Viaţa şi activitatea lui Ion Druţă Ion Druţă este şi un dramaturg valoros şi un publicist incitant, marcat de subiectivitate în anii

când se încadrase în procesul de trezire a conştiinţei noastre naţionale şi lipsit de vigoare în eseurile şi cuvântările televizate de ultimă oră. (...) În nuvelistica românească din stânga Prutului cărţulia de proze scurte La noi în sat de Ion Druţă a însemnat debarasarea de primitivism, de artificial şi de gazetărie searbădă si superficială, aservită regimului, puterii oficiale. Istorioarele banale, înşirate de Ion Canna şi de alţi prozatori ai timpului, inclusiv de Grigore Adam, - cel mai aproape de condiţia genului -, s-au pomenit depăşite de surprinzătoarele lui plăsmuiri în care acţionau personaje vii, expresii fireşti ale oamenilor din preajmă, prezentaţi de scriitor în situaţii reale de viaţă şi formând - împreună - ceea ce în critica literară a timpului s-a numit "tablouri plastice din viaţă" (Vasile Coroban). (...) Ion Druţă s-a dovedit a fi cel mai talentat prozator (şi dramaturg) încă în anii '50-'60, datorită înţelegerii juste şi profunde a adevărului că valoarea operei de artă nu este una pur cognitivă sau instructivă, ca a istoriei sau a eticii, de exemplu, ci e una cognitiv-estetică, instructiv-estetică. Valoarea social-estetică a operelor sale este asigurată de cunoaşterea impecabilă de către scriitor a realităţii supuse investigaţiei literare şi de măiestria artistică de care dă el dovadă în procesul scrierii. Primul exemplu convingător în acest sens este nuvela Sania, remarcabilă prin evocarea unei realităţi bogate sub aspectul trăirilor şi problemelor de conştiinţă şi prin artisticitatea evocării (...) Asemeni unui alt meşter Manole, moş Mihail se dăruie totalmente "zidirii" sale. Cu¬prins de patima gândului, apoi şi a lucrului Ia sanie, el se lipseşte de odihnă, de linişte sufletească, de propria soţie care întâi îl cicăleşte, apoi îl ocărăşte, iar în cele din urmă îl pără¬seşte. După cum Manole îşi zidise soţia îrfcperetele mănăstirii, la fel moş Mihail se lipseşte de soţie de dragul săniei, înţelegea că fără babă "îl aştepta o viaţă atât de pustie", dar când s-a mai uitat o dată la sania neterminată a înţeles că "fără sanie nici măcar pustie n-a fi". Conflictul dintre moş Mihail şi soţia sa, pur exterior, nu e principalul conflict al nuve¬lei. Acesta se desfăşoară între sentimentele, gândurile, trăirile personajului principal, cul¬minând cu nemulţumirea moşului de ceea ce a realizat. Idealul este irealizabil în principiu; odată realizat, idealul devine ceva obişnuit, banal, lăsând loc unei realizări noi, perfecte chiar şi fără de ceea ce anterior ţi-a părut desăvârşit. (...) Scrisă în acelaşi an (1955), publicată în volum pentru întâia oară în 1957, povestirea Frunze de dor este o altă dovadă concludentă a unor mari şi alese capacităţi creatoare ale scriitorului. (Facem aici constatarea, valabilă de altfel şi pentru celelalte opere ale lui Druţă, că autorul şi-a perfecţionat mereu nuvelele şi romanele, astfel încât în tratarea unora ar putea să apară disensiuni între diferiţi participanţi la dialog, în funcţie de varianta analizată. Noi vom apela la textul variantei din Scrieri, l, 1989). În centrul acestui adevărat poem de dragoste se află doi tineri din satul Valea Răzeşilor: Gheorghe Doinaru şi Rusanda Cibotaru, ambii la vârsta îmbobocirii dragostei. Primăvara dragostea lor izbucneşte năvalnic, vara se consumă pe îndelete, poetic şi puternic, dar toamna se veştejeşte nemilos. Personajele sunt legate firesc şi trainic, prin nenumărate fire, de viaţa satului în ultimul an de război, din primăvara până în toamna anului 1945, scriitorul realizând o imagine concretă, vie, impresionantă a vieţii satului basarabean al timpului. (...) Dragostea lui Gheorghe şi a Rusandei a apărut şi s-a aprins cât amândoi tinerii purtau grijă pământului din Hârtoape, într-o zi de primăvară timpurie, Gheorghe fi¬ind la arat, iar Rusanda la sădit mazăre, s-au înţeles ei să meargă, seara, la club. La întoar¬cere, prin întunericul nopţii, "păşind alături, fragedă şi puţintică, Rusandra răspândea înjur un farmec pe care Gheorghe nu-1 cunoscuse până atunci şi toate drumurile, casele, gardurile, toate cele sunoscute şi răscunoscute de el îi păreau proaspete, noi, căci le vedea pentru prima oară împreună cu Rusanda", iar când băiatul, învingându-şi sfiala, a sărutat-o, Rusanda " a scos repede o batistă, a pornit cu ea spre buze, dar mâna n-a îndrăznit să şteargă arsura primei sale dragoste...". Totuşi nu aceste gânduri l-au făcut pe Gheorghe să se despartă de dragostea sa sinceră, adâncă, unică. "Tu, copilă, nu sta mult la sfat. Ştii câte ai pe capul tău!" îi zice Rusandei mama. Gheorghe înţelege că mama fetei îl alungă. Fire sensibilă, el se simte rănit adânc şi se poate spune că un atare amănunt a decis aproape totul, 1-a îndepărtat aproape definitiv de Rusanda. Aproape, deoarece şi după aceasta dragostea lui îşi cerea dreptul la viaţă; Gheorghe îşi zice că ar fi trebuit s-o viziteze la Soroca, după cum îl invitase Rusanda; mai mult, într-o noapte îşi ia inima în dinţi şi merge la Rusanda. Sa apropiat de ferestrele astu¬pate, din care se strecura o rază de lumină, şi a auzit cum "un glas bărbătesc a spus: "Eu zic: bine! Dar roata căruţei are diametru?" şi un glas, senin ca cerul, scump ca viaţa, a

După ce constată calm şi durut că "această lucrare Frunze de dor nu este înţeleasă just" şi pune câteva întrebări fireşti . încât nu poate face o glumă. şi dacă până acum consideram că personajele se despart din cauza psihologiei şi mentalităţii lor diferite. Apoi o noapte întreagă stau la masă . dar. cu întârziere. venindu-şi curând în fire... 25 septembrie). cât Tatăl stă la pat. Primul. şi n-am fi vorbit nici noi despre aceasta dacă scriitorul însuşi n-ar fi intervenit la un moment dat cu nişte destăinuiri zguduitoare. Un sac cu vechituri. cum a început atuncea în şaisprezece sau şaptesprezece. Andrei era la serviciu la atelierul de reparaţie a tehnicii agricole. când bucătăreasa era pusă în fruntea statului. în schimb dumneata o viaţă întreagă ai să ţii minte că noi te-am făcut învăţător. "Din şase. Moldova Suverană.) O particularitate a povestirii Ultima lună de toamnă este îngemănarea organică a lirismului cu .. dându-i în schimb "o ruginitură veche". îi aşterne să doarmă la bucătărie. părinţii acestora le expediază telegrame. Cel de-al doilea fiu. Amăreala/n/nze/o/" de dor vine de la adevărul că primenirile sociale au influenţat puternic personajele. Altfel era croit . el se îmbolnăveşte nu-maidecât .întrebat: "Da el ce-a zis?" Dar chiar cei mai buni dintre cititorii povestirii n-au intuit un sens foarte profund al transformării Rusandei în profesoară. este chiar Tată) e "o fire atât de cinstită. Nicolai "varsă. chiar când discută cu învăţătorul Pânzaru.) Rusanda n-a avut niciodată vreun gând meschin referitor la noua sa profesie.pesemne. pentru ca să stea de vorbă cu un om deştept şi cuminte. şi-a adus aminte de ei şi.. Temperatură mai puţin de patruzeci el nu obişnuieşte să aibă". şi dacă marna ne sperie cu telegrama. admitem că nici n-a iubit pe cel pe care ar fi vrut să-1 iubească.se temea de ele. "e cărunt. ca să nu tragă cu obrazul dacă se va întâmpla ca cineva dintre noi să vi¬nă. îi ia cuţitaşul nou. (. câţi suntem. când porneşte să ne vadă. ce drag îi este ca lumina ochilor". cumpără ceva de-ale gurii şi o cămaşă albă.şi ea . cadou pentru Tatăl. purtător de mesaj etic important.şi în cazul Rusandei .. e cu totul altă fire. nu se poate împăca cu gândul că nici nora..încât Tatăl rămâne "bucu¬ros de o asemenea primire".) Mai puţin amară decât Frunze de dor.tatăl şi fiul. Şi uite. dar uite noi te facem.". (."Ce s-a întâmplat? De ce s-a lepădat Gheorghe de Rusanda?" . observă naratorul. văzându-1 urcat. ea mai crede că rămâne alături de Gheorghe. uitând de bătrân ("Abia când autobuzul pornea de lângă gărişoară. acea epocă a demonismului comunist avea un mecanism foarte adânc ascuns. (. determinându-le să-şi trădeze chiar şi dragostea(. dar şi . povestirea întipărindu-ni-se adânc şi prilejuindu-ne meditaţii serioase asupra relaţiilor dintre părinţi şi copii. ea n-are nici o vină. Bătrânul tată.. Mai puţin tragică.cea evidenţiată. Fiecare fiu se dovedeşte un personaj distinct. 1993. n-a făcut ceea ce ar fi vrut să facă în viaţa lui şi ar fi fost capabil să facă. Frumuşica e un sat de ucraineni. secondaţi de noră.. până în ziua de astăzi această mare "epopee" încă nu a luat sfârşit. Şi discreditarea valorilor cam cum mergea? Dumneata nu prea eşti bun de învăţător.pe adevăruri dureroase despre om şi despre viaţa.. Nicolai. Totuşi.. dar n-a făcut. Chi¬ar "smulsă" din tagma ţăranilor. a crezut în telegramă numai biata Marinca.Druţă ex¬plică: "Vedeţi Dumneavoastră.. nici nepoţii nu-i cunosc limba". dar întemeiată .. Concret şi plastic sunt prezentaţi şi ceilalţi trei fii ai bătrânului Tată (Anton. are copii de însurat. cu trăsături morale pronunţate.fatală. tata începe de fiecare dată cu Frumuşica..) Compoziţia lucrării este de o simplitate maximă: fiii plecaţi în lume nedând mult timp pe acasă.. el trece pe la magazin.. se porneşte el să-i viziteze pe fiii care nu dăduseră crezare telegramei. a cărei roată se dovedeşte . pe care eu 1-aş numi discreditarea valorilor.. acum adăugăm că despărţirea lor mai are o cauză .. încât mai fiecare din noi nu şi-a trăit viaţa pe care ar fi vrut s-o trăiască.Gheorghe.repetăm .. nepoţi şi vecini . i-a făcut cu mâna în semn de drum bun"). iar la despărţire vorbeşte cu diferiţi oameni. Serafim şi Scriitorulnaratorul). Ştie carte puţină şi crede orbeşte în tot ce-i scris pe hârtie". acela care nu numai aştepta vremurile noi. vine numai fiica Marina.. Gheorghe o părăseşte. povestirea Ultima lună de toamnă constituie obiectul unei alte lecturi revelatoare(.. îl pune pe tatăl la lucru. Discreditarea valorilor. Bătrânul Tată (cu majusculă. de scriitor. Vina este a istoriei. Andrei.de viaţa însăşi . Un fiu chemandu-1 acasă. Şi uite în felul acesta atâta a fost frământată această lume cu discreditarea valorilor reale.) Prin detalii concludente. şi "tata. tatăl e bolnav etc." (Ion Druţă.. Ion Druţă plăsmuieşte un personaj memorabil. în povestire el n-are nume.. care s-a împăcat cu multe pe lumea asta. La picioarele bă¬trânului... Episodul bolii Tatălui este o nuvelă aparte. aici e cheia despărţirii personajelor. Chipurile. în primul rând.

în cadrul romanului .) nu vroia să-1 primească. Dincolo însă de câteva asemenea momente. purtătorii principali . ea reface soba şi hornul cum le lăsase Tincuţa).C. soţul Nuţei. prigonirea obiceiurilor naţionale după război. I. înstrăinare vădită nu numai în cazul lui Nicolae şi al lui Anton.".dramatismul... (. fie că ajunge cu naraţiunea la cel de-al doilea război mondial. în lumina acestui dramatism se afirmă cu toată gravitatea mesajul etic al operei: necesitatea dragostei copiilor pentru părinţi. Ion Druţă obţine expresii dense şi convingătoare ale principalelor evenimente istorice prin care trec personajele romanului.veridică a vieţii noastre.. sugestie policromă a flăcărilor războiului.. accentuată puternic de înstrăinarea fiilor de casa părintească..fiica sa Nuţa -ginerele Mircea. Mai ales Nuţa poartă o veneraţie constantă pentru mama sa (când o văduvioară schimbă în casă totul. dar nu 1-au nimerit. Principala sursă a dramatismului este îmbătrânirea părinţilor. Povara bunătăţii noastre este o frescă bogată.efectuate artistic . Ion Druţă plăteşte tribut timpului şi ideologiei dominante în acest timp: înstrăinarea Basarabiei în 1812 este numită simplu şi neadevărat "alipire". Cu nenumărate observaţii asupra valorilor etice netrecătoare şi cu dezbateri ..ai ideilor de vatră părintească. Mircea Morarii.ro/ Adevaratul tau prieten . când "malul drept (al Nistrului. Pe alocuri. impozitele şi împrumuturile care apăsau ne¬milos ţărănimea.. pentru care prinde gust ginerele lui Onache Cărăbuş.asupra destinului istoric al meleagului dintre Prut şi Nistru şi al oamenilor lui.) Întreaga naraţiune este o îngemănare organică a realului cu ficţiunea.principalul . muncă cinstită ca izvor al vieţii şi dăinuirii. optimism. scriitorul realizează o frescă impresionantă şi .. În întregimea sa acest roman nu se reduce la relaţiile din sânul unei familii şi.(. Fie că vorbeşte despre întoarcerea lui Onache Cărăbuş din primul război mondial. Au tras în el de două ori.) Problema relaţiilor dintre părinţi şi copii este abordată de Ion Druţă şi în romanul Povara bunătăţii noastre.) Romanul Povara bunătăţii noastre cuprinde viaţa Basarabiei de la primul război mondial până în anii colectivizării agriculturii şi ai formării aşa-numitei elite koihoznice. aşteaptă cu nerăbdare colindele străbune.şi de el .. îşi iubeşte soţul hărăzit de soartă. cu legendarul. Dar un fior de răceală se strecoară totuşi între Nuţa şi --------------------------------------------- Powered by http://www. pe planul din faţă aflându-se relaţiile dintre părinţi şi copii. Malul stâng nu vroia să-i dea drumul. (. ca foametea organizată de comunişti cu scopul de a băga mai uşor lumea în gospodării colective..ca eliberatori. ostaşii ruşi sunt întâmpinaţi . pentru baştină.. Mircea Moraru şi Nuţa nu se îndepărtează ostentativ şi definitiv de tradiţii şi de valorile etice milenare ale poporului.(. mai larg. când explorează din plin şi cu multă îndemânare artistică simbolul macilor.) Onache Cărăbuş şi Tincuţa sunt păstrătorii virtuţilor şi tradiţiilor naţionale. al unui sat. Avem în vedere linia de subiect Onache Cărăbuş . multiaspectuală.e-referate. zice Onache Cărăbuş) etc. afirmat chiar şi în cele mai cumplite condiţii ale realităţii. Scriitorul n-a ocolit evenimentele şi fenomenele negative. deportările operate de sovietici. cinste (soveste.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful