În mijlocul furtunii.

Amintirile unui director al CIA*
Anii directoratului lui George J. Tenet la conducerea CIA fac obiectul unei cărţi1 extrem de incitantă şi unică, în felul ei, pe piaţa de carte din România şi a cărei lectură ne va releva o sumă întreagă de adevăruri despre comunitatea informativă americană, despre raporturile de putere dintre Administraţie şi ofiţerii principalului serviciu de informaţii al Statelor Unite. George J. Tenet avea să devină directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), în 1997, într-un moment extrem de delicat din istoria raporturilor dintre preşedintele SUA şi oficialii Agenţiei. Relaţiile dificile dintre preşedintele Bill Clinton şi foştii directori ai CIA, James Woolsey şi John Deutch, au impus, după eşecul numirii lui Anthony Lake la conducerea CIA, numirea unei persoane care să redea demnitatea şi prestigiul instituţiei. “În mijlocul furtunii. Anii mei la CIA” a lui George J. Tenet reprezintă povestea unui om şi a unui serviciu care s-a trezit cu atacul din 11 septembrie 2001. “Modul în care te poziţionezi faţă de diferite situaţii depinde de locul în care te afli. Iar din locul în care am stat eu am văzut valul tsunami al terorismului formându-se şi crescând. Am putut vedea luptători singuratici şi subfinanţaţi, care au înotat practic împotriva curentului, singuri în larg, avertizând, descurajând, dezmembrând şi încercând să distrugă o mişcare cu ramificaţii globale, care opera deja în nu mai puţin de şaptezeci de ţări şi era hotărâtă să ne distrugă”, mărturiseşte George J. Tenet în prefaţa memoriilor sale. George J. Tenet realizează o descriere extraordinară a situaţiei Agenţiei la preluarea mandatului de director al CIA, afirmând că în acel moment exista o stare de timorare permanentă a ofiţerilor CIA, indusă de Congresul SUA. Cazurile de trădare din interiorul CIA, soldate cu arestarea lui Aldrich Ames (1994) şi Harold Nicholson (1996), creaseră o situaţie aproape imposibilă din punct de vedere moral. “Ofiţerii de rang mediu şi înalt – notează George J. Tenet - erau bântuiţi de frica de a fi aduşi în faţa Congresului sau în instanţe, cerându-li-se să-şi argumenteze şi să-şi apere acţiunile. (…) Dacă ceva mergea prost, cei din conducerea CIA erau atacaţi, demişi şi ruinaţi financiar”. Radiografia pe care o realizează fostul director al CIA faţă de moralul, dotarea tehnică a Agenţiei, mult rămasă în urmă, lipsa unui manager financiar, a unui ofiţer responsabil cu informarea şi a unor programe coerente şi unitare de educaţie şi formare este extrem de critică şi obiectivă, în acelaşi timp, relevând, totuşi, efortul făcut de ofiţerii Agenţiei pentru a-şi îndeplini datoria faţă de poporul american. “Etica muncii acestor oameni este inegalabilă”, concluzionează George J. Tenet. Ofiţerii CIA sub conducerea lui George J. Tenet se vor implica în efortul teribil de a nu lăsa ca Agenţia să se scufunde şi împreună vor contribui la punerea în aplicare a “Directivei Strategice”, planul care era menit să reformeze Agenţia. Planul a fost prezentat ofiţerilor CIA la 6 mai 1998. În următorii ani, bugetul CIA privind lupta antiteroristă a crescut cu 50% între 1997 şi 11 septembrie 2001, iar aceasta devenea una dintre priorităţile de maxim interes operativ al ofiţerilor Agenţiei. În mandatul lui Tenet a fost întărită activitatea operativă a CIA-ului prin creşterea numărului de ofiţeri de specialitate şi a numărului de rezidenţe şi baze cu 30%. Recrutarea în cadrul CIA s-a schimbat în mod substanţial, astfel că în 2004 existau 138.000 de cereri pentru 2.000 de posturi de ofiţer în cadrul CIA. Era un succes al reformelor întreprinse de George J. Tenet. “În mijlocul furtunii…” este radiografia unui efort menit a consolida principala linie de apărare a Statelor Unite. “Un sondaj realizat în rândul a 9.000 de ingineri şi studenţi în ştiinţe din cadrul a 86 de universităţi au ales CIA în fruntea instituţiilor publice din punct de vedere al atractivităţii şi al cincilea posibil angajator în general, adică înaintea
* Recenzia a fost publicată în “CLIO 1989”, Anul VI, nr. 1 - 2 (11 - 12)/2010, p. 311 – 315. 1 George J. Tenet (în colaborare cu Bill Harlow), În mijlocul furtunii. Anii mei la CIA, Editura Scripta, Bucureşti, 2010, 511 p.

1

unor companii precum Pfizer, Disney sau Johnson&Johnson. Totodată, revista Black Collegian a numit CIA printre cele mai bune organizaţii ca mediu de muncă pentru studenţii afro-americani, înaintea unor giganţi precum AT&T, General Motors, Ford sau PepsiCo”, adnotează fostul lider al “intelligence”-ului american. Printre amintirile fostului director al CIA se pot regăsi informaţii despre implicarea CIA în evenimentele din Balcani, în operaţiunile aeriene ale NATO împotriva Iugoslaviei. Bombardarea ambasadei Chinei din Belgrad, în primăvara anului 1999, este reprezentativă pentru seria de neînţelegeri dintre CIA şi Pentagon. O relaţie foarte greu de cuantificat, însă aducătoare de mari probleme, în perspectivă, mai ales cu ocazia războiului din Irak şi a soluţiilor propuse pentru stabilizarea zonei Orientului Mijlociu. Capitolul intitulat “Gestiunea păcii” are drept motto o consemnare din “Washington Post”, din 11 noiembrie 1998: “Conform unor surse, directorul CIA, George J. Tenet, i-ar fi spus luna trecută preşedintelui Clinton că îi va fi dificil să mai rămână în funcţie în condiţiile eliberării spionului israelian condamnat, Jay Pollard, şi care ar urma să fie pus în libertate ca parte a procesului de pace din Orientul Mijlociu”. Capitolul dedicat implicării CIA în gestionarea procesului de pace din Orientul Mijlociu ne oferă ocazia de a afla resorturile intime ale unor decizii din complexa negociere israeliano-palestiniană, a modului în care CIA oferea Administraţiei de la Casa Albă acel “oxigen de care avea nevoie ca să supravieţuiască”. Referindu-se la efortul CIA pentru reglementarea păcii în Orientul Mijlociu, George J. Tenet mărturiseşte: “Implicarea în procesul de pace ne-a oferit o mai mare legitimitate în rândul lumii arabe, deoarece reuşiserăm să demonstrăm că tratam cu respect şi demnitate poporul palestinian. Participarea la acest proces ne-a mai permis să demonstrăm opiniei publice arabe, străzii, că nouă ne păsa de o problemă pe care teroriştii şi islamiştii o utilizau ca mobil de revendicare. Deoarece eram percepuţi drept actori oneşti, ni se deschideau şi uşi. Şi asta se întâmpla nu doar cu şefii serviciilor de informaţii din regiune, ci şi cu şefi de stat despre care ştiam că, în cazul în care va fi nevoie de sprijinul lor, ne vor ajuta. Acel moment avea să sosească în curând. Şi aproape ca întotdeuna, bariera de netrecut în calea păcii avea mereu acelaşi nume: Arafat”. Paginile de amintiri dedicate liderului OEP şi eforturile CIA pentru a impulsiona procesul de pace din Orientul Mijlociu sunt extrem de importante pentru a înţelege subtilităţile şi înaltele raţiuni de stat ale politicii americane faţă de lumea arabă, şi nu numai. “Vin peste noi!” este titlul unui capitol din cele 9 dedicate atacului de la 11 septembrie 2001 şi poate reprezenta motto-ul unei experienţe pe care ofiţerii CIA şi poporul american nu o vor putea uita niciodată. Efortul CIA pentru asigurarea securităţii naţionale a Statelor Unite s-a concretizat, printre altele, prin faptul că, la 28 iunie 2001, analiştii Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) şi ai Centrului pentru Combaterea Terorismului al CIA au furnizat zece seturi de informaţii care indicau iminenţa unui atac terorist pe teritoriul american. La sfârşitul lui iulie 2001, Rich B., analist CIA, concluziona: “Vin peste noi, aici!”. George J. Tenet descrie atmosfera de tensiune din acele zile de pe culoarele şi din birourile Casei Albe, Pentagonului, FBI şi CIA, etc. “Provocarea majoră nu era de a învinge inamicul din punct de vedere militar, ci, în primul rând, de a identifica, de a descoperi inamicul. Odată ce îl descopereai, era uşor să-l înfrângi militar”, mărturisea fostul director al CIA cu referire la acele clipe de după fatidicul 11 septembrie 2001. Volumul este plin de amănunte referitoare la operaţiunile politico-diplomatice ale Administraţiei Statelor Unite şi ale CIA în lupta pentru cucerirea Afganistanului, neutralizarea talibanilor şi a reţelelor teroriste din zona Asiei de Sud-Est, urmărirea şi lichidarea negustorilor de arme nucleare, restabilirea relaţiilor cu Libia, etc.

2

Un capitol aparte al lucrării este dedicat războiului din Irak şi celebrei, de-acum, afirmaţii “Slam dunk!”2. George J. Tenet consideră că această frază a fost scoasă din context şi oferită opiniei publice de către jurnalistul Bob Woodward în lucrarea sa “Plan of Attack”, în 2004. “Indiferent cine i-a relatat lui Bob Woodward acest fapt, n-a făcut decât să dea naştere unui clişeu sau unei caricaturi, potrivit cărora eu aş fi desenat şi simulat prin aer, cu mâinile, nu o dată, ci de două ori, faimoasa execuţie «slam dunk». (…) Nu vreau să neg că nu aş fi folosit această sintagmă sau că nu aş fi crezut cu tărie în existenţa armelor de distrugere în masă, însă această frază a fost intenţionat scoasă din context şi pusă la dispoziţia opiniei publice”, declară George J. Tenet. Capitolul intitulat “Pledoaria” încearcă să ofere o explicaţie la naşterea faimosului discurs al lui Colin Powell de la ONU, din 5 februarie 2003, şi la acuzaţiile aduse, mai apoi, de înalţi funcţionari ai CIA privind falsificarea adevărului cu privire la armele de distrugere în masă existente în Irak. Tyler Drumheller, fost şef al operaţiunilor clandestine ale CIA din Europa, îl acuză în memoriile sale3 pe directorul CIA, George J. Tenet, de faptul că nu a ţinut cont de rapoartele sursei irakiene cu numele de cod “Curve Ball”. Ignorarea acestei surse informative, voit sau nu, de către conducerea CIA a împins Casa Albă şi Departamentul de Stat spre o soluţie războinică în ceea ce priveşte Irakul. Referitor la acest episod controversat din istoria CIA, fostul director George J. Tenet scrie: “Este adevărat că în acea perioadă ne aflam sub o presiune uriaşă, prinşi între nevoia de a păstra nivelul standardelor noastre de profesionalism şi o Administraţie politică ce se îndrepta spre război. Eram noi, oare, o instituţie aflată într-un fel de disoluţie? N-aş putea crede asta nicio secundă. Cea mai bună explicaţie ar fi că cei care vedeau în inginerul irakian un fabricant de informaţii au considerat că era inutil, oricum, să spună ferm acest lucru. Cursa către Bagdad fusese deja declanşată, credeau ei, iar a veni cu informaţii alternative ar fi semănat cu a te aşeza de-a curmezişul în faţa unui tren care vine cu mare viteză. Dacă asta au crezut cu adevărat, atunci reticenţa manifestată de ei n-are scuze”. Volumul de memorii “În mijlocul furtunii. Anii mei la CIA” evidenţiază, totodată, rivalităţile existente între CIA şi DIA (Defense Intelligence Agency –Agenţia de Informaţii a Apărării) în ceea ce priveşte controlul, şi chiar manipularea, decidenţilor Administraţiei de la Casa Albă şi a preşedintelui SUA. Un episod semnificativ din această luptă surdă pentru putere şi influenţă îl reprezintă apariţia articolului intitulat “Caz închis” în revista “Weekly Standard” la 24 noiembrie 2003. În articolul respectiv se invoca existenţa unui raport secret al lui Douglas Feith, subsecretar de stat la Departamentul Apărării, către Pat Roberts, preşedintele Comisiei Speciale a Senatului pentru Controlul Serviciilor de Informaţii, şi în care se invoca existenţa unei legături între teroriştii lui ben-Laden şi Irak, având la bază o serie de informaţii provenite din comunitatea informativă americană. “Adevărul este că documentaţia pe baza căreia fusese elaborat raportul secret cuprindea aceleaşi fapte şi date disparate şi mărunte de care se îndrăgostiseră de foarte multă vreme Feith, Libby şi alţii. Pentagonul transmisese un comunicat de presă în care afirma că documentul conţine o mulţime de informaţii primare, dar pretindea că, înainte de transmiterea lui către Congres, primise avizul din partea întregii comunităţi a serviciilor de informaţii”, mărturisea George J. Tenet. Fostul director al CIA dedică numeroase pagini scandalului legat problema uraniului din Niger, “achiziţionat” de către Irak, respectiv acelor “şaisprezece cuvinte” din “New York Times” care au condus, în final, la cererea sa de demisie. George J. Tenet confirmă, prin acest volum de memorii, faptul că serviciile de informaţii nu pot oferi răspuns la toate problemele
O execuţie de măiestrie în baschet A se vedea Tyler Drumheller, Elaine Monaghan, Pe marginea prăpastiei (Mărturia unei persoane din interior, referitoare la compromiterea serviciilor de informaţii americane de către Casa Albă), Editura Minerva, Bucureşti, 2008, 415 p.
3 2

3

dificile, astfel încât “doar 60% din registrul de probleme conexe securităţii naţionale pot fi cunoscute şi anticipate, asta în cel mai bun caz”. Referindu-se relaţia dintre decidentul politic şi liderul “intelligence”-ului, George J. Tenet scrie: “Administraţia politică de la Washington n-a înţeles că, în mediul volatil al Orientului Mijlociu, este imperios, adeseori, să lupţi şi să negociezi simultan. Noi trebuie să le vorbim liderilor politici ai lumii arabe despre problemele care îi preocupă pe ei, nu doar despre cele care ne preocupă pe noi”. Momentul “11 septembrie 2001” reprezintă piatra de încercare pentru o comunitate de “intelligence”, şi pentru liderul acesteia, iar George J. Tenet mărturiseşte: “Adevărul este că, înainte de 11 septembrie, existau foarte puţine informaţii interne. Nu aveam nici un fel de capacităţi sistematizate de colectare, confirmare şi analiză a informaţiilor interne. Dispuneam de foarte puţini analişti specializaţi pe acest gen de informaţii. Nu exista nici un fel de arhitectură şi mecanism de comunicare care să permită sintetizarea adecvată a datelor şi informaţiilor referitoare la teroriştii aflaţi pe teritoriul american, ca să nu mai vorbim de un canal de transmitere a informaţiilor culese din exterior către autorităţile locale americane. La începutul secolului XXI, ofiţerii de informaţii americani din Islamabad nu aveau cum să discute cu agenţii FBI din Phoenix, Arizona, spre exemplu”. Cartea “În mijlocul furtunii. Anii mei la CIA” o datorăm şi experienţei personale a traducătorului, Sebastian Huluban, care a trăit momentul din 11 septembrie 2001 chiar pe pământ american, în postura de masterand în ştiinţe politice la Universitatea Eastern Illinois (2001 – 2002). Traducerea acestei cărţi pentru publicul român reprezintă răspunsul lui Sebastian Huluban la cererea profesorului său de relaţii internaţionale, Ryan C. Hendrickson, de a se alătura echipei care urma să realizeze un studiu despre CIA şi personalitatea directorului Agenţiei, George J. Tenet. Din motive de agendă, masterandul Sebastian Huluban nu a mai apucat să realizeze proiectul de cercetare propus, însă ne-a oferit traducerea unei cărţi a cărei lectură este obligatorie pentru iubitorii de istorie. “În mijlocul furtunii. Anii mei la CIA” reprezintă o carte extrem de importantă şi de neocolit pentru cei care vor să înţeleagă culisele politicii externe americane şi mondiale. Dr. Constantin CORNEANU

4

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful