ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

Teză de doctorat

Conceptul de Europa Centrală după 1989

Conducător ştiinţific: Prof. Dr. Mihail E. IONESCU

Doctorand: Dan Sorin MIHALACHE

Bucureşti 2008

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Cuprins I. Introducere .................................................................................................................. 3 A. Motivaţia şi obiectul cercetării................................................................................ 3 B. Cadrul conceptual-metodologic .............................................................................. 4 C. Sistemul internaţional: criterii de analiză ............................................................... 8 D. Relaţiile internaţionale după sfârşitul războiului rece. Dezbaterea despre uni- sau multipolarism. Schimbări în securitatea internaţională ................................................ 13 II. Definirea conceptelor de Europa Centrală................................................................ 30 A. Conceptul politic................................................................................................... 30 B. Conceptul geopolitic/geostrategic......................................................................... 36 C. Conceptul geografic .............................................................................................. 50 D. Conceptul cultural................................................................................................. 54 III. Europa Centrală în anii `90– trăsături generale .................................................... 61 A. Dimensiunea politică a schimbărilor: sistemele politice ...................................... 61 B. Transformări economice şi integrare regională .................................................... 86 IV. Europa centrală în proiecţia „Marilor Puteri”....................................................... 94 A. Statele Unite.......................................................................................................... 94 B. URSS/ Federaţia Rusă......................................................................................... 101 C. Germania............................................................................................................. 109 D. Franţa .................................................................................................................. 116 E. Marea Britanie .................................................................................................... 120 F. Italia .................................................................................................................... 123 V. Structuri de cooperare în Europa Centrală.............................................................. 127 A. Cooperarea după sfârşitul Războiului Rece: Iniţiativa Central-Europeană, Grupul de la Vişegrád, CEFTA............................................................................................... 127 VI. Integrarea Europei Centrale în NATO şi Uniunea Europeană............................ 146 A. Etapele extinderii spre Est a NATO.................................................................... 146 B. Integrarea europeană - valul Luxemburg-Helsinki ............................................. 162 VII. România şi Europa Centrală. Abordări teoretice şi acţiune diplomatică ............ 172 A. Perioada ante-1989.............................................................................................. 172 B. Noua semantică politică: dispariţia Europei Centrale........................................ 189 C. După căderea comunismului............................................................................... 192 VIII. Bibliografie ......................................................................................................... 229 1. Publicaţii periodice ......................................................................................... 229 2. Programe şi rapoarte ....................................................................................... 229 3. Surse electronice ............................................................................................. 230 4. Memorii şi interviuri ....................................................................................... 230 5. Studii şi cărţi ................................................................................................... 231 6. Metodologie. Teorie politică........................................................................... 242

2

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989

I. Introducere

A. Motivaţia şi obiectul cercetării După mai bine de trei decenii de uitare, pe la mijlocul anilor `80 „Europa Centrală” a revenit în vocabularul politic din spaţiul european şi nord-american. Căderea neaşteptată a comunismului în Europa şi retragerea trupelor sovietice din statele Europei de Est, urmată de dezintegrarea URSS au amplificat prestigiul, rolul şi, ca atare, polisemia noţiunii de „Europa Centrală”. Tema „central-europeană” a fost abordată şi în spaţiul politic şi intelectual românesc. Zona transilvăneană a cunoscut o apetenţă aparte pentru dezbaterea acestui subiect. O primă explicaţie pentru redescoperirea sau chiar „inventarea” temei „Europei Centrale” ţine de dorinţa de „a fugi din Balcani”. Spaimele create de o potenţială „balcanizare” a fostului lagăr socialist explică, într-o oarecare măsură, resurecţia „centraleuropenismului”. Altă explicaţie este legată de anumite speranţe de tip conservator, pentru recrearea unor structuri politice de tip federativ, inclusiv prin modificarea graniţelor create prin sistemul de la Versailles. De asemenea, „Europa Centrală” s-a profilat, în anumite momente, ca parte a unei strategii a marilor puteri pentru creare unor noi structuri de cooperare în spaţiul fostului Tratat de la Varşovia. Acestea sunt doar câteva observaţii preliminare, care vor fi explicate şi extinse pe parcursul cercetării, dar care sunt suficiente pentru a indica faptul că „Europa Centrală în anii `90” nu este un subiect marginal. În raport cu realităţile politice, culturale şi psihologice ale anilor `90, am considerat oportună studierea temelor circumscrise Europei Centrale dintr-o dublă perspectivă: i) a modului în care acest subiect s-a inserat şi a devenit parte a relaţiilor internaţionale contemporane; ii) a felului în care România a reacţionat faţă de conceptul de „Europa Centrală”, aşa cum s-a dezvoltat el în prima parte a anilor `90.

3

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Obiectul cercetării noastre îl reprezintă, aşadar, „Europa Centrală”, din mai multe puncte de vedere: i) diferitele concepte care au fost propuse de-a lungul secolului XX, şi funcţiile acestora; ii) realităţile politice şi economice ale Europei post-comuniste; iii) raportarea puterilor regionale şi a celei globale, Statele Unite faţă de acest spaţiu în anii `90; iv) formele de cooperare politică, economică sau militare dezvoltate în zonă; v) România ca parte a spaţiului supus cercetării noastre.

B. Cadrul conceptual-metodologic Identificarea precisă a obiectului prezentei cercetări reclamă trecerea la a doua etapă, şi anume construirea şi analiza cadrului conceptual-metodologic pe care se fundamentează demersul nostru. O observaţie esenţială este aceea că acest studiu nu este bazat pe metodologia unei singure discipline mature. Prin natura subiectului ales suntem obligaţi la o cercetare care să includă mai multe metode de investigare a realităţii. În literatura metodologică internaţională există puncte de vedere diferite dacă o cercetare poate fi interdisciplinară, sau doar una bazată pe metoda „hibridării”. Mattei Dogan produce o demonstraţie destul de convingătoare în legătură cu faptul că termenul de „cercetare interdisciplinară” este inadecvat, din mai multe motive1. Unul ţine de „igiena” cercetării, şi anume de faptul că unui om de ştiinţă îi este imposibil să fie cu adevărat multidisciplinar, să cunoască în profunzime mai multe discipline fundamentale. Un al doilea argument este şi mai important: cercetarea „multidisciplinară” determină o alternanţă a demersurilor, care nu permite aproape niciodată o întâlnire a disciplinelor, având ca rezultat, în cel mai bun caz, un paralelism util, dar nu o sinteză. Soluţia pentru a ieşi din impasul creat de creşterea volumului informaţiilor, multiplicarea disciplinelor şi fragmentarea acestora este

Mattei Dogan, Sociologie politică. Opere alese, Alternative, 1999, p.356-391; Mattei Dogan, Robert Pahre, Noile ştiinţe sociale. Interpenetrarea disciplinelor, Editura Alternative, Bucureşti, 1997 şi Mattei Dogan, Dominique Pelassy, Cum să comparăm naţiunile. Sociologia politică comparativă, Alternative, Bucureşti, 1993

1

4

Europa Centrală şi de Est în ciclonul tranziţiei. care sunt o disciplină matură sub aspectul metodologiei. care se doresc apoi a fi verificate printr-un studiu. Marea tablă de şah. Radu-Sebastian Ungureanu. sociologia politică. Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice. Bucureşti. considerăm că o asemenea strategie de cercetare nu este pe deplin satisfăcătoare pentru atingerea obiectelor de studiu enunţate deja. Fără a contesta valoarea ştiinţifică a unei astfel de abordări. economia. 5 . Bucureşti. cu istoria. 2006. din care derivă un set de ipoteze ale cercetării. precum şi metoda genealogică. încercând să vedem cum se aplică teoria balanţei de putere la spaţiul cercetat în secolul 20. Manual de relaţii internaţionale. a „puterii”. istoria ideilor. iar mai mulţi autori au deja contribuţii în acest sens4. De asemenea. Problema Europei Centrale trebuie studiată şi din perspectivă geopolitică. Macroeconomia este esenţială pentru analiza şi înţelegerea profilului economic al Europei Centrale. 1995. 1989-2004.a. 34 3 Andrei Miroiu. 2006 4 Zbigniew Brzezinski. De la istorie preluăm perspectiva diacronică asupra subiectului. o recombinare a cunoştinţelor în noi domenii specializate2. formele de guvernământ ş. 2 Florin Abraham. Din domeniul sociologiei politice utilizăm metodele şi conceptele privitoare la partidele politice. Tritonic. folosim cercetările sociologice cantitative şi calitative pentru măsurarea diferitelor variabile sociale. Cu ajutorul istoriei ideilor vom putea să înţelegem mult mai bine diferitele concepte culturale privind identitatea „Europei Centrale”. cercetarea „Europei Centrale în anii `90” nu poate fi redusă doar la acest tip de abordare ştiinţifică. a „populaţiei” Europei Centrale sunt teme clasice pentru abordarea de tip geopolitic. România de la comunism la capitalism. p. sistemele electorale. dată de coexistenţa parţială a aceluiaşi domeniu de cercetare. Sistemul politic.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 hibridarea. Iaşi. Relaţiile internaţionale se află însă într-o comunitate metodologică. Există deja o bogată tradiţie în relaţiile internaţionale a studiilor construite pe o singură teorie. Însă. Pentru a oferi mai multă claritate demersului nostru să luăm următorul exemplu: tema „Europei Centrale” poate fi studiată prin teoria realistă. Credem că un astfel de exerciţiu ştiinţific poate fi foarte interesant şi chiar util în termeni practici. teoriei şi al acumulării informaţiilor de natură factuală3. definită ca o suprapunere a segmentelor de discipline. Polirom. Cercetarea „spaţiului”. Zbigniew Brzezinski. Trunchiul cercetării noastre îl reprezintă relaţiile internaţionale. Diogene.

Cercetarea de tip descriptiv are rolul de a răspunde la întrebările „cum?”. implicite sau explicite. Metoda inductivă o utilizăm pentru două scopuri: definirea obiectivelor exploratorii şi descriptive precum şi pentru a răspunde la întrebarea „de ce?”. Schimbarea de sistem a statelor din spaţiul ex-comunist a fost integrată în aşanumitul „al patrulea val al democratizării”5. Cercetarea noastră nu are o singură ipoteză. care cuprinde o parte din textele importante despre acest subiect 6 . centrală. în World Politics.2. Zece ani de tranziţie în Europa de Est 1990-2000. Vasile Puşcaş ed. sfera publică şi cea privată cunosc şi ele o delimitare mai clară. „când?”. 1999. cuprinse în al treilea val6. „unde?”. Vol. decizii sau fenomene istorice. Lumea modernă (inclusiv statul bunăstării) este văzută ca fiind produsul a două schimbări revoluţionare – nu numai „revoluţia industrială”.1. 54. Autorul analizează cele mai importante teorii şi ipoteze de lucru referitoare la democratizarea Europei de Est. care să fie testată prin analiza a diferite elemente ale câmpului politic. Bucureşti. care au rolul de a orienta cercetarea pentru înţelegerea sau descrierea anumitor evenimente. ci şi cea politică. pp. Ca atare. această cercetare a fost proiectată prin ridicarea unei reţele de ipoteze. no. Definim „modernizarea” ca fiind procesul macrosocietal prin care se produce separarea graduală a sferelor societăţii. Dacia Publishing House. Univers Enciclopedic. este aceea că „redefinirea conceptuală a Europei Centrale este determinată de schimbările din raporturile de putere de la nivel european Bucureşti. Una dintre ipotezele centrale ale studiului nostru. aprilie 2002 dedicată teoriei democratizării. Central Europe since 1989. chiar şi schematică a diferitelor perspective teoretico-metodologice din care poate fi abordată tema „Europei Centrale” justifică adoptarea unei strategii de cercetare de tip mixt. care urmează democratizării unor state din America Latină şi Asia. Există o bogată literatură dedicată problemelor democratizării statelor postcomuniste.. 2000. de inspiraţie geopolitică. Politica şi administraţia devin distincte. 6 Vezi Revista română de ştiinţe politice. Editura Fundaţiei Culturale Române. Noncooperative Transitions in the Postcommunist World”.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Europa Centrală este obiect de studiu şi din perspectiva teoriei modernizării. Cluj-Napoca. o îmbinare a cercetării de tip descriptiv cu cea inductivă. January 2002.212-244. 2000. 5 Michael McFaul. Concepts and Developments. cauzale sau descriptive. „The Fourth Wave of Democracy and Dictatorship. Prezentarea. vol. ce a transformat membrii societăţii din subiecţi în cetăţeni. cu un evident rol explicativ. În aceeaşi filiaţie filosofică se înscrie şi teoria democratizării. care cunoaşte mai multe variante. Ionel Nicu Sava. Design-ul acestei cercetări a fost construit prin acumularea unor ipoteze de lucru.

Polirom. Tratatele internaţionale sunt esenţiale pentru substanţa unui studiu de relaţii internaţionale. p. problema principala cu care se poate confrunta un cercetător este bogăţia şi diversitatea surselor. „diferenţierea intra-regională în Europa Centrală a depins şi de gradul de urbanizare a fiecărui stat”. cercetarea noastră este fundamentată. precum şi o foarte diversă literatură internaţională de specialitate care are ca obiect diferite teme legate de Europa Centrală în anii `90. editată de fundaţia omonimă de la Timişoara. De-a lungul vremii a apărut o bogată literatură dedicată acestui subiect. ce apare la Praga din 1999 şi A Treia Europă. informaţiile transmise de instituţiile statului sunt alte surse semnificative. Sondajele de opinie. Iaşi. Mass-media este o sursă importantă pentru cercetătorul imediatului. Dintre publicaţiile periodice o menţiune specială o acordăm Central Europe Review. 7 Grupului O teză similară a fost avansată de Jacques Le Rider. 1997. desigur. Rapoartele şi studiile unor instituţii şi organizaţii internaţionale sunt incluse în substanţa factuală a acestei cercetări. În lipsa documentelor arhivistice pentru perioada post-1989. Informaţiile statistice. în majoritate. dacă plecăm de la Mitteleuropa (1915) lui Friedrich Naumann. Mitteleuropa. reprezintă o altă sursă importantă de documentare. s-au înfiinţat catedre universitare. selecţia critică şi verificarea multiplă a informaţiilor. nu sărăcia lor. Ţinând cont de această realitate. Acestor surse de informare li se adaugă bibliografia privind teoria relaţiilor internaţionale şi metodologia cercetării sociale.com/centraleurope/). pe consultarea unor surse deschise.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 sau internaţional” . cele mai importante cel fiind dedicat Central Europe Online Visegrad (www. acest studiu este realizat pe mai multe tipuri de surse. instituţii de cercetare care au ca obiect de studiu sau chiar în titulatură „Europa Centrală” sau „Mitteleuropa”. publice. „Europa Centrală” ca temă de acţiune politică şi reflecţie intelectuală a împlinit de curând un secol.18 7 . Totuşi.einnews. multe dintre acestea accesibile pe Internet. „factorii exogeni au influenţat procesul de modernizare socială şi politică”. pe parcursul fiecărui capitol vor fi propuse asumpţii cu un grad mai scăzut de generalizare. O categorie aparte o reprezintă site-urile de Internet dedicate Europei Centrale. pentru a explica diferite subteme. aplicând. Din teoria modernizării mai putem deduce şi alte ipoteze cu un grad 7 ridicat de generalizare: „modernizarea societăţilor post-comuniste a depins de structura sistemului politic”. Alături de aceste ipoteze ale cercetării noastre.

tol. *** În finalul acestui subcapitol trebuie să spunem că studiul nostru are limite inerente. Toate statele sunt acum membre ale societăţilor de state şi ele împreună şi-au asumat respectarea unor norme şi reguli elementare de asociere. Dacia. toate entităţile politice şi societale sunt interconectate. a amănuntelor ar fi impus. Cluj. New Jersey. după ce alte surse vor fi accesibile în viitorul imediat sau mai îndepărtat. Totuşi.visegradgroup. A doua limitare a acestei cercetări este una de tip cantitativ. precum şi Transitions Online (www. poate. care sunt deja analizate în mod extensiv de alte cercetări. Este un risc asumat acela ca anumite evenimente să apară ulterior într-o altă perspectivă. International Politics. am decis ca anumite subiecte. o tratare mult mai amănunţită a multor subiecte sau cercetarea mai largă a contextului sau actorilor în desfăşurarea unor evenimente. p. Relaţii internaţionale contemporane. Pentru a realiza totuşi un echilibru intern al acestui studiu. care determină interacţiuni multiple şi asimetrice între state şi societăţi9. în diferite contexte.10 K. 1995. Sistemul internaţional: criterii de analiză Staneley Hoffman consideră că factorii şi activităţile care susţin politicile externe ale statelor constituie resursa principală de putere prin care lumea este structurată şi restructurată permanent8. Ole Holsti. Nu mai există graniţe între sistemele lumii. Holsti vorbeşte despre procese politice la nivel internaţional.Napoca. A Framework for Analysis. să aibă o pondere mai restrânsă decât cea care ar putea fi considerată potrivită de alţi specialişti în relaţii internaţionale sau ştiinţe sociale. Un prim set de limite ale acestei cercetări este cel rezultat din informaţiile accesibile până în momentul finalizării lucrării. C. 1998.cz). fiind specifică studiilor de relaţii internaţionale. Site-urile sunt în limba engleză dar şi în limbi regionale. considerăm că această limitare nu este fundamentală şi nu invalidează cercetarea noastră. Este o opţiune asumată încă de la început.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 (www.13 8 . Bogăţia informaţiilor. ele aparţinând 8 9 Vasile Puşcaş. p. care încearcă să acopere informaţional întreaga zonă.eu).

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Bucureşti. îşi exprimă aspiraţii. observarea transformărilor la nivelul actorilor ne dă măsura transformării sistemului însuşi12.îşi fixează anumite obiective. p. respectiv întregul sistem. natura interacţiunilor. op.24 14 Ibidem. op. Mai mult. 1999. cultural-ştiinţifică. Puşcas. p.9 11 10 9 . natura unităţilor aflate în jocul internaţional. conduita tipurilor de actori (conflict şi/sau cooperare). întreprind acţiuni şi au diferite reacţii ca efect la aceste acţiuni. diplomatică. Toate acestea sunt operaţionalizate prin obiective şi acţiuni şi sunt în implementate în mediul internaţional. Vasile Puşcaş delimita14 trei domenii importante de analiză: i) politica externă: statul A deţine resurse. Teoria relaţiilor internaţionale.4 13 Puşcaş. op. state. tehnologică. alianţe). ii) politica internaţională: actorii A şi B .Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 unei suprastructuri numită sistemul internaţional global10.care pot fi stat sau non-stat . aflate în procese permanente de interacţiune reciprocă11. Teoreticienii relaţiilor internaţionale13 folosesc cel puţin cinci criterii de analiză comparativă a sistemului internaţional: criteriul stabilităţii frontierelor.34 Holsti. Modificarea naturii. forme majore ale interacţiunii sistemului (între unităţi). imperii. p. structura sistemului. Ibidem . Studiul sistemului internaţional implică analiza unităţilor din sistem. formulează politici. legal-juridică). abordarea vieţii internaţionale prin intermediul teoriei sistemelor implică observarea actorilor şi a raporturilor dintre ei. Prin urmare. singulare sau multiple. cit. precum şi analiza contextelor internaţionale. suport de curs pentru master ştiinţe politice. respectiv a tipului de actori influenţează raporturile dintre aceştia. organizaţii. care devine mediul în care statul B interacţionează cu statul A. economică. Sistemul internaţional este „o colecţie de entităţi politice independente (triburi.cit. p. care se stabilesc între ei (militară. p. apud. naţiuni.18 12 Ioan Mircea Paşcu. cap2. regulile care guvernează aceste interacţiuni.cit. stabileşte scopuri.

dimpotrivă. p. > stat. 11 18 Paşcu.16 Principalele trăsături ale realismului politic ca şi paradigmă interpretativă a sistemului internaţional sunt: i) recursul la istorie. non-stat < non- Principalele paradigme de interpretare a sistemului internaţional actual15 Teoria realismului politic se întemeiază pe concepţia unui sistem de tip anarhic. Politics among Nations: the Strugle for Power and Peace.70 15 10 . interesul naţional fiind un element clar definit. the 3rd edition. 2006.cit. passim 16 Stefano Guzzini. Perspectives on International Relations: Power. Ordinea mondială are două trăsături principale: balanţa necesară a puterii şi mecanismele sale normative. uneori chiar îl provoacă.29 19 Hans Morghenthau. Nau.28 17 Ibidem. p. În concepţia sa. Hans Morgenthau. p. ii) studiul multiplelor faţete ale comportamentului omenesc. op. iii) personificarea statului. dar ea nu poate să ofere garanţii de limitare a conflictului. care decurg din „caracterul peren al puterii şi a comportamentului bazat pe putere”17. „Dacă nu se poate reforma comportamentul statelor. cel puţin poate fi controlat”.67 20 Ibidem. Realismul şi relaţiile internaţionale. Henry R. apud Guzzini. 1948.cit. p. care îi pune faţă în faţă pe cei care vor să păstreze distribuţia actuală a puterii şi cei care vor să o schimbe. respectiv tratarea unui actor colectiv ca un actor individual. 2000. ca sursă de apariţie a unui nou curent în ştiinţe politice. and Ideas. Institutul European. p. stat > non-stat. DC: CQ Press. Washington. caracterizează echilibrul internaţional19 prin lupta pentru putere. Unul din cei mai proeminenţi teoreticieni realişti. New York: Knopf . cât şi ca modalitate de verificare a acurateţei afirmaţiilor. pentru o mai bună înţelegere a comportamentului său. atât ca sursă pentru ipotezele de lucru. iv) accentul pus pe triada „interes naţional-securitate-putere”. balanţa puterii este rezultatul luptei pentru putere prin care este asigurată stabilitatea internaţională şi independenţa naţională20. Bucureşti.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 iii) sistemul internaţional: sistemul internaţional este contextul în care au loc interacţiunile dintre actorii sistemici: stat stat. behaviorismul18. Institutions. op. ca urmare a absenţei unei autorităţi centrale care să caute să obţină mai multă putere.

care conduc la adâncirea interdependenţelor şi determină. statul naţional încetează să mai constituie entitatea fundamentală. Trăsăturile comune ale neorealismului cu realismul ar fi: accentul deosebit pus pe rolul statului. Waltz precizează26 că sistemul nu depinde de toţi actorii.cit. Theory of International Politics.cit. Deşi un astfel de sistem. în cadrul proceselor interne. întrucât nu există o diviziune a muncii în cadrul sistemului mondial al guvernelor. Kenneth Waltz22 sublinia faptul că funcţiile sunt diferenţiate doar în cadrul sistemelor ierarhice. prin orice mijloace. nu conservă în mod necesar toate distribuţiile date ale puterii.33 11 . sub raport economic. 1979 apud. statele nu au altă soluţie decât să caute să maximizeze.30 Kenneth Waltz. adică de 21 22 Paşcu. structura va influenţa în aşa fel încât sistemul să tindă inevitabil să refacă o balanţă perturbată a puterii. diferenţierea nu este dată atât de tipul de funcţie. dar şi un mijloc pentru atingerea altor scopuri.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Prin urmare. p. Reading:Addison_Westley. Din moment ce sistemul este anarhic. p. p. puterea de care dispun. adâncirea integrării. actorii se comportă raţional.241 24 Idem 25 Ibidem . cât de ponderea lor. este vorba despre „o schemă după care este distribuită puterea”24. ci doar de cei mai importanţi. op. Guzzini. fiecare stat trebuie să aibă grijă de toate funcţiile sale esenţiale. sistemele urmează a fi diferenţiate după numărul polilor puterii în care are loc competiţia internaţională. op. p. Prin urmare. datorită anarhiei din cadrul sistemului internaţional. dar nu şi în cadrul sistemului internaţional. Cea mai importantă caracteristică23 pentru analiza sistemului actual rămâne faptul că o structură este definită de distribuţia capacităţilor între unităţile sale.242 26 Paşcu. El face precizarea că. Waltz remarcă existenţa unei diviziuni a muncii în interiorul proceselor externe. De aceea. p. aceasta fiind cel mai bun mecanism de supravieţuire a sistemului25. lupta pentru supravieţuire va conduce la o dilemă a securităţii care îşi va găsi exprimarea în contextul general în care fiecare se ajută pe el însuşi.237 23 Ibidem. iar echilibrul puterii devine în ultimă instanţă echilibrul puterii militare21. Cu toate acestea.. respectiv actorul principal. Dat fiind caracterul anarhic al domeniului internaţional. În ceea ce priveşte caracterul unităţilor în sistem. pregătind astfel terenul pentru abordarea transnaţională a sistemului internaţional. op. cum sunt statele.cit. puterea este un scop.

instituţiile sunt „un set de reguli după care statele cooperează şi se află în competiţie unele cu altele“31. London. p. unificarea puterilor divergente.W Norton & Company. New York.34 John J. apărute ca şi contrareacţie la neorealism30.4. care susţin că unica sursă de stabilitate şi securitatea în sistem o constituie instituţiile internaţionale. În concepţia politologului Mearsheimer. Este vorba de ascensiunea teoriilor instituţionaliste.35 28 27 12 .New York. p. dar şi aceasta a eşuat în procesul de menţinere a păcii. întrucât dispăruseră cauzele anticipate ale schimbării29.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 distribuţia puterii în cadrul sistemului. 50. Wohlforth. colapsul şi expansiunea alianţelor. op. Emergenţa cooperării între statelor rivale. University of Chicago. Columbia University Press. care încorporează într-o formă mai elaborată dimensiunile realismului politic împreună cu descoperirile ştiinţifice realizate între timp în domeniul de analiză a sistemului internaţional.cit. p. Concluziile lui Waltz deschid un nou câmp de analiză. International Politics Theory and the End of the Cold War. no. atât Ibidem. ajutorul financiar acordat de SUA Federaţiei Ruse la începutul anilor `90)27. proporţionalitatea între amploarea puterii şi multiplicarea opţiunilor. „Reality CheckRevising Theories of International Politics in Response to the End of the Cold War” în World Politics. sistemul internaţional furnizează „stimulente puternice statelor pentru a căuta oportunităţi de câştigarea a puterii în dezavantajul rivalilor şi în beneficiul lor“28. 2001.cit. libertatea de acţiune mai mare a celor puternici faţă de cei mai slabi. o relativă stabilitate în interiorul sistemului internaţional face ca teoriile existente de până atunci să nu mai poată oferi explicaţii suficiente.657 30 John J Mearsheimer. cu toate acestea. Prin urmare.p. Sistemul internaţional determină marile puteri să-şi maximizeze puterea pentru că aceasta este singura cale prin care pot să-şi optimizeze securitatea. Sfârşitul războiului rece schimbă întregul câmp al agendei teoretice şi transformările majore din sistemul internaţional lansează o nouă dispută ştiinţifică în domeniul relaţiilor internaţionale.21 29 Richard Ned Lebow şi Thomas Risse Kappen. ele nu prezintă garanţii de asigurare a securităţii şi stabilităţii internaţionale după perioada războiului rece. Singurul caz de existenţă a unui sistem operativ de securitate colectivă a fost Liga Naţiunilor. op.292 apud. Mai mult. 1995. 1998. neorealismul. miza acordată de marile puteri menţinerii sistemului (de exemplu.Mearsheimer. William C.5 31 Paşcu. p. p. The Tragedy of the Great Power Politics. W. vol. şi anume: valoarea puterii este un mijloc de menţinere a autonomiei în faţa forţei celorlalţi.

Robert O. New York. eds. ci că nu a prevăzut posibilitatea ca acestea să aibă loc34. Zbigniew Brzezinski: „Este probabil ca problema tranziţiei post-comunismului să devină cea mai interesantă soluţie politică şi intelectuală cu privire la ceea ce astăzi mai este cunoscută John J Mearsheimer. a elementelor care configurează puterea etc.Martin—„Promisiunea teoriei instituţionaliste” în International Security. realizată în institute specializate în studierea regimurilor de tip comunist. D. Martin îi răspund33 lui Mearsheimer. a tipurilor de interacţiuni dintre actori. Am ales pentru a ilustra eşecul sovietologiei un pasaj din cartea finalizată în august 1988 a unuia din cei mai importanţi cercetători ai spaţiului sovietic. sovietologia sau kremlinologia. Preocupările teoreticienilor au vizat înţelegerea naturii sistemelor internaţionale. americane mai ales. vol. marea ei problemă a fost aceea că nu a fost capabilă să prevadă colapsul rapid al sistemului sovietic. Keohane şi Lisa L. 20. erau orientate spre a oferi soluţii politicienilor şi administraţiei. să identifice elementele reale care ar putea determina sfârşitul războiului rece. No.1. nr. Relaţiile internaţionale după sfârşitul războiului rece. propunând un compromis: instituţiile sunt o creaţie a statelor şi prin urmare.20. Schimbări în securitatea internaţională Pe parcursul celor patru decenii şi jumătate ale războiului rece s-a consolidat metodologic şi instituţional o mai veche disciplină: teoria relaţiilor internaţionale. Aceste preocupări intelectuale. Producţia sovietologiei. care depăşeau cu mult graniţele conceptuale ale istoriei diplomatice specifice secolului al XIX-lea. „Promisiunea falsă a instituţiilor internaţionale“ în International Security. În contextul războiului rece a apărut o ramură specială a relaţiilor internaţionale. 1995 32 13 .Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 activităţile de menţinere a păcii. Summer 1995 34 Richard Ned Lebow şi Thomas Risse-Kappen. Columbia University Press. Dezbaterea despre uni.sau multipolarism. este impresionantă cantitativ. Problema cea mai importantă pentru teoreticienii relaţiilor internaţionale nu este că nu au prevăzut dramaticele evenimente din 1989-1991. Lisa L. ele rămân valoroase în comportamentul lor internaţional. International Relations Theory and the End of the Cold War.1. Summer 1995 33 Robert Keohane. Winter 94/95. Vol. Privită din perspectiva încheierii bipolarismului americano-sovietic. cât şi tehnica concertului internaţional funcţionează după altă logică decât cea a securităţii colective32.

“Reflections on the Collapse of Communism”. dilema dominantă ce va confrunta peste câteva decenii (s. p. 80 (3) 37 Adam Michnik. Naşterea şi moartea comunismului în secolul douăzeci. March 2002. politica drepturilor omului asociată cu Jimmy Carter şi Zbigniew Brzezinski. iar ruperea relaţiei dintre aceste două clase conducătoare a determinat pierderea puterii pentru ambele. 2) pierderea legitimităţii politice. loc. în Polonia mai ales. cit. Răspunsul la problema cauzelor determinante ale sfârşitului Războiului Rrece variază în funcţie de paradigma/teoria în care se înscrie respectiva interpretare: competiţia politică.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 drept lumea comunistă. pp. Spre exemplu. “The Collapse of Soviet Communism: A Class Dynamics Interpretation”. cea de apărare identificată prin numele lui Richard Nixon şi Henry Kissinger. Pentru Rusia post-comunistă dezintegrarea URSS este rodul glasnost-ului şi perestroicii iniţiate de Mihail Gorbaciov. Pentru americani comunismul a căzut deoarece Statele Unite prin politica lor au câştigat războiul. 1993. Va fi.. ClujNapoca. puterea sovietică era încă privită ca fiind reformabilă. pp. lipsa încrederii în ideologia comunistă. Acest pasaj indică faptul că înainte cu un an de prăbuşirea regimurilor comuniste în Europa de Est. „De ce a căzut comunismul?” a fost una din cele mai frecvente întrebări la care a încercat să răspundă abundenta istoriografie post-război rece. dar foarte durabilă. marxismul analitic38 explică sfârşitul comunismului prin faptul că birocraţia sovietică s-a împărţit în două clase (politică şi administrativă). au jucat un rol crucial în căderea comunismului37.119-126 în Journal of Democracy. 758-812 în Social Forces. politica lui Ronald Reagan de a înfrunta „imperiul răului” sau lupta CIA? Pentru Vatican nu există nici o îndoială: Papa Ioan Paul al II-lea şi Biserica Catolică. Dar care politică? Politica de „îndiguire” a lui Truman. 3) dezintegrarea produsă de naţionalism şi 4) pierderea încrederii elitelor36. evidenţiind nu numai soluţii analitice dar şi practice”35. Multitudinea de răspunsuri rezultă din cine răspunde la întrebare. Literatura existentă până în acest moment a propus patru mari explicaţii pentru colapsul comunismului sovietic: 1) criza economică. falimentul economic al sistemului comunist etc. Zbigniew Brzezinski.n. Dacia.248 36 Tom Mayer.11. pp.793-795 35 14 .1 (2000) 38 Tom Mayer. după toate probabilităţile. no. Marele eşec.) acea parte a lumii.

Vol. Majoritatea analiştilor au căzut de acord asupra cauzei declanşatoare a schimbării internaţionale: eşecul lui Mihail Gorbaciov în efortul de a restructura sistemul intern şi circumstanţele internaţionale. ei ajung la un consens: după 1989. p. în care URSS să joace un nou rol politic şi moral. Jeremi Suri.10 41 Vezi Michael Cox (ed. University of California Press. London and New York. creşte incertitudinea asupra prezicerii principalelor evenimente. Conform noii identităţi social-democrate. p. aşa cum s-a întâmplat în 1956 în Ungaria şi 1968 în Cehoslovacia. vol.27. no. 1997.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Spre deosebire de interpretarea colapsului comunismului prin teoria dinamicii claselor sociale. în Social Science History. o altă parte a specialiştilor în ştiinţele socio-politice explică evenimentele din 1989-1991 din Europa Centrală şi de Est prin factorul „cultură politică”39. Dacă explicaţia raţionalistă pune decizia Uniunii Sovietice de a abandona Europa de Est pe costurile mari ale menţinerii în situaţia de satelit a statelor zonei. O încercare de răspuns la această „enigmă” vine de la Jacques Lévesque40 care arată că declinul leninismului şi a elitelor intelectuale sovietice.C. 1789 and 1989”. 4. and State-Centered Explanations of Revolution. nu mai era acceptabilă folosirea forţei pentru menţinerea intactă a graniţelor imperiale. „Explaining the End of Cold War: a New Historical Consensus?” pp. Sovietology. în paralel cu „social-democratizarea” acestora au constituit condiţii importante ale ascensiunii la putere a lui Gorbaciov şi a reformelor iniţiate de acesta. Lévesque arată că Gorbaciov şi echipa sa erau convinşi de importanţa naşterii unei noi ordini internaţionale. prin urmare. Rethinking the Soviet Collapse. Strategy. 60–92 în Journal of Cold War Studies. Interpretarea culturală porneşte de la constatarea faptului că organizaţiile anti-comuniste ale anilor `80 din blocul sovietic erau prea slabe numeric şi prost organizate şi cu toate acestea au reuşit să învingă masiva birocraţie politică şi aparatul militar. Spring 2003 40 Jacques Lévesque The Enigma of 1989: The USSR and the Liberation of Eastern Europe. Există însă şi puncte de vedere care îi atribuie un rol cel puţin egal şi lui Ronald Reagan. 39 J. Colapsul comunismului reformist din Germania a condus la eşecul politicii internaţionale ale lui Gorbaciov. 1998. the Death of Communism and New Russia. No.62 15 . liderii celor două superputeri contribuind reciproc la transformarea sistemului internaţional41. cresc interpretările divergente. p. Deşi găsesc explicaţii multiple cauzelor prăbuşirii. Sharman.124.).1. “Culture. Fall 2002. 4.

358-366 42 16 . Motive ale eşecului sovietologiei43 Sfârşitul Războiului Rece a generat o oarecare situaţie de criză în teoria convenţională a relaţiilor internaţionale. INST. vol. A doua temă comună studiilor de securitate este aceea a nevoii de a regândi relaţiile internaţionale şi securitatea naţională. În sfârşit.1. monopolul asupra informaţiilor este o trăsătură definitorie a regimurilor totalitare. dispariţia URSS. David A. căderea Zidului Berlimului. O primă explicaţie a eşecului sovietologiei o constituie sursele folosite în analize. Astfel. Prima este aceea că puterea militară a scăzut în importanţă în relaţiile internaţionale. studiile de securitate apărute după 1989 sunt congruente asupra a trei mari teme. studiile de securitate internaţională insistă asupra necesităţii de a include problemele interne şi riscurile asimetrice pe agenda securităţii naţionale42.48. 1996 43 Florin Abraham „Sfârşitul războiului rece şi teoria relaţiilor internaţionale”. decizia ungurilor din septembrie de a deschide graniţa cu Austria. Centrul disputelor despre sfârşitul bipolarismului este concentrat în jurul explicaţiilor referitoare la irelevanţa unor comportamente în cazuri specifice. etc.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Data sfârşitului războiului rece variază în diverse lucrări consacrate sfârşitului bipolarismului: alegerile din iunie 1989 din Polonia. în Un destin şi o viaţă. aşa cum erau cele din blocul sovietic. înţelegând prin aceasta sovietologia. începutul exodului est-german în august. pp. Omagiu profesorului Radu Ciuceanu la 75 de ani. “Review Article: Security Studies and the End of Cold War” pp. În timp ce istoricii se arată puţin interesaţi de stabilirea cauzelor în vederea realizării unor generalizări cu caracter teoretic. 117-141 în World Politics. Baldwin. neorealismul şi neoliberalismul nu a prezis o modificare a sistemului de o asemenea dimensiune. fapt care l-a făcut pe John Gaddis (1992) să declare ineficienţa obiectului de studiu numit “relaţii internaţionale”. 2003. sovietologii au fost nevoiţi să „ghicească” realităţile sovietice plecând de la discursurile şi datele oficiale. Bucureşti. După cum se ştie. no. sociologii şi politologii s-au arătat interesaţi tocmai de aceste aspecte. Nici una din cele 2 paradigme principale. în acest sens fiind dezvoltate metode de aproximare a minciunilor propagandei oficiale. În ciuda disparităţii punctelor de vedere asupra cauzelor determinante ale colapsului comunismului.

4. Mentalitatea de Război Rece a determinat respectabilizarea comunismului. pp. există şi apărători ai sovietologiei. colapsul şi expansiunea alianţelor.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Rezultatele au fost însă sub aşteptări. studiile asupra sistemului sovietic erau realizate din perspectivă americanocentrică: sensul Războiul Rece a fost văzut ca o rivalitate între cele două mari puteri. refuzul conducerii unei mari puteri de a utiliza forţa pentru menţinerea statutului său internaţional45. Analiza istorică a descoperit erori majore între majoritatea ipotezelor care au fost extrase din teorie şi cercetarea realităţilor sovietice. 10 (1996) 45 William Curti Wohlforth. Desigur. În acelaşi timp. cu teoriile relaţiilor internaţionale. Principala lecţie a noilor abordări empirice de la sfârşitul Războiului Rece este faptul că natura evenimentului are un rol de esenţial. Analiştii au început să-şi construiască teoriile bazându-se pe o înţelegere distorsionată. Eroarea a fost în primul rând de natură conceptuală. vol. liberalism. Eşecul zgomotos al sovietologiei trebuie căutat şi în habitus-ul psihologic existent în rândul cercetătorilor comunismului. no. excluzând cauzele importante ale schimbării internaţionale. în World Politics. fiind neglijat potenţialul statelor cu o mai mică putere de a manipula în interes propriu Statele Unite şi Uniunea Sovietică.44 Ineficienţa sovietologilor este însă în directă legătură cu baza metodologicoconceptuală utilizată. doar că ritmul evenimentelor nu a putut fi anticipat. 650-680. cercetătorii au rămas imuni după ce aceasta a început să se producă. Secretomania sovietică a hrănit fanteziile unui stat totalitar hipereficient. instituţionalism. rol care a fost absent în dezbaterile dintre teoreticienii relaţiilor internaţionale. care afirmă că aceasta a fost pregătită conceptual să înţeleagă schimbarea. În cazul sfârşitului Războiului Rece. a făcut ca sistemului sovietic să-i fie atribuite puteri care s-au dovedit mult mai slabe în realitate. “On Moral Equivalency and Cold War History”. vol. există John Lewis Gaddis. în Ethics & International Affairs. colapsul rapid al comunismului fiind o surpriză pentru Occident. unificarea marilor puteri. 1998 44 17 . Teoriile relaţiilor internaţionale (realism. “Reality Check: Revising Theories of International Politics in Response to the End of the Cold War”.50. Din cauza eşecului de a recunoaşte la nivel teoretic probabilitatea acestui tip de schimbări în sistemul internaţional. teoriile modernizării) nu au prevăzut emergenţa cooperării dintre statele rivale.

Dimpotrivă.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 trei forme de imprecizie care fac argumentele pentru teoriile prospective (în primul rând teoria jocurilor) imposibil de a fi susţinute. Aceste forţe creează stimulente pentru proeminenţa schimbărilor ideatice şi comportamentale. mecanismele cauzale şi mai ales explicaţia că nu mai există un sens al competiţiei internaţionale. Al treilea element care determină gradul de imprecizie a argumentelor priveşte acele aspecte ale evenimentelor pe care teoriile încearcă să le explice. răspândirea curentului liberal şi democratic de către marile puteri şi tendinţa sistemului internaţional de a pedepsi comportamentul expansionist. integrează politica internă. între teoriile sistemice şi cele privind luarea deciziilor interne au determinat un mixaj de teorii şi metode în încercarea de a explica sfârşitul Războiului Rece. Disputa dintre teoriile sistemice şi cele structurale.653-654 18 . pp. O parte din cercetările apărute asupra sfârşitului războiului rece sunt o combinaţie între comparatismul politic şi teoriile modernizării. 46 Ibidem. Dacă argumentele pentru teoriile evaluative nu sunt însoţite de standarde clare pentru estimarea importanţei relative a cauzelor. între realism şi liberalism. relaţiile transnaţionale şi rolul ideilor46. A doua sursă de imprecizie se referă la mecanismele specifice care leagă cauza de efect. Spre exemplu. eşecul păcii de la sfârşitul Războiului Rece rezultă din înlănţuirea forţelor sociale materiale: modernizare. iar deciziile luate de liderii sovietici necesită înţelegerea liberalizării aspiraţiilor acestora. Diferitele cauze par să explice într-o măsură mai mare sau mai mică diferite părţi din evenimente. pentru alţi cercetători schimbările de sistem sunt rezultatul schimbărilor normative în constituirea şi legitimitatea politicii internaţionale în blocul sovietic. În accepţiunea unor cercetători. Prima este problema importanţei cauzale. Imprecizia se referă la importanţa cauzală. declinul unei mari puteri poate produce mai multe răspunsuri. evenimentele importante vor fi imposibil de remarcat deoarece în munca de cercetare empirică „totul contează”. Lucrările empirice demonstrează interdependenţa dintre părţile lor.

b) explică Marea Istorie. Specificul „marilor teorii” (Hegel. p. Francis Fukuyama. În opoziţie cu doctrina parteneriatului ruso-american se află şcoala de gândire a lui Henry Kissinger48 care vedea constituirea unei lumi pentapolare (Statele Unite. p. c) realizează Mari Predicţii. în mod semnificativ La geopolitica dopo la fine de guerra fredda tra globalizzazione e balcanizzazione. George Kennan. Strategia „Russia-first” nu a fost motivată doar de preocuparea privind soarta arsenalului nuclear al Rusiei şi echilibrele de putere în Eurasia.4.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Elemente bibliografice Semnificativ pentru starea de incertitudine în legătură cu viitorul sistemului internaţional este numărul din primăvara lui 1990 al Foreign Affairs în care este reprodusă „telegrama lungă” a fostului diplomat american la Moscova. 1994 19 . Sfârşitul istoriei şi ultimul om. Una din cele mai controversate teorii este cea a „sfârşitului istoriei” în varianta lui Francis Fukuyama. unul din susţinătorii semnificativi fiind fostul secretar de stat şi ambasador la Moscova.417-430.419 50 Francis Fukuyama. Paideia. „<Big> Theories and Policy Counsel: James Burnham. Geopolitica47. De asemenea. Marile teorii au apărut pe terenul lăsat liber de eşecul realismului clasic (Morghentau. ci de o viziune pe termen lung la politicii mondiale. Marx) este acela că au o structură congruentă: a) utilizează Mari Teoreticieni. Kennan) dar şi a neorealismului (Kenneth Waltz) de a oferi explicaţii comprehensive pentru căderea comunismului.Rusia. în măsură să realizeze un „concert” mondial de putere în echilibru dinamic. Acesta. New York. Uniunea Sovietică. Geopolitica. 2002. no.14. mai întâi în The End of History. Japonia şi China). d) oferă Mari Critici şi e) dau Mari Sfaturi49. în manualul de geopolitică a lui Jean Carlo. publicată şi în Foreign Affairs din 1947. Diplomacy. din 1946. 1994 49 Philip Abbot. un capitol se numeşte. Editori Laterza. (vara 1989) şi pe larg în Sfârşitul istoriei şi ultimul om50 crede că victoria capitalismului 47 48 Jean Carlo. un mecanism similar celui care era menit să asigure stabilitatea în Europa în urma Păcii de la Viena din 1815. „The National Interest”. vol. Simon Shuster. Strobe Talbott. în The Journal of Policy History. „America and the Russian Future”. 1995 Henry Kissinger. Europa. (politica „Russia-first”). and the Cold War”. Bucureşti. care a stat la baza analizelor americane în legătură cu politica expansionistă a Moscovei. După sfârşitul Războiului Rece nu a fost abandonată în întregime ideea unui bipolarism Statele Unite .

Bucureşti. “The Future of History”. a Islamului şi Hinduismului. 5) diferenţele culturale şi religioase sunt prea profunde. 113. sub forma radicalismului religios. în Policy Review. What?”. al ideologiilor. vol. Acesta interpretează conflictualitatea geopolitică în termenii ciocnirii între civilizaţii. ci hegelian. Ca reacţie la „imperialismul” drepturilor omului. Nov/Dec. a doua mare teorie controversată este cea a „ciocnirii civilizaţiilor”. no. Huntington postulează cinci motivaţii pentru ciocnirea între civilizaţii: 1) diferenţele dintre civilizaţii sunt fundamentale şi ireductibile. terorismul internaţional cu atentatele de la 11 Septembrie 2001 sunt dovezi ale faptului că filozofia optimistă a instaurării prosperităţii şi libertăţii este foarte departe de adevăr. Unica putere majoră departe de „zona de fractură” a combinaţiei confuciano-islamice este Statele Unite. este necesar ca Federaţia Rusă să susţină Occidentul. Ciocnirea civilizaţiilor. Aceasta este periculoasă în acelaşi timp şi pentru Rusia ca şi pentru restul Europei. 3) „reîntoarcerea la sacru”. nu în sens evenimenţial. 2001 şi “If Not Civilizations. crizele din fosta Iugoslavie. Foreign Affairs. 1993. şi nici o civilizaţie nu vrea să renunţe la propria identitate şi specificitate. Războaiele din Golf.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 asupra comunismului a însemnat „sfârşitul istoriei”. Mai multe critici i s-au adus teoriei ciocnirii civilizaţiilor: este un instrument de a menţine coeziunea Occidentului inventând un pericol după dispariţia URSS.72. (June and July 2002) 52 Samuel Huntington. pp. a libertăţii şi a democratizării de tip occidental apare reafirmarea valorilor radicale şi indigene. de sfârşit al proceselor istorice. Antet. „renaşterea lui D-zeu” constituie un puternic element de coeziune care îşi asumă o mare valoare politică.186-194 51 20 . acestea încearcă să îşi găsească rădăcinile ca reacţie la cultura de masă difuzată în lume prin hegemonia asupra mijloacelor de comunicaţie exercitată de Statele Unite. că este pentru o abordare comparativă între teoria lui Huntington şi cea a lui Fukuyama vezi Stanley Kurz. De aceea. 2) tehnologia a determinat scăderea importanţei distanţei ca element de separaţie. care trebuie să intervină în apărarea Europei. istoria culminând cu liberal-democraţia51. în varianta lui Samuel Huntington52. Huntington postula că unicul pericol adevărat împotriva preeminenţei Occidentului rămâne posibilitatea unei alianţe între civilizaţia confuciană şi cea islamică. mai puternice decât cele politice şi economice. 4) deşi Occidentul constituie un element de atracţie pentru elitele din întreaga lume. În contradicţie cu viziunea optimistă a sfârşitului istoriei.

capitalismul istoric a murit sub greutatea succesului său. autor al volumului clasic The Rise and Fall of Great Powers (1988). 1991 54 vezi şi Paul Kennedy. că lumea islamică este fracţionată geografic şi politic. Kennedy are o viziune pesimistă asupra decăderii Statelor Unite.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 maniheică. Statele Unite ar trebui să îşi limiteze intervenţiile pentru asigurarea intereselor naţionale vitale. Geopolitics and Geoculture . Cambridge University Press. Zbigniew Brzezinski în „Selective Global Commitment”. 53 Immanuel Wallerstein. accelerată de afluxul masiv de imigranţi care nu vor putea fi asimilaţi de societatea americană. unul din cei mai importanţi declinişti. deoarece ea presupune un guvern mondial a cărui responsabilitate Statele Unite nu şi-o pot asuma. integrată în concertul statelor democratice. Immanuel Wallerstein53 afirmă că sfârşitul escatologiei marxiste înseamnă şi apusul liberalismului. în confruntarea cu dinamismul Europei şi al tigrilor sud-est asiatici. a faptului că face prea mari cheltuieli pentru securitatea naţională în dauna economiei proprii. excluzând posibilitatea unor acorduri diverse şi selective. Rusia trebuie transformată într-un stat post-imperial. Henry R. abandonând pretenţiile misionare globale. Nau combate teoria declinistă a lui Paul Kennedy pe considerentul că America este singura superputere. Orice superputere decade până la urmă din cauza supra-extinderii militare şi strategice. numeroase conflicte fiind în interiorul său. Random House. Preparing for the Twenty-First Century. Nu este posibilă nici o ordine mondială. pentru că cele două ideologii ar fi complementare şi interdependente. iar leadership-ul ideologic american este acceptat în cea mai mare comunitate a statelor democratice. Democraţia a multiplicat efectele puterii americane. Fall 1991 vorbeşte despre procesul accelerării unificării europene iar America ar trebui să sprijine o integrare militară între UEO şi UE pentru a preveni o apropiere ruso-germană deoarece o Europă unită ar avea mai multe posibilităţi de a asimila Germania.Essay on the Changing World System. 1993 21 . Foreign Affairs. lăsând un spaţiu imprevizibil şi complex care va modifica profund structura lumii. New York. Concluzii similare sunt şi cele ale lui Paul Kennedy54. Pentru a-şi putea asigura propria securitate. că supraapreciază importanţa Statelor Unite ca element fundamental al sistemului internaţional în împiedicarea tendinţelor anarhice. Viitorul Statelor Unite devine incert. spune istoricul britanic.

Nye cerea ca SUA să îşi investească resursele în menţinerea unui echilibru geopolitic şi adoptarea unei atitudini deschise faţă de restul lumii. no. March/April 1994. multipolaritate (SUA. aceasta fiind naivă. vol. vol. alături de Azerbaidjan. Fall. 1993. propunere amplu argumentată în studiul „A Plan for Europe”57. Europa.73. Owens. January/February. no. nr. Bucureşti. 1992. este un pivot geopolitic vital pentru crearea unui pluralism geopolitic în spaţiul forte al URSS58.26-42 58 Idem. “The Cold War and its Aftermath”. vol. vol. Univers Enciclopedic. no. Nye şi William A. Joseph S. no.2 60 Joseph S. Marea tablă de şah. prin care un stat îşi proiectează idealurile sale în alte regiuni. 1999 59 Idem. 56 55 22 . Nye: există două pericole la care SUA trebuie să facă faţă – autosatisfacţia faţă de problemele interne şi reticenţa faţă de investirea în conservarea încrederii altor ţări în capacitatea lor de a-şi asuma supremaţia internaţională. Autorii vorbesc de revoluţia informatică care a modificat ecuaţia puterii naţionale (a decăzut URSS şi a ridicat Japonia) a dus la apariţia „soft-power”. Foreign Affairs. “A Plan for Europe”. pp. Joseph S. Japonia). Fall 1992 Idem. în Foreign Affairs. Obiectivul central al unei strategii de ansamblu realiste şi durabile ar trebui să fie consolidarea pluralismului politic în interiorul fostei Uniuni Sovietice. „America’s Information Edge”.74. Belarus55. “The Great Transformation”. 1995. pp. Presses Universitaires de Nancy.4.1. The National Interest.75. blocuri regionale (Europa cu apendice african şi America cu estul Asiei). La începutul anilor ’90 identifica „patru viziuni pentru viitor”: bipolaritate. URSS. Nye.74.20-36. să favorizeze dezvoltarea de noi instituţii internaţionale şi să realizeze largi reforme pentru creşterea resurselor interne ale puterii sale. Ajutorul occidental pentru statele Europei Centrale56 trebuie să meargă prin primirea unora din acestea (Polonia. Foreign Affairs.33 57 Idem. “The Premature Partenership”. supraoptimistă comparativ ce aceea care a condus la victoria finală în războiul rece. Nye. Pentru a preveni o cursă a informaţiilor. Nye60 respinge tezele decliniste ale lui Paul Kennedy. March/April 1996. Foreign Affairs. Joseph S. În articolul „The Premature Partenership”59 Brzezinski dezvoltă un punct de vedere critic faţă de concepţia strategică a Americii în relaţiile cu Rusia. Le leadership americain: quand les règles du jeu changement. JulyAugust 1995. China. să dezvolte instituţiile regionale şi să rămână angajată în Asia.90-102: Statele Unite trebuie să îşi menţină în continuare trupele în diverse zone ale lumii. fiind criticate iniţiativele ruseşti pentru realizarea unei garanţii comune a NATO şi Rusiei asupra zonei Europei Centrale. America trebuie să controleze efectele intrării în era informatică. Ungaria şi Cehia) în NATO.2.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 sprijinirea cooperării regionale între statele Europei Central şi statele ex-sovietice Ucraina. Statele Unite trebuie să sprijine Ucraina deoarece aceasta. „The Case for Deep Engagement”. Foreign Affairs. Zbigniew Brzezinski. poliarhie. deoarece i s-ar permite Moscovei să ajungă cea mai mare putere din Eurasia. pp.

Editura Ştiinţifică. Este cel mai bine descrisă ca o tablă multidimensională. Scenariu improbabil după Joffe. numai acestea pot interveni oriunde pe planetă. Este o adunare de 15 guverne şi voinţe naţionale. este “tripolarizată”. acestea trebuie să apeleze la mijloacele militare americane. cel mai mare jucător într-o partidă pe care o domină împreună cu UE şi Japonia. Statele Unite sunt din nou primele. În acest joc Rusia şi China sunt numai parteneri potenţiali. China. Dintr-un total de 200 state. lumea conţine şi va genera mai multă dezordine decât poate prezenta o teorie cuprinzătoare ca “înfruntarea civilizaţiilor”. c) “sfârşitul istoriei” pornind de la Fukuyama. Rusia. cu Statele Unite numai un primus inter pares. “Jokerul” din pachetul de cărţi este China. Rusia. mai mult sau mai puţin egale. pe care diferite tipuri de piese se prezintă alături de diferite dimensiuni ale puterii. Ca actori pe scena mondială. Dacă ţările Uniunii Europene intervin în Africa. 2000 23 . b) modelul “competiţiei culturilor” pornind de la Huntington. Până când Europa nu va recâştiga dinamismul economic al anilor `50 şi `60. Japonia. Europa şi Japonia îşi vor uni forţele pentru a egala sau ţine în frâu Statele Unite. Aceasta înseamnă numai SUA. Lumea nu va duce în anul 2025 lipsă nici 61 Josef Joffe. China. XX lumea nu este “unipolarizată” în sensul literal al atracţiei magnetice-cu toate celelalte state “aliniate” ca pilitura de fier cu şi către Washington. iar faptul acesta o face să fie singura şi unica putere militară. Uniunea Europeană Joffe analiza trei scenarii pentru viitorul sistemului relaţiilor internaţionale: a) “echilibru restabilit”: Rusia. Dar lumea nici nu a revenit la secolul al XIX-lea. civilizaţiile sunt interesante numai în situaţia în care cultura şi ţara coincid. nu poate spera să-şi menţină poziţia în faţa zonelor puternic dezvoltate ale Americii şi Orientului Îndepărtat. Viitorul marilor puteri. echilibrul european (mondial). Bucureşti. când cinci puteri. Uniunea Europeană este un caz în care întregul este mult mai puţin decât suma componentelor sale. La sfârşitul sec.Teza de doctorat Josef Joffe 61 Conceptul de Europa Centrală după 1989 susţine că Statele Unite sunt singura putere militară cu o întindere globală. China. În dimensiunea economică. În anii ’90 a înregistrat rate de dezvoltare-valori compuse din 2 cifre. În jocul militar. printr-un concert al marilor puteri. unele cu altele asigurau. dar sunt trei pretendenţi care ar putea fie reveni fie ajunge la un statut de egalitate.

Pentru toate antagonismele cu Statele Unite. Dar.2. generalizare contrazisă de istoria reală. Politica pentru o „Europă unită” este anti-americanism. India) vor dori un alt statut în lume (aşa cum Germania a dorit să aibă o nouă poziţie şi a participat la primul război mondial)62. vol. într-un sistem stabil de securitate european. asocierea cu “axul” este mai importantă pentru ele decât legăturile lor mutuale. ostile şi resentimentare. Pentru alte puncte de vedere vezi şi Richard Holbrooke. The Case Against „Europe”. politica de unificare este una „decofeinizată”. „Noua Ordine Mondială” Într-un discurs din 5 septembrie 1990 George Bush vorbea de “5 principii simple” care ar trebui să formeze cadrul ordinii internaţionale: o epocă lipsită de ameninţare şi teroare. no.va mai conta. Rusia şi Orientul Mijlociu. bunăstarea materială va prevala asupra limbajului armelor. Acest tip de putere nu poate fi recrutat ca armatele din alianţele trecutului. al XIX-lea. March/April 1995. „tărâmul BerlinBerkeley” al secolului XX cu succesul democraţiei. este clădită pe atragere şi nu pe impunere.52-68: argumentele pentru o Europă unită. vol. China. 1945-46. apelul la o “nouă ordine internaţională” a însoţit întotdeauna evenimentele semnificative. Foreign Affairs. pp.38-51: Vestul trebuie să asigure stabilitatea securităţii europene şi integrarea naţiunilor din fosta URSS. pp. iar spiţele sunt Europa Occidentală. Axul este Washingtonul. în care statele în ascensiune (China.cultura şi stilul de viaţă american. 1918. este visul „eurobirocraţilor” de la Bruxelles. China şi Rusia – nu pot ataca Statele Unite. Astfel de apeluri au fost lansate şi în 1815. „America. A doua paradigmă este cea manifestată la sfârşitul sec. este valuta forte a puterii.Europa. Influenţa tot mai ridicată a puterii “soft”. March/April 1995. . federală. a European Power”. Japonia. Japonia. no. Foreign Affairs. în special Rusia. Marx consideră că istoria este condusă de un Mare Factor. Joffe analiza şi natura puterii: puterea “hard” –oameni şi rachete etc. 62 24 . Metafora care se potriveşte pentru forma relaţiilor internaţionale este aceea a unui „ax cu spiţe”. Hegel. În acest ring toţi împreună .2.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 de ideologii şi nici de conflicte. nici nu se poate pune într-un echilibru. cu o afirmare mai puternică a justiţiei şi mai sigură în privinţa menţinerii păcii. Noel Malcom.74. de regulă sfârşitul unor războaie generale. şcoala de gânditori ai “sfârşitului istoriei” de la Condorcet la Kant. “întoarcere a istoriei”. sunt greşite. Secolul XXI va fi martorul competiţiei a două paradigme: prima.74. O Europă federală duce la renaşterea politicii naţionaliste.

se poate sugera că actuala putere a SUA înseamnă un clivaj fundamental privind hegemonia şi există „o ridicare şi o cădere” a marilor puteri. au nevoie de aliaţi. poate însemna noua ordine mondială declinul viabilităţii statului ca principală structură componentă a sistemului? A doua categorie priveşte normele şi procedurile sistemului contemporan: dacă s-a stabilit cu fermitate adevărata bază a securităţii colective. cumva anunţă toate acestea o nouă ordine sau. 25 . e vorba de o dezorganizare a celei vechi. În mod fundamental. perioada postRăzboi Rece a fost descrisă ori în termeni de „ordine” ori de „dezordine”. spre deosebire de raţionalitatea care caracteriza Războiul Rece. noi ordini internaţionale sunt întotdeauna un preludiu fals. pur şi simplu. neoliberalism. şi ea a condus la un intervenţionism excesiv. dacă în acest moment avem de a face cu un „interregn” sau cu o nouă lume în formare. mai precis. Pentru realişti. În această conjunctură. după sfârşitul Războiului Rece au avut loc schimbări radicale în securitatea internaţională. în ce măsură sistemul se caracterizează printr-un concert în acţiune al puterilor. este cumva prima caracteristică a noii lumi o pace liberală generalizată? În fapt. toate naţiunile. vom apela la următoarea perspectivă care ne ajută să plasăm obiectivele opuse în două categorii. care sunt actorii polarităţii în acest nou sistem. în ce măsură am avut de a face cu o schimbare a practicilor înrudite precum suveranitatea şi non-intervenţia.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Pentru optimişti (idealişti) evenimentele din 1989-90 erau un prilej de a reforma ONU în sensul consolidării maşinăriei de acţiune colectivă şi punerea bazelor unei guvernări globale. Singurătatea este periculoasă. Pentru a înţelege sensul acestor dezbateri confuze. dacă nu există temeiuri să presupunem că viitorul va fi mai bun decât trecutul. constructivism -. Prima cuprinde clarificările structurale: cât de relevantă mai rămâne ideea balanţei puterilor şi care este actuala situaţie a distribuirii puterilor mondiale după colapsul Uniunii Sovietice. După 1989 numeroşi actori au intervenit pe scena internaţională. Dezbaterile despre caracterul ordinii post-Război Rece au fost marcate de o multiplicitate de puncte de vedere în care diferite teorii ale relaţiilor internaţionaleneorealism. fie ele chiar şi superputeri. pentru a se integra cât mai mult în înţelegerea constituenţilor noii ordini internaţionale.

deoarece este foarte dificil să se obţină consensul tuturor statelor democratice împotriva „statelor banditeşti”. Libia.(Iran. Marea îngrijorare este în legătură cu armamentul nuclear sau foarte sofisticat moştenit de fostele republici ale URSS şi care face obiectul interesului Rogue States. iar inegalităţile din marile aglomeraţii urbane sunt periculoase pentru echilibrul politic.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 După colapsul comunismului a început să se vorbească de “securitate cooperativă” în loc de securitate colectivă. prostituţia etc.. intervenţia americană în Haiti. septembrie 1994 pentru a pune în practică o rezoluţie a Consiliului de securitate pentru restabilirea democraţiei. Afganistan) care difuzează curente de idei violent antiamericane şi antioccidentale. dar ele sunt insuficient de eficace. Bill Clinton nu s-a arătat prea încrezător în virtuţile multilateralismului nici în eficacitatea organizaţiilor internaţionale ca ONU. sprijină grupuri teroriste. Sfârşitul ordinii bipolare a adus cu sine emergenţa unor noi tipuri de pericole şi ameninţări63. doresc să achiziţioneze arme de distrugere în masă. Apelul la comunitatea internaţională a dat rezultate inegale. economic sau social. Aceste state pun în cauză ordinea internaţională. Şi aceasta se bazează pe ideea că pacea este indivizibilă. dar s-au retras în martie 1994 după incidentul din 3 octombrie 1993 când 18 soldaţi americani au fost omorâţi într-o ambuscadă la Mogadiscio. Securitatea cooperativă se realizează prin intermediul organizaţiilor regionale ( de exemplu. Henry Kissinger menţionează printre noile ameninţări fundamentalismul islamist şi terorismul. atacurile informatice prin producerea de viruşi meniţi să paralizeze reţelele Internet. Terorismul. 63 26 . Sancţiunile (embargo. Sudan. care utilizează diverse metode pentru a-şi subvenţiona activităţile: producţia şi traficul de droguri. prin participarea a 28 000 soldaţi americani la menţinerea ordinii. Irak. Bush Senior au intervenit în războiul din Golf în numele comunităţii internaţionale. Fluxurile migratoare: previziunile sunt pentru 8-10 miliarde locuitori la mijlocul secolului XXI. S-au extins numărul Rogue States. (Statele Unite au intervenit militar în Somalia. 1995 şi 1999). Singurele certitudini sunt cele oferite de puterea economică. Controlul armamentelor nucleare şi a altor arme de distrugere în masă. inclusiv prin racolarea de savanţi. iar imaginile au fost transmise de CNN. Coreea de Nord. militară şi politică.state baditeşti . intervenţiile americane din Balcani. blocare de fonduri sau prohibiţie de transfer tehnologic) sunt destinate să le pedepsească. NATO). Astfel. Este versiunea mai nuanţată a securităţii colective în sensul că nu se bazează pe tehnicile spontane de echilibrare a puterii care intră în funcţiune numai atunci când sunt în joc interese vitale. . dacă Statele Unite sub Administraţia G.

O viziune asupra Europei. una dintre temele esenţiale a fost cea a „viitorului Europei”. Prezentarea succintă a diferitelor scenarii şi proiecţii în legătură cu identitatea europeană este utilă pentru înţelegerea modului în care a avut loc dezbaterea despre „Europa Centrală”. Valea Rhinului. economic.similară pentru unii cu Europa regiunilor: un centru propulsor al diverselor periferii marginale. pentru a se agrega într-un centru propulsor al Europei. realizându-se paşi în această direcţie prin Tratatele de la Maastricht. 1999 64 27 . în care Germania şi Franţa militează pentru accelerarea integrării interne în interiorul Uniunii Europene. spun adversarii lor de imposibilitatea substituirii referinţei simbolice la naţiune cu una bazată pe solidaritatea socială şi reprezentarea politică. nordul Italiei . 2001. promovată de federaliştii europeni. 1993. sudul Germaniei. 1996. zona Benelux. Nisa. de renaţionalizare a politicii strategice şi întoarcere la echilibrul de puteri. 2000. • Europa cetăţenilor. Iaşi. • • Europa regiunilor înţeleasă de unii ca o germanizare dificil de acceptat de alţi parteneri Europa banana – sudul Angliei. de la Atlantic la Ural. Bucureşti. Scripta. precum şi evoluţia statelor din această zonă64: • Europa integrată. pentru constituirea unei “mari puteri”. Romano Prodi. regiunile bogate trecând peste barierele statelor. Paris. nordul Franţei. La question de l’Etat européen.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Scenarii pentru Europa În efervescenţa care a urmat destrămării ordinii bipolare. La începutul anilor ’90 a existat puţină preocupare pentru situaţia din Europa de Est. Yves Salesse. nu numai geoeconomic. Nu există nici o unitate culturală europeană de la Atena lui Pericle la Bruxelles-ul lui Delors. • Scenariul unui proces de fragmentare. Această viziune era motivată mai ales de teama revenirii la o politică hegemonică a Germaniei după unificarea acesteia. Fayard. Europa în balanţă. militar. a Patriilor după formula lui de Gaulle. un nou bloc geopolitic. Jean-Marc Ferry. L’Europe que nous voulons. în sens politic. Clavis. Această Vezi în acest sens: Cristoph Bertram. Gallimard. Paris. După hegemonie: patru scenarii de securitate pentru Europa de Est în anii’90. Bucureşti. Amsterdam. Mihai E. Ionescu. • Europa statelor. dar care nu ţin cont. Polirom. ipoteză infirmată de politica integraţionistă a Berlinului.

în competiţie una cu alta: un centru franco-german. în echilibru dinamic. Euroscepticii acuză „tehnocraţia de la Bruxelles” dar. În centrul dezbaterilor despre organizarea europeană se află problema rolului statului. tehnocraţia nu este „bruxelleză”. Acest model a determinat apariţia teoriei integrării în „cercuri concentrice”. iar aceste pierderi împiedică micile state. • Germania constituie Mitteleuropa. din motive de echilibru o puternică prezenţă americană în Europa. prezintă statul-naţiune ca o entitate indispensabilă. şi care domină zona comercială a Mediteranei. Prodi crede că doar la nivel supranaţional european se poate face faţă cu succes problemelor cu care se confruntă în mod individual statele europene. integrarea în valuri a unui număr mic de state. care are nevoie de Statele Unite pentru a-şi asigura securitatea strategică. • Un directorat franco-germano-britanic asupra problemelor europene. pentru ca acestea să poată fi integrate cu mai mare uşurinţă. fragmentată. O foarte argumentată demonstraţie a punctului de vedere federalist este dată de Romano Prodi în O viziune asupra Europei. ci naţionalcomunitară. autonomizarea executivelor. în primul 28 .foştii comunişti sau dreapta radicală-. puterea excesivă a tehnocraţilor există mai întâi în cadrul democratic naţional). acesta este pentru că guvernele naţionale nu asigură în întregime un cadru democratic (absenţa controlului cetăţenilor asupra maşinăriei politice. Dacă există un deficit de democraţie europeană. Social. iar în acesta caz Franţa s-ar orienta major spre statele latine şi Marea Britanie şi care ar putea solicita. • Europa agregată subsistemic. atacurile sunt eronate deoarece puterea europeană este în fapt deţinută şi exercitată de state. care la nord integrează zona Baltică şi un sud cu un grad minor de agregare.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 variantă este cunoscută într-o altă variantă ca Europa „nucleului dur”: sunt regrupate toate statele care sunt de acord cu integrarea pe o anumită problemă. susţin apărătorii federalismului. Detractorii construirii „Marii Europe”. în aria mediteraneeană. a suveranităţii naţionale. Construcţia europeană este necesară pentru că statele şi-au pierdut o bună parte din suveranitatea lor reală. în timp ce alte state se alătură în funcţie de capacităţile şi interesele lor. legătură cu democraţia efectivă.

crearea unui spaţiu social comun în interiorul căruia să se realizeze o uniune economică eficientă. De aceea este necesară consolidarea instituţiilor comune: formarea unei autentice politici externe europene.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 rând în cazul politicilor economice. pentru ca europenii să poată fi buni mediatori ai conflictelor regionale. politici comune în privinţa imigrării şi a dreptului de azil. 29 . extinderea diplomaţiei economice. pentru a avea suficientă putere pentru a-şi recupera instrumentele fundamentale ale suveranităţii.

nu a existat niciodată. Iaşi. este realizată de Jenö Szücs. Încă de la început. în cartea sa Cele Trei Europe (1985). O analiză foarte pătrunzătoare a modelelor de dezvoltare europene pe regiuni. A. prima formă istorică a „Europei de mijloc”. Johnson. iunie 1995. nu doar în dimensiunea sa (geo)politică. Amintirea Războiului de Treizeci de ani (1618-1648) trezeşte nevoia unei ordini armonioase în Europa Centrală. Până în sec. proiectul central-european a fost definit ca intersecţie a „comunităţii imaginate” şi „ceilalţi” (Rusia sau Europa Răsăriteană şi Occident). consideră că există Pentru prezentarea sintetică a istoriei regiunii vezi Lonnie R. 1848. 1914-1919. Studiul noţiunii de Mitteleuropa conduce la o evaluare a conjuncturilor europene în care sunt reanalizate întrebările asupra contururilor. Definirea conceptelor de Europa Centrală Bogata tradiţie istorică a Europei Centrale a făcut posibilă apariţia a numeroase conceptualizări asupra spaţiului. nostalgia Sfântului Imperiu Romano-German şi a principiului său federal. frontierelor şi centrului Europei: Revoluţia franceză.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 II. 65 30 . a identităţii lor geopolitice. Friends. 18-19. 67 Jacques Le Rider. XX acest mit al Sfântului Imperiu. religioase. inspiră numeroase politici şi proiecte ideologice. Conceptul politic Europa Centrală ca atare. Mitteleuropa. Conceptul de „între” imaginează zona central-europeană ca pe o zonă de mijloc în ceea ce priveşte caracteristicile de securitate. 1866-1871. Oxford University Press. Central Europe: Enemies. pp. Neighbors. 1997. traducere de Anca Opric. 28. 32-33. 2002 66 Adrian Pop. economice. „Conceptul de Europa Centrală” in Sfera Politicii. care. nr. sau doar o schimbare profundă. 198967. ale societăţii civile şi cele spirituale66. dar şi în cea geografică sau culturală. pp. În acest subcapitol ne propunem să prezentăm sintetic diferitele accepţiuni care au fost date conceptului de Europa Centrală65. Mitteleuropa reapare în discuţia germană şi europeană de fiecare dată când ţările de limbă germană cunosc o criză. ca entitate autonomă. Polirom.

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 trei regiuni principale: Europa apuseană, caracterizată de separaţia timpurie a statului de societate; Europa răsăriteană (rusă), caracterizată de supremaţia statului faţă de societate; Europa centrală, caracterizată de un model hibrid de dezvoltare, combinând cele două versiuni anterioare68. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, Europa Centrală privea o potenţială uniune economică între Prusia şi Austria, extinzându-se de la Copenhaga la Trieste. După victoria Prusiei împotriva Austriei la Sadowa (1866) şi după fondarea Imperiului această idee a suferit modificări, fiind marcată de superioritatea germană şi de pretinsul drept al naţiunii germanice la hegemonie regională69. Totuşi, proiectul federativ austro-ungar conturează o viziune comună a spaţiului central-european, aducând împreună identităţi etnice diferite, legate de substratul cultural-religios70. Intrarea în vocabularul uzual european a termenului de Mitteleuropa se face la începutul Primului Război Mondial odată cu apariţia cărţii cu acelaşi nume a lui Friedrich Naumann (1915)71. Acesta dorea să realizeze o genealogie istorică a ideii germanice, întorcându-se în timp la primele populări spre Est. Teoretizarea de factură geopolitică a lui Naumann a fost considerată ca exprimând ideii expansioniste. Mitul Drang nach Osten, al înaintării spre est este un mit al continuităţii care postulează o tradiţie neîntreruptă din sec. XII până în sec. XX, potrivit căruia poporul german s-ar supune unei predestinări geopolitice, în căutarea unui Lebensraum72. De fapt, însă, teoretizarea lui Naumann se referea mai mult la o structura confederală, după modelul Sfântului Imperiu Romano-German73. Concomitent cu Naumann, scriitorul austriac Hugo von Hofmannstahl, dezvoltă în mai multe articole o apologie a ideii de Reich germanic cu tendinţe federatoare asupra popoarelor din spaţiul dunărean. Austro-Ungaria joacă, în acest context, rolul unei Europe de mijloc, zid de apărare contra Rusiei, punte între Est şi Vest.
Jenö Szucs, Les trois Europes, Harmattan, Paris, 1985, passim. Tony Judt, „Redescoperirea Europei Centrale” in Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii, coord. Adriana Babeţi, Cornel Ungureanu, Polirom, Iaşi, 1997, pp. 17, 33. O altă carte importantă pentru această temă este cea a lui Christian Radu Chereji, Identităţi ale Europei Centrale 1815-2000, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004 70 Michael G. Roskin, The Rebirth of East Europe, 4th Edition, Prentice Hall, New York, 2001, p.20 71 Friedrich Naumann, Mitteleuropa (1915), traduction de l’allemand par l’Argus suisse de la Presse a Geneve, Delachaux & Niestlé – Payot, Neuchatel et Paris, passim. 72 Henry Cord Meyer, Mitteleuropa in Thought and Action, Martinus Nijhoff, La Haye, 1955, passim. 73 Jacques Rupnik, „Europa Centrală sau Mitteleuropa” in Babeţi, Ungureanu, 1997, op. cit., pp. 50-51.
69 68

31

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Pot fi astfel distinse două înţelesuri sensibil diferite ale conceptului „Mitteluropa”: • • Prima trimite direct la tradiţia recentă a pangermanismului şi îşi găseşte sursele principale în discuţia asupra scopurilor războiului, în apropierea anului 1914 În tradiţia Sfântului Imperiu Romano-German este prezentat ca un proiect, ca un mit sau ca o utopie de armonie restaurată în Europa Centrală. Ambele înţelesuri se hrănesc din credinţa într-un mesianism al poporului german, prezentat ca fiind singurul capabil să aducă ordinea în haosul naţionalităţilor74. Pe de altă parte, după părerea lui K. Pomian, „Europa Centrală n-a fost niciodată o idee-forţă, în nici una din culturile acestei regiuni”. Ideea panslavistă n-a obţinut niciodată susţinerea unor cercuri foarte largi. Se poate vorbi de o tradiţie centraleuropeană legată de tradiţia habsburgică (austroslavism, axa austro-ungară) dar această tradiţie „dunăreană” nu trebuie confundată cu aceea a Mitteleuropei, care evocă amintiri neplăcute pentru vecinii central-europeni ai Germaniei şi Austriei; de ex. împărţirea Poloniei75. În ceea ce priveşte lipsa unei tradiţii ruse privind spaţiul Europei Centrale, există mai degrabă o distincţie aproape antagonică între Orientul rusesc şi Occidentul european, fără ca „mijlocul Europei” să fie obiectul unui discurs specific (slavofililor le este greu să admită legitimitatea mişcării panslaviste central-europene, într-atât slavii neortodocşi apar ca fiind străini de tradiţia rusească ortodoxă)76. Înfrângerea Puterilor Centrale în Primul Război Mondial a determinat şi înfrângerea ideii germane de Mitteleuropa. Acest lucru este demonstrat de lucrarea lui Thomas Masaryk, Nova Europa care excludea voit din Europa Centrală teritoriile germane. Pentru preşedintele Cehoslovaciei Europa Centrală era o „zonă distinctă, formată din naţiuni mici, întinzându-se de la Capul Nord la Capul Matapan”77. Europa Centrală a fost concepută în perioada interbelică, de către Franţa în special, ca un „cordon sanitar”, un tampon pro-occidental menit să umple vacuumul de
74 75

Le Rider, 1997, op. cit., p. 21. Jacques Le Rider, „Încercare de istorie semantică” in Babeţi, Ungureanu, op. cit., pp. 77-78. 76 Le Rider, 1997, op. cit., p. 26. 77 Jacques Rupnik, “Eastern Europe in the International Context” in Journal of Democracy, volume 11, number 2, April 2000, p. 117.

32

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 putere creat de colapsul imperiilor ţarist şi german78. Totuşi, încercarea de a instaura regimuri democratice în ţările regiunii s-a lovit de tradiţiile politice autoritare din trecut, care considerau statul singurul vehicul politic, respingând din start formarea unei societăţi civile puternice, care să pondereze puterea politică79. În perioada interbelică, conceptul de Europa Centrală este afectat de ascensiunea curentelor naţionaliste, ceea ce nu permite o sinteză coerentă, ci doar o sumă a unor curente divergente, dar asemănătoare (de exemplu, proiectele cehoslovac şi iugoslav, văzute ca replici mai mici ale vechii structuri austro-ungare). Viziunea franceză a spaţiului de securitate dintre Germania şi Rusia Sovietică eşuează însă, tocmai datorită lipsei de coordonare şi solidaritate regională. Franţa nu a avut puterea să susţină proiecţia geopolitică pe care a creat-o la sfârşitul Primului Război Mondial. Ascensiunea autoritarismului în majoritatea ţărilor din regiune (Pilsudski în Polonia, Horthy în Ungaria, Dolfuss în Austria, Alexandru I în Iugoslavia, Boris III în Bulgaria, Carol II în România) şi a nazismului în Germania a creat premisele deteriorării situaţiei politice regionale, sub influenţa distrugătoare a naţionalismelor duse la extrem. Încercările de coordonare a acţiunii politice în regiune s-au lovit de interesele divergente, fapt ce a dinamitat orice încercare de rezistenţă în faţa expansiunii Germaniei naziste. Existenţa unor minorităţi germane considerabile pe teritoriul statelor centraleuropene a contribuit la consolidarea intereselor Germaniei naziste în regiune, cel puţin după 1933. Astfel, existenţa minorităţii sudete la graniţa dintre Germania şi Cehoslovacia a constituit justificarea anexiunilor ce au urmat Acordului de la München din 193880. De asemenea, puternica minoritate germană din Polonia, instrumentarea „crizei poloneze” de către Hitler a fost justificarea pentru anexarea coridorului către Prusia Orientală în 1939, moment ce a determinat declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial. Pe perioada conflagraţiei, spaţiul central-european este dominat de Germania nazistă. După 1945, conceptul de Europă Centrală acoperă o aşa-zisă „identitate de vreme rea”. Intelectualitatea regiunii se raportează la o situaţie socială de oprimare (de exemplu,
Katherine Verdery and Ivo Banac (eds.), National Character and National Ideology in Interwar Eastern Europe, Yale University Press, New Haven, 1995, passim. 79 George Schopflin, “The Political Traditions of Eastern Europe” in Stephen R. Graubard, Eastern Europe...Central Europe...Europe, Boulder, Westview, 1991, pp. 59-94. 80 Robin Okey, „Central / Eastern Europe: Behind the Definitions” in Past and Present, No. 137, Nov. 1992, p. 122.
78

33

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 de către un factor extern, în cauză fiind ocupaţia sovietică). Excepţie fac Austria şi Germania de Vest, care s-au dezvoltat, începând cu 1949 în arealul Europei Occidentale, ele nemaifiind incluse în abordările zonei central-europene. În perioada anilor 70 şi 80, Europa Centrală devine un adevărat mit, o „metaforă culturală mobilizatoare”, o „modă intelectuală” pentru ţările aflate sub dominaţia sovietică81. Occidentul a revenit, însă, în peisajul Europei Centrale, mai ales prin inaugurarea Politicii Estului de către cancelarul vest-german Willy Brandt după 1967. Aceasta viza în primul rând consolidarea încrederii în Europa Centrală, deziderat concretizat parţial prin organizarea Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa la Helsinki, în 1971, şi cu ajutorul acordat etnicilor germani din regiune (în special din RDG)82. Nucleul conceptual, constituit prin raportarea la „glaciaţiunea sovietică”, va da naştere, după 1989, la o exacerbare a rusofobiei, considerată drept factor înrobitor, ceea ce se va manifesta, la nivel politic, prin orientarea către lumea occidentală83. Orientarea către occident a coincis şi cu o tendinţă accentuată pro-americană, de multe ori evaluată negativ de ţările Europei de Vest84. Însă pentru ţările din Europa Centrală, prezenţa şi interesul Statelor Unite reprezentau, la începutul anilor `90, garanţia regimurilor democratice în regiune85. Perioada de tranziţie a regiunii s-a manifestat prin existenţa unor dificultăţi în domeniile politic, economic şi social. Acestea au fost comune în majoritatea ţărilor respective, evidenţiind dezvoltarea sincronică din perioada comunistă (pe baza unei ideologii comune impuse regiunii)86. Din punct de vedere socio-economic, perioada de tranziţie a fost, totuşi, marcată de existenţa decalajelor între statele din zonă. Acolo unde trecerea de la un regim la altul s-a făcut paşnic, şi unde partidele comuniste au ştiut să negocieze cu societatea civilă sau cu formaţiunile politice concurente, au existat şi rezultatele cele mai bune (Polonia,
Cristian Pătrăşconiu, „Europa Centrală a murit. Trăiască Europa Centrală?” in Dilema, nr. 503, 1-7 nov. 2002, passim. 82 Timothy Garton Ash, „Mitteleuropa” in Babeţi, Ungureanu, 1997, op. cit., p. 56. 83 Bronislaw Geremek, “The Transformation of Central Europe” in Journal of Democracy, 10.3 (1999), p. 119. 84 Thomas Schreiber, „Le rêve américain de la « Nouvel Europe »” in Le Monde diplomatique, mai 2004, pp. 18-19. 85 Rupnik, loc. cit., p. 121. 86 Attila Agh, The Politics of Central Europe, Sage Publications, London & New Delhi, 1998, pp. 51-62.
81

34

2000). statele succesoare ale Uniunii Sovietice s-au mişcat într-o logică aparte. În cadrul procesului de negociere au fost inserate condiţii de îndeplinit care au stimulat reformele Kenneth Benoit and John W. reapariţia naţionalismului pe scena politică. Bargaining over Hungary’s 1989 Electoral Law” in Journal of Theoretical Politics. 124-126. ţările cele mai independente faţă de Moscova (şi mai naţionaliste) în perioada comunistă (Albania. de altfel. Kenneth Ka-Lok Chan. 90 Vladimir Tismăneanu. perspectivele de aderare la Uniunea Europeană au constituit un factor important de schimbare a sistemului politic din ţările Europei Centrale. Perspectiva integrării ţărilor din regiune în NATO a constituit un factor favorizant şi motivant pentru realizarea unor reforme democratice. “The Development of Party Identification in Post-Soviet Societies” in American Journal of Political Science. Miller. exacerbând conflictele90. O trăsătură comună foarte răspândită a tranziţiei din Europa Centrală a fost. 667-673. militar şi al ordinii publice. pp. p.2 (1998). De asemenea. 92 Zoltan Barany. Thomas F. “Poland’s Emerging Party System” in Journal of Democracy. 10. Aleksandr Smolar. pp. 87 35 . “Reassessing the Revolutions of 1989” in Journal of Democracy. Volume 44. 88 Rupnik. “NATO’s Peacefull Advance” in Journal of Democracy. pp. Acest lucru s-a manifestat puternic şi în Slovacia. 153-155. 70. No. Schiemann. 89 Martin Butora and Zora Butorova. Volume 7.1 (1999). 609. moştenitoare directe sau indirecte ale vechilor structuri comuniste91. Ungaria)87. 5. Klobucar. ceea ce a marcat în mod negativ tranziţia din statele ex-iugoslave.. “Slovakia’s Democratic Awakening” in Journal of Democracy. o membră a grupului de la Vişegrád. 13 (2). prin cooptarea de noi membri în 1999 (ţările Grupului de la Vişegrád minus Slovacia: Cehia. 10. Astfel. pp. caracterizată de regimuri etatiste autoritare. În acelaşi timp. “Structuralism versus Intentionalism in Post-Communist Party System Evolution. Issue 4 (Oct.1 (1999). April 2001. doar în cazul ţărilor baltice şi parţial al Ucrainei şi Republicii Moldova se poate vorbi de o viaţă politică democratică. la nivelul fostei Iugoslavii au reapărut tensiuni etnice mai vechi şi apetenţa pentru regimuri autoritare pre-comuniste. January 2004. 91 Arthur H. Polonia şi Ungaria)92. cit. Astfel. 9. p. p. progresele realizate au fost recompensate selectiv de către alianţă. Number 1.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Cehoslovacia. loc. The Polish Case”. p. Volume 15. Iugoslavia şi România) au avut şi tranziţia cea mai dificilă88. „Institutional Choice in New Democracies. no. De asemenea. 120. 84-85. 2001. În schimb. mai ales imediat după declararea independenţei89. in Party Politics. 75. în special în sectoarele politic.

pp. Steves. Paris. Din acest moment se mai poate vorbi de Europa Centrală doar ca o parte a UE. “Poland and the International System: External Influences on Democratic Consolidation” in Communist and Post-Communist Studies.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 democratice şi au dus la progresele remarcabile din întreaga regiune93. 1976. concretizându-se ca parte a concertului european95. Conceptul geopolitic/geostrategic Delimitat geografic ca o zonă de tranziţie între Europa de Vest şi partea răsăriteană a continentului. De aici derivă diversele variante ale conceptului. passim. un hinterland pentru economia germană. când o mare parte a ţărilor din regiune au devenit membre UE. Problema esenţială în definirea Europei Centrale era dacă lumea germanică face parte sau nu din aceasta. Astfel a fost posibilă extinderea din perioada 2004-2007. o parte a spaţiului germanic. datorită fărâmiţării existente în cea mai mare parte a evului mediu şi la începutul epocii moderne. September 2003. Totuşi. 94 George Sanford. Issue 3. cum e cazul Poloniei (datorită dimensiunilor şi sensibilităţilor naţionale tradiţionale94) sau a ţărilor baltice (aflate în plină consolidare a identităţilor naţionale contemporane). intrinsec legată de tradiţia imperială. Deţinând un oarecare control asupra acestui spaţiu. 93 36 . passim. şi anume cel catolic. deşi reflexele naţionale specifice mai ies uneori în evidenţă. De-abia în secolul al XIX-lea influenţa a devenit politico-militară. să determine mare parte din politica vremii. Europa Centrală cuprinde un areal foarte important din punct de vedere strategic pentru stabilitatea continentului. Volume 34. încă din evul mediu. Dacă termenul de Mitteleuropa evocă o Europa plasată sub hegemonie germană. a reuşit. September 2001. 178-179. sub forma monarhiei habsburgice. Volume 19. conceptul de Europa Centrală cunoaşte şi o variantă austriacă. după modelul comunităţii ţărilor nordice (Consiliul Nordic). Issue 3. Mare parte a acestei influenţe a fost de natură culturală. 95 Jean Bérenger. “Overcoming the Burden of History in Polish Foreign Policy” in Journal of Communist Studies and Transition Politics. Lexique historique de l’Europe danubienne XVIe-XXe siecle. Armand Colin. B. Austria a constituit o stavilă F.

Histoire des peuples de l'Europe centrale. însă. a fost regatul maghiar. iar în plan extern. prin care orice tendinţă revoluţionară trebuia curmată de la primele manifestări. După o perioadă marcată de Revoluţia Franceză şi de războaiele napoleoniene. el a fost influenţat puternic de spaţiul germanic. Cât priveşte ultimul. expansiunii turceşti înspre nord. odată cu diminuarea interesului Occidentului faţă de invazia turcilor. Georges Castellan. 98 Ibidem. mai ales cu ajutorul Moldovei şi Ţării Româneşti. de la contribuţia esenţială la salvarea Vienei (1683) la dispariţia prin împărţire între ţările vecine la sfârşitul sec. O altă componentă importantă a Europei Centrale a fost spaţiul slav apusean. relevanţa sa a scăzut. statul polonez a început să decadă. reuşind. Fayard. într-o mai mică măsură. Spaţiul respectiv urma să fie gestionat de cele două puteri germanice. în plan intern. într-un mod similar Reconquistei. până în sec. în zonă. 37 . XVIII97. a Austriei.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 importantă în calea expansiunii turceşti. de-a lungul Dunării. ca federaţie de „posesiuni istorice”. cât şi un obstacol relevant în faţa invaziilor răsăritene (mongole şi turceşti). fiind deseori considerat parte integrantă a acestuia. Paris. Elementul coercitiv al structurii urma să fie Sfânta Alianţă. polonezii s-au contrapus. ca zonă de tranzit între Marea Baltică şi Marea Neagră. mai ales după marile descoperiri geografice transatlantice98. a Europei Centrale – o federaţie de state suverane (Confederaţia Germană). Austria şi Prusia. regatul maghiar a constituit atât un spaţiu de tranzit către Orient. Revoluţiile de la 1848 96 97 Victor-Lucien Tapié. Monarchies et peuples du Danube. extinzându-se de la arcul carpatic la Marea Adriatică. apoi. Odată cu expansiunea rusă. Această entitate a avut un succes deosebit în primele faze ale existenţei sale. Totodată. prin regatul Boemiei. mai ales din punct de vedere comercial. Nu mai puţin important. prin formarea concertului european. să determine refluxul Semilunei. Totuşi. XVXVI. Paris. Fayard. pe de altă parte. manifestat mai ales prin intermediul regatului polonez şi. Polonia. este meritul cancelarului austriac Metternich de a fi avut primul viziunea unui echilibru la nivel central-european. În ipostaza medievală consolidată. într-o alianţă garantând securitatea internă şi externă a centrului continentului. passim. Formula ideală ar fi fost constituită de federalizare. 1969. uneori cu succes. ajungând. passim. a avut un rol important. atingând marginile Peninsulei Balcanice96. 1994.

existenţa Imperiului Habsburgic (devenit Austro-Ungaria din 1867) constituia un factor stabilizator în zonă. însă mult slăbit de confruntările cu vecinii prusaci şi piemontezi. expusă în cartea sa Statele Unite ale Austriei Mari. crearea Antantei şi creşterea rivalităţii cu blocul Puterilor Centrale. cit. După 1900. Început sub pretextul răzbunării asasinării arhiducelui Franz-Ferdinand. în plină afirmare. 177. iar înspre sud până la Prut.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 au eliminat acest factor coercitiv. 32-33. Constantin Rădulescu-Zoner. apărută în 1906102. 101 Gheorghe Nicolae Cazan. atât în Europa. Iaşi. 99 38 . De asemenea. 1998. care priveau cu multe speranţe ascensiunea Serbiei101. dar au menţinut ideea de principiu a concertului puterilor europene99. Institutul European. 1979. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea.ro/history/archive/mi2000/current12/mi7. „S-a discutat la Oslo” in http://www. încercând mutarea disputelor în spaţiul balcanic. fiind susţinută numai cu sprijinul intens al diplomaţiei engleze. reuşind să se insereze în regiunea slavă apuseană până la Varşovia. op. 227-228. 102 Alexandru Popescu. începea să fie din ce în ce mai mult slăbită de etnocentrismul crescând al slavilor sudici. pp. Bucureşti. În schimb. Pentru rezolvarea problemei naţionalităţilor din imperiu au fost avansate mai multe soluţii printre care şi ideea lui Aurel C. ameninţând cu obţinerea controlului asupra Strâmtorilor100. Popovici de federalizare a Austro-Ungariei.itcnet. Primul război mondial (1914-1918) a constituit unul dintre cele mai importante evenimente politice ale vremii pentru Europa Centrală. la Sarajevo. expansiunea rusească ajunsese la apogeu în ceea ce priveşte spaţiul european. pp. Relaţii româno-austriece. Pe plan european. de către un naţionalist sârb. în contextul reorientării politicii externe a Germaniei către o politică mondială (Weltpolitik). acest conflict avea să dezlănţuie energii negative nebănuite adunate de-a lungul secolelor şi manifestate concret mai ales prin existenţa Camil Mureşanu. Rusia şi Austro-Ungaria au început să fie susţinătoare ale statuquo-ului central european. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. dominaţia otomană asupra spaţiului balcanic era într-o fază de decădere avansată. România şi Tripla Alianţă. prinţul moştenitor al Austro-Ungariei. După 1890.htm 100 Castellan. însă. Aceasta. cât şi în sfera colonială au dus la tensionarea situaţiei de ansamblu. 231. Germania a început să-şi întărească influenţa în Balcani cu ajutorul Austro-Ungariei.

Politica externă a României – 1937. era interzisă unirea Austriei cu Germania (Anschluss). Editura Enciclopedică. pierderea Boemiei în favoarea noului stat cehoslovac. Tratatul de la Versailles. tratatul a fost modificat pentru a prevedea drepturi şi libertăţi egale în cadrul statelor respective. De asemenea. 265277. Routledge. stabilea pierderea Sileziei Orientale şi a zonei Breslau (Poznan) în favoarea Poloniei şi crearea unui coridor polonez spre Marea Baltică. s-a conturat ideea formării unei entităţi politico-economice unitare. s-a conturat alternativa Noii Europe susţinute de Thomas G. susţinută de Friedrich Naumann. Tratatul de la Saint-Germaine. Kevin Wilson. 90-95. Această alternativă preconiza mai uşor. Acestea ar fi colaborat mult Castellan. în contextul ameninţării comuniste din Rusia sovietică şi Republica Sfaturilor lui Bela Kun crearea unor state naţionale independente cu un regim democratic în Europa Centrală. care. Masaryk. cit. pp. a sudului Poloniei. iniţial acorda protecţia marilor puteri pentru acestea. Jan van der Dussen (eds. În această entitate suprastatală (Oberstaat). semnat la 10 septembrie 1919.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 celor două blocuri militare antagoniste: Puterile Centrale (Germania. Preocuparea faţă de fluiditatea geopolitică a spaţiului central european. 104 103 39 . semnat la 28 iunie 1919 între aliaţi şi Germania. care ar fi consfinţit supremaţia germană.). prevedea alipirea Bucovinei la România. cu Austria. privit ca cea mai echitabilă soluţie în faţa ameninţărilor forţelor exterioare (Anglia. Marea Britanie)103. Tratatele de pace de la Paris au pus bazele unei noi organizări a Europei Centrale. and New York. În contextul controlului german asupra Europei Centrale. Bucureşti. Austro-Ungaria. 1994. Rusia). sub influenţa ideilor wilsoniene. fiecare naţiune şi-ar fi păstrat specificul naţional şi ar fi beneficiat de pe urma sintezei culturale realizate prin germanism. asigurând stabilitatea în zonă104. a Carniolei (Slovenia) în favoarea Serbiei şi a Tirolului de Sud în favoarea Italiei. La presiunile României şi ale altor state învingătoare. Italia) şi Antanta (Franţa. O problemă foarte importantă a fost şi semnarea tratatului minorităţilor. The History of the Idea of Europe. În contradicţie cu această idee. pp. op. London. 105 Nicolae Titulescu. Astfel era respectată suveranitatea naţională şi existau condiţiile unei securităţi colective prin stingerea diferendelor etnice105. Rusia. ce includea şi oraşul liber Danzig (Gdansk). Franţa. sub numele de Mitteleuropa. 1993.

40 . mai târziu de contele CoudenhoveKalergi. România. 1918. 102. şi din dorinţa de a consolida Austria împotriva Germaniei. Daniel Beauvois. Franţa a îmbrăţişat iniţial planul. 2004. Conform planului (ianuarie 1920) Ungaria ar fi urmat să exporte. Italia. Cehoslovacia şi Polonia) care să primească garanţii de securitate din partea Franţei şi Italiei. În acest fel s-a constituit o organizaţie de cooperare între statele succesoare cu localizare central-europeană. Socec. Elveţia. Ungaria. 108 Bernard Michel. Astfel. Iugoslavia. Nations et nationalismes en Europecentrale. Paris. Paris. Planul iniţial al Micii Înţelegeri (un rol important l-a avut şi ministrul de externe român Take Ionescu şi Thomas Masaryk) prevedea crearea unei organizaţii de cinci state (Grecia. Germania. fără plata unor taxe vamale produsele ei pe teritoriul fostei monarhii dualiste. În aceste condiţii. iar Grecia era în conflict cu Turcia. Reacţia convergentă a statelor succesoare a constituit preambulul constituirii primei structuri de securitate regională din perioada interbelică: Mica Înţelegere. Cehoslovacia. Henryk Samsonowicz. România. 107 Take Ionescu. Nouvelle Clio. Europa de Nord şi alte state desfăcute din Rusia. întreaga perioadă este marcată de predominanţa naţionalismului. Această propunere. România. Amintiri. Cehoslovacia şi Iugoslavia) a fost facilitată de colaborarea lor în timpul fazelor finale ale războiului şi de amplificarea tendinţelor revizioniste ungare. passim. teoretizată. XIXe-XXe siecle. PUF. Mica Înţelegere (1921) cuprindea România. Apropierea statelor în cauză (România. Olanda. Belgia. coll. 1995. Jerzy Kloczowski. Marie-Elisabeth Ducreux. p.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 a determinat căutarea unor noi soluţii. Iugoslavia. Aubier. Realizarea Micii Înţelegeri a constituit cea mai importantă decizie a clasei politice central-europene a vremii. Histoire de l'Europe du Centre-Est. în timpul Conferinţei de Pace de la Paris a fost discutată posibilitatea realizării unei Confederaţii Danubiene. passim. chiar şi în regimurile constituţionaliste108. a fost respinsă categoric de diplomaţia majorităţii ţărilor central-europene107. principala temere fiind legată de pericolul revizionismului sau a revenirii monarhiei habsburgice. Polonia şi Cehoslovacia erau în dispută pentru regiunea Teschen. Piotr Wandycz. dar reacţia de protest a statelor succesoare (Cehoslovacia. Astfel. Regatul Sârbo-Croato-Sloven) a determinat abandonarea proiectului106. 106 Natalia Aleksiun. Bucureşti. În acest sens se remarcă propunere austriacă din 1919 de creare a unei mari uniuni vamale central-europene formată din Austria.

Polonia a constituit veriga slabă a sistemului central-european datorită oscilării sale pentru obţinerea de garanţii din partea a doi vecini ostili: Rusia Sovietică (1921-1933) şi Germania (1933-1939)111. eşecul cooptării Poloniei a văduvit organizaţia de realizarea potenţialului său real. 1997. Bucureşti.. care a reglementat şi problema frontierei din Banat. 55-59. Totuşi. 109 110 Castellan. Principalele documente oficiale au fost Convenţia româno-cehoslovacă de la Bucureşti. din iunie 1921. Eliza Campus. din cauza refuzului Poloniei de a adera.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 antirevizionistă care respingea toate încercările anterioare de creare în Europa Centrală a unei structuri supranaţionale de factură imperială109. urmare a diferendului teritorial cu Cehoslovacia în privinţa oraşului de graniţă Teschen. din septembrie 1921. Convenţia românoiugoslavă de la Belgrad. cit. 88-92. Acesta a fost demonstrat după semnarea Acordului de la Locarno (1925). poziţie susţinută şi de Bulgaria. şi Convenţia iugoslavo-cehoslovacă de la Praga. 91-92. 112 Campus. Aceste acte consfinţeau crearea unei structuri de tip federal (în sensul de alianţă de securitate între parteneri egali) care să susţină păstrarea statu-quo-ului central-european110. cit. Noua organizaţie a fost primită cu un larg ecou pozitiv în rândul comunităţii internaţionale. 111 Titulescu. totuşi. Unitatea organizaţiei a fost cimentată. Încercările de cooptare a Austriei şi Ungariei în organizaţie s-au lovit de refuzul constant al acestora. Mica Înţelegere.. eşecul Societăţii Naţiunilor în asigurarea securităţii colective europene a sporit importanţa Micii Înţelegeri în peisajul european. Editura Academiei Române. ci pe tratate bilaterale între fiecare dintre ele. care „îngheţa” frontiera vestică a Germaniei. pp. op. 41 . organizaţia nu a avut în componenţă decât cele trei state. pp. op. de poziţia comună în problema demilitarizării zonei Mării Negre ridicată în cadrul Conferinţei de la Lausanne (1923). în septembrie 1921. Mica Înţelegere a încercat să realizeze acorduri similare (un „Locarno oriental”) cu Austria şi Ungaria. În acelaşi timp. Mica Înţelegere nu se baza pe formula unui tratat unic semnat de toate cele trei state. din aprilie 1921. dar nu şi cea estică. 64-65. dar acestea au refuzat112. cit. scopul central fiind apărarea sistemului de tratate de la Paris. chiar Bulgaria exprimându-şi intenţia de a adera. op. pp. Totuşi.

Totuşi. Mai mult. care urmă să fie alcătuite din România. unde a fost descoperit un transport de arme din Italia pentru Ungaria. aşa că a fost respins de celelalte ţări. Ungaria. op. Cehoslovacia. Zoltan Bacsi. şi venirea la putere a lui Adolf Hitler în Germania a pus pe primul plan necesitatea restructurării organizaţiei pentru contracararea ascensiunii fascismului european116. cit. pp. Conferinţa Micii Înţelegeri de la Ioachymov (Cehoslovacia) din mai 1927 a pus bazele unei mai strânse cooperări economice între statele membre.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Un alt proiect. este cunoscut sub numele de Planul Tardieu. În martie 1932. ca o soluţie de ieşire din criza economică. organizaţia a avut o contribuţie importantă la semnarea Pactului Briand-Kellogg de interzicere a războiului ca mijloc de rezolvare a diferendelor. din aprilie 1932. Franţa a abandonat acest plan. Musée d'ethnographie de Genève. 42 . Polonia şi Iugoslavia113. pp. de realizare a unei mari zone a liberului schimb. În cele din urmă proiectul respectiv a eşuat. era afectată suveranitatea naţională a celorlalte state. op. în bazinul dunărean. din perioada 1931-32. Acesta avantaja clar ţările învinse.. a stabilit luarea unor măsuri de prevenire a revigorării revizionismului maghiar şi german. Iugoslavia. în urma hotărârii Curţii Internaţionale de Justiţie115.). Prin acest plan. Paix. 2001. în contextul declanşării crizei economice. 116 Ibidem. din 1928. Conferinţa de la Strbske Plesso (Iugoslavia). 120-122. la Conferinţa dezarmării de la Londra. ca o încercare de a realiza Anschluss-ul. Organizaţia a avut o poziţie fermă de condamnare a planului de uniune vamală austrogermană din martie 1931. 110-112. care au avut un motiv în plus pentru consolidarea Micii Înţelegeri. „La confédération danubienne” in Erica Deubler Ziegler (ed. 115 Campus. 113 114 Castellan. care favoriza clar Austria şi Ungaria. pp. 14-19. Genève. condamnat în timpul Conferinţei de la Bucureşti. cit. Ungaria şi Austria114. acordarea dreptului de egalitate a înarmării pentru Germania a pus o nouă problemă organizaţiei. incidentul de la Hirtemberg (ianuarie 1933). Planul Tardieu de formare a unei Confederaţii economice danubiene a constituit o nouă problemă pentru statele Micii Înţelegeri. Totodată. Cehoslovacia. în care erau incluse Austria. din 1930. Un proiect preluat de tabăra revizionistă a fost planul francez al Confederaţiei Danubiene. Din fericire.

care părea să se îndrepte către o poziţie similară. În acelaşi timp. Mica Înţelegere s-a simţit ameninţată de reluarea politicii de forţă a Marilor Puteri. instituirea unei Preşedinţii prin rotaţie. din care urmau să facă parte ţările Micii Înţelegeri. România şi Polonia)117. Cea mai cuprinzătoare iniţiativă a fost crearea unui Pact Oriental de securitate colectivă. şi orientarea Franţei către o înţelegere cu Italia. de către un naţionalist croat subvenţionat de Ungaria horthistă. La Conferinţa Micii Înţelegeri de la Geneva. Mica Înţelegere şi Polonia au stăruit pe lângă Franţa să nu cedeze presiunilor celorlalte puteri europene pentru revizuirea sistemului de la Versailles. În acest sens. “Central and Eastern Europe and the International Economy: The Limits to Globalisation” in Europe-Asia Studies. cit. Din nefericire. precum şi combaterea revizionismului fascist şi nazist ca principal scop al organizaţiei. 9. au dus la eşecul iniţiativei118. Iugoslavia. Reuniunea Consiliului Permanent al Micii Înţelegeri de la Ljubljana din ianuarie 1935 a susţinut o realizare parţială a Pactului Oriental prin colaborarea cu Polonia şi Înţelegerea Balcanică. la iniţiativa ministrului de externe francez. Roderick Martin. Ungaria. în iulie 1933 cele două părţi au semnat Convenţia de definire a agresiunii. 148-157. Louis Barthou. organizaţia s-a orientat şi către URSS. Franţa. din februarie 1933.1. La Conferinţa de la Praga (mai-iunie 1933) s-a stabilit crearea unui Consiliu Economic care să coordoneze interesele economice ale celor trei state. Polonia. 117 43 .Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Din punct de vedere economic. ambele cu sediul la Geneva. 50. din ianuarie 1934. Germania şi Italia). Franţa şi URSS. (Jan. Principala cauză a fost apariţia graniţelor naţionale care au stânjenit relaţiile comerciale ce se stabileau înainte de 1914 între statele succesoare ale Austro-Ungariei (Austria. p.. s-a hotărât promovarea unei alte organizaţii asemănătoare pe plan balcanic. Vol. No. La Conferinţa de la Zagreb a organizaţiei. a unui Secretariat.1998). însă. au fost hotărâte înfiinţarea unui Consiliu Permanent.. op. 118 Campus. perioada interbelică a însemnat un regres al comerţului regiunii Europei Centrale. În contextul formării Pactului celor Patru (Anglia. Astfel. în 1934. Cehoslovacia. Înţelegerea Balcanică. asasinarea acestuia şi a regelui Alexandru I al Iugoslaviei la Marsilia. a condamnat Conferinţa de la Stresa a celor patru puteri europene. pp.

op. Sistemul Yalta Instaurarea regimurilor comuniste în Europa Centrală a fost o acţiune îndelung calculată de liderii sovietici. Astfel. maghiară. 227-228. etc. Mai mult. pp.) instruite în comun pentru aplicarea principiilor revoluţiei bolşevice. asta. 192. însă. membru plin al organizaţiei a fost decisivă. De altfel. română. ulterior. Iugoslavia şi Polonia deveneau primele 119 120 Ibidem. În iulie 1935. cu acceptul nefericit al celorlalte părţi120. cehă. a marcat începutul sfârşitului pentru organizaţie prin încălcarea principiului unităţii de decizie. Alinierea Micii Înţelegeri la politica conciliatoristă a Angliei şi Franţei faţă de Germania şi Ungaria a grăbit destrămarea organizaţiei. Încheierea unor tratate separate ale Iugoslaviei cu Bulgaria şi Italia. 12 secţii naţionale ale Kominternului (germană. Toate acestea au rămas. Ocuparea zonei demilitarizate renane de către trupele germane în ianuarie 1936 şi eşecul politicii de dezarmare a Societăţii Naţiunilor au găsit Mica Înţelegere divizată. însă fără urmări.. 165-166. din 1945. de Uniunea Sovietică. cit. 121 Campus. Astfel.. Campus. pp. din august 1938. slovacă. 44 . bulgară. a pregătit deznodământul tragic al organizaţiei. pp. Deşi realizarea Anschluss-ului a îngrijorat organizaţia. După ocuparea militară a acestor ţări. promovând prin presiunea armată aceste grupuri la conducerea ţărilor respective. Titulescu. 73-75. existau. susţinută de Mica Înţelegere cu condiţia respectării statuquo-ului central-european119. cit. cit. poloneză.. Uniunea Sovietică a recurs la tactici aproximativ similare de instaurare a comunismului. Germania hitleristă şi.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 însă a sprijinit semnarea tratatului franco-sovietic de asistenţă mutuală. dovedind o lipsă cronică de discernământ în politica externă121. poziţia aparte a Iugoslaviei la Sesiunea de la Bled. statele Europei Centrale au trebuit să acţioneze singure într-o perioadă foarte dificilă pentru existenţa lor. Lipsa de combativitate cu prilejul Acordurilor de la München. Franţa şi Italia au înaintat o nouă propunere de formare a unui Pact danubian. pp. Polonia a acceptat să anexeze oraşul Teschen. op. la începutul anului 1937. fiind în cele din urmă ocupate de puternicii lor vecini. încă înainte de 1945. 190. care au consfinţit dezmembrarea Cehoslovaciei. op.

din 1950. Cel mai important a fost aşa numitul Proiect TitoDimitrov (discutat în 1947-48). 123 Ibidem. cit. fiind urmate de Bulgaria şi Ungaria. în 1948. op. colectivizarea agriculturii şi introducerea planificării economice124. acceptând în schimb Planul Marshall al SUA şi cunoscând o dezvoltare separată de celelalte state central-europene125. prin care graniţele dintre statele naţionale deveneau lipsite de conţinut. Polirom. Această structură urmărea să realizeze o integrare economică incipientă a „lagărului socialist”. care era compus din URSS. Polonia şi România. 122 Jean-Francois Soulet. considerând-o ca o deviaţie de la modelul propus de URSS.. Polonia. Cehoslovacia şi Albania. care a fost ostracizat de Moscova. pp. după numele conducătorilor comunişti ai Iugoslaviei şi Bulgariei care urmărea realizarea unei federaţii balcanice alcătuită din Iugoslavia. Bulgaria. în 1949122. în 1947. pp. 27. Acest lucru a determinat o distanţare de modelul comunist titoist din Iugoslavia. Era primul semn al Războiului Rece dintre URSS şi SUA. Bulgaria şi Albania. iar. Cu toate acestea. România. RDG. şi Republica Democrată Germană (RDG). liderii sovietici nu au privit cu ochi buni iniţiativa. 77-78. Principalele metode au fost naţionalizările întreprinderilor industriale. Iaşi. dar numai în folosul Uniunii Sovietice. Acest lucru a contribuit la coordonarea politicii de uniformizare a opiniei publice în ţările ocupate. În varianta Dimitrov. pp. Ungaria. Cehoslovacia. inclusiv România. acest proiect includea şi Ungaria. în special a Statelor123. 1998. în 1946. Iugoslavia va refuza aderarea la CAER. au existat şi proiecte alternative ale ţărilor din zonă pentru o mai bună colaborare în toate domeniile. Istoria comparată a statelor comuniste: din 1945 până în zilele noastre.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 ţări cu regimuri comuniste din regiune. Europa Centrală constituia pentru Uniunea Sovietică o zonă proprie de securitate împotriva oricăror tendinţe ale ţărilor occidentale şi. 124 Ibidem. Aceste proiecte erau justificate prin teza marxistleninistă a internaţionalismului comunist. În consecinţă. ce va influenţa mult timp zona. România. 21-22. În septembrie 1947 este înfiinţat Biroul de Informaţii Comuniste (Kominform). Totuşi. 80-81. În ianuarie 1949 este creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc. care grupa ţările Europei Centrale. 45 . 38. 125 Soulet. Cehoslovacia. pp.

în februarie 1953. Bulgaria. Prima intervenţie a trupelor Tratatului de la Varşovia s-a înregistrat în noiembrie 1956. România şi Ungaria. Bulgaria). Cehoslovacia). În iunie 1962. Tratatul de la Varşovia. 117. Mai mult. În 1960 Albania se retrage chiar din Tratatul de la Varşovia127. RDG. Polonia. după 1958. în aprilie 1949 şi a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECA) în 1950. nordul Bulgaria şi sud-vestul României. reacţiile maghiarilor din Transilvania au fost reprimate chiar de către statul român. În România. diferitele proiecte de integrare economică. 120. această tendinţă este marcată de retragerea trupelor sovietice şi demararea unui program intensiv de industrializare. În 1957. în mai 1955.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Decesul lui Stalin. Statele din zonă vor refuza constant. care prevedea construirea unui ansamblu economic agrar al Dunării de Jos. România şi alte ţări central-europene resping proiectul de planificare supranaţională a CAER prin care se urmărea specializarea unor ţări din „lagărul socialist” exclusiv în agricultură (România. Totuşi. ca surse pentru întregul bloc. sub influenţa constituirii NATO. URSS a decis formarea unui bloc militar rival. 166-168. fiind angrenate inclusiv trupele sovietice staţionate pe teritoriul României. în această perioadă. Aceste lucruri aveau să constituie un motiv de răcire a relaţiilor româno-maghiare în perioada comunistă. Totuşi. ascensiunea 126 127 Ibidem. Ibidem. Aceeaşi soartă a avut-o Planul Valev din 1964. Planul Rapacki de unificare germană pe baza garantării neutralităţii Europei Centrale de către puterile învingătoare a fost refuzat de occidentali. Cehoslovacia. iar al altora exclusiv în industrie (Polonia. Din el făceau parte URSS. Deşi acest plan ar fi adus beneficii importante ţărilor respective. împotriva revoluţiei anticomuniste ungare. determină o uşoară destindere a regimurilor comuniste din Europa Centrală. pp. cuprinzând zone din sudul URSS. 252. Albania. Prin acest plan URSS urmărea vulnerabilizarea spaţiului central-european şi chiar a ţărilor occidentale pentru a beneficia de un avantaj sporit în cadrul negocierilor cu SUA. din care făcea parte şi Republica Federală Germania (RFG). pp. alimentate şi de politicile comuniste de deznaţionalizare a minorităţilor126. se remarcă o tendinţă de naţionalizare a comunismului în diferitele ţări din zonă. 46 .

Cehoslovacia (mişcarea Carta 77) şi Ungaria (aripa reformistă a comuniştilor maghiari)130. schimbările la vârf din Bulgaria. cit. 1999. 157. traducere de Alexandru Vlad. 129 128 47 . 245-249.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 naţional-comunismului a blocat orice tentativă de regrupare128. Diplomacy. cât şi a societăţii civile. Schimbarea politicii URSS. Acordurile de la Helsinki (1975) au marcat începutul unei perioade de mari schimbări în regiunea central-europeană. Iaşi. a determinat sfârşitul regimurilor comuniste din Europa Centrală132. Promovarea unei deschideri mai mari spre occident a determinat o accelerare a procesului de erodare a structurilor comuniste. 117-140. Los Angeles. Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel. 1993. 1994. O excepţie a constituit-o realizarea complexului hidroenergetic de la Porţile de Fier printr-o colaborare românoiugoslavă între 1971-1973. Crearea unor organizaţii semnificative ale societăţii civile în ţările Europei Centrale. “The New Central Europe” in East European Monographs. Berend. passim. pp. Cehoslovacia. 131 Vladimir Tismăneanu. şi în special în ţările din „nucleul” acestei regiuni (Polonia. mai ales în Polonia (sindicatul Solidaritatea). În acest context. op. dărâmarea Zidului Berlinului în RDG (octombrie 1989). din rândul propriilor partide. începând cu schimbările din Ungaria (februarie 1989). p. Columbia University Press. Henry Kissinger. revoluţia „de catifea” din Soulet. New York. pp. pp. prin declanşarea acţiunilor perestroika (restructurare) şi glasnost (transparenţă). 130 Ivan T. în urma venirii la conducerea comuniştilor sovietici a lui Mihail S. Deşi situaţiile particulare au avut şi caracteristici specifice. 760-761. Gorbaciov. Ungaria) a constituit un atu în dezvoltarea unei conştiinţe democratice a societăţilor respective şi a sincronizării acţiunilor lor. Polirom. În acest context. mişcările pentru respectarea drepturilor omului din aceste ţări au cunoscut un nou elan. În schimb.. atât sub presiunea internă. continuând cu alegerile libere din Polonia (iunie 1989). Simon & Schuster. “Central and Eastern Europe 1944-1993” in Back to Europe? Post-1989 Transformation and Pathways to the Future. existenţa unor modele exterioare în ţările vecine a constituit un factor propice pentru transformarea regiunii de la sfârşitul anilor `90131. New York. 132 Stephen Borsody. în România s-a înăsprit regimul dictatorial al familiei Ceauşescu şi controlul exercitat de poliţia politică asupra cetăţenilor. Garantarea frontierelor statelor din regiune şi accentul asupra problemei drepturilor omului au marcat diminuarea ameninţării sovietice pentru statele respective129. căderea regimurilor comuniste a constituit un „domino”. Reinventarea politicului. University of California Press.

alături de Adam Michnik137. op. pp. Soulet.).. trăsătură ce se va menţine şi în perioada următoare. din 1994 statele clar definite central europene realizează negocieri directe cu instituţiile euroatlantice pentru admiterea în cadrul lor. “Geopolitical Issues of NATO’s Enlargement in Central Europe” in Puşcaş (ed. 317-321.. Treptat. cit. 137 Vaclav Havel. statele componente privindu-şi partenerii ca pe un balast care îi impiedică în drumul lor spre Occident136. Central Europe and the Carpathian Basin at the Dawn of the 21st Century” in Puşcaş (ed. însă aceasta doar la nivelul CEFTA135. “Globalization and Regionalization in Europe. Obiectivul primordial al acestor organizaţii era coordonarea eforturilor ţărilor respective în direcţia integrării europene şi euroatlantice134. care au reacţionat relativ asemănător în această perioadă133.. 295-302. “Geopolitical Issues of NATO’s Enlargement in Central Europe” in Puşcaş (ed. odată cu separarea Slovaciei de Cehia). 134 133 48 . 136 Vasile Puşcaş. Din 1994 se exprimă ideea despre caducitatea înţelegerilor Grupului de la Vişegrád.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Cehoslovacia (noiembrie 1989) şi terminând cu sângeroasa revoluţie din România (decembrie 1989). p. la nucleul iniţial de trei ţări (devenite patru. p. Vasile Puşcaş. “We the Traitors” in The Visegrad Group – a Central European Collection. Acest fapt atestă un oarecare sincronism al ţărilor Europei Centrale. ţările Europei Centrale reuşesc să formeze noi structuri de cooperare instituţionalizată. Ceholsovacia şi Ungaria). Havel a fost campionul acestei orientări. 27. pp. altele având o tranziţie mai sinuoasă (România şi Bulgaria). 121. Dacă în intervalul 1991 – 1993 funcţia conceptului de Europa Centrală şi a instituţiilor care s-au realizat pe baza identităţii politice a zonei (ICE.).. s-au adăugat şi alte ţări din zonă. în special pe tărâm politic şi economic.). cit. Adam Michnik. unele desprinse din fosta Iugoslavie (Croaţia şi Slovenia). cit. op. International Visegrad Fund. Iniţiativa Central Europeană (ICE) şi Acordul CentralEuropean de Liber Schimb (CEFTA). op. 135 Ionel Nicu Sava. pp. op. Bratislava. 25-26. 5457. 2006. cit. „The Visegrad Dream Still Relevant Today”.117. Astfel apar structuri regionale central-europene precum Grupul de la Vişegrád (trilaterală formată din Polonia. După căderea Zidului Berlinului După 1989. CEFTA) era de a realiza o selectare a candidaţilor pentru integrarea euroatlantică pe baza însuşirii unui set de valori.

ulterior.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 La începutul anilor ’90. p. Mai întâi partea centrală. Balland. discuţiile din mediile diplomatice şi academice în legătură cu Europa Centrală au fost legate şi de problema securităţii în Europa. De asemnea. F. din modul în care era prezentat conceptul american. În acest context au apărut numeroase evaluări istorice şi politice asupra solidităţii construcţiei europene aşa cum a rezultat aceasta în urma sistemului tratatelor de pace de la Paris (1919-1920). Ungaria. Croaţia. moştenitor al concepţiei interbelice de „cordon sanitar”. Number 2. 139 Richard Holbrooke. Cluj-Napoca. ulterior şi flancurile. iar în prezent se manifestă sub forma Politicii Europene de Vecinătate. 2000. 140 Cristian-Radu Chereji. Polonia). România. al unuia dintre cei mai importanţi specialişti/dimplomaţi utilizaţi de Washington în Europa Centrală şi Balcani. Belarus şi Republica Moldova. passim. Europa Centrală de Mijloc (Cehia. Paris. neexcluzând ab initio niciun stat de la integrarea în NATO. Vol. se inducea ideea unei etapizări a înglobării regiunii în NATO. de disputele ceho-slovace. a European Power” in Foreign Affairs. 74. Europa Centrală de Nord (statele baltice)139. În acest context apare conceptul american (Holbrooke) de Europa Centrală. Dacia Publishing House. fiind criticată şcoala geopolitică franceză în frunte cu Emmanuel de Martonne şi evocându-se cu nostalgie stabilitatea construcţiei austro-ungare antebelice138. 138 49 . iar flancurile în urma summit-ului de la Praga (2002). ceea ce implica includerea tuturor statelor dintre frontiera orientală a UE şi Rusia în această regiune vastă. se dezvoltă conceptul francez de „Europa Centrală şi de Est”140. Fejtö este unul din cei mai critici la adresa politicii franceze de la sfârşitul primului război mondial. Europa Centrală de Mijloc a fost acoperită de umbrela de securitate euro-atlantică încă de la Madrid. passim. Conceptul se va dezvolta. care desenează un concept geopolitic care are mai multe aripi: Europa Centrală de Sud (Slovenia. Ferenc Fejtö. Bulgaria). “The Concept of Central Europe in the 90s” in Vasile Puşcaş (ed. Requiem pour un empire défunt: histoire de la destruction de la Monarchie austrohongroise. March/April 1995. Această formă a Europei Centrale de la Marea Baltică la Adriatica şi Marea Neagră era menită a da un semnal că SUA doresc cooperarea în zonă. 1988. După cum se ştie. Central Europe since 1989. pentru a justifica extinderea spre est a UE.). Dar. 20. Slovacia. privind relaţiile cu Ucraina. “America. de temerile provocate de conflictele din spaţiul iugoslav.

1. Dunăre (la sud) şi Vistula (la est). prin extensie. coincizând la est cu limita dintre catolicism şi ortodoxie141. În componenţa respectivă. în schimb Polonia a devenit o parte integrantă a regiunii. 16. Edited by J. nordul Italiei.utexas.B. Marea Baltică (la Nord). limitele fizice tradiţionale erau fluviile Rin (la vest). Seattle. Third Edition.lib. Vol. ulterior a Puterilor Centrale după 1871 (până în 1915. Pad. “Central Europe: Mitteleuropa: Europe Centrale: An Analysis of a Geographical Term” in Transactions and Papers (Institute of British Geographers).edu/maps/historical/central_europe. Ungaria şi. definită ca Mitteleuropa includea principatele germane. 141 50 . Este cazul autorului austriac Erwin Hanslik. Conceptul geografic Ca şi în cazul dimensiunii politice a Europei Centrale nu există o unanimitate de păreri cu privire la extensia lui geografică. Marea Adriatică şi Munţii Carpaţi (la sud-est).html 142 Paul Robert Magocsi. Boemia. Totuşi. astfel că Ţările de Jos şi nordul Italiei n-au mai fost incluse în Europa Centrală. University of Washington Press. 2003 143 Karl Sinnhuber. este legată de întinderea Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germanică. acest concept include şi Italia)142. au existat şi o serie de autori care au negat existenţa unei Europe Centrale geografice. Europa Centrală. uneori. Astfel. conceptul a început să se stabilizeze la teritoriul Confederaţiei Germanice şi a Imperiului Habsburgic. afirmând că tranziţia dintre vestul şi estul continentului s-ar face fără o etapă intermediară. celebrul autor englez Halford Mackinder considera că nu există o entitate separată în centrul continentului european. Praga. 1903 in http://www. De asemenea.143 Atlas To Freeman's Historical Geography. Bury. Breslau (Wroclaw).. No.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 C. limitele geografice ale Europei Centrale au început să se modifice. concepţia sa fiind legată de existenţa unei mase continentale eurasiatice continue. În urma războaielor napoleoniene. Historical Atlas of Central Europe (History of East Central Europe). Viziunea clasică asupra regiunii. Longmans Green and Co. p. 20. care susţinea în perioada Primului Război Mondial că estul continentului începea imediat pe linia oraşelor Trieste. Viena. Königsberg. susţinând că doar ambiţiile războinice de cucerire puteau justifica un asemenea concept. Istoricul francez Joseph Aulneau se raliază acestor concepţii. Polonia. în perioada evului mediu. (1954). După Pacea din Westfalia. Ţările de Jos.

Ungaria. excluzând ţările baltice şi Germania146. că Europa Centrală era compusă din Austria. Éditions La Découverte. Elveţia. Cehoslovacia şi România147. Paris. Cehoslovacia. Bucureşti. p. 2003. loc. pe aceeaşi linie deschisă de şcoala anglo-saxonă. Publicistul german Giselher Wirsing considera în 1932 Europa Centrală sau „Europa de Mijloc” (Zwischeneuropa) ca fiind zona dintre Marea Baltică. cit. Ungaria.. 146 Judt. Géo-histoire de l'Europe médiane. acesta considera că Germania este îndreptăţită de poziţia sa geografică să domine centrul Europei şi apoi să se îndrepte spre răsărit în căutarea spaţiului vital (Lebensraum). Ungaria. p. în volumul Europa Centrală publicat în 1930 include Germania şi Polonia din varianta sa de Europă Centrală din care fac parte şi Austria. Un concept important din punct de vedere geografic este cel al lui Karl Haushofer. Personalitate emblematică pentru şcoala geopolitică germană. Albania şi ţările baltice. drept Europa de Est (concept preluat şi de americani). 18 147 Giblin et Yves Lacoste.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 După 1919. Ţările de Jos) şi extremitatea estică (Rusia)..ro. Prin contrast. România. în care includea Polonia. Crearea unor state tampon între Germania şi Rusia este considerată o atitudine agresivă din partea puterilor învingătoare din Primul Război Mondial. ca ţintă imediată a Anschluss-ului. Geograful francez Emmanuel de Martonne. sub forma sa nazistă145. geografii britanici consideră spaţiul statelor succesoare de după 1918. De obicei. 1998. Acest concept a determinat apropierea Germaniei de Uniunea Sovietică în scopul eliminării acestui spaţiu şi instaurării dominaţiei germane. Mutations d'hier et d'aujourd'hui. Bulgaria. pp. Editura Comunicare. 51 . România. Marea Adriatică şi Marea Neagră. Reprezentant al orientării naziste din Germania. se produce o transformare în întreaga structură a zonei. Paul Dobrescu. Marea Britanie. Polonia. p. Un studiu francez scris de Ernest Lémonon în 1931 considera. geografii germani considerau Europa Centrală drept entitatea dintre extremitatea vestică a continentului (Franţa. menită să încercuiască statul german. Cehoslovacia. 144 145 Okey. el exclude voit Austria. Iugoslavia şi Italia. Geopolitica. Iugoslavia. 88-89. 5-7). situând Europa centrală mai degrabă în regiunea Germaniei de la Weimar sau chiar ignorând complet existenţa unei astfel de entităţi144. cit. loc. 104.

Grecia. Cea mai cuprinzătoare definire geografică interbelică a spaţiului central-european aparţine. în timp ce România era trecută la Europa de est. 148 52 . românului N. Austria. Germania era considerată parte a Europei central-occidentale. Londres. Polonia. 216-217. Bucureşti. Europa răsăriteană. care încearcă să reconstituie spaţiul central-european din spatele Cortinei de Fier. Europa Centrală şi de Est în ciclonul tranziţiei. România). celebra butadă „Europa Centrală este marginea occidentală a Europei de Est şi cea răsăriteană a Europei de Vest”149. 151 Zbigniew Brzezinski. Liechtenstein). Conform istoricului polonez Oskar Halecki. Elveţia. Iaşi. o unitate istorică. Rădulescu. o primă consideraţie este exprimată de istoricul francez Fernand Braudel. la mijlocul anilor 60. împărţite între cele două sfere de influenţă politico-ideologică. 1950. Ungaria dar şi România şi Iugoslavia (state succesorale). Cehoslovacia. însă. passim. partea de nord şi nord-vest a Peninsulei Balcanice (locuită de bulgari. Editura Princeps Edit. Graniţele de stat ale României – între tratatele internaţionale şi dictatele de forţă. În perioada postbelică.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Jacques Ancel prezintă în 1936 o variantă mai restrânsă a Europei Centrale pe care o intitulează Habsburgia. 2004. publicat în Revista Geografică Română. Cehoslovacia. El este cel care a lansat. el suprapune conceptul Europei Centrale cu cel al Europei de Est. în opinia noastră. caracteristic perioadei Războiului Rece. Europa central-occidentală. The Limits and Divisions of European History. Europa central-răsăriteană nu ar constitui. Moravia. Europa era împărţită în patru regiuni geografice şi culturale: Europa occidentală. până la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991. (c) zona balcanică (Iugoslavia. pp. identifica trei zone distincte: (a) zona centro-occidentală sau germanică (Germania. 150 Oskar Halecki. Al. 149 Mureşanu. E drept că. Ungaria. alături de Rusia150. care consideră că în Europa Centrală sunt toate statele „la est de Germania şi la vest de Rusia”151. Editura Diogene. Dănuţ-Radu Săgeată. Dragoş Baroiu. O viziune tranşantă este exprimată de strategul american Zbigniew Brzezinski. Ungaria. în ciuda experienţelor comune ale popoarelor din regiune. loc. sugerând un posibil centru în zona Germaniei şi a Berlinului. Bulgaria. fiind constituită din Boemia. care în 1938. din care fac parte Austria. 16-17. Albania)148. sârbi. cit. Sheed & Ward. (b) zona centro-orientală (Polonia. croaţi şi sloveni). pp. 1995. în articolul „Poziţia geopolitică a României”. Europa centralrăsăriteană.

format din fosta RDG. Republica Moldova şi părţi din Ucraina.. în accepţiunea scriitorului. „New Geographies of Post-Socialist Europe” in The Geographical Journal. Cehia. (b) consistenţa interacţiunilor. in Babeţi. În concluzie. 2. p. 53 . Polonia. 152 153 Milan Kundera. Macedonia. Albania. în momentul actual ca făcând parte din aşa numita Europă Centrală.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Cunoscutul scriitor şi gânditor cehoslovac Milan Kundera aprecia şi el în 1984 că Europa Centrală este „aşezată geografic în Centru. 155 Puşcaş. dar nu numai. Ungaria. 1997. putem considera. Această viziune justifică. o serie de state post-comuniste. Imediat după 1990. Ungaria. (3) Balcanii.. No. 110. „Tragedia Europei Centrale”. cum ar fi Austria. p. Germania. cultural în Vest şi politic în Est”152. 154 Vasile Puşcaş. 108. p. 165. loc. Slovenia. (e) păstrarea contactelor. (c) compatibilitatea valorilor de bază. coasta de sud a Finlandei156. (f) rapiditatea contactelor. July 1999. 222. (4) euroregiunea baltică. formată din România. spaţiul intermediar reîncepea să fie numit „Europa Centrală”153. partea europeană a Turciei. 151. coperta 4. cit. şi a Rusiei de termenul „Europa de Est”. Marea Neagră şi Marea Adriatică ca formând Europa Centrală154. 156 Ionel Nicu Sava. Lituaniei şi Ucrainei155). Astfel. formată din Estonia. conceptul a fost clarificat în analizele geografilor occidentali. Conform acestei definiţii putem identifica următoarele sub-regiuni central-europene: (1) Mitteleuropa sau nucleul central-european. Muntenegru. Bosnia şi Herţegovina. relaţiile dintre ţările unei regiuni pot fi evaluate dacă luăm în calcul şase factori: (a) numărul de interacţiuni. Slovacia. care au dorit includerea vechiului spaţiu al Ducatului Lituaniei în definiţia central-europeană (incluzând teritoriile din prezent ale Belarusului. apetenţa ţărilor din regiune pentru lumea occidentală. Letonia şi Lituania. Ungureanu. Fără îndoială că această definiţie putea fi acceptată mai uşor. loc. Slovacia. 24. Alan Dingsdale. pp. Slovenia şi Croaţia. Kiss revine. Austria. cit.. Vol. cit. de exemplu de către mediile poloneze. Croaţia. incluzând Serbia. la începutul anilor 90 la concepţia germană şi indică teritoriile dintre Marea Baltică. şi considerându-se astfel. op. Publicistul maghiar Csaba G. (2) Europa de Sud-Est. (d) importanţa contactelor. Cehia. alipită Germaniei de Vest. op. Polonia. cit. Conform definiţiei politologului american de origine germană Karl Deutsch. prin separarea RDG.. Bulgaria.

Aceste trăsături definitorii constituie elemente ale specificului regional161. antagonismele sunt mai vitale decât orice fel de apropieri sau elemente de înţelegere. Aici este spaţiul în care se realizează o severă dihotomie între Orientul rusesc şi Occidentul european. p.. cit. Macedonia. În context central-european. Serbia. cit. Ungureanu.pehe.utexas.edu/maps/europe/central_europe_pol01. 159 John Willet. D. nu se poate spune cu certitudine dacă Trieste e parte a Europei Centrale? Dar despre Varşovia? Vilnius? Belgrad?159 Nu se poate susţine că există o unitate culturală a Europei Centrale. „Există o cultură central-europeană?” in Babeţi. op. România şi Bulgaria157. Conceptul cultural Europa Centrală nu este o noţiune geopolitică sau geoculturală universal acceptată. Conference on Central European Identity. ci în foarte mare măsură ceea ce vrem noi să înţelegem prin ea. „Fragmente de Europa: unificări şi fragmentări” in Babeţi.lib. passim.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Bosnia şi Herţegovina. Michel Albin. 2001 in http://www. “Central European Identity in Politics”.jpg 158 Michel Focher.. mai ales la recurgerea la noţiunile de Popor şi Limbă pentru definirea identităţilor naţionale160. Muntenegru. fiind definit mai ales prin prisma locului celui care emite afirmaţia158. 160 Jiří Pehe. Albania. Ungureanu. sau teritoriile baltice sau chiar Balcanii sunt atât de neclare încât modelele culturale încrucişate pot spune mai multe decât cele naţionale sau politice. Bratislava.htm 161 Istvan Bibo. p. aşa cum afirma un cunoscut politolog francez. traduit du hongrois par György Kassai. Paris. diferenţele dintre diverse culturi naţionale sunt mai importante decât similitudinile lor. 157 54 . 101 şi Droz. Misère des petits États d'Europe de l'Est.cz/prednasky/2002/2002-11-06bratislava. 6-7 November 2002 in http://www. 1997. 205. Europa Centrală rămâne un concept mai degrabă politic decât geografic. nici o conştiinţă a apartenenţei la aceasta. anumite procese istorice sunt specifice zonei: formarea întârziată a statului naţional şi a unei culturi politice modernizate. 20. De exemplu. 1993. p. op. cit. 1997. Diviziunile tangibile care separă Europa Centrală sau vestică. op. Totuşi. Totuşi. Central European Foundation. Nu se poate vorbi astfel despre o entitate Political Map of Central Europe.

formulă ce se menţine chiar şi la sfârşitul secolului XX în statele succesoare. volum coordonat de Dana Chetrinescu şi Ciprian Vălcan. 163 162 55 . Ungureanu.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 supranaţională. bazată pe considerente geopolitice şi religioase. 2001. pp. 10-12. 1991. există o ordine bazată pe negociere şi dialog. în schimbul ascensiunii limbilor naţionale. L’Esprit viennois. e drept. limba germană. Principalele creaţii literare ale secolului al XIX-lea în regiune au fost scrise în germană. op. la cumpăna dintre secole începe să se răspândească din ce în ce mai mult limba franceză. identitatea comună s-a fondat pe existenţa unei limbi comune a tuturor popoarelor din regiune. relevantă pentru procesele ulterioare. passim. Apoi există o istorie comună. impusă. 164 Jacques Le Rider. Quadrige. Punctele de convergenţă nu pot fi găsite decât în context medieval şi renascentist. indiferent de naţionalitatea autorului (de exemplu. Germana a constituit lingua franca a unei regiuni divizate în arii lingvistice şi naţionalităţi multiple. de factorul politic. 121. Faptul că această comunitate trebuie să înveţe mai multe limbi ale regiunii pentru a se putea integra social face ca ea să constituie un vehicul important pentru ideile vremii de o parte şi de alte a barierelor etnico-lingvistice. folosită mai ales de comunităţile în exil care doresc eliberarea naţională a popoarelor aflate sub dominaţia habsburgică sau prusacă. De asemenea. În acelaşi timp. literatura lui Kafka). existenţa unei limbi comune. William M. 124-125. de rezistenţă împotriva ameninţării otomane. “Tradition. Volume 1. ceea ce creează premisele unei coexistenţe paşnice a comunităţilor etnice163. Issue 1. Europa Centrală sau paradoxul fragilităţii. În primul rând există o acceptare a diversităţii ca factor principal al coabitării. in Spaces of Identity. Totuşi. Cu toate acestea. Iaşi. „Variaţiuni pe tema Europei Centrale” in Babeţi. 1997. Danilo Kiš. există o anumită amprentă culturală asupra populaţiei din arealul danubian care o diferenţiază de alte cazuri istorice. În aceeaşi perioadă se remarcă activitatea integratoare importantă a intelectualităţii comunităţii evreieşti din regiune. Acest lucru duce la minimalizarea Germanei după 1919. se poate vorbi şi despre un spirit comun al întregii regiuni. cit. Deşi se poate argumenta că aceasta a fost o reminiscenţă a perioadei medievale. pp. Markus Reisenleitner.. 279. Polirom. Paris. p. izvorând din coabitarea diverselor popoare în cadrul monarhiei habsburgice. ceea ce unifică eforturile diverselor popoarelor conlocuitoare şi minimalizează diferenţele. February 2001. Johnston. şi la dispariţia unui factor integrator foarte important al regiunii164. coll. de exemplu prin răspândirea traducerilor din limba latină în regiune162. Cultural Boundaries and the Constructions of Spaces of Identity”. PUF. În sfârşit.

166 165 56 . Viena este punctul de referinţă indiferent de originea autorului. 23-37. în raţiunea sa de a fi înseşi germenii viitoarelor dezagregări. cit. centrul de intersecţie al diverselor culturi şi locul de proliferare artistică a spiritului danubian (sau central-european). A. Dresda. p.. 57-63. relatată cu o adâncă nostalgie167.. dar şi noile cartiere construite în perioada comunistă în stil neo-rusesc (în Varşovia. Paris. „Itaca” in Babeţi.. Baconsky. 2001. pp. cit. ceea ce ar constitui o formă de moştenire culturală vizuală comună166. Unii autori susţin existenţa unei arhitecturi comune a Europei Centrale. cit. cit. Mai târziu. 1998. 85-92. Cities in Transformation – Could Central European Identity Be Regenerated. 2003. Este remarcată unitatea stilului existent pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar (Habsburgic). 1992. Ungureanu. „Lumea statorniciei” in Europa Centrală. Această idee este argumentată prin analizarea stilului arhitectonic al clădirilor din centrele istorice ale principalelor oraşe din regiune (Praga. 1998. Pentru Stefan Zweig. passim. „Remember Viena” in Babeţi..Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 idiş. sub influenţa covârşitoare a spiritului vienez. Miroslav Baše. Le Rider. pp. bazată pe stilul baroc. Cracovia. 95-103. passim. 126. Prague. Gallimard/Folio. op. Memorie. Ostrava). derivată din germană şi ebraica veche a dus la dezvoltarea unei coeziuni interne a comunităţilor evreieşti din regiune165. Budapesta). animat de valori metamorfozate în continuu. Czech Technical University. pp. În acelaşi timp. coord. Paris. În acelaşi timp. Baroque et classicisme. Viena constituie centrul cultural nu doar pentru Imperiul AustroUngar. Iaşi. histoire. Adriana Babeţi. Polirom. Hachette. 168 Milos Crnjanski. ci şi oraşele din interiorul sau de la marginile teritoriului mitteleuropean. Avem de-a face cu un univers contradictoriu. stilul baroc nu se limitează doar la arhitectură. Ungureanu. perioada de la începutul secolului XX apare ca o vârstă de aur a spaţiului danubian. un paradis relativ şi provizoriu care conţine. 1957. 169 Johannes Urzidil. op. E.. Este o lume a statornicie şi stabilităţii care contrastează frapant cu tulburările din perioadele următoare. Viena. paradis. cum ar fi Praga169. Ungureanu. pp. însă. Victor-Lucien Tapié. op. Michel Pollack.. Vienne 1900. Cornel Ungureanu. „Testamentul unui tânăr” in Babeţi. op. 1998. apocalipsă. 167 Stefan Zweig. ci şi pentru intelectuali din state vecine (precum Serbia şi România)168. 1998. ci pătrunde şi în formele mentale ale scrierilor autorilor central-europeni. Însă nu numai Viena este înfăţişată de creaţiile central-europene ale vremii. această coeziune va fi atacată dur de naţionalismele locale şi de tendinţele fasciste emergente. coll. passim.

The Soviet Bloc: Unity and Conflict.. etc) au lansat mitul cultural 170 171 Italo Svevo. 175 Zbigniew Brzezinski. În acest sens. pp. „Despre două oraşe”. 106-114. Vilnius 171 Conceptul de Europa Centrală după 1989 . 1967)175. pp. conceptul de “Europa Centrală” dispare atât din uzul diplomatic cât şi din cel ştiinţific. În ciuda încercării de uniformizare culturală. 1967. 1998. chiar şi sub invazia noilor tendinţe. „Lvov” in Babeţi. „O călătorie” in Babeţi. Sebeş172 sau Lvov173. Ungureanu. diversitatea culturală şi etnică care era subînţeleasă prin conceptul de Europa Centrală este înlocuită printr-o teoretică uniformitate sub acoperirea marxismleninismului. cit. spaţiul cultural esteuropean rămâne marcat de divizarea pe criterii naţionale. György Konrad. cit. „Oraşul tinereţii mele” in Babeţi. Polonia şi Ungaria (Milan Kundera. op. Totuşi. Ele sunt pătrunse de acelaşi spirit vienez cosmopolit şi de coabitarea mai multor grupuri. 147-149.. 1998. 57 . 172 Lucian Blaga. însă ea vine logic ca urmare a unui cataclism inevitabil prefigurând atmosfera naţionalistă din perioada următoare174.. Danilo Kis. 119-121. Franz Kafka. pentru o lungă perioadă vechea strălucire. 174 Arthur Schnitzler. dar păstrând. op. 1998.. pp. 1998. op. Czeslaw Milosz. cit. ca limbă a noii culturi de masă. imperiul danubian avea să se destrame la sfârşitul Primului Război Mondial. „Hronicul şi cântecul vârstelor” Babeţi. Ungureanu. 176 Vezi supra 11. pp. ducând cu sine atmosfera de coexistenţă paşnică. În contextul instaurării regimurilor comuniste în Europa de Est la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial. 239-257. Perioada de destrămare este dramatică. Renaşterea Europei Centrale s-a realizat la începutul anilor ’80. într-o prefigurare a cooperării europene de la sfârşitul secolului XX. Problema minorităţilor este expediată în înţelegerea armonioasă dintre majorităţi şi “naţiunile conlocuitoare”. Ungureanu. Karl Kraus. „Profil autobiografic” in Babeţi. passim. Vaclav Havel. Unity and Conflict. totuşi. Ungureanu. revised edition. atât prin ideologizare cât şi prin adoptarea forţată a limbii ruse. Astfel. se continuă tradiţia de separare a slavilor occidentali şi a non-slavilor faţă de cultura panslavistă moştenită de Uniunea Sovietică176. 173 Joseph Roth. regimurile comuniste din zonă sunt integrate în nediferenţiata “Europa de Est” care din punct de vedere politic cuprindea dictaturi totalitare (după formula lui Karl Friederich şi Z.Teza de doctorat Trieste 170 . când mai multe personalităţi din Cehoslovacia. „Jurnal”. Cambridge. Harvard University Press. cit. 123-129. cit. The Soviet Bloc. 1998.. Czeslaw Milosz. Brzezinski. op. op. Mihaly Vajda. pp. Ungureanu.

181 Milan Kundera. a martirilor şi ostaticilor. Este vorba de acel univers mental în care ironia subtilă se împletea cu psihologia abisală. legatară a ceea ce a fost probabil cea mai strălucită paradigmă ştiinţifică. 1997.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 al unei Mitteleuropa spirituale. Ungureanu. 383-389. cit. este permanenţa memoriei. Pentru Czeslaw Milosz. Polonia şi Ungaria181. 1997. Europa Centrală este numele unei forme de civilizaţie. afirmă Milosz. Kundera limitează cadrul central-european la state precum Cehoslovacia. parabolele se substituiau epicului explicit şi cumva simplificator. „Europa Centrală: o comunitate de supliciu şi memorie” in Babeţi. p. distincţia cheie între viziunea occidental-europeană. „Anul vânătorului” in Babeţi. O memorie chinuită şi traumatizată. O astfel de definire a Europei Centrale se baza în primul rând pe mişcarea antitotalitară din ţările aflate sub regimul comunist. cit. cit.. pp. Milosz propune o definiţie mai largă: toate statele care au fost obiectul real sau ipotetic al Pactului Ribbentrop-Molotov (deci şi statele baltice şi Daniel Beauvois. un model cultural distrus în chip brutal prin cooperarea a două totalitarisme: nazismul şi stalinismul. Ungureanu. „Să nu ne înşelăm asupra paradigmei” in Babeţi. 86-87. obsedată de pasagere frivolităţi. cit. Discuţiile omiteau Germania şi „problema germană”. op. moştenirea literară a perioadei este consistentă şi poate oferi repere importante178. 90 Marcel Cornis-Pope. op. 180 Czeslaw Milosz. Aici se năşteau dadaismul şi expresionismul.. Aici s-ar afla. Ungureanu. ca şi pentru György Konrad sau cehul Milan Kundera. nu însă al fanatismelor. Una din dimensiunile capitale ale spiritului central-european. 222-225. potrivit acestuia.. Dacă M. Viena sfârşitului de secol XIX şi a începutului de secol XX. împotriva Uniunii Sovietice şi spre un „Vest” definit în termeni idilici. op. şi acel tragic nerv al tranzacţiei dintre Hitler şi Stalin din 1939180. literară şi artistică din Europa post-iluministă. Europa Centrală era un teritoriu deopotrivă al îngăduinţei şi al tensiunilor.. History of the Literary Cultures of East-Central Europe. pp. 2004 179 Vladimir Tismăneanu. loc. 1998. Totuşi. se orientau spre Austro-Ungaria. John Benjamins Publishing Company. pp. 178 177 58 . Este însă discutabil dacă o asemenea definire restrânsă poate constitui un concept suficient pentru o apreciere complexă a regiunii177. a triumfat psihanaliza şi romanul de avangardă179. Lansarea dezbaterilor a fost realizată prin eseul lui Milan Kundera Tragedia Europei Centrale (1984).

. se bazează pe existenţa unei unităţi religioase a regiunii. Vol. cât şi ca prezent. “Why Europe Needs a Constitution” in New Left Review. Habermas întrebându-se cum se poate face trecerea de la ethnos la demos184. Europa Centrală a devenit al doilea val al difuzării modernităţii artistice şi intelectuale din Europa. poate. Huntington. 185 Samuel P. susţinută de Samuel P.. dar şi de a fi mai sensibili. pp. Există şi teza apartenenţei la Europa Centrală doar a spaţiului catolic şi protestant. Unitatea religioasă s-ar reflecta mai ales prin modalitatea de evoluţie autonomă a statului György Konrad. după cel renascentist. Această teză religioasă. 30. Trăsătura cea mai evidentă a literaturii central-europene este conştiinţa istoriei – atât ca trecut. Aceasta pare să dicteze tratarea unei serii întregi de subiecte. passim. Există două teze importante: a) din punct de vedere cultural. p. op. No. Ungureanu. 183 Czeslaw Milosz. nu neapărat istorice. “The Clash of Civilizations” in Foreign Affairs. 1997. summer 1993. fiind exclusă cultura ortodoxă. în sensul în care naţiunile central-europene s-au construit pe etnicitate. Ungureanu. pp. 266267. Evenimentele politice ale deceniului în care trăiesc personajele. op. având drept punct comun coabitarea182. 11. spre deosebire de naţiunile occidentale (vezi definirea clasică franceză a naţiunii după Renan) care sunt bazate pe cetăţenie. „Atitudini central-europene” in Babeţi. Huntington185. ar trebui folosit conceptul de Volksgeist. cit. 1997. cit. September/October 2001. Konrad. 257-258. b) adversarii acestei interpretări susţin că s-a creat artificial o polaritate naţiune civică-naţiune etnică. aceasta fiind una din trăsăturile distincte ale definirii culturale centraleuropene. 3.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 România). „Mai visează cineva la Europa Centrală” in Babeţi. 182 59 . Aceasta a determinat şi un sentiment de inferioritate din cauza modernităţii târzii. înainte de 1919. consideră cultura central-europeană o diversitate de curente. volume 72. cele ale anilor în care autorii aceştia s-au format sunt întotdeauna prezente în fundal şi conferă o dimensiune rar întâlnită în literatura din Vest. Toate culturile din Europa Centrală s-au afirmat împotriva suprastructurilor politice-imperiilor. 184 Jurgen Habermas. pentru a face distincţia între Europa Centrală şi Europa de Vest. Eurile şi personajele care apar în operele autorilor centraleuropeni trăiesc într-un timp modulat altfel decât în cazul omologilor lor occidentali. În Occident timpul este neutru183. la tot ceea ce presupune modernizarea ca distrugere. la rândul său.

în ciuda încercărilor de convertire. cum este cazul ucrainenilor din Galiţia187. în cadrul Imperiului Habsburgic au existat şi populaţii de religie ortodoxă (români. 96. Ungaria au acaparat pe plan politic conceptul de Europa Centrală cu o dublă intenţie: pe de o parte. Albania. ucraineni. Issue 1. la fel de asupriţi de Moscova dar integrabili în logica orientalistă şi deci. 188 Vasile Puşcaş. Brad Gutierrez. în comparaţie cu utilizarea religiei ca unealtă politică în est186. Exploring a Distinct Regional identity” in The Politics of Knowledge: Area Studies and the Disciplines. sârbi). CIRCE. În unele cazuri. Cluj-Napoca. p. n° 4 : Le mythe des confins. 4. există o identitate central-europeană aparte. 2001. Halytchyna : le mythe de la Galicie de la disparition a la résurrection (virtuelle)” in Cultures d’Europe centrale. De fapt. Europa Centrală este definită prin negaţie: nu este nici occidentală. O observaţie cu caracter istoric asupra discursului politico-cultural de la începutul anilor ’90 pune în evidenţă faptul că Europa Centrală este un concept instrumentalizat de către cei care vor să fie europeni. UCIAS Edited Volume 3. Paris. p. February. Galicja. stigmatizabili: România. pentru a-şi accelera apropierea de Occident. însă. 2000. 186 60 . balticii. 2002. republicile estice ale fostei Iugoslavii188. San Diego. Chiar şi în interiorul Uniunii Europene. 2004. directe sau sub forma uniată (greco-catolică). pentru a se delimita de Europa de Est. University of California Press.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 secular şi a componentei religioase occidentale. deşi tinde spre valorile ei. passim. După ’89 statele s-au folosit de rezultatele dezbaterilor politico – culturale ca de un vehicol politic: Polonia. Cehoslovacia. care se bazează pe o istorie comună şi pe o evoluţie relativ similară în drumul spre Europa. această teză nu ia în calcul faptul că. se poate vorbi chiar de persistenţa unei identităţi imperiale a populaţiilor conlocuitoare. “On the Frontiers of Central Europe: Ukrainian Galicia at the Turn of the Millennium”. Editura Dacia.17-18 şi Delphine Bechtel. 187 Andriy Zayarnyuk. Ea este manifestă mai ales în reacţia la directivele Comisiei Europene percepute Ellen Comisso. Galitsye. Căderea României în Balcani. iar pe de alta. Volume 1. Bulgaria. care au coexistat cu celelalte religii. “Galizien. dar nu este nici estică. Miza apartenenţei la Europa Centrală era tocmai ieşirea din aria “estică” sau “balcanică” (cu toate conotaţiile negative pe care le implică acestea în ochii europeniştilor). pp. Harta Europei Centrale s-a constituit nu doar prin desprinderea simbolică de blocul sovietic ci şi prin exotizarea şi marginalizarea altor vecini. „Eastern Europe or Central Europe. in Spaces of Identity.

Am considerat că este necesar să procedăm în acest fel. într-o cercetare inspirată de teoriile. p. care sunt analizate în capitolele următoare. Europa Centrală în anii `90– trăsături generale Dacă în primele două capitole am dorit să clarificăm chestiunile de ordin conceptualmetodologic. Dimensiunea politică a schimbărilor: sistemele politice Anvergura schimbărilor Revoluţiile democratice din 1989 din Europa Centrală au fost descrise ca reprezentând punctul culminant al celui de-al “treilea val” al democratizării globale care a început în Spania şi Portugalia la mijlocul anilor 1970. Ideology and National Identity in Post-Communist Foreign Policies.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 ca depăşind cadrul unei acceptări voluntarea din partea statelor membre şi comparate cu reflexele imperiale din trecut189. Este într-adevăr tentant să privim destrămarea imperiului sovietic ca parte a prăbuşirii la nivel global a dictaturii. metodele şi conceptele din teoria relaţiilor internaţionale. Frank Cass. precum şi principalele procese economice. Această Rick Fawn. fiind convinşi de existenţa dialecticii politică naţională (internă) – politică internaţională. 2003. A. III. London. 189 61 . 34. Credem că în acest fel vor putea fi înţelese mai bine problemele relaţiilor internaţionale din interiorul Europei Centrale dar şi al acestei entităţi cu alţi actori internaţionali. precum şi diferitele dimensiuni ale conceptelor de „Europa Centrală” în acest capitol evidenţiem câteva din trăsăturile vieţii politice din regiunea Europei Centrale.

) Long-term Structural Changes in Transforming Central and Eastern Europe. “Eastern Europe: International Context”. Reacţiile naţionale la acest haos ameninţător au fost divergente.117 191 Din bibliografia asupra acestei teme sugerăm a fi consultate: Ivan T. în care cele mai radicale transformări au avut loc la mijlocul anilor `90. acestea au fost posibile datorită îndepărtării constrângerilor imperiului sovietic (după renunţarea la doctrina Brejnev) iar. este vorba de unicitatea acestor revoluţii dat fiind faptul că nu propuneau un nou model de societate ci se dorea imitarea modelului vestic şi revitalizarea trecutului precomunist pentru a se ajunge rapid către democraţie şi prosperitate190. Polonia şi Ungaria. 1996. putem decela o dinamică a „Europei Centrale sudice”. Sudosteuropa-Gesellschaft. caracterizat de iniţierea unor măsuri de reformă radicală încă de la începutul anilor `90. „Europa Centrală de Nord”. în care au existat numeroase sincope. lansări şi relaxări a proceselor de transformare societală şi economică. Ritmul transformărilor interne a fost diferit191. precum şi instrumentele folosite pentru a realiza tranziţia de la totalitarism la democraţie şi de la economia de comandă la economia de piaţă. Prăbuşirea regimurilor socialiste s-a constituit într-o provocare pentru suveranitatea internă a statelor central-europene. Westview Press-Butler University. Revoluţiile din 1989 au avut două caracteristici importante: în primul rând. Ionel Nicu Sava. anvergura schimbărilor este extrem de largă. sistemul economic dar şi Jacques Rupnik. În fine. Zece ani de tranziţie în Europa de Est 1990-2000. (edit. caracterizată de o puternică influenţă americană şi nord-europeană. structura socială.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 perspectivă a influenţat în mod categoric modul în care tranziţia democratică din Europa Centrală a fost percepută în Occident. Editura Fundaţiei Culturale Române. în Journal of Democracy. Munich. în care putem include România şi Bulgaria. Cu toate diferenţele de ritm evidenţiate anterior. Revolution and transition in East-Central Europe (second edition). p. 11. Influenţa cea mai puternică a fost exercitată de Statele Unite şi Germania. Cele mai radicale transformări au avut loc la sfârşitul anilor `90 şi începutul mileniului al treilea. David S. Number 2. Sistemul politico-statal. Mason. 2000 190 62 . configurează o dinamică aparte. Berend. în al doilea rând. Vol. adică statele baltice. Bucureşti. April 2000. Putem identifică o dinamică a „Europei Centrale de mijloc” în care includem Cehia. rolul decisiv aparţinând Uniunii Europene. prin mecanismele de aderare. 1996.

În acest sens se poate vorbi de un pact politic tacit. Cu toate acestea. În toate cazurile în care tranziţia s-a manifestat într-o manieră radicală. Aceste schimbări survenite în urma negocierilor nu au fost bazate pe un pact politic explicit. decât cele prin care Europa Centrală a trecut la sfârşitul celei de a două mari conflagraţii mondiale. în timp ce regimul politic (de obicei nedemocrat) era neafectat.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 sistemele de credinţe şi mentalităţi au fost supuse unor (auto) – transformări la fel de radicale. fie asupra economiei. vechile elite conducătoare au rămas. dar de sens invers. iar protagoniştii au avut parte de elemente surpriză. acestea nu au pus în discuţie. O altă caracteristică a tranziţiilor economice şi politice din Europa Centrală este faptul că acestea s-au desfăşurat prin mecanisme paşnice. Chiar dacă au existat mişcări de stradă violente. în mare parte. Cu toate că schimbările în sistemele politice şi economice au început cam în aceeaşi perioadă în Europa Centrală. în timp ce sistemul economic a rămas practic neschimbat (precum în tranziţiile clasice şi neoclasice). În primul rând. neschimbate şi par a fi pregătite să profite din punct de vedere electoral de pe urma insatisfacţiei acelei părţi a populaţiei care a avut de suferit de pe urma ravagiilor economice pricinuite de aceste vechi elite în 63 . şi să fie introduse prin intermediul unor mecanisme democratice sau cel puţin pluraliste. denumite în teoria politică „protopartide”. Această desfăşurare presupune că reformele economice trebuie să fie extrem de comprehensibile. lucrurile nu s-ar fi desfăşurat astfel dacă membrii vechii elite s-ar fi simţit ameninţaţi fizic sau dacă aceştia nu ar fi crezut că vor avea posibilitatea să-şi caute poziţii favorabile în noul sistem. datorită moştenirii socialiste. nu putem vorbi despre o “tranziţie simultană” deoarece privatizarea sectorului economic are nevoie de o perioadă mai îndelungată decât organizarea alegerilor libere şi construirea unor prime partide politice. ordinea democratică. până la urmă. a existat o concentrare fie asupra sistemului politic. Natura neviolentă a tranziţiei din Europa Centrală relaţionată cu astfel de pacte politice tacite a avut implicaţii importante în alte aspecte ale tranziţiei.

expresia sintetică a respectului cetăţeanului de către stat. Sisteme constituţionale în Europa Centrală Tranziţia de la totalitarism la democraţie a implicat şi un amplu proces de reformă constituţională. aceste două procese de democratizare s-au deosebit atât din perspectiva punctului de plecare. Iván Szelényi. Bucureşti. În linii generale. conţinutul lor reflectând atât spiritul democratic occidental cât şi particularităţile locale. (Editor) Transformations of Post-Communist States. “Understanding post – communist transitions”. nu un contributor sau partener. Bucureşti. De asemenea. passim 193 Leszek Balcerowicz. Omega. 2001. Analiza sistemelor constituţionale este esenţială pentru înţelegerea istoriei politice a Europei Centrale. deoarece ele constituie osatura creării statelor democratice. Palgrave Macmillan. Democraţia şi economia de piaţă: reformele politice şi economice în Europa de Est şi America Latină. 226-229 64 . 1996. Wojciech Kostecki.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 timpul dominaţiei lor. chiar şi integrate în Uniunea Europeană. ALL. care a fost iniţiat aproape imediat după căderea comunismului. sistemele constituţionale din ţările 192 Gil Eyal. sistemele constituţionale au o importanţă esenţială pentru constituirea statului de drept. este probabil ca noile democraţii din Europa Centrală. Constituirea statului de drept pe ruinele statului totalitar a fost un proces deosebit de dificil deoarece a avut de înfruntat tendinţa cetăţenilor de a nu avea încredere în efectivitatea legilor precum şi tendinţa administraţiilor de a considera cetăţeanul un simplu „supus”. passim. din perspectiva derapajelor populiste recente. Trecerea neaşteptată a Europei Centrale de la un regim autoritar la o democraţie reprezentativă a fost destul de diferită faţă de tiparul clasic al democratizării. care presupunea o extindere graduală a sufragiului în cadrul unei democraţii limitate până în momentul în care democraţia de masă devenea o realitate. să aibă nevoie de un mai amplu proces de învăţare prin practică decât cel al precedentelor democraţii de masă din vest193. nouă clasă capitalistă include multe din vechile elite tehnocratice (mai ales) ale vechiului regim192. Adam Przeworski. În al doilea rând. Astfel. În cele ce urmează prezentăm succint principalele trăsături ale constituţiilor statelor Europei Centrale. cât şi din cel al vitezei de dezvoltare. 2000. În consecinţă. Capitalism fără capitalişti: noua elită conducătoare din Europa de Est. pp. Eleanor Townsley.

În constituţia cehă nu există un capitol special consacrat drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. compusă din 200 de deputaţi şi pe baza sistemului majoritar pentru Senat. având forţă constituţională . preeminenţa valorilor statului de drept precum şi existenţa pluripartidismului politic.Carta drepturilor şi libertăţilor fundamentale. compus din 81 de senatori. după ce un proiect de lege .Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 postcomuniste au fost edificate plecând de la tradiţiile interbelice.este transmis Senatului şi acesta îl respinge sau îl modifică. În Cehia sistemul parlamentar este bicameral. dar şi un "ultim cuvânt" în problemele legislative. Camera Deputaţilor are puteri exclusive în problemele financiare şi bugetare. El este ales de către Parlament. Prerogativele Parlamentului sunt în general similare celor care există în toate constituţiile democratice de tip parlamentar. Actul fundamental al Republicii Cehe menţionează principiile suveranităţii. Ea cuprinde 113 articole. Preşedintele Republicii nu este considerat ca o instituţie aparte ci este inclus în cadrul puterii executive.2 din Constituţia Republicii Cehe). deoarece acestea sunt cuprinse în cadrul unui document separat. care poate menţine forma iniţială cu votul a jumătate plus unu din numărul deputaţilor. el va fi supus din nou dezbaterii Camerei Deputaţilor. deoarece în ipoteza în care. acolo unde a fost posibil. ca în toate republicile parlamentare. independenţei şi integrităţii statului. printre altele Parlamentul având dreptul să aleagă Preşedintele Republicii (art. care se efectuează pe baza principiului reprezentării proporţionale pentru Camera Deputaţilor. Cehia Constituţia cehă a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993 după aprobarea sa de către Consiliul Naţional Ceh. În cadrul sistemului parlamentar ceh există importante diferenţieri între Camera Deputaţilor şi Senat. considerată parte a ordinii constituţionale.votat de Camera Deputaţilor . grupate în 8 capitole. fiind preluate noi instituţii şi mecanisme instituţionale. dar dispune de posibilitatea de a dizolva Parlamentul deşi constituţia nu prevede exact în ce condiţii Preşedintele poate face uz de dreptul său. dar şi de la tendinţele constituţionale occidentale. Aceste diferenţieri vizează în primul rând modul de alegere a celor două corpuri legislative.54 pct. 65 .

Ea este alcătuită din 15 judecători.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Guvernul este organul suprem executiv. în care sunt înscrise drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.pdf 195 Pentru textele constituţiilor statelor lumii. în limba engleză. Atlanta. În Slovacia. constituţia cuprinde referiri la principiile suveranităţii. a măsurilor de dizolvare a partidelor politice. Milos Calda. În legătură cu modul în care sunt reglementate drepturile omului în constituţia slovacă. Democratic Consolidation in Eastern Europe. El este autorizat să emită decrete în scopul executării legilor.php 196 Pentru modul de funcţionare al constituţiei în Slovacia vezi şi Darina Malová. Deşi Guvernul are un rol activ în procedura de elaborare a legilor totuşi constituţia cehă nu prevede posibilitatea delegării legislative. 347-378 194 66 . numiţi pe 10 ani de către Preşedintele Republicii. O atribuţie de extremă importantă este însă competenţa Curţii Constituţionale de a statua în situaţiile în care Preşedintele Republicii este învinuit de trădare.richmond.cz/~calda/APSA99. în schimb. pp. remarcăm inadmisibilitatea pedepsei cu moartea. http://confinder. însumând 43 de articole195. cu acordul Senatului. Constitution-Making in Post-Communist Countries: A Case of the Czech Republic. 1999.fsv. întâietatea valorilor statului de drept precum şi existenţa pluripartidismului politic. Curtea Constituţională a Republicii Cehe reprezintă un organ judiciar independent. a regulamentelor adoptate de Guvern. Georgia.cuni. vezi site-ul University of Richmond. a unor operaţiuni electorale etc. Institutional Engineering. A paper presented at a panel of the Center for the Study of the Constitution at the American Political Science Association Convention. cu menţiunea că acesta nu trebuie să aducă prejudicii altor persoane sau să fie în contradicţie cu interesele publice apărate de lege196.edu/country. Volume 1. a cărui misiune este să asigure respectul Constituţiei. independenţei şi integrităţii statului. September 2/5. „Slovakia: From the Ambiguous Constitution to the Dominance of Informal Rules”. grupate în 9 părţi. recunoaşterea dreptului de proprietate. există o parte importantă a Constituţiei. inserată imediat după partea introductivă. Curtea Constituţională verifică concordanţa legilor cu Constituţia. Slovacia Consiliul Naţional Slovac a aprobat la 1 ianuarie 1993 Constituţia compusă din 156 articole. Din punctul de vedere al prevederilor generale. http://tucnak. pe baza unei acuzaţii formulate de Parlament194. June 2001.

numai pentru funcţia de senator şi pentru aceea de Preşedinte al Republicii. selecţia desemnării judecătorilor urmând să se facă de Preşedintele Republicii din numărul de 20 de persoane propuse de Consiliul Naţional al Republicii Slovace.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Slovacia are un sistem parlamentar unicameral . iar durata mandatului lor este de şapte ani. Consiliul Naţional Slovac adoptă hotărâri cu majoritatea membrilor săi. pe baza unei acuzaţii formulate de Parlament. Atribuţiile Parlamentului sunt asemănătoare celor care există în toate constituţiile democratice de tip parlamentar. cu posibilitatea acestuia de a retrimite proiectul adoptat pentru o nouă lectură. Guvernul este considerat organul suprem executiv având dreptul de a emite atât decrete cât şi regulamente. El este ales de către Parlament dar dispune de posibilitatea de a dizolva Parlamentul în situaţia în care programul de guvernare a fost respins de trei ori în decurs de şase luni. O prevedere deosebit de importantă este aceea cuprinsă în art. El are dreptul să aleagă Preşedintele Republicii. în măsura în care acest lucru rezultă din statutele 67 . În Slovacia hotărârile Curţii sunt obligatorii şi nu pot fi atacate. Primul ministru desemnat de Preşedintele Republicii trebuie să se prezinte în faţa Parlamentului spre a obţine încrederea acestuia. care dispune ca Republica Slovacă se va considera succesoarea tuturor drepturilor şi îndatoririlor rezultând din tratatele internaţionale care obligau anterior secesiunii fosta Cehoslovacie. Procedura legislativă este însă mai simplă decât în cazul altor republici parlamentare deoarece sistemul parlamentar este unicameral şi cuprinde numai faza adoptării legilor şi trimiterii Preşedintelui Republicii spre a fi promulgate. solicitând în prealabil şi opinia preşedintelui parlamentului. compus din 150 membri. Constituţia Republicii Slovace prevede că numărul judecătorilor Curţii Constituţionale este de 10. Vârsta pentru a fi ales membru al Parlamentului este de 21 de ani.Consiliul Naţional al Republicii Slovace. Preşedintele Republicii este inclus în cadrul puterii executive. reţine atenţia modul în care este reglementată instituţia Curţii Constituţionale. Cu referire la puterea judecătorească. O atribuţie de extremă importanţă este competenţa Curţii Constituţionale de a statua în situaţiile în care Preşedintele Republicii este învinuit de trădare. se cere vârsta de 40 de ani. 153 din Constituţia Republicii Slovace.

grupate în 13 capitole198. Georgeta Duculescu.pdf 197 68 . 6. p. Senatul se compune din 100 de senatori. Drept constituţional comparat: tratat. sunt propuşi de partidele politice. Lumina Lex. În Polonia puterea legislativă este exercitată de către Sejm şi Senat. dornici să aducă un omagiu celor care au luptat pentru independenţa ţării şi pentru moştenirea creştină. egal. Atât deputaţii. 2002. Institutional Engineering. Preambulul Constituţiei reaminteşte tradiţiile de libertate ale poporului polonez şi comunitatea de interese a cetăţenilor. Explicaţia adoptării doar în 1997 a unei noi constituţii de către Polonia trebuie căutată în faptul că în timpul negocierilor de la „masa rotundă” dintre sindicatul Solidaritatea şi regimul comunist o parte din prevederile constrângătoare pentru dezvoltarea democratică (anularea prevederilor care interziceau pluripartidismul. rezultatul alegerilor urmând să fie confirmat de către Curtea Supremă.edu/instructors/cole/polconst. Constanţa Călinoiu. deşi noua Constituţie poloneză asigură libertatea cultelor religioase şi drepturile egale ale cetăţenilor. “Legitimacy: The Price of a Delayed Constitution in Poland”.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 constituţionale ale Cehiei şi Slovaciei sau din acordul încheiat între cele două republici197. Victor Duculescu. 431-455. condiţia este împlinirea vârstei de 30 de ani. http://indylaw. Cole. 2. indiferent de religia pe care o practică. direct şi proporţional. 1. aleşi tot pe termen de patru ani prin vot universal. Vol. Bucureşti. de exemplu) au fost prohibite. se precizează că relaţiile dintre Republica Polonă şi biserica romano-catolică vor fi reglementate printr-un tratat internaţional. prin vot universal. Democratic Consolidation in Eastern Europe. egal. prin scrutin secret. 3 din 1997 ale revistei East European Constitutional Review 198 Wyrzykowski Mirosaw. De menţionat este şi faptul că. nr. 305-309. Adunarea Naţională a Republicii Polone a adoptat noua Constituţie a ţării. Poland’s 1997 Constitution in Its Historical Context. direct şi secret. 2. Vol. Pentru ca cineva să fie ales deputat.indiana. June 2001. pp. Vezi şi Daniel H. Polonia La 2 aprilie 1997. Pentru constituţia polonă vezi şi Vol. trebuie să fi împlinit vârsta de 21 de ani în timp ce pentru a fi ales senator. cât şi senatorii. care cuprinde 243 articole. cât şi de alegători. Sejm-ul se compune din 460 de deputaţi şi este ales pe termen de patru ani.

De regulă. se cere vârsta minimă de 35 de ani. apărarea suveranităţii şi securităţii statului.000 de cetăţeni care au dreptul de vot pentru alegerile din Sejm. În următoarele 14 zile după desemnarea sa. în general. acordarea de ordine şi medalii. În cazul în care nu se obţine un vot de încredere.cu avizul Tribunalului Constituţional. În Polonia nu există funcţia de vicepreşedinte. Preşedintele asigură respectarea Constituţiei. procedura se repetă în următoarele 14 zile. să 69 . Preşedintele Republicii Polone dispune de atribuţiile care sunt. legile sunt adoptate cu majoritate simplă. este numit de Preşedintele Republicii. iar dacă nici aceasta nu duce la obţinerea votului de încredere. iar candidatul trebuie să fie propus de cel puţin 100. Dacă nici un candidat nu întruneşte majoritatea voturilor. Preşedintele Republicii are dreptul să dizolve Sejm-ul şi să convoace noi alegeri. care permite Sejm-ului. ca şi întregul guvern. un nou scrutin va avea loc după 14 zile. Preşedintele Republicii este reprezentantul suprem al Republicii Polone şi garantul continuităţii autorităţii statului. O procedură similară celei existente în Germania este prevăzută în Constituţia Poloniei. funcţia de şef al statului. recunoscute şefilor de stat: comandant suprem al armatei. în prezenţa a cel puţin jumătate din numărul membrilor Camerei Deputaţilor. egal. Primul ministru. El are dreptul să emită decrete şi ordine executive. Moţiunea trebuie să fie aprobată cu majoritatea voturilor. pe o perioadă de cinci ani. Candidatul care obţine mai mult decât jumătate din voturile valabile va fi considerat ales preşedinte. În cazul incapacităţii temporare a preşedintelui de a-şi exercita prerogativele Mareşalul Sejm-ului poate îndeplini . în cazul în care nu a fost obţinut votul de încredere. la care vor participă numai candidaţii care au obţinut cel mai mare număr de voturi la primul tur de scrutin. de această dată.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Procedura legislativă comportă adoptarea legilor în urma a trei "lecturi". El este ales prin vot universal. în lipsa unor prevederi contrare.cu titlu provizoriu . împreună cu o moţiune prin care solicită un vot de încredere. ratificarea tratatelor internaţionale etc. Candidatul care va obţine. primul ministru supune Sejm-ului programul activităţii Consiliului de Miniştri. Pentru ca cineva să candideze pentru funcţia de preşedinte al ţării. cel mai mare număr de voturi va fi declarat ales. direct şi secret. precum şi inviolabilitatea şi integritatea teritoriului ţării.

Unităţile de autoguvernare locală au personalitate juridică. Ungaria La 23 octombrie 1989 au fost adoptate importante schimbări constituţionale care au dus. Preşedintele Republicii va trebui să revoce ministrul a cărui demitere a fost solicitată prin votul de neîncredere adoptat cu majoritatea membrilor Sejm-ului. este posibil ca însuşi primul ministru să solicite Sejm-ului un vot de încredere faţă de Consiliul de Miniştri. este aceea că unităţile de autoguvernare au dreptul de a se asocia şi chiar dreptul de a se alătura unor asociaţii internaţionale. este considerată ilegală. În acest caz. prin forţă. Totodată. spre exercitarea şi deţinerea ei exclusivă.172. Constituţia modificată în 1989 a prevăzut că "Republica Ungară este un stat democratic de drept. orientată spre dobândirea puterii. în care să se specifice totodată şi numele candidatului pentru funcţia de prim ministru promis de Sejm. la modificarea denumirii ţării din Republica Populară Ungară. care va trebui adoptat.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 iniţieze o moţiune semnată de cel puţin 46 de deputaţi. a oricărui organ de stat sau cetăţean al Ungariei. în care se afirmă în egală măsură atât valorile democraţiei burgheze cât şi cele ale socialismului democratic". Există şi posibilitatea ca Sejm-ul să iniţieze un vot de neîncredere cu privire la un anumit ministru. Constituţia Republicii Ungaria (forma actualizată şi modificată a Constituţiei din 1972) a fost republicată în Buletinul Oficial al Republicii Ungaria nr. p. prevăzută de art. la solicitarea a 69 de deputaţi. ele putând să aibă bunuri în proprietate şi să beneficieze de alte drepturi asupra proprietăţii. printre altele. independent. la solicitarea primului ministru. 364-368 70 . în prezenţa a cel puţin jumătate din numărul membrilor statutari ai Sejm-ului. cu majoritatea votanţilor.84 din 24 august 1990. ele putând totodată să iniţieze acţiuni de cooperare cu comunităţi locale sau regionale din alte ţări199. în Republica Ungaria. de asemenea. O particularitate a Constituţiei poloneze. Schimbările în cadrul Guvernului se efectuează de Preşedintele Republicii. precum şi unor comunităţi regionale. 199 Victor Duculescu et alii. S-a prevăzut că activitatea oricărei organizaţii obşteşti.

prin deces. hotărând asupra legalităţii măsurilor întreprinse200. membru al forţelor armate. Preşedintele Republicii poate dispune dizolvarea Parlamentului. June 2001. odată cu stabilirea unor noi alegeri. membru al Curţii Constituţionale. determină organizarea. poliţiei sau altor organe ale ordinii publice. prin declararea incompatibilităţii. procuror. Parlamentul va trebui să verifice temeinic măsura declarării stării de război. funcţionar în corpul administrativ al statului (exceptând pe ceea de membru al guvernului şi ministru secretar de stat politic). manifestându-şi dorinţa de a colabora cu toate popoarele şi statele lumii. Se precizează că Parlamentul nu se poate întruni dacă măsura convocării sale se loveşte de impedimente de neînlăturat datorită timpului redus ori evenimentelor care au determinat starea de război. similare celor pe care le au forumurile reprezentative ale tuturor celorlalte ţări. în general. Înaintea dizolvării Parlamentului Preşedintele Istvan Szikinger. Dacă Parlamentul este împiedicat să îşi desfăşoare activitatea. Parlamentul este organul suprem al puterii de stat şi al reprezentării poporului. Ei nu pot îndeplini funcţia de preşedinte al Republicii. care asigură ordinea constituţională a societăţii. Republica Ungaria repudiază războiul ca mijloc de soluţionare a litigiilor dintre state. Atribuţiile Parlamentului maghiar sunt.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Pe plan internaţional. la prima şedinţă de după încetarea împiedicării sale. Preşedintele Republicii va fi îndreptăţit să declare starea de război. 406-431 200 71 . comisionar parlamentar al dreptului cetăţenilor. Pe perioada mandatului. prin demisie sau prin pierderea dreptului de vot. a stării excepţionale sau a stării de necesitate. Mandatul deputaţilor încetează odată cu încetarea poziţionării parlamentului. deputaţii beneficiază de imunităţi. Volume 1. pp. “Hungary's Pliable Constitution”. Institutional Engineering. O prevedere specială este aceea care dispune că "Republica Ungaria se simte responsabilă pentru soarta ungurilor care trăiesc în afara frontierelor sale şi sprijină cultivarea relaţiilor lor cu Ungaria". o parte pe circumscripţii şi o parte prin reprezentare proporţională. Constituţia maghiară prevede ca membrii parlamentului sunt aleşi pe o durată de 4 ani. judecător. să decreteze starea excepţională şi să înfiinţeze Consiliul de Apărare Naţională. direcţiile şi condiţiile guvernării. dacă Parlamentul şi-a retras încrederea faţă de Guvern de cel puţin 4 ori într-o perioadă de 12 luni. starea excepţională sau starea de necesitate. Democratic Consolidation in Eastern Europe.

şeful statului. Orice cetăţean maghiar care beneficiază de dreptul de vot poate candida la funcţia de Preşedinte. Dacă primele două runde nu au dat nici un rezultat. Curtea Constituţională îl poate demite pe Preşedinte din funcţia sa. Preşedintele nu va avea dreptul să-şi exercite atribuţiile. dacă a împlinit vârsta de 35 de ani înainte de ziua alegerilor. Dacă mandatul său expiră în timpul stării excepţionale sau stării de necesitate. totodată. El este ales de Parlament. va fi proclamat preşedinte candidatul care a obţinut două treimi din voturi la prima alegere. Împotriva Preşedintelui care a încălcat Constituţia sau altă lege se poate iniţia tragerea la răspundere printr-o lege propusă de o cincime din membrii Parlamentului. Va fi proclamat câştigător candidatul care va obţine majoritatea simplă de voturi. Preşedintelui Republicii. Potrivit prevederilor constituţionale. Preşedintele poate fi destituit dacă în cursul exercitării funcţiei sale încalcă intenţionat Constituţia sau oricare altă lege. de această dată fiind necesară o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor. În acest timp. el va 72 . se va organiza o a treia votare. Preşedintele Republicii este. Dacă această majoritate nu este întrunită urmează să se facă o nouă votare. Dacă în urma procedurii se constată încălcarea legii. exprimă unitatea naţiunii şi veghează asupra funcţionării democratice a organismului statal. În timpul stării excepţionale sau de necesitate. Preşedintele Republicii este ales de Parlament prin vot secret el putând fi reales în această funcţie numai o singură dată. Pentru declanşarea procedurii de tragere la răspundere a Preşedintelui este necesar votul a două treimi din numărul deputaţilor. Dacă Preşedintele Republicii este împiedicat să-şi exercite funcţiile. pentru o perioadă de 5 ani. a preşedintelui şi a liderilor grupurilor parlamentare ale partidelor care sunt reprezentate în Parlament. comandantul suprem al forţelor armate. la care vor participă numai primii doi candidaţi care au întrunit numărul cel mai mare de voturi în runda a doua.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Republicii este obligat să solicite opinia primului ministru. În cazul săvârşirii unei fapte penale. dacă se va constata vinovăţia Preşedintelui Republicii pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. atribuţiile sale sunt preluate de preşedintele Parlamentului. până la terminarea procedurii de acuzare. Începând de la luarea hotărârii Parlamentului. Aprecierea faptei însă aparţine Curţii Constituţionale. Parlamentul nu se va putea dizolvă şi nici nu va putea fi dizolvat. mandatul va fi prelungit de la sine. atribuţiile Preşedintelui Parlamentului vor fi îndeplinite de vicepreşedintele desemnat de Parlament.

Până la desemnarea noului guvern. exercitând toate drepturile care îi revin. Alegerea membrilor Curţii Constituţionale se face cu votul a două treimi din deputaţi201. După alcătuirea Guvernului. neexistând vicepreşedinţi ai guvernului. Atribuţiile Guvernului sunt în general similare celor prevăzute în alte constituţii. În sistemul maghiar guvernul se compune din primul ministru şi miniştri. Cel puţin o cincime din membrii Parlamentului pot prezenta în scris o moţiune de neîncredere faţă de primul ministru. Curtea Constituţională supraveghează constituţionalitatea reglementărilor juridice adoptate. persoana propusă ca prim ministru va fi considerată aleasă. membrii acestuia depun un jurământ în faţa Parlamentului. să solicite un vot de încredere sau să aprecieze că votul privind o anumită propunere a sa să fie considerat ca un vot de încredere. indicând totodată persoana pe care o propun pentru această funcţie.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 putea fi demis din funcţie. a adoptat formă finală a noii Constituţii la 10 aprilie. acesta este obligat să demisioneze. poate. Guvernul este responsabil faţă de Parlament pentru activitatea sa. vechiul guvern va rămâne în funcţie. primul ministru fiind înlocuit de ministrul pe care îl desemnează el. Cei 15 membri ai Curţii Constituţionale sunt aleşi de Parlament. În asemenea situaţii. Guvernul. la propunerea primului ministru. aplicându-i-se totodată orice pedeapsă sau măsura prevăzută de Codul penal pentru fapta respectivă. la rândul său. în cazuri ce nu pot fi amânate. Primul ministru este ales la propunerea Preşedintelui Republicii. 378-387 73 . el având obligaţia să prezinte cu regularitate Parlamentului rapoarte cu privire la măsurile adoptate. El nu poate încheia însă convenţii internaţionale şi va putea emite decrete numai în baza împuternicirii exprese a legii. iar la data de 28 iunie a aceluiaşi an 91% dintre cetăţenii prezenţi 201 Victor Duculescu et alii. prin votul majorităţii membrilor Parlamentului iar miniştrii sunt numiţi şi demişi de Preşedintele ţării. p. În cazul în care moţiunea este aprobată cu majoritatea de voturi. având dreptul de a anula legile dacă sunt contrare Constituţiei. propunerile pentru alegerea lor fiind făcute de o comisie compusă din reprezentanţii grupurilor parlamentare reprezentate. convocată în 1992. dacă Parlamentul nu votează încrederea faţă de Guvern. Estonia Adunarea Constituantă estoniană.

reglementări având forţa de lege. aleşi în cadrul unor alegeri libere.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 la referendum au aprobat textul acesteia. cu consimţământul majorităţii membrilor Riigikogu. Potrivit prevederilor Constituţiei estoniene.constitution. În cazul în care preşedintele este în imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile. pe termen de patru ani.org/cons/estonia. Asemenea 202 http://www. Dreptul de iniţiativă legislativă aparţine membrilor Adunării. în probleme de interes naţional. Preşedintele poate adopta prin decret. prerogativele sale vor fi asumate de preşedintele Parlamentului. El este confirmat de Parlament. Guvernului Republicii. iar în cazul în care acesta nu reuşeşte să aleagă un preşedinte în cursul a trei runde. dar şi Preşedintelui Republicii (însă numai pentru amendamente la Constituţie). Comitetelor Parlamentare. Asemenea legi sunt cele care privesc cetăţenia. autonomia culturală pentru minorităţile etnice. Acestea vor fi imediat promulgate de Preşedintele Republicii. La 3 iulie 1992 Constituţia a fost promulgată de către Consiliul Suprem al Estoniei şi a intrat în vigoare202. poporul îşi exercită puterea supremă pe calea alegerii de către cetăţeni a Adunării legislative (Riigikogu) şi prin participarea la referendum. Preşedintele poate fi trimis în judecată pentru fapte grave numai la propunerea Cancelarului Judiciar. Guvernul este titularul puterii executive. bugetul de stat etc. după ce propunerea de prim ministru a fost făcută de şeful statului şi candidatul la postul de şef al cabinetului a obţinut din partea Adunării Parlamentare autoritatea de a forma guvernul. Printre atribuţiile preşedintelui figurează reprezentarea ţării în relaţiile internaţionale. Preşedintele Republicii este ales de Parlament. prin vot secret. Adunarea legislativă se compune din 101 membri. Legile adoptate pe calea unui referendum obligă toate organele statului. guvernul republicii.txt 74 . sistemul electoral referendumul. compus din membrii Riigikogu şi reprezentanţii autorităţilor locale. precum şi alte atribuţii ce revin şefului statului în cadrul sistemelor de guvernare parlamentare. care sunt contrasemnate de primul ministru şi de preşedintele Riigikogu. pe baza principiului proporţionalităţii. Grupurilor Parlamentare. Anumite legi (cum ar fi în sistemul constituţional al României "legile organice") pot fi adoptate de Parlament numai cu majoritatea membrilor Riigikogu. Numai în situaţiile în care Adunarea legislativă nu se poate întruni. alegerea Preşedintelui se va face de către un colegiu electoral.

aleşi pe baza reprezentării proporţionale.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 acte vor trebui însă supuse imediat Parlamentului. pentru că ele să se conformeze Constituţiei. membrilor Parlamentului. intrând în vigoare la 7 noiembrie în acelaşi an. care este un demnitar independent. Sediul Parlamentului este în Riga. p. în momentul în care acesta va fi în măsură să-şi înceapă lucrările. El are dreptul să analizeze propuneri de modificări ale legilor şi poate propune iniţierea unor procese împotriva Preşedintelui. cea executivă sau de autorităţile locale sunt în concordanţă cu prevederile Constituţiei şi ale legilor. fără a avea însă dreptul să ia cuvântul. După alegerea sa. Membrii Adunării se bucură de imunitate în ceea ce priveşte voturile şi ideile exprimate în exercitarea îndatoririlor lor. prin vot secret. Alegerile se desfăşoară o dată la trei ani în prima duminică din luna octombrie. membrilor Guvernului sau altor demnitari. Parlamentul (Saeima) se compune din 100 de reprezentanţi ai poporului. El dispune de prerogative similare instituţiei şefului statului în republicile parlamentare. de asemenea. 235-236 75 . În cazul constatării unor contradicţii între Constituţie şi un anumit act adoptat de organele legislative sau executive. Cancelarul este numit de Parlament. Se va putea adresa. Letonia În ceea ce priveşte dezvoltarea constituţională a Republicii Letonia. Parlamentul desemnează organele de conducere. Ea are 88 de articole. pe trei ani. O instituţie specifică Constituţiei Republicii Estonia o constituie Cancelarul pentru problemele judiciare. Aceasta fusese adoptată de o Adunare Constituantă la 15 februarie 1922. care este un stat independent şi democratic. 203 Victor Duculescu et alii. Cancelarul pentru probleme judiciare are dreptul de a participa la şedinţele Parlamentului şi ale Guvernului. Preşedintele statului este de asemenea ales de către Parlament. la propunerea Preşedintelui Republicii. Constituţia proclamă suveranitatea republicii. Cancelarul pentru probleme judiciare va trimite organelor respective actul în cauză. în cadrul unor circumscripţii electorale. Curţii Naţionale (Curţii Constituţionale) cerând anularea actului203. având competenţa de a examina dacă actele adoptate de puterea legiuitoare. trebuie să observăm că în această ţară s-a procedat la repunerea în vigoare a Constituţiei din 1922.

239-240 76 . care întregesc afirmarea prerogativelor Estoniei ca stat suveran şi independent. pe baza unei proceduri electorate mixte. Constituţia Lituaniei urmează redactări şi formulări de principiu cuprinse în constituţiile moderne ale ţărilor democratice. beneficiind de propria sa organizare constituţională204. În cazul legilor de urgenţă adoptate cu o majoritate de două treimi. stabilită prin lege (71 deputaţi aleşi pe circumscripţii şi 70 pe liste). Şedinţele Cabinetului sunt prezidate de primul ministru sau de un alt ministru desemnat de acesta. are şi o serie de atribuţii în ceea ce priveşte politica internă. Guvernul are nevoie să beneficieze de încrederea Parlamentului şi este responsabil în faţa acestuia pentru activităţile sale. referendumul constituţional desfăşurat în Lituania are ca rezultat aprobarea unei noi constituţii. Comitetele Saeima sau de cel puţin cinci parlamentari sau 100 de alegători. Repunerea în vigoare a Constituţiei din 1922 s-a corelat cu adoptarea unor alte documente constituţionale. pentru alegerea căruia se cere vârsta minimă de 40 de ani. Preşedintele are dreptul de a amâna promulgarea unei legi.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Puterea executivă revine Cabinetului. este ales pe o perioadă de cinci ani. El recomandă pe primul ministru. Lituania consacră încredinţarea puterii legislative Saeim-ei care este totodată şi deţinător al suveranităţii naţionale. cuprinzând largi garanţii în ceea ce priveşte drepturile politice şi drepturile sociale. El dispune de atribuţii importante în domeniul politicii externe. cu 204 Ibidem. numirii şi rechemării reprezentanţilor diplomatici. Propunerile legislative pot fi făcute de Preşedintele Republicii. semnării tratatelor internaţionale. Cabinet. Lituania La 25 octombrie 1992. El este alcătuit din 141 de deputaţi. Preşedintele Republicii. Preşedintele Republicii nu are dreptul să le mai trimită Camerei spre o nouă dezbatere şi nici să le supună referendumului popular. egal. aleşi pe patru ani. dacă o zecime din alegători ar dori aceasta. dar în acelaşi timp. direct şi secret. Legea a cărei promulgare a fost amânată poate fi supusă unui referendum. prin vot universal. pp. revocă. prin vot universal. direct şi secret. egal. Adoptând un sistem parlamentar unicameral.

Ultim al Constituţiei Lituaniei. cum este cazul. În anumite situaţii Preşedintele Republicii poate emite decrete. fiind răspunzător în faţa Saeima pentru întreaga sa activitate. care dispune următoarele: "Curtea Constituţională are dreptul să refuze. capacitatea Preşedintelui Republicii de a-şi îndeplini atribuţiile. dar el poate fi înlocuit din funcţie înainte de termen pentru încălcarea Constituţiei. 106 alin. Responsabilitatea pentru asemenea decrete revine miniştrilor. de conducerea Saeima şi de conducerea Curţii Supreme de Justiţie. Persoana Preşedintelui Republicii este inviolabilă. Curtea Constituţională apreciază conformitatea Constituţiei cu actele juridice emise de Preşedintele Republicii şi de Guvern. Saeima poate lua anumite măsuri în aplicarea prevederilor deciziilor Curţii. dacă cererea nu este întemeiată pe argumente juridice". care trebuie contrasemnate de primul ministru şi de un ministru. Împotriva deciziilor Curţii Constituţionale nu există căi de atac. Guvernul Republicii Lituania soluţionează problemele curente de stat şi administrative. anunţă desfăşurarea alegerilor etc. propune candidaţi pentru funcţia de judecători la Curtea Supremă şi pentru alţi demnitari. să accepte anumite cazuri pentru a le investiga sau a pregăti concluzii. O prevedere importantă pe care nu o întâlnim în alte ţări este cea înscrisă în art. compatibilitatea cu prevederile Constituţiei a unor acţiuni concrete ale membrilor Parlamentului sau altor demnitari de stat. Persoana primului ministru se bucură de imunitate. prezentând concluzii în legătură cu încălcarea prevederilor legale privind desfăşurarea alegerilor. de 77 . conformitatea cu prevederile Constituţiei a acordurilor internaţionale ale Republicii Lituania. în concordanţă cu procedura de impeachment. declară starea de urgenţă. Curtea Constituţională se compune din nouă judecători numiţi de Preşedintele Republicii. neputându-se întreprinde nici o măsură juridică împotriva sa fără consimţământul Saeima. acceptă demisia guvernului şi o supune Seim-ului. prezintă rapoarte anuale în faţa Seim-ului. În anumite situaţii însă.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 consimţământul Seim-ului. pe primul ministru.

comunicarea internă din cadrul partidelor are un traseu descendent.205 Mediul politic şi sistemele de partide Chiar dacă partidele politice din ţările postcomuniste sunt asemănătoare din punct de vedere al caracteristicilor formale cu partidele occidentale. partidele nu au reuşit să întreprindă paşii necesari în vederea consolidării propriei imagini. 59/2 (1997). totuşi putem identifica şi diferenţe substanţiale. Deşi până la un anumit punct toate aceste aspecte pot fi considerate fireşti. 243-245 William Mishler. în mod esenţial. Stabilitatea partidelor politice şi noile tehnologii de comunicare nu au adus o contribuţie semnificativă în democratizarea internă a partidelor. capacitatea preşedintelui de a-şi îndeplini îndatoririle etc. în ţările Europei Centrale mulţi dintre membri au un rol activ doar în timpul campaniilor electorale. 418–451 78 . Această fragilitate este dată de înlocuirea neaşteptată a vechilor partide de pe scena politică cu altele noi. nu al apariţiei 205 206 Ibidem. Toate aceste probleme demonstrează că sistemele de partide din ţările excomuniste nu pot fi considerate stabile. pp. totuşi aceste schimbări nu reprezintă un aspect pozitiv deoarece partidele apărute pe scena politică nu au venit cu nimic nou şi pozitiv. Statutul de membru într-un partid politic nu are o însemnătate foarte mare. Neglijarea problemelor cu care se confruntă partidele politice poate avea consecinţe grave deoarece în ţările excomuniste tradiţia democratică a fost puternic fragilizată de experienţele autoritare. “Trust.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 pildă. Richard Rose. de cele mai multe ori conducerea ignoră mesajele de la baza organizaţiilor. Problema noilor partide constă în faptul că ele sunt de fapt rezultatul unor scindări. transparenţa în viaţa politică a fost lăsată pe planul doi iar legile referitoare la cheltuielile aferente campaniei electorale sunt adesea ignorate206. de schimbarea bruscă a comportamentului electoratului şi de modificarea relaţiilor dintre partide. pp. al conformităţii tratatelor cu prevederile constituţionale. încrederea în instituţiile statului este în scădere. În general. fiind normal ca o parte a electoratului să îşi piardă încrederea în unele partide. cetăţenii sunt dezinteresaţi de partidele politice. în Journal of Politics. Distrust and Skepticism: Popular Evaluations of Civil and Political Institutions in Post-Communist Society”.

care nu pot judeca în mod adecvat programele şi comportamentul politic al partidelor207.6-7 209 Stojarova. “What is Different About Post-Communist Party Systems”. Formarea modelor politice în Europa excomunistă a fost puternic influenţată de partidele politice ce s-au orientat către stat..cit.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 unor noi elite. loc. pp. O altă problemă este populismul utilizat în mod excesiv în campaniile electorale. p. precum şi de liderii politici care migrează frecvent de la un partid la altul. prin frecvente schimbări ale regulilor politice şi prin comportamentul diferit al elitelor208. acest lucru incluzând şi puterea electoratului de a “pedepsi” partidele în cadrul alegerilor electorale209. 1996. Apartenenţa electoratului la un anume partid depinde de felul în care va fi condus acel partid şi de modul în care publicul va tolera respectivul mod de conducere. Pentru a contracara popularitatea acestor lideri. În Europa Centrală mediul politic este caracterizat prin existenţa unui electorat volatil şi nediferenţiat. University of Strathclyde. Lubomir Kopecek. vechii actori de pe scena politică fac promisiuni ce nu pot fi realizate. Roman Chytilek. Glasgow. International IDEA. În majoritatea cazurilor liderul puternic rămâne cu vechiul partid iar perdantul va întreprinde paşii necesari formării unui nou partid. Central and Eastern Europe Regional Report. p. Promisiunile lipsite de substanţă sunt consecinţa unui deficit înregistrat în cadrul culturii politice a cetăţenilor din ţările central-europene. în Studies in Public Policy. Sedo. 72 207 79 . 259. Jakub Sedo. în loc de campanii bazate pe soluţii reale la problemele existente. 69 208 Peter Mair. Acest lucru Vera Stojarova. Stockholm. singurul furnizor de resurse substanţiale. partidele se întrec în a face cât mai multe promisiuni. Acest proces are loc mai ales în ţările unde partidele de pe scena politică sunt puternic centralizate. no. Centre for the Study of Public Policy. Posibilitatea ca modul democratic de funcţionare al partidelor să se îmbunătăţească e destul de mică. Datorită lipsei de experienţă în dezvoltarea democraţiei şi structurii interne slăbite programele partidelor sunt reduse la stadiul de simple slogane electorale. ’’Political Parties in Central and Eastern Europe in search of consolidation’’. 2007. Scindările survin ca urmare a luptei dintre doi lideri politici. Aceeaşi dinamică este valabilă şi în cazul partidelor de opoziţie care îşi axează campania pe criticarea adversarilor dar care o dată cu acapararea puterii nu vor face altceva decât să perpetueze moştenirea lăsată de predecesorii lor atât de criticaţi în prealabil.

unde refacerea partidelor istorice a avut o pondere mai mare decât în alte ţări foste comuniste. lipsa culturii politice democratice.Europa Rasăriteană de la Stalin la Havel. Formaţiunile politice pot fi finanţate doar de la buget. pp.211 Partidele comuniste care au reuşit să supravieţuiască şi s-au transformat în formaţiuni socialiste. Conform clasificării lui Michael Waller în spaţiul central european putem distinge cinci tipuri de partide delimitate în funcţie de condiţiile de emergenţă. în România Partidul Comunist a fost interzis prin lege în ianuarie 1990. Partidele istorice. în încercarea de a păstra o aparentă democraţie212. costul social al reformelor economice. Partide tolerate. Stabilizing Fragile Democracies: Comparing New Party Systems in Southern and Eastern Europe. Gradul înalt de atomizare socială. În majoritatea ţărilor central-europene finanţarea partidelor politice de către alte state este interzisă. în Polonia încălcarea acestei prevederi conduce la desfiinţarea partidului). op. 1996. pp.. Routledge. au creat în primii ani ai tranziţiei premisele favorabile instalării unui regim caracterizat printr-un “autoritarism blând”. Reinventarea politicului . ca sateliţi utilizaţi de către regimul comunist în Polonia şi Cehoslovacia. Dimpotrivă. singura excepţie o constituie Lituania unde statul acordă ajutor indirect partidelor politice prin scutirea de la plata taxelor şi prin finanţarea publicaţiilor şi broşurilor electorale. Ungaria este cazul tipic al unei asemenea transformări. Câteva dintre partidele politice existente în perioada interbelică care au fost interzise de regimul comunist. London. “Parties inheritances and parties identity”. p. 161-168 211 80 . Iaşi. Polirom. În această grupă se află creştindemocraţii cehi (CSL).Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 este posibil deoarece electoratul nu sancţionează scindările şi coaliţiile non-doctrinare de pe scena politică210.121-131 212 Vladimir Tismăneanu. Partidele au fost reduse la funcţia învăţării politice şi mai puţin la cea de actori importanţi în luarea deciziilor. bazat pe un partid dominant. 1997. PNL şi PNŢCD din România. 210 Peter Mair. in Pridham and Lewis. cit. Conform legislaţiei din ţările postcomuniste. Mişcările Agrariene din Polonia şi Partidul Creştin Democrat cu adresabilitate în segmentul ţărănesc din regiunile mai înapoiate ale Cehiei s-au înfiinţat în condiţiile impuse de conducerile de partid comuniste pentru a coopta diverse categorii care trebuiau aduse în interiorul sistemului. la sfârşitul campaniilor electorale partidele sunt nevoite să întocmească un raport financiar în caz contrar fiind sever sancţionate (de exemplu.6-7 Michael Waller.

Primul dintre ele îi opune pe maximalişti minimaliştilor. astfel încât cetăţeanului îi este foarte greu. p. Această structură de partide poate fi considerată ca un rezultat al bulversării structurii sociale. În Cehia. privatizarea să fie realizată doar în ultimă instanţă. în centrul conflictului aflându-se viziunea despre rolul statului. iar minimaliştii sunt pentru o tranziţie lentă. Clivajul urban/rural ca şi cel dintre centru şi periferie funcţionează datorită dublei diferenţieri dintre zonele mai dezvoltate economic şi cele mai sărace precum şi a faptului că tendinţele centraliste s-au manifestat împotriva minorităţilor sau a „periferiei”. Partide politice şi democraţie în Europa centrală şi de est. Bucureşti.). în funcţie de modificările propriului statut social şi de reprezentările politice aferente214. În Polonia au funcţionat mişcările anticomuniste care. passim 214 213 81 . Partidele apărute după 1989. s-au dezvoltat două linii de opoziţie una populist-conservatoare şi alta liberal-cosmopolită213. Cele mai cunoscute mişcări de acest gen au fost Solidaritatea şi Confederaţia pentru o Polonie Independenţa (KPN) condusă de Lech Moczulski. 2003. În Ungaria. Ele au o bază socială extrem de eterogenă. 211 Jean-Michel de Waele (ed. ţară care a avut un mediu politic mai tolerant decât alte ţări comuniste. Forumul Civic a dat naştere la ODS. Humanitas. ca individ. în sensul în care dreapta ar fi maximalistă iar stânga minimalistă. Alte trei clivaje caracterizează societăţile postcomuniste din Europa Centrală. ci este Ibidem. să-şi creeze o identitate politică clară şi structurală. multe dintre acestea sunt facţiuni ale unor mişcări mai largi. În literatura de specialitate s-a analizat problema clivajelor dominante în societăţile postcomuniste.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Partide care îşi au originea în grupuri culturale şi de interese dizidente. În Bulgaria tabăra care s-a fragmentat a fost cea postcomunistă. spre deosebire de Cehoslovacia au reuşit să se instituţionalizeze iar în 1988 unii intelectuali liberali proveniţi din Solidaritatea au fondat KLD (liberali) care va avea un rol deosebit după ’89. Reprezintă categoria cu cel mai mare număr de actori politici. iar în Polonia Solidaritatea a creat multiple fragmentări. adesea denumită şi „terapie de şoc”. Ca urmare a proceselor de tranziţie economică societăţile postcomuniste s-au divizat între „câştigători” şi „perdanţi”. Maximaliştii sunt pentru o reformă economică radicală şi rapidă. Acest clivaj nu are o acoperire stânga/dreapta. ODA şi OH.

Pe acest fond. Mesajele naţionalist-populiste răspund dorinţelor sporite de securitate. mai recent. Este însă de aşteptat ca. Reprezentanţii curentului autoritar sunt partidele naţionaliste şi populiste. de la democraţia electorală la democraţia consolidată. Pentru a lua doar un exemplu. unde. Astfel de tendinţe anti-sistem pot fi regăsite. Graniţa dintre cele două clivaje este ambiguă. în întreaga regiune. sau care au preluat aceste idei. pp. desigur. cel polonez. aşa cum s-a petrecut şi în cazul altor state ieşite din dictatură (Spania. Pe de-o parte se află partidele născute din dizidenţă. diferenţieri intra-zonale.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 un clivaj temporar. Versantul democratic reuneşte formaţiuni ataşate atât ideii de creare a instituţiilor democratice cât şi a celei a funcţionării lor democratice. care au fost consolidate treptat. coexistă cu curente populiste. schimbul de generaţii politice să determine permeabilizarea graniţelor dintre aceste clivaje. Portugalia)215. fiind supusă unei duble presiuni: din partea „noilor îmbogăţiţi” şi a păturilor sărace. Clivajul autoritar/democratic poate fi considerat a fi formula contemporană a conflictului dintre „tradiţionalişti” şi „occidentalişti”. pentru perioada de tranziţie de la economia centralizată la economia de piaţă. a perdanţilor tranziţiei. stabilitatea sistemelor partidiste nu este încă o regulă în întreaga regiune. În întreaga regiune societatea civilă este încă relativ fragilă. Tendinţele democratice. Clasa de mijloc este încă destul de anemică. de cealaltă parte sunt formaţiunile politice moştenitoare ale structurilor vechiului regim. Al treilea clivaj important în statele Europei Centrale este cel dintre (neo)comunişti/anticomunişti. bazată pe echilibrul puterilor. legalitate 215 Ibidem. existând. în ciuda evoluţiilor politice remarcabile în anii `90. acordul social şi drepturile minorităţilor. foarte vulnerabili la mesajele populiste. autoritare şi antidemocratice. în condiţiile prăbuşirii blocului social-democrat. Marea provocare pentru statele din Europa Centrală este realizarea celei de a doua tranziţii.177-193 82 . Realizarea unor sisteme constituţionale şi a cadrului legal formal pentru existenţa pluripartidismului nu a soluţionat problema mult mai dificilă a relaţiei dintre stat şi cetăţean. Grecia. după anul 2001 asistăm la o pulverizare a sistemului partidist şi la ascensiunea populismului. fiind determinată de traseele personale ale multora dintre liderii politici.

Ungaria şi Republica Cehă) aderaseră deja la NATO. În perioada tranziţiei atât aderarea la NATO cât şi integrarea în Uniunea Europeană au fost considerate de către majoritatea statelor Europei postcomuniste principalul ţel al politicii lor externe. Pentru Europa excomunistă SUA reprezintă acea forţă care le garantează securitatea. nefiind stabilită nicio dată limită.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 şi ordine. dar ea nu face obiectul acestui studiu. 76 83 . vor rămâne în urma celor care vor fi capabili să o facă. atitudine care este adesea 216 Ibidem. Adepţii acestora sunt: a) cei care se tem că schimbările aduse de globalizare le vor reduce nivelul actual de viaţă. Deoarece îndeplinirea standardelor democratice este o condiţie minimală pentru apartenenţa la NATO şi UE. Alianţa Nord-Atlantică este percepută în Europa Centrală ca “o instituţie implementată de valori”. Analiza acestora ar merita o analiză mult mai detaliată. „America” reprezintă în imaginarul societăţilor central-europene unul din cele mai puternice şi pozitive topos-uri. Aceşti factori au acţionat semnificativ în direcţia stabilirii tipului de competiţie politică între formaţiunile partizane216. Iar. fiind percepută ca o formă a prezenţei Statelor Unite ale Americii pe continentul european. în timp ce procesul de extindere al UE se desfăşura mult mai lent. trei ţări central europene (Polonia. nici controla şi nici influenţa actele unei guvernări care. c) cei ce se tem că nu vor putea nici cunoaşte/înţelege. b) cei care se tem că nu vor fi în stare să folosească schimbările aduse de globalizare spre a-şi ridica nivelul de viaţă şi. va fi netransparentă. Un deceniu mai târziu. Revoluţiile anului 1989 anunţau “întoarcerea la Europa. p. integrarea europeană şi euro-atlantică reprezintă. neresponsabilă şi neprotecţionistă. în faţa unor prezumtive acţiuni de ştirbire a suveranităţii de către vecinul slav de la Răsărit. Democraţiile central europene sub influenţa instituţiilor occidentale Evoluţia sistemelor politice central europene a fost influenţată de mai mulţi factori exogeni.” revenire care a fost identificată cu apartenenţa la NATO şi Uniunea Europeană. din această cauză. devenită globală. unicul caz de politică externă ce necesită ca primă condiţie schimbarea democratică internă (legală şi instituţională). prin urmare. aflaţi în interacţiune. În acest fel poate fi explicat atlanticismul radical al central-europenilor.

2/June 1998 217 84 . 32. 263-279. Varieties of Capitalism and Economic Performance in Central and Eastern Europe. Speranţele de după 1989 pentru reîntregirea continentului au fost legate de expansiunea Uniunii Europene. East European Quarterly. au pus accentul pe valorile comune ale culturii. Issue 3. Aderarea la Uniunea Europeană a fost văzută. care susţin că doar Uniunea Europeană este o veritabilă organizaţie democratică. conflict care a fost evident în timpul celui de al doilea război din Irak (început în anul 2003). ei au sperat că Uniunea Europeană va putea face pentru polonezi. September 1999. astfel încât cetăţenii central-europeni sunt mult mai nemulţumiţi decât vecinii lor occidentali. Palgrave-MacMillan. cehi şi unguri ceea ce aceasta reuşise să facă cu succes pentru consolidarea democratică din Spania. respectiv de confirmarea calităţii de membru. există şi opinii divergente. Portugalia şi Grecia217. Au existat şi motive economice privind integrarea. în timp ce NATO a acceptat în rândurile sale state care nu erau pe deplin democratizate (Portugalia. aspiranţii la UE au avut şi motivaţii politice. Statele central europene erau nerăbdătoare să se bucure de beneficiile principiului solidarităţii şi redistribuirii care funcţionase atât de bine în ultimele decenii în folosul membrilor mai puţin dezvoltaţi ai Uniunii Dintr-o bogată literatură dedicată acestei tematici sugerăm a fi consultate următoarele: Attila Ágh. Gerhard Kümmel. civilizaţiei şi democraţiei europene considerând că un continent împărţit înseamnă o Europă golită de substanţă. The Interaction of Internal and External Factors: An Attempt at Systematization”. Pe lângă identitatea culturală. UE fiind văzută nu doar ca un club al democraţiilor. în general. Turcia) sau nu a împiedicat involuţia autoritară (Grecia sub „regimul coloneilor”). ci şi al ţărilor prospere. p. Lucian Cernat. Oamenii din statele postcomuniste şi-au dorit standardul american de viaţă. XXXII. ca urmare a condiţionalităţilor impuse de acceptarea candidaturilor. Londra. No. “Democratization in Eastern Europe. 2006. Totuşi. Opinia dominantă este că procesul de aderare la NATO a reprezentat un puternic factor de catalizare a transformărilor democratice din regiune.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 de neînţeles pentru europenii occidentali. dintr-un complex de superioritate morală amestecată cu resentimente. sistemul social suedez şi instituţiile democratice britanice. „Processes of democratization in the East Central European and Balkan states: sovereignty-related conflicts in the context of Europeanization”. Communist and Post-Communist Studies. Statele din centrul Europei. Dar aceste idealuri au rămas greu de atins. Europeanization. Cu alte cuvinte. Vol. că ţelul absolut al tranziţiei central europene. Ei au perceput integrarea ca un indicator al succesului şi ireversibilităţii propriilor tranziţii democratice.

În orice caz. 121-124 85 . pp. focalizându-se asupra reformei sectorului de apărare (pentru o analiză mai extinsă vezi capitolul VI). 218 Jacques Rupnik. instituţia de la Strasbourg a reprezentat la începutul anilor `90 un veritabil mecanism de impunere a exigenţelor democratice. Desigur. în sensul încercării de coordonare şi sincronizare. în timp ce NATO a acţionat sectorial. doar Uniunea Europeană a acţionat ca un factor sistemic de transformare a statelor candidate. astfel încât elita partidelor să-şi găsească reprezentare în Parlamentul European. Dacă OSCE a avut o influenţă semnificativă pentru buna organizare a proceselor electorale. iar aplicarea lor a fost mult mai riguros monitorizată.. însă condiţionalităţile cerute de Comisia Europeană au fost mult mai numeroase. odată cu extinderea în spaţiul fostei Uniuni Sovietice şi cu slăbirea exigenţelor în materie democratică. Procesul de „europenizare” a partidelor din fostul spaţiu sovietic s-a reflectat în i) schimbarea programelor pentru a reflecta necesităţile integrării europene. democraţia şi economia de piaţă au fost impuse că singurele norme legitime. iii) schimbarea modelului competiţiei politice. Astfel. Mişcarea de unificare a estului şi a vestului continentului european în interiorul UE a influenţat şi partidele din Europa postcomunistă. Ulterior. Consolidarea democratică a spaţiului post-sovietic a fost sprijinită şi prin intermediul altor două organizaţii internaţionale: Consiliul Europei şi CSCE/OSCE. ii) schimbarea structurii partidelor. poate fi menţionat faptul că tema europeană joacă un rol mai important în viaţa politică central-europeană decât în Occident. loc. Într-o perioadă în care Uniunea Europeană nu avea criterii de monitorizare a proceselor de democratizare (până la Tratatul de la Amsterdam din 1997). La drept cuvânt. care şi-au asumat mesajele critice împotriva UE. Dacă analizăm comparativ criteriile de aderare la NATO şi UE constatăm faptul că acestea au fost convergente. iv) schimbarea tipului de relaţii dintre partidele naţionale şi federaţiile de partide europene. aceste transformări generale au specificul lor în funcţie de ţari sau partide. Consiliul Europei a reprezentat o instituţie suficient de prestigioasă încât apartenţa la aceasta să însemne şi o garanţie a parcursului democratic al statelor recent ieşite din totalitarism. atât OSCE cât şi Consiliul Europei reprezintă tot mai puţin statele din Europa Centrală. determinând o transformare de substanţă a societăţilor postcomuniste.Teza de doctorat Europene 218 Conceptul de Europa Centrală după 1989 .cit. în condiţiile apariţiei unor noi actori.

Transformarea economică a avut mai multe componente221: i) reforma preţurilor şi a subsidiilor de la stat. pp.125-140 219 86 . reforma sistemului financiar-bancar). Dar. tranziţia economică a avut de îndeplinit aceleaşi misiuni. 1997. passim 221 David S. University of California Press. Un aspect foarte important pentru explicarea transformărilor economice din spaţiul postcomunist este acela al demantelării structurilor de cooperare regională. cit. iv) realizarea macrostabilităţii economice (prin politici monetare şi fiscale restrictive). iii) existenţa unui sprijin extern (financiar şi logistic) pentru realizarea tranziţiei. pp. (ed. The Enigma of 1989: The USSR and the Liberation of Eastern Europe. Tom Mayer. “The Collapse of Soviet Communism: A Class Dynamics Interpretation”. Cehoslovacia şi Polonia erau mai avansate economic. 758-812 în Social Forces. reforma fiscală. March. ii) transferul de proprietate publică prin privatizare. în timp ce în Bulgaria şi România dogmatismul politic a avut efecte extreme asupra economiei220. existând însă diferenţe intraregionale importante: Ungaria. în linii generale. op.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 B. 2002 220 Ivan T. Nu ne propunem aici să insistăm asupra cauzelor eşecului sistemului de putere sovietic şi a comunismului european. doar metodele şi ritmul transformărilor a fost diferit. 1996. dar putem consta faptul că starea economică şi socială a statelor Europei Centrale la sfârşitul anilor `80 era dezastruoasă. Dacă Vezi Jacques Lévesque. iii) adaptarea industriei la condiţiile liberei concurenţe. Trecerea de la sistemul economiei centralizate şi planificate la un sistem de liber schimb şi competiţie economică implica mai multe condiţii: i) acordul elitelor politice pentru a realiza această transformare. Munich: Sudosteuropa-Gesellschaft. Transformări economice şi integrare regională Este un fapt incontestabil acela că prăbuşirea regimurilor comuniste a avut loc în condiţiile colapsului lor economic. Unele explicaţii spun chiar că declinul economic accentuat al „lagărului socialist” ar constitui cauza determinantă pentru încheierea războiului rece219.) Long-term Structural Changes in Transforming Central and Eastern Europe.. passim. Berend. Mason. v) modificări instituţionale şi structurale (crearea instituţiilor specifice pieţei. ii) existenţa unui acord al populaţiei faţă de trecerea spre „noua societate”.

Este adevărat. Micşorarea PIB-ului la începutul anilor `90 în Europa Centrală cu 20 . urmate cu fermitate. din perspectiva legilor pieţei libere. Aplicând unele criterii rezultate din urma acestor trei dimensiuni. Odată acest sistem distrus a urmat o inevitabilă recesiune economică. liberalizare şi politici instituţional-restructurative iar ritmul se referă la rata de implementare cerută de fiecare dintre componentele principale ale reformei. a însemnat ruperea relaţiilor tradiţionale de cooperare economică.în jur de 4 procente şi astfel până în anul 2000 s-a înregistrat atingerea şi chiar depăşirea cu câteva procente a nivelului PIB-ului din 1989. Prima are în vedere un program economic radical şi comprehensiv în cuprinsul căruia măsurile pentru stabilizare. iar resursele erau schimbate pe baza sistemului barter. etapele descriu timpul aproximativ necesar pentru stabilizare. ca urmare a scăderii dramatice a producţiei dar şi a apariţiei vizibile a inflaţiei. dintre care vom menţiona doar două tipuri general valabile. după 1989 acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu statele CAER.25 de procente a dus la o scădere drastică a nivelului de trai aferent fiecărui individ precum şi la o reducere semnificativă a bugetului de stat pentru servicii publice. Datorită condiţiilor economice existente în perioada căderii comunismului.1997 statele din regiune reuşind să atingă o creştere economică ridicată . Timpul lansării se referă la intervalul dintre o realizare politică şi începutul reformei economice. etape şi ritm. În ansamblu. liberalizare şi restructurare sunt lansate în acelaşi timp cu schimbarea sistemului politic şi implementate în ritmul cel mai rapid posibil. definite pe principiul nelansării simultane sau implementării într-un ritm mai lent decât cel real. După perioada de scădere iniţială a urmat redresarea. dar în interiorul lagărului socialist acesta asigura un anumit nivel integrare economică: producţia avea debuşee comerciale asigurate. Al doilea tip de strategie economică este constituit din programe economice nonradicale. politica economică a statelor central europene a fost influenţată de trei factori: timpul lansării. au fost cea mai bună alegere pentru a 87 . dar şi a celui ţarist. mecanismul economic al CAER avea o importantă notă de artificialitate. Asemenea programe pot fi lansate imediat sau la un scurt timp după schimbarea politică. reformele economice radicale. în 1996 . putem identifica multiple variante teoretice de politică economică.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 după primul război mondial destrămarea Imperiului austro-ungar.

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 reduce inflaţia şi a da startul către creşterea economică şi trecerea la capitalismul de piaţă. Totuşi. iar tranziţia la o piaţă capitalistă devine completă şi instituţionalizată. Datorită aceloraşi condiţii iniţiale externe dificile schiţate mai sus. Luând în considerare condiţiile problematice iniţiale şi evoluţiile externe nefavorabile (cu deosebire prăbuşirea afacerilor din cadrul CAER) cu care s-au confruntat ţările central europene în perioada de tranziţie postcomunistă. Pe măsură ce economia de piaţă a înlocuit economia socialistă planificată s-au înregistrat răsturnări rapide de indemnizaţii şi prestigiu a diferitelor grupuri profesionale. datorită ritmului mai lent de avansare al restructurărilor instituţionale. dar a rămas în continuare mai mult o economie "de piaţă socialistă" decât una capitalistă. Prin reformele graduale s-a 88 . ceea ce a condus la apariţia unei insecurităţi economice severe. De inspiraţie neo-liberală. În mod previzibil. De exemplu. mai ales de către cei care au experimentat o insecuritate crescândă. În a doua etapă câştigurile liberalizării şi stabilizării devin ferme. aceasta a creat resentimente în cadrul populaţiei deoarece numai o parte a cetăţenilor putea profita în mod direct de pe urma noilor oportunităţi. În prima etapă. fiecare tip de reformă a atras după sine nemulţumirea unei părţi a populaţiei. tranziţia către o economie de piaţă a avut nevoie de două etape chiar dacă a fost implementată în cel mai energic mod posibil. Pe fondul situaţiei macroeconomice instabile. Acest lucru i-a nemulţumit pe mineri. denumită „terapie de şoc” (cunoscută după Planul Balcerowicz. reforma nonradicală a produs şi ea nemulţumiri. Pentru a avea o imagine clară asupra ratei şomajului şi pentru a putea trece de la un ’’şomaj ascuns’’ la unul evaluat în mod real unele state din centrul Europei au optat pentru o reformă radicală a economiei. pe muncitorii din industria grea şi pe toţi cei a căror imagine despre munca lor a devenit depreciativă datorită existenţei acestei inevitabile nesubstituiri între oportunitate şi siguranţă. prin aplicarea acelaşi ansamblu de politici economice s-a înregistrat o rată a şomajului de patru ori mai mare în Slovacia decât în Republica Cehă în 1992 datorită „producţiei socialiste” care se regăsea într-un cuantum mult mai ridicat în economia slovacă. ministrul de finanţe polonez). economia a experimentat liberalizarea şi stabilizarea. Acest adevăr dur a fost prost înţeles şi neagreat. intensitatea acestor curenţi de protest a fost direct proporţională cu adversitatea condiţiilor iniţiale şi dezvoltările externe. reforma economică a fost afectată de inflaţia ascendentă. deşi în alte moduri.

dar analizele economice evidenţiază existenţa unui şomaj deghizat. Cheltenham. perioada în care este acceptată şi susţinută o reformă radicală este limitată. (2) durata "politicilor extraordinare. Cheia înţelegerii interacţiunii dintre dimensiunea politică şi economică din perioada tranziţiilor postcomuniste este realizarea faptului că orice mare transformare politică din istoria unei naţiuni este urmată de o perioadă de "politici extraordinare" care pregătesc calea unor "politici normale". la rândul lor. grăbesc inflaţia. dar cota mai scăzută a şomajului oficial a fost acoperită prin subvenţii fiscale sau quasifiscale. măresc insecuritatea şi cresc nemulţumirea cetăţenilor datorită ritmului galopant al creşterii preţurilor." (3) durata tendinţei de cădere a unei asemenea perioade. (4) nivelul aferent de susţinere care persistă în condiţii de politică "normală"222. Durată scurtă a perioadei excepţionale se referă la faptul că programul economic radical lansat rapid după un moment de schimbare politică are o mai mare posibilitate de acceptare decât un program radical întârziat sau o alternativă non-radicală care impune treptat măsuri dificile (de exemplu creşterea preţurilor). Şomajul ascuns are efecte psihologice mai puţin pronunţate asupra persoanelor afectate în mod direct de pierderea locului de muncă.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 creat impresia unei limitări a şomajului. Aceasta se bazează pe presupunerea că libertatea şi liberalizarea politică internă produc o psihologie de masă specifică şi oportunităţi politice corespunzătoare: noile structuri politice sunt mai fluide. 1997.K. Politicile extraordinare lasă loc unor politici dominate de conflictele între partide şi grupuri de interese (precum cele descrise de laureatul premiului Nobel James Buchanan şi alţi teoreticieni aparţinând şcolii de politici publice).Socialist Political Economy: selected essays. Fiecare dintre programele James Buchanan. care. Cu alte cuvinte. iar vechea elită politică suferă de discreditare. partidele se vor afla în căutarea unei agende şi a unui profil ideologic iar problemele majore sunt politizate.. În această a doua perioadă se întâmplă ca acele caracteristici de rivalitate politică care sunt obişnuite în democraţiile mature. passim 222 89 . să devină mai puternice. atât liderii cât şi cetăţenii resimt o tendinţă din ce în ce mai puternică de a gândi şi acţiona în spiritul bunului comun. Edward Elgar. Variaţiile caracteristicilor socio-politice de la o ţară la alta pot fi reflectate de: (1) nivelul iniţial de acceptare şi susţinere. U. Post .

noile forţe politice nu au lansat astfel de programe în toate domeniile. În practică s-au întâlnit mai multe metode de privatizare: a) Vânzarea de active. Ţările care nu s-au folosit de avantajele oferite de perioada "politicilor extraordinare" pentru a lansa un program economic radical s-au confruntat o perioadă mult mai lungă cu provocările tranziţiei către o economie de piaţă. Politici de privatizare Unul dintre elementele esenţiale ale transformării regiunii Europei Centrale a fost privatizarea economiei224. între 19901994. b) Licitaţii. passim 223 90 . care a constat în vânzarea unor părţi sau echipamente ale unor întreprinderi profitabile sau neprofitabile investitorilor naţionali. Stark. Licitaţiile şi ofertele publice au avut ca obiect vânzarea unor întreprinderi contra numerar. Bucureşti. a fost dominat de forţe legate de vechiul regim au fost întreprinse doar reforme economice non-radicale. Un exemplu în acest sens îl constituie România şi Bulgaria. în prima fază a procesului de tranziţie. oferte publice. a sănătăţii şi altele). Acest fapt este valabil pentru Polonia. în timp ce Ungaria. Bruszt.transformarea politicii şi a proprietăţii în Europa Centrală şi de Est. 2002. 1996. Dată fiind evanescenţa "politicilor extraordinare" reformele instituţionale care durează perioade îndelungate (de exemplu privatizarea. În contrast. spre deosebire de măsurile de stabilitate şi liberalizare implementate rapid. Lituania era o ţară radicală în ceea ce priveşte privatizarea. Între 1992-1993. sunt predispuse longevităţii.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 economice radicale din Europa Centrală postcomunistă au fost opera unui guvern ce reprezenta noile forţe politice. Estonia şi Letonia. negocieri directe. passim 224 D. Ziua. Totuşi. de fiecare dată când sistemul politic. Democraţia şi economia de piaţă: reformele politice şi economice în Europa de Est şi America Latină. Traiectorii postsocialiste . Concepţia teoretică pe care s-au fundamentat diversele metode de privatizare este aceea că statul este un prost administrator al proprietăţilor sale. dar sub condiţii politice şi economice mult mai dificile223. în acest caz veniturile rezultate fiind Adam Przeworski. a urmat un proces de "gradualism" care s-a datorat parţial forţei cumulate a schimbărilor iniţiate încă din perioada comunistă. L. ALL. reforma securităţii sociale. fosta Cehoslovacie. Bucureşti. Această formă a reprezentat în anumite situaţii o formă de lichidare a întreprinderilor. dar ezitantă dacă luăm în considerare factorul stabilitate.

Ele încercau să stimuleze Álmos Telegdy. c) MEBO (Management and Employee Buy-Outs).Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 utilizate de către stat în diferite scopuri (de la acoperirea unei părţi din deficitul bugetar Ungaria . Accesul la privatizările de tip MEBO era rezervat exclusiv persoanelor din interior. în timpul primilor ani de tranziţie ai României postdecembriste. statul le oferă muncitorilor dreptul de întâietate pentru cumpărarea acţiunilor. fiind adesea un preţ simbolic. pe scară redusă însă. Odată transformată în societate pe acţiuni. limitarea preţului activelor vândute pe o perioadă de câţiva ani. Universitatea de Ştiinţe Economice. vânzarea unui pachet de acţiuni unui investitor strategic. uneori acţiunile fiind oferite gratuit.efesonline. excluzând posibilitatea intrării în societate a altor persoane fizice sau juridice sau a capitalului străin. mai ales în cazul privatizării pe bază de cupoane de proprietate. În schimb statul restricţionează transferabilitatea titlurilor şi impune condiţii pentru menţinerea obiectului principal de activitate. deşi se aşteptau a fi aplicate pe scară mai largă (având în vedere şi experienţa Chinei). din proprietatea statului în proprietatea muncitorilor. aceasta realizându-se de fapt prin închirierea de către salariaţi a cel puţin 20% din activele întreprinderii de stat respective. implicit a societăţii. e) Contractele de management. în diferite etape ale procesului de privatizare în masă225. Deci o întreprindere putea fi privatizată prin lichidare. Metoda MEBO a fost modalitatea dominantă prin care au fost privatizate întreprinderile de stat. au fost rar utilizate (în Polonia şi în România). o formă ce îmbina lichidarea cu leasing-ul. Acţiunile rămase neprivatizate au fost vândute succesiv de către stat. cel puţin într-o fază iniţială a procesului de privatizare. este o metodă de privatizare care presupune trecerea mijloacelor de producţie ale unităţii economice care se vrea privatizată.şi până la constituirea unor fonduri de restructurare . angajaţilor sau salariaţilor. Budapesta 2002. Preţul acţiunilor este stabilit de stat şi nu reflectă valoarea reală. prin negociere directă. De asemenea. O formă particulară a acestei metode de privatizare a fost practicată în Polonia. sa mai practicat. Budapesta şi Universitatea Central-Europeană. Procesul de privatizare şi rezultatele împroprietăririi.Polonia). d) Contracte de locaţie de gestiune (sau contracte de bail).org/ 225 91 . pune limite la restructurarea personalului. http://www. Privatizarea MEBO în România.

statele europene.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 managerii întreprinderilor în realizarea unei privatizări rapide a acesteia (în fapt aceasta fiind principala obligaţie prevăzută pentru aceştia prin contract).1.7 Richard Rose. sărăcia şi diferenţele regionale între diferite ţări dar şi în interiorul acestora. deci ca agenţi locali ai capitalului 226 227 Ana Bal (coord. care să fie orientată către insecuritatea socială. pp. Stânga nu are încă o bază programatică foarte clar definită pentru a realiza integrarea socio-politică.51- 56 92 . De asemenea. No. necompensată pentru o mare majoritate nici măcar prin avantaje materiale. Concluzii Societăţile post-comuniste din Europa Centrală şi de Sud-Est au actuala fizionomie din cauza unei multitudini de factori: a) tranziţia a generat sau a adâncit inegalităţile sociale. Elitele economice exsocialiste funcţionează ca “comprador intelligentsia”. Editura ASE. În timp ce Dreapta din statele ex-comuniste s-a folosit de primul mecanism. în Journal of Democracy. Economie mondială. Bucureşti. Vol. În ciuda retoricii privind cooperarea regională. capit. c) una din caracteristicile sociologice ale capitalismului postcomunist este lipsa unei clase a capitaliştilor. b) trecerea la economia de piaţă a fost resimţită doar parţial ca o eliberare şi ca un succes – pe de altă parte însă şi ca o individualizare forţată. statele Europei Centrale şi-au construit transformarea internă în competiţie cu vecinii.) et alii. în Polonia226. 2006. PHARE) au contribuit la transformarea regiunii. pentru a putea deveni compatibilă modelului occidental de societate şi economie227. “Another Great Transformation”. Uniunea Europeană prin programele sale de asistenţă (de ex. Toate aceste transformări în structura administraţiei şi economiei au avut loc întrun context internaţional special. sunt delimitări culturale naţionaliste faţă de alte state sau strategii de securitate socială în interiorul ţărilor. 1999. Statele postcomuniste au fost asistate în reforma economică şi instituţională atât de statele occidentale cât şi de instituţiile din Grupul de la Bretton-Woods (Banca Mondială şi FMI). 10. mecanismele tradiţionale de integrare politică în societăţile şi respectiv. încercând printr-o strategie solitară să atragă cât mai multe din resursele puse la dispoziţie de donatorii occidentali. Stimulentele acordate puteau să îmbrace în final chiar forma acordării unui pachet de acţiuni managerului.

e) lipsa unei clase de mijloc puternice. de mediul economic. Noua Europă: Economia. de unde impresia corupţiei generalizate.ro/html_files/docs/Ehrke_Studie_ro. ceea ce. proasta ei funcţionare creând puternice sentimente de frustrare socială şi manifestări politice radicale. ci la o creştere explozivă a personalului alimentat indirect de către stat. care trebuie avute în minte atunci când studiem politica internaţională a statelor din regiune precum şi tipurile de interese proiectate de marile puteri sau puterile regionale asupra zonei. la o creştere a costurilor şi la declinul calităţii serviciilor publice.pdf. ca structură de proprietate.fes. în statele în care elitele politice au recurs la „auto-privatizare” (este şi cazul României). mesajul preponderent conflictual şi adesea manipulator. g) mass-media are tendinţa de cartelizare. câteva dintre caracteristicile societăţilor postcomuniste din Europa Centrală. a dat posibilitatea unui surogat de clasă mijlocie formată din potentaţi locali. 228 Michael Ehrke. percepţie care afectează încrederea în soluţiile politice democratice şi în stat. ceea ce nu a dus însă la creşterea eficienţei şi la scăderea costurilor. să câştige influenţă asupra guvernelor şi să-şi promoveze interesele private/de grup pe seama avutului public. d) este caracteristică externalizarea unor funcţii ale statului către actori privaţi. Această afirmaţie se cere nuanţată. f) partidele politice sunt legate. http://www. h) justiţia este încă sub influenţa factorilor politici şi a celor economici. prin relaţii netransparente. 93 . Acestea sunt. politica şi societatea în capitalismul postcomunist. unde s-a creat o clasă de capitalişti autohtoni228. cultivând însă politica-show. pe fondul libertăţii recâştigate după 1989. în sinteză.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 internaţional şi ca reprezentanţi ai societăţii locale faţă de capitalul internaţional.

în perioada anilor `90. (Mar. 41. Statele Unite Statele Unite nu au reprezentat un actor relevant în regiunea Europei Centrale până la începutul secolului XX. distanţa a fost Benjamin Miller. 1997).Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 IV. 51-85 229 94 . 1. No. Vol. în International Studies Quarterly. cât şi în soluţiile de securizare a regiunii. “The Great Powers and Regional Conflicts: Eastern Europe and the Balkans from the Post-Napoleonic Era to the Post-Cold War Era”. Cu excepţia imigranţilor originari din această zonă (de exemplu. cum şi-au definit interesele în raport cu aceasta. Principala trăsătură a relaţiei statelor din Europa Centrală cu ţările care intră în categoria „marilor puteri” este asimetria de putere229. A. născut în Boemia). În acest capitol realizăm o prezentare sintetică a modului în care marile puteri sau raportat la Europa Centrală. pp. Korina Kagan. Europa centrală în proiecţia „Marilor Puteri” şi a celor regionale Spaţiul Europei Centrale s-a definit în sens geopolitic prin raportare la puterile regionale sau a celor care-şi asumă valenţele unui actor global. Marile puteri au fost implicate atât în războaiele purtate în regiune.. o personalitate marcantă ca Antonin Dvořak.

558-559. 225 232 Ibidem. Harlow. Prezenţa americană în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial a permis supravieţuirea democraţiei în Vest precum şi a speranţei într-o eventuală întoarcere a acesteia în statele din Est. căzută sub influenţa sovietică232. Cele paisprezece puncte susţinute de preşedintele american Woodrow Wilson în vederea încheierii păcii vizau. iar accesul Poloniei la mare s-a asigurat prin crearea unui coridor care a despărţit Prusia Orientală de restul Germaniei. Accesul Serbiei la Marea Adriatică a fost asigurat prin formarea Regatului Sârbo-Croato-Sloven. după intrarea Statelor Unite în al Doilea Război Mondial în 1941 şi după desfăşurarea Războiului Rece. Simon & Schuster. 1990. 1994. Ordinea democratică impusă la Versailles nu a supravieţuit mult timp după retragerea americanilor din zonă. moment în care trupele americane staţionate în RFG au tatonat îndeaproape zona. Bazate pe principiul autodeterminării popoarelor. pp. Din păcate. însă pentru scurt timp. acest document avea să schimbe pentru totdeauna faţa Europei Centrale. bazată pe existenţa unei singure superputeri. Influenţa americană nu avea să mai revină decât la sfârşitul secolului. accesul Serbiei la Marea Adriatică şi a unui stat polonez independent la Marea Baltică231. care trebuie să îşi asume rolul de regulator al problemelor 230 Bryn O’Callaghan. 76-77 231 Henry Kissinger. Euforia sfârşitului Războiului Rece a determinat anunţarea în septembrie 1990 de către preşedintele George Bush a unei „noi ordini mondiale”. p. printre altele. mai ales în contextul politicii izolaţioniste americane din cursul secolului al XIX-lea230. Odată cu intrarea Statelor Unite în război de partea Antantei în 1917. situaţia avea să se schimbe radical. echilibrul strategic în regiune fiind foarte fragil şi puţin susţinut de fostele puteri ale Antantei. An Illustrated History of the USA. creând premisele unui viitor conflict de frontieră germanopolonez. 722 95 . 553-554. pp.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 o piedică importantă în calea oricărui contact. New York. o largă autonomie pentru minorităţile din Austro-Ungaria. Longman Group UK Limited. În cazul Austro-Ungariei autonomia popoarelor s-a transformat în independenţă contribuind la destrămarea monarhiei bicefale şi la apariţia statelor succesoare. Essex. Diplomacy. căderea Statelor Unite în izolaţionism după 1920 a avut un efect negativ şi asupra Europei Centrale.

puternic influenţat de Germania. un alt factor în stabilirea unui rezultat mai puţin pozitiv a fost voinţa SUA de a impune organizarea de alegeri democratice şi Ibidem. a primit. nu a dus. girul şi sprijinul Statelor Unite. Paris. să se implice concret în rezolvarea situaţiilor conflictuale. Histoire des relations internationales de 1945 à nos jours. pp.565-570. Vezi în acest sens şi Ian Clark.130-145 in Balcanii . Statele Unite au urmărit promovarea credibilităţii NATO în zonă. p. 9-15 234 233 96 . După o primă fază de concentrare asupra problemelor interne. Ungariei. Oxford University Press. Policy towards the Former Yugoslavia” in East European Studies. 1999. Armand Colin. şi mici în cazul Croaţiei şi Sloveniei. “U. la mai puţin de 1% din bugetul SUA. la un rezultat pozitiv şi asta din patru motive interconectate236: în primul rând. Conflictele iugoslave au determinat administraţia Clinton să părăsească atitudinea de expectativă faţă construcţia noii ordini globale. Preşedinţia lui Bill Clinton începută în 1992 a adus importante schimbări în această viziune. Bucureşti. Noua ordine mondială şi războiul din Balcani. Din cauza importanţei economice reduse pe care Europa Centrală o reprezenta pentru investitorii americani. de-a lungul anilor `90. Spre Israel şi Egipt s-au îndreptat mai multe fonduri decât pentru întreaga Europă Centrală. (exemplu: poziţia SUA în raport cu condamnarea crimelor de război). Institutul de Studii Internaţionale şi Strategice. în general. tome 2. ceea ce nu era neapărat compatibil cu interesele naţionale locale. August 2002. passim 236 Steven E. bazată pe universalizarea valorilor democratice şi a economiei de piaţă. administraţia Clinton a propus o viziune neo-wilsoniană asupra relaţiilor internaţionale. În anii `90 asistenţa economică americană pentru statele post-comuniste a rămas redusă. interpretat de americani ca o victorie finală asupra Uniunii Sovietice şi posibilitatea cooptării fostelor state comuniste în cadrul lumii democratice233.235 Politica americană în Balcani. number 69. The post-cold war order: the spoils of peace. passim 235 Vasile Secăreş. motivaţiile de ordin politic au fost un factor determinant. p. Meyer. 2001. procesul de democratizare a Europei de Est.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 internaţionale. Poloniei. 802 Jean-Baptiste Duroselle şi André Kaspi. Chiar dacă acţiunile de ordin economic întreprinse de SUA au fost modeste în „democratizarea” Cehoslovaciei. p.S.234 În această primă fază a administraţiei Clinton. Căderea Zidului Berlinului a constituit momentul simbolic. un al doilea factor este reprezentat de amestecul de moralism şi imperialism în cadrul leadership-ului american. interesele primordiale ale SUA s-au concentrat asupra considerentelor de ordin global. 2001. însă.ieşirea din trecut.

de data aceasta multipolare. Statele Unite erau percepute în Est ca un garant al democraţiei şi a întăririi rolului în cadrul NATO. Ungaria. Vol. extinderea NATO prin primirea a altor şapte noi membri în urma summit-ului de la Praga. Lărgirea NATO de la Praga a survenit în contextul modificărilor radicale în concepţia provocărilor la adresa securităţii internaţionale după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. dar şi un cadru pentru dezvoltarea relaţiilor cu Germania238. pp. 9-11. cele din centrul Europei. dar şi Germania. 121. Astfel. şi a doua este legată de atitudinea faţă de statele est-europene care se gasesc între Rusia şi Europa de Vest. No. central-europenii nu văd nici o problemă în primatul puterii americane şi îşi evaluează rolul lor în regiune prin apartenenţa la Alianţa NordAtlantică. Wiarda. “The Politics of European Enlargement : NATO. lărgirea NATO din 1999 cu Cehia. Statele Unite nu au luat în consideraţie neadaptarea tipului de leadership american în Balcani. the EU and the New US –European Relationship” in East European Studies.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 lansarea unei economii de piaţă în condiţiile în care nu există un context specific pentru îndeplinirea acestor cerinţe. În această perioadă. în special Polonia. p. pentru Statele Unite există două probleme cheie în Europa Centrală şi de Est239: prima este legată de atitudinea pe care Statele Unite o vor adopta faţă de Rusia. 11. conflictul din Kosovo din 1999. Central-europenii percep Statele Unite ca un garant al democraţiei europene. au susţinut consolidarea supremaţiei americane. 16-20 237 97 . p. 2. sunt preocupate de construcţia unei noi ordini internaţionale. April 2000. De fapt. in Journal of Democracy. 239 Howard J. Polonia. în condiţiile în care Franţa. atât NATO cât şi prezenţa americană reprezentau nu numai o contrapondere în faţa Rusiei.237 Spre deosebire de ţările vest-europene. Poziţia de asumare a rolului de ordonator al ordinii internaţionale adoptată de Statele Unite în 1994-95 a continuat prin intervenţia militară în Bosnia. February 2002. în final.125 238 Ibidem. Războiul din Irak din 2003 a arătat că Europa Centrală este foarte utilă Statelor Unite în realizarea „coaliţiilor de voinţă”. Spre deosebire de unii vest-europeni. number 67. Dacă integrarea ţărilor central-europene în NATO Jacques Rupnik. pe care l-ar putea juca statele din estul Europei. “Eastern Europe: the International Context”.

O dată cu dispariţia Uniunii Sovietice. sugerând Sloveniei şi Croaţiei să abandoneze planurile de independenţă. Astfel. Steven E. p. asupra evoluţiei ulterioare a evenimentelor din zonă. p. Rusia pare să manifeste o opoziţie clară. în cazul ţărilor est-europene membre ale CSI. Bush nu a propus în nici un moment utilizarea forţelor armate 240 241 Wiarda. Iugoslavia a jucat rolul de zid împotriva expansiunii statului sovietic la Marea Adriatică şi a fost statul "rebel" aflat în sfera de control a URSS. încurajând statele din vestul Europei să se implice în rezolvarea conflictelor. Meyer241. marcându-şi sfera de influenţă în teritoriul fostei URSS. Statele Unite si conflictele din fosta Iugoslavie După 1948. Preşedintele Bush a susţinut în anii 1990-1991. Poziţia Statelor Unite în raport cu zona Balcanilor după terminarea Războiului Rece a fost destul de confuză. acţiunile întreprinse de acestea au avut un impact important negativ. loc.. 1) În perioada cuprinsă între sfârşitul anului 1990 şi mijlocul anului 1994. poziţia strategică a Belgradului în cadrul relaţiilor Est-Vest s-a schimbat.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 nu a ridicat obiecţii majore din partea Rusiei. pierzând din importanţă. 2 98 . 26 Meyer. loc. relaţiile dintre Iugoslavia şi Statele Unite sau schimbat. În ciuda lipsei de iniţiative majore din partea Statelor Unite.. menţinerea Iugoslaviei ca stat unitar. În schimbul atitudinii sale. dar care a menţinut. cu excepţia ţărilor baltice. Iugoslavia a primit ajutor economic din partea Statelor Unite. la începutul crizei din Balcani. Implicarea Rusiei în coaliţia antiteroristă internaţională pare să constituie o premisă favorabilă coexistenţei ruso-americane în Europa Centrală şi de Est240. o anumită distanţă faţă de Vest. cit. generatoare de conflicte şi neînţelegeri pe plan internaţional. La începutul anilor `90. cit. identifica patru perioade în evoluţia atitudinii Statelor Unite faţă de conflictele balcanice. administraţiile Bush şi Clinton au păstrat o anumită distanţă faţă de situaţia din fosta Iugoslavie. Statele Unite au găsit în Iugoslavia un partener comunist plasat strategic şi foarte util în confruntarea cu Uniunea Sovietică. în acelaşi timp.

politica de diferenţiere etnică şi de discreditare a sâbilor a fost întărită considerabil prin iniţierea intervenţiilor armate americane împotriva sârbilor bosniaci. Această atitudine a SUA va sta la baza tuturor acţiunilor întreprinse ulterior. Regina Books. recunoscând mai întâi independenţa Sloveniei şi a Croaţiei şi. în urma criticii făcute de către candidatul la preşedinţia SUA. Statele Unite au urmărit aplicarea a cinci politici interconectate. cuprinsă între mijlocul anului 1994 şi sfârşitul anului 1995. aceasta din urmă şi-a schimbat atitudinea şi. Claremont. a afirmat şi extins conceptul de diferenţiere etnică. American Diplomacy at the End of the Cold War: an Insider’s Account of US Policy in Europe. 1997. în 1994. în Robert L. Bill Clinton. passim 244 Meyer. Woodrow Wilson Center Press. DC. precum şi prin susţinerea Croaţiei în 1995. 2) În următoarea perioadă. mai apoi. Venirea la putere a administraţiei Clinton nu a adus o politică clară şi bine definită în ceea ce priveşte problema iugoslavă şi a adâncit şi mai mult situaţia de criză formată în jurul reglementării razboaielor de secesiune din Balcani243. În februarie 1994. la mai puţin de un an.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 pentru menţinerea unităţii statului iugoslav. s-a aliniat poziţiei Germaniei şi a Uniunii Europene. punând bazele entităţii croato-musulmane care va fi instituţionalizată ulterior prin Acordurile de la Dayton.. loc. 1989-1992. Brune. 3 242 99 . Washington. În această perioadă. passim 243 Lester H. Dar. p. Această iniţiativă s-a finalizat prin semnarea unui acord militar şi politic între musulmani şi croaţi la Washington. 2005. impunând o politică de „angajament decisiv”244 în conflictele din fosta Iugoslavie. La sfârşitul anului 1992. Acest acord a pus capăt ostilităţilor dintre cele două tabere dar. pe cea a Bosniei. Hutchings. Clinton şi-a schimbat total atitudinea faţa de Balcani. în cadrul operaţiunii Storm. Mai întâi. Statele Unite au afirmat diferenţierea clară a entităţilor din fosta Iugoslavie şi au condamnat sârbii ca fiind principalii vinovaţi în conflictele din zonă. în acelaşi timp. O a treia politică iniţiată de către Clinton a fost aceea de a impulsiona reconcilierea între musulmani şi croaţii bosniaci. 1990-2005: conflict in Bosnia and Kosovo. The United States and the Balkan crisis. cit. cu privire la „politica slabă” dusă de către administraţia Bush în Balcani. preşedintele Bush ameninţa Belgradul că va reacţiona prompt împotriva sa în cazul în care acesta ar interveni cu forţe armate împotriva Kosovo242.

3. pp. Centrul de Prevenire a Conflictelor & Early Warning. Această perioadă a fost caracterizată de către Steven E. 2007. 3) O a treia perioadă a politicii americane începe la sfârşitul anului 1995 începutul lui 1996 în Bosnia. 56-60.000 de soldaţi în Bosnia. Statele Unite au făcut numeroase presiuni asupra celor trei grupuri etnice din Bosnia pentru acceptarea prevederilor Acordurilor de la Dayton care au pus capăt in mod formal ostilităţilor şi au propus un aranjament politic şi social. perioada de angajament decisiv a Statelor Unite în Bosnia a luat sfârşit. p. în Kosovo. 63-65 247 Leonela Leneş.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 vederea recuperării Krajnei din mâna sârbilor care îşi proclamaseră independenţa faţă de Zagreb. 10. şi se termină la mijlocul lui 1999. pp. loc. în momentul în care ocupaţia provinciei Kosovo a început la mijlocul anului 1999. Un al cincilea moment în politica americană faţă de fosta Iugoslavie. Trupele americane ar fi trebuit să se retragă de pe teritoriul Bosniei în termen de un an de la încetarea razboiului. fără a formula o politică coerentă şi clară cu privire la această zonă. când Statele Unite şi-au concentrat forţele asupra luptei de combatere a Meyer.. 40 246 245 100 . Acest lucru a stârnit proteste din partea Rusiei care are interese în zonă246. Bush. Statele Unite au revenit la o politică de dezangajare faţă de Balcani. 5-6 Dimitri Danilov. 4) Odată cu venirea la putere a administraţiei George W. începe în condiţiile în care sârbii se apropiau de înfrângerea lor de către forţele croate. Meyer ca fiind una de „angajament inerţial”245. Această atitudine s-a accentuat după data de 11 septembrie 2001. “Implications of the NATO Attack on Yugoslavia for European Security and RussianWestern Relations” in Mediterranean Quarterly. 1999. existenţa unor situaţii similare în sfera de influenţă rusă a temperat tonul Moscovei247. Totuşi. dar retragerea a fost amânată până la instalarea instituţiilor şi procedurilor prevăzute în Acordurile de la Dayton. în decembrie 1995. Având în vedere incapacitatea Statelor Unite de a respecta o dată limită pentru retragerea trupelor sale. nu s-au mai anunţat limite de timp pentru retragerea americanilor din zonă. Bucuresti. cit. Odată cu începerea implementării Acordurilor de la Dayton şi mobilizarea unei misiuni de 60. „Politica externă a Rusiei 2000-2006” in Occasional Paper.

după formarea statului polonez şi expansiunea sa. independenţa ţărilor baltice şi a Finlandei. După 1945. sovietizarea forţată a ţărilor centraleuropene a determinat schimbarea etichetei în „Europa de Est”. p. Acest lucru nu a fost posibil. Principalele momente ale dominaţiei sovietice în zonă au fost. Totuşi. “The United States and Europe: Possible Options for US Policy”. fără a fi abandonată în totalitate ideea subversiunii interne. relaţia privilegiată cu Germania avea să determine deznodământul tragic al ţărilor Europei Centrale în anii 1938-1940. pe lângă ocupaţia militară prelungită. După acest moment. intervenţiile armate (în cadrul oficial al Tratatului de la Varşovia) din 248 Kristin Archick. datorită războiului civil. De fapt. iar graniţa vestică a Rusiei Sovietice avea să se mute spre est. prin care era susţinută încheierea unei păci fără anexiuni. anii `30 au marcat întoarcerea la calea diplomaţiei. 5 101 .Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 terorismului şi au lasat pe mâna Europei reglementarea urmărilor conflictelor din fosta Iugoslavie248. vechile reflexe expansioniste păreau a se fi diminuat după ce Lenin dăduse celebrul decret asupra păcii. URSS/ Federaţia Rusă Strategia politică a Rusiei faţă de Europa Centrală a fost dimensionată de relaţiile sale cu Occidentul. 2004. marea putere eurasiatică a moştenit de la Imperiul ţarist statutul de actor dominant în Estul continentului european. Washington December 28. precum şi unirea Basarabiei cu România. B. Odată cu instaurarea puterii sovietice. prin intermediul Cominternului. pentru a-şi relua politica expansionistă. Uniunea Sovietică a devenit hegemonul zonei. Dacă în anii `20 accentul a căzut pe politica internă şi pe sprijinirea mişcărilor revoluţionare. Totuşi. Library of Congress. decretul reflecta dorinţa de menţinere a Rusiei în teritoriul dinaintea războiului. până la nivelul Germaniei de Est (RDG). Perioada interbelică avea să însemne un moment de expectativă a noii Uniuni Sovietice. CRS Report for the Congress in Congressional Research System. când cele două puteri aveau să îşi împartă arealul central-european în contextul încheierii Pactului RibbentropMolotov. până la căderea regimurilor comuniste în 1989.

când „liberalizarea” relaţiilor cu Occidentul a permis desprinderea graduală a sateliţilor est-europeni. dar şi a republicilor unionale baltice. Editura Diogene. „Noul Vest”250 consacrând finalul retragerii puterii sovietice din Europa. (OSCE). Fosta „Europă de Est” devine pentru Rusia. 1995. apropierea geografică a NATO şi UE precum şi un impact semnificativ al acestora asupra Ucrainei. după colapsul comunismului şi extinderea instituţiilor occidentale (NATO şi Uniunea Europeană). care să ducă la desfiinţarea sau neutralizarea NATO. Acest lucru s-a reflectat în domeniul securităţii prin utilizarea unei retorici a „sfârşitului erei confruntării”. cele mai importante state ale Comunităţii Statelor Independente pentru Rusia. fie a criticat şi încercat să împiedice extinderea NATO. The End of Eurasia: Russia on the Border Between Geopolitics and Globalization. ulterior. politica de tip imperialist a Uniunii Sovietice în sfera sa de influenţă. Semnalul eliberării Europei Centrale de sub hegemonia sovietică a fost oferit de schimbarea politicii Moscovei în perioada 1985-1989. Aceste tipuri de argumente sunt un răspuns la existenţa în Statele Unite a două doctrine pentru relaţia cu Rusia: a) şcoala Russia-first care în administraţia Clinton era reprezentată de Strobe Talbott şi b) cei care susţin un rol Zbigniew Brzezinski. şi. cel puţin până la venirea lui Mihail Gorbaciov în 1985. Noua strategie de politică externă elaborată de către administraţia Gorbaciov a introdus noţiunea de „casă europeană comună” şi a acordat o importanţă majoră dispariţiei confruntărilor cu Vestul prin stabilirea unor legături constructive cu acesta249. Republicii Belarus şi Republicii Moldova. destrămarea Uniunii Sovietice şi restrângerea teritoriului european aflat sub jurisdicţia directă a Rusiei. 2001. p. Carnegie Moscow Center. 216 250 Dmitri Trenin. Ele au consacrat.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Ungaria (1956) şi Cehoslovacia (1968). 145-159 249 102 . În relaţia cu NATO. Bucureşti. Europa Centrală şi de Est în ciclonul tranziţiei. Rusia a folosit argumente de două tipuri: fie Rusia să facă parte din Alianţa Nord-Atlantică. Pot fi identificate cel puţin două elemente-cheie în înţelegerea relaţiilor RusiaOccident după disoluţia Uniunii Sovietice: 1) Dorinţa de prezervare a statutului de mare putere prin emiterea unei combinaţii succesive de declaraţii de „prietenie” şi dezaprobare a iniţiativelor occidentale. şi înlocuirea sa cu instituţii de securitate de tip soft. p.

Extinderea NATO şi a Uniunii Europene asupra ariei fostului spaţiu sovietic consacră dispariţia sensului politic al noţiunii de „Europa de Est”. (c) spaţiul securităţii externe. Doctrina Putin Impunerea lui Vladimir Putin ca preşedinte. În schimb conducerile de la Kremlin (Boris Elţân şi Vladimir Putin) au fost ostile la ideea integrării în NATO şi UE a statelor baltice în care se află minorităţi etnice rusofone. Brussels.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 puternic pentru NATO şi. p. în care zona Europei Centrale nu a mai fost considerată esenţială. Rusia a renunţat la controlul asupra statelor din Centrul Europei şi pare a se concentra acum asupra fostelor republici sovietice din spaţiul de „străinătate apropiată”251.cit. care au culminat cu summitul de la Sankt Petersburg din mai 2003. securităţii şi justiţiei. implicit. EU-Russia Relations. a dus la elaborarea şi aplicarea unei noi politici de reconstruire a poziţiei internaţionale erodate a Rusiei. ceea ce implică direct ţările central-europene devenite membre ale UE. p. guvernul de la Kremlin pare a fi înţeles că democratizarea statului nu se poate face în acelaşi timp cu păstrarea statutului de imperiu. 4 103 . Pe de altă parte. când au fost identificate patru spaţii comune: (a) spţiul economic şi de mediu. 120 The European Commission. External Relations. Uniunea Europeană a întreprins numeroase acţiuni de cooperare şi scoatere din izolare a Rusiei. plus accesul în enclava rusă Kaliningrad. 2) Modularea politicii de securitate în funcţie de încercările de a obţine cât mai multe fonduri pe care să le folosească pentru echilibrarea bugetului sau pentru diferite alte cheltuieli. De asemnea se are în vedere cooperarea la Marea Baltică şi Marea Neagră. au fost incluse în cadrul trasat de Politica Europeană de Vecinătate252. (d) spaţiul cercetării. loc. Aceste aspecte. May 2007. care a fost înlocuit prin conceptul de „Noua Europă”. educaţiei şi culturii. Aceste elemente au determinat definirea de către Rusia a mai multor centuri de securitate.. 251 252 Rupnik. Influenţa Rusiei asupra teritoriilor din fostul bloc sovietic fiind în declin. în anul 2000. (b) spaţiul libertăţii. extinderea sa (Richard Holbrooke. Zbigniew Brzezinski).

directorul Centrului de Studii Internaţionale Strategice pentru Europa de Sud-Est şi fosta URSS.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 implicând o componentă economică în cadrul viitoarei sale strategii externe. În viziunea Kremlinului aceste state pot avea o influenţă negativă asupra vecinilor din CSI. Aici. Această zonă permite proiectarea puterii Moscovei către Europa Centrală şi de Vest. Conform studiilor efectuate de către Janusz Bugajski. 2) prin intermediul investiţiilor externe şi a achiziţiei de drepturi asupra infrastructurii strategice externe. 2004. O prima zonă este alcătuită din Belarus. aplicarea noii doctrine în practică s-a bazat pe şase direcţii principale: 1) obţinerea unei influenţe preeminente asupra orientării politicii externe şi asupra politicii de securitate a statelor din apropiere. dar şi întreaga regiune. în special statele care nu sunt membre ale NATO. 3) Rusia foloseşte potenţialul său energetic pentru a creşte dependenţa Europei de Est faţă de furnizorul rus şi doreşte transformarea acestei dependenţe într-o influenţă inter-guvernamentală pe termen lung. Ucraina şi Moldova. in Ocasional Paper. respectiv Belarus. A patra zonă de interes pentru statul rus este Europa de Sud-Est. reprezintă o a treia zonă de importanţă politică pentru Rusia. Rusia a împărţit în patru zone politica sa cu privire la Estul Europei. să fie transformată într-o rampă de reconstruire a unei sfere mai largi de influenţă. 1 254 Janusz Bugajski. passim 253 104 . 5) noua doctrină urmăreşte întărirea polului strategic EuropaRusia vizavi de Statele Unite254. unele state dominate în trecut de către Rusia s-au simţit vulnerabile la presiunile Kremlinului. Ţările central-europene. „Doctrina Putin 2004 si efectele sale”. statul rus doreşte ca CSI-ul european. Centrul de Prevenire a Conflictelor & Early Warning. în special Polonia. În faţa acestei noi emergenţe a puterii statului rus. Rusia doreşte mărirea beneficiilor economice şi obţinerea unor poziţii de monopol. O a doua zonă este formată din statele Baltice care sunt considerate ca fiind state tampon împotriva influenţelor vestice în fostele teritorii sovietice. Astfel. Praeger. Putin aduce o noua doctrină militară şi politică de reinstalare a intereselor ruse în fostul spaţiu sovietic. p. Westport/CT. Bucuresti. Iulian Chifu. 4) Rusia doreşte protejarea CSI-ului european de extinderea influenţei vestice. Cold Peace. Russia’s New Imperialism. Ucraina şi Moldova şi reprezintă aripa europeană a CSI. Rusia are posibilitatea de a manipula conflictele şi de a exploata oportunităţile în avantajul său253. 2007.

în timp ce Moscova nu pare a fi preocupată de democratizarea sau domnia legii de la Minsk. Ucraina Aspiraţiile pro-vestice ale Ucrainei la începutul anilor `90. Aceasta uniune s-ar putea transforma. Belarus prezintă o mare dependenţă economică şi energetică faţă de Moscova. Dependenţa economică a CSI faţă de Rusia reprezintă un punct important în strategia rusă faţă de această regiune. Rusia acordă în prezent o mare importanţă acestor 3 state. pentru a putea deveni un adevărat pol distinct de influenţă într-o lume multipolară. La sfârşitul anilor `90 are loc realizarea uniunii Rusia – Belarus care are ca element de bază stabilirea unei zone de securitate prin unificarea structurilor de apărare. Noua doctrină Putin. guvernele statelor vizate au suportat numeroase presiuni din partea Rusiei prin intermediul ameninţărilor militare. înainte de venirea la putere a preşedintelui Putin. doreşte reabilitarea structurilor supranaţionale economice şi de securitate a CSI. infrastructura energetică a Belarusului fiind controlată majoritar de către societatea ruseasca Gazprom. a exploatării reţelelor criminale şi pătrunderea sistemului de informaţii. a presiunii diplomatice. În acest sens.. într-un stat confederal. la un moment dat. a controlului energiei. Ucraina şi Moldova Belarus În vederea procesului de expansiune a NATO şi pentru a putea limita implicarea Statelor Unite în Europa de Est. profitând de vulnerabilitatea Ucrainei pe plan internaţional. 6 105 . p. cit. datorită problemelor 255 Chifu. au împiedicat eforturile Moscovei de a crea o alianţă politică şi militară cu Kievul. structurile organizaţiei au fost folosite pentru a împiedica occidentalizarea zonei precum şi ca mecanism de răspândire a influenţei politice ruse. Belarus.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Relaţiile cu alte state CSI În ceea ce priveşte atitudinea Rusiei faţă de CSI. sub influenţa rusă. în măsura în care regimul Lukaşenko nu îi va afecta interesele politice şi economice din Europa Centrală. ele fiind definite ca "parteneri strategici"255. loc. Politica externă a Belarusului susţine interesele ruseşti. La sfârşitul anilor `90.

în condiţiile unor puternice tensiuni interne îm Ucraina. susţinută de Moscova. Ca şi în cazul Belarusului. Principala modalitate este menţinerea dependenţei totale a Moldovei faţă de energia furnizată de către Rusia. Rusia a încercat să-şi întărească sfera de influenţă în Ucraina prin diverse forme de şantaj economic sau politic. 8-9 106 .Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 politice apărute în jurul preşedintelui Leonid Kucima. Un alt element important de exercitare a influenţei asupra evoluţiei politice din Moldova este implicarea Rusiei în conflictul din Transnistria şi susţinerea unui plan de federalizare între Moldova şi Transnistria. Rusia a readus recent pe scena discuţiilor politice aşa numitul "Plan Belkovski" care propune separarea Republicii Moldova pe linia Nistrului şi ataşarea părţii vestice României. lucru care a fost evident în timpul confruntărilor politice din 2004. datorită constituirii unui adevărat Kaliningrad pe Nistru. există şi potenţialul de manevră al importatei minorităţi ruseşti din estul ţării256 (Bazinul Donbass şi Crimeea). în cele din urmă. România 256 257 Ibidem. p. cit. puterea a fost câştigată. precum şi controlul asupra economiei şi a mass-media. În pofida implicării fătişe a lui Vladimir Putin în campania electorală parlamentară din Ucraina în toamna lui 2007. Republica Moldova Pentru a menţine controlul asupra Chişinăului. Rusia foloseşte mai multe căi de acţiune. pentru a putea atrage în sfera sa de influenţă întregul stat. de blocul de partide condus de Iulia Timoşenko-Viktor Iuşcenko. folosită pentru a menţine o ameninţare permanentă la adresa stabilităţii interne a ţării. În cazul Ucrainei. în condiţiile în anul 2007. Acest plan este privit ca fiind periculos şi producător de precedente internaţionale inacceptabile257. loc. acuzată de „imperialism”. a utilizat o retorică agresivă la adresa României. însă.. energia reprezintă principala armă şi principala modalitate de şantaj a Rusiei. pp. Puterea comunistă de la Chişinău. 7 Chifu. De asemenea. Rusia a încercat să recupereze influenţa pierdută odată cu instaurarea regimului Viktor Iuşcenko.

între 1990 şi 1991. dominarea pieţei subterane şi a traficului cu produse petroliere. prin achiziţionarea societăţilor comerciale rentabile şi strategice.258 Obiectivul principal al acestei politic era crearea unor probleme pentru România în cadrul NATO şi fărâmiţarea acestei alianţe. Rusia s-a aflat în defensivă. În perioada 1997-2000. În continuare. unde Rusia şi-a asumat o prezenţă vizibilă şi activă. Imediat după înlăturarea puterii comuniste din România. URSS a dorit să implice România într-un proiect comun cu fostele state socialiste satelite prin intermediul unui spaţiu economic comun care sa devină treptat un spaţiu politico-militar comun. August 2001. au reprezentat primul conflict major în afara teritoriului fostei Uniuni Sovietice. Ibidem. finanţarea unor oligarhi autohtoni. acţiunile guvernului de la Moscova s-au concentrat în principal asupra stabilirii unei ordini interne pe plan politic şi economic. În ciuda refuzului iniţial de a răspunde conflictului sârbo-croat din 1992. controlul economiei subterane. Crizele din fosta Iugoslavie. a industriei energetice şi petroliere. din cauza problemelor interne. etc. Între 1992 şi 1996. Rusia s-a implicat de-a lungul anilor `90 din ce în ce mai mult în conflictele din fosta Iugoslavie. “Russia and NATO Toward the 21st Century:Conflicts and Pacekeeping in BosniaHerzegovina and Kosovo”.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 În cadrul strategiei sale de a-şi extinde sfera de influenţă în sud-estul Europei. Rusia a rămas pe aceeaşi logică de control al energiei. blocarea competiţiei pe piaţă. încercarea de semnare a unui tratat bilateral fiind stopată din raţiuni electorale de către diplomaţia română. pp. 9-10 Sharyl Cross. NATO/Academic Affairs 1999-2001. încă ameninţătoare pentru Moscova. încercând să realizeze privatizarea reţelelor de transport de gaz şi petrol. între 2001 şi 2004. Rusia şi-a propus de-a lungul anilor `90 o serie de obiective în ceea ce priveşte relaţiile sale cu România. in NATO-EAPC Research Fellowship Aeard Final Report. Rusia şi conflictele din fosta Iugoslavie După prăbuşirea URSS. strategia Moscovei faţă de România s-a axat pe creşterea dependenţei energetice faţă de Rusia. passim 259 258 107 . respectiv în Bosnia-Herţegovina şi mai apoi în Kosovo259.

începând cu atacurile aeriene din Bosnia şi culminând cu campania aeriana a NATO în Kosovo.3. precum şi din partea forţelor comuniste din guvern. chiar dacă. no. cit. Serbia a făcut apel în mai multe rânduri la susţinerea Rusiei260. Chiar dacă Elţân punea un accent deosebit pe dezvoltarea unui parteneriat cu Vestul. după dezintegrarea Iugoslaviei. Primul dezacord evident între Parlament şi Executiv a avut loc în Danilov. în 1999. Andrei P. guvernul de la Moscova a condus şi o serie de iniţiative independente şi s-a opus utilizării forţelor militare pentru reglementarea conflictului sârbo-croat. a fost aceea de a menţine o relaţie constructivă cu Statele Unite şi cu Vestul. Astfel. în acelaşi timp. slavă) a sârbilor şi ruşilor a influenţat în mod semnificativ poziţia Rusiei. Fall 1998. pp. Rusia a colaborat cu Statele Unite şi cu statele europene. 315-334 261 260 108 . pe fondul unor dislocaţii economice şi sociale profunde. De asemenea. a instituţiilor de apărare şi a societăţii261. el a primit din ce în ce mai multe cereri din partea parlamentului rus de a se opune Vestului. cât şi prin susţinerea implementării Acordurilor de la Dayton.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Politica Moscovei vizavi de conflictele din Bosnia-Herţegovina şi Kosovo a fost condusă de mai multe considerente care au dus la o poziţie destul de contradictorie a Rusiei în raport cu Statele Unite şi cu NATO. Atitudinea Rusiei faţă de conflictele din fosta Iugoslavie poate fi explicată în parte prin preocuparea faţă de statutul regional şi mondial al Rusiei după prăbuşirea Uniunii Sovietice. în 1995. XXXII. dar a pus în evidenţă unele divergenţe importante în raport cu strategia acestora. pp. East European Quarterly. Moscova era ţinta a numeroase presiuni din partea naţionaliştilor pro-sârbi sau anti-occidentali. loc. ortodoxă. Atât în calitate de membru al Consiliului de Securitate ONU şi al Grupului de contact. “Hard-line Eurasianism and Russia’s Contending Geopolitical Perspectives”. şi în Kosovo. În acelaşi timp. Rusia a criticat decizia NATO de a utiliza atacurile aeriene în Bosnia. Rusia a susţinut eforturile NATO şi ale Statelor Unite.. Identitatea etnică şi religioasă comună (estică. În timp ce se alătura eforturilor diplomatice europene şi nord-americane. O influenţă importantă a avut şi amintirea celui de-al Doilea Război Mondial în care forţele de rezistenţă sârbe se aflau alături de ruşi. 61-63 Tsygankov. Principala reacţie a guvernului Elţân la conflictele din fosta Iugoslavie..

C. prevăzând sosirea trupelor KFOR. şi pentru a pune capăt cererii Rusiei de a dispune de un sector separat in Kosovo. Această înţelegere a limitat considerabil puterea de acţiune a Rusiei în cadrul operaţiunilor de menţinere a păcii în Kosovo. în vederea impunerii unor sancţiuni statului sârb pentru a fi susţinut combatanţii sârbi în confruntările din Bosnia-Herţegovina. iar în luna august a aceluiaşi an. cit.600 de oameni numărul trupelor ruseşti care ar putea fi trimise în Kosovo.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 mai 1992 când Rusia nu a putut să-şi exercite dreptul sau de veto în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.). oficialităţile ruse au semnat o înţelegere cu omologii lor americani pentru a limita la 3. după 1945 ea există ca actor internaţional în cadrul unui complex de aranjamente datorat puterilor învingătoare în război.. Unul dintre postulatele fundamentale 262 263 Danilov. În 1994. Fondation pour la Recherche Strategique Ellipses. Rusia a devenit membru deplin al grupării G-8. În momentul în care trupele ruseşti din Bosnia au fost trimise la Priştina. pentru a ocupa aeroportul Slatina. Dacă înainte de 1945 Germania juca un rol de putere europeană (cu pretenţii mondiale) şi cu capacităţi de proiecţie a puterii. blocând astfel orice tentativă a Rusiei de a aduce trupe suplimentare263. La sfârşitul lui iulie 1998. p. conflictul din Kosovo ajunsese la un punct de posibila confruntare între NATO şi Rusia. cel de-al Doilea Război Mondial a marcat o discontinuitate radicală faţă de perioada inter. 65 Yves Boyer. Duma rusească a adoptat o rezoluţie care cerea ridicarea sancţiunilor împotriva Serbiei şi exprima suportul pentru sârbii bosniaci. Isabelle Facon (eds. În momentul în care NATO şi Statele Unite au apelat la utilizarea forţelor militare în vederea soluţionării conflictelor din statele fost iugoslave. passim 109 . Dar acest „succes” aparent al Rusiei a fost deturnat rapid în momentul în care România şi Bulgaria au susţinut cererea NATO de a interzice accesul trupelor ruseşti în spaţiul aerian a celor două ţări. Germania Pentru statutul extern al Germaniei. 2000. Paris. Moscova sa proclamat ca victimă a „interferenţelor” vestice alături de sârbi262.şi antebelică. Kosovo. La sécurite de la Russie: entre continuité et rupture. loc.

734-735 Vezi Margaret Thatcher. 1998. Au loc negocieri „2+4” (RFG . caracterul sacrosanct al alianţei cu SUA.).RDG . În întâlnirea de la Malta din 3-4 decembrie 1989. în alegerile legislative din R. Kissinger. Dacia Publishing House. Germania a fost văzută în Europa Centrală ca un model al ieşirii din totalitarism la democraţie. aflate sub dominaţia sovietică. Prin victoria. Totuşi. Paris. pp. cit. 1993. Cluj-Napoca. 2) cu capabilităţi nucleare – Rusia şi Ucraina. Ungaria. 3) zona de criză. 634-656 266 Emilia D. După 1989. George Bush şi Mihail Gorbaciov au fost de acord asupra tranziţiei graduale şi controlate a ordinii europene fără ca URSS să stopeze această evoluţie. “Germany and the New Security Problem in East – Central Europe” in Vasile Puşcaş (editor). Bertelsmann Foundation. Ea a constituit nucleul unei politici mai consistente desfăşurate în anii `70 şi `80. în special în timpul mandatului cancelarului Willy Brandt (1969-1973). 234 şi Werner Weidenfeld (ed. ca un agent al integrării democratice în Vest. 10. între celelalte două zone266. pp. pe lângă interdicţia expresă de a se angaja militar pe plan extern. Mémoires. passim 265 264 110 .Marea Britanie .. Germană a Alianţei pentru Germania. p. D. op. Reuniţi la 25 februarie 1991 la Budapesta. la nivelul Germaniei de Vest au existat iniţiative legate de statele Europei Centrale. miniştrii Afacerilor Externe şi ai Apărării ai guvernelor statelor membre decid dizolvarea structurilor militare şi politice ale organizaţiei. Michel Albin. La începutul anilor deceniului nouă.Franţa) în urma cărora se semnează Acordul privind reglementările finale asupra tratatului cu Germania265 (12 septembrie 1990). politica externă germană a detectat trei zone de securitate:1) de relativă stabilitate – Polonia. Mohan.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 ale statutului internaţional al Germaniei (Federale) este. 2000. care urmărea îmbunătăţirea relaţiilor cu ţările blocului sovietic264. Slovacia. se deschide calea spre unificare. act semnat la 1 iulie 1991 la Praga. dominată de creştindemocraţi. New Ostpolitik: Strategies for a United Europe.SUA URSS . Central Europe since 1989. Downing Street. Este vorba despre aşa numita „politică a Estului” (Ostpolitik). Cehia. în contrast cu perioada interbelică. care viza în special etnicii germani din regiune (şi mai ales RDG). Acum se pune problema dizolvării Pactului de la Varşovia. Germania a aplicat strategii diferite pentru fiecare zonă. la 18 martie 1990.

in Europe-Asia Studies. No. Faţă de această a treia zonă Germania a adoptat în a doua parte a anilor 90 strategia stabilizării prin deschiderea perspectivelor integrării euro-atlantice (este cazul României şi Bulgariei). 1. 74. dar şi pentru a domina o foarte profitabilă piaţă267. 1. 2001). Relaţiile dintre cele doua ţări sau îmbunătăţit considerabil în următorii ani. “A German Europe – A European Germany? On the Debate over Germany’s Foreign Policy” in International Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944-). Germania a susţinut retragerea trupelor sovietice din Germania de Est cu aproximativ 60 miliarde dolari. 41 267 111 . 6 (Sep. Germania a susţinut integrarea acestora în NATO şi UE pentru a-şi legitima statusul. “Germany and the East”. asta şi datorită experienţei asemănătoare a Germaniei de Est. prin promovarea investiţiilor directe şi a comerţului exterior268. 1998). Vol. Germania a fost in anii 90 principalul actor economic şi politic pe plan european. p.. in International Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944-). 53. aceasta a renunţat oficial la orice pretenţie cu privire la teritoriile pierdute în favoarea Poloniei în 1945. A treia zonă reprezintă cea mai critică situaţie. Pentru statele din centrul si estul Europei. Germania a fost foarte legată de Statele Unite cu interesul de a menţine predictibilitatea Rusiei. (Jan. Relaţia cu Polonia Atât Germania şi Polonia. Statele nu au potenţialul sau capacitatea de a stabili strategii naţionale sau nu pot susţine financiar impunerea de strategii faţă de Occident. multiplicarea problemelor interne269. 1996). Germania fiind un susţinător de bază al integrării Poloniei în Uniunea Europeană. Vol. Atât Germania cât şi Polonia joaca un rol de Josef Janning. 72. 40 268 Wayne C. Germania s-a implicat activ in aceasta regiune. atât din punct de vedere politic cât şi prin acordarea de asistenţă pentru perioadele de tranziţie. p.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Prima arie a fost cu uşurinţă integrată în sistemul instituţional promovat de Vest. Germany and the East”. cum ar fi: globalizarea economică. Vol. intensificarea riscurilor legate de securitatea statelor. No. pp. cât şi relaţiile dintre aceste două state. După reunificarea Germaniei. au jucat un rol central în cadrul strategiei adoptate de către Europa pentru a răspunde noilor provocări apărute după încetarea Războiului Rece. (Jan. No. Pentru a doua zonă. “Poland. Thompson. 923-931 269 Roland Freudenstein.

o Declaraţie germano-cehă de relaţii bilaterale şi dezvoltare. 933-935 272 Thompson. cit. Pentru a întări cooperarea cu Polonia.5 milioane de etnici germani din Sudetenland. Pentru a aduce o compensare parţială a suferinţelor provocate de către regimul nazist în Cehia. 936-937 273 Ibidem. prezenţi pe teritoriul Cehiei în 1945272. în 1991 Germania. pp.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 legătură între statele vestice şi estice europene. iar în timpul campaniilor NATO din Kosovo şi Macedonia. şi i-a permis să implice şi alte ţări europene în eforturile sale de a răspândi zona de stabilitate spre Est. În acelaşi timp. Intrarea Poloniei în NATO a întărit poziţia acesteia în raport cu vecinii săi estici. Relaţia cu Cehia Cehia a păstrat o anumită reticenţă cu privire la intenţiile politice şi economice ale Germaniei de-a lungul anilor `90. Relaţiile dintre cele două ţări sunt destul de dificile. în special către Ucraina şi Belarus. şi pentru a stabili un forum neguvernamental de dialog între germanii 270 271 Thompson. reprezentanţi ai ministerelor şi ai parlamentelor pentru discuţii informale pe teme fundamentale de interes comun. Cehia a găsit în relaţiile cu Germania o cale de a se apropia de integrarea sa în NATO şi în Uniunea Europeană. Cele două state semnează în 1991 un Tratat de Vecinătate. principala cauză fiind problema deportării a aproximativ 2.. De asemenea. cele două ţări au adoptat o poziţie asemănătoare273. Investiţiile germane în economia Cehiei au venit în sprijinul acestui deziderat. preşedintele Vaclav Havel a cerut scuze oficial Germaniei pentru deportarea etnicilor germani. Franţa şi Polonia au pus bazele aşa numitului "Triunghi Weimar".. cit. loc. 938 112 . 932 Ibidem. a fost intensificată cooperarea la nivel de euroregiuni între Germania şi Polonia (de exemplu în zona Szczeczin) şi în domeniul protecţiei minorităţii germane din vestul Poloniei271. promovând extinderea valorilor vestice spre est270. p. iar în ianuarie 1997. care reuneşte şefii de stat şi de guvern. în special cu Rusia. p. loc. pp.

p. din care face parte şi Rusia. După 1989. loc.. mai ales după participarea comună la cele două războaie mondiale şi situarea în tabăra revizionistă. 274 Stephen Wood. 939 277 Zbigniew Brzezinski. passim 275 Thomas Spira. De asemenea. care este un membru activ a Consiliului Statelor Mării Baltice. Bucureşti. De asemenea. integrarea celor trei state baltice în diferite organizaţii multilaterale sau vestice. Germany and East-Central Europe: Political. după încheierea tratatelor de pace din 1919-1920275. relaţiile au fost bune şi în timpul perioadei comuniste.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 sudeţi şi cehi. traducere de Aureliana Ionescu. East European Monographs. statele baltice au fost incluse în sfera de interes strategic a Germaniei în partea centralrăsăriteană a continentului277. De-a lungul anilor 90. Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice. militar şi mai ales cultural în viaţa celor trei state baltice. când Ungaria a fost liderul investiţiilor germane în Europa Centrală şi de Est. passim 276 Thompson. 2000. dovadă fiind faptul că Ungaria a permis în 1989 repatrierea unor etnici germani din RDG în RFG prin intermediul graniţei sale cu Austria276. cit. Germania s-a implicat din punct de vedere politic. Germania a susţinut activ şi integrarea ţărilor baltice în NATO şi Uniunea Europeană. Marea tablă de şah. relaţiile economice dintre cele două ţări au fost foarte bune pe tot parcursul anilor 90. p. cum ar fi NATO. Economic and Socio-Cultural Relations in Era of EU Enlargement. 2004. Letonia şi Lituania. 1977. “German-Hungarian Relations and the Swabian Problem: from Karolyi to Gombos. Relaţia cu Ungaria Relaţia Germaniei cu Ungaria a fost în general bună prin tradiţie. a fost susţinută de către Germania. Boulder. Editura Univers enciclopedic. prietenie şi parteneriat în Europa. Estonia. în februarie 1998 liderii celor două ţări au semnat o înţelegere cu privire la Fondul germano-ceh pentru viitor274. Ashgate. 77 113 . Raporturile istorice de cooperare şi parteneriat între Germania şi Ungaria s-au concretizat după căderea Cortinei de Fier prin semnarea în 1992 a unui Tratat ungarogerman de cooperare. Relaţiile cu ţările baltice Timp de secole.

Germania conduce Escadronul Baltic (BALTRON) care îşi are sediul la Tallin şi operează alături de NATO în regiune. Statele Unite). Coffin. cât şi ONU. În urma izbucnirii conflictului armat în Croaţia. Rusia. ceea ce ar fi amplificat premisele unui război sau chiar ar fi fost cauza războiului. pe tot parcursul anilor `90. poziţia Germaniei a fost destul de controversată. s-au pronunţat pentru menţinerea unităţii statului iugoslav. 48 280 Ramet. 1991-1999” in Problems of Post-Communism. pp. politica Germaniei s-a concentrat pe menţinerea unităţii europene şi euro-atlantice. Există voci care condamnă detaşarea Germaniei faţă de partenerii săi europeni. 50-61 279 278 114 . “German Foreign Policy Toward the Yugoslav Successor States. 945 Sabrina P. January/February 2001. Uniunea Sovietică şi China. p. lăsând pe planul al doilea stabilirea păcii in Croaţia şi Bosnia279. Ramet and Letty Coffin.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 De asemenea. în iulie 1991. Germania şi-a modificat poziţia iniţială. Se pot identifica cinci faze în ceea ce priveşte poziţia Germaniei asupra crizei iugoslave din anii `90281: 1) Într-o primă fază. începând cu iulie 1991. vol. Germania a jucat un rol mult mai important pe scena politică decât celelalte mari puteri pentru care interesul în conflictele din statele exiugoslave a fost şi mai scăzut. Franţa. p.. susţinând procesul de recunoaştere a Croaţiei şi a Sloveniei280. Germania a exercitat o anumită presiune asupra partenerilor săi europeni şi a susţinut. loc. loc. În acest context. p. Thompson. recunoaşterea diplomatică a Sloveniei şi a Croaţiei. În comparaţie cu alţi actori importanţi pe plan internaţional (Marea Britanie. în prima jumătate a anilor 90.. atât marile puteri europene. Această iniţiativă a fost respinsa iniţial de către Franţa şi a provocat numeroase controverse printre marile puteri. cit. 49 281 Ibidem. printre care şi Germania. La începutul crizei iugoslave. Raportul cu statele din fosta Iugoslavie În procesul de stabilire a păcii în statele din Balcani. Germania a contribuit direct la dezvoltarea flotei maritime a Estoniei278. 48. cit.

preferinţei sale pentru o soluţie multilaterală în reglementarea crizelor internaţionale şi. Acceptul Bundestag-ului de a trimite trupe armate în cadrul misiunii din Bosnia. Germania a jucat un rol de protector din punct de vedere umanitar. p. Germania a jucat un rol pasiv în discuţiile privind viitorul statelor din fosta Iugoslavie datorită. cit. loc. obţinerea autonomiei pentru Kosovo. Marea Britanie şi alte state europene. La sfârşitul anului 1991. reprezintă un punct cheie în istorie deoarece acesta marchează integrarea Germaniei în comunitatea naţiunilor şi reabilitarea sa politică pe plan internaţional282. În acelaşi timp. În timpul crizei din statele care au aparţinut fostei Iugoslavii. alături de Statele Unite. Parlamentul Germaniei s-a opus voinţei NATO de a contribui la acţiunile legate de Bosnia dar. în octombrie 1994.000) datorită politicii liberale de azil prevăzute de către Legea Fundamentală germană. acesta reprezentând al doilea moment în care Germania trimite trupe armate în afara teritoriului său. 2) Din ianuarie 1992 până în 1994. să contribuie la misiunea de pace din Bosnia. pe de altă parte. în urma unei cereri oficiale a NATO. datorită contextului politic intern din Germania. Bundestag-ul a acceptat. datorită interdicţiei prevăzute în Legea Fundamentală germană de a mobiliza forţe armate în afara cadrului NATO. Germania a reuşit să convingă statele din CEE să extindă recunoaşterea diplomatică până la 15 ianuarie 1992. la oricare dintre republicile iugoslave care îndeplineşte anumite criterii stabilite de comun acord. 3) La începutul anului 1994. 5) Germania a susţinut în repetate rânduri.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Unii reprezentanţi ai statelor europene au sugerat că procesul de recunoaştere a celor două state ar fi complicat definitivarea eforturilor de stabilire a păcii în zonă. pe de o parte. s-au pus în mişcare în Germania acţiuni de întoarcere a refugiaţilor în ţara de origine.. 941 115 . Această politică a fost destul de controversată pe plan naţional şi. Războiul din Kosovo a reprezentat de la început pentru Germania o provocare mult mai importantă decât cel din Bosnia. Germania a decis accelerarea propriului proces de unificare. imediat după semnarea acordurilor de pace de la Dayton. În urma alegerilor din 282 Thompson. fiind statul care a găzduit cel mai mare număr de refugiaţi (320. 4) Forţele armate germane au fost trimise în Bosnia în ianuarie 2006. după încetarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Pot fi astfel identificate în relaţiile franceze cu Europa Centrală două faze distincte. coaliţia condusă de Helmuth Kohl (CDU/CSU – FPD). p. care a susţinut procesul de stabilire a păcii în Kosovo283. cit.4. D. când influenţa globală a Franţei s-a redus semnificativ. La Paris nu mai exista tentaţia de a construi un sistem de alianţe cu statele central-europene pentru a bloca intenţiile hegemonice ale blocului de putere german. in Polique étrangère.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 septembrie 1998. strâns legate de personalitatea şi viziunea asupra scenei internaţionale a titularului de la Palatul Elysee285. Şi după realizarea guvernului de mare coaliţie CDU-SPD în 20005 poziţia Germaniei faţă de problema Kosovo a rămas neschimbată: regiunea locuită în majoritate de albanezi trebuie să-şi dobândească independenţa. 2000. adică definirea securităţii comunităţii politice franceze. p. 899-914 285 Ronald Tiersky. Thompson. a fost înlăturată de la putere şi înlocuită printr-o nouă coaliţie SPD – Verzi. 942 Jean François Bureau. Din primul punct de vedere. loc.. “L`étranger dans le champ des vision des Français”. Incongurenţa dintre universalismul francez (valorile revoluţiei franceze ca valori supreme. Politica franceză faţă de ţările ieşite din lagărul comunist pornea de la alte premise decât cele din perioada interbelică. Franţa Obiectivele majore ale politicii externe franceze s-au situat şi se plasează la două nivele distincte: afirmarea primatului democratic şi cultural francez în Europa şi în lume şi afirmarea suveranităţii Franţei ca stat. Diferenţa fundamentală între Franţa şi SUA este însă în privinţa capacităţii de a-şi proiecta global interesele şi survine după cel de-al Doilea Război Mondial. pp. Francois Mitterand.157-214 284 283 116 . no. cultura franceză/francofonia) şi capacităţile limitate ale Franţei de a acţiona în lume a fost tensiunea fundamentală care a dominat şi domină politica externă franceză în postura sa globală. Germania nu mai era duşmanul său ireductibil. ci unul din partenerii strategici în construcţia europeană. The last French President. care este decelabil inclusiv la nivelul opiniei publice284. 2002. politica externă franceză este asemănătoare politicii externe americane: ambele au o viziune globală şi nu se pot disocia de un anumit spirit misionar.

Preşedintele francez continua în septembrie 1993 să vorbească despre “ţările în curs de dezvoltare” din Europa Centrală şi de Est. această iniţiativă era menită să frâneze apropierea de Uniune a statelor din Europa Centrală.286 De asemenea. structură care să fie capabilă să fie un competitor pentru Statele Unite. crearea unui nou tratat (cel de la Maastricht) care să fondeze Uniunea Europeană. Acestea nu erau restrictive în sens absolut. Aceasta spre deosebire de Germania care era un sprijinitor puternic al transformărilor politice. La documentation Francaise. Interesul Parisului se îndrepta spre adâncirea integrării Comunităţilor Europene. Dix ans de transformations (1989-1999). în subtextul acţiunilor diplomaţiei franceze la începutul anilor `90 putea fi citită ideea unei potenţiale refaceri a Antantei. Franţa era foarte grijulie în a menaja orgoliile sovietice/ruseşti. a rolului statelor foste comuniste în arhitectura de securitate europeană a fost exprimată prin Planul Balladur din martie 1993 pentru stabilizarea situaţiei în Europa. dar constituiau repere esenţiale pentru statele postcomuniste. Mitterand a produs încă din 1989 proiectul unei “organizaţii de pace şi securitate” care să cuprindă fostele state comuniste. Les réaction de la France à l ’élargissment à l `Est de l`Union européene in L`Europe centrale et orientale.53 117 . Din 1996 şi 1997 noul preşedinte a realizat mai multe vizite în 286 Florence Deloche-Gaudez. acestea urmând a fi integrate Uniunii Europene în “zeci şi zeci de ani”. 2000. Preşedinţia lui François Mitterand a privit cu reticenţă transformările revoluţionare din Europa Centrală. Paris. p.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Prima fază este cuprinsă între 1989 şi 1995. În fapt. dacă Germania ar fi ameninţat echilibrul de putere european. În acest fel era evidenţiat calcul de tip geopolitic tradiţional al Franţei: un singur mare stat este mai important decât o sumă de state mici şi fragile. Desigur. Viziunea franceză asupra reorganizării europene. economice şi sociale din fostul spaţiu comunist. Mitterand dorind să acorde un cât mai consistent sprijin lui Mihail Gorbaciov. care dacă ar aparţine UE ar produce acesteia mari pierderi. Consiliul european de la Copenhaga (iunie 1993) a fixat o serie de criterii politice şi economice pentru statele care vor să devină membre ale Uniunii. Conştient de faptul că integrarea europeană a statelor din Europa Centrală poate însemna o consolidare a puterii germane. O schimbare de atitudine are loc odată cu câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Jacques Chirac.

secretarul Apărării al SUA.18-19 287 118 . Ashgate Publishing. a declarat că cele zece state „au pierdut o bună ocazie să tacă”288. În 5 februarie zece state din Europa Centrală. and the Us: Renegotiating Transatlantic Security in the Post 9/11 Era. în Le Monde diplomatique. României şi Bulgariei cu trupe în etapa post-Saddam a generat încordarea relaţiilor politice dintre acestea şi Franţa. 259-280 în Tom Lansford. început în anul 2003. Donald Rumsfeld. Investiţiile franceze au crescut substanţial în zonă.T. statele din Europa Centrală şi de Est au fost incluse de ministrul american în „Noua Europă”. Romania`s Position Towards the Evolutions of the Transatlantic Link after 11 September 2001. toate candidate la N.U. mai 2004. a determinat tensionarea relaţiilor dintre Franţa şi majoritatea statelor central-europene. Spre deosebire de „Vechea Europă”. După crearea Uniunii Europene. În relaţiile dintre Franţa şi statele Europei Centrale au apărut şi momente tensionate ca urmare a conflictelor asupra Mihail E. (ed). p. Sub preşedinţia aceluiaşi Jacques Chirac Franţa a devenit foarte sensibilă la proamericanismul central-europenilor. Încercând să consolideze atitudinile pro-americane în Europa.O. printre care şi România. Parisul a ajuns la concluzia că o “mare Europă” poate fi mai eficientă în construirea unei entităţi care să fie capabilă să concureze Statele Unite. României şi Bulgariei a trezit reacţii negative în cele mai importante capitale europene. care la 17 februarie 2003. În 30 ianuarie 2003 opt ţări europene s-au declarat susţinătoare ale Statelor Unite în chestiunea irakiană. precum şi cu lărgirea Uniunii Europene (Consiliul European de la Copenhaga-decembrie 2002). a criticat în ianuarie 2003 Franţa şi Germania pentru împotrivirea lor la atacarea Irakului. Declanşarea războiului din Irak şi participarea Poloniei.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Polonia. Gestul a trezit iritarea preşedintelui Jacques Chirac. Războiul din Irak.A. Blago Tashev. Ionescu. România. prin care a vrut să demonstreze interesul francez pentru zona Europei Centrale. „Le rêve américain de la «nouvelle Europe»”. în plin Consiliu European. New Europe. Ungaria. Schimbarea poziţiei franceze faţă de Europa Centrală este explicabilă prin dorinţa de a nu lăsa doar Germania să îşi exercite influenţa în zonă. pp. Old Europe. 2005 288 Thomas Schreiber. Republica Cehă. fiind lăudate pentru susţinerea poziţiei S. percepuţi a juca rolul „calului Troian”.A287. Parisul a fost de acord cu extinderea NATO în 1997 şi 2002. au semnat „Apelul celor 10” prin care era întărit punctul de vedere american. Poziţia pro-americană a Poloniei.

În viziunea geostrategică franceză Europa Centrală este compusă dintr-o mulţime de mici state. Dumas) se urmărea stabilirea unui instrument pentru atragerea Varşoviei în politica europeană şi acordarea sprijinului pentru integrarea în structurile euro-atlantice. În interiorul regiunii central-europene Parisul a avut partenerii săi favoriţi. Germaniei şi Franţei în 1991 (K.html 291 Theodor Tudoriu. Diplomaţia franceză a avut abilitatea de a propune abordări multilaterale. Parisul s-a implicat în zona Balcanilor291. http://www. Institutul de Studii Internaţionale şi Strategice.msz. Gescher şi R. Ungaria. până la Acordurile de la Dayton din 1995 o linie pro-sârbă şi anti-germană. celălalt „copil teribil” al Europei Centrale nu a manifestat prea multă simpatie faţă de Franţa. Bucureşti. Dacă. mai ales prin Politica Agricolă Comună289. D. Bulgaria oscila între influenţa rusă şi cea germană. in Polique étrangère. Skubiszewski.gov. 179-184.4. Importanţa puterilor exterioare pentru securitatea spaţiului balcanic. 2002. 951-966 290 Weimer Triangle. 289 119 . pp. Cea mai importantă arie de acţiune politico-diplomatică din regiunea Balcanilor a fost în spaţiul iugoslav. Din 1998 această formă de colaborare a ajuns la nivelul şefilor de stat. aşa cum am arătat anterior prezenţa franceză în Europa Centrală a fost selectivă la începutul anilor `90. 1999.pl/Weimer. Iar această atitudine a primelor guverne maghiare nu a rămas fără ecouri la Paris. Prin Trilaterala de la Weimar.2176. H. no. fondată de miniştrii de externe ai Poloniei. pp. având loc mai multe întruniri între cele trei state290. socialistul Mitterand preferând să păstreze relaţii mai apropiate cu „prietenii tradiţionali” Cehoslovacia (Cehia) şi România. pentru a împiedica Germania şi Marea Britanie să adopte politici independente. cu excepţia Poloniei şi a României.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 împărţirii puterii în Uniunea Europeană şi a distribuirii resurselor financiare. Consecvent unei viziuni tradiţionale asupra afacerilor internaţionale a Mitterand a promovat. „La France et l`Europe: l`inévitable débat”. Parisul fiind considerat unul dintre principalii „vinovaţi” ai „dictatului de la Trianon”.Triangle. care nu sunt întotdeauna de sens contrar. Parisul a fost la originea planului de pace Philippe Moreau Defarges. al căror rol în construcţia europeană era considerat minor. pentru a ajunge în anul 2006 la nivelul record de aproximativ 12 miliarde Euro. în Balcanii – ieşirea din trecut. fiind vizată creşterea influenţei în Polonia şi România. acestea crescând semnificativ după 1996. Nivelul ridicat al relaţiilor politice dintre Franţa şi Polonia s-a reflectat şi în nivelul schimburilor economice.

sfârşitul celui de al Doilea Război 120 . a creării Grupului de Contact (aprilie 1995). să-şi protejeze imperiul şi. Implicarea fermă a Statelor Unite în conflictele iugoslave a suplinit lipsa de eficacitate şi rivalităţile europene. În funcţie cu aceşti parametri generali trebuie analizat interesul britanic pentru Europa Centrală. La aceste constante trebuie adăugate. implicit căile de acces către acesta. Investiţiile franceze în domenii strategice au reprezentat un alt instrument prin care Franţa a dorit să rămână un actor relevant în regiunea Europei Centrale. în dificila problemă a regiunii Kosovo. considerată a fi esenţială pentru echilibrul de putere euroasiatic. a înfiinţării Forţei de Reacţie Rapide (în urma crizei ostaticilor din mai-iunie 1995). în toate capitalele regiunii şi în cele mai importante oraşe existând centre culturale franceze. precum şi a Balcanilor de Vest.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 franco-german din noiembrie 1993. cu criza orientală şi războiul ruso-turc (1878-1879). fiind adoptate Acordurile de la Dayton. prin raportare la câteva din constantele politicii Londrei. implicarea în politica Europei continentale a fost mai degrabă o excepţie decât o asumare a unui destin istoric. Franţa a folosit intens în Europa Centrală instrumentele diplomaţiei culturale. De exemplu. pentru a încerca prezervarea capitalului de simpatie dobândit încă din secolul al XIX-lea. începând cu sfârşitul Primului Război Mondial. iar pe de altă parte să nu permită unei puteri continentale să dobândească trăsăturile unui actor hegomonic în măsură să pună în pericol interesele britanice. după constituirea imperiului colonial. Interesul vital al Londrei a fost. a ultimatumului de la Sarajevo (februarie 1994). Ulterior. E. relaţia trans-atlantică. gradul maxim de interacţiune directă sau de influenţă britanică asupra României a coincis cu implicarea engleză în criza Crimeii (1853-1856). Franţa şi-a asumat rolul de gazdă al negocierilor de la castelul Rambouillet din 1999. Pentru Anglia. În acest fel ar putea fi rezumată filosofia politicii externe britanice de la epoca napoleoniană încoace. pe de-o parte. Marea Britanie Exprimarea interesului britanic pentru Europa Centrală poate fi înţeles mai bine dacă este circumstanţiat istoric.

iar relaţia politică cu Statele Unite asigură Florin Abraham. La Budapesta modelul civilizaţional britanic era foarte influent. urmează aceeaşi logică. După dispariţia temerilor legate de efectele potenţial negative ale unificării germane. care consideră că Uniunea Europeană trebuie să rămână la dimensiunea ei de piaţă unică. în virtutea relaţiilor tradiţionale. care a premers astfel „trădării de la Ialta”. proiecţia de putere britanică asupra Europei Centrale este interconectată cu aceea asupra Europei în general. implicit pentru România. Contrar acestei atitudini sunt atlanticiştii şi izolaţioniştii. Chiar şi „acordul de la Moscova” dintre Stalin şi Winston Churchill din 1944. 10. Pe de-o parte sunt euro-entuziaştii care consideră că Marea Britanie. 1989-2006. Margaret Thatcher era îngrijorată de amploarea schimbărilor democratice de la sfârşitul anului 1989 şi de posibilele consecinţe asupra securităţii europene. în formula ei de „Europa de Est” era importantă pentru Marea Britanie deoarece acest areal putea fi centrul de conflict mondial. dimpotrivă. alteori. Albin Michel. Paris. existând o coincidenţă de poziţii cu Parisul în această chestiune293. chiar şi din poziţia ei insulară. La Londra existau reale îngrijorări în legătură cu unificarea Germaniei. cel mai important stat pentru Marea Britanie. Polonia reprezenta. p. de aceea. iar implicarea alături de americani în conflictul împotriva „imperiului răului” însemna şi un interes aparte pentru regiune. Rolul factorilor externi. Am putea spune. Bucureşti. în interiorul elitei politice britanice există importante diferenţe de viziune asupra relaţiei cu Europa. INST. în pofida distanţelor geografice.236-237 293 Pentru importanţa chestiunii germane în problema echilibrului european la sfârşitul Războiului Rece vezi Margaret Thatcher.634-656 292 121 . fără îndoială. este sinergic legată de economia şi politica europeană. criza din Iugoslavia (1999) sau al doilea război din Irak (2003). statul român putea fi inclus într-un joc de negociere cu valenţe continentale sau chiar globale292. Doar soluţiile au fost diferite: uneori România era utilă intereselor regionale britanice.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Mondial (1944-1945). că apropierea politică anglo-română a fost mai intensă cu prilejul diverselor crize regionale. Sfârşitul Războiului Rece a evidenţiat realpolitik-ul britanic în problema europeană. prin care premierul britanic îşi manifesta dezinteresul pentru Europa Centrală. După cum se ştie. în schimbul păstrării influenţei în Marea Mediterană (Grecia). Downing Street. În perioada Războiului Rece Europa Centrală. Mémoires. Transformarea României. 1993. pp.

Statutul Marii Britanii de cel mai important şi apropiat aliat al Statelor Unite în Europa s-a reflectat şi în proiecţia engleză asupra spaţiului central-european. No. Din această dilemă identitară a rezultat o foarte laborioasă politică internaţională britanică. Această atitudine ar putea fi explicată prin tradiţionalul euroscepticism. pp. 2005. Vol. passim 294 122 . 74. nu a riscat o decuplare totală de la edificiul comunitar. inclusiv cu ajutorul presiunilor militare la tensiunile care măcinau stabilitatea Balcanilor de Vest. 1. 1. (Jan. Palgrave. 2001). Vezi şi Keith Robbins. pp. Britanicii i-au secondat pe americani începând cu 1995 în căutarea unor soluţii politice. în războiul din Afganistan din 2001 precum şi în conflictul irakian început în 2003295.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 promovarea şi apărarea intereselor britanice. în condiţiile asimetriei de capabilităţi militare dintre Statele Unite şi Europa. în urma presiunilor de la Bruxelles la Londra s-a căzut de acord asupra creării unei Politici Europene de Securitate şi Apărare (ESDP). în întregul său. pp. încercând să imprime procesului de integrare propriul său ritm. 1997-2005.. International Affairs. 295 Paul D. complementară cu NATO. fiind mai degrabă împotriva creării unei politici europene de securitate şi apărare296. 1998). 113. În relaţia cu Uniunea Europeană Londra a fost întotdeauna cu un pas în urma cuplului franco-german. Friedrich-Ebert-Stiftung. în „responsabilitatea” Germaniei. Londra nu a vrut să încalce tabuurile relaţiei de parteneriat cu Statele Unite în domeniul securităţii. în acelaşi timp. În domeniul securităţii Marea Britanie a urmat Statele Unite. “Is Britain European?”. British European policy. a căutat să menţină Europa la dimensiunea sa de spaţiu economic integrat. “Britain and Europe: Devolution and Foreign Policy”. 105-117. în mod oarecum natural. După soluţionarea problemei unificării germane şi a retragerii trupelor sovietice din Europa Centrală guvernul John Major nu s-a remarcat prin acţiuni spectaculoase în această regiune. Totuşi. British Foreign Policy Under New Labour. În aceste polemici tradiţionale în spaţiul englez nu de puţine ori s-a pus întrebarea dacă „Marea Britanie este europeană?”294. dar ar putea fi interpretată şi ca o politică realistă. dar. 77. Apogeul implicării britanice în spaţiul balcanic a fost cu prilejul Timothy Garton Ash. No. Londra a fost principalul aliat al Statelor Unite în războiul din Irak din 1991 şi în politica faţă de Orientul Mijlociu. considerată a fi.. Vol. 2000.56-75 296 Alasdair Murray. Londra s-a implicat în căutarea unor soluţii diplomatice pentru conflictele din spaţiul exiugoslav. Williams. indiferent dacă la conducere s-au aflat conservatorii sau laburiştii. London. International Affairs. (Jan.

foreignpolicy. În soluţiile post-conflict Londra a împărtăşit punctul de vedere american. paralel şi câteodată interconectat model de acţiune: strictă loialitate faţă de NATO (faţă de Statele Unite în special). unde echilibrul dintre euroentuziaşti şi britanocentrici este în mod tradiţional instabil. Issue 2 August 2007 . respectiv sprijinirea integrării europene. Politica pro-americană a fost legată cu o atitudine oscilantă faţă de Uniunea Europeană şi motorul său franco-german. Italia După fondarea Republicii. The Kosovo Crisis and the Evolution of Post-Cold War European Security. Marea Britanie a devenit mult mai interesată de spaţiul Europei Centrale după ce a constat faptul că statele de aici pot fi cu uşurinţă convinse să intre în „coaliţii de voinţă” alături de Statele Unite. 117 – 131. cum a fost cazul Poloniei şi României în cazul conflictului irakian iniţiat în anul 2003. pp. şi a „războiului de Paşte”297. F. Journal of Southern Europe and the Balkans. 2003. Marea Britanie îşi poate găsi parteneri ai altor „coaliţii de voinţă”. www. pe de-o parte.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 crizei din Kosovo din perioada 1998-99. Italian foreign policy since 2001: a preliminary assessment. fără a încerca să le contrapună alte propuneri alternative precum neutralitatea sau ieşirea din NATO şi Comunităţile Europene. pentru acordarea independenţei provinciei Kosovo. iar nu la acela de federaţie de state-naţiuni. 123 . pentru a încetini procesul de integrare şi consolidare politică a Uniunii Europene.Vezi şi Osvaldo Croci. passim 298 Piero Ignazi. În epoca postbelică unele guverne au promovat o politică mai accentuat pro-atlanticistă. inclusiv prin acţiuni militare. Guvernul Blair a fost cel mai insistent actor politic european al implicării NATO în spaţiul iugoslav. şi viceversa298. Când legăturile cu Statele Unite au fost mai strânse integrarea europeană a progresat. şi identificarea cu. împreună cu Marea 297 Martin A. „Italian foreign policy after the end of the cold war: the issue of continuity and change in Italian-US relations”. politica externă italiană a urmat un dublu. Manchester University Press. Elita politică italiană a urmat aceste cutume.it/file_adon/ignazi_edit_2. În mod aparent surprinzător. Polonia este principalul partener al Marii Britanii în tentativa de a menţine Uniunea Europeană la condiţia de spaţiu economic integrat. cu ajutorul unor politicieni eurosceptici. Dacă acest lucru se va întâmpla depinde de evoluţiile politice din Marea Britanie. pe de alta. Smith.doc. Volume 9.

1995. În epoca postbelică Italia a abandonat orice urme ale ideologizatei geopoliticii mussoliniene. Giulio Andreotti. Nitze School of Advanced International Studies. dar şi la Milano s-a considerat că au apărut importante oportunităţi pentru Italia în spaţiul postcomunist. (Summer. Conference Issue: Presidential and Parliamentary Democracies: Which Work Best?. Sintetizând. Iaşi. pp. de Europa Centrală. Instrumentele geoeconomice au fost utilizate cu predilecţie.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Britanie. Austria. Westview Press. După încheierea Războiului Rece la Roma. Consecutiv. Iugoslavia clarifica o parte din proiecţiile geopolitice italiene. în perspectiva italiană. passim 301 Jean Carlo. “Foreign Policy in the Italian Democracy". passim 299 124 . 1994). pentru a fi un contrabalans la cuplul franco-german. Prin toată istoria sa modernă Italia. Acestea au fost definite încă din perioada interbelică. O viziune asupra Europei. Boulder. 529-537 300 Pentru mai multe detalii vezi Vojtech Mastny. la Roma a existat tentaţia de a deveni o putere în regiunea mediteraneană. deoarece aici îşi exprimă rivalitatea atât Germania cât şi Rusia. implicit italiene. Suportul italian pentru extinderea Uniunii Europe a avut însă şi motivaţii de ordin ideologic. Prin Trent. considerându-se că este de datoria elitei politice europene. Vol. Geopolitica dell'Europa Centro-Orientale. drept unul al oportunităţilor dar şi al conflictelor. Iar spaţiul a fost definit. dar tradiţiile istorice şi realităţile geografice au pus Italia în postura de exprimare a interesului pentru arealul central-european301. 2001. încercând să medieze tensiunile dintre Washington şi Europa299. Trieste şi Tirolul de Sud Italia a împărtăşit o comunitate de tradiţii civilizaţionale cu Austria. No. Bologna Center. Paul H. guvernele succesive de la Roma asigurând suportul lor pentru companiile italiene care au dorit să investească în regiune. în care au fost parte diferite entităţi administrativteritoriale din Italia. implicit. Nu este întâmplătoare atitudinea guvernelor italiene de a susţine lărgirea Uniunii Europene. având relaţii strânse şi cu Ungaria300. sau cel puţin partea sa nordică. Johns Hopkins University. 2000 302 Romano Prodi. 3. a fost intim legată de spaţiul german şi. să contribuie la anularea diviziunilor create prin sistemul Ialta302. CSSEO. deoarece acest lucru a însemnat importante avantaje economice. Crearea Iniţiativei Alpe-Adria în 1978. Polirom. am putea spune că Italia a fost adepta unei politici trans-atlantice. Italy and East-Central Europe: dimensions of the regional relationship. 109. Italia mussoliniană arătându-şi interesul pentru regiunea Balcanică. Political Science Quarterly.

2.uk/depts/poli/news/asmi/walston. au fost construite pe ideea parteneriatului sub-regional. pp. 43-51 303 125 . Ettore Greco.ac. Osvaldo Croci. www. pp. I (1996). cu toate că în raport cu Slovenia şi Croaţia au existat voci în Italia care au cerut denunţarea acordurilor Osimo din 1975. nu doresc să aducă în interiorul Uniunii elite Marta Dassu. în mod natural. 72. Un deceniu mai târziu. Italian Foreign Policy. de unde şi interesul Italiei de a implica Europa în securizarea prin integrare a spaţiului.pdf. După 1992 relaţiile dintre Italia şi Slovenia. 2/2002. În procesul de dezintegrare a Iugoslaviei guvernele italiene au dorit să-şi păstreze o atitudine cât mai puţin proeminentă. droguri. 1990). Italia a devenit principalul avocat pentru facilitarea accesului Balcanilor de Vest în Uniunea Europeană. fiind agreată formula gorbaciovistă a „casei comune europene”303. (Apr. 66.89101 305 Roberto Aliboni. în International Affairs . arme) şi a emigraţiei necontrolate. însă importanţa acestora devenea mai scăzută în analiza geopolitică. “Foreign policy re-nationalization and internationalism in the Italian debate”. in Internatiotral Affairs. pp. guvernele centraleuropene au manifestat acelaşi pro-americanism ca şi Silvio Berlusconi. însă această intenţie s-a lovit de prudenţa Germaniei şi a Franţei care. “The Second Berlusconi Government and Italian Foreign Policy”. în mod prioritar. însă statele postcomuniste sunt mult mai prudente în relaţia cu Moscova lui Vladimir Putin. mai ales din perspectiva riscurilor asimetrice generate (trafic de fiinţe umane. The International Spectator. Instabilitatea regiunii balcanice a preocupat în mod deosebit elita politică italiană. No. Light and shade in the second Berlusconi government. 26 November 2004. Statele Europei Centrale erau considerate la Roma pieţe ideale pentru capitalul şi tehnologia italiană. prin care s-a reglementat stingerea diferendelor teritoriale305. Bazinul etnic albanez constituie principala sursă de îngrijorare la Roma.. Vol. realizarea unui parteneriat strategic cu Federaţia Rusă a fost unul din obiectivele principale ale guvernelor Silvio Berlusconi304. 299-311 304 James Walston . No. „The Future of Europe: The View from Rome”. Vol. subordonând politica estică italiană acestui obiectiv. Italia a fost interesată. respectiv Croaţia. În mod paradoxal.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Din analiza acţiunilor de politică externă ale guvernelor italiene se poate observa un clivaj între abordarea geopolitică şi cea geoeconomică. ASMI Conference.york. În contextul căderii regimurilor comuniste din Europa Centrală la Roma guvernul De Michelis concepea menţinerea securităţii europene în cadrele CSCE. în procesele politice desfăşurate în spaţiul balcanic.

precum şi societăţi cuprinse încă de convulsiile conflicte etno-naţionaliste306.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 politice al căror ataşament democratic nu a fost pe deplin verificat. No. 32. pp. în International Migration Review. 1. “The Politics of Proximity: The Italian Response to the Albanian Crisis”. Vol. (Spring. Ted Perlmutter. 1998). 203-222 306 126 .

A. influenţele externe au persistat. Mai precis. În capitolul de faţă ne propunem să analizăm structurile de cooperare regională de după încheierea Războiului Rece. pp. XXVII. Cooperarea după sfârşitul Războiului Rece: Iniţiativa Central-Europeană. Această David Shumaker. 3. însă treptat această percepţie s-a schimbat307. September 1993. În încercarea de a parcurge cât mai repede fazele premergătore aderării la Uniunea Europeană. „The Origins and Development of Central European Cooperation: 1989-1992”. prin înfiinţarea Grupului de Lucru Alpine-Adria din care făceau parte Austria. Iniţiativa Central-Europeană Primul pas în acest sens a fost făcut încă din 1977. vol. Structuri de cooperare în Europa Centrală Spaţiul Europei Centrale a cunoscut de-a lungul epocii moderne numeroase proiecte sau concretizări ale ideii de cooperare regională. mai degrabă decât un fenomen benefic în sine. 307 127 . în East European Quarterly. Grupul de la Vişegrád. Fiecare ţară vedea în acest tip de cooperare o modalitate de a-şi atinge mai repede obiectivul naţional. ţările Europei Centrale. no. Totuşi. zona Europei Centrale a cunoscut o reconfigurare radicală a raporturilor de putere. CEFTA După 1989. dar sub forme indirecte. Iugoslavia. vidul creat de prăbuşirea colosului sovietic a creat premisele unei exprimări mult mai libere de constrângeri externe a ţărilor din regiune. În capitolul dedicat conceptelor Europei Centrale am analizat diverse formule constituite în secolul XIX şi până la căderea regimului comunist. Cehoslovacia şi Ungaria.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 V. cel mai pregnant. În acest context. 352-353. ţările din zonă au descoperit că prin cooperare regională pot să realizeze mult mai mult decât prin simplele demersuri naţionale. Italia şi Ungaria. în special Polonia. sub forma standardelor de aderare la Uniunea Europeană şi NATO. au încercat să reproducă la nivelul regional modelul cooperării din cadrul Uniunii.

În sesiunea din iulie 1992. in http://www. 1. Italia. Serbia.org/main. Ungaria. consolidarea instituţiilor democratice şi respectarea drepturilor omului. în special sub aspectul situaţiei minorităţilor etnice. Moldova. Muntenegru. Odată cu declanşarea crizei iugoslave. pp. sub numele de „Patrulater”. Ungaria. loc.php?pageID=17 311 Guidelines Activities and Rules of Procedure of the Central European Initiative. 310 Vezi pagina web a ICE. România. Iniţiativa Central Europeană (ICE) este o formă flexibilă şi pragmatică de cooperare regională care reuneşte 18 state: Albania. BosniaHerţegovina. cooperarea în 308 309 Shumaker.S. acordarea statutului de observator Croaţiei şi Sloveniei. Acestea cuprind un teritoriu de 2. protecţia mediului înconjurător.4 milioane de km pătraţi cu o populaţie de aproape 260 milioane..Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 structură ocazională a fost reorganizată pe baze mult mai solide în noiembrie 1989. datorită dizolvării unuia dintre statele membre (Iugoslavia) şi a provocărilor pe care această criză le ridica. numele acestei structuri a devenit Iniţiativa Pentagonală. organizaţia a fost obligată să se restructureze.ceinet. Macedonia. Austria. sa transformat în Grupul Hexagonal. În ianuarie 1992. cu prilejul reuniunii vice-premierilor şi miniştrilor de externe din Austria. cooperarea economică şi tehnică. celelalte cinci ţări membre au decis schimbarea denumirii organizaţiei în Iniţiativa Central-Europeană (ICE). Odată cu admiterea Cehoslovaciei. Polonia. Art. şi adoptarea de noi declaraţii pentru susţinerea investiţiilor străine şi a accesului ţărilor membre la resursele energetice. Bulgaria. la Budapesta. Belarus. în iulie 1991. economică.6 128 . Iugoslavia.310 Scopul ICE este de a realiza cooperarea dintre statele membre în următoarele domenii311: dezvoltarea infrastructurilor de transport. Croaţia şi Bosnia-Herţegovina au devenit membre cu drepturi depline ale organizaţiei309. Au fost adoptate documente care stipulau susţinerea Italiei pentru aderarea celorlalte ţări membre la Comunitatea Europeană308.F. Slovenia şi Ucraina. Slovacia. la reuniunea de la Viena. Slovenia. telecomunicaţii şi agricultură. ştiinţifică şi culturală între cele patru state membre. pp. În prezent. Ibidem. în 1990. iar în 1991. Scopul iniţiativei era acela de a dezvolta cooperarea politică. 359-360. 357-358. Italia şi R. prin aderarea Poloniei. la Conferinţa de la Veneţia. cit. tehnică. Republica Cehă. când s-au pus bazele unei iniţiative de cooperare regională. Croaţia. energie.

ICE acţionează într-o manieră flexibilă. „Central European Initiative”. educaţie. 3. documentele procesului de la Helsinki şi.wikipedia. Întâlnirea miniştrilor de externe. declaraţii şi recomandări politice. Deciziile ICE sunt reflectate în documente finale. Secretariatul pentru proiecte) şi cele cu o dimensiune parlamentară (Conferinţa preşedinţilor Parlamentelor. în statul care deţine preşedinţia ICE în 312 313 Guidelines Activities and Rules of Procedure of the Central European Initiative. ICE a dezvoltat un nou program pentru a facilita şi co-finanţa transferul de cunoştinţe cu privire la procesul de tranziţie şi la metodele de negociere pentru a face ca întreaga regiune a Balcanilor de Vest să se integreze în Uniunea Europeană. consultări pe probleme politice de interes comun. Recent. Summit-ul are loc în luna noiembrie a fiecărui an. Dimensiunea guvernamentală a ICE Întâlnirea anuală a şefilor de guverne (Summit-ul ICE) este una dintre cele mai importante acţiuni ale ICE. mai recent.ceinet. Unul dintre obiectivele principale ale ICE era acela de a apropia cât mai mult statele din Centru şi Sud-Estul Europei (Planul de Acţiune 2004-2006) şi de a le ajuta statele membre care se pregăteau de integrarea în Uniunea Europeană. Grupuri de lucru). turism. www. Coordonarea generală a activităţilor care se desfăşoară în cadrul ICE este asigurată de statul care deţine preşedinţia organizaţiei în anul calendaristic respectiv. dezvoltările din cadrul UE şi Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (SPSEE).org Wikipedia. Secretariatul Executiv. Art. Organizare şi structură În lipsa unor forme instituţionalizate.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 următoarele domenii: tehnologie. Comisia parlamentară. Adunarea Parlamentară. media. tineret. Grupuri de lucru.org/ 129 . Liniile directoare ale activităţii ICE au la bază principiile Cartei ONU. adoptate prin consens în cadrul reuniunilor şefilor de guvern şi miniştrilor de externe. Comitetul Coordonatorilor Naţionali. prin intermediul a două tipuri de structuri312 . cooperarea transfrontalieră şi interregională. în ordinea alfabetică a numelor statelor membre313.cele cu o dimensiune guvernamentală (Întâlnirea anuală a şefilor de guverne. aceasta reunind prim-miniştrii tuturor celor 18 state membre. cultură. in http://en. Preşedinţia se asigură prin rotaţie.

ale Agenţiilor de promovare a investiţiilor. există 18 Grupuri de Lucru din care fac parte 314 MAE. la care participă miniştri din sectoarele economice. pe care le transmit coordonatorilor naţionali sau miniştrilor de externe pentru aprobare şi finanţare. un Secretariat Executiv şi un Secretariat pentru Proiecte314. domeniile şi formele de cooperare. amendamente cu privire la liniile directoare şi regulile de procedură în cadrul ICE. crearea şi dizolvarea grupurilor de lucru. discuta şi sincroniza activitatea diferitelor organisme ale ICE.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 acel moment. Coordonatorii naţionali (provenind din ministerele de externe ale ţărilor membre) se întâlnesc lunar pentru a analiza. se iau decizii privind problemele politice ale regiunii.) cu teme pe diverse domenii de interes pentru statele membre. cât şi între statele membre. întâlniri ale preşedinţilor Camerelor de Comerţ. care dezbat şi formulează propuneri de proiecte şi acţiuni în domenii specifice de cooperare. Întâlnirea miniştrilor de externe se organizează în primul semestru al fiecărui an. se numesc sau se revocă Directorul General şi Directori Generali adjuncţi ai Secretarului Executiv al ICE. in http://www. Pe lângă discuţiile de ordin general cu privire la principiile şi obiectivele ICE. Comitetul Coordonatorilor Naţionali (CCN) este organismul cheie care se ocupă cu organizarea cooperării şi implementării programelor şi proiectelor ICE atât la nivel naţional. De asemenea. În prezent. au loc numeroase alte evenimente (forumuri ale tineretului. Pe lângă aceste întruniri clar stabilite. Anual are loc Summit-ul Forumului Economic. se iau în discuţie probleme legate de cooperarea cu alte organizaţii internaţionale şi grupări regionale. obţinerea sau pierderea statutului de membru. cuprinzând în prezent 18 Grupuri de Lucru.ro/ 130 . Cu această ocazie. etc. se adoptă hotărâri referitoare la orientările politice şi economice de cooperare în cadrul ICE (inclusiv adoptarea Planului de Acţiune). O componentă de bază a Iniţiativei o reprezintă Grupurile de Lucru (Working Groups). O dată cu creşterea numărului de membri structura organizaţiei s-a diversificat. structura Grupului de Lucru. De asemenea. problemele legate de buget şi de personal. întâlniri care sunt sponsorizate sau co-sponsorizate de ICE.mae. În cadrul acestui summit se iau în discuţie probleme legate de cooperarea economică între statele membre ICE. „Iniţiativa Central Europeană”.

. care în 2006 şi-a triplat contribuţia la activităţile ICE. Aceste proiecte constau în studii de fezabilitate. pe lângă costurile pe care le suportă pentru funcţionarea Secretariatului Executiv. transporturi. OSCE. precum – Iniţiativa IonicăAdriatică. cu sediul la Trieste. energie. La sediul BERD din Londra funcţionează un Secretariat pentru proiecte ICE. Banca Mondială etc. ICE dispune şi de un Secretariat Executiv. cultură. a cărui sarcină este să asiste preşedinţia în exercitarea atribuţiilor sale şi. de unde sunt finanţate parţial o serie de proiecte de cooperare tehnică şi de investiţii. Până în prezent. în beneficiul ţărilor membre ICE. întreprinderi mici şi mijlocii. de asemenea. Una sau două ţări coordonează activităţile desfăşurate în cadrul grupurilor de lucru. mediu. Resurse de finanţare Unul dintre cele mai importante avantaje ale ICE faţă de alte organizaţii regionale este că dispune de propriile resurse financiare. informaţii şi massmedia. printre care Uniunea Europeană. condus de un Director General. turism. Pactul de Stabilitate. Cea mai mare susţinere o acordă guvernul italian. activităţile desfăşurate în cadrul ICE au fost finanţate prin contribuţiile voluntare ale ţărilor membre. Organizaţia de Cooperare Economică a Mării Negre. precum şi cu actori regionali. Aceste grupuri de lucru acoperă domenii diverse: agricultură.Trust Fund. Consiliul Europei. Italia alimentează. Acest secretariat este principalul organizator al Summit-ului Forumul Economic. Astfel. ştiinţă şi tehnologie. etc. minorităţi. începând din anul 1991.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 reprezentanţi/experţi din toate statele membre. asistenţă tehnică. să pregătească şi să monitorizeze numeroasele reuniuni şi conferinţe organizate sub egida acestei structuri de cooperare regională. Iniţiativa Sud-Est Europeană (SECI) şi Procesul de Cooperare al Europei de Sud-Est (SEECP). ICE cooperează cu o serie de organizaţii şi instituţii europene. Ca parte a procesului de integrare europeană. care oferă asistenţă în pregătirea corespunzătoare a dosarelor de finanţare a proiectelor supuse atenţiei instituţiilor financiare internaţionale. combaterea crimei organizate. supravegherea proiectelor şi dezvoltarea de programe pentru promovarea unui mediu economic şi instituţional favorabil în statele membre. 131 . şi un fond special deschis la BERD . Procesul de Cooperare al Dunării. pe o bază mai mult sau mai puţin permanentă.

Prin intermediul acestui fond este finanţată participarea experţilor ICE la diverse evenimente organizate de statele membre. bazat pe contribuţiile voluntare ale statelor şi administrat de către Secretariatul executiv al ICE. Iniţiativa Central Europeană şi-a diluat identitatea geopolitică tradiţională. OCDE. este neapărată nevoie de un partener. Ele au accentuat faptul că. poziţia generală a ICE a fost reconfirmată: perspectivele de aderare ale ţărilor membre la Uniunea Europeană sau dovedit a fi o forţă motrice pentru procesul de reforme. reflectate prin semnarea tratatelor de aderare. Principalele activităţi ale Departamentului Financiar se axează pe promovarea şi extinderea participării statelor ICE la programele UE. etc. În 2004 a fost creat Departamentul Financiar. În astfel de cazuri.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 La Summit-ul miniştrilor de externe din anul 1998 s-a aprobat crearea unui Fond al Solidarităţii. acordarea statutului de candidat sau semnarea Acordurilor de Stabilizare şi Asociere. Dezvoltări recente Cu prilejul summitului al organizaţiei de la Tirana (2006). în baza unei scări de contribuţii anuale. din moment ce a înglobat spaţii care aparţin în mod tradiţional Balcanilor. ICE se află într-o poziţie strategică de legătură între statele membre şi statele nonmembre UE în vederea unui efort concertat axat pe o cooperare mai strânsă şi transfer de know-how. UNECE. Lărgirea ICE a 132 . la care contribuie fiecare dintre ţările membre. Apariţia acestui departament a fost strâns legată de creşterea numărului de state care după extinderea Uniunii au devenit eligibile pentru obţinerea de fonduri UE. În scopul facilitării implementării proiectelor şi programelor organizate sau sponsorizate de ICE. Acest fond este destinat finanţării de programe şi proiecte. având în vedere extinderea UE prin aderarea Bulgariei şi României la începutul anului 2007. În fapt. Contribuţia financiară a ICE este limitată la un maximum de 50% din costurile totale ale respectivului proiect. De aceea ICE a oferit de multe ori suport financiar în cooperare cu alte organizaţii precum UNESCO. ţările membre UE exprimându-şi entuziasmul privind progresele în acest sens. la Summit-ul miniştrilor de externe din 2001 s-a luat decizia de a se pune bazele unui Fond de Cooperare. continuarea discuţiilor privind aderarea. destinat evaluării posibilităţilor de atragere a fondurilor UE pentru proiectele ICE.

pp.cit. reprezentanţii Cehoslovaciei. această cooperare era menită să reflecte vechea afinitate dintre cele trei state ale căror destine au fost unite pentru o lungă perioadă de timp – parţial sau în totalitate – de Imperiul Habsburgic. Grupul de la Vişegrád315 În aprilie 1990. Instituirea unei democraţii parlamentare. a democraţiei şi libertăţii. 3. 2.2003 317 David Shumaker.visegradgroup.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 însemnat. 10. cu prilejul unei reuniuni a Pentagonalei (actuala Iniţiativă Central Europeană) desfăşurate la Bratislava. loc. prin cultură. credinţe şi probleme similare. şi schimburile comerciale. a drepturilor şi 315 316 Vezi site-ul organizaţiei. Poloniei şi Ungariei au căzut de acord asupra unei cooperări mai strânse care să rezolve o parte din problemele lor. Constituirea Grupului de la Vişegrád a plecat de la conceptul de „Europă Centrală” – ceea ce însemna coexistenţa paşnică într-o zonă multi-etnică şi multireligioasă316. Eliminarea tuturor aspectelor sociale. în acelaşi timp. The End of Central Europe? Visions and Illusions. astfel încât în planul cooperării regionale rezultatele directe sunt puţin vizibile. De asemenea. http://www. economice şi spirituale specifice sistemului totalitar. limbă.. La summit-ul de la Vişegrád (Ungaria) din februarie 1991. participanţii au adoptat o declaraţie care încuraja cooperarea dintre cele trei ţări în vederea creării unei structuri comune care să adere mai uşor la Comunitatea Europeană317. a unui stat modern.07. Barbora. ci mai ales să evite orice reapariţie a rivalităţii şi a geloziei care distrusese relaţiile mutuale în perioada dintre cele două războaie mondiale. în special cu referire la minoritatea maghiară din Slovacia.eu/ Gabelova. bazat pe respectarea legii. Ideea unei strânse cooperări internaţionale şi inter-guvernamentale între statele din Europa Centrală a avut raţiunea sa. 361-362. Cele trei naţiuni nu doreau numai să reia cooperarea în baza tradiţiilor culturale comune. Statele au căzut de acord asupra a cinci obiective care trebuiau incluse în declaraţia oficială: 1. trecerea sa în rândul organizaţiilor regionale fără o influenţă semnificativă. 133 . Reinstaurarea totală a independenţei statului.

p. 2. Toate aceste acţiuni au creat premisele formării unei zone de liber schimb între cele trei ţări membre. Situaţia dus la izolarea Slovaciei. 320 Shumaker. 362. Implicarea totală în sistemul politic şi economic european. Grupul de la Vişegrád a ajuns la o formulă de patru state membre. cooperarea şi dialogul din cadrul Grupului de la Vişegrád s-au dovedit a fi utile şi necesare. mai ales după semnarea acordurilor de asociere la Comunitatea Europeană şi aderarea la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic320. în special atacurile asupra civililor. ce oferea garanţia respectării drepturilor omului şi a minorităţilor naţionale318. 318 Jeszenszky. liderii celor trei state au decis să coopereze şi în privinţa problemelor de securitate. „Eastern Europe: the International Context”. vol.visegradgroup.eu/main. din cauza guvernului naţionalist condus de Vladimir Meciar. pentru că separarea Cehoslovaciei a avut loc fără lupte interne. Toate aceste modificări de pe scena politică internaţională au dus la divergenţe în ce priveşte strategiile economice. nr. din octombrie 1991. Crearea unei economii de piaţă libere. La summit-ul de la Cracovia. Cele trei state au condamnat toate acţiunile incompatibile cu normele legale ale războiului. 2000. divizarea Cehoslovaciei. 11. Existenţa acestei cooperări a fost semnul că identitatea politică a Europei Centrale a renăscut. şi au pledat în favoarea unor soluţii care respectau drepturile omului şi autodeterminarea.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 libertăţilor omului. in Journal of Democracy. inclusiv formarea unui stat independent. cât şi în sistemul de securitate şi cel legislativ. 5. Trebuie avut în vedere faptul că şi Comunitatea Europeană a avut nevoie de timp pentru a-şi însuşi aceste principii. fără agresiuni naţionaliste. 4. Reuşind să treacă peste dificultăţi. „The Origins and Enactment of the Visegrad Idea”. şi inevitabil au afectat formatul Vişegrád.. Motivul principal al acestei evoluţii a fost faptul că interesul comun al statelor din regiune a trecut pe plan secund în faţa intereselor naţionale ale statelor. 134 . În ianuarie 1993. date fiind condiţiile create de dezintegrarea Uniunii Sovietice şi a Iugoslaviei. 118. Poloniei şi Ungariei de restul ţărilor din regiune. la sfârşitul anului 1992. in http://www. Géza. p. şi separarea Cehiei. a încetinit procesul de integrare preconizat319. Totuşi. În anii ‘90 această organizaţie de cooperare a devenit o marcă puternică şi credibilă în zonă. politica externă şi chiar a modului de percepere a drepturilor omului. a democraţiei şi minorităţilor. loc. neînţelegeri şi prejudicii mutuale.php?folderID=923&articleID=4043&ctag=articlelist&iid=1 319 Jacques Rupnik. cit.

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 dovedindu-se un instrument de consolidare a schimbărilor democratice şi al intensificării pregătirii de aderare la UE321. în sudul Poloniei. loc.php?folderID=923&articleID=4055&ctag=articlelist&iid=1 in in 135 . Prima expresie publică a acestei dorinţe a avut loc la summit-ul de la Praga.323 În 2005. Din contră. „The Mutual Return to Europe”. Elementul pozitiv l-a reprezentat atingerea obiectivului propus de grupul de la Vişegrád – integrarea tuturor 321 Tadeusz.visegradgroup. http://www. Mazowiecki. şi au căutat să sprijine acorduri cu SUA şi Comunitatea Europeană în vederea trimiterii de ajutoare către Comunitatea Statelor Independente. teama de un posibil vid de securitate în Europa Centrală. cit. Schimbările guvernamentale intervenite în ţările respective până în 1998 au contribuit la renaşterea valorilor Grupului de la Vişegrád. În 2004. În această nouă etapă.php?folderID=923&articleID=4047&ctag=articlelist&iid=1 322 Géza Jeszenszky. la cinci ani după aderarea la NATO. Pe de altă parte. 323 Simonyi. Concomitent a fost trimis un mesaj celor 12 membri ai Consiliului European. deschizând un nou capitol din istoria Grupului Vişegrád. Ar fi însă o greşeală să se considere că sentimentele anti-ruseşti au reprezentat principala bază a platformei Vişegrád. Cehia.eu/main. Prin menţinerea unui front comun cu Rusia mai degrabă decât să încerce să o împace. Polonia şi Ungaria au reuşit să devină membre NATO în 1999. András. toate cele patru state şi-au luat angajamentul de a promova politica de vecinătate a UE către estul Europei şi de a oferi ajutor statelor din Balcani în drumul către integrarea europeană.eu/main. indicând dorinţa celor trei ţări de a adera la Uniunea Europeană. cei patru lideri ai statelor din grupul de la Vişegrád s-au întâlnit la Wisla.visegradgroup. „Visegrad Cooperation: A 15-Year-Old Success Story”. care ar fi făcut posibilă revenirea Rusiei în zonă. http://www. din 6 mai 1992. care până în acel moment a reuşit să îşi îndeplinească aproape toate obiectivele stabilite în 1991. statele din Europa Centrală au devenit membre UE. pentru a discuta consecinţele integrării în UE. ţările respective doreau să menţină relaţiile economice cu fosta Uniune Sovietică. a determinat ţările Grupului de la Vişegrád să demareze procedurile de aderare la NATO322. Pentru a învinge opoziţia Rusiei faţă de extinderea NATO a fost nevoie de coordonare cu întreaga comunitate euro-atlantică.

prin implicarea experţilor 324 Ibidem 136 . statele V4 au un avantaj faţă de „vechii” membri ai UE: experienţa unică a procesului de transformare de la comunism către democraţie. problema drepturilor minorităţilor şi condiţiile istorice ale acestora. Modul de funcţionare al acestuia se bazează în principal pe întâlniri periodice ale reprezentanţilor statelor la diferite nivele – de la prim-miniştri şi preşedinţi. Modul de funcţionare Grupul de la Vişegrád nu este o structură instituţionalizată.să menţină sensibilitatea faţă de respectarea drepturilor omului. . grupul şi-a propus trei obiective: . La 17 ani de la crearea sa.să devină un pivot al continuării procesului de extindere. libera circulaţie a forţei de muncă.să explice celorlalţi membri. Grupul de la Vişegrád şi-a îndeplinit scopul. devenind o forţă pentru stabilitate. . lucrurile nu stau tocmai aşa. un forum de coordonare şi un motor al dinamizării politicilor europene pentru sudul şi sud-estul Europei324. istorice. celor 10 noi state le-au fost introduse o serie de restricţii care limitează unul dintre principiile fundamentale ale Europei unite. Cooperarea din cadrul Grupului are loc la diferite nivele: . Principalele probleme erau date de libera circulaţie a forţei de muncă şi dreptul de a se angaja în statele membre. la experţi. De teama creşterii fluxului de imigrare din statele est-europene.politic. economice şi culturale din trecut. cunoaşterea regiunilor vecine din Europa de Est şi Balcanii de Vest datorită legăturilor sociale. De asemenea Slovacia a evidenţiat faptul că statele membre au reuşit să ajungă la un consens cu privire la menţinerea grupului în forma sa actuală. Pe de altă parte. care ar fi reprezentat o concurenţă serioasă pentru forţa de muncă din UE. statele şi-au manifestat nemulţumirea faţă de limitările impuse celor 10 state care au aderat în 2004 la Uniunea Europeană. În poziţia în care se găseşte acum.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 celor patru state membre în structurile euro-atlantice. În domeniul politicii externe. prin implicarea reprezentanţilor la nivel înalt ai statelor V4. dar în realitate. . Slovacia a considerat restricţiile drept discriminatorii. mai ales statelor vest-europene. fără admiterea altor ţări. deoarece numai teoretic cele 10 state au drepturi egale cu vechile ţări membre.departamental. în sens birocratic.

aceasta aducând responsabilitatea statului respectiv de a creiona un plan de acţiune pentru anul în curs. împreună. anual are loc întrunirea oficială a prim-miniştrilor. De asemenea. Prin rotaţie. Barbora. energiei şi tehnologiilor informaţionale. În prezent sunt în curs de implementare numeroase proiecte comune în domeniile: cultural. turismului. dezvoltarea contactelor directe între oameni.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 din domeniul administraţiei publice. schimbul de informaţii şi idei între state. se are în vedere intensificarea cooperării în domeniul justiţiei. schimburile ştiinţifice. structura organizaţiei constă de fapt din întâlniri regulate la nivel înalt. şi alte activităţi care. la summit-ul din 2004 prim-miniştrii statelor membre au stabilit ca suma totală anuală cu care va trebui să contribuie statele la Fondul Internaţional să se ridice la trei milioane de euro începând cu anul 2005. cercetarea şi cooperarea din sistemul educaţional. astfel că. deţinerea preşedinţiei. cooperarea transfrontalieră. . Statele. Astfel. Aceste centre culturale nu numai 325 Gabelova. exprimă valoarea pozitivă a conceptului de Europă Centrală. În principal. al mediului înconjurător. securităţii interne. Acesta a fost înfiinţat în 2000 cu scopul de a sprijini dezvoltarea cooperării pe plan cultural. loc. De-a lungul timpului. al transportului. contribuţiile individuale ale statelor au avut o tendinţă de creştere. schimburile de studenţi şi dezvoltarea cooperării transfrontaliere. În majoritatea absolută a cazurilor. au dezvoltat institute culturale deja existente în capitalele fiecăruia dintre ele sau chiar au reuşit să deschidă unele noi în urma schimbărilor politice care au avut loc.civic. Mai mult. conştiente de importanţa schimburilor culturale. ştiinţific şi educaţional. oferă statului respectiv şansa de a se promova pe plan internaţional şi de a-şi lăsa amprenta asupra direcţiei de cooperare a statelor V4. fiecare ţară deţine preşedinţia Grupului timp de un an. în planul de acţiune se au în vedere schimburile culturale. apărării. cit. În ciuda diversităţii ariilor şi metodelor de cooperare. prin implicarea organizaţiilor nonguvernamentale. Fondul Internaţional de la Vişegrád este structura de bază a organizaţiei. 137 . Fondul asigură suport financiar organizaţiilor non-guvernamentale pentru a promova dimensiunea civică a cooperării statelor de la Vişegrád. cooperarea inter-ministerială reprezentând o parte importantă a activităţilor din cadrul Grupului325.

cooperarea dintre statele membre a cunoscut şi momente mai tensionate. În timpul procesului de pregătire a aderării la UE. Crearea Grupului de la Vişegrád avea să fie una din cele mai importante manifestări pentru dorinţa de promovare în comun a intereselor în discuţiile de preaderare. 23. acestea ar trebui luate în considerare. având în vedere preferinţa anumitor state de a aborda singure probleme ce afectează întregul grup326. sau când statele V4 nu au reuşit să acţioneze în comun pentru a sprijini Croaţia în timpul negocierilor de aderare la UE.eu/main. fiecare alegând propria modalitate şi viteză de implementare a unei economii de piaţă funcţionale327. statele şi-au dat seama că le va fi mai uşor să înţeleagă şi să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă. Alexander and Strážay.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 că ajută la conservarea limbii şi identităţii culturale ale minorităţilor din afara graniţelor. De asemenea. New Challenges”. Datorită trecutului comunist asemănător. „New Chances. Pe de altă parte. The Visegrad Countries and the European Union Enlargement. statele au reuşit să coopereze mai bine în domeniul politic. ci reprezintă şi o prezenţă artistică şi culturală interesantă şi atractivă pentru ţara gazdă. datorită faptului că făceau parte din acelaşi areal geopolitic. nici în cel mai important domeniu. Cel mai bun exemplu ar fi Conferinţa interguvernamentală de la Nisa.09.2003 in 138 . Refuzul statelor V4 de a acţiona unitar se poate observa şi din inabilitatea acestora de a coordona introducerea vizelor pentru Ucraina în timpul procesului de aderare la UE. Noile obiective după integrarea în UE şi NATO Obiectivele iniţiale ale Grupului de la Vişegrád au avut un caracter funcţional. Tomáš. unde statele membre UE au adoptat principiile de funcţionare şi modul de divizare a puterii în cadrul instituţiilor europene. structurile consultative au continuat să existe pentru că se simţea necesitatea unei organizaţii ale cărei state să acţioneze împreună pentru consolidarea integrării. cel economic. şi anume integrarea statelor membre în Uniunea Europeană şi NATO.visegradgroup. După realizarea acestora. Deşi temerile dezintegrării Grupului de la Vişegrád nu au fost exprimate direct. după aderare.php?folderID=923&articleID=4066&ctag=articlelist&iid=1 327 Jakub Hejsek. ţările Vişegrád nu au reuşit să cadă de acord. Grupul statelor central europene şi-au adunat eforturile pentru a 326 Duleba. http://www.

328 Per ansamblu. politica agricolă sau dezvoltarea de relaţii economice cu state din afara UE. putem presupune că ţările Grupului de la Vişegrád vor pune accent mai mult pe proiectele culturale şi cooperarea transfrontalieră. Şi aceasta nu se limitează doar la statele membre V4. Lituania. precum Austria. Croaţia. Prin urmare. la creşterea contribuţiilor la bugetul UE sau la limitarea influenţei politice a unor state mici precum Cehia. contactelor directe marchează trecerea într-o nouă fază. după eforturile întreprinse pentru a îndeplini condiţiile de aderare. Colaborarea în domeniile culturii. pot transforma organizaţia într-un centru de gravitaţie pentru noii vecini ai UE. ci include şi acele ţări care au sfere de interes comun şi care influenţează la rândul lor fiecare stat Vişegrád. Slovenia. statele să nu mai fie atât de deschise către schimbări care ar fi dus la scăderea fondurilor UE. era normal ca aceste ţări să nu adopte un curs de acţiune comun. noile proiecte au în vedere actori şi grupuri de actori din Europa de Est şi Sud-Est – Albania. Un alt domeniu în care statele V4 au acţionat similar a fost reforma internă. Republica Moldova. Rusia. activitatea şi acţiunile statelor V4 au confirmat avantajele şi funcţionalitatea cooperării regionale. educaţiei. România. BosniaHerţegovina. Pe baza experienţei trecute este greu de imaginat că statele V4 vor adopta o poziţie comună în ce priveşte armonizarea taxelor şi impozitelor. până la urmă ei sunt competitori pe piaţa economică şi politică a UE. Încheierea unei etape a dus la apariţia unor noi activităţi comune. Acordul Central-European de Liber Schimb (CEFTA/ ACELS) 328 Ibidem 139 . Ungaria şi Slovacia. Serbia şi Ucraina. deoarece. acţiunile şi orientările recente ale Grupului de la Vişegrád. Belarus. În general. Muntenegru. Obiectivele. Atractivitatea acestui format este încă o dată confirmată de interesul tot mai crescut al altor state vecine. dar membre mai vechi. Din această perspectivă.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 contracara propunerea „vechilor” membri UE ca „noile” state să primească un număr cât mai mic de deputaţi europeni şi astfel să aibă o influenţă scăzută faţă de state similare cu un număr egal de cetăţeni. Ucraina în cooperarea cu acest grup. Era de aşteptat ca. Macedonia.

Principalul obiectiv urmărit de CEFTA a fost crearea unei zone de liber schimb prin liberalizarea graduală a comerţului reciproc cu produse industriale şi agricole şi prin eliminarea barierelor tarifare şi netarifare din calea comerţului (după standardele GATT) în perioada de tranziţie329. când au fost eliminate barierele vamale privind produsele industriale330. 140 . Iniţiativa Central Europeană (ICE). în condiţiile dispariţiei sistemului CAER.mvp. pe latura economică.hr/eng/1-3-09-multilateralni-01en. Acest proces de translaţie de la naţional la regional în contextul globalizării a dezvoltat tendinţe de integrare regională şi cooperare inter-regională. în ideea facilitării schimburilor şi a cooperării economice intraregionale şi. implicit. Comunitatea de Lucru a Statelor Dunărene (CLSD). înfiinţarea CEFTA a fost un pas decisiv pentru pregătirea aderării la Uniunea Europeană. Acordul a fost revizuit de două ori. Acordul de Liber Schimb în Europa Centrală (CEFTA). Acordul de Liber Schimb Central-European a fost semnat la 21 decembrie 1992 la Cracovia (Polonia) între Polonia. Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN).Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Dezgheţarea relaţiilor internaţionale după colapsul sistemului bipolar a însemnat şi multiplicarea formelor de cooperare subregională. Ungaria şi Cehoslovacia.ro Croatian Ministry of Foreign Affairs. concretizate în crearea unor organisme de cooperare precum Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est. precum şi înfiinţarea de euroregiuni. ca mijloace de dezvoltare economică şi socială la nivel local. Procesul de Cooperare din Sud-Estul Europei (SEECP). La reuniunea din 1995 s-a stabilit 329 330 Acordul de Liber Schimb Central-European (CEFTA).htm. CEFTA a constituit o anticameră a UE prin faptul că puteau deveni membre doar acele ţări central-europene care încheiaseră un acord de asociere la UE. zona nu a fost integral funcţională până în ianuarie 2001. cu prilejul Reuniunilor Primilor Miniştri de la Brno (11 septembrie 1995) şi de la Bled (4 iulie 2003). etc. Totuşi. Constituirea După crearea Grupului de la Vişegrád. Iniţiativa de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI). a sprijinirii dezvoltării economice a ţărilor participante. "CEFTA – Central European Free Trade Agreement”. in http://www. in http://www.mae.

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 că orice ţară europeană poate accede la CEFTA cu acordul ţărilor membre331. În urma introducerii acestei prevederi, acordul a fost extins prin cooptarea Sloveniei (1996), României (1997), Bulgariei (1999), Croaţiei (2003) şi Macedoniei (2006). Cea de-a doua revizuire a fost efectuată pentru a introduce, în noua conjunctură creată de aderarea la UE a unora din ţările membre, posibilitatea retragerii din CEFTA332. În urma importantei extinderi a UE din 1 mai 2004, prin care Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Slovenia au devenit state membre ale Uniunii, numărul ţărilor participante la CEFTA s-a redus la trei: România, Bulgaria şi Croaţia. După aderarea României şi Bulgariei la UE, care s-a produs la 1 ianuarie 2007, CEFTA a intrat intr-un proces de restructurare, în urma căruia Croaţiei şi Macedoniei li se vor alătura ţările din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Serbia, UNMIK-Kosovo) şi Republica Moldova333. Modul de funcţionare Principalul for decizional al CEFTA, care este o organizaţie economică interguvernamentală, îl constituie Reuniunea Primilor Miniştri, care adoptă rezoluţiile cele mai importante, ce sunt apoi supuse aprobării forurilor legislative naţionale ale ţărilor membre. Astfel, principalele măsuri şi reglementări ale organizaţiei au apărut în urma organizării acestor reuniuni, organizate de ţara care deţine preşedinţia prin rotaţie, în timpul unui an calendaristic. La Reuniunea Primilor Miniştri ai ţărilor membre CEFTA din 25 iulie 1994 de la Poznan, sub preşedinţia Poloniei, membrii CEFTA au luat decizia politică de extindere a acestui acord, pentru a crea premisele unei dezvoltări economice susţinute şi eliminării barierelor în calea comerţului liber cu ţările din imediata lor vecinătate. În acest scop, ei au decis introducerea unor criterii de aderare pe care potenţialele ţări candidate ar trebui să le îndeplinească. Astfel, s-a stabilit că statele candidate trebuie să fie din Europa, să fi
331

Agreement Amending the Central European Free Trade Agreement, in http://www.psp.cz/eknih/1993ps/tisky/t198300.htm 332 Agreement Amending the Central European Free Trade Agreement, in http://www.nn.hr/clanci/medjunarodni/2003/143.htm 333 UNMIK Press Release, “Central European Free Trade Area (CEFTA) initialed”, in http://www.euinkosovo.org/upload_press/Central%20European%20Free%20Trade%20Agreement%20initi alled.pdf

141

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 semnat un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, să fie membre ale OMC, să fi semnat acorduri de liber schimb cu ţările CEFTA sau să primească aprobarea ţărilor cu care nu au semnat astfel de acorduri334. La Reuniunea Primilor Miniştri din 28-29 noiembrie 2005 de la Zagreb, sub preşedinţia Croaţiei, membrii CEFTA au luat decizia de a modifica aceste criterii, considerând-o singura modalitate de a asigura viitorul organizaţiei. Statele membre au adoptat un set de trei criterii îmbunătăţite pentru a flexibiliza condiţiile de accedere în CEFTA ale statelor din Europa de Sud-Est335: i) ţările candidate trebuie să aibă acorduri de liber schimb cu toate ţările membre CEFTA şi să rezolve disputele bilaterale rezultate din implementarea acestora; ii) ţările candidate trebuie să aibă relaţii instituţionalizate cu Uniunea Europeană, respectiv să fi iniţiat negocierile pentru încheierea unui Acord de Asociere şi Stabilizare (SAA) sau să fi încheiat deja un SAA sau Acord de Cooperare şi Parteneriat sau să beneficieze de măsuri autonome de comerţ din partea UE; iii) ţările candidate trebuie să fie membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) sau să fie ferm angajate în aplicarea regulilor şi procedurilor OMC. În cadrul întâlnirilor CEFTA au fost dezbătute o serie de probleme cheie: înlăturarea obstacolelor din calea schimburilor comerciale, a producţiei şi investiţiilor, punerea bazelor unui acord de comerţ liber, creşterea mobilităţii cercetătorilor şi studenţilor. Dezvoltarea cooperării regionale are la bază trei domenii-cheie: a) democratizarea şi drepturile omului; b) restructurarea economică, dezvoltare şi cooperare; c) rezolvarea problemelor de securitate – iniţiativa anti-corupţie. Restructurarea economică are în vedere trei domenii de activitate: - infrastructura regională, inclusiv mediul înconjurător; - dezvoltarea domeniului privat; - coeziunea socială şi înlăturarea efectului negativ al reformelor economice336. O nouă etapă în istoricul dezvoltării CEFTA a constituit-o summit-ul organizat la Bucureşti, la 6 aprilie 2006, în timpul preşedinţiei României. În cadrul acestei reuniuni, premierii a nouă ţări din Europa de Sud-Est (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria,
Summit of the Prime Ministers of the CEFTA States, in http://www8.vlada.gov.sk/archiv/cefta_en/cefta.html 335 “CEFTA ar putea primi noi membri anul viitor”, Southeast European Times, 07 aprilie 2006, in http://www.bizwords.ro/article/economie/1535/CEFTA-ar-putea-primi-noi-membri-anul-viitor.html 336 Tony Brown, Mary O’Mahony, Economic Co-operation in South-Eastern Europe, Rapporteur Report by Institute Of European Affairs, 31 March 2006, p. 1
334

142

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Croaţia, Macedonia, Republica Moldova, România, Serbia şi Muntenegru) au luat hotărârea de a înfiinţa o zonă unică de comerţ liber în scopul de a extinde şi moderniza CEFTA, astfel încât să acopere toate ţările din Balcanii de Vest. Extinderea CEFTA a fost propunerea Croaţiei ca alternativă la ideea originală a Uniunii Europene de a crea o aşa-numită „Zonă Comercială Liberă în Balcani”. Planul autorităţilor de la Bruxelles a fost aspru criticat în Croaţia, mulţi susţinând că acesta aminteşte de fosta Iugoslavie şi că ar putea încetini progresul Croaţiei către aderarea la UE prin alăturarea acesteia cu alte state care nu se află în stadii atât de avansate ale procesului de integrare337. Astfel, ca alternativă la criticile apărute, Croaţia a venit cu ideea extinderii CEFTA având în vedere că ţările Europei de Sud-Est se confruntă cu provocări comune, care pot fi rezolvate cel mai bine prin cooperare regională. La finalul reuniunii a fost adoptată o Declaraţie Comună prin care se exprimă voinţa politică existentă la cel mai înalt nivel, de a se iniţia negocierile privind crearea unui Acord de Comerţ Liber în Europa de Sud-Est prin extinderea şi amendarea CEFTA, astfel încât acest Acord să devină un instrument modern, ambiţios şi cuprinzător, complementar celorlalte instrumente în vigoare sau în curs de negociere între statele din regiune şi UE. Declaraţia include principiile şi orientările în baza cărora vor avea loc negocierile efective precum şi un calendar privind desfăşurarea la nivel tehnic a acestora. Procesul poate duce la încheierea unui Acord Comercial Regional (ACR), ce are ca scop înlocuirea reţelei de 31 de acorduri de liber schimb bilaterale existente în regiune, liberalizând astfel peste 90% din comerţul din regiune, inclusiv aproape întregul comerţ cu produse industriale338. Pe lângă faptul că extinde CEFTA pentru a acoperi toate ţările din regiune, ACR modernizează pactul, adăugând noi prevederi pentru armonizarea regulilor şi reglementărilor, îmbunătăţind soluţionarea disputelor, schimbul de servicii şi protecţia proprietăţii intelectuale. De asemenea, Acordul prevede convergenţa normelor comerciale relevante, în special în privinţa normelor industriale şi fito-sanitare.

337

Acordul CEFTA indică îmbunătăţirea cooperării regionale, 26 aprilie 2006, in http://www.setimes.com/cocoon/setimes/xhtml/ro/features/setimes/features/2006/04/26/feature-02 338 “Premierii din Europa de Sud-est ajung la un acord asupra comerţului liber”, Southeast European Times, 07 aprilie 2006, in http://www.setimes.com/cocoon/setimes/xhtml/ro/features/setimes/features/2006/04/07/feature-01

143

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Prin organizarea acestui eveniment, România şi-a asumat rolul de promotor al acestui proces regional, având convingerea că CEFTA extins şi modernizat va reprezenta un instrument necesar şi util pentru susţinerea participanţilor la Acord pe drumul către integrarea europeană, alături de o contribuţie semnificativă la stabilitatea, securitatea şi prosperitatea întregii regiuni339. Noua orientare pe care statele au adoptat-o s-a finalizat pe 19 decembrie 2006, la Bucureşti, prin semnarea Acordului Unic de Comerţ Liber în Sud-Estul Europei, în cadrul summit-ului Getting Closer to Europe340. Acest Acord, rezultat din extinderea şi modernizarea CEFTA, a fost o iniţiativă a României, asumată şi susţinută de Comisia Europeană. Potrivit acordului încheiat, CEFTA urmează să cuprindă toate statele din vestul Balcanilor – Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Serbia (inclusiv Kosovo, aşa cum defineşte Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite rezoluţia 1244), plus Republica Moldova. Concluzii Odată cu epoca mondializării, Europa Centrală a început să se confrunte cu o serie de probleme grave, destabilizatoare, care deveneau tot mai acute şi mai presante, a căror soluţionare implica un angajament comun al statelor regiunii, aflate în plin proces de integrare europeană şi euro-atlantică. Tocmai de aceea, comunitatea internaţională şi, în particular, cea europeană, prin structuri, organizaţii şi iniţiative corespunzătoare, au depus eforturile necesare pentru crearea unui spaţiu propice dezvoltării democraţiei şi creşterii economice, prin impulsionarea laturii economice a respectivelor regiuni. Cooperarea regională este un element cheie al politicii Uniunii Europene pentru regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, parţial datorită importanţei acesteia pentru stabilitatea politică şi dezvoltarea economică. Acest lucru a fost foarte bine înţeles de statele din această regiune care, prin cooperare şi eforturi concentrate au reuşit să creeze

339

Acordul de Liber Schimb Central-European (CEFTA), Direcţia Diplomaţie Economică, 15 mai 2006, in http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=7269&idlnk=1&cat=3 340 “România lasă moştenire CEFTA”, 19 decembrie 2006, in http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_8968/Romania-lasamostenire-CEFTA.html

144

Prin dezvoltările realizate. cât şi circumstanţelor favorabile. se poate vorbi despre Europa Centrală ca despre un spaţiu al cooperării care a înlocuit vechiul spaţiu al confruntării.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 şi să extindă CEFTA. 145 . CEFTA a devenit un exemplu al transformării cooperării regionale în realitate şi de asemenea un bun teren de instrucţie pentru cooperarea economică în pregătirile pentru aderarea la UE. dar şi România şi Bulgaria. care la un an după integrare au absorbit fără mari şocuri competiţia liberă. în acest moment. Cel mai bun exemplu sunt Ungaria. în urma participării la CEFTA. fiind incluse în valul de extindere al Uniunii Europene din perioada 2004-2007. aceasta atât datorită organizaţiilor regionale. Astfel. Forme de cooperare analizate în acest capitol dovedesc faptul că. Europa Centrală a devenit o arie mult mai sigură şi mai prosperă. Cehia şi Slovacia. Polonia. să îşi îmbunătăţească performanţele economice. care au reuşit. după 1989.

Preocuparea centrală în 1990-`92 în Statele Unite şi Europa de Vest era legată nu de extinderea rapidă a NATO. preocupate de conservarea unei bune relaţii cu Uniunea Sovietică. Această opţiune nu trezea prea mult entuziasm în cancelariile occidentale. Alianţa NordAtlantică a fost nevoită să procedeze la o nouă abordare a relaţiei sale în Europa. care au condus la prăbuşirea sistemului comunist şi încheierea Războiului Rece. Etapele extinderii spre Est a NATO În urma evenimentelor desfăşurate în Europa la începutul anilor `90. În contextul reconfigurării raporturilor de putere 341 Michel Foucher. după prăbuşirea sistemului comunist statutul acestora devenea unul incert341. Paris. retragerea trupelor sovietice din Europa Centrală precum şi efectele reunificării germane asupra echilibrelor de putere. Dacă în perioada Războiului Rece ţările din Centrul şi Estul Europei reprezentau una dintre zonele de confruntare cu Rusia Sovietică. Integrarea Europei Centrale în NATO şi Uniunea Europeană Dezintegrarea rapidă a sistemului de putere sovietic din Europa Centrală a avut drept consecinţe şi desfiinţarea CAER şi a Tratatului de la Varşovia. după cum am analizat în precedentul capitol. ulterior cu Federaţia Rusă. majoritatea ţărilor ieşite de sub dominaţia sovietică s-a pronunţat. Fronts et Frontieres. iar una dintre variantele pentru securitatea europeană a fost şi aceea a primirii de noi membri dintre ţările Europei Centrale şi de Est. Statele postcomuniste au căutat mai multe formule de garantare a securităţii. pentru integrarea cât mai rapidă în NATO. În acest capitol ne propunem să prezentăm principale etape ale extinderii spre Est a NATO şi Uniunii Europene. 1991 146 . A. ci de găsirea unor sisteme de securitate care să permită controlul eficient al armamentului nuclear. precum şi semnificaţiile acestor procese istorice pentru statele din Europa Centrală. Cu toate acestea.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 VI. Editura Fayard. încă din primii ani care au urmat prăbuşirii Cortinei de Fier.

Uniunea Sovietică – să stabilească relaţii diplomatice cu Alianţa. Pentru început statele ex-comuniste au participat. Aceste momente ale cooperării Vest-Est au fost precedate de semnarea la Paris. invitând mai multe state din spaţiul Europei Centrale şi de Est – Ungaria. Polonia.27 147 . statele NATO au făcut primii paşi în direcţia cooperării. Cooptarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est în structurile NATO a fost apreciată mai ales ca o soluţie de conectare a acestora la un spaţiu de securitate342. de către toate statele CSCE. 1993. precum şi cu hotărârea de a pune capăt confruntării dintre Vest şi Est343.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 în interiorul sistemului internaţional. 12-30. un posibil furnizor de insecuritate pentru Europa. 2001. la Consiliul de Cooperare NordAtlantic. Motivaţiile sunt multiple – poziţia geografică ce o plasează în proximitatea Federaţiei Ruse. începând cu anul 1991. a unei Declaraţii-angajament comune de neagresiune. implicit. Pentru aceste ţări. La Întâlnirea la Nivel Înalt de la Londra. p. în acelaşi timp cu Tratatul asupra Forţelor Convenţionale din Europa şi cu publicarea. problema securităţii a reprezentat un argument puternic în favoarea orientării spre structurile NATO. în noiembrie 1990. Pe de altă parte. după retragerea trupelor sovietice. Bucureşti. care permitea celor ce doreau să se pregătească în vederea interoperabilităţii şi. Vers la fin des frontieres?. Ministerul Informaţiilor Publice. La Mondialisation. în conformitate cu noul mediu de securitate. în cea mai cuprinzătoare Declaraţie emisă de la fondarea NATO. Dunod. Manualul NATO. formula de cooperare a NATO cu noii parteneri. Bulgaria. opţiunea NATO le oferea acestor state o susţinere considerabilă în vederea consolidării instituţiilor democratice. în final. din iulie 1990. Declaraţia Comună a pus capăt oficial relaţiilor de adversitate şi a reafirmat intenţia semnatarilor de a se abţine de la ameninţări sau folosirea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau independenţei politice 342 343 Philippe Defarges. şefii de stat şi de guvern au anunţat măsuri de transformare a Alianţei. iar din 1994 s-au angajat în programul Parteneriatului pentru Pace. pp. Cehoslovacia. fiind totodată şi un veritabil culoar spre Orientul Mijlociu (cazul Europei de Est). a „Chartei de la Paris pentru o Nouă Europă”. România. apreciate ca un instrument capabil să le ofere garanţii în acest sens. Paris. a admiterii în Alianţă. o piaţă economică semnificativă. Europa centrală şi de Est rămânea în continuare un spaţiu geostrategic important pentru NATO şi pentru Europa de Vest. La summit-ul de la Londra. o zonă cu un considerabil potenţial de conflict şi.

acţionând alături de organizaţii internaţionale cu competenţe specifice în aceste domenii. astfel. răspuns la dezastre. extinderea ariei operaţiunilor au imprimat strategiei NATO o trecere de la soluţionări bazate exclusiv pe mijloace militare spre cele cu componente socio-economice. Diversificarea riscurilor. acolo de unde se propagă riscurile. 344 Ibidem 148 . un rol în care caracteristica militară predominantă a fost completată de elemente ne-militare. iniţial. NATO a decis să se angajeze. precum şi lovitura de stat de la Moscova din august 1991 au ridicat problema relaţiilor dintre NATO şi statele din Estul şi Centrul Europei.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 a oricărui stat. sprijin umanitar. NATO şi-a dezvoltat. asistenţa oferită altor organisme internaţionale în vederea sprijinirii activităţilor acestora în teatre de operaţiuni în care acţionează concomitent. precum şi Georgia şi Albania. gradual. În decursul anilor `90. Declaraţia de la Roma a NATO din noiembrie 1991 a fost urmată în decembrie 1991 de constituirea Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic. operaţiuni în sprijinul păcii. acţiunile pentru obţinerea independenţei de către republicile baltice. şi reacţiile militare sovietice. în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite şi ale Actului Final de la Helsinki344. urgenţe civile. precum protecţia unor infrastructuri civile. care reunea. statele NATO şi nouă ţări din Europa Centrală şi de Est. Alianţa a trecut de la operaţiuni cu caracter strict militar spre operaţiuni de gestionare a crizelor. prevenirea conflictelor. ce vizează prevenirea izbucnirii unor conflicte regionale şi crearea condiţiilor adecvate pentru consolidarea noilor democraţii. urmată de intervenţia militară împotriva regimului Saddam Hussein. Izbucnirea neaşteptată a crizei din Golf în august 1990. în regiuni cu o structură neomogenă din punct de vedere al dezvoltării politico-economice şi sociale. La noul forum consultativ au aderat toţi membrii Comunităţii Statelor Independente (CSI). una dintre direcţiile de transformare urmărite a fost lărgirea spaţiului de acţiune al Alianţei spre zone din ce în ce mai îndepărtate. Cooptarea statelor din Europa Centrală – un spaţiu marcat de conflicte şi interese diferite – poate fi apreciată ca o reflecţie a acestei strategii. începutul crizei iugoslave. asistenţă în domeniul construcţiei instituţionale.

putem spune că evoluţia relaţiilor de cooperare ale Alianţei cu statele partenere după 1990 a cunoscut o dinamică rapidă345.PfP).EAPC) şi una bazată pe cooperări specifice între NATO şi statele partenere interesate. Cele două formate. Pornind de la acest aspect. consultări şi cooperare . au fost raţionalizate prin deciziile Summit-ului de la Praga (2002). criticii extinderii NATO spre Est au apreciat că demersurile în vederea consolidării democraţiei şi a statului de drept în aceste state ar trebui să revină Uniunii Europene şi nu structurilor NATO. ce cuprinde un forum de dialog politic. la summit-ul de la Bruxelles. realizată. „NATO’s peaceful advance”. Din această perspectivă. Number 1 January 2004 345 149 . cu funcţii distincte dar complementare. însă. începând cu 1997 (Sintra) de Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (Euro-Atlantic Partnership Council . dezvoltării principiilor statului de drept. una de natură politică. se iniţia programul Parteneriat pentru Pace(PfP). Pe de altă parte. Parteneriatul pentru Pace În ianuarie 1994. ele fiind reunite sub conceptul de Parteneriat Euro-Atlantic. în scopul dezvoltării unor relaţii de cooperare la nivel militar între Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi noile state democratice din Zoltan Barany. creat în 1994. Volume 15. mai avantajoasă. în relaţia cu Federaţia Rusă.EAPC şi o ramură operaţională – PfP. transparenţei. unii analişti apreciază că interesul NATO pentru statele din Europa Centrală şi de Est este mai puţin determinat de consolidarea democraţiei în aceste state şi mai degrabă de ordin strategic. în cadrul Summit-ului de la Bruxelles. Interesul NATO pentru extinderea în estul Europei a fost generat – spun unii analişti – mai mult de motive politice decât militare iar acest tip de abordare extensivă a securităţii de către NATO explică şi importanţa deosebită acordată de Alianţă democratizării. accentul s-a pus pe programe de reforme direcţionate către acele state care doresc să facă parte din sistemul de securitate euro-atlantică şi care doresc să-şi reformeze sistemul de apărare cu sprijinul Alianţei în vederea dobândirii capacităţilor necesare pentru a face faţă noilor ameninţări. Cooperarea a evoluat pe două dimensiuni importante. prefigurând o nouă poziţionare a NATO. concretizată în Parteneriatul pentru Pace (Partnership for Peace .Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 În acest context. în Journal of Democracy.

Austria. urmând să conducă la creşterea stabilităţii.pfp. prin participarea la exerciţii comune şi la operaţiuni comune. Caucaz şi Asia Centrală. Bulgaria. Cehia. Uzbekistan (1994). Elveţia (1996). Turkmenistan. Rusia. Slovenia. Estonia. Georgia.htm NATO Homepage. in http://www. Lituania.nato. Belarus. în domeniul promovării democraţiei şi stabilităţii politice a ţărilor membre. principalul obiectiv al activităţilor PfP este sprijinirea statelor partenere în vederea dezvoltării propriilor capacităţi militare.int/pfp. Kirghistan. care le pot permite să participe alături de trupele NATO la operaţii de menţinere a păcii348. în scopul sporirii interoperabilităţii sistemelor militare naţionale.int/issues/pfp/index.nato. Republica Moldova. facilitarea transparenţei planificării şi bugetelor pentru apărare. Azerbaidjan. Având în vedere dimensiunile gigantice ale organizaţiei de poate vorbi de o reglementare comprehensivă a problemei securităţii în zona Europei Centrale. Serbia. la diminuarea ameninţărilor la adresa păcii şi la construirea unor relaţii solide prin promovarea spiritului de cooperare eficientă şi de angajare faţă de principiile democratice care stau la baza Alianţei. în ceea ce priveşte ţările Europei Centrale. Armenia. 348 www. România a fost prima ţară care a aderat la această organizaţie fiind urmată de Albania. PfP ar putea fi considerat şi o antecameră a NATO. controlul democratic al forţelor armate. Această formulă viza consolidarea cooperării politice şi militare în Europa. Irlanda (1999). Letonia. având în vedere faptul că trei dintre acestea (Cehia. Ungaria. Finlanda. Polonia. Slovacia.int 150 .nato. Tadjikistan (2002). Parteneriatul pentru Pace îşi stabilea ca scop să contribuie semnificativ la transformarea relaţiei dintre Alianţă şi statele participante şi se concentra nu numai asupra dimensiunii de cooperare în domeniul apărării. Muntenegru (2006)347. "The Partnership for Peace”. Croaţia (2000). Suedia. Polonia şi Ungaria) au devenit membre ale Alianţei nord- 346 347 www. Ucraina. ci şi asupra consultării şi acţiunii. În fapt. Kazahstan. Parteneriatul pentru Pace a avut rolul de a întări cooperarea în domeniul apărării.htm. Macedonia (1995).Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 centrul şi estul Europei346.

pp. Din punct de vedere strategic crearea Parteneriatului pentru Pace reprezenta o metodă prin care Administraţia Clinton dorea să răspundă cererilor statelor post- Dacian Duna. Pe de altă parte.). Central Europe since 1989. iar alte şapte (Bulgaria. programul Parteneriatului pentru Pace oferă posibilitatea de a-şi întări relaţiile cu NATO. 2000. România. Putem aprecia că prin acest tip de colaborare. Dacia Publishing House. Acesta cuprinde ritmul şi nivelul participării la activităţile de cooperare cu NATO. pentru statele participante. Letonia. a independenţei politice sau a securităţii sale. Cluj-Napoca. menţinerea capacităţii şi a disponibilităţii de a contribui la operaţiunile aflate sub autoritatea ONU şi/sau responsabilitatea OSCE. PfP viza o serie de obiective concrete. în conformitate cu propriile lor interese şi capacităţi individuale. “The Policy of Euro-Atlantic Organisations in Central and Southeast Europe”. Aşa cum a fost conceput. în funcţie de interesele şi priorităţile individuale. Alianţa oferă consultanţă oricărui participant la parteneriat. de căutare şi salvare. asigurarea controlului democratic al forţelor armate. 44-50 349 151 . măsurile care urmează să fie întreprinse în vederea realizării scopurilor politice ale Parteneriatului. precum şi mijloacele militare şi de altă natură pe care le poate pune la dispoziţie pentru activităţile din cadrul PfP350. elaborat cu sprijinul şi asistenţa NATO. în Vasile Puşcaş (ed. Lituania.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 atlantice în 1999. Acesta reprezintă baza unui Program individual de parteneriat (PIP) între ţara parteneră şi NATO care detaliază activităţile comune de cooperare. pp. fiecare partener transmite propriul Document de prezentare. în situaţia în care acesta sesizează o ameninţare directă la adresa integrităţii teritoriale. Slovacia şi Slovenia) au devenit membre în 2004349. 350 Manualul NATO. a operaţiunilor de ajutor umanitar. dezvoltarea relaţiilor militare de cooperare cu NATO. Estonia. Parteneriatul pentru Pace promovează principiul autodiferenţierii. în scopul planificării comune a antrenamentelor şi a exerciţiilor menite să sporească abilitatea participanţilor în cadrul PfP de a efectua misiuni în domeniul menţinerii păcii. 209-210. După semnarea unui Document – cadru. creat după modelul practicat în cadrul structurilor de integrare europeană (principiul subsidiarităţii) – prin care fiecare ţară parteneră îşi selectează activităţile. respectiv facilitarea transparenţei planificării apărării naţionale şi a bugetului militar.

50-64 152 . un moment de cea mai mare însemnătate. Pentru că PfP nu oferea garanţii de securitate. Ulterior. după ce în aprilie 1995 Casa Albă şi Camera Reprezentanţilor au adoptat o rezoluţie prin care se lansa iniţiativa extinderii spre Est a Alianţei NordAtlantice aprehensiunile central-europenilor faţă de Parteneriat s-au diminuat. p. Westview.nato. Taras.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 comuniste de aderare la NATO.prin acorduri politice specifice .cu Rusia şi Ucraina .în cadrul Parteneriatului pentru Pace . Ţinând cont de particularităţile contextului de securitate euroatlantică. „A geostrategy for Eurasia”. lărgirea n-a mai fost privită ca un proces izolat. într-o perioadă în care apartenenţa la Alianţă era cu adevărat selectivă.int 353 Zbigniew Brzezinski.A. scopurile şi modalităţile de urmat pentru ca admiterea de noi membri să contribuie la stabilitatea şi securitatea ariei euro-atlantice şi să consolideze eficienţa Alianţei în îndeplinirea obiectivelor Tratatului de la Washington352. dar fără a aliena relaţia cu Rusia. NATO . 1995. care preciza principiile. NATO a angajat procesul de extindere cu prudenţă. 351 352 R. Consolidating Democracy in Poland.248 www. pentru prima oară de la înfiinţarea sa. Sept/Oct. Boulder. În 1995. Istoria Organizaţiei Nord Atlantice a marcat.. în Foreign Affairs. O poziţie similară în momentul iniţial faţă de Parteneriatul pentru Pace au avut-o şi Cehia şi Ungaria. 1997. ci s-a circumscris unei dinamici complexe de relaţionare a Aliantei cu partenerii est-europeni .O. începând cu 1997.T. Spre deosebire de trecut. cu 48 de ani în urmă. NATO a proiectat din 1994 extinderea spre Est. NATO adoptase „Studiul asupra Extinderii NATO”. nu să facă parte dintr-o instituţie tranzitorie351.conceput tocmai ca o alianţă care să stopeze creşterea influenţei Uniunii Sovietice spre vest – a hotărât accelerarea procesului de admitere a statelor aflate în zona de centru şi est a Europei353.precum şi cu partenerii mediteraneeni. pp. ministrul polonez al Apărării. Piotr Kolodziejczyk a cerut ca Polonia să intre direct în N. Această structură de cooperare s-a dovedit a fi o formă pregătitoare eficientă pentru statele care doreau să se integreze în NATO. când. Dialectica reformă-extindere În paralel cu Uniunea Europeană.

În octombrie 2000. cu Polonia. Bulgaria. secretarul general al NATO. proiectând spre est stabilitate şi valori democratice.htm Încă din 1990 NATO încerca să-şi adapteze structurile la situaţia post-Război Rece. transformările petrecute în securitatea internaţională au fost sintetizate în introducerea noului concept strategic: „ultimii 10 au fost martorii apariţiei unui complex de noi riscuri la adresa păcii şi stabilităţii euro-atlantice. dar există o serie de aspecte care le deosebesc. Alianţa coopta state care aparţinuseră blocului militaro-ideologic sovietic. preponderent. adoptarea unui „Nou Concept Strategic” al Alianţei. Primul val de extindere spre est a NATO a implicat. 2002)354. conflictul etnic. Integrarea Poloniei. Slovenia. dificultăţile economice. de ordin psihologic – pentru prima dată. Ambele extinderi pot fi considerate istorice. că NATO doreşte admiterea unor state care nu sunt doar consumatoare.int/docu/basictxt/enl-9501. NATO a procedat la cele două runde de extindere. pentru statele NATO a fost evident faptul că procesul de transformare şi asimilare a acestora în cadrul organizaţiei nu va fi unul simplu şi a estimat că Cehia. Ucraina şi alte ţări învecinate. de asemenea. În 1997. deoarece au înlăturat definitiv divizarea artificială a Europei şi au stabilit căi de cooperare cu Rusia. impactul a fost. că admiterea de noi membri în NATO nu poate fi apreciată ca o recompensă politică.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 În aceste condiţii. colapsul ordinii politice şi proliferarea armelor de distrugere în masă. Republicii Cehe şi Ungariei în NATO a creat convingerea că proiectul unei Europe unite. 1997). După admiterea celor trei state la summit-ul de la Madrid. la un deceniu de la sfârşitul Războiului Rece. incluzând opresiunea.nato.” Faţă de noile ameninţări NATO a trecut la o restructurare internă: o nouă http://www. Slovacia şi ţările baltice („runda Praga”. Astfel. pe fundalul crizei iugoslave. libere şi democratice începe să fie pus în aplicare. Polonia şi Ungaria vor ajunge la stadiul de maturitate în jurul anului 2009. la Sofia. George Robertson avertiza. Republica Cehă şi Ungaria („runda Madrid”. George Robertson sublinia. respectiv cu România. Ambele runde vizează o extindere a colaborării NATO spre centrul şi estul Europei. ci şi generatoare de securitate. în cadrul unei conferinţe a miniştrilor Apărării din ţările candidate. 355 354 153 . fapt realizat la summit-ul de la Washington (23-24 aprilie 1999)355. adoptând schimbări în conceptul său strategic.

oportunităţi strategice sporite de relaţionare cu Rusia. în cooperare cu alte organizaţii. construirea Identităţii Europene de Apărare şi Securitate (ESDI) în interiorul Alianţei. crearea de aranjamente care să permită dislocarea rapidă de forţe pentru întregul spectru de misiuni ale Alianţei. Poloniei şi Ungariei extinderea NATO ar putea fi amânată sine die. tocmai în perspectiva extinderii de la Praga. Una din cele mai importante inovaţii ale noului concept strategic este posibilitatea intervenţiei out of area: „NATO va urmări. Republica Moldova. în mai 2001. 356 The Prague Summit and NATO`s Transformation. precum şi cu statele din arealul Mării Negre şi al Caucazului356. interesul american pentru extinderea în Est s-a menţinut. “NATO Public Diplomacy Division”. Deschiderea operată de „runda Praga” a oferit. NATO şi Rusia au decis să treacă la o nouă etapă a cooperării bilaterale. în concordanţă cu dreptul internaţional. să contribuie la gestionarea sa eficientă. cu baza de lansare la sol. această extindere a determinat o ameliorare a poziţiei geostrategice prin crearea unor punţi de legătură spre Federaţia Rusă şi Orientul Mijlociu. incluzând conceptul Forţelor Operaţionale Multinaţionale Interarme (CJTF). Nu este lipsit de interes să amintim că. Pe de o parte.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 structură de comandă. pe de alta. NATO a considerat că aderarea noilor state este un fel de datorie morală faţă de acestea. pe baza deciziilor luate la Berlin în 1996. dacă o criză a părut. Ucraina. 154 . totodată. prin crearea. a Consiliului NATO-Rusia. inclusiv eliminarea în totalitate a artileriei nucleare şi a rachetelor nucleare cu rază scurtă. inclusiv prin posibilitatea de a întreprinde operaţiuni de răspuns la criză. Un alt argument al continuării extinderii a fost faptul că nu se dorea crearea unei linii de separare între ţările din Balcani şi cele din zona baltică. Alianţa a decis continuarea extinderii spre est prin acest al doilea val din mai multe motive. Reducere a tipurilor şi numărului de forţe substrategice ale NATO. 2003. (art. să prevină conflictul. care nu intră sub incidenţa articolului 5”.31) Praga-2002 Deşi exista temerea că după primirea Cehiei. sau. fapt ce ar fi încurajat mişcările naţionaliste din regiune.

dar mai ales zonele sensibile ale flancului nordic (ţările baltice). Acest semnal a fost încurajator pentru admiterea în Alianţă şi a altor ţări. Articolul 5 se referă la dreptul la apărare colectivă. cu noii membri. NATO a urmărit să consolideze nu doar centrul Europei (Slovacia si Slovenia). El stipulează că un atac armat asupra unuia sau a mai mulţi membri NATO va fi considerat ca fiind un atac împotriva tuturor membrilor. clauza de apărare colectivă (articolul 5)357 şi au evidenţiat importanţa cooptării în rândurile sale de noi membri care. au fost încurajate să accelereze procesul de reformă în economie şi săşi consolideze instituţiile democratice. O deosebire fundamentală între cele două runde este dată de contextul politic şi de securitate în care acestea au avut loc. Ţările care şi-au anunţat intenţia de adera la NATO şi care au fost incluse ulterior în „runda Praga”. respectiv cel sudic (România şi Bulgaria). trebuie avută în vedere angajarea NATO în campania globală împotriva terorismului. b) lupta împotriva terorismului internaţional. în premieră. 357 155 . sunt în măsură să contribuie eficient la lupta antiteroristă. Alianţa şi-a angajat trupele la mii de kilometri distanţă de propriul teritoriu. mai omogen. prin potenţial şi situare geografică. Dacă în perioada „rundei Madrid” NATO ezita să se angajeze în acţiuni strategice şi militare în afara ariei sale de responsabilitate. lupta care include combaterea fundamentalismului islamic. Ideea fundamentala a acestei iniţiative este cea a cooperării ţărilor din zona în ansamblul lor. inclusiv dintre fostele republici unionale ale URSS. permiţând „valului doi” să-şi asume valenţe strategice proeminente.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Administraţia Bush a adoptat în 2002 strategia abordării globale a aşa-numitului „Mare Orient Mijlociu” („Greater Middle East”). În acest sens. cu SUA în doua planuri paralele: a) dezvoltarea democraţiei interne. Asumându-şi comanda ISAF. în cadrul celei de-a doua runde (summit-ul de la Praga din 2002). Atentatele din 11 septembrie 2001 au determinat Alianţa să invoce. aşa cum este România. Spre deosebire de grupul invitaţilor de la Madrid. după 11 septembrie 2001 aceasta a înţeles să se implice în acele zone pe care le considerau relevante în contextul luptei împotriva terorismului. nu numai „out of area”. precum si a statelor suspectate de proliferarea armelor de distrugere în masa sau de susţinerea organizaţiilor teroriste (Iranul şi Siria). aşa cum este prevăzut în Carta Naţiunilor Unite. dar şi „out of Europe”.

Momentul 11 septembrie 2001 a impus o reformă radicală a capacităţilor militare şi a structurii de comandă aliate. între cele şapte invitate să adere la NATO. A fost creată Forţa NATO de Răspuns pentru intervenţie rapidă în crize care ameninţă securitatea Alianţei. o altă problemă pentru NATO era considerată prezenţa foştilor ofiţeri comunişti în posturi importante şi relevante pentru demararea de reforme în domeniul apărării. în condiţiile în care acestora li se reproşa şi gradul mare al corupţiei cu care se confruntau cele două state. cazul României a fost unul semnificativ. în august 2002.nato. statele membre s-au obligat să dezvolte noi mijloace militare în domenii precum protecţia împotriva armelor de distrugere în masă.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Statele angajate pentru admitere în cadrul “rundei Praga” aveau deficienţe majore în domeniul pregătirii militare. Planul de Acţiune pentru Aderare). Acest plan de măsuri în domenii esenţiale (politic. Dincolo de slaba capacitate a forţelor armate. După atentatele de la 11 septembrie 2001. care a semnat cu SUA. muniţii ghidate cu precizie şi alimentare în zbor. control şi comunicaţii. în cazul României şi al Bulgariei ea se punea cu mai multă acuitate. un acord prin care militarii din trupele americane staţionate în Europa nu sunt obligaţi să se supună deciziilor Tribunalului Penal Internaţional. impus de cerinţele luptei împotriva terorismului şi a altor ameninţări asimetrice de securitate. Comandamentul NATO s-a restructurat în Comandamentul pentru Operaţii (ACO) şi Comandamentul pentru Transformare (ACT). economic. Dacă în cazul Sloveniei şi Slovaciei situaţia era mai puţin gravă. legislativ) a fost lansat la Summit-ul de la Washington (1999)358 cu scopul de a sprijini candidaţii în pregătirea pentru asumarea sarcinilor şi responsabilităţilor ce revin ţărilor membre. MAP s-a dovedit deosebit de util procesului intern de reformă şi atingere a 358 http://www. securitatea informaţiilor. comandă. între statele care şi-au manifestat solidaritatea faţă de victimele atentatului.htm 156 . o serie de studii relevând faptul că aceasta va atinge stadiul de maturitate în jurul anului 2015. transport strategic aerian si maritim. Aşa cum au apreciat în repetate rânduri oficiali ai statelor candidate. Din punct de vedere tehnic. Prin “Angajamentele de la Praga în domeniul capacităţilor”.int/docu/comm/1999/9904-wsh/9904-wsh. reforma armatei. România a fost singura ţară. Toate acestea se subsumează conceptului de proiecţie şi sustenabilitate a forţelor. deosebirea esenţială faţă de “runda Madrid” a constituit-o procesul MAP (Membership Action Plan.

„The false promise of International Institutions”. Vol. 41-76 360 John J. ci şi o slăbire a mecanismelor de funcţionare a Alianţei. care ar putea percepe extinderea spre Est şi cooptarea statelor ce s-au situate în sfera sa de influenţă. Mearsheimer. No. Pentru noii membri. o implicare a NATO în acest spaţiu nu este susţinută de poporul american. rămâne o certitudine faptul că admiterea ţărilor din Europa Centrală şi de Est în spaţiul NATO a produs beneficii incontestabile. Au existat o serie de aprecieri potrivit cărora admiterea în structurile NATO a statelor din spaţiul Europei Centrale şi de Est a creat premisele Dan Reiter. nu are cunoştinţe despre această zonă şi o consideră nerelevantă pentru interesul naţional al SUA. 19. pp. o diluare a capacităţii sale359. Ţările partenere au desfăşurat o amplă campanie politică şi de diplomaţie publică în susţinerea candidaturilor lor. dar şi un preambul în vederea pregătirii pentru integrarea în Uniunea Europeană. criticii extinderii spre Est afirmă că nu există argumente care să susţină faptul că NATO a reuşit să promoveze un proces de consolidare a democraţiei în statele recent cooptate în Organizaţia Nord Atlantică360 şi că această sarcină ar trebui preluată de Uniunea Europeană. în cazul Federaţiei Ruse. având în vedere faptul că acest proces presupune. ei au apreciat că extinderea spre Est va determina nu doar o scădere a credibilităţii Alianţei (incapabilă să intervină cu forţe armate în zone atât de îndepărtate). 26-37. 4 (Spring 2001). care. consacrarea sa ca etapă obligatorie în scopul integrării în Alianţă. Succesul MAP a determinat instituţionalizarea acestui program. vol 25.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 standardelor aliate. în International Security. Un alt argument care susţine criticile se referă la posibilitatea tensionării relaţiei cu Federaţia Rusă. De asemenea. extinderea NATO spre Europa Centrală şi de Est ar putea chiar conduce la o exacerbare a naţionalismului rus. În opinia acestor analişti. pierderea de influenţă în acele state considerate ca aparţinând sistemului său de securitate. în mare parte. integrarea în NATO a constituit nu doar un stimulent în direcţia consolidării instituţiilor democratice şi a reformării propriilor structuri de securitate şi apărare. „Why NATO Enlargement does not spread democracy”. Dincolo de aceste critici. pp. care s-au dovedit a fi neîntemeiate. ca o ameninţare la propria sa securitate.3 (Winter 1994-1995). În primul rând. Mai mult decât atât. Extinderea NATO spre Est prin cele două runde a fost criticată de unii analişti care au venit cu două tipuri de argumente. 359 157 . în International security. No.

Interesul NATO pentru ţările din spaţiul ex-sovietic nu poate fi delimitat de un obiectiv mai vechi al SUA . Relaţia NATO – Rusia şi Europa Centrală Relaţia NATO – Rusia reprezintă unul dintre elementele esenţiale ale reconfigurării sistemului internaţional în condiţiile prăbuşirii Uniunii Sovietice şi ale 361 Pentru cazul României vezi Florin Abraham. se referă la gestionarea relaţiei cu un actor important al sistemului internaţional – Rusia. Bucureşti.Slovacia cu Ungaria în 1995. România cu Ucraina în 1997.securitatea Europei în ansamblul său . Spre deosebire de statele din Europa de Vest. Un alt aspect extrem de important care explică interesul NATO pentru această zonă şi care se află în conexiune cu securitatea Europei. Deşi o structură eminamente militară. NATO a pregătit societăţile noilor state din spaţiul ex-comunist pentru noile exigenţe pe care avea să le impună integrarea în comunitatea europeană. mai reticente în ceea ce priveşte implicarea în aceste zone de conflict. NATO şi SUA în mod esenţial.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 pentru reintegrarea lor în sistemul instituţional al Uniunii Europene. INST. Transformarea României 1989-2006.şi acest concept este legat indisolubil de sprijinirea şi consolidarea unor democraţii funcţionale în aceste state precum şi de prevenirea unor conflicte regionale în spaţiul Europei Centrale şi de Est. Procesul de democratizare susţinut de NATO poate fi constatat şi în cazul promovării unor politici ce vizau reforme în domeniul apărării şi securităţii – controlul civil al forţelor armate. statele Europei Centrale şi de Est s-au arătat mult mai dispuse să contribuie la campania împotriva terorismului.extrem de receptive şi mai puternic ataşate de amintirea rolului pe care l-au avut SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – au devenit un aliat mult mai fidel al SUA în Europa. 120-131 158 . pp. au dispus de susţinere şi sprijin – militar şi logistic – în campania împotriva terorismului desfăşurată de Alianţă în cele două teatre de operaţiuni din Irak şi Afganistan. Aceste state . 2006. transparentizarea bugetului de apărare361. Pe de altă parte. etc. Rolul NATO în susţinerea procesului de democratizare în această regiune este unul cert şi un exemplu în acest sens poate fi considerat condiţia impusă statelor din Est de a semna tratate de bază cu vecinii. Rolul factorilor externi. Ungaria cu România în 1996.

nato. Acesta a reflectat progresul înregistrat în dezvoltarea relaţiei NATO-Rusia. deşi este angajată în formule instituţionale „speciale” cu acestea. respectiv măsurile defensive pentru reducerea vulnerabilităţii la terorism. dar şi suspiciunile Rusiei legate de extinderea zonei de influenţă a NATO. marea surpriză a perioadei ce a urmat Războiului Rece a fost menţinerea Rusiei ca partener secundar în sistemul interacţiunilor strategice instituţionale (NATO. 2003. Totuşi. în acel moment. în mai 1997.int/docu/basictxt/enl-9501. 362 Ionel Nicu Sava. Rusia şi-a suspendat participarea. G-8). Astfel. Consiliul Comun Permanent a fost creat în baza Actului de Constituire ca forum de consultare şi cooperare. După declanşarea operaţiunilor militare ale Alianţei în Kosovo. Actul de Constituire este expresia unui angajament durabil. procesul de lărgire spre Centrul şi Estul Europei a necesitat prudenţă şi tact362. În ciuda angajării în diferite formule instituţionalizate de cooperare internaţională (Consiliul de Securitate ONU. Rusia era în anii `90 un actor puţin implicat în actualul sistem internaţional . în cadrul cărora puteau participa reprezentanţii diferitelor servicii ruse. UE). „anti-terorismul”. Dat fiind noul context rezultat după prăbuşirea sistemului sovietic. de când Rusia s-a alăturat Consiliului de Cooperare Nord-atlantică în 1991 (urmat de Consiliul Parteneriatului Nord-atlantic în 1997 ) şi Parteneriatul pentru Pace în 1994. În fapt.19-37. 363 http://www. pag. prin Actul Fondator NATO-Rusia a fost stabilit Consiliul permanent comun NATO-Rusia363. Alianţa a început să organizeze întâlniri în format „NATO plus Rusia”. Apropierea Alianţei de Rusia s-a făcut în decursul mai multor etape şi a fost impulsionată. asumat la cel mai înalt nivel politic. Cu toate acestea. Puncte de stabilitate şi securitate către Est. mai ales sub imperiul noilor ameninţări generate de pericolul terorismului.nu era membru OMC. Actul Fondator urmărea crearea unui cadru pentru consultări şi cooperare în ceea ce priveşte problemele politice şi de securitate. Apoi. Extinderea NATO. percepută ca o ameninţare la propria securitate. Institutul Social Român. NATO sau UE. a fost desemnat drept un domeniu specific de consultări şi cooperare în Actul Fondator.htm 159 . permiţând NATO şi Federaţiei Ruse să lanseze un program substanţial de cooperare cu privire la securitate şi apărare. OSCE. de conlucrare în vederea asigurării păcii globale şi de durată.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 eliminării bipolarismului în relaţiilor internaţionale.

Terorismul – ameninţare majoră asupra democraţiei secolului XXI.17-48. 2004.Ap. la 28 mai 2002 a fost creat un nou organism de cooperare. Pe 3 octombrie 2001. Bucureşti. mai puţin dreptul de veto366. la numai două zile după producerea atacurilor.nato. www. 22 noiembrie 2002. precum extinderea către Est. Rusia are statutul de "junior partner" (fără drepturi depline). O lună mai târziu. Semnificaţia politică a acestui nou tip de colaborare şi a Consiliului NATO-Rusia a devenit mai evidentă pentru Moscova după tragedia de la şcoala din Beslan din septembrie 2004. că statele aliate şi Rusia au intrat "într-o nouă era a cooperării".nato. Editura U. Consiliul NATO-Rusia şi a fost semnată Declaraţia privind relaţiile NATO-Rusia. pp.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 nici NATO şi nici Rusia nu aveau o înţelegere clară în privinţa modului în care urma să fie dezvoltată cooperarea în această sferă. Praga. Vladimir Putin. secretarul general al NATO.N. 365 http://www. s-au constituit grupuri de lucru comune de lucru. George Robertson. La 13 septembrie. se convenea un prim plan de acţiune de cooperare. Colaborarea NATO – Rusia a căpătat valenţe noi.int/docu/basictxt/enl-9501. Consiliul NATO-Rusia este primul organism care conferă Rusiei dreptul de a se pronunţa în cadrul dezbaterilor Organizaţiei. deoarece nu se poate opune deciziilor esenţiale pentru funcţionarea Alianţei. comisii de experţi pe problematica combaterii şi prevenirii terorismului. în care au fost ucişi 344 de civili. Nevoia unei colaborări NATO – Rusia în domeniul combaterii terorismului era imperioasă364.htm 366 Reuniunea Consiliului NATO-Rusia. numită Declaraţia de la Roma365. dintre care 186 de copii. în privinţa obiectivelor şi domeniilor asupra cărora trebuiau să-şi concentreze atenţia. Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au reprezentat un moment de cotitură al relaţiilor NATO-Rusia. Consiliul Întrunit Permanent NATO-Rusia a adoptat o declaraţie comună de condamnare a atacurilor.int 364 160 . a declarat la Bruxelles. la încheierea unei întrevederi cu preşedintele rus. În acest scop. exprimând deschiderea pentru o acţiune comună în vederea combaterii ameninţării teroriste. Discuţiile iniţiale s-au axat în principal asupra schimburilor de asigurări reciproce privind importanţa unei astfel de cooperări şi a apelurilor de a o dezvolta. care sublinia nevoia pentru o cooperare NATO-Rusia sporită în vederea abordării noilor provocări de securitate.

în condiţiile în care sub conducerea lui Vladimir Putin Moscova privilegiază instrumentele de tip geoeconomic în relaţia cu Europa. Din aceste considerente. pentru a fi sustenabil nu doar pentru Occident şi statele nou acceptate. De altfel. Rusiei nu îi convine să aibă în imediata sa vecinătate NATO. mai nou. în ciuda retoricii belicoase de la Moscova. Deşi Rusia în timpul preşedinţiei Boris Elţân avea o influenţă internaţională scăzută. dar nici nu era în mod vital ostilă acestei realităţi.de gestionarea unei zone plasate între Rusia şi Europa de Vest şi. există multe aspecte care separă cei doi actori. NATO-Ucraina Alianţa Nord-Atlantică a acordat un interes deosebit relaţiei cu Ucraina367. poziţionarea Ucrainei în sistemul european a fost una extrem de incertă. la 29 mai 1997 şi a fost semnat în iulie 1997. ţară care prin poziţia sa geostrategică dar şi potenţialul economic reprezintă un actor esenţial în noua arhitectură a Europei. în principal resursele energetice. ci şi acceptabil pentru orgoliul Moscovei. Ca poziţie geostrategică şi dimensiune. Fazele relaţiilor NATO-Rusia sunt în directă relaţie cu extinderea spre Est a Alianţei.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Putem afirma că. şantajul energetic a devenit în al doilea mandat Putin principalul instrument de negociere în raport cu vecinătatea imediată. Chiar şi după „revoluţia oranj” de la sfârşitul anului 2004. Astfel. După etapa Madrid-Washington extinderea NATO a continuat şi pentru că. care a determinat ascensiunea forţelor pro-occidentale.int/docu/basictxt/enl-9501. Rusia nu era pregătită şi nici nu avea instrumentele pentru a se opune lărgirii Alianţei. Desigur. de către preşedintele Ucrainei şi de şefii de stat şi de guvern ai statelor membre NATO. la Madrid.nato. Opţiunile sale sunt fie o apropiere 367 http://www. în special pro-americane.htm 161 . Carta privind Parteneriatul distinct dintre NATO şi Ucraina a fost discutată şi parafată la Sintra (Portugalia). deşi problema terorismului rămâne un element de interes comun şi de colaborare pentru NATO şi Rusia. aspecte ce ţin nu doar de realităţile istorice dar şi de interese geopolitice actuale . protestele ei faţă de procesul de extindere a NATO au determinat o gradualizare a procesului. Alianţa a căutat o formulă intermediară de cooptare a Ucrainei în sistemul euroatlantic. de evenimentele care se produc în Orientul Mijlociu. Ucraina a devenit o miză extrem de puternică pentru echilibrul regional.

*** În concluzie. Dincolo de aceste aspecte.tradiţionale de fapt şi susţinută de argumente economice . fie menţinerea unei alianţe . relevă importanţa mizei pe care o reprezintă Ucraina. o altă consecinţă o reprezintă consolidarea capacităţilor defensive ale NATO şi o îmbunătăţire a relaţiilor dintre statele din această regiune.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 mai accentuată de NATO şi chiar o admitere ca membru deplin al acesteia. Spania. pentru spaţiul exsovietic trebuie corelat. Evoluţiile din Ucraina anilor 2004-2006.la nivel politic – şi la o mai precisă conturare a liniei de demarcaţie ce separă estul Ucrainei – favorabil orientării către Federaţia Rusă – de vestul ţării – susţinător al admiterii în NATO. interesul NATO şi. Austria.Marea Britanie. în speţă. dar şi incertitudinile actuale privind plasarea sa în una sau alta din zonele de influenţă ale NATO şi Rusiei. al SUA. economic. Irlanda. precum şi disputele interne legate de oportunitatea aderării la NATO. în bună măsură şi cu obiectivul acesteia de a-şi asigura flancul sudic spre Orientul Mijlociu. respectiv crizele politice şi instabilitatea guvernamentală. Danemarca (1972) şi urmat în anii următori de Grecia (1981). inclusiv prin controlul civil şi democratic asupra factorului militar.cu Federaţia Rusă. Fiecare proces de extindere. Pe de altă parte. astfel încât Europa unificată să poată deveni un partener mai puternic pentru SUA. în vederea contracarării terorismului. aderarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est la Parteneriatul pentru Pace şi ulterior la NATO are avantaje considerabile în contextul conturării unei securităţi internaţionale sporite. Integrarea europeană . Dilema Ucrainei în faţa celor două opţiuni a deschis o serie de dispute interne . Suedia. a investiţiilor şi creşterii economice în Europa Centrală şi de Est.valul Luxemburg-Helsinki Chestiunea echilibrului dintre extindere şi adâncirea procesului de integrare reprezintă o preocupare majoră a factorilor decizionali ai Uniunii Europene. Sunt stimulate reformele democratice. Portugalia (1986). începând cu primul val . Finlanda (1994) a fost marcat de discuţii privind finalitatea şi caracterul 162 . acest tip de colaborare conduce la stimularea comerţului. dar şi de securitate. din punct de vedere politic. B. De asemenea. implicit realizarea unei stabilităţi în Europa.

2002. altele urmăreau o consolidare a dimensiunii politice a Uniunii (Germania)368. UE de la economic la politic. în mare parte de o anumită neconcordanţă între extinderea şi aprofundarea procesului de integrare. noile state au semnat. reformă. Vol. pp. Confruntate cu probleme economice şi sociale majore. Smith Michael. trecerea la o economie de piaţă.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Uniunii.23-51. În acest context a fost deschisă calea în vederea depunerii candidaturilor de aderare pentru toate aceste state asociate. „Risc. în enunţarea unor probleme de interes comun. Căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est. Chiar dacă la început nu a fost vorba decât de o simplă asociere. Consiliul European a cerut Comisiei – după cum este prevăzut în Tratate – să redacteze rapoarte privind situaţia din fiecare ţară candidată. relansare”. incertitudinile legate de direcţia şi evoluţiile acestuia au condus la nevoia găsirii unei soluţii de reintegrare a statelor din această regiune în Europa. Editura Club Europa. Uniunea Europeană aştepta de la aceste state să preia întreaga legislaţie comunitară şi să se asocieze ţelurilor Uniunii Politice. Bucureşti. Cowles Maria Green. După depunerea cererilor oficiale de aderare a ţărilor din centrul şi estul Europei (1994 -1996). Bucureşti. Editura Tritonic. Criza instituţională a fost generată. Costuri şi beneficii ale aderării la Uniunea Europeană pentru ţările candidate din Europa Centrală şi de Est. 5. statele nordice). care consta în acordarea de sprijin financiar. 369 368 163 . pentru a vedea în ce Bărbulescu Iordan Gheorghe. Bucureşti. Unele state doreau menţinerea caracterului eminamente economic (Marea Britanie. După cum am văzut mai sus. precum şi a unei uniuni economice şi monetare370. precum şi transformările care s-au produs în acest spaţiu. principala condiţie fiind îndeplinirea aşa numitelor "criterii de la Copenhaga" .). Fenomenul a fost vizibil mai ales după aderarea ultimului grup de state din centrul şi estul Europei369.un cadru instituţional stabil şi democratic. În plus. Institutul European din România. fiecare tratat şi-a propus să introducă o serie de inovaţii instituţionale şi legislative ce vizau adaptarea Uniunii la procesul de extindere dar şi o tendinţă de democratizare şi eficientizare la nivel decizional. acest lucru s-a schimbat considerabil odată cu decizia Consiliului European de la Copenhaga din iunie 1993. 2001. 370 Nicolae Idu (coord. la începutul anilor `90 o serie de acorduri bilaterale de asociere cu Comunitatea Europeană. respectarea drepturilor omului şi ale minorităţilor. rezistenţă. 2005. în Starea Uniunii Europene.

într-o primă fază doar cu acele ţări care se remarcaseră prin îndeplinirea unora din condiţiile necesare (Estonia. Rapoartele372 urmau să se constituie ca principale premise pe baza cărora se va analiza în ce măsură pot fi demarate negocierile de aderare şi cu acele ţări candidate care nu au fost incluse în primul val. Aceste rapoarte au fost prezentate de către Comisie în iulie 1997 în documentul intitulat "Agenda 2000". Pe lângă seria impresionantă de măsuri ale Comisiei. Estonia.htm 164 . la sfârşitul anului 1997. Comisia a subliniat totuşi faptul că un debut concomitent al acestor negocieri nu presupune în mod necesar şi încheierea concomitentă a acestora. Polonia.europa.htm http://ec.eu/enlargement/index_en. în funcţie de progresele înregistrate la nivelul fiecărei ţări în parte. care vizau includerea tuturor statelor candidate în procesul de extindere. Cehia. În noiembrie 1998 sunt publicate primele Rapoarte anuale privind stadiul îndeplinirii criteriilor de aderare. Consiliul European a fost de acord. anunţată în Agenda 2000. precum şi cu Cipru. Negocierile urmau să se încheie. 371 372 http://ec.371 Luând în considerare toate criteriile formulate de Consiliul European la Copenhaga. Polonia. De asemenea. recomandând totodată iniţierea negocierilor de aderare cu aceste ţări. Comisia a mai propus şi consolidarea măsurilor de adaptare la normele Uniunii Europene a acestor state în vederea extinderii.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 măsură acestea îndeplineau criteriile de aderare şi dacă erau capabile să preia obligaţiile ce îi reveneau odată cu obţinerea statutului de membru al Uniunii Europene. Ungaria şi Cipru). Cehia şi Slovenia ar putea îndeplini în curând toate condiţiile impuse. Negocierile cu acest "prim val" de ţări candidate — aşa numitul "grup de la Luxemburg" — au fost demarate în primăvara anului 1998. Comisia a enunţat faptul că Ungaria.eu/agenda2000/index_en. iar un an mai târziu Consiliul European de la Berlin adopta deciziile privind fondurile de preaderare şi cheltuielile legate de aderare. Slovenia. conform recomandărilor Comisiei. declarând că primul raport anual cu privire la progresele făcute de acestea va apărea la sfârşitul anului 1998.europa. la Bruxelles şi cu propunerea de a convoca conferinţe interguvernamentale bilaterale în vederea demarării negocierilor concrete de aderare.

şefii de state şi de guverne. Lituania. Malta. fiind decise totodată şi aspectele de ordin financiar pentru perioada 2004-2006. întrucât conţinea prevederi referitoare la echilibrul puterii şi la procesul decizional în cadrul Uniunii. în cadrul căruia au fost finalizate negocierile de aderare cu cele zece state din “grupul Luxemburg” şi a fost stabilită data de 1 mai 2004 ca zi a aderării. pp. precum şi miniştri de externe din statele 373 Irimia Alexandru. la data de 16 aprilie 2003. 165 . Mai mult. Se poate aprecia că Tratatul de la Nisa a reprezentat o premisă a procesului de extindere. Dimensiunea politico-economică a integrării României în Uniunea Europeană. Negocierile de aderare cu aceste ţări au început în mod oficial la data de 15 februarie 2000 la Bruxelles373. în contextul unei structuri cu 27 de State Membre. Bucureşti. România şi Slovacia). de la sfârşitul anului 2002.51-78. Letonia. în decembrie 2000. După ce Parlamentul European şi-a dat acordul cu puţin timp înainte. În noiembrie 2000. şefii de state şi de guverne întruniţi la Helsinki au decis demararea negocierilor şi cu cel de-al "doilea val". Decizia luată la Consiliul European de la Laeken din decembrie 2001 a fost aceea că procesul de extindere este irevocabil. cu "grupa Helsinki" (Bulgaria. Academia de Studii Economice. Următoarea etapă importantă în direcţia extinderii a fost Consiliul European de la Copenhaga din decembrie 2002. În plus.precizând că decizia privitoare la demararea negocierilor cu Turcia va fi luată pe baza raportului Comisiei în decembrie 2004. Decizia extinderii la 27 de state a fost subliniată şi în cadrul summit-ului de la Nisa. ce asigura Uniunea Europeană că era capabilă să primească noi membri în rândurile ei. primii ani dificili în Uniunea celor 25. 2000. subliniindu-se totodată intenţia clară a Uniunii Europene de a încheia negocierile curente de aderare până la sfârşitul anului 2002.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 În decembrie 1999. care cuprindea o „hartă“.anul 2007 . Consiliul European a stabilit şi data aderării pentru Bulgaria şi România . preşedinţia a mai stabilit faptul că noile state membre urmau să participe în formaţie completă la conferinţa interguvernamentală de redactare şi promulgare a Constituţiei europene. Comisia Europeană a publicat un document strategic privitor la extindere. când Statele Membre au adoptat o nouă formulă instituţională a Uniunii Europene.

în cadrul Consiliului European de la Bruxelles. în cadrul reuniunii Consiliului Uniunii Europene pentru Afaceri Generale. În aceste condiţii. Letonia. Slovenia şi Ungaria). Bucureşti. în paralel cu discuţiile privind eficientizarea cadrului instituţional al Uniunii. Cehia. au semnat Tratatul de Aderare. la 17 decembrie 2004. Problema asimilării noilor membri. Consiliul European a recomandat semnarea Tratatului de aderare comun pentru România şi Motoc Iulia. Uniunea Europeană: dreptul şi politica extinderii spre Est. Lituania. Incapacitatea factorilor decizionali de a soluţiona o serie de chestiuni în acest sens a condus. Astfel. Polonia. România a deschis oficial procesul de negociere în februarie 2000. Estonia. Editura Paideia. României i se recomandã sã continue reformele şi sã implementeze angajamentele referitoare la acquis-ul comunitar. reuniţi la Atena. oficialii români au fost angajaţi într-un amplu proces de negociere şi de adaptare la acquis-ul comunitar. iar în perioada următoare România începe să deschidă şi să lucreze pe principalele capitole de negociere. iar pe de altă parte la unele rezerve faţă de capacitatea acesteia de a asimila noi membri. 2001. Tratatul de Aderare conţinea şi reglementări privitoare la participarea instituţională a celor zece state „noi“ în perioada dintre încheierea acestuia şi până la aderarea oficială de la 1 mai 2004.25-48. pe de o parte la o scădere a credibilităţii pe care cetăţenii europeni o aveau în instituţiile Uniunii. în special în domeniile Justiţie şi afaceri interne.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 membre şi din cele zece state candidate (Cipru. a adaptării instituţiilor Uniunii la realităţile generate de aderarea statelor din grupul Luxemburg a devenit o condiţie sine qua non a bunei funcţionări a acesteia. 374 166 . Slovacia. pp. Concurenţă şi Mediu. dar consideră că România va fi capabilã sã-şi asume obligaţiile de membru de la 1 ianuarie 2007. Negocierile cu ţările din grupul de la Helsinki au continuat însă. Totodată. Până în anul 2004. generată de nevoia unei coordonări între extindere şi aprofundare374. Uniunea Europeanã a decis să continue monitorizarea pregătirilor de aderare. Ziua de 1 mai 2004 a fost considerată una istorică pentru Uniune. Malta. România a primit confirmarea politicã a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeanã. Această extindere a readus în discuţie problema unei reforme structurale la nivel instituţional. în care aceasta a crescut de la 15 la 25 de state membre. Negocierile cu România şi Bulgaria au decurs sub semnul acestor dificultăţi.

în grade diferite. dar momentul primirii sale va fi decis şi în funcţie de capacitatea Uniunii de a face faţă unei noi extinderi.ro/index. Ţările din spaţiul Europei Centrale şi de Est reprezintă o piaţă economică semnificativă. Aderarea a amplificat eterogenitatea Uniunii Europene. dimensiunea cantitativă. după primirea avizului Parlamentului European. Fiecare dintre ţările din valurile Luxemburg şi Helsinki a adus cu sine probleme majore de-a lungul negocierilor şi mai ales în ceea ce priveşte prezervarea intereselor interne ale Comunităţii. Avem în vedere în primul rând. Explicaţia acestei decizii este de natură economică dar are şi conotaţii politice. de adaptare instituţională şi legislativă care să le permită integrarea în Uniune. În acest proces sunt implicate instituţiile la nivel politic. deloc de neglijat în contextul economic european. Astfel. administrativ şi economic. fie cel din valul Helsinki sunt cuprinse la nivel intern. fie cele din valul Luxemburg. putem aprecia că acest ultim val de extindere a avut o serie de particularităţi. într-un proces fundamental de transformare. Spre deosebire de statele din celelalte valuri care au aderat la Uniune. de la 1 ianuarie 2007 Uniunea Europeană are în componenţa sa 27 de state. Numărul ţărilor candidate a fost cu mult mai mare decât cel din valurile anterioare. Deşi au probleme economice legate de competitivitate.mie. Croaţia se află în cel mai avansat stadiu al negocierilor de aderare. procesele de pregătire din aceste state în vederea aderării 375 http://www. diferenţele dintre Est-Vest şi Nord-Sud rămânând în continuare importante.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Bulgaria în aprilie 2005. Fiecare dintre ţările implicate în procesul aderării. statele din Europa Centrală şi de Est dispun de un mare potenţial de dezvoltare. al căror rol mai trebuie încă definit pentru a putea corespunde standardelor pe care le presupune statul de drept şi economia de piaţă. În concluzie. Pregătirea în vederea aderării reprezintă o altă particularitate a procesului de extindere pentru ţările Europei Centrale şi de Est. iar data aderării oficiale a fost stabilită pentru la 1 ianuarie 2007375. pregătindu-se să-şi deschidă porţile şi către Balcanii de Vest.php?p=117 167 . de un ritm de creştere mai mare decât mai vechile state ale Uniunii Europene. Tratatele de Aderare au fost semnate la 25 aprilie 2005 la Luxemburg.

). politica şi societatea în capitalismul postcomunist. statele din Europa Centrală întâmpină o serie de dificultăţi inedite.3 (1995). Economia. ci include o serie de caracteristici provenite din particularităţi distincte ale statelor din vestul Europei şi respectiv cele din spaţiul său central şi sudic378. naţionale sau regionale (scadinave. Sistemele economice vest-europene. 87-100. 377 Valerie Bunce. etc – erau dublate de unele aspecte negative la nivelul mentalului colectiv377. Integrate în sistemul comunist timp de un deceniu. 20-31. Dificultăţile în plan economic şi politic – determinate de apartenenţa la sistemul comunist care presupunea un anumit tip de abordare.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 comportă unele deosebiri376. neexperimentate. cu o tradiţie a democraţiei destul de fragilă. pp. Cooptarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est desfăşurată în urma celor două runde – Luxemburg şi Helsinki – conduce la coexistenţa în cadrul Uniunii a două tipuri de capitalism. în Jurnal of Democracy 6. Sistemele economice din Europa Centrală şi de 376 Idu Nicolae (coord. “Comparing East and South”. Principalul element de distincţie este dat de „diferenţa de sistem” care nu se reduce doar la criterii privind venitul pe locuitor. cu niveluri de dezvoltare deosebite. Concluzii Integrarea statelor din Europa Centrală şi de Est în Uniunea Europeană a determinat o separare a acesteia. pp. 2004. Analiza comparativă a stadiului negocierilor în vederea aderării la Uniunea Europeană a statelor candidate din Europa Centrală şi de Est. Bucureşti. mediteraneene etc. care s-au contopit între ele în aproape 50 de ani de integrare europeană. pp. 2001. implicit. iar o particularitate fundamentală a fost dată de implicaţiile pe care regimurile comuniste instaurate în aceste state după 1945. Editura Institutului European din România. asistenţialism.23-41. 378 Michael Ehrke.). Procesul de pregătire trebuie să vizeze nu doar zona economică sau mediul politic. grosso modo. sunt rezultatul istoric al unor combinaţii ale instituţiilor fundamentale capitaliste cu tradiţii naţionale/regionale. în două grupuri de ţări cu istorii şi evoluţii diferite şi. le-a avut în toate domeniile vieţii economico-sociale dar şi la nivelul mentalului colectiv. 168 . trebuie să înţeleagă fenomenul integrării în Uniune. ci şi modul în care societăţile acestor state. axat pe centralitate. pentru care soluţiile propuse de Europa de Vest sunt nesigure. Aderarea statelor din Europa Centrală şi de Est a fost considerată ca fiind foarte diferită de rundele anterioare.

tradiţia instituţiei statului a fost una foarte puternică. fără o societate civilă activă. Acest fapt nu este unul surprinzător. The Political System of the European Union.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Est combină – în proporţii diferite şi cu unele deosebiri ce ţin de gradul de comunizare din anii sovietici – reminiscenţe ale unei economii centralizate. etc. „Challenges of EU Enlargement”. Pentru ţările Europei de Vest. fără nici un fel de rezistenţă fără o clasă de mijloc naţională. ştiut fiind faptul că toate statele nou integrate beneficiază la început de o susţinere mai consistentă din partea Uniunii pentru diminuarea discrepanţelor ce o separă de mai vechile state membre379. modul în care statele din Europa Centrală şi Est pe de o parte şi cele din Europa de Vest sunt pregătite să facă faţă acestui fenomen este diferit. atragerea acestor ţări în zona comunitară a determinat o creştere a ritmului de dezvoltare economică mult mai rapid. economiile naţionale şi societăţile din ţările în tranziţie ale Europei Centrale şi de Est au fost expuse imediat şi fără nici o protecţie întregii forţe a globalizării aflate într-un stadiu avansat380. London. Modelul de capitalism al statelor din Europa Centrală şi de Est nu este produsul unor evoluţii naţionale „organice”. 1999. De asemenea. Aceste caracteristici vor influenţa semnificativ premisele care stau la baza modului în care a fost abordat procesul de integrare a noilor state. În schimb. În cazul acestor state. ci al prăbuşirii comunismului şi al globalizării. Ne referim în principal la un complex de factori care diferenţiază ţările nou venite de vechii membri ai Uniunii – transferul unor competenţe statale la nivelul instituţiilor comunitare.13-25. Cu toate acestea. globalizarea a fost efectul unei evoluţii puse în mişcare (şi) de ea însăşi. pp. cu forme incipiente ale economiei de piaţă. 380 Hix Simon. fără tradiţii naţionale cu relevanţă economică. care l-a depăşit pe cel al statelor membre mai vechi din Uniunea Europeană. în Journal of Democracy. Volume 15. care a găsit în societăţile în tranziţie un câmp de acţiune liber. 169 . problema globalizării. iar renunţarea la unele competenţe nu va fi un proces simplu. fără asociaţii de interese puternice ale muncitorilor. Timp de patruzeci de ani ele au fost izolate de dinamica globalizării şi nu au dispus nici de capacităţi de producţie 379 Jan Zielonka. Number 1 January 2004. problema adaptării la exigenţele globalizării.

În condiţiile în care procesul de reformă şi eforturile de adaptare la noile exigenţe ale Uniunii nu vor fi aplicate în mod corect sau nu vor fi avea 381 Rick Fawn. beneficiile integrării au fost certe. datorită evoluţiilor lor istorice. dar. În mod firesc. 170 . deja cunoscut în cadrul vechilor membre ale Uniunii Europene. ţările din Europa Centrală şi de Est sunt mai înclinate să accepte şi să susţină mişcările naţionaliste381. o altă trăsătură specifică ţărilor din spaţiul ex-comunist se referă la o mai mare disponibilitate a acestora de acceptare şi orientare către fenomenul naţionalismului-populist.Communist Foreign Policies. nici de sisteme de protecţie socială care să fie adecvate condiţiilor de competitivitate ale finalului de secol XX. în Polonia s-a constatat reducerea forţei de muncă datorită plecărilor masive ale tinerilor spre Occident). London. De modul în care vor fi gestionate aceste două probleme – găsirea unei soluţii de adaptare rapidă a noilor state la cerinţele integrării şi crearea unui cadru instituţional şi legislativ care să funcţioneze coerent în viitoarea structură de 27 de state – depinde capacitatea Europei de a se constitui ca un veritabil actor al relaţiilor internaţionale şi de a răspunde provocărilor în plan economic. există şi o serie de efecte negative (de exemplu. în ţările Europei Centrale şi de Est. în funcţie de modul în care au ştiut săl coordoneze. Deşi pentru statele admise în 2004. Dacă în Occident criza democraţiei este rezultatul lipsei de transparenţă a instituţiilor.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 competitive proprii. Ideology and Nationalism Identity in Post . 7-30. Se poate aprecia că statele din acest spaţiu dispun de o sensibilitate mai specială atunci când este vorba despre sentimentul naţional şi manifestă o reticenţă faţă de renunţarea la atributele suveranităţii lor. 2003. momentul 1 mai 2004 a produs o serie de îngrijorări cu privire deopotrivă la modul în care ţările din Europa Centrală şi de Est se vor adapta la exigenţele impuse de integrare. fenomenul a fost produs de introducerea unor reforme şi măsuri greu acceptate de opinia publică sau cu efecte restrictive asupra acesteia. pp. în mod evident. dar şi la capacitatea Uniunii de a oferi cadrul instituţional eficient de cooperare în întreaga Europă. a luat forme specifice în spaţiul ex-comunist. Deşi a fost marcat de entuziasm şi optimism. Reformele care s-au introdus şi care au vizat procesul integrării au generat o serie de nemulţumiri în ţările din valul Luxemburg. acestea au condus la euroscepticism. Fenomenul. De asemenea.

a manifestat ostilitate faţă de Uniune. generează frustrări ale noilor membri. În mod evident. care să corespundă noi realităţi: un ansamblu de 27 de state. după 1 ianuarie 2007 mai rămâne o comunitate spirituală. declarând că ţările lor sunt pregătite. conceptul de „Europa Centrală” în dimensiunea sa geopolitică devine lipsit de relevanţă. Lipsa unor strategii coerente şi realiste de abordare a procesului de integrare în Uniunea Europeană poate genera tensiuni sociale şi o creştere a neîncrederii în finalitatea apartenenţei la structurile comunitare. Robert Fico şi cel ceh. din punct de vedere tehnic. nemulţumirea în legătură cu amânarea deciziei de lărgire a spaţiului Schengen pentru noii membri ai Uniunii Europene. nostalgică şi paseistă. există o serie de aspecte ce ţin de capacitatea acesteia de a le integra în spaţiul comunitar. Apelul la soluţiile-miracol de rezolvare a problemelor cu care se confruntă societăţile şi promisiunile demagogice ale unor grupări care speculează vulnerabilităţile sistemelor în curs de transformare. solicitând ca Ungaria trebuie să rămână a ungurilor. protestând împotriva guvernului Gyurcsany. care se luptă pentru păstrarea identităţii într-o Uniune Europeană aflată ea însăşi în căutarea propriei identităţi. în cadrul unei conferinţe de presă comune la Bratislava. tergiversarea unor măsuri care să conducă la o integrare efectivă. dar reprezintă un semnal că există riscul conturării fenomenului de euroscepticism în ţările din Europa Centrală şi de Est şi că se impune căutarea unei noi formule instituţionale a Uniunii Europene. La final. 171 . să fie integrate în sistemul Schengen. Mirek Topolanek. Pe 17 septembrie 2006. în dimensiunea regională şi globală. şi-au exprimat. În acest fel.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 o susţinere a societăţilor. Astfel de situaţii nu pot conduce la generalizări. dincolo de dificultăţile cu care se confruntă statele recent admise în Uniunea Europeană. efectele în plan social şi economic vor conduce la o exacerbare a populismului. Este relevantă revolta populaţiei din Budapesta (19-20 septembrie 2006) care. reprezintă un risc pe care autorităţile statelor din acest spaţiu trebuie să-l ia în considerare în procesul de integrare efectivă în Uniunea Europeană. putem spune că extinderea spre est a Uniunii presupune recuperarea unui zone ce aparţine cultural şi politic Europei. premierul slovac. Din „Europa Centrală”. Pe de altă parte.

prin regatul Boemiei. însă. O altă componentă importantă a Europei Centrale a fost spaţiul slav apusean. de-a lungul timpului o influenţă predominantă asupra vecinătăţii. pe de altă parte. polonezii s-au contrapus. a avut un rol important. regatul maghiar a constituit 172 . Cât priveşte ultimul. ca zonă de tranzit între Marea Baltică şi Marea Neagră. mai ales cu ajutorul Moldovei şi Ţării Româneşti. România şi Europa Centrală. Totuşi. şi pentru activitatea diplomatică. uneori cu succes. Nu mai puţin important. concretizându-se aşa numitul concert european. într-o mai mică măsură. care a exercitat.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 VII. Importanţa derivă şi din vecinătatea cu spaţiul germanic. Odată cu expansiunea rusă. manifestat mai ales prin intermediul regatului polonez şi. datorită fărâmiţării existente în cea mai mare parte a evului mediu şi la începutul epocii moderne. de la contribuţia esenţială la salvarea Vienei la dispariţia prin împărţire între ţările vecine. expansiunii turceşti înspre nord. mai ales din punct de vedere comercial. ajungând. a fost regatul maghiar. De-abia în secolul al XIX-lea influenţa a devenit politico-militară. statul polonez a început să decadă. Totodată. mare parte a acestei influenţe a fost de natură culturală. fiind deseori considerat parte integrantă a acestuia. Europa Centrală cuprinde un areal foarte important din punct de vedere strategic pentru stabilitatea continentului. Această entitate a avut un succes deosebit în primele faze ale existenţei sale. Delimitat geografic ca o zonă de tranziţie între Europa de Vest şi partea răsăriteană a continentului. Polonia. el a fost influenţat puternic de spaţiul germanic. în zonă. În această ipostază. de-a lungul Dunării. Abordări teoretice şi acţiune diplomatică A. Perioada ante-1989 Cadrul geopolitic în epoca modernă Europa Centrală a constituit întotdeauna un spaţiu de referinţă pentru mişcarea politică şi de idei. pe teritoriul României. extinzându-se de la arcul carpatic la Marea Adriatică.

Statul român era conceput ca un stat-tampon care stăvilea expansiunea rusă. reuşind să se insereze în regiunea slavă apuseană până la Varşovia. influenţa otomană în cele două state a devenit preponderentă. În situaţia dată. protejând rămăşiţele Imperiului Otoman. mai târziu a Principatelor Române. În cazul întemeierii celor două state un rol important a fost jucat de Ungaria. a Austriei în zona intracarpatică. iar apoi. iar înspre sud până la Prut. ameninţând cu obţinerea controlului asupra Strâmtorilor. relevanţa sa a scăzut. existenţa celorlalte două entităţi a fost influenţată într-un mod mai complex de vecinătăţile imediate. Existenţa Imperiului Habsburgic. De asemenea. expansiunea rusească ajunsese la apogeu în ceea ce priveşte spaţiul european. Dacă existenţa Transilvaniei a fost dominată de preponderenţa Ungariei. pentru Moldova. însă influenţa sa a cunoscut o reducere continuă. Totuşi. la marginea Europei Centrale a avut o importanţă crucială pentru evoluţia lor politică ulterioară. fiind susţinută numai cu sprijinul intens al diplomaţiei engleze. pentru a facilita accesul la gurile Dunării. în plină afirmare. mai ales după marile descoperiri geografice transatlantice. cât şi un obstacol relevant în faţa invaziilor răsăritene (mongole şi turceşti). Chestiunea principatelor române s-a suprapus iniţial cu aşa numita problemă orientală. În schimb. În acest context. existenţa ţărilor. constituia un factor stabilizator în zonă. devenit AustroUngaria din 1867. în favoarea Poloniei. şi a Imperiului Otoman. 173 . Perioada de până la Primul Război Mondial În contextul edificării statului modern român. situaţia în zonă era caracterizată printr-un echilibru fragil de forţe. cel puţin până în secolul al XIX-lea. odată cu diminuarea interesului Occidentului faţă de invazia turcilor.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 atât un spaţiu de tranzit către Orient. realizarea unirii Moldovei cu Ţara Românească şi obţinerea independenţei au fost realizate datorită divizării marilor puteri europene şi încercării de contracarare reciprocă. şi venea în continuarea Austro-Ungariei. însă mult slăbit de confruntările cu vecinii prusaci şi piemontezi. în Ţara Românească. Ulterior. dominaţia otomană asupra spaţiului balcanic şi a Principatelor Române era într-o fază de decădere avansată.

174 . Austro-Ungaria era un partener şi un intermediar foarte important în relaţiile cu Germania. în 1883. fără de care nu se putea realiza nimic. Germania era o componentă esenţială a echilibrului european. pentru recunoaşterea independenţei de stat a României. Bucureşti. însă nu a rezolvat litigiul existent384. Crescut în spiritul militar prusac. au dus la întărirea relaţiilor cu spaţiul central-european. O problemă mai importantă decât toate celelalte. p. Apropierea politică a României de Austro-Ungaria a fost zdruncinată de politica monarhiei bicefale de a pune stăpânire pe Dunărea de Jos. Deoarece prin Tratatul de la Berlin. coroborat cu existenţa unei mişcări de susţinere a luptei de 382 Gheorghe Nicolae Cazan. În acest scop. care.. Astfel a fost facilitată deplasarea României către noul bloc politico-militar cunoscut sub numele de Puteri Centrale. p. 44. Carol i-a acordat împăratului Franz-Joseph Marea Cruce a Ordinului Steaua României382. Constantin Rădulescu-Zoner et alii. a fost convocată Conferinţa de la Londra. p. era existenţa unei populaţii compacte româneşti în Transilvania. 61. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Totodată. Acest fapt. sub forma apropierii de Austro-Ungaria şi Germania. Rădulescu-Zoner. care au culminat cu declanşarea războiului între Rusia şi Turcia şi cu proclamarea independenţei de stat a României. op. 383 Ibidem.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Evenimentele din 1877-1878. 1979. 384 Cazan. aducând atingere integrităţii teritoriale a statului român. România şi Tripla Alianţă. relaţiile dintre Bucureşti şi Sankt Petersburg au cunoscut o deteriorare rapidă. De aceea. Comisia Mixtă a Comisiei Europene a Dunării (CED) leza suveranitatea României prin controlul exercitat de Viena asupra cursului fluviului pe teritoriul ţării noastre. de piedicile puse la importul de vite din România şi de problema răscumpărării căilor ferate construite cu capital german în România (afacerea Stroussberg). Această din urmă problemă a fost rezolvată printr-o convenţie specială mijlocită de guvernul de la Berlin383. cit. care prevedea schimbul teritorial a sudului Basarabiei cu Dobrogea. De aceea. 38. În ceea ce priveşte problema Dunării. guvernul şi domnitorul ţării au întreprins acţiuni de îmbunătăţire a raporturilor cu Austro-Ungaria. Originea germană a domnitorului Carol I a constituit un punct foarte important în această apropiere. Carol avea o încredere absolută în superioritatea armatei germane în faţa oricăror ameninţări. De asemenea. însă.

împotriva Rusiei. Carp. Deşi. C. Deşi Bismarck urmărea menţinerea Rusiei în jocul balanţei europene. Austro-Ungaria şi Germania ocupau 385 386 Ibidem. 96-98. Acest lucru a fost realizat prin semnarea tratatului de alianţă a României cu Austro-Ungaria şi Germania. A. politica expansionistă a acesteia. Totuşi. s-a semnat la Viena tratatul cu Puterile Centrale. a creat tensiuni în relaţia cu Austro-Ungaria. pp. apariţia hărţii „Daciei moderne” şi ajutorarea sinistraţilor transilvăneni în urma inundaţiilor de primăvară. Astfel. opinia publică a continuat demonstraţiile de simpatie pentru românii transilvăneni. şi liberalul D. sprijinul Germaniei şi Austro-Ungariei devenea esenţial pe plan internaţional. guvernul a adoptat o poziţie rezervată. În ciuda tratatului. Tratatul a rămas secret. pentru mai multă siguranţă388. 175 . În contextul proclamării regatului. Germania a solicitat nemenţionarea explicită a Rusiei ca principal agresor. P. Ibidem. atât Carol. Această politică era susţinută de oameni politici de marcă. în 1880. oficial. au produs iritare la Viena385. p. nu putea fi privită cu ochi buni. aşa că o cooptare a României în sistemul Puterilor Centrale ar fi fost o manevră strategică de echilibrare a dominaţiei ruseşti în zonă387. prin care Austro-Ungaria renunţa la controlul asupra Dunării de Jos în schimbul renunţării statului român la sprijinul pentru românii transilvăneni şi se reglementa acţiunea militară conjugată în cazul unui atac al Rusiei. problemele cu Austro-Ungaria au continuat să existe. presupunea renunţarea la adăpostirea românilor transilvăneni fugari. 388 Ibidem. însă. România se afla chiar între Rusia şi Bulgaria. Puterile Centrale) şi Rusia386. cât şi primul ministru I. 103. în special prin intermediul principatului bulgar autonom de la sud de Dunăre. 387 Ibidem.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 emancipare naţională a românilor ardeleni pe teritoriul statului român. care vedea chiar o contradicţie între „Europa unită” (de fapt. 118-124. Brătianu au sprijinit încheierea unei alianţe cu Puterile Centrale. precum conservatorii Titu Maiorescu şi P. p. pp. în ciuda bănuielilor opiniei publice. Acest fapt. 50. În aceste condiţii. dar şi pentru rezolvarea problemelor cu Austro-Ungaria. Sturdza. El a constituit o ieşire a României dintr-o izolare politică periculoasă şi a marcat relaţiile cu spaţiul central-european până în 1913. În octombrie 1883.

în frunte cu Ion Raţiu şi Aurel C. pentru încă trei ani390. 390 389 176 . mai ales cei refugiaţi în România. chiar şi în interiorul imperiului. Cluj. acţiunile de emancipare ale românilor transilvăneni au cunoscut un nou elan. mişcarea ardeleană nu avea un caracter iredentist. un grup reprezentat de Vincenţiu Babeş. Între 1886-1891 a avut loc „războiul vamal” dintre cele două state. Problemele ridicate de mişcarea memorandistă nu au afectat relaţiile statului român cu monarhia bicefală. Alţii. Statul român a ripostat prin măsuri similare. Ferdinand.. De asemenea războiul vamal a luat sfârşit în iulie 1891. 153-154. op. Editura Dacia. sprijinea apropierea româno-maghiară împotriva expansiunii panslaviste. 43. p. 391 Keith Hitchins. Cit. 1992. Din contra. Problemele de Ibidem. Rădulescu-Zoner. pp. iar în octombrie şi decembrie 1893 au fost semnate noi convenţii economice cu Germania şi AustroUngaria. După 1890. pp. în schimb a început să se orienteze tot mai serios către Bulgaria. remarcându-se o diversitate de idei. ceea ce păstra România în zona economică central-europeană. România şi Ungaria urmau să fie state tampon între Rusia şi Germania391.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 poziţia dominantă pe piaţa românească389. Popovici. tratatul de alianţă a fost reînnoit la Sinaia în iulie 1892. În acest context. ci doreau o stabilizare a situaţiei lor în imperiu392. 28-29. tratatul de alianţă cu Puterile Centrale a fost reînnoit în 1888. pp. Austro-Ungaria. Acţiunile lor nu au fost însă unitare. 157-162. Acest lucru a determinat o presiune mai mare decât în mod obişnuit a Vienei asupra guvernului de la Bucureşti. ceea ce a condus la o reorientare economică spre Germania. în contextul reorientării politicii externe a Germaniei către o politică mondială (Weltpolitik). Rusia şi Austro-Ungaria au început să fie singurele susţinătoare ale statu-quo-ului central european. Astfel. Conştiinţă naţională şi acţiune politică la românii din Transilvania 1868-1918. doar o mică parte. încercând mutarea disputelor în spaţiul balcanic. Relaţia cu Germania a fost întărită şi prin reglementarea succesiunii lui Carol I de către nepotul său de frate. Totuşi. 392 Ibidem. Cazan. Astfel. 142-143. mai ales în contextul alipirii Rumeliei la Bulgaria în 1885. militau pentru o acţiune independentă faţă de guvernul de la Bucureşti. cauzat de impunerea unor taxe protecţioniste de către guvernul austro-ungar. susţineau o acţiune comună (Ioan Slavici). mai ales prin mişcarea memorandistă. În sfârşit. 166-168.

atât în Europa. După 1900. Die Vereinigten Staaten von Groß-Österreich. care priveau cu multe speranţe ascensiunea Serbiei396. 205-206. cit. Cu toate acestea. cât şi în sfera colonială au dus la tensionarea situaţiei de ansamblu. Pentru rezolvarea acestei probleme au fost avansate mai multe soluţii printre care şi ideea lui Aurel C. 396 Ibidem. valabil până în 1903. 217. p. Aurel Popovici a imaginat o reformă a monarhiei austroungare în sensul federalizării acesteia. 231. În august 1895. 119. Germania a început să-şi întărească influenţa în Balcani cu ajutorul Austro-Ungariei. după procesul memorandiştilor şi aniversarea de la Putna (1894). 395 Cazan. fidelitatea faţă de monarhie fiind 393 394 Cazan. cit. apărută în 1906 la Leipzig. Curentul conservator. Leipzig 1906 177 . însă începea să fie din ce în ce mai mult slăbită de etnocentrismul crescând al slavilor sudici. se prevedea constituirea unei provincii „naţionale” prin unirea Transilvaniei cu Bucovina. crearea Antantei şi creşterea rivalităţii cu blocul Puterilor Centrale. 397 Aurel Popovici. pp. Curentul liberal majoritar susţinea independenţa activităţii politice. op. cit. românii transilvăneni prezenţi la Congresul naţionalităţilor din imperiu decid să colaboreze cu celelalte naţionalităţi (inclusiv cele slave) pentru obţinerea unei autonomii mai mari. Rădulescu-Zoner. Aceasta. de federalizare a Austro-Ungariei. expusă în cartea sa Statele Unite ale Austriei Mari397. înmulţirea tensiunilor. 219-221. În ciuda acestor tendinţe. Pe plan european. Popovici. reprezentat de mitropolitul Andrei Şaguna susţinea o colaborare mai strânsă cu Viena. cât şi faţă de Bucureşti394. Rădulescu-Zoner.. cooperarea româno-austro-ungară a continuat prin semnarea în septembrie 1896 a protocolului secret de prelungire a tratatului de alianţă între cele două state. op. terminarea căii ferate Ghimeş-Palanca şi o colaborare militară mai strânsă. pp.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 necesitate politică au primat în acţiunea Austro-Ungariei. atât faţă de Viena. Germania şi-a manifestat adeziunea la acest tratat395. în acelaşi timp cu o mai mare cooperare între popoarele din imperiu. consilier al arhiducelui Franz Ferdinand. Hitchins. pp. Acesta prevedea acţiuni concrete cum ar fi construirea sistemului de fortificaţii din zona Focşani-Galaţi.. op. În decembrie 1898. Ideea centrală era că problemele naţionale vor putea fi rezolvate prin reformarea structurii imperiale.. 227-228. a creat o situaţie dificilă pentru România393. protejarea podului de la Cernavodă.

înlăuntrul monarhiei. în toate funcţiunile şi serviciile imperiale. eludând instituţiile legislative. alegerile servesc doar pentru intensificarea puterii forţelor sociale de dezbinare şi adeseori reacţionare şi dispariţia autorităţii publice.pdf 399 Alexandru Popescu. inviolabil şi nu este responsabil. ceea ce ar fi creat un sistem ce ar fi luat în calcul doleanţele a mai mult decât cele două naţiuni dominante. Deci ele pot fi judecate şi tranşate numai din punctul de vedere al unei modificări constituţionale. 32-33. chiar după o eventuală reformă a legii electorale. argumentând că vechile entităţi istorico-politice nu mai puteau legitima cererile etnice.provincia. conform ecuaţiei lui Popovici să instaureze. Iaşi. sistemul federalist. şi tot împăratul. el susţinea necesitatea acordării autonomiei popoarelor din imperiu. Autorul român al proiectului de federalizare a imperiului înţelegea că formula alegerilor libere. ar fi urmat să legitimeze acest sistem. Aceste probleme noi le-am caracterizat drept probleme constituţionale. iar principiul de supranaţionalitate trece drept cea mai frumoasă minciună a ideologiei oficiale. economice ale naţionalităţilor. De aceea. ci tendinţa popoarelor odată trezite la conştiinţă.. în http://www. Popovici căuta să demonstreze că micile enclave naţionale urmau să dispară fie prin asimilare sau transferare. Popovici încearcă să demonstreze că doar federalismul pe baza principiului naţionalităţii ar putea fi o soluţie justă: „Adevărata fiinţă a acestui principiu – aplicat la noi – nu este separatismul. De aceea în centrul întregului edificiu construit de A. sociale. 398 178 . Popovici respingea ideea federalismului istorico-tradiţional. nici din acela al măsurilor administrative. Institutul European. pe teritoriile lor naţionale. Împăratul ar fi urmat.C. precum şi autonomie naţională pentru evreii răspândiţi în Imperiu. însă şi cu ostilitate. politică susţinută şi de Aurel C. Împăratul numeşte guvernele diferitelor state naţionale. Restul zonelor urmau a fi organizate în 15 grupe naţionale. mai ales de către Budapesta. care să privească întreaga monarhie. problema primordială nefiind libertatea. dacă legea nu dispune altfel.ro/pdf_roman/r000249. a creat premisele unui rol mai mare al României în Balcani pentru a echilibra o Bulgarie din ce în ce mai puternică. cît şi cele dintre statele monarhiei: „Împăratul este sacru. 1998. pp. Relaţii româno-austriece. privitor la întrebuinţarea limbii materne. Criticii ideilor federaliste de la începutul secolului al XX-lea afirmă că bilanţul monarhiei austro-ungare este mult mai negativ.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 considerat un liant destul de puternic pentru a menţine unitatea statului multinaţional398.”. numeşte după propunerea preşedintelui. Răspunderea pentru guvernul imperial o are preşedintele lui. prin încrederea şi puterea de care se bucura. Popovici se afla împăratul. Împăratul numeşte şi destituie pe preşedintele guvernului imperial. prinţul Franz-Ferdinand. Vezi Sabina Fati. ci crearea unei ordini publice legitime. De asemenea. mascând de fapt hegemonia naţionalităţilor germană şi maghiară.” Principiul naţionalităţilor astfel expus urmărea constituirea unor state autonome în cadrul monarhiei. să formeze individualităţi politice autonome. Ideea sa a fost întâmpinată cu simpatie de moştenitorul tronului. Slăbirea Rusiei după războiul pierdut cu Japonia (1904-1905) şi revoluţia burgheză reprimată (1905-1907). “Ideea naţională şi federalismul în Transilvania la începutul secolului 20”. nici iredentismul. precum şi pe funcţionarii lor superiori. În concepţia lui Popovici în statele aflate în curs de modernizare. – atunci nu este permis să se plece în rezolvarea acestor chestiuni. Împăratul exercită puterea guvernamentală (puterea federală) prin guvernul imperial şi funcţionarii subordonaţi acestuia. o naţiune”. care nu dorea separarea Transilvaniei de Ungaria399. plecând de la premisa „un stat. este nerelevantă într-un sistem în care nivelul de organizare politică nu este suficient de evoluat. nici dintr-un punct de vedere unilateral. 177.. care urma să rezolve atât divergenţele dintre imperiu şi statele componente.

În condiţiile în care Austro-Ungaria susţinea independenţa Bulgariei şi anexa BosniaHerţegovina. 179 . cit. C. mai ales de Austro-Ungaria. stabilită prin Pacea de la Bucureşti (1913)402. De asemenea. în defavoarea Serbiei. sau Puterile Centrale ori. Deşi aflată sub conducerea unui guvern pro-austriac. mai ales după participarea în cel de-al doilea război balcanic (1913). deoarece era foarte apropiată de linia frontului 400 401 Cazan. 372. încununată de succes. Brătianu. Această acţiune. a treia opţiune. Poziţia geografică a ţării devenise defavorabilă în noul context strategic. pp. Reaprinderea problemei orientale. România a atacat Bulgaria (stat susţinut de Austro-Ungaria).Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 regele Carol I. care ocupase integral Macedonia. condus de Ion I. interesele României au venit în contradicţie flagrantă cu cele ale Austro-Ungariei. rămânerea într-o expectativă prudentă. 327. datorită refuzului Vienei de a asigura frontiera României cu Bulgaria. 402 Ibidem. 241. 384. România a început să se distanţeze gradual de Puterile Centrale. a determinat reluarea competiţiei ruso-austro-ungare pentru dominaţie în Balcani.. acelaşi an. În aprilie 1902 a fost prelungit tratatul de alianţă între România şi Puterile Centrale400. Austro-Ungaria a încurajat şi ea această orientare pentru a distrage atenţia de la problemele românilor transilvăneni. Cu ocazia celui de-al doilea război balcanic (1913). op. Rădulescu-Zoner. prin orientarea către Antantă. 345-346. Începerea distanţării evidente a României de Puterile Centrale a fost inaugurată de acceptarea unui împrumut francez în octombrie 1913. a dus la răcirea relaţiilor cu Austro-Ungaria (nu şi cu Germania)401. 238-239. ceea ce a fost interpretat ca o colaborare cu inamicul direct. sub forma crizei bosniece (1908-1909). pp. tratatul cu Austro-Ungaria nu a mai fost reînnoit de noul guvern antantofil. Grecia (susţinute politic de Rusia) şi Turcia (susţinută de Germania). pp. intrând în conflict cu Serbia. Primul Război Mondial şi perioada interbelică România la începutul primei conflagraţii mondiale era în faţa unor decizii care aveau să-i influenţeze în mod decisiv viitorul. condus de Titu Maiorescu. Ibidem. care reînnoise tratatul secret de alianţă în februarie.

Brătianu şi de majoritatea celor prezenţi. conturându-se clar poziţia germanofilă a regelui. vecinul de la răsărit. C. 1993. susţinută de Ion I. cei prezenţi au remarcat că articolul II al tratatului invocat nu prevedea decât intervenţia în cazul în care una dintre părţi era atacată. Editura Enciclopedică. deşi Regele nu era vădit de acord cu părerile reprezentanţilor ţării. C. secondat doar de P. ceea ce nu se întâmplase403. aşa cum era situaţia în acel moment. deschiderea unui nou front implica redirecţionarea resurselor oricăruia dintre blocurile politico-militare. Ioan Muraru. încercând să atragă România în război de partea ei. Bucureşti. Consiliul a analizat poziţia României. Consiliile de coroană. Ion Mamina. o telegramă primită de Ion I. Cu toate acestea. la 21 iulie/3august 1914 a fost convocat Consiliul de Coroană la Sinaia.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 dintre Rusia. 55. conferit de tratatul secret de alianţă cu Puterile Centrale. La începutul războiului. Carp. În plus. vecinul de la apus. De asemenea. reprezentanţi ai partidelor din opoziţie şi principele Ferdinand. În aceste condiţii. În sprijinul său regele invoca tratatul secret din 1883 şi superioritatea armatei germane în faţa oricărei alte armate. pp. mai ales că existau contradicţii evidente între vederile sale pro-germane şi poziţia guvernului Brătianu. R. Austro-Ungaria avea un anumit avantaj în acest sens. a unor forţe ale opoziţiei şi ale opiniei publice. Mona-Lisa Pucheanu. p. Astfel. s-a luat hotărârea ca ţara să se declare neutră în acest conflict. şi opţiunea către o neutralitate activă. De cealaltă parte. note. Constituţiile române – texte. Marile puteri europene urmăreau atragerea României în alianţele lor pentru a beneficia de unele resurse existente aici (cereale în principal) şi pentru a câştiga un avantaj teritorial considerabil în zonă. deşi articolul 93 din Constituţia de la 1866 prevedea expres că nici un act încheiat cu un stat străin neratificat de parlament nu este valabil404. preşedinţii celor două camere ale legislativului. foşti prim-miniştri conservatori. Brătianu chiar în timpul consiliului aducea vestea neutralităţii Italiei care se afla într-o situaţie oarecum similară cu România. unde au fost invitaţi membrii guvernului liberal existent. 404 403 180 . 34-42. Se mai poate remarca şi faptul că tratatul nu fusese ratificat de parlament. 1997. P. regele Carol I a considerat că era necesară o consultare a tuturor forţelor politice importante ale ţării. prezentare comparativă. A. În aceste condiţii. Bucureşti. şi Austro-Ungaria. Monitorul Oficial. Antanta căuta să valorifice aceste diferende în favoarea sa.

Între timp. 1992. consfinţind şi graniţa ţării cu Rusia pe Prut. să atragă România în luptă.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Cu toate acestea. în octombrie 1914. în condiţiile intrării imediate în război406. care s-a pronunţat. la data de 4/17 august 1916. cu ocazia intrării Italiei în război. În condiţiile insucceselor militare ale Antantei din toamna anului 1914 şi primăvara anului 1915. s-a declarat de acord cu tratatul. În cele din urmă Antanta nu îşi poate asuma obligaţiile militare şi renunţă la cererea de intrare imediată în război. Marghiloman. şi a lui Petre P. 342-343. Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916. şi cu Serbia. Totuşi. cu Ungaria. aceasta caută. moare regele Carol I care este urmat la tron de nepotul său Ferdinand. pentru o alianţă cu Puterile Centrale408. 58-70. Theodor Rosetti şi Titu Maiorescu. prin semnarea unei Convenţii secrete cu Rusia la în octombrie 1914. care s-au declarat în favoarea menţinerii neutralităţii. Guvernul român se declară dispus să intre în război în termen de două luni de la semnarea unei convenţii politico-militare. datorită eşecurilor constante pe frontul de est. pentru moment. Tratatul de alianţă şi convenţia militară dintre România şi Antanta au fost semnate în cel mai mare secret la Bucureşti. În aceste condiţii.). la est de oraşul Debreţin. din ce în ce mai mult. după numele ministrului de externe rus şi al ministrului român la Sankt Petersburg405. programat la 15/28 august 1916. Chişinău. mai ales datorită căsătoriei sale cu Maria de Edinburgh. România urma să adreseze declaraţia de război Austro-Ungariei o dată cu atacul în Transilvaniei. Tergiversarea negocierilor de către partea rusă. Giurescu (coord. 181 . 407 Ibidem. din nou. p. fapt demonstrat prin aprobarea tranzitului de armament din Rusia în Serbia. şi recunoştea cererile României. duce la eşuarea tratativelor. pp. cit. guvernul rus accepta condiţiile României la în iunie 1915. pp. Convenţia recunoştea dreptul României la teritoriile din Austro-Ungaria locuite de români şi stipula negocierea unei graniţe etnice în Bucovina în schimbul unei neutralităţi binevoitoare faţă de Rusia. nu în ultimul rând. Editura Crai-nou. op. Istoria României în date. Carp. 408 Mamina. cu excepţia liderilor conservatori Al. 292 Ibidem.. 405 406 Constantin C. cunoscută sub numele de “Acordul Sazonov-Diamandi”. p. cu vederi favorabile Antantei. prin limitarea transporturilor de arme germane către Turcia şi. 347. de la Bucureşti. pe Tisa şi Dunăre407. atitudinea guvernului de la Bucureşti s-a dovedit a fi favorabilă Antantei.

la 3 martie 1918.). reuşind să creeze panică prin încercuirea trupelor române din Oltenia. În acelaşi timp. Bulgaria avansează nestingherită în Dobrogea. situaţia stagnează pentru moment. Editura Paralela 45. iar restul trupelor româno-ruse şi reprezentanţii instituţiilor publice se retrag. Puterile Centrale au impus condiţii extrem de grele pentru începerea negocierilor: rectificare a frontierei cu Austro-Ungaria în zona trecătorilor. pp. Lipsită de aportul esenţial al trupelor ruse. a făcut imposibilă continuarea războiului pentru România. 182 . Operaţiunile militare nu se desfăşoară favorabil pentru România. aflate la sudul Dunării atacă surprinzător dinspre sud. profitând de lipsa de combativitate a trupelor ruse. concesiuni economice în favoarea Puterilor Centrale. „Avatarurile unui tratat de pace înrobitor (Bucureşti. după ce avansează uşor în Transilvania. România în ecuaţia păcii şi dictatului. cedarea Dobrogei. în Moldova409. şi aşa insuficiente. Încheierea Păcii de la Brest-Litovsk. p. 7 mai 1918)”. 29. 30-31. în iarna 1916/1917. Consiliile de Coroană desfăşurate la 2. În schimb Constanţa 409 Aurel Pentelescu. 410 Ibidem. cu sprijinul misiunii franceze conduse de generalul Berthelot. neutralizarea militară a ţării prin desfiinţarea armatei şi ocupaţia militară germană a întregii ţări. Căderea Bucureştiului are loc la începutul lunii decembrie 1916. România este obligată să încheie un armistiţiu cu forţele Puterilor Centrale la Focşani410. între Puterile Centrale şi Rusia. este respinsă peste Carpaţi de acţiunea conjugată a trupelor germano-austro-ungare. Piteşti. în urma revoluţiei burgheze din februarie 1917 şi a revoluţiei bolşevice din noiembrie 1917. 2001. Mărăşti şi Oituz. care. şi manifestată prin luptele victorioase de la Mărăşeşti. mai ales aservirea economică a ţării faţă de Puterile Centrale. Trupele germane conduse de generalul von Mackensen. guvernul Marghiloman a semnat tratatul de pace care consfinţea aceste condiţii înrobitoare.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 principalele forţe politice ale ţării şi-au dat girul pentru intrarea României în războiul pentru reîntregirea ţării. în Gheorghe Nicolescu (coord. În aceste condiţii. 3 şi 4 martie 1918 la Iaşi au trebuit să accepte aceste condiţii plus demobilizarea armatei şi permiterea trecerii trupelor inamice spre Ucraina. În ciuda regrupării încununate de succes a forţelor române. La 7 mai 1918. începând să cunoască o deteriorare accentuată sub influenţa dezagregării statului ţarist.

Acţiunea a fost însă respinsă prompt de armata română care a neutralizat trupele maghiare oprindu-se. privit ca cea mai echitabilă soluţie în faţa ameninţărilor forţelor exterioare (Anglia. 90-95. Adunarea Naţională de la Alba Iulia a proclamat unirea Transilvaniei cu România. care ar fi consfinţit supremaţia germană. s-a conturat ideea formării unei entităţi politico-economice unitare. cit. pe Tisa. a determinat reintrarea în război a României care a declarat din nou război AustroUngariei. The History of the Idea of Europe. in Nicolescu (coord. 1993. op. cit. iar Basarabia revenea României. s-a conturat alternativa Noii Europe susţinute de Thomas G. asigurând stabilitatea în zonă412.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 rămânea porto-franco.). sub conducerea lui Bela Kun. Acestea ar fi colaborat mult mai uşor. a creat noi probleme în relaţiile româno-ungare. Succesele obţinute de Antanta în toamna anului 1918. în mai 1919. Franţa. iar în august. Cosmina-Adela Rusu. susţinută de Friedrich Naumann. Guvernul comunist ungar a hotărât. and New York. 412 Kevin Wilson. Instaurarea unui guvern comunist în Ungaria. Routledge. toate teritoriile locuite de români până la aliniamentul Carei – Satu Mare – Oradea – Arad. sub influenţa ideilor wilsoniene. În contextul controlului german asupra Europei Centrale. 68-70. Această alternativă preconiza crearea unor state naţionale independente cu un regim democratic în Europa Centrală. se aflau sub controlul armatei române413. acelaşi an.. să recucerească teritoriile pierdute în favoarea României şi noului stat cehoslovac printr-o acţiune militară. Rusia). pp. London.). 96-100. in Nicolescu (coord. 413 Lenuţa Nicolescu. sub numele de Mitteleuropa. Masaryk.). pp.. Marinel Lăzărescu. pp. La 1 decembrie 1918. La 28 noiembrie 1918 Bucovina se uneşte cu România. „Pacea de la Bucureşti şi consecinţele sale pentru România”. intrând pe teritoriul Transilvaniei până pe aliniamentul Cluj-Deva. diplomat şi negociator pentru cauza României Mari”. în aprilie 1919. (Oberstaat) fiecare naţiune şi-ar fi păstrat specificul naţional şi ar fi beneficiat de pe urma sintezei culturale realizate prin germanism. 411 183 . În contradicţie cu această idee. Regele Ferdinand a tergiversat ratificarea pe cale oficială a Păcii de la Bucureşti aşteptând evoluţia situaţiei pe celelalte fronturi411. În această entitate suprastatală. Până la începutul anului 1919. stabilit de trupele Antantei. „Generalul Gheorghe Potopeanu. op. Jan van der Dussen (eds. culminând cu trecerea Dunării la Zimnicea de către trupele corpului expediţionar francez de la Salonic.

în condiţiile în care erau înglobate şi teritoriile secuieşti din Transilvania. tratativele au fost mai îndelungate. La presiunile României şi ale altor state învingătoare.. care. in Nicolescu (coord. 142148. prevedea alipirea Bucovinei la România. 415 Nicolae Titulescu. cu Austria. Tratatul de la Saint-Germaine. loc. recunoştea graniţa din 1913 cu România. pierderea Boemiei în favoarea noului stat cehoslovac. cit. semnat la 10 septembrie 1919. la Neuilly-sur-Seine. 161-162. din cauza dificultăţii trasării unei graniţe care să mulţumească ambele părţi. stabilea pierderea Sileziei Orientale şi a zonei Breslau (Poznan) în favoarea Poloniei şi crearea unui coridor polonez spre Marea Baltică. pp.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 din cauza refuzului Ungariei de a coopera cu Antanta şi de a se retrage din Slovacia. dar şi cu Polonia. au ocupat Budapesta. 133-134.). pp. Tratatul cu Bulgaria. cit. pp. ce includea şi oraşul liber Danzig (Gdansk). 417 Pentru mai multe amănunte asupra perioadei vezi subcapit. 265277. Politica externă a României – 1937. alipirea Slovaciei la Cehoslovacia şi a Croaţiei la nou formatul Regat sârbo-croatosloven416. O problemă foarte importantă a fost şi semnarea tratatului minorităţilor. 1994. semnat la 10 decembrie 1919. relaţiile României cu Europa Centrală s-au desfăşurat pe două direcţii: relaţiile cu statele susţinătoare ale statu-quo-ului. De asemenea. Epoca interbelică417 După 1920. prevedea o graniţă etnică cu România. tratatul a fost modificat pentru a prevedea drepturi şi libertăţi egale în cadrul statelor respective. era interzisă unirea Austriei cu Germania (Anschluss). Editura Enciclopedică. 416 Dobrinescu. op. Iugoslavia). „Tratatul de la Trianon”. punând capăt regimului comunist al lui Bela Kun414. mai ales în cadrul Micii Înţelegeri (Cehoslovacia. Bucureşti.2 414 184 . În ceea ce priveşte Ungaria. a sudului Poloniei. a Carniolei (Slovenia) în favoarea Serbiei şi a Tirolului de Sud în favoarea Italiei. semnat la 4 iunie 1920. semnat la 28 iunie 1919 între aliaţi şi Germania. Tratatul de la Trianon. Tratatul de la Versailles. Tratele de pace de la Paris au pus bazele unei noi organizări a Europei Centrale.. V. şi relaţiile cu statele revizioniste Valeriu-Florin Dobrinescu. iniţial acorda protecţia marilor puteri pentru acestea. Astfel era respectată suveranitatea naţională şi existau condiţiile unei securităţi colective prin stingerea diferendelor etnice415.

conform devizei „prin noi înşine” aplicate de Partidul Naţional-Liberal418. mai târziu de contele Coudenhove-Kalergi.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 (Germania. Editura Politică. relaţiile cu cea de-a doua categorie au fost marcate de probleme pe tot parcursul perioadei. 1918. Belgia. Italia. 102. urmare a diferendului teritorial cu Cehoslovacia în privinţa oraşului de graniţă Teschen. Apropierea statelor în cauză (România. prin curentul neoliberal. p. din septembrie 1921. organizaţia nu a avut în componenţă decât cele trei state. şi în special de către Take Ionescu. Ungaria. Ungaria. Socec. România. şi Convenţia iugoslavo-cehoslovacă de la Praga. Germania. Cehoslovacia şi Iugoslavia) a fost facilitată de colaborarea lor în timpul fazelor finale ale războiului şi de menţinerea tendinţelor revizioniste austro-ungare. Olanda. Austria). pp. din iunie 1921. Aceasta din urmă s-a bazat pe ideile lui Take Ionescu şi Thomas Masaryk. a fost respinsă categoric de diplomaţia majorităţii ţărilor central-europene. 418 185 . Ungaria şi Austria. Conform acestui curent. Totuşi. care urma să fie alcătuită din România. 345-362. Principalele documente oficiale au fost Convenţia româno-cehoslovacă de la Bucureşti. Realizarea Micii Înţelegeri a constituit cea mai importantă decizie a clasei politice româneşti a vremii în relaţia cu Europa Centrală. Această propunere. Cehoslovacia. 1971. Amintiri. Acesta avantaja clar ţările învinse. Neoliberalismul: studii asupra istoriei şi politicii burgheziei române. La acestea s-au adăugat tendinţele naţionaliste dominante în domeniul economic. teoretizată. ministru de externe al României419. 419 Take Ionescu. Aceste acte consfinţeau crearea unei structuri de tip federal (în sensul Ştefan Zeletin. aşa că a fost respins de celelalte ţări. Europa de Nord şi alte state desfăcute din Rusia. Iugoslavia. statul român trebuia să urmeze o politică de industrializare rapidă în scopul consolidării independenţei politice. Un alt proiect preluat de tabăra revizionistă a fost planul francez al Confederaţiei danubiene. din cauza refuzului Poloniei de a adera. Bucureşti. Elveţia. Convenţia româno-iugoslavă de la Belgrad. din aprilie 1921. Bucureşti. mai ales cu Mica Înţelegere. în România. manifestate. teoretizat de Mihail Manoilescu. Dacă relaţiile cu prima categorie au fost în general foarte bune. care a reglementat şi problema frontierei din Banat. În acest sens se remarcă propunere austriacă din 1919 de creare a unei mari uniuni vamale centraleuropene formată din Austria. care au avut un motiv în plus pentru realizarea Micii Înţelegeri.

London.. pp. unde a fost descoperit un transport de arme din Italia pentru Ungaria. România a fost afectată de creşterea fenomenului legionar.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 de alianţă de securitate între parteneri egali. Titulescu. acordarea dreptului de egalitate a înarmării pentru Germania a pus o nouă problemă organizaţiei. Mai mult. 1997. 120-122. op. atestate şi de încheierea tratatului bilateral din martie 1921. era afectată suveranitatea naţională a celorlalte state. 91-92. Noua organizaţie a fost primită cu un larg ecou pozitiv în rândul comunităţii internaţionale. 1945. în septembrie 1921. În plan intern. 55-59. Bucureşti. Planul Tardieu de formare a unei Confederaţii economice danubiene a constituit o nouă problemă pentru statele Micii Înţelegeri. România a acceptat supremaţia economică a Germaniei prin semnarea la 23 martie 1939. 422 Campus. pp. Prelude to the Russian campaign: from the Moscow Pact (august 21st 1939) to the opening of hostilities in Russia (June 22nd 1941). Anglia şi Franţa au încercat contracararea tratatului prin acordarea de garanţii României. şi venirea la putere a lui Adolf Hitler în Germania a pus pe primul plan necesitatea restructurării organizaţiei pentru contracararea ascensiunii fascismului european422. la Conferinţa dezarmării de la Londra. cit. Polonia a constituit veriga slabă a sistemului central-european datorită oscilării sale pentru obţinerea de garanţii din partea a doi vecini ostili: Rusia Sovietică (1921-1933) şi Germania (1933-1939)421. Totuşi. Acestea veneau însă prea târziu423. Prin acest plan. Franţa a abandonat acest plan. Această mişcare a fost treptat înglobată de efortul Germaniei naziste de a-şi consolida controlul asupra României. la doar o săptămână de la invadarea şi dezmembrarea Cehoslovaciei de către trupe germane. op. chiar Bulgaria exprimându-şi intenţia de a adera. 423 Grigore Gafencu. eşecul cooptării Poloniei a văduvit organizaţia de realizarea potenţialului său real. Totuşi. Mica Înţelegere. Totuşi. România a avut relaţii bune cu Polonia. care favoriza clar Austria şi Ungaria. La rândul lor. Din fericire. 64-65. În condiţiile existente. maghiare şi poloneze. Frederick Muller. 233-236. 420 421 Eliza Campus. a unui tratat economic favorabil acesteia. La această tendinţă a contribuit şi dezastruoasa dictatură regală dintre 1938-1940. incidentul de la Hirtemberg (ianuarie 1933). Editura Academiei Române. pp. pp. 186 . din aprilie 1932. foederis) care să susţină păstrarea statu-quoului central-european420. În martie 1932.. România se îndrepta către sfera de influenţă a Germaniei hitleriste. cit.

spiritului cosmopolit. pp. dar şi a Bucovinei de Nord şi a teritoriului Herţei din nordul Moldovei. Profitând de izolarea României.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Sintetizând relaţiile dintre România şi „Europa Centrală” în prima jumătate a secolului al XX-lea constatăm: i) în fapt. cel mai adesea construite doar pe dimensiunea etnică. parte a AustroUngariei până în 1918. regele Carol II a renunţat la garanţiile 424 Ibidem. la 30 iunie 1940. Basarabia şi estul Poloniei revenind URSS. Prin acordul secret al celor două puteri. nu doar prin Transilvania. nu şi pe cea civică. Al Doilea Război Mondial Semnarea. a încurajat tendinţele ultra-naţionaliste. Datorită izolării. în loc să fie supra-naţională. Departe de a constitui o structură care să genereze un bloc de putere regional. nota ultimativă sovietică din 26 iunie 1940 a demonstrat atitudinea agresivă a Moscovei. în mod fundamental. garanţiile anglofranceze deveneau inaplicabile. În consecinţă. şi în pofida unor încercări de a crea o atmosferă culturală favorabilă multiculturalismului. 281. în vara anului 1940 a pecetluit această stare de fapt424. sub aspect cultural de temele regăsirii sau creării identităţilor naţionale. În lipsa vreunui sprijin din partea aliaţilor tradiţionali. între Germania şi URSS. statele zonei au devenit destul de uşor victimele marilor puteri din vecinătate. În această situaţie. 187 . Declanşarea războiului a clarificat situaţia îngrijorătoare a Europei Centrale şi României. 268-269. iar România Mare era parte componentă a „Europei Centrale”. România şi Polonia erau împărţite în sfere de influenţă de-a lungul Prutului şi Vistulei. a Pactului Ribbentrop-Molotov. statul român a trebuit să accepte această amputare. ci şi prin politica promovată de la Bucureşti. Înfrângerea Franţei. ii) această „Europă Centrală” din epoca interbelică era. a pus România în faţa unei izolări politice critice. tendinţele militariste şi expansioniste ale Germaniei hitleriste dar şi pericolul reprezentat de subversiunea bolşevică. şi ca urmare a consumării energiilor în disputele intraregionale. orientarea centraleuropeană era asumată. una construită pe teamă: faţă de revizionismul maghiar. la 23 august 1939. iii) „Europa Centrală” dintre cele două mari conflagraţii mondiale. URSS a impus cedarea Basarabiei. iv) sub efectul memoriei anti-imperiale (Austro-Ungaria şi Imperiul ţarist). epoca interbelică a fost dominată.

dar şi prin Tratatul de la Paris. semnat Zaharia.. recuperând Basarabia şi Bucovina de Nord. În prima fază România a luptat împotriva URSS. se spera că Germania va reveni asupra deciziei de la Viena. Anglia şi România între anii 1939-1947. În a doua fază. deşi trupe române luptaseră în Ungaria şi Cehoslovacia. la 21 august cedase Cadrilaterul Bulgariei. În acelaşi timp. însă sub ocupaţia militară germană. a declarat război Uniunii Sovietice426. 105. Germania a decis să dea satisfacţie parţial Ungariei. s-a aliniat la politica Germaniei naziste şi. însă a consfinţit şi intrarea României şi a unei părţi din Europa Centrală în sfera de influenţă sovietică. suferind mari pierderi. cit. cit. În acest fel. s-a ajuns. Editura Didactică şi Pedagogică. după ce. România era silită să accepte Arbitrajul de la Viena al puterilor Axei (Germania şi Italia) privind Transilvania. condus. mai ales prin neacceptarea statutului de cobeligerant al României. atribuindu-i partea de nord a Transilvaniei. p. Trupele române au participat şi la Bătălia de la Stalingrad (iulie 1942-februarie 1943). cât şi revendicărilor maghiare privind Transilvania425. naziştii au dat curs atât revendicărilor româneşti privind Basarabia. p. 427 Valeriu-Florin Dobrinescu. 1992. După terminarea războiului acest lucru devenea evident. 277. În aceste condiţii. Ion Pătroiu. În acest context. op. Acest fapt a grăbit sfârşitul războiului în est. Germania a practicat o politică duplicitară în relaţiile româno-maghiare: pentru a obţine sprijinul ambelor în vederea unei campanii spre Est. Bucureşti. după 5 septembrie 1940 de generalul Ion Antonescu. mulţi lideri central-europeni colaboraţionişti. statul român. în urma actului de la 23 august 1944. ba chiar obţinând controlul asupra Transnistriei. 310-311. considerau că participă la o luptă pentru „Europa” şi combaterea bolşevismului427.. În această perioadă proiectul lui Naumann de unitate a Europei Centrale devenise realitate. op. pe fondul superiorităţii trupelor Naţiunilor Unite şi după tratative secrete intense ale unor politicieni români cu acestea. la 22 iunie 1941. Botoran. ca România să întoarcă armele împotriva fostului aliat german. La 30 august 1940. Gafencu. pentru a-şi asigura un acces sigur la importantele resurse de petrol şi cereale ale statului român. 426 425 188 . Totuşi. pp. Participarea României în război a avut două faze: 1941-1944 şi 1944-1945. inclusiv Ion Antonescu.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 anglo-franceze şi a cerut trimiterea unei misiuni militare germane în România pentru a garanta frontierele. însă.

aparent uniform. Nu mai exista decât. Astfel. Unele din aceste ţări au trăit la un nivel ridicat de cultură urbană (Boemia.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 în februarie 1947. 291-292.26-27 189 . Noua semantică politică: dispariţia Europei Centrale În contextul instaurării regimurilor comuniste în Europa de Est la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial. diversitatea culturală şi etnică care era subînţeleasă prin conceptul de Europa Centrală este înlocuită printr-o teoretică uniformitate sub acoperirea marxism-leninismului. politic. Niciodată până acum politicienii din Bulgaria nu au luat atitudine faţă de evenimente din Polonia. regimurile comuniste din zonă sunt integrate în nediferenţiata “Europa de Est” care din punct de vedere politic cuprindea dictaturi totalitare (după formula lui Karl Friedrich şi Z. conceptul de “Europa Centrală” dispare atât din uzul diplomatic cât şi din cel ştiinţific. 428 429 Ibidem. accesabil în data de 1 aprilie 2003 la http://www. care începea de la Zidul Berlinului şi se termina la Marea Japoniei.orizontliterar. Unele ţări (Bulgaria) au avut legături strânse şi prieteneşti cu Rusia. reacţia convergentă de condamnare a mişcărilor de protest din Polonia din 1956 de către toate statele Tratatului de la Varşovia). Brzezinski). sau invers (cum ar fi. în timp ce altele (Albania sau o parte a Iugoslaviei) aveau încă puternice structuri tribale430. în timp ce între altele nu a existat deloc. Dezmembrarea imperiului lui Stalin. B. Ungaria de Nord). 1993 p. iar de cealaltă parte. care consfinţea înrobirea ţării faţă de URSS.ro/septembrie /12%seminarul. blocul estic. Seminarul Jacques Le Rider. Sistemul Ialta a creat o entitate politică. Europa pur şi simplu. „Europa de Est”. pp. Polonia. un „Mare Est”429.htm 430 Agnes Heller şi Ferenc Fehér. în timp ce altele (Polonia) au fost prin tradiţie duşmani naţionali. Timişoara. Timişoara. mai 2002. Editura de Vest. care ca regim politic nu existase până acum. dinastic şi cultural între unele naţiuni (Polonia şi Ungaria). Problema minorităţilor este expediată în înţelegerea armonioasă dintre majorităţi şi “naţiunile conlocuitoare”. de exemplu. în contul datoriei de război428. pe de-o parte. Au existat strânse legături de ordin istoric.

12-13. Această poziţie avea să se manifeste cu ocazia Consfătuirii Consiliului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Ibidem. România a refuzat să participe la intervenţia militară a Tratatului de la Varşovia împotriva Cehoslovaciei.000) din România în iulie 1958. Acţiunile reformatoare iniţiate de Mihail Gorbaciov în Uniunea Sovietică (începând din 1985). Următorul moment semnificativ al contestării „sistemului Ialta” a fost Primăvara de la Praga din 1968. în timp ce acest lucru s-a petrecut în restul statelor doar după căderea comunismului434.htm 434 Ibidem 432 431 190 .ch/php/collections/coll_14. Cold War International History Project. România se retrage din structurile militare ale Tratatului. Liderul sovietic Leonid Brejnev părea să fie sincer îngrijorat de dizolvarea completă a sferei de influenţă sovietice. o parte a acestor trupe plecând chiar din România433. No.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Revoluţia ungară din 1956 apare ca o contestare revoluţionară şi univocă a sistemului Ialta. ce fusese constituită de Stalin. considerând-o o ingerinţă în treburile interne ale unui stat suveran. Pentru alte informaţii şi documente privind politica României în interiorul Tratatului de la Varşovia vezi http://php. Working Paper. „Romania and the Warsaw Pact: 1955-1989”. Un alt eveniment important. şi permise în restul lagărului comunist au fost foarte rău primite de către conducerea comunistă din România. acestea fiind considerate „devieri de la socialism”. Distanţarea României faţă de restul blocului comunist a devenit manifestă cu prilejul reprimării „Primăverii de la Praga” în august 1968. cu acest prilej. April 2004. În 1956 conducerea comunistă a susţinut intervenţia trupelor sovietice împotriva revoluţiei maghiare. Relativ la raporturile dintre România şi restul statelor comunizate după 1945 din Europa Centrală şi de Est merită o atenţie deosebită. care diferenţiază România în faţă de restul „lagărului comunist” este retragerea trupelor sovietice (25.isn. Începerea negocierilor în cadrul „Mesei rotunde” din Polonia (1989) a trezit reacţia adversă a lui Nicolae Ceauşescu. Mihail Ionescu. Brejnev a instituţionalizat Ialta sub forma unei Sfinte Alianţe regionale432. p. 43. tot la fel cum republica de scurtă durată a lui Kossuth din 1849 a reprezentat contestarea echilibrului central-european garantat de ţar431. Prin acţiunea militară comună a armatelor Tratatului de la Varşovia (la care doar România şi Albania au refuzat să participe). De altfel.34 433 Dennis Deletant. p. pp.dev.29 Ibidem.

În prezenţa lui Mihail Gorbaciov. secretarul general al PCUS a insistat asupra sporirii dimensiunii politice a Tratatului de la Varşovia.) au lansat mitul cultural al unei Mitteleuropa spirituale. în anii `80. Mihai Botez. Revoluţia română din Decembrie 1989 în context internaţional. Viena sfârşitului de secol XIX şi a începutului de secol XX. iar importanţa acestei absenţe va deveni foarte importantă după căderea regimului Ceauşescu.). din 7-8 iulie 1989 vezi http://php. op. susţinând „respectarea voinţei partidelor frăţeşti”.iluministă.a. Polonia şi Ungaria (Milan Kundera.. renaşterea Europei Centrale s-a realizat la începutul anilor ’80. Czeslaw Milosz. aşa cum vom analiza în cele ce urmează.ch/php/documents/collection_3/PCC_meetings/coll_3_PCC_1989.dev. Gabriel Andreescu. literară şi artistică din Europa post . mai întâi. 150-151 435 191 . privind drepturile omului din Actul Final de la Helsinki. Cu destul de puţine excepţii (Paul Goma. Danilo Kis. Mihaly Vajda. 100. Dimpotrivă. Vaclav Havel. Un rol esenţial în trezirea intereselui opiniei publice occidentale faţă de Europa Centrală l-a avut eseul lui Milan Kundera Tragedia Europei Centrale (1984)436. György Konrad etc. Pentru mai multe informaţii privind a XIII-a reuniune a Consiliului Politic Consultativ de la Bucureşti. 2006. în România nu a existat o autentică acţiune de contestare a regimului comunist în baza „coşului trei”. al Tratatului de la Varşovia.isn. Nicolae Ceauşescu şi-a exprimat îngrijorarea faţă de „tendinţele de a pune sub semnul întrebării valorile socialiste”435. Intelectualitatea românească nu s-a racordat la acest circuit de idei. Diferenţele dintre România şi restul ţărilor comuniste din Europa Centrală. Gheorghe Ursu ş. Editura Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.cit. Bucureşti. p. afirmarea unei identităţi culturale şi istorice distincte de cea impusă de „Marele Frate”. când mai multe personalităţi din Cehoslovacia. 7-8 iulie 1989). 436 Jacques Le Rider. După cum am evidenţiat şi în capitolul al II-lea.htm. legatară a ceea ce a fost probabil cea mai strălucită paradigmă ştiinţifică. s-au evidenţiat şi în ceea ce priveşte problematica drepturilor omului şi acţiunile de contestare a regimului. Editura Enciclopedică. Redescoperirea Europei Centrale a constituit.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Varşovia (Bucureşti. Ioan Scurtu.

Mureş. În a doua etapă (1992 – 1994). A trecut suficient de mult timp pentru a avea obiectivitatea necesară realizării unei etapizări a politicii internaţionale a României. În etapa a III-a. reuşind semnarea tratatului de bază cu Ungaria. multiplicându-şi contactele a reuşit să schimbe. incluzând atât acţiunile pe linie guvernamentală. diplomaţia românească nu a mai stat în expectativă ci. Evaluările occidentele privind nedesprinderea totală a României de comunism au influenţat şi politica regională a altor state din Europa Centrală faţă de puterea de la Bucureşti. Relaţii româno-americane (1940-1990). Institutul European. Schimbarea de putere de la Bucureşti a fost interpretată ca o dovadă de aderare la valorile democratice ale grupului central-european.1993 192 . când România se găsea într-o stare de semi-izolare diplomatică. Bucureşti. imaginea unei Românii plasate undeva în afara instituţiile europene şi lipsită de perspectiva unor schimbări reale spre o societate democratică. pas important pentru ambele state în vederea extinderii NATO. prezidenţială cât şi cele parlamentare) cât şi de marile tendinţe şi evenimente ale relaţiilor internaţionale din spaţiul euro-atlantic şi euro-asiatic. Courtney. situaţie generată de mineriadele succesive şi evenimentele violente de la Tg. Identitatea centraleuropeană a devenit şi mai proeminentă la nivelul discursului politic. încercând să ajungă la o normalizare a relaţiilor cu vecinii. O a V-a etapă este 437 Vezi în acest sens Joseph F. Bruce Y. în funcţie atât de acţiunile desfăşurate de diplomaţia românească (folosim noţiunea de „diplomaţie” într-un sens foarte larg. Coen Stork. într-o perioadă relativ scurtă. Iaşi. 1997-1999 România a încercat să obţină aderarea la NATO şi deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. diplomaţia românească a evoluat pe coordonatele deja stabilite de integrarea în structurile euro-atlantice. ALL. La fel de importantă a fost însă şi impresia din cancelariile occidentale că puterea de la Bucureşti nu era ruptă deplin de trecutul comunist437. 2002. Prima etapă este cea a anilor 1990 –`91. În etapa a IV-a.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 C. 1994 – 1996. Cel mai iubit dintre ambasadori: Coen Stork în dialog cu Gabriel Andreescu. După căderea comunismului Prezenţa în discursului politic românesc a ideilor despre Europa Centrală trebuie legată de etapele politicii externe româneşti. Gabriel Andreescu. Harrington.

Aceasta trebuia să găsească soluţii la patru trenduri importante din relaţiile internaţionale de la începutul anilor `90: i) redefinirea geopolitică a Europei Centrale în urma abandonării „doctrinei Brejnev” urmată de retragerea trupelor sovietice. Relaţia cu „Europa Centrală” a fost 193 . Divorţul „de catifea” dintre Cehia şi Slovacia s-a finalizat la 1 ianuarie 1993. conflictele interetnice de la Târgu Mureş din martie 1990. Berlinul acţionând ca un autentic catalizator pentru occidentalizarea Estului). iii) reunificarea germană şi temerile legate de potenţialele consecinţe negative asupra vechiului continent (exista încă teama de o potenţială agresivitate germană. Iugoslavia se dezmembra în urma unor războaie succesive. ii) dorinţa Occidentului de a nu forţa Uniunea Sovietică şi pe Mihail Gorbaciov în abandonarea prea rapidă a Europei Centrale. Temerile s-au dovedit nefondate. până la aderarea sa la NATO şi finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. generată de violenţele anilor 1990-`91. A VI-a etapă poate fi considerată cea a Administraţiei Traian Băsescu. Reacţia românească la aceste procese politice europene şi regionale trebuie analizată şi din perspectiva situaţiei politice interne. Principalul obiectiv al diplomaţiei româneşti în perioada 1990-1993 a fost ieşirea din starea de semi-izolare diplomatică. înainte de a pregăti un plan pentru statele post-comuniste. Secesiunea Croaţiei şi Sloveniei la 25 iunie 1991 a fost urmată de dizolvarea URSS în decembrie acelaşi an. Între timp.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 inaugurată de conflictul din Kosovo din 1999. Această stare de incertitudine a Statelor Unite şi Marii Britanii faţă de Europa Centrală s-a prelungit până în 1993-`94. a) Etapa Vişegrád Dezintegrarea rapidă a sistemului de putere impus la sfârşitul celui de al doilea război mondial de Uniunea Sovietică în Europa Centrală a constituit cea mai importantă provocăre şi pentru diplomaţia românească. În logica geostrategică impusă de conflictul iugoslav România s-a menţinut. când s-a conturat cu mai multă claritate viziunea încorporării spaţiului în NATO şi Uniunea Europeană. iv) fragmentarea statală. Fără îndoială. când România redevine importantă pentru Europa de sud-est. cu nuanţe. în care identitatea central-europeană a fost marginalizată în favoarea adoptării unei construcţii geopolitice determinate de condiţia de stat riveran Mării Negre. fenomenul Piaţa Universităţii şi percepţia occidentală a resurecţiei neo-comuniştilor au creat realităţi politice.

Ungaria Mare urmând să redevină o entitate politică. A rezultat astfel un context geopolitic regional în care cheia ecuaţiei central-europene pentru România nu se afla la Bucureşti. 475-492 439 Prin Tratatul de pace de la Trianon din 1920 se stabileau graniţele Ungariei. chiar şi sub conducerea guvernelor neo-conservatoare. cel puţin spirituală. nu doar una imaginată. Lawful Revolution in Hungary. eu consider că voi fi Prim-Ministru pentru 15 milioane de unguri”438. în condiţiile în care Germania a garantat inviolabilitatea frontierelor vecinilor săi. ci la Budapesta. 1995. Iată care sunt principalele argumente. A fost susţinută o amplă propagandă pentru rediscutarea „dictatului de la Trianon”439 şi a frontierelor stabilite în urma conferinţei de pace de la Paris (1946 -1947).. pp. Social Science Monographs. Király. a Ungariei Mari.” în Béla K. susţinând că renaşterea naţiunii maghiare. dezvoltând la nivelul retoricii tezele unui „excepţionalism central-european”. Péter Kende. În timpul campaniei electorale din mai 1990. Pe de-o parte România dorea să se asocieze unui grup de state care aveau o percepţie preponderent pozitivă în Occident. Cehoslovacia şi Ungaria a întărit ideea „comunităţii de destin”. existenţa unor mişcări anti-comuniste aflate adesea în conexiune unele cu altele în Polonia. Boulder.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 fundamental influenţată de acest obiectiv al politicii internaţionale a României. dar şi în cercurile emigraţiei maghiare din Occident. proaspăt eliberată de comunism. comparat cu „dezastrul de la Mohacs”.iulie 1994) au dus o politică preponderent simbolică. Retorica revizionistă maghiară viza România. În jurul acestui tratat. József Antall declarase că „În sufletul meu. 1989-94. După 1989 la Varşovia şi Praga nu mai existau angoasele unui reviriment iredentist al Ungariei. În raporturile cu România. 438 194 . Încă de la sfârşitul anului 1989 la Budapesta. s-a creat teoria de „victimă a Marilor Puteri” a Ungariei. Iugoslavia şi Cehoslovacia. Mai mult. Devenea evident faptul că Ungaria. nu va putea dezvolta un revizionism care să aibă consecinţe directe asupra frontierelor. ed. principala vinovată fiind considerată Franţa. relaţiile au devenit tensionate în partea a doua a anului 1990. “The Trianon Syndrome: Hungarians and Their Neighbors. România nu a putut reînnoi relaţiile de alianţă din perioada interbelică alături de polonezi şi cehoslovaci. În fapt. semnificativ mai mici decât cele de la începutul primului război mondial. guvernele neo-conservatoare din Ungaria (József Antall şi Péter Boross în perioada mai 1990 . nu poate fi deplină fără reunificarea. era făcută publică speranţa că „dictatul de la Trianon” va fi abolit. pe de altă parte acestea manifestau o anumită superioritate narcisistică.

„troica” formată din Cehoslovacia. a încercat să obţină o invitaţie la eveniment. Ministerul de externe român a realizat proiectul „Uniunii Europei Centrale şi de Est”. 2. 2006. Ministrul Afacerilor Externe român. îi trimitea la 10 noiembrie 1990 o scrisoare omologului său maghiar. astfel încât în 4 decembrie 1990 MAE român declara că „Se observă. Împotrivirea formală la cererea premierului Petre Roman i-a aparţinut lui Vaclav Havel. 243 442 Tom Gallagher. După îndepărtarea lui Eduard Shevardnadze de la conducerea diplomaţiei sovietice s-a luat decizia de accelerare a procesului de desovietizare. Şeful guvernului român. p. ridica problema drepturilor colective ale minorităţilor etnice. Bucureşti. încercându-se contracararea ei. afirmând că nu se va putea ajunge la o îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale dacă guvernul maghiar va insista în chestiunea drepturilor colective pentru minorităţi440. Balcanii în noul mileniu. În umbra războiului şi a păcii. Adrian Năstase. prin avansarea cererilor de retragere a trupelor sovietice de pe teritoriul lor şi. o tendinţă tot mai evidentă din partea ungară de imprimare a unui curs de încordare a relaţiilor dintre cele două ţări. în pofida întâlnirilor la nivelul miniştrilor de externe român şi maghiar. desfiinţarea Tratatului de la Varşovia şi CAER.76-80 441 Ibidem. Republica Cehă şi Slovacă. proaspăt devenită membră a Consiliului Europei. Pe acelaşi temei. România. Într-o declaraţie din 2 noiembrie 1990 a guvernului Ungariei. O astfel de evoluţie a fost anticipată la nivelul diplomaţiei române. în ultima vreme. UECE ar putea facilita armonizarea politicii lor externe. 2006. în care îi cerea explicaţii. 875 zile la Externe.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Obiectul disputei a fost chestiunea minorităţilor. La 15 februarie 1991 a avut loc la Budapesta summitul inaugural al troicii de la Vişegrád.11 440 195 . Polonia. Bucureşti. cerându-i „respectarea deplină a drepturilor fundamentale ale omului”442. respectiv promovarea coerentă a intereselor lor comune în cadrul CSCE. pp. la 11 februarie 1991. p. Vol. Petre Roman. succesiv. care-i scrisese în iulie 1990 preşedintelui Ion Iliescu. cerând ca România să devină şi ea membru fondator al Grupului de la Vişegrád. Polonia şi Ungaria se pregătea pentru demantelarea imperiului sovietic. Potrivit acestui proiect Uniunea ar include “în mod firesc Bulgaria. ea ar putea încuraja integrarea treptată a statelor participante în structurile europene existente într-o manieră Adrian Năstase. Geza Jeszensky. Ungaria. Humanitas. România după Malta. Tensiunea a escaladat. Fundaţia Europeană Titulescu.”441 În acest timp.

cel puţin în opinia internaţională. iv) propunerea diplomaţiei române contravenea chiar logicii troicii de la Vişegrád – un proiect restrâns şi exclusivist. Comentarii. o astfel de identitate nefiind structurată la nivel oficial. Varşovia şi Budapesta. ClujNapoca. asumarea identităţii balcanice este consacrată prin „Cartea Albă” a Ministerului Afacerilor Externe (iunie-decembrie 1990)444. 9 oct. Însă nici un membru al Trilateralei nu s-a arătat interesat în construirea unei entităţi regionale de colaborare cu slabe şanse de viabilitate. Interviuri. în măsură să asigure o relaţie privilegiată cu Occidentul european şi atlantic. Ion Iliescu.407-436 445 Vasile Puşcaş.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 “neconcurenţială” şi chiar prin coordonarea eforturilor lor’’. în 4 octombrie 1990 arată că “ţările balcanice au vechi tradiţii de cooperare şi interese comune”446 şi pe aceste baze România a propus crearea unui forum pentru Securitate şi Cooperare în Balcani. Interviuri. Năstase. 134 446 “Dimineaţa”. Iniţiativa românească avea şanse minime să fie acceptată din mai multe motive: i) constituirea trocii Vişegrád este rezultatul unui proces de diferenţiere intraregională început chiar înainte de căderea comunismului.1990 443 196 . iii) orientarea spre Europa Centrală a României era conjuncturală. Accentuarea doar pe această subregiune “poate apărea ca o preferinţă ce s-ar identifica. În esenţă se sugerează că. Studii. în discursul rostit la cea de a 45 – a Sesiune a Adunării Generale a ONU. pp. Sincron. Studii. În 1990 România îşi asumase identitatea de stat balcanic. în spiritul Actului Final de vezi Adrian Năstase. anume bizantinismul politic). termenul „Europa Central” nu apare deloc în Cartea Albă a diplomaţiei române. considerată a fi esenţială de celelalte state central-europene. cu anumite caracteristici ale “balcanismului” (în realitate a unui tip de a face politică. Din spaţiul acordat de “Cartea Albă” a MAE colaborării balcanire se putea conchide că aceasta era principala preocupare sub-regională a acţiunii diplomatice externe a României445. şi aceasta într-un moment în care statele balcanice întreprind vizibile eforturi de “europenizare”. Pulsul istoriei în Europa Centrală. pentru a bloca revizionismul maghiar printr-o reţea de state antirevizioniste. lipsindu-i dimensiunea de securitate. De altfel. România după Malta. vol. Bucureşti. pe modelul politicii externe interbelice. 2. Însă. p. fiecare încercând să scape de “efectul Yalta” şi să facă parte dintr-o structură de securitate occidentală443. ii) proiectul MAE român nu era pe deplin adecvat viziunilor politice asumate la Praga. România şi noua arhitectură mondială. Articole. 1996 444 A. 1990 – 1996. Alocuţiuni. 1998.

lipsindu-i una politico-militară. Nici una din Părţile Contractante nu va permite ca teritoriul ei să fie folosit de către un stat terţ pentru comiterea unei agresiuni împotriva celeilalte Părţi Contractante. preşedintele Iliescu propunea şi un proiect orientat spre Europa Centrală. 170 . state considerate a fi parte a Europei Centrale. România a manifestat solidaritate faţă de cauza sârbă. în momentul desfiinţării Tratatului de la Varşovia449. Idem. Ungaria şi Cehoslovacia au încercat să adopte o conduită comună faţă de Moscova în perioada 1990-`92. neratificat de Parlamentul României. atitudinea diferită faţă de conflictele din spaţiul iugoslav. În conflictele iugoslave Ungaria nu a fost dezinteresată în secesiunea Croaţiei şi Sloveniei. 1990. Având încă trupe sovietice pe teritoriile naţionale. Praga şi Varşovia nu au fost acceptate asemenea cerinţe. dar sub forma unei cooperări a statelor riverane Dunării. la Praga. La Budapesta. determinată de o anumită structurare a percepţiei intereselor. 4 clauza potrivit căreia „România şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste nu vor participa la nici un fel de alianţe îndreptate una împotriva celeilalte. şi al percepţiei de la Bucureşti relativ la pericolul revizionismului maghiar. a fost un element de diferenţiere între România şi Grupul Vişegrád. în planul competenţei politico-militare este necesară instituirea unui sistem de consultări politice la diferite niveluri447. Ideea unei structuri de cooperare între ţările dunărene care să aibă şi o dimensiune politică este emisă de Ion Iliescu abia la 1 iulie 1991. comerciale. “Dimineaţa”. Conform proiectului. Un alt element de tensiune diplomatică subterană între România şi celelalte state post-comuniste a fost relaţia cu Uniunea Sovietică/Federaţia Rusă. Polonia. România şi noua arhitectură. 1991. conţinea la art. Pe scurt. bună vecinătate şi amiciţie” cu URSS. turistice448. ţările din Balcani să realizeze forme concrete de întărire a încrederii şi securităţii. diplomaţia sovietică a încercat să includă clauze prin care să le blocheze orientarea politico-militară spre Occident. Acordul. 9 octombrie 1990 449 „Vizita dlui preşedinte Ion Iliescu la Praga”. Nici una din ele nu va Adrian Năstase.172 “Discursul preşedintelui Ion Iliescu la cea de-a 45-a sesiune a Adunării Generale a ONU”.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 la Helsinki şi al înţelegerilor realizate la reuniunile ulterioare ale CSCE. România însă a semnat la 5 aprilie 1991 Tratatului de colaborare. În noile tratate bilaterale dintre URSS şi foştii săi sateliţi. care se aflau în stadiu de negociere la începutul anului 1991. Pe acest fundal regional complicat. iar colaborarea proiectată trebuia să aibă dimensiuni ecologice. pp. 8 iulie 1991 448 447 197 . În cadrul aceluiaşi discurs pronunţat la ONU.

Ulterior. Clavis. România. în Gabriel Andreescu. Ceea ce a fost fals.143-149 450 198 . Bucureşti. la dispoziţia unui stat terţ căile şi mijloacele sale de comunicaţie şi alte infrastructuri şi nu va acorda nici un fel de sprijin unui asemenea stat care ar intra într-un conflict armat cu cealaltă Parte Contractantă”450. dar se pare că articolul 4 a fost inclus în Tratat pentru că negociatorii sovietici au afirmat că prevederi similare vor fi cuprinse şi în acordurile cu celelalte state postcomuniste. chiar dacă ea s-ar fi regăsit şi în acorduri cu alte ţări? Eşecul aderării la Trailaterala de la Vişegrád a însemnat orientarea spre Balcani (Iugoslavia şi Bulgaria). alături de Bulgaria şi Iugoslavia451. şi Bulgaria (la 4 august 1992). ulterior a fost redescoperită vocaţia de stat riveran Mării Negre. Transformarea României: 1989-2006. Turcia. prin intensificarea cooperării multilaterale şi folosirea avantajelor care decurg din Florin Abraham. NATO după NATO. Moldova. 1996. Încă nu este pe deplin clarificat acest episod al diplomaţiei româneşti. Rolul factorilor externi.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 pune. INST. 2006. care şi-a manifestat fără echivoc orientarea euro-atlantică. Cele două documente adoptate la Istanbul la 25 iunie 1992 (”Declaration on Black Sea Economic Cooperation” şi ”Bosphorus Statement”) arată că obiectivul central al CEMN îl constituie accelerarea dezvoltării economice şi sociale a statelor membre în scopul realizării unui grad superior de integrare în economia europeană şi mondială. la 25 iunie 1992. rămâne întrebarea de ce a fost acceptată în cursul negocierilor o astfel de prevedere. fiind avansată şi ipoteza potrivit căreia de la Bucureşti se acceptă apartenenţa la grupul filo-rus din Balcani. acest gest politic a fost interpretat ca un argument al incompatibilităţii României cu Europa Centrală. În orice caz. Membrii fondatori ai CEMN sunt: Albania. Bucureşti. Aceasta a fost oficial lansată. Cel mai important rezultat este Cooperarea Economică a Mării Negre (CEMN). R. Azerbaidjan şi Georgia). de la Marea Adriatică la Oceanul Pacific şi cuprinde în arealul său un număr de opt mări. prin semnarea Declaraţiei de la Istanbul. Rusia. Bulgaria. pp. Ucraina şi trei ţări caucaziene (Armenia. Grecia.188-189 451 Emil Hurezeanu. Regiunea CEMN se întinde. România versus România. în aceste scopuri. Polonia (la 22 mai 1992). S-a speculat intens despre relaţiile dintre România şi Federaţia Rusă. pp. Trebuie spus că Federaţia Rusă a semnat acorduri bilaterale şi cu alte state postcomuniste: Republica Cehă şi Slovacă (la 1 aprilie 1992). ca suprafaţă.

1993. au adoptat un ”Plan de acţiune” care a îmbunătăţit cooperarea. 121 454 Idem. Între cele două paliere a existat însă o relaţie de intercondiţionare. A fost introdus sistemul Troicii ministeriale. Însă. un punct de contact cu Orientul Apropiat. în sensul în care accederea în formatele de colaborare multinaţională era dependentă de un stadiu minim acceptabil al relaţiilor cu toţi membri structurii. După dezintegrarea Cehoslovaciei. Deşi factorii politici oficiali declarau România ca fiind o ţară central europeană. IV. Tratatul privind relaţiile de colaborare şi prietenie dintre România şi Slovacia a fost semnat în 1993454 (amintind de Mica Înţelegere) iar cel cu occidentalizata Cehie abia în 1994. În 27 februarie 1992 a fost semnat la Sofia “Tratatul de prietenie. Ungaria una dintre constante este încercarea de a da o dimensiune economică arterei Dunăre – Main – Rhin în care România se afla “la capătul acesteia. În relaţiile bilaterale cu Austria. ICE.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 proximitatea geografică şi complementaritatea economiilor naţionale. cu spaţiul caucazian. nr. cu zona Mării Negre”453. 1993. ci (eventual) dinspre aceasta spre zona sud-est europeană şi a Orientului Apropiat.bsec-organization. nr. http://www. când miniştrii de externe. Conflictul iugoslav şi rebalcanizarea Balcanilor la care se adaugă un tratament diferenţiat şi favorabil al Occidentului pentru ţările Europei Centrale a fost un semnal şi pentru factorii politici de la Bucureşti că orientarea spre zona Euriopei sud-estice este 452 453 Vezi “Black Sea Economic Cooperation”. în încercarea de a da o mai mare relevanţă organizaţiei452. an IV. întruniţi la Bucureşti. cu spaţiul rus. considerate neadecvate momentului. an. România a avut cele mai bune relaţii politice cu Slovacia. principalele acţiuni de colaborare regională nu sunt îndreptate înspre Centrul Europei. Relaţia României cu Europa Centrală s-a realizat la două nivele: 1) al relaţiilor bilaterale şi 2) al unor entităţi ce îşi asumă o identitate central-europeană (Trilaterala de la Vişegrád. In mod deliberat a fost evitată includerea unor obiective de natură politică sau de securitate. 194 199 .org „Dimineaţa“. datorită comunităţii de interese: de a conlucra pentru a se opune revizionismului guvernului Antal. Slovacia. colaborare şi bună vecinătate” dintre România şi Bulgaria. până în 1996 CEMN a fost lipsită de rezultate şi fără o organizare clară. CEFTA).

în Gabriel Andreescu.308-309 456 Valentin Mandache. în Analele Universităţii din Oradea. Eastern Europe. pp. Fiecare dintre statele zonei circumscrise drept “centrale” a dat o determinare proprie respectivului concept fiind utilizat ca un posibil vehicul pentru integrarea politică. anul VII. El este asociat cu revizionismul. România nu mai este definită drept o ţară balcanică ci una “centraleuropeană dar în vecinătate cu Balcanii”455. în care Transilvania era inclusă în diferitele invocări ale Europei Centrale. în timp ce Vechiul Regat este asociat Balcanilor nu a făcut decât să trezească reacţii adverse în majoritatea spectrului politic din România. situaţia exprimând influenţa decisivă a lui Ion Iliescu asupra puterii executive. Principalele argumente identitare sunt geografia. 2. “Geopolitical scales of prestige in a former communist world: Central Europe. În perioada 1990-1996 principala zonă de reflecţie publică asupra chestiunilor externe a fost Preşedinţia României. căreia i s-a conferit o geografie şi determinare proprie.200-2007 458 Adrian Năstase. Balkans. The Case of Romania and Moldova”. „Discursul politic despre Europa Centrală. Studiu de caz: Ion Iliescu”. economică şi militară în institutiile occidentale457. Intrarea în vocabularul politic românesc a noţiunii de Europa Centrală este asociată etapei “ieşirii din izolare”. istoria. Românii în anii 90: geografie simbolică şi identitate socială. p.103111 457 Sorin Antohi. Cele mai ample referiri la Europa Centrală ale fostului şef de stat se găsesc în cartea “Revoluţie şi Florin Abraham. pp.cit. Vehicularea conceptului de Mitteleuropa şi suprapunerea dintre Europa Centrală şi Austro-Ungaria. România şi noua arhitectură. Adrian Năstase în cadrul Conferinţei de la Geneva “O nouă arhitectură pentru Europa Centrală şi de Est” (29 aprilie 1992)458 definea drept state central europene toate ţările împinse cu forţa în spatele graniţelor imperiului sovietic extern. exclusivist de Europa Centrală şi de a demonstra compatibilitatea României cu această structură polimorfă. nr. op. Încă din 1992 este afirmată apartenenţa României la Europa Centrală. 1999. cultura. 1999. Dar realitatea politică europeană a impus învingerea acestui complex şi autoincluderea în Europa Centrală. Au existat la nivelul factorilor decidenţi în politica internaţională a României încercări de definire a identităţii regionale. p. Modul în care a fost reintrodus conceptul de Europa Centrală în discursul politic european explică şi el reticenţa mediilor politice româneşti faţă de aceasta456. Euro-Atlantic Studies. 132 455 200 . Seria Drept. Sarcina diplomaţiei româneşti era de a neutraliza conceptul restrâns.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 contraproductivă.

44 462 Ion Iliescu. România este.). Revoluţie şi reformă. mai ales în contextul actual. ceea ce a întârziat dezvoltarea României în raport cu toate ţările vest europene”461. “o parte intrinsecă a zonei central-europene”. pp. o verigă de legătură deosebit de importantă. capătă noi semnificaţii în condiţiile în care inaugurarea canalului Rhin – Main – Dunăre deschide noi perspective transformării acestui fluviu simbol al continentului într-un canal privilegiat între toate punctele cardinale ale Europei – de la Marea Neagră la Marea Nordului – precum şi între continentul european şi zonele limitrofe462. alături de majoritatea românilor utilizează geografia pentru a explica retardarea societală: “am avut acest dezavantaj istoric de a ne afla în acest colţ de Europă (s. Editura Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate. 93 461 “Dimineaţa”. totodată. Dezavantajul este răsturnat în avantaj: România devine o “placă turnantă”. p. dar şi pentru a întări argumentele pentru rolul regional al României. Toamna diplomatică. o bună parte a tronsonului navigabil al Dunării (ultimii 1000 km). din punct de vedere geografic. Toamna diplomatică: septembrie . 93 201 . care a însemnat de-a lungul multor secole migraţie de popoare. 1995. România este inclusă în “Heartland “. Bucureşti. Editura Enciclopedică. Asia Centrală şi Orientul Apropiat.n. Şi Ion Iliescu. potrivit acestuia. 1994. a legăturilor intraeuropeane şi a acelora dinspre Europa şi regiunile învecinate. Marea Neagră devine. p.Teza de doctorat reformă” 459 Conceptul de Europa Centrală după 1989 . Or. 263 . năvăliri din Asia şi Estul Europei şi din Orientul Apropiat spre Europa.decembrie 1994. Ion Iliescu într-o alocuţiune la Consiliul pentru Relaţii Externe. la Washington afirma că România este un “stat de frontieră”. din perspectiva unei potenţiale aderări la NATO. toate gurile de vărsare a acestuia şi canalul Dunăre – Marea Neagră. nr. prin conexiunea sa cu Marea Mediterană. Deţinem o parte importantă a litoralului Vestic al Mării Negre şi cele mai importante facilităţi portuare. zona centrală a continentului european460.271 Idem. Toate acestea spunea Ion Iliescu. apărută în 1994. Bucureşti. atât pentru a explica defazajul faţă de Occident sau alte state vecine. România controlează. Sunt utilizate şi “argumente geostrategice”: într-o expunere la Institutul Regal de Relaţii Internaţionale din Londra în 3 noiembrie 1994. Este singurul care se învecinează cu toate cele trei arii geostrategice intraeuropene: “spaţiul 459 460 Ion Iliescu. 1994. Geografia este utilizată ambivalent în discursul public românesc. istoric şi cultural. Este foarte interesant de urmărit logica argumentaţiei româneşti privind atuurile sale. an V.

În acest fel s-au redefinit şi obiectivele Grupului: de la aderarea prioritară în Uniunea Europeană la aceea a menţinerii stabilităţii regionale. România. 20 Marius Sorin Bota. care leagă Ucraina de statele baltice463. România în drumul spre Uniunea Europeană. în rândul grupului Vişegrád au apărut interogaţii publice în legătură cu necesitatea menţinerii sale. a încercat să se insereze în clubul centraleuropean. adoptând această identitate. Apartenenţa la instituţia de la Strasbourg conferea un important avantaj. “cel occidental” şi “cel oriental” definit de axa Marea Neagră – Orientul Mijlociu. deoarece vecinii central-europeni nu mai puteau invoca deficitul democratic pentru legitimarea unei atitudini de superioritate. după cum este la fel de importantă şi pentru direcţia de nord. prezenta un interesent proiect în cadrul Formului Crans Montana de la Bucureşti din 1994466. România şi noua arhitectură. pp. p. România este cheia “ecuaţiei balcanice” şi a flancului sudic care leagă Rusia de Turcia şi cu fosta Iugoslavie. După adoptarea în iunie 1993 de către Consiliul European de la Copenhaga464 a criteriilor pe baza cărora se va extinde Uniunea Europeană. pp. În acest fel se evindenţia faptul că existau atitudini de superioritate chiar între statele din nucleul central-europen. 27 466 A. 2003. cea economică. Preşedintele ceh Vaclav Havel a fost campionul acestei orientări465.72-82 465 Dimineaţa. în condiţiile dezintegrării Iugoslaviei şi a „divorţului de catifea” dintre Praga şi Bratislava. Fostul ministru de externe român constata că „Europa 463 464 Ibidem. Crearea CEFTA a lărgit aria de aplicare a conceptului de Europa Centrală cu o nouă dimensiune. statele componente privindu-şi partenerii ca pe un balast care îi impiedică în drumul lor spre Occident. Bucureşti. din moment ce la Bruxelles analiza se va face individual.146-147 202 . Din 1994 se exprimă ideea despre caducitatea înţelegerilor Grupului de la Vişegrád. fusese acceptată în Consiliul Europei. nr. din poziţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 rus”. Adrian Năstase. aşa cum am arătat mai sus. 1994. b) Perioada Essen-Helsinki România reuşise să iasă din izolarea diplomatică generată de evenimentele tulburi din 1990-`91 iar în 1993. Năstase. nu pe grupuri de state. după îndelungi eforturi diplomatice. an V.

Pentru acţiunea spre aderarea la instituţiile occidentale. prestigiul internaţional moştenit de la defuncta Cehoslovacie. chiar şi Planul Balladur) „s-au definit prin excludere. “Pagini de reconciliere româno-maghiare: 1989-1999. Iniţiativa Central Europeană. Vişegrád-ul.” Năstase evidenţia fenomenul atomizării Europei Centrale. cu atât mai mult cu cât din Statele Unite. Rolul organizaţiilor civice”. prin atitudinea sa naţionalistă. 467 Gabriel Andreescu. pe fondul asocierii Guvernului Nicolae Văcăroiu cu partidele radicale (PSM şi PRM) în cadrul aşa-numitului „patrulater-roşu”. ci ea presupunea şi un efort în grup al ţărilor din regiune.128-158 203 . nr. Iar România continua să aibă o problemă de percepţie negativă în Occident. Este important de notat faptul că România a fost acceptată în CEFTA abia la 1 iulie 1997.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 prezentului a renunţat la dihotomia Est-Vest. Noi optăm pentru o soluţie care să opereze prin includere. Propunerea lui Adrian Năstase trebuie interpretată ca o reacţie faţă de constituirea în 1992 a CEFTA. Problema realizării unui tratat politic care să reglementeze relaţiile dintre România şi Ungaria devenea foarte importantă. dar care refuza să accepte primirea şi a altor state din afara Grupului Vişegrád. Această arie era de aşteptat să constituie principalul obiect al proceselor ce vor conduce în final la edificarea Noii Europe. cu ajutorul identităţii central-europene esenţială era însă dimensiunea politică. 6. Un obiectiv important al conferinţei trebuia să fie identificarea căilor de revigorare a economiilor central-europene inclusiv printr-o piaţă unică înaintea intrării lor în UE. care acţionează contrar tendinţei integratoare. 15. în special faţă de cea maghiară. instituind criterii delimitative inconsistente. în Altera. Între cei doi poli integratori (UE şi CSI) s-a conturat zona Europei Centrale. Toate iniţiativele active în zonă (Pentagonala. În Occident se considera că „regimul neo-comunist” al lui Ion Iliescu ar manifesta o atitudine intolerantă faţă de minorităţi. înglobând pe toţi cei care îşi recunosc apetenţa la spiritul şi problematica zonei”. Propunerea era de organizare a unei Conferinţe central-europene care să contribuie la armonizarea eforturilor de integrare. pp. zona eurocarpatică. unde guvernul Vladimir Meciar pierduse. dar şi de la Bruxelles şi Berlin veneau mesaje în acest sens467. Iar astfel de îndemnuri nu erau adresate puterii de la Bucureşti ci şi către Bratislava. Se atragea atenţia că integrarea nu va putea fi obţinută prin efort individual şi doar cu sprijinul UE. 2000.

Preşedintele României. riscând să fie considerată drept un stat nedemocratic. guvernul de stânga având o viziune mult mai moderată. 2004) 470 M. www. teama autorităţilor române fiind că acceptarea acesteia ar constitui o cheie pentru solicitări de autonomie teritorială pe criterii etnice din partea maghiarilor468. puterea de la Bucureşti şi-a asumat proiectul realizării „reconcilierii istorice” româno-maghiare.ro (accesat la 28 oct. după ce multă vreme nu au dorit acest lucru. după model franco-german. cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară”470 semnat la În art. fiind semnat un tratat politic prin care erau reglementate cea mai mare parte a problemelor aflate pe agenda bilaterală.htm 469 Întâlnirea domnului Ion Iliescu. Odată cu venirea socialiştilor la putere la Budapesta (1994) s-a schimbat şi climatul regional în privinţa relaţiilor interetnice. 14 septembrie 1995.romanothan. Partea I nr.11 se stipulează faptul că „În regiunile unde sunt majoritare. În faţa acestei situaţii. preşedintele Ion Iliescu discutând această problemă cu şefii partidelor parlamentare469. Of. Acest fapt a şi permis ajungerea la o înţelegere între Budapesta şi Bratislava în 1995.presidency. politicienii din România au făcut acceptabilă pentru opinia publică ideea semnării unui acord cu Ungaria. precum şi intrarea în vigoare a Acordului de Asociere al României la Uniunea Europeană de la 1 februarie 1995 au determinat accelerarea procesului intern de construire a susţinerii politice pentru obiectivul integrării europene. Finalizarea acordului politic româno-ungar a fost mult timp blocată de dezacordul asupra Recomandării 1201 a Consiliului Europei.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Adoptarea la Essen a documentul programatic „Strategia de pregătire a ţărilor asociate din Europa Centrală şi de Est pentru aderarea la UE”. România se găsea în faţa unei situaţii speciale. cu includerea Recomandării 1201. Bucureşti. A căutat însă să-şi asigure un suport din partea tuturor partidelor politice. „Tratatul de înţelegere. cu liderii partidelor parlamentare pe tema reconcilierii româno-ungare. Utilizând sintagma „reconcilierii istorice”. persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale au dreptul de a dispune de administraţii locale autonome adecvate sau de un statut special. o potenţială sursă de tensiuni în regiune.ro/romana/cadrujuridic/intern/ce/doc_ref_min/ad_parl/rec1201. corespunzător situaţiei istorice şi teritoriale specifice şi conforme cu legislaţia naţională a statului”.. După semnarea tratatului ungaro-slovac în martie 1995. în http://www. 250 din 16 octombrie 1996 468 204 .

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Timişoara în 16 septembrie 1996 a fost prezentat opiniei publice româneşti471 ca un pas spre integrarea comună în N.A.T.O. şi Uniunea Europeană. De altfel, în textul Tratatului la art.7 (1) cele două părţi semnatare îşi exprimă acordul pentru suportul mutual pentru integrarea în N.A.T.O., UE şi Uniunea Europei Occidentale (U.E.O.). Realizarea Tratatului a constituit şi un important vehicul de imagine în Occident, reconcilierea istorică între cele două state fiind un exemplu pozitiv şi contrastant cu imaginea Iugoslaviei. Etapa de tranziţie în relaţiile româno-maghiare s-a încheiat după alegerile parlamentare din 1996, în urma cărora formaţiunea politică a etnicilor maghiari a devenit parte a coaliţiei de guvernământ. Acest lucru a însemnat dinamizarea procesului de golire de conţinut exclusiv etnic a relaţiei dintre România şi Ungaria. Din acel moment U.D.M.R. putea fi considerată ca un actor capabil să gestioneze singură aspiraţiile comunităţilor maghiare, fără necesitatea intervenţiei „statului-rudă” pentru protecţia minorităţilor. Deplina normalizare a relaţiilor româno-maghiare era un paşaport alb pentru aderarea la NATO pentru ambele state. Iar decizia privind extinderea NATO devenise iminentă, deoarece în aprilie 1995 Camera Reprezentanţilor au adoptat o rezoluţie prin care se lansa iniţiativa extinderii spre Est a Alianţei Nord-Atlantice. Schimbarea de putere de la Bucureşti la sfârşitul lui 1996 a însemnat şi începerea unei curse de „recuperare” pentru aderarea la NATO, în perspectiva summit-ului de la Madrid. În planul politicilor regionale acest lucru a însemnat o intensă campanie de apropiere de statele central-europene. Nu este întâmplător faptul că preşedintele Emil Constantinescu a efectuat prima vizită externă în Polonia, unul din pilonii Grupului de la Vişegrád472. Polonia, pe de altă parte, era importantă şi pentru proiectul românesc, agreat de către Statele Unite, de a constitui ancore pentru occidentalizarea Ucrainei473. De altfel, în pregătirea summit-ului NATO de la Madrid a avut loc la Neptun semnarea în 2 iunie
„Alocuţiunea preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, la ceremonia semnării Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între România şi Republica Ungară”, în „Dimineaţa”, 17 septembrie 1996 472 utilizăm informaţiile furnizate de Emil Constantinescu, Timpul dărâmării, timpul zidirii. Cărţile schimbării, Vol.4, Universalia, Bucureşti, 2002, pp.230-267 473 Adrian Severin, Gabriel Andreescu, Locurile unde se construieşte Europa, Polirom, Iaşi, 2000, pp-3840. În Statele Unite teza importanţei geostrategice a Ucrainei şi a nevoii de “ancorare” a acesteia la lumea occidentală a fost susţinută, în mod proeminent, de Zbigniew Brzezinski. Vezi Out of Control: Global Turmoil on the Eve of the 21st Century, Collier, New York, 1993 şi The 1997
471

205

Teza de doctorat 1997
474

Conceptul de Europa Centrală după 1989 a „Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi

Ucraina”. Acest acord semnat de România nu trebuie văzut doar în perspectiva sa bilaterală, ci şi în cea multilaterală. Se impune credem să ne oprim asupra acestei chestiuni. Adrian Severin, în calitate de ministru de Externe, a dorit să includă România într-o reţea de parteneriate subregionale, sperând în acest fel să crească atractivitatea candidaturii la NATO şi Uniunea Europeană. Peste acest obiectiv de conjunctură motivaţia principală a construirii reţelelor de trilaterale era reprezentată de credinţa că soluţiile la problemele regionale vor putea fi mai rapid identificate într-un format multilateral. Prima dintre trilaterale cuprinde România, Ucraina şi Republica Moldova, fiind înfiinţată la Izmail (Ucraina), în iulie 1997. Ea a vizat colaborarea în domeniul combaterii crimei organizate, consolidarea suveranităţii Republicii Moldova, sprijinul României în consolidarea instituţiilor democratice din celelalte două state limitrofe, susţinerea culturală a românilor de pe teritoriul celorlalte două state, conlucrarea în domeniul economic, cooperarea prin intermediul unor euroregiuni (Prutul de Sus, Dunărea de Jos) sau zone economice libere (Galaţi – Giurgiuleşti – Reni)475. Din păcate, cooperarea în unele domenii prin intermediul acestei trilaterale a fost ineficientă datorită reticenţelor manifestate de guvernele de la Chişinău şi Kiev476. A doua trilaterală a fost înfiinţată în octombrie 1997, la Varna, cu participarea României, Bulgariei şi Turciei. Ea are ca principale obiective întărirea democraţiei, combaterea crimei organizate transfrontaliere, acordarea de asistenţă în situaţii de urgenţe umanitare, cooperarea în domeniul infrastructurilor de transport şi energetice, dezvoltarea relaţiilor în domeniul turismului, înfiinţarea unei zone de comerţ liber, combaterea terorismului, consolidarea securităţii şi stabilităţii în zonă şi colaborarea cu alte organizaţii şi structuri regionale477.

474

Tiberiu Tudor, Istoria dramatică a teritoriilor româneşti ocupate. Tratatul cu Ucraina – 1997, Ed. “Ion Creangă”, Chişinău, 2000, passim 475 Ibidem. 476 Ministerul Afacerilor Externe, Cooperarea trilaterală, in http://www.mae.ro 477 Ibidem.

206

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 În noiembrie 1997, la Bucureşti a luat fiinţă, la iniţiativa statului român, o nouă trilaterală formată din România, Polonia şi Ucraina. Ea are ca obiective principale consolidarea dialogului la nivel politic, economic şi de securitate între cele trei ţări, ancorarea Ucrainei în spaţiul central-european, cooperarea în domeniul infrastructurii rutiere, colaborarea militară şi combaterea crimei organizate. Având în vedere dimensiunile membrilor săi şi importanţa lor strategică, se poate spune că aceasta este cea mai importantă organizaţie trilaterală din Europa Centrală. O altă trilaterală la care participă şi România, a fost cea iniţiată în mai 2003, la Belgrad, cuprinzând România, Ungaria şi Serbia-Muntenegru. Ea are ca obiective reintegrarea Serbiei-Muntenegru în spaţiul de cooperare central-european (mai ales participarea la PfP), ajutorul reciproc în vederea integrării în UE, sprijinirea instituţiilor democratice din Serbia-Muntenegru, colaborarea în domeniul controlului vamal şi extinderea cooperării economice în cadrul euroregiunii Dunăre – Criş – Tisa – Mureş478. Un alt format trilateral este cel dintre România – Bulgaria – Serbia. La iniţiativa părţii bulgare, la 24 septembrie 2002, a avut loc la Vidin o întâlnire de lucru între miniştrii de externe ai României, Bulgariei şi Serbiei. Scopul principal al întâlnirii l-a reprezentat sprijinirea politică din partea celor trei a colaborării transfrontaliere dintre România, Bulgaria şi Serbia în cadrul Asociaţiei "Dunărea 21". A fost subliniată importanţa impulsionării colaborării în acest format, scop în care a fost creat un consiliu special format din reprezentanţii autorităţilor locale din Vidin, Calafat şi Zaicear, precum şi câte un reprezentant al celor trei ministere de externe respective. În sfârşit, o altă trilaterală este cea a fost înfiinţată la Ioannina (Grecia) cu participarea României, Bulgariei şi Greciei. Principalele sale obiective erau sprijinirea României şi Bulgariei în demersul lor de aderare la UE, cooperarea în domeniul infrastructurilor de comunicaţii, combaterea crimei organizate transfrontaliere şi intensificarea fluxurilor economice între cele trei state. După cum se observă, cooperarea prin intermediul trilateralelor este de natură să întărească stabilitatea şi colaborarea între ţările Europei Centrale. România participă la acest tip de organizaţii împreună cu toţi vecinii săi, ceea ce demonstrează că vechile

478

Ibidem.

207

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 conflicte pot fi depăşite, iar cooperarea poate schimba logica de tip sumă zero a trecutului cu o logică de tip sumă pozitivă, în care toţi participanţii au de câştigat. Revenind la iniţiativele româneşti în regiunea Europei Centrale în anul 1997 pot fi consemnate două eşecuri: în pofida campaniilor diplomatico-mediatice la Madrid decizia anglo-americană nu a putut fi schimbată. În plus, la summit-ul Uniunii Europene de la Luxemburg din decembrie 1997 România nu a reuşit să obţină deschiderea negocierilor de aderare479. Aceste rezultate au determinat o intensă reflecţie la nivelul diplomaţiei române, precum şi a mediului academic. Temerea adesea nerostită în public era că România va rămâne într-o „zonă gri” a Europei de Sud-Est. Singurul succes important, în termeni instituţionali, în relaţia cu Europa Centrală, a fost acceptarea României în spaţiul de liber schimb creat prin CEFTA. Era însă prea puţin în raport cu speranţele politice ale anului 1997, cu toate că în documentul final de la Madrid s-a reafirmat politica „uşilor deschise”480. Ca atare, din 1997 s-a accentuat dimensiunea sud-est-europeană a României, prin evidenţierea atuurilor geostrategice. Potrivit acestei argumentaţii, România este aflată la răscrucea a două mari axe de „circulaţie a bunurilor, oamenilor şi ideilor pe Drumul Mătăsii din Orient spre Occident şi pe Drumul Chihlimbarului de la Baltica la Mediterana”. O iniţiativă care individualizează acţiunea de politică internaţională românească la Marea Neagră este aşa-numitul „proiect TRACECA”, prin care se dorea implicarea României în coridoarele de transport de hidrocarburi din arealul Mării Caspice şi Asia Centrală spre Europa Occidentală. Proiectul de refacere a „drumului mătăsii” a fost lansat în 3 februarie 1999 de Emil Constantinescu. Tot în 1997 s-a lansat iniţiativa constituirii cooperării trilaterale în Caucazul de Sud, Balcanii de Est şi la Nordul Mării Negre. Nu era o abandonare a identităţii central-europene a României, ci o schimbare de accente. În sens politic şi civilizaţional România era definită ca parte a Europei Centrale, iar în sens geopolitic în ambigua „Europa Centrală şi de Sud-Est”. Valoarea de utilizare geopolitică a României a crescut în condiţiile tensiunilor din Kosovo de pe parcursul perioadei 1998-1999. Factorii politici de la Bucureşti au sesizat

Valentin Stan, România şi eşecul campaniei pentru Vest, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 1999, pp.57-122 480 Ibidem, “The Euro-Atlantic Structures and Romania”, în Euro-Atlantic Studies, nr. 1, 1998, pp. 119-128

479

208

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 această oportunitate şi au căutat să o fructifice în interes naţional. dar premierul Tony Blair s-a pus în fruntea acţiunilor împotriva liderului sârb482. În conflictul militar din primăvara lui 1999 dintre NATO şi Iugoslavia. Dacă la nivelul birocraţiei de la Pentagon. Era o bună dovadă de implicare a României în gestionarea problemelor regionale. România şi Bulgaria. aflate în „zona gri” a Europei. În termeni contemporani acest lucru însemna apartenenţa la Uniune. Aceasta a fost una dintre motivaţiile care au determinat deciziile de la Helsinki. “Frameworks of Sub-regional Cooperation in South Eastern Europe”. pp. 1998. pp. La Bucureşti s-a creat un Centru regional pentru lupta împotriva crimei organizate. nu a fost lansat un nou val de extindere. preferând neimplicarea într-un război în imediata lor vecinătate. România nu a acordat drept de survol avioanelor ruseşti pentru a se deplasa spre Kosovo. acordând drept de survol pentru avioanele Alianţei. Dimpotrivă. s-au comportat ca membri de facto ai NATO.90-117 209 . unde.. în Euro-Atlantic Studies. op. au decis că securizarea regiunii nu va putea fi realizată decât prin metoda integrării.cit. Departamentul de Stat şi Cartierul General al NATO la momentul 1999 nu era considerată oportună o nouă extindere a Alianţei. Ca şi altădată Imperiul roman. dar nu şi suficientă pentru o schimbare de poziţie radicală a Occidentului faţă de România. Iar acest lucru a devenit evident la summit-ul NATO de la Washington din aprilie 1999. Uniunea Europeană a hotărât că metoda cea mai sigură pentru pacificarea „barbarilor” care luau cu asalt limes-sul este de a le acorda cetăţenia. în pofida aşteptărilor. Iar acest lucru a fost realizat în mod evident împotriva dorinţelor opiniei publice naţionale din România şi Bulgaria. în speranţa constituirii unei forţe de menţinere a păcii. nr. incapabile să controleze politic şi diplomatic războaiele succesive din Iugoslavia. Occidentul nu era pregătit să adopte o poziţie radicală faţă de regimul Miloşevici. Au fost gesturi care au avut importanţa lor în reconsiderarea atitudinii occidentale faţă de România. Marile puteri europene. 99-108 482 Tom Gallagher. Mai mult. evenimentele din Balcani aveau să fie înaintea planificatorilor de profesie. 1. lansată de Statele Unite la sfârşitul anului 1996481. noii veniţi central-europeni au manifestat o atitudine rezervată. 481 Adrian Pop. care să poată fi utilizată ca un instrument ulterior de influenţă. România s-a implicat în activităţile Iniţiativei Sud-Est Europene.

pp. în primul rând. Lituania.europarl. Răspunsul la aceste întrebări a fost dat cu ajutorul analizei geostrategice. în sensul în care se va extinde mai întâi ansamblul instituţional comunitar şi după aceea şi organizaţia de securitate şi apărare? O astfel de întrebare era legitimă dacă ne gândim că Ungaria. Era o lovitură decisivă dată conceptului restrâns şi exclusivist de Europa Centrală. Se reiterau deciziile luate la Consiliul European de la Copenhaga în 1993. faptul că Europa continentală nu mai reprezintă cea mai importantă arie strategică. Era oare inversată relaţia dintre UE şi NATO. semnarea Cartei de la Paris şi a Tratatului privind controlul armamentului convenţional cu URSS/Federaţia Rusă. ridica nu doar problema firească a desfăşurării negocierilor de aderare ci şi a relaţiilor dintre UE şi Alianţa Atlanticului de Nord. S-a constatat. Dar instabilitatea Balcanilor de Vest a indicat faptul că regiunea cea mai instabilă este Europa de sud-est.17-30 210 . odată cu încheierea Războiului Rece. http://www.483. op. potrivit cărora fiecare stat invitat să adere la Uniune va fi judecat în funcţie de performanţele sale. În acest fel erau anulate în mod formal orice condiţionalităţi de oportunitate geostrategică sau de rol geopolitic pentru aderarea la Uniunea Europeană. pentru statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană se punea problema găsirii celor mai eficiente metode de a deschide şi porţile NATO.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 c) Epoca post-Helsinki La Consiliul European al Uniunii Europene din 10-11 decembrie 1999 s-a luat decizia privind deschiderea negocierilor de aderare cu România. Bulgaria şi Malta. şi spre aceasta 483 Helsinki European Council 10 and 11 December 1999. Presidency Conclusions. aşa cum fusese gândit în formatul Troicii de la Vişegrád. Şefii de stat şi de guverne au decis astfel în nordul Europei să elimine orice temeri şi speculaţii privind stabilirea unor frontiere artificiale între statele postcomuniste. Extinderea NATO de la Madrid a consolidat.cit. Slovacia. luată în contextul psihologic al încheierii războiului dintre NATO şi regimul Miloşevici.. în mod indubitabil.eu/summits/hel1_en. Decizia de la Helsinki. Polonia şi Cehia au fost mai întâi invitate să adere la NATO ulterior au primit invitaţia de a iniţia negocierile de aderare la Uniune484.htm 484 Valentin Stan. axul central şi nordic (baltic) al structurilor de securitate şi apărare.europa. Astfel.

Din aceste motive. argumente geopolitice. strategii NATO au ajuns la concluzia că centrul de conflict militar mondial s-a transferat din Europa în Orientul Mijlociu. S-au promis consistente ajutoare financiare pentru statele regiunii. 2005.org 485 211 . “NATO. 2002. 7. alături de Turcia şi Bulgaria488. În al doilea rând. 2004. România şi structura schimbătoare a geopoliticii Mării Negre”. În Pactul de Stabilitate a fost cuprinsă şi România. Un rol esenţial îl avea argumentul că România se poate implicat. în securizarea Balcanilor de Vest. A Perspective from South Eastern Europe”. România-NATO 2002. alături de Albania. În acest fel se producea un subtil transfer de accent de pe identitatea centraleuropeană spre cea sud-estică. and EU in the Changing International Environment”.com 489 Proiectul a fost instituit la 10 iunie 1999. U. nr. Moldova. Croaţia. nr. Macedonia. Bucureşti. “Geopolitical Patterns of Euro-Atlanticism. cu predilecţie. 73-83 486 Vezi Adrian Năstase. în strategia argumentativă utilizată de România pentru aderarea la NATO s-au folosit. dar şi a României. fără însă ca acest lucru să însemne o schimbare a definirii oficiale: „stat central-european aflat în vecinătate cu Balcanii”. Oficialităţile române au fost conştiente de acest lucru486. Bulgaria. se afla chestiunea esenţială a găsirii unor soluţii pentru înlăturarea de la putere a regimului Miloşevici precum şi a identificării unor soluţii instituţionale pentru securitatea Balcanilor de Vest. 91-93 488 Federico Bordonaro. Administraţia Constantinescu a avut o relaţie rece faţă de regimul Miloşevici. la iniţiativă germană489.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 trebuiau focalizate eforturile de securizare485. la Köln sub preşedinţia germană a UE şi a intrat în vigoare la 30 iulie 1999. pp. www. simultan. Bosnia şi Herţegovina. “Bulgaria. Euro-Atlantic Studies. http://www. Încă de la mijlocul anului 1999 a fost înfiinţat Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE). passim 487 Teodora Moşoiu. acordând chiar sprijin opoziţiei democratice de la Belgrad. devenind parteneri alături de statele din regiune şi organizaţii Ionel Nicu Sava. pp. la Întâlnirea la nivel înalt de la Sarajevo.stabilitypact.globalizarea. de peste 25 miliarde Euro. Monitorul Oficial. Serbia şi Muntenegru. Strategii americani se gândeau în perspectivă că România ar putea avea un rol în crearea unei centuri de securitate în regiunea Mării Negre. Euro-Atlantic Studies.S. 8. Pe agenda imediată a Occidentului. Dacă mai adăugăm faptul că Europa de sud-est este regiunea prin care resursele energetice din zona caspică ar trebui să ajungă în Occident ajungem la concluzia că extinderea flancului sudic al NATO devenea inevitabilă. în strategia de aderare la NATO fiind evidenţiate avantajele pe care România le poate oferi Alianţei pentru regiunea Europei de sud-est şi a Orientului Apropiat487. Pactul de Stabilitate reprezintă un produs al viziunii multilateraliste germane.

Elveţia). La Bucureşti s-a creat Centrul Regional SECI pentru Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere (cea mai importantă iniţiativă a Pactului de Stabilitate). 2002.S. nr. Japonia. În această formulă instituţională erau cuprinse state care se consideră central-europene (România. agenda lucrărilor concentrându-se pe adoptarea strategiei financiare a viitorului Secretariat regional al Consiliului Cooperării Regionale (RCC) şi pe elaborarea unui plan de eficientizare a iniţiativelor şi grupurilor de acţiune ale Pactului492. 21-30 492 Pactul de Stabilitate. Uniunea Europeană a perceput Pactul de Stabilitate ca un rival. de reuniunile Meselor de Lucru. reuniunea Mesei Regionale a Pactului.I. Slovacia şi Slovenia. care au dezvoltat o atitudine de concurenţă şi nu de cooperare. Croaţia). F. Statele Grupului Vilnius (V10) sunt statele care candidau la integrarea în NATO: Albania. cele balcanice şi Moldova ex-sovietică.A. în ciuda auspiciilor inaugurale pozitive. Canada. Centrul este o structură de cooperare regională.. la Bucureşti.ro 491 490 212 . Rusia.C. Bulgaria. s-a dovedit o formulă neviabilă. Însă Pactul de Stabilitate. De asemenea. pp.) sub-regionale (Cooperarea Economică la Marea Neagră) precum şi importanţi donatori sau state garante (S. pe 15 noiembrie. România. O. 7. www. în 1999. Evenimentele de la Bucureşti au marcat un moment important în procesul de reformă a Pactului.M. România s-a implicat în procesul de restructurare a Pactului de Stabilitate. adică accederea simultană atât în Uniunea Europeană cât şi în NATO. Macedonia. precedată. pp. Euro-Atlantic Studies.U. Letonia. Procesul Vilnius constituie cercul de discuţii care a acţionat în vederea readucerii Tom Gallagher.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 mondiale (O. O problemă a regiunii balcanice este inflaţia de organizaţii şi instituţii.E. astfel încât Comisia Europeană a lansat propriul „Proces de Asociere şi Stabilizare”490.U. La 16 noiembrie 2006 a avut loc.). înfiinţat la propunerea oficială a României.mae. potrivit unor aprecieri. pentru că fondurile promise nu au mai venit. aşa cum se spera491.N. Croaţia. 259-262 Adrian Pop. Lituania. cu participare internaţională. Preocuparea principală a statelor postcomuniste era de a urma „calea regală”. sau cele colectate au fost cheltuite ineficient. Estonia. create cu suport politic şi financiar occidental. regionale (Consiliul Europei. op. “Reviewing South East European Security and Cooperation”.. Urmând logica Troicii de la Vişegrád.cit. în anul 2000 a fost lansat aşa-numitul „Proces Vilnius”.

atât în SUA. nr. 5-6 iulie 2002). a articolului 5 al Tratatului de la Washington. Statele membre ale Grupului de la Vilnius. Criza irakiană din 2003 a constituit momentul unei astfel de coliziuni de interese şi viziuni. ca şi majoritatea statelor central-europene. pp. România.gov.ro 495 Teodor Meleşcanu. cât şi în Europa. printre care se număra şi România. bazat pe principiile solidarităţii. au semnat o Vilnius group. Cehia şi Polonia). A fost un eveniment prin care a reliefat importanţa extinderii flancului de sud al NATO.am. Italia. http://www. în condiţiile în care nici una dintre ţările candidate nu se remarcase prin performanţe care să îi dea argumente pentru a declanşa o nouă runda de extindere.newallies. Procesul a stabilit un model de conduită între candidaţi. Portugalia şi Danemarca) şi de liderii a trei ţări est-europene (Ungaria. 5. 2002.lv/en/security/4494/4509/ http://www. Euro-Atlantic Studies. În ianuarie 2003 a fost dată publicităţii scrisoarea de sprijin pentru Statele Unite semnată de liderii a cinci ţări membre UE (Marea Britanie. 25-26 martie şi Riga. poziţie care a venit rapid în contradicţie cu o parte a Occidentului european. România a organizat evenimentul „Primăvara noilor aliaţi”494 în care s-a reafirmat dorinţa de extindere a NATO. Pentru România era cel important eveniment după 1989 care marca acceptarea sa în Europa democratică. după invocarea. a manifestat o atitudine proatlantică. Grupul Vilnius a avut posibilitatea să confirme statutul de "new allies" al statelor candidate prin sprijinul acordat aliaţilor de drept. instituit de NATO pentru a oferi un cadru coerent şi unitar de pregătire pentru candidaţi. spulberând temerile privind ameninţările clasice de securitate. în semn de solidaritate cu SUA în lupta împotriva terorismului493.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 permanente în atenţie a subiectului extinderii. odată cu invitarea acestora de a fi membre ale structurii politico-militare495. În pregătirea summit-ului NATO de la Praga din noiembrie 2002 au avut loc două întâlniri la nivel de prim-miniştri ai statelor din Grupul Vilnius (Bucureşti. Summit-ul NATO de la Praga a marcat ştergerea oricăror criterii de diferenţiere între statele postcomuniste. pentru prima data. 63-66 494 493 213 . performanţei proprii şi cooperării. Sub protecţia articolului V al Actului fondator România îşi putea exprima în siguranţă opţiunile geostrategice. “Romania`s Accesion to NATO after the Prague Summit”. care să fie complementar procesului Membership Action Plan. Spania.

2005. şi de ce nu este adeptul unor relaţii la fel de apropiate cu partenerii tradiţionali Franţa şi Germania ar fi răspuns. la mai mulţi licurici mai mici. în mesajele sale privind obiectivele prezidenţiale şi în prima parte a anului 2005497. trecând prin „Europa Centrală” pentru a face parte din „Occidentul Extins”. la 1 mai 2004 respectiv 1 ianuarie 2007 având loc primirea în Uniune a valului Luxemburg-Helsinki. O încercare de schimbare a poziţionării geopolitice a României îi aparţine lui Traian Băsescu. Noua Românie la Marea Neagră. râzând: “Decât să sug. Traian Băsescu. “Axa lui Băsescu şi sexul oral”. care are de-a face cu asigurarea securităţii şi eliminarea pericolelor asimetrice.se distinge printr-o serie de particularităţi498. Ed. Marea Britanie şi cu NATO. A urmat un conflict între cuplul franco-german (pacifist) şi grupul celorlalte state care susţineau intervenţia militară. ci şi din raţiuni de superioritate şi preeminenţă geopolitică a americanilor asupra UE în zona estică a Europei. aşa cum este ea formulată în doctrina Băsescu..). Axa. de la Europa de Est. la un licurici mai mare”. “Grupul Vilnius de partea SUA în criza irakiană”. În seara zilei de 26 mai 2005.. “Gardianul”. “Ziarul financiar”. (coord. 6 februarie 2003 Vezi în acest sens site-ul Administraţiei Prezidenţiale. passim 498 SUA sunt importante pentru politica externă a României. Efortul de statuare teoretică a noii identităţi regionale româneşti. Cea mai vizibilă caracteristică a politicii externe româneşti de după instalarea administraţiei Traian Băsescu este orientarea sa accentuată înspre relaţii (numite „strategice”) cu SUA. În acest fel s-a încheiat şi tranziţia geopolitică a statelor postcomuniste. Noul atlantism al politicii externe româneşti .Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 scrisoare de sprijin faţă de politica Statelor Unite privind Irakul496. d) O „revoluţie geopolitică”: “Noua identitate pentru regiunea Mării Negre”? După abandonarea tăcută a identităţii sud-est-europene („balcanice”) la începutul anilor `90 definirea României ca stat central-european a devenit o regulă unanim acceptată în mediul politic. în calitate de Preşedinte al României. În discuţia care a avut loc atunci.presidency. preşedintele Traian Băsescu a avut o discuţie cu mai mulţi jurnalişti români.. în Gabriel Stănescu. întrebat de “Axa Washington-LondraBucureşti”. diplomatic şi academic.pentru că orientarea spre stabilirea de relaţii privilegiate cu Statele Unite ale Americii şi cu Marea Britanie este o constantă a demersurilor României .. însă temerile s-au dovedit nefondate. 19 august 2005 497 496 214 . Ziua. din perspectiva prezidenţială. mai bine sug. Se părea că divergenţele vor afecta şi calendarul extinderii europene. poate fi circumscris temporal la sfârşitul anului 2004. www.ro precum şi Victor Roncea. nu doar dintr-un calcul strategic.

care s-au trezit incluşi într-o construcţie cu scopuri neclare pentru ei. adică cele americane sunt mai importante decât cele europene. sau în afara cadrelor existente (NATO sau Parteneriatul pentru Pace). democraţie. 215 . care uneşte producătorul de energie (Orientul Apropiat. iii) stabilizarea economică a zonei Mării Negre şi iv) cooperarea militară preferenţială în interiorul. întreruperea fluxurilor de trafic ilegal. crearea unei contraponderi la spaţiul CSI). zona Caucazului şi a Mării Caspice) şi consumatorul de energie (Occidentul). ale cărei elemente sunt următoarele: i) acţiune ofensivă pentru democratizarea şi stabilizarea politică a zonei Europei de Est şi a spaţiului Mării Negre. Nagorno-Karabakh. în soluţionarea conflictului din Transnistria şi a celorlalte “conflicte îngheţate” – Abhazia.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Astfel. specifică teoriei realismului în relaţiile internaţionale. Marea Neagră şi zona riverană ei sunt văzute de Preşedintele Traian Băsescu ca loc al intersectării a două fluxuri strategice: primul. lupta împotriva terorismului.cât şi între aceştia şi ţările din zonă. Moldova) dar. Osetia de Sud. Axa descrie un parteneriat special. stabilitate prin democraţie). cel de-al doilea care trasează o relaţie între producătorul de securitate (comunitatea euroatlantică) şi consumatorul de securitate (Orientul Apropiat şi zona Caucazului). definirea „Axei Washington-Londra-Bucureşti” s-a făcut în pripă şi nu fără contrarierea partenerilor de Axă. ii) acţiune conjugată pentru combaterea terorismului şi a ameninţărilor asimetrice. Ordinea de priorităţi este însă cea dinspre obiectivele regionale ale SUA înspre cele ale UE. În viziunea Preşedintelui României. Apoi. El încearcă să definească acţiunea României ca fiind una care asigură în acelaşi timp obiectivele NATO. în acelaşi timp. România trebuie să joace un rol activ în cooperarea cu statele din zona caucaziană. atât între membrii Axei – vezi amplasarea în România de baze americane. ca gardian al UE pentru spaţiul respectiv. SUA şi Marii Britanii (securitate. Zona riverană Mării Negre este percepută de Preşedintele României în termeni de securitate derivaţi din politica balanţei de putere. Conform lui Traian Băsescu. rol evocat clar în discursul susţinut cu ocazia semnării de către România a Tratatului de Aderare la UE în 25 aprilie 2005 la Luxemburg. cât şi pe cele ale UE (prosperitate prin solidaritate şi extindere spre Est. România trebuie să acţioneze ca un fel de “ancoră” a Uniunii Europene pentru statele din vecinătatea sa estică (Ucraina.

Caucaz. tot mai mult echivalat cu Uniunea Europeană. suntem în logica lui ori-ori. lucru care ne văduveşte de oportunităţi şi ne creează probleme suplimentare.spre o definire a unei identităţi de margine a Europei. dar din ea derivă modul în care acest aspect al politicii externe se leagă de celelalte proiecţii externe ale României şi de modul în care ele funcţionează coerent. poate părea neimportantă. discurs care era frecvent folosit în prima parte a anilor ’90. de la înfiinţarea ei la Istanbul în 1992. De fapt. În planul acţiunilor concrete de politică internaţională ale României pentru a da conţinut noii identităţi regionale menţionăm constituirea Forumului Mării Negre. În epoca globalizării. a 216 . Această decuplare a României de Europa Centrală este cu atât mai neproductivă şi periculoasă. asumându-şi pe deasupra şi un rol pe care nu i l-a impus nimeni. Orientul Mijlociu etc. care a avut loc la Bucureşti (iunie 2006). Definirea. În loc de şi-şi. economic şi militar. preşedintele Traian Băsescu a deplasat-o dinspre o logică unificatoare şi civilizatoare – integrarea în UE . Posibila echivalare cu situaţia Marii Britanii este forţată şi fără fundament. România operează din nou în termeni exclusivi când se raportează la cele două spaţii. în loc să le urmărească în acelaşi timp. sintagma „plăcii turnante” ascunde imprecizie în ceea ce priveşte obiectivele de politică externă. Vorbind des despre “politica estică” a României. Estul Europei sau frontiera UE pot să însemne la fel de bine periferia Europei. în sine. cu cât Ucraina mizează foarte mult (şi probabil mai credibil) pe dubla sa vocaţie simultană .central europeană şi pontică. Preşedintele Traian Băsescu a revenit la imaginea „României ca placă turnantă”. ţări precum România nu mai au cum juca rol de placă turnantă. ca spaţiu de frontieră şi de trecere (punte) între UE/Europa şi celelalte spaţii importante .Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Definirea României ca stat cu competenţe speciale în zonă are o semnificaţie aparte. Definirea insistentă a României ca stat din sud-estul Europei sau aflat la marginea Europei poate să se transforme într-o strategie perdantă prin obstinaţia cu care România se proiectează în afara centrului geografic şi civilizaţional al continentului. În legătură cu acest Forum sunt de menţionat următoarele aspecte: i) iniţiativa se suprapune peste acţiunile Organizaţiei pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră care. dacă o asociem cu poziţionările anterioare ale României. mai ales atunci când sunt integrate într-un mare bloc politic.

în mod tacit. proiectul Traceca. Turcia şi Bulgaria au fost subreprezentate. dar reluată în anul 2006 nu-şi arată efectele până în acest moment. amintite deja (Cooperarea Economică la Marea Neagră.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 cunoscut o evoluţie ce i-a adăugat o certă dimensiune politică. Forumul Mării Negre a devenit formatul de promovarea a unor politici în sfera cooperării interguvernamentale şi non-guvernamentale. iii) deşi Forumul a fost construit în ideea unui summit al şefilor de stat. dar nu este acea structură capabilă să determine soluţionarea problemelor cu adevărat importante ale regiunii (conflictele îngheţate şi reţelele de transport ale energiei)499. care ar trebui să contribuie la stabilizarea politică şi economică a regiunii. iv) constituirea unui Fond Mutual al Mării Negre.blackseaforum. Reprezintă cu adevărat tezele prezidenţiale o „revoluţie geopolitică” prin „descoperirea Mării Negre”? Din punct de vedere istoric merită menţionat faptul că tema Mării Negre a fost prezentă. anunţată încă din anul 2002. regiunea extinsă a Mării Negre trebuie să reprezinte un obiectiv strategic atât pentru Uniunea Europeană cât şi pentru Statele Unite. Destul de rapid evaluările occidentale au ajuns la concluzia că „Axa Washington-Londra-Bucureşti” şi cu derivaţiile sale este un produs pentru consum electoral în România. După 1989 au existat încercări de inserare în regiune. dar modul în care a fost pusă în discuţie „noua identitate regională a României” nu a făcut decât să trezească nedumeriri în mediile diplomatice şi în cele academice specializate în chestiuni internaţionale. ca un subiect secundar sau terţiar încă din perioada interbelică. trimiţându-şi doar ambasadorul de la Bucureşti. aşa cum a fost proiectat iniţial. Desigur. reprezentarea NATO în democratizarea şi stabilizarea Caucazului de Sud în 2003). ca o reacţie de dezinteres. ii) Rusia l-a boicotat. în timp ce de la Berlin şi Paris cancelariile diplomatice s-au cerut lămuriri suplimentare ambasadelor. de către diplomaţia românească în urma eşecului de la Bucureşti. 499 Vezi site-ul http://www. La Washington şi Londra anunţul de la Bucureşti privind integrarea lor pe „axă” nu a trezit nicio reacţie de exaltare.org/ 217 . Balcanii de Est şi la Nordul Mării Negre în 1997. pentru a constata dacă nu s-au produs erori pe fluxul informaţiilor. „Revoluţia geopolitică” pe care retorica prezidenţială o anunţase la sfârşitul anului 2004 a fost treptat-treptat abandonată. iniţiativa constituirii cooperării trilaterale în Caucazul de Sud. a fost abandonat. ca urmare a confruntării cu realităţile internaţionale. v) Forumul Mării Negre.

Statele Unite şi Uniunea Europeană încearcă să elimine dependenţa de resursele energetice controlate de Federaţia Rusă prin crearea unor reţele alternative la cele existente sau proiectate.europa. în valoare de 4. document intitulat „Sinergia în regiunea Mării Negre”500 un loc important îl ocupă problema energiei şi a rutelor de transport spre Europa ale acesteia. practic. Bruxelles-ul este interesat. un proiect eşuat. Ungaria şi Austria ar urma să fie construit de companiile Botas. Gazoductul Nabucco.eu/world/enp/pdf/com07_160_en. TRANSGAZ (România). http://ec. BULGARGAZ (Bulgaria). Gazoductul Nabucco va trece prin Turcia. În paralel însă. ce ar fi trebuit să asigure independenţa României faţă de gazele ruseşti. în această variantă a documentului. România. în acest moment. Burgas-Vlore şi BurgasAlexandroupolis. gazoductul Baku-Tbilisi-Erzerum. Transgaz. Ungaria pare a adopta punctul de vedere rusesc. al Gazprom. Bulgaria. transportate pe traseul Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria pare a fi. Este avută în vedere şi o nouă conductă între Grecia şi Turcia. Proiectul Traceca este unul dintre acestea. MOL şi OMV. În prima schiţă de strategie a Uniunii Europene în legătură cu problema Mării Negre. Este însă demn de menţionat faptul că aceste trasee sunt doar amintite în Anexele documentului. dar care să fie controlate de companii ruseşti. dar şi noile proiecte de oleoducte Baku-Supsa. inversarea sensului oleoductului BrodyOdessa şi extinderea lui până în Polonia prin Ucraina. cu o eventuală extensie în Italia. alternativ la proiectul Nabucco. de dezvoltarea programului său mai vechi INOGATE (Interstate Oil and Gas To Europe pipelines) .pdf 501 În octombrie 2002 s-a semnat la Viena acordul de cooperare între companiile BOTAS (Turcia). urmând să contribuie la realizarea gazoductului Blue Stream. Bulgargaz. prin aprovizioneze cu gaze naturale din Iran şi Turkmenistan.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Chestiunea oleo şi gazaductelor dinspre regiunea Mării Negre către Europa Centrală poate constitui un studiu-şcoală pentru efectele unui tip sau altul de politică regională. €. Baku-TbilisiCeyhan. ocolind Federaţia Rusă. Moscova a adoptat o strategie de „virusare” a proiectelor occidentale prin susţinerea unor trasee energetice similare cu cele susţinute de occidentali.conductele de gaze şi petrol interstatale spre Europa. estimat a fi terminat in anul 2011 (daca lucrările ar începe în 2008) constituie un exemplu concret de 500 218 . Proiectul Nabucco. MOL (Ungaria) şi OMV ERDGAS (Austria) privind proiectul de realizare a unui nou culoar de tranzit al gazelor naturale din regiunea Mării Caspice şi a Asiei Centrale către ţările din centrul şi vestul Europei (NABUCCO).6 mld. Nu sunt ocolite nici noile proiecte de oleoducte în construcţie Constanţa-Omisalj-Trieste.501 Black Sea Synergy A New Regional Cooperation Initiative.

Operaţionalizarea conductei Constanţa-Trieste nu are. nu a celui balcanic aflat sub influenţă turcă sau a celui estic de inspiraţie rusească. Italia. o perspectivă foarte clară. pentru aprovizionarea din surse energetice aflate sub controlul direct sau indirect al Moscovei (în 2007 s-a semnat memorandumul privind construirea conductei petroliere Burgas Alexandroupolis . Instaurarea monarhiei de Hohenzollern la Bucureşti a însemnat racordarea la valorile politice ale spaţiului central-european. La momentul 1848 revoluţia din Transilvania a fost direct conectată la mişcările naţiunilor central-europene. în acest moment. Neutralitatea din 1914 şi intrarea în război în 1916 alături de Antanta reprezenta consonanţa cu orientările dominante dintr-o Europă Centrală nu doar non-germană. urmând sa tranziteze Bulgaria. 219 . al companiei ruse Gazprom. între care România poate avea rolul de punte. proiectul Nabucco va putea fi realizat doar în urma implicării semnificative a Statelor Unite şi Uniunii Europene. are ca punct de plecare Turcia. Europa Centrală şi bazinul extins al Mării Negre. unele state membre ale Uniunii (Bulgaria. Serbia şi vestul Ungariei. ci şi anti-germană ale naţiunilor care doreau reorganizarea regiunii după principiul naţionalităţilor. Acordul secret din 1883 dintre România şi Austro-Ungaria consfinţea această orientare. Gazoductul Blue Stream.supranumită "Oleoductul Ortodox"-. Mica Înţelegere implicare economică a UE la Marea Neagră. în ciuda dorinţei Comisiei Europene de a adopta o politică energetică unitară. Croaţia Slovenia şi Italia). Grecia. Situaţia este complicată de faptul că.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Totuşi. dacă nu se va poziţiona exclusivist într-una din cele două arii geopolitice. Bulgaria şi Grecia. Ungaria) preferă să încheie acorduri directe cu marile companii ruseşti. Serbia. Observaţii concluzive Dacă analizăm retrospectiv istoria naţiunii române începând de la revoluţia din 1848 ajungem la concluzia importantă că destinul nostru istoric a fost intrinsec legat de Europa Centrală. în care partea rusă va deţine 51% din acţiuni). Proiectul conductei Constanţa-Trieste nu a depăşit încă faza acordurilor dintre statele care ar urma să-l susţină (România. între Rusia. Fără a insista asupra unei teme care merită o analiză aparte menţionăm doar că problema traseelor energetice ar trebui să constituie un exemplu pentru cooperarea sinergică între două regiuni.

o acţiune care intră în logica unificării politice a vechiului continent precum şi a încercărilor sale de a influenţa profilul proceselor de globalizare. mai mult la nivelul retoricii publice. din perspectiva unor schimbări radicale în tipurile de ameninţări la adresa securităţii internaţionale. rămânând a fi găsite resursele pentru o astfel de operaţiune. inevitabil. poziţionându-se ca un actor central-european dar care poate avea un rol semnificativ în stabilizarea Balcanilor de Vest şi în efortul de democratizare a statelor din regiunea caucaziană. luată la Praga. În acest proces România a încercat să-şi joace abil avantajele geopolitice. Această din urmă componentă a politicii internaţionale a României s-a manifestat. până acum. a fost expresia raţionalităţii geo-strategice. din moment ce Grupul Vişegrád nu putea pretinde apartenenţa exclusivă la NATO şi Uniunea Europeană. următoarea decizie de extindere a Alianţei Nord-Atlantice. perioada comunistă a însemnat anularea oricăror pretenţii central-europeniste din partea României. formată din statele succesoare ale imperiilor defuncte. Summitul NATO de la Madrid (1997) constituie momentul maximei influenţe a identităţii geopolitice a central-europenismului. în fapt. Aici.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 constituie expresia apartenenţei la acea Nouă Europă Centrală anti-revizionistă. Dacă la Madrid acceptarea în NATO a avut şi semnificaţia unei reparaţii istorice a Occidentului către o parte din naţiunile capturate de Stalin la sfârşitul conflagraţiei mondiale. profranceză şi pro-engleză. identitatea central-europeană nu a mai putut revendica un rol proeminent. dar decizia Occidentului de a se „orientaliza democratic” a diminuat miza unui asemenea efort. După 1989 România a încercat din răsputeri să fie acceptată în „clubul centraleuropean”. la una dintre multiplele identităţi regionale. Desigur. fiind redusă. Lărgirea Uniunii Europene a fost. 220 .

în mod natural. în diferite forme. Existenţa unor viziuni contradictorii asupra aceleiaşi realităţi a creat condiţiile pentru realizarea unei 221 . sau între Europa Centrală şi regiunea baltică? În funcţie de interesele celui care realizează delimitarea avem variante multiple. Ca o contra-reacţie. în orice caz. de aproape două secole. Răspunsul la aceste întrebări. Cercetătorii au surprins în legătură cu Europa Centrală faptul că aceasta este o temă de actualitate. fiecare dintre acestea însemnând o anumită intenţionalitate de împărţire a puterii. Trăsătura definitorie a Europei Centrale este aceea de spaţiu cu geometrie variabilă. rolul factorului etnic şi potenţialul de redefinire a regiunii din perspectiva acestuia. Până la urmă „Centrul” este un loc imaginar. este mult mai dificil de dat decât ar părea la o primă vedere. Care sunt graniţele dintre Europa Centrală şi cea de sud-est. Ca atare. Concluzia noastră este că putem vorbi de mai multe „Europe Centrale”. la care se adaugă caracteristica de a fi un spaţiu “între” puterile continentale care au manifestat tendinţe de expansiune în interiorul acestei zone. aparent banale. viziunile non-germane asupra Europei Centrale au dorit să excludă sau. Viziunea germană asupra Europei Centrale privilegiază. astfel încât unii analişti (de exemplu Timothy Garton Ash) au ajuns chiar să se întrebe dacă există acest subiect sau este doar o „realitate imaginată”. să minimalizeze rolul factorului etnic (implicit politic şi economic) german. Pluralitatea denumirilor aceluiaşi spaţiu geografic este un indiciu al ambiguităţii conceptuale. Un asemenea demers ar presupune o importantă notă de redundanţă. aflate adesea în concurenţă unele cu altele. potrivit formulei inspirate a lui Le Rider. din moment ce la finalul fiecărui capitol am inserat observaţii având un caracter sintetic. în cele ce urmează voi încerca să analizez rezultatele acestei cercetări din perspectiva relevanţei actuale a temei Europei Centrale. în măsura în care se află în discuţie chiar graniţele răsăritene şi sudice ale Europei.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Concluzii O primă observaţie importantă se referă la faptul că în această parte de final a cercetării nu intenţionez să realizez un simplu rezumat al celor şapte capitole ale tezei doctorale. De aici derivă fluiditatea şi impresia de inconsistenţă geopolitică a Europei Centrale. iar în cercetarea noastră am aprofundat ceea ce este denumit în mod generic drept „Europa Centrală”.

eu 502 222 .visegradgroup. model care a cunoscut importante transformări în perioada interbelică şi sub regimul comunist. pentru că el priveşte spre viitor într-un mod ingenios şi optimist. Ca atare. "Homo Visegradicus". De la polonezi ingenuitatea şi eleganţa culturală. .. De exemplu. adică o creaţie specială a umanităţii care nu s-ar regăsi decât în această regiune502. În planul realităţilor sociale şi economice. Ce se poate învăţa de la fiecare şi integrat în ceea ce este comun? De la maghiari explozia unui alegător la 100 de metri şi generoasa lor ospitalitate. NATO şi Uniunea Europeană.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 mitologii a „Europei Centrale”. cu tot ce înseamnă acest lucru ca experienţe istorice formatoare. însă aceste specificităţi pot fi la fel de bine interpretate ca rezultatul unor experienţe naţionale dar şi a unora într-un cadru multietnic şi pluriconfesional. Róbert Kiss-Szemán. O asemenea pretenţie credem că este cel puţin exaltată! Putem decela un anumit profil regional al culturii politice din Europa Centrală. De la cehi capacitatea lor de a produce bogăţie şi prudenţa tactică. Aceasta a devenit însă legitimă în anii `80 în măsura în care se constituia ca o contrapondere la ideologia oficială. De la slovaci prospeţimea şi inventivitatea lor naturală precum şi capacitatea de a obţine victorii chiar şi din situaţii dezavantajoase. prudent şi corect dar proaspăt şi capabil să câştige. După căderea comunismului subiectul Europei Centrale s-a constituit într-o formulă tranzitorie de coagulare a identităţii regionale în condiţiile în care Occidentul nu era decis să se „orientalizeze” prin extinderea instituţiilor sale cele mai atractive. ulterior Austro-Ungaria au imprimat o anumită matrice culturalinstituţională asupra spaţiului.. dar care păstrează încă semnificative diferenţe intraregionale. prezentarea Europei Centrale după 1989 ca un „paradis pierdut” incumbă o importantă doză de mitologie politică. însoţite de o solidă convingere religioasă. Însă spaţiul central-european s-a aflat sub puternica influenţă a Imperiului ţarist precum şi a celui otoman.”. omul de Vişegrad (este) exploziv dar generos în ospitalitatea sa. http://www. iar în spaţiul sovietic domnea regula dezintegrării şi a confruntării. ca rezultat al diferenţelor istoriilor naţionale. Analiza trăsăturilor esenţiale ale principalelor procese politice şi economice din regiunea central-europeană evidenţiază eforturile societăţilor (cu prioritate a elitelor politice şi intelectuale) de a se democratiza şi de a construi prosperitatea în cadrul economiei de piaţă. în anii `90 ai secolului al XX-lea Europa Centrală se prezintă ca o structură uniformizată de experienţa comunistă. Fără îndoială. Imperiul Habsburgic. Pentru atingerea acestui dublu obiectiv (realizarea societăţii statului de drept şi a economiei capitaliste) statele din Europa Centrală nu au utilizat doar „Popoarele central-europene sunt capabile să înveţe unul de la altul. marxist-leninistă. Róbert Kiss-Szemán vorbea despre existenţa unui "Homo Visegradicus".

Altfel spus. Ulterior. întruchipată într-o primă fază de Trilaterala de la Vişegrád. pe cale de consecinţă. anti-revizioniste şi. Tema central-europeană a fost dezbătută şi de către români. Putem identifica mai multe formule româneşti de definire a spaţiului Europei Centrale. ea s-a lărgit păstrând matricea Grupului de la Vişegrád. mult mai mare sensibilitate faţă de 223 .Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 instrumentele cooperării ci şi cele ale competiţiei. Crizele succesive din spaţiul iugoslav şi eşecul Europei de a interveni eficient pentru soluţionarea acestora au constituit. În acest fel poate fi interpretată dinamica înfiinţării şi funcţionării instituţiilor de cooperare intraregională. Iniţiativa de creare a unui spaţiu de liber schimb (CEFTA) a utilizat acelaşi model de extindere concentrică. nu a constituit doar o metodă pentru asigurarea sprijinului reciproc între membri şi atragerea sprijinului occidental. în mod indirect. fără a prejudicia stabilitatea regională. după triumful principiului autodeterminării. existând curente care privilegiau identitatea balcanică (vezi crearea Înţelegerii Balcanice). îndreptânduse şi spre Europa de sud-est. nucleul de cooperare regională a fost constituit din Cehoslovacia. ci şi un subtil mecanism de delimitare faţă de ceilalţi vecini (catalogaţi drept „balcanici”). Ulterior. Însă procesul de lărgire a acestor formule de cooperare intraregională s-a „democratizat” abia după ce a devenit evident faptul că Occidentul nu poate recunoaşte existenţa unui club exclusivist. Aurel C. politicienii şi intelectualii români au încercat să dea un înţeles propriu Europei Centrale anti-federaliste. un argument puternic pentru necesitatea procesului de lărgire a NATO şi Uniunii Europene. pe criterii mai mult sau mai puţin obiective. în timp ce altele (cu predilecţie din Transilvania şi Banat) aveau o tradiţiile politice şi culturale ale lumii germanice. Popovici a propus o formulă de agregare a regiunii urmând logica fidelităţii faţă de monarhia habsburgică dar care să respecte şi principiul naţionalităţilor. Iniţiativa Central-Europeană a reprezentat. iniţial. Polonia şi Ungaria care s-a lărgit prin dimensiunea sa baltică. Trebuie spus că raportarea românească faţă de Europa Centrală în perioada interbelică este destul de puţin omogenă. o formulă de colaborare ad-hoc între statele comuniste (Iugoslavia şi Ungaria) şi cele capitaliste (Italia şi Austria). anti-germane. într-o structură federalistă. „Identitatea central-europeană”. care au parcurs şi ei experienţa captivităţii geopolitice în interiorul lagărului sovietic.

Mecanismul de legitimare a discursului public al intelectualităţii din România (fie ea de origine românească. Mureş) şi bănăţene (Timişoara). după 1993 identitatea regională era sintetizată în sintagma „stat central-european aflat în vecinătatea regiunii balcanice şi a Mării Negre”. în funcţie de succesiunea guvernelor. Miza acestui „pariu” pe identitatea central-europeană era o subtilă delimitare atât de politica centralistă cât şi de obiceiurile şi mentalităţile „balcanice”. Cu unele mici nuanţări. când Preşedintele Republicii a încercat să poziţioneze statul român în „regiunea extinsă a Mării Negre”. germană sau evreiască) este similar celui folosit în raporturile interstatale: relevarea „superiorităţii” lumii central-europene asupra celei balcanice. „Europa Centrală” devine o temă în România abia de la mijlocul anilor `90. România şi-a asumat identitatea central-europeană până în anul 2005.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 După 1989 sensibilitatea românească faţă de tema Europei Centrale a cunoscut grade diferite de intensitate. Cehia şi Polonia. Această schimbare bruscă de auto-poziţionare geopolitică nu a scăpat contestărilor din mediul politic şi din cel al specialiştilor în relaţii internaţionale. având astfel un decalaj de aproape un deceniu. Două observaţii considerăm că sunt esenţiale pentru analiza discursului cultural despre Europa Centrală în spaţiul românesc: i) în raport cu intelectualitatea din Ungaria. Numeroasele conceptualizări ale Europei Centrale de după căderea comunismului au fost influenţate de proiecţiile de putere ale puterilor regionale sau a celei globale (Statele Unite) asupra zonei. ii) discursul despre tematica central-europeană a fost mai puternic emoţionalizat atâta timp cât perspectivele României de aderare la Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană erau neclare. 224 . maghiară. discursul românesc despre Europa Centrală şi-a pierdut din interes. În plan cultural cea mai substanţială apetenţă pentru împărtăşirea şi promovarea valorilor „Europei Centrale” a provenit din mediile transilvănene (Cluj şi Tg. fiind substituit de acela privind apartenenţa la lumea euro-atlantică. După ce a devenit evident (din anul 2000) că România nu va rămâne într-o „zonă gri”. Din perspectiva auto-poziţionării geopolitice România şi-a asumat identitatea central-europeană chiar înainte ca în mediul cultural tema Europei Centrale să devină proeminentă. sau în imediata sa proximitate. Dacă în perioada 1991-`92 România se definea din perspectivă oficială ca un stat al Europei de sud-est.

îndelung aşteptaţi ca eliberatori de popoarele captive din Europa comunistă au manifestat o atitudine foarte nuanţată faţă de regiune. S-a ajuns astfel la situaţia în care. pentru că. începând cu anii `80 Europa Centrală a fost una anti-rusească. Iar acest fenomen devine tot mai vizibil pe măsură ce sunt relevate slăbiciunile europenilor şi greşelile strategice ale americanilor. care au şi întreprins acţiuni pentru răsturnarea 225 .Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 Dacă în perioada interbelică conceptele politico-diplomatice privind Europa Centrală în statele succesoare avea o certă componentă anti-germană. la nivelul retoricii publice administraţiile americane şi-au recunoscut datoria morală pe care o au faţă de popoarele care au fost comunizate în urma aplicării sistemului Ialta. chiar integrate în NATO şi UE statele Europei Centrale să nu iasă deplin de sub influenţa Federaţiei Ruse. şi aşa a rămas şi în anii `90. asistată financiar de Occident pentru a nu intra în colaps economic. Ca atare. în prim plan aflându-se Polonia. nu doar central-europenii sunt resentimentari faţă de vecinul lor de la Est ci şi ruşii faţă de vecinii lor vestici. pierderea controlului asupra centrului Europei a însemnat blocarea la condiţia de putere continental-regională. Moscova a protestat faţă de procesele de extindere spre Est ale NATO şi Uniunii Europene. până la urmă. în condiţiile decăderii de la statutul de super-putere la cel de putere regională. fiind adesea folosite firme occidentale pentru a masca provenienţa capitalului rusesc. identificând principalii donatori în Statele Unite şi Germania proaspăt reîntregită. americanii. chiar dacă au fost menajate orgoliile sale. Pe de altă parte. Ungaria şi Cehoslovacia. dar nu a obţinut în realitate un asemenea drept. Iar Rusia sub conducerea lui Vladimir Putin a făcut tot ce a fost posibil pentru a-şi lua revanşa. chestiunea controlului arsenalului nuclear fiind esenţială. de data aceasta cu ajutorul armei energetice. A abandonat viziunea geopolitică stalinistă asupra centrului Europei. Aceasta strategie de folosire a şantajului energetic a fost acompaniată de investiţii masive în sectoare cheie (bănci. Pe de altă parte. Încercările de transformare democratică a Rusiei lui Boris Elţân au fost masiv stipendiate de Occident. care miza pe controlul său cu instrumente politice şi militare. Poziţia URSS/Federaţiei Ruse în raport cu Europa Centrală nu putea fi decât una defensivreactivă. fiind pus în operă procesul de recreare a dependenţelor faţă de Moscova. a dorit să fie implicată/consultată asupra acestor decizii. Pe de-o parte erau foarte atenţi în păstrarea unei relaţii amiabile cu Moscova. industria energetică). Această „datorie morală” era însă puternic circumstanţiată politic.

Ca atare. de o bună relaţie cu Federaţia Rusă şi. în lipsa resurselor politice. Italia este un alt actor regional care a dorit să-şi extindă influenţa tradiţională din Balcanii de Vest şi asupra Europei Centrale propriu-zise. Prin această operaţiune Statele Unite şi-au câştigat un suport aproape necondiţionat în „Noua Europă”. Însă. în memoria colectivă a naţiunilor central-europene nu se putea şterge atât de uşor faptul că Germania a fost unul din principalii generatori a două conflagraţii mondiale. în mod esenţial. de construirea Marii Europe. Parisul a încercat să dezvolte componenta mediteraneeană a Uniunii Europene. având astfel loc prima lărgire a NATO din 1997/1999. Iniţiativa Central-Europeană a fost unul din mecanismele prin care Roma a dorit să-şi consolideze puterea în regiune. ca parte a procesului de construcţie a Marii Europe. Cancelarul Helmuth Kohl a avut însă abilitatea de a da garanţii Occidentului că Germania nu va dezvolta politici hegemonice asupra Europei Centrale. Franţa a fost preocupată la începutul anilor `90 de asigurarea stabilităţii continentale. Europa Centrală a rămas un subiect secundar pe agenda strategică a Franţei. În contextul crizelor iugoslave implicarea americană în regiune s-a mărit. Mai mult. având ca fundament politico-juridic Acordurile de la Helsinki. investitorii italieni fiind foarte activi în regiune. atitudine de fidelitate manifestată în războiul anti-terorist precum şi în războiul din Irak declanşat în anul 2003. Germania a devenit principalul avocat al extinderii Uniunii Europene. rezultatul fiind lărgirea fără precedent a Uniunii Europene la 1 mai 2004 şi 1 ianuarie 2007. În acest fel a fost pusă în operă strategia „securizare prin integrare”.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 sistemului comunist. de la statele aflate în imediata sa vecinătate spre cele mai îndepărtate. în urma cărora regiunea a suferit importante transformări. care ar fi trebuit să joace rolul unei contraponderi la Statele Unite. cu predilecţie în domeniul economic. Însă. având însă 226 . manifestată în cercuri concentrice. Germania avea toate datele naturale la sfârşitul Războiului Rece pentru a exercita cea mai complexă influenţă asupra Europei Centrale. urmată de cea mai largă extindere din istoria Alianţei Atlanticului de Nord (2001/2004). influenţa italiană în Europa Centrală s-a manifestat. Faţă de restul statelor din regiune atitudinea a fost mai degrabă indiferentă. De asemenea. Proiecţia de putere germană a fost în primul rând geoeconomică şi geoculturală. un ansamblu instituţional care să poată exercita un rol global. Aceste garanţii au fost acceptate şi de statele aflate în proximitatea sa răsăriteană.

Identitatea culturală a Europei Centrale va deveni şi ea tot mai puţin specifică pe măsură ce regiunea devine tot mai deschisă schimburilor culturale specifice procesului de globalizare. Polonia şi Ungaria aflându-se în topul preferinţelor engleze. aşa cum a fost el reinventat din anii `80. să „încercuiască” strategic Germania prin parteneriate cu statele central-europene. ci aceasta reprezintă un extraordinar potenţial pentru investiţii şi profituri ale companiilor vestice. Iar securizarea nu reprezintă doar un cost pe care Occidentul trebuie să-l plătească. în linii generale. ţinând cont de evoluţiile politice relativ recente. fiind însă foarte sensibilă la pro-americanismul „Noii Europe”. Criza iugoslavă din 1999 a mărit implicarea britanică în regiune. preferând un tandem pentru construcţia europeană. conceptul de „Europa Centrală” nu mai are decât o conotaţie istorică şi geografică. noile state care mizează pe identitatea „central-europeană” sunt Ucraina şi Republica Moldova. care au consacrat realizarea Marii Europe. un viitor? În opinia mea. În aceste condiţii. Marea Britanie a urmat. După această serie de evenimente istorice extraordinare. adică acea parte a vechiului continent profund ataşată valorilor atlantice nu mai prezintă actualitate din moment ce chiar în „Vechea Europă” alegerile recente au adus la putere lideri care doresc legături transatlantice cât mai strânse. iar cetăţenii englezi printre cei mai avizi cumpărători de proprietăţi imobiliare ieftine503. sub preşedinţia lui Jacques Chirac. Statele Unite şi în relaţia sa cu statele post-comuniste. Parisul nu a mai încercat.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 relaţii strânse cu statele din Grupul Vişegrád. Franţa a început să-şi fructifice atuurile în relaţiile cu Europa Centrală. ca definire politică. Încorporarea regiunii cuprinse între Marea Baltică în nord şi Marea Adriatică. fiind conştientizat faptul că cea mai sigură metodă pentru securizarea regiunii este integrarea sa în NATO şi Uniunea Europeană. Interesul Marii Britanii pentru Europa Centrală a fost inconstant şi punctual. Nici măcar noţiunea de „Noua Europă”. Sensul său geopolitic esenţial s-a consumat odată cu masiva „orientalizare” a Occidentului. respectiv Marea Neagră în sud în NATO şi Uniunea Europeană a consacrat dispariţia conceptului privind Europa Centrală. precum în perioada interbelică.com 227 . Din a doua jumătate a anilor `90. Firmele britanice au devenit printre cele mai active în regiune.pwc. www. PricewaterhouseCoopers. mai are Europa Centrală. Curentele pro503 CEE/CIS Mergers and Acquisitions Survey 2005 .

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 occidentale din cele două state accentuează momentele din istoria celor două comunităţi care legitimează o astfel de opţiune. Ucrainenii se consideră central-europeni prin Galiţia şi Bucovina iar cei din Republica Moldova îşi reafirmă identitatea românească. Doar viitorul ne va arată dacă miza pe identitatea central-europeană a unei părţi a elitelor din Ucraina şi Republica Moldova se va dovedi eficientă pentru construirea suportului ideatic în măsură să determine un nou val de „orientalizare” a instituţiilor occidentale. 228 . NATO şi Uniunea Europeană. Până atunci putem doar să constatăm faptul că Europa Centrală a fost unul din acele mituri utilizate în relaţiile internaţionale care au contribuit la crearea unor noi realităţi geopolitice.

International Studies Quarterly. Problems of Post-Communism. American Journal of Political Science. New Left Review.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 VIII. British Journal of Political Science. Summit of the Prime Ministers of the CEFTA States. Presidency Conclusions. 07 aprilie 2006. 2003 in www.vlada. Sfera Politicii. Acordul de Liber Schimb Central-European (CEFTA). The Prague Summit and NATO`s Transformation. in http://www. Agreement Amending the Central European Free Trade Agreement.eu.int . in http://www8.bizwords. Journal of Cold War Studies.mae.cz/eknih/1993ps/tisky/t198300. Programe şi rapoarte ***. Social Science History. Europe-Asia Studies Foreign Affairs. Spaces of Identity. Journal of Communist Studies and Transition Politics.Reuniunea Consiliului NATO-Rusia. Southeast European Times. The Guardian. Bibliografie 1.europa. Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa.eu/summits/hel1_en.html ***. Institutul European din România.sk/archiv/cefta_en/cefta. Le Débat. Dimineaţa. 2005 229 . International Security. 15 mai 2006. http://www. “CEFTA ar putea primi noi membri anul viitor”.gov. Geographical Journal.Past and Present. Manualul NATO. 2001 ***.nato. Ethics & International Affairs. Social Research. Ziarul financiar 2. in http://www. in http://www. Mediterranean Quarterly. Bucureşti.europarl. World Politics. Helsinki European Council 10 and 11 December 1999. The Journal of Policy History. Euro-Atlantic Studies.htm ***. Praga. 22 noiembrie 2002 ***. Journal of Theoretical Politics. Direcţia Diplomaţie Economică. 26 aprilie 2006. Publicaţii periodice American Journal of Political Science.com/cocoon/setimes/xhtml/ro/features/setimes/features/2006/04/26/feature02 ***. Polique étrangère. Acordul CEFTA indică îmbunătăţirea cooperării regionale.setimes.ro/index. Journal of Democracy. Dilema. East European Quarterly.psp. Southeast European Times. Le Monde diplomatique. in http://www. Bucureşti. “NATO Public Diplomacy Division”.htm ***. Principalele tratate ale Uniunii Europene (Eur-lex): http://europa. International Affairs.ro/article/economie/1535/CEFTA-ar-putea-primi-noi-membri-anulviitor. Ministerul Informaţiilor Publice.php?unde=doc&id=7269&idlnk=1&cat=3 ***.int/eurlex/en/treaties/index.html ***. East European Studies.htm ***. Party Politics.

Pharos Books.A New Regional Cooperation Initiative www. Bill. Surse electronice www.Political Map of Central Europe.constitution. 1997 Idem. Take. Bucureşti.pwc. 2000 Ash.org/main.ro .osf. Rao.ro/ . Cristopher.Weimer Triangle http://en. „Bătălia pentru Viitor’’.gov. Lanterna magica : martor la revoluţia din '89 la Varşovia.php . Antet Ionescu.lib. Schimbarea ordinii globale: văzută de marii lideri ai lumii.nato.eu/world/enp/pdf/com07_160_en.itcnet. Constituţii în limba engleză http://www. 1992 Fejtö Ferenc. Balland. Camil. 2001 http://confinder. Paris.visegradgroup. 875 zile la Externe. Rao.com . Requiem pour un empire défunt: histoire de la destruction de la Monarchie austro-hongroise. Viaţa mea. Bucureşti. 1-2. Berlin şi Praga”. London 1989 Clinton. „Central European Initiative” 4. Géza.ro/history/archive/mi2000/current12/mi7. The KGB in Europe and the West. 2004 Andrew. Amintiri.edu/maps/europe/central_europe_pol01.htm Năstase. Vaclav Havel: The Authorized Biography. Vintage Books. Memorii şi interviuri • • • • • • • • • • • • • • Albright. Penguin Books.pentru Barometrele de Opinie Publică http://www. Socec. Budapesta.msz. Bucureşti. Adrian. Mitrokhin.edu/country. Penguin Books.ceinet. The Origins and Enactment of the Visegrad Idea.“Black Sea Economic Cooperation” http://ec.site-ul University of Richmond Pentru textele constituţiilor statelor lumii. Bucureşti. 2005 Havel. Bucureşti.eu Mureşanu. România după Malta.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 3. .jpg .pl/Weimer. Timothy Garton.Wikipedia. The Mitrokhin Archive.CEE/CIS Mergers and Acquisitions Survey 2005 . 2006 230 .php?pageID=17 . http://www. 1993 Jeszenszky.2176. http://www. Memorii. Madeleine. 2000 Idem. Vasili. „Iniţiativa Central Europeană” http://www. Fundaţia Europeană Titulescu. Bucureşti. PricewaterhouseCoopers http://www. Eda.Triangle.org. S-a discutat la Oslo. 1918 Kriseova.org/ . „Foloasele prigoanei: eseuri despre destinul Europei Centrale şi de Est. Open Letters: Selected Writings.bsec-organization. The Uses of Adversity: Essays on the Fate of Central Europe.richmond.html .MAE.NATO Homepage. Doamna Secretar de Stat.pdfv . 1965-1990.htm.Black Sea Synergy . Vol.int/issues/pfp/index.utexas. Vaclav.org. Bucureşti. Nathan.europa.wikipedia.mae. 1988 Gardels.pagina web a ICE http://www. Editura Fundaţiei Culturale Române. "The Partnership for Peace” http://www. în limba engleză http://www.

Ducreux. I András Simonyi. Bucureşti. Third Edition. Iaşi. p. in Internatioral Affairs. Wojciech Kostecki. Studii şi cărţi • • • • • • • • • • • • • • • Abraham. 1990 – 1996.html Balcerowicz. Sincron. Editura Polirom. Greco Ettore.B. „Foreign policy re-nationalization and internationalism in the Italian debate”. Mitu. 72. 529-537 Archick. România versus România. Interviuri. „Foreign Policy in the Italian Democracy’’. London & New Delhi. Piotr. Interviuri. 1903 in http://www.128-158 Andreescu. Mémoires. România de la comunism la capitalism. Library of Congress. Locurile unde se construieşte Europa. 10. 109. Kloczowski Jerzy. Bucureşti. 2006 Idem. Renate. Political Science Quarterly.eu Andreescu. Alocuţiuni. INST. Pulsul istoriei în Europa Centrală. Beauvois. 2000 Berend. 1998 Aleksiun. 15. (Editor) Transformations of Post-Communist States. 2004 Aliboni Roberto. “Pagini de reconciliere româno-maghiare: 1989-1999. Sage Publications. Iaşi. Sorin. 1989-2004. Giulio. România şi noua arhitectură mondială. Vol. Bury. in Altera.. 1999 Andreotti. The Struggle and the Triumph: An Autobiography. Margaret. No. Paris. Daniel. 1996 Idem. Henryk. Bucureşti. Vol. (ed. Attila.) „Long-term Structural Changes in Transforming Central and Eastern Europe’’. Iaşi.edu/maps/historical/central_europe. Rolul organizaţiilor civice”. 3. Sistemul politic. Comentarii. Florin. Bakk. Studii. CRS Report for the Congress in Congressional Research System. Wandycz. New York.(Summer. nr. Adrian. 2000 Thatcher. Visegrad Cooperation: A 15-Year-Old Success Story http://www. Weber. 2004 ***. 1992 5. Marie-Elisabeth. 1996 231 . Ivan T. Paris. 2000. Rolul factorilor externi. Natalia. 6. Nouvelle Clio. Conference Issue: Presidential and Parliamentary Democracies: Which Work Best?. Washington December 28.utexas. Gabriel. Gabriel. Longmans Green and Co. 2006 Agh. Gabriel..lib. „The United States and Europe: Possible Options for US Policy”. Romano.visegradgroup. Munich: Sudosteuropa-Gesellschaft. Articole. 2001 Puşcaş Vasile. 1993 Walesa. 1996 Severin. Studii. p. Transformarea României: 1989-2006. Polirom. Miklos. Samsonowicz. The Politics of Central Europe. No. Cluj-Napoca. Downing Street. Edited by J. Albin Michel. Problema transilvană. Palgrave Macmillan. O viziune asupra Europei. Andreescu. 1994).Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 • • • • • • Prodi. Tritonic. Bucureşti. coll. Atlas To Freeman's Historical Geography. NY: Arcade Pub. PUF. Polirom. Kristin. 1998 Idem. Histoire de l'Europe du Centre-Est. Leszek. „Understanding post – communist transitions”. Lech.

com Boyer. Adriana Idem.). Economie mondială. Antet. 117-141. 1999 Baše.. Prague. CIRCE. Fondation pour la Recherche Strategique Ellipses. „Balcanii-ieşirea din trecut’’. Editura ASE. Isabelle (editor). 1998 Antohi. 2004 Belli. Ithaca. Daniel. Clavis. Iaşi. 13 (2). Genève. Miroslav. Paris. 1996 Bordonaro Federico. Catedra de Relatii Economice Internationale. dileme. România versus România. Cronologia Europei Centrale: (1848-1989). România 1990-200’. Institutul de Studii Internaţionale şi Strategice. „ Europa în balanţă’’. Zoltan.. Czech Technical University. Misère des petits États d'Europe de l'Est. Central and Eastern Europe 1944-1993 in Back to Europe? Post-1989 Transformation and Pathways to the Future. Editura Expert. XIXe-XXe siecle. January 2004 Barbu. Polirom. Eastern Europe in Revolution. „Galizien. Nations et nationalismes en Europe centrale. 1999 Baldwin. 2001 Boniface. „Review Article: Security Studies and the End of Cold War”. 2001 Benoit. Yves. 1996 Banac. Bucureşti. Istvan. Florin I. Ana (coord. University of California Press. „La sécurite de la Russie: entre continuité et rupture’’. Cristoph. 1999 Bărbulescu. Los Angeles Bernard. 1995 Bertram. Aderarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est la Uniunea Europeană: o abordare comparată. România şi structura schimbătoare a geopoliticii Mării Negre”. Politică şi societate în România postcomunistă. Halytchyna: le mythe de la Galicie de la disparition a la résurrection (virtuelle)” in Cultures d’Europe centrale. utopii. Michel. Delphine. Editura Nemira. Zoltan. Paris. no. 1998 232 . Volume 15. David A. Republica absentă. www. 2000 Bibo. 2001 Bal. NY: Cornell University Press. Paris. Globalizarea şi efectele ei sociale. Nicolae (coord). „Institutional Choice in New Democracies. Paris. Galicja. 1997 Babeţi. Ivo (ed. Europa Centrală: memorie. Polirom. no.globalizarea. Number 1. Bucureşti.). 1998 Bacsi. Academia de Studii Economice. 153-155 Berend. Bucureşti. Iaşi. Bucureşti. Bucureşti.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Anghel. Europa Centrală: nevroze.7 ***. Schiemann. Facon.). vol. p. Paix. pp. „România în anii ’90: geografie simbolică şi identitate social”. Adriana (coord. 2003 Bauman. 2005 Bechtel. Zygmunt. traduit du hongrois par György Kassai.. Aubier. Bucureşti. 1993 Bocşan. Bucureşti. Nicolae. paradis.1.) et alii. Iaşi. Pascal. n° 4 : Le mythe des confins. Sorin. Bucureşti. Cities in Transformation – Could Central European Identity Be Regenerated. April 2001. Iaşi. „NATO’s Peacefull Advance” in Journal of Democracy. 1992 Barany. Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale. in Andreescu Gabriel. Michel Albin. 2006. 1996 Babeţi. „La confédération danubienne” in Erica Deubler Ziegler (ed. Musée d'ethnographie de Genève. Institutul European. Tranziţia mai grea decât un război. Bucureşti. capit. Polirom. Ivan T. UE de la economic la politic. apocalipsa. John W. „Bulgaria.48. Editura Tritonic. Iordan Gheorghe. in World Politics. Galitsye. Bargaining over Hungary’s 1989 Electoral Law” in Journal of Theoretical Politics. Kenneth. Relaţiile Est-Vest: 1945-1991.

Bucuresti.. 2003 Brune. Edward Elgar. 5. „Slovakia’s Democratic Awakening” in Journal of Democracy. Kenneth Ka-Lok. Bucureşti. ClujNapoca. „Structuralism versus Intentionalism in Post-Communist Party System Evolution. John Benjamins Publishing Company. Gheorghe Nicolae. 2005 Brzezinski. Stephen. 1994 Cazan. no. Brad.pdfComisso. in Social Research volume 60. United Nations University Press. 1998 Chan. 1997 Bugajski. Mica Înţelegere. Cluj-Napoca. Bucureşti. p. Dacia. Zbigniew.Socialist Political Economy: selected essays. Scenarios for the Post-Cold War Era. “A Plan for Europe”. The Soviet Bloc.4/Winter 1993. „Eastern Europe or Central Europe. România şi Tripla Alianţă. Bucureşti. 1990-2005: conflict in Bosnia and Kosovo. Dacia.cz/~calda/APSA99. Rădulescu-Zoner. January/February. „L`étranger dans le champ des vision des Français”. in Party Politics. 1995. 2004 Cole. Ellen.1 (1999). p.26-42 Idem. Regina Books. „Doctrina Putin 2004 si efectele sale”.indiana. 899-914 Bútora Martin. Alger (editor). Gutierrez. Cheltenham. Post . San Diego. Iulian. Marcel.4. New York.pdf Campus. The Polish Case”. Fayard. „The Use of the Middle: Mitteleuropa vs. Naşterea şi moartea comunismului în secolul douăzeci. Tokyo.K. no. Eliza. 2004 233 . Bútorova Zora. Claremont. Lester H. 1999 Idem. 705-736 Buzan. Exploring a Distinct Regional identity” in The Politics of Knowledge: Area Studies and the Disciplines. Janusz. Daniel H. New York. Russia’s New Imperialism. Univers Enciclopedic. 1999 Cornis-Pope. F. 1993 Bota Marius Sorin. Christian Radu. Kelstrup. Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice. „Slovakia: the Identity Challenges of the Newly Norn State”. 2002 Corm. Jean François. in Ocasional Paper.edu/instructors/cole/polconst. The United States and the Balkan crisis. 2002. Histoire des peuples de l'Europe centrale. Georges. Barry. p. James. 1997 Castellan Georges. 1967 Buchanan. in Polique étrangère. 2007 Chadwick. Cluj-Napoca. The future of the United Nations system: potential for the twenty-first century. no. 1979 Chifu.74. Paris. History of the Literary Cultures of East-Central Europe. Harvard University Press.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Borsody. „The New Central Europe” in East European Monographs. Europa şi Orientul: de la balcanizare la libanizare: istoria unei modernitati neîmplinite. 1990 Calda. Cold Peace. Marele eşec.. The European Security Order Recast. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Foreign Affairs. Identităţi ale Europei Centrale 1815-2000. Cambridge.1. 2001 Chereji. P. vol. Westport/CT. 84-85 Bútora Martin. U. Milos. 2004 Bugge. n° 6. Praeger. Centrul de Prevenire a Conflictelor & Early Warning. 1999. Constantin. Printer Publishing London and New York. Marea tablă de şah. Paris. European Review of History / Revue européenne d’histoire. Editura Accent. p. Bureau. Volume 7. Morten. University of California Press.cuni. „Constitution-Making in Post-Communist Countries: A Case of the Czech Republic’’ in http://tucnak.fsv. 10. UCIAS Edited Volume 3. Bucureşti. Editura Academiei Române. Stredni Evropa”. Unity and Conflict... Poland’s 1997 Constitution in Its Historical Context in http://indylaw. România în drumul spre Uniunea Europeană. revised edition. Columbia University Press. 1993 Idem. No.

Osvaldo. Croci.). Michael. 2. 2001 234 . Dix ans de transformations (19891999). No. Bucureşti. „The Second Berlusconi Government and Italian Foreign Policy”. Noua elită conducătoare din Europa de Est. Bucureşti. Eleanor. Vol. Mitteleuropa.3. Paris. (Apr. Mélanges Emil Niderhauser. NATO/Academic Affairs 1999-2001. 1990). Ionescu. Anglia şi România între anii 1939-1947. rezistenţă. 165. „Implications of the NATO Attack on Yugoslavia for European Security and Russian-Western Relations” in Mediterranean Quarterly. 63-65 Dassu. Marta. 2001 Duroselle. „Romania and the Warsaw Pact: 1955-1989”.). Cold War International History Project. La documentation Francaise.ro/html_files/docs/Ehrke_Studie_ro. Pătroiu Ion. The International Spectator. Budapest. August 2001 Csáky. Michael. 25-76. Editura Biblioteca. Vol. “The Policy of Euro-Atlantic Organisations in Central and Southeast Europe”. Dacia Publishing House. reformă.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Cox. Moritz. Partide politice şi democraţie în Europa centrală şi de est. Townsley. 5. Michael (ed. 1993 Danilov. „Risc. Mihail. România şi Ungaria de la Trianon la Paris (1920-1947). Drept constituţional comparat: tratat. 2003 Deletant. Payot. Geneza Europei comunitare. 1992 Droz. 2. Armand Colin. Editura Club Europa. 2000 Delureanu. Szelényi. Kaspi André. „New Chances. tome 2. Jean-Baptiste. Editura Omega. 2004 Ehrke. Ivan. relansare”. et alii. 43. 1999 Dingsdale. 299-311 De Waele. p. 2002 Duleba. Capitalism fără capitalişti. Histoire des relations internationales de 1945 à nos jours. Maria Green. Sovietology. Editura Didactică şi Pedagogică. Übereinstimmung und Konflikt. p. Ştefan. Sharyl. Bucureşti. Editura Viitorul Românesc. Jacques. 2/2002. „Russia and NATO Toward the 21st Century: Conflicts and Pacekeeping in Bosnia-Herzegovina and Kosovo”. 2004 Idem.89-101 Cross. „The Future of Europe: The View from Rome”. Bucureşti. 1960 Duculescu Victor. p. Smith. Dennis. in Vasile Puşcaş (ed.visegradgroup. Lumina Lex. Dimitri. No. Paris. Bucureşti. Noua Europă: Economia. 2. politica şi societatea în capitalismul postcomunist http://www. Alan. No. Paris. Jean-Michel (ed. the Death of Communism and New Russia”. 1996 Dobrinescu. Jean-Baptiste. Humanitas.). 66.. 2002. Economia. Târgovişte. Valeriu Florin. L’Europe centrale. Bătălia diplomatică pentru Transilvania. Bucureşti. 1999. Working Paper. 5660. Les réaction de la France à l ’élargissment à l `Est de l`Union européene in L`Europe centrale et orientale.pdfEyal. 10. Valeriu-Florin. Paris. 1998 Cowles. politica şi societatea în capitalismul postcomunist. Vol. New Challenges” http://www.fes. in International Affairs. Vol. „New Geographies of Post-Socialist Europe” in The Geographical Journal. April 2004 Deloche-Gaudez.eu Duna. Cluj-Napoca. July 1999 Dobrinescu. in NATO-EAPC Research Fellowship Final Report. Alexander. Évolution historique de l’idée de Mitteleuropa. „Rethinking the Soviet Collapse. Central Europe since 1989. 2001 Dumitru. Felicia. Gil. Florence. Histoire des relations internationale. Construcţia comunitară. Strážay Tomáš. in Starea Uniunii Europene. London and New York. Armand Colin. p. 2000 Duroselle. Dacian.

Joseph (ed. 1993 Heller. dileme. Sfârşitul istoriei şi ultimul om. 1998 Foucher. 74. La fin de democraties populaires. London. Earle. 11. Sheed & Ward. Bucureşti. Institutul European. Agnes. Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre. International Visegrad Fund. Vaclav. Paris. Editura Fayard.. Istoria României în date. 1993 235 . 1998) Frydman. Boulder: East European Monographs. 1999 Fischer-Galaţi. Timişoara. Frederick Muller. „L’Europe Centrale. Polirom. Ferenc. „Poland. Germany and the East”.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Fejtö. 2003. Iaşi. 1. No. Tom.). Editura Crai-nou. in International Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944-). in International Affairs. The Uses of Adversity: Essays on the Fate of Central Europe. The Limits and Divisions of European History. September/October 2001 Hadler. 1999 Idem. Editions de Seuil. London 1989 Idem. London. 1991 Idem. Michel. Pascal. Bucureşti. Roland. Procesul de privatizare în Europa Centrală. Bucureşti. Mitteleuropa – Zwischeneuropa – Ostmitteleuropa: Reflexionen über eine europäische Geschichtsregion im 19 und 20. „Why Europe Needs a Constitution” in New Left Review. utopii. 77. Paris. Jh’’. The Visegrad Countries and the European Union Enlargement. 1997 Idem. Institutul European. Humanitas. Fehér. Halecki. p. 113 Geremek. 2006 Hejsek. 10. „Is Britain European?”. in The Visegrad Group – a Central European Collection. Bratislava. Iaşi. Stephen. Vol. 1994 Gafencu. Oskar. „The Transformation of Central Europe” in Journal of Democracy. Bronislaw. Adriana (coord. Fronts et Frontieres. Românii şi provocările tranziţiei. Francois.eu Held. Europa Centrală : nevroze.3 (1999) Giurescu Constantin C.. (coord. Iaşi. Realism şi relaţii internaţionale: povestea fără sfârşit a unei morţi anunţate: realismul în relaţiile internaţionale şi în economia politica internaţională. Berichte und Beiträge. Leipzig. Stefano. Bucureşti. 1. 1995 *** Feţele schimbării. Bucureşti. Chişinău.26-39 Freudenstein. În umbra războiului şi a păcii. Paideia. p. Ash Timothy „Mitteleuropa” in Babeţi. Prelude to the Russian campaign: from the Moscow Pact (august 21st 1939) to the opening of hostilities in Russia. Andrzej. Balcanii în noul mileniu. Dezmembrarea imperiului lui Stalin. (Jan. Les chemines de post-communisme. No.). „The Visegrad Dream Still Relevant Today”. http://www. 2000 Habermas. Frank. John S. 1992 Guzzini. Democraţie şi naţionalism în România.63/Janvier-Fébrier 1991. Rapaczynski. Grigore. Roman. 1996 Fontaine. Democracy and Right-Wing Politics in Eastern Europe in the 1990`s. Jakub.visegradgroup. Jurgen. Editura Nemira. no. Francis. 2006 Garton. (Jan. Vol. Europa de Est şi războiul rece: percepţii şi perspective. 1950 Havel. Editura All. 2001). 1945 Gallagher. Editura de Vest. 1996. Staff. Vol. 1989-1998. GWZO. Actualité d’une représentation à géométrie variable”. Institutul European. in Le Débat. 1994 Fukuyama. Penguin Books. Bucureşti.).

Ken. Geburtstag. Central Europe: Enemies. Paris. and the Us: Renegotiating Transatlantic Security in the Post 9/11 Era. A European Power” in Foreign Affairs. „Mitteleuropa -. Incitatus. Bucureşti. The Guardian. L’Esprit viennois.. Bucureşti. Festschrift für Ferdinand Seibt zum 65. no. Király. p. Bucureşti. p. p. no. in Gabriel Andreescu. 1992 Hutchings. Cornel Ungureanu. Polirom.. Zur Tauglichkeit und Akzeptanz eines historischen Hilfsbegriffs’’.. Kruger. Ashgate Publishing. utopii. 2002 Johnston. No. Naţiuni. 2001 Irimia.1/Winter 1991. Clavis. 259-280 in Tom Lansford. Dimensiunea politico-economică a integrării României în Uniunea Europeană. Lonnie R. 23-45. coord. Europa Centrală. Westmitteleuropa . Nevroze. „The Trianon Syndrome: Hungarians and Their Neighbors” in Béla K. „Romania`s Position Towards the Evolutions of the Transatlantic Link after 11 September 2001’’.. „America. R. „The New World Disorder”. Nicolae (coord.2. Forschung 49. 72. p. 1992. 11 octobre 1991 Holbrooke. p. New Europe. Are nevoie America de o politica externa? Către diplomaţia secolului XXI. Lawful Revolution in Hungary. Iaşi.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 • • • • • • • • • Hitchins. in Winfried Eberhard et alii (dir). 1991 Jowitt. Washington. Oldenburg. Woodrow Wilson Center Press. Social Science Monographs. vol.ein europäisches Strukturproblem.11-20 Judt. 1995. 475-492 Kiss.74. „Das östliche Mitteleuropa als Herausforderung für eine vergleichende Geschichte Europas“. Academia de Studii Economice. Friends. 1989-94. coll. Geburtstag. „NATO după NATO”. Péter. Munchen. et alii (dir. Tony. „Analiza comparativă a stadiului negocierilor în vederea aderării la Uniunea Europeană a statelor candidate din Europa Centrală şi de Est’’.’’. 1989-1992. p.2/March-April 1995. 2000. dileme. Keith. „A German Europe – A European Germany? On the Debate over Germany’s Foreign Policy” in International Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944-). Institutul European din România. 1. (Jan. Oxford University Press.38-51 Hurezeanu. 1997 Kende. PUF.143-149 Idu. Csaba. Old Europe. Vol. Festschrift für Ferdinand Seibt zum 65.). Editura Dacia. (ed). Robert L. in Winfried Eberhard. 3746. 1997 Hobsbawm. Bucureşti. vol. Blago Tashev.). Neighbors.Ostmitteleuropa. Westmitteleuropa -.). Oldenbourg. “The Return of Mitteleuropa”. 1993 Kissinger Henry. p. Journal of Democracy.Ostmitteleuropa. München. Johnson. Pesti Szalon-Kriterion. Costuri şi beneficii ale aderării la Uniunea Europeană pentru ţările candidate din Europa Centrală şi de Est. Eric. ed. România versus România’’. Conştiinţă naţională şi acţiune politică la românii din Transilvania 1868-1918. Alexandru. in Zeitschrift für Ostmitteleuropa. R.. • • • • • • • • • • • 236 . Boulder. 2002 Kocka Jürgen. Josef. Rudolf. Quadrige. Minorităţi. „Redescoperirea Europei Centrale” în Europa Centrală. 159-174. 1996. DC. Peter. 1992. William M. 2000 Ionescu Mihail E. 1996) Jaworski. „Ostmitteleuropa.. Editura Institutului European din România. Vergleiche und Beziehungen. Emil. p. Richard. 2005 Janning. 2001 Idem (coord. Bucureşti. Adriana Babeţi. Cluj. American Diplomacy at the End of the Cold War: an Insider’s Account of US Policy in Europe.

L'Europe centrale et orientale: dix ans de transformations : (19891999). in East European Quarterly. Vienne. 2003 Magris Claudio. Valentin.103-111 • • • 237 . Jahrbücher für Geschichte Osteuropas n° 33. Volume 44. 2. Centrul de Prevenire a Conflictelor & Early Warning. Balkans. August 2002. Europe from the Balkans to the Urals. Vol. Editura Enciclopedică. Einaudi. Gerhard. Michael. p. Europaverlag. 3-22 Lacoste. Gallimard. 1995.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 • • • • • • • • • • • • • • • • • • Kümmel. 1990 Lévesque. 9-15 Miller. 1971 .).. Leonela. PUF. 213-220 Lemberg. Madeleine von Pásztory. Editions Robert Laffont. 2000 Löwy. 1. nouvelle trad. 1999. „Zur Entstehung des Osteuropabegriffs im 19. 1983 Idem. University of California Press. Einaudi. 1983 Leneş. Historical Atlas of Central Europe (History of East Central Europe). Bucureşti. MitteleuropaKonzeptionen in der ersten Hälfte des 20. „Politica externă a Rusiei 2000-2006” in Occasional Paper. Paul Robert. 1974 Mamina. L`aprèscommunisme. Friedrich-Ebert-Stiftung. SIPRI. University of Washington Press. Éditions La Découverte. Diaconu Ion (editor). Issue 4 (Oct. Der habsburgische Mythos in der modernen österreichischen Literatur. Paris : La Documentation Française.2/June 1998. 1996 Meyer. Paris. Oxford University Press. Hans. Mutations d'hier et d'aujourd'hui. „Il mito asburgico nella letteratura austriaca moderna. 243-267 Kundera. The Desintegration of Yugoslavia and the Soviet Union. The Interaction of Internal and External Factors: An Attempt at Systematization”. Edith. „Zur Entstehung des Osteuropabegriffs im 19. Consilii de coroană. Jacques. Le Débat. 1997 Mandache. all. London. 2000. Eastern Europe. Steven E. Giblin et Yves Géo-histoire de l'Europe médiane. Hans. number 69. Plaschka et alii (dir. Allen. Lynch. 2007 Lesourme. 1996 Lhomel. Policy towards the Former Yugoslavia” in East European Studies. 1963 ”. EuroAtlantic Studies. Idem. Thomas F. p. Vienne. Milan. Lukic. De l`Atlantique a l`Oural. Editura Academiei Române. Bucuresti. 1991 . XXXII. Bucureşti. all.. Rédemption et utopie: le judaisme libertaire en Europe centrale. 2000) Murray. „Democratization in Eastern Europe. nr. Securitatea şi cooperarea în Europa. Jh : Vom Norden zum Osten Europas“. 1988. tr. Klobucar. The Enigma of 1989: The USSR and the Liberation of Eastern Europe. Reneo. Jacques.S. Turin. Paris. „L’Occident kidnappé ou la tragédie de l’Europe centrale ’’. Weit von wo : Verlorene Welt des Ostjudentums. jean et marie-Noëlle Pastureau. The Case of Romania and Moldova”. 27. p. 2000 Magocsi. Jh : Vom Norden zum Osten Europas“. 1983.. Jahrbücher für Geschichte Osteuropas n° 33.. 1998 Lemberg. trad. 1997 Lipatti. Zsolnay. Paris. Ion. in G. trad. p. Vienne. p. Alasdair. „Lontano da dove : Joseph Roth e la tradizione ebraico-orientale”. no. „Geopolitical scales of prestige in a former communist world: Central Europe. Turin. Paris. Mitteleuropa und Osteuropa: Politische Konzeptionen im Spiegel der Historikerdiskussion der Zwischenkriegszeit’. all. Arthur H. Jahrhunderts. Lecomte Bernard. „The Development of Party Identification in Post-Soviet Societies” in American Journal of Political Science. British European policy. „U. Valentin. fr. Le mythe et l’empire dans la littérature autrichienne moderne. Seattle. Paris.

32. No. Tadeusz. Teodora.. 1. U. 203-222 238 . Mayer Tom. 2000 Pentelescu. Miroiu. p. 503. No. Nemira. p. 1-7 nov. No. Brăila. in Cross Currents n° 9. EFES. New York. Bratislava. in EuroAtlantic Studies. University of Chicago. Bucureşti. Central European Foundation. Gütersloh. De la Roma la Amsterdam via Maastricht. Wim van (editor). Jiří. Cristian. 758-812 in Social Forces.11. Robin. 418–451 Mohan. „Central / Eastern Europe: Behind the Definitions” in Past and Present. in Euro-Atlantic Studies. 2004. Bertelsmann Foundation Publishers. no. L. 1999 Mason. 1915 O’Callaghan. Nov. „Avatarurile unui tratat de pace înrobitor (Bucureşti. „Germany and the New Security Problem in East – Central Europe” in Vasile Puşcaş (editor). 6-7 November 2002. Vladimir. p. 2001 Pehe. (Spring. Ciprian Adrian. 1990. Cornel.1 (2000).. Emilia D. (coord. William. „Europa Centrală a murit. ClujNapoca. W. (Mar. 2002 Păun. „Reflections on the Collapse of Communism”. 1.119-126 Miller. 1997). Central Europe since 1989. Kagan. Păun. Mitteleuropa in Thought and Action. 7 mai 1918)”. Bryn. 1998). Conference on Central European Identity. „The Politics of Proximity: The Italian Response to the Albanian Crisis”. nr. Editura Paralela 45. The Agenda of Stabilisation for Southern Europe. 1990. Korina. “NATO. in International Studies Quarterly.. La Haye. 7. Longman Group UK Limited. Volumul I.pehe.S. Vol. Adam. „The Collapse of Soviet Communism: A Class Dynamics Interpretation”.W Norton & Company. Benjamin. Westview Press-Butler University. Dacia Publishing House. ClujNapoca. nr. Aurel. 1992 Pasti. Trăiască Europa Centrală?” in Dilema. România în ecuaţia păcii şi dictatului. Piteşti. Central European Identity in Politics. Harlow. David S. p. 63-66 Meyer. The Tragedy of the Great Power Politics. traduction de l’allemand par l’Argus suisse de la Presse a Geneve. Nicolae. Martinus Nijhoff.). http://www.. “The Great Powers and Regional Conflicts: Eastern Europe and the Balkans from the Post-Napoleonic Era to the Post-Cold War Era”. Editura Independentă Economică. „Trust.eu/ Mearsheimer.cz/prednasky/2002/2002-11-06-bratislava. 5. and EU in the Changing International Environment”. 137. in International Migration Review. Mitteleuropa.visegradgroup. 51-85 Mishler. 2001 Meleşcanu Teodor. 80 (3) Mazowiecki. Beyond EU-Enlargement. p. 59/2 (1997). London. http://www. 76-77 Okey. Istoria construcţiei europene. „The Mutual Return to Europe”. Neuchatel et Paris. nr. Richard Rose. Distrust and Skepticism: Popular Evaluations of Civil and Political Institutions in Post-Communist Society”. 2002. in Gheorghe Nicolescu (coord. Codiţă. in Journal of Politics. March 2002. „Milan Kundera’s Central Europe’’. „Romania`s Accesion to NATO after the Prague Summit”. 1996 Matejka. 41. Societatea. An Illustrated History of the USA. Volume 2. 1955 Meurs. in Journal of Democracy. John J. Revolution and transition in East-Central Europe (second edition). p. p. 2001 Michnik. Henry Cord. 91-93 Naumann Friedrich. Vol.). Mihaela. Delachaux & Niestlé – Payot. 2000 Moşoiu.htm Perlmutter. 1997 Pătrăşconiu.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Marin Gheorghe. România-starea de fapt.. Ted. p. Essex.

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989
• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Plaschka, R. G. et alii (dir.), Mitteleuropa-Konzeptionen in der ersten Hälfte des 20. Jahrhunderts, Vienne, 1995 Przeworski, Adam, Democraţia şi economia de piaţă: reformele politice şi economice în Europa de Est şi America Latină, Bucureşti, ALL, 1996 Pollack, Michel, Vienne 1900, Gallimard/Folio, coll. histoire, Paris, 1992 Pollack, Michel, Galizien, Nach, Von Chassiden, Huzulen, Polen und Ruthenen, Eine imaginäre Reise durch die verschwundene Welt Ostgaliziens und der Bukowina, Vienne, Christian Brandstätter, 1984 (plusieurs rééditions) Pomian, Krzysztof, „Les particularités historique de l’Europe centrale et orientale” in Le Débat, no.63/Janvier-Fébrier 1990, p.26-39 Pop, Adrian, „Conceptul de Europa Centrală”, in Sfera Politicii, nr.28, an IV, 1995, p.32-35 Idem, “Frameworks of Sub-regional Cooperation in South Eastern Europe”, in EuroAtlantic Studies, nr. 1, 1998, p. 99-108 Idem, „Geopolitical Patterns of Euro-Atlanticism. A Perspective from South Eastern Europe”, Euro-Atlantic Studies, nr. 8, 2005, p. 73-83 Idem, „Reviewing South East European Security and Cooperation”, Euro-Atlantic Studies, nr. 7, 2002, p. 21-30 Popescu, Alexandru, Relaţii româno-austriece, Institutul European, Iaşi, 1998 Puşcaş, Vasile, Relaţii internaţionale contemporane, Dacia, Cluj.Napoca, 1998 Idem, Căderea României în Balcani, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000 Radu, Alexandru, Nevoia schimbării. Un deceniu de pluripartidism în România, Editura Ion Cristoiu, Bucureşti, 2000 Ramet, Sabrina P., Coffin Letty, „German Foreign Policy Toward the Yugoslav Successor States, 1991-1999” in Problems of Post-Communism, vol. 48, January/February 2001 Rider, Jacques, „Allemagne, Autriche, Europe Centrale”, in Le Débat, no.67/Novembre -Décembre 1991, p.105-126 Idem, Mitteleuropa, Polirom, Iaşi, 1997 Idem, Modernité viennoise et crises de l'identité, Paris, PUF, 1990, 2e éd. 1994 Reisenleitner Markus, „Tradition, Cultural Boundaries and the Constructions of Spaces of Identity”, in Spaces of Identity, Volume 1, Issue 1, February 2001 Reiter, Dan, „Why NATO Enlargement does not spread democracy”, in International Security, vol 25, No. 4 (Spring 2001), p. 41-76 Idem, Europa centrală sau paradoxul fragilităţii, Polirom, Iaşi, 2001 Robbins, Keith, „Britain and Europe: Devolution and Foreign Policy”, International Affairs, Vol. 74, No. 1. (Jan., 1998), p. 105-117. Roderick, Martin, „Central and Eastern Europe and the International Economy: The Limits to Globalisation” in Europe-Asia Studies, Vol. 50, No.1. (Jan.,1998) Rose, François, Al treilea Război Mondial nu a avut loc. NATO şi Pacea, Bucureşti, Nemira, 1998 Rose, Richard, „Another Great Transformation”, in Journal of Democracy, Vol. 10, No.1, 1999 Roskin, Michael G., The Rebirth of East Europe, 4th Edition, Prentice Hall, New York, 2001 Rothschild, Joseph, Întoarcerea la diversitate. Istoria politică a Europei Centrale şi de Est după Al Doilea Război Mondial, Antet, Bucureşti, 1997

239

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989
• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Rupnik, Jacques, „Eastern Europe: the International Context’’, Journal of Democracy, vol.11, no.2/April 2000, p. 115-119 Salesse, Yves, L’Europe que nous voulons, Paris, Fayard, 1999 Sandu, Dumitru, Spaţiul social al tranziţiei, Editura Polirom, Iaşi, 1999 Sanford, George, „Overcoming the Burden of History in Polish Foreign Policy” in Journal of Communist Studies and Transition Politics, Volume 19, Issue 3, September 2003, p. 178-179. Sava, Ionel Nicu „Extinderea NATO. Puncte de stabilitate şi securitate către Est’’, Institutul Social Român, 2003, p.19-37 Idem, Zece ani de tranziţie în Europa de Est (1990-2000), Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 2000 Rupnik, Jacques, „The Reawakaning of European Nationalisms”, in Social Research, Volume 63, no.1/Spring 1996, p.41-76 Idem, L’Autre Europe. Crise et fin du communisme, Editions Odile Jacob, 1993 Săgeată, Dănuţ-Radu, Baroiu Dragoş, Graniţele de stat ale României – între tratatele internaţionale şi dictatele de forţă, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004 Schenk, Frithjoj Benjamin, „Mental Mapp. Die Konstruktion von geographischen Räumen in Europa seit der Aufklärung. Ein Literaturbericht”, in Geschichte und Gesellschaft, 28, 2002, p. 493-514. Schlögel, Karl, Die Mitte liegt ostwärts. Die Deutschen, der verlorene Osten und Mitteleuropa, Berlin, Corso bei Seidler, 1986 Schreiber, Thomas, „Le rêve américain de la «Nouvel Europe»” in Le Monde diplomatique, mai 2004, p. 18-19. Secăreş, Vasile, „Noua ordine mondială şi războiul din Balcani’’, p.130-145 in Balcanii - ieşirea din trecut, Institutul de Studii Internaţionale şi Strategice, Bucureşti, 1999 Shumaker, David, „The Origins and Development of Central European Cooperation: 1989-1992”, in East European Quarterly, XXVII, no.3/September 1993, p.351-373 Sinnhuber, Karl, „Central Europe: Mitteleuropa: Europe Centrale: An Analysis of a Geographical Term” in Transactions and Papers (Institute of British Geographers), No. 20, 1954 Soare, Aurel Constantin, România şi Europa în secolul al XX-lea: regimul politic din România în deceniul al treilea al secolului al XX-lea: studiu comparativ cu statele din Centrul si Sud-Estul Europei, Bucureşti, Semne, 2000 Sperling, James, „Neither Hegemony nor Democracy: Reconsidering German Power in Post Cold-War Europe”, in British Journal of Political Science, vol.31/April 2001, p.389426 Spira, Thomas, German-Hungarian Relations and the Swabian Problem: from Karolyi to Gombos’, East European Monographs, Boulder, 1977 Stark, David, Bruszt, László, Traiectorii postsocialiste: transformarea politicii şi a proprietăţii în Europa Centrală şi de Est’, Bucureşti, Editura Ziua, 2002 Stan Valentin, România şi eşecul campaniei pentru Vest, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 1999, p.57-122 Idem, “The Euro-Atlantic Structures and Romania”, in Euro-Atlantic Studies, nr. 1, 1998, p. 119-128 Stănescu, Vasile, Societatea civilă în faţa globalizări’, CIDE, Bucureşti, 2002 Stojarova, Vera, Sedo, Jakub, Kopecek, Lubomir, Chytilek, Roman, Political Parties in Central and Eastern Europe in search of consolidation, Central and Eastern Europe Regional Report, Stockholm, International IDEA, 2007

240

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989
• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Szikinger, Istvan, Hungary's Pliable Constitution, in Democratic Consolidation in Eastern Europe, Volume 1, Institutional Engineering, June 2001, p. 406-431 Sharman, J.C., “Culture, Strategy, and State-Centered Explanations of Revolution, 1789 and 1989”, p.1-24, in Social Science History, vol.27, no.1, Spring 2003 Smith, Martin A., The Kosovo Crisis and the Evolution of Post-Cold War European Security, Manchester University Press, 2003 Smolar, Aleksandr, „Poland’s Emerging Party System” in Journal of Democracy, 9.2 (1998) Soulet, Jean-Francois, Istoria comparată a statelor comuniste: din 1945 până în zilele noastre, Polirom, Iaşi, 1998 Steves, F., „Poland and the International System: External Influences on Democratic Consolidation” in Communist and Post-Communist Studies, Volume 34, Issue 3, September 2001 Stiles, Andrina, Napoleon, Franţa şi Europa, Bucureşti, All, 1995 Suri, Jeremi, „Explaining the End of Cold War: a New Historical Consensus?” in Journal of Cold War Studies, Vol. 4, No. 4, Fall 2002, p. 60–92 Sutton, Michael, L'Europe du Centre: 50 années révoluées?, Bruxelles, De BoeckWesmael, 1991 Szücs, Jenö, Les Trois Europes, Paris, Editions l'Harmattan, 1985 Tang, Helena (editor), Winners and Losers of EU integration. Policy Issues for Central and Eastern Europe, The World Bank Washington D.C., 2000 Tapié, Victor-Lucien, Baroque et classicisme, Hachette, Paris, 1957 Idem, Monarchies et peuples du Danube, Fayard, Paris, 1969 Taras, R., Consolidating Democracy in Poland, Westview, Boulder, 1995 Tismăneanu, Vladimir, Reinventarea politicului. Europa Răsăriteană de la Stalin la Have’, traducere de Alexandru Vlad, Polirom, Iaşi, 1999 Tismăneanu, Vladimir, „Reassessing the Revolutions of 1989” in Journal of Democracy, 10.1, 1999 Trenin, Dmitri, The End of Eurasia: Russia on the Border Between Geopolitics and Globalization, Carnegie Moscow Center, 2001 Tudor, Tiberiu, „Istoria dramatică a teritoriilor româneşti ocupate. Tratatul cu Ucraina – 1997”, Ed. “Ion Creangă”, Chişinău, 2000 Tudoriu, Theodor, „Importanţa puterilor exterioare pentru securitatea spaţiului balcanic’’, în Balcanii – ieşirea din trecut, Institutul de Studii Internaţionale şi Strategice, Bucureşti, 1999, p. 179-184 ***, „Terorismul – ameninţare majoră asupra democraţiei secolului XXI’’, Editura U.N.Ap, Bucureşti, 2004, p.17-48 Telegdy, Álmos, Privatizarea MEBO in România. Procesul de privatizare şi rezultatele împroprietăririi, Universitatea de Ştiinţe Economice, Budapesta şi Universitatea CentralEuropeană, Budapesta 2002, http://www.efesonline.org/ Thompson, Wayne C., „Germany and the East”, in Europe-Asia Studies, Vol. 53, No. 6 (Sep. 2001), p. 923-931 Tiersky, Ronald, Francois Mitterand. The last French President, 2000 Titulescu, Nicolae, Politica externă a României – 1937, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994 Troebst, Stefan (Hg.), „Geschichtsregionen: Concept and Critique”, European Review of History, 10, 2003, 2: Topical Issue: Introduction, p. 173-188. Tsygankov, Andrei P., „Hard-line Eurasianism and Russia’s Contending Geopolitical Perspectives”, East European Quarterly, XXXII, no.3, Fall 1998, p. 315-334

241

Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989
• • • • • • • • • • • • • • • • • • • Ulc, O., „The Role of the Political Right in Post-Communist Czech-Slovakia" in Democracy and Right-Wing Politics in Eastern Europe in the 1990` s. Ed. by J. Held, Boulder: East European Monographs, 1993. ***, „Un concept românesc privind viitorul Uniunii Europene’’, Polirom, 2001 Ungureanu, Cornel, Mitteleuropa periferiilor, Iaşi, Polirom, 2002 Urs, Altermatt, Previziunile de la Sarajevo: etnaţionalismul în Europa, [Iaşi], Polirom, 2000 Vese, Vasile, Ivan, Adrian, Tratatul de la Nisa, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2001 Verdery, Katherine, Banac, Ivo (eds.), National Character and National Ideology in Interwar Eastern Europ”, Yale University Press, New Haven, 1995 Von Beyme, Klaus, Parliamentary Democracy: Democratization, Destabilization, Reconsolidation: 1789-1999, New York, St Martin’s, 2000 Wagner, Richard, Popoare în derivă: Europa de Est la răscruce de epoci, Bucureşti, 1994 Wandycz, Piotr, The Price of Freedom: A History of East Central Europe from the Middle Ages to the Present, Londo-New York : Routledge, 1992 Wandruszka, Adam, Urbanitsch, Peter (dir.), Die Habsburgermonarchie 1848-1918, Vienne, ÖAV, 1980 Weidenfeld, Werner (ed.), New Ostpolitik: Strategies for a United Europe, Bertelsmann Foundation, 1998 Wilson, Kevin, der Dussen, Jan van (eds.), The History of the Idea of Europe, Routledge, London, and New York, 1993 Wolf, Larry, Inventing Eastern Europe: the Map of Civilization on the Mind of the Enlightenment, Stanford, Stanford University Press, 1994 Wood, Stephen, Germany and East-Central Europe: Political, Economic and SocioCultural Relations in Era of EU Enlargement, Ashgate, 2004 Wyrzykowski, Mirosaw, „Legitimacy: The Price of a Delayed Constitution in Poland”, Democratic Consolidation in Eastern Europe, Vol. 1, Institutional Engineering, June 2001, p. 431-455 Zaharia Gheorghe, Botoran Constantin, Politica de apărare naţională a României în contextul european interbelic (1919-1939), Editura Militară, Bucureşti, 1981 Zayarnyuk, Andriy, „On the Frontiers of Central Europe: Ukrainian Galicia at the Turn of the Millennium”, in Spaces of Identity, Volume 1, Issue 1, February, 2001 Zielonka Jan, „Challenges of EU Enlargement”, in Journal of Democracy, Volume 15, Number 1, January 2004 Zorgbibe, Charles, Construcţia europeană: trecut, prezent, viitor, Bucureşti, Editura Trei, 1998

6. Metodologie. Teorie politică
• • • Abbot, Philip, „<Big> Theories and Policy Counsel: James Burnham, Francis Fukuyama, and the Cold War”, p.417-430, in The Journal of Policy History, vol.14, no.4, 2002 Abraham, Florin, „Sfârşitul războiului rece şi teoria relaţiilor internaţionale”, in Un destin şi o viaţă. Omagiu profesorului Radu Ciuceanu la 75 de ani, INST, Bucureşti, 2003, p. 358-366 Brams, Steven J., Kilgour Marc, Game theory and the national Security, New York, Basil Blackwell, 1988

242

Iaşi. Cambridge University. The Political System of the European Union. Bucureşti. Conflict and Cooperation of the turn of the 21-st century. International Relations. Editura Ştiinţifică. 1993 Defarges. Mecanismele electorale ale societăţii româneşti. Viitorul marilor puteri. 1998 McFaul. Summer 1995 Kissinger. „Sociologie politică. 2001 Defarges. Cambridge. New York. Robert. London. Bucureşti. 1999 Holsti. Richard Ned. International Politics Theory and the End of the Cold War. Paul.ro. „The post-cold war order: the spoils of peace’’. „Ideology and National Identity in Post-Communist Foreign Policies’’. p. Valerie. 2003 Dogan. No. „Promisiunea teoriei instituţionaliste” in International Security. 1998 Hix. New Jersey. Jean. Ungureanu. „What is Different About Post-Communist Party Systems’’. Kappen Thomas..1. Oxford University Press. Institutul European. Gallimard. University of Strathclyde. Opere alese’’. Samuel. International Politics.. Noncooperative Transitions in the Postcommunist World”. Diplomaţia. in Ethics & International Affairs. Dunod. „On Moral Equivalency and Cold War History”. 2000 Lafontaine. Univers. Geopolitica. 1995 Huntington.3 (1995). „Comparing East and South”. 1998 Joffe.. Bunăstare şi muncă pentru toţi. Mattei. 1996 McElroy. Nationalism Reframed. 951-966 Dobrescu. Moralitatea în politica externă americană: rolul eticii în relaţiile internaţionale. in World Politics. Robert. 2002. Mattei. Bucureşti. 1995 Mair. „La France et l`Europe: l`inévitable débat”. Bucureşti. A treia cale. Jean-Marc. Bucureşti. „Cum să comparăm naţiunile. Editori Laterza. Rick. 2000 Henderson Conway W. Editura InterGraf. Columbia University Press.20.4. Andrei. p. Pelassy Dominique. 2001 Defarges. The National Question in the New Europe.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Brubaker. Michael. Vers la fin des frontieres?. Peter. Philippe. Polirom. 54. Paris. Paideia. 1995 Clark. in Studies in Public Policy. 1997 Dogan. Radu-Sebastian. Oskar. Robert W. „Noile ştiinţe sociale. Iaşi. K. no. Henry. Martin Lisa L. Manual de relaţii internaţionale’’. Risse. 2006 243 . Bucureşti. vol. Iaşi. Glasgow. Centre for the Study of Public Policy. Renaşterea social-democraţiei. 1999 Dogan. 259. Rogers. David. Alternative. La Mondialisation. Paris. Bucureşti. Editura Comunicare. London. Frank Cass. in Jurnal of Democracy 6. Alfred. A Framework for Analysis. Sociologia politică comparativă’’.. 2000 Gaddis. Vol. All. 2001 Held. Simon. Editura Alternative. McGrow Hill. in Polique étrangère. 1999 Bunce. Ciocnirea civilizaţiilor. Antet. 10 (1996) Giddens. Josef. Democraţia şi ordinea globală: de la statul modern la guvernarea cosmopolit’. 1993 Fawn. Alternative. Mattei. Müller Christa. Philippe. Carlo. Editura Paideia. Philippe. Reşiţa. 1998 Lebow. Nu vă fie teamă de globalizare. Bucureşti. John Lewis. Bucureşti. Ian. Anthony. January 2002. Relaţiile internaţionale după 1945. Vol. „The Fourth Wave of Democracy and Dictatorship. p. 1996 Bulai. Ole. „La question de l’Etat européen’’. Pahre. 2003 Ferry. 2001 Keohane. no. Polirom. „Geopolitica’’. Interpenetrarea disciplinelor’’. 87-100.212244 Miroiu.

1992 sau varianta engleză Bound to lead: the changing nature of American Power. „Constituţiile române – texte. Reading. Mona-Lisa. 2005 Wohlforth. Princeton. Editura Politică. Monitorul Oficial. Michael. London. Washington. Le leadership americain: quand les règles du jeu changement. „Parties inheritances and parties identity”. Princeton University Press. Conference paper. Uniunea Europeană: dreptul şi politica extinderii spre Est. the 3rd edition. A. Basic Books.ac. Iulia. February 2002. James. p. www. Addison Westley. 1948 Moţoc. 650-680. DC: CQ Press. Bucureşti. 1983. Neoliberalismul: studii asupra istoriei şi politicii burgheziei române. 1997-2005. Palgrave. ASMI Conference. Theory of International Politics. New York. Jr. in World Politics.. 1993 Nau. 26 November 2004. R.uk/depts/poli/news/asmi/walston. 1996 Walston.pdf Waltz. note. Pucheanu. Henry R.. Kenneth. 2006 Nye. Italian Foreign Policy.50. 1999 in http://www.. p. 1998 Zeletin.ac. and Ideas. Securing Europe. Richard H. Social democracy in the unfinished global revolution. Fin-de-siecle Vienna : Politics and Culture.html Ulman. Routledge. William Curti. Hans. Presses Universitaires de Nancy. Perspectives on International Relations: Power.Teza de doctorat Conceptul de Europa Centrală după 1989 • • • • • • • • • • • • • • • Morghenthau.uk. Politics among Nations: the Strugle for Power and Peace. number 67. Joseph S. „The Politics of European Enlargement: NATO. Bucureşti. Paul D. Institutions. Ioan. Martin. the EU and the New US –European Relationship” in East European Studies. 1979 Wiarda. no. New York: Vintage Books.. Bucureşti. 2001 Muraru.4. 1991 Waller. in Pridham and Lewis.york..sussex.. Light and shade in the second Berlusconi government. 1971 244 . 9-20 Williams. „Reality Check: Revising Theories of International Politics in Response to the End of the Cold War”. Editura Paideia. Howard J. British Foreign Policy Under New Labour. 1990 Schorske. Shaw. New York: Knopf . vol. prezentare comparativă’’. Stabilizing Fragile Democracies: Comparing New Party Systems in Southern and Eastern Europe’’. Ştefan. Carl E.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful