Managementul operaţiunilor de creditare

1. Rolul băncilor comerciale în perioada de tranziţie 1.1. 1.2. Rolul băncilor comerciale în sistemul bancar Rolul B.N.R. economiei naţionale 2.1. 2.2. 2.3. 3.1. 3.2. 3.3. 3.4. 3.5. 3.6. 4.1.
4.2.

2 2 7 14 15 20 24 35 35 36 39 46 48 54 56 56 62

2. Creditul – Principiile şi modul de organizare a creditări Creditul - Concept şi trăsături Principiile de acordare a creditului Clasificarea creditului Politica generala de creditare Programul de resurse şi plasamente Particularităţile acordării creditelor agenţilor economici de către B.I.R. Rambursarea creditelor Garanţiilor creditelor Creditarea în valută la B.I.R Riscul de creditare Provizioane specifice de risc

3. Activitatea de creditare în cadrul B.I.R.

4. Analiza şi evaluarea riscului de creditare

1

1. Rolul băncilor perioada de tranziţie
1.1. Rolul băncilor comerciale în sistemul bancar 1.2. Rolul B.N.R.

1.1. Rolul băncilor comerciale în sistemul bancar În epoca contemporană, în ţările cu economie de piaţă, creditul şi băncile au avut un rol determinant în desfăşurarea proceselor economice, agenţilor economici în ansamblul ei. Primele bănci au apărut prin secolul al XVI-lea în Veneţia Genova şi Milano. Băncile au luat o tot mai mare dezvoltare, pe măsura extinderilor relaţiilor de producţie, contribuind la eliberarea creditului de condiţiile robituale ale cămătăriei. Băncile reprezintă întreprinderi particulare, societăţi în număr colectiv, societăţi anonime sau ale statului care concentrează capitalurile disponibile din economie şi le pune la dispoziţia agenţilor economici, inclusiv statului sub forme de credite. În apariţia, băncilor literatura de specialitate acordă un loc important zarafului, preţuitor al monedelor şi intermediar al circulaţiei monetare. Deţinători de monedă aveau în acesta un sprijin important în desfăşurarea schimburilor şi în dezvoltarea economică, dar deţinerea şi utilizarea banilor presupune şi anumite riscuri. Aceste riscuri au orientat pe deţinători de capital să încredinţeze acest depozit uni intermediar, zaraful sau alte persoane, în scopul păstrări şi al remunerării sub formă de dobândă care provine de folosirea depozitului de către intermediar ca sursă de creditare. În mod tradiţional aceşti intermediari au fost băncile.
2

în reglarea

circuitelor economice la nivel macro-economic şi micro-economic, al lichidităţi

În epoca contemporană locul şi rolul băncilor în viaţa economico-socială este intrinsec legată de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economiinvestiţii, relaţie determinantă în creşterea economică. Locul şi rolul băncilor în economie structura lor sunt determinate şi de creaţia monetară, factor specific al funcţionalităţi băncilor în economie. Legislaţia din ţara noastră (legea 33/1991) defineşte societăţile bancare ca „persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la persoane juridice şi fizice sub formă de depozite sau titluri de valoare negociabile plătibile la vedere sau la termen, şi acordarea de credite.” Băncile sau afirmat iniţial ca instituţii monetare, ca intermediari monetari a căror caracteristică esenţială este posibilitatea de a pune în circulaţie creanţe asupra lor însăşi care sporesc masa mijloacelor de plată, volumul circulaţiei monetară, caracteristica semnificativă acestor intermediari este transformarea activelor monetare în monedă. Emisiunea de bancnote funcţie iniţial deschisă tuturor băncilor şi restrânsă ulterior numai la banca de emisiune, reprezintă forma principală a creaţiei monetare şi cadrul primordial prin care are loc expansiunea masei monetare. Băncile comerciale sunt instituţii financiare specializate atât în atragerea de resurse şi plasarea acestora prin acordarea de credite cât şi în efectuarea plăţilor intre titulari de cont, agenţi economici. Băncile comerciale tipice au şi ele un aport de pondere în creaţia monetară transformând activele monetare, fără putere liberatorie, în instrumente de plată. Înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate constituie momentul creaţiei unei monede adiţionale specifice, moneda scripturală. În cadrul sistemului bancar sau inclus în timp şi intermediar monetar care au ca funcţii principale colectarea de economi sau acordarea de credite pe termen mijlociu şi lung direct spre beneficiar sau prin angajarea de capitaluri pentru recreditare.

3

Deşi statutul de intermediar remonetari este adesea foarte apreciat de cel al băncilor, acestea nu creează monedă şi utilizează capitalurile pe care le colectează, sau care le sunt puse la dispoziţie în Anglia, Franţa, SUA, o mare parte a băncilor de depozit făceau şi operaţi de misiune fapt ce, un timp, n-a creat probleme. Cu timpul insă multiplicarea centrelor de emisiune a creat condiţii de încărcare a normelor de emisiune şi încărcarea canalelor circulaţiei de bancnote emise, cu, sau fără justificare economică este suficient a preciza că în ajunul reglementarilor acestei chestiuni în 1993, în SUA băncile naţionale împuternicite să emită bancnote erau în număr de 7500. Astfel ca în momente istorice diferite în funcţie de condiţiile proprii, toate ţările dezvoltate au trebuit să delimiteze net funcţiile băncii de emisiune, acestea concentrându-se de regulă la o singură bancă, banca centrală. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în SUA, unde, deşi există 12 bănci federale de emisiune, acestea acţionează ca un tot untar sub egida unei unice autorităţi federale. Specializarea băncilor a fost o tendinţă care s-a manifestat în sânul băncilor dintr-o întreagă epocă şi, deşi în descreştere continuă să caracterizeze lumea băncilor. Separarea şi independenţa băncilor specializate este şi momentul delimitări stări de competenţă şi activitate a băncilor de depozit. La începutul afirmări tendinţelor de specializare, acestea erau adesea declarative, propagandiste fără a obliga la exclusivitate sau interziceri. Criza economică din ani 1923-1933 care a bântuit în toate ţările dezvoltate dar a făcut ravagi în SUA, a impus o reglementare severă a regimului băncilor, care să acţioneze în scopul protejări deponenţilor. Astfel ca, în mod necesar, statutul de bancă comercială, a trebuit să fie bine conturat, intuindu-se un regim limitativ de control asupra instituţiilor de credit ce primesc depuneri şi asupra modului de folosire a acestor resurse în procesul creditării. În acest cadru s-a delimitat, mai exact, accepţiunea de bancă comercială sau de depozit, în opoziţie sau spre deosebire, de celelalte bănci.

4

Băncile comerciale sunt caracterizate prin aceea că efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare. Deci au o activitate care se poate modifica liber, funcţie de cerinţe, posibilităţi şi propria orientare. Iniţial, băncile comerciale au mijlocit creditul comercial direct între agenţi economici, prin preluarea de la aceştia a titlurilor de credit comercial de unde şi denumirea lor. În ultimul an produsele şi serviciile băncilor comerciale s-au diversificat foarte mult prin angajarea în operaţiuni, altădată aflat în zona de graniţă cu alţi intermediari financiari. Se manifestă dealtfel, o tendinţă accentuată de diminuare a deosebirilor dintre băncile comerciale şi băncile de afaceri care se ocupă în deosebi, cu investirea depozitelor pe termen lung evoluţia lor fiind orientată către tipul de bănci universale. Tuturor băncilor comerciale li se permite în cadrul legal să funcţioneze ca bănci „universale”. în realitate anumite funcţii din activitatea bancară universală nu sunt permise, cum ar fi activaţi de brokeraj la bursă, pentru care sunt necesare firme separate având această activitate la bază. Legătura directă cu agenţi economici în ce priveşte constituirea şi utilizarea depozitelor, în principal sub forma distribuirii de credite, constituie şi conferă băncilor şi calitatea de centru de efectuare între, titulari, a plăţilor. Băncile comerciale sunt organizate ca societăţi comerciale şi urmăresc obţinerea unui profit. Băncile comerciale în special joacă rolul de intermediar. Acestea îşi exercită rolul de intermediar nu numai între agenţi din afara sistemului bancar, ce au un rol major în redarea şi valorificarea capitalului, în mobilizarea de resurse, şi distribuirea de credite însăşi sistemul bancar, deci intermediază intre verigile bancare. În acest proces se afirmă şi se detaşează ca principale funcţii ale băncilor comerciale cele două laturi ale intermedieri: mobilizarea resurselor şi distribuirea creditelor.
5

În îndeplinirea funcţiilor la băncile comerciale îndeplinesc anumite operaţii specifice considerate şi reunite după sensul lor în pasive şi active. Funcţia de intermediere a băncilor comerciale a fost puternic afectată până în 1994 datorită unui mediu inflaţionist şi al dobânzilor real negative. După 1994 sa înregistrat o creştere a sistemului bancar . Raportul active externe-pasive externe a fost, începând cu 1990 favorabil clasamentelor externe. Acest report s-a schimbat după 1995 datorită preferinţei băncilor comerciale de a acorda credite interne în valută, care au asigurat o fructificare mai bună decât clasamentele în depozite în străinătate. Depozitele clienţilor nebancari au înregistrat an de an creşteri nesemnificative, depăşind, începând cu anul 1994, rata de creştere a preţurilor în economie. Această evoluţie pozitivă constitue un semnal important în privinţa menţinerii încrederii în moneda naţională şi totodată o sursă de finanţare ne inflaţionistă a creşterii economice. Volumul fondurilor proprii au crescut de la an la an în cifre absolute, fiind în general superior ratei inflaţiei. Acest lucru confirmă dezvoltarea sistemului bancar în România, reflectând atât înfiinţarea de noi societăţi bancare cat şi preocuparea băncilor existente pentru ameliorarea bazei proprii de capital. Menţinerea inflaţiei ridicate, cu mici excepţii, în perioada 1990-1998 a avut o influenţă importantă asupra evoluţiei sistemului bancar românesc. Efectul asupra agregatelor monetare şi creditului din economie, a fost semnificativ, masa monetară în termeni reali, comprimându-se, ca şi creditul din economie. Dezintermedierea financiară şi dolarizarea economiei au fost fenomene care au apărut în mod normal în acest context.

6

1.2. B.N.R.

1.2.1. Rolul B.N.R. Înfiinţată în 1980, ca bancă de emisie, B.N.R., nu s-a preocupat în primii ani şi de perfecţionarea circulaţiei monetare. Erau mai importante regularizarea acestora şi impunerea sistemului monetar al tânărului stat independent, pe propriul său teritoriu bântuit în exces urmele trecerii atâtor culturi, civilizaţii şi popoare , care lăsase în urmă uzul monedelor şi făcuseră din echivalarea empirică şi subiectivă a acestora o meserie aparte: zarafia. B.N.R. este instituţia bancară centrală a statului român, unicul institut de emisiune, care stabileşte reglementările în domeniul monetar al statului. Indiferent de organizarea politică şi economică a unei ţări, B.N.R. are rol primordial în cadrul economiei tării respective. Principala funcţie a B.N.R. a fost şi este aplicată politicii monetare şi de credit. Totodată, legislaţia a stipulat că banca participa în calitate organism specializat la conceperea politicii monetare şi de credit, pe care urmăreşte să o aplice. În acest mod reglementările privind organizarea şi funcţionarea B.N.R. au conferit principalei autorităţi monetare a ţării un rol major şi o largă putere de acţiune, permiţând să-si adopte modalităţi concrete de lucru la necesitatea în continuu schimb ale economiei, fără intervenţia permanentă a legiuitorului. Astfel, în perioadele de evoluţie rapidă ale economiei B.N.R. avea un grad foarte mare de iniţiativă, iar pe baza şi în vederea aplicării legii, în colaborare cu celelalte bănci poate elabora norme metodologice privind creditele, plătite în numerar. Domeniile în care acţionează B.N.R., cel monetar şi al creditului scurt de importanţă majoră pentru economia naţională. Prin urmare, delegarea de autonomie şi de răspundere nu poate fi totală, banca aplica în activitatea să la fel ca şi în alte ţări hotărârile guvernului. Pe de altă parte, construcţia sa de bancă
7

centrală a statului român, Banca Naţională are atribuţii foarte ample, fiind însărcinată cu organizarea, supravegherea şi coordonarea întregii activităţi bancare. Autonomia băncii centrale realizează un anume contrabalans în autoritatea guvernului şi deci, sprijinea ideea existenţei a două organisme cu atribuţii macroeconomice ce exercita funcţii exclusive ale statului. Se poate realiza, deci, o mai bună stabilitate monetară şi o mai bună respectare pe total a intereselor economice. Capacitatea guvernului de a finanţa deficitul bugetar prin misiunea monetară, ar fi un mod eficient limitată de autonomia B.N.R.. De asemenea, legătura cu guvernul nu este deloc strânsă, având în vedere că acesta nu are membri în conducerea băncii, nu este implicată în numirea cadrelor de conducere, iar informaţia dintre cele două centre de putere are caracter pur informativ. În cazul ţării noastre nu este prevăzută nici un fel de implicare a guvernului în decizia băncii centrale, fapt de dovedeşte încă o dată caracterul independent al autorităţii monetare.
Caracteristica Australia băncii centrale Guvernatorul Guvern 7 băncii ani. - numit de - cu mandat de DA care poate fi reînnoit Membrii 9 consiliului de guvern administraţie 5 ani sunt numiţi de: - cu mandat de DA care poate fi reînnoit - fac parte din DA guvern Raportările se fac Anual Relaţia cu informativ guvernul-banca centrală În cazul apariţiei Guvernul unui conflict decide Canada Conducere administrativ ă 7 ani. DA 15 ministerul finanţe 3 ani DA DA La cerere consultă Guvernul decide Japonia Guvern 5 ani. DA 7 guvern 4 ani DA DA La cerere Solicită aprobarea Nu e posibil Noua Zeelandă Guvern 5 ani. DA 9 guvern 5 ani DA DA Anual Solicită aprobarea Nu este posibil SUA Preşedinte 4 ani. DA 7 preşedinte 14 ani NU NU Semestre Informativ Nu este prevăzut România Parlament 8 ani. DA 9 parlament 8 ani DA NU Anual Neprevăzut Nu este prevăzut

Poziţia băncii centrale faţă de puterea statului
8

Nu este bine ca B.N.R. să fie complet autonomă. Ea are influenţe negative, producţia şi şomajul purtând dobânzi la limite insuportabile în scop de a reduce inflaţia la nivelul zero. Ea trebuie să contribuie împreună cu Guvernul la atingerea echilibrului dintre menţinerea inflaţiei în limite controlabile, pe de o parte şi creşterea economică şi ocupaţia forţei de muncă, pe de altă parte. Parlamentul României a decis ca B.N.R. să aibă un grad ridicat de independenţă, fiind împuternicită în numele statului să apere prin mijloace specifice stabilitatea monetară. Conform legilor 33/1991 privind activitatea bancară şi legea 34/1991 privind statutul B.N.R., principalele obiective de activitate ale societăţilor bancare îl constituie atragerea de fonduri de la persoane fizice şi juridice sub formă de depozite sau instrumente negociabile plătibile la termen sau la vedere, precum şi acordarea de credite. Activitatea tuturor societăţilor bancare este supravegheată de B.N.R. în calitatea ei de bancă centrală a statului român, având personalitate juridică de unic organ de emisiune şi care reglementează în domeniile: monetar, de credit şi de plăţi. În cadrul politicii economice şi financiare duse de statul român, B.N.R. promovează, reglementează şi supraveghează activităţile de intermediar bancar. B.N.R. legiferează autorizaţie de constituire şi funcţionare a societăţilor bancare ca persoane juridice comune, de asemenea putând retrage autorizaţia de funcţionare în cazurile impuse de lege. Ea are dreptul de acţiune în justiţie ori de câte ori societăţile bancare închid contracte, înţelegeri sau acţionează în scopul atingerii unei poziţii dominante pe piaţa monetară, financiară sau valutară. Toate societăţile bancare trebuie să-şi deschidă conturi la B.N.R., respectând reglementările acesteia pentru aplicarea politicii sale. Aceste societăţi pot efectua operaţiuni de depozite la vedere şi la termen în cont, pot cumpăra, vinde sau ţine în custodie.

9

B.N.R. formulează şi conduce politica monetară şi de credit în cadrul politicii economice şi financiare a statului în vederea menţinerii stabilităţii monedei naţionale.

1.2.2. Resursele B.N.R. Banca Naţională îşi constituie rezerve internaţionale constând din: aur, active externe sub forma bancnotelor şi monedelor metalice sau a soldurilor conturilor la bănci în străinătate, exprimate în acele valute şi destinate în acele ţări pe care ea le aprobă pentru îndeplinirea scopurilor sale; orice alte active de rezervă recunoscute pe plan internaţional, inclusiv dreptul de a cumpăra de la Fondul Monetar Internaţional în cadrul tranşei de rezervă, precum şi deţinerile de drepturi sociale de tragere ale statului; cambii, cecuri şi bilete la ordin exprimate şi plătibile în valută; bonuri de tezaur şi alte titluri emise sau garantate de guverne externe sau instituţii financiare inter-guvernamentale exprimate şi plătibile în valută: alte active. Resursele B.N.R. sunt constituite în primul rând din capitalul propriu care aparţine în întregime statului. Rezervele băncii se constitue din profitul prevăzut în bilanţ după acoperirea integrală a cheltuielilor. Din profitul brut înregistrat în bilanţul băncii 20% se utilizează pentru construirea fondului de rezervă al băncii, destinat acoperirii eventualelor pierderi. Această cotă se reduce la 10% când activele din fondul de rezervă ajung să fie egale cu capitalul băncii şi la 5%când astfel de active ajung la dublul capitalului. Diferenţa de profit rămasă după repartizarea pentru fondul de rezervă se realizează potrivit hotărârii consiliului de administraţie a băncii.

1.2.3 Operaţiunile B.N.R.

10

Cu împuternicirea statului, B.N.R. participă la organizaţii internaţionale cu caracter financiar, bancar şi monetarul. De asemenea, banca are dreptul să ceară tuturor instituţiilor de credit şi financiare să-i furnizeze documentele şi informaţiile necesare pentru executarea funcţiilor sale. • OPERAŢIUNILE B.N.R. CU SOCIETĂŢILE BANCARE ŞI ALTE INSTITUŢII DE CREDIT În cadrul politicii sale monetare şi de credit banca efectuează operaţiuni cu societăţi bancare şi alte instituţii de credit, cum sunt: - scontează şi rescontează efecte de comerţ şi bonuri de casă prezentate de societăţile bancare şi alte instituţii de credit; - deschide conturi curente societăţilor bancare şi celorlalte instituţii de credit şi efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi între acestea. Prin intermediul conturilor deschise în evidenţele sale, efectuează servicii de compensare şi decontare între societăţile bancare. Banca poate sconta, dobândi, lua în gaj sau vinde creanţele asupra statului, asupra societăţilor bancare şi asupra altor societăţi în vederea realizării obiectivelor politicii monetare, având în vedere situaţia pieţei. Ea stabileşte taxa oficială a scontului, precum şi condiţiile de efectuare a operaţiunilor de scont. De asemenea, poate cumpăram, vinde sau accepta în gaj titluri şi alte valori, stabileşte regimul rezervelor obligatorii pe care societăţile bancare sunt obligate să le menţină în conturile special deschise în evidenţele B.N.R., acţionează ca împrumutător de ultimă instanţă pentru societăţile bancare aflate în dificultate de plată. Datorită poziţiei sale în cadrul instituţiilor publice, B.N.R. este abilitatea prin statut s reprezinte statul în relaţiile financiare internaţionale şi în organismele financiare internaţionale. În legea numărul 34/1991 privind statutul B.N.R. se stipulează la articolul 2: „B.N.R. participă, în numele statului, la tratative şi negocierile externe cu
11

probleme financiare, monetare şi de plăţi: B.N.R. poate negocia şi încheia acorduri privind împrumuturi pe termen scurt şi efectuare de operaţiuni de swap cu băncile centrale, băncile comerciale şi instrumentele monetare, cu condiţia rambursării lor în termen de un an şi a înregistrării lor în raport anual al B.N.R.”. „B.N.R. poate, cu împuternicirea parlamentului, să participe la organizaţii internaţionale cu caracter financiar, bancar şi monetar şi să devină membru al acestora”. B.N.R. poate „să încheie în nume propriu sau în numele statului, în contul şi din dispoziţia statului acorduri de clearing şi de plăţi sau poate încheia orice alte contracte având acelaşi scop, cu instituţiile centrale de crearing , publice şi private care îşi au sediul în străinătate.” • OPERAŢIUNILE B.N.R. CU TREZORERIA STATULUI B.N.R. efectuează operaţiuni cu trezoreria statului. În acest scop ţine în evidenţele sale contul curent al trezoreriei statului, acţionează direct sau prin alte bănci ca agent al statului în ce priveşte emisiunea obligaţiunilor şi altor înscrisuri de stat, vânzarea şi răscumpărarea acestora, precum şi plata dobânzilor şi altor speze, poate acorda bugetului statului împrumuturi pentru acoperirea decalajului temporar dintre venitori şi cheltuieli; efectuează operaţiuni cu aur şi valută. • OPERAŢIUNILE B.N.R. CU AUR ŞI VALUTĂ B.N.R. formulează, conduce şi îndeplineşte politica valutară a statului,

cooperând cu alte organisme de stat, face controlul valutar. B.N.R. răspunde la emiterea reglementărilor cu privire la operaţiunile cu aur şi valută, în vederea pregătirii monedei naţionale; stabileşte şi publicarea cursurilor de schimb la care B.N. şi alte persoane juridice autorizate efectuează operaţiunile lor cu aur şi valută; autorizarea şi retragerea autorizaţiei, precum şi reglementarea şi supravegherea
12

persoanelor juridice care au obţinut autorizaţia de efectua tranzacţii valutare; stabileşte plafoanele activelor în aur şi valută pe care persoanele juridice autorizate le pot ţine în depozit: păstrează şi administrează rezerve internaţionale ale statului; stabileşte unele limite la poziţiile valutare, acte ale societăţilor bancare, precum şi condiţiile şi plafonul îndatorării externe a anumitor societăţi.

13

2. Creditul – Principiile şi modul de organizare a creditării economiei naţionale
Creditarea este o activitate care poate genera profituri importante pentru bancă. dacă este practicată corect, dar care poate duce şi la pierderi . O modalitate prin care băncile realizează venituri este de a da cu împrumutul banii depozitaţi. Băncii i se plătesc dobânzi pentru sumele date cu împrumuturi: rata dobânzii percepute pentru împrumuturi va fi mai mare decât rata dobânzii plătite la depozite. Diferenţa dintre aceste 2 rate ale dobânzii se numeşte marjă şi constitue o sursă importantă pentru venitul băncii. O parte din fondurile avansate în procesul de creditare provin din capitalul propriu al băncii. Nivelul capitalului este reglementat de B.N.R., corespunzător Convenţiei de la Basel. Băncile trebuie să realizeze cu un venit suficient mai mare pentru a reuşi restituirea împrumuturilor astfel atrase şi dobânda aferentă, pentru a-şi acoperi costurile pentru a obţine profit. Adesea, băncile comerciale au în vedere taxa oficială a scontului stabilită de banca centrală, ca dobândă de referinţă în stabilirea nivelului ratei dobânzii utilizate de ele în relaţiile cu clienţii. În orice ţară rata minimă a dobânzii de creditare influenţează cererea de monedă şi cursul de schimb. Rata dobânzii de creditare mai ales sub forma taxei oficiale a scontului este un important instrument de politică monetară în cadrul unei economii. Procesul de creditare joacă un rol esenţial în economie. Încasând sumele mici de bani de la deponenţi şi agregând aceste fonduri pentru a le împrumuta solicitărilor, băncile pun la dispoziţie banii necesari dezvoltării economice. În acest proces, băncile protejează deponenţii prin analizarea riguroasă a cererilor de creditare.

14

Creditarea poate fi privită şi ca un serviciu bancar în care banca îi oferă clienţilor care îl solicită. În economiile competitive, activităţile specifice sectorului terţiar trebuie să se concentreze asupra nevoilor clienţilor şi să dezvolte produse şi servicii pentru satisfacerea noilor cerinţe ale acestora.

2.1. Creditul – concept şi trăsături Creditul este o relaţie bănească care se stabileşte între o persoană juridică sau fizică, denumită creditor, care acordă un împrumut de bani mai multor persoane juridice sau fizice denumite debitori, pentru o anumită perioadă de timp, contra unui cost monetar numit dobândă. Creditul mai poate fi definit ca o operaţiune prin care se ia în stăpânire imediată resursele monetare în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare. Relaţii de credit au existat şi în economiile remonetare. Deci creditul poate exista şi în economiile fără monedă. Evident că, în ansamblul lor, relaţiile de credit astăzi, nu se pot emancipa de haina monetară. Operaţiunile de credit pot interveni într-o gamă amplă de relaţii între indivizi sub forma unor acorduri personale simple până la tranzacţiile formalizate ce se efectuează pe pieţe monetare sau financiare foarte dezvoltate şi formulate în cadrul unor contracte complexe. O parte importantă a relaţiilor de credit priveşte mobilizarea capitalurilor disponibile şi a economiilor. Părţile implicate, tipul de instrumente utilizate şi condiţiile în care creditul este consimţit, sunt extrem de diverse şi în continuă evoluţie. Dispozitivul instituţional variază de asemenea de la ţară la ţară. În amplitudinea sa, esenţa raportului de credit se dezvăluie prin analiza trăsăturilor specifice .

15

Subiectele raportului de credit creditorul şi debitorul prezintă o mare diversitate în ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice , motivele angajări sale, astfel ca ierarhizarea acestor laturi este dificilă. Raportul de credit implică primordial redistribuirea unor capitaluri aflate în stare de disponibilitate cea ce presupune preexistenţa unor procese de economisire sau acumulări monetare. Întreprinderile în calitate de creditori, manevrează importante disponibilităţi monetare, din circuitul cărora au loc considerabile degajări cu caracter temporar ce pot fi angrenate în procesul de creditare. Întreprinderile, prin repartizarea profitului, majorează global capacitatea de creditare a economiei naţionale. Creşterea veniturilor populaţiei prin angajarea masivă în procesele economice, prin nivelul înalt al productivităţi munci şi prin amplitudinea spiritului de prevedere şi economisire, caracteristici ale evoluţiei contemporane în toate ţările dezvoltate, a făcut din populaţie în desfăşurarea raporturilor de credit, în primul rând în postură de creditor. În ţările dezvoltate, aportul populaţiei în formarea resurselor de creditare tinde să-l ajungă pe cel al întreprinderilor. Astfel, în 1988 în Japonia fată de 143788 miliarde yeni, cât reprezintă acumulările întreprinderilor, populaţia înregistra un volum de economii de aproape 128243 miliarde de yeni. Aceste tendinţe de creştere absolută şi relativă a economilor populaţiei, caracteristică raporturilor de credit în toate ţările dezvoltate, pun noi probleme optimizări procesului de mobilizare şi utilizare a acestor economii. Pe acest fundal se desfăşoară modificări calitative printre care transformarea economiilor în disponibilităţi monetare în economii financiare, fapt ce influenţează radical activitatea intermediarilor, băncile. În calitate de debitori alături de întreprinderi şi populaţie se afirmă amplu în toate ţările dezvoltate, statul. În SUA angajarea în calitate de debitor în procesul de creditare are dimensiuni apropiate volumul total al îndatorări fiind în 1987: pentru întreprinderi
16

2951 miliarde dolari, pentru populaţie 2837 miliarde dolari şi pentru administraţia de stat 2798 miliarde dolari. Aceste date reflectă anumite particularităţi proprii SUA: un grad mare de autofinanţare a întreprinderilor care diminuează relativ necesităţile de credit, o dezvoltare mai amplă a creditului acordat populaţiei, ca expresiei a unei economii de consum dezvoltate generos; o amplitudine specifică a cheltuielilor bugetare axate în deosebi pe destinaţii militare care exagerează nevoile de credit ale statului. Dacă pentru celelalte ţări dezvoltate participaţiile cantitative pot diferi, factori care generează ţi tendinţele lor prezintă grade mai mari sau mai mici de similitudine. Un element esenţial al raportului de credit, este promisiunea de rambursare care presupune riscuri şi necesită, în consecinţă, angajarea unei garanţi. Riscul de rambursare decurge din acea ca, la scadenţă debitorul ar putea fi incapabil să-şi onoreze obligaţiile faţă de creditor. În raporturile de credit, riscurile probabile sunt: - riscul de rambursare - riscul de imobilizare Riscul de nerambursare constă în posibilitatea întârzieri plăţi sau a incapacităţi de plată datorită conjuncturii sau deficienţilor împrumutului. Pentru prevenirea riscului trebuie să se analizeze temeinic împrumutul prin prisma cerinţelor respectării de credit sub diverse aspecte umane, economice, financiare, juridice. Prevenirea riscului este strict legată, de procedurile de garantare a împrumutului. Riscul de imobilizare survine la bancă sau la deţinătorul de depozite, care este în măsura să satisfacă cerinţele titularilor de depozite, din cauza unor gestiuni nereuşite a creditelor acordate. Efectele negative ale unui asemenea situaţii pot fi prevenirea prin administraţia judicioasă a creditelor şi a depozitelor de către bănci. Pentru minimalizarea acestor riscuri creditorul trebuie să solicite debitorului garanţii personale sau reale.
17

Garanţia personală este angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti în cazul în care debitorul este în incapacitate de plată. Garanţia reală cuprinde reţinerea, gajul şi ipoteca. Reţinerea este dreptul creditorului de a păstra un bun al debitorului atâta vreme cât această nu a fost achitat integral. Pentru acesta trebuie îndeplinite în anumite condiţii: bunul personal deţinut de creditor să aibă o legătură cu creanţa, iar creanţa să fie certă şi exigibilă. Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului, un bun în garanţia creditului. Gajarea poate avea loc cu sau fără deposedare. Dacă gajarea are loc fără deposedare, creditorul primeşte un titlu de recunoaştere al gajului care face obiectul publicări. Creditorul titular al gajului, în virtutea gajării are anumite drepturi: de preferinţă, de urmărire, de reţinere şi de vânzare. Ipoteca este actul prin care debitorul acordă creditorului dreptul asupra debitorului fără deposedare şi cu publicitate. Ipoteca conferă creditorului dreptul de preferinţă şi dreptul de urmărire. Ipoteca poate fi legală convenită sau judicioasă. Privilegiul este dreptul convenit prin lege unor creditori de a avea prioritate în a fi plătiţi atunci când dispune de o garanţie asupra unei părţi sau aspra totalităţi patrimoniului debitorului. Creditorul privilegiat dispune de dreptul de preferinţă şi de urmărire. Privilegiile pot fi generale şi speciale respectiv mobiliare şi imobiliare. Ori care ar fii garanţiile oferite creditorul nu poate să piardă din vedere o bună garanţie nu trebuie să fie decât o precauţie suplimentară şi nu un suport al unui risc mai mult decât posibil. Decizia creditorului trebuie să se întemeieze pe totalitatea însuşirilor calitative ale debitorului, ale patrimoniului sau şi a nodului de administrare şi nu numai ce se desprind din aprecierea garanţiilor. Trebuie subliniat că în caz de necesitate transformarea garanţiilor în bani presupune pentru creditor eforturi şi
18

acestea deturnează creditorul respectiv pe bancher, din preocupările sale obişnuite şi-i prejudiţii ce nu întotdeauna pot fi comensurate valoric şi, pe această cale, recuperate. Termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditorului are o mare varietate. De la termene foarte scurte 24 ore şi încheindu-se cu termene de 30-50 ani pentru împrumuturi privind construcţii de locuinţe. Pentru termenele de termen scurt, creditele acordate întreprinderilor, sau credite de consum, este caracteristică rambursarea integrală sau scadentă. Creditele pe termen mijlociu şi lung implică adesea rambursarea eşalonată fapt ce înseamnă că pe parcurs, la termene stabilite lunare, trimestriale, odată cu plăţile cuvenite pentru dobânzi se rambursează o parte din împrumut. Dobânda este o caracteristică esenţială a creditului. În acordurile de credit s-a instituit cauza dobânzi fixe. În condiţiile presiunii inflaţioniste accentuate din ani 1970, s-a instituit regimul dobânzilor variabile, situaţie în care dobânzile se modifică periodic funcţie de nivelul dobânzi pe piaţă. Acordurile de credit pot prevede adiţionarea dobânzi cuvenite şi plata integrală la încheierea contractului. Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii unice; acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligaţiuni angajarea unui depozit. În ultimul timp s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, în cadrul căruia împrumuturile efective intervin la intervale liber alese de debitor. Cărţile de credit sunt modalităţile cele mai răspândite pentru această formă. Consimţirea tranzacţiei, respectiv acordarea creditului, este un act de mare importanţă, în vederea căruia creditorul trebuie să-şi asigure o bune informare şi documentare pentru evitarea riscului. Astfel băncile îşi creează un cadru propriu de informare şi documentare, sau apelează la agenţii specializaţi care studiază. În economia unor ţări, o atenţie deosebită se acordă documentării privind riscul în investirea în hârtii de valoare, obligaţiuni, de o mare valoare publică, care au pus la punct un sistem de notaţie complexă, reunit într-o formulă literară sau
19

numerică destinată a releva gradul de risc decurgând din caracteristicile creditului şi, mai ales ale debitorului. Consemnarea şi transferabilitatea sunt caracteristici ale creditului. Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prin înscrisuri, instrumentele de credit, a căror formă de prezentare implică aspecte multiple şi diferenţiale. Transferabilitatea instrumentelor de credit şi deci transferul acordurilor de credit de la un beneficiar la altul este, în primul rând, o expresie a lichidităţii portofoliului de creanţe, posibilitatea pentru fiecare creditor de a transforma creanţa în bani, potrivit unei necesităţi sau unei noi opţiuni. În practica bancară, transferabilitatea are un loc important, deoarece permite a asigura utilizarea fluxurilor fireşti de constituire şi utilizare a capitalurilor temporar disponibile. Prin creditare, băncile folosesc, într-o primă etapă, capitalurile temporar disponibile mobilizate de ele, urmând ca, într-o etapă următoare, să recurgă la concursul altor fluxuri de capital existente sau create la banca de emisiune sau late bănci, prin operaţiile de recreditare.

2.2. Principiile de acordare a creditului O activitate bancară sigură şi profitabilă presupune, pe de o parte, protecţia disponibilităţilor din conturile deponenţilor şi investiţiilor acţionarilor băncii prin reducerea riscului, dar şi permanenta fructificare a posibilităţilor oferite de piaţă. Acest lucru nu se realizează refuzând acordarea unui credit sau stabilind termeni şi condiţii de creditare care să descurajeze clienţii să mai apeleze la credite. Există principii de creditare care, dacă sunt aplicate consecvent permit reducerea gradului de incertitudine şi, prin urmare, a riscului implicat în creditare. Aceste principii se referă la:
20

• solicitantul creditului (debitorul) • cererea de creditare (obiectivele urmărite) • rambursare (rate şi termene) • dobânzi şi comisioane bancare (renumerarea creditului) • garantarea (modalităţi de asigurare şi recuperare) Solicitantul creditului (debitorul) Acceptul unei bănci de a acorda un credit reflectă punctul ei de vedere privind capacitatea de rambursare, prezentă şi viitoare, a clientului. Prin urmare, este esenţial ca banca să obţină cât mai multe informaţii în legătură cu situaţia financiară a potenţialului client şi să fie sigură ca se poate baza pe toate informaţiile oferite de acesta. În această analiză, banca trebuie să ia în considerare măsura în care îl cunoaşte pe client; analiza se face diferenţiat pentru un client nou şi pentru un client tradiţional. Dacă solicitantul este deja un client al băncii, banca va lua în considerare evidenţele sale referitoare la acesta, de exemplu dacă ia creditele anterioare – a respectat graficul de rambursare a ratelor şi dobânzilor. Orice solicitare de reînnoire a unui credit se bazează pe relaţiile anterioare cu clientul. Solicitările noilor clienţi trebuie tratate diferit. Dacă cel care solicită un credit nu este clientul băncii, ca un prim pas, trebuie să se obţină referinţe satisfăcătoare despre integritatea şi situaţia financiară a persoanelor care conduc afacerea. Trebuie să se obţină informaţiile necesare relevante de care are nevoie banca. Cererea de creditare

21

Aspectele determinante care vor fi luate în considerare atunci când se analizează cererea de creditare sunt: - competenţa legală a solicitantului - destinaţia creditului - valoarea creditului - durata creditării - eşalonarea ratelor scadente - garantarea creditului solicitat - marja de profit pe care o va încasa banca din credit Banca trebuie să ia în considerare dacă împrumutul solicitat, se înscrie în politica de ansamblu de creditare a băncii. O bancă poate limita sumele pe care le va împrumuta unui anumit sector industrial sau comercial, sau poate exista o reglementare a Băncii Naţionale în ceea ce priveşte creditarea unui anumit sector. Cererea clientului trebuie susţinută de un flux monetar prognozat (cash flow). Acesta poate lua forma unui document care să indice lichidităţile curente şi cheltuielile prevăzute. Deci, acesta va arăta valoarea fondurilor disponibile în timp. Prognoza trebuie s includă sumele atrase de client şi orice plăţi şi dobânzi datorate băncii. Rambursarea Prognoza fluxului de fonduri disponibile va indica durata realistă a

rambursării creditului. Pentru ca o afacere să aibă succes, ea trebuie să aibă suficiente lichidităţi. Dacă persona juridică încearcă să ramburseze creditul prea repede, s-ar putea să rămână fără lichidităţi şi să nu poată să-şi desfăşoare corespunzător activitatea în continuare şi chiar să dea faliment. Este preferabil ca rambursarea creditului să se realizeze în rate mai mice, valoric, eşalonate, pe o perioadă mai mare, dar pe care afacerea le poate acoperi, într-un mod realist, decât să fie efectuată într-o perioadă mai scurtă, în rate mari.
22

Însăşi banca va constata ca este să câştige suficient din alte activităţi bancare încât să acopere costul unui credit neperformant, fiind preferabilă rambursarea în rate mai mici, decât forţarea rambursării rapide, cu riscul de a nu se putea rambursa creditul. În ceea ce priveşte perioada de rambursare a creditului, se impuse asigurarea unui echilibru între fondurile de care dispune clientul în timp si reducerea perioadelor de eşalonare a ratelor. Dobânzi şi comisioane bancare (renumerarea creditului) Renumerarea creditului este foarte importantă, deoarece constitue una dintre modalităţile principale prin care banca realizează profit. În unele ţări se obişnuieşte ca băncile să perceapă clienţilor un comision de negociere, pentru acoperirea costurilor de instrumentare a creditului. În practica românească, aceste costuri urmează se să se acopere prin rata dobânzii deşi comisioanele se plătesc adesea , prin credit. Băncile trebuie să se asigure ca percep o rată a dobânzii care să asigure profitabilitatea fiecărei acţiuni de creditare. Totuşi, băncile trebuie să se asigure că dobândă şi comisioanele percepute sunt competitive, comparativ cu cele practicate de alte bănci şi instituţii financiare de pe piaţă; în caz contrar clienţii vor solicita credite din altă parte. Riscul asumat prin acordarea unui împrumut, trebuie în „recompensa” pe care o primeşte banca. Este normal ca o bancă să perceapă o rată mai mare a dobânzii, dacă ea consideră ca un anumit credit incubă un risc mai mare. În mod similar, este posibil ca o bancă să perceapă o dobândă mai mică, pentru împrumuturile garantate prin forme asiguratorii certe, neriscante sau cu risc minim. Cu toate acestea, banca trebuie să-i permită clientului să dispună de suficient numerar pentru a putea să-şi desfăşoare activitatea nestingherit; în caz contrar stabilirea unei rate de dobândă prea mare poate determina un risc de credit sporit.

23

Garanţia Datorită mediului competitiv în care operează, băncile nu pot totdeauna stabili rate ale dobânzii care să reflecte, realist, riscul inerent unei situaţii date. Dacă o bancă solicită o rată de dobândă prea mare, clientul se poate adresa concurenţei şi, prin urmare banca pierde un client. Pentru a putea stabili o rată de dobândă mai mică, o bancă poate solicita drept garanţie active de o anumită valoare, cu dreptul de le vinde în cazul în care clientul nu reuşeşte să ramburseze creditul. Acesta este cunoscută sub denumirea de garanţie reală. Orice decizie privind creditarea unui client trebuie să ia în considerare capacitatea prezentă şi viitoare a clientului, de a rambursa creditul din resurse proprii. Cu alte cuvinte, decizia de creditare trebuie luată înainte de a aduce în discuţie garanţia. Banca va trebui să ia în considerare o valoare care să poată atribui în mod realist oricărei garanţii oferite de client şi cât de uşor va fi să transform, în numerar garanţia, în caz ca apare necesitatea executării ei. Garanţia nu constitue pentru bancă sursa principală de rambursare, respectiv de recuperare a creditelor.

2.3. Clasificarea creditelor În economia de piaţă raporturile de credit sunt considerabile, în dimensiunile lor, şi multiple, în varietatea lor. Astfel, orice categorisire a raporturilor de credit poate fi discutabilă prin criteriile utilizate sau prin gradul lor de cuprindere. Sunt mai multe criterii după care se pot delimita raporturile de creditare: 1. persoana creditorului 2. modalitatea specifică de formare şi utilizare a capitalurilor disponibile
24

3. Persoana debitorului 4. Dimensiunea şi dinamica necesităţilor debitorului şi modul de folosire a capitalurilor împrumutate 5. Obiectul creditului şi sfera de utilizare 6. Duratele de constituire a capitalului disponibil şi de utilizare da către împrumutaţi. Din acest punct de vedere, raporturile de credit s-au cristalizat, de-a lungul vremii, în cinci categorii principale: creditul comercial, creditul bancar, creditul obligatoriu, creditul ipotecar, şi creditul de consum. a. Creditul comercial Acordarea de credite sub formă de marfă este o practică seculară care îşi are originea în procesul diviziunii primare a muncii, atunci când, din cauza producătorilor s-au desprins comercianţi, agenţi economici specializaţi în desfacerea mărfurilor. Prin actul de credit care acţiona în sprijinul realizării mărfurilor, se îmbinau, pe de o parte, interesul comerciantului lipsit de capital, care se învoia de fapt, plătească marfa după vânzarea ei. Mărfurile primite pe credit comercial reprezintă pentru cumpărători datorii exigibile la anumite termene de plată. Creditul comercial fiind pentru cumpărător o sursă suplimentară de capital, scutindu-l de a utiliza alte surse mai costisitoare. De fapt, creditul comercial este un credit de marfă, cumpărătorul fiind la rându-i producător de marfă, vinde mărfurile sale pe credit, astfel ca acest credit primit de la furnizorii săi permite acestuia să ofere credite cumpărătorilor săi fără a angaja surse proprii sau credite bancare. În desfăşurarea raporturilor de credit comercial agenţii economici primesc credite în calitate de cumpărător, fapt ce le asigură un flux de resurse, deci acordă

25

credite de furnizor cumpărătorilor lor şi rezultă astfel un transfer de resurse economice care avantajează deopotrivă pe cei doi agenţi economici. Creditul comercial este consemnat prin titluri de credit (cambia sau trata). Acest fapt permite transferabilitatea creanţelor, cedarea lor unui alt beneficiar, de regulă în favoarea unei bănci comerciale sau altei instituţii financiare. La prezentarea cambiei la Banca Comercială înainte de scadenţă pentru a lua un împrumut agentul economic va transforma creditul comercial în credit bancar, şi va primi valoarea actuală a cambiei. Valoarea actuală a cambiei = Valoarea nominală – Taxa scontului VN x rată dobânzii x timpul (zile) Taxa scontului = ----------------------------------------360 x 100 Din această operaţiune se nasc efecte pentru cel ce cedează titluri de credit şi pentru noul beneficiar. Efectele pentru fostul beneficiar constau în faptul că transformă dreptul său de creanţă în lichiditate înainte de scadenţă. Sumele obţinute le poate angaja în afaceri. În mod curent el va primi un credit de la bancă pentru suma înscrisă în cambie, mai puţin taxa scontului. Astfel creditul comercial se transformă în credit bancar, plătind o dobândă din momentul scontării până la scadenţa cambiei. Efectele pentru bancă constau în faptul că: - banca angajează resursele sale financiare într-un plasament de credit prin scontare până la scadenţă; operaţiunea este similară cu acordarea unui credit pe termen scurt; - banca va încasa dobândă pe perioade de la scontare la scadenţă sub forma scontului; - la scadenţa cambiei, banca reţine creditul acordat prin scontare din sumele care intră in contul furnizorului de la cumpărător.

26

b. Creditul bancar Creditul bancar cuprinde o sferă largă de raporturi angajând modalităţi diferite, pe termen scurt şi pe termen mijlociu şi lung, privind operaţiile baza pe înscrisuri sau fără garantare, sau negarantate, în fiecare caz în parte său în cadrul unui acord general. În raporturile de credit cu banca se pot angaja şi persoane care în acest cadru nu au calitate de agenţi economici. Indiferent de formă, esenţial în raporturile de creditare ale agenţilor economici cu băncile, sunt pe de o parte, ca agenţi economici îşi păstrează disponibilităţile băneşti în conturi sub formă de depozite folosite de bănci ca surse de creditare şi, pe de altă parte băncile acordă credite agenţilor economici din aceste resurse pentru producţie şi comercializare sau dezvoltare. Esenţial în aceste raporturi de creditare este faptul că unul din parteneri este banca, spre deosebire de creditul comercial unde ambii parteneri sunt agenţi economici. Avansurile în cont curent sau credite de casă, reprezintă raporturile de creditare întemeiate pe o deplină cunoaştere a activităţii întreprinderii, fără a fi consemnate prin înscrisuri la fiecare angajament. Aceste credite nu sunt garantate formal. Ele sunt menite să satisfacă necesităţile curente privind acoperirea cheltuielilor de producţie cu caracter imprevizibil şi greu de localizat, în obiecte care să reprezinte o garanţie veridică. Aceste credite nu au termene de rambursare. De regulă, acordarea de astfel de credite este întemeiată pe depozite compensatorii în conturi de bancă, fapt ce permite acestora să acopere necesităţile financiare prin mişcări de redistribuire al depozitelor dintr-un cont sau altul. Sistemul de acordare general este linia de credit, în condiţiile căreia se stabileşte limita maximă a creditului acordat în acest cadru. În practica bancară sunt cunoscute 3 tipuri de credit:
27

- linia de credit provizoriu - linia de credit confirmată - linia de credit progresivă sau revolving O serie de alte credite bancar, de care pot beneficia întreprinderile necesită, vis-à-vis de bănci, o motivare clară şi condiţionare a utilizării lor şi adesea garantate. Astfel, după modul lor de angajare şi folosinţă, ele pot fi caracterizate ca explicite. Creditele explicite fi considerate în ansamblul lor pot fi considerate drept credite pentru stocuri. c. Creditul obligatar Creditul obligatar reprezintă o grupă a operaţiilor de credit cu existenţa seculară care se referă la relaţiile de credit în care parteneri sunt instituţiile statale întreprinderile economice în calitate de debitori, care emit obligaţiunile, în această calitate, pe de o parte, şi creditori, subcritori şi deţinători ai acestor obligaţiuni, care-şi angajează astfel capitalurile, în vederea obţineri unui, venit sigur sub forma principală de dobânzi. În calitate de debitor apar colectivităţile publice, instituţii de stat şi private care emit hărţi de valoare pa termen mediu şi lung în scopul atrageri de resurse financiare necesare modernizări. Obligaţiunea este un titlu de recunoaştere a datoriei care reprezintă o creanţă financiară, pe care deţinătorul o are aspra emitentului. Deţinătorul încasează de regulă, periodic dobânzile convenite în raportul de creditare. O mare parte a obligaţiunilor sunt emise de stat, de către Ministerul Finanţelor sau alte instituţii locale (primarul, prefecturii, comitate ). Obligaţiunile au o largă gamă de forme şi implicit de posibilităţi de simulare a deţinătorilor de capital de a participa la subscriere devenind creditori societăţilor comerciale. Sumele mobilizate prin emisiunea şi plasarea acestor obligaţiuni pe piaţa au ca destinaţie comerciale finanţarea de noi investiţii.
28

d. Creditul ipotecar. Creditul destinat activităţi imobiliare prezintă una din cele mai importante categorii de credit di sistemul naţional în economia de piaţă economice care cultivă şi dezvoltă, sprijină şi susţine, proprietatea individuală. Creditul ipotecar avea la sfârşitul anului 1987,în SUA proporţii considerabile, reprezentând 2906 miliarde dolari. Numai comerciale susţineau în calitate de creditori 507.5 miliarde dolari, ceea ce reprezintă circa 31%din totalul creditelor acordate de către acestea. Creditul ipotecar este principala modalitate de sprijinire a proprietăţii imobiliare. Principalul tip de împrumut pe ipotecă comportă o sumă de rambursare şi o rată a dobânzii fixă. De regulă, în cadrul ratei fixă, în timp, scade partea privind dobânzile şi creşte partea privind rambursarea propriu-zisă. În ultimul timp s-au dezvoltat şi alte tipuri de ipotecare cum ar fi: - credit pe bază de ipotecă cu dobândă variabilă - credit pe bază de ipotecă cu rambursare progresivă - credit pe bază de ipotecă inversat, purtător de anuităţi Dimensiunile ample ale creditului ipotecar în toate ţările dezvoltate, implică o mobilizare vastă de resurse, de regulă capitalurile disponibile pe termen lung. e. Creditul de consum Creditul de consum este creditul pe termen scurt sau mijlociu acordat persoanelor individuale destinat a acoperi costul bunurilor şi serviciilor de care beneficiază prin reţeaua de comercializare şi serviciu, sau pentru recreditarea creanţelor contractate în acest scop.

29

Creditul de consum s-a afirmat, de timpuriu, între celelalte forme de credit, şi, într-o formă iniţială, a existat sub forma „creditului deschis” , respectiv a posibilităţii pe care comerciantul o acordă clienţilor, de regulă celor solvabili, de a achiziţiona mărfuri potrivit necesităţii, urmând ca lichidarea sau regularizarea datoriilor să se facă ulterior, potrivit angajamentelor personale, diferite de la caz la caz. Forma astfel practicată a fost considerată drept credit de rambursare neeşalonată. Producţia de masă de bonuri de folosinţă îndelungată şi necesitatea de asigura accesul deschis la cestea a cumpărătorului a determinat, în deosebi de la începutul, statuarea, în fiecare din ţările dezvoltate, a unor norme de precise de creditare, precum şi a unei reţele ample şi diversificate de instituţii de credit, în mare parte legate de firmele de creditare. Astfel ca, cea mai mare parte a creditului de consum există şi se acordă sub forma creditelor eşalonate. O formă deosebită, în plină dezvoltare ce aparţine creditelor eşalonate îl reprezintă creditul revolving, apărut la sfârşitul anilor 1930. Această formă s-a extins odată cu amplificarea utilizării cărţilor de credit. Elementele caracteristice acestui credit sunt: - se acordă în cadrul unei convenţii stabile între părţi - permite consumatorului să efectueze cumpărările sau să obţină împrumuturi fie direct, asupra creditorului, fie indirect, prin cărţile de credit, în momentul oportun pentru el. - consumatorul are posibilitatea să efectueze plata fie în totalitate pentru creditul în curs, fie prin părţi parţiale, periodice, după posibilităţi. Cerinţele specifice în sfera cu cea mai mare implicare a reglementărilor şi controlului de stat au orientat către desfăşurarea unor măsuri de protejare a debitorului pe multiple planuri, dispoziţii care privesc limitarea sarcinilor financiare ale persoanelor şi familiilor, folosirea mijloacelor financiare privind plăţile, asigurarea unităţii şi evitarea discriminări în relaţiile de credit de consum.

30

Datorită imposibilităţi eliminării totale a riscului indiferent de puterea şi tradiţia unui sistem bancar în general sau al unei bănci în particular, activitatea de creditare generează şi credite neperformante. Creditele se mai clasifică şi în funcţie de perioada de acordare, în funcţie de debitorul bănci, în funcţie de destinaţi şi în funcţie de calitatea lor. Clasificarea creditelor în funcţie de perioada de acordare: - pe termen scurt - pe termen mediu - pe termen lung. Creditele pe termen scurt reprezintă acele operaţiuni de împrumut a unor sume de bani pe o perioadă ce nu depăşeşte 12 luni. Pentru acest tip de credite, ca şi pentru creditele acordate întreprinderilor şi pentru creditele de consum este caracteristică rambursarea integrală la scadenţă. Dobânda pentru creditele pe termen scurt variază în funcţie de destinaţia creditului şi se plăteşte de către beneficiarul creditului, conform condiţiei de credit fie trimestrial, cu regularitate globală la scadenţă fie la scadenţă. Forma curentă a creditului la bancă se încadrează în acest tip de credite, cu cât convine în mai mare măsură exigenţelor de lichidităţi cerute băncilor de către autorităţile monetare ca o exemplificare, rezerva minimă a B.N.R. trebuie să fie de minim 30% din media soldurilor conturilor de disponibilităţi ale clienţilor, calculelor de-a lungul unei zile lucrătoare ale unei luni. Creditele pe termen mediu Creditele pe termen sunt împrumuturi a căror dată de ramburs este cuprinsă între 1-5 ani. Aceste credite se acordă pentru activităţi de import-export, pe bază de contracte ferme în acest sens, pentru activităţi de investiţii a căror eficienţă trebuie demonstrată. Rambursarea acestor credite se face de obicei în tranşe lunare sau
31

trimestriale, calculându-se dobânda sumei mai mari, cât şi a termenului dobânda fiind mai mare decât la creditele pe termen scurt. Acest tip de credite se acordă pin băncile specializate în acest tip de operaţii. Creditele pe termen lung reprezintă împrumuturi a căror durată de rambursare depăşeşte 5 ani şi se acordă pentru investiţii pe termen lung, cu durata de folosinţă îndelungată cum ar fii creditele pentru construcţia de locuinţe. Creditele pe termen lung mai implică adesea rambursarea eşalonată, fapt ce înseamnă că pe parcurs, la termenele stabilite lunare sau trimestriale, odată cu plata curentă a dobânzilor se rambursează şi o parte din suma împrumutată. Suma de rambursare(R) este formată din două componente: principal (P) şi dobânzile aferente(d) R=P+d Creditul acordat de bancă trebuie să fie pe o durată relativ scurtă, mai ales datorită fondurilor pe care banca le întrebuinţează care provin din resursele menţionate anterior. Un alt motiv este cel al siguranţei rambursări care este invers proporţionată cu durata acestora. Banca trebuie să se asigure că rambursarea va fi făcută cu certitudine la scadenţă deoarece în caz contrar sunt afectate propriile angajamente care au fost luate faţă de cei care i-au încredinţat fondurile spre păstrare. Clasificarea în funcţie de debitorul bănci În funcţie de debitorul bănci pot exista mai multe tipuri de credite: - credite acordate persoanelor fizice - credite acordate persoanelor juridice Creditele acordate persoanelor fizice sunt mai ales credite de consum, care se acordă pe termene diferite. Acest tip de credite presupun existenţa unor garanţi certe, iar nivelul dobânzi percepute este uniformizat de-a lungul unei perioade de creditare, perioadă care este stabilită în funcţie de obiectul creditări.
32

Calitatea debitorului (garanţia sa morală) influenţează mai puţin nivelul cotei dobânzilor şi mai mult însăşi procesul de acordare sau neacordare a creditului. Creditelor acordate persoanelor fizice mai au şi alte forme: - credite pentru construcţii de locuinţe, pe termen scurt, cu garanţii ipotecate. - Credite pentru cumpărări de autovehicule - Credite pentru studii - linii de credit pentru cărţile de credit Creditele acordate persoanelor juridice (agenţilor economici) În raporturile sale cu agenţii economici, banca are rol activ în sprijinirea clienţilor săi pentru desfăşurarea unei activităţi rentabile prin păstrarea şi funcţionarea economiilor băneşti în cont, cât şi creditarea activităţilor de producţie, comercializare prestări servicii, comerţ exterior, realizarea unei investiţii productive sau gospodăreşti. În general creditul acordat de bancă trebuie să satisfacă nevoile temporare ale afacerilor, să suplinească insuficienţa temporară a capitalului lichid al agenţilor economici, deoarece în caz contrar ar degenera într-o simplă vărsare de fonduri. - Clasificarea creditelor în funcţie de destinaţie a) Credite productive :- pentru activitatea curentă -pentru investiţii b) Credite consumative a) Creditele productive deţin ponderea cea mai mare în perioada actuală şi se împart în două mari categorii : credite pentru activitatea curentă şi pentru investiţii. - Creditele pentru activitatea curentă sunt în general credite pe termen scurt şi se acordă agenţilor economici pentru activităţi curente. Creditul se acordă pe o perioadă stabilă, iar rambursarea se face integral la scadenţa, dobânda calculată achitându-se lunar. - Credite pentru investiţii se acordă pe termen mediu şi lung, sunt destinate construcţiilor de locuinţe, construiri unor obiective
33

industriale, etc. în cazul acestor credite, banca poartă rolul de consultant financiar al întreprinzătorului . b) Creditele consumative sunt credite pe termen scurt sau cel mult mediu, acordate persoanelor individuale şi sunt destinate să acopere costurile bunurilor şi serviciilor de care beneficiază prin reţeaua de comercializare şi servicii sau prin recreditarea creanţelor în acest scop. - Clasificarea în funcţie de calitatea lor: - performante - nerambursate la scadenţă Creditele performante reprezintă pentru bancă acea categorie de credite în curs de execuţie, a căror durată de acordare nu este expirată, iar debitorii şi-au achitat la momentul respectiv toate datoriile faţă de bancă. Pentru creditele pe termen mediu şi lung, condiţia necesară pe care trebuie să o îndeplinească creditul pentru a fi considerat performant este ca toate tranşele de rambursat ale creditului, inclusiv dobânda să fie achitată la zi. Creditele nerambursate la scadenţă reprezintă credite neachitate la termenele stabilite prin contractele de credite. În cazul în care debitorul îşi achită la timp obligaţiile, creditele rambursate trec într-un cont separat, de credite restante, dobânda corespunzătoare fiind majorată. Pentru lichidarea acestui tip de credite, banca urmăreşte debitorul în instanţă, pentru valorificarea garanţiilor materiale (gaj, ipotecă), sau, în urma unui contract cu debitorul recurge la prelungirea contractului de credit în schimbul unor garanţii noi (contracte de export, scrisoare de garanţie).

34

3. Activitatea de creditare la Banca Internaţională a Religiilor

3.1. Politica generală de creditare Acordarea de credite de către bancă are la bază prudenţa bancară ca principiu fundamental de politică bancară, prevederile din legea 58/1998 privind activitatea bancară, potrivit cărora “ la acordarea creditelor, societăţile bancare vor urmări ca solicitanţii să prezinte credibilitate , toate operaţiunile de credit şi garanţia a societăţilor bancare vor fi consemnate în documentele contractuale din care să rezulte toţi termenii să toate condiţiile tranzacţiilor Creditul se acordă pe obiect, pentru o destinaţie precisă, împrumutatul fiind obligat să utilizeze creditul în concordanţa cu scopul pentru care a fost solicitat şi aprobat, banca având dreptul şi obligaţia de asumări respectarea destinaţiei creditelor şi a celor condiţii prevăzute în contractul de împrumut. Dacă împrumutul încalcă condiţiile contractului de împrumut, inclusiv cele referitoare la destinaţia creditului, conform prevederilor Legii 58/1998, banca va putea “întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea creditului aprobat “, procedând totodată la retragerea creditului deja aprobat. Creditul se acordă numai pe bază de garanţii care pot fi bunuri imobile, mobile, titluri de valoare şi altele. Banca are obligaţia să verifice scriptic şi faptic existenţa garanţiilor şi modul de utilizare a creditului, iar în cazul în care se constată credite negarantate sau încălcare prevederilor contractuale, să sisteze creditarea, sau, după caz, să recupereze cu prioritate creditele cordate din încasări ale agenţiilor economici. Pe toată durata creditări, agenţii economici, beneficiari de credite, au obligaţia să depună la bancă un exemplar din bilanţul (anual) şi situaţia patrimonială (trimestrială).

35

Creditele trebuie să fie rambursate la termen, nerambursarea la scadenţă conducând la plata de dobânzi penalizatoare după caz, la declanşarea procedurii de executare silită. Conform prevederilor din Legea 58/1998 privind activitatea bancară, împrumuturile acordate unui singur debitor nu pot depăşi, cumulate, 20% din capitalul şi rezervele bănci. Suma totală a împrumuturilor mari acordate debitorilor nu poate depăşi de opt ori capitalului propriu al băncii. Suma totală a împrumuturilor acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca, precum şi personalului propriu al băncii nu poate depăşi 20% şi respectiv 5% din capitalul propriu al băncii. Regiile autonome, în conformitate cu prevederile din Legea 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat pot contracta credite pentru acoperirea cheltuielilor curent în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent. Pentru creditele acordate banca percepe dobânzi şi comisioane care se negociază cu agenţii economici şi persoanele fizice în funcţie de condiţiile pieţei şi de nivelul acestora stabilite de centrala băncii şi se scriu contractele de împrumut.

3.2. Programarea creditelor şi a resurselor de creditare ale băncii Programarea creditelor se efectuează trimestrial, pe baza propunerilor unităţii băncii, avându-se în vedere întreaga activitate de creditare în lei pe termen scurt, mediu şi lung a agenţilor economici indiferent de natura capitalului şi forma de organizare. Se stabileşte astfel la nivelul unităţii băncii excedentul surselor de creditare sau, după caz, deficitul de realizat care urmează să fie acoperit de la centrala băncii.

36

Nivelul programat al creditelor pentru trimestrul următor se determină pornind de la preliminariile pentru finele perioadei curente şi evaluarea facturilor care influenţează evoluţia şi valoarea creditelor pe perioada viitoare. Pentru calculul necesarului de credite pentru trimestrul următor unităţilor băncii pot solicita date de la agenţii economici. Necesarul de credite şi resursele de creditare stabilite de unităţile băncii trimestrial, cu defalcare pe luni se analizează de comitetul de conducere al unităţii băncii şi se remit pe cale ierarhică centralei băncii până la data de 15 a ultimei luni din trimestrul în curs. Direcţia operaţiuni interne le centralizează, analizează împreună cu datele pe care le deţine, elaborează proiectul trimestrial al programului de credite pentru trimestrul următor, cu defalcare pe luni. Proiectul programului de credite se aprobă de comitetul de direcţie al băncii şi se ratifică de Consiliul de administraţie al băncii. Centrala băncii, lunar, după cunoaşterea efectivă a resurselor de creditare, poate să modifice programul de credite aprobat iniţial. Direcţia operaţiuni interne din Centrala băncii defalchează creditele din programul aprobat de sucursale, separat pentru credite pe termen scurt de cele pe termen mediu şi lung şi transmite acestora plafoanele aprobate. Sucursalele înregistrează plafoanele primite în evidenţa proprie şi, în termen de cel mult 3 zile defalcă şi comunică corespunzător, plafoanele cuvenite filialelo9r şi agenţilor din această ordine. Este interzisă utilizarea plafoanelor între creditele pe termen scurt şi cele pe termen mediu şi lung. În cazuri justificate asemenea schimbări vor fi efectuate numai cu aprobarea centralei. Eventualele necesităţi suplimentare de plafoane, precum şi sumele ce devin disponibile din plafoanele aprobate, se comunică de sucursale, în mod operativ pe parcurs şi necondiţionat la finele lunilor, centralei băncii, care procedează la redistribuirea lor în funcţie de necesităţi.

37

Aprobarea şi acordarea creditelor de către unităţile băncii se face în limita plafoanelor primite şi a resurselor de creditare existente. Resursele de creditare în lei, ale băncii, sunt formate din: - disponibilităţi la vedere şi depozite ale clienţilor băncii, persoane juridice române; - disponibilităţi la vedere şi depozite ale persoanelor fizice; - sume în tranzit între unităţile băncii; - pasivele interbancare în care se cuprind disponibilităţi şi credite interbancare; - fonduri proprii în lei ale băncii. Asigurarea surselor de creditare se realizează în primul rând, prin utilizarea eficientă a resurselor proprii ale fiecărei unităţi a băncii, şi, în unele cazuri, din resursele puse la dispoziţie de centrala băncii. Deoarece disponibilităţile la vedere ale clienţilor băncii se utilizează, în primul rând pentru decontarea creditelor emise de aceştia, iar diferenţa ca resursă de creditare, unităţile băncii trebuie ca, la analizele pe care le efectuează, să aibă în vedere ca nivelul acestora să fie folosit ca resursă de creditare în procent de numai 50-60%. Creditele se acordă în baza depozitelor atrase şi se corelează cu termenele de construire ale acestuia. Unităţilor băncii le este interzisă contractarea directă de împrumuturi de la alte instituţii financiar bancare acestea efectuându-se numai la centrala băncii.

38

3.3. Particularităţi de creditare la Banca Internaţională a Religiilor

3.3.1. Creditarea activităţii curente pe termen scurt

Condiţii generale Pentru a beneficia de credite, solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să fie constituiţi conform legii şi să desfăşoare activităţi legale şi eficiente; - să îndeplinească indicatorii de bonitate şi solvabilitate; - să prezinte garanţii materiale şi morale pentru rambursarea integrală la scadenţă a ratelor şi dobânzilor aferente; - să acopere clauzele negociate înscrise în contractul de împrumut; - să înştiinţeze banca despre existenţa conturilor deschise la alte bănci şi să prezinte situaţia creanţelor şi angajamentelor din toate conturile bancare; - să efectueze toate operaţiunile de încasări şi plăţi în lei şi în valută prin BIR. Nu pot beneficia de credite agenţii economici care înregistrează pierderi, au credite nerambursate la scadenţă ori se află în stare de încetare de plăţi sau faliment, declaraţi de bancă sau de alte bănci. În situaţiile excepţionale în care, la propunerea comitetelor de conducere ale unităţii bancare şi cu avizul comitetului de credite şi de risc se apreciază ca prin acordarea unui nou credit să se poată redresa situaţia economică a agentului economic, acesta se poată efectua numai cu aprobarea comitetului de direcţie a băncii.

39

Organizarea, atribuţiile şi răspunderile comitetelor de credite şi risc sunt stabilite prin regulamente distincte. Creditele se acordă pe obiecte de creditare pentru următoarele destinaţii sau acţiuni: aprovizionări cu materii prime, materiale, combustibil, energie, piese de schimb, subansamble, mărfuri precum şi pentru efectuarea unor cheltuieli necesare producţiei, desfacerii, executării de lucrări şi prestaţii şi servicii. Creditele pe termen scurt pentru toţi agenţii economici, se acordă de regulă, prin contul denumit „Credite acordate în lei pe termen scurt”. Aprobarea acestor credite se acordă pentru o perioadă de cel mult 12 luni iar acordarea lor se face pe fiecare obiect de creditare în parte luat în consideraţie la probare. Acordarea efectivă a creditelor se efectuează direct din acest cont, prin plăţi către furnizări sau prin eliberări de carnete de cecuri cu limita de sumă, iar în unele situaţii bine analizate şi în numerar ori prin punerea la dispoziţia împrumutatului a sumei respective într-un cont de disponibilităţi provenite din credite, caz în care nu se bonifică dobânda. Această modalitate de acordare se negociază prin contractul de împrumut. La unii agenţi economici cu capital de stat sau privat acordarea de credit se poate efectua prin contul curent sub forma unei linii de credit. Pentru a beneficia de credite prin contul curent, agenţii economici trebuie să îndeplinească în bune condiţii indicatorii de bonitate şi să nu înregistreze credite nerambursate la scadenţă. Aprobare creditării prin contul curent sub forma unor linii de credit se dă numai de către centrala băncii, pe baza întregii documentaţii de credit primite de la sucursalele băncii. La deschiderea contului curent unitatea băncii va bloca contul de disponibilităţi ale agentului economic, eventualul sold creditor transferat în contul curent.

40

Creditele pe termen scurt, acordate până la data deschiderii liniei de credit, se menţin în continuare, iar ratele scadente ale acestor credite şi dobânzile aferente se vor rambursa prin contul curent. În situaţia în care agenţii economici cărora li s-a aprobat creditarea prin contul curent nu mai realizează în bune condiţii indicatorii de bonitate sau efectuează plăţi care nu se referă la obiectul de activitate al acestora, unităţile băncii pot lua măsura de încetare a creditării prin contul curent. Agenţilor economici cărora li s-au aprobat credite prin contul curent, valoarea creditelor se determină, la începutul fiecărui trimestru ca diferenţa între activele curente şi pasive curente. Activele curente trebuie influenţate cu eventualele stocuri şi cheltuieli creditate prin conturi şi separate de împrumut precum şi cu activele circulante necreditabile. Necesarul de credite al agenţilor economici se analizează de unitatea băncii urmărindu-se realizarea celor solicitate, asigurarea cu contracte de aprovizionare a obiectelor ce urmează a se credita, a contractelor de desfacere pentru producţie. Se realizează astfel încât să se justifice volumul de cheltuieli şi venituri stabilite pe trimestru şi pe fiecare lună în parte. În urma analizei necesarului de credite se stabileşte deficitul sau excedentul de credite. Deficitul de credite constituie nivelul noilor credite de care poate beneficia agentul economic în perioada următoare, peste creditele provenite din trimestrul anterior, iar excedentul de credite reprezintă volumul de credite care urmează a se rambursa în perioada următoare, de regulă în termen de maximum 90 zile. Agenţilor economici cărora li se acordă credite prin contul curent li se mai pot acorda, prin conturi separate de împrumut, următoarele credite: a. credite pentru nevoi temporare b. credite pentru stocuri sezoniere c. credite pentru producţia de export şi pentru exportul de produse
41

a) Creditele pentru nevoi temporare: se acordă pe baza creării şi a documentaţiei prezentată de agenţii economici, din care să rezulte stocurile pentru care se solicită credite, valoarea acestora, clauzele formării lor, dacă acestea au asigurată desfacerea prin contracte, termenele de valorificare a lor şi cele de rambursare a creditelor. Creditele pentru nevoi temporare se acordă pe o perioadă de maxim 90 zile, în funcţie de termenul de valorificare a stocului. b) Creditele pentru stocuri sezoniere se acordă agenţilor economici care constituie astfel de stocuri (materii prime şi produse de provenienţă străină) aprovizionate anticipat pentru asigurarea consumului în perioada sezonului rece, stocuri de masă lemnoasă, produse de balastieră care se extrag în timpul verii se folosesc în tot cursul anului, alte stocuri care se constituie justificat economic se consumă într-o perioadă mai mare de un trimestru, fără a depăşi 12 luni pe baza cererilor agenţilor economici din care să rezulte obiectele creditării, nivelul acestora şi termenele acestora de valorificare şi rambursare a creditelor. Acordarea efectivă a creditelor pentru nevoi temporare şi a creditelor pentru stocuri sezoniere se efectuează numai cu condiţia utilizări integrale a eventualelor disponibilităţi existente şi a creditelor aprobate pentru contul curent. c) Credite pentru producţia de export şi exportul de produse se acordă pentru aprovizionări cu materii prime şi materiale, semifabricate, subasamblate, combustibili, energie, etc. din ţară şi din import, în vederea realizării de produse cu desfacere asigurată la export. Aceste credite se acordă cu condiţia existenţei a creditelor irevocabile deschise sau a altor forme de plată garantată bancar. Creditele pentru exporturi de produse se acordă pe baza documentelor ce atestă livrarea mărfurilor la export pe perioada de la livrare până la încasarea contravalorii lor de la partenerii externi. Creditele acordate prin contul curent, creditele pentru nevoi temporare şi pentru stocuri sezoniere, precum şi orice alte credite, inclusiv creditele
42

nerambursate la scadenţă trebuie să se încadreze în plafoanele de credite aprobate agenţilor economice cât şi în plafonul de credite global comunicat unităţii băncii. Persoanelor fizice li se pot acorda credite pe termen scurt sau mediu pentru procurarea unor obiecte de folosinţă îndelungată, uz gospodăresc, cumpărări de apartamente, construirea sau repararea de locuinţe, alte nevoi personale, precum şi pentru exercitarea activităţii pentru care au fost autorizate, acestea trebuie să facă dovada realizării veniturilor şi să prezinte garanţii care să asigure rambursarea creditelor. Corespunzător termenilor maxime de rambursare stabilite, creditele vor fi evidenţiate în conturi distincte respectiv credite pe termen scurt sau credite pe termen mediu.

3.3.2. Creditarea activităţii de investiţii Potrivit statutului B.I.R., acestea acordă credite pe termen scurt, mediu şi lung pentru realizarea de investiţii, agenţilor economici cu capital de stat, privat sau mixt, unităţilor de cult, precum şi persoanelor fizice, în condiţii stabilite de normele B.I.R. Creditele pe termen scurt, mediu şi lung se acordă pe o perioadă de până la 2 luni, 5 ani şi respectiv 10 ani. A. Creditarea pe termen mediu şi lung Pentru acordarea de credite pe termen mediu şi lung pentru investiţii de valoare sub 10 milioane de lei şi pentru investiţii de valoare de peste 10 milioane de lei solicitanţii depun la bancă, pe lângă documentaţia prevăzută la acordarea creditelor pentru activitatea curentă şi alte documente precum: a) documentaţia activă economică a investiţiei, întocmită şi aprobată potrivit legii;

43

b) c) d) e) f)

autorizaţia de construcţie eliberată potrivit Legii 50/1991 privind autorizarea şi efectuarea construcţiilor; contractul de realizare a investiţiei încheiat cu constructorul potrivit normelor legale; graficul de eşalonare a lucrărilor; situaţia surselor de finanţare a investiţiilor; documentele din care să rezulte existenţa fondurilor proprii cu care împrumutatul contribuie la realizarea investiţiei.

Banca urmăreşte existenţa tuturor documentelor respectiv a vizelor, a acordurilor şi autorizaţiilor necesare prin care beneficiarul atesta că realizarea obiectivului de investiţii se face cu respectarea prevederilor legale, precum şi necesitatea, oportunitatea şi eficienţa economică a investiţiei respective. Pe baza datelor din ultimul bilanţ contabil din situaţia evolutivă a patrimoniului şi a principalilor indicatori de rezultate financiare, banca efectuează analiza bonităţii agenţilor economici. Pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli şi a situaţiei veniturilor ce se vor realiza, unitatea băncilor urmăreşte dacă au fost cuprinse sursele proprii necesare rambursării ratelor de credite acordate anterior conform graficelor de rambursare, inclusiv dobânzile aferente; dacă la stabilirea necesarului de credite s-a ţinut seama de sursele proprii şi de eşalonarea cheltuielilor de investiţii, potrivit graficului de investiţii; fundamentarea duratei de rambursare a creditului solicitat şi profitul ce urmează a se realiza şi amortizarea ce se va include în costuri să permită rambursarea integrală a creditelor şi dobânzilor aferente. La aprobarea creditelor pe termen mediu şi lung se va urmări ca solicitantul să dispună de surse proprii de realizare a investiţiei în proporţie de cel puţin 10% din valoarea investiţiei sau aceea să fie deja realizată din surse proprii în această proporţie.

44

La terminarea obiectivului de investiţie, în funcţie de valoarea totală a creditului realizat, se reactualizează ratele şi termenele de rambursare, încheinduse un act adiţional la termenul de împrumut. În perioada de graţie se stabileşte şi nu se rambursează ratele la credit, dar se calculează şi se încasează dobânzile pentru creditele realizate. B. Creditarea pe termen scurt Obiectivul creditării pe termen scurt a activităţii de investiţii îl constituie suplinirea temporară a resurselor proprii ale agenţilor economici. Creditarea pe termen scurt se face pe total activitate şi nu pe obiective sau acţiuni de investiţii. Termenul de rambursare este de maxim 12 luni şi decurge de la data utilizării lui efective. Documentaţia necesară pentru acordarea creditului este cererea de credit, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs, ultimul bilanţ contabil anual şi contul de profit şi pierdere şi ultima balanţă contabilă încheiată şi situaţia garanţiilor materiale. Pe baza memoriului de fundamentare activă solicitate anexat la cererea de credit, unitatea băncii analizează cauzele care au condus la lipsa temporară de resurse, necesarul de credite şi posibilitatea de rambursare a acestora. Necesarul de credite pe termen scurt se analizează şi se determină în funcţie de cauzele care au generat lipsa temporară de surse proprii, iar termenele de rambursare se stabilesc în funcţie de posibilităţile de asigurare a resurselor proprii, precum şi pe baza analizei bonităţii agenţilor economici. Garanţiile creditului pe termen scurt pentru investiţii sunt ipoteca convenţională de rangul I, gajul, cesionarea de creanţe, scrisoarea de garanţie bancară, depozitul bancar şi dreptul de gaj general, ordinea de preferinţă apreciindu-se în funcţie de volumul creditului solicitat, cauza care a generat lipsa

45

temporară a resurselor, bonitatea agenţilor economici şi implicit posibilităţile de rambursare. Analiza cererii, încheierea contractului de împrumut, aprobarea, acordarea şi rambursarea creditelor se efectuează conform prevederilor normelor. Controlul bancar atât la creditele pe termen mediu şi lung, cât şi la cele pe termen scurt, se efectuează pe întreaga perioadă de creditare, asupra condiţiilor prevăzute în contract şi a existenţei garanţiei creditelor respective.

3.4. Rambursarea creditelor Rambursarea creditelor şi încasarea dobânzilor se poate iniţia şi direct de către bancă, aceasta fiind autorizată în mod expres prin contract de împrumut, prin nota de contabilitate, întocmită de către inspector şi vizată de şeful compartimentului de credite, în cazul în care împrumutatul nu-şi achită datoriile din proprie iniţiativă. Rambursarea ratelor scadente se efectuează din iniţiativa împrumutatului la termenele prevăzute în contract astfel: a) pentru ratele scadente la creditele pe termen scurt din sumele existente în soldul creditelor al contului de disponibilităţi al împrumutatului; b) pentru ratele scadente la creditele acordate prin contul curent, prin reducerea plafonului de credite aprobat la contul curent, pentru finele zilei precedente aceea în care este stabilită scadenţa, cu valoarea ratei scadente, caz în care, la finele zilei scadente, soldul debitor al contului curent trebuie să nu depăşească noul plafon aprobat, fie ca urmare a încasărilor acordate în cont în ziua scadenţei, fie prin înregistrarea la credite nerambursarea la scadenţa soldului debitor care depăşeşte noul plafon de credite al contului curent
46

c)

pentru ratele scadente la creditele acordate prin conturi separate de împrumut, rambursarea ratelor stabilite se efectuează din contul curent.

Pentru ratele scadente care n-au putut fi rambursate în ziua scadenţei, rambursarea acestora se face prin înregistrarea la credite nerambursate la scadenţă, prin nota de contabilitate, întocmită de compartimentul credite, a ratelor scadente de la conturi de credite pe termen scurt, separate de împrumut sau cont curent al agenţilor economici în cauză. Rambursarea unor rate de credite se poate efectua şi anticipat de către împrumutaţi, cu aprobarea prealabilă a conducerii unităţii băncilor, această aprobare se dă după analiza posibilităţii plasării automate a resurselor respective în noi credite. În asemenea situaţii, se consideră şi se înregistrează ca rambursate ultimele rate din contract. Pentru ratele de credite rambursate anticipat fără aprobarea unităţii băncii, se calculează şi încasează de către compartimentul de credite, penalizări în sume corespunzătoare dobânzilor cuvenite. În mod excepţional, unitatea băncii poate, la cererea debitorului depusă cu cel puţi 10 zile lucrătoare înainte de scadenţa să rescadenţeze creditul în sensul amânării sau prelungirii termenului de rambursare a unei rate sau a întregului credit, în situaţia în care imposibilitatea rambursării se datorează unei cauze justificate, noul termen trebuie să se încadreze în cel final de rambursare, stabilit prin contractul de împrumuturi sau în perioada maximă de creditare pentru fiecare fel de credite. Se pot admite cel mult două rescadenţări pentru care se încheia acte adiţionale la contractul de împrumut. Noile termene de rambursare rezultate în urma rescadenţării creditelor se înscriu în contractele de împrumut încheiate cu împrumutaţii sau în alte acte adiţionale cu aceştia. Dobânzile cuvenite la creditele acordate se calculează de unităţile băncii la termene stabilite de centrală şi se încasează din disponibilităţile împrumutatului sau din contul curent cu prioritate faţă de ratele creditelor scadente.
47

După înregistrarea creditelor nerambursate, banca mai acordă clientului respectiv noi credite, încasările fiind utilizate cu prioritate pentru plata dobânzilor, comisioanelor şi spezelor bancare şi pentru rambursarea ratelor restante. Dacă într-o perioadă de 60 zile încasările nu permit plata dobânzilor şi comisioanelor şi rambursarea ratelor restante, banca somează împrumutatul să le achite într-un termen de 0 zile, şi pune în vedere ca, în caz contrar, declanşează procedura de executare silită. În asemenea situaţii, eventualele rate care mai sunt de rambursat după scadenţe şi se înregistrează la creditele nerambursate la scadenţă.

3.5. Garanţiile creditelor Banca are dreptul şi obligaţia să verifice la împrumutaţi modul cum se utilizează creditele, existenţa garanţiilor, respectarea destinaţiei lor pentru care s-a aprobat, cum rambursează la termen ratele scadente, şi plătesc dobânzile rambursate precum şi respectarea celorlalte clauze prevăzute în contractele de împrumut. Verificarea garanţiei creditelor se efectuează, atât faptic, prin constatatori la faţa locului, cât şi scriptic pe baza datelor din evidenţele agenţilor economici. Verificare faptică constituie forma principală de verificare a garanţiei creditelor şi se efectuează cel puţin o dată pe trimestru asupra bunurilor şi valorilor constituie drept garanţie a creditelor nominalizate expres în contractul de împrumut urmărindu-se: - verificarea existenţei efective a bunurilor luate în garanţie; - modul de depozitare, păstrare şi conservare a bunurilor luate în garanţia creditelor. La unităţile din agricultură se verifică şi modul în care este folosit potenţialul productiv al pământului şi al celorlalte capacităţi de producţie al

48

agentului economic, evoluţia stării de vegetaţie şi a culturilor în funcţie de care se estimează recoltele probabile, etc. Verificarea scriptică a garanţiei creditelor se efectuează de regulă lunar, pa baza datelor din balanţa contabilă, din evidenţa analitică, precum şi a oricăror alte constatări efectuate, la timp de 10 zile lucrătoare de la datele legale, de depunere la organele în drept a raportărilor lunare sau trimestriale. Pentru agenţii economici care au o stare financiară şi economică bună nu înregistrează credite nerambursate la scadenţă, sau plăţi restante către furnizori şi desfăşoară o activitate rentabilă, conducerea unităţilor băncii poate aproba ca verificarea scriptică a garanţiei creditelor să se efectueze semestrial. Cu ocazia verificării scriptice a garanţiilor se urmăreşte: - înregistrarea corectă în evidenţa contabilă a bunurilor ce constituie garanţia creditelor acordata - respectarea destinaţiei creditelor şi reflectarea corectă în evidenţa contabilă de decontare, utilizare şi rambursare a creditelor; - concordanţa soldurilor conturilor de credite din extrase de cont eliberate de bancă cu cele din evidenţele agenţilor economici; - existenţa şi realitatea comunicării la banca unde funcţionează contul pentru activitatea de producţie a situaţiilor datoriilor şi creanţelor din celelalte conturi deschise la alte societăţi bancare; - desfăşurarea unei activităţi profitabile şi realizarea prevederilor bugetului de venituri şi cheltuieli pentru asigurarea surselor necesare rambursării ratelor scadente; - realizarea indicatorilor de bonitate pe tot parcursul procesului de creditare. Deficienţele constatate cu ocazia verificărilor faptice şi scriptice a garanţiei creditelor se consemnează în acte bilaterale, astfel: - în cazul expirării valabilităţii unor documente care au fost acceptate drept garanţie a creditelor se cere agenţilor economici respectiv
49

prelungirea valabilităţii economice sau obţinerea altor documente valabile şi care să fie acceptate de bancă; - în situaţia utilizării totale sau parţiale a unor disponibilităţi constituite în depozite bancare colaterale se cere agenţilor economici aducerea imediată a depozitelor în situaţia iniţială; - dacă unele bunuri care au fost luate cu garanţia creditului au fost utilizate în procesul de producţie sau s-au degradat, se solicită agenţilor economici beneficiari de credite să le înlocuiască imediat cu bunuri care să fie acceptate de bancă; - în cazul constatării unor deficienţe în ţinerea evidenţelor contabile a bunurilor care constituie garanţia creditelor, a operaţiilor de decontare, utilizare şi rambursare a creditelor, a concordanţei soldurilor de la bancă cu cele ale societăţii, se solicită înregistrarea corectă; - dacă în termen de 48 ore de la înştiinţare, agenţii economici nu reîntregesc garanţiile creditelor cu bunuri acceptate de bancă, nu prezintă documentele sau actele ce atestă existenţa unor garanţii valabile, sau nu reflectă corect în evidenţa contabilă a operaţiunilor legate de acordarea şi rambursarea creditelor, creditele aferente se rambursează din disponibilităţile agentului economic, iar în lipsa acestora se trec la credite nerambursate la scadenţă, şi se urmăreşte rambursarea lor cu prioritate din încasări. Dacă creditele restante nu sunt rambursate în termen de 60 zile se declanşează procedura de executare silită. În cazul în care creditul nu este utilizat integral, se diminuează plafonul stabilit cu suma creditelor nerambursate la scadenţă. Rambursarea creditului sau trecerea acestuia la restanţă se efectuează cu nota de contabilitate întocmită de inspector şi vizată de şeful compartimentului de credite.

50

În cazul furnizării de către împrumutat a unor date nereale, unităţile băncii vor putea reduce sau anula împrumutul. Măsurile de trecere la executarea silită luate de unităţile băncii se comunică imediat, în scris, Direcţiei operaţiuni interne din Centrala băncii. În situaţia în care unu agenţi economici, care beneficiază de credite înregistrează pierderi, unitatea băncii, în termen de 10 zile de la închiderea balanţei contabile, analizează cauzele la această situaţie, posibilităţile de recuperare a acestora şi în funcţie de acestea, propune măsuri pe linia creditului bancar. Constatările şi propunerile respective însuşite de conducerea băncii se comunică centralei băncii care, hotărăşte asupra creditării, în continuare, a agentului economic respectiv. Decizia Comitetului de direcţie se comunică, în scris, unităţii băncii, care urmează să aducă la îndeplinire cele stabilite. Banca este îndreptăţită să solicite împrumutatului orice document legat de verificarea garanţiei şi eficienţa utilizării creditului. Pentru prevenirea riscului de rambursare la termen, atât a creditelor pe termen scurt, cât şi a creditelor pe termen mediu şi lung, împrumutatul trebuie să prezinte garanţii corespunzătoare care pot fi: a) ipoteca convenţională de rangul I b) gajul c) cesiunea de creanţă d) scrisoarea de garanţie bancară e) depozitul bancar f) dreptul de gaj general a) Ipoteca convenţională de rangul I este constituită asupra bunurilor imobile prin natura lor; bunurilor imobile prin destinaţie (maşini, utilaje, instalaţii fixe în spaţiu) în stare de funcţionare; bunurilor imobile ce urmează a fi cumpărate sau realizate din credite, care pot fi admise în calculul garanţiilor dacă asupra lor se va construi ipoteca odată cu încheierea actelor de vânzare-cumpărare sau în cel mult 30 de zile de la data realizării lor.
51

Ipoteca este un contract imobiliar ce ia naştere din convenţia parţială, potrivit normelor prevăzute de lege, care nu implică deposedarea celui ce o încheie şi nu produce obligaţii decât în sarcina celui ce o constituie. b) Gajul propriu-zis, constituit în favoarea băncii, sub cele două forme ale sale: gajul fără deposedare, gajul ce depozitare. c) Concesiune de creanţă este un act scris prin care un creditor transmite o creanţă a sa unei alte persoane. d) Scrisoare de garanţie bancară este un înscris prin care o altă bancă (garant) se angajează necondiţionat şi irevocabil în cazul în care un debitor împrumutat nu va executa obligaţia de a plăti la o dată bine stabilită o sumă de bani determinată să plătească la suma neachitată, în favoarea băncii beneficiare (împrumutătoare). e) Depozitul bancar reprezintă o garanţie materială sub forma uni sume de bani depusă la debitor la bancă în favoarea beneficiarului în anumite condiţii stabilite şi comunicate băncii de către debitor. Depozitul bancar se poate constitui la unitatea băncii care acordă creditul sau altă societate bancară, în ambele cazuri încheindu-se un contract de depozit. f) Dreptul de gaj general care se constituie asupra bunurilor imobile şi mobile prezente şi viitoare, inclusiv a celor care se procura şi se realizează din credite, prin consemnarea unei astfel de clauze din contracturi de împrumut. Dreptul de gaj general va fi admis drept garanţie în cazul unor acţionari ai băncii sau a altor agenţi economici cu o situaţie economico-financiară bună, la care, la data solicitării creditului, volumul activelor patrimoniale la zi este dublu faţă de volumul creditelor solicitate la care se adaugă restul datoriilor de orice fel. Garanţiile creditului trebuie să acopere în procent de 125% valoarea creditului şi a dobânzilor calculate pe o perioadă de un an. Garanţiile sunt selectate în funcţie de destinaţia creditelor cu următoarele precizări: - ipoteca are prioritate faţă de celelalte garanţii;
52

- creditele pentru investiţii sunt garantate în primul rând cu ipoteca şi/sau gaj, constituite pe baza bunurilor imobile şi mobile aflate în patrimoniul solicitantului, precum şi, n completarea cu ipotecă sau gaj asupra obiectivului investiţiei; - la regulile autonome, conform prevederilor art. 5 din Legea 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat, regii autonome, şi societăţi comerciale, garantarea prin ipotecă a unor bunuri imobile în valoarea de peste 10000000 lei, este condiţionat de aprobarea ministerului de resort; - bunurile imobile se iau în garanţia creditului la valoarea rămasă, iar bunurile mobile ce urmează a fi cumpărate la valoarea din actul de vânzare cumpărare din devizul general, în cazul construcţiilor noi; - bunurile mobile se admit în garanţie la preţul de achiziţie rezultat din factură sau alte documente, iar bunurile de natura mijloacelor fixe se admit în garanţie la valoarea rămasă dacă sunt în stare de funcţionare şi gradul de uzură depăşeşte 50% la data solicitării creditului; - la stabilirea valorilor luate în garanţie la bunurile mobile şi imobile se ţine seama de durata de funcţionare, precum şi de gradul de uzură pe durata de creditare; - dacă împrumutatul solicită luarea în calcul a unei valori, alta decât cea cuprinsă în evidenţa contabilă, din actul de proprietate, aceasta este admisă numai dacă reevaluarea este efectuată de un organ specializat. La persoanele fizice, valoarea bunurilor mobile poate să fie stabilită şi de organele băncii pe baza actelor prezentate de împrumutaţi sau prin asimilare cu preţurile existente pe piaţă. Obiectele din metale preţioase se iau în garanţie la preşul de achiziţie practicat de B.N.R. iar titlurile de valoare la 90% din valoarea cestora. Garanţiile de orice fel la agenţii economici cât şi la persoane fizice se pot constitui atât în situaţia când se află în proprietatea lor cât şi în proprietatea
53

agenţilor

economici

sau

persoane

fizice

care

garantează

în

favoarea

împrumuturilor.

3.6. Creditarea în valută Creditul se acordă pe obiect, pentru o destinaţie precisă, de regulă pentru plata importurilor, împrumutatul fiind obligat să utilizeze creditul în conlucranţă cu scopul pentru care a fost solicitat şi aprobat, BIR având dreptul şi obligaţia de a urmări respectarea destinaţiei creditelor şi a celorlalte condiţii prevăzute în contractul de împrumut. Dacă împrumutatul încalcă condiţiile contractului de împrumut, inclusiv cele referitoare la destinaţia creditului, conform prevederilor art. 20 din Legea 33/1991, BIR va putea „întrerupe imediat, fără preaviz utilizarea creditului aprobat”, procedeu totodată retragerea creditului deja acordat. Creditul se acordă numai pe bază de garanţii constituite din imobile, terenuri şi bunuri mobile, cu posibilităţi rapide de valorificare. Volumul total al creditelor acordate nu va putea depăşi 70% din valoarea contractelor externe al agenţilor economici, reglementare prevăzută în normele B.N.R. cu privire la acordarea de credite. Creditele se acordă pe obiecte de creditare numai pentru acţiuni de import, materiale, combustibili, energie, piese de schimb, subansamble, mărfuri etc. cu efectuarea de plăţi la extern în regim de ordine de plată incasso acreditiv, conform DPVE completată de firma beneficiară, în cont şi la banca indicată. Valoarea sumelor virată la extern va fi conform cu valoarea facturii de import anexată la DPVE analizată şi avizată de Direcţia Valutară ca fiind conformă cu creditul acordat. Volumul creditului care trebuie stabilit în funcţie de garanţiile patrimoniale, de bonitatea clientului, de capitalul social, cash-flow.
54

Destinaţia creditului se stabileşte numai pentru activitatea de import. După negocierea volumului de credit şi a celorlalte condiţii de acordare, inspectorul băncii întocmeşte contractul de împrumut, într-un număr de 4 exemplare, care după aprobarea creditului vor avea următoarea destinaţie: câte două exemplare pentru fiecare parte semnatară. După vizarea contractului de împrumut de către consilierul juridic al unităţii băncii, şeful serviciului credite propune comitetului de credite şi risc avizarea aprobării creditelor. După avizarea creditelor de către comitetul de creditare şi risc, documentaţia de credite se supune Comitetului de Direcţie al unităţii băncii din cadrul competenţelor stabilite. Banca Internaţională a Religiilor acorda agenţilor economici cu capital de stat, capital privat şi mixt care desfăşoară activitate pe ramurile industriale, agricultură transporturi, construcţii comunicaţii comerţ, turism, cercetare proiectare pe baze contractuale, împrumuturi de valută pentru desfăşurarea activităţii lor în condiţiile pieţei.

55

4. Analiza şi evaluarea riscului de creditare
4.1. Riscul de creditare 4.2. Provizioane de risc

4.1. Riscul de creditare Riscul de credit este primul dintre riscurile bancare cu care se confrunta o instituţie bancară. Riscul de creditare exprimă posibilitatea ca împrumutaţii sau emitenţii de titluri să nu-şi onoreze obligaţiile la scadenţă. Pentru împrumutat, riscul de credit exprima într-o formă mai largă, degradarea situaţiei financiare a acestuia. O mare varietate de motive legată fie de situaţia generală a economiei, fie de condiţiile afacerii împrumutatului, între care multe sunt imprevizibile şi afectează situaţia financiară a acestuia, pot contribui la riscul de credit. Pentru instrumente pe piaţă distingem două tipuri de riscuri: • Riscul curent şi • Riscul potenţial Riscul curent este aferent valorii de piaţă curente, adică cea calculată pe baza valorii prezente pe baza parametrilor pieţii. Riscul potenţial este legat de valorile viitoare posibile pe care le poate lua instrumentul pe parcursul existenţei sale, valori viitoare ce sunt determinate de deviaţiile viitoare ale parametrilor pieţei în raport cu valoarea lor curentă. Riscul potenţial este numit „add on” pentru a exprima „suplimentul faţă de valoarea curentă”. Riscul total este suma celor două riscuri şi el măsoară riscul de credit total a instrumentului considerat.
56

Gestionarea riscului de contrapartidă are ca obiect limitarea pierderilor în cazul deprecierii situaţiei debitorilor, evitarea ca slăbiciunile unor debitori să antreneze dificultăţi prea importante pentru împrumutător. Prima etapă presupune o gestionare a priori momentului, luarea deciziei de angajament, bazată pe criterii calitative şi cantitative ce conduc la stabilirea deciziei privind acordarea autorizaţiilor de angajament. Majoritatea autorizaţiilor şi toate condiţiile particulare depind de aprecierea calităţii debitorilor în momentul analizării dosarelor de creditare. Această analiză poate fi făcută de personalul băncii respective, de către bănci corespondente sau de agenţii pentru referinţele de creditare. A doua etapă, gestionarea a posteriori pentru urmărirea acestora şi estimarea riscurilor la portofoliul de active. Este vorba de o gestionare cantitativă a riscului de contrapartida bazată pe statistici ale situaţiilor debitorilor, estimări ale expunerilor la risc şi ale pierderilor în cazul înrăutăţirii situaţiilor clienţilor şi portofoliilor de clienţi diversificate. Riscul de contrapartidă este cel al înregistrări pierderilor în cazul imposibilităţii debitorilor de a-şi onora obligaţiile. Aceste pierderi depind de expunerile la risc şi de eventualele garanţii. Expunerea se prezintă sub forma de profile temporare ale expunerii de risc. Garanţiile sunt de multe feluri grupate în două mari categorii: reale şi personale şi au ca scop reducerea pierderilor în cazul riscurilor de creditare. Clauzele contractuale asigură o protecţie suplimentară a împrumuturilor prin fixarea unor praguri în respectarea unor indicatori sau prin limitarea tuturor operaţiunilor contra partidei care fragilizează situaţia sa financiară. În perioada actuală, epoca bancarizării masive, în care nu numai agenţilor economici, dar şi marea majoritate a familiilor şi a persoanelor au devenit clienţi obişnuiţi ai băncilor în condiţiile majorării explozive a volumului de operaţiuni şi desfăşurări ample pe teritoriu a reţelei de filiale şi agenţii, activitatea bancară implică utilizarea pe scară largă a informaticii şi telecomunicaţiei.
57

Adaptarea metodelor informatice în activitatea bancară necesită rezolvarea a două probleme distincte: A) B) construirea unui sistem de cuantificare şi ierarhizarea a condiţiilor şi premiselor de acordare a creditelor (credit scoring) implementarea unui sistem informatic şi de prelucrare electronică care să asigure o ierarhizarea obiectivă a fiecărei solicitări Punctul de plecare în stabilirea tipului de credite pe termen scurt îl reprezintă situaţia patrimoniului la sfârşitul trimestrului precedent şi previziunile de creştere a activelor în trimestrul prognozat. Pornind de la necesităţile firmei şi de la oferta băncii se procedează la fundamentarea şi adoptarea deciziei de creditare. Procesul decizional în materie de creditare cuprinde următoarele detalii: 1) 2) 3) 4) analiza managerială şi economico-financiară a firmei solicitatoare de credit; analiza solicitării de credit; adoptarea deciziei de creditare; analiza periodică a calităţii portofoliului de credite pe termen scurt deţinut de bancă. Parcurgerea acestor etape se realizează cu ajutorul unui fond de informaţii economice, financiare, manageriale, monetare, provenite din sistemul bancar, din economia naţională şi din întreprindere. 1. Analiza managerială şi economico-financiară a firmei solicitatoare de credit În momentul în care o întreprindere se adresează băncii cu o solicitare de credit pe termen scurt, aceasta procedează la realizarea unei analize detaliate şi în domenii de activitate diferite de firma respectivă. Pentru a începe analiza, firma este solicitată să depună o documentaţie economică şi financiară complexă.
58

Cererea de credite semnată de persoanele autorizate din firmă. Situaţia stocurilor şi cheltuielilor pentru care se solicită creditarea. Ultimul bilanţ contabil. Balanţa de verificare. Contul de profit şi pierdere Lista bunurilor materiale şi a bunurilor ce constituie garanţii asigurătorii pentru creditul solicitat. Împuternicire din partea AGA pentru conducerea unităţii în vederea contractării împrumutului cu banca. În faţa băncii, firma trebuie să vină, cu activitate economică care să nu prezinte riscuri majore în perioada de utilizare a creditului. Întreg universul, intern şi extern al firmei este supus unei analize şi interpretări riguroase pentru a fi depistate efectele posibile ale unor evenimente politice, sociale, economice, militare, sau ale unor schimbări tehnologice, în evoluţia cererii, precum şi sub influenţa inflaţiei. Toate aceste subdomenii ale managementului firmei sunt analizate de inspectorul bancar şi comunicare, spre interpretare finală, comitetului de creditare al băncii. Comitetul de creditare acorda informaţiilor privind managementul firmei anumite puncte, utilizate alături de cele privind performanţele economicofinanciare, la luarea deciziei de creditare. Pentru acceptarea cererii de creditare rolul hotărâtor îl au performanţele economice şi financiare realizate de întreprinderea solicitatoare în perioada precedentă şi cele estimate pentru perioada de angajare a creditului. Luarea în calcul a cererii de credit presupune o analiză concretă a bonităţii agenţilor economici pe baza indicatorilor de lichidate, solvabilitate, rentabilitate, şi de echilibru. Principalii indicatori economici şi financiari care redau performanţele firmei, stabiliţi pe baza datelor din situaţia patrimoniului şi a celor constatate de inspectorul bancar sunt reprezentaţi de:
59

a) lichiditatea patrimoniului este un indicator care exprimă capacitatea agenţilor economici de a-şi îndeplini la termen cu resursele băneşti de care dispune, obligaţiile de plată pe termen scurt:
L= Active curente ( active circulante ) Pasive curente (obliga ţbl + credit pe t.s.

b) solvabilitatea patrimoniului este capacitatea agenţilor economici de a putea la scadenţă, din sursele proprii, toate datoriile faţă de creditori sau atât pe termen scurt cât şi pe termen mediu şi lung.
s= capital văărsa + fonduri proprii total pasiv

x100

c) indicatorii de rentabilitate exprimă eficienţa activităţii unui agent economic în sensul capacităţii acestuia de a obţine profit din activitatea desfăşurată. o Rentabilitatea capitalului social
Rcs = profit net x100 capital social văărsa

o Rentabilitatea capitalului propriu
Rcp = profit net capital propriu x100

o Rentabilitatea în funcţie de costuri
Rc = profit net cheltuieli totale

d) indicatorii economici arată limita până la care agentul economic este finanţat din alte surse decât fondurile sale proprii şi exprimă prin gradul de îndatorate:
G= pasive totale (datorii ) capital propriu

2. Analiza efectivă a solicitării de credit

60

Scopul solicitării trebuie specificat sub forma deficitului de resurse pe care îl va suplini creditul cerut. Cererea de credit trebuie să se încadreze în prevederile legislaţiei bancare şi în normele metodologice ale băncii. După precizarea şi acceptarea scopului solicitării de credit, echipa de decizie trece la analiza nivelului cantitativ al cererii. În acest sens, firma analizată întocmeşte fluxul de încasări şi plăţi cu defalcare pe luni. După stabilirea şi acceptarea nivelului valoric al creditului, echipa de decizie trece la negocierea dobânzii şi a comisioanelor ce revin băncii. Dobânzile stabilite de bancă au în vedere dobânda de referinţă practicată de B.N.R. şi dobânda de depozit acordată firmelor şi persoanelor fizice care îşi păstrează disponibilităţile băneşti în conturi la banca respectivă. La aceste dobânzi, banca adaugă dobânda proprie, rezultând dobânda propusă solicitantului de credit. 3. Adoptarea deciziei de credit Un moment important în procesul de adoptare a deciziei de creditare este prezentat de identificarea şi verificarea atentă a garanţiilor pe care firma solicitatoare de credit le prezintă. Banca în acest scop va solicita împrumutătorilor garanţii asigurătoare care pot fi oferite atât de debitori cât şi de terţe persoane fizice sau juridice denumite giranţi. Pentru majoritatea garanţiilor, banca încheie cu solicitantul de credite contracte de gaj, de cesiune sau de garanţie imobiliară specificându-se baza legală şi obligaţiile firmelor creditate de a păstra în bune condiţii bunurile gajate şi de a le folosi în caz de producere a riscului, la rambursarea creditului primit.

4. Adoptarea deciziei de creditare pe termen scurt

61

Având la dispoziţie întreaga analiză a agentului economic şi solicitării concrete de credit, comitetul de credit al băncii considerată cererea de credit pe termen scurt înaintată de firma analizată este admisă la creditare. În cadrul sucursalei băncii funcţionează comitetul de credite condus de directorul sucursalei, iar în lipsa acestuia de directorul adjunct desemnat de acesta care ia decizia privind acordarea creditelor. După adoptare, decizia de creditare este comunicată solicitantului. Aceasta împreună cu unitatea bancară care acordă efectiv creditul, procedează la încheierea contractului de credit. Pentru a reduce la minimul pierderile din credite neperformante şi a proteja astfel depozitele persoanelor fizice şi juridice, lucrătorii bancari implicaţi în activitatea de creditare trebuie să procedeze cu responsabilitate la evaluarea riscurilor pe care le presupune acordarea împrumuturilor şi să depună toate eforturile pentru a-şi încasa debitorii. Pentru limitarea riscului de credit se impun câteva măsuri prudenţiale, unele stabilite de fiecare bancă şi altele de către banca centrală.

4.2. Provizioane specifice de risc În scopul determinării riscului de credit şi limitării acestuia, societăţile bancare trebuie sa-şi clasifice creditele acordate în una din următoarele 5 categorii: 1. standard 2. în observaţie 3. sub standard 4. îndoielnic 5. pierdere Clasificare creditelor se va face ţinând seama de performanţele financiare ale clienţilor şi de capacitatea acestora de a-şi onora obligaţiile la scadenţă.
62

În urma evaluării performanţelor financiare ale clienţilor, cerinţele vor fi una din următoarele categorii: Categoria A: în cazul în care performanţele financiare sunt foarte bune şi permit achitarea la scadenţă a dobânzii şi a ratei. Totodată se prefigurează menţinerea şi în perspectiva performanţelor financiare la nivel ridicat. Categoria B: în cazul în care performanţele financiare sunt bune, dar nu pot menţine acest nivel într-o perspectivă mai îndelungată Categoria C: în cazul în care performanţele financiare sunt satisfăcătoare, dar o evidentă tendinţă de înrăutăţire Categoria D: în cazul în care performanţa financiară este scăzută şi cu o evidentă ciclitate la intervale scurte de timp Categoria E: în cazul în care performanţa financiară arată pierderi şi există perspective clare că nu poate fi plătită nici dobânda nici rată. Serviciul datorii va fi apreciat ca: - bun – în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite la scadenţă sau cu o întârziere maximă de 7 zile - slab - în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 de zile şi necorespunzător - necorespunzător - în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de peste 30 de zile Pentru acoperirea pierderilor de credite băncile sunt obligate să-şi constituie provizioane. Sumele aferente se include pe cheltuieli şi sunt raportate B.N.R. Nivelurile provizioanelor în funcţie de clasificarea creditelor sunt următoarele: CLASIFICARE CREDIT „standard” „în observaţie” „substanţial” NIVELUL PROVIZIONULUI SPECIFIC 0% 5% 20%
63

„pierdere” 100% La determinarea provizioanelor, expunerea debitorului poate fi micşorată doar cu valoarea angajamentelor apărute din: depozite gajate, colaterale, acceptate de bancă, garanţii necondiţionate primite de la Guvernul României, de la B.N.R., de la o altă bancă din România, sau din una din ţările din categoria A.

64

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful