Ţ EPEŞ ONEA FLORIN

STATICA CONSTRUCŢ IILOR par tea I


















“Ovidius Univer sity Pr ess”
Constanţa 2004






Refer enţ i ştiinţ ifici:

Prof.dr.ing. Valeriu Bănuţ
Conf.dr.ing. Mircea Eugen Teodorescu




Mulţ umesc pe această cale Prof.dr.ing. Valeriu Bănuţ pentru sprijinul acordat la
realizar ea acestei cărţ i.






























“Ovidius Univesity Press” Constanţ a ,2004

ISBN 973-614-214-0
3
CUPRINS partea I

CAP.1 Introducere în Statica Construcţiilor. 5
1.1 Obiectul cursului. 5
1.2 Clasificarea elementelor de construcţii. 5
1.3 Echilibrul static. 6
1.4 Ipoteze simplificatoare. 6
1.5 Tipuri de acţiuni în construcţii. Schematizarea forţelor. 7
1.6 Legarea invariabilă a elementelor structurale în plan. 8
1.7 Condiţia de determinare statică 9
1.8 Tipuri de structuri utilizate în construcţii 10
1.9 Exprimarea analitică a condiţiei de echilibru static. 12
1.10 Calculul reacţiunilor 13
1.11 Eforturi şi convenţii de semne 14
1.12 Relaţii diferenţiale între acţiuni şi eforturi 15

CAP.2 Grinzi drepte static determinate 17
2.1 Încărcări pe grinzi drepte static determinate 17
2.2 Relaţiile de recurenţă 21
2.3 Grinzi cu console şi articulaţii (grinzi Gerber) 31

CAP.3 Cadre static determinate. 41
3.1 Bare cotite 42
3.2 Calculul eforturilor pentru cadre static determinate 44
3.3 Utilizarea simetriei şi antisimetriei 51

CAP.4 Arce static determinate 59
4.1 Generalităţi 59
4.2 Relaţii diferenţiale între acţiuni şi eforturi. 61
4.3 Arcul cu trei articulaţii. Calculul reacţiunilor şi al eforturilor. 62
4.4 Arcul cu tirant. 63
4.5 Arcul de coincidenţă. 64

CAP.5 Structuri plane alcătuite din bare articulate în noduri. 75
5.1 Generalităţi. 75
5.2 Condiţii de determinare statică şi invariabilitate geometrică. 77
5.3 Clasificarea structurilor plane cu zăbrele. 79
5.4 Metoda izolării nodurilor. 81
5.5 Metoda secţiunilor. 82

CAP.6 Utilizarea principiului lucrului mecanic virtual. 87
6.1 Cente absolute. Centre relative 89
6.2 Determinarea reacţiunilor şi eforturilor pentru
structuri static determinate 91


4
CAP.7 Linii de influenţă 101
7.1 Semnificaţia liniilor de influenţă 101
7.2 Metoda analitică 102
7.2.1 Grinda simplu rezemată 102
7.2.2 Grinda cu consolă 104
7.3 Metoda cinematică 106

CAP.8 Deformarea elastică a structurilor. 109
8.1 Vectorul forţă. Vectorul deplasare. 109
8.2 Comportarea structurilor. 110
8.3 Lucrul mecanic al forţelor exterioare. 110
8.4 Lucrul mecanic al forţelor interioare. Lucrul mecanic al eforturilor. 112
8.5 Lucrul mecanic total. 114
8.6 Teorema lui Clapeyron. 114
8.7 Principiul lucrului mecanic virtual aplicat corpurilor deformabile. 115
8.8 Teoremele lui Castigliano 118
8.9 Teorema generală a reciprocităţii şi formele sale particulare 117
8.9.1 Teorema reciprocităţii lucrurilor mecanice (teorema Betti) 117
8.9.2 Reciprocitatea deplasărilor unitare 118
8.9.3 Reciprocitatea reacţiunilor unitare 119
8.9.4 Calculul deplasărilor punctuale ale structurilor elastice
Relaţia Maxwell-Mohr 119
8.10 Regula de integrare Vereşceaghin. 122
8.11. Deplasări elastice 123

CAP.9 Metoda eforturilor. 139
9.1 Gradul de nedeterminare statică. 137
9.2 Sistem de bază. 142
9.3 Condiţia de echilibru static. 143
9.4 Ecuaţii de compatibilitate. 144
9.4.1 Calculul elementelor din matricea
flexibilităţii structurii de bază 145
9.4.2 Calculul elementelor din matricea termenului liber. 145
9.4.3 Eforturile finale în structura static nedeterminată. 146
9.4.4 Calculul deplasărilor pe structura static nedeterminată. 146
9.5 Posibilităţi de simplificare a ecuaţiilor de condiţie. 159
9.5.1 Alegerea judicioasă a sistemului de bază 159
9.5.2 Structuri simetrice 161
9.5.3 Procedeul semistructurii 161
9.5.3 Procedeul grupării necunoscutelor 162
9.5.5 Transferarea necunoscutelor 163
5
CAP.1 INTRODUCERE ÎN STATICA CONSTRUCŢIILOR

1.1 Obiectul cursului

Statica construcţiilor se ocupă cu studiul metodelor de calcul pentru determinarea eforturilor şi
deplasărilor structurilor de rezistenţă ale construcţiilor alcătuite din bare, supuse la acţiuni statice.
Constituie materia de bază în domeniul numit calcul structural.
Chiar dacă în ziua de astăzi în general în activitatea de proiectare se folosesc programe de calcul
automat, metodele folosite în statica construcţiilor, metoda eforturilor şi metoda deplasărilor, se
pretează mai bine în calculul unor elemente structurale de mici dimensiuni, decît un program de calcul
automat . Pe de altă parte aceste metode pot fi folosite în paralel cu programele de calcul automat
pentru compararea rezultatelor.

1.2 Clasificarea elementelor de construcţii

Corpurile solide din care este alcătuită structura sînt legate între ele pentru a obţine forma
dorită. Orice element de construcţie se caracterizează prin trei dimensiuni: lungime, lăţime si grosime.
După raportul între aceste dimensiuni elementele de construcţie se împart în trei categorii:
-Barele sînt elementele la care una din dimensiuni este mare în raport cu celelalte două (fig.1.1).

Fig.1.1 Bare
Elementele geometrice caracteristice unei bare sînt: axa barei, forma si dimensiunile secţiunii
transversale.
Dupa forma axei barele pot să fie bare drepte, bare curbe plane si bare curbe în spaţiu. Dacă
raportul între suprafaţa secţiunii transversale si lungimea barei este neglijabil se consideră că barele nu
au rigiditate transversală şi aceste elemente de construcţii poartă numele de fire sau cabluri.
-Plăcile sînt elementele la care două dimensiuni sînt mari in raport cu a treia (fig.1.2)

Fig.1.2 Plăci
Dupa forma suprafeţei mediane plăcile pot să fie: placi plane sau dale, plăci curbe cu simplă
curbură şi plăci curbe cu dublă curbură.
-Blocurile (fig.1.3) sau masivele sînt acele corpuri la care cele trei dimensiuni sînt aproximativ de
acelaşi ordin de mărime. Ele se întîlnesc în practică ca fundaţii pentru stîlpi, baraje de greutate, ziduri
de sprijin.

Fig.1.3

6
1.3 Echilibrul static

Construcţiile în ansamblu şi orice porţiune izolată din acestea, trebuie să fie în echilibru cînd
asupra lor se aplică forţele exterioare(acţiunile directe) şi forţele de legătură.
Starea de echilibru a construcţiei are loc în poziţia deformată deoarece materialele de construcţii se
deformează la aplicarea acţiunilor directe şi indirecte.
Diferenţa între modul de rezolvare a problemelor în Mecanica teoretică (care consideră
corpurile perfect rigide) şi Mecanica construcţiilor (care consideră corpurile deformabile) constă în
tratarea diferită a echilibrului corpurilor reale.
Condiţiile de echilibru ale corpurilor rigide, cunoscute din Mecanica teoretică exprimă aspectul static al
problemei şi conduc la noţiunea de echilibru static.
Definirea echilibrului unei structuri necesită analiza tuturor aspectelor de care depinde starea
deformată a construcţiei: static, geometric şi fizic
-aspectul static: satisfacerea ecuaţiilor de echilibru de către totalitatea forţelor exterioare şi interioare ce
solicită structura respectivă;
-aspectul geometric: deformaţia structurii trebuie să respecte condiţiile de compatibilitate din reazeme
şi condiţiile de continuitate pe toată structura (ecuaţiile de compatibilitate)
-satisfacerea relaţiilor între forţele care acţionează structura şi deformaţiile care se produc (ecuaţiile
constitutive), relaţii stabilite pe cale experimentală şi care introduc în calcul datele fizice ale structurii
(natura materialului, dimensiunile elementelor).

1.4 Ipoteze simplificatoare

La proiectarea construcţiilor se admit o serie de simplificări referitoare la alcătuirea structurii de
rezistenţă, la schematizarea acţiunilor pe care le suportă şi la modul de comportare a materialului.
Poziţia deformată a structurii se menţine în domeniul micilor deplasări de aceea ecuaţiile de
echilibru static se scriu pe structura iniţială nedeformată.
Ipotezele simplificatoare pentru calculul structurilor în domeniul elastic sînt:
-forţele se aplică static;
-este valabilă ipoteza lui Bernoulli, potrivit căreia o secţiune plană şi normală înainte de deformare
rămîne plană şi normală şi după deformare;
-relaţia forţă-deplasare este liniară;
-materialul este continuu, omogen si izotrop
-materialele se comportă elastic si satisfac legea proportionalităţii între eforturile unitare şi
deformaţiile specifice.
-proprietăţile materialelor sînt invariabile în timp

Fig.1.4 a)Relaţia efort unitar-deformaţie specifică; b)relaţia forţă-deplasare


7

1.5 Schematizarea forţelor. Schematizarea legăturilor

După suprafaţa pe care se repartizează, acţiunile pot fi:
-forţe sau momente concentrate, forţe la care se consideră că întreaga intensitate se aplică într-un singur
punct.
-forţe sau momente uniform distribuite care se repartizează pe suprafaţă sau pe lungime (fig.1.5)
Dupa poziţia acţiunii faţă de construcţii, acţiunile se împart în:
-acţiuni cu poziţie fixă, care nu-şi modifică punctul de aplicaţie pe toată durata de exploatare a
construcţiei.
-acţiuni mobile, care îşi schimbă punctele de aplicaţie pe elementul de construcţie , putînd acţiona în
orice punct al caii de rulare.
Dupa modul de variaţie a intensităţii acţiunilor în timp acestea pot fi:
-acţiuni statice a caror intensitate creşte încet de la valoarea zero la valoarea finală, care rămîne
constantă
-acţiuni dinamice , caz în care forţele care acţionează pe structură au variaţie funcţie de timp (P
I
=f
i
(t)).

Fig.1.5 Forţe uniform distribuite

Schematizarea legăturilor; rezemări în plan (fig.1.6):
Legăturile exterioare ale unei construcţii se numesc rezemări şi se caracterizează prin faptul că
împiedică anumite tendinţe de deplasare ale construcţiei în punctele respective.
-Reazemul simplu împiedică numai translaţia pe normala la suprafaţa de contact, dar translaţia
cuprinsă în planul tangent şi rotirea în jurul muchiei de contact fiind posibile. Echivalentul mecanic al
unei asemenea legături îl reprezintă o forţă cu punct de aplicaţie cunoscut şi direcţie cunoscută.
-Articulaţia împiedică translaţia pe orice directie în plan, rotirea în jurul normalei în punctul de
contact fiind liberă. Echivalentul mecanic al unei asemenea legături îl reprezintă o forţă cu punct de
aplicaţie cunoscut şi direcţie necunoscută.
-Încastrarea împiedică translaţia pe orice direcţie în plan precum şi rotirea. Unei încastrări îi
corespunde o reacţiune forţă la care nu se cunosc punctul de aplicaţie, mărimea şi direcţia, deci trei
necunoscute corespunzatoare celor trei deplasări împiedicate după: orizontală, verticală si rotirea.
8

Fig.1.6 Tipuri de rezemări

1.6 Legarea invariabilă a elementelor structurale în plan

Construcţiile au nevoie de un număr minim de legături cu terenul sau cu alte elemente pentru a-
şi păstra indeformabilitatea geometrică si fixarea în plan. Problema care trebuie rezolvată constă în
stabilirea numărului de legături şi a modului de distribuţie al acestora.
Pentru a studia legarea invariabilă în plan a unui element structural (fig.1.7) de o baza de
rezemare se consideră un element fixat prin legăturile 1 si 2. Dacă ar exista numai aceste legături
(fig.1.7a) corpul s-ar putea rotii în jurul punctului A. Fixarea completă se obţine împiedicînd această
posibilitate de rotire prin introducerea pendulului 3.



Fig.1.7 Legarea unui corp faţă de teren
a,b-legări corecte ; c,d-legări incorecte
Legarea invariabilă a unui element structural în plan nu depinde numai de numărul legăturilor
ci şi de modul de dispunere a acestora. Astfel cînd legăturile sînt paralele (fig.1.7c) există posibilitatea
deplasării laterale a elementului, iar cînd legăturile sînt concurente în acelaşi punct elementul structural
se poate roti în jurul punctului A (fig.1.7d).
Această rotire încetează să se mai producă în momentul în care cele trei legături nu mai sînt
concurente. Apare aici situaţia de formă critică, inacceptabilă în alcătuirea unei structuri.
Fixarea în plan a unui corp se poate face prin:
9
-trei legături simple plasate în acelaşi punct;
-trei legături simple plasate în două puncte (articulaţie şi reazem simplu), cu condiţia ca cele trei
legături să nu fie concurente;
-trei legături simple plasate în trei puncte , cu condiţia ca ele să nu fie paralele sau concurente;
Aceste concluzii sînt valabile şi în cazul legării a doua sau mai multe elemente structurale în
plan pentru a obţine o structură cu invariabilitatea geometrică asigurată.

1.7 Condiţia de determinare statică

Se consideră o structură alătuită din c corpuri, legate între ele şi faţă de teren prin l
i
+r legături
simple, reprezentînd numărul minim de legături necesar asigurării invariabilităţii geometrice şi fixării
faţă de teren.
l
i
=număr legături interioare
r=legături cu baza de susţinere
Prin suprimarea celor l
i
+r legături se pun în evidenţă li+r forţe de legătură care trebuie determinate,
pentru a putea trece la calculul eforturilor. Echilibrul unui corp poate fi exprimat prin scrierea a trei
ecuaţii de echilibru static deci 3c ecuaţii pentru întregul ansamblu. Satisfacerea unei relaţii de forma
c 3 r l
i
= + permite determinarea tuturor forţelor de legătură.
c=numărul de corpuri care alcătuiesc ansamblul
Comparînd numărul forţelor de legătură din rezemări şi legăturile interioare cu numărul total al
ecuaţiilor de echilibru static, se stabileşte condiţia de determinare statică. Condiţia de determinare
statică cere ca numărul ecuaţiilor de echilibru static sa fie egal cu numărul necunoscutelor, adică:
c 3 r l ) 1 . 1 ( = + L
Relaţia (1.1) poate fi scrisă şi sub forma :
c 3 r l n ) 2 . 1 ( - + = K unde:
n=gradul de nedeterminare statică
Relaţia (1.1) stabileşte condiţiile de invariabilitate geometrică , de fixare în plan şi de
determinare statică.
Structurile static determinate au deci numărul minim de legături necesar pentru asigurarea
invariabilităţii geometrice şi a fixării în plan.
Structurile static nedeterminate au un număr mai mare de legături decît cel minim necesar
pentru asigurarea invariabilităţii geometrice şi fixării cu baza de susţinere.

Fig.1.8 Prezentare număr contururi ,legături interioare,grad de nedeterminare

10

În afară de valoarea n=0 care corespunde structurilor static determinate relaţia (1.2) mai poate
lua şi alte valori. Cînd n<0, adica c r l
i
3 < + înseamnă că numărul de legături nu este suficient pentru a
asigura o legare invariabilă a structurii; rezultă un mecanism care are posibilitaţi de deplasare
cinematică. Pentru fiecare legatură lipsă, faţă de numărul minim necesar , în structură apare o
posibilitate distinctă de deplasare numită grad de libertate cinematică.
În figura 1.9 se dau exemple de mecanisme, indicînd punctat posibilităţile de deplasare cinematică.


Fig.1.9 Exemple de mecanisme
Cînd n>0 deci c r l
i
3 > + , structura are mai multe legături decît numarul minim, şi se numesc structuri
static nedeterminate. Surplusul de legături este egal cu valoarea lui n. Numărul de necunoscute
r l
i
+ este mai mare decît numarul de ecuaţii (3c) şi condiţiile de echilibru static nu mai sînt suficiente
pentru calculul forţelor de legatură. Legăturile suplimentare ale structurilor static nedeterminate pot fi
legături exterioare, interioare, sau ambele categorii de legături.

1.8 Tipuri de structuri utilizate în construcţii

Construcţiile au alcătuire spaţială, deci calculul riguros al acestora necesită rezolvarea unor
structuri spaţiale. Dacă se neglijează o serie de efecte de importanţă secundară, se poate descompune
structura spaţială într-o serie de structuri plane.
Tipuri de structuri:
-grinzi drepte, bare cu axa rectilinie, solicitate dominant la încovoiere. Funcţie de distribuţia şi
numărul legăturilor se pot distinge: grinda pe două reazeme (fig.1.10a), consola (1.10b), grinda cu
consolă (1.10c), grinda cu console si articulaţii (1.10d) grinda continuă(1.10c)
-cadrele sînt structuri alcatuite din bare la care în toate nodurile sau numai la o parte din ele,
legatura dintre bare este rigidă.
La aceste structuri pe lînga solicitarea dominantă de încovoiere în unele cazuri devine importantă şi
solicitarea axială din bare. Cadrele apar frecvent în construcţii ca structuri de rezistenţă pentru hale
industriale, clădiri etajate etc.
-arcele (fig.1.10 j,k,l,m) sînt bare cu axa curbă plană supuse unor acţiuni cuprinse în planul
curbei. În urma solicitării arcelor, în reazeme iau naştere împingeri laterale. Împingerile fac ca arcele sa
lucreze mai bine la încovoiere decît grinzile drepte, ceea ce permite acoperirea unor deschideri mai
mari cu acelaşi consum de materiale.
11

Fig.1.10 Tipuri de structuri
12


1.9 Exprimarea analitică a condiţiei de echilibru static

În mecanica teoretică exprimarea echilibrului corpului rigid se bazează pe axioma legăturilor în
conformitate cu care legăturile se pot suprima cu condiţia introducerii efectelor mecanice ale acestora,
şi anume a forţelor de legătură.
Numărul ecuaţiilor scalare de echilibru pentru un corp rigid este egal cu cel al gradelor de
libertate pe care le prezintă corpul liber în spaţiu.
În Statica construcţiilor ecuaţiile de echilibru static se scriu pe forma iniţială şi nu pe cea
deformată. În concluzie corpul sau corpurile din care este alcătuită structura pot fi considerate “corpuri
rigide” ca în Mecanica teoretică.
Pentru exprimarea analitică a condiţiei de echilibru static a unei structuri, pe lîngă acţiunile la
care este supusă structura, trebuie cunoscute si reacţiunile care iau naştere în rezemări. Pentru calculul
reacţiunilor se consideră suprimate rezemările şi se înlocuiesc cu forţe de legătură corespunzătoare
(fig.1.11).

Fig.1.11 Prezentarea echivalentului mecanic al legăturilor suprimate

Calculul reacţiunilor se face folosind condiţia de echilibru static pentru structura în ansamblu
sau pentru anumite substructuri. Problemele de echilibru static se rezolvă prin două modalităţi:
-utilizarea ecuaţiilor de echilibru static;
-utilizarea principiului lucrului mecanic virtual;
Ecuaţiile de echilibru static pentru o structură plană, solicitată în planul său se scriu sub forma:
å å å
= = = 0 M ; 0 Y ; 0 X ) 3 . 1 (
i i i
L
adică suma proiecţiilor tuturor forţelor pe două direcţii diferite din plan şi suma momentelor acestor
forţe în raport cu un punct oarecare din plan trebuie sa fie nule. În calculele practice nu este necesar
totdeauna să se foloseasca cele trei ecuaţii sub forma a doua ecuaţii de proiecţii şi una de momente.
Ecuaţiile de mai sus se pot scrie şi în alte moduri, cu condiţia ca cele trei ecuaţii sa fie liniar
independente. Din Mecanica corpurilor rigide se cunosc următoarele posibilitaţi:
-două ecuaţii de proiecţie după două axe oarecare din plan şi o ecuaţie de momente în raport cu
o axă perpendiculară într-un punct oarecare din plan
-o ecuaţie de proiecţie după o axa oarecare din plan şi două ecuaţii de momente în raport cu
două axe perpendiculare pe două puncte din plan, alese în aşa fel ca dreapta care uneşte punctele să nu
fie perpendiculară pe axa de proiecţii.
-trei ecuaţii de momente în raport cu trei axe perpendiculare pe plan în trei puncte necoliniare
din plan .
13
În general pentru fiecare porţiune rigidă a structurii se pot scrie cîte trei ecuaţii de echilibru
static; dacă structura este alcătuită din “c” porţiuni, numărul total de ecuaţii este 3c. În aceste ecuaţii
intervin toate forţele de legătură exterioare şi interioare, astfel că ele cuprind şi ecuaţiile de echilibru
corespunzătoare ansamblului structurii. Acestea din urmă se regăsesc sumînd ecuaţiile respective
referitoare la porţiunile rigide, termenii provenind de la acţiunile reciproce din legăturile interioare
anulîndu-se doi cîte doi.
Dacă structura este astfel alcătuită încît conţine numărul minim de legături necesar pentru
asigurarea invariabilităţii geometrice şi fixarea în plan, deci dacă satisface condiţia care are forma:
c 3 r l
i
= + rezultă că ecuaţiile de echilibru static sînt suficiente pentru aflarea tuturor forţelor de
legătură.
Aplicarea ecuaţiilor trebuie făcută cu discernămînt. Nu înseamnă că pentru orice structură este
utilă izolarea porţiunilor rigide componente şi scrierea tuturor celor 3c ecuaţii de echilibru static.
Deseori cunoaşterea acţiunilor reciproce din legăturile interioare nu este necesară pentru determinarea
eforturilor. Ceea ce interesează în primul rînd sînt reacţiunile din rezemări. Cît timp aceste reacţiuni
sînt în număr de trei, ecuaţiile de echilibru referitoare la ansamblul structurii sînt suficiente.
O situaţie interesantă apare atunci cînd, deşi condiţia l+r=3c este îndeplinită numărul
reacţiunilor din rezemări este mai mare decît trei; înseamnă că structura nu are invariabilitate
geometrică proprie.
Ecuaţiile de echilibru static referitoare la ansamblul structurii pot fi numite ecuaţii principale,
iar cele referitoare la echilibrul porţiunilor izolate, ecuaţii secundare. Este recomandabil ca acestea din
urmă să fie utilizate numai în măsura efectiv necesară, conducînd rezolvarea pe calea cea mai simplă.
Aplicarea ecuaţiilor de echilibru static trebuie făcută în mod judicios, spre a se obţine relaţii cît
mai simple şi cu cît mai puţine necunoscute în fiecare din ele. Trebuie urmărit pe cît posibil ca
necunoscutele să fie determinate succesiv, de fiecare dată folosind cîte o ecuaţie conţinînd o singură
necunoscută.
Se poate ajunge la aceasta prin:
(1) o alegere potrivită a ordinii în care se folosesc ecuaţiile, începînd de preferinţă cu ecuaţii de
momente, care prezintă mai multă supleţe în aplicare.
(2) o alegere potrivită a punctelor în raport cu care se scriu ecuaţiile de momente, astfel ca să se
elimine din relaţii cît mai multe necunoscute.
(3) o alegere potrivită a axelor în raport cu care se aplică ecuaţiile de proiecţii, ţinînd seama de
particularităţiile direcţiilor forţelor considerate.
O atentă respectare a acestor criterii poate elimina deseori numeroase calcule inutile care complică
rezolvările făcute dezordonat.

1.10 Calculul reacţiunilor

La structurile alcătuite dintr-un singur element structural se pot scrie trei ecuaţii de echilibru
static şi se determină trei necunoscute (fig.1.12).
14

Fig.1.12 Reacţiuni pentru bara dreaptă simplu rezemată

Din examinarea legării invariabile a unui corp în plan a rezultat că numărul minim de legături
este trei , ceea ce înseamnă că ecuaţiile de echilibru static sînt suficiente pentru determinarea
reacţiunilor unei structuri ale cărei rezemări introduc în calcule numai trei necunoscute. La calculul
reacţiunilor se utilizează următoarele convenţii de semne: forţele care se proiectează în sensul pozitiv al
axelor de coordonate şi momentele care se rotesc în sens orar se consideră pozitive.


( )
( )
l
c l P a P
V
c l P a P l V M
l
c P b P
V
c P b a P l V M
) (
0 ) (
0 ) 2 . 2 (
2 1
2
2 1 2
1
2 1
1
2 1 1
2
+ × + ×
=
= + × + × + × - =
× - ×
=
= × + × × - × =
å
å
L L
L L
L L
L L

Dacă pentru reacţiuni rezultă semnul pozitiv, înseamnă că sensul presupus iniţial a fost corect
ales, iar daca rezultă semnul negativ înseamnă că sensul real este invers celui iniţial. Calculele se
verifică prin scrierea ecuaţiei de echilibru dupa axa y.

1.11 Eforturi şi convenţii de semne

Definiţia eforturilor N,T,M se face astfel:
-forţa axială N, pe faţa din dreapta a secţiunii, este egală cu suma proiecţiilor pe tangenta la axa
barei a tuturor forţelor exterioare de la stînga secţiunii.
-forţa tăietoare T, pe faţa din dreapta a secţiunii, este egală cu suma proiecţiilor pe normala la
axa barei a tuturor forţelor de la stînga secţiunii.
-momentul încovoietor M, pe faţa din dreapta a sectiunii, este egal cu suma momentelor, în
raport cu centrul de greutate al secţiunii, ale tuturor forţelor exterioare de la stînga secţiunii.
15

Fig.1.13 Eforturi secţionale

Forţa axiala N este pozitivă cînd produce în bară întindere şi negativă cînd produce în bară
compresiune.
Forţa tăietoare T este pozitivă cînd pe faţa din stînga a secţiunii este aplicată de jos în sus, iar pe
faţa din dreapta de sus în jos, fiind negativă în caz contrar. Această convenţie pentru forţa tăietoare se
mai poate enunţa şi astfel: forţa tăietoare este pozitiva cînd roteşte în sens orar porţiunea de bară pe
care se aplică.
Momentul încovoietor M este pozitiv cînd în urma încovoierii produse în bară se întinde o fibră
conventional aleasă. La grinzile drepte se consideră ca momentul încovoietor este pozitiv, cînd întinde
fibra de jos. La grinzile cotite si cadre pentru a preciza semnul momentului încovoietor se alege
obişnuit convenţia ca momentul încovoietor care întinde fibra interioară este pozitiv.




1.12 Relaţii diferentiale între acţiuni si eforturi.

Se consideră o bară dreaptă (fig.1.14) supusă acţiunii unei încărcări distribuite.


Fig.1.14 Element de bară
Izolînd prin două secţiuni apropiate un element de lungime dx supus la o forţă uniform
distribuită, acesta va fi în echilibru sub acţiunea forţei exterioare şi a eforturilor din secţiunile de capăt.
Efectul barei îndepărtate pe faţa din stînga a elementului este dat de eforturile M,T,N, iar pe faţa din
dreapta M+dM, T+dT si N+dN (fig.1.15).

16

Fig.1.15 Element de bară încărcat cu o forţă uniform distribuită

Forţa exterioară se consideră o forţă uniform distribuită p, înclinată faţă de axa barei. Forţa
totală pdx care acţionează pe elementul dx se descompune într-o componentă după normala la axa
barei dx p
n
şi una după axa barei dx p
t
. Reducînd fortele dx p
n
si dx p
t
în axa barei se obţine şi
momentul dx e p mdx
t
× × = .
Ecuaţiile de echilibru static pentru elementul dx sînt:
å
= + + + - = 0 dx p ) dN N ( N X ) 4 . 1 (
t
L
å
= - + - = 0 dx p ) dT T ( T Y ) 5 . 1 (
n
L
0 mdx
2
dx
dx p Tdx ) dM M ( M ) M ( ) 6 . 1 (
n j
= + - + + - =
å
L
În ecuaţia (1.6) se neglijează termenul
2
2
dx
p
n
ca infinit mic de ordinul 2. Rezolvînd ecuaţiile se obţine:
t
p
dx
dN
) 7 . 1 ( - = L
n
p
dx
dT
) 8 . 1 ( - = L
m T
dx
dM
) 9 . 1 ( + = L
care sînt relaţiile diferenţiale între acţiuni si eforturi. Aceste relaţii sînt valabile pentru structurile static
determinate si pentru structurile static nedeterminate, întrucît la deducerea lor nu s-a facut nici o
restricţie în acest sens. Relatia (1.7) arată că derivata forţei axiale într-o sectiune este egală cu
intensitatea componentei tangenţiale a forţei aplicată în secţiune, luată cu semn schimbat. Din relaţia
(1.8) rezultă că derivata forţei tăietoare într-o secţiune este egală cu intensitatea componentei normale a
forţei din secţiune, luată cu semn schimbat.
Derivata momentului încovoietor într-o secţiune este egala cu forţa tăietoare din secţiunea
respectivă. Daca forţa distribuită este normală pe axa grinzii, componentele sînt:
0 ; 0 ; = = = m p p p
t n
şi relaţiile de mai sus devin:
T
dx
dM
; p
dx
dT
; 0
dx
dN
) 10 . 1 ( = - = = L L L
care arată ca forţa axială ramîne constantă pe intervalul în care se aplică numai forţe normale pe axa
barei. Relaţiile diferenţiale (1.4) - (1.9) sînt foarte importante la trasarea diagramelor de eforturi,
deoarece stabilesc legătura dintre legea de variaţie a acţiunii şi legile de variaţie ale diagramelor de
eforturi. Astfel, dacă acţiunea variază după legea p=f(x), unde f(x) este o funcţie de un anumit grad,
forţa tăietoare variază dupa o curbă cu un grad superior funcţiei f(x), iar curba ce defineşte momentul
încovoietor are un grad în plus faţă de forţa tăietoare, respectiv două grade mai mult decît f(x).
Concluzii:
17
-dacă o porţiune de bară nu este supusă la nici o acţiune forţa tăietoare este constantă deoarece
dT/dx=0, iar momentul încovoietor variază liniar
-dacă asupra barei acţionează o forţă uniform distribuită, forţa tăietoare variază liniar şi
momentul încovoietor după o parabolă de gradul doi.
-în cazul unei forţe concentrate normale pe axa barei, forţa tăietoare face un salt egal cu
mărimea forţei, în sensul de acţionare al acesteia, ca urmare în diagrama de moment încovoietor,
înclinarea tangentei la curbă se schimbă brusc şi apare un vîrf.
-în secţiunile în care forţa tăietoare este nulă sau trece prin valoarea zero, momentul încovoietor
are o valoare extremă, fiind maxim sau minim.
-cînd forţa tăietoare face un salt, în diagrama de moment încovoietor panta tangentei la curbă se
schimbă brusc şi în diagramă apare un vîrf.
-pe intervalele unde forţa tăietoare este pozitivă, momentul încovoietor creşte, iar unde forţa
tăietoare este negativă momentul încovoietor descreşte
-în punctele în care distribuţia acţiunilor are ordonate nule, diagrama de forţă tăietoare are
ordonate maxime, iar în diagrama de momente sînt puncte de inflexiune.

17


CAP. 2. GRINZI DREPTE STATIC DETERMINATE

2.1 Încărcări pe grinzi drepte static determinate

-Bara simplu rezemată la capete, încărcată cu o forţă înclinată.

Cazul acesta este prezentat în figura 2.1. Componenta orizontală a forţei F produce forţe axiale N,
iar componenta verticală dă forţe tăietoare T şi momente încovoietoare M.
Calculul reacţiunilor folosind ecuaţii de echilibru static:
å
a = ® = a - ® = cos F H 0 cos F H 0 X
1 1 i

å
a = ® = × - × a ® = sin F
2
1
V 0 l V
2
l
sin F 0 M
2 2 1

å
a = ® = × a - × ® = sin F
2
1
V 0
2
l
sin F l V 0 M
1 1 2

Pentru a construi diagrama de forţe axiale, se ia o secţiune oarecare,între 1 şi 3, în care:
a cos
1 13
F H N N
x
- = - = =

Fig.2.1 Diagrame de eforturi pentru o barǎ simplu rezematǎ

Pe intervalul 1-3, forţa axială este constantă, şi are ca efect compresiunea barei. Pe al doilea
interval ea este nulă.
Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu reacţiunea V
1
, este constantă pînă în punctul de aplicaţie
al forţei concentrate unde are loc un salt pînă la a sin
2
1
F - . În continuare este constantă pînă în
dreptul reazemului unde se închide cu reacţiunea V
2.
Diagrama de moment încovoietor pleacă de la valoarea zero în articulaţia 1, are o variaţie
liniară pînă în punctul de aplicaţie al forţei concentrate,punct în care diagrama prezintă un maxim.
Pe următorul tronson diagrama are variaţie liniară şi se închide în zero în punctul de rezemare 2.
18




-Bara simplu rezemată cu o forţă uniform distribuită

Fig.2.2 Diagrame de eforturi pentru o barǎ simplu rezematǎ încǎrcatǎ cu o forţǎ distribuitǎ

Bara din figura 2.2 este încărcată cu o forţă uniform distribuită, verticală, de sus în jos. Forţa
totală aplicată barei este F=pl iar reacţiunile din motive de simetrie,
pl/2 = =
2 1
V V
Într-o secţiune x, forţa tăietoare este
x) - p(l/2 = - = px V T
1 x
, deci variaţie liniară, expresia fiind valabilă pe tot lungul barei. Pe
reazeme forţa tăietoare este:
în 1 la x=0,
1 1
2
V
pl
T = = ; în 2, la x=l,
2 2
2
V
pl
T - = - =
Adăugînd în 2, forţa concentrată V
2
diagrama de forţe tăietoare se închide.
Într-o secţiune x, momentul încovoietor este:
) (
2 2
1
x l x
p x
px x V M
x
- = - × =
Momentul încovoietor se anulează la capete, la x=0 şi x=l şi este maxim în mijloc (unde forţa
tăietoare este nulă) la x=l/2.
8 2 4
2
max
pl l
l
pl
M =
÷
ø
ö
ç
è
æ
- =
Se constată că forţa tăietoare variază liniar, iar momentul încovoietor variază parabolic,
ambele avînd cîte o singură expresie pe toată lungimea barei.

-Bara cu un sistem oarecare de forţe concentrate.

La bara din fig.2.3 se determină în prealabil reacţiunile scriind ecuaţiile de echilibru static:

å
= ® = × + × ® = F ( F a F 0 M
1 2 2
V 0 l V - a) - l
19
å
= ® = × × × ® = F V 0 M
1 2 1
V 0 a F - a) - (l F - l
după care se construiesc diagramele T,M. Diagrama de forţe tăietoare se deschide cu V
1
=F,
constantă pînă în punctul de aplicaţie al forţei concentrate, nulă în continuare, apoi salt iar în
punctul de aplicaţie al forţei concentrate,constantă şi se închide în reazem.
Se observă că pe intervalul dintre cele două sarcini F forţa tăietoare este nulă, deci
momentul încovoietor este constant. Se zice că pe acest interval bara este solicitată la încovoiere
pură.
Dacă o bară este simetrică faţă de mijlocul ei, încărcarea este simetrică, diagrama de
momente încovoietoare este, de asemenea, simetrică, iar cea de forţe tăietoare este antisimetrică (în
punctele simetrice, forţele tăietoare sînt egale dar de semne contrare).

Fig.2.3 Bara cu un sistem de forţe concentrate Fig.2.4 Bara cu sarcinǎ triunghiularǎ

-Bara cu forţă distribuită liniar

La bara din fig.2.4 , cu o forţă variind liniar de valoare maximă p, încărcarea totală este F=pl/2.
Considerînd acestă încărcare aplicată în centrul de greutate al triunghiului de încărcare, se pot
determina reacţiunile scriind ecuaţiile de condiţie:
3
pl
V 0 l V - l
3
2
2
pl
0 M
2 2 1
= ® = × × ® =
å

6
pl
V 0
3
l
2
pl
l V 0 M
1 1 2
= ® = × - × ® =
å

Într-o secţiune oarecare x, forţa distribuită are intensitatea:
p
l
x
p
x
=
20
Se pot determina expresiile pentru calculul momentului încovoietor sau a forţei tăietoare în orice
secţiune:
l 2
px
6
pl
2
x
p V T
2
x 1 x
- = × - =
l 6
px
6
plx
3
x
2
x
p x V M
3
x 1 x
- = × × - × =

-Bare simplu rezemate încărcată cu momente concentrate

Fig.2.5 Barǎ cu momente concentrate Fig.2.6 Barǎ cu momente concentrate

Bara din fig. 2.5 încărcată cu un moment concentrat pe reazem, are reacţiunile egale şi de
sens contrar, V
1
=V
2
=M
1
/l. Forţa tăietoare este constantă pe toată bara, iar momentul încovoietor
variază liniar. La bara din fig.3.8 cu două momente pe reazeme, dacă M
2
>M
1
, rezultă V
1
>0,iar
momentul încovoietor creşte mereu, de la M
1
la M
2


-Bare în consolă
Pentru barele în consolă (bare încastrate la un capăt şi libere la celălalt), regulile stabilite
pînă aici rămîn valabile. În reazemul încastrat există un cuplu, deci diagrama de momente
încovoietoare începe cu valoarea acestui cuplu.

Fig.2.7 Barǎ în consolǎ
21

La bara din figura 2.7 , ecuaţiile de echilibru dau reacţiunile: Fl M F V = =
1 1
; . Forţa
tăietoare este constantă, pozitivă. Momentul încovoietor într-o secţiune oarecare este:
Fx Fl x V M M
x
+ - = + - =
1 1

deci variază liniar, fiind M=Fl în încastrare şi nul în capătul liber.


2.2Relaţiile de recurenţă

În problemele practice este necesar să se exprime eforturile dintr-o secţiune, în funcţie de
eforturile din secţiunea precedentă şi de forţele cuprinse între cele două secţiuni. Pentru a stabili
aceste expresii se porneşte de la relaţiile diferenţiale între eforturi şi încărcări care se integrează pe
intervalul dintre cele două secţiuni obţinîndu-se:
(2.1)
ò ò
× - =
k
j
k
j
dx p dT ;
ò
- = - =
k
j
jk j j k
P T pdx T T

ò ò
=
k
j
k
j
Tdx dM ;
T
jk j
k
j
j k
M Tdx M M w + = + =
ò

Din relaţiile (2.1) rezultă că forţa tăietoare din secţiunea k este egală cu forţa tăietoare din
secţiunea j, din care se scad forţele normale pe axa barei cuprinse între cele două secţiuni.
Momentul încovoietor în secţiunea k este egal cu momentul încovoietor în secţiunea j, la care se
adună suprafaţa diagramei de forţă tăietoare cuprinsă între cele două secţiuni(fig.2.8).

Fig.2.8 Variaţia diagramelor de eforturi T şi M pentru o încǎrcare uniform distribuitǎ cu variaţie
neliniarǎ. Separarea unui element de lungime l
jk

22
O altă formă de exprimare a relaţiilor de recurenţă între eforturi se poate scrie dacă se
izolează o porţiune de bară j-k şi la capete se aplică eforturile corespunzătoare (fig.2.8).
Din ecuaţia de echilibru a momentului se obţine:
b P l T M M ) 2 . 2 (
jk jk j j k
- + = K
care arată că momentul încovoietor din secţiunea k este egal cu momentul încovoietor din secţiunea
j, la care se adaugă momentul forţei tăietoare din secţiunea j şi momentul forţei aplicate pe bară
între cele două secţiuni, în raport cu centrul de greutate al secţiunii k.

Exemplul 1:

Se consideră grinda în consolă din fig.2.9 încarcată cu forţa concentrată şi forţă uniform
distribuită. Se cere calculul reacţiunilor şi trasarea diagramelor de eforturi.
Reacţiunile se calculeză din ecuaţiile de echilibru static pe grinda în ansamblu. Eforturile într-o
secţiune curentă se determină folosind metoda secţiunilor, scriind echilibrul părţii din stînga sau din
dreapta secţiunii.

Fig.2.9 Grindǎ în consolǎ

Determinarea reacţiunii V
1
din ecuaţia de proiecţie pe verticală:
KN V V Y
i
50 0 30 2 10 0
1 1
= ® = - × - ® =
å

Determinarea momentului în încastrare M
1
printr-o sumă de momente în raport cu punctul 1:
60 M
KNm 140 4 30 1 2 10 M
KNm 140 M 0 ) M (
2
1
1 1
- =
= × + × × = -
= ® =
å

Diagrama de forţǎ taietoare se deschide cu reacţiunea KN V 50
1
= după care are o variaţie liniara ca
urmare a încărcării uniform distribuite. În continuare ramîne constantă , iar în final se închide cu
forţa concentrată de 30KN.
Diagrama de moment se trasează de la stînga spre dreapta. Diagrama de moment încovoietor
se deschide cu valoarea de –140KNm în punctul 1 după care are o variaţie parabolică din încărcarea
uniform distribuită ajungînd la valoarea –60 în punctul 2. Din punctul 2 în punctul 3 diagrama de
23
moment încovoietor are o variaţie liniarǎ deoarece forţa tăietoare este constantă. Valoarea
momentului încovoietor este zero în capătul liber de consolă.

Exemplul 2: Pentru grinda în consolă din figura 2.10 se cere calculul reacţiunilor şi trasarea
diagramelor de moment.
Reacţiunile se calculeză din ecuaţiile de echilibru static pe structura în ansamblu.
Reacţiunea V
1
se obţine printr-o ecuaţie de proiecţie pe verticală: KN V Y
i
60 0
1
= ® =
å

Realizînd o sumă de momente în punctul 1 se obţine momentul din încastrare.
120
3 20 5 , 1 40 0 ) (
1
1 1
=
× + × = - ® =
å
M
M M


Fig.2.10 Barǎ în consolǎ

Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V
1
=60KN, pe intervalul 1-2 este constantă, în punctul 2
are un salt din forţa concentrată de 40KN, pe intervalul 2-3 este constantă după care în punctul 3 se
închide cu forţa concentrată de 20KN.
Se observă că pe intervalul 2-3 panta diagramei de moment este mai mică decît pe intervalul 1-2
deoarece pe intervalul 2-3 forţa tăietoare este mai mică decît pe intervalul 1-2.


Exemplul 3: Pentru grinda în consolă din figura 2.11 se cere calculul reacţiunilor şi trasarea
diagramelor de moment.
Reacţiunea V
1
se obţine dintr-o ecuaţie de proiecţie pe verticală iar momomentul M
1
printr-o sumă
de momente în punctul 1.
å
= ® = - × - ® = KN V V Y
i
90 0 30 3 20 0
1 1

( )
KNm M
M M
180
0 3 30 5 , 1 3 20 0
1
1
1
=
= × + × × + - ® =
å

24

Fig.2.11 Diagrame de eforturi pentru barǎ în consolǎ

Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V
1
=90KN după care are o variaţie liniară datorită
încărcării uniform distribuite pînă în punctul 2 unde diagrama se închide cu forţa concentrată de
30KN.
Diagrama de moment se deschide cu M
1
=-180KNm, are o variaţie parabolică pe intervalul 1-2, iar
în capătul liber de consolă valoarea este zero.
Datorită faptului că forţa tăietoare este descrescătoare de la stînga spre dreapta atunci diagrama de
moment încovoietor este concavă (ţine apa).


Exemplul 4: Pentru grinda în consolă din figura 2.12 se cere calculul reacţiunilor şi trasarea
diagramelor de moment.

Fig. 2.12 Diagrame de eforturi
25
8 , 76 48 2 , 3
2
1
M
m 2 , 3
15
48
15
T
x
72 2 4 15 4 48 M
max
3
= × × =
= = =
= × × - × =

Reacţiunea V
1
o obţinem printr-o ecuaţie de echilibru pe verticală.
å
= ® = - ® = KN V V Y
i
30 0 30 0
1 1

Momentul M
1
se obţine printr-o sumă de momente în punctul 1.
KNm M
M M
160
0 4 30 40 0
1
1 1
=
= × + + - ® =
å

Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V
1
=30KN, este constantă pînă în punctul 3 cînd se
închide cu forţa concentrată de 30KN.
Diagrama de moment se se de schide cu –160 , are o variaţie liniară pînă în punctul 2 unde apare un
salt datorită momentului concentrat. Pe intervalul 2-3 diagrama de moment are tot variaţie liniară
iar în capătul liber de consolă momentul este zero.

Exemplul 5: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagrama de forţă tăietoare şi moment
pentru grinda dreaptă simplu rezemată din figura 2.13.
Reacţiunea V
2
se determină printr-o sumă de momente în punctul 1.
( )
KN V
V M
12
0 10 2 4 15 0
2
2
1
=
= × - × × ® =
å

Reacţiunea V
1
se determină printr-o sumă de momente în raport cu punctul 2.
KN V
V M
48
0 8 4 15 10 0
1
1 2
=
® = × × - × ® =
å





Fig.2.13 Diagrame de eforturi




26


Momentul în punctul 3 se obţine făcînd suma momentelor tuturor forţelor din stînga secţiunii faţă
de secţiunea 3.
Momentul maxim se obţine calculînd aria triunghiului format de reacţiunea V
1
şi abscisa pînă în
punctul de anulare al forţei tăietoare.
Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V
1
=48KN , urmează o variaţie liniară pînă în punctul 3
unde se ajunge la –12KN. În continuare diagrama este constantă pînă în punctul 2 unde se închide
cu V
2
=12KN.
Diagrama de moment pleacă de la zero din articulaţia 1, are o variaţie parabolică pînă în 3 cu un
maxim în punctul de anulare al forţei tăietoare. Din 3 pînă în 2 diagrama de moment este liniară
ajungînd în articulaţia 2 la zero.

Exemplul 6: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda
dreaptă simplu rezemată din figura 2.14


Fig.2.14 Diagrame de eforturi

Reacţiunea V
1
se obţine printr-o sumă de momente în punctul 2 iar reacţiunea V
2
printr-o sumă de
momente în punctul 1.
( )
( )
132 5 4 20 7 76
144 2 4 20 4 76
44
0 10 7 40 2 4 20 0
76
0 3 40 8 4 20 10 0
4
3
2
2
1
1
1
2
= × × - × =
= × × - × =
=
= × - × + × × ® =
=
= × - × × - × ® =
å
å
M
M
KN V
V M
KN V
V M

Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V
1
=76KN deasupra axei barei, are o variaţie liniară pînă
în 3 din încărcarea uniform distribuită unde ajunge la –4 . În continuare diagrama este constantă
pînă în 4 unde are loc un salt datorită forţei concentrate de 40KN. Pe intervalul 4-2 forţa tăietoare
este constantă, iar în 2 se închide cu V
2
=44KN.
27
Diagrama de moment este parabolică pe intervalul 1-3 datorită încărcării uniform distribuite, pe
intervalul 3-4 este liniară, la fel şi pe intervalul 4-2.


Exemplul 7: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda
dreaptă simplu rezemată din fig.2.15.
Reacţiunea V
1
se obţine printr-o sumă de momente în punctul 2 iar reacţiunea V
2
printr-o sumă de
momente în punctul 1.

( )
( )
KNm M
KN V
V M
KN V
V M
150 5 6 9 50
50
0 3 40 8 60 12 0
50
12 9 40 4 60 0 0
4
1
1
2
2
2
1
= × - × =
=
= × - × - × ® =
=
× - × + × = ® =
å
å


Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V
1
=50KN, este constantă pe intervalul 1-3, în punctul 3
are loc un salt din forţa concentrată de 60KN apoi pe


Fig.2.15 Diagrame de eforturi

intervalul 3-4 forţa tăietoare este constantă , în punctul 4 are loc un salt din forţa concentrată de
40KN, iar în 2 se închide cu V
2
=50KN.
Momentul în punctul 3 se obţine scriind suma momentelor forţelor de la dreapta secţiunii 3:
KNm V M 200 4
1 3
= × = .

Exemplul 8: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda
dreaptă simplu rezemată din figura 2.16.
28
Reacţiunea V
1
se obţine printr-o sumă de momente în punctul 2 iar reacţiunea V
2
printr-o sumă de
momente în punctul 1.

( )
( )
30 3 50 180
40
0 9 6 6 15 180 0
50
0 3 6 15 9 180 0
3
2
2
1
1
1
2
- = × + - =
=
= × - × × + - ® =
=
= × × - × + - ® =
å
å
M
KN V
V M
KN V
V M


Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V
1
=50KN, pe intervalul 1-3 este constantă deoarece
acest interval este neîncărcat; pe intervalul 3-2 forţa tăietoare are variaţie liniară iar în 2 se închide
cu V
2
=40KN.
Diagrama de moment se deschide cu valoarea de –180KNm deoarece avem de-a face cu un
moment concentrat în articulaţie, urmează o variaţie
liniară pe intervalul 1-3 , în punctul 3 momentul avînd valoarea –30KNm. Pe intervalul 3-2
diagrama de moment este parabolică cu un moment maxim în punctul de anulare al forţei tăietoare
şi cu valoarea zero în articulaţia 2.


Figura 2.16 Diagrame de eforturi

Exemplul 9: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda
dreaptă simplu rezemată din figura 2.17
Reacţiunea V
1
se obţine printr-o sumă de momente în punctul 2 iar reacţiunea V
2
printr-o sumă de
momente în punctul 1.

29
( )
( )
60 3 60 6 20
20
0 360 3 60 6 60 9 0
100
0 360 9 6 60 3 60 0
4
1
1
2
2
2
1
- = × - × =
=
= + × - × - × ® =
=
= + × - × + × ® =
å
å
M
KN V
V M
KN V
V M

Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu valoarea de 20KN deasupra axei barei, este
constantă pe intervalul 1-3, în punctul 3 are loc un salt datorită forţei concentrate de 60KN, forţa
tăietoare ajungînd la –40KN sub axa barei. Pe intervalul 3-4 forţa tăietoare este constantă, în
punctul 4 are loc un salt datorită forţei concentrate de 60KN. Pe intervalul 4-2 forţa tăietoare este
constantă iar în 2 se închide cu reacţiunea V
2
=100KN.
Diagrama de moment încovoietor prezintă particularitatea că în punctul 2 are un salt egal
cu valoarea momentului concentrat de 360KNm.


Fig.2.17 Diagrame de eforturi


Exemplul 10: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda
dreaptă simplu rezemată din figura 2.18.
( )
( )
40 6 15 50
40
0 2 1 15 3 6 15 6 0
80
0 6 4 8 15 0
21
1
1
2
2
2
1
- = × - =
=
= × × + × × - × ® =
=
= × - × × ® =
å
å
T
KN V
V M
KN V
V M




30

Fig.2.18 Diagrame de forţă tăietoare şi moment

Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu reacţiunea V
1
=40KN după care urmează o
variaţie liniară datorită încărcării uniform distribuite, diagrama de forţă tăietoare fiind
descrescătoare pînă în punctul 2 unde apare un salt din forţa concentrată V
2
=80KN pînă la 30KN.
Urmează apoi o variaţie liniară datorită încărcării uniform distribuite pînă în capătul liber de
consolă unde se ajunge la zero.Diagrama de moment are o variaţie parabolică pe intervalul 1-2
datorită încărcării uniform distribuite , şi prezintă un maxim în punctul de anulare al forţei tăietoare.

Exemplul 11: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda
dreaptă simplu rezemată din figura 2.19.
( )
( )
KNm M
KN V
V
M
KN V
V
M
5 , 39 5 9 , 16 45
9 , 16
0 5 , 1 3 20 8 45
0
1 , 43
0 8 5 , 6 3 20 45
0
4
1
1
2
2
2
1
= × + - =
=
= × × - × + -
® =
=
= × - × × + -
® =
å
å

31

Fig.2.19 Diagrame T,M

Pe lungimea consoloi forţa tăietoare este zero deoarece nu există încărcări normale pe axa
barei pe această porţiune. Diagrama de forţă tăietoare se deschide în punctul 1 cu valoarea reacţiunii
V
1
=16,9KN. În continuare diagrama de forţă tăietoare este constantă pînă cînd începe să acţioneze
încărcarea uniform distribuită, urmează apoi o variaţie liniară, diagrama închizîndu-se în 2 cu
reacţiunea V
2
=43,1KN.
Diagrama de moment prezintă un salt în capătul liber de consolă datorită momentului
concentrat, fiind constantă pe lungimea consolei.Pe porţiunea aplicării încărcării uniform distribuite
diagrama este poarabolică cu un maxim în punctul de anulare al forţei concentrate.



2.3 Grinzi cu console si articulatii (grinzi Gerber)

Grinzile cu console şi articulaţii sînt structuri static determinate alcătuite din mai multe
grinzi legate între ele prin articulaţii. Aceste grinzi pot fi privite şi ca grinzi continue la care
nedeterminarea statică este înlăturată prin introducerea unui număr corespunzător de articulaţii
intermediare.
Grinzile cu console şi articulaţii se folosesc în special ca structuri de rezistenţă la poduri. Ele
prezintă avantaje deosebite atunci cînd există pericolul tasării unor reazeme, situaţie în care dacă
structura este static nedeterminată iau naştere eforturi suplimentare importante.
La structurile static determinate, deplasările de reazeme conduc la modificarea configuraţiei
structurii, fără ca barele care o alcătuiesc să se deformeze. În schimb la structurile static
nedeterminate aceste deplasări provoacă şi deformarea structurii deci apariţia eforturilor.
În funcţie de legăturile pe care grinzile componente le au cu baza de susţinere ele reprezintă
grinzi principale şi grinzi secundare. Grinzile principale sînt acele grinzi care pot transmite integral
la baza de susţinere, prin reazemele proprii, toate încărcarile ce le revin.
Distribuirea grinzilor principale şi secundare trebuie să asigure invariabilitatea geometrică a
ansamblului.
32
Rezolvarea se face începînd cu grinzile secundare,iar reacţiunile obţinute se transmit pe
grinzile principale egale şi de sens contrar.

Exemplul 1:
Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda Gerber din figura
2.20. Grinda respectivă se împarte în structură principală şi structură secundară.
În cazul de faţă grinda 1-3 reprezintă grinda principală iar grinda 3-4 grinda secundară. Întîi se
rezolvă grinda secundară, iar reacţiunile obţinute în nodul 3 pe grinda secundară se transmit pe
grinda principală egale şi de sens contrar.

Fig.2.20 Diagrame de eforturi pentru o grindă Gerber
33

Fig.2.21 Diagrame de eforturi pentru grinda
Secundară 3-4

Calculul începe cu determinarea reacţiunilor grinzii secundare (fig.2.21)folosind ecuaţiile de
echilibru static:
( )
( ) KN V M
KN V M
80 0
40 0
4
3
3
4
= ® =
= ® =
å
å

Diagrama de forţă tăietoare se deschide
cu reacţiunea V
3
=40KN, urmează o variaţie liniară din încărcarea uniform distribuită pînă îndreptul
reazemului 4 cînd apare un salt datorită reacţiunii V
4
pînă la 30KN. În continuare diagrama are o
variaţie liniară din încărcarea uniform distribuită, închizîndu-se în zero în capătul liber de consolă.

Diagrama de moment are o variaţie parabolică cu un maxim în dreptul punctului de anulare al forţei
tăietoare. Valoarea pe reazem este negativă de –30KNm.
Urmează apoi determinarea reacţiunilor grinzii principale (fig.2.22) prin ecuaţii de echilibru static.
( )
( )
KN V M
KN V
V
M
KN V
V
M
110 5 22 5
78
0 12 40 10 5 60
0
22
0 2 40 5 60 10
0
1 5
2
2
1
1
1
2
= × = × =
=
= × + × - ×
® =
=
= × + × - ×
® =
å
å


34

Fig.2.22 Diagrame pentru grinda principală1-2

Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V
1
=22KN, este constantă pînă în dreptul forţei
concentrate de 60KN unde are loc un salt în diagramă pînă la –38KN. În continuare diagrama este
constantă pînă în dreptul reacţiunii V
2
unde are loc un salt pînă la +40KN apoi este constantă pe
lungimea consolei şi se închide în capătul liber de consolă cu forţa concentrată de 40KN.
Valoarea momentului în punctul de acţiune al forţei concentrate de 60KN este egală cu produsul
dintre reacţiunea V
1
şi braţul de pîrghie de 5m. Pe reazemul 2 momentul încovoietor se poate obţine
luînd în considerare efectul forţelor de la dreapta luat cu semn schimbat.


Exemplul 2 Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda Gerber
din figura 2.23.

Fig.2.23 Diagrame T,M pentru o grindă Gerber
35
Grinda continuă se împarte în grinzi principale (2-3) şi (6-8) şi grindă secundară (4-5)
Calculul începe cu rezolvarea grinzii secundare (fig.2.24)
Reacţiunile V
4
şi V
5
sînt egale cu KN 30 2 / 6 10 = ×
Valoarea maximă a momentului încovoietor este în mijlocul grinzii şi este egală cu
KNm pl 45 8 /
2
=
Reacţiunile grinzii principale 2-3 (fig.2.26) se determină prin ecuaţii de echilibru static obţinundu-
se astfel V
2
şi V
3



Fig.2.24 Diagrame de eforturi pentru grinda secundară 4-5

( )
( )
80 ) 2 30 1 2 10 (
20
0 2 30 1 2 10 6 8 25
0
55
0 8 30 7 2 10 6 2 25
0
3
2
2
3
3
3
2
- = × + × × - =
=
= × + × × + × + × -
=
=
= × + × × + × - × -
=
å
å
M
KN V
V
M
KN V
V
M

Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu forţa concentrată de 25KN sub axa barei, este

36

Figura 2.25 Grinda 6-8


Figura 2.26 Diagrame de eforturi pentru grinda principală 2-3

constantă pînă în dreptul punctului de aplicaţie al reacţiunii V
2
unde are loc un salt pînă la –5KN. În
continuare diagrama este constantă pînă în dreptul reacţiunii V
3
cînd are loc un salt pînă la
50KN,urmează o variaţie liniară şi diagrama se închide cu forţa concentrată de 30KN.
Diagrama de moment este negativă deasupra axei barei avînd valoarea de –50KNm în reazemul 2 şi
–80KNm în reazemul 3. Se observă că panta diagramei de moment pe tronsonul 2-3 este mai redusă
decît pe consola din stînga deoarece pe tronsonul 2-3 valoarea forţei tăietoare este mai redusă.

Determinarea reacţiunilor pentru grinda secundară 6-8 (fig.2.25) se face
prin ecuaţii de echilibru static.
37
( )
( )
KN V
V
M
KN V
V
M
15
0 8 5 40 1 2 10 2 30
0
75
0 3 40 8 9 2 10 10 30
0
8
8
6
6
6
8
=
® = × - × + × × - × -
® =
=
= × - × + × × - × -
® =
å
å

Diagrama de forţe tăietoare se deschide cu forţa concentrată
de 30KN, urmează apoi o variaţie liniară datorită încărcării
uniform distribuite pînă în punctul 6 unde are loc un salt datorită reacţiunii V
6
pînă la +25KN.
În continuare diagrama este constantă pînă la punctul de aplicaţie al forţei concentrate cînd are loc
un salt pînă la –15KN. În continuare diagrama este constantă pînă în capătul liber de consolă cînd
diagrama se închide cu reacţiunea V
8
=15KN.
Momentul pe reazemul 6 se obţine calculînd momentul forţelor din stînga reazemului 6.
KN M 80 1 2 10 2 30
6
- = × × - × - =
Momentul în punctul de aplicaţie al forţei concentrate de 45KN se poate calcula ca fiind
KNm V 45 ) 3 (
8
= × - -

Exemplul 3: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda
Gerber din figura 2.27.

Fig.2.27 Fiagrame de eforturi pentru o grindă Gerber

Ca şi în cazurile precedente această grindă se împarte în grinzi principale şi grinzi secundare.
Grinda 6-8 este grindă secundară (fig.2.28) pentru grinda 2-5. Grinda 2-5 devine grindă secundară
pentru grinda 1-2. Reacţiunile V
6
şi V
8
se obţin din ecuaţii de echilibru static.
( )
( )
KN V
V M
KN V
V
M
5 , 76
0 10 5 , 8 9 10 0
5 , 13
0 5 , 1 3 10 10
3 6 10 0
8
8
6
6
6
8
=
= × - × × ® =
=
= × × + ×
+ × × - ® =
å
å
38


Figura 2.28 Grinda 6-8

Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu reacţiunea V
6
este constantă pînă în punctul 7, urmează o
variaţie liniară din încărcarea uniform distribuită pînă în punctul 8 cînd acţionează reacţiunea V
8,
forţa tăietoare ajungînd la +30KN deasupra axei barei.În continuare diagrama are variaţie liniară şi
se închide în zero în capătul liber de consolă.
Diagrama de moment are o variaţie liniară pe intervalul 6-7, urmează apoi o variaţie parabolică pînă
pe reazemul 8 unde valoarea momentului este –45KNm
Reacţiunile V
2
şi V
5
pentru grinda principală 2-5 (2.29) se determină prin ecuaţii de echilibru static.

Momentul în secţiunea 3 este KNm V 9 . 93 3
2
= ×
Momentul în secţiunea 4 se obţine scriind suma momentelor forţelor din stînga secţiunii:
( )
( )
KN V
V M
KN V
V M
2 , 92
0 12 5 , 43 10 7 40 3 40 0
3 , 31
0 2 5 , 43 3 40 7 40 10 0
5
5
2
2
2
5
=
= × + × - × + × ® =
=
= × + × - × - × ® =
å
å
KNm M
M
1 , 59
4 40 7 3 , 31
4
4
=
× - × =
39

Fig.2.29 Grinda secundară 2-5

Momentul pe reazemul 5 se poate calcula cu forţele din dreapta secţiunii 5
KNm M 87 ) 2 5 . 43 (
5
- = × - =
Grinda principală 1-2 (fig.2.30) reprezintă o consolă încărcată
cu sarcină uniform distribuită şi forţa concentrată de 31.3KN care reprezintă reacţiunea V
2
luată cu
semn schimbat.
Reacţiunea V
1
se poate obţine dintr-o ecuaţie
de proiecţie pe verticală iar momentul M
1

printr-o ecuaţie de echilibru static în punctul 1.
KNm M
M
KN V
V y
i
4 , 570
0 8 3 , 31 4 8 10
3 , 111
0 3 , 31 80 0
1
1
1
1
=
= × + × × + -
=
= - - ® =
å

Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu reacţiunea V
1
=111,3KN, urmează o variaţie liniară
datorită încărcării uniform distribuite,
40

Fig.2.30 Diagrame de eforturi grinda 1-2

în final diagrama de forţă tăietoare se închide cu forţa concentrată de 31,3KN
Diagrama de moment se deschide cu momentul concentrat de 57.04KNm urmînd o variaţie
parabolică pînă în 0 în capătul liber de consolă.



40
41

CAP.3 CADRE STATIC DETERMINATE

Asemenea structuri pot fi privite ca rezultînd din asamblarea prin intermediul unor articulaţii
a mai multor bare drepte sau cotite; numărul total de legături trebuie să corespundă numărului
minim necesar asigurării indeformabilităţii geometrice a structurii obţinute. Deoarece sarcinile pot
fi aplicate oriunde pe barele componente, solicitarea dominantă în structură este încovoierea. În
proiectarea construcţiilor nu se întîlnesc obişnuit cadre static determinate. Studiul acestora este
totuşi necesar, deoarece una dintre metodele generale de rezolvare a cadrelor static nedeterminate
foloseşte ca sistem de bază cadre static determinate.

Fig.3.1 Exemple de cadre

La aflarea reacţiunilor cadrelor static determinate, deseori nu este necesară desfacerea
legăturilor interioare şi separarea în porţiuni. Este suficient ca la cele trei ecuaţii de echilibru static,
care se pot scrie pentru ansamblul structurii, să se adauge condiţiile de moment încovoietor nul în
punctele de articulare din interiorul sistemului. Pentru trasarea diagramelor de eforturi se vor utiliza
caracteristicile stabilite la studiul barelor drepte, care derivă din relaţiile generale dintre intensitatea
încărcării, forţa tăietoare şi momentul încovoietor din secţiunea curentă. Este necesar să se facă
permanent legătura cu fenomenul fizic al deformării structurii, care se oglindeşte în diagrama de
momente încovoietoare. Intuirea directă a aspectului poziţiei deformate permite să se înţeleagă mai
bine modul de comportare al structurii sub acţiunea sarcinilor şi să se controleze rezultatele obţinute
prin calcul.

Cadrele static determinate se întîlnesc rar în practică , ele însă constituie schema de calcul
(structura de bază) pentru rezolvarea cadrelor static nedeterminate prin metoda forţelor. Dintr-o
structură static nedeterminată prin suprimarea unui număr de legături egal cu gradul de
nedeterminare statică se obţine structura de bază . Cadrul din figura 3.1a este de două ori static
nedeterminat; suprimînd două legături interioare se obţine un cadru static determinat. Cadrul din
figura 3.1b este o dată static nedeterminat; pentru a obţine un cadru static determinat se introduce
o articulaţie interioară pe rigla 1-2. Dacă la cadrul din fig.3.1c care este o data static nedeterminat
se suprimă o legatură în încastrare se obţine un cadru static determinat. Cadrele static determinate
sînt alcatuite din bare drepte şi din bare cotite.
Trasarea diagramelor de eforturi necesită calculul reacţiunilor, care se determină scriind
ecuaţiile de echilibru static pe structura în ansamblu şi condiţiile de momente încovoietoare nule în
articulaţiile interioare. Pentru a trasa diagramele de eforturi este necesar să se precizeze convenţiile
de semne pentru eforturi. Astfel, convenţiile de semne pentru forţa axială şi tăietoare sînt identice
cu cele de la grinzile drepte, iar momentul încovoietor se consideră pozitiv cînd întinde fibra
interioară.


42
În cazul cadrelor cu mai multe deschideri (fig.3.2a) precizarea numai a fibrei interioare nu
este suficientă şi de aceea se obişnuieşte să se puncteze pe figură, fibra aleasa ca bază pentru
momentul încovoietor pozitiv. Aceste convenţii corespund alegerii unui sens de parcurgere al
structurii de la stînga la dreapta (reprezentat printr-o sageată pe structură) , aplicînd pentru fiecare
bară convenţiile de la grinda dreaptă. În ceea ce priveşte reprezentarea diagramelor de eforturi pe
barele cadrului, forţa tăietoare şi axială pozitivă se reprezintă deasupra axei barei , iar momentul
încovoietor pe fibra întinsă.
Existenţa nodurilor rigide sau articulate aduce unele aspecte specifice în ceea ce priveşte
modul de comportare la acţiunea încărcărilor exterioare.

Fig.3.2 Forme deformate sub acţiunea sarcinilor exterioare

Un nod rigid se caracterizează prin faptul că secţiunile barelor ce se întîlnesc în acest punct
au aceeaşi translaţie si aceeaşi rotire. Ca urmare a rotirii egale a acestor secţiuni, dacă în poziţia
deformată se duc tangente în nod, acestea formeaza un unghi egal cu cele pe care îl formează axele
barelor în poziţia iniţială nedeformată (fig.3.2).
Existenţa nodului rigid conduce la deformarea prin încovoiere a ambelor bare, deşi numai
una dintre ele este încărcată direct cu forţa exterioară.
Un nod articulat se caracterizează prin aceea că secţiunile barelor ce se întîlnesc în acest
punct au aceeaşi translaţie, iar rotirea lor relativă este liberă să se producă, astfel încît unghiul iniţial
dintre axele barelor se modifică. O astfel de comportare este exemplificată în fig. 3.2b.
Gradul de nedeterminare statica se stabileşte cu relaţia:
N=3C-A-2S
Unde N reprezintă gradul de nedeterminare statică, C numărul de contururi perfect închise, A
numărul de articulaţii, S numărul de reazeme simple.
Pentru N=0 structura este static determinată, iar pentru N>0 structura este static nedeterminată.

3.1 Bare cotite

Barele cotite pot fi privite ca alcătuite din două bare drepte legate rigid între ele, formînd un nod
în punctul de legătură. Rigiditatea nodului condiţionează modul de deformare al barei cotite:
tangentele duse în nod la cele două ramuri ale deformatei păstrează între ele acelaşi unghi, care
există în poziţia iniţială între axele nedeformate ale barelor. Prin aceasta deformarea uneia dintre
bare antrenează şi deformarea celeilalte bare. Diagramele de eforturi se întind obişnuit pe ambele
bare chiar dacă numai una dintre acestea este încărcată. Privitor la eforturile care se dezvoltă în
secţiunile situate imediat de o parte şi de alta a nodului rigid, trebuie reţinute următoarele:
(1) Forţa axială şi forţa tăietoare îşi modifică brusc valoarea, deoarece axele pe care se proiectează
forţele situate la stînga secţiunii îşi schimbă orientarea cînd se trece de la o bară la cealaltă.
(2) Momentul încovoietor rămîne acelaşi în cele două secţiuni care încadrează nodul teoretic,
deoarece aceste secţiuni au acelaşi centru de greutate, în raport cu care se ia suma momentelor
43
forţelor situate la stînga secţiunii. În diagrama M se va raporta ordonata din extremitatea uneia
dintre bare (printr-un arc de cerc) la noua linie de referinţă formată de axa celeilalte bare.

Fig.3.3 diagrame T,M pentru o bară cotită

Pentru exemplificare în figura 3.3 este dată o bară cotită în unghi drept, în două situaţii de
încărcare. Reazemul simplu din 3 are reacţiune verticală.
44
În cazul a), sarcina calcă pe bara 2-3; reacţiunile din 1 şi 3 sînt ambele verticale, astfel că
bara 1-2 este supusă numai la efort axial, în timp ce pentru bara 2-3 diagramele de eforturi sînt
aceleaşi cu ale unei grinzi simplu rezemate. Prin deformare, bara cotită suferă o deplasare laterală şi
nodul 2 se roteşte. Tangenta în 2’ la ramura 2’-3’ a deformatei rămîne normală pe noua poziţie 1-2’
a barei verticale, care nu se deformează deoarece în secţiunile sale nu se dezvoltă momente
încovoietoare.
În cazul b) sarcina calcă pe bara 1-2 producînd reacţiunile arătate pe figură. Cuplul format
de sarcina P şi reacţiunea H
1
este echilibrat de cuplul dat de reacţiunile verticale V
1
şi V
3
. În
reazemul 3 deplasarea pe orizontală nu este împiedicată, astfel că bara cotită prin deformare suferă
o deplasare laterală în poziţia 1-2’-3’ iar nodul rigid se roteşte. Prin aceasta, tangentele în 2’ la cele
2 ramuri ale deformatei se rotesc cu acelaşi unghi faţă de poziţiile iniţiale ale barelor, unghiul dintre
tangente rămînînd acelaşi; totodată , unghiul dintre liniile nodurilor 1-2 şi 2-3 creşte cînd aceste linii
ajung în poziţiile 1-2’ şi 2’-3’. Încastrarea dintre bare în nod este solicitată prin deformare, datorită
modificării unghiului dintre liniile nodurilor, în timp ce unghiul dintre tangente rămîne neschimbat.
Aceasta explică modul de deformare al barei cotite; în cazul considerat deformarea barelor se face
spre interior, deci încovoierea are sens pozitiv conform convenţiei de semne indicată pe figură.
Trasarea diagramelor T şi M se face după normele cunoscute, remarcîndu-se că pe porţiunea
i-2 forţa tăietoare este nulă, deci momentul încovoietor are valoarea maximă M
I
=Pa constantă pe
această porţiune. În diagrama M, porţiunea haşurată des de pe bara 1-2, cu ordonata maximă Pab/l
în dreptul sarcinii, este chiar diagrama barei 1-2 considerată grindă simplu rezemată. Restul
diagramei M pe cele două bare este format dintr-o pereche de triunghiuri cu vîrfurile în 1 şi 3 avînd
ordonata comună M
2
=Pa în nodul 2. Această pereche de triunghiuri reprezintă efectul legăturii
rigide dintre cele 2 bare în nod.

3.2 Calculul eforturilor pentru cadre static determinate

Sistemele de bare ale căror axe formează o linie frîntă sau ramificată, iar nodurile realizează
legături rigide sau articulate poartă numele de cadre. Prin figură indeformabilă se înţelege aceea
care nu permite deplasări de felul celor care au loc în mecanisme, ci numai deformaţii şi deplasări
elastice.
Calculul practic se începe cu determinarea reacţiunilor. Cadrele fiind static determinate
reacţiunile se obţin prin metodele cunoscute din Mecanica teoretică.
Este recomandabil ca în funcţie de situaţia reală de analizat să se scrie trei ecuaţii de echilibru
pentru ansamblu şi condiţii de moment încovoietor egal cu zero în articulaţiile interioare.
După calculul reacţiunilor urmează trasarea diagramelor de eforturi, care se stabilesc pe
baza relaţiilor diferenţiale dintre eforturi şi încărcări, cunoscute de la grinda dreaptă.
Corectitudinea trasării diagramelor de eforturi se verifică prin condiţia de echilibru static,
aplicată fie nodurilor fie unei părţi a structurii.

Exemplul 1:
Sa se traseze diagramele de forţă axială, de forţă taietoare şi de moment încovoietor la structura din
fig.3.4
45

Fig.3.4 Diagrame de eforturi pentru un cadru static determinat

Calculul reacţiunilor:
å
= × = ® = KN 42 3 14 H 0 X
1 i

( ) KN 1 V 0 5 , 3 20 5 , 1 3 14 7 V M
1 1
2
= ® = × - × × + × =
å

( ) KN 19 V 0 7 V 5 , 3 20 5 , 1 3 14 0 M
2 2
1
= ® = × - × + × × ® =
å


Diagrama de forta axiala , N
Pe stîlpul 1-3, în structura 1, pe direcţia axei se proiectează numai reacţiunea verticală KN 1 V
1
= ,
efectul său fiind întinderea barei.
Deoarece pîna în secţiunea 3 nu mai intervine nici o alta forţă rezultă ca forţa axială este constantă
şi este efort de compresiune.
Pe rigla 3-4, efortul axial este zero.
Pe stîlpul 2-5, în secţiunea 2 acţionează numai reacţiunea KN 19 V
2
= care are direcţia axei
barei, iar ca efect o comprimă. Deci forţa axială este constantă şi este efort de compresiune.


46

Diagrama de forţă tăietoare T

Pe stîlpul 1-3 în secţiunea 1 se proiectează pe normala la axa barei numai reacţiunea
H
1
=42KN, în continuare intervine efectul încărcării uniform distribuite, astfel încît pe înălţimea
stîlpului 1-3 forţa tăietoare are o variaţie liniară, iar în secţiunea 3 forţa tăietoare ajunge zero.
Pe rigla 3-4, în secţiunea 3, se proiectează pe normala la axa barei numai reacţiunea V
1
=1KN, în
continuare forţa tăitoare este constantă pînă în secţiunea 4 cînd acţionează forţa concentrată de
20KN. În secţiunea 4 apare un salt în diagrama de forţă tăietoare, ulterioar ea închizîndu-se în zero
în secţiunea 5, secţiune în care acţionează reacţiunea V
2
.
Pe stîlpul 2-5 forţa tăietoare este egală cu zero, deoarece pe această bară nu acţionează nici o forţă
transversală.
Diagrama de moment încovoietor M
În capătul 1 al stîlpului 1-3 momentul încovoietor este egal cu zero deoarece în această
secţiune este o articulaţie. Pe lungimea stîlpului momentul încovoietor variază parabolic. În capătul
3 al stîlpului momentul încovoietor este m KN 63 5 , 1 3 14 3 42 M
3
× = × × - × = . Fibra întinsă este fibra
interioară.
Pe rigla 3-4, în capătul 3, momentul încovoietor are tot valoarea de 63KNm deoarece nodul
3 este unic şi aparţine atît stîlpului cît şi riglei. Fibra întinsă pe riglă este cea de la interior.În
secţiunea 4 (punctul de aplicaţie al forţei concentrate) valoarea momentului încovoietor este de
66,5KNm, iar în secţiune 5 momentul încovoietor se anulează.
Pe intervalul 3-4 momentul încovoietor variază liniar, iar în punctul de aplicaţie al forţei
concentrate prezintă un maxim, KNm 5 , 66 5 , 3 19 M
4
= × = .
Verificarea corectitudinii diagramelor de eforturi (a valorilor eforturilor) se face utilizînd condiţia
de echilibru static a nodurilor, sub acţiunea forţelor aplicate direct în nod şi a eforturilor din
secţiunile infinit vecine nodului.


























47

Exemplul 2: Să se traseze diagramele N,T,M pentru structura static determinată din fig.3.5



Fig.3.5 Diagrame de eforturi pentru un cadru triplu articulat
Calculul reacţiunilor :
KN V V M KN V V M 5 ; 0 45 9 10 9 ; 0 ) ( ; 5 0 45 9 ; 0 ) (
2 2 1 1 1 2
= = - × + × - = = ® = - × =
å å

Verificare:
å
= + - = 0 5 10 5 Y
KN H H
M KN H H M
dr st
5 ; 0 6 10 6 6 5
; 0 ; 5 ; 0 45 6 3 5 ; 0
2 2
3 1 1 3
= = × - × + ×
= = = - × + × =

Verificare:
å
= + - = 0 5 5 X
Calculul forţelor tăietoare:
Forţa tăietoare în punctul 1 este egală cu H
1
=5KN, fiind constantă pe bara 1-4.Pentru bara 4-
5 în secţiunea 4 singura forţă normală pe axa barei o reprezintă reacţiunea V
1
.
T
25
se obţine descompunînd forţele H
2
şi V
2
pe direcţie normală la axa barei.
54 1 45
41 1 14
5
5
T KN V T
T KN H T
= = =
= = =

56 65
10 T KN T = =
52 2 2 25
7 , 6 894 , 0 5 447 , 0 5 sin cos T KN H V T = - = × - × - = × - × - = a a
Calculul momentelor încovoietoare:
48
Momentul încovoietor în articulaţia 1 este egal cu zero. M
41
se obţine ca fiind produsul
dintre reacţiunea H
1
şi braţul de pîrghie de 6m. Momentul în articulaţia 3 este egală cu zero.
Momentul M
53
a fost calculat luînd în considerare efectul momentelor forţelor de la dreapta
secţiunii.
KNm H V M 45 6 3
2 2 52
= × + × = ; 0
6
= M KNm M 30 3 10
56
- = × - =
KNm H V M 15 3 10 6 3
2 2 53
= × - × + × =
Calculul forţelor axiale: Pe stîlpul 1-4 ,pe direcţia axei barei se proiectează reacţiunea V
1
.Deoarece
pînă în secţiunea 4 nu mai acţionează nici o altă forţă rezultă un efort axial constant şi de
compresiune.Pe direcţia axei barei 4-5 se proiectează reacţiunea H
1.
; 5
41 1 14
N KN V N = - = - =
; 5
54 1 45
N KN H N = = = ; 0
56 65
N N = =
52 2 2 25
24 , 2 447 , 0 5 894 , 0 5 cos sin N KN H V N = - = × + × - = × + × - = a a

Exemplul 3: Să se traseze diagramele N,T,M pentru structura static determinată din fig.3.6

Fig.3.6 Diagrame de eforturi pentru un cadru triplu articulat
49

Calculul reacţiunilor se face prin scrierea ecuaţiilor de echilibru static în articulaţiile 1 şi 2:
å
= ; 0 ) (
2
M ; 0 2 20 6 4 10 8
1
= × + × × - × V ; 25
1
KN V =
; 0 ) (
1
=
å
M ; 0 2 4 10 10 20 8
2
= × × + × + × -V KN V 35
2
=
Verificare:
å
= - + × - = 0 20 35 4 10 25 Y
Reacţiunile H
1
şi H
2
se obţin prin scrierea ecuaţiilor de moment în nodul 3 la stînga şi la
dreapta. Se ştie că ecuaţiile de echilibru static se pot scrie pentru întreaga structură dar şi pentru
părţi ale structurii.
; 0
, 3
=
st
M 0 2 4 10 10 4 25
1
= × × - × - × H KN H 2
1
=
; 0
, 3
=
dr
M 0 6 20 10 4 35
2
= × - × - × H KN H 2
2
=
Verificare:
å
= - = 0 2 2 X
Calculul forţelor tăietoare:
Forţa tăietoare în secţiunea 1 se deschide cu valoarea reacţiunii H
1
şi este constantă pe
întreaga lungime a stîlpului. Pe bara înclinată 4-3 forţa tăietoare are o variaţie liniară datorită
încărcării uniform distribuite. Valoarea în nodul 4 pentru bara 4-3 se obţine descompunînd
reacţiunile V
1
şi H
1
pe o direcţie normală la axa barei.
Similar se procedează şi pentru bara 5-3, se descompun reacţiunile V
2
şi H
2
pe direcţie
normală la axa barei. În nodul 5 pe consola 5-6 forţa tăietoare se deschide cu valoarea de 20KN
(care reprezintă suma forţelor normale pe axa barei din stînga secţiunii), este constantă pe lungimea
consolei şi se închide în zero cu forţa concentrată de 20KN. Pentru stîlpul 5-2 forţa tăietoare se
deschide cu 2KN reprezentînd suma forţelor normale din stînga, şi se închide cu H
2
=2KN.
; 2
41 1 14
T KN H T = - = - = KN H V T 8 , 18 6 , 0 2 8 , 0 25 sin cos
1 1 43
= × - × = × - × = a a
KN H V T 2 , 13 cos 4 10 sin cos
1 1 34
- = × - × - × = a a a
; 0 cos 10 8 , 18 = × × - = a x T
x
m x 35 , 2 =
; 2
52 2 25
T KN H T = = =
56 65
20 T KN T = = ;
35 2 2 53
8 , 10 cos 20 sin cos T KN H V T = - = × + × + × - = a a a
Calculul momentelor încovoietoare:
Momentul încovoietor în articulaţia 1 este egal cu zero, are o variaţie liniară pînă în 4, fibra
întinsă fiind la exterior, momentul negativ.În nodul 4, fiind un nod format din 2 bare momentul se
rabate şi pe bara 4-3 tot la exterior.În continuare pe bara 4-3 diagrama de moment are o variaţie
parabolică datorită încărcării uniform distribuite , cu un maxim în dreptul punctului de anulare al
forţei tăietoare.
Momentul M
56
se determină prin considerarea momentului creat de forţa din dreapta de
20KN, consola fiind o structură static determinată..Momentul M
52
se obţine ca fiind produsul dintre
reacţiunea H
2
şi braţul de pîrghie de 7m, diagrama avînd o variaţie liniară, fibra întinsă fiind la
exterior.
; 0
1
= M
43 1 41
14 7 M KNm H M = - = × - = ; 0
3
= M
KNm M M 61 , 13 cos / 35 , 2 8 , 18 ) 2 / 1 (
43 max
= × × + = a
; 0
2
= M KNm H M 14 7
2 52
- = × - = 0
6
= M
KNm M 40 2 20
56
- = × - =
KNm H M 54 2 20 7
2 53
- = × - × - =
Calculul forţelor axiale:
Pentru stîlpul 1-4 efortul axial este egal cu V
1
şi este de compresiune. Efortul N
43
se obţine
proiectînd pe direcţia axei barei reacţiunile V
1
şi H
1
.În cazul efortului N
34
acesta se obţine luînd în
calcul şi efectul încărcării uniform distribuite, rezultînd că pe rigla înclinată 4-3 efortul axial va
avea o variaţie liniară. Efortul axial pentru rigla 5-3 se obţine prin descompunerea pe direcţia axei
50
barei a reacţiunilor V
2
şi H
2
, iar pe direcţia stîlpului 5-2 se va proiecta pe direcţia axei barei numai
reacţiunea V
2
.
41 1 14
25 N KN V N = - = - =
KN H V N 6 , 16 8 , 0 2 6 , 0 25 cos sin
1 1 43
- = × - × - = × - × - = a a
KN H V N 4 , 7 sin 4 10 cos sin
1 1 34
= × + - × - = a a a
; 35
52 2 25
N KN V N = - = - =
56 65
0 N N = =
KN H V N 6 , 10 sin 20 cos sin
2 2 53
- = + - - = a a a

Exemplul 4: (cadre multiple)
Sub această denumire se înţeleg cadrele formate din părţi principale şi secundare. Particularitatea
rezolvării constă în aceea că reacţiunile se calculează începînd cu cele ale părţilor secundare. Pentru
exemplificare fie cadrul din figura 3.7 la care se cere să se traseze diagramele de eforturi N,T şi M.

Fig.3.7 Cadru multiplu. Diagrame eforturi structură secundară.


Determinarea reacţiunilor pentru structura secundară:
å
= × = ® = KN 40 4 10 H 0 X
2 i

( ) KN 16 V 0 2 4 10 5 V 0 M
1 1
2
= ® = × × - × ® =
å

( ) 0 5 V 4 40 2 4 10 0 M
2
1
= × + × - × × ® =
å

Determinarea reacţiunilor pentru structura principală:
( ) KN 32 V 0 12 V 4 40 14 16 0 M
3 3 4
= ® = × - × + × ® =
51
( ) 16 V 0 12 V 2 16 4 40 0 M
4 4
3
= ® = × - × + × ® =
å

( ) KN 8 , 20 H 0 1 40 8 16 5 H 6 32 0 M
3 3
st
5
= ® = × - × + × + × - ® =
å

( ) KN 2 , 19 H 0 6 16 5 H 0 M
4 4
dr
5
= ® = × - × ® =
å

96 1 40 2 16 5 8 , 20 M
6
= × - × + × =


Fig.3.8 Diagrame de eforturi pentru structura principală.


3.3 Utilizarea simetriei şi antisimetriei

Structurile plane uzual întîlnite în practică au deseori particularitatea de a prezenta o axă de
simetrie. La construcţii industriale, poduri, clădiri civile consideraţii de ordin tehnologic care derivă
din modul de folosinţă, cerinţe economice şi de tipizare, cît şi cerinţe de aspect, duc frecvent la
alegerea unor tipuri de construcţii ale căror elemente principale de susţinere (de exemplu cadre)
rezultă simetrice. Această particularitate a structurii trebuie folosită, deoarece aduce deseori
simplificări substanţiale în rezolvare, atît la trasarea diagramelor de eforturi pentru structuri static
determinate, cît mai ales cu ocazia utilizării acestor diagrame la calculul deplasărilor elastice şi la
rezolvarea sistemelor static nedeterminate.
52
Din punct de vedere static, noţiunea de simetrie se referă atît la configuraţia geometrică a
structurii cît şi la rezemările sale. O structură este simetrică faţă de o axă atunci cînd barele şi
legăturile sînt dispuse simetric în raport cu această axă. Atfel structurile din figurile 3.9 sînt toate
simetrice faţă de o axă verticală care trece prin mijlocul deschiderii.
Cît timp sarcinile aplicate pe o structură simetrică sînt oarecare, desigur că nu există nici o
particularitate pentru reacţiuni şi eforturi.
Pentru situaţii particulare de încărcare însă, se pot face anumite observaţii utile. Fie un cadru
simetric oarecare, de exemplu cel din figura 3.9a care este acţionat de o încărcare simetrică. În acest
caz din cercetarea fenomenului fizic apare evident că se ajunge la o poziţie deformată simetrică,
ceea ce arată că întreaga situaţie de solicitare a structurii respectă condiţia de simetrie. Ca primă
consecinţă, înseamnă că reacţiunile sînt obligatoriu simetrice în raport cu axa de simetrie, criteriu
care poate fi deci utilizat la determinarea lor. Astfel, pentru cadrul considerat, acţiunea reciprocă din
articulaţia 3 trebuie să fie orizontală; pe această bază se pot determina şi direcţiile reacţiunilor din 1
respectiv2 folosind condiţia de concurenţă a cîte trei forţe pentru fiecare din cele două porţiuni.
Pentru cadrul din fig.3.9b înţelegem prin această denumire că încărcările de pe cele două
jumătăţi ale structurii sînt simetrice ca poziţie, direcţie şi mărime, dar au sensuri opuse în raport cu
axa de simetrie. Şi în acest caz, din punct de vedere fizic, apare evident faptul că structura trece într-
o poziţie deformată antisimetrică faţă de axă, ceea ce arată că întreaga situaţie de solicitare a
structurii respectă condiţia de antisimetrie. În consecinţă reacţiunile sînt antisimetrice în raport cu
axa de simetrie. Astfel pentru cadrul considerat acţiunea reciprocă din articulaţia 3 trebuie să fie
verticală (M
s
). În rezemările 1 şi 2 nu pot apare, pentru sarcini verticale, componente orizontale ale
reacţiunilor, deoarece condiţia de echilibru ar cere ca acestea să fie egale şi cu sensuri opuse, ceea
ce ar conduce la o pereche simetrică de componente; se dezvoltă deci numai reacţiuni verticale,
egale ca mărime şi avînd sensuri contrare.
53

Fig.3.9 Diagrame de eforturi (M,T) pentru o structură simetrică încărcată simetric şi încărcată
antisimetric

54

Fig.3.10 Diagrame de efort axial pentru încărcare simetrică şi antisimetrică

Situaţia de simetrie şi antisimetrie se regăseşte şi la eforturi. Considerînd forţele de legătură
care trebuie introduse cînd se secţionează o bară se obţine situaţia din figura 3.9,3.10 din care se
vede că perechile M şi N au caracter simetric, iar perechea T are caracter antisimetric. Aceasta
înseamnă că pentru două secţiuni aşezate simetric, la o structură simetrică şi simetric încărcată,
momentele încovoietoare şi forţele axiale sînt egale şi au acelaşi sens, în timp ce forţele tăietoare
sînt egale, dar au sensuri contrare; aceasta deoarece perechile M,T,N trebuie să fie dispuse simetric
faţă de axa de simetrie. Cînd structura ar fi încărcată antisimetric situaţia este inversă, anume
momentele încovoietoare şi forţele axiale sînt egale şi cu sensuri contrare, iar forţele tăietoare sînt
egale şi au acelaşi sens. Pentru o structură simetrică, încărcărilor simetrice le corespund diagrame M
şi N simetrice precum şi diagrama T antisimetrică; încărcărilor antisimetrice le corespund diagrame
M şi N antisimetrice, precum şi diagrama T simetrică.
Proprietăţile de simetrie şi antisimetrie ale reacţiunilor şi diagramelor de eforturi pot fi
utilizate şi pentru sarcini oarecare, dacă se ţine seama că orice încărcare poate fi înlocuită printr-o
încărcare simetrică şi o încărcare antisimetrică. Prin aceasta trasarea diagramelor de eforturi pentru
încărcarea dată poate fi obţinută prin suprapunerea celor două serii de diagrame corespunzătoare
componentelor încărcării. Desigur, folosind această cale, sînt de trasat mai multe diagrame, dar
construcţia lor este mult mai simplă datorită tocmai utilizării simetriei şi antisimetriei.


















55
Exemplul 1: Să se traseze diagramele de eforturi N,T,M pentru cadrul simetric static determinat din
figura 3.11

Fig. 3.11 Exemplu structură simetrică încărcată simetric
( ) KN 120 V 0 1 2 20 5 10 20 8 V 0 M
1 1
2
= ® = × × + × × - × ® =
å

( ) KN 120 V 0 8 V 5 10 20 1 2 20 0 M
2 2
1
= ® = × - × × + × × - ® =
å

( ) KN 5 , 37 H 0 3 6 20 2 , 3 H 4 120 0 M
1 1
st
3
= ® = × × - × - × ® =
å

( ) KN 5 , 37 H 0 2 , 3 H 4 120 3 6 20 0 M
2 2
dr
3
= ® = × + × - × × ® =
å



Exemplul 2: Să se traseze diagramele de eforturi N,T,M pentru cadrul simetric încărcat antisimetric
din figura 3.12

( ) KN 15 V 0 6 30 2 24 V 0 M
1 1
2
= ® = × × + × - ® =
å

( ) KN 15 V 0 24 V 6 30 2 0 M
2 2
1
= ® = × - × × ® =
å

( ) KN 30 H 0 6 H 12 15 0 M
1 1
st
3
= ® = × + × - ® =
å

56

Fig.3.12 Structură simetrică încărcată antisimetric



57
a × + a × = cos 30 sin 15 N
14
;
8 , 0 sin = a ; 6 , 0 cos = a
30 6 , 0 30 8 , 0 15 N
14
= × + × =
15 6 , 0 15 8 , 0 30 T
14
= × - × =
5 , 112 6 30 5 , 4 15 M
4
= × + × - =

58
59

CAP.4 ARCE STATIC DETERMINATE

4.1 Generalităţi

În alcătuirea structurilor se întîlnesc deseori elemente de construcţii care prin schematizare
se reduc la bare cu axă curbă. În aplicaţiile practice, asemenea bare au de obicei drept axă o curbă
plană. Privitor la modul de aplicare al sarcinilor se pot distinge două situaţii:
(1) Sarcinile sînt cuprinse în planul curbei dirijate în general în sens opus convexităţii. Elementele
de construcţie care se găsesc în această situaţie poartă numele de arce şi sînt întîlnite la
susţinerea acoperişurilor de hale industriale, la poduri etc.
(2) Sarcinile acţionează normal pe planul axei barei; elementele de construcţie solicitate în acest
mod poartă numele de grinzi curbe plane
La un arc este necesar în primul rînd să se aleagă sistemul de axe de referinţă pentru
raportarea geometrică a arcului şi a sarcinilor aplicate. Faţă de acest sistem o secţiune oarecare i
este definită prin coordonatele centrului său de greutate şi prin înclinarea tangentei la arc în acel
punct.
Pentru definirea eforturilor din secţiune, se adoptă şi un sistem de axe propriu al secţiunii .
Sistemul de axe este format din tangenta şi normala la arc, astfel că acest sistem variază de la o
secţiune la alta în lungul arcului. Deoarece toate forţele exterioare (sarcini şi reacţiuni) acţionează în
planul arcului rezultă că într-o secţiune oarecare i se vor dezvolta eforturile N
i
,T
i
,M
i
;
Caracteristica esenţială a arcelor derivă din faptul că legăturile sînt dispuse astfel ca să
împiedice sau să limiteze variaţia de distanţă dintre extremităţile barei curbe(sau dintre două puncte
intermediare). Prin această dispunere a legăturilor, arcele dau împingeri laterale preluate de
rezemări sau de tiranţi; se ajunge la o comportare avantajoasă sub acţiunea sarcinilor, rezultînd o
reducere importantă a momentelor încovoietoare faţă de cazul grinzilor drepte.
Arcele static determinate sînt caracterizate prin numărul minim de legături necesar fixării în plan.
Arcele sînt bare curbe sau sisteme de bare curbe plane, încărcate cu forţe acţionînd în planul lor. În
practică, arcele se întîlnesc la baraje, acoperişurile halelor industriale, poduri etc.
În reazemele arcelor se dezvoltă reacţiuni care au componente orizontale denumite împingeri.

Fig.4.1 Tipuri de arce static determinate
60

Această caracteristică a arcelor conduce la o reducere importantă a momentelor
încovoietoare , faţă de cazul grinzilor drepte, permiţînd astfel folosirea arcelor la construcţii cu
deschideri mari. Împingerile laterale ale arcelor sînt preluate de elementele de rezemare. Cînd
preluarea împingerilor nu se poate realiza în condiţii economice, deoarece conduce la dimensini
exagerate pentru elementele de reazem, între extremităţile arcului se introduce un tirant(fig.4.1c).
Pentru ca arcul cu tirant sa fie static determinat este necesar ca unul din reazeme să fie simplu,
pentru a compensa legătura suplimentară introdusă de tirant.
Secţiunile din reazemele exterioare 1 si 2 ale arcelor se numesc naşteri, iar dreapta ce uneşte
cele două naşteri este linia naşterilor.
Punctul cel mai depărtat de linia naşterilor se numeşte cheia arcului; la arcele cu trei
articulaţii, articulaţia interioară coincide cu cheia arcului.
Distanţa verticală de la cheia arcului la linia naşterilor se numeşte sageata arcului şi se
notează cu f, iar disţanta orizotală între naşterile arcului reprezintă deschiderea arcului şi se noteaza
cu l.
Structura din figura 4.2d este o bară curbă încastrată la un capat si nu se poate considera arc,
deoarece nu are împiedicată variaţia distanţei între extremităţi şi prin urmare este o structură fără
împingeri.


Fig.4.2 Prezentarea eforturilor secţionale

Arcul cu o articulaţie şi reazem simplu nu se foloseşte în construcţii în mod obişnuit , el constituie
însa structura de baza pentru calculul arcelor plane static nedeterminate prin metoda forţelor. Arcul
cu trei articulaţii se foloseşte frecvent în construcţii, singur sau împreună cu alte elemente, formînd
structuri static determinate din bare drepte si curbe.
Pentru calculul arcelor se consideră un sistem de axe de coordonate , faţă de care arcul sa fie definit
prin coordonatele
i i
y x , ale centrului de greutate al sectiunii i şi prin înclinarea
i
j a tangentei la arc
61
în secţiunea respectivă(fig.4.2a). Sistemul de axe de coordonate se mai poate alege şi cu axa x’
dirijată după linia naşterilor, iar axa y verticală.
Momentul încovoietor care întinde fibra interioară a arcului se consideră pozitiv. Convenţia
de semne pentru forţa tăietoare şi axială este identică cu cea de la barele drepte.

4.2 Relaţii diferenţiale între acţiuni şi eforturi

Pentru a demonstra relaţiile diferenţiale între acţiuni şi eforturi la arc se izolează din acesta
un element infinit mic de lungime ds. Asupra elementului de arc acţionează o forţă uniform
distribuită p care are componentele dupa normala p
n
şi după tangenta p
t
şi eforturile pozitive pe cele
două feţe ale elementului (fig.4.3). Scriind ecuaţiile de echilibru static pentru elementul de arc se
obţin relaţiile diferenţiale între acţiuni şi eforturi. Ecuaţia de echilibru după tangenta la arc în
secţiunea din dreapta a elementului are forma:
0
2
sin
2
cos
sin cos ) 1 . 4 (
= + +
- - +
j j
j j
d
ds p
d
ds p
d T d N dN N a
n t
K

iar ecuaţia de proiecţie după normala la arc în secţiunea din dreapta a elementului este:
0
2
sin
2
cos sin cos ) 1 . 4 (
=
- + + - +
j
j
j j
d
ds p
d
ds p d N d T dT T b
t
n
K

Ecuaţia de momente în raport cu centrul de greutate al secţiunii din dreapta elementului de arc:
0
2
sin )
2
cos 1 (
) cos 1 ( sin ) 1 . 4 (
= - -
+ - - + - -
j
r
j
r
j r j r
d
ds p
d
ds p
d N d T dM M M c
n t
K

Dacă în relaţiile(4.1a,b,c) se ţine seama de faptul ca unghiul dj este infinit mic, se pot admite cos
dj=1 şi sin dj=dj=ds/r; neglijînd infiniţii mici de ordinul doi rezultă:
T
ds
dM N
p
ds
dT T
p
ds
dN
t t
= - = + - = ; ; ) 2 . 4 (
r r
K

Se observă că relaţia care dă derivata momentului este identică cu relaţia de la bara dreaptă.
Rezultă că şi la arce, momentul încovoietor va fi maxim sau minim în secţiunile în care forţa
tăietoare se anulează.
Analizînd relaţiile diferenţiale ale forţei axiale şi tăietoare se constată ca ele sînt mai
generale decît aceleaşi relaţii de la bara dreaptă , care se pot deduce din relaţiile (4.2), considerînd
raza de curbură a arcului r=∞. Relaţiile (4.2) sînt valabile atît pentru arcele static determinate , cît şi
pentru cele static nedeterminate, deoarece la deducerea lor nu s-au impus restricţii în acest sens.












62
4.3 Arcul cu trei articulaţii. Calculul reacţiunilor şi al eforturilor

Se consideră arcul cu trei articulaţii (fig.4.3) încărcat cu un sistem de forţe oarecare P
i
.


Fig.4.3 Arcul cu trei articulaţii
Reacţiunile se consideră descompuse în componentele verticale V
1
’ şi V
2
’ şi componentele după
direcţia 1-2, H
1
’ şi H
2
’. Scriindu-se ecuaţiile de momente în raport cu punctele 1 şi 2 se obţin direct
reacţiunile V
1
’ şi V
2
’.
63
a
g a
g a
cos
sin cos '
'
, 0 sin cos ) ' ' ( , 0
'
'
'
, 0 ' ' ' , 0
' , 0 ' , 0
' , 0 ' , 0 ) 3 . 4 (
1
2
2 1
3 1
1
1 3 1 3
2 2 1
1
1
2
å
å å
å
å å
å å
å
å
å å
+
=
= + - =
-
=
= - - =
= = - =
= = - =
i i
i i i
i i
i i
st
i i
i i
i i
i i
P H
H
P H H X
f
c P x V
H
c P f H x V M
l
a P
V l V a P M
l
b P
V b P f V M
K
K K
K K K


La fel ca în cazul cadrelor după determinarea reacţiunilor se trece la calculul eforturilor.
Eforturile din secţiunea curentă se pot obţine sub forma unor expresii care pot fi utilizate în orice
secţiune “x”.
Efortul axial N se obţine proiectînd toate forţele, din stînga secţiunii de calcul, pe direcţia
tangentei la curbă în secţiunea considerată, iar forţa tăietoare se obţine proiectînd forţele pe direcţia
normalei la curbă în secţiunea considerată.
å
å
å
- - =
- - - - =
- + - - - =
i i x
i i x
i i x
d P H y xV M
P H V T
P V H N
' ' '
) cos( ) sin( ' cos '
) sin( sin ' ) cos( ' ) 4 . 4 (
1 1
1 1
1 1
g j a j j
g j j a j K

Arcele cu reazemele la acelaşi nivel reprezintă cazul cel mai întîlnit în practica curentă (α=0,
y’=y şi f’=f) şi încărcate cu forţe verticale (γ
i
=0)expresiile reacţiunilor şi ale eforturilor capătă
formele uzuale.
Reacţiunile au expresiile:
f
M
H H H
l
a P
V
l
b P
V
i i i i
0
3
2 1
2 1
, , ) 5 . 4 (
= = =
= =
å å
K K

unde a
i
şi b
i
se măsoară pe orizontală, iar M
3
0
reprezintă momentul încovoietor în secţiunea 3 pe o
grindă simplu rezemată avînd aceeaşi deschidere şi aceleaşi încărcări verticale ca şi arcul.
Eforturile au expresiile:
yH M d P yH xV M
H T P H V T
H
T P V H
x i i x
x i x
x i
- = - - =
- = - - =
-
- = + - -
å
å
å
0
1 1
1
0
1 1
1
0
1 1
sin cos cos sin cos
cos
sin sin sin cos ) 6 . 4 (
j j j j j
j
j j j j K

unde
å
- =
i x
P V T
1
0
şi
å
- × =
i i x
d P V x M
1
0
reprezintă forţa tăietoare şi respectiv momentul
încovoietor în secţiunea curentă pe grinda simplu rezemată corespunzătoare.
Relaţiile (4.6) se folosesc la trasarea diagramelor de eforturi la arce triplu articulate cu
reazeme la acelaşi nivel şi încărcate cu forţe verticale. După cum se observă, din ultima relaţie, din
(4.6), diagrama de moment încovoietor se obţine prin suprapunerea diagramei pe grinda simplu
rezemată cu o diagramă ce reprezintă suprafaţa cuprinsă între curbă şi linia reazemelor , cele două
diagrame avînd puncte comune în secţiunile în care sînt plasate cele trei articulaţii.

64
4.4 Arcul cu tirant

Arcul cu tirant este folosit în cazul în care elementele de fundaţie nu pot prelua împingerile
arcului cu trei articulaţii,.
Se consideră arcul cu tirant din fig.4.4.


Fig.4.4 Arcul cu tirant

Se scrie condiţia de echilibru pe orizontală, scrisă pentru întregul ansamblu, rezultă H
1
=0.
Reacţiunile verticale se obţin din ecuaţii de momente în raport cu punctele 1 şi 2.
å å
å
å å
å
= = - =
= = - =
l
b P
V , 0 b P l V , 0 M
l
a P
V , 0 l V a P , 0 M ) 7 . 4 (
i i
1 i i 1 2
i i
2 2 i i 1
K
K


Efortul de întindere,din tirant, se determină din condiţia de moment încovoietor egal cu zero în
raport cu articulaţia interioară 3.
å å
= = × - - × =
f
M
T f T c P
l
V M
i i
st
0
3
1 3
, 0
2
, 0 K K
Astfel, împingerea orizontală a arcului cu trei articulaţii este egală cu efortul din tirant.

4.5 Arcul de coincidenţă

Arcul de coincidenţă, este arcul la care, pentru o încărcare uniform distribuită, momentul
încovoietor este egal cu zero în orice secţiune.
Este necesar să se determine ecuaţia arcului de coincidenţă cu trei articulaţii, încărcat cu o
forţă uniform distribuită pe toată deschiderea (fig.4.5). Sistemul de axe are originea în reazemul 1.

65

Fig.4.5 Arc cu trei articulaţii încărcat cu o sarcină uniform distribuită

Pentru obţinerea ecuaţiei arcului se exprimă momentul încovoietor în secţiunea curentă şi se
impune condiţia ca , pentru orice valoare a variabilei , momentul încovoietor să fie egal cu zero.
Se calculează mai întîi reacţiunile:
2
2 1
pl
V V = =
å
= - - = 0
4 2 2 2
, 0 ) 8 . 4 (
1 3
f H
l l
p
l pl
M
st
K K
Rezultă:
f
pl
H
8
2
1
=
Momentul încovoietor în secţiunea curentă:
y
f
pl x
x p x
l
p M
x
× - × × - × × =
8 2 2
2

Punînd condiţia M
x
=0 rezultă:
) (
4
2
x l
l
fx
y - =
Curba y este o parabolă simetrică ce trece prin punctele 1,2,3.
Ne propunem să determinăm ecuaţia arcului cu trei articulaţii încărcat cu o presiune
normală la curbă şi de intensitate constantă p, pentru care diagrama de moment este egală cu zero.
(fig.4.6).

Fig.4.6 Arc cu trei articulaţii încărcat cu o presiune normală la curbă

În acest sens se utilizează relaţiile între eforturi şi încărcări. Astfe, rezultă T=0 deoarece
arcul este de coincidenţă şi respectă condiţia M
x
=0. Deoarece T=0 şi p
t
=0 rezultă că N este constant.
Astfel se obţine
r
N
p
n
- =
66
Deoarece p
n
=ct. şi N=ct. rezultă că ct = r deci R = r şi în consecinţă ecuaţia arcului
este un arc de cerc, deoarece are raza de curbură constantă. Dacă presiunea s-ar exercita la interior
forţa axială ar fi de întindere.

Ecuaţia arcului parabolic se mai poate obţine pornind de la expresia y=ax
2
+bx+c unde a,b,c
sînt nişte constante care se determină din condiţiile reale ale arcului cu trei articulaţii.
Condiţiile pentru determinarea constantelor a,b şi c sînt:
-pentru x=0, y=0
-pentru x=l,y=0
-pentru x=l/2, y=f
Din prima condiţie rezultă c=0. Din a doua condiţie rezultă 0=al
2
+bl, deci b=-al. Din a treia condiţie
rezultă f=al
2
/4+bl/2, de unde se obţine succesiv: a=-4f/l
2
şi b=4f/l.
Ecuaţia curbei ,raportată la sistemul de axe cu originea în punctul 1, este:
x
l
f
x
l
f
y
4 4
2
2
+ - = sau ) (
4
2
x l
l
fx
y - =
deci aceeaşi formă care a fost obţinută şi la arcul de coincidenţă pentru încărcarea verticală uniform
distribuită pe orizontală.

Exemplul 1:
Să se traseze diagramele de moment încovoietor, forţă tăietoare şi efort axial pentru arcul
din fig. 4.7
Rezolvarea arcului începe prin rezolvarea unei grinzi simplu rezemate corespunzătoare,de
aceaşi lungime şi cu aceaşi încărcare ca şi arcul, în sensul determinării reacţiunilor şi trasării
diagramelor de forţă tăietoare şi moment încovoietor.
Reacţiunea orizontală H a arcului se obţine ca raportul dintre momentul pe grinda dreaptă
simplu rezemată, în dreptul cheii arcului, raportat la săgeata arcului.
KN 120
5
600
f
M
H
0
3
= = =
În relaţiile de mai jos
x x
T N , reprezintă efortul axial respectiv forţa tăietoare într-o secţiune
aflată la cota x a arcului.
0
x
T reprezintă forţa tăietoare , la cota x, pe grinda dreaptă simplu rezemată.
f f cos sin
0
H T N
x x
- - =
f f sin cos
0
H T T
x x
- =
De fapt diagrama de moment încovoietor pe arc rezultă ca diferenţa între diagrama
0
x
M şi
diagrama Hy, cu condiţia ca în cele trei secţiuni unde sînt articulaţii, momentul încovoietor să fie
egal cu zero. În acest caz diagrama Hy are ordonate mai mari decît diagrama M
x
0
, deci momentul
încovoietor întinde fibra exterioară (este negativ).
y H M M
x x
× - =
0




67


Fig 4.7 Reprezentarea diagramelor de eforturi pentru un arc triplu articulat

De obicei efortul axial, forţa tăietoare şi momentul încovoietor se calculează la naşteri la
cheie şi la sfert, urmînd ca diagramele să se traseze unind aceste puncte. În cazul în care pe arc
acţionează şi forţe concentrate efortul axial şi forţa tăietoare se calculează la stînga şi la dreapta
punctului de acţiune a forţei concentrate.
68
În fiecare punct în care se face calculul eforturilor este necesar ca în prealabil să se
determine unghiul pe care îl face tangenta în acel punct cu orizontala. Tangenta unghiului într-un
punct este egală cu derivata ecuaţiei arcului.
66 , 1 arctg 66 , 1 12
12
5 4
tg ), x 2 l (
l
f 4
tg
1
2
1
2
1
= f ® =
×
= f - = f K
0
1
03 , 59 = f
514 , 0 cos ; 857 , 0 sin
1 1
= f = f K
Efortul axial şi forţa tăietoare se calculează prin intermediul relaţiilor 4.6
KN 44 , 51 857 , 0 120 514 , 0 100 T
KN 38 , 147 514 , 0 120 857 , 0 100 N
1
1
- = × - × =
- = × - × - =

KN 100 T
KN 120 H N
st
3
3
=
- = - =

0 . 3 x
m 75 , 3 ) 3 12 ( 3
12
5 4
) x l ( x
l
f 4
y
2 2
4
=
= - × ×
×
= - =

768 , 0 cos 640 , 0 sin 80 , 39
833 , 0 ) 3 2 12 (
12
5 4
) x 2 l (
l
f 4
tg
4 4
0
4
2 2
4
= f = f = f
= × -
×
= - = f
K K


0 64 , 0 120 768 , 0 100 T
KN 1 , 156 768 , 0 12 640 , 0 100 N
4
4
= × - × =
= × - × - =

150 75 , 3 120 300 y H M M
0
x 4
- = × - = × - =

Exemplul 2: Să se traseze diagramele de moment încovoietor, forţă tăietoare şi efort axial pentru
arcul din fig. 4.8

Iniţial se rezolvă grinda simplu rezemate corespunzătoare,de aceaşi lungime şi cu aceaşi
încărcare ca şi arcul, în sensul determinării reacţiunilor şi trasării diagramelor de forţă tăietoare şi
moment încovoietor.
Reacţiunea orizontală H a arcului se obţine ca raportul dintre momentul pe grinda dreaptă
simplu rezemată, în dreptul cheii arcului, raportat la săgeata arcului.
Reacţiunile pe grinda echivalentă se determină prin scrierea ecuaţiilor de echilibru static.
KN V
V M
5 , 67
0 9 6 15 12 0 ) (
1
1 2
=
® = × × - × ® =
å

KN V
V M
5 , 22
0 12 3 6 15 0 ) (
2
2 1
=
® = × - × × ® =
å


69

Fig.4.8 Diagrame de eforturi pentru un arc triplu articulat


Cele două reacţiuni orizontale ale arcului sînt egale deoarece arcul are reazemele la acelaşi nivel.
70
KN
f
M
H 75 , 33
4
135
0
3
= = =
Punct 1
Iniţial se determină valoarea unghiului pe care o face tangenta în punctul 1 cu orizontala.
6 , 0 cos
8 , 0 sin
06 , 53
1
1
1
=
=
=
f
f
f

Efortul axial şi forţa tăietoare se determină aplicînd relaţiile (4.6).
25 , 74 6 , 0 75 , 33 8 , 0 5 , 67
1
- = × - × - = N KN
5 , 13 8 , 0 75 , 33 6 , 0 5 , 67
1
- = × - × = T KN
Punct 4
54 , 40 832 , 0 75 , 33 554 , 0 5 , 22
4
- = × - × - = N
0 554 , 0 75 , 33 832 , 0 5 , 22
4
= × - × = T
75 , 33 3 75 , 33 135
4
= × - = M
Punct 3 (tangenta cu orizontala face un unghi egal cu zero)
5 , 22
75 , 33
3
3
=
- =
T
N

Punct 5
Unghiurile sînt calculate după procedeul cunoscut determinînd mai întîi valoarea tangentei
unghiului.
832 , 0 cos
554 , 0 sin
5
5
- =
=
f
f

61 , 15 832 , 0 75 , 33 554 , 0 5 , 22
5
= × + × - = N
0 554 , 0 75 , 33 832 , 0 5 , 22
5
= × - × = T
75 , 33 3 75 , 33 5 , 67
5
- = × - = M
Punct 2
6 , 0 cos
8 , 0 sin
2
2
- =
=
f
f

25 , 2 6 , 0 75 , 33 8 , 0 5 , 22
2
- = × - × = N
5 , 13 8 , 0 75 , 33 6 , 0 5 , 22
2
- = × - × = T
Diagramele de eforturi au fost trasate în figura 4.8 pe baza valorilor calculate la naşteri,
cheie şi la sfert. Diagrama de moment se obţine ca diferenţa dintre diagrama de moment pe grinda
dreaptă simplu rezemată şi ecuaţia arcului.

Exemplul 3. Să se traseze diagramele de moment încovoietor, forţă tăietoare şi efort axial pentru
arcul din fig. 4.9

71


Fig.4.9Diagrame de eforturi pentru un arc triplu articulat
Reacţiunile V
1
şi V
2
se obţin prin scrierea ecuaţiilor de momente în nodurile 1 şi 2 pe grinda
dreaptă echivalentă, ele fiind aceleaşi şi pentru arc.
72
® =
å
0 ) (
2
M
KN V V 125 0 10 100 5 , 1 10 10 20
1 1
= ® = × - × × - ×
® =
å
0 ) (
1
M
KN V V 75 0 20 10 100 5 10 10
2 2
= ® = × - × + × ×
KNm M 500
2
5
10 125
2
0
4
= × + =
KNm M 750
0
3
=
Reacţiunile orizontale ale arcului se determină ca fiind raportul dintre momentul la cheie şi săgeata
arcului.
KN
f
M
H 75 , 93
8
750
0
3
= = =
Punctul 1: Efortul axial şi forţa tăietoare se determină prin intermediul relaţiilor 4.6.
6 , 1 ) 0 2 20 (
20
8 4
) 2 (
4
2 2
1
= × -
×
= - = x l
l
f
tgf
0
1
99 , 57 = f , 84 , 0 sin
1
= f , 53 , 0 cos
1
= f
KN N 69 , 154 53 , 0 75 , 93 84 , 0 125
1
- = × - × - =
KN T 5 , 12 84 , 0 75 , 93 53 , 0 125
1
- = × - × =
Momentul în articulaţia 1 este egal cu zero.
Punctul 4:
6 ) 5 20 ( 5
20
8 4
2
4
= - ×
×
= y
8 , 0 ) 10 20 (
8 4
2
4
= -
×
=
l
tgf
66 , 38
4
= f
62 , 0 sin
4
= f 78 , 0 cos
4
= f
KN N 6 , 119 78 , 0 75 , 93 62 , 0 75
4
- = × - × - =
KN T 375 , 0 62 , 0 75 , 93 78 , 0 75
4
= × - × =
KN M 5 , 62 6 75 , 93 500
4
- = × - =
Punctul 5:
78 , 0 cos
62 , 0 sin
5
5
=
- =
f
f

KN T
KN N
375 , 0 62 , 0 75 , 93 78 , 0 75
6 , 119 78 , 0 75 , 93 62 , 0 75
5
5
- = × + × - =
- = × - × - =

KNm M 5 , 187 6 75 , 93 375
5
- = × - - =
Punctul 3:
KN N 75 , 93
3
- =
KN T
st
25
3
=
KN T
dr
75
3
- =
Punctul 2:
53 , 0 cos
84 , 0 sin
2
2
=
- =
f
f

73
KN T
KN N
39 84 , 0 75 , 93 53 , 0 75
69 , 11 53 , 0 75 , 93 84 , 0 75
2
2
- = × + × - =
- = × - × - =

Diagramle de eforturi N,T,M sînt prezentate în fig.4.9

74
75
CAP. 5 STRUCTURI PLANE ALCATUITE DIN BARE ARTICULATE ÎN NODURI

5.1 Generalitati

În categoria structurilor articulate plane, numite obişnuit grinzi cu zăbrele, intră acele
structuri care, prin schematizare, se reduc la un sistem de bare prinse între ele în noduri, a cărei
invariabilitate geometrică este asigurată cînd în toate nodurile legătura dintre bare se consideră
făcută prin articulaţii perfecte.
Se admite:
(1) realizarea de articulaţii perfecte în noduri, astfel că în extremităţile barelor nu pot apărea
momente încovoietoare
(2) axarea perfectă a barelor în nodul teoretic, astfel că acţiunile date de bare asupra nodului
formează un mănunchi de forţe concurente;
(3) aplicarea forţelor numai asupra nodurilor, sub formă de forţe concentrate, caz specific
transmiterii indirecte a forţelor.
Ultima ipoteză este în general îndeplinită, deoarece grinzile cu zăbrele au obişnuit în construcţii
rolul de elemente principale de susţinere. Pe acestea sprijină elemente aşezate transversal şi
rezemate în noduri (pane la acoperişuri, antretoaze la poduri), astfel că sarcinile cu excepţia
greutăţii proprii a barelor şi a acţiunii vîntului(la poduri) se transmit indirect.
Prima ipoteză se îndepărtează mult de realitate, deoarece în structurile reale prinderea barelor în
nod este obişnuit rigidă. În trecut s-au construit poduri metalice la care s-au realizat articulaţii în
noduri, dar experienţa a dovedit că asemenea articulaţii nu funcţionau ca atare atît datorită frecărilor
cît şi ruginirii. S-a ajuns astfel la noduri rigide unde barele sînt prinse în nod prin intermediul unei
piese speciale (guseu); prinderea se face prin nituire sau sudură, astfel că în nod unghiurile dintre
bare devin invariabile. O situaţie asemănătoare se întîlneşte la construcţii în lemn, unde prinderea
barelor se face obişnuit cu buloane sau cuie care rigidizează nodul. La construcţii de beton armat
nodurile sînt monolitizate, astfel că barele rezultă încastrate una în alta.
Atît timp cît se consideră barele articulate în noduri şi transmiterea indirectă a sarcinilor, se
obţin numai eforturi axiale. Axele barelor rămîn rectilinii în poziţia deformată a structurii, rezultă ca
urmare a variaţiilor de lungime la bare, deoarece capetele acestora se pot roti în nodurile articulate.
Rigiditatea nodurilor din structura reală conduce la o deformare mai complexă. Invariabilitatea
unghiurilor dintre bare în nod face ca barele să sufere şi încovoiere. Rezultă că în barele structurii se
dezvoltă concomitent atît eforturi axiale care sînt eforturile dominante cît şi momente încovoietoare
care reprezintă eforturi secundare.
În rezolvarea practică se face împărţirea calculului în două etape: se consideră mai întîi
structura avînd în noduri articulaţii perfecte şi se determină eforturile axiale din bare, apoi pe baza
acestora se calculează variaţiile de lungime şi se determină configuraţia poziţiei deformate asupra
căreia se introduce efectul rigidităţii nodurilor, din care se obţin eforturile secundare. Rezultă de
aici că definirea dată structurilor articulate corespunde schematizării admise în prima etapă de
calcul, pe baza căreia se pot determina eforturile dominante din bare.
În proiectare calculele se limitează obişnuit la această primă etapă pentru cele mai multe din
construcţiile curente. Efectul eforturilor secundare rămîne în limite controlabile şi nu prea ridicate.
Astfel la grinzi cu zăbrele metalice alcătuite din bare cu rigiditate redusă (lăţimea cel mult 1/10 din
lungime) şi care sînt satisfăcător axate la noduri, efectul eforturilor secundare aduce corecţii ce
rămîn de obicei inferioare unei cote de 10-15% din eforturile unitare. Astfel se pot considera în
noduri articulaţii perfecte. Dacă se consideră materialul intrat în zona de comportare plastică,
legătura rigidă în nod slăbeşte, astfel că modul cum lucrează efectiv structura se apropie de ipoteza
simplificatoare a articulaţiilor.
Pentru structuri importante cum ar fi grinzi principale de poduri de deschideri mai mari, sau
pentru grinzi cu zăbrele de beton armat care se execută în serie (elemente prefabricate), unde o
76
dimensionare cît mai riguroasă se impune, este necesar să se efectueze şi a doua etapă de calcul,
introducînd efectul rigidităţii nodurilor.
Din definiţia grinzilor cu zabrele rezultă că o bară, situată între două noduri, este supusă la un
sistem de forţe concurente numai la extremităţile ei. Sistemul de forţe se poate reduce la o
rezultantă în fiecare capăt al barei, iar din condiţia de echilibru a barei rezultă că cele două
rezultante trebuie sa fie coliniare, egale şi de sens contrar (fig.5.1a) Dacă bara este dreaptă (cazul
uzual întîlnit în practică) forţa rezultantă R produce numai forţa axială în bară, care poate fi
întindere sau compresiune, dupa sensul rezultantei(fig.5.1b). O bara din grinda cu zabrele introduce
în calcule o singură necunoscută, forţa axiala N sau rezultanta R dirijată dupa linia care uneşte
articulaţiile din capetele barei.

Fig.5.1 Reacţiuni în nodurile barelor grinzilor cu zăbrele

Realizarea practică a grinzilor cu zabrele nu satisface niciodată ipoteza admisă că barele sînt
perfect articulate în noduri (fig.5.2). Astfel, la grinzile cu zăbrele metalice prinderea barelor în
noduri se realizează prin intermediul unor gusee. Grinzile cu zăbrele din beton armat se execută cu
noduri rigide iar la grinzile cu zăbrele din lemn, barele se prind în noduri prin buloane, eclise.



Fig.5.2 Exemple de grinzi cu zăbrele

77
Deci, în toate cazurile practice nodurile grinzilor cu zabrele se realizează ca noduri rigide,
ceea ce conduce la apariţia momentelor încovoietoare în bare. Încercările şi calculele efectuate pe
grinzi cu zabrele au scos în evidenţă că dimensiunea mare a secţiunii transversale a barei este mai
mică decît 1/10 din lungimea barei, efectul nodului rigid poate fi considerat ca un efect secundar, în
comparaţie cu eforturile calculate în ipoteza ca nodurile sînt perfect articulate. La grinzile cu
zabrele din beton armat trebuie să se ţină seama şi de momentele încovoietoare care apar ca urmare
a rigidităţii nodului.
Rezolvarea corectă a structurilor cu zăbrele necesită calculul forţelor axiale, care constituie
eforturile dominante şi calculul momentelor încovoietoare care constituie o problema de analiză a
unei structuri static nedeterminate.
Calculul forţelor axiale în ipoteza nodurilor perfect articulate se rezolvă pentru toate grinzile
cu zăbrele. În afară de ipoteza simplificatoare că zăbrelele sînt articulate în noduri, la definirea
grinzilor cu zăbrele, s-a mai considerat că toate axele barelor concură într-un singur punct, denumit
nod teoretic, şi că forţele exterioare se aplică numai în aceste noduri. În practică, centrarea barelor
în nodul teoretic se poate realiza în majoritatea cazurilor, uneori sînt însă necesare mici dezaxări (la
grinzile cu zăbrele cu deschideri mari , la grinzile cu zăbrele din lemn), care conduc la apariţia unor
momente încovoietoare locale. Cînd forţele exterioare sînt aplicate şi între noduri, acestea se
înlocuiesc cu rezultantele lor aplicate în noduri şi separat se ţine seamă de efectul încovoierii barei
intre noduri.

5.2 Condiţii de determinare statică şi invariabilitate geometrică

Analiza alcătuirii constructive a grinzilor cu zăbrele în ipoteza nodurilor articulate necesită
verificarea amănunţită a asigurării invariabilităţii geometrice a structurii. Pentru aceasta este
necesar să se verifice dacă structura are invariabilitatea geometrică asigurată, independent de baza
de rezemare de care se leagă, sau dacă structura are invariabilitatea geometrică şi fixarea în plan
asigurate numai împreună cu legăturile faţă de baza de rezemare. Dacă lungimea barelor grinzii cu
zăbrele se consideră fixă, adică se neglijează deformarea acestora sub acţiunea forţelor exterioare,
atunci cea mai simplă construcţie cu noduri articulate care are invariabilitatea geometrică asigurată
este triunghiul. De două noduri ale triunghiului se mai poate fixa prin intermediul a două bare
articulate încă un nod (fig.5.3) şi aşa mai departe. Pentru fiecare nod nou în afara primelor trei
noduri, sînt necesare numai două bare. Dacă se notează cu n numărul total de noduri şi cu b
numărul de bare al grinzii cu zăbrele, între acestea există relaţia:
3 2 ) 1 . 5 ( - = n b K

Fig.5.3 Dezvoltarea unei grinzi cu zăbrele faţă de un triunghi elementar

care stabileşte legătura între numărul nodurilor şi numărul barelor pentru o grindă cu zăbrele cu
invariabilitatea geometrică asigurată. Dacă 3 2 - > n b structura are mai multe bare decît numărul
minim necesar, iar dacă 3 2 - < n b , structura are mai puţine bare decît numărul minim necesar, iar
dacă 3 2 - < n b structura are mai puţine bare decît numărul minim pentru a forma o structură
invariabilă geometric.
Pentru stabilirea numărului de legături interioare, trebuie analizată situaţia fiecărui nod al
grinzii cu zăbrele. Astfel, dacă în nod concură numai două bare, acestea formează o singură
78
articulaţie interioară şi introduce două legături în calcule. Însă cînd în nod se întîlnesc mai multe
bare , numărul articulaţiilor din nod este egal cu numărul barelor care concură în nod din care se
scade o bară. Un astfel de nod va fi echivalent cu a=(k-1) articulaţii simple şi va introduce în calcul
un număr de legături interioare l
i
=2a=2(k-1), în care k este numărul barelor care concură într-un nod
al grinzii cu zăbrele, iar a-numărul articulaţiilor simple dintre două bare.
Astfel relaţia se poate scrie sub forma:
3 3 2 ) 2 . 5 ( - = b a K
care reprezintă condiţia de invariabilitate geometrică proprie a grinzii cu zăbrele şi este analoagă cu
relaţia (5.1). Pentru fixarea grinzii de baza de rezemare mai este necesar un număr minim de r=3
legături exterioare. Înseamnă că numărul minim de legături interioare şi exterioare pentru a obţine
o structură cu zăbrele , care are invariabilitatea geometrică şi fixarea în plan asigurate se verifică cu
relaţia:
r b n + = 2 ) 3 . 5 ( K
Analizî nd relaţia (5.3) se constată că în partea dreaptă există numărul de necunoscute al
problemei, adică eforturile din bare şi reacţiunile din reazeme, iar în partea stîngă numărul de
ecuaţii de echilibru static disponibile pentru calculul acestor necunoscute. Dacă numărul de
necunoscute este egal cu numărul de ecuaţii de echilibru static grinda cu zăbrele este static
determinată, iar dacă numărul de necunoscute este mai mare ca numărul ecuaţiilor posibile, grinda
cu zăbrele este static nedeterminată. Gradul de nedeterminare statică este egal cu diferenţa între
numărul de necunoscute şi numărul ecuaţiilor de echilibru static.
Pentru exemplificare se aplică relaţiile (5.1) şi (5.3) la structurile cu zăbrele din fig. (5.4).

Fig.5.4 Exemple de grinzi cu zăbrele

Rezultă că grinda cu zăbrele din fig.5.4a cu n=10, b=17,r=3 are invariabilitatea geometrică
proprie asigurată fără rezemări şi totodată posedă şi numărul minim de legături exterioare.
Satisfacerea condiţiilor (5.1) şi (5.3) este necesară, dar nu suficientă deoarece nu dă indicaţii
referitoare la modul de dispunere al legăturilor interioare şi exterioare. Grinda cu zăbrele din
fig.5.4b cu n=8, b=13,r=3 verifică condiţiile (5.1) şi (5.3) însă prin dispunerea greşită a diagonalei
3-4 în panoul 2-3-5-4, rezultă un mecanism în panoul 4-5-7-6.
Prin urmare pentru obţinerea unei grinzi cu zăbrele corect alcătuite nu este suficientă numai
verificarea condiţiilor (5.1) şi (5.3) ci trebuie ca barele să fie corect dispuse.
79
Astfel grinda cu zăbrele din fig. 5.4c are n=13, b=22, r=4, se observă că structura fără
legăturile exterioare din rezemări nu are invariabilitatea geometrică proprie asigurată, panoul 8-11-
12-13 rotindu-se în jurul articulaţiei 8. Dacă se verifică relaţia (5.3) rezultă că împreună cu
legăturile exterioare grinda cu zăbrele din fig. 5.4c este o structură cu invariabilitate geometrică şi
fixarea în plan asigurate.
Grinda cu zăbrele din figura 5.4d are n=14, b=24,r=4 şi numai împreună cu legăturile
exterioare constituie o structură cu invariabilitatea geometrică şi fixarea în plan asigurate. Grinda cu
zăbrele din figura 5.4e este un mecanism cu un grad de libertate interior deoarece are n=23, b=42,
r=3 şi din verificarea condiţiilor (5.1) şi (5.3) rezultă b<2n-3 sau b+r<2n. Structura cu zăbrele din
fig.5.4f are invariabilitatea geometrică şi fixarea în plan asigurate aşa cum se obţine din condiţiile
(5.2) şi (1.2) care permit analiza structurii pentru a=19, b=33 şi r=3.
În continuare se vor prezenta căile de identificare a structurilor cu zăbrele care au formă
critică. Alcătuirea corectă a unei grinzi cu zăbrele trebuie să urmărească formarea de triunghiuri
juxtapuse şi uneori partial suprapuse . Considerînd secţionate toate barele care concură în nodul i
efectul acestora asupra nodului se reduce la forţele axiale N
ij
din barele concurente în nod.
Ecuaţia de echilibru a nodului se scrie vectorial astfel:
å
=
= +
k
j
ij i
N P
1
0 ) 4 . 5 ( K
care este echivalentă cu două ecuaţii de proiecţii:
å å
= = 0 ; 0 ) 4 . 5 (
i i
Y X a K K

5.3 Clasificarea structurilor plane cu zăbrele

Structurile cu zăbrele se întîlnesc în practică într-o varietate mare de forme. La o asemenea
structură se deosebesc barele care mărginesc structura cu zăbrele numite tălpi care după poziţia lor
sînt talpa superioară S şi talpa inferioară I, barele care leagă tălpile între ele numite zăbrele ; cele
înclinate se numesc diagonale D iar cele verticale se numesc montanţi V.
După modul de alcătuire structurile cu zăbrele se împart în următoarele categorii:
-structuri articulate simple formate dintr-o succesiune de triunghiuri, două cîte două cu o latură
comună, fără ca suprafaţa triunghiurilor să se suprapună(fig.5.5a..g) care pot avea forma conturului:
#cu tălpi paralele (fig.5.5a,b,c)
# cu tălpi poligonale şi eventual curbe (obişnuit numai nodurile se află pe o curbă, barele între
noduri se execută drepte) fig. 5.5d,e,f,h
După modul de distribuţie al zăbrelelor , structurile articulate simple pot fi:
# sistem triunghiular (fig.5.5a,b,d,e,f,h)
# sistem dreptunghiular (fig.5.5g)
# cu diagonale în K(fig.5.5c)
80

Fig.5.5 Tipuri de grinzi cu zăbrele

-structuri articulate compuse alcătuite din combinarea sau suprapunerea mai multor structuri
articulate simple, în aşa fel încît să rezulte o structură cu invariabilitate geometrică asigurată. Astfel,
grinda din fig.5.6a este alcătuită din două grinzi cu zăbrele sistem triunghiular legate între ele prin
bara 4-10 şi articulaţia interioară 9. Grinda cu zăbrele din fig.5.6b, numită grindă cu bare
suplimentare este alcătuită din introducerea peste o structură principală a unei substructuri
secundare forma 0-1-3-2 în fiecare panou.

Fig.5.6 Structuri articulare compuse

-structuri articulate complexe, alcătuite din legarea invariabilă a nodurilor după alte reguli faţă de
primele două categorii. Astfel structura din fig.5.7a nu este alcătuită dintr-o juxtapunere de
triunghiuri şi nu poate fi descompusă în structuri articulate simple.

81

Fig.5.7 Structuri articulare complexe


5.4 Metoda izolării nodurilor

În această metodă se consideră izolat fiecare nod al grinzii cu zăbrele, prin secţionarea
tuturor barelor care concură în nod. În locul barelor secţionate se introduc eforturile axiale,
considerate de întindere. Asupra fiecărui nod acţionează un sistem de forţe concurente format din
forţele exterioare (acţiuni directe, reacţiuni) şi din forţele axiale necunoscute din barele secţionate.
Condiţia de echilibru a fiecărui nod permite scrierea a două ecuaţii de echilibru static, iar
pentru o grindă cu zăbrele cu n noduri se pot scrie 2n ecuaţii din care se determină eforturile
necunoscute şi reacţiunile. În practică, metoda izolării nodurilor nu se foloseşte sub această formă,
deoarece conduce la un calcul laborios. Evitarea sistemului de 2n necunoscute se face calculînd
mai întîi reacţiunile şi alegînd ordinea în care se scriu ecuaţiile de echilibru pentru noduri, în aşa fel
încît să se obţină numai două necunocute în fiecare nod. Rezolvarea grinzii cu zăbrele se începe din
nodul în care concură numai două bare şi apoi folosind rezultatele obţinute, se continuă calculul
parcurgînd nodurile în aşa fel încît să rezulte de fiecare dată maximum două eforturi necunoscute.
Analizînd structurile articulate simple se constată că acestea satisfac condiţia de existenţă a
numai două eforturi necunoscute în fiecare nod. Rezultă că metoda izolării nodurilor este o metodă
de calcul specifică structurilor articulate simple. Pentru calculul eforturilor în barele grinzii cu
zăbrele , după calculul reacţiunilor, mai rămîn 2n-3 ecuaţii de echilibru pentru nodurile structurii.
Deci, la penultimul nod se mai poate determina o singură necunoscută, pentru că o ecuaţie de la
acest nod împreună cu ecuaţiile de echilibru scrise pentru ultimul nod servesc drept ecuaţii de
verificare.
Dezavantajul metodei constă în aceea că o greşeală efectuată pe parcurs se va repercuta
asupra calculului ulterior şi nu va fi descoperită decît în final, la verificarea ultimului nod.
Deoarece nu se ştie unde anume s-a greşit , calculul trebuie reluat de la primul nod. Pentru a evita
asemenea situaţii pe parcurs se pot face verificări, prin metoda secţiunilor, aşa cum se va vedea mai
departe.
În calculul practic, deoarece nu se cunoaşte de la început natura eforturilor din bare-
întindere sau compresiune- se consideră iniţial că toate eforturile necunoscute sînt eforturi de
întindere. Dacă din calcul rezultă pentru unele eforturi semnul minus înseamnă că aceste eforturi
sînt în realitate eforturi de compresiune.
Pentru anumite ipoteze de încărcare pot exista bare în care efortul să fie egal cu zero. Sînt
unele situaţii particulare care permit să se depisteze aceste bare, din analiza condiţiei de echilibru al
nodului şi anume:
82
-dacă într-un nod concură două bare de direcţii diferite şi în nod nu sînt aplicate forţe
exterioare, eforturile în cele două bare sînt nule (condiţia de echilibru a nodului presupune ca forţele
să fie coliniare, egale şi de sens contrar sau nule).
- dacă în nod concură trei bare, din care două sînt în prelungire, iar în nod nu sînt aplicate
forţe exterioare, efortul în cea de-a treia bară este nul.
- cînd în nod concură trei bare, din care două sînt în prelungire şi în nod se aplică o forţă
exterioară de direcţie oarecare, efortul în bara a treia se determină din ecuaţia de proiecţie
după normala la barele în prelungire.


5.5 Metoda secţiunilor

Prin intermediul acestei metode se pot determina eforturile din una sau mai multe bare, fără să
fie nevoie să se cunoască eforturile din alte bare.
În metoda secţiunilor, se secţionează structura şi se scriu ecuaţiile de echilibru static pentru una
din cele două substructuri rezultate. Deoarece în plan se pot scrie trei ecuaţii de echilibru static,
înseamnă că secţiunea realizată prin structură trebuie să taie maximum trei bare, pentru ca aceste
eforturi să poată fi determinate. Înainte de a trece la calculul eforturilor din bare se determină
reacţiunile, astfel încît în secţiunea efectuată să apară ca necunoscute numai eforturile din trei bare.
Cele trei bare nu trebuie să fie concurente într-un punct sau paralele, deoarece în acest caz nu se
asigură legarea invariabilă a celor două porţiuni. În acest caz numai două ecuaţii de echilibru static
sînt independente. A treia ecuaţie este o combinaţie a celorlalte două. Izolarea unei substructuri se
face prin secţionarea barelor care leagă cele două substructuri şi introducerea forţelor axiale din
aceste bare, în nodurile de la extremităţile lor. Problema care trebuie rezolvată în metoda secţiunilor
constă în determinarea rezultantei forţelor exterioare (acţiuni directe şi reacţiunile din reazeme) pe
una din substructuri şi exprimarea echilibrului acestei rezultante în funcţie de eforturile din barele
secţionate.
Scrierea ecuaţiilor de echilibru static, pentru porţiunea izolată din grinda cu zăbrele, trebuie
făcută în aşa fel încît să conducă la ecuaţii cît mai simple. Pentru simplificarea calculelor este
indicat ca fiecare ecuaţie să conţină numai o singură necunoscută, şi în acest scop se scriu
următoarele ecuaţii de echilibru static:
-ecuaţii de momente în raport cu punctele de intersecţie a cîte două din cele trei bare
secţionate;
-ecuaţii de momente pentru calculul eforturilor din tălpi şi ecuaţii de proiecţii după normala
la tălpi pentru calculul eforturilor din diagonale, la grinzile cu zăbrele cu tălpi paralele.

Exemplul 1: Pentru grinda cu zăbrele din figura 5.8 să se determine eforturile din barele grinzii cu
zăbrele (în secţiunea I-I) folosind metoda secţiunilor.

83

Fig.5.8 Metoda secţiunilor


å
= ® = KN 20 H 0 X
1 i

( ) KN 20 V 0 4 10 8 20 12 15 3 20 16 V 0 M
1 1
9
= ® = × - × - × - × + × ® =
å

( ) KN 25 V 0 16 V 12 10 12 20 4 15 3 20 0 M
9 9
1
= ® = × - × + × + × + × ® =
å

( ) 33 , 55 N 0 3 20 4 15 8 20 3 N 0 M
46 46
5
- = ® = × + × - × + × ® =
å

( ) KN 66 , 46 N 0 3 20 4 20 3 N 0 M
35 35
4
= ® = × + × + × - ® =
å

KN 33 , 8
6 , 0
5
sin
5
N 0 sin N 15 20 0 Y
45 45 i
= =
a
= ® = a - - ® =
å

( ) KN 6 , 46 N 0 3 20 4 20 3 N 0 M
35 35
4
= ® = × + × + × - ® =
å

( ) KN 66 , 46 N 0 3 N 3 20 4 20 0 M
24 24
3
= ® = × - × + × ® =
å

å
- = ® = + - ® = KN 5 N 0 N 15 20 0 Y
34 34 i


Fig.5.9 Sectiuena I-I (a) şi secţinea II-II (b)
Exemplul 2:
Pentru grinda cu zăbrele din fig.5.10 să se determine eforturile din toate barele prin metoda izolării
nodurilor.
84

Fig.5.10 Metoda izolării nodurilor

P 75 , 0 V 0 4 P 3 3 P 2 8 V 0 M
1 1 5
= ® = × × - × + × ® =
å

å
× = ® = P 2 H 0 X
1 i

å
= × - × + × ® = 0 8 V 4 P 3 3 P 2 0 M
5 1


6 , 0
5
3
sin = = a ; 8 , 0
5
4
cos = = a
Nod 1:
å
= ® = + - ® = P 2 N 0 N P 2 0 X
13 13 i

å
= ® = - ® = P 75 , 0 N 0 N P 75 , 0 0 Y
12 12 i

Nod 2:
å
= ® = × - ® = P 25 , 1 N 0 6 , 0 N P 75 , 0 0 Y
23 23 i

P 3 N 0 8 , 0 P 25 , 1 N P 2 0 X
24 24 i
= ® = × + - ® =
å

Nod 3:
å
= ® = × + a + - ® = 75 , 3 N 0 6 , 0 N sin P 25 , 1 P 3 0 Y
36 36 i

å
= ® = + × + × - - ® = 0 N 0 N 8 , 0 P 75 , 3 8 , 0 P 25 , 1 P 2 0 X
35 35 i

Nod 6:
P 25 , 2 N 0 6 , 0 P 75 , 3 N 0 Y
56 56 i
= ® = × - ® =
å


Exemplul 3: Grinda cu zăbrele cu tălpi paralele

Pentru aplicarea metodei secţiunilor la grinda cu zăbrele cu tălpi paralele (fig.5.11) se
efectuează secţiunea I-I prin grindă, se suprimă barele 3-5, 3-4 şi 2-4 care se înlocuiesc cu eforturile
de întindere
34 24 35
, , D I S .Pentru calculul efortului din bara 3-5 se foloseşte ecuaţia de momente în
raport cu nodul 4.
h
M
S M h S P V h S
o
4
35
0
4 35 0 35
; 2 2 - = + = - + l l
h
M
I M h I V h I
0
3
24
0
3 24 0 24
; 0 = = + - = + - l
å
-
-
= = + - = - + - =
g
g g
sin
; 0 sin 2 sin
0
4 2
34
0
4 2 34 0 34
T
D T D P V D Y
85
å
- = = + = - + =
II II
T V T V P V V Y
45 45 0 45
; 0 3
0
35 45
0
35 45
; T V T V - = +
0
46 45
0
46 45
; 0 T V T V - = = +
Efortul din talpa inferioară 2-4 se obţine din ecuaţia de momente în raport cu nodul 3.
Pentru a calcula efortul din diagonală se scrie o ecuaţie de proiecţii după normala la tălpi, luînd în
considerare forţele de pe substructura din stînga secţiunii I-I.
Se observă că eforturile în diagonalele grinzii cu zăbrele se calculează din forţa tăietoare T
0

a grinzii orizontale corespunzătoare. Eforturile în diagonalele descendente sînt de întindere, iar în
diagonalele ascendente sînt de compresiune. Variaţia eforturilor în succesiunea de diagonale este
dată de variaţia forţei tăietoare din grinda orizontală înlocuitoare. Efortul din diagonala D
3-4
se
calculează uşor şi pe cale grafică, dacă prin extremitatea lui T
24
0
se duce o paralelă cu diagonala pînă
intersectează linia de referinţă.
Calculul efortului din montantul 4-5 necesită o secţiune prin grinda cu zăbrele de forma II-II
şi scrierea ecuaţiei de proiecţii după normala la axele tălpilor pentru forţele din stînga secţiunii. În
calculele prezentate mai sus s-a notat cu T
II
=V
0
-3P proiecţia pe verticală a tuturor forţelor situate în
partea stîngă a secţiunii II-II care este asemănătoare unei forţe tăietoare. Pentru a exprima efortul
din montant în funcţie de forţa tăietoare de la grinda orizontală corespunzătoare este necesar să se
precizeze pe care talpă sînt aplicate forţele. Eforturile în montanţii din reazeme şi montantul central
se determină din izolarea nodurilor 0,7 şi 12, rezultînd că eforturile sînt de compresiune şi egale cu
forţele aplicate în aceste noduri.
La calculul eforturilor în structurile cu zăbrele care au diagonale în K se foloseşte metoda
secţiunilor combinată cu metoda izolării nodurilor.

Fig.5.11 Grinda cu zăbrele cu tălpi paralele



86
Exemplul 4: Să se determine eforturile din barele grinzii cu zăbrele din figura 5.12 folosind metoda
izolării nodurilor.

833 , 0 sin = a ; 555 , 0 cos = a
Nod 1:
å
= ® = × - ® = 18 N 0 833 , 0 N 15 0 Y
12 12 i

å
= ® = × - ® = 10 N 0 555 , 0 18 N 0 X
13 13 i

Nod 2:
å
- = ® = a × + × ® = KN 18 N 0 sin N 833 , 0 18 0 Y
23 23 i


å
= ® = a × + a × + - ® = KN 20 N 0 cos 18 cos 18 N 0 X
24 24 i

87
CAP.6 UTILIZAREA PRINCIPIULUI LUCRULUI MECANIC VIRTUAL

Exprimarea stării de echilibru pentru un sistem oarecare, supus acţiunii unui ansamblu de
forţe, se poate face folosind principiul deplasărilor virtuale cunoscut din Mecanică. Pe această bază
se dezvoltă întregul studiu al echilibrului, obţinîndu-se metode de lucru care conduc la soluţii
simple, sugestive şi elegante.
Pentru precizarea noţiunii de “deplasare virtuală”, aşa cum aceasta intervine în calculul
structurilor, considerăm un sistem oarecare avînd unul sau mai multe grade de libertate. Un
asemenea sistem avînd mai puţine legături decît cel minim necesare asigurării indeformabilităţii
geometrice şi fixării în plan, înseamnă că din alcătuirea sa rezultă posibilităţi de deplasare
cinematică, fiind de fapt un mecanism. Legăturile existente îi pot permite să ia anumite poziţii
deplasate, în timp ce îl împiedică de a lua altele. Primul caz se referă la deplasări compatibile cu
legăturile, în timp ce deplasările care s-ar putea imagina, dar care nu sînt permise de legăturile
existente, reprezintă deplasări incompatibile.
Fiecare grad de libertate existent în alcătuirea sistemului permite o deplasare distinctă
compatibilă cu legăturile. Pentru sisteme avînd un singur grad de libertate, imaginea deplasărilor
corespunzătoare este arătată în fig.6.1. Deplasarea poate fi dată într-un sens sau celălalt, ambele
alternative constituind de fapt o singură deplasare distinctă permisă de legături. Pentru sisteme
avînd mai multe grade de libertate, se pot obţine variate posibilităţi de deplasări compatibile cu
legăturile, dar numărul deplasărilor distincte este egal cu cel al gradelor de libertate, orice altă
deplasare putînd fi obţinută din acestea prin combinare.
Pentru exemplificare fie sistemul din fig.6.1 care are două grade de libertate (d=3x2+2x2-
3x4=-2)
88

Fig.6.1 Sisteme avînd un singur grad de libertate

Menţinînd fixe barele 1-2 respectiv 4-5, rezultă posibilităţile de deplasare I şi II compatibile
cu legăturile. Alte deplasări posibile sînt de exemplu III şi IV, dar se constată uşor că deplasarea III
rezultă din suprapunerea deplasărilor I şi II în timp ce deplasarea IV se obţine suprapunînd
deplasarea II, dată în sens invers, cu deplasarea I. Situaţii asemănătoare se întîlnesc la orice alte
sisteme avînd grade de libertate. Posibilităţile de deplasări distincte compatibile cu legăturile
constituie astfel o caracteristică de alcătuire a unui sistem, în funcţie de numărul gradelor de
libertate care rezultă din distribuirea legăturilor.
Fie acum un sistem oarecare-avînd grade de libertate, supus unui ansamblu de forţe,
distribuit astfel încît sub acţiunea acestuia sistemul se găseşte în echilibru. Datorită stării de
echilibru acţiunea forţelor aplicate nu dă sistemului nici o deplasare cinematică reală. Se poate
totuşi imagina că independent de acţiunea forţelor exterioare s-ar da sistemului o deplasare foarte
mică, compatibilă cu legăturile, care să-l ducă într-o poziţie infinit vecină. O asemenea deplasare
poartă numele de deplasare virtuală şi trebuie înţeleasă ca o deplasare posibilă infinit mică, permisă
de legăturile existente în sistem, dar independentă de modul de acţiune al forţelor aplicate, care se
găseşte în echilibru.
Înseamnă că posibilităţile de deplasări compatibile cu legăturile, care rezultă din modul de
alcătuire a sistemelor cu grade de libertate, reprezintă deplasări virtuale ce pot fi date acestor
sisteme. O deplasare virtuală trebuie văzută ca deplasarea infinit mică de la începutul unei mişcări,
89
astfel că direcţia deplasării unui punct al sistemului coincide cu direcţia vitezei din acel punct.
Studiul deplasărilor virtuale se va face deci după legile cinematicii pentru mişcări infinit mici.
Pentru o deplasare virtuală dată unui sistem, aflat în echilibru sub acţiunea unui ansamblu de
forţe, corespunde o cantitate de lucru mecanic elementar datorită parcurgerii de către forţe a
deplasărilor corespunzătoare. Acest lucru mecanic se numeşte lucru mecanic virtual şi poate fi
evaluat pe baza relaţiei :
0 P M 0 dL
i i i i
= h + y ® =
å å

Condiţia de mai sus serveşte la exprimarea ecuaţiilor de echilibru ale unui sistem oarecare.
Pentru fiecare deplasare virtuală dată se poate scrie o asemenea ecuaţie. Numărul de ecuaţii diferite
de echilibru ce se pot obţine pentru un sistem este egal cu numărul deplasărilor virtuale distincte
care pot fi date acestuia, deci cu numărul gradelor de libertate ale sistemului.
Ecuaţiile de echilibru, scrise pe baza folosirii principiului deplasărilor virtuale, stabilesc
corelaţii directe între diferitele forţe active care acţionează asupra sistemului. Prin aceasta caracterul
lor diferă de cel al ecuaţiilor de echilibru examinate anterior (ecuaţii de proiecţii şi de momente)
conducînd la obţinerea unui instrument de operare mai adecvat interpretărilor de ansamblu ale
fenomenelor studiate.
Deplasările virtuale au un caracter cinematic deoarece sînt date unor sisteme avînd grade de
libertate. Porţiunile componente ale sistemului sînt considerate corpuri rigide, iar în ecuaţia 0 = dL
intră numai forţe exterioare active. În acest mod, utilizarea ecuaţiei serveşte la exprimarea condiţiei
de echilibru static.
Domeniul de aplicare al principiului deplasărilor virtuale cuprinde şi posibilitatea exprimării
condiţiei de echilibru static. Pentru aceasta se dau deplasări virtuale unor sisteme care nu conţin
grade de libertate (sînt static determinate sau static nedeterminate). Condiţia de compatibilitate cu
legăturile conduce la deplasări virtuale cu caracter elastic, reprezentate de anumite poziţii
deformate. Aici trebuie considerată starea de echilibru dintre forţele exterioare şi forţele interioare,
acestea figurînd împreună în ecuaţia de echilibru.
La un sistem cu grade de libertate, echilibrul nu este posibil pentru sarcini oarecare, ci
numai pentru anumite situaţii particulare de încărcare. De fapt, structurile care se studiază în Statica
construcţiilor nu au grade de libertate, dar ele pot fi reduse la sisteme de acest fel prin suprimarea
unor anumite legături, punînd în evidenţă forţele de legătură respective. Aceste forţe de legătură
intră deci în categoria forţelor active, iar mărimile lor trebuie să fie astfel încît să asigure echilibrul
sistemului. Exprimarea condiţiei de echilibru prin deplasări virtuale conduce la ecuaţii în care nu
intervin celelalte forţe de legătură, corespunzătoare legăturilor menţinute. Se stabilesc astfel relaţii
de condiţie numai între sarcini şi forţele de legătură puse în evidenţă, care sînt singurele
necunoscute. Este uşor de văzut supleţea procedeului, care introduce în ecuaţii numai necunoscutele
dorite.
Cînd structura dată este static determinată, numărul necunoscutelor puse în evidenţă este
egal cu numărul gradelor de libertate care rezultă prin suprimarea legăturilor respective. Deoarece
pentru fiecare grad de libertate se poate scrie prin deplasări virtuale o ecuaţie de echilibru, înseamnă
că se obţin ecuaţiile necesare pentru aflarea necunoscutelor. Cînd structura este static
nedeterminată, obţinerea unui sistem cu un anumit număr de grade de libertate impune suprimarea
unui număr mai mare de legături, surplusul fiind egal cu numărul legăturilor suplimentare. În acest
caz, ecuaţiile de echilibru scrise prin deplasări virtuale conduc numai la stabilirea unor relaţii de
condiţie între necunoscutele puse în evidenţă, necesare pentru asigurarea echilibrului.
Se consideră un mecanism, adică o structură cu mai puţine legături decît numărul minim
necesar pentru a obţine o structură invariabilă geometric şi corect fixată în plan, caracterizată prin
posibilităţi de deplasare cinematică. Legăturile existente în această structură permit ca să ocupe
anumite poziţii deplasate, deplasări numite deplasări compatibile cu legăturile.
Dacă asupra unei structuri mecanism acţionează un sistem de forţe în echilibru, nu se produc
deplasări cinematice. Se poate imagina că structurii i se imprimă o deplasare foarte mică, care aduce
structura într-o poziţie infinit vecină. O astfel de deplasare infinit mică, compatibilă cu legăturile
90
structurii şi independentă de forţele în echilibru aplicate pe structură, poartă numele de “deplasare
virtuală”.
Starea de echilibru a unei structuri supusă unui sistem de forţe oarecare se poate exprima şi
folosind principiul deplasărilor virtuale: “ condiţia necesară şi suficientă ca o structură să fie în
echilibru este ca suma lucrurilor mecanice virtuale produse de toate forţele aplicate pe structură,
să fie nulă pentru orice deplasare virtuală, compatibilă cu legăturile.

Lucrul mecanic al unei forţe este produsul dintre forţa (P) şi proiecţia deplasării punctului
său de aplicaţie pe direcţia forţei (dη), iar lucrul mecanic al unui moment este produsul dintre un
moment (M) şi rotatia corpului (dψ), pe care actionează momentul. Deplasările sînt infinit mici, şi
se utilizează simbolurile η şi ψ.
Astfel este necesară trasarea diagramelor de deplasare virtuală pe orizontală şi pe verticală.
În calculul practic se pleacă de la o deplasare generalizată considerată unitară. În funcţie de
această deplasare se calculeză rotaţiile tuturor corpurilor şi deplasările punctelor de aplicaţie ale
forţelor şi ale rezultantelor încărcărilor uniform distribuite.

6.1 Centre absolute de rotaţie. Centre relative de rotaţie

Centrul instantaneu de rotaţie îl reprezintă punctul în jurul căruia se produce rotaţia corpului.
Centrul instantaneu de rotaţie al unui corp se află pe normala la direcţia vitezei punctelor corpului.
Pentru sistemele de corpuri, determinarea poziţiei centrelor instantanee, se realizează cu ajutorul
teoremei de coliniaritate , teoremă care se enunţă astfel: “la sistemele cinematice plane, trei centre
instantanee de rotaţie, a trei corpuri oarecare, sînt coliniare.
Baza de susţinere se consideră ca un corp. Pentru exemplificare se consideră sistemul
cinematic, cu un grad de libertate din fig.6.2.

Fig.6.2 Sistem cinematic cu un grad de libertate

Numărul de grade de libertate cinematică se obţine cu relaţia:
N=3C-A-2S, N=3x1-4-0= -1
Deoarece N<0 rezultă că sistemul este un mecanism cu un grad de libertate.
Se porneşte de la o rotire ψ
1
a corpului I în jurul centrului 1p. Articulaţia 12 este punct
comun al I şi II, are o singură deplasare şi o singură viteză. Centrul de rotire al corpului II, şi anume
91
2p, se află pe normala la viteza v
1
deci în prelungirea direcţiei 1p-12. Corpul III se roteşte în jurul
centrului 3p, iar articulaţia 23, comună corpurilor II şi III, are o singură deplasare şi o singură
viteză. Centrul de rotire al corpului II, 2p se află pe normala la viteza v
3
deci în prelungirea direcţiei
3p-23. Rezultă că trei centre instantanee de rotaţie sînt coliniare.
Astfel putem definii:
-centre absolute- caracterizate prin aceea că viteza lor absolută este egală cu zero;
-centre relative – caracterizate prin aceea că viteza relativă este egală cu zero.
Teorema de coliniaritate a centrelor instantanee de rotaţie se poate enunţa în următoarele
moduri:
-centrele absolute a două corpuri şi centrul relativ corespunzător sînt coliniare;
-centrele relative a trei corpuri sînt coliniare.
Schematizarea teoremei de coliniaritate se poate face în modul următor:
1p-12-2p sau 12-13-23
Poziţia unui centru absolut sau a unui centru relativ se poate obţine prin intersecţia a două direcţii.
În cazul mecanismului din figura 6.2 centrul absolut al corpului II se află la intersecţia direcţiilor:
p p
p p
p
3 32 2
1 12 2
{ 2
K K
K K
K
iar centrul relativ 13 se află la intersecţia direcţiilor:
32 12 13
3 1 13
{ 13
K K
K K
K
p p

În cazul în care un corp este legat articulat de baza de rezemare atunci în acea articulaţie se află
centrul absolut al corpului respectiv. Centrele absolute ale corpurilor care nu se încadreză în această
situaţie se determină prin intermediul teoremei de coliniaritate.
Pentru a evalua lucrul mecanic virtual produs de un sistem de forţe, este necesar să se cunoască
deplasările punctelor de aplicaţie ale forţelor şi rotirile corpurilor. Aceste elemente se pot obţine din
aşa numitele diagrame de deplasări, diagrame care se reprezintă în raport cu două axe normale:
orizontală şi verticală. Elementul esenţial în această operaţie îl constituie cunoaşterea legii de
variaţie a deplasărilor punctelor corpurilor.
Concluzii:
-diagramele de deplasări virtuale se anulează în punctele în care centrele absolute se proiectează
pe axele de referinţă;
-centrele relative a două corpuri reprezintă practic punctul cu deplasare comună;
-variaţiile liniare ce delimitează deplasările unui corp în cele două diagrame (orizontală şi
verticală) sînt la nivelul lor normale.Prin această modalitate se poate face verificarea corectitudinii
diagramelor de deplasări virtuale.
-orice deplasare,rotaţie sau translaţie, se determină prin relaţii liniare funcţie de deplasarea
unitară de la care s-a plecat.

6.2 Determinarea reacţiunilor şi eforturilor pentru structuri static determinate

Pentru determinarea unui efort sau a unei reacţiuni prin folosirea principiului lucrului mecanic
virtual este necesar ca structura static determinată să se transforme într-un mecanism prin
eliminarea legăturii corespunzătoare efortului căutat. În locul legăturii eliminate se va introduce
echivalentul mecanic.
Mecanismului astfel obţinut, aflat de altfel în echilibru sub acţiunea forţelor date şi a
necunoscutei respective, i se dă o deplasare virtuală unitară şi din condiţia de lucru mecanic virtual
egal cu zero dL=0, se determină efortul sau reacţiunea căutată:
å å
= + + 0 ) 3 . 6 (
j j i i s
M P S y h d K
unde S reprezintă mărimea statică necunoscută, iar δ
s
deplasarea pe direcţia sa de acţiune-translaţie
η
s
sau rotire ψ
s
.
92
Pentru ca un efort să apară în ecuaţia de echilibru (6.3) trebuie pus în evidenţă. Aceasta se
realizează suprimînd legătura corespunzătoare aşa cum se arată în fig. 6.3

Fig.6.3 Eliminarea legăturilor corespunzătoare eforturilor N,T,M





Exemplul 1. Pentru grinda Gerber din fig. 6.4 să se calculeze V
2
,M
2
, T
2-ε
, utilizînd principiul
lucrului mecanic virtual.


Fig.6.4 Calcul eforturi prin deplasări virtuale pentru o grindă Gerber
93
Calculul reacţiunii V
2
În cazul de faţă mecanismul se obţine eliminînd legătura
corespunzătoare reacţiunii V
2
. Pe direcţia reacţiunii V
2
se consideră o deplasare unitară,
mecanismul fiind format din două corpuri. Centrul absolut al corpului I este în punctul 1 iar al
corpului II în punctul 4.
Pe baza deplasării unitare de la care s-a plecat se poate calcula rotaţia corpului I:
12
1
1
= y ;
Deplasarea comună hdintre corpul I şi corpul II se calculează pentru a se putea obţine
rotaţia
2
y :
12
15
15
1
= × y = h ;
9 12
15
9
2
×
=
h
= y ;
2
1
12
6
6
1 1
= = × y = h
12
5 , 13
5 , 13
1 2
= × y = h
108
5 , 67
5 , 4
2 3
= × y = h
108
45
3
2 4
= × y = h
Condiţia de lucru mecanic virtual este egal cu zero are forma:
å å
= y × + h × 0 M P
j j i i

KN 75 , 118 V 0 1 V 30 60 3 10 12 10
2 2 4 3 2 1
= ® = × + h × + h × - h × × - h × × -

Calculul momentului încovoietor M
2.
Se obţine mecanismul cu un grad de libertate
eliminînd legătura corespunzătoare momentului încovoietor M
2
, aşa cum s-a reprezentat în fig.6.5b.
Grinda 1-2 este fixă, deci mecanismul se formează pe porţiunea de la secţiunea 2 spre dreapta şi
este compus din două corpuri. Centrele de rotaţie cunoscute sînt centrul absolut 1p şi centrul relativ
12 . Centrul absolut al corpului II se află în reazemul 4.
Se dă o deplasare virtuală corpului I, ψ
1
iar deplasările celorlalte corpuri rezultă din condiţia
ca într-un centru relativ deplasările a două corpuri sînt egale, iar într-un centru absolut deplasarea
este egală cu zero.
1
1
= y ; 3 3
1
= × y = h ;
3
1
9
3
9
2
= =
h
= y
3
5 , 4
5 , 4
2 2
= × y = h ; 1 3
3 3
= × y = h ; 5 , 1
1 1
× y = h
KNm 105 M 0 30 60 3 10 M
2 3 2 1 1 2
- = ® = h × - h × + h × × + y ×
Semnul minus obţinut pentru momentul încovoietor indică faptul că în realitate sensul acestui
moment este invers decît cel considerat iniţial, respectiv fibra întinsă va fi fibra superioară.
Calculul forţei tăietoare T
2-ε
. Mecanismul corespunzător calculului forţei tăietoare T
2-ε
este
reprezentat în fig. 6.6c şi este format din trei corpuri.
Caracteristica acestui mecanism este aceea că pentru orice deplasare dată, corpurile I şi II legate
prin două legături paralele, vor fi paralele- respectiv centrul relativ 12 se află la infinit pe orizontală.
Dînd o deplasare virtuală, de exemplu η=1 pe direcţia forţei tăietoare rezultă diagrama de deplasări
din fig. 6.6c în care corpurile I şi II sînt paralele.
12
1
2 1
= y = y ;
4
1
3
2
= × y = h
36
1
9
3
=
h
= y ;
2
1
6
1 1
= × y = h
12
5 , 1
5 , 1
2 2
= × y = h ;
36
5 , 4
5 , 4
3 3
= × y = h
94
12
1
3
3 4
= × y = h
KN 75 , 68 T 0 30 60 3 10 1 T 12 10
2 4 3 2 2 1
= ® = h × - h × + h × × + × - h × ×
e - e -


Exemplul 2: Să se determine momentul în secţiunea “i” şi forţa tăietoare
e - 5
T pentru grinda Gerber
din figura 6.5.

a) Calculul momentului încovoietor în secţiunea “i”
Se consideră iniţial rotaţia corpului “1” 1
1
= y . Ulterior se pot calcula rotaţiile corpurilor II şi
III şi deplasările punctelor de aplicaţie ale forţelor.
2 2
1 1
= × y = h ; 1
2
1
2
=
h
= y
3 3
2 2
= × y = h
4
3
4
2
3
=
h
= y ; 5 , 1 5 , 1
2 3
= × y = h
5 , 1 2
3 4
= × y = h
0 4 20 3 20 M M
4 3 2 i 1 i
= h × × - h × × - y × - y × -
105 M 0 5 , 1 80 5 , 1 60 1 M 1 M
i i i
- = ® = × - × - - × -



Figura 6.5 Aplicarea principiului lucrului mecanic virtual la grinzi Gerber

b) Calculul forţei tăietoare
e - 5
T
Se consideră deplasarea pe direcţia forţei tăietoare 1 = h . Deoarece corpul de la dreapta
reazemului II este fix , atunci cel din stînga se translatează.
4
1
1
= y ;
2
1
1
= h
KN 40 T 0 4 20 1 T
5 1 5
= ® = h × × + × -
e - e -



95
Exemplul 3 :
Să se calculeze reacţiunea H
2
la cadrul din figura 6.6 utilizînd principiul lucrului mecanic
virtual.
Mecanismul cu un grad de libertate a fost obţinut eliminînd legătura orizontală din reazemul
2 şi pentru menţinerea echilibrului ansamblului s-a introdus reacţiunea H
2
. Mecanismul este format
din două corpuri. Centrele de rotaţie cunoscute sînt 1p şi 12. Centrul absolut al corpului II se
determină astfel:
î
í
ì
^ 2 2
1 12 2
2
K
K K
reazem p
p p
p
Dînd deplasarea η=1, pe direcţia reacţiunii H
2
se obţin diagramele de deplasări pe orizontală şi pe
verticală.
Condiţia de lucru mecanic virtual este:
0 5 30 40
2 2 1
= × - × × + × h h h H

Fig.6.6 Determinarea reacţiunii H
2
utilizînd principiul lucrului mecanic virtual

Deplasările fiind ininit mici unghiurile se asimilează cu tangenta.
Avînd η=1 se obţin celelalte deplasări:
12
5 , 2
5 , 2 ,
12
1
,
12
1
,
2
1
1 2 2 1 2 1
= = = = = = y h y y y h
Reacţiunea H
2
are valoarea:
KN H H 25 , 51 ,
12
5 , 2
150
2
1
40
2 2
= × + × =
Semnul este plus, deci H
2
are sensul ales iniţial.

96
Exemplul 4:
Să se calculeze momentul încovoietor din secţiunea i la cadrul din fig. 6.7, utilizînd
principiul lucrului mecanic virtual.
Eliminînd legătura corespunzătoare momentului încovoietor din secţiunea “i” se obţine mecanismul
din figura 6.7.



Fig.6.7 Utilizarea principiului lucrului mecanic virtual pentru determinarea momentului M
i

Mecanismul format este din trei corpuri. Centrul absolut al corpului II se obţine folosind teorema de
coliniaritate după cum urmează:
þ
ý
ü
î
í
ì
+
+
) 3 , 2 ( p 3
) 2 , 1 ( p 1
p 2
6
1
3 1
= y = y ;
6 , 3
5 , 1
5 , 1
2 1
= × y = h
6 , 3
1
2
= y ;
6
1
1
3 2
= × y = h ;
Ecuaţia de lucru mecanic virtual capătă forma:
KNm 8 , 106 M 0 2 30 3 30 M M
i 2 1 3 i 2 i
= ® = h × × + h × × + y × + y ×





97
Exemplul 5: Să se determine momentul din secţiunea “i” pentru cadrul din figura 6.8 , folosind
principiul lucrului mecanic virtual.
Pentru determinarea momentului în secţiunea “i” în acea secţiune se întrerupe continuitatea,
introducîndu-se o articulaţie. Mecanismul obţinut este format din patru corpuri.
Centrul absolut al corpului II se află în articulaţie la legătura cu baza de rezemare,la fel şi în cazul
corpului patru.

98


Fig.6.8 Exemplu aplicare principiul lucrului mecanic virtual la cadre

Pentru determinarea centrelor absolute ale corpurilor 1 şi 3 se aplică teorema de coliniaritate după
cum urmează:
î
í
ì
+
^
) 2 , 1 ( p 2
reazem
p 1
î
í
ì
+
+
) 4 , 3 ( p 4
) 3 , 2 ( p 2
p 3
Poziţia centrelor absolute 1p şi 3p se obţine prin asemănări de triunghiuri. Astfel conform figurii
x=27, y=6.
9
1
4 2
= y = y
27
1
1
= y ;
6
1
3
= y
99
9
1
27
3
3
1 1
= = × y = h ;
9
1
1
2 2
= × y = h
3
1
6
2
2
3 3
= = × y = h
0 4 12 2 12 6 12 60 M M
3 2 1 4 3 i 2 i
= h × × - h × × - h × × - y × + y - y -
0
3
1
48
9
1
24
9
1
72
9
1
60
6
1
9
1
M
i
= - - × - × = ÷
ø
ö
ç
è
æ
+
KNm 74 M 20 M 27 , 0
i i
- = ® - =

Exemplul 6:
Se cere calculul momentul încovoietor M
i
şi a reacţiunii H
2
la cadrul din figura 6.9:

- Pentru calculul momentului încovoietor M
i
se întrerupe continuitatea cadrului în secţiune “i”, prin
introducerea unei articulaţii. Structura astfel formată este un mecanism format din 3 corpuri
conform figurii 6.9b.
Se consideră iniţial o deplasare unitară pe direcţia centrului relativ (1,2), pe baza căreia se vor
calcula ulterior rotaţiile tuturor corpurilor.
4
1
3 1
= y = y ;
4
1
2
= y ;
4
1
1
3 1
= × y = h
0 8 M M
1 2 i 1 i
= h + y - y × -
0
4
1
8
4
1
4
1
M
i
= × + ÷
ø
ö
ç
è
æ
+ -
KNm 4 M 2
2
1
M
i i
= ® = ×

-Pentru calculul reacţiunii H
2
se elimină legătura corespunzătoare acestei reacţiuni, astfel încît
nodul 2 va conţine un reazem simplu. Mecanismul obţinut este format din două corpuri.
î
í
ì
+
^
) 2 , 1 ( p 1
reazem
p 2
8
1
2
= y ;
8
1
1
2 2
= × y = h
2
1
4
2 1
= × y = h ;
8
1
4
1
1
=
h
= y
KN 1
8
1
8 H 0 8 1 H
2 2 2
= × = ® = h - ×

100

Fig.6.9 Calculul momentului M
i
şi a reacţiunii H
2




101
CAP.7 LINII DE INFLUENŢ Ă

7.1 Semnificaţ ia liniilor de influenţ ă

Metodele studiate în capitolele precedente permit calculul reacţiunilor şi eforturilor
din structurile static determinate produse de forţe cu poziţie fixă. În practică, în afara
acţiunilor permanente, cu mărime şi poziţie fixe, există şi forţe mobile, cum sînt acţiunile
utile, care pot acţiona în orice punct al structurii. Ca exemple de forţe mobile se pot da:
convoaiele de forţe aduse de roţile locomotivei şi vagoanelor la podurile de cale ferată,
convoaiele de forţe produse de vehicule cu pneuri şi pe şenile la podurile de şosea, convoaiele
produse de podurile rulante, forţa utilă formată din oameni şi utilaje, care se iau în considerare
la proiectarea construcţiilor. Convoaiele de acţiuni mobile şi acţiunile utile sînt standardizate
şi se dau în norme oficiale. Distanţa între forţele unui convoi mobil este constantă, iar ordinea
forţelor nu poate fi modificată la acelaşi convoi. Forţele mobile dintr-un convoi nu-şi
modifică mărimea şi orientarea.
Mai mult sînt unele construcţii care suportă în principal acţiunea forţelor mobile –
cazul podurilor. Forţele mobile sînt reprezentate de greutatea oamenilor, a maşinilor şi
utilajelor de transport. Datorită schimbării poziţiei forţelor exterioare are loc o modificare
corespunzătoare a reacţiunilor şi eforturilor.
Se consideră grinda simplu rezemată din fig.7.1 supusă acţiunii sistemului de forţe P
1,
P
2
,P
3
,P
4
. Forţele au intensitatea constantă, distanţa dintre forţe este constantă, se schimbă
numai poziţia forţelor.

Fig.7.1 Grindă simplu rezemată încărcată cu forţe concentrate

În poziţia din fig.7.1 a forţelor P
1,
P
2
,P
3
,P
4
sînt aplicate în secţiunile a şi b. Un efort S
i

din secţiunea i se determină ca sumă a efectelor celor două forţe :
4 id 3 ic 2 ib 1 ia i
P s P s P s P s S ) 4 . 6 ( + + + = K
unde s
ia
reprezintă mărimea efortului S
i
cînd grinda ar fi încărcată numai cu o forţă egală cu
unitatea acţionînd în secţiunea a iar s
ib
reprezintă mărimea efortului S
i
cînd grinda ar fi
încărcată numai cu o forţă egală cu unitatea acţionînd în secţiunea b. În poziţia din fig.7.1b
forţele P
1,
P
2
,P
3
,P
4
sînt aplicate în secţiunile e,f,g,h. Efortul S
i
va fi în acest caz:
4 ih 3 ig 2 if 1 ie i
P s P s P s P s S ) 5 . 6 ( + + + = K
Se poate trage concluzia că efortul S
i
se poate exprima în funcţie de forţele P
1,
P
2
,P
3
,P
4
şi are
nişte coeficienţi de forma s
ia
, s
ib
, s
ic
, s
id
denumiţi coficienţi de influenţă şi care reprezintă
efectul unor forţe egale cu unitatea.
Efortul S
i
variază funcţie de poziţia sistemului de forţe,şi în concluzie va exista o
valoare maximă pentru acesta.Una din soluţii pentru obţinerea acestei valori maxime ar
însemna să se plaseze sistemul de forţe într-o serie de poziţii şi să se determine valoarea S
i

corespunzătoare. Prin comparaţia valorilor din şirul astfel obţinut se poate obţine valoarea
maximă. O astfel de soluţie conduce la un volum mare de calcul şi un consum mare de timp.
102
Mai economic, din punct de vedere al calculului, ar fi să se utilizeze linia de influenţă
a efortului considerat.
Linia de influenţă este o diagramă care reprezintă variaţia unei mărimi statice-
reacţiune sau efort- cînd o forţă egală cu unitatea, de direcţie dată, parcurge structura,
deplasîndu-se pe cale.
Liniile de influenţă pot fi obţinute prin două metode:
-metoda analitică
-metoda cinematică
Astfel, metoda analitică se pretează la grinda dreptă simplu rezemată, iar metoda cinematică
la grinzile Gerber.

7.2 Metoda analitică

7.2.1 Grinda simplu rezemată

Pentru grinda simplu rezemată din fig.7.2 se va trasa linia de influenţă a reacţiunii V
1

şi a reacţiunii V
2
.

Fig.7.2 Linia de influenţă pentru reacţiunea V
1
şi reacţiunea V
2


Linia de influenţă a reacţiunii V
1
are expresia:
l
b
V

=
1
1

unde b este variabilă , forţa unitate fiind mobilă.
Introducînd condiţiile la limită asupra variabilei rezultă:
-pentru b=0 , V
1
=0
-pentru b=l, V
1
=1
Rezultă că atunci cînd forţa unitate se află în secţiunea 2 reacţiunea V
1
este egală cu zero, iar
cînd forţa unitate se află în secţiunea 1 reacţiunea V
1
este egală cu 1. Deci, reacţiunea V
1

variază liniar cînd forţa unitate parcurge întreaga grindă. Diagrama care prezintă această
variaţie este linia de influenţă a reacţiunii V
1
. Linia de influenţă are o scară –respectiv
ordonata- şi un semn.
O ordonată a liniei de influenţă a reacţiunii V
1
reprezintă mărimea acestei reacţiuni cînd forţa
egală cu unitatea se află chiar în dreptul ordonatei respective.



103


Linia de influenţă a reacţiunii V
2

Reacţiunea V
2
are expresia:
l
a
V

=
1
2

unde a este variabilă.
Din condiţiile de limită asupra variabilei rezultă:
-pentru a=0, V
2
=0
-pentru a=l, V
2
=1
Cu aceste valori a fost construită linia de influenţă a reacţiunii V
2
.

Linia de influenţă a forţei tăietoare T
I
Se consideră grinda simplu rezemată din fig. 7.3 pe care se marchează secţiunea I distanţele x
şi x’ sînt constante.



Fig.7.3 Linia de influenţă a forţei tăietoare şi a momentului încovoietor în secţiunea “i”

Reacţiunile au expresiile:
l
a
V
l
b
V

=

=
1
,
1
2 1

Se vor analiza două situaţii:
-forţa unitate se află în intervalul i-2(0≤b≤x’). În acest caz forţa tăietoare din secţiunea i este
egală cu reacţiunea V
1
deci
l
b
V T
i

= =
1
1

Din condiţiile asupra lui b rezultă:
-pentru b=0, V
1
=0 şi T
I
=0
104
-pentru b=x’,
l
x
siT
l
x
V
i
' '
1
= =
deci forţa tăietoare are aceeaşi variaţie ca şi reacţiunea V
1.

Forţa unitate se află în intervalul 1-I(0≤a≤x)
În acest caz forţa tăietoare din secţiunea I are expresia:
2 1
1
1 1 V
l
a
l
b
V T
i
− =

= −

= − =
λ

Din condiţiile asupra lui a rezultă:
-pentru a=0, V
2
=0 şi T
i

-pentru a=x
l
x
T si
l
x
V
i
− = = K
2

deci forţa tăietoare are aceeaşi variaţie ca şi reacţiunea V
2
dar are semnul minus.
În fig.7.3 au fost reprezentate rezultatele pe cele două intervale, obţinînd linia de influenţă a
forţei tăietoare. Suma celor două segmente din secţiunea i este egală cu 1 şi reprezintă scara
liniei de influenţă. Se mai constată, la această linie de influenţă faptul că cele două ramuri sînt
paralele.

Linia de influenţă a momentului încovoietor M
i
:
Se consideră aceleaşi două situaţii ca şi în cazul liniei de influenţă a forţei tăietoare T
i
.
Forţa unitate se află în intervalul i-2(0≤b≤x’)
x
l
b
x V M
i

= ⋅ =
1
1

Din condiţiile la limită se obţine:
-pentru b=0,V
1
=0 şi M
I
=0
-pentru b=x’, V
1
=x’/l şi M
I
=xx’/l
Forţa unitate se află în intervalul 1-I(0≤a≤x)
'
1
'
2
x
l
a
x V M
i


= ⋅ =
Din condiţiile la limită se obţine:
-pentru a=0, V
2
=0 şi M
I
=0
-pentru a=x, V
2
=x/l şi M
I
=xx’/l
Se constată că pentru momentul încovoietor M
i
s-a obţinut aceeaşi valoare, calculînd fie
pentru forţele din stînga, fie pentru forţele din dreapta.
Scara acestei linii de influenţă este ordonata
l
xx'
= η
7.2.2 Grinda cu consolă

Considerînd o secţiune dată “i” în porţiunea dintre reazeme (fig.7.4a), atît timp cît
sarcina de 1 parcurge intervalul 1-2 situaţia este la fel ca pentru grinda simplu rezemată, deci
linia de influenţă este aceeaşi (fig.7.4b). Cînd sarcina trece pe consolă, linia de influenţă se
completează ca pentru reacţiunea V
1
(fig.7.4b), deoarece în acest caz T
I
=V
1
. Acelaşi rezultat
se obţine şi prin folosirea deplasărilor virtuale, deplasarea corespunzătoare forţei tăietoare din
secţiunea i fiind arătată în fig. 7.4b.
Pentru o secţiune k situată pe consolă, forţa tăietoare în secţiune este nulă pentru orice
poziţie a sarcinii de 1 în intervalul 1-2-k, deci pe acest interval linia de influenţă are ordonate
nule. Pentru poziţii ale sarcinii la drepta secţiunii rezultă T
k
=1 deci t
kx
=1, linia de influenţă
avînd ordonată constantă pe porţiunea k-3. Acelaşi rezultat se obţine şi folosind deplasarea
virtuală, arătată în fig. 7.4e unde se constată că porţiunea de grindă 1-2-k nu se poate deplasa
de pe reazeme, respectînd legăturile existente. Condiţia de paralelism între cele două porţiuni
105
de grindă impune porţiunii k-3 să se deplaseze paralel cu poziţia iniţială; raportul 1 / =
k x
δ δ
dă mărimea ordonatei liniei de influenţă. Această linie de influenţă este aceeaşi ca pentru o
grindă 2-3 încastrată în 2.
Cînd secţiunea ar fi situată imediat la stînga, respectiv la dreapta reazemului 2, se
obţin liniile de influenţă T
2
st
(fig.7.4f)şi T
2
dr
(fig.7.4g) care sînt cazuri particulare ale liniilor de
influenţă T
I
şi T
k
. Ţ inînd seama de relaţia
2 2 2
V T T
st dr
+ =

Fig.7.4 Linia de influenţă pentru forţa tăietoare

Deci
2 2 2
V T T
st dr
= −
se constată că liniile de influenţă obţinute o satisfac regăsind linia de influenţă V
2
.
În cazul transmiterii indirecte a sarcinilor, liniile de influenţă se obţin în acelaşi mod,
corecţia intervenind numai în panoul care conţine secţiunea, sub forma unei variaţii liniare
care uneşte punctele corespunzătoare extremităţilor acestui panou.



106



7.3 Metoda cinematică

Metoda cinematică are la bază utilizarea principiul lucrului mecanic virtual. Structura
trebuie transformată într-un mecanism cu un grad de libertate prin eliminarea legăturii pe
direcţia mărimii statice (reacţiune sau efort) a cărei linie de influenţă urmează a fi trasată şi în
locul ei se introduce mărimea statică S.
Astfel structura va fi încărcată cu mărimea statică S şi cu forţa egală cu unitatea.
Ca notaţii se consideră deplasarea
s
δ pe direcţia efortului S şi deplasarea
p
δ pe
direcţia forţei unitate. Expresia lucrului mecanic virtual, produs de aceste forţe, devine:
0 1 ) 1 . 7 ( = ⋅ + p S
s
δ δ K
Din expresia (6.5) se deduce:
s
p
S
δ
δ
− = K ) 2 . 7 (
Dacă se consideră deplasarea pe direcţia lui S egală cu unitatea şi de sens invers sensului lui
S, adică δ
S
=-1 se obţine expresia mărimii S:
p
S δ = K ) 3 . 7 (
expresie care arată că în condiţia δ
S
=-1, mărimea S are mărimea deplasării secţiunii în care se
află forţa egală cu unitatea şi are şi acelaşi semn.
Dacă deplasarea are loc în sensul de acţiune al forţei unitate atunci semnul deplasării
p
δ este plus, iar dacă deplasarea are loc în sens invers sensului de acţiune al forţei unitate
atunci semnul este minus.
Etapele de trasare a liniei de influenţă sînt:
-structura static determinată se transformă într-un mecanism cu un grad de libertate
prin eliminarea legăturii corespunzătoare mărimii S şi se pune în evidenţă mărimea S.
-se consideră o deplasare virtuală δ
s
=-1, pe direcţia mărimii statice ce urmează a fi
determinată, şi se construieşte diagrama de deplasări virtuale;
-diagrama de deplasări poate fi considerată ca fiind linie de influenţă dacă i se ataşează
scara δ
S
=-1.

Linii de influenţă la grinzi Gerber:

Exemplul 1: Să se traseze liniile de influenţă pentru momentul M
1,
ε − ε + 4 4
LT , LT ,
5
LM
(fig.7.5)
107

Fig.7.5 Linii de influenţă la grinzi Gerber
Exemplul 2:
Se cer liniile de influenţă pentru reacţiuni şi eforturi la grinda din fig. 7.6 (LV
2
,LV
4
,LM
4
,LM
i
)


Fig.7.6 Linii de influenţă pentru reacţiuni şi eforturi la o grindă Gerber

108
109

CAP.8 DEFORMAREA ELASTICA A STRUCTURILOR

8.1 Vectorul forţ ă. Vectorul deplasare.

În cazul calculului matriceal al structurilor este necesară alegerea unui sistem de referinţă
global în care se defineşte structura. Acest sistem de referinţă este necesar pentru precizarea
coordonatelor punctelor de aplicaţie ale forţelor.
Vectorul-forţă se defineşte ca un ansamblu de acţiuni care se aplică asupra unei structuri.
Astfel, vectorul –forţă pentru structura din fig. 8.1 este alcătuit din ansamblul forţelor şi
momentelor care acţionează concomitent pe structură. Orice sistem de forţe se poate reprezenta
printr-un vector ale cărui elemente sînt componentele forţelor şi momentelor care acţionează
concomitent pe structură:
} ...... { } {
12 3 2 1
P P P P P K K =

Fig.8.1 Ansamblul forţelor şi momentelor care acţionează pe structură

Sensul pozitiv al forţelor din vectorul de mai sus precum şi sistemul de referinţă global se
prezintă în fig.8.1 Primul element al vectorului {P} indică mărimea forţei P
1
, al doilea element
indică mărimea forţei P
2
şi aşa mai departe. Un semn negativ în vectorul forţelor exterioare arată că
forţa respectivă are săgeata opusă faţă de convenţia de semne adoptată. În general asupra unei
structuri acţionează mai multe acţiuni independente cum ar fi: greutatea permanentă, acţiunile utile,
acţiunea vîntului, acţiunea seismică. Dacă asupra structurii se aplică concomitent două sau mai
multe acţiuni, atunci forţa generalizată se poate scrie compact, utilizînd o singură matrice [P].
Fiecare coloană din matricea [P] reprezintă vectorul forţelor dintr-o acţiune aplicată pe
structură. Numărul coloanelor din matricea [P] este egal cu numărul ipotezelor de încărcare
considerate.
Calculul structurilor static nedeterminate necesită determinarea deplasărilor (liniare sau
unghiulare) în anumite secţiuni caracteristice. Deplasările acestor secţiuni pot fi reprezentate printr-
un vector (matrice coloană) definit în mod similar ca vectorul forţă. Pentru a definii vectorul-
deplasare este necesar să se precizeze secţiunile în care urmează să se calculeze deplasările şi
componentele acestor deplasări. Deplasările liniare se reprezintă ca şi forţele, iar deplasările
unghiulare ca şi momentele. Deplasările liniare sînt pozitive dacă se produc de sus în jos şi de la
stînga la dreapta, iar rotirile sînt pozitive dacă se rotesc în sensul orar. Elementele vectorului-
deplasare pentru structura din fig.8.1, se scriu matriceal astfel:
T
U U U U U ] ..... [ } {
12 3 2 1
K K =
110
8.2 Comportarea structurilor

Înţelegerea corectă a calculului structurilor static nedeterminate impune analiza ipotezelor
simplificatoare adoptate. De exemplu, în domeniul micilor deplasări, ecuaţiile de echilibru static se
scriu pe structura iniţială nedeformată.
În urma aplicării acţiunilor asupra construcţiilor acestea se deformează şi în structură iau
naştere eforturi. Structura poate avea o comportare elastică sau neelastică după răspunsul pe care-l
dă la aplicarea acţiunilor. Astfel, dacă după înlăturarea acţiunilor aplicate pe structură aceasta revine
la poziţia iniţială, structura are o comportare elastică şi deformaţia structurii este elastică.
Dacă după înlăturarea acţiunilor de pe structură aceasta nu revine la poziţia iniţială,
structura are comportare neelastică. Cînd după înlăturarea acţiunilor în structură se păstrează unele
deformaţii permanente, structura se află în domeniul plastic şi deformaţiile remanente sînt
deformaţii plastice. Comportarea elastică sau neelastică a structurii depinde de natura materialului
folosit la realizarea construcţiei.
Dacă structura este realizată dintr-un material elastic şi se află în domeniul micilor deplasări,
se poate admite proporţionalitatea între forţele aplicate pe structură şi deplasările elastice
corespunzătoare.

Comportarea liniară:
Analog curbei σ -ε (fig.1.4) există o relaţie de legătură între forţele aplicate pe structură şi
deplasările elastice ale unei secţiuni, reprezentată prin curbele P-U (fig.8.2) de unde rezultă că
forţele aplicate pe structură sînt proporţionale cu deplasările.

Fig.8.2 Relaţia forţă-deplasare (liniară şi neliniară)
{P}=[K]{U}
Comportarea neliniară:
Cauzele care produc comportarea neliniară a sistemelor structurale, în cele mai multe cazuri, se
încadrează în următoarele grupe:
-neliniaritatea materialului (fizică) conţine fenomenul fizic care apare în materialele de
construcţie în timpul deformaţiei. Tipice pentru această neliniaritate sint diferitele materiale cu
comportare elasto-plastică şi fenomenul de fluaj.
-neliniaritatea geometrică în cazul în care se admite relaţia ε σ − liniară, relaţia P-U este
neliniară, deplasările pot fi mici sau mari dar rotirea de corp rigid să fie mică. Relaţia deformaţie
specifică –deplasare este neliniară.


8.3 Lucrul mecanic al forţ elor exterioare

Prin deformarea structurii punctele de aplicaţie ale forţelor îşi schimbă poziţia şi ca urmare a
forţelor exterioare produc lucru mecanic, denumit pe scurt lucru mecanic exterior.
111
Dacă forţa se deplasează în sensul său de acţiune, lucrul mecanic este denumit motor şi va fi
considerat pozitiv. Dacă forţa se deplasează în sens invers sensului său de acţiune, lucrul mecanic
este denumit rezistent şi va fi considerat negativ.
În cazul corpurilor deformabile sînt posibile două situaţii în care forţele exterioare produc
lucru mecanic.
-forţa efectuează lucru mecanic parcurgînd deplasarea produsă de ea însăşi prin deformarea
structurii asupra căreia acţionează;
-forţa efectuează lucru mecanic parcurgînd deplasarea, pe direcţia sa, dar produsă de o altă
forţă, ce acţionează asupra structurii.
Analiza acestor două situaţii va permite evidenţierea diferenţei dintre ele.

Fig.8.3 Lucrul mecanic produs de o forţă parcurgînd deplasarea produsă de ea însăşi

Fie grinda simplu rezemată din fig. 8.3a ce se încarcă cu o forţă concentrată aplicată static.
Pe măsură ce intensitatea forţei creşte de la valoarea zero la valoarea finală P
1
, punctul său de
aplicaţie se deplasează cu Δ
11.
Pentru a determina lucrul mecanic efectuat de forţa P
1
se porneşte de la variaţia lucrului
mecanic.
jj j ex
d P dL ∆ = K ) 1 . 8 (
care reprezintǎ suprafaţa elementarǎ de formǎ dreptunghiularǎ , haşurat în fig.8.3.
Lucrul mecanic al forţei P
1
va fi
∫ ∫

∆ = =
n
jj j ex ex
d P dL L
0
) 2 . 8 ( K
Observînd cǎ
11
1

∆ =
P
P
j j
rezultǎ :


∆ = ∆ ∆

=
0
11 1
11
1
2
1
) 3 . 8 ( P d
P
L
jj jj ex
K
ceea ce aratǎ cǎ lucrul mecanic efectuat de forţa P
1
este egal cu jumǎ tate din produsul dintre forţǎ şi
deplasarea pe direcţia forţei .
Fie grinda din figura 8.3 care prin încǎ rcare cu forţa P
1
a ajuns în poziţia deformatǎ . Dacǎ în
aceastǎ situaţie se aplicǎ o nouǎ forţǎ P
2
, (fig.8.4) grinda se deformeazǎ în continuare, iar punctul de
aplicaţie al forţei P
1
se deplaseazǎ cu Δ
12.
Forţa P
1
va parcurge aceastǎ deplasare cu întreaga sa
intensitate, deci lucrul mecanic va fi:
12 1
) 4 . 8 ( ∆ = P L
ex
K
Trebuie reţinutǎ diferenţa principalǎ dintre cele douǎ situaţii de producere a lucrului mecanic
de cǎ tre o forţǎ ce acţioneazǎ asupra unui corp deformabil.
112
-Suprafaţa cuprinsǎ între dreapta 0-1 şi axa 0-P este denumitǎ lucru mecanic complementar.
În cazul corpurilor la care relaţia forţǎ -deplasare este liniarǎ lucrul mecanic complementar este egal
cu lucrul mecanic exterior.


Fig.8.4 Lucrul mecanic produs de forţa P
1
parcurgînd deplasarea produsă de forţa P
2


-Deplasǎ rile au fost notate cu doi indici, primul aratǎ direcţia forţei pe care are loc
deplasarea, iar al doilea forţa care a produs deplasarea.
-Cînd asupra corpului elastic se aplicǎ simultan mai multe forţe, expresia (8.3) a lucrului
mecanic exterior capǎ tǎ forma:

= ∆ = ) ,... 1 (
2
1
) 5 . 8 ( n i P L
ii i ex
K K
În situaţia a doua de încǎ rcare, cînd pe corpul elastic existǎ sistemul de forţe
P
I
şi ulterior se aplicǎ sistemul de forţe P
j
lucrul mecanic exterior are
expresia:

∆ =
ij i ex
P L K ) 6 . 8 (

8.4 Lucrul mecanic al forţ elor interioar e. Lucrul mecanic al eforturilor.

Se considerǎ o barǎ subţire supusǎ la întindere de perechea de forţe P.
Dacǎ se presupune cǎ bara este formatǎ dintr-un şir de puncte materiale aflate la distanţa dx, sub
acţiunea forţelor P douǎ puncte materiale se deplaseazǎ cu cantitatea Δ (dx), iar forţa de atracţie va
produce lucrul mecanic interior dL
I

) ( ) 7 . 8 ( dx P dL
i
∆ − = K
Semnul minus apare datoritǎ faptului cǎ forţele P se deplaseazǎ în sens invers sensului lor de
acţiune, deci lucrul mecanic interior este un lucru mecanic rezistent.
Dacǎ se presupune cǎ bara este alcǎ tuitǎ dintr-un mediu continuu şi prin metoda secţiunilor
se izoleazǎ un element de lungime dx atunci în secţiunile de capǎ t se introduc eforturile de întindere
P ca acţiuni exterioare. Alungirea elementului fiind Δ (dx), lucrul mecanic al forţelor axiale va fi:
) ( ) 8 . 8 ( dx P dL
ef
∆ = K
În acest caz dL
ef
este pozitiv deoarece deplasarea are loc în sensul forţei axiale P.
Din compararea celor douǎ situaţii rezultǎ :
ef i
dL dL − =
Lucrul mecanic al eforturilor are loc ca urmare a faptului cǎ se produce deformarea corpului elastic.
Se obişnuieşte sǎ se utilizeze şi denumirea de energie de deformaţie acumulatǎ de corp, care se
noteazǎ cu litera W. Deci:
113
W L
ef
= K ) 9 . 8 (
Din Rezistenţa Materialelor se ştie cǎ energia de deformaţie pentru un volum elementar
dz dy dx dV ⋅ ⋅ = ,este:
dV dW σε
2
1
= , în cazul solicitării cubului elementar cu eforturile unitare normale
z y x
σ σ σ , ,
În cazul solicitării cu eforturi unitare tangenţiale
zx yx xy
τ τ τ , , atunci dV dW τγ
2
1
=
iar energia de deformaţie pentru întregul corp este:

=
V
dV W σε
2
1
,respectiv

=
V
dV W τγ
2
1

Energia de deformaţie pentru solicitǎ ri simple este:
Solicitare axialǎ Deoarece N=σA şi σ=Eε rezultǎ :
∫ ∫ ∫ ∫ ∫
= = =
A
l l l
A
dx
EA
N
dA dx
EA
N
dAdx
E
W
0 0 0
2
2
2
2
2
1
2
1 1
2
1
) 10 . 8 ( σ K
Încovoiere . În acest caz
I
M
y
= σ deci
∫ ∫ ∫
= =
A
l l
dx
EI
M
dx
EI
M
dA y W a
0 0
2
2
2
2
2
1
2
1
) 10 . 8 ( K
deoarece

=
A
I dA y
2

Lunecare Ţ inînd seama cǎ γ τ τ G
bI
TS
= = K , , se obţine:
∫ ∫ ∫ ∫ ∫
= 





= =
A
l
A
l l
dx
GA
T
dA
bI
TS
dx
G
dAdx
G
W
0 0
2
2
0
2
2
1
2
1 1
2
1
) 11 . 8 (
α
τ K unde s-a notat cu

=
A
dA
I b
AS
2 2
2
α reprezentînd un coeficient ce depinde de forma secţiunii transversale.
În cazul solicitǎ rii compuse energia de deformaţie acumulatǎ de barǎ este:
∫ ∫ ∫
+ + = dx
GA
T
dx
EI
M
dx
EA
N
W
2 2 2
2
1
2
1
2
1
) 12 . 8 (
α
K
Pentru structuri formate din mai multe bare, integralele (8.12) se extind asupra tuturor barelor.
În cele ce urmeazǎ se va determina expresia lucrului mecanic al eforturilor.
Solicitarea axialǎ
∫ ∫ ∫ ∫
= = = = dx
EA
N
dx
E
N dx N Ndu L
M
2
2
1
2
1
2
1
2
1
) 13 . 8 (
σ
ε K
.b. Încovoiere
∫ ∫ ∫
= = = dx
EI
M
dx M Md L
M
2
2
1 1
2
1
2
1
) 14 . 8 (
ρ
φ K
deoarece
EI
M
=
ρ
1

c.Lunecare
∫ ∫ ∫
= = = dx
GA
T
dx T Tdv L
m T
2
2
1
2
1
2
1
) 15 . 8 (
α
γ K

Pentru solicitarea compusǎ lucrul mecanic al eforturilor are expresia:
114
∫ ∫ ∫
+ + = dx
GA
T
dx
EI
M
dx
EA
N
L
ef
2 2 2
2
1
2
1
2
1
) 16 . 8 (
α
K
Se constatǎ cǎ :
L
ef
=W


Fig.8.5 Prezentarea deplasărilor generalizate pentru un element de bară de lungime dx

8.5 Lucrul mecanic total

Rezultatele stabilite în paragrafele precedente permit sǎ se evalueze lucrul mecanic total
produs, în cursul deformǎ rii barei sau structurii, atît de forţele exterioare cît şi de eforturi:
W L L L L L L
ex ef ex ex tot
− = − = + =
int
) 17 . 8 ( K
În cazul în care forţele aplicate static şi eforturile corespunzǎ toare parcurg deplasǎ rile şi
deformaţiile produse de ele înşile, lucrul mecanic total are forma:

∫ ∫ ∫
− − − ∆ = dx
GA
T
dx
EI
M
dx
EA
N
P L a
i i i
ii i tot
2 2 2
2
1
2
1
2
1
2
1
) 17 . 8 (
α
K
În cazul în care forţele şi eforturile din situaţia de încǎ rcare i parcurg deplasǎ rile şi deformaţiile
produse de situaţia de încǎ rcare j, lucrul mecanic total are expresia:

∫ ∫ ∫
− − − ∆ = dx
GA
T T
dx
EI
M M
dx
EA
N N
P L
j i j i j i
ij i tot
α
K ) 18 . 8 (

8.6 Teorema lui Clapeyron

Prin ipotezele simplificatoare ale calculului de ordinul I s-a admis cǎ energia de deformaţie
acumulatǎ de structurǎ prin trecere în poziţie deformatǎ este integral consumatǎ pentru aducerea
structurii în poziţia iniţialǎ , la îndepǎ rtarea încǎ rcǎ rilor care au produs deformaţia. Structurile de
rezistenţǎ care satisfac aceastǎ condiţie se numesc sisteme conservative.
De asemenea, s-a admis cǎ forţele se aplicǎ static, respectiv energia cineticǎ a sistemului în
cursul deformǎ rii este egalǎ cu zero. Teorema energiei exprimǎ faptul cǎ variaţia energiei cinetice
într-un interval de timp este egalǎ cu variaţia lucrului mecanic, deci:
dL dE = K ) 19 . 8 (
iar dacǎ intervalul de timp este reprezentat de momentele 1 şi 2 rezultǎ :
12 1 2
) 20 . 8 ( L E E = − K
Considerînd cǎ momentele 1 şi 2 reprezintǎ începutul şi finalul deformǎ rii structurii rezultǎ cǎ :
115
ef ex tot
L L L L − = =
12
) 21 . 8 ( K
Deoarece energia cineticǎ este egalǎ cu zero, din (8.21) rezultǎ :
0 ) 22 . 8 ( = − = − = W L L L L
ex ef ex tot
K
ceea ce înseamnǎ cǎ relaţia 8.22 exprimǎ faptul cǎ în cazul sistemelor conservative, aflate în
echilibru, lucrul mecanic total este egal cu zero.
Relaţia de mai sus se poate scrie sub una din formele:
W L sau L L
ex ef ex
= = K K
Ea reprezintǎ teorema lui Clapeyron, teoremǎ care se enunţǎ astfel: “pentru un sistem
conservativ, aflat în echilibru sub acţiunea unui sistem de forţe, lucrul mecanic produs de forţelor
exterioare este egal cu energia potenţială de deformaţie acumulatǎ în sistem”.

8.7 Principiul lucrului mecanic virtual aplicat corpurilor defor mabile

Principiul deplasărilor virtuale stabileşte condiţia necesară şi suficientă pentru exprimarea
echilibrului unui sistem material: suma lucrurilor mecanice virtuale corespunzătoare tuturor forţelor
la care este supus sistemul trebuie să fie nulă pentru orice deplasare virtuală compatibilă cu
legăturile. La aplicarea acestui principiu este necesar să se precizeze pe de o parte care este
ansamblul de forţe ce-şi fac echilibru, iar pe de alta care este configuraţia deplasării virtuale
compatibile cu legăturile ce se dă pornind de la poziţia de echilibru.
Cît timp principiul deplasărilor virtuale a fost utilizat la rezolvarea structurilor static
determinate, pentru aflarea reacţiunilor sau eforturilor, deformarea structurii nu a intervenit.
Aceasta, deoarece s-a admis –pe baza ipotezei simplificatoare- că poziţia iniţială nedeformată poate
fi considerată şi ca poziţie de echilibru sub acţiunea sarcinilor. Totodată, aplicarea ca acţiuni
exterioare a necunoscutelor ce trebuie determinate se obţine prin suprimarea legăturilor
corespunzătoare, ceea ce conduce la sisteme cu grade de libertate, astfel că deplasările virtuale au
caracter cinematic, în sensul că părţile componente ale sistemului se consideră perfect rigide.
Înseamnă că forţele interioare care se dezvoltă in structură sub acţiunea sarcinilor nu produc lucru
virtual, deoarece deplasările corespunzătoare lor sînt nule.
În consecinţă, la rezolvarea structurilor static determinate a fost suficient să se considere ca sistem
de forţe în echilibru numai ansamblul forţelor exterioare (sarcini şi reacţiuni).
Problema se schimbă cînd trebuie aflate necunoscutele suplimentare la rezolvarea
structurilor static nedeterminate, sau cînd se studiază poziţia deformată a unei structuri static
determinate sau static nedeterminate. În asemenea cazuri este necesar să se considere situaţia de
echilibru elastic a structurii şi deci deplasările virtuale trebuie date astfel încît să intervină şi
deformarea elementelor ds ale barelor. Prin aceasta, forţele interioare efectuează şi ele lucru virtual,
care trebuie introdus în condiţia de echilibru. Rezultă că sistemul de forţe în echilibru este
reprezentat de forţele exterioare şi de forţele interioare care le echilibrează. Lucrul virtual total se
obţine sumînd lucrul virtual produs de forţele exterioare cu cel produs de forţele interioare; această
sumă trebuie egalată cu zero.
Privitor la configuraţia deplasărilor virtuale, în rezolvarea problemelor menţionate nu mai
apar sisteme cu grade de libertate şi deci deplasările nu mai pot avea caracter cinematic. Deplasările
virtuale trebuie date unor sisteme static determinate sau static nedeterminate, şi în consecinţă
trecerea în poziţia deplasată trebuie să fie caracterizată prin deformarea elementelor ds ale structurii.
Condiţia de compatibilitate capătă astfel o nouă semnificaţie, în sensul că alături de respectarea
legăturilor existente în rezemări, mai este necesară ca în poziţia deplasată deformările succesiunii de
elemente ds să fie compatibile între ele, respectînd continuitatea de material a barelor. Aceasta
revine la a spune că deplasarea virtuală trebuie să fie reprezentată de o poziţie deformată posibilă a
structurii, deci care să poată fi produsă în realitate de acţiunea unei cauze, oricare ar fi această
cauză. Astfel, se poate considera ca deplasare virtuală poziţia deformată corespunzătoare acţiunii
unui sistem de sarcini arbitrar ales, a efectului unei variaţii de temperatură.
116
O dată precizat specificul celor două elemente care intervin cînd principiul deplasărilor virtuale
este aplicat la structuri deformabile şi anume alcătuirea sistemului de forţe în echilibru, precum şi
caracterul deplasării virtuale compatibile, este necesar de subliniat că acestea sînt independente, în
sensul că între ele nu există nici un raport de cauzalitate. Aceasta revine la a admite că cele două
elemente provin de la două situaţii diferite de încărcare ale structurii considerate. În fiecare situaţie
sînt desigur îndeplinite ambele condiţii (cea de echilibru a forţelor şi cea de compatibilitate a
deformatei, dar pentru aplicarea principiului deplasărilor virtuale se consideră de la fiecare dintre
situaţii numai cîte unul din elemente, împreună cu condiţia pe care aceasta o satisface:
(1) una din situaţii dă sistemului de forţe, reprezentat de forţele exterioare şi de forţele interioare,
care îndeplineşte numai condiţia de a fi în echilibru;
(2) cealaltă situaţie dă configuraţia deplasării virtuale, reprezentată de poziţia deformată a structurii,
care îndeplineşte numai condiţia de a fi compatibilă cu legăturile din rezemări şi cu
continuitatea de material a barelor.
Este uşor de văzut că, dintre cele două situaţii diferite de încărcare ale structurii numai una poate fi
situaţia reală corespunzătoare problemei care se studiază. Rezultă că cealaltă trebuie să fie o situaţie
auxiliară aleasă în mod arbitrar, desigur astfel ca să conducă la o rezolvare cît mai simplă.
Din enunţarea principiului rezultă că dacă sistemul de forţe considerat este în echilibru şi
deplasarea virtuală dată este compatibilă, lucrul mecanic virtual se anulează în mod necesar.
Această enunţare conţine de fapt trei condiţii –echilibrul sistemului de forţe, compatibilitatea
deplasării virtuale şi anularea lucrului mecanic virtual-care sînt însă dependente între ele, în sensul
că dacă două dintre aceste condiţii sînt îndeplinite, implicit este îndeplinită şi a treia. Se pot astfel
enunţa următoarele variante:
(1) dacă deplasarea virtuală dată este compatibilă, condiţia de lucru mecanic virtual nul este
suficientă pentru a asigura că sistemul de forţe este în echilibru;
(2) dacă sistemul de forţe considerat este în echilibru, condiţia de lucru mecanic virtual nul este
suficientă pentru a asigura că deplasarea dată este compatibilă.
Acestor două variante le corespund două moduri diferite de aplicare a principiului deplasărilor
virtuale, privitor la modul de alegere a situaţiei axiliare, după cum pentru problema dată este
necesar să se exprime condiţia de echilibru a forţelor care acţionează structura, sau condiţia de
compatibilitate a deformatei sale.


8.8 Teoremele lui Castigliano

Teoremele lui Castigliano se obţin din cele douǎ variante ale principiului lucrului mecanic
virtual.
Prima teoremǎ. Se considerǎ corpul din Fig. 8.6a cǎ ruia i se aplicǎ deplasarea virtualǎ
reprezentatǎ în fig.8.6b

Fig.8.6 Corp oarecare căruia i se aplică o deplasare virtuală
117

Lucrul mecanic virtual efectuat de forţele exterioare este:
n n ex
P P P L ∆ + ∆ + ∆ = δ δ δ δ ... ) 27 . 8 (
2 2 1 1
K
Dar W L
ex
δ δ = .Considerînd variaţia energiei de deformaţie în raport cu fiecare deplasare se obţine:
n
n
P
W
P
W
P
W
=
∆ ∂

=
∆ ∂

=
∆ ∂

,...., , ) 28 . 8 (
2
2
1
1
K K
Din relaţia de mai sus rezultǎ cǎ “derivata parţialǎ a energiei de deformaţie în raport cu deplasarea
pe direcţia unei forţe este egalǎ cu valoarea acestei forţe “ ceea ce reprezintǎ prima teoremǎ a lui
Castigliano.
A doua teoremǎ. Se considerǎ acum cǎ , în situaţia de echilibru a aceluiaşi corp, se dǎ o
variaţie δ Pi forţelor exterioare. Lucrul mecanic virtual are forma:
n n
P P P L δ δ δ δ ∆ + + ∆ + ∆ = ...
2 2 1 1
*

Conform principiului forţelor virtuale δ L
*
=δ W
*

Considerînd variaţia energiei de deformaţie în raport cu fiecare variaţie a forţelor se obţine:
n
P
W
P
W
P
W
∆ =


∆ =


∆ =


2
*
2
2
1
1
*
,....,
"
, ) 29 . 8 ( K
Din (8.29) rezultǎ cǎ “derivata parţialǎ a energiei de deformaţie în raport cu o forţǎ este egalǎ cu
deplasarea pe direcţia acestei forţe” ceea ce reprezintǎ a doua teoremǎ a lui Castigliano”.

8.9 Teorema generală a r eciprocităţ ii şi formele sale particulare

8.9.1 Teorema reciprocităţ ii lucrului mecanic (teor ema Betti)

Utilizarea în paralel a două situaţii diferite de încărcare pentru o structură, permite să se stabilească
o teoremă generală a echilibrului elastic.
Fie două situaţii de încărcare (fig.8.7), anume prima caracterizată prin forţele exterioare P
i
şi
eforturile M,N, iar a doua prin forţele exterioare j P

şi eforturile
− −
N M, .


Fig.8.7 Grindă dreaptă simplu rezemată în două situaţii de încărcare

Folosind principiul deplasărilor virtuale (sau legea conservării energiei) sau stabilit relaţiile:
... + + = ∆

∫ ∫
− − −
t
i i
Nd Md P δ θ şi

∫ ∫
+ + = ∆
− − −
...
t j
j d N d M P δ θ
Pentru cazul deformării elastice, deplasările relative
t
d d δ θ, şi respectiv t d d
− −
δ θ, au expresiile:
ds
EI
M
d = θ ds
EA
N
d
t
= δ ds
GA
kT
d
n
= δ ds
GI
M
d
t
t
= φ
118
ds
EI
M
d


= θ ds
EA
N
d t


= δ ds
GA
T k
d n


= δ ds
GI
M
d
t
t


= φ
Introducîndu-le în cele două relaţii generale, se constată că pentru ambele membrul al doilea rezultă
cu aceeaşi expresie, anume
ds
GI
M M
ds
GA
T kT
ds
EA
N N
ds
EI
M M
t
t t
∫ ∫ ∫ ∫
− − − −
+ + +
ceea ce înseamnă că şi primii membrii trebuie să fie egali. Se obţine relaţia
∑ ∑
∆ = ∆
− −
j j i i
P P K ) 30 . 8 (
care exprimă teorema generală a reciprocităţii, stabilită de Betti în 1872 şi care se enunţă astfel:
Pentru o structură considerată în două situaţii diferite de încărcare, lucrul mecanic dat de forţele
exterioare din prima situaţie parcurgînd deplasările care le corespund în poziţia deformată produsă
de a doua situaţie, este egal cu lucrul mecanic dat de forţele exterioare din a doua situaţie
parcurgînd deplasările care le corespund în poziţia deformată dată de prima situaţie..
De reţinut că în această teoremă, denumită şi teorema reciprocităţii lucrului mecanic, care
pune în reciprocitate cele două situaţii de încărcare, intervine numai lucrul mecanic al forţelor
exterioare. Aşa cum s-a arătat anterior, una dintre situaţii va fi desigur cea reală corespunzătoare
problemei care se studiază; cealaltă se alege în mod arbitrar, adaptînd-o obţinerii unor rezultate
simple şi expresive

8.9.2 Reciprocitatea deplasărilor unitare

Se aplică relaţia 8.30 şi rezultă:
ji j ij i
P P ) 31 . 8 ( ∆ = ∆ K
Dacă se consideră P
i
=P
j
=1 şi se notează cu δ deplasările produse de forţe, se obţine:
ji ij
1 1 δ ⋅ = δ ⋅
sau
ji ij
) 32 . 8 ( δ = δ K
Relaţia 8.32 arată că deplasarea din secţiunea i, după direcţia forţei din i, produsă de o forţă egală cu
unitatea aplicată în j , este egală cu deplasarea din secţiunea j, după direcţia forţei din j, produsă de
o forţă egală cu unitatea aplicată în i. (fig.8.8)

Fig.8.8 Exemplu reciprocitate deplasări unitare


Reciprocitatea deplasărilor unitare se utilizează la rezolvarea structurilor static nedeterminate prin
metoda forţelor.

119

8.9.3 Reciprocitatea reacţ iunilor unitar e

În acest caz structura se încarcă numai cu deplasări. În cazul structurilor static determinate, datorită
numărului minim de legături pe care aceste structuri le au pentru asigurarea invariabilităţii
geometrice şi fixării faţă de teren, deplasările pe direcţiile unor legături provoacă numai modificarea
configuraţiei structurii nu şi deformarea ei. Ca atare, în structură nu apar reacţiuni şi eforturi. De
aceea, reciprocitatea reacţiunilor unitare este specifică structurilor static nedeterminate.

Fig.8.9 Exemplu reciprocitate reacţiuni unitare

Se încarcă structura cu o deplasare
i
∆ , după direcţia legăturii i, iar apoi cu o deplasare
j
∆ , după
direcţia legăturii j (fig.8.9).
Dacă se evidenţiază distinct acţiunile şi reacţiunile se poate scrie:
∑ ∑ ∑ ∑
∆ + ∆ = ∆ ⋅ + ∆ ⋅
ij i ij i ji j ji j
R P R P ) 33 . 8 ( K
Dacă se aplică relaţia 8.33, rezultă:
ji j ij i
R R ) 34 . 8 ( ⋅ ∆ = ⋅ ∆ K
Considerăm că deplasările impuse sînt egale cu unitatea, adică 1
j i
= ∆ = ∆ , şi notăm cu r
reacţiunile produse ca urmare a încărcării cu acste deplasări. În acest caz se obţine:
ji ij
r 1 r 1 ) 35 . 8 ( ⋅ = ⋅ K sau
ji ij
r r =
Relaţia (8.35) arată că: reacţiunea din legătura I , datorită încărcării cu o deplasare egală cu unitatea
după direcţia legăturii j, este egală cu reacţiunea din legătura j, datorită încărcării cu o deplasare
egală cu unitatea după direcţia legăturii i.
Reciprocitatea reacţiunilor unitare se utilizează la rezolvarea structurilor prin metoda
deplasărilor.


8.9.4 Calculul deplasǎrilor punctuale ale structurilor elastice. Relaţ ia Maxwell-Mohr

Se consideră o structură cu două situaţii de încărcare: situaţia “i” cu sistemul de forţe “Pi” şi
eforturile aferente N
i
, T
i
, Mi şi situaţia “j” cu sistemul de forţe “
j
P şi cu eforturile
j j j
M T N , , .
Din relaţia (8.18) în care se prezintă expresia lucrului mecanic total în cazul în care forţele şi
eforturile din situaţia de încǎ rcare i parcurg deplasǎ rile şi deformaţiile produse de situaţia de
încǎ rcare j, această expresie devine:
120

∫ ∫ ∫
α
+ + = ∆ dx
GA
T T
dx
EI
M M
dx
EA
N N
P ) 36 . 8 (
j i j i j i
ij i
K
-
ij
∆ reprezintă deplasarea în secţiunea i produsă de forţele aplicate în j.
Expresia (8.36) se poate utiliza în calculul deplasǎ rilor secţiunilor –translaţii sau rotiri- dacǎ se face
urmǎ toarea particularizare:
-se presupune cǎ sistemul de forţe i este format dintr-o singurǎ forţǎ şi aceea egalǎ cu
unitatea, P
I
=1
-forţa P
i
=1 acţioneazǎ pe direcţia deplasǎ rii cǎ utate;
-sub acţiunea forţei Pi=1 în structurǎ apar eforturile n
i
, t
i,
şi m
i
. Aceste eforturi se numesc
eforturi unitare, în sensul cǎ sînt produse de o forţǎ egalǎ cu unitatea;
-sistemul de forţe P
j
reprezintǎ forţele reale ce acţioneazǎ asupra structurii.
În aceastǎ situaţie relaţia (8.36) devine:
∫ ∫ ∫
α
+ + = ∆ ⋅ dx
GA
T t
dx
EI
M m
dx
EA
N n
1 ) 37 . 8 (
j i j i j i
ij
K
ceea ce constituie relaţia Maxwell-Mohr pentru calculul deplasǎ rilor secţiunilor structurilor static
determinate şi static nedeterminate supuse acţiunii forţelor.
Deoarece sistemul de forţe P
j
este tocmai sistemul real de forţe pentru care se doreşte
calculul deplasǎ rii unei secţiuni, în pracţicǎ se renunţǎ la indicele j astfel încît expresia deplasǎ rii se
mai poate scrie:
∫ ∫ ∫
α
+ + = ∆ dx
GA
tiT
dx
EI
M m
dx
EA
N n
) 38 . 8 (
i i
i
K
Deplasarea Δ i este o deplasare generalizatǎ , în sensul cǎ ea poate fi translaţia unei secţiuni dupǎ o
direcţie oarecare, rotirea unei secţiuni (rotirea absolutǎ ), deplasarea relativǎ a douǎ secţiuni.
Termenii din dreapta ai relaţiei Maxwell-Mohr au pondere diferitǎ în calculul deplasǎ rilor
elastice la diferitele tipuri de elemente sau structuri de rezistenţǎ . Astfel:
-la elementele şi structurile de rezistenţǎ la care efectul încovoierii este predominant (grinzi
simple, grinzi Gerber, cadre)deplasarea se calculeazǎ cu relaţia:

= ∆ dx
EI
M m
) 39 . 8 (
i
i
K
-la grinzile cu zǎ brele, în barele cǎ rora apar numai eforturi axiale, deplasarea se calculeazǎ
cu relaţia:

= ∆ dx
EA
N n
) 40 . 8 (
i
i
K
-în cazul arcelor, la care efectul predominant este compresiunea excentricǎ (încovoiere cu
forţǎ axialǎ ), deplasarea se calculeazǎ cu relaţia:
∫ ∫
+ = ∆ dx
EI
M m
dx
EA
N n
) 41 . 8 (
i i
i
K
În cele ce urmeazǎ se prezintǎ cazurile tip pentru încǎ rcarea unitarǎ , necesarǎ calculului deplasǎ rilor
elastice:










121
-grinzi simple:

Fig.8.10 Grinzi simple
-grinzi Gerber:

Fig.8.11 Grinzi Gerber


-cadre static determinate



Fig.8.12 Cadre static determinate




122

-grinzi cu zǎ brele


Fig.8.13 Grinzi cu zăbrele

În cazul arcelor încǎ rcarea unitarǎ se aplicǎ la fel ca la cadre. Încǎ rcarea unitarǎ pentru
calculul unei deplasǎ ri este aceeaşi indiferent de încǎ rcarea realǎ ce se aplicǎ structurii.

8.10 Regula de integrare Vereşceaghin

Calculul deplasǎ rilor secţiunilor prin rezolvarea directǎ a integralelor din expresia Maxwell-
Mohr este greoi, în special pentru calculul efectului momentelor încovoietoare.
Pentru elementele şi structurile de rezistenţǎ formate din bare avînd aria şi momentul de inerţie al
secţiunii transversale constante s-a putut da o regulǎ practicǎ de rezolvare a integralelor, denumitǎ
regula lui Vereşceaghin.
La stabilirea acestei reguli s-a pornit de la constatarea cǎ diagramele de moment încovoietor
obţinut din încǎ rcarea cu forţa unitate, P
I
=1 au totdeauna variaţie liniarǎ în lungul barelor drepte,
deoarece aceastǎ încǎ rcare este încǎ rcare concentratǎ . În schimb, diagrama de moment încovoietor
M, produsǎ de forţele reale poate prezenta zone cu variaţie liniarǎ cît şi zone cu variaţie neliniarǎ
(curbe de gradul II sau III).
Fie un tronson dintr-o barǎ , avînd modulul de elasticitate E şi momentul de inerţie I
0
pe care
diagrama M are o variaţie curbilinie oarecare şi diagrama m
I
are o varaţie liniarǎ . Se urmǎ reşte sǎ se
calculeze integrala urmǎ toare:

dx
EI
M m
i



Fig.8.14 Regula de integrare Vereşceaghin

123
Pentru aceasta se noteazǎ suprafaţa elementarǎ din diagrama M cu dΩ =Mdx, iar ordonata
corespunzǎ toare din diagrama unitarǎ cu α xtg m
x
= . Cu aceste elemente se obţine:
∫ ∫ ∫
Ω Ω

α
= Ω ⋅ ⋅ α ⋅ = xd
EI
tg
d tg x
EI
1
dx
EI
M m
) 42 . 8 (
i
K
Deoarece


Ω xd reprezintǎ momentul static al suprafeţei diagramei M în raport cu o axǎ ce trece
prin punctul A rezultǎ :


Ω =
g
x xdA ) 43 . 8 ( K
Observînd cǎ
g g
m tg x = α se obţine expresia cǎ utatǎ :


=
EI
m
dx
EI
M m
) 44 . 8 (
g
i
K
care se interpreteazǎ astfel: “rezultatul integrǎ rii a douǎ diagrame, dintre care cel puţin una cu
variaţie liniarǎ , este egal cu produsul dintre suprafaţa diagramei cu variaţie neliniarǎ şi ordonata
corespunzǎ toare centrului sǎ u de greutate, luatǎ din diagrama cu variaţie liniarǎ , împǎ rţit la EI.”
De fapt diagramele compuse se pot descompune în diagrame simple, aşa cum se exemplificǎ
în cele ce urmeazǎ :

Fig.8.15 Descompunerea diagramelor compuse în diagrame simple




8.11 Deplasări elastice

-Grinzi drepte

Exemplul 1: Se considerǎ grinda metalicǎ din figura 8.16, şi se cere sǎ se calculeze deplasarea pe
verticalǎ a punctului de aplicaţie al forţei: v
3
. Se cunosc E=2,1x10
6
daN/m
2
, I=15000cm
4
,l=5m
124

Fig.8.16 Calculul deplasării elastice pentru o grindă simplă rezemată încărcată cu o forţă
concentrată

Se determinǎ reacţiunile şi se traseazǎ diagrama de momente încovoietoare, M, produse de
forţa P.
Pentru calculul deplasǎ rii v
3
se aplicǎ pe grindǎ în punctul 3 o forţǎ verticalǎ egalǎ cu unitatea şi se
calculeazǎ reacţiunile şi se traseazǎ diagrama unitarǎ de momente încovoietoare notatǎ m
v.

Calculul deplasǎ rii prin integrare directǎ
Deplasarea v
3
se calculeazǎ cu relaţia:

= dx
EI
M m
v
v
3
. Se constatǎ cǎ diagramele M şi m
v
sînt
simetrice în raport cu mijlocul deschiderii, deci se va efectua integrarea pe jumǎ tate din deschidere,
iar rezultatul se multiplicǎ cu 2. Momentele încovoietoare M şi m
v
în secţiunea curentǎ , au
expresiile:
2
,
2
x
m
Px
M
x x
= = K
Cu aceste expresii integrala devine:

= = ⋅ =
2 / l
0
3 3
3
EI 48
Pl
0
2 / l
3
x
EI 2
P
dx
2
Px
2
x
EI
2
v ) 45 . 8 ( K
Se constatǎ cǎ s-a obţinut acelaşi rezultat.
Cu datele numerice propuse se obţine valoarea deplasǎ rii (se lucreazǎ în daN şi cm):
cm 65 , 1
15000 10 1 , 2 48
500 100 200
EI 48
Pl
v
6
3 3
3
=
⋅ ⋅ ⋅
⋅ ⋅
= =
Se observǎ cǎ deplasarea este micǎ , în comparaţie cu lungimea grinzii.
Deoarece în ambele diagrame M şi m
v
fibra întinsǎ prin încovoiere este aceeaşi, semnul integralei
este plus. Dacǎ fibra întinsǎ ar fi diferitǎ în cele douǎ diagrame semnul este minus.
Deplasarea v
3
a rezultat cu semnul plus. Aceasta înseamnǎ cǎ deplasarea v
3
se produce cu
sensul de acţiune al forţei unitate. Dacǎ semnul ar fi minus, înseamnǎ cǎ deplasarea se producea în
sens invers sensului de acţiune al forţei unitate.

Exemplul 2: Pentru grinda Gerber din fig.8.17 să se traseze diagramele de forţă tăietoare şi de
moment încovoietor şi să se calculeze deplasarea pe verticală v
3
şi deplasarea pe verticală v
5
,
considerînd
2
KNm 18000 EI =

125
Grinda Gerber se împarte în grindă principală şi grindă secundară, astfel grinda 1-3 este grindă
principală iar grinda 3-5 este grindă secundară.
Calcul reacţiuni pentru grinda secundară 3-4:
( ) KN 96 V 0 1 2 20 5 10 20 10 V 0 M
3 3
4
= → = ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ − ⋅ → =


( ) KN 144 V 0 10 V 6 12 20 0 M
4 4
3
= → = ⋅ − ⋅ ⋅ → =


Calcul reacţiuni pentru grinda principală 1-2:
( ) KN 120 V 0 8 V 10 96 0 M
2 2
1
= → = ⋅ − ⋅ → =


( ) KN 24 V 0 2 96 8 V 0 M
1 1
2
= → = ⋅ + ⋅ − → =


Relaţia Maxwell Mohr pentru calculul deplasării v
3
are forma: dx
EI
m M
v
3
v
3


=
Deplasarea v
3
se obţine integrînd diagrama de momente M cu diagrama
3
v
m
cm 5 , 3 10 5 , 3
18000
640
640
EI
1
) 128 512 (
EI
1
192
3
2
2 2
2
1
EI 2
1
192
3
2
8 2
2
1
EI 2
1
v
2
3
= ⋅ = → = + = ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =

Deplasarea v
5
se obţine integrînd diagrama de momente M cu diagrama
5
v
m :
+ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − =

=

192
3
2
2 4 , 0
2
1
EI 2
1
192
3
2
8 4 , 0
2
1
EI 2
1
dx
EI
m M
v
5
v
5

+ ⋅ ⋅ ⋅

⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅

⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ 2
2
1
10
8
2 20
3
2
EI 2
1
40
3
2
2 2
2
1
EI 2
1
2
2
1
10
8
10 20
3
2
EI 4
1
40
3
2
10 2
2
1
EI 4
1
2 2


= ⋅ ⋅ ⋅

⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ 2
2
1
2
8
2 20
3
2
EI 2
1
40
3
2
2 2
2
1
EI 2
1
2
EI
458
) 66 , 6 66 , 26 6 , 416 66 , 66 6 , 25 4 , 102 (
EI
1
− = − + − + − −
126


Fig.8.17 Calculul deplasării pe verticală v
3
şi a deplasării v
5;
a)diagrame T,M pentru grinda Gerber,diagrame unitare din încărcarea cu forţa unitate pe direcţia
deplasărilor căutate







127
Exemplul 3: Să se traseze diagramele de forţă tăietoare şi de moment încovoietor şi să se calculeze
deplasarea la grinda Gerber din figura 8.18.


Fig.8.18 Calculul deplasării v
2
, v
3
şi rotaţiei θ
4
.
a) diagrame de forţă tăietoare, moment, diagrame unitare de moment din încarcarea cu forţă unitară
pe direcţia deplasării căutate; b,c)rezolvare grindă 2-3 şi 4-5
128

Fig. 8.19 Diagrame T şi M pentru grinda principală 1-2

Calcul reacţiuni pentru grinda 2-3:
( ) KN 40
6
4 60
V 0 4 60 6 V 0 M
2 2
3
=

= → = ⋅ − ⋅ → =


( ) KN 20 V 0 6 V 2 60 0 M
3 3
2
= → = ⋅ − ⋅ → =


Calcul reacţiuni pentru grinda 4-5:
( ) KN 35 V 0 8 V 4 8 10 2 20 0 M
5 5
4
= → = ⋅ − ⋅ ⋅ + ⋅ − → =


( ) KN 65 V 0 4 8 10 8 V 10 20 0 M
4 4
5
= → = ⋅ ⋅ − ⋅ + ⋅ − → =


Calcul deplasări elastice:
m 111 , 0
EI
6 , 2666
10
3
2
10 400
2
1
EI 5
1
EI
m M
v
2
v
2
= = ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =

=


= ⋅ ⋅ ⋅

⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = 2
2
1
8
8
8 10
EI 2
1
2
3
2
8 40
2
1
EI 2
1
2
3
2
2 40
2
1
EI 2
1
v
2
3

m 10 77 , 0
EI
6 , 186
) 320 66 , 106 66 , 26 (
EI
1
2 −
⋅ − = − = − +
EI
33 , 53
) 66 , 106 33 , 53 (
EI
1
1
2
1
8
8
8 10
3
2
EI 2
1
1
3
2
8 40
2
1
EI 2
1
2
4
= + − = ⋅ ⋅ ⋅

⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − = θ


-Cadre

Exemplul 4:
Să se calculeze deplasarea
4
v a cadrului static determinat din figura 8.20 considerînd produsul
2
KNm 24000 EI =

Deplasarea v
4
se obţine integrînd diagrama de momente M, obţinută din încărcarea cu sarcini
exterioare, cu diagrama
4
v
m , obţinută din încărcarea cadrului static determinat cu o forţă unitate pe
direcţia deplasării căutate.
Calcul reacţiuni din încărcarea cu sarcini exterioare:
( ) KN 90 V 0 6 12 15 12 V 0 M
1 1
2
= → = ⋅ ⋅ − ⋅ → =


129


Fig.8.20 Diagrame de moment din încărcarea cu sarcini exterioare şi din încărcarea cu forţa unitate
pe direcţia deplasării căutate

( ) KN 90 V 0 12 V 6 12 15 0 M
2 2
1
= → = ⋅ − ⋅ ⋅ → =


( ) 40 H 0 4 8 15 6 H 8 90 0 M
1 1
st
4
= → = ⋅ ⋅ − ⋅ − ⋅ → =


( ) 40 H 0 4 90 6 H 2 4 15 0 M
2 2
dr
4
= → = ⋅ − ⋅ + ⋅ ⋅ → =


Calcul reacţiuni pentru cadrul încărcat cu forţa unitate:
( ) 333 , 0 V 0 4 1 12 V 0 M
1 1
2
= → = ⋅ − ⋅ → =


( ) 666 , 0 V 0 12 V 8 1 0 M
2 2
1
= → = ⋅ − ⋅ → =


( ) 444 , 0 H 0 6 H 8 333 , 0 0 M
1 1
st
4
= → = ⋅ − ⋅ → =


Calcul deplasare
4
v :
+ ⋅ ⋅ ⋅

⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =

=

66 , 2
2
1
8
8
8 15
3
2
EI 2
1
66 , 2
3
2
8 240
2
1
EI 2
1
66 , 2
3
2
6 240
2
1
EI
1
dx
EI
m M
v
2
v
4
4

130
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + 66 , 2
3
2
6 240
2
1
EI 2
1
66 , 2
3
2
4 240
2
1
EI 2
1



m 10 15 , 1
EI
4 , 2766
) 4 , 638 6 , 425 6 , 425 2 , 851 8 , 1276 (
EI
1
1 −
⋅ = = + + − + =

Exemplul 5:
Să se calculeze deplasarea relativă în secţiunea 3 a cadrului static determinat din figura 8.21,
considerînd
2
KNm 18000 EI =


Fig.8.21 Diagramă de moment din sarcini exterioare şi din încărcarea cu o pereche de momente
unitare în secţiunea 3

Calcul reacţiuni cadru static determinat din încărcarea cu forţe exterioare:
( ) KN 5 , 7 V 0 8 V 2 4 10 1 2 10 0 M
2 2
1
= → = ⋅ − ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ − → =


131

( ) KN 5 , 52 V 0 7 6 10 8 V 0 M
1 1
2
= → = ⋅ ⋅ − ⋅ → =






( ) 5 H 0 3 6 10 6 H 4 5 , 52 0 M
1 1
st
3
= → = ⋅ ⋅ − ⋅ − ⋅ → =


Calcul reacţiuni pentru cadrul static determinat încărcat cu perechea de momente unitare:
( ) KN 5 H 0 4 5 , 7 6 H 0 M
2 2
dr
3
= → = ⋅ − ⋅ → =


( )
1
H 0 1 6 H 0 M
1 1
st
3
= → = − ⋅ → =


Calcul rotaţie relativă a secţiunii 3:
+ 





⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − =

= θ

θ
1
3
1
5 , 0
3
2
5 35
2
1
EI 5 , 2
1
5 , 0
3
2
3 15
2
1
EI
1
dx
EI
m M
3
rel
3

= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − 





⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ − 





⋅ + ⋅ ⋅
⋅ ⋅
⋅ ⋅ + 5 , 0
3
2
3 15
2
1
EI
1
1
3
1
5 , 0
3
2
5 15
2
1
EI 5 , 2
1
1
2
1
5 , 0
2
1
5
8
5 8 , 0 10
3
2
EI 5 , 2
1
2

( ) rad 10 29 , 1
EI
33 , 23
5 , 7 10 25 33 , 23 5 , 7
EI
1
3 −
⋅ − = − = − − + − −


-Cadre simetrice

O structură se consideră simetrică în raport cu o axă, dacă elementele geometrice: lungimile
barelor şi caracteristicile geometrice ale secţiunilor transversale A şi I, legăturile interioare şi cele
exterioare (reazemele) sînt aceleaşi de o parte şi de alta a axei considerate. În figura 8.22 sînt
prezentate cîteva exemple de cadre static determinate simetrice.


Fig.8.22 Structuri simetrice

În calculul acestor structuri apar unele particularităţi în cazul în care încărcarea este, la
rîndul ei, simetrică sau antisimetrică. În cazurile reale încărcările pot fi:
-încărcări oarecare
( ) KN 5 H 0 4 5 , 7 6 H 0 M
2 2
dr
3
= → = ⋅ − ⋅ → =

132
-încărcări simetrice
-încărcări antisimetrice
Orice încărcare oarecare poate fi decompusă într-o încărcare simetrică şi o încărcare
antisimetrică. Se calculează structura separat pentru încărcarea simetrică şi separat pentru încărcarea
antisimetrică, şi apoi se suprapun efectele pentru a obţine situaţia corespunzătoare încărcării
oarecare. În figura 8.23 sînt prezentate exemple de descompunere a unei încărcări oarecare în
încărcare simetrică şi încărcare antisimetrică.

Fig.8.23 Descompunerea unei încărcări

Particularităţile care vor fi consemnate la cadrele static determinate, referitoare la
diagramele de eforturi şi forma deformată a structurii, se vor menţiona şi la cadrele static
nedeterminate.
În calculul acestor structuri, utilizarea proprietăţilor de simetrie ale structurii şi încărcării
conduce la reducerea sensibilă a volumului de calcule.

-Cadre simetrice încărcate simetric

Exemplul 6: Fie cadrul din fig.8.24 încărcat simetric. Se cere să se calculeze deplasările
3 3
v , u considerînd produsul
2
KNm 24000 EI = .
Calcul reacţiuni încărcare forţe exterioare:
( ) KN 120 V 0 1 2 20 5 10 20 8 V 0 M
1 1
2
= → = ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ − ⋅ → =


( ) KN 120 V 0 8 V 5 10 20 1 2 20 0 M
2 2
1
= → = ⋅ − ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ − → =


( ) KN 5 , 37 H 0 3 6 20 2 , 3 H 4 120 0 M
1 1
st
3
= → = ⋅ ⋅ − ⋅ − ⋅ → =


Diagramele N,T,M sînt prezentate în figura 8.19.
133

Fig.8.24 Cadru simetric încărcat simetric

Din rezultatele obţinute se desprinde concluzia generală că:
“la structurile simetrice, încărcate simetric, reacţiunile sînt simetrice”.
Din analiza diagramelor de eforturi rezultă următoarele concluzii: “la structurile simetrice
încărcate simetric diagramele de forţă axială şi de moment încovoietor sînt simetrice, iar diagrama
de forţă tăietoare este antisimetrică”.
Calculul deplasării pe verticală v
3
Încărcarea unitară pentru calculul deplasării v
3
este o încărcare simetrică şi în consecinţă şi
diagrama unitară de moment încovoietor, m
v
, este simetrică. De aceea în calculul deplasării se
integrează diagramele numai pe jumătate de structură, iar fiecare termen se multiplică cu 2.
Calcul reacţiuni din încărcarea cu forţă unitate:
( ) 625 , 0 H 0 2 , 3 H 4 5 , 0 0 M
1 1
st
3
= → = ⋅ − ⋅ → =


Calcul deplasare elastică v
3
:
=








⋅ ⋅ ⋅

⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =

=

2
2
1
4
8
4 20
3
2
EI 2
1
2
3
2
4 160
2
1
EI 2
1
2
3
2
2 , 3 120
2
1
EI
1
2 dx
EI
m M
v
2
v
3
3

m 10 46 , 3
EI
9 , 831
) 33 , 53 3 , 213 256 (
EI
2
2 −
⋅ = = − + =


134
Calculul deplasării pe orizontală u
3
Forţa egală cu unitatea aplicată pe orizontală în punctul 3 conduce la o diagramă unitară de
moment încovoietor
3
u
m antisimetrică.
Calcul reacţiuni din încărcarea cu forţa unitate:
( ) 4 , 0
8
2 , 3
V 0 2 , 3 1 8 V 0 M
1 1
2
= = → = ⋅ + ⋅ − → =


( ) 4 , 0 V 0 8 V 2 , 3 1 0 M
2 2
1
= → = ⋅ − ⋅ → =


( ) 5 , 0 H 0 2 , 3 H 4 4 , 0 0 M
1 1
st
3
= → = ⋅ + ⋅ − → =


Calcul deplasare elastică u
3
:
+ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − =

=

6 , 1
3
2
4 160
2
1
EI 2
1
6 , 1
3
2
2 , 3 120
2
1
EI
1
dx
EI
m M
u
3
u
3

− ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅

6 , 1
3
2
4 160
2
1
EI 2
1
6 , 1
3
2
2 , 3 120
2
1
EI
1
6 , 1
2
1
4
8
4 20
3
2
EI 2
1
2

0 6 , 1
2
1
4
8
4 20
3
2
EI 2
1
2
= ⋅ ⋅ ⋅

⋅ −

Se observă că în expresia deplasării u
3
termenii sînt doi cîte doi egali şi de semn contrar,
deci a rezultat u
3
=0.


135

Fig.8.25 Diagrame de moment încovoietor din încărcrea cu forţe unitate pe direcţia
deplasării căutate

Din analiza rezultatelor obţinute în calculul deplasărilor se desprind următoarele concluzii:
-rezultatul integrării a două diagrame simetrice este diferit de zero;
-rezultatul integrării unei diagrame simetrice cu o diagramă antisimetrică este egal cu zero.
-deformata unei structuri simetrice, încărcată simetric, este simetrică. Secţiunea de pe axa de
simetrie se poate deplasa numai pe direcţia axei de simetrie iar rotirea relativă este o deplasare
simetrică.

Cadre simetrice încărcate antisimetric

Exemplul 7: Fie cadrul din figura 8.26 încărcat antisimetric. Se cere să se traseze
diagramele de eforturi şi să se calculeze deplasările
3 3
u , v considerînd EI=18000KNm
2
.




136




Fig.8.26 Cadru simetric încărcat antisimetric, diagrame de eforturi N,T,M

Calculul reacţiunilor:
( ) KN 5 , 12 V 0 5 20 5 20 16 V 0 M
1 1
2
= → = ⋅ + ⋅ + ⋅ − → =


( ) 5 , 12 V 0 16 V 5 20 5 20 0 M
2 2
1
= → = ⋅ − ⋅ + ⋅ → =


( ) KN 20 H 0 5 H 8 5 , 12 0 M
1 1
st
3
= → = ⋅ + ⋅ − → =


( ) KN 20 H 0 5 H 8 5 , 12 0 M
2 2
dr
3
= → = ⋅ + ⋅ − → =


Concluzia ce se desprinde din calculul reacţiunilor este că: “ la structurile simetrice,
încărcate antisimetric, reacţiunile sînt antisimetrice”.
624 , 0 cos ; 78 , 0 sin = α = α

137


Fig.8.27 Diagrame de moment încovoietor, din încărcarea cu o forţă unitară pe direcţia
deplasării căutate

Diagramele de eforturi:
Calculul efortului axial şi al forţei tăietoare pe stîlpul înclinat 1-4:
KN 23 , 22 624 , 0 20 78 , 0 5 , 12 N
14
= ⋅ + ⋅ =
8 , 7 78 , 0 20 624 , 0 5 , 12 T
14
= ⋅ + ⋅ − =
Din analiza diagramelor de eforturi rezultă următoarele concluzii: “la structurile simetrice
încărcate antisimetric, diagramele de forţă axială şi de moment încovoietor sînt antisimetrice, iar
diagrama de forţă tăietoare este simetrică”
Calculul deplasării v
3

Forţa egală cu unitatea aplicată pe orizontală în punctul 3 conduce la o diagramă unitară de
moment încovoietor m
v3
simetrică.
( ) 8 , 0 H 0 5 H 8 5 , 0 0 M
1 1
st
3
= → = ⋅ − ⋅ → =


2 5 8 , 0 4 5 , 0 M
4
− = ⋅ − ⋅ =
138
0 2
3
2
4 50
2
1
EI 2
1
2
3
2
4 , 6 50
2
1
EI
1
2
3
2
4 50
2
1
EI 2
1
2
3
2
4 , 6 50
2
1
EI
1
v
3
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − =
Calculul deplasării u
3

( ) 312 , 0 V 0 5 1 16 V 0 M
1 1
2
= → = ⋅ + ⋅ − → =


( ) 5 , 0 H 0 5 H 8 312 , 0 0 M
1 1
st
3
= → = ⋅ + ⋅ − → =


= 





⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =

=

25 , 1
3
2
4 50
2
1
EI 2
1
25 , 1
3
2
4 , 6 50
2
1
EI
1
2
EI
m M
u
3
u
3

m 10 01 , 1
EI
3 , 183
) 66 , 41 33 , 133 (
EI
2
2 −
⋅ = = −
Deoarece diagrama M este o diagramă antisimetrică, rezultatul integrării ei cu diagrama m
v3

este egal cu zero.
Concluziile desprinse din calculul deplasărilor sînt:
-rezultatul integrării a două diagrame antisimetrice este diferit de zero.
-rezultatul integrării unei diagrame antisimetrice cu o diagramă simetrică este egal cu zero.
-deformata unei structuri simetrice, încărcată antisimetric este antisimetrică. Secţiunea de pe
axa de simetrie se poate deplasa numai pe normala la această axă, celelalte două deplasări sînt egale
cu zero.
139
CAP.9 METODA EFORTURILOR

9.1 Gradul de nedeterminare staticǎ

Metoda porneşte de la considerarea legăturilor suplimentare ce există într-o structură static
nedeterminată şi îşi propune să determine forţele de legătură corespunzătoare, alegîndu-le pe
acestea ca necunoscute ale problemei. Este necesar pe de o parte să se pună în evidenţă forţele de
legătură respective, iar pe de altă parte să se asigure desfăşurarea calculului pe un sistem cu
rezolvare cunoscută. Se realizează aceste cerinţe considerînd suprimate legăturile suplimentare şi
aplicînd forţele de legătură ca acţiuni exterioare asupra sistemului rezultat. Se obţine astfel un
sistem echivalent, care ca alcătuire este static determinat, încărcat cu sarcinile date şi cu
necunoscutele alese. Acesta este sistemul de bază, căruia i se va impune condiţia să se comporte la
fel ca structura reală, deci să aibă aceeaşi poziţie deformată.
Alcătuirea sistemului de bază este o consecinţă a modului cum sînt alese legăturile
suplimentare. Considerînd totalitatea legăturilor structurii date, forţele de legătură respective-iniţial
necunoscute se pot împărţi în două categorii: un prim grup care cuprinde un număr de necunoscute
egal cu numărul ecuaţiilor de echilibru static disponibile şi un al doilea grup, care cuprinde
surplusul de necunoscute. Pe baza ecuaţilor de echilibru static se pot totdeauna exprima
necunoscutele din primul grup în funcţie de sarcini şi de necunoscutele din al doilea grup. Acestea
din urmă capătă astfel caracter de variabile independente din punct de vedere static şi pentru aflarea
lor urmează să se folosească ecuaţii suplimentare care derivă din condiţia de compatibilitate.
Oricare dintre necunoscute poate fi plasată în a doua categorie, deci orice forţă de legătură
poate fi considerată drept cantitate static nedeterminată, dar numărul celor privite concomitent ca
atare trebuie să fie egal cu gradul de nedeterminare.
Înseamnă că pentru o structură dată se pot alege mai multe sisteme de bază.
Numǎ rul forţelor de legǎ turǎ suplimentare, faţǎ de numǎ rul minim care asigurǎ
invariabilitatea geometricǎ şi fixarea structurii, reprezintǎ gradul de nedeterminare staticǎ a
structurii. Diferenţa între numǎ rul de necunoscute (reacţiuni şi eforturi) ale structurii şi numǎ rul
ecuaţiilor de echilibru static constituie gradul de nedeterminare staticǎ .
Dupǎ distribuţia legǎ turilor suplimentare structurile pot fi: nedeterminate exterior, interior
sau atît exterior cît şi interior.
Structurile static nedeterminate exterior sînt legate cu mai multe legǎ turi decît numǎ rul
minim în rezemǎ ri. Astfel, structura din fig.9.1a în cele douǎ încastrǎ ri are şase legǎ turi şi deci are
trei legǎ turi în plus faţǎ de cele trei legǎ turi necesare pentru a obţine o structurǎ static determinatǎ .
Dacǎ se înlocuieşte fiecare legǎ turǎ cu o forţǎ de legǎ turǎ rezultǎ şase forţe de legǎ turǎ
necunoscute. Se pot scrie trei ecuaţii de echilibru static şi structura rǎ mîne de trei ori static
nedeterminatǎ exterior. Cadrul din fig.9.1b este de douǎ ori static nedeterminat exterior, iar grinda
continuǎ din fig.9.1c este de două ori static nedeterminatǎ exterior.
140

Fig9.1 Tipuri de structuri static nedeterminate

Structurile static nedeterminate interior sînt legate în rezemǎ ri cu numǎ rul minim de
legǎ turi, dar în interior dispun de legǎ turi suplimentare. Cadrul din fig.9.2a este static determinat
exterior, deoarece reacţiunile V
1
,H
1
şi V
6
se pot calcula din ecuaţiile de echilibru static. Cunoscînd
reacţiunile se determinǎ eforturile pe barele 1-2 şi 5-6 cu metoda secţiunilor, însǎ nu se pot calcula
eforturile în conturul închis 2-3-4-5-2.
141

Fig.9.2 Structuri static nedeterminate

Cadrul este static nedeterminat interior şi pentru a ridica nedeterminarea staticǎ se considerǎ
tǎ iatǎ bara 3-4 la mijloc. În locul legǎ turilor suprimate se introduc forţele de legǎ turǎ
corespunzǎ toare X
1
X
2
X
3
. care sînt necunoscutele problemei (fig.9.2b). Structura din fig.(9.2c)
este de şase ori static nedeterminatǎ interior, grinda cu zǎ brele din fig. 9.2d este de trei ori static
nedeterminatǎ , iar arcul cu tirant din fig.9.2e o singurǎ datǎ static nedeterminat.
Structurile static nedeterminate exterior şi interior au legǎ turi suplimentare, faţǎ de numǎ rul
minim în rezemǎ ri şi în interiorul structurii.
Gradul de nedeterminare staticǎ al unei structuri se stabileşte prin procedeul contururilor
închise. Acesta se bazeazǎ pe constatarea cǎ orice contur închis format din bare continue, legate
rigid între ele constituie o structurǎ static nedeterminatǎ de trei ori. Acelaşi grad de nedeterminare
staticǎ se obţine şi pentru conturul închis format cu terenul, dacǎ rezemǎ rile sînt încastrǎ ri. Dacǎ
structura este alcǎ tuitǎ din C contururi închise, gradul de nedeterminare staticǎ se determinǎ din
relaţia:
i
c n 3 ·
Structura din fig. 9.3a este de şase ori static nedeterminată exterior şi de trei ori static
nedeterminată interior. Grinda cu zăbrele din fig.9.3b este odată static nedeterminată exterior şi de
două ori static nedeterminată interior.
142

Fig.9.3 Structuri static nedeterminate

Dacǎ pe parcursul conturului intervin articulaţii (interioare sau exterioare) şi reazeme
simple, gradul de nedeterminare staticǎ al structurii se reduce. O articulaţie interioarǎ sau exterioarǎ
în care se intersecteazǎ douǎ bare (fig.9.4g,h) introduce o condiţie suplimentarǎ cǎ momentul
încovoietor este nul. O articulaţie în care se întîlnesc mai multe bare (fig.9.4i) introduce un numǎ r
de condiţii suplimentare egal cu numǎ rul articulaţiilor a=b-1.
Dacǎ în nod se întîlnesc mai multe bare, din care unele sînt încastrate, iar altele prinse
articulat, numǎ rul condiţiilor suplimentare este egal cu numǎ rul barelor prinse articulat. Un reazem
simplu introduce douǎ condiţii suplimentare care aratǎ cǎ momentul încovoietor şi reacţiunea dupǎ
direcţia deplasǎ rii libere a reazemului sînt nule.
Gradul de nedeterminare statică al unei structuri se stabileşte prin mai multe procedee.
În cazul structurilor plane se poate utiliza relaţia generală:
c r l n
i
3 − + · care compară numărul legăturilor interioare l
I
şi exterioare din rezemări r, cu numărul
elementelor din alcătuirea structurii. Valoarea pozitivă a lui n reprezintă gradul de nedeterminare
statică al structurii.
Procedeul contururilor închise se bazează pe constatarea că orice contur închis format din bare
continue, legate rigid între ele (fig.9.4a) constituie o structură static nedeterminată de trei ori.
Acelaşi grad de nedeterminare statică se obţine şi pentru conturul închis format cu terenul
(fig.9.4b) dacă rezemările sînt încastrări. Dacă structura este alcătuită din c
I
contururi închise,
gradul de nedeterminare statică se determină din relaţia
i
c n 3 · .
Structura din fig. 9.4c are trei contururi închise şi este de nouă ori static nedeterminată, iar
structura din fig.9.4d are 6 ·
i
c şi deci 18 6 3 · ⋅ · n ori static nedeterminată. Dacă pe parcursul
conturului intervin articulaţii (interioare sau exterioare) şi reazeme simple, gradul de nedeterminare
statică al structurii se reduce. O articulaţie interioară sau exterioară în care se intersectează două
bare (fig.9.4g,h) introduce o condiţie suplimentară că momentul încovoietor este nul. O articulaţie
în care se întîlnesc mai multe bare (fig.9.4I) introduce un număr de condiţii suplimentare egal cu
numărul articulaţiilor 1 − · b a . Dacă în nod se întîlnesc mai multe bare, din care unele sînt
încastrate iar altele prinse articulat (fig.9.4j) numărul condiţiilor suplimentare este egal cu numărul
barelor prinse articulat.
143

Fig.9.4 Tipuri de structuri static nedeterminate



9.2 Sistem de bazǎ

Pentru calculul unei structuri cu metoda forţelor se transformǎ structura realǎ într-o structurǎ
static determinatǎ prin suprimarea unui numǎ r de legǎ turi egal cu gradul de nedeterminare staticǎ .
În locul legǎ turilor suprimate se introduc forţele de legǎ turǎ corespunzǎ toare, care constituie
necunoscutele problemei. Necunoscutele se noteazǎ cu X
j
; indicele j ia valorile j=1,2,…n şi
reprezintǎ forţe de legǎ turǎ simple sau perechi de forţe de legǎ turǎ egale şi de sens contrar. În
scrierea matricealǎ necunoscutele se noteazǎ prin vectorul {X} definit astfel:
T
n j
X X X X X ] ... ... [ } {
2 1
·
Structura static determinatǎ obţinutǎ din structura realǎ prin suprimarea unui numǎ r de
legǎ turi egal cu gradul de nedeterminare staticǎ poartǎ numele de structurǎ de bazǎ (structurǎ
primarǎ ). Asupra structurii de bazǎ se aplicǎ forţele exterioare date {P} şi forţele de legǎ turǎ
exteriorizate {X} în urma suprimǎ rii legǎ turilor suplimentare. Structura static nedeterminatǎ din
fig.9.5a se transformǎ într-o structurǎ static determinatǎ prin suprimarea unui numǎ r de două
legǎ turi. Suprimarea legǎ turilor se poate face în mai multe moduri şi de fiecare datǎ se obţine o
structurǎ static determinatǎ corect alcǎ tuitǎ .
144
La suprimarea legǎ turilor trebuie avut grijǎ ca structura de bazǎ obţinutǎ sǎ aibǎ
invariabilitatea geometricǎ şi fixarea în plan asigurate, sǎ nu aibǎ anumite substructuri cu formǎ
criticǎ sau static nedeterminate. Orice structurǎ static nedeterminatǎ se poate transforma prin
suprimarea legǎ turilor suplimentare în structurǎ static determinatǎ .

Fig.9.5 Exemple de obţinere a sistemului de bază în metoda eforturilor

9.3 Condiţ ia de echilibru static

Prin transformarea structurii static nedeterminate în structurǎ de bazǎ , calculul eforturilor şi
deplasǎ rilor se conduce ca la o structurǎ static determinatǎ . Rezultǎ cǎ rezolvarea structurii static
nedeterminate se reduce la calculul unei structuri static determinate din acţiunile exterioare {P} şi
din forţele de legǎ turǎ necunoscute X
j
(j=1,2,…n). Din condiţia de echilibru static al structurii de
bazǎ , exprimatǎ prin ecuaţiile de echilibru static, se determinǎ reacţiunile şi eforturile pe toatǎ
structura de bazǎ din forţele exterioare {P} şi necunoscutele {X} de mǎ rime arbitrarǎ .
Pe structura de bazǎ se aplicǎ pe rînd fiecare necunoscutǎ X
j
şi separat forţele exterioare,
trasînd diagramele de eforturi corespunzǎ toare. Rezultǎ cǎ una din condiţiile de bazǎ folosite la
calculul structurilor este satisfǎ cutǎ . Eforturile şi deplasǎ rile produse de aplicarea pe structura de
bazǎ a acţiunilor (forţe exterioare, variaţia de temperaturǎ , cedǎ rile de reazeme) constituie soluţia
particularǎ . Eforturile şi deplasǎ rile produse de aplicarea pe structura de bazǎ a necunoscutelor {X}
constituie soluţia complementarǎ . Soluţia complementarǎ stabileşte contribuţia forţelor de legǎ turǎ
suplimentare (efectul nedeterminǎ rii statice) asupra diagramelor de eforturi şi deplasǎ rilor obţinute
pe structura static determinatǎ . Soluţia particularǎ şi soluţia complementarǎ se combinǎ între ele în
ecuaţia de compatibilitate pentru a determina valorile reale ale necunoscutelor{X}.

9.4 Ecuaţ ii de compatibilitate
145

Prin transformarea structurii static nedeterminate în structura de bazǎ în secţiunile unde s-au
suprimat legǎ turi, se produc deplasǎ ri pe direcţia fiecǎ rei necunoscute. Valorile reale ale
necunoscutelor se determinǎ din condiţia ca structura de bazǎ , supusǎ la forţele exterioare date şi
necunoscutele {X}, sǎ se deformeze identic cu structura realǎ static nedeterminatǎ . Aceastǎ condiţie
constituie condiţia de compatibilitate a deformatei structurii care se utilizeazǎ în metoda forţelor şi
se scrie pentru fiecare necunoscutǎ . Deplasǎ rile pe structura static nedeterminatǎ , în punctele de
aplicaţie şi dupǎ direcţia necunoscutelor sînt nule (sau cunoscute), deoarece deformata structurii
este continuǎ şi între cele douǎ feţe ale unei secţiuni nu se produc deplasǎ ri relative. Deplasarea pe
structura static nedeterminatǎ dupǎ direcţia necunoscutei X
I
se determinǎ aplicînd principiul
suprapunerii efectelor.
0 ... ... ) 1 . 9 (
0
2 2 1 1
· ∆ + + + + + ·
ip n in j ij i i i
X X X X D δ δ δ δ K
în care: δ ij este deplasarea din punctul de aplicaţie şi dupǎ direcţia necunoscutei X
I
produsǎ de
aplicarea pe structura de bazǎ a necunoscutei X
j
=1; Δ
ip
0
–deplasarea din punctul de aplicaţie şi dupǎ
direcţia necunoscutei X
I
produsǎ de aplicarea pe structura de bazǎ a forţelor exterioare.
Ecuaţia (9.1) poartǎ numele de ecuaţia de compatibilitate (de condiţie sau de echilibru elastic) din
metoda forţelor. Scriind ecuaţiile de compatibilitate dupǎ direcţia fiecǎ rei necunoscute se obţine un
sistem de n ecuaţii cu n necunoscute din care se calculeazǎ valorile reale ale necunoscutelor static
nedeterminate:
} 0 {
...
... ... ... ...
...
...
} { ) 2 . 9 (
0
0
0
1 1
2 1
2 1
1 12 11
1
·
¹
¹
¹
;
¹
¹
¹
¹
'
¹



+
¹
¹
¹
;
¹
¹
¹
¹
'
¹
1
1
1
1
]
1

¸

·
¹
¹
¹
;
¹
¹
¹
¹
'
¹
·
np
ip
p
n
j
nn n n
in i i
n
n
i x
X
X
X
U
U
U
U
δ δ δ
δ δ δ
δ δ δ
K
sau care sub formǎ restrînsǎ se scrie astfel:
n j X D U
iP j ij i
... 2 , 1 }, 0 { } { } ]{ [ } { ) 3 . 9 (
0
· · ∆ + · K K
Matricea [D
ij
] reprezintă matricea de flexibilitate a structurii. Este o matrice pǎ tratǎ şi
conţine deplasǎ rile unitare (coeficienţi de influenţǎ ) dupǎ direcţiile necunoscutelor produse de
aplicarea succesivǎ pe structura de bazǎ a fiecarei necunoscute egalǎ cu unitatea. Elementele din
coloana j a matricii [Dij] reprezintǎ deplasǎ rile dupǎ direcţia necunoscutelor X
I
(I=1,2…n) produse
de aplicarea pe structura de bazǎ a necunoscutei X
j
=1 celelalte necunoscute fiind egale cu zero. Din
teorema reciprocitǎ ţii deplasǎ rilor unitare a lui Maxwell se cunoaşte cǎ δ
ij

ji,
în consecinţǎ matricea
[Dij]este o matrice pǎ tratǎ simetricǎ .
Vectorul deplasǎ rilor dupǎ direcţiile necunscutelor {Δ
ip
0
} produs de aplicarea pe structura de
bazǎ a forţelor exterioare se mai scrie:
n j P D a
j ij ip
,.. 2 , 1 } ]{ [ } { ) 3 . 9 (
0
· · ∆ K K .
Matricea [Δ
ip
] este o matrice coloană ale cǎ rei elemente reprezintǎ deplasǎ rile dupǎ direcţiile
necunoscutelor X
I
(I=1,2,n) produse de aplicarea succesivǎ pe structura de bazǎ a forţelor
P
j
=1(j=1,2,…n). Elementele din coloana j a matricii [D
ij
] reprezintǎ deplasǎ rile dupǎ direcţia
necunoscutelor X
I
(I=1,2…n) produse de aplicarea pe structura de bazǎ a forţei P
j
=1 celelalte forţe
P fiind egale cu zero. Vectorul {P} conţine toate forţele exterioare aplicate pe structura de bazǎ .
Sistemul de ecuaţii (9.2) reprezintǎ ecuaţiile de compatibilitate din metoda forţelor, de unde
derivǎ şi denumirea de metoda compatibilitǎ ţii. Din rezolvarea sistemului de ecuaţii se determinǎ
valorile reale ale necunoscutelor.
n j P D X
j ij i
,.. 2 , 1 },... { ] [ } { ) 4 . 9 (
1
· − ·

K
unde [D
ij
]
-1
este inversa matricei flexibilitǎ ţii structurii de bazǎ şi reprezintă de fapt matricea de
rigiditate.
Reiese cǎ prin trecerea la structura de bazǎ static determinatǎ în metoda forţelor se satisface
condiţia de echilibru a structurii şi condiţia compatibilitate nu este îndeplinitǎ . Scrierea ecuaţiilor de
146
compatibiltate permite calculul necunoscutelor reale şi asigurǎ îndeplinirea condiţiei de
compatibilitate a deformatei structurii şi relaţiile între forţe şi deplasǎ ri.
În cazul în care determinantul matricii de rigiditate este egal cu zero atunci structura îşi
pierde stabilitatea, iar una din soluţii în rezolvarea sistemului de ecuaţii o reprezintă soluţia banală.

9.4.1Calculul elementelor din matricea flexibilitǎţ ii structurii de bazǎ.

Matricea flexibilitǎ ţii structurii de bazǎ conţine pentru o structurǎ de n ori static
nedeterminatǎ n
2
coeficienţi de influenţǎ δ
ij
(I,j=1,2,…n). În problemele practice nu este necesar sǎ
se calculeze toţi cei n
2
coeficienţi de flexibilitate, deoarece conform teoremei reciprocitǎ ţii
deplasǎ rilor unitare δ ij=δ
ji
. Coeficienţii de influenţǎ δ
ij
se calculeazǎ cu formula Maxwell-Mohr:






+ + · · ds
GA
t t
ds
EA
n n
ds
EI
m m
j i j i j i
ji ij
α
δ δ K ) 5 . 9 (






+ + · ds
GA
t
ds
EA
n
ds
EI
m
i i i
ii
2 2 2
) 6 . 9 (
α
δ K
din care se vor lua în considerare numai anumite integrale, în funcţie de structura care se rezolvǎ .
Din analiza expresiilor (9.5), (9.6) se observǎ cǎ pentru a calcula coeficienţii de formǎ δ ij se
integreazǎ diagramele de eforturi obţinute din aplicarea pe structura de bazǎ a necunoscutei X
I
=1 cu
diagramele de eforturi obţinute din necunoscuta X
j
=1. Pentru calculul tuturor coeficienţilor sînt
necesare diagramele de eforturi produse de aplicarea succesivǎ pe structura de bazǎ a tuturor
necunoscutelor X
I
=1(I=1,2,..n). Coeficienţii de formǎ δ
ii
se calculeazǎ integrînd diagramele de
eforturi produse de aplicarea pe structura de bazǎ a necunoscutei X
I
=1 cu ele însele şi sînt totdeauna
pozitivi.
Deplasǎ rile δ
i1
(I=1,2,..n) din prima coloanǎ a matricei [Δ xx] se calculeazǎ integrînd
diagramele de eforturi din X
1
=1 cu diagramele de eforturi din X
I
=1(I=1,2,..n). Analog se calculeazǎ
deplasǎ rile δ
i2
(I=1,2,..n) din coloana a doua, integrînd diagramele de eforturi din X
2
=1 cu
diagramele de eforturi din X
I
=1(I=1,2,..n). În final se calculeazǎ deplasǎ rile δ
in
din coloana n prin
integrarea diagramelor de eforturi dn X
n
=1 cu diagramele de eforturi din X
I
=1(I=1,2,..n) stabilite pe
structura de bazǎ static determinatǎ . Din expresia (9.5) se observǎ cǎ deplasǎ rile δ
ij
nu depind de
forţele aplicate pe structurǎ , ci numai de structura de bazǎ , de elementele geometrice ale secţiunii
barelor structurii (A,I) şi de modulii de elasticitate ai materialului (E,G). Aceasta înseamnǎ cǎ
pentru o anumitǎ structurǎ de bazǎ , coeficienţii de influenţǎ din matricea flexibilitǎ ţii sînt invarianţi,
adicǎ la schimbarea forţelor aplicate pe structurǎ se recalculeazǎ numai matricea coloanǎ a
termenilor liberi din sistemul de ecuaţii.
Matricea flexibilitǎ ţii structurii de bazǎ [D
ij
] se poate calcula şi în funcţie de matricele
flexibilitǎ ţii elementelor structurale componente. Pentru aceasta trebuie sǎ se ţinǎ seama cǎ
direcţiile deplasǎ rilor din matricea flexibilitǎ ţii corespund cu direcţiile necunoscutelor {X} şi sînt
produse de aplicarea succesivǎ pe structura de bazǎ a necunoscutelor X
j
=1 (j=1,2,..n)

9.4.2 Calculul elementelor din matricea ter menului liber

Calculul valorilor reale ale necunoscutelor {X} necesitǎ determinarea deplasǎ rilor din
vectorul termenului liber {Δ
ip
0
}produse de aplicarea pe structura de bazǎ a forţelor exterioare.
Aceste deplasǎ ri la structurile alcǎ tuite din bare se calculeazǎ cu formula Maxwell-Mohr:






+ + · ∆ ds
GA
T t
ds
EA
N n
ds
EI
M m
p i p i p i
ip
0 0 0
0
) 7 . 9 (
α
K în care indicele I se referǎ la
diagramele produse de aplicarea pe structura de bazǎ a necunoscutei X
I
=1, iar diagramele M
p
0
, T
p
0
,
N
p
0
sînt produse de aplicarea pe structura de bazǎ a forţelor exterioare. Deplasǎ rile {Δ
ip
0
} se pot
calcula şi din relaţia matricealǎ (9.3a).

147
9.4.3 Eforturile finale în structura static nedeter minatǎ.

Dupǎ determinarea necunoscutelor , eforturile finale se determinǎ folosind principiul
suprapunerii efectelor. Momentul încovoietor pe structura static determinatǎ se stabileşte însumînd
soluţia particularǎ cu soluţia complementarǎ :

·
+ · + + + + ·
n
j
j j p n n j j p p
X m M X m X m X m M M
1
0
1 1
0
... ... ) 8 . 9 ( K în care M
p
0
este momentul
încovoietor produs de forţele exterioare aplicate pe structura de bazǎ ; m
j
- momentul încovoietor
produs de aplicarea pe structura de bazǎ a necunoscutelor X
j
=1;

9.4.4 Calculul deplasǎrilor pe structura static nedeter minatǎ

Deplasarea absolutǎ din secţiunea k dupǎ direcţia datǎ (δ P
k
=1) pe structura static
nedeterminatǎ se calculeazǎ din relaţia:

·
δ + ∆ · δ + + δ + + δ + ∆ · ∆
n
1 j
j kj
0
kp n kn j kj 1 1 k
0
kp kp
X X ... X ... X ) 9 . 9 ( K

în care Δ
kp
0
reprezintǎ deplasarea din secţiunea k pe structura static determinatǎ de bazǎ , produsǎ de
forţele exterioare, iar δ
kj
deplasarea din aceeaşi secţiune produsǎ de aplicarea pe structura static
determinatǎ a necunoscutei X
j
=1. Deplasǎ rile Δ
kp
0
şi δ
kj
se calculeazǎ din expresiile:






+ + · ∆ ds
GA
T t
ds
EA
N n
ds
EI
M m
p k p k p k
kp
0 0 0 0 0 0
0
) 10 . 9 (
α
K






+ + · ds
GA
t t
ds
EA
n n
ds
EI
m m
j k j k j k
kj
0 0 0
) 11 . 9 (
α
δ K
Eforturile m
k
0
,n
k
0
şi t
k
0
rezultǎ din aplicarea pe structura de bazǎ a forţei virtuale δ P
k
=1 în
direcţia deplasǎ rii U
k
iar eforturile M
p
0
N
p
0
şi T
p
0
sînt produse de aplicarea pe structura de bazǎ a
forţelor exterioare. Diagramele de eforturi m
j
, n
j
, t
j
sînt produse de aplicarea succesivǎ a forţelor
X
j
=1,(j=1,2,…n)pe structura de bazǎ . Luînd în considerare numai influenţa momentelor
încovoietoare din relaţiile (9.10) şi (9.11) şi introducîndu-le în expresia (9.9) se obţine:






α
+ + · ∆ ds
GA
T t
ds
EA
N n
ds
EI
M m
) 12 . 9 (
p
0
k p
0
k p
0
k
kp
K

şi ţinînd seama de relaţia (9.8) rezultǎ :


· ∆ ds
EI
M m
p k
kp
0
) 13 . 9 ( K
Demonstraţia este analoagǎ şi pentru influenţa forţei axiale şi a forţei tǎ ietoare. Deplasarea
din secţiunea k dupǎ direcţia lui δ P
k
=1 pe structura static nedeterminatǎ se determinǎ integrînd
diagrama de moment din forţa virtualǎ δ P
k
=1, stabilitǎ pe orice structurǎ static determinatǎ derivatǎ
din structura realǎ , cu diagrama de moment încovoietor din forţele exterioare determinatǎ pe
structura static nedeterminatǎ . Dacǎ la calculul deplasǎ rii Δ
kp
se ia în considerare influenţa forţei
axiale şi a forţei tǎ ietoare relaţia de mai sus devine:






+ + · ∆ ds
GA
T t
ds
EA
N n
ds
EI
M m
p k p k p k
kp
0 0 0
) 14 . 9 (
α
K în care diagramele M
p
, N
p
şi T
p
se
determinǎ cu luarea în considerare a aceloraşi eforturi.
Etapele de calcul în rezolvarea unei structuri static nedeterminate cu metoda forţelor sînt
urmǎ toarele:
-se determinǎ gradul de nedeterminare staticǎ n;
148
-se alege structura de bazǎ static determinatǎ (structura primarǎ ) prin suprimarea a n legǎ turi
şi înlocuirea lor cu forţele de legǎ turǎ X
j
(j=1,2,…n), şi se traseazǎ diagramele de eforturi;
-se calculeazǎ elementele din matricea flexibilitǎ ţii structurii de bazǎ [D
ij
]
-se calculeazǎ deplasǎ rile {Δ
ip
0
} produse de forţele exterioare;
-se rezolvǎ sistemul de ecuaţii printr-o metodǎ oarecare sau calculînd matricea [D
ij
]
-1
;
-se calculeazǎ diagrama momentului încovoietor final; diagramele T
p
şi N
p
se deduc din
diagrama M
p
şi din condiţii de echilibru static.
-se calculeazǎ deplasǎ rile pe structura static nedeterminatǎ dupǎ anumite direcţii.

Exemplul 1:

Pentru structura static nedeterminată din figura 9.6 să se traseze diagrama finală de moment,
folosind metoda eforturilor.

Gradul de nedeterminare statică se stabileşte cu relaţia.
1 2 1 3
2 3
· − ⋅ ·
− − ·
N
S A C N

Sistemul de bază se obţine prin eliminarea unei legături suplimentare şi introducerea
echivalentului mecanic, în cazul de faţă momentul X
1
.
Din următoarele sume de moment se determină valorile reacţiunilor pentru sistemul de bază
încărcat numai cu forţe exterioare.
KN V
V M
KN V
V M
5 , 157
0 7 6 30 8 0 ) (
5 , 22
0 1 2 30 2 4 30 8 0 ) (
2
2 1
1
1 2
·
· ⋅ ⋅ + ⋅ − → ·
·
· ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ − ⋅ → ·



KNm M
KNm M
KN H H M
st
60 1 2 30
90 6 15
15 0 6 4 5 , 22 0 ) (
5
4
1 1 3
· ⋅ ⋅ ·
· ⋅ ·
· · ⋅ − ⋅ → ·

K


149

Fig.9.6 Diagrama de moment obţinută prin metoda eforturilor

150



Similar se procedează la determinarea reacţiunilor şi pentru sistemul de bază încărcat cu X
1
=1.
KN M
KN H H M
V V V M
st
5 . 0 6
12
1
1
12
1
0 6 1 4
8
1
0 ) (
8
1
0 1 8 0 ) (
4
1 1 3
2 1 1 2
· ⋅ − ·
· · ⋅ − + ⋅ − → ·
· · · + ⋅ − → ·


K
K

Ecuaţia de condiţie are forma:
EI EI
EI EI
EI EI
dx
EI
m
X
p
22 , 4
) 5 , 0 22 , 0 1 5 , 2 (
1
5 , 0
3
2
6 5 , 0
2
1 1
5 . 0
3
2
4 5 . 0
2
1
2
3
1
1
3
1
5 . 0
3
2
6 5 , 0
2
1 1
5 . 0
3
1
1
3
2
6
1
2
1 1
0
2
1
11
1 1 11
· + + +
· ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ +
+
,
_

¸
¸
⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ +
,
_

¸
¸
⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ·
·
· ∆ +

δ
δ

Termenul
11
δ se obţine din integrarea diagramei m
1
cu ea însăşi, iar
p 1
∆ prin integrarea diagramei
m
1
cu M
p
0
.
EI EI
EI EI
EI EI
EI
dx
EI
m M
p
p
130
) 90 33 , 53 33 , 33 20 180 (
1
5 , 0
3
2
6 90
2
1 1
5 , 0
3
1
4
8
4 30
3
2
3
1
5 , 0
3
2
4 150
2
1
3
1
5 , 0
3
2
4 90
2
1
3
1
1
3
1
5 , 0
3
2
6 90
2
1 1
1
0
1
− · + − + − −
· ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅

⋅ −
− ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ −

,
_

¸
¸
⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − ·
· ∆


Diagrama finală de moment se obţine prin suprapunere de efecte:
4 , 105 8 , 30 5 , 0 90
4 , 165 8 , 30 5 , 0 150
6 , 74 8 , 30 5 , 0 90
8 , 30
2 5
4 5
1 4
4 1
1 1
0
− · − − − ·
− · ⋅ − − ·
− · ⋅ + − ·
·
+ ·




M
M
M
KN M
X m M M
p


Exemplul 2:
Pentru structura static nedeterminată din figura 9.7 să se traseze diagrama finală de moment
încovoietor, folosind metoda eforturilor.
151

Fig.9.7 Diagramă de moment obţinută prin metoda eforturilor
152


Gradul de nedeterminare statică este:
1 2 1 3
2 3
· − ⋅ ·
− − ·
N
S A C N

Sistemul de bază se obţine prin eliminarea unei legături suplimentare şi introducerea
echivalentului mecanic, în cazul de faţă forţa orizontală X
1
.
Din următoarele sume de moment se determină valorile reacţiunilor pentru sistemul de bază
încărcat numai cu forţe exterioare.

KN V
V M
66 , 16
0 2 30 1 2 10 3 6 10 6 0 ) (
1
1 2
·
· ⋅ + ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ − ⋅ → ·


KNm M
KN V
V M
80 3 6 10 6 66 , 16
33 , 93
0 6 8 30 4 8 10 0 ) (
43
2
2 1
− · ⋅ ⋅ − ⋅ ·
·
· ⋅ − ⋅ + ⋅ ⋅ → ·


Coeficientul necunoscutei şi termenul liber se determină cu relaţiile Maxwell Mohr:
EI
EI EI EI
dx
EI
m
66 , 90
) 48 66 , 42 (
1
4 6 4
2
1
4
3
2
4 4
2
1 1
2
2
1
11

· + · ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · · δ

32 , 1
120
) 360 480 (
1
4 6
8
6 10
3
2
2
1
4 6 80
2
1
2
1
1
1
0
1
·
· −
· ⋅ ⋅

⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · · ∆

X
EI EI
EI EI
dx
EI
m M
p
p

Diagrama finală de moment se obţine prin suprapunere de efecte:
KNm M
M
X m M M
p
7 , 74 32 , 1 4 80
28 , 5 ) 32 , 1 )( 4 (
43
3
1 1
0
− · ⋅ + − ·
· − − ·
+ ·




Exemplul 3:
Pentru structura static nedeterminată din figura 9.8 să se traseze diagrama finală de moment
încovoietor, folosind metoda eforturilor.
Gradul de nedeterminare statică:
KNm M
KN V
V M
KN H
N
S A C N
240 2 4 30 4 120
40
0 2 4 30 6 0 ) (
120 4 30
2 1 2 2 2 3
2 3
3
1
1 2
1
· ⋅ ⋅ − ⋅ ·
·
· ⋅ ⋅ + ⋅ − → ·
· ⋅ ·
· ⋅ − − ⋅ ·
− − ·


153

Fig.9.8 Structură de 2 ori static nedetrminată rezolvată prin metoda eforturilor


154

Momentul în punctul 4 se obţine ca fiind suma momentelor forţelor din stînga secţiunii.Moment în
punctul 4 va da reacţiunea V
1
şi încărcarea uniform distribuită.
0 2 4 30 4 120 6 40
4
· ⋅ ⋅ − ⋅ + ⋅ − · M
În pasul următor se determină reacţiunile V
1
şi V
2
pentru sistemul de bază încărcat doar cu X
1
=1.
KN V
V M
KN V
V M
66 , 1
0 10 1 6 0 ) (
3
2
0 4 1 6 0 ) (
2
2 1
1
1 2
·
· ⋅ − ⋅ → ·
·
· ⋅ − ⋅ → ·



Coeficienţii necunoscutelor şi termenii liberi se determină cu relaţiile:
EI EI
EI EI
dx
EI
m
33 , 21
) 66 , 10 66 , 10 (
1
3
2
4 4
2
1
2
1
4
3
2
6 4
2
1
3
1
2
1
11
· +
· ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · ·

δ


EI EI
EI EI
dx
EI
m
66 , 74
) 32 66 , 42 (
1
4 6 4
3
1
4
3
2
4 4
2
1 1
2
2
2
22
· + ·
· ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · ·

δ



− · ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − · ·
EI EI
dx
EI
m m 16
4 6 4
2
1
3
1
2 1
12
δ

· ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · · ∆
EI EI
dx
EI
m M
p
p
640
4
3
2
6 240
2
1
3
1
1
0
1

EI EI
EI EI
EI
dx
EI
m M
p
p
2560
) 960 320 1280 (
1
4 6 240
2
1
3
1
4
2
1
4
8
4 30
3
2 1
4
3
2
4 240
2
1 1
2
2
0
2
− · − − − ·
· ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅

⋅ ⋅ −
− ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − · · ∆



¹
'
¹
· − + −
· + −
0 2560 66 , 74 16
0 640 16 33 , 21
2 1
2 1
X X
X X

În urma rezolvării sistemului de ecuaţii se obţin necunoscutele X
1
şi X
2
.
¹
'
¹
·
− ·
19 , 13
1 , 5
2
1
X
X

Diagrama finală de moment se obţine prin suprapunere de efecte.
4 , 20 1 , 5 4
76 , 132 19 , 33 4
16 , 153
19 , 33 4 1 , 5 4
24 , 107 19 , 33 4 240
45
42
43
31
− · ⋅ − ·
− · ⋅ − ·
− ·
· ⋅ − ⋅ − ·
· ⋅ − ·
M
M
KNm
M
M

155



Fig.9.9 Diagramă unitară m
2
şi diaagramă finală de moment



Exemplul 4:

Pentru structura static nedeterminată din figura9.10 să se traseze diagrama finală de moment
încovoietor, folosind metoda eforturilor.

În acest caz gradul de nedeterminare statică este egal cu 2.
KNm M
V KN V
V M
360 2 4 15 4 120
80
0 4 8 15 6 0 ) (
31
2 1
1 2
· ⋅ ⋅ − ⋅ ·
· ·
→ · ⋅ ⋅ + ⋅ − → ·



EI EI
EI EI
192
) 144 48 (
1
6 4 6
1
6
3
2
6 6
2
1
3
1
2
11
· +
· ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · δ

156

Fig.9.10 Rezolvare prin metoda eforturilor (S.B. m
1
,M
p
0
)


157

Fig.9.11 Diagrama m
2
şi diagrama finală M

EI EI
EI EI
33 , 53
) 32 33 , 21 (
1
4 6 4
3
1
4
3
2
4 4
2
1
2
1
2
22
· + ·
· ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · δ


EI EI
24
4 6 6
2
1
3
1
12
· ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · δ

EI EI EI
EI EI
p
2880
) 480 1440 1920 (
1
6 4
8
16 15
3
2 1
6 4 120
2
1 1
6
3
2
6 480
2
1
3
1
1
− · + − − · ⋅ ⋅

⋅ ⋅
+ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − · ∆


158
EI EI EI EI
EI EI
p
2800
4
2
1
8
4 15
3
2
2
1 2880 1920 960
4 6 480
2
1
3
1
4
3
2
4 360
2
1
2
1
2
2

· ⋅

⋅ ⋅ + − ·
− −
· ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − · ∆



¹
'
¹
· − +
· − +
0 2800 33 , 53 24
0 2880 24 192
2 1
2 1
X X
X X

48 , 48 93 , 8
2 1
· · X X K
Momentele finale pe structură se obţin prin suprapunere de efecte.
58 , 53 93 , 8 6
42 , 66 93 , 8 6 120
08 , 166 48 , 48 4 360
53
35
31
· ⋅ ·
− · ⋅ + − ·
· ⋅ − ·
M
M
M

92 , 193 48 , 48 4
5 , 232 48 , 48 4 93 , 8 6 480
43
34
− · ⋅ − ·
· ⋅ − ⋅ − ·
M
M



Exemplul 5:
Pentru structura static nedeterminată din figura9.12 să se traseze diagrama finală de moment
încovoietor, folosind metoda eforturilor
Într-o primă etapă se determină gradul de nedeterminare statică: 1 2 3 · − − · S A C N .
Sistemul de bază se obţine prin transformarea articulaţiei 2 în reazem simplu şi introducerea
echivalentului mecanic, în cazul de faţă o reacţiune orizontală.
Pentru sistemul de bază încărcat cu sarcinile exterioare se scriu sumele de moment în nodurile 1 şi
2, determinîndu-se astfel reacţiunile V
1
şi V
2
.
( ) KN V V M 10 , 0 2 30 6 0
1 1
2
− · · ⋅ − ⋅ → ·

K
( ) KN V V M 40 , 0 8 30 6 0
2 2
1
· · ⋅ + ⋅ − → ·

K
În cazul încărcării sistemului de bază cu X
1
=1 se obţine reacţiunea H
1
=1.
Termenul
11
δ se obţine prin integrarea diagramei m
1
cu ea însăşi iar
p 1
∆ prin integrarea diagramei
m
1
cu M
p
0
.
EI EI
EI EI
p
360
4 6 60
2
1
2
1
66 , 42
4
3
2
4 4
2
1 1
2
1
11
· ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · ∆
· ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · δ

Ecuaţia de condiţie este o ecuaţie cu o singură necunoscută.
72 , 93 4 60
72 , 33 4
43 , 8
0 360 66 , 42
1 43
1 34
1
1
· ⋅ − − ·
− · − ·
·
· +
X M
X M
X
X

Valorile momentelor pe structură s-au obţinut prin suprapunere de efecte.
159


Fig.9.12 Structură cu 1 grad de nedeterminare statică


160
9.5 Posibilităţ i de simplificare a ecuaţ iilor de condiţie

În metoda generală a eforturilor, numărul ecuaţiilor de condiţie este de obicei egal cu gradul de
nedeterminare statică a structurii. Cînd gradul de nedeterminare creşte, alcătuirea sistemului de
ecuaţii şi în special rezolvarea acestuia devin dificile. Este deci firesc să se dea o atenţie deosebită
posibilităţilor de simplificare a ecuaţiilor de condiţie. Prin aceasta, se poate extinde domeniul de
aplicare practică al metodei şi la structuri cu mai multe nedeterminări, păstrîndu-se simplitatea de
rezolvare.
Căile de simplificare trebuie căutate în legătură cu coeficienţii secundari ai ecuaţiilor. Aceştia
au forma:
∫ ∫
+ · dx
EA
n n
dx
EI
m m
j i j i
ij
δ
şi deci valorile lor depind de perechile de diagrame unitare care sînt considerate. Obiectivul
principal ce trebuie urmărit este de a obţine anularea a cît mai mulţi coeficienţi secundari. Cazul
extrem, cînd toţi aceşti coeficienţi ar fi nuli, ar conduce la aflarea necunoscutelor static
nedeterminate din ecuaţii independente cu cîte o singură necunoscută. Trebuie urmărit ca un număr
cît mai mare de perechi de diagrame unitare să fie ortogonale. Această condiţie este îndeplinită cînd
cele două diagrame se întind pe bare diferite (nu au nici o bară comună) sau cînd configuraţiile lor
prezintă anumite particularităţi care conduc la anularea integralei.
Ortogonalizarea diagramelor unitare se poate obţine prin alegerea judicioasă a sistemului de
bază, cît şi prin utilizarea unor necunoscute complexe rezultate din grupări adecvate a
necunoscutelor iniţiale. Aici vom examina principial aceste două aspecte ale problemei, urmînd ca
în continuare să se arate procedee cu aplicare practică eficientă.

9.5.1 Alegerea judicioasă a sistemului de bază

Este indicat ca alegerea sistemului de bază să se facă cu discernămînt, examinînd
comparativ mai multe sisteme de bază posibile. Pentru aceasta nu este de obicei necesar să se
traseze complet diagramele unitare, ci numai să se identifice barele pe care se întinde fiecare
diagramă (spre a stabili acele perechi care nu au bare comune) cît şi anumite particularităţi ale
diagramelor.
161


Fig.9.13 Alegerea judicioasă a sistemului de bază

Un exemplu este dat în figura 9.13, referitor la un cadru cu trei contururi şi cu încastrări şi
rezemări, care este de nouă ori static nedeterminat. În figura 9.13 b şi c se arată comparativ două
sisteme de bază. În primul caz s-a menţinut o singură încastrare; sistemul de bază apare ca o bară
încastrată ce are mai multe braţe. Se vede imediat că diagramele date de către sarcinile unitate
corespunzătoare necunoscutelor se vor întinde şi pe stîlpul care pleacă din încastrare; în consecinţă,
perechile de diagrame unitare au acestă bară comună şi deci coeficienţii secundari rezultă diferiţi de
zero. În al doilea caz s-au menţinut toate încastrările, secţionînd cadrul astfel încît sistemul de bază
are patru porţiuni independente. Toate necunoscutele sînt perechi de forţe sau de momente, deci
fiecare dă diagramă de momente încovoietoare pe cele două porţiuni vecine (fac excepţie X
2
şi X
5

care dau diagramă numai pe porţiunea din stînga. Urmărind barele comune, se obţine matricea
coeficienţilor dată în figură. Din totalul de 72 de coeficienţi secundari, se anulează un număr de 34
coeficienţi , deci 47%, ceea ce reprezintă o simplificare substanţială.
162
Se pot examina în acelaşi mod şi alte sisteme de bază, punctînd în matricea coeficienţilor
acei coeficienţi care rezultă diferiţi de zero. Compararea unor astfel de matrice schematizate poate
orienta, în cazuri mai complicate alegerea judicioasă a sistemului de bază.
O observaţie utilă pentru alegerea sistemului de bază se referă la obligarea diagramelor
unitare de a se anula în anumite puncte convenabil alese. Astfel, pentru o bară cotită dublu
încastrată, se poate alege sistemul de bază din fig.9.13d, cu articulaţiile introduse la treimile barelor
(admise cu secţiune constantă), în loc de a fi introduse în încastrări. Diagramele unitare
corespunzătoare se văd în figurile 9.13e-g. Aceste diagrame sînt ortogonale două cîte două deoarece
punctele de anulare din diagrama m
2
corespund poziţiei centrelor de greutate ale diagramelor
unitare m
1
şi m
3
. Rezultă că toţi coeficienţii secundari sînt nuli, astfel că ecuaţiile de condiţie se
reduc la trei ecuaţii independente cu cîte o singură necunoscută.
Exemplificările date scot în evidenţă importanţa alegerii judicioase a sistemului de bază pentru
simplificarea rezolvării.

9.5.2 Structuri simetrice

Atunci cînd structurile static nedeterminate au o axă de simetrie se pot obţine simplificări în
rezolvarea sistemului de ecuaţii dacă sistemul de bază se alege suprimînd continuitatea barelor în
axa de simetrie. Dacă toate necunoscutele se exteriorizează în axa de simetrie, se obţine o structură
de bază simetrică asupra căreia acţionează necunoscute simetrice şi antisimetrice. Astfel pentru o
structură de n ori static nedeterminată, sistemul ecuaţiilor de compatibilitate se descompune într-un
sistem de p ecuaţii care conţine necunoscutele simetrice şi un sistem de q ecuaţii cu necunoscutele
antisimetrice (n=p+q). În acest mod se ajunge la două sisteme de ecuaţii cu un număr mai mic de
necunoscute decît cel iniţial.
În cazul în care forţele exterioare sînt simetrice, termenii liberi care conţin necunoscute
antisimetrice sînt nuli, deci în consecinţă necunoscutele antisimetrice sînt nule.
În cazul în care forţele exterioare sînt antisimetrice, termenii liberi care conţin necunoscute
simetrice sînt nuli, deci în consecinţă necunoscutele simetrice sînt nule.

9.5.3 Procedeul semistructurii

Procedeul semistructurii este utilizat la simplificarea sistemului de ecuaţii în metoda
eforturilor, prin utilizarea simetriei structurii. Semistructura este obţinută secţionînd structura reală
în axa de simetrie şi introducînd în acestă secţiune legături care înlocuiesc efectul substructurii
îndepărtate şi asigură ca deformata semistructurii să fie identică cu deformata structurii reale.
Aceste legături care se introduc în axa de simetrie se aleg funţie de conformaţia structurii reale şi de
tipul încărcărilor care acţionează pe structură (încărcări simetrice sau antisimetrice).
Există mai multe situaţii în practică după cum urmează:
-a)axa de simetrie intersectează o riglă orizontală;
-b)axa de simetrie intersectează un nod în care concură două bare sub un anumit unghi;
-c)axa de simetrie intersecteză un stîlp;

-Încărcări simetrice. Dacă structura este simetrică şi forţele simetrice atunci deformata structurii
reale este simetrică. Secţiunea din axa de simetrie are deplasarea după verticală diferită de zero, iar
deplasarea orizontală şi rotirea nule. Astfel în axa de simetrie se va introduce o încastrare glisantă
care să impună aceste deplasări pentru semistructura rămasă. Acest tip de legătură se va introduce
pentru cazurile “a” şi “b”. Pentru cazul “c” în axa de simetrie se va introduce o încastrare perfectă,
deoarece secţiunea din axa de simetrie nu se poate deplasa pe verticală.
-Încărcări antisimetrice.Dacă structura este simetrică şi forţele sînt antisimetrice atunci deformata
structurii este antisimetrică. Secţiunea din axa de simetrie are deplasarea pe orizontală şi rotaţia
diferite de zero, deplasarea pe verticală egală cu zero. Astfel, în axa de simetrie se va introduce un
163
reazem simplu care să permită aceste deplasări pentru semistructura rămasă. Acest tip de legătură se
va introduce pentru cazurile “a” şi “b”. Pentru cazul “c” în axa de simetrie se va introduce un stîlp
cu rigiditatea la jumătate faţă de valoarea iniţială .
Prezentarea acestor cazuri este făcută în fig. 9.14.

Fig.9.14 Semistructuri pentru încărcare simetrică şi antisimetrică

9.5.4 Procedeul grupării necunoscutelor

Procedeul grupării necunoscutelor permite reducerea numărului de necunoscute şi a
volumului de calcule. Acest procedeu se aplică structurilor simetrice încărcate simetric sau
antisimetric.
Pentru structurile simetrice încărcate simetric se va rezolva numai gruparea simetrică
iar în cazul structurilor simetrice încărcate antisimetric se va rezolva numai gruparea
antisimetrică. Numărul total al necunoscutelor grupate simetric şi antisimetric trebuie să fie
egal cu gradul de nedeterminare statică.
164


Fig.9.15 a) structură iniţială; b) sistem de bază fără a se ţine cont de proprietăţile de simetrie şi
încărcare; c) grupare simetrică; d) grupare antisimetrică

9.5.5 Transferarea necunoscutelor

Un procedeu simplu, prin care se obţine gruparea necunoscutelor, constă în transferarea
unor necunoscute din poziţia lor iniţială în alte poziţii. În acest scop se introduc braţe fictive perfect
rigide, care se consideră încastrate de capetele unei bare secţionate ca în fig.9.16 e sau i . Prezenţa
barelor fictive nu aduce nici o modificare în comportarea elastică a structurii, dar permite să se
intervină asupra modului de acţiune a necunoscutelor. Prin alegerea convenabilă a unor noi poziţii
pentru necunoscute, devine posibilă impunerea anumitor condiţii de anulare a coeficienţilor
secundari, obţinînd ortogonalizarea unor perechi de diagrame unitare.
165

Fig.9.16 Transferarea necunoscutelor

Fie exemplul din fig. 9.16 a, pentru care s-a ales sistemul de bază din fig.9.16b. Diagramele
unitare m
1
şi m
2
, corespunzătoare necunoscutelor X
1
şi X
2
sînt arătate în fig. 9.16 c şi d; rezultă
0
21 12
≠ · δ δ .
Să înlocuim acum necunoscutele unitate X
2
=1 prin necunoscuta unitate X
2
’=1, aplicată prin
intermediul unei perechi de braţe fictive perfect rigide, ca în fig.9.16e. Aceste noi necunoscute îi
corespunde diagrama unitară m
2
. Dacă se alege a=2h/3, diagramele m
1
,m
2
’ devin ortogonale între
ele pentru bare de secţiune constantă şi deci 0 ' '
21 12
· · δ δ . Înseamnă că utilizarea necunoscutelor
X
1
şi X
2
’,în loc de necunoscutele X
1
şi X
2
asigură independenţa acestor necunoscute.
Semnificaţia necunoscutei X
2
’ apare admiţînd suprimate braţele fictive şi aplicînd efectul lor
asupra capetelor barei secţionate, ca în fig. 9.16f. Se vede imediat că prin transferarea efectuată s-a
realizat de fapt o grupare a necunoscutelor X
1
şi X
2
, în sensul că diagrama m
2
’ poate fi obţinută din
m
1
şi m
2
prin combinarea
2 1 2
' m a m m ⋅ + · . Înseamnă că diagrama m
2
’ poate înlocui una sau alta
166
dintre diagramele iniţiale m
1
şi m
2
dar nu poate fi considerată împreună cu amîndouă deoarece nu
este diferită de ele.
Transferarea uneia sau a mai multor necunoscute prin braţe fictive se poate face în diferite
moduri, ca poziţie şi direcţie. Fie de exemplu grinda cotită dublu încastrată din fig. 9.16g şi sistemul
de bază arătat în fig. 9.16h unde s-a efectuat o secţionare completă în nod. Necunoscuta X
1
dă o
diagramă triunghiulară numai pe stîlp, iar X
3
dă o diagramă triunghiulară numai pe bară înclinată,
asemănătoare cu cele din fig. 9.16e şi g; în schimb X
2
dă diagramă pe ambele bare, astfel că
0
21 12
≠ · δ δ .
În figura 9.16i se arată o nouă alegere a necunoscutelor, unde X
2
a fost înlocuit –prin
transferare- cu X
2
’; perechea de forţe care reprezintă această necunoscută este dirijată după linia
care uneşte punctele situate la treimile extreme ale celor două bare. Diagrama m
2
’ este similară cu
aceea din fig. 9.16f şi deci diagramele m
1
,m
2
’ şi m
3
sînt ortogonale două cîte două, astfel că toţi
coeficienţii secunndari se anulează.
Dacă se elimină şi în acest caz braţele fictive, reducînd pe X
2
’ în raport cu centrul de
greutate al nodului, se constată că de fapt X
2
’ reprezintă o necunoscută care rezultă prin gruparea
celor trei necunoscute iniţiale. Întradevăr, componentele lui X
2
’=1 pe direcţiile acestora sînt:
ε β α cos / cos
21
· a ·
22
α , ε ε β α cos / ) sin(
23
− − ·
astfel că se poate scrie
3 23 2 22 1 21 2
' m m m m α α α + + ·
care reprezintă o grupare liniară a diagramelor iniţiale şi care poate înlocui pe oricare dintre ele, de
exemplu pe m
2
în cazul de faţă.
Transferarea necunoscutelor se dovedeşte utilă în multe cazuri; alte exemplificări se vor da mai
departe.


Exemplul 6: Pentru structura static nedeterminată din figura 9.17 să se traseze diagrama
finală de moment încovoietor, folosind metoda eforturilor, utilizînd procedeul semistructurii.
Structura fiind simetrică încărcată antisimetric, pentru semistructură, în axa de simetrie, se
va introduce un reazem simplu. Semistructura astfel obţinută este odată static nedeterminată.
Sistemul de bază se obţine prin transformarea încastrării 1 în articulaţie plus echivalentul mecanic
un moment X
1
.
Calcul reacţiuni S.B. încărcat cu forţe exterioare:
( ) KN 45 V 0 6 60 8 V 0 M
1 1
2
· → · ⋅ + ⋅ − → ·


( ) KN 45 V 0 8 V 6 60 0 M
2 2
1
· → · ⋅ − ⋅ → ·


Calcul reacţiuni S.B. încărcat cu necunoscuta X
1
=1
( )
8
1
V 0 1 8 V 0 M
1 1
2
· → · + ⋅ − → ·


Ecuaţia de condiţie, în acest caz, are forma:
→ · ∆ + δ 0 X
p 1 1 11

+
,
_

¸
¸
⋅ + ⋅ ⋅ +
,
_

¸
¸
⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ · · δ

1
3
1
2
1
3
2
21 , 7
2
1
2
1
EI 2
1
2
1
3
1
1
3
2
21 , 7 1
2
1
EI 2
1
dx
EI
m
2
1
11

EI
18 , 2
) 083 , 0 6 , 0 502 , 1 (
EI
1
2
1
3
2
4
2
1
2
1
EI 4
1
· + + · ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
+
,
_

¸
¸
⋅ + ⋅ ⋅ · · ∆

1
3
1
2
1
3
2
21 , 7 180
2
1
EI 2
1
dx
EI
m M
1
0
p
p 1

EI
3 , 246
) 30 3 , 216 (
EI
1
2
1
3
2
4 180
2
1
EI 4
1
· + · ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
167
98 , 112
18 , 2
3 , 246
X
1
− · − ·

Fig.9.17 Rezolvare structură simetrică folosind procedeul semistructurii.
a) structură iniţială; b)semistructură; c) sistem de bază; d) sistem de bază încărcat cu sarcini
exterioare; e)diagramă de moment
0
p
M ;f)diagramă de moment sistem de bază încărcat cu sarcini
exterioare; g) diagramă unitară m
1
; h)diagramă finală de moment

Referen i ştiin ifici:
Prof.dr.ing. Valeriu Bănu Conf.dr.ing. Mircea Eugen Teodorescu

Mul umesc pe această cale Prof.dr.ing. Valeriu Bănu pentru sprijinul acordat la realizarea acestei căr i.

“Ovidius Univesity Press” Constan a ,2004

ISBN 973-614-214-0

CUPRINS partea I CAP.1 Introducere în Statica Construcţiilor. 1.1 Obiectul cursului. 1.2 Clasificarea elementelor de construcţii. 1.3 Echilibrul static. 1.4 Ipoteze simplificatoare. 1.5 Tipuri de acţiuni în construcţii. Schematizarea forţelor. 1.6 Legarea invariabilă a elementelor structurale în plan. 1.7 Condiţia de determinare statică 1.8 Tipuri de structuri utilizate în construcţii 1.9 Exprimarea analitică a condiţiei de echilibru static. 1.10 Calculul reacţiunilor 1.11 Eforturi şi convenţii de semne 1.12 Relaţii diferenţiale între acţiuni şi eforturi CAP.2 Grinzi drepte static determinate 2.1 Încărcări pe grinzi drepte static determinate 2.2 Relaţiile de recurenţă 2.3 Grinzi cu console şi articulaţii (grinzi Gerber) CAP.3 Cadre static determinate. 3.1 Bare cotite 3.2 Calculul eforturilor pentru cadre static determinate 3.3 Utilizarea simetriei şi antisimetriei CAP.4 Arce static determinate 4.1 Generalităţi 4.2 Relaţii diferenţiale între acţiuni şi eforturi. 4.3 Arcul cu trei articulaţii. Calculul reacţiunilor şi al eforturilor. 4.4 Arcul cu tirant. 4.5 Arcul de coincidenţă. CAP.5 Structuri plane alcătuite din bare articulate în noduri. 5.1 Generalităţi. 5.2 Condiţii de determinare statică şi invariabilitate geometrică. 5.3 Clasificarea structurilor plane cu zăbrele. 5.4 Metoda izolării nodurilor. 5.5 Metoda secţiunilor. CAP.6 Utilizarea principiului lucrului mecanic virtual. 6.1 Cente absolute. Centre relative 6.2 Determinarea reacţiunilor şi eforturilor pentru structuri static determinate 5 5 5 6 6 7 8 9 10 12 13 14 15 17 17 21 31 41 42 44 51 59 59 61 62 63 64 75 75 77 79 81 82 87 89 91

3

9.3 Condiţia de echilibru static.2 Comportarea structurilor.5 Posibilităţi de simplificare a ecuaţiilor de condiţie.8 Deformarea elastică a structurilor.7 Linii de influenţă 7.2 Structuri simetrice 9.3 Reciprocitatea reacţiunilor unitare 8. 9.9.4 Lucrul mecanic al forţelor interioare. 8.3 Procedeul grupării necunoscutelor 9.4 Calculul deplasărilor pe structura static nedeterminată.9.4.5 Transferarea necunoscutelor 101 101 102 102 104 106 109 109 110 110 112 114 114 115 118 117 117 118 119 119 122 123 139 137 142 143 144 145 145 146 146 159 159 161 161 162 163 4 .1 Vectorul forţă.5.5. 8.7 Principiul lucrului mecanic virtual aplicat corpurilor deformabile.9.1 Semnificaţia liniilor de influenţă 7.3 Procedeul semistructurii 9.1 Alegerea judicioasă a sistemului de bază 9.5 Lucrul mecanic total. 9.6 Teorema lui Clapeyron.1 Teorema reciprocităţii lucrurilor mecanice (teorema Betti) 8.4.9 Metoda eforturilor. 9. 9. 8. Deplasări elastice CAP.5. Lucrul mecanic al eforturilor. 8.10 Regula de integrare Vereşceaghin.3 Metoda cinematică CAP.2 Metoda analitică 7. 9.8 Teoremele lui Castigliano 8.4.9 Teorema generală a reciprocităţii şi formele sale particulare 8. 8.2 Grinda cu consolă 7.5.1 Gradul de nedeterminare statică. 9.4 Calculul deplasărilor punctuale ale structurilor elastice Relaţia Maxwell-Mohr 8. 8.11.4 Ecuaţii de compatibilitate. 8. 8.1 Calculul elementelor din matricea flexibilităţii structurii de bază 9. 9.4.3 Lucrul mecanic al forţelor exterioare.CAP.1 Grinda simplu rezemată 7.2.2 Reciprocitatea deplasărilor unitare 8. 8.3 Eforturile finale în structura static nedeterminată.5.2. 9. Vectorul deplasare.9.2 Sistem de bază.2 Calculul elementelor din matricea termenului liber.

1.3) sau masivele sînt acele corpuri la care cele trei dimensiuni sînt aproximativ de acelaşi ordin de mărime. decît un program de calcul automat .1.3 5 .1.1. se pretează mai bine în calculul unor elemente structurale de mici dimensiuni. metoda eforturilor şi metoda deplasărilor. ziduri de sprijin.1 Bare Elementele geometrice caracteristice unei bare sînt: axa barei. Dacă raportul între suprafaţa secţiunii transversale si lungimea barei este neglijabil se consideră că barele nu au rigiditate transversală şi aceste elemente de construcţii poartă numele de fire sau cabluri. Constituie materia de bază în domeniul numit calcul structural.1. Ele se întîlnesc în practică ca fundaţii pentru stîlpi. -Plăcile sînt elementele la care două dimensiuni sînt mari in raport cu a treia (fig.1. plăci curbe cu simplă curbură şi plăci curbe cu dublă curbură.1). bare curbe plane si bare curbe în spaţiu. Fig. forma si dimensiunile secţiunii transversale.1. metodele folosite în statica construcţiilor. Dupa forma axei barele pot să fie bare drepte. -Blocurile (fig.2 Clasificarea elementelor de construcţii Corpurile solide din care este alcătuită structura sînt legate între ele pentru a obţine forma dorită. Orice element de construcţie se caracterizează prin trei dimensiuni: lungime.1 INTRODUCERE ÎN STATICA CONSTRUCŢIILOR 1.2) Fig. Pe de altă parte aceste metode pot fi folosite în paralel cu programele de calcul automat pentru compararea rezultatelor.1 Obiectul cursului Statica construcţiilor se ocupă cu studiul metodelor de calcul pentru determinarea eforturilor şi deplasărilor structurilor de rezistenţă ale construcţiilor alcătuite din bare. supuse la acţiuni statice. După raportul între aceste dimensiuni elementele de construcţie se împart în trei categorii: -Barele sînt elementele la care una din dimensiuni este mare în raport cu celelalte două (fig.CAP. lăţime si grosime. Fig. baraje de greutate. Chiar dacă în ziua de astăzi în general în activitatea de proiectare se folosesc programe de calcul automat.2 Plăci Dupa forma suprafeţei mediane plăcile pot să fie: placi plane sau dale.

trebuie să fie în echilibru cînd asupra lor se aplică forţele exterioare(acţiunile directe) şi forţele de legătură.4 Ipoteze simplificatoare La proiectarea construcţiilor se admit o serie de simplificări referitoare la alcătuirea structurii de rezistenţă.1. la schematizarea acţiunilor pe care le suportă şi la modul de comportare a materialului. Ipotezele simplificatoare pentru calculul structurilor în domeniul elastic sînt: -forţele se aplică static.4 a)Relaţia efort unitar-deformaţie specifică. Definirea echilibrului unei structuri necesită analiza tuturor aspectelor de care depinde starea deformată a construcţiei: static. geometric şi fizic -aspectul static: satisfacerea ecuaţiilor de echilibru de către totalitatea forţelor exterioare şi interioare ce solicită structura respectivă. relaţii stabilite pe cale experimentală şi care introduc în calcul datele fizice ale structurii (natura materialului. Poziţia deformată a structurii se menţine în domeniul micilor deplasări de aceea ecuaţiile de echilibru static se scriu pe structura iniţială nedeformată. -proprietăţile materialelor sînt invariabile în timp Fig. Starea de echilibru a construcţiei are loc în poziţia deformată deoarece materialele de construcţii se deformează la aplicarea acţiunilor directe şi indirecte. dimensiunile elementelor). -aspectul geometric: deformaţia structurii trebuie să respecte condiţiile de compatibilitate din reazeme şi condiţiile de continuitate pe toată structura (ecuaţiile de compatibilitate) -satisfacerea relaţiilor între forţele care acţionează structura şi deformaţiile care se produc (ecuaţiile constitutive). cunoscute din Mecanica teoretică exprimă aspectul static al problemei şi conduc la noţiunea de echilibru static. -relaţia forţă-deplasare este liniară. -materialul este continuu. 1. omogen si izotrop -materialele se comportă elastic si satisfac legea proportionalităţii între eforturile unitare şi deformaţiile specifice. potrivit căreia o secţiune plană şi normală înainte de deformare rămîne plană şi normală şi după deformare. Diferenţa între modul de rezolvare a problemelor în Mecanica teoretică (care consideră corpurile perfect rigide) şi Mecanica construcţiilor (care consideră corpurile deformabile) constă în tratarea diferită a echilibrului corpurilor reale. b)relaţia forţă-deplasare 6 . Condiţiile de echilibru ale corpurilor rigide. -este valabilă ipoteza lui Bernoulli.1.3 Echilibrul static Construcţiile în ansamblu şi orice porţiune izolată din acestea.

1.5

Schematizarea forţelor. Schematizarea legăturilor După suprafaţa pe care se repartizează, acţiunile pot fi: -forţe sau momente concentrate, forţe la care se consideră că întreaga intensitate se aplică într-un singur punct. -forţe sau momente uniform distribuite care se repartizează pe suprafaţă sau pe lungime (fig.1.5) Dupa poziţia acţiunii faţă de construcţii, acţiunile se împart în: -acţiuni cu poziţie fixă, care nu-şi modifică punctul de aplicaţie pe toată durata de exploatare a construcţiei. -acţiuni mobile, care îşi schimbă punctele de aplicaţie pe elementul de construcţie , putînd acţiona în orice punct al caii de rulare. Dupa modul de variaţie a intensităţii acţiunilor în timp acestea pot fi: -acţiuni statice a caror intensitate creşte încet de la valoarea zero la valoarea finală, care rămîne constantă -acţiuni dinamice , caz în care forţele care acţionează pe structură au variaţie funcţie de timp (PI=fi(t)).

Fig.1.5 Forţe uniform distribuite Schematizarea legăturilor; rezemări în plan (fig.1.6): Legăturile exterioare ale unei construcţii se numesc rezemări şi se caracterizează prin faptul că împiedică anumite tendinţe de deplasare ale construcţiei în punctele respective. -Reazemul simplu împiedică numai translaţia pe normala la suprafaţa de contact, dar translaţia cuprinsă în planul tangent şi rotirea în jurul muchiei de contact fiind posibile. Echivalentul mecanic al unei asemenea legături îl reprezintă o forţă cu punct de aplicaţie cunoscut şi direcţie cunoscută. -Articulaţia împiedică translaţia pe orice directie în plan, rotirea în jurul normalei în punctul de contact fiind liberă. Echivalentul mecanic al unei asemenea legături îl reprezintă o forţă cu punct de aplicaţie cunoscut şi direcţie necunoscută. -Încastrarea împiedică translaţia pe orice direcţie în plan precum şi rotirea. Unei încastrări îi corespunde o reacţiune forţă la care nu se cunosc punctul de aplicaţie, mărimea şi direcţia, deci trei necunoscute corespunzatoare celor trei deplasări împiedicate după: orizontală, verticală si rotirea.

7

Fig.1.6 Tipuri de rezemări 1.6 Legarea invariabilă a elementelor structurale în plan Construcţiile au nevoie de un număr minim de legături cu terenul sau cu alte elemente pentru aşi păstra indeformabilitatea geometrică si fixarea în plan. Problema care trebuie rezolvată constă în stabilirea numărului de legături şi a modului de distribuţie al acestora. Pentru a studia legarea invariabilă în plan a unui element structural (fig.1.7) de o baza de rezemare se consideră un element fixat prin legăturile 1 si 2. Dacă ar exista numai aceste legături (fig.1.7a) corpul s-ar putea rotii în jurul punctului A. Fixarea completă se obţine împiedicînd această posibilitate de rotire prin introducerea pendulului 3.

Fig.1.7 Legarea unui corp faţă de teren a,b-legări corecte ; c,d-legări incorecte Legarea invariabilă a unui element structural în plan nu depinde numai de numărul legăturilor ci şi de modul de dispunere a acestora. Astfel cînd legăturile sînt paralele (fig.1.7c) există posibilitatea deplasării laterale a elementului, iar cînd legăturile sînt concurente în acelaşi punct elementul structural se poate roti în jurul punctului A (fig.1.7d). Această rotire încetează să se mai producă în momentul în care cele trei legături nu mai sînt concurente. Apare aici situaţia de formă critică, inacceptabilă în alcătuirea unei structuri. Fixarea în plan a unui corp se poate face prin:
8

-trei legături simple plasate în acelaşi punct; -trei legături simple plasate în două puncte (articulaţie şi reazem simplu), cu condiţia ca cele trei legături să nu fie concurente; -trei legături simple plasate în trei puncte , cu condiţia ca ele să nu fie paralele sau concurente; Aceste concluzii sînt valabile şi în cazul legării a doua sau mai multe elemente structurale în plan pentru a obţine o structură cu invariabilitatea geometrică asigurată. 1.7 Condiţia de determinare statică Se consideră o structură alătuită din c corpuri, legate între ele şi faţă de teren prin li+r legături simple, reprezentînd numărul minim de legături necesar asigurării invariabilităţii geometrice şi fixării faţă de teren. li=număr legături interioare r=legături cu baza de susţinere Prin suprimarea celor li+r legături se pun în evidenţă li+r forţe de legătură care trebuie determinate, pentru a putea trece la calculul eforturilor. Echilibrul unui corp poate fi exprimat prin scrierea a trei ecuaţii de echilibru static deci 3c ecuaţii pentru întregul ansamblu. Satisfacerea unei relaţii de forma l i + r = 3c permite determinarea tuturor forţelor de legătură. c=numărul de corpuri care alcătuiesc ansamblul Comparînd numărul forţelor de legătură din rezemări şi legăturile interioare cu numărul total al ecuaţiilor de echilibru static, se stabileşte condiţia de determinare statică. Condiţia de determinare statică cere ca numărul ecuaţiilor de echilibru static sa fie egal cu numărul necunoscutelor, adică: ( 1.1 )L l + r = 3c Relaţia (1.1) poate fi scrisă şi sub forma : ( 1.2 )K n = l + r - 3c unde: n=gradul de nedeterminare statică Relaţia (1.1) stabileşte condiţiile de invariabilitate geometrică , de fixare în plan şi de determinare statică. Structurile static determinate au deci numărul minim de legături necesar pentru asigurarea invariabilităţii geometrice şi a fixării în plan. Structurile static nedeterminate au un număr mai mare de legături decît cel minim necesar pentru asigurarea invariabilităţii geometrice şi fixării cu baza de susţinere.

Fig.1.8 Prezentare număr contururi ,legături interioare,grad de nedeterminare
9

Pentru fiecare legatură lipsă.10 j. Tipuri de structuri: -grinzi drepte. legatura dintre bare este rigidă.l. structura are mai multe legături decît numarul minim. Împingerile fac ca arcele sa lucreze mai bine la încovoiere decît grinzile drepte.m) sînt bare cu axa curbă plană supuse unor acţiuni cuprinse în planul curbei. în structură apare o posibilitate distinctă de deplasare numită grad de libertate cinematică. -arcele (fig. Fig. Cadrele apar frecvent în construcţii ca structuri de rezistenţă pentru hale industriale. Cînd n<0. Legăturile suplimentare ale structurilor static nedeterminate pot fi legături exterioare.În afară de valoarea n=0 care corespunde structurilor static determinate relaţia (1. se poate descompune structura spaţială într-o serie de structuri plane. 1.k.10b). adica l i + r < 3c înseamnă că numărul de legături nu este suficient pentru a asigura o legare invariabilă a structurii. În urma solicitării arcelor.9 se dau exemple de mecanisme. Surplusul de legături este egal cu valoarea lui n. consola (1. şi se numesc structuri static nedeterminate. interioare. La aceste structuri pe lînga solicitarea dominantă de încovoiere în unele cazuri devine importantă şi solicitarea axială din bare. deci calculul riguros al acestora necesită rezolvarea unor structuri spaţiale. rezultă un mecanism care are posibilitaţi de deplasare cinematică.10a). clădiri etajate etc.1. faţă de numărul minim necesar . indicînd punctat posibilităţile de deplasare cinematică. grinda cu console si articulaţii (1.2) mai poate lua şi alte valori.10c) -cadrele sînt structuri alcatuite din bare la care în toate nodurile sau numai la o parte din ele.10d) grinda continuă(1.8 Tipuri de structuri utilizate în construcţii Construcţiile au alcătuire spaţială. În figura 1.9 Exemple de mecanisme Cînd n>0 deci l i + r > 3c . ceea ce permite acoperirea unor deschideri mai mari cu acelaşi consum de materiale. Dacă se neglijează o serie de efecte de importanţă secundară. Funcţie de distribuţia şi numărul legăturilor se pot distinge: grinda pe două reazeme (fig. grinda cu consolă (1. Numărul de necunoscute l i + r este mai mare decît numarul de ecuaţii (3c) şi condiţiile de echilibru static nu mai sînt suficiente pentru calculul forţelor de legatură. în reazeme iau naştere împingeri laterale.10c).1. sau ambele categorii de legături. 10 . solicitate dominant la încovoiere. bare cu axa rectilinie.1.

Fig.1.10 Tipuri de structuri 11 .

În concluzie corpul sau corpurile din care este alcătuită structura pot fi considerate “corpuri rigide” ca în Mecanica teoretică. şi anume a forţelor de legătură.1.3) L å X i = 0. 12 . cu condiţia ca cele trei ecuaţii sa fie liniar independente. -trei ecuaţii de momente în raport cu trei axe perpendiculare pe plan în trei puncte necoliniare din plan . alese în aşa fel ca dreapta care uneşte punctele să nu fie perpendiculară pe axa de proiecţii. Fig. å Yi = 0. Pentru calculul reacţiunilor se consideră suprimate rezemările şi se înlocuiesc cu forţe de legătură corespunzătoare (fig. Numărul ecuaţiilor scalare de echilibru pentru un corp rigid este egal cu cel al gradelor de libertate pe care le prezintă corpul liber în spaţiu. solicitată în planul său se scriu sub forma: (1. Ecuaţiile de mai sus se pot scrie şi în alte moduri. În calculele practice nu este necesar totdeauna să se foloseasca cele trei ecuaţii sub forma a doua ecuaţii de proiecţii şi una de momente.1. trebuie cunoscute si reacţiunile care iau naştere în rezemări. Pentru exprimarea analitică a condiţiei de echilibru static a unei structuri. Ecuaţiile de echilibru static pentru o structură plană.9 Exprimarea analitică a condiţiei de echilibru static În mecanica teoretică exprimarea echilibrului corpului rigid se bazează pe axioma legăturilor în conformitate cu care legăturile se pot suprima cu condiţia introducerii efectelor mecanice ale acestora. å M i = 0 adică suma proiecţiilor tuturor forţelor pe două direcţii diferite din plan şi suma momentelor acestor forţe în raport cu un punct oarecare din plan trebuie sa fie nule. -utilizarea principiului lucrului mecanic virtual. Din Mecanica corpurilor rigide se cunosc următoarele posibilitaţi: -două ecuaţii de proiecţie după două axe oarecare din plan şi o ecuaţie de momente în raport cu o axă perpendiculară într-un punct oarecare din plan -o ecuaţie de proiecţie după o axa oarecare din plan şi două ecuaţii de momente în raport cu două axe perpendiculare pe două puncte din plan. În Statica construcţiilor ecuaţiile de echilibru static se scriu pe forma iniţială şi nu pe cea deformată. pe lîngă acţiunile la care este supusă structura.11 Prezentarea echivalentului mecanic al legăturilor suprimate Calculul reacţiunilor se face folosind condiţia de echilibru static pentru structura în ansamblu sau pentru anumite substructuri.1.11). Problemele de echilibru static se rezolvă prin două modalităţi: -utilizarea ecuaţiilor de echilibru static.

spre a se obţine relaţii cît mai simple şi cu cît mai puţine necunoscute în fiecare din ele. numărul total de ecuaţii este 3c. dacă structura este alcătuită din “c” porţiuni. deci dacă satisface condiţia care are forma: l i + r = 3c rezultă că ecuaţiile de echilibru static sînt suficiente pentru aflarea tuturor forţelor de legătură. O situaţie interesantă apare atunci cînd.În general pentru fiecare porţiune rigidă a structurii se pot scrie cîte trei ecuaţii de echilibru static. Ecuaţiile de echilibru static referitoare la ansamblul structurii pot fi numite ecuaţii principale. deşi condiţia l+r=3c este îndeplinită numărul reacţiunilor din rezemări este mai mare decît trei. începînd de preferinţă cu ecuaţii de momente. Se poate ajunge la aceasta prin: (1) o alegere potrivită a ordinii în care se folosesc ecuaţiile. Dacă structura este astfel alcătuită încît conţine numărul minim de legături necesar pentru asigurarea invariabilităţii geometrice şi fixarea în plan. Nu înseamnă că pentru orice structură este utilă izolarea porţiunilor rigide componente şi scrierea tuturor celor 3c ecuaţii de echilibru static. O atentă respectare a acestor criterii poate elimina deseori numeroase calcule inutile care complică rezolvările făcute dezordonat. ecuaţiile de echilibru referitoare la ansamblul structurii sînt suficiente. 1. Aplicarea ecuaţiilor de echilibru static trebuie făcută în mod judicios. Deseori cunoaşterea acţiunilor reciproce din legăturile interioare nu este necesară pentru determinarea eforturilor. În aceste ecuaţii intervin toate forţele de legătură exterioare şi interioare. de fiecare dată folosind cîte o ecuaţie conţinînd o singură necunoscută. 13 . ecuaţii secundare. (3) o alegere potrivită a axelor în raport cu care se aplică ecuaţiile de proiecţii. termenii provenind de la acţiunile reciproce din legăturile interioare anulîndu-se doi cîte doi. astfel că ele cuprind şi ecuaţiile de echilibru corespunzătoare ansamblului structurii. Cît timp aceste reacţiuni sînt în număr de trei. Acestea din urmă se regăsesc sumînd ecuaţiile respective referitoare la porţiunile rigide. astfel ca să se elimine din relaţii cît mai multe necunoscute.12). Aplicarea ecuaţiilor trebuie făcută cu discernămînt. Este recomandabil ca acestea din urmă să fie utilizate numai în măsura efectiv necesară. înseamnă că structura nu are invariabilitate geometrică proprie.1. iar cele referitoare la echilibrul porţiunilor izolate. Trebuie urmărit pe cît posibil ca necunoscutele să fie determinate succesiv.10 Calculul reacţiunilor La structurile alcătuite dintr-un singur element structural se pot scrie trei ecuaţii de echilibru static şi se determină trei necunoscute (fig. ţinînd seama de particularităţiile direcţiilor forţelor considerate. care prezintă mai multă supleţe în aplicare. conducînd rezolvarea pe calea cea mai simplă. Ceea ce interesează în primul rînd sînt reacţiunile din rezemări. (2) o alegere potrivită a punctelor în raport cu care se scriu ecuaţiile de momente.

înseamnă că sensul presupus iniţial a fost corect ales. -forţa tăietoare T.T.2) L (å M )2 = V1 × l .P1 × a × b + P2 × c = 0L P1 × b . pe faţa din dreapta a sectiunii. -momentul încovoietor M.M se face astfel: -forţa axială N. iar daca rezultă semnul negativ înseamnă că sensul real este invers celui iniţial. 14 .1. La calculul reacţiunilor se utilizează următoarele convenţii de semne: forţele care se proiectează în sensul pozitiv al axelor de coordonate şi momentele care se rotesc în sens orar se consideră pozitive.11 Eforturi şi convenţii de semne Definiţia eforturilor N. este egală cu suma proiecţiilor pe normala la axa barei a tuturor forţelor de la stînga secţiunii. ceea ce înseamnă că ecuaţiile de echilibru static sînt suficiente pentru determinarea reacţiunilor unei structuri ale cărei rezemări introduc în calcule numai trei necunoscute.12 Reacţiuni pentru bara dreaptă simplu rezemată Din examinarea legării invariabile a unui corp în plan a rezultat că numărul minim de legături este trei . (2. pe faţa din dreapta a secţiunii. Calculele se verifică prin scrierea ecuaţiei de echilibru dupa axa y. 1. în raport cu centrul de greutate al secţiunii.Fig. este egal cu suma momentelor. ale tuturor forţelor exterioare de la stînga secţiunii.P2 × c l LL (å M )1 = -V2 × l + P1 × a + P2 × (l + c) = 0 LLV1 = LLV2 = P1 × a + P2 × (l + c) l Dacă pentru reacţiuni rezultă semnul pozitiv. este egală cu suma proiecţiilor pe tangenta la axa barei a tuturor forţelor exterioare de la stînga secţiunii. pe faţa din dreapta a secţiunii.

N. fiind negativă în caz contrar. La grinzile cotite si cadre pentru a preciza semnul momentului încovoietor se alege obişnuit convenţia ca momentul încovoietor care întinde fibra interioară este pozitiv.T. T+dT si N+dN (fig. cînd întinde fibra de jos.13 Eforturi secţionale Forţa axiala N este pozitivă cînd produce în bară întindere şi negativă cînd produce în bară compresiune.Fig.14) supusă acţiunii unei încărcări distribuite. Se consideră o bară dreaptă (fig. 15 .1.1. Momentul încovoietor M este pozitiv cînd în urma încovoierii produse în bară se întinde o fibră conventional aleasă. La grinzile drepte se consideră ca momentul încovoietor este pozitiv.14 Element de bară Izolînd prin două secţiuni apropiate un element de lungime dx supus la o forţă uniform distribuită. iar pe faţa din dreapta de sus în jos. Efectul barei îndepărtate pe faţa din stînga a elementului este dat de eforturile M. Această convenţie pentru forţa tăietoare se mai poate enunţa şi astfel: forţa tăietoare este pozitiva cînd roteşte în sens orar porţiunea de bară pe care se aplică.15). Fig. iar pe faţa din dreapta M+dM. acesta va fi în echilibru sub acţiunea forţei exterioare şi a eforturilor din secţiunile de capăt. 1. Forţa tăietoare T este pozitivă cînd pe faţa din stînga a secţiunii este aplicată de jos în sus.1.1.12 Relaţii diferentiale între acţiuni si eforturi.

p n dx dx + mdx = 0 2 dx 2 În ecuaţia (1. Ecuaţiile de echilibru static pentru elementul dx sînt: (1.6) L (å M ) j = M .5) L å Y = T .Fig.N + ( N + dN) + p t dx = 0 (1.(1.15 Element de bară încărcat cu o forţă uniform distribuită Forţa exterioară se consideră o forţă uniform distribuită p.8) L = -p n dx dM ( 1. unde f(x) este o funcţie de un anumit grad. Forţa totală pdx care acţionează pe elementul dx se descompune într-o componentă după normala la axa barei p n dx şi una după axa barei pt dx .7) arată că derivata forţei axiale într-o sectiune este egală cu intensitatea componentei tangenţiale a forţei aplicată în secţiune.L =T dx dx dx care arată ca forţa axială ramîne constantă pe intervalul în care se aplică numai forţe normale pe axa barei.p. Daca forţa distribuită este normală pe axa grinzii.(T + dT) .(M + dM ) + Tdx . deoarece stabilesc legătura dintre legea de variaţie a acţiunii şi legile de variaţie ale diagramelor de eforturi.7) L = -p t dx dT (1. dacă acţiunea variază după legea p=f(x). luată cu semn schimbat.1. iar curba ce defineşte momentul încovoietor are un grad în plus faţă de forţa tăietoare.10) L = 0. Rezolvînd ecuaţiile se obţine: 2 dN (1. m = 0 şi relaţiile de mai sus devin: dN dT dM (1.6) se neglijează termenul p n ca infinit mic de ordinul 2. întrucît la deducerea lor nu s-a facut nici o restricţie în acest sens. pt = 0. componentele sînt: p n = p. Astfel.4) L å X = .9 )L =T +m dx care sînt relaţiile diferenţiale între acţiuni si eforturi.L = . Aceste relaţii sînt valabile pentru structurile static determinate si pentru structurile static nedeterminate.4) .p n dx = 0 (1. respectiv două grade mai mult decît f(x). înclinată faţă de axa barei. forţa tăietoare variază dupa o curbă cu un grad superior funcţiei f(x). Derivata momentului încovoietor într-o secţiune este egala cu forţa tăietoare din secţiunea respectivă.9) sînt foarte importante la trasarea diagramelor de eforturi. luată cu semn schimbat. Relaţiile diferenţiale (1. Concluzii: 16 .8) rezultă că derivata forţei tăietoare într-o secţiune este egală cu intensitatea componentei normale a forţei din secţiune. Din relaţia (1. Reducînd fortele p n dx si pt dx în axa barei se obţine şi momentul mdx = pt × e × dx . Relatia (1.

forţa tăietoare variază liniar şi momentul încovoietor după o parabolă de gradul doi. forţa tăietoare face un salt egal cu mărimea forţei.-dacă o porţiune de bară nu este supusă la nici o acţiune forţa tăietoare este constantă deoarece dT/dx=0. diagrama de forţă tăietoare are ordonate maxime. 17 . -în secţiunile în care forţa tăietoare este nulă sau trece prin valoarea zero. -pe intervalele unde forţa tăietoare este pozitivă. în diagrama de moment încovoietor panta tangentei la curbă se schimbă brusc şi în diagramă apare un vîrf. fiind maxim sau minim. momentul încovoietor are o valoare extremă. -în cazul unei forţe concentrate normale pe axa barei. iar unde forţa tăietoare este negativă momentul încovoietor descreşte -în punctele în care distribuţia acţiunilor are ordonate nule. momentul încovoietor creşte. ca urmare în diagrama de moment încovoietor. -cînd forţa tăietoare face un salt. înclinarea tangentei la curbă se schimbă brusc şi apare un vîrf. iar în diagrama de momente sînt puncte de inflexiune. în sensul de acţionare al acesteia. iar momentul încovoietor variază liniar -dacă asupra barei acţionează o forţă uniform distribuită.

iar componenta verticală dă forţe tăietoare T şi momente încovoietoare M. se ia o secţiune oarecare. forţa axială este constantă.H 1 = .CAP.între 1 şi 3.1 Încărcări pe grinzi drepte static determinate -Bara simplu rezemată la capete. Componenta orizontală a forţei F produce forţe axiale N.1 Diagrame de eforturi pentru o barǎ simplu rezematǎ Pe intervalul 1-3. În continuare este constantă pînă în 2 dreptul reazemului unde se închide cu reacţiunea V2. Pe următorul tronson diagrama are variaţie liniară şi se închide în zero în punctul de rezemare 2. GRINZI DREPTE STATIC DETERMINATE 2.F cosa åM 1 = 0 ® F sin a × Fig. 2.V2 × l = 0 ® V2 = F sin a 2 2 l 1 å M 2 = 0 ® V1 × l . şi are ca efect compresiunea barei. Diagrama de moment încovoietor pleacă de la valoarea zero în articulaţia 1. Cazul acesta este prezentat în figura 2. are o variaţie liniară pînă în punctul de aplicaţie al forţei concentrate. Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu reacţiunea V1. Pe al doilea interval ea este nulă. în care: N x = N 13 = . este constantă pînă în punctul de aplicaţie 1 al forţei concentrate unde are loc un salt pînă la .1.F sin a × 2 = 0 ® V1 = 2 F sin a Pentru a construi diagrama de forţe axiale.2.F sina . 17 .punct în care diagrama prezintă un maxim. Calculul reacţiunilor folosind ecuaţii de echilibru static: å X i = 0 ® H1 . încărcată cu o forţă înclinată.F cos a = 0 ® H1 = F cos a l 1 .

verticală. T1 = = V1 .a) . momentul încovoietor este: x p M x = V1 × x . Forţa totală aplicată barei este F=pl iar reacţiunile din motive de simetrie. -Bara cu un sistem oarecare de forţe concentrate. la x=l. Într-o secţiune x.3 se determină în prealabil reacţiunile scriind ecuaţiile de echilibru static: åM 1 = 0 ® F × a + F(l .V2 × l = 0 ® V2 = F 18 .px = x(l . de sus în jos.2 este încărcată cu o forţă uniform distribuită. deci variaţie liniară.2.x) 2 2 Momentul încovoietor se anulează la capete. iar momentul încovoietor variază parabolic.-Bara simplu rezemată cu o forţă uniform distribuită Fig.2 Diagrame de eforturi pentru o barǎ simplu rezematǎ încǎrcatǎ cu o forţǎ distribuitǎ Bara din figura 2. T2 = = -V2 2 2 Adăugînd în 2. ambele avînd cîte o singură expresie pe toată lungimea barei.x) .÷ = 4 è 2ø 8 Se constată că forţa tăietoare variază liniar. La bara din fig. la x=0 şi x=l şi este maxim în mijloc (unde forţa pl æ l ö pl 2 tăietoare este nulă) la x=l/2. în 2. expresia fiind valabilă pe tot lungul barei.2. M max = çl . Pe reazeme forţa tăietoare este: pl pl în 1 la x=0. forţa tăietoare este Tx = V1 . V1 = V2 = pl/2 Într-o secţiune x. forţa concentrată V2 diagrama de forţe tăietoare se închide.px = p(l/2 .

constantă şi se închide în reazem.a) . încărcarea totală este F=pl/2. Se observă că pe intervalul dintre cele două sarcini F forţa tăietoare este nulă. nulă în continuare. iar cea de forţe tăietoare este antisimetrică (în punctele simetrice. încărcarea este simetrică.= 0 ® V1 × l . forţele tăietoare sînt egale dar de semne contrare). cu o forţă variind liniar de valoare maximă p. deci momentul încovoietor este constant.4 Bara cu sarcinǎ triunghiularǎ La bara din fig.4 .2 × 3 = 0 ® V1 = 6 Într-o secţiune oarecare x.2. Se zice că pe acest interval bara este solicitată la încovoiere pură.3 Bara cu un sistem de forţe concentrate -Bara cu forţă distribuită liniar Fig. Diagrama de forţe tăietoare se deschide cu V1=F. diagrama de momente încovoietoare este. Considerînd acestă încărcare aplicată în centrul de greutate al triunghiului de încărcare. se pot determina reacţiunile scriind ecuaţiile de condiţie: pl 2 pl å M 1 = 0 ® 2 × 3 l .F × a = 0 ® V1 = F după care se construiesc diagramele T.V2 × l = 0 ® V2 = 3 pl l pl å M 2 = 0 ® V1 × l . Dacă o bară este simetrică faţă de mijlocul ei. forţa distribuită are intensitatea: x px = p l 19 . constantă pînă în punctul de aplicaţie al forţei concentrate.F × (l . apoi salt iar în punctul de aplicaţie al forţei concentrate.M.2. simetrică.2. 2 åM Fig. de asemenea.

6 Barǎ cu momente concentrate Bara din fig. regulile stabilite pînă aici rămîn valabile. Forţa tăietoare este constantă pe toată bara. are reacţiunile egale şi de sens contrar.7 Barǎ în consolǎ 20 .3. 2.Se pot determina expresiile pentru calculul momentului încovoietor sau a forţei tăietoare în orice secţiune: x pl px 2 Tx = V1 .5 încărcată cu un moment concentrat pe reazem.2.p x × = 2 6 2l x x plx px 3 M x = V1 × x . La bara din fig. iar momentul încovoietor variază liniar.iar momentul încovoietor creşte mereu. În reazemul încastrat există un cuplu.2. rezultă V1>0. Fig.8 cu două momente pe reazeme.2.p x × × = 2 3 6 6l -Bare simplu rezemate încărcată cu momente concentrate Fig. de la M1 la M2 -Bare în consolă Pentru barele în consolă (bare încastrate la un capăt şi libere la celălalt). V1=V2=M1/l.5 Barǎ cu momente concentrate Fig. deci diagrama de momente încovoietoare începe cu valoarea acestui cuplu. dacă M2>M1.

Forţa tăietoare este constantă. Momentul încovoietor într-o secţiune oarecare este: M x = .8 Variaţia diagramelor de eforturi T şi M pentru o încǎrcare uniform distribuitǎ cu variaţie neliniarǎ. pozitivă.ò pdx = T j . Pentru a stabili aceste expresii se porneşte de la relaţiile diferenţiale între eforturi şi încărcări care se integrează pe intervalul dintre cele două secţiuni obţinîndu-se: (2.8). Separarea unui element de lungime ljk 21 . la care se adună suprafaţa diagramei de forţă tăietoare cuprinsă între cele două secţiuni(fig.Fl + Fx deci variază liniar.1) rezultă că forţa tăietoare din secţiunea k este egală cu forţa tăietoare din secţiunea j. Momentul încovoietor în secţiunea k este egal cu momentul încovoietor în secţiunea j. în funcţie de eforturile din secţiunea precedentă şi de forţele cuprinse între cele două secţiuni. Tk = T j .2. M k = M j + ò Tdx = M j + w jk j Din relaţiile (2. fiind M=Fl în încastrare şi nul în capătul liber. M 1 = Fl .2Relaţiile de recurenţă În problemele practice este necesar să se exprime eforturile dintr-o secţiune.M 1 + V1 x = .7 .La bara din figura 2.2.1) ò dT = .ò p × dx j k k j k k .Pjk j k T k ò dM = ò Tdx j j . Fig. din care se scad forţele normale pe axa barei cuprinse între cele două secţiuni. 2. ecuaţiile de echilibru dau reacţiunile: V1 = F .

O altă formă de exprimare a relaţiilor de recurenţă între eforturi se poate scrie dacă se izolează o porţiune de bară j-k şi la capete se aplică eforturile corespunzătoare (fig. Diagrama de moment încovoietor se deschide cu valoarea de –140KNm în punctul 1 după care are o variaţie parabolică din încărcarea uniform distribuită ajungînd la valoarea –60 în punctul 2. Din punctul 2 în punctul 3 diagrama de 22 . scriind echilibrul părţii din stînga sau din dreapta secţiunii. Diagrama de moment se trasează de la stînga spre dreapta. Exemplul 1: Se consideră grinda în consolă din fig. Din ecuaţia de echilibru a momentului se obţine: ( 2.9 încarcată cu forţa concentrată şi forţă uniform distribuită.30 = 0 ® V1 = 50 KN Determinarea momentului în încastrare M1 printr-o sumă de momente în raport cu punctul 1: (å M )1 = 0 ® M1 = 140KNm .10 × 2 .2 )K M k = M j + T j l jk .8).2. Fig.9 Grindǎ în consolǎ Determinarea reacţiunii V1 din ecuaţia de proiecţie pe verticală: å Yi = 0 ®V1 . Eforturile într-o secţiune curentă se determină folosind metoda secţiunilor. Reacţiunile se calculeză din ecuaţiile de echilibru static pe grinda în ansamblu.2.2. în raport cu centrul de greutate al secţiunii k. Se cere calculul reacţiunilor şi trasarea diagramelor de eforturi. iar în final se închide cu forţa concentrată de 30KN. la care se adaugă momentul forţei tăietoare din secţiunea j şi momentul forţei aplicate pe bară între cele două secţiuni.Pjk b care arată că momentul încovoietor din secţiunea k este egal cu momentul încovoietor din secţiunea j. În continuare ramîne constantă .M1 = 10 × 2 × 1 + 30 × 4 = 140KNm M 2 = -60 Diagrama de forţǎ taietoare se deschide cu reacţiunea V1 = 50 KN după care are o variaţie liniara ca urmare a încărcării uniform distribuite.

moment încovoietor are o variaţie liniarǎ deoarece forţa tăietoare este constantă. (å M )1 = 0 ® .5 + 20 × 3 M 1 = 120 Fig. pe intervalul 2-3 este constantă după care în punctul 3 se închide cu forţa concentrată de 20KN. Se observă că pe intervalul 2-3 panta diagramei de moment este mai mică decît pe intervalul 1-2 deoarece pe intervalul 2-3 forţa tăietoare este mai mică decît pe intervalul 1-2. Exemplul 2: Pentru grinda în consolă din figura 2. å Yi = 0 ® V1 .5 + 30 × 3 = 0 M 1 = 180 KNm 23 .2. Valoarea momentului încovoietor este zero în capătul liber de consolă.M 1 = 40 × 1. Reacţiunea V1 se obţine dintr-o ecuaţie de proiecţie pe verticală iar momomentul M1 printr-o sumă de momente în punctul 1.20 × 3 .10 se cere calculul reacţiunilor şi trasarea diagramelor de moment. în punctul 2 are un salt din forţa concentrată de 40KN. pe intervalul 1-2 este constantă. Reacţiunile se calculeză din ecuaţiile de echilibru static pe structura în ansamblu. Reacţiunea V1 se obţine printr-o ecuaţie de proiecţie pe verticală: å Yi = 0 ® V1 = 60 KN Realizînd o sumă de momente în punctul 1 se obţine momentul din încastrare.11 se cere calculul reacţiunilor şi trasarea diagramelor de moment.30 = 0 ® V1 = 90KN (å M ) 1 = 0 ® .M 1 + 20 × 3 × 1. Exemplul 3: Pentru grinda în consolă din figura 2.10 Barǎ în consolǎ Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V1=60KN.

Datorită faptului că forţa tăietoare este descrescătoare de la stînga spre dreapta atunci diagrama de moment încovoietor este concavă (ţine apa). iar în capătul liber de consolă valoarea este zero.12 Diagrame de eforturi 24 .Fig.12 se cere calculul reacţiunilor şi trasarea diagramelor de moment.2. 2. Fig. Diagrama de moment se deschide cu M1=-180KNm. Exemplul 4: Pentru grinda în consolă din figura 2.11 Diagrame de eforturi pentru barǎ în consolǎ Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V1=90KN după care are o variaţie liniară datorită încărcării uniform distribuite pînă în punctul 2 unde diagrama se închide cu forţa concentrată de 30KN. are o variaţie parabolică pe intervalul 1-2.

15 × 4 × 8 = 0 ® V1 = 48KN M 3 = 48 × 4 .8 2 x= Fig.2. are o variaţie liniară pînă în punctul 2 unde apare un salt datorită momentului concentrat. å Yi = 0 ® V1 .2m 15 15 1 M max = × 3. (å M )1 = 0 ® 15 × 4 × 2 . Exemplul 5: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagrama de forţă tăietoare şi moment pentru grinda dreaptă simplu rezemată din figura 2. Diagrama de moment se se de schide cu –160 . å M 2 = 0 ® V1 × 10 .15 × 4 × 2 = 72 T 48 = = 3. este constantă pînă în punctul 3 cînd se închide cu forţa concentrată de 30KN.2 × 48 = 76.30 = 0 ® V1 = 30 KN Momentul M1 se obţine printr-o sumă de momente în punctul 1. Reacţiunea V2 se determină printr-o sumă de momente în punctul 1.Reacţiunea V1 o obţinem printr-o ecuaţie de echilibru pe verticală. Pe intervalul 2-3 diagrama de moment are tot variaţie liniară iar în capătul liber de consolă momentul este zero.V2 × 10 = 0 V2 = 12 KN Reacţiunea V1 se determină printr-o sumă de momente în raport cu punctul 2.13.M 1 + 40 + 30 × 4 = 0 M 1 = 160 KNm Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V1=30KN.13 Diagrame de eforturi 25 . å M 1 = 0 ® .

Din 3 pînă în 2 diagrama de moment este liniară ajungînd în articulaţia 2 la zero. are o variaţie liniară pînă în 3 din încărcarea uniform distribuită unde ajunge la –4 . 26 . urmează o variaţie liniară pînă în punctul 3 unde se ajunge la –12KN.20 × 4 × 5 = 132 Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V1=76KN deasupra axei barei. Pe intervalul 4-2 forţa tăietoare este constantă.Momentul în punctul 3 se obţine făcînd suma momentelor tuturor forţelor din stînga secţiunii faţă de secţiunea 3. În continuare diagrama este constantă pînă în 4 unde are loc un salt datorită forţei concentrate de 40KN.V2 × 10 = 0 V2 = 44 KN M 3 = 76 × 4 . Exemplul 6: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda dreaptă simplu rezemată din figura 2.40 × 3 = 0 V1 = 76 KN (å M ) 1 = 0 ® 20 × 4 × 2 + 40 × 7 . Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V1=48KN . Diagrama de moment pleacă de la zero din articulaţia 1.2.20 × 4 × 2 = 144 M 4 = 76 × 7 . iar în 2 se închide cu V2=44KN. are o variaţie parabolică pînă în 3 cu un maxim în punctul de anulare al forţei tăietoare. Momentul maxim se obţine calculînd aria triunghiului format de reacţiunea V1 şi abscisa pînă în punctul de anulare al forţei tăietoare. În continuare diagrama este constantă pînă în punctul 2 unde se închide cu V2=12KN. (å M )2 = 0 ® V1 × 10 .20 × 4 × 8 .14 Diagrame de eforturi Reacţiunea V1 se obţine printr-o sumă de momente în punctul 2 iar reacţiunea V2 printr-o sumă de momente în punctul 1.14 Fig.

27 .Diagrama de moment este parabolică pe intervalul 1-3 datorită încărcării uniform distribuite.15 Diagrame de eforturi intervalul 3-4 forţa tăietoare este constantă . pe intervalul 3-4 este liniară. în punctul 4 are loc un salt din forţa concentrată de 40KN.V2 × 12 = 0 ® V1 × 12 .40 × 3 = 0 V2 = 50 KN 2 V1 = 50 KN M 4 = 50 × 9 . Exemplul 8: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda dreaptă simplu rezemată din figura 2.15. în punctul 3 are loc un salt din forţa concentrată de 60KN apoi pe Fig. este constantă pe intervalul 1-3. Momentul în punctul 3 se obţine scriind suma momentelor forţelor de la dreapta secţiunii 3: M 3 = V1 × 4 = 200 KNm .16. la fel şi pe intervalul 4-2.2. Reacţiunea V1 se obţine printr-o sumă de momente în punctul 2 iar reacţiunea V2 printr-o sumă de momente în punctul 1. iar în 2 se închide cu V2=50KN.60 × 8 . (å M ) (å M ) 1 = 0 ® 0 = 60 × 4 + 40 × 9 . Exemplul 7: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda dreaptă simplu rezemată din fig.2.6 × 5 = 150 KNm Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V1=50KN.

15 × 6 × 3 = 0 = 0 ® -180 + 15 × 6 × 6 . 28 . în punctul 3 momentul avînd valoarea –30KNm. Diagrama de moment se deschide cu valoarea de –180KNm deoarece avem de-a face cu un moment concentrat în articulaţie.16 Diagrame de eforturi Exemplul 9: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda dreaptă simplu rezemată din figura 2.Reacţiunea V1 se obţine printr-o sumă de momente în punctul 2 iar reacţiunea V2 printr-o sumă de momente în punctul 1. (å M ) (å M ) 2 = 0 ® -180 + V1 × 9 .V2 × 9 = 0 V1 = 50 KN 1 V2 = 40 KN M 3 = -180 + 50 × 3 = -30 Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V1=50KN. Pe intervalul 3-2 diagrama de moment este parabolică cu un moment maxim în punctul de anulare al forţei tăietoare şi cu valoarea zero în articulaţia 2. pe intervalul 1-3 este constantă deoarece acest interval este neîncărcat.17 Reacţiunea V1 se obţine printr-o sumă de momente în punctul 2 iar reacţiunea V2 printr-o sumă de momente în punctul 1. Figura 2. urmează o variaţie liniară pe intervalul 1-3 . pe intervalul 3-2 forţa tăietoare are variaţie liniară iar în 2 se închide cu V2=40KN.

(å M )1 = 0 ® 15 × 8 × 4 .(å M ) (å M ) 1 = 0 ® 60 × 3 + 60 × 6 .V2 × 6 = 0 V2 = 80 KN (å M ) 2 = 0 ® V1 × 6 .18.60 × 6 . Pe intervalul 3-4 forţa tăietoare este constantă. forţa tăietoare ajungînd la –40KN sub axa barei.60 × 3 + 360 = 0 V2 = 100 KN 2 V1 = 20 KN M 4 = 20 × 6 .17 Diagrame de eforturi Exemplul 10: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda dreaptă simplu rezemată din figura 2.60 × 3 = -60 Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu valoarea de 20KN deasupra axei barei. Pe intervalul 4-2 forţa tăietoare este constantă iar în 2 se închide cu reacţiunea V2=100KN.15 × 6 × 3 + 15 × 1 × 2 = 0 V1 = 40 KN T21 = 50 .2. în punctul 4 are loc un salt datorită forţei concentrate de 60KN. Diagrama de moment încovoietor prezintă particularitatea că în punctul 2 are un salt egal cu valoarea momentului concentrat de 360KNm.15 × 6 = -40 29 . în punctul 3 are loc un salt datorită forţei concentrate de 60KN. este constantă pe intervalul 1-3. Fig.V2 × 9 + 360 = 0 = 0 ® V1 × 9 .

9 KN M 4 = -45 + 16.2.9 × 5 = 39.45 + 20 × 3 × 6.45 + V1 × 8 .5KNm 30 .Diagrama de moment are o variaţie parabolică pe intervalul 1-2 datorită încărcării uniform distribuite .V2 × 8 = 0 V2 = 43. Urmează apoi o variaţie liniară datorită încărcării uniform distribuite pînă în capătul liber de consolă unde se ajunge la zero.19. Exemplul 11: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda dreaptă simplu rezemată din figura 2.5 . şi prezintă un maxim în punctul de anulare al forţei tăietoare.18 Diagrame de forţă tăietoare şi moment Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu reacţiunea V1=40KN după care urmează o variaţie liniară datorită încărcării uniform distribuite.Fig. (å M )1 = 0 ® .20 × 3 × 1. diagrama de forţă tăietoare fiind descrescătoare pînă în punctul 2 unde apare un salt din forţa concentrată V2=80KN pînă la 30KN.5 = 0 V1 = 16.1KN (å M ) 2 =0® .

Ele prezintă avantaje deosebite atunci cînd există pericolul tasării unor reazeme. Aceste grinzi pot fi privite şi ca grinzi continue la care nedeterminarea statică este înlăturată prin introducerea unui număr corespunzător de articulaţii intermediare. prin reazemele proprii. situaţie în care dacă structura este static nedeterminată iau naştere eforturi suplimentare importante. Diagrama de forţă tăietoare se deschide în punctul 1 cu valoarea reacţiunii V1=16. fără ca barele care o alcătuiesc să se deformeze. 2.2. Diagrama de moment prezintă un salt în capătul liber de consolă datorită momentului concentrat. În continuare diagrama de forţă tăietoare este constantă pînă cînd începe să acţioneze încărcarea uniform distribuită.3 Grinzi cu console si articulatii (grinzi Gerber) Grinzile cu console şi articulaţii sînt structuri static determinate alcătuite din mai multe grinzi legate între ele prin articulaţii.19 Diagrame T. Distribuirea grinzilor principale şi secundare trebuie să asigure invariabilitatea geometrică a ansamblului. În funcţie de legăturile pe care grinzile componente le au cu baza de susţinere ele reprezintă grinzi principale şi grinzi secundare.Fig. La structurile static determinate.M Pe lungimea consoloi forţa tăietoare este zero deoarece nu există încărcări normale pe axa barei pe această porţiune.1KN. deplasările de reazeme conduc la modificarea configuraţiei structurii. urmează apoi o variaţie liniară. Grinzile principale sînt acele grinzi care pot transmite integral la baza de susţinere.9KN.Pe porţiunea aplicării încărcării uniform distribuite diagrama este poarabolică cu un maxim în punctul de anulare al forţei concentrate. Grinzile cu console şi articulaţii se folosesc în special ca structuri de rezistenţă la poduri. 31 . diagrama închizîndu-se în 2 cu reacţiunea V2=43. În schimb la structurile static nedeterminate aceste deplasări provoacă şi deformarea structurii deci apariţia eforturilor. toate încărcarile ce le revin. fiind constantă pe lungimea consolei.

Rezolvarea se face începînd cu grinzile secundare. Grinda respectivă se împarte în structură principală şi structură secundară.20.2.20 Diagrame de eforturi pentru o grindă Gerber 32 . iar reacţiunile obţinute în nodul 3 pe grinda secundară se transmit pe grinda principală egale şi de sens contrar. Întîi se rezolvă grinda secundară. În cazul de faţă grinda 1-3 reprezintă grinda principală iar grinda 3-4 grinda secundară.iar reacţiunile obţinute se transmit pe grinzile principale egale şi de sens contrar. Exemplul 1: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda Gerber din figura 2. Fig.

Diagrama de moment are o variaţie parabolică cu un maxim în dreptul punctului de anulare al forţei tăietoare. Urmează apoi determinarea reacţiunilor grinzii principale (fig.22) prin ecuaţii de echilibru static. urmează o variaţie liniară din încărcarea uniform distribuită pînă îndreptul reazemului 4 cînd apare un salt datorită reacţiunii V4 pînă la 30KN.2.2.V2 × 10 + 40 × 12 = 0 V2 = 78KN M 5 = V1 × 5 = 22 × 5 = 110 KN 33 . închizîndu-se în zero în capătul liber de consolă.21 Diagrame de eforturi pentru grinda Secundară 3-4 Calculul începe cu determinarea reacţiunilor grinzii secundare (fig.60 × 5 + 40 × 2 = 0 V1 = 22 KN (å M ) 1 =0® 60 × 5 .Fig. (å M )2 = 0 ® V1 × 10 . Valoarea pe reazem este negativă de –30KNm.2.21)folosind ecuaţiile de echilibru static: (å M ) (å M ) 4 = 0 ® V3 = 40 KN = 0 ® V4 = 80 KN 3 Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu reacţiunea V3=40KN. În continuare diagrama are o variaţie liniară din încărcarea uniform distribuită.

Exemplul 2 Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda Gerber din figura 2.M pentru o grindă Gerber 34 .22 Diagrame pentru grinda principală1-2 Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu V1=22KN. În continuare diagrama este constantă pînă în dreptul reacţiunii V2 unde are loc un salt pînă la +40KN apoi este constantă pe lungimea consolei şi se închide în capătul liber de consolă cu forţa concentrată de 40KN. Valoarea momentului în punctul de acţiune al forţei concentrate de 60KN este egală cu produsul dintre reacţiunea V1 şi braţul de pîrghie de 5m.2.23.2. este constantă pînă în dreptul forţei concentrate de 60KN unde are loc un salt în diagramă pînă la –38KN.Fig. Pe reazemul 2 momentul încovoietor se poate obţine luînd în considerare efectul forţelor de la dreapta luat cu semn schimbat. Fig.23 Diagrame T.

25 × 8 + V2 × 6 + 10 × 2 × 1 + 30 × 2 = 0 V2 = 20KN M 3 = -(10 × 2 × 1 + 30 × 2) = -80 Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu forţa concentrată de 25KN sub axa barei.Grinda continuă se împarte în grinzi principale (2-3) şi (6-8) şi grindă secundară (4-5) Calculul începe cu rezolvarea grinzii secundare (fig.24 Diagrame de eforturi pentru grinda secundară 4-5 (å M ) (å M ) 2 =0 .26) se determină prin ecuaţii de echilibru static obţinunduse astfel V2 şi V3 Fig.25 × 2 .2.2.24) Reacţiunile V4 şi V5 sînt egale cu 10 × 6 / 2 = 30 KN Valoarea maximă a momentului încovoietor este în mijlocul grinzii şi este egală cu pl 2 / 8 = 45KNm Reacţiunile grinzii principale 2-3 (fig.2. este 35 .V3 × 6 + 10 × 2 × 7 + 30 × 8 = 0 V3 = 55KN 3 =0 .

25 Grinda 6-8 Figura 2. În continuare diagrama este constantă pînă în dreptul reacţiunii V3 cînd are loc un salt pînă la 50KN.26 Diagrame de eforturi pentru grinda principală 2-3 constantă pînă în dreptul punctului de aplicaţie al reacţiunii V2 unde are loc un salt pînă la –5KN. Determinarea reacţiunilor pentru grinda secundară 6-8 (fig.Figura 2.urmează o variaţie liniară şi diagrama se închide cu forţa concentrată de 30KN.25) se face prin ecuaţii de echilibru static. 36 .2. Se observă că panta diagramei de moment pe tronsonul 2-3 este mai redusă decît pe consola din stînga deoarece pe tronsonul 2-3 valoarea forţei tăietoare este mai redusă. Diagrama de moment este negativă deasupra axei barei avînd valoarea de –50KNm în reazemul 2 şi –80KNm în reazemul 3.

5 KN 6 = 0 ® 10 × 9 × 8.10 × 2 × 9 + V6 × 8 .2. În continuare diagrama este constantă pînă la punctul de aplicaţie al forţei concentrate cînd are loc un salt pînă la –15KN.30 × 2 . Grinda 6-8 este grindă secundară (fig.30 × 10 .5 .2.(-V8 × 3) = 45 KNm Exemplul 3: Să se determine reacţiunile şi să se traseze diagramele de eforturi pentru grinda Gerber din figura 2. Momentul pe reazemul 6 se obţine calculînd momentul forţelor din stînga reazemului 6. Grinda 2-5 devine grindă secundară pentru grinda 1-2.V8 × 8 = 0 ® V8 = 15 KN Diagrama de forţe tăietoare se deschide cu forţa concentrată de 30KN. Fig.5 = 0 V6 = 13.V8 × 10 = 0 V8 = 76. În continuare diagrama este constantă pînă în capătul liber de consolă cînd diagrama se închide cu reacţiunea V8=15KN.10 × 2 × 1 = -80 KN Momentul în punctul de aplicaţie al forţei concentrate de 45KN se poate calcula ca fiind . 8 (å M ) (å M ) = 0 ® -10 × 6 × 3 + 37 V6 × 10 + 10 × 3 × 1. Reacţiunile V6 şi V8 se obţin din ecuaţii de echilibru static.28) pentru grinda 2-5.(å M ) 8 =0® . M 6 = -30 × 2 . urmează apoi o variaţie liniară datorită încărcării uniform distribuite pînă în punctul 6 unde are loc un salt datorită reacţiunii V6 pînă la +25KN.40 × 3 = 0 V6 = 75 KN (å M ) 6 =0® .27.5 KN .27 Fiagrame de eforturi pentru o grindă Gerber Ca şi în cazurile precedente această grindă se împarte în grinzi principale şi grinzi secundare.10 × 2 × 1 + 40 × 5 .

Figura 2.28 Grinda 6-8 Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu reacţiunea V6 este constantă pînă în punctul 7, urmează o variaţie liniară din încărcarea uniform distribuită pînă în punctul 8 cînd acţionează reacţiunea V8, forţa tăietoare ajungînd la +30KN deasupra axei barei.În continuare diagrama are variaţie liniară şi se închide în zero în capătul liber de consolă. Diagrama de moment are o variaţie liniară pe intervalul 6-7, urmează apoi o variaţie parabolică pînă pe reazemul 8 unde valoarea momentului este –45KNm Reacţiunile V2 şi V5 pentru grinda principală 2-5 (2.29) se determină prin ecuaţii de echilibru static.

(å M ) (å M )

5

= 0 ® V2 × 10 - 40 × 7 - 40 × 3 + 43,5 × 2 = 0 = 0 ® 40 × 3 + 40 × 7 - V5 × 10 + 43,5 × 12 = 0

V2 = 31,3KN
2

V5 = 92,2 KN Momentul în secţiunea 3 este V2 × 3 = 93.9 KNm Momentul în secţiunea 4 se obţine scriind suma momentelor forţelor din stînga secţiunii: M 4 = 31,3 × 7 - 40 × 4 M 4 = 59,1KNm

38

Fig.2.29 Grinda secundară 2-5 Momentul pe reazemul 5 se poate calcula cu forţele din dreapta secţiunii 5 M 5 = -(43.5 × 2) = -87 KNm Grinda principală 1-2 (fig.2.30) reprezintă o consolă încărcată cu sarcină uniform distribuită şi forţa concentrată de 31.3KN care reprezintă reacţiunea V2 luată cu semn schimbat. Reacţiunea V1 se poate obţine dintr-o ecuaţie de proiecţie pe verticală iar momentul M1 printr-o ecuaţie de echilibru static în punctul 1. å yi = 0 ® V1 - 80 - 31,3 = 0

V1 = 111,3KN - M 1 + 10 × 8 × 4 + 31,3 × 8 = 0 M 1 = 570,4 KNm Diagrama de forţă tăietoare se deschide cu reacţiunea V1=111,3KN, urmează o variaţie liniară datorită încărcării uniform distribuite,

39

Fig.2.30 Diagrame de eforturi grinda 1-2 în final diagrama de forţă tăietoare se închide cu forţa concentrată de 31,3KN Diagrama de moment se deschide cu momentul concentrat de 57.04KNm urmînd o variaţie parabolică pînă în 0 în capătul liber de consolă.

40

40 .

iar momentul încovoietor se consideră pozitiv cînd întinde fibra interioară.1b este o dată static nedeterminat. Cadrul din figura 3. Cadrele static determinate sînt alcatuite din bare drepte şi din bare cotite. Dacă la cadrul din fig. Fig. care se pot scrie pentru ansamblul structurii. care derivă din relaţiile generale dintre intensitatea încărcării. convenţiile de semne pentru forţa axială şi tăietoare sînt identice cu cele de la grinzile drepte. solicitarea dominantă în structură este încovoierea.1 Exemple de cadre La aflarea reacţiunilor cadrelor static determinate. deseori nu este necesară desfacerea legăturilor interioare şi separarea în porţiuni. Cadrele static determinate se întîlnesc rar în practică . Intuirea directă a aspectului poziţiei deformate permite să se înţeleagă mai bine modul de comportare al structurii sub acţiunea sarcinilor şi să se controleze rezultatele obţinute prin calcul. Deoarece sarcinile pot fi aplicate oriunde pe barele componente. În proiectarea construcţiilor nu se întîlnesc obişnuit cadre static determinate. Pentru a trasa diagramele de eforturi este necesar să se precizeze convenţiile de semne pentru eforturi. Dintr-o structură static nedeterminată prin suprimarea unui număr de legături egal cu gradul de nedeterminare statică se obţine structura de bază . deoarece una dintre metodele generale de rezolvare a cadrelor static nedeterminate foloseşte ca sistem de bază cadre static determinate. Astfel. pentru a obţine un cadru static determinat se introduce o articulaţie interioară pe rigla 1-2. care se oglindeşte în diagrama de momente încovoietoare. Este necesar să se facă permanent legătura cu fenomenul fizic al deformării structurii. Este suficient ca la cele trei ecuaţii de echilibru static. Trasarea diagramelor de eforturi necesită calculul reacţiunilor. 41 .1c care este o data static nedeterminat se suprimă o legatură în încastrare se obţine un cadru static determinat. Studiul acestora este totuşi necesar. Cadrul din figura 3. Pentru trasarea diagramelor de eforturi se vor utiliza caracteristicile stabilite la studiul barelor drepte.3 CADRE STATIC DETERMINATE Asemenea structuri pot fi privite ca rezultînd din asamblarea prin intermediul unor articulaţii a mai multor bare drepte sau cotite. numărul total de legături trebuie să corespundă numărului minim necesar asigurării indeformabilităţii geometrice a structurii obţinute.3.3. ele însă constituie schema de calcul (structura de bază) pentru rezolvarea cadrelor static nedeterminate prin metoda forţelor. suprimînd două legături interioare se obţine un cadru static determinat.CAP. forţa tăietoare şi momentul încovoietor din secţiunea curentă. care se determină scriind ecuaţiile de echilibru static pe structura în ansamblu şi condiţiile de momente încovoietoare nule în articulaţiile interioare. să se adauge condiţiile de moment încovoietor nul în punctele de articulare din interiorul sistemului.1a este de două ori static nedeterminat.

iar pentru N>0 structura este static nedeterminată. iar momentul încovoietor pe fibra întinsă. Rigiditatea nodului condiţionează modul de deformare al barei cotite: tangentele duse în nod la cele două ramuri ale deformatei păstrează între ele acelaşi unghi. Existenţa nodurilor rigide sau articulate aduce unele aspecte specifice în ceea ce priveşte modul de comportare la acţiunea încărcărilor exterioare.2b. formînd un nod în punctul de legătură. dacă în poziţia deformată se duc tangente în nod. iar rotirea lor relativă este liberă să se producă. Prin aceasta deformarea uneia dintre bare antrenează şi deformarea celeilalte bare. astfel încît unghiul iniţial dintre axele barelor se modifică. 3.3. trebuie reţinute următoarele: (1) Forţa axială şi forţa tăietoare îşi modifică brusc valoarea. deoarece axele pe care se proiectează forţele situate la stînga secţiunii îşi schimbă orientarea cînd se trece de la o bară la cealaltă.3. Privitor la eforturile care se dezvoltă în secţiunile situate imediat de o parte şi de alta a nodului rigid. în raport cu care se ia suma momentelor 42 . deşi numai una dintre ele este încărcată direct cu forţa exterioară. acestea formeaza un unghi egal cu cele pe care îl formează axele barelor în poziţia iniţială nedeformată (fig.3. C numărul de contururi perfect închise. În ceea ce priveşte reprezentarea diagramelor de eforturi pe barele cadrului. Existenţa nodului rigid conduce la deformarea prin încovoiere a ambelor bare. fibra aleasa ca bază pentru momentul încovoietor pozitiv.1 Bare cotite Barele cotite pot fi privite ca alcătuite din două bare drepte legate rigid între ele. aplicînd pentru fiecare bară convenţiile de la grinda dreaptă.2). forţa tăietoare şi axială pozitivă se reprezintă deasupra axei barei .2 Forme deformate sub acţiunea sarcinilor exterioare Un nod rigid se caracterizează prin faptul că secţiunile barelor ce se întîlnesc în acest punct au aceeaşi translaţie si aceeaşi rotire. care există în poziţia iniţială între axele nedeformate ale barelor. Gradul de nedeterminare statica se stabileşte cu relaţia: N=3C-A-2S Unde N reprezintă gradul de nedeterminare statică. Pentru N=0 structura este static determinată. Un nod articulat se caracterizează prin aceea că secţiunile barelor ce se întîlnesc în acest punct au aceeaşi translaţie. 3. deoarece aceste secţiuni au acelaşi centru de greutate. O astfel de comportare este exemplificată în fig. Diagramele de eforturi se întind obişnuit pe ambele bare chiar dacă numai una dintre acestea este încărcată. Aceste convenţii corespund alegerii unui sens de parcurgere al structurii de la stînga la dreapta (reprezentat printr-o sageată pe structură) . S numărul de reazeme simple. Fig.2a) precizarea numai a fibrei interioare nu este suficientă şi de aceea se obişnuieşte să se puncteze pe figură.În cazul cadrelor cu mai multe deschideri (fig. A numărul de articulaţii. (2) Momentul încovoietor rămîne acelaşi în cele două secţiuni care încadrează nodul teoretic. Ca urmare a rotirii egale a acestor secţiuni.

forţelor situate la stînga secţiunii. Reazemul simplu din 3 are reacţiune verticală.3 diagrame T. 43 .3.M pentru o bară cotită Pentru exemplificare în figura 3.3 este dată o bară cotită în unghi drept. în două situaţii de încărcare. În diagrama M se va raporta ordonata din extremitatea uneia dintre bare (printr-un arc de cerc) la noua linie de referinţă formată de axa celeilalte bare. Fig.

În cazul b) sarcina calcă pe bara 1-2 producînd reacţiunile arătate pe figură. bara cotită suferă o deplasare laterală şi nodul 2 se roteşte. Cadrele fiind static determinate reacţiunile se obţin prin metodele cunoscute din Mecanica teoretică. În reazemul 3 deplasarea pe orizontală nu este împiedicată. Încastrarea dintre bare în nod este solicitată prin deformare. Aceasta explică modul de deformare al barei cotite.4 44 . Restul diagramei M pe cele două bare este format dintr-o pereche de triunghiuri cu vîrfurile în 1 şi 3 avînd ordonata comună M2=Pa în nodul 2. ci numai deformaţii şi deplasări elastice. cunoscute de la grinda dreaptă. iar nodurile realizează legături rigide sau articulate poartă numele de cadre. reacţiunile din 1 şi 3 sînt ambele verticale. Corectitudinea trasării diagramelor de eforturi se verifică prin condiţia de echilibru static. unghiul dintre liniile nodurilor 1-2 şi 2-3 creşte cînd aceste linii ajung în poziţiile 1-2’ şi 2’-3’. Exemplul 1: Sa se traseze diagramele de forţă axială. astfel că bara cotită prin deformare suferă o deplasare laterală în poziţia 1-2’-3’ iar nodul rigid se roteşte. în timp ce pentru bara 2-3 diagramele de eforturi sînt aceleaşi cu ale unei grinzi simplu rezemate. unghiul dintre tangente rămînînd acelaşi. deci încovoierea are sens pozitiv conform convenţiei de semne indicată pe figură.În cazul a). sarcina calcă pe bara 2-3. 3. Prin deformare. cu ordonata maximă Pab/l în dreptul sarcinii.3. În diagrama M. aplicată fie nodurilor fie unei părţi a structurii.2 Calculul eforturilor pentru cadre static determinate Sistemele de bare ale căror axe formează o linie frîntă sau ramificată. Această pereche de triunghiuri reprezintă efectul legăturii rigide dintre cele 2 bare în nod. Tangenta în 2’ la ramura 2’-3’ a deformatei rămîne normală pe noua poziţie 1-2’ a barei verticale. porţiunea haşurată des de pe bara 1-2. Prin figură indeformabilă se înţelege aceea care nu permite deplasări de felul celor care au loc în mecanisme. După calculul reacţiunilor urmează trasarea diagramelor de eforturi. care se stabilesc pe baza relaţiilor diferenţiale dintre eforturi şi încărcări. care nu se deformează deoarece în secţiunile sale nu se dezvoltă momente încovoietoare. datorită modificării unghiului dintre liniile nodurilor. Cuplul format de sarcina P şi reacţiunea H1 este echilibrat de cuplul dat de reacţiunile verticale V1 şi V3. de forţă taietoare şi de moment încovoietor la structura din fig. Trasarea diagramelor T şi M se face după normele cunoscute. Prin aceasta. în timp ce unghiul dintre tangente rămîne neschimbat. totodată . remarcîndu-se că pe porţiunea i-2 forţa tăietoare este nulă. este chiar diagrama barei 1-2 considerată grindă simplu rezemată. în cazul considerat deformarea barelor se face spre interior. Este recomandabil ca în funcţie de situaţia reală de analizat să se scrie trei ecuaţii de echilibru pentru ansamblu şi condiţii de moment încovoietor egal cu zero în articulaţiile interioare. Calculul practic se începe cu determinarea reacţiunilor. deci momentul încovoietor are valoarea maximă MI=Pa constantă pe această porţiune. tangentele în 2’ la cele 2 ramuri ale deformatei se rotesc cu acelaşi unghi faţă de poziţiile iniţiale ale barelor. astfel că bara 1-2 este supusă numai la efort axial.

5 . în structura 1. 45 . pe direcţia axei se proiectează numai reacţiunea verticală V1 = 1KN . Deci forţa axială este constantă şi este efort de compresiune. Pe rigla 3-4.20 × 3. N Pe stîlpul 1-3. efectul său fiind întinderea barei.4 Diagrame de eforturi pentru un cadru static determinat Calculul reacţiunilor: å X i = 0 ® H1 = 14 × 3 = 42KN (å M ) (å M ) 2 = V1 × 7 + 14 × 3 × 1.5 + 20 × 3. în secţiunea 2 acţionează numai reacţiunea V2 = 19KN care are direcţia axei barei. Pe stîlpul 2-5. iar ca efect o comprimă.3.V2 × 7 = 0 ® V2 = 19KN 1 Diagrama de forta axiala .Fig. efortul axial este zero.5 .5 = 0 ® V1 = 1KN = 0 ® 14 × 3 × 1. Deoarece pîna în secţiunea 3 nu mai intervine nici o alta forţă rezultă ca forţa axială este constantă şi este efort de compresiune.

5KNm . iar în secţiunea 3 forţa tăietoare ajunge zero. deoarece pe această bară nu acţionează nici o forţă transversală. Pe intervalul 3-4 momentul încovoietor variază liniar.În secţiunea 4 (punctul de aplicaţie al forţei concentrate) valoarea momentului încovoietor este de 66. astfel încît pe înălţimea stîlpului 1-3 forţa tăietoare are o variaţie liniară. iar în punctul de aplicaţie al forţei concentrate prezintă un maxim. în continuare intervine efectul încărcării uniform distribuite. Pe lungimea stîlpului momentul încovoietor variază parabolic. Fibra întinsă este fibra interioară. secţiune în care acţionează reacţiunea V2. În capătul 3 al stîlpului momentul încovoietor este M 3 = 42 × 3 .5 = 66. Verificarea corectitudinii diagramelor de eforturi (a valorilor eforturilor) se face utilizînd condiţia de echilibru static a nodurilor. 46 . Pe rigla 3-4. sub acţiunea forţelor aplicate direct în nod şi a eforturilor din secţiunile infinit vecine nodului.14 × 3 × 1.5KNm. ulterioar ea închizîndu-se în zero în secţiunea 5. în capătul 3. Pe rigla 3-4. momentul încovoietor are tot valoarea de 63KNm deoarece nodul 3 este unic şi aparţine atît stîlpului cît şi riglei.5 = 63KN × m . Fibra întinsă pe riglă este cea de la interior. Diagrama de moment încovoietor M În capătul 1 al stîlpului 1-3 momentul încovoietor este egal cu zero deoarece în această secţiune este o articulaţie. iar în secţiune 5 momentul încovoietor se anulează. M 4 = 19 × 3. În secţiunea 4 apare un salt în diagrama de forţă tăietoare. în secţiunea 3. Pe stîlpul 2-5 forţa tăietoare este egală cu zero. se proiectează pe normala la axa barei numai reacţiunea V1=1KN.Diagrama de forţă tăietoare T Pe stîlpul 1-3 în secţiunea 1 se proiectează pe normala la axa barei numai reacţiunea H1=42KN. în continuare forţa tăitoare este constantă pînă în secţiunea 4 cînd acţionează forţa concentrată de 20KN.

M pentru structura static determinată din fig.447 .V2 = 5KN Verificare: st å Y = 5 .45 = 0. T14 = H 1 = 5KN = T41 T65 = 10 KN = T56 T45 = V1 = 5KN = T54 T25 = -V2 × cosa .5 × 0.7 KN = T52 Calculul momentelor încovoietoare: 47 .H 2 × sina = -5 × 0.10 × 6 = 0.Pentru bara 45 în secţiunea 4 singura forţă normală pe axa barei o reprezintă reacţiunea V1.5 Fig. T25 se obţine descompunînd forţele H2 şi V2 pe direcţie normală la axa barei. Verificare: å X = -5 + 5 = 0 Calculul forţelor tăietoare: Forţa tăietoare în punctul 1 este egală cu H1=5KN. M 3 5 × 6 + H 2 × 6 .V1 × 9 .45 = 0. H 1 = 5 KN .10 + 5 = 0 M 3 = 0.-V2 × 9 + 10 × 9 .3.Exemplul 2: Să se traseze diagramele N. H 2 = 5KN dr = 0. å ( M )1 = 0.894 = -6.5 Diagrame de eforturi pentru un cadru triplu articulat Calculul reacţiunilor : å ( M ) 2 = 0.5 × 3 + H 1 × 6 .45 = 0 ® V1 = 5KN . fiind constantă pe bara 1-4.3.T.

M 56 = -10 × 3 = -30 KNm M 53 = V2 × 3 + H 2 × 6 . N 45 = H 1 = 5 KN = N 54 .10 × 3 = 15KNm Calculul forţelor axiale: Pe stîlpul 1-4 .6 Fig.24 KN = N 52 Exemplul 3: Să se traseze diagramele N. N 14 = -V1 = -5 KN = N 41 . Momentul în articulaţia 3 este egală cu zero. Momentul M53 a fost calculat luînd în considerare efectul momentelor forţelor de la dreapta secţiunii. N 25 = -V2 × sin a + H 2 × cosa = -5 × 0.894 + 5 × 0.pe direcţia axei barei se proiectează reacţiunea V1.Deoarece pînă în secţiunea 4 nu mai acţionează nici o altă forţă rezultă un efort axial constant şi de compresiune. N 65 = 0 = N 56 .3.M pentru structura static determinată din fig.447 = -2. M41 se obţine ca fiind produsul dintre reacţiunea H1 şi braţul de pîrghie de 6m.Momentul încovoietor în articulaţia 1 este egal cu zero.3.T.6 Diagrame de eforturi pentru un cadru triplu articulat 48 .Pe direcţia axei barei 4-5 se proiectează reacţiunea H1. M 52 = V2 × 3 + H 2 × 6 = 45KNm M 6 = 0.

diagrama avînd o variaţie liniară.H1 ×10 . Efortul N43 se obţine proiectînd pe direcţia axei barei reacţiunile V1 şi H1. fiind un nod format din 2 bare momentul se rabate şi pe bara 4-3 tot la exterior. se descompun reacţiunile V2 şi H2 pe direcţie normală la axa barei. Efortul axial pentru rigla 5-3 se obţine prin descompunerea pe direcţia axei 49 . are o variaţie liniară pînă în 4.2 = 0 Calculul forţelor tăietoare: Forţa tăietoare în secţiunea 1 se deschide cu valoarea reacţiunii H1 şi este constantă pe întreaga lungime a stîlpului.În continuare pe bara 4-3 diagrama de moment are o variaţie parabolică datorită încărcării uniform distribuite .H 2 × 7 = -14 KNm M 6 = 0 M 56 = -20 × 2 = -40 KNm M 53 = .20 × 2 = -54 KNm Calculul forţelor axiale: Pentru stîlpul 1-4 efortul axial este egal cu V1 şi este de compresiune.8 KN = T35 Calculul momentelor încovoietoare: Momentul încovoietor în articulaţia 1 este egal cu zero.Momentul M52 se obţine ca fiind produsul dintre reacţiunea H2 şi braţul de pîrghie de 7m. În nodul 5 pe consola 5-6 forţa tăietoare se deschide cu valoarea de 20KN (care reprezintă suma forţelor normale pe axa barei din stînga secţiunii). Momentul M56 se determină prin considerarea momentului creat de forţa din dreapta de 20KN.10 × 4 cosa = -13. rezultînd că pe rigla înclinată 4-3 efortul axial va avea o variaţie liniară.8 .61KNm M 2 = 0. este constantă pe lungimea consolei şi se închide în zero cu forţa concentrată de 20KN. M 41 = . Pentru stîlpul 5-2 forţa tăietoare se deschide cu 2KN reprezentînd suma forţelor normale din stînga. V1 × 8 .10 × 4 + 35 .10 × 4 × 6 + 20 × 2 = 0.2 KN Tx = 18.8KN T34 = V1 × cosa .10 × 4 × 2 = 0 H 1 = 2 KN M 3. Pe bara înclinată 4-3 forţa tăietoare are o variaţie liniară datorită încărcării uniform distribuite.20 × 6 = 0 H 2 = 2 KN å (M ) 1 = 0.10 × x × cosa = 0.. cu un maxim în dreptul punctului de anulare al forţei tăietoare. 25 × 4 . T43 = V1 × cosa .H 1 = -2 KN = T41 .Calculul reacţiunilor se face prin scrierea ecuaţiilor de echilibru static în articulaţiile 1 şi 2: å ( M ) 2 = 0. T53 = -V2 × cosa + H 2 × sina + 20 × cosa = -10. fibra întinsă fiind la exterior.35 / cosa = 13.În cazul efortului N34 acesta se obţine luînd în calcul şi efectul încărcării uniform distribuite. .H 1 × sina = 25 × 0. fibra întinsă fiind la exterior. 35 × 4 . M 1 = 0. M 52 = .6 = 18. Valoarea în nodul 4 pentru bara 4-3 se obţine descompunînd reacţiunile V1 şi H1 pe o direcţie normală la axa barei. T65 = 20 KN = T56 . Similar se procedează şi pentru bara 5-3. M 3.35m T25 = H 2 = 2 KN = T52 . Se ştie că ecuaţiile de echilibru static se pot scrie pentru întreaga structură dar şi pentru părţi ale structurii. consola fiind o structură static determinată.8 .H 2 × 7 .2 × 0.H 2 × 10 .8 × 2.În nodul 4. x = 2. V1 = 25KN .H 1 × 7 = -14 KNm = M 43 .20 = 0 Reacţiunile H1 şi H2 se obţin prin scrierea ecuaţiilor de moment în nodul 3 la stînga şi la dreapta. V2 = 35KN Verificare: å X = 2 .H 1 × sina . M 3 = 0 M max = M 43 + (1 / 2) × 18. st = 0. momentul negativ. şi se închide cu H2=2KN.V2 × 8 + 20 × 10 + 10 × 4 × 2 = 0. T14 = .dr = 0. Verificare: å Y = 25 .

3.H 1 × cosa = -25 × 0.10 × 4 × 2 = 0 ® V1 = 16KN = 0 ® 10 × 4 × 2 . Determinarea reacţiunilor pentru structura secundară: å X i = 0 ® H 2 = 10 × 4 = 40KN (å M ) (å M ) 2 = 0 ® V1 × 5 . N 14 = -V1 = -25KN = N 41 N 43 = -V1 × sin a .H 2 cosa + 20 sin a = -10.2 × 0.6 .7 la care se cere să se traseze diagramele de eforturi N.40 × 4 + V2 × 5 = 0 1 Determinarea reacţiunilor pentru structura principală: (M )4 = 0 ® 16 × 14 + 40 × 4 . Pentru exemplificare fie cadrul din figura 3.T şi M. Fig.4 KN N 25 = -V2 = -35KN = N 52 .7 Cadru multiplu.H 1 cosa + 10 × 4 sin a = 7. Particularitatea rezolvării constă în aceea că reacţiunile se calculează începînd cu cele ale părţilor secundare.V3 × 12 = 0 ® V3 = 32KN 50 . Diagrame eforturi structură secundară.6 KN N 34 = -V1 × sin a .barei a reacţiunilor V2 şi H2. iar pe direcţia stîlpului 5-2 se va proiecta pe direcţia axei barei numai reacţiunea V2.6 KN Exemplul 4: (cadre multiple) Sub această denumire se înţeleg cadrele formate din părţi principale şi secundare.8 = -16. N 65 = 0 = N 56 N 53 = -V2 sin a .

(å M ) (å M ) (å M )

3

= 0 ® 40 × 4 + 16 × 2 - V4 × 12 = 0 ® V4 = 16
st dr

5

= 0 ® -32 × 6 + H 3 × 5 + 16 × 8 - 40 × 1 = 0 ® H 3 = 20,8KN = 0 ® H 4 × 5 - 16 × 6 = 0 ® H 4 = 19,2KN

5

M 6 = 20,8 × 5 + 16 × 2 - 40 × 1 = 96

Fig.3.8 Diagrame de eforturi pentru structura principală. 3.3 Utilizarea simetriei şi antisimetriei Structurile plane uzual întîlnite în practică au deseori particularitatea de a prezenta o axă de simetrie. La construcţii industriale, poduri, clădiri civile consideraţii de ordin tehnologic care derivă din modul de folosinţă, cerinţe economice şi de tipizare, cît şi cerinţe de aspect, duc frecvent la alegerea unor tipuri de construcţii ale căror elemente principale de susţinere (de exemplu cadre) rezultă simetrice. Această particularitate a structurii trebuie folosită, deoarece aduce deseori simplificări substanţiale în rezolvare, atît la trasarea diagramelor de eforturi pentru structuri static determinate, cît mai ales cu ocazia utilizării acestor diagrame la calculul deplasărilor elastice şi la rezolvarea sistemelor static nedeterminate.
51

Din punct de vedere static, noţiunea de simetrie se referă atît la configuraţia geometrică a structurii cît şi la rezemările sale. O structură este simetrică faţă de o axă atunci cînd barele şi legăturile sînt dispuse simetric în raport cu această axă. Atfel structurile din figurile 3.9 sînt toate simetrice faţă de o axă verticală care trece prin mijlocul deschiderii. Cît timp sarcinile aplicate pe o structură simetrică sînt oarecare, desigur că nu există nici o particularitate pentru reacţiuni şi eforturi. Pentru situaţii particulare de încărcare însă, se pot face anumite observaţii utile. Fie un cadru simetric oarecare, de exemplu cel din figura 3.9a care este acţionat de o încărcare simetrică. În acest caz din cercetarea fenomenului fizic apare evident că se ajunge la o poziţie deformată simetrică, ceea ce arată că întreaga situaţie de solicitare a structurii respectă condiţia de simetrie. Ca primă consecinţă, înseamnă că reacţiunile sînt obligatoriu simetrice în raport cu axa de simetrie, criteriu care poate fi deci utilizat la determinarea lor. Astfel, pentru cadrul considerat, acţiunea reciprocă din articulaţia 3 trebuie să fie orizontală; pe această bază se pot determina şi direcţiile reacţiunilor din 1 respectiv2 folosind condiţia de concurenţă a cîte trei forţe pentru fiecare din cele două porţiuni. Pentru cadrul din fig.3.9b înţelegem prin această denumire că încărcările de pe cele două jumătăţi ale structurii sînt simetrice ca poziţie, direcţie şi mărime, dar au sensuri opuse în raport cu axa de simetrie. Şi în acest caz, din punct de vedere fizic, apare evident faptul că structura trece întro poziţie deformată antisimetrică faţă de axă, ceea ce arată că întreaga situaţie de solicitare a structurii respectă condiţia de antisimetrie. În consecinţă reacţiunile sînt antisimetrice în raport cu axa de simetrie. Astfel pentru cadrul considerat acţiunea reciprocă din articulaţia 3 trebuie să fie verticală (Ms). În rezemările 1 şi 2 nu pot apare, pentru sarcini verticale, componente orizontale ale reacţiunilor, deoarece condiţia de echilibru ar cere ca acestea să fie egale şi cu sensuri opuse, ceea ce ar conduce la o pereche simetrică de componente; se dezvoltă deci numai reacţiuni verticale, egale ca mărime şi avînd sensuri contrare.

52

Fig.3.9 Diagrame de eforturi (M,T) pentru o structură simetrică încărcată simetric şi încărcată antisimetric

53

3.T. la o structură simetrică şi simetric încărcată.9. încărcărilor simetrice le corespund diagrame M şi N simetrice precum şi diagrama T antisimetrică. Desigur. dar au sensuri contrare. momentele încovoietoare şi forţele axiale sînt egale şi au acelaşi sens. folosind această cale. în timp ce forţele tăietoare sînt egale. încărcărilor antisimetrice le corespund diagrame M şi N antisimetrice. Considerînd forţele de legătură care trebuie introduse cînd se secţionează o bară se obţine situaţia din figura 3.10 Diagrame de efort axial pentru încărcare simetrică şi antisimetrică Situaţia de simetrie şi antisimetrie se regăseşte şi la eforturi. precum şi diagrama T simetrică. sînt de trasat mai multe diagrame. Prin aceasta trasarea diagramelor de eforturi pentru încărcarea dată poate fi obţinută prin suprapunerea celor două serii de diagrame corespunzătoare componentelor încărcării. Pentru o structură simetrică. iar forţele tăietoare sînt egale şi au acelaşi sens. Cînd structura ar fi încărcată antisimetric situaţia este inversă. iar perechea T are caracter antisimetric. anume momentele încovoietoare şi forţele axiale sînt egale şi cu sensuri contrare.10 din care se vede că perechile M şi N au caracter simetric. dar construcţia lor este mult mai simplă datorită tocmai utilizării simetriei şi antisimetriei. Aceasta înseamnă că pentru două secţiuni aşezate simetric.N trebuie să fie dispuse simetric faţă de axa de simetrie.3. aceasta deoarece perechile M. dacă se ţine seama că orice încărcare poate fi înlocuită printr-o încărcare simetrică şi o încărcare antisimetrică. 54 . Proprietăţile de simetrie şi antisimetrie ale reacţiunilor şi diagramelor de eforturi pot fi utilizate şi pentru sarcini oarecare.Fig.

11 Exemplu structură simetrică încărcată simetric = 0 ® V1 × 8 .2 .V2 × 24 = 0 ® V2 = 15KN st 1 3 = 0 ® -15 × 12 + H1 × 6 = 0 ® H 1 = 30KN 55 .T.H1 × 3.12 (å M ) (å M ) (å M ) 2 = 0 ® -V1 × 24 + 2 × 30 × 6 = 0 ® V1 = 15KN = 0 ® 2 × 30 × 6 .5KN = 0 ® 20 × 6 × 3 .M pentru cadrul simetric încărcat antisimetric din figura 3.5KN 3 Exemplul 2: Să se traseze diagramele de eforturi N. 3.Exemplul 1: Să se traseze diagramele de eforturi N.2 = 0 ® H 2 = 37.T.11 (å M ) (å M ) (å M ) (å M ) 2 Fig.20 × 6 × 3 = 0 ® H 1 = 37.20 × 10 × 5 + 20 × 2 × 1 = 0 ® V1 = 120KN = 0 ® -20 × 2 × 1 + 20 × 10 × 5 .V2 × 8 = 0 ® V2 = 120KN st dr 1 3 = 0 ® 120 × 4 .120 × 4 + H 2 × 3.M pentru cadrul simetric static determinat din figura 3.

Fig.3.12 Structură simetrică încărcată antisimetric 56 .

sin a = 0.5 + 30 × 6 = 112.N 14 = 15 × sin a + 30 × cos a .5 57 .15 × 0. cos a = 0.6 = 15 M 4 = -15 × 4.8 + 30 × 0.6 N 14 = 15 × 0.8 .6 = 30 T14 = 30 × 0.8 .

58 .

Fig. În reazemele arcelor se dezvoltă reacţiuni care au componente orizontale denumite împingeri.CAP. Privitor la modul de aplicare al sarcinilor se pot distinge două situaţii: (1) Sarcinile sînt cuprinse în planul curbei dirijate în general în sens opus convexităţii. elementele de construcţie solicitate în acest mod poartă numele de grinzi curbe plane La un arc este necesar în primul rînd să se aleagă sistemul de axe de referinţă pentru raportarea geometrică a arcului şi a sarcinilor aplicate. poduri etc. În aplicaţiile practice. încărcate cu forţe acţionînd în planul lor.1 Tipuri de arce static determinate 59 . Pentru definirea eforturilor din secţiune. la poduri etc. rezultînd o reducere importantă a momentelor încovoietoare faţă de cazul grinzilor drepte. Elementele de construcţie care se găsesc în această situaţie poartă numele de arce şi sînt întîlnite la susţinerea acoperişurilor de hale industriale. Prin această dispunere a legăturilor. arcele se întîlnesc la baraje. se adoptă şi un sistem de axe propriu al secţiunii . Deoarece toate forţele exterioare (sarcini şi reacţiuni) acţionează în planul arcului rezultă că într-o secţiune oarecare i se vor dezvolta eforturile Ni. Arcele static determinate sînt caracterizate prin numărul minim de legături necesar fixării în plan. În practică. asemenea bare au de obicei drept axă o curbă plană. acoperişurile halelor industriale. Faţă de acest sistem o secţiune oarecare i este definită prin coordonatele centrului său de greutate şi prin înclinarea tangentei la arc în acel punct.Mi. Sistemul de axe este format din tangenta şi normala la arc. se ajunge la o comportare avantajoasă sub acţiunea sarcinilor.1 Generalităţi În alcătuirea structurilor se întîlnesc deseori elemente de construcţii care prin schematizare se reduc la bare cu axă curbă. Caracteristica esenţială a arcelor derivă din faptul că legăturile sînt dispuse astfel ca să împiedice sau să limiteze variaţia de distanţă dintre extremităţile barei curbe(sau dintre două puncte intermediare). arcele dau împingeri laterale preluate de rezemări sau de tiranţi.4 ARCE STATIC DETERMINATE 4.Ti. astfel că acest sistem variază de la o secţiune la alta în lungul arcului.4. (2) Sarcinile acţionează normal pe planul axei barei. Arcele sînt bare curbe sau sisteme de bare curbe plane.

deoarece conduce la dimensini exagerate pentru elementele de reazem.1c).4. articulaţia interioară coincide cu cheia arcului. iar dreapta ce uneşte cele două naşteri este linia naşterilor.4. faţă de cazul grinzilor drepte. Pentru ca arcul cu tirant sa fie static determinat este necesar ca unul din reazeme să fie simplu. Cînd preluarea împingerilor nu se poate realiza în condiţii economice. faţă de care arcul sa fie definit prin coordonatele xi . între extremităţile arcului se introduce un tirant(fig. Distanţa verticală de la cheia arcului la linia naşterilor se numeşte sageata arcului şi se notează cu f. Pentru calculul arcelor se consideră un sistem de axe de coordonate . el constituie însa structura de baza pentru calculul arcelor plane static nedeterminate prin metoda forţelor. Împingerile laterale ale arcelor sînt preluate de elementele de rezemare.2 Prezentarea eforturilor secţionale Arcul cu o articulaţie şi reazem simplu nu se foloseşte în construcţii în mod obişnuit . Punctul cel mai depărtat de linia naşterilor se numeşte cheia arcului. la arcele cu trei articulaţii. Secţiunile din reazemele exterioare 1 si 2 ale arcelor se numesc naşteri. iar disţanta orizotală între naşterile arcului reprezintă deschiderea arcului şi se noteaza cu l. pentru a compensa legătura suplimentară introdusă de tirant. singur sau împreună cu alte elemente. y i ale centrului de greutate al sectiunii i şi prin înclinarea j i a tangentei la arc 60 .2d este o bară curbă încastrată la un capat si nu se poate considera arc. formînd structuri static determinate din bare drepte si curbe. deoarece nu are împiedicată variaţia distanţei între extremităţi şi prin urmare este o structură fără împingeri. Structura din figura 4.Această caracteristică a arcelor conduce la o reducere importantă a momentelor încovoietoare . Fig. permiţînd astfel folosirea arcelor la construcţii cu deschideri mari. Arcul cu trei articulaţii se foloseşte frecvent în construcţii.

2).T cos dj + N sin dj + p n ds cos 2 dj pt ds sin =0 2 Ecuaţia de momente în raport cu centrul de greutate al secţiunii din dreapta elementului de arc: (4.cos ) .b. Convenţia de semne pentru forţa tăietoare şi axială este identică cu cea de la barele drepte.4.2a). 4. = pt .. iar axa y verticală.2) sînt valabile atît pentru arcele static determinate .N cos dj .p n dsr sin =0 2 2 Dacă în relaţiile(4. cît şi pentru cele static nedeterminate. care se pot deduce din relaţiile (4.2) K = .1a.c) se ţine seama de faptul ca unghiul dj este infinit mic. se pot admite cos dj=1 şi sin dj=dj=ds/r.Nr (1 . Momentul încovoietor care întinde fibra interioară a arcului se consideră pozitiv. deoarece la deducerea lor nu s-au impus restricţii în acest sens. =T ds r ds r ds Se observă că relaţia care dă derivata momentului este identică cu relaţia de la bara dreaptă. Sistemul de axe de coordonate se mai poate alege şi cu axa x’ dirijată după linia naşterilor.în secţiunea respectivă(fig. Asupra elementului de arc acţionează o forţă uniform distribuită p care are componentele dupa normala pn şi după tangenta pt şi eforturile pozitive pe cele două feţe ale elementului (fig.4.dM + Tr sin dj .T sin dj dj dj + pt ds cos + p n ds sin =0 2 2 iar ecuaţia de proiecţie după normala la arc în secţiunea din dreapta a elementului este: dj (4. 61 .pt + . Scriind ecuaţiile de echilibru static pentru elementul de arc se obţin relaţiile diferenţiale între acţiuni şi eforturi.M . neglijînd infiniţii mici de ordinul doi rezultă: dN T dT N dM (4.1a) K N + dN . considerînd raza de curbură a arcului r=∞.1b) KT + dT . Relaţiile (4. Ecuaţia de echilibru după tangenta la arc în secţiunea din dreapta a elementului are forma: (4. Analizînd relaţiile diferenţiale ale forţei axiale şi tăietoare se constată ca ele sînt mai generale decît aceleaşi relaţii de la bara dreaptă .3). momentul încovoietor va fi maxim sau minim în secţiunile în care forţa tăietoare se anulează.cos dj ) + dj dj pt dsr (1 .2 Relaţii diferenţiale între acţiuni şi eforturi Pentru a demonstra relaţiile diferenţiale între acţiuni şi eforturi la arc se izolează din acesta un element infinit mic de lungime ds.1c) K M . Rezultă că şi la arce.

Fig. H1’ şi H2’.4.4. Calculul reacţiunilor şi al eforturilor Se consideră arcul cu trei articulaţii (fig.3 Arcul cu trei articulaţii. Scriindu-se ecuaţiile de momente în raport cu punctele 1 şi 2 se obţin direct reacţiunile V1’ şi V2’.3) încărcat cu un sistem de forţe oarecare Pi.3 Arcul cu trei articulaţii Reacţiunile se consideră descompuse în componentele verticale V1’ şi V2’ şi componentele după direcţia 1-2.4. 62 .

V1 sinj + å Pi sinj = -Tx sinj . iar forţa tăietoare se obţine proiectînd forţele pe direcţia normalei la curbă în secţiunea considerată. KV1 ' x3 . din (4.å Pi d i reprezintă forţa tăietoare şi respectiv momentul încovoietor în secţiunea curentă pe grinda simplu rezemată corespunzătoare.5) KV1 = 2 l l 0 M H1 = H 2 = H = 3 f unde ai şi bi se măsoară pe orizontală. (4. Reacţiunile au expresiile: å Pi bi .(4. KV1 ' = å Pb l i i åM åM H1 ' = 1 = 0.å Pi şi M x = x × V1 . K å Pi a i .yH 1 .V1 ' sin j + å Pi sin(j .å Pi ci f' = 0. KV 1 ' f . La fel ca în cazul cadrelor după determinarea reacţiunilor se trece la calculul eforturilor.H 1 sinj 0 Tx = V1 ' cosj .6) K .H 1 ' cos(j .å Pi d i = M x .a ) .å Pi cos(j . După cum se observă.å Pi bi = 0.H 1 ' f '. din ultima relaţie. diagrama de moment încovoietor se obţine prin suprapunerea diagramei pe grinda simplu rezemată cu o diagramă ce reprezintă suprafaţa cuprinsă între curbă şi linia reazemelor .KV = å Pi ai . Efortul axial N se obţine proiectînd toate forţele. iar M30 reprezintă momentul încovoietor în secţiunea 3 pe o grindă simplu rezemată avînd aceeaşi deschidere şi aceleaşi încărcări verticale ca şi arcul.å Pi cosj = Tx cosj . Eforturile din secţiunea curentă se pot obţine sub forma unor expresii care pot fi utilizate în orice secţiune “x”.H 1 sinj . l åX i H2 '= H 1 ' cosa + å Pi sin g i cosa = 0. Relaţiile (4. Eforturile au expresiile: 0 (4.g i ) M x = xV1 '. ( H 1 '. KV2 ' = st åPa i i 3 V1 ' x3 .H 1 ' sin(j .H 2 ' ) cosa + å Pi sin g i = 0.yH 0 63 . din stînga secţiunii de calcul.6) se folosesc la trasarea diagramelor de eforturi la arce triplu articulate cu reazeme la acelaşi nivel şi încărcate cu forţe verticale. pe direcţia tangentei la curbă în secţiunea considerată.3) K å M 2 = 0.å Pi ci = 0.6).H 1 cosj Tx = V1 cosj .4) K N x = . 0 0 M x = xV1 .V2 ' l = 0.H 1 cosj .y ' H 1 '-å Pi d i Arcele cu reazemele la acelaşi nivel reprezintă cazul cel mai întîlnit în practica curentă (α=0. y’=y şi f’=f) şi încărcate cu forţe verticale (γi=0)expresiile reacţiunilor şi ale eforturilor capătă formele uzuale.a ) .g i ) unde Tx = V1 . (4. cele două diagrame avînd puncte comune în secţiunile în care sînt plasate cele trei articulaţii.

V1 = l Efortul de întindere. scrisă pentru întregul ansamblu.å Pi ci . å Pi a i .K V1l . Este necesar să se determine ecuaţia arcului de coincidenţă cu trei articulaţii. este arcul la care. împingerea orizontală a arcului cu trei articulaţii este egală cu efortul din tirant. Sistemul de axe are originea în reazemul 1. V2 = l å Pi b i å M 2 = 0.. 64 .5).4.å Pi b i = 0.KT = f Astfel.V2 l = 0. 0 M3 l st å M 3 = 0. 4. se determină din condiţia de moment încovoietor egal cu zero în raport cu articulaţia interioară 3.KV1 × 2 .5 Arcul de coincidenţă Arcul de coincidenţă. Fig. Se consideră arcul cu tirant din fig.4 Arcul cu tirant Arcul cu tirant este folosit în cazul în care elementele de fundaţie nu pot prelua împingerile arcului cu trei articulaţii.4 Arcul cu tirant Se scrie condiţia de echilibru pe orizontală. momentul încovoietor este egal cu zero în orice secţiune.T × f = 0. încărcat cu o forţă uniform distribuită pe toată deschiderea (fig.4.din tirant. rezultă H 1=0.7) K å M 1 = 0. Reacţiunile verticale se obţin din ecuaţii de momente în raport cu punctele 1 şi 2. å Pi a i (4.4.4. pentru o încărcare uniform distribuită.4.

6 Arc cu trei articulaţii încărcat cu o presiune normală la curbă În acest sens se utilizează relaţiile între eforturi şi încărcări. momentul încovoietor să fie egal cu zero.H1 f = 0 (4.6). Fig.5 Arc cu trei articulaţii încărcat cu o sarcină uniform distribuită Pentru obţinerea ecuaţiei arcului se exprimă momentul încovoietor în secţiunea curentă şi se impune condiţia ca . K 2 2 24 Rezultă: pl 2 H1 = 8f Momentul încovoietor în secţiunea curentă: l x pl 2 Mx = p× ×x. pentru care diagrama de moment este egală cu zero. Astfe.p×x× ×y 2 2 8f Punînd condiţia Mx=0 rezultă: 4 fx y = 2 (l . Deoarece T=0 şi pt=0 rezultă că N este constant.4. (fig. pentru orice valoare a variabilei .8) K å M 3 = 0.3. N Astfel se obţine p n = r 65 . rezultă T=0 deoarece arcul este de coincidenţă şi respectă condiţia Mx=0.2. pl Se calculează mai întîi reacţiunile: V1 = V2 = 2 pl l l l st -p .4. Ne propunem să determinăm ecuaţia arcului cu trei articulaţii încărcat cu o presiune normală la curbă şi de intensitate constantă p.4.Fig.x) l Curba y este o parabolă simetrică ce trece prin punctele 1.

raportată la sistemul de axe cu originea în punctul 1. 0 N x = -Tx sinf . momentul încovoietor să fie egal cu zero.H cosf 0 Tx = Tx cosf . rezultă că r = ct deci r = R şi în consecinţă ecuaţia arcului este un arc de cerc.7 Rezolvarea arcului începe prin rezolvarea unei grinzi simplu rezemate corespunzătoare. deci momentul încovoietor întinde fibra exterioară (este negativ).b şi c sînt: -pentru x=0.b. Exemplul 1: Să se traseze diagramele de moment încovoietor. şi N=ct. este: 4f 4f 4 fx y = . raportat la săgeata arcului.2 x2 + x sau y = 2 (l . Dacă presiunea s-ar exercita la interior forţa axială ar fi de întindere. Din a doua condiţie rezultă 0=al2+bl. În acest caz diagrama Hy are ordonate mai mari decît diagrama M x0. 0 M 600 H= 3 = = 120KN f 5 În relaţiile de mai jos N x . de unde se obţine succesiv: a=-4f/l2 şi b=4f/l. y=0 -pentru x=l.c sînt nişte constante care se determină din condiţiile reale ale arcului cu trei articulaţii. Reacţiunea orizontală H a arcului se obţine ca raportul dintre momentul pe grinda dreaptă simplu rezemată. 0 Mx = Mx . pe grinda dreaptă simplu rezemată. Condiţiile pentru determinarea constantelor a. la cota x.de aceaşi lungime şi cu aceaşi încărcare ca şi arcul. cu condiţia ca în cele trei secţiuni unde sînt articulaţii.H × y 0 66 . în sensul determinării reacţiunilor şi trasării diagramelor de forţă tăietoare şi moment încovoietor. Din a treia condiţie rezultă f=al2/4+bl/2. în dreptul cheii arcului. Tx reprezintă forţa tăietoare . Tx reprezintă efortul axial respectiv forţa tăietoare într-o secţiune aflată la cota x a arcului. deci b=-al.x) l l l deci aceeaşi formă care a fost obţinută şi la arcul de coincidenţă pentru încărcarea verticală uniform distribuită pe orizontală. Ecuaţia curbei .Deoarece pn =ct. Ecuaţia arcului parabolic se mai poate obţine pornind de la expresia y=ax2+bx+c unde a. y=f Din prima condiţie rezultă c=0. deoarece are raza de curbură constantă.y=0 -pentru x=l/2. 4.H sinf 0 De fapt diagrama de moment încovoietor pe arc rezultă ca diferenţa între diagrama M x şi diagrama Hy. forţă tăietoare şi efort axial pentru arcul din fig.

67 . În cazul în care pe arc acţionează şi forţe concentrate efortul axial şi forţa tăietoare se calculează la stînga şi la dreapta punctului de acţiune a forţei concentrate.Fig 4. forţa tăietoare şi momentul încovoietor se calculează la naşteri la cheie şi la sfert. urmînd ca diagramele să se traseze unind aceste puncte.7 Reprezentarea diagramelor de eforturi pentru un arc triplu articulat De obicei efortul axial.

75 = -150 0 Exemplul 2: Să se traseze diagramele de moment încovoietor.2 × 3) = 0.03 sin f1 = 0.2 x ).768 = 156.V2 × 12 = 0 ® V2 = 22.K cos f1 = 0.120 × 3.H = -120KN T3 = 100KN 4f 4×5 y 4 = 2 x (l .64 = 0 M 4 = M x .514 Efortul axial şi forţa tăietoare se calculează prin intermediul relaţiilor 4.În fiecare punct în care se face calculul eforturilor este necesar ca în prealabil să se determine unghiul pe care îl face tangenta în acel punct cu orizontala. forţă tăietoare şi efort axial pentru arcul din fig.120 × 0.640 K cos f 4 = 0.5KN (å M )1 = 0 ® 15 × 6 × 3 .H × y = 300 .1KN T4 = 100 × 0.120 × 0.2 x ) = 2 (12 .0 4f 4×5 tgf 4 = 2 (l .x ) = 2 × 3 × (12 .80 K sin f 4 = 0.38KN T1 = 100 × 0.12 × 0.66 ® f1 = arctg1.833 l 12 0 f 4 = 39.640 . 4.857 .120 × 0.5KN 68 .3) = 3. Reacţiunea orizontală H a arcului se obţine ca raportul dintre momentul pe grinda dreaptă simplu rezemată.de aceaşi lungime şi cu aceaşi încărcare ca şi arcul.857 = -51.75m l 12 x = 3 .768 . K tgf1 = 2 12 = 1.44KN N 3 = .6 N 1 = -100 × 0. Reacţiunile pe grinda echivalentă se determină prin scrierea ecuaţiilor de echilibru static.857.514 . raportat la săgeata arcului. în dreptul cheii arcului. Tangenta unghiului într-un punct este egală cu derivata ecuaţiei arcului. 4f 4×5 tgf1 = 2 (l .15 × 6 × 9 = 0 ® V1 = 67.8 Iniţial se rezolvă grinda simplu rezemate corespunzătoare.514 = -147. în sensul determinării reacţiunilor şi trasării diagramelor de forţă tăietoare şi moment încovoietor.66 l 12 0 f1 = 59. (å M ) 2 = 0 ® V1 × 12 .768 st N 4 = -100 × 0.

8 Diagrame de eforturi pentru un arc triplu articulat Cele două reacţiuni orizontale ale arcului sînt egale deoarece arcul are reazemele la acelaşi nivel.Fig.4. 69 .

8 .6).5 KN Punct 4 N 4 = -22.832 = -40.5 × 0.5 × 0.8 = -13.33.832 N 5 = -22.6 . sin f 5 = 0.M3 135 = = 33.33.33.554 + 33. Exemplul 3.61 T5 = 22.33.75 Punct 3 (tangenta cu orizontala face un unghi egal cu zero) N 3 = -33.554 .33.8 .554 cosf 5 = -0.5 × 0.25 KN T1 = 67. N 1 = -67.5 × 0.5 Diagramele de eforturi au fost trasate în figura 4. cheie şi la sfert.5 Punct 5 Unghiurile sînt calculate după procedeul cunoscut determinînd mai întîi valoarea tangentei unghiului.6 = -74.8 cosf 2 = -0.33.75 Punct 2 sinf 2 = 0.06 H= sin f1 = 0.6 Efortul axial şi forţa tăietoare se determină aplicînd relaţiile (4.54 T4 = 22.75 × 0.554 = 0 M 5 = 67.75 × 0.832 .6 N 2 = 22.33. forţă tăietoare şi efort axial pentru arcul din fig.75 × 0.5 × 0.75 × 0.75 × 3 = -33.5 × 0.75 × 0. Diagrama de moment se obţine ca diferenţa dintre diagrama de moment pe grinda dreaptă simplu rezemată şi ecuaţia arcului.75 × 0.6 = -2.75 × 0.9 0 70 .5 . f 1 = 53.5 × 0.554 = 0 M 4 = 135 .75 × 3 = 33.5 × 0.75 × 0.6 .832 = 15.8 pe baza valorilor calculate la naşteri.33.25 T2 = 22. Să se traseze diagramele de moment încovoietor.75 T3 = 22.8 cos f1 = 0.33.832 . 4.75KN f 4 Punct 1 Iniţial se determină valoarea unghiului pe care o face tangenta în punctul 1 cu orizontala.8 = -13.

Fig.9Diagrame de eforturi pentru un arc triplu articulat Reacţiunile V1 şi V2 se obţin prin scrierea ecuaţiilor de momente în nodurile 1 şi 2 pe grinda dreaptă echivalentă. ele fiind aceleaşi şi pentru arc.4. 71 .

93.84 .2 × 0) = 1.V2 × 20 = 0 ® V2 = 75KN M 4 = 125 + 10 × 0 52 = 500 KNm 2 M 3 = 750 KNm Reacţiunile orizontale ale arcului se determină ca fiind raportul dintre momentul la cheie şi săgeata arcului.10) = 0.78 .62 = -0. 4f 4×8 tgf 1 = 2 (l .375 KN M 5 = -375 .5 KNm Punctul 3: N 3 = -93.84 dr cosf 2 = 0.84 .5 .78 = -119.53 72 .93.78 + 93. 0 M3 750 H= = = 93.62 cosf 4 = 0.75 × 0.66 sinf 4 = 0.75 × 0.75 × 0.5KN Punctul 5: sinf 5 = -0.62 .10 × 10 × 1. Punctul 4: 4×8 y 4 = 2 × 5(20 .53 = -154.6 l 20 0 f 1 = 57.78 N 5 = -75 × 0.(å M ) 2 = 0 ® V1 × 20 .75 × 6 = -187. sin f 1 = 0.2 x) = 2 (20 .78 = -119.62 0 cosf 5 = 0.99 .93.93.62 .69 KN T1 = 125 × 0.6 KN T5 = -75 × 0.6 KN T4 = 75 × 0.93.93.5) = 6 20 4 ×8 tgf 4 = 2 (20 .75 × 0.53 .62 = 0.375 KN M 4 = 500 . cosf 1 = 0.5KN Momentul în articulaţia 1 este egal cu zero.8 l f 4 = 38.75KN T3 = 25KN st T3 = -75KN Punctul 2: sinf 2 = -0.6.53 N 1 = -125 × 0.84 = -12.75 × 0.78 N 4 = -75 × 0.75 × 6 = -62.93.100 × 10 = 0 ® V1 = 125KN (å M )1 = 0 ® 10 × 10 × 5 + 100 × 10 .75 × 0.75 KN f 8 Punctul 1: Efortul axial şi forţa tăietoare se determină prin intermediul relaţiilor 4.

84 = -39 KN Diagramle de eforturi N.75 × 0.84 .4.9 73 .M sînt prezentate în fig.69 KN T2 = -75 × 0.93.53 = -11.53 + 93.T.75 × 0.N 2 = -75 × 0.

74 .

unde o 75 . astfel că sarcinile cu excepţia greutăţii proprii a barelor şi a acţiunii vîntului(la poduri) se transmit indirect. Rigiditatea nodurilor din structura reală conduce la o deformare mai complexă.1 Generalitati În categoria structurilor articulate plane. apoi pe baza acestora se calculează variaţiile de lungime şi se determină configuraţia poziţiei deformate asupra căreia se introduce efectul rigidităţii nodurilor. Rezultă că în barele structurii se dezvoltă concomitent atît eforturi axiale care sînt eforturile dominante cît şi momente încovoietoare care reprezintă eforturi secundare. pe baza căreia se pot determina eforturile dominante din bare. se obţin numai eforturi axiale. Se admite: (1) realizarea de articulaţii perfecte în noduri. unde prinderea barelor se face obişnuit cu buloane sau cuie care rigidizează nodul. O situaţie asemănătoare se întîlneşte la construcţii în lemn. legătura rigidă în nod slăbeşte. dar experienţa a dovedit că asemenea articulaţii nu funcţionau ca atare atît datorită frecărilor cît şi ruginirii. din care se obţin eforturile secundare. deoarece în structurile reale prinderea barelor în nod este obişnuit rigidă. Astfel la grinzi cu zăbrele metalice alcătuite din bare cu rigiditate redusă (lăţimea cel mult 1/10 din lungime) şi care sînt satisfăcător axate la noduri. antretoaze la poduri). a cărei invariabilitate geometrică este asigurată cînd în toate nodurile legătura dintre bare se consideră făcută prin articulaţii perfecte. se reduc la un sistem de bare prinse între ele în noduri. Dacă se consideră materialul intrat în zona de comportare plastică. Ultima ipoteză este în general îndeplinită. Efectul eforturilor secundare rămîne în limite controlabile şi nu prea ridicate. astfel că în nod unghiurile dintre bare devin invariabile. În proiectare calculele se limitează obişnuit la această primă etapă pentru cele mai multe din construcţiile curente. Pentru structuri importante cum ar fi grinzi principale de poduri de deschideri mai mari. prinderea se face prin nituire sau sudură.CAP. sub formă de forţe concentrate. (3) aplicarea forţelor numai asupra nodurilor. deoarece capetele acestora se pot roti în nodurile articulate. Prima ipoteză se îndepărtează mult de realitate. Atît timp cît se consideră barele articulate în noduri şi transmiterea indirectă a sarcinilor. astfel că modul cum lucrează efectiv structura se apropie de ipoteza simplificatoare a articulaţiilor. La construcţii de beton armat nodurile sînt monolitizate. intră acele structuri care. caz specific transmiterii indirecte a forţelor. sau pentru grinzi cu zăbrele de beton armat care se execută în serie (elemente prefabricate). efectul eforturilor secundare aduce corecţii ce rămîn de obicei inferioare unei cote de 10-15% din eforturile unitare. astfel că în extremităţile barelor nu pot apărea momente încovoietoare (2) axarea perfectă a barelor în nodul teoretic. rezultă ca urmare a variaţiilor de lungime la bare. 5 STRUCTURI PLANE ALCATUITE DIN BARE ARTICULATE ÎN NODURI 5. numite obişnuit grinzi cu zăbrele. Astfel se pot considera în noduri articulaţii perfecte. prin schematizare. astfel că barele rezultă încastrate una în alta. În trecut s-au construit poduri metalice la care s-au realizat articulaţii în noduri. astfel că acţiunile date de bare asupra nodului formează un mănunchi de forţe concurente. S-a ajuns astfel la noduri rigide unde barele sînt prinse în nod prin intermediul unei piese speciale (guseu). Rezultă de aici că definirea dată structurilor articulate corespunde schematizării admise în prima etapă de calcul. Pe acestea sprijină elemente aşezate transversal şi rezemate în noduri (pane la acoperişuri. deoarece grinzile cu zăbrele au obişnuit în construcţii rolul de elemente principale de susţinere. Axele barelor rămîn rectilinii în poziţia deformată a structurii. Invariabilitatea unghiurilor dintre bare în nod face ca barele să sufere şi încovoiere. În rezolvarea practică se face împărţirea calculului în două etape: se consideră mai întîi structura avînd în noduri articulaţii perfecte şi se determină eforturile axiale din bare.

Grinzile cu zăbrele din beton armat se execută cu noduri rigide iar la grinzile cu zăbrele din lemn.1 Reacţiuni în nodurile barelor grinzilor cu zăbrele Realizarea practică a grinzilor cu zabrele nu satisface niciodată ipoteza admisă că barele sînt perfect articulate în noduri (fig.1b). este necesar să se efectueze şi a doua etapă de calcul. dupa sensul rezultantei(fig. care poate fi întindere sau compresiune. la grinzile cu zăbrele metalice prinderea barelor în noduri se realizează prin intermediul unor gusee.5. Din definiţia grinzilor cu zabrele rezultă că o bară. O bara din grinda cu zabrele introduce în calcule o singură necunoscută. iar din condiţia de echilibru a barei rezultă că cele două rezultante trebuie sa fie coliniare.5. Sistemul de forţe se poate reduce la o rezultantă în fiecare capăt al barei. egale şi de sens contrar (fig.dimensionare cît mai riguroasă se impune.2). Fig. forţa axiala N sau rezultanta R dirijată dupa linia care uneşte articulaţiile din capetele barei.1a) Dacă bara este dreaptă (cazul uzual întîlnit în practică) forţa rezultantă R produce numai forţa axială în bară. Astfel.5. eclise.5.2 Exemple de grinzi cu zăbrele 76 . este supusă la un sistem de forţe concurente numai la extremităţile ei. situată între două noduri. introducînd efectul rigidităţii nodurilor. barele se prind în noduri prin buloane. Fig.5.

în toate cazurile practice nodurile grinzilor cu zabrele se realizează ca noduri rigide. Astfel. Cînd forţele exterioare sînt aplicate şi între noduri.3 Fig.5. În practică. La grinzile cu zabrele din beton armat trebuie să se ţină seama şi de momentele încovoietoare care apar ca urmare a rigidităţii nodului. sînt necesare numai două bare.3) şi aşa mai departe. adică se neglijează deformarea acestora sub acţiunea forţelor exterioare. care constituie eforturile dominante şi calculul momentelor încovoietoare care constituie o problema de analiză a unei structuri static nedeterminate. la definirea grinzilor cu zăbrele. trebuie analizată situaţia fiecărui nod al grinzii cu zăbrele. 5. Dacă b > 2n . Pentru stabilirea numărului de legături interioare. uneori sînt însă necesare mici dezaxări (la grinzile cu zăbrele cu deschideri mari . şi că forţele exterioare se aplică numai în aceste noduri. între acestea există relaţia: (5. Pentru fiecare nod nou în afara primelor trei noduri. sau dacă structura are invariabilitatea geometrică şi fixarea în plan asigurate numai împreună cu legăturile faţă de baza de rezemare. iar dacă b < 2n . care conduc la apariţia unor momente încovoietoare locale.3 structura are mai puţine bare decît numărul minim pentru a forma o structură invariabilă geometric. la grinzile cu zăbrele din lemn). efectul nodului rigid poate fi considerat ca un efect secundar. dacă în nod concură numai două bare. Încercările şi calculele efectuate pe grinzi cu zabrele au scos în evidenţă că dimensiunea mare a secţiunii transversale a barei este mai mică decît 1/10 din lungimea barei.3 . acestea formează o singură 77 .Deci. s-a mai considerat că toate axele barelor concură într-un singur punct. acestea se înlocuiesc cu rezultantele lor aplicate în noduri şi separat se ţine seamă de efectul încovoierii barei intre noduri. Rezolvarea corectă a structurilor cu zăbrele necesită calculul forţelor axiale.3 Dezvoltarea unei grinzi cu zăbrele faţă de un triunghi elementar care stabileşte legătura între numărul nodurilor şi numărul barelor pentru o grindă cu zăbrele cu invariabilitatea geometrică asigurată. Dacă se notează cu n numărul total de noduri şi cu b numărul de bare al grinzii cu zăbrele.3 structura are mai multe bare decît numărul minim necesar. în comparaţie cu eforturile calculate în ipoteza ca nodurile sînt perfect articulate. În afară de ipoteza simplificatoare că zăbrelele sînt articulate în noduri. independent de baza de rezemare de care se leagă. iar dacă b < 2n . centrarea barelor în nodul teoretic se poate realiza în majoritatea cazurilor. denumit nod teoretic. Pentru aceasta este necesar să se verifice dacă structura are invariabilitatea geometrică asigurată. ceea ce conduce la apariţia momentelor încovoietoare în bare.1) K b = 2n . Dacă lungimea barelor grinzii cu zăbrele se consideră fixă. De două noduri ale triunghiului se mai poate fixa prin intermediul a două bare articulate încă un nod (fig. atunci cea mai simplă construcţie cu noduri articulate care are invariabilitatea geometrică asigurată este triunghiul. Calculul forţelor axiale în ipoteza nodurilor perfect articulate se rezolvă pentru toate grinzile cu zăbrele.5.2 Condiţii de determinare statică şi invariabilitate geometrică Analiza alcătuirii constructive a grinzilor cu zăbrele în ipoteza nodurilor articulate necesită verificarea amănunţită a asigurării invariabilităţii geometrice a structurii. structura are mai puţine bare decît numărul minim necesar.

b=13. Însă cînd în nod se întîlnesc mai multe bare . rezultă un mecanism în panoul 4-5-7-6.5.4a cu n=10.3) este necesară. Satisfacerea condiţiilor (5. iar dacă numărul de necunoscute este mai mare ca numărul ecuaţiilor posibile. Fig.r=3 verifică condiţiile (5.2) K 2a = 3b .1) şi (5. dar nu suficientă deoarece nu dă indicaţii referitoare la modul de dispunere al legăturilor interioare şi exterioare.4b cu n=8.articulaţie interioară şi introduce două legături în calcule.3) la structurile cu zăbrele din fig.1) şi (5.4). numărul articulaţiilor din nod este egal cu numărul barelor care concură în nod din care se scade o bară. Grinda cu zăbrele din fig. 78 .3) K 2n = b + r Analizî nd relaţia (5. Gradul de nedeterminare statică este egal cu diferenţa între numărul de necunoscute şi numărul ecuaţiilor de echilibru static. Astfel relaţia se poate scrie sub forma: (5.r=3 are invariabilitatea geometrică proprie asigurată fără rezemări şi totodată posedă şi numărul minim de legături exterioare.1).3) ci trebuie ca barele să fie corect dispuse. în care k este numărul barelor care concură într-un nod al grinzii cu zăbrele. Pentru fixarea grinzii de baza de rezemare mai este necesar un număr minim de r=3 legături exterioare. Prin urmare pentru obţinerea unei grinzi cu zăbrele corect alcătuite nu este suficientă numai verificarea condiţiilor (5.4 Exemple de grinzi cu zăbrele Rezultă că grinda cu zăbrele din fig. Pentru exemplificare se aplică relaţiile (5. Dacă numărul de necunoscute este egal cu numărul de ecuaţii de echilibru static grinda cu zăbrele este static determinată.5. grinda cu zăbrele este static nedeterminată. b=17.5. Un astfel de nod va fi echivalent cu a=(k-1) articulaţii simple şi va introduce în calcul un număr de legături interioare li=2a=2(k-1).3) se constată că în partea dreaptă există numărul de necunoscute al problemei.1) şi (5. care are invariabilitatea geometrică şi fixarea în plan asigurate se verifică cu relaţia: (5. adică eforturile din bare şi reacţiunile din reazeme. iar a-numărul articulaţiilor simple dintre două bare. Înseamnă că numărul minim de legături interioare şi exterioare pentru a obţine o structură cu zăbrele . iar în partea stîngă numărul de ecuaţii de echilibru static disponibile pentru calculul acestor necunoscute. (5.3) însă prin dispunerea greşită a diagonalei 3-4 în panoul 2-3-5-4.3 care reprezintă condiţia de invariabilitate geometrică proprie a grinzii cu zăbrele şi este analoagă cu relaţia (5.1) şi (5.

structurile articulate simple pot fi: # sistem triunghiular (fig. barele care leagă tălpile între ele numite zăbrele . Dacă se verifică relaţia (5. b=24. cele înclinate se numesc diagonale D iar cele verticale se numesc montanţi V.5d.2) care permit analiza structurii pentru a=19. 5. Considerînd secţionate toate barele care concură în nodul i efectul acestora asupra nodului se reduce la forţele axiale N ij din barele concurente în nod.5. b=42.4a) K å X i = 0.4c are n=13.5a.4) K Pi + å N ij = 0 j =1 k care este echivalentă cu două ecuaţii de proiecţii: (5. r=3 şi din verificarea condiţiilor (5.3) rezultă că împreună cu legăturile exterioare grinda cu zăbrele din fig.5a.4e este un mecanism cu un grad de libertate interior deoarece are n=23.1) şi (5.b.f.5.2) şi (1.3) rezultă b<2n-3 sau b+r<2n.f. Grinda cu zăbrele din figura 5. 5.d.h După modul de distribuţie al zăbrelelor .e.5g) # cu diagonale în K(fig. Ecuaţia de echilibru a nodului se scrie vectorial astfel: (5.5. După modul de alcătuire structurile cu zăbrele se împart în următoarele categorii: -structuri articulate simple formate dintr-o succesiune de triunghiuri.Astfel grinda cu zăbrele din fig.5. Alcătuirea corectă a unei grinzi cu zăbrele trebuie să urmărească formarea de triunghiuri juxtapuse şi uneori partial suprapuse . se observă că structura fără legăturile exterioare din rezemări nu are invariabilitatea geometrică proprie asigurată.5c) 79 . r=4.5.c) # cu tălpi poligonale şi eventual curbe (obişnuit numai nodurile se află pe o curbă. Grinda cu zăbrele din figura 5.3 Clasificarea structurilor plane cu zăbrele Structurile cu zăbrele se întîlnesc în practică într-o varietate mare de forme.K å Yi = 0 5.b.4d are n=14.5.r=4 şi numai împreună cu legăturile exterioare constituie o structură cu invariabilitatea geometrică şi fixarea în plan asigurate.h) # sistem dreptunghiular (fig. panoul 8-1112-13 rotindu-se în jurul articulaţiei 8.. b=22. Structura cu zăbrele din fig. La o asemenea structură se deosebesc barele care mărginesc structura cu zăbrele numite tălpi care după poziţia lor sînt talpa superioară S şi talpa inferioară I.4c este o structură cu invariabilitate geometrică şi fixarea în plan asigurate. În continuare se vor prezenta căile de identificare a structurilor cu zăbrele care au formă critică. fără ca suprafaţa triunghiurilor să se suprapună(fig. barele între noduri se execută drepte) fig.g) care pot avea forma conturului: #cu tălpi paralele (fig. 5.e. două cîte două cu o latură comună.4f are invariabilitatea geometrică şi fixarea în plan asigurate aşa cum se obţine din condiţiile (5. b=33 şi r=3.5a.

5. 80 . Astfel.5. Fig.6a este alcătuită din două grinzi cu zăbrele sistem triunghiular legate între ele prin bara 4-10 şi articulaţia interioară 9. numită grindă cu bare suplimentare este alcătuită din introducerea peste o structură principală a unei substructuri secundare forma 0-1-3-2 în fiecare panou.Fig. alcătuite din legarea invariabilă a nodurilor după alte reguli faţă de primele două categorii. grinda din fig. în aşa fel încît să rezulte o structură cu invariabilitate geometrică asigurată.6b.6 Structuri articulare compuse -structuri articulate complexe. Grinda cu zăbrele din fig.5.5. Astfel structura din fig.7a nu este alcătuită dintr-o juxtapunere de triunghiuri şi nu poate fi descompusă în structuri articulate simple.5.5 Tipuri de grinzi cu zăbrele -structuri articulate compuse alcătuite din combinarea sau suprapunerea mai multor structuri articulate simple.

Rezolvarea grinzii cu zăbrele se începe din nodul în care concură numai două bare şi apoi folosind rezultatele obţinute. Condiţia de echilibru a fiecărui nod permite scrierea a două ecuaţii de echilibru static. din analiza condiţiei de echilibru al nodului şi anume: 81 . mai rămîn 2n-3 ecuaţii de echilibru pentru nodurile structurii. Rezultă că metoda izolării nodurilor este o metodă de calcul specifică structurilor articulate simple. Evitarea sistemului de 2n necunoscute se face calculînd mai întîi reacţiunile şi alegînd ordinea în care se scriu ecuaţiile de echilibru pentru noduri. Asupra fiecărui nod acţionează un sistem de forţe concurente format din forţele exterioare (acţiuni directe. după calculul reacţiunilor. În practică. În calculul practic. Pentru a evita asemenea situaţii pe parcurs se pot face verificări. metoda izolării nodurilor nu se foloseşte sub această formă. la penultimul nod se mai poate determina o singură necunoscută. reacţiuni) şi din forţele axiale necunoscute din barele secţionate. prin secţionarea tuturor barelor care concură în nod. calculul trebuie reluat de la primul nod. Sînt unele situaţii particulare care permit să se depisteze aceste bare. deoarece conduce la un calcul laborios. aşa cum se va vedea mai departe. pentru că o ecuaţie de la acest nod împreună cu ecuaţiile de echilibru scrise pentru ultimul nod servesc drept ecuaţii de verificare.7 Structuri articulare complexe 5. În locul barelor secţionate se introduc eforturile axiale. Deci. Dacă din calcul rezultă pentru unele eforturi semnul minus înseamnă că aceste eforturi sînt în realitate eforturi de compresiune. deoarece nu se cunoaşte de la început natura eforturilor din bareîntindere sau compresiune. iar pentru o grindă cu zăbrele cu n noduri se pot scrie 2n ecuaţii din care se determină eforturile necunoscute şi reacţiunile. se continuă calculul parcurgînd nodurile în aşa fel încît să rezulte de fiecare dată maximum două eforturi necunoscute. la verificarea ultimului nod. în aşa fel încît să se obţină numai două necunocute în fiecare nod. Pentru anumite ipoteze de încărcare pot exista bare în care efortul să fie egal cu zero.5. Analizînd structurile articulate simple se constată că acestea satisfac condiţia de existenţă a numai două eforturi necunoscute în fiecare nod. Dezavantajul metodei constă în aceea că o greşeală efectuată pe parcurs se va repercuta asupra calculului ulterior şi nu va fi descoperită decît în final.Fig.4 Metoda izolării nodurilor În această metodă se consideră izolat fiecare nod al grinzii cu zăbrele. prin metoda secţiunilor. Deoarece nu se ştie unde anume s-a greşit . considerate de întindere. Pentru calculul eforturilor în barele grinzii cu zăbrele .se consideră iniţial că toate eforturile necunoscute sînt eforturi de întindere.

Pentru simplificarea calculelor este indicat ca fiecare ecuaţie să conţină numai o singură necunoscută.cînd în nod concură trei bare. pentru ca aceste eforturi să poată fi determinate. A treia ecuaţie este o combinaţie a celorlalte două. se secţionează structura şi se scriu ecuaţiile de echilibru static pentru una din cele două substructuri rezultate. 82 . şi în acest scop se scriu următoarele ecuaţii de echilibru static: -ecuaţii de momente în raport cu punctele de intersecţie a cîte două din cele trei bare secţionate. 5. la grinzile cu zăbrele cu tălpi paralele. iar în nod nu sînt aplicate forţe exterioare. deoarece în acest caz nu se asigură legarea invariabilă a celor două porţiuni. Exemplul 1: Pentru grinda cu zăbrele din figura 5. Cele trei bare nu trebuie să fie concurente într-un punct sau paralele. în nodurile de la extremităţile lor.5 Metoda secţiunilor Prin intermediul acestei metode se pot determina eforturile din una sau mai multe bare. eforturile în cele două bare sînt nule (condiţia de echilibru a nodului presupune ca forţele să fie coliniare. . Deoarece în plan se pot scrie trei ecuaţii de echilibru static. Problema care trebuie rezolvată în metoda secţiunilor constă în determinarea rezultantei forţelor exterioare (acţiuni directe şi reacţiunile din reazeme) pe una din substructuri şi exprimarea echilibrului acestei rezultante în funcţie de eforturile din barele secţionate. Izolarea unei substructuri se face prin secţionarea barelor care leagă cele două substructuri şi introducerea forţelor axiale din aceste bare. Înainte de a trece la calculul eforturilor din bare se determină reacţiunile.-dacă într-un nod concură două bare de direcţii diferite şi în nod nu sînt aplicate forţe exterioare.8 să se determine eforturile din barele grinzii cu zăbrele (în secţiunea I-I) folosind metoda secţiunilor. astfel încît în secţiunea efectuată să apară ca necunoscute numai eforturile din trei bare. În acest caz numai două ecuaţii de echilibru static sînt independente. . din care două sînt în prelungire. În metoda secţiunilor. fără să fie nevoie să se cunoască eforturile din alte bare. înseamnă că secţiunea realizată prin structură trebuie să taie maximum trei bare. efortul în cea de-a treia bară este nul. trebuie făcută în aşa fel încît să conducă la ecuaţii cît mai simple. pentru porţiunea izolată din grinda cu zăbrele. egale şi de sens contrar sau nule). Scrierea ecuaţiilor de echilibru static.dacă în nod concură trei bare. efortul în bara a treia se determină din ecuaţia de proiecţie după normala la barele în prelungire. -ecuaţii de momente pentru calculul eforturilor din tălpi şi ecuaţii de proiecţii după normala la tălpi pentru calculul eforturilor din diagonale. din care două sînt în prelungire şi în nod se aplică o forţă exterioară de direcţie oarecare.

N × 3 + 20 × 4 + 20 × 3 = 0 ® N = 46.5.6 = 8.66KN å Y = 0 ® 20 .Fig.15 × 4 + 20 × 3 = 0 ® N = -55.33 (å M ) = 0 ® .5.6KN (å M ) = 0 ® 20 × 4 + 20 × 3 .10 să se determine eforturile din toate barele prin metoda izolării nodurilor.33KN (å M ) = 0 ® .10 × 4 = 0 ® V = 20KN (å M ) = 0 ® 20 × 3 + 15 × 4 + 20 × 12 + 10 × 12 .66KN i 1 9 1 1 1 9 9 5 46 46 4 35 35 å Y = 0 ® 20 .15 .5.N × 3 + 20 × 4 + 20 × 3 = 0 ® N = 46.9 Sectiuena I-I (a) şi secţinea II-II (b) Exemplul 2: Pentru grinda cu zăbrele din fig.N × 3 = 0 ® N = 46.V × 16 = 0 ® V = 25KN (å M ) = 0 ® N × 3 + 20 × 8 .8 Metoda secţiunilor å X = 0 ® H = 20KN (å M ) = 0 ® V × 16 + 20 × 3 .N sin a = 0 ® N = sin a = 0.20 × 8 .15 × 12 . 83 .15 + N = 0 ® N = -5KN i 45 45 4 35 35 3 24 24 5 5 i 34 34 Fig.

Pentru calculul efortului din bara 3-5 se foloseşte ecuaţia de momente în raport cu nodul 4.75P × 0.3.5.6 = 0 ® N 23 = 1.75P .5.75P .11) se efectuează secţiunea I-I prin grindă. D34 .8 + 3.25P i åY = 0 ® 2P .3 × P × 4 = 0 ® V1 = 0.6 .4 h 0 M 0 .25P sin a + N 36 × 0.4 å sing 84 .75P Nod 2: å Yi = 0 ® 0.10 Metoda izolării nodurilor åM åX åM 5 = 0 ® V1 × 8 + 2P × 3 .75P = 0 ® H1 = 2 × P = 0 ® 2P × 3 + 3P × 4 .4 = 0.1. I 24 = 3 h 0 T 0 Y = .I 24 h + V0l = . I 24 .Fig. 3-4 şi 2-4 care se înlocuiesc cu eforturile de întindere S 35 .N 24 + 1.8 + N 35 = 0 ® N 35 = 0 Nod 6: å Yi = 0 ® N 56 . se suprimă barele 3-5.2 Pl = S 35 h + M 4 . D34 = 2.2 P = . o M 0 S 35 h + V0 2l .6 = 0 ® N 36 = 3. S 35 = .75 i åX = 0 ® -2P .25P × 0.N 23 × 0.D34 sing + V0 .8 5 5 i 1 sin a = Nod 1: å X i = 0 ® -2P + N13 = 0 ® N13 = 2P = 0 ® 0.I 24 h + M 3 = 0.N 12 = 0 ® N 12 = 0.D34 sing + T2.V5 × 8 = 0 3 4 = 0.8 = 0 ® N 24 = 3P Nod 3: å Yi = 0 ® -3P + 1.25P i åX Exemplul 3: Grinda cu zăbrele cu tălpi paralele Pentru aplicarea metodei secţiunilor la grinda cu zăbrele cu tălpi paralele (fig. cos a = = 0.75P × 0.25P × 0.6 = 0 ® N 56 = 2.

3P = V45 + TII = 0. luînd în considerare forţele de pe substructura din stînga secţiunii I-I. iar în diagonalele ascendente sînt de compresiune. În calculele prezentate mai sus s-a notat cu TII=V0-3P proiecţia pe verticală a tuturor forţelor situate în partea stîngă a secţiunii II-II care este asemănătoare unei forţe tăietoare. La calculul eforturilor în structurile cu zăbrele care au diagonale în K se foloseşte metoda secţiunilor combinată cu metoda izolării nodurilor.7 şi 12. Eforturile în montanţii din reazeme şi montantul central se determină din izolarea nodurilor 0. Eforturile în diagonalele descendente sînt de întindere. Pentru a calcula efortul din diagonală se scrie o ecuaţie de proiecţii după normala la tălpi.5. Fig.V45 = -T46 Efortul din talpa inferioară 2-4 se obţine din ecuaţia de momente în raport cu nodul 3. dacă prin extremitatea lui T240se duce o paralelă cu diagonala pînă intersectează linia de referinţă.åY = V 45 + V0 . Calculul efortului din montantul 4-5 necesită o secţiune prin grinda cu zăbrele de forma II-II şi scrierea ecuaţiei de proiecţii după normala la axele tălpilor pentru forţele din stînga secţiunii. Variaţia eforturilor în succesiunea de diagonale este dată de variaţia forţei tăietoare din grinda orizontală înlocuitoare. Se observă că eforturile în diagonalele grinzii cu zăbrele se calculează din forţa tăietoare T0 a grinzii orizontale corespunzătoare. Efortul din diagonala D3-4 se calculează uşor şi pe cale grafică. rezultînd că eforturile sînt de compresiune şi egale cu forţele aplicate în aceste noduri.11 Grinda cu zăbrele cu tălpi paralele 85 . Pentru a exprima efortul din montant în funcţie de forţa tăietoare de la grinda orizontală corespunzătoare este necesar să se precizeze pe care talpă sînt aplicate forţele.V45 = -T35 0 0 V45 + T46 = 0.V45 = -TII 0 0 V45 + T35 .

cos a = 0.18 × 0.555 = 0 ® N 13 = 10 Nod 2: å Yi = 0 ® 18 × 0. sin a = 0.Exemplul 4: Să se determine eforturile din barele grinzii cu zăbrele din figura 5.833 = 0 ® N12 = 18 = 0 ® N 13 .N12 × 0.N 24 + 18 × cos a + 18 × cos a = 0 ® N 24 = 20KN 86 .12 folosind metoda izolării nodurilor.555 Nod 1: å Yi = 0 ® 15 .833 .833 + N 23 × sin a = 0 ® N 23 = -18KN i åX åX i = 0 ® .

fiind de fapt un mecanism. Pentru sisteme avînd mai multe grade de libertate. în timp ce îl împiedică de a lua altele. reprezintă deplasări incompatibile. sugestive şi elegante. înseamnă că din alcătuirea sa rezultă posibilităţi de deplasare cinematică. Pe această bază se dezvoltă întregul studiu al echilibrului. supus acţiunii unui ansamblu de forţe.6 UTILIZAREA PRINCIPIULUI LUCRULUI MECANIC VIRTUAL Exprimarea stării de echilibru pentru un sistem oarecare. Deplasarea poate fi dată într-un sens sau celălalt. Un asemenea sistem avînd mai puţine legături decît cel minim necesare asigurării indeformabilităţii geometrice şi fixării în plan.CAP. se poate face folosind principiul deplasărilor virtuale cunoscut din Mecanică. se pot obţine variate posibilităţi de deplasări compatibile cu legăturile. dar numărul deplasărilor distincte este egal cu cel al gradelor de libertate. Primul caz se referă la deplasări compatibile cu legăturile. aşa cum aceasta intervine în calculul structurilor. obţinîndu-se metode de lucru care conduc la soluţii simple.6. Pentru exemplificare fie sistemul din fig. considerăm un sistem oarecare avînd unul sau mai multe grade de libertate. imaginea deplasărilor corespunzătoare este arătată în fig.6.1. orice altă deplasare putînd fi obţinută din acestea prin combinare. în timp ce deplasările care s-ar putea imagina. Legăturile existente îi pot permite să ia anumite poziţii deplasate.1 care are două grade de libertate (d=3x2+2x23x4=-2) 87 . Fiecare grad de libertate existent în alcătuirea sistemului permite o deplasare distinctă compatibilă cu legăturile. Pentru sisteme avînd un singur grad de libertate. ambele alternative constituind de fapt o singură deplasare distinctă permisă de legături. dar care nu sînt permise de legăturile existente. Pentru precizarea noţiunii de “deplasare virtuală”.

Situaţii asemănătoare se întîlnesc la orice alte sisteme avînd grade de libertate. Alte deplasări posibile sînt de exemplu III şi IV. Înseamnă că posibilităţile de deplasări compatibile cu legăturile. O deplasare virtuală trebuie văzută ca deplasarea infinit mică de la începutul unei mişcări. în funcţie de numărul gradelor de libertate care rezultă din distribuirea legăturilor. 88 .1 Sisteme avînd un singur grad de libertate Menţinînd fixe barele 1-2 respectiv 4-5. care rezultă din modul de alcătuire a sistemelor cu grade de libertate. dată în sens invers. care se găseşte în echilibru. Fie acum un sistem oarecare-avînd grade de libertate. rezultă posibilităţile de deplasare I şi II compatibile cu legăturile.Fig. O asemenea deplasare poartă numele de deplasare virtuală şi trebuie înţeleasă ca o deplasare posibilă infinit mică. cu deplasarea I.6. dar se constată uşor că deplasarea III rezultă din suprapunerea deplasărilor I şi II în timp ce deplasarea IV se obţine suprapunînd deplasarea II. compatibilă cu legăturile. Posibilităţile de deplasări distincte compatibile cu legăturile constituie astfel o caracteristică de alcătuire a unui sistem. supus unui ansamblu de forţe. permisă de legăturile existente în sistem. dar independentă de modul de acţiune al forţelor aplicate. Se poate totuşi imagina că independent de acţiunea forţelor exterioare s-ar da sistemului o deplasare foarte mică. distribuit astfel încît sub acţiunea acestuia sistemul se găseşte în echilibru. Datorită stării de echilibru acţiunea forţelor aplicate nu dă sistemului nici o deplasare cinematică reală. care să-l ducă într-o poziţie infinit vecină. reprezintă deplasări virtuale ce pot fi date acestor sisteme.

Pentru o deplasare virtuală dată unui sistem. Este uşor de văzut supleţea procedeului. adică o structură cu mai puţine legături decît numărul minim necesar pentru a obţine o structură invariabilă geometric şi corect fixată în plan. Prin aceasta caracterul lor diferă de cel al ecuaţiilor de echilibru examinate anterior (ecuaţii de proiecţii şi de momente) conducînd la obţinerea unui instrument de operare mai adecvat interpretărilor de ansamblu ale fenomenelor studiate. înseamnă că se obţin ecuaţiile necesare pentru aflarea necunoscutelor.astfel că direcţia deplasării unui punct al sistemului coincide cu direcţia vitezei din acel punct. Se stabilesc astfel relaţii de condiţie numai între sarcini şi forţele de legătură puse în evidenţă. Ecuaţiile de echilibru. numărul necunoscutelor puse în evidenţă este egal cu numărul gradelor de libertate care rezultă prin suprimarea legăturilor respective. Acest lucru mecanic se numeşte lucru mecanic virtual şi poate fi evaluat pe baza relaţiei : dL = 0 ® å M i y i + å Pi hi = 0 Condiţia de mai sus serveşte la exprimarea ecuaţiilor de echilibru ale unui sistem oarecare. ecuaţiile de echilibru scrise prin deplasări virtuale conduc numai la stabilirea unor relaţii de condiţie între necunoscutele puse în evidenţă. punînd în evidenţă forţele de legătură respective. Exprimarea condiţiei de echilibru prin deplasări virtuale conduce la ecuaţii în care nu intervin celelalte forţe de legătură. Aceste forţe de legătură intră deci în categoria forţelor active. iar în ecuaţia dL = 0 intră numai forţe exterioare active. ci numai pentru anumite situaţii particulare de încărcare. De fapt. La un sistem cu grade de libertate. aflat în echilibru sub acţiunea unui ansamblu de forţe. deplasări numite deplasări compatibile cu legăturile. compatibilă cu legăturile 89 . Cînd structura dată este static determinată. Domeniul de aplicare al principiului deplasărilor virtuale cuprinde şi posibilitatea exprimării condiţiei de echilibru static. stabilesc corelaţii directe între diferitele forţe active care acţionează asupra sistemului. Pentru aceasta se dau deplasări virtuale unor sisteme care nu conţin grade de libertate (sînt static determinate sau static nedeterminate). În acest caz. iar mărimile lor trebuie să fie astfel încît să asigure echilibrul sistemului. obţinerea unui sistem cu un anumit număr de grade de libertate impune suprimarea unui număr mai mare de legături. nu se produc deplasări cinematice. Legăturile existente în această structură permit ca să ocupe anumite poziţii deplasate. care introduce în ecuaţii numai necunoscutele dorite. Porţiunile componente ale sistemului sînt considerate corpuri rigide. acestea figurînd împreună în ecuaţia de echilibru. scrise pe baza folosirii principiului deplasărilor virtuale. Cînd structura este static nedeterminată. Pentru fiecare deplasare virtuală dată se poate scrie o asemenea ecuaţie. Dacă asupra unei structuri mecanism acţionează un sistem de forţe în echilibru. dar ele pot fi reduse la sisteme de acest fel prin suprimarea unor anumite legături. surplusul fiind egal cu numărul legăturilor suplimentare. care aduce structura într-o poziţie infinit vecină. Aici trebuie considerată starea de echilibru dintre forţele exterioare şi forţele interioare. Deoarece pentru fiecare grad de libertate se poate scrie prin deplasări virtuale o ecuaţie de echilibru. echilibrul nu este posibil pentru sarcini oarecare. corespunde o cantitate de lucru mecanic elementar datorită parcurgerii de către forţe a deplasărilor corespunzătoare. O astfel de deplasare infinit mică. utilizarea ecuaţiei serveşte la exprimarea condiţiei de echilibru static. caracterizată prin posibilităţi de deplasare cinematică. necesare pentru asigurarea echilibrului. deci cu numărul gradelor de libertate ale sistemului. structurile care se studiază în Statica construcţiilor nu au grade de libertate. Se poate imagina că structurii i se imprimă o deplasare foarte mică. Deplasările virtuale au un caracter cinematic deoarece sînt date unor sisteme avînd grade de libertate. Numărul de ecuaţii diferite de echilibru ce se pot obţine pentru un sistem este egal cu numărul deplasărilor virtuale distincte care pot fi date acestuia. Se consideră un mecanism. Condiţia de compatibilitate cu legăturile conduce la deplasări virtuale cu caracter elastic. corespunzătoare legăturilor menţinute. Studiul deplasărilor virtuale se va face deci după legile cinematicii pentru mişcări infinit mici. În acest mod. reprezentate de anumite poziţii deformate. care sînt singurele necunoscute.

a trei corpuri oarecare. se realizează cu ajutorul teoremei de coliniaritate . Starea de echilibru a unei structuri supusă unui sistem de forţe oarecare se poate exprima şi folosind principiul deplasărilor virtuale: “ condiţia necesară şi suficientă ca o structură să fie în echilibru este ca suma lucrurilor mecanice virtuale produse de toate forţele aplicate pe structură. Pentru sistemele de corpuri. Pentru exemplificare se consideră sistemul cinematic. În calculul practic se pleacă de la o deplasare generalizată considerată unitară. iar lucrul mecanic al unui moment este produsul dintre un moment (M) şi rotatia corpului (dψ). Se porneşte de la o rotire ψ1 a corpului I în jurul centrului 1p. Centrul de rotire al corpului II.1 Centre absolute de rotaţie. determinarea poziţiei centrelor instantanee. să fie nulă pentru orice deplasare virtuală. Astfel este necesară trasarea diagramelor de deplasare virtuală pe orizontală şi pe verticală. teoremă care se enunţă astfel: “la sistemele cinematice plane. Baza de susţinere se consideră ca un corp. poartă numele de “deplasare virtuală”. În funcţie de această deplasare se calculeză rotaţiile tuturor corpurilor şi deplasările punctelor de aplicaţie ale forţelor şi ale rezultantelor încărcărilor uniform distribuite. N=3x1-4-0= -1 Deoarece N<0 rezultă că sistemul este un mecanism cu un grad de libertate.6. şi anume 90 . Articulaţia 12 este punct comun al I şi II. Centrul instantaneu de rotaţie al unui corp se află pe normala la direcţia vitezei punctelor corpului. Centre relative de rotaţie Centrul instantaneu de rotaţie îl reprezintă punctul în jurul căruia se produce rotaţia corpului. are o singură deplasare şi o singură viteză. trei centre instantanee de rotaţie. şi se utilizează simbolurile η şi ψ. sînt coliniare.structurii şi independentă de forţele în echilibru aplicate pe structură. compatibilă cu legăturile. pe care actionează momentul.2. Deplasările sînt infinit mici. 6.6. Lucrul mecanic al unei forţe este produsul dintre forţa (P) şi proiecţia deplasării punctului său de aplicaţie pe direcţia forţei (dη).2 Sistem cinematic cu un grad de libertate Numărul de grade de libertate cinematică se obţine cu relaţia: N=3C-A-2S. Fig. cu un grad de libertate din fig.

se determină efortul sau reacţiunea căutată: (6. 6. În cazul mecanismului din figura 6. 91 . i se dă o deplasare virtuală unitară şi din condiţia de lucru mecanic virtual egal cu zero dL=0. are o singură deplasare şi o singură viteză. Astfel putem definii: -centre absolute. -orice deplasare. Teorema de coliniaritate a centrelor instantanee de rotaţie se poate enunţa în următoarele moduri: -centrele absolute a două corpuri şi centrul relativ corespunzător sînt coliniare. -centrele relative a două corpuri reprezintă practic punctul cu deplasare comună.caracterizate prin aceea că viteza lor absolută este egală cu zero. se determină prin relaţii liniare funcţie de deplasarea unitară de la care s-a plecat. Elementul esenţial în această operaţie îl constituie cunoaşterea legii de variaţie a deplasărilor punctelor corpurilor.rotaţie sau translaţie. Pentru a evalua lucrul mecanic virtual produs de un sistem de forţe. 2p se află pe normala la viteza v3 deci în prelungirea direcţiei 3p-23. -variaţiile liniare ce delimitează deplasările unui corp în cele două diagrame (orizontală şi verticală) sînt la nivelul lor normale. -centre relative – caracterizate prin aceea că viteza relativă este egală cu zero. Centrele absolute ale corpurilor care nu se încadreză în această situaţie se determină prin intermediul teoremei de coliniaritate.2p. este necesar să se cunoască deplasările punctelor de aplicaţie ale forţelor şi rotirile corpurilor.Prin această modalitate se poate face verificarea corectitudinii diagramelor de deplasări virtuale. Mecanismului astfel obţinut. Concluzii: -diagramele de deplasări virtuale se anulează în punctele în care centrele absolute se proiectează pe axele de referinţă. comună corpurilor II şi III.2 centrul absolut al corpului II se află la intersecţia direcţiilor: 2 p K12K1 p 2 p K{ 2 p K32 K3 p iar centrul relativ 13 se află la intersecţia direcţiilor: 13K1 p K 3 p 13K{ 13K12 K 32 În cazul în care un corp este legat articulat de baza de rezemare atunci în acea articulaţie se află centrul absolut al corpului respectiv. Aceste elemente se pot obţine din aşa numitele diagrame de deplasări. aflat de altfel în echilibru sub acţiunea forţelor date şi a necunoscutei respective.2 Determinarea reacţiunilor şi eforturilor pentru structuri static determinate Pentru determinarea unui efort sau a unei reacţiuni prin folosirea principiului lucrului mecanic virtual este necesar ca structura static determinată să se transforme într-un mecanism prin eliminarea legăturii corespunzătoare efortului căutat. Corpul III se roteşte în jurul centrului 3p.3) K Sd s + å Pih i + å M jy j = 0 unde S reprezintă mărimea statică necunoscută. Schematizarea teoremei de coliniaritate se poate face în modul următor: 1p-12-2p sau 12-13-23 Poziţia unui centru absolut sau a unui centru relativ se poate obţine prin intersecţia a două direcţii. se află pe normala la viteza v1 deci în prelungirea direcţiei 1p-12. -centrele relative a trei corpuri sînt coliniare. În locul legăturii eliminate se va introduce echivalentul mecanic. Centrul de rotire al corpului II. diagrame care se reprezintă în raport cu două axe normale: orizontală şi verticală. Rezultă că trei centre instantanee de rotaţie sînt coliniare. iar δs deplasarea pe direcţia sa de acţiune-translaţie ηs sau rotire ψs. iar articulaţia 23.

3 Eliminarea legăturilor corespunzătoare eforturilor N. utilizînd principiul lucrului mecanic virtual. Aceasta se realizează suprimînd legătura corespunzătoare aşa cum se arată în fig. Fig.6. Pentru grinda Gerber din fig.Pentru ca un efort să apară în ecuaţia de echilibru (6.T.3 Fig. 6.M Exemplul 1.4 să se calculeze V2. 6. T2-ε.3) trebuie pus în evidenţă.4 Calcul eforturi prin deplasări virtuale pentru o grindă Gerber 92 .M2.6.

5 h3 = y 2 × 4. Dînd o deplasare virtuală. Caracteristica acestui mecanism este aceea că pentru orice deplasare dată. Calculul forţei tăietoare T2-ε . vor fi paralele. h3 = y 3 × 4. 1 1 y1 = y 2 = . Se obţine mecanismul cu un grad de libertate eliminînd legătura corespunzătoare momentului încovoietor M2.10 × 12 × h1 .5 h 2 = y 2 × 1. h 3 1 y1 = 1 . 12 h 15 6 1 y2 = = .5 = 12 67.5 = 12 36 93 . h3 = y 3 × 3 = 1 . 6.5 4. 6. Pe direcţia reacţiunii V2 se consideră o deplasare unitară.75KN Calculul momentului încovoietor M2. de exemplu η=1 pe direcţia forţei tăietoare rezultă diagrama de deplasări din fig. Centrul absolut al corpului I este în punctul 1 iar al corpului II în punctul 4. Centrul absolut al corpului II se află în reazemul 4. h1 = y 1 × 6 = = 9 12 × 9 12 2 13.respectiv centrul relativ 12 se află la infinit pe orizontală.5 = 108 45 h4 = y 2 × 3 = 108 Condiţia de lucru mecanic virtual este egal cu zero are forma: å Pi × hi + å M j × y j = 0 . ψ1 iar deplasările celorlalte corpuri rezultă din condiţia ca într-un centru relativ deplasările a două corpuri sînt egale. 12 Deplasarea comună h dintre corpul I şi corpul II se calculează pentru a se putea obţine 15 rotaţia y 2 : h = y 1 × 15 = .30 × h3 = 0 ® M 2 = -105KNm Semnul minus obţinut pentru momentul încovoietor indică faptul că în realitate sensul acestui moment este invers decît cel considerat iniţial. Grinda 1-2 este fixă.6c şi este format din trei corpuri.6c în care corpurile I şi II sînt paralele. iar într-un centru absolut deplasarea este egală cu zero. corpurile I şi II legate prin două legături paralele.5 = . aşa cum s-a reprezentat în fig.Calculul reacţiunii V2 În cazul de faţă mecanismul se obţine eliminînd legătura corespunzătoare reacţiunii V2.5 = . Se dă o deplasare virtuală corpului I. h = y1 × 3 = 3 .5b. mecanismul fiind format din două corpuri.6.5 h 2 = y 1 × 13. respectiv fibra întinsă va fi fibra superioară.5 3 M 2 × y 1 + 10 × 3 × h1 + 60 × h 2 . Mecanismul corespunzător calculului forţei tăietoare T2-ε este reprezentat în fig. h = y2 ×3 = 12 4 h 1 1 y3 = = .60 × h3 + 30 × h 4 + V2 × 1 = 0 ® V2 = 118. h1 = y 1 × 6 = 9 36 2 1. deci mecanismul se formează pe porţiunea de la secţiunea 2 spre dreapta şi este compus din două corpuri. Centrele de rotaţie cunoscute sînt centrul absolut 1p şi centrul relativ 12 . 1 Pe baza deplasării unitare de la care s-a plecat se poate calcula rotaţia corpului I: y 1 = . h1 = y 1 × 1.5 h 2 = y 2 × 4.10 × 3 × h 2 . y 2 = = = 9 9 3 4.

20 × 3 × h3 .30 × h 4 = 0 ® T2-e = 68.5 4 4 h 4 = y 3 × 2 = 1. Deoarece corpul de la dreapta reazemului II este fix . atunci cel din stînga se translatează.M i × 1 .60 × 1. h3 = y 2 × 1. h h1 = y 1 × 2 = 2 .M i × y 1 .M i × y 2 . 1 1 y 1 = . a) Calculul momentului încovoietor în secţiunea “i” Se consideră iniţial rotaţia corpului “1” y 1 = 1 .5 .80 × 1.5. y 2 = 1 = 1 2 h2 = y 2 × 3 = 3 h 3 y 3 = 2 = .5 = 1.T2-e × 1 + 10 × 3 × h 2 + 60 × h3 . Ulterior se pot calcula rotaţiile corpurilor II şi III şi deplasările punctelor de aplicaţie ale forţelor.5 .20 × 4 × h 4 = 0 .75KN h4 = y 3 × 3 = Exemplul 2: Să se determine momentul în secţiunea “i” şi forţa tăietoare T5-e pentru grinda Gerber din figura 6.1 12 10 × 12 × h1 .5 Aplicarea principiului lucrului mecanic virtual la grinzi Gerber b) Calculul forţei tăietoare T5-e Se consideră deplasarea pe direcţia forţei tăietoare h = 1 .e × 1 + 20 × 4 × h1 = 0 ® T5-e = 40KN 94 .5 = 0 ® M i = -105 Figura 6. h1 = 4 2 .M i 1 .T5.

H 2 = 51. 95 .H 2 ×h = 0 Fig.y 2 = .5 h 1 = . pe direcţia reacţiunii H2 se obţin diagramele de deplasări pe orizontală şi pe verticală.5 H 2 = 40 × + 150 × . Centrele de rotaţie cunoscute sînt 1p şi 12.h 2 = 2. Mecanismul cu un grad de libertate a fost obţinut eliminînd legătura orizontală din reazemul 2 şi pentru menţinerea echilibrului ansamblului s-a introdus reacţiunea H2.25 KN 2 12 Semnul este plus. Centrul absolut al corpului II se determină astfel: ì 2 p K12 K1 p 2 pí î 2 p^reazem K 2 Dînd deplasarea η=1. Condiţia de lucru mecanic virtual este: 40 ×h1 + 30 × 5 ×h 2 .Exemplul 3 : Să se calculeze reacţiunea H2 la cadrul din figura 6.5 1 = y 2 12 12 12 Reacţiunea H2 are valoarea: 1 2. deci H2 are sensul ales iniţial.6 Determinarea reacţiunii H2 utilizînd principiul lucrului mecanic virtual Deplasările fiind ininit mici unghiurile se asimilează cu tangenta. Mecanismul este format din două corpuri. Avînd η=1 se obţin celelalte deplasări: 1 1 1 2.6 utilizînd principiul lucrului mecanic virtual.6.y 1 =y 2 = .

Eliminînd legătura corespunzătoare momentului încovoietor din secţiunea “i” se obţine mecanismul din figura 6. Fig. utilizînd principiul lucrului mecanic virtual.7 Utilizarea principiului lucrului mecanic virtual pentru determinarea momentului Mi Mecanismul format este din trei corpuri.5 .6.6 6 Ecuaţia de lucru mecanic virtual capătă forma: M i × y 2 + M i × y 3 + 30 × 3 × h1 + 30 × 2 × h 2 = 0 ® M i = 106. h1 = y 2 × 1.6 1 1 y2 = . 3.8KNm y1 = y 3 = 96 .7. h2 = y 3 ×1 = .7.Exemplul 4: Să se calculeze momentul încovoietor din secţiunea i la cadrul din fig. Centrul absolut al corpului II se obţine folosind teorema de coliniaritate după cum urmează: ì1p + (1.3)þ 1 1. 6.5 = 6 3.2) ü 2p í ý î3p + (2.

Centrul absolut al corpului II se află în articulaţie la legătura cu baza de rezemare. Pentru determinarea momentului în secţiunea “i” în acea secţiune se întrerupe continuitatea. Mecanismul obţinut este format din patru corpuri. introducîndu-se o articulaţie. folosind principiul lucrului mecanic virtual.8 .Exemplul 5: Să se determine momentul din secţiunea “i” pentru cadrul din figura 6. 97 .la fel şi în cazul corpului patru.

3) 3pí î4p + (3.8 Exemplu aplicare principiul lucrului mecanic virtual la cadre Pentru determinarea centrelor absolute ale corpurilor 1 şi 3 se aplică teorema de coliniaritate după cum urmează: ì^ reazem 1pí î2p + (1.4) Poziţia centrelor absolute 1p şi 3p se obţine prin asemănări de triunghiuri. 1 y2 = y4 = 9 1 1 y1 = .2) ì2p + (2.Fig.6. y3 = 27 6 98 . Astfel conform figurii x=27. y=6.

27M i = -20 ® M i = -74KNm Exemplul 6: Se cere calculul momentul încovoietor Mi şi a reacţiunii H2 la cadrul din figura 6.Mi ç + ÷ + 8 × = 0 4 è4 4ø 1 M i × = 2 ® M i = 4KNm 2 -Pentru calculul reacţiunii H2 se elimină legătura corespunzătoare acestei reacţiuni.Pentru calculul momentului încovoietor Mi se întrerupe continuitatea cadrului în secţiune “i”.48 = 0 3 9 9 9 è9 6ø 0. y 2 = .M i y 2 + 8h1 = 0 1 æ1 1ö .72 × . Mecanismul obţinut este format din două corpuri.12 × 2 × h 2 . y 1 = 1 = 2 4 8 1 H 2 × 1 .12 × 6 × h1 .9b. pe baza căreia se vor calcula ulterior rotaţiile tuturor corpurilor.8h 2 = 0 ® H 2 = 8 × = 1KN 8 99 .2) 1 1 y 2 = . h2 = y 2 × 1 = 27 9 9 2 1 h3 = y 3 × 2 = = 6 3 .M i y 3 + 60 × y 4 .24 . Se consideră iniţial o deplasare unitară pe direcţia centrului relativ (1. 1 1 y1 = y 3 = .2). astfel încît nodul 2 va conţine un reazem simplu.M i y 2 . ì^ reazem 2p í î1p + (1. h2 = y 2 × 1 = 8 8 h 1 1 h1 = y 2 × 4 = . Structura astfel formată este un mecanism format din 3 corpuri conform figurii 6.12 × 4 × h3 = 0 1 1 1 1 æ1 1ö M i ç + ÷ = 60 × . prin introducerea unei articulaţii.9: .M i × y 1 .h1 = y 1 × 3 = 3 1 1 = . 4 4 1 h1 = y 3 × 1 = 4 .

6.Fig.9 Calculul momentului Mi şi a reacţiunii H2 100 .

for a utilă formată din oameni şi utilaje. Efortul Si va fi în acest caz: (6. În practică.Una din solu ii pentru ob inerea acestei valori maxime ar însemna să se plaseze sistemul de for e într-o serie de pozi ii şi să se determine valoarea Si corespunzătoare.1 supusă ac iunii sistemului de for e P1. se schimbă numai pozi ia for elor. Efortul Si variază func ie de pozi ia sistemului de for e. P2 . În pozi ia din fig.P4. există şi for e mobile. sic .P3.1 Grindă simplu rezemată încărcată cu for e concentrate În pozi ia din fig. For ele au intensitatea constantă.f. sib . Datorită schimbării pozi iei for elor exterioare are loc o modificare corespunzătoare a reac iunilor şi eforturilor. O astfel de solu ie conduce la un volum mare de calcul şi un consum mare de timp.P4 sînt aplicate în sec iunile a şi b. care pot ac iona în orice punct al structurii. iar ordinea for elor nu poate fi modificată la acelaşi convoi. Un efort Si din sec iunea i se determină ca sumă a efectelor celor două for e : (6.7. 101 . Distan a între for ele unui convoi mobil este constantă. cu mărime şi pozi ie fixe.g.4) KSi = s ia P1 + s ib P2 + s ic P3 + s id P4 unde sia reprezintă mărimea efortului Si cînd grinda ar fi încărcată numai cu o for ă egală cu unitatea ac ionînd în sec iunea a iar sib reprezintă mărimea efortului Si cînd grinda ar fi încărcată numai cu o for ă egală cu unitatea ac ionînd în sec iunea b.şi în concluzie va exista o valoare maximă pentru acesta.P3 .7. P2. care se iau în considerare la proiectarea construc iilor.P3 . Convoaiele de ac iuni mobile şi ac iunile utile sînt standardizate şi se dau în norme oficiale.7. Se consideră grinda simplu rezemată din fig.5)KSi = s ie P1 + s if P2 + s ig P3 + s ih P4 Se poate trage concluzia că efortul Si se poate exprima în func ie de for ele P1. sid denumi i coficien i de influen ă şi care reprezintă efectul unor for e egale cu unitatea. For ele mobile sînt reprezentate de greutatea oamenilor.1b for ele P1. Ca exemple de for e mobile se pot da: convoaiele de for e aduse de ro ile locomotivei şi vagoanelor la podurile de cale ferată. Prin compara ia valorilor din şirul astfel ob inut se poate ob ine valoarea maximă. Fig.P3. distan a dintre for e este constantă.7.P4 şi are nişte coeficien i de forma sia . a maşinilor şi utilajelor de transport.1 a for elor P1.P4 sînt aplicate în sec iunile e. For ele mobile dintr-un convoi nu-şi modifică mărimea şi orientarea.1 Semnifica ia liniilor de influen ă Metodele studiate în capitolele precedente permit calculul reac iunilor şi eforturilor din structurile static determinate produse de for e cu pozi ie fixă. convoaiele produse de podurile rulante.h.P2.CAP. P2 . Mai mult sînt unele construc ii care suportă în principal ac iunea for elor mobile – cazul podurilor. convoaiele de for e produse de vehicule cu pneuri şi pe şenile la podurile de şosea. în afara ac iunilor permanente. cum sînt ac iunile utile.7 LINII DE INFLUEN Ă 7.

Mai economic, din punct de vedere al calculului, ar fi să se utilizeze linia de influen ă a efortului considerat. Linia de influen ă este o diagramă care reprezintă varia ia unei mărimi staticereac iune sau efort- cînd o for ă egală cu unitatea, de direc ie dată, parcurge structura, deplasîndu-se pe cale. Liniile de influen ă pot fi ob inute prin două metode: -metoda analitică -metoda cinematică Astfel, metoda analitică se pretează la grinda dreptă simplu rezemată, iar metoda cinematică la grinzile Gerber. 7.2 Metoda analitică 7.2.1 Grinda simplu rezemată Pentru grinda simplu rezemată din fig.7.2 se va trasa linia de influen ă a reac iunii V1 şi a reac iunii V2.

Fig.7.2 Linia de influen ă pentru reac iunea V1 şi reac iunea V2 Linia de influen ă a reac iunii V1 are expresia: 1⋅ b V1 = l unde b este variabilă , for a unitate fiind mobilă. Introducînd condi iile la limită asupra variabilei rezultă: -pentru b=0 , V1=0 -pentru b=l, V1=1 Rezultă că atunci cînd for a unitate se află în sec iunea 2 reac iunea V1 este egală cu zero, iar cînd for a unitate se află în sec iunea 1 reac iunea V1 este egală cu 1. Deci, reac iunea V1 variază liniar cînd for a unitate parcurge întreaga grindă. Diagrama care prezintă această varia ie este linia de influen ă a reac iunii V1. Linia de influen ă are o scară –respectiv ordonata- şi un semn. O ordonată a liniei de influen ă a reac iunii V1 reprezintă mărimea acestei reac iuni cînd for a egală cu unitatea se află chiar în dreptul ordonatei respective.

102

Linia de influen ă a reac iunii V2 Reac iunea V2 are expresia: 1⋅ a V2 = l unde a este variabilă. Din condi iile de limită asupra variabilei rezultă: -pentru a=0, V2=0 -pentru a=l, V2=1 Cu aceste valori a fost construită linia de influen ă a reac iunii V2. Linia de influen ă a for ei tăietoare TI Se consideră grinda simplu rezemată din fig. 7.3 pe care se marchează sec iunea I distan ele x şi x’ sînt constante.

Fig.7.3 Linia de influen ă a for ei tăietoare şi a momentului încovoietor în sec iunea “i” Reac iunile au expresiile: 1⋅ b 1⋅ a , V2 = V1 = l l Se vor analiza două situa ii: -for a unitate se află în intervalul i-2(0≤b≤x’). În acest caz for a tăietoare din sec iunea i este egală cu reac iunea V1 deci 1⋅ b Ti = V1 = l Din condi iile asupra lui b rezultă: -pentru b=0, V1=0 şi TI=0

103

x' x' siTi = l l deci for a tăietoare are aceeaşi varia ie ca şi reac iunea V1.

-pentru b=x’, V1 =

For a unitate se află în intervalul 1-I(0≤a≤x) În acest caz for a tăietoare din sec iunea I are expresia: λ ⋅b 1⋅ a Ti = V1 − 1 = −1 = = −V2 l l Din condi iile asupra lui a rezultă: -pentru a=0, V2=0 şi Ti x x -pentru a=x V2 = si KTi = − l l deci for a tăietoare are aceeaşi varia ie ca şi reac iunea V2 dar are semnul minus. În fig.7.3 au fost reprezentate rezultatele pe cele două intervale, ob inînd linia de influen ă a for ei tăietoare. Suma celor două segmente din sec iunea i este egală cu 1 şi reprezintă scara liniei de influen ă. Se mai constată, la această linie de influen ă faptul că cele două ramuri sînt paralele. Linia de influen ă a momentului încovoietor Mi: Se consideră aceleaşi două situa ii ca şi în cazul liniei de influen ă a for ei tăietoare Ti. For a unitate se află în intervalul i-2(0≤b≤x’) 1⋅ b M i = V1 ⋅ x = x l Din condi iile la limită se ob ine: -pentru b=0,V1=0 şi MI=0 -pentru b=x’, V1=x’/l şi MI=xx’/l For a unitate se află în intervalul 1-I(0≤a≤x) 1⋅ a M i = V 2 ⋅ x' = ⋅ x' l Din condi iile la limită se ob ine: -pentru a=0, V2=0 şi MI=0 -pentru a=x, V2=x/l şi MI =xx’/l Se constată că pentru momentul încovoietor Mi s-a ob inut aceeaşi valoare, calculînd fie pentru for ele din stînga, fie pentru for ele din dreapta. xx' Scara acestei linii de influen ă este ordonata η = l 7.2.2 Grinda cu consolă Considerînd o sec iune dată “i” în por iunea dintre reazeme (fig.7.4a), atît timp cît sarcina de 1 parcurge intervalul 1-2 situa ia este la fel ca pentru grinda simplu rezemată, deci linia de influen ă este aceeaşi (fig.7.4b). Cînd sarcina trece pe consolă, linia de influen ă se completează ca pentru reac iunea V1 (fig.7.4b), deoarece în acest caz TI=V1. Acelaşi rezultat se ob ine şi prin folosirea deplasărilor virtuale, deplasarea corespunzătoare for ei tăietoare din sec iunea i fiind arătată în fig. 7.4b. Pentru o sec iune k situată pe consolă, for a tăietoare în sec iune este nulă pentru orice pozi ie a sarcinii de 1 în intervalul 1-2-k, deci pe acest interval linia de influen ă are ordonate nule. Pentru pozi ii ale sarcinii la drepta sec iunii rezultă Tk=1 deci tkx=1, linia de influen ă avînd ordonată constantă pe por iunea k-3. Acelaşi rezultat se ob ine şi folosind deplasarea virtuală, arătată în fig. 7.4e unde se constată că por iunea de grindă 1-2-k nu se poate deplasa de pe reazeme, respectînd legăturile existente. Condi ia de paralelism între cele două por iuni
104

Această linie de influen ă este aceeaşi ca pentru o grindă 2-3 încastrată în 2.4f)şi T2dr(fig. sub forma unei varia ii liniare care uneşte punctele corespunzătoare extremită ilor acestui panou. raportul δ x / δ k = 1 dă mărimea ordonatei liniei de influen ă. se ob in liniile de influen ă T2st (fig. 105 .4 Linia de influen ă pentru for a tăietoare Deci dr st T2 − T2 = V 2 se constată că liniile de influen ă ob inute o satisfac regăsind linia de influen ă V2.7. respectiv la dreapta reazemului 2. În cazul transmiterii indirecte a sarcinilor. liniile de influen ă se ob in în acelaşi mod. Cînd sec iunea ar fi situată imediat la stînga.7. inînd seama de rela ia T2 = T2 + V2 Fig.7. corec ia intervenind numai în panoul care con ine sec iunea.4g) care sînt cazuri particulare ale liniilor de dr st influen ă TI şi Tk.de grindă impune por iunii k-3 să se deplaseze paralel cu pozi ia ini ială.

pe direc ia mărimii statice ce urmează a fi determinată. devine: (7. Expresia lucrului mecanic virtual. Structura trebuie transformată într-un mecanism cu un grad de libertate prin eliminarea legăturii pe direc ia mărimii statice (reac iune sau efort) a cărei linie de influen ă urmează a fi trasată şi în locul ei se introduce mărimea statică S. Astfel structura va fi încărcată cu mărimea statică S şi cu for a egală cu unitatea.3 Metoda cinematică Metoda cinematică are la bază utilizarea principiul lucrului mecanic virtual. LT4+ ε . adică δS=-1 se ob ine expresia mărimii S: (7. mărimea S are mărimea deplasării sec iunii în care se află for a egală cu unitatea şi are şi acelaşi semn. Etapele de trasare a liniei de influen ă sînt: -structura static determinată se transformă într-un mecanism cu un grad de libertate prin eliminarea legăturii corespunzătoare mărimii S şi se pune în eviden ă mărimea S.3) K S = δ p expresie care arată că în condi ia δS=-1. şi se construieşte diagrama de deplasări virtuale. -se consideră o deplasare virtuală δs=-1. LM 5 (fig.7. -diagrama de deplasări poate fi considerată ca fiind linie de influen ă dacă i se ataşează scara δS=-1. iar dacă deplasarea are loc în sens invers sensului de ac iune al for ei unitate atunci semnul este minus. Ca nota ii se consideră deplasarea δ s pe direc ia efortului S şi deplasarea δ p pe direc ia for ei unitate. Linii de influen ă la grinzi Gerber: Exemplul 1: Să se traseze liniile de influen ă pentru momentul M1.5) se deduce: (7. produs de aceste for e.1)K Sδ s + 1 ⋅ δp = 0 Din expresia (6.5) 106 .7. LT4−ε .2)K S = − δp δs Dacă se consideră deplasarea pe direc ia lui S egală cu unitatea şi de sens invers sensului lui S. Dacă deplasarea are loc în sensul de ac iune al for ei unitate atunci semnul deplasării δ p este plus.

6 Linii de influen ă pentru reac iuni şi eforturi la o grindă Gerber 107 .5 Linii de influen ă la grinzi Gerber Exemplul 2: Se cer liniile de influen ă pentru reac iuni şi eforturi la grinda din fig.7.LM4.Fig.6 (LV2.LMi) Fig.LV4.7. 7.

108 .

Deplasările acestor sec iuni pot fi reprezentate printrun vector (matrice coloană) definit în mod similar ca vectorul for ă. Fiecare coloană din matricea [P] reprezintă vectorul for elor dintr-o ac iune aplicată pe structură. Elementele vectoruluideplasare pentru structura din fig.U 12 ]T 109 . iar deplasările unghiulare ca şi momentele. se scriu matriceal astfel: {U } = [U 1 KU 2 KU 3 . Dacă asupra structurii se aplică concomitent două sau mai multe ac iuni. Deplasările liniare sînt pozitive dacă se produc de sus în jos şi de la stînga la dreapta. 8. Deplasările liniare se reprezintă ca şi for ele..8...CAP. Pentru a definii vectoruldeplasare este necesar să se precizeze sec iunile în care urmează să se calculeze deplasările şi componentele acestor deplasări.1 Primul element al vectorului {P} indică mărimea for ei P1.8. Acest sistem de referin ă este necesar pentru precizarea coordonatelor punctelor de aplica ie ale for elor. Vectorul-for ă se defineşte ca un ansamblu de ac iuni care se aplică asupra unei structuri.P12 } Fig. În general asupra unei structuri ac ionează mai multe ac iuni independente cum ar fi: greutatea permanentă. Vectorul deplasare. atunci for a generalizată se poate scrie compact.8 DEFORMAREA ELASTICA A STRUCTURILOR 8.8. vectorul –for ă pentru structura din fig..1 Vectorul for ă.. Numărul coloanelor din matricea [P] este egal cu numărul ipotezelor de încărcare considerate. ac iunea vîntului.. Un semn negativ în vectorul for elor exterioare arată că for a respectivă are săgeata opusă fa ă de conven ia de semne adoptată.1. ac iunea seismică. iar rotirile sînt pozitive dacă se rotesc în sensul orar. al doilea element indică mărimea for ei P2 şi aşa mai departe. Astfel...1 este alcătuit din ansamblul for elor şi momentelor care ac ionează concomitent pe structură..1 Ansamblul for elor şi momentelor care ac ionează pe structură Sensul pozitiv al for elor din vectorul de mai sus precum şi sistemul de referin ă global se prezintă în fig. ac iunile utile. Calculul structurilor static nedeterminate necesită determinarea deplasărilor (liniare sau unghiulare) în anumite sec iuni caracteristice. utilizînd o singură matrice [P]. Orice sistem de for e se poate reprezenta printr-un vector ale cărui elemente sînt componentele for elor şi momentelor care ac ionează concomitent pe structură: {P} = {P1 K P2 K P3 . În cazul calculului matriceal al structurilor este necesară alegerea unui sistem de referin ă global în care se defineşte structura.

Comportarea elastică sau neelastică a structurii depinde de natura materialului folosit la realizarea construc iei.2 Rela ia for ă-deplasare (liniară şi neliniară) {P}=[K]{U} Comportarea neliniară: Cauzele care produc comportarea neliniară a sistemelor structurale.8. Dacă structura este realizată dintr-un material elastic şi se află în domeniul micilor deplasări. Structura poate avea o comportare elastică sau neelastică după răspunsul pe care-l dă la aplicarea ac iunilor.3 Lucrul mecanic al for elor exterioare Prin deformarea structurii punctele de aplica ie ale for elor îşi schimbă pozi ia şi ca urmare a for elor exterioare produc lucru mecanic. denumit pe scurt lucru mecanic exterior. reprezentată prin curbele P-U (fig. De exemplu. 110 . Cînd după înlăturarea ac iunilor în structură se păstrează unele deforma ii permanente. Tipice pentru această neliniaritate sint diferitele materiale cu comportare elasto-plastică şi fenomenul de fluaj. În urma aplicării ac iunilor asupra construc iilor acestea se deformează şi în structură iau naştere eforturi. rela ia P-U este neliniară. Rela ia deforma ie specifică –deplasare este neliniară.8. structura are o comportare elastică şi deforma ia structurii este elastică. structura se află în domeniul plastic şi deforma iile remanente sînt deforma ii plastice. structura are comportare neelastică. se încadrează în următoarele grupe: -neliniaritatea materialului (fizică) con ine fenomenul fizic care apare în materialele de construc ie în timpul deforma iei. dacă după înlăturarea ac iunilor aplicate pe structură aceasta revine la pozi ia ini ială.4) există o rela ie de legătură între for ele aplicate pe structură şi deplasările elastice ale unei sec iuni.1. Astfel.2) de unde rezultă că for ele aplicate pe structură sînt propor ionale cu deplasările. Dacă după înlăturarea ac iunilor de pe structură aceasta nu revine la pozi ia ini ială. în domeniul micilor deplasări. în cele mai multe cazuri. -neliniaritatea geometrică în cazul în care se admite rela ia σ − ε liniară. ecua iile de echilibru static se scriu pe structura ini ială nedeformată. Comportarea liniară: Analog curbei σ-ε (fig. 8. se poate admite propor ionalitatea între for ele aplicate pe structură şi deplasările elastice corespunzătoare. Fig.2 Comportarea structurilor În elegerea corectă a calculului structurilor static nedeterminate impune analiza ipotezelor simplificatoare adoptate. deplasările pot fi mici sau mari dar rotirea de corp rigid să fie mică.8.

3 care prin înc rcare cu for a P1 a ajuns în pozi ia deformat .3) K Lex = 1 ∫ ∆ jj d∆ jj = P1∆11 0 ∆ 11 2 ceea ce arat c lucrul mecanic efectuat de for a P1 este egal cu jum tate din produsul dintre for şi deplasarea pe direc ia for ei .4) grinda se deformeaz în continuare. Pe măsură ce intensitatea for ei creşte de la valoarea zero la valoarea finală P1.3a ce se încarcă cu o for ă concentrată aplicată static. dar produsă de o altă for ă. Pentru a determina lucrul mecanic efectuat de for a P1 se porneşte de la varia ia lucrului mecanic.3. ce ac ionează asupra structurii. punctul său de aplica ie se deplasează cu 11. lucrul mecanic este denumit rezistent şi va fi considerat negativ. Fie grinda din figura 8.For a P1 va parcurge aceast deplasare cu întreaga sa intensitate.8. În cazul corpurilor deformabile sînt posibile două situa ii în care for ele exterioare produc lucru mecanic. deci lucrul mecanic va fi: (8.Dacă for a se deplasează în sensul său de ac iune.4)K Lex = P1∆12 Trebuie re inut diferen a principal dintre cele dou situa ii de producere a lucrului mecanic de c tre o for ce ac ioneaz asupra unui corp deformabil.3 Lucrul mecanic produs de o for ă parcurgînd deplasarea produsă de ea însăşi Fie grinda simplu rezemată din fig. -for a efectuează lucru mecanic parcurgînd deplasarea. lucrul mecanic este denumit motor şi va fi considerat pozitiv. pe direc ia sa.1) K dLex = Pj d∆ jj care reprezint suprafa a elementar de form dreptunghiular .2) K Lex = ∫ dLex = ∫ Pj d∆ jj 0 ∆n P1 rezult : ∆ 11 P ∆ 1 (8. 8. Lucrul mecanic al for ei P1 va fi (8. -for a efectuează lucru mecanic parcurgînd deplasarea produsă de ea însăşi prin deformarea structurii asupra căreia ac ionează. (8. (fig. haşurat în fig. Dacă for a se deplasează în sens invers sensului său de ac iune.8. Observînd c Pj = ∆ j 111 . Analiza acestor două situa ii va permite eviden ierea diferen ei dintre ele. Fig. Dac în aceast situa ie se aplic o nou for P2.8. iar punctul de aplica ie al for ei P1 se deplaseaz cu 12.

. Deci: 112 . Dac se presupune c bara este alc tuit dintr-un mediu continuu şi prin metoda sec iunilor se izoleaz un element de lungime dx atunci în sec iunile de cap t se introduc eforturile de întindere P ca ac iuni exterioare. Din compararea celor dou situa ii rezult : dLi = − dLef Lucrul mecanic al eforturilor are loc ca urmare a faptului c se produce deformarea corpului elastic.4 Lucrul mecanic al for elor interioare. Se obişnuieşte s se utilizeze şi denumirea de energie de deforma ie acumulat de corp.7) K dLi = − P∆(dx ) Semnul minus apare datorit faptului c for ele P se deplaseaz în sens invers sensului lor de ac iune. Alungirea elementului fiind (dx). Se consider o bar sub ire supus la întindere de perechea de for e P.. care se noteaz cu litera W. deci lucrul mecanic interior este un lucru mecanic rezistent. Fig.8) K dLef = P∆(dx ) În acest caz dLef este pozitiv deoarece deplasarea are loc în sensul for ei axiale P. sub ac iunea for elor P dou puncte materiale se deplaseaz cu cantitatea (dx). expresia (8. iar for a de atrac ie va produce lucrul mecanic interior dLI (8. -Cînd asupra corpului elastic se aplic simultan mai multe for e.. Lucrul mecanic al eforturilor.-Suprafa a cuprins între dreapta 0-1 şi axa 0-P este denumit lucru mecanic complementar.n) 2 În situa ia a doua de înc rcare.6) K Lex = ∑ Pi ∆ ij 8. iar al doilea for a care a produs deplasarea. Dac se presupune c bara este format dintr-un şir de puncte materiale aflate la distan a dx. lucrul mecanic al for elor axiale va fi: (8.5) K Lex = ∑ Pi ∆ ii K (i = 1. În cazul corpurilor la care rela ia for -deplasare este liniar lucrul mecanic complementar este egal cu lucrul mecanic exterior. cînd pe corpul elastic exist sistemul de for e PI şi ulterior se aplic sistemul de for e Pj lucrul mecanic exterior are expresia: (8.3) a lucrului 1 mecanic exterior cap t forma: (8.4 Lucrul mecanic produs de for a P1 parcurgînd deplasarea produsă de for a P2 -Deplas rile au fost notate cu doi indici. primul arat direc ia for ei pe care are loc deplasarea.8.

σ y .13) K LM = ∫ Ndu = ∫ Nεdx = ∫ N dx = ∫ dx 2 2 2 E 2 EA .11) KW = ∫ ∫ τ 2 dAdx = dx ∫   dA = ∫ dx unde A bI 2 A 0G 2G ∫0 2 0 GA   s-a notat cu AS 2 α = ∫ 2 2 dA reprezentînd un coeficient ce depinde de forma sec iunii transversale. σ z 2 1 În cazul solicitării cu eforturi unitare tangen iale τ xy .12) KW = ∫ dx + ∫ dx + ∫ 2 EA 2 EI 2 GA Pentru structuri formate din mai multe bare.12) se extind asupra tuturor barelor.9) K Lef = W Din Rezisten a Materialelor se ştie c energia de deforma ie pentru un volum elementar dV = dx ⋅ dy ⋅ dz .15) K LT = ∫ Tdv = ∫ Tγ m dx = ∫ 2 2 2 GA Pentru solicitarea compus lucrul mecanic al eforturilor are expresia: 113 . Solicitarea axial 1 1 1 σ 1 N2 (8.b. se ob ine: bI 2 l 1 1 1 l 1 l αT 2  TS  (8.10) KW = ∫ ∫ σ 2 dAdx = ∫ dx ∫ dA = ∫ A 2 A 0E 2 0 EA 2 2 0 EA My Încovoiere . în cazul solicitării cubului elementar cu eforturile unitare normale σ x .14) K LM = ∫ Mdφ = ∫ M dx = ∫ dx 2 2 ρ 2 EI 1 M = deoarece ρ EI c.Lunecare 1 1 1 αT 2 dx (8. În acest caz σ = deci I 2 l M 1 1 lM2 2 (8.10a) KW = ∫ y dA∫ dx = ∫ dx 0 EI 2 2 A 2 0 EI deoarece ∫ y 2 dA = I A Lunecare inînd seama c τ = TS . Kτ = Gγ .(8. În cele ce urmeaz se va determina expresia lucrului mecanic al eforturilor.τ yx .este: 1 dW = σεdV . Încovoiere 1 1 1 1 M2 (8.τ zx atunci dW = τγdV 2 iar energia de deforma ie pentru întregul corp este: 1 1 W = ∫ σε dV . Ab I În cazul solicit rii compuse energia de deforma ie acumulat de bar este: 1 N2 1 M2 1 αT 2 dx (8. integralele (8.respectiv W = ∫ τγdV V 2 2 V Energia de deforma ie pentru solicit ri simple este: Solicitare axial Deoarece N=σA şi σ=Eε rezult : l 1 1 1 l N2 1 l N2 dx (8.

17 a) K Ltot = ∑ Pi ∆ ii − ∫ dx − ∫ dx − ∫ dx 2 2 EA 2 EI 2 GA În cazul în care for ele şi eforturile din situa ia de înc rcare i parcurg deplas rile şi deforma iile produse de situa ia de înc rcare j.20) K E 2 − E1 = L12 Considerînd c momentele 1 şi 2 reprezint începutul şi finalul deform rii structurii rezult c : 114 .6 Teorema lui Clapeyron Prin ipotezele simplificatoare ale calculului de ordinul I s-a admis c energia de deforma ie acumulat de structur prin trecere în pozi ie deformat este integral consumat pentru aducerea structurii în pozi ia ini ial . Teorema energiei exprim faptul c varia ia energiei cinetice într-un interval de timp este egal cu varia ia lucrului mecanic.5 Prezentarea deplasărilor generalizate pentru un element de bară de lungime dx 8.17)K Ltot = Lex + Lint = Lex − Lef = Lex − W În cazul în care for ele aplicate static şi eforturile corespunz toare parcurg deplas rile şi deforma iile produse de ele înşile. lucrul mecanic total are forma: 2 2 2 1 1 Ni 1 Mi 1 αTi (8. Structurile de rezisten care satisfac aceast condi ie se numesc sisteme conservative. la îndep rtarea înc rc rilor care au produs deforma ia. De asemenea.18) K Ltot = ∑ Pi ∆ ij − ∫ dx − ∫ dx − ∫ dx EA EI GA 8. atît de for ele exterioare cît şi de eforturi: (8.(8. s-a admis c for ele se aplic static.8.16) K Lef = Se constat c : Lef=W 1 N2 1 M2 1 αT 2 dx + ∫ dx + ∫ dx 2 ∫ EA 2 EI 2 GA Fig. deci: (8. în cursul deform rii barei sau structurii.5 Lucrul mecanic total Rezultatele stabilite în paragrafele precedente permit s se evalueze lucrul mecanic total produs. respectiv energia cinetic a sistemului în cursul deform rii este egal cu zero.19) K dE = dL iar dac intervalul de timp este reprezentat de momentele 1 şi 2 rezult : (8. lucrul mecanic total are expresia: Ni N j MiM j αTi T j (8.

Problema se schimbă cînd trebuie aflate necunoscutele suplimentare la rezolvarea structurilor static nedeterminate.(8. mai este necesară ca în pozi ia deplasată deformările succesiunii de elemente ds să fie compatibile între ele. respectînd continuitatea de material a barelor. a efectului unei varia ii de temperatură. În asemenea cazuri este necesar să se considere situa ia de echilibru elastic a structurii şi deci deplasările virtuale trebuie date astfel încît să intervină şi deformarea elementelor ds ale barelor.21) rezult : (8. deoarece s-a admis –pe baza ipotezei simplificatoare. Condi ia de compatibilitate capătă astfel o nouă semnifica ie. se poate considera ca deplasare virtuală pozi ia deformată corespunzătoare ac iunii unui sistem de sarcini arbitrar ales. astfel că deplasările virtuale au caracter cinematic. în sensul că păr ile componente ale sistemului se consideră perfect rigide. aflat în echilibru sub ac iunea unui sistem de for e. care trebuie introdus în condi ia de echilibru. Lucrul virtual total se ob ine sumînd lucrul virtual produs de for ele exterioare cu cel produs de for ele interioare. aflate în echilibru. for ele interioare efectuează şi ele lucru virtual. şi în consecin ă trecerea în pozi ia deplasată trebuie să fie caracterizată prin deformarea elementelor ds ale structurii. ceea ce conduce la sisteme cu grade de libertate. sau cînd se studiază pozi ia deformată a unei structuri static determinate sau static nedeterminate. pentru aflarea reac iunilor sau eforturilor. deformarea structurii nu a intervenit. În consecin ă.că pozi ia ini ială nedeformată poate fi considerată şi ca pozi ie de echilibru sub ac iunea sarcinilor. Rela ia de mai sus se poate scrie sub una din formele: Lex = Lef K sau K Lex = W Ea reprezint teorema lui Clapeyron. Privitor la configura ia deplasărilor virtuale. Cît timp principiul deplasărilor virtuale a fost utilizat la rezolvarea structurilor static determinate. în rezolvarea problemelor men ionate nu mai apar sisteme cu grade de libertate şi deci deplasările nu mai pot avea caracter cinematic. iar pe de alta care este configura ia deplasării virtuale compatibile cu legăturile ce se dă pornind de la pozi ia de echilibru. Totodată. 115 .7 Principiul lucrului mecanic virtual aplicat corpurilor deformabile Principiul deplasărilor virtuale stabileşte condi ia necesară şi suficientă pentru exprimarea echilibrului unui sistem material: suma lucrurilor mecanice virtuale corespunzătoare tuturor for elor la care este supus sistemul trebuie să fie nulă pentru orice deplasare virtuală compatibilă cu legăturile. Prin aceasta. Aceasta. 8. lucrul mecanic produs de for elor exterioare este egal cu energia poten ială de deforma ie acumulat în sistem”. deci care să poată fi produsă în realitate de ac iunea unei cauze. oricare ar fi această cauză. la rezolvarea structurilor static determinate a fost suficient să se considere ca sistem de for e în echilibru numai ansamblul for elor exterioare (sarcini şi reac iuni). deoarece deplasările corespunzătoare lor sînt nule.22 exprim faptul c în cazul sistemelor conservative. în sensul că alături de respectarea legăturilor existente în rezemări. aplicarea ca ac iuni exterioare a necunoscutelor ce trebuie determinate se ob ine prin suprimarea legăturilor corespunzătoare. La aplicarea acestui principiu este necesar să se precizeze pe de o parte care este ansamblul de for e ce-şi fac echilibru. Aceasta revine la a spune că deplasarea virtuală trebuie să fie reprezentată de o pozi ie deformată posibilă a structurii. din (8.21) K L12 = Ltot = Lex − Lef Deoarece energia cinetic este egal cu zero. Rezultă că sistemul de for e în echilibru este reprezentat de for ele exterioare şi de for ele interioare care le echilibrează. această sumă trebuie egalată cu zero. Înseamnă că for ele interioare care se dezvoltă in structură sub ac iunea sarcinilor nu produc lucru virtual. lucrul mecanic total este egal cu zero. teorem care se enun astfel: “pentru un sistem conservativ. Deplasările virtuale trebuie date unor sisteme static determinate sau static nedeterminate.22) K Ltot = Lex − Lef = Lex − W = 0 ceea ce înseamn c rela ia 8. Astfel.

6 Corp oarecare căruia i se aplică o deplasare virtuală 116 . care îndeplineşte numai condi ia de a fi în echilibru. În fiecare situa ie sînt desigur îndeplinite ambele condi ii (cea de echilibru a for elor şi cea de compatibilitate a deformatei. care îndeplineşte numai condi ia de a fi compatibilă cu legăturile din rezemări şi cu continuitatea de material a barelor. privitor la modul de alegere a situa iei axiliare.8. reprezentată de pozi ia deformată a structurii. condi ia de lucru mecanic virtual nul este suficientă pentru a asigura că deplasarea dată este compatibilă. Din enun area principiului rezultă că dacă sistemul de for e considerat este în echilibru şi deplasarea virtuală dată este compatibilă. Prima teorem . este necesar de subliniat că acestea sînt independente. dintre cele două situa ii diferite de încărcare ale structurii numai una poate fi situa ia reală corespunzătoare problemei care se studiază.O dată precizat specificul celor două elemente care intervin cînd principiul deplasărilor virtuale este aplicat la structuri deformabile şi anume alcătuirea sistemului de for e în echilibru. dar pentru aplicarea principiului deplasărilor virtuale se consideră de la fiecare dintre situa ii numai cîte unul din elemente. 8. sau condi ia de compatibilitate a deformatei sale. după cum pentru problema dată este necesar să se exprime condi ia de echilibru a for elor care ac ionează structura. Se consider corpul din Fig. în sensul că între ele nu există nici un raport de cauzalitate. reprezentat de for ele exterioare şi de for ele interioare. Este uşor de văzut că. Această enun are con ine de fapt trei condi ii –echilibrul sistemului de for e. compatibilitatea deplasării virtuale şi anularea lucrului mecanic virtual-care sînt însă dependente între ele.6b Fig. Se pot astfel enun a următoarele variante: (1) dacă deplasarea virtuală dată este compatibilă. condi ia de lucru mecanic virtual nul este suficientă pentru a asigura că sistemul de for e este în echilibru. precum şi caracterul deplasării virtuale compatibile. 8. Rezultă că cealaltă trebuie să fie o situa ie auxiliară aleasă în mod arbitrar.8 Teoremele lui Castigliano Teoremele lui Castigliano se ob in din cele dou variante ale principiului lucrului mecanic virtual. (2) cealaltă situa ie dă configura ia deplasării virtuale.8. Acestor două variante le corespund două moduri diferite de aplicare a principiului deplasărilor virtuale.6a c ruia i se aplic deplasarea virtual reprezentat în fig. implicit este îndeplinită şi a treia. lucrul mecanic virtual se anulează în mod necesar. Aceasta revine la a admite că cele două elemente provin de la două situa ii diferite de încărcare ale structurii considerate. împreună cu condi ia pe care aceasta o satisface: (1) una din situa ii dă sistemului de for e. (2) dacă sistemul de for e considerat este în echilibru. desigur astfel ca să conducă la o rezolvare cît mai simplă. în sensul că dacă două dintre aceste condi ii sînt îndeplinite.

Se consider acum c .27) KδLex = P1δ∆1 + P2δ∆ 2 + .. se d o varia ie δPi for elor exterioare.. în situa ia de echilibru a aceluiaşi corp...7 Grindă dreaptă simplu rezemată în două situa ii de încărcare Folosind principiul deplasărilor virtuale (sau legea conservării energiei) sau stabilit rela iile: − − − t − − − ∑ P ∆ = ∫ Md θ + ∫ Nd δ i i + . 8.9. A doua teorem .Pnδ∆ n Dar δLex = δW .8. permite să se stabilească o teoremă generală a echilibrului elastic. Fie două situa ii de încărcare (fig.... iar a doua prin for ele exterioare P j şi eforturile M . deplasările relative dθ . = Pn ∂∆ 1 ∂∆ 2 ∂∆ n Din rela ia de mai sus rezult c “derivata par ial a energiei de deforma ie în raport cu deplasarea pe direc ia unei for e este egal cu valoarea acestei for e “ ceea ce reprezint prima teorem a lui Castigliano.29) K ∂P1 ∂P2 ∂P2 Din (8.9 Teorema generală a reciprocită ii şi formele sale particulare 8.K = P2 .8...28) K = P1 ....Considerînd varia ia energiei de deforma ie în raport cu fiecare deplasare se ob ine: ∂W ∂W ∂W (8. N . + ∆ nδPn Conform principiului for elor virtuale δL*=δW* Considerînd varia ia energiei de deforma ie în raport cu fiecare varia ie a for elor se ob ine: ∂W * ∂W " ∂W * = ∆1 .29) rezult c “derivata par ial a energiei de deforma ie în raport cu o for este egal cu deplasarea pe direc ia acestei for e” ceea ce reprezint a doua teorem a lui Castigliano”.Lucrul mecanic virtual efectuat de for ele exterioare este: (8.1 Teorema reciprocită ii lucrului mecanic (teorema Betti) Utilizarea în paralel a două situa ii diferite de încărcare pentru o structură. Pentru cazul deformării elastice. Fig. Lucrul mecanic virtual are forma: δL* = ∆ 1δP1 + ∆ 2δP2 + .N..... d δ t au expresiile: M M N kT dθ = ds dδ t = ds dδ n = ds dφ = t ds EI EA GA GI t 117 − − . = ∆ 2 .. anume prima caracterizată prin for ele exterioare Pi şi − − − eforturile M. dδ t şi respectiv d θ . şi ∑P j ∆ j = ∫ M dθ + ∫ N dδ t + .7). = ∆n (8..

după direc ia for ei din j.30 şi rezultă: ( 8. anume − − − − − − − − − Mt Mt MM NN kT T ∫ EI ds + ∫ EA ds + ∫ GA ds + ∫ GI t ds ceea ce înseamnă că şi primii membrii trebuie să fie egali.8) Fig..8. intervine numai lucrul mecanic al for elor exterioare. care pune în reciprocitate cele două situa ii de încărcare.8 Exemplu reciprocitate deplasări unitare Reciprocitatea deplasărilor unitare se utilizează la rezolvarea structurilor static nedeterminate prin metoda for elor. (fig. se constată că pentru ambele membrul al doilea rezultă cu aceeaşi expresie.9. cealaltă se alege în mod arbitrar. produsă de o for ă egală cu unitatea aplicată în i.30) K ∑ Pi ∆ i = ∑ Pj ∆ j care exprimă teorema generală a reciprocită ii. una dintre situa ii va fi desigur cea reală corespunzătoare problemei care se studiază. produsă de o for ă egală cu unitatea aplicată în j .2 Reciprocitatea deplasărilor unitare Se aplică rela ia 8. este egală cu deplasarea din sec iunea j.− − − Mt M N kT dθ = ds ds d δ t = ds d δ n = ds d φ = EI EA GA GI t Introducîndu-le în cele două rela ii generale. se ob ine: 1 ⋅ δ ij = 1 ⋅ δ ji sau ( 8. Aşa cum s-a arătat anterior. lucrul mecanic dat de for ele exterioare din prima situa ie parcurgînd deplasările care le corespund în pozi ia deformată produsă de a doua situa ie.31 )K Pi ∆ ij = Pj ∆ ji Dacă se consideră Pi=Pj=1 şi se notează cu δ deplasările produse de for e. Se ob ine rela ia (8.32 arată că deplasarea din sec iunea i. este egal cu lucrul mecanic dat de for ele exterioare din a doua situa ie parcurgînd deplasările care le corespund în pozi ia deformată dată de prima situa ie. 118 .8. denumită şi teorema reciprocită ii lucrului mecanic. De re inut că în această teoremă. adaptînd-o ob inerii unor rezultate simple şi expresive − − 8. după direc ia for ei din i. stabilită de Betti în 1872 şi care se enun ă astfel: Pentru o structură considerată în două situa ii diferite de încărcare.32 )K δ ij = δ ji Rela ia 8.

8. datorită încărcării cu o deplasare egală cu unitatea după direc ia legăturii j.34 )K ∆ i ⋅ Rij = ∆ j ⋅ R ji Considerăm că deplasările impuse sînt egale cu unitatea.9.8.9). Ca atare.9.9 Exemplu reciprocitate reac iuni unitare Se încarcă structura cu o deplasare ∆ i . M j .33. T j . reciprocitatea reac iunilor unitare este specifică structurilor static nedeterminate.33 )K ∑ Pj ⋅ ∆ ji + ∑ R j ⋅ ∆ ji = ∑ Pi ∆ ij + ∑ Ri ∆ ij Dacă se aplică rela ia 8. este egală cu reac iunea din legătura j.18) în care se prezintă expresia lucrului mecanic total în cazul în care for ele şi eforturile din situa ia de înc rcare i parcurg deplas rile şi deforma iile produse de situa ia de înc rcare j.8. iar apoi cu o deplasare ∆ j . şi notăm cu r reac iunile produse ca urmare a încărcării cu acste deplasări.4 Calculul deplas rilor punctuale ale structurilor elastice.35 )K1 ⋅ rij = 1 ⋅ r ji sau rij = r ji Rela ia (8. În cazul structurilor static determinate. Rela ia Maxwell-Mohr Se consideră o structură cu două situa ii de încărcare: situa ia “i” cu sistemul de for e “Pi” şi eforturile aferente Ni. după direc ia legăturii j (fig. rezultă: ( 8. Reciprocitatea reac iunilor unitare se utilizează la rezolvarea structurilor prin metoda deplasărilor. Fig. după direc ia legăturii i. datorită numărului minim de legături pe care aceste structuri le au pentru asigurarea invariabilită ii geometrice şi fixării fa ă de teren. 8. De aceea. În acest caz se ob ine: ( 8. Ti. Dacă se eviden iază distinct ac iunile şi reac iunile se poate scrie: ( 8. Mi şi situa ia “j” cu sistemul de for e “ Pj şi cu eforturile N j . datorită încărcării cu o deplasare egală cu unitatea după direc ia legăturii i.35) arată că: reac iunea din legătura I . adică ∆ i = ∆ j = 1 . această expresie devine: 119 .3 Reciprocitatea reac iunilor unitare În acest caz structura se încarcă numai cu deplasări. în structură nu apar reac iuni şi eforturi. Din rela ia (8. deplasările pe direc iile unor legături provoacă numai modificarea configura iei structurii nu şi deformarea ei.

la care efectul predominant este compresiunea excentric (încovoiere cu for axial ). în sensul c ea poate fi transla ia unei sec iuni dup o direc ie oarecare.37 )K1 ⋅ ∆ ij = ∫ dx + ∫ dx + ∫ dx EA EI GA ceea ce constituie rela ia Maxwell-Mohr pentru calculul deplas rilor sec iunilor structurilor static determinate şi static nedeterminate supuse ac iunii for elor. -sub ac iunea for ei Pi=1 în structur apar eforturile ni. Deoarece sistemul de for e Pj este tocmai sistemul real de for e pentru care se doreşte calculul deplas rii unei sec iuni. Aceste eforturi se numesc eforturi unitare. grinzi Gerber.dx EA EI GA . în barele c rora apar numai eforturi axiale. în prac ic se renun la indicele j astfel încît expresia deplas rii se mai poate scrie: nN mM αtiT ( 8.36 )K ∑ Pi ∆ ij = ∫ Ni N j dx + ∫ MiM j dx + ∫ αTi T j 120 . rotirea unei sec iuni (rotirea absolut ). cadre)deplasarea se calculeaz cu rela ia: mM ( 8. ti.38 )K ∆ i = ∫ i dx + ∫ i dx + ∫ dx EA EI GA Deplasarea i este o deplasare generalizat . Astfel: -la elementele şi structurile de rezisten la care efectul încovoierii este predominant (grinzi simple. PI=1 -for a Pi=1 ac ioneaz pe direc ia deplas rii c utate.36) devine: ni N j mi M j αt i T j ( 8. necesar calculului deplas rilor elastice: ( 8.∆ ij reprezintă deplasarea în sec iunea i produsă de for ele aplicate în j. deplasarea relativ a dou sec iuni.39 )K ∆ i = ∫ i dx EI -la grinzile cu z brele. În aceast situa ie rela ia (8.36) se poate utiliza în calculul deplas rilor sec iunilor –transla ii sau rotiri. în sensul c sînt produse de o for egal cu unitatea. şi mi. Termenii din dreapta ai rela iei Maxwell-Mohr au pondere diferit în calculul deplas rilor elastice la diferitele tipuri de elemente sau structuri de rezisten . -sistemul de for e Pj reprezint for ele reale ce ac ioneaz asupra structurii. Expresia (8. deplasarea se calculeaz cu rela ia: nN ( 8.41 )K ∆ i = ∫ i dx + ∫ i dx EA EI În cele ce urmeaz se prezint cazurile tip pentru înc rcarea unitar . deplasarea se calculeaz cu rela ia: nN mM ( 8.40 )K ∆ i = ∫ i dx EA -în cazul arcelor.dac se face urm toarea particularizare: -se presupune c sistemul de for e i este format dintr-o singur for şi aceea egal cu unitatea.

10 Grinzi simple -grinzi Gerber: Fig.8.-grinzi simple: Fig.11 Grinzi Gerber -cadre static determinate Fig.12 Cadre static determinate 121 .8.8.

La stabilirea acestei reguli s-a pornit de la constatarea c diagramele de moment încovoietor ob inut din înc rcarea cu for a unitate.14 Regula de integrare Vereşceaghin 122 . Înc rcarea unitar pentru calculul unei deplas ri este aceeaşi indiferent de înc rcarea real ce se aplic structurii. avînd modulul de elasticitate E şi momentul de iner ie I0 pe care diagrama M are o varia ie curbilinie oarecare şi diagrama mI are o vara ie liniar .8. 8.-grinzi cu z brele Fig. deoarece aceast înc rcare este înc rcare concentrat .8. produs de for ele reale poate prezenta zone cu varia ie liniar cît şi zone cu varia ie neliniar (curbe de gradul II sau III). Se urm reşte s se calculeze integrala urm toare: mi M ∫ EI dx Fig. denumit regula lui Vereşceaghin. diagrama de moment încovoietor M. Fie un tronson dintr-o bar .13 Grinzi cu zăbrele În cazul arcelor înc rcarea unitar se aplic la fel ca la cadre. în special pentru calculul efectului momentelor încovoietoare. În schimb.10 Regula de integrare Vereşceaghin Calculul deplas rilor sec iunilor prin rezolvarea direct a integralelor din expresia MaxwellMohr este greoi. PI=1 au totdeauna varia ie liniar în lungul barelor drepte. Pentru elementele şi structurile de rezisten formate din bare avînd aria şi momentul de iner ie al sec iunii transversale constante s-a putut da o regul practic de rezolvare a integralelor.

” De fapt diagramele compuse se pot descompune în diagrame simple. este egal cu produsul dintre suprafa a diagramei cu varia ie neliniar şi ordonata corespunz toare centrului s u de greutate.Pentru aceasta se noteaz suprafa a elementar din diagrama M cu d =Mdx. I=15000cm4. Cu aceste elemente se ob ine: mM 1 tgα ( 8. iar ordonata corespunz toare din diagrama unitar cu m x = xtgα .16.15 Descompunerea diagramelor compuse în diagrame simple 8. şi se cere s se calculeze deplasarea pe vertical a punctului de aplica ie al for ei: v3 . împ r it la EI.l=5m 123 . luat din diagrama cu varia ie liniar .42 )K ∫ i dx = ∫Ω x ⋅ tgα ⋅ ⋅dΩ = EI ∫ΩxdΩ EI EI Deoarece ∫ xdΩ reprezint momentul static al suprafe ei diagramei M în raport cu o ax ce trece Ω prin punctul A rezult : ( 8. dintre care cel pu in una cu varia ie liniar .1x106 daN/m2.44 )K ∫ Fig. Se cunosc E=2.11 Deplasări elastice -Grinzi drepte Exemplul 1: Se consider grinda metalic din figura 8. aşa cum se exemplific în cele ce urmeaz : ( 8.43 )K ∫ xdA = x g Ω Ω Observînd c x g tgα = m g se ob ine expresia c utat : Ωm g mi M dx = EI EI care se interpreteaz astfel: “rezultatul integr rii a dou diagrame.8.

iar rezultatul se multiplic cu 2. au expresiile: Px x . Se constat c diagramele M şi mv sînt EI simetrice în raport cu mijlocul deschiderii. M.8. Deoarece în ambele diagrame M şi mv fibra întins prin încovoiere este aceeaşi. Momentele încovoietoare M şi mv în sec iunea curent .1 ⋅ 10 6 ⋅ 15000 Se observ c deplasarea este mic .16 Calculul deplasării elastice pentru o grindă simplă rezemată încărcată cu o for ă concentrată Se determin reac iunile şi se traseaz diagrama de momente încovoietoare.K mx = Mx = 2 2 Cu aceste expresii integrala devine: 2 l / 2 x Px P x3 l / 2 Pl 3 ( 8. considerînd EI = 18000KNm 2 124 .8. Dac semnul ar fi minus. Deplasarea v3 a rezultat cu semnul plus. semnul integralei este plus.45 )K v 3 = ⋅ dx = = 2 EI 3 0 48 EI EI ∫0 2 2 Se constat c s-a ob inut acelaşi rezultat. înseamn c deplasarea se producea în sens invers sensului de ac iune al for ei unitate. Aceasta înseamn c deplasarea v3 se produce cu sensul de ac iune al for ei unitate.Fig. produse de for a P. Cu datele numerice propuse se ob ine valoarea deplas rii (se lucreaz în daN şi cm): Pl 3 200 ⋅ 100 ⋅ 500 3 v3 = = = 1.65cm 48EI 48 ⋅ 2. Exemplul 2: Pentru grinda Gerber din fig. în compara ie cu lungimea grinzii. Calculul deplas rii prin integrare direct m M Deplasarea v3 se calculeaz cu rela ia: v3 = ∫ v dx . deci se va efectua integrarea pe jum tate din deschidere. Dac fibra întins ar fi diferit în cele dou diagrame semnul este minus.17 să se traseze diagramele de for ă tăietoare şi de moment încovoietor şi să se calculeze deplasarea pe verticală v3 şi deplasarea pe verticală v5. Pentru calculul deplas rii v3 se aplic pe grind în punctul 3 o for vertical egal cu unitatea şi se calculeaz reac iunile şi se traseaz diagrama unitar de momente încovoietoare notat mv.

66 − 416.6 + 26. astfel grinda 1-3 este grindă principală iar grinda 3-5 este grindă secundară.66 − 6.5 ⋅ 10 − 2 = 3.66) = − EI EI 125 .6 + 66.4 ⋅ 2 ⋅ ⋅ 192 + EI 2EI 2 3 2EI 2 3 2 1 1 2 1 2 20 ⋅ 10 1 1 1 2 1 2 20 ⋅ 2 2 1 ⋅ ⋅ 2 ⋅ 10 ⋅ ⋅ 40 − ⋅ ⋅ ⋅10 ⋅ ⋅ 2 + ⋅ 2 ⋅ 2 ⋅ ⋅ 40 − ⋅ ⋅ 10 ⋅ ⋅ 2 + 4EI 2 3 4EI 3 8 2 2EI 2 3 2EI 3 8 2 dx = − M ⋅ m v5 1 1 2 1 2 20 ⋅ 2 2 1 ⋅ 2 ⋅ 2 ⋅ ⋅ 40 − ⋅ ⋅2⋅ ⋅2 = 2EI 2 3 2EI 3 8 2 1 458 (−102.5cm 2EI 2 3 2EI 2 3 EI EI 18000 Deplasarea v5 se ob ine integrînd diagrama de momente M cu diagrama m v5 : v5 = ∫ 1 1 2 1 1 2 ⋅ 0. Calcul reac iuni pentru grinda secundară 3-4: (∑ M )4 = 0 → V3 ⋅ 10 − 20 ⋅ 10 ⋅ 5 + 20 ⋅ 2 ⋅ 1 = 0 → V3 = 96KN (∑ M ) 3 = 0 → 20 ⋅12 ⋅ 6 − V4 ⋅ 10 = 0 → V4 = 144KN Calcul reac iuni pentru grinda principală 1-2: (∑ M )1 = 0 → 96 ⋅ 10 − V2 ⋅ 8 = 0 → V2 = 120KN (∑ M ) 2 = 0 → −V1 ⋅ 8 + 96 ⋅ 2 = 0 → V1 = 24KN M ⋅ m v3 dx EI Deplasarea v3 se ob ine integrînd diagrama de momente M cu diagrama m v3 v3 = Rela ia Maxwell Mohr pentru calculul deplasării v3 are forma: v 3 = ∫ 1 1 2 1 1 2 1 1 640 ⋅ 2 ⋅ 8 ⋅ ⋅ 192 + ⋅ ⋅ 2 ⋅ 2 ⋅ ⋅ 192 = (512 + 128) = 640 → = 3.4 ⋅ 8 ⋅ ⋅ 192 − ⋅ 0.Grinda Gerber se împarte în grindă principală şi grindă secundară.4 − 25.

a)diagrame T.diagrame unitare din încărcarea cu for a unitate pe direc ia deplasărilor căutate 126 .17 Calculul deplasării pe verticală v3 şi a deplasării v5.Fig.M pentru grinda Gerber.8.

8. v3 şi rota iei θ4. a) diagrame de for ă tăietoare.c)rezolvare grindă 2-3 şi 4-5 127 .Exemplul 3: Să se traseze diagramele de for ă tăietoare şi de moment încovoietor şi să se calculeze deplasarea la grinda Gerber din figura 8.18.18 Calculul deplasării v2. diagrame unitare de moment din încarcarea cu for ă unitară pe direc ia deplasării căutate. b. Fig. moment.

6 (26.33 + 106. Calcul reac iuni din încărcarea cu sarcini exterioare: (∑ M )2 = 0 → V1 ⋅12 − 15 ⋅ 12 ⋅ 6 = 0 → V1 = 90KN 128 . cu diagrama m v4 .77 ⋅ 10 −2 m EI EI 1 1 2 1 2 10 ⋅ 8 2 1 1 53.66 − 320) = − = −0. 8.6 v2 = ∫ = ⋅ 400 ⋅ 10 ⋅ ⋅ 10 = = 0.Fig. ob inută din încărcarea cadrului static determinat cu o for ă unitate pe direc ia deplasării căutate.33 θ4 = − ⋅ 40 ⋅ 8 ⋅ ⋅ 1 + ⋅ ⋅ ⋅ 8 ⋅ ⋅ 1 = (−53.20 considerînd produsul EI = 24000KNm 2 Deplasarea v4 se ob ine integrînd diagrama de momente M.111m EI 5EI 2 3 EI 1 1 2 1 1 2 1 10 ⋅ 8 2 1 ⋅8⋅ ⋅ 2 = ⋅ 40 ⋅ 2 ⋅ ⋅ 2 + ⋅ 40 ⋅ 8 ⋅ ⋅ 2 − ⋅ v3 = 2EI 2 3 2EI 2 3 2EI 8 2 1 186.66 + 106.66) = 2EI 2 3 2EI 3 8 2 EI EI -Cadre Exemplul 4: Să se calculeze deplasarea v 4 a cadrului static determinat din figura 8.19 Diagrame T şi M pentru grinda principală 1-2 Calcul reac iuni pentru grinda 2-3: (∑ M ) (∑ M ) 3 = 0 → V2 ⋅ 6 − 60 ⋅ 4 = 0 → V2 = 2 60 ⋅ 4 = 40KN 6 = 0 → 60 ⋅ 2 − V3 ⋅ 6 = 0 → V3 = 20KN Calcul reac iuni pentru grinda 4-5: (∑ M )4 = 0 → −20 ⋅ 2 + 10 ⋅ 8 ⋅ 4 − V5 ⋅ 8 = 0 → V5 = 35KN (∑ M ) 5 = 0 → −20 ⋅ 10 + V4 ⋅ 8 − 10 ⋅ 8 ⋅ 4 = 0 → V4 = 65KN Calcul deplasări elastice: M ⋅ m v2 1 1 2 2666. ob inută din încărcarea cu sarcini exterioare.

66 − ⋅ ⋅ 8 ⋅ ⋅ 2.666 st = 0 → 0.Fig.8.333 ⋅ 8 − H 1 ⋅ 6 = 0 → H 1 = 0.20 Diagrame de moment din încărcarea cu sarcini exterioare şi din încărcarea cu for a unitate pe direc ia deplasării căutate (∑ M ) (∑ M ) (∑ M ) 1 4 = 0 → 15 ⋅ 12 ⋅ 6 − V2 ⋅ 12 = 0 → V2 = 90KN st dr = 0 → 90 ⋅ 8 − H 1 ⋅ 6 − 15 ⋅ 8 ⋅ 4 = 0 → H 1 = 40 = 0 → 15 ⋅ 4 ⋅ 2 + H 2 ⋅ 6 − 90 ⋅ 4 = 0 → H 2 = 40 4 Calcul reac iuni pentru cadrul încărcat cu for a unitate: (∑ M )2 = 0 → V1 ⋅ 12 − 1 ⋅ 4 = 0 → V1 = 0.66 + dx = EI EI 2 3 2EI 2 3 2EI 3 8 2 129 .444 Calcul deplasare v 4 : M ⋅ m v4 1 1 2 1 1 2 1 2 15 ⋅ 8 2 1 v4 = ∫ ⋅ 240 ⋅ 6 ⋅ ⋅ 2.66 + ⋅ 240 ⋅ 8 ⋅ ⋅ 2.333 (∑ M ) (∑ M ) 1 4 = 0 → 1 ⋅ 8 − V2 ⋅ 12 = 0 → V2 = 0.

8 + 851.4 = 1.21.+ 1 1 2 1 1 2 ⋅ 240 ⋅ 4 ⋅ ⋅ 2.66 + ⋅ 240 ⋅ 6 ⋅ ⋅ 2.15 ⋅ 10 −1 m (1276.8. considerînd EI = 18000KNm 2 Fig.4) = EI EI Exemplul 5: Să se calculeze deplasarea relativă în sec iunea 3 a cadrului static determinat din figura 8.66 = 2EI 2 3 2EI 2 3 = 1 2766.2 − 425.6 + 425.5KN 130 .6 + 638.21 Diagramă de moment din sarcini exterioare şi din încărcarea cu o pereche de momente unitare în sec iunea 3 Calcul reac iuni cadru static determinat din încărcarea cu for e exterioare: (∑ M )1 = 0 → −10 ⋅ 2 ⋅1 + 10 ⋅ 4 ⋅ 2 − V2 ⋅ 8 = 0 → V2 = 7.

5 = + ⋅ ⋅ ⋅ 5 ⋅ 0. simetrică sau antisimetrică.5 ⋅ 4 = 0 → H 2 = 5KN (∑ M ) st 3 = 0 → 52.5KN dr (∑ M ) 3 = 0 → H 2 ⋅ 6 − 7.(∑ M ) 2 = 0 → V1 ⋅ 8 − 10 ⋅ 6 ⋅ 7 = 0 → V1 = 52.5 ⋅ 4 − H 1 ⋅ 6 − 10 ⋅ 6 ⋅ 3 = 0 → H 1 = 5 Calcul reac iuni pentru cadrul static determinat încărcat cu perechea de momente unitare: (∑ M )3 dr = 0 → H 2 ⋅ 6 − 7.5EI 2 2. dacă elementele geometrice: lungimile barelor şi caracteristicile geometrice ale sec iunilor transversale A şi I.22 sînt prezentate cîteva exemple de cadre static determinate simetrice.5) = − 23.5EI 3 8 2 3 1 (− 7. În figura 8.5 + ⋅ 1 − ⋅ 15 ⋅ 5 ⋅ 0. Fig.5EI 2 EI 2 EI 3 2 1  1 1 1 1 1  1 2 10 ⋅ 0.8. legăturile interioare şi cele exterioare (reazemele) sînt aceleaşi de o parte şi de alta a axei considerate.33 = −1. În cazurile reale încărcările pot fi: -încărcări oarecare 131 .33 + 25 − 10 − 7.5 + ⋅ 1 + dx = − 3  3 2.5 ⋅ 4 = 0 → H 2 = 5KN (∑ M ) st 3 = 0 → H1 ⋅ 6 − 1 = 0 → H1 = 1 Calcul rota ie relativă a sec iunii 3: M ⋅ m θ3 1  2 1 1 1 1 2 rel θ3 = ∫ ⋅ 15 ⋅ 3 ⋅ ⋅ 0.8 ⋅ 5 2  1 2 ⋅ 15 ⋅ 3 ⋅ ⋅ 0.5 − 23.29 ⋅10 −3 rad EI EI -Cadre simetrice O structură se consideră simetrică în raport cu o axă.5 + ⋅ 1 − 3 3  EI 2 2  2. la rîndul ei.22 Structuri simetrice În calculul acestor structuri apar unele particularită i în cazul în care încărcarea este.5 − ⋅ 35 ⋅ 5 ⋅ 0.

19. Fig.-încărcări simetrice -încărcări antisimetrice Orice încărcare oarecare poate fi decompusă într-o încărcare simetrică şi o încărcare antisimetrică.2 − 20 ⋅ 6 ⋅ 3 = 0 → H 1 = 37. utilizarea proprietă ilor de simetrie ale structurii şi încărcării conduce la reducerea sensibilă a volumului de calcule. În calculul acestor structuri.23 sînt prezentate exemple de descompunere a unei încărcări oarecare în încărcare simetrică şi încărcare antisimetrică. Se calculează structura separat pentru încărcarea simetrică şi separat pentru încărcarea antisimetrică. -Cadre simetrice încărcate simetric Exemplul 6: Fie cadrul din fig. v 3 considerînd produsul EI = 24000KNm 2 . referitoare la diagramele de eforturi şi forma deformată a structurii. 132 .M sînt prezentate în figura 8. Se cere să se calculeze deplasările u 3 .T. Calcul reac iuni încărcare for e exterioare: (∑ M )2 = 0 → V1 ⋅ 8 − 20 ⋅ 10 ⋅ 5 + 20 ⋅ 2 ⋅ 1 = 0 → V1 = 120KN (∑ M ) (∑ M ) 1 3 = 0 → −20 ⋅ 2 ⋅ 1 + 20 ⋅ 10 ⋅ 5 − V2 ⋅ 8 = 0 → V2 = 120KN st = 0 → 120 ⋅ 4 − H 1 ⋅ 3.8. se vor men iona şi la cadrele static nedeterminate.5KN Diagramele N. şi apoi se suprapun efectele pentru a ob ine situa ia corespunzătoare încărcării oarecare.24 încărcat simetric.23 Descompunerea unei încărcări Particularită ile care vor fi consemnate la cadrele static determinate. În figura 8.8.

46 ⋅ 10 −2 m EI EI 133 .2 = 0 → H1 = 0. Calcul reac iuni din încărcarea cu for ă unitate: (∑ M )3 st = 0 → 0. De aceea în calculul deplasării se integrează diagramele numai pe jumătate de structură. iar fiecare termen se multiplică cu 2. iar diagrama de for ă tăietoare este antisimetrică”.Fig. mv.33) = = 3.3 − 53. Din analiza diagramelor de eforturi rezultă următoarele concluzii: “la structurile simetrice încărcate simetric diagramele de for ă axială şi de moment încovoietor sînt simetrice. încărcate simetric.9 (256 + 213. reac iunile sînt simetrice”.2 ⋅ ⋅ 2 + ⋅160 ⋅ 4 ⋅ ⋅ 2 − ⋅ ⋅ 4 ⋅ ⋅ 2 = dx = 2 ⋅  v3 = ∫  EI 2 EI 3 2EI 2 3 2EI 3 8 2    = 2 831. Calculul deplasării pe verticală v3 Încărcarea unitară pentru calculul deplasării v3 este o încărcare simetrică şi în consecin ă şi diagrama unitară de moment încovoietor.625 Calcul deplasare elastică v3 : M ⋅ m v3  1 1 2 1 1 2 1 2 20 ⋅ 4 2 1  ⋅ 120 ⋅ 3.8.24 Cadru simetric încărcat simetric Din rezultatele ob inute se desprinde concluzia generală că: “la structurile simetrice.5 ⋅ 4 − H1 ⋅ 3. este simetrică.

6 − 2EI 3 8 2 EI 2 3 2EI 2 3 2 1 2 20 ⋅ 4 1 − ⋅ ⋅ 4 ⋅ ⋅1.4 ⋅ 4 + H 1 ⋅ 3.Calculul deplasării pe orizontală u3 For a egală cu unitatea aplicată pe orizontală în punctul 3 conduce la o diagramă unitară de moment încovoietor mu3 antisimetrică.6 + u3 = ∫ EI EI 2 3 2EI 2 3 2 1 2 20 ⋅ 4 1 1 1 2 1 1 2 ⋅ 4 ⋅ ⋅ 1.2 ⋅ ⋅ 1.2 − V2 ⋅ 8 = 0 → V2 = 0.4 (∑ M )1 = 0 → 1 ⋅ 3. deci a rezultat u3=0.2 = 0 → V1 = 382 = 0. (∑ M )2 = 0 → −V1 ⋅ 8 + 1 ⋅ 3.6 − ⋅ 160 ⋅ 4 ⋅ ⋅ 1.6 + ⋅ 120 ⋅ 3.6 = 0 2EI 3 8 2 Se observă că în expresia deplasării u3 termenii sînt doi cîte doi egali şi de semn contrar. 134 .6 + ⋅ 160 ⋅ 4 ⋅ ⋅1.5 Calcul deplasare elastică u3: M ⋅ m u3 1 1 2 1 1 2 dx = − ⋅ 120 ⋅ 3.2 = 0 → H1 = 0. Calcul reac iuni din încărcarea cu for a unitate: .4 (∑ M ) st 3 = 0 → −0.2 ⋅ ⋅ 1.

26 încărcat antisimetric. Se cere să se traseze diagramele de eforturi şi să se calculeze deplasările v 3 . Sec iunea de pe axa de simetrie se poate deplasa numai pe direc ia axei de simetrie iar rotirea relativă este o deplasare simetrică. -rezultatul integrării unei diagrame simetrice cu o diagramă antisimetrică este egal cu zero. Cadre simetrice încărcate antisimetric Exemplul 7: Fie cadrul din figura 8.25 Diagrame de moment încovoietor din încărcrea cu for e unitate pe direc ia deplasării căutate Din analiza rezultatelor ob inute în calculul deplasărilor se desprind următoarele concluzii: -rezultatul integrării a două diagrame simetrice este diferit de zero. u 3 considerînd EI=18000KNm2.8.Fig. 135 . încărcată simetric. este simetrică. -deformata unei structuri simetrice.

T.5 ⋅ 8 + H 1 ⋅ 5 = 0 → H1 = 20KN = 0 → −12.8.Fig. reac iunile sînt antisimetrice”.5 st dr = 0 → −12.78. încărcate antisimetric.624 136 . diagrame de eforturi N.M Calculul reac iunilor: (∑ M )2 = 0 → −V1 ⋅ 16 + 20 ⋅ 5 + 20 ⋅ 5 = 0 → V1 = 12. cos α = 0.5 ⋅ 8 + H 2 ⋅ 5 = 0 → H 2 = 20KN 3 Concluzia ce se desprinde din calculul reac iunilor este că: “ la structurile simetrice.5KN (∑ M ) (∑ M ) (∑ M ) 1 3 = 0 → 20 ⋅ 5 + 20 ⋅ 5 − V2 ⋅ 16 = 0 → V2 = 12. sin α = 0.26 Cadru simetric încărcat antisimetric.

8 ⋅ 5 = −2 137 .8.5 ⋅ 0. (∑ M )3 st = 0 → 0.8 Din analiza diagramelor de eforturi rezultă următoarele concluzii: “la structurile simetrice încărcate antisimetric.624 + 20 ⋅ 0.5 ⋅ 0.624 = 22.5 ⋅ 4 − 0.78 = 7.78 + 20 ⋅ 0. diagramele de for ă axială şi de moment încovoietor sînt antisimetrice.27 Diagrame de moment încovoietor.8 M 4 = 0. din încărcarea cu o for ă unitară pe direc ia deplasării căutate Diagramele de eforturi: Calculul efortului axial şi al for ei tăietoare pe stîlpul înclinat 1-4: N 14 = 12.5 ⋅ 8 − H1 ⋅ 5 = 0 → H1 = 0. iar diagrama de for ă tăietoare este simetrică” Calculul deplasării v3 For a egală cu unitatea aplicată pe orizontală în punctul 3 conduce la o diagramă unitară de moment încovoietor mv3 simetrică.Fig.23KN T14 = −12.

-rezultatul integrării unei diagrame antisimetrice cu o diagramă simetrică este egal cu zero.3 (133.1 1 2 1 1 2 1 1 2 1 1 2 ⋅ 50 ⋅ 6. M ⋅ m u3 138 .33 − 41.01 ⋅ 10 − 2 m EI EI Deoarece diagrama M este o diagramă antisimetrică.25 − ⋅ 50 ⋅ 4 ⋅ ⋅1.4 ⋅ ⋅ 1. Concluziile desprinse din calculul deplasărilor sînt: -rezultatul integrării a două diagrame antisimetrice este diferit de zero. rezultatul integrării ei cu diagrama mv3 este egal cu zero. încărcată antisimetric este antisimetrică.5 2 2 1 1  1 1 = 2 ⋅ 50 ⋅ 6.312 v3 = − (∑ M ) u3 = ∫ st 3 = 0 → −0.25  = 3 3 2EI 2 EI   EI 2 2 183.4 ⋅ ⋅ 2 + ⋅ 50 ⋅ 4 ⋅ ⋅ 2 = 0 EI 2 3 2EI 2 3 EI 2 3 2EI 2 3 Calculul deplasării u3 (∑ M )2 = 0 → −V1 ⋅ 16 + 1 ⋅ 5 = 0 → V1 = 0.312 ⋅ 8 + H 1 ⋅ 5 = 0 → H 1 = 0. -deformata unei structuri simetrice. 4 ⋅ ⋅ 2 − ⋅ 50 ⋅ 4 ⋅ ⋅ 2 + ⋅ 50 ⋅ 6. Sec iunea de pe axa de simetrie se poate deplasa numai pe normala la această axă.66) = = 1. celelalte două deplasări sînt egale cu zero.

9. Acestea din urmă capătă astfel caracter de variabile independente din punct de vedere static şi pentru aflarea lor urmează să se folosească ecua ii suplimentare care derivă din condi ia de compatibilitate. Se ob ine astfel un sistem echivalent. care ca alcătuire este static determinat.1c este de două ori static nedeterminat exterior. Dac se înlocuieşte fiecare leg tur cu o for de leg tur rezult şase for e de leg tur necunoscute.CAP. deci orice for ă de legătură poate fi considerată drept cantitate static nedeterminată. Cadrul din fig. Înseamnă că pentru o structură dată se pot alege mai multe sisteme de bază. Alcătuirea sistemului de bază este o consecin ă a modului cum sînt alese legăturile suplimentare. de num rul minim care asigur Num rul for elor de leg tur suplimentare. Dup distribu ia leg turilor suplimentare structurile pot fi: nedeterminate exterior. Structurile static nedeterminate exterior sînt legate cu mai multe leg turi decît num rul minim în rezem ri.1a în cele dou încastr ri are şase leg turi şi deci are trei leg turi în plus fa de cele trei leg turi necesare pentru a ob ine o structur static determinat . Este necesar pe de o parte să se pună în eviden ă for ele de legătură respective. căruia i se va impune condi ia să se comporte la fel ca structura reală. iar pe de altă parte să se asigure desfăşurarea calculului pe un sistem cu rezolvare cunoscută. reprezint gradul de nedeterminare static a structurii. for ele de legătură respective-ini ial necunoscute se pot împăr i în două categorii: un prim grup care cuprinde un număr de necunoscute egal cu numărul ecua iilor de echilibru static disponibile şi un al doilea grup. alegîndu-le pe acestea ca necunoscute ale problemei. Se pot scrie trei ecua ii de echilibru static şi structura r mîne de trei ori static nedeterminat exterior. Astfel. interior sau atît exterior cît şi interior. 139 . iar grinda continu din fig. Oricare dintre necunoscute poate fi plasată în a doua categorie.9. dar numărul celor privite concomitent ca atare trebuie să fie egal cu gradul de nedeterminare.1b este de dou ori static nedeterminat exterior. care cuprinde surplusul de necunoscute. încărcat cu sarcinile date şi cu necunoscutele alese. Considerînd totalitatea legăturilor structurii date.9.1 Gradul de nedeterminare static Metoda porneşte de la considerarea legăturilor suplimentare ce există într-o structură static nedeterminată şi îşi propune să determine for ele de legătură corespunzătoare. structura din fig. deci să aibă aceeaşi pozi ie deformată.9 METODA EFORTURILOR 9. Pe baza ecua ilor de echilibru static se pot totdeauna exprima necunoscutele din primul grup în func ie de sarcini şi de necunoscutele din al doilea grup. fa invariabilitatea geometric şi fixarea structurii. Se realizează aceste cerin e considerînd suprimate legăturile suplimentare şi aplicînd for ele de legătură ca ac iuni exterioare asupra sistemului rezultat. Diferen a între num rul de necunoscute (reac iuni şi eforturi) ale structurii şi num rul ecua iilor de echilibru static constituie gradul de nedeterminare static . Acesta este sistemul de bază.

2a este static determinat exterior. 140 .Fig9.1 Tipuri de structuri static nedeterminate Structurile static nedeterminate interior sînt legate în rezem ri cu num rul minim de leg turi. Cunoscînd reac iunile se determin eforturile pe barele 1-2 şi 5-6 cu metoda sec iunilor. îns nu se pot calcula eforturile în conturul închis 2-3-4-5-2.9. dar în interior dispun de leg turi suplimentare. Cadrul din fig.H1 şi V6 se pot calcula din ecua iile de echilibru static. deoarece reac iunile V1.

3b este odată static nedeterminată exterior şi de două ori static nedeterminată interior.(9. 9. grinda cu z brele din fig. Grinda cu zăbrele din fig. iar arcul cu tirant din fig. Structura din fig.9. care sînt necunoscutele problemei (fig.3a este de şase ori static nedeterminată exterior şi de trei ori static nedeterminată interior. 9.2 Structuri static nedeterminate Cadrul este static nedeterminat interior şi pentru a ridica nedeterminarea static se consider t iat bara 3-4 la mijloc. Acelaşi grad de nedeterminare static se ob ine şi pentru conturul închis format cu terenul.9. Dac structura este alc tuit din C contururi închise. În locul leg turilor suprimate se introduc for ele de leg tur corespunz toare X1 X2 X3 .9.2c) este de şase ori static nedeterminat interior. gradul de nedeterminare static se determin din rela ia: n = 3c i Structura din fig. legate rigid între ele constituie o structur static nedeterminat de trei ori.Fig. fa de num rul minim în rezem ri şi în interiorul structurii. Acesta se bazeaz pe constatarea c orice contur închis format din bare continue. 141 . Gradul de nedeterminare static al unei structuri se stabileşte prin procedeul contururilor închise.2e o singur dat static nedeterminat.2d este de trei ori static nedeterminat .9. dac rezem rile sînt încastr ri.2b). Structurile static nedeterminate exterior şi interior au leg turi suplimentare.

Gradul de nedeterminare statică al unei structuri se stabileşte prin mai multe procedee.9. Procedeul contururilor închise se bazează pe constatarea că orice contur închis format din bare continue. num rul condi iilor suplimentare este egal cu num rul barelor prinse articulat.4a) constituie o structură static nedeterminată de trei ori.4b) dacă rezemările sînt încastrări.9. 142 . Structura din fig. legate rigid între ele (fig.9.3 Structuri static nedeterminate Dac pe parcursul conturului intervin articula ii (interioare sau exterioare) şi reazeme simple.4i) introduce un num r de condi ii suplimentare egal cu num rul articula iilor a=b-1. Dacă structura este alcătuită din cI contururi închise. În cazul structurilor plane se poate utiliza rela ia generală: n = li + r − 3c care compară numărul legăturilor interioare lI şi exterioare din rezemări r.9. O articula ie interioară sau exterioară în care se intersectează două bare (fig. Dacă pe parcursul conturului intervin articula ii (interioare sau exterioare) şi reazeme simple.9. din care unele sînt încastrate iar altele prinse articulat (fig. Acelaşi grad de nedeterminare statică se ob ine şi pentru conturul închis format cu terenul (fig. cu numărul elementelor din alcătuirea structurii.4I) introduce un număr de condi ii suplimentare egal cu numărul articula iilor a = b − 1 .4j) numărul condi iilor suplimentare este egal cu numărul barelor prinse articulat. Dac în nod se întîlnesc mai multe bare. iar structura din fig.Fig. gradul de nedeterminare static al structurii se reduce. gradul de nedeterminare statică se determină din rela ia n = 3c i . Un reazem simplu introduce dou condi ii suplimentare care arat c momentul încovoietor şi reac iunea dup direc ia deplas rii libere a reazemului sînt nule. O articula ie interioar sau exterioar în care se intersecteaz dou bare (fig.h) introduce o condi ie suplimentar c momentul încovoietor este nul. iar altele prinse articulat. 9.h) introduce o condi ie suplimentară că momentul încovoietor este nul.9.4d are ci = 6 şi deci n = 3 ⋅ 6 = 18 ori static nedeterminată.9. gradul de nedeterminare statică al structurii se reduce.4g. Dacă în nod se întîlnesc mai multe bare. O articula ie în care se întîlnesc mai multe bare (fig.4g. O articula ie în care se întîlnesc mai multe bare (fig.9.9. Valoarea pozitivă a lui n reprezintă gradul de nedeterminare statică al structurii. din care unele sînt încastrate.4c are trei contururi închise şi este de nouă ori static nedeterminată.

9. În scrierea matriceal necunoscutele se noteaz prin vectorul {X} definit astfel: T { X } = [ X 1 X 2 .2 Sistem de baz Pentru calculul unei structuri cu metoda for elor se transform structura real într-o structur static determinat prin suprimarea unui num r de leg turi egal cu gradul de nedeterminare static .9. Necunoscutele se noteaz cu Xj.Fig. X j . 143 ..4 Tipuri de structuri static nedeterminate 9.. Structura static nedeterminat din fig..5a se transform într-o structur static determinat prin suprimarea unui num r de două leg turi. X n ] Structura static determinat ob inut din structura real prin suprimarea unui num r de leg turi egal cu gradul de nedeterminare static poart numele de structur de baz (structur primar ).…n şi reprezint for e de leg tur simple sau perechi de for e de leg tur egale şi de sens contrar. indicele j ia valorile j=1. care constituie necunoscutele problemei.2.. Asupra structurii de baz se aplic for ele exterioare date {P} şi for ele de leg tur exteriorizate {X} în urma suprim rii leg turilor suplimentare. Suprimarea leg turilor se poate face în mai multe moduri şi de fiecare dat se ob ine o structur static determinat corect alc tuit . În locul leg turilor suprimate se introduc for ele de leg tur corespunz toare.

Orice structur static nedeterminat se poate transforma prin suprimarea leg turilor suplimentare în structur static determinat .2. Pe structura de baz se aplic pe rînd fiecare necunoscut Xj şi separat for ele exterioare. Fig. trasînd diagramele de eforturi corespunz toare. Solu ia complementar stabileşte contribu ia for elor de leg tur suplimentare (efectul nedetermin rii statice) asupra diagramelor de eforturi şi deplas rilor ob inute pe structura static determinat .La suprimarea leg turilor trebuie avut grij ca structura de baz ob inut s aib invariabilitatea geometric şi fixarea în plan asigurate.9. Solu ia particular şi solu ia complementar se combin între ele în ecua ia de compatibilitate pentru a determina valorile reale ale necunoscutelor{X}. Din condi ia de echilibru static al structurii de baz . varia ia de temperatur . Eforturile şi deplas rile produse de aplicarea pe structura de baz a necunoscutelor {X} constituie solu ia complementar .3 Condi ia de echilibru static Prin transformarea structurii static nedeterminate în structur de baz .5 Exemple de ob inere a sistemului de bază în metoda eforturilor 9.4 Ecua ii de compatibilitate 144 . ced rile de reazeme) constituie solu ia particular . calculul eforturilor şi deplas rilor se conduce ca la o structur static determinat . exprimat prin ecua iile de echilibru static. se determin reac iunile şi eforturile pe toat structura de baz din for ele exterioare {P} şi necunoscutele {X} de m rime arbitrar . Eforturile şi deplas rile produse de aplicarea pe structura de baz a ac iunilor (for e exterioare. Rezult c una din condi iile de baz folosite la calculul structurilor este satisf cut .…n). 9. s nu aib anumite substructuri cu form critic sau static nedeterminate. Rezult c rezolvarea structurii static nedeterminate se reduce la calculul unei structuri static determinate din ac iunile exterioare {P} şi din for ele de leg tur necunoscute Xj (j=1.

.2.. Scrierea ecua iilor de 145 . Deplasarea pe structura static nedeterminat dup direc ia necunoscutei XI se determin aplicînd principiul suprapunerii efectelor. + δ ij X j + ..1) K Di = δ i1 X 1 + δ i 2 X 2 + . δ nn  sau care sub form restrîns se scrie astfel: 0 (9. Din rezolvarea sistemului de ecua ii se determin valorile reale ale necunoscutelor. Scriind ecua iile de compatibilitate dup direc ia fiec rei necunoscute se ob ine un sistem de n ecua ii cu n necunoscute din care se calculeaz valorile reale ale necunoscutelor static nedeterminate: δ 11 δ 12 .2) reprezint ecua iile de compatibilitate din metoda for elor.. Ecua ia (9.K j = 1. j = 1. Aceast condi ie constituie condi ia de compatibilitate a deformatei structurii care se utilizeaz în metoda for elor şi se scrie pentru fiecare necunoscut .. (9. 0 (9. Sistemul de ecua ii (9. ip0 –deplasarea din punctul de aplica ie şi dup direc ia necunoscutei XI produs de aplicarea pe structura de baz a for elor exterioare...2…n) produse de aplicarea pe structura de baz a for ei Pj=1 celelalte for e P fiind egale cu zero. Matricea [ ip] este o matrice coloană ale c rei elemente reprezint deplas rile dup direc iile necunoscutelor XI (I=1. δ 1n  0 U 1     X 1  ∆ 1 p  δ i 2 .δ in X n + ∆ ip = 0 în care: δij este deplasarea din punctul de aplica ie şi dup direc ia necunoscutei XI produs de aplicarea pe structura de baz a necunoscutei Xj=1. se produc deplas ri pe direc ia fiec rei necunoscute.2)K{U x } = U i  =  i1  X j  +  ∆ ip  = {0} U   .n .2.. δ in     0    δ (9.. Este o matrice p trat şi con ine deplas rile unitare (coeficien i de influen ) dup direc iile necunoscutelor produse de aplicarea succesiv pe structura de baz a fiecarei necunoscute egal cu unitatea... în punctele de aplica ie şi dup direc ia necunoscutelor sînt nule (sau cunoscute)..…n).   X  ∆ 0    n   np   n  δ  n1 δ n 2 . de unde deriv şi denumirea de metoda compatibilit ii. .n unde [Dij]-1 este inversa matricei flexibilit ii structurii de baz şi reprezintă de fapt matricea de rigiditate. . deoarece deformata structurii este continu şi între cele dou fe e ale unei sec iuni nu se produc deplas ri relative.2.. .1) poart numele de ecua ia de compatibilitate (de condi ie sau de echilibru elastic) din metoda for elor.3a )K{∆ ip } = [ Dij ]{Pj }K j = 1. Valorile reale ale necunoscutelor se determin din condi ia ca structura de baz .. s se deformeze identic cu structura real static nedeterminat .4)K{ X i } = −[ Dij ]−1{Pj }. în consecin matricea [Dij]este o matrice p trat simetric . Deplas rile pe structura static nedeterminat .n Matricea [Dij] reprezintă matricea de flexibilitate a structurii.n) produse de aplicarea succesiv pe structura de baz a for elor Pj=1(j=1...3) K{U i } = [ Dij ]{ X j } + {∆ iP } = {0}.. Vectorul deplas rilor dup direc iile necunscutelor { ip0} produs de aplicarea pe structura de baz a for elor exterioare se mai scrie: 0 (9. Din teorema reciprocit ii deplas rilor unitare a lui Maxwell se cunoaşte c δij=δji.... Elementele din coloana j a matricii [Dij] reprezint deplas rile dup direc ia necunoscutelor XI (I=1..2…n) produse de aplicarea pe structura de baz a necunoscutei Xj=1 celelalte necunoscute fiind egale cu zero.. Elementele din coloana j a matricii [Dij] reprezint deplas rile dup direc ia necunoscutelor XI (I=1.2.2.. Reiese c prin trecerea la structura de baz static determinat în metoda for elor se satisface condi ia de echilibru a structurii şi condi ia compatibilitate nu este îndeplinit ... supus la for ele exterioare date şi necunoscutele {X}.Prin transformarea structurii static nedeterminate în structura de baz în sec iunile unde s-au suprimat leg turi. Vectorul {P} con ine toate for ele exterioare aplicate pe structura de baz ...

…n)..n) stabilite pe structura de baz static determinat .n). Deplas rile δi1 (I=1. Aceste deplas ri la structurile alc tuite din bare se calculeaz cu formula Maxwell-Mohr: 0 0 mi M p ni N p αt i T p 0 0 ds + ∑ ∫ ds + ∑ ∫ (9..n)..G).4. În cazul în care determinantul matricii de rigiditate este egal cu zero atunci structura îşi pierde stabilitatea. Aceasta înseamn c pentru o anumit structur de baz ..n) din coloana a doua. În final se calculeaz deplas rile δin din coloana n prin integrarea diagramelor de eforturi dn Xn=1 cu diagramele de eforturi din XI=1(I=1. Din analiza expresiilor (9. Matricea flexibilit ii structurii de baz con ine pentru o structur de n ori static nedeterminat n2 coeficien i de influen δij (I. de elementele geometrice ale sec iunii barelor structurii (A. iar una din solu ii în rezolvarea sistemului de ecua ii o reprezintă solu ia banală. Analog se calculeaz deplas rile δi2(I=1.. deoarece conform teoremei reciprocit ii deplas rilor unitare δij=δji.2.2. adic la schimbarea for elor aplicate pe structur se recalculeaz numai matricea coloan a termenilor liberi din sistemul de ecua ii.6) se observ c pentru a calcula coeficien ii de form δij se integreaz diagramele de eforturi ob inute din aplicarea pe structura de baz a necunoscutei XI=1 cu diagramele de eforturi ob inute din necunoscuta Xj=1..4.2.n) 9.6)Kδ ii = ∑ ∫ i ds + ∑ ∫ i ds + ∑ ∫ i ds EI EA GA din care se vor lua în considerare numai anumite integrale.7)K ∆ ip = ∑ ∫ ds în care indicele I se refer la EI EA GA diagramele produse de aplicarea pe structura de baz a necunoscutei XI=1.1Calculul elementelor din matricea flexibilit ii structurii de baz . Pentru aceasta trebuie s se in seama c direc iile deplas rilor din matricea flexibilit ii corespund cu direc iile necunoscutelor {X} şi sînt produse de aplicarea succesiv pe structura de baz a necunoscutelor Xj=1 (j=1. Pentru calculul tuturor coeficien ilor sînt necesare diagramele de eforturi produse de aplicarea succesiv pe structura de baz a tuturor necunoscutelor XI=1(I=1. Din expresia (9.2.2. În problemele practice nu este necesar s se calculeze to i cei n2 coeficien i de flexibilitate.3a).2.compatibiltate permite calculul necunoscutelor reale şi asigur îndeplinirea condi iei de compatibilitate a deformatei structurii şi rela iile între for e şi deplas ri.5).2 Calculul elementelor din matricea termenului liber Calculul valorilor reale ale necunoscutelor {X} necesit determinarea deplas rilor din vectorul termenului liber { ip0}produse de aplicarea pe structura de baz a for elor exterioare. coeficien ii de influen din matricea flexibilit ii sînt invarian i. iar diagramele Mp0. (9.2. 146 .. Deplas rile { ip0} se pot calcula şi din rela ia matriceal (9..I) şi de modulii de elasticitate ai materialului (E.5) Kδ ij = δ ji = ∑ ∫ ds + ∑ ∫ ds + ∑ ∫ ds EI EA GA 2 2 m n αt 2 (9....n) din prima coloan a matricei [ xx] se calculeaz integrînd diagramele de eforturi din X1=1 cu diagramele de eforturi din XI=1(I=1. Coeficien ii de influen δij se calculeaz cu formula Maxwell-Mohr: mi m j ni n j αt i t j (9.j=1. Np0 sînt produse de aplicarea pe structura de baz a for elor exterioare. 9. Tp0. ci numai de structura de baz ..5) se observ c deplas rile δij nu depind de for ele aplicate pe structur ... în func ie de structura care se rezolv . Matricea flexibilit ii structurii de baz [Dij] se poate calcula şi în func ie de matricele flexibilit ii elementelor structurale componente.2.n). Coeficien ii de form δii se calculeaz integrînd diagramele de eforturi produse de aplicarea pe structura de baz a necunoscutei XI=1 cu ele însele şi sînt totdeauna pozitivi. integrînd diagramele de eforturi din X2=1 cu diagramele de eforturi din XI=1(I=1.

nj.(j=1.2. Diagramele de eforturi mj.9 )K ∆ kp = ∆ kp + δ k 1 X 1 + .12 )K ∆ kp = ∑ ∫ ds + ∑ ∫ ds + ∑ ∫ ds EI EA GA şi inînd seama de rela ia (9.momentul încovoietor produs de aplicarea pe structura de baz a necunoscutelor Xj=1.14)K ∆ kp = ∑ ∫ ds + ∑ ∫ ds + ∑ ∫ ds în care diagramele Mp . + m j X j + .4.nk0 şi t k0 rezult din aplicarea pe structura de baz a for ei virtuale δPk=1 în direc ia deplas rii Uk iar eforturile Mp0 Np0 şi Tp0 sînt produse de aplicarea pe structura de baz a for elor exterioare. eforturile finale se determin folosind principiul suprapunerii efectelor. Dup determinarea necunoscutelor . tj sînt produse de aplicarea succesiv a for elor Xj=1.10)K ∆ kp = ∑ ∫ ds EI EA GA 0 0 mk m j nk n j αt k 0 t j (9.3 Eforturile finale în structura static nedeterminat . mj. Deplas rile kp0 şi δkj se calculeaz din expresiile: 0 0 0 0 mk M p nk N p αt k 0 T p 0 0 ds + ∑ ∫ ds + ∑ ∫ (9.13) K ∆ kp = ∑ ∫ ds EI Demonstra ia este analoag şi pentru influen a for ei axiale şi a for ei t ietoare. Np şi Tp se EI EA GA determin cu luarea în considerare a aceloraşi eforturi. Momentul încovoietor pe structura static determinat se stabileşte însumînd solu ia particular cu solu ia complementar : (9.8) rezult : 0 mk M p (9..9. 147 ..4. stabilit pe orice structur static determinat derivat din structura real .11) şi introducîndu-le în expresia (9. cu diagrama de moment încovoietor din for ele exterioare determinat pe structura static nedeterminat .4 Calculul deplas rilor pe structura static nedeterminat Deplasarea absolut din sec iunea k dup direc ia dat (δPk=1) pe structura static nedeterminat se calculeaz din rela ia: ( 9.10) şi (9.8) K M p = M p + m1 X 1 + . + δ kj X j + . Dac la calculul deplas rii kp se ia în considerare influen a for ei axiale şi a for ei t ietoare rela ia de mai sus devine: 0 0 mk M p nk N p αt k 0T p (9.mn X n = M p + ∑ m j X j în care Mp0 este momentul 0 0 j =1 n încovoietor produs de for ele exterioare aplicate pe structura de baz ... Luînd în considerare numai influen a momentelor încovoietoare din rela iile (9. iar δkj deplasarea din aceeaşi sec iune produs de aplicarea pe structura static determinat a necunoscutei Xj=1...…n)pe structura de baz . Deplasarea din sec iunea k dup direc ia lui δPk=1 pe structura static nedeterminat se determin integrînd diagrama de moment din for a virtual δPk=1.9) se ob ine: 0 0 0 mk M p nk N p αt k T p ( 9. Etapele de calcul în rezolvarea unei structuri static nedeterminate cu metoda for elor sînt urm toarele: -se determin gradul de nedeterminare static n.11) Kδ kj = ∑ ∫ ds ds + ∑ ∫ ds + ∑ ∫ EI EA GA Eforturile mk0 .. 9. produs de for ele exterioare.. + δ kn X n = ∆ kp + ∑ δ kj X j 0 0 j =1 n în care kp0 reprezint deplasarea din sec iunea k pe structura static determinat de baz .

-se rezolv sistemul de ecua ii printr-o metod oarecare sau calculînd matricea [Dij]-1. -se calculeaz diagrama momentului încovoietor final. (∑ M ) 2 = 0 → V1 ⋅ 8 − 30 ⋅ 4 ⋅ 2 + 30 ⋅ 2 ⋅ 1 = 0 V1 = 22. -se calculeaz elementele din matricea flexibilit ii structurii de baz [Dij] -se calculeaz deplas rile { ip0} produse de for ele exterioare.5KN V2 = 157. diagramele Tp şi Np se deduc din diagrama Mp şi din condi ii de echilibru static. Exemplul 1: Pentru structura static nedeterminată din figura 9.…n).5 KN st (∑ M )1 = 0 → −V2 ⋅ 8 + 30 ⋅ 6 ⋅ 7 = 0 (∑ M ) 3 = 0 → 22.6 să se traseze diagrama finală de moment.5 ⋅ 4 − H 1 ⋅ 6 = 0 K H 1 = 15KN M 4 = 15 ⋅ 6 = 90 KNm M 5 = 30 ⋅ 2 ⋅ 1 = 60 KNm 148 . -se calculeaz deplas rile pe structura static nedeterminat dup anumite direc ii. Din următoarele sume de moment se determină valorile reac iunilor pentru sistemul de bază încărcat numai cu for e exterioare. şi se traseaz diagramele de eforturi. Gradul de nedeterminare statică se stabileşte cu rela ia. folosind metoda eforturilor. în cazul de fa ă momentul X1.2. N = 3C − A − 2S N = 3 ⋅1 − 2 = 1 Sistemul de bază se ob ine prin eliminarea unei legături suplimentare şi introducerea echivalentului mecanic.-se alege structura de baz static determinat (structura primar ) prin suprimarea a n leg turi şi înlocuirea lor cu for ele de leg tur Xj (j=1.

9.Fig.6 Diagrama de moment ob inută prin metoda eforturilor 149 .

8 KN M 4−1 = −90 + 0.8 = −165.5 ⋅ 6 ⋅ 0.5 + 1 + 0.4 M 5− 2 = −90 − 0.6 M 5− 4 = −150 − 0. folosind metoda eforturilor.Similar se procedează la determinarea reac iunilor şi pentru sistemul de bază încărcat cu X1=1.5 ⋅ 30. iar ∆1 p prin integrarea diagramei m1 cu Mp0. 150 .5 ⋅ 6 ⋅ ⋅ 0.5 ⋅ 4 ⋅ ⋅ 0.22 + 0.5 ⋅ 30.8 = −74.5 − 3EI 2 3 3EI 2 3 1 2 30 ⋅ 4 1 1 1 2 90 ⋅ 6 ⋅ 0.5 − 30.8 = −105.4 Exemplul 2: Pentru structura static nedeterminată din figura 9.5 KN 12 Ecua ia de condi ie are forma: δ 11 X 1 + ∆ 1 p = 0 δ 11 + m1 1 1 12 1 1   1 1 2 ⋅ ⋅  ⋅ 1 + ⋅ 0.5 + ⋅ ⋅ 150 ⋅ 4 ⋅ ⋅ 0.5 + ⋅ 1 − dx = − ∆1 p = ∫ EI 3  EI 2 3 1 1 2 1 1 2 ⋅ ⋅ 90 ⋅ 4 ⋅ ⋅ 0. 1 (∑ M ) 2 = 0 → −V1 ⋅ 8 + 1 = 0 KV1 = = V2 8 1 1 st (∑ M ) 3 = 0 → − ⋅ 4 + 1 − H 1 ⋅ 6 = 0K H 1 = KN 8 12 1 M 4 = 1 − ⋅ 6 = 0.22 (2.7 să se traseze diagrama finală de moment încovoietor.5) = EI EI Termenul δ 11 se ob ine din integrarea diagramei m1 cu ea însăşi.5  + ⋅ ⋅ 0.5 + ⋅ 1 + dx = = ∫ EI 3 3  EI 2 6  3  EI 2 3 2 1 1 2 1 1 2 ⋅ 2 ⋅ ⋅ 0.5 ⋅ 3EI 3 8 3 EI 2 3 1 130 (−180 − 20 + 33.33 − 53. 0 M p m1 1 1 1  2 ⋅ ⋅ 90 ⋅ 6 ⋅ 0.33 + 90) = − EI EI Diagrama finală de moment se ob ine prin suprapunere de efecte: 0 M = M p + m1 X 1 − M 1− 4 = 30.5 = 3EI 2 3 3 EI 2 1 4.5 + ⋅ ⋅ 0.5 = − ⋅ ⋅ 4 ⋅ ⋅ 0.

Fig.9.7 Diagramă de moment ob inută prin metoda eforturilor 151 .

32 Diagrama finală de moment se ob ine prin suprapunere de efecte: 0 M = M p + m1 X 1 M 3 = (−4)(−1.33KN (∑ M )1 = 0 → 10 ⋅ 8 ⋅ 4 + 30 ⋅ 8 − V2 ⋅ 6 = 0 M 43 = 16.7 KNm Exemplul 3: Pentru structura static nedeterminată din figura 9.66 EI 0 M p m1 1 2 10 ⋅ 6 1 1 ∆1 p = ∫ dx = ⋅ ⋅ 80 ⋅ 6 ⋅ 4 − ⋅ ⋅ ⋅6⋅4 = EI 2 EI 3 8 2 EI 2 1 120 (480 − 360) = EI EI X 1 = 1. V1 = 16.28 M 43 = −80 + 4 ⋅ 1.66 ⋅ 6 − 10 ⋅ 6 ⋅ 3 = −80 KNm Coeficientul necunoscutei şi termenul liber se determină cu rela iile Maxwell Mohr: 2 m1 1 1 1 2 1 δ 11 = ∫ ⋅ ⋅4⋅4⋅ ⋅4 + ⋅4⋅6⋅4 = dx = 2 ⋅ (42. Din următoarele sume de moment se determină valorile reac iunilor pentru sistemul de bază încărcat numai cu for e exterioare.66 + 48) = EI EI 2 3 2 EI EI 90. în cazul de fa ă for a orizontală X1.32) = 5. folosind metoda eforturilor.32 = −74.Gradul de nedeterminare statică este: N = 3C − A − 2 S N = 3 ⋅1 − 2 = 1 Sistemul de bază se ob ine prin eliminarea unei legături suplimentare şi introducerea echivalentului mecanic. Gradul de nedeterminare statică: N = 3C − A − 2 S N = 3 ⋅ 2 − 2 − 2 ⋅1 = 2 H 1 = 30 ⋅ 4 = 120 KN V1 = 40 KN (∑ M ) 2 = 0 → −V1 ⋅ 6 + 30 ⋅ 4 ⋅ 2 = 0 M 3 = 120 ⋅ 4 − 30 ⋅ 4 ⋅ 2 = 240 KNm 152 .8 să se traseze diagrama finală de moment încovoietor.66 KN (∑ M ) 2 = 0 → V1 ⋅ 6 − 10 ⋅ 6 ⋅ 3 + 10 ⋅ 2 ⋅ 1 + 30 ⋅ 2 =0 V2 = 93.

9.8 Structură de 2 ori static nedetrminată rezolvată prin metoda eforturilor 153 .Fig.

Momentul în punctul 4 se ob ine ca fiind suma momentelor for elor din stînga sec iunii.66) = EI EI m 1 1 2 1 δ 22 = ∫ 2 dx = 2 ⋅ ⋅ ⋅ 4 ⋅ 4 ⋅ ⋅ 4 + 4⋅6⋅4 = EI 3 3EI EI 2 1 74.1   X 2 = 13.76 M 45 = −4 ⋅ 5.66 + 10.Moment în punctul 4 va da reac iunea V1 şi încărcarea uniform distribuită.33 X 1 − 16 X 2 + 640 = 0   − 16 X 1 + 74.19 Diagrama finală de moment se ob ine prin suprapunere de efecte.1 − 4 ⋅ 33.  X 1 = −5. M 31 = 240 − 4 ⋅ 33.19 = 107. M 4 = −40 ⋅ 6 + 120 ⋅ 4 − 30 ⋅ 4 ⋅ 2 = 0 În pasul următor se determină reac iunile V1 şi V2 pentru sistemul de bază încărcat doar cu X1=1.16 KNm M 42 = −4 ⋅ 33.66 X 2 − 2560 = 0 În urma rezolvării sistemului de ecua ii se ob in necunoscutele X1 şi X2.1 = −20.66 + 32) = EI EI 2 δ 12 = ∫ m1 m2 1 1 16 dx = − ⋅ ⋅ 4⋅6⋅ 4 = − EI 3EI 2 EI 0 M p m1 1 1 2 640 ∆1 p = ∫ dx = ⋅ ⋅ 240 ⋅ 6 ⋅ ⋅ 4 = EI 3EI 2 3 EI 0 M p m2 2 1 1 dx = − ∆2p = ∫ ⋅ ⋅ 240 ⋅ 4 ⋅ ⋅ 4 − EI EI 2 3 2 1 1 1 1 2 30 ⋅ 4 − ⋅ ⋅ ⋅4⋅ ⋅4− ⋅ ⋅ 240 ⋅ 6 ⋅ 4 = EI 3 3EI 2 2 8 1 2560 = (−1280 − 320 − 960) = − EI EI  21.24 M 43 = −4 ⋅ 5.66 = (42.33 (10. (∑ M ) 2 = 0 → V1 ⋅ 6 − 1 ⋅ 4 = 0 V1 = 2 KN 3 (∑ M )1 = 0 → V2 ⋅ 6 − 1 ⋅ 10 = 0 V2 = 1.19 = = −153.4 154 .66 KN Coeficien ii necunoscutelor şi termenii liberi se determină cu rela iile: 2 m1 1 1 2 1 1 2 δ 11 = ∫ dx = ⋅4⋅6⋅ ⋅4 + ⋅ ⋅4⋅4⋅ ⋅ = EI 3EI 2 3 2 EI 2 3 1 21.19 = −132.

9. folosind metoda eforturilor.Fig.10 să se traseze diagrama finală de moment încovoietor. În acest caz gradul de nedeterminare statică este egal cu 2.9 Diagramă unitară m2 şi diaagramă finală de moment Exemplul 4: Pentru structura static nedeterminată din figura9. (∑ M ) 2 = 0 → −V1 ⋅ 6 + 15 ⋅ 8 ⋅ 4 = 0 → V1 = 80 KN = V2 M 31 = 120 ⋅ 4 − 15 ⋅ 4 ⋅ 2 = 360 KNm δ 11 = 2 1 1 2 1 ⋅ ⋅6⋅6⋅ ⋅6 + ⋅6⋅ 4⋅6 = 3EI 2 3 EI 1 192 (48 + 144) = EI EI 155 .

10 Rezolvare prin metoda eforturilor (S. m1.B.9.Fig.Mp0) 156 .

9.Fig.33 (21.33 + 32) = = EI EI 1 1 24 ⋅ ⋅6⋅6⋅4 = 3EI 2 EI δ 12 = ∆1 p = − 1 1 2 1 1 ⋅ ⋅ 480 ⋅ 6 ⋅ ⋅ 6 − ⋅ ⋅ 120 ⋅ 4 ⋅ 6 + EI 2 3EI 2 3 1 2 15 ⋅ 16 1 2880 ⋅ ⋅ ⋅4⋅6 = (−1920 − 1440 + 480) = − EI 3 8 EI EI 157 .11 Diagrama m2 şi diagrama finală M δ 22 = 2 ⋅ 1 1 2 1 ⋅ ⋅4⋅4⋅ ⋅4 + ⋅ 4⋅6⋅ 4 = 2 EI 2 3 3EI 1 53.

42.KV1 = −10KN (∑ M ) 1 = 0 → −V2 ⋅ 6 + 30 ⋅ 8 = 0.66 X 1 + 360 = 0 X 1 = 8. 48 = 232. 1 1 2 42. (∑ M )2 = 0 → V1 ⋅ 6 − 30 ⋅ 2 = 0. Pentru sistemul de bază încărcat cu sarcinile exterioare se scriu sumele de moment în nodurile 1 şi 2.42 M 53 = 6 ⋅ 8.48 = 166.58 M 34 = 480 − 6 ⋅ 8.93K X 2 = 48.48 Momentele finale pe structură se ob in prin suprapunere de efecte. KV2 = 40 KN În cazul încărcării sistemului de bază cu X1=1 se ob ine reac iunea H1=1. folosind metoda eforturilor Într-o primă etapă se determină gradul de nedeterminare statică: N = 3C − A − 2 S = 1 .93 − 4 ⋅ 48. Termenul δ 11 se ob ine prin integrarea diagramei m1 cu ea însăşi iar ∆1 p prin integrarea diagramei m1 cu Mp0. 158 . în cazul de fa ă o reac iune orizontală.92 Exemplul 5: Pentru structura static nedeterminată din figura9.33 X 2 − 2800 = 0 X 1 = 8.93 = −66.12 să se traseze diagrama finală de moment încovoietor.43 M 34 = −4 X 1 = −33.48 = −193. determinîndu-se astfel reac iunile V1 şi V2.72 Valorile momentelor pe structură s-au ob inut prin suprapunere de efecte.5 M 43 = −4 ⋅ 48.72 M 43 = −60 − 4 ⋅ X 1 = 93.∆2p = − 1 1 2 1 1 ⋅ 360 ⋅ 4 ⋅ ⋅ 4 − ⋅ 480 ⋅ 6 ⋅ 4 = 2 EI 2 3 3EI 2 − 960 − 1920 2880 1 2 15 ⋅ 4 2 1 − 2800 =− + ⋅ ⋅ ⋅ 4= EI EI 2 EI 3 8 2 EI  192 X 1 + 24 X 2 − 2880 = 0   24 X 1 + 53. M 31 = 360 − 4 ⋅ 48.93 = 53. Sistemul de bază se ob ine prin transformarea articula iei 2 în reazem simplu şi introducerea echivalentului mecanic.08 M 35 = −120 + 6 ⋅ 8.66 δ 11 = 2 ⋅ ⋅ 4 ⋅ 4 ⋅ ⋅ 4 = EI 2 3 EI 1 1 360 ∆1 p = ⋅ ⋅ 60 ⋅ 6 ⋅ 4 = 2 EI 2 EI Ecua ia de condi ie este o ecua ie cu o singură necunoscută.

9.12 Structură cu 1 grad de nedeterminare statică 159 .Fig.

cînd to i aceşti coeficien i ar fi nuli. Ortogonalizarea diagramelor unitare se poate ob ine prin alegerea judicioasă a sistemului de bază. Această condi ie este îndeplinită cînd cele două diagrame se întind pe bare diferite (nu au nici o bară comună) sau cînd configura iile lor prezintă anumite particularită i care conduc la anularea integralei. 160 . Aici vom examina principial aceste două aspecte ale problemei.1 Alegerea judicioasă a sistemului de bază Este indicat ca alegerea sistemului de bază să se facă cu discernămînt. Obiectivul principal ce trebuie urmărit este de a ob ine anularea a cît mai mul i coeficien i secundari. urmînd ca în continuare să se arate procedee cu aplicare practică eficientă. păstrîndu-se simplitatea de rezolvare. Trebuie urmărit ca un număr cît mai mare de perechi de diagrame unitare să fie ortogonale. cît şi prin utilizarea unor necunoscute complexe rezultate din grupări adecvate a necunoscutelor ini iale. Prin aceasta.5 Posibilită i de simplificare a ecua iilor de condi ie În metoda generală a eforturilor.5. examinînd comparativ mai multe sisteme de bază posibile. Cînd gradul de nedeterminare creşte. Căile de simplificare trebuie căutate în legătură cu coeficien ii secundari ai ecua iilor. ar conduce la aflarea necunoscutelor static nedeterminate din ecua ii independente cu cîte o singură necunoscută. 9.9. Aceştia au forma: mi m j ni n j δ ij = ∫ dx dx + ∫ EI EA şi deci valorile lor depind de perechile de diagrame unitare care sînt considerate. numărul ecua iilor de condi ie este de obicei egal cu gradul de nedeterminare statică a structurii. alcătuirea sistemului de ecua ii şi în special rezolvarea acestuia devin dificile. Pentru aceasta nu este de obicei necesar să se traseze complet diagramele unitare. Este deci firesc să se dea o aten ie deosebită posibilită ilor de simplificare a ecua iilor de condi ie. ci numai să se identifice barele pe care se întinde fiecare diagramă (spre a stabili acele perechi care nu au bare comune) cît şi anumite particularită i ale diagramelor. Cazul extrem. se poate extinde domeniul de aplicare practică al metodei şi la structuri cu mai multe nedeterminări.

13 Alegerea judicioasă a sistemului de bază Un exemplu este dat în figura 9. perechile de diagrame unitare au acestă bară comună şi deci coeficien ii secundari rezultă diferi i de zero. referitor la un cadru cu trei contururi şi cu încastrări şi rezemări. deci fiecare dă diagramă de momente încovoietoare pe cele două por iuni vecine (fac excep ie X2 şi X5 care dau diagramă numai pe por iunea din stînga. Din totalul de 72 de coeficien i secundari. sec ionînd cadrul astfel încît sistemul de bază are patru por iuni independente.13. sistemul de bază apare ca o bară încastrată ce are mai multe bra e. În primul caz s-a men inut o singură încastrare. în consecin ă.13 b şi c se arată comparativ două sisteme de bază. deci 47%. Se vede imediat că diagramele date de către sarcinile unitate corespunzătoare necunoscutelor se vor întinde şi pe stîlpul care pleacă din încastrare. care este de nouă ori static nedeterminat. Urmărind barele comune. În al doilea caz s-au men inut toate încastrările. Toate necunoscutele sînt perechi de for e sau de momente. ceea ce reprezintă o simplificare substan ială. În figura 9. se ob ine matricea coeficien ilor dată în figură.Fig. se anulează un număr de 34 coeficien i .9. 161 .

cu articula iile introduse la treimile barelor (admise cu sec iune constantă).5. Compararea unor astfel de matrice schematizate poate orienta. astfel că ecua iile de condi ie se reduc la trei ecua ii independente cu cîte o singură necunoscută.13e-g. deci în consecin ă necunoscutele antisimetrice sînt nule.13d. deoarece sec iunea din axa de simetrie nu se poate deplasa pe verticală. -b)axa de simetrie intersectează un nod în care concură două bare sub un anumit unghi. în cazuri mai complicate alegerea judicioasă a sistemului de bază. Semistructura este ob inută sec ionînd structura reală în axa de simetrie şi introducînd în acestă sec iune legături care înlocuiesc efectul substructurii îndepărtate şi asigură ca deformata semistructurii să fie identică cu deformata structurii reale.5. Astfel în axa de simetrie se va introduce o încastrare glisantă care să impună aceste deplasări pentru semistructura rămasă. Astfel. -Încărcări antisimetrice. Astfel pentru o structură de n ori static nedeterminată. -c)axa de simetrie intersecteză un stîlp. În acest mod se ajunge la două sisteme de ecua ii cu un număr mai mic de necunoscute decît cel ini ial. se ob ine o structură de bază simetrică asupra căreia ac ionează necunoscute simetrice şi antisimetrice. punctînd în matricea coeficien ilor acei coeficien i care rezultă diferi i de zero. Acest tip de legătură se va introduce pentru cazurile “a” şi “b”.2 Structuri simetrice Atunci cînd structurile static nedeterminate au o axă de simetrie se pot ob ine simplificări în rezolvarea sistemului de ecua ii dacă sistemul de bază se alege suprimînd continuitatea barelor în axa de simetrie. Sec iunea din axa de simetrie are deplasarea după verticală diferită de zero. Sec iunea din axa de simetrie are deplasarea pe orizontală şi rota ia diferite de zero. Aceste legături care se introduc în axa de simetrie se aleg fun ie de conforma ia structurii reale şi de tipul încărcărilor care ac ionează pe structură (încărcări simetrice sau antisimetrice). Aceste diagrame sînt ortogonale două cîte două deoarece punctele de anulare din diagrama m2 corespund pozi iei centrelor de greutate ale diagramelor unitare m1 şi m3. Exemplificările date scot în eviden ă importan a alegerii judicioase a sistemului de bază pentru simplificarea rezolvării. Pentru cazul “c” în axa de simetrie se va introduce o încastrare perfectă. iar deplasarea orizontală şi rotirea nule. O observa ie utilă pentru alegerea sistemului de bază se referă la obligarea diagramelor unitare de a se anula în anumite puncte convenabil alese. termenii liberi care con in necunoscute simetrice sînt nuli. 9. 9. Rezultă că to i coeficien ii secundari sînt nuli. Există mai multe situa ii în practică după cum urmează: -a)axa de simetrie intersectează o riglă orizontală. în axa de simetrie se va introduce un 162 . -Încărcări simetrice. deplasarea pe verticală egală cu zero. prin utilizarea simetriei structurii. deci în consecin ă necunoscutele simetrice sînt nule. În cazul în care for ele exterioare sînt simetrice.Se pot examina în acelaşi mod şi alte sisteme de bază. în loc de a fi introduse în încastrări. În cazul în care for ele exterioare sînt antisimetrice.Dacă structura este simetrică şi for ele sînt antisimetrice atunci deformata structurii este antisimetrică.3 Procedeul semistructurii Procedeul semistructurii este utilizat la simplificarea sistemului de ecua ii în metoda eforturilor. se poate alege sistemul de bază din fig.9. Dacă toate necunoscutele se exteriorizează în axa de simetrie. Astfel. termenii liberi care con in necunoscute antisimetrice sînt nuli. Dacă structura este simetrică şi for ele simetrice atunci deformata structurii reale este simetrică. pentru o bară cotită dublu încastrată. sistemul ecua iilor de compatibilitate se descompune într-un sistem de p ecua ii care con ine necunoscutele simetrice şi un sistem de q ecua ii cu necunoscutele antisimetrice (n=p+q). Diagramele unitare corespunzătoare se văd în figurile 9.

4 Procedeul grupării necunoscutelor Procedeul grupării necunoscutelor permite reducerea numărului de necunoscute şi a volumului de calcule. 163 .9.5.14. Pentru structurile simetrice încărcate simetric se va rezolva numai gruparea simetrică iar în cazul structurilor simetrice încărcate antisimetric se va rezolva numai gruparea antisimetrică. Prezentarea acestor cazuri este făcută în fig. Pentru cazul “c” în axa de simetrie se va introduce un stîlp cu rigiditatea la jumătate fa ă de valoarea ini ială . Numărul total al necunoscutelor grupate simetric şi antisimetric trebuie să fie egal cu gradul de nedeterminare statică.reazem simplu care să permită aceste deplasări pentru semistructura rămasă. Fig. Acest procedeu se aplică structurilor simetrice încărcate simetric sau antisimetric. 9.14 Semistructuri pentru încărcare simetrică şi antisimetrică 9. Acest tip de legătură se va introduce pentru cazurile “a” şi “b”.

dar permite să se intervină asupra modului de ac iune a necunoscutelor. ob inînd ortogonalizarea unor perechi de diagrame unitare.5. Prin alegerea convenabilă a unor noi pozi ii pentru necunoscute. devine posibilă impunerea anumitor condi ii de anulare a coeficien ilor secundari.16 e sau i .15 a) structură ini ială. b) sistem de bază fără a se ine cont de proprietă ile de simetrie şi încărcare.9.9. În acest scop se introduc bra e fictive perfect rigide. constă în transferarea unor necunoscute din pozi ia lor ini ială în alte pozi ii.Fig. d) grupare antisimetrică 9. c) grupare simetrică. Prezen a barelor fictive nu aduce nici o modificare în comportarea elastică a structurii. prin care se ob ine gruparea necunoscutelor. 164 . care se consideră încastrate de capetele unei bare sec ionate ca în fig.5 Transferarea necunoscutelor Un procedeu simplu.

16b. Diagramele unitare m1 şi m2. Semnifica ia necunoscutei X2 ’ apare admi înd suprimate bra ele fictive şi aplicînd efectul lor asupra capetelor barei sec ionate. ca în fig. aplicată prin intermediul unei perechi de bra e fictive perfect rigide. rezultă δ 12 = δ 21 ≠ 0 .Fig.9. ca în fig. Înseamnă că diagrama m2’ poate înlocui una sau alta 165 . diagramele m1.9. corespunzătoare necunoscutelor X1 şi X2 sînt arătate în fig. pentru care s-a ales sistemul de bază din fig.16e.16 c şi d. 9. Să înlocuim acum necunoscutele unitate X2=1 prin necunoscuta unitate X2’=1.în loc de necunoscutele X1 şi X2 asigură independen a acestor necunoscute. Dacă se alege a=2h/3. Se vede imediat că prin transferarea efectuată s-a realizat de fapt o grupare a necunoscutelor X1 şi X2.16 a.16f. Aceste noi necunoscute îi corespunde diagrama unitară m2.m2’ devin ortogonale între ele pentru bare de sec iune constantă şi deci δ 12 ' = δ 21 ' = 0 . 9. Înseamnă că utilizarea necunoscutelor X1 şi X2’.16 Transferarea necunoscutelor Fie exemplul din fig.9. 9. în sensul că diagrama m2 ’ poate fi ob inută din m1 şi m2 prin combinarea m2 ' = m1 + a ⋅ m2 .

21 ⋅1 + ⋅  + ⋅ 7.16g şi sistemul de bază arătat în fig. Exemplul 6: Pentru structura static nedeterminată din figura 9. perechea de for e care reprezintă această necunoscută este dirijată după linia care uneşte punctele situate la treimile extreme ale celor două bare. de exemplu pe m2 în cazul de fa ă. încărcat cu necunoscuta X1=1 (∑ M )2 = 0 → −V1 ⋅ 8 + 1 = 0 → V1 = 1 8 Ecua ia de condi ie.21 ⋅ + ⋅ 1 + EI 2EI 2 3 2  2EI 2 2 3 3 2 3  1 1 1 2 1 1 2.502 + 0. astfel că δ 12 = δ 21 ≠ 0 . componentele lui X2’=1 pe direc iile acestora sînt: α 21 = cos β / cos ε α 22 = a . 9.B.cu X2’. alte exemplificări se vor da mai departe.16i se arată o nouă alegere a necunoscutelor. Structura fiind simetrică încărcată antisimetric. Sistemul de bază se ob ine prin transformarea încastrării 1 în articula ie plus echivalentul mecanic un moment X1. Fie de exemplu grinda cotită dublu încastrată din fig.3 ⋅ 180 ⋅ 4 ⋅ ⋅ = (216.B.m2’ şi m3 sînt ortogonale două cîte două.6 + 0. Necunoscuta X1 dă o diagramă triunghiulară numai pe stîlp.17 să se traseze diagrama finală de moment încovoietor. În figura 9. α 23 = − sin( β − ε ) / cos ε astfel că se poate scrie m2 ' = α 21 m1 + α 22 m2 + α 23 m3 care reprezintă o grupare liniară a diagramelor ini iale şi care poate înlocui pe oricare dintre ele.18 ⋅ ⋅ 4 ⋅ ⋅ = (1. în acest caz. Calcul reac iuni S. în schimb X2 dă diagramă pe ambele bare. asemănătoare cu cele din fig. se constată că de fapt X2’ reprezintă o necunoscută care rezultă prin gruparea celor trei necunoscute ini iale. se va introduce un reazem simplu. 21 ⋅ + ⋅ 1 + EI 2EI 2 3 2 3  1 1 2 1 1 246. unde X2 a fost înlocuit –prin transferare. Întradevăr. încărcat cu for e exterioare: (∑ M )2 = 0 → −V1 ⋅ 8 + 60 ⋅ 6 = 0 → V1 = 45KN (∑ M ) 1 = 0 → 60 ⋅ 6 − V2 ⋅ 8 = 0 → V2 = 45KN Calcul reac iuni S. ca pozi ie şi direc ie. utilizînd procedeul semistructurii.16h unde s-a efectuat o sec ionare completă în nod. 9.083) = 4EI 2 2 3 2 EI EI 0 M p m1 1 1 2 1 1  ∆1p = ∫ dx = 180 ⋅ 7. Dacă se elimină şi în acest caz bra ele fictive. Transferarea necunoscutelor se dovedeşte utilă în multe cazuri.dintre diagramele ini iale m1 şi m2 dar nu poate fi considerată împreună cu amîndouă deoarece nu este diferită de ele. Diagrama m2 ’ este similară cu aceea din fig. folosind metoda eforturilor.16e şi g. iar X3 dă o diagramă triunghiulară numai pe bară înclinată. Semistructura astfel ob inută este odată static nedeterminată. 9. reducînd pe X2’ în raport cu centrul de greutate al nodului.3 + 30) = 4EI 2 3 2 EI EI 166 2 . 9. are forma: δ11 X 1 + ∆1p = 0 → δ11 = ∫ m1 1 1 1 1 1 1 1 2 2 1 1  dx = ⋅ 1 ⋅ 7. astfel că to i coeficien ii secunndari se anulează. pentru semistructură. Transferarea uneia sau a mai multor necunoscute prin bra e fictive se poate face în diferite moduri.16f şi deci diagramele m1. în axa de simetrie.

b)semistructură. c) sistem de bază.18 Fig.17 Rezolvare structură simetrică folosind procedeul semistructurii.9.f)diagramă de moment sistem de bază încărcat cu sarcini exterioare.98 2. h)diagramă finală de moment 167 . g) diagramă unitară m1 .3 = −112.X1 = − 246. d) sistem de bază încărcat cu sarcini 0 exterioare. e)diagramă de moment M p . a) structură ini ială.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful