P. 1
Psihologia Analitica a Lui Jung

Psihologia Analitica a Lui Jung

|Views: 80|Likes:
Published by flurpe

More info:

Published by: flurpe on Oct 12, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/14/2010

pdf

text

original

PSIHOLOGIA ANALITICÃ a lui Carl Gustav JUNG

1 - INTRODUCERE 2 - CONCEPTIA JUNGIANÃ DESPRE STRUCTURA PSIHICULUI UMAN 3 - INCONSTIENTUL PERSONAL SI INCONSTIENTUL COLECTIV 4 - ARHETIPUL 5 - SIMPTOMUL SI COMPLEXUL 6 - PERSONA 7 - UMBRA 8 - ANIMA SI ANIMUS 9 - JUNG SI LUMEA VISELOR

1 - Introducere Urmãtoarele rânduri prezintã o expunere sumarã a ideilor marelui psihiatru si psiholog elvetian C. G. Jung (1875-1961), a cãrui operã si activitate în domeniul descifrãrii misterelor vietii onirice, au facut deja scoalã. Împreunã cu Freud si Adler el face parte din " grupul celor 3 mari ", cercetãtori de mare eruditie si inspiratie, care au revolutionat gândirea medicalã în domeniul psihiatriei, punând bazele abordãrii moderne a activitãtii psihismului uman si a pulsiunilor subconstientului. Elev, într-o primã fazã, a lui Freud, el devine mai apoi prietenul si colaboratorul acestuia, fiind cucerit de teoria psihanaliticã a marelui sãu profesor. În anul 1913, se separã de maestrul sãu, fiind în dezacord cu materialismul exclusiv al ideilor acestuia. Prin urmare fondeazã scoala de " psihologie analiticã ", denumitã astfel deoarece Freud, foarte afectat în urma rupturii de discipolul sãu favorit, îi interzice sã foloseascã termenul de psihanalizã. De o eruditie si o meticulozitate extraordinarã, Jung se considerã un empiric, în sensul cã rezultatele cercetãrilor sale, au la bazã ani lungi de verificare si studiu experimental.

2 - Conceptia Jungianã despre structura psihicului uman Psihicul uman, care cuprinde ansamblul tuturor proceselor psihice constiente si inconstiente, este animat de o masã de energie psihicã sau libido. Dacã luãm în considerare cele trei planuri care alcãtuiesc fiinta umanã: corpul, sufletul si spiritul, putem sã precizãm astfel functiile acestora: Corpul - este partea materialã, fizicã a fiintei însufletite, care posedã pulsiuni instinctive animalice. Sufletul - din punct de vedere psihologic, este un soi de personalitate interioarã, posedând un complex delimitat de functii foarte net determinate în cadrul psihismului, care contine totalitatea proceselor constiente si inconstiente. Spiritul - este principiul creator universal, sursã de energie si inteligentã. Din punct de vedere psihologic, spiritul este substanta transformatoare care se activeazã în sânul creaturii umane; este aspectul dinamic al psihismului, care produce si face ordine în imaginile psihice în scopul de a permite priza de constiintã.

Notiunea de Spirit exprimã ansamblul vietii psihice în centrul cãreia se aflã Dumnezeu, cãci Dumnezeu ca principiu, ca notiune, este o manifestare a cãrei perceptie se realizeazã prin intermediul psihismului si nu al perceptiei fizice. Cu alte cuvinte putem constata prezenta lui Dumnezeu prin intermediul psihismul nostru si nu prin perceptie fizicã. Sau: inima este cea care-l simte pe Dumnezeu, nu ratiunea, investigatia analiticã. Sensul vietii, asa cum este redat în cadrul gândirii religioase, evangelice (vezi Sf.Ioan), este de a descoperi si atinge " Împãrãtia lui Dumnezeu, care se aflã înlãuntrul nostru ". În acelasi context, Dumnezeu este Spirit; acest Spirit Creator este Lumina care strãluceste si lumineazã tenebrele întunericului, permitându-ne sã atingem Spiritul adevãrului, Lumina adevãrului, Împãrãtia lui Dumnezeu. Acest scurt periplu în lumea ideilor mistice, religioase, cuprinse în învãtãtura crestinã, a fost necesar pentru cã el dezvãluie esenta notiunii de prizã de constiintã de sine, pe care o întâlnim în psihologia analiticã a lui Jung. Dar Jung insistã asupra faptului cã " viata si spiritul sunt douã puteri, sau douã necesitãti între care omul se aflã plasat ". Spiritul îi dã Vietii sensul si posibilitatea unei dezvoltãri, expansiuni, mai ample, dar Viata îi este indispensabilã Spiritului cãci adevãrul acestuia nu reprezintã nimic dacã acesta nu poate fi trãit, exprimat... Fãrã Materie, Spiritul suflã în van, dar Spiritul este acela care pune în miscare, transformã si ordoneazã Materia primã a inconstientului. Din întreaga masã de energie psihicã, care constituie totalitatea sistemului nostru psihic, noi nu avem constiintã decât de o infimã parte. Constientul este cel în centrul cãruia troneazã ego-ul, acest "eu" suficient si limitat. Constientul este relatia între Eul nostru si continutul total al psihismului nostru, cu alte cuvinte existã constient atâta timp cât Eul percepe aceastã relatie. Dar dincolo de zona constientului se aflã marele, insondabilul, nepãtrunsul Inconstient, o zonã care înglobeazã tot continutul psihic al cãrui raport cu Eul nu este perceptibil. Spre deosebire de Freud ( care face din Ego centrul psihismului nostru, reducând inconstientul la " continuturi psihice refulate ", un fel de groapã de gunoi a constientului ), Jung considerã cã existã un ansamblu psihic care înglobeazã în egalã mãsurã si constientul si inconstientul, deci incluzând în egalã mãsurã ego-ul si ceea ce el numeste Sinele, eul fiind subordonat Sinelui. Acest Sine este expresia prin care inconstientul cautã sa se reveleze Ego-ului constient. Sinele reprezintã Imago Dei, imaginea lui Dumnezeu, acea sãmântã de divinitate pe care orice fiintã umanã o are înlãuntrul ei, acea Împãrãtie a lui Dumnezeu din lãuntrul nostru. Este cea mai înaltã intensitate de Viatã, ideea pe care neo putem face despre Dumnezeu si Iubirea neconditionatã. De sesizat faptul cã Iubirea neconditionatã cuprinde o semnificatie aparte, proprie, diferitã de ceea ce oamenii numesc în mod comun iubire. Cãci Dumnezeu este Iubire cu I mare, adicã Iubire neconditionatã. Jung spune de altfel : " Iubirea este unul dintre cele mai puternice motoare ale activitãtilor omenesti. Ne-o reprezentãm ca fiind Divinã, si pe bunã dreptate îi dãm acest nume, cãci puterea absolutã a psihismului a fost denumitã, dintotdeauna, Dumnezeu..." Atenuarea hegemoniei ego-ului asupra ansamblului psihismului si tendinta ca, printr-o lãrgire a câmpului de constiintã, eul sã se confunde cu Sinele, este sensul si telul Vietii, cãci Sinele este expresia cea mai completã a acestor combinatii ale destinului, pe care cu un termen generic le numim Individ. Aceastã cãutare permanentã a Sinelui se face prin intermediul religiei, cãci: " Omul a avut dintotdeauna nevoie, pentru a înfrunta puterile lumii interioare, de suportul spiritual pe care l-a adus religia existentã la un moment dat...De când lumea si în orice loc de pe Pãmânt au existat clanuri totemice, comunitãti de cult si organizatii religioase, care aveau toate drept scop sã confere o formã ordonatã izbucnirilor haotice din lumea instinctelor..." Sinele este de asemenea un centru organizator de unde emanã o actiune regulatoare si în acelasi timp, o sursã de imagini onirice. Putem spune cã Sinele este un soi de ghid interior, distinct de personalitatea constientã, pe care nu-l putem sesiza decât prin intermediul analizei propriilor noastre vise si prin experienta personalã directã. Exact ca si în cazul misterelor antice, al mitologiilor si religiilor, atingerea acestui nucleu psihic este obiectivul principal al " psihologiei analitice ", dar procesul evolutiv se face predominant prin interpretarea limbajului simbolic al imaginilor din vis.

3 - Inconstientul personal si inconstientul colectiv Pentru Jung inconstientul se împarte, la rândul sãu în douã zone: inconstientul personal si inconstientul colectiv.

Inconstientul personal adunã tot ceea ce am refulat si ce nu am reusit încã sã percepem despre noi însine, începând de la nastere si pânã la vârsta actualã. Continutul refulat al inconstientului personal îl reprezintã dorintele, temerile, si alte tendinte ale psihicului care sunt incompatibile cu ego-ul nostru, fie pentru cã sunt prea infantile, prea penibile, sau pentru tot felul de alte ratiuni. Aceste " materiale " care figureazã în inconstientul personal au ca principalã caracteristicã faptul cã ar putea foarte bine sã fie constiente, dar procesul de refulare le face sã se situeze în zona inconstientã. Inconstientul colectiv este zona din inconstient alcãtuitã din ansamblul instinctelor si a tot ce are legãturã cu acestea, " imaginile primordiale " pe care Jung le numeste arhetipuri. Acesta este comun pentru întreaga colectivitate umanã, în timp ce inconstientul personal este produsul experientelor personale. Cu alte cuvinte, inconstientul colectiv este expresia psihismului obiectiv, în opozitie cu inconstientul personal care exprimã psihismul subiectiv. Sã stãruim putin asupra acestui termen, devenit instrument de bazã în studierea psihologiei umane, la ora actualã inconstientul colectiv. El s-a format de-a lungul a milioane de ani de existentã si evolutie umanã, în urma experientei ancestrale a acesteia, având rãdãcinile în evenimentele preistoriei umanitãtii si manifestându-se sub forma unui imens " depozit psihic ", la care fiecare mileniu a adãugat noi straturi. Este ca o imagine care cuprinde întreaga trãire psihicã a umanitãtii, de la origini pânã în prezent. Experientele reluate, repetate, din timpurile cele mai îndepãrtate ale aventurii umane pe acest Pãmânt, s-au constituit întro dimensiune suprapersonalã, îmbrãcând un caracter de universalitate, dând astfel nastere unor " modele" , de tipul eroilor si zeilor mitologici, care sunt, de altfel, o proiectie arhetipalã. Este evident, deci, cã la nivelul inconstientului colectiv, mitologia se confundã cu psihologia.

4 - Arhetipul Un alt " instrument " pe care Jung îl introduce, cu deosebit succes, în studiul si analiza psihologiei umane este notiunea de arhetip. El defineste acest concept ca fiind o formã psihicã pe care nici un incident al vietii unui individ nu-l poate explica si care pare a fi o mostenire a spiritului uman universal. Arhetipurile sunt centre încãrcate energetic, ca un soi de precipitate a milioane de experiente imemoriale, si se traduc prin imagini sau teme simbolice, extrem de încãrcate afectiv, pe care le întâlnim de-a lungul epocilor sau civilizatiilor, întrupate în mitologii, religii, legende, mistere initiatice, epopei, superstitii, obiceiuri, traditii, povesti din folclor, gesturi rituale, opere de artã, limbaj curent, viziuni, halucinatii si VISE. Jung insistã asupra faptului cã arhetipurile nu sunt imagini sau motive mitologice definite. Ele sunt doar tendinta de a reprezenta aceste motive iar reprezentãrile pot fi diferite de la un individ la altul. Ele se exprimã ca posibilitãti de manifestare, de reprezentare mostenite, care preexistã în strãfundurile inconstientului si sunt activate numai dacã o problemã din interiorul unui individ, sau din exterior, le declanseazã. Sunt ca niste prezente permanente si eterne pe care constiinta le percepe sau le ignorã. Arhetipurile sunt, pentru individ, la nivel mental, ceea ce instinctele sunt la nivel biologic. Ele sunt forma si imaginea instinctului. Ele reveleazã existenta inconstientului colectiv, care este ca un ocean pe care pluteste constiinta individualã. Exemple de imagini arhetipale ar putea fi: Dragonul, Balaurul cu sapte capete,Vrãjitoarea cea rea, Bãtrânul întelept, Pestisorul de aur, Fãt - Frumos, Eroul salvator etc... Motive arhetipale ar putea fi: Catostrofa Cosmicã, Spirala care urcã, Coborârea în Infern etc.. Astfel Dumnezeu ar fi arhetipul Sinelui, potentialitatea realizãrii unitãtii armonioase înlãuntrul fiecãrui individ. Este interesant de notat aici aprecierea pe care Jung o dãdea artistului, acesta fiind un soi de preot al inconstientului, care prin opera sa pune în relatie viata constientã a concetãtenilor sãi cu arhetipurile care le populeazã inconstientul. Fiind produsul si chintesenta trecutului, arhetipurile conditioneazã viitorul si în calitatea lor de simboluri, functioneazã ca intermediari si transformatori, în sensul cã energia psihicã trece de la o formã inferioarã la o alta superioarã. În acest sens, întâlnirea cu arhetipurile genereazã fortã, liniste si bucurie, cu conditia sã le sesizãm semnificatia, cãci descoperindu-le valorile si întelegându-le, începem, putin câte putin, sã devenim mai liberi, mai autonomi. Arhetipul, întrucât transcede constiinta, este de esentã metafizicã.

5 - Simptomul si Complexul Spre deosebire de Freud, care considerã cã eul este centrul personalitãtii, pentru Jung inconstientul precede constiinta, care este ca un fel de emanatie a masei energetice inconstiente. Egoul, eul personal, preexistã în inconstient, precum o sãmântã în Pãmânt si se dezvolã progresiv, încetul cu încetul. La început este vulnerabil si slab, simtindu-se permanent amenintat de a fi înghitit în masa inconstientului, pentru ca apoi, cu timpul si experienta, prin lãrgirea treptatã a câmpului de constiintã sã devinã din ce în ce mai ferm, odatã cu rationalizarea, constientizarea si stãpânirea propriilor reactii inconstiente. Este extrem de dificil sã ne dãm seama de reactiile noastre inconstiente. Dacã, în ceea ce priveste reactiile noastre constiente, este destul de simplu sã le sesizãm, nu putem spune acelasi lucru despre reactiile inconstiente. În acest caz, singurul lucru pe care-l putem percepe este, ceea ce se cheamã, simptomul. Simptomul se produce atunci când pulsiunile energetice sunt perturbate în necesitatea lor de a se manifesta. O pulsiune este o fortã, un puseu, un impuls nestãpânit al unei tendinte organice sau psihice. De exemplu frigiditatea sau impotenta sunt simptomuri ale pulsiunilor sexuale care nu se pot elibera. Bulimia este un simptom al unor frustatii afective. Simptomul este un semnal de alarmã care ne avertizeazã cã ceva esential nu este în regulã, sau este în dezacord, în ceea ce priveste atitudinea noastrã constientã si cã se impune o lãrgire a câmpului de constiintã. Dacã dezacordul între vointa constientã si pulsiunile inconstiente afecteazã grav capacitatea de adaptare atât la lumea trãirilor interioare cât si la mediul exterior, atunci este vorba de o nevrozã, care presupune recurgerea la psihoterapie, în scopul de a restaura echilibrul psihic. Aceste procese inconstiente, cu întreg continutul lor, pozitiv sau negativ, sunt încãrcate cu o mare fortã emotionalã si poartã numele de complexe de naturã afectivã, sau mai pe scurt complexe. Complexul este deci un mãnunchi de tendinte inconstiente dotate cu o mare fortã emotionalã. Complexele se manifestã ca niste energii de sine stãtãtoare, caracterizate prin autonomie, independentã si capacitatea de a se manifesta liber în sânul psihismului uman, iesind la ivealã pe neasteptate, fãrã a putea fi subordonate vointei constiente. Când un complex invadeazã constientul cu întreaga lui încãrcãturã afectiv - emotionalã nu mai este eul constient cel care decide ci complexul este cel care ia frâiele în stãpânire. Forta acestuia este teribilã si reaproprierea controlului constient este o muncã dificilã care necesitã o analizã minutioasã a psihicului individual, cu atât mai mult cu cât, de regulã, la forta complexului se adaugã sentimente de inferioritate si culpabilitate.

6 - Persona Fiecare om poartã în societate o " mascã ", în scopul de a rãspunde exigentelor mediului social în care se deruleazã existenta acestuia la un moment dat. Aceastã mascã ascunde componentele profunde ale personalitãtii sale, având drept scop de a permite individului sã proiecteze o imagine ideala - pe care acesta si-o face despre el însusi si pe care vrea sã o rãspândeascã în jur - pentru conservarea prestigiului pe care doreste sã-l afiseze în ochii proprii si în ochii altora. Cuvântul persona vine din latinã însemnând mascã de teatru, Jung introducându-l în analiza psihologicã, pentru a desemna masca pe care o afiseazã oamenii când vor sã " joace un rol în societate ". Persona permite deci individului de a se ascunde înapoia unei imagini idealizate si de a-si confectiona rolul dorit, în functie de circumstante. Problema care apare este cã aceastã mascã nu reprezintã personalitatea autenticã a individului ci este o proiectie a ceea ce acesta ar dori sã fie dar nu este în realitate. Acest dezacord naste un conflict la nivelul eului individului, care, cu cât antagonismul dintre natura profundã a eului si persona ( imaginea fortatã a mãstii ), este mai accentuat, cu atât genereazã o angoasã mai puternicã. Unii oameni acordã atâta importantã rolului lor social, identificând Persona cu o functie de prestigiu, încât fãrã sã-si dea seama devin ei însisi Functia. Ei ajung sã umfle importanta imaginii încercând astfel sã flateze propriul ego, încât întâlnim Persona medic, Persona colonel, Persona profesor universitar, etc. Persona nu se manifestã doar legat de statutul profesional.

În permanentã oamenii actioneazã de asa naturã încât sã creascã în propriii ochi sentimentul propriei valori, impresionând societatea din jur si alimentând continuu orgoliul si suficienta propriului ego. Împotriva acestei fatade care ne face robii conventiilor sociale,sacrificându-ne firescul natural al calitãtilor umane, se pare cã singurul antidot rãmâne simtul umorului, râsul sãnãtos, care rãstoarnã scara valorilor, punând lucrurile la locul lor. Altfel, confuzia generatã de conflictele interioare pe care le naste Persona duc inevitabil la depresiunea nervoasã.

7 - Umbra Un arhetip care personificã partea cea mai arhaicã si mai obscurã a psihismului uman si care constituie zona cea mai joasã a personalitãtii, este Umbra. Jung spune: " crusta noastrã de civilizatie ascunde un soi de brutã cu aspect preistoric..." Tot ce este mai primitiv, mai bestial si violent în natura umanã este atributul Umbrei. Aceastã figurã arhetipalã care sãlãsluieste în tenebrele inconstientului cuprinde elemente psihice personale sau colective care se opun tendintelor constiente sau care nu au fost trãite ca experiente concrete. Ea este compusã din douã aspecte ale psihismului uman. Pe de o parte semnificã zona psihicã cea mai putin evoluatã, mai întunecatã, prin raportarea la normele morale ale unei constiinte civilizate. Pe de altã parte este suma tuturor defectelor, slãbiciunilor, tendintelor nefaste, care sunt respinse de cãtre ego-ul individului. Aspectul terific al Umbrei, care se reveleazã în vise sub forma unor aparitii detestabile, diabolice, dusmãnoase, criminale, este expresia instinctelor bestiale, animalice, a poftelor sexuale incontrolabile, a pasiunilor oarbe si dezlãntuite, care populeazã straturile cele mai frustre din profunzimile insondabile ale inconstientului. Arhetipul Umbrei este personalizat de cãtre Diavol, cel care dezbinã, cel care tenteazã... Este într-un fel opusul arhetipului Sinelui, simbolizat prin Dumnezeu, cel care uneste armonios fiinta umanã. Aceastã violentã intrinsecã aspectelor cele mai reprobabile si josnice ale personalitãtii individului, egoismului cel mai acerb, barbariei si sadismului, orgoliului mistuitor si vindicativ, se dezlãntuie la nivel colectiv cu ocazia rãzboaielor nimicitoare, desfãsurare oarbã de urã distructivã. Dar ea este prezentã, de asemenea, în viata de zi cu zi , în conflictele familiale, la locul de muncã, în viata politicã, disputele religioase, etc, unde dorinta de dominatie, de aservire si pofta nesãbuitã de putere sunt expresia acelorasi pulsiuni obscure ale primitivismului unei naturi psihice neevoluate Umbra, pe care o purtãm cu totii în adâncul fiintei noastre, este partea din noi care trebuie prelucratã, materialul brut care supus procesului de analizã si transformare, ne obligã sã iesim din propria ignorantã si permite, în final, ca urmare a prizei de constiintã, evolutiei sã se desfãsoare. Cãci evolutia este tocmai acest drum de la tenebre inconstientului spre lumina constiintei.

8 - Anima si Animus Psihologia profunzimilor a lui Jung, pune în evidentã un alt aspect al psihismului uman: energia psihicã - libidoul - este bisexuatã. Natura umanã, în esenta sa, este bisexuatã, ea contine în egalã mãsurã principiul feminin si masculin care coexistã si se manifestã în interrelatie în cadrul aceluiasi individ. Principiul Masculin, corespunde Logosului creator, este principiul activ, rational, care prin analizã logicã si constructivã, estimeazã, criticã si organizeazã atât valorile materiale cât si cele spirituale. Prin vointã si initiativã, diferentiazã, ordoneazã si clarificã elementele constitutive ale lumii interioare si exterioare entitãtii individuale. El permite accesul la lumina unei Cunoasteri superioare. Principiul Feminin, corespunde Erosului instinctiv, este principiul pasiv, irational,sentimental, sensibil. Exprimând pasiuni arzãtoare si emotii nãvalnice poate perturba realizarea proiectelor. Poate conduce la gelozii devastatoare dar si la împlinirea Iubirii fãrã limite.

Principiul feminin trãieste experienta, cel masculin o întelege. În exces, principiul feminin duce la întunecarea ratiunii si a gândirii, în timp ce, principiul masculin în exces, duce la incapacitatea de a resimti fluxul emotional. Iubirea fãrã intelect este incoerentã si perturbatoare, intelectul fãrã iubire este steril si abstract. Iubirea are nevoie de intelect pentru a fi cãlãuzitã si canalizatã benefic, intelectul are nevoie de iubire pentru a înflori si a se manifesta creator. Evolutia presupune îmbinarea armonioasã a celor douã principii: a Logosului si a Erosului. Jung aratã cã, desi bãrbatul se percepe ca masculin în plan constient, el are în structura sa inconstientã o componentã femininã, la fel femeia, care la nivel constient se percepe femininã, posedã o componentã masculinã în structura sa inconstientã. El denumeste Anima zona inconstientã a bãrbatului si Animus sfera inconstientã a femeii. Sexualitatea, care se exprimã în vise prin imagini extrem de frecvente si semnificative, este mai degrabã o expresie simbolicã a uniunii acestor douã polaritãti care tind spre îngemãnare armonioasã si nu trebuie luatã explicit, ca expresie a uniunii fizice bãrbat - femeie. Din cauzã cã bãrbatul tinde sã reprime aspectul sãu feminin iar femeia sã refuleze aspectul sãu masculin, conflictele si tensiunile care se nasc la nivel inconstient duc la tulburãri psihice care pot lua forma nevrozelor. Si în acest caz, visele îsi afirmã rolul defulator, orientativ si într-o oarecare mãsurã curativ.

9 - Jung si lumea viselor Jung spune cã el nu posedã o teorie personalã în ceea ce priveste visele. Mai curând el este un creator de teorii, metode si tehnici care pot fi aplicate, cu mai mult sau mai putin succes, la analiza si explicarea viselor. Pentru el o interpretare este bunã atâta timp cât ea provoacã o reactie asupra celui care este implicat în analiza propriilor vise, iar aceastã reactie poate sã ducã la o ameliorare în bine a vietii acestuia. În loc sã se simtã izolat, victimã a destinului, marcat prin suferintã, individul realizeazã cã " în nici un caz nu este singur într-o lume strãinã în care nimeni nu întelege nimic ci cã apartine marelui fluviu al umanitãtii istorice, care a trãit, de nenumãrate ori, ceea ce el considerã ca o singularitate exclusiv personalã si patologicã...Suferinta sa este suferinta întregii umanitãti, nu o suferintã personalã, care izoleazã, ci o durere lipsitã de amãrãciune care-l leagã de toti oamenii..." " Individul este singura realitate ", cu alte cuvinte: trebuie sã interpretãm visele nu numai la nivel de obiect, dar si la nivel de subiect, cãci, în final, orice vis este visãtorul însusi, fiecare element al visului apartine ansamblului psihic al celui care viseazã. " Nici o imagine simbolicã nu poate avea o semnificatie universalã si absolut fixã ". Prin visele noastre luãm contact cu un proces, un aspect al inconstientului nostru, ceea ce ne permite sã realizãm priza de constiintã, sã ne cunostem pe noi însine. Rolul visului este dublu: el este un agent de legãturã între constient si inconstient dar este si un agent transformator, permitându-ne sã ne modificãm felul de a fi, în urma perceperii unor activitãti psihice de care înainte nu aveam cunostintã. Spre deosebire de Freud, el crede cã, a reduce toate visele la nivelul unor dorinte refulate, este nu numai contrar spiritului stiintific, dar aceastã metodã poate sã fie chiar dãunãtoare integritãtii psihice a pacientului. El se intereseazã, mai degrabã, de continutul manifest al viselor, adicã de ceea ce visele vor sã spunã, nu de ceea ce ele vor sã ascundã. Orice vis poate sã ne deschidã o poartã spre lumea gândurilor ascunse care ne tulburã. Întrebându-se la ce servesc visele, Jung releveazã câteva lucruri interesante: în primul rând nu toate visele sunt în legãturã cu refulãrile sexuale, cum postula Freud. Unele au o semnificatie literalã: de exemplu visãm despre mamã si visul este chiar în legãturã cu persoana mamei. De asemenea Jung cautã sã descopere dacã un anumit element al visului, persoanã sau obiect, nu reprezintã o anumitã parte a celui care viseazã: zâna din povesti poate sã exprime, de pildã, un aspect nestiut al personalitãtii acestuia, intuitia sa, de exemplu. Un aspect mai dogmatic al analizei jungiene este importanta pe care o dã acesta aducerii mesajului visului în prezent. De pildã dacã o persoanã a suferit în copilãrie o traumã, aceasta se va manifesta în viata prezentã apãrând, pe neasteptate, în vis. Complexul pe care individul îl poartã încã din copilãrie, îsi cere dreptul de a se exprima, realizând acest lucru prin intermediul visului.

Viziunea lui Jung despre inconstient este radical diferitã de cea a lui Freud. Inconstientul este un ghid, un prieten, un sfãtuitor. Asa cum, în plan fizic o ranã se cicatrizeazã de la sine, organismul uman tinzând spre integritatea corporalã, tot astfel el tinde spre sãnãtatea psihicã, iar inconstientul este permanent prezent pentru a aranja lucrurile. El ne indicã ce anume trebuie reparat în planul psihismului uman si trece la actiune, cicatrizând ranile sufletesti, erorile vietii de zi cu zi. " Functia generalã a visului este de a încerca sã restabileascã echilibrul nostru psihologic cu ajutorul materialului oniric, care, într-o manierã foarte subtilã, reconstituie echilibrul psihismului nostru, în ansamblul sãu ". O altã functie a visului, pe lângã aspectul sãu compensator,este ceea ce Jung numeste functia prospectivã. Visele ne dau indicatii asupra unor planuri pe care le avem într-un viitor foarte apropiat, indicatii care par uneori profetice. Ele se bazeazã pe informatii înregistrate în inconstient. Asa cum putem prezice timpul probabil cu ajutorul a numeroase informatii pe care le primim de la tot felul de aparate stiintifice care depãsesc capacitãtile perceptiei fizice omenesti, tot astfel visele dau indicatii despre posibile evenimente viitoare, prin analiza informatiilor stocate în inconstient, care depãsesc cu mult informatiile ajunse la nivelul constient al omului. În ceea ce priveste capacitatea oamenilor de a întelege mesajele viselor, Jung este convins cã acest lucru e pe deplin posibil. El crede cã oricine poate sã înteleagã propriile vise, prin el însusi, fãrã a recurge la ajutor dinafarã, gândind, analizând, interpretând, imaginile care se afiseazã pe ecranul personal în fiecare noapte. De altfel el este autorul unei tehnici care rãmâne de actualitate si care constã în dialogul cu propriile imagini din vis. Interpretarea viselor se face printr-o asociatie de idei dirijate, adicã " asociatiile vor fi canalizate si limitate la periferia imediatã a visului ca si la elementele care sunt în raport direct cu acesta ", spre deosebire de psihanaliza lui Freud, care era adeptul asociatiei de idei libere. Supletea metodei de interpreare a viselor a lui Jung, face ca ea sã rãmâna foarte actualã si utilã, fiind un model de analizã pertinentã si documentatã.

HOME

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->