-se.(Rompres) . ordinea subiectelor în text nu este obligatoriu să coincidă cu ordinea cronologică din realitate. în bioportret sunt combinate datele exterioare biografice. apar fapte importante care au marcat o epocă. <Titlu> Biografia şi portretul în varianta lor concisă (Bio-expres). Texte consacrate personalităţilor secundare. momentele lor principale. conferinţele de presă în care se abordează mai multe subiecte. ale carierei persoanei avute în vedere. va deveni operaţională la data de 1 mai.Tratate: în virtutea acordului cu Banca Mondială. la câteva zile. 170 Exemplu: Bucureşti. Ministerul Muncii a supus aprobării guvernului." . pe ore şi locuri. elemente anecdotice şi mărturii. luarea de ostateci sunt evenimente care pot fi urmărite printr-un "film". decesul iminent . l aprilie . De notat. cu embargoul de rigoare.un prim pas în interpretare (cu semnificaţia Interpretative Reporting. adică.iată exemple de evenimente care pot fi abordate de acest tip de text. de la câteva ore. . "Accelerarea reformei impune crearea unor noi ministere şi departamente care să coordoneze restructurarea regiilor autonome. întrucât este vorba despre punctarea etapelor biografice. întrucât acesta poate sesiza uşor esenţialul. a. fiind incluse şi elemente ale interesului uman.nimic din textul anterior. anunţate de purtătorul de cuvânt: .sunt astfel de situaţii care permit elaborarea acestor texte pe îndelete. banca de date a agenţiei îşi dovedeşte încă o dată utilitatea. decenii). este posibil ca aceste materiale să fie difuzate abonaţilor dinainte. şi nu cu aceea de comentariu personal).

[Norm Goldestein. 1990. iar pe de alta. în plus. în acelaşi timp. Cu toate acestea. prin aceea că datele de context sunt mai numeroase. Materialul explicativ (News Analysis) Accentul în acest tip de text se pune pe întrebările de ce? şi cum?. Vom nota cu (*) acele tipuri de texte care nu se realizează (deocamdată) în fluxurile agenţiilor din România.) Clarificarea este folosită pentru a transmite date de context sau detalii. în domeniul geopoliticii şi îşi găsesc cel mai bun loc în presa tipărită. Se deosebeşte de lead-ul de sinteză (prima ştire în succesiunea flash . pe de o parte.. termenii româneşti. în interesul clarităţii sau al onestităţii (Fairness). synopsis-ul are menirea să arate încă o dată. Associated Press Flash Bulletins Adds Lead Agence France Presse Flash Bulletin Additif Lead densemble) Termen Românesc Flash* Buletin Aditiv* (papier - . practic. greu sesizabilă.buletin . ştirea de sinteză va conţine şi ultimele noutăţi. el nu este un comentariu (personal). totodată. Aceste stări de fapt sunt valabile mai ales în domeniul politicii internaţionale. deşi corect din punct de vedere f actual. Sunt în genere. jurnalistul de agenţie este un jurnalist "erudit". clarificarea "este un text publicabil. este momentul textelor de relaxare şi timp liber. 327-3281. în plus. şi pentru că ultimul paragraf este explicativ . în magazine. ştirea de sinteză este.<Titlu> Ştirea de sinteză (Writethru) Grupează o selecţie a informaţiilor deja difuzate. un text din sfera Interpretative Reporting. ar putea fi ne-onest (unfair) sau ar putea da naştere la interpretări greşite. mai exact. a terminologiei unei profesiuni care a devenit tot mai riguroasă. Au un caracter oarecum atemporal (nu sunt legate de un eveniment sau altul punctuale). deşi termenul este folosit. şi chiar de reportaj (feature). Sarcina principală a acestui tip de text este situarea cât mai exactă a evenimentului în context. cât şi în ceea ce priveşte datele de context. <Titlu> Clarificarea Pentru Associated Press. amploarea şi nuanţarea.aditiv). uneori. care încă nu au fost difuzate. Datorită acestui ultim paragraf. atât în ceea ce priveşte cele mai recente informaţii dintr-un domeniu sau altul. pentru că nu ignoră elementele interesului uman. vom propune un tabel al tipurilor de texte realizate "după reţetele" Associated Press şi France Presse propunând. (. agenda evenimentelor este mai puţin încărcată. sub forma unui lead (ştire). menit să clarifice sau să lărgească semnificaţiile unui text anterior care. Agenţia fiind principalul producător şi depozitar de informaţii.concluziv (eclairage). <Titlu> Materiale speciale pentru reviste (target story) Abonaţii unei mari agenţii sunt extrem de diverşi. <Titlu> Tabel sintetic Pentru a sintetiza. texte de week-end când. ştirea de sinteză se apropie de story (relatare)..

News Analysis Le papier declairage Writethru Synthese 173 Associated Press Spot news (advances) Overnight Feature/Target Story/ Standing Features. Encadre = a) Cf. . Text anulat* Ştire obişnuită Urmare* Bilanţ* Ştire de sinteză* Termen Românesc - Avant-papier Le lever de rideau (papier bălai). 1982. Papier douverture Papier de relance Principaux Points Puncte principale* Encadre Echos Ecouri* Reactions Reacţii Biographie Biografie Bio-portrait Bio-portret* Bio-express Bio-expres* Film de l’evenement Filmul evenimentului* Chronologie Cronologie* Papiers magazines.Advance Advance Slugs Clarification texts/ Textes prepares lavance Complement d’information Kill Annulation Corrective story Correction Correction Rectification Elimination Lead La depeche ordinaire Running Conţinu Follow-up (Pick-up Lead avec reprise lead) Round up Synthese / Bilan Commentary (Editorial Roundup). - Overnight (Papier de relance) — Text care face legătura între două texte întrerupte de venirea nopţii. 83]. AFP: " Informaţie complementară care accentuează un aspect particular al evenimentului. Dated Story (Hard News) Evergreen Story (Notă: Agence France Presse à Texte pregătite dinainte . b) Termen folosit în tehnoredactarea ziarului: text în pagina de ziar înconjurat de un filet (= în interiorul unui pătrat sau al unui dreptunghi)." [Henri Pigeat.

în acest punct însă. în măsura în care aceste diferenţieri rămân neesenţiale. trimişi speciali. Personalitatea unui ziar. mici lucruri neaşteptate). precum şi din tratamentul pe care îl aplică (pagină. "Gruparea într-un singur text a mai multor texte primite separat de la aceeaşi sursă sau de la mai multe. c) în acelaşi timp însă. diferenţele în exprimare s-au accentuat. în bună măsură. trebuie stabilite câteva aspecte foarte importante: a) Dacă ziarele s-ar mulţumi numai cu ştirile furnizate de agenţie. titrare etc. în bună măsură. precum şi tipurile de ştiri specifice ziarelor. Sursa de informare esenţială a oricărui ziar se constituie din propria sa echipă de reporteri (jurnalişti aflaţi pe teren). cu citarea mai multor surse etc. Iata de ce. Pe măsură însă ce presa a evoluat. răspunsurile la întrebările cum? şi de ce? sunt abia schiţate. reporteri speciali. este agenţia de presă. pe măsură ce fiecare medium a căpătat câte o nouă "personalitate". nu cuvinte în plus ( = verbiaj). Dacă textul ar fi mai amplu. Michel Voirol [1992.). ele ar fi identice în ceea ce priveşte conţinutul şi. Nu răspunde la toate întrebările mesajului esenţial (de obicei. că faptul tratat astfel. înseamnă că acel sistem media nu a evoluat încă suficient din punct de vedere profesional. de propriile surse de informare.Ştirea în presa tipărită La prima vedere. care îşi are propriile surse de informare. cu detalii de context mai numeroase. 41-47] împarte ştirile ziarului în următoarele categorii: a)Textele care provin de la agenţie (depeches). Rezultă din toate acestea. în legătură cu acelaşi eveniment. cea mai credibilă. corespondenţi locali. este unul minor (fapt divers. o cheie de control în "măsurarea pulsului" actualităţii şi a impactului asupra publicului. zonali şi în străinătate. Cu alte cuvinte. Un ultim detaliu pe care îl aduce în discuţie Michel Voirol: operaţiunea inversă faţă de aceasta ("tratarea unui singur obiect în mai multe texte. nu există deosebiri notabile între ştirile produse de agenţii şi acelea tipărite în ziare şi magazine. am avea ceea ce francezii numesc nouvelle musclee (musclee = cu muşchi).cea mai importantă. evenimentele importante vor fi selecţionate de orice ziar. se numeşte eclatement [= risipire. prin selecţia pe care o operează fiecare ziar. b) Diferenţele se realizează mai întâi. Filet are maximum 20 de rânduri. în funcţie de rubricile ziarului. în fine. amploarea/importanţa evenimentului impune dimensiunile textului. specificul. apar sarcinile distincte în colectarea informaţiei. Se distinge de breve prin aceea că are mesajul esenţial complet. . Primele cuvinte ale textului au rolul titlului. de orientarea/calitatea/ notorietatea opiniilor exprimate. se referă la măsura în care un eveniment este prezent în paginile mai multor ziare." Mouture este practic o rescriere în care nu apare nici un comentariu (nici o adăugire) a jurnalistului care realizează această operaţiune. pe scurt. 174 Ziarul este el însuşi o instituţie distinctă. curiozităţi. E drept însă. orientarea lui sunt date mai întâi. tot mai distinctă. lipsesc răspunsurile la întrebările cum? şi de ce?). pentru că fluxul ştirilor agenţiei este acelaşi pentru toţi abonaţii. d) Mouture ( = montaj). caracter de literă. Nu are titlu. şi abia în al doilea rând. Prima sursă . indispensabilă. în ceea ce priveşte redactarea. 175 Dimensiuni mai mari înseamnă informaţii mai multe. c) Filet. Ştire succintă. orice ziar îşi are informatorii proprii: persoane sau/şi instituţii. b) La breve (breve = scurtă).

1831 nuanţează şi mai mult. 176 De notat că acest tip de text în televiziune. . deja ştiute din seara precedentă. atunci când misterele se destramă" în fine. numai prin aprofundarea/ dezvoltarea/interpretarea ştirilor brute care inundă lumea în fiecare zi. 1992.se află la întretăierea mai multor drumuri care pornesc de la ştire către interviu. ştirea va fi dezvoltată fie prin rescriere. relatarea. MacDougall [1982. prin text revitalizat. relatarea se distinge şi de stenogramă şi de procesulverbal. developing story). 1972. De aici rezultă că succesiunea cronologică a normelor poate să fie diferită de aceea a realităţii.afirmă autorul . cât în segmentul ştirii de interes general (în principal informaţii utilitare). atâta timp cât există unghiuri noi. grand reportage.în partea lui de informare . este o mărturie. Iar dacă imaginea cu valoare de informare există. engl. In plus. Ithule [1986.izbucnire]"." [Michel Voirol. compte rendu. fie prin texte suplimentare: (sidebars). fără imagine sau cu imagine nesemnificativă prin raport cu evenimentul. Dacă ştirea (completă) transmite faptul brut situat în contextul lui.îşi poate concura cu succes partenerii extrem de pătrunzători şi deci redutabili (radio şi televiziune). ar face ca televiziunea să fie radiofonică (o etapă profesională de mult depăşită). ceea ce impune aducerea la zi a informaţiei.erupe prea repede pentru a permite investigarea posibilităţilor unei relatări.ca gen jurnalistic specific presei tipărite. 51]." [Michel Voirol. Mai amplă decât ştirea. reluat peste o vreme. datorită posturilor de radio şi televiziune. ne aflăm în faţa reportajului de televiziune." Hugh Sherwood The Journalistic Interview. Ceea ce echivalează cu începutul aprofundării. ale unui reportaj. indiferent că ne referim la relatarea ca text care se amplifică (a doua zi) sau în celelalte variante enumerate. adică prin comentariul de a doua zi sau prin localizare. teritoriu în care primul pas este relatarea ( < fr. Vocea originală a ziarului se distinge mai puţin în segmentul ştirii (evenimente majore). mai ales datorită datelor de context. eventual. 52]. prin running story [= continuare]. Textul este "o reconstruire a informaţiilor alese în funcţie de mesajul esenţial pe care jurnalistul doreşte să-l degaje. jurnalism de interpretare. înviat. Relatarea este un story "de a doua zi" (după apariţia ştirii). nu în ultimul rând." Curtis D. iată de ce. news story. datorită neutralităţii autorului/ absenţei oricărei note personale. 162] . Loc geometric al genurilor jurnalismului de informare. "O ştire importantă . . relatarea este specifică numai presei tipărite. Relatarea. anchetă. A doua zi.afirmă Douglas A. Evident. Adevărata personalitate a ziarului începe cu aprofundarea informării. reportaj. Succesul textului . ştirile ziarului sunt. 177 <Titlu> INTERVIUL "Oricum s-ar numi el. nici un jurnalist nu uită că este întâi de toate. Iar citatele actanţilor. încă o dată. Corespondentul american al termenului relatare este developing story ( = text care se amplifică pornind de la ştirile agenţiei). şi numai ei .depinde de măsura în care în lead apar "ce/e mai proaspete informaţii. 1992. Relatarea . notarea decorului/a contextului nu fac altceva decât să dea culoare textului. "gen strict de informare. relatarea se apropie de reportaj prin aceea că jurnalistul observă direct desfăşurarea evenimentului. şi nici un reporter nu uită că este înainte de toate un intervievator. reporter.amer. în genere. dar se distinge net de acesta. trebuie subliniat că ziarul . Anderson şi BruceD.

1. zona personală: 45 de cm . Lionel Bellenger [1989. lucrurile sunt ceva mai complicate. ancheta sociologică şi sondajul de opinie. în jurnalism. 2. privirea.) Gen redacţional. volumul).interlocutor. Downs et al. acest control are următoarele rezultate: a) Se obţin informaţii complete. 6]. distanţa pe care o alege interlocutorul. 2) Abordare sociologică.. observarea. 2. pregătirea interviului. b) Relaţia jurnalist (instituţie de presă) . urmăreşte două direcţii principale: limbajul nonverbal şi decorul. 2. Pe de altă parte.) Tehnică de colectare a informaţiei şi 3. 1980. zona publică: peste 3. 3) în jurnalism: 3.. în măsura în care interviul este o comunicare în dublu sens.. 1) Interviul în direct. interviul se deosebeşte de simpla conversaţie. timbrul. Downs et al. poziţia corpului).relaţie instituţională). mişcarea. 2. Pe scurt." [Cari W. cu uşurinţă. mimică. iar unul dintre ei poate alege să blocheze comunicarea. nu pot fi îndeplinite în absenţa unor standarde profesionale: empatia. 174] enumera aceste "distanţe personale": "distanţa intimă . rând pe rând. gesturi. Pentru că. în care interviul reprezintă un instrument de lucru al managerului. prin aceea că se desfăşoară cu un scop (obţinerea unor informaţii). 8] Autorii consideră că interviul devine o formă eficientă de comunicare. în principiu. O primă concluzie certă poate fi formulată însă. Jurnalistul se află în serviciul publicului. Oricare ar fi tipul de interviu şi în orice domeniu s-ar înscrie. în măsura în care. 3. . Acest lucru presupune că. 178 În acelaşi timp. Aceste condiţii însă. poate fi descrisă ca rol.mai puţin de 45 de centimetri. [Cari W. 2. şi interlocutorul intervievat. 2. iar cealaltă răspunde prompt.25 m. complet şi coerent. 3. expresie facială. poziţie etică limpede. în ocurenţă. 3. în mod ideal. Limbajul nonverbal poate completa/nuanţa sau contrazice conţinutul comunicării verbale. apar încă două variante: 3. cel de-al doilea nu este obligat să răspundă întrebărilor.2. în relaţia jurnalist .1. în realitate însă. 1) în presa tipărită. <Titlu> Instrumentele jurnalistului: observarea Observarea în timpul interviului. Principalele elemente de descifrat ale comunicării nonverbale sunt: înfăţişarea interlocutorului.7m.3. 2. Pentru acestea din urmă.25 m. interviul este un dialog între două persoane: una pune întrebări.) în radio şi în televiziune. în conformitate cu un plan. Vom adăuga aici. distanţa socială: 1. dacă ea se desfăşoară în ambele sensuri.<Titlu> Definiţii Trei sunt perspectivele din care poate fi abordat interviul: 1) Abordare generică aparţinând comunicării (relaţie interpersonală . ascultarea. de fapt.3 m." . 1980. există şanse sporite să se obţină o informaţie corectă. "interviul este o comunicare în care nici unul dintre interlocutori nu deţine controlul exclusiv asupra comportamentului de comunicare al celuilalt. introducerea în discuţie a noţiunii feed-back.sursă de informare este corectă. (intonaţia. vocea. ţinută (îmbrăcăminte. De unde. cei doi devin emiţători şi receptori. nedeviată în scopuri propagandistice sau publicitare. avem două roluri: cel care adresează întrebările. relaţia interpersonală care se stabileşte în această situaţie. 2) Interviul înregistrat. un interviu reuşeşte în măsură în care intervievatorul controlează evoluţia comunicării. Evident. interviul poate fi considerat ca o formă aparte de negociere. nu în serviciul interlocutorului (a instituţiei pe care acesta o reprezintă).

Putem selecţiona. relaţiile dintre factual şi interpretare. . în calitate de intervievator. totodată. în interviul portret. unghiul de abordare al textului. 3) Trebuie stabilite direcţiile în care se va efectua ascultarea. dorinţa de a-l menţine pe intervievator într-o postură de inferioritate. spirit de observaţie.gen redacţional. dorinţa de a sta în faţa biroului . <Titlu> Direcţiile / Planurile ascultării Capacitatea de a asculta reprezintă un efort de adaptare la modul de a fi al vorbitorului. mai ales. putem omite. gândire alertă. obiectele din încăpere/aranjarea lor despre personalitatea interlocutorului? Un detaliu poate fi semnificativ. 2) A auzi este la îndemâna tuturor. iar creierul poate trata 1. ascultarea este un proces controlat. Deficitul cronic al ascultării are trei cauze.ar putea semnifica reticenţe în comunicare. posibilitatea de a anticipa ceea ce urmează să spună interlocutorul. este un prim plan al ascultării. relatare. alături de empatie. un volum de Baudelaire pe biroul directorului unei bănci. trei prejudecăţi: 1) Se crede greşit că ascultarea se petrece de la sine. 4) în orice interviu. ceea ce este fals.un semn al funcţiei/poziţiei într-o ierarhie) . Care nu este acelaşi lucru cu crisparea. înlănţuirea lor. 1) Modul cum spune (intonaţie + limbaj nonverbal) intervievatul. comparaţiilor. De pildă. că este un proces natural. şi că înţeleg toţi acelaşi lucru. tendinţa situării în zona intimă poate fi un semn de agresivitate sau/şi de persuasiune.) sau că este vorba despre interviu . tocmai pentru ca ambii locutori să fie convinşi că au înţeles acelaşi lucru ( = feed back). felul lui de a fi. Dimpotrivă. <Titlu> Ascultarea Ascultarea completează. "Prea ocupat cu ce spune.) 3) A veni tendinţa să credem că toată lumea aude acelaşi lucru. locutorul uită să asculte. asocierilor de idei. se impune în finalul dialogului trecerea în revistă a celor discutate.000 de cuvinte pe minut. Ce pot spune mobilierul/aranjarea lui. de fapt. 180 2) Nivelul verbal este esenţial. Ascultarea este sursa charismei. în fine." Din aceste date se desprind următoarele învăţăminte: 1) Capacitatea de a asculta se dobândeşte prin antrenament.Alegerea distanţei este un semn pozitiv sau negativ al dorinţei interlocutorului de a coopera. curiozitate. înnăscut. automat. Ne putem gândi la altceva decât la ce auzim.implicit. Lionel Bellenger [1989. starea de spirit a jurnalistului. 84-85] argumentează astfel importanţa ascultării. relaţia dintre ceea ce s-a spus şi ceea ce nu s-a spus. în care aceasta se realizează concomitent cu observarea. Observarea lui este importantă în orice interviu. Distanţa optimă ar fi în jurul a 2 metri. reportaj etc. Trei metri sau peste 3 metri (+ eventual. ceea ce este adevărat. (. dar. indiferent că este o tehnică de obţinere de informaţii care vor face obiectul oricărui tip de text (ştire. oferind. dorinţa de a comunica. fluenţa exprimării.. Pentru că debitul oral este de 150 de cuvinte pe minut. Evaluarea corectitudinii/pertinenţei raţionamentelor. Alegerea cuvintelor. contextele. 2) Un interviu nu are cum să reuşească în absenţa concentrării.. Din toate acestea rezultă relaţiile dintre nivelele explicit . <Titlu> Decorul.

lacunare.5. introducerea comentariilor. 1. astfel.3. Reprimarea inferenţei este tot una cu realizarea stării de empatie. Pe de altă parte. Subiectul este acela care impune alegerea lui. 181 2. Stabilirea subiectului/temei discuţiei. mai ales critice (o formă de manifestare a inferenţei) îl poate inhiba pe interlocutor. concentrarea asupra notiţelor. şansele ca interviul să-şi atingă scopul." .) Jargonul prea specializat. 1. îndeplinirea acestor cerinţe ajută în bună măsură la canalizarea discuţiei pe subiectele ei importante.) Atitudine ostilă. dimpotrivă. 2. detalii biografice.) Ţinută inadecvată prin raport cu interlocutorul.2.) Limba de lemn. 6. deci se conturează situaţia prin care acesta conduce discuţia şi. 2.4. Direcţiile ascultării vor fi alese în funcţie de planul/scopul interviului. 1. asupra întrebării care urmează.) Când este evident că jurnalistul nu este familiarizat cu tema discuţiei (întrebări la care interlocutorul a mai răspuns cu alte ocazii.) întreruperi inoportune.). devine evidentă capacitatea intervievatorului de a formula întrebările adecvate.7. 2.3. insinuante la adresa altor persoane etc. 2. 1.2. detalii despre om (temperament. pot fi urmărite în acelaşi timp. 2. sporesc. 1. 2. 3.) Incoerenţă. deci la evitarea divagaţiilor.1. Interlocutorul trebuie să fie competent.Trucurile intervievatului. în plus.1. Evident. 1. Planul orientativ al interviului: succesiunea întrebărilor. să fie păstrate. Alegerea interlocutorului este esenţială. Predocumentarea. cu intenţii vădit persuasive. 1.4. digresiuni conţinând informaţii incorecte/mincinoase sau mesaje insultătoare. 2. 1. puncte sensibile care trebuie evitate sau. Stabilirea scopului interviului. dar săracă în informaţii. nu toate elementele pe care le-am discutat aici. în acelaşi timp. 1. 116] "sâmburele ascuns al interviului. locul întrebării cheie/neplăcute pentru interlocutor sau cea mai importantă pentru jurnalist/pentru public. improprietăţi în exprimare etc. practica şi teoria presei subliniază necontenit cerinţa ca sursele de informare. 5. 1. Familiarizarea cu tema/domeniul. exploatate). numită de Ken Metzler [l 986. Cunoaşterea dinainte a interlocutorului: declaraţii anterioare.6. cu locul unde se poartă discuţia.4.) Agresivitate nepoliticoasă. şi nu asupra întrebării cerute de mersul discuţiei.) Docilitate. l . <Titlu> Factori perturbatori ai ascultării 1) Erori ale jurnalistului. 1.) Retorică avântată.).Ascultarea devine eficientă în măsura în care tentaţia inferenţelor din partea intervievatorului. indiferent de calitatea mărturiilor lor.) Răspunsuri inadecvate (inexistente.1. adică trebuie să deţină informaţiile de care are nevoie publicul.6. <Titlu> Etapele realizării interviului Pregătirea interviului 1.2.) Exprimare ambiguă. este reprimată.5) Semne de neatenţie.

de particularităţile lui sau/şi de circumstanţe (criza de timp. fie de opinie. interesul persoanei (a instituţiei) de a comunica. înlăturate tot acum. momentul lansării/enunţării temei interviului. <Titlu> Interviul propriu-zis: tipuri de interviu 1. pentru a fonda structura unui interviu. infra) <Titlu> Tipuri de întrebări Ar fi dificil de susţinut că fiecărui tip de interviu îi sunt specifice anumite tipuri de întrebări deoarece. în funcţie de scopul investigării. Este sau nu un interviu factual. formula des folosită: întrebarea potrivită la momentul potrivit.este un fel de a spune că nu există reţete. dreptul publicului de a fi informat. Acest preludiu este util în orice situaţie. a)Stabilirea comunicării. l . Eventualele reticenţe ale interlocutorului de a acorda interviul sau de a-l acorda pe tema propusă de jurnalist. Totdeauna se impune existenţa unui număr de întrebări de rezervă. sunt aşa numitele întrebări de încălzire. text în care se îmbină cele trei tipuri fundamentale. adresată celui mai potrivit interlocutor . 2. 182 2. refuzul de a comunica (No comment repetat) ar putea fi adevărata informaţie. 1989. Anticiparea reacţiilor posibile 1. totodată. dezinhibarea lui etc. acestea sunt tipurile fundamentale de interviu.1. în funcţie de: a) Funcţionalitatea lor: care ţintesc stabilirea comunicării (detensionarea interlocutorului. aparenţa unei discuţii mai libere.7. Interviu de context. (Vd. 3.). invocându-se. vor fi. pentru obţinerea unor informaţii suplimentare. . am putea încerca o clasificare (destul de artificială) a tipurilor de întrebări. b) Conţinutul întrebărilor. Aceste este. aceste momente preliminare pot fi (mult) scurtate. întrebările prin care se stabileşte dialogul.95]. de exemplu). care completează textul principal. Este un text adiacent. MacDougall [1982. de unde. c) Forma întrebărilor. printre altele. Cel mult. b) Conţinut. în fapt. singura nuanţă care ar putea apărea fiind aceea că în cazul interlocutorilor care au în mod obişnuit dialoguri cu jurnaliştii. Interviu magazin . neameninţat. 2. 2. 2." în esenţă. 183 2. 26] distinge "interviul factual [de informare]. tactica jurnalistului trebuie adaptată în funcţie de interlocutor. fie portret. de opinie şi interviul portret (de personalitate). în realitate. pe cât posibil.8. Anticiparea direcţiilor în care ar putea evolua discuţia. 1. întrebările care vizează mesajul esenţial: Cine? Ce? Unde? Prin ce mijloace? De ce? Cum? Când? "Abordarea jurnalistică modernă se inspiră din tehnicile de interogare ale retorilor. amabil. pe schema: Cine se exprimă? Ce spune intervievatul? Când a observat faptele pe care le relatează? De ce intervievatul se exprimă acum? Cum comunică el? [Lionel Bellenger. întrebări de control. în ultimă instanţă.destinat magazinelor.9. 1. şi momentul potrivit pentru stabilirea (de comun acord) a duratei discuţiei. relaxat. zâmbitor. Este extrem de important ca interlocutorul să se simtă la rândul lui. formulate relaxat. In ciuda faptului că jurnalism fără interviu nu poate fi conceput. Curtis D. Interviu cheie (ţintă).

. Cere un răspuns exact. Ce aţi face? g) întrebarea directă. dacă se renunţă la încrucişarea surselor. insinuante sau în situaţia în care un fragment implicit/ subînţeles trebuie explicitat. l. Adică? De ce? De exemplu? în ce sens? în ce măsură? Etc. în plus. Rezultă.) Care cer un răspuns exact: cine? ce? când? unde? cât?.. deşi sunt de bună credinţă. aluzive. autorul introduce în această categorie şi întrebarea ipotetică (proiectivă): "Să presupunem că. 31] consideră că în cazul acestui tip de întrebare generală. întrebările indirecte acţionează asupra preconştientului. cât de vulnerabilă este acurateţea. Exemplu: "Aţi mai folosit această marcă de pix? " Se obţine astfel. întrebările directe se adresează raţionalului. pentru aceştia. în interviul jurnalistic. /-Mulţi cunoscuţi? e) întrebarea/întrebări filtru. nefiind observatori antrenaţi (aşa cum se cere jurnalistului profesionist să fie). aceste întrebări probează participarea jurnalistului la dialog (empatie. d) O variantă a întrebărilor de urmărire este "întrebarea oglindă" [Lionel Bellenger. din perspectiva colectării informaţiei. acest tip de întrebare restrânge aria de mişcare a interlocutorului. curiozitate). toate acestea încurajându-l/stimulându-l pe intervievat să comunice. mesajul clar (prin înlăturarea ambiguităţilor/obscurităţilor/ tendinţelor spre ermetism). 184 f) întrebarea indirectă. întrebările oglindă se disting prin formulare. 49-501 consideră că întrebarea indirectă are această formulare.. Acest tip de întrebare este numit. pot furniza informaţii (date) eronate. De regulă. în situaţia unei formulări confuze sau incomplete. Downs et al. Ele reiau ultimele cuvinte ale interlocutorului. Andre Guittet [1983. Downs [Cari W. iar întrebările proiective pot atinge nivelul dorinţelor sau al motivaţiilor profunde. 118]." Autorul propune aceste exemplu: "Ce faceţi în timpul liber? Cari W. 1980. ? In plus. b) în situaţia martorilor oculari. 1989. a. dialogul cu un jurnalist este o noutate/un eveniment (personal). complet. interlocutorul este rugat să precizeze semnificaţia pe care o are în vedere în cazul unui termen polisemantic. Preluată din chestionarele sondajelor de opinie. ascultare. Iată de ce. 31 J. "Când aţi terminat studiile? "Schematic. Pentru că apariţia ei este impusă de răspunsul tocmai formulat. Scopul întrebării nu este perceput direct. pot spune că au auzit ceea ce nu puteau auzi sau ceea ce au auzit de la alţii etc. întrebarea filtru poate pregăti întrebarea delicată/neplăcută la care este de aşteptat ca intervievatul să ezite să răspundă. conştientului.. întrebările de control prin care să se stabilească poziţia în spaţiu a interlocutorului şi prin care să se estimeze dacă a înţeles corect -sunt indispensabile.a) întrebări despre chestiuni pe care jurnalistul le cunoaşte. 2.) . c) întrebări care cer confirmarea/infirmarea. Este limpede că apariţia acestui tip de întrebare presupune pregătirea minuţioasă a interviului. întrebare de urmărire. în principiu. pentru a testa sinceritatea interlocutorului. certitudinea că interlocutorul vorbeşte exact despre sensul cuvântului cheie al întrebării. în loc de. "cel întrebat poate să-şi organizeze răspunsul. să o evite etc. Exemplu: "Am întâlnit mulţi cunoscuţi.. /".. "Ce credeţi despre. Pot spune că au văzut ceea ce nu puteau vedea. 3) Forma întrebărilor. a) întrebări închise: a." [Andre Guittet. Prin aceste întrebări. Nu în ultimul rând. de regulă. accesibil. dorinţa de a înţelege. "Ce cred cei mai mulţi despre. Şi acest tip de întrebare cere o completare sau o clarificare/explicitare. Folosirea ei (ori de câte ori este nevoie) face ca dialogul să fie coerent.. h) întrebări de relansare. 1983. totodată.

" Exemple de întrebări: "Cum ar rezolva acest lucru problema ? Ce alte aspecte ar mai trebui avute în vedere ? Cum s-ar putea face acest lucru? "Interviul de justificare" este menit să pună în încurcătură idei vechi. O întrebare formulată prolix nu are cum să primească un răspuns clar. 1995. 4. Interlocutorul poate deveni.Care cer un răspuns afirmativ sau negativ: da. O întrebare ambiguă (care conţine cel puţin un cuvânt polisemantic) va primi. complet. 205-207] . 31]. o întrebare lungă.) întrebări cu dublă alegere (alternative): " Veţi continua activitatea politică sau vă veţi întoarce la profesiunea dumneavoastră? a. a. Un plan sau altul va fi . Iar dacă este vorba despre martorii oculari intervievaţi în cazul unui fapt divers. la obiect. interviul jurnalistic conţine "întrebări neierarhizate". nu m-am gândit. In fine. apar chestiuni cu totul diferite (vd. "sa dezvolte informaţia. vor fi formulate pe un ton politicos. agresiv sau inhibat sau divagant. un răspuns ambiguu. interviul jurnalistic ar fi "personalizat [prin intermediul] "stilului jurnalistic" ş\ "nu [ax] presupune prezenţa unor tehnici suplimentare" şi s-ar aplica " unor populaţii vagi [sic!]" . să-l facă pe interlocutor să raţioneze. calm. trebuie. O atitudine justiţiară/agresivă/indignată a jurnalistului poate bloca dialogul. Trebuie evitată aglomerarea întrebărilor închise şi. nu se poate vorbi despre interlocutori "vagi”. fie datorită contextului în care apar. formularea interogativă trebuie alternată cu interogaţia indirectă. şi la felul în care conduce discuţia. întrebările cu conţinut agresiv. artistic etc. neconvenabil pentru interlocutor. de asemenea. "stilul jurnalisului" în timpul dialogului propriu-zis se referă doar la modul în care a gândit interviul. ("Dacă aţi vrea să ne spuneţi cine a participat la întrunire.") Pe de altă parte. de asemenea. fatalmente. şi în presa română. Practica jurnalistică a impus două planuri fundamentale ale interviului. 3. este de dorit ca jurnalistul să alterneze aceste tipuri de întrebări. Ce aveţi de declarat? Cum comentaţi? Etc. în primul rând.) întrebări deschise. <Titlu> Planul interviului Cu toate că unii sociologi consideră că. să dezvolte idei noi. Exemple de întrebări: "De ce credeţi aşa? De unde ştiţi? Ce dovezi aveţi? Cum argumentaţi? 185 Erori. identificarea lor completă pentru public este o regulă jurnalistică elementară. reţinem următoarele segmente: "Interviul explicativ" are drept scop să lărgească discuţia. 1982. interminabilă. Din tipologia întrebărilor propusă de John Colburn [apud Curtis D. Apoi. infra). intervievaţii sunt personalităţi (din diferite domenii: politic. nu numai în presa dezvoltată. managerial. de cele mai multe ori. înecată în date de context. întrebările care sugerează/induc răspunsul. evitate. în etapa redactării interviului. spre deosebire de interviul sociologic. dar. La fel. la rândul lui. 4) Alte clasificări ale întrebărilor.[Gheorghe Teodorescu. Regula generală: de evitat întrebarea care conţine două probleme (două întrebări într-una singură). delicat. pe alocuri. aglomerarea întrebărilor deschise poate lăsa impresia unei pălăvrăgeli dezlânate. fie prin formulare. iar în ceea ce priveşte neutralitatea. într-un limbaj cât se poate de îngrijit.lucrurile stau cu totul altfel. Cum? Ce credeţi despre? Povestiţi-ne cum s-au petrecut lucrurile. MacDougall.). nu ştiu. nu. câtă vreme. capcane Pentru a nu transforma interviul în interogatoriu.

este astfel atins unul din standardele informării corecte: echilibrarea informării (= investigarea tuturor surselor care deţin informaţii). se lucrează în echipă. încheierea cea mai utilă fiind o întrebare de maximă generalitate: "//..în care domeniile investigării pot fi şi explicarea unor probleme complicate de actualitate . în contextul a ceea ce interlocutorul a spus mai înainte sau în legătură cu ceea ce reporterul ştie că s-a întâmplat de fapt. Interviul cheie este punctul final (de regulă. se continuă cu întrebări tot mai generale. magazin. li se adaugă în cazul interviului cheie (ţintă). ostilitatea sursei. au menirea de a-l pune pe interlocutor într-o dispoziţie comunicativă. întrebările devin tot mai specifice. 4) Este respectat unul din principiile fundamentale într-un mecanism democratic: dreptul egal la libera exprimare. eventual de context. f) să facă tonte acestea în aşa fel încât interlocutorul să furnizeze toate elementele interesante pentru public. Bnice D. credeţi că ar fi ceva (foarte. a)în interviu de informare: "Ce doriţi să declaraţi în legătură cu. nu în ultimul rând. că în plan logic. în funcţie de interlocutor. Astfel pusă în garda. Rezultă din toate acestea. pentru că jurnalistul "este sub presiune. Interviul cheie este dialogul cu persoana către care conduc toate firele importante ale anchetei. 1986. afară de cele discutate. Treptat. b) să plaseze [pe loc] cele spuse. deoarece . obligatoriu). interviul cheie trebuie pregătit minuţios.. e) să caute elemente suplimentare consistente [prin întrebări suplimentare . este coerenţa. îşi pregăteşte răspunsurile/strategia/ tactica. c) Dacă interlocutorul nu este obişnuit cu jurnaliştii. Anderson." [Herbert Strentz. întrucât. De regulă. neanticipate în timpul pregătirii interviului].jurnalismul de investigare american ţinteşte disfuncţiile care tind.a aflat deja că activitatea sa este cercetată. Calitate dificil de atins. întâi de toate. d) să evalueze interesul public (newsworthinness) a celor spuse de interlocutor. în procesul de colectare a informaţiei. spre deosebire de ancheta jurnalistică europeană . treptat. iar pe de alta. de-a lungul tuturor etapelor investigării. tot mai circumscrise. Din toate aceste motive. începe cu întrebările generale. urmărind următoarele obiective: a) să înţeleagă ce spune interlocutorul. în funcţie de tipul de publicaţie în care apare textul (cotidian vs. Planul interviului va fi stabilit în funcţie de dovezile pe care Ic-au obţinut jurnaliştii.dreptul la apărare. şi care sunt şi în criză de timp. să pună în pericol funcţionarea corectă a sistemului. în funcţie de personalitatea . c) să se gândească la întrebarea care trebuie să urmeze. Planul deductiv [numit în presa americană Funnel Sequence (funnel = pâlnie]. Sursa este ostilă. dacă nu sunt supuse atenţiei publice. care să completeze chestiunile interesante pentru public. 52-53]. Pe scurt. în funcţie de gravitatea faptelor. Ithule. întrebările generale. în jurnalismul de investigare american (Investigative Reporting).inverted = inversată]. Planul deductiv [Inverted Funnel Sequence . pe de o parte. cu întrebări vizând mesajul esenţial. 2) Jurnalismul de investigare fiind un jurnalism de informare în profunzime. principala exigenţă pentru ca interviul să reuşească. Interviul cheie Dificultăţilor de mai sus. se începe cu întrebări specifice.în principiu . Apoi. obiectivul acestui tip de jurnalism îl constituie corupţia. 3) Este respectat acel principiu juridic sacru . radio/televiziune).) important de adăuga f!" [Douglas A. iar dintre acestea. 47-49]. Se cer răspunsuri tot mai exacte.ales. 7 b) în interviul portret.eventual. este o modalitate de a-l dezinhiba. în cazul interlocutorilor care au obişnuinţa dialogurilor cu jurnaliştii. presă tipărită vs. 1989. De ce este acest interviu cvasi-obligatoriu? 1) Jurnalistul caută un plus de informaţii/explicaţii.

pe teme". Punctele comune cu presa tipărită sunt următoarele: . Pericolul cel mai grav care poate compromite textul. în interviul portret. poate fi informativ sau incitativ. 1990. jurnalistul are dreptul să trateze exprimarea interlocutorului. ori de câte ori este nevoie. Enunţam la început. clare. mişcările. imagine). sound. două situaţii (concrete) de realizare a interviului în radio şi televiziune: înregistrat şi în direct.). de atmosferă. Interviul în radio şi televiziune Pierre Ganz şi Jean-Pierre Chaupirat [J 990. se referă la atmosfera pe care jurnaliştii trebuie să o imprime discuţiei: calmă. justiţiari (procurori). de la caz la caz. "citind interviul. Textul trebuie să aibă un unghi de abordare şi un plan. un text mai lizibil.interviu se supune regulilor oricărui text jurnalistic.interlocutorului (temperament. să se poată apropia de personalitatea intervievată. atunci textul este corect din toate punctele de vedere. urmărea concentrat un fir logic etc. materialul obţinut poate fi aranjat "cronologic. destinsă.interviu. dar exact asta voiam să spun" Michel Voirol. 118]. Regula de fier însă. din considerente care ţineau de strategia comunicării interpersonale (interlocutorul era "lansat". cu atât mai puţin. Frazele interminabile . Un ultim cuvânt. 1985. Erorile gramaticale vor fi corectate tacit (doar dacă acest element nu este semnificativ pentru "personalitatea" interlocutorului). interviul document (fie interviul portret. care conţine. Bloom. jurnalistul va completa informaţia. Rezultă că ordinea textuală nu coincide obligatoriu cu ordinea cronologiei reale din timpul discuţiei propriu-zise. Se obţine astfel. logic.transformate în enunţuri concise. politicoasă. Deci. Dacă. notaţiile de decor. interlocutorul spune: nu m-am exprimat chiar aşa. <Titlu> Interviul înregistrat Se apropie foarte mult de interviul pentru presa tipărită (excepţie făcând. Aspecte deontologice Redactarea textului . mesajul esenţial sau impresia/trăsătura dominantă (cazul interviului portret). 39-40] propun această clasificare a interviului în audiovizual: interviul mărturie (care are drept scop obţinerea mesajului esenţial). este devierea sensului textului. interviul declaraţie. Redactarea interviului: libertăţi. Repetiţiile. [Lynn Z. care nici nu a fost formulată în timpul discuţiei reale. dornic să comunice. o lege etc. Va explica un mecanism. Aceste exigenţe înseamnă că "informaţia este tratată (nu alterată!). elementele specifice acestor mediua: voce. atât din punctul de vedere al lizibilităţii. cât şi al deontologiei. desigur. experienţă etc. expresiile interlocutorului sunt indispensabile pentru ca cititorul să poată intra în atmosfera discuţiei. Publicul trebuie să primească informaţia completă.)."introducerea" textului . Va completa/va adăuga contextul (background). Răspunsurile (prea) ample pot fi "tăiate" cu o întrebare adecvată (care nu deviază descifrarea semnificaţiei de către public). interviul explicaţie (interlocutorul este un expert în domeniul discutat). De aceea. redundanţele pot fi eliminate. 57]. Şapoul . El trebuie să completeze firesc/corect celelalte elemente ale titrării. limite. fie interlocutorul face cunoscute lucruri cu valoare de document). mai ales în interviul de informare. 188 În acelaşi timp. Menirea lor nu este să fie "purtătorii de cuvânt" ai indignării publice. Rolul lor esenţial este să culeagă informaţii.

1. Pregătirea în prealabil a interviului este o etapă indispensabilă. incoerenţe. 3. prin eliminarea la montaj a porţiunilor respective. Răspunsul (prea) amplu poate fi decupat în două părţi prin insert (postsincron .7. care nu sunt neapărat în temă. <Titlu> Interviul în direct Ridică o serie de dificultăţi în plus. bâlbâieli. Noua ordonare este rezultatul alegerii unui plan şi a unui unghi ale textului. în special din perspectiva . 3. de situaţii) /sugestii pe care interlocutorul nici nu le-a exprimat. 3. 2. 2. pregătirea interlocutorului nu este sinonimă cu negocierea conţinutului discuţiei. 2. divagaţii + eventuale declaraţii neplanificate (din partea jurnalistului). exprimare ale interlocutorului nu pot fi corectate decât. 1. mai ales în televiziune. 6. 4. Pregătirea nu garantează evitarea disfuncţiilor: lapsus. 2. în condiţiile jurnalismului independent. Din aceste motive. Pregătirea interlocutorului căruia. fundalul pot induce asocieri care să devieze receptarea. Presiunea timpului alocat poate face ca "textul" să nu se termine. inhibare etc. eventual. Decizia aparţine în exclusivitate jurnalistului. 4. <Titlu> Dincolo de interviu: masa rotundă.în televiziune = înregistrare a posteriori a unei întrebări suplimentare). precum şi spre injurie/calomnie. se impun următoarele reguli: 1. 3. 1. De notat că în cazul televiziunii. Dacă se vor cere multe date exacte. Pregătirea interviului. Rolul şapoului/titrării din presa tipărită este preluat în radio şi în televiziune de lansare. Pot fi eliminate replici redundante. 5. Câte întrebări vor fi. 3. apare de multe ori. ]. nu trebuie să rezulte semnificaţii /accente/asocieri (de nume. Reacţiile imprevizibile ale interlocutorului pot devia discuţia spre alte subiecte sau spre propagandă/publicitate. 190 1. 2. 2. Ordinea întrebărilor în "textul" difuzat poate să difere de ordinea din realitate. este aceeaşi: în urma montajului. pentru a evita o serie întreagă de surprize legate de luminozitate. 2. nici nu le-a avut în vedere. 3. dar care coincid. pronunţie. este vorba despre un interviu mult mai complex. 3. Imaginea nu este inocentă. Regula fundamentală pentru păstrarea acurateţei şi a celorlalte calităţi profesionale.în special. 2. Unghiul de filmare. l. In esenţă. pentru a preveni pe cât posibil. profesionalizat. 2. Defecţiunile de dicţie. 1. zgomot e te. dezbaterea Acest format de emisiune presupune prezenţa a cel puţin doi interlocutori şi a cel puţin unui moderator care să conducă discuţia pe o temă dată.1."Textul" care se difuzează poate sa nu fie identic cu (tot) ce s-a înregistrat. Tratarea textului se realizează prin montaj. 3. Controlul jurnalistului asupra desfăşurării dialogului este limitat. un element nou: prospectarea inspectarea în prealabil a locului unde se va face înregistrarea. l. cu interesele/intenţiile interlocutorului. Care sunt întrebările . Cât timp au la dispoziţie. trebuie să i se spună: 2. în mod cert. înainte de intrarea în emisie. probabil că această pregătire a interlocutorului trebuie să aibă loc şi mai din timp. Ţinem să subliniem următoarele chestiuni: 1. 3. 3. momentele de blocaj: lapsus.

în absenţa cărora nu putem vorbi despre jurnalism (demn de acest nume). 2002]. Progresul profesional . generalist/specializat). Exersarea unor abilităţi: empatie. Pe aceste temelii."Marius Tucă Show (Antena 1). In ciuda titulaturii care s-a atribuit mai vechilor (şi acum dispărutelor) "Milionarii de la miezul nopţii" (Antena 1). care trebuie să poată evolua pe mai multe registre ale comunicării verbale şi gestuale. .) îşi împărtăşesc unii altora experienţele.ordinea şi ritmicitatea în care fiecare moderator preia rând pe rând conducerea/ orientarea dialogului. Indiferent de tipul de interviu. 3. oarecum. Interviul prin telefon . cu ajutorul/sau sub imperiul diversităţii actualităţii şi a diversităţii interlocutorilor.nu poate să apară decât în radio. Oamenii obişnuiţi (nu vedete. care participă la discuţie (determină într-un fel sau altul. nu oameni politici etc. curiozitate. Este înregistrat sau în direct. evoluţia dialogului). In varianta reality-show. televiziune radiofonică. Este o emisiune. de pildă). Public în platou. abilităţi în exprimare. Pregătirea discuţiei trebuie să aibă în vedere. Intervenţia telefonică în televiziune apare la posturile performante doar în mod excepţional.gen redacţional .tehnică de colectare a informaţiei . Talk-show-ul are un alt format [pentru semnificaţiile acestui termen. telefonul ajută ca dialogul să fie mai coerent. Dacă numărul participanţilor se măreşte (de pildă. există o serie de constante. cultură generală. se dobândeşte prin două căi: exersarea şi învăţarea din propriile greşeli şi din ale altora. 1. "Conform statisticilor. ne apropiem de domeniul jurnalismului de serviciu. 2. într-un regim de concurenţă acerbă şi profesionalizare profundă (SUA." [Maurice Dunlevy. Există însă şi dezavantaje: cel mai important decurge din imposibilitatea observării. interactivă. acestea sunt mai degrabă mese rotunde (interviu/ întrevedere.şi. public/comercial. există multe avantaje ale interviului prin telefon: economiseşte timpul ambelor părţi. 192 Este evident. apar variaţiunile. vd. inclusiv distribuirea rolurilor . Pregătirea interviului. logică.jurnalistului. spontaneitate. interviul. <Titlu> ANEXE Interviul prin telefon Interviul prin telefon . 69]. orientativ . 25% din timpul consacrat colectării este ocupat de interviul direct şi 39% de interviul prin telefon. atunci când doreşte. discuţia impune mult mai puţine restricţii decât dialogul face â face. partitura devine şi mai complexă. nu savanţi. televiziunea care difuzează intervenţia telefonică (fără imagine) este numită peiorativ.în prezent .este însă mult folosit. <Titlu> în loc de concluzii în final. 1988. în cazul în care apare un singur invitat). valori etice clare.mai ales în acest domeniu. Colectarea informaţiei. credem că este nimerit să subliniem următoarele aspecte. indiferent de faptul că el este destinat unui ziar sau magazin (deci unui segment de public cu anumite trăsături) sau destinat audio-vizualului (deci diferenţe legate de locul în grila de programare şi de tipul postului: local/naţional. într-o chestiune dată. Iar interlocutorul poate întrerupe convorbirea mult mai simplu. observare. gândire rapidă. doi moderatori şi trei invitaţi). Cristian Florin Popescu. "Starea de veghe" (Prima TV) sau "întâlnire cu Mafalda" (Tele 7 ABC) sau .

cu un singur interlocutor.de regulă nu va fi publicat. conferinţa de presă . maximum două) şi. jurnalistul complet.fără un subiect pre-determinat. predocumentarea este tot atât de importantă. Familiarizarea profundă cu activitatea instituţiei îi permite să anticipeze subiectul conferinţei de presă şi deci. Relaţiile Publice au impus trei tipuri de conferinţă de presă: 1. este evident că interviul portret şi interviul cheie nu pot fi realizate prin telefon. conferinţa de presă este un fel de interviu colectiv. cu evoluţia unui eveniment etc. deci fără un discurs preliminar.Libere . mai ales. Pe de altă parte. în funcţie de măsura în care îndeplineşte sau nu. atunci conferinţa de presă (generatoarea textului jurnalistic) ar trebui să aibă un singur subiect. Din punctul de vedere al jurnalistului. într-o instituţie bine organizată (în primul rând. Mai ales că prin conferinţa de presă. pentru că textul . 194 <Titlu> REPORTAJUL "Ce trebuie să rămâie în chip firesc după sfârşitul lumii? Un reporter. Un comunicator instituţional profesionalizat va şti să transleze o regulă jurnalistică devenită bun comun. Jurnalistul are libertatea de a alege întrebarea/întrebările (de obicei. Pentru că reporterul este jurnalistul aflat în . Iar reporterul. mai ales dacă interlocutorul nu a mai fost contactat niciodată. Purtătorul de cuvânt/ personalitatea rosteşte un discurs (abordează o singură temă). sursa." Nicolae Iorga <Titlu> Tentaţia clasificărilor Mulţi jurnalişti şi teoreticieni ai presei consideră că reportajul este însuşi jurnalismul. în măsura în care este profesionalizată. în plus. ne aflăm în situaţia a ceea ce se numeşte suivism. De context. nu spune (aproape) niciodată mai mult decât a planificat. Toţi jurnaliştii au acces la aceeaşi sursă şi la acelaşi conţinut de informaţie. Se transmit informaţii de context (suplimentare). nu jurnalistului. calităţile ştirii.organizate cu un scop bine definit. după care. organizatorul conferinţei de presă renunţă din start la afirmaţiile violente/injurioase/ calomnioase.este o formă de comunicare a cărei iniţiativă aparţine emiţătorului (instituţie/ personalitate).tip de eveniment construit/formă a comunicării instituţionale ( = Relaţii Publice) . independenţa jurnalistului/a instituţiei de presă este considerabilă. ca în oricare altă situaţie. în segmentul comunicare). 3. Formale . interviul prin telefon este de evitat. pentru informaţiile importante. adevăratul jurnalist. să-şi pregătească în tihnă mai multe variante de întrebări. 2. Dacă un text jurnalistic trebuie să aibă un singur subiect. întrebările se vor referi (în general) la acel subiect. libertatea de a publica sau nu. în legătură cu o activitate. 193 Trebuie spus că în ţările cu reglementări bine consolidate. fiecare conferinţă de presă reprezintă o verigă într-o axă/campanie de comunicare. La rândul ei. <Titlu> Conferinţa de presă Pe de o parte.Totodată. relatarea acestui eveniment. Cu toate acestea.

de la caz la caz . jurnalism al trăitului exprimă. şi ei se întorc cu raportul financiar şi cu catalogul de maşini. MacDougall.) Jurnalismul trăitului permite părăsirea potecilor bătute. n. jurnalişti care informează.. Reportajul vizualizează informaţia. pentru a oferi cititorului ansambluri sintetice ce pot fi descifrate imediat" De altfel. tropii. editor la Philadelphia Bulletin formulează în alte cuvinte intuiţia spontană a reporterului [apud Curtis D. 11] lărgeşte perspectiva: "Reportajul este o poveste care se spune: o poveste adevărată. 3) Empatia." Jean-Dominique Boucher [1995." [subl.) impresionează. de fapt. nas pentru ştiri. pe care un reporter mediocru nu le vede. (. dincolo de eveniment. ale căror resorturi interioare le sunt dezvăluite. El colorează realitatea cea mai banală. Ii trimiţi să facă un reportaj în uzină. precum şi în abilitatea de a Ic regrupa. pornind de la fapte. De ce? Pentru că mintea lui a fost atât de antrenată. ci ca este aflată prin tehnicile (terestre) de bază ale colectării informaţiei: în primul rând. "Y a hotărât ". observarea şi interviul. 165]: "Un bun reporter vede lucruri interesante într-un eveniment. o autentifică şi îi conferă credibilitate. Dezvăluirea aceasta nu este inventată de către jurnalist. Ştim ce blasfemie riscăm: în unele privinţe. 9. 2) Termeni precum capacitatea de a sesiza intuitiv. pentru că opinia. cititorul are nevoie să i se povestească lumea în care trăieşte. Independent de Jean-Paul Sartre. în încercarea de a-i contura portretul ideal.. Iar participarea . când pe talentul său de scriitor.adeziune sau respingere. şi reportaj.atrage judecata de valoare (pozitivă sau negativă) difuză la adresa aceluia care provoacă frica. în acest punct se inserează distincţia fundamentală dintre ştire/relatare în care "X a declarat " . tot ce-l înconjoară şi. înţelege tot. Exclamaţia reporterului: Atunci mi s-a făcut frică . reporterii rămân înainte de toate. Nu în ultimul rând. că într-o clipă vede toate părţile evenimentului." Din toate aceste formulări se desprind câteva aspecte fundamentale: 1) Genul numit reportaj aparţine jurnalismului de informare. îl pune în perspectivă şi dă substanţă informaţiei brute. în viziunea lui Jean-Paul Sartre [1950. definiţiile abundă. spunem ca omul are nas pentru ştiri. "calităţile cele mai necesare reporterului constau în capacitatea de a sesiza intuitiv şi instantaneu semnificaţiile. în presa tipărită. sensibilitatea autorului îl pot conduce pe acesta la exprimarea propriilor trăiri/emoţii. emoţionează. propriile reacţii sunt înlocuite cu opinii. Dar în măsura în care sunt povestitori. este indusă cititorului. ci acela care îl conduce discret dar ferm să realizeze această sinteză printr-un demers simplu şi personal. Emoţia înseamnă participare. 53] merge în aceeaşi direcţie: "Sunt oameni care nu sunt făcuţi să fie reporteri. abilitatea jurnalistului de a colecta informaţia. dramatizarea. Reportajul nu este un lux. focalizându-se când pe calităţile reporterului. chiar dacă nu este explicită. este acela care vede tot. Este o zonă de mari şi eterne confuzii între jurnalismul de informare şi jurnalismul de opinie pentru că. Reportajul se situează în eveniment. 32]. Fred Fuller Shedd. . uneori.] în fine.punctele fierbinţi ale actualităţii. asamblarea narativă etc. şi ştie cum să spună şi altora ceea ce trebuie ştiut de toată lumea. nici cea mai mica sinteză. Aici apare aşa-numita notă personală a reporterului. activitatea reporterului este o activitate mai complexă decât aceea a romancierului. 1982. Mai mult ca niciodată. Philippe Gaillard [1966. Pe de altă parte. Ei nu vor găsi niciodată apă în mare. îl luminează. neuitându-i pe oameni. îi descoperă toate faţetele. dintrun deficit de emoţie. destul de curios. scriitura (dialogul." Michel Voirol [1992. 124] este sentenţios: "Cel mai bun reportaj este acela care nu oferă cititorului nici cel mai mic raţionament gata făcut. reportajul este esenţial. unde "X declară cu voce temătoare " şi "Y a hotărât cu strângere de inimă ". Şi când ochiul lui şi mintea lui sunt aşa de antrenate că aproape natural scot la iveală interesul latent din oameni şi din lucruri. poate.

pe de o parte. o confuzie conceptuală. ţine să includă în sfera reportajului (deci a jurnalismului de informare). enumerarea poate da naştere la confuzii.aparţin genului. în ciuda tuturor acestor riscuri. 35-36J în anul 1970 (în plină perioadă de înflorire a Noului Jurnalism): "ideea editorilor despre obiectivitate exclude nuanţele şi tot ce este subtil. [Michel Voirol. îndrăznesc să afinii că noi toţi am văzut murmure. reportajul unei manifestaţii (miting. pentru că faptul divers este de obicei un eveniment minor. pentru că. între grand reportage şi anchetă. pur şi simplu. care se tem de schimbare. politic.).spunea Norman Mailer -nu înseamnă nimic. de fapt. talentul de scriitor (pe care în acest context ar trebui să-l reducem la abilitatea redactării/exprimării) . Luptă pentru ea! Foloseşte adjectivele? [subl. Oameni care se tem de alţi oameni. dar spectaculos. tragică.toate . Sunt prea mulţi oameni în lume care. lipsite de viaţă şi fără legătură între ele. Conţine . jurnaliştii argumentează patetic în favoarea "adevărului aşa cum îl văd eu". Introducerea (fie că o numim paragraf iniţial sau şapou) este informativă. scuipături. "simte" ceea ce jurnalistul a vă/ut. este exclus să se poată realiza un reportaj adevărat. specific Noului Jurnalism (New Journalism). a simţit.) în fiecare desk există cel puţin o persoană care crede că a şoptit sau a scrâşnit sunt tot una cu a spus. 52]. exasperantă şi captivantă prada a evenimentelor unei zile. De altfel. evenimentul la care jurnalistul a fost martor (situaţie general valabilă. pe de alta. cronica (unui spectacol). Nu le este de nici un ajutor sale dai un ziar care reduce această bogată. "aude". Simplificator. va menţine reportajul în zona informării oneste. Continuăm să scriem despre evenimente. 51-79] schiţează o tipologie a evenimentelor care pot fi "transcrise" în reportaje.. Autorul consideră. (. Dacă însă trăitul este "fabricat" prin exprimarea spectaculoasă.cititorul "vede". 5) în fine. Luptaţi-vă cu Alienarea. Faptele fără nuanţele lor . că cel mai dificil reportaj este faptul divers. O a doua axă de clasificare a reportajului cuprinde diferite tipuri de texte care . ca să nu mai menţionez toate adjectivele şi adverbele vieţilor noastre. Iat-o pe Molly Ivins [apud Bruce M. deoarece autorul ţine să pună un semn de egalitate fără nuanţările de rigoare. care nu înţeleg ce se întâmplă. Swain. Philippe Gaillard enumera: reportajul judiciar. oarecum simplificator. n. 197 Mai departe însă.4) Fidelitatea transcrierii.] Pline de sugestii. fidel faţă de realitate. în care faptul şi comentariul sunt amestecate. ceva pe care îl putem lua de acolo şi îl putem privi când. urmărind domeniile în care se petrec evenimentele anticipate.dacă exprimă informaţia riguros colectată.în măsura în care este vorba cu adevărat despre un reportaj . ca şi cum ar fi tablouri pe pereţi. Philippe Gaillard [1966. reportajul sportiv.. în fapte deshidratate. în genere. din auzite). <Titlu> Micul reportaj (le petit reportage) Jurnalismul francez include în această sferă. marş etc. Apoi. 1992. 1978. indică şi faptul că nici un domeniu al realităţii nu (poate) rămâne străin reportajului. nu se pot descurca. ele sunt substanţa vieţilor noastre. aceste consideraţiuni asupra jurnalismului. lovituri în praf. fidelitatea "raportării" nu schimbă în mod esenţial această situaţie care tinde să iasă din rigiditatea clasificărilor pentru 196 că . evenimentul este neanunţat. Ceea ce este de-a dreptul. transmiterea unui eveniment de importanţă medie. a auzit. ne aflăm în faţa unei înşelătorii. omenească.

Din perspectiva funcţiei de informare a presei. în care evoluţia profesională va ocupa un loc de seamă. Ca şi în cazul interviului de personalitate (interviul portret . de fapt. 2) De regulă. acest fapt conduce la subinformare. Distincţia dintre detaliul semnificativ şi amănuntul obişnuit. citate etc. o anumită doză de indiscreţie nu poate lipsi. opţiuni. ascultarea şi empatia vor fi puse la lucru din plin. Iată de ce." Acest rezultat nu se poate obţine în absenţa predocumentării şi documentării laborioase. Pentru ca documentarea propriu-zisă să însemne mai multe întâlniri. 198 Este evident. în decoruri familiare persoanei care va fi portretizată (birou. Este vorba.). că în cazul oricărui tip de reportaj dar.). mai ales. Predocumentarea va acoperi cunoaşterea în detaliu a biografiei persoanei ţintite. Michel Voirol [1992. Reportajul va fi receptat ca o divagaţie.vd. decor). elementele de culoare (detalii semnificative care punctează atmosfera. care îl admiră/ care îl resping. Omul (personalitatea în toată complexitatea sa). realizarea interviurilor de context se impune (aproape) firesc. şi datorită faptului că textul are un caracter literar (mai) marcat. iată unde trebuie să ajungă jurnalistul. sunt necesare câteva sublinieri: 1) Dacă reportajul de atmosferă apare înaintea informaţiei brute importante şi complete (= ştirea). preferinţe. locurile unde se relaxează. 58]: "Cititorul să aibă sentimentul că acum cunoaşte mai bine personalitatea discutată sau să descopere cu această ocazie. prieteni/duşmani etc. dar o Biblie pe masa unui matematician poate spune multe). Paragraful final (chute) se va deschide spre posibilele evoluţii ulterioare.contextul evenimentului.mai ales în magazine. ţine de abc-ul reporterului (o Biblie pe masa unui preot este un detaliu previzibil. Interviurile cu persoane care îl cunosc îndeaproape. Dacă însă această etapă s-ar reduce la atât. Pentru că. Reuşita portretului are o faţetă dublă. ca o tentativă de a ascunde fapte importante.) se vor afla la loc de cinste. în cazul portretului (ca şi în cazul interviului). sar obţine o percepţie exterioară. de o serie de interviuri (întrevederi) . pe care nu o cunoştea. un adevărat portret sugerează legăturile dintre detaliile exterioare (înfăţişare. Descrie scene sau ambianţe pitoreşti sau semnificative. observarea.tehnică de colectare a informaţiei. idiosincrazii etc. previzibil. De aceea. locul reportajului de atmosferă este în week-end şi . Portretul "Reportajul ideal numit portret ar putea fi o reluare a faimoaselor Caractere ale lui La Bniyere. în care se refugiază etc. Fiind vorba despre un tip de reportaj. de data aceasta. o persoană interesantă. camera de lucru. oferind astfel un context emoţional evenimentului/actualităţii. 58] numeşte portretul "un reportaj despre o persoană. vor trebui echilibrate: vor fi intervievate persoane care îl respectă/care nu îl respectă. ritmul actualităţii nu oferă prea multe momente de respiro ( = permanenta criză de spaţiu). Interviuri ce vor conţine câte un chestionai dublu: o serie de întrebări "curente" legate de . spre deosebire de textul de informare cotidiană ("de eveniment"). poate chiar schematică a persoanei. supra). deci de menţinere a curiozităţii cititorului. ceea ce conţine automat o doză de suspense. şi acelea care ţin de personalitate (temperament. <Titlu> Reportaj de atmosferă (chose vue = lucru văzut) Poate fi uşor atemporal. ţinută. Orizontul de aşteptări ale publicului este contrariat. în opinia aceluiaşi Michel Voirol [1992. inclusiv antecedentele şi consecinţele lui. caracter.

care nu este ficţiune.) Arată. 343]. "didascaliile". rezultă că.) să indice o doză nedorită de artificialitate. "A scrie despre oameni . "impur". dialogul. 95. teoretizam sau pragmatic? Ceilalţi îl văd aşa cum îl vezi tu? (. "Reportaj explicativ" (Newsfeature explicativ) în care se încearcă surprinderea unei tendinţe. 2.chose vue). este un text succint.care însoţeşte un text principal. Florin Marcuetal. O experienţă personală a jurnalistului (ar corespunde lucrului văzut . De aici. nu povesti. trebuie să ai în vedere aspectele dominante. ne (re)apropiem de biografia romanţată. cu următoarele deosebiri: 1. preferinţe (hobby-uri) etc. Anecdotele (micile naraţiuni) revelatoare. Deci tratează subiectul ca pe un personaj de dramă. la care trebuie să adăugăm alegerea corectă a unghiului (şi păstrarea lui) oferă şanse textului să devină reportaj. Bloom [1985. spaime. "Profilul unei personalităţi". specifică presei de timp liber. 99] -înseamnă o infinită varietate. procesul gândirii sau conversaţiile cu ceilalţi sub forma dialogului sau a parafrazei. [Didascalii = "Instrucţiune dată actorilor de către autorul unei opere dramatice antice greceşti. sentimente. "iată un Julien Sorel etc. nu inventată!] . victorii/înfrângeri. de biografia tip curiculum vitae sau de.activitatea sa cotidiană.despre un fapt divers minor. Ar corespunde micului reportaj (petit reportage). personalitatea poate deveni exemplară şi astfel. . speranţe. Când scrii pentru a ilustra sau pentru a explica una sau mai multe faţete ale caracterului sau ale personalităţii cuiva. In ce măsura subiectul seamănă cu alţi oameni? In ce măsură este el unic sau neobişnuit? Ce-l face să pară bizar. senzaţii. nesiguranţe.constată Lynn Z." <Titlu> Profilul Este un text care se apropie de portret.. "Profil colectiv" "Reportaj de actualitatea" (Newsfeature). realist sau visător. Nu este textul principal.. "acesta este un Harpagon". un text . 192-l93] enumera următoarele tipuri de reportaj (feature): "strălucitor" .. II poţi plasa într-o situaţie dramatică [reală.. 200 <Titlu> Alte clasificări Ken Metzler [1986. aparte. de obicei. 3. 199 În funcţie de unghiul de abordare cel mai profitabil pe care "datele" culese îl impun. Un text suspendat. "Reportaj de serviciu". interesant? Comun sau plicticos? Atrăgător sau neatrăgător? Ce temperament are? Este optimist sau pesimist. dar nici reportaj. a doua serie de întrebări însă. Notă. Este aproape inutil să spunem că fidelitatea faţă de realitate. indicaţie care se punea înaintea unei piese de teatru la latini" Cf. în strânsă legătură cu abilitatea jurnalistului de a-l face pe interlocutorul său "să se dezvăluie aşa cum este". ci un text care îl completează pe acela. distanţându-se de portretul meseriei. de jurnalismul de serviciu (variantă a jurnalismului de informare generală) sau . cere "mărturisiri" despre reacţii. S-ar putea ca asocierile literare pe care cititorul le-ar putea realiza ("acesta este un Moromete". citatul. "de culise" .. 1978.. Evidenţiază o singură trăsătură a personalităţii.pur şi simplu de zona curiozităţilor/ excentricităţilor personalităţilor/celebrităţilor. la care interlocutorul răspunde fără efort. îi poţi recrea monologul interior.literatură. iată fragmentele din care se coagulează textul. Asigură-te că îl laşi să se exprime în felul lui. şi fără ca afectivitatea să-i fie angajată.

textul lasă tot mai mult loc imaginii. mici reportaje de atmosferă.zonele exotice.care devine tot mai aprofundat .în zona ce ne interesează aici . li se adaugă fotografii (de actualitate) şi . sărbătorile. "reportajul" nu este jurnalism. literatura . mici portrete. De exemplu. marele reportaj se remarcă printr-o mobilizare estetică sporită (evităm să folosim termenul transfigurare care. In paralel. Locurile îndepărtate. Pe măsura trecerii vremii şi a progreselor tehnologiilor. Reportaj narativ. este.despre "cum să faci".este considerat o sumă a genurilor. în fine. modul de viaţă. Cu sânge rece (Truman Capote) este un roman nonficţional. Cartea Oltului) şi. Iar dacă informaţia corect culeasă nu poate fi transcrisă într-un text viu care îl aduce pe cititor în mijlocul evenimentului transformându-l în .ceva mai târziu . <Titlu> Arta de a scrie un reportaj După cum am mai spus. iată temele lui forte. tabele cuprinzând date statistice etc. descopereau "miraculosul cotidian". Din punctul de vedere al punerii în pagină. este ambiguu. grand reportage este varianta franceză a valului New Journalism din SUA şi nuovo giornalismo din Italia.ca şi ancheta . pentru a-i cita numai pe aceştia. Geo Bogza şi-a continuat cariera. în mod cvasi-obligatoriu.se apropie până la o graniţă vagă. "Marele" reportaj poate fi declanşat de un eveniment extrem de important (de pildă. "încadrat" de texte diverse complementare: mici interviuri. religia. de Felix Brunea-Fox. cu cadenţe neoromantice şi whitmaniene etc. Calea spre ceea ce se numeşte grand reportage a fost deschisă în spaţiul românesc de Spătarul Milescu şi . suprarealiştii. Pe scurt. magazinele . din perspectivă strict jurnalistică. In anii 30 ai secolului al XX-lea. şi lucrarea unui istoric. în treacăt fie spus.încă din zorii existenţei lui. în legătură directă cu mişcările avangardiste interbelice. Apoi. tuturor acestora. anii 70-80 au marcat "o explozie" a acestui tip de text (care. Un grand reportage în televiziune se apropie până la suprapunere de filmul documentar.a devenit imnic. Nu întâmplător. obiceiurile. grafice. urmat de o mulţime de epigoni dintre care. dacă această artă nu se bazează pe informaţia corect culeasă. să se impună realismul socialist care . deoarece trimite la ideea de ficţiune).în Franţa. le grand reportage . şi doar răuvoitorii vor spune dintr-o perspectivă sau din cealaltă. marele reportaj este una din modalităţile prin care jurnalismul se (re)apropie de artă. exotice.a diversificat (a completat?) . de alte genuri.sau poate fi "monografia" unei zone geografice (îndepărtate de publicul care citeşte).sunt acelea care au relansat genul în anii 60 ai secolului al XX-lea. şi mai puţin realitatea adusă în text.la rândul ei . reportajul însuşi . ritualurile. Iar Cartea Oltului este considerată unanim un amplu poem în proză. poate atinge şi dimensiunile unui volum) ce devenea tot mai artificial prin contrast cu tensiunile realităţii.de Dinicu Golescu. mai mult ficţiune. Pentru ca. Pentru că suprafaţa unui ziar/ magazin sau a mai multor pagini se umple cu textul principal. Reportaj despre o personalitate (portretul). Moartea unui preşedinte (tradusă şi în limba română) este şi New Journalism. că autorii sunt prozatori rataţi sau jurnalişti care tind să fie altceva decât sunt (scriitori sau istorici sau politologi sau oameni de ştiinţă).alte tipuri de ilustraţii: hărţi. în acest context. Şi. evenimentele de la Timişoara din anul 1989 au fost obiectul unor asemenea texte în presa franceză) . Grand reportage (New Journalism) este însă zona în care jurnalismul . după anul 1948. Pe de altă parte. Traian Coşovei este cel mai cunoscut. din această pricină. de Geo Bogza (Ţara de Piatră. Paris Match . Ruda lui apropiată este jurnalul de călătorie. de fapt. Le grand reportage Ceea ce se numeşte în presa franceză grand reportage.dacă este cazul .

restrâns: piramidă inversată. îl dramatizează. "dacă ai unghiul dinainte. Bloom [1985..relatarea. să urmărim în continuare. reportajul este polifonic. sunt recomandate. apare unghiul. Pentru a păstra paralelismul ştire/relatare . planul textului. Odată surprinsă şi exprimată legătura semnificativă dintre om şi loc.participant/martor. Şi atunci. citatul este ales în funcţie de conţinutul lui de informaţie.ce? In reportaj însă. decorul se poate încarcă cu semnificaţii (suplimentare) ("fa sala de şedinţe a guvernului. alternare . Persoana este "vizualizată". Planul reportajului se articulează în funcţie de unghi.constată autorul . faptele etc. cel dintâi este surprins în mediul lui." Altfel spus. Prin contrast. în genere. Subiectul reportajului . pentru că ea oferă unghiul. plus (eventual) regionalisme.de altfel). situată de către cititor." Impresia dominantă este starea esenţială a reporterului. în această chestiune. Unghiul de abordare în ştire este (aproape impus de răspunsurile la întrebările cine . flash-back. 202 Dacă în ştire dialogul nu-şi are locul. Impresia dominantă se sprijină pe detaliul semnificativ care devine cu atât mai important. fraze concrete (exemple) .ca şi oamenii . cuvinte aparţinând registrului limbajului familiar. Particularităţile vorbitorului sunt "netezite".este impus de eveniment. aduse la nivelul "zero" al limbii literare standard.ocupă un loc extrem de important în reportaj. particularităţile de pronunţare. în reportaj. 131. acţiunile.fraze abstracte (concepte. Astfel. (Ce caut în special? Ce simt? Ce impresie domina?) Dar alegerea se face şi în funcţie de interesul publicului. îl schimbă). îi sunt influenţate). altfel spus. atunci textul nu este reportaj. concretizarea planului. a aceluia care îl priveşte. "Unghiul se stabileşte în funcţie de propria curiozitate. de propria sensibilitate. O putem numi chiar primordială. abordare cronologică. Semn că încăperea a fost părăsită în mare grabă.. dimpotrivă. sintactice.reflecţie. de exemplu). puncte principale. în schimb. El este acela care îi "conferă reportajului marca noutăţii şi a originalităţii. "Indiferenţa faţade un loc (decor) este mortală" consideră. în reportaj. cu cât conţine informaţie consonantă cu unghiul ales. 35-38] construieşte o adevărată argumentare (captivantă . Ritmul textului (şi articularea lui). alternare acţiune . prin raport cu ştirea .. poate. cu nervozitate?). izolează-ţi cât mai repede pe teren. în reportaj. Lynn Z. scaunele au rămas într-o dezordine de nedescris. dialogul "pune textul în mişcare". se influenţează reciproc.citate. mai rar. morfologice. Simplificând.reportaj. se poate alege " un pre-unghi. intonare. impresia dominantă. în funcţie de rubrică" în etapa predocumentării. sau. Alternare a planurilor: plan strâns . Jean-Dominique Boucher [1995.plan lărgit. din perspectiva redactării. neutralizate. chiar dacă subiectul este dat de un eveniment repetitiv (o grevă. dimpotrivă. iar persoana primeşte aerul locului (mişcările. noţiuni). Decorul în ştire se reduce la localizare ("Sala de şedinţe a guvernului). Locurile . lucrurile se complică. Pentru că "sunt aproape tot atâtea moduri de a scrie despre locuri câte locuri sunt şi câte viziuni ale oamenilor despre ele. 128]. pentru că ar fi pus în discuţie neutralitatea/obiectivitatea informării. în ştire. în vreme ce în reportaj. decorul şi persoana interacţionează. îl foloseşte. în reportaj apare tot ce nu putea să fie inclus în ştire. În ştire. Locul (decorul) capătă personalitate (a aceluia care trăieşte în mijlocul lui. unghiul de abordare se alege. se realizează prin alternare. alternare descriere . şi tot ea poate oferi paragraful iniţial al textului. evantaiul alegerii planului este.

universal valabile. Titrarea relatării este. reportajul văzut.senzaţie . Iar o grimasă. reportaj-anchetă.fraze mai lungi. de regulă.consideră Michel Voirol [1992. performant. Indiferent că este vorba . 58]. ascultarea etc.între ancheta jurnalistică (practica europeană) şi Investigative Reporting (practica nord-americană). Reportajul scris. ancheta demonstrează. In a doua ipostază.sunt tehnici comune.dacă este vorba despre portret . evidenţiind cel mai important răspuns din mesajul esenţial. reportajul riscă să fie ratat. Nici să pătrundem în detaliile tehnice care ţin de sintaxa imaginii. De aceea. o problemă înseamnă o disfuncţie sau o chestiune complicată care trebuie lămurită/explici tată pentru public.sentiment . Titlul incitativ stârneşte curiozitatea.atitudine gata făcute. după aceleaşi criterii. Sound-ul (zgomote. sunete din mediul ambiant) completează decorul. alternare fraze scurte (chiar fără verb) . inteligent. este să evidenţiem tiparul comun al reportajului în presa tipărită şi în televiziune.am putea spune este însă specific reportajului. profil. corect montate.anecdote/naraţiuni. Sau/şi transmisii (reportaje) în direct. INVESTIGATING REPORTING <Titlu> Ancheta. Titlul incitativ . informativă. Dar dacă el conţine cel mai mic indiciu care să-l conducă pe cititor către o concluzie . totodată. "Ancheta este o demonstraţie . Gândirea/sensibilitatea reporterului de televiziune sunt preponderent vizuale. Titrarea ştirii aproape că nu intră în discuţie. Ceea ce ne interesează.. "grăitoare"). o exclamaţie de durere/de bucurie spun instantaneu tot atât cât mai multe cuvinte bine alese. le vom trata separat. grand reportage. ancheta este o dezvăluire ("o demascare").. reportaj de atmosferă. In prima situaţie.uneori. Citatele/dialogurile reprezintă mărturiile din şi despre realitate. Reportajele de televiziune (în afara distincţiei valabile şi pentru interviu: în direct/înregistrat) se clasifică. Definiţii Există diferenţe notabile . Subiectul reportajului este spectacolul unui eveniment. în consens cu bună parte din teoreticienii presei din Franţa. alternare stil direct ." în acest context. Prim-planul alternat cu gros-planul subliniază unghiul de abordare şi. 204 <Titlu> ANEXĂ <Titlu> Reportajul în televiziune Nu dorim ca prin acest subcapitol să epuizăm chestiunea reportajului de televiziune.imagini/descrieri . planul textului. chiar fundamentale . două faţete ale unei singure realităţi: jurnalismul creativ. un campionat mondial de fotbal etc. ea capătă atributele dezbaterii. El exprimă impresia dominantă sau elementul narativ esenţial sau .stil indirect \-citat/dialog vs. practic. portret. sau (doar?) spectacole planetare: olimpiada. Imaginile bine alese (cu conţinut de informare. Sunt detaliile semnificative. 205 <Titlu> ANCHETA. asasinarea unui preşedinte de stat. Reportajul arată. Ţelul reportajului în televiziune este acelaşi: să informeze în aşa fel încât telespectatorul să se simtă în mijlocul evenimentului. mic reportaj. istorice: aselenizarea. Criteriul nu este neapărat timpul (timing).paragrafe mai lungi.trăsătura dominantă a persoanei. subiectul anchetei este o problemă. Aşadar. Intenţia de informare riscă să decadă în intenţie de dirijare (manipulare).) . Dar colectarea informaţiei (tehnica interviului. cu un mixaj armonios (imagine + cuvânt + sound). parafrază]. alternare paragrafe scurte .

2) Bilanţul informaţiilor existente [predocumentarea]. In ambele situaţii. deşi tocmai ei sunt "personajele" textului. A doua datorie este să comunice. pe ei presa nu îi atinge. care sunt acţiunile concrete în vederea atenuării/ rezolvării problemei.contactarea surselor = documentarea]. In faza redactării şi a punerii în pagină. .în măsura în care ancheta demonstrează că problema se cronicizează şi tinde să se agraveze şi din cauza lacunelor/imperfecţiunilor legislaţiei existente. extrase din legi etc.de propagandă/publicitate. Cui i se adresează ancheta? Aparent paradoxal. texte de context .despre cea dintâi sau de a doua situaţie. Dacă reacţia întârzie sau este ambiguă. 2) în ce constă reacţia. 6) Situaţia înfierilor. Prima lor datorie este să verifice prompt informaţiile transmise prin presă.istoricul problemei. 206 Un al doilea aspect are în vedere publicul ţintă. la întrebarea de ce?) . cu persoane implicate. presa are o altă temă de anchetă: cum funcţionează aceste instituţii? Mai exact: de ce nu funcţionează corect. încât fiecare text corespunde unei verigi (unui pas) a(l) demonstraţiei. 4) ONG-uri. fiind un gen de informare aprofundată (ţinta ei esenţială: răspunsul fundamentat. Evident. ancheta nu îi ţinteşte pe cei direct implicaţi în problemă. 4) Verificarea ipotezelor pe teren [. ancheta care conduce spre dezbatere devine . informaţie corectă. Si. în zonele lor de competenţă.mai ales. verificarea. Textul principal care conţine mesajul esenţial (formularea problemei. şi ilustraţii . documente în facsimil. controlate prin încrucişarea surselor. vagă. 59].). verificarea ipotezei se realizează prin informaţiile colectate. 3) Ministerele implicate. onest? Această a doua temă ar avea un impact şi mai mare asupra publicului. în mod normal. Este obligatoriu să intereseze un număr mare de oameni. în acelaşi timp. Altminteri.o sumă a genurilor. până când se ajunge la nucleul dur al informării. echilibrată. în cazul anchetei. 1) Formularea întrebării. în schimb. ipoteza trebuie pas cu pas verificată. toţi aceşti factori reprezintă interesele (preocupările) comunităţii/opiniei publice. apar multe alte ţinte ce pot fi grupate într-un singur termen: diferiţi factori responsabili: 1) Şcoala. într-un fel sau altul. este o tentativă de manipulare. 5) Legislativul . complet. O anchetă pe tema copiilor străzii ar fi în zadar ţintită către aceştia şi către familiile lor. 5) Concluzia la care se ajunge. ancheta corect condusă poate ajunge la concluzii care nu au fost niciodată anticipate. Acesta este un aspect. ipoteza. cu experţi etc.ancheta trebuie să se încadreze riguros în regulile informării profesionale: promptitudine. completă. 1) în ce măsură informaţiile se confirmă. abstractă. 2) Biserica. ca orice demers logic (ştiinţific). Iar etapele realizării anchetei sunt în număr de cinci. 3) Formularea ipotezei de lucru. se apropie mult de vendetta sau invers . o dezvăluire care interesează prea puţin colectivitatea. eficient. onestă. soluţia/concluzia) este înconjurat de diferite texte (interviuri cu martori. Subiectele de anchetă apar foarte des în realitatea cotidiană. legile decupării evenimentului funcţionează cu stricteţe: subiectul/ tema de actualitate trebuie să se înscrie în sfera evenimentului. grafice. tabele. consideră acelaşi Michel Voriol [1992.ca şi grand reportage . de foarte multe ori. pornind de la o problemă adevărată (exemplu: furtul unor tablouri de mare valoare dintr-un muzeu: "Cum au fost furate?").

muckraking = gunoi). o adevărată filozofic a jurnalismului de investigare. ale CIA. aşa numita muckraking era (epoca dezvăluirilor scandaloase. 208 Mai iscoditor. mai ingenios în ocolirea obstacolelor. Tratează mai mult sau mai puţin profund o problemă destul de vastă sau un aspect al ei. o reflectare vie a celei dintâi. ceea ce unele instituţii încearcă să ascundă. 4].aceasta este arta . 227] schiţează un portret ideal al reporterului de investigare.trebuie să se degaje o idee generală conformă cu realitatea descoperită" <Titlu> Jurnalismul de investigare american Prin comparaţie cu jurnalismul francez. Este foarte riguros organizată" 207 Două ar fi etapele anchetei: "ancheta generală care nu se redactează. "investigarea activităţilor Pentagonului. Ancheta are drept scop aprofundarea unei probleme. Culturii europene (în special în sfera ţărilor latine) îi corespunde în America anilor 20 ai secolului al XX-lea. dar în marginea ştirilor. o deosebire (poate mai profundă) culturală. cât şi în instituţionalizarea fenomenului (de la funcţii redacţionale. ale sindicatelor crimei organizate [. Cel mai adesea economice. Este. FBI. dar cu calităţi accentuate. Aşadar. şi mai apt să îndure truda şi descurajarea. Se consideră că punctul de pornire a ceea ce azi se numeşte Investigative Reporting a fost textul celor de la New York Times despre masacrul de la My Lai (din Vietnam). pentru că ar fi plicticoasă pentru cititor şi ancheta jurnalistică. investigarea unor zone prin definiţie obscure şi periculoase (CIA. Aceasta din urmă constă dintr-o suită de interviuri sau de mese rotunde şi de reportaje. Un demers profesional care porneşte de la premisa că nimic nu poate rămâne ascuns la infinit. Direcţie . 425]. Reportajul de investigare Curtis D.Philippe Gaillard [1986. El o face pe detectivul.se aplică subiectelor la ordinea zilei.afirmă autorul . 75-76] are o viziune foarte apropiată de aceea a lui Michel Voirol. până la organizaţii profesionale). FBI.lăsată în voie poate pune în pericol funcţionarea corectă a mecanismului.stil care nu a fost nicicând abandonat(ă). sociale sau culturale. atât în configurarea sumarului publicaţiilor. <Titlu> Reporterul de investigare." Pentru David Anderson şi Peter Benjaminson [1976. cu mai mari resurse şi imaginaţie în a şti unde să caute faptele. Este o încercare de jurnalism agresiv.Mafia] şi ale politicienilor corupţi avea să se numească Investigative Reporting. Din anii 60 70. în numele dreptului la informare. a actualităţii calde [aprofundându-le]. Iar faptul că este confruntat cu multe situaţii delicate. Acest tip dejurnalism însemna dezvoltarea unor surse suficiente. Din acest ansamblu . reporterul de investigare care "are un . precum şi a documentelor într-o perioadă de timp îndelungată. dar şi cărţile consacrate epocilor Vietnam şi Watergate. îi pune la încercare integritatea. mafia). "Ancheta. MacDougall [1982. întruchipată într-o zonă jurnalistică distinctă. Aici s-ar înscrie Fructele mâniei al lui John Steinbeck. teoria presei americane a realizat în timp. dar nu acceptă candid orice explicaţie. de fapt." [Michael Emery. Acesta "este ca orice alt tip de reporter. luptător în numele binelui public si. ţinta principală a jurnalismului de investigare este corupţia care . mai sceptic. pentru a oferi publicului o interpretare solidă a semnificaţiei evenimentului. Edwin Emery 1996. totodată.

MacDougall. înseamnă interviuri nesfârşite cu oameni care. cu rezultate neconcludente. am putea spune că două sunt planurile în care poate fi ierarhizată activitatea jurnalistului de investigare. într-o formă sau alta. 1982." Clark A. înseamnă . după ce a investigat timp de un an şi jumătate. în faţa publicului. Adesea. 226] este aproape pesimist. "Pentru a construi o definiţie operaţională a reportajului de investigare de mâine. în acest fel. Este. înseamnă ore. ţinta jurnalismului de investigare este corupţia. Williams. motto-ul paginii editorial a ziarului Chicago Tribune: "Ziarul este o instituţie dezvoltată de civilizaţia modernă pentru a prezenta ştirile zilei. trebuie să începem cu această observaţie. 3) Finalitatea investigării este una singură: eliminarea disfuncţiilor. nu ţine nici de interesele de grup. pentru a informa şi orienta opinia publică şi pentru a exercita acel control asupra guvernului. săptămâni de muncă plicticoasă. printr-o răbdare extraordinară.cu siguranţă . nu cum afirmă declaraţiile oficiale că se petrec? [Paul N. 2) Această adversitate nu este personală. de scotocire prin documente. o formă de specializare jurnalistică. noi. să finanţeze diferite proiecte de investigare. despre o viziune asupra menirii de serviciu public a acrului jurnalistic şi.valabil pentru orice jurnalist: realitatea. pentru a sprijini comerţul şi industria. "Investigative Reporting este o profesiune precară. Mollenhoff [apud Courtis D. reportajul de investigare devine o instituţie şi. 1978. cunoscută de jurnalist şi transmisă publicului. reporterii de investigare suntem linia de comunicare care este vitală pentru bilanţul guvernului. 246]. totodată. ci este o modalitate de apărare a binelui public. în realitate. prin credinţa că cineva acţionează împotriva binelui public. frustrarea de a avea prea multe începuturi [lead] cu un sfârşit edulcorat sau. şi mai rău.anumit tip de personalitate. aventura investigării porneşte de la o şoaptă. Este vorba deci. Ce este corupţia? O spune David Burnham de la New York Times. de la un zvon. odată dovedite. în cea mai mare parte. într-adevăr. pe care nici o Constituţie nu a fost capabilă să-l exercite. o fisură a birocraţiei. n. 6]. MacDougall [1982.este mult mai mult decât o temă morală. 209 Al doilea plan este specific. nu vor să vorbească. uneori. 1) Mai întâi. Un . apoi de adversitate faţă de varianta oficială asupra realităţii. <Titlu> Etapele investigării Simplificând. este voinţa de a cerceta cât mai adânc. menită printre altele. se distinge "în principal." [subl. înseamnă că disciplina este trimisă la naiba. ceea ce îl deosebeşte pe reporterul de investigare de ceilalţi reporteri. Corupţie înseamnă că birocraţia nu poate recruta oamenii potriviţi.că legile sunt subminatei Care ar fi principalele puncte ale traseului jurnalistului către adevăr? 1) De cele mai multe ori. totodată.afirmă David Burnham .] Pentru a încheia aceste paragrafe. îi atrage pe cei nepotriviţi şi îi respinge pe cei potriviţi. Te afli aici ca să spui cum se petrec lucrurile. piste [lead] care nu duc nicăieri. aşa cum este ea. vom cita tot după Curtis D. zile şi." În fine. 4) Pe scurt. jurnalistul de investigare se află de la bun început într-o atitudine sceptică. Investigative Reporters and Editors. Un plan general . şi impenetrabilul zid de beton al oficialilor. să notăm că aceşti luptători îndârjiţi cu puterile întunecoase s-au grupat într-o instituţie. de o atitudine riguros etică. Şi totuşi. corupţia în poliţia new-yorkeză: "Corupţia . Credinţa că multe acte ilegale nu pot fi muşamalizate pentru totdeauna.

să conducă la o singură problemă principală şi la o singură persoană. ceea ce părea a fi subiectul anchetei. fie a pune instituţia de presă în situaţia jenantă pentru prestigiul ei. publicând "informaţii" foarte grave în legătură cu folosirea de către CIA a gazului sarin în anul 1970. Invocăm şansa. toate pistele. textul .în condiţiile jurnalismuui profesional . Interviul. inclusiv în sfera "dreptului moral" de a denunţa păcatele. Şi atunci.informaţii care sau dovedit false. De unde rezultă că o energie apreciabilă va fi cheltuită de către jurnalist. va fi tot timpul respectată. în orice moment. într-un sfârşit. toate informaţiile parţiale trebuie. regula de fier a jurnalismului actual: "scrie cu cititorul tău în minte". 7) Luciditatea jurnalistului de investigare este sinonimă . pentru că blocajul poate interveni după luni întregi de cercetări. ce va face obiectul textului principal.afirmă David Anderson şi Peter Benjaminson [1976. Rigoare.aparent paradoxal . De subliniat că .nu se justifică. cât şi în momentul redactării. de fapt. "Dilema etică este clasică. este corecta evaluare a răspunsului la . 1998. cu ancheta judiciară în care sunt căutate probe. A proceda altfel. acţiuni tangente etc.fiecare element de context (cifre. Este condamnabil dacă jurnalistul face investigarea. şi condamnabil dacă nu o face. cu cercetarea documentelor şi 210 cu interviurile de context. trebuie aflat punctul de întâlnire al celor două aspecte: Cui foloseşte? şi Cine citeşte? 4) Aprofundarea informării (investigarea) înseamnă. Este persoana cheie care .singur element care se confirmă on the record poate fi suficient pentru aprofundarea cercetării. investigarea se poate bloca: adică. Altfel spus. în condiţiile în care acest blocaj apare în momentele iniţiale ale investigării.din perspectiva acurateţei informării . întrebările obsedante ale jurnalistului sunt două: Cine deţine această informaţie? Cine este dispus să o transmită on the record1 2) Pistele numeroase care conduc în direcţii diferite vor fi treptat reduse la o temă specifică [cristalizarea unghiului de abordare]. cercetarea în detaliu/în profunzime a contextului." Informaţia fiind de regulă ascunsă (inclusiv prin legi şi regulamente care circumscriu noţiunea şi gradele secretului). supra). scandalul căruia celebrele CNN şi Time i-au căzut victime. investigaţia se desfăşoară de multe ori.cu şansa şi curajul. 3) în acelaşi timp. împotriva unor presupuşi dezertori . 6]. iată calităţile principale puse la lucru. atât în etapa colectării informaţiei. Pentru că. până când impactul publicării anchetei nu confirmă utilitatea investigării.va fi interlocutorul jurnalistului în interviul ţintă (vd. [Laura Lică. Apariţia textului va şoca sensibilitatea etică a multor persoane. droguri etc. iniţiativă şi perseverenţă. la limita eticii şi a legislaţiei. nu se confirmă. în ultimă instanţă. Cazul cel mai recent. 5) Asemănările acestui demers cu acela al cercetătorului arhivelor. 211 Cel mai important mod de a denunţa cu îndreptăţire. 25]. 6) Toate firele. Este un risc pe care atât jurnalistul (ca persoană) cât şi editorii (ca instituţie) şi-l asumă. Singura modalitate de apărare a jurnalistului de investigare vizează evitarea conflictului de interese în toate palierele lui. Neapariţia lui îi va permite celui corupt să-şi continue activitatea ilegală. nu poate scăpa nimănui. băutură. Şi invocăm curajul. în momentul în care au fost adunate toate informaţiile pertinente/verificate/ adevărate). 8) Regula şi istoria investigărilor care s-au bucurat de succes impun ideea că textul numit anchetă va fi publicat în momentul în care cercetarea a fost încheiată (adică. înseamnă fie a bloca accesul la alte informaţii.) va fi verificat prin încrucişarea surselor. dovezi. 9) Etica reportajului de investigare este mai incertă/dilematică decât în multe alte situaţii jurnalistice. de a-şi cere scuze. precum: adulter.de cele mai multe ori . cu al detectivului şi.

jurnalistul are de evaluat motivaţia lor (reductibilă. altminteri. actele poliţiei. Informatorii sunt benevoli. Williams. Ar fi greu de imaginat realizarea unei anchete fără sprijinul unei surse din interiorul instituţiei căreia îi aparţine activitatea/fenomenul investigat(ă). buletine de vot. 1978. piste. bibliotecari. . problemele legate de spaţiul locativ. lat de ce . buletine medicale. clarificări. corupţie. ei fac parte din categoria surselor neconvenţionale. justiţia va verifica. 212 <Titlu> Sursele din interior şi informatorii Un loc aparte îl ocupă sursele din interior şi informatorii (the informants). Camerele de Comerţ. atunci decizia de a continua are şanse mai mari să fie adecvată. 5]. O sursă credibilă ar trebui să fie situată spre vârful ierarhiei instituţiei. dezavantajul folosirii acestei surse ţine de imposibilitatea transmiterii informaţiei on the record In schimb. de fiecare dată. Iată nenumărate tipuri de documente şi de surse care pot oferi informaţii. licitaţii etc. Răsunătorul scandal (de presă şi nu numai) Watergate este o excepţie aproape neverosimilă.spun David Anderson şi Peter Benjaminson [1976. Cristian Florin Popescu. Altfel spus. 2002]. 25] "oamenii care ştiu aceste lucruri sunt importante: avocaţii vs. în mod normal. Toţi aceştia oferă piste. martorii. Lor li se adaugă arhivari. colaterale. <Titlu> Sursele jurnalistului de investigare Primul pas important constă în aceea ca jurnalistul să ştie ce fel de informaţii conţin diferitele tipuri de documente. delicte. ce urmează? "Guvernul se va clătina şi justiţia se va pune în mişcare? Anumite persoane vor fi trimise în închisoare? Se vor destrăma unele căsătorii? Sumele ilegal însuşite vor fi înapoiate fondurilor publice? [Paul N. Investigarea este aridă şi laborioasă. alţi jurnalişti experimentaţi. de fapt. dezavantajul informatorilor utili/eficienţi se referă tot la imposibilitatea citării lor. Ceea ce este departe de a sugera că jurnalismul de investigare nu este extrem de important. De regulă. fraude. când chestiunea este complicată (şi o anchetă este cu atât mai răsunătoare cu cât miza este mai mare). ale tribunalelor. Ca şi în cazul surselor din interior. adversarii persoanelor vizate. onestitate). se va autosesiza. explicaţii. [Vd. cel mai adesea. 10) Odată publicată ancheta. fie şi prin presiunea pe care o exercită prin îndeplinirea funcţiei de supraveghere. reacţia se conturează după multă vreme. De unde. tocmai pentru a elimina orice pericol de manipulare. Mai întâi. Numai că. toate aceste informaţii publicate. notari/funcţionari ai primăriilor vs. drepturi civile. acte de moştenire. relativitatea axiologică a acestui tip de demers. de sponsorizare. Registrele de stare civilă. iată de ce. la două variante opuse: răzbunare vs.întrebarea: Cui foloseşte? Unui grup? Sau binelui public? Rezultă din toate acestea. frustrarea (jurnalistului şi a publicului) care au sentimentul neplăcut că nimic nu se schimbă. Pentru că. procurori/poliţişti vs. iar confirmarea unor informaţii deja achiziţionate este tot atât de valoroasă. Dacă se dovedeşte că măcar o parte dintre acestea sunt corecte. organizaţiile neguvernamentale. de donaţii. pistele pe care Ic oferă au valoarea unor informaţii. ea trebuie începută cu confirmarea detaliilor secundare. nimic nu se întâmplă. experţii în domeniu. întrebarea fundamentală atât a jurnalistului. Oricare ar fi însă motivaţia informatorului. sindicatele. la rândul ei. cât şi a publicului este: Şi acum. nu ar fi în posesia informaţiilor. nu în ultimul rând. mai importante sunt calitatea/ adevărul/acurateţea informaţiei pe care o furnizează.

nu? . poziţia corectă a jurnalistului constă nu în a adopta tonul/ poziţia procurorului." După care. Coerenţă şi consistenţă înseamnă aranjarea mărturiilor.. jurnalistul colectează informaţii.consideră Douglas A. întocmai ca o demonstraţie (nu a autorului.<Titlu> Sursa ostilă Sursa ostilă este. tonul va fi neutru. ceea ce nu înseamnă că lead-ul rezumat este imposibil să apară. Chiar şi în acest moment al investigării. rezultă în ce măsură Investigative Reporting este un demers intelectual lucid. Ithule [1987. vom cita lista întrebărilor de control realizată de Lynn Z. în loc de orice concluzii ale acestui capitol. în timpul interviului ţintă. 214 <Titlu> GENURILE JURNALISMUL DE OPINIE. pentru că ar fi un alt text de opinie (pamflet). Aşadar. chiar şi lead-ul interpelare. Anderson şi Bruce D. ci în adoptarea acelei atitudini care să favorizeze informarea (circulaţia informaţiilor). şi nici indignarea ("opiniei publice"). ci a informaţiilor). documentelor. <Titlu> Redactarea textului de investigare Coerenţa. .de ce. urmărind "firul povestirii". Cu cât chestiunea este mai complexă. cu atât sursele şi informaţiile furnizate de acestea sunt mai numeroase. curajos şi. de regulă. Bloom [1985. de contrast. ar fi un text de opinie: un comentariu sau un editorial). persoana ţintă a investigării. 200]. responsabil. de exemplu. textul se va dezvolta piramidal. dovezilor în concordanţă cu unghiul de abordare ales (dat de tema investigării) şi cu planul textului. Dacă "rezumatul este lead-ul cel mai comun fa hard news . sunt cele mai importante puncte şi subpuncte? Cine sunt figurile cheie? Victime? Martori? Eroi? Care va fi strategia mea de investigare? Voi începe cu ce ştiu cel mai bine? Cu ce este mai uşor de citit? Cu ce mă interesează mai mult? Cine va fi sursa mea cheie directă? Cine vor fi sursele secundare? Unde le găsesc ? Cum le voi folosi pentru a-mi asigura cititorii de onestitatea/ corectitudinea mea 7 Cum voi scrie despre asta ? Ca o prezentare directă a faptelor? Ca o naraţiune ? Ce voi accentua ? Ce voi selecta ? Ce să includ? Ce să exclud? Fie şi din amploarea acestei liste. Textul numit anchetă/Investigative Reporting este un text de informare. "Găsesc subiectul fascinant? Semnificativ? Va fi semnificativ prin conţinut? Sau datorită redactării? Cine va citi? Oamenii care sunt de acord cu mine? Care nu sunt de acord? Oamenii receptivi la schimbare? Sau oamenii interesaţi ca această stare de lucruri să rămână aşa cum este? Cât efort sunt dispus să depun ca s ă scriu despre acest lucru? Merită efortul? Pot acoperi subiectul în timpul şi în spaţiul pe care le am? Informaţia de prim-plan (foreground) şi de context îmi sunt folositoare ? îmi sunt inaccesibile ? Sunt dispus să-mi asum riscurile scriind despre un subiect controversat? Am o strategie realistă pentru investigarea subiectului? Care. consistenţa şi claritatea. Informaţia..întemeiate. ci faptele comunică. echilibrată.în textele de aprofundare se pot folosi lead-ui anecdotic."coloana vertebrală a ziarului" Nici un editorial nu este mai puternic decât faptele dinapoia lui. Textul nu este o pledoarie (atunci.! 25] . sceptic. nu este expresia indignării omeneşti . informaţiilor. EDITORIALUL . iată calităţile principale pe care trebuie să le atingă acest tip de text. Nu jurnalistul se exprimă.

Câmpurile privilegiate ale editorialului sunt politica. 12] consideră că "editorialul poate fi şi conştiinţa ziarului si. vom urmări acest gen jurnalistic. satiră. la limita corectitudinii etice. parodie. educaţia. în presa tipărită nord-americană. conştiinţa comunităţii". cu tot ce decurge de aici. a atitudinii. Etapele realizării editorialului Chei de control: a) Dacă demonstraţia dezvoltată în editorial se poate reduce la un silogism. jurnalistul poate fi un bun reporter. Fie că întâlnim în acest caz un text apăsat retoric (persuasiv) sau un portret în care opinia pro/contra a semnatarului textului este cât se poate de vizibilă. Dacă ar fi să încercăm fie şi o sumară enumerare a tipurilor posibile de editorial. "personajul" care face obiectul acestui tip de editorial este un exemplu (pozitiv sau negativ) propus cititorilor. <Titlu> Tipuri de editorial (încercare de tipologie) Spre deosebire de celelalte genuri redacţionale. (sau pedagogic/normative). într-o măsură importantă. imaginea. textul este corect construit din punct de vedere logic. Cele mai dificile editoriale par a fi aşa-numitele editoriale de serviciu (Exemplu: l Decembrie — Ziua Naţională a României) şi editorialul necrolog.infracţionalitatea. rolul ei. parabolă. dar nu un editorialist. editorial ! balon de încercare. mai puţin de calitatea lor de noutate.Kenneth Ristrom În cele ce urmează. Fără această legătură. Coloana editorial sau pagina editorial (editorial page) sunt considerate. El poate selecta între diferite tipuri de raţionament. editorialistul este în primul rând interesat de semnificaţia faptelor. Faptele intră într-un editorial doar când conduc spre o concluzie logică". socialul. criminalitatea . cu referire la dreptul la imagine sau la ceea ce deontologia americană numeşte fair comment (= comentariu onest). pe drept cuvânt. coloana vertebrală a ziarului. în viziunea lui Reuben Maury şi Karl S. am putea începe cu acele texte de opinie care dintr-un motiv sau altul. fie avem accente comparabile cu ale moraliştilor. economicul. Hulteng [1973. Pfeiffer [1960. editorialistul are o mult mai mare libertate de mişcare în alegerea tonului. pe scurt. am putea aşeza editorialul "persona". cu ° posibilă variantă. Modalităţi de redactare. poate alege între umor. Pentru că editorialul argumentează opinia. sarcasm. se bazează pe fapte necontrolate (imposibil de controlat). în momente când atenţia/curiozitatea publicului sunt în alertă: editorial ! pronostic. Fiind cea mai importantă specie a jurnalismului de opinie. Ceea ce nu înseamnă că există vreun subiect interzis editorialului. John L. "poate cea mai importantă menire a editorialului este realizarea legăturii dintre fapte cu un context mai larg. economică etc. masca/măştile sale. De asemenea. b) Editorialul "Iată o problemă "este considerat un text . o succesiune de astfel de editoriale se transformă într-o campanie de presă (laudativă sau critică). socială. Pentru ca adevărata performanţă profesională să fie atinsă de editorialul eseu. al cărui centru de greutate este persoana. aşa cum s-a conturat el de-a lungul vremii. Poate redacta un editorial polemic. editorialul exprimă atitudinea ziarului faţă de realitatea politică. sufletul. 95]. urmărind săi convingă pe cititori. poate nara. Spre deosebire de reporter. 215 În afara unei atitudini etice corecte (sau la limita ei).

[Richard Weiner. Op-ed page este deci pagina cu număr impar. "Pontificarea. editorialistul nu-si respectă publicul". este propagandă mascată.poate fi redus la afirmaţia: "Şomajul. la New York Tribune. aşa cum le văd cititorii. Erori de evitat John L. Pe de altă parte.liderului de . că editorial page şi op-ed page nu sunt primele pagini ale ziarului.]. Acesta 216 din urmă este tot una cu o decădere din demonstraţie în pamflet. realizând editorial page cum o ştim azi". Când ponţifică. la New York World. argoul". Editorial ui partizan-partinic într-un ziar/magazin care se declară independent. Aşa-numita op-edpage (abreviere pentru pagina opusă editorial page) se pare că a apărut mai întâi în anii 20. Este o marcă a partizanatului (id est. Termenul american editorial este polisemantic: a) spaţiu redacţional.cu referire la excesul retoric. conducătorul ziarului. editorialistul este. [Stan Le Roy Wilson 1992. Aceasta din urmă este similară cu modalităţile europene de publicare şi editare a editorialului. "ideea de a separa ştirile de opinie. este publicitate mascată. acestea din urmă abordând şi alte subiecte politice. economic. b) Editorial classifications . Iar editorialul care laudă sau critică din raţiuni care ţin de "capitalul imagine" al unei firme. Pfeiffer [1960. Datorită complexităţii genului şi datorită responsabilităţii etice care decurge din accederea la poziţia îndrumătorului . de cele mai multe ori. "Atacul la persoană". "Alterarea problemei: asumarea adevărului pornind de la o premisă încă în dezbatere". 1994. a criticii neoneste). la atacarea omului. " Editorialul cerem!". Editorial Page (amer: pagina editorial) Se consideră în general. editorial page se distinge de column editorial (coloana editorial). filozofie a publicaţiei". "Detaşarea excesivă. nici poziţia autorului/judecata sa de valoare nu este exprimată). sport.pornind de la acest exemplu . 25-26] adaugă alte erori. este acela care introduce în anul! 841. şi scrisori către editor. Ex: Şomajul. A ponţi f ic a înseamnă a vorbi ca o persoană infailibilă. c) Editorial environment "conţinut. că Horace Greely. pe teme culturale etc. la verbiaj. scrisori către editor. c) Posibilitatea reducerii textului la o singură afirmaţie specifică.rubrici [social. 1996]. editorial cartoons (caricaturi politice). iată o problemă. Sinonim cu politica redacţională. Kenneth Rystrom.. 80-84] enumera următoarele erori: "Dacă puţin e bine. unul dintre cei mai influenţi editorialişti din secolul al XIX-lea. 217 <Titlu> Portretul ideal al editorialistului Autorul editorialului. In presa tipărită americană. demonstrează corectitudinea construcţiei textului. De notat de asemenea. ideea aparţinândui lui Herbert Bayard Swope. Reuben Maury şi Karl G.evaziv (nici nu se spune ceva neştiut. 157]. "Preţiozitatea. conţine alte texte de opinie semnate de syndicated columnists pe teme politice de interes naţional. după exemplul de mai sus. ceea ce implică deplasarea accentului de la discutarea-criticarea problemei. ton. ştiri etc. De la începuturile genului şi până în prezent. Textul devine clar/corect construit când . următoarea structură: unul sau mai multe editoriale nesemnate abordând tot atâtea subiecte. Prin editorial page şi op-ed page se realizează concret separarea informării de opinie în interiorul ziarului. un timpuriu susţinător al abolirii sclaviei. [Cf. iată ce credem noi despre această problemă". Hulteng [1973. 290]. editorial page are în general. "Editorialul şablon". conform regulii: o singură ideeproblemă = un singur unghi de abordare = un singur text. mult poate fi prea mult" .

dar şi prin ajutorul pe care i-l oferă pentru a-şi alege modalitatea de a-şi petrece timpul liber. Fapt subliniat în nenumărate Declaraţii de Principii şi în Coduri Deontologice. Editorialistul nu ar trebui niciodată să fie motivat de interesul personal. Este necinstit din partea editorialistului să-şi fundamenteze editorialele pe jumătate de adevăr.. (. şi in vers ". evaluarea importanţei volumului discutat.. pe greutatea evidenţei şi pe ceea ce este considerat ca fiind binele public. şi să nu aşeze nici o persoană într-o lumină falsă. 3. Editorialistul ar trebui să exprime concluzii obiective bazate pe fapte. Editorialistul ar trebui să ştie că nu este infailibil. Pentru Reuben Maury şi Karl G. 219 <Titlu> În loc de încheiere. semnificaţia recenziei este mai largă. iar jurnalistului nu-i este dat răgazul elaborării . răbdare. în mod conştient. cu autorul. să nu-si înşele cititorul. filmelor etc. orientarea în dinamica mişcărilor de idei. cât şi pentru orientarea lui estetică. Toate aceste calităţi profesionale-intelectuale nu au însă nici o valoare (pentru public) în afara unei etici clare. pentru că realitatea nu are răbdare. se consideră unanim că un bun editorialist devine jurnalistul cu experienţă profesională (dobândită în timp. Pe de altă parte. acoperind diferite domenii). Curtis D. Editorialistul ar trebui ca niciodată. MacDougall [1964] citează principiile formulate de National Conference of Editorial Writers: "1. evaluarea importanţei subiectului. Ar trebui sa nu scrie şi să nu publice niciodată ceva care ar contraveni conştiinţei sale. 14-l5]. Ar trebui să dea cuvântul şi celor care nu sunt de acord cu el. care conţin (obligatoriu) şi o judecată de valoare. Reviewings se referă la toate textele de opinie consacrate apariţiilor editoriale. Recenzia Specie a jurnalismului de opinie care constă în prezentarea succintă a unui volum nou apărut. adesea. capacitatea de a generaliza corect pornind de la fapte. că jurnalismul este o literatură grăbită. luciditate.opinie. Nu trebuie să ezite să le corecteze când este nevoie. simţul umorului şi al ironiei. spirit de echipă. 2.) 4. 7. se schimbă cu mare repeziciune. să nu distorsioneze o situaţie. Editorialistul ar trebui să-şi revizuiască cu regularitate concluziile. în lumina noilor informaţii. cu tema tratată în volum. absenţa vanităţii. Dintr-o recenzie. Recenzia este importantă atât pentru informarea rapidă a cititorului ziarului/magazinului. Pfeiffer [1960. prin aceea că nivelul de generalitate este mai redus. Editorialistul ar trebui să-şi sprijine colegii în tentativa lor de a accede la nivele profesionale înalte. formularea judecăţii de valoare o distinge de nota de lectură. Editorialistul ar trebui să aibă curajul convingerii bine fundamentate şi o filozofie democratică asupra vieţii. 218 <Titlu> Addenda. 2. Grăbită. Se spune. capacitatea de a scrie repede şi expresiv în fiecare zi. Experienţei profesionale i se adaugă experienţa culturală generală şi aprofundată în cel puţin un domeniu. Reputaţia sa este şi a lor. 6. în departamentul de informare al ziarului. dar şi spectacolelor. Răspunde la întrebările "Ce este? şi "Cum este?. nu pot lipsi următoarele elemente: datele concrete în legătură cu volumul. datele de context semnificative care ajută la mai buna înţelegere a subiectului discutat. portretul robot al editorialistului ar cuprinde următoarele trăsături: flexibilitate-receptivitate. In presa tipărită americană. tenacitate. Recenzia se deosebeşte de cronica (literară). 5.

care înţelege parţial şi superficial. destinat publicului. după cum am subliniat mai sus. în acelaşi timp. nimic nu justifică abaterile de la regulile exprimării corecte. Jurnalistul. mai ales. claritatea. accesibile. Pe de o parte. la combinarea lor în enunţuri. deşi are numeroase puncte de contact cu arta literaturii (ficţiunii literare). principalele lui calităţi sunt: concizia. pentru că jurnalismul. prin ce se distinge el? Nu vom relua aici cunoscuta clasificare a stilurilor funcţionale. îndelung şlefuite. cât şi de la omul de ştiinţă dar. să se relaxeze. spirit critic. nu de puţine ori. televiziune etc. Nici măcar literatură grăbită. în capitolele acestei lucrări. şi apoi păstrarea consecventă a atitudinii autorului sunt de o importanţă covârşitoare. gramaticale. radio. cititorul este tot atât de grăbit.m. poate fi comentator sau editorialist. la interlocutorul redutabil al experţilor (sursele lui de informare) şi . împrumută o serie de calităţi intelectuale. a tonului. datorită condiţiilor specifice ale producerii textului publicistic. continuând cu alegerea unghiului. a planului. Ce speranţe se întrezăresc. Reguli în colectarea informaţiei şi în punerea ei în forma cea mai adecvată. întrebările care se pot formula sunt acestea: există un stil jurnalistic? Şi dacă există. disfuncţiile. empatie. două categorii de trăsături disting stilul jurnalistic. Prin apartenenţa publicaţiei la un anume tip de medium (agenţie. pentru că disciplina este mult prea vastă pentru a o putea aborda aici în toate detaliile şi subtilităţile ei dar. Cu alte cuvinte. Ce soluţii la problemele/întrebările lui apar. De la alegerea cea mai potrivită a cuvintelor. a liderului de opinie. Nu vom intra nici în detaliile stilisticii. Cristalizarea. cel puţin acela care a atins un nivel înalt de profesionalizare. . Jurnalismul şi-a dobândit drept funcţie fundamentală. <Titlu> Jurnalismul nu este literatură. pur şi simplu. a acestora din urmă în paragrafe.la poziţia de luat în seamă (la limită. care nu pot fi îndeplinite dacă sunt ignorate/deformate cu sau fără premeditare. discernământ. capacitate de a asculta. lucrurile necinstite. atât de la artist. (poate) prea rigidă. din punctul nostru de vedere. de temut). Oricât de grăbită ar fi însă scriitura jurnalistică. utilă în felul ei. el este adesea un investigator temut care. regulile fundamentale ale profesiunii. şi cea mai atrăgătoare/consistentă/satisfăcătoare. etape pe care le-am urmărit pe larg. inclusiv prin capacităţile sale de exprimare. încât a devenit altceva. Exprimarea jurnalistică actuală acoperă un paradox: jurnalistul este o personalitate accentuată. mai devreme sau mai târziu. accesibilitatea. El vrea să afle imediat ce s-a (mai) întâmplat. prin raport cu publicul. Nu în ultimul rând. exacte. De aici decurg responsabilităţi importante. s-a diferenţiat de aceasta într-atât. responsabilitate etică. prin apartenenţa lui la "stilul publicaţiei. Poate fi jurnalist specializat în justiţie sau în ecologie ş. Pe scurt. Curiozitatea îl face să fie nerăbdători. dar. descoperă neregulile. Punerea în formă parcurge etapele redactării unui text publicistic.în sfera jurnalismului de opinie . Pe de altă parte. o transcriere (care trebuie să fie cât mai fidelă) a realităţii. Jurnalismul este.). el are un rol bine determinat: poate fi reporter sau jurnalist de investigare. varietatea.d. presă tipărită. ea este numită elită). Acest lucru impune ca jurnalistul să dispună de cu totul alte calităţi: spirit de observaţie. şi terminând cu titrarea şi cu revizuirea/rescrierea textului. Simte nevoia să fie la curent si. face parte dintr-o echipă (din altă perspectivă. originalitatea jurnalistului este standardizată Standardizată prin familiarizarea lui cu un domeniu de activitate. dar şi ale receptării. înăuntrul echipei. a evoluat de-a lungul vremii de la individul veşnic grăbit.a. pe aceea de serviciu de comunicare. Ce primejdii noi îl ameninţă. prin raport cu evenimentul.îngrijite.

reperele gândirii cotidiene a omului de azi. Ed. 1987 .L’Analyse de contenu.după cum am subliniat . Toate acestea. cu referire la jurnalismul de informare. Fiind una din formele principale ale culturii de masă. Paris. L’Aventure Semiologique. retipărit în voi. Ed.şi. câte domenii există. Deosebirea esenţială este că această competenţă lingvistică. 1982 . Deoarece comunicarea devine posibilă. 1998 . du Seuil. Paris. David Anderson. Pierre Bourdieu. Paris. Lionel Bellenger. 221 Sunt tot atâtea planuri stilistice. PUF. 1985 . de aici. Paris. Writing Nonfiction.Pact and Artifact. Lynn Z. Nu în ultimul rând. Anderson. domeniul din care textul îşi extrage conţinutul impune tot atâtea limbaje de specialitate (jargoane) (eventual. CFPJ. 1995 . ironia.L’ancienne Rhetorique.A Rhetoric of Irony. Bucureşti. Ithule. Paris. media au devenit o modalitate prin care convieţuirea celor mai diferite segmente sociale devine posibilă. Meridiane.Memorie în voi. Nathan. Nu satisfacţia estetică este scopul.Magazines: The Bulging Bookstores in Adam Briggs and Paul Colbey. Peter Benjamninson. el are numeroase puncte de contact cu scriitorul. traduse în limbaj obişnuit). Douglas A.bancar pot fi evitaţi termeni precum dobândă.Investigative Reporting. . di vidende. 222 <Titlu> Trimiteri bibliografice. Boolh. Este greu de conceput că într-o ştire din domeniul financiar .Despre televiziune. Roland Barthes.Rhetorique de l’image in Communications. Ed.reportajul sau interviul portret permit şi chiar cer cuvinte aparţinând limbii vorbite. ci informarea . Essais critiques. creditele.Contemporary News Reporting. Brian Braithwaite.Le reporlage ecrit. Bloom. integrarea socială. 1989 . Este greu de crezut că într-un text despre problemele mediului. The University of Chicago Press. Aşa cum . 1998. 1992 . nu cu orice scriitor. 1986 . 1985 . New York. Wayne C. discurs care se adresează colectivităţii. în care un jurnalist are nevoie să poată evolua de-a lungul carierei sale. stilistică şi intelectuală se subordonează realităţii. du Seuil. New York. regionalisme etc. 1964. Ed. Paris. De cealaltă parte. strat de ozon. 1975 . Harcourt Brace Jovanovich Publishers.Lldeologie.Le talent de communiquer. Jean-Dominique Boucher. 1999 . Ed. Roland Barthes. Subiectivitatea creatoare este înlocuită de discursul despre realitatea produsă de colectivitate. Expresivitatea textului de opinie nu face altceva decât să potenţeze gândirea autorului: argumentarea explicită şi implică spectaculozitatea/ originalitatea/ ineditul asocierilor.acurateţea. 1976 . pot lipsi termeni precum poluare. Bruce D. Din această perspectivă. Rayrnond Boudon. deşeuri radioactive etc. Laurence Bardin. Lorigine des idees reţues. London. Allmington. discursul polemic. Chicago. Ea impune repetăm -un tip sau altul de limbaj şi de organizare a textului. Aide. Fayard. crearea scării de valori colective. Random House. ci cu scriitorul total. umorul. limbajului familiar.

Addison Wesley-Longinan. Denoel/Gonthier. Company. Ion Coteanu. Michael Gurrovitch (eds). 1973 . 1938 . Studii de caz. Ed. Peter Golding. partea I. Gallimard. Polirom.Fundamental* of News Reporting. James E. A practicai Guide to Methods in Media and Cultural Studies.Methodes de Recherche en Sciences Sociales. 1981 .La Nouvelle. 1970. Bruxelles. Graham Murdock. 1993 . Paris. 1991 . Bucureşti. Longman. An Introduction. 1994 . limbaj. Eugen Denize. Tatiana Slama-Cazacu. Iaşi.Despre Tropi. Kendall/Hunt Publ. Paris. Ed. Mc Grave HC. New York. New York. Paris. Paris. Roger Clausse. Ed.Modern Rhetoric. Deva.Dictionnaire Encyciopedique des Sciences du .Professional Interviewing. Dan Nimmo. New York. Ed. The New Mediator. Downs. Oswald Ducrot. Roland Cayrol.Cercetarea sociologică. Bucureşti. Karel Capek. Oswald Ducrot. 1999 -Researching Communications.Le Journal tel quil est Iu. Ernest Martin. Tzvetan Todorov. 1974 . Paris.ed. London-New York. Kathy B. Ed. Ed.Stilistica funcţională a limbii române .Adam Briggs. PUF. New York. Garamond. Oxford University Press Inc. The Dictatorship of Palaver in Contemporary Politica. Paul Smeyak. Keuneth Burke. Militară. 2001 . Bucureşti. partea a [I-a. Longman. Christians.Teoria frumosului comic. Mark Fuckler. Izard Culbertson. 1963 . Jacques Douel. Lambert. Bucureşti.Etica Mass Media. Second Edition. HBJ Inc. I. voi. Kim B. Du Marsais. 1980 . Warren. loan Cauc. Paris. Textes Officiels. Univers. I. Univers. Spencer Crump. 1987 .Epoca dezinformării. Academiei. Synthese Critique. 1973 . G. 1976 . Polirom. Combs. 1999 . New York. Berkely. Richard Davis.RotzoIl. 1998. John Brown 1971 . 1998 . Iaşi. Ed. Jacqueline Freyssinet Dominjon. Principes de Semantique Linguistique. 1992 . voi. James Curran. Bucureşti.The Press and American Politics. I. Scietatea Română de Radio-difuziune.Psiholingvistica .La Communication de Masse. Textes essentiels. Montchrestien.Mass Media andSociety. CFPJ. 1972 . Metode şi tehnici.Panorama de la Litterature Contemporaine aux Etats-Unis.Gramatica de bază a limbii române. loan Mărgineanu. AII.In captivitatea cuvintelor. Ed. Acad. CFPJ.stil.New York/London.The Media. 1979 . Henri-Pierre Cathala. Tatiana Slama-Cazacu. 1997 . Michael Pickering. Ed.Radio in the 1990s: soundin health?m Adam Briggs and Paul Colbey (eds). Hermann. Bucureşti.Stratageme comunicaţionale. Brooks. Paul Cobley. * * * Leş Droits et Ies Devoirs des Journalistes. Ed. Voi. Harper and Row Publishers. 4-th Edition.Fundamentate of Journalism. LUniversite Libre Catholique. 1998 . 1998 . Constantinescu-Clitus.o ştiinţă a comunicării. Paris.Istoria Societăţii Române de Radiodifuziune. Jean Cazeneuve. Bucureşti. Cari W. 2000 . Guide alphabetique. Septimiu Chelcea. Destin Clifford G. 1972 . stilistică. David Deacon. Ed. 1998 . 1973 . Mekee. f. New York. University of California Preş s.Dire et ne pas Dire.Lapresse ecrite et audiovisuelle.The New Propaganda.A Grammar of Molives. McMillan. Bucureşti. Ed. Ion Coteanu. Andrew Crissel. 1972 . 1992 .

The Press and America. Babei. Jean-Marie Schaeffer. Richard Hertz.The Condition ef Postmodernism.The Opinion Function. 1973 . 1977 .Le Reportage Radio et Tele. Olivier Robert. Humanitas. Row Publishers. Paris. Andre Guittet. George A. (Ed. 1954 . Retz. Paris. Bruxelles. 1987 . 1996 . Longman. The Media and Misrepresentation.Joumalisme et Mesinformation. Joseph Courtes.Lector în fabula. Thomas Heller. Bob Franklin (ed. . La Pensee Suavage. Earl S. 1983 . 1996 . lowa University Press. Anthony Flew. 1970 . The University of Georgia. f. Dictionnuire raisonnee de la theorie du langage. Norm Goldstein. Ed. Politics and Mas s Culture. Paris. Dan Grigorescu. Eyrolle. Hutchinson. 1986 .1985 . Paris. 1993 . The Everyday Use And Abuse of Persuasion. Blackwell. Le Reportage.LEntretien. Ed. New York.Limitele interpretării. 1990. Paris. Bucureşti. Editorial and Interpretative Writing For the News Media. W. Bucureşti. Bucureşti. John L. 1991 . 1996 . Algirdas Julien Greimas. 1979 . Ştiinţifică şi Enciclopedică. Ed. lowa. Michael Emery.News Wriling. Paris. Maurice Dunlevy. F.Writing for Mass Communication.Dicţionar de filozofie şi logică. 1990 . Deakin University. Pierre Fontanier. Meridiane.Semiotique. 2-eme Edition. Ecrire. Harper. An Enquiry into the Origins of Cultural Change. Umberto Eco. 1990 .The Associated Press Stylebook and Libel Manuel. 1988 .Precis de Joumalisme. 1991 . Jane T. York. Paris. Norton and Comp. Univers. St.). 1990 . Centre dEtude et de Promotion de la Lecture. IV-th Edition.Feature Writing.Precis de mise enpage. Hachette. Ed. Thomas Gergely. Strasbourg. 1986 . Le discours des apparences. Hulteng. 1982 . du Seuil. Philippe Gaillard. Theorie etpedagogie de lEvenement. Darrel Huff. Hatchen.The EditorialEye. Christian Hermelin. Bucureşti.Langage. CFPJ.La Commnnication Audiovisuelle dEntreprise.Figurile limbajului.Aventura Imaginii. 8-th Edition. Ed. Prentice Hali.Noul Dicţionar al Ştiinţelor Limbajului. 1988 . Ed. Routledge.London. 1991 . Armând Colin. Paris. Paris. Franţois Gauquelin. 1983 .Dicţionar de logică. Paris. 1996 .ft Anthony R. Bucureşti. W. Louis Guery. Didier Husson. 1984 . New York. New York . Norman M. Edwin Emery. Eliol Arensonn. Pierre Ganz. CFPJ. William A. Hough. Paris. De Boeck.Profession Journaliste.Twentieth Century Art Theory. Gheorghe Enescu.Social Policy. 1995 . LInstitut International de la Presse. Fratkanis. Pontica. Ed. Centre National de la Communication Sociale. Univers. David Harvey. New. Ed.L Ecriture de Presse. Ed. Technique et Pratique. London. Leş Editions dOrganisation.Leş mensonges en propagande et en publicite. An Interpretative History of the Mass Media. f. Rene Florio. Analyse du concept.Apprendre avec lactualite.Savoircommuniquer.Information et Persuasion. 1991 .Age of Propaganda.).The World News Prism. 1982 . ed. Umberto Eco. Paris. Camhridge MĂ and Oxford UK. PUF. W. Guy Durandin. New York. New York. Freeman and Comp. Bucureşti. Ed. ed. Martins Press. Nathan. Harrigan 1993 .How to J/e with Statistica. 1991 .La Desinformation. Urbanism. (Raport pentru Secretariatul General al Apărării). 1990 . Constanţa. Klein. Jean-Pierre Chaupirat. Guy Durandin. Ed. Andreas Freund. New York. 1999 . Oswald Ducrot.

Paris. Stuart \V. Franţois Kermoal. Paris. 1987 . 1998 . voi. Bucureşti. 1975. Jean Huleau.Umbre asupra deontologiei presei americane. Wadsworth Publishing Company. 51. Bucureşti. New York. 1982 . 150(228). New York. 1997 .O Istorie a mijloacelor de comunicare de la origini şi până astăzi.Galaxia Culenberg.Stilistica limbii române (Ediţie definitivă). 1986 .LAge du Roman Americain.Communication Research since Lazarsfeld\n Public Opinion Quaterly. Paris. Ed. lowa. 1994 . Ed. 1970 . Florin Marcu. New York. Marshall McLuhau. Reception and Responsibility (IV-\h Ed. Advertising.Manuel de Joumalisme Radio-Tele. Omul şi era tiparului. Paris. WMC Brown Company Publishers. Ruben Maury. Theories. Jacques-Larue Langlois. Jankeievitch. New York. Silvian losifescu. . Montreal. Winter. E. 1997 . 1991 . New York. New York. Ştiinţifică. Armând Mattelart. Editions Lites. Shavv. News.Literatura de frontieră. l iulie. McGraw-Hill Book Company. Institutul European. 194419911 paris.. 1992 .Pour analyser Ies mediaş.). Paris. Ed. Larson. Politics and the Mass Media.The Interplay of Influence. Marshall McLuhan.Mieux connaitre şes lecteurs. Little Brown and Comp. 1986 . Constant Manega.AFP. Paris CFPJ. du Seuil. Melvin Mentcher. 1990 . Bucureşti. Leş methodes danalyse du lectorat et des supports.The Writing Process. 1991 . Bernard Ulmann.Une Histoire de lAgence France Presse.Longman. 1992 . Iaşi. 1978 .Agenda Setting Model of Media Effects. New York. juillet-aout. Ed. 1948 .The Writers Rhetoric andHandbook.). 1971 . Hyde. Charles U. Albert Kientz. II.LIronie. Felix Alean Jean-Noel Jeanneny. Maison Mame. Curtis D. 6-th Edition. 1994 . Philippe J. Bucureşti.Interpretative Reporling. 1960 . 1975 . Houghton Mifflin Company. SaintMartin. 225 John M. recherches et implications creativei. Pfeiffer. Second Ed. Co. 1971 . McComhs. Karlyn Kohrs Campbell. Laura Lică. Jean-Noel Kapferer. 1986 .Comment agit la Publicite. Elizabeth MacMahan. Editura Politică.Newsgathering. 4-th Edition.LTnvention de la Communication. miercuri. Lannon. New York. Editura Academiei. 8-th Edition. A Concise Rhetoric (Second Ed. Editions de la Decouverte.Communication et Marketing de lHomme Politique.Potir comprendre Ies mediaş. Wardsworth Publishing Comp.Persuasion. Karl S.News Reporting and Writing. Katz. \9&) . 1976 . Maarek. 1984 . V.Television and Radio Announcement. Editions HMH. Serie Nouă. Claude-Edmonde Magny. WMC Brown Company Publishers. St.Dicţionar de Neologisme. Lanalyse de contenu. Prentice Hali. Laffont. Kathleen Hali Jamieson. Susan Day. Jurnalism iresponsabil in Curentul. Enciclopedică Română. Ken Metzler. Leş prolongements technologiques de lhomme. MacMillan Pub. lorgu Iordan. in Reseaux. Inc. Ed. 1936 . MacDougalI. Paul Minnesota West. Quebec.EffectiveEditorial Writing.

1984 .Recherches en Communication. Henri Pigeat. Pamphlets. Naissance du joumalisme moderne. 1997.Nevrose. Ed. Polirom. J an vier Fevrier. Cristian Florin Popescu. Plano. Departement de Communication. Bernard Miege. Abraham Moles.Dictionnaire de Poetique et Rhetorique. Numero 7. 1984 . Critiques. laşi. 1990 . 1993 .Informer. 1975 . AFP. Helenan S. 1989 . Paris. 1975 . Paris.La Rhetorique. Val Panaitescu (coord). Vance Packard.Societatea cucerită de comunicare. 1994 .Le Journal Quotidien. 1983 . lowa.L Information Agende. PUF. Ed. Paris. An Introduction. Paris CFPJ.Mantiei de L Agencier. Henri Montant. Institutul European. . 1996 . Ştiinţifică. * * * . 1984 . Michael Palmer. Robert E. UK.Le Raisonnement. Paris. Fin de Sfecle.Sociodinamica culturii. Second Edition. 1983 . Paris. Janvier-Fevrier. Reseaux. PUF. Bob Carrell. 1989 . PUF.Commentaires et Humeurs./. CaroleRich. 1972 . Ed. Chroniques.Writing andReportingNews. 2002 . Paris. Ed. Paul Ricoeur. 1961 . Universite Catholique de Louvain. Une conduite deliberee.Orientări moderne în Poetică şi Stilistică. Orientări Actuale. Aubier. Bucureşti. Bucureşti. Ed. Fonn ad Style. 1997. 1974 . Bucureşti.Major Principiei of Media Law(M-\h Edition). Iaşi. 1979 . Ed.Enciclopedia Universale. A CoachingMethod. 1977 . Calman Levy. Ed. Henri Morier. De lUsage Strategique des Evenements in Reseaux. Univers. Abraham Moles. Presse Universitaire de Lyon.Rediger pour etre Iu.Tipologia presei româneşti. 1975 . Kendal/Hunt PC Dubuque.LArgumentation. Echos. I. Larousse.Sociolingvistică. Bucureşti. Ed. New York. Cuza". Doug Nevvsom. Harvey Molotch.Des petits journaux aux grandes agences. Olivier Reboul. 1975 . No 75.Dicţionar explicativ de Jurnalism. Wadsworth Publishing Company. 1994 . Bruxelles.Public Relations Writing. Paris. Mărio de Micheli. 1993 . 2000 . Harcourt College Publishers.Avangarda artistică a secolului al XX-lea. Mihai Nasta. Editoriaux. Sorin Alexandrescu (ed). Dossier: Le Recit Mediatique. De Boeck. 2000 .La Persuasion clandestine.Mass Communication: A Theory. Michael Palmer.QuestionsdeRhetorique. Librairie Generale Francaise. Grasset. Pierre Oleron. Langage. Rizzolli-Larousse. Pierre Oleron.Terminologie poetică şi retorică. Maurice Mouilland. Relaţii Publice şi Publicitate. 2000 .LEsprit du Temps . 2001 . Edgar Morin. Denis McQuail. Tritonic.Metafora vie. Paris PUF. Bucureşti. Bruxelles. 1973 . Paris. Iaşi. Bucureşti. Robin. Sage. Pascaline Oury. New York. Dumitru Chiţoran (ed). Centre dEtude et de Promotion de la Lecture. Universităţii "Al. Wayne Overheck. II-Necrose. Ed. Riggs. Meridiane. PJJF. Raison etSeduction. Jack C. Olivier Reboul.[Dictionnaire de la\ Communication et Ies Mass Media. Ed. 1995 . Ed. Billets.Le Slogan. 1968 .Dicţionar de analiză politică. Univers. Wadsworth Publishing Company. Marilyn Lester. Ed. Perry. Bucureşti. Marian Petcu. No 75. Didactică şi Pedagogică. Roma-Paris. Ed. Liliana lonescu-Ruxăndoiu. 1975 . Jean-Franţois Tetu.Newswriting Exercices. Murvin H. Visions du Monde et Discours en Fragmente. Ecce Horno. New York.Michel Meyer. Paris.

New York. LAge dHomme. 1996 . Bruce M. Ed. Jean-Paul Sartre. Ed.Opere. Leş Formes de la Communication et deLArgumenlation Quotidiennes.Websters New World Dictionary of Media and Communications (Revised and Updated). CFPJ. lowa State University Press. Fred S.Un secol de agenţii de presă româneşti (1889-l989). 1950 .LeKO Verbal. Uli Windisch. Ed. Paul N. Text stabilit de Cornelia Botez). Dalloz. Bucureşti.Reporters Ethics. 1997 . 1991 . New York. Urbana III.Dictionnaire cntique de la Communication. Ed. Stan Le Roy Wilson.The Associated Press News Handbook.Laboratorul Universitar de Analiză Socială: Caietul Metodologic Nr. Lausanne. 1993 . Vintilâ Mihăilescu). Academiei Române. 1956 . HBJ Publishers. Conversaţia.The Why. LAge dHomme. Gheorghe Teodorescu. Talbot. Bucureşti. 1991 . Universităţii "Al.ProfessionalNewswriting. Uli Windisch.Comunicare şi Opinie Publică. AII. Anne HilI. Tudor Vianu. David W. Williams. New York. l (Sondajul deOpinie).Investigative Repoiting and Editing. parlee. Minerva.Four Theories of the Press. Lausanne. Hiley H.Naraţiune şi dialog în proza românească. 1987 . Victor. voi. 1889 . New York. Ed. Bucureşti. Cuza". * * * Universitatea Bucureşti. Lucien Sfez. televisee: Paris. Wilbur Schramm. 1994. Sielbert. Second Ed. James Watson. Philippe Solal. 1993 . 1992 . 1968 . Humanitas. 1975 . lowa. Sugestii pentru o pragmatică a românei vorbite. Preritice Hali. Florica Vrânceanu.Structuri şi strategii. La Communication Conflictuellc. Edward Arnold. PUF. Ed. Bucureşti. Winter.Dictionnaire juridique. Ed. I. Victor Vişinescu.Guide de la Redaction. Paris. 1992 . MacMillan.Situalions ÎL Paris. 2000 .O istorie a presei româneşti.Limba de lemn. 1995 . An Introduction. Swain. lowa. 1995 . Liliana lonescu-Ruxăndoiu.A Dictionary of Communication and Media Studies 3-d ed. Pennsylvania.Studii de stilistică (Antologie. Paris PUF. Herbert Strentz. Bucureşti. 1993 . Didactică şi Pedagogică. Paralela 45. 1985 . Theodore Peterson. 2000 . 4. Paris. Michel Voirol. Bucureşti.Liliana lonescu-Ruxăndoiu. Bucureşti. London.News Reporters and News Sources. Richard Weiner. Ward. (Coordonatori: Alfred Bulai. Ed.La Communication. Who and How o f the Editorial Page. Iaşi. University of Illinois Press.The Use of Writing Model for Prinţ or On-Line News in Jouinalism Educator. Ed.Le Pret-â-Penser. Kenneth Rystrom. The lowa State University Press. Tudor Vianu. Ed. Strata Publishing Company. ed. Gallimard. Lucien Sfez. 1978 . Ed. 1980 . Michael Ryan. Lucien Solal. Franţoise Thoin. Note şi Postfaţă de Sorin Alexandrescu. . 1995.Mass Media/Mass Culture. Accomplices in Shaping andMisshaping the News. Presse ecrite.Studii de stilistică. 1978 . McGrow-Hill. 1986 . Elemente de pragmatică a textului literar. 1989 . Jean-Claude Gatineau. f.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful