TE H N IC A ÎNGRIJIRII B O LN A V U LU I
MANUAL PENTRU ŞCOLI DE ASISTENTE MEDICALE VOLUMUL l Ediţia a lll-a

Dr. CAROL MOZES în colaborare cu : LIVIA CRAINIC,

PARASCHIVA SZINAY, SILVIA MOTIU, VERONICA KENDE

EM
EDI T U R A M E D I C A L A - B U C U R E Ş T I 1 9 7 4

Coperta; GICĂ PETRE

TABLA DE MATERII

Pag.

Te.............................................................................................................
I. ASISTENTA MEDICALĂ Şl LOCUL El DE MUNCA

9

liihoitiircrr la cursul de tehnica îngrijirii bolnavului ........................................ nrdicală. Sarcinile ei............................................................................. morale ale asistentei medicale............................................................ \it’ll al asistentei medicrle................................................................... nti'ii de protecţie şi ţinuta asistentei medicale...................................... » muncii. Protecţia muncii în mediul infecţios...................................... . n l ilc muncă al asistentei medicale.............................................................. ,1 ................................................................................................................. ulm............................................................................................................... i niiiirrlpliilc sanitare......................................................................................... liiltriiiirrii şi primirea bolnavilor !u spital.................................................... Atlguriirra condiţiilor de spitalizare a bolnavilor.......................................... ni terapeutic de protecţie ...................................................................... .1 liolnavului In secţie şi iniţierea lui fn regulamentul de ordine interioară lillnliilui....................................................................................................... "irului de ordine interioară al spitalului................................................. iiill4ll de spitalizare ...............................................................................

13 13 15 21 24 28 31 31 48 51 52 59 59 64 66 75

pag.

Instalaţiile de semnalizare .................................................................................. Asigurarea secţiei cu lenjerie curată. Circulaţia lenjeriei.................................. Asigurarea alimentelor, curăţirea veselei şi îndepărtarea reziduurilor alimentare întreţinerea saloanelor si anexelor......................................................................... Controlul şi întreţinerea instalaţiilor şi aparaturii............................................
5. Evidenta şi mişcarea bolnavilor ..............................................................................

75 78 87 91 9ti
98

E v id e n ţ a b o l n a v i l ................................................................................................... or I e ş i r e a b o l n a v u l u i d i n s p i..................................................................................... ta l T r a n s f e r u l b o l n a v u l u i î n a l t e s e c ţ i i s a u s p i t a l................................................ e D ec e su.l.......................................................................................................................

98 9!» 100 101
10,'i 11!)

6. Transportul bolnavilor.................................................................................................. 7. Instrumentarul.................................................................................................................
Instrumentarul necesar examinărilor şi tratamentelor curente............................. Păstrarea şi întreţinerea instrumentarului............................................................... Sterilizarea instrumentelor şi materialelor............................................................... II. ÎNGRIJIREA CURENTA Şl SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI
1. îngrijirile generale acordate bolnavului .............................................

11!) 138 142

16.'i

P atu l bo lnav ului ......................................................................................................... P regătirea şi sc h im b area p atu lui ............................................................................... U t i l a j u l a u x i l i a r a l p a t u l u i ................................................................................. P oz iţiile b oln av u lu i în pa t ......................................................................................... D e z b r ă c a r e a ş i im b r îi c a r e a b o ln a v...................................................................... ului T o a l e t a b o l n a v u l u i ............................................................................................. . , S e r v i r e a b o l n al v ir l a p a t o ......................................................................................... P r e v e n i r e a e s c a r e ' o r d e d e ................................................................................. cubit 2. AUmentajia l ohmului ......................................................................................

161! 172 18H 193 20.r> 208 222 227 229 22!) 236 243
264

Principiile generale ale alimentaţiei bolnavilor....................................................... Alimentaţia dietetică................................................................................................. Alimentarea bolnavului..............................................................................................
3. Supravegherea bolnavului...............................................................................................

U r m ă r i r e a c o m p o r ta m e nu u lb o l n a v u lu i ........................................................... ti U r m ă r i r e a f u n c ţ i i l o r v i t a l e ş i v e g e t a ti v e a le o r g a n i s..................................... m ului F o a i a d e t e m p e r a t u........................................................................................... ră T e m p e r a t u r........................................................................................................... a P u lsu l .................................................................................................................... .
6

261 270 270 27M 2!)!>

Pag.

iiţia.............................................................................................................. nuca arterială ......................................................................................... •/n................................................................................................................... ml.................................................................................................................. îl urile ......................................................................................................... c loratia.......................................................................................................... httra corporală şi înălţimea......................................................................... 'crllc patologice ale organelor genitale feminine.................................... ' >t apariţiei unor manifestări patologice...................................................
.-iilriiH !}l asistarea examinărilor clinice şi de laborator
M

303 311 322 331 338 341 345 351 352
357

.....................................

n examinării clinice a bolnavului................................................................ vi/.itei medicale.......................................................................................... ni produselor pentru examinările de laborator......................................... ir Hcnerale de recoltare a produselor patologice....................................... II mea sîngelui............................................................................................... illiirrn sputei ............................................................................................. 'Mitrcn secreţiei şi a exsudatului rinofaringian ..................................... • M HI ui vărsăturilor......................................................................................... • H IUTII conţinutului stomacal .................................................................... • Muicii sucului duodenal................................................................................ • Hiimi sucului pancreatic.............................................................................. »iiurc» materiilor fecale................................................................................. i'lliiieii urinii.................................................................................................. »M IUTII lichidului cefalorahidian ................................................................. "Iliirni secreţiilor purulente........................................................................... "Unicii materialului pentru examene micologice......................................... i'II HI cu produselor pentru antibiograniă....................................................... '«Mic de laborator la patul bolnavului.......................................................... h i utilitate ................................................................................................
«Urm ţi asistarea explorărilor paraelinice............................................................

357 364 367 367 371 381 384 386 386 386 387 387 391 393 393 395 396 396 412
417

•,.l nsistarea examinărilor radiologice................................................ .1 bolnavilor pentru examenul radiologie osteo-articular..................... .i bolnavilor pentru examenul radiologie al organelor toracice . . . i ni bolnavilor cu abdomen acut prin radioscopie abdominală- . . . •i bolnavilor pentru examinarea radiologică gastro-intestinală . . . bolnavilor pentru colecistografie şi colangiografie............................ Ilolnavilor pentru examinarea rinichilor şi căilor urinare . . . . bolnavilor pentru examinarea radiologică a cavităţii inimii şi a vaselor bolnavilor pentru examenul radiologie al cavităţii uterine . . . bolnavilor pentru examenul radiologie al conţinutului cranian . . bolnavilor pentru examenul radiologie al spaţiilor subarahnoidian şi nil............................................................................................................. l Mhlstiiroa examinărilor endoscopice..................................................... ii «l «sistarea examenului bronhoscopic ........................................ ii ţi nsistarea esofsgoscopiei.................................................................. n ţi iisistarea examenului gastro-duodenaloscopic............................... u ţi asistarea endoscopiei rectosigmoidiene....................................... i u ţi nsistarea examenului cistoscopic ............................................. INII H cxumlnArii colposcopice.........................................................................

417 421 422 425 425 430 433 437 438 439 439 440 440 444 446 449 452 456

Pag.

Pregătirea si asistarea pleuroscopiei.................................................................. Pregătirea şi asistarea laparoscopiei................................................................... Asistarea examinărilor prin izotopi radioactivi...................................................... Pregătirea şi asistarea probelor funcţionale ale aparatului respirator.................. Spirometria şi spirografia................................................................................... Analiza gazelor din sînge.................................................................................... Determinarea compleanţei şi elastanţei pulmonare....................................... Spiroergografia ................................................................................................ Explorarea separată a celor doi plămîni........................................................... Pregătirea şi asistare? probelor funcţionale ale aparatului cardio-vascular . . . Probele hemodinamice......................................................................................... Investigaţii respiratorii........................................................................................ Explorarea vaselor periferice.............................................................................. Pregătirea şi asistarea explorărilor paraclinice ale rinichilor şi ale căilor urinare . Hecoltarea şi examenul urinii............................................................................. Explorarea capacităţii funcţionale a rinichilor.................................................. Explorarea rinichiului cu izotopi radioactivi.................................................... Pregătirea, asistarea şi efectuarea probelor funcţionale ale aparatului digestiv şi ale glandelor anexe......................................................................................... 5 Explorarea funcţională a tubului digestiv .................................................... Explorarea funcţională a pancreasului............................................................... Explorarea funcţională a căilor biliare............................................................. Explorarea funcţională a ficatului..................................................................... Pregătirea şi asistarea probelor funcţionale ale glandelor cu secreţie internă . . . Explorarea funcţională a hipofizei..................................................................... Explorarea funcţională a glandelor suprarenale.................................................. Explorarea funcţională a glandei tiroide........................................................... Explorarea funcţională a glandelor paratiroide................................................. Explorarea funcţională a glandelor sexuale..................................................... Explorarea funcţională a pancreasului endocrin............................................... Pregătirea şi asistarea explorărilor paraclinice ale sistemului nervos........................ Explorarea funcţională a sîngelui şi a organelor hematopoietice........................ Pregătirea şi asistarea explorărilor funcţionale ale analizorilor............................ . Valorile medii normale ale analizelor de laborator..............................................

457 469 465 469 333 477 478 478 480 482 483 490 509 513 514 518 524 525 525 537 538 541 551 551 553 557 563 564 567 572 579 586 598

INTRODUCERE

Tehnica îngrijirii bolnavului este disciplina de bază a tuturor titulcntelor medicale care lucrează la patul bolnavului. Scopul predării ţMnlr.i materii este de a înarma viitoarele asistente medicale cu elementele 4» bază ale profesiunii lor, fără de care nu-şi pot îndeplini sarcinile ••« h revin în opera de ocrotire a sănătăţii. Cunoaşterea tehnicii corecte tf« îngrijire a bolnavului determină în mare măsură calitatea muncii <M '< ii tei. Aceste cunoştinţe îmbinate cu conştiinciozitate şi cu un l ii sentiment ăe umanitarism socialist contribuie la îmbunătăţirea f,' uă a calităţii îngrijirii bolnavilor din unităţile noastre sanitare (•i latorii şi spitaliceşti. < 'onţinutul disciplinei tehnicii îngrijirii bolnavului este foarte ţ' / neomogen. UI constituie însă un tot, prin scopul pe care îl are : /irea bolnavului. Tehnica îngrijirii bolnavului cuprinde toate le ăe muncă ale asistentei : primirea bolnavului în spital, îngrijiri-'icrale acordate acestuia, asistenţa la examinarea bolnavului şi : regherea lui, alimentaţia, recoltările ăe produse biologice şi patolo< .raminările urgente ăe laborator, tehnica testelor cutanate, pregătitnt liolnavilor pentru examinările complementare raăiologice, endoscopice ttr , tehnica tratamentului fizic şi medicamentos, ca si crearea condiţiilor tiflnnc de spitalizare. Păstrarea, întreţinerea şi punerea la dispoziţia falii avilor a mobilierului, cazarmamentului, veselei, aparaturii şi itmlriimentarului cad deocamdată în sarcina asistentei. Tehnica îngrijirii bolnavului trebuie să se ocupe cu problemele m f ti i ului optim de spitalizare şi cu umanizarea spitalului. Simţul l i l i r al asistentei, îmbinat cu cunoştinţele ei de specialitate asupra in-j tonalităţii instituţiilor curativo-profilactice şi asupra regimului i ulir de protecţie, poate contribui mult la realizarea unor condiţii 1 tnediu cît mai prielnice vindecării bolnavilor.

III

Asistenta medicală este un cadru cu pregătire tehnică multilaterala Spre deosebire de vechiul cadru profesional corespunzător, cunoştinţei* asistentei medicale se bazează pe înţelegerea fondului fiziopatologx al fenomenelor morbide şi cunoaşterea bazei teoretice a tehnicii modern r, pe care o aplică zi de zi la patul bolnavului în cursul procedeelor de Investigaţie şi de tratament, în vederea acestui scop, ea trebuie să //»» înarmată cu cunoştinţe de patologie generală, de clinică, farmacologic, terapeutică etc., însuşite pe o bază solidă de cunoştinţe generale, i»* care, în parte, le aduce de pe băncile şcolii medii (fizică, chimie, zoologic, botanică, biologie, matematică etc.), în parte şi le însuşeşte în primul an de frecventare a şcolii sanitare (anatomie, fiziologie, biochimic, microbiologic, parazitologie etc.). Predarea materiilor de specialitate (medicină internă, chirurgie, pediatrie etc.) asigură aportul de cunoştinţe de patologie şi clinică, necesare asistentei pentru înţelegerea esenţei muncii,sale la patul bolna vului. Numai pe baza acestora, fără cunoaşterea tehnicilor de îngrijim a bolnavului, a metodelor de investigaţie, a tehnicii terapiei modern v, ea nu-şi va putea însă îndeplini sarcinile ce-i revin. Aplicarea ştiinţe lor medicale la patul bolnavului implică cunoaşterea tehnicii corecţi* de îngrijire a bolnavului. Studiereatehnicii îngrijirii bolnavilor nu trebuie să constituie num «i preocuparea elevilor şcolilor de asistenţi medicali. Dezvoltarea şi tehnici zarea continuă a ştiinţelor medicale impun cadrelor medii din reţelele sanitare aprofundarea permanentă a calificării lor profesionale. Am căutat ca la adunarea materialului si la selecţionarea metodelor du muncă să ţinem seama şi de experienţa profesională a spitalelor, în speranţa de a o generaliza şi printre cadrele medii existente, contribuind la realizarea sarcinii de onoare trasată de partidul nostru : calificarcn profesională permanentă a tuturor oamenilor muncii.

l
ASISTENTA MEDICALĂ Şl LOCUL El DE MUNCĂ

1
INTRODUCERE LA CURSUL DE TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI

ASISTENTA MEDICALĂ. SARCINILE El

4>l«tonta medicală este un cadru tehnic relativ nou specialii munca medico-sanitară, situat pe cea mai înaltă treaptă a jm itinlii sanitare. Apariţia ei a fost impusă, pe de o parte, transformări revoluţionare din ţara noastră, care au pus i «lima dată medicina în slujba maselor largi ale celor ce M i, pe de altă parte, de dezvoltarea rapidă a ştiinţelor în ulo celor medicale în special, dezvoltare care implică intro-i r li nicii moderne în munca zilnică de îngrijire a bolnavului, (ilicarca metodelor moderne de investigaţie şi de tratament, | H < o înaltă tehnicitate, extinderea şi întărirea muncii profi-, Iftrtfirea sferei de activitate şi de responsabilitate a cadrelor MU necesitat introducerea unei pregătiri tehnice superioare, • •are, poate fi clădită numai pe o bază solidă de cultură gene-icl a luat naştere asistenta medicală, cadru mediu cu cunoş-Uo de tehnică generală şi de specialitate. Ea nu înlocuieşte prezintă un cadru relativ nou, neexistent în trecut în reţe-i ro, care preia o serie de sarcini ale medicului, contribuind • timp la îngrijirea activă a bolnavului. Apariţia asistentei •ia dispară sora, ci ea îmbogăţeşte personalul spitalului ii-rcii, îmbunătăţirii asistenţei medicale. |iim(.ia asistentei medicale la noi a fost determinată nu numai voltarea şi tehnicizarea ştiinţelor medicale, ci şi de extinderea 13

cît şi ca funcţionalitate. ca şi prelungirea timpului de instruire la 2—3 ani creează condiţii optime pentru pregătirea unor astfel de cadre medii debarasate de rutină şi practicism îngust. Asistenta medicală care lucrează pe linia asistenţei medicale a adultului. culturale şi sociale. cu o orientare politico-ideologică justă. care să preia o serie de sarcini ale medicului. pe care trebuie să le cunoască în toate amănun tele şi să le recunoască în caz de nevoie. urmărind toate complicaţiile şi accidentele posibile ale bolii de bază şi ale tratamentului aplicat. pe de o parte. cu orizonturi mai largi.largă a îngrijirii sănătăţii întregii populaţii şi de cuprinderea maselor în această muncă. în toate cazurile de urgenţă. care ştiu să utilizeze în practică fundamentul teoretic însuşit în şcoală şi înţeleg totdeauna ce anume şi cu ce scop fac. Aceleaşi sarcini le are asistenta de pediatrie pe linia asistenţei medicale a copilului. Aceste goluri trebuiau. pe de altă parte înlocuite cu cadre de tip nou. •-. Ea execută recoltările de produse biologice şi patologice sondaje etc. cît şi sarcini organizatorice. Baza de şcolaritate cu examenul de maturitate. în vederea acestui scop ea are atît atribuţii medicale şi sanitaro-igienice. policlinica sau terenul în cadrul circumscripţiei sanitare. completate. au ridicat şi necesităţile oamenilor muncii. pentru a putea duce o muncă bună în aceste instituţii. Asistenta. care au dus printre altele la dezvoltarea vertiginoasă a reţelelor noastre sanitare. ceea ce a creat goluri însemnate de cadre medii Hiuiitare. Locul de muncă al asistentei medicale este spitalul. endoscopice etc. reprezintă profilul de bază al cadrelor de asistenţi. Sarcina ei de bază este asigurarea condiţiilor optime de îngrijire multilaterală a bolnavilor. Asistenta medicală este pregătită pentru îngrijirea bolnavilor gravi. şi pregă teste bolnavii pentiu examinările paraclinice : radiologice. Transformările revoluţionare. ci în toate domeniile vieţii economice. Capacitatea lor mai mare de asimilare şi orientarea mai rapidă la patul bolnavului ridică munca lor la un nivel calitativ mai înalt. nu numai în problemele strict legate de specialitatea lor. în limita sarcinilor sale. trebuie să le cunoască bine. educative şi gospodăreşti. Eidicarea nivelului cultural general şi material al maselor pretinde un personal sanitar mult mai calificat. 14 . Asistenta medicală cunoaşte tehnicile curente ale examină rilor complementare necesare stabilirii diagnosticului. Posedînd cunoştinţele necesare de patologie şi terapie ea va interveni. atît ca structură. pentru a nu pierde nici un moment pînă la sosirea medicului. Ea ţine sub supraveghere permanentă bolnavii.

intenta efectuează formele legate de internarea şi ieşirea "ilmivilor din spital. Ea are sarcina de a realiza condiţiile i|ilmui pentru îngrijirea bolnavului la domiciliu şi de a aplica toate •uri odele posibile pentru vindecarea bolnavilor. instrumentar. semnalînd orice schimbare care s-ar «l In starea bolnavului. Exigenţa faţă de calităţile murale ale personalului medico-sanitar se urmăreşte şi mai mult In condiţiile societăţii socialiste. cerinţele cresc zi de zi. făcînd adnotările necesare în foaia de tem-•• ură şi de observaţie. AN CARACTERELE MORALE ALE ASISTENTEI MEDICALE îngrijirea bolnavului este o muncă de mare răspundere care irrhimă cunoştinţe profesionale temeinice şi calităţi morale deosebite. de aceea. dar In special a muncii sanitare şi din acest motiv ea trebuie cultivată In mod sistematic. reanimare. cînd se internează în spital sau se supune unui tratament milmlatoriu. De gradul de conştiinciozitate al asistentei depind \'Uiţi de oameni. sau prin cursuri de parii'rţionare. în circumscripţia milară asistenta are un rol important în depistarea cazurilor de 'nmlil. ţine la curent evidenţele administrative şi • i i r a l o ale bolnavului. Administrează medicamentele i «ii praveghează efectul lor. Pe baza indicaţiilor prescrise de medic aia de observaţie pregăteşte condica de medicamente. pe baza rezultatelor obţinute în muncă. Conştiinciozitatea ridică valoarea oricărei munci. sau în staţionarele i ic u inscripţiilor medicale. precum şi în acţiunile de profilaxie şi de educaţie sanitară ii l n-prinse în raza circumscripţiei. să se prezinte la examen de asistentă principală. Cum trebuie să se comporte o asistentă medicală în societatea «ooialistă pentru a cîştiga aprecierea maselor"? Orice om care se ocupă de îngrijirea bolnavilor trebuie să lucreze conştiincios. Atribuţiile asistentei medicale pot fi exercitate şi la policlinică iiircnm şi pe teren. în urma activităţii la locul de muncă. datorită ridicării nivelului tiu cultură generală şi de conştiinţă. asistenta poate să se specializeze în ramurile de radioiiitfio. ea trebuie să fie un om cu calităţi deose15 . transfuzie. Hulitavul. cînd. j!. Această încredere nu poate fi acordată decît unor oameni demni de acest lucru şi care au dat dovadă că merită iprccierea maselor pentru care lucrează. electrocardiografie etc. îşi încredinţează sănătatea şi chiar viaţa în mîinile 'irilora care îl îngrijesc. Formu-rcgimul dietetic al bolnavilor şi asigură controlul şi distribuirea • n « u ajutorul personalului subaltern. după o practică oarecare Iu patul bolnavului. la domiciliul bolnavului. urmărind în acest fel starea de limitate a populaţiei din raza teritoriului circumscripţiei.

Din acest motiv. duce la remuşcări ulterioare faţă de văduve. privesc totdeauna interesele bolnavului şi urmăresc scopul nobil de a alina şi vindeca suferinţele. tehnica tratamentului 16 . frumos şi elegant. Munca efectuată fără pregătire corespunzătoare constituie în sine o lipsă de conştiinciozitate. asistenta trebuie să cunoască totdeauna baza ştiinţifică şi teoretică a tehnicii aplicate. ea trebuie să aibă în primul rînd o bună pregătire profesională. Conştiinciozitatea este o urmare firească a bunei pregătiri profesionale. aceste procedee provoacă dureri. metodele de investigaţie. Pregătirea profesională priveşte. cît şi însuşirea tehnicii moderne aplicate la patul bolnavului.(l lo lnilmivl o tiiN(>(. Cunoştinţele profesionale ale asistentei trebuie să corespundă profilului sanitar în care lucrează.r<<|i< do îngrijire a bolnavilor. Neexeeutarea lor ascunde aceleaşi pericole şi. curat. faţă de colectivitate. Pentru a putea lucra în acest fel la patul bolnavului este nevoie de oameni foarte bine pregătiţi. rapid. Numai acela care cunoaşte toate consecinţele muncii sale poate fi într-adevăr conştiincios. dacă ilr \ul. din acest motiv. Activitatea dusă fără cunoştinţe profesionale corespunzătoare cu o muncă superficială. Volumul cunoştinţelor pe care ea le posedă trebuie să cuprindă toate ramurile medicale în care activează. Asistenta medicală trebuie să cunoască tehnica îngrijirii bolnavului. După terminarea serviciului trebuie reverificată activitatea întregii zile de muncă. pentru a nu scăpa nimic din tratamentul bolnavului. Deprinderile practice şi priceperea profesională să fie bine însuşite pentru ca manopera cerută să fie executată corect.iiia murliul jiiil. Din acest motiv avem datoria de a uoiiKiicra toată ştiinţa şi energia noastră pentru îngrijirea oricărui bolnav. pe care le aplică. orfani sau oameni deveniţi incapabili de muncă. Asistenta poate îndeplini în bune condiţii sarcinile ei profesionale numai dacă are suficiente cunoştinţe de specialitate. în caz că pierdem vreun bolnav trebuie să fim convinşi că am făcut tot posibilul pentru salvarea lui. Executate cu o tehnică necorespunzătoare sau în condiţii neadecvate. dar în special faţă de «•oii(jt. Aceste cunoştinţe teoretice asigură gîndirea cauzală. pregătirea bolnavilor pentru examinările complementare. devin periculoase şi chiar fatale.<'i}1i" şi iicuHă în orele libere.iin|u noastră personală. atît acumularea cunoştinţelor teoretice. pe baza căreia va şti totdeauna ce anume şi pentru ce face o anumită manoperă şi va avea posibilitatea să deosebească efectul real de cel imaginar al tratamentului. Procedeele de investigaţie şi de tratament. îngrijirea bolnavului reprezintă o mare răspundere faţă de viaţa ţi HiliuHiitni bolnavului.

care gospodăreşte Incul ei de muncă.. — Dezvoltarea permanentă a cunoştinţelor profesionale este una din sarcinile elementare ale asistentei medicale din ţara noastră. dar se cere în acelaşi timp să cunoască evoluţia bolilor. tratamentul imunosupresiv etc. Antibioticele. dezvoltarea cunoştinţelor profesionale nu trebuie să se oprească nici un moment. corticoterapia. t. ceea ce necesită în permanenţă aplicarea metodelor noi de muncă. Asistenta trebuie să fie o bună gospodină. După terminarea şcolii. Cunoştinţele acumulate aici vor servi însă în viaţă numai în cazul cînd iiiHiişirea cunoştinţelor s-a făcut sistematic zi de zi. dintre care pe unele t c. mimnoterapia. Progresul ştiinţelor medii'iilo se face într-un ritm rapid în zilele noastre. precum şi modul de prevenire a infecţiilor intraspita- (y. oră de oră căci. < •< implicaţiile posibile în cursul evoluţiei lor. ceea w» va împiedica progresul ulterior.Icni «-te. 16 • 1 7 . tu c:iz contrar.K ni se. vor lipsi anumite verigi din lanţul cunoştinţelor. iată nuinai cîteva dintre achiziţiile ultimelor decenii.". substanţele neuroplegice. Baza pregătirii teoretice şi practice se câştigă în şcoală. Este necesar • i'i-uta să cunoască simptomele şi epidemiologia bolilor infectoi i. cu care cadrele medii trebuie să fie la curent.. precum şi măsurile i' <-uţă care trebuie luate pînă la sosirea medicului. llci'ijti.

Specificul muncii sanitare implică studiul permanent din manuale şi tratate noi. din buletinele de examinare sau din foaia de observaţie. Pe de altă parte. Este datoria fiecărui cadru sanitar de a trasmite mai departe experienţa sa cîştigată în muncă . din munca de zi de zi i a cadrelor. din acest motiv să nu ezităm niciodată de a expune sau a publica rodul experienţei noastre cristalizate în munca zilnică. Păstrarea secretului profesional este o altă calitate fundamentală a cadrelor sanitare. O însuşire de căpetenie a cadrelor sanitare trebuie să fie punctualitatea. recoltarea de cantităţi neprecise de sînge. care are un scop măreţ bine definit. din discuţii. chiar după terminarea şcolii pentru a se putea achita conştiincios de sarcinile lor. Dacă interesul bolnavului o cere.şi cadrele medii relativ tinere trebuie să le însuşească. nerespectarea regimului prescris bolnavilor etc. lăsarea muncii pentru schimbul de noapte sau invers pentru schimbul de zi sau de după masă. este o munca de calitate. Munca devotată. exactă. Unitate sanitară aglomerată. conferinţe şi cercurile Societăţii ştiinţifice a cadrelor medii. Participai ea la vizita medicală este un izvor nesecat de acumulare a cunoştinţelor. Devotamentul se verifică atunci cînd este pus la încercare şi în activitatea sanitară abundă cu prisosinţă posibilităţile de verificare. Tot ceea ce asistenta află despre bolnav sau boala lui de la medici. Administrarea întîrziată a medicamentelor. referate. îmbogăţind prin aceasta tezaurul culturii de specialitate a profesiunii noastre. Asistenţa medicală poate fi făcută numai cu dezvotament. din reviste. ne obligă de multe ori să prelungim orele noastre de muncă. Devotamentul hotărăşte atitudinea omului faţă de muncă. făcută la timp. Pregătirea temeinică şi permanentă înlătură rutina. apariţia unor epidemii. accidente sau calamităţi de altă ntaură etc. Uneori sîntem puşi în situaţia de a renunţa la orele de odihnă sau la anumite distracţii. Asistenta trebuie să respecte exact timpul şi spaţiul prevăzut pentru efectuarea unui lucru. dăunează şi pot avea efecte neplăcute. tulbură relaţiile cu tovarăşii de muncă. schimbarea pansamentelor cu întîrziere. dar în special din experienţa cadrelor mai pregătite. trebuie să facem şi acest lucru. Benunţarea la plăcerea personală în interesul bolnavului este o dovadă înaltă a devotamentului cadrelor medii sanitare. bolnavi în stare gravă. conştiincioasă. una din piedicile cele mai mari din calea progresului. confidenţele făcute de bolnav sau de 18 . nerespectarea dozelor prescrise. întîrzierile din serviciu. dacă se va utiliza bine acest prilej. din analizele de laborator.

încurajarea. Ea trebuie să depăşească realitatea prezentului >jl ml prevadă viitorul. La patul bolim v ului ea trebuie să se dedice numai sarcinilor ei de îngrijire şi să nIIr tot ceea ce este în afară de bolnav. Din acest 19 .milia bolnavilor. Secretul poate fi Hvnlgat numai în faţa instanţelor judecătoreşti. asistenta primeşte cea mai mure răsplată. Trebuie să imprime optimism bolnavilor în stare gravă şi să ţină trează în ei dorinţa de a trăi şi il«» a se vindeca. O indis-i t < ( i c — considerată fără importanţă — poate avea urmări grave. Cadrul mediu sanitar trebuie să fie entuziasmat de problehii'lc de sănătate publică şi să manifeste acest sentiment prin activHulea depusă pentru profilaxia bolilor şi combaterea suferinţei. dar totdeauna principială şi llpmtă de exagerări. şi de pregătirea profesională — calitatea şi valoarea muncii tiMHtentei. cu atît mii puţin în familie sau în cercuri de prieteni. Cadrele medii trebuie să cunoască temeinic psihologia bolnavului pentru a putea cîştiga încrederea sa. I M pt. prin bucuria pe care o are cînd vede pe foştii săi bolnavi în stare gravă părăsind patul vindecaţi sau amelioraţi. Bolnavul — mai ales dacă se găseşte în stare gravă are în perniiiuenţă bănuială că i se ascunde ceva asupra stării lui. Secretul nnilVsional nu se discută cu nimeni. l. vorba bună pot face mai suportabilă suferinţa bolnavilor cronici. locuinţă etc.i-lci relative la modul de viaţa. pentru care trebuie să se muncească şi să M« lupte. blîndeţea şi să •«> apropie cu bunătate şi înţelegere de suferinzi. Numai omul pătruns de importanţa sarcinilor pe care le îndeplineşte poate fi cuprins de un adevărat elan creator. nici măcar în serviciu. Atitudinea justă faţă de bolnav hotărăşte — alături de tehnii H iile. Cei care divulgă secretul lor dăunează colectivităţii. l n schimb aceeaşi atitudine fără o intervenţie medicală la un caz tirul. binevoitoare şi amabila faţă de bolnavi. Ea trebuie să-şi păstreze totdeauna calmul. Condiţia esenţială pentru a depune o muncă de calitate este i i i anostea faţă de profesiune şi de muncă. Atitudinea faţă de bolnav trebuie să fie corespunzătoare graviI A ( i i şi temperamentului bolnavului. grav. datele culese cu ocazia vizitelor la domiciliu. îşi II UT » l prestigiul şi pot fi sancţionaţi de lege. fără să dea dovadă ilt< slăbiciune sau ezitare în muncă. Pentru această muncă. Bolnavii vin la spital cu itiTodere.ul că eventual toată lumea cunoaşte cazul nu scuteşte personalul unitar de păstrarea secretelor bolnavilor. la cerere. Ea trebuie să fie totdeauna atentă. independent de grijile ei proprii. Dragostea faţă de profesiune şi de muncă nu Trebuie să se limiteze la spiritul umanitar de iubire a bolnavilor <!\ do ajutorare a lor. ar putea face impresia că asistenta este lipsită de seriozitate. a celor vizitaţi şi luaţi ii mipraveghere constituie obiectul secretului profesional.

însă încrederea astfel cîştigată nu este durabilă. Eespectarea bunurilor bolnavului (haine. sînt rupţi din mediul lor obişnuit şi de aceea sensibilitatea lor mai accentuată este scuzabilii. Medicamentul simptomatic poate să-1 considere tot atît de important ca şi o intervenţie chirurgicală. Cea mai mică lipsă este sufi cientă pentru a pierde încrederea celor îngrijiţi. este de a cîştiga încrederea bolnavului. 20 . Asistenta trebuie să se stăpînească în orice situaţie. în schimb. Bolnavul urmăreşte pe cei care îl îngrijesc. Tot ceea ce vrem să ascundem bolnavului să se dincute în afara salonului. Nu trebuie să uite niciodată că bolnavii au un sistem nervos mai excitabil. medicamente.motiv să se evite discuţiile sau comunicările şoptite medicului în faţa bolnavului. Ea nu trebuie să poarte discuţii cu bolnavii. Asistenta poate să inducă în eroare bolnavul prin exteriorul ei sau prin vorbe frumoase. care îi periclitează însănătoşirea. Bolnavul încredinţează sănătatea şi uneori viaţa în mîinile asistentei medicale şi medicului.) este una din condiţiile cele mai importante pentru păstrarea demnităţii cadrelor sanitare. Aceste atitudini trebuie să fie străine asistentelor noastre medicale. de nepăsare şi de subapreciere a bolii este totdeauna răsplătită prin dispreţul bolnavilor. din acest motiv. nici ea nu trebuie să se distreze cu colegele în timpul servi ciului şi mai ales în faţa bolnavilor. întîrzierea sau omiterea îndeplinirii unei sarcini. prima lor sarcina. Cîştigarea încrederii familiei este aproape tot atît do importantă ca şi a bolnavului. Afirmaţiile care ar putea submina prestigiul colegilor sau al superiorilor trebuie evitate în faţa bolnavilor. din acest motiv. alimente. de multe ori interpretează o simplă cefalee la fel de grav ca o îmbolnăvire într-adevăr periculoasă. bani etc. indiferentă. Atitudinea înfumurată. Din ace^t motiv. Pentru bolnav cea mai importantă problemă este boala lui şi. Asistenta să-şi păstreze totdeauna demnitatea faţă de bolnav Atitudinea sa faţă de bolnavii de sex opus să fie totdeauna principiala şi să refuze glumele neserioase sau alte manifestări nepotrivite. munca sus ţinută şi devotată şi înaltul spirit de responsabilitate sînt calităţile care pot cîştiga încrederea bolnavului. JSTumai conştiinţa profesională. nesiguranţa sau greşeala în tratament constituie — în ochii bolnavului — <• neglijenţă gravă. Atitudinea faţă de familia bolnavilor trebuie să fie de asemenea principială. în acelaşi timp trebuie evitat familiarismul cu bolnavii şi asistenta să nu-i încarce niciodată cu problemele sale personale şi familial»-. Faţă de tovarăşii de muncă trebuie să aibă o atitudine colegială şi tovărăşească.

marginea liberă a •. rijă deosebită trebuie să acorde mîinilor. (. Exteriorul ei trebuie să fie • nc. mediul infecţios în care lucrează o mare parte a cadrelor na şi grija faţă de suferinţele bolnavilor fac ca îngrijirea ii să ceară o muncă încordată din partea personalului uil.intenta trebuie să-şi organizeze în aşa fel modul de viaţă.f l • i' HÎl lucreze cu devotament pentru însănătoşirea bolnavului. dar mai cu seamă pe stradă sau în locuri publice şi ! <•. i Hă. inud majoritatea timpului de muncă printre bolnavi. fisurile • ori invizibile cu ochiul liber). Pielea. iiiloşi de pe mîini şi antebraţe reprezintă locuri de acumulare i lor. Din aceleaşi motive. mai ales dacă sînt . nu numai în serviciu. eponichiul. Asistenta. Cutele.ro cele mai valoroase instrumente ale oricărui cadru săniile asistentei trebuie să fie curate. fisurile. atît la suprafaţa pielii.ite. gărzile de noapte alternate cu ser-/. 11 porte cu uşurinţă eforturile cerute de munca profesională.ur. zgîrieturile. ii de muncă încordată şi de cele mai multe ori în mediu ini. canalele excretoare ale glandelor sudoripare şi sebacee. (. sînt foarte bogate în microbi. fără să antă forţată.asă. irrlficiu depus în interesul bolnavilor nu poate fi destul de i orice minut bine folosit poate salva viaţa unui om pentru MODUL DE VIAŢĂ AL ASISTENTEI MEDICALE 11 rea bolnavului este o muncă grea. Cadrele sanitare consacră o parte însemnată a lor liber pentru ridicarea şi aprofundarea pregătirii lor proiar conştiinciozitatea le face să rămînă într-o stare de în-ji îngrijorare pentru bolnavii în stare gravă chiar după ia orelor de serviciu. Baia zilnică este obligatorie. Serviciul de 8 ore în Ajutorul dat bolnavilor. ea se va comporta în societate totdeauna seni de munca ei de răspundere. Dacă prin spălare şi dezinfectare chimică i pot fi îndepărtaţi mai mult sau mai puţin complet de pe 21 . trebuie să fie exemplu de curăţenie. îferegularităţile. care cere serioase eforşi un aport intelectual apreciabil. unde o prezentare necorespunzătoare ar putea fi interii mod nefavorabil pentru ea.râturile profunde. cînd se hotărăşte să se dedice acestei pro-i aminiă un angajament a cărui îndeplinire necesită încordare ul/cloctuală. care reprezintă l. dar în special pielea conţine un număr considerabil de microbi. lenta trebuie să acorde o grijă deosebită igienei sale perii.

dezinfecţia mîinilor va fi completată prin metode chimice. straturile profunde rămln mai departe infectate ţi prin mişcare. infecţios. sau : aăeps lanae 30 tf. apă distilată 25 g şi cetaceum 5 sau formula > g. arată o lipsă de conştiinciozitate. clanţe etc. care în alte condiţii poate nici nu ar fi ajuns pînă In suprafaţă. cetaceum 3. pe de o parte. microbii din profunzinm sînt aduşi la suprafaţă. O astfel de piele scoate la suprafaţă în abundenţă microbii ascunşi în struţurile ei profunde. dezinfecta l ii cu mijloacele cele mai bune. pielea se irită şi se degresează. care rudi ic timpul necesar de spălare în activitatea curentă de îngrijire a l»îl navului.suprafaţa pielii. puroi. traumatisme sau depunerea prafului sau a altor murdării în spaţiile interpap ilare sau în cutele pici n. maturatul. Să caiite să vină în contact cît mai puţin cu obiectele de care N<apropie multă lume. transpiraţie. Activitatea medicală dusă cu mîini băţ Atorite. iar pe de altă parte vine mai putui în contact cu substanţe sau obiecte infectate. cum ar fi formula : lanolinâ. glicerina cîte 50</. glicerina 20 g. secreţie de sebum şi descuamarea struţurilor cornoase superficiale ale epidermului. 22 . care creează condiţii prielnice pentru înmulţirea microbilor. apă distilată 80 g. în primul rînd trebuie să şi le ferească < l e traumatisme: fisuri. în timp de 15—20 de minute. Pe de altă parte. va fol<m| mănuşi groase de cauciuc. oleu lavandulae 0. înţepături. se reinfectează din straturile profunde. zgîrieturi etc. Cînd activitatea ei implică totuşi munca într-un mediu murdar. Aceste mănuşi nu trebuie îndepărtate cînd dă ml n u pe stradă cu cunoscuţi sau cu persoane străine. fisurate. Lucrările casnice de gospodărie.. se va căuta să se prevină efectele dăunft toare ale spălatului repetat şi îndelungat prin tratarea pielii cu difc rite substanţe protectoare. să le execute cu mănuşi de cauciuc sau de piele cauciucalfl.!. în timpul serviciului să-şi păzească mîinile de contactul cu materialele infectate. în afară de aceasta. Asistenta. Din acest motiv. carbonat de.. ca : spălatul vaselor. Pielea îngrijită este mult mai pu(in periculoasă. lucrînd înjnediu spitalicesc. fecale. Pentru a evita inconvenientele spălatului repetat şi îndelungii. iar în afara casei NI! poarte mănuşi. pielea mîinilor. ferindu-şi mîinile de bătături.5 g.4 g.5 g. căci prezintă. vasditift.pu tasiu l g. stearină 12.u nenumărate spaţii în grosimea pielii. trebuie să-şi îngrijeasni mîinile în mod deosebit. prin dezlipirea epidermului se formea/. mai puţine posibilităţi «Io conservare a microorganismelor. ca balustrade. ştergerea prii fului etc. contuzii. în timpul spălatului repetat sau îndelungat (obişnuit în curmi l muncii zilnice a asistentei) straturile superficiale ale epidermului NU dezlipesc de cele profunde. suc duodenal etc.

Dantura să-i . examenul serologic al sîngelui şi în special examinările i riologice ale secreţiilor din cavitatea nazală şi faringe sînt Iul.D2 un flacon.15 g. Foetorul bucal. % M m < .5 g. intimi negativ şi procesul lor de vindecare. AttlMlt'iita nu se va apropia cu mîini sau degete rănite de bolnavi In di'jccţiile lor. ci îl va aplica numai i Ui dnd fineţea şi supleţea pielii mîinilor ar fi periclitate. pentru a nu fi obosită timpul serviciului. pe care. Orele fumul trebuie respectate. ea trebuie să aibă i'iarfecă proprie. Practicarea sporturilor este obligatorie pentru menţinerea mtiLiUăţi perfecte. Este bine să se orienteze spre ramurile sportive «r liber care antrenează în mod uniform întregul organism. Mîna rănită constituie o poartă deschisă pentru »tn infecţii. Nu va tăia eponichiul. unt de cacao 12. lt>KiJuul de viaţă al asistentei trebuie să fie echilibrat.i l ă din muncă pentru un timp îndelungat.. căci prin a putea deschide porţile de intrare pentru microbi. care pot nla. obligatorii pentru prevenirea unor infecţii intraspitaliceşti. i i'iiin trebuie să prevină înăsprirea pielii mîinilor. De acest lucru trebuie să aibă grijă. vitamina A -ţ. Cariile dentare sînt locuri favorabile pentru •i nlarea resturilor alimentare şi înmulţirea microbilor. i ni tăierea unghiilor. Pentru i i i vii unge peste noapte mîinile cu amestec de vaselină şi imbrăcînd la nevoie mănuşi de aţă. Activitatea sanitară o expune la infecţii.ste bine să le descopere cît mai devreme. care ni ilintr-o gură neîngrijită.ale sănătăţii. i ml cu bolnavii care sînt mai receptivi faţă de infecţii. ca 23 . lipsită de colţuri. Acest tratament al ui trebuie să aibă caracter permanent. din cînd în cînd. este foarte penibil pentru bolnavi.u M ! are perfectă. vaselină 23 g. în !M>liil cînd lucrează în schimbul de noapte. să o sterilizeze prin l 'rin foarfeci infectate poate să-şi provoace panariţii. i l « acid boric 3% 35 g.i i . în acelaşi timp. o sursă de infecţie pentru cei din jur. Eadioscopia uimiră. \MlnU'iita va avea grijă de igiena cavităţii bucale. în acest scop. Timpul liber pe care îl are la dispoziţie să şi-1 t' i i i l i ă în mod just între ridicarea calificării profesionale şi odihnă * (J.cnta trebuie să se prezinte în mod regulat la controlalele "lin. dînd marginilor libere o «•avă. ii'iita îşi va tăia unghiile cu grijă. ea poate i-fciMita o sursă de îmbolnăvire în plus pentru ei. Asistenta va păstra •'-iul hucală perfectă şi îşi va controla starea danturii la intervale \itiHl. care • u. asistenta nu trebuie să utilizeze nici-'larumentele din spital. nlulae 0.

Pe de altă parte.u profil asemănător cu acela în care lucrează. ridică mult calificarea profesională a asietentci. pentru însuşirea noilor metode de muncă. Perfecţionarea profesională face parte integrantă din viaţa particulară a oricărui cadru sanitar de specialitate. Un bolnav găsit în stare de inconştienţă pe stradă. ÎMBRĂCĂMINTEA DE PROTECŢIE Şl ŢINUTA ASISTENTEI MEDICALE Locurile de muncă ale asistentelor medicale sînt instituţii de stat cu înalt prestigiu. călătorii. acesta constituie uniforma ei de serviciu. participarea la conferinţe. ţinuta şi felul de prezentare a personalului. precum şi în specia lităţile înrudite. accidentaţii sau cei care se îmbolnăvesc în anturajul său trebuie să conteze pe ajutorul ei calificat în orice împrejurare. concertele. Activitatea în cadrul societăţii ştiinţifice a cadrelor medii medicale. Literatura beletristică. munca cu bolnavul reprezintă şi un pericol de îmbolnăvire. schimbul de experienţa cu colegele mai în vîrstă. pentru ca să nu constituie pentru bolnav o sursă de infecţie. rupîndu-se de grijile locului de muncă şi eliberîndu-se în special de încordarea cauzala de grija pentru bolnavii în stare gravă pe care i-a lăsat în secţie. Folosirea echipamentului de protecţie tipizat este obligatorie pentru asistentă. spectacolele de teatru şi cinematograf. schiul. îngrijirea bolnavului şi grijii faţă de suferinzi îi rămîne ca sarcină şi după orele de serviciu şi în timpul concediilor. cu mîneci lungi şi guleraş închis în faţă cu nasturi pînă la gît. care să-i fie ajutor în muncă. Asistenta trebuie HI\ se aboneze la presa de specialitate şi să-şi formeze o bibliotecă personală din cărţile nou-apărute în specialitatea ei. pentru a asigura destinderea psihică. vizitarea expoziţiilor şi muzeelor. ca şi vizitele ocazionale la instituţiile c. întreruperea temporară a activităţii în cîmpul muncii de specialitate este totdeauna în detrimentul cunoştinţelor profesionale şi al deprinderilor practice de muncă. contribuie în mare măsură la recream şi la menţinerea capacităţii sale de muncă. pe lîngit că dezvoltă cultura generală. Acest echipament trebuie menţinut totdeauna în stare de perfectă curăţenie. activitatea depusă în cadrul organizaţiilor de masă. Concediile să le utilizeze pentru excursii. împotriva căruia asistenta se apără prin echipamentul de protecţie.înotul. excursiile etc. scrobit 24 . Peste halatul albastru va purta un şorţ confecţionat din pînză albă. Uniforma se compune dintr-un halat confecţionat din pînză albastră. Acestea se întăresc şi mai mult prin exteriorul. Asistenta nu trebuie să uite nici un moment de sarcinile ei pro fesionale nici în viaţa ei particulară.

din acest motiv trebuie să-şi aleagă ucaUătnintea. personalul medico-sanitar va trebui să poarte un echipa-cliil de protecţie. Ea trebuie schimbată i Ini în patru ore. Se va avea grijă ca masca să fie aplicată corect. i n 11 m pul iernii. >ţi ţi cisme de cauciuc. Pentru timpul de vară se recomandă n l încălţăminte cu feţe înalte. ' vii purta peste echipamentul de protecţie o manta groasă. cînd trebuie să părăsească incinta pavilionului. anumite materiale plastice. pentru a asigura i \ cntilaţie a picioarelor. care să-1 izoleze complet de mediul încon-Vcost echipament este format dintr-o salopetă bine închisă mîncci.11 H Imit totdeauna proaspăt. iar înapoi se leagă cu ajutorul cordoanelor. 25 . i/. în secţiile de sugari. ci şi orificiile nazale. va purta în mod obligatoriu masca de tifon. uneltele de scris. încît nu numai gura. ' Importanţă deosebită o au pantofii. Tocurile favorizează o modificare a curburilor fiziologice şi deci a 1 1 coloanei vertebrale. în vederea acestui scop se utilizează cauciucul. Asistenta execută cele < l n muncă în picioare. va îmbrăca un al doilea halat alb. dueînd totodată la oboseală rapidă. Aceştia trebuie să fie ţininiţi dintr-un material care nu produce zgomot pe podeaua •iInt. îrtl a reţine picăturile Pfllige. pentru a nu pierde capacitatea de filtrare. utilizînd-o numai • rculaţia între pavilioane. mai larg. în care asistenta va purta în obligatoriu caietul cu însemnările asupra programului şi sarur ci. pîsla uni recent. pe îl vii dezbrăca imediat după părăsirea salonului sau secţiei i l l v o . ti»'biiie să acopere bine părul. Acestea 11 f ccţionate din pînză sau piele perforată. cheile şi eventual alte obiecte necesare 'v ir iu. dar cu vîrful şi tocul decupate modulul sandalelor (fig. Şorţul |iriwil7/ut cu două buzunare mari. care se aplică peste halat avînd trei buri pu umăr.ul unor boli contagioase foarte grave şi cu o contagiozitate . 2). i n cu. lăsîndu-1 la uşă pe un cuier. în caz de (i>liill ucrogene. atunci. ••. peste echipa-il ci obişnuit. asigurării unei bune circulaţii de întoarcere în membrele • • HO recomandă purtarea ghetelor cu feţe înalte.i. împrăştiate atît de asistentă cît Imliuivi. i îl manta nu va intra niciodată în saloane. în curtea spitalului. ochelari de protecţie sau o mască largă de celuloid. iul u trebuie confecţionată din cel puţin 4—6 straturi de tifon. Pe cap va purta o bonetă confecţionată din pînză albă. că asistenta trebuie să intre în timpul serviciului la bolna-M< prezintă un pericol deosebit de infecţie. Tocurile pantofilor trebuie să fie joase./.

o mare cantitate de căldură. (P H H nnuno feb/ne ca S P IT A L Dt/tipuri C/ffieftţf psnfrv spj/j/cjre ' cosfume c/uşi/ri sispi/ifoire Closete si Gu/apuri spâ/ate're penfru Fig. ceea ce trebuie luat în considerare la intrarea în serviciu. Echipamentul de protecţie în timpul liber. 3. Utilizarea filtrului de personal este absolut obligatorie în spitalele în care sînt îngrijiţi bolnavii infecto- Plecarea df/tserr/'c/i/=. deşi este confecţionat numai din pînză. Asistenta va evita să se îmbrace prea gros pe sub halat. este bine ca filtrul să fie utilizat în toate spitalele. Filtrul de personal are rolul de a împiedica introducerea microbilor în spital sau transportul acestora în afară cu ajutorul . — îmbrăcămintea şi încălţămintea de protecţie ale asistentei. se păstrează în dulapuri strict individuale.Fig. mai ales rara. — Filtru pentru personal (schemă)- «ontagioşi sau în spitalul de copii. aşezate în filtrul de personal. ca . Echipamentul de protecţie. precum şi hainele de stradă în timpul serviciului. 2. poate reţine.

pe care o etichetează ca liti((lijenţă. halatele şi şorţul î l . în schimb. Halatul. se pot utiliza garnituri duble de nasturi. La părăsirea spitalului ţi» vii proceda invers (fig. aceasta devine în scurt timp o deprindere durabilă. de bilă BHII chiar de medicamente sînt dezgustătoare pentru bolnav.i'lor sau al persoanelor care îngrijesc bolnavii. care se scot cu ocazia «palatului şi se repun după ce halatul a fost călcat (fig. Petele de sînge. în schimb durata maximă nu imul. interne. Echipamentul de protecţie trebuie să fie totdeauna perfect i ti t. şorţul. ili/. Din acest motiv va avea grijă ca la dezbrăcare. pentru a se putea prezenta ordonată în faţa bolnavilor. La reîmbrăcare. iar de i|ii intr-o altă încăpere.. dezbrăcarea şi păstrarea echipamentului de protecNti vor face în aşa fel ca să se evite o eventuală contaminare a d nale interne. 111 spitalele cu caracter neinfecţios nu este necesară îmbăierea In părăsirea serviciului. La intrarea BIM v iciu. evitînd astfel riscul contaminării. personalul va dezbrăca hainele de stradă în prima încăpere «Klndu-le într-un dulap. lipsa nasturilor. Filtrul de personal (ii format din două garnituri de dulapuri aşezate în încăperi separate.înd cu consecvenţă metoda descrisă de îmbrăcare şi dezbrăcare l udatelor. 4). 27 . Pentru a preveni pierderea nasturilor la spălatul halatelor. I m bracarea.»» depăşi 3 zile. asistenta va avea grijă să nu se 11 inii de această faţă a halatului. pediatrie sau în orice altă secţie. unde îmbracă echipamentul de protecţie. Scoaterea ft repunerea nasturilor dubli nu necesită aproape nici o muncă în |»| IIN . boneta trebuie să fie croite şi adaptate la statura a»lNtentei. 3). călcarea halatelor se va face mult mai uşor. pe i n asistenta o va practica în mod reflex şi fără să-i ceară un efort plus. In spitalele infectocontagioase. Halatul nipl. Durata de purtare a unei garnituri de echipament nu poate lixată la un număr minim de zile. '14 ntni îl scoate dintr-un alt dulap. u mantele sau hainele personale ale asistentei. dar posibilităţile infecţiei sînt prezente ni secţiile de chirurgie. Hainele de oraş nu vor fi păstrate iit|o<l:ilă în acelaşi dulap cu cele de protecţie. Trece apoi prin camera de baie. i latul infectat pe faţa sa internă poate să transmită microbii pe j. îmbrăcămintea de protecţie trebuie să se schimbe liiM'diat ce se murdăreşte sau se mototoleşte. halatul să fie împăturit cu exteriorul u . mai totdeauna infectate.septic" către înăuntru şi astfel A r a fi atîrnat pe cuierul din lupul închis. •partite prin camera de baie (de preferinţă cu duşuri). echipamentul incomplet produce la bolnavi o Impresie nefavorabilă asupra asistentei. dar şi aici spălarea mîinilor se va face după rliracarea halatului şi înaintea îmbrăcării hainelor de stradă.

Este foarte important ca exteriorul curat şi ordonat al asistentei să se păstreze şi în cursul gărzilor de noapte. Organizarea şi sistematizarea muncii asigură un randament mai mare. Coa^ura extravagantă în timpul serviciului. sanitare. unghiile lungi şi vopsite în roşu. Fig. Munca asistentei trebuie să fie planificată şi organizată.Exteriorul asistentei să fie totdeauna demn de seriozitatea muncii pe care o îndeplineşte. nu creează un prestigiu durabil în faţa bolnavilor şi deci nu au ce căuta în instituţiile noastre . Bijuteriile sau alte podoabe scad seriozitatea uniformei. halatele croite cu originalitate. fie pe deplin folosit. — Pentru a preveni pierderea Sarcinile asisten tei trebuie nasturilor se pot utiliza garnituri duble de nasturi. acest stil de muncă fiind necesar unei calităţi ridicate a asistenţei medicale. ţinuta îngrijită mişesc de la bun început să trezească încrederea bolnavilor.programate după un plan calculat latului şi se repun după ce halatul a precis. PROTECŢIA MUNCII ÎN MEDIU INFECŢIOS Asistenta trebuie să-şi cunoas-1 că sarcinile ce-i revin. căn organizarea şi raţionalizarea muncii nu pot să meargă împotrivii 28 . o economie de forţe. pentru ca timpul de muncă să fost călcat. numeroaselor sarcini ivite în mod neprevăzut. STILUL DE MUNCĂ. Curăţenia halatului. care se scot cu ocazia spă. Şorţul şi boneta să fie totdeauna scrobite şi proaspăt călcate. iar inelele împiedică spălarea perfectă a mîinilor. Munca la patul bolnavului prezintă totdeauna pericolul fărîmiţării timpului din cauzii. de timp şi de materiale. dar în cadrul acestuia va lua totdeauna în considerare urgenţele din secţie. ISTumai aceasta nu asigură însă o asitenţit de calitate. Asistenta trebuie să lucreze după un orar obişnuit. -1.

curăţirea l pu nerea la lo c a instru m entaru lu i şi m aterialelor u tilizate. ţin în d se am a d e eco no m ia d e tim p şi d e forţe . a s is t e nata i n t r a în s a lo a n e v n u m a i H I m a s c ă . co ntro lînd ca ietu l d e însem nă ri.. . M u n c a s a n i ta r ă n e c e s i t ă m u l t ă in g e n i o z it a t e ş i in iţ ia t i v ă . l u în d u ş i ră m a s b u n d e la b o ln a v i. n e g ă s ir e a m a te ria le lo r la p ro x im a • M 'a z ie . f a c t o r u l t i m p n u a r e i m p o r t a n ţ a ş i a n u m e u a c t iv i t a t e a p e n t r u l i n i ş ti r e a b o ln a v u l u i . P e n tru a p rev e n i o în ţe le g e re g re şită . c ) efec tu are a m u nc ii prop riu-z ise. a s i st e n taIţi re verific ă sarcin ile p e care le -a av ut.ilc ă tu ies te p la n u l d e m u n că . d a r p ă r ă s i r e a s a u n e g l ij a r e a b o ln a v u lu i n u p o t f i ju s ti f ic a t e • u n i m i c . t e l e f o a n e . Iu tim p u l s e rv ic iu lu i n u e s te p e rm is s ă -ş i su s tra g ă a t e n ţ i a d e l aI t o l n a v i c u v i z i t a t o r i . m ai ales dacă s-a atins de m ateria l septic s au d e un bo lnav liifccţios. n u v a m a i i n t r a î n saloane.« ros ului bo ln av ului. V a tre ce în c ă o d a tă p rin sa lo a n ele ! ş i.h l t i '.v i i r e p e t a f i e c a r e p r e s c r i p ţ i e m e d i c a l ă î n f a ţ a a c e l u i a c a r e a dat-o. A s i s t e n t a v a \ treb u i 4 găsească totdeau na soluţiile cele m ai bu ne pentru a-şi în d e p l i n i 'i ir c i n i le .l (. î n c a z d e e p id e m i i a e r o g e n e . I a t ă m o t i v u l p e n t r u c a r e o a s i s t e n t ă b u n ă • t r e b u i e s ă f i e < > b u n ă g o sp o d in ă. u n a d i n e t a p e l e c e l e m a im p o r t a n t e a l e î n g r i j i r i i a c e s t u i a .l i t r e b u i e a s i s t a ţ i u n e o r i î n c o n d i ţ i i s p e c i a l e . d a r î n p r i m u l r î n d s u f e r in ţa b o l n a v u lu i. L a a lc ătu ire a p rog ra m u lu i d e m u nc ă s e v a U n în c on s id erare su cc es iu n e a lo gică a s arc in ilo r şi e ta p e lo r d e •m in c ă d in se cţie . S tilu l d e m u n că şi co m p o rtam en tu l asisten tei sînt d e t e r m i n a t eIu m a re m ă s u ră ş i d e lu p ta p e n tru e v ita re a in fe c ţii lo r in tra s p ita lic e ş t i. a r p u te a s ă .jic n tru a n u o m ite n ic i u n a m ă n u n t.p u ţ i n d f i ş i e a p u r t ă t o a r ei l c g e r m e n i . î ş i v a ţ i n e t o t d e a u n a m î i n i l e c u r a t e ş i l e ne va d ezinfecta cît m ai iln s. 'l IJn cadru san itar n u-şi p oate p erm ite să uite cev a. ob ţin e re a I o re z u lta te n e s a tis fă c ă to a re . f u g ă d u p ă instrum ente •illu to. d e aceea ' • M ! e sarcinile v or fi n otate în caietu l d e însem n ări p e baza c ă r u i a i i .ş i M r e a m in t e a s c ă t m u m i t e am ănunte care trebuie predate schim bului urm ător. O r i c e m u n c ă a a s i s t e n t e i t r e b u i e s ă f i e r e p a r t i z a t ă pee e t a p > l» l ip ito r ii: a ) p r e g ă t ir e a m a te r i a l e l o r n e c e s a r e . în a in te d e te rm in a r e a s e rv ic iu lu i ş i p ăr ă s ir e a s p ita lu lu i. discu ţii etc. p e d e a lt ă j n u 't e p e n t r u a n u c o n t a m i n a p e b o l n a v i . d ) strîn g e re a. c o r e s p o n d e n ţ ă . D a c ă e s t e b o l n a v ă . a s is te n ta v a fo lo s i te h n ic a a s e p t ic ă î n o r ic e m av r a . p re lu n g irea tim p u lu i afec ta t p en tru m a no pe ră . p e d e o p a r te p e n tr u a s e f e r i d e c o n ta m i n a r e . 29- . a s i s t e n t a n u v a a v e a d e l uc u ae f e c t e l e n e f a s t e pt t ale •Mn u c i i n e o r g a n i z a t e : s u r p l u s d e m u n c ă . b ) p r e g ă tir e a b o ln a ii l u i. P roceH u d a s t f e l .l ) in a c e s t m o t iv . B o ln a .o s i n g u r ă m u n c ă .

strănută sau vorbeşte. stafilocociile. Va evita să dea mîna cu bolnavii şi va căuta să nu ducă mîinile la faţă sau la păr. Asistenta va purta în mod obligatoriu în serviciu echipamentul de protecţie şi va păstra riguros toate regulile igienei personale la locul de muncă. ca de exemplu hepatita epidemică. prin asigurarea timpului necesar pentru odihnă şi prin călirea sistematică a organismului. prezintă riscul îmbolnăvirilor contractate în procesul activităţii profesionale. precum şi printr-o serie de măsuri de protecţie. Asistenta nu se va aşeza niciodată pe patul bolnavului şi va căuta să se expună cît mai puţin picăturilor Pfliige. Nu va mînca în cursul serviciului şi va renunţa la fumat la locul de muncă. chirurgie septică sau pulmonară. prin sport şi educaţie fizică. Munca în secţiile de boli infecto-contagioase. se poate ridica rezistenţa organismului faţă de infecţii. în caz de îmbolnăvire. pentru a nu duce mîinile — eventual infectate — la gură.Asistenta este de multe ori în pericol să se infecteze. Este bine ca asistenta să se imunizeze activ prin vaccinări împotriva bolilor mai frecvente pe care le îngrijeşte. menite să oprească transmiterea infecţiei de la bolnav la personalul sanitar. avînd puterea de apărare a organismului scăzută. La părăsirea spitalului va trece prin filtrul personalului. Printr-o alimentaţie corectă şi bogată în vitamine. în spitale de copii etc. se poate infecta mult mai uşor decît în stare de perfectă sănătate. mai ales în mediu infecţios. tuberculoza. asistenta să nu se ducă la serviciu. cînd bolnavul tuşeşte. ca şi infecţiile cu bacilul dizenterie şi altele.gama-globuline. dermato-venerice. să i se aplice metoda imunizării pasive prin . Asistenta îşi asumă acest risc profesional în momentul cînd se dedică profesiunii alese. iar în anumite cazuri bine indicate. . căci în aceste cazuri. însă volumul şi intensitatea riscului pot fi foarte mult scăzute printr-un comportament just la locul de muncă.

El face parte din complexul viist de spital-unificat. rolul lui profilactic. pentru a asigura ixilnavilor o asitenţă calificată şi condiţii optime de îngrijire în 31 . munca ni spital trebuie să fie de o calitate superioară. care cuprinde în afara spitalului propriu-zia policlinica şi circumscripţia sanitară. Astfel în spital v or fi internaţi: —bolnavi în stare gravă. Fiind vorba în general de bolnavi a căror îngrijire necesită cele mai avansate mijloace tehnice de investigaţie şi tratament. ceea n. care necesită o îngrijire permanentă. —îmbolnăvirile rare şi cazurile atipice de boală. Spitalul nu îngrijeşte decît anumite categorii de bolnavi. care se diauostichează greu şi necesită o observaţie atentă.. — bolnavii care suferă sau sînt suspectaţi de boli infeeto-contai ^ l oase.dă caracterul specific al serviciului spitalicesc.LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTEI MEDICALE SPITALUL Spitalul este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor fi organizată pentru serviciu permanent. specială. ulit'icată. Spitalul — loc în care se interniMiză oamenii bolnavi care necesită îngrijiri — este o instituţie • H caracter curativ. permanentă şi de ningă durată. rămînînd pe planul al doilea. pentru a fi izolaţi de restul populaţiei. —bolnavii care necesită intervenţii chirurgicale sau alte trataMiente speciale nerealizabile ambulatoriu. cu excepţia spitalelor de linii infecto-contagioase.

Mijloacele de comunicaţie către centrul oraşului trebuie să fie uşor accesibile. Este avatajos dacă spitalul se găseşte în direcţia inversă vînturilor dominante. cît şi în Asia. Instituţii de tratament pentru bolnavi internaţi au existat şi în antichitate. spitalul necesită mai mult personal. înfiinţate cu scopul de a vindeca bolnavii.tot cursul tratamentului.iar colaborarea între secţii este foarte mult îngreunată. mai multă posibilitate de mişcare. în acest sistem. Amplasarea ideală de spitalelor este pe terenuri mari. iar infecţiile şi epidemiile intraspitaliceşti sînt rare. Caracterul lor filantropic reprezenta unul din mijlocele de dominare ale clerului asupra maselor populare. Munca curativă din spitale se duce în general la un nivel ştiinţific ridicat. Sistemul payilionar asigură mai multă linişte pentru bolnavi. în sistemul pavilionar. căci distanţa între pavilioane trebuie să f ie corespunzătoare. Unele dintre spitalele noastre actuale au fost clădite în trecui. Instituţiile de izolare sînt amintite în legile lui Hamurabi. ale instituţiilor cu caracter curativ. Aprovizionare:) cu apă şi canalizarea trebuie să funcţioneze ireproşabil. Abia pe la sfîrşitul secolului al XYIII-lea începe ca problema spitalelor să reprezinte o preocupare ştiinţifică şi socială. concretizate. înconjurate de zone verzi. Moise şi Mânu. dar totuşi nu prea departe de teritoriul pe care-1 servesc. 6). dintre care unele se dezvoltă mai tîrziu ca adevărate spitale. spitalul de la periferie a ajuns chiar în centrul oraşului. . fără alte construcţii în imediata lor apropiere. fumul. secţiile spitalului se găsesc amplasate în pavilioane separate. Eficienţa muncii dintr-un spital depinde în mare măsură şi de amplasarea spitalului. Un astfel de spital necesită un teritoriu foarte mare. Orientarea cea mai bună a spitalelor este cu saloanele spre sud. care se construiesc sub regimul nostru. fără să se ţină seama de criteriile de mai sus. Asklepiadele din Grecia antică şi valetudinariile din epoca romană erau forme noi. pentru a nu lua lumina pavilionului vecin. Spitalele noi. . ţin seama de toate normele ştiinţifice elaborate în problema construcţiilor spitaliceşti (fig. în epoca feudalismului se înfiinţează mici staţionare lîngă biserici şi mînăstiri. căci astfel praful. în alte centre/ prin dezvoltarea oraşului. Ca sistem de construcţie deosebim spitale pavilionare şi spitale bloc. pentru a nu opri lumina şi razele solare. atît în Europa. departe de întreprinderile industriale zgomotoase şi în afara centrului oraşelor mari. construcţia dar mai ales întreţinerea sînt foarte costisitoare. care reclamă cadre de asistenţi medicali temeinic calificate şi specializate în ramurile de activitate pentru care sînt repartizaţi.32 . gazele emanate de întreprinderile industriale din oraş nu vor polua aerul din jurul spitalului.

Fig. — Spitalul de copii Oradea. .5. 3 3 l-'ig. Institutul oncologic. G. — Spitalul modern. Cluj. .

—secţiile de spitw l — serviciile de din gnostic şi tratament. Din cauza acestor avantaje. Spitalul cuprinde m mătoarele părţi coniji. 34 . Colaborarea între diferitele secţii este mult uşurată. asistenţa medicală mai comodă. lelor. sistemul spital• lor în bloc este astslyj preferat. C!M«trebuie în orice caz an plasată într-un pavilii separat. In acest fel realizează o oarecare t n cere între cele două sistci i de construcţii ale spil. nente funcţionale : — serviciul de pi i mire. Ele necesită un personal administrativogospodăresc mai redun." mult mai rapid şi mul comod decît parcurgem» pe jos a distanţelor dintru pavilioane. excluzînddincli\< direa lor secţia de boli infecto-contagioase. — serviciile adminli trativo-gospodăreşti.Spitalele construite într-un singur bloc adăpOK ţese secţiile pe etaje diferite. Comunicarea între secţii se face prin ascensoare. întreţinerea acestor spitale este mult mai avantajosă. ocupă un teritoiu mai mic. iar sistemul de încăkiro este mai economicos.

— cabinetul de consultaţii. pil internarea fiecărui bolnav să se facă dezinfecţia obligatorie u anumite filiere să fie rezervate numai pentru o singură boală. oficiul. — biroul de înregistrare a bolnavilor. secţia de boli interne se diferenţiază i departe : cardiologie. oftalmologie. — magazia de lenjerie curată. Secţiile se grupează pe baza specialităţilor: interne. Duşumeaua să fie fără crăpături. Saloanele să fie cît mai mici. • dogie. cealaltă filieră fio în stare de utilizare pînă la dezinfecţia obiectelor şi spaţiului unei filiere. i astru şi. — camera de îmbrăcare. cu o capacitate de 4 maximum i nituri. pînă la înălţimea de 1. Saloanele să fie orientate spre sud. baia. să fie împregnaţi cu email i ulei. Miiogie etc. Acest serviciu trebuie să i|»rindă : — sala de aşteptare. maternitate etc. hidrofobă şi rezistentă. toaleta. în spitalele mari. obstetrică-ginecologie. celelalte secţii au în mod 'nijnuit un serviciu comun de primire. hematologie. Este bine ca spitalul să aibă cel puţin două astfel de filiere i tu fiecare să intre deodată numai un singur bolnav. Este de dorit ca în spitalele de boli infecto-contagioase. sala de Uimente şi alte încăperi în funcţie de specificul secţiei (chirurgie. Pereţii l ie zugrăviţi în culori deschise : alb nuanţat spre roz. •• iliittrie. pentru că •ni vreunul dintre ei se dovedeşte a fi contagios. j urnele din piatră şi mozaic sînt de asemenea preferabile dacă cinele sînt bine încălzite. ' i d o se hotărăşte asupra internării bolnavului. cauciuc sau diferite materiale plastice colorate. chirurgie. sud-est sau sud-vest. Tavanul va fi păstrat complet . gastro-enterologie. pentru a se putea spăla.Serviciul «le primire (fig. Linia de racordare a duşumelei la pereţi ni fie în unghi ci rotunjită concav. Ea cuprinde în mod obişnuit saloanele de bolnavi. — camera de deparazitare şi baia bolnavilor.5 —2 m. Este bine ca aproximativ 1/3 a spaţiului de spitalizare să alcătuit din camere mici de l —2 paturi. Cu execepţia secţiM ' de maternitate şi boli contagioase. boli endocrine etc. 7) este filtrul principal al spitalului. oto-rino-laringologie. galben. camera pentru ori. — magazia de efecte ale bolnavului. holul.). linoleum. camera pentru medici. acoperi•u asfalt. 35 . pentru a nu reţine murdăria. pneumolo. — camera pentru dezinfectarea şi deparazitarea efectelor. Secţia de spital este partea componentă înzestrată cu paturi ••n asigură asistenţa într-o anumită specialitate a bolnavilor spitali11.

bolnavii să p n mească numai aer încălzit. este de dorit ca fiecare pai să aibă o lampă pe noptieră sau deasupra patului. din direcţia geamurilor. în saloanele de sugari la 22 —24°. încălzirea se va face prin sobe de teracotă. în afară de lumina centrală a salonului. pentru a-i feri de răceală. Astlol se asigură. temperatura poate să scadă pînă la 14 —35". după servin . ca. 36 . Se aeriseşte dimineaţa. Utilizarea aerului condiţionat este o formă superioară a încălzirii si ventilaţiei saloanelor. Este bine ca peretele exterior al salonului să fie ocupat în totalitate de geamuri. ca să asigure odihna bolnavilor. servind la orientarea bolnavilor. în fiecare salon să fie introdusă apa. cît şi liniştea bolnavilor. prin radiatoare cu apă sau aburi de joasă presiune. în saloanele de copii mici se permanentizează temperatura de 20 — 2U".Uşile şi ferestrele să fie netede şi astfel uşor de întreţinut în stare curată. cît mai jos spre podea. Aerul în saloanele de b ol n vi se viciază mult mai repede decît în camerele de locuit. Dacă aerisirea se face prin fereastră sn uşă. care coboară pînă la podea. în timpul iernii bolnavii sînt întorşi cu spatele spre sursa < aer rece. în unele locuri se utilizează încălzirea podelelor sau tavanului. în cursul nopţii. cu stativ articulai pentru a se putea dirija lumina după dorinţa bolnavului şi necesităţile personalului de îngrijire. împrejurul lavaboului. iar la imaturi la 28°. Cea niiiJ frecvent utilizată este ventilaţia prin fereastră. ceea < implică o ventilaţie desăvîrşită. peretele să fie căptuşit cu faianţă. Temperatura optimă în saloane în timpul zilei este de 19° pentru adulţi. apropiindu-se cît mai mult de lumina naturală. însă deschizăturile reglabile ale geamurilor superioare şi inferioare nu trebuie să provonri* curent puternic de aer peste bolnavi. Din această cauză caloriferei' 1 sînt în aşa fel instalate.. iar pentru cap li se dă o bas n sau căciulită. atît curăţenia saloanelor. în apropierea uşii. Ventilaţia saloanelor trebuie să fie uşor reglabilă. Suprafaţa geamului trebuie să reprezinte cel puţin 1/4 din suprafaţa 2 salonului. Dacă spitalul nu dispune do instalaţia necesară. dar cel puţin 2 m 2 în cazul rezervelor mai mici de 14 m . acoperiţi cu o pătură în plus. Pentru noapte rămîne aprins în salon numai un bec colorat în albastru închis. Intensitatea iluminatului artificial să nu fie exagerată.. Iluminatul'»artificial să fie difuz şi indirect s-au semiindireit. Ferestrele să fie cît mai mari. încălzirea optimă a saloanelor este cea centrală. a căror alimentare este de preferat să se facă din coridoare. Apropierea geamului de podea măreşte suprafaţa de iluminat şi asigură pentru bolnav o vizibilitate mai mare din pat spre exterior.

l'i vopsit în alb. fie din lemn. asigurînd o suprafaţă (şi rj si un cubaj mai mare) pentru Inavii de la chirurgie. un mediu mai obişnuit. — Noptieră pentru saloane. clisme. 37 . Se lua în considerare şi specificul •(-ici.]) construit în perete. după tratamente. 7 —9 m2 în camera de 2 paturi şi 6. ngă chiuvetă se instalează supor"•i pentru prosoape. eventual telefon şi rvizor. fie din metal. după vizite şi seara înainte de Icnre. 8) cu lampă MI u scaun sau taburet.••«'lor. Mobila principală a salonului 0 patul. He va avea grijă ca saloanele să nu fie supraaglomerate.'i m 3 pentru fiecare pat. Deasupra chiuvetei se vor aşeza oglinda şi stativ pentru săpunirea cu săpun lichid. în mijlo1 salonului sau lîngă perete se instala o masă acoperită cu i za albă. S. înzestrarea salonului poate fi completată cu instalaţie semnalinare. socotită pentru un bolnav adult. fiolele goale etc. pentru a crea bolnavului. de radiodifuziune (numai cu cască). în salon se mai găseşte un Iii. în ultimul timp există nieroase încercări de a apropia mobilierul salonului ca aspect de •ibilier de uz comun. Pentru i nanele de copii şi sugari se cere • iiprafaţă de 4 m 2 şi un cubaj l . cu vopsea de ulei sau lac. Amplasarea paturilor fiice la distanţe egale şi în aşa 11-1 incît să fie accesibile din toate ilInH'ţiile. Suprafanccesară. atunci cînd este cirnat în spital. peria pentru unghii soluţiile dezinfectante. în care Fig. Sub chiuvetă se va aşeza o găleată cu i mc pentru tampoanele de vată utilizate. în colţul feţei de masă vor broda numărul salonului şi lisiiele secţiei. trebuie să fie de 10 —12 1 în camera de un pat.5 —8 m2 camerele de 3 —4 paturi. păstrează halatele bolnavilor. Lîngă fiecare pat se infuză o noptieră (fig. întreg mobilierul confecţionat. obstetrică l>oli infecto-contagioase.

comutatoarelor şi prizelor electrice. pediometrul. Deasupra patuulor se vor fixa dulăpioare sau poliţe. este bine ca peretele care desparte salonul spre coridor să fie confecţionat din sticlă Fig. spaţioase. dulapul pentru lenjerie. cîntarul pentru sugari. 9. Se vor calcula cel puţin 2.Saloanele pentru copii trebuie să fie luminoase. - Ferestrele vor fi prevăzute cu plasă metalică sau gratii. deschizîndu-se pe un coridor sau cameră intermediară încălzită. Paturile copiilor vor fi în aşa fel aşezate. a chiuvetelor.50 m 2 suprafaţa pentru fiecare pat. — Dimensionarea coridoarelor. Mobilierul salonului va fi completat cu masa specială pentru înfăşat. — Amenajarea holurilor. încît să nu fie în apropierea surselor de căldură. po 38 . Pentru ca personalul medical să aibă posibilitatea de a supraveghea în permanenţă copiii. Fig. în spocial cele de la etaj. vană. geamurilor. 10.

9). eventual cu tablouri simple. dulapul pentru instrumente. Apa caldă trebuie să se găsească i'ildeauna la dispoziţie în cantităţi nelimitate. Sala de tratamente şi de investigaţii curente să fie aşezată de în aripa de nord a clădirii. ea este înzestrată în funcţie de specificul investigaţiilor şi tratamentelor care se execută în secţia respectivă. Closetele turceşti.5 m.' căruciorul pentru distribuit alimente completează inventarul iifloiului. asistenta medicală are un rol prim ordin Oficiul trebuie să fie înzestrat cu vasele necesare pentru încălzi şi distribuirea alimentelor. pentru a primi o iluminaţie ftuii uniformă. sursa de nbustibil (de preferinţă gaz sau curent electric). fără scaun. tetinele. Lăţiini'ii minimă admisă este de 2. baia pentru picioare (tuşurile fixe şi mobile. Closetele trebuie . 11).itni'« se vor păstra obiectele individuale ale copiilor : termometrul. în crearea acestei atmosfere. dar estetice i'cbuie să creeze o atmosferă plăcută pentru bolnavi (fig. precum şi pentru prepararea aliatelor mai simple. Coridoarele de legătură să fie cit mai largi. •otind l scaun pentru 10 femei sau 15 bărbaţi. frigiderul pentru păstrarea alimentelor . Scaunele să fie prevăzute cu contragreutate. Amenajarea coridoarelor şi a linliiUii-vorbitor cu plante ornamentale. Baia trebuie să cuprindă cada. utilajele necei 1 pentru spălarea vaselor. Closetele se normează de asemenea după numărul paturilor. pentru a permite i hrulaţia cu tărgi şi transportul bolnavilor cu paturi (fig. Suprafeţele de gătit masa caldă. sursele de apă caldă şi rece. 39 . reflectoare utr. mese. în acest fel scaunele se menţin iMirttte şi uscate (în special în secţiile de bărbaţi) (fig. 12). Saloanele de sugari ktut înzestrate cu vană proprie pentru a evita transportul copiilor ctln salon la baie şi înapoi (fig. s|iitl ula. nu sînt preferabile u spitale. Camera trebuie să fie prevăzută cu o suprafaţă cât Urni mare de geam şi cu o iluminaţie artificială cît mai perfectă. fotolii. paharul. pe care personalul din secţie ar trebui să le • gătească de urgenţă. în *fară de mobilierul comun tuturor sălilor de tratament (masă pentru examinarea bolnavului. Pereţii despărţitori din cărămidă şi nu din scîndură. fie prevăzute cu anticameră şi să fie bine ventilate.). Pentru fiecare 20 de bolnavi trebuie socotită n cameră înzestrată după modelul de mai sus. ca aceasta să contravină normelor elementare de igienă spitaliiscă. preşuri de •iciuc sau linoleum. pentru a ilioriţine scîndură în poziţie verticală. pupinelul • i ( TU sterilizarea veselei. uleiul steril etc. 10) i. să ajungă sus pînă la tavan Îl jos pînă la podea. baia de şezut. linguriţa.

40 . — Closet cu scîndurfl echilibrată (scîndura scaunului este menţinută în poziţie ridicată de o contragreutăţi' pentru n preveni murdărirea). Secţiile mari au sălile destinate pentru pregătirea şi executarea intervenţiilor grupate într-un bloc operator. ele mai cuprind o serie de părţi cerute de specificul muncii din secţia respectivă. un punct de laborator unde per mi nalml secţiei poate executa analizele curente şi urgente. alta pentru operaţii aseptice) şi sala de sterilizare. Secţiile chirurgicale posedă săli de operaţie cel puţin două pe secţie (una pentru operaţii septice. comune tuturor secţiilor.i Hor mai mari. 72. camera de reanimare. în afara încăperilor arătate pînă acum.Sala de mese pentru bolnavi. apoi camera pentru pregătirea preoperatorie a bolnavului. 11. bibliotecn \ personalului şi magazia de efecte formează părţi componente ale secii. — Vană fixă pentru îmbăierea sugarului într-un salon de copii. Fig. mai mult sau mai puţin Flg. camera de spălare.

saloane separate pentru lehuze. separate de saloane de noapte. Ferestrele sînt prevăzute cu gratii. Secţia de urologie are sală pentru cistoscopie.1. 1. sală priitru intervenţii lacobaeus. sală de bronhoscopie. Secţia de boli infecto-contagioase din cauza caracterului contagios n l bolnavilor şi al dejecţiilor lor.t si spălător separat. Secţia de pediatrie are saloane separate pe grupe de vîrstă. salon boxat pentru nou-născuţi şi parat pentru imaturi.şi mecanoterapie şi de adaptare func-'iială. cameră pentru aerosoli. spălător de vase. saloane pentru mamele însoţitoare. izolatoare n instalaţii sanitare şi utilaj propriu şi în sfîrşit bucătărie de lapte "impusă din camera pentru prepararea alimentelor. Boxa Meltzer este o unitate (lidependentă. iar rezervele destinate pentru bolnavii agitaţi sînt prevăzute cu vizoare. Secţia de fiziologie cuprinde cameră de sterilizare pentru veselă i scuipători. sală de alăptare. saloanele ţi rezervele sînt grupate pe afecţiuni: fiecare avînd circuite separate cu filtru de personal. sală pentru cultură fizică medicală. Secţia de obstetrică şi ginecologie mai posedă sală de naştere. eventual şi atelier de proteze. Se urmăreşte introducerea izolării bolnavilor (Mint. Boxa are două intrări. al camerelor. cameră pentru Ilustrarea alimentelor. Secţia mai poate n i prinde atelierele pentru ergoterapie.vide. au o construcţie şi funcţionalitate u pitite. Secţiile bine amenajate realizează izolarea lioluavilor prin boxe de tip Meltzer. Secţia de oto-rino-laringologie poate avea cameră pentru audio-Irie etc. Ferestrele i|e la secţia de pediatrie sînt prevăzute cu grilaje de fier. sală de colposcopie etc. saloane 1 ">xa.Secţiile de ortopedie posedă în plus săli pentru aplicarea aparateghipsate şi camere de fizio. closet. Secţia de oftalmologie posedă cameră pentru oftalmoscopie.. cazarmamer. pentm travaliu. Secţiile de boli infecto-cotagioase au serviciul lor de primire separat de serviciul de primire a restului spitalului. una care comunică prin culoarul spitalului cu circuitul aseptic (prin aceasta se face aprovizionarea bolnavului) şi alta care se deschide spre un coridor exterior (prin care se îndepărtează obiectele ţi efectele infectate). Veselă. Secţia de neuro-psihiatrie are saloane de zi. pentru avorturi etc. Secţia de boli infecto-contagioase posedă încăperi şi aparatură «nl'icientă pentru dezinfecţia şi deparazitarea efectelor care au servit 41 . avînd baie. biberoane şi răcitor. pentru a preveni căderea copiilor pe fereastră.te pentru sugari. amenajată pentru l sau 2 bolnavi.se. al efectelor care creează pericolul infecţiilor intraspitaliceşti. sală de reanimare pentru nou-născuţi cuprinse • •atual într-un bloc de naştere. pentru .agioşi prin boxe Meltzer în toate secţiile de boli infecto-contaltlnn.

Laboratorul poate fi unic pentru tot spitalul sau anumite părţi componente ale sale pot aparţine secţiilor de specialitate. electroencefalograme. radioterapia şi fizioterapia. Pe lingă procurarea şi conservarea sîngelui. micologice. Servicul de radiologie şi fizioterapie poate fi concentrat într-uu bloc unic. în spitalele cu secţii mari şi cu afluenţă mai mare de bolnavi se organizează mici laboratoare clinice în secţiile principale. Laboratorul este înzestrat cu instrumentar pentru efectuarea recoltărilor şi a anlizelor bacteriologice. urmărirea evoluţiei şi a vindecării bolnavilor internaţi. inframicrobiologice. în spitalele mai mici. dar poate fi dispersat şi în secţiile mari ale spitalului. Laboratorul de analize medicale efectuează analizele necesare pentru diagnosticul. Laboratorul se mai completează cu depozitul de material şi chimicale şi cu crescătoria de animal» necesare pentru unele examinări. în generat funcţionează următoarele servicii de diagnostic şi tratament : Serviciul de radiologie şi fizioterapie. Serviciile de diagnostic şi tratament. tomografie etc. Transfuziile se execută la punctul de transfuzie sau în oricare din 42 . care execută examinările şi tratamentele radiologice şi fizioterapiee pentru bolnavii internaţi. în acest laborator se determină grupele sanguine şi se execută probele de compatibilitate. în afară de sălile de diagnostic şi de tratament. serviciul include camera obscură pentru developarea radiografiilor. profilul specialităţii şi categoria de ierahizare a spitalului. pi oho funcţionale respiratorii etc.bolnavilor. filmoteca şi grupul sanitar. în celelalte. metabolismul bazai. hematologice şi serologice. cel puţin examinările bacteriologice vor fi efectuate într-o încăpere separată. radiografie. Numărul lor este în funcţie de mărimea. în spitale cu laboratoare mari se asigură spaţiu separat pentru fiecare categoric de analize. existenţa lor fiind obligatorie numai în parte pentru toate spitalele. biochimice. serviciul poato fi redus.) necesare bolnavilor internaţi. Punctul de transfuzie asigură efectuarea transfuziilor de simte şi a preparatelor sanguine la bolnavii internaţi. plasmei şi derivatelor de sînge. precum şi u materialelor ajutătoare necesare transfuziilor. Serviciile mari de radiologie au camere separaţe pentru radioscopie. Laboratorul de explorări funcţionale asigură explorările speciale (electrocardiografie. TJn astfel de serviciu complet constituit include radiodiagnosticul. precum şi pentru dezinfecţia continuă a dejecţilor şi vaselor bolnavilor. Serviciile de diagnostic şi tratament sînt părţile componente fără paturi ale spitalului care servesc toate secţiile. undo personalul secţiei execută analizele de urgenţă.

deporitei (dintre care o parte este bine să fie în pivniţă. cameră de recepţie. cabinetul de fizio. spălător. efectelor şi materialelor necesare pentru investigaţii şi tratamente curente. unele dintre iieeste servicii sînt comasate în mai puţine încăperi. cît şi eliberarea materialelor se fuc exclusiv prin ghişee. care asigură asistenţă utomatologică bolnavilor internaţi în spital. spaţiu pentru depozitarea sîngelui şi preparatelor de sînge şi pentru spălarea şi sterilizarea sticlăriei şi a aparaturii.<cţiile clinice. iar în unele locuri şi pentru intervenţii chirurgicale. cameră pentru prepararea produselor sterile. în complexul wirvicului de cultură fizică medicală se găsesc sala de gimnastică medicală. în camera de reanimare sau chiar în patul bolnavului.şi histopatologice. cameră pentru curăţirea mecanică şi chimică u materialului de sterilizat. conservarea. Unele spitale au şi serviciu de stomatologie. cît şi necropsiile în vederea stabilirii ţi confirmării diagnosticului. mecanoterapie. 13). camera de duşuri şi cabinetul medical de consultaţii. masaj medical şi agenţi fizici. pentru materialele Inflamabile) şi la nevoie cameră de gardă pentru farmacistul care prestează serviciul de noapte.şi mecanoterapie. Farmacia npitalului se compune din camera de receptură. în spitalele mai mici. Servicul de cultură fizică medicală asigură bolnavilor internaţi în cadrul terapiei complexe — tratamentul prin gimnastică mediwlă. Activitatea lui se rezumă Iu general la asistenţa terapeutică curentă. Servicul posedă unul nan mai multe cabinete de consultaţii şi tratamente. Serviciul se compune din camera de recepţionare a instrumentelor ţi materialelor folosite. cabinet de analize. Spitalul are farmacia sa proprie. Ea are ca sarcină planificarea. în această din urmă încăpere se face şi etichetarea truselor sterile. 43 . aprovizionarea. Servicul de prosectură este obligatoriu în toate spitalele. prepararea şi eliberarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul bolnavilor. sala de masaj. Amploarea acestui nerviciu este în funcţie de mărimea şi profilul spitalului. precum şi pentru precizarea cauzei morţii. «Iacă nu sînt deservite în această direcţie de un alt spital din apropiere. cu sală corespunBfttoare de aşteptare. Atît primirea. ih directa supraveghere a medicului de la punct. execută examenele iiuatomo. Serviciul de anatomie patologică şi prosectură. cameră de autoclavare şi depozitul materialelor sterile. Serviciul central de sterilizare asigură sterilizarea tuturor instrumentelor. Punctul de transfuzie are laborator propriu. laborator. pentru a evita suprainfectarea serviciului (fig. Farmacia. unde se prepară medicamentele prescrise.

intervenţii chirugicale. biochimie. Aici se cercetează şi se verifică pe animale noi metode de investigaţie şi de tratament. precum şi pentru cercetări pe animale de experienţă. bacteriologic. prin amenajarea. în vederea introducerii lor în clinica umană.. care sînt menite să asigure baza materială a funcţionării spitalului. — Eliberarea instrumentelor de la serviciul central de sterilizare t• eliberarea cadavrelor. Dacă un astfel de serviciu există pe lîngă spital. biochimice. experimentale. biochimie.) trebuie să fie asigurat cu camere pentru depunerea t}\ conservarea cadavrelor (morgă).Serviciul de anatomie patologică şi prosectură avînd o activitate foarte complexă (necropsii examinări histopatologice. intervenţii chirurgicale etc. Asigurarea bazei materiale a activităţii medicale este una din condiţiile importante ale funcţionării spitalului. Serviciile administrativ-gospodăreşti. examinări bacteriologice. el va cuprinde săli pentru cercetări de fiziopatologie.. cameră pentru prepararea pieselor anatomopatologice. efectele unor medicamente etc. bacteriologic şi muzeu. dotarea şi întreţinerea 44 . laborator de histopatologie. Laboratorul de medicină experimentală există numai pe lîngă anumite spitale mari şi cu sarcini speciale de cercetări ştiinţifice. 13. sală de necropsii. îmbălsămări etc. cameră pentru Fio. biopuncţii. biopsii. Nivelul ştiinţific şi calitatea asistenţei medicale dintr-un spital depind în mare măsură şi de organizarea serviciilor administrative-gospodăreşti.

iiscătorie. fără întreruperi şi accidenta. a obiectelor de inventar etc. în unităţile izolate. Lenjeria sugarilor şi a nou-născuţilor se spală în cameră separată. Blocul alimentar se compune din magaziile de alimente. a aparaturii şi a instrumentarului. şi 16). Circulaţia efectelor în spălătorie w face în circuit. prepararea. bucătăria dietetică. distribuirea şi consumul alimentelor. spălătoria de vase. 45 . pe noi ne Interesează însă numai acele servicii [Mire sînt în legătură directă cu asistenţa medicală a bolnavilor. atît în clădire. efectele vor fi dezinfectate înainte de spălare. precum şi curăţenia generală. Intendenţa supraveghează întreţinerea clădirilor. Spălătoria asigură spălarea. El cuprinde totalitatea încăperilor necesare pentru depozitarea. ordonat. oficiile de încălzire şi distribuire a mesei. dotate cu uzină electrică şi instalaţie de apă proprie. jtnl. de copii şi de chirurgie. utilajelor. pstetic al clădirilor si buna funcţionare a instalaţiilor. precum şi a întregului inventar moale al spitalului. depozitul de rufe curate şi ghişeul sau camera l <le eliberare a inventarului curat. călcătorie. Atelierul de lenjerie m găseşte amplasat în apropierea spălătoriei.Mdirilor. şi execută toate reparaţiile curente. Prin verificarea permanentă a instalaţiilor iji utilajelor. bucătăria. Ea se l compune din camera pentru primirea şi trierea rufelor. instalaţiilor. Pentru secţiile de boli infecto-contagioase. încălzitul şi iluminatul. mijloacelor de transport. oficiul de păstrat al vast lor de bucătărie. serviciul tehnic de întreţinere şi reparaţii trebuie să asigure funcţionalitatea secţiilor iji serviciilor de specialitate în mod conţinu. Serviciul tehnic de întreţinere şi reparaţii se ocupă cu întreţinerea m perfectă stare de funcţionare a clădirilor. camera de curăţat şi spălat zarzavatul. în aşa fel încît cele curate să nu se întîlnească niciodată cu cele murdare. 14. Administrarea tehnico-financiară a unui spital ridică foarte tiuite probleme. spălătorie. 15. uscarea şi călcarea lenjeriei de corp îşi de pat. Blocul alimentar asigură pregătirea şi deservirea hranei bolnavilor. Prin activitatea intendenţei trebuie să se creeze în spital o atmosferă plăcută prin aspectul curat. şi în curţile instituţiei. camera de tăiat carne si I»i:şt3. secţiilor şi serviciilor precum şi prin asigurarea alimentaţiei tolnavilor. a instalaţiilor. sala de mesî. Aici se repară inventarul moale şi se confecţionează lenjeria mai simplă. vestiarul pentru personal fji mijloacele de transport al alimentelor (fig. producţia de energie electrică şi alimentarea cu apă a spitalului revin tot acestui serviciu. Secţia bloc alimentar. laboratorul de cofetărie.

..de j. Fig. — Marmita cu vapori supraîncălziţi pentru prepararea alimentelor. 1-5.Uit alimentele . secţia bloc alimentar.. 46 .

în spitalele clădite după sistemul bloc. în primul sistn-m. lucru foarte important mai ales Iu cazul bolnavilor inapetenţi. deci aceasta poate fi aranjată estetic.rt. — Descărcarea automată a medie o oră. 1<>. totuşi. iar mutarea lor dintr-un vas în altul face ca alimentele Hil-şi piardă aspectul lor atrăgător. sistemul descentralizat trebuie preferat. servirea mesei HO face direct din bucătărie. WMţţiile îşi au bucătăriile lor proprii şi servirea mesei ne face direct din această bucătărie. Păstrarea îndelungată şi reîncălzirea u! imentelor reduc în proporţie de 15—20 % conţinutul lor în vitamină C. Din aceste motive. în al doilea sistem. din muza întreţinerii şi organizării mai economice. mîncarea se răceşte. adică 47 . EeînrfUzirea alimentelor în oficiile alimentare din secţii schimbă uneori gusl. centrală. timp în care bucătărie. ascenMoare.Blocul alimentar poale fi organizat după sisd'ju centralizat sau descentralizat. Deşi sistemul centrali/at prezintă foarte multe Inconveniente.ul mîncării. TranM l tortul alimentelor pînă la ut'cţli şi redistribuirea lor li t bolnavi necesită în Fig. în sistemul descentralizat al blocului alimentar. majoritatea spitalelor îşi au blocul alimentar organizat după acest sistem. coridoare subterane H. n trăgător. bucătăria poate fi unică. dar se impune ca să fie în aceeaşi clădire cu secţiile.rie centrală sînt distribuite oficiilor secţiilor prin (liferite sisteme de transport : cărucioare. iar personalul medical poate interveni în mod direct la prepararea alimentaţiei şi a regimurilor dietetice ale bolnavilor îngrijiţi în secţie. alimentele pregătite pentru mese într-o bucă1.c.

POLICLINICA Policlinica este unitatea sanitară care organizează asistenţa medicală curativo-profilactică ambulatorie a populaţiei pe ramuri de specialitate. care apoi sînt trimise sub această formă la bucătăriile secţiilor. îngrijirea bolnavilor cere cunoştinţe speciale. serviciul central de radiofotografie. Serviciul de statistică medicală Serviciul de informaţie. policlinica face parte integrantă din structura spitalului unificat. Serviciul de gardă. dermato-venerologie. stomatologie. antirabic. Aceste spitale fiind organizate pentru o grupă de vîrstă (spital de copii. pediatrie. în vederea prevenirii agravării lor. sanatorii de sechele de poliomielită etc. endocrinologie. ele diferă foarte mult unul de altul.în clădirea blocului. oncologie. chirurgie. laborator. după specificul secţiei sau al spitalului respectiv. semifabricate. purtînd specificul arătat mai sus la descrierea secţiilor. antituberculos. In blocul alimentar central.) sau unei grupe specifice de îmbolnăviri (sanatorii de tuberculoză. şi servicul medical pentru cultură fizică şi control al sportivilor. Munca în aceste spitale este foarte diferită şi necesită o specializare a personalului. maternităţi etc. unde se termină prepararea lor. triaj şi fişier. oto-rino-laringologie. cînd poartă denumirea specialităţii respective. transfuzii. alimentele de pregătesc sub formă de preparate. în pavilioane. în spitalele construite după sistemul pavilionul1 poate exista o bucătărie centrală într-unul din pavilioane. Spitalele pot fi organizate şi cu profil unic. balneofizioterapie. obştetrică-ginecologie. Policlinica asigură în acelaşi timp activitatea de asistenţă socială a teritoriului atribuit. Astfel deosebim : spitale de copii. Policlinica are o structură complexă. spitale de boli dermato-venerice. sanatorii de tuberculoză pulmonară. spitale maternităţi. Serviciul de expertiză medicală a capacităţii de muncă. spital de boli infecto-contagioase). oftalmologie. Prin ea se depistează şi se iau în tratament formele incipiente ale bolilor. In sistemul nostru de organizare. 48 . neuro-psihiatrie. spitale de boli infecto-contagioase. care se grupează în modul următor : Servicii de consultaţii de specialitate : interne. spitale de ortopedie şi traumatologie. Servicii de diagnostic si tratament: radiologie. spitale de boli neuro-psihice. însă fiecare pavilion trebuie să aibă şi bucătăria lui. tuberculoză osteo-articulară.

c. Triajul compus din filtru şi izolare face parte în mod obligatoriu din serviciul de pediatrie. Serviciul de chirurgie poate fi deferenţiat pe cabinete de chirurgie generală. o sală de endoscopie.. Serviciul <le neuro-psihiatrie infantilă poate funcţiona şi în cadrul serviciului de pediatrie al spitalului unificat sau al policlinicii de copii Serviciul de pediatrie întruneşte toate cabinetele de specialitate pentru asistenţa copilului: cabinete de pediatrie. Nu toate policlinicile au această structură complexă. electrocardiografie etc. reumatologie. policlinica poate l'iiHcţiona şi cu un număr mai redus de servicii sau pot exista — după necesităţile locale — şi alte servicii.ul de chirurgie generală are o sală de intervenţii ambulatorii şi de tratamente. rectoscopie. Serviciul de stomatologie poate fi diferenţiat în cabinete de terapeutică stomatologică. cameră de aplicare a aparatelor Kipsate. Serviciile de consultaţii de specialitate. psihiatrie şi neuro-psihiatrie infantilă cu anexele acestuia din urmă : cabinet pentru psiholog şi cabinet pentru logoped. cabinete de ortodonţie şi de radiografie dentară. cardiologie şi gastro-enterologie. bucătăria de lapte. precum şi o cameră de tratamente. Serviciul de boli interne poate fi diferenţiat pe cabinete de boli interne. cameră de sterilizare. a fost subordonat organelor Ministerului Muncii. ortopedie şi urologie. cabinel. Serviciul de oto-rino-laringologie cuprinde cabinetul de consultaţii H i cabinetul pentru intervenţiile ambulatorii. Serviciul de obstetrică şi ginecologie posedă două cabinete : unul pentru consultaţii prenatale şi altul pentru consultaţii ginecologice. Este bine să existe Hilli de aşteptare separate pentru copiii sub 3 ani. servicii de diagnostic şi l ratament. Hlomatologie. iar cabinetul de urologie. în centre mai mari există policlinici separate pentru copii. oftalmologie chirurgie etc. Serviciul de oftalmologie posedă o cameră obscură pentru examinările de specialitate. La acestea se mai adaugă laboratoarele de tehnică dentară peutru confecţionarea protezelor dentare. Alături de sala de consultaţii. oto-rino-laringologie. existent în trecut în cadrul policlinicilor. cabinete de stomatologie chirurgicală. în funcţie de mărimea instituţiei şi a teritoriului deservit. precum şi un grup sanitar propriu. Serviciul de neuro-psihiatrie poate fi diferenţiat în cabinete de neurologie. 4 . ie 49 . cabinete de stomatologie ortopedică.Serviciul de asistenţă socială. Serviciul de dermato-venerologie posedă săli de aşteptare separate pentru bărbaţi şi femei. Cabinetele de specialitate pot avea Hillii pentru examinări complementare ca : tubaj duodenal. Aceasta poate fi comasată cu cabinetul de consullaţ<ii. gastroHcopie.

cabinetele de consultaţii pentru ftiziopediatrie. hidro. Centrul pentru radiofotografie activează pentru depistarea bolilor toraco-pulmonare. cu-> prinzînd cabinetele pentru electroterapie. camera cu frigidere. terapie cu inhalaţii etc. Serviciile ăe endocrinologie. Serviciul antituberculos are fişier şi grup sanitar propriu. camera de developat. în structura lui intră cabinetul de consultaţii de tuberculoză pulmonară pentru adulţi. hematologie. serologie. cit şi un cabinet de terapie cu inhalaţii şi aerosoli. camera terapeutică cu paturi unde se execută transfuziile. Serviciul de balneo-fizioterapie are o structură complexă. camera de sterilizare şi pregătirea operatorului şi a materialelor. El cuprinde sala de radiografie cu anexele ei.şi termoterapie. Serviciul de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă funcţionează în scopul stabilirii gradului de invaliditate şi a 50 . Pe lîngă laboratoarele pentru sectoarele de mai sus trebuie să aibă o cameră comună de recoltare a produselor de examinare. fără să necesite anexe speciale pe lingă cabinetele lor. un cabinet de masaj. Centrul de radiofotografie se ataşează de obicei serviciului de radiologie sau Serviciului antituberculos. Serviciul de radiologie cuprinde cabinetele de radiodiagnostic şi radioterapie. cu încăperi proprii. Serviciile de diagnostic şi tratament ajută serviciile de consultaţii. precum şi pentru consultaţii de tuberculoză extrapulmonară. Cabinetul de radiodiagnostic include sala pentru examinări. executînd explorările şi tratamentele cerute de acestea. camera pentru developarea şi fixarea filmelor radiografice şi biroul de interpretare a filmelor. biochimie. dintre care unele pot funcţiona şi în cadrul altor servicii (fizioterapie. Serviciul ăe transfuzii include camera de consultaţii. reducîndu-se la un număr mai mic de cabinete. de bronhologie. cabinetul de consultaţii şi fişierul. cabinete de radiologie. Cabinetul de radioterapie cuprinde sala de iradiere a bolnavilor şi camera pentru masa de comandă.Serviciul antituberculos este un serviciu de specialitate de tip închis. în special a tuberculozei. camera de interpretat filmele.) Serviciul de laborator se diferenţiază în sectoare de bacteriologie. fototerapie şi balneoterapie. o cameră pentru spălarea sticlăriei şi o cameră de sterilizare. Structura lui poate f i mai simplă. oncologie şi antirabic au o structură simplă. Serviciul medical pentru cultură fizică şi gimnastică medicală cuprinde cabinetele de consultaţii şi complexul pentru cultura fizică medicală. laboratorul de serologie.

în cadrul circumscripţiei sanitare. Caracterul muncii în dispensar se aseamănă cu acela din policlinică. El se organizează în întreprinderi sau instituţii iu funcţie de numărul salariaţilor şi ramura de producţie. asistenţa medicală la domiciliu imprimă însă muncii din circumscripţie un caracter particular. Dispensarul medical de pediatrie — şcolar asigură asistenţa medicală curativo-profilactică a preşcolarilor.. prevenirea îmbolnăvirilor. dispensarele medicale de întreprindere sau de instituţie. care asigură asistenţa medicală generală a populaţiei de pe teritoriul ci. El se organizează pe lîngă instituţiile de învăţămînt în funcţie de numărul copiilor şi tinerilor interesaţi. NC acordă la dispensarul circumscripţiei. . precum şi buna stare igienico-sanitară a teritoriului. Esenţa activităţii circumscripţiei sanitare este cunoaşterea. precum şi dispensarele colectivităţilor de copii. instituţii. Policlinica are ca unităţi subordonate circumscripţiile urbane. cooperative agricole de producţie şi colectivităţi organizate de copii. Serviciul de gardă asigură asistenţa medicală de urgenţă a populaţiei din teritoriu în afara orelor de funcţionare a policlinicii. timpul şi la locul învăţământului. gospodării agricole de stat. Dispensarul medical de întreprindere sau de instituţie asigură asistenţa medicală curativo-profilactică a salariaţilor. Serviciul de asistenţă socială îşi desfăşoară activitatea pe teren. ni vederea asistenţei sociale a populaţiei de pe teritoriul policlinicii. care nu au dispensarul lor propriu. de prelucrarea datelor de evidenţă din fişele de consultaţii de la policlinică. CIRCUMSCRIPŢIILE SANITARE Circumscripţiile sanitare sînt unităţi sanitare teritoriale. şcolarilor şi studenţilor in. Asistenţa medicală. Serviciul de statistică medicală şi informaţii informează şi dirijează bolnavii prezentaţi la consultaţii şi efectuează toate lucrările legate de înregistrarea statistică a bolnavilor. la domiciliul bolnavului şi în întreprinderi. precum şi din unităţile subordonate policlinicii. terenului deservit. în timpul iji la locul de muncă. specific muncii de teren.l losibUitaţilor de reîncadrare în producţie a persoanelor cu capacitatea de muncă redusă.

liniştirea lor prezintă aceeaşi importanţă ca şi liniştirea bolnavului. 62 .INTERNAREA Şl PRIMIREA BOLNAVILOR ÎN SPITAL Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţa bolnavului. Din acest motiv. îmbăierea şi la nevoie deparazitarea. Greşelile făcute cu ocazia internării. ca şi modul de tratare a hainelor trebuie să se desfăşoare astfel încît bolnavul să simtă atenţia cu care este înconjurat şi să fie convins că colectivul în mijlocul căruia a ajuns vrea să-1 ajute şi că va depune tot efortul pentru a-1 vindeca. convingîndu-i că bolnavul lor va fi bine îngrijit. Aceeaşi atenţie se va acorda şi însoţitorilor bolnavilor. întrucît dispoziţia însoţitorilor se transmite de obicei şi bolnavului. menajîdu-1 cît mai mult. greu de reparat mai tîrziu. fără să li se ascundă gravitatea sau prognosticul cazului. de care personalul care primeşte bolnavul în spital trebuie să ţină seama. Acest prim contact este hotărîtor pentru cîştigarea încrederii lui. ajutorul acordat la dezbrăcarea şi îmbrăcarea hainelor. el se despaite de mediul său obişnuit şi. provoacă îngrijorarea şi neîncrederea bolnavului. Internarea este primul contact al bolnavului cu spitalul. împreună cu boala. Atitudinea portarului. este nevoit să recurgă la ajutorul oamenilor străini. care trebuie liniştiţi. în vederea recîştigării sănătăţii celui internat. ceea ce va dăuna procesului de vindecare. este important ca personalul serviciului de primire să dovedească de la început cea mai mare atenţie şi preocupare faţă de bolnavul nou sosit. în stare de~ infirmitate sau semiinfirmitate. factor indispensabil pentru asigurarea unei colaborări sincsre între bolnav şi personalul de îngrijire. Această situaţie. îi creează anumite stări emotive.

flegmon etc. indiferent de boala lui.Internarea în spital se face pe baza biletelor de internare emise de policlinică sau circumscripţiile sanitare. precum si luarea primelor măsuri ni cazul în care se impune un tratament de urgenţă. cafeina. dulap cu instrumente şi aparatură de urgenţă. masă de examinare. ser antitetanic etc. ca strofantină. tot aici se completează foaia de observaţie clinică şi datele de identitate. Bolnavii internaţi sînt înscrişi la biroul serviciului de primire in registrul de internări. Cazurile de urgenţă vor fi primite şi fără bilet de internare.'i-avă şi el nu ar suporta efortul necesar pentru dezbrăcare. precum şi medicamentele care ar putea fi folosite în caz de urgenţă. Spitalul primeşte bolnavi wi prin transfer de la alte unităţi spitaliceşti.) se va începe totdeauna cu partea Mănătoasă şi se va termina cu partea bolnavă. încît să poată asigura examinarea bolnavului. stabilirea diagnosticului de probabilitate. î u acest scop. dacă aceasta nu periclitează viaţa bolnavului. Din acest motiv se va avea grijă ca sala de consultaţii să fie totdeauna Iiine încălzită. pentetrazol. dacă bolnavul aparţine profilului său. luxaţii. în cazul internării unor persoane găsite pe stradă sau în localuri publice. Dacă starea bolnavului este foarte (. Identificarea si cunoaşterea adresei exacte a bolnavului sau a celui mai apropiat aparţinător au o deosebită importanţă pentru a se putea înştiinţa membrii familiei în caz de agravare a bolii sau deces. Astfel. asigurînd apoi prin werviciul de salvare transportul la cel mai apropiat spital de specialitate. efedrina. hainele 53 . chiar dacă nu sînt momentan locuri libere în spital. consultaţie va cuprinde mobilierul obişnuit. asistenta de la serviciul de primire va înştiinţa imediat organele de. Acesta trebuie să fie înzestrat m aşa fel. miliţie. fără acte necesare identificării lor. camera d1. în vederea examinării clinice. Bolnavul adus la spital va fi dezbrăcat şi examinat în cabinetul do consultaţie al serviciului de primire. iar la îmbrăcare se va proceda în ordine inversă. în caz că bolnavul poate fi identificat se va înştiinţa imediat familia lui. Dacă urgenţa nu intră în competenţa spitalului respectiv se va acorda la Horviciul de primire primul ajutor bolnavului. bolnavii vor fi dezbrăcaţi. Asistenta va ajuta totdeauna bolnavului să se dezbrace. romergan. Dezbrăcarea bolnavilor cu extremităţi dureroase (fracturi. Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de gardă. în funcţie de specificul spitalului. în stare de inconştienţă. acesta va culege datele anamnestice de la bolnav sau de la însoţitor.-. date pe care le va trece imediat în foaia de observaţie i t bolnavului. clordelazin.

17. în spitalele mari."l Fig. Datele referitoare la anamneză bolnavului adunate de către medic şi rezultatele examenului obiectiv pot fi înregistrate pe bandă de magnetofon. în acest caz. pentru ca asistentele. Examinarea clinică poate fi completată cu prelevări de produse biologice şi patologice (secreţie faringiană. — Redactarea foilor de ' observaţie.). la serviciul de primire. vor fi desfăcute la nivelul cusăturilor şi vor fi îndepărtate sub această formă de pe corpul bolnavului. Foile astfel alcătuite sînt mai complete şi mai ordonate şi degrevează medicul de o sarcină care-i răpeşte mult timp. de unde asistenta reproduce datele necesare în foaia de observaţie prin dactilografiere. în problema întocmirii foilor de observaţie sînt antrenate de obicei mai multe asistente. 17). unde numărul internărilor este mare. care redactează foile la maşină. să nu se deranjeze reciproc (fig. în 54 . după înregistrările făcute pe benzi de magnetofon. ascultarea conţinutului benzii de magnetofon se face prin căşti. sînge. urină etc.

se ataşează la foaia de observaţie a bolnavului. închisă din toate părţile.) vor fi predate însoţitorului sau depuse la administraţia spitalului cu un proces verbal. Dacă este vorba de o boală infecţioasă este de dorit ca diagnosticul na se fixeze exact. Aici se găsesc instalaţiile de dezinfecţie şi deparazitare : etuva cu aburi.. în. indiferent de starea lor. chiloţii etc. bonul de haine şi un exemplar din procesul verbal. cuptor cu aer cald şi o cameră de formolizare. care se atîrnă pe acelaşi umeraş cu hainele bolnavului. formolizare sau alte metode chimice). Bolnavul va aprecia la plecare modul cum i-au fost păs55 . După terminarea procesului de dezinfecţie şi deparazitare este bine ca hainele să fie spălate şi călcate şi apoi înmagazinate sub această formă. Piesele mai mici ale îmbrăcăminţii. hainele vor fi supuse deparazitării şi dezinfectării înainte de înmagazinare. pentru a le feri de praf Hau de murdărie. după care vor fi date la magazie. Chiar din momentul preluării. La fel se va proceda şi iu caz dacă bolnavul prezintă o infecţie dublă sau dacă eventual mai este contact şi de o altă boală contagioasă. din care un exemplar se predă bolnavului sau însoţitorului. Stabilirea diagnosticului prezumptiv. încă în serviciul de primire. cazul bolnavilor inconştienţi sau psihici. La nevoie. Hainele şi efectele vor fi înregistrate în vederea înmagazionării pe perioada cît bolnavul va fi internat. este necesară şi din punctul de vedere al dirijării bolnavului în secţii. ele vor fi învelite într-o manta de doc. Păstrarea hainelor trebuie făcută cu grijă. La nevoie. pînă la stabilirea diagnosticului. bani etc. iar obiectele de valoare (acte. aburi supraîncălziţi. Hainele vor fi puse pe umeraşe. Pentru hainele preluate şi depuse la magazie se va elibera bolnavului sau însoţitorului un bon de preluare. «Iacă starea bolnavului o necesită.vederea unor examene de laborator efectuate pe loc. se vor aplica primele măsuri terapeutice de mare urgenţă. bolnavul trebuie să vadă că efectele lui sînt tratate cu grijă. care sosesc în spital l'ilră însoţitori. Deparazitarea şi dezinfecţia efectelor se vor face în camerele destinate acestor scopuri din complexul serviciului de primire. pe care se scrie datele de identitate ale bolnavului. ca ciorapii. asupra obiectelor de valoare depuse la administraţia spitalului ] >entru păstrare. batistele. dezinfecţie şi eventuală spălare. prevăzute cu o tăbliţă. pentru ca bolnavul la plecare să fie îmbrăcat în mod civilizat. iar după deparazitare. In aceste cazuri. hainele vor fi triate după felul tehnicii de deparazitare şi de dezinfectare (aer cald. pentru a preveni o infecţie intraspitalicească. vor fi aşezate într-un săculeţ de pînză. l )acă acest lucru nu a fost posibil atunci el va fi izolat singur într-o «•ameră.

Insectele tratate cu insecticide de contact sînt distruse prin intoxicarea sistemului lor nervos şi mor prin fenomene nervoase. Femeilor li se va scurta numai părul de pe cap. (gamexan.. Bărbaţii vor fi tunşi complet pe cap şi raşi in restul părţilor păroase. deşi foarte comodă. însă raderea celorlalte părţi păroase. părul bolnavilor va trebui tuns scurt înainte de deparazitarea chirnico-mecanică.H. Suprafeţele rase vor fi spălate cu săpun insecticid (cu conţinut de DDT. 3. bolnavul va fi îmbăiat şi — dacă e cazul — deparazitat. Acidul acetic cald dizolvă chi. 56 . Uleiul astupă orificiile respiratorii ale păduchilor. iar tăierea părului la femei se va evita. efectuîndu-se numai cu aprobarea lor. hexacloran. Deparazitarea trebuie să fie foarte riguroasă şi să realizeze distrugerea sau cel puţin îndepărtarea. bolnavii vor fi unşi în părţile tunse şi rase cu un amestec de petrol cu ulei vegetal şi apoi pudraţi pe cap cu D. înainte ca ei să ajungă în salon. deparazitarea bolnavilor care se internează în spitale trebuie să fie completă şi relativ rapidă. dar numai cu aprobarea lor. Curăţirea mecanica a suprafeţelor păroase cu un pieptene foarte des. cît şi la îmbăiere. în ultimul timp se semnalează din ce în ce mai mult paraziţi cu rezistenţă cîştigată faţă de insecticidele remanente existente. Aplicarea singură a insecticidelor remanente. Ele pătrund în organismul păduchilor şi al altor insecte.. intoxicîndu-le sistemul nervos. tina lindenilor. sau HCH. efectul este nesigur. sau gamexan pentru 24 de ore. care astfel vor putea fi îndepărtate cu pieptenul şi omorite.D. După îmbăiere.C. întrucît această metodă de deparazitare răpeşte mult timp personalului. unde se efectuează îmbăierea şi la nevoie deparazitarea. atît a paraziţilor adulţi. soluţie de Lindan (pedimor. cu care se unge părul. Tunderea părului de pe cap. lămurindu-1 întîi asupra necesităţii acestui lucru. el va fi trecut din cabinetul de consultaţii la baie. Insecticidele de contact acţionează prin contactul insectelor cu substanţa paraziticidă.trate hainele şi. în caz de internări în masă a persoanelor intens parazitate (cum ar fi de exemplu o epidemie de tifos exantematic sau de febră recurentă. după care se piaptănă din nou părul. muiat în sublimat acetic (soluţie de sublimat 10% în oţet cald). Aplicarea din nou a insecticidelor remanente de contact şi acoperirea capului. atît la tundere.. înainte de a-1 duce în secţie. Pentru deparazitarea completă se recomandă o metodă mixtă chimică şi mecanică în patru faze : 1. nitroxan. va avea un motiv în plus de a pleca mulţumit din spital. fără bruscarea bolnavului. care astfel mor prin asfixie. se va aplica şi la ele. sau H. în vederea acestui scop.D. Se va ţine seama totdeauna. în locul insecticidelor de contact se poate utiliza un amestec de ulei de vaselină cu xilol în părţi egale sau cu ulei camforat 10%. aplicarea metodei mixte va fi totdeauna obligatorie. precum şi a celorlalte regiuni păroase trebuie făcută cu foarte mare atenţie. heclotox) etc. iar asupra lindenilor. cît şi a larvelor şi ouălor. tratat cu substanţă insecticidă. prin dizolvarea învelişului chitinos al acestora. Distrugerea păduchilor cu xilol sau alte substanţe asemănătoare. cu o capelină sau basma. de simţul pudoarei bolnavului. Aplicarea insecticidelor de contact: D.).T. pe lingă îngrijirea ce i s-a acordat. nu dă rezultatele dorite la internarea într-un spital. După stabilirea diagnosticului. însă distrugerea paraziţilor adulţi se face abia după jumătate pînă la 48 de ore. în timp de război sau cu ocazia altor calamităţi). Din acest motiv. analcid). Or. 2. 4.T.

iar masajul uşor şi fin al duşului tonici•/ează ţesuturile bolnavului. care este mai igienic. în aceste cazuri. aceasta se poate face în vană. secţiile informează biroul de primire în fiecare dimineaţă asupra numărului locurilor libere din ziua respectivă. însă este de preferat duşul cu apă caldă. bolnavul va fi bine uscat şi trecut în camera de îmbrăcare.şi îmbăiere. pe o masă prevăzută cu un grătar de lemn. l»olnavul — cu aprobarea medicului — poate fi transportat în secţie fără să fie spălat. iar bărbaţii o bonetă. în poziţie şezînd sau culcat. la bolnavii cu hemoragii sau cu insuficienţă circulatorie. bolnavii vor fi îmbăiaţi. pentru a nu se întrerupe alăptarea. Bolnavul astfel pregătit va fi dirijat la secţia indicată de serviciul de primire. toaleta bolnavului se va l'sice prin spălarea completă. unde va primi patul lui. Apa. Mamele nu pot Hă stea în acelaşi salon cu copiii. Sugarii bolnavi. In funcţie de starea bolnavului. Peste pijama primeşte un halat «ros. Toaleta bolnavului se completează apoi cu tăierea unghiilor şi pieptănatul. şi reprezintă un efort mai mic pentru bolnavul în stare gravă. în raport cu gravitatea cazului şi a gradului de parazitare a bolnavului. examenul complet poate fi făcut şi după deparazitare . Aici bolnavul va fi îmbrăcat cu pijama sau rămase de noapte. după caracterul bolii de care suferă. soc sau colaps. se scurge şi oste înlocuită cu apă curată. vor fi internaţi împreună cu mamele lor. prevenind starea de moleşeală şi de vasodilataţie generală pe care o produce apa caldă din cadă. Evidenţa locurilor libere trebuie să fie permanent la îndemîna biroului • le primire. dar fragmentară. în cazuri extreme. spălarea se va face în picioare. femeile primesc o basma albă. alimentaţi natural.După deparazitare. Pentru orientarea serviciului. Bolnavul va fi condus sau transportat apoi în salon. Pentru acoperirea capului. Se va renunţa la baie în cazul bolnavilor veniţi în stare de comă. întreţinerea l »ăii în stare de curăţenie şi dezinfecţie după fiecare bolnav este mult mai uşoară în cazul utilizării duşului. După terminarea băii. 57 . venind la copii numai în orele suptului. Purtarea ucestora nu este obligatorie. precum şi în toate cazurile grave în care baia ar reprezenta un efort prea mare pentru bolnav. ele vor fi internate în saloane speciale. pentru circulaţia pe coridoare şi în salon. pe măsură ce se murdăreşte în timpul spălatului. ciorapi şi papuci.

în spitalele de boli infectocontagioase. dacă copiii necesită o supraveghere permanentă. unde mamele nu pot fi ţinute în saloane speciale din cauza pericolului de contagiune. . dacă vor sta împreună cu copilul lor. Se admite internarea mamelor în acelaşi salon lîngă copii în stare foarte gravă şi în alte secţii decît acelea de boli contagioase. Pentru mamă se va rezerva un pat separat. Aceşti copii vor fi izolaţi — după posibilităţi — în rezerve. Se va avea o grijă deosebită ca în spitalele de copii să se introducă într-o filieră a serviciului de primire numai un singur copil. atunci el sau însoţitorii vor fi lămuriţi asupra motivului refuzului. Mamele internate cu copii vor fi instruite încă de la biroul de primire asupra regulilor de comportare în spital. Dacă bolnavul trimis pentru reinternare este refuzat. Li se vor da de asemenea toate îndrumările necesare pentru" tratamentul la domiciliu sau pentru internarea în alt spital. Motivele refuzului vor fi consemnate într-o condică specială la biroul de primire. ele vor fi spitalizate împreună cu copiii lor în boxe izolate. în vederea prevenirii unor eventuale infecţii intraspitaliceşti. Nu se admite în nici un caz ca mama să stea în acelaşi pat cu copilul. nefiind necesară internarea sau boala de care suferă aparţinînd unui spital cu alt profil. asistenta le va educa asupra îngrijirii corecte a acestuia.

care ar putea traumatiza. necesare ridicării forţei de apărare şi regenerare a organismului îşi scoaterii lui de sub eventualele influenţe nocive ale mediului înconjurător. 59 . Funcţiunea întregului organism este controlată şi dirijată de Hcoarţa cerebrală. eliberează centrele subcorticale de controlul scoarţei cerebrale. UMANIZAREA SPITALULUI Scopul spitalizării bolnavilor.şi exteroreceptive. la rîndul lor.ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE SPITALIZARE A BOLNAVILOR REGIMUL TERAPEUTIC DE PROTECŢIE. Eegimul terapeutic de protecţie are scopul de a izola bolnavul <le condiţiile negative ale mediului înconjurător. care cu timpul pot duce la determinări anatomopatologice. prin excitaţiile pornite de la terminaţii nervoase intero. atît prin numărul. Excitaţiile pornite din mediul înconjurător pot acţiona defavorabil asupra sistemului nervos central. Pentru a realiza acest lucru trebuie create condiţii prielnice. suprasolicita sau epuiza scoarţa cerebrală şi de a forma un anturaj plăcut. precum şi legăturile lui cu mediul înconjurător. Activitatea sistemului nervos central realizează unitatea indisolubilă a organismului. dînd naştere la cele mai variate tulburări în funcţiunea organismului. cu acţiune favorabilă asupra sistemului nervos central şi deci asupra organismului. precum şi prin răspunsurile lui. în majoritatea cazurilor. Acestea. ceea ce duce la suprasolicitarea şi epuizarea celulelor corticale. cît şi prin calitatea lor. este vindecarea.

Condiţiile de mediu de aici le creează o oarecare tensiune nervoasă. Măsuţele vor fi acoperite cu feţe de masă. Zugrăveala saloanelor trebuie să fie uniformă. în mijlocul unor zone verzi de protecţie. iar paturile să fie cît mai distanţate. în zonele oraşelor ferite de zgomotul şi de aerul viciat al cartierelor centrale. monotonă a spitalelor vechi. Saloanele. 18). Culoarea albă. întinse pe suprafeţe mari. Saloanele să fie cît mai mici. dar estetic. pentru ca bolnavii să nu se deranjeze reciproc. Aspectul exterior al acestor clădiri trebuie să inspire bolnavului încredere în munca care se duce la spital. Ferestrele să fie prevăzute cu perdele uşor de spălat. ca să se apropie cît mai mult de anturajul obişnuit al bolnavilor. coridoarele şi încăperile anexe trebuie astfel mobilate şi amenajate. creează o atmosferă de răceală. — Aranjarea estetică a colţurilor şi coridoarelor. Spitalele moderne se construiesc. bine întreţinute. unde bolnavii în trecere pot să se odih- Fig. capitonat cu materiale plastice colorate. 60 . Colţurile şi decorurile pot fi aranjate foarte bine şi estetic pentru acest scop (fig. nească pentru cîteva minute. cu 2—4 paturi. Mulţi bolnavi suportă cu greu chiar şi faptul că sînt internaţi în spital. Mobilierul să fie uşor de curăţit.Crearea condiţiilor regimului terapeutic de protecţie se începe cu amplasarea şi construcţia spitalelor. Atît pe coridoare. 18. după cum am mai arătat. dar variată şi în culori pastel. Pe coridoare să se aşeze scaune cu mesuţe. cît şi în saloane să se pună flori.

V(^ela. Vasele sparte sau defecIiiite. în cazul cărora datele cuprinse în foaia specială a acestor bolnavi trebuie să stea în permanenţă la dispoziţia medicului. se va duce o luptă permanentă şi susţinută împotriva zgomotului. olfactivi sau gustativi cu efecte negative asupra sistemului nervos. asistenta va putea «•rea în saloane un anturaj plăcut. precum şi vizitatorii care vin la bolnavi vor fi instruiţi de asistentă pentru a păstra o comportare modestă. în secţie.Mesele. Se vor înlătura toţi excitanţii auditivi.. Este bine ca telefoanele să fie aşezate în cabine izolate şi să fie cît mai puţin utilizate. căci altfel i se deşteaptă bănuiala că i se ascunde gravitatea bolii sale. Convorbirile vor fi duse cu voce scăzută. lenjeria. liniştită. 61 . cu emailul crăpat. noptierele să fie acoperite cu şervete lucrate de mină. Foile bolnavului cuprinse într-un dosar nu trebuie să ajungă in mîna bolnavului. în care bolnavii să se simtă bine şi să stea cu plăcere. Personalul trebuie să poarte încălţăminte cu talpă de cauciuc. Personalul administrativ care intră în secţie în interes de serviciu. Telefoanele din secţie sau din saloane trebuie prevăzute cu amortizoare de zgomot. pentru a nu provoca zgomot cu ocazia mutării lor dintr-un loc în altul. Convorbirea la telefon se va face pe un ton scăzut. să nu fie interpretate greşit. Astfel. mult spirit de ingeniozitate din partea asistentei. Trîntitul uşilor. dar în aşa fel ca să audă şi bolnavul. căci ascunderea deschisă a conţinutului foilor are de obicei un efect şi i nai nefavorabil asupra bolnavilor. scaunelor. oglinzile sparte trebuie îndepărtate din secţie. Uşile vor fi unse pentru a nu scîrţîi şi de asemenea prevăzute cu garnituri de cauciuc pentru a nu produce zgomot la închidere. ceştile fără coadă. Cu puţină ingeniozitate. date de laborator ctc. vizuali. îndepărtarea dosarului de bolnav cere tact. Personalul secţiei trebuie să evite discuţiile şi distracţiile în saloane şi pe coridoarele secţiei. precum şi orice obiect de inventar ii l secţiei trebuie să fie în stare impecabilă. Picioarele meselor. vor fi prevăzute cu garnituri de cauciuc. zgomotul în curtea spitalului. ()biceiul vechilor spitale. ale noptierelor. mai ales sub ferestrele bolnavilor şi curăţirea zgomotoasă a saloanelor în ore nepotrivite trebuie evitate. instrumentarul. Excepţie de la această regulă se admite doar în cazul bolnavilor supuşi terapiei intensive. Starea generală a acestor bolnavi nu pune problema consultării foii si interpretării conţinutului acesteia de către ei. de a ţine foaia de temperatură şi tăbliţa cu 11 aţele personale şi diagnosticul bolnavului la capul patului. pentru ca anumite adnotări. lăsarea robinetelor deschise. Foile de observaţie si de temperatură nu vor fi ţinute în saloane. nu este hun.

care reduc durerea la minimum sau o înlătură complet. Colectarea urinii pentru determinări cantitative sau calitative trebuie făcută în afara salonului. nu numai din considerente epidemiologice. Asistenta va îndemna şi pe bolnavi de a se respecta pe ei înşişi. care stîrneşte mulţumirea deplină a medicului şi a asistentei. Astfel. O rană pe cale de vindecare. Se va înlătura din sfera vizuală a bolnavului tot ceea ce poate să-i creeze impresii cu acţiune negativă asupra sistemului său nervos. Ploştile. îmbrăcate peste hainele de protecţie. Asistenta trebuie să ştie cum să înlăture frica din conştiinţa bolnavului. După utilizarea ploştilor se va face totdeauna aerisirea salonului. pregătirea lui psihică. Liniştirea bolnavului. Sticlele cu medicamente volatile. Bolnavii nu trebuie să vadă rezultatele examinărilor radiologice. în cadrul permis de gravitatea cazurilor internate. «lectrocardiografice sau de altă natură şi citirea sau interpretarea lor nu trebuie discutată cu bolnavii. trebuie îmbinată armonios cu regimul terapeutic de cruţare. respectînd preferinţele bolnavului. Astfel. menţinerea instrumentelor în stare perfectă de funcţionalitate (instrumente tăioase. Crearea condiţiilor asemănătoare anturajului obişnuit al bolnavului presupune şi lupta contra vicierii aerului din spitale cu substanţe medicamentoase şi dezinfectante. în saloanele comune. puroiul evacuat trebuie îndepărtate imediat din salon. bolnavul nu trebuie să vadă rănile. Se vor înlătura complet din spitale •dezinfectantele cu miros pătrunzător şi se vor înlocui cu cele fără miros. piodermitele sau alte manifestări cutanate cînd se desface pansamentul. Alimentaţia bolnavilor în sufrageria secţiei uşurează foarte mult îngrijirea lor şi creează pentru bolnavi un anturaj cu aspect extraspitalicesc. în sensul de a nu cere plosca în timpul mesei. -ulceraţiile. cu miros pătrunzător. ascuţite. ci şi din motive estetice si ale prevenirii formării unor reflexe condiţionate nedorite la bolnavi. utilizarea anesteziei locale. poate să creeze îngrijorarea bolnavului. Distribuirea mesei se va face în halate curate. unde se poate. iar servirea mesei se va face în condiţii cît mai «stetice. Atitudinea optimistă şi de voie bună. pansamentele de pe plăgi. mijloace de iluminat) sînt etape €2 . executată cu instrumente bine întreţinute. cei care sînt repartizaţi pentru curăţirea closetelor nu pot să se atingă de alimentele bolnavilor. Acesta trebuie să privească cu încredere procedurile de tratament şi mijlocul cel mai bun pentru obţinerea acestui lucru este iolosirea unei tehnici corecte.Lupta dusă împotriva zgomotelor nu trebuie exagerată. vor fi ţinute închise. Este absolut necesară diviziunea unor munci în cadrul secţiei. care nu poate aprecia starea în care se găseşte afecţiunea lui cutanată şi deci are tendinţa de a-şi supraaprecia şi agrava situaţia.

pentru o oră mai tîrzie. asigurîndu-i acestuia poziţia cea mai comodă. Cărţile iluto bolnavilor trebuie să fie alese după sfera lor de interes. în orice caz nu se va trezi bolnavul. asistentele trebuie să lucreze cît mai operativ m saloane. Independent de programul obişnuit. Condiţiile create m spital trebuie să asigure bolnavului un somn mai bun decît cel obişnuit. ea poate asigura termometre individuale pentru fiecare bolnav. Programul de muncă cu bolnavii ca şi orice activitate din saloane trebuie să înceapă numai după trezirea bolnavilor şi aceasta în funcţie de regulamentul de ordine interioară al spitalului şi de caracterul secţiei. Pentru a asigura terminarea lucrărilor premergăloare vizitei medicale. cu bolnavul. care. ceea ce scurtează mult timpul necesar pentru această muncă.. Trebuie asigurată şi odihna activă a bolnavilor. îngrijitoarele de curăţenie îşi vor începe munca în camerele anexe şi pe coridoarele secţiei şi numai după trezirea bolnavilor vor intra în Kiiloane. Astfel. obligatorii. Pentru bolnavii în stare mai puţin gravă se vor asigura fotolii. a dispărut din spitalele noastre. dacă tratamentul prescris nu necesită acest lucru. asistenta va putea să cîştige încre derea bolnavilor şi să întărească convingerea lor în tratamentul primit. respectiv starea lui.pregătitoare. fără ca aceasta să fie în detrimentul calităţii asistenţei acordate. pentru ca o singură soră să termometrizeze zeci de bolnavi cu un Ningiir termometru. bineînţeles dacă starea acestuia nu necesită o altă orînI1 uire a sarcinilor. avînd grijă să nu fie încărcat cu texte grele sau materiale care îi creează aceleaşi reflexe condiţio63 . Patul trebuie aranjat după preferinţa bolnavului. de exemplu. Se va respecta somnul bolnavului. Asistenta trebuie să ajute bolnavul la alegerea cărţilor.trizarea. iar asistentele vor termina întîi o parte a activităţii lor administrative şi gospodăreşti şi numai după aceea vor începe activitatea. ceea ce presupune din partea ei o preocuIuire permanentă pentru problemele de literatură şi ideologie. prin inhibiţia scoarţei cerebrale. în loc să se ocupe ore întregi cu termome. Pentru prelungirea somnului fiziologic se introduce în programul do zi somnul de după masă. Regimul terapeutic de protecţie ţine seama de odihna pasivă ţi activă a bolnavilor ca mijloc terapeutic important. constituie un factor terapeutic important. dacă boala lui nu contraindică acest lucru. Obiceiul spitalelor vechi de a trezi bolnavii dis-de-dimineaţa. precum şi prin mlimirea atentă şi foarte fină a lor. Fiecare secţie (Hau spital) este înzestrată cu o bibliotecă. ale oricărei intervenţii de explorare sau de Ii-iiit ament. precum şi după boala de bază. Astfel. prin amînarea curăţeniei sau n unor activităţi administrative. Prin respectarea criteriilor de mai sus. Homnul bolnavului trebuie respectat.

ceea ce îi accelerează vindecarea. Pentru audiţie trebuie alese programe uşoare. încît bolnavul să nu-şi facă impresia că este exploatat. pentru ca bolnavii să nu se deranjeze reciproc prin ascultarea programelor. Asistenta va avea grijă ca literatura propusă pentru bolnavi să aibă totdeauna pe lîngâ caracterul ei distractiv şi un fond educativ. i PRIMIREA BOLNAVULUI ÎN SECŢIE Şl INIŢIEREA LUI ÎN REGULAMENTUL DE ORDINE INTERIOARĂ A SPITALULUI Bolnavul adus în secţie va fi dirijat într-unul din saloane. Preocuparea le redă încrederea în vindecare şi ajută la recîştigarea capacităţii lor de muncă. Aceste preocupări trebuie însă astfel organizate. cu lucru de mînă sau altele care depind în mare măsură de ingeniozitatea asistentelor. ţinînd seama atît de interesele bolnavului nou internat. 64 . preocuparea bolnavilor se realizează cu mici îndeletniciri administrative. transmise cu o intensitate redusă. Ea se realizează numai cu căşti individuale.nate de la care tocmai vrem să-1 deconectăm. Căştile trebuie să fie prevăzute cu întrerupătoare individuale. Asigurarea condiţiilor pentru realizarea unui regim terapeutic de cruţare poate fi obţinut numai prin munca colectivă a tuturor muncitorilor unei instituţii sanitare. Difuzoarele nu trebuie utilizate în saloane. pentru a proteja şi prin aceasta bolnavii. Este bine ca anumite activităţi administrative să fie de asemenea îndeplinite în saloane. Timpul de spitalizare creează bolnavului. Eealizarea regimului terapeutic de protecţie depinde în foarte mare măsură de asistentă. Prin aceasta ea îşi îndeplineşte o datorie patriotică. gravitatea bolii şi starea în care se găseşte. printre bolnavi. Asistenta îşi va petrece timpul. însă trebuie să fie ajutată de toţi muncitorii secţiei şi ai spitalului. în care nu are sarcini concrete <le îngrijire în saloane.atmosfera de căldură si tovărăşie în secţie. Bolnavii spitalizaţi timp îndelungat trebuie preocupaţi. mai ales în perioada convalescenţei. pentru ca bolnavul să poate mînui singur aparatul. De multe ori simpla prezenţă a asistentei are un efect binefăcător asupra bolnavului şi-1 linişteşte mai bine decît orice medicaţie. prin lectură. Badioficarea saloanelor serveşte aceluiaşi scop. în alte instituţii. Ea este factorul principal care creează . de multe ori un nou elan vital. Din acest motiv. în spitalele de ortopedie şi traumatologie. distractive. dacă aceasta nu deranjează somnul bolnavilor. ei nu vor fi folosiţi niciodată în munci administrativo-gospodăreşti şi nu vor fi puşi să supravegheze pe alţi bolnavi. această problemă se rezolvă în mod organizat. Eepartizarea lui va fi în funcţie de boala. precum şi în instituţii de neuro-psihiatrie.

in-tMMim şi cei suspecţi de boli infecţioase vor fi repartizaţi în rezerve. în ziua următoare. care trebuie păstrat. creînd de la Imn început o atmosferă caldă între bolnavii vechi şi bolnavul nou iul rât. să nu mănînce i. niiliiiivii cardiaci. precum şi al stadiului în care se găseşte boala. împreună cu diagnosticul de internare în registrul de internare al Hooţ. Cu această oi'iiy. îi ia pulsul şi îi determină greutatea corporală. Asistenta va arăta în acul aşi timp că spitalul împreună cu tot inventarul. precum şi raporturile pe care trebuie să le aibă cu perso nalul secţiei. unde i se va arăta patul. După ce bolnavul a fost culcat în pat. Ea va trebui să cunoască perfect cele necesare pentru c. El vii fi condus de asistentă în salon. trăgîndu-1 tio ol la răspundere că „de ce a fost internat tocmai în această secţie". Pentru asigurarea alimentelor necesare bolnavului pentru ziua rospectivă. toate cererile >)i plîngerile asistentei sau medicului de salon. asistenta medicală completează foaia de alimentaţie — l rimisă anterior la bucătărie — cu o anexă privind necesităţile de alimonte ale bolnavului nou-sosit. bolnavul \ M> l'i iniţiat asupra regulamentului de ordine interioară al spitalului. basedowienii.i na nu fumeze. amplasarea sufrageriei şi a vorbitorului.id iţi de interesele restului bolnavilor. După ce i s-a repartizat patul. u oxcitaţiipsihomotoare. mai comod. în spitalele de boli nfootocontagioase. I1 rupturile lui. asistenta va pregăti bolnavul pontru examinările de laborator. obligaţiile lui în timpul spitalizării. Holnavul trebuie primit cu tovărăşie şi repartizat imediat. Datele obţinute le notează în foaia de temporatură. bolnavul va fi aşezat într-un fotoliu. atrăgîndu-i-se atenţia să adreseze cu curaj. atrăgîndu-i atenţia ca în dimineaţa următoare. repartizarea bolnavilor în saloane comune se face i ii» criteriul bolii. îi măsoară temperatura. modul de funcţio naro a aparatelor semnalizatoare. ni. Greutăţile pe care le-ar avea eventual asistenta în repartizarea liulnavului nu trebuie să se răsfrîngă asupra bolnavului.iei. 16 6 5 . menajat si ferit de stricăciuni. emotivi. Pe baza prescripţiilor medicale. face parte din avutul obştesc. hipertensivii nu vor fi duşi n Milioane cu bolnavii neurotici sau neliniştiţi. bolnavul figurează in toate evidenţele şi bonurile de cerere ale secţiei. I HO vor arăta locul şi modul de funcţionare a robintelor de apă şi HoNctelor. asistenta îi va prezenta şi colegii lui de cameră. Ea înştiinţează apoi pe asistenta principală despre bolnavul imii-sosit. care va nota numele şi datele personale ale bolnavului. înainte de a se culca. pînăla terminarea explorărilor planificate.ie. pionieri sau murdărie. rină la schimbarea patului. Bolnavii inconştienţi. comatoşi. cei cu incontinenţă de materii fecale şi urină. asistenta îi completează fonia de temperatură.

menţionînd exact natur. Atitudinea asistentei trebuie să fie principială şi tovărăşească faţă dibolnavi. va pregăti formularele de recoltare. —Predarea şi preluarea serviciului. valabil. Regulamentul interior de funcţionare al spitalului se ocupă do toate aspectele activităţii instituţiei sau secţiei. Regulile de comportare şi regimul de viaţă al bolnavilor variază de la spital la spital. precum şi de tradiţiile pozitive care s-au format de-a lungul anilor de serviciu. cuprinse într-uu regulament interior de funcţionare. ea trebuie s. o preocupare mai atentă şi mai sistematică. Ele sînt în funcţie de caracterul spitalului.i examinărilor cerute. în sfîrşit. pe baza speci ficului şi a tradiţiilor locale poate să difere în amănuntele ei de la spital la spital. tradiţii care s-au adaptat la profilul spitalului. Dimpotrivă. precum şi recipientele necesare pentru produsele recoltate. munca să se desfăşoare pe baza unor norme fise. Cu această ocazie. asistenta va comunica însoţitorilor şi salonul în care a fost internat bolnavul şi le va arăta orarul vizitelor. care. ne interesează în special următoarele aspecte alo regulamentului: — Regulile de comportare şi regimul de viaţă al bolnavilor spitalizaţi. —Regimul de muncă şi orarul asistentelor. fie pentru o secţie. —Programul de zi al secţiei.pregătirea bolnavului în vederea examinărilor de rutină. asigu rîndu-i asupra îngrijirii de calitate de care bolnavul lor va beneficiu în spital. asistenta va linişti şi pe însoţitorii bolnavului. Esenţa aces66 . fie prin gradul lor mai scăzut de cultură. Din punctul de vedere al asigurării condiţiilor de spita lizare a bolnavilor. Primirea bolnavului în secţie şi iniţierea lui în obiceiurile secţiei reprezintă un moment hotărîtor în eîştigarea încrederii bolnavului. Prin aceasta va reuşi să-ş i cîştige şi încrederea acelor bolnavi care au venit la spital cu neîn credere. fio pentru întregul spital. REGULAMENTUL DE ORDINE INTERIOARĂ AL SPITALULUI Personalul spitalului are obligaţia de a respecta şi asigura odihna fizică şi psihică a bolnavilor. în acest scop. —Legăturile bolnavului spitalizat cu lumea extraspitalicească. independent de starea lor socială.i acorde o mai mare atenţie tocmai acelor bolnavi care necesită. în vederea însănătoşirii lor cît mai grab nice. este necesar ca în cadrul colectivului mare de bolnavi şi personal. fie prin gravitatea bolii lor.

— Bolnavii nu au voie să deterioreze clădirea. — Bolnavii nu pot pretinde tratamente sau medicamente neprescriso sau care sînt în contrazicere cu convingerea medicului de salon.ru a nu deranja pe ceilalţi internaţi. — îndeplinirea prescripţiilor medicale. fără *ft Io amîne de pe o zi pe alta. pentru a se putea stabili cît mai repede diagnosticul. murdărie sau dezordine în milon sau în încăperile anexe ale secţiei. papuci etc. bolnavii nu au dreptul să părăsească camerele lor sau *a facă vizite în alte camere. Astfel: — Cu ocazia internării. Masa nu va fi servită decît în orele rezervate pentru — Bolnavii trebuie să declare în mod sincer în faţa medicilor •Imptomele lor subiective. — în spitalele de boli infecto-contagioase se vor depune toate t»fwtele la magazia spitalului. Ei trebuie educaţi în direcţia formării unei atitudini juste fat. în iHM'Nte spitale. A«intenta are sarcina de a imprima încredere bolnavului în tratamen tul prescris şi urmat. sînt obliga torii. munca medicilor şi asistenţilor în cursul vizitei. după ce ele au fost dezinfectate. fără să deranjeze.il de bunul obştesc. executarea procedurilor Icrapeutice. atît în cursul nopţii.rve. chiar şi în hw. bolnavul în pat va aştepta liniştit pînă ce II va veni rîndul. cît şl după masă. . — Este interzis să se facă gălăgie. Jocurile de noroc nu sînt permise In interiorul spitalului. Dacă specificul spi<aiului o permite. băile. antecendentele eredo-colaterale şi perso nale. prnr. în saloanele de bolnavi. cazarinumentul sau instrumentarul spitalului. — în timpul vizitei. pentru deplasări la diferitele servicii annxe ale spitalului vor fi însoţiţi de cîte o asistentă. bolnavii sînt obligaţi a preda hainele lor lit magazie şi de a se îmbrăca în hainele spitalului. prin discuţii sau convorbiri cu alţi liolnavi. lavajele. bolnavii pot aduce lenjeria de corp de acasă. mobilierul. Orele rezervate pentru odihnă vor fi respectate cu cea mai mare stricteţe. — Bolnavii sînt obligaţi de a respecta ordinea de zi a spitalului |i«nl. 67 tMMMISta. fumatul este strict interzis. Bolnavii nu vor fuma în cumul spitalizării decît cu aprobarea specială a medicului şi numai în încăperile afectate acestui scop. Bolnavii trebuie să se supună procedurilor de investigaţie. pentru ca aceştia să aibe posibilitatea de a se orienta în faţa bolii.um şi alte obiecte de îmbrăcat: capot. care duce la însănătoşirea lui cît mai grabnică.lor reguli şi baza regimului de viaţă al bolnavilor spitalizaţi rămîn iicoloaşi pentru toate spitalele. acestea constituind un bun obştesc. tratamentele electrice etc.

telefon. vizitatorii vor fi instruiţi de a nu comunica bolnavului necazurile lor şi ale familiei şi de a nu-1 necăji cu plîngeri inutile. după cum unele vizite pot fi dăunătoare bolnavului. corespondenţă. Vizitele îri saloane sînt categoric interzise în spitalele de boli infecţioase. precum şi prin personalul spitalului. Aducerea pachetelor de către vizitatori trebuie totuşi evitată. în cazuri excepţionale. Un bolnav nu trebuie să fie vizitat deodată de mai mult de 2 vizitatori. medicul interzice în mod categoric vizite la bolnavii în stare gravă. Bolnavul spitalizat poate fi aprovizionat de acasă cu tot ceea ce el doreşte. nou-născuţi şi sugari. Dar. medicului de salon sau medicului primar şef de secţie. dacă crede că a fost neîndreptăţit prin aplicarea regulamentului interior de funcţionare. vizitatorii pot veni pînă la o anumită distanţă de geamurile saloanelor. în restul zilelor si orelor. din cauza pericolului contractării bolilor infeeţioase aduse de vizitatori. prin intermediul cărora pot comunica cu bolnavul. cu permisiunea specială a medicului primar. Asistenta poate interzice accesul unor vizitatori nedoriţi de bolnavi. dar în acelaşi timp şi stării de tensiune nervoasă creată de vizitele primite. în acelaşi timp. a căror prezenţă i-ar deranja saiT i-ar enerva. Bolnavul internat în spital nu rămîne izolat de lumea extraspitalicească. care ar destrăma regimul terapeutic de protecţie alcătuit în jurul bolnavului. prin vizitatori. precum şi în serviciile de maternităţi. dacă aceasta nu contravine prescripţiilor medicului. Chemarea bolnavilor la poartă sau la ferestrele spitalului este interzisă. Este o observaţie veche a surorilor de spital că în ziua vizitei un procentaj mai mare de bolnavi fac temperatură în orele de seară. Vizitarea bolnavului este admisă numai în zilele si orele afectate acestui scop. prietenii sau cu cei de la locul lui de muncă. pachetele vor fi riguros controlate de asistentă înainte de a fi predate bolnavului.Bolnavul va adresa toate plîngerile lui asistentei de salon. este de dorit să nu fie vizitaţi. Accesul vizitatorilor în saloane este permis numai în halate albe. se pot vizita bolnavii şi în afara programului obişnuit de vizite. insistă însă. pentru ca nu cumva să se introducă alimente 68 . Aceasta se datorează pe de o parte infecţiilor aduse la patul bolnavului. tot aşa o vizită mult aşteptată de bolnav poate să-1 învioreze şi să-1 ajute în procesul de vindecare. Legăturile bolnavului spitalizat cu lumea extraspitalicească. imaturi. El îşi menţine legătura cu familia. în unele cazuri. Dacă aceştia. Copiii. în aceste spitale. Aşezarea lor pe marginea paturilor este interzisă. Bolnavii nu trebuie obosiţi cu vizite. accesul vizitatorilor în spital este interzis.

Bolnavii nu pot fi chemaţi la telefonul de serviciu al secţiei. ea va du prin telefon numai relaţii de interes general şi nu va intra în interpretarea amănuntelor. care vor funcţiona după un orar precis. se pot preconiza rubine telefonice pe coridoare. cînd se începe activitatea medicală. I ii unele spitale există prize de telefon lingă fiecare pat şi la chemare. Serviciul personalului şi regimul bolnavilor în spital este reglementat de ordinea de zi a spitalului. jit'iitru a nu deranja orele de odihnă ale bolnavilor. bolnavii vor primi o gustare. După consumarea prînzului se 69 . în cazuri grave. precum şi aplicarea tratamentelor. examiinlrile clinice şi de laborator.(«•permise sau medicamente neprescrise de medic. cînd bolnavii trebuie să fie în salon în paturile lor. pentru a le asigura un somn fiziologic prelungit. De la orele 8 se fac explorările curente clinice şi de laborator. «H' de secţie. căci bolnavii obosesc în cursul activităţii de dimineaţă MI aşteaptă odihna de după masă. însă în fond cuprinde aceleaşi etape : deşteptarea. Convorbirile telefonice efectuate în interesul particular al bolnavilor trebuie să fie scurte. pentru a nu reţine liniile de la comunicări urgente şi importante. se face vizita medicului primar. Programul de zi al secţiei. Asistenta este obligată a sta totdeauna la dispoziţia aparţinăi orilor pentru a da relaţii asupra stării bolnavilor lor. Corespondenţa bolnavului trebuie înmînată fără întîrziere. Holnavii — aşa cum am mai arătat — nu trebuie deşteptaţi prea i Io vreme. întîrzie. între orele 12 şi 13 se ia prînzul. racordîndu-1 Iiii reţea prin priză. Notele telefonice trimise pentru bolnavi care nu se pot scula din pat. Asupra stării bolnavului. este bine să îndrume aparţinătorii către medicul de salon pentru obţinerea relaţiilor asupra bolnavului. • ii prognostic rezervat. Pe la orele 10. iar obiectele respinse vor Ti imediat restituite aparţinătorilor. După terminarea acesteia. servirea meselor. Controlul pachetelor t rebuie făcut cu cea mai mare complezanţă. Telefonul secţiei trebuie să satisfacă in primul rînd necesităţile colaborării secţiilor cu paturi cu serviciile i l ti diagnostic în interesul stabilirii diagnosticului şi conducerii tratamentului bolnavilor. Nu este bine ca ora prînzului ml. este diferită de la spital la spital şi de la secţie la secţie. asistenta se va prezenta întîi în numele Mi-cţiei şi apoi imediat în numele ei. Este bine ihwă ora deşteptării se fixează între 6 şi 7 şi se termină cu micul dejun piuă la orele 8. pregătirea vizitei etc. vor fi transmise de nnistentă. UN intenta poate duce aparatul în salon la patul bolnavului. l'ln. Unde lipseşte această instalaţie. La chemarea telefonică. Activitatea zilnică a secţiei se începe prin trezirea bolnavilor.

sau să stea în vorbitorul secţiei. Pentru a respecta timpul de muncă de 8 ore. Orarul de muncă al personalului administrativo-gospodăresc. în raport cu prescripţiile medicale. Eespectarea programului de zi este obligatorie. La orele 21—21. Lupta dusă pentru respectarea programului de zi. muncitorii sanitari 70 . Astfel. bolnavii avînd astfel asigurate orele afectate pentru somn. Regimnl de muncă şi orarul asistentelor. Personalul bucătăriei trebuie să asigure la timp masa bolnavilor. odihna bolnavilor se amină cu l—2 ore. pentru a termina camerele anexe. îngrijitoarele de cură ţenie trebuie să înceapă munca cu 1—2 ore înainte de trezirea bolna vilor. fără să fie obligaţi bolnavii de a amîna ora mesei de dimineaţă. pot face plimbări în parcul spitalului. pentru a se putea efectua recoltările necesare pe stomacul gol. se continuă aplicarea tratamentelor curente şi apoi se serveşte masa de seară. încît să asigure buna funcţiona litate a spitalului în cadrul ordinii de zi. Trebuie luptat cu hotărîre împotriva tendinţei de a apropia mesele principale (servind micul dejun mai tîrziu şi cina mai devreme). fiind organizat pentru întreaga perioadă de 24 de ore. După trezire bolnavii primesc o gustare şi apoi. Programul de zi trebuie afişat pe coridoare şi eventual şi în saloane. este unul din factorii cei mai impor tanţi ai vindecării. în afara saloanelor. prin formarea noilor reflexe condiţionate la bolnavi. După stingere. rămîne aprins becul albastru. Pentru a se asigura începerea procesului de digestie înainte de odihna de noapte. bolnavii trebuie să termine cu cina pînă la orele 20. în zilele de vizită. Asistenta se va ocupa de bolnavii în stare gravă. Pentru supravegherea bolnavilor în cursul nopţii şi pentru orientarea lor în salon.instituie în toată secţia o linişte perfectă. bolnavii nu mai au voie să aprindă lumina în saloanele comune pentru a nu deranja odihna celorlalţi bolnavi. La orele 18 sau 19 — în funcţie de spital — se începe contravizita. Timpul ce le stă la dispoziţie de la trezirea bolnavilor pînă la începerea activi tăţii medicale va fi afectat numai pentru saloane. se opreşte în aparenţă toată activitatea spitalului. care nu pot părăsi salonul. Activitatea laboratoarelor trebuie să înceapă înaintea micului dejun. pentru ca bolnavii să cunoască şi să aibă posibilitatea de a se conforma în permanenţă regulamentului de ordine interioară. Serviciul în spital este continuu. precum şi al serviciului de diagnostic. trebuie astfel stabilit. căci prelungirea intervalului dintre două mese produce nemulţumiri printre bolnavi şi dereglarea regimului lor zilnic.30 se face stingerea.

iua. dimineaţa de la urele 6 la 14. un schimb de după masă de 6 ore şi ii nul de noapte de 10 ore. în cursul acestui schimb se fac : examinarea clinică a bolnavului. prin acordarea zilelor libere fără înlocuitor. 71 . Astfel.trebuie să lucreze în schimburi. după intensil u l cia activităţii din secţie. decît sistemul celor M schimburi obligatorii. ziua liberă se acordă prin rotaţie în cursul Nâptămînii. prin rotaţia schimburilor se compensează diferenţa de durată a serviciului. Numărul asistentelor din secţii se normează după numărul paturilor. ci rămîne !n permanenţă acelaşi. deci prezenţa lor în saloanele respective ia un caracter permanent. cînd vor face serviciu. care se continuă şi în cursul duminicilor şi sărbătorilor legale. el oferind fiecărei asistente noi posibilităţi i!»« progres profesional şi însuşirea tuturor fazelor muncii de îngrijire bolnavului. după masă de la orele 14 pînă la 22 şi noaptea de la 22 piuă dimineaţa la 6. numărul asistentelor nu se modifică în secţie niciodată. în unele locuri se aplică metoda schimbului cu durată diferită. timpul de 24 de ore poate fi împărţit într-un M'himb de dimineaţă de 8 ore. '• i '(ista este timpul afectat pentru stabilirea diagnosticului. Asistentele îşi rotează schimburile în aşa fel. căci nu necesită scoaterea din saloane şi rotarea asistentelor u In schimburile de zi. Ele se repartizează în mod inegal pe schimburi. liberă în locul zilei de duminică. Munca asistentelor este organizată l K. serviciul de după masă (al doilea schimb) şi serviciul de noapte (al treilea schimb). Activitatea cea mai intensă se duce în cursul schimbului unu. în unele spitale există cadre afectate numai pentru serviciul de noapte.trei schimburi de cîte 8 ore. ea avînd sarcina de a înlocui pe rînd asistentele cu r. Eegimul rol mai potrivit este munca în schimburi uniforme. sistemul de rotaţie a asistentelor în cele trei schimluiri trebuie recomandat. a şaptea să rămînă fără M-partizare fixă. Este bine ca după fiecare 6 asistente. Acest sistem de organizare a serviciului prezintă o serie de avantaje. în acest fel. fixarea i'liwnlui de tratament şi aplicarea procedeelor mai complexe terapeuI loo. l Hu motivul acesta. Cadrele care execută serviciul permanent hu au însă posibilităţi de a progresa din punct de vedere profesional. i'ftci execută mereu aceeaşi fază a muncii de îngrijire a bolnavului. bunul mers al serviciului nefiind tulburat do fluctuaţia numărului de cadre. Acest lucru întăreşte responsabilitatea în muncă ţi duce într-o măsură mult mai mică la greşeli. Durata schimburilor poate fi uniformă sau diferită. încît fiecare să facă pe rînd serviciul de dimineaţă (primul schimb).

Asistenta avînd mai mult timp liber în această tură îşi îndreaptă atenţia asupra supravegherii bolnavului şi caută să se apropie de el în scopul vindecării lui cît mai grabnice. 72 . asistenta va avea la îndemînă o trusă de urgenţă în care vor fi pregătite medicamentele uzuale. fără să trezească bolnavii. fără să scadă vigilenţa în direcţia supravegherii bolnavului. ca : alcătuirea foilor de regim dietetic. Pentru a preveni deranjarea inutilă a bolnavilor.examinările complementare de laborator. Serviciul de noapte cuprinde numai un aspect relativ restrîns al activităţii asistentei. precum şi aplicarea metodelor mai complexe de tratament. pregătirea condicii de medicamente. supravegherea de noapte se poate face în mod discontinuu. tratamentele prescrise şi supravegherea bolnavului trebuie totuşi continuate la intervale fixate. transfuziile şi perfuziile la cazurile curente etc. pe care o va lua cu sine ori de cîte ori este chemată prin instalaţiile de semnalizare. Asistenta care îndeplineşte serviciul de noapto este nevoită să rezolve numeroase probleme în mod independent şi decide singură asupra necesităţii chemării medicului pentru rezolvarea unor probleme urgente. Din acest motiv. serviciul devine mai activ prin recoltarea produselor biologice şi pregătirea bolnavilor pentru examinările complementare de laborator şi explorări funcţionale. radioterapia. stabilirea medicaţiei şi regimului dietetic. în cursul schimbului trei trebuie asigurată odihna de noapte a bolnavilor. Oricît de uşoară ar fi secţia nu se permite niciodată asistentei să doarmă în timpul serviciului de noapte. asistenta poate citi sau lucra un lucru de mină. în cursul schimbului doi se continuă tratamentele începute si se aplică acelea care trebuie efectuate la intervale fixe. Asistenta va avea o lanternă cu care îşi luminează drumul şi va recurge la becurile salonului numai în caz de nevoie. ca : intervenţiile chirurgicale. ieşirea bolnavilor etc. serviciul de noapto nu trebuie subapreciat şi asistenta va fi repartizată pentru această muncă numai după ce şi-a asimilat cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru a îngriji bolnavul în mod independent. în intervalele dintre ronduri. în cea mai mare linişte. Dacă în secţie nu sînt internate cazuri deosebite. Din acest motiv. asistenta va trece prin saloane la intervale de timp mai mari la bolnavii în stare mai uşoară şi mai frecvent la cei în stare gravă. pentru a servi imediat bolnavul fără să mai meargă să caute medicamentul necesar în secţie. Asistenta mai are şi o serie de atribuţii administrativo-gospodăreşti în acest schimb. Spre dimineaţă. Lumina nu trebuie aprinsă cu ocazia controalelor active. totuşi se cere ca schimbul de noapte să aibă o pregătire deosebită.

Continuitatea muncii în sisloiuul cu schimburi se poate asigura numai prin predarea şi preluarm conştiincioasă şi exactă a serviciului. — starea bolnavului în cursul serviciului. 73 . pregăteşte şi completează condica de predare a secţiei Hii. —diagnosticul prezumtiv. izvorîtă II iu lipsa de informare şi răspundere faţă de bolnav. Operaţia de predare şi preluare a serviciului se face în uniformă. —numărul patului şi numele complet al bolnavului. u licori chiar fatale pentru bolnavi. în această condică se vor reflecta toate amănunMC pe care asistenta care preia serviciul este important să le cunoască l MM i ti u îndeplinirea sarcinilor de îngrijire şi observare a bolnavului. Neglijarea acestui sistem de predare a servi ciului face să sufere exactitatea şi conştiinciozitatea muncii. timpul de muncă nu poate fi nli'ict respectat. In sistemul cu trei schimburi. Condica de predare a serviciului cuprinde : —data şi ora schimbului. —numărul salonului. cînd asistenta trebuie să se concenI rc/e în mod deosebit pentru a nu omite nici un amănunt. Tocmai din acest motiv. atît în scris. asupra neprezentării schimbului. cît şi verbal. Neglijarea unui amănunt r 11. care ar trebui comunicat asistentei din schimi MI l următor sau să fixeze ceea ce i se comunică din schimbul anterior. atunci ea va rămîne pe loc şi va asigura Imnul mers al serviciului mai departe pînă la înlocuire.Predarea şi preluarea serviciului. iar cel care predă serviciul să plece cu tot iitît timp mai tîrziu. l tacă din motive de îmbolnăvire subită sau din altă cauză schimbul următor nu soseşte la timp. încă înainte de sosirea m'liimbului. la nevoie chiar lot. operaţia de predare la patul bolnavului necesită ca cel care preia serviciul să sosească cu circa I r» minute mai devreme.il a saloanelor. întrucât la predarea şi preluarea serviciului trebuie ml fie prezente amîndouă asistentele. care va lua inftKurile necesare de înlocuire în cadrul posibilităţilor existente. Asistenta trebuie să aştepte în uniformă sosirea schimbului. la patul bolnavului. precum şi unele manii deosebite de simptomatologia lui obişnuită. predarea ?i preluarea serviciului constituie unul din momentele cele mai importante ale muncii de spital. jirwum şi sarcinile concrete de pregătire a bolnavului pentru examin/Vii sau tratament. în vederea acestui scop. Predarea se face. de mic în predarea serviciului poate da naştere la urmări mai grave. Ea înştiinţează pe asistenta şefă a NKcţiei sau a spitalului. oricît de nciusemnat ar părea. l'ilrăsirea serviciului înainte de înlocuire este categoric interzisă. asistenta de serviciu. cursul schimbului următor.

Asistenta trebuie să se îngrijească ca scrisul să fie citeţ şi pentru schimburile următoare. Dăm ca exemplu condica de predare a serviciului pentru asistenta din schimbul de noapte într-o secţie de boli interne. recoltări de materiale biolo gice.— numele. atît mersul bolii. datele pe care asistenta le introduce în condica de predare trebuie să fie reale. Foile se completează în fiecare zi cu o rubrică mai jos. în unele spitale se utilizează. denumiri etc. — problemele principale care trebuie supravegheate de asistentă în cursul serviciului următor. clar. foi de îngrijire a bolnavului. atrăgîndu-i atenţia asupra adnotărilor scrise. concis şi într-un stil care nu permite interpretarea greşită a datelor. în acest caz alături de rubricile necesare pentru predarea obişnuită a serviciului. cit şi tratamentul aplicat. precum şi pentru sarcinile care s-ar ivi pe parcursul schimburilor următoare (schema din pagina alăturată). Numele medicului care a dispus schimbarea tratamentului. defalcat pe ore. colectarea urinii etc. Condica de predare a serviciului poate fi completată pe aceeaşi foaie şi pentru toate cele trei schimburi. care trebuie continuate şi în cursul schimbului următor. Din acest motiv este bine dacă anumite date mai importante. — modificările survenite în tratamentul bolnavului în cursul serviciului. ea va mai cuprinde spaţiul necesar pentru observaţiile asistentei în timpul serviciului ei. so ataşează la foaia de observaţie. care vulgarizează munca şi reduc calitatea stilului ştiinţific de comunicare. — tratamentele fizioterapice sau de altă natură pe care le primeşte. exacte. iar după plecarea bolnavului. Asistenta trebuie să se exprime în condica de predare într-un limbaj ştiinţific. ea reflectînd. în raportul ei. Datele cuprinse în documentele de predare sînt comunicate şi verbal schimbului care preia serviciul. căci un scris greu descifrabil poate da naştere la greşeli în detrimentul bolnavului. asistenta trebuie să evite exprimările neştiinţifice. să corespundă cu datele din celelalte documente şi să cuprindă toate sarcinile referitoare la bolnav. Termenii tehnici. doza. calea şi orarul de administrare a medicamentelor. concentraţia. Din acest motiv. toate sarcinile asistentei. — sarcinile concrete în legătură cu pregătirea bolnavilor pentru examinări complementare de laborator. denumirile străine trebuie scrise cu o ortografie ireproşabilă. Condica de predare şi de preluare a serviciului reprezintă oglinda calităţii muncii din secţie. în loc de condici de predare a serviciului. Pe aceste foi se notează în fiecare zi. 74 . le va scrie cu caractere de tipar.

1 nr. 2 Dinca Gheza Petrescu Petre \A . primeşte oxigen pentru inhalaţie timp de 3 minute la flecare oră t> t> 41 41 nr.XII 1960 ora 20 »» nr.Mîine pleacă acasă dicamente Toată după masa Dimineaţa la orele 4 Să fie ţinut tn perfost neliniştit şi va primi din nou manenţă sub suprezintă o dispnee strofantină. să în transfuzie.Dimineaţa nemîncat : merge la mente examen radiologie 40 nr.TABELUL I O> Model de condică de predare a serviciului Salonul Patul 40 Numele bolnavului Dita Diagnosticul Observaţii în timpul serviciului Meâicatîa Alte sarcini 4. pe care primeşte medica. 3 Zamfir Pavel Suspect de hemoragie digestivă ir 40 nr. 2 lonescu loan Ulcer duodenal »> 40 nr. 4 Korosi Alexandru După masă i s-a făcut cursul nopţii nu Scaunul. Dacă veghere chinuitoare nu doarme. cîte schimbă compresa. Bolnavul să fie controlat din oră în oră rămîne Nu primeşte medica. 300000 u. 1 Sârba Nicolae Pneumonie Primeşte penicilină la La ora 6 dimineaţa se orele : 24 şi 4. dacă are. pentru punerea în evidenţă a stngelui La Ciroză hepatică La orele 17 a vărsat o ora 24 se va repeta Dimineaţa să se incantitate mică de injecţia de vitamină tereseze de rezultatul lichid de laborator al K şi veno-stat lichidului vărsat Pneumonie Insuficienţă cardiacă Nu mai primeşte me.fie trimis la a suportat-o bine mente laborator.

care funcţionează alternativ. Aceste aparate sînt de obicei prevăzute cu două serii de sonerii. care nu se pot întinde după buton. atît în camera surorilor. Există spitale unde paturile sînt înzestrate cu microfoane. iar a doua de pe coridor o îndrumează în salonul respectiv. care trebuie să cuprindă 77 . La apăsarea butonului se aprinde o lumină. acesta va fi atârnat deasupra patului. Ele intră în funcţiune numai la apăsarea unui buton. asistenta întrerupe întîi semnalul cu care a fost chemată şi dacă este necesar să rămînă lîngă bolnav.coridor sau din camera surorilor semnalizează chemarea bolnavului. funcţionalitatea lor fiind dirijată cu ajutorul unui comutator. în cazul bolnavilor în ni are gravă. cît şi pe coridor deasupra uşii salonului de unde s-a făcut semnalizarea. Din acest motiv. Asistenta repune numărul la locul lui şi intră în MiUonul de unde a fost chemată. In mod normal. asistenta este deci obligată să intre în salonul respectiv. care însă vor intra în funcţiune numai după ce asistenta le-a conectat la reţea. Asistenta — în cazul acestor instalaţii — poate asculta direct printr-un difuzor chemarea bolnavului. în loc de clopot. Astfel intrînd într-un Hulon.iunea lămpii semnalizatoare. printr-un comutator. asemănător celorlalte sisteme de semnalizare. este lotuşi întărită cu un zumzier. Butonul de semnalizare trebuie plasat la îndemîna bolnavului. Paralel cu intrarea în funcţiune a soneriei. în timpul cît asistenta este ocupată într-un salon ea poate fi chemată într-un alt salon la cererea unui alt bolnav. făcîndu-1 să apară pe o l abia de comandă. Prima lumină înştiinţează asistenta despre chemare. din arest motiv este bine ca clopotul să fie prevăzut cu amortizor de K| ţomot sau să se utilizeze. ziua pe «•oridor. Asistenta poate să uite salonul unde a fost chemată mai ales «Iacă este solicitată deodată în 2—3 saloane. de pernă sau de plapumă. în salonul respectiv. noaptea în camera surorilor. legate priutr-un amplificator de camera surorilor. el va fi aşezat pe noptieră. Numeroase spitale folosesc semnalizatoare optice sau combinate. aşezată în camera surorilor. unele instalaţii mut prevăzute cu semnalizatoare optice sau acustice în toate saloanele deservite de aceeaşi asistentă. Este bine dacă iM'ţ. Pentru a întrerupe semnalul acustic sau optic. Soneria de pe coridor deranjează bolnavii în cursul zilei. Pentru a-şi menţine în permanenţă legătura cu restul bolnavilor. un electromagnet ridică numărul salonului de unde porneşte semnalul. zumzier. sau va fi fixat cu benzi de leucoplast de marginea pudului. instalaţ i i l e moderne nu permit întreruperea semnalului decît de la locul de unde a fost declanşat. conecliuză întreaga reţea de semnalizare din camera ei.

batiste. Asistenta trebuie să răspundă prompt şi fără întîrziere la chemarea bolnavului prin aparatele de semnalizare. feţe de plăpumi etc. persoana căutată va chema la telefon centralista. ci dau numai un zgomot caracteristic. Apoi reglează aparatul de emisie la lungimea de undă a persoanei căutate şi îi comunică direct dorinţa bolnavului. scurtînd astfel timpul de intervenţie al asistentei. el poate să menţioneze prin acest difuzor ce nevoi are. Aparatele mai simple de recepţie nu recepţionează testul.şi numărul de cameră. ştergare. nefiind recunoscut totdeauna numai după voce. Acest principiu este format dintr-un aparat de emisie cu raze ultrascurte. ceea ce reprezintă o economie serioasă de energie. a căror rază de activitate întrece limitele unei subunităţi cu paturi. Instalaţia de semnalizare de pe noptiera bolnavului poate fi prevăzută şi cu lămpi de verificare. ASIGURAREA SECŢIEI CU LENJERIE CURATĂ. 78 . care înregistrează dorinţa bolnavului şi o transmite imediat asistentei în cauză. se utilizează semnalizarea cu raze ultrascurte. prin telefon. în ultimul timp. însă acţiunea difuzorului se limitează numai la camera surorilor. CIRCULAŢIA LENJERIEI Bolnavul trebuie asigurat cu lenjerie curată. în cazul acestor aparate. luînd astfel cunoştinţă de dorinţa bolnavului sau a superiorilor. Pentru chemarea medicilor şi asistentelor cu sarcini speciale. Există tendinţe din ce în ce mai concrete pentru realizarea în practică a unui sistem de intercomunicare audiovizuală între bolnav şi asistenta medicală care se găseşte în camera de serviciu. Din acest motiv. microfoanele se conectează la o centrală (eventual identică cu aceea do telefon). ceea ce centralista confirmă prin aprinderea becului de control de lingă microfonul bolnavului. pijamale. ca : traverse. basmale etc. comprese etc. — lenjerie necesară aplicării tehnicilor de investigaţie şi trata ment. fiecare fiind reglat la o altă lungime de undă. Lenjeria utilizată într-o secţie se compune din : —lenjerie de corp : cămăşi. prin care centralista confirmă luarea la cunoştinţă a cererii bolnavului. feţe de perne.. Bolnavul. Acest sistem reduce şi drumul parcurs de asistentă cu mai mult de 50%. prin apăsarea butonului de la patul său. aşezat în centrala de semnalizare şi dintr-o reţea de aparate de recepţie (de aspectul şi mărimea unui stilou) care se găsesc în buzunarele personalului. —lenjerie de pat: cearceafuri. conectează microfonul la centrala de semnalizare şi comunică dorinţa lui.

19. dacă se murdăreşte cu sînge.l'lg. puroi. El nu poate fi culcat într-un aşternut neschimbat. chiar dacă Itnijeria veche este în aparenţă curată sau chiar dacă bolnavul anterior n-a stat mai mult de 1/2—1 oră pe acest pat. unde se păstrează. care de obicei nu trebuie să 79 . La acestea se mai adaugă hainele de protecţie ale personalului Hocţiei. alimente. fecale etc.. fie pe paturi pregătite pentru spitalizarea bolnavilor. urină. Lenjeria se confecţionează în croitoria spitalului sau se cumpără ICata confecţionată. dacă a trecut perioada maximă de folosire a lenjeriei de spital. — Stringerea lenjeriei de |»i t tn coşul pentru rufe murdare. Ea este dată în inventarul secţiilor. Bolnavul nou spitalizat trebuie să primească totdeauna lenjerie curată. fie în dulap uri-depozit. Lenjeria se schimbă dacă pleacă bolnavul.

la bolnavi cu hemoragii. 20. care implică mereu o lenjerie curată sau chiar sterilă pe suprafaţa corpului. la cei cu incontinenţă urinară şi de materii fecale etc. Lenjeria la copii. — Adunarea (A) şi transportul (B) rufelor murdare la spălătorie. dublate 80 . dacă bolnavul prezintă leziuni cutanate sau o hipersensibilitate a tegumentelor. se murdăreşte foarte repede şi din acest motiv este necesar ca ea să fie schimbată chiar de mai multe ori pe zi. mai scurtă la secţiile de copii decît la adulţi. Această perioadă este Fig. şi de corp diferă după caracterul spitalului şi al secţiei. la parturiente. mai scurtă la maternităţi şi secţii chirurgicale şi mai lungă la secţiile de boli inteine şi ginecologie. Lenjeria murdară este adunată pe secţii în lăzi căptuşite cu tablă şi prevăzute cu orificii de aerisire sau în coşuri speciale.in întreacă o săptămînă şi. în sfîrşit. Perioada de timp cît poate fi utilizată lenjeria de pat.

Forma cea mai operativă şi sigură a circulaţiei lenjeriei de spital este schimbarea directă a rufăriei murdare cu rufărie curată. Fierberea după spălare. pe cărucioare si ascensoare. spălătoresele vor iscăli de preluarea rufelor murdare şi vor elibera secţiei peste cîteva zile aceleaşi rufe spălate călcate şi reparate. în care se evidenţiază numeric Telul articolelor de spălat.c. de preferinţă soluţie de cloramină 2—3% formol 3% sau sapocrezol 5% timp de 2—3 ore şi spălate preliminar cu o soluţie caldă de bicarbonat de sodiu 2%. 20 A şi B). în care se înmoaie rufele 60 — 75 de minute. Lenjeria adunată i iu trebuie depozitată în secţie. fac ca petele de pe lenjerie să rămînă definitive.5—1% limpezite. în spitalele de boli contagioase însă rufele trebuie dezinfectate încă înainte de spălare. Pentru lenjeria albă.cu saci de pînză înmuiaţi în substanţe dezinfectante sau în saci simpli confecţionaţi dintr-un material impermeabil (fig. atît autoclavarea. Acest mod de schimbare a lenjeriei presupune existenţa unui stoc circulant de rufe. B . Adunarea lenjeriei pe mai multe zile scoate din circulaţie un stoc însemnat de rufe. Transportul lenjeriei legate în cearceafuri şi purtate pe spate sau tîrîte pe coridoare nu este admisibil. Transportul lenjeriei murdare la spălătorie se va face în coşuri căptuşite şi acoperite sau în saci de pînză impermeabilă. cît şi călcarea cu fierul cald reprezintă două procese suficiente de dezinfecţie. necolorată se mai utilizează şi soluţie de var cloros 0. unde se adună in compartimente separate pentru fiecare secţie şi de unde se predă personalului de spălătorie. cît şi fierberea rufelor murdare şi pline cu urmele dejecţiilor. căci. puroi sau sînge va fi înmuiată în soluţii dezinfectante la rece. Din acest motiv. pînă la punctul de predare (fig. pentru a nu expune spălătoresele unui pericol de infecţie. Eufele vor fi limpezite de mai multe ori după care pot fi fierte sau autoclavate şi pe urmă spălate ca orice rufărie. iar depozitarea lor în stare murdărita cu dejecţii le degradează într-un timp foarte scurt. 16 8 1 . în lipsa acestui stoc. Lenjeria destinată pentru spălătorie va fi însoţită de „nota de spălătorie". Aducerea rufelor la spălătorie se va face pe altă cale decît scoaterea celor curate. la spălătorie. să fie transportată zilnic la spălătorie. Dezinfectarea lenjeriei înainte de spălare nu este obligatorie. pentru ca în eventualitatea unor exemplare infectate să nu apară infecţii intraspitaliceşti produse tocmai prin rufele curate date bolnavilor. Pentru dezinfecţia preliminară nu se pot utiliza metode fizice uzuale. 19). în unele spitale pentru adunarea şi transportul lenjeriei se utilizează un sistem de conducte cu diametru corespunzător prin care lenjeria ajunge de la secţii în subsol. ci dacă este posibil. lenjeria murdară cu fecale.

Apoi prin manevrarea corespunzătoare arobi82 . care. prin mînuirea corespunzătoare a robinetelor. în care apa este adusă în mişcare permanentă printr-un sistem de roţi. 21 A şi B). în vederea acestui scop. care lucrează cu frecvenţe ultrasonore de peste 16 000 de hertzi. se introduc în rezervorul spălătorului şi spălate la rece cu ajutorul sistemului de roţi care obligă apa din rezervor să traverseze rufăria murdară de nenumărate ori. apa. în aparatele ultramoderne. D de spălat rufe. maşina de spălat este prevăzută cu un sistem vibrator. Eufele murdare. în aceste rezervoare» se unesc o serie de conducte de apă. în vibraţie extrem de rapidă. A — maşina de spălat rufe. după ce au fost înmuiate în soluţie de cloramină. prin care se poate schimba după Fig. sistemul de programare a maşinii dorinţă apa rece cu cea caldă sau invers. ce se învîrtesc cu ajutorul unui motor electric (fig. 21.Spălarea lenjeriei de spital se face pe cale mecanică. — (A şi B). intrînd în pori şi printre fibrele textile. apa din rezervor este înlocuită de mai multe ori pînă ce se termină procesul de limpezire. spălarea la rece se face prin ultrasunete. După terminarea spălării la rece. Ultrasunetul aduce. elimină murdăria. Spălătoarele mecanice sînt prevăzute cu rezervoare care se închid.

23). 22 — Centrifugă pentru stoarcerea mecanică a rufelor spălate. în care se scufundă ruiVle 60 de minute. emulsionează grăsimile şi distrug microbii. iar 83 . Fig. cu centrifuga (fig. săpun sau detergenţi. unde rufele trebuie controlate şi reparate. din care motiv se mai numesc săpunuri inverse. se continuă spălarea mecanică cu apă caldă. 22). inclusiv virunurile (cu excepţia bacilului piocianic). de stafilocociile din secţiile de chirurgie dermatologie şi pediatrie. Uscarea rufelor se va face la uscătoria mecanică cu aer supraîncillzit (fig. în afara secţiilor de holi contagioase. Datorită acţiunii lor puternice de suprafaţă. este bine ca procesul de dezinfecţie Hil se aplice în acelaşi mod în toate spitalele. înmoaie şi dezlipesc murdăria. pentru ca la terminarea procesului de spălare propriu-zisă rufele spălate să fie din nou limpezite. de infecţiile tuberculoase din secţiile de Tuberculoză. Stoarcerea rufelor spălate şi limpezirea se face mecanic. 24) şi trecute în atelierul de reparaţie. Spre deosebire de săpunuri. Deşi. ele vor fi apoi călcate la cald (fig. Pentru spălarea rufelor. la detergenţi ionul activ este cationul (nu anionul ca la năpunuri). săpunul este înlocuit din ce în ce mai mult cu substanţe detergente. etapa dezinfecţiei preliminare nu este obligatorie.netelor. după procedeul de muncă obişnuit în spitalele de boli infecto-contagioase. totuşi. care cu apa fac spumă. Detergenţii sînt substanţe dezinfectante. precum şi de o serie de alte cazuri infecţioase internate Iu diferite instituţii spitaliceşti. ţinînd seama de posibilităţile i Multiple de infectare a lenjeriei prin cazurile latente de hepatită epidemică în orice secţie. iar după aceea. ei favorizează pătrunderea apei în interstiţii. la fel ca şi săpunul. cu aburi supraîncălziţi şi soluţie de sodă. de dizenteriile atenuate şi cronice din secţiile do boli interne şi pediatrie. Ei sînt săruri cuaternare de amoniu. după care se «pală cu aceeaşi soluţie. î*enIrii spălarea rufelor se utilizează bromocetul (cetazolul) în soluţie de 1/500.

23 (A şi B). .Călcarea mecanică a lenjeriei. 24. _ Uscătorie mecanică cu aer supraîncălzit 84 Fig.Fig. .

Acidul picric. Fig. apoi aceasta se îndepărtează prin compresiune . ca apă oxigenată sau perboratul do sodiu . în legătură cu asigurarea bolnavului cu lenjerie curată şi întreţinerea acesteia. Acetatul de plumb. Balsamul peruvian. partea pătată HO spală pe rînd în alcool. l 'rin eliberarea din nou a acestor rufe se închide circuitul lenjeriei în Hpital (fig. Pe pata proaspătă se întinde o pastă de carbonat < l o magneziu. spirt saponat şi în sfîrşit cu apă şi săpun. Buf aria reparată se va depozita la magazia de rufe curate a spălătoriei şi va fi eliberată în schimbul rufelor murdare aduse din secţie. după care se spală cu multă apă. căci nu este nimic mai urît decît îmbrăcarea bolnavilor cu rufe inutilizabile.exemplarele inutilizabile reţinute pentru reformă şi înlocuite imediat cu exemplare noi. Dacă pata este mai veche se acoperă pentru 1—2 minute cu o soluţie apoasă de polisulfură de potasiu (heparsulfuric). Pata lăsată de acetatul de plumb se poate îndepărta cu substanţe oxidante. asistenta trebuie să cunoască modul de îndepărtare a petelor de medicamente. Eestul acizilor care lasă urme se îndepărtează cu soluţie amoniacală 10%. apoi se freacă energic cu o cîrpă locul pătat. — Distribuirea lenjeriei curate la saloane. 25. pata galbenă ce rămîne prin aplicarea acestor substanţe se îndepărtează apoi cu o soluţie diluată de sodiu sau potasiu. alimente sau de dejecţii din lenjeria şi hainele bolnavului. care se lasă pe loc 30—60 de minute. 85 . Se umectează pata cu cloroform în repetate rînduri. 25). după care se spală bine cu săpun şi apă. Kufăria nu trebuie să ajungă înapoi în secţie în stare ruptă fără nasturi sau fără şnururi de legătură.

Pata se va spăla cu benzol. Petele vechi expuse mai mult timp la lumină şi deci înnegrite. Se va avea o deosebită grijă la pericolul de incendiu. benzol sau cloroform. ca şi cea de urină. acetonă. Se tratează suprafaţa pătată cu o soluţie de hidroxid de amoniu sau cu tiosulfat de sodiu 10%. Din stofa albă. se spală cu o soluţie de iodură de potasiu 10%. de aceea încălzirea se va face înmuind flaconul cu substanţă în apă caldă. Permanganatul de potasiu. Petele rămase după sucuri de fructe se spală cu lapte dulce. Laptele. tetraclormetan sau tricloretil şi la nevoie se calcă sub hîrtie de filtru. Gudronul. Crisarobina. Petele de cacao şi cafea se spală cu o soluţie concentrată de clorui'ă de sodiu. Nitratul de argint. Pata proaspătă se poate îndepărta cu apă şi săpun.Cacao şi cafea. Ea 86 . Dacă pata nu se îndepărtează va fi tratată cu o soluţie de bisulfit de sodiu. pata de mucegai. Se îndepărtează grosul petei prin spălare cu apă şi săpun sau cu terebentină. Se îndepărtează cu eter. cloroform sau alcool absolut la cald. Se freacă bine partea pătată în benzină. Untura de peşte poate fi îndepărtată numai prin spălare cu apă şi săpun sau cu infuzie de scoarţă de quillaia. Eămăşiţele unor alifii pot fi îndepărtate printr-o soluţie diluată de acid acetic. Grăsimea. Aceasta lasă de multe ori urme de iodură de argint. călduţ. Unele pete de grăsime se îndepărtează mai uşor cu eter. în sfîrşit se spală bine cu apă. benzină. Ultimile nuanţe se scot cu benzină sau alcool. frecîndu-se apoi suprafaţa cu un tampon de vată înmuiat într-o soluţie de oxalat de sodiu 20 % . sau potasiu. urmat de spălarea în apă rece şi apoi în apă caldă. Lanolina. Mucegaiul. Pata se îndepărtează tratînd-o pe rînd cu amestec de eter-alcool pentru îndepărtarea grăsimii. urmată de spălare cu apă oxigenată. Iodul.) se îndepărtează cu o soluţie apoasă saturată de iodură de sodiu. se îndepărtează printr-o pensulare cu o soluţie diluată de acid clorhidric. Se spală lenjeria cu apă caldă şi săpun. Ihtiolul. Mtratul de argint de pe suprafaţa pielii (de exemplu de pe mîna asistentei etc. uşor acidificat cu acid clorhidric. Fructele. după care rufa se limpezeşte cu multă apă. Petele provocate de mucegăirea lenjeriei se tratează cu amoniac. apoi cu o soluţie diluată de amoniac pentru cazeină şi în sfîrşit se limpezeşte abundent cu apă pentru îndepărtarea zahărului lactic. Se tratează pata cu o soluţie de sulfura de amoniu 5% sau se spală cu acid oxalic 10% fierbinte.

Se îndepărtează cu perborat de sodiu sau cu apă oxigenată. Vinul roşu.şază un strat de hîrtie de filtru sau de pînză absorbantă. poşte cîteva minute se spală cu apă. după care se limpezeşte cu o Holuţie călduţă de clorură de sodiu. Se pensulează cu o soluţie caldă de iodură do potasiu 20% sau acid acetic 10%. Eubarba. Taninul. Sărurile de cupru. t otraclormetan sau benzotricloretilen. CURĂŢIREA VESELEI Şl ÎNDEPĂRTAREA REZIDUURILOR ALIMENTARE Bolnavii internaţi într-o secţie de spital sînt supuşi diferitelor regimuri alimentare. Petele de rugină se îndepărtează cu soluţie concentrată •Io bioxalat de potasiu sau acid citric. ASIGURAREA ALIMENTELOR. cloroform. urmată de limpezire. Uleiul de in. urmată de limpezire cu apă multă. Se îndepărtează foarte greu. în acest ultim caz medicul va da indicaţii speciale asupra compoziţiei şi cantităţii totale a componentelor. Se îndepărtează după metoda indicată la îndepărtarea petelor de mucegai. din cauza pericolului de incendiu. prescris fiecărui holnav aparte. Asigurarea regimului dietetic. Se îndepărtează cu eter. este una din cele mai importante sarcini ale asistentei medicale. Hpălîndu-se apoi cu apă fierbinte. Sărurile de mercur. cu iodură de potasiu sau cu acid tartric. Petele v ochi de sînge se vor trata întîi cu soluţie de oxalat de sodiu 20%. la care Mi adaugă puţin amoniac în soluţie alcoolică.mai poate fi îndepărtată şi cu Mposulfit de sodiu 20% acidificat uşor cu acid clorhidric. Sîngele. Se poate încerca cu benzol iucălzit cu foarte mare precauţie.. Se îndepărtează cu soluţie de acid citric 10%. Independent de metoda utilizată va fi spâlută ulterior mult timp cu apă. Urina. Petele proaspete pot fi îndepărtate cu apă rece şi săpun. Resorcina. Alimentaţia bolnavului poate să se încadreze în regimurile Mp ale spitalului sau poate fi dirijată prin prescripţii individualizate după bolnav. Se freacă bine pata cu alcool amilic cald. benzină. Pata se pensulează cu tinctură de iod şi apoi NO spală cu o soluţie concentrată de iodură de potasiu. Suprafaţa pătată se umezeşte cu apă oxigenată 3 %. Se îndepărtează prin tratare cu apă de plumb 30 %. Rugina. Este bine dacă sub pată se :i. Uleiurile minerale. iar asistenta 87 .

regimul hidric. care. Foile de regimuri cuprind : numele bolnavilor. regimul alcalinizant etc. regimul făinos. regimul carnat şi regimul mixt sau complet. totalizator. Tabelele de regimuri trebuii» com pletate cu toate rubricile arătate mai sus. existînd în această direcţie o foarte mare varietate.ţ în unele spitale se consideră suficient tabelul.dietetică asupra modului de preparare a alimentelor prescrise. ţ — l regim lactat. regimul de crudităţi. regimul Mperpotasic. regimul alimentar şi eventualele observaţii suplimentare relativ la prepararea sau cantitatea alimentelor. — 6 regimuri lacto-făinoase : jj — l regim carnat. alcătuiesc tabele de regimuri (foile de alimentaţie). Asistentele şefe. după totalizarea lor. salonul şi numărul patului. în afară de acestea se mai deosebesc : regimul desodat. pe baza datelor adunate de la asistentele de tură referitoare la numărul bolnavilor pe categorii de boli şi după indicaţiile primite de la medic. secţia. 4 — 8 regimuri mixte. ?> 88 . Astfel. înaintarea foilor de regimuri nu poate suferi întîrzieri. spitalele mari au asistente sau surori dieteticiene. îngft această metodă se pretează la greşeli. precum şi regimurile cuprinse în tabelul lui Pevzner (vezi capitolul „Alimentaţia bolnavului"). regimul lactat. Dieta acestor bolnavi se prescrie în fiecare zi. Spitalele lucrează cu regimuri tip. După consistenţă deosebim regimul lichid. regimul hidrozaharat. dintre regimurile tip deosebim după compoziţie: regimul absolut. asistentele de tură vor înainta direct bucătăriei completările la foile de regimuri. necesare chiar pentru dimineaţa zilei următoare. le transmite la bucătărie în două exemplare pînă la orele 12 ale zilei precedente. în caz că este vorba de un regim alimentar special prescris.. diagnosticul. dar bucătăriile au datoria să prepare orice mîncare prescrisă pentru bolnavi. pe care le înaintează asistentei dieteticiene. căci administraţia spitalului poate va trebui să procure unele alimente cuprinse în foi.:\. regimul hiperclorurat. în vederea asigurării alimentelor necesare şi potrivite. -. regimul lacto-făinos-vegetarian. De exemplu : — 2 regimuri desodate. regimul lacto-făinos. regimul semilichid şi regimul de convalescenţă. . Pentru bolnavii care vor sosi peste această oră. regimul acidifiant. Eegimurile-tip din spitale depind şi de obiceiurile spitalelor. La sfîrşitul tabelelor de regimuri se totalizează numeric cererile de regimuri tip. la rubrica observaţii se va descrie în mod amănunţit prescripţia medicului relativ la compoziţia şi modul de preparare a alimentelor.

). primeşte alimenl. Cel care este internat pînă la orele 9 primeşte guşii irea de dimineaţă. 89 . Conform acestei metode bucătăria îşi alcătuieşte regimurile tip cu un sortiment mai variat. necesare pentru alimentarea prin sondă) şi în sfîrşit substanţele alimentare necesare pentru anumite examinări de laborator (ca glucoza pentru determinarea toleranţei faţă de hidraţii de carbon. Internarea pînă la ora 11 asigură dreptul bolnavului pentru prînz. pînă la servirea micului dejun.Alii notiţele şi băuturile acordate bolnavului sub formă de suplimente pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice (ouă. Bolnavii care ies din spital primesc în ziua plecării numai micul dejun. smîntînă.semirestaurant" (Pevzner). Pentru bolnavii «•are se internează după ora cinei se vor asigura numai lichide. Bolnavul care soseşte m timpul nopţii. în multe spitale se utilizează sis-t oi nul . pentru înviorarea proceselor vitale (cafea. Completările tabelelor de regimuri se fac prin foi separate. Diu acest plan ei îşi vor alege alimentele preferate. ouă pentru radiografia vezicii biliare după metoda Boyden sau preparate de carne pentru anumite determinări ale metabolismului) se comandă de asemenea sub formă de completări la tabelele de regimuri. iar cei care sosesc după această oră vor primi. numai gustarea de după masă. eventual numai cina. aducînd planul de meniuri In. asistentele medicale vor alcătui tabele de regimuri care apoi vor fi totalizate la bucătărie. după care bolnavul îşi alege cu o zi înainte mîncarea. Totalizarea de la sfîrşitul tabe lului nu se va face pe regimuri tip. cu o zi înainte. regimul dietetic se prescrie săptămînal. Atît pe tabele obişnuite de regimuri. vin roşu etc. în aceste cazuri se menţionează iji numărul foii de observaţie a bolnavului. Dacă secţia sau spitalul nu are asistentă dieteticiană. amestecuri speciale.) linii cele administrate sub formă de alimentaţie arficială pentru întreţinerea lui în viaţă (sucuri de fructe.iiţie completă.cunoştinţa bolnavilor prin asistentele din secţii. pe care asistenta 10 introduce în tabelele de regimuri.. care vor 11 asiguraţi cu alimente pînă la ora plecării trenului. căci în cadrul aceluiaşi regim tip există mai multe variante. l'':ic excepţie de la această regulă bolnavii din alte localităţi. cît şi pe completări trebuie notată exact masa în care se încadrează bolnavul nou sosit sau la «•arc mai are dreptul bolnavul care pleacă. acesta va fi motivat pe comandă. în instituţiile sanatoriale sau în spitalele care găzduiesc bolnavii un timp mai îndelungat. Indiferent de scopul pentru care se cere suplimentul de alimente. ci pe feluri comandate.întrucît satisfacerea gustului personal al bolnavului are o deoimportanţă terapeutică. lapte. în limitele dietei precise şi ale posibilităţilor bucătăriei. portocale etc.

asistenta va înştiinţa în scris bucătăria asupra modificărilor apărute în comandă. asistentele vor distribui regimul dietetic bolnavilor. tăvi sau alte vase. în lipsa vaselor izoterme. de personalul de la bucătărie. care se va trimite înapoi la secţie împreună cu alimentele. cănite. alimentele sînt repartizate în vasele individuale (farfurii. prin schimbarea regimurilor sau din alte motive. pleacă. pahare). Vasele colective se spală în secţie în prima parte a oficiului şi se trimit înapoi bucătăriei. Pe baza acestuia. Din vasele colective. Ele nu vin niciodată în contact cu bolnavii. de asistenta dieteticiană sau în lipsa acesteia. Oficiile alimentare ale secţiilor au o parte din încăpere cu veselă spălată. completărilor. Alimentele preparate sînt trimise la oficiile alimentare din secţie în marmite şi căni izoterme. în unul din exemplarele tabelului de regim. unde se spală (şi la nevoie se dezinfectează) vasele utilizate de bolnavi. — Spălarea mecanică a veselei. 90 . vor fi trecute pe baza Flg. Modificările survenite prin sosirea şi plecarea bolnavilor. căruia prin tabelul de regim din ziua anterioară i s-au asigurat alimentele.Dacă bolnavul. alimentele vor fi la nevoie reîncălzite. unde sosesc alimentele şi o parte cu veselă utilizată.

a băilor. excreţii. alimente vărsate. împreună cu resturile de alimente. care funcţionează (MI apă fierbinte (fig. Curăţenia de dimineaţă se începe imediat după terminarea toaletei bolnavilor şi se termină înainte de începerea vizitei. rafturi. Dacă salonul în cursul zilei s-ar murdări. Curăţenia de după masă se execută după odihna pasivă a bolnavilor. în zilele de vizită curăţenia de după masă se face imediat după plecarea vizitatorilor. Dacă secţia nu are nici un fel de răcitor. Se interzice categoric umplerea spaţiilor dintre geamuri cu alimente. — atunci se va face o nouă curăţenie imediat. întreţinute în stare de funcţionalitate perfectă şi păstrate într-un Hingur loc. 91 . vase.Vesela utilizată. aparate şi materiale corespunzătoare. Vesela se «Mirată apoi în spălătoare-şterilizatoare mecanice.oasă din spălătorul sterilizator este fierbinte. alimentele vor fi păstrate la răcitorul contrai de la bucătărie.ea de a doua parte a oficiului de alimente.-urilor. sînt adunate In c. Bestui'llo alimentelor din secţiile contagioase trebuie distruse. sînge. încărcarea spălătorului-sterilizator w face din partea cu vesela utilizată a oficiului. Saloanele se curăţă zilnic dimineaţă şi după masă. cîrlige. coridoarelor şi a altor anexe. Pentru aceasta spitalul are personal special. Curăţirea saloanelor. de preferinţă în dulapuri special amenajate. Ştergerea ei cu materiale textile este interzisă. W. sălilor de tratamente. dar înaintea începerii cinei. unde fiecare obiect are locul lui bine fixat pe suporturi.C. Aici resturile alimentaro sînt aruncate în vase închise şi transportate din secţie. Vesela M'. Pentru efectuarea curăţeniei secţia de spital trebuie Hă fie înzestrată cu unelte. 26). coridoarelor oficiilor. independent de programul obişnuit. ea se usucă în cîteva minute. iar scoaterea în partea (Mi vesela curată. vărsături etc. îndrumarea şi controlarea lui cade însă în sarcina asistentei. fecale. Alimentele rămase în secţie sau acelea pe care le aduc aparţinătorii bolnavilor vor fi păstrate exclusiv la frigider. Ba va putea pretinde o muncă de calitate de la subalterni numai dacă cunoaşte utilajele şi materialele de curăţenie şi întreţinere a saloanelor. ÎNTREŢINEREA SALOANELOR Şl ANEXELOR Condiţiile igienice şi estetice ale mediului spitalicesc pot fi asigurate numai printr-o curăţenie şi întreţinere perfectă şi permanentă. în acest fel se închide circuitul veselei. agăţătoare şi să fie la îndemîna personalului. în spitalele moderne acestea se instalează Intre cele 2 părţi ale oficiului. în timpul procesului de îngrijire a bolnavilor — cu secreţii.

Este bine ca substanţele dezinfectante să fie utilizate cu alternanţe pentru a preveni formarea chimiorezistenţei la flora hospitalieră. cu benzină apoi se acoperă cu o pudră 92 .). Spălarea se va face cu o perie cu coadă lungă. pansamente. Maturatul se începe din colţurile salonului. Curăţarea parchetului cu hîrtie abrazivă nu este recomandabilă din cauza prafului pe care îl ridică şi care. Petele mai vechi se freacă. Dero etc. apoi se ve şterge bine cu o flanelă groasă pentru a reîmprospăta luciul. Curăţenia zilnică a saloanelor se începe cu golirea urinarelor şi scuipătoarelor şi înlocuirea lor cu recipiente curate şi sterile. iar acesta şi murdăria se vor aduna cu aspiratoare. La anumite intervale parchetul necesită o curăţenie mai radicală. Aceasta dizolvă grăsimea. Conţinutul lor — dacă nu trebuie trimis la laborator — se aruncă. Spălarea parchetului cu benzină. După limpezire. este totdeauna infectat. aruncînd în găleţile (închise cu capace automate) toate resturile de alimente. hospitalieră şi care poate genera infecţii intraspit aii ceşti cu germeni rezistenţi la antibiotice. Pardoseala de parchet se tratează cît mai rar cu apă din cauza fisurilor dintre elemente în care se reţine praful infectat. mai ales cel din crăpături. care în spitale conţine totdeauna o floră autohtonă. Praful adunat după măturare sau golirea aspiratoarelor se arde din cauza caracterului lor infecţios. white-spirt sau alte substanţe inflamabile este strict interzisă în spitale. Apa fierbinte sau prea rece este dăunătoare acestor materiale. ambalaje etc. Pardoselele de ciment sau de mozaic se spală apoi cu apă fierbinte la care se adaugă sodă şi săpun. cauciuc sau material plastic se spală cu apă călduţă şi cantităţi moderate de săpun sau detergenţi. Pardoseala de linoleum. Petele care nu au dispărut după curăţirea obişnuită a parchetului se vor îndepărta în modul următor : Petele de grăsime vor fi acoperite cu o hîrtie de sugativă îmbibată în benzină. apa trebuie imediat îndepărtată cu cîrpă pentru ca lemnul să nu se infiltreze cu umezeală. Aceasta se face în saloane prin frecare cu apă şi prafuri de curăţat pe bază de detergenţi (Alba. învelită într-o cîrpă umedă. iar sugativa o absoarbe.La efectuarea oricărei curăţenii se vor utiliza numai procedeuri umede pentru a nu ridica praful. Apoi se face ordine în noptiere. apoi se limpezeşte cu apă şi se şterge cu o cîrpă stoarsă. în loc de sodă se poate utiliza şi cloramină sau în loc de săpun. pînă la perete. detergenţi (bromocet). Se mătură podeaua cu o perie sau mătură cu coadă. pătrunzînd sub fiecare mobilă în parte. petrosin.

se limpezeşte cu apă şi se şterge. Aparatul pentru lustruit duşumeaua are la bază una sau mai multe perii în formă de discuri. Parchetul. pentru 1—2 ore. Motorul începe să se învîrtească. iar motorul porneşte rotaţia periei. mişcarea lui trebuie dirijată cu ajutorul manivelei. 26. apoi se deschide circuitul electric. Tinctura de iod se spală imediiil» cu alcool şi apoi cu apă călduţă. în niciun caz nu se admite să stea pe perie. după uscare completă şi orice pardoseală din saloane — inclusiv cele din mozaic. aparatul este [•acordat cu ajutorul unei prize la curentul din reţea. — Lustruirea mecanică a parchetului după curăţirea lui. şi se şterge cu o cîrpă moale. Petele de cerneală proaspătă se tamponează cu sugativa. linoleum sau material plastic — se ccruiesc o dată săptămînal şi peste cîteva ore se lustruiesc. se freacă cu miez de lămîie sau soluţie de acid citric pînă sa ce înmoaie şi apoi se procedează ca şi în cazul petei pi'oaspete după tamponare. în loc de beny. după care seprocedează la fel ca şi după benzină. Cînd vrem să-1 punem în funcţiune. asigurînd un contact intim cu suprafaţa duşumelei. el va sta culcat sau se va ridica pe un suport de lemn. Lustruirea se face cu aparate electrice (fig. şi se Fig. Periile — în funcţie de numărul lor — au cîte un diametru de 10—30 cm. care se învârtesc fiind acţionate de un motor electric. după care se îndepărtează cu o perie. împre93 . Aparatul are o manivelă cu ajutorul căreia i se pot dirija mişcftrile. Manivela este linută vertical. Greul. Aparatul se deplasează singur în direcţie liniară. 27). găsesc dedesubtul cutiei. care acoperă motorul aparatului. în stare de repaus. apoi su freacă cu leşie fierbinte.ină se poate îmbiba parchetul pătat şi cu terebentină.absorbantă : talc sau praf de cretă. se apasă asupra unei pedale prin care manivela poate fi coborîtă în jos.atea motorului şi învelişul metalic exercită o presiune asupra periilor. Dacă pata este mai veche.

Se şterge praful cu o perie învelită în cîrpă. Geamurile se mai pot spăla cu apă cu oţet — în special cînd geamurile sînt stropite cu var.jurul periei mobile există o perie circulară fixă. Porţiunea de faianţă sau vopsită cu vopsea de ulei se spală cu apă clăduţă şi săpun tot de sus în jos. Cînd sticla este mai murdară. producînd miros de praf în salon. pentru a deconecta peria de motor. Mobilierul salonului se spală cu apă călduţă şi săpun sau cu ajutorul prafurilor de curăţat pe bază de detergenţi. apoi se lustruiesc cu molton. Pentru a păstra culoarea deschisă a lemnului nevopsit. apoi de pe pereţi. se mai lustruieşte cu un strat de pîslă. cu sodă. cu scrobeală albastră sau cu petrol. Sobele de teracotă şi faianţă se spală cu leşie săpunită sau cu detergenţi. iar paturile se acoperă. 94 . sare de lămîie sau apă oxigenată. Este important să se îndepărteze praful şi de deasupra dulapurilor şi rafturilor mai înalte. în saloanele de boli infecto-contagioase. apă amestecată cu sare de bucătărie. Se ridică şi se îndepărtează mobilele transportabile. Pentru spălarea materialelor plastice nu se va utiliza niciodată apă fierbinte. Geamurile se curăţă de praf mai întîi cu ajutorul unei cîrpe moi. cu puţin alcool (în special iarna). Praful de pe mobilier se şterge totdeauna cu cîrpă umedă. După ce s-a frecat duşumeaua cu ajutorul periei. La fel se curăţă uşile şi ferestrele. Mobilierul tapisat cu materiale plastice se spală cu o soluţie diluată de săpun în apă călduţă şi se limpezeşte cu multă apă. Spălarea oglinzilor se face cu o cîrpă moale sau cu o piele de căprioară. apoi se spală cu apă şi se şterge cu liîrtie de ziar. apă de var. utilizînd o cîrpâ moale care nu le zgîrie. Mobilierul de lemn nevopsit se freacă în lungul fibrelor cu peria înmuiată în apă caldă şi săpun sau în leşie. în apă se introduc substanţe dezinfectante. La intervale de 10—15 minute se va verifica gradul de încălzire a aparatului. rezistentă la antibiotice şi viciază şi aerul. fnainte de a opri aparatul se va ridica manivela în poziţie verticală. de sus în jos. Curăţirea pereţilor se face săptămînal. se limpezeşte cu apă curată şi se şterge cu o cîrpă uscată. care are rolul de a înlătura eventualele murdării din faţa aparatului. se şterg. căci reprezintă o sursă importantă de infecţie cu floră selectată. folosind aceleaşi soluţii ca şi pentru sticlă. mai întîi de pe plafon. în apa de limpezire se introduc cîteva picături de clor. Maşina nu trebuie să funcţioneze mai mult de o oră. înainte de spălarea geamurilor se spală giurgiuveaua. în apa cu care se spală se pot introduce cîteva picături de amoniac. Se limpezesc cu apă curată.

după care se repun la loc. apoi se mătură podeaua cu mătura umezită şi se spală pe jos cu aceleaşi soluţii ca şi în saloane. prafului pe ele. Becurile electrice se şterg de asemenea zilnic cu o piele de căprioară înmuiată într-o soluţie apoasă de alcool l—3 % şi bine stoarsă. Chiuvetele uscate se mai pot şterge şi cu benzină.). în timpul încălzitului. Nn va avea grijă să se atingă numai partea sticloasă a becurilor. Se şterge cu o cîrpă umedă praful de pe mobilier. se limpezesc şi se usucă cîrpa. saltelele şi păturile vor fi scuturate tji aspirate cu aspiratorul de praf. sau tuburilor fluorescente. căci . Alba menaj. Dacă bolnavul părăseşte salonul definitiv atunci patul rămas liber va fi supus unei curăţenii radicale înainte de a-1 ceda unui alt bolnav. noptiera va fi golită şi spălată cu aceleaşi substanţe ca şi patul.în caz de încălzire centrală cu radiatoare. Podeaua se spală ca şi orice pardoseală de ciment: curăţirea pereţilor se efectuează ca şi în salon. lăsînd geamurile deschise încă cîteva minute. Chiuvetele se spală după întrebuinţare cu apă şi săpun sau cu praf de curăţat cu bază de detergenţi (Stela. Această manoperă trebuie făcută cu atenţie să nu se scurgă apa la nivele inferioare şi să nu se murdărească pereţii. Curăţenia coridoarelor se începe prin aerisire şi adunarea scuipătorilor. bromocet sau cu săpun. Grătarele de lemn se freacă cu peria cu apă caldă şi leşie în direcţia fibrelor lemnului. Se spală 3 — 4 Irepte în ordinea maturatului. Pentru dezodori-/.irderea acestuia. Eobinetele se lustruiesc cu o emulsie de curăţat (Sidol). se udă florile ornamentale. se limpezesc şi se usucă. Se continuă pînă la etajul următor. viciază aerul. în acest fel se evită depunerea şi arderea. Curăţirea scărilor se face de cîte ori este nevoie. 95 . Scările se mătură începînd cu treapta de sus. rezemătoarele ferestrelor. După terminarea curăţeniei. mobilierul se pune la loc.ure se folosesc acidul clorhidrie sau alte preparate cu bază de clor. tu fiecare secţie se păstrează o pompă aspiratoare de cauciuc. Partea metalică a patului va fi spălată cu o soluţie de cloramină. Cada se spală cu praf de curăţat şi se dezinfectează cu o soluţie de cloramină B 5 %. se va şterge praful /iInie de pe elemente ca şi de pe acoperişul sobelor de teracotă. apoi se spală şi se limpezeşte cu apă rece şi se aeriseşte camera. Tix etc. pentru desfundarea chiuvetelor la nevoie. Baia se curăţă după fiecare utilizare. se şterg tablourile şi se dezinfectează scuipătorile. cel puţin de două ori pe zi.

telefoanele din saloane şi de pe coridor.Zilnic se controlează funcţionarea cazanului respectiv. Closetele. în afară de curăţenia obişnuită. ceea ce ar putea să producă unele microtraumatisme. spălătoarele de vase se vor curaţi cu leşie şi săpun. se vor limpezi cu apă cu oţet pentru a îndepărta mirosul şi se vor usca. Resturile alimentaro rămase după servirea meselor se îndepărtează imediat pentru a nu atrage muştele şi şoarecii. în timpul verii se pot lăsa deschise permanent ferestrele. Oficiul de bucătărie trebuie să fie totdeauna în stare de perfectă curăţenie. Maşinile de spălat vase se spală şi se sterilizează automat. canalizare. zilnic. Podeaua de ciment se opăi este zilnic cu apă fierbinte sau leşie tare. Alimentele se ţin acoperite. apoi se împăturesc şi se păstrează într-un sertar special. lapte de var. electrică. se spală cu detergent. Pereţii se văruiesc lunar. o parte din agenţii patogeni eliminîndu-se prin materii fecale şi urină. se limpezesc şi se şterg cu cîrpa uscată. Sertarele şi dulapurile se spală cu leşie şi săpun. se freacă zilnic cu leşie tare. aparatele de lustruit parchetul şi linoleumul. sau alte substanţe dezodorizante. se spală cu apă şi săpun sau bromocet. dar în mod obligatoriu ele se acoperă cu plasă metalică sau tifon pentru a împiedica pătrunderea muştelor. Ele vor fi des schimbate. se limpezeşte şi se şterge cu cîrpa uscată. Vesela se păstrează în dulapuri închise. instalaţiile de semnalizare. dacă nu cumva este deteriorată. O atenţie deosebită se acordă curăţirii closetelor deoarece pot contribui la transmiterea unor infecţii. luînd măsurile necesare pentru repararea defectelor. aspiratoarele de praf. în secţiile de boli contagioase se spală cu cloramină B 5%. sau. Instalaţia de apă. se face desmuştizarea. a sobelor şi se îndepărtează cenuşa. Oficiul se aeriseşte des în timpul zilei. Pentru înlăturarea mirosului neplăcut se toarnă în chiuvete acid clorhidrjc. curate. pentru a le feri de praf şi insecte. dacă sînt faianţaţi. în spitale este foarte impoitantă dezinfecţia periodică a closetelor. ferite do praf. 8e controlează partea lemnoasă. CONTROLUL Şl ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR Şl APARATURII Asistenta va verifica în fiecare zi instalaţiile şi aparatura din sectorul ei de activitate. Cîrpele de bucătărie se usucă după întrebuinţare. de gaz metan. Imediat după spălarea vaselor. In caz dacă totuşi au pătruns. în caz că scaunul este confecţionat din material plastic. 96 .

instalarea reductorului de iiwiune. sterilizatoarele. venind în secţie.ru ca mecanicii. şi să le rezolve singură Ara a mai aştepta ajutorul mecanicilor. In caz de urgenţă. HMil. cum ar fi spargerea unei i'oiitlucte de apă sau stingerea luminii într-o aripă. să se orienteze imediat asupra •irnlizării acestora. repararea siguranţei electrice etc. instalaţiile de aragaz. I t . zăvoarele uşilor. avizînd imediat verbal (eventual prin telefon) atît atelierul i II ni intendenţa. trebuie să funcţioneze ireproşabil. care sînt («nlo mai frecvente : strîngerea şuruburilor. reduc< ou rele de presiune etc.ţintelor sale proprii să se poată orienta imediat asupra naturii |l localizării defectelor şi deranjamentelor simple uzuale. se iau măsuri illnwte. Asistenta trebuie să aibă o instruire tehnică. «olmie sau caloriferul. în secţie Ii'»'l>iiie să existe o condică în care se semnalează deranjamentele. pentru ca pe baza (Minus. închizătoarele ferestrelor.(•filatoarele de veselă.

Raportarea numerică a efectivului de bolnavi. Efectivul de bolnavi se raportează dimineaţa. după ce totalizea/fl datele primite.. numărul foii de observaţie.'U>. Condica de secţie este ţinută de obicei de asistenta şefă a secţiei. în cazul secţiilor undi' sînt îngrijite mai multe categorii de boli infecţioase. starea la ieşire.EVIDENŢA Şl MIŞCAREA BOLNAVILOR EVIDENŢA BOLNAVILOR Condica de secţie. Foaia <h observaţie este un document practic. înaintează administraţiei numărul de bolnavi ţi biroului de primire numărul paturilor libere. Asistentele raportează zilnic numărul bolnavilor din saloanele lor. timpul de spitalizare cu data internai îl şi ieşirii. dar în acelaşi timp este şi un documon! 98 . pentru ca asistenta şefă să-şi poată totaliza datele obţinute pînil IM raportul de gardă. Ele sînt administrate de asistentă. precum şi numărul de ieşi io al foii de observaţie. Foile de observaţie. Foile de observaţie reprezintă dosarul i i i spital al bolnavului. asistentHr. pînă la orele 7. Bolnavii primiţi în secţie sînt înregistraţi în condica secţiei. pe lîngă raportarea cifrică a paturilor libere. Asistenta şefă a secţiei. Datele pe care le culege se referă la situaţia faptlt r în dimineaţa preluării serviciului. Aceasta cuprinde datele personale ale bolnavului. diagnosticul. util. precum »jl numărul paturilor libere. vor specifica şi boli In infecţioase care pot fi internate în paturile libere din saloanele undi' mai stau şi alţi bolnavi. pe baza căruia se dirijoiiKA tratamentul bolnavului.

medicul de salon închide evoluţia f dcHcriind epicriza. numele medicului ti eorut foaia şi iscălitura aceluia care o ridică. iar asistenta 4 fonia Irecînd în acelaşi timp datele bolnavului într-un registru mile.i >ii iiMitfiira alimentaţia pînă în ultimul moment. In legătură cu aceasta. pe biletul de ieşire se trece numărul cu care " i \ u l u fost înregistrat la internare care rămîne şi numărul foii • imorv'iiţie. Circuitul dosarului de boală în continuare se va face în modul . i l . asistenta n| c. Asistenta va trece în foaia de • [ io rezultatul tuturor examinărilor de laborator. l''nilo aceluiaşi salon vor fi ţinute în aceeaşi mapă.ie constituie obiectul secretului profesional. Tocmai din acest motiv. iar în regis-nlfn. (foile pot fi eliberate din arhiva secţiei numai în cadrul spitalului. în acest caz numărul de ieşire este inutil. într-un loc i nubil bolnavilor. îm•• ' cu celelalte documente lelativ la bolnav. • ' I A U Iui. un motiv 'lcei de a fi ţinute în siguranţă. ziua ridicării foii. (''oile bolnavilor ieşiţi se păstrează în arhiva secţiei în ordinea i t i l l Im. pen tru a . în vederea formulării epi'i.din spital. Conţinutul foilor i vaţ.ic se va menţiona dosarul în care se găseşte foaia. Numărul din registrul alfabetic reprezintă numărul de ieşire «iliuiviilui. Va . Au lM lo u t a v a fix a cu boln avul or a ple că ri i. aceasta poate fi găsită la nevoie. nici foaia iinporatură nu se va ţine în salon. • i urca o face arhivarul f oilor (înregistratoarea medicală. In uncie spitale. ci ou va aduna toată documentaţia relativă la bolnav pe care o mito Iii dispoziţia medicului de salon. IEŞIREA BOLNAVULUI DIN SPITAL Momentul plecării bolnavului este stabilit de medicul primar 10 Moeţ. Foile eliberate 11 Io roHtituite şi repuse la locul lor iniţial. numărul foii. definitivează diagnosticul. Acest număr se notează pe faţa anterioară a foii.îl mai sus. care sau u i . căci datele cuprinse în f oi ar putea f i interpretate ii « I r oi şi i-ar demoraliza.II 4lf Io ţfi inedico-legal. Păstrarea foilor pe grupe de boli este însă mult •(Ilinţifică.) care în locul foii de observaţie introduce o notă care cuprinde nlo bolnavului.ie. ci în foaia de observaţie. asistenta are o serie de sarcini.bH. Din acest motiv păstrarea foilor de observaţie uni* condiţii este absolut necesară. Im plecarea bolnavului.

verific a mai 11 lo dacă hainel e cu care a sosit bolnav ul sînt coresp unzăto are 99 .

Dacă acestea nu sînt corespunzătoare. care. precum şi asupra modulni do preparare a alimentelor prescrise. medicul şef are dreptul de a dispune evacuarea lui. Dacă bolnavul nu se supune tratamentului ce i s-a prescris sau prin comportarea lui dezorganizează viaţa din spital. va lua legăturii cu familia bolnavului. undo îl va ajuta să-şi primească hainele. atunci el va da o declaraţie iscălită asupra răspunderii pe care şi-o asumă o dată cu părăsirea spitalului. Asistenta aprofundează cu bolnavul indicaţiile primite de l. Declaraţia poate fi făcută şi pe foaia de observaţie. Ea va prelua apoi de la bolnav efectele spitalului. Asistenta va anunţa cu 2—3 zile înainte familiei bolnavului data ieşirii din spital.i medic şi cuprinse în biletul de ieşire. Va verifica mai departe dacă bolnavul şi-a însuşit în mod corespunzător tehncile necesar pentru continuarea tratamentului prescris la domiciliu şi va insista ca la daţii indicată să se prezinte neapărat la control. Bolnavul trebuie să fie urmărit de grija ocrotitoare a asistentei pînă la părăsirea spitalului. Asistenta va însoţi bolnavul pînă la magazia de efecte. declaraţia va fi dată de părinţii sau tutorele bolnavului. TRANSFERUL BOLNAVULUI ÎN ALTE SECŢII SAU SPITALE în cursul tratamentului se iveşte adesea necesitatea ca bolnavul să fie transferat de la o secţie la alta (de exemplu de la secţia de interne la secţia de chirurgie) sau de la un spital la altul (de exemplu 100 . înainte de a-şi lua rămas bun. Sarcinile asistentei în legătură cu ieşirea bolnavilor la cerere proprie sau evacuaţi din motive disciplinare sînt aceleaşi ca şi în cazul ieşirilor obişnuite. Dacă cererea lui concordă cu părerea medicului primar şi nu se lasă convins de necesitatea şederii mai departe pentru continuarea tratamentului. dacă aceasta nu-i periclitează viaţa. dacă era cazul. necesitînd însoţitor. asistenta va verifica dacă bolnavul are biletul de ieşire şi reţeta prescrisă pentru tratamentul postspitalicesc. insistînd asupra variabilităţii posibile de alimentaţie în cadrul regimului. dacă acesta este copil sau minor şi trebuie să călătorească departe sau dacă nu poate pleca singur. dar forţele lui fizice nu permit un efort prea mare. cerînd să fie aduse hainele potrivite. Dacă bolnavul pleacă singur.anotimpului. asistenta se va îngriji prin biroul administrativ de a asigura biletul de călătorie la trenul indicat de bolnav. în cazul bolnavilor minori. Va lămuri în special prescripţiile relative la regimul dietetic. Bolnavul poate pleca din spital şi la cerere prop rie. au fost dezinfectate şi spălate.

— Asistenta trebuie să păstreze aceeaşi grijă faţă de bolnavul t ni . 101 . ordonat.(inferat pe care o are şi faţă de bolnavul care pleacă acasă. — însoţirea bolnavului pînă la secţia sau spitalul unde acesta u font transferat. — înştiinţarea familiei despre trecerea bolnavului în cealaltă unitate. acordîndu-i îngrijii ile necesar e pe drum. dacă starea lui ar necesita acest lucru. pentru a fi trimise spre orientare împreună cu bolnavul. transferarea se face pe baza înţelegerii între cele două unităţi.alimente.dl» Iu maternitate la spitalul de boli infectocontagioase). ca şi grija faţă de foştii ei bolnavi. abate numai la ordinul medicului. In ambele imnuri. DECESUL în caz de deces. formulării epicrizei. — Asistenta va avea grijă să ia imediat înapoi inventarul ifVmas asupra bolnavului.Pregătirea documentaţiei pentru medicul salonului. — Anunţarea administraţiei spitalului în vederea înştiinţării iipnrţinătorilor. întocmirii biletului ilo l nmsfer. — Completarea biletului de trimitere a cadavrului la secţia de pnwectură. asistenta are următoarele •UIT ini : . se face la fel ca şi în cazul ieşirii obiş nuite a bolnavilor. — Scoaterea bolnavului din tabelul cu regimuri şi condica de medicamente. Predarea lui asistentei secţiei unde s-a f finit transferul. avînd grija ca totodată să fie tri misă şi foaia de observaţie încheiată. î n legătură cu transferarea bolnavului. precum şi păturile şi perna de pe targa. asistenta are următoarele sarcini: — Pregătirea documentaţiei pentru medic în vederea întocmirii rpicrizei şi a referatului de deces. — Pregătirea bolnavului pentru transport. cu medicaţia primită şi hutamentul executat pentru ziua respectivă. copierea foii de observaţie şi rezultatelor analizelor de Iiiliorator. — Scoaterea bolnavului din evidenţa secţiei şi din comenzile d». avînd grijă ca iii'i'Hta să plece din secţie curat. — înştiinţarea prosecturii şi luarea măsurilor pentru transportul cadavrului în vederea necropsiei. trebuie să o îndemne di< a se interesa în zilele următoare de spre soarta bolnavului. Interesul ţtiinţjfic. medicamente etc. în vederea Ilirlinierii evoluţiei bolii. De la acest lucru se vii.

asistenta va rămîne şi ea în salon.Dacă aparţinătorii nu sînt înştiinţaţi în momentul decesului. care se predau la adminintiaţie. asistenta va aduna bunurile bolnavului şi va întocmi un inventar. liniştită. Amtentele vor avea grijă ca bolnavii să nu stea în momentul transportului pe coridor şi uşile saloanelor să fie închise. pentru a fi păstrate în casa de fier. . în aceste momente. Tot ceea ce s-a găsit asupra bolnavului se păstrează într-un pachet pînă la sosirea aparţinătorilor. caro. Transportul cadavrului din secţie trebuie făcut în linişte. pe care-1 va iscăli împreună cu doi martori. în tot timpul cît cadavrul se găseşte în salon. încurajînd pe ceilalţi bolnavi. se demoralizează uşor. cu excepţia banilor şi obiectelor de valoare. Decesul influenţează defavorabil bolnavii din salon şi chiar din secţia întreagă.

într-alta. — transferarea lui la o altă secţie sau la o altă instituţie sani tarii . la fel şi transportul bolnavului dintr-o instituţie spitalicească. Ilolnavii în stare gravă nu se pot deplasa singuri şi tocmai de ei 11 chirie să se ocupe mai mult personalul de îngrijire. — mutarea bolnavului dintr-un salon în altul. Bolnavul poate fi transportat în următoarele împrejurări: — internarea lui în spital de la domiciliu. problemele ridicate de transportul bolnavilor trebuie bine cunoscute 11 c» asistentă. Din acest motiv.TRANSPORTUL BOLNAVILOR Transportul bolnavilor face parte integrantă din îngrijirea lor. al căror tratament se face prin intermitenţă şi care nu sînt în stare să se deplaseze singuri. — transportul în sala de operaţie sau de tratament şi înapoierea l u i în salon. — trimiterea bolnavilor pentru examinări de specialitate în nidrul secţiei sau la alte secţii. însă de fiecare dată bolnavul trebuie să fie însoţit « I c un cadru de specilitate — de obicei de o asistentă — care deci cunoaşte principiile fundamentale ale transportului. însă munca lor este dirijată 103 . — eliberarea vremelnică sau definitivă din spital a unor bolnavi cionici sau cu îmbolnăviri de lungă durată. precum şi probleiimic pe care acesta le ridică. Transportul bolnavului la spital cade în competenţa serviciului ilc salvare. de la locul de muncă MIUI de la locul accidentului. Transportul bolnavilor în cadrul spitalului este executat de mile mai multe ori de brancardieri.

— bolnavii cu tulburări nervoase şi de echilibru. Asistenta le va explica necesitatea deplasării. Un număr foarte mare de bolnavi pot să se deplaseze singuri. insistînd asupra importanţei acesteia în vederea însănătoşirii lor. epuizaţi. cu scaun sau fotoliu rulant. pentru a combate frica şi a le reda siguranţa în mers. O altă categorie de bolnavi. — bolnavii accidentaţi. contribuind la protecţia leziunilor şi la menţinerea unei stări generale mulţumitoare. precum şi cu vehicule. pe lîngă faptul că extenuează bolnavul şi intensifică fenomenele subiective. poate agrava starea bolnavului sau leziunile existente. vărsături etc. obnubilaţi si somnolenţi. cu leziuni grave si cei cu leziuni uşoare la membrele inferioare. în cazuri de urgenţe chiar şi transportul trebuie efectuat de ele sau de oricare angajai al spitalului. Transportul bolnavului. avioane sanitare (aviasan) sau helicoptere. la care mişcarea este contraindicată. din cauza nesiguranţei în mers nu au curajul de a porni şi deci nu pot f i lăsat i neînsoţiţi. Transportul efectuat în condiţii bune evită agravarea durerilor şi a şocului traumatic. Ea va comunica mijlocul du transport. astenici. 104 . — cei suferinzi de afecţiuni ale membrelor inferioare care îm piedică utilizarea lor pentru deplasare. — bolnavii scoşi din sala de operaţie sau de naştere. Un transport necorespunzător. Vor fi transportaţi în orice caz următoarele categorii de bolnavi: — bolnavii inconştienţi. Din acest motiv. cu pal prevăzut cu roţi. — bolnavii cu insuficienţă cardio-pulmonară gravă. indepedent de scopul sau mijlocul cu care se execută transportul. arătîndu-le că acesta nu le va produce nici o durere sau oboseală în plus. poate transforma o fractură închisă într-una deschisă. — bolnavii în stare gravă. Pe aceşti bolnavi — în cadrul deplasărilor în incinta. autosalvări. fiindu-le asigurate toate condiţiile de confort. adinamici. spitalului. — bolnavii febrili. de distanţa şi scopul transportului se poate efectua cu brancardă. poate provoca hemoragii. în funcţie de gravitatea afecţiunii de care suferă. cu cărucioare. deşi se pot deplasa singuri. în secţie sau între secţii — este suficient dacă asistenţii îi va ţine de braţ. emaciaţi.de asistente. Transportarea bolnavilor nu este o condiţie obligatorie a spitalizării. — unele categorii de bolnavi psihici. în stare de şoc. trebuie să se ţină seama do următoarele : — Bolnavii vor fi pregătiţi din timp pentru transport. care însoţesc totdeauna bolnavul.

ferestrele salonului vor fi închise. pentru a amortiza eventualele zdrunciuAlnri. secţii sau instituţii Miiiiitare vor fi însoţiţi de documentaţia ştiinţifică şi administrativă enrespunzătoare (copia foii de observaţie. |ieiit. transportul pe mîini trebuie f(Veiit cu foarte mare atenţie. — Bolnavul va fi aşezat cu privirea îndreptată în direcţia mer sului cu excepţia urcării scărilor. cînd direcţia trebuie să fie inversă.). i M l ile dureroase să fie menajate. în vederea acestui scop.ru a nu lăsa bolnavul cu capul în jos. targa. ilmutoi drumului şi mijlocului de transport. rezultatele examinărilor ile laborator. cărucioare cu trei sau patru roţi şi paturi rulante. traumatisme. — în timpul transportului trebuie asigurat bolnavului maximum •onfort posibil. — Eidicarea bolnavului şi aşezarea lui pe brancardă sau în pat i* vor face cu foarte mare precauţie ferindu-1 de dureri. Din acest motiv. El nu trebuie expus la scutuifiri sau zguduiri. — Mijloacele de transport vor fi totdeauna dezinfectate «lupă transportul bolnavilor infecţioşi. M u oboseală. Efect înmiit transportului în perioada curăţirii sau aerisirii saloanelor nu (•" l n permisă. Ea trebuie să satisfneil pe drum bolnavului anumite dorinţe de exemplu să oprească (MitoHalvarea dacă bolnavul nu se simte bine etc. fotoliul sau locul bolna11 i în vehiculele de transport trebuie bine căptuşite cu pături perne. susţinute. Se va avea grijă ca poziţia bolnavului să fie cea mai comodă. va aplica medicaţia prescrisă la plecare. iar vehiculele să fie prevăzute cu arcuri şi i ţ i ţ i cu garnituri de cauciuc. biletul de trimitere etc. Din acest motiv. Dacă transportul este de lungă ilimilă. — Bolnavul transportat trebuie să fie însoţit de o asistentă i'iire. în timpul încărcării şi descărcării iiiiliiiivului de pe brancardă. — Bolnavul transportat la alte servicii. îl va supraveghea în tot timpul transportului şi va lua în caz • le nevoie măsurile de prim-ajutor. TRANSPORTUL ÎN INCINTA SPITALULUI NIUI Transportul pe teritoriul spitalului sau al secţiei se face cu targa fotolii rulante.— Bolnavii vor fi îmbrăcaţi în mod corespunzător anotimpului. Aceşti bolnavi vor fi transpor t u l i singuri într-un autovehicul. pentru a împiedica transmiterea liolii lor. în vederea acestui scop trebuie asigurat numărul nece"iii de persoane. pentru ca să nu răcească ni' ilrum. iar bandajele şi pansamentele na fie bine fixate. 105 .

la nevoie so adaugă şi o muşama şi o traversă. căpătîiul se ridică automat. La unul din capetele tărgii. de partea tărgii atîrnate. Targa se va acoperi cu o pătură şi cu un cearceaf. pevăzute la extremităţi cu cîte un mîner. Pentru transportul bolnavilor mai puţin gravi se utilizează şi scaune portabile cu două bare paralele de lemn. între cele două bare de lemn si cele două cîrlige de metal este întinsă o pînză pe care se va culca bolnavul. 29 A). Tărgile utilizate în spitale sînt alcătuite din două bar« paralele de lemn. se utilizează. care pot fi strînse printr-o încheietură atunci cînd targa nu Fig. La căpătîi se pune o pernă subţire. cînd targa va fi atîrnată. Autosalvările şi avioanele sanitare au târgi confecţionate din tuburi de metal care se culisează pe roţi în şinele din vehicul. Targa este prevăzută cu patru picioare metalice. 28). pentru capul bolnavului.Transportul cu targa. atîrnînd-o doar de cîte un singur miner de-a lungul marginii patului (fig. prevăzute cu mîner (fig. O dată cu desfacerea ei. Ea se ţine strînsă şi se desface numai în momentul utilizării. Aşezarea bolnavului din pat pe targa trebuie făcută cu mare precauţie. fiind ţinută la cele două extremităţi de doi brancardieri. Bolnavul va fi învelit cu o a doua pătură. Targa va fi adusă pînă la marginea patului. Tragă este cel mai simplu mijloc do transport. pînza este ridicată de un suport metalic. şi introducînd mîinile cu palma şi degetele 106 . pentru ca să nu cadă în timpul încărcării si descărcării bolnavului. Cazarmamentul de pat va fi bine fixat de targa. Aceştia aduc targa în poziţie orizontală. două sau trei asistente se vor aşeza de-a lungul patului. în funcţie de greutatea şi gravitatea bolnavului. Legătura dintre bare este asigurată prin două cîrlige de îmbucare din metal. — Scaun portabil. 2S.

29.' g. . '.-r' lui din pat in targa. U — ridicarea bolnavului. aşezarea boliiuvului pe targa. — Trecerea bolnavu. > — aşezarea lărgii lingă pal.' «ducerea lărgii în pozilli>orizontală.

cele trei asistente vor face la comandă un pas spre pat. Se va avea grijă în special de bolnavii cu traumatisme ale coloanei vertebrale care se transportă pe o suprafaţă rigidă. la comandă. îl vor ridica deodată în sus. iar brancardierii concomitent ridică şi cealaltă margine a bran cardei. — Transportul bolnavilor cu traumatisme ale coloanei verte brale sau cu leziuni în regiunea spatelui sau regiunii fesiere se trans portă în decubit ventral. în momentul cînd bolnavul a fosl ridicat din pat. în acest moment. Cele trei asistente se vor alinia la marginea liberă a tărgii şi vor ridica bolnavul după aceeaşi tehnică. în aşa fel ca regiunea mentonieră să atingă toracele. Acesta aşezat acum cu grija pe targa (fig. — Bolnavii cu traumatisme toracice se transportă în poziţie semişezînd. 108 . rezemaţi de perne sau de pături răsucite în sul. sub fruntea lor se aşază un sul improvizat din cearceafuri. sprijinindu-1 cu o mină sub omoplat şi cu cealaltă sub coapse. Sub regiunea poplitee se aşază perne îndoite. asistentele. în cazul traumatismelor craniene. cu genunchii flectaţi. brancardierul va lua bolnavul în braţe.întinse sub bolnav. cu capul uşor ridicat. Asistenta care se găseşte spre capul bolnavului comandă mişcările echipei. fac un pas înapoi (fig. 29. Ea ţine toracele şi capul bolnavului. persoană. Targa cu bolnavul va fi adusă pînă la marginea patului. Capul bolnavului va fi menţinut flectat. dar cu mişcările inverse. 29 C). dacă are putere de a se atrîna de gîtul brancardierului. bolnavul va fi acoperit. — Bolnavii cu traumatisme abdominale se aşază în decubil dorsal.• . După ce bolnavul a fost ridicat de pe targa brancardierii vor lăsa în jos marginea brancardei dinspre asistente. în acest caz. Tot această poziţie se recomandă şi în caz de leziuni în regiunea gîtului. Descărcarea se va face după aceeaşi metodă. Poziţia lui va fi menţinută în decubit dorsal. Pe brancardă. sprijinind ceafa acestuia pe antebraţul său. sau antebraţul flectat al traumatizatului. cu excepţia cazurilor cînd natura îmbolnăvirii sau a traumatismului cere o altă poziţie. bolnavul va fi aşezat pe targa în poziţie şezînd. B). — Bolnavii cu leziuni ale feţei se transportă în decubit ven tral . menţinut cu ajutorul pernelor plasate la spate. aşezînd cu grijă bolnavul la locul lui. iar a treia de membrele inferioare. o pătură răsucită în formă de sul sau o pernă cilindrică. aducînd-o în poziţie orizontală chiar sub bolnav. Bolnavul poate fi urcat şi coborît de pe targa şi de o singură. A doua asistentă ridică bolnavul din regiunea lombară.

brancardierul • l i n urmă. nici scuturată. 30). Dacă panta nu este prea accentuată. avînd însă grijă ca gîtul şi toracele să (d rămînă libere. sub membrul lezat ui aşază o pernă sau o muşama. — Membrul superior traumatizat se aşază peste toracele liolnavului.— în caz de leziuni ale membrelor inferioare. iar în caz de tulburări de deglutiţie sau hipersecreţie salivară. din acest motiv. Mersul trebuie să decurgă cu paşi uşori. Bolnavul transportat cu targa va fi supravegheat tot timpul. 31). Dintre numeroasele prototipuri existente. poziţia bolnavului i ii timpul transportului va fi în decubit dorsal. ducîndu-1 la urcuş cu capul înainte. ea trebuie menţinută după posibilităţi în poziţie orizontală. Targa va fi dusă de două sau patru persoane.la urcarea scărilor. evitând nul IVI transpunerea bolnavului din pat pe targa. în acest ultim caz este mai bine dacă bolnavul va fi culcat pe largă cu capul înainte. în poziţie Trendelenburg. care se mînuiesc uşor şi nu ocupă n|iu|iu în plus. sau invers. Kxistă garnituri complexe de paturi cu porttărgi la care suprafu(a utilă a patului poate fi alunecată pe porttargă şi invers. fig. targa trebuind nici legănată. ei trebuie să pornească la comandă. neutru a nu cădea pe drum. în raport cu natura afecţiunii. vor fi fixaţi pe targa. Ele sînt prevăzute cu 3 sau 4 roţi. »«l u l preferabile porttărgile pliante. fie de brancardierul din urmă. să poată fi mai uşor supravegheat. avînd însă grijă ca bolnavul să aibă totdeauna capul în partea mai ridicată. pentru ca. în tot l impui transportului. se poate uitate de la această regulă. Transportul cu căruciorul (fig. cel dinainte. Pe partea lor «uporioară este întinsă o pînză — asemănătoare cu aceea de pe tărgi — | M « care este culcat bolnavul. iar de aici înapoi 109 . excitaţi şi psihici. Pentru sincronizarea mişcărilor. Iu r la coborîre cu capul înapoi. Bolnavii neliniştiţi. pentru a preveni acumularea şi aspiraţia «(U'reţiilor. vor ridica targa pînă aproape ilt1 nivelul orizontal. pe care se poate aşeza o targa adaptabilă la cănirior (porttargă. Bolnavii inconştienţi vor fi transportaţi în decubit semiventral. fio de asistenta care însoţeşte transportul. pentru a se putea transporta uşor bolnavul de pe cărucior pe ninsă. cu paşi schimbaţi pentru a micşora oscilaţiile tărgii. iar la coborîre. Cărucioarele utilizate pent r u transportul bolnavului au în general înălţimea meselor de operaţie. La nevoie se fixează în această poziţie cu ajutorul unei «•ijarfe. stînd faţă în faţă cu brancardierul. Unele cărucioare au în loc de pînză numai un suport.

Ridicarea brancardei de pe portbrancardă.1-ig. ~ Transportul bolnavului i cu căruciorul. f Fig. . . 31. 30.

ţecărucicare special amenajate. în timpul transportulu in pat. Transportul cu fotoliul rulant (fig. 32. el poate fi menU"ut pe aceste cărucioare. Pentru susţinerea picioarelor. — îngriji vta IdraMilui.s la diferite servicii de diagnostic şi tratament. Ele •i i n l. 32). căci celănull/ poate să se răstoarne foarte uşor cu ocazia mişcărilor mai ample. Dintre cărucioare este de preferat cel cu patru roţi. fotoliul are •ui porturi corespunzătoare. astenici cu afecţiuni articulare. confecţionate din tuburi de metal cu roţi prevăzute cu camere (HUMimatice asemănătoare cu acelea de la bicicletă sau cu garnituri •umple de cauciuc plin. împingerea căruciorului se face în aşa fel ca lu|a bolnavului să poată fi supravegheată în permanenţă.l Ig. Fotoliile rulante sînt cărucioare în care bolnavii por fi transportaţi în poziţie şezînd. în unele cazuri excepţionale cînd bolnavul trebuie transportat «li'. acesta va fi plasat cu capul către brancardier. Roţile cărucioarelor sînt prevăzute cu garnituri de cauciuc l M-ntru a rula f ară zgomot şi a amortiza cele mai mici neregularităţi n l» pardoselii. de unde •"4o manevrat de brancardier sau de asistentă. iar în spate are două minere. deci în direcţia iiK'.rsului. Din acest moUv. leziuni trau111 . Fotoliul rulant se utilizează pentru transportul intraspitalicesc al bolnavilor emaciaţi. 33). iar îngrijirea lui se continuă în timpul < r: u i sportului (fig. Aceste cărucioare se mişcă uşor şi pot fi împinse de o Hingură persoană.

— Aşezarea bolnavului în foto J i u rulant. Fotoliile rulante se utilizează cu succes şi în cazurile cînd bolnavul. însă nu este cazul să facă deplasări în picioiirc. pe pat. aducîndu-1 cu spatele pînă la marginea patului. fiind sprijinit în tot timpul de asistenţi 1. Bolnavul. trebuie na aştepte. toliii rulant. l-'iij. ii în fo- Fig. 34. cealaltă aranjează picioarele şi apoi le ridică. el va fi ridicat în poziţie şezi nil şi apoi rotat de-a lungul unui ax vertical cu 90° pentru a ajunge In poziţie transversală. chiar sub spatele 112 . Prima asistentă se găseşte la spatele bolnavului şi-1 sprijină de subsuoară . va fi aşezat în fotoliul rulant de două asistente. în vederea acestui scop. Asistenta de la picioare ocoleşte apoi patul şi împinge fotoliul pînă la marginea acestuia. cînd aceştia pot să se im-n ţină în poziţie şezînd. 33. inflamatoare sau paralitice ale membrelor inferioare sau ul<< bolnavilor la începutul convalescenţei. transportat la serviciile de diagnostic sau tratament. — Transportul . care nu se poate ridica de loc în picioare. după cu a fost îmbrăcat în halatul de flanelă.matice.

uşilor. 34).. căci ea necesită o dimensionare corespunzătoare a coridoarelor. Paturile pot fi prevăzute cu roţi la cele patru picioare. Fotoliul rulant este împins dinapoi. bolnavul este foarte menajat. pentru ca Iiiilnavul să stea în direcţia mersului. iar comunicaţia ml i e etaje să se facă cu ascensoare. Prin utilizarea acestui «îNlcm de transport. ci va fi transportat direct cu patul. trecînd pe fiecare împreună HI patul său în salonul fixat. Cărucioarele descrise. iu mai multe etaje şi transportul bolnavilor nici nu este posibil < • . f ară să aibe pe nimeni în faţa Ini. Pentru bolnavii cu afecţiuni traumatice sau de altă natură nlf membrelor inferioare. Transportul cu patul rulant. Acesta este confecţii mat după principiul arătat mai sus. sau la aparatul Kontgen etc. se utiliiMMiy. Spitalele-bloc funcţionează pe 8—10 . 36). Pe de altă parte. unu pot fi racordate la un dispozitiv cu roţi. bolnavul nu trebuie transpus mereu illn pat pe cărucior. Mai departe este necesar ca Intre saloane şi coridoare să nu existe praguri. fără ca asistentele să scape membrele inferioare ale bolnavului. Transportul bolnavului între etaje t rrlmie să se facă cu ascensorul. pînă le aranjează pe susţinătorul de picioare In poziţie adecvată.ă căruciorul pliant destinat autodeplasărilor. pe care îl fizează cu ajutorul picioarelor.1 6 11 3 . 35. cu ajutorul rotiţelor sau al dispozitivului rulant.Bolnavului. însă paralel cu roţile de cauriur are fixată cîte o roată de metal. cealaltă mină o introduc sub genunchii Bolnavului. atunci restructurările de bolnavi se fac fftnl să se schimbe bolnavii din pat. Plasarea bolnavului înapoi în pat se face la fel ca şi scoaterea « l i n pat. Patul cu dispozitivul rulant aşteaptă bolnavul chiar la serviciul de primire şi din acest moment el nu urni trebuie transpus din patul lui. pot fi depozitate într-un spaţiu restrîns. Este forma ideală a transportului Ini raspitalicesc. ele pul l'i imobilizate separat eu cîte o Mnă. cu care se poate transporta orice pat care nu are roţi (fig. Această metodă de transport nu poate fi aplicată la toate spitalele vechi. în acelaşi In i p se întorc pe jumătate faţă în faţă şi cu mîinile dinspre fotoliu •rind bolnavul sub axile. dar cu mişcări inverse. Fotoliul wlo imediat tras înapoi. care nu atinge solul. Dacă paturile illn spital sînt uniforme. de aici pe masa de operaţie. anticamerelor etc. care îşi păstrează forţele fizice. Roţile de înrl stl pot fi manevrate de bolnavi în vederea autodeplasărilor . Transportul cu ascensorul. îl ridică şi îl aduc înapoi în fotoliu (fig. Aceste cărucioare «int cunoscute în instituţiile noastre sub numele de ortocar. Cele două asistente se orînduiesc acum la stînga şi la Miviipta fotoliului. reducînd la jumătate numărul transbordărilor. fiind pliabile.

— Montarea roţilor adaptabile la patul obişnuit de spital. rulante. brancardierul sau asistenta va intra întîi în ascensor şi va trage după sine fotoliul în aşa fel ca bolnavul să privească spre uşa cabinei. inclusiv patul prevăzut cu dispozitivul rulaţii. 36.fără ascensoare. asistenta rămînînd în poziţie corectă la spatele bolnavului. Acestea trebuie să fie destul de încăpătoare. Fig. La sosire. avioane sanitare sau helicoptere. ÎMI uşi largi. 35. în cazul transportului cu fotoliul rulant sau cărucior. Patul va fi împins în ascensor şi brancardierul va intra după bolnav. părăsind liftul înaintea bolnavului. 114 . pentru a putea cuprinde bolnavul cu mijlocul său de transport. Fig. — Deplasarea bolnavului cu pot după aplicarea roţilor adaptabile. La ieşire el va trage patul. TRANSPORTUL ÎN AFARA SPITALULUI Transportul bolnavului în afara spitalului se face cu mijloace speciale de transport: autosalvări. fotoliul sau căruciorul va fi împins afară din cabină.

— Aşezarea bolnavului în autosalvare în prezenţa asistentei. pentru a nu fi chinuit pe drum de dureri. adecvată anotimpului şi distanţei drumului <w va fi parcurs. Se vor oferi bolnavului bazinetul şi urinoarul. ea are totuşi Ircina de a pregăti bolnavul pentru transport şi a-1 însoţi pînă la Ftg. va fi îmbrăcat în lenjerie curată şi îmbrăcăminte comodă. în caz de traumatisme însoţite de hemoragii se vit face hemostază. unde trebuie să-1 predea biroului de primire. el va fi îmbăiat.unele cazuri. bolnavul poate fi transportat leu un vagon cu paturi. pentru a nu avea probleme In această direcţie pe drum. 37. iar în vagonul cu paturi. convulsii etc. imobilizate. contracţii. Punerea bolnavului în autosalvare (fig. în funcţie de starea luiliiavului. transportul Itraspitalicesc nu mai cade în competenţa asistentei. Dacă starea bolnavului reclamă. 37). pe braţe. competiţii «portive etc. în unele împrejurări (accidente de circulaţie. împreună cu toată documentaţia. avioane «imitare şi helicoptere se va face cu targa pe care va fi pus patul Ini. Aşezarea bolnavului în vehicul va fi In funcţie de afecţiunea de care suferă. în vederea evacuării scaunului şi urinii. După cum am arătat şi mai sus. Fracturile şi luxaţiile vor fi bine. excursii.) poate să fie necesar transportul urgent al traumatiza- 119 . Pregătirea bolnavului pentru transport. Incul de destinaţie. Pansamentele vor fi controlate şi la nevoie refăwiUi. pentru distanţe mari. i se vor da doze suficiente de tttt'lmante.

traumatizatul va Fig. iar cea din spate apucă spătarul. Această metodă se utilizează numai pentru distanţe mici. Transportul cu t argile im provizate se face după tehnicii arătată la transportul cu targa. pînă la primul punct sanitar. Dacă în lipsă de material nu este posibil să se improvi zeze o targa. asistenta trebuie să improvizeze din materialele existente condiţii prielnice pentru transportul bolnavului cu orice mijloc de transport. 38. însoţirea bolnavului pe drum. Ridicarea scaunului se face cu mişcări sincrone sub comanda persoanei din faţă. iar cealaltă în spatele trauma tizatului. palton (în acest din urmă ca/ se introduc două bare de lemn în mînecile paltonului întors p» 1 dos şi încheiat). 38). O targa improvizată se poate confecţiona din cearceaf. insuficienţă respiratorie etc. Nu se pot transporta cu aceastil metodă bolnavii inconştienţi şi cu fracturi. pătură.ţilor în lipsa mijloacelor obişnuite de transport. TJnele autosalvftr! 911 . Trusa de urgenţă o va alcătui după natura compli caţiilor şi accidentelor ce s-ar putea instala în cursul transportului : dureri. Asistenta trebuie wft fie înzestrată cu tot ceea ce i-ar trebui pe drum pentru acordarea unui prim ajutor. — Reanimarea bolnavului cu pulmotorul Drăger în timpul transportului tu fi transportat pe braţe. Targa se poate înlocui cu un scaun : traumatizatul se aşazil pe un scaun cu spătar. însoţirea bolnavului este bine să o facă acea asistentă care 1-a îngrijit în spital. în aceste cazuri. cunoscînd bine bolnavul şi afecţiunea lui. uşă etc. hemoragii. scînduri. fiindcă. iar două persoane se plasează una în faţă. autosalvarea. ea va putea să-i acorde pe drum un prim ajutor la nevoie şi va fi în stare de a da lămuriri suplimentare la instituţia unde a fost transportat (fig. Cea din faţă prinde picioarele dinainte ale scaumi lui. foi de tablă.

. pretinzînd la nevoie de la conducător o deose-4 atenţie la curbe şi la drumuri accidentate.. vomica etc. Asistenta va însoţi bolnavul pînă la medicul . La reîntoarcerea la locul de muncă va raporta medicului şef secţie modul cum a suportat bolnavul drumul şi starea în care ' i'uşit să-1 predea la destinaţie. Ei vor fi transportaţi totdeauna împreună cu mama. ca şi excretele captate şi păstrate de pe ilriiin. iic. independent de al. asistenta medicală va ţine bolnavul '» supraveghere. însă în fond pe baza aceloraşi principii ca şi în cazul Miluiţilor. oxigenoterapie şi alte utilaje şi aparate oware pentru ca măsurile de reechilibrare a funcţiilor vitale să limită începe sau continua şi în timpul transportului. In funcţie de starea bolnavului. în cazul transpor-lui cu aviasan. se va îngriji să nu se depăşească altitudinea de i()0 — l 500 m.il starea lui întrece capacitatea ei de ajutorare. va regle••nt. Excreţiile neobişnuite 'r bolnavului. ea va căuta să menţină moralul bolnavului şi la nevoie. prevăzute cu mijloace ti»* încălzire şi incubator de transport sau coşuleţe speciale din nuiele nu 11 material plastic căptuşite cu pături de lînă şi perne încălzite 117 . ca : hematemeza. cerînd la nevoie ijutorul mecanicilor din vehicul. Dacă el se simte rău va dispune oprirea maşinii. le va prezenta împreună cu bolnavul. ulii-i ajutorul necesar.•ii»ate la transportul cazurilor de urgenţă sînt înzestrate cu aparate respiraţie artificială. Predarea bolnavului.a viteza maşinii. în tot cursul 'Mimului. le va capta i vase închise şi le va păstra pînă la predarea lui. va dispune oprirea bolnavului la prima instituiţi nanitară de specialitate. Pentru liniştea bolnai i i este bine dacă rămîne lîngă el pînă ce va fi amplasat în patul Documentaţia referitoare la bolnav : copia foii de observaţie. melena. «MI autosanitare sau avioane special amenajate. lillctul de transfer etc. Transportul sugarilor şi în special al imaturilor necesită o grijă rtwwobită. TRANSPORTUL COPIILOR Transportul copiilor se face numai cu însoţitori. care-i va putea acorda acestuia îngri-ii'llti de urgenţă. Asistenta trebuie să controleze temperatura bolnavului şi venHuVia mijlocului de transport în cursul drumului. sub suprave-atentă.il aerul din cabină nu este condiţionat. în cursul transportului. depăşire care ar putea provoca tulburări respiratorii ic.rdă al instituţiei unde a fost transportat.iira vehiculului.>.

Indicaţiile medicului privind îngrijirile ce trebuie acordul^ imaturului pe drum vor fi notate în mod exact. Micoren sau Karion). . înainte de transport. Medicaţia acordată în timpul drumului se notea/.so. pansamente şi casoletă cu lenjerie de rezervă. într-o foaie pe care o va ataşa la documentele cu care transporlrt imaturul. asigurînd pe tot parcurnul drumului. dopurilor de la termofoare sau sticle calde. în acest ultim caz. 12—14 pentru dezobstruarea căilor respiratorii). pen. termoreglarea şi va înregistra orice schimbare ce s-ar produce In starea copilului ca : crize de cianoză. pentru acest lucru de la medic. se va verifica încă odată etanşeitaten. Cofeină. indiferent de anotimp. sonde Nelaton (nr.rt. Aut. pentru a crea condiţiile necesara transportului imaturului. apnee. imaturul va primi tratamentul de ur< genţă. circulaţiu. o temperatură de 24—26°. în lipsa unor astfel de vehicule special amenajate. asistenta însoţitoare va urmări 'in permanenţă funcţiile vitale ale imaturului: respiraţia. în cursul transportului. trusă de urgenţă cu seringi. modificări <h» puls. toate în stare de perf« ctă sterilitate.cu termofoare sau sticle cu apă caldă. paloare. se poaln improviza o autosanitară obişnuită. Imaturul va fi îmbrăcat corespun zător cu înveliş de vată şi aşezat în incubator sau într-un coş căptu şit şi încălzit. Predarea şi raportarea executării sarcinii de transport se fiio la fel ca şi în cazul adulţilor. răcirea sau supraîncălzirea lui luînd imediat măsurile necesari» de îngrijire. Trusa se completează cu medicamente analeptin» cardiovasculare (Mcetamid. Asistenta însori toare va porni cu copilul numai după ce a primit aprobare speciairt.o sanitara trebuie să fie prevăzută cu sursă şi mijloc de administniti oxigen (butelie cu tub şi pîlnie).

fiind întreţinute. materiale plastice etc. tehni• ' do tratament necesită o serie de instrumente. care. 119 . examinările clinice şi de laborator. Contactul spatulei cu mucoasa linguală pe o suprafaţă mai întinsă excită terminaţiile nervoase ale acesteia.INSTRUMENTARUL îngrijirea bolnavilor. păstrate. chirurgia. din plastic sau din Mda. tu practica curentă de îngrijire a bolnavului se utilizează un măr restrîns de instrumente. INSTRUMENTARUL NECESAR EXAMINĂRILOR SI TRATAMENTELOR CURENTE INSTRUMENTE Şl MATERIALE PENTRU PRECIZAREA DIAGNOSTICULUI Spatul» linguală (apăsătorul de limbă) serveşte pentru apălimbii la examinarea cavităţii bucale şi a faringelui. Apăsătoarele de limbă se confecdin oţel-carbon sau oţel inoxidabil. încît cunoaşterea lor constituie o specialitate aparte. oto-rino-larinlojjia. care-i dau o formă de S. stomatologia etc.. Instrumentele uzuale necesare pentru examinare şi tratament confecţionează din metale. •rilizate şi în parte utilizate de asistentă. sticlă.o. Unele •oiiilităţi ca : obstetrica şi ginecologia. Instrumentele medicale au o varietate foarte mare. Din acest motiv. Este i r mată dintr-o lamă lungă de 12— 15 cm prevăzută cu două unduiri Moare. aceasta trebuie să le bine. necesită un număr atît de mare de instruii|. cauciuc. Totalitatea ustenlor utilizate în practica medicală constituie instrumentarul.

cornetul sau pa v l lionul este înlocuit cu o cutie de rezonanţă de formă cilindrică p lai fi. Aceasta se aplică po teritoriul de explorat (pîlnia sonoră). Auscultatiii cu Stetoscoapele biauriculare este foarte comodă. O formă specială a acestor stetoscoape serveijlo pentru auscultarea zgomotelor cardiace ale fătului. acustica corespunzăl oiiro şi elasticitatea tuburilor de cauciuc. La cealaltă extremitate. Stetoscoapele se confer ţionează din lemn. legate între ele printr-un arc metalic şi prevăzute de asemenea cu cîte o olivă.i linguală este îndoită în unghi drept. Unele dintre Ho sînt demontabile. Sunetul se propagă în stetoscop nu numai prin coloana interi oară de aer. spatul. fiind utilizai o în obstetrică. în esenţă. iar pavilionul stetoscu pului se aplică pe porţiunea de examinat a corpului. Calitatea superioară a unui stetoscop reiese din: îmbucumit precisă a pieselor. ci şi prin pereţii lui.oii de ebonit. tubul stetoscopului se întinde sub forma unei plăci cu 6—8 cm diametru. La unele stetoscoape flexibile biauriculare. Stetoscopul serveşte pentru auscultarea inimii şi plămînilor. prevăzute la capătul opus cu cîlc o olivă. în unele cazuri. atît pentru medic. Acest tip < li > stetoscop se numeşte stetoscop flexibil biauricular. numită pavilion. închisă printr-o membrană subţire de ebonit sau celuloid. avînd o extremitate lărgită în formă de pîlnie sau cornel. 120 . Aceste stetoscoape poartă denumirea de fonendoscop (fonendoscopul Binaschi) şi au menirea de a amplifica fenomenaliacustice. finisarea lor perfectă. pentru a reduci la minimum suprafaţa de contact cu limba.unele spatule linguale sînt prevăzute cu o serie de orificii sau sîn! formate numai dintr-o margine îngustă de metal. Stetoscopul tip „Filatov" constă dintr-un pavilion de metnl sau material plastic de care sînt fixate 2 tuburi scurte metalice.5 cm. dintr-un tub cilindric d« 15 —20 cm. aşa încît deseori devin greu de apreciat. oît şi pentru bolnav. Cu ajutorul acestor tuburi metalice şi alarculuisefixoux. Aceste olive se introduc în urechi. metale sau materiale plastice. La aceste steto scoape tuburile de cauciuc pot fi prelungite şi cu două tuburi metalice.ft mai bine stetoscopul în urechi în timpul auscultaţiei. Prin întărire însă. avînil fiecare o lungime de 40—50 cm. numită placa auriculară (pîlnia acustică). De accaHlfl membrană poate fi ataşată o vergea metalică terminată cu un bnl. Stetoscopul se compune. Este unul din instrumentele cele mai importante pentru examinarea bolnavului. caracterul fenomenelor acustice se mod i l'irrt de obicei. I > r capetele acestor tuburi este prins cîte un tub de cauciuc. cu un diametru de 2.

miductul auditiv extern etc. pentru declanşarea reflexelor cutanate şi examenul sensiOglinda îrontală este un dispozitiv pentru iluminarea cu lumină flcctată şi examinarea cavităţilor prefoimate ale organismului ii re comunică direct cu exteriorul: cavitatea bucală. Oglinda "Ic prevăzută cu un orificiu central şi are o distanţă focală de 15 in. Oglinda este mobilă. i-rinţă). Partea metalică a ciocanului este nichelată şi pornită. alamă nichelată sau din porţeHuprafaţa exterioară a speculelor trebuie să fie absolut netedă • linuţios polisată. iie după calibrul lor. canelate la ambele extremităţi. lăsînd să pătrundă i le de lumină în interiorul foselor nazale. Speeulul auricular serveşte la îndreptarea canalului auditiv '' ni pentru examinarea porţiunilor sale profunde şi a timpanului ijutorul oglinzii frontale. din argint. care se prelun. Există diferite modele de specule nazale. Braţele ' nlroduc într-unul din orificiile nazale şi apoi prin strîngerea modei i a mînerelor dilată orificiul nazal respectiv. Este format dintr-o coadă (mîner) şi ciocanul propriu-zis. i ud ca mîner) şi duble. Valva vaginală serveşte pentru dilatarea vaginului în vederea menelor sau tratamentelor intravaginale. La unele ciocane de reflexe şînt adaptate şi piese anexe (ac. faringiană. care se introduce în • luciul auditiv extern. Se confecţionează în patru dimensiuni.M'Hc dincolo de articulaţie cu 2 braţe fasonate. Acestea se desfac în timpul examinării prin strîngerea • i merelor. canelate numai la o extremitate (cealaltă . După formă se "«nu : valve simple. Mlnerele se confecţionează din metal sau material plastic. îndreptate perpendiii Iar pe mîner. 121 . Speculul auiicular este format dintr-o ii pîlnie metalică cu tubul uşor prelungit. trebuie să fie bine fixată pe ramă.Ciocanul de reflexe serveşte pentru declanşarea reflexelor ostecImdioase. perfect finisată. Valvele vaginale au uni diferite. permiţînd îndreptarea ei în orice direcţie ÎMI. Speculul nazal serveşte la examinarea porţiunilor profunde ale • • i w lăţii nazale. Dimensiunea braţelor variază între 40 şi 50 mm. iar cio-' unul propriu-zis din metal la al cărui capăt se adaptează o piesă • • • cauciuc pentru ca loviturile de percuţie să aibă o elasticitate n espunzătoare. Ele sînt fnimate din 2 ramuri arcuite şi articulate (mînerele). se con(miiează din alamă nichelată şi polisată. iar reflectarea luminii să se facă corect. Oglinda frontală este formată dintr-o oglindă sferică concavă 'Uată pe un cerc de material plastic cu diametrul reglabil. pentru femei nulipare şi multipare.

NA nu se rupă şi să reziste la temporatura de sterilizare. Manşctu mănuşilor trebuie să acopere ml necile halatului şi să nu trea»'rt. Este foarte impotant ca ele să fie alese totdeauna după mărimcii mîinilor persoanei care le îmbracil. fiind numerotate. toarce în afară. fie prin umflare cu aer. persoana care le îmbracintroduce mîna în mănuşa a căn margine a fost întoarsă şi ţinui i de persoana care ajută (fig. în n ut nuşile corect îmbrăcate. Mănuşile de cauciuc sînt de diferite mărimi. — Specul ginecologic bivalv. — îmbrăcarea mănuşilor de camarginea ambelor mănuşi se tu uciuc. 40) Este mai grea îmbrăcarea sin gură a mănuşilor. care se apropie sau se îndepărtează cu ajutorul unui şurub care le poate fixa la distanţa dorită. Ele trebuie să fie elastice. îmbrăcarea mănuşilor steril' se poate face cu sau fără ajutoi în ambele cazuri avînd grijă cu suprafaţa lor externă să nu <•> atingă de piele sau de alte obiect»Dacă îmbrăcarea se face ci ajutor. sub ele. 39) constă din două valvi» reunite între ele. Fig. marginea întoarnă 122 . care se mu lează pe mînă. Mănuşile d« cauciuc asigură o izolare per fectă a mîinilor celui care Io poartă. Suprafaţa valvelor trebuie să fie perfect netedă şi margini In teşite pentru a nu răni mucoann Mănuşile de cauciuc obiij nuite sînt confecţionate dintr-nn cauciuc foarte fin. permiţînd n mişcare uşoară şi executant oricărei manipulări.Speeulul ginecologie bivalv (fig. altfel fiind incomode şiputîndu-MM rupe în timpul manoperei. Controlul integrităţii mănuşilor se face. degetolo trebuie să intre complet. fie prin umplere cu lichid. în acest ca/ 40. 39.

Corpul de pompă este confecţionat dintr-un cilindru de «l lela gradat în zecimi de ml la seringile mai mici şi în jumătăţi de IM l Iu seringile mai mari. i le esenţiale sînt reprezentate printr-un corp de pompă gradat i re se mişcă un piston. Ele pot diferite modele. Seringile sînt mici pompe simple. Mîinile se vor pudra cu talc înainte de a îmbrăca mănuşile. una închide cilindrul. pe marginea <'\ cilindrului. Dacă e sînt umede. pentru ca să cauciucul. permiţînd totuşi o unicare cu corpul seringii printr-un orificiu strimt. La celălalt capăt al cilindrului. • i'mină apoi la fel şi îmbrăcarea mănuşii mîinii stingi. Corpul de pompă se termină printr-un ub cilindric. lichidul este îmi'H I . ele se îmbracă pe mîinile umede. apoi se tratează cu alcool. Dintre acestea. în alcătuirea ei intră două ^materiale : sticlă şi fier nichelat. I sub presiune în locul indicat. împreună cu amboul pe care se aplică l de injecţie. 11 b). pe care se adaptează acul. La unele ngi de capacitate mai mare se plasează excentric. terminîndu-se nli formă de ambou pe care se fixează acul. Mănuşile nesterile îmbrăcate pe mîini se spală cu perie şi cu Apun.icării nu este permisă introducerea degetelor sub marginea ' misii. în timpul . care servesc pentru •iijwiarea soluţiilor medicamentoase sau pentru aspirarea produ1 i fiziologice sau patologice din organismul bolnavului. cilindrul este prevăzut cu cîte o armăhiril metalică. Lichidul injectat se aspiră cu ajutorul pistonului în corpul de pompă >poi prin inversarea direcţiei mişcării pistonului. însă fiecare este construită după acelaşi principiu. cu sublimat sau cu altă substanţă ni iKcptică. INSTRUMENTE PENTRU INJECŢII Şl PUNCŢII Seringile. armătura metalică are forma 123 . în locul care corespunde porţiunii dorsale a mîinii şi apoi uşa se întinde pe mîna şi marginea îndoită se întoarce la loc. sînt la majoritatea seringilor centrale. pentru a uşura pătrunderea cu acul în venă (fig. La cele două extremităţi. Seringa de tip Eecoră (fig. apoi mănuşa dreaptă ridicată. 41 a) este tipul de seringă cel mai des utilizat la noi. Seringile se confecţionează numai din materiale perfect sterillKiihile. Orificiul de unicare cu corpul seringii.uiftuuşii stingi este prinsă cu degetul mare şi arătătorul de la mîna ' ptă şi mănuşa este întinsă pe mîna stingă. denumit ambou. se aduc 2 sau 3 degete de la mîna stingă sub reverul uşii.

Pistonul se adaptează perfect la suprafaţa interioară a corpi de seringă.Seringi tip Becord. cu rolul de a proteja marginea sticlei şi este prevăzut <• mică proeminenţă. închiderea corpului de pompă se asigură printr-un i 10- l'ig.unui inel. 10. UM > d — piesă intermediară (ambou metalic) pentru geringi de tip Luer.serinBâ tip T . cu ambou central. .cu ambou excentric. 2 i 5. — Seringi pentru injecţii. Armătura metalică este sudată cu un aliaj cu bază de cositoi pe cilindrul de sticlă. Seringile tip Record se fabrică cu o capacitate de 0. Acesta are două mici scobituri cu care se fixează pe proeminenţa de pe inelul metalic. l . a . b . e — seringă pentru tubemi ItnJk f — seringă pentru insulina. elastic de metal aşezat într-un şanţ ce înconjură cilindrul pluto nului. 20 şi 50 ml. După plasarea pistonului în corpul de pompă se aplică peHh acesta un închizător metalic (capac). c . 41. montat In această extremitate a seringii.5. Prin acesta se introduce pistonul metalic pnzut cu un mîner.

124 .

l'l. Seringile tip l. însă uneori se ilol'ormează prin fierbere.După cum se ştie. Fiecare piston corespunde unui anumit iindru. Are capătul pentru ac excentric. Seringa tip Roux este o seringă de tip Eecord. Seringa dentară este prevăzută cu două mînere laterale pentrn realizarea unei presiuni puternice. Alături de seringa tip Eecord se mai utilizează i alte tipuri de seringi: Seringa tip Luer (fig. Cele două armături metalice sînt legate între ele prin două bare metalice la exteriorul seringii. 42) este o seringă de pul celei Eecord. FII/. cu o capacitate de l ml. avînd o capacil i t l e de 10 ml. Seringile pentru tuberculină (fig. Se foloseşte în urologie şi otomo-laringologie. gradarea este făcută pe piston. După in-rţii uleioase. 41 c) este confecţionată mimai din sticlă. — Seringă Guyon. care ţurează injectarea. Seringa de tip Guyon (fig. \ n-stea au avantajul că nu se sparg. i tji la sterilizare. 125 . împărţite în 100 de diviziuni. cu deosebirea t rt.iuu 1 se confecţionează şi din materiale plastice. 41 e) sînt seringi de tipul Eecord «uu Luer. să fie '\contate din sticlă compactă. Nu este permisă folosirea unui piston de la o seringă la iliidrul unei alte seringi. i'rincipiul de funcţionare şi gradaţia sînt aceleaşi ii. ele se sterilizează însă 'îmi uşor şi sînt mult mai ieftine. Pentru a evita aderarea . atît la păstrare. Seringa mixtă se deosebeşte de seringa de sticlă prin aceea că u i o un ambou metalic pentru fixarea acului (fig. iar pistonul să se mişte uşor. căci în caz con-ir sticla poate să crape. Ba constă dintr-un cilindru de l iclă şlefuită în interior în care este introdus un alt iliudru şlefuit în exterior. pistonul trebuie scos din cilindru.i la seringile tip Eecord. 41 d). ce serveşte drept piston. seringile se spală cu eter sau ben-'iiil şi se usucă. metalul şi sticla au un coeficient diferit de i atare la modificările de temperatură. Ionului de cilindru. s. neutră şi termore1 intenta. Aceste seringi robuie să aibă gradare şi şlefuire perfecte. De aceea. seringa se spală după întreit nţare cu apă călduţă şi se şterge bine. Seringa tip Collin este făcută complet din metal. Are o capacitate de 100—250 ml prezintă un mîner la armătura ei distală. Ea derivă din modelul Boux şi Tollin.

Seringile pentru insulina (fig. mersul pistonului este inegal. O seringă trebuie să facă vid complet şi nu trebuie să permilil scurgerea lichidului pe lîngă piston. se închide ermetic şi se apasă pe piston cu o forţă de aproximativ de 2. Calibrarea seringii este tot aşa de importantă. Acele pentru seringi sînt. Se utilizează pentru injecţii intradermice. Dacă aceasta nu este perfectă pe toată întinderea corpului de pompă. avînd o gradaţie dublă pe o parte şi pe alta a corpului de seringă.Pentru a se putea distinge clar gradaţiile. în caz contrar. pistonul va reveni la punctul de plecare. La o seringă de bună calitate. 43 —44). 41 f) sînt de asemenea de tip Ec • cord cu o capacitate de 2 ml.5 kg pentru o seringă de 5 şi 10 ml.5 kg pentru o seringă de l — 2 ml. trecînd de această porţiune. Acele pentru seringi (fig. Pentru verificarea seringi l la aspiraţie se trage puţin pistonul.) de locul introducerii lor în organism şi de felul seringii la care vor fi aplicate. ceea ce face ca în anumite părţi să fie nevoi** de o apăsare mai puternică. apa nu pătrunde între armătură şi sticlă. de 4 kg pentru o seringă de 20 ml. Acele sînt de diferite mărimi. Verificarea legăturilor dintre tubul de sticlă şi armătura metalicii se face în felul următor : se trage apă în seringă. corpul seringii este foarl n îngust dar cu o lungime corespunzătoare pentru cele 100 de gradaţii. se astupă apoi cu degetul orificiul •de adaptare a acului şi după aceasta se trage şi mai mult pistonul. tuburi metalice fine şi subţiri. Pentru verificarea seringii la compresiune se procedează astfel: se aspiră cu seringa alcool de 90°.se injectează soluţiile medicamentoase în organism. încărcarea so face defectuos şi în timpul injecţiei o parte din lichid fuge înapoi în seringă printre piston şi corpul de pompă. Dacă seringa este bună. respectiv 40 de diviziuni. uleioase. prin caro . Verificarea gradaţiilor este de asemenea foarte importantă mui ales în cazul seringilor care se folosesc pentru injectarea unor caii tităţi precise de medicamente. eterice etc. de 3. Alegerea lor se va face în funcţie •de proprietăţile fizico-chimice ale soluţiilor care vor fi injectate •(soluţii apoase. se astupă cu degetul orificiul unde se adaptează acul şi se exercită o presiune moderaţii pe piston. pistonul poate să sară şi lichidul de injectat să pătrundă mai brusc în ţesuturi sau în venă. cu o extremitate ascuţită. şi se recoltează unele lichide. Seringa nu trebuie să permită scurgerea alcoolului între piston şi cilindru în decurs de 11/2 minute. 126 . volumul de 2 ml fiind împărţit în 20.

tăiat în formă de lliitfhi. ele mod curent. Se înmieşte utilizarea unor piese numite vîrfuri intermediare.ţionate pentru seringile HII Itecord. vîrfurile acelor pentru Injecţii sînt de trei tipuri: vîrfuri lungi. bine ascuţite. între 0. Eestul acelor se notează numai după diametrul şi lungimea lor. Diametrul acelor pentru injecţii variază între 0. Capul trebuie să se tmi.20 mm. cu scopul de a se l ou. platină. lungi pentru destinaţii speciale.90 mm se notează de la l la 20. vîrfuri scurte. fără să permită scurjjoioa de lichid împrejur. dar mai din oţel-carbon sau oţel inoxidabil. acesta trebuie să o străpungă uşor.10 şi 0. După înclinaţia planului de tăiere al biroului. l distincte : capul şi tubul acului. —rAce pentru puncintravenoase. să taie pielea bolnavului şi nu să o rupă. fără să produc vreun zgomot. Capul •M'olor poartă de obicei numărul ilimcnsional al acului. Apăsînd acul încet dar cu forţă crescîndă asupra pielii. pentru puncţii şi injecţii Fig. jecţii intramusculare.42 şi 3 mm.eze perfect la amboul •omizilor.pt. 127 . valoarea cifrelor fiind invers proporţională cu calibrul lor. Acele cu diametrul cuprins.ip Luer. t?>. Tubul acului porneşte de la ciip şi se l''ig. şi vîrfuri jumătate ţie lombară. Capul acelor se confecţionează Ipil două tipuri: unele pentru seringi tip Record şi altele pentru >iii(ţi tip Luer. 4:4. nefiind folosite în Acele trebuie să fie drepte şi flexibile. pentru injecţii subcutanate şi intramusculare. Ascuţişul lor se verifică prin străpungerea unei piei fine naturală sau artificială de căprioară întinsă-pe un tambur. numit bizou. aceste din urmă avînd un diametru mai mare. adapta la acestea şi acele nfoc.42 şi 0.. — Ace pentru intermină printr-un viii ascuţit. iar grosimea pereţilor între 0. io «e aplică pe amboul serin'nr (.Acele se confecţionează din alamă nichelată. Ele sînt alcătuite din două.

TABELVl II Diametrul. Trocarele se deosebesc prin dimensiunile lor. Tocarele pot fi drepte sau curbe. Acesta împiedică astuparea acului şi se utilizează şi pentru curăţirea lui. însă şi cel mai mic este mai gros decît un ac obişnuit de puncţie (fig. Trocarul este format dintr-un mîner prelungit prin s t i letul ascuţit care pătrunde într-un tub de metal numit cămaşa tro carului sau canulă. Stiletul în realitate reprezintă vîrful ascuţit n l trocarului. Există trocare la care m" pot ataşa mai multe stilete de diferite mărimi. Pensele simple au diferite forme după întrebuinţare.6 0.80—1. Cele curbe sînt folosite pentru puncţia vezicii urinare.90 0. INSTRUMENTELE UTILIZATE ÎN TRATAMENTUL CURENT Pensa simplă este o pîrghie de gradul trei care serveşte pentru prinderea şi manipularea obiectelor sau ţesuturilor care nu trebuiţi atinse cu mîna. din oţel-carbon sau oţel inoxidabil. la care se adaptează un tub de cauciuc în timpul puncţiei.80 1. Ea este formată din 2 braţe metalice. Pensele anatomice (fig.60 1—3 0. puncţii şi anestezie lung lung scurt diferit scurt lung Acele trebuie să fie înarmate cu cîte un fir de metal de grosimt* corespunzătoare.42—0. Pensele ex<» cutate din oţel-carbon trebuie să fie acoperite cu un strat de nichot sau crom. sudate la una din extremităţile lor. stiletul este fixat de mîner prin înşurubare. Sînt trocare care au şi un tub lateral pentru scurgerea lichidului.70—1. lungimea şi vîrful apelor Felul acului Diametrul (mm) Lungimea (mm) Vîrful Pentru injecţii intradermice 0. cele din oţel inoxidabil trebuie să fie perfect polisate. 45). 46). Capetele de apucare ale acestor pense sînt prevăzute în partea lor interioară cu crestături mici cart» intră exact în şanţurile corespunzătoare din partea opusă dacă pensa 128 . în acest caz. Este un instrument folosit pentru străpungerea ţesuturilor şi extragerea lichidelor.20 0. Trocarul. el este protejat de un apărător.20—3 6—13 35—40 50—70 30—40 80—160 70—100 80 scurt Pentru injecţii subcutanate Pentru injecţii intramusculare Pentru puncţii venoase Pentru puncţie lombară Pentru perfuzie subcutanată Pentru aspiraţii. numit mandren.5—0.72—1.

l'ensele chirurgicale (fig. Sînt folosite pentru apuţesuturilor. — Trocare 11 n i paraeenteză. 47. Fig.•are adiferitelor obiecte : ace de seringă. ele se folosesc pentru . <>lu anatomice sînt de diferite dimensiuni. — Pensă pentru limbă.l" l. Fig. 47) se deosebesc de cele anatomice prin fn| ilni că în loc de crestături au. 45. 4fi. — Pense chirurgicale. dinţi (cîiiige) lungi de circa 2 mm.fiiţa exterioară a braţelor este netedă sau poate să fie crestată. Această articulaţie permite demonstrarea instru-nunitului pentru a fi curăţat cu minuţiozitate. i ii. — Pense anatomice. Fig. pe partea interioară a extremităţii In a ((dor. Fălcile pensei pentru . fonia. narcoză etc. 48) se foloseşte pentru tra-UtMra limbii în caz de cădere a ei înapoi./. Pensa pentru apucarea limbii (fig. . tampoane de vată etc. Se folosesc pentru introducerea tampoanelor în urechi şi la îndepărtarea corpurilor străine din canalul auditiv extern. în stările de inconştienţă. Pentru i'ii colo două capete ale pensei să coincidă exact există o mică proie-inintuită pe partea interioară a unui braţ şi un orificiu corespunzător |M* celălalt braţ. care la strîngerea lor menţin vîrfurile în poziţie co-UM'lă. Aceasta este formată din 2 braţe reunite cu ajutorul unei şaniere (luticulaţie cu şanţ). l Pensa pentru urechi are braţe curbe sau în baionetă. 48. pentru susţinerea marginilor plăgilor în momentul etc.ionează bine şi în felul acesta capetele pensei se închid perfect.

... io 12 g .

limbii Iad* şl o. Iar imni'r<«l<« pol/ fi fixate ou H j u torul uno Vcnlicnrou rezistentei şi elasticii . Fixarea mai strînsă a fălcilor se face prin ficarea cremalierii pe ceilalţi dinţi. Pensa ginecologică. articulaţia la ambele tipuri este demonstabilă (cu pivot). 41)) sînt folosite pentru apucarea iji comprimarea vaselor traumatizate. Pensele hemostatice(fig. extremitatea fălcilor trebuie să se suprapună exact în momentul închiderii cremalierii pe primul dinte. 130 . avînd marginile perfect tăioase. Trecerea cremalierii de la un dinte la celălalt trebuie să se facă uşor şi lent. 6 — în tehnica tratamentului cu perfuzii. fălcile se suprapun pe toată lungimea lor.Cea 111:11 folosită formă este pensa cu dinţi. Cele mai întrebuinţate sînt pensele hemostatice cu dinţi (pense Kocher) şi pensele cu f aici ovale prevăzute cu dungi transversale (pense Pean). La închiderea pe ultimul dinte al cremalierii nu trebuie m\ se observe deformaţiile pensei. care se deosebesc prin particularităţile fălcilor. Braţele pensei hemostatice cu dinţi sînt mai lungi decît acelea ale pensei cu fălci ovale . £Tu se admite nici o deplasare laterală a marginilor fălcilor. pensa nu trebuie să prezinte deformaţii. Foarfecă. iar în apropierea mînerului sînt prevăzute cu cîte un dispozitiv de blocare cu cremaliera şi dinţi.&(\ i pontici se faco prin strin gerea unui tub de cauciuc cu diametrul de 10—12 mm între fălcile pensei. Verificarea rezistenţei si elasticităţii pensei se face prin strîngerea unui tub de cauciuc. tifon sau alte materiale după felul pensei şi fixarea pe ultimul dinte al cremalierei. La o pensă de bună calitate. La extremităţi are dinţi ascuţiţi. Ele sînt construite după principiul pensei pentru apucarea limbii.cu dinţi. a . Aceste pense au o articu laţie demontabilă cu pivot. Se confecţionează din oţel-carbon sau oţel inoxidabil nichelat respectiv polisat. Atunci cînd cremaliera este închisă pe ultimul dintre ei. — Pense sîngerînde. care se îmbucă perfect atunci cîn< l cremaliera este fixată pe ultimul dinte. După blocarea braţelor în acest fel. însă au o largă aplicare şi hemostatice. Fig. transfuzii etc. 43. Există mai multe modele de pense hemostatice.

prelungite fiecare cu un cuţit cotit şi articulate 'iil. Foarfecele cu cioc sînt folosite la scoaterea pansamentelor gip' ii. alimentaţie artificială etc. Al doilea tip este acţionat de un şurub. adică braţele lor se pot desface u Intermediul unei articulaţii cu pivot sau cu un şanţ. 51). fiO). (fifţ.<i. l'restuburile (fig.t n do nhlpftl » l t > 14 HUN 17 Cin . Cel luni des utilizate sînt prestuburile Mohr şi Hauffmann. l'nnlr s : i n ( urlxi ol. lor iln'|iln. Primul tip închide tubul prin acţiunea unui arc de oţel . Braţul Mi'ior este mai lung decît celălalt. foi'lu:i. perfuzie. aspiraţie. rtg. ci numai pentru înahlilwea lui. Aceste foarfece sînt formate din 'ihiere îmbinate. avînd extremitatea rotunjită. Aceasta mito ca după folosire să se cureţe bine. încercarea acestor foarfece se face tăind numai jMMiHiirnent gipsat întărit gros de 15 imn. Foarfecele pentru tăierea pansamentelor se întrebuinţează mai 'i In sala de pansamente. — Diferite tipuri de foarfece. maryluilo secţiunilor nu trebuie să se sfărîme sau să se retragă.nrliitlrt. Braţele lor sînt articulate printr-un pivot. Unele foarfeci sînt demontabile. MI foarfecelui i . Ele sînt mai mari decît celelalte tipuri şi o formă frîntă.s. cu care se poate vin'isi distanţa dintre două bare metalice. Prestuburile sînt dispozitive simple care servesc pentru reglarea şi închiderea tuburilor de cauciuc de la aparaM« de transfuzie. iar supraf n ţ n. acest prestub nu poate fi utilizat pentru reducerea lumenului tubului. lor trebuie să rămînă netedă.ilfinuea laicului l'n irl'ocolor BO faco tăind 2—4—0 straturi i Tifonul nu trebuie . Lungimea lor este de 30 cm. 50.Ji: t lunece între lame. între care se aşază tubul de 131 . şi ml NO deschidă uşor. iar braţele trebuie . La această încercare.r-un şurub.

pidă şi precisă a intervenţiilor . Ea este formată dintr-un mîner care poiilo fi din metal sau din material plastic. Lungimea lor variază între 12 şi 15 cm. Lanţeta de vaccinare. în care este introdus şi fixat ni şurub. butonal<< etc. Bisturiul trebuie să fii» foarte ascuţit. lumenul tubului fie prin compresiunea progresivă a unui cilindru care se rostogoleşte într-o şină (fig. avînd în vedere că de aceasta depinde efectuarea ru. 52. — B isturie cu lam e diferite. spre vîrf. Cele mai multe reduc sau închi'l Fig. — Prestuburi — model Mohr. Cu ajutorai acestui prestub se poate calibra uşor şi dupn necesităţi lumenul tubului de cauciuc. Ele sînt formate din miner şi lamă. care se aruncă după utilizare împreună cu aparatul. Fig. 51 c) fie prin realizarea de frîn turi de-a lungul tubului cu ajutorul unor plăci metalice. Mînerul este mai Iun n decît lama şi este mat sau polisat. Bisturiele sînt principalele instrumenlo tăioase. de aceea asistenta medicală le v i i întreţine totdeauna în perfectă stare de funcţionare. Sonda canelatâ se întrebuinţează pentru explorarea traiectelor fistuloase şi determinarea direcţiei acestora.cauciuc. Bisturiele (fig. Este confecţionat din oţel de înall ii calitate. Ele sînt confer ţionate după modele foarte variate. -5/. cu lamă curbă. Aparatele de perfuzie şi tram fuzie din materiale plastice sînt prevăzute cu prestuburi proprii. pentru explorarea cavi132 . Sondele Sînt instrumente destinate pentru introducerea l oi 1 în conductele şi traiectele pre. lama lor fiind mai tăioasil. Se utilizează pentru scarificarea pielii in vederea unor vaccinări. Bisturiele curbe au o lamă mai lată spre capăt. Bisturiele pot fi drepte. c — prestub din material plastic.sau neformate ale organismului. 52). vîrful metalic. partea lor cea mai tăioasă fiind cea din mijlocul lamei. & — model Hoffmann. Bisturiele drepte au formă alungită. Vîrful are formă de lopeţică ascuţită. cu vîrf ascuţit.

oa-o leza. cauciuc sau 11 i n (. pe care ar il. Sondele canelate trebuie l ie drepte să aibă o su-•l'iiţă netedă şi marginile Honda butonată are forma nnci tije rotunde. Are o lungime de 16 cm şi diameli ni de 2.un material plastic. Acestea sînt confecţionate 133 . 53. Este executată îl l n argint sau alte metale nichelate şi polisate. Pentru drenarea vezicii urinare la femei se utilizează sondele <l/.• lor. Sondele uretrale pentru noi pot fi executate din niH.Avînd în vedere ole vin în contact cu mucoasa uretrală şi vezicală. 53 c).al. la 1 1 ullătura vezicii urinare. butonată In iinibele capete. cele mai fbuinţate au o lungime de 14—17 cm. prevăzută in şanţ. Urechea (icl)uie să fie perfect ovală. nu praf aţa ei netedă.!•. ele au o lungime de 15 Fig. Pe sondă Kilaton. prei i u şi la drenarea vezicii. iar celălalt lăţit în formă 11 Iacă triunghiulară. (hi este formată dintr-o lamă metalică îngustă şi lungă. este necesar ca pe suprafaţa lor să nu existe nici un • l de zgîrieturăşi polisarea lor să fie minuţioasă. — Sonde uretrale a — cm şi vîrful în formă cioc. sau cu un lnil. lungindu-se IM nivelul butonului. sticlă. Ele se execută din fier sau alamă. 6 — scndo. c — sondi acesta se găsesc l —2 orificii laterale. Un capăt al sondei este rotunjit.9 mm. pentru introducerea tampoanelor cu ocazia pansamentelor etc. Tiemann. Cele inui bune sînt acelea din •nşrint. Malecot sau Casper. margini Io Ieşite.on la un capăt şi o ureche In celălalt.er (fig. Sondele uretrale sînt f oloNite la eliminarea urinii. Sonda trebuie să se poată îndoi la un unghiu de 90° şi nft HO îndrepte apoi fără să jiroainte vreo f rîntură la locul •In îndoire.

iar gradaţiile următoare cxi cîte 1/3 mm în plus. Ele sînt prevăzute cu mandrene. l —2 orificii. dintre care cel larg reprezintă sonda propriu-zisă. Astfel gradaţia a 3-a are un diametru de l mm. Dacă marcajul se şterge. Aceste sonde sînt prevăzute cu două lumene paralele. la aceeaşi extremitate. sondele uretrale prevăzute cu balonaşe umflabile (fig. care la acest nivel este mai îngustat şi se introduce în vezică. materiale plastice sau metal. —S o n. gradaţia a 6-a 2 mm. iar în apropierea vîrfului. aTÎnd extremitatea care se introduce în vezică umflată. Determinarea sondelor cu ajutorul acestor scări se face prin stabilirea ultimei găuri. sonda este prevăzută la cealaltă extremitate cu un balonaş de control caro se umflă şi se desumflă împreună cu primul balon. Sondele de cauciuc au o consistenţă moale sau semimoale. Pentru controlul gradului de umflare a acestui balonaş. 134 . 54). F ig . „scări pentru determinarea diametru lui cateterelor Charier". Diametrul sondelor exprimat în unităţi Charier este marcat la capătul lor deschis. 5 4 . Se insufla apoi aer prin lumenul corespunzător al sondei. umf-lînd ambele balonaşe. Grosimea sondei se exprimă în unităţile scării de gradaţie Charier. iar cel strimt serveşte pentru umflarea balonaşului din apropierea vîriului sondei. în care sînt tăiate şi marcate găuri începînd de la prima pîna la a 30—a gradaţie (l cm). gradaţia :i 18-a 6 mm etc. prima gradaţie echivalînd cu 1/3 mm din diametrul extern. prin care sonda încă poate fi trecută. ele sînt de mai mult» tipuri. cu ajutorul cărora se introduc în vezică. Sondele utilizate pentru sondajul vezical la bărbat sînt confecţionate din cauciuc. Lungimea acestor sonde este între 24—36 cm. Sondele au o extremitate cu vîrful închis şi rotunjit. iar grosimea variază după necesităţi. cu mult succes. Dupîi modul cum este conformat ciocul sondei. utilizată în cazul spălaturilor vezicale. Capătul celălalt al sondei este deschis şi uşor lărgit. Acestea sînt formate dintr-o placă de metal de circa 4 —12 cm. In locul acestor sonde pot fi utilizate.din cauciuc moale. La această extremitate se poato aplica seringa Guyon.atunci diametrul poate l'i determinat pe aşa-numitele dă cu balonaş. cele din apropierea vîrfului împiedicînd astfel căderea sondei din vezică. iar cealaltă uşor lărgită în formă de pîlnie. Salonaşul din apropierea vîrfului se înfăşoară în stare goală împrejurul sondei.

La 45 cm de la capătul rotunjit este im Kemn. în esenţă este însă format din două piese de metal care se in135 .Hl. ciocul sondei este în continuare directă cu ' pul sondei (fig. La sonda Mercier. \ ii> mai sus de acest capăt sînt cîteva orificii x marginile netede pentru a nu răni mucoasa gu. sonda ajunge în stomac. două sau trei compartimente. faringe. La cajiiUul sondei care se introduce în duoden este fixată o piesă metalică ovalară. numită olivă.. aproape ascuţit cu o foarte uşoară 'i (lătură pe vîrf. ciocul sondei este îndoit în unghi obtuz. la fitt cm la pilor. Cînd acest semn se găseşte la nivelul arcadei dentare. în cazul manevrelor de investigaţie şi de tratament din (jură. cu pereţii groşi. laringe etc. unele prevfty-ute cu baloane de etanşeizare sau bifurcaţii pentru introducerea Unor medicamente în plus etc. • • subţiat. 56) este un t ni) de cauciuc subţire cu un diametru de Fig. precum şi în caz de narcoză. iar sonda Thiemann l runde cu mai mare uşurinţă în părţile mite ale uretrei. 55) este un tub de uciuc lung de 70— 75 cm. Sondele de metal sînt încurbate în formă Sonda gastrică (fig. 53 a). ' vîrful sondei este circular ca la sonda Nelaton. iar la 70—75 cm în duoden. La 45 cm de la arcada dentară. i n lotrul ei este de obicei de 8—10—12 mm. Pentru executarea unor investigaţii şi îngrijiri medicale se utilUoază diferite sonde cu unu. Deschizătorul de gură sau depărtătorul de maxilare se utilizează pentru deschiderea cavităţii bucale şi menţinerea acesteia în stare ili'Hchisă. la nevoie. prevăzută cu numeroase orificii laterale. Sonda Thiemann (fig. Sondele cu ciocul încurbat se angajează i uşor în canalul uretral. H 5 mm şi o lungime de 140 — 150 cm. care arată pînă unde trebuie intro«lumi sonda. Sonda este gradată din 5 în 5 cm. mii dintre capete este închis şi rotunjit. Deschizătorul de gură se confecţionează după diferite mot l i ' l c . 53 b) are ciocul de asemenea încurbat. — Sondă pentru spălaturi stomacale. sonda a ajuns m stomac.La sonda Nelaton. esofag.rică. Fonda duodenală (Einhorn) (fig. Descrierea lor o vom da la tratarea leii meilor respective. 55.

. Fig. Fig. — Deschizător de gură (a şi b). Fig. — Sondă duodenală Einhorn. SX. 59. 57. 56. — Deschizător de gură (pentru menţinerea gurii deschise). .Casolelâ.Fig.

136 .

Aceste modele se introduc printre dinţii molari ai arcadei superioare şi inferioare. ovale 'mii cilindrice.Ic. pentru colectarea salivei. confecţionat din metal emailat. i uluite la extremitate. cu punctul de sprijin comun. Modelul cel mai simplu este format din două bare metalice.ibil „sterilizat". 58). După terminarea acestei operaţii prin învîrtirea cilindrului \(crn se închid orificiile şi interiorul casoletei rămîne izolat. • urc. se introduc între arcadele dentare la mijloc. orificiile casoletei şi ale cilindrului se pot suprapune şi astfel aburii pătrund uşor în interiorul ei în timpul sterili-.Cea137 . în afară de aceasta. a pansamentelor. casoleta este înconjurată « I n un cilindru mobil. Prin răsturnarea ceasului se va scurge nisipul din cilindrul superior în cilindrul inferior într-un interval de timp determinat. Fixarea lui în poziţie se |IMΫ cu ajutorul unei cremaliere (fig. cele două bare se înşurubează piesa. prevăzute cu un capac. unite între ele printr-un canal îngust şi fixate într-un i'lutiv de lemn. 57 a). Orificiile casoletelor cu material nesterilizat trebuie să fie nepilrat deschise în timpul sterilizării. care repre-. la vărsături. îndepărtînd prin aceasta maxila-. încurbate la mijloc pentru dinţii incisivi. nlro. Uită şi axa de mişcare a depărtătorului. Unul dintre cilindri este umplut cu nisip. sticlă. Alte modele îndepărtează arcadele dentare prin strîngerea mî-'H'i'iilui. La unele modele.troduc între arcadele dentare cu ajutorul unui şurub sau cremalieră K lărgeşte deschizătura dintre ele. Ceasul de nisip este format din două recipiente de sticlă. iar casoletele cu material steril 11 chirie să aibă orificiile închise. din care motiv este folosită la. 59) sînt cutii rotunde de metal cu pereţii perfouiţi. La exterior. pentru aruncarea laiiipoanelor. Prin forma sa specială este bine adapl i i l n l â pe regiuni curbate ale corpului. Un model mai comod de utilizat este acela format din două ircnde de metal (fig. suprafaţa de contact a deschizătoarelor de gură « • n arcada dentară este căptuşită cu plumb sau cauciuc. menţinînd deschisă • ii vitatea bucală cu ajutorul a două cremaliere laterale care se găsesc in afara comisurii buzelor. Prin învîr11 rea acestui cilindru. porţelan. care se mişcă împrejurul unor axe de la bază. Casoletele (fig. Tăviţa renală este un vas de forma unui rinichi. cu orificii. 57 b). fiind formate din două pîrghii de gradul al II-lea îndoite la ui şi aşezate faţă în faţă. . prevăzut de asemenea. casoleta cu maiiTiul sterilizat trebuie să fie prevăzută şi cu o etichetă pe care scrie vi/. care prin înaintare inde-'lU'lează vîrfurile îndoite ale barelor (fig.unjite. sondaje. cu marginile lol. carton imprognat sau material plastic. i i r i i . instrumentelor întrebuinţate etc.

drenaje etc. Tuburile de sticlă au diametre diferite şi sînt utilizate pentru a face legătura între tuburile de cauciuc. cu un diametru interior care variază de la l la 6 mm. pentru confecţionarea pipetelor. Pipetele sînt tuburi de sticlă cu o extremitate efilată. PĂSTRAREA Şl ÎNTREŢINEREA INSTRUMENTARULUI Instrumentele şi aparatele cer o îngrijire atentă. fără fisuri. Placa este fixată printr-o şarnieră. La numeroase dispozitive ele se înlocuiesc cu tuburi de material plastic. ca : durata sterilizărilor. Ele sînt formate dintr-un tub de sticlă lung de5—6cm. în vederea aceluiaşi scop se utilizează şi ceasurile semnalizatoare (vezi voi. Ceasurile de nisip sînt folosite pentru măsurarea şi evidenţa intervalelor mai mici de timp. După întrebuinţare. care poate fi atacată şi distrusă.Diametrul vîrfului pipetei este de l mm. Instrumentele şi aparatele trebuie întreţinute si păstrate în aşa fel ca în oricare moment să ne putem folosi de ele. Grija faţă de instrumente şi aparate constă în manipularea lor corectă. a băilor. II fig. la aspiraţia secreţiilor. avînd pereţii de diferite grosimi. dacă este cazul sterilizate în prealabil şi aşezate apoi fiecare la locul unde se păstrează (fig. şi de perete. ceea ce permite răsturnarea ceasului după scurgerea nisipului din cilindrul superior în cel inferior. din 138 . de 2—5 şi 10 minute. la aparate de transfuzii. iradiaţiilor etc. instrumentele trebuie curăţate. perfuzii. Tuburile de cauciuc sînt folosite la irigatoare. cu ajutorul căreia se aspiră şi se picură diferite soluţii în ochi. nas şi urechi. Sînt fabricate din cauciuc de bună calitate. Acestea sînt fixate pe o placă. dar şi păstrarea lor constituie o problemă care trebuie cunoscut de asistentă.şurile de nisip sînt de două feluri: de masă. 60). pipeta este prevăzută cu o mică pară de cauciuc. să nu intre în para de cauciuc. de 15—20 şi 30 de minute. O astfel de pipetă aspiră 10—12 picături. sifoanelor etc. Tubul de cauciuc de bună calitate trebuie să fie elastic. subţiat la una din extremităţi. deoarece de calitatea lor depinde într-o măsură mare şi calitatea tratamentelor. întreţinerea şi păstrarea lor după anumite reguli. 100). întreţinerea şi păstrarea instrumentelor şi aparatelor se face după felul materialului din care sînt confecţionate: din metal. La celălalt capăt. Aspirarea lichidelor trebuie făcută cu atenţie. pe marginea căreia este gravată o scară. Din acest motiv nu numai întreţinerea. Tuburile de cauciuc sînt folosite ca accesorii pentru diverse dispozitive. Pipetele cele mai simple sînt picurătoarele normale.

lă. Se va pătrunde în toate adînciturile. în special la articulaţii. respectînd particularităţile de îngrijire a fiecăruia parte. Instrumentele din metal vor fi curăţate bine şi spălate cu peria.ic. 60. i njtă şi săpun. după această manoperă. imediat după întrebuinţare. Flg. — Perii pentru curăţirea instrumentelor. Instrumentele astfel curăţate şi uscate. se sterilizează şi se păstrează separat în dulapurile de instrumente. Instru139 . nu articulaţii. şuruburi H c. curăţate cu atenţie şi spălate în stare demontată. din cauciuc. — Păstrarea instrumentelor curate în dulapuri de instrumente. Cele care sînt folosite mai des. Instrumentele care ' iii. 61. acestea se îndepărtează cu benzină. Dacă au urme de grame sau ulei. crestături sau şuruburi vor fi desfăcute. avînd însă grijă să nu se deschidă părţile componente ale diferitelor instrumente între ele. şanţuri. Cele utilizate mai rar vor fi unse cu un strat subţire de vaselină sau ulei de parafină. şterse cu o flanelă se pot păstra nesteril în cutii metalice sau de carton.

rogoz. ca de exemplu seringile. se usuol. care curăţă bine pereţii vaselor. Acestea prin urmare necesită o curăţire minuţioasă pentru îndepărtarea substanţelor depozitate. var. Instrumentele de sticlă se păstrează ambalate în hîrtie. ştiind că murdăria se depozitează în special la locurile de joncţiune a sticlei cu metalul. se pudrează <u 140 . eprubstele. aceste substanţe fiind inflamabile. eter. avînd însă în vedere pericolul de incendiu. prin metodele arătate mai sus. obiectele de sticlă se clătesc obligatoriu cu apă distilată şi apoi se usucă. benzen. tuburi de cauciuo etc. vărsături etc. leşie. după care vor fi spălate.. Trebuie acordată o atenţie deosebită spălării şi curăţirii instrumentelor mixte.mentele tăioase. imediat după folosire se clătesc sub un curent de apă şi apoi se scufundă într-un amestec sulfo-cromic sau sublimat. Este bine dacă seringile sînt grupate după calibru în cutii separate. care permite introducerea ei în părţile cilindrice ale aparatelor (fig. spută. După spălare. Instrumentele de sticlă se păstrează spălate bine. distilată se scurge fără a lăsa picături sau urme pe el. iar seringile tip Record cu pistonul scos si uns cu vaselină. cuţitele etc. Un vas de sticlă este bine spălat dacă apa. tăviţele renale şi alte obiecte de sticlă în care au fost recoltate sînge. confecţionate din mai multe feluri de materiale. notînd şi pe capac capacitatea. învelite fiecare separat. ca : fosfatul de sodiu. avînd grijă să nu se schimbe pistoanele de la o seringă la alta. aşezate pe muche cu tăişul în sus. 61). se păstrează înfăşurate în tifon în cutii de carton sau lemn. prin ştergeie sau tamponare cu o pînză de bumbac. Instrumentarul de cauciuc (sonde. avînd grijă totodată să nu se folosească substanţe care eventual ar putea dizolva aliajul cu care sînt lipite părţile metalice de cele din sticlă. mănuşi. Seringile se păstrează perfect curate în cutiile lor originale. într-un dulap separat. Dacă vasul este murdărit cu substanţe organice insolubile în apă se întrebuinţează solvenţi organici: alcool. Pentru a spăla un vas murdar se pune înăuntru unul din aceste materiale şi se adaugă apoi apă. Vasele.) se spală imediat după întrebuinţare cu apă călduţă. Spălarea acestor instrumente se face cu perii speciale prevăzute cu o coadă. clătind energic. cum sînt: bisturiele. La spălarea sticlei cu apă caldă se pot întrebuinţa cu folos substanţe. curăţate şi uscate. unde se ţin 24 de ore. în cutii individuale pe cît posibil în cutiile originale în care au fost livrate. La curăţirea aparatelor confecţionate din sticlă nu se folosesc materiale care pot zgîria sticla. vată sau tifon.. benzină etc.

Mănuşile de cauciuc trebuie spălate imediat după folosirea lor. Instrumentarul din materiale plastice se păstrează la fel. într-un loc răcoros. îndoirea materialului de cauciuc este interzisă.utii. 141 . ruptură mică sau o înţepătură pot fi cîrpite prin lipire. împachetate în tifon şi aşezate fu c. după care mănuşile sînt uscate pe iiiliipod cu degete. grăsimi şi căldură. apoi limpezite într-o solude bicarbonat de sodiu şi dezinfectate într-o soluţie antiseptică il)limat 1°/00. apoi se împachetează fiecare i'iirat într-o bucată de tifon sau pînză şi se păstrează în cutii cu '«ţii găuriţi. soluţie de lizol 5% sau formalină). II). prin evaporare lentă. atacă instrumentele iar nubstanţele organice de pe instrumentele utilizate reprezintă medii rttt cultură pentru microorganisme. adaptat la robinetul cu apă. Soluţia dezin•Uintă se îndepărtează cu apă. cu apă şi săpun. în cutii suficient de mari pentru a nu sta înghesuite • u încolăcite. Tuburile de cauciuc utilizate pentru perfuzii şi transfuzii se •i la după o tehnică specială (vezi voi. pentru îndepărtarea substanţelor din interiorul Această spălare se poate realiza montînd sondele pe un tub l ulic cu mai multe braţe. Sondele de cauciuc vor fi spălate la un curent de apă cel puţin i | > de 5—6 ore. Instrumentarul din cauciuc trebuie ferit de contactul cu beniiii. Păstrarea lor în stare încolăcită nu este ' misă. Sondele se păstrează în cutii de lungime corespunzătoare. Petecul vii lua dintr-o mănuşe veche ruptă. căci păstrînd această formă.• . Fiecare bucată trebuie învelită separat în tifon. atît în interior. îngreunează munca în momentul h/ării. mănuşile trebuie verificate. ferit de umezeală. care le deteriorează. Este interzisă păstrarea substanţelor chimice sau a instrumenh'lor murdare în dulapurile destinate materialelor şi instrumentalului. Se recomandă ca persoanele care lucrează cu mănuşi să-şi • iiift perechea lor păstrată într-un săculeţ etichetat cu numele resînainte de a fi puse la păstrate. d sînt încă pe mîini. După uscare. Chimicalele. Sondele linie aşezate în aceste cutii pe un strat de tifon sau învelite fie•o separat. Lipirea se va face cu o soluţie cauciuc în acetonă pe ambele feţe ale mănuşii. cît şi la exterior. Distanţa între ele să fie de 2 —3 cm şi deasupra să fie >|Kirite apoi cu o bucată de tifon. bine "i'ilţat şi uscat. Pentru intervenţii rurgicale nu se vor utiliza mănuşi lipite. mănuşile se pudrează cu talc şi se jiftMtrează fiecare pereche separat. în «i pot fi aşezate drept. Cu această l odă se pot spăla o dată 5—10 sonde.

flambînd-o astfel pe amîndouă feţolo. Metode fizice. Acţiunea distrugătoare a căldurii este explicată prin faptul că sub influenţii ei se coagulează substanţele albuminoide care intră în compoziţia microbilor. pentru a nu suprainf ec1 u produsele recoltate pentru examenele de laborator. . 2. Metodele de sterilizare folosite în practica îngrijirii bolnavului se împart în două grupe: I. Formele de rezistenţă (spori) suportă însă o temperatură mult mul înaltă. Eprubetele sau baloanele sterile şi goale sau cu medii de culturA. a) Flambarea este o metodil simplă şi rapidă.. Ca metode fizice de sterilizare se folosesc : 1. uscată şi umedă. Ca metode chimice se folosesc diferite substanţe cu ac|funi» antimicrobiană. . METODELE FIZICE DE STERILIZARE Metoda cea mai utilizată pentru sterilizare este căldura. Se prinde lama cu două degete pe marginea ei şi no trece de 2 —3 ori prin flacără. Metode chimice. Se consideră steril acel obiect care este complet lipsii de orice formă de existenţă a microorganismelor. vîrful pipetelor. Căldura uscată. pe de altă parte. . grosimii membranei lor protectoare şi a uscăciunii lor. gazoasă sau solidă. Ultrasunetul. distrugîndu-se abia la 120° în timp de 15 minute. pe de o parte. Formele vegetative ale unor specii de microbi mor in 30 de minute la temperatura de 50—60° şi în 5—10 minute la 70". Sterilizarea prin căldură uscată. Căldură umedă. ^ II. avînd însă o aplicare restrînsă nefiind utilizabilii pentru sterilizarea instrumentelor.STERILIZAREA INSTRUMENTELOR Şl MATERIALELOR Instrumentele şi materialele care vin în contact cu bolnavii trebuie riguros sterilizate. din cau/a. Tehnica. gura balonului sau a eprubetei la înmV mînţări sau la recoltări sterile etc. 1. :4 3. în stare lichidă. Prin această metodă se sterilizează : lame <l« microscop. Bazele ultraviolete. Prin sterilizare se înţelege distrugerea sau îndepărtarea tuturor formelor de existenţă a microorganismelor dintr-un mediu sau do pe un obiect. pentru a evita orice risc de infectare a bolnavului. Căldura poate fi utilizată pentru sterilizare sub două formo . Ea constă în introducerea direrl îl a obiectelor în flacără. 142 . 4.

în acest caz. Se va lucra rapid şi cu atenţie. • 11 este o cutie cu pereţii metalici. Ma-nilul de sterilizat trebuie să fie perfect curat. şi numai în caz de extremă urgenţă. xător de limbă etc. eficace şi nu trebuie întrebuinţată. întrucît partea activă a flăcării în acest caz întrece rumentele. Pe peretele superior se găseşte un orificiu ii care se introduce un termometru. pe care se aşază obiectele pentru sterilizare. 1>) încălzirea la roşu are avantajul că se efectuează repede. Flambarea se utilizează în caz de extremă urgenţă şi pentru ilizarea instrumentelor de metal. avînd grijă ca dopul ţinut iînă să nu se atingă de nimic. instrumentele se ibează. ea avînd l de a distruge prin ardere microorganismele depuse la suprafaţa mă şi marginea gurii vaselor. Tehnica. găurite. pentru controlarea tempera-ii. ansa se steriliza imediat din nou. ansa nu se introduce de la în-iit. apoi se trece • metalică (portansa) orizontal prin flacără de 2 —3 ori pînă la 'i atâtea minerului. direct în flacără. de a împiedica depunerea pe aceasta -. Flambarea se utilizează la recoltarea produselor patologice pen-cxaminări de laborator. c) Sterilizarea cu aer cală este metoda cea mai bună de sterili-n a obiectelor de metal şi de sticlă. După recoltare şi însămînţare. pe care căldura uscată nu le na. Ansa se ţine alături de flacără 1—2 minute pînă ce se usucă poi se introduce în flacără şi se flambează pînă la roşu. aşezîndu-le într-o ta viţă renală. cu ia deschiderii flacoanelor şi fiolelor cu substanţe sterile. Sterilizarea la aer cald se face în etuva Poupinel (fig. uscat şi învelit în l ie. acestea rămîn în zona rece a arderii. 62). dubli izolaţi cu asbest. în interiorul etuvei Poupinel se găsesc rafturi Iiilice.u becuri de gaz. iire se toarnă alcool. care să împiedice pătrunderea aerului ctat în vas. Peretele tirior constituie uşa. iar sub peretele interior se află sistemul de încălzire electric i c. căci picăturile din produsul recoltat pot sări l ui1. ntroduc cu gura în flacără. dop a unor microorganisme din aer şi de a realiza un curent de din vas către exterior. Se ţine ansa de platină în mîna dreaptă ca un creion n arde mai întîi firul de platină pînă ce se înroşeşte. l 143 . deci metoda nu ••. Singurul i'ument care se sterilizează în mod obişnuit prin această metodă • ansa de platină.i! n pa destupare (ţinînd dopul între degetul mic şi podul palmei drepte). deteriorează instrumentele. Această metodă se foloseşte numai i instrumentele confecţionate în întregime din metal: ace de seringi. învîrtindu-le pentru ca să fie flambate plet. Prin aprinderea alcoolului. la însămînţări pe medii de cultură.

canule etc. tuburi etc. cil ajutorul cărora se poate mon Fig. 62. căci indică faptul că materia organică a atins tempn > tura de carbonizare. Hîrtia sau dopul de vată nu trebuie să fie în arse şi nu trebuie să aibă miros de fum. trocare etc. de caur» sau material plastic (sonde. sterilizări. îngălliinirea hîrtiei în care sînt împachetate obiectele este semnul unei bun. urmii < rind din timp ridicarea temperaturii. Acestea sînt formate din li cu substanţe chimice al căror punct de topire este cunoscut. După aceea se deschide uşa şi se scot obiectele sterilizate. După aceasta se introduc materialele. starea lămpii şi a tubului prin care becurile sînt racordate la surmi de gaz. apăsătoare de limbă. Cînd temperatura n ajuns la nivelul dorit. pune în interiorul lor teste speciale.). Sterilizarea prin căldură umedă.. de nu (sonde. iar dacă funcţionează cu ga/. Fierberea corectă se face numai în sterilizatoare. AM se utilizează benzonaftolul care se topeşte la 110°. se reglea/il sursa de căldură pentru menţl nerea ei. a întrerupătorului şi a cablului.înainte de a începe sterilizarea se va verifica starea termomo trului. avînd grijă ca obiectoli» să nu se atingă de pereţii aparatului şi aerul fierbinte să pătrund îl şi să circule liber printre ele. ţine temperatura dorită fărft supraveghere permanentă. pense. Sterilizarea se faco In temperatura de 160—180° tini|i de 1—11/2 ore.). Sterilizaţi» este format dintr-o cutie metalică cu capac care se închide perl'i 144 . — Etuvă Poupinel. După închiderea uşii se dă dru mul la curentul electric sau m aprind becurile de gaz. Pentru controlul funcţionării aparatelor de sterilizare se . Poupinelolo moderne sînt prevăzute cil dispozitive de termoreglare. a) Fierberea este meii" 1 cea mai des întrebuinţată de către asistentă. 2. antipirina la 11 sulful la 11 ° etc. ace. Temperatura trebuie Hrt seridicela 160—170° în 10 — IU minute. După expirarea timpului de sterilizare se întrerupe încălzirea si HM lasă aparatul să se răcească pînă la 50° sau si mai nnill. Se foloseşte peir sterilizarea instrumentelor de sticlă (seringi.).

apoi se scot cu o pensă lungă. apoi se ridică capacul şi se aşază cu partea exterioară pe o masă curată. 14 5 . Fiecare piesă va fi la rîndul ei acoperit din nou cu 2—3 straiuri de tifon. se notează timpul cînd a încetat fierberea. Dacă nu există ceas semnalizator. După terminarea sterilizării se întrerupe încălzirea. Cînd apa începe să fiarbă. cu ajutorul căruia apa din sterilizator se încălzeşte uniform. se aşteaptă pînă ce se răceşte aparatul. ne pune înapoi tava şi se acoperă din nou pînă la răcire completă. care se găsesc tot în interiorul sterilizatorului. pe un aşternut <le 4—5 straturi de tifon. Se scoate pensa pusă numai cu vîrful în apă .(fig. La partea inferioară a sterilizatoarelor electrice este montat un reşou electric. Dacă instrumentele Hterilizate sînt pregătite pentru intervenţii chirurgicale. Aceste minere sînt prinse cu 2 cîrlige. va folosi o altă pensă sterilizată prin flambare dar în nici un caz cîrligele nu se vor scoate cu mâna. 18 învelită separat şi totul va fi F < 9. cu ajutorul acesteia se prind cîrligele. se. 63). pentru a putea fi ridicat. Ele se fierb împreună cu instrumentele. Alături de obiecte se mai aşază şi o pensă lungă. Instrumentele curăţite perfect se aşază ordonat pe tava Kterilizatorului. al cărei capăt trebuie să rămînă afară din apă. l» . în interiorul sterilizatorului se găseşte o tavă din metal găurit. în timpul fierberii este categoric interzisă introducerea altor obiecte în sterilizator sau dacă aceasta este absolut necesar atunci timpul sterilizării se socoteşte din nou din momentul introducerii ultimului obiect. ele pot fi răsturnate din tavă direct pe masa sterilă. prevăzut cu 2 minere cu care se poate scoate. Se umple sterilizatorul cu apă pînă ce se acoperă obiectele de sterilizat. Se închide capacul şi se pune în funcţiune sterilizatorul. se montează ceasul semnalizator pentru 30 de minute. cu care se ridică tava Kterilizatorului şi se aşază pe capac.c.~ Fierbător electric. Se pregăteşte un ceas semnalizator.63 . Capacul are două minere îmbrăcate într-un material rău conducător de căldură. Cu aceasta se vor scoate cele două cîrlige pentru ridicarea tăvii cu instrumente din apă după terminarea sterilizării. Se aruncă apa din sterilizator. l )acă pensa lungă a căzut şi ea între celelalte instrumente în timpul fierberii.

distrugînd mai repede microbii. — se închide capacul şi se strîng şuruburile aşezate faţă în faţă 2 cîte 2 . ţinuţi sub presiune fac să crească temperatura şi în acest fel se sterilizează materialele. 146 . Cazanul trebuie să aibă pereţii rezistenţi. în această metodă. la cîţiva centimetri dedesubtul suportului pe care se aşază materialul de sterilizat. Presiunea din autoclav începe să crească. —se introduce în autoclav materialul de sterilizare. La partea sa superioară el este acoperit cu un capac care se închide ermetic printr-o serie de şuruburi mari (buloane). servind la ieşirea aerului şi vaporilor din cazan. — se deschide robinetul de vapori pentru eliminarea aerului din autoclav. b) Autoclavarea este o altă metodă de sterilizare prin căldură umedă. în interiorul cazanului se găseşte un grătar mobil pe care se aşază materialele introduse pentru sterilizare. — se aprind becurile de gaz. ceea ce atrage după sine creşterea temperaturii vaporilor de apă. Sterilizarea la temperatură mai ridicată va scurta timpul necesar. Pentru instrumentele de cauciuc. Modul de întrebuinţare : — se toarnă în autoclav apă pînă la înălţimea robinetului de nivel. Pe partea laterală a cazanului se găseşte un orificiu în legătură cu un tub de nivel şi cu un robinet de scurgere cu ajutorul cărora se poate citi nivelul apei din aparat.Pentru a preveni deteriorarea instrumentelor la fierbere. care. în loc de bicarbonat de sodiu se întrebuinţează boraxul 2 % sau sulfatul de amoniu. obiectele sînt supuse la acţiunea vaporilor de apă supraîncălziţi. Manometrul măsoară presiunea vaporilor. acesta se închide. în sterilizator se poate pune o soluţie de bicarbonat de sodiu 2 %. — în momentul în care prin robinet ies numai vapori. un manometru şi un ventil de siguranţă. Partea principală a autoclavului este cazanul în care se încălzeşte apa. în partea superioară a autoclavului sau pe capac este încă un orificiu. 64—65). Ventilul de siguranţă deschide automat autoclavul cînd presiunea a devenit prea mare şi aparatul riscă să explodeze. Aparatul întrebuinţat cel mai des pentru sterilizarea cu ajutorul vaporilor de apă sub presiune este autoclavul (fig. prin sărurile care se găsesc în apă. iar termometrul temperatura din cazan. Dedesubt se află o coroană de becuri de gaz. care serveşte pentru încălzirea apei din cazan. Aparatul este prevăzut cu un termometru. în cazan se produc vaporii de apă. care va ridica şi punctul de fierbere (pînă la 104°). care printrun robinet pune în legătură interiorul aparatului cu mediul extern.

iar în casoletele mari se va pregăti materialul necesar pentru o intervenţie. —cind a expirat timpul de sterilizare. separat. în l casolete mai mici vor fi pregătite pentru sterilizare : tampoane. necesară distrugerii tuturor microorganis melor din autoclav. Se pot pregăti pachete separate şi fără casoletă. 60. fie în casolete. de exemplu pentru o transfuzie de sînge. — Secţiune prin autoclav. De exemplu. mănuşi de cauciuc. Fig. 64. sau pot fi alcătuite truse cu toate Imaterialele necesare pentru anumite intervenţii. fiecare casoletă con-ţinînd numai un singur fel de material. se deschide roîinetul de vapori şi numai după aceea capacul autoclavului. Materialele se pun în autoclav. mai ales la sterilizarea materialelor moi. pentru menţinerea presiunii constante timp de 20—30 minute. fie în pachete seIparate. se micşo rează flacăra becurilor de gaz. ele sînt împă147 . se sting becurile şi se M a n o m e tr u Supapă Fig. Aceste grupări pot fi alcătuite în aşa fel ca să conţină fiecare Iun fel de materiale sau instrumente.— cînd s-a obţinut temperatura de sterilizare (120°). l perii. în acest caz. = T e rm o m e lrif işteaptă pînă ce acul manometrului revine la zero. feşi. seringi etc. — Autoclav cu cazan dublu.

peste care se aplică apoi o muşama şi încă un cearşaf. Pachetele se leagă bine. instrumentelor şi ustensilelor de mărimi reduse există autoclave mici. Autoclavul este prevăzut cu o bară circulară exterioară. Dacă hîrtia astfel tratată se ţine cel puţin 20 de minute la temperatura de 100°.Miclav". pentru sterilizarea hainelor. Autoclavul „Eapid" (fig. cu substanţe chimice. Materialele sterilizate în cearşaf pot fi păstrate 12 ore în stare sterilă. ceea ce ar putea împiedica pătrunderea uniformă a aburilor printre obiecte. Sub influenţa iodului. casoletele şi pachetele se plombează. iar pe hîrtia albastră-închis cuvîntul scris nu se mai vede.. în unele cazuri. falcoanelor. fără să se preseze unele de altele.5 atmosfere cu o cantitate redusă de apă. Fiecare pachet sau casoletă trebuie să fie prevăzută cu o etichetă de muşama pe care se scrie cu un creion chimic cîte şi ce fel de obiecte se găsesc înăuntru. în care obiectele se introduc în cărucioare. 66) se încălezşte cu curent electric. Controlul se mai poate face şi cu ajutorul termometrelor. în marile instituţii spitaliceşti. iar cele din casolete. cu cerneală sau cu creion chimic. reşou electric. Toate au însă dezavantajul că durata ciclului de sterilizare este de peste o oră. culoarea albastră dispare. gaze lichefiate. euvîntul „sterilizat". rufelor etc. în spitalele bine înzestrate există autoclave mari. Tampoanele se pot pregăti în săculeţe. sau direct pe plită. autoclavele ocupă camere întregi. Una din aceste metode. iar autoclavul . lampă de benzină. obiectelor de cameră. în forma de dulap. După acest interval materialul trebuie sterilizt din nou. apoi se îmbibă cu o soluţie de amidon 10%. care îl protejazâ de lovituri în timpul transportului şi funcţionării. transportabile care pot fi manipulate de asistentă chiar în secţie : autoclavul orizontal „Kapid" şi autoclavul . hîrtia îşi recapătă culoarea iniţială. După uscare se unge cu o soluţie Lugol. 48 de ore. ele vor arăta temperatura cea mai înaltă obţinută. Pentru sterilizarea la aburi sub presiune a seringilor. învelite apoi într-un cearşaf.turite şi aşezate unele peste altele. subţire. O metodă simplă şi uşor realizabilă este următoarea : se scrie pe o bucată de hîrtie albă.Miclav". Se plasează termometre maximale în diferite locuri din interiorul autoclavului. Controlul sterilizării în autoclav se face prin diferite metode. cu gaze naturale.. Acesta din urmă poate fi utilizat deci cu succes şi în lipsa curentului electric. ambele funcţionînd la o presiune de 2. 148 .. păturilor. unele din ele rămînînd nesterile. iar cuvîntul scris devine vizibil. amidonul devine albastru. a fost descrisă la Poupinel.

66.Azi se utilizează în practică şi autoclave cu ciclu rapid de funci lonare. la care evacuarea aerului se face forţat prin mijloace mecanice. Vaporii supraîncălziţi 12 Fig. i <'Hlizind o stare de vid în cîteva secunde. — Autoclav „Rapid" pentru sterilizarea seringilor. 14 9 .

Ele produc efecte mecanice. 5. confecţionate din fibre de sticlă. Ele se folosesc mai ales pentru dezinfectarea aerului din saloane. 4. Sînt produse de lămpi speciale de cuar(. se deschide autoclavul şi se continuă încălzirea pentru uscarea obiectelor un io zite de vaporii de apă. fizico-chimice şi bio logice importante. după metoda Poupinel. astfel obiectele pot fi sterilizate . precum şi pentru sterili zarea laptelui şi a apei. Ultrasunetele pot fi utilizate de asemenen. in clusiv asupra acelora.şi ambalate în pungi de material plastic. Sterilizează orice obiect cu mare eficacitate fără să le deterioreze. Pe lîngă blocurile operatoare. se utilizează agregate de tip Campson (fig. Mişcările vibratorii produse de ultrasunete pun in mişcare protoplasma microogranismelor şi cauzează modificări struc turale importante în elementele lor componente : acţiunea mecanic:'). în interiorul cărora arderea se petrece în vaporii de mercur. Bazele Boentgen. care reţin toate microorganismele în suspensie. din sălile de ra diologie sau din laboratoarele de microbiologie şi virusologie. furnizînd în acelaşi timp şi apă sterilii precum şi soluţie clorură-sodică izotonică sterilă. pentru sterilizare. Bazele ultraviolete au o intensă acţiune bactericidă. fixe sau transportabile.pînă la 160° pătrund cu forţă deodată în toate punctele interiorului autoclavului pînă printre ţesătura rufăriei. După sterilizare. 150 . Bazele ultraviolete au marele inconvenient că acţionează numai pe suprafeţele atinse. indiferent de materialul din care este confecţionat. precum şi unele staţii centrale <li< sterilizare. Razele Roentgen. Pătrunderea aerului în autoclav se face prin filtre speciale. inhibînd microbii sau întîrziind dezvoltarea lor. Razele ultraviolete.67) care funr ţionează atît cu vapori de apă supraîncălziţi cît şi cu aer uscat în călzit. a cililor şi deci la distrugerea micro organismului. Agregatele de steri lizare Campson se încălzesc cu curent electric. fără să aibă efect de profunzime. 3. Acţionează asupra tuturor germenilor. Ultrasunetele. Astfel obiectele sterilizai o prin această metodă nu mai necesită nici o precauţie în cursul tran sportului. razele p şi y acţionează şi în profunzime. Bazele ultraviolete sînt folosite de asemenea pentru dezinfectarea unor ins trumente medicale (mai ales cele optice) care nu pot fi sterilizate prin acţiunea căldurii umede sau uscate. care prin alte mijloace se distrug mai greu ca de exemplu virusul hepatitei epidemice. duce la ruperea membranei. în felul acesta timpul < l •• sterilizare se scurtează la 8—10 minute. razele y sau (3.

151 . sporii. Sub-ntanţele chimice ca : alcoolul. întrucît substanţele chimice utilizate pînă în prezent nu dau o sterilitate prefectă. clorul. nu suportă sterilizarea prin căldură şi trebuie deci sterilizate prin mijloace chimice combinate cu mijloace mecanice. l-'ig. însă de multe ori lasă intacte forme lor de rezistenţă. distrug în general microorganismele. o serie întreagă de virusuri filtrabile s-au dovedit rezistente faţă de substanţele chimice. '' u toate acestea..METODELE CHIMICE DE STERILIZARE Sterilizarea prin substanţe chimice este înlocuită din ce în ce mai mult prin metodele fizice de sterilizare. tinctura de iod. (A şi B) — Agregate de tip Campson.. Pe de altă parte. insIrumentele endoscopice complexe cu sisteme optice fragile etc. Astfel pielea bolnavului. aplicarea în practică a metodelor chimice este nertssară şi astăzi. întrucît metodele fizice nu pot fi întotdeauna utilizate. săpunul etc. 67. nuna medicului şi a asistentei.

pînă la cîteva ore. înainte de întrebuinţare vor l't bine spălate cu apă sterilă. Acţiunea microbicidă a vaporilor de formol este mult întăriUi. deoarece alcoolul de 96° coagulează prea repede proteinele. piesele componente ale rinichii! lui artificial. alcoolul trebuie să stea în contact cu germenii un timp oarecare. favorizează pătrunderea lor în toate fisurile. decît dezinfecţie propriu-zisă. precipitîndu-le la suprafaţa celulelor microbiene şi scăzînd astfel puteresi de pătrundere a antisepticului în adîncul celulei. Pentru a-şi putea desfăşura acţiunea bactericidă. pentru dezinfectarea mîinilor şi a unor instrumente. Obiec tele sterilizate cu vapori de formol. Cloramina este o pulbere albă. Pentru această metodă sîui folosite cristalizoare mari de sticlă. care. Alcoolul nu are nici o acţiune asupra majorităţii virusurilor. Difuziunea spontană de vapori de formol nu realizează o steri • lizare perfectă a instrumentelor şi aparatelor complexe. prin mişcăm i vaporilor. Această substanl. Se poate utiliza şi un amestec de alcool 70° cu glicerina 5 %. cu miros caracteristic. fără K:I rămînă părţi din ele deasupra lichidului. Alcoolul de 70° se utilizează pentru dezinfecţia tegumentelor. sau cateterele semidure. recoltări de produse patologice. puroi. ca cistoscoapele şi alte endoscoapc. sonde de intubaţie pentru narcoză. în soluţie formolul mfoloseşte pentru dezinfectarea lenjeriei şi rufăriei. precipitînd proteinele.d 152 . apoi se introduce stativul pe cam sînt aşezate endoscoapele spălate în prealabil foarte bine. Cristal i zoarele se ţin închise cel puţin 24 de ore. sau secreţii normale sau patologice. în cristn lizor se pun tablete de formol. care vor fi cufun date total timp de 30—60 de minute în soluţia respectivă. dacă vaporii sînt umeziţi printr-un hidro-evaporator reglabil. Sub formă (li vapori se utilizează la dezinfecţia camerelor. Alcoolul are însemnate proprietăţi bactericide. Din acest motiv de/ infecţia tegumentelor este mai mult o degresare şi spălare a lor. uşor solii bilă în apă. Vaporii de formol sînt folosiţi pentru sterilizarea unor instru mente care nu su/portă căldura. Se foloseşte în concentraţia de 70° care este mai favorabil:!.Tinctura de iod se utilizează pentru sterilizarea suprafeţelor cutanate în caz de intervenţii chirurgicale. deoarece resturile de formol irită nui coasele. Formolul se foloseşte ca antiseptic în soluţie de 2 pînă la 4". datorii :i microbilor care aderă de părţile anfractuoase ale acestora cu resturi de sînge. care se închid ermetic. cu care dă o soluţie puţin opalescentă.. Din acest motiv se încearcă aplicarea unor mici turboventilatoare.

Oxidul de etilen este un lichid.5 % pentru lenjeria nepătată cu. dintre detergenţi se foloseşte bromocetul (cetazol). dejecţii şi în concentraţie de 2. puroi etc. si săpunul moale format din acizi graşi i hidrat de potasiu. ca piesele optice ale endoscoapelor. care fierbe la 10.5 kg/cm 2 —3 ore. fecale etc. în care se introduc obiectele de sterilizat.cst.e folosită ca dezinfectant îutr-o soluţie de l pînă la 1. i lupă care se introduce amestecul de gaze în aparat. Sterilizarea se t' ace la temperatura de 55°C timp de 6 ore sau — ridicînd presiunea din autoclav la 1. un vid avansat. Permanganatul de potasiu este un antiseptic oxidant. La noi. urină.111 mîinilor. De exemplu. microbii. i mestec cu gaze inerte freon sau bioxid de carbon în proporţie de l 5/85. sondele şi cămilele de material plastic etc. oxidul de etilen se întrebuinţează în . întrucît în . agregatele rinichiului artificial. cit şi din punct de vedere chimic. Cu apa fac spumă la fel ca şi săpunul şi distrug. Săpunul se foloseşte sub două forme : săpunul tare. Formele vegetative ale majorităţii germenilor mor sub icţiunea săpunului. detergenţii fiind în gener al foarte solubili în apă. prin eliminarea forţată a aerului. Se utili'•ază în soluţie de 1°/00— l°/0oo la dezinfecţia mucoaselor (gît. Azi se utilizează din ce în ce mai mult la sterilizarea obiectelor fragile. secreţii. pată.5—3% pentru rufăria murdărită cu singe.8°C. format din •izi graşi şi hidrat de sodiu. din care apoi se prepară soluţiile de lucru. Oxidul 1 1 e etilen acţionează prin distrugerea nucleului celular. Avînd proprietăţi bactericide. în forma sa solubilă • loramina este folosită ca dezinfectant pentru materiile fecale. Sterilizarea cu oxidul de etilen se face în aparate asemănătoare cu autoclavele obişnuite. Acesta se întrebuinţează în concentraţie de l % pentru dezinfecţia pielii înainte de operaţie şi pentru dezinfecţia instrumentelor chirurgicale şi a bricelor de ras (pe care nu le deteriorează cu alte tlezinfectante). săpunul este folosit la dezinfec1. ele sînt îndepărla te de pe suprafaţa pielii. Se realizează. Detergenţii sînt substanţe asemănătoare săpunurilor atît din punct de vedere fizic. care nu suportă căldura. avînd însă ionii inversaţi. i mestec cu aerai explodează. Soluţiile de lucru sînt uşor de preparat. adăugînd la l litru de apă 5 ml dintr-o soluţieinamă 20% (o linguriţă plină) se capătă o soluţie de lucru de 1°/ 00Pentru soluţie de 1/500 se amestecă 10 ml din soluţia-mamă. iar prin acţiunea lui mecanică. după care se evacuează gazul 153 . Se obişnuieşte totuşi să se facă soluţiimamă de 20—25% în alcool.

ele vor fi aşezate în sterilizator fiind sterilizate prin fierbere.vor fi aşezate în fierbător în stare desfăcută. de natura sa şi de rezistenţa faţă de agenţii fizici şi chimici ce ne stau la dispoziţie. confecţionate din fibre de sticlă. timpul d<> expunere la aer cald putînd fi prelungit pînă la 2 ore dacă instrumen tele au venit în contact cu germenii septici ai gangrenei gazoase. altor instrumente de ele (fig. bisturiilo Fig. metoda de sterilizare va fi în funcţie. astfel pînă la 110°. căci în contact cu restul instrumentelor ele se tocesc. Sul» această formă. — Cutie cu suport pentru bisturie. Din acest motiv. vor fi ţinute timp de 24 de ore în alcool 70° în urma căreia timpul de fierbere poate fi scurtat la 15 minute. 68. bisturiile. înainte de fierbere. iar încălzirea prelungită decăleşte oţelul. instrumentele vor fi curăţite riguros. durata fierberii este de 30 de minute. Instrumentele tăioase din metal trebuie sterilizate cu cea mai maro precauţie. STERILIZAREA DIFERITELOR INSTRUMENTE Şl MATERIALE Metodele de sterilizare descrise nu se pot aplica la toate materialele utilizate în practica îngrijirii bolnavului. prin caro apa poate circula în timpul fierberii. 68). Instrumentele de metal pot fi sterilizate şi la aer uscat în etuva Poupinel. Instrumentele de metal vor fi fierte în soluţie de bicarbonat de sodiu 2% sau borat de sodiu 2%. după o curăţire mecanică riguroasă. Pentru reducerea timpului de fierbere. Temperatura de fierbere se ridică. iar lama va fi învelită în vată. timp de 30 de minute. 154 . Instrumentele complicate. Obiectele mici vor fi aşezate în cutii speciale cu orificii. în primul rînd. vor fi aşezate într-un cadru special de metal care împiedică atingerea. la fel ca şi în cazul autoclavelor obişnuite utilizate la vid înalt.pînă la starea de vid şi apoi se reintroduce aer atmosferic prin filtrele speciale. căci fierberea fixează materialele organice pe suprafaţa instrumentelor protejînd virusurile de acţiunea căldurii. la temperatura de 180°. model Collin. Pentru fiecare material. formate din numeroase piese.

Instrumentele şi obiectele de sticlă vor fi aşe-. înainte de a le tipune influenţei căldurii. vasele de sticlă.. Instrumentele şi obiectele de cauciuc.l. căci acesta i. aşezîndu-le între ma-i «riale textile. l >iică însă termometrul se utilizează la mai mulţi bolnavi. sau la Poupinel. se sterilizează la iloclav. dacă a fost corect pregătită. Sterilizarea se va face la 1. prin căldură uscată.!0°. Mănuşile de cauciuc vor fi ţinute la autoclav la presiunea de 2 îl mosfere timp de 20 de minute. se sterilizează la autoclav sau prin fierbere. ':M. Cauciucul suportă mai bine autolavarea decît fierberea. Fiecare obiect va fi învelit în tifon pentru n să nu se lipească cu altele sub influenţa căldurii. cloramină sau amestec sulfo«Tomic. sau dacă. seringile Luer. iar în degete se introduce cîte o luicată de tifon presărată de asemenea cu pudră de talc.i. 'lupă plecarea unuia. numai prin ţinerea instrumentelor de luc'tal în alcool. Termometrele vor fi rezervate separat pentru fiecare bolnav.o în sterilizator în apă rece. în acest caz. prin căldură umedă. ele vor fi fierte.ă obiectele sînt prea voluminoase. lindrii gradaţi. într-o soluţie dezinfectantă. o suportă destul • Io bine. baghetele de sticlă etc. fiind încălzite progresiv împreună cu • l»a la temperatura de fierbere. pipetele. Sterilizarea fără căldură. înainte de întrebuinţare. Foarfecele vor fi sterilizate prin fierbere ca şi celelalte instru mente din metal. Kle. fenol. Instrumentele şi obiectele din sticlă. substanţa dezinfectantă trebuie îndepărtată prin spălare cu apă. Fierberea se «•o totdeauna în apă distilată fără bicarbonat de sodiu. vor fi ţinute în borcane de sticlă. după metoda arătată mai sus. fiind ineficace. Instrumentele de tuns şi bărbierit utilizate de la un bolnav la 11 ui vor fi sterilizate prin fierbere timp de 30 de minute sau autoivate 20 de minute înainte de fiecare întrebuinţare. 11 orcanul avînd vată pe fund pentru a evita lovirea termometrului.5 itinosfere timp de 20 de minute. termometrul urmează a fi repartizat altui ixilnav. Se va avea 155 . sondele. el va fi spălat cu apă şi săpun şi şters cu un tampon înmuiat • u tinctură de iod. tuburile.Bisturiile pot fi sterilizate şi la autoclav.. Mănuşile bine spălate şi uscate vor fi despărţite între ele printr-o compresă de tifon cu talc. ele vor fi unse cu un strat de glicerina nu vaselină şi împachetate în tifon. ceea ce realizează o temperatură de i '. ele vor fi bine spălate cu apă şi săpun sau niiti bine cu detergenţi (Bromocet). este strict interzisă.putea modifica sau descompune substanţele chimice ce se vor pune HI vasele respective. fiind păstrat apoi. pe care mănuşa. ni hipermanganat de potasiu. mănu-ilo etc.

. Formolizarea trebuie să dureze 24 de oro. — Cristalizor pentru. Descrierea acestor metode de sterilizare se găseşte la capitolul transfuziilor. cum sînt: endoscoapele cu sistemo Fig. care se închid ermetic (fiy. căci impurităţile din apară. care degajează vapori acţionînd asupra microorganismelor de ]>o suprafaţa instrumentelor.grijă ca mănuşile să nu fie îndoite în autoclav. aparatele de perfuzie şi transfuzie. Pentru acest scop se utilizează tablete de formol. foarte minuţioasă. ca : cistoscoapelc.şi de aceea trebuie evitat după posibilităţi. cîmpurile sterile. Aparatele de perfuzie şi transfuzie se spală şi se sterilizează după o metodă complexă. Ele KO cu vapori de formol. La nevoie.. bronhoscoapele. 69). sînt aşo zate în vase de formă corespunzătoare. în cazuri de urgenţă. sterilizează prin metode combinate chimico şi fizice. optice. după care instrumentele trebuie spălate şi şterse steril. toracoscoapele etc. Materialele textile : pansamentele. Endoscoapele şi aparatele optice complexe. ele pot fi fierte împreună cu instrumentele de metal. Instrumentele. se desfac în părţile lor componente. măştile etc. Tuburile metalice care vin în contact cu bolnavul vor l'i fierte după metoda obişnuită. sterilizarea cistoscoapelor precum şi seringile pentru injecţii. Sistemul lor optic va fi dezinfectat jw cale chimică prin vapori de formol. Tuburile de cauciuc pot fi sterilizate . obiectele de cauciuc vor fi fierte. dar acestea înnegresc cauciucul . împreună cu instrumentele se aşază în vas şi tablete de formol.şi în vapori de formol (deşi aceştia cu timpul întăresc cauciucul) sau cu oxid de etilen. pentru în depărtarea de pe suprafaţa lor a urmelor de formol care ar putea 156 . însă în loc de bicarbonat de sodiu se va utiliza o soluţie saturată de sulfai de amoniu. 60. Mult mai grea este sterilizarea obiec telor şi aparatelor confecţionate din mai multe feluri de materiale cu proprietăţi diferite.! o ar putea declanşa accidente posttransfuzionale foarte grave. după curăţirea mecanică. din acest motiv eslo bine să fie aşezate în cutii de formă corespunzătoare. Fierberea deteriorează materialele de cauciuc. se sterilizează Iu autoclav în casolete metalice. Sterilizarea materialelor de cauciuc prin ţinerea lor în diferite substanţe antisepticii lichide este cu totul insuficientă.

la o oarecare distanţă de seringa următoare. este un loc preferat pentru acumularea materiilor organice. Corpurile de seringi vor fi învelite cu tifon şi este bine dacă ne introduc în interiorul lor cîteva comprese. să se facă progresiv. substanţe uleioase etc. Interiorul capului acelor. Sterilizarea şi păstrarea seringilor în substanţe chimice (alcool) <-tc. sterilizarea lor trebuie efectuată « • u cea mai mare minuţiozitate şi conştiinciozitate. Este bine ca puncţionarea colecţiilor purulente să se l'acă cu seringi Luer. Sterilizarea se va face prin fierbere la 100° în apă distilată sau soluţie de carbonat de sodiu chimic pur 1% timp de 30 de minute. atunci stratul de tifon sau vată trebuie să fie mai tfros. căci altfel. fiecare cilindru va fi aşezat pe fundul sterilizatorului împreună cu pistonul lui. Seringile se aşaza în sterilizatoare demontate. seringile vor fi spălate timp de o jumătate de minut cu o soluţie de amoniac 1%. Seringile se asază pe tava sau grătarul sterilizatorului într-un singur rînd. Apa trebuie să fie rece de la început. datorită indicelui de dilatare mai mare. Pentru îndepărtarea urmelor de sînge. care trebuie totdeauna eliminate. Seringile pot reprezenta unul din mijloacele cele mai importante de transmitere a Impatitei epidemice. pe cîteva straturi de tifon sau vată. alcool sau eter. pistonul de metal crapă cilindrul de sticlă. Curăţirea . Dacă vasul în care se face fierberea nu are tavă sau grătar.tce cu oxidul de etilen. puroi. Utilizarea carbonatului de sodiu tehnic deteriorează seringile. I ii special la locurile de joncţiune a sticlei cu metalul. Pentru a nu se amesteca pistoanele între ele. din acest motiv. apoi tot d jumătate de minut cu o soluţe de carbonat de sodiu 2%.irita mucoasele. Cantitatea de apă ce se toarnă în sterilizator trebuie astfel calculată încît seringile să rămînă sub apă şi după terminarea fierberii. O sterilizare mai perfectă a acestor instrumente se i. înanite de a le steriliza din nou ele vor fi riguros curăţite. insistînd asupra îndepărtării tuturor urmelor de materii organice: sînge. (i va face cu apă. formate din cuplarea metalului cu sticla. Timpul de fierbere se va socoti din momentul cînd apa începe să clocotească. sînt interzise. Seringile pentru injecţii constituie un obiect principal al sterilizării în practica curentă de îngrijire a bolnavului. pentru ca încălzirea seringilor. Acele de seringă trebuie sterilizate împreună cu seringile. care vine aplicat pe amboul seringilor. Seringile după utilizare vor fi imediat desfăcute şi spălate. Seringile şi acele vor fi ujtilizate din tava fierbă157 . care se sterilizează mai uşor. Ele vor fi în mod riguros curăţite si înarmate cu mandren.

— se aplică piese interme diare între ac şi seringă pentru Fig. 158 . Gre-şelile cele mai curente sînt următoarele: — sterilizarea seringilor şi acelor prin substanţe chimice în loc de căldură. — ace bine sterilizate se aplică pe seringi folosite şi la alt bolnav sau nesterile. — acele şi seringile nu au fost curăţite mecanic înaintea fierberii. Atît fierberea. care nu se va utiliza pentru alte seringi sau instrumente. — Sterilizarea seringilor prin autoclavare. — materialul injectabil se utilizează la mai multe persoane din aceeaşi seringă. mai ales cu ocazia vaccinărilor. care vor fi astfel utilizate numai pentru un singur bolnav. — seringi corect sterilizate se ţin în cristalizoare săpălate cu substanţe chimice. Pentru prevenirea unora din aceste greşeli s-a preconizat în unele spitale ca fiecare pat să aibă seringile şi acele sale. — utilizarea vaccinurilor şi a altor substanţe injectabile din acelaşi flacon la zeci şi sute de persoane. cît şi modul de utilizare a seringilor. 10. deci practic nesterile. — în timpul fierberii se introduc în sterilizator instru mente nesterile. Aceste seringi şi aco se vor steriliza în f ierbătorul lor propriu. a împiedica infectarea serin gilor în timpul vaccinărilor.torului sau direct din fierbător. care au ca rezultat pierderea asepsiei injecţiilor. pot da naştere la greşeli. fără să fie transpuse în cristalizoare sau alte vase. — clătirea cu apă sau ser fiziologic a seringilor între două injecţii.

în cutii individuale de metal (fig. care după o singură utilizare se aruncă (aparate de per-l'uzie. care asigură o sterilizare perfectă a seringilor şi acelor. Ele poartă numele de ma-Icriale disponibile. în vederea instalării securităţii procedeelor de tehnică medicală. pe care se trec data sterilizării şi semnătura aceluia care a efectuat operaţia. sonde etc. Aceste materiale oferă o maximă securitate privind profilaxia infecţiilor însă. unde asistenta medicală înlocuieşte seringile utilizate cu altele sterilizate. de obicei prin iradiaţii cu raze roentgen. Sterilizarea seringilor în aceste servicii se face numai prin autoclavare la l —2 atmosfere timp de 30 de minute. deocamdată. 70). ace de injecţie.Pentru eliminarea tuturor greşelilor posibile în policlinici şi spitale s-au introdus servicii centrale pentru sterilizarea seringilor. seringi. Serviciul central de sterilizare funcţionează sub controlul permanent de specialitate.). Cutiile metalice conţin şi acele necesare. Sterilizarea lor se face după ambalare. . nu sînt suficient de economicoase. Pe fiecare cutie se aplică o banderolă. :izi se folosesc pe scară din ce în ce mai mare instrumente şi materiale i le uz curent. Serviciul central de sterilizare eliberează atîtea seringi sterilizate cîte injecţii trebuie să administreze asistenta.

I .

.

•ntru a fi mişcat fără prea mari eforturi în timpul curăţirii lui şi a loriului. lăţiK<a 80 —90 cm. trebuie să aibă următoarele dimensiuni: lungimea 2 m. Dacă este mai scurt de 2 m obligă bolnavul de a lua anumite n/. dar rezistente. Un pat. Patul este vopsit în alb pentru a se putea curăţa frumos şi •ntru a se observa orice urmă de necurăţenie. de dimensiuni potrivite.de curăţat. precum şi la aplicarea diferitelor îngrijiri necesare bolnailiii. Patul i-buie să fie comod. 163 . care să satisfacă toate cerinţele. cît şi pentru manevrarea lui de către personalul îngrijiii1.ÎNGRIJIRILE GENERALE ACORDATE BOLNAVULUI PATUL BOLNAVULUI Patul este mobilierul cel mai important din salon. Partea utilă a patului este reprezentată de o somieră metalică. înălţimea de la duşumea pînă la saltea 60 cm. fără a se putea mişca sau întinde după . investigaţiile şi tratamentele ilicate bolnavului să nu fie împiedicate. iiie.iţii incomode. pentru ca îngrijirile. t« în decubit lateral ghemuit. atît pentru odihna ilnavului.oi. uşor de manipulat şi . aici petrecîni-şi bolnavul majoritatea timpului de boală şi convalescenţă. fie cu picioarele flectate. Mifecţionată din sîrmă inoxidabilă şi întinsă pe un cadran de fier nlernic. Patul este confecţionat din tuburi uşoare de metal. fie cu capul prea ridicat.

permite deci bolnavului numai poziţia întinsă. poziţia semişezîrulft se realizează cu un număr mai mare de perne. 164 . obligi mi personalul de a aduce bolnavul mereu la marginea patului sau NI solicite bolnavul să se deplaseze de fiecare dată. dacă doreşte să stea în poziţie şezîndă. deoarece nu obligă medicul sau asistenta să stea într-o poziţie prea aplecată în timpul examinării. Calităţile plasei do metal hotărăsc în mare măsură valoarea patului si implicit şi odihnii bolnavului. unele dintre ele fiind confecţionate special pentru îngrijirea anumitei1 categorii de bolnavi. Pentiu a li se asigura stabilitatea rotiţele pot fi imobilizate. Paturile cu somiere laxe sau slabe oferă bolnavului o suprafaţă concavă. Partea principală a patului este somiera. bolnavul poate la nevoie să cobeau din pat. Tipurile de paturi existente în spitalele noastre sînt numeroase. ci deplasarea lor se face aplicîndu-se asupra lor un dispozitiv de ridicat prevăzut cu rotiţe. elasticitatea. care-i imprimă poziţii foarte obositoare ţi cîteodată chiar penibile (fig. deranjînd circulaţia acestei regiuni. elastică. înălţimea cea mai potrivită pentru patul bolnavului este de 60 cm. investigaţie şi tratament. Astfel avem : — patul simplu cu somieră confecţionată dintr-o singură bu cată. Somiera trebuie să fie puternică. De asemenea. sau patul ridicat pe picioarele prevăzute cu tampoane de cauciuc. Patul nu are rezemâtoarp. să poată sprijini picioarele comod pe duşumea fără ca marginea patului să comprime vasele sanguine din regiunea posterioară a coapselor. — patul simplu. indiferent dacă patul este gol sau cu bolnav. Tipurile de paturi mari. Marginea patului este înlocuită de marginea cadranului pe cai'» este întinsă plasa de sîrmă a somierei. bine întinşi!. cînd rotiţele rămîn suspendate. cit şi de teama de a un cădea iar unul cu lăţimea mai mare decît 90 cm ar incomoda efo tuarea manoperelor de îngrijire. Poziţia ridi cată a acestei porţiuni se asigură cu ajutorul unei pîrghii metalic». Pentru ca patul să fie cît mai uşor de deplasat este bine să fi« aşezat pe rotiţe. atît din cauza suprafeţei mai redusă. moderne nu sînt prevăzute cu roti't*1. pentru a nu ceda sub greutatea bolnavului. rezistenţa la tracţiune şi integritatea somierelor trebuie controlate după plecarea fiecărui bolnav şi la nevoie date la reparat sau înlocuite. care după deplasarea patului se îndepărtează. Suprafaţa. prevăzute cu cauciucuri. cu rezemător mobil.Un pat mai strimt de cit 80 —90 cm limitează mişcările boJnn vului. la care treimea cefalicft a somierei poate fi ridicată în poziţie oblică pînă la 45°. 71). în timpul aplicării unor îngrijiri sau tratamente. Suprafaţa patului tic buie sa-i menţină poziţia ei orizontală.

denumit şi patul ortopedic. i ulică sau coboară partea cefalică a somierei. cerute de starea bolnavului (fig.u r c se îmbucă cu crestăturile unei bare dinţate sau cu un şurub. Părţile componente ale xomierei pot fi manipulate cu ajutorul unei manivele. Fixarea părţilor în poziţiile respective se asigură cu ajutorul unor ghiventuri. fig. 165 . uniform şi procresiv.sigura un număr foarte mare de poziţii. n. ' l < t . care se adaptează la ghiventele unui dispozitiv mecanic de ridicare şi coborîre (fig. 73). — patul universal (patul tip dr. Există i'iituri cu cadranul somierei confecţionat di 2—3 sau 4 bucăţi. are M Iranul somierei confecţionat din mai multe bucăţi articulate între Fig. 71. 72) este utilizabil j MI ritm majoritatea categoriilor de bolnavi. poziţia cu picioarele flectate. unele varietăţi ale acestui tip de pat. Unele variante ale paturilor cu somieră metalică articulară pot M. • . — patul cu somieră mobilă. rezemătorul nu face parte MII somieră. încet. — Influenţa somierei asupra poziţiei bolnavului în pat. permiţând aşezarea bolnavului în poziţii foarte variate.ire pot fi ridicate separat. înşurubarea ghiventului superior. ci este o piesă ataşabilă. 74). pentru menţinerea bolnavului în poziţia "tnişezîndă. poziţia Trendelenburg • ic. isigurînd bolnavului o poziţie semişezîndă cu coapsele flectate pe nbdomen şi gambele pe coapse. Mişcarea ghiventului inferior ridică partea mijlocie a somierei. articulîndu-se cu aceasta. cu ajutorul manivelei. Lupu.

72. Somiera este formată din patru plăci găurite de aluminiu. articulate Fig. 75) are cadranul somierei mobil. 166 .— patul universal pentru tratamentul osteo-articular (fig. fiind acţionat printr-o manivelă pînă la o înclinaţie de 30°. 73. Fig. — Pat universal. oscilînd în jurul a două puncte articulate. — Instalaţie pentru ridicarea părţilor somierei.

în sensul că nav de patul cu soHprafaţa utilă a patului poate fi ridicată sau co. Tot sub somieră paul . La unul din capetele patului. Cele patru părţi ale somierei sînt destinate capului şi irucelui. care pot fi ridicate sau coborîte după nevoie. dacă patul trebuie deplasat. care serveşte ca ui hă pentru alimentaţie. pentru ii* bolnavul să nu se rănească în timpul mişcăilor involuntare. Patul este prevăzut cu 4 roţi avînd bandaje r cauciuc.. Acesta este de obicei capitonat. •Io două roţi pot fi suspendate şi înlocuite cu două picioare prevă-u l e cu tampoane de cauciuc. paturile care schimbă în mod automat ia bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral. cu ajutorul unei pedale. Patul este nevăzut cu o planşetă proprie. gros de 10 —12 cm. Somiera fiind riulii. încît i se pot adapta o serie de utilaje. sau din decuileral stîng în decubitul lateral drept şi invers. Pentru îngrijirea specială a unor categorii de bolnavi se confeciiuicază paturi cu o construcţie deosebită cum sînt diferitele tipuri ni reanimare (fig. psihici sau inconlitMiţi.re ele. folosite în chirurgia osteo-articulară. care imobilizează pa-il.mieră mobilă arnril. care pot fi acţionate separat sau împreună. — patul pentru sugari şi copii are gratii moilc. pentru a u porta utilajele auxiliare speciale de extensie. regiunii lombare. acceso-n proprii. Cadrul lui este astfel alcă-nii. Cu aceeaşi pedală se pot ridica tampoanele de niciuc. B). paturile utilizate •u îngrijirea bolnavilor cu insuficienţă circulatorie. •iruUile sînt prevăzute cu dispozitive de siguranţă.it. Unele tipuri au somieră mobilă.ireun sertar. 74. ui Uimea copilului.Io deplasat cu patul. scris şi citat etc. — patul utilizat în secţiile de traumatologie ii'lmie să fie mai greu şi mai rezistent.ru ca să nu se deschidă de la sine sau de către asigurate pentru bol"pil. cu ajutorul unor i a nivele. ea este acoperită cu o saltea din material plastic espandat (bu-"lo). iar după uti-/iiro introdusă sub somieră. 76 A. modificînd astfel profunzimea patului după ticulată. care prin '•larea somierei articulate pot fi transformate — la nevoie — în !i i etc. 167 . Fig. puiul fi înclinată în diferite unghiuri.i1. — patul închis cu plasă se utilizează pentru -igi'ijirea bolnavilor agitaţi.. — Poziţiile •'iil. coapselor şi gambelor. care poate fi deschis de bolnav : • t'Nta înlocuieşte noptiera atunci cînd bolnavul .

patul bolnavului devine un obiect din ce în ce mai com plex. it astfel alcătuită încît prin modificarea poziţiei părţilor ei componenţii să asigure aducerea bolnavului în cele mai variate poziţii pe caro îngrijirea lui o cere. de pe una pe alta. est. Astfel. de mobilierul casnic cu care este obişnuit bolnavul.Pentru a evita transportarea bolnavului din patul său pe targii. "'*' suprafaţa utilă a patului. să fie apropiat ca aspect cît mai mult. electro cardiografie. a porttărgilor. într-o măsură mai mică psihicul bolnavului în momentul internării. — Patul universal pentru tratamentul osteoarticular. iar de pe targa pe mesele de examinare şi tratament (roentgen. Dată fiind marea importanţă a paturilor de spital în îngrijirii şi tratamentul bolnavilor. Astfel HO încearcă aplicarea la pat a unei pompe de ulei sau a unor motoaro 168 . se experimentează diferite îmbunătăţiri ce pot fi aduse pentru asigurarea comodităţii bolnavului. Din acest motiv s-a încercat ascunderea mecanismelor cu suprafeţe lemnoase sau fibro aglomerate. prevăzut. cu numeroase anexe mecanice.. ?•. Partea mobilă a patului. Există numeroase încercări pentru ca patul bolnavului. mese de operaţii etc. metabolism bazai. care tulbur:!. care se mută de pe un suport pe altul. împreună cu bolnavul. alunecînd prin mecanisme automaţi» Fig. precum şi a meselor de examinări şi de tratamente. lustruite în culorile mobilierului obişnuit.) se fac încercări de a uniformiza înălţimea paturilor.

T). pentru a ridica sau coborî diferitele părţi ale patului etc. deşi este i preferabil. Tipul ideal de pat nu scoate din uz celelalte tipuri. Este bine să se stabilească tipul necesar de pat din Fig. 169 . (A şi B) — Montarea apărătoarelor la patul de reanimare.• strice cu turaţie redusă care ar putea fi acţionate de bolnavul tuşi.

77). umplute cu apă sau cu aer (saltele* de apă sau saltele pneumatice). deoarece dezinfectarea lor se face destul do greu.» de cauciuc. Calitatea saltelelor are o deosebită importanţă în general şi în special pentru prevenirea escarelor. Pentru a apăra salteaua de sîrma somierei. devenind un rezervor de microbi. Unele din aceste saltele sînt automate. Din acest motiv s-a trecut la folosirea saltelelor de burete. umflarea şi dezumflarea alternativă a compartimentelor făcîn -du-se cu ajutorul unui compresor la intervale dinainte reglate (fig. Pernele trebuie să fie în număr de două. de mărimea saltelei. caro au mai multe dispozitive de umflare. acestea din urmă fiind compartimentate. Deasupra ei se aşază a doua pernă. Pătura este confecţionată din lînă moale şi călduroasă. fără să fie prea umplută. din două sau din trei bucăţi. Această pernă se încălzeşte mai greu şi asigură o poziţie mai comodă boln. care asigură bolnavului o suprafaţă elastică şi moale. va avea o formă dreptunghiulară sau cuneiformă şi va fi aşezată sub perna obişnuită. fixată bine de cele patru colţuri ale somierei. Dintre ele una va fi umplută cu păr de cal sau iarbă de mare. fn nici un caz nu se întrebuinţează plapurui 170 . care se încălzeşte mai greu. se aşază peste aceasta o ţesătură de in sau cînepă. în acest scop. se utilizează saltelo de cauciuc sau din material plastic. Accesoriile patului. schimbîndu-se în acest. pentru a nu incomoda bolnavul. care se adaptează suprafeţei corpului şi se curaţii mai uşor. Plapuma de val4 prezintă inconvenientul că nu se poate spăla. în unolo spitale se întrebuinţează plapuma din lînă sau vată. Salteaua ideală este formată diii trei bucăţi. alt material plastic sau din puf. Salteaua poate fi confecţionată dintr-o singură. deşeuri de lină sau păr de cal şi învelite cu o pînză rezistentă. fel suprafaţa de sprijin a corpului. care poate să fie din burei. Saltelele de tip vechi sînt umplute cu iarbă de mare. fiindcă se poate schimba mai uşor.momentul internării pentru ca bolnavul să nu fie deranjat ulterior prin mutarea dintr-un pat într-altul.ivului. confecţionate din materiale plastice. uneori cu dejecţiile bornavilor în stare gravă. dar au inconvenientul că se impregnează uşor cu praf. Salteaua trebuie să fie de dimensiuni potrivite cu somiera. Ele oferă bolnavului o suprafaţă destul de rigidă cu o bună aerisire. cea din lînă se poal« curăţa ceva mai uşor. Dimensiunea necesară pentru a asigura bolnavului o poziţie comodă şi suficientă pentru sprijinirea capului este de 55 cm lăţime şi 75 cm lungime. ceea ce permite umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate. Există o varietate a saltelelor pneumatice compartimentate.

fără nniiunente şi cu cît mai puţine cusături (acestea pot jena bolnavul). care absoarbe uşor praful. Dimensiunile '•urşafului trebuie să fie 2. Pregătirea patului după această metodă nu este o rezolvare H leală. Mă este compusă din următoarele: l / /(/.50 m ca să depăşească margin Ic şi extremităţile patului cu cîte 30 cm în vederea fixării lui sub iltea. este greu de curăţat şi este prea • Mduroasă.60 m x 1. Cearşaful trebuie să fie confecţionat dintr-o singură bucată. — 2 cearşafuri. în locul cearşafului plic s-a utilizat încă un cearşaf mplu. 2 feţe de pernă. căci cearşaful se adună sub pătură şi enervează de multe ori 171 . Lenjeria de pat este confecţionată din material alb. n muşama. • looarece cusăturile favorizează apariţia escarelor. — Saltele pneumatice compartimentate care permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate. moale.•lin puf. cearşaful plic se înlocuieşte cu faţă '<•• plapumă. Cînd bol-i vul este acoperit cu plapumă. In trecut. dintre care unul simplu şi unul în formă de plic. 77. care se aşeza peste bolnav. Această metodă se lilizează în unele locuri şi astăzi. Cearşaful plic serveşte pentru acoperirea păturii cu care se i voieşte bolnavul. sub pătură. o aleza sau traversă. El apără ambele suprafeţe ale păturii.

cu incontinenţă de urină şi fecale.10 m. spută. La secţiile cu profil neinfecţios. avînd rolul de a feri salteaua de diferitele dejecţii. hemoragii abundente. care se aşază peste muşama. Aleza este confecţionată din material alb moale. Faţa de pernă este confecţionată din acelaşi material ca şi restul lenjeriei. unde ar putea jena spatele bolnavului. scurgeri vaginale. pentru ca aceasta să nu vină în atingere directă cu pielea bolnavului. Din acest motiv este bine ca cearşaful de sub pătură să fie înlocuit cu o faţă de plapumă sau cu o învelitoare în formă de plic închisă complet. menajînd bolnavul de mişcări inutile. care necesită schimbarea cearşafului de mai multe ori pe zi. Materiale necesare. Muşamaua se va aşeza transversal peste cearşaf. dantelată. însă cu 15—20 cm mai lată de fiecare parte. vărsături etc. Partea prin care se introduce perna nu va fi încheiată cu nasturi. pentru ca prin culoarea păturii să dispară monotonia dată de lenjeria albă. Ea va fi acoperită cu o aleza. 78).. supuraţii etc. Muşamaua este confecţionată din cauciuc sau material plastic. în locul acestora se întrebuinţează şnur. ca să nu jeneze bolnavul. 2 perne. Ea va fi de aceeaşi lungime cu muşamaua. Aleza (traversa) este o bucată de pînză fină. IJn alt tip de faţă de pernă se confecţionează fără şnur. Dimensiunile ei sînt 75 x 55 cm. rămînînd descoperită. suprafaţa superioară a păturii. Un cearşaf şi un plic de pînză pentru pătură (sau două cearşafuri). pe de altă parte. cu deschizătura suprapusă de 10—15 cm. sub bolnav. 172 . avînd astfel posibilitatea de a o schimba ori de cîte ori este necesar. care se coase pe marginea laterală a pernei şi nu pe marginea ei inferioară. 2 feţe de pernă. se poate murdări cu resturi de alimente şi medicamente. care apără ambele suprafeţe ale păturii.50 m x X 1.pe bolnav. menţinîndu-1 tot timpul curat şi economisind cearşafurile. Pregătirea patului fără bolnav poate fi executată de una sau două asistente (fig. 1—2 pături. Faţa de pernă nu va fi brodată. Muşamaua are dimensiunile de 1. pentru a o acoperi perfect. faţa de plapumă sau plicul poate avea o tăietură ovală. deoarece i-ar produce o senzaţie neplăcută de frig cît şi pentru a înlătura umezeala continuă care favorizează formarea escarelor. la nivelul necesar. PREGĂTIREA Şl SCHIMBAREA PATULUI Pregătirea patului fără bolnav. Ea se/ aşază deasupra cearşafului numai la unii dintre bolnavi şi anume la cei în stare gravă. care sînt greu de curăţat şi incomodează bolnavul. Aleza are avantajul că poate fi schimbată mai uşor decît cearşaful.

pătu•i împăturite corect. pentru a face • •esibil patul din toate părţile şi se aşază un scaun cu spetează la >. cu mîna de lîngă pat prind partea < i orală liberă a cearşafului la o distanţă egală de colţ cu lungimea părţii 173 .ro n . k a patului. Una din ele conduce facerea patului şi va servi şi njeria.In cele de mai jos se va descrie tehnica clasică a facerii patului. M o mînă asistentele desfac o parte spre cap. instituţiilor spitaliceşti cu tehnica pregătirii patului cu pătura i plapuma introdusă în plic de pînză. Pe scaun se pregătesc lenjeria curată. Această metodă este mai uodlă pentru bolnav. iar cu cealaltă întind • u'tea spre picioare. de o parte şi de i . iar peste aceasta se întinde irşaful. Se îndepărtează noptiera de lîngă pat. l'ig. mai igienică. Ambele trebuie să lucreze însă deodată. — Pat simplu. Tehnica. Aceasta este înlocuită în rnajorioă. Se va lua unul din cearşafuri şi se va pune la mijlocul patului. Pe somieră se aranjează salteaua. în ordinea întrebuinţării. pernele. Se introduce cearşaful adînc sub saltea la capătul patului pentru i în timpul mişcărilor bolnavului să nu se adune sub el. necesită un timp mai redus şi nnit^ ferirea păturii şi plapumei de murdărire. Se va executa pui colţul în formă de plic în felul următor : cele două asistente se M i orc cu faţa spre căpătîiul patului. <\ stă la baza celorlalte metode. 7$. fără bolnav. Cele două asistente vor sta faţă în faţă.ltul patului. executînd mişcările i < . cu cearşaf sub pătură.

Apoi se aşază pătura introdusă în plic (dacă este capul cu deschizătura. 80. atît din cearşaf. aşezat pe un scaun sau fotoliu în timp ce asistenta face patul.atîrnate şi o ridică în sus. marginile se introduc sub saltea. C). Pregătirea patului cu plic fără bolnav se face în felul următor : pătura se îndoaie în lungime. cît şi din pătură. se introduce în plic prin deschizi tura sa. Cearşa ful trebuie bine întins să nu prezinte cute. Bolnavul este ajutat să coboare din pat. apoi se prind cele două colţuri ale păturii şi se introduc în colţurile plicului. Pregătirea patului cu bolnavul în pat se face în felul următor : cele două asistente se aşază de o parte şi de alta a patului şi desfao 174 . Eidicînd dintr-o dată cearşaful şi pătura peste palma opusa. introduse în feţele de pernă curate. ovală orientată în sus). Pentru a uşura poziţia bolnavului /în pat si pentru ca pătura să nu constituie o greutate asupra degetelor picioarelor bolnavului se va face o cută. în acest fel se fcrt 1mează un triunghi. iar cealaltă mînă o vor introduce sub cearşaf. A. 79 C). Se va avea grijă ca şi acest cearşaf să fie bine întins/răsfrîngîndu-se marginea dinspre cap peste pătură. Bolnavii în stare mai puţin gravă îşi fac concomitent toaleta do dimineaţă. se pun scaunul şi noptiera la loc. Pregătirea patului cu bolnav (fig. B. sau se cos pentru a nu permite alunecarea şi strîngerea păturii în interiorul plicului. 79 A). se întinde bine. Ambele asistente care execută facerea patului vor aşeza palma mîinii dinspre picioare pe pătură. Se lasă apoi în jos partea din cearşaf ridicată la marginea saltelei şi se introduce sub saltea restul triunghiu lui împreună cu toată partea laterală a cearşafului (fig. colţurile şi marginile se introduc sub saltea. se formează o cută. Pregătirea patului bolnavilor care se pot scula din pat se execută după tehnica descrisă mai sus. cu excepţia că se ridică pătura şi cearşaful de margine în dreptul cutei. Celelalte două colţuri se f an după aceeaşi tehnică. este îmbrăcat cu halat. 79 B). se introduce capătul dinspre picioarele bolnavului sub saltea. se fixează colţurile. Pătura introdusă în plic se îndoaie în trei şi se aşază pe scaunul pregătit cu restul lenjeriei curate şi la tehnica descrisă anterior. cît şi pătura. Se aşază cele două perne. Se va introduce apoi sub capătul de la picioare al saltelei atît cearşaful dintre pătură si bolnav. lîngă saltea (fig. La sfîrşit se aşază cele două perne la capul patului. Colţurile cearşafului şi păturii se execută ca şi cel descris mai sus. se f ace plică de la nivelul degetelor picioarelor bolnavului. j Se aşază după aceasta cearşaful al doilea peste care se/întin<lo pătura. din care se introduce sub saltea partea care depă şeşte în jos salteaua (fig. unde se fixează cu ace de siguranţă. Se întindi< cearşaful.

175 Fio. D) — Facerea colţului la aşternutul de pat. B. C. . 79 (A.

Această manoperă trebuie să decurgă foarte repede. posibil eu geamurile deschise. După plecarea unui bolnav. iar salteaua. Apoi se scoate perna de sul' capul bolnavului. toată lenjeria se va schimba./apoi Ktîntinde bine cearşaful de sub bolnav. Se îndoaie pătura şi cearşaful de pătură peste bolnav. înde părtează firimiturile de alimente şi de alte substanţe (gips. l cearşaf simplu. se întoarce pe partea cealaltă/şi se pune la loc. o împăturew în trei. Se aşază materialele ca pentru pregătirea patului simplu. perna şi patul se aerisesc şi la nevoie se dezinfectează. B). se va mătura dinspre cap spre picioare. Salteaua. Asistentele desfac pătura şi după ci» cu ajutorul măturii îndepărtează fărîmiturile de pe ea. l plic sau 2 cearşafuri simple. l Schimbarea patului fără bolnav. se îndoaie apoi transversal în două şi se aşază pe speteaza scaunului. 8]). 2 feţe de pernă. se îndoaie în două în lungime şi se trage faţa curată. / Se trage pătura cu cearşaful al doilea sau plicul cu pătura la loc şi se efectuează plică. colţurile şi fixarea păturii. Nu se va uita plicaturarea păturii/deasuprn degetelor de la picioare ale bolnavului. desfac de/sub saltea cearşaful de pat. întoarcerea începe cu porţiunea de saltea situată sub capul bolna176 . se scoate faţa de pernă murdară şi se aruncă în coş. mente etc. descriu la patul fără bolnav. i şi cearşaf şi.) cu ajutorul unei mături mici şi al unei lopăţele.parte şi de alta a patului. de aceea în timpul iernii ceilalţi bolnavi din salon vor fi bine acoperiţi. l mătură mică cu lopăţică. mijlocie. Ele introduc apoi o mînă între salte. 82 A. astfel încît cele două treimi externe se suprapun peste treimea. Perna se scutură. se fac colţurile şi se introduci' restul cearşafului sub saltea.cearşaful de la capul bolnavului. se. cearşaful de pătură şi pătura sau plicul cu pătura. apoi se aşază pe scaun. S«» aduce la picioarele patului coşul pentru rufe murdare sau. înainte de a fi întoarsă. cu multă grijă. murdărie şi praf. întoarcerea saltelelor. fiind efectuată. medica. se scutură. . executînd mişcările sincron (fig. în lipsa coşului. se leagă la capătul patului un cearşaf în formă de sac (fig. înaintînd către capătul distal al patului. Tehnica. pătura. coş pentru nifo murdare (în lipsa acestuia se va folosi un cearşaf). Materialele necesare. Această manoperă trebuie să fie executată pe cîl. Cearşafurile se vor împături în aceeaşi ordine şi se vor introduci* în coşul pentru rufe murdare. fără a produce în salon dezordine. aşa cum s-s. ajutîndu-se şi cu cealaltă mînă. Se ia perna din pat. Cele două asistente vor sta faţă în faţă» de o.

C) — Pat simplu.Fig. — — c u c e a r ş a f t & i a t î n o vC l . 80 (A.— c u c e a r ş a p l l o . £ a f 17 7 . A — c u c e a r ş a f s i m p l u . cu bolnav. B.

care va sta în partea dreaptă a patului./ vului. iar cu stîngă colţul de la căpătîiul patului (fig. Asistenta care stă în partea opusă.. Mîinile aşezate încrucişat vor fi readuse în 178 . Fig. 82 A). cu mîna dreaptă va prinde colţul saltelei învecinate cu cea din mijloc. va prinde» •cu mîna stîngă colţul saltelei care se învecinează cu colţul saltelei «din mijloc. . (A şi . — Schimbarea patului. iar cu mîna dreaptă. de colţul de la căpătîiul patimii.. Asistenta. — întoarcerea saltelelor. 81. Flg.

83. ii fel se vor salte-Iclo. se din nou. suportînd cea mai Fig. Salteaua confecţionată dintr-o singură bucată se poate întoarce In modul următor : se ridică partea dinspre căpătîi şi se îndoaie în iloiiă. determinînd o Hcobitură la mijlocul patului. iar partea de la. Cu o singură mişcare puternică vor trage ambele sali. se va uza mai repede decît celelalte două. Pentru această manoperă combinată mi va proceda în felul următor : cele două asistente vor sta în dreptul unirii celor două bucăţi de saltea (cap şi mijloc). 179 . •In partea dreaptă. 84). Schimbarea saltelei confecţionată din două bucăţi se face la fel. — Schimbarea saltelei. 83). mare greutate. Schimbarea saltelelor.normală introducînd salteaua cu o singură mişcare (fig. pir. aducînd-o pînă la partea dinspre picioare. Asistenta care stă. Cealaltă asistentă va proceda invers. deoarece bucata din mijloc. HO iacă în aşa fel ca în acelaşi timp bucăţile componente să fie schim-ain locurile lor. în aşa fel ca să le inverseze locul şi în acelaşi timp ml. le şi întoarcă cu faţa dinspre somieră în sus (fig. 82 Jiojdţieacelaşivor mătura întoarce şi celelalte două bucăţi. cu mîna stingă va prinde salteaua de la mijloc litr cu mîna dreaptă mijlocul saltelei de la cap.cile una peste alta. după care B).ioare se trage de sub salteaua împăturită spre capul patului <fip. Este de preferat ca întoarcerea saltelelor «rt.

Salteaua dintr-o singură bucată se poate întoarce şi în lungirile în felul următor : marginea dreaptă a saltelei se va duce spre marginea stingă în aşa fel, încît să fie îndoită exact în două în lungimea ei/Cu mîna dreaptă se va ţine această margine pe loc, iar cu stingă se trage pe dedesubt partea sa opusă. Mişcările se vor executa în aşa fel, ca să nu se murdărească haina de protecţie, întoarcerea saltelei dintr-o singură bucată este de preferat să fie executată de două asistente (fig. 85). Pentru aerisire, saltelele se aşază ridicate pe muchie, fie în zig-zag, fie ridicînd bucata din mijloc pe muchie şi sprijinind-o cu cele două bucăţi extreme (fig. 86). Cînd salteaua este confecţionată din două bucăţi, cele două jumătăţi se ridică sub formă de acoperiş de casă. După aerisire şi întoarcerea saltelei, se trece la îmbrăcarea patului cu lenjerie curată. Lenjeria, în perfectă stare de curăţenie, nu trebuie să fie şifonată sau pătată şi sa fie împăturită în mod corespunzător încă de la spălătorie. Fig. 84. — întoarcerea saltelei dintr-o singură bucată. în timpul aerisirii saloanelor, pătura se scoate din salon pe terasă sau în curte şi se scutură bine. Apoi se îndepărtează praful rămas din saltea şi pătură cu aspiratorul electric. Pregătirea patului cu lenjerie curată se face după tehnica arătată la pregătirea patului fără bolnav. Coşul cu rufe murdare se scoate din salon, împreună cu lopata şi mătura. Mobilierul (noptiera, scaun) se aşază la loc. Schimbarea patului cu bolnavul în pat are loc în cazurile în care afecţiunea şi starea generală a bolnavului nu permit mobilizarea lui. înlocuirea saltelei în timp ce bolnavul este în pat este necesară atunci cînd salteaua a fost murdărită, umezită cu dejecţii sau sînge, sau pentru reîmprospătarea patului. Materialul necesar. O saltea curată, cearşaf curat, 3 scaune. 180

Tehnica. Pentru efectuarea acestei manopere sînt necesare 4—5 Salteaua curată acoperită cu cearşaf curat se aşază lingă patul liolnavului, pe cele 3 scaune. Pătura învelită în cearşaf se îndoaie

Ml/. So. — întoarcerea saltelei dintr-o singură bucată este de preferat să fie executată de două asistente.

181

Flg. 86. — Aerisirea saltelelor.

peste bolnav pentru a-1 feri de răceală şi ca să nu stingherească asistentele în muncă. Două asistente întorc bolnavul în decubit lateral şi îl deplasează spre marginea saltelei lîngă care este aşezată salteaua curată. Se trage încet salteaua cu bolnavul de pe somieră, în acelaşi timp alte 2 asistente introduc în pat salteaua curată de pe scaune. Cînd locul de joncţiune a celor două saltele ajunge la mijlocul patului, bolnavul va fi transpus cu foarte mare grijă pe salteaua curată, iar cea murdară se va îndepărta din salon. Se trage salteaua curată la loc, se aduce bolnavul la mijlocul ei şi se face patul. Altă metodă pentru înlocuirea saltelei este înlocuirea completa, a patului cu un alt pat înzestrat cu saltea şi lenjerie curată. Patul va fi prevăzut cu un dispozitiv cu roţi, cu ajutorul căruia se introduce în salon şi se aşază în locul patului murdărit. Trei asistente vor ridica bolnavul după tehnica arătată la transportul bolnavului şi, la comanda asistentei care se găseşte la capul bolnavului, îl vor muta în patul cu lenjerie şi saltea proaspătă. Patul vechi se va scoate din salon cu ajutorul dispozitivului cu rotiţe. Schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat se execută de obicei dimineaţa înainte de curăţenie, după măsurarea temperaturii, luarea pulsului şi toaleta bolnavului, dar se poate efectua şi de mai multe ori pe zi, ori de cîte ori este necesară înlocuirea lenjeriei murdărite. Schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat se face ţinînd seama de starea generală a bolnavului şi de posibilitatea de a-1 mişca. Atunci cînd bolnavul se poate întoarce în decubit lateral, schimbarea lenjeriei se face în lungime, iar cînd poate fi sprijinit în poziţie semişezînd schimbarea se efectuează în lăţime. Schimbarea patului în lungime necesită totdeauna 2—3 persoane, avînd în vedere că bolnavul trebuie sprijinit. Materialul necesar. Lenjeria completă de pat; o traversă (aleza); o muşama; o mătură mică; o lopăţică pentru murdărie; un co.? pentru rufe murdare. Tehnica. Pentru a uşura munca şi ca bolnavul să nu fie mişcat, inutil, lenjeria se împătureşte într-un anumit fel şi se va aşeza pe scaun în ordinea întrebuinţării. Cearşaful care va fi aşternut sub bolnav va fi rulat în lungime. Rularea se face de către două asistente deodată, pe faţă, într-o singură direcţie. Aleza împreună cu muşa maua se rulează în lăţime. Pătura împreună cu cearşaful se împătu reşte în trei sub formă de armonică. Perna, pătura, lenjeria curaţii se aşază pe scaun în ordinea întrebuinţării lor. Pînă la schimbarea cearşafului de sub pătură, bolnavul rămîne acoperit. Pentru a putea schimba patul, bolnavul trebuie aşezat în decubit lateral. Cele două asistente se aşază de o parte şi de alta ;v patului. Cea din partea dreaptă va prinde bolnavul aşezînd mînu 182

•Iruaptă în axila dreaptă, iar mîna stingă o va introduce sub umerii lui, sprijinindu-i capul pe antebraţ (fig. 87 A). Se trage uşor perna H pro marginea patului către asistentă, bolnavul fiind ajutat să se depla-

l'l<l. 87 (A, B) — Mutarea bolnavului la marginea patului pentru schimbarea lenjeriei
H<MG

în aceeaşi direcţie (fig. 87 B), apoi introduce mîna stingă sub genunchii bolnavului, ridicîndu-1 puţin, iar cu mîna dreaptă îi flectează uijor gambele spre coapse. Din această poziţie, bolnavul va fi întors 183

pe partea dreaptă, fiind sprijinit în regiunea omoplaţilor şi genunchilor. Bolnavul, bine acoperit, este menţinut de către asistentă în această poziţie. Cealaltă asistentă va rula cearşaful împreună cu muşamaua şi aleza murdară pînă la spatele bolnavului şi le va înlocui cu lenjerie curată (rulată mai înainte), acoperind partea liberă a patului, pînă

Fig. X8. — Facerea patului; schimbarea lenjeriei tn lungime.

'

lîngă lenjeria murdară rulată (fig. 88). în acest moment, sulul de lenjerie murdară se găseşte alături de sulul lenjeriei curate. Se întinde bine cearşaful pe jumătatea liberă a patului şi apoi se întoarce bolnavul cu foarte mare grijă în decubit lateral stîng, aducîndu-1 astfel pe cealaltă margine a patului, dincolo de cele două suluri de lenjerie, întoarcerea bolnavului din decubit lateral drept în decubit lateral stîng se face de ambele asistente, sprijinindu-1 în regiunea omoplaţilor şi sub genunchi. Bolnavul este mai întîi adus în decubit dorsal cu membrele inferioare flectate de către asistenta din partea dreaptă, care are rolul principal în această mişcare. Apoi asistenta din stînga, cu mîna do aceeaşi parte prinde bolnavul de axila stingă, îl ridică uşor şi introduce» mîna dreaptă sub spatele bolnavului, sprijinindu-i capul pe antebraţul drept. Cu mîna stingă trage perna pe marginea stingă a patului şi aşază capul bolnavului pe pernă. Apoi, sprijinind bolnavul do spate şi în regiunea poplitee, îl întoarce în decubit lateral stîng. 184

Se îndepărtează lenjeria murdară şi se întinde cearşaful, muşamaua şi aleza curate şi pe cealaltă jumătate a patului. Bolnavul enl.o readus în decubit dorsal, de data aceasta, asistenta din partea •M iifţă, avînd rolul principal în întoarcerea lui. Se întinde bine cearşaful şi se execută colţurile. Se îndepărtează pătura, bolnavul rămînînd acoperit numai cu cearşaful murdar. Se aşază peste acesta cearşaful curat, împăturit \\\ trei, în formă de armonică, avînd grijă ca una din marginile lui llliore să ajungă sub bărbia bolnavului. Se invită bolnavul să ţină cu mîinile cele două colţuri de sus ale acestui cearşaf sau, dacă starea Iul nu permite acest lucru, menţinerea colţurilor va fi efectuată de 0 altă persoană. Asistentele, stînd la cele două margini ale patului, fnţ.ă-n faţă cu bolnavul, vor apuca cu mîinile apropiate de pat col ţurile inferioare ale cearşafului curat, iar cu cealaltă mînă colţurile superioare ale cearşafului murdar şi printr-o mişcare atentă, dar hot,ărîtă şi neîntreruptă în direcţia picioarelor bolnavului, îndepărtează cearşaful murdar şi acoperă bolnavul cu cel curat. Se aşază pătura peste cearşaf, terminînd schimbarea lenjeriei 11 n pa tehnica obişnuită. /Vceastă tehnică nu poate fi aplicată în cazul păturilor îmbrăcate cu cearşafuri plic. în acest caz, după schimbarea cearşafului de sub holnav, se înlocuieşte pătura provizoriu cu o altă pătură sau cu o înveli ti iar e de molton. Plicul murdar va fi schimbat cu unul curat. Se fixează colţurile păturii în colţurile cearşafului plic, se scoate înveliloarea de pe bolnav şi se înlocuieşte cu pătura şi cearşaful plic curat. tu rest, schimbarea lenjeriei se face după tehnica descrisă anterior. Schimbarea lenjeriei în lăţimea palului. Schimbarea patului în Ultime se execută la bolnavii a căror stare nu permite întoarcerea lor Iu decubit lateral drept sau stîng, dar pot fi aşezaţi în poziţie şezînd. Materialul este pregătit la fel ca şi în cazul precedent, însă rularea cearşafului de sub bolnav se face transversal, iar a muşamalei şi a itlezei în sens longitudinal (fig. 89). După ce s-au făcut pregătirile preliminare (îndepărtarea nopti'•i, pregătirea materialului etc.) se acoperă bolnavul bine şi se ridică • 11 poziţie şezînd. Una dintre asistente va susţine bolnavul în această 1 - '/îiţie. Cealaltă stînd de partea stîngă a patului, va îndepărta pernele i npoi va rula spre bolnav lenjeria murdară, în locul ei aşezînd trans'•rsal cearşaful curat (rulat în prealabil) pe care-1 întinde pînă la npatele bolnavului, unde porţiunea rulată se întîlneşte cu porţiunea rulată a cearşafului murdar. Aşezarea lenjeriei curate se va face atent, plasînd-o la egală distanţă de marginile patului, pentru ca să rămînă n parte suficientă pentru a se introduce sub saltea. După aceasta bolii u vul va fi culcat.
185

Pentru a se putea continua rularea cearşafului este nevoie să so ridice puţin bolnavul. Dacă starea sa o permite va fi invitat să se ridice singur; în caz contrar, cele două asistente vor introduce mînsi. dinspre capul bolnavului sub bazinul lui, cu palmele suprapuse, iar cu cealaltă mînă vor trage spre picioarele bolnavului cearşaful şi aleza murdare, înlocuindu-le imediat cu cele curate. De aici, schimbarea patului se va continua prin tehnica descrisă anterior. Schimbarea alezei. Schimbarea alezei se poate efectua o l dată cu schimbarea restului lenjeriei de pat. în unele cazuri însă, aleza trebuie schimbată d<» mai multe ori pe zi, fără să fi<» nevoie şi de schimbarea cearşafului, rolul ei fiind tocmai de ;i proteja cearşaful. O dată cu schimbarea alezei se curăţă şi muşamaua, fie pe loc, fiescoţînd-o afară din pat şi înlocuind-o cu una curată şi uscată. Schimbarea alezei în cadrul schimbării patului se execută după tehnica descrisă mai înainte. Oînd schimbarea cearşafului nu este necesară, înlocuire: i alezei murdare cu una curai ii se va face după una din metodele uzuale, în funcţie de starea şi posibilităţile de mişcare alo bolnavului. Pentru ca operaţiu nea să decurgă cît mai rapid, mai Fig. 89. — Facerea patului: schimbarea terialele necesare (aleza curată, cearşafului în lăţime. cîrpa sau buretele umed şi uscat, ligheanul cu apă sau soluţie de zinfectantă încălzită, eventual săpunul) sevor pregăti lîngăpat,peuj» scaun. Se va avea grijă ca bolnavul să nu fie descoperit, din carr motiv pătura şi cearşaful vor fi desfăcute de la marginile şi extremitatea distală a patului, de sub saltea şi vor fi îndoite peste bolnav. Schimbarea alezei în lăţimea patului. Această metodă se aplică Iu bolnavii care pot fi ridicaţi în poziţie şezînd şi se pot ajuta într-o oarecare măsură ei singuri. Aleza curată (eventual cu o muşama) esto rulată de 2 asistente în lungime şi aşezată pe scaunul de lîngă pat.
J 86

Montele se aşază apoi pe cele două părţi ale patului şi desfac aleza innlară de sub saltea. Una dintre asistente ridică bolnavul în poziţie /.îtid, în timp ce cealaltă rulează aleza murdară pînă sub fesele bol-iviilui. Se spală muşamaua cu o cîrpă sau burete, înmuiate în apă ut .soluţie dezinfectantă şi se usucă cu un material uscat, apoi se in/il în pat aleza curată pregătită, avînd grijă să depăşească muşa-• una cu 10—15 cm la ambele capete şi se derulează progresiv spre ilnav. Cînd sulurile celor două aleze ajung unul lingă altul, bolnavul Ui culcat pe spate. Asistenta care a ţinut bolnavul în poziţie şezînd va ajuta acum să-şi ridice regiunea lombofesieră, pînă cînd cealaltă . i,s Lentă va îndepărta aleza murdară, va şterge restul suprafeţei de 11 sama şi va derula complet aleza curată. Bolnavul este culcat pe pat, se întind cele două capete ale alezei MO introduce marginea lor sub saltea. Dacă forţele fizice ale bolnavului nu-i permit să se ridice singur, f/rebuie să fie ridicat de două asistente, în timp ce a treia efectuează Iiimbarea alezei. Schimbarea alezei în lungimea patului. Această metodă se aplică i i bolnavii care nu pot fi ridicaţi în poziţie şezînd, sau nu pot să se • iiil.e de loc singuri. Ea poate fi executată după mai multe tehnici: a) Se pregăteşte aleza, rulîndu-se în lăţimea ei pînă la jumătate. K scot de sub saltea capetele alezei murdare. Se aduce bolnavul "i decubit lateral de către una din asistente apoi se rulează aleza mur• ură spre bolnav, se şterge muşamaua, se aşază partea rulată a alezei urate lîngă cea murdară, întinzîndu-se bine partea derulată, spre • UIT forma cute. După aceasta, bolnavul se aduce în decubit lairriil opus (peste aleza curată întinsă), strîngîndu-se imediat aleza murdară. Se curăţă muşamaua şi se derulează aleza curată. Bolnavul KI< readuce în decubit dorsal, aranjîndu-se şi capetele alezei curate şi muşamalei sub saltea. Schimbările de poziţie ale bolnavului din decuhil. lateral în decubit dorsal şi înapoi se efectuează după metoda desci'isă la schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat. b) Schimbarea alezei în lungimea patului se poate efectua şi iiilunînd aleza curată în formă de armonică. După ce bolnavul a fost înlus în decubit lateral, se rulează aleza murdară pînă la mijlocul (Mitului. Lîngă sulul format se aşază aleza curată îndoită în formă de armonică şi se întinde imediat pe jumătatea liberă a patului. Se aduce iipoi bolnavul în decubit lateral de partea opusă. Strîngerea alezei murdare şi spălarea muşamalei se execută la fel ca şi în procedeul anlorior. întinderea alezei adunate sub formă de armonică sub bolnav mi face apucînd-o de cele două colţuri şi aducînd-o pînă la cealaltă margine a patului. Bolnavul se readuce în decubit dorsal şi se aranjează capetele alezei şi muşamalei sub saltea.
M

187

c) Aleza curată poate fi rulată şi de la cele două capete spni mijloc, lăsînd întinsă numai partea care vine sub bolnav. Aceaslft metodă se aplică la bolnavii care se pot ridica singuri din şolduri, sprijinindu-se pe coate. Se desface aleza murdară de sub saltea, apoi se invită bolnavul să-şi ridice regiunea lombo-fesieră. In acest momenl, una din asistente îndepărtează aleza murdară, spală muşamaua 9! aşază sub bolnav aleza curată rulată la cele două capete, pe care sr» culcă bolnavul, după care cele două asistente, derulînd capetele alezei, o întind şi îi introduc marginile libere sub saltea. în toate cazurile se va avea grijă ca aleza să depăşească ambele margini ale muşamalei, să fie bine întinsă, iar capetele să fie introduse în suficientă măsură sub saltea pentru a nu se putea aduna sub bolnav în timpul mişcărilor acestuia.
UTILAJUL AUXILIAR AL PATULUI

Prin utilajul auxiliar al patului se înţelege materialul cu care bolnavul este menţinut în diferite poziţii, de relaxare sau de imobili' zare, avînd scopul de a favoriza şi accelera procesul de vindecare şi de a conferi bolnavului senzaţia de siguranţă în pat. Cu ajutorul uti lajelor auxiliare se pot preveni multe complicaţii, care pot lua naştere prin imobilizarea îndelungată a bolnavului. Dintre acestea amintim : Sprijinitorul de perne este un dispozitiv, cu care bolnavul poate fi adus în poziţie şezînd sau semişezînd; se utilizează la paturile simple, ale căror somiere nu pot fi ridicate. Sprijinitorul este confecţionat din fier şi din material plastic, avînd un cadran fix, orizontal, şi un cadran mobil, prevăzut cu plasă de sîrmă sau material plastic rezistentă şi elastică, care poate fi ridicat pînă la un unghi de 60°. Aşezarea lui se face astfel: asistenta cu faţa spre bolnav aşază mîinile sub omoplatul bolnavului ridicîndu-1 împreună cu pernele şi menţinîndu-1 în această poziţie pînă ce un ajutor pune la loc sprijinitorul. Bolnavii în stare mai puţin gravă se menţin singuri în poziţie şezînd, pînă cînd asistenta montează sprijinitorul de perne în pat. Rezemătorul de picioare este o cutie sau un cadran de lemn, de mărime variabilă, care se aşază sub tălpile bolnavului pentru a mi aluneca în jos cînd este aşezat în poziţie şezînd sau semişezînd. Bezemătorul este sprijinit de extremitatea distală a patului; el trebuie întreţinut curat şi se îmbracă într-o învelitoare în momentul aşezării lui în pat. Sacii eu nisip se confecţionează din pînză deasă, prin care nu trece nisipul, avînd formă şi mărime variabile. Cu ajutorul sacilor de nisip, bolnavii pot fi menţinuţi în diferite atitudini (uneori for188

M te) pentru a imprima membrelor sau trunchiului o poziţie corectă r i «revenind deformările (de exemplu în caz de poliomielită). Sacii eu păr de cal se confecţionează de asemenea din pînză • leasă. Cu ajutorul lor se asigură poziţii mai comode, de exemplu Mcc.tarea genunchilor bolnavului aşezat în decubit dorsal sacul fiind nlrodus sub regiunea poplitee. în acest fel, musculatura membrelor inferioare este relaxată şi, în acelaşi timp, membrele se pot sprijini. K i pot fi înlocuiţi şi cu suluri de pătură, învelite în cearşafuri. Marginea cearşafurilor care întrece sulul se răsuceşte şi se introduce sub i Iţea, imobilizîndu-1. Pernele cuneiforme confecţionate din pînză tare, umplute cu irbă de mare şi păr de cal, sînt perne tari, care servesc pentru ridi.irea în anumite poziţii, fie a capului, fie a trunchiului, în timpul xaminărilor, de exemplu la examenul ginecologic sau tuşeul rectal. l ,a nevoie vor fi îmbrăcate într-o muşama pentru a nu se impregna . ii dejecţiile bolnavului sau cu sînge. Apărătoarele laterale se utilizează în scopul împiedicării căderii • l i n pat a bolnavului agitat sau inconştient, în cazul în care nu există paturi speciale pentru acest scop. Apărătoarele laterale sînt confec ţionate din scîndură netedă, dată la rindea, acoperite şi căptuşite « • u pături, cearşafuri sau perne, pentru ca bolnavul să nu se traumal izeze în timpul mişcărilor involuntare din cursul acceselor convulMve sau al agitaţiei psihomotorii. La unele paturi se pot aplica apărăI oarele de plasă, care acoperă patul complet. Plasa se confecţionează din şnur tare şi nu din metal, tot cu scopul de a nu se traumatiza holnavul agitat. Chingile se utilizează pentru imobilizarea relativă a unor bolnavi psihici sau febrili, agitaţi, furioşi sau cu excitaţii psihomotorii, precomatoase sau postnarcotice. Chingile sînt formate din curele de pînză sau piele, căptuşite cu flanelă, care se fixează de marginea patului. Ele se aplică la nivelul articulaţiilor radiocarpiene şi tibiotarsiene avînd grijă ca suprafeţele respective să fie protejate cu cîteva straturi de flanelă, căptuşite eventual cu vată. Chingile nu trebuie strînse prea tare, pentru a nu stînjeni circulaţia. Bolnavul poate fi fixat de pat şi cu ajutorul cearşafurilor trecute peste torace şi genunchi si legate dedesubtul patului. Bolnavii fixaţi prin chingi sau cearşafuri vor fi supravegheaţi tot timpul de către asistentă. Colacul de cauciuc umplut cu aer, de formă rotundă, gol la mijloc, se aşază sub bolnavii în stare gravă, imobilizaţi mai mult timp in poziţii pasive sau forţate, în funcţie de poziţia bolnavului, colacul este introdus, fie sub regiunea sacrată sau fesieră, fie la nivelul crestelor iliace sau al tuberozităţii trohanterului mare, preluînd o parte a Kuprafeţei de sprijin a corpului şi permiţînd prin aceasta o mai bună 189

irigaţie a ţesuturilor cuprinse între suprafeţele osoase şi pat. în acest fel, utilizarea colacului de cauciuc este unul din mijloacele cele mai importante în prevenirea escarelor. Colacul se umflă la o presiune proporţională cu greutatea bolnavului. Apoi se îmbracă într-o învelitoaro de pînză special confecţionată, se presară cu talc şi se aşază sub bolnav, avînd grijă ca ventilul să ajungă în partea laterală â bolnavului. Utilizarea colacului fără învelitoare este interzisă; în lipsa acesteia se va utiliza o faţă de pernă. Aşezarea colacului sub bolnavul în stare gravă necesită cel puţin două asistente, dintre care una ridică bolnavul introducînd mîinile cu palmele întinse sub el, dedesubtul şi deasupra locului unde va fi aşezat colacul, iar cealaltă asistentă introduce colacul şi aranjează lenjeria bolnavului (fig. 90). Eidicarea bolnavului poate fi efectuată de către două asistente, după tehnica descrisă la transportul bolnavilor. Pernele elastice sînt confecţionate din pînză cauciucată sau cauciuc, de formă pătrată, umflate cu aer cu ajutorul unei pompe. Pernele de cauciuc sînt de obicei compartimentate. Ele trebuie să fie suficient de mari pentru a asigura bolnavului o poziţie comodă. Introducerea lor sub bolnav se faco după tehnica descrisă la introducerea colacului de cauciuc. O altă variantă este perna do cauciuc umplută cu apă la temperatura de 37°, care se adaptează foarte bine suprafeţelor corpului. Perna nu se umple complet pentru a nu fi prea tare, ci în proporţie de 3/4, avînd grijă ca în timpul umplerii să nu pătrundă aer, care ar împiedica mularea ei perfectă pe suprafaţa corpului. Perna de cauciuc, după ce a fost controlată dacă nu curge, se aşază sub cearşaf pe saltea, fără a o mai îmbrăca în prealabil.
190
Fig. 90. — Aşezarea colacului de cauciuc sub bolnav.

Colacii de vată sau inelele servesc pentru susţinerea călcîieloiv Mitelor şi eventual a regiunii occipitale a bolnavilor în stare gravă lobilizaţi în decubit dorsal, precum şi între genunchi, dacă bolnavul a în decubit lateral. Presiunea durabilă a membrelor pe saltea cau••:i/fi tulburări locale de circulaţie în ţesuturile cuprinse între planuFifl. 92. — Coviltir pentru de vată sub Fig. 91. — Fixarea colacilor plapumă pătură. coate.

i i l e osoase şi suprafaţa patului, care, dacă nu sînt prevenite, vor deIcrmina apariţia de dureri şi escare. Inelele sînt confecţionate de asistentă, din tifon şi vată, avînd 'lărime variabilă. Se formează un cerc din cîteva ture de tifon la care c adaugă un strat de vată şi apoi totul se îmbracă cu o faşă, realimd un inel neted şi destul de solid. Inelul se fixează cu ajutorul a • l ouă legături de tifon, pentru ca în timpul mişcării membrelor să mi se deplaseze (fig. 91). Există şi inele de burete, din cauciuc plin nu umplute cu aer, confecţionate special pentru prevenirea escarelor. 111 timpul utilizării, ele se îmbracă în pînză la fel ca şi colacul de cauciuc. 191

patul poate fi aşezat în poziţii înclinate. Forma cea mai simplă este reprezentată de o bandă de pînză fixată de capătul distal al patului şi pe care bolnavul o ţine în mînă. citit. Coviltirul se mai utilizează şi pentru suspendarea pungilor de gheaţă. în acest caz. pe masă. menţinînd capul mai jos. utilizate în timpul alimentaţiei. în secţiile de ortopedie şi traumatologie se utilizează o serie de aparate şi utilaje accesorii în vederea repunerii în poziţie corectă a 192 . pentru modificările de poziţie ale bolnavilor imobilizaţi. dar cu forţa muscu lară a membrelor superioare relativ păstrată (fracturi. se aşază o pernă pe care bolnavul se apleacă cu mîinile încrucişate.Coviltirul (fig. ceea ce face necesară acoperi rea lui cu o învelitoare de flanelă. membrul de sub coviltir se răceşte mai uşor. după dorinţa bolnavului. învelitoarea va rămîne la « anumită distanţă de suprafaţa corpului. Există diferite tipuri de mese adaptabile la pat. bolnavul sprijinindu-se pe ele în poziţie şezînd. care practic nu are nici o gre utate. dar ele reprezintă în acelaşi timp şi un utilaj auxiliar preţios în caz de dispnee gravă. operate etc. servesc şi pentru susţinerea obiectelor de scris. Mesele adaptate la pat. de exemplu în cazurile de anemii acute. de apăsara acestora.). reglabil la înălţimi diferite între 10 şi 60 cm şi care. paralizii infe rioare etc. dre naj postural sau în cazurile de fracturi ale membrelor inferioare tratate prin extensie etc. în acest scop se mai poate utiliza şi un ridi cător mecanic (tip Bădulescu). ridică sau coboară extremitatea patului după necesitate. înclinarea se face în sensul ridicării părţii distale a patului. Există coviltire care susţin învelitorile în întregime deasupra bolnavului. El est» confecţionat din lemn sau metal. ajutîndu-se de ea la ridicarea în poziţie şezînd sau la schim barea de poziţie. în unele servicii există suporturi metalice. Descrierea lor se găseşte la capitolul alimentaţiei. 92) sau susţinătorul de învelitoare are rolul di a suporta greutatea păturilor sau a plapumei pentru a scuti regi unile dureroase. cu ajutorul unui şurub cu filet trapezoidal. Agăţătoarele se utilizează pentru uşurarea mobilizării active. Cu ajutorul lor. Fiind însă destul de înalt. avînd aspectul unui schelet d« coviltir. Suporturile pentru ridicarea picioarelor patului sînt confecţionate din bucăţi de lemn tăiate în formă dreptunghiulară sau trunchi de piramidă. de care se atîrnă agăţătoare de fier de formă triunghiulară. paralizate. vopsite în alb pentru ca să se poată spăla şi curăţa bine (fig. 93). 94). pentru a nu exercita o presiune prea mare asupra regi unii pe care sînt aplicate. Mai frecvent. Din acest motiv. fixate la îndemîna bolnavului (fig.

pîrghiile. S3. Deoarece unii bolnavi trebuie să păstreze anumite poziţii peciale în scop terapeutic. — Suporturi pentru ridicarea picioarelor patului. munăr mare de afecţiuni. într-un lflfl. singur repausul la pat constituie un factor ic'nipeutic important. 94. facerea şi schimbarea patului. sau boala de bază îi obligă la acestea. atelele cu scripeţi (f ig. aceasta fiind o măsură elementară în cursul îngrijirii lui. în alte cazuri este condiţia esenţială a tratamentului. — Agăţătoare pentru uşurarea mobilizării active.«mhrelor operate sau traumatizate. 97). aparatele de extensie hlă etc. Fit}. POZIŢIILE BOLNAVULUI ÎN PAT Calităţile patului şi lenjeriei. cum sînt cadrul de extensie i>5 —96). ca ni ilajele auxiliare. au scopul de a asigura repausul bolnavului la îl. (nilul trebuie ales şi pregătit de la început în funcţie de poziţia pe 193 .

fi Fig. 97. _ Aparate de extensie fo.Fig. losite în secţiile de ortopedie şi traumatologie 194 . — Atole cu scripete. 95 şi 96.

neputînd să-şi schimbe singuri poziţia. Poziţia activă este caracteristică bolnavilor în stare mai uşoară u forţa fizică păstrată. Ele pot fi determinate de afecţiunea de bază a bolnavului ui impuse de tratament. 195 . —ca o reacţie de apărare conştientă sau inconştientă a organis«i ului faţă de procesul patologic. iar la bătrîni. i de exemplu tetanosul. —ca o măsură terapeutică. Astfel. paralizia unilaterală a musculaturii jghea''iirilor vertebrale. în funcţie de starea generală şi de afecţiunea lor. de intensitate variabilă. Poziţia bolnavului în aceste cazuri este indepen• i rută de voinţa lui. Poziţia forţată este caracterizată prin luarea anumitor atitudini neobişnuite. care şi-au pierdut forţa fizică. poziţia lor în pat nu se deosebeşte cu nimic i i i poziţia unui om sănătos. dînd impresia că . acelaşi pictor determină pneumonii hipostatice etc.Mire trebuie să o ocupe bolnavul şi utilat cu aparatele auxiliare în i'dcrea asigurării maximului de confort. ) — poziţia bolnavilor trebuie schimbată în mod regulat. absolut necesară pentru vindecarea bolnavului. necesită ajuini'iil asistentei. putînd merge pînă la n>c. Asistenta trebuie să cunoască poziţiile pe i mi le iau bolnavii în pat. ca de exemplu poziţia ghemuită D cursul crizelor dureroase de ulcer sau colelitiază. de exemplu în cursul tratamentului fracturilor cu ajutorul n paratelor de extensie. poziţiile în care aceştia trebuie aduşi cu ni/ia unor îngrijiri şi examinări speciale şi în sfîrşit manoperele prin iiro se asigură schimbările de poziţie ale bolnavilor în stare gravă. încetinirea vitezei de circulaţie în clinostatism favorizează n anumite condiţii formarea trombozelor. \rosti bolnavi. dinamici. Presiunea exercitată asupra ţesuturilor cuprinse între iliuiurile osoase şi suprafaţa dură a patului poate provoca tulburări •iiritle de circulaţie. Imobilizarea la pat poate însă predispune organismul şi la o serie l« complicaţii. atitutidinile forţate pot să apară : —ca o consecinţă a modificărilor produse de boală în organism. cînd orice mişcare activă sau pasivă r periclita viaţa bolnavilor (infarct miocardic.sînt căzuţi în pat". pasivă sau forţată.. Din acest motiv —în fura unor cazuri excepţionale. pericolul emboliilor i c . bolnavii ocupă • n pat o poziţie activă. la ulcrvale relativ scurte. Poziţia lor în pat este dei crminată de forţa de gravitate. —ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii ca mbolia în cursul tromboflebitelor. Ei se mişcă singuri neavînd nevoie de jutorul asistentei. Poziţia pasivă este caracteristică bolnavilor în stare gravă.roze.

fie cu ajutorul unor perne în plus. operaţi. El rămîne mai departe culcat pe spate. menţinînd regiunea lombarii a coloanei vertebrale în uşoară lordoză. bolnavul poate fi ridicat la poziţie semisezînd. în caz de paralizie a unor grupuri musculare de la membrele inferioare. poate deveni o poziţie forţată impusă de conduita terapeutică. dar toracele formează cu linia orizontală un unghi do 30 —45°. în cazul din urmă se va avea grijă ca suprafaţa patului să fie cît mai tare. 98). precum şi celor din perioada de convalescenţă (fig. se va asigura poziţia corectă a picioarelor cu ajutorul unui rezemăl or aşezat la plantele bolnavului. în vederea prevenirii pneumoniei hipostatice. se vor aşeza inele sub călcîi şi coate. care la un bolnav mai puţin grav este opoziţie activă. în special la bolnavul culcat pe o pernă subţire. impusă).gorii de operaţi. fie cu ajutorul dispozitivului mecanic în cazul somierei mobile. pasivă. bolnavul stă culcat pe spate. Astfel. în mod obişnuit. adinamici. la unele cate. Dacă bolnavul păstrează această poziţie timp mai îndelungat i se va aşeza un colac de cauciuc sub regiunea fesieră. bolnavii iau în pat următoarele poziţii: Decubitul dorsal. slăbiţi. se va introduce sub regiunea lombară un sul subţire de flanelă sau o pernă moale. Din poziţia decubitului dorsal. bolnavilor în vîrstă. Din toate acestea rezultă că poziţiile forţate pot fi active. precum şi în unele afecţiuni ale coloanei vertebrale. Bolnavul poate fi culcat întins. fără pernă. La restul bolnavilor menţinuţi în decubit dorsal se vor lăsa sub cap cele două perne obişnuite.o indicată bolnavilor cu afecţiuni cardiace şi pulmonare. La bolnavii adinamici. în cazurile somierei fixe. precum şi perne penumatice sau colaci sub regiunea sacrată şi fesieră. Sub regiunea popii • tee se va aşeza la nevoie o pernă subţire sau un sul moale de flanelă. Pentru ca bolnavul să nu alunece spre extremitatea distală a patului se aşază sub tălpi un sprijinitor îmbrăcat.Aceeaşi poziţie. cu saci de nisip sau suluri înşirate de-a 196 ^ . pasive sau impuse de cadrele medicale. Decubitul dorsal este una din cele mai obişnuiţi1 poziţii luate de bolnavi şi cu predilecţie de cei slăbiţi. Indiferent de forma lor (activă. în această poziţie. cu faţa în sus. Decubitul dorsal poate fi asociat cu diferite poziţii forţate. Preventiv. Această poziţie se impune bolnavilor după puncţia lombară. Această poziţie esl. fie cu sprijinitorul introdus sub perne. Bolnavul va fi lăsat numai cu o pernă subţire în caz de anemii posthemoragice precum şi în unele afecţiuni cerebrale. Menţinerea acestei poziţii timp îndelungat poate cauza dureri la nivelul coloanei lombare.

realizată pe masa de operaţie în cazul sincopelor II in cursul anesteziei generale. poate ajunge la un unghi de peste 40° l. extremitatea distală a itului trebuie să fie mai ridicată pentru ca greutatea bolnavului să •Iiilibreze forţa de tracţiune a contragreutăţii cu care se realizează 11 (>nsia. în acest caz.iţii de orizontal. • ^. Sub capul bolnavului se poate pune o pernă subţire. Prin ridicarea extremităţii proximale sau distale a patului. 98. toracele bolnavului trebuie uşor ridicat cu i utorul pernelor. în caz de tromboflebita membrului Miicrior. I'o/jţia Trendelenburg. în acest caz sub genunchi a aşeza o pernă moale. decubitul dorsal combină cu poziţia impusă de aparatele de extensie. Diferenţa • lintre înălţimea celor două extremităţi ale patului poate varia de 11. Poziţia Trendelenburg se realizează prin ridicarea extremităţii • listale a patului sau cu ajutorul suporturilor cuneiforme. Pentru a evita posibilitatea alunecării bolnavului 197 .lungul gambelor şi coapselor.'iunea. avînd grijă ca marginea suportului să comprime vasele din regiunea poplitee. bolivul culcat în decubit dorsal va ajunge într-o poziţie oblică. de exemplu cursul fracturilor membrelor inferioare. membrul bolnav va fi susţinut de un suport de perne sau <• atelă căptuşită cu vată. 10 la 60 cm. iar suportul tare de dedesubt nu va depăşi Fig. în cazul fracturilor tratate prin extensie. — Poziţia cu genuchii flectaţi. fie cu icioarele mai sus —poziţia Trendelenburg —fie cu capul mai sus.

iar partea ei mijloacie în formă de acoperiş de casă pînă la înăl • ţimea dorită. fig. poziţia bol • navului se va asigura prin alte mijloace. Poziţia şezînd. deasupra per' nei tari se vor pune încă 4 —5 perne aşezate în trepte. sub regiunea dureroasă se va aşeza o pernă subţire şi la nevoie. De aceea. patul fiind transformat într-un fotoliu. num. Cu ajutorul manivelei adaptate la aceste paturi so poate ridica partea cefalică a somierei. se va aşeza covil tirul sub pătură şi rezemătoarele sub plantă.e pe bazin şi gambele pe coapsă. pentru oprirea hemoragiilor membrelor inferioare şi ale organelor genitale feminini* după intervenţii ginecologice. Trunchiul formează cu membrele inferioare un unghi drept. Sub braţele bolnavului se poate aşeza do asemenea cîte o pernă ceea ce face ca bolnavul să nu obosească prea repede în această poziţie. Această poziţie poate fi asigurată şi prin aranjarea pernelor obliila stingă şi dreapta bolnavului în formă de V. sau în lipsa acestuia. stînd astfel cu genunchii ridicaţi. Dacă patul bolnavului este de alt tip şi nu permite ridicarea părţilor somierei. pentru extensia coloanei cervicale. după anestezie intrarahidiană. Poziţia oblică cu capul mai sus se utilizează în cursul tratament ulii l ortopedic.i i la indicaţia medicului. 72). pentru a f:i voriza îndepărtarea secreţiilor din căile respiratorii superioare. aproape pînă la poziţia verti • cală. preventiv. Decubitul dorsal. în cazul tratamentului fracturilor membrelor inferioare prin extensie cu contragreutate. Sub spatele bolnavului so poate aşeza sprijinitorul de pernă. Dacă bolnavul este adus în poziţii Trendelenburg. Bolnavii aşezaţi în această poziţie se plîng adesea de ameţeli. poate determina deformarea picioarelor prin apăsa rea permanentă a păturilor. precum şi în cazul drenajului postural. Aceasl ii poziţie poate fi foarte bine asigurată în paturile universale (tip dr. Bolnavul are coapsele flectal. menţinut timp îndelungat la bolnavii cu hipo tonie musculară. Pentru a reduce aceste acuze. sprijinit la spate eu alte perne (aşezate peste capetele posterioare ale pernelor laterale). se va întrerupe pentru scurt timp menţinerea acestei poziţii. în pat i se va proteja capul cu ajutorul unei periiaşezată vertical la căpătîiul patului. el va fi fixat cu ajutorul unor chingi sau cu rezemătoare speciale de umăr. Fotoliul astfel obţinut în pat asigură o poziţie şezînd foarte comodil 198 . Lupu.de pe masa de operaţie. pentru autotransfuzii. Poziţia Trendelenburg se indicii bolnavilor cu anemii acute. iar capul bol • navului se va menţine în poziţie sprijinit de o pernă mai mică sau de una aşezată vertical. Bolnavul culcat în pat poate fi adus] în poziţii* şezînd cu ajutorul utilajului auxiliar. precum şi de dureri ale regiunii lombare. Porţiunile din somieră pot fi ridicate sau coborîte după cererea bolnavului sau indicaţia medicului.

insuficienţă cardiacă. Fotoliile trebuie să fie destul de mari. Decubitul lateral iioate fi combinat cu ridicarea toracelui pînă la un unghi de 20—25° iută de orizontală. în cursul acceselor de dispnee nocturnă. Bolnavii cu insuficienţă cardiacă. menin<le. Decubitul lateral. încălzindu-se uşor. bolnavi. Poziţia şezînd poate fi asigurată bolnavilor şi în fotolii. între genunchi ţi maleole se introduc inele de vată. iar sub trohanterul mare un colac •Ic cauciuc îmbrăcat (fig. 1 iiîndu-se măsuri de activare a circulaţiei periferice prin spălarea şi fric-[ lonarea pielii cu alcool. îngrijirea lor necesită o atenţie mai mare. Bolnavul ţinut în fotoliu trebuie îmbrăcat corespunzător în hainele de «pital (pijama. poziţie preferată de bolnavi. bolnavii mai vîrstnici. nu prea înalte şi căptuşite cu perne. însă are inconvenientul că necesită mult material i în unele cazuri este greu de suportat. cu ajutorul pernelor sau rezemătoarelor «pedale. avînd capul sprijinit pe o singură pernă şi membrele inferioare flectate uşor. operat sau •'nreros. în această poziţie vor fi ţinuţi bolnavii dispneici în caz de pneumonii întinse. se aşază de multe ori la marginea patului cu picioarele atîrnute. pentru ca bolnavul să nu se rostogolească înapoi In decubit dorsal. în cazul drenajului cavi199 . în unele cazuri complet întinse.it cu ajutorul măsuţelor de pat prevăzute cu perne. Confortul bolnavilor dispneici în poziţie şezînd poate fi imbună-I ii^. în această poziţie. pe care bolim vul se apleacă în cursul acceselor de respiraţie grea. acesta i fi menţinut de o asistentă şi aşezat separat cugrijăpe suportulprei l i t în prealabil. 99). Aceşti bolnavi trebuie aşezaţi în poziţia preferată de ei. avînd grijă în special de temperatura picioarelor. Dacă bolnavul are un membru paralizat. fracturat. Decubitul lateral.. în cursul manoperei de aducere în decubit lateral. după intervenţii intratoracice şi renale. în perioada acceselor de astm lironşic. Sub regiunea sacrată se va aşeza în mod preventiv un colac de cauciuc. precum şi după anumite intervenţii chirurgicale. Pentru a mpiedica alunecarea bolnavului se va aşeza sub regiunea poplitee p nernă îndoită sau mai bine un sul de pături îmbrăcat într-un cearşaf iiKucit la extremităţi şi fixat sub saltea iar sub picioare o rezemătoare. din acest motiv.i'(intru. V coastă poziţie este indicată de obicei bolnavilor într-o stare mai gra-. Bolnavii păstrează decubitul lateral în caz de pleurezii. bolnavul este culcat pe o parte. poate fi drept sau stîng. halat cald) şi acoperit cu pătură. Pentru a împiedica apariţia escarelor. Această poziţie poate fi asigurată de către bolnav NU n de către asistentă.-fl. luînd masuri pentru a menţine constantă temperatura membrelor inferioare.

Membrele superioare sînt aşezate la stingă şi la dreapta capului cu faţa palmară pe suprafat. escare extinse. în funcţie de afecţiunea de care suferă. — Poziţia în decubit lateral menţinută cu sul. pentru puncţia lombară.i patului. Sub glezne se aşază o pernă cilindricii sau cuneiformă pentru ca picioarele să nu fie întinse în poziţie forţai îl pe saltea. 200 . care împiedică aşezarea în alte poziţii. ventral să fie astfel făcută ca acesta să-şi poată vedea anturajul. precum şi pentru drenarea unor colecţii purulente. al schini bării lenjeriei.taţii pleurale. al administrării clismelor şi supozitoarelor. Sub torace şi abdomen se pot aşeza perne subţiri şi moi. Drenajul postura! cu picioarele ridicate poate fi efectuat şi în decubit lateral. Bolnavul este culcat pe abdomen cu capul aplecat într-o parte şi aşezat pe o pernă subţire. Decubitul ventral. precum şi în cursul sondajului duodenal. cu degetele în extensie.li» să-şi schimbe poziţia membrelor superioare. Este important ca aşezarea bolnavului în decubil. Bolnavii sînt menţinuţi în decubit ventral în caz de paralizu. al măsurării Fig. 99. pentru prevenirn» escarelor şi a pneumoniei hipostatice. temperaturii pe cale rectală. unor grupuri musculare. bolnavul pon. a căror poziţie trebuie din cînd in cînd schimbată. Bolnavul va fi adus în decubit lateral în cursul toaletei. Bolnavii adinamici şi cei bătrîni trebuie întorşi Iii intervale de l—2—3 ore dintr-o parte în alta.

pe lîngă cunoştinţe profesionale. Asistenta care ridică bolnavul trebuie să iişeze în aşa fel ca baza de susţinere a picioarelor să fie cît mai mare. fiind deplasat mai jos. centrul de greutate al corpului. sigur. • idică. de cele mai multe . în această poziţie bolnavul poate fi menţinut cu ajutorul suluir aşezate în lungime la spate. | Hi/. utilizată în cursul rectoscopiei.fază la aceeaşi margine a patului. Schimi'ile pasive sînt cele efectuate cu ajutorul asistentei la bolnavii adiinici. Apucarea bolnavului se face precis. iar în acelaşi timp cu mîna cealaltă roduce pătura sub spatele bolnavului pentru a-1 sprijini. examinări şi tratamente de specialitate etc. l facă să se simtă în siguranţă în mîinile ei. să nu-i producă dureri. Poziţia bolnavului poate să fie schimbată liv sau pasiv. Schimbările active le execută voliţional bolnavul singur. paralizaţi şi la cei care nu pot executa • cît anumite mişcări. Schimbările de poziţie. După ce acele a fost întors în fixat în noua poziţie. fie din cauza trata•ntului aplicat (aparate gipsate etc. necesită şi un efort fizic insiderabil. fie din cauza bolii de bază. iar cu cealaltă mîna este bazinul şi membrele inferioare. o pliază şi o /. Prinde apoi bolnavul de umăr. Asistenta de la capul bolnavului 201 . ridică pătura. să-1 scutească de efort. Asistenta trebuie să cunoască tehnica corectă a mişcărilor pasive. î '«scrierea lor va fi redată la capitolele respective. proi iiid regiunile dureroase. ca poziţia genu-pectorală. reducerea la loc a celor care au alunecat în jos de pe pernă. prezenţa a 2—3 asistente. cu antebraţul şi palma spre capul bolnavului îi propteşte spatele. Mişcările pasive cele mai frecvente sînt: întoarcerea bolnavului n decubit dorsal în lateral şi înapoi. imobilizaţi. Schimbarea poate fi executată şi de două asistente.Cu scop explorator. ridi•«a bolnavului necesită un efort mai mic şi în acelaşi timp asistenta ' va menţine echilibrul. întorcîndu-1 spre ea. aşezînd palma pe suprafaţa corpului bolnavului. Asistenta se aşază de partea patuspre care vrea să întoarcă bolnavul.).ă pe marginea opusă a patului. pentru executarea lor este necesară. bolnavul mai poate fi aşezat într-o serie de poziţii. Amîndouă i. asistenta trebuie să-şi îndrepte toată atenţia ipra bolnavului. inconştienţi. cu degei i i alăturate. în timpul uimbării poziţiei. ridicarea bolnavilor în poziţie ind. în această • c. Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în decubit lateral se poate ••cuta de una sau două asistente. aibă genunchii uşor flectaţi şi corpul aplecat înainte. cu toată mîna. întrucît schimbările poziţie.iţie. utru ca deplasarea să se poată executa în mod convenabil.iţiile ginecologice.

202 . pentru a putea depune un efort fizic mai mare. Asistenta aşezată la capul bolnavului îl va apuca pe acesta de sub axilă. sprijinindu-i capul ou antebraţul. Bidicarea bolnavului în stare mai gravă se execută de două asintente.va executa aceleaşi mişcări descrise mai sus pentru întoarcerea părţii superioare a corpului. Pentru bolnavii care necesită schimbări frecvente de poziţie pe o perioadă mai lungă de timp. Se va avea grijă ca cele două asistente să-ţi sincronizeze mişcările. cu sprijinitoare. La comanda uneia dintre ele. iar celalte două mîini vor fi menţinute împreunate la spatele bolna vului. Ele încrucişează antebraţele în regiunea dorsală. suluri nuli genunchi şi saci de nisip sub plante. iar cu mîna dreaptă îl roteşte. se aranjează patul şi pernulit avînd grijă ca bolnavul să nu cadă sau să fie repus brusc în iniţială. Ambele vor trece de partea opusă a patului. cealaltă asistentă va introduce mînu stîngă sub bazinul bolnavului. îndoiutl pătura. Dacă bolnavul este greu. cu o singură mişcare. Bolnavul — dacă starea sa generală îi permite — se poato sprijini prinzînd braţul asistentei. aşezînd palmele pe omoplaţii bolna vului. realizează rotirea bazinului şi membrelor infe rioare. sprijinindu-i capul pe antebraţ. a doua asistentă introduce antebraţul şi palma dinspre capul bolnavului în regiunea sacrată. Cu mîna dinspre picioare prinde regiunea axilară a bolnavului. mişcarea se va executa astfel: mîinile cu care s-a sprijinit în axilă se vor aşeza de data aceasta pe omoplat.t«. Bolnavii în stare gravă sau cei cu plăgi în regiunea dorsala vorfijridicaţi cu ajutorul unei traverse aşezată în prealabil sub spat. Menţinerea bolnavului în poziţie şezînd se face cu ajutorul pernelor aşezate la spatele bolnavului. Ridicarea din ăecubit dorsal în poziţie sezîndâ se poate face iu felul următor : asistenta va descoperi bolnavul pînă la mijloc. cart» întorc automat bolnavul la comanda asistentei. care se aşază de o parte şi de alta a patului. iar cu cealaltă mînă îl îmbrăţişează din spate. în acelaşi timp. readucîndu-1 în decubit dorsal. Cu cealaltă mînă prind bolnavul de axilă. Bepunerea în decubit dorsal se face cu aceleaşi mişcări în ««MI* invers. Eeaducerea bolnavului din decubit lateral în decubit dorsal so face de două asistente. iar cu cealaltă mînă. Asistenta poate să-şi fixeze ca punct de sprijin capătul distal al patului. ridică bolnavul în poziţia şezînd. Bolnavul se poate ridica cu o sin gură mişcare în poziţie şezînd. Se îndepărtează sprijinitoarele. se utilizează paturi speciale. întoarcerea bolnavului în decubit lateral în vederea schimbării lenjeriei a fost arătată în subcapitolul „Schimbarea patului".

Ou mîna dinspre pat prind bolnavul de axila. la comanda uneia dintre ele. imediat ce starea lor permite est lucru. coloraţia tegumenr. Eeaducerea bolnavilor alunecaţi de către o singură asistentă se ce în felul următor : asistenta se aşază lîngă marginea patului cu ţa întoarsă spre capătul patului. mişcare care poate fi asociată cu exer( l i de respiraţie. Următoarea fază de mobilizare este aşezarea bolnavului în poziţie Ut n d la marginea patului. bol-Lvul păstrînd poziţia de decubit. mîna dinspre pat prinde bolnavul de spate. o aşază sub regiunea fesieră îolnavului. tipul de reactivitate a bolnavului. ridică plnavul pînă la poziţia iniţială. Deoarece mobilizarea depinde de mai mulţi factori ca: ktura bolii. Bolnavul se poate ajuta. fie îmbrăţişînd gîtul asistentei. Această manoperă se poate efec203 . Mutarea bolnavului de pe un pat pe altul se face după tehnica |ătată la transportul bolnavilor şi la schimbarea saltelei. care se aşază de o parte şi de alta a bolnavului. Introduce mîinile sub axila bolLvului. Din această cauză este important bolnavii să fie mobilizaţi precoce. jinentul în care se va începe mobilizarea şi scularea lui din pat. şi. Aceste mişcări activează circulaţia | l)Kiiină şi previn apariţia trombozelor şi escarelor. iar cealaltă mînă . preşi ritmul în care el va fi readaptat la activitatea lui obişnuită br fi hotărîte de medic. Eeaducerea bolnavilor alunecaţi jos din poziţia şezînd sau semişezînd se poate face de două asis-ite. Mobilizarea bolnavilor. Imobilizarea îndelungată a bolnavului pat poate favoriza apariţia unor complicaţii care să împiedice Kvoltarea procesului de vindecare. Executarea mobilizării în bune condiţii cade dompetenţa asistentei. asistenta va suprajhea atent bolnavul. de mai multe ori pe zi. Această mişcare se execută după ce bol-kvul se poate menţine singur în poziţie şezînd. fie sprijinindu-se marginea patului. iar cealaltă mînă o aşază l» regiunea poplitee. pentru ca pjiiavul să nu răcească. şi solicitîndu-1 să-şi întoarcă faţa în partea opusă. în felul acesta. picioavor atîrna pe marginea patului. Urmează apoi Urarea în poziţia şezînd în mod pasiv la început. într-o poziţie comodă. ridică bolnavul pînă la relul dorit. Mobilizarea bolnavilor se începe cu mişcarea capului şi cu ridi-'ii şi schimbarea poziţiei membrelor superioare şi inferioare.iţă cu cea a asistentei de partea opusă. iar mai tîrziu |»liv.Readucerea bolnavilor alunecaţi. pulsul şi respiraţia. starea generală. Asistenta va picioarele bolnavului într-un unghi de 90°. urmărind expresia feţei. asistenta îl va îmbrăca cu halat şi ciorapi. în tot timpul mişcărilor pasive sau active. Preventiv. cu faţa spre capul ai.

apoi rotîndu-1 în direcţia corespunzătoare îl vor aşeza cu precauţie în fotoliu şi-1 vor acoperi cu pledul. ele vor fi situate de-o parte şi de alta a bolnavului. Duraţii şederii la marginea patului în ziua următoare se poate prelungi cu cîteva minute. controlîndu-i-se pulsul. sub picioarele bolnavului se poate aşeza un scăunel sau suport (fin. Bolnavul va fi îmbrăca. introduce mînile în axilele acestuia. aşezat pe marginea patului după metoda amintita şi încălţat. Bepunerea bolnavului în pat se face cu aceleaşi mişcări în ordine inversaţii. Eiăicarea bolnavului în poziţie ortostatică se face în felul următor : bolnavul se aşază în poziţie şezînd pe marginea patului în aşa fel încît să ajungă cu picioarele pe duşumea. care stă lîngil. prima asistentă va sprijin i bolnavul după metoda arătată mai sus. Asistenta va aşeza fotoliul eu rezemâtoarea laterală lipită de marginea patului. Pe fotoliu va pune un pled. Bolnavul nu trebuie menţinut mult timp în această poziţia. care stă în poziţie şezînd pe marginea patului şi cu mîna de lîngă bolnav introdusă sub axilă îl vor ridic. trebuie totdeauna supravegheaţi cu marţi 204 . dacă marginea patului nu este rece sau nu comprimă vasele regiunii poplitee şi apoi îi v:i pune papucii. Dacă bolnavul nu a prezentat ameţeli şi a suportat bine ase zarea pe marginea patului. Cînd aşezarea în fotoliu se face de 2 asistente. în acest caz. bolnav. a doua îl va prinde de glezne. după o perioadă mai lungit de imobilizare la pat. îndreptînd picioarele în direcţia dorită. Dacă el devine palid sau cianotic sau dacă se plînge de ameţeli. avînd grijă să-şi ţină capul întors într-o parte Bolnavul se sprijină cu mîinile pe braţele sau umerii asistentei Cu o mişcare aceasta va ridica bolnavul în picioare şi întorcîndu i cu spatele către fotoliu îl va aşeza încet şi-1 va acoperi cu pledul Dacă fotoliul este înalt. Asistenta.! cu halat şi ciorapi.n menţine în această poziţie cîteva minute. va putea fi aşezat într-un fotoliu lîngă pal Aşezarea în fotoliu poate fi efectuată de l sau 2 asistente. întoarsă cu spatele către pat. Primii paşi pe care-i face bolnavul. se poat. va sprijini bolnavul de sul» ambele axile şi-1 va ridica.tua şi de două persoane. pentru a-i asigura o poziţie mai comodă. Asistenta se va convinge dacă poziţia bolnavului este comodă sau nu. Dacă bolnavul se simte bine. vn fi imediat aşezat înapoi în pat. 100). Asistenta se aşază în faţa bolnavului.ni în picioare (fig. iar dacă prezintă ameţeli se reaşază în pat. 101). prima aşezare pe marginea patului să fie numai de cîteva minute. Eepunerea în pat se face cu aceleaşi mişcări în ordine in versă.

11 nii bolnavi. jteste cămaşa de noapte. iar bărbaţii bonetă. femeile mai întrebuinţează pentru pus pe cap un batic. — Fotoliu cu suport pentru asigurarea unei poziţii comode. DEZBRĂCAREA Şl ÎMBRĂCAREA BOLNAVULUI Lenjeria de corp a bolnavului constă din cămaşă de noapte unu pijama.' t cnţie. Flg. fiindu-le frică să nu cadă. asistenta va duce muncă de lămurire asupra importanţei mişflilrilor active. bolnavul va face prima plimbare în salon. să i se poată acorda tratamentul de urgenţă. să se scoale din pat. In afară de acestea. 101. în timp de iarnă : femeile. — Aşezarea în fotoliu a bolnavului de către două asistente. 100. îmbracă o jachetă de flanelă. cu toate că starea lor generală ar permite plimbarea. Cu aceştia. este bine ca această mişcare să aibă loc în prezenţa medicului a. în caz de nevoie. sprijinit în axilă • Io către cele 2 asistente. După ce a fost ridicat în poziţie ortostatică. Lenjeria 205 . i't/l.

în acest caz. dezbărcarea şi îmbrăcarea se fac uşor. Nu este aceeaşi situaţie cu bolnavii adinamici. îi va deschide cămaşa sau jacheta de pi j an mă şi le va trage de sub regiunea fesieră. Dacă bolnavul poate şedea. să poată asigura bolnavilor rufo curate. ridica din pat. inconştienţi sau paralizaţi. Una din asistente va ridica bolnavul introducînd mîna sub cămaşă. apoi va aduco cu mîna toată cămaşa strînsădin spate în faţă peste capul lui (fig. asistenta. bolnavul este aşezat în decubit lateral. culcînd apoi bolnavul şi continuînd dezbrăcarea încet după metoda de mai sus. după care este readus în decubit dorsal. apoi este întor. Pentru iarnă. La bolnavii care se pol. i se trage cămaşa uşor în sus pînă la torace. Apoi se scoate uşor mîneca do o parte şi apoi de cealaltă. Tocmai datorită acestui fapt. făcînd aceeaşi operaţie. fără ajutor. se confecţionează din finet.s în decubit lateral opus. lenjeria de corp. Asistenta trebui» să asigure inventarul său cu lenjerie de corp suficientă. 102. iar a doua va scoate cămaşa cu o mişcare de la spate spre cap. Bolnavii se jenează de multe ori să apeleze la ajutorul celor din jur.este confecţionată din material moale. dezbrăcarea lui se va faco de către două persoane. uşor lavabil. pentru cu atunci cînd se internează unbol5 * nav nou sau este necesară schimbarea lenjeriei murdărite. 206 . cu care a fost îmbrăcat la internare. poziţie şezînd. Va ridica bolnavul în Fiy. Asistenta va controla ca sub cămaşa de noapte sau sub pijama bolnavul să nu mai poarto şi altă lenjerie. — Dezbrăcarea bolnavului. Dacă bolnavul nu se poate mişca. asistenta trebuie să fi« deosebit de atentă faţă de ei şi să-i ajute cu mult tact şi blîndeţe la îmbrăcare şi dezbrăcare. imobilizaţi. 102). aşezată de partea dreaptă a patului.

207 .Dacă bolnavul prezintă o afecţiune la membrele superioare. m dezbracă întîi braţul sănătos şi pe urmă cel bolnav (fig. prevăzută cu şireturi. Fig. — . ••urc au mîneca deschisă. îmbrăcînd întîi braţul bolnav şi pe Fig. 104. 103). l Vutru bolnavii cu aparate gipsate se pot confecţiona cămăşi speciale. 103. La îmbrăcare se procedează în ordine inversă. ezbrăcarea unui bolnav cu o afecţiune a membrului superior drept. — îmbrăcarea unui bolnav cu o afecţiune a membrului superior drept.

îmbrăcarea pantalonilor de pijama se începe cu piciorul bolnav. Toaleta. dar există bolnavi mai puţin îngrijiţi. înviorează circulaţia cutanată şi a întregului organism.. TOALETA BOLNAVULUI Toaleta bolnavului constituie una din condiţiile indispensabil»» ale procesului de vindecare. asemănă toare cămăşuţelor de copii. trebuie să le dezvolte deprinderile unei toalete complete pe baza normelor ştiinţifice ale iginei personale. latura mai mare a cămăşii se introduce sub spate. se pot utiliza cămăşi deschise lateral. îndepărtarea acestora deschide orificiile de excreţie ale glandelor pielii. iar dezbrăcarea se termină cu acelaşi picior. 208 . de dimineaţă linişteşte bolnavul. Una din asistente va susţine bolnavul. în timp ce una din asistente îl susţine. continuîndu-se îmbrăcarea cu trecerea cămăşii peste capul bolnavului şi trăgînd-o apoi peste spate. schimbarea lenjeriei etc. produce <> hiperemie activă a pielii. Majoritatea bolnavilor. favorizînd mobilizarea anticorpilor formaţi în celulele reticulo-endoteliale din ţesutul celular subcutanat. îl creează o stare plăcută de confort. obişnuiţi cu toaleta completă de acasă.urmă cel sănătos (fig. Astfel îmbrăcat poate fi condus în sala de tratament sau se poate deplasa la laboratoarele spitalului. Prin toaleta de dimineaţa se îndepărtează de pe suprafaţa pielii stratul cornos. pentru ca să stpoată încheia lateral. reclamă spălarea corpului. Cînd bolnavul se scoală din pat. 104). apoi cealaltă şi se încheie în faţă. Se îmbracă întîi o mînă. ciorapi şi papuci. cărora asistenta în timpul spitalizării. Dacă starea bolnavului permile anumite mişcări. în acest caz. Si* deschide jacheta. se îmbracă cu o cămaşă deschisă la spate. alimente. Nu se recomandă pijama pentru bolnavii cu afecţiuni ale membrelor inferioare. Din acest motiv. avînd un efect evident sedativ asupra organismului. Pentru îmbrăcarea pantalonilor se adună cu două mîini una din ramurile pijamalei şi se trece prin ea laba piciorului. pe urmă cealaltă. resturi de dejecţii şi alte substanţe străine care aderă de piele. amestecate cu praf. a părului. îmbrăcarea pijamalei se începe cu îmbrăcarea jachetei. acoperind partea anterioară a corpului. so îmbracă cu halat (confecţionat din molton). Dacă bolnavii pretind totuşi utilizarea lor. descuamat şi impregnat cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare. se introduce o mînă. Pantalonii se trag în sus pînă la brîu. a dinţilor. apoi se adună a doua ramură. Dacă starea bolnavului nu permit»» nici o mişcare. bolnavul fiind ridicat de una sau două persoane. introducînd şi celălalt picior. iar cele două margini ale deschizăturii se aşază lîngă bolnav.

Toaleta zilnică a bolnavului trebuie executată în condiţii de M nişte şi confort. pentru a o proteja de umezeală. pudrieră cu pudră de talc. iar celaltă se acoperă cu o muşama. partea posterioară a toracelui. pentru a nu se umezi acoperitoarea. u găleată pentru apă murdară. pilă. ili'Kcoperind progresiv numai partea care se va spăla. organele jjimitale şi la sfîrşit regiunea perianală. abdomenul. coapsele. bolnavul ifliuînînd dezbrăcat şi acoperit cu cearşaful şi flaiiela. fără să sperie bolnavii printr-un dinamism exagerat urc nu are ce căuta în spitale. în timpul toaletei. Se îndepărtează una dintre perne. ca să nu (Io prea caldă. trei prosoape de culori diferite. pahar pentru • palat pe dinţi şi un pahar cu soluţie antiseptică pentru gargară. iar celor în stare mai gravă le va executa ea toate manoperele loccsare. Se umple ligheanul 2/3 cu apă caldă (37°) şi se controlează temperaturii apei cu ajutorul termometrului de baie sau cu cotul. membrele inferioare. cană pentru apă caldă. lună mănuşi de baie de culori deosebite.! utiliza pe regiuni.sura cerută de starea lui. Asistenta va programa ordinea în care va face toaleta bolnaIlor. asigurîndu-şi timp suficient pentru a se ocupa de fiecare. Ordinea t» care se va efectua toaleta trebuie să fie respectată : se va tlioope totdeauna cu faţa. u mult tact. un termometru il« baie şi spirt mentolat sau camforat. săpunieră. Pentru efectuarea toaletei bolnavului la pat este nevoie de irmătorul material: un paravan. perii de unghii. ea va închide geamurile şi va înterzice să se iliwîhidă uşa în timpul efectuării toaletei. foarfece pi'iitru unghii. pătura se poate înlocui cu o flanelă. Baia parţială la pat constă în spălarea întregului corp pe regiuni.r-o tavă pe un scaun. 209 . membrele superioare. săpun neutru. Se îndepărtează noptiera şi în jurul patului «PI întinde paravanul. în nil. pentru a le putea deosebi . litfliean. muşama. perie de dinţi. Deşteptarea de dimineaţă trebuie făcută liniştit. o flanelă sau un cearşaf. Materialele pentru toaleta bolnavului se vor aşeza pe o măsuţă iicoperită cu o faţă de masă de material plastic sau muşama sau liit. apoi urmează gîtul. regiunea sacrată. ţmt'tca anterioară a toracelui.nistenta se va îngriji şi va controla felul cum îşi fac toaleta şi boliivii care se pot scula. Asistenta va crea bolnavilor în stare nai puţin gravă condiţiile necesare pentru a-şi executa singuri naleta. pastă de dinţi. peste muşama aşezîndu-se nu prosop sau un cearşaf. în faţa bolnavului se aşază un prosop. Asistenta va HVtMi grijă ca temperatura din salon să fie de cel puţin 20° şi să nu f l« curenţi de aer rece.

unde se va aven grijă în special de ombilic. începînd de la umăr spre capătul distal. asistenta va trece do partea opusă şi va efectua spălarea după tehnica descrisă. Se continuă cu fruntea. umezită. se spală cu mişcări circulare regiunea periorală şi perinazală. porţiunea spălaţii trebuie ştearsă imediat pentru a nu rămîne umedă şi a predispune bolnavul la răceală. tamponîndu-se pînfi la perfecta uscare (fig. şanţurile pavilionului şi la regiunea retroauriculară. După ce s-a spălat cu săpun şi s-a limpezit cu apă de cîteva ori. şi se şterge imediat cu primul prosop. 105.Cu mîna îmbrăcată în prima mănuşă de baie (fig. ştergîndu se imediat. — Mănuşă de baie. La urechi se insistă în Fig. Dacă nu se poate întoarce. de la mijloc spre tîmple. se spală ochii. insistînd la femei Li pliurile submamare şi apoi se trece la abdomen. unde se adun:i secreţiile în timpul nopţii. Dacă bolnavul se poate întoarce în decubit lateral spălarea celuilalt membru superior se va face în această poziţie. a membrelor superioare muţind muşamaua sub regiunea respectivă. Muşamaua şi prosopul se întind sub întreg braţul. de la comisura externă la cea internă. deasupra învelitorii şi prin mişcări circulare w execută spălarea. 106). Se va insista în special la axile. Toaletii se continuă cu partea anterioară a toracelui. 105). Urmează apoi spălarea gîtului. unii bolnavi internîndu-se în spital cu 210 .

îndepărtarea depozitului de murdărie f poate face cu ajutorul unui tampon de vată montat pe porttampon i înmuiat în benzină. fiind sus. pentru a se evita iritaţiile. Spatele bolnavului este bine să se spele în poziţie şezînd • este posibil. după tehnica descrisă . Gambele şi ionii vor fi spălate ca şi I1 ibrele superioare. 11 uşa de baie şi prosopul fi înlocuite cu altele cura-i 'entru spălarea! membre-i iiferioare 'se readuce bolul în decubit dorsal. îna-i' . Spălarea picioarelor se mai poate face şi cu lighea nul în pat. patul fiind proli'jat cu muşamaua (fig. bolnavul doreşte să ef ectuaze spălarea acestor 211 . ombilicul se spală cu apă şi săpun. spirt mentolat sau spirt camforat.d e a se apuca de baia •' i. După frecţie se pudrează plicile naturale cu pudră de talc. 'ţ «? '. cu aten'leosebită la spaţiile inl»<i digitale. se unge regiunea iselină. bolnavului să i se facă o frecţie cu o «oluţie stimulantă a circulaţiei. unapse. iar picioarele se introi|ii(! în lighean. loe. ială a jumătăţii inf erioa-i corpului bolnavului.. La sfîrşit se face toaleta organelor genitale şi a regiunii perianale. insistînd asuplicilor din regiunea înghi. şi poplitee. iar dacă nu • ^cubit lateral. Este bine ca după spălare.cerea patului în lungiaşezînd muşamaua pe i r a pînă sub bolnav. 107). . apa. Oambele se flectează uşor pe Fig.imbilicul foarte murdar. iar la bolna•u pielea sensibilă.1. l h1 cele mai multe ori. pentru a nu usca tegumentele). şi se I ă. Această metodă uşurează curăţirea şi tăierea unghiilor. coapsele. cu alcool (diluat. — Toaletă parţială. care absoarbe umezeala.

t mtertrigoului. îngrijirea cavităţii bucale. Se indică folosirea săpunului neutru care nu irită pielea şi mucoasele.regiuni singur. Limpe zirea cu apă curată se poate face cu ajutorul unui jet de apă turnat dintr-o cană. După limpezire asistenţii scoate benzinetul de sub bolnav şi cu al treilea prosop va ştero-o organele genitale şi regiunea din jur. pentru prevenire. îndepărtarea lui se va face foarte atent resturile de săpun puţind produce prurit. Ştergerea se face foarte atent în special în plici. după ce în prealabil s-a verificat temperatura turamd cîteva picături pe faţa internă a antebraţului. Asistenta are sarcina să îndrume şi să controleze efectuarea îngrijirii bucale la bolnavii conştienţi şi să efectueze toaleta cavităţii bucale la cei inconştienţi. asistenţii va admite acest lucru. bolnavul se simte înviorat şi munca asistentei este răsplătită prin recunoştinţa pe care i-o arată bolnavul. apoi Fig. Bolnavul va fi îmbrăcat şi i se va aranja patul. i mănuşa de cauciuc. Se pudrează cu pudră de talc. va îmbrac. Dacă starea generală a bolnavului o permite. dar va controla dacă s-a executat corect Asistenta va aşeza sub regiunea sacrată a bolnavului bazinetul. va aşeza bolnavul în poziţie ginecologică. care va fi izolat de saltea cu muşamaua şi traversa. 107. va începe spălarea organelor genitale cu mănuşa de baie îmbrăcat:! peste cea de cauciuc. eventual inflamaţii. Ea va 212 . — Spălarea picioarelor. După o baie parţială corect executată.

ptmsă linguală. Tăviţa renală se aşază lîngă faţa bol navului. apoi se deschide gura şi se menţine »n această stare cu ajutorul deschizătorului de gură. paharul cu apă pwilru clădit gura şi ta viţa renală. NIUI un pahar cu tub de sticlă. iar Iu faţa bărbiei îi ţine tăviţa renală. Tehnica. vată. Se introduce ) 213 . utilizată numai pentru acest scop. întrucît la locurile de eliminare se realizează u concentraţie mai înaltă a metalului. în loc de pahar no va întrebuinţa o ceaşcă cu cioc. Metalele gi'ole se elimină foarte greu din organism prin urină. porttampon. Sub bărbia bolnavului se pune un prosop. colite sau stomatite. La bolnavii Inconştienţi. spatulă. în acest caz. soluţie 3 %). pot apare inflamaţii locale *)i generale. H<i va amîna administrarea dozei următoare de medicament în cauză piuă la noi indicaţii. Bolnavii care nu se pot ridica vor fi aşezaţi \\\ decubit lateral şi. tăviţa renală. Dacă este nevoie. bolnavul va fi sprijinit în timpul efectuării l oaletei cavităţii bucale. lămurind bolnavii asupra urmărilor linwe care se pot ivi din cauza neglijării toaletei cavităţii bucale şl li va învăţa tehnica corectă a spălării dinţilor.înd şi îi pune prosopul în jurul gîtului ca să nu se stropească. asistenta îi va da celălalt pahar cu soluţia dezinfectantă jiontru gargară. îngrijirea cavităţii bucale la bolnavii inconştienţi. tifon. manifestate prin nefroză. îngrijirea cavităţii bucale prezintă o deosebită importanţă In cursul tratamentului cu săruri de mercur sau bismut. glicerina boraxată (fig. nare. păstrarea igienei cavităţii bucale este deosebit de impor tantă. Pe dantură şi pe mucoasele bucală şi linguală ale acestor bolnavi se formează un depozit gros.duce muncă de educaţie sanitară. care trebuie îndepărtat. îngrijirea cavităţii bucale la bolnavii inconştienţi MO face în decubit dorsal. asistenta aşază bolnavul în poziţie fl/. apă boricată. Pentru curăţirea cavităţii bucale la bolnavii inconştienţi este nevoie de următoarele materiale: prosop. urmată di< gargară cu o substanţă antiseptică în soluţie diluată (clorat de potasiu. Bolnavii trataţi cu săruri de mercur sau de bismut vor beneficia «Iţi toaleta danturii eu pastă de dinţi după fiecare alimentare. sucuri digestive (duci şi prin salivă). singuri sau cu ajutorul asistentei. vor efectua i'iirăţirea dinţilor şi a cavităţi bucale. Se va avea grijă de tratamentul cariilor dentare ulo acestor bolnavi. Cea mai mică manifestare pe care asistenta o obsearvă în cursul toaletei cavităţii bucale va fi raportată medicului. 108). După ce bolnavul s-a spălat IIP dinţi. iar perna se acoperă cu muşamaua învelită în prosop. După ce a pregătit peria cu pasta de dinţii. cu capul întors într-o parte. l dă peria în mîna deraptă şi paharul cu apă în mîna stîngă. deschizător de gură.

limba este ţinută cu spatula sau prinsă cu pensa linguală. La bolnavii cu proteze dentare mobile se va lucra cu mult tact. pentru a preveni apariţia leziunilor mai grave. apoi bolta palatină. avînd în vedere că cei mai mulţi evită să scoată proteza în prezenţa altora. buzele sînt uscate şi crăpate. dens. Cavitatea bucală se poate curăţa şi cu degetul arătător. mucoasei bucale. în timpul curăţirii danturii Fig. bucală cu ocazia toaletei şi de a descoperi la timp primele semne ale candidozei. ce prinde parţial sau complet suprafaţa. îngrijirea protezelor dentare. — Materiale necesare pentru toaleta cavităţii bucale. înfăşurat într-o bucată de tifon. la glicerina anumite substanţe fungicide ca stamicina sau micostatina. ştergînd mucoasa bucală în ordinea arătată mai sus. care apare sub forma. proteza trebuie scoasă obligatoriu şi spălată zilnic. Asistenta are obligaţia de a supraveghea cavitatea. se dezvoltă în cavitatea bucală levura Candida albicans. La bolnavii în stare gravă. dezechilibraţi. La bolnavii inconştienţi.cu mîna dreaptă tamponul de vată înmuiat în glicerina boraxatil 2 % şi cu mişcări uşoare se va şterge limba dinspre bază înspre vîrf. 108. Pentru prevenirea dezvoltării acestei levuri se pot adăuga. unui depozit alb. mai ales dacă sînt trataţi cu doze mari de antibiotice. astenici. ele se vor unge cu glicerina sau ceară labială. Bolnavii conştienţi 214 . îmbibat în glicerina boraxată sau zeamă de lămîie. Pentru a fi îngrijită. în continuare suprafaţa internă a arcadelor dentare şi la urmă suprafaţa lor extrenă. precum şi la cei inconştienţi. Această metodă nu se utilizează la bolnavii agitaţi şi psihici.

cel puţin de două ori. Este de dorit ÎMI paharul să nu fie transaparent. iar mîna introdusă în gura bolnavului va fi totdeauna îmbrăcată cu mănuşă. o tăviţă renală. deoarece lipsa igienei. care transpiră mult. un cristalizatei 1 cu tampon do vată. după ce în prealabil a fost curăţită cu peria. Dacă bolnava nu are pieptene propriu. După efectuarea toaletei cavităţii bucale. prosop. îngri jirea părului constă în pieptănatul şi periatul zilnic. începînd împletirea imediat lîngă pavilionul urechii.l j i vor spăla zilnic cavitatea bucală. produci tul astfel pagube bolnavului şi punîndu-1 în imposibilitatea de a w alimenta. Se întrebuinţează întîi pieptenul rar. Proteza se scoate prinzînd-o cu o bucată de tifon ou să nu alunece. obstruînd fftile respiratorii. un dezinfectant. îngrijirea părului. 109). în faringe sau laringe. părul se murdăreşte şi mai repede. Se desface parai în două părţi. pieptenul şi peria utilizate vor fi spălate după fiecare 215 . apoi cel des şi pe urmă peria. Asistenta va avea grijă să nu obosească bolnava şi ia nu-i producă dureri. pentru ca părul împletit să nu incomodeze bolnava cînd te culca pe pernă. Bolnava este adusă în poziţie şezînd. cu părul spre asistenta care execută pieptănatul. Se cere o mare Nicnţie în manipularea protezelor dentare pentru a nu le rupe. dantura şi proteza cu periuţa ţi pasta. punîndu-se accent pe acest lucru în special Iu femeile cu părul lung. perie de păr. După ce proteza a fost scoasă. Pieptănatul părului se face la sfîrşitul (oaletei de dimineaţă. apropiindu-se din ce în ce mai mult 1 le rădăcină. La bolnavii IVlnili. Paharul se acoperă cu o compresă de tifon. mai favorizează şi dezvoltarea paraziţilor. părul se împleteşte în cosiţă. pieptănatul va fi executat în poziţie culcat (l'ig. făcînd cărare la mijloc. toate instrumentele vor fi dezinfectate prin fierbere iar tampoanele de vată şi (ifonul arse. Pentru pieptănarea părului este nevoie de următorul material: un pieptene des. Se întoarce capul bolnavei pe cealaltă parte şi m> continuă pieptănatul în felul descris. precum şi spălarea lui de două ori pe lună. Tehnica. Părul se va pieptăna nviţă cu şuviţă întîi capătul. iar noaptea vor scoate proteza şi o vor pune într-un pahar c u apă. pentru ca să nu se vadă conţinutul. îngrijirea părului necesită o deosebită atenţie. După ce va fi pieptănată o parte. dacă această poziţie nu este permisă. pentru ca acestea să nu cadă. se limpezeşte şi se iiiţază în paharul întrebuinţat pentru acest scop. pe lîngă senzaţia permanentă de prurit pe care 0 poate da. Pieptănatul părului. se curăţă ri« către asistentă cu periuţa şi pastă de dinţi. Dacă bolnavul este inconştient. protezele mobile trebuie îndepărtate. Se aşază sub cap un prosop şi se întoarce capul într-o parte.

oblică şi îndepărtînd peina de sub cap (fig. Bolnavii care se pot scula din pat sînt conduşi la baie. Spălarea părului la pat. — Pieptănatul părujui.bolnavă în parte. se va aşeza tava cu tot materialul necesar. Una dintre metodele care se întrebuinţează pentru spălarea părului este aceea de a duce bolnavul cu capul la marginea patului. Tehnica. fără să caute să o influenţeze în această direcţie. piep tene. iar marginea de jos să fie introdusă în găleata 216 . 110). un cearşaf. toate pregătite pe o tavă. întrucît pă rul încîlcit în această perioadă nu va putea fi desfăcut mai tîrziu. dar asistenta nu aro voie să-1 taie decît cu consimţământul bolnavei şi numai în cazuri absolut necesare. rat Foehn. Ingrijireu este mai uşoară dacă părul este tăiat scurt. se va controla temperatura din salon şi se va acoperi bine bolnavul. Se rulează spre centru cele două capete ale muşamalei şi se aşază pe patul bolnavului în aşa fel ca marginea de sus să fie sub capul bolnavului. spălarea decurgînd du pă toate regulile igienice obiş nuite. compresă de tifon. înainte de a începe spălarea. Spălarea părului la pat se exe cută la bolnavii imobilizaţi. 2 prosoape. Dacă pieptănatul se face conştiincios în fiecaro zi. Muşamaua. găleată. Materialul necesar. Se aşază pe un scaun cu capul spre cadă sau lighean. Spălarea pârului. pe un taburet. pentru ca în timpul spălatului asistsnta să nu plece de lingă bolnav. aşezîndu-1 în poziţie. avînd spatele acoperit cu o flanelă pentru ca să nu răcească. oţet pentru clătirea părului. necesitînd tăierea. cană cu apă cal dă şi rece. săpun lichid sau şampon. 109. La marginea patului. apa Fig. Pieptănarea părului se va face foarte atent la bolnavele îu stare inconştientă. părul nu va fi încîlcit şi nici nu va fi dificil la pieptănat.

pregătită. Se şterge fiiţa bolnavului cu prosopul aşeRiii în jurul gîtului. II) Sau. masînd (•idea capului cu vîiful degetelor. în jurul gîtului se aşază un cearşaf. Cele două capete rulate vor forma jgheabul prin care *n scurge apa în găleată. Iu ultima apă de limpezire se tidaugă oţet sau zeamă de lăiniic. Muşamaua se acoperă cu un prosop la nivelul cefei pentru ca să nu vină în atingere directă cu pielea bolnavului. atunci lungea de sub capul bolnavului sa îndoaie sub restul saltelei. părul se piaptănă din nou. iar pe I 217 . 110. Se spală l n i io rădăcina părului. se utilizează aparatul Foehn cu aer cald (vezi voi. iar cu mîna ilroaptă se introduce sub capul lui un prosop încălzit. după care se paptănă. peste care ss aşază ligheanul. Asistenta susţine capul bolnavului cu mîna stingă. pentru ii îndepărta săpunul de pe păr. Pentru ca uscarea paFig. cu mîna ni i ligă se ridică capul bolnavului. 111). Se limpeniujte apoi cu apă multă. apoi irnă puţin cîte puţin şampon 'i săpun lichid. 1 < treapta umezeşte părul. Dacă salteaua este confecţionată dinti-o singură bucată. l ului să fie grăbită. Hn leagă apoi capul cu un prosop iMii'sit sau cu un batic şi se lasă dteva minute. se lasă să alunece muşamaua în găleată. — Spălarea părului. fără să o zgîrie. In locul saltelei m* introduce muşamaua. se aşază în jurul părului ti<rmofoare cu APA caldă. cu aprobarea medicului. Părul se timică prin tamponare şi frecare m un prosop încălzit (fig. Se acoperă ochii bolnavului cu o compresă pentru a se feri «Io săpun. partea de sub capul bolnavului se scoate. Daca salteaua este confecţionată din trei Miraţii. în funcţie de afecţiunile bolnavului se pot aplica şi alte metode M'Uirru spălarea părului. pentru ca apa să nu ude ItMijeria. Se aranjează patul şi după uscarea comple-Ift. dacă starea bolimvului o permite. După ce s-a spălat toată piolea păroasă şi părul.

neîngrijite. Nu se va tăia eponichinl din jurul unghiilor căci leziunile mici. pentru a nu provoca dureri şi a nu favoriza creşterea lor deformată. — Uscarea părului. inerente acestei operaţiuni. La sfîrşit se trage tot materialul utilizat. niciodată prea adînc. po lîngă aspectul inestetic. După efectuarea băii generale sau parţiale se curăţă şi se taio unghiile cu grijă. realizată prin introducerea picioarelor în apă caldă 20 de minute. Se aduce bolnavul la marginea patului şi cu capul aplecat deasupra ligheanului se efectuează spălarea părului. Tăierea unghiilor de la membrele inferioare după o tehnică greşită favorizează formarea unghiei încarnate. a căror toalHA va începe cu înmuiarea lor. no la şi se aşază la loc. 218 . se dezinfectează.somieră se aşază ligheanul pe o muşama (fig. microbilor. constituie un focar de infecţie. Fig. Dacă bolnavul se poate ridica. eventual a ouălor de paraziţi. Unghiile lungi. Muşamaua NO prelungeşte pînă deasupra saltelei îndoite. ligheanul se aşază pt< un scaun lîngă pat. atîrnînd uşor deasupru ligheanului. 111. iar peste aceasta se aşazA capul bolnavului în uşoară hiperextensie. îngrijirea unghiilor constituie o part*» integrantă din toaleta bolnavului. Aceeaşi atenţie trebuii» acordată şi unghiilor de la membrele inferioare. îngrijirea unghiilor. pot deveni porţi de intrare pentru microbi. 112). favorizîml depozitarea sub ele a impurităţilor.

Materialul întrebuinţat se strînge. va avea grijă să nu se lezeze degetele. pila pentru unghii. 219 . 113.Materialul necesar pentru tăierea unghiilor : foarfecă de tăiat unghiile. căci ijimgînd sub el îi pot produce microtraumatisme supărătoare. suprafaţa tăiată se va şlefui t. ne spală se dezinfectează şi se aşază la loc. de vor fi dezinfectate riguros prin fierbere după fiecare bolnav. pentru îndepărtarea eventualelor asperităţi rămase în urma lăierii. Se l-iţi. Tehnica. pentru • . 113). dacă bolnava nu are instrumente proprii. . instrumentele se curăţă. Fig.u pila.1 aşchiile de unghie să nu se împrăştie în patul bolnavului. Instrumentele tăioase pentru toaleta unghiilor pot reprezenta un mijloc de transmitere a unor boli infecţioase. — Toaleta unghiilor. Asistenta va lua fiecare deget i ti parte. După ce unghiile au tost tăiate. pe somieră. acoperind cu dosul mîini restul degetelor bolnavului (fig. — Aşezarea ligheanului pe o muşama. Din acest motiv. 112. Se aşază sub membrul respectiv un prosop.chiar dacă acest lucru este în detrimentul lor. prosop. în special a hepatitei epidemice.

bolnavului o sonerie bine izolată prin care poate semnala imediat1. Pe un scaun. căci poate să se opărească cu apă fierbinte sau să dea drumul la prea multă apă rece. soluţie de crezol 5% sau altă soluţie dezinfectantă. dacă are nevoie de ceva. care nu pot face baie singuri. Bolnavii în stare gravă. Dacă bolnavul prezintă tulburări subiectivi» sau asistenta constată alterarea stării generale. se va aranja în ordinea întrebuinţării lenjeria de corp curată. 2 prosoape. Apoi va controla tempern tura apei cu un termometru de baie sau introducînd cotul în apfl. Asistenta va avea grijă să aibă la dispoziţie o cantitate suficienţii de apă caldă. Cînd temperatura apei corespunde se va conduce bolnavul la baie. lîngă cădi 1 !. Pentru respectarea simţului de pudoare al bolnavului se va aşeza în faţa căzii un paravan. acordînd ajutorul necesar. dacă afecţiunea de care suferă o permite. Camera de baie va fi curăţită. Dacă starea sănătăţii sale o permite. cari» între timp a fost schimbat. grătar lîngă cadă. cel puţin o datft pe săptămînă. pentru ca. zgomote neobişnuite. el va fi lăsat să se îmbăic ze singur. Este bine ca după terminarea băii. cu halatul cald. prezenta frisoane va fi încălzit cu termofoare şi hidratat cu lichidn calde indiferente. bolnavul se acoperă cu un cearşaf de baie încălzit şi se ştergi» repede. foarfece. Asisten ta trebuie să fie atentă si la bolnavii care fac baie singuri şi la ccn mai mică suspiciune. Bolnavul se înveleşte bine şi dacă vn. asistenta să poată intra. Cada va fi dezinfectată cu praf de sodă. de aceea întîi vn da drumul la apa rece şi apoi la apa caldă. în nici un caz baiu nu va fi permisă cu o oră înainte de masă sau cu 2 ore după luarcti mesei. şi se reîntoarce la patul lui. Asistenta va avea grijă să nu facă aburi în camera de baie. bolnavul trebuie supus unei băi generale. săpun neutru. Timpul favorabil pentru baie este dimineaţa sau seara. Temperatura din camera de baie va fi de 21—22". pilă de unghii. Bolnavul se îmbracfl în lenjerie curată. va intra imediat în camei n de baie. baia se va întreruj»i< imediat. Asistenta va pregăti pentru baie următoarele . la nevoie. Pentru îndepărtarea murdăriei de pe suprafaţa pielii. cearşaf de baie. Introducerea bolnavului în baie în timpul digestiei estr interzisă. vor fi spălaţi de asistentă. care îl înviorea/it şi-i va produce o vasoconstricţie periferică. Materialul necesar. I se va atrage atenţia să nu închidă camera de baie. La nevoie se va face şi toaleta unghiilor. perii de unghii. Se va cere bolnavului să nu manevreze robinetele. bolnavul să facă un duij la o temperatură mai scăzută decît apa din cadă. după cum s-a arătat. un halat de bai<> şi pentru femei un batic să-şi lege părul.Baia generală. 220 . 2 mănuşi de baie. Trebuie să existe la îndemînn. După terminarea duşii lui.

Două. După ce săpunul a fost 'depărtat după tegumente. mai conomic şi nu epuizează organismul într-o măsură aşa de mare • a o baie în cadă. vor dezbrăcaţi complet. în acest caz. Baia la dus. culcaţi pe un cearşaf curat şi săpuniţi. asistentele ridică bolnavul din cadă i^iriîndu-l de sub axile.i se aşază pe grătar de lemn. îl şterg. Forţa presiunii i deci efectul ei variază în funcţie de distanţa la cară va fi apropiată ozeta dusului mobil de suprafaţa corpului. Tehnica. pe un fotoliu rulant. în ' nod obişnuit. în poziţie culcat. şezînd sau culcat. Bolnavii care nu pot •i expuşi nici la acest efort. el va fi şters şi nbrăcat. în camera de baie bolnavul este dezbrăcat. îl înfăşoară într-un cearşaf uscat şi încălzit ii culcă pe canapeaua din camera de baie sau pe o targa acoperită i muşama şi ceraşaf curat. iHtente îl introduc apoi cu ajutorul cearşafului în cadă. Spălarea acestor bolnavi se poate face în poziţie şezînd. acţioneze cu o presiune prea mare asupra bolnavilor slabi. în funcţie de gravitatea bolnavilor. Bolnavii în stare mai gravă vor fi spălaţi > i poziţie şezînd. Pentru cc. îl aşază pe cearşaf.Bolnavii. prin presiunea jetului de apă. dar evitînd capul (faţa. vor fi culcaţi pe un grătar de lemn şi l tăiaţi cu duşul mobil. Cu ajutorul duşului mobil. care nu pot să se menţină în poziţie ortostatică. pentru ca la nevoie bolna-' i l să poată fi scos repede cu ajutorul lui. apoi isistentele ridică bolnavul. sînt aduşi i baie de două asistente. Există instalaţii de duşuri fixe şi duşuri mobile. 221 . ţinînd fotoliul strîns lipit de baie. (mizaţi. Acesta este un mijloc de îmbăiere mult mai igienic. Baia în cadă este înlocuită din ce în ce mai mult u duşul.st scop se va aşeza în cadă un scăunel. săpunirea i limpezirea se fac în cadă. cu forţe fizice mult diminuate. sub duşul fix. cu ajutorul unui duş mobil. urechile şi gîtul se vor spăla cu mănuşa de baie după tehnica. Se va avea grijă să nu i1. Bolnavii adinamici care fac duş în poziţie culcat se dezbracă . bolnavii se spală în tot cursul băii cu apă cui aţă. Bolnavii adinamici. Spălarea sub duş exercită şi o acţiune mecanică •Kupra organismului. După iiTminarea băii se aşază în fotoliu cearşaful de baie încălzit. apoi se ridică i'tilnavul de sub axile şi cu grijă se lasă să alunece în cadă. duşul se va face în poziţie ortostatică. astenici. La duş. îl îmbracă u lenjerie curată si îl transportă înapoi în salon. Se vor introduce mai 'u l i i picioarele. Cearşaful menţine tot timpul băii pe fundul căzii. ţinînd duşul la o distanţă mai mare. acoperit cu un cearşaf urat. umezit şi săpunit niiid încă în fotoliu şi apoi introdus în cadă. Bolnavii în stare mai uşoară ss vor spăla singuri. asistenta \ a proiecta apa umezind suprafaţa tegumentelor.

Se va avea grijii de integritatea lor. i toaletei organelor genitale. înainte de întrebuin ţâre. tăviţu renală etc. depinde în mare măsură evoluţia bolii lor. cu o pompă. în afară de faptul că baia cu duş în poziţie culcat este biiw suportată şi de bolnavii în stare gravă. de formă ovală. în mod curent w utilizează cele din metal emailat. în jurul patului se aşază un paravan ori de cîte ori are nevoie de ploscă. pentru actul de defecare plosca confecţionată din metal emailai. ridică bolnavul şi în acelaşi timp cu mîna dreaptă introduce* 222 . deoarece. aceasta. Sub bolnav se aşază o muşama şi o aleza. la cari' simpla atingere a pielii produce dureri. Introduce apoi mîna stingă cu palma în sus sub regiuneu sacrată. Dacă bolnavul se poate ajuta singur este solicitat să se ridice puţin.arătată la baia parţială). iar dacă nu poati'. Plosca (bazinetul). prevăzute cu mîner şi capac. plosca este umflată la fel ca şi colacul de cauciuc. Bolnavii imobilizaţi la pat întrebuinţea/ii. SERVIREA BOLNAVILOR LA PAT Asistenta nu trebuie să considere ca o muncă degradantă îngriji rea corporală a bolnavilor care nu pot părăsi patul. înviorează circulaţia şi respiraţia şi îmbunătăţe^t starea generală a bolnavului. înainte de a fi introdusă sub bolnav. prin efectul ei mecanic. însă la mijloc este închisă cu o placă de cauciuc impermeabilă. va fi încălzită cu apă fierbinte Dacă bolnavul este internat într-un salon comun. scuipătorul. urinarul. Pentru captarea produselor dejecţiilor fiziologice şi patolo gice se utilizează plosca (bazinetul). ci dimpotrivil. pentru clisme etc. care se poate curaţi uşor. trebuie să le acorde o atenţie deosebită. tonifică ţesuturile. Plosca de cauciuc se întrebuinţează la bolnavii slăbiţi. După terminarea băii de curăţenie se va continua stropircu suprafeţei corpului cu apă la o temperatură mai scăzută ca şi iu cazul băilor în cadă. faianţă. Pentru ca atingere:i rece a metalului sau cauciucului să nu producă o senzaţie neplăcuţii. Plosca se utilizează pentru necesităţile bolnavilor. de felul cum sînl îngrijiţi. Plosca de cauciuc este confec ţionată într-un mod asemănător cu colacul de cauciuc. După aceea se săpuneşte suprafaţa corpului şi se spală cu ajutorul duşului mobil. porţelan. asistenta sau infirmiera îi ridică cămaşa de noapte sau îi dezbracă pijamaua. cauciuc sau material plastic. cele cu smalţul dezlipit putînd leza bolnavul în timpul utilizării şi fiind greu de curăţit. la efectuare. în lipsa capacului se pot acoperi cu un şervet confec ţionat din material plastic.

După ce plosca a fost golită se spală cu apă rece.C. -ului (fig. care se folosesc şi pentru ploscă. Peria.(iloHcu sub bolnav. 223 . Bolnavul este acoperit şi menţinut aşa pînă i'iinină actul defecării. Pentru transportul urinalelor se pot utiliza MI porturi de metal vopsite în alb. w poată servi singur (fig. 117). 114). «n păstrează în soluţii dezinfectante : lizol 5%. 116). cloramină 5%.ale externe. Pentru aceşti bolnavi se poate utiliza 'imul rulant special a cărui înălţime corespunde cu înălţimea 'imului W.C. Urinatele sînt recipiente confecţionate din metal. transparente. 1 11 să plosca acoperită într-o cameră specială a grupului sanitar. îndepărtarea ploştii se face ii multă precauţie pentru a nu se răsturna şi împrăştia conţinutul l l »i i lenjerie sau duşumea. numărul salonului şi IM i ului şi cu ora evacuării. aeriseşte salonul. care se întrebuinţează numai pentru acest scop. Curăţirea ploştilor cade în sarcina infirmierelor sau îngrijitoarelor. ni ro. clorură tio var 20%. Urinalul va fi acoperit cu un capac tivind deasupra un şervet. la îndemîna bolnavului pentru ca el să. care se rlxoază la marginea patului. pentru femei unii scurtă şi lăţită. permite aşezarea a 6 —8 urinale fără să fie atinse cu mîna (fig. permit urmărirea proprietăţilor fizice ale urinii şi se pot spăla uşor (fig. După aceea i se dă hîrtie igienică şi în caz l o iic. Dacă materiile focale trebuie păstrate pînă la vizita medicală. Cele mai avantajoase sînt urinalele confecţionate i l l n sticlă. 118). 115). Servirea urinalelor şi îndepărtarea lor se fac în mod asemănător i1 1 1 ale ploştii. Asistenta reface patul bolnavului.voie se spală regiunea perianală. sticlă sau mul criale plastice. leşie etc. care sînt uşoare. se poate confecţiona un suport din sîrmă. destinate captării urinii bolnavilor la pat. pentru a permite adaptarea lor la organele Mt<ni|-. dar starea lor de întreţinere trebuie să fie controlată de asistentă. Aşezarea bolnavilor pe acest scaun l i ce la fel ca şi aşezarea lor în fotolii. Pentru bolnavii care solicită urinalul foarte frecvent si nu se pot scula din pat. Se acoperă imediat cu capacul sau şervetul (MVKiltit şi se îndepărtează din salon. la mijloc prevăzute cu miner. îndepărtarea resturilor de pe pereţii vasului se face cu ajutorul iiiic perii. spală mîinile lioliutvului şi se spală şi ea pe mîini. apoi cu apă . Spălarea mai corectă se face mecanic cu jeturi de vapori fierbinţi. nul ataşat un bilet cu numele bolnavului. Numeroşi bolnavi imediat ce se pot ajuta refuză plosca şi pretind i fio lăsaţi sau duşi la W. oiu'o dezinfectează şi curăţă vasele cu dejecţiile bolnavului (fig.. Deschiză-I ii rit lor este diierită : pentru bărbaţi în formă de tub.

Ca şi plosca.C. urinalul se goleşte şi se curăţă imediat după întw* tminţare. 119). 224 . — Scaun rulant neci-siir pentru deplasarea bolnavilor la \V. care ţîşnind puternic «pală interiorul urinalului (fig. Urinalele curate se păstrează într-o cameră specială la un loo «u ploştile. Pentru curăţirea lor se poate instala la robinetul de apft un conduct în derivaţie îndreptat în sus. care permite adaptariui recipientului cu deschizătura pe jetul de apă. Fiecare bolnav care expectorează trebuiţi să aibă scuipătoare. Fig. 115. — Spălător mecanic de bazinete. confecţionate diu metal emailat sau sticlă. 114. Scuipătorile sînt recipiente închise cu capac.

— Suport pentru transportul urinalelor. — Suport pentru fixarea urinalului la patul bolnavului. — Spălarea urinalelor. 22 5 . 18 Fig. îl ./ i i / . 11 S. HI.o. Fig. 119.

susţine cu mîna dreaptă fruntea bolnavului. scuipătorii. în timpul vărsăturilor bolnavii se ridint In poziţie şezînd. rotunde. se spală cu apă rece şi apoi cu apă caldă şi se freacă cu o perie folosită numai pentru acest scop. şi cu gradaţii în ml. Dacă este nevoie de determinarea cantităţii eliminate. cu o capacitate de circa 200 ml. iar cu cealaltă mînă va ţine tăviţă renală curată şi uscalA 226 . şi scuipătorul nu are gradaţie proprie. i. Mai des întrebuinţate sînt cele din sticlă cu doini orificii. Pentru protejarea lenjeriei şi a rufelor de pat. sînt vase mici. iar în faţa bolnavului un prosop. amesteca l«« cu sodă caustică. în interior există o pîlnie pe caro se scurge sputa în vas şi în acelaşi timp împiedică vărsarea sputei în caz de răsturnare a recipientului. păstrată permanent într <» soluţie dezinfectantă. 120. Pentru ca sputa să nu adere de fundul scuipătorii se toarnft în ea soluţie dezinfectantă: lizol 3% sau fenol 2. Capacul superior se deschide uşor prin apăsarea pe un buton.5%. . Scuipătorile de mînă (fig. După spălare se dezinfectează prin fierbere. peste pătură se pune muşamaua. Bolnavului i se dă «> tăviţă renală curată a şi uscată. Captarea vărsăturilor. Scuipătorile de buzunar slut confecţionate în majoritatea cazurilor din sticla sau metal şi sînt prevăzute cu un capac cu care M \ închid ermetic. pentru a stabili şi câni i tatea sputei expectorate. el va rămâne culcat şi numai capul îi va fi întors într-o parte. 120). prevăzute fiecare cu un capac. sputa va fi măsurată într-un cilindru gradai. Sul» cap se pune un prosop. iar cel inferior este fixai prin înşurubare şi serveşte la golirea şi curăţire. de mai multe ori pe zi. iar In. Scuipătorile trebuie întreţinute curat şi în cazurile în caro sputa nu se recoltează pentru vreo examinare bacteriologică. Se recomandă ca Scuipătorile de buzunar să fie fierte în fiecare /i. Scuipătorile se păstrează într-un dulap închis.Scuipătoare. Dacă starea bolnavului nu permite ridicarea în poziţie şezînd. Unele din acestea sînt prevăzul»» Fig. Se goleşte conţinutul. prevăzute cu mîner şi acoperite cu capa» rotund în formă de pîlnie cu un orificiu la mijloc. unul superior şi altul inferior. asistenta va sta de partea stingă a patului şi vn.Există mai multe tipuri de scuipători. care poarte fi USOL ridicat. Scuipătorile trebuie curăţate în fiecare zi. bolnavii cu expectoraţie abundentă. Asistenta va sprijini cu o mînă fruntea bolnavului. separat de urinai» şi bazinete.

• • 'junea deasupra crestei iliace. neîntins N ii u orice neregularitate de pe suprafaţa patului. cearşaful mototolit. umezeala (liic. Eegiunile predispuse apariţiei escarelor la bolnavii în decubit i "i sal sînt: regiunea occipitală. sacrată. • vizita medicului. conţinutul vărsăturilor. pentru ca produsele vomitate să se păstreze în forma iniţială.j. se scot muşamaua. precum şi simptomele însoţitoare <(>rvate la bolnav. edemele.Bolnavii cu motilitatea activă păstrată îşi modifică destul de ilrn poziţia în pat. fecale. orarul.i internă a genunchilor şi regiunea maleolară. caracterul. Se şterge gura bolnavului. Cînd bolnavul s-a liniştit se îndepărtează tăviţa renală şi i se o soluţie aromată săşi clătească gura. La aceşti bolnavi. iar pentru bolnavii aşezaţi în decubit lateral. transpiraţii abunden( ( < etc. partea externă . Factorii favorizanţi ai apariţiei escarelor sînt: căldura. vîrsta înaintată. în acest fel durerile vor diminua. scurgeri vaginale. deasupra • ! ' • ( • ranului şi călcîiele. Această soluţie se va arunca r-un alt vas. pericolul de desfacere a suturii va fi mai mic. neglijarea igienei tegumentelor. PREVENIREA ESCARELOR DE DECUBIT .). care să protejeze ţesutul cutanat şi subcutanat. a trohanterului mare. început apare o zonă dureroasă la presiune şi pielea se înroşeşte '< irită tulburării de circulaţie. La bolnavii în stare gravă. adina">in. inconştieţi. Bolnavul este aşezat apoi în repaus şi supravegheat în continuare.h faţa acestuia luînd în prealabil măsuri de îndepărtare a protezedentare mobile din cavitatea bucală. prosopul ne aeriseşte salonul. aceleaşi suprafeţe sînt supuse presiunii permanencxercitate de greutatea corpului. el va fi sfătuit ca în timp ce vomează să comprime • i r ou palma plaga operatorie. 227 l . manifestate sub formă de escare. Dacă bolnavul prezintă vărsături după intervenţii chirurgicale i iiabdominale. Alimentarea ţesuturilor neputîndul'ace în mod corespunzător se produc escare.ontinenţa de urină. regiunile unde re tegument şi suprafaţa osoasă nu se interpune un strat de ţesut l»os sau muscular. fi irigate într-o măsură insuficientă ceea ce va avea ca rezultat iriţia unor tulburări trofice. starea de subnutriţie. a omoplatului. ulitatea. care n-au posibilitatea să-şi schimbe ' j^uri poziţia în pat. cu paralizii. pielea şi subţire. prin aceste schimbări punînd în contact cu patul ini-rcu alte suprafeţe ale corpului. asistenta va raporta frecvenţa.

specificînd. în măsura în care starea generală îi permite. Se vor îndepărta din pat cu mare atenţie resturi Io alimentare şi obiectele care ar putea produce prin comprimare tulbu rări locale de circulaţie : nasturi. neglijenţei acelor» care au sarcina îngrijirii bolnavului. va anunţa medicul. medicamente. Fixarea orarului o face medicul. în special în regiunea spatelui. paralizii ale membrelor. bucăţele de gips etc. cu toate îngrijirile preventive acordate. Aceasta se poate realiza prin schimbările frecvente de poziţie alo bolnavului adinamic. afecţiuni ale măduvei spinării etc. poziţia î u care trebuie culcat. Ea va întreba zilnic bolnavii dacă nu au dureri în regiunile predispuse la formarea escarelor şi chiar dacă nu se vede nici un semn obiectiv. se vor lua toate măsurile preventive. sub regiunile periclitate se aşază perne şi colaci de protecţie. iar toaleta zilnică să fie riguros efectuată. fără cute.Sînt anumite îmbolnăviri care predispun la apariţia escarelor tulburări de circulaţie. Asistenta se va îngriji ca bolnavul să fie îmbrăcat în lenjerie curată. asistenta va examina tegumentele bolnavului şi la apariţia celui mai mic semn. cearşaf bine întins. Starea tegumentelor reprezintă oglinda calităţii muncii profesionale de îngrijire şi conştiinciozitate a asistentei. saltea antidecubit din burete sau pneumaticii. în marea majoritate a cazurilor. insistînd asupra părţilor declive. pentru fiecare perioadă de timp. Se asigură bolnavilor un pat comod. Pentru activare: i circulaţiei se vor efectua fricţiuni. asistenta trebuie î u primul rînd să împiedice presiunea continuă pe aceleaşi regiuni. s-au format escare se va anunţa medicul şi plaga se va îngriji după principiile tratamen telor plăgilor. Apariţia escarelor se datoreşte. . Dacă. Cu ocazia toaletei zilnice. cu lenjerie curată. Lenjeria de corp sau de pat umezită va fi imediat îndepărtată şi înlocuită cu alta uscată şi curată. Pentru a împiedica apariţia escarelor. La bolnavii în stare gravă se poate întocmi şi afişa orarul schimbării poziţiei. compartimentată.

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI PRINCIPIILE GENERALE ALE ALIMENTAŢIEI BOLNAVILOR Una din cele mai importante probleme ale îngrijirii bolnavului i'» alimentaţia. Alimentaţia raţională este şi un factor tera11 ic important. " necesare creşterii (în cazul copiilor). creşterii şi celorlalte funcţii i»h> organismului. — Să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alte de tratament. — Să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare il«'*faşurării normale a metabolismului. Ba poate influenţa tabloul clinic al majorităţii (miilor. — Să favorizeze condiţiile prielnice procesului de vindecare. Alimentaţia bolnavului urmăreşte: — Să acopere cheltuielile energetice de bază ale organismului. — Să prevină o evoluţie nefavorabilă în cazul unei îmbolnăviri Inltmte. precum ţi apariţia recidivelor. >lind organele îmbolnăvite şi asigurînd un aport de substanţe c sar e organismului. Asigurarea aportului caloric necesar pentru susţineforţelor fizice ale bolnavului. 229 . să împidice transformarea bolilor acute în cronice. stabilirea regimului alimentar fvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi administrarea '' lentelor pe cale naturală sau artificială constituie sarcini elementare îngrijirii oricărui bolnav spitalizat sau tratat la domiciliu. caracterul procesului patologic şi ritmul evoluţiei acestuia. cît şi cele necesare refacerii i'dcrilor prin cheltuieli exagerate.

Cheltn ielile energetice care se mai pot adăuga. •obişnuinţa etc. acelaşi bolnav. personalul care îngrijeşte bolnavul are un rol foarte important în alimentarea lui. în caz că nu se asigură cantitatea necesarii •de alimente. regimul dietetic al bolnaviloi trebuie astfel alcătuit. ceea ce se tm duce printr-o slăbire rapidă în greutate. mai ales dacii lucrează. foamea. necesită 2 500 — 3 000 de calorii. Necesităţile calorice ale copiilor sîiii cu 20—30% mai mari.Ţinînd seama de cele de mai sus. contracţii. organismul recurge la rezervele proprii tisulare. convulsii etc. ridică necesităţile energetice — în funcţie de interul 230 . va consu mă din ţesuturile sale proprii circa l kg în 24 de ore. pînă la 5 000 —6 000 de calorii. precum şi cei somnolenţi sînt complet lipsiţi de senzaţiile de sete şi foame. Fiecare grad de temperatură implică un aport energetic de încă 13%. în cazul unei munci uşoare. Astfel. lipsa poftei de mâncare este un simptom precoce şi d<> minant sau setea poate fi exagerată în foarte multe cazuri. Astfel un bolnav cu greutate corporală de 60 kg va avea nevoi<•de l 500 de calorii în 24 de ore. atît necesităţile cantitativ»1. într-i> serie de boli. ridică necesităţile calorice cu 10%. ei nu-şi pot dirija şi asigura aportul necesar de alimente. Necesităţile calorice ale bolnavilor febrili se măresc mult in raport cu metabolismul. de exemplu cele rezultai»> din stări de nelinişte şi agitaţie. produse sub influ enţa microorganismelor. Distracţiile de ţesuturi. iar ale bătrînilor cu 10—15% mai miri Această cantitate de substanţe alimentare acoperă cheltuielile met a bolismului bazai. aceşti factori nu sînt totdeauna jaloane destul de sigure pentru dirijarea aportului alimentar. prin mişcări involuntare. iar în cazul utiri munci grele. NecesitA ţile calorice ale unui bolnav adult variază între 2 500 şi 3 OUt> de calorii. ASIGURAREA NECESITĂŢILOR CANTITATIVE ALE ORGANISMULUI Aportul cantitativ al substanţelor alimentare necesare organismn lui este dirijat în stare normală de factori fiziologici ca : setea. executa! • în stare şezînd. sînt mai mari în raport cu intensitatea efortului pe caro l depune. De aceea. încît să satisfacă. Aportul de substanţe alimentare trebuie asigurat pe baza necewi taţilor reale de calorii. Necesităţile calorice la bolnavul în repaus absolut la pat NI < apreciază în jurul cifrei de 25 calorii/kilocorp. mascată eventual printr-i> retenţie exagerată de apă. cît şi pe cele calitative ale organismului. în cazul bolnavilor. Bolnavii inconştienţi. dacă organismul este supus unui regim de foame. comatoşi. Necesităţile bolnavului ambulant.

colită de fermentaţie etc.).să cîntărească bolnavul la internare şi să controleze evolu14 greutăţii corporale în timpul spitalizării. sucuri de fructe etc. căci numai în acest fel se pot menţine for-fizice ale organismului. de aceea este bine ca 50% din necesităţile >rice ale organismului să se asigure prin hidraţi de carbon. el trebuie să fie astfel alcătuit ca să acopere necesităţile . getică a organismului normal şi în timpul majorităţii bolilor ales al bolilor febrile.). un bolnav de 60 kg. iiulemîna tuturor. are . — să observe comportarea bolnavului şi să aprecieze cheltuieilu energetice în plus. iar în cazul grăsimilor de calorii. tuturor funcţiilor organismului în condiţii normale: H iar a ţ i i de carbon reprezintă masa principală . cu temperatura de 40°.iropnri.sigurarea aportului de substanţe alimentare poate fi realizată ti prin calcularea exacta a necesităţilor.1 calorii. lor — cu încă 10—30%. suferind 'Uuos. care în cazul Mdraţilor de cărţi al proteinelor este de 4. Ele 231 . factor absolut necesar pentru procesul '• \indicate. Fndependent de felul regimului sau forma şi consistenţa ali-telor. limonade.. cu contracţii accentuate. ţinînd seama de valoarea Jfotică a principiilor alimentare. Astfel. ASIGURAREA NECESITĂŢILOR CALITATIVE ALE ORGANISMULUI Compoziţia chimică a alimentelor. i mie hidrocarbonatele pot fi administrate sub formă de lichide i. Kegimul alimentar trebuie i • aprindă toţi factorii necesari pentru menţinerea vieţii şi asigui. Digerarea şi asimilarea lor nu solicită uismul prea mult.'etice în întregime. — să calculeze valorile calorice ale alimentelor pe bază de ta'(•lo. care trebuie să fie afişate în camera asistentelor. dacă îuţeles nu există o contraindicaţie în ceea ce priveşte aportul lor diabetul zaharat.pentru acoperirea metabolismului ba^al 60 x 25 calorii =1500 de calorii . ceaiuri îndulcite. pentru a fi i. în vederea acestui scop asistenta trebuie: . în cursul stărilor .pentru acoperirea pierderilor prin distracţii celulare 10% = 150 de calorii — pentru acoperirea arderilor intensificate prin febră 3 x 13% = 600 de calorii pentru acoperirea pierderilor cauzate de contracţii 30 % = 480 de calorii Total 2 730 de calorii .

Substan ţele necesare procesului de vindecare. în expectoraţii abundente. Orice modificare în metabolismul proteic survenită în mod f i/ i ologic ca sarcina. Astfel. Aportul insuficient de substanţe proteice de lungă durată determina scăderea proteinelor plasmatice. Important este ca pierderile din faza acută u bolii să fie compensate printr-un aport mărit după trecerea aceslol faze. Această cantitate echivalează cu 240 —3<>0 de calorii şi reprezintă 10—15% din necesităţile totale ale organinmului. în vederea menajării rinichiului. alăptarea.ilo organismului. întîrzie sau devine deficitară sau imposibilă. aceasta deoarece în cazul bolilor infecţioase febrile. afecţiuni hepatice şi renale.refac depozitele de glicogeu ale ficatului şi asigură astfel o bun . prin evacuări repetate de exsudat. Formarea lor. ca în bol i Io febrile — va determina creşterea necesităţii organismului în proteiiu1. 1)) Substanţele proteice reprezintă materialele plastice . i ologică sau patologică. necesitat l care trebuie neapărat satisfăcute. funcţionare a celulei hepatice cu rol atît de important în metabolismul intermediar şi în funcţia de dezintoxicare a organismului. in hemoragii precum şi în caz de arderi exagerate în organism. Necesitatea de substanţe proteice a organismului sănătos eslo de l —1. raţia zilnică de proteine se va reduce vremelnic de exemplu la 1/2 g/kilocorp. prin plasmexodie în nefrow. Rezistenţa organismului faţă de infecţii depinde în mare măsurii de modul cum sînt satisfăcute necesităţile lui în proteine. sau în mod patologic — ca în cur. în caz de carenţă protHnică. o persoană de 60 kg necesit îl zilnic 60 —90 g proteine. Substanţele proteice reprezintă în acelaşi timp o sursă importantă de energie şi constituie materia primă u fermenţilor si a hormonilor. cu toni* arderile intensificate. se formează de asemenea pe seama proteinelor din aportul alimentar. Necesităţile în proteine ale organismului nu pot fi satisfăcut totdeauna imediat. denutriţio.snl insuficienţei hepatice. necesităţile de proteine se măresc pînă la 2 —3 g/kilocorp. ele înlocuind substanţele distruse prin uzura f i 7.5 g/kilocorp în 24 de ore. retenţia apei în organism cu formare de edem o. în caz de afecţiuni cu insuficienţă renală. Aportul de glucide trebuie mărit în stările caşectice. tulburărilor de digestie sau absorbţie. prin scăderea presiunii coloidowmotice a sîngelui. căci în caz contrar organismul va recurge la rezervele sale proprii şi în primul rînd la ţesutul mu ncular. apariţia unei anemii şi. distrugerea parenchimulii! hepatic. boli febrile. sau prin pierderi patologice în arsurile întinse. nu este oportună depăşirea cantităţii de 50 u 232 . în cazurile de arderi exagerate sau pierderi patologice. refacerii ţesuturilor distrus^. vindecării plăgilor etc.

ateromatoză. secreţiile digestive şi energia necesară pentru metabolin<it complexă a proteinelor sînt parţial blocate.o şi derivatele sale. cel puţin • (iO % din proteinele consumate. 25 mg vitamina B x. raţia de proteine va mări treptat în raport cu necesităţile fiziologice.oHutul de susţinere pentru organele interne. zarzavaturi). ceea ce reprezintă 30—40% din raţia nrgetică totală a organismului. care conţin proteine incomplete. grăsimile se exclud complet din H inul dietetic pentru un anumit interval de timp. căci organismul nu o poate utiliza.) Grăsimile sînt substanţe alimentare cu o valoare calorl înaltă. lipidele vor iulministrate numai în cantităţi necesare pentru aportul vitamilor liposolubile. d) Vitaminele sînt absolut necesare pentru menţinerea i lubolismului normal al organismului. Digestia şi metabolizarea grăsimilor necesită eforturi din partea rii'iiismului. din acest motiv. ouă. în unele cazuri. •n'ki. După primele r. carne. Necesităţile normale de vitamine în cursul diferitelor • • l i pot ajunge pînă la 150 mg vitamină C. Eaţia de grăsimi se va reduce în • / u l tulburărilor în metabolismul grăsimilor. Cantitatea de lipide necesară organismului sănătos este de lî g/kilocorp în 24 de ore. introducînd în organism substanţe cu valoare energeil. care conţin proiiu» complete şi restul de origine vegetală (cereale. în cursul bolilor febrile. Aportul de grăsimi trebuie să fie. formă depozitată.11 faune în 24 de ore. trebuie să fie de origine animală •|il. deoarece 11 lenţii.). cînd simptomatologia începe să se reducă. precum şi în cazul uficienţei glandelor care intervin în digestia şi metabolizarea lor nuficienţă hepatică. salatelor 233 . viscere etc. ele mai i rit şi în compoziţia ţesutului nervos şi a stromei eritrocitare. nefroză lipoidică. iilxvt-. atît de origine animală. reprezintă rezervele de energie ale organismului ţ. Alături de rolul lor energetic. r. legume uscate. pentru ca perioada de reparaţie a bolii să se completeze tot ceea ce a fost minus în perioada acută. putînd ridica raţia zilnică pînă la 120 — <• K-în alegerea substanţelor proteice se va da prioritate acelora io cuprind toţi acizii aminaţi (esenţiali). 8 mg vitamină PP şi 20 mg vitamină K. Necesitatea în vitamine • i'K le în timpul activităţii celulare exagerate din cursul majorităţii i holnăvirilor. ceea HO asigură prin introducerea fructelor. mg vitamină 336. Insă. Din acest motiv. sucurilor de fructe. cît vegetală. pentru a asigura toţi acizii graşi necesari organismului. pancreatică. mare într-un volum mic. iar. Kaţia de grăsimi se măreşte în stări de subnutriţie şi în cazurile arderi exagerate din cursul hipertiroidismului. zaharat cu acidoză etc.. precum şi în caz de obezitate).

cu tot aportul de apă şi de săruri. în apă se petrec toate reacţiile biochimice < i organism. e) A p a şi sărurile minerale trebuie adm inistr în proporţia necesară organismului. ca: transpiraţii abundente. pe de altă parte din arderea hidraţilor de carbon a grăsimilor. Stabilirea raţiei zilnice este d sebit de importantă. plasmoragie (arsuri întinse).). Necesităţile zilnice de apă ale organismului sănăt variază între 2 500 —3 000 ml. Ele se acoperă pe de o parte prin licli • dele ingerate. hemoragii abundente. soluţii» Einger sau alte soluţii de săruri minerale. diureză exagerata eio. aspiraţie intestinală. hemoragie. II). cupru. 3 —4 g K. Satisfacerea nevoilor de apă şi de săruri minerale trebuie să M« facă în mod proporţional. precum şi o serie de alte substanţe mineral»'. Pierderile de apă prin vărsături. altfel. ca : fier. se completează prin soluţii hiportonice de săruri minerale. siropuri. sărurile minerale fiind necesare ca substanţe structur. Completarea pierderilor în aceste cazuri se va face cu ape minerale. Pierderile de apă prin perspiraţie sau transpiraţie sînt mai abundente decît proporţii* corespunzătoare de săruri minerale pierdute şi astfel acestea m» concentrează în organism. faţă da pierderile de apă din cursul diurezelor exagerate. supe. iod etc. forţate prin medicamente diuretice. evacuarea exsudutelor precum şi prin aspiraţia conţinutului tubului digestiv merx paralel cu pierderile proporţionale de săruri minerale.15 g Mg. dacă acestea sînt în proporţii neadecvate. Completarea pierderilor în aceste cazuri se va face cu soluţii zaharate. limonadi» sau prin soluţii da glucoza. diaree. diaree. 234 . pierderile de lichide ale organismului. Dimpotrivă. 0. în sfîrşit pierderile exagerate de săruri minerale. fistulă intestinală. Calcularea necesităţilor de lichide ewU» prezentată la capitolul „Hidratarea şi mineralizarea organismului" (voi. în perioada de formare a exsudatelor şi transsudatelor (poliserozită. stabilind prin măsurători sau aprecieri generale. sucuri de fructe. perspiraţie exagerul.şi logurnolor în raţia zilnică de alimente şi prin prepara te vitamino. organismul rămîne î» dezechilibru hidro-mineral(vezi capitolul „Hidratarea organismului"). Organismul sănătos necesită în 24 de ore : 4 g 'Na. vărsături.H şi catalizatoare. aportul de lichide trebuie redus în cursul insuficienţei cardiace.il (boli febrile). Paralel cu nevoile de apă se satisfac şi nevoile de sărim minerale. ciroză hepatică etc. 2 g Ca. Necesităţile de apă şi de săruri miner ale cresc în cursul pierde rilor exagerate. Cantităţile necesare de apă şi săruri minerale trebuie bine calcu late în cazuri patologice.

carnea prăjită îşi păstrează toate substanţele componente. 'iin«ntele pot fi lichide. 235 . proteinele din interiorul ei se coagulează uniform. Astfel. preparatele făi. Alimentele conservate prin afumare se impregnează cu produse 'Ic gudron. După starea lor de agregaţie.IIIIKO prăjite în grăsime. se va ţine seama de starea • îţiuiismului şi în special a organelor digestive. ceea ce împiedică l'icrderile. Alimentele supuse proceselor de pregătire se denaturează. ca: friptura. Insuficienţa glandelor digestive şi tulburările de motricitate n tubului digestiv f ac necesară fărîmiţarea alimentelor solide înainte < utilizare. chiftelele. Din acest i îl i v. •HI acest motiv trebuie dată o mare atenţie modului de preparare hranei pentru bolnavi. • ii schimb. Dimpoi rivă. Consistenţa lor poate fi diferită. Din acest motiv alimentele prepa-i.l. Pregătirea alimentelor. i vor recomanda în special alimentele lichide. pră10 etc. Astfel. şniţelul.) suferă transformări calitative însemnate în compoziţia r chimică. Hemoragiile tubului digestiv permit numai o alimentaţie Iiidă. Alimentele Udo la rîndul lor pot fi servite bolnavului ca atare sau în stare rliniţată. ulcerului gastroduodenal şi 11 /. cît şi l'ciitru celula hepatică. prăjirea grăsimilor de orice natură eliberează acizii graşi nlatili. conservare. esofagului. Alimentele preparate la cald rămîn mult mai sărace în vitamine. faringei. Alimentele supuse proceselor de pregă• ro (amestecare. deşi ca alimente de bază ar fi permise. căci 1'riu prăjire se coagulează repede stratul exterior. semilichide sau păstoase şi solide. stomacului şi duodenului reclamă evitarea alimentelor 11 ld o. frămîntare. Alimentele solide cer un efort de digestie mai mare. Starea de agregaţie a alimentelor are o deosebită importanţă i cursul tratamentului febrei tifoide. "iluşi vor fi excluse din cauza denaturării lor cu ocazia procedeului • ic prelucrare. fierbere. Carnea fiartă pierde o serie de substanţe organice şi minerale.Starea de agregaţie a alimentelor. fermentare. în faza acută liniilor febrile. Afecţiunile ulcerative dureroase ale cavităţii bucale. la prescrierea regimului alimentar.o prin prăjire. atît pentru muccasa tubului digestiv. greu suportaţi în afecţiunile duodeno-vezicale şi complet iiitraindicaţi în boala ulceroasă. pe măsură ce boala Miluează spre vindecare se va îmbogăţi şi dieta cu alimente semiIiide şi apoi solide. iritante. cînd toleranţa tubului digestiv este de obicei scăzută.cnteriei.

aparate sau sisteme. a funcţiei vezicii biliare în caz de colecistită.Asistenta. iar asistenta dieteticiană le va concretiza pentru bucătărie. ulcer gastro-duodenal. Se prescrie regim alcătuit pe criteriu calitativ în cazurile în care se urmăreşte: a) Punerea în repaus şi cruţarea unor organe. totuşi asistenta medicală sau de pediatrie trebuie sil le cunoască şi să aibe anumite jaloane de orientare pentru aplicarea lor în mod ştiinţific. Pe baza criteriilor cantitative. a stomacului şi duodenului în caz do gastrită. duodenită. Pentru fiecare caz în parle se vor calcula exact necesităţile organismului pe baza formulelor arătate mai sus.u< şi va ţine seama de aceste modificări ori de cîte ori sînt necesarii reîncălzirea. Alcătuirea şi prescrierea lor vor fi făcute de medic. Aceste probleme. La alcătuirea regimului de cruţare se va tino 236 . ciroze. acesta reprezentînd unul din factorii cei mai importanţi al tratamentului. a mucoasei bucale în caz de stomatită. trebuie să cunoască moi 11 ficările pe care le suferă alimentele cu ocazia proceselor de prepar. Eegimurile dietetice sînt variate în funcţie de calitatea şi cantitatea alimentelor pe care le conţin. a rinichiului tn caz de nefrită etc. distribuind corect alimentele bolnavilor pe care-i îngrijeşte. să se orienteze printre variatele şi multiplolo regimuri de alimentaţie şi să ştie să aplice în mod just cunoştinţele sale. conservarea sau păstrarea acestora sau în cazul acceptării alimentelor aduse de familia bolnavului.m de obezitate sau pentru cruţarea unor organe cît şi în caz de hipertensiune arterială. la care se vor putea adăuga sau scădea cantităţile cerute de medic. ALIMENTAŢIA DIETETICĂ Bolnavii internaţi în spitale primesc de multe ori un regim diotetic. Aici se încadrează regimurile de cruţare a intestinului subţire în caz de febră tifoidă. ele neasigurînd necesităţile reale ale organismului. a intestinului gros în caz de dizenterie. Din acest motiv. Begimul hipercaloric se aplică bolnavilor slăbiţi şi în toate cazurile în care necesităţile organismului cresc. regimurile pot fi hipercalorico sau hipocalorice. Regimurile dietetice sînt foarte variate. asistenta trebuie să cunoască bazele. Eegimurile alcătuite pe baza criteriilor calitative au o sferil mult mai largă. care alimentează bolnavul. dar în aplicarea lor se vor lua totdeauna în considerare şi criteriile cantitative. a ficatului în caz de hepatită. deşi aparţin asistentei dieteticiene. Durata lor de aplicare este vremelnică. alimentaţiei dietetice. Eegimurile hipocalorice sînt recomandate în c.

în vederea acordării unei alimentaţii dietetice cît mai variate -i funcţie de posibilităţile de adaptare momentane ale bucătăriei. Proteinele de origine vegetală fiind proteine incomplete nu c iau în consideraţie la calcularea echivalenţelor cantităţii de pro-i «ine.iim şi de starea lor de agregaţie. ar încărca prea mult i ulmi digestiv. 135 g tăiţei. ele neputînd acoperi necesităţile organismului. Pentru aceasta se vor lua n consideraţie: compoziţia chimică a alimentelor. iar regimul va fi adaptat la această toleranţă. în ciroza hepatică ascitogenă. de UMiiplu regimul bogat în vitamine în cazul bolilor infecţioase. se va prescrie un tflm bogat în substanţe proteice. 150 g fructe uscate. e) îndepărtarea unor produse patologice de pe pereţii intesti nii. 200 g pîine. posibilităţile de prelucrare a mateiiilor. Astfel. 500 g cartofi. 650 g fructe proaspete. Astfel se va stabili toleranţa la hidraţii de carbon i diabetul zaharat. în caz de colită de fermentaţie. dar bogat în iliimine. cu ajutorul regimului de mere sau morcovi raşi. 120 g •roz. precum şi i insuficienţa cardiacă se va administra un regim sărac în lichide. i . pe baza cărora în anumite cazuri nr putea înlocui unele alimente cu altele. se va da un regim cu bază de hidraţi de carbon. 200 g legume 'înoate. 650 g peşte sau 400 g i'iinză. în perioada 1 < formare a exsudatelor. iw. mucus. iluUmtă conţinutului lor bogat în celuloză. •({imul bogat în săruri de calciu în cursul unei îmbolnăviri osoase ui infecţii tuberculoase. 100 g substanţe proteice pot fi asigurate prin 2 000 ml lapte. de modul de preparare. d) Satisfacerea unor necesităţi exagerate ale organismului. i u caz de hipertireoză. c) Compensarea unor tulburări rezultate din disfuncţia glan•lor endocrine. sau regimul bogat în proteine în cursul nitamentului cu hormoni cortico-suprarenali.ii. cea de pro< «ine s-ar servi bolnavului tot sub formă de alimente vegetale. După stabilirea necesităţilor cantitative şi calitative ale orga• i sinului se va alcătui lista alimentelor cu care ele vor fi acoperite i HO va stabili programul de alimentaţie. dimpo•i vil. ca : puroi. preferinţele bolnavului. />) Echilibrarea unor funcţii deficitare sau exagerate ale orgaM i n ului. >0 g carne albă de viţel sau pasăre (fără os). în colita de putrefacţie.nia de compoziţia chimică a alimentelor. 245 l . 'intenta trebuie să cunoască echivalenţele cantitative şi calitative Io diferitelor principii alimentare. valoarea lor calol<îă. pe de altă parte. regimul va fi hipoproteinic. dacă pe lîngă raţia de hidraţi de carbon. Astfel: 100 g hidraţi de carbon pot fi asigurate prin 100 g zahăr. i n'«cum şi scopul pentru care a fost prescris regimul dietetic.

Regimul hidrie este alcătuit din apă şi săruri minerale. Regimul hidro-zaharat este format din lichide zaharate cu bazft de apă: limonade. care să acopere majoritatea necesităţilor. El se aplică. hepatite. bulioane de cereale. Eegimurile alimentare tip pot fi clasificate după compoziţii*. regimurile se împart în: Regimul absolut sau regimul de foame.. supe strecurate de zarzavaturi. pancreatite însoţite de intoleranţă gastrică. prin completarea lui cu proteine sub formă de transfuzii do plasmă sau perfuzii de acizi aminaţi. precum şi după reziduurile pe care le lasft. infuzii de cafea (fără lapte). siropuri. duodenite. Valoarea alimentară a regimului hidro-zaharat este în funcţie de cantitatea de zahăr adăugată. de posibilităţile locale şi preferinţele bolnavului. ceaiuri îndulcite cu zahăr. în cursul fi« cărei boli se pot aplica regimuri dietetice speciale şi chiar la aceeaţl boala alimentaţia poate să difere în funcţie de stadiul şi gravitatei* bolii. în cursul crizelor de litiază biliară etc. Eegimul absolut poal. asigurînd totuişi hidratarea organismului. Fiind lipsit de substanţe plastice nu poate fi aplicat timp mai îndelungai. hematemeze. regimul hidrie se va aplica numai pe un timp foarte limitat sau se va combina cu alimentaţia parenterală a bolnavului. Numai la indicaţia specialii dată de medic. 1. temperatură. după intervenţii chirurgicale asupra tubri luixdigestiv. zeamă de compot. şi în acest caz organismul recurge la rezervele sale proprii. în caz de hematemeze. glomo rulonefrite acute. gastrite. ape minerale reci sau mici bucăţi de gheaţă în gură. bolnavul va putea primi apă. în caz contrar organismul trebuie hidratat şi eventual şi alimentat pe cale paren terală. Eegimul nu are nici o valoare calorică. după intervenţii chirurgicale etc. Din acent. de a recurge la rezervele sale proprii. Scopul regimului hidrie este de a menaja tubul digestiv.100 g grăsimi sînt cuprinse în aceeaşi cantitate de unt. văr saturi incoercibile. poate fi administrat. frecvenţă de administrare. în spitaln ! sînt fixate un număr oarecare de regimuri tip. urmînd ca pentru cazurile care nu pot fi încadrate în aceste regimuri să se prescrie alimentaţia de la caz la ca/. Bolnavul primeşte mici cantităţi de apă. după acţiunea lor asupra pH sanguin. sifon. sucurile de fruct o şi de zarzavaturi asigură un aport însemnat de vitamine. dar. dupi\ 238 . După compoziţia lor. Numărul regimurilor dietetice este foarte mare. vărsă turi incoercibile. insuficienţe hepatice grave.ii fi menţinut numai pentru un timp foarte limitat. după consistenţă. Bolnavul nu primeşto pe calea tubului digestiv nici un aliment. organismul lui fiind nevoii. îngheţate (fără lapte sau cacao). ul«l vegetal sau untură de porc. motiv. sucuri de fructe şi zarzavaturi. Eegimul absolut se aplică în caz de ocluzii intestinale.

pe ngă preparatele de lapte şi făinoase arătate mai sus (regimul lactomios) mai conţine şi zarzavaturi. precum şi în cursul icrelor. în afecţiunile cardiace. un interval de timp mai lung. Se aplică la bolnavi în perioada de vinde-. Eegimul complet de tranziţie. Regimul de crudităţi este format din fructe şi zarzavaturi crude. Regimul lactat se poate prezenta ca: regim strict lactat. în insuficienţă renală acută.u'e. tăiţei.. brînză de vacă. fie sub -fină de supă de făinoase. apendicită i ta. Regimul lacto-îăinos-vegetarian sau regimul de tranziţie. după hemoragii . Astfel. pe lîngă cele de mai sus.u-aroane. precum şi în colite de putrefacţie. • i însumate ca atare sau pregătite cu alte substanţe ca salate. frişca). iaurt. Eegimul strict lactat nu asigură necesităţile calorice ale organisilui şi se administrează numai pe timp limitat. El se aplică în cazui. orez. în acest caz.ce. în insuicnţă cardiacă.i. smîntînă.indicaţia medicului. regimul se poate recomanda şi în perioada de convales•nţă a ulcerului gastro-duodenal. Completat cu pîine • biscuiţi formează regimul din cursul hepatitelor epidemice. nţinutul regimului poate fi îmbogăţit cu ouă şi zahăr amestecate lapte. chefir. Eegimul i'tat propriu-zis poate fi însă îmbogăţit în aşa fel ca să satisfacă cesităţile organismului. Dacă fructele şi zarzavaturile sînt trecute r i n sită. fără a fi M». Se indică în perioada ' < • tranziţie a unor enterite. colecistite acute. înainte de a trece la regimul complet. lapte bătut. Eegimul lacto-făinos recomandă în cursul perioadei de stare şi de convalescenţă al boli• r febrile. fulgi de ovăz etc. ca: gris. renale şi hepatice.de ulcer gastro-duodenal în perioada dureroasă. i cacao. El se aplică în perioada de convalescenţă a afecţiunilor cari. în perioada dureroasă a ulcerului gastro-duodenal după ^imul lactat. în gastrite. Regimul lacto-îăinos cuprinde diferite produse făinoase fierte '1 i lapte sau în apă şi servite cu unt proaspăt sau brînză de vaci. cafea şi cacao. Regimul făinos este alcătuit din produse făinoase. Ele se prepară. . alcăI. precum şi în toate bolile febrile. regim lactat diluat cu ceaiuri sau ape mine' i d alcaline.st supuse acţiunii căldurii. laptele trebuie degresat. mai conţine lapte simplu. Acest regim se "<lică în cursul stărilor febrile. Sub această formă va fi aplicat în perioada ută a bolilor infecto-contagioase. regim lactat propriu-zis (lapte cu ceai. regimul de crudităţi poate fi iplicat sub formă de : 239 . fie fierte în apă. crize de colelitiază. exclusiv din lapte. conţine carne de pasăre fiartă. precum şi în unele afecţiuni cardiace. precum şi fructe proaspete sau rrte. lapte cu cafea.tro-duodenale. înainte şi imediat după intervenţie etc.

2. unt şi ouă. iaurt. Prin trecerea fructelor şi zarzavaturilor prin sită se înlătură o parto din conţinutul lor în celuloză. limonade. zarzavaturi şi fructe fierte.— sucuri de fructe şi de zarzavaturi în cantităţi de 2— 3 • i pe zi. siropuri de fructe şi de zarzavaturi. care fac să-i crească valu rea calorică. ape minerale. pîine prăjită şi înmuiată. smîntînă. Regimul mixt sau complet. brînză de vacă. prin adăugare de zahăr. Prin conţinutul său hipoclorurat şi hipoproteic este indicul la bolnavii cu hipertensiune arterială. pîine. Este alcătuit în mod variat din toate principiile alimentare. Se indică în cursul diareelor de fermentaţio. Regimul semisolid cuprinde alimente de consistenţă păstoasă. regijiml de crudităţi se recomandă în obezitate şi gută. iar aportul mare de potasiu îl face foarte util în afecţiunile renale şi cardiace. oţet etc. — salate de fructe crude pregătite cu zahăr şi zeamă de lămîn — salate de zarzavaturi pregătite cu uleiuri. cu sau fără lapte. brînză. precum şi însoţitorilor bolnavilor. Peni aceasta. El poate fi variat prin adăugarea de brînză de vaci proaspătă. ouă cu brînză. Valoarea calorică a acestui regim poate fi crescută după procedeul obişnuit. la indicaţia med'icului. lapte cu ou. cafea. îmbogăţite caloric prin zahăr. zeamă sau H : I de lămîie. ouă. El se indică în spital bolnavilor care nu trebuie supuşi nici unei diete terapeutice sau preventive. bulion de zarzavaturi şi de cereale. vită. lapte bătut. cacao. încît să se asigure aportul necesar de vitamino. preparate sub formă de pireuri şi anume : orez şi făină de ovăz f iert» > în lapte. creme do lapte cu ouă şi zahăr. coapte* sau pasate. ouă. peşte etc. ceaiuri îndulcite cu zahăr. Eegimul de crudităţi este bogat în celuloză şi vitamin în forma lui iniţială conţine cantităţi reduse de clorură de sodi" în schimb aduce un aport mare de potasiu. Regimul de crudităţi este hipocaloric şi hipoazotat. 240 . făcîndu-le absorbabile în cea mai maro măsură şi lăsînd foarte puţine reziduri. cacao. Valoarea lui calorică corespunde raţiei normale de întreţinere. Din cauza caracterului lui hipocaloric şi hipoproteinic. Regimul cama t este alcătuit aproape exclusiv din carne <ln pasăre. unt. După consistenţa alimentelor componente se deosebesc : Regimul lichid alcătuit din lichidele amintite anterior : apil. Datorită conţinutului său mai mare de celuloză se utilizează în tratamentul constipaţiilm cronice. el poate fi îmbogăţit cu cantil^ mici de lapte. unt. lapte dulce. Alimentele trebuie astfel variate. însoţite de eden io. Bolnavii suportă de obicei greu acest regim. îngheţaţii.

lapte simplu. supe strecurate etc. calculoză etc. Regimul alcalinizant influenţează pH în sens alcalin. B. ilimentaţia cu ficat proaspăt de viţel de porc cu triturat de mucoasă a strică de porc sau măduvă roşie în anemii hipocrome. După temperatura lor. cereale şi preparate făinoase. cafea. la care se mai adaugă: budinci. ceaiuri. adaptate la faza volutivă a bolii respective. creme.ao). Alimentaţia va cuprinde în special orez. tetanie. care se realizează prin administrarea regimului • Io crudităţi sau de legume şi fructe uscate. utilizată în unele instituţii. lapte cu 'iii. 3. cafea cu lapte r u'. nuci etc. Este format mai ales din carne. carne de pasăre sau vită fiartă şi tocată. ouă te moi. îngheţate. fosfaturie. hipertensiune arterială. poliglobulii şi eritremii etc. zahăr. Acest regim se administrează în caz de insuficienţă cardiacă. regimurile se clasifică în: Regimuri reci (limonade. ficat t sau fript şi tocat. Se indică în stările de acidoză i se realizează prin întregirea regimului de bază. Regimuri fierbinţi (ceaiuri. glomerulonefrită acută Regimul hiperpotasic este format din alimente cu conţinut de potasiu cît mai mare. fructe crude. pîine precum şi preparate făinoase. sufleuri. lapte bătut. zarzavaturi şi lapte. miere. După compoziţia lor în săruri minerale şi acţiunea asupra. Se indică în caz de alcaloză. pil organismului deosebim: Regimul desodat este pregătit fără sare sodică. Este format mai ales din fructe. fiecare avînd indiiţia lui pentru un anumit grup de afecţiuni. regimurile i ut grupate pe tabele numerotate de la l la 15.k Regimul de convalescenţă cuprinde alimentele regimului semi-d.). fulgi de • •văz. Eegimul hiperpotasic se utilizează în cazul afecţiunilor cardiace şi renale însoţite de edeme i tu cursul tratamentului cu cortizon. lapte dulce. 4. Regimurile organoterapice cu o cantitate de viscere sau glande c reparate în mod special. 'inpoturi. au scopuri substitutive : de exemplu. cacao. cînd se pregăteşte bolnavului şi pîine specială fără urc. peşte slab. ceai cu rom. sucuri de fructe. După clasificarea Pevzner. Regimul acidifiant are scopul de a influenţa pH sîngelui în sens i rid. creier. ouă. cu splină 'M. 241 . sst regim acoperă toate necesităţile cantitative şi calitative ale ' nanismului şi reprezintă trecerea spre regimul normal mixt. C. iaurt. Poate fi hipondat cînd bolnavul primeşte pîine obişnuită pregătită cu sare şi 'li-sodat complet. siropuri. în cadrul fiecărui i bel există 3 subdiviziuni: regimuri A. biscuiţi.

iar }»o de altă parte. Asistenta trebuie să explice şi să imprime bolnavului necesitatea menţinerii prescripţiilor medicale relative la alimentaţia terapeutică. deoarece bolnavii preferă de multe ori tocmai alimentelu interzise sau cantităţile pretinse nu sînt în concordanţă cu prescripţiile medicale. în unele cazuri este necesar să se indice pentru bucătărie şi modul de pregătire a unor alimente. Toleranţa individuală. se va adăuga progresiv regimul cu alimente sub formă semilichidă şi apoi solidă. se consemnează în foaia de observaţie. în vederea aceluiaşi scop. Este foarte important ca bolnavul să nu consume alte alimente decît cele prescrise. atît cantitativă cît şi calitativă. în aceste cazuri. 242 . pe măsurii ce boala înaintează spre vindecare. este un alt factor care va fi luat totdeauna în consideraţie. Gustul şi dorinţa bolnavului trebuie de asemenea luate în consideraţie în cadrul limitelor permise de regimul prescris. Eegimul dietetic trebuie să se adapteze la stadiul evolutiv ni bolii. Alimentele pot fi preparate în unele cazuri cu condimente sau făcute mai gustoase cu zahăr. se vor prescrie regimuri individuale (asll'i în diabetul zaharat. cantităţii de alimente prescrise şi consumate de bolnav. în perioada acuta şi în cursul bolilor febrile se va prefera regimul dietetic lichid. să nu fie eliminat prin vărsături sau diaree. Eegimurile tip pot fi combinate sau variate în cadrul unor limite destul de largi. pentru ca regimul dietetic. pentru ca acesta să nu pretindă servireu unor alimente interzise. refuzînd categoric tot ceea ce este interzi* încă înainte ca bolnavul să fi aflat intenţia vizitatorilor. asistenta v. cît şi cantităţile iii consumate. căci acesta supune organismul la cel mai mic efort şi suplineşte pierderile datorite transpiraţiei intense. pe de o parte. să nu exagereze excitabilitatea mucoasei digestive. concretizat prin respectarea alimentelor preferate de bolnavi. insuficienţa renală). de exemplu in cazul bolilor digestive unde este necesar să se tatoneze capacitatea <lo toleranţă a stomacului şi intestinelor. nu poate fi însă singurul jalon călăuzitor în întocmirea regimului dietetic. oţet sau alte substanţe sapide.în cazurile în care este necesară o cîntărire exactă a alimentelu administrate bolnavului. există însă şi cazuri speciale cînd înşişi bolnavii ne atrag ateneu asupra lipsei de toleranţă faţă de unele alimente. Factorul psihogen. dacă starea bolii sau preferinţa bolnavului vor necesita acest lucru. Criteriul de apreciere în general este determinat de boala de bazil.i controla toate alimentele pe care vizitatorii doresc să le aducă Li spital pentru bolnavul lor.

Bolnavii cu hipersecreţie gastrică sau ulcer gastroduodenal vor 11 alimentaţi la intervale scurte. considerînd 8 ore de somn fiziologic pentru perioada de noapte. care poate i ducă bolnavul la un negativism alimentar. în legătură cu servirea meselor bolnavilor.ALIMENTAREA BOLNAVULUI SERVIREA MESELOR Servirea mesei bolnavilor ridică multe probleme în munca asî«Lentei.. iar în unele cazuri. Iu alimentaţia bolnavului. bucătăria spitalului în vase izoterme pentru un număr mare de iiolnavi. Din acest motiv este necesar ca micul dejun să se servească dimineaţa cît mai devreme. ircina aceasta nu poate fi predată nici infirmierei nici îngrijitoarelor salon. trebuie să dispară. Intervalul de noapte dintre alimentaţia de Seară şi cea de dimineaţă nu va întrece perioada permisă. Orarul de alimentaţie preconizat în secţie nu poate fi aplicat mecanic la toţi bolnavii. Orarul şi repartizarea meselor au o deosebită importanţă. Intervalele dintre mese trebuie astfel 1 ntabilite. ireparabilă. în acest f ol. Eestul meselor se vor repartiza la Intervale aproximativ egale între masa de dimineaţa şi cea de seară. In funcţie de regulamentul interior al secţiei şi legat de programul de tratament şi de odihnă al bolnavilor. asistenta va ţine^ • ama de următoarele : 1. Servirea mesei de către persoane pe care bolnavul le-a „zut curăţind coridoarele sau closetele — chiar şi cu mănuşi de ' iuciuc — constituie o greşeală grosolană. lăsîndu-r i u (alimentaţi pînă dimineaţa zilei următoare. Sistemul de alimentaţie preco-n i zaţ în unele spitale de a servi ultima masă la orele 18. alimentele trebuie servite cîteodată-•Un oră în oră. ele trebuie să fie distribuite bolnavilor pe porţii sau în vasemici individuale. 243. căci modul în care bolnavul primeşte alimentele are de multe ori aceeaşi importanţă ca şi regimul propriu-zis. în cursul zilei adăugind 1—2 mese şi în cursul nopţii. dacă bolnavul se găseşte la un regim individual. iar ultima masă cit mai târziu. dar totuşi cu circa două ore înaintea culcării. vor fi alimentaţi în perioadele cînd temperatura lor scade sau cînd se amelio-i i-iiză durerile. Alimentele sosesc de Iu. Bolnavii în stare gravă. La aceşti bolnavi. unde starea bolnavului o impune şi mai puţin. adică în momentele cînd se simt mai bine. . febrili. 11 i atribuirea şi servirea alimentelor se execută totdeauna de asistentă. indiferent •id programul secţiei.. ca perioada de flămînzire din cursul nopţii să nu fie mai mare de 10 maximum 11 ore. în funcţie de stadiul în care se gă-"iijte ulcerul.

ea trebuie să rezerve pentru bolnavii problemă alimentele necesare. bolnavilor li se va oferi bazinetul cel puţin cu jumătate de oră înaintea servirii mesei. Se va avoa grijă ca înainte de servirea meselor să nu se execute tratamente dureroase sau supărătoare pentru bolnav. din acest motiv activitatea din secţie. cît şi noaptea. care ar putea declanşa vomă şi în sfîrşit. în preajma intervenţiilor chirurgicale. în stare gravă. a tubajeloi gastro-duodenale. iar obiectele care ar putea deranja pofta do mîncare a bolnavilor. bronhoscopiilor şi a altor proceduri de examinare şi tratament. tablou sanguin. cît şi asistente» l care o schimbă din serviciu. repartizate în 24 de ore. Din acest motiv. pentru ca nu cumva să deranjeze pofta de mîncaro a celorlalţi bolnavi tocmai în timpul alimentaţiei. iar cantităţile consumate trebuie notate aparte. viteză de sedimentare a hematiilor etc. trebuie terminate pînă la ora meselor. tratamentele. ca şi cei care ar vărsa în timpul alimentaţiei. a determinării metabolismului bazai. însă nu poate fi aplicat la toţi bolnavii. examinările medicale şi de laborator. ei vor fi alimentaţi după un program special prin HHW mici dar dese. Bolnavii cu aspect neplăcut: arşi. înaintea unor recoltări de produse biologice (hemogramă. urinatele. nu pot ingera deodal fl cantităţile obişnuite de alimente. bolnavul trebuie să rămînă nemîncal. Asistenta trebuie să consemneze acest lucru în condica de predare u serviciului şi să comunice verbal. Pentru aceasta. inclusiv vizita. pentru a le administra totuijl raţia zilnică. adinamici. greu o flămînzire mai lungă de 6 ore. Asistenta trebuie să se acomodez»1 intereselor reale ale bolnavilor. vor fi acoperite sau scoase din salon. atît bolnavului. Saloanele voi1 ti aerisite. dacă nu pot fi izolaţi în rezerve. Pregătirea servirii meselor. Bolim vii cardiaci şi cei cu sistem nervos labil suportă. individualizînd la nevoie orarul şl repartizarea meselor.. Orarul de alimentaţie face parte din programul secţiei. 2. Se vor îndepărta din salon factorii dezgustători. de asemenea. cu piodermite întinse. înaintou laringoscopiilor. 244 . atît ziua. puse în ordine. prin angajarea unei mari cantităţi de sînge la nivelul orga nelor abdominale. recoltările. Alimentaţia bolnavilor nu trebuii* să fie deranjată de nimic. Orarul de alimentaţie al acestor bolnavi trebuie consemnat în foaia de tratament.).Bolnavii febrili. Orele de după prînz trebuie rezervate pentru odihnii căci în această perioadă procesul de digestie blochează energia orgii nismului. tăviţele renale etc. păstrîndu-le la oficiul de alimente în condiţii adecvate. ceea ce se va lua în consideraţie Iu stabilirea orarului lor de alimentaţie. Mesele principale nu vor fi servite niciodată înaintea aplicării tratamentului. ca : scuipătoarele.

pi g. pentru a nu se răci şi denatura iji pentru a nu expune bolnavii la aşteptări inutile. ceea ce. asistenta anotimpului rece. Ea tyi va calcula timpul în aşa fel ca în momentul sosirii alimentelor să le poată distribui şi Horvi imediat. 3. îmbracă un şorţ curat sau un halat alb de protecţie peste uniforma ei. Se va da posibilitate bolnavilor să-şi spele mîinile. pe de o parte. pentru ca bolnavii să o aştepte. îşi spală bine mîinile. Ele au rolul de a menţine Iu stare caldă alimentele bolnavilor în timpul împărţirii lor pe farfurii. farfuriile vor fi încălzite pe masa caldă x sau în lipKii acesteia în apă fierbinte sau vapori. pentru a nu răci alimentele servite (fig. fără întîrziere. Distribuirea alimentelor trebuie făcută curat. Servirea estetică şi curată a meselor contribuie la îmbunătă1 Mesele calde au suprafaţa confecţionată din metal în grosimea căruia sînt Instalate dispozitive de încălzit cu aburi sau curent electric. bolnavii în stare gravă vor fi ajutaţi Iu aceasta de asistente sau infirmiere. ar putea dăuna condiţiOr regimului de protecţie. operativ şi estetic. oficiul de alimente. 121. Asistenta trebuie să aibă grijă ca vesela să fie suficientă pentru toate felurile de alimente pe rare le vor primi bolnavii. îmbracă mănuşi albe curate şi îşi aranjează boneta în aşa fel ca părul să nu (iadă în alimentele servite bolnavului. Asistenta trebuie să creeze o atmosferă corespunzătoare pentru wrvirea mesei. anunţînd-o . Se va scoate vesela necesară din dulapuri. Pînă la sosirea alimentelor din bucătărie trebuie pregătit || ! . — încălzirea farfuriilor în timpul La sosirea mesei. iar nlraciorul de servit va fi tras în faţa oficiului. 121).vor fi izolaţi de restul bolnavilor prin paravane. 237 . ar putea crea nemulţumiri. iar pe de altă R arte. '. în cursul anotimpului rece.

acasă. Nu este bine să se servească deodată toate felurile de alimente po tavă în faţa bolnavului. feliile de pîine. Alimentele nu trebuie atinse niciodată direct cu mîna. în unele locuri. prăjitura. pîinea. Asistenta de salon trebuie să înveţe bolnavul să strîngă ijl să păstreze aceste fişe. sub care se va pune cîte <> farfurioară pentru a nu murdări lenjeria de pat sau feţele de pt< noptieră. pe aceeaşi farfurie. care astfel îşi păstrea/ft forma. completate cu cererile suplimentare pentru bolnavii noi. după preferinţele bolna246 . Alimentele gătite trebuie aşezate pe farfurii încălzite cu grijii. asia tenta va asigura farfurie curată. pentru a le utiliza mai tîrziu. pentru a preveni deformare:!. în cazul regimurilor individuale. aspectul şi valoarea lor calorică iniţială. Este foarte important ca fiecare aliment să fie servit în vase corespunzătoare. Ceaiul de dimineaţă se serveşte în ceşti. 122) Este bine ca în oficiul de alimente să existe unele substanţe pentru corectarea gustului unor alimente. căci vederea ci provoacă unor bolnavi greaţă. zahărul vor fi servite cu furculiţa sau cu cleştele special de servit (fig. Vesela utilizată trebuie imediat ridicată. 124) pînă în faţa salonului yl apoi pe tăvi acoperite. cînd se aduc în secţie porţii separate. în măsura în care el termină felii l anterior. bolnavul trebuie să primească şi un cuţit pentru a tain pîinea sau a întinde untul sau marmelada. răcirea şi denaturarea lor. care se înmînează bolnavului împreunft cu masa. Nu se admite ca felurile doi şi trei s:1 fie servite succesiv. Carnea. Distribuirea alimentelor la bolnavi se va face pe baza tabelei* >t de alimentaţie. transportul şi servirea trebuie să fie y l mai operative. Nu se admite ca alimente cu efect. asistentele dieteticiene pregătesc fişe individuale do regim pentru fiecare bolnav. Untul. pentru fiecare aliment. ceea ce asigură declanşare» secreţiei sucurilor digestive şi pe cale psihică. ci pe rînd. Alimentele vor fi duse pe cărucioare (fig. prăjitura în coşuleţe. Operativitatea împiedicA denaturarea şi răcirea alimentelor servite. aşaîncît alimentul să ajungă de la bucătărie pe masu bolnavului în decurs de cîte va minute. la bolnavi. sapid diferit (ca salamul şi marmelada) să fie puse pe aceeaşi farfu rioară sau să f ie servite pe aceeaşi felie de pîine. Aducerea vaselor izoterme ale bucii tăriei pe cărucioare în saloane nu trebuie practicată. salamul se vor pune pe farfurioarei. modificate eventual de bucătărie şi remise într-un exemplar secţiol. Dacă natura alimen telor o cere. împărţirea alimentelor se va face în oficiul de alimente.ţirea poftei de mîncare a bolnavului. dacă ar trebui să continue alimentaţia terapeutică şi după ieşirea din spital. marmelada. pentru a păstra un aspect estetic.

terapeutică nu se încadrează în nici unul dintre regimurile tip. Ordinea de servire a mesei bolnavilor. 247 . MODURILE DE ALIMENTARE A BOLNAVILOR Modul în care se face alimentarea bolnavului depinde de natura bolii de care acesta suferă precum şi de starea lui generală. 122. Asistenta va distribui Rntîi regimul comun. au primit masa. fie înainte. cînd bolnavii mănîncă singuri. pentru c. alimentele servite. zahăr etc. asistenta ne va ocupa pe ilnd de bolnavii care trebuie alimentaţi de ea. care se pot alimenta singuri. După ce bolnavii. Alimentarea poate fi efectuată în trei feluri: a) alimentarea activă. sare. fără ajutor.). 4. cu care asistenta va servi bolnavii acă nu sînt în contradicţie cu dieta aplicată. aceştia mănîncă de obicei încet şi reclamă multă răbdare şi perseverenţă. apoi regimurile tip şi la urmă va dispune aduerea regimurilor individuale pentru bolnavii a căror alimentaţie Fig.rilor ((oţet. — Cleşte pentru servirea pîinii. fie după terminarea distribuirii maselor în secţie.a asistenta sa aibă posibilitatea de a ss ocupa liniştită şi cu răbdare de ei. Orarul de alimentaţie al bolnavilor hrăniţi artificial trebuie fixat în afara programului de alimentaţie al restului bolnavilor.

care se aşază deasupra plapumei. 248 . feţe de mese alese cu gust — contribuie mult Ju îmbunătăţirea dispoziţiei de alimentare a bolnavilor şi face parte din principiile de bază ale regimului terapeutic de protecţie. bolnavii supuşi la un regim foarte sevei'. cea superioară poate fi 1 Aceste mese se folosesc şi pentru lectură şi scris. care. 123). Masa se serveşte pe mese speciale rulante adaptate la patul bolnavului (fig. Picioarele pliante pot fi deschise prtntr-o singură mişcare a degetului mediu de la ambele mîini. se utilizează ca orice tavă. Aceste măsuţe. şi cei mîncăcioşi nu trebuie serviţi în sufrageria comună. Crearea unui anturaj estetic şi plăcut în sufragerie — prin înzestrarea ei cu mobilier. cu picioare scurte de 20—30 cm. Bolnavii vor fi aşezaţi la mese mici. aducînd suprafaţa lor sau eventual' numai o parte a acesteia în poziţie oblică.ft) alimentarea pasivă. în vederea acestui scop se poate utiliza cu succes tava de servit cu picioare pliante (fig. avînd rezemătoarele ascunse sub faţa inferioară a tăvii. dar se pot alimenta singuri. cu ajutorul rezemătoarelor de pat şi cu perne. bolnavii care se pot scula din pat se vor alimenta în salon la masă. Aceste mese oferă o suprafaţă destul de solidă iar bolnavul se poate alimenta comod 1. Bolnavii care nu se pot scula. fără să ocupe în oficiul alimentar un spaţiu în plus. tava transformîndu-se astfel într-o măsuţă care se poate aşeza pe suprafaţa patului şi pe care bolnavul poate mînca comod. a cărei suprafaţă se întinde pe lăţimea patului. avînd suprafeţe utile duble. căci consumarea de către unii a alimentelor interzise pentru ceilalţi creează la aceştia efecte secretoare nedorite. c) alimentarea artificială. vor fi serviţi la pat. ei vor fi aşezaţi în poziţie şezînd sau semişezînd şi menţinuţi în această poziţie cît mai comod. flori. Alimentarea activă. pe care bolnavul va aşeza cartea sau htrtia de scris. creîndu-se tot confortul necesar pentru acest scop. sprijinite de suportul lor solid numai dintr-o singură parte. în unele spitale există măsuţe speciale de servire. 125). Dacă starea lor o permite. avînd grijă ca cei de la aceeaşi masă sil mănînce acelaş regim. ei se vor ridica din pat şi se vor aşeza la masă ca oamenii sănătoşi. în vederea acestui scop. picioarele măsuţei sprijinindu-se pe suprafaţa patului la stînga şi la dreapta bolnavului (fig. cînd alimentele trebuie introduse în organismul bolnavului prin mijloace artificiale. cînd starea generală a bolnavilor nu Io permite să se alimenteze singuri şi deci trebuie să fie ajutaţi. în acest sens. Tocmai din acest motiv. Dacă secţia nu posedă sufragerie. 126). Bolnavii cu stare generală relativ bună ijl cu digestie păstrată se alimentează singuri. unele secţii de spitale posedă sufragerii pentru bolnavi.

pentru a nu-1 obliga să se întoarcă şi să se răsucească pentru fiecare lingură de mîncare. mişcare cît se poate de incomodă pentru el. ceea ce scade mult confortul alimentaţiei. 123. ÎTu se va da niciodată farfuria în mîna bolnavului.ridicată în poziţie oblică. vor fi întorşi pe partea stîngă păstrînd mîna dreaptă liberă. A şi B — Masa rulantă adaptabilă la patul bolnavului. sub cap li se va aşeza o pernă. De asemenea. pentru a da posibilitate bolnavului să ci'ească sau să scrie în pat. deoarece el nu va putea utiliza nici mîinile în mod corespunzător. t-ăci aceasta creează multe inconveniente. peste plajpumă. bolnavul va consuma [alimentele de pe o tavă aşezată pe genunchi sau coapse. murdărind în cele din urmă lenjeria de pat. fără să se obosească. Bolnavii care nu se pot ridica din poziţia orizontală şi doresc să se alimenteze activ. nu se va servi masa pe noptieră. Tava cu mîncare se aşază fie pe marginea patului pe un şervet curat. fie pe o măsuţă de înălţime 249 . «e va aşeza la picioarele bolnavului o rezemătoare pentru a-i menţine •••enuncnii ridicaţi. Dacă nu există mesele amintite mai sus. în aceste cazuri Mg. Lenjeria de pat şi de corp va fi apărată în toate cazurile cu un şervet curat. iar în spate vor fi sprijiniţi de alte perne sau suporturi.

pentru ca asistenta să aibe timpul necesar pentru aceasta. Lichidele vor fi băute din câni umplute pe jumătate sau din căni speciale. atunci chiar la marginea patului. în lip. Bolnavul putîndu-se servi numai de o sin gură mină. paralizaţi. epuizaţi sau cei cu tulburări uşoare de deglutiţie vor fi alimentaţi de asistentă. va rămîne în poziţie orizontală. Alimentarea pasivă. ceea ce uşurează actul deglutiţiei. căci aceasta le-ar putea diminua pofta de mîncare.i. alimentele solide vor fi tăiate de asistentă. Pe de altă parte. închis*> pe jumătate în partea lor superioară şi prevăzute cu un cioc. ca şi în cazul alimentării active. lichidele pot fi aspi rate şi prin tuburi de sticlii. imobilizaţi. cu pauze mai mari între felurile servite.adecvată trasă lîngă pat. accentuînd şi prin £50 Cărucior pentru distribuirea alimentelor. aceşti bolnavi obosesc destul de repede. iar patul se acoperă cu un alt şervet. curate şi fierte. dacă el se murdăreşte în timpul alimentaţiei. Bolnavul va fi Fig. Alimentele servite pe tavă trebuie aşezate în aşa fel ca bolnavul s ă vadă ce mănîncă. Bolnavii care vor fi alimentaţi pasiv sînt de obicei şi mai sensibili. Sub bărbia bolnavului se întinde un şer vet pentru a nu murdări lenjeria de corp. 127) sau dacă trebuie să sprijine în acelaşi timp şi bolnavul. din acest motiv asistenta nu tre buie să dea impresia că se gră beşte. fie pe noptieră. 124. . în decubit dorsal. — aşezat în poziţie semişezînd sau. dacă sta rea lui nu permite să fie mobi lizat. acestora. Asistenta se va aşeza pe scaun lîngă pat (fig. adinamici.s. Capul bol navului trebuie să fie uşor ridicat şi aplecat spre bărbie. Cu acesta se va şterge 'şi bărbia bolnavului. de aceea ritmul alimentaţiei tre buie să fie mai încet. Bolnavii în stare gravă. Ei vor fi serviţi nu mai după distribuirea alimente lor la restial bolnavilor. fie pe o măsuţă plasată peste bolnav.

Lichidele. 128) sau dacă bolnavul nu se poate ridica din poziţie orizontală. Fig. 251 . vor fi adminitrate sub formă de băutură din vase semiumplute (fig.(«asta că timpul ei este rezervat numai pentru alimentarea lui. 125. Pentru i putea lucra cu mîna dreaptă. 126. din căni cu ciocuri. — Măsuţă pentru servirea alimentelor la pat. Fig. asistenta va ocupa loc totdeauna în i»artea dreaptă a bolnavului. inclusiv gupa. — Tavă cu picioare pliante pentru servirea mesei.'.

La folosirea acestor căni. asistenta trebuie să supravegheze debitul lichidului care curge în gura bolnavului. în stare gravii. Fig. la bolnavii adinamici. pentru a nu-1 încărca pe acesta peste posibilităţii» lui de deglutiţie şi a-1 împiedica în acelaşi timp să înghită aer. asistenta va ridica uşor cu o mînă capul bolna- Fig. 127. 252 . — Alimentarea pasivă a bolnavului în stare gravă. 128. Cu ocaziu înghiţirii lichidelor. — Alimentarea bolnavului cu lichide din pahar.

în. neputînd să le înghită. Din acest motiv. solicită bolnavul să deschidă gura. Aplecarea exagerată a capului împiedică înghiţirea. «lupă ce a umplut lingura. golind-o într-o tăviţă renală. precum şi cei cu tulburări de deglutiţie. Ritmul alimentării trebuie să fie adaptat la starea bolnavului. •••'ea ce declanşează în mod reflex deschiderea cavităţii bucale. conţinutul se varsă încet în gură. dispnee. Acelaşi timp sprijină vîrful lingurii de buza inferioară a bolnavului. ar putea să le aspire şi să producă bronhopnenmonii prin aspiraţie. adinamici vor fi lăsaţi după 2—3 linguriţe să se odihnească. nu fie însă nici prea mici căci mestecarea şi înghiţirea lor cer cam efort ca şi cele obişnuite şi prelungesc în mod inutil timpul 25$ . 129). Fig. Asistenta. căci bolnavul. Bolnavii în stare foarte gravă. nu se pot servi nici de vasele de băut.. l H acest moment se introduce uşor lingura dincolo de arcada• Icntară şi ridicînd concomitent coada lingurii. — Alimentarea bolnavului din cană cu cioc. 129.. Bolnavii în stare foarte gravă vor fi alimentaţi cu ajutorul pipetelor. iar cealaltă va ţine vasul din cam bea (fig. se va întrerupe alimentarea şi se va < ontrola cavitatea bucală. Bolnavii epuizaţi. înghiţiturile oferite să nu fie prea mari. înghiţiturile a. la orice semn de intoleranţă respiratorie ca tuse. admiuistrarea lichidelor se va face cu lingura sau linguriţa. eventual împreună cu perna. în aceste cazuri.vului.

necesar pentru alimentaţie. prin clisme alimentare. psihopaţii cu negativism alimentar. Alimentele solide vor fi tăiate şi pregătite tot de asistentă. cu intoleranţă sau hemoragii digestive. bolnavii cu stricturi esofagiene şi ale cardiei. Oscioarele. ^bolnavul. la ei controlul trebuie să fie efectuat adesea de asistentă. 3>e care bolnavul nu le poate mînca. nega • tivişti. Lenjeria murdărită trebuie schimbată şi apoi bolnavul va fi lăsat în linişto pentru a se odihni după oboseala pricinuită de actul alimentării. Asistenta nu se atinge de nimic care a fost în gura bolnavului. în foucăţi corespunzătoare capacităţii sale de mestecare. Alimentarea artificială poate fi efectuată prin sondă gastricii. de prăjitură sau alte resturi alimentare. pot contribui la formarea escarelor. ceea ce oboseşte. caro. Alimentarea artificială. Sînt însă cazuri cînd aceasta nu poate fi rezolvată şi este necesar ca alimentele să fie introduse în organismul bolnavului prin mijloace artificiale. prin gustare •cu o lingură separată. pe cale parenterală intravenoasă sau în perfuzii subcutanate. vor fi scoase pe lingură şi îndepărtate. ea nu trebuie să refuze acest lucru. în aceste cazuri nu trebuie încercată alimentarea pe cale naturală. ajungînd sub bolnav. Tăierea cărnii sau a fructelor trebuie făcută în faţa bolnavului. îndepărtînd lărîmiturile de pîine. pe cale naturală. chiar dacă bolna vul încearcă în unele cazuri să înghită. Bolnavii în stare gravă au nevoie de linişte în timpul alimentării. prin fistulă stomacală. la nevoie i se spală mîinile şi apoi i se aranjează patul. precum şi la cei cu tulburări de deglutiţie. Ei nu trebuie obosiţi prin convorbiri inutile. duodenală sau intestinală. Bolnavii în stare gravă de multe ori nu simt temperatura şi gustul alimentelor. Se va recurge la alimentare artificială la bolnavii inconştienţi. Alimentarea prin sondă se va face la bolnavii inconştienţi. cei operaţi pe tubul digestiv şi organele anexe. căci bolul alimentar poato 254 . cărnurile tari nemestecabile. După terminarea alimentării. Dacă însă starea lor esto mai bună şi doresc ca asistenta să le vorbească. Eăcirea alimentelor fierbinţi nu trebuie făcuti\ prin suflare. Alimentarea bolnavilor trebuie făcută. de asemenea. bolnavul trebuie şters la gură. care împiedică pătrunderea bolului alimentar din cavitatea bucală în stomac. sîmburii de fructe etc. dacă este posibil.. încurajarea în timpul alimentării bolnavului în mod pasiv şi asigurarea lui de contribuţia alimentelor la proco•sul de vindecare au totdeauna efect bun asupra apetitului bolnavului. cei cu tulburări do deglutiţie.

i. după tehnica obişnuită. prin care se poate îndepărta prin aspiraţie lichidul stagnant sau se execută o spălăi ni ă stomacală.i. după aplicarea mijloacelor obişnuite de verif i• are (vezi voi. II). în practica. la ordinul medicului. Dacă asistenta. prin care se alimentează bolnavul. La proxima alimentare ••buie procedat la fel. care sînt puţin mai tari decît sonda Einhorn. Sonda se spală apoi y •cînd prin ea puţină apă şi se îndepărtează. poate să rămînă în stomac sau poate n introdusa mai departe în duoden sau intestinul subţire. azi se utilizează sondele 11 polietilen. II). precum şi tehnica propriu-zisă de introhic. Pregătirea materialelor neceUT . pregătirea bolnavului. 255- .. se vor ridica bule de aer în timpul expiraţiei. La capătul extern al sondei se aplică o pîlnieprelungirea unui tub de cauciuc şi prin aceasta se introduc deodată ' o — 400 pînă la 500 ml lichid alimentar. Acest procedeu de alimentare se mai utili-. Alături de sondele c. este necesar să se intro•lucă în acelaşi timp două sonde. Dacă bolnavul reacţionează i M iu reflexe de apărare : strănut etc. în care. Sonda gastrică se aplică de obicei la psihopaţi.U'unde în căile respiratorii. louda. Se apreciază că sonda a ajuns în stomac cînd a fost introdusă i'inîi la o profunzime de 45—50 cm (ceea ce se verifică prin citireanidaţiei de pe sondă la nivelul arcadei dentare). 11 rentă se utilizează de obicei o singură sondă.hi confecţionate din cauciuc semirigid. Pentru alimentarea prin sondă se utilizează sonda gastrică t ada duodenală Einhorn sau sonda intestinală. Sonda duodenală şi cea intestinală se pot introduce prin gură r Misă ele rămînînd pe loc timp mai îndelungat. Sonda fiartă şi răcită . însoţite de o hipersecreţie livara.ere a sondei sînt aceleaşi ca în cazul tubajului intestinal (vezi ol. Ea se introducei|)ă tehnica obişnuită. care ar putea periclita permeabilitatea căilor respiratori "' cazul rămînerii sondei pe loc. cu modificările adecvate. iar cealaltă în duoden. mucoasa nazală va fi anesteuită cu ajutorul unei soluţii de cocaină 2%. utilizînd sonde cu lumen • lublu şi triplu. însă în unele împreMi ari ca staza sau hipersecreţia gastrică etc. bolnavul fiind ţinut imobilizat cu mina sau cămaşă de protecţie. fi lubrefiată cu glicerina sau ulei de vaselină şi apoi introdusă i-lua în stomac. Această tehnică. una în stomac. este preferabil să fie introduse prin una din nările bolnavului. va mai face încă un control prin introducerea extre mităţii libere a sondei într-un pahar cu apă. ar presupune o eventuală pătrundere a sondei în • rtile respiratorii. dînd ixaştere la accidente sau compliii grave./ă şi în cazul tulburărilor de deglutiţie. se utilizează curent pentru aspiraţia continuă intestinală. dacă sonda ar fi pătruns în trahee.

în caz de stază. Astfel bulionul poate fi îmbogăţit caloric cu ou crud sau cu 256 . are nici o importanţă gustul lichidelor alimentare care se vor introduce prin sondă. 130. conţinutul în vitamine •şi alte principii alimentare şi gradul de digerabilitate a componentelor. sondn trebuie îndepărtată pentru 6—8 ore (repausul de noapte). nivelul suprafeţelor apăsate de ea.Sondele de cauciuc pot fi lăsate pe loc 2—3 zile. însă prin nara de partea opusă. Extremitate: i liberă a sondei se fixează cu un leucoplast de faţa şi urechea bolnavului (fig. factorii călăuzitori în alcătuirea amestecurilor vor fi valoarea calorică. Este recomandabil ca sonda să fie mobilizată de mai multe ori în cursul zilei. în perioada dintre alimentări. Menţinerea lor peste acest termen poate cauza leziuni ale mucoasei nazale. pentru ca necesităţile de lichid ale organismului să fie calculate mai exact. înainte de introducerea alimentelor prin sondă. Cantitatea de conţinut gastric aspirat va fi măsurată exaol înt-un cilindru gradat şi se va adăuga la cantitatea lichidelor eliminate. Din acest motiv. — Fixarea capătului liber al sondei duodenale. trebuie controlai •conţinutul gastric. întrucît nu vin în contact cu corpusculii gustativi ai cavităţii bucale. conţinutul va fi aspirat şi la nevoit' se va executa o spălătură gastrică. pînă la 4—6 zile. 130). favorizînd prin aceasta circulaţia sanguină normală h t} ' Fig. după care se va putea reintroduce. Sondelo de polietilen pot fi menţinute şi tolerate mai mult. La intervale de 3— 5 zile.

iu menţinerea lui la temperatură constantă este bine să se utio ca rezervor pentru aparatul de perfuzie vase izoterme (termo' i i i i). precum şi în c . 131).<'!i astupa sonda. i. II). Din acest motiv ele vor fi strecurate prin tifon mpăturit în 8 straturi. In nici un caz nu se vor mlministra mai mult de 200 — 250 ml într-o oră. 132). ir l ii cacao se poate dispersa o cantitate apreciabilă de unt. Pentru 'iista. prevăzute cu tub de control gradat. ceea ce se poate urmări pe tubul de control. Amestecurile preparate pentru alimentarea prin sondă trebuie >i fin deci lichide şi lipsite de grunji sau alte conglomerate. pot fi administrate orice alimente a căror consistenţă permite i (. fie mai bine cu apartul de perfuzie.iiHci. care ar !>nl. hemoragii gastro-duodenale. «hiar moitale. Lichidul alimentar va fi încălzit la temperatura corpului. pentru a supraveghea i Miititâţile administrate. anostea puţind fi aspirate de bolnavul inconştient. urcuKta însă după o practică îndelungată.ură cu picătură (fig.de 200—300 ml apă care face paite din raţia zilnică a bolnavului. eliminarea aerului din tubul de legătură şi racordarea i sondă se fac la fel ca în cazul hidratării bolnavului cu aparatul i-iflfuzie (vezi voi. prin sondă se vor introduce şi medinijnontele prescrise pe cale bucală. Introducerea raţiei zilnice se va face în 4—6 doze. în cazul introducerii picătură cu picătură. pentru a o goli complet şi se va închide • v u emitatea liberă cu o clamă Hoffmann sau o pensă Pean. ie 25 7 ti . Aspitarea lor poate da naştere la bronhopneumonii grave. Viteza de scurgere se supraveghează prin picătorul aparatului. putea aprecia cantităţile administrate după numărul picăturilor. împiedici ud picurarea rămăşiţelor de lichid din sondă în faringe şi laringe. Pregătirea aparatului. în cazurile de intoleranţă gastrică : vfirsături incoercibile. • va insufla apoi puţin aer. laptele cu zahăr şi cu adaos de sare şi preparate de vitamine. Alimentarea prin clisme. bolnavul sa pri-'«•iiNcă şi raţia corespunzătoare de lichide pentru acoperirea necesi-ii Iilor hidrice care trebuie calculate exact (vezi voi. foarte încet. ea va fi mai întîi spălată pe loc prin perfuzarea ei cu o canti-1 n. împreună cu alimentele. lipsit de reflexul l. umplerea voiului.tliilr. Este n portant ca alături de aportul caloric şi vitaminic. " ' 'u ajutorul unei seringi Guyon. întrucît iilnuvii alimentaţi artificial prin sondă au o tolemaţă digestivă 11 n ii. asistenta > u. lumi vîscozitatea lichidelor alimentare nefiind uniformă. precum şi momentul cînd aparatul se apropie de golire (fig. II). viteza de scurgere a lichidului.inducerea prin sondă şi corespund criteriilor de mai sus. îndepăitarea sondei se va face după golirea ei totală.

în care S-IMI amestecat cîteva picături de tinctură de opiu. substanţelor alimentare să nu declanşeze senzaţia de defecare şi dod eliminarea substanţelor introduse. prin clisme alimentare. pentru ca prezenţi». — Alimentarea prin duodenală. ouă crude. sondă Fig.cazurile în care sonda gastro-duodenală nu poate fi introdusă d i n cauza stricturilor esofagiene sau dacă există contraindicaţii în aceasi direcţie (inflamaţia mucoasei esofagiene sau varice esofagienr bolnavul poate fi alimentat vremelnic şi parţial pe cale rectală. E le po t f i în s ă un ad ju va nt p re ţios în hidratarea şi alimentarea bolnavului pentru o durată relativ scurtă de timp. 131. soluţii zaharoase de diferite concentraţii. cît mai SUH. Prin clisme nu se poate asigura o alimentaţie L D 2 Fig. întrucît rectul nu are fermenţi pentru dl258 . co mp le t ă ş i de du ra tă . lapte. Această metodă nu prezintă niol o garanţie de. care să nu treacă de cîteva zile. — Termos obişnuit utilii»! pentru alimentaţia artificială. eficacitate. în trecut se practicau clisme alimentare de 50—200 ml introducînd în rect. 132. zeamă de fructe. diverse alimente ca : supe de carne. vin negru.

Se vor utiliza aceleaşi amestecuri ilimentare. în cazul clismelor administrate picătură 'i picătură. numai cu soluţii izotonice: soluţie Einger.substanţelor alimentare. independent de gustul lor. aplicată cel puţin o jumătate de oră înainte de începerea hidrairii. ca şi instalarea paratului şi supravegherea lui se fac după tehnica obişnuită a lismelor. Alimentarea prin fistulă stomacală. Eăcirea soluţiei. Pregătirea lichidului de administrat. a unui termos montat la fel ca şi în cazul alimentaţiei prin <mdă. iar infirmitatea lor îi face mai După introducerea alimentelor. sonda se închide pentru a împiedica refularea alimentelor introduse. Metoda alimentării prin clisme pierde din ce în ce mai mult din importanţa ei. căci aceşti bolnavi au de obicei nu sistem nervos slab. Din acest motiv. prin intermediul căreia alimentele int introduse cu ajutorul unei seringi Guyon. Injectarea soluţiilor alimentare se va face încet. i ude înaintează foarte încet.. Clisma alimentară va fi precedată de o [înlătură a rectului şi a colonului descendent printr-o clismă evacuI oare. producînd cîteodată leziuni inflamatoare apreciabile. r u răbdare şi foarte multă înţelegere. 259 . este compensată într-o oarecare măsură de reîncălzirea •Ioanei de lichid în porţiunea din tubul irigatorului de sub plapumă. introducerea canulei (sondei). iar mucoasa rectală absoarbe numai •iluţiile izotonice şi pe acestea în mod inconstant. în cazul stricturilor esofai'iene. Alimentarea pe cale rectală se face azi prin clismele Katzenstein. Eăcirea soluţiei de administrat poate i 1 prevenită şi prin utilizarea. în această fisi u la este fixată o sondă de cauciuc. iar substanţele oteice introduse în rect sînt eliminate ca atare sau sînt supuse unui oces de putrefacţie. alimentele vor fi introduse ui organismul bolnavului printr-o fistulă stomacală. în cazul alimentării prin fistulă se vor respecta aceleaşi principii ni în cazul alimentării prin sondă. Cantitatea introdusă deodată uu va întrece 500 ml. dezechilibrat. regiunea dimprejurul fistulei trebuie uscată. în favoarea alimentării intravenoase. umplerea aparatului. la intervale obişnuite după «•rarul de alimentare al bolnavilor. încălzite la temperatura corpului şi introduse în doze fracţionate. ilirea lui de aer. cînd alimen( nţia artificială ia un caracter de durată. Suprafaţa cutanată din jurul fistulei poate să se irite sub acţiunea sucului gastric care se prelinge adesea pe lîngă sondă. care este mai nijor suportată de bolnavi şi asigură o resorbţie perfectă. după arsuri sau intoxicaţii cu substanţe caustice. avînd mai mult un rol hidratant şi într-o i uşura mai mică nutritiv. în locul rezervorului obişnuit al irigalorului. icătură cu picătură. iluţie de glucoza 47°/00etc.

intramuscular. permiţîinl administrarea unei alimentaţii mai complexe şi în concentraţii mai mari. pe cale parenterală NO pot introduce numai soluţii izotonice neiritante. asemănătoare flacoanelor B. dextroze şi săruri minerale) sau sub formA de alcool. Astfel. Este important ca necesităţile calorice ale organismului să fie satisfăcute în întregime. — să nu aibă o acţiune iritantă sau necrozantă asupra ţesuturilor cu care vin în contact. — să nu aibă proprietăţi antigenice. Ringer) sau de centrul de recoltare a sîngelui (plasma). în doze moderate. sau 40%. se regurge la alimentarea parenteral. zahăr invertit 20—33%. solii ţii de fructoză 20%. care conţin principiile de bază ale acestor substanţe. acizii aminiiji Calea intravenoasă permite şi administrarea grăsimilor sub forum de preparate emulsionate în mod special (ex. Sustanţele utilizate pentru alimentarea parenterală vor fi biu< alese. Ele trebuie să corespundă următoarelor criterii: — să poată fi utilizate direct de către ţesuturi. fără acţiunea prealabilă a sucurilor digestive. plasmă preparată din sînge de om. Unele din aceste substanţe sînt preparate de farmacia spitalului (soluţiile de glucoza. Lichidele introduse pe cale intravenoasă pot fi hipo-. — să aibă o înaltă valoare calorică. dextroză.5 calorii/ /g) se pretează. pentru a acoperi necesităţile organismului. intravenos şi intni medular sau intraosos. Acesta din urmă. iar substanţele energetice să fie vechiculale într-o cantitate suficientă de apă.T. avînd o valoare calorică înaltă (7. Alimentarea parenterală. Binger. Este interzisă introducerea prin fistuln a alimentelor mestecate de bolnavi. Dacă introducerea alimentară prin tubul digestiv nu este posibilă.acoperită cu o alifie protectoare şi antimicrobiană şi pansată steni cu un pansament absorbant. soldextrin (cu conţinut de dextrine. Posibilităţile căii de administrare intravenoase sînt mult mai largi. Aminofuzîn). Cu excepţia alimentării intravenoase. pentru satisfacerea necesitaţii reale a organismului. Lipofundinul). Din acest motiv. altele sosesc gata preparate de industria de medicamente în flacoane de 300.i pe următoarele căi: subcutanat. Substanţele proteice pot fi asigurate sub f ori n îl de plasmă sau sub forma hidrolizatelor proteice (ex. 500 sau l 000 ml. împărţi l e pe toată durata zilei. alcătuirea planului de alimen 260 . izo sau hipertonice. şi în diluţii corespunzătoare (sol. pe lîngă efectul sedativ şi la alimentarea intravenoanfl.C. 10%). ca soluţiile izoţoniee de glucoza. hidraţii de carbon pot fi administraţi sub formă de soluţii hipertonice de glucoza 10—23—33 sau 40%.

Este bine ca •. a bolnavului. picătură cu picătură. Ilidrolizatele de ficat se vor administra şi mai încet nedepăşind f>0 ml pe oră. Dacă alimentarea intravenoasă trebuie menţinută un timp luai îndelungat. sau se introduc printr-o canula de metal unii gros. canula va fi legată în venă. Alimentarea parenterală se face după aceeaşi tehnică ca şi ii u i ratarea. 261 . cele de polietilen pot fi menţinute săptămîni ilt< a rîndul fără nici un inconvenient. din acest motiv. Pregătirea aparaturii şi a materialelor. Această cantitate nu tulbură procesul de coagulare a sîngelui. însă este suficientă pentru a împiedica formarea trombozelor.istic care se introduce prin canula în venă. 133) 1 .alimentare sînt identice cu cele descrise în capitolul „Hidratarea". ceea ce echivalează cu aproximativ 500 ml într-o oră.u ser fiziologic sau soluţie glucozată izotonică. Alimentarea bolnavilor inapetenţi. l )acă soluţia este mai concentrată nu trebuie trecut peste 200 ml/oră. cît şi tubul de material | il. Astfel. a plasmei şi •i emulsiilor de grăsimi pe cale intravenoasă se va face totdeauna i MI mai prin metoda perfuziei. Este bine ca tuburile du polietilen să fie introduse cît mai sus de locul de pătrundere (eventual pînă în vena cavă). Pentru prevenirea trombozelor venoase se obişnuieşte a se tulministra concomitent cu lichidul de perfuzie cantităţi mici de lifvparină (50 mg/24 de ore). De multe ori aceşti bolnavi 1 Există truse speciale care cuprind atît canula metalică. Introducerea alcoolului.' n se va face pe baza calculării valorii calorice a raţiei alimentare 'iice şi a raţiei de lichide în care se vor dizolva principiile aliment-. O problemă aparte o constihiie alimentarea bolnavilor inapetenţi. asistenta trebuie să se orienteze după indicaţiile medicului.de mari de glucoza să fie însoţite cu administrare de mici cantii de insulina. completînd — dacă este cazul — nevoia de lichide a organismur. Pentru fixarea acestora se ilonudează de obicei vena. a hidrolizatelor proteice. Eitmul de administrare a alimentelor pe cale intravenoasă i»Hte în funcţie de natura şi concentraţia preparatelor. care — după introducerea tubului de material plastic tti lumenul venos — se retrage (fig. montarea aparatului şi supravegherea bolnavului şi a procedeului « i c . . soluţia «l« glucoza sub 10% poate fi administrată pînă la 150 de picături i xi minut. Cămilele de metal trebuie Nohimbate din 2 în 2 zile. Eitmul de administrare intravenoasă a soluţiilor alimentare uste influenţat şi de starea bolnavului.

asistenta trebui»» 262 . dar în special de încrederea pe care a reuşit să o insufle bolnavului. alimentele cuprinse în regimul oferit bolnavului trebuie schimbate cu altele. depinde in mare măsură de răbdarea. în acest ultim caz. Prin administrarea repetată d<> mici cantităţi se pot asigura valorile calorice necesare. Porţiile servite bolnavului inapetent trebuie să fie mici. Bolnavii inapetenţi vor fi alimentat i mai des. dar totdeauna în limita dietei prescrise. Alimentele trebuie îmbunătăţite cu zahăr. diferite condimente sau alte substanţe după preferinţa bolnavului. după preferinţele lui.— tocmai din cauza inapetenţei — sînt şi slăbiţi şi ar avea nevoii 1 de un aport mai mare de principii alimentare. în vederea acestui scop. la intervale de 2—3 ore. Asistenta trebuie să afle în primul rînd dacă inapetenţa borna vului este totală sau repulsia lui se manifestă numai faţă de alimente l r dietei prescrise. dar numai în cadrul limitelor permise de prescripţia med i cală. perseverenţa şi nivelul Fig. cunoştinţelor profesionale ale asistentei. — Introducerea cămilelor de material plastic tn venă pe cale transcutanată prin canule de metal. 133. cantită ţile mari de alimente pe farfurie provocînd chiar numai la simplu vedere o senzaţie de plenitudine. de călită! •• corespunzătoare. conştiinciozitatea. cacao. Introducerea unor cantităţi suficiente de alimente. în organismul bolnavului inapetent.

în astfel de cazuri se va administra laptele sub formă de o bătut. căci gustul dulce provoacă relativ repede o r . ridicînd astfel valoarea calorică a alimentelor introduse. la alţii ice. gălbenuş de ou şi completate cu zeamă lămîie sau portocală. servirea mesei trebuie făcută mai estetic. senzaţia de sete trebuie exploatapentru a introduce necesităţile calorice în organism. preparate de zahăr. ea va reuşi să i". Albuminele supradozate (sub formă de brînză sau carne) voacă meteorism şi accentuează în consecinţă şi mai mult inape1 a. bolnavul va primi doze mici de 200 g lichide la intervale de 2—3 ore. lichidele vor fi servite şi uşor acidifiate cu lămîie.iţie cit mai mare. sucurile de fructe vor fi îmbogăţite cu praf lapte. Pentru diminuarea senzaţiei de greaţă.ure zilnic 2 500—3 000 de calorii sub formă de preparate lichide U)lnavilor lipsiţi complet de poftă de mîncare.tibă la îndemînă în oficiul alimentar toate substanţele necesare > l r u satisfacerea dorinţelor bolnavilor. în aceste amestecuri se pot introduce şi preparalo de vitamine. iaurt sau lapte acidulat. şi a medicului. cu un conţinut variat şi cît mai ut. Astfel laptele. hipercalorice pot fi imaginate la m!mit şi asistenta trebuie să ştie să le prepare pe loc. Laptele în litate mai mare de l kg pe zi provoacă la unii greaţă. Alimentele hiperzaharate nu trebuie adminis10 peste măsură. în vederea orientării 'ir. trecută prin sită. . pe baza tabelelor i stau la dispoziţie. Pentru isfacerea senzaţiei de sete.e de bolnav şi să calculeze valoarea lor calorică. i tel de preparate hrănitoare. în vederea declanşării apetitului. brînză. fără să ceară i niicursul bucătăriei. Prin pregătirea preparatelor hipercalorice • ' vite cu gust şi administrate cu multă insistenţă. Asistenta trebuie să lupte pentru a acoperi necesităţile calorice > ! < • bolnavului inapetent. La bolnavul complet inapetent. ea trebuie să noteze exact toate cantităţile consu"' i l. gălbenuş de ou sau cazeinat de calciu. alternîndu-le pentru a asigura o .aţie de plenitudine şi favorizează adesea diareea. iar cacaua unt. Toleranţa faţă de substanţele teice poate fi îmbunătăţită dacă se administrează sub formă brînză diluată. Bulionul de legume se poate îmbogăţi cu 11 ă. pentru a se putea orienta în ceea ce priveşte "perirea necesităţilor zilnice ale bolnavului. unt. dacă ele se dispersează uşor şi nu alterează mirosul mm gustul alimentului.

va urmări: 1. Apariţia unor manifestări patologice. el vede bolnavul numai la vizite sau cu ocazia aplicării unor tratamente. 2. Observaţia medicului este discontinua. trebuie să fio tot atîtea prilejuri de a studia starea bolnavului din toate punctele de vedere. Eelaţiile pe care le realizea/ii cu bolnavul în timpul îngrijirii lui. Comportamentul bolnavului. Asistenta trebuie să raporte/o medicului tot ce observă în cursul zilei la bolnav. Funcţiile vitale şi vegetative ale organismului. ca şi convorbirile provocat-" intenţionat. • URMĂRIREA COMPORTAMENTULUI BOLNAVULUI Asistenta trebuie să se obişnuiască ca. H ti observe atitudinea lor în pat. pentru ca informaţiile ei să fie într-adevăr complete şi valoroase.SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI Supravegherea bolnavului este una din sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale. bolnavul se găseşte sub supravegherea asistentei. în cursul oricărei munci. să ţină sub supraveghere bolnavii. intermitentă. stînd în permanenţă la patul bolnavului. însă. care trebuie să culeagă toate datele relativ la starea generală şi la evoluţia bolii sale. expresia feţei. în restul zilei. Ea trebuie să-i urmărească. 3. 264 . ea trebuio să ştie să facă observaţii sistematice. poziţia pe care o iau. mişcările active pe care le execută etc. metodice şi să cunoască co anume trebuie să observe. Asistenta. eventual cu scopul educaţiei sanitare.

prin crearea puHibilităţii intervenţiei muşchilor inspiratori accesori. pneumotorax etc. bolnavul ia culcat pe partea bolnavă. Această poziţie poartă numele de opistotonus. în afecţiunile însoţite de dureri. iirocum şi în cele pulmonare. ii'iitru nu exagera durerile prin comprimarea părţilor afectate. abces pulmonar şi tuberculoză cavitarfl. cu capul în hiperextensie şi cu membrele inferioare î Iertate. Poziţia bolnavului în pat poate fi determinată şi de nevoia de a u «ura unele funcţii ale organismului. bolnavul de multe ori se aşază în lorubit ventral sau în decubit lateral stîng. în caz de tetanos. Astfel. poziţia fiind dirijată de mişcările sale active. pleurezie cu lichid abundent. dînd impresia că este „căzut" n pat. i'liiur patognomonice. i n ulcerul gastric sau duodenită. bolnavii iau anumite atitudini speciale.Poziţia bolnavului în pat este determinată de gravitatea bolii '!« care acesta suferă. în afecţiunile cardiace însoţite de insuficienţă circulatorie. '^urează respiraţia bolnavului. care scad suprafaţa respiratorie a pldmînilor. în caz de meningită tuberculoasă bolnavul stă în decubit lateral. Se spune •a stă în pat în poziţie pasivă.« în stare să execute mişcări active. Dacă starea bolnavului este mai puţin gravă. Musculatura îşi păstrează tonicitatea sa normală. poziţia lui fiind determinată de legile gravitaţiei. din cauza contracţiilor generale ale muşchilor cu predominanţa acelora ai jgheaburilor Vertebrale. Alteori. avînd forma unui Hm cu concavitatea dorsală. Astfel. cînd contractura musculaturii spatelui are o predo265 . în caz de iiUMirită sau de fractură costală. bolnavul se găseşte în hiperextensie. precum şi prin derivarea unei părţi a sîngelui în porţiunile inferioare ale corpului. pentru a putea compensa plămînul •ii funcţia redusă prin mişcări respiratorii mai ample ale părţii in• l mine. în bronşiectazie. el devine adinamic. cît şi aceea a genunchiului (iioxiţie în „cocoş de puşcă"). în afecţiunile care scot •lIn funcţiune sau diminuează mult respiraţia unui plămîn ca : pneu monie. bolnavul va sta pe partea sănătoasă. Aceasta situaţie poartă numele de ui'lopnee. Dacă însă starea bolnavului este gravă. care. lusculatura îşi pierde tonicitatea sa normală. atît în articulaţia coxo-f emurală. bolnavii vor sta în poziţie şezînd. căci prezenţa secreţiei lor în bronhii Ir-ar provoca accese de tuse.. luînd diferite poziţii forţate. Se spune că bolnavul I i i în pat în poziţie activă. Astfel. iar pacientul nu mai nt. cu spatele îndreptat spre lumină Ifiitofobie). în unele afecţiuni. •l îşi păstrează în pat o atitudine asemănătoare cu aceea a unei persoane sănătoase. bolnavul caută să menajeze partea dureroasă. bolnavul va căuta să stea în aşa fel ca evacuarea cavităţilor Ini rapulmonare să fie îngreunată.

minanţă unilaterală. bolnavul se înghemuie. însoţită de iluzii. Expresia feţei bolnavului poate trăda gradul de inteligenţă a bolnavului. Această stare deşi se întll neşte şi în alte boli inf ecţioase acute. în schiml». Ea se va orienta în primul rînd dacft bolnavul îşi păstrează cunoştinţa. Apatia se manifestă printr-o stare de dezinteres faţă de mediu fi 266 .. indiferenţă. cu ochii sclipitori. Această poziţie poartă numele de „pleurostotonus". fie sub formă liniştită. în timpul acceselor dureroase. mai tîrziu şi amintirile lui vor fi incomplete din această perioadă. bolnavul va descrie un arc cu concavitatou laterală. bucurie. Starea psihică a bolnavului prezintă. Astfel. agitaţie. poartă numele de delir. de exemplu. destul de frecvent în bolile infecţioaso acute. Aceastil expresie bizară poartă numele de rîs sardonic. putîndu-se manifesta. asemănătoare cu luna plină. asemănătoare «u prinderea muştelor din aer sau de pe pătura învelitoare şi este numiţii carfologie. în ulcerul gastric penetrant. în peritonită. în bolile infecţioase grave. trăsăturile feţei dimprejurul gurii.. cu fruntea încreţită. faţn este acoperită cu sudori reci. ca tifos exantematic. Dezorientarea în timp şi în spaţiu. ileus şi alte afecţiuni abdominale grave. în formolo grave de febră tifoidă. ochii înfundaţi şi înconjuraţi cu cearcăno albastre. în unele boli. în mixedem faţa este rotundă. Aceeaşi stare. agitată. în cu/ de tetanos. intoxicaţii etc. agresivft. Ea poate fi însoţită de mişcări automate. Expresia feţei poate să se schimbe relativ repede în raport cu modificarea stării bolnavului. expresia feţei poate să fie caracteristică. Tulburările de cunoştinţă pot să se manifeste sub diferite grade ca : obnubilaţia. privirea absentă şi stau în pat nemişcaţi. Expresia feţei trădează spaimă în boala Basedow. exercitînd şi o presiune cu pumnul asupra regiunii dureroase. dacă este obnubilat sau complot inconştient. de asemenea. alteori trădează o oboseală sau astenio gravă. faţa este anxioasă şi cianotică la bolnavii cu insuficienţă circulatori»» gravă. depresiune. ochilor şi năriloi simulează un rînjet. adînc întristată. fie sub formă violentă. paşnică. poartă numele de stare tifică şi denotă gravitatea extremă a bolii. bolnavii au cunoştinţa tulburată. oboseală etc. precum şi anumite stări psihice ca : durere. cînd bolnavul sesizează numai parţial evenimentoln din anturajul lui. halucinaţii. hiperexcl -taţii. nasul ascuţit şi privirea anxioasă (faţa peritoneală). spaimă. din acest motiv supravegherea fizio nomiei bolnavului trebuie să fie o preocupare permanentă a asistentei. septicemii etc. de multe ori faţa bolnavului este congestionu ta. un intere* deosebit pentru asistentă. afecţiuni cerebrale. iluziile şi halucinaţiilti bolnavului pot fi observate prima dată de asistentă.

întrucît • In multe ori bolnavii se plîng de lipsa apetitului. ca de exemplu hidraţi • i' carbon. uremie. cît şi calitativ. bolnavii im suferă de cancer al stomacului refuză de obicei carnea de vacă. Astfel. urmărită d« asistentă. se va observa orele cînd doarme. din acest motiv. rloral hidrat. O formă mai înaintată de tulburare de cunoştinţă cute stupoarea. asistenta trebuie să se orienteze uşor printre diferitele forme ale acestor stări şi trebuie să cunoască bolile unde poate fi aşteptată instalarea unei tulburări iln cunoştinţă (boli infecţioase acute. imliiavii în faza preicterică a hepatitei epidemice au un dezgust deosebit faţă de alimente grase. Pentru stabilirea duratei somnului este iiwosar să se adune numărul orelor dormite ziua şi noaptea. înainte liui după alimentaţie. Dacă bolnavul poate filtrezitTnumai cu excitaţii foarte puternice. Tulburările de cunoştinţă sînt expresia unor stări foarte grave ţi ele trebuie imediat raportate medicului. în orele de dimineaţă sau după masă etc. vorbim de sopor.nţe ale substanţei respective din organism. poate fi trezit. iiltli cantitativ. sau dacă refuzarea anumitor • 11 cgorii de alimente nu se datoreşte fricii (întemeiată sau neîntemeiaii i de a mînca. Bolnavul se trezeşte iiijor. Somnolenţa se i nldează prin necesitatea de a dormi îndelungat. vorbim ih< comă. iar alţii dimpotrivă au oroare faţă de ab'mente.). de asemenea. săruri minerale (calciu la gravide) etc. Dacă liolnavul doarme şi ziua. Asistenta va urmări dacă afirmaţia Intluavului asupra lipsei poftei de mîncare este sau nu reală. Homnolenţa care se instalează imediat după alimentaţie trădează 267 . Apetitul preferenţial poate să se datoreze anumitor • i c. Somnul bolnavului trebuie. " i uzarea anumitor alimente poate avea şi o valoare simptomatică i ' i i r t e valoroasă pentru stabilirea diagnosticului. Pofta de mîncare a bolnavului va fi. cînd bolnavul stă în stare de imobilitate şi insensibiliinic. precum şi din punctul de vedere al itmriilui. diabet fiiharat etc. dar adoarme imediat. De asemenea. barbiturice. de asemenea. Numărul afecţiunilor care se prevalează prin tulburări de cunoşllnţă este extrem de mare. iar cînd bolnavul nu urni poate fi trezit şi nu reacţionează nici la excitaţii puternice.«In persoana proprie. Asistenta va căuta să afle dacă lipsa apetitului este generală sau bolnavul iii'o totuşi anumite alimente preferate. dar nu răspunde la întrebări. Pentru stabilirea duratei somnului nu se va ghida niciodată îl u pa afirmaţiile bolnavilor care de cele mai deseori nu sînt mulţumiţi ÎMI numărul orelor dormite. insuficienţă hepatică. Sînt bolnavi în stare gravă care îşi păstrează pofta de mîncare. morfină. dar în realitate »« alimentează în mod exagerat. urmărit de asistentă. intoxicaţii cu alcool.

). apăsare. necesitate de micţi uni. Ele pot să se prezinte ca o jenă. nemaiputînd să adoarmă. sfîşiere. de tratamente epuizante etc. precum şi de gradul lui de epuizare fizică şi nervoasă. Adesea. Din acest motiv ori de cîte ori bolnavul se plînge de dureri. De multe ori durerea este mai intensă în regiunea iradiată decît 268 . de dureri anterioare. arsură etc. Durerile cauzate de colicile hepatice sau renale pot avea o intensitate foarte mare. în schimb durerile abdominale în caz do dizenterie au un caracter intermitent. Este necesar ca asistenta să cunoască şi orarul somnului de noapte: dacă bolnavul doarme pînă dimineaţa sau se trezeşte prea devreme. Durata perioadei dureroase poate fi variabilă. Durerile pot fi spontane sau provocate de mişcări sau de presiunea exercitată asupra regiunilor dureroase. torsiune. cu localizare nesigură. presiune. Durerea poate fi permanentă sau intermitentă. obligînd bolnavul la luarea unor poziţii bizare. dacă doarme fără întrerupere sau cu întreruperi repetate. raportul somnului între zi şi noapte să se inverseze. motivele întreruperilor (dureri de foame. ruptură. Caracterul durerilor este foarte variat. Durerile articulare reuma toide sînt în general suportabile. asistenta să încerce. Asistenta va urmări dacă somnul bolnavului este liniştit sau agitat. de asemenea. localizarea durerilor nu este uşoară. Intensitatea durerilor este variabilă. Durerile semnalate de bolnavi trebuie să fie sesizate şi raportate medicului de asistentă. precum şi modul cum suportă durerea sînt în funcţie şi de tipul sistemului ^Qrvos al acestuia. Este important să se precizeze direcţia în care iradiază durerile. cu perioade dureroase scurte de cîteva minute. direcţia în care acestea iradiază. de durata lungă a bolii. de oboseală. precum şi variaţia lor cu ocazia unor acte fiziologice. Precizarea şi descrierea caracterului durerii depind în mare măsură de inteligenţa bolnavului şi de multe ori asistenta trebuie să ajut 3 bolnavul — fără să-1 influenţeze — pentru a putea prezenta medicului date concrete. crampe. ea puţind fi uneori mai intensă în locurile iradiate decît la originea ei. fi. diaree. O colică renală poate dura de la cîtevu ore la cîteva zile şi să fie întreruptă de o mişcare violentă. Intensita tea semnalată de bolnav. de durată. prin palpări şi alte manevre. stări de tensiune nervoasă etc. deplasarea sau transportul bolnavului. asistenta se va interesa de caracterul durerilor. Nu este admis ca în caz de dureri mari. pentru a le suporta sau uşura.un grad oarecare de insuficienţă hepatică pe cînd somnul de dimineaţă se constată la bolnavii de hepatită epidemică etc. Accesele dureroase ale căilor biliare pol. localizarea durerilor. durata şi orarul lor. Se întîmplil foarte des ca în urma somnului exagerat din cursul zilei.

URMĂRIREA FUNCŢIILOR VITALE Şl VEGETATIVE ALE ORGANISMULUI Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative ale organismului este obligatorie în cursul oricărei boli. în timpul somnului sau sub influenţa unei excitaţii. căci modificarea lor reflectă în mare măsură starea generală a bolnavului. Supravegherea iji notarea modificărilor produse în starea bolnavului. De multe ori. bolnavului. Alteori. Asistenta va urmări orice modificare în comportamentul bolnavului. în umărul drept etc. ca în cistita acută Convulsiile şi contracţiile vor fi. datele culese do asistentă relativ la funcţiile vitale şi vegetative ale organismului bolnavului se notează în foaia de temperatură. Astfel durerile în ulcerele stomacului ţi duodenului iradiază în spatele bolnavului. Urmărirea trebuie făcută ştiinţific şi obiectiv. FOAIA DE TEMPERATURĂ Pentru posibilitatea urmăririi evoluţiei bolilor. medicul să se orienteze asupra 269 . Trebuie ştiut dacă accesele M au produs în aparenţă spontan. Iio exemplu. Durerile pot să se exacerbeze cu ocazia unor acte fiziologice. iar observaţiile inilese trebuie să redea fidel tabloul patologic apărut.sau bilaterale. tenta — singura martoră vizuală — trebuie să ştie să descrie ni mod exact ceea ce a observat. deoarece pînă la sosirea medicului ele pot să dispară şi . Este important să ţl. de asemenea. dintr-o singură privire. precum şi evoluţia şi gravitatea bolii de care suferă. făcute fără pricepere şi cunoştinţe obiective.in locul de unde porneşte. Totalizarea observaţiilor asupra funcţiilor vitale şi vegetative se consemnează înfoaia de temperatură u. dimpotrivă. fac imposibilă asigurarea îngrijirii calitative a bolnavilor. eventual după enervare. Beprezentarea grafică I1 unora dintre aceste date şi orînduirea cronologică a altora fac posibil ca. Ea trebuie să observe dacă convul-Mi i ks sînt generalizate sau localizate. urmărite de tentă.ie durata acceselor. durerile din cursul iri/ei de colelitiază. bolnavul misizează apropierea crizelor. • i în enterocolita acută sau după emisia urinii. precum şi numărul lor şi le va nota într-o rubrică specială a foii de temperatură. ilurerile articulare se intensifică cu ocazia mişcărilor active şi pasive ' ir. cistita acută provoacă dureri cu ocazia micţiunilor. Dacă sînt localizate va observa •încă se extind şi dacă sînt uni. se atenuează după evacuarea intestinului.

stării bolnavului şi evoluţiei bolii lui. diagnosticul de internare. unul pentru reprezentarea evoluţiei greutăţii corporale.d. se vor utiliza culori şi modalităţi diferite do reprezentare. se obişnuieşte ca perioadele de o săptămînă să fie notate pe foaie prin încercuirea. spre partea inferioară a foii. pentru a reflecta într-adevăr starea bolnavului. precum şi cantităţile do urină emise în 24 de ore. parte integrantă din foaia de observaţie. numărul patului şi numărul foii de observaţie sau din registrul de internare. Alcătuirea foii de temperaturii este absolut obligatorie pentru bolnavii spitalizaţi. Foile utilizate în medicina infantilă. mai curpind încă două sisteme de coordonate. La ieşirea bolnavului. a 21—a ş. ştiinţific şi medico-judiciar. data internării.m. nevoie şi în faţa legii pentru exactitatea şi sinceritatea datelor incluse. Astfel. iar la marginea stingă a foii se tipăresc patru ordonato paralele cu gradaţii deosebite. în foaia obişnuită însă. socotind şi zilele cît bolnavul a stat acasă înainte de a se interna. Foaia de temperatură trebuie să cuprindă datele personale» ale bolnavului şi datele principale legate de internarea lui. a 14—a. alături du coordonatele de mai sus.a. Pe ordonata graficului de coordonate se vor nota valorile temperaturii. care răspunde în faţa superiorilor şi Li. abscisa este împărţită pe zile do boală. Pe abscisa acestei coordonate se notează timpul în cadrul căruia evoluează boala. va încheia foaia prin introducerea diagnosticului do ieşire sub diagnosticul de internare şi data ieşirii din spital.). în vederea acestui scop. _ celălalt pentru reprezentarea grafică a alimentelor consumate. Ea esto completată de asistentă. Pentru indicarea valorilor normale. frecvenţa pulsului şi a respiraţiei. Foaia de temperatură. Gradaţiile ordonatelor sînt în 670 . iar dedesubtul ei ziua de boală. Pentru o mai uşoară orientare şi apreciere a evoluţiei bolii în timp. ţinută la curent pe ore. foaia de temperatură trebui»» condusă exact. clar şi ordonat. adaptat reprezentărilor grafice ale funcţiilor de bază ale organismului : circulaţia. termoreglarea şi diureza. Privind importanţa ei multilaterală. asistenta va nota în mod exact numele şi prenumele bolnavului. pulsului şi temperaturii. adică numărul zilelor parcurse de la începutul bolii. Deasupra coloanelor rezervatei pentru zilele de boală se va nota data (ziua). pentru a putea cuprinde mai multe grafice pe acelaşi sistem de coordonate. Partea esenţială a foii de temperatură este un sistem de coordonate. vîrsta. ca o foaie să fie completată şi pentru bolnavii îngrijiţi la domiciliu. corespunzătoare valorilor normalo şi patologice ale diurezei. una din liniile orizontale este mai groasă. iar zilele în cîte două jumătăţi rezervate pentru adnotările de dimineaţă (D) şi după masă (S). este un document medical. Este de dorit. respiraţia. zilelor (a 7—a. respiraţiei.

Tot ceea ce ajunge pe foaie deasupra liniei normale reprenită o valoare în plus (hipertermie.iloare în minus (hipotermie. Foaia de temperatură poate servi şi pentru alcătuirea planului de examinare şi de tratament al bolnavului. cantitatea lichidelor ingerate în 24 de ore. pot fi reprezentate şi grafic. tahicardie. Foile bolnavilor cu afecţiuni bronho-pulmonare vor cuprinde şi cantitatea zilnică de spută expectorată etc. bradicardie. Astfel nu se va uita sau amîna nimic din programul prescris. cum este de exemplu cantitatea Nputei expectorate. ioliurie etc. Dedesubtul coordonatelor se găsesc o serie de rubrici. boala serului etc. pe cînd cele calitative cu semne convenţionale. care variază <Io la spital la spital. în vederea aceluiaşi «cop este bine dacă anumite date de laborator sînt notate şi pe foia do temperatură. iar asistentele şi surorile «lin schimburile următoare vor avea o oglindă fidelă asupra sarcinilor ce le revin pentru îngrijirea bolnavului (recoltări de sînge. vor 271 . Medicaţia zilnică se introduce. Pe foaia de temperatură se pot menţiona apariţia unor manifestări do boală. care fiind notate în subrubricile zilelor respective. vor fi mai uşor interpretate pentru aprecierea «tării bolnavului. Medicamentele noi. hiperventilaţie. Dispoziţiile medicului relativ la examinările complementare de laborator. pregătirea bolnavilor pentru examinări radiologice. hipoventilaţie.). complicaţii (frisoane. Unele date. trimiterea lor nentru consultaţie la alte secţii etc. Valorile cantitative ale datelor de mai sus se notează l ii cifre. Astfel.). 4'ontribuie la reflectarea grafică a evoluţiei bolii. unde i iot fi notate datele asupra evoluţiei bolii şi tratamentului. urină. urmînd ca pentru fiecare zi să se introducă în rubrica y. numărul şi felul scaunelor. erupţii.Unică a involuţiei uterine şi a lohiilor etc. Pe marginea foii şi deasupra locului rezervat ordonatelor funcţiilor vitale ale organismului se notează numele şi doza medicamentelor prescrise. numărul şi felul vărsăturilor şi eventual alte date specifice bolii de care suferă bolnavul. oligurie ete. l «Misiunea arterială.liar ceea ce ajunge sub linia valorilor normale reprezintă o •. ca : greutatea corporală. Aceste medicamente sînt numerotate în ordinea aplicării lor.) sau intervenţii chirurgicale. care. foile secţiilor de obstetrică cuprind rubrici pentru notarea /. alături de curbele termice şi ale celorlalte valori trecute în foaie.ilei respective cifrele reprezentînd medicamentele respective.). precum şi la unele măsuri de tratament vor fi trecute sub formă de sarcini în rubricile zilelor următoare ale foii de temperatură. de asemenea şi în foaia de temperatură. ca linia groasă să corespundă cu valorile lormale.ia fel plasate pe spaţiul foii. introduse pe parcurs în tratamentul bolnavului.

dar. Astăzi se utilizează din ce în ce mul mult indicarea exactă a regimului. este bine ca şi regimul dietetic să fie în permanenţă în faţa ei. dar scrise clar şi citeţ. căci conţinutul foii trebuie să fie înţelcM de orice cadru medico-sanitar. acestea sînt urmate de frisoane. cu urcare de temperatură. în bolile cu evoluţ-iu ciclică. lactat. La sugari este obligatorie introducerea alimentaţiei complet o în foaia de temperatură. care. Adnotările în foaia de temperatură se fac de obicei prin reprezen • ţări convenţionale. laptele de vacă cu albastru. întrucît acesta este documentul de bază cu care lucrează asistenta. Dedesubtul coloanei respective a alimentaţiei se totalizea/il zilnic valoarea calorică a alimentelor consumate. Ultima problemă importantă care trebuie trecută pe foaia <lt» temperatură este regimul dietetic al bolnavului. 272 . care necesită schimbarea relativ frecventă a regimului dietetic. care variază de la spital la spital. hidro-zaharjit. adnotările din foaie relative la dietă vor uşura şi orientarea medicului asupra modului de reacţie şi de comportare a bolnavului faţă do regimurile aplicate şi vor constitui un factor ajutător pentru schimburea lor. preparatele de laplo acidulat cu verde. iar preparatele din făinoase cu brun.iiui strict de foaia de temperatură. Astfel se obişnuieşte de exemplu ca laptele de mamă siV fie notat cu roşu. lacto-făinos etc. Eeprezentările cu caracltr individual nu sînt permise. de culoare roşie sau galbenă.fi numerotate în continuare şi astfel medicaţia zilnică! va putea !'! foarte uşor urmărită. Această problemă nu aparj. ca : regim hidric. cuprind şi planul complex de îngrijire şi tratamentul bolnavului defalcat pe ore fixe. curbolo febrile din foaie vor veni în contact cu vîrful săgeţilor care reprezint îl caiiza lor. Este important ca orice schimbjare de dozuj să fie menţionată şi pe foaia de temperatură. în acelaşi timp. după substanţa transfuzată. Adnotarea regimurilor dietetice în foaia de temperaţii ni se poate face prin indicarea regimului prescris bolnavului sau prin semne sau cifre convenţionale. Daeft. în cazul îngrijirii unor bolnavi în stare gravă cu medicaţio complexă sau al acelora care necesită o observaţie mai atentă şi mai minuţioasă se utilizează foi de terapie intensivă. legumele cu galben. Calitatea alimentelor un notează prin culori şi semne convenţionale. Transfuziile de sînge şi de plasmă aplicate în cursul tratamentului vor fi menţionate prin săgeţi verticale cu vîrful îndreptat în jon. alături de datele referitoare la funcţiile vitale ale organismului înregistrat^ din oră în oră şi dinamica rezultatelor de laborator. Se vor trece sub formă de grafice cantităţile» consumate (nu cele prescrise) în grame. Dieta se notează tn partea inferioară a foii de temperatură.

întrucît foaia de temperatură este ţinută de asistenta medicală • K|. 134). TEMPERATURA II c. — Ramă cu fişă de terapie intensivă aplicată la patul bolnavului. cît şi noaptea. una pentru notarea temperaturii.1. Asistenta stă în permanenţă cu i'iiluavul. eşalonat pe termene şi cantităţi fixe şi calculat după necesităţile • :ilorice ale organismului. 134. asistenta va nota cantităţile consumate de bolnav. să reiasă măsura în care s-au putut respecta prescripţiile.porta medicului. Ea trebuie să i ccunoască manifestările fiziologice şi patologice pe care le prezintă ixilnavul. concretizat pe orar fix şi pe doză. luate la intervale prescrise de medic. sepăstrează la capătul paturilor de terapie intensivă (fig. Pe cealaltă foaie se va nota planul Aii administrare a medicamentelor. alături de cantităţile prescrise.\caste foi.! pulsului. pentru a le putea nota în foaia de temperatură sau a le m. spre deosebire de f oile obişnuite de temperatură. iar pe a treia. programul de alimentaţie şi de hidratare a bolnav ului. termometrizarea din oră în oră sau numărarea frecvenţei respiraţiei din. în lipsa acestora nu ataşează ioii de temperatură încă trei anexe. a cantităţilor «Io urină emisă etc. tensiunii arteriale.O necesar ca ea să aibă cunoştinţe pentru culegerea şi interpretarea •Ulcior necesare completării ei. de exemplu Fig. respiraţiei. Pe această foaie.. îl supraveghează atît ziua. pentru •. Temperatura omului se menţine constantă între 36 şi 37° datorită procesului de termoreglare. Sistemul neuro-endocrin dirijează procesele -16 273 . jumătate în jumătate de oră.

a căror intensitate este variabilă în raport cu temperatura mediului înconjurător. se excită receptorii pielii. Organele principale ale termogenezei sînt muşchii şi ficatul. Sub influenţii. determină intensificarea arderilor din organism eliberînd cantităţile necesare de căldură. Dacă temperatura mediului ambiant este egală sau mai mare decît aceea a corpului. reiese că organismul pierde zilnic pe această cale circa 400—500 de calorii mari. în vederea compensării pierderilor. termogeneza diminuează. în acest caz ea se face prin secreţia şi evaporarea sudorală. vasele —în primul rînd arterele —se contractă. ce se traduc prin tremurături şi apariţia frisonului. aportul de căldură din profunzime devine mai mic şi deci scade şi pierderea de căldură. care. eliminarea căldurii cu aerul expirat. iar cantitatea de sudoare evaporată de pe suprafaţa corpului în 24 de ore în condiţiile de repaus este de circa 800 ml. iau naştere — tot pe care reflexă — contracţii musculare mici. precum şi prin consumul de căldură în vederea încălzirii fecalelor şi a urinii eliminate.de reglare termică prin mecanisme chimice şi fizicej modificînd. curentul sanguin scade spre suprafaţa corpului. continuă. Dacă temperatura mediului înconjurător scade. Contracţiile musculare din cursul frisonului intensifică metabolismul şi eliberează o cantitate mai mare de energie calorică. Intensificarea procesului de termogeneza se face în mod reflex. Termoreglarea chimică priveşte producţia de căldură (termogeneza). după necesitate. Eeglarea fizică intervine în mecanismul de pierdere a căldurii şi se face prin convecţie. aportul de sînge la suprafaţă devine mai mare şi deci pierderea de căldură se intensifică. vasele se dilată. Cantitatea de căldură pierdută prin transpiraţie însă nu creşte totdeauna paralel cu intensitatea eliminărilor de lichide pe această cale. 274 . Sub influenţii căldurii. Astfel prin scăderea temperaturii aerului se intensifică arderile din organism şi ca atare termogeneza creşte. termogeneza sau termoliza. dacă temperatura aerului creşte. Căldura este rezultatul proceselor oxidative din organism. frigului. întrucîl* fiecare gram de sudoare evaporată sustrage organismului 0. pierderea de căldură prin convecţie şi radiaţie devine imposibilă . urcînd temperatura organismului. Dacă însă scăderea temperaturii mediului ambiant. prin radiaţie. Invers. Mecanismu l intim al pierderii de căldură de pe suprafaţa corpului se realizează prin modificarea calibrului vaselor sanguine din piele. căci viteza de evaporare a sudorii de pe suprafaţa corpului este invers proporţională cu umiditatea relativă a atmosferei ambiante.58 do calorii mari. pe cale reflexă. intensitatea metabolismului scade. evaporarea apei prin pielo.

Evaporarea apei prin plămîni şi încălzirea aerului inspirat •'Ontribuie, de asemenea, la pierderea de căldură. în stare normală, producţia şi pierderea de căldură se găsesc u echilibru, ceea ce asigură în mod activ constanţa temperaturii •Cganismului. Cînd acest echilibru este rupt se instalează stările de Iiipertermie şi hipotermie. Temperatura organelor interne — temperatura centrală — este mai ridicată decît temperatura periferică şi este în funcţie de intensitatea şi starea de activitate a organelor, puţind ajunge în unele organe, ca de exemplu în ficat, pînă la 38°. Temperatura prezintă mici oscilaţii fiziologice, în cursul zilei, «Io la 0,5 la 1°. în axilă, temperatura normală oscilează între 36 şi 37°. Temperatura cea mai joasă se măsoară dimineaţa între orele 4 şi 5. l'e la orele 9—10, temperatura începe să se ridice uşor, atingînd role mai mari valori spre seară, între orele 16 şi 20. Aceste variaţii HÎut legate de gradul de activitate, fiindcă la persoanele care lucrează tio obicei noaptea şi se odihnesc în cursul zilei, variaţia zilnică a temperaturii se poate inversa. Oscilaţiile fiziologice ale temperaturii variază şi cu vîrsta. Valorile de seară sînt mai ridicate la tineri decît la bătrîni. în cursul digestiei şi al efortului muscular, temperatura creşte, în a doua jumătate A ciclului menstrual, precum şi în cursul sarcinii, pot apărea mici oscilaţii de temperatură. Temperatura poate prezenta si mici oscilaţii individuale în cadrul limitelor fiziologice. în condiţii patologice, temperatura organismului poate să »c.adă sub 36°, cînd vorbim de hipotermie, sau să crească peste 37% rlnd vorbim de hipertemie. Gradul de temperatură, durata stărilor de hiper- şi hipotermie, precum şi oscialţiile ei sînt date foarte valoroase pentru stabilirea diagnosticului, aprecierii asupra evoluţiei bolii şi a eficacităţii tratamentului aplicat. Din acest motiv, măsurarea şi înregistrarea sistematică a temperaturii bolnavului, după im orar fix, constituie una din sarcinile elementare ale îngrijirii bolnavilor. Măsurarea temperaturii se face cu termometrul, înainte de i i itrodueerea termometrului în practica îngrijirii bolnavului, aprecierea temperaturii corporale se făcea prin palpare. Dosul mîinii, care are < i sensibilitate mai mare faţă de variaţiile de temperatură, era aplicat po suprafaţa corpului bolnavului, examinatorul apreciind, pe cale pur subiectivă, valoarea aproximativă a temperaturii. Aprecierea Temperaturii prin palpare este în mare măsură influenţată de temperatura mîinii şi ne indică în primul rînd dacă pielea este mai caldă HIIU mai rece decît mîna exploratoare. Pe de altă parte, temperatura 275

periferică la nivelul pielii nu corespunde cu temperatura internii şi nici nu variază paralel cu aceasta. Această metodă este aplicata şi azi pentru orientare la patul bolnavului, însă trebuie totdeaumi completată cu măsurători instrumentale precise. Aprecierea exactă, ştiinţifică a căldurii corporale se face cu termometrul. Tipurile de termometre utilizate în practică sînt diferite, Cel mai obişnuit este termometrul maximal, numit şi termometrul medical. Termometrul maximal utilizat în medicină (fig. 135) este gradul după scara Celsius. El este un termometru cu scară redusă, de In 34,5 pînă la 42°, scara variaţiilor patologice ale temperaturii corporale umane. Gradele sînt divizate în zecimi de grade. Partea esenţiala a termometrului este un tub capilar din sticlă, închis şi lărgit Iu unul din capete pentru rezervorul de mercur. Lumenul tubului capilar este foarte mic, corespunzător volumului redus al rezervoru • lui, care trebuie calibrat cît mai mic, pentru a putea fi introdus cu uşurinţă în cavităţile corporale unde se măsoară temperatura. Coloana de mercur fiind foarte subţire şi deci greu de observat, secţiunea capilarului are formă de lentilă cilindrică convergentă, prin care imaginea coloanei de mercur apare lăţită, favorizînd citirea nivelului la care s-a urcat. La trecerea dintre rezervorul de mercur şi tubul capilar există o mică gîtuire de sticlă, care permite trecerea mercurului împiiiN de forţa de dilataţie a acestuia sub influenţa căldurii. O dată cu răcirea aerului mercurul se retracta, dar gîtuirea de pe capilar nu-l mai permite reîntoarcerea în rezervor. Coloana de mercur se rupe imediat sub gîtuitură şi astfel va indica totdeauna temperatura maximă. Tubul capilar este prins pe un perete de sticlă lăptoasa ce poartă gradaţia şi totul este cuprins într-un rezervor închis do sticlă. înainte de a fi date în folosinţă termometrele medicale sini, verificate oficial. Termometrele în uz sînt ţinute în soluţii dezinfectante — subli mat sau cianură de mercur 1% 0- Soluţia nu trebuie să acopere termometrele ţinute vertical în borcane decît pînă la jumătato. Pe fundul borcanelor se pune vată acoperită cu tifon, pentru a nu permite lovirea rezervoarelor de fundul vasului de sticlă. Soluţia dezinfectantă trebuie schimbată din 5 în 5 zile. Măsurarea temperaturii cu termometrul maximal obişnuit se faco în cavităţile închise sau semiînchise, pentru a obţine temperatura cea mai apropiată de cea centrală. Astfel, măsurarea se poate faco : în axilă, în plică inghinală, în gură, dar măsurători mai precise se obţin totuşi numai în rect şi vagin. 276

l

înainte de măsurare, termometrul va fi controlat dacă nu este ricat. Dacă avem termometre utilizate la mai mulţi bolnavi, ele •r fi spălate înainte de întrebuinţare. Dacă termometrul este utilizat • i mai la un singur bolnav ne vom mulţumi, după scoaterea din iluţia dezinfectantă, de a-1 scufunda în apă curată şi a-1 şterge.
Pereteăptos l le n til cilin d ric i ă ciintergenl ă

Scar gradat ă ă Tub capilar pentru m ercur
135. — Termometre maximale. Fig. 13fi. — Scuturarea corectă a tcrmometrului.

rte va verifica dacă coloana de mercur din capilar a fost readusă la nivelul gradaţiei minime după măsurătoarea anterioară. Dacă nu, atunci vom scutura mercurul din capilar, priuzînd termometrul nproape de rezervor între palmă, arătător şi degetul mediu şi smucindu-1 energic cu mîna de sus în jos (fig. 136). Scuturarea mercurului se mai poate face şi prin mişcări de rotaţie, cînd în virtutea forţei centrifuge mercurul din capilar revine în rezervor. Scuturarea termometrului se poate efectua şi cu ajutorul unor uparate electromecanice. Un astfel de aparat poate scutura simultan în decurs de 5 secunde 12 termometre prin mişcări vibratorii foarte
277

fine, care acţionează cu o frecvenţă ridicată. Termometrele se u.ş.i. i circular în aparat, cu care vor fi transportate din salon în salon a) Măsurarea temperaturii în axilă. Temperatura axilară in» indică o temperatură periferică (axila nefiind o cavitate fiziologlrft închisă). Ea este cu 4—5 zecimi de grad mai joasă decît temperatura

Flg. 137. (A şi B) — Măsurarea temperaţii"

rii în axilă.
A—aşezarea corectă a termometrului In axlli: B —IM zitia braţului si antebraţului in timpul măturlrlt temperaturii In axilă.

centrală. Fiind o metodă foarte simplă şi comodă, este utilizată cel mai des în practica de toate zilele. Se şterge bine axila cu un prosop, se ridică braţul şi se aşază rezervorul termometrului în vîrful axiloi apoi se apropie braţul bolnavului de trunchi, iar antebraţul flectui se plasează pe suprafaţa anterioară a toracelui (fig. 137 A, B). Daoft bolnavul este foarte slăbit, sau agitat/nervos, precum şi la copii, braţn l va fi menţinut în această poziţie de asistentă tot timpul măsurării, Termometrul se menţine în groapa axilară timp de 10 minute. Dupd citirea temperaturii, termometrul se introduce înapoi în soluţia dezinfectantă. b) Măsurarea temperaturii în plică inghinală. Măsurarea temperaturii în plică inghinală se face la bolnavii foarte slăbiţi şi la copiii mici. Bolnavul adult stă în decubit lateral. Termometrul se aşa/il în plică inghinală şi se flectează coapsa peste bazin. Pentru uşurarcu poziţiei, gamba va fi îndoită pe coapsă şi trecută peste celălalt membru 278

ferior. La sugari, măsurarea temperaturii în plică inghinală se l';u>,e în decubit dorsal. c) Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală. Pentru cavitatea bucală există termometre speciale, dar pot fi folosite şi termometrele n,xllare. Se spală bine termometrul cu apă, se şterge şi apoi se introdu ce oblic în cavitatea bucală, sub limbă, sau pe latura externă a arcadei dentare. Se invită bolnavul să închidă gura si să respire pe nas. Măsurarea durează 5 minute. Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală nu este destul de precisă, căci gura nu constituie o cavitate perfect închisă; pe de altă parte, din cauza respiraţiei, o parte a căldurii bucale se pierde prin curenţii de aer ai respiraţiei. Metoda se va aplica la bolnavii foarte slăbiţi, unde axila nu poate fi suficient închisă, şi în afecţiunile der matologice axilare bilaterale etc. îfu se recomandă în schimb în. i l'ecţiunile cavităţii bucale şi în îmbolnăvirile căilor respiratorii supe rioare. Este categoric contraindicată la bolnavii neliniştiţi, alienaţi, precum şi la copii, putînd da accidente. Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală necesită pregătirea bolnavului. Cel puţin cu 10 minute înainte de introducerea termome(rului nu va mînca şi nu va bea nimic cald sau rece, pentru a nu influenţa temperatura locală. Din acelaşi motiv în preajma măsurării el va renunţa şi la fumat. d) Măsurarea temperaturii în rect. Bolnavul este aşezat în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie. Bezervorul termometru1 ui uscat se cufundă în ulei sau se unge cu vaselină şi apoi se introduce - fără violenţă — în rect, la o adîncime de 4—5 cm, fiind menţinut nici timp de 5 minute. Copiii mici sînt culcaţi pe spate, li se ridică picioarele şi li se introduce în rect termometrul, care trebuie să fie ţinut fixat cu mina în tot timpul măsurării. Copiii pot fi termometri- //aţi şi în decubit ventral, culcaţi cu abdomenul pe genunchii examina torului. Termometrul trebuie fixat în tot timpul măsurării. Măsurarea temperaturii în rect este contraindicată în bolile rectului şi la bolnavii agitaţi. Pentru utilizarej rectală, în unele ţări «e fabrică termometre colorate. e) Măsurarea temperaturii în vagin. Se procedează la fel ca şi la măsurarea rectală, introducîndu-se termometrul în vagin. Procedeul c,ste contraindicat în bolile aparatului genital feminin. Temperatura rectală si vaginală se apropie mai mult de temp eratura centrală. Valoarea lor este cu 0,5° mai mare decît temperatura :i,xilară. în afecţiunile inflamatoare intraabdominale, ca apendicita, anexita, peritonita etc., temperatura rectală se ridică în mod dis proporţionat faţă de temperatura axilară, ajungînd la o diferenţă <le l şi chiar pînă la 2°. Diferenţa dintre temperatura rectală şi cea 279

axilară poate să fie un ajutor în diagnosticul proceselor inflamatoare acute din etajul inferior al abdomenului. Termometrul medical pentru determinarea temperaturii cutiuiitte (îig. 138) are rezervorul format dintr-un tub curbat în formă <li> spirală, aşezat într-un singur plan. Acest rezervor se adaptează inul bine suprafeţei cutanate şi aNtlV) suprafaţa de contact dintre i'n zervorul de mercur şi piele do vine mai intimă şi mai mare, c<«<ii ce asigură o înregistrare prcoinrt şi rapidă. Temperatura cutanal ft se determină şi mai operativ cu termometre termoelectrice, sau cu termistoare (vezi mul jos). Pielea cedează repede nil dura sa mediului înconjurător, din care motiv valorile înr<« Fig. 138. — Termometru pentru măsurarea gistrate la suprafaţa corpului diferă în minus faţă de toni temperaturii cutanate. peratura axilară sau rectală. Termometrul pentru măsurarea temperaturii globului ocular are o construcţie specială, adaptată nevoilor urmărite. Pentru măsurarea temperaturii în stările hipotermice, termometrele medicale cu scară redusă nu mai sînţ corespunzătoare. Necesita tea unor noi instrumente de măsurat s-a ivit în special după introdu cerea în practică a tratamentului cu substanţe neuroplegice şi a hibernării artificiale. Termometrele medicale cu scară redusă, utilizat»» în practica curentă, înregistrează temperatura de la 34°,5 în SUH \ pe de altă parte, ele nu pot fi introduse suficient de mult în reci. în stările hipotermice provocate prin hibernaţia artificială ewti» necesar să controlăm temperatura centrală a organismului din car»» motiv intrumentul de măsurat trebuie introdus cît mai sus în reci. Pentru măsurători şi mai precise, înregistrarea trebuie făcută in esofag întrucît temperatura rectului se modifică relativ încet, dupA variaţiile temperaturii sîngelui arterial, deci ale temperaturii centrali», iar variaţiile mici nici nu sînt sesizate. Termometrul de termostat cu scară de la 18—38° sau 10—50", de formă încrubată în unghi drept, poate fi utilizat pentru măsurarea temperaturii rectale la bolnavii trataţi cu substanţe neuroplegioo. întrucît citirea temperaturii trebuie făcută chiar în timpul cît rezervo rul este pe loc (la îndepărtare, coloana de mercur coboară la valorii»» mediului ambiant), forma dreaptă nu poate fi utilizată. Pe de altă. 280

te, dacă termometrul este introdus prea profund, scara termomeirului drept dispare în rect. Aplicînd forma încurbată a acestor i urmometre, partea orizontală cu rezervorul de mercur va fi introdusă ni întregime în rect, iar partea verticală va fi fixată între coapsele Bolnavului. Termometrul poate fi citit comod pe scara verticală. Azi se tinde din ce în ce nai mult la folosirea unor ini rumente de măsurat ale căror itire şi urmărire pot f i efectuate • Io la o distanţă cît mai mare de latul bolnavului. Această proi >lemă a fost rezolvată prin apli• ;t>rea în practica medicală a («'rmometrelor electrice. Se cunosc mai multe va-i uitaţi de termometre electrice. Termometrul termoelectric d'ig. 139) funcţionează pe baza rl'ectului termoelectric care ia mistere într-un sistem de două 11 letale diferite, sudate împreună. Partea esenţială a termolire de metale diferite, sudate Termocupiu. împreună la extremităţi, cai c includ un galvanometru formînd un circuit. Tinînd extremităţile udate la două temperaturi diferite, apare în circuit un curent electric. Diferenţa de potenţial ce se stabileşte între cele două extremităţi rste în funcţie de' diferenţa de temperatură. Acest sistem poartă numele de element termoelectric, termoeleii >ent, termocuplu sau cuplu termoelectric. Termoelementele dau o lorţă electromotorie relativ redusă de cîţiva microvolţi. De aceea, pentru măsurarea diferenţelor mici de temperatură, se asociază mai multe termoelemente în serie şi astfel forţa electromotorie va creste proporţional cu numărul cuplurilor legate în serie. în practică se foloseşte cuplul termoelectric format din fier-«•onstantan, nichel-constantan sau platină-fier. Una din suduri este menţinută la o temperatură constantă, de exemplu la 0° (gheaţă l m cale de topire), iar cealaltă sudură se aşază în punctul a cărui l cmperatură vrem să o determinăm. Diferenţa de potenţial ce ia naştere între cele două suduri este determinată de diferenţa de temperatură dintre cele două extreme şi cum la una din suduri
281
nietrului este formată din două
Fig139f

_ Termometru termoelectric.

l

temperatura este de 0°, diferenţa este reprezentată de temperaturii celeilalte suduri. Cu aceste termometre se poate determina temperatura dlu esofag sau din cavităţile tubului digestiv. O varietate a termometrului termoelectric utilizată în practic* medicală este acul termoelectric, construit tot pe principiul termos lementelor, fiind format dintr-o pereche de tuburi de platină, tll interiorul cărora este sudat cîte un fir de fier. Termometrul cu rezistentă. Aparatul este format din două părj.l i o antenă de platină cuprinsă într-unînveliş flexibil de 20 cm.lungitnu şi 3 mm diametru grosime, care se introduce adine în rect sau tu esofag, şi instrumentul propriu-zis, format dintr-o panglică de platiuft, a cărei rezistenţă variază cu temperatura şi care alcătuieşte una din cele 4 rezistenţe ale unei punţi Wheatstone prevăzută cu un indicator galvanometric (fig. 140). Ca sursă electrică se utilizează o batorio de 4,5 volţi. Schimbarea temperaturii modifică rezistenţa panglidll de platină, care la rîndulei atrage după sine schimbarea echilibrului electric al punţii, indicată imediat de acul galvanometrului. Cu ajuto rul aparatului poate fi măsurată temperatura corporală între 25 şi 4f>". Antena aparatului se introduce în rect. Aparatul propriu-zin, cu care antena este legată prin conducte electrice, se aşază pe masft. Cînd se închide circuitul electric, aparatul intră în funcţiune şi pettl i» 15 —20 de secunde temperatura corporală poate fi citită pe cadranul galvanometrului cu o o precizie de 1/20 grade. în unele cazuri este necesar să se facă înregistrări permanenţi» de temperatură, în vederea acestui scop, mişcările indicatorului galvanometric sînt transpuse unui punctograf, care înregistrea/A valorile temperaturii corporale în mod grafic pe o bandă de hîrtic, în funcţie de factorul timp. Aparatele construite după acest principiu înregistrează temperatura între O şi 45° deodată din 5 surse diferi tt» de la unul sau de la diferiţi bolnavi pe aceeaşi bandă de hîrtio. înregistrarea se face de asemenea la distanţă, înregistrările grafia» necesită o forţă electromotorie mai mare, pentru care sursa de energii» este asigurată din reţea. Termistoarele. Kecent se construiesc termometre electrice p» bază de termistoare. Aceste termometre în limbajul curent se identifică cu noţiunea de termistor. Termistoarele sînt rezistenţe electricii construite din oxizi metalici, care, aplicate în sistemul de conexiuni» asemănător unor termometre cu rezistenţă, pot fi utilizate pentru măsurarea temperaturii corpurilor, găsind o bază de aplicare şi lit patul bolnavului. Pentru fabricarea termistoarelor se utilizează oxidul de fior. de nichel, de vanadiu, tungsten, mangan, titan, precum şi oxizll
282

tor metale, sub formă de pulberi care se supun unor procedee Asemănătoare fabricării materialelor ceramice pînă ce se obţine In corp compact şi dur, cu proprietăţi de semiconductor. Este cunoscut faptul că rezistenţa metalelor se modifică în iport cu ridicarea temperaturii lor. Faţă de aceasta, rezistenţa ^rmistoarelor la temperaturi mai Iţe este mai mică. Modificările rezistenţă ale termistoarelor variaţiile de temperatură sînt lult mai mari decît ale metalelor, le unde rezultă că termometrele cu rmistoare sînt foarte sensibile, pu-id înregistra şi variaţii de 1/100°. Termometrele cu termistoare Itilizate în medicină sînt asemănă-loare cu termometrele cu rezis-|enţă. Termistorul este cuprins la Etremitatea unui tub de sticlă în Antena aparatului legată de siste-de conexiune al aparatului bropriu-zis, avînd ca indicator un Inicroampermetru. Pe scara acesluia, se pot citi în mod direct valo. file temperaturii măsurate. Cu aceste aparate, durata tormometrizării se reduce la cîteva peci de secunde. Aparatele existente în circulaţie au'scară activă Intre 24 şi 44° şi se mînuiesc cu foarte mare uşurinţă. Termistorul propriu-zis poate fi cuprins şi în ace cu un calibru Fig. 140. — Schema termometrului electric cu rezistenţă. pînă la 0,75 mm, care introduse în diferitele părţi ale organismului pot da relaţii asupra temperaturii centrale sau eventual asupra temperaturii tumorilor. . Măsurarea temperaturii corporale la bolnavi se face obişnuit «Io două ori pe zi, dimineaţa şi după masă. Natura sau gravitatea bolii, cît şi tratamentul aplicat', pot cere ca temperatura bolnavului na fie măsurată la intervale mai mici, de exemplu din 2 în 2 ore, wau după administrarea anumitor medicamente etc.
283

Dacă se urmăresc oscilaţiile de temperatură în cursul i zile, temperatura poate fi măsurată şi din 1/2 în 1/2 de oră. în an cazuri însă este bine să fie folosit un termometru electric înregistr; prevăzut cu punctograf. Temperatura măsurată fără înregistrator automat se note în foaia de temperatură a bolnavului. Pe abcisa sistemului de cooi nate KG notează timpul, iar pe ordonată, gradul temperaturii, locul de întîlnire a prelungirilor trase din abcisa şi ordonată se fix< cu un punct gradul de temperatură la momentul respectiv. Ui punctele măsurate la intervale fixe de timp cu o linie, obţinui n » diagramă care reprezintă curba evoluţiei temperaturii bolnavului, denumită si diagramă termică sau curbă de temperatură, întrucli pe foaia de temperatură limita superioară a temperaturii normali este marcată cu o linie mai groasă, dintr-o singură privire vom putea citi de pe foaie dacă bolnavul este în hipertermie, precum şi gradul acesteia. Hipertermia. Vorbim despre hipertermie dacă temperaturii axilară se ridică peste 37°. Ea se datorează, fie unei creşteri a prodiU'n rii de căldură, fie unei scăderi a pierderilor de căldură. Cauzele o.ar»> duc la apariţia hipertermiei determină modificări în metabolismul organismului, din care motiv hipertermia este de obicei însoţită <lr cefalee, dureri în spate şi în extremităţi, accelerarea pulsului şi n respiraţiei, congestia feţei, inapetenţă, sete, limbă uscată, oligurU cu urini concentrate şi o stare generală alterată, tulburări nervoam care pot să ducă în unele cazuri pînă la tulburări de cunoştinţă ţi delir. Totalitatea acestor simptome formează sindromul febril, în practica curentă însă, termenul febril se confundă cu acela de hipor termie. După gradul de hipertermie măsurată în axilă, reacţia febrilii se împarte în următoarele categorii : Temperatură normală 36—37° Temperatură subfebrilă 37—38° Febră moderată 38—39° Febră ridicată 39-41° Hiperpirexie 41—42° eventual şi mai mult. Febra prezintă în mod obişnuit aceleaşi oscilaţii zilnice ca ş i temperatura normală. Dimineaţa este mai joasă, cînd vorbim de remisia matinală, iar seara este mai ridicată, cînd vorbim de exacerba rea vesperală. Temperatura cea mai joasă, măsurată în curs de 24 de oro, se numeşte temperatura minimă, iar temperatura cea mai ridicată, temperatură maximă. 284

In evoluţia oricărei febre se pot distinge trei perioade : perioada iniţială, perioada de stare şi perioada de declin. Durata şi evoluţia perioadelor pot fi bine studiate pe foile de temperatură (fig. 141). 1. Perioada iniţială sau de invazie a febrei. Febra poate urca brusc, în decurs de cîteva ore, temperatura ajungînd pînă la 39—40% «•a de exemplu în pneumonie. Acumularea imensă de căldură este favorizată, pe de o parte, de scăderea pierderilor de căldură printr-o vasoconstricţie periferică puternică, însoţită de senzaţia de frig, iar pe de altă parte, de contracţiile musculare sub formă de tremurăI uri, ^manifestate prin frisonul de debut. în alte cazuri, debutul febrei poate fi lent, temperatura urcînd progresiv din zi în zi mai sus sub forma unor oscilaţii ascendente, ca de exemplu în febra tifoidă. 2. Perioada de stare durează de la cîteva ore pînă la cîteva săptăinîni. în această perioadă, febra atinge punctul ei culminant. Cantitatea de căldură necesară pentru starea de hipertermie în această perioadă este furnizată în primul rînd de ficat, pe seama proceselor energetice determinate de arderea glucidelor şi grăsimilor, pentru c,a după epuizarea acestora să se atace şi depozitele de proteine. După oscilaţiile zilnice ale temperaturii şi după evoluţie deosebim în această perioadă diferite tipuri de febră : a) subfebrilitate rigidă, în fierăstrău. Temperatura nu depăşeşte 37°,4 iar oscilaţiile din cursul zilei sînt abia de 0,1—0,2°. Această febră este de obicei neinfecţioasă, de natură umorală sau vegetativă ; 6) subfebrilitatea cu oscilaţii „fiziologice" (fig. 142); temperatura ajunge pînă la 37,6 —37°,8 iar oscilaţiile sînt de 0,4 —0,5°. Se întîlneşte în infecţiile de focar şi în tuberculoza pulmonară incipientă; c) febra continuă (fig. 143); bolnavul este tot timpul febril, dar oscilaţiile dintre temperatura de dimineaţă şi cea de seara nu depăşesc 1°. Această curbă o întîlnim în pneumonie, febră tifoidă, tifos exantematic etc.; ă) febra remitentă (fig. 144); oscilaţiile dintre temperatura de dimineaţă şi cea de seara depăşesc 1°, dar temperatura se menţine tot timpul deasupra valorii normale. Se întîlneşte în septicemii, supuraţii, tuberculoză pulmonară gravă, unele forme de bronhopneumonii etc.; e) febra intermitentă (fig. 145); diferenţa dintre temperatura de dimineaţă şi cea de seară este de cîteva grade, temperatura minimă atingînd valorile normale. Temperatura se ridică brusc sub formă de acces pentru cîteva ore după care scade sub 37°. Această febră o întîlnim în septicemii şi anumite forme de tuberculoză pulmonară ; /) febra intermitentă periodică are caracterele febrei intermitente, dar accesele se repetă la acelaşi interval de timp, putînd fi separate 285

fc O

co

C S>

r—-----\Nr.pafu/oi Nume/e

foaie de temperatură

l

PATUL tir. _
\Diagriosticu/

M e dic_______________

\Virsta

secţiei

ta co

/iw/t <* temperatură

P A TU L H r._

M e J iC-----------------

Curbă termică. ff. Starea subfebril ă. . . /a tu lui 7i le ae ţoala Greutatea t/j: P.y42. fo p o160 60 i TU O L tU} 50 f?D M twt 'W ÎMI W I SQ 20 fff~ ~ o W H Q ÎfTÎU d p / /itr/P r r/fo 40 fi Scaune M rsjturi Ftg.N r.

______ Medi c .GD 0 0 F o a ie d e tem p era tu ra P A T U L H r. HI Wiagnosh'cu/ secţiei /â?* ^° temperatură DSDSDSDSDSDSD SD SOSDSDSDSDSDS SD SD P A TU L N r. 1--------- Med/c Fi*.

144.00 «5 Fig. — Febră remitenta. .

290 .

ascensiunile şi scăderile de temperatură nu pot fi sistematizate. h) febra recurentă (fig. temperatura minimă se înregistrează «oara. tulburări endocrine. Paralel se amendează în mod relativ brusc şi celelalte simptome ale sindromului febril. totul terminîndu-se cu transpiraţii abundente şi poliurie (de exemplu pneumonie iji tifos exantematic). i) febra ondulantă (fig. Hipotermia. 147) : perioadele febrile de 4—6 zile ca temperatură continuă alternează cu perioade afebrile de aceeaşi durată. insuficienţă circulatorie. Febra poate să se termine şi lent regresiv cînd temperatura noade încet în mai multe zile prin oscilaţii descendente ca de exemplu In febra tifoidă sau scarlatină. comă hepatică. însă trecerea de la perioada ut'ebrilă la cea febrilă nu se face brusc.ţi (le zile afebrile. Accesele pot fi zilnice (febra cotidiană). 3.u. Prin această metodă HO deconectează. iar temperatura maximă dimineaţa. temperatura subnormală. perioadele febrile alternează cu perioade afebrile ca şi febra de tip recurent. dînd curbei febrile caracterul unei linii ondulani. In caz de terminare bruscă a febrei. precum şi In unele forme ale limfogranulomatozei maligne. centrii nervoşi de termore291 . Vorbim de hipot ermie atunci cînd temperatura organismului scade sub 36°. 146) KRU la trei zile (febra cvartă). dar cu oscilaţii zilnice de 3—5°. g) febra hectică prezintă o curbă asemănătoare cu cea a febrei Intermitente. Stările de hipotermie au luat o importanţă deosebită în ultimii uni prin introducerea în clinică a hibernoterapiei. Perioada ăe declin sau stadiul de defervescenţă. fie de o intervenţie a sistemului nervos rentral.). j) febra de tip invers. Această curbă se întîlneşte în febra recurentă. la două zile (febra terţă) (fig. afecţiuni cardiopulmonare. anemii înaintate etc. temperatura scade în cîteva ore la normal sau chiar sub normal.^fie de scăderea pronunţată a metabolismului şi diminuarea arderilor din organism şi deci a producţiei de căldură (ca de exemplu în inaniţie. progresivă sau litică. Starea de hipotermie este determinată fie de o pierdere excesivă de căldură (ca de exemplu la persoane expuse frigului puternic). asemănătoare debutului. 148). pierderi masive de sînge. poate fi bruscă sau critică şi lentă. cu scăderi bruşte pînă hi. Această febră o întâlnim în caz de malarie. Se întîlneşte în septicemii şi formele Krave de tuberculoză pulmonară . pe cale medicamentoasă. k) febra neregulată. în acest caz vorbim de febra neregulată. Această febră este caracI «ristică pentru tuberculoza pulmonară gravă. ci treptat prin oscilaţii ascendente şi descendente. Se întîlneşte în bruceloză.

N um e/e V irs ts M ea/ c OSOS DS D S D S D S D D S D S D S DD S \ D S O S D S D S D S S DS S DS OS OS OSOS DS DS O i/r J7XK T Ş 1Z L J30 Regimu/ .p a tu /u i wwi L u r a71 ie ffe D oalf G re u fo fe a fi. HI ._ D ia g n o s tic u l s e c ţie i N r . S OS DS D iagnosticul secţiei DSDSDS OS OS OS M ed/ c DS osos y o \s o s fo a ie d e te m p e ra tu ra Sa une Fij.Ftfcri foaie de tem pera feri P A T U L ffr.«D U) Numel e PATUL Nr.

. 147.ta <» co Fig. — Febră recurentă.

tiedi c .ta Foaie de PATUL temperatură Nr.

Menţionăm. Această destindere ritmică poate fi palpată (apăsînd uşor arterele suprafeţe dure osoase) sub forma unor zvîcnituri uşoare. interpretarea lor devenind foarte grea sau chiar imposibilă. se deformează de multe ori curbele febrile clasice. Isatile. Se MI . Temperatura poate fi redusă mult sub valorile normale . prin scăderea metabolismului. Această masă de sînge întîlneşte în totemul arterial o altă masă de sînge de care se loveşte sub influenţa Dntracţiei puternice a muşchiului cardiac. de natură „termometrică". necesitat introducerea unor metode noi de măsurare a temperaturii. Aceste stări de hipotermie : . de unde numele de puls. ritmice. Se fac intervenţii chirurgicale temperatura de 27 —28°. sîngele este împins din cavităţile entriculare în arterele mari. Mai departe se va măsura temperatura cu mai uuilte termometre. sincronă cu sistolele ventrittlare.area bolnavului se va face numai sub supraveghere directă. ră să se epuizeze rezervele organismului prin procesul normal de Itoapărare. temperatura ^ganismului poate fi redusă la 26 —32°. în sfîrşit că. de exemplu în cele două axile sau în plus şi în nrt şi în cavitatea bucală. analiza apoi în mod amănunţit curba termică. cînd pericolul hemoragiei se reduce mult jin cauza încetinirii proceselor vitale. termomeiii/. înregistrarea conştiincioasă a temperaturii bolnavului poate întâmpine greutăţi în cazul simulanţilor. care de obicei nu va corespunde cu starea generală a bolnavului şi nici cu tipurile uliişnuite de febră. astfel. fătate mai sus. Constatarea stării de afebrilitate imediat după afirmarea i larii febrile de către bolnav pledează sigur pentru simularea febrei. prin hibernare artificială. f i e nevrotici) nu va da niciodată date concludente la măsurători limultane. în cursul tratamentului. Dacă se naşte bănuiala lebra înregistrată ar fi ireală. în urma administrării abuzive de antiIiiotice şi alte medicamente înainte de stabilirea exactă a diagnosticul u i . scade şi nevoia de oxigen a fganismului (vezi capitolul „îngrijirea bolnavilor trataţi cu substanneuroplegice"). pentru a putea reduce temperatura sub valorile normale. Conflictul care ia naştere atre cele două volume de sînge se propagă prin coloana sanguină arborele arterial sub forma unei unde vibratorii şi se exteriorizeaprin destinderea ritmică a arterelor. PULSUL Cu ocazia sistolei ventriculare.re. 295 . Febra simulanţilor (fie rău intenţionaţi.

pentru ca muşchiul antebraţului să se relaxeze. deasupra primului spaţiu intermetatarsian. Pulsul poate fi luat pe oricare arteră accesibilă palpaţiei. Braţul bolnavului trebuie să fio sprijinit. el va reflecta. 1411). Din acest motiv. La luarea pulsului. cît şi pe aceea a arterolm dînd în acelaşi timp indicii preţioase asupra stării anatomice a arboi • lui arterial. După ce s-a reperat şanţul lui.iju dorsală a piciorului. în aceste cazuri. pedioasă etc. Fixarm degetelor se realizează cu ajutorul policelui. atît inima. Pulsul arterei femurale se plapează în partea superioară a I r i unghiului Scarpa. Se uşurează palparea. în timpul sau înaintea luării pulsului. Pulsul arterei pedioase se va căuta pe f. prin puls se înţelege pulsul arterei radiale (fig. sub arcada crurală. care poate fi comprimată pe un plan osos : radială. Se reperea/a şanţul radial (denumit şi şanţul pulsului) pe extremitatea distală n antebraţului. femurală. bolnavul trebuie să fie în repaus fizic ijl psihic cel puţin 5—10 minute înainte de numărătoare. în apropierea marginii extrim a feţei anterioare a antebraţului dăm de uu. se vn exercita o uşoară presiune asupra peretelui arterial (echivalenţii aproximativ cu presiunea din interiorul vasului) cu cele trei deget" palpatoare. cu care îmbrăţişeii/. în şanţul 296 . în practicii curentă. dacă MI ridică şoldul cu o pernă. pe traiectoria arterei. ar putea modifica valorile reale.l antebraţul la nivelul respectiv. în bolile infecţioase acute. atît starea funcţională a inimii. examinare». in profunzimea căruia se găseşte artera radială. la o distanţă de 3—4 c ni de acesta. şanţ mărginit de ten doanele muşchilor flexor radial al carpului şi brahioradialul. ea va fi căutată în tabu chera anatomică. Uneori artera radială prezintă anomalii de poziţie şi nu va f l găsită în şanţul pulsului. întrucît nu efort sau o emoţie oarecare. humerală. iar pulsul arterei carotide la gît. temporu • la superficială... cît şi va. Pulsul arterei temporale superficiale se ia deasupra şi în afsirn unghiului temporal al fantei palpebrale. carotidă. în continuarea policelui. Modificările caracterului pulsului determină şi conduiln terapeutică în cele mai multe cazuri. pînă la perceperea zvîcniturilor pline ale pulsului. pulsul oglindeşte gravitatea infecţii i Prognosticul depinde în aceste cazuri în mare măsură de calităţii pulsului. tu limbaj cotidian. pulsul se ia la nivelul arterei radiale din care motiv.întrucît la apariţia pulsului intervin. mediu ijl inelar de la mîna dreaptă. Palparea pulsului se face cu vîrful degetelor index. urmărirea şi notarea pulsului au o deosebită importanţă pentru îngrijirea bolnavilor. Luarea pulsului.

. ISO. 29 7 . 151. — Sfigmograf. 149. Fig. Fig. — Sfigmogramă.(•. — Luarea pulsului la nivelul arterei radiale.

cu ajutorul ceasului obişnuit. întrucît în un»<l«t> cazuri de miocardită nu toate contracţiile ventriculare sînt transmisii de coloana de sînge în sistemul arterial. numărătoarea se va încup» cînd arătătorul secundarului arată 1/4 —1/2 —3/4 sau l minut întrojf ( Numărarea durează l minut.Uv cu 4. pentru u nu număra începutul şi sfîrşitul timpului de două ori. Frecvenţa pulsului la adultul sănătos este de 70—80 pe minut. Se stabileşte |> numărarea pulsaţiilor pe minut. în funcţie de vîrâtâ» frecvenţa pulsului variază în modul următor : la nou-născut 130 —140 pe minut la copilul mic 100—120 pe minut 298 . Pulsul fiind declanşat de contracţiile cardiace. efort. îl înregistrează electronic îi transmite frecvenţa pe un cadran. frecvenţa lui coincid o. pulsul femeilor este cu 7 —8 bătăi mai frecvoul decît al bărbaţilor.u grafică continuă a pulsului. vîrstă. Astfel. iar cârd' tahimetrul sesizează personalul de îngrijire prin semnale acustic» luminoase şi asupra modificărilor de frecvenţă ale pulsului. frecvenţa pulsului variază după s«s. stări fiziolo* gice etc. Pentru o mai uşoară orientare. pe cînd pulsul bărbaţilor se apropie mai mult de cifra 70. înălţimea corpului. la bolnavii spitalizaţi. ritmicit. emoţii poziţia corpului. Există aparate care înregistrez concomitent cu frecvenţa pulsului şi tensiunea medie. apropiindu-se mai mult de cifra 80. tensiune şi celeritate. Pulsul se va lua. ţinut în mîna liberă. să treacă cîteva pulsaţii. este recomandabil ca frecvtm^ ţa pulsului (în cazurile suspecte sau indicate de medic) să fie confruu* tată cu frecvenţa bătăilor cardiace. Dintre acestea.format între marginea anterioară a sterno-cleido-mastoidianului laringe. în condiţii fiziologice. Frecvenţa pulsului poate f i lentă sau rapidă. se l. luarea pulsului se po efectua şi de mai multe ori.I>|MH se numără. unele recepţionc. pînă ce zvîcniturile devin frecvente şi . însă după o practică oarecare timpul poate fi redus la 1/2 sau 1/4 minut. resper. iar frecvenţa lui va fi notată pe foaia de temperaţii La cererea medicului sau în scop de orientare. în stare normală cu frecvenţa sistolelor ventriculare. După ce s-a palpat pulsul. în mod regulat de d< ori pe zi. Numărătoarea se va face de la linie pînă la linie pe cadranul secundarului de la ceasornic şi se va începe totdeauna cu O.i volum. previi cu secundar. în unele instituţii există aparate speciale pentru înregistr. pulsul prin intermediul unei manşete. La luarea pulsului se va ţine seama de: frecvenţă. înmulţind rezultatul cu 2. Pulsul poate fi înregistrat şi pe cale instrumentală.

pulsul se va lua dimineaţa pe nemîncate lupă deşteptare dar înainte de ridicarea din pat şi după masă. poate fi determinat de cauze cardiace şi extrai'itrdiace. se vor înregistra în fi mia de temperatură. în aceste cazuri n va urmări şi timpul necesar pentru revenirea la frecvenţa de repaus. pulsul este ceva mai rar decît la cele scunde. acesta va purta numele de puls deficitar. iar în al doilea <lo puls bradicardic. De aici în sus sau în jos. Cifrele valorilor posibile ale pulsului sînt în aşa fel tipărite pe i'niiia de temperatură. iar liniile groase cu cîte 20 de pulsaţii. în unele cazuri este necesar să se ia frecvenţa pulsului şi după fort fizic. întrucît lipsa de ••orespondenţă arată totdeauna un minus al frecvenţei pulsului. în primul caz vorbim de puls tahicardie. precum şi în cursul digestiei. 299 . tensiune nervoasă. luate la nivelul şocului apexian. dimpotrivă. pulsul este aşa de frecvent (ucît nu poate fi urmărit. în unele cazuri. Dacă frecvenţa pulsului periferic nu corespunde frecvenţei bătăilor cardiace. pulsul este mai rar decît în poziţia şezînd.la 10 ani 90—100 pe minut la 20 de ani 60—80 pe minut de la 60 de ani în sus 90 —95 pe minut La persoanele înalte. bolnavului. Din acest motiv. după n'«le de odihnă. timpul cînd s-a luat pulsul. însă înainte de cină. iar pe iliscisă. Notarea pulsului se face cu cerneală sau cu creion ••iiiju. în caz de moţii. atît frecvenţa pulsului obişnuit. frecvenţa pulsului scade faţă de aceea din starea de i'ghe. în poziţia culcat. ca linia groasă — considerată ca limită între normal şi patologic —să corespundă cu o frecvenţă de 80 de pulsaţii i iu minut. numărul pulsaţiilor puţind să se ridice pînă la 150—200 |m minut şi chiar mai mult. Pe ordonata sistemului de coordonate se va nota frec-«mţa pulsului (echivalentă cu numărul bătăilor pe minut). Frecvenţa pulsului poate să crească sau să scadă şi în cazuri patologice. se fixează printr-un iniuct frecvenţa pulsului la ora respectivă. Pulsul tahicardie. La înălţimea liniei verticale şi irizontale. în timpul "înnului. Pulsul se accelerează în caz de efort fizic sau psihic. comparîndu-1 cu frecvenţa lui dinainte. cît şi frecvenţa biUăilor cardiace printr-o linie roşie întreruptă. trase din cele două puncte notate. înregistrarea frecvenţei pulsului se face pe foaia de temperatură \. Prin unirea acestor puncte it« obţine o curbă care reflectă oscilaţiile pulsului în cursul zilei şi în ursul îmbolnăvirii. datorită reducerii necesităţilor energetice ale ii nanismului. î u picioare este ceva mai frecvent. fiecare linie subţire echivalează • •u patru pulsaţii pe minut.

de exemplu în ca» insuficienţe circulatorii centrale sau periferice (miocardite. Crizele paroxistice de tahicardlt» notează totdeauna în foile de temperatură. intoxicaţia cu di^ll-* mercur etc. în stare norînnl volumul şi intensitatea pulsaţiilor sînt uniforme. bolnavul pierde cun<> şi este cuprins de convulsii tonico-clonice. discordanţa dintre valorile pulsului ale temperaturii se manifestă tocmai invers.e scadă la 60 —50 —40 pe minut sau şi mai puţin. în unele cazuri febrile. frecvenţa pulsului creşte paralel cu t r i » i tura. Creşterea dispropor a frecvenţei pulsului faţă de temperatură denotă că aceasta M reşte în afara hipertermiei şi unei alte cau^e — de obicei r. Tahicardia poate să apară şi sub formă de paroxisme.. Numărul pulsaţiilor. Pulsul poate fi ritmic sau aritmie. oiuloi dite. pauzele dintre pi 300 l . indepomli de orarul fix al înregistrărilor. curba de temp şi curba pulsului merg de obicei paralel. adică tempri I înaltă cu puls accelerat în măsură mai mică decît cel ce ar fi puuzător gradului de temperatură.în mod constant. icter accentuat. — şi pune în gardă personalul de îngrijire în sensul unei evouln insuficienţe cardiace (fig. înregistrarea pulsului se va face după necesităţi. pulsul creşte cu pulsaţii pe minut. 152). în caz de tulburări de conducere în sistemul excitoconduci al inimii. poate fi deterwh de cauze cardiace şi extracardiace. poul. tifică). Acest grad de bradicardie nu mai este îi» să aprovizioneze organismul cu sîngele necesar. Pe foile de temperatură. hemoragii abundente. mixedem. unele maningito «i precum şi în caz de inaniţie. Ritmicitatea.). ca şi pulsul tahicardie. unele intoxicaţii. Pulsul bradicardie apare în unele cazuri de miocardito am (difterică. compunmt realizîndu-se prin creşterea vitezei de circulaţie. tumorile intracraniene. hemoragia cerebrală. numărul pulsaţiilor pe minut poate să scadă pînă la •'«>. în urma defii de oxigen al creierului şi chiar al inimii. la o temj»' de 39°. colaps circulator etc. Pulsul bradicardie. de exemplu. Tahicardia poate apărea şi în afara febrei ca un mecanism compensare a deficitului de oxigenare a ţesuturilor. Pentru fiecare grad de temperatură. leziuni valvulare. în caz de anemii ii intate. precum şi în OH tulburărilor cardiace de natură nervoasă şi endocrină. în am* cazuri. sau chiar şi mai mult. în afecţiunile care măresc tensiunea intracraniaiift. starea lui fiind foarte şi însoţită de pericol de moarte (sindromul Adams-Stokes).. un puls de numai 76 în loc de 90 pe minut cît ar fi de aş Această stare poartă numele de bradicardie relativă şi se îuliln în febra tifoidă şi în unele meningite.

.Fig. — Discordanţă Intre puls şi temperatură. 152.

.

Deseori aritmia este urmarea unei suferinţe a sistemului nervu» central. în caz de puls mic. Nu putem vorbi despre o ritmicitate perfectă. pulsul aritmie este determini!i de o îmbolnăvire a miocardului sau a plexurilor nervoase din jurul inimii. cu aderenţe intratoracin» şi pericardice. Din cauza aderenţelor circulaţia venoasă este stînji-nită şi astfel în timpul inspiraţiei inima primeşte numai o cantitn. Volumul pulsului este determinat de cantitatea de sînge pe care inima o aruncă iu artere în cursul unei sistole.. cînd timpul afectat pentru umplerea diastolică n. Apare în febra tioidă. pulsul devine mai frecvent. pentru sesizarea aritmiilor. Volumul sau amplitudinea pulsului poate fi mare sau mic. în timpul inspiraţiei pulsul este mai mic sau chim1 dispare complet.saţii fiind egale. pulsul om aritmie. cu i tumorile.li» foarte redusă de sînge. tuberculoza pulmonară. ceea < w trebuie adus imediat la cunoştinţa medicului. în majoritatea cazurilor însă. în timp"' inspiraţiei. Pentru a sesiza stările de aritmie se vor observa intensitatea i)\ volumul pulsaţiilor. iu caz de tahicardie. Un astfel de puls este ritmic. pe lîngă pulsaţia normală care are o singură undă. Din acest motiv. Uneori. inimii este prea scurt. endarteritele etc. precum şi distanţa care le separă. In unele îmbolnăviri ale mediastinului. cerebro-spinal sau simpatic. iar în expiraţie mai rin Aceasta este aritmia respiratorie şi nu are nici o semnificaţie patul» gică. în caz de debilitate cardiacă sau a unui obstacul în calea sîngelui (de exemplu stenoză aortică). Dacă pulsaţiile nu sin uniforme şi sînt separate între ele de distanţe inegale. Acesta este pulsul paradoxal Kussmaul. pentru ca în expiraţie să reapară normal sau să HO intensifice. Din acest motiv. comparativ. el se va palpa de ambele părţi. realizează un puls asimetric. sau hft apară numai din cînd în cînd. Transformarea unui puls ritmic în puls aritmie — mai ales darii este însoţit şi de scăderea forţei de contracţie a inimii sau cu taliicardie — denotă totdeauna înrăutăţirea funcţiei cardiace. Afecţiunile care diminuează lumenul arterelor pînă la radială. El HI» micşorează pe măsură ce ne îndepărtăm de inimă. lipsită de orice regularitae. el va fi totdeauna «li» amplitudine mai mare cînd inima normală sau hipertrofiată lucreu/rt energic şi nu este nici un obstacol în calea sîngelui. 302 . de multe ori este necesară o observară mai îndelungul A şi sistematică a pulsului. anemii gra\i<. Acesta se numeşte puls dicrot. M» percepe o pulsaţie mai slabă cu două unde de intensităţi diferii< < . pulsul este mic. întrucît şi u stare normală frecvenţa pulsului variază cu respiraţia. Aritmia pou l n să se prezinte cu regularitate. cicatricile. Dimpotrivă.

în unele cazuri. pulsul dintr-o i rte sau de la membrele inferioare poate să apară puţin întîrziat faţă •> partea sănătoasă. Modificările de amplitudine. Dimpotrivă. Aprecierea tensiunii pulsului face prin aprecierea forţei necesare pentru comprimarea arterei <<liale. ceea ce reprezintă în fond viteza de efectuare a ilsaţiei. cînd elastici>lea vaselor este mai redusă. Tensiunea pulsului poate fi dură sau moale. Artera va fi comprimată şi apoi rostogolită Miib degete. Aceeaşi diferenţă de volum poate să mte şi între pulsul radial şi pulsul membrelor inferioare. căci unda pulsatilă dispare pede prin refularea unei părţi a sîngelui din aortă în ventriculul mg. iar de partea sănă•ii. pot deveni rigizi. adică te tard. i «împotrivă. Pulsul te celer în caz de insuficienţă aortică. sinuoşi. tensiune şi celeritate HO vor interpreta în aceste cazuri în funcţie de modificările anatomice ale pereţilor arteriali. Aceasta măreşte forţa de contracţie a inimii şi upinge sîngele din ventriculul stîng cu o putere mai mare în artere. Peretele arterial trebuie să dea în mod normal senzaţia unui tub perfect elastic. Celeritatea pulsului reprezintă iuţeala de ridicare şi de dispariţie undei pulsatile. în caz de stenoză aortică. Senzaţia tactilă obţinută cu ocazia palpării pulsului depinde i n mare măsură de starea pereţilor arteriali. Ea este determinată 1 valoarea forţei de contracţie a inimii. Pereţii arteriali îşi pot pierde elasticitatea. RESPIRAŢIA Aportul de oxigen necesar proceselor vitale ale organismului se usigură prin respiraţie. însă aceasta nu mai cade în competenţa asistentei. cînd există un obstacol ii calea sîngelui. Totuşi ea trebuie să cunoască iMioste senzaţii tactile determinate de modificarea pereţilor arteriali. Palparea arterelor dă indicii preţioase pentru stabilirea diagnosticului. prin încărcarea lor cu săruri minerale de calciu. Ea include următoarele etape: 303 .să rămîne de volum normal. precum şi în caz de arterioscleroză. pulsul poate fi celer sau tard. tensiunea pulsului scade şi acesta devine moale în cazu11 In cînd scade forţa de contracţie a inimii. în funcţie i localizarea procesului morbid. pmitru a putea aprecia valoarea pulsului şi la acei bolnavi care preuită diferite îmbolnăviri ale vaselor. Sub acest raport. pulsul are o durată mai lungă. Pulsul este dur în cazul afecţiunilor însoţite de hipertrofia •utriculului stîng.sensul că de partea afectată pulsul devine mic. Palpînd un puls trebuie stabilit dacă pereţii arteriali nu prezintă modificări patologice. îngroşaţi.

4. mod! ficînd debitul circulator al diferitelor organe după nevoile nioliibolice ale acestora. Etapa sanguină reprezentată de schimburile de gaze diiiln aerul alveolar şi sîngele din capilarele circulaţiei mici. Cum procesele de hematoză pot fi deranjai r în îmbolnăviri foarte variate. timp de bioxidul de carbon şi de apă. 304 . revenirea ei (expiraţii i) se face în mod pasiv. Mişcările cutiei toracice sînt simetrice. 3. Amplitudinea şi frecvenţa mişcărilor respiratorii se adaptea/:i după necesităţile de oxigen şi gradul de saturaţie cu bioxid de carbon al sîngelui şi ţesuturilor. dar în limbajul curent prin observare şi înregistram» respiraţiei în foaia de temperatură a bolnavului. Dilatarea cutiei toracice (inspiraţia) este asigurată prin muşchii inspiratori şi inspiratori accesorii . 2. Dacă toracele şi-a pierdut elasticitatea sau dacă evacuarea aeiulni din plămîni este împiedicată de un obstacol pe căile aeriene. Din acest motiv. urmărirea respiraţiei şi înregistra rea ei pe foaia de temperatură a bolnavului reprezintă o etapă obli gatorie a muncii de îngrijire a bolnavului. iar bioxidul de carbon este încorporat în sînge ni scopul de a fi eliminat prin plămîni. Etapa circulatorie reprezentată de transportul oxigenul n pînă în ţesuturi şi a bioxidului de carbon de la ţesuturi la alveolrli pulmonare pentru eliminare. expiru ţia se face cu ajutorul muşchilor expiratori. Prin modificarea distribuţiei sîngHin în organism.1. tulburările de respiraţie vor constitui un indiciu foarte important pentru stabilirea diagnosticului. în urma crt ruia oxigenul este cedat ţesuturilor în vederea asigurării proceselor de ardere. Etapa tisulară reprezentată de schimbul de gaze dintre singo şi ţesuturi cu ajutorul unui sistem complex enzimatic. acesta debarasîndu-se în acolit-. se înţelege numii l faza pulmonară a acesteia. Respiraţia în stare normală se face liniştit. circulaţia poate interveni în reglarea respiraţiei. reprezentată de perioada în care pătrunde prin căile respiratorii pînă la plămîni şi se distribuio ii alveolele pulmonare. datorită elasticităţii plămînilor şi toracelui. Etapa pulmonară. ritmice şi abia vizibile. Asistenta va putea ţine sub observaţie fazele respiraţiei în un samblul lor. Oxigenul du aerul inspirat este predat sîngelui. ca şi pentru prognosticul bolii. recunoaşterea complicaţiilor. Frecvenţa normală este de 16—20 pe minut dar poate prezenla uşoare variaţii după sex şi vîrstă. fără nici un efori . Pătrunderea aerului în cutia toracică pînă în alveole şi eliminarou lui sînt asigurate de mişcările de dilatare şi de revenire ale cutie! toracice. aprc cierea evoluuţiei bolii.

copii şi bătrîni. cum este cardioIronul. realizat prin ridicarea şi proiectarea înainte a ster nului.. dilatarea priveşte mai mult diametrul untero-posterior. o respiraţie 1 ip costal inferior la bărbaţi şi o respiraţie tip abdominal la copii şi bătrîni. care. în general.c. în stare de hibernaţie. iar scăderea frec venţei. frecvenţa mai mare a respiraţiei este însoţită de micşorarea amplitudinii. ca : îngrijirea bolnavilor inconştienţi. de partea rămasă indemnă. în unele stări patologice. necesită controlul mecanic. meteorism. La femei. paralizia nervilor frenici sau în caz de dispnee foarte pronunţată — respiraţia va fi şi la bărbaţi de tip costal superior. respiraţia devine abdominală şi la femei. hemitorarele bolnav îşi diminuează mişcările sau se imobilizează complet. ascită accentuată. paralizia muşchilor L tora-• clui etc. de mărirea amplitudinilor respiratorii. Elementele care trebuie urmărite la luarea respiraţiei (bolnavul fiind dezbrăcat) sînt: a) Timpul respirator. în caz că diafragmul este tulburat în funcţiunea sa prin procese inflamatoare de vecinătate — simfize pleurale. obstruarea unei bronhii principale. anesteziaţi etc. Invers. automat şi continuu al respiraţiei. tipurile de respiraţie se pot modifica. c) Amplitudinea mişcărilor respiratorii se modifică de obicei paralel cu frecvenţa respiraţiei. pneumonie masivă. TJnele aparate fac înregistrări mai complexe.. Mişcările respiratorii ale <elor două hemitorac'e sînt în stare normală simetrice.Urmărirea mecanicii respiratorii se face în practica curentă prin 11 apia observaţie şi numărarea mişcărilor respiratorii pe minut (tehnica număratului vezi mai jos). La bărbaţi se dilată mai mult diametrul transversal. precum şi de scoaterea din funcţiune l otală sau parţială a unui plămîn ca şi în colecţii pleurale abundente. în caz de nevralgii intercostale. iar la. cei doi plămîni participînd în mod egal la procesul de respiraţie.. precum şi i ii cursul tratamentelor complexe. accentuînd prin aceasta asimetria mişcărilor respiratorii. H 305to . b) Simetria mişcărilor respiratorii. Prin dilatarea cutiei toracice se măresc toate diametrele ei. Conform acestor trei direcţii de mărire a capacităţii cutiei to racice deosebim o respiraţie tip costal superior la femei. în caz de dureri accentuate ale peretelui toracic sau ale pleurei. alături de amplitudinea şi frecvenţa respiratorie. l n mod compensator. mai mult diametrul vertical. mişcările devin mai ample. în caz de paralizia musculaturii unui hemitorace.. prin contracţia diafragmului. Controlul constantelor fiziologice în cursul bolilor însoţite de insuficienţă respiratorie. măsoară şi tensiunea arterială şi este prevăzut cu un integrator pentru determinarea frecvenţei pulsului. 16 .

Numărarea mişcărilor respiratorii se face timp de l mimil. acest raport poate să se modifice foaHn mult într-o serie de stări patologice. urmărind mişcftrile cutiei toracice sau ale peretelui abdominal numai prin inspecţio. Orice încrucişare între aceste trei curbe semnalizează o abatem în funcţia organelor vitale şi poate să fie indiciul instalării unor complicaţii. Dimpotrivă. Frecvenţa respiraţiei se înregistrează în foaia de temperatura la fel ca şi temperatura şi pulsul. Cele trei curbe înregistrează troi funcţii de bază ale organismului: circulaţia. Activitatea musculară. numărul respiraţiilor creşte si mai mult. conştient. Polipneea. numărătoarea se va face în timpul somnului. necesitînd un aport mai mare de oxigtiu. se va aşeza mîna uşor cu faţa palmară pe suprafaţa torn celui bolnavului şi se vor număra inspiraţiile după mişcările de rid l care a peretelui toracic (fig. provoacă o creştere a frecvenţei mşcărilor respiratorii în raport nu intensitatea efortului muscular. fără a se părăsi mîni» bolnavului. 306 . Temperatura mediului ambiant influenţează frecvenţa. activitate musculară. inconştient. Dacă este posibil. iar în caz contrar. temporal^ • mediului ambiant. Curba respiraţiei trebuie să meargă paralel cu curba (io temperatură şi curba pulsului. Dacă bolnavul este treaz.d) Frecvenţa mişcărilor respiratorii în stare fiziologică esl» funcţie de şes. 153). cînd se stabili/ouai la cifrele de mai sus. scăzînd treptat pînă în jurul vîrstei de 30 de ani. îşi poate modifica ritmul şi astfel nu se mai obţin valori reale. Graficul se va desena cu creion albastru. frecvenţa este mai mică decît în poziţie şezilid. fără ştirea bolnavului. vîrstă. după terminarea numărării bătăilor pulsului. La bărbaţi frecvenţa respiraţiei este de 16 pe minut. în picioare. poziţie. iar la foiţii»! de 18 —20. întreg. dar controlat de voiuţtt. în poziţie culcat. de bradipnee. La nou-născuţi. din care motiv bolnavul. «ftol respiraţia este un act reflex. Există în mod normal un raport constant între frecvenţa roHjil-raţiei şi a pulsului de 4 : l. observînd că i se numără frecvenţa miscft rilor respiratorii. numărul inspiraţiilor este de 40—50 pe miiiuf. în somn. respiraţia şi termoreglu rea. precum şi de starea de veghe sau somn. numărul respiraţiilor scade sub frecvenţa constatată în stare de veghe. Creşlornu temperaturii mediului va determina o creştere paralelă a frecventul mişcărilor respiratorii. se vor număra şi mişcările respiratorii. avînd grijă ca operaţia să se facă fără ştirea bolnavului. Dacă frecvenţa respiraţiei se accelerează vorbim de tahljinee. apărută la o temperatură mul înaltă. reprezintă un mijloc de pierdere de căldură a organismului.

inspii. automatismul mişcărilor respiratorii este grav tulburat. hipertii"idism. vidul relativ intratoracic.iţiile şi expiraţiile succedînduo la intervale constante. ! > • rinichiului. intoxicaţii cu oxid de carbon. epigastrică. în timpul eforturilor de inspiraţie neputînd intra o cantitate suficientă de aer în plămîni. Această mişcare paradoxală a pe reţilor toracici. BitH iul respirator poate ti tulburat l>rin atingerea centrilor nervoşi <le cauze toxice. creat în 1 impui inspiraţiei. hemoragii. miş-«•ările respiratorii succedîndu-se neregulat. precum şi în spaţiile intercostale. 307 . dezordonat (vezi „Dispneea"). aritmie.Frecvenţa respiraţiei creşte în caz de emoţii. în stări febrile. manifestată prin depresiune în timpul inspira ţiei. Frecvenţa respiraţiei scade HI caz de obstacole în căile resioratorii superioare sau inferi. în bolile care reduc suprafaţa respiratorie. corespunzătoare gradului de dilataţie a toracelui. inspiraţia prelungită şi profundă poate fi însoţită de un zgomot numit cornaj. va aspira părţile moi ale peretelui toracic. în afecţi-' i iile pereţilor toracici. renale). în cursul bolilor infecţioase acute. — Numărarea respiraţiei. HI caz de pierdere a elasticităţ i i cutiei toracice. autotoxice (hepatice. determinat de trecerea aerului prin porţiunea strîmtată. I'ig. i nanismul caută să compenseze irttcitul de oxigen prin creştei ni frecvenţei respiraţiei. Mişcările [respilatorii îşi păstrează în stare normală un ritm regulat. neuroreflexe etc. 153. în tumorile mediastinale. determinînd o deprimare în regiunile supra. hematoza fiind deranjată.şi subclaviculară. în acest caz. în unele cazuri de obstacole în căile respiratorii. e) Ritmul. infecţioase. se creează 0 diferenţă de presiune între aerul atmosferic şi aerul intraalveolar. în i omii. efort fizic. în bolile inimii. în cazul existenţei unor obstacole mai importante.ure. ta vederea echilibrării acesteia. poartă numele de tiraj. în toate aceste cazuri.

Frecvenţa respiraţiei este măriţii. procese intraabdominale care ridică baza plămînilor şi reduc astfel suprafaţa respiratorie (meteorism. deosebim următoarele tipuri de dispnee : 1. vor fi determinate nu numai de îmbolnăvirile ajm râtului respirator. Ea se întîlneste îu caz de obstacol al căilor respiratorii superioare. în poziţie şezînd. Prin dispnee se înţelege respiraţie grea. dar ritmica. Pe baza acestui criteriu. După frecvenţa. Frecvenţa respiraţiei poate să scadă la 12—10—8 sau chiar şi mai puţin. a) Dispneea inspiratorie sau braăipneea inspiratorie se caracterizează printr-o inspiraţie grea. Pentru cu aceşti muşchi să-şi găsească un punct de sprijin fix în vederea dilntării cutiei toracice. forţată. Di spnee cu rări rea ri t mul ui respi rat or (bradipnee). dispneea.). şi dinţatul mic. ca : strno-cleido-mastoi dianul. Această formă de dispnee se întâlneşte în caz de obstacole în căile respiratorii. conştientă. ci şi de toate afecţiunile care tulbură schimburi In normale de gaze. Cînd bolnavul nu mai poate îndeplini eforturi de respiraţie ni muşchii utilizaţi obişnuit. pectoralul mare şi mic. Setea de aer OH d determinată de excitaţia centrului respirator prin sîngele încărcin cu bioxid de carbon sau eventual de alte substanţe străine care circii l o în sînge şi reprezintă semnalul de alarmă al deficitului de oxigon Din acest motiv. Inspiraţia este înso308 . bolnavul se va aşeza într-o poziţie forţată. în bolile cardiace care tulbură hematoza. care în mod normal nu participă la procesul de respiraţie. în anemii. sprijinindu-se de ele pentru a putea imobiliza umerii. SubiooM\ ea se manifestă printr-o sete mai mult sau mai puţin accentuata < l > aer. D p e c a c le a e r u i r s i is n e u c e r r a itm lu e p rator (tahipnee sau polipnee).. Se întîlneste în toate cazurile de reducere a suprafeţei respiratorii. amplitudinea micşorată. ca şi modificările elementare ale mişeii rilor respiratorii. respiraţia este superficială. scalenii. Paralel cu scăderea frecvenţei creşte amplitudinea. manifestîndu-se sub forma caraol< ristică a dispneelor. Diferitele modificări ale respiraţiei nu apar în gononi izolate. ascită. în cadrul bradipneei deosebim dispneeu inspiratorie şi dispneea expiratorie. iar inspiraţiile devin profunde. anevoioasă.Dispneea. care constituie grupa muşchilor respiratorii accesori. 2. amplitudinea şi ritmicitatea respiraţiei. stări toxi-infeoţioase. ci se combină între ele. Bradipneea poate fi determi nată de deranjarea fazei inspiratorii sau a fazei expiratorii a respira ţiei. cu participarea activă a tuturor muşchilor accesori. cu capul şi trunchiul aplecate înainl u şi cu braţele fixate în jos. sarcină etc. iar. dinţatul mare. intră în acţiune alţi muşchi. numită ortopnee. obiectiv prin mişcări respiratorii forţate.

precum şi în caz do emzifem pulmonar. atît frecvenţa. cîno lipsa de elasticitate a plâmînilor împiedică l'otracţia lor fiziologică. Ciclurile de respiraţie de tip invers se repetă în mod ritmic. forţată. penibilă. pînă ce se instalează o pe rioadă de apnee de 5 —20 de secunde. în arterioscleroza cerebrală. ca în astm bronşic sau bronşiolită capi lară (spasmul. Deosebim mai multe forme de dispnee cu peri urbare ritmică şi periodică a respiraţiei: a) Dispneea Cheyne-Stokes este formată din succesiunea ciclică . insuficienţa circulatorie. Această formă de dispnee apare în caz de obstacol în cilile respiratorii inferioare. respsctiv obstrucţia bronhiolelor). meningite.ţltă de coraaj şi tiraj. în sensul prelungirii inspiraţiei faţă de o expira ţie mult scurtată. 309 . paralel cu creşterea amplitudinii.i. conştientă. pre cum şi în uremie. necesitînd intervenţia unor muşchi expiratori. care excită centrul respirator şi ciclul reîncepe. Eespiraţia Cheyne-Stokes apare în caz de îmbolnăviri însoţite de hipertensiune intracraniană ca tumori şi hemoragii cerebrale. Frecvenţa mişcărilor respiratorii poate să scadă pînă la 10—8 sau şi mai mult. 3 D n e c p rtu a a ritm ă si p rio . devin apoi din ce în ce mai ample. Eespiraţia pierde ritmul ei normal. b) Dispneea expiratoris sau bradipneea expiratorie se caracterizează printr-o inspiraţie relativ normală. Se constată în caz de hipertensiune intracraniană. Acest tip de respiraţie mai poate apărea şi în caz de paralizie incompletă a muşchilor respiratori. comă diabetică si agonie. urmată de o expiraţie Urca. zgomotoasă. din acest moment începe să ucadă. isp e u e rb re ic e d i c ă a respiraţiei. urmată de pauză respiratorie şi dintr-o expiraţie bruscă. în cursul perioadei de apnee HO acumulează în sînge şi ţesuturi bioxid de carbon. urmată de o pauză lungă şi apoi de o expiraţie tot aşa de lungă ca şi inspiraţia. însoţită adesea de un geamăt. Ele se datoresc perturbărilor funcţionale ale centrilor respiratori. infecţii grave. b) Dispneea Kiissmaul se caracterizează printr-o bradipnee foarte accentuată. unor perioade de respiraţie accelerată întrerupte prin scurte pe rioade de apnee. scurtă. c) Dispneea Bouchut se caracterizează prin inversarea timpului respiraţiei normale. după care urmează — fără nici o pauză — inspiraţia ciclului următor. creşte şi frecvenţa lor pîriă la un maxim. cu o inspiraţie profundă şi zgomotoasă. Ciclul respirator este format dintr-o inspiraţie lungă şi forţată. însă modificările care caracterizează aritmia se manifestă după o pe riodicitate ritmică. cît şi amplitudinea. Mişcările respiratorii sînt la început superficiale.

hemoragii cerebrale. Se vor observa condiţiile de producere a dispneei. iar sîngele venos din membrele inferioare va stagna. Dispneea de efort indică saturaţia insuficientă a organismului cu oxigen în timpul efortului datorită tulburării sau încetinirii circii ln> ţiei pulmonare. iar afluxul veno» din membrele inferioare spre plămîni este mult uşurat.). emoţii mari. acidoze accentuate) sau uouroreflexe (dureri foarte accentuate. monoxid de carbon. AceuHtft formă de dispnee este de obicei extrarespiratorie. 4. de origine cardiacă. fiind tras de greutatea organ»»lor intraabdominale şi astfel plămînii se dilată mai mult. insolaţie). în pozi(. diafragmul coboară jos. dispneea de decubit şi dispncwi* de repaus. debara» sînd circulaţia de un surplus de sînge. fiind determinată de dereglarea gravă a centrilor respiratori prin diferite procese intrucraniene (encefalite. toxl» infecţioase (intoxicaţie cu alcool. despărţite de intervale inegale. sau prin procese pleuro-pulmonare sau diafragmatice. Se întîlneşte în bronhopneumonia copiilor. din care moţi y impune bolnavului o poziţie şezînd. D ispneea dez or donată. sau stări de încordare nervoasă etc. cari» reduc suprafaţa respiratorie prin comprimarea parenchimului. fie unui obstacol în călit 310 . Aceasta poate fi determinată de o îmbolnăvire. presiunea intraabdominală ridică diafragmul »>l comprimă şi mai mult plămînii. fltflrl comatoase şi în agonie. tumori.». Dispneea de decubit trădea?. Iu decubit dorsal. Ea se datoreşte. de amplitudine normală. Toracele întins pe suprafaţa patului execută mişcări mai mici decît în poziţie şezînd. umorale (insuficienţa hepatică şi renală. dar despărţite de pauze mai lungi de 10 —30 de secunde.l» de ortopnee. Dispneea de decubit apare în poziţia culcat. infecţii grav«). o circulaţie insuficientă în plămîni. muşolill respiratori accesorii vor putea destinde în mai mare măsură cu tiu toracică. modificările nu se repetă la intervale determinate. Dispneea de repaus este o dispnee permanentă care apare inclil» siv în poziţia de ortopnee. inspiraţia şi expiraţia pot deveni sacadate. d) Dispneea Biot se caracterizează prin mişcări respiratorii ritmice. Mişcările respiratorii au amplitudini diferite. Dispneea Biot se întîlneşte în meningite. fie a aparatului respirator. fit a aparatului circulator. reprezentînd stadiul preletal. de asemenea. Sub acont* raport deosebim : dispneea de efort. Cînd res piraţia nu inul prezintă nici o ritmicitate sau periodicitate constatabilă vorbim d» dispnee dezordonată.Dispneea Bouchut este însoţită de obicei de bătăile aripilor unsului şi de cianoză. fiind determinată de scădeiea accentuată a excitabilităţii centrului respirator.

rezistenţă determinată de elasticitatea şi calibrul sistemului vascular şi de viscozitatea sîngelui. efectul medicamentelor ca şi apariţia eventuală a unor complicaţii în cursul îmbolnăvirii de bază. ca bioxid de carbon. de rezistenţa întîmpinată de sînge. Ea este întîlnită în astm bronşic. Valoarea ei este determinată de forţa de contracţie a inimii (care asigură propulsarea sîngelui în arborele arterial). pneumonie. recunoaşterea lor la patul bolnavului şi interpretarea lor vor ajuta asistenta să-şi îndeplinească sarcina de supraveghere a bolnavilor. fie unei insuficienţe circulatorii de o gravitate extremă.respiratorii. Dispneea accidentală apare neaşteptat. cît şi noaptea. laringită striduloasă etc. crup difteric. Această scădere. infarct pulmonar. scăderea accentuată se produce numai în arteriole. aspirină etc. ea variază în mod fiziologic în raport 311 . Dispneea paroxistică apare în accese repetate. cea din cursul astmului cardiac şi edemului pulmonar are un orar mai ales nocturn. apariţia sub formă de a'cbese paroxistice sau accidentale vor reflecta evoluţia bolii. Tensiunea arterială scade în mod progresiv de la centru la periferie. precum şi în intoxicaţii cu anumite substanţe. atît ziua. pneumotorax sufocant. Apariţia sau dispariţia unei dispnee sau modificarea caracterului ei. Cunoaşterea diferitelor forme de dispnee. ca : bronhopneumonie. în raport cu modul de apariţie şi cu orarul dispneei deosebim dispneea paroxistică şi dispneea accidentală. observarea şi înregistrarea pe foaia de temperatură a respiraţiei bolnavului constituie o sarcină tot aşa de importantă ca şi măsurarea şi înregistrarea valorilor temperaturii corporale.. TENSIUNEA ARTERIALĂ Presiunea exercitată de sîngele circulant asupra pereţilor arteriali constituie tensiunea arterială. fie tulburării de reglare centrală. corpi străini intralaringieni. traducînd o tulburare acută de hematoză în cursul unor procese patologice acute ale plămînilor sau ale căilor respiratorii. astm cardiac şi edem pulmonar. Dispneea paroxistică din cursul astmului bronşic se observă mai ales dimineaţa şi se datoreşte contracţiei spastice a bronhiolelor. care îngreuiază expiraţia aerului din plămîni. nu este prea însemnată. Valoarea tensiunii arteriale fiind determinată în primul rînd de forţa de contracţie a inimii. laringită subglotică. datorîndu-se insuficienţei acute ventriculare stingi. Din acest motiv. pînă la arterele la nivelul cărora se obişnuieşte curent să se determine tensiunea arterială.

în aşa fel ca inelarul să aibă o p<ml| periferică. inima mai pompează încă o <M de sînge peste cel existent în vase. pentru a împiedica refluxul sîngelui de la periferie spre emili Se va exercita apoi cu indexul o presiune crescîndă asupra ailm* pînă ce unda pulsatilă dispare de sub degetul mediu. Imin tologice. atît pentru stabilirea diagnoBUoiili cît şi pentru urmărirea evoluţiei bolii. Această presiune poartă numele do |c diastolică sau minimă. Astfel tensiunea arterială va prezenta modificări import u • într-o serie de afecţiuni cardiace. mediu şi inelar de la mîna dreaptă pe artera nul iul la nivelul şanţului pulsului. înregistrarea acestora în foaia de tem piu tură a bolnavului. la intervale stabilite de medic. — au ca rezultat urcarea tensiunii maxime şi softiln tensiunii minime. presiunea rezultată din forţa de contracţie a Elasticitatea şi calibrul vaselor determină rezistenţa ]»• va întîmpina sîngele la periferie. Această tensiune poartă de tensiune sistolică sau maximă. renale. care. avînd un rol hotărîtor as n i .) vor provoca şi modificări ale tonalic arteriale. presiunea va fi determinată numai de actii.. Tensiunea arterială va n\ mai mică valoare în cursul diastolei. Cu acesta se va. cînd. ateromatoza — depunerea de săruri numTiili pereţii lor etc. exercita o presiune mai mare asupra iu i rei.cu fazele revoluţiei cardiace. din care motiv măsurarea şi înr<<ul»|i rea valorilor ei sînt obligatorii. endocrine. Din acest motiv factorii carw *t în stare să modifice calibrul arterelor (factorii renali. Iul. neuropsihice etc. alături de cantitatea i' existentă în arborele vascular. cînd forţa de contracţii» i fiind absentă. urcarea ei. O vasodilataţie generală determină scăderea presiunii ai-(oi In pe cînd vasoconstrictia. graţie elasticii n vor căuta săşi revină la calibrul lor anterior sistolei. cade în sarcinii Tensiunea arterială poate fi apreciată după tensiunea piilmilcare este în funcţie de tensiunea arterială.1 rilor tensiunii arteriale. Tensiunea arterială prezinţi vnl" • cea mai înaltă în cursul sistolei. r cursul diastolei o parte a sîngelui din artere trece cătro m capilar. Ea ne indică rezistenţa pe care trobin învingă inima cu ocazia contracţiei ventriculare. valorile cele mai joase ale tensiunii arteriale le vom la sfîrsitul diastolei. rasculare. Pentru aceasta se vor iiph degetele index. neurovegetativi etc. care piilpim» foarte fin artera. la care se n în timpul sistolei. Presiunea digitală a indexului exercitată i momentul dispariţiei undei pulsatile de sub degetul mediu . energiei potenţiale din pereţii vaselor. umilii endocrini. Tehnica măsurării valorilor tensiunii arteriale trebuie «ft l cunoscută de asistentă. Pierderea elasticităţii vaselor prin <hln procese patologice.

prin care conţinutul de aer al manşetei pneumatice poate fi evacuat (fig. Se decomprimă apoi p Lat presiunea din manşetă. pin metoda palpatorie se obţin valori tensionale puţin i ai scăzute decît realitatea. După metoda Riva-Rocci. Valoarea ei se poate ' pe tonometrul legat cu circuitul manşetei. lisiunea existentă în manşetă în acest moment echivalează cu pre-| nc. 154). Aparatul este prevăzut cu o supapă reglabilă rt<< la para de cauciuc. care practic echivalează cu iitoarea tensiunii din arteră.l l'oximativ cu valoarea tensiunii arteriale de la nivelul arterei Hale. rminarea exactă. măsurarea tensiunii arteriale se face după Itoda indirectă. pînă ce dispar complet jln. Aparatul este format illntr-o manşetă pneumatică în comunicare cu o pară de cauciuc. bolnavul va fi aşezat In poziţie culcat sau şezînd într-un fotoliu. se va determina în mod indirect forţa necesară pentru luinprimarea completă a unei artere. MU acest moment. din i-«Ht motiv. i <-u cealaltă mînă. Miuiometrul se plasează pe noptieră sau pe măsuţă lîngă bolnav. a tensiunii arteriale se face cu maţmetre speciale. acest motiv nu serveşte decît pentru o orientare aproximativă.subiectivă. Acest procedeu necesită o experienţă îndelungată din partea ^minatorului şi cu toate acestea aprecierea rămîne pui. cînd dispare pulsul. în practica curentă. aceasta liivalînd cu tensiunea maximă. pînă ce apare prima unda pulsatilă. pînă ce închide complet lumenul arterei.>ţiile arterei de sub nivelul compresiei. Hi» fixează braţul de lîngă manometru în extensie şi se aplică manşeta. Metoda Riva-Rocci. Palparea pulsului periferic devine posibilă niiiai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare. ştiinţifică. rezemîndu-şi braţele. ••Mista se umflă şi comprimă în mod circular braţul. < 'u ajutorul perei de cauciuc se introduce aer în manşeta pneumatică. determinarea arteriale se face pe cale palpatorie. Metoda Korotlcov. denumite tonometre şi sfigmomanometre. din ce în ce mai uit.a maximă a sîngelui din artera comprimată. Pentru determinarea tensiunii arteriale.iiinenul manşetei este în legătură cu un manometru cu mercur gi'iulat pînă la 300 mm. Prin introducerea aerului în manşetă. se face decomprimarea •rului de manşetă. în loc să se determine direct tensiunea sîngelui arteră. cu ajutorul ventilului. i. în momentul cînd trece prima undă pulsatilă • notează valoarea tensională de pe manometrul cu mercur. examinatorul palpează pulsul radial al bolnailui de la acelaşi membru. Korotkov a introdus metoda ausculta313 . în vederea acestui scop se comprimă ţn <» manşetă pneumatică legată de un manometru segmentul meml'iilui la nivelul căruia se face determinarea.

Ut.Aparat Riva-Rocci pentru măsurarea tensiunii arteriale. 155.l 314 Fig. — Sfigmotensiofon. . Fig. .

dar acum sînt mult mai puternice. Pe măsură ce se continuă decomprimarea. tonurile arteriale reapar. deci peste tensiunea maximă. pentru ca la un moment dat tonul arterial să se transforme. reprezintă valoarea tensiunii diastolice din arteră. care asigură perceperea mult mai precoce a mişcărilor pulsatile. Azi se construiesc astfel de aparate cu sistem peifect închis care pot fi transportate fără să se scurgă mercurul din rezervor sau din tub. Astfel cunoaştem fonosfigmomanometrul şi sfigmotensiofonul unde manometrul cu mercur este înlocuit cu un manometru metalic. iar cealaltă. intensitatea tonurilor arteriale scade brusc. Cît timp presiunea din manşetă este superioară tensiunii sistolice. care indică valorile presiunii în greutatea coloanei de apă. deasupra arterei numerale. utilizarea tensiometrelor cu manometru de mercur este preferabilă. se pompează aer în lumenul manşetei. Presiunea arătată de manometru. nu se va auzi nici un fenomen acustic deasupra arterei cercetate. După aplicarea manşetei pe braţul bolnavului. Continuînd decomprimarea. pentru ca în scurt timp să dispară total. progresiv. Destinderea bruscă a pereţilor arteriali prin presiunea sistolică maximă şi decomprimarea lor în timpul presiunii diastolice minime dă naştere la un ton ritmic legat de vibraţiile pereţilor arteriali comprimaţi. reprezintă valoarea tensiunii maxime. La noi se obişnuieşte a se exprima valorile tensionale în greutatea coloanei de mercur. tonurile devin din ce în ce mai puternice. pînă la dispariţia pulsului radial. înregistrată pe manometru în momentul cînd tonurile arteriale slăbesc brusc. într-un suflu. deci imediat după deschiderea lumeixului arterial şi trecerea primei unde de sînge. în acest moment. 315 . Manometrele metalice pierd cu timpul din elasticitatea lor. conform legilor acustice ale lichidelor. la anumite intervale. Unele manometre metalice au cadrane cu gradaţii duble : una de culoare roşie. este bine să fie verificate prin comparaţie cu manometrele de mercur. foarte sonore. în momentul cînd se percepe primul ton arterial.torie de înregistrare. chiar vibrante. Presiunea din manşetă. de culoare neagră. Pentru simplificarea măsurării tensiunii arteriale s-au elaborat diferite aparate uşor transportabile. De aceea. din care motiv. aceasta se decomprimă lent. sîngele de deasupra comprimării destinde cu forţă pereţii arteriali şi pătrunde în partea distală a arterei. Prin deschiderea supapei manşetei pneumatice. Din acest moment. pînă ce presiunea ei scade imediat sub valoarea presiunii intraarteriale. şi lucrează precis. Se aplică un stetoscop imediat sub marginea inferioară a manşetei. fără să necesite verificări periodice. care indică valoric presiunea în greutatea coloanei de mercur.

modificările de presiune determinate de schimbările de calibru ale arterei se egalează prin faptul că schimbările tensionale interesează atît interiorul cît şi exteriorul capsulei şi astfel nu se instalează nici o diferenţă de presiune întni cele două părţi ale acesteia. foarte subţiri şi sensibili la oscilaţiile cît de mici pe care le-ar executa pereţii arteriali şi pe care le înregistrează prin intermediul unui ac indicator. rămînînd în contact numai cu suprafaţa internă a capsulei. metalic sub forma unor oscilaţii. atunci toate modificările de valori ale arterei se vor transmite direct la capsulă.Metoda oscilometrică. 316 . — Măsurarea tensiunii arteriale cu tensiofoiiul. în interiorul căruia se găseşte fixată o capsulă cu pereţi metalici. legată de un manometru metalic. compus dintr-o manşetă pneumatică. care arată constant presiunea din manşetă. 156. Dacă însă lumenul manşetei se separă de rezervor şi manometru (cu ajutorul unui buton). 157). Comprimarea progresivă a aiterelor prin manşeta pneumatică provoacă vibraţii din partea pereţilor arteriali. Tipul acestor aparate este oscilometrul Pachon (fig. Aparatele utilizate pentru înregistrarea oscilaţiilor arteriale poartă numele de oscilometre. Manometrul comunică cu un rezervor. Cît timp lumenul manşetei este în legătură cu manometrul prin rezervorul mare. Intensitatea acestor vibraţii este în funcţie de gradul de comprimare şi astfel tensiunile maximă şi minimă pot fi determinate din observarea sau înscrierea acestor vibraţii. caro la rîndul ei prin acul indicator le va înregistra sub formă de oscilaţii. exprimate de acul manometrului Fig.

Se aplică manşeta pneumatică pe braţul bolnavului şi se pompeză In ea aer pînă ce se obţine o tensiune superioară celeia presupusă din arteră. — Oscilometrul Pachon. pentru ca în timpul diastolei (cînd tensiunea coloanei de sînge este mai mică). Aceste oscilaţii pot fi puse în evidenţă prin închiderea comunicaţiei manşetei cu rezervorul ţi manometrul (cu ajutorul butonului). oscilaţiile mai mari se menţin mai departe. circulaţia sîn- Fig. întrucît unda sanguină sistolică dezlipeşte pereţii arteriali numai pentru timpul sistolei. în acest moment. se lovesc <le marginea superioară a acesteia. manşeta rămînînd în contact direct numai cu lumenul interior al capsulei. Din acest moment. gelui în vasul respectiv oprindu-se. pînă ce presiunea din manşetă scade sub nivelul tensiunii maxime. Undele sanguine. ceea ce dă naştere unei mişcări oscilatoare de o amplitudine mai mare decît oscilaţiile supramaximale. ceea ce dă naştere la mici oscilaţii uniforme. lumenul arterial să rămînămai departe comprimat. In acest moment. Se începe decomprimarea manşetei prin deschiderea yentilului. 158) este tot cea a decomprimării progreKive.l Tehnica utilizată pentru determinarea tensiunii arteriale cu <>»cilometrul Pachon (fig. unda sanguină sistolică dezlipeşte pereţii arteriali comprimaţi şi pătrunde în arteră. 157. Prin deschiderea butonului se măsoară cu manometrul tensiunea din manşetă echivalentă cu tensiunea din arteră. reţinute în propagarea lor spre periferie de compresiunea manşetei. numite supramaximale. Valoarea 317 . artera este complet închisă.

Sesizarea precisă a momentului cînd oscilaţiile supramaximale se transformai» oscilaţiile tensiunii maximale. Amintim oscilometrul Uskov şi oscilotonomeU'lll Eeklinghausen. Va loarea tensiunii din manşetă. Oscilometrele construite după principiul aparatului Pachon Htnt destul de numeroase. reprezintă valoarea tensiunii mini me. sub nivelul tensiunii mini n ic.l« laţii din ce în ce mai ample. 138. vor mai constata prezenţa unor oscilaţii determinate de expansiunea sistolică obi'ş nuită a pereţilor arteriali. în momentul cînd presiunea din manşetă a devenit egală cu cea din timpul diastolM. Aceste oscilaţi l poartă numele de inframinimale. diastolice. care astfel nu voi1 mai deranja variaţiile de presiune din manşeta a doua. în momentul cînd amplitudinea oscilaţiilor creşte în mod brusc. Eezervorul proximal al manşetei amortizează oscilaţiile supramaximale. care echivalea/. Oscilometrul Eazumov funcţionează cu un'manometru cu alcool şi dă posibilitatea unor determinări foarte precis. unda sanguină sistolici destinde pereţii arteriali din ceţîn ce[ mai mult. — Schema oscilometruhii Pachon. în mo mentul cînd amplitudinea oscilaţiilor scado brusc. Eeducînd mai departe presiunea din manşetă. Din acest motiv se preconizează ull lizarea a două rezervoare de aer în manşeta pneumatică. artera îşi recapătă calibrul ei normal şi în diastolă şi astfel mişcările pereţilor devin brusc mai reduse. aplicate unit peste alta sub forma ţiglelor de pe acoperiş. Fig. este dificilă şl cere o experienţă îndelungată. adică cu tensiunea minimă. Oscilometrele pot fi utilizate şi pentru staKlirea permeabilii aţii arterelor la extremităţi. precum şi a momentului cînd oscilaţiile tensiunii diastolice se transformă în oscilaţii inframinimale. reprezintă valoarea tensiunii arteriale maximo. Prin deschiderea butonului se va măsura presiunea din manşetă în acest moment. ceea ce se înregistrează la acul indicator prin scăderea bruscă u amplitudinii oscilaţiilor. dînd naştere la oso.ft cu presiunea intraarterială din timpul diastolei.tensiunii din manşetă. 318 .! Continuînd decomprimarea manşetei.

preluînd oscilaţiile membranei determinate de variaţiile tensioInale ale lichidului din manşetă. care l transmite undele sistolice ale pulsului radial unei membrane de cauciuc. care pot fi înscrise cu ajutorul unui tambur special pe un kimograf. Alte tipuri de aparate ! înscriu sub forma unei curbe continue tensiunea arterială medie pe ! un kimograf obişnuit. 319 . 159. — Aparat pentru înregistrarea continuă « tensiunii arteriale. Manşeta acestor aparate este confecţionată l dintr-un material absolut inextensibil. legate de amplificatoare electronice. Pentru înregistrarea continuă a tensiunii arteriale există aparate special construite (fig. în funcţie de oscilaţiile membranei pe care este l fixat. Pe această membrană este fixată o piesă intermediară care. se utilizează oscilometre speciale. Manşeta este plină cu lichid. Astfel se creează diferenţe de presiune în interiorul aparatului. 159).Pentru măsurarea oscilaţiilor arteriale de o amplitudine minimală. variaţiilor tensionale într-o unitate de timp. care se mulează perfect pe partea distală a antebraţului. permite scăparea unui jet constant Ide aer comprimat. ca de exemplu în stările de hipotensiune controlată. Unele dintre acestea înscriu grafic curba Fig.

Manşeta va fi legată strîns de braţul bolnavului. decomprimînd numai braţul în intervalele dintre măsurători. Manometrul se plasează la nivelul arterei. De aceea este necesar ca în caz de suspiciune să repetăm nul surarea (eventual de mai multe ori). funcţionează cu o celulă fotoelectrieft. se va avea grijă ca diviziunea O a tubului manometric să fie la nivelul arterei. fără să scoatem manşeta de pe braţul bolnavului. înfăşurată eii pînza sa exterioară lipsită de elasticitate şi fixată bine cu cataramele curelelor exterioare. ceea ce se datoreşte reacţiei psihice declanşată de comprimarea brii ţului. asupra căreia se faee determinarea tensiunii. Bolnavul trebuie totdeauna astfel aşezat. în urma obliterării parţiale sau totale a rumenului unui vas. Determinarea tensiunii arteriale se va face totdeauna în repaui* Bolnavul obosit. valorile tensionale pot fi diferite la cele doua membre superioare . în unele cazuri. 320 . din acest motiv. alteori există o diferenţă peste limita fiziologica între tensiunea măsurată la membrele superioare faţă de cea do la membrele inferioare. Dacă valorile obţinute vor fi diferite. Acestea ln« registrează tensiunea medie după duritatea şi amplitudinea pulmilui radial. Valorile tensiunii arteriale în primele momente după aplicarea manşetei sînt uneori mai crescute decît la măsurătorile ulterioare. măsurarea ten«i unii arteriale trebuie să fie precedată totdeauna de liniştirea bolnu vului. Alte tipuri de aparate înregistrează variaţiile tensiunii arteriali» pe cale fotografică. Dacă se utilizează un manometru cu mercur. poate fi aşezată la distanţă de bolnav. denumite fototensiometre. Dacă aplicarea manşetei se face lax. Tensiometrele electrice înregistratoare funcţionează şi la distanl/1. încît artera "m cauză să fie la înălţimea inimii. Din acelaşi motiv trebuie evitată şi discutarea valorilor ton sionale obţinute. emoţionat sau în timpul unui efort fizic prezintă totdeauna modificări tensionale. Această diferenţă tensională se datoreşte unei scăderi a circulaţiei arteriale de la nivelul membrului respectiv.Există şi aparate care funcţionează fără manşete. asemănătoare electrocardiografelor. se va tine seama de cele obţinute la ultima determinare. aceasta nu se va modela bine pe suprafaţa braţului şi tensiunea din manşei a nu va reflecta tensiunea arterială. Aceste apa rate. Uricare ar li aparatul sau metoda utilizată pentru măsuraren tensiunii arteriale este bine să se ţină seama de anumite reguli prae tice elementare pentru a evita unele erori de înregistrare. în sensul că partea aparatului care face înscrierea grafică a tensiunii. Din acest.

cu excepţia peiioadei pubei taţii. după indicaţiile medicului. Nivelul tensiunii arteriale variază în raport cu sexul. ridicîndu-se spre seară. notarea valorilor se va specifica după l! i va Eocci cu literele EE. dimpotrivă. valorile sînt de asemenea mai mici. în timpul activităţii. La femei. tensiunea arterială creşte. Dimineaţa. de exemplu : EE = 125/80 mmHg. Valorile obţinute prin metoda auscultatorie la adultul sănătos. Tensiunea cea mai coborîtă se găseşte în timpul somnului. tio asemenea. Tensiunea arterială se urcă în cursul eforturilor fizice. dacă foaia de temperatură nu are rubrici speciale | >eiitru tensiunea arterială. se vor face măsurători comparative ni de cîte ori se iveşte vreo suspiciune în acest sens. Nivelul tensiunii arteriale variază şi în cursul aceleiaşi zile.C. variază între 115 şi 140 mmHg pentru pensiunea maximă şi între 75 şi 90 mmHg pentru tensiunea minimă. tensiunea arterială este în general ceva mai mică (cu T»—10 mmHg) decît la bărbaţi. 16 32 1 . Astfel: în primii ani ai vieţii. Variaţiile zilnice sînt în legătură cu gradul de activitate a organismului şi cu temperatura mediului ambiant. foarte importantă. Diferenţa dintre tensiunea sistolică ij i cea diastolică poartă numele de tensiune diferenţială.Iliotiv. tensiunea sistolică variază între 75 şi 90 mmHg în primii ani ai vieţii. Valorile tensiunii arteriale se înregistrează în foaia de temperatură a bolnavului în subrubricile rezervate de-a lungul marginii inferioare a foii. precum şi în cursul emoţiilor. urmate de valorile tensionale maximă şi ftiiiiiimă. datorită vasoconstricţiei generalizate. La frig. în jit are de repaus fizic şi psihic. Oradul de urcare a tensiunii arteriale în aceste stări nu depinde numai IU . după mese abundente. vîrsta. Valorile tensoriale sînt influenţate şi de temperatura mediului înconjurător. prezentând oscilaţii de 10—20 mmHg. Valorile tensiunii arteriale se raportează la greutatea coloanei Ir mercur din manometru exprimată în milimetri sau centimetri. tensiunea diastolicâ variază între 50 şi 60 mmHg în copilărie tensiunea sistolică variază între 90 şi 110 mmHg în pubertate tensiunea sistolică variază între 100 şi 120 mmHg în pubertate tensiunea diastolică variază între 65 şi 75 mmHg la adulţi tensiunea sistolică variază între 115 şi 140 mmHg la adulţi tensiunea diastolică variază între 75 şi 90 mmHg peste 50 de ani tensiunea sistolică ajunge pînă la 150 mmHg peste 50 de ani tensiunea diastolică ajunge pînă la 90 mmHg in copilărie tensiunea diastolică variază între 60 şi 65 mmHg Cunoaşterea raportului dintre tensiunea maximă şi minimă este.ilelor căldtuoase tensiunea arterială scade. în camere supraîncălzite sau în cursul y. | ţ»recum şi cu oi ai ui activităţii fiziologice în cursul zilei.

cît şi tensiunea maximă. realizînd tablourile de hiperten siune maximă. sau în minus. Eliminarea acestor substanţe se face în soluţie apoasă şi împreună cu ele părăsesc organismul iji sărurile minerale. în tulburări endocrine. ci şi de gradul de reactivitate n organismului. al i l/ tensiunea minimă. endocardite. ceea ce reclamă înregisti :i rea sistematică şi conştiincioasă a tensiunii arteriale. Modificările (în plus sau în minus) pot să intereseze. sau de sens convergent . Hipertensiunea arterială apare ca un simptom în bolile A r ascu lare. ten s i unea diferenţială rămîne nemodificată. afecţiuni valvulare sta bilizate) apoi în caz de insiuficienţă circulatorie periferică. precum şi o serie de alte substanţe de dezasimilaţio de care organismul nu mai are nevoie. diareic. sau constituie o boalfl independentă. în aceste cazuri. care acumulate. variaţiile tensiunii maxime şi minime nu se fac paralel. Modifi carea divergentă a tensiunii maxime şi minime se observă în caz de insuficienţă aortică. care determină variaţii individuale. boala Basedow. transpiraţii abundente etc. Mvelul tensiunii arteriale poate să depăşească valorile normale in plus. cînd vorbim de I i i potensiune. ale rinichilor. prin scăderea tensiunii maxime şi creşterea concomitentă a celei minime. vărsături accentuate. ceea ce determina modificarea tensiunii diferenţiale. Hipotensiunea arterială apare o dată cu scăderea forţei « l e contracţie a inimii (miocardite. boala Basedow. 322 . dar şi aceste modificări relalh mici pot avea o semnificaţie patologică. boala hipertensivă. în caz de reducerea mesei sanguine (hemoragii. precum şi unele tulburări endocrine (de exemplu insuficienţa glandelor suprarenale). însă. intoxicaţia saturnină etc. în sînge devin toxice pentru organism. menopauză.). Variaţiile fiziologice ale tensiunii arteriale în cursul zilei nu depăşesc 20. hipotensiune maximă. maximum 30 mmHg. Modificarea convergentă se constată în stenoza mi trală. anemii accentuate şi scleroza vaselor mari. DIUREZA Diureza are scopul de a elimina din organism substanţele inii tile provenite din metabolismul intermediar protidic. în alte cazuri.de intensitatea factorilor cauzali. hipercorl i cism. hipertensiune minimă şi hipo tensiune minimă. prin re laxarea pereţilor vasculari (ca în vasodilataţia paralitică a bolilor infecţioase). Variaţiile independente ale tensiunii maxime şi minime pot aven un sens divergent prin creşterea tensiunii maxime cu scăderea con comitentă a tensiunii minime. cînd vorbim de hipertensiune.

ca în mie i i ! c. afecţiuni uterine. urmărirea evoluţiei şi stal u l irea prognosticului într-o serie de îmbolnăviri. prosI u l iţe etc. caracterele calitative ale urinii. ' li iar şi cîteva picături. traumatisme medulare etc. uretrite acute şi cronice. însă senzaţia de micţiune apare foarte frec\ cnt. glandele cu secreţie internă. Nevoia anormală de a urina se datoreşte acţiunii iritative asupra mucoasei vezicale. irea funcţională a aparatului circulator. De aceea. în mod normal. lansată de senzaţia de micţiune. de exemplu în bolile de nutriţie. în cazuri patologice pot apărea următoarele tulburări 11 c micţiune : a) P o l a k i î i r i a prin care înţelegem frecvenţa anormal de 11 i. influenţate toate de actilatea sistemului nervos. cantitatea de urină emisă în 24 de ore. Cantitatea de urină emisă poate fi foarte mică. l''. influenţînd atît canti-'lea. Ischuria poate fi datorită unui obstacol în calea de eliminare a urinii. tuberculoză şi neoplasm vezical. urmărirea diurezei analiza uriinii constituie o etapă obligatorie a îngrijirii oricărui olnav. asupra diurezei. hipertrofia prostatei mm alte procese de vecinătate.misiunile urinare au loc cu predominanţă ziua. noaptea emisiunile i i i n d reduse.. care comprimă calea de evacuare a urinii sau unei paralizii a vezicii urinare sau sfincterelor. scleroza renală. calculi inclavaţi în uretră. în alte cazuri. care însemnează lipsa secreţiei renale. 2. a unor procese intravezicale sau de vecinătate.In mecanismul de eliminare a produşilor de dezasimilare intervin.ire a micţiunilor. Tulburările metabolismului intermediar repercutează. Ea nu trebuie nmfundată cu anuria. Pentru a putea furniza datele necesare stabilirii diagnosticul u i şi conducerii tratamentului. Hiperexcitabilitatea mucoasei vezicale poate să apară şi In nevropaţi. în unele îmbolnă-iri. cît şi calitatea urmii excretate. Vturi de rinichi şi tubul digestiv. poliomielită. sau eventual 323 . numărul emisiunilor în decurs de 24 de ore este de 5—6 la bărbaţi şi 4—5 la femei. cu : cistite. calculoză vezicală. Ba ne va furniza date preţioase în primul rînd asupra stării Miaratului urinar. Tulburările de emisiune urinară. inflainaţii pelviene. examenul calitativ şi cantitativ . b) I s c h u r i a sau retenţia de urină.1 urinii este un criteriu de a aprecia bilanţul nutritiv. tulburările de emisiune urinară. Emisiunea urinii este de-. diabetul zaharat şi insipid etc. prin care se înţelege inca pacitatea vezicii urinare de a-şi evacua conţinutul. frecvenţa anormală a emisiunilor de urină '• datoreşte unei excreţii mai abundente de urină. asistenta va urmări: 1. tabes. ca în colicile renii le. 1. 3. dar în acelaşi timp va putea da medicului date preţioase pentru stabilirea diagnosticului. ficatul. de asemenea. ca: wlricturi cicatriceale.

în caz de obstacole mecanice cu loca lizare uretrală (stricturi cicatriceale. penibilă.) sau eventual în pareze vezicale. vorbim de disurie. Colectarea urinii trebuie începută şi făcută după un orar fix. Compoziţia puţind să se modifice în cursul zilei. 324 . în timp ce în caz de anurie vezica rămîne goală. la sfîrşitul accesului de epilepsie. encefalite. Cantitatea de urină ce se evacuează în cursul nopţi i reprezintă cel mult 25% din cantitatea totală de urină evacuaţii în 24 de ore. ca mielita transversă. Ea se datorează faptului că în cursul zilei inim. în aceste cazuri vorbim de enureză nocturnă. cădi acestea ar putea da naştere la erori regretabile. d) D i s uri a. spina bifida.. Ea apare în leziuni medulare. vorbim de nicturie. după intervenţii chirurgicale intra abdominale. Dacă raportul arătat ss egalează sau se inversează. Se traduce prin emisiuni uri nare involuntare şi inconştiente. hipertrofia de prostată etc. edeme ale mucoasei uretrale.unei pareze trecătoare în cursul infecţiilor grave. apărea în cazurile de insuficienţă ventriculară stingă. Cînd eliminarea urinii S3 facă cu mare greutate sau este dureroasă. Li* copii se semnalează de multe ori în cursul nopţii fără nici o bază organică. precum şi în comă. ca febra tifoidă. traumatisme medulare. Determinarea cantităţii de urină emisă în 24 de ore are un scop dublu : de a cunoaşte volumul diurezei şi de a efectua unelw determinări calitative din cantitatea totală de urină emisă.i nu a asigurat trecerea prin rinichi a unei cantităţi necesare de sîngr pentru a elimina cantitatea corespunzătoare de urină şi compensator excreţia de urină se continuă în cursul nopţii. c) Nicturia prin care se înţelege inversarea raportului nu mărului de emisiuni şi a cantităţii de urină emisă în timpul zilei şi în timpul nopţii. Acest fenomen poartă numele de ischurie paradox ala sau incontinenţă prin regurgitare. septicemii. Ea apare în cursul inflamaţiilor acute ale uretrei. Se obişnuieşte a HO începe colectarea urinii dimineaţa la ora 8 şi a se termina în ziuu următoare la aceeaşi oră. Eetenţia urinară determină o distensie extremă a vezicii. Da aceea. care va bomba şi va putea fi pusă în evidenţă prin palpare deasupm simfizei pubiene. sfincterul uretral cedează şi urina începe să se evacueze pică tură cu picătură. nicturia va. meningite. 2. analizele biochimic» din urină se vor face din mostre luate din amestecul cantităţii totalo de urină emisă în decurs de 24 de ore. valabil pentru toţi bolnavii secţiei şi nu după orarii deosebite. în urma presiunii mărite din vezică dacă nu este un obstacol me canic. e) Incontinenţa urinară. în unele infecţii şi intoxicaţii grave.

irea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţilor de urină şi zilelor respective. sirop U. se va recolta senit urina emisă între orele 8 şi 21 şi cea eliminată între orele 21 şi ilitnineaţa următoare. Bolnavul imobilizat la pat va fi invitat înainte de defecare să-şi golească vezica urinară.a aprecierii bolnavului. apa pierdută prin perspiraţie . Haşurarea se face cu creion albastru. ceea ce ar împiedica determinarea exactă a ei. Determinarea cantităţii de urină nu se poate face pe . numărul camerei şi al patului. Cantitatea de urină emisă în 24 de ore se notează zilnic pe foaia i le temperatură a bolnavului (fig.. Eaportul dintre cantitatea de lichide ingerate . lipite vertical pe llicle şi pe care se notează cu cerneală nivelurile corespunzătoare Volumelor fixe de urină. i prin scaun etc. Sticlele trebuie etichetate. este bine ca paralel cu determinarea cantităţilor ' Ic urină emise şi de lichide consumate să se facă şi graficul evoluţiei greutăţii corporale. pentru a preveni descompunerea Iii inii în timpul colectării./. pentru urmărirea dinamică a loranţei faţă de hidraţii de carbon. după numă-I meselor consumate de bolnav. prin cîntărirea zilnică a bolnavului. Nivelul liniei groase n foii de temperatură corespunde cu 11 de urină. Urina emisă de bolnavi în urinale va fi colectată în vase cilindrice.i cantitatea eliminată reflectă bilanţul circulaţiei apei în organism. Prin lichide ingerate • înţelege tot ceea ce a băut bolnavul: apă. curăţite riguros şi bine acoperite. alături de înregistrarea volumului diurezei. pe iwe-1 vom grada noi — pe baza măsurătorilor anterioare — cu un creion dermatogiaf.. Notarea se face prin haşui . cafea. Vasele Vor fi ţinute totdeauna la răcoare. Pentru a împiedica procesele de fermentaţie se vor adăuga la urina colectată cîteva cristale de timol (care lin modifică reacţiile chimice). ceai. gradate. Pentru a ne putea da seama de circulaţia lichidelor din organism * l e necesar ca. distanţa afectată pe ordonata foii de temperatură pentru l grad de tempera325 . Dacă nu avem la dispoziţie vase gradate de la fabrică vom putea utiliza orice borcan de 2—4 kg. la care se vor adăuga şi lichidele provenite din zarzavaturile şi 11 netele consumate. urina totală din 24 de ore se va lecta separat în trei (eventual în mai multe) mostre.Pentru a se putea orienta asupra raportului dintre cantitatea do mă emisă în cursul zilei şi cea din cursul nopţii. sau cu benzi de leucoplast. pentru a nu eli• iua urină în ploscă. 160). La diabetici. Acest raport fiind influenţat şi de o serie de alţi factori ca : natura l'iochimică a alimentelor consumate.. supă. să se oteze exact şi cantităţile de lichide ingerate. fiecare linie orizonInlă în plus sau în minus echivalînd cu 100 g. cu glt larg. Asistenta va educa bolnavul să urineze numai în urinai şi să nu unce urina. purtînd numele liolnavului. în acest fel.

Fio. !«• — tied /c .w to O 3 f Mie de temperatură PATUL Nr.

îi nu recunosc alte cauze se încadrează în limite fiziologice şi nu . pe de o parte. munca fizică însoţită de transpiraţii abundente • l trecător volumul urinii. Astfel de variaţii. căci rinichiul îndeplineşte acum o funcţie pe care mai înainte. Cantitatea de urină eliminată în 24 de ore este de aproximativ ' • O 1. cînd prin încetarea cauzei care a determinat retenţia de lichide în organism se produce o poliurie. de cantităţile de lichide pierdute pe cale extraurinară aspiraţii. reţia de urină creşte în emoţii sau sub influenţa frigului. » femei ceva mai mică. malaria etc. Dimpoi1 regimul sec. pentru a cuprinde atît urina emisă în timpul zilei II si pe cea din timpul nopţii. ' . de r|>ilepsie şi isterie. oricît de mari ar fi. nu a putut-o îndeplini. — în perioada de resorbţie a edemelor. prin plămîni). poliuria trecătoare apare : — în perioada de defervescenţă a unor boli infecţioase. 327 l . cînd vorbim de anurie. Astfel se poate întîmpla ca o poliurie fiziologică să fir de un volum mai mare decît o poliurie patologică sau oliguria f Ixiologică să fie de un volum mai mic decît oliguria patologică. în aceste cazuri. 1. nu are nici o semnificaţie patologică şi în realitate se încadrează printre poliuriile fiziologice. Variaţiile patologice ale diurezei.200—1.»n nici o semnificaţie patologică. evaporare. poliui'la. în condiţii patologice. — în perioada de compensare a stărilor de insuficienţă circulaInrie . Astfel. scaun.•iicit echivalează cu 500 ml de urină. excreţia iu inii poate fi mărită la peste 3 000 ml cînd vorbim de poliurie. Poliuria trecătoare se constată în stările terminale ale perioadelor de oligurie. hepatita epidemică. Această poliurie poartă n utnele de poliurie critică sau criză urinară.000—1.4001. din motive extrarenale. cînd vorbim de oligurie sau poate fi complet suprimată. accese de angină pectorală. Poliuillle şi oliguriile fiziologice sînt totdeauna trecătoare. — după crize de colici renale. 1. cantitatea este ceva mai mare. ca : pneumonia. întrucît volumul urinii este ancţie. a) Poliuria survenită în stări patologice poate fi trecătoare NU 11 durabilă. In Kchimb poliuria şi oliguria pot fi considerate ca senine patologice un mai dacă se produc în lipsa factorilor fiziologici de mărire sau reducere a excreţiei. iar pe de • parte. transsudatelor şi exsu11 aţelor seroase. Anuria este totdeauna patologică. La bărbaţi. micţticată sub l 000 ml. Notarea diurezei se face totIciuina dimineaţa. de cantităţile de lichide ingerate. volumul urinii poate iu şi în condiţii normale între limite foarte mari (500—3 000 ml.).800 l.

— în perioada acută a unor boli infecţioase (pneumonie. în ne f roze toxice. hepatito etc. o mare cantităţii de apă. anuria se produce pe cale reflexă. Anuria apare şi în stările de şoc traumatic şi chirurgical. b) Oii g u r i a. cînd excreţia mărită de urină are un caracter de reflex de apăniro a organismului. va determina şi densitatea ei. 3. în aceste cazuri.Poliuria durabilă sau permanentă apare în caz de : — Scleroză renală şi degenerescentă amiloidă. Modificările constatate le semnaleazii 328 . cînd poliuria se datoreşte uni ir cauze hormonale . Asistenta va examina urinu din punct de vedere macroscopic şi. — în cazuri de insuficienţă circulatorie cu formare de edemo ţ — în colici renale prin reducerea secreţiei renale pe cale reflexă . în primul caz. cantitatea urii M poate să crească pînă la 5—6 litri în 24 de ore . — în diabetul zaharat şi insipid. can titatea de urină eliminată poate să ajungă pînă la 10—30 de litri j — în pielite.i o mai mare cantitate de solvent. de asemenea. în nefropatia gravidică. pielonefrite. Oliguria însoţeşte în mod trecător toate stările febrile. în al doilea caz. Din acest motiv. în aceste caziiri. Ea apare . ea trebuie M \ cunoască cazurile cînd poate să se aştepte la instalarea acestui simp tom. Anuria. diaree accentuate j — în cazul hemoragiilor abundente. în caz de arsuri întinse etc. tuberculoză renală şi uneori în cistito. — în glomerulonefrite acute însoţite de edeme. o anurie. sau în caz de angajarea unui calcul într-unul din uretere. pe care asistenta trebuio să o raporteze imediat medicului. — în cazul afecţiunilor însoţite de deshidratarea organismului prin transpiraţii abundente. este neces. dacă are dispoziţii în acest sens. ca şi oliguria. intervenţii chirurgicale în special asupra aparatului urinar.). produselor de dezasimilaţie şi a sărurilor minerale în exces. lipsa de secreţie a hormonului antidiuretin hipofizar împiedică resorbţia tubulară a apei. — în perioada de formare a colecţiilor seroase. survenită în stările patologice poate fi deter minată de cauze renale şi extrarenale. pentru eliminai. Astfel ea poate surveni în caz de glomerulonefrită acută. poate avea cauze renale şi extrarenale. cînd rinichi ' şi-a pierdut capacitatea de concentrare şi astfel. conform legilor osmotice. Caracterele calitative ale urinii. eliminarea cantităţilor mari de glu coza prin urină necesită. în aceste cazuri. c) An uri a este o stare foarte gravă. Insuficienţa circulatorie în stare decompensată poate determina. vărsături incoercibile. în caz <le traumatisme lombare.

ina emisă este complet incoloră ca şi apa. Culoarea urinii se modifică în cazurile cînd se elimină prin ea flibstanţe colorante. dimpotrivă. care va avea o culoare mai închisă. emisiune. Numeroase medicamente schimbă culoarta urinii: antipirina rolorează urina în galben-intens. fiindcă se poate întîmpla ca ea să-şi schimbe culoarea Ilupă un anumit timp sau din claia să devină tulbure. în caz de ictere. ca febră. pe cînd îgimul vegetarian. Urina normală are o culoare galbenă-deschis. acidul salicilic în cafeniuIroşu sau brun-negru. culoarea urmii devine brună-închia şi. tri'jmflavina în galben aprins. în cazuri patologice. componenţi normali ai urinii în cantităţi exai-rate. chinina. l>ucă se ridică bănuiala prezenţei sîngelui în urină. cu atît va fi mai J«cbisă la culoare şi invers. Asistenta are sarcina ca ori de cîte ori administrează bolnavilor iiHttel de medicamente. Astfel. ca în eforturi musculare accen-mute). transparent. culoarea urinii este foarte des-. asistenta trebuie să cunoască caracterele Jitative ale urinii emise : Culoarea.Idicului sau le păstrează pînă la vizită. folia Uxae ursi. care determină şi reacţia urinii. iar bromoformul în verde. să atragă atenţia efectului lor asupra culorii in inii. De multe ori urina sanguinolentă | H (. piramidonul în roz. cu cît urina va fi mai diluată. Pingele colorează urina în roşu-deschis. Astfel. Dimpotrivă. spre exemplu uterină (menstruaţie. Pentru a putea descrie Ina în mod sistematic. pentru a nu fi îngrijoraţi. Concentraţia urinii normale în substanţe colorante depinde şi de jimul dietetic. roşu-închis sau roşu-brun. în diabetul zaharat şi insipid sau în cazuri de scleroză renală. Ea poate varieze în limite normale. (dar şi în stările fiziologice cu pier-i-re mare de apă pe cale extrarenală. în poliurie. alcalinizează urina şi va avea o . precum şi atunci cînd apar în urină substanţe colorate anorJmle. O tulbure. iincer uterin etc. asemănătoare cu o spălătură de carne. în stările oligurie. foca ce este mai semnificativ şi spuma urinii prezintă aceeaşi culoare. Culoarea urinii depinde de conţinutul ei în substanţe florante. Aspectul urinii normale este clar la emisiune. roşie-verzuie. ea poate deveni tulbure şi în mod normal se formează 329 . Un regim bogat carne acidifică urina.Este important ca urina să fie văzută imediat in. albastrul de metilen în albastru-verde. i'oşu-cărămiziu.iloare mai deschisă.). se va cerceta jlucă nu are o altă provenienţă. roşu-galben. galbenă-brună sau roşie-brună. • lupă un timp.iisă. urina este închisă. lupă cantitatea pe care o conţine. nefrite etc. de la galben-deschis ca paiul pînă la lin-închis.

Numeroase substanţe alimentare împrumută urinii mirosul lor caracteristic. ea capătă un miros amoniacal. ea prezintă mirosul amoniacal imediat după evacuare. devine alcalină. fiind determinat de puroi. în contact mai îndelungat cu aerul şi a fer mentaţiei amoniacale. Acizii volatili aromatici din urină îi conferă un mu'un asemănător cu cel al bulionului. în urma căreia fosfaţii calcioi. în unele cazuri se pot elimina cu urina mici calculi. Urina în stare normală are o reacţie acidă. Urina.il precipitarea sărurilor. Mirosul. Urina poate fi tulbur»» de la emisiune sau poate să se tulbure numai după un timp de Iu emisiune. Reacţia.»» cazuri se produce în vezică o fermentaţie alcalină. datoriţii acetonei. Urina nu păstrează acest miros decit. care rezultă din coagularea mucinei spălate de urina din căile uri nare. care favorizea/. Eeacţia hiperacidă şi alcalină favorizează precipitarea substan ţelor dizolvate în urină şi formarea calculilor în căile urinare. Eeacţia urinei depinde în primul rînd de regimul alimentai1. Aceasta este bine să fie determinată imediat dupil emisiune. Dacă urina este ţinută la rece. aceasta puţind deveni chiar alcalinii. după eliminare. amoniaco-magnezieni şi carbonaţii teroşi se precipită. puroiului sau microbilor. în acest. în cazuri patologice. urina poate prezenta un miros particular aromatic. Căderea lor pe fundul vasului în care urinează bolnavul atrage atenţia prin zgomotul produs. căci prin răcire sărurile minerale aflate în stare dizolval. în primul caz. inaniţie. Eegimul bogat în carne acidifică şi mai mult. care antrenează şi celulele epiteliale din aceste căi şi mucusiil organelor genitale. După enisiune. Din acest motiv. prin procesul fermentaţiei alcaline. asistenta 330 . în vărsături abundente şi de lungă durată. aspectul se datoreşte unei pielite sau cistiln cronice. miros urinos. aspectul tulbure al urinii poate fi datorii sărurilor minerale. de fructe coapte sau de cloroform. în stările însoţite de acidoză. devine tulbure prin precipitarea sărurilor minerale pe care li» conţine. urina devenind tulbure şi fetidă. Nubecula se aşază repede pe fundul vasului. mucozităţi şi săruri minerale cârti au precipitat în interiorul vezicii încă înainte de eliminare . ca diabetul zaharat. pe cînd regimul vegi» tarian scade aciditatea urinii.il precipită şi astfel densitatea se schimbă. avînd pH-ul Sub 6.5. Densitatea.mai întîi un nor asemănător fumului de ţigară. în stare proaspătă. denumit nubeculil. dar uneori şi la temperatura camerei. în caz de fermentaţie alcalină intravezicală a urinii.

cu toată poliuria şi culoarea deschisă. Urmărirea tranzitului intestinal şi examinarea sistematică a Ncaunelor au o deosebită importanţă pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei unui număr însemnat de îmbolnăviri ale tubului digestiv şi glandelor anexe. sora sau asistenta vor examina primele scaune ale bolnavului.'lUtă se menţine în permanenţă la acelaşi nivel. precum şi tulburările apărute în legătură cu actul defecaţiei. Variaţia mare a cantităţii şi densităţii urinii în con• l iţii fiziologice este semnul sigur al funcţionării normale a rinichilor. rinichiul pierzînd capacitatea de coni cntrare. în cazul că bolnavii pre331 . urina este de culoare închisă şi cu iknsitate mare. urina va avea în permanenţă densitatea scăzută. în caz de oligurie.i f Instrumentarul şi materialele necesare pentru determinarea • Lsităţii trebuie să lie totdeauna pregătite pe o tăviţă : urodensitrul. I. Obişnuit.. asistenta trebuie să cunoască caracterele scaunului normal. Raportată la densitatea apei. un cilindru gradat de 70—100 cm3. densitatea ei i'oate urca pînă la l 030—1 040. densitatea urinii poate să scadă i l 001—1 002. bogat în săruri. această tare poartă numele de hipostenurie. Eecoltarea mostrelor de urină pentru determinări biochimice şi iiacteriologice a fost descrisă în capitolul „Pregătirea şi asistarea «xaminărilor clinice şi de laborator". Densitatea urinii este în funcţie de cantitatea substanţelor dizoli te. vorbim de izostenurie. o tăviţă renală pentru aruncarea Serialelor folo site. densitatea urinii poate prezenta niaţii mari şi în împrejurări fiziologice. la un regim ali"^ntar mixt. modificările lui patologice. Cantitatea. culoarea şi densitatea urinii se găsesc în strînsă interdependenţă. Examinarea curentă a scaunului se face fără pregătirea bolnav ului. hîrtie de filtru pentru aspirarea imei de la suprafaţa urinii. vată hidrofilă pentru rgerea urodensimetrului. în caz depoliurie. în < uz de diabet zaharat. Indiferent de boala cu care a fost internat. Dacă urina cu densitate scă. în bolile renale cronice. La ingerarea de iirtităţi mari de lichide sau de apă. densitatea urinii este de l 015—1 020. densi-i a. SCAUNUL v. urina este de culoare deschisă şi cu • h-nsitate mică. De aceea. Densitatea urinii se ridică în caz de febră din cauza eliminării ubstanţelor de dezasimilare rezultate din arderile mai intense. 398). să cunoască determinarea densităţii urinii (vezi voi. în caz de regim sec.tea urinii este foarte ridicată.

f ară gaze. De multe ori apar numeroaw»' resturi alimentare nedigerate. de consistenţii scăzută. de eventualele substanţe străine care s-ar fi putut amesteca cu scaunul sau s-ar găsi pe supru faţa lui. scaunul poatn fi aruncat.zintă tulburări subiective şi obiective în sfera aparatului digestii şi a glandelor anexe. după ce bolnavul a urinat într-un alt vas. consistenţa. din celule descaumate de JH< suprafaţa tubului digestiv şi din glandele digestive. culoarea. iar cele care semnalează o complicaţii» care necesită intervenţie medicală de urgenţă (de exemplu meleniV cu sînge proaspăt) se vor raporta imediat medicului. în cazul bolilor infecţioase cu transmitere digestivă. care prezintă modificări patologice sau sînt suspect»'. ca i febră tifoidă. cu miros carae teristic de putrefacţie. păstoase. Plosca se acoporiV bine şi se păstrează într-o boxă anexată grupului sanitar. în caz de oprire a tranzitului. Scaunul păstrat pentru vizită va fi recoltat într-un bazinet (pion că) curat. poliomielită etc. Emisiunea se face uşor. cantitn tea. exagerarea secreţiei 332 . Tranzitul întîrziat face ca evacuările de scaun să fie mai rare (de exemplu o dată la 3—4 zile). semilichide sau lichide. dacft spitalul nu are tanc septic. bolnavul nu are de loc scaun şi se instalează starea numită ileus. Datele în legătură cu tranzitul intestinal se vor strînge în moi l sistematic. Diareea este caracterizată prin scaune frecvente. vor fi păstrate pentru vizită. în condiţii patologice evacuările pot varia în funcţie de viteza tranzitului intestinal. forma. asistenta se poate folosi de o bughetă de sticlă.. Diareea este determinată de trei factori : exagerarea peristaltismului intestinal. hepatită epidemică. Scaunul normal este de culoare brună. Din acest motiv. în acest caz vor bim de diaree. Scaunele. După vizită (daca nu s-a dispus altfel). mirosul. din produsei»' de excreţie ale tubului digestiv şi ale glandelor anexe şi conţine un număr foarte mare de microbi. fără eforturi. ţinînd seama de frecvenţa. Scaunul este alcătuit din reziduuri Io rămase în urma digestiei alimentelor. Pentru a uşura o examinare mai completă. urmărirea scaunelor se va face în mod sistematic. lipsa scaunului nu poate fi motivai iv prin lipsa' sau alimentaţia insuficientă a bolnavului. Omul sănătos are zilnic un singur scaun. Tranzitul accelerat provoacă scaune frecvente. în condiţii normale. scaunul va fi dezinfectat timp de 2 or»». bolnavii au l—2 scaune în decurs de 24 de ore. în acest caz vorbim de constipaţie. dizenterie. orarul emisiunilor. precum şi de gradul de digestie a alimentelor consumaţi' Frecvenţa scaunelor. Alimentele sînt în cea mai marc parte digerate complet şi resorbite în intestinul subţire şi numai »» cantitate redusă apare în materiile fecale sub formă de reziduuri nedigerate.

Fecalele sînt de consistenţă lll obişnuită. obstrucţii intestinale. dar poate să crească la 20—30. mecanice (ste-noise intestinale. precum şi în stări 11 c constipaţie. Eliminarea scaunului în condiţii normale se fiice ritmic. strangulaţii etc. Ileusul este caracterizat prin suprimarea completă a eliminării i <'silelor şi a gazelor. esofagiene. la aceeaşi oră a zilei.estei linii reprezintă prin convenţie aspectul scaunului evacuat (o vezi mai jos). eliminarea lor mai frecventă reprezintă flatulenţa. (lazele pot să se acumuleze în cantităţi mari în intestine. ca ocluzii. şi anume : paralizia musculaturii pereţilor intestinali. Adunarea do cantităţi mari de gaze în intestine produce fenomenul denumit meteorism. producerii în cantităţi exagerate în urma unei alimentaţii bogate în celuloză. i ui şi mai rar. gastro-'niestinale. tulburări endocrine. Ileusul poate avea cauze funcţionale. ea va trage cîte o linie imediat după fiecare scaun. câteodată chiar un ritm regulat. fără resturi alimentare digerabile. unul la 2—4 zile. Numărul scaunelor va fi notat de asistentă pe foaia de tempera-t ură a bolnavului în rubrica zilei respective. Pierderea orarului obişnuit al evacuării are mai totdeauna un caracter pur funcţional şi are la bază lipsa de educaţie a senzaţiei de defecare. Ea ii pare în caz de enterite.volum redus. tulburări în evacuarea sig-nioidiană sau poate fi simptomatică în afecţiuni pelvine.). cînd peristaltismul este ubolit. la majoritatea persoanelor. l i ."Htinale şi scăderea resorbţiei. Poziţia nc. Orarul de evacuare. Orarul scaunelor. ciroză incipientă. Aceşti factori pot fi declanşaţi de y. spre deosebire de Ileusul mecanic. este dimineaţa după sculare. în ambele cazuri vorbim de ileus dinamic. enterocolite.t-nterie. Numărul scaunelor în diaree poate să fie de 3—6 zilnic în caz enterite. în caz de •ii/. Pentru a nu comite greşeli.e nervoase. încît se imobilizează sub forma unor tuburi rigide. inflamatoare sau de un conţinut intestinal cu efect itant (mecanic sau chimic) asupra peristaltismului şi secreţiei • •stinale. sau spasmul pereţilor intestinali. dar la intervale mai nuri decît cele fiziologice. care după un timp duce la constipaţie habituală. Constipaţia poate M visa cauze funcţionale (accidentale sau habituale). Constipaţia este caracterizată prin scaune rare. cancer al colonului etc. datorită absorbţiei lor insuficiente. cînd contracţiile intestinelor «int atît de puternice. sau în urma aerofagiei. 333 . iar în cazuri extreme pînă la 80—100. Alteori există numai tulburări în evacuarea gazelor din intestin. Necesitatea evacuării Hraunelor este semnalată prin senzaţia de defecare. care este determinat de cauze mecanice. colite.

forma filiformă a scaunului va aven. dacă porţiunea ano-rectală a tubului digestiv este strîmtată. puţind lua aspectul unor coproliţi. Cantitatea materiilor fecale nu este constantă. Scaunul poate avea forma unor bile conglomerate multilobate. Consistenţa. forma. precum şi îndiareele gastrogene de natură aclorhidrică. o persoană sănătoasă evacuează zilnic 150—200 y de materii fecale. în special după purgative saline. cîteodată numai 10—15 g. omogenă. ale colonului. în caz de constipaţie. apoasă. precum şi hipersecreţiei intestinale şi reducerii absorbţiei — consistenţa scaunului va fi scăzută. de mărimea măslinelor) în constipaţia spastică. Ea este determinată de cantitatea şi calitatea alimentelor consumaţi^ de gradul lor de digestie. cu un diametru de 3—5 cm. Cantitatea scaunului este mult mărită în afecţiunile pancreasu lui. scaune reduse caracteristice. poate să urmezo o cantitate de scaun semilichid sau lichid (falsă diaree). scaunele se concentrează şi devin tari. Această formă o primesc la nivelul ultimei porţiuni a tubului digestiv. se va prezenta ca o masă fecaloidă abundentă în caz de constipaţie atonă. în constipaţio. în caz de diaree — datorită tranzitului intestinal rapid cârti împiedică concentrarea lui în ultimele porţiuni ale colonului. 334 . Scaunul are aspectul excrementelor de capră (bile dure. Consistenţa scaunului normal este păstoasă. prin stagnarea conţinutului intestinal la nivelul colonului. ca de exemplu în cancerul rectal. în condiţii fiziologice. în condiţii patologice. scaunele au o formă cilindrică. dilataţia şi alungirea anormală a colonului). dur. Acest scaun îl întîlnim în primul rînd în caz de enterocolite acute şi cronice sau în febră tifoidă şi poate avea o consistenţă lichidă. dar însoţit*» de tenesme şi dureri abdominale. în aceste cazuri. cînd traversează regiunea ano-rectală. dimpotrivă. scaunul poate să ia o formă de panglică sau de creion. Consistenţa scaunului poate fi neomogenă. de lungime variabilă. Cantitatea scaunului poate să ajungă pînă la cîteva kilograme în cazul unor anomalii de dezvoltare a colonului (dolico-megacolon. în caz de dizenterie se eliminfl. După o evacuare de scaun solid. datorită presiunii reciproce a scibalelor. consistente. în caz do spasme ale regiunii ano-rectale. precum şi de viteza tranzitului intestinal. numai un caracter trecător. el poate avea aspectul de balegă de vacă în caz de colite. în condiţiile unei alimentaţii normale.Cantitatea. Forma. în caz că a stagnat mult timp în rect. de intensitatea proceselor de absorbţie». Dimpotrivă. cantitatea materiilor fecale este redusă. caracteristică a scaunului va avea un caracter permanent.

în lipsa pigmenţilor biliari. pentru a nu da interpretări greşite unor modificări lipsite de substrat patologic. Sîngele ajuns 1n lumenul tubului digestiv este transformat de sucurile digestive. denotă o hemoragie în porţiunea superioară a tubului digestiv. Bilirubina poate să se oxide/. scaunele dure au un miros mai puţin pronunţat. Astfel bismutul colorează materiile fecale în brun-negru. prin concentrarea scaunului. Aceeaşi culoare are W'iiunul dacă conţine o mare cantitate de grăsimi nedigerate. Astfel.i " Nu se poate vorbi de forma scaunului în cazul evacuărilor lichide (enterocolite acute.şu. bilirubina neavînd timp să mreducă din cauza tranzitului accelerat. Alimentele preparate din .e colorează materiile fecale în negru. bariul Iu alb. în diaree cu tranzit foarte accelerat — cînd se evacuează rapid conţinutul intestinului subţire. aşa cum se întâlneşte în icterul mecanic. Acest miros este foarte variabil şi în condiţii fiziologice. afinele dau scaunelor culoarea lor caracteristică. puroi sau sînge (dizenterie). Intensitatea ÎMI lorii este în funcţie şi de felul alimentelor consumate. iM'csta va lua o culoare mai închisă. cărbunele în negru-mat. Asistenta trebuie să le cunoască. calomelul în verde. f ierul în negru-verzui. legumele verzi în verde. sau este format numai din sînge. ciocolata. Begimul lactat 1 " să apară scaune de culoare mai deschisă. ca de exemplu în pancreatitele cronice. în condiţii patologice. Scaunul va fi hipercolorat. în acest caz scaunul va fi de culoare verde (foarte des întîl-nl! la copii). Culoarea normală a scaunelor este brună. iar rele. ca argila. luînd această culoare neagră. în caz de constipaţie. hemoragia provine din porţiunea inferioară a tubului digestiv.e la nivelul intestinului gros (sau eventual după evacuarea scaunului) . Dacă scaunul este amestecat sau acoperit cu sînge proaspăt. febră tifoidă) sau dacă scaunul este format din Milei cantităţi de mucus. Begimul • nat dă scaunelor o culoare brună-închis. Scaunul va avea o M l oare galbenă-aurie în caz de diaree. moale şi lucios. Această fuioare este dată de stercobilină. I'enetrabilitatea mirosului este în funcţie şi de consistenţa scaunului. în caz de icter hemolitic. Mirosul. Scaunul va fi de culoare albicioasă. brun-închis. ro. Culoarea. derivat al bilirubinei. Scaunul de culoare neagră ca păcura. Numeroase medicamente conferă scaunelor o culoare caracteristică. lipsit de luciu (ceea ce îl deosebeşte de melenă). chiar galbenă. Mirosul materiilor fecale este determinat de substanţele rezultate din procesele de fermentaţie şi de putrefacţie din intestinul gros. culoarea scaunelor va fi determinată primul rînd de viteza tranzitului intestinal. fără ca acesta să fie trecut prin procesele de fer335 .

mentaţie şi putrefacţie ale intestinului gros — materiile fecale nu prezintă aproape nici un miros. Mirosul acid se constată în caz de fermentaţii exagerate; miro sul putred, în caz de putrefacţie exagerată la nivelul colonului, mirosul rînced, foarte pătrunzător, se datoreşte prezenţei unei can tităţi de grăsimi nedigerate; scaunele sînt foarte fetide în caz d<< cancer al colonului şi rectului. Scaune eu aspect deosebit şi cu conţinut de elemente anormale. Scaunul poate avea un aspect caracteristic în caz de febră tifoidă, semănînd cu zeama de pepene, sau cu supa de linte. Lăsat cîtva timp în vas, se desparte în două straturi: cel inferior, grunjos şi cel superior, lichid. Scaunul poate avea aspectul zemii de orez în unele intoxicaţii, în lambliază sau în holeră. Scaunul poate conţine elemente patologice, ca : mucus, puroi, sînge, în caz de colite ulceroase, pseudomembranoase, în caz de cancer rectal sau intestinal, precum şi în caz de dizenterie. Scaunul poate conţine resturi de alimente nedigerate. Astfel pot să apară resturi de ţesut muscular nedigerat sub formă de mici bastoane de culoare brună, datorită achiliei gastrice sau pancreatitei cronice; în lipsa sucurilor respective ţesutul muscular nu poate fi digerat (creatoree). Scaunul poate conţine grăsimi nedigerate (steatoree); ea apare în caz de digestie sau absorbţie insuficientă a grăsimilor, în scaun mai pot să apară fragmente de morcovi, cartofi porumb etc., în special atunci cînd tranzitul intestinal este foarte accelerat şi timpul parcurs de alimente în tubul digestiv nu a fost suficient pentru a le digera. Foarte frecvent, o dată cu materiile fecale se evacuează şi para ziţii intestinali. Aceştia pot fi amestecaţi în scaun, sau eliminaţi inde pendent. Cazurile acestea vor fi raportate imediat medicului. Para ziţii de dimensiuni mai lungi, care se evacuează parţial, nu vor fi traşi afară niciodată mecanic, căci se pot rupe uşor. Paraziţii evacuat i vor fi păstraţi şi prezentaţi cu ocazia vizitei. Dacă scaunul a fost aruncat de persoane necompetente şi se ridică suspiciunea parazitozei, asistenta va recolta timp de 3—4 zile probele de scaun de Li bolnav şi le va trimite la laborator pentru căutaiea ouălor de paraziţi. La copilul mic scaunele se păstrează tnpreună cu scutecele, pen tru a fi prezentate la vizită. In primele 2—3 zile după naştere, copilul elimină un scaun verde-brun-închis (meconiul), conţinutul intestinal din timpul vieţii fetale reprezentînd produsul secreţiilor glandelor intestinale ameste cate cu bilă şi celule descuamate.
336

Aspectul şi culoarea scaunului la sugari sînt în funcţie de felul alimentaţiei. Sugarul alimentat la sin are scaunul colorat în galbeninii'iu. în contact cu aerul, prin oxidarea bilirubinei, culoarea virează apre verzui sau chiar verde. Numărul scaunelor este de 3—4 pe Bl pînă în a 6-a lună, cînd se reduce la 2—3. Aspectul este acela al unei paste moi, omogene, cu mici grunji albi sau gălbui. Mirosul fl&te uşor acru, reacţia acidă. Dacă sugarul este alimentat pe cale artificială, scaunul va fi de culoare galbenă-deschis, de consistenţă mai rrescută. Numărul evacuărilor este mai mic, doar 1—2 pe zi. Mirosul scaunului este fad, iar reacţia alcalină sau neutră. După adăugarea de făină la alimentaţia sugarului, scaunele iau .1 culoare închisă, brună, iar evacuările se reduc la 1—2 în 24 de ore. Creşterea numărului scaunelor la peste 3—4 în 24 de ore, dacă* copilul creşte în greutate în ritm normal, nu va fi interpretată ca un fenomen patologic. Caracterele patologice ale scaunului sugarului slut determinate de modificările de cantitate, de consistenţă, de culoare şi de compoziţie. După aceste criterii se deosebesc : Scaune mueo-grunjoase. Consistenţa acestora este semilichidă, ueomogenă, cu particule solide. Au o coloraţie galbenă-verzuie, cu mult mucus, care le dă un luciu caracteristic. Mucusul se prezintă HUb formă de filamente şi flocoane, formate dintr-o substanţă filantă, gelatinoasă, incoloră, galbenă sau verde. Caracterul principal al scauuului este prezenţa unor grunji de formă neregulată, de volum mai mare, albi sau galben-verzui. Mirosul şi reacţia variază după felul alimentaţiei (naturală sau artificială). Numărul evacuărilor este de 5 —10 în 24 de ore. Scaune lichide şi semilichiâe sînt emise în jet şi au un caracter spumos, trădînd existenţa unor procese fermentative în intestin. Uneori conţin grunji şi filamente de mucus; baza lor o constituie însă apa. Uneori sînt formate dintr-un lichid aproape transparent sau gălbui, în care se găsesc mici flocoane albicioase. Alteori au consistenţa pireului, uşor legate, omogene, de culoare galbenă-brună bogate în mucus, care se aşează în grămezi izolate. Reacţia lor este intens acidă, dacă copilul a fost alimentat la sîn şi adesea alcalină, dacă alimentaţia s-a făcut cu lapte de vacă. Numărul evacuărilor este de obicei de peste 10 în 24 de ore, puţind ajunge pînă la 30 pe zi. Scaune mucoase. Se caracterizează printr-un conţinut bogat în mucus, care apare într-o masă lichidă sub formă de grămezi vîscoase, gălbui, cenuşii, sau sub formă de plăci. Scaun muco-purulent. Se caracterizează prin eliminarea de puroi în cantităţi variabile. Acesta apare sub formă de insule galbene-verzui printre mucozităţi. Mirosul scaunelor muco-purulente este foarte fetid, iar reacţia alcalină.
337
22 - c. 18

Scaun muco-sanguinolent. Conţine sînge în cantităţi variabile de la striuri fine şi pete, pînă la hemoragii masive, cînd scaunul esto format numai din sînge şi mucus. în masa de mucus se pot amesteca grunji de materii fecale. Ingestia unor medicamente şi alimente colorate produce aceleaşi modificări de culoare ale scaunului la copil ca şi la adult. Unelo alimente preparate în mod nepotrivit pot apărea în scaun fără s;l fi fost digerate. Alături de numărul scaunelor, din adnotările făcute în foaia du temperatură a bolnavului trebuie să rezulte şi unele caractere alo scaunului. Se obişnuieşte ca scaunul normal să fie notat sub forni;i unei linii verticale, scaunul moale printr-o linie oblică, iar scaunul diareic, apos, printr-o linie orizontală. Mucusul se notează prin semnul x, puroiul prin p, iar sîngele cu s. Ţinînd seama de importanţa mai mare a sîngelui, pentru a atrage mai bine atenţia medicului, aceasta din urmă se notează cu creion roşu. Scaunul grunjos observat la copii va fi notat prin litera z. Dacă numărul scaunelor evacuate într-o zi este foarte mare, asistenta nu va mai face adnotările în foaia de temperatură a bolnavului, ci pe o hîrtie separată, introducînd în foaie numai numărul total de scaune, urmat de semnul convenţional respectiv, de exemplu 16 —, adică 16 scaune apoase. Se va raporta medicului dacă scaunele au fost precedate sau însoţite de dureri abdominale sau tenesme, dacă aceste dureri au încetat sau nu după evacuarea scaunului, iar mai departe caracterul durerilor care au însoţit evacuarea scaunelor etc.
VĂRSĂTURILE

Prin vărsături înţelegem evacuarea prin gură a conţinutului stomacului. Vărsătura constituie un simptom foarte important care însoţeşte nu numai îmbolnăvirile aparatului digestiv, ci şi o serie de alte afecţiuni. Voma este un act reflex cu centrul în bulbul rahidian, reprezentînd în mod obşnuit o modalitate de apărare faţă de un conţinut stomacal dăunător organismului. Centrul bulbar primeşte excitaţii nu numai din pereţii gastrici, ci şi din restul organelor intraabdominale (intestin, peritoneu, apendice, uter etc.), sau din faringe, vălul palatin etc. El mai poate fi influenţat direct prin creşterea presiunii intracraniene, ca în meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori, abcese cerebrale etc., sau prin excitare chimică pe cale sanguină cu diferite substanţe excitante pentru el ca : eter, cloroform, ipeca, morfină, uree, toxino
338

(în scarlatină, difterie, pneumonie etc.) în aceste din ia cazuri, vărsătura nu este un reflex de apărare, ci reprezintă un omen patologic, încadrat în simptomatologia îmbolnăvirilor restvve. Prin asocierea excitantului necondiţionat care a provocat voma un excitant indiferent, vărsăturile pot deveni reflexe condiţionate, în momentul vomei, musculatura pereţilor stomacali, muşchii inlominali şi diafragmul se contractă simultan, în acelaşi timp,, rilorul se închide, iar conţinutul stomacului ajunge sub presiune la > rdia, care în acest moment se deschide, în urma presiunii intrastoic,ale, conţinutul gastric trece în esofag, apoi în faringe. în acest •>ment limba este trasă în jos, nazo-faringele şi laringele se închid, r conţinutul stomacului este evacuat pe gură. Vărsăturile sînt observate în majoritatea cazurilor de asistentă, •MI ce-i dă posibilitatea să urmărească frecvenţa, orarul lor, simptonle premergătoare, cantitatea, mirosul, conţinutul şi substanţele răine cuprinse în masa evacuată. Ea va nota vărsăturile pe foaia • temperatură prin mici cercuri, în dreptul rubricii rezervată pentru roKt scop, iar conţinutul stomacal evacuat îl va păstra, pentru a-1 uita medicului la vizită. Din acest motiv nu este admis să se arunce ri-Hte conţinutul evacuat apă, vată sau alte substanţe, pentru a, u-l denatura si a îngreuna interpretarea. Dacă bolnavul varsă de mai multe ori, de fiecare dată vărsătuiilc, trebuie captate într-un vas separat, determinîndu-se ulterior niiiititatea totală într-un cilindru gradat. Dacă voma nu s-a putut '•apta se va păstra pentru vizită toată lenjeria murdărită. Dacă diagnosticul etiologic al vomei nu a fost stabilit, vărsăturile vor fi păstrate în vederea examinării lor chimice şi bacteriologice, mai ales dacă se ridică bănuiala unei intoxicaţii. Frecvenţa. Fiecare vărsătură este notată de asistentă pe foaia •In temperatură cu un cerc. Daeă vărsăturile sînt prea dese, atunci — ni şi în cazul scaunelor — notarea va fi făcută pe o hîrtie separată, Iar pe foaie se va însemna numărul total. Vărsăturile prezintă de multe ori o oarecare periodicitate. Astfel, în stenoza pilorica vărsăturile se produc după mese. în graviditate şi tabes, vărsăturile pot fi lucoercibile. Vărsăturile sînt ocazionale în cazul intoxicaţiilor alimentare sau în bolile infecţioase acute. Orarul. Orarul vărsăturilor se raportează la alimentaţie. Din ucest punct de vedere distingem : a) Vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol. Apar la alcoolici iji la gravide.
339

b) Vărsăturile postprandidle, imediat după alimentare sau chiar în timp ce bolnavul consumă alimentele; se constată de obicei Iu nevropaţi. c) Vărsături tardive, la 2—6 ore după consumarea alimentelor. Se constată în caz de ulcer şi cancer stomacal complicate cu steno/,A pilorică. Simptomele premergătoare vărsăturilor. Unele vărsături sin t precedate de greaţă, salivaţie abundentă, ameţeli, tahicardie, dureri de cap, trsnspiraţii reci, stare generală alterată. Vărsătura aduce <1« obicei o uşurare acestor bolnavi. Aceste vărsături au origine digen« tivă sau uteroovariană şi se datoresc unor excitaţii pornite de liv periferie. Alteori vărsăturile se produc fără nici un efort şi nu sînt precodate de senzaţie de greaţă şi de stare generală alterată. Aceste vărsături au o origine centrală şi se datoresc creşterii presiunii lichidului cefalorahidian, adică unei creşteri a tensiunii intracraniene. Uneori vărsăturile sînt provocate şi deci precedate de acceso de tuse, ca de exemplu în tuşea convulsivă, în aceste cazuri, eforturile de tuse se repercutează şi asupra muşchilor abdominali, caro prin contracţia lor, expulzează conţinutul stomacal. Cantitatea. Cantitatea vărsăturilor este variabilă, în cazul vărsfi -turilor alimentare, bolnavul varsă toată cantitatea alimentelor consumate, în stenoza pilorică, cantitatea vărsăturilor este foarte abundentă, mult mai mare decît cantitatea alimentelor consumate, la acestea adăugîndu-se şi secreţia exagerată a glandelor stomacale, precum şi resturi de la alimentaţiile anterioare. Alteori cantitatea expulzată din stomac se reduce la cîteva zeci de ml. Mirosul. Vărsăturile au un miros fad. Mirosul devine acru în caz de hiperclorhidrie, facaloid în caz de reflux al conţinutului intestinal în stomac (ileus) şi de unt rînced în caz de fermentaţie stomacală. Conţinutul vărsăturilor. Vărsăturile pot să aibă un conţinut foarte variat. El rezultă din alimentele ingerate, suc gastric şi duodenal, conţinutul duodenal şi intestinal regurgitat, şi uneori din exsudatul pereţilor stomacali, sînge etc. Din acest punct de vedere deosebim : a) Vărsături alimentare conţinînd de obicei alimentele consn mate cu cîteva ore mai înainte, în caz de stenoză pilorică, vărsătu rile pot să conţină şi anumite alimente consumate cu zile sau săjitămîni în urmă. b) Vărsături mucoase, apoase, conţinînd produsele hipersecreţiel gastrice din cursul gastritelor şi cancerului. Ble apar şi la etilici iji gravide sub forma vărsăturilor matinale. 340

c) Vărsături biliare conţinînd bilă. Au culoarea galbenă-verzuie verde-închis, cu gust amar. Bila ajunge în stomac din duoden jirin regurgitare. De obicei se produc în eolecistopatii. Vărsăturile Juiliare se notează în foaia de temperatură cu culoare verde. d) Vărsături îecaloide de culoare gălbuie-murdară, cu miros | frcaloid. Apar în caz de ocluzie intestinală, prin regurgitarea con ţinutului intestinal în stomac. Uneori vărsăturile pot fi compuse numai ti in materii fecale. e) Vărsături purulente. Conţinutul stomacului este amestecat cu piiroi, ca, de exemplu, în gastrita flegmonoasă, sau este format nunii din puroi, cînd un abces al organelor învecinate se deschide în i omac. f) Vărsături sanguinolente şi de sînge pur (hematemeză) se dato••sc, fie unor îmbolnăviri ale stomacului, ale unor organe înveciite, fie unor boli generale. Sîngele poate să provină din stomac, i în ulcerul şi cancerul stomacal, gastrita cronică, intoxicaţiile cu ibstanţe caustice etc., sau din organele învecinate, ca : plămîni, iofag, gingii, nas etc., fiind înghiţit şi apoi eliminat prin vărsătura n mod secundar. Dacă sîngele din stomac se găseşte în cantitate redusă, el apare ni vărsătură sub formă digerată sau semidigerată, avînd o culoare i'rană, de aspectul drojdiei de cafea. Această culoare se datoreşte lorhidratului de hematină care ia naştere din hemoglobina, sub mfluenţa acidului clorhidric din stomac. De multe ori acest sînge • ligerat este amestecat cu resturi alimentare. Astiel de vărsături • iut caracteristice pentru cancerul stomacal. Dacă hemoragia este mai abundentă, evacuarea conţinutului stomacal se face mai repede, mugele neavînd timp de a fi digerat şi astfel vărsăturile vor fi formate din sînge proaspăt, roşu. Aceste vărsături le găsim în caz de ulcer gastro-duodenal. Hemoragiile gastro-duodenale abundente slnt însoţite de o stare generală foarte alterată, determinată de anemia acută posthemoragică. Bolnavii se pling de ameţeli, vîjîituri în urechi, sete foarte accentuată, palpitaţii şi sînt foarte palizi. Dată fiind importanţa i}i gravitatea hemoragiilor gastro-duodenale, vărsăturile cu conţinut «anguinolent vor fi notate în foaia de temperatură cu creion roşu.
EXPECTORAŢIA

Prin expectoraţie se înţelege eliminarea sputei din căile respiratorii. Sputa reprezintă totalitatea substanţelor ce se expulzează din făile respiratorii prin tuse. în condiţii fiziologice, mucoasa căilor respiratorii secretă doar o mică cantitate de mucus, necesară protejării suprafeţei interioare 341

a organelor respiratorii faţă de uscăciune şi de efectul nociv al aeru« lui şi prafului. Acest mucus nu se elimină din căile respiratorii şl, fiind necesar organismului, nu declanşează actul tusei. în condiţii patologice se adună în căile respiratorii o cantitat» variabilă de spută, care acţionează ca un corp străin şi provoacă actul tusei. Sputa este formată din secreţia, transsudaţia şi exsudaţiii, patologică a mucoaselor bronho-pulmonare, din descuamaţia epitcliilor pulmonare şi a căilor aeriene, din produse rezultate din descompunerea ţesutului pulmonar şi din substanţe străine inhalate, în timpul evacuării prin faringe şi gură se mai adaugă salivă, secreţii» nazală şi faringiană. Expectoraţia are o mare importanţă pentru stabilirea multor diagnostice, de aceea ea trebuie colectată şi prezentată medicului. Colectarea sputei se începe prin educarea bolnavului în sensul de a nu înghiţi sputa, de a nu o împrăştia, a nu o scuipa în batistă, hîrtie etc., ci numai în vasul pe care-1 primeşte pentru acest scop de la asistentă; bolnavul trebuie educat mai departe ca în vasul do colectare să nu introducă nimic în afară de spută, ca: vată, resturi de mîncare, sîmburi de fructe etc. care îngreunează aprecierea exacţii a cantităţii sputei şi poate să o denatureze. Adunarea sputei se face timp de 24 de ore. Pentru determinări cantitative se utilizează vase gradate, acoperite cu plăci de sticlă. în vas se va turna o cantitate fixă de substanţă dezinfectantă, ca, soluţie de lisol 5 % sau permanganat de potasiu etc. (de obicei 100 g) care trebuie apoi scăzută din cantitatea totală din vas. Aceasta, va împiedica în acelaşi timp ca sputa să adere de fundul şi pereţii vasului. Dacă sputa se adună pentru aprecierea aspectului calitativ, atunci este bine să fie expectorată în scuipătoare emailate cu capac, care înainte de utilizare vor fi bine curăţite, în acest caz nu este voie să se adauge nici o altă substanţă în vas, care ar putea denatura, aspectul sputei. Pentru determinarea modului de stratificare a sputei, asistenla va lăsa cantitatea expectorată în 24 de ore într-un borcan de sticlii, sau într-un pahar conic. Ţinînd seama de marea importanţă diagnostică a sputei, aceasta, nu va fi aruncată decît după vizită şi cu aprobarea medicului. Independent de sputa colectată, asistenta trebuie să urmărească expectoraţia bolnavului pentru ca şi în cazurile unde expectoraţia este minimală şi deci nu se pune problema colectării, să aibă posibilitatea de a raporta medicului calitatea sputei expectorate şi modificările de aspect ale substanţelor evacuate din căile respiratorii. Din acest motiv, la urmărirea expectoraţiei se vor lua în considerare următoarele :
342 j

Cantitatea. Cantitatea sputei este variabilă. Ea depinde de inten-i lăţea şi întinderea proceselor patologice de la nivelul căilor respi-i 11 orii. în bronşita catarală, pneumonie, tuberculoza incipientă etc., ' nititatea sputei poate varia între 50 şi 100 ml/24 de ore. în bronn'ctazie, caverne tuberculoase, gangrene pulmonare şi edemul pulmonar cantitatea sputei poate ajunge pînă la 1000 ml/24 de ore. i.vacuarea prin căile respiratorii a unui abces pulmonar, a unui • i upiem toracic sau a unui chist hidatic poate determina o cantitate i mai mare de spută. Eliminarea acestor colecţii masive de puroi ;iu exsudat prin căile respiratorii poartă numele de vomică. Cantitatea de spută expectorată se reprezintă grafic în foaia ilts temperatură la fel ca şi urina, în culoare roşie. Aspectul. Aspectul sputei este în funcţie de consistenţa, aeraţia, transparenţa şi vîscozitatea ei. Deosebim : a) Spută mucoasă formată dintr-un lichid vîscos, aderent, bine j aerat, de culoare albă-cenuşie, mai mult sau mai puţin transparent. Bputa mucoasă se întîlneşte în inflamaţia bronhiilor şi în astmul fbronşic. în acesta din urmă, spută conţine numeroase dopuri mici opalescente de substanţă mucoasă, asemănătoare unor perle, de unde numele de spută perlată. b) Spută purulentă are o consistenţă cremoasă sau lichidă, de culoare gălbuie-verzuie, destul de omogenă. Se întîlneşte în supuI raţiile pulmonare şi în caz de deschidere a unei colecţii purulente din vecinătatea plămînului într-o bronhie. c) Spută seroasă este formată dintr-un lichid transparent, uşor rozat, acoperit cu un strat gros de spută. Apare în staza şi edemul pulmonar, fiind formată în parte din serul sanguin care a transsudat prin pereţii alveolari. d) Spută pseudonieml)raiioa>ă este formată dintr-un exsudat cu foarte multă fibrină, care apare sub formă de membrane albe. Uneori membranele iau forma bronhiilor, reproducând cele mai fine ramific.aţii ale lor. Această spută apară în bronşita difterică, difteria larintfiană şi în bronşita pseudomembranoasă. în cazul deschiderii prinl,r-o bronhie a unui chist hidatic pulmonar sau hepatic, după elimi narea lichidului hidatic sub formă de vomă, pot apărea în spută lambouri de membrane de mărimi variabile sau chiar vezicule hidatice. e) Hemoptizia. Vorbim de hemoptizie cînd spută este formată din sînge. Sîngele expectorat este lichid, bine aerat cu multe l>ule de aer; la suprafaţă este acoperit cu un strat gros de spumă. Hemoptizia survine în caz de tuberculoză pulmonară, cancer pulmonar, bronşiectazie, gangrena pulmonară, infarct pulmonar şi unele îmbolnăviri ale inimii şi ale organelor hematopoietice.
343

De multe ori este necesar ca hemoptizia să fie deosebită de hema temeză. în caz de hematemeză, sîngele este de multe ori coagulat, sub influenţa acidului clorhidric devine brun-închis, conţine muco zităţi sau resturi alimentare şi are o reacţie acidă. De multe ori sputa are un catracter mixt, ca : f) Sputa mueo-purulentă. formată din mucus amestecat cu puroi. Colorată în alb-gălbui sau verzui, după culoarea puroiului, sputu este opacă, netransparentă. Puroiul poate fi amestecat cu mucus, formînd o masă omogenă, sau să fie sub formă de monede sau plăci izolate în masa mucusului, cînd vorbim de sputa numulară. g) Sputa sero-muco-purulentă rezultă din amestecarea puroiului şi a mucusului într-o masă seroasă. De obicei apare într-o cantitate' mare, care, recoltată într-un borcan de sticlă, se separă în patru straturi: stratul superior, spumos; apoi stratul seros, în care înoată porţiuni muco-purulente urmat de stratul seros, fără porţiuni mucopurulente, de culoare verzuie şi stratul inferior grunjos, format din puroi. Această sputa este caracteristică pentru bronşiectazie şi gan grena pulmonară. h) Sputa sanguinolentă este o sputa mucoasă, purulentă sau seroasă etc., la care s-a amestecat şi sînge. Astfel avem sputa ruginie» sau cărămizie din pneumonie, sputa sero-sanguinolentă din edemul pulmonar, sputa rozată gelatinoasă din cancerul pulmonar, sputa brună-închis, vâscoasă, aderentă din infarctul pulmonar sau sputa brună, fetidă, din gangrena pulmonară. Culoarea. Culoarea sputei este foarte variată şi de multe ori patognomică pentru anumite îmbolnăviri: sputa mucoasă este albă, albăcenuşie; sputa muco-purulentă are o nuanţă gălbuie-verzuie; sputele purulente sînt galbene-verzui. în pneumonie, sputa are o culoare ruginie-cărămizie, în gangrena pulmonară, brună-murdar, iar în infarctul pulmonar este brună-închis, aderentă de vas şi foarto vîscoasă. Sputa poate să ia culoarea unor substanţe străine, cu care tui amestecă. Astfel uneori, în urma inhalării prafului de făină, bolnavii au o sputa albă. Minierii şi fochiştii, care inhalează praf de cărbune, au o sputa neagră etc. Icterul colorează şi sputa într-o nuanţă verde, datorită impregnării cu bilirubină, care se oxidează în biliverdină. Mirosul. Sputa nu are în general nici un miros, totuşi în unele afecţiuni ea prezintă un miros fetid, ca de exemplu în dilataţia bronşică, cavernele tuberculoase etc. în gangrena pulmonară, sputa are o fetiditate penetrantă, insuportabilă, în unele supuraţii pulmonare, sputa are mirosul pământului sau al paiului umed.
344

Sputa poate să conţină anumite formaţiuni macroscopice caracteristice, care pot servi medicului pentru stabilirea diagnosticului. Din acest motiv, asistenta va recolta din cînd în cînd puţină spută Ititr-o cutie Petri. Plasînd cutia pe o suprafaţă închisă la culoare, medicul va putea să recunoască anumite elemente : cheaguri de fibrină mulate după arborizaţia bronhiilor; spirale Curshmann (fibre subţiri, mucoase, răsucite în formă de spirale, foarte compacte, lungi de 1—2 «in), caracteristice pentru sputa bolnavilor de astm bronşic ; membrane < l i n vezicula-mamă a unui chist sau formaţiuni calcare cu aspectul n nor pietre, numite bronşioliţi. Culoarea, aspectul şi cantitatea sputei expectorate pot ii de multe ori denaturate prin unele alimente sau medicamente ingerate Kau ţinute în gură înainte de expectorarea sputei. Din acest motiv, Ui cazul expectorării unor spute mai deosebite, este bine ca asistenta wă controleze cavitatea bucală a bolnavului.
GREUTATEA CORPORALĂ Şl ÎNĂLŢIMEA

Cunoaştrea greutăţii corporale este importantă pentru aprecierea «tării de nutriţie a bolnavului, pentru stabilirea dozei terapeutice <le medicamente, pentru stabilirea necesităţii calorice a organismului «•ît şi pentru urmărirea evoluţiei bolilor. Starea de nutriţie a bolnavului adult poate fi apreciată şi fără «•.întărire. Modificările în plus sau în minus, de la valorile considerate ca normale, se pot stabili numai prin raportarea greutăţii corporale la înălţimea persoanei respective şi la greutatea anterioară îmbolnăvirii. Din acest motiv, cu excepţia cazurilor la care mobilizarea activă este contraindicată, se va determina greutatea corporală la toţi bolnavii internaţi. Se va renunţa la cîntărire : bolnavii cu infarct miocardic, tromboflebite, cei cu traumatisme, stări de şoc, hemoragii «>tc. sau dacă aceasta ar întîrzia instituirea tratamentului, în caz de dubiu, asistenta va cere aprobarea medicului pentru cîntărire. O importanţă deosebită o prezintă cântărirea sistematică a nugarilor, unde curba ponderală este un indiciu direct şi imediat asupra stării de nutriţie a dezvoltării copilului. Cîntărirea bolnavilor adulţi se face cu balanţele antropometrice, <-are sînt balanţe de tip decimal, cu cursor şi greutăţi fixe, construite după principiul cîntarului roman. Greutăţile indică valori diferite în funcţie de distanţa la care se află de la punctul de sprijin al balanţei. Pentru uşurarea operaţiei de cîntărire, cîntarele se confecţionează cu două cursoare, unul pentru modificările de greutate pînă la 10 kg (ji altul pentru variaţiile pînă la l 000 g. Mişcările de balansare ale «•întarului sînt transpuse de un sistem de pîrghie verticală pînă aproa345

pe de nivelul ochiului, pentru a înlesni citirea valorilor. Pe aceste cîntare bolnavul stă de obicei în picioare. Pe unele balanţe, posta mentul de pe talerul unde stă bolnavul este prevăzut cu un scaun, pentru a uşura cîntărirea bolnavilor în stare gravă, care nu pot sta în picioare. Gradarea şi verificarea balanţelor se fac la anumite intervale. Cîntărirea bolnavilor pe aceste balanţe se face foarte uşor, însrt gradul lor de sensibilitate se limitează la 100 g; variaţiile mai mici nu sînt de obicei sesizate de cîntarele utilizate în clinica adultului (fig. 161). înainte de a efectua cîntărirea bolnavului se va verifica de fiecare dată balanţa, lăsînd să oscileze vîrful indicator mobil pînă ce se opreşte la vîrful indicator fix al punctului zero. Dacă balanţa nu este echiJi brată, ea poate fi reglată cu ajutorul sistemului de corecţie, care faci' parte integrantă din orice balanţă antropometrică. Acesta este formal dintr-un şurub orizontal, fixat în prelungirea braţului scurt al pîr ghiei decimale, peste care se întvîrteşte o piuliţă de o oarecare greu ţaţe, apropiindu-se sau depărtîndu-se, prin învîrtire pe şurub, d<' punctul de sprijin al balanţei. Manevrînd piuliţa pe şurubul orizontal, acul balanţei se stabileşte în punctul zero, adică balanţa intră în echilibru. După aducerea balanţei în echilibru se imobilizează acul indicatei 1 închizînd braţul balanţei şi se invită bolnavul să se aşeze pe cîntar. Dacă bolnavul este adinamic, el va fi ajutat sau aşezat de asistenţii sau brancardieri pe scaunul cîntarului (fig. 162). Se apreciază greu tatea aproximativă a bolnavului (eventual i se cer acestuia relaţii) şi apoi se împing greutăţile pe cursoare la valorile apreciate. Se deschide braţul balanţei şi în funcţie de direcţia de deplasare a acului indicator se vor manevra greutăţile într-un sens sau în altul, pînă ce acul indica tor se stabileşte pe punctul zero. Se citesc de pe scara cursorului valorile obţinute şi se imobilizează din nou braţul balanţei cu acul indicator mobil, cînd bolnavul poate părăsi cîntarul. Pentru cîntărirea bolnavilor care nu pot fi ridicaţi din pat se folosesc cîntare speciale, care stabilesc greutatea bolnavului împreună cu aceea a patului din care se scade taraua patului, a lenjeriei şi a cazarmamentului, obţinînd greutatea reală a bolnavului. Unele tipuri ale acestor cîntare sînt prevăzute cu roţi şi se împing sub patul al cărui bolnav trebuie cîntărit. Aici, cu ajutorul unui sistem de pîrghii, balanţa ridică patul, şi astfel se poate efectua cîntărirea după metoda, obişnuită. După terminarea cîntăririi, balanţa poate fi îndepărtată de sub pat şi utilizată la un alt bolnav (fig. 163). Alte tipuri de cîntarc fac corp comun cu patul, iar procesul de cîntărire este facilitat printr-un mecanism electric (fig. 164). Aceste paturi-cîntare se folosesc; în special în cazurile cînd aportul şi pierderile de lichide constituie
346

obiectul permanent şi neîntrerupt al observaţiei bolnavului (dializa rxtrarenală, hidratare rapidă etc.). Cîntărirea bolnavilor se va face totdeauna dimineaţa pe nemîncate după ce bolnavul a avut scaun şi a urinat, avtnd aceeaşi haină de npital şi dacă este posibil cu acelaşi cîntar; pentru cîntăriri mai exacte

Fig. IGl. — Cîntărirea bolnavului.

Fii;. 752. — Cîntărirea bolnavului în poziţie seztnd.

se va scădea din greutatea totală greutatea îmbrăcămintei şi încălţămintei, în cazul cîntăririi bolnavilor cu pat, se va utiliza totdeauna acelaşi cazarmament de pat şi acelaşi tip şi cantitate de lenjerie, a cărei greutate, împreună cu aceea a patului, se va scădea din greutatea totală cîntărită. Pentru cîntărirea sugarilor se utilizează cruţare la care unul din talere este înlocuit cu un coşuleţ sau scafă, în care se culcă copilul, iar celălalt taler cu cursoarele cu greutăţi fixe. Cîntarele pentru copii funcţionează pe acelaşi principiu al greutăţilor constante pe un braţ de pîrghie de lungime variabilă, care echilibrează o greutate variabilă,
347

Ele sînt prevăzute cu trei cursoare. salteaua şi patul). 348 . iar al treilea.ir« două au scopuri identice cu acelea de la cîntarul antropometric utilizat la adulţi. Flg.şi un alt braţ de pîrghie constant. — Cîntar de pat (se introduce sub pat şi diităreşte bolnavul împreună cu lenjeria. 164. dintre c. 163. Fig. — Pat clntar. pentru echilibrarea cîntarului cu greutatea scutecelor ce se pun sub copilul dezbrăcat cu ocazia cîntăririlm1. Aceste cîntare funcţionează d obicei pînă la 10 kg.

gradată în cm. pe cîntar se va aşeza un scutec sau o flanelă. Există diferite tipuri. Copilul se poate cîntări şi îmbrăcat cu obligaţia de a se scădea greutatea îmbrăcămintei. Acestea nu prezintă nici un avantaj faţă de cântarele cu greutăţi. însă fiecare are la bază o tijă gradată. 165). care nu pot fi aşezaţi pe cîntar. în care sînt culcaţi copii. copilul să stea liniştit în coşuleţul sau scafa balanţei. Determinarea înălţimii corporale se face cu taliometrul.. căci mişcările violente împiedică oscilaţiile libere ale acului indicator făcînd imposibilă cîntărirea. Măsurarea se face în acelaşi fel ca şi la adult. Măsurarea dezvoltării staturale a copiilor mici se face în pediometre. pînă la capul bolnavului. Se va avea grijă ca. vor fi cîntăriţi împreună cu asistenta. acesta se poate utiliza pentru situaţiile în care sîntem nevoiţi ca măsurătoarea să se execute în poziţie orizontală. Gradul lor de sensibilitate este pînă la 10 g. interesează numai diferenţa de greutate a copilului înainte şi după alimentaţie. Cursorul este lăsat jos. Cînd cîntarul nu are cursor special pentru echilibrarea greutăţii scutecelor. care îi va ţine în braţe. Verificarea şi corectarea balanţei precedă şi aici cîntărirea propriu-zisă. drept. Un prototip practic de taliometru este acela format din segmente montabile. Acestea sînt jgheaburi gradate. menţ/inînd copilul în poziţia întins. Bolnavul este aşezat în picioare sub cursorul taliometrului şi este invitat să stea în poziţie cît mai dreaptă. De multe ori. Copiii mai mari în stare gravă. greutatea exactă a acestora se va scădea în mod ogligatoriu din greutatea măsurată. întrucît sugarul este cîntărit fără haine. în schimb se defectează foarte uşor şi nu sînt destul de precise. se va echilibra apoi cîntarul cu ajutorul celui de-al treilea cursor negradat. pentru că. balanţele antropometrice destinate pentru cîntărirea adulţilor sînt prevăzute cu o tijă verticală. Atît pentru cîntărirea adultului. cît şi pentru cîntărirea copilului se mai utilizează şi cîntare cu torsiune.Verificarea acestor cîntare se face la fel ca şi la chitarele antropometrice. Aceste balanţe pot fi utilizate pentru determinarea raportului dintre greutatea corporală. 349 . pe care se mişcă un cursor în poziţie perpendiculară. Cînd cîntărirea se face numai pentru stabilirea cantităţilor de lapte supte de copil nu este nevoie de scăderea greutăţii lenjeriei. pe care ne poate citi şi înălţimea bolnavului (fig. imediat după stabilirea greutăţii comune asistenta să se cîntărească singură. prevăzute cu cursoare. în timpul cîntăririi. în aceste cazuri. Cîntărirea sugarilor pe aceste balanţe se face la fel ca şi cîntărirea adultului. urmînd « a . după care cîntărirea se va face în mod obişnuit. după care se poate citi pe tija gradată înălţimea corpului. calculînd diferenţa de greutate.

a lichidelor consu mate şi a diurezei. Raportul greutate/înălţime. Dacă diureza se menţine. în caz de ciroză UN citogenă sau alte afecţiuni înmi ţite de hidropizie) bolnavul trebuit' cîntărit zilnic. afecţiunile renali» edematoase. Dacă starea generală n bolnavului nu permite ridicarea lui din pat şi aşezarea pe cîntar. 165. iar o daţii cu încetarea administrării hormoFig. greutatea trebuie stabilită precis. exprimată în deci HM tri. se asemenea. Bolnavii supuşi tratamentului cuACTHsau cortizon vor fi. prin Sn registrarea concomitentă a greu taţii corporale.9 la femei. exprimat în valorile de mai sus. — Determinarea înălţimii bol. să ne putem orienta asupra gradului de retenţle lichidiană. precum şi în ziua plecării. 350 . Pierderile mari de lichide prin vărsături şi diaree determină o scădere a greutăţii corporale. cîntăriţi zilnic. cu ocazia stabilirii toleranţei iată de hidraţiide carbon la bolnavii diabetici.nului apa acumulată se eliminfl. pentru ca. atunci va fi cîntărit împreună cu patul cu ajutorul unui cîntar care NU introduce sub pat. înseamnA •că lichidele ingerate sînt în cantitate mai mare decît cantitatea preş crisă. Bolnavii adulţi se cîntăresc la internare. de asemenea.I i •exprimată în kilograme şi înălţimea bolnavului.2 la bărbaţi şi 3. Scăderea bruscă a greutăţii corporale cu mărirea diurezei semnalează începerea eliminării lichidelor fixate sub formă de edeme. în unele afecţiuni sau m cursul unor tratamente este nce»i= sar ca bolnavul să fie cîntărit tu fiecare zi. Corticoterapia favorizează reţine rea apei în organism. Astfel în afect h unile însoţite de edeme (ca insufl cienţa cardiacă. Cîntărirea este obligatorie în timpul tratamentului cu medicamente diuretice. navului. iar greutatea corporală stagnează. apoi de obicei de d t •ori pe săptămînă. indicînd gradul de deshidratare a bolnavului. <• •de 4. în vederea determinării metabolismului bazai.

La adulţi. Scurgerea sanguinolentă. (Scurgerea sanguinolentă-purulentă. roşie-apoasă «au de culoare cafenie. în cantitate redusă j apare şi la fete tinere şi se datoreşte de obicei unei tulburări generale a organismului: anemie. în inflamaţiile cronice cantitatea jleucoreei este mică. Oînd această secreţie devine mai abundentă. se cons351 . Alteori. Această secreţie constituie leucoreea fiziologică. adnotarea se face în kilograme. în schimb în afecţiunile acute gonococice scurgerea este de cantitate abundentă. SCURGERILE PATOLOGICE ALE ORGANELOR GENITALE FEMININE Glandele mucoasei genitale secretă o cantitate redusă de lichid.Greutatea corporală a bolnavului trebuie notată pe foaia de emperatură. puţind ajunge pînă la 400 ml în 24 de ore. acestea au o emnificaţie patologică. Scurgerea seroasă. Scurgerea muco-purulentă sau purulentă este gălbuie sau galbenăverzuie. tulburări ovariene sau în nevropaţii. în prezenţa unei astfel de scurgeri se vor analiza cantitatea. de cantitate variabilă şi poartă numede leucoree patologică. aşa încît nu se scurge nici o dată din vagin şi deci nu pătează ifăria. aspectul şi ritmul scurgerilor. în rubrica szervată pentru acest scop. în cantitate mai redusă. fluidă. Cantitatea poate să atingă 200—400 ml caz de hidroree. apare în caz de fibrom uterin. stare limfatică etc. fluidă. cu un miros penetrant respingător. Culoarea scurgerilor poate fi albă-lăptoasă în caz de leucoree [a femeiilor tinere. pînă la cîteva sute ml. cu miros fad. roşie apoasă sau fcafenie în cazul tumorilor organelor genitale sau roşie-aprins cînd j este formată din sînge. apare în cancerul organelor genitale. Cantitatea este variabilă de la cîţiva ml. Scurgerea seroasă sau mucoasă. în condiţii fiziologice. debilitate. în afara perioadelor menstruale. apare în metritele gonococice sau după avorturi septice. care abia pătează lenjeria bolnavei. gălbuie-verzuie în caz de gonococie. greutatea corporală este sprezentată grafic pe sistemul de coordonate rezervat în mod special antru adnotarea curbei de dezvoltare ponderală a copilului. culoarea. salpinfţite. feare contribuie la procesul de autoapărare a aparatului genital faţă îe infecţii. Aspectul scurgerilor patologice este de asemenea foarte diferit. cantitatea acestei secreţii este Dedusă. la copilul mic. albă sau incoloră. foarte abundentă. viciu de poziţie a uterului. se exteriorizează ib forma unei scurgeri iritante. scurgerile sînt amestecate sau sînt armate numai din sînge .

polipi ai colului sau endometrite hemoragice. sau să indice sfîrşitul unei febre continue. datorită congestiei premenstruale. adăugarea de substanţe dezinfectante peste sau sub tampon nu este permisă căci denaturează aspectul secreţiei. Scurgerile hemoragice pot apărea sub forma unor menstruaţii prelungite şi în acest caz vorbim de menoragie. Adesea transpiraţia apare dup. Secreţiile patologice din organele genitale trebuie prezentai c medicului la vizită. Uneori se accentuează în preajma menstruaţie!. Tamponul cu secreţie se păstrează într-o tăviţri renală acoperită cu un capac netransparent. sau apare mai mult pro vocată. cu apro barea lui. tamponul va fi ars. datorită hipersecreţiei foliculare. După ce a fost văzut de medic. Transpiraţia este un fenomen fiziologic prin care organismul îşi intensifică pierderile de căldură.tată în caz de inflamaţii ale uterului şi în caz de cancer infectat Scurgerea roşie. Astfel întîlnini transpiraţia palmelor şi a plantelor în cazul bolii Basedow. Descoperirea precoce a aceastora poate să dea cheia diagnosticului sau poate preveni unele complicaţii instalate în cursul bolilor. ca în cancerul uterin. asistenta va aplicu un tampon de tifon (nu de vată) la vulva bolnavei. formată preponderent din sînge. Ritmul scurgerilor. URMĂRIREA APARIŢIEI UNOR MANIFESTĂRI PATOLOGICE în afară de comportamentul funcţiilor vitale şi vegetative. felul şi cantitatea scurgerilor se notează pe foaia de temperatură. ca în cazul febrelor intermitente. într-o cantitate exce • sivă are semnificaţie patologică. Prezentarea se face cu ajutorul a două pense. fixîndu-1 cu ajutorul unui pansament în T. Transpiraţia poate fi continuă sau periodică. asistenta va urmări şi apariţia eventuală a unor manifestări patologice. în spitalele de specialitate. Tăviţa trebuie să fin curată şi uscată. se constată In caz de avort. 352 .l un orar mai mult sau mai puţin regulat. ca de exemplu în fibromul uterin. dacă sin gerarea apare în afara pierderilor menstruale. Se întîmplă ca scurgerea să survinft la mijlocul ciclului menstrual sub forma unei secreţii de lichid clar ca gelatina. Pentru recoltarea scurgerilor. sau în cursul perioa • delor menstruale. mînuirea cu mîna ii tamponului nu este admisă. Hemoragia poate l'l spontană. Transpiraţia. el nu va fi niciodată aruncat în coşul de hîrtii. cînd vorbim de metroragie. Transpiraţia poate să aibă un caracter regional. ca de exemplu în criza pneumonică. Scurgerile pot fi continue sau pot apărea mut ales la oboseală. putînd duce uneori la deshidratare! i organismului.

Culegerea datelor semeiologice relativ pielea bolnavului cade în sarcina medicului. iar icterul melanic se caracterizează ! printr-o nuanţă neagră. în cursul diferitelor îmbolnăviri pot să apară pigmentaţii anor-| male ale pielii. precum şi în unele boli congenitale ale inimii. reducerea suprafeţei respiratorii. Cianoza poate să apară şi localizată. Prin pierderea unei cantităţi de lînge. llcterul se manifestă mai întîi la sclerotice.Culoarea tegumentelor. ele puţind avea importanţă în mersul bolii. în cursul afecţiunilor aparatului circulator însoţite de insuficienţa inimii drepte cu stază venoasă consecutivă. Astfel ea apare în afecţiunile aparatului tespirator care deranjează procesul de respiraţie. sau alterarea funcţiei [muşchilor respiratori. Coloraţia icterică poate semnala apariţia [unei boli infecţioase.c. de asemenea. Cianoza se manifestă prin culoarea albastră a tegumentelor. Coloraţia galbenă a tegumentelor apare în caz de ictere sau în irma consumării unor medicamente ca: atebrină. care fac să se acumuleze hemoglobina redusă în sînge. icterul rubin are Io nuanţă roşie asemănătoare culorii portocalei. ca de exemplu culoarea galbenă ca paiul în cancer şi [anemia pernicioasă. toaletei zilnice şi cu ocazia Hplicării procedeelor terapeutice. Eoşeaţa intensă a pielii poate să apară în emoţii. de aceea va fi raportată imediat medicului. pentru a putea sesiza modificările survenite în timpul Jnternării. trebuie să observe bine tegumentele jolnavului. în cursul efor-| tului fizic sau în caz de febră. cînd are o cauză {spastică. în pneumonie. Paloarea exagerată 'a pielii se constată în caz de anemii şi de | rigare insuficientă a pielii. Ea ge datoreşte tulburărilor de hematoză. puţind avea nuanţe sau •intensităţi diferite : icterul flavin este galben-palid. acid picric etc. Totuşi. jumătatea de faţă din jartea afectată este mai roşie. Paloarea instalată în mod brusc se datoeşte de obicei unei hemoragii. cînd circulaţia de reîntoarIcere a unei regiuni este deranjată printr-o tromboză sau compresiunea lunei vene. congestionată. culoarea cenuşie-murdar în supuraţii pulmonare cronice etc. cenuşie-murdar în ciroză hepaJtică. Ea poate apărea şi sub formă de crize. asistenta în Cazul îmbrăcării şi dezbrăcării bolnavului. ca : obstacole în calea aerului. icterul verdin este Iun icter intens cu nuanţă verde. 23 . 18 35 3 . culoarea bronzată în boala Addison. lipsind pielea de o irigare suficientă. O roşeaţă anormală ipare şi în unele afecţiuni hemoragice. culoarea brună. O paloare extremă se constată în (jazuri de colaps şi şoc datorită adunării sîngelui în vasele abdominale bxcesiv dilatate. organismul se anemiază.

boala Basedow etc. care apar uneori în meningite. Edemul poate fi localizat sau genera • liazt. cardiace. cînd staza venoasă este determinată de un obstacol în calea unei vene. boala serului. care. herpes. rubeolă. căci pielea şi ţesutul subcutanat sînt infliltrate cu serozitate. — hiperexcitabilitatea nervilor vasomotori ai pielii. varicelă. în distrofii hepatice etc. localizat mai întîi la pleoape. canceroşi. subnutriţi sau după perioade lungi de inaniţie. rujeolă. Edemul. se datoreşte stazei venoase. Edemul de culoare albă. ca dungile Trousseau şi dermografismul. însoţit de cianoză. putînd reprezenta boli infecto-contagioase.. tifos exantematic. zonă : — reacţii alergice. creează o stază generală în sistemul venos. prin insuficienţa inimii drepte. Prezenta descuamărilor are o mare importanţă în special la copiii la care bolile infecţioase însoţite de descuamări sînt mai frecvente. nu prezintă cute. se datoreşte unor afecţiuni renale. prin care bolnavul a trecut recent. sau generalizat în afecţiunile cardiace şi pulmonare. febră tifoidă. în acest ultim caz vorbim de anasarcâ. lamelară sau în lambouri şi se va raporta medicului caracterul ei exact. pielea mai palidă. Edemul poate avea şi o cauză alergică. Erupţiile cuatanate pot apărea în cursul spitalizării. 354 . compresiunea externa de către o tumoare etc. ea putînd fi: furfuracee. Pielea îşi pierde elasticitatea şi păstrează un oarecare timp urmele de presiune a degetelor. ca : urticarie. cînd vorbim de edem angioneurotic. carenţiale sau inflamatoare. Edemul survenit la bolnavi caşectici. apare ca o consecinţă a scăderii proteinelor plasmatice şi reducerii presiunii coloid-osmotice a sîngelui şi poartă numele de edem caşectic.. Edemul este un fenomen foarte frecvent în cursul bolilor renale. Se va observa caracterul descuamaţiei. localizat iniţial în părţile declivo ale corpului. El se mai numeşte şi edem albastru. Regiunea edr maţiată este mai voluminoasă. Descuamaţiile trebuie observate cît mai precoce. neuraste nie. Erupţiile cutanate. Edemul de culoare roşie localizat în jurul proceselor inflamatore poartă numele de edem inflamator. ele putînd semnala o boală infecţioasă. Erupţiile cuatanate pot fi determinate de : — boli infecţioase acute : scarlatină. regiunea şi timpul în care a apărut.Edemul. lucie şi mai străvezia. Recunoaşterea ei poate contribui la stabilirea diagnosticului bolii actuale. tuberculoşi. El poate fi localizat. apoi In organele genitale. ca : tromboza. Ele trebuie observate şi semnalate imediat medicului. erizipel şi erizipeloid. Descuamaţiile.

musculatura trunchiului. beladona. Ea nu are dreptul de a face încercări sau tentative de mişcări cu părţile paralizate. chiar exagerat. cînd vorbim de pareze. mişcările pasive se pot executa cu o ampliI udine mult mai mică. cînd apare fenomenul de inconI inenţă urinară şi de materii fecale. dimpotrivă. mai mult musculatura distală. Hemoragiile cutanate pot fi însoţite de hemoragii ale mucoaselor : «tpistaxis. se datoresc uneori stazei venoase. Ele apar în cursul bolilor infecţioase acute.. Caracterul lor hemoragie se diferenţiază de erupţiile conjjoBtive prin faptul că nu dispar la presiunea digitală. căci pot fi semnale de alarmă a unor stări hemoragipare sau septice foarte grave. Parezele şi paraliziile. Niui sub formă de plăci hemoragice de extindere mai mare. membrul atins este spastic. moale. membrul paralizat este flasc. în primul caz este niins neuronul periferic. Hemoragiile cutanate pot apărea de la o zi la alta. aceasta puţind duce la agravarea Hlării bolnavului. ceea ce se traduce prin retenţie de urină iji fecale. bromul. Hemoragiile de la nivelul pleoapelor şi conjuctivelor. punctiforme. sau numai anumite KTiipe musculare. în afecţiunile însoţite de insuficienţă hepatică. sau poate fi total. fiind determinate de tulburări de coagulare a sîngelui. apoi dacă interesează un membru în întregime. denumite peteşii. melenă etc. Paraliziile membrelor pot fi însoţite de paralizia musculaturii vezicii urinare sau rectului. Paraliziile pot fi periferice sau centrale. în bolile organelor hematopoieU»'. în caz de avitaminoză. lipsit »!(»tonicitate şi mişcările pasive pot fi executate cu o amplitudine mult mai mare. numite echimoze. Ea trebuie să ştie să localizeze deficitul motor la : membrele interioare. de o modificare cantitativă sau funcţională a trombocitelor sau de o fragilitate capilară exagerată de natură toxică sau infecţioasă. în al doilea caz. superioare. hematemeză. hemoragii gingivale. cu tonusul păstrat. Pot apărea sub formă de hemoragii mici. Deficitul motor poate l'i parţial. ovalare sau rotunde.o. salicilatul. precum şi în cursul intoxicaţiilor medicamentoase. 355 . Ele trebuie :• recunoscute în faza precoce. Asistenta va observa dacă se instalează tulburări de motricitate la bolnavul îngrijit. care apar in cursul acceselor de tuse. sau de paralizia sfincterelor. inorfina şi uneori antibioticele. ca : chinina.— acţiunea toxică şi de sensibilizare a unor substanţe medica[inuntoase. cînd vorbim de paralizii. iodul. muşchii feţei etc. Asistenta adună datele privind paraliziile şi parezele exclusiv prin observaţie. antipirina. în acest ultim caz se va orienta dacă paralizia interesează mai mult musculatura proximală a membrului atins sau.

căci numai prin această strînsil colaborare între asistentă şi medic se va putea urmări într-adevăr ştiinţific starea bolnavului. anginele. . pînă la vizita medicului îl uită). de multe ori. tulburările do sensibilitate. bolnavului.Asistenta trebuie să fie atentă la orice manifestare patologică u. ca şi orice simptom subiectiv semnalat de bolnav (po care acesta. modificările aspectului limbii. trebuie siv fie aduse la cunoştinţa acestuia.

contribuie la crearea unui climat favorabil între bolnav şi medic. —adunarea. ajutorul asistentei la examinările clinice oRte indispensabil în cazul bolnavilor în stare gravă : astenici. Sarcinile asistentei în pregătirea şi asistarea unui examen clinic medical sînt xirmătoarele : —pregătirea psihică a bolnavului. face accesibilă medicului explorarea tuturor regiunilor organismului. verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar.PREGĂTIREA Şl ASISTAREA EXAMINĂRILOR CLINICE Şl DE LABORATOR ASISTAREA EXAMINĂRII CLINICE A BOLNAVULUI Colaborarea la examinarea clinică a bolnavului este una din sarcinile importante ale asistentei. —deservirea medicului cu instrumente. Ajutorul acordat medicului şi bolnavului în cursul examinării clinice degrevează pe acesta din urmă de eforturi fizice. somnolenţi. imobilizaţi etc. toate acestea intervenind pentru scurtarea timpului expunerii bolnavului în stare gravă la traumatismul examinărilor. —dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului. şi foarte utilă în cazul tuturor bolnavilor. adinaniici. 357 . servindu-1 •ji cu instrumentarul necesar. în acest fel. îi previne o serie de suferinţe inutile. inconştienţi. — asigurarea iluminaţiei necesare la examinările cavităţilor naturale. —aducerea bolnavului în poziţiile adecvate examinărilor.

— ciocanul de reflexe pentru luarea reflexelor osteo-tendinoasc. obiş nuit. în preajma examinărilor de orice natură.—ferirea bolnavului de traumatisme şi răceală . prin încrederea pe care i-am insuflat-o. 358 . ace şi esteziometrul (pentru cercetarea sensibilităţii pielii). atitudinea tovărăşească. eventual oglinda frontală. asistenta va izola patul bolnavului (în special la prima examinare). constituie factorii importanţi ai unei buuu pregătiri psihice. — instrumente speciale în funcţie de natura examinării şi do recomandările examinat rului (valve vaginale. Bolnavul nu trebuie niciodată indus în eroare căci astfel va pierde încrederea Iu noi. ca : examinarea urmi articulaţii inflamate. —aşezarea bolnavului în pat după examinare şi facerea patului. — Adunarea. sau pentru delimitarea cîmpurilor destinate iradierii cu raze Bontgen. obţinînd cooperarea lui activii ta reuşita şi operativitatea examinărilor. — o panglică-metru de măsurat pentru determinarea circum ferinţei abdomenului în caz de ascite. —stetoscopul şi o bucată de tifon pentru auscultaţie directă . —tensiometrul cu fonendoscop propriu. —mănuşi sterile de cauciuc. produselor patologice.1 reflecte dorinţa permanentă de a-1 ajuta. Pentru examenul clinic medical. verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar examinării clinice medicale. asistenta pregăteşte următoarele : —o învelitoare uşoară de flanelă. Ţinînd seama de simţul pudorii. despărţindu-1 cu un paravan de celelalte paturi. asisteuU trebuie să lămurească bolnavul asupra caracterului inofensiv al examinărilor. căutînd să se reducă la minimum durerile care eventual trebuie provocate prin unele manopere simple. Dacă însă cunoaşte esenţa şi importanţa examinărilor. compreselor utilizate.). ceea ce linişteşte pe mulţi bolnavi. — un creion dermatograf pentru notarea pe piele a limitelor anumitor organe. exsudate pleurale. în special la copii etc. crearea climatului favorabil. Atitudinea ei faţă de bolnav trebuie . —un termometru. va suporta mult mai uşor suferin ţele cauzate de diversele explorări. diferitele segmente ale corpului. vaselină. — o tăviţă renală pentru depunerea mănuşilor. —spatule linguale sterile. palparea unui abdomen dureros etc. o lanternil electrică (pentru examinarea reflexului pupilar şi cercetarea cavităţilor accesibile) . specul nazal etc. j — Pregătirea psihica a bolnavului încadrează în muncal < « se i educaţie şi de liniştire pe care asistenta o duce cu bolnavul din in» mentul primirii lui în secţie. a extremităţilor în caz de edeme..

cu ocazia examinării. pentru a putea fi observate şi tegumentele de pe faţa posterioară a corpului. utilizînd metoda descrisă la capitolul indicat (vt-xi voi. însă este bine ca să îmbrace pe \ toai'eurs cămaşa. Asistenta va sta în faţa medicului de cealaltă parte a patului. el trebuie adus totdeauna în poziţiile cele mai adecvate observaţiei. La examenul obiectiv însă. atît munca medicului cît şi eforturile bolna vului. bolnavul să-şi golească vezica. axile. Pentru examinarea organelor genitale şi a membrelor infe rioare se vor îndepărta şi pantalonii.flmivc. în acest timp. umeri. asistenta va acoperi toracele bolnavului cu \\l\\ prosop curat şi uscat. Bolnavul nu trebuie să stea complet dezvelit în Iutii oricărei examinări. Asistenta va avea grijă ca. Instrumentele vor fi verificate în ceea ce priveşte funcţionalitatea i. trăgînd în jos învelitoarea pînă la simfiza jmbiană. — Dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului se vor face după princiarătate în capitolul „îngrijirile generale acordate bolnavului". asistenta va ajuta să se întoarcă. însă dezvelirea parţială a suprafeţelor de examinat prin tragerea şi răsucirea cămăşii la gîtul bolnavului. bolnavul va sta în poziţia cea mai comodă pentru el. II). Pentru examinările . 359 . torace. Examinarea se începe prin luarea anamnezei. se va scoate cămaşa sau pijamaua.— două prosoape curate şi săpun pentru spălarea mîinilor.brăearea nu trebuie făcută neapărat deodată. Urina nu va fi aruncată pînă la d i «poziţia medicului. loliiavii trebuie dezbrăcaţi complet. inspecţia generală se va face aducînd bolnavul în decubit dorsal. îmbrăcarea şi dezbrăcarea trebuie dcctuate cu foarte mult tact şi fineţe. pledurile şi plăpumile vor fi împăturite la Mipătul distal al patului. însă Hir. După terminarea examenului clinic. La [iluminarea abdomenului. înainte de începerea examinării. La nevoie. căci aceasta poate ascunde o serie de simptome importante. pentru a nu provoca dureri sau mişcări inutile. pentru ca la nevoie să poată fi examinată la laborator. sau dezvelirea parţială a abdomenului la bolnavul îmbrăcat lui trebuie practicată.ii superioare a corpului: gît. ffcvu cu instrumente o depune pe noptiera bolnavului. apoi vor fi aşezate pe o ta viţă utilizată numai pentru acest scop învelite cu un şervet. membrele supe. —Aducerea bolnavului în poziţia adecvată examinării şi spriji nirea lui uşurează mult. paitea inferioară a corpului [tliuînînd acoperită cu învelitoarea de flanelă pînă la ombilic. pentru ca globul vezical să nu inducă în eroare pe medicul examinator. Astfel. în cursul examinării. spre exemplu. bolnavul trebuie să fie îmbrăcat în rufăria de spital.

faringeluişi amigdalelor.Examinarea capului. i capul înapoi. cu ajutorul unei lămpi sau Fig. Pentru examenul mucoasn cavităţii bucale. examinarea se va continua în poziţie şezînd. fiind sprijinit de asistentă. lanterene electrice aşezată la stînga medicului. ridicîndu-1 în poziţie şezînd. în acest fel. ţinînd bine bolnavul şi eliberînd prin aceasta suprafaţa toracelui pentru examinările medicale. 166). bolnavul va aplec. 166. O dată ridicat. La nevoie. razele de lumină se vor reflecţii foate bine în cavitatea cercetată. el va sprijini capul pe umărul asistentei (fig. După terminarea feţelor anteioară şi laterală ale toracelui. asistenta coboară mîinile din regiunea omoplaţilor pe treimea superioară a braţelor. Li înălţimea urechilor lui. care se va aşeza po marginea patului faţă în faţă cu bolnavul şi îl va sprijini din regiunea omoplaţilor cu ambele mîini. ambele mîini. de o pate şi de alta. limbii. — Sprijinirea bolnavului grav la examinarea spatelui.i nevoie iluminarea cavităţii examinate. Asistenta va asigura l. Bolnavul se va ridica din decubit dorsal singur sau cu ajutorul asistentei. gîtului şi a cavităţii bucale se poate face In decubit dorsal sau în poziţie şezînd. bol navul va fi ridicat în poziţie şezînd împreună cu pernele. în cazuri foarte grave. atunci înapoia şi la stînga bolnavului. sub caro asistenta introduce. sau dacă acesta examinează cu oglindă frontală. în nici un ca/ nu se admite ca bolnavul să fie ridicat trăgîndu-1 de una sau de ambele 360 . Examinarea organelor toracice la bolnavul grav — deosebit de ordinea obişnuită a examinării clinice — se va începe în decubit dorsal.

^ în cursul examinării. iiHistenta aplică banda tensiometrului pe braţul bolnavului. imediat după examinarea toracelui. ea va ajuta liolnavului de a aduce membrele în poziţia adecvată luării reflexelor. cu o pernă sub cap. Examinarea sistemului nervos va cere asistentei să sustragă la nevoie atenţia bolnavului de la încercările medicului de punere în evidenţă a reflexelor osteo-tendinoase. în cazuri extreme ca: hemoragia organelor interne. pentru a relaxa musculatura abdominală. pentru a permite medicului palparea organelor intraabdominale. Ea prezintă apoi medicului mănuşa de cauciuc. bolnava va fi culcată în poziţie ginecologică : în decubit dorsal. Pentru aceasta. ea va iijuta bolnavul de a se scula din pat şi-1 va sprijini în timpul mişcărilor j>o care medicul i le va cere. Pentru examinarea axilelor şi a feţelor laterale ale toracelui.olnavilor tuberculoşi cu leziuni deschise li se va ţine. asistenta va ridica membrele Miperioare ale bolnavului deasupra capului. un şervet la gură. La femei grase cu glande niiiimare ptozate. în acest fel se evidenţiază bine feţele laterale ale toracelui ţi abdomenului. lăsînd libere numai părţile utrict necesare pentru examen. Pentru delimitarea matităţii ficatului şi a H plinei. i'. aducînd în acelaşi timp mina la ceafă.inîini. Mai departe. se solicită bolnavul de a nu încorda muşchii pereţilor abdominali. Pentru examenul ginecologic. Pentru tactul rectal. în vederea acestui scop. ( ' u ocazia cercetării echilibrului şi a motricitatii membrelor. pentru a nu respira în faţa ei sau a medicului examinator.. lubref la/ă cu vaselină degetul cu care se face tactul şi solicită bolnavul să-şi relaxeze musculatura anală respirînd profund în cursul examinării. în poziţie genupectorală. în timpul •xaminării. medicul va examina numai faţa anterioară şi feţele laterale ale toracelui. se va renunţa la examinarea feţei posterioare a toracelui şi a regiunii renale. bolnavul ntînd în decubit dorsal. în acest caz. infarct miocardic. respectiv drept. cu coapsele flectate pe abdomen. asistenta va întoarce bolnavul — la cererea medicului — în decubit lateral stîng. cu genunchii îndoiţi şi coapsele 361 . sau. dacă starea generală ii bolnavului o permite. pericol de embolii etc.ipul lateral. asistenta va culca bolnavul în decubit lateral stîng. Examinarea organelor toracice se completează cu măsurarea 11 usiunii aiteriale. asistenta va veghea ca bolnavul să întoarcă • . Examinarea organelor abdominale se face în decubit dorsal cu braţele întinse şi relaxate de-a lungul corpului şi membrelor Inferioare îndoite din genunchi. ridicarea sinilor se va face cu ajutorul unui prosop r u rât. H va fi acoperit cu o învelitoare de flanelă. îl ajută la îmbrăcarea acesteia.

Masa. 167. fie spontan. are o tăviţă mobilă. Bolnava se acoperă cu învelitoarea de flanelă. care asigură . 167). medicul va cere la nevoie valv<>lo vaginale. După efectuarea examenului digital. Sub placa de şezut.bolnavei o poziţie comodă. pentru examinări minuţioase HUII intervenţii pe organele genitale feminine. însă. în vederea c •••arii vizibilităţii către colul utrin şi fundurile de sac ale vaginului. cu care va îndepărta pereţii vaginali. se utilizează masa ginon. Asin. fiind prevăzută cu un cadra basculant. Asistenta ajută medicul la îmbrăcarea mănuşilor sterile de cauciuc şi solicită bolnava să-ţl relaxeze musculatura pereţilor abdominali prin respiraţie adîncă. ~ Masă ginecologică. lăsînd libere uumul organele genitale externe şi abdomenul. iar piciorul sprijinindu-se pe rezemătoarg speciale.îndepărtate. fie prin sondaj sau clismă. Fig. Această poziţie poate fi realizată în patul bolnavei HUII pe orice masă de examinare. Examinarea propriu-zisă trebuie să fie precedată de goliroiv vezicii urinare şi a rectului. legate mai sus de genunchi. 362 . poate fi înclinată pînă la 30°. membn>ln inferioare fiind menţinute în poziţia necesară prin jartierele de fixai o. logică (fig.

ca iii manipularea sursei de lumină artificială. Ea trebuie să observe cu atenţie mişcările medicului. a acelor. legate strict tic stilul de muncă şi gradul de exigenţă a medicului.F t i 'i nta va prelua valvele vaginale. trebuie executate la Fig.i. 168. Predarea spai ulei linguale la momentul •xaminării cavităţii bucale. precum şi ăeseri'ea medicuui cu instrumente ' •r o atenţie permanentă din lartea asistentei. colul uterin şi fundurile de sac ale < nginului.vea mănuşilor de cauciuc de pe mtna medicului. pereţii vaginali. « •u care poate contribui la momentul opoitun la examinarea bolnavului. aplicarea Tensiometrului pe braţul bol-. manoperele sau mişcările respective. asistenta trebuie să cunoască bine ordinea cronologică a unui examen clinic. fixîndu-le în poziţia cerută. ajutorul dat la îmbrăearea şi dezbrăcarea mănuşilor tio cauciuc. — Instrumentele şi materialele cesare In timpul vizitei medicale. pentru a prevedea necesităţile de instrumente şi de ajutor manual. a • iocanului de reflexe la exami narea reflexelor osteotendinoase. pînă ce medicul va cerceta. momentul oportun.ceasta o serie de deprinderi şi gesturi profesionale. deservirea medicului eu valvele vaginale sau cu alte mstrumnte cerute de natura examinării pe care o execută. oglinzilor sau al altor instrumente. — Ajutorul acordat de asistentă în cursul examenului clinic trebuie să ferească bolnavul ăe traumatisme şi oboseală. exact atunci cînd medicul are nevoie de instrumentele. După terminarea examinării. asistenta va ajuta la îndepări . cu ajutorul tampoanelor. navului. bucăţelelor de \ ntă şi a eprubetelor umplute « • u apă caldă şi rece la exami narea sensibilităţii tactile. Executarea 363 . Colaborarea îndelungată a medicului cu asistenta creează la .i. duleroase şi termice. Mănuşile împreună •u instrumentele folosite vor fi <lepuse în tăviţa renală. Asigurarea ilminaţiei nece<re pentru examinarea cavită'ov naturale. Din acest motiv.

utilizarea forţelor sale fizico peste măsură. obosesc bolnavul repede. îngrijeşte ca pînă la ora vizitei rezultatele de laborator să fie aduse şi ataşate la foile de observaţie ale bolnavilor. măsurile ce trebuie luate imediat în interesul bolnavului. pînă la începerea "vizitei. cu geamurile închise. saloanele să fie curăţite şi aranjate în ordine. care stă în permanenţă lîngă bolnav. Badiografiile. cu această ocazie se discută diagnosticul bolnavului. Asistenta va supraveghea îngrijitoarele şi infirmierele ca. Din acest motiv. dacă s-au făcut. perioada în care se găseşte boala lui. După terminarea examinării clinice. Aceste instrumente şi materiale sînt identice cu acelea utilizate pentru examenul clinic. ASISTAREA VIZITEI MEDICALE Colaborarea medicului cu asistenta este foarte strînsă mai ale H în cursul vizitei medicale. asistenta pregăteşte pentru 364 . precum şi adnotările relativ la medicaţia şi alimentaţia bolna vilor. bolnavul va fi aşezat în pat.unui examen nesistematic. impunînd întreruperea examinării. starea generală. rezultatele examinărilor metabolismului bazai. La secţiile chirurgicale. în legătură cu vizita. asistenta are următoarele sarcini: — Pregăteşte salonul şi bolnavii. Se va evita circulaţia în timpul cît bol navul este dezbrăcat. neglijarea sprijinirii bolnavului în poziţiile necesari* cerute de reuşita examenului. dacă specificul bolii nu impune o altă poziţie. foile de tempera tură. electrocardiografiile. — Pregăteşte şi distribuie foile de observaţie. Tot acum se stabilesc planul tratamentului. vor fi de asemenea pregătite împreună cu foile de observaţie. care cere bolnavului repetate eforturi pentru aşezarea şi ridicarea din pat. Dacă coridoarele nu sînt încălzite sau tempe ratura aerului este mai rece. precum şi examinările complementare care trebuie executate. Dezbrăcarea bolnavului pentru examinare se va face în camere încălzite la temperatură corepunza toare. vizita este un moment hotarîtor în tratamentului bolnavilor şi asistenta. 168). precum şi ale celorlalte examinări complementare de laborator. lăsînd descoperite numai porţiunile din corp exii minate în acel moment. — Pregăteşte şi controlează starea de funcţionalitate a instru mentelor şi materialelor necesare pentru vizita (fig. el va fi acoperit totdeauna cu o înveli toare de flanelă. putînd provoca şi o agravare a bolii sale. în poziţia preferată de el. Bolnavul va fi ferit şi de răceală. bolnavii să fie reîntorşi de la labo ratoare sau săli de tratamente şi să fie culcaţi în paturile lor. are rolul ei bine definit în informarea medicilor la patul bolnavului.

împiedicînd deranea medicului prin chemări la Uţfon. se constată efecte favorabile. menţionînd eventualele manifestări neobişnuite observate în • ursul supravegherii. pentru ontuale recoltări bacteriologice. Asistenta va raporta din nou medicului. informaţii cerute de restul rsonalului. dimpotrivă. infirorelor etc. — Informează medicii asupra Fig.re a trecut de la vizita ante-11 oară. nu Iraţi" (fig. —Asigură liniştea necesară în timpul vizitei. rezolve problema fără a deranja • in la vizită persoana chemată. a surorilor MI a asistentelor de la vizită. Asistenta va arăta modul cum au fost aplicate prescripţiile medicale. să nu se •cupe de lucrul de mînă sau cu M de îndeletniciri care ar putea susi ruge atenţia medicilor. \sistentavasolicita medicul pen ii u întreruperea vizitei numai în '. anumite date referitoare la starea Minerală a bolnavului chiar dacă ele au fost înregistrate în foia de l («mperatură în caz că ele prezintă o importanţă deosebită prin ampli365 .ţită şi măsuţa rulantă de pansamente. precum şi felul în care bolnavul a reacţionat la uiwstea.ivilor în cursul perioadei de timp < :«. cu ocazia vizitei. 169). a îngrijitoarelor. sa nu citească. asisuta se va interesa asupra mo' velor chemării. să nu • plimbe.ită ar fi cliemat la telefon. n. dacă a prezentat intoleranţă faţă de medicamente sau. întrucît aici unele pansamente •r fi desfăcute în cursul vizitei. intrarea şi ieşirea •Inavilor. — Asistenta se îngrijeşte de i arii generale şi comportării bol.liniştea necesară în timpul vizitei medicale. i Mea cineva din participanţii la i/.n de urgenţă. Este bine dacă asistenta pregăteşte utru vizită şi cîteva medii de cultură cu tampoane sterile. 169. Bolnavii vor fi 'struiţi în prealabil ca în cursul /atei să nu discute între ei. ea va afişa pe uşa salonului ^pectivo tablă pregătită în prei ibil cu instripţia „Vizită. pentru a încerca i. în vederea acestui i>p.

ijină po coi i • în cursul examinărilor şi asigură iluminaţia necesară ca şi în • " oricărui examen clinic. şi prezintă medicului urina. — Dezbracă bolnavii şi acordă asistenţa necesară pentru minările clinice. Sarcinile pe care le primeşte le notează imediat în n ' de vizită. piinl. — îmbracă bolnavul dacă a fost dezbrăcat. exactă. scaunul.tudinea sau intensitatea lor (de exemplu. în tot cursul vizitei. 366 .. chiar fără să fie solicitată p> > • acest lucru. precum şi modul de administrare să va repeta valorile cantitative în faţa medicului.completa formularele de recoltare. Eeylativ la med va înscrie exact felul medicamentelor ce vor fi administrate. vărsăturile. pentru recoltările de produse biologice \ \ .ţii contradi' ' cu superiorii şi cu tovarăşii de muncă. aduce bolnavii în poziţie adecvată. ca efectuarea unei clisme sau aplicare^ unei coni| le execută imediat. asistenta va evita discu. deserveşte medicul cu instrumentele de pe tiu vizită. atunci va confrunta notele din caietul de vizită cu inenţl unea medicului de pe foaia de temperatură. căci gest sau comunicare în şoaptă creează bolnavului stări de suspi' în legătură cu o reală sau închipuită înrăutăţire a sterii sale. îl aşază lnn|ini comod în pat şi reface patul după pocedeul obişnuit. în raport cu necesităţile. va cere completări de la medicul de salon sau de la medicul de gardăi». igputa bol un — Preia toate indicaţiile şi prescripţiile relative la med n alimentaţia. oligo.dica de piedm bolnavii planificaţi pentru trimiteri la examinări complementarei IM dimineaţa următoare etc. Datele care trebuie an< în faţa bolnavului vor fi comunicate în afara salonului. va nota în con. destinat numai însemnărilor de acest fel. spi. ca şi preferinţele bolnavului în ciulii * permis de dieta prescrisă. hidratarea şi alte procedee de îngrijire şi de tratiu precum şi asupra examinăiilor complementare ce irnai trebuie tuate bolnavului şi pentru care acesta trebuie sat fie pregill asistentă. crizele dureroase ettc. pe altele le pregăteşte în vederea executau la termenul fixat. — Dacă i s-a cerut dinainte sau ea consideră raecesar. vărsăturile. Po mai simple.sau anuria. Astfel. iar dacă nu reuşeşti» tHi se lămurească nici pe această cale. Eegimul. împreună cu con>| ţările speciale ale medicului. vor fi de asemenea notat© în caiet.). pulsul foarte aonci. După terminarea vizitei asistenta totalizează sarcinile pe le-a notat în caietul ei şi le clasifică în ordinea urgenţei lor. orarul. Dacă asistenta nu este sigură de dozajul vremnui medicatiiwlit prescris.

îmbogăţeşte simptomatologia bolilor cu o serie de elemente . . prei i i n şi a purtătorilor de germeni. examenele de laborator au rol în i rnfllaxic.reflectă obiectiv evoluţia bolii .ajută la aprecierea eficacităţii tratamentului .iei bolilor. ele constituie un ajutor preţios. produsele vor fi recolrespectînd normele prescrise şi trimise la laborator în condiţii asigură sosirea lor în stare nemodificată. asistenta Aplica totdeauna dispoziţia medicului cu gradul ierarhic mai RECOLTAREA PRODUSELOR PENTRU EXAMINĂRILE DE LABORATOR l'îxamenele de laborator exprimă prin metode obiective modifi-i" Kiirvenite în morfologia. de multe ori necesar u stabilirea diagnosticului.il în următoarele : .clarifică diagnosticul diferenţial faţă de tablouri clinice ţluilare . majoritatea recoltărilor fac parte din i iile exclusive ale asistentelor. . .prin depistarea la timp a unor cazuri de boli infecţioase. . instituirii tratamentului şi urmărirea it. . 367 . din acest motiv ele trebuie să aibă • ştiute precise şi manualitate corespunzătoare.confirmă vindecarea bolnavului . NORME GENERALE DE RECOLTARE A PRODUSELOR PATOLOGICE Produsele recoltate în vederea analizelor de laborator constituie irialele de analizat.atrage atenţia asupra pericolului instalării unor complicaţii .Ducă prescripţiile medicale formulate de medicul secundar. . .ajută la precizarea prognosticului .informează asupra gravităţii cazului . Ele pot fi produse normale sau patologice.confirmă sau infirmă diagnosticul clinic . rost motiv. Dacă efectuarea analizelor cade aproape exclusiv în sarcina : (i ' Dualului de laborator. Pentru obţinerea unor rezultate corecte. Obiectivitatea şi deci utilitatea rezultatelor de laborator depind $B tloi factori de bază : recoltarea produselor biologice pentru analiză şi tifoctuarea analizelor. Importanţa examinărilor de laborator se concre-|ft«t»v/. . i'iirialist sau de medicul primar nusînt în concordanţă. fiziologia şi biochimia organismului.

Este deci justificat să se oblige bolnavul să nu mănînce pînă la recoltare. condiţii care pot falsifica în mare măsură analiza respectivă. La fel trebuie ştiut că la ora obişnuită a micului dejun. — pregătirea instrumentelor şi utilajul necesar. influenţează numărul globulelor albe şi modifică compoziţia chimică a sîngelui. mai sînt necesare şi alte precauţii pentru fiecare recoltare în parte. să fie ferit de influenţa impresilor noi ale zilei. — cantitatea de produse necesare analizelor cerute. Avînd în vedere că de multe ori aceleaşi recoltări trebuie repetate în cursul bolii. — pregătirea sticlăriei în care se adună produsele. Bolnavilor conştienţi sau însoţitorilor. în amîndouă cazurile. pe cît posibil. — tehnica specială a diferitelor recoltări. cînd bolnavul nu s-a sculat din pat. că aceasta contribuie hotărîtor la stabilirea diagnosticului şi tratamentului. asistenta trebuie să cunoască : — pregătirea bolnavilor pentru recoltare. Pentru buna reuşită a examenelor de laborator. Ei trebuie să fie convinşi că recoltarea se face în interesul lor. a umblat sau s-a ocupat de alte îndeletniciri. Bolnavii agitaţi vor fi liniştiţi prin cuvinte potrivite sau la nevoie pe calo medicamentoasă. — amblarea probelor recoltate şi transportul lor la laborator. Unele recoltări se fac pe nemîncate. ştiut fiind că alimentaţia provoacă secreţia de suc gastric. iar altele de medic ajutat de asistentă. Pentru aceasta asistenta trebuie să folosească metode cît mai blînde şi mai puţin traumatizante. Aceste recoltări vor fi deci executate dimineaţa. sau după ce bolnavul s-a spălat. bolnavul trebuie să fie pregătit pentru recoltare. aşteptînd mîncarea. Pînă la luarea probei respective bolnavul să nu facă mişcări. pudoarea bolnavilor. Pe lîngâ pregătirea arătată. 368 . Pregătirea bolnavului pentru recoltare.Indicaţia pentru recoltarea produselor este dată de medio \ totuşi asistenta trebuie să cunoască esenţa analizelor care se cer. să nu se spele cu apă rece. avînd în vedere că unele recoltări sînt executate în întregime do asistentă. alese de la caz la caz. — etichetarea recipientelor cu produsele recoltate. Rezultate bune se vor obţine numai dacă această muncă de lămurire este însoţită cu manopere cît mai puţin dureroase şi neplăcute. se produc aproape aceleaşi modificări în organismul lui ca şi atunci cînd alimentele au ajuns efectiv în stomac. respectîndu-se. aceasta să nu se facă după ora micului dejun. să nu fumeze. li se va explica necesitatea analizelor. bolnavii bine pregătiţi vor ajuta ei înşişi asistentei în efectuarea lor.

în unele cazuri este bine dacă se Indică şi scopul pentru care se cere examenul. adresa exactă a bolnavului. ca sucul gastric sau duodenal. fără a se murdări partea exterioară a acestora. natura produsului. Produsele biologice trebuie recoltate în cantitate suficientă pentru analiza cerută. pentru unele examene serologice no vor menţiona şi vîrsta. uscat şi steri-liy-at. sau după un regim alimentar special. ca de exemplu. analiza cerută.Alte recoltări. recoltarea sîngelui pentru funcţiile hepatice cu bromsulfoiiftaleină. asistenta trebuie să aibă o evidenţă a bolnavilor care vor fi pi'cgătiţi pentru examene de laborator si să îi supravegheze înainte i Ic. Vasul în care se face recoltarea trebuie să fie curat.c. Aceste date sînt absolut necesare din punct de vedere epidemiologie. . Numărul vasului se poate scrie direct pe sticlă cu un creion dermatograf sau ni cerneală specială (soluţie saturată de fuxină în alcool). diagnosticul ••linie. Mai bune HÎnt însă etichetele lipite. ca de exemplu recoltarea materiilor fecale pentru punerea în evidenţă a hemoragiilor oculte sau probele de digestie. Bonul însoţitor trebuie să cuprindă : numele iji prenumele bolnavului. Pregătirea instrumentelor. recoltare.MI notează şi spitalul care trimite produsul. pe lîngă aceste date. trebuie să cuprindă şi date mai amănunţite despre bolnav. nici nu se pot efectua dacă bolnavul a mîncat înainte. după normele indicate pentru fiecare produs ţi analiză în parte. Etichetarea vaselor trebuie făcută cu mare grijă. Sînt cazuri cînd bonul însoţitor. ia 369 . Bonurile de cerere trebuie completate citeţ cu toate datele. circum-Hcripţia medicală şi întreprinderea sau instituţia unde acesta lucrează. înainte de recoltare. cu urmări foarte grave pentru bolnav. sexul. în nici un caz nu este permisă folosirea etichetelor volante sau rău ataşate. vasele se vor eticheta. Sînt cazuri cînd recoltarea respectivă trebuie executată după mlrninistrarea unor medicamente sau substanţe chimice. Produsele recoltate vor fi introduse în vase separate pentru fiecare analiză. Din acest motiv. indicîndu-se numărul bonului însoţitor. Dacă produsul recoltat trebuie să fie trimis într-un alt laborator. numărul salonului şi al patului. Eecoltarea se face după ce tot materialul necesar a fost pregătit. Nerespectarea normelor de pregătire atrage după sine rezultate false de laborator. Astfel. de la fiecare bolnav. utilajului şi a sticlăriei necesare pentru recoltare. ii . data recoltării şi numele aceluia cate a făcut recoltarea. ştiind că un produs care şi-a pierdut eticheta nu poate fi folosit..

). dacă acest in nu au fost îndepărtaţi printr-o toaletă şi dezinfecţie genitale. 3. autoclavare sau prin căldură uscată. produsul so va transfera în recipient cu foarte mare grijă pentru a evita supra infectarea.La produselo caro au fost recoltate pentru examene bacterioln gice nu so vor adăuga substanţe antiseptice sau fixatoare. Produsele se pot suprainfecta : — cu germeni străini proveniţi de la bolnav. Produsul se mai poate infecta din aer daca a fost lăsat mai mult timp în contact cu aerul sau cu obiectele din jur sau dacă transportul nu S-a făcut în condiţii corespunzătoare. în timpul recoltării. pentru recoltarea sterilă a produselor se vor respecta următoarele norme : 1. cutii Petri. — cu germeni proveniţi de la asistentă. va fi evitată prin adăugare Iu produs a unei cantităţi reduse de ser fiziologic izotonic steril. ploşti etc. 2. fla coane.) curate sau sterilizate la Poupinel. Recoltarea se face numai în vase (eprubete. iar vam-hi se vor steriliza la autoelav. Prin urmare. Recoltarea ni condiţii sterile urmăreşte două scopuri: a) să nu se infecteze bolnavul în timpul recoltării şi b) să se evite suprainfectarea produsului recoltat. De aceeu. o hemocultură recoltată neatent poate fi suprainfectată cu stafilococi pro veniţi din gura sau nasul persoanei care a făcut recoltarea. Uscarea produselor în cazuri speciale ( i l n exemplu o cantitate mică din puroi). Se va flamba gîtul recipientului după scoaterea dopului înainte şi după introducerea produsului. să strănute sau să vorbească în timpul prelevării: — prin germenii din aer care au ajuns în materialul recoltat de Iu alte persoane. De exemplu. folosite pentru recoltare. este interzisă circulaţia altor persoane prin cameră. Un număr mare de probe se recoltează steril. De aceea. în nici un caz nu se vor întrebuinţa instrumente dezinfectate cu substanţe antiseptice (alcool. acestea vorbind sau tuşind în cameră. dar din alte regiuni sau produse. la recoltarea urmii pentru examene bact<> riologice. sublimat etc. prevăzute cu dopuri sau capac steril. — prin germenii care au rămas pe vasele şi instrumentele insu ficient curăţite şi sterilizate. Din instrumentul cu care s-a făcut recoltarea. Suprainfectarea înseamnă introducerea în produs a germenilor din afară. Se vor folosi instrumente şi materiale care au fost sterilizat» prin fierbere. urina poate fi suprainfectată cu germeni care se găsom» eventual pe tegumentele glandului sau în meatul urinar. asistenta nu trebuie să tuşească. De exemplu. avînd grijă să nu se atingi 370 . fenol.

a) Recoltarea sîngelui prin înţepare (recoltarea sîngelui copiilor) «ţ face atunci cînd este nevoie de o cantitate mică de sînge. iar vara. Produsele recoltate trebuie să ajungă ui laborator în stare cît mai apropiată de aceea în care au fost în organismul omului. ca de exemplu pentru numărătoarea elementelor figurate ale sîngelui. mai puţin expuse la lovituri şi murdărie. dacă este posibil. înţeparea va fi făcută puţin lateral şi nu chiar în mijlocul pulpei 371 . Ui ambalare trebuie să se ţină seama de felul produsului. precum şi de anotimp. Condiţiile în care se face recoltarea : temperatura camerei trebuie nil fie de 18—20e. Pregătirea şi transportul produselor trebuie făcute cu multă Tijă. La adult. a timpului de sîngerare şi do coagulare etc. pentru a evita vasoconstricţia periferică. Produsul trebuie expediat imediat după recoltare prin poştă sau mai bine cu un curier special. — în timpul transportului se va evita udarea dopurilor de vată. care va fi bine închis şi . c) puncţia arterială. de analiza curată. Iarna vesele vor fi împachetate în vată. recoltarea se face din pulpa degetelor mijlociu sau inelar de la mîna stingă. Dacă bolinavul are extremităţile reci. Din acest motiv se va ţine seama de următoarele : — produsele recoltate vor fi trimise imediat la laborator pentru . i ceasta putînd fi cauza suprainfectării produsului sau infectarea persoanei care le transportă. vată sterilă. ct. pentru evi tarea alterării materialelor. respectînd regulile speciale care vor fi descrise la fiecare produs i n parte. Expedierea materialului. — dacă produsul recoltat trebuie trimis într-o altă localitate. Pe ambalaj. în nici "n n caz nu se va flamba dopul de vată care poate să se aprindă. mîna din care se recoltează va fi introdusă temporar într-un vas cu apă călduţă.nimic dopul scos şi. RECOLTAREA SÎNGELUI Sîngele se recoltează prin: a) înţeparea pulpei degetului. între rumeguş se pun bucăţele mici de gheaţă. b) puncţie venoasă. se va scrie „material infecţios". Materialul necesar: un ac de seringă sterilizat. să fie flambat şi el. unele produse vor fi puse în lădiţe de lemn cu rumeguş l >o fund.er sau alcool. recoltarea se va face într-un vas rezistent. 4.îmbăiat într-o cutie de lemn sau metal. pentru determinarea grupelor sanguine.1 se evita alterarea. —se va avea grijă să nu se schimbe bonurile însoţitoare. dacă este cazul. hîrtie de filtru.

<<. această manoperă putînd falsifica rezultatele. fără să fie necesară stoarcerea de^H. Dacă înţepătura a fost prea supor ficială este preferabil să fie repetată. pătrunde rapid în ţesături la profunzimea reglată anterior. din vena jugulară. iar la sugari şi copiii mici. După pătrunderea acului în venă.uţlii cute aloi mal bogată. Această tehnică este executată totodeauna de medic. După recoltare se aplică un tampon de vată îmbibat în eter sau alcool pe regiunea înţepată. folosirea lui s-a restrîns mult din cauza pericolului do transmitere a hepatitei epidemice. deoarece sîngolc :i4h'l obţinut este amestecat cu limfă. pentru c:i nlu gele să ţîşnească singur. după fiecare întrebuinţare.iilin.i dezinfectează cu alcool suprafaţa care va fi înţepată. acesta fiind înlocuit cu un tub de material plastic fixat etanş de ac. uscată şi curată (vezi voi. Becoltarea sîngelui capilar poate fi efectuată şi cu acul Iul Francke. II). iar din următoarea se recoltează pentru analizele corii (. Aceste ace funcţionează cu aju torul unui resort de oţel care. folosind o seringă sterilă. Becoltarea la adult se face obişnuit din venele plicii cotului: vena medio-bazilică şi medio-cefalică. sîngele va curge prin tubul de material plastic pe rînd în eprubete ţinute sub capătul liber al tubului. Acul de puncţie sterilizat' va fi mînuit cu o pensă Pe"an sterilă pentru efectuarea puncţiei.oltaroa HO p masa uşor. La ungari 9! copii mlol. Po locul pn fect uscat se înfige acul la o profunzime de 2—3 mm. So dcgresoază cu un tampon îmbibat în otor «i api. se va şterge degetul cu o bucată de tifon şi se va activa cir culaţia printr-o uşoară frecare. în caz că se fac deodată recoltări pentru mai multe examene. deouivcK MUICIIlarlx. Dacă sîngerarea s-a oprit şi mai este nevoie de sînge pentru alic probe. sau temporală superficială. Ele trebuie sterilizate foarte conştiincios. Itocolt no poal»< faoe ijl din lobul u rodiii. căruia i s-a tăiat amboul. rocoll ' HO faoo do po fa|a planIarA a dogclului nmro do la picior. Hemoragia. care la nevoie poate fi închis cu pensa pînă se schimbă eprubetele. se opreşte repede. prin autoclavare. Tehnica recoltării. fără să provoace dureri. 372 . Locul do undo so faoo ror.. Se şterge prima picătură de sînge cu hîrtie de filtru sau cu vutft uscată. după declanşare. este de preferat utilizarea unui ac. eventual din sinusul longitudinal prin fontanela anterioară. b) Recoltarea sîngelui prin puncţia venoasă se practică dimineaţa pe nemîncate după tehnica obişnuită.

i i l cm de extremitatea lamei se atinge picătura de sînge care s-a i.o. ia o lamă perfect curată şi degresată. Prin puncţie venoasă cu seringa şi acul perfect uscate sau Halo cu ser fiziologic. pînă ce picătura se întinde într-un strat subţire şi omogen. biochimice. hematologice. în care s-a pus în prealabil 5—10 perle de sticlă. iar lama şlefuită nu trebuie ridicată decît atunci cînd sîngele «•a epuizat complet. Pentru frotiul obişnuit de sînge se recoltează şi se întinde sîngele l in o lamă de sticlă. de ml. I I ) . re se va întinde de-a lungul ei. ingolt) HO recoltează pmtlru analize. sîngele se recoltează il. Un frotiu bine executat nu ajunge la marginea lamei (fig. întinderea frotiului nu trebuie întreruptă. căci elementele figurate din sînge se suprapun şi nu mai pot fi recunoscute şi numărate. c) este subţire. ţinînd-o de marginile lungi. Frotiurile nu trebuie făcute prea groase. ci să se atingă numai picătura de sînge. Recoltarea slnflclni pentru examene hematologice şi parazito-i-c. Knl. se recoltează 5—6 ml sînge care se trec jidiat într-un balon rotund sau Erlenmeyer curat şi uscat. După dezinfectarea regiunii. Se va avea grijă să nu ajungă pînă i i Huprafaţa pielii. transparent şi are o coloraţie Kililbuie. serologieo şi bacteriologu. căci altfel răspîndirea elementelor pe frotiu va fi inegală. căci dacă este mai mic elementele albe se îngrămădesc la capătul frotiului. Se agită î r balonul timp de 5—10 minute cu mişcări circulare.«rliil(<. /». parazitolon. Se ige uşor înapoi pînă cînd marginea lamei atinge picătura de sînge. Se vor evita hemoliza şi coagularea ui. Tehnica. direct în balon.c) Itfi'nlhtrm ttngelui i>rln /)im<'/iV< artrrială io faoe dnp. se înţeapă pulpa degetului ' HO şterge prima picătură de sînge cu un tampon de vată uscată.i. Picătura de sînge nu trebuie să fie prea mare. Pentru determinarea rezistenţei globulare. liuna şlefuită nu trebuie apăsată prea tare.ru obţinerea globulelor roşii. La această operaţie trebuie respectate mai multe reguli: mişcarea trebuie să f le rapidă. Se pune 1 i na pe masă. unghiul dintre cele două lame Irobuie să fie de 45°. de grosime uniformă.irinat pe locul înţepăturii. se ia o lamă şlefuită ţinînd-o tot de marginile mai lungi se aşază înaintea picăturii sub un unghi de aproximativ 45°. în felul n sîngele se defibrinează şi nu se mai coagulează. Se împinge apoi lama şlefuită cu o mişcare uniformă spre cealaltă extremitate a primei lame (cu sînge). Recoltarea poate executa şi fără seringă. în caz contrar 373 . Sîngele defibrinat se trimite imediat la laborator. agitînd acesta în timpul recoltării.e <> metoda mai rar l'olonitu | nl voi. deoarece multe celule din sînge pot fi lezate în acest fel. idimca Ittrlml la injecţiile iutraarl. 170.

Eecoltarea sîngelui pentru celelalte examene hematologice nu intră în competenţa asistentei medicale. dacă acest lucru nu oslo posibil. cînd numărul paraziţilor din sînge este cel mai mare. 171). 170. 177 d). formînd o pată circulară. Eecoltarea se face fie cu seringa. dimineaţa pe nemîncate. timpului do sîngerare şi coagulare şi a grupelor sau guine (vezi voi. Numele bolnavului sau numărul buletinului de analiză se scrie cu un creion dermatograf pe lamă. se agită lama pentru a se usca imediat şi se zgtrie pe frotiu cu un ac sau cu un creion negru numele bolnavului şi data recoltării. prin agitare. se ridică lama şlefuită de pe lama cu picătura. I). 170 a). Lama se trimite imediat la laborator sau. Pentru examenul în picătură groa să. recoltarea sîngelui se va face în cursul accesului febril. uscată şi sterilizată. Uscarea se face ca şi la frotiul obişnuit de sînge.II se aşteaptă pînă ce ea s-a întins bine în şanţul format în lungul mar» ginii şlefuite a lamei. fie lăsînd să curgă sîngelo 374 \ . Tehnică. fiind executată de asistentul de laborator. Recoltarea sîngelui pentru examene chimice se face prin puncţio venoasă. Pentru punerea în evidenţă a plasmodiilor malariei. — întindere corectă (a şi malariei şi pentru reacţia Kudickcb) şi greşită (c şi d) a frotiului. Se continuă amestecarea picăturilor pînă ce se formează un mic cheag. cu goluri (fitf. Cu colţul unol lame şlefuite se amestecă picăturile. se mută marginea ei cu cîţiva milimetri. care este semnul unei defibrinări complete. folosind o seringă curată. Sîngele se recoltează sub formă do picătură groasă pentru diagnosticul Fig. Steuer în diagnosticul tifosului exantematic. După întinderea frotiului. se păstrează la adăpost ferit do muşte. cu diametrul de circa l cm (fig. Se vor recolta pe fiecare extremitate a lamei cîto 2 —3 picături de sînge cît mai apropiate între ele. se aplică din nou pe suprafaţa lamei şi se execută întinderea frotiului (fig. Dacă lama nu a f ost bine degresatft. Pentru determinarea vitezei de sedimentare a hematiilor. frotiul va ieşi întrerupt.

sîngele se recoltează fără anticoagulant. Seringa. după tehnica des crisă la recoltarea sîngelui pen. Se va evita utilizarea instrumentarului umed.llngur direct din ac în recipient. O seringă (mu eprubeta sterilă nu este în ^Inod obligatoriu şi curată din punct de vedere chimic. în proporţie de 2 mg pentru l ml sînge. în acest fel nu se introduc 375 . Fluorura de sodiu precipită calciul şi inhibează secreţia leucocitară.MO. Hpălat cu ser fiziologic. Oxalatul de potasiu se foloseşte la recoltarea sîngelui pentru dozarea clorului plasmatic şi globular şi pentru determinarea pH şi u rezervei alcaline. avînd ' jţrijă să se obţină un ser nehemolizat. pentru că modifică mai intens reacţia sîngelui şi raportul dintre compoziţia chimică a plasmei şi a elementelor figurate. 83 folosesc 2 mg fluorura de sodiu pentru l ml sînge. blocînd astfel atît coagularea cît şi liza globulară. în primele două cay. . Se folosesc în proporţie de 6—10 unităţi pentru l ml sînge. clor etc. avînd în vedere c. Heparina şi hirudina sînt anticoagulanţi ideali.uri."i. Pentru diferitele examene chimice se utilizează masa totală a sîngelui. Anticoagulanţii cei mai folosiţi pentru examene chimice sînt: fluorura de sodiu.ru examene serologice. în care scop se adaugă HÎngelui o substanţă anticoafţulantă. Citraţii se folosesc mai rar.). coagularea trebuie împiedicată. acul şi eprubeta trebuie să "io perfect uscate. care vor falsifica rezultatele.ă ele uu modifică starea fizico-chimică a sîngelui. la recoltarea sîngelui pentru dozarea constituenţilor neorganici. heparina şi hirudina. Instrumentele şi recipientele vor fi spălate cu apă distilată şi apoi uscate perfect. căci apa produce hemoliza globulelor roşii (fig. Determinările de laborator nu pot avea nici o valoare dacă ktngele s-a recoltat cu o seringă care conţinea resturi de substanţe phimice (glucoza. 172). Fluorura de sodiu sa foloseşte mai ales la recoltarea sîngelui pentru dozarea ureei şi zahărului. oxalatul de potasiu sau amestecul oxalat de amoniu şi potasiu. Wintrobe Np2 EDTA (etilendiaminotetraacetat de sodiu).Recoltarea stngeiui m picătură groas (. plasma sau numai serul. Dacă analiza se face din Hor.

1 nil prin înţeparea pulpei degetului sau a lobulului urechii. — ulei de parafină steril. Materialul necesar. Pentru dozarea clorurilor se recoltează 2—3 ml sînge prin punoţiu venoasă. anticoagulantă : o parte fluorură de sodiu neutră şi trei părţi oxalat de potasiu neutru. Cantitatea necesară de sînge. pentru dozarea rezervei alcaline yi pentru determinarea pH sanguin. Dozarea se face deseori în sîngele total. După recoltare cu anticoagulant. Recoltarea se face cu ac de platină. Pentru dozarea glucozei se recoltează 1—2 ml sînge prin punct ii« venoasă cu fluorură de sodiu. — o baghetă de sticlă subţire. fără provocare de stază. sîngele trebuie ferit de contactul cu aerul.1—0. Din acest amestec se folosesc 0. Eprubetă de centrifugă cu substanţa antico. Asistenta medicală trebuie să se intereseze şi să noteze înaintea recoltării şi la preluarea eprubetei care este cantitatea de sînge necesară. sau direct cu o micropipetă de 0. Amestecul de agită uşor. varin • după analizele cerute. se vor mai pregăti următoarele : — un ac lung de seringă.2 mg pentru l ml sînge.agulantă şi cu ulei de parafină este pregătită în laborator de asistentul de laborator. direct în eprubetă. recoltarea trebuie făcută printr-o tehnicii specială (fig. Pentru dozarea clorului din ser se recoltează sîngele în mod obiij nuit. 376 . Pentru dozarea oxigenului. luîndu-se toate precauţile pentru obţinerea unui ser nehemo lizat. fără seringă. — o eprubetă de centrifugă cu ulei de parafină şi substanţă. Pe lîngă cele arătate pentru puncţia venoasă. în acest caz se recoltea/it cu o micropipetă 0. Pentru determinarea sideremiei se recoltează 10 ml sînge înf r-o eprubetă fiartă şi uscată complet. sîngele se agită bine. poate fi folosită heparina sau hirudina 6—10 unităţi pentru l nil sînge sau un amestec în părţi egale de oxalat de sodiu şi amoniu (l IIIK pentru l ml sînge).2 ml sînge din pulpa degetului. din acest motiv. — o eprubetă sau un alt recipient. Ca anticoagulanl. 172).elemente minerale susceptibile de a modifica repartizarea elementului între globule şi plasmă. direct într-o eprubetă de centrifugii gradată care conţine substanţa anticoagulantă. Această recoltări» este executată de obicei de asistentul de laborator şi nu de asistent/a medicală. precum şi modul recoltării.

acesta iu se va folosi. Pentru dozarea indicanului şi a reacţiei xantroproteic.rial se va recolta sînge din j ivrtera humerală sau femurală. pentru ionograma după metoda flamfotometrică. evitînd pe cît posibil provocarea stazei venoase (i introducînd acul fără seringă. Recoltarea sîngelui pentru examene serologice. încet. Se scoate acul din venă. de l iul sînge. l ml în aceleaşi condiţiuni. Dacă aplicarea garoului este totuşi necesară.e cîte 10 ml sînge. După aceasta aplică la ac seringa unsă cu jlei de parafină şi se aspiră canHilx'itea necesară de sînge. coresHMinzătoare anticoagulantului Ude obicei 10 ml). l'rimele picături de sînge se colectează în eprubeta goală. f ară bule (1<> aer. — Recoltarea de sînge sub ulei l îl ului uric se recoltează cîte 5—6 172.Fig. Pentru analiza sîngelui ari tc. apoi se face fecoltarea din venă. fără substanţă anti| coagulantă. carac377 parafină. adaptează la seringă acul cel l lung. dozarea proteinelor totale. . în condiţii identice.Se spală seringa şi acul cu ulei de parafină steril. a fosforului mineral se recoltează cîte 5—6 ml sînge prin puncţie venoasă fără anticoatfulant. proba de disJ proteinemie. Se lasă să se scurgă l—2 ii caturi de sînge (în eprubeta n care s-au colectat primele pi-| Baghetă de shc/ă pentru d/nesfeca/ nituri) pentru a îndepărta coloa-I MII de aer din lumenul acului. a lipidelor totale. i se goleşte seringa sub stra-tul de ulei de parafină din epru-beta de centrifugă. potasiului. în celula microhiană precum şi în corpul virusurilor există numeroşi antigeni. sediului. Pentru electroforeză. Ou bagheta tio sticlă se amestecă sîngele cu Kiibstanţa anticoagulantă şi se [ trimite imediat la laborator. acesta se îndepărtează imediat ce acul a pătruns în venă. I Pentru dozarea ureei şi aci. avînd grijă ca în timpul Jlirestei manipulări să nu fugă jjiistonul şi să nu intre aer în sejl'itigă. calciului. dozarea colesterolului total şi esterificat.

Examenele serologice sînt variate. hemoliza sau bacterioliza antigenilor caro le-au provocat. 378 . în diagnosticul sifilisului. pentru a evita alterarea. care provoacă aglutinarea. reacţii de hemaglutinare şi hemaglutinoinhi bare. Vara. după cum şi modul de combinare a anticorpilor cu antigenul este variat. este necesar ca serul să fie separat după coagularea sîngelui. dozarea antistrep tolizinelor A.. ca reacţia Bordet-Wassermann.E. care au suferit modificări structurale sau do compoziţie sub influenţa unor factori etiologici şi au devenit străine de organism. O coloraţie roz denotă că serul este hemolizat sau conţine eritrocite.D. reacţii de fixare a complementului. Este recomandat ca sticlăria folosită pentru recoltări în vederea examenelor serologice să fie rezervată numai pentru acest scop. coagulare se desprinde cheagul cu o baghetă de sticlă de peretele eprubetei şi se lasă la temperatura camerei 30 de minute pentru a se produce retracţia cheagului. fac să apară în ser anticorpi variaţi.O. Un ser nehemolizat are o culoare gălbuie şi este complet trans parent. Aceşti anticorpi formaţi faţă de ţesuturile proprii alo organismului poartă numele de autoanticorpi. ca : reacţiile Citochol. precipitinele. Pentru evitarea hemolizei se vor folosi o seringă şi o eprubeta uscată sau spălată cu ser fiziologic steril (în nici un caz cu alcool sau eter).8. precipitarea. uscată şi stelirizată. trimiţîndu-1 la laborator fără globule. Anticorpi asemănători pot să apară şi faţă de unele ţesuturi proprii ale organismului. pătrunşi în organismul uman. Astfel cunoaştem reacţii de aglutinare ca : reacţia Widal şi aghi tinarea „Vi" în diagnosticul febrei tifoide şi paratiroide. cu dop de vată. Materialul pentru recoltarea sîngelui: —material necesar pentru puncţia venoasă. ca cele utilizate în diagnosticul unor viroze etc. —eprubete uscate. Eeacţiile prin care se cercetează anticorpii necunoscuţi din serul bolnavului se numesc serologice. reacţii de precipitare sau do floculare. dupil. care. se decantează apoi serul aspirîndu-1 cu o pipetă Pasteur sterilă sau se toarnă direct într-o eprubeta curată. în acest caz. reacţia Weil-Felix pentru tifosul exantematic. sîngele se lasă să se coaguleze.L. Eezultate foarte bune se obţin prin recoltarea directă în epni beta. avînd grijă ca în serul decantat să nu ajungă şi bucăţi din cheag. spre exemplu : agluti ninele. cu acul fără seringă.L.teristici pentru fiecare germen infecţios. Kahn şi Meinike şi reacţia de micro floculare pe lamă V. hemolizinele. sterile. bacteriolizinele.

în febra tifoidă şi paratifoidă. Dezinfectarea pielii se face cu tinctură de iod. Materialul necesar pentru recoltare este acelaşi ca pentru orice puncţie venoasă. sîngele trebuie recoltat şi însămînţat steril. Pentru examenele bacterie logice. Este bine dacă un ajutor ţine în mînă balonul cu mediul de cultură în 379 I I . Eprubetă mare NC astupă apoi cu un dop de vată şi se acoperă cu hîrtie legată cu hfoară. Timpul cel mai potrivit pentru recoltare este în orele de dinaintea «au în timpul frisoanelor. Sterilizarea se face la autoclav sau la Poupinel.Cantitatea de sînge necesară pentru examene serologice variază între 5 şi 10 ml. El este închis ermetic cu un dop de cauciuc şi are avantajul că poate fi transportat în orice poziţie fără riscul de a vărsa conţinutul. evitîndu-se astfel în mare măsură posibilitatea de contaminare din exterior. Un alt tip de balon mai perfecţionat are vid în interior. atunci se va solicita de la laborator medii de cultură care conţin substanţe neutralizante pentru sulfamide şi antibiotice : acid paraaminobenzoic. Pe gura acestei eprubete se va sprijini seringa. Acul este introdus într-o eprubetă de hemoliză printr-un dop de vată. Gîtul balonului şi eprubetă de hemoliză cuprinzînd acul sînt învelite în hîrtie (fig. ferind astfel vîiful acului. Prin această metodă. Dacă această recoltare trebuie făcută în timpul tratamentului <'. cînd germenii se găsesc în sînge în număr mai mare. la 150° (fig. 173). stafilococi. Hemocull. Aceste baloane sînt astupate cu un dop de vată învelit în tifon. dar sterilizarea seringii trebuie făcută cu atenţie >şi mai mare. sîngele este introdus direct în mediul de cultură. penicilinază. sîngele pătrunde mai repede. Rezultate bune se obţin folosind la recoltare un ac montat direct la balonul sau eprubetă cu mediul de cultură.ura se execută în caz de septicemii cu streptococi. hidroxilamină. Punerea în evidenţă a germenilor microbieni din sînge.are pe medii de cultură. Prin dop trece un tub de sticlă pe care este montat un tub de cauciuc. La capătul liber al tubului de cauciuc este fixat acul de puncţie armat cu mandren. recoltarea se va face înainte de a fi dat bolnavului medicamente chimice sau antibiotice. leptospiroză etc. în acesta. bruceloză. prin însămînl. cisteină şi altele.u antibiotice sau chimioterapice. 174). se va folosi o seringă de sticlă Luer de 20 ml montată <'u ac şi piston sterilizată într-o eprubetă mare. Eecoltarea se face prin puncţie venoasă. respectînd toate măsurile de asepsie. Recoltarea sîngelui pentru examene microbiologice. Dacă este posibil. poartă numele de hemocultură. Totul se sterilizează la autoclav.

Se flani bează apoi din nou gura balonului. 173. Sîngele recoltat se goleşte în balo nul cu mediul de cultură. Eecoltarea sîngelui pentru hemocultură cu seringa Luer se face numai dacă nu există baloane astfel pregătite.— Seringă pregătită pentru hemocultură.^ ~ ____~ "~ — BV//OU T u b d e c a u ciu c Fig. se leagă cu sfoară şi se aplică imediat eticheta pe balon. fără a se deplasa dopul de vată. se acoperă cu hîrtie. pentru n agăţa o picătură de bulion de extremitatea inferioară a tubului du sticlă. după 100—150 de picături se desprinde garou l şi se scoate acul din venă. Eecoltarea se faer respectînd condiţiile de sterilitate. se astupă gaura rămasă după dop. agitîndu-se uşor ca să se amestece cu mediul de cultură. ^ ~_ . se flambea/il capătul seringii şi gura balonului şi se introduce sîngele în balon. Balonul cu mediul de cultură se poate agita uşor. Se îndepărtează tubul de sticlă din balon.J e n ir h 'e Tub de s h c/â fy/ondes/ic/â ----A c y — E p riib eM v—J Fig. se astupă şi se trimite la laborator pentru a fi pus imediat în termostat. 17-1. care. C a p u şo /r . — Bulon de hemocultură. atunci cînd cade. în general. Cantitatea de sînge recoltat se apreciază după numărul picii turilor.timpul puncţiei şi urmăreşte apariţia primei picat mi de sîngo t li balon. 380 . se scoate acul de la seringă. indică pătrunderea sîngelui în tubul de cauciuc.

bulionul cu sînge pentru streptococi. culturile pot rămîne sterile. căci în caz contrar. însămînţarea sîngelui se poate face şi în apă dislilată simplă. Pentru examene inframicrobiologice se recoltează în general 5 ml sînge prin puncţie venoasă. uscate şi să nu con ţină substanţe antiseptice. Pentru prevenirea coagulării. sputa se poate recolta proaspăt sau adunată timp de 24 de ore. RECOLTAREA SPUTEI Sputa pentru examinările de laborator se recoltează dimineaţa pe nemîncate. variază după microbul pe care-1 căutăm. înainte de a expectora. sîngele se defibrinează prin agitare într-un balonaş cu perle de sticlă sau se tratează cu substanţe anticoagulante : heparină (se clăteşte seringa cu o soluţie de heparină) sau soluţie de citrat de sodiu 3. După felul examenului cerut. La nevoie. Materialele recoltate pentru examene inframicrobiologice se trimit de urgenţă la laborator pentru a fi prelucrate imediat sau se păstrează la o temperatură scăzută de +4 -------30 . cutii Petri sau în scuipătoare speciale. cînd bolnavul o elimină în cea mai mare cantitate . fie datorită numărului insuficient de germeni recol taţi. materialul recoltat trebuie să fie sputa propriu-zisă şi nu salivă din gură. în ambele cazuri. 381 . Recoltarea sîngelui pentru examene inframicrobiologice. folosite pentru hemocultură. bol navul trebuie să-şi clătească gura şi faringele cu apă. Mediile de cultură. Cantitatea de sînge necesară pentru o hemocultură imte a 10-a parte din cantitatea mediului de cultură. Dacă însămînţarea se face pentru microbi anaerobi se mai pregăteşte un vas pentru topirea mediilor Holide. un termometru pentru controlarea temperaturii apei şi un balon cu ulei de vaselină steril. Aceste vase trebuie să fie bine spălate.şi neamestecată cu resturi de alimente. pahare. respectînd condiţiile cele mai riguroase ale sterilităţii bacteriologice. în mod obişnuit se folosesc : bulionul simplu. Tnsămînţarea se face cu un ac lung sub stratul de ulei.8% (l ml la 9 ml sînge). Eecoltarea se face în vase de sticlă cu gura largă. Această propor ţie trebuie respectată. bulionul-ficat pentru brucele. bulionul glucozat. Uleiul se toarnă peste mediul lichid pentru obţinerea condiţiilor anaerobe. Imlionul-bilă sau bilă de bou pentru bacili tifici.Sîngele pentru hemocultură poate fi recoltat şi prin puncţie lirterială. fie sub acţiunea anticor pilor din sînge. avînd grijă să nu se murdărească exteriorul vasului. Această metodă este recomandată mai ales în endocardita lentă.

La aceştia. Dacă cantitatea de spută treimii' măsurată. stricnina 1%. prevenind învechirm acesteia prin păstrare în VUNII închise. în caz de tuse convulsivă. la rece şi la întuneri»1. spu recoltată proaspăt trebuie In misă la laborator. sau prin spălaţii r A stomacală sau spălătură bronşică. Pentru căutarea baciliiln Koch se recoltează 5—15 m spută proaspătă. Se v u explica bolnavului să nu înghită expectoraţia şi să nu scuipe tu batistă. 176. care sînt şi ei colorabill. Bolnavul face o şi>< dinţa de aerosoli de cel puţin / 2 3 15 minute cu 10—15 ml ser f i Fig. bolnavul trebuie să aibă o scuipătoare cu puţină soluţie antiseptică. ____Eecoltarea întîmpină greutăţi la unii bolnavi care înghit spuin (mai ales la copii) sau la acei care nu expectorează. Păstrînd spn ta mai mult timp.Bacă sputa se recoltează pentru examene macroscopice. avînd grijft să nu conţină bacilituberculoiji. Bolim vul care expectorează puţin p<m te să strîngă sputa timp «In 2—3 zile. coltării sputei îmbunătăţeau rezultatele. Vasele vor fi sterile. precum şi pentru pn pararea unui autovaccin. morţi. ci numai în acest vas. reci > l tarea se face prin frotiu faringian sau laringian. atunci recoltarea se va face într-un pahar gradat acopwll Pentru examinări citoln gice. se înmulţci < ceilalţi microbi şi bacilul Korl va fi mai greu de găsit. — Materiale necesare pentru recolziologic izotonic sau cu o solii tarea sputei prin frotiu faringian şi laringian. l tologice. bacteriologice şi para/. Plăcile cu mediul de culturii vor fi ţinute în timpul tusei în faţa copilului timp de un mimil. direct pe mediul du cultură Bordet-Gengou în cutii Petri. ţie de teofilină 3% şi sulfat "do l—tampon faringian: 2—spatala llngnală. recoltarea se va face în timpul acceselor de tuse. 382 . 3—apa distilata sterila. la o distanţă de cea 10 cm. Aerosolizarea prealabilă n».

Pentru a evita orice posibilitate de infecţie sau de eroare la o nouă recoltare. Se introduc în stomac 200 ml apă distilată lucarbonatată călduţă. Materialele necesare se pregătesc în stare de perfectă sterilitate : —sondă Faucher sau Einhorn.n Recoltarea sputei prin frotiu faringian şi laringian. după tehnica obişnuită şi se aplică la ea pîlnia de sticlă KIIU seringa pregătită. — apă distilată bicarbonatată 2% sau apă distilată călduţă (200 ml). Tamponul se pune într-o i'prubetă curată. Lichidul de spălătură se colectează în paharul sau borcanul steril. pătrunzînd cu tamponul pînă în laringe sub controlul laringoscopic indirect. Capătul celălalt al iilrmei este prevăzut cu un dop de vată. Se umezeşte tamponul de vată cu apă distilută sterilă. 175. cerînd bolnavului să tuşească. uscată. —un pahar sau borcan pentru colectarea secreţiei recoltate. 175. Prin spălătură bronşică se pot pune în evidenţă bacili incap383 =i . Materiale twccsare : — tampoane faringiene (fig. Tehnica recoltării. Spălătură bronşică este utilizată la bolnavi cu tuberculoză cavitară care nu expecto rează. Dacă recoltarea se face pentru însămînţare şi lichidul trebuie trimis în alt laborator. care apoi imediat este evacuată sau este extrasă cu ajutorul seringii. întrucît germenii căutaţi pot fi distruşi dacă stau mai mult timp în contact ••u mediul acid al sucului gastric. Sonda folosită trebuie spălată cu un jet continuu de apă timp de 24 de ore. fiartă. —setingă de 20 ml sau o pîlnie de sticlă. Tehnica recoltării. —apă distilată sterilă (fig. se pot utiliza sonde confecţionate din material plastic. 1) montate pe porfctampoane «Io lemn sau sîrme îndoite sau crestate la capăt. Recoltarea sputei prin spălătură bronşică. 175 . care se închide cu dopul şi se sterilizează la căldură uscată. Frotiul laringian se recoltează de către medic. Sputa înghiţită se recoltează din stomac prin spălătură gastrică. apoi cu spatulă se apasă limba bolnavului şi se introduce tamponul în f aringe. montată pe un tub metalic adaptat la robinet. sucul obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de sodiu. în sfîrşit. apoi cu apă distilată şi. se introduce imediat în eprubetă «terilă şi etichetată şi se trimite la laborator. 3). Lichidul recoltat trebuie trimis imediat la laborator. care se aruncă după întrebuinţare. Recoltarea sputei prin spălătură gastrică. Sputa eliminată *« prinde pe tamponul de vată. Se introduce în stomac sonda dimineaţa pe uomîncate. — spatulă linguală (fig. 2).

o spatulă lingualil. Becoltartni. Tehnica recoltării. 3. 1. soluţie de cocaină 2% sau de pantocaină 1% pentru anestezie locală. Spălătura bronşică prin bronhoscop. Spălătura bronşică indirectă. După aceste aspiraţii. o serin^n laringiană. ani M tenta va pregăti o oglindă frontală. Prin această metodă germenii se izolează mai uşor. prin inspiraţii adîucl. mască de protecţie pentru asmte ntă. Tehnica recoltării. chiin dacă nu au tuşit niciodată. Materiale necesare. repetate. folosind de fiecare dată vase separate. 2. După anestezia laringelui şi a porţiuniloi superioare ale traheei. urmate de expiraţii scurte. apoi se face o scurtă pauză di 4 — 5 secunde şi se repetă pînă la aerosolizarea întregii cantititţi de lichid. bolnavii încep să tuşească. Bolnavul trebuie să inhaleze de cîteva ori. Tocmai din acest motiv. medii de cultură. Pentru spălătura bronşică se utilizează în mod curent 3 tehnici 1. Pentru spălătura bronşică indirectă. dacă bolnavul a fost tratat cu badl384 . 3. Sputa expectorată se recoltează într-un vas steril. nefiind amestecaţi cu flora nazală şi a cavitil ţilor buco-faringiene. Spălătura bronşică prin bronhoscop se practică în timpul bron hoscopiei direct de la nivelul leziunilor. Eecoltarea sputei trebuie repetată zilnic în următoarele 4 zile.sulaţi în submucoasă. Eecoltarea se face dimineaţa pe nemîncatu sau la cîteva ore după masă. medicul instilează încet în trahee 10 ml st'i fiziologic izotonic călduţ. care declanşează reflexul tusei. care nu apar în mod obişnuit în sputa bolnit vului. Spălătura bronşică prin aparatul de aerosoli. Spălătura bronşică indirectă este relativ uşor suportată di bolnavi. se face în 4 vase sterile. Se introduc în recipientul aparatului de aerosoli 5 ml ser fizio logic izotonic sau 4 ml soluţie de teofilină 3 % cu l ml soluţie de stric nină 1°/00. o oglindă laringiană. RECOLTAREA SECREŢIEI Şl A EXSUDATULUI RINOFARINGIAN Pentru recoltarea secreţiei şi a exsudatului faringian se vor pro găti: un tampon faiingian sau o ansă de platină. căci trecerea bolului alimentar prin cavitatea bucală şi faringe antrenează şi o parte a produselor patolo • gice. lame de microscop. 2. Ea este executată de medic. în 4 zile succesive.

16 38 5 . Tehnica.c. . Gura eprubetei în care se introduce tamponul c flambează — după tehnica utilizată la recoltarea sputei. însămînţarea pe medii de cultură i. sub false membrane. dezlipind dacă este cazul şi o porţiune mică l in falsa membrană. Copii trebuie ţinuţi în braţe.se ar putea declanşa la bolnavi reflexul vomei. Spălătura se execută cu o soluţie izotonică de clorură de sodiu sterilă. introducînd ' mediat după deschiderea gurii. care se injectează în fosele nazale cu o seringă de 10 ml. Capătul liber al tubului — tăiat oblic — se introduce într-una din nările bolnavului şi se injectează soluţia de spălătură. invitîndu-1 a deschidă gura. imediat după trezirea bolnavului. Timpul scurs de la recoltare pînă Iii însămînţare nu trebuie să depăşească 5—6 ore. Bolnavul este aşezat în poziţie şezînd. printre arcadele dentare. Asistenta îmbracă i nască de protecţie apoi aşază bolnavul pe un scaun.rebuie făcută la patul bolnavului. 'iiîinile şi picioarele. Bolnavul apleacă imediat capul înainte şi lasă să se scurgă lichidul 85 . se dezinfectează imediat după recoltare. precum şi ansa de platină. Eezultate şi mai bune se obţin folosind ansa de platină care se poate insinua în criptele amigdaliene. se va apăsa cu l cgetele în dreptul molarilor sau li se va astupa nasul. Asistenta va evita să se aşeze chiar în faţa bolnaului pentru a nu fi stropită dacă acesta tuşeşte sau varsă.onic steril sau cu glicerina 15%. Spalătura se execută dimineaţa. fie prin spălarea nazol'aringiană. în acest caz tamponul trebuie în prealabil umezit cu ser fiziologic izol. recoltarea se face fie prin suflarea puternică a nasului într-o cutie Petri sterilă. Se apasă i poi limba şi se şterge cu un tampon faringian steril depozitul de pe uiringe şi amigdale. cu capul în extensie forţată.lonări sau gargară cu substanţe antiseptice. Pe de altă parte. Eecoltarea secreţiei nazale se face cu un tampon mai subţire montat pe un porttampon de sîrmă uşor îndoită. în marginea şi fundul ulceraţiilor. cu care se poate pătrunde în nazo-faringe respectînd în rest aceeaşi tehnică ca şi în cazul recoltării exsudatului faringian. Produsul ibţimit se întinde pe lame de sticlă pentru frotiuri colorate sau se 'usămînţează pe medii de cultură. al cărui ambou se prelungeşte cu un tub subţire de cauciuc de 2 —4 cm. Pentru examinări virusologice. Dacă acest lucru nu este posibil.» ţ va trimite eprubeta cu tamponul cît mai repede la laborator. manipulările în orofaringe după 'iu. un depări ntor de maxilare. Spatula linguală. Dacă nu vor să deschidă gura. imobilizmdu-le capul. recoltările care nu preirită urgenţă trebuie amînate pe ziua următoare (de exemplu depisurea purtătorilor).

Eecoltarea se va face deasupra flăcării.într-o cutie Petri sterilă. cu care va fi trimis de urgenţă la laborator. bulion simplu. Primele picături din sondă vor fi aruncate. Mediile de cui tură (glucoza simplă înclinată. parazitologice şi bacteriologice. II). de unde se transvazează în eprubete etl chetate. Eecoltările pentru restul analizelor. vezi capitolul: Explorări funcţionale ale ficatului. pentru contracţia vezicii biliare şi drenarea conţinutului ei se utilizează soluţie de sulfat de magneziu sau ulei steril. Recoltările pentru examinări bacteriologice (bilicultura) fân se direct pe medii de cultură în condiţii sterile. ger menii ce s-ar găsi eventual în parenchimul hepatic. atunci vor fi aşezate fără întîrziere în gheţar. mediu hiperclorurat. Sucul obţinut se trimite la laborator pentru examinări mor fologice. se eliberează de laborator. mediul Sabouraud). Dacă trimiterea imediată a produselor recoltate nu este posl bilă. precum şi extremitatea sondei. asistarea şi efectuare» probelor funcţionale ale aparatului digestiv şi ale glandelor anexe". căilor biliare şi ale pancreasului. apoi. în momentul văr s arii bilei pe mediul de cultură. RECOLTAREA CONŢINUTULUI STOMACAL Eecoltarea conţinutului stomacal se face prin tehnica obişnuită a tubajului gastric (voi. RECOLTAREA SUCULUI DUODENAL Eecoltarea sucului duodenal se face prin tuba j duodenal (vezi voi. biochimice. Provocarea secreţiei gastrice se facă după metodele descrise la capitolul „Pregătirea. bine ambalat. în primul caz HO cercetează flora microbiană a vezicii biliare. se lasă să curgă bila direct pe mediul de cultură. Bilicultura se face în general din bila B sau bila C sau din amîndouă. II). iar în al doilea caz. flambînd atît gura balonului cît şi dopul. în cazul recoltărilor în vederea examinării bacteriologice. După terminarea recoltării se închide balonul şi se aşazfi imediat la termostat sau se trimite la laborator. mediul Leifson. 386 . mediu cu selenit de sodiu. RECOLTAREA VĂRSĂTURILOR Vărsăturile ocazionale ale bolnavilor se strîng în vase curate şi la indicaţia medicului se trimit la laborator. Se va avea grijă ca.. pentru a pierde cît mai puţină căldură. glucoza sînge. fără să se atingtl cu sonda de gura balonului.

iu (după examene radiologice). iiuoştia trebuie trimişi de asemenea la laborator pentru indentifi-«MM'o. După ce bolnavul a urinat.RECOLTAREA SUCULUI PANCREATIC Se face tubaj duodenal. Nu se admite trimiterea materiilor fecale în Itlrtio. sau . se va păstra toată cantitatea de luutcrii fecale (vezi capitolul „Supravegherea bolnavului"). (după clisme). Tubul este închis într-o cutie de Imun pentru a fi protejat în timpul transportului. Fig. sau cel mai mult la 12 ore după eliminare. excitînd secreţia pancreatică cu eter. spontan. — Pentru examene parazitologice materiile fecale se vor recolta Iu vase curate. consistenţei etc. cînd în vederea determinării tiitutităţii. materiile fecale vor fi strînse în vase de sticlă sau de tablă smălţuită. în general după adminis trarea unui purgativ salin. Acestea sînt nişte ful) uri de sticlă prevăzute cu un dop de plută. se va trimite laboratorului scaunul elimi->< 11. grăsime (pro-ută după supozitoare sau purgative). Examenul coprologic pentru paraziţi tsri'lmie repetat de mai multe ori. fie după o defecare spontană. Pentru aceasta se utilizează vase largi umplute cu apă uşor «urată. prevăzute cu capac. formei. 176). dacă este ibil. Paraziţii nu vor fi trimişi în hîrtie sau cîrpe în care se usucă 387 . RECOLTAREA MATERIfLOR FECALE Recoltarea materiilor fecale se face. în cutii de carton sau de chibrituri.Tub reMateriile fecale se recoltează în vederea ur. Seara bolnavul primeşte un laxativ său un purgativ salin (nu sau glicerina). care serveşte recoltarea şi introducerea materiilor fe-iiuln în recipient. după administrarea unor substanţe purgative sau clisme. sau în vase speciale «(•litru acest scop (fig. în cantitate cît mai mare. Din acest motiv. atrăgîndu-i-se atenţia ca în ziua aceea să nu i'ousume grăsimi.coltor pentru materii fecale. Scaunul va fi recoltat în întregime într-un vas jMMioct curat şi uscat. în acest caz scaunul trebuie păşii ut la rece. 176. de este fixată o linguriţă de tablă. proaspăt. liultoarelor examene : — Pentru examenul macroscopic. . i»ă tehnica descrisă la explorarea funcţională a pancreasului. Dacă bolnavul a eliminat în scaun paraziţi. Este rte important ca fecalele trimise pentru ana-i de laborator să nu fie amestecate cu urină.

. Pentru depistarea purtătorilor de germeni din grupul salmonclc lor. care va fi în prealabil i muiată în glicerina cu apă în părţi egale. dii| care se curăţă capătul proximal al unghiei. recomandă şi recoltarea mucusului nazal şi a depozitului de sub umjh Mucusul nazal se recoltează într-un flacon mic care conţine puţi' apă şi se astupă apoi cu un dop. filrA nici o substanţă antiseptică. după care recoltarea se efectuează ca mai sus. a vibrionilor holerici. în afară de raclarea pielii din regiunea perianală. Alcoolul sau formol» deformează de asemenea parazitul. tuberculos. dizenterie. care se fac pentru depistaroft bacilului tific.. La copii. Tehnica recoltării. Este recomandabil ca rac l rea să se facă la 2—3 ore după culcarea bolnavului sau dimintM devreme. Cantitatea de scaun recoltat pentru coprocultură este de 5—10 g. Depozitul de sub unghii se recoltează înmuind toată margini unghiei cu o soluţie de hidrat de sodiu sau potasiu 0. Eecoltarea directă din rect se face cu tampoane sonde sau cu anse sub controlul direct vizual prin tubul rectoscopului. în special din părţile cu conţinut mucos şi cu puroi. Materialul recoltm se introduce într-un flacon mic cu o soluţie de hidrat de sodiu l % t se astupă. recoltarea se va face după administrarea unui purgativ salin (20—30 g sulfat de magneziu. Prin cipiul metodei constă în raclarea pielii din vecinătatea orificiul anal. Bagheta cu care s-a făcut raclarea va fi introdusă într eprubetă curată şi trimisă imediat la laborator.şi se alterează. Eaclarea se face cu o spatulă de os sau o baghetă de lemn plată şi bine lustruită. iar de acolo ajung în conţinutul intestinul. Vawlo în care se recoltează materialul vor fi peifect sterile şi uscate. se agită bine şi se trimite la laborator. recoltarea se va face totdeauna înainte de administrarea de antibiotice sau chimioterapice. aceasta trebuie să fie uscată ijl sterilă. eliminîndu-se cu materiile fecale. Dacă recoltarea se face din ploscă. Cu lingura recipientului special de recoltare sau cu o baghetă de sticlă se prelevează cîteva mici fragmente de fecale din diferiţii* părţi ale scaunului. Dacă bolnavul nu are scaun spontan atunci i se face o clisnift. — Pentru examenele bacteriologice. sulfat de sodiu sau amestecate în păr(l egale) care prin efectele coloagoge elimină în tubul digestiv germenii cantonaţi în căile biliare.5—1%. a geriui' nilor toxiinfecţiilor alimentare etc. Eecoltarea se poate face din ploscă sau rect. marginile şi spaţiul d sub unghie cu un tampon de vată şi cu o pensă. h" 388 i . devenind neindentificabili. Eecoltarea ouălor de paraziţi se poate face şi prin raclare. Se utilizează în special la căutarea ouălor de oxiuri care se îl pun în această regiune.

Eprubetele sterile în care se ţin tampoanele conţin 0. în funcţie de felul germenilor căutaţi: mediul cu selenit de sodiu. evitînd utilizarea conţinutul u i umpulei rectale pentru însămînţări. Dacă trimiterea totuşi trebuie să întîrzie. cu sau fără lichid conservant.Tampoanele utilizate per. după tehnica du mai sus. 177).tru recoltarea conţinutului rectal sînt ititate pe poittampoane prevăzute cu dopuri de cauciuc şi intro.5 389 . mediul cu dezoxicolat de sodiu etc. şi prin cîteva mişcări de rotaţie se şterge mucoasa rectală. apoi se aplică extremitatea liberă a ei — cu ajutorul unei piese intermediare o seringă cu care se aspiră în sondă conţinutul colonului. atunci materialul recoltat se va cleHcărca (în funcţie de germenii căutaţi sau tehnica utilizată pentru recoltare) în recipiente sterile.n(i în eprubete sterile (fig. Sondele asigură iri-oltarea directă din colonul sigmoid. 16—18. unde condiţiile de mediu nu n t favorabile pentru anumiţi germeni (de exemplu bacilul dizen-i ic).. în caz că însămi nţarea nu se poate face pe loc. Pentru acest scop se utilizează sondele m-. iiiur la patul bolnavului. i-diul Leifson. se introduce prin anus pînă la o distanţă de l puţin 16—20 cm la adult şi 10—15 cm la copil. căci numeroşi germeni se distrug prin acţiu-. Eecoltarea sub control direct vizual se face prin tubul rectoscoi ' i i l u i cu ajutorul unei anse de platină.i antagonistă a florei de asociaţie. şi atunci între pară şi sondă interpune un balonaş de sticlă pentru ca în cazul aspirării unei • utităţi mai mari de substanţă să nu se murdărească para de cau-ic. Este bine ca însmînţarea produsului recoltat să se facă imediat. atunci vasele cu produse recoltate se vor ţine la ({hciiţă. Sonda. 177. Fig. Se aţe apoi introduce în eprubetă. Eecoltările pentru punerea în evidenţă a virusurilor din fecale w fac din ploscă sterilă sau direct din rect cu tampoane. Conţinutul sondei (după îndepărtarea din rect) se descarcă prin aiflare cu aceeaşi seringă sau pară cu care s-a făcut recoltarea. însămînţarea se face pe medii l ide. se etichetează şi se trimite de urgenţă la laborator. — Tambur pentru recoltarea conţinutului rectal. după •rilizare riguroasă. Tamponul steril se introduce în t. Condiţii mai bune de recoltare se realizează cu sondele Nelaton < iu'o se pot introduce la o profunzime mai mare. Aspirarea poate face şi cu o pară de cauciuc.

care pot falsifica rezultatele. iar la femei determinarea să nu se facă în timpul menstruaţiei.i. după care lichidul se decantează înti altă eprubetă sterilă închisă cu dop de cauciuc.ml soluţie nutritivă Hanks. peniclină şi 25 mg streptomicină. peste materia fecală recoltată din ploscă se adaugă cît<^ picături dintr-o soluţie de penicilină 200 000 u. avînd grijă ca vasul să nu conţină urme d«i substanţe antiseptice sau urină. amoniacului. bolnavul nu va lua nici medicamente care conţin fier şi nu i se vor face sondaje gastrice sau duodenale. — Pentru examenele biochimice. în acelaşi timp. probele se vor lua şi de la suprafaţă şi din profunzime. în timp ce eu dreapta se ţine tamponul cu care s-au recoltat materiile fecale. Hi» şterge uşor în zig-zag suprafaţa mediului cu tamponul fără ml l zgîrîie. unde este agitat cîteva minute cu solii t nutritivă din fundul acesteia. Pentru a preveni distrugerea virusurilor de concurenţa floi microbiene. Materialul de examinat se va lua din diferite porţiuni ale scaunului. Eezultate mul bune se pot obţine la însămînţare dacă conţinutul sondei Nelaton se omogenizează în lichidul conservant şi din acesta se face trecere» pe mediul de cultură. acizilor biliari. urobilinei.i. Atît fecalele recoltate ca atare. Tehnica însămînţării. Se pune cutia Petri cu capacul în sus p« masă. sîngelui etc./lO ml apă distihii şi aceeaşi cantitate dintr-o soluţie de streptomicină I g/10 ml ajm distilată. pătlăgele roşii. După ce tamponul a fost scos din n< < se introduce în eprubetă. bolnavul trebuie pregătit în modul următor : timp de trei zile va fi supus unui regim special. cacao. legume. 390 . vin roşu. Pentru punerea în evidenţă a sîngelui. Trebuie acordată mare atenţie ca vasul in care se recoltează să nu conţină urme de sînge. extracţii dentare sau alte intervenţii în gură sau pe faringe. Greşeli mai frecvente de recoltare a materiilor fecale pentru examene bacteriologice sînt: folosirea aceleiaşi ploşti nesterilizat*» la mai mulţi bolnavi şi trimiterea probelor de laborator cu întîrziere. se ridică capacul pe jumătate cu mîna stingă. Se acoperă apoi cu capacul pe care se notează numărul buletinului de recoltare şi se trimite imediat în laborator. Dacă scaunul este consistent. materiile fecale se recoltează în vase curate şi uscate. Examenele cele mai des executate din materii fecale sînt: pune» rea în evidenţă a bilirubinei. acizilor organici. Regimul va fi alcătuit numai din lapte şi făinoase. cît şi suspensia de conţinut rectal în lichidul nutritiv se păstrează la gheaţă sau la congelator. în vederea aceluiaşi scop (în cazul recoltării cu tampon) se vor adăuga soluţiei nutritive din eprubetă încă dinainte de efw tuarea recoltării. substanţelor proteice. peşte. lipsit de carne. 100 u.

. Materialele necesare.iiri. culoarea. dar înainte de urinare se fure toaleta meatului şi a vulvei. Sondă Nelaton. Cantitatea de urină necesară pentru uroculturil este de 10—20 ml. bolnavul urinează în eprubeta sterilă. La femei. La bărbaţi se face fără sondă. însămînflrlltt din urină pentru căutarea acestor germeni sînt numite uroi'iilt. Cantitatea pregătită | iimlru laborator va fi de 100—150 ml. colibacilului sau a altor germeni. care este cea mai concentrată. după o curăţire minuţioasă a glandului. lampă i| t« Hpirt. apoi HI Hor fiziologic steril şi cu alcool. După eliminarea primului jet de iicliia. Eecoltarea se face în vase sterili391 . ca Ift mi-i schimbe compoziţia. analiza urinii este o paite impoitantă a oricărui liuen medical. Urina se recoltează fără sondă.Vas Htntitate se face sedimentul urinar. De aceea. Din această Fir/. După ce se scurg primele picături de urină se introduce capătul umilei în eprubeta sterilă a cărei gură a fost flambată. medii de cultură Iii funcţie de germenii căutaţi. Pentru examenul fizic urina trebuie recoltată de 24 de ore. mirosul şi densitatea. Tehnica recoltării.RECOLTAREA URINII Examenul urinii dă indicaţii asupra stării funcţionale a rinichilor [ permite să se aprecieze existenţa unor tulburări în restul organis-llui. se introduce sonda în vezica urifwnl. Pentru căutarea bacilului Koch este nevoie de toată urina din 'l do ore. Urina poate fi recoltată dintr-o singură emisisau din emisiunile colectate timp de 24 de ore 178). vată sterilă. clătite cu apă distilată. La aceasta se determină : canti-wi. pentru recoltarea urinii. l r S. sterilizată prin fierbere şi MUMII cu ulei de vaselină steril. Se face n curăţire a vulvei cu ser fiziologic. Pentru examene bacteriologice. Se astupă şi «< trimite la laborator. Se spală bine glandul cu apă şi săpun. eprubete sterile cu dop de vată. ser fiziologic steril. urina se recoltează In nticle absolut curate. IndiWtwt de natura analizei cerute. Gura eprubetei se flamliHizil după ce s-a scos dopul şi după recoltare. alcool. Urina se va recolta steril pentru examenul bacteriologic. Examenul bacteriologic al urinii se face pentru depistarea bacilului Koch. bacilului tific. Pentru examenul chimic se trimite urina recoltimp de 24 de ore sau numai urina proaspătă dimineaţă. această recoltare se face prin sondarea vezicii. aspectul.

în absenţa oricărei substanţe pentru împiedicarou fermentaţiei. este bine ca membrele inferioare ale sugarului sau copilului mic să fie imobilizate de marginile patului. respectiv regiunea fesieră a copilului. Cu cele patru extremităţi ale benzii. La fetiţe se pot transforma chiloţii de material plastic în moil corespunzător aplicînd la nivelul organelor genitale externe o pieNA în formă de pîlnie. Se va avea grijă. avînd grijă cu suprafaţa adezivă a leucoplastului să rămînă îndreptată în sus. Copiii astfel pregătiţi trebuie sa fie controlaţi cît mai <!<•« pentru a îndepăita recipientul imediat după urinare. Pentru a preveni smulgerea recipientului de pe locul fixat i}l mai ales spargerea lui. Cu 392 . Fixare n recipientului de recoltare la sugar se poate face şi printr-o înfăşar» mai atentă. care se găureşte la fund şi se rotunjesc margini Iu la flacără. lungă de aproximativ 30 cin. Urina colectată se păstrează la rece pînă ce se va trăim porta la laborator. Eecoltarea urinii la sugar cu vată hidrofilă şi stoarcerea uite. prelungingu-1 apoi cu un tub de cauciuc sau materii U plastic pînă în vasul colector. Pentru dozări hormonale şi reacţii de sarcină din urină se recoltează prima urină de dimineaţă în sticle curate şi uscate. Este biim ca bolnava. ! iar la fetiţe un balonaş cu gît larg pe vulvă cu ajutorul unei beiixl de leucoplast. La băieţi se fixează o eprubetă pe penU. Prin despicătura din mijloc se trece eprubetă.iik vasului precum şi igiena locală trebuie controlate cît mai des. ceea ce falsifică rezultatei»» de laborator. Astfel po penisul băieţilor se poate fixa învelişul picurătorului de la un apărut de transfuzie al cărui tub de material plastic în prelungire se intm duce într-un vas colector. se despică la mijloc şi la cele două extremităţi. Pentru recoltarea urinii la copii pe 24 de ore şi determinări-u diurezei. Fîşiade bandă adezivă. cu circa o spătămînă înainte. Eecoltarea urinii la sugar şi copii se face în vase fixate IM » j organele genitale externe. prelungită cu un tub pînă în vasul colector. respectiv gîtul balonaşului. Aceeaşi improvizaţie se poate face dintr-nn tub de centrifugă.zate prin fierbere. Eecoltarea urinii pentru analize curente cu catetei1 nu trebuit» practicată decît atunci cînd sondajul are şi alte indicaţii majore. să nu ia preparate de clorpromazină. iar cu două zile înainte nici un fel de medicament. ca tubul de legătura să treacă pe sub coapsa copilului şi nu deasupra. Poziţ. se pot improviza unele dispozitive ajutătoare. rioară a ei nu este recomandată fiindcă vata reţine numeroase olo mente organice în suspensie din urină. se fixează recipientul în plică inghinală.

). bolnava va fi supusă unui regim sec. a căror gură va fi flambată. m. din conductul auditiv extern etc. glucoza.. asistenta trebuie să execute frotiuri din produsul recoltat In patul bolnavului.iunile cavităţii bucale.. După ce s-au scurs cîteva picături prin acul de puncţie se va «colta lichidul în cele două epubete sterile. ii'7. tiu eprubete. în cele mai multe riduri. o turnă de platină şi o lampă de spiit.. epruiifte cu medii de cultură : ser cu bulion. bacteriologic. biruie şi serologic. cît mai puţine lichide. Instrumentele şi materialele necesare. iar pentru ionogramă. se face fin cu ansa de platină. căci meningococii sînt foarte sensibili la variaţiile de i mperatură şi se disting uşor. pentru ca urina să fie cît mai concentrată. RECOLTAREA LICHIDULUI CEFALORAHIDIAN Lichidul cefalorahidian se recoltează prin puncţie lombară. sub•ivipitală sau ventriculară. agar-sînge. pentru examen citologic. iar pentru punerea în evidenţă a meningococului. Probele recoltate se aşază imediat la termostat. Dacă lichidul cefalorahidian însămînţat pe medii de cultură tre-t .de ore înainte de recoltare. pentru tiuoltare. se trimit 1 1. astupate cu dop de vată UVelit în tifon (pentru a nu lăsa scame care ar împiedica evidenţierea rllului ulterior format pe pereţii eprubetei). precum şi tehnica recol> 1 1 i sînt aproape aceleaşi ca pentru puncţiile rahidiene. se vor pregăti 2 eprubete sterile. fie cu o pipetă Pasteur. se va avea 1 1 |ii ca în cursul transportului să i se asigure o temperatură de apro-i m aţi v 37°. RECOLTAREA SECREŢIILOR PURULENTE Recoltarea secreţiilor purulente de pe suprafaţa tegumentelor i! 1 1 L plăgi supurate. cît şi după însămînţare.. mediul Mller-Hinton. în acelaşi timp se flambează pavilionul acui|l de puncţie şi apoi se lasă să picure lichidul pe mediile de cultură. albumine etc.. în plus. idiipă metoda flamfotometrică) l ml. o lampă de spirt. Pentru examenul chimic (clor. ulceraţii. Iţonadotropine. agar-ser sau agarucltă. laborator cea 10 ml de lichid cefalorahidian. de asemenea. Pentru aceasta va pregăti 2—3 lame sterile. Se sterilizează ansa prin încăl393 . trimis la un laborator în afară de clădirea secţiei. conjunctiva oculară. atît la scoafiwa dopului. organe genitale. Eprubetele etichetate MI astupă cu dopurile lor.

Se caută să se obţină serozitate. 179. Acest material se va trei pe o lamă de sticlă sterilă şi cu ajutorul ansei se va întinde pe sup faţa ei într-un strat subţire şi uniform (fig. pustule. Din papule. recoltarea se face. se aşteaptă puţin să se răcească şi apoi i scoate o mică porţiune de puroi pe ansă. plimi acul în mai multe direcţii în derm. Din vezicule.zirea la roşu (fig. 394 . Este bine să se facă din acelaşi material 2—3 f roi i Dacă materialul se tvimite la laborator pentru diverse exam< recoltarea se va face cu pipete Pasteur. recoltarea se face prin puncţie. ulceraţii etc. Se spală seringa cu ser fiziolo. — Executarea unui froth dermatograf numărul buletinului de analiză pe lamă şi se tri. cu ansa sau cu o pipetă de sub cri sau de sub marginea ulceraţiilor. După dezinfect. dup curăţire perfectă a suprafeţei lor. pielii cu tinctură de iod se puncţionează leziunea cu un ac steril. 180). Fig. noduli şi leziuni inflamatoare ale dermului dacă • dermul est3 intact.n la laborator. ISO. produsul fiind apoi tr< în eprubete sterile. 179). Se scrie cu un cm Fig. n tat la o seringă sterilă.. — Sterilizarea ansei.

Materialul recoltat trebuie să fie în cantitate suficientă : cel puţin 2 — 3 fire de păr sau cîteva bucăţi de scuame. Atunci cînd leziunile nit localizate pe pielea lipsită de păr. leziunea trebuie tratată în prealabil cu un amestec • eter şi alcool. etichetate. 395 . suprafaţa veziculelor sau a pustulelor. în aceste cazuri trebuie se spele leziunile cu apă şi săpun. de cele mai multe ori. Bolnavul va fi aşezat în faţa miei surse de lumină în aşa fel încît să se vadă perii rupţi în lumina Literală. Ele pot fi găsite şi în scuame . adică în zona de dezvoli ire a ciupercii.1 atunci apar ca nişte puncte negre. Firele de păr lezate de ciupercă se rup uneori la nivelul pielii 1.1 i oiite de epiderm. scuame. Acestea pot fi scoase cu un ac lunceolat sau cu virful bisturiului. Pentru obţinerea rezultatelor bune. acesta va fi din nou fiert. Din aceste fire se rup cîteva cu o pensă şi se introduc într-o • (irubetă sau se învelesc în hîrtie albă. «> x simenul se poate repeta oricînd. Spălarea seringii ' • ' • poate face şi cu mediul de cultură steril. recoltarea se face prin raclarea lor. Din materialul astfel păstrat. de pe suprafeţele i>. în prac-' M ' i l . Eecoltarea secreţiei uretrale se va face dimineaţa înainte de uriRECOLTAREA MATERIALULUI PENTRU EXAMENE MICOLOGICE Ciupercile pot parazita ţesuturile şi organele omului. Astfel. se întîlnesc leziuni micotice pe piele şi H-xele ei. Pentru examenul micologic al unghiilor se scoate cu bisturiul «l. Este important ca pentru examene să se recolteze. După H roltare.t tratate cu alifii. Eecoltarea se face cu o pensă sau cu un bisturiu steril. deoarece în peri şi scuame ciuper-i <'ilo îşi păstrează vitalitatea timp de cîţiva ani. Eecoltarea se face de obicei ca pentru examene microscopice şi atru însămînţare. Ele vor fi păstrate iu pachete de hîrtie albă. numai material patologic. trebuie să evite pe cît posibil recoltarea materialului din focarele care au . Probele se etichetează şi se 1 1 imit la laborator. iar prelevarea să se facă după 3 zile. pe care se va face însăniiuţarea. Dacă însă recoltarea materialului se face totuşi după utili• rea unei alifii. Iu acest caz. i 1 special în regiunea periferică a focarului. substanţe colorante etc. trebuie recoltate mici frag.iroase. i • < • cît posibil. se vor recolta perii rupţi sau decoloraţi.ratul superficial lucios şi apoi se raclează din porţiunile mai profunde.ntwil şi lichidul se introduce într-o eprubetă sterilă.

— recoltările să nu se facă niciodată în fiole de penicilină. Misiunea ei se termină o dată cu trmiterea mato rialului recoltat. Asistenta medicală joacă un rol deosebit în problema identificării germenilor şi determinarea chimiosensibilităţii. dimercaptopropanol sau tioglicolat de sodiu pentru a neutraliza acţiunea streptomicinei. a căror necunoaştero poate sa pericliteze buna reuşită a examinărilor. Germenii izolaţi sînt cultivaţi în culturi pure şi puşi apoi ni contact cu diferite antibiotice şi chimioterapice pentru a stabili caro dintre aceste substanţe inhibează sau opresc total creşterea coloniilor de microbi. — dacă bolnavul a fost totuşi tratat cu substanţe bacteriostntice. Astfel: — recoltarea se va face totdeauna înainte de începerea trata mentului antibiotic. Din acest motiv. subtilis (penicilinază) pentru a inactiva penicilina. — să nu se utilizeze pentru antibiogramă culturi alterate. Izolarea germenilor se va face prin culturi din secreţiile. exci1'1 ţiile. cad rămăşiţele acestor substanţe ar putea să distrugă microbii pe caro vrem să-i identificăm. Recoltarea produselor m> face după tehnica descrisă la capitolele precedenta. Materialele recoltate se etichetează şi se trimit la laborator î u aceleaşi condiţii ca şi celelalte produse recoltate cu scopul examinărilor bacteriologice. coli sau B. Totuşi ea trebuie să cunoască unele examinări ele396 . caro pot fi deja suprainfectate sau autosterilizate. streptomicină sau alte substanţe bactericide sau bacteriostatice. ea trebuie să ţină seama de cîteva probleme. EXAMINĂRILE DE LABORATOR LA PATUL BOLNAVULUI Executarea examinărilor de laborator nu intră în competenta asistentei medicale. se vor adăuga la mediul de cultură 1—2 ml din soluţia 1°/00 de acid paraaminobeuzoic sau novocaină l % pentru a neutraliza acţiunea sulfamidelor. cisteină.RECOLTAREA PRODUSELOR PENTRU ANTIBIOGRAMĂ Tratamentul ştiinţific şi eficace cu chimioterapic'e şi antibiotic» se bazează pa izolarea şi identificarea germenilor în cauză şi stabiliron sensibilităţii lor faţă de medicamentele respective. pentru a preveni obţinerea unor rezultate false. exsudatale şi ţesuturile bolnavilor. l—2 ml filtrat de 5 zile de cultură de B. acestea reprezentînd medicamentul cu care trebuie tratul/ bolnavul. ea avînd sarcina do a recolta în mod riguros steril şi în condiţii optime materialele neco sare din care se vor cultiva şi identifica microbii.

— 2—3 baghete de sticlă. -. — 2—3 pipete. — 2—3 baloane Erlenmayer de 50—100 ml. i. — reactiv Nylander. — lame şi lamele de sticlă. — soluţie de citrat de sodiu 3. — soluţie de amoniac. aranjat pe o tavă. Pentru a putsa executa aceste examinări. un creion dermatograf şi buletine de analiză.albuminometru Esbach. — apă distilată. — 2—3 pahare Berzelius. Utilajul curent de laborator al asistentei va putea cuprinde : — aparat Westergreen.re a hematiilor . — 2—3 cutii Petri. care pot fi cerute în cursul vizitei. — reactiv Esbach.8 %. — eticheta. — benzidrină. — hîrtie de turnesol. — un stativ cu 10 eprubete. — 3—4 sticle de ceasornic. pentru determinarea vitezei de sedimen^ (. 181). — un cilindru gradat de 200 ml. — peroxid de bariu.entare de urgenţă. al serviciului noapte sau în orice perioadă a activităţii zilnice. Asistenta să aibă la dispoziţie următorii reactivi: — soluţie de acid sulfo-salicilic 20%. -. — un densimetru. f : — seruri standard pentru determinarea grupelor sanguine. — alcool iodat 6 %. — 2 cleme de lemn pentru eprubete. cu ajutorul căruia pot efectua cîteva determinări (fig. — acid acetic glacial. — reactiv Legal-Imbert. 397 .ser fiziologic. — hîrtie de filtru. — reactiv Ehrlich. — o lampă de spirt. — apă oxigenată de 10 volume. — soluţie de hidroxid de sodiu. — pîlnie de sticlă . asistenta trebuie să 'lispună de un mic laborator. — o pensă anatomică.

cifra care corespunde punctului inferior al menîscului d< suprafaţa urinii (citirea se va face ridicînd cilindrul pentru ca im niscul să fie în dreptul ochiului celui care citeşte). 182.Cu acest utilaj şi reactivi. tace în urma proaspăta. 182). se citeşte valoarea densităţii pe seu. hîitie de filtru (fig.. Determinarea demit. <li 100 ml.UimlM simetrii si modul u de întrebuinţai»: Instrumentarul şi materialele necesare. l SI. înainte de a executa «lu minarea. plutească liber. imediat după emisiune. Fig. sau în urina . Se toarnă urina în cilindrul gradat avînd grijă să nu se f ori n. iar ulii' 398 .. • . fără să atingă fundul sau pereţii vasului Dup urodensimetrul s-a oprit. urodensimetrul. se aspiră cu ajutorul hîrtiei de fii Apoi se introduce urodensimttrul în urină în aşa fel ca acont < . Daca totuşi s-a format. omogenizată Fig. asistenta trebuie să poată nevoie următoarele reacţii: Analiza sumară a u*r inii.. Un cilindru gradat. Dacă cantitatea de urină emisă nu este suficientă pentru umpli* rea cilindrului gradat şi urodensimttrul se loveşte de fundul vamilnl atunci urina se va dilua cu apă distilată în proporţie de 1/1. . tată timp de 24 de ore. urma trebuie amestecată.Laboratorul asistentei pentru analize la patul bolnavului. în ultimul caz. spuma.

Eeactivul Esbach (soluţie de acid picric şi i»ltHo). hîrtie de MirmiHol. Se iau apoi două eprui şi se toarnă în fiecare cîte 5 ml urină. cu acelaşi diametru l n mia din aceste eprubete se adaugă reactivul iar cealaltă serveşte r. Se va stabili reacţia urinii şi dacă este tilrnlină se va acidifica cu acid acetic glacial. Tehnica determinării. Uneifri tulbureala dispare şi prin încălzire. iar urina neutră Hchimbă culoarea hîrtiei. O tulbureală apreciabilă sau un precipitat arată .•. Analiza se face cu două eprubete.ntitate de albumină dozabilă. cu negativ 6. Gradul de aciditate se va determina numai urina proaspăt emisă. care a precipitat cu sul sulfosalicilic.001. atunci pentru fiecare trei grade se va adăuga 0. trebuie filtrată. Două eprubete pe un stativ. se agită şi se observă pe l negru. deoarece o urină veche poate fi intrată în rmontaţie amoniacală. Eprubetele trebuie să fie din aceeaşi sticlă. Eeacţia urinii trebuie să fie acidă. soluţie de acid •iilfimalicilic 20%. Se taie cîte o bucată mică din hîrtia de turnesol albastră şi roşie ou o pensă se introduc în urină. urina conţine puţină albumină. Rezultatul se notează. iar dacă nillixarea se face la temperatură mai scăzută. Materiale necesare.martor pentru comparaţie. Urina acidă înroşeşte hîrtia albastră . urina fund distribuită în părţi PI ' io. Urodensimetrele sînt gradate pentru o anumită temperatură. lampă de spirt. atunci pentru fiecare f ml grade se va scade 0. intens pozitiv ++. analiza este negativă. Acesta este format dintr-uu tub de 399 . într-una dintre ele se 'igă 10—15 picături de acid sulfosalicilic. Dacă urina este tulbure. urina are o reacţie acidă. Determinarea cantitativă a albuminei se va face în cazurile în o»wo la proba calitativă s-a obţinut un precipitat abundent. u Hlab pozitiv -J-. cea alcalină albăstreşte hîrtia roşie. foarte intens pozitiv + + + . obţinând astfel iiiHitatea reală. după aprecierea opalescenţei sau a tulim. Materiale necesare.m ilc două cifre ale valorii citite se vor înmulţi cu doi.001 din cifrele citite pe scară. — Determinarea calitativă a albuminei la rece se face din urina ! jjorfoct transparentă. transparentă. comparînd-o cu eprubeta martor. Normal. dacă prezintă o uşoară ^sconta. liniată pe scara lor. albuminometru Esbach. Reacţia urinii. pensă. Dacă urina rămîne i i'ude. acid acetic glacial. care o alcalinizează.»» turnesol. pozitiv + sau eventual cu mai multe cruci şi ii trece pe foaia de observaţie în felul următor : A = negativ 6 . Dacă utilizarea se face la temperaturi mai ridi-»!iii<. dar poate să li Io i}i alcalină sau neutră.

sticlă. şi se notează ui foaia de observaţie după rezultatul analizei calitative (A = pozitiv • • • g%o). Eezultatul se notează în foaia de observaţie. Se umple tubul Esbach cu urină pînă la semnul U şi se adaugi reactiv pînă la semnul E. Se toarnă în eprubetă 5 ml urină. După numărul şi mărimea bulelor precum şi dupit viteza cu care acestea se ridică la suprafaţă. încălzirea se va face la nivelul de sus al lichidului din epru -beta. prin umflarea globulelor albe. peste urină. în caz de pozitivitate se va trimite proba de urină la laborator pentru determinări cantitative. 184). eprubetă. Determinarea acidului acetil-acetic se face în aceleaşi condiţii prin proba Gerhard. pentru a se depune albumina precipitată. se agită bine prin răstun narea tubului pentru amestecarea urinii cu reactivul. se apreciază gradul de pozitivitate a reacţiei. Determinarea calitativă a glucozei se bazează pe principiul că glucoza reduce nitratul de bismut în bismut metalic. Urina negativă nu-şi schimbă culoarea. In eprubetă. în care no poate fixa în poziţie verticală şi este prevăzut cu un dop de cauciuo (fig. Se încălzeşte pînă la fierbere. în mediu alca lin la cald. căci în caz contrar conţinutul tubului poate ţîşni afară (fig. După astupare. direct în g°/ 00 . care la partea lui superioară are notat semnul B (reactiv). Se aşază îi stativ şi se lasă tubul în repaus în poziţie verticală timp de 24 d<» ore. peste maximum 10—15 minute lichi dul din eprubetă se colorează în negru. Se citeşte rezultatul la înălţimea stratului precipitat. O eprubetă. Eprubetă se va ţine cu clema în timpul fierberii şi se va introduce în flacără în poziţie încli nată cu orificiul îndreptat în direcţia opusă persoanei care efectuează lucrarea. pozitiv sau negativ. se adăugii cîteva picături de soluţie de hidroxid de sodiu sau potasiu 20 %. El se introduce într-un supoit de lemn. Se toarnă într-o eprubetă 2—3 ml de urină şi so adaugă cîteva picături dintr-o soluţie de perclorură de fier. Dacă urina conţine glucoza. peste care se adaugă 2 ml reac tiv ISTylander. în cazul prezenţei puroiii lui. Determinarea puroiului. In pre zenţa acidului acetil-acetic. Materialele necesare. apare o culoare roşie. avînd ca rezultat o schimbare de culoare. reactiv JSfylander (soluţie de nitrat de bismut şi hidroxid de sodiu). iar la mijloc semnul U (urină). urina devine mai vîrscoasă. lampă de spirt. si astfel bulele de aer ce se formează în ea nu se ridică la suprafaţa decît cu întîrziere. clemă pentru eprubetă. Tubul este gradat la partea inferioară de la 1/2 la 12. dujta care se agită cu o mişcare în formă de TJ. 183). 400 .

ISt.Fig. !•'/(/. .ZS3. 401 . A şi B — Fierberea conţinutului unei eprubete.—Albuminometru Esbach.

care apare după 1—2 minute. 402 . O eprubetă. Hematina rezultată din distrugerea eritrocitelor HO precipită împreună cu fosfaţii teroşi pe care îi colorează în roşu. Materialele necesare. Din acest motiv. TJrobilinogenul este normal dacă culoarea roşiţi apare la încălzire şi este scăzut sau absent dacă nu apare nici la cald. la care se adaugă cîteva picături de reactiv. cu grija să nu se amestece cele două lichid»!. — Determinarea urobilinogenului se face prin metoda Ehrlicli. uribilino genul este crescut. la limita d«< separare a celor două lichide. pe peretele ei se preling 1—2 ml alcool iodat. reactiv Legal-Imbert (soluţie de nitroprusiat de sodiu 10% în. reactiv Ehrlich (soluţie de paradimetilaminobenzaldehidă 20% în acid clorhidiic concentrat). denotă că urobilino genul este crescut şi se notează cu 2 cruci (++). Se toarnă în eprubetă 5—6 ml urină. Ca şi la determinarea albuminei şi în acest caz se va folosi <> eprubetă martor. / Determinarea hemoglobinei din urină se face prin proba HellQi. Două eprubete. lampă de spirt. Dacă urina conţine acetonă. Dacă apare o culoare roşie. soluţie de hidroxid de potasjin 20 %. apoi se prelinge pe marginea epru betei l ml amoniac. bilirubina se oxideazii în biliverdină dînd naştere unui inel verde la limita de separare >t lichidelor. apărută imediat după adăugarea reactivului. Eezultatul se notează cu pozitiv sau negativ. urina trebuie răcită înainte de analiză. Materialele necesare. într-unu din ele se picură cîteva picături de reactiv. Se adaugă la 4—5 ml urină cîteva picături de hidroxid de pot:i siu şi se fierbe. Se toarnă în cele două eprubete cîte 4—5 ml urină. Sub influenţa iodului. Materiale necesare: o eprubetă. folosind ca reactiv alcool iodat 6%. —Determinarea bilirubinei se face prin proba Eosin. Se compară după l—U minute cu eprubetă martor. o clemă pentru ţinerea euprubetei. culoarea roşu intenn. Urina conţine în mod normal urobilinogen într-o cantitate redusă care însă nu se poate evidenţia decît prin încălzire. fals. o lampă de spirt. se formează un disc violet. Se agită uşor.Determinarea acetonei se face totdeauna dacă urina conţine ghi' coză precum şi la indicaţia specială a medicului. culoarea roşiţi aprins cu 3 cruci (+ + +) şi cea carmin cu 4 cruci (+ + ++). denotit o reacţie slab-pozitivă şi se notează cu +. pentru a nu obţine un rezultat. acid acetic glagial) şi soluţie du amoniac. Gradul de pozitivitate a reacţiei se apreciază după intensitatea culorii: culoarea roz spre roşu. Se toarnă într-o eprubetă 4—5 ml urină .

încît pe liîrtie să apară linii roşii paralele. baghete de sticlă. precum tji ora cînd a fost trasată. Materialele necesare. Se agită bine şi se adaugă cîteva picături de peroxid de bariu sau apă oxigenată. care se l toate găsi în urină sub două forme : bemoglobina fixată în globului roşu şi hemoglobina liberă.Proba Eosin se face totdeauna paralel cu determinarea urobiliuogenului. alcool. Materiile fecale. Timpul de sîngerare este perioada care se scurge din momentul înţepării lobulului urecbii sau a pulpei degetului pînă la oprirea hemoragiei. Se notează momentul înţepăturii şi apoi. la care se adaugă apoi reactivii. se adaugă un vîrf de juţit de benzidrină şi 10—15 picături de acid acetic glacial. — Pigmenţii sanguini sînt reprezentaţi de bemoglobina. culoarea conţinutului eprubetei variază. în prezenţa sîngelui. O eprubetă. Ştergerea picăturiloi de sînge trebuie făcută în aşa f e 1. 403 . qe la verde la albastru. <1<amera umedă se realizează punînd într-o cutie Petri o rondelă de hîrtie de filtru îmbibată cu apă distilată. TJn ac steril de seringă. Materialele necesare. l Se toarnă 2—3 ml urină într-o eprubetă. vată. Cercetarea chimică a pigmenţilor sanguini se face prin metoda Gregersen. în legătură cu sîngele. lame uscate sji curate vată. i Materialele necesare. alcool. ceas cu secundar. sîngerarea se va opri după 2—4 minute. Materiile fecale vor fi diluate cu apă distilată. în condiţii normale. prin oxidarea benzidrinei. fără a stoarce locul. Din aceste date se poate controla apoi uşor cîte minute a durat sîngerarea. Timpul de coagulare este perioada scursă de la recoltarea sîngelui pînă la coagularea lui. Un ac steril. Punerea în evidenţă a sîngelui din materii fecale se face la fel ca şi din urină.. txroxid de bariu sau apă oxigenată de 10 volume. Se dezinfectează lobului urechii sau pulpa degetului cu un tampon de vată îmbibată cu eter şi se execută înţepătura cu un ac steril la o adîncime de circa 4 mm. în care se tritureazăun fragment de fecale cu apă distilată. cameră umedă sau ulei de parafină. prin metoda Gregersen. hîrtie de filtru. Determinarea timpului ăe coagulare. evitîndu-se astfel o eventuală greşeală la urmărirea ceasului. benzidrină. pe care se aşază două. asistenta trebuie să ştie să execute la patul bolnavului următoarele analize : Determinarea timpului ăe sîngerare. în loc de eprubetă se poate folosi şi o placă de porţelan cu godeu. 8 în g el e. notînd care este prima. se absoarbe cu hîrtie de filtru la fiecare 20—30 de secunde picătura de sînge care apare în mod spontan. acid acetic glacial . iTonometru sau ceas cu secundar.

iar a doua terminarea coagulării. dintre care prima reprezintă începutul.Determinarea se poate face prin mai multe metode.8.). gradate în milimetri de la o la 200.8 %. Cele mal simple şi mai rapide sînt următoarele : a) Se recoltează pe o lamă curată şi uscată o picătură de sîngo din pulpa degetului. Rezultatul se notează prin două cifre.). 185). materiale necesare pentru puncţia venoasă (cu o seringă de 2 ml. Aparatul Westergreen cu tuburi proprii. fh partea de jos se găsesc o serie de dopuri de cauciuc. Se va repeta această operaţie din 20 în 20 de secunde. picătura de sînge nu se mai deformează cînd 80 înclină lama. în partea superioară a cadranului se găseşte un număr corespunzător de capacele metalice prevăzute cu cîte un arc. Stativul pentru pipete este format dintr-un cadran de metal. Se notează timpul şi se continuă operaţia pînă cînd se va ridica picătura în întregime. în mod normal. Extremitatea superioară a pipetelor se fixează cu aceste capacele care le apasă bine pe dopurile de cauciuc. Se notează exact momentul cînd picătura a atins lama. Se observă continuu picătura. astfel ca sîngele din ele să nu se poată scurge.H.. Variaţiile vitezei de sedimentare depind în mare măsură de diferitele fracţiuni proteice din compoziţia plasmei. Dacă o cantitate de sînge recoltat cu substanţă anticoagulantă este lăsat un anumit timp în repaus se observă că globulele roşii se aşază pe fundul vasului. Peste 3 minute se încearcă să se ridice cu acul picătura de sînge. soluţie sterilă de citrat de sodiu 3. sîngele este coagulat. în acest moment. Tuburile Westergreen sînt pipete gradate avînd o lungime de 30 cm şi diametrul interior de 2. iar deasupra lor rămîne un lichid gălbui. Ea prezintă în cazuri de boală modificări importante şi ajută la stabilirea diagnosticului. Instrumente şi materiale necesare. înclinîndu-se uşor la dreapta şi la stîngii camera cu lama. 404 . pe care se sprijină extremitatea ascuţită a pipetelor. Sedimentarea globulelor poate să se producă mai încet sau mai repede. plasma. Determinarea vitezei de sedimentare a hematiilor (V. Se pune în camera umedă care se închide cu capac. pînă cînd apare primul fir de fibrină pe ac. Globulele s-au sedimentat. b) Se pune pe o lamă de sticlă o picătură de ulei de parafină. timpul de coagulare este de 5—8 minute. Pipetele se aşază în stativ în poziţie verticală (fig. La un moment dat.5 mm. avînd grijă să nu se scurgă picătura de pe lama. peste care se picură o picătură de sînge recoltat din pulpa degetu lui. de sus în jos.

Se agită de cîteva ori seringa pentru omogenizarea amestecului. care este trecut apoi într-o eprubetă mică. = 2 mm/1 oră. pe care este notat numele bolnavului iji ora cînd s-a pus pipeta în stativ. Aparatul Westergi-een va fi aşezat într-un loc cu temperatură aproximativ constantă. Este bine ca asistenta să folosească la efectuarea VSHului un ceas semnalizator pentru a nu uita citirea rezultatelor la Fig. La foaia de observaţie se vor trece : V. La determinarea vitezei de sedimentare trebuie folosită totdeauna seringa de 2 ml. curată şi uscată. căci într-o seringă mai mare nu se poate respecta cu precizie proporţia exactă între sînge şi citratul de sodiu. rezultatul după o oră este de 3—6 mm la bărbat şi 4—8 mm la femeie. Numele bolnavului. Locurile tuburilor sînt numerotate.Tehnica. Rezultatul se dă în mm. — Fixarea pipetei Westergreen la timp.8% şi se aspiră în ac 0. Citirea rezultatelor se face după l şi 2 ore.4 ml din aceeaşi soluţie. stativ. Recoltarea sîngelui trebuie făcută cu mare atenţie.6 ml sînge. se ridică degetul de pe orificiul superior «l tubului şi se fixează în capacul cu arc.S.'1. Poziţia tuburilor trebuie sa fie verticală. 405 . Se trece sîngele în pipeta aparatului. avînd grijă să nu se coboare coloana <le sînge sub reperul 0. cu ajutorul unei pere de cauciuc. astfel ca în seringă să fie în total 'J ml amestec. ceea ce va falsifica rezultatul. să nu se aspire în seringă sau tub bule de aer sau sînge «purnos. Se aşază pipeta cu vîrful pe dopul de cauciuc al stativului. Se astupă repede capătul superior al pipetei. Se recoltează prin puncţie venoasă 1. numărul şi ora fixării tubului se notează într-un caiet. Pe butonul arcului se fixează un bilet. 185. exact pînă la gradaţia 0. Se spală seringa cu soluţie sterilă de citrat de sodiu . şi — la cererea medicului — şi la 24 de ore. în caz normal.H. 18 mm/2 ore.

fie la Poupinel. fie cu o purA de cauciuc. După 12—24 de ore se vor spăla din nou cu apă de robinet. După felul în care sînt reprezentate în sîngele unei persoam» aglutinogenele A şi B şi aglutininele a şi p se deosebesc patru grupi» sanguine (fig. în sîngele altor persoane există anticorpi naturali.După citirea rezultatelor.de păr de cal. precum şi aglutinogenul Eh. capabile să intre în reacţie cu aglutinogenele respective. apoi vor fi introduse într-o soluţie de acid clorhidric 1% eu pepsină sau hidrat de potasiu 10%. &[& a fi produge de ac iunoa ţ vreunui antigen. Ele se pot forma însă în cursul vieţii sub forma aglutininelor de imunitate. fie cu cifre romani» (I. aglutininele a şi (3. deosebindu-se astfel : 0(I)-A(II)-B(IH) şi AB(IV). sîngele. Coexistenţa unui aglutinogen cu aglutinina corespunzătoare (A şi « sau B şi P) la aceeaşi persoana nu este compatibilă cu viaţa. B şi AB. . şi IV). ceea ce are ca rezultat aglutinarea hematiilor de care sînt fixate aglutinogenele. ele sînt fixate de eritrocite. de o importanţă deosebită sînt aglutinogenele A şi B. 186). Sîngele oamenilor conţine o serie de aglutinogene şi aglutinino. Dacă în vîrful tuburilor s-a coagulai. Transfuzia de sînge poate fi efectuata numai dacă există o identitate antigenică între sîngolo donatorului şi primitorului. A. pelorsanguine. III. Aglutinogenele au caracter de antigene . tuburile trebuie spălate cu apă de robinet. . Faţă de ele. Determinarea grupelor sanguine.raij existenţi în plasma sanguină.schema compatibilităţii gru. II. Nu există aglutinine naturale specific*» aglutinogenului Eh. eventual cu un mandren. acesta va fi înlăturat cu ajutorul unui fii. este obligatoriu ca grupei <» sanguine să fie notate după ambele clasificări. Pentru înlăturarea oricărei confuzii şi prevenirea transfuziilor cu sînge de grup străin. deosebindu-se astfel grupe O. i se. După clătire cu apă distilată. avînd însă grijă să nu se spargă tubul. fie după numele aglutiiiogenului. tuburile se vor usca. Aglutininele sînt anticorpi natuFtg. Dintre numeroasele aglutinogene existente în sîngele uman. 406 . Grupele se notează.

Per soanele din această grupă pot da sînge pentru grupa lor şi grupa AB(IV) şi pot primi sînge de la grupa lor şi grupa O(I). Persoanele din această grupă pot da sînge pentru grupa lor şi grupa AB(IV). Eritrocitele conţin aglutinogen A şi B. Serul conţine aglutinină şi aglutinează eritrocitele din grupele care conţin aglutinogenul A. recoltînd sînge prin puncţie venoasă cu citrat de sodiu. însă nu pot primi sînge decît numai de la persoane din grupa lor (donatori universali). adică grupele B(III) şi AB(IV).1. Eritrocitele bolnavului şi donatorului se obţin prin înţeparea pulpei degetului. care nu se modifică în cursul vieţii şi se moştenesc. Serul conţine ambele aglutinine (a şi (3) şi aglutinează eritrocitele celorlalte trei grupe. adică de grupele O(I) şi A(II). observînd unde se produce aglutinarea. care le livrează în fiole. A şi B. adică O(I). A(II) şi B(III). Ele sînt aglutinate de serurile care conţin aglutinină a. Ele sînt aglutinate de serurile care conţin aglutinine oc şi P. plasma rămîne în partea de deasupra. Eritrocitele conţin aglutinogenul B. Grupa AB(IV). Ele sînt aglutinate de serurile cu aglutinină p. Grupa 0(1). Eritrocitele conţin aglutinogenul A. Serul conţine aglutinină şi aglutinează eritrocitele care conţin aglutinogenul B. Proba directă. Determinarea grupelor sanguine se poate executa prin mai multe metode : 1. Grupa A(II). la întuneric. 4. de aceea nu sînt aglutinate de niciunul dintre seruri. După depunerea eritrocitelor la fundul eprubetei sau după centrifugarea sîngelui. iar plasma. Grupele sanguine sînt caractere permanente. Proba inversă se execută prin amestecarea serului sau a plas mei primitorului cu eritrocitele cunoscute din grupele A(II) şi B(III). Grupa B(III). Serurile standard se prepară în institutele speciale de hematologie. 2. Serul este complet lipsit de aglutinine şi nu aglu tinează eritrocitele nici uneia dintre celelalte grupe. Persoanele din această grupă pot da sînge numai pentru grupa lor. adică grupele A(II) şi AB(IV). Serurile trebuie controlate la fiecare 15 zile şi păstrate într-un loc răcoros. adică de serul grupelor O(I) şi B(III). 3. Persoanele care aparţin acestei grupe pot da sînge oricui. 2. Determinarea grupei sanguine prin proba directă se face prin amestecarea eritrocitelor primitorului cu serurile standard O. Controlul se face 407 . şi pot primi sînge de la grupa lor şi grupa O(I). însă neavînd aglutinine pot primi sînge de la persoane din orice grupă (primitori universali). Eritrocitele sînt lipsite de aglutinogen. indiferent de grup.

dar există în serurile grupelor O(I) şi B(III). Ele trebuie sil. dar se produce în serurile grupelor O(I) şi A(II). Interpretarea rezultatelor : — Dacă nu se produce aglutinarea în nici unul dintre serurilo test. Tehnica determinării. ser s-a produs aglutinarea. Se controlează în primul rînd serurile standard. iar serul grupului O(l) eritrocitele grupului A(II) şi B(III). A(II) şi B(III) şi materialele necesare pentru recoltarea sîngelui din pulpa degetului. sîngele face parte din grupa B(III). Se înţeapă apoi pulpn degetului. cu pipete separate. 187). Picăturile* vor fi aşezate totdeauna în aceeaşi ordine. ea mai trebuie să apară neapărat. B(III). Nu se vor folosi seruri cu termenul expirat. sîngele face parte din grupa O(I). O lamă de sticlă curată şi uscată. Această operaţie se va repeta întorcînd lama şi folosind cîte un alt colţ şi cu celelalte două picături do ser test. seruri standard O(I). fie în serul grupei B(III). fie transparente. Se pune pe o lamă de sticlă. fie în amîndouă.cu eritrocite din grupul O(I). — Dacă aglutinarea nu a apărut cu serul grupei A(II). Capacitatea maximă de aglutinare apare la temperatura do + 4°C. sîngele face parte din grupa A (II). o lamă şlefuită. Se examinează în primul rînd serul grupului O(I). 3 pipete. se şterge prima picătură de sînge. din fiecare fiola cîte o picătură de ser test cu un diametru de 5—6 mm. Eezultatul se citeşte după 5 minute (fig. serul grupului B(III) trebuie sil. Determinarea directă (proba Beth-Vincent). fie în serul grupei A(II). O tulbureală cît de mică denotu că serul este alterat. — Dacă aglutinarea nu a apărut cu serul grupei B(III). iar din următoarea se ia cu colţul lamei şlefuite o picătură de mărimea unei gămălii de ac şi se pune pe prima picătură de ser test. de culoare gălbuie. Mei unul dintre aceste seruri nu trebuie să aglutineze în timp de 5 minute eritrocitele grupului O(I). —Dacă aglutinarea se produce în toate serurile. Serurile trebuie să satisfacă următoarele cerinţe : — Aglutinarea cu eritrocite corespunzătoare trebuie să aparii după 15—20 de secunde. A(II). sîngele faco parte din grupa AB(IV). aglutineze numai eritrocitele grupului A(II). — Serul grupului A(II) trebuie să aglutineze în l—3 minut o numai eritrocitele grupului B(II). Dacă în acest. Se omogenizează cele două picături prin mişcări circulare. 1. 408 . Materialele necesare. în caz contrar s-a comis o greşeală şi analiza trebuie repetată.

2. Materialele necesare unt aceleaşi ca şi la proba directă. tecă cu cîte o picătură de plasmă din sîngele de cercetat. După 5 minute se citeşte rezultatul. Determinarea se face în mod analog cu proba directă.B. sîngele face parte din grupa A(II). Determinarea inversă (proba Simonin). Se pune <'ite o picătură din eritrocitele standard pe lama de sticlă şi se amesI Stnffe de cerce fa f\ : \ Sîngedecercehl' ne fundamentele sanguine G/obu/e •Serl-estA Aglutinin ă fi B Agluh'nin ă Grupa l-esf A /\ IV G l o b u l e S e s f B m O Z Ap I A. 409 . — Dacă aglutinarea se produce în ambele picături. — Probe de hemotest. — Dacă aglutinarea se produce numai cu eritrocitele din grupa B(III). iar sîngele se recoltează «•u citrat de sodiu. 187. —Dacă aglutinarea se produce numai cu eritrocitele din grupa A(II). dar în loc de seruri test se folosesc iritrocite standard din grupul A(II) şi B(III). sîngele face parte din grupa B(III).o Metoda Beth-VincenlMetoda Simonin Fig. sîngele face parte din grupa O(I).

apoi so împachetează în pachete de cîte 10. separate prin foiţe pentru protecţie şi învelite în hîrtie neagră pentru a fi ferite de lumină. iar grupa sanguină rămîne fixată pe carton după executare. Sub 10°. . Nu există aglutinine naturale specifice faţă de aglutinogenul Eh. Determinarea grupelor sanguine trebuie executată concomitent prin cele două probe. A(II) şi B(III) în picătură nu prea groasă. La întrebuinţare. în cursul determinării grupelor sanguine se pot ivi erori.— Dacă aglutinarea nu s-a produs de loc. sîngele face parte din grupa AB(IV). Cauzele posibile ale erorilor sînt următoarele : a) Raport incorect între sînge şi ser. Pe carton tip carte de vizită so depun serurile test O(I). ca şi pe lamă.Determinarea factorului Rh. Picătura de sînge trebuio să fie de 10 —20 de ori mai mică decît picătura de ser test. c) Temperatura necorespunzătoare. Această metodă are avantajul că nu cere condiţii speciale do conservare şi transport. deoarece amestecarea serurilor sau a eritrocitelor test dă rezultat» false. iar mai departe se procedează ca şi la metoda obişnuită. Determinarea de grupe în condiţii speciale se face prin metoda serului test uscat pe carton lucios. d) Folosirea serurilor test cu titru slab. Atmosfera prea caldă usucă marginea pică turilor. Valabilitatea lor este de 3—4 luni de la preparare. b) Schimbarea pipetelor. prost conservate sau cu valabilitate depăşită. Factorul Eh este un aglutinogeu care se poate găsi în eritrocite independent de aglutinogenele din sistemul OAB. care se execută prin amestecarea directă a sîngelui de perfuzat cu sîngele primitorului pe o lamă de sticlă. Fiecare fiolă trebuie să aibă pipeta ei. rezultatul citindu-se comparativ. Acelaşi rezultat fals se obţine dacă amestecarea serurilor test cu sîngele s-a făcut cu acelaşi colţ al lamei. Este bine dacă această probă se practică înaintea oricărei transfuzii. O cantitate prea mare de eritrocite inhibează reacţia de aglutinare. aglutinarea nu so produce cu regularitate. iar o cantitate prea mică face ca reacţia să nu poată fi observată cu ochiul liber. fiecare picătură de ser test uscat se amestecă cu o picătură de apă distilată. Se va avea o deosebită grijă ca pipetele să nu se schimbe între elo. Se lasă să se usuce lent la temperatura camerei. Els pot apărea sub formă de anticorpi imunizaţi la persoano 410 . în caz de urgenţă se foloseşte proba încrucişată a compatibilităţii. Temperatura optimă pentru determinare este de 16—18°.

la temperatura camerei. al căror făt este Eh-pozitiv. cu grupul eritrocitelor cercetate. l Agluţininele de imunizare anti-Eh apar şi la femeile gravide |Bhnegative. se aşază într-o cameră umedă şi se lasă 1/2 — l oră la termostat la 37° sau. precum şi la acele femei care puteau să se sensibilizeze în cursul sarcinilor cu antigen Eh provenit din sîngele feţilor Eh-pozitivi. Serul test anti-Eh este livrat de Centrul de hematologie şi transfuzie. Ijlutinogenul Eh i-a provocat. Citirea rezultatului se face comparativ cu rezultatele obţinute cu eritrocite Eh-pozitive şi negative. 188. El trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi serul test pentru determinarea grupelor din sistemul OAB. cameră umedă. Factorul Eh este important de cunoscut. fie în eprubete. la cei supuşi unui tratament hematopoietic îndelungat. caracterul antigenic al tacestuia fiind moştenit de la tată. Determinarea factorului Eh se poate face. La fiecare determinare trebuie să se facă şi o probă de control cu eritrocite Eh pozitive şi eritrocite Eh negative de acelaşi grup (în sistemul OAB). Tehnica determinării este analogă cu aceea folosită la determinarea grupelor sanguine (fig. fie pe lamă. Din ele arătate reiese necesitatea cercetării compatibilităţii şi în sistemul Eh cu ocazia transfuziilor. Tehnica. RhRh O O cr o Fig. cărora prin transfuzii repetate cu sînge Eh-pozitiv. dintre care una şlefuită.Ih-negative. mergînd uneori pînă la moarte. 411 . — Determinarea factorului Rh pe lamă tn cameră umedă. Acest lucru se impune mai ales la bolnavi care au primit transfuzii repetate. întrucît incompatibilitatea de factor Eh poate produce accidente postransfuzionale. Pe lîngă cele necesare recoltării sîngelui din pulpa degetului se vor mai pregăti lame curate şi uscate. ser anti-Eh. Materialele necesare. 188). Eritrocitele se amestecă pe o lamă cu serul test anti-Eh în proporţie de 1/20. în lipsa acestuia.

Se toarnă într-un pahar conic 300 ml de apă distilată şi se adaugă exact 3 picături de acid acetic glacial. substanţă organică nemicrobiană. în caz pozitiv. Se picură apoi din lichidul de examinat o picătură în pahar . antigenul faţă de care se presupune reacţia modificată a organismului. Reacţiile cutanate alergice.Prezenţa aglutinării arată că persoana ale cărei eritrocite se cercetează este Bh-pozitivă. Eeacţiile cutanate alergice se bazează pe principiul reacţiei modificate a organismului faţă de substanţele cu care se sensibilizează. REACŢIILE CUTANATE : Eeacţiile cutanate se utilizează pentru diagnosticul bolilor cauzate de substanţe antigenice. dacă se obţine o tulburare ca fumul de ţigară. Uneori reacţia locală poate avea un caracter bulos sau chiar eczornatoid. lichidul este un transsudat. pe suprafaţa sau în grosimea pielii sau a unor mucoase. reacţia este pozitivă. 412 . creează în organism o stare de reactivitate modificată. Eeacţiile cutanato alergice reprezintă o manifestare a alergici locale şi se utilizează pentru verificarea sau identificarea alergenului sensibilizant (agent patogen. la locul aplicării antigenului se produce un eritem infiltraţi v de mărime variabilă după gradul de sensibilitate a organismului. EXAMENUL REVĂRSATELOR DIN SEROASE l Reacţia Rivalta este folosită pentru determinarea naturii do exsudat sau transsudat al revărsatelor seroase obţinute prin puncţio. fie prin declanşarea producţiei de anticorpi specifici faţă de aceeaşi cauză. Principiul de bază al reacţiilor cutanate alergice este următorul : se aplică. Prezenţa agentului patogen în organism sau contactul repetat cu diferito substanţe organice străine avînd caracter antigenic. dar limitat (6—12—24—48 de ore). care să dureze 1—2 zile. Orice altă proporţie poate da rezultato false (în special dacă se pune o cantitate mai mare de acid acetic. Dacă însă nu ia naştere un precipitat vizibil. se sensibilizează faţă de ele. cu anumite substanţe străine. lichidul este exsudat. fie prin schimbarea modului de reacţie a organismului faţă de agentul cauzal al bolii. reacţiile cutanate se împart în : —Eeacţii cutanate alergice —Eeacţii cutanate toxinice. venind în contacl. După un timp fix. Organismul. dar antigenică). Din acest punct de vedere. strict specifică faţă de proteina care a declanşat sensibilizarea organismului. care dizolvă albuminele acidosolubile). Aceste substanţe produc în organism anumite modificări.

Pregătirea suprafeţei cutanate se face la fel ca şi în cazul precedent. apoi se injectează cu ajutorul unei seringi de tuberculină. cu ajutorul unui leucoplast. cu antigenul preparat sub forma unui unguent. se nplică. cu apă caldă şi săpun. Pe celălalt antebraţ. 413 . Se spală bine regiunea interesată. eventual cu 5% glicerina şi 0. Eeacţia pozitivă se manifestă printr-o hiperemie activă a vaselor conjunctivale. în vederea acestui scop. cu ser fiziologic. intracutanat. Prin compararea reacţiei locale din cele două părţi se poate diferenţia reacţia alergică faţă de reacţia nespecifică it organismului. Se instilează în sacul conjunctival o soluţie diluată de antigen. — Introducerea antigenului în pielea bolnavului prin scarificare. Intradermo reacţia se execută pe pielea suprafeţei de flexie a antebraţului. Oftalmoreacţia. Intradermoreacţia prin scarificare se execută tot pe faţa anterioară a antebraţului. în sacul conjunctival al celuilalt ochi se introduce soluţia martor. avînd grijă să se deschidă numai limfaticele superficiale si nu capilarele sanguine. apoi se aplică pe regiunea degresată o picătură de soluţie de antigen. 0. — Instilarea soluţiei antigenice în sacul conjunctival. o substanţă indiferentă numită soluţie martor (ser fiziologic. pe o suprafaţă rotundă de circa 20 mm diametru. Surplusul de alergen se îndepărtează cu hîrtie de filtru sau vată după 8—10 minute.5% fenol). Eeacţiile alergice pot fi executate după următoarele tehnici: — Fricţiunea antigenului pe pielea bolnavului se execută de obicei pe faţa anterioară a antebraţului. pe cealaltă parte simetrică a suprafeţei corpului.1 ml soluţie de alergen.r Eeacţiile cutanate alergice se execută totdeauna cu martor. Se îmbibă mici pătrăţele de tifon cu soluţie antigenică. Cu ajutorul unui ac de scarificare sau cu o lanţetă de vaccinare se execută două scarificări superficiale în piele. o dată cu aplicarea locală a alergenului. întli prin picătura martor şi apoi prin soluţia antigenică. iar pe antebraţul din partea opusă soluţia martor. — Aplicarea şi fixarea antigenului îmbibat în tifon. se lasă Hă se usuce suprafaţa cutanată prin volatilizarea substanţei degresante şi apoi se fricţionează bine pielea. se aplică cu ajutorul unui lecoplast pe pielea dezinfectată şi degresată şi se lasă pe loc timp de 4 8 de ore. după aceeaşi tehnică. avînd grijă ca bizoul acului să fie îndreptat cu orificiul în sus şi să intre în întregime în piele. La locul injecţiei apare o mică papulă albicioasă. Injecţia intracutanată se execută după tehnica obişnuită. prin soluţiile depuse. — Injectarea intracutanată a soluţiei antigenice. se execută proba martor. apoi se degresează cu eter sau alcol. Proba cutanată cu leucoplast. Curăţirea şi degresarea pielii se fac după metoda de mai sus. simetric.

Proba se consideră pozitivă dacă la locul injecţiei apare un edem i'oşu inflamator. Tuberculina purificată se foloseşte în următoarele doze: Doza I (în fiole marcate cu culoarea roşie). pentru diagnosticul tuberculozei se execută cu tuberculină purificată „P. din puroiul extras din ganglionii supuraţi ai bolnavilor de această 414 . antigenul fiind preparat.1 ml).. Se va avea grijă ca pe piele să se aplice totdeauna electrodul corespunzător.1 ml strict intracutanat.P. Intradermoreacţia Mantoux. — Se mai utilizează pentru diagnosticul stărilor de alergie reacţia nazală. care cuprinde o unitate tuberculinică (0. Pe acest fapt se bazează principiul reacţiei. — Introducerea antigenului în piele cu ajutorul electroforezei. Se injectează o cantitate de 0. elaborată de micobacterii de tip uman. Intradermoreacţia F r ei pentru diagnosticul limfogranulomatozei benigne se execută după aceeaşi tehnică. care persistă cel puţin 2—. Reacţia se citeşte după 48 şi 72 de ore şi se consideră pozitivă dacă în jurul injecţiei de tuberculină apare o roşeaţă maculopapuloasă cu un diametru de minimum 5—6 mm.1 ml) şi doza II (în fiole marcate cu culoare albastră). Hipersensibilitatea faţă de tuberculină se poate depista şi prin reacţia percutanată cu plasture. care se obţine prin filtrarea culturilor de Brucella. Ea indică o stare de hipersensibilitate faţă de toxina bacilului tuberculos. persistînd 24—48 de ore. care cuprinde 10 unităţi tuberculinice (0. cea mai curentă însă rămînînd reacţia intradermică.D.'. Ea se execută prin aplicarea pe tegu mentul în prealabil pregătit a unei rondele pe care se află depusă o cantitate de tuberculină brută în diluţia voită. uretrală etc. Ea indică infectarea orga nismului cu Brucella şi starea alergică faţă de acest germen. Ca martor se utilizează bulion simplu sterilizat.Pielea de sub leucoplast se macerează şi dă posibilitatea antigenulul de a pătrunde în piele." — care este o soluţie de tuberculoproteină. Metoda este mai sensibilă decît reacţiile cutanate directe. Depistarea sensibilităţii faţă do tuberculină se începe totdeauna cu doza I şi numai dacă rezultatul este dubios sau negativ se va repeta reacţia peste 15 zile cu doza II. care este prezent în organism. zile. Persoana bolnavă de tuberculoză este de 500 de ori mai sensibilă la tuberculină decît cea normală. Se aplică pe piele electrodul impregnat cu soluţia antigenică şi se porneşte curentul electric care antrenează particulele de antigen în piele. Testul cutanat prin electroforeză. Intradermoreacţia Burnet pentru diagnosticul brucelozei se exe cută cu melitină sau abortină.

morvei şi al unor dermatomicoze se execută după aceeaşi tehnică.2 ml toxină difţerică inactivată prin încălzire. însă principiul lor se bazează pe alte considerente. înconjurată de un eritem neregulat cu caracter edematos. actinomicozei. apare abia la 18—24 de ore după inoculare. Se consideră pozitivă. Eezultatul se citeşte după 48 de ore. Eeacţia se pozitivează în două perioade: reacţia precoce. Injecţia > l c soluţie martor executată cu ser fiziologic rămîne negativă. reacţia tardivă caracterizată printr-o papulă. 415 . înconjurată de o zonă hiperemică. marcată de o veziculă ilb-roz. Beacţiile locale ale testelor cutanate alergice pot fi potenţate prin injecţii de polidină (2 ml) sau de histamină (0. In ambele cazuri reacţia se consideră pozitivă. Intradermoreacţia cu antigen de TricMnella spiralis pentru iliagnosticul trichinelozei se execută cu un extract total din larva «l e TricMnella spiralis în ser fiziologic în diluţie de l :10 000. «'itirea rezultatului se face după 30 şi 60 de minute cît şi după 24 .lioală. execută cu lichidul de chist hidatic obţinut de la bovine sau ovine . care se indurează. Beacţiile cutanate toxinice. înconjurată de o zonă eritematoasă.icrificate.2 ml toxină difţerică şi în acelaşi loc pe antebraţul stîng 0. Dacă însă persoana este imună faţă de toxina difţerică. antraxului. Ele se execută după tehnica cunoscută a intradermoreacţiilor. atunci anticorpii antidifterici din organismul lui vor neu1 valiza toxina injectată în piele şi în acest caz nu se va observa nici u manifestare locală. Reacţia SchicJc se utilizează pentru determinarea receptivităţii faţă de difterie. aceasta din urmă servind ca martor. după 30—60 de minute. Beacţiile cutanate toxinice au scopul de a stabili imunitatea înnăscută sau dobîndită faţă de anumite boli. începe să pălească şi dispare. devenind un nodul care se menţine 8—10 zile Intradermoreacţia Cassoni pentru diagnosticul chistului hidatic i-.i i'iană sau veziculoasă.l e ore. însoţite de soluţia martor. Eeacţia se consideră pozitivă dacă la locul injecţiei apare o i < ^eaţă. Eeacţia se execută după tehnica obişnuită a intradermoreacţiilor. Ea se bazează pe faptul că toxina difţerică injectată în pielea unei persoane neimunizate produce o reacţie locală eritematoasă şi edematoasă. dacă în locul inoculării toxinei se produce o congestie locală cu edem.8—1 mg). injectînd în grosimea pielii de pe suprafaţa anterioară a antebraţului drept 0. Intradermoreacţiile pentru diagnosticul tularemiei. i are începe să apară la 5 minute după inoculare. Eeacţia se consideră pozitivă dacă peste 5—10—20 'l f minute de la injectarea antigenului apare o reacţie locală urti<. < are. Antigenul rste livrat în această diluţie în fiole închise.

acestea puţind distruge toxinele utilizate. Se va^ injecta 0. Ea se bazează pe faptul că anticorpii antiscarlatinosi neutralizează toxina streptococului hemolitic din piele.2 ml de şei antiscarlatinos. cu ser de convalescent sau cu serul foştilor bolnavi de scarlatină. Principiul de bază cit şi tehnica reacţiei sînt iden tice cu acelea ale reacţiei Schick. strict intradermic. Eeacţia se poate executa cu un ser antiscarlatinos. Reacţia Dick se utilizează pentru determinarea receptivităţii faţă de scarlatină. neutralizînd toxina streptocică. Spre deosebire de restul reacţiilor cutanate. exantemul se va stinge.'i dispară local exantemul scarlatinos. Ea indică receptivitatea organismului faţă de difterie. în cazul reacţiilor Schick şi Dick se va interzice cu desăvîrşire utilizarea substanţelor antiseptice pentru sterilizarea seringilor. această reacţie utili zează anticorpii în loc de antigen. antitoxinele. Eezultatul se citeşte după 18 ore.2 ml toxinil de streptococ scarlatinos. Din cauza pericolului de transmitere a unor boli infecţioase şi în primul rînd a hepatitei epidemice. Ea se face după tehnica obişnuită a inţradermoreacţiilor într-o regiune unde exantemul scarlatinos este mai accentuat. împrejurul injecţiei. antitoxic. este bine să se renunţe la seruri de origine umană şi să se utilizeze numai seruri de origine animala . făcînd s. Eeacţin se consideră pozitivă dacă în locul injecţiei se formează un eritem sau infiltrat cu un diametru de cel puţin l cm. Reacţia de stingere Sehultz-Charlton se utilizează pentru diagnos ticul scarlatinei. Ca antigen se utilizează 0.cu un diametru de circa 20 mm.

fiind deci mai transparente. ie 417 . animaţi de o viteză foarte mare.'REGĂTIREA Şl ASISTAREA EXPLORĂRILOR PARACLINICE PREGĂTIREA Şl ASISTAREA EXAMINĂRILOR RADIOLOG1CE Eazele Bontgen sînt oscilaţii electromagnetice cu o lungime de undă foarte scurtă.c. străbătând corpurile materiale. va absorbi mai multe raze decît muşchii sau organele parenchimatoase şi acestea la rîndul lor mai multe decît plămînii. pe care-1 aduc într-o fluorescentă cu atît mai intensă. Astfel. Eazele care au scăpat de absorbţia componentelor corpului omenesc cad pe un ecran fluorescent. în funcţie de ponderea atomică a acestora. care conţine mult calciu şi fosfor. Eazele Ilontgen au o putere de penetrabilitate mare. corpurile cu o pondere atomică mai mare sînt mai opace. în proporţie mai mică sau mai mare. cu cît razele au fost mai puţin absorbite de corpurile pe care le-au traversat. Astfel. în funcţe de compoziţia lor. fiind umpluţi cu aer. Absorbţia inegală a razelor' Eontgen de ţesuturile corpului omenesc şi proprietatea razelor de a aduce în fluorescentă ecranul 2 7 . care. sistemul osos. în calea lor. ele vor absorbi în mod inegal razele Eontgen. adică absorb mai multe raze faţă de cele cu o pondere atomică mai mică. Ţesuturile şi organele corpului omenesc sînt formate din substanţe organice cu pondere atomică diferită. ele sînt însă absorbite parţial de corpurile pe care le străbat. vor lăsa să treacă aproape întreaga cantitate de raze care-i traversează. Ele se produc în tuburi speciale prin frînarea bruscă a electronilor liberi. deci si corpul omenesc. care absorb o cantitate mai mică de raze.

Astfel se obţine o imagine fotografică a regiunilor examinate. ale inimii. intestinelor. uneori este decisiv pentru diagnosticul diferenţial şi poate fi singurul mijloc de evidenţiere a unor modificări patologic. Radiofotografia: constă în fotografierea imaginii unui ecran fluorescent pe filme de dimensiuni reduse. — Tomografia. Ea constituie forma cea mai obişnuită a examinărilor radiologice. care poartă numele de radiografie. — Kimografia. cum se întîmplă în radio • grafia obişnuită. înlocuind ecranul fluorescent cu o placă fotografică sau cu filmul radiologie. a tumorilor în diferite organe şi altele. Datorită productivităţii mari şi fiind mai ieftine. impre sionînd emulsia fotosensibilă de pe suprafaţa lor. ea se pr<ţ tează la controale ulterioare mai amănunţite.radiologie în funcţie de cantitatea şi de intensitatea lor. care constă în înregistrarea radiografică a mişcă • rilor anumitor organe interne. în funcţie de cânţi tatea şi intensitatea cu care au scăpat de absorbţie. modificări anatomo-patolo gice şi funcţionale ale stomacului. Imaginile obţinute au un format de 7 x 7 sau 10 x 10 cm. care este obţinerea imaginii radiografice a unui strat oarecare dintr-o parte a organismului. Astfel. — Radiografia. inaccesibile investigării clinice. tulburări anatomice şi funcţionale ale vezicii biliare. care este examinarea organelor la ecran. Ecranul florescent este confecţionat dintr-un carton acoperii de un strat de sulfura de zinc. prin examenul radiologie. care este fixarea imaginii radiologice pe filmul radiologie la un moment dat. puţind fi interpretai a şi de mai mulţi specialişti. razele Bontgen se vor proiecta pe acestea. ascunse în profun zimea corpului. prezenţa calcn Iilor în bazinetele renale. se pot diagnostica sau confirma fracturi şi luxaţii ale sistemului osteo-articular. dînd o imagine dinamică asupra organelor examinate. mai ales ale inimii şi a vaselor mari. plămîniloi. wolframat de calciu sau platin-cianurA de bariu. Imaginea fiind fotografiată. metoda serveşte în primul rînd profilactic pentru 418 . Această metodă evMa greşelile de interpertare care ar putea rezulta din suprapunerea imaginii straturilor regiunii examinate. Eadiografia este însă o metodă staticii de examinare. Ele completează celelate metode de investigaţie asupra organismului sănătos sau bolnav . stau la baza formării imaginii radioscopice. Dintre diferitele metode de examinare menţionăm : — Radioscopia. Prin examenul radiologie se pot studia morfologia şi funcţii t narea organelor inaccesibile observaţiei directe. vezica urinară sau în alte organe cavitarc.

în vederea efectuării examinărilor cerute de urgenţă. 419 . pentru a veni imediat la spital. în special dacă acesta este pentru prima dată examinat în acest fel. fracturi de craniu etc. Filmul obţinut se proiectează pe un ecran obişnuit. prerum şi cu opriri pe regiunile şi imaginile mai importante. în cazurile de urgenţă. perforaţii intraabdo-minale. imaginea putînd fi urmărită simultan •le mai multe persoane. ileus. va înştiinţa medicul radiolog de serviciu. Rontgenoteleviziunea: conHlă în captarea imaginii radiologice şi televizarea ei. constă în filmarea imaginilor p« ecranul radioscopic.este fixat un întăritor de imagini. fie Kiib formă de radiocinemato(jjraf ie televizată. dicaţiile date de medic sînt notate de asistentă şi îndeplinite în cursul orelor de activitate ale serviciului de radiologie. Rontgencinematografia (fig. Trebuie să-1 liniştească pe bolnav spunînd că examinarea se va face într-o încăpere întunecoasă. dînd o imagine radiologică dinamică evidenţiind mişcările normale sau patologice ale unor organe. fără intermediul ecranului. — a bolnavilor pentru examinări Fig. fie sub formă de imagine statică. 189). fie la primirea bolna. In. cancer bronhopulmonar şi mediastinal. sau direct după ieşirea razelor din corpul omenesc.filmat.aceasta s-a adaptat o cameră Ariflex pentru vului.cu stativAparat de roentgencinematografie mobil. cu încetinitor. Cu această metodă personalul lucrează la lumină. fie cu ocazia vizitei. Filmele pot fi proiectate în 11 iod obişnuit. care măreşte rilor radiologice o face totdeauna intensitatea luminii ecranului de l 000 ori. Regulile generale de pregătire 189. precum şi a bolilor de inimă. Pe ecranul aparatului radiologice. sub protecţie perfectă f at/ă de razele Rontgen. Indicaţia examină. La medicul.depistarea activă şi precoce a bolnavilor de tuberculoză pulmonară.. — Asistenta trebuie să pregătească bolnavul din punct de vedere psihic pentru examinarea radiologică. Această metodă tinde să înlocuiască în viitor examenul radioscopic simplu.

precum şi modul în cate trebuie pregătiţi bolnavii pcn aceste examinări. rele pot cauza greşeli de interpretare a imaginii radiologice prin |i ducerea unor opacităţi atît pe ecran. pentru a le da ajutorul necesar la dezbrăcare. asistenta va pregăti bolim în mod corespunzător. Acesta trebuie să cuprindă în afară de du personale şi de spitalizare ale bolnavului. deoarece atît nasturii de la haine. mărgelele şi lănţişoarelo fi scoase de la gît. confecţionai o • cauciuc plumbuit.cu ajutorul unor maşini complet inofensive. unele examinări trebuie efectuai r stomacul gol. — Asistenta trebuie să însoţească bolnavii la examinările nu logice. Astfel. cît şi pe film. — Bolnavul adus la serviciul de radiologie trebuie să aibr bilet de trimitere. cît şi obiori radioopace din buzunare. care absorb razele Bontgen. Din acest motiv. care sub influenţa razelor ItonU devine sursa de raze secundare. Timpul de examliii 420 . precum şi felul examinării cerute. Pregătirea bol vului pentru examinările radiologice cade în competenţa asistoni din acest motiv ea trebuie să cunoască posibilităţile şi limitele fiori examinări. Regiunea de examinat va fi dezbrăcată complet. care vor fi eventual necesare pentru examinare. în biletul de trimiţi apoi de a-1 da medicului pentru completarea diagnosticului prezunr şi a indica examinarea respectivă. preună cu datele personale ale bolnavului. voi ajutaţi sub protecţia şorţului şi mănuşilor speciale. care totuşi necesită un ajutor din partea asistentei. ca şi medalioanele şi lăriţl'. cozile de păr. în momentul examinării propriu / sau al expunerii unei radiografii. să le bea l nici o aversiune. altele după evacuarea colonului etc. — Asistenta trebuie să se ferească de acţiunea razelor Bont|> care au un efect dăunător asupra organismului şi mai ales anii] gonadelor. Asistenta are n de a scoate datele necesare din foaia de observaţie şi a le trece. — Dacă natura examinării o cere. iar substanţele de < trast. tot aşa de dăunătoare. La nevoie asistenta trebuie să arate bolnavul M acelaşi timp că examinarea radiologică nu este o metodă univoi de diagnostic şi astfel să nu pretindă de la medicul radiolog exairn rea unor organe care nu sînt accesibile acestei metode. datele din anamm rezultatele mai importante de laborator în funcţie de diagnoM prezumtiv. Bolnavii dd şi copiii. părul IUIIK femeilor va fi legat pe creştetul capului. îmbraci pentru a-i sprijini dacă starea lor generală o cere etc. asistenta va trebui să se îndopări > cît mai mult de aparat şi de bolnav.

Pansamentele vor fi ridicate de pe regiunile examinate. l tacă membrul examinat a suferit un traumatism atît de accentuat nu poate fi menţinut în poziţie fără aţele. interpretarea imaginilor radiografice devenind astfel uşoară. Dacă ilrile îi provoacă dureri (ca de exemplu în caz de fracturi.t. activitatea în camerele de diagnostic radiologie se desfă-în obscuritate. în 10 minute ea creşte de 50 de ori. l'ontru radiografia oaselor bazinului — cu excepţia traumatis-"i1 recente — este bine ca bolnavul să fie pregătit printr-o clismă uatoare. iar unguli< Kiui alte forme medicamentoase vor fi îndepărtate prin spălare ilt'ool sau benzină. atunci. asistenta. luxaţii. Acuitatea vizuală creşte foarte mult la lumina Hau la întuneric. Mo acute etc.cazuri trebuie redus la minimum.). l'(intru executarea radiografiilor osteo-articulare. bolul va primi un medicament analgetic. respectiv în semiobscuritate. prin substanţele radioopace pe care iiiial le conţin. căci. 421 . înainte de examinare. care sînt aduşi pentru examinare. încă în secţie. nil. Pentru a se putea mişca în siguranţă la lumina a serviciului de radiologie fără să piardă mult timp cu aco-tlM'oa. care «jto bolnavul. pentru a nu provoca frisoane v i lor febrili dezbrăcaţi. M A! IREA BOLNAVILOR PENTRU EXAMENUL RADIOLOGIC AL SISTEMULUI OSTEOARTICULAR Trimiterea bolnavilor pentru examenul radiologie al sistemului •i articular nu necesită o pregătire prealabilă deosebită. cum do exemplu atelele Kramer. bolnavul va fi n. Medicul radiolog va stabili poziţia vată a bolnavului pentru examinare. pe masa de radiografie. pentru a expune cît organismul asistentei la acţiunea dăunătoare a razelor. In cursul examenului radiologie al sistemului osteo-articular. se va avea grijă ca loa să fie confecţionate dintr-o substanţă transparentă pentru Io X-. i mut o ivi necesitatea opacifierii fistulelor osoase cu substanţe de l l'UHt. (iitmera în care se fac examinările radiologice să aibă o tem-turft optimă de aproximativ 20°. trebuie să se acomodeze din timp la această ift foarte slabă. în 20 de li t o de 200 de ori. este bine ca asistenta să poarte ochelari cu sticlă închisă }i do 10—20 de minute înainte de a însoţi bolnavii la serviciul hidiologie. ele pot produce opacităţi pe imagine. Dacă este posibil nu se vor menţine atelele de metal. iar asistenta va trebui să " bolnavul pentru ocuparea şi menţinerea acestei poziţii.

care dă o imagine dinamică a plămînilor şi inimii.A. deşi în aceasta poziţie diafragmul se ridică în sus şi acoperă o parte din bazele pulmonare. bolnavul stînd în picioare în doisiil ecranului. caro astfel ar putea să fie iradiate (fig. bolnavul va ţine mîinile deasupw capului. în unghi de 30° cu acesta şi cu umărul stîng spre examinator i — incidenţele laterale dreaptă şi stingă. dupii efectuarea radiografiilor.D. Aceste poziţii sînt determinate de incidenlu (direcţia) razelor Bontgen: —incidenţa postero anterioată (P. se resoarbe. în unghi de 30° şi cu umărul drept înainte.D. examenul se face şezînd. examinarea se va face în decubit. m> umple cavitatea articulară cu aer sau oxigen. apărută pe ecran sau pe filmul radiografie.) cu spatele la ecran. în unele cazuri. Modid cările de volum şi de formă ale inimii. B. în unghi de 30° şi cu umărul stîng înainte. — incidenţa oblică anterioară stingă (O.P. poziţii pe care asistenta trebuie să le cunoască. Examinamv se face în poziţie ortostatică.Pentru evidenţierea cartilajelor articulare. — incidenţa în lor doză. oferind o orientare relativ uşoar i pentru medic. Situaţia organelor intru toracice permite o examinare radiologică fără pregătirea lor pn alabilă.) cu spatele spr» ecran.) cu faţa spro ecran. pentru evitarea imaginilor suprapuse.A. Sugarii şi copiii mici vor fi suspendaţi în hamuri sau fixaţi pe o scîndură pentru a evita susţinerea lor de asistentă sau mamă. cu mîinile aşezate pe şolduri. în aceste poziţii. vor fi aduşi în timpul radiografiei în poziţiile cerute de medic.S. — incidenţa oblică posterioară dreaptă (O. PREGĂTIREA BOLNAVILOR PENTRU EXAMENUL RAD1OLOGIC AL ORGANELOR TO RACICE Eadioscopia şi radiografia toracelui. 190 A. Bolnavii care trebuie sprijiniţi de asistentă. C).v trate pe ecran fără o nici pregătire prealabilă. :.S.) cu faţa spre ecran i —incidenţa antero posterioară (A.A.P. care ulterior. 422 . ca şi pulsaţiile ei pot fi înregi. Dacă acest lucru nu esl" posibil.) cu spatele spre ecran | — incidenţa oblică anterioară dreaptă (O. va fi în funcţie de conţinutul lor în aer şi sînge. în cazuri excepţionale cînd poziţia verticală este contraindicata. Explorarea radiologică a organelor toracice se începe cu radio • scopia. cu acesta si cu umărul drept spre examinator \ — incidenţa oblică posterioară stingă (O. Plămînii — organe pline cu aer — contrastează cu opacitate \ inimii şi a vaselor cutiei toracice. în unghi de 30°.P. Imaginea plămînilor.) cu faţa spro ecran.

B — examenul radioM'opic al sugarului. Fixarea prin înlăsare | ic «n suport de scîndură . A — Examenul railloftcopic al sugarului. Fixarea manuală In lata ecranului. 423 . B. 190. C —examenul inilioscopic al sugarului. P'ixarea prin suspendare cu ajutorul hamurilor.iig. C). (A.

bolnavul va primi expectorante. al modificărilor topografiei şi calibrului bronhiilor. Substanţele de contrast hidrosolubile. Se va explica apoi bolnavului cum trebuie să se comporte în timpul expunerii filmului. Organismul poate să reacţioneze l—2 zile la introducerea sub stanţei de contrast. preparate iodate dizolvate în ulei în concentraţie de 20—40%. Substanţa de con trast. cu ioduronul B sau diiodonul. Eadioscopia şi radiografia pot fi completate cil alte metode de examinare radiologică : tomografie. Pregătirea bolnavului. bolnavul va. II). cu o jumătate de oră înaintea începerii bronhografiei. Pasta lipiodolată se încălzeşte uşor şi se introduce ptiu sonda Metras în arborele bronşic. difuzîndu-se pînă în cele mai fino ramificaţii ale acestuia. Cu două-trei zile înaintea bronhografiei. Substanţa de contrast întrebuinţată este lipiodolul sau iodlpinul. asistenta avînd sarcina de a-i acorda ajutor acestuia ca şi la orice sondaj traheobronşic (vezi voi. prin stări febrile. va fi introdusă încet. al atelectaziilor. uşor încălzită. în ziua examinării. cu pieptul apropiat de casoU care poartă filmul. pentru a reduce secreţin salivei şi a glandelor căilor respiratorii. bol navul va fi sedat cu o tabletă de Fenobarbital sau Bromoval. Mîinile bolnavului vor fi aşezate pe şold şi coatc-lt» aduse înainte fără ridicarea umerilor.La radiografiile organelor toracice. făcînd <• u el cîteva exerciţii de respiraţie. Anestezia căilor respiratorii precum şi introducerea sondei Metra* se face de către medic. Examenul radiologie al arborelui bronşic sau bronhografin Se întrebuinţează pentru diagnosticul tumorilor pulmonare. bolnavul va fi aşezat în falii unui stativ în poziţie de ortostatism. La nevoie radiografia organelor toracice se va putea executa ţi în poziţia şezînd. aceasta dă un contrast bun şi aderă bine de mucoami bronhială. teleradiografio. Ea se începe cu anestezia arborelui bronşic. Introdusă în ar borele bronşic. cu o presiune moderată. de calitatea anesteziei depinde reuşita examinării. kimografie etc. Expunerea se va face în apnee du pil o inspiraţie profundă. Pregătirea bolnavului pentru examenul radiologie al arborelui bronşic. Bronhografia se execută pe nemîncate. obţinîndu-se o pastă. în ajunul examinării. 424 . se va administra o injecţie de atropină. primi şi medicamente pentru calmarea excitaţiei centrului tusigeu. Lipiodolul se amestecă cu praf de sulfamidă sau cu talc. Concomitent. căci se elimină îu cîteva zile din arborele bronşic în timp ce lipiodolul rămîne săptă mîni sau chiar luni întregi în căile respiratorii. Bolnavul va fi înclinat spre partea care trebuie injectată. sînt mai avantajoase. în proporţii» de 20 g lipiodol cu 8 g praf. care se amendează însă fără nici un f el de tratament.

iitru a nu se intoxica cu iod. Asistenta va educa bolnavul ca să o elimine în scuipătoare. în stare gravă. drept -sting. Căile respiorii. precum şi în prima jumătate a sarcinii. Metoda este contraindicată în cursul proceselor acute supra•lilugate. •AMINAREA BOLNAVILOR CU ABDOMEN ACUT PRIN RADIOSCOPIE ABDOMINALA Examinarea radiologică a bolnavilor cu abdomen acut este o i«todă de explorare de mare urgenţă. ca atare. care uneori ar putea fi fatală.Urunderea aerului în cavitatea peritoneală sau prin formarea 'livelurilor de lichid în ansele intestinale mult destinse — care premtă contraste radiologice cu mare valoare în diagnostic. După terminarea examinării. Organele abdominale cavitare. nu pot fi diferenţiate. bolnavul nu mănîncă şi nu bea i p de 2 ore. lateral. peritonită acută. ileus. Se va evita refluarea substanţei de •nh-ast şi pătrunderea ei în stomac. adminisi iirea substanţelor radioopace ar putea provoca o agrvare a bolii ' • » r de bază.'n timpul injectării substanţei de contrast. avînd o putere egală de absorbţie n. hemoragie gastro-intest luală acută. în stare normală.'nu pot fi puse în evidenţă decît după umplerea lor ni o substanţă de contrast. ei vor fi ilnşi fără nici o pregătire prealabilă. de unde poate fi resorbită. Pe de altă parte. 425 . vor elimina substanţa de contrast m tuse. bolnavul va fi aşezat toracele moderat ridicat. bolnavul îşi va schimba iţia. din acest motiv. Examinarea radiologică gastro-intestinală va fi contraindicată Iu bolnavii caşectici. adinamici. Ea necesită o pregătire prealabilă conştiincioasă. pro•rînd intoxicaţii. bolnavul va fi culcat în poziţia Trendelen• rg. razelor E6ntgen. căpătînd sensibilitatea lor. l'KEGĂTIREA BOLNAVILOR PENTRU EXAMINAREA RADIOLOGICĂ GASTRO-INTESTINALĂ Examinarea radiologică a stomacului şi intestinelor se indică la bolnavii cu tulburări gastro-intestinale. la cei care suferă de l roinboze. fiind culcat pe rînd în decubit ventral. pentru bronhiile mijlocii şi inferioare. pentru a pune în evidenţă arborele bronşic din părţile ponoare ale plămînilor. în cazul l (domenului acut iau naştere însă transparenţe patologice — prin ii. organele abdominale au aceeaşi putere de bsorbţie faţă de razele X şi. timp în care încetează efectul anestezicului. dorsal. perforaţia tubului digestiv.

în mod obişnuit însă se va evita ex<> cutarea unui sondaj gastro-duodenal înaintea examenului radiologie. Se va evita administrarea de purgative şi se va suspenda cu 2—3 zile înainte administrarea medicamentelor cu conţinut de bismut. cu care se amestecă praful pînă se formează o paşti 426 . calciu sau bariu pe cale bucală. o încăpere separată. pentru că acesta irită mucoasa şi produce el însuşi o hipersecreţ i»' nedorită. toxice pentru organism. Unele medicamente schimbă tom citatea şi motilitatea gastrică. format din supo. din care cauză înaintea examenului nu se va da bolnavului nici un fel de medicament.Cu l —2 zile înaintea examinării. care au o putere de absorbţie mare dar nu sînt toxice. cînd lichidul adunat nu permite examinarea stomacului. pahare. linguri do lemn etc. Pentru examenul radiologie gastro-intenstinal se vor f olt IN l substanţe opace de contrast cu număr atomic ridicat.il substanţele de contrast şi acoperă pliurile mucoasei.sU săruri de bariu resorbabile. în secţii de radiologie mai mari. pentru că ijl aceasta măreşte secreţia gastrică. care nu mai pol fi analizate. Pregătirea suspensiei cere atenţie. înzestrată cu mobilier. acesta trebuie evacuat printr-un tubaj gastric cu sondă Einhorn. în seara din ajunul examinării se va face o clismă evacuatoare Examinarea se execută pe nemîncate. în proporţii» de bariu/apă =3 : 2. O astfel de substanţei este sulfatul de bariu. La fel se va interzice bolnavului să fumeze. prin opacifierea stomacului şi a intestinelor. Pentru examenul gastric se foloseşte o suspensie mai subţire (bariu/apă/1/2). La unele preparate de bariu s-au adăgat diverse corective de gust. produse lactate. în orele de dimineaţa.i. o suspensie de bariu mai concentrată. pîine prăjită. luminoasă. efectuat înaintea examinării. iod. deci utilizarea lor nu este do dorit. De cele mai multe ori se folosesc suspensiile de bariu în ap. fier. vase şi veselă necesare pregătirii suspensiei (site. căci exi./. pentru că mai tîrziu se adună în stomac secreţiile care diluea. bariul se pregăteşte în bucătăria de bariu. deoarece acestea împiedică vizibilitate organelor de examinat. însă acestea pot provoca o secreţie gastrică mărită. ouă. unt. Pentru o examinare sînt necesare suspensii de bariu de diferite con centraţii. Pregătirea substanţei de contrast se face în felul următor : m» introduc într-un pahar sau cană 150 g sulfat de bariu sau un pachot original (sulfat de bariu pro Eb'ntgen) şi se adaugă o mică cantităţi» de apă caldă.). făinoase. în caz de hipersecreţie de suc gastric sau de steno/ii pilorică. de preferinţă cu cîteva ore înaintea examenului. bolnavul va fi pregătit printr-un regim alimentar uşor de digerat şi neflatulent. iar pentru examinarea mucoasei gastrice sau a esofagului.

iar după 24 de ore. folosită pentru examenul esofagului. — Inmînarea cănii cu suspensie de bariu pentru examenul radiologie al tubului digestiv.• isă. conform indicaţiei medicului. coloana de bariu ajunge la cec. dar omogenă. etichetate. Bolnavii beau în general suspensia baritată fără nici o averHiune. bolnavul 427 . De aceea pînă ]a terminarea examenului complet. Stomacul sănătos elimină bariul înghiţit în 2—3 ore şi umple ansele intestinului subţire. La comanda medicului. Bolnavul va fi rechemat. 191). fără grunji. O suspensie mai groasă. Bariul depune destul de repede pe fundul vasului şi înainte de a se da Flg. după 2. «ibţine prin adăugare de 100 —150 g de apă la 150 g de bariu. bolnavului va fi resuspendat prin amestecare cu o lingură. umple colonul In întregime. Se completează apoi paharul cu i pînă la 250 —300 g şi se amestecă cu ajutorul unei linguri de lemn. de aceea li se va cere să respire adînc de cîteva ori. umplerea intestinului subţire şi a colonului. bolnavul va înghiţi cantitatea necesară de bariu. Asistenta Introduce bolnavul dezbrăcat sub ecran şi-i dă în mîna stingă cana cu bariu (fig. 191. pînă cînd greţurile dispar. bolnavul nu are voie să ia purgative sau n:i i se facă clismâ. După 6—8 ore. sînt însă unii care prezintă greţuri. 8 şi 24 de ore. pentru a urmări sub ecran evacuarea stomacului. Pentru a evita accidentele se va folosi bariu din ambalaje originale. La 2 ore după începutul examinării.

Ea se realizează. Tot pentru examinarea intestinului subţire se utilizează metoda introducerii fracţionate a bariului. Substanţa de constrast se dă copiilor cu lingura./i poate să mănânce. Timpul cel mai potrivit pentru acest lucru este la 24 d<* ore de la administrarea perorală a suspensiei baritate. pentru ca să nu se sperie. schimbului următor. pînă dincolo de duoden. Prin urmărirea înaintării bariului în colon se poate examina apendicele. de obicei o lingură de ulei de parafină. care diluează substanţa de contrastat din cec. bolnavul poate fi ro chemat de mai multe ori încă în primele ore. substanţa de contrast direct în jejun. Cînd diviziunea 75—80 ajunge în dreptul ar cadei dentare se introduce prin sondă. Amestecul gazogen utilizat este format din acid tartrio şi bicarbonat de sodiu. Uneori. ora exactă la care trebuie să se prezinte li* serviciul de radiologie. prin condica de predai o. cu ajutorul unei sonde. j După terminarea examinării se va da bolnavului un purgativ. în vederea acestui scop se va introduce sonda Einhorn. Pentru examinarea intestinului subţire. substanţei de contrast în tubul digestiv al bolnavului. 428 . intensifică peristaltismul cecului şi uşurează umplerea apendicelui.ecran radioligic.». Cantitatea de suspensie bariu/apiV necesară pentru ei este de 100 g. cu ajutorul unei seringi. controalele repetate nu trebuie să fie executa pe nemîncate. asistenta se va îngriji ca bolnavul să nu primească nimic de mîncat sau băut şi să nu i se administreze medicamente. i La copiii mici se va folosi bariul corectat cu caco sau cu gust du lămâie. Bariul sugarilor se va prepara cu ceai sau cu lapte şi nu cu apă şi se va administra cu biberonul. după metoda. Asistenta are sarcina de a ţine evidenţa bolnavilor rechem. SUHpensia de contrast se amestecă cu o lingură de sare amară. ceea ce trebuie comunicat bolnavului. Scaunul va fi colorat în alb. Examinarea stomacului se mai poate face şi prin metoda contrastului gazos.* pentru examinări radiologice şi a comunica. fie prin insuflarea de aer în stomac. suspensia de bariu poate fi introdusă direct în jejun printr-o sondă duodenală. bolnavul înghiţind din 10 în 10 minute cîte o înghiţitură din substanţa opacă. toate în diluţie de l : 2. obişnuită. Astfel. pentru copiii mici 100—150 g. iar pentru copiii mai mari 150—200 g. fie prin administrarea unui amestec care generează gaze. în acest timp. în unele cazuri se folosesc metode speciale pentru introducere. căci bariul produce Aneorl constipaţie. înaintarea sondei se controlează sub.

evacuarea colonului cu purgative este absolut necesară. uneori. Se mai foloseşte si sulfatul de bariu (200 g) amestecat cu bolus alba (300 g) în l 000 ml apă încălzită. 0 dqză de suspensie baritată. se poate administra bolnavului. Se va avea grijă să nu se provoace durei i sau spasme ale colonului prin introducerea prea rapidă sau sub presiune a substanţei de contrast. nici apa cu care s-a făcut clismă nu se evacuează în întregime. substanţa opacă ajunge în rect la 24 de ore după adminis trare. în doză de 300—500 g în 1000—1500 ml apă uşor încălzită. Pe de altă parte. Clismă singură nu este suficientă.Pregătirea bolnavului pentru examenul radiologie al colonului. fie pe cale recta-lă. Din acest motiv. la indicaţia medicului. substanţa de contrast se introduce cu ajutorul unei seringi. bolnavul trebuie să fie pregătit foarte corect. Instrumentarul obişnuit se completează cu sonda Strauss. dacă colonul nu s-a umplat încă în întregime se va urmări Iiii intervale regulate înaintarea coloanei de bariu pînă la rect. Colonul trebuie să fie complet golit de resturile de materii fecale. Substanţa de contrast folosită este sulfatul de bariu în suspen sie. Pentru această examinare. Itoaininarea radiologică a colonului necesită evacuarea lui pralabilă llmmateriile fecale şi umplerea cu o substanţă de contrast. continuînd examenul radiologie al dl o macului şi intestinului. iar mai tîrziu 1 se dă 2 linguri de ulei de ricin. nici apa rămasă în colon nu este totdeauna resorbită şi astfel diluează substanţa de contrast. bolnavul primeşte un regim hidric cu pireuri. pentru a scurta timpul de examinare. fie pe cale bucală. cu 8—10 ore înaintea timpului fixat pentru examinare. Examinarea radiologică a colonului pi'in umplerea sa cu substanţa <le contrast pe cale rectală poartă numele de irigoscopie. în mod obişkuit. Introducerea substanţei baritate se va face după tehnica obiş nuită a clismelor. Această metodă decelează modificările anatomice ale colonului. prin irigoscopie. Aceasta mi poate face. el va fi exaniinAt. căci dilatarea bruscă a ampulei rectale şi a sigmoidului provoacă o contracţie a colonului şi eliminarea sub429 . Aceasta este un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate închide rectul după insuflare cu pompă de aer şi după introducerea substanţei opace. După masă se face bolnavului o clismă evacuatoare. în dimineaţa următoare. pentru că ea elimină numai resturile de materii fecale din porţiunea inferioară a tubului digestiv (sigmoid şi rect). Cu o zi înainte. Pregătirea clismei baritate se face după metoda obişnuită a clismelor. l Dacă examinarea se rezumă numai la colon. La sugari.

bolnavul va fi solicitat de a evacua parţial substanţa de contrast şi se închide rectul cu sonda Strauss. Se introduc apoi în colon 100 ml aer. Umplerea vezicii biliare cu substanţe de contrast şi radiografierea ei poartă numele de colecistografie. Umplerea vezicii biliare cu substanţă de contrast se poate face.stanţei introduse. Opacifierea întregului sistem al căilor biliare în vederea radiografierii lor poartă numele de colangiografie. cu ajutorul unei seringi. După terminarea acesteia. Ea poate deveni vizibilă pe filmul radiologie dacă se impregnează cu săruri calcare sau dacă conţine calculi radioopaci. bolnavul evacuează substanţa de contrast. introducerea substanţei de contrast se întrerupe. de iod. fie pe cale orală. O cantitate mai mare de substanţă introdusă la început poate să deranjeze explorarea porţiunii recto-sigmoidieiie. Se va administra 400 — 500 g substanţă de contrast. Pentru a efectua această examinare se va umple colonul prin clismă baritată. va fi ajutat printr-o clismă evacuatoare. După terminarea examinării. Stomacul şi intestinele astfel golite nu mai necesită nici un purgativ. După ce suspensia/do bariu a trecut prin sigmoid se va putea mări uşor presiunea — mai ales cînd bariul ajunge la flexurile colonului — fiind necesară pentru învingerea rezistenţei lor. ei vor lucra neapărat cu şorţuri de protecţie. La sugari se vor administra 50—100 g substanţă baritată sub formă de clismă. PREGĂTIREA BOLNAVILOR PENTRU COLECISTOGRAFIE Şl COLANGIOGRAFIE Vezica biliară nu dă imagine radiologică. cît şi medicul sînt expuşi iradierii. Atît pentru colecistografie cît şi pentru colangiografie se utilizează substanţe cu conţinut. 430 . Colonul mai poate fi explorat radiologie şi prin metoda ex^menului cu dublu contrast Fischer. prin suprapunerea ampulei pe această regiune. al cărei balon introdus în j rect va fi umplut cu aer. cu o pre siune moderată. Dacă nu reuşeşte. Metoda cere precauţii. fie pe cale intravenoasă. Sonda se va introduce la o adîncime de 5 la 10 cm. întrucît. Cînd bariul a ajuns la cec. aerul sub presiune poate perfora colonul modificat patologic. atît asistenta care administrează clismă. sub control la ecran. conţinând 100—150 g sulfat de bariu. Opacifierea întregului sistem al căilor biliare poate fi efectuată numai prin administrarea intravenoasă a unei substanţe opace speciale. în caz contrar ea trebuie să fie umplută cu o substanţă de contrast. Pregătirea copiilor pentru examenul radiologie al colonului se va face după o pauză de alimentaţie de 12 ore.

nici medicamente sau purgative. Se vor evita alimentele ••u conţinut bogat în celuloză şi hidrocarbonate concentrate. stare de rău general. \ Opacifierea vezicii biliare pe cale bucală se face cu Razebil. La bolnavii colecistectomiaaţi se va aplica numai metoda intravenoasă.I b amavilor un regim dietetic uşor digerabil. pe care le înghite cu apă sau ceai în decurs de cinci minute. De la administrarea substanţei de contrast pînă la terminarea examinării. Substanţa opacă administrata per os se resoarbe pe calea venei porte. atunci peste 20—30 de minute mai primeşte şi restul de trei tablete. După masă la orele 16 se vor administra 4 tablete de Razebil. vezica biliară trebuie golită. Pregătirea bolnavului. în acest fel ajunge în vezica biliară. care se dizolvă pe limbă. care opacifiază veziba la 10—14 ore după administrare. care umile vezica biliară la 14—16 ore. Substanţa de con431 . totuşi este bine să se facă mai ales dacă se suspectează şi o stază vezicală. care provoacă contracţii puternice şi deci golirea vezicii biliare. iar dacă aceasta dă rezultate insuficiente HiiVva completa cu metoda intravenoasă. Acidul iopanoic se va administra între orele 18—20 în total 6 tablete. fără a le sfărîma. după care bolnavul va fi culcat în decubit lateral drept timp de 30—60 de minute. sau Acid iopanoic. ameţeli. Cu 1—2 zile înaintea colecistografiei se d. bolnavul nu va mai primi nici de mîncat nici de băut. El poate fi înclocuit cu administrarea de 50 g ciocolată sau cu un sondaj evacuator. de 3 ori pe zi cîte 2 tablete. în acelaşi scop se poate practica. în acest caz se renunţă la continuarea probei. furnicături. tahicardie. care u eî cretă împreună cu bila. cîte una din 10 în 10 minute cu puţină apă. ajungînd la ficat. Acest prînz nu-şi atinge totdeauna scopul. puţind să provoace î u schimb accese dureroase. pentru u preveni aerocolia. adică îngrămădirea gazelor în colon. senzaţie de arsură. după care se poate începe administrarea substanţei de contrast. în vederea acestui Kcopise va da bolnavului la orele 12 un prînz compus din ouă. înaintea introducerii substanţei de contrast o injecţie de extract retrohipofizar sau se poate prescrie cărbune animal 2—3 zile înaintea examinărilor. Evacuarea vezicii biliare de conţinutul ei nu este obligatorie pentru reuşita unei radiografii a vezicii biliare. Cu o zi înauftea examenului. La bolnavii cu hipersensibilitate la iod apare o roşeaţă.Colecistografia se execută de obicei prin introducerea substanţei d(\ contrast pe cale orală. Prima dată bolnavul va primi numai o tabletă sfărîmată. Dacă însă bolnavul suportă bine iodul. Pentru evacuarea gazelor din colon. smîntînă şi unt cu pîine. după care va fi aşezat în decubit lateral drept timp de 30—60 de minute. bolnavul va face după masăo clismă evacuatoare cu ser fiziologie sau ceai de muşeţel călduţ.

Opacifierea vezicii biliare pe cale intravenoasă. în caz de reacţie pozitivă se va renunţa la administrarea Pobilanului. La adulţi — în funcţie de diagnosticul radiologie urmărit — se injectează intra venos cîte o fiolă de 20 ml din soluţie de 30 sau 50%. de acid %-amino-caproic. Testarea se mai poate face prin injectarea foarte lentă a l ml de substanţă pe cale intravenoasă . Opacifierea îitregului sistem al căilor biliare se face prin administrarea substanţei de contrast pe cale intravenoasă. în caz de hiper sensibilitate. Injectarea intravenoasă se va face foarte lent (aproximativ în 10 minute) în 432 . Komergan Noratrinal. pînă la venirea medicului. în caz de hipersensibilitate vor apărea prurit intens. instilînd o picătură în sacul conjunctival al unui ochi. La copii doza este de l ml sau 0. Hemisuccinat as hidroeortizon. Din acest motiv. se instalează o perfuzie intravenoasă de glucoza cu Koratrinal şi se administrează oxigen. Dacă toleranţa organismului este bună se va trece la adminis trarea substanţei. întrucît hipersen sibilitatea faţă de iod este un fenomen destiil de frecvent. apoi se trece la administrarea lui.giografiei intiavenoase cu Pobilan. Bolnavul nu necesită nici o pregătire dietetică.45 g substanţă activă pe kilocorp. puţin toxic. iar examinarea se repetă a 3-a zi. lăsînd acul în venă prin care se vor administra imediat medicamentele desensibilizante. în decurs de 5 minute apare o hiperemie conjunctivală accentuată a ochiului respectiv. înainte de injectarea substanţei radioopace se va testa toleijanţa organismului. la executarea colecistografiei şi colan. cefalee sau chiar o dispnee cu greţuri şi vărsături. respectiv 10—14 o/o cînd trebuie efectuată radiografia. încălzite la temperatura corpului. Pentru aceasta se utilizează JPobilanul. din care se va executa o oftalmoreacţie obişnuită. Eeacţia hiperergică se va combate urgent cu densesibilizante de tipul antihis. aparatul pentru oxi. In caz de neumplero se vor putea administra încă 4 tablete de Razebil sau 6 tabiet^ do Acid iopanoic. înaintea radiografiei se/va putea face bolnavului încă o clismă evacuatoare.genoterapie. La apariţia semnelor de intoleranţă se întrerupe ad ministrarea substanţei de contrast. un preparat concentrat.trast apare în vezica biliară după 14—16 ore. Pentru acest scop există în fiecare cutie de Pobilan o fiolă de probă. soluţie de glucoza pentru perfuzii. în vede rea acestui scop. Administrarea Pobilanului se face în preajma executării r . în dimineaţa examenului se evacuează conţinutul intestinului gros printro cMsmă obişnuită. roşeaţă şi edem al feţei. care conţine iod în pro porţie de 30—50%.diografiei. în unele cazuri se impune necesitatea luării măsurilor de reanimare. asistenta va pregăti la îndemîna medicului substanţele necesare unei intervenţii de urgenţă : fiole.taminice.

Pentru aprecierea funcţiei acesteia. insuficienţă.1 administra într-o singură doză 2—3 linguri de sirop de codeină '"'. termen în care •• i-xecută radiografiile. debilitate. Prînzul Boyden poate fi amestecat cu 50 g sulfat de bariu. se vor da timp de 2 zile. icter grav. la bolnavii în vîrstă.i în cazul colangiografiilor executate la bolnavi colecistectoiinx/ani. la cei cu colecistogi'afii sau colangiografii anterioare nereuşite. căile urinare.. Dacă bolnavul are tendinţă la distensia gazoasă a intestinelor. în cazul rolangiografiilor executate cu morfină sau codeină. PREGĂTIREA BOLNAVILOR PENTRU EXAMINAREA RADIOLOGICĂ A RINICHILOR Şt CĂILOR URINARE Examenul radiologie al aparatului urinar poate pune în evidenţă cavităţile pielocaliceale ale rinichiului. precum şi con tururile rinichilor. se vor face radiografii în serie iiKiipra regiunii respective. — Pregătirea bolnavului pentru radiografia renală simplă.culcat pe masa de radiografie. Prima radiografie se va executa la 30 de minute. se \ .(. Căile intrahepatice ' <. Pentru reuşita examenului se cere o bună evacuare a gazelor intestinale. I'etru aceasta. împiedică citirea radiografiilor. unici. liolnayul ingerează prînzul Boyden format din 2 gălbenuşuri crude <lc oui amestecate eventual cu zahăr sau din 50 g ciocolată sau un pahar j de apă de la gheaţă. de trei ori cîte 2 tablete de cărbune animal. Ea se face prin radiografie renală simplă. în cazul stenozei pilorice. metoda perorală nu va da rezultat.1 de codeină se va administra imediat după injectarea Pobiliuiului. pentru ca după terminarea injecţiei să se poată executa imediat radiografiile. pieloţîrafie. precum şi în raz dacă pe primele clişee s-a pus în evidenţă o calculoză biliară. la 40 de minute după terminarea injecţiei intravenoase. Indiferent de calea utilizată pentru opacifierea vezicii biliare. Coleeistograf ia este contraindicată în boala Basedow. la intervale de 30—60—90 de minute. cu 2—3 zile înaintea examinării se va da bolnavilor un regim uşor de digerat. în vederea examinării concomitente a stomacului şi duodenului. Pentru aceasta. hipertermie.xtrahepatice se opacifiază în 15—30 de minute. care.. i lupă executarea radiografiei se va face proba Boyden. niropii. Explorarea radiologică a vezicii urinare se numeşte cistografie. legume şi zarzavaturi. Dacă pe aceste clişee nu apar căile biliare. în preajma zilei de radiografie 433 . Se renunţă la prînzul Boyden la colecistectomizaţi. Pk'înzul Boyden are scopul de a provoca contracţia vezicii biliare. dacă se suprapun căilor urmare. evitînd alimentele cu reziduuri multe şi celuloză ca : fructe. urografie şi pneumoperitoneu artificial. rc-nală acută.

se poate introduce şf o cantitate mai mare de soluţie. avînd grijă ca aerul din tubul irigatorului să fie complet evacuat. întrucît intensitatea imaginii radiologiei» va fi în funcţie de concentraţia urinii în substanţă de contrast. Injectarea substanţei de contrast nu trebuio făcută cu presiune mare. iar iu 434 . în dimineaţa zilei examinării se face o clismă cu apă caldă. Pregătirea bolnavului se începe prin evacuarea gazelor din intes tin. ea este obligatorie şi se execută după metodele cunoscute de la colecistografie. Radiografia renală simplă pune în evidenţă umbrele rin: îhiloi1 eventual calculii renali. sau un reflux pielo-renal. 60 şi 75%. pentru a nu-1 introduce în colon. Se vor introduce în fiecare parte circa 5—10 ml. Seara nu mul mănîncă decît un ceai cu pîine prăjită.Umplerea cavităţilor renale în caz de urografie se face pe cale descendentă. reuşita examenului în aceste cazuri fiinc fără problematică. bolnavul va fi dezbrăcat co^nplet şi culcat pe masa de radiografie.Pentru pielografio. căci se poate produce o ruptură a bazinetului. Pielografia trebuie executată în condiţii de asepsie perfectă. pentru a nu produce contracţii spastice reflexe alo bazinetului. — Pregătirea bolnavului pentru pielografie. Ca substanţă de contrast se utilizează Odistonul care se găseşte în concentraţie de 30. în caz de urgenţă. Substanţa de contrast se va introduce pe cale ascendentă printr-o sondă intro dusă în ureter sub controlul cistoscopului. Testarea sensibilităţii bolnavului faţă de iod se va face înaintea introducerii substanţei de contrast. aplicînd acelaşi regim ca şi în cazul pregătirii bolnavului pentru radiografie renală simplă. După terminarea radiografiei se va încerca extragerea substanţei de contrast cu o seringă. introducerea soluţiei de contrast făcîndu-se pe cale intravenoasă. înaintea executării radiografiei. Pentru efectuarea radiografiei. Substanţa de contrast trebuie să fio uşor încălzită. bolnavul îşi va evacua vezica urinara/ sau asistenta îi va goli vezica prin sondaj şi se va controla radios :opio dacă intestinul nu conţine aer. — Pregătirea bolnavului pentru urografie. bolnavul fiind transportat apoi pe targa în sala de radiografie sau chiar pe masa de radiografie. Introducerea son delor în ureter se poate face în sala de cistoscopie. Dacă bolnavul nu se plînge de dureri. calculii ureterali sau vezicali.se vor administra bolnavului 2 linguri de ulei de ricin. po lîngă regimul cunoscut se va restrînge şi cantitatea de lichide. bolnavul va fi pregătit ca şi pentru o radiografie simplă. radiografia poate să fie executată ş pregătire prealabilă. Substanţa opacă folosită va fi iodura de sodiu în soluţie de 10%. sau Odiston 30%.

Compresia se execută cu ajutorul unui balon de cauciuc. stări alergice. La 8—10 minute după efectuarea injecţiei. Cantitatea de substanţă de contrast necesară este de 20 ml din soluţie de 75% sau 25 ml din soluţie de "H)%. Urografia poate fi asociată cu com presia ureterelor. precum şi în tuberculoza pulmonară evolutivă. Un preajma injectării substanţei de contrast se va face încă o 'lismă evacuatoare. parestezii. 5—15 ml soluţie i'5% [pe cale intravenoasă. greţuri sau dureri abdominale. în funcţie de vîrstă. urticarie. cu precauţie. în seara zilei dinaintea intervenţiei. — Pregătirea bolnavului pentru examenul radiologie dl rinichilor prin retropneumoperitoneu artificial. anemii hemolitice. apoi se va executa proba de toleranţă faţă de iod. şi atunci se face radiografia renală. substanţa poate fi adminis. obligînd rinichiul nfl Concentreze cît mai mult urina excretată. dimineaţa nu va lua nici un fel de alimente. iunestecînd-0 cu sîngele bolnavului. ea apare în urină. Substanţa de contrast se elimină foarte repede prin rinichi.i rată mi intramuscular. în fesă pînă la cantitatea de 25 ml «l iţi soluţia de 60 % fracţionată în două doze egale. Asistenta~va trebui să prevină bolnavul asupra acestor fenomene pentru ca în cursul administrării substanţei na nu se sperie. Betropneumoperitoneul artificial constă în introducerea unui gaz — aer sau oxigen — în spaţiul retroperitoneal. Prin aceasta se va reduce mult volumul urinii. care durează numai pînă la terminarea injecţiei. Injectarea substanţei opace poate să provoace o durere de-a lungul venei respective. arătîndu-i că aceste fenomene supărătoare dispar repede fără nici o consecinţă. profund. boală Basedow. în acest caz se va întrerupe imediat administrarea substanţei de contrast şi se vor aplica măsurile terapeutice de urgenţă (vezi colecistografia). cu scopul de a ameliora imaginea calicelor şi bazinetelor. insuficienţă cardiacă decompensată. Intensitatea ei este în funcţie de viteza cu care se face introducerea substanţei opace.\ La copii se va administra. <'it şi\în cazul colecistografiei. Introducerea aerului sau oxigenului se face prin puncţie 435 . bolnavul nu va mai primi nimic de mîncat sau de Iiililt. bolnavul ajungînd repede în stare de şoc. se goleşte colonul bolna vului printr-o clismă evacuatoare. Injectarea substanţei • Io contrast se face pe masa de radiografie. cu scopul de a evidenţia contururile rinichilor. Urografia este contraindicată în cazurile de insuficienţă renală şi hepatică. foarte încet. La nevoie. Unii Ixţlnavi se plîng de ameţeli. Acest lucru trebuie să fie prevăzut de asistentă cînd pregăteşte instrumentele şi materialele necesare pentru urografie. în unele cazuri însă pot să apară fenomene severe de intoleranţa ca vărsături.li tui examinării.

se introduc^ 100—200 ml iodură de sodiu 10% sterilă sau soluţie de Odiston. Insuflarea gazului se va face cu apa râtul de pneumotorax în cantitate de 1000—1200 ml. 192.în loja perirenală. se spală vezica cu o soluţie sterilă de acid boric şi. Se închide sonda cu o pensă hemostatică şi se execută imediat radiografia. Cistografia este o metodă de explorare radiologică a vezicii urinare. sau prin umplerea acesteia cu o substanţă de contrast sterilă. Asistenta va prezenta instrumentarul cerut de medic în perfectă stare de sterilitate. după evacuarea vezicii urinare. cu ajutorul unei seringi Guyon sterilizate. eventual amestecată cu aer. după ţforo se vor executa radiografiile. stanţă de contrast colonul bolnavului va fi evacuat printr-o •clismă obişnuită cu apă caldă. Ea poate fi executată printr-o radiografie vezicală simplă. Concomitent cu retropneumoperitoneiil se poate practica şi urografin intravenoasă. La 1—2 ore după terminarea injecţiei. —Pregătirea bolnavului pen tru cistografie. Bolnavul va fi culcat pe masa de radiografie şi i se va introduce în vezică o sondă Selaton sterilizată. Ea nu necesită nici o pregătire prealabilă. Eadiografia simplă a vezicii urinare poate pune în evidenţă calculii intravezicali. Fig. Vezica urinară se poate pune în evidenţă şi cu ocazia urografiei intravenoase. — Roentgendiagnostic la patul bolnavului cu aparat portativ pentru cazuri Pentru cistografia cu subchirurgicale. i Arteriografia renală \ est<> mijlocul de elecţie pentru studierea sistemului vascular al rinichilor. Gazui introdus K<< resoarbe în decurs de maxijmuni 2 zile. Se evacuează urina prin sondă. substanţa de 436 . Aceasta se realizează prin introducerea unei substanţe iodate concentrate în aorta abdominală.

\ Vezica urinară poate fi pusă în evidenţă şi prin pneumocistotţraţie. sau prin puncţie. substanţa de contrast în vezică. fenomene care se amendează în urma unei injecţii de adrenalină. dispnee. Asistenta va avea grijă ca bolnavul să nu urineze decît după terminaVea examenului cistografic. în aparatul circulator şi urmărirea ei în interiorul vaselor şi al cavităţilor inimii. Ca substanţă de contrast se utilizează o soluţie concentrată de iod. Introducerea substanţei de contrast se face direct în aortă. pentru ca să nu fie prea diluată de sîngele circulant. Testarea sensibilităţii faţă de iod se face la fel ca şi în cazurile anterioare. Aortografia pune în evidenţă. Cu o zi înaintea examinării. prin cateter. Introducerea substanţei de con437 . amestecată cu sînge. substanţa de contrast poate provoca valuri de căldură. Substanţa opacifiantă poate fi introdusă şi direct în cavităţile inimii printr-un cateter cardiac.«ontrast se adună în vezică. peste care se injectează priit sondă substanţă opacă. Cantitatea de substanţă injectată va fi calculată de medic pe baza greutăţii corporale a bolnavului. bolnavul este supus unei medicaţii Hedative cu Fenobarbital. în acest caz. rapid în decurs de cîteva secunde. apoi se vor introduce 100—150 ml aer. Arteriografia periferică evidenţiază arterele periferice prin injectarea lor cu substanţe radioopace. în urma injecţiei rapide. dînd posibilitatea să fie radiografiată. Bolnavul este pregătit ca si pentru o radiografie renală simplă. Se închide Houda cu o pensă hemostatică şi apoi se injectează. aorta şi ramurile sale. cu ajutorul substanţelor de contrast. vezica se umple cu aer.şi se completează eventual cu Romergan sau cu o altă substanţă antialergică. congestia feţei. PREGĂTIREA BOLNAVILOR PENTRU EXAMINAREA RADIOLOGICA A CAVITĂŢII INIMII Şl A VASELOR Cavităţile inimii şi vasele sanguine pot fi puse în evidenţă radiologie prin următoarele metode : Angioeardiografia. Examinarea se va face pe nemîncate. Pregătirea angiocardiografiei prin cateterism cardiac cade exclusiv în competenţa medicilor. cefalee. Cu 10—12 ore înaintea examinării i se restrînge consumul de lichide. tuse. . Injectarea substanţei de contrast se face pe cale intravenoasă. prin puncţionarea mmdei cu un ac. Prin angiocardiografie se înţelege introducerea unei substanţe de contrast pe cale intravenoasă. cu ajutorul unei seringi Guyon. Iu preajma examinării. Aceasta se repetă în dimineaţa examinării . vezica va fi golită şi spălată.

Tot instrumentarul necesar. In acelaşi timp se administrează o fiolă de papaveriuă şi o tabletă de Homergan. asistenta avînd sarcina să servească medicul. Examenul se practică între a 7-a şi a 18-a zi a ciclului menstrual. care poartă un manometru. Flebografia evidenţiază modificările patologice ale venelor. pentru a evacua rectul şi colonul sigmoid.). Această metodă poartăl numele de histerosalpingografie. Pentru executarea radiografiei. Colul uterin va fi badijonat cu tinctură de iod sau cu o soluţie de pansterină. întrucît radiografia se va repeta eventual 438 . Introducerea soluţiei de contrast se face cu ajutorul aparatului Schultze. care cere aceeaşi precauţie şi condiţii de asepsie ca orice intervenţie ginecologică. După terminarea radiografiei se îndepărtează aparatul Schultze şi se spală uterul şi vaginul. prin injectarea lor cu o substanţă de contrast. sub controlul radiologie. bolnava va fi culcată pe masa de radiologie în decubit dorsal şi i se vor aplica valvele pentru evidenţierea colului uterin. cu o presiune de 100 —200 mm mercur. Ca substanţă de contract se utilizează preparatele cu bază de iod. Pregătirea bolnavei. precum şi substanţa de contrast. Histerosalpingografia se practică sub protecţia antibioticelor. Pregătirea bolnavilor /şi testarea sensibilităţii lor faţă de iod se vor face la fel ca şi în cazurile precedente. Histerosalpingografia este o intervenţie chirurgicală. cu ajutorul căruia se controlează presiunea substanţei de contrast introdusă. sînt aşezate pe o măsuţă acoperită de un cîmp steril.trast se face printr-o injecţie intraarterială. PREGĂTIREA BOLNAVILOR PENTRU EXAMENUL RADIOLOGIC AL CAVITĂŢII UTERINE Uterul şi trompele uterine pot fi evidenţiate radiologie prin introducerea în cavităţile lor a unei substanţe de contrast. Arteriografia cerebrală se utilizează pentru diagnosticul tuinorilor cerebrale sau al bolilor vasculare (anevrisme etc. Acesta este format dintr-o seringă de 20 ml legată de ambourile detaşabile printr-o piesă intermediară. Cu 2—3 ore înaintea examinării se face o clismă. Substanţa de contrast se injectează în artera carotidă internă sau în artera vertebrală. Cu ajutorul aparatului Schultze se va introduce substanţa de contrast. după care se execută radiografia. înaintea începerii examinării se va face o spălă/tură vaginală cu o substanţă antiseptică. Ca substanţă de contrast se întrebuinţează iodipinul sau lipiodolul.

ocupate de lichidul cefalorahidian. Pregătirea bolnavului. fie prin puncţie ventriculară şi în acest caz vorbim de ventriculografie. a şeii turceşti. pentru care li se vor administra injecţii de glucoza în soluţie hipertonică. bolnavul va fi culcat în decubit dorsal şi rămîne timp de 2—3 zile în această poziţie. a găurii optice sau a stîncii temporalului. Sugarii. în vederea encefalografiei. pentru reperarea ventriculilor. în cursul encefalografiei. Pentru a obţine o imagine radiologică a conţinutului cranian se va introduce o substanţă de contrast în spaţiile subarahnoidiene şi în cavităţile ventriculare. bolnavul rămîne nemîncat. asistenta are aceleaşi sarcini ca şi în cazul oricărei puncţii rahidiene. După terminarea radiografiei. în febră. Pentru a face loc aerului. cloralhidrat) pentru a se asigura poziţionarea şi expunerea corectă. 439 . 30—40 ml pentru umplerea completă a acestora.peste 24 de ore. pot fi puse în evidenţă radiologie prin metoda mielografiei. PREGĂTIREA BOLNAVILOR PENTRU EXAMENUL RADIOLOGIC AL SPAŢIILOR SUBARAHNOIDIAN Şl EPIDURAL Spaţiile subarahnoidiene ale canalului vertebral precum şi spaţiile epidurale. se va scoate în mod fracţionat cantitatea corespunzătoare de lichid cefalorahidian. Apoi va fi transportat în sala de operaţie pentru trepanaţie şi ventriculografie sau în sala de tratament pentru puncţia lombară. Introducerea aerului se face. O parte din bolnavi se plîng de dureri de cap. în afecţiunile inflamatoare locale. PREGĂTIREA BOLNAVILOR PENTRU EXAMENUL RADIOLOGIC AL CONŢINUTULUI CRANIAN Radiografia simplă a craniului nu necesită nici o pregătire prealabilă. bolnava nu va primi medicamente care ar putea să influenţeze vizibilitatea. pentru că introducerea aerului poate produce vărsături. care poate fi 10 ml. fără pernă. Substanţa de contrast întrebuinţată este aerul. precum şi în caz de sarcină se evită examinarea. în dimineaţa examinării. Alteori medicul cere radiografia bazei craniului. fie prin puncţie lombară. Pentru liniştire se va administra un sedativ. copii mici sau bolnavii neliniştiţi trebuie sedaţi pe cale medicamentoasă (barbiturice. sau se înlocuieşte chiar aproape toată cantitatea de lichid cefalorahidian cu aer. cînd se vorbeşte de encefalografie. Pentru orientarea generală este suficientă executarea radiografiei din faţă şi din profil.

vizuală. la majo440 . pentru îndepărtarea corpilor străini de origine exogenă şi pentru introducerea unor medicamente în arborele traheobronşic. histopatologice. bronhoscopia se execută pentru eliberarea căilor respiratorii de secreţii abundente prin aspiraţii. poate fi utilizat şi pentru alte scopuri ca : recoltări bacteriologice. unele traumatisme mediastinale. introducere de substanţe medicamentoase. Tubul. cu timpul s-a extins şi asupra organelor cavitare perfect închise ca pleura sau cavitatea peritoneală. PREGĂTIREA Ş! ASISTAREA EXAMENULUI BRONHOSCOPIC Prin bronhoscopie se înţelege explorarea arborelui traheobronşic sub vizibilitate directă. Ea reprezintă extinderea metodei clasice de examinare de la suprafaţa corpului în profunzimea lui. precum şi recoltări de probe citologice şi histologice (biopsie). ea realizează observaţia directă. supuraţii bronhopulmonare. lungi de 30—40 cm. cu ajutorul unui aparat numit bronhoscop. cu ajutorul unor instrumente numite endoscoape. Esenţa oricărei endoscopii este pătrunderea în organul cavitar cu un instrument tubular prevăzut cu sursă de lumină proprie şi un sistem optic pentru efectuarea observaţiilor. după evacuarea aceleiaşi cantităţi de lichid cefalorahidian. îndepărtare de corp străin. Bronhoscopul este format dintr-o garnitură de tuburi rigide de metal cu un diametru de 4—9 mm.Substanţa de contrast folosită este lipiodolul care se injectează în spaţiul subarahnoidian prin puncţie suboccipitală în cantitate de 2 —3 ml. hemoptizii netuberculoase. prevăzute cu orificii laterale (pentru trecerea aerului din bronhiile în faţa cărora trece tubul bronhoscopului). Aplicată iniţial asupra organelor cavitare în comunicare directă cu mediul exterior. bronhoscopia se execută în cazurile de suspiciune a unei tuberculoze bronşiale. PREGĂTIREA Şl ASISTAREA EXAMINĂRILOR ENDOSCOPI CE Bndoscopia este metoda de examinare a organelor cavitare pentru vizibilitate directă. iritaţii traheobronşice de lungă durată. Extremitatea distală a tubului. malformaţii congenitale. suspiciunea unor corpi străini etc.. o dată introdus în organul cavitar. a mucoasei bronşice şi permite prelevări de secreţii. tumori. Metoda se aplică în cazul suspectării de tumori intrarahidiene sau aderenţe meningiene. Bronhoscopia se execută cu scop de diagnostic şi terapeutic • Cu scop diagnostic. în acest fel endoscopia are un dublu scop : explorator şi terapeutic. Cu scop terapeutic.

Bronhoscopul este insoţit de o serie de anexe : spatule laringo. prin acesta se face respiraţia asistată a bolnavului. — Seringă laringiană de 5 ml. ' — Medicamentele necesare în caz de accidente. pense pentru corpi străini şi biopsii. este prevăzut cu un racord care se prelungeşte în toată lungimea instrumentului. Pensele se demontează pentru a fi curăţite.. Tubul. — Aparatură pentru oxigenoterapie. avînd grijă în special de depozitele de la nivelul articulaţiilor şi se fierb împreună cu tuburile şi cu sondele.zator endobronşic. este tăiat oblic şi fiu polizat. fie introdus cu o tijă metalică pînă la extremitatea lui distală. sonde dilatatoare. porttampoane. pantocaină 1%. atît în exterior. tub aspirator. aistenta va pregăti următoarele : — Bronhoscopul. — Radiografiile toracale ale bolnavului şi negatoscopul pus în funcţiune. în caz de narcoză. Pregătirea instrumentelor şi materialelor. Pentru efectuarea bronhoscopiei. Ţinînd seama de caracterul de extremă urgenţă al unor exa minări bronhoscopice. —Pense. se spală cu apă călduţă la presiune mare şi se şterg. Sursa de lumină este reprezentată printr-un bec electric situat fie la extremi tatea proximală a tubului. — Substanţele anesteziante (cocaină 2—4%. precum şi în bronhiile mari. iar. prin care se poate executa aspiraţia secreţiilor. — Aspiratorul electric cu sondele respective. după îndepărtarea becurilor. la extremitatea sa proximală. pulveri. — Oglindă frontală sau lampa Clar. pentru a nu provoca leziuni cu ocazia trecerii prin căile respiratorii. — Depărtător de gură. — Lampă de spirt. 441 .scopice. — Măşti pentru medic şi asistente. Tubul este prevăzut cu lupe măritoare — ou lumină proprie — prin care se obţine o vizibilitate mai bună sub diferite unghiuri în trahee. Tuburile bronhoscopice. —Oglindă laringiană. bronhiile principale. xilină 2-4%).ritatea bronhoscoapelor. —Comprese de tifon. — Tăviţă renală. cît şi la interior. asistenta se va îngriji ca atît bronhoscopul cît şi anexele sale să fie pregătite totdeauna în stare de perfectă sterilitate. — Tampoane pe porttampoane. cu toate anexele sale în stare de perfectă sterilitate.

încarcă seringalaringiană cu anestezic şi o oferă medicului. iar cealall îl ajută pe medic. se va administra bolnavului un anestezic de bază la timpul fixat.Pregătirea bolnavului. precum şi asupra senzaţii'! de îngroşare a gîtului sau a limbii.ii trebuie să creeze bolnavului un climat de siguranţă. Bronhoscopia necosi! A două asistente. în tir ea bolnavului pentru bronhoscopie. izolată cu o saltea de cauciuc. dar în special necesitatea de a respira regulat. Lumina necesară se va aranja ca şi pentru orice intervenţie oto-rino-laringologică. Bronhoscopia poate fi executată şi în anestezie generală. dintre care una asigură poziţia bolnavului. invitîndu-1 să scoată limba şi să o ţină aluri» fixată cu compresele în mînă. metod A care are o extindere din ce în ce mai mare. sarcinile lui legate de manoperele executate de medic. Sarcina principală a asistentei. Urmărind instilarea anestezicului d<> către medic în căile respiratorii. bolnavul va primi un calmant. constă în liniştirea lui. în caz că masa pe care se execută bronhoscopia estw 442 . convn gîndu1 asupra necesităţii şi inofensivităţii examenului. ceea ce va u gura cooperarea lui cu ocazia anesteziei şi a examenului propriu-/1 în caz că nu reuşeşte să inhibeze starea de anxietate. Asistenta va explica bolnavului necesitatea colaborării lui perfecte la reuşita examenului. va aduce bolnavul în poziţiile ceru l o pentru împrăştier ea anestezicului pe o suprafaţă cît mai mare a trahwl şi a bronhiilor principale (înclinări la dreapta şi la stingă). în seara prezilei examinării. în acelaşi timp dă în mîna bolnavului cîteva comprese cu tifon. La indicaţii medicului. i se va da o tăviţă renală în mînă. Asistenta va atrage atenţia bolnavului să ţină anestezicul cil mai mult timp în gură şi apoi să-1 scuipe în tăviţă renală. evitînd sil l înghită. în caz de nevoie. Totodată. asistenta previne bolnavul asupra gustului amar al anestezicului. ceea ce îi va crea unele senzaţii de corpi străini sau de greutate la înghiţire şi la respiraţie. Asisto. Examinarea se face dimineaţa pe nemîncate. Dupfl. pe masa de operaţie. dar numai la indicaţia modicului. liniştirea bolnavului. Apoi aprinde lampa de spirt. ceea ce are totdeauna un efect binefăcător asupra psihicului bolnavului. asistenta încălzeşte uşor anestezicul pînă In jurul a 35° şi apoi oferă bolnavului cîţiva mililitri pentru a face gar gară. bolnavul va fi aşezat pe un scaun. în vederea anesteziei. Din acest moment şi pînă la începerea examinării bolnavul rămîne la pat. atunci «ni» bine să-1 pună în legătură cu alţi bolnavi cărora li s-a mai făcut această examinare. Ajutorul asistentei în timpul examinării. Examinarea se execută în camera de bronhoscopie semiîntu urcată. care asigniA şi confortul necesar bolnavului.

care asigură poziţia bolnavului. aceştia vor fi imobilizaţi prin înfăşurare în cearşafuri şi ţinuţi în poziţie de către asistentă. înclinaţii şi rotaţii la stînga şi dreapta etc. mai are sarcina de a ţine sub supraveghere starea generală a bolnavului şi la nevoie de a-i susţine moralul. Umerii bolnavului sînt ridicaţi cu Fig. pînă la înălţimea de 12—15 «•. coborîre. dar numai la indicaţia medicului.).111 de la suprafaţa mesei. atunci intervenţia poate iiHwtată şi de o singură asistentă (fig. Această poziţie va fi menţinută cu ajutorul asistentei. — Asistarea hronhoscopiei. iar cu dreapta va fixa fiaintea. 193). va imprima capului bolnavului poziţiile necesar e prin mişcări lente. cu va aşeza mîna stingă sub regiunea occipitală a bolnavului. în funcţie de stadiul şi necesităţile examinării. B-servirea medicului cu Instrumentele ajutorul unei perne tari sau al unui sul. Introducerea bronhoscopului şi examinarea propriu-zisă se vor mi în decubit dorsal. 193. asistenta care asigură poziţia capului. cu capul în extensie pe articulaţia atlanto> i'ipiinlă. în cazul examinării bronhoscopice a sugarilor şi copiilor mici. 443 . fixarea capului. în afară de cele arătate mai sus. continue şi foarte blînde (ridicare. în vederea acestui scop.iiwilzută cu rezemător special de rezervă. cu gura larg deschisă.

Ea trebuie să urmărească fiecare mişcare a lui pentru a-1 putea servi cu instrumentele de care are nevoie. el se va abţine de la orice alimentaţie. în urma bronhoscopiei. dureri retrosternale. Timp de 2 —3 zile primeşte un regim de cruţare a laringelui (lichide şi alimente pasate) din cauza iritaţiei traumatice cauzate de tubul bronhoscopului. ale mucoasei bucale. stricturile cicatriceale şi neoplazice. incizia unor abcese.Cealaltă asistentă serveşte medicul cu instrumentele şi materialele necesare. asistenta puţind contribui la aceasta prin servirea promptă a medicului cu instrumentele necesare. 444 . ei necesită o supraveghere mai atentă timp de 2-3 zile după intervenţie. disfagie sau afagie. Astfel pot să apară intoxicaţii de diferite grade cu cocaină. insomnie. în ziua bronhoscopiei. Traumatismele se evită prin mînuirea atentă a instrumentelor. dacă totuşi apar intoxicaţii bolnavul va fi culcat în poziţie Trendelenburg şi i se administrează substanţe cardiotonice. stare subfebrilă. bolnavul rămîne la pat. După bronhoscopie apar deseori dureri în gură. cefalee. Prin această metodă pot fi puse în evidenţă inflamaţiile esofagului. este un act operator cu o lipsă aproape totală de nocivitate. Incidente şi accidente. poate să apară un edem al glotei. Esofagoscopia se execută în primul rînd cu scop de diagnostic. Totuşi. cauterizarea şi badijonarea unor ulceraţii etc. tahicardie. Tulburările subiective apărute după bronhoscopie nu prezintă importanţă deosebită. fie de introducerea tubului endoscopic. expectoraţie. Bronhoscopia. Timp de 4 ore. leziunile tuberculoase. Esofagoscopia se execută şi în scop terapeutic. îngrijirea bolnavului după bronhoscopie. ulceraţii de altă natură etc. ale traheei sau ale corzilor vocale. Prin ea se poate supraveghea extragerea corpurilor străine. diseminări tuberculoase sau suprainfecţii cu diferiţi germeni. traumatismele prin corpi străini. vasodilatatoare şi sedative corticale. leziuni traumatice alo dinţilor. pe care asistenta trebuie să le aibă pregătite în mod obligatoriu şi în permanenţă în sala de bronhoscopie. în marea majoritatea u cazurilor. se constată unele incidente şi accidente legate fie do anestezic. faringiene. hemoragii. Pentru prevenirea intoxicaţiilor se tinde ca anestezia să se facă cu cantităţi cît mai mici de cocaină. pînă la reapariţia sensibilităţii complete a mucoaselor anesteziate. PREGĂTIREA Ş! ASISTAREA ESOFAGOSCOPIEI Prin esofagoscopie se înţelege explorarea lumenului esofagian cu ajutorul unui aparat numit esofagoscop. tuse. Intrucît la sugari şi copiii mici.

cu extrelitatea distală rotunjită şi prevăzut cu mandren obturator. fiind prevăzut cu leca-nism propriu de iluminare. pense ţpentru corpi străini etc. Pregătirea instrumentelor şi materialelor. mod corespunzător lumina şi apoi va servi medicul cu tampoanelede vată cocainizată. —porttampoane. pe care apoi medicul o va completa cui badijonarea regiunilor neatinse de gargară. aceasta se va face pe cale parenterală. în vederea acestui scop.şi orofaringiene se începe cu gargară. Prin fixarea bolnavului în poziţie adecvată. Pregătirea psihică a bolnavului se face la. montat proximal sau distal şi un Ilistem optic. va aranja în. —comprese de tifon. fiind susţinut şi men ţinut în poziţie de asistentă. esofagoscopia se execută în anesteziegenerală. —aspirator de salivă cu sondele corespunzătoare. Introducerea esofagoscopului se face în poziţie şezînd sau pe masa de examinare în decubit dorsal. 445 . cu substanţă anesteziantă. —mască pentru medic şi asistentă. —depărtător de gură . în semiobscuritate. depăşească extremitatea mesei de examinare. Esofagoscopia se face dimineaţa pe nemîncate. —tăviţă renală. Bolnavul va aştepta în salon. intervenţia însă se va face în camera de endoscopie. pregătite pe porttampoane. —oglindă frontală cu sursă corespunzătoare de lumină. fel ca şi la pregătirea pentru bronhoscopie. atunci capul bolnavului trebuie să. Tubul ii'e o lungime de 45 cm şi grosime de 7—12 mm. porttampoane. în cazuri excepţionale. Dacă medicul dispune administrarea unui anestezic de bază. faringele şi extremitatea superioară a esofagului să se menţină în acelaşi ax. capul se va aşeza în poziţie de hiperextensie din articulaţia atlanto-occipitală. Ajutorul asistentei în timul intervenţiei. Esofagoscopul — ca şi celelalte endoscoape — are o Ilene de anexe : pensă pentru prelevat biopsii. Pentru efectuarea eso[fagoscopiei asistenta va pregăti următoarele: —esofagoscopul cu toate anexele Ini sterilizate. Anestezierea regiunii buco. în vederea acestui scop asistenta va servi bolnavul cu lichidul anesteziant pentru gargară. —un şorţ de cauciuc.Esofagoscopulesteformat dintr-un tub de metal polizat. apoi a şanţurilor faringolaringiene şi a gurii esofagului. Pregătirea bolnavului. Dacă exa minarea se face în decubit dorsal. se urmă reşte ca gura. — substanţă anesteziantă: soluţie de cocaină 2—4%.

indiferent de gradul de curbură a tubului. Gastroscopul proiectează imaginea mucoasei stomacale în ochiul exploratorului cu ajutorul unui sistem de lentile. cu ajutorul unui instrument optic cu sursă de lumină proprie. bolnavul va piimi timp de 2—3 zile un regim dietetic lichid. care se introduce prin esofag în stomac. este asigurată în locul lentilei tradiţionale. utilizat pentru explorarea mucoasei stomacale. Bolnavul va fi condus sau transportat în salon şi va rămîne la pat. însă imaginea rămîne rotundă. Extremitatea care pătrunde în stomac este prevăzută cu o piesă rotunjită. precum şi organului explorat. Esofagoscopia este o intervenţie practic inofensivă. Pînă la dispariţia totală a efectului anestezicului nu va mînca şi nu va bea nimic. în care transmiterea imaginii. Este mai bine tolerat de bolnavi. iar cealaltă pentru obiectivul aparatului. 446 . rigid în jumătatea sa proximală şi flexibil în cea distală. de un mănunchi de fibre sticloase foarte fine. asigurînd vizibilitatea mucoasei stomacale şi atunci cînd partea flexibilă a gastroscopului se acomodează curburilor anatomice ale traiectului parcurs. care asigură o vizibilitate bună şi în eventualitatea îndoirii sale pînă la un unghi de 34°. La o curbură mai mare de 34° însă vizibilitatea scade. PREGĂTIREA Şl ASISTAREA EXAMENULUI GASTRO-DUODENALOSCOPIC Prin examenul gastroscopic se explorează starea mucoasei stomacale sub vizibilitate directă. Imaginea de la obiectiv este transmisă la ocular printr-un sistem de lentile cu distanţa focală scurtă. Acest aparat are un cîmp mai mic de observaţie. prin apariţia unei imagini particulare numită „ochi de pisică". pentru a preveni pătrunderea alimentelor sau a lichidelor în căile respiratorii. Un aparat mai modern. îngrijirea bolnavului după intervenţie. Gastroscopul este format dintr-un tub lung de 74 cm. este gastrofibroscopul. care are două ferestre laterale: una pentru becul de iluminat. cu un diametru de cea 12 microni. Numărul fibrelor care intră în compoziţia sistemului optic al gastrofibroscopului ajunge pînă la 200000. — sînt în linii mari identice cu acelea de la bronhoscopie. cu un diametru de 7—11 mm. care trebuie să urmărească cu atenţie mersul examinării pentru a asigura operativitatea intervenţiei. în anumite condiţii poate fi introdus pînă în bulbul duodenal. Incidentele şi accidentele— foarte rare.Servirea medicului cu instrumente va fi asigurată de o a douu asistentă. Incidente şi accidente. Din cauza traumatismului suferit de laringe şi esofag.

pe un cîmp steril: — gastroscopul. medicul începe anestezia locală. — pantopon. în ziua examinării. în vederea gastroscopiei. După 15 minute. Dacă însă evacuarea stomacului se face în mod deficitar (stenoză pilorică). — serinei de 2 ml. i se face bolnavului o spălătură gastrică cu apă călduţă după tehnica obişnuită. se interzice şi fumatul. în stare de perfectă steri litate . cancer etc. Pregătirea bolnavului. cu ace corespunzătoare. în seara zilei înainte de examinare. în vederea extinderii cîmpului vizual. — sonda gastrică. cu deschizături laterale pentru anestezia traiectului gastroscopului. — sonda esofagiană de cauciuc. în decubit lateral stîng. atropină. cu toate anexele lui. prin care se vor anestezia şi pereţii esofagului.). prin badijonarea sau pulverizarea bazei limbii şi faringelui cu amestecul de cocainăadrenalină. pregătirea bolnavului va începe numai în ziua examinării. preparate injectabile. o oglindă frontală. — sursa de lumină. Gastroscopul este prevăzut cu o serie de anexe pentru recoltare • Io biopsii şi i se pot adapta aparate corespunzătoare pentru fotoprailwea sau filmarea cîmpului vizual endogastric sau duodenal. Pregătirea materialelor. o spatulă linguală. Examinarea se execută în cameră obscură încălzită la temperatura optimă. pentru evacuarea conţinutului stomacal şi o Laviţă renală. în fazele incipiente. precum şi clarificarea naturii modificărilor neelucidate pe altă cale (ulcer. Dacă funcţia de evacuare a stomacului este intactă. Se introduce apoi în esofag sonda cu deschizăturile laterale. Gastroscopia se face pe nemîncate. o oglindă laringiană. Asistenta culcă bolnavul pe masa de examinare. bastonaşe cu tampoane de vată. — glicerina sterilă pentru lubrefierea tubului gastroscopului şi al sondelor esofagiene şi gastrice. . asistenta va pregăti următoarele. pînă la terminarea intervenţiei. pînă ce se evacueaă complet conţinutul gastric.soluţia anesteziantă compusă din 2 părţi cocaină l % şi o parte adrenalina l %0 . adrenalină. Cu 45—50 de minute înainte de probă se face bolnavului o injecţie cu dilauden-atropină. Scopul gastroscopiei este de a descoperi.La extremitatea externă a aparatului — indiferent de sistemul tui optic — se adaptează o pară dublă de cauciuc. deocamdată cu capul lăsat mai jos şi în această poziţie 447 . modificările anatomopatologice ale pereţilor stomacali şi de a diferenţia procesele funcţionale de cele organice. cu care se poate nmufla aer în stomac.

acestuia mînuieşte para de cauciuc. Examenul gastroscopic poate i'i completat cu excizia unor fragmente de mucoasă stomacală sub control vizual. Bolnavul rămîne culcat încă o jumătate de oră în camera unde a fost examinat. atunci asistenta îl va ajuta introducîndu-i — la indicaţia medicului -• sonda gastrică. explorarea poate fi completată cu fotografierea imaginilor. par ticipă două asistente: una care asigură poziţia capului bolnavului în extensie forţată şi ţine tăviţa renală şi cealaltă care ajută medicul la introducerea aparatului. iar la cererea. în special din partea asistentei care asigură poziţia ca -pului bolnavului. Examinarea necesită o atenţie deose • bită în vederea unei cooperări perfecte cu medicul. ungîml gastroscopul (fig. Extragerea tubului o face medicul foarte încet. avînd grijă ca tubul să nu se ating. îngrijirea bolnavului după intervenţie. Pentru această operaţie. apoi. Prin adaptarea unui aparat de fotografiat la sistemul optic algastroscopului. După terminarea gastrosco piei. Ajutorul asistentei în timpul examinării. tampoane. Dacă Fig. La gastroscopie. bolnavul nu reuşeşte să elimine singur aerul şi acuză dureri.prezentîndu i instrumente. 194.îi introduce sonda stomacală.! de dinţii bolnavului. în vederea examinărilor histologice. Asistenta va avea grijă ca. gawtroscoapele sînt prevăzute cu anexe corespunzătoare. • Gastroscopia propriu-zisă durează în medie 3—5 minute. evacuînd complet conţinutul acestui:! (reziduurile). prin cîteva eructaţii zgomotoase şi aerul introdus cu para de cauciuc. bolnavul elimină o cantitate a preciabilă de mucus. — Gastroscop. bolnavul să nu mănînco 448 . prin care gazele se vor elimina imediat. 195). apoi va fi transportat înapoi în salon. timp de 2 ore după terminarea examinării. Nu se va face spălătură gastrică în preajma examinării.

bolnavul va face inhalaţii cu mentol. Pentru examinările rectoscopice în instituţiile noastre se utilizează rectoscopul R. PREGĂTIREA Şl ASISTAREA ENDOSCOPIEI RECTOSIGMOIDIENE Rectosigmoidoscopia este explorarea endoscopică a segmentului inferior al tubului digestiv. — Asistarea examenului gastroscopic. Seopul examinării este punerea în evidenţă a modificărilor porţiunii terminale a tubului digestiv pînă la o adîncime de 30 cm de la orificiul anal: rectul. cu ajutorul unui aparat numit rectoscop.c 16 44 9 . 59. Unii bolnavi se plîng de dureri la deglutiţie. ampula rectală şi ultina porţiune a colonului sigmoidian. căci în urma anesteziei locale a faringelui şi a istmului hiico-faringian alimentele pot să pătrundă în trahee.•l Hă nu bea. observă o uşoară ascensiune febrilă cu dureri şi tumefierea amigdalelor. în aceeaşi zi. 196) este format dintr-o garnitură de tuburi metalice denumite intrarectale. fabricat în ţară. dintre care trei mai înguste (de 16—20 mm diametru) sînt destinate pentru explorare. care însă «liHpar în ziua următoare fără nici un fel de tratament. Acesta din urmă este 29 . Aparatul (fig. pentru evitarea senzaţiilor neplăcute din gît. iar unul mai gros (de 24 mm diametru) destinat pentru tratamente.O. Rareori se Fig 195.

A — Tubul endorectal înarmat cu mandren. 450 . — Rectoscopul R.O. 59. cauterizări. Dispozitivul optic poate fi înlocuit cu o lunetă pentru observarea detaliilor de cercetat. Acest dispozitiv este format dintr-o sursă de lumină (bec electric). dilatări ale stenozelor înalte etc. care se îndepărtează după introducerea aparatului în rect. o oglindă aşezată în unghi de 45° pentru reflectarea luminii în tub (prevăzut cu un orificiu şi im vizor pentru observaţii în mărime naturală). mărite de 3 ori. Vizibilitatea prin tuburile intrarectale este asigurată de dispozitivul optic.l — Tub endorectal: 2 — tija mandrenului: 3 — capuj rotund al mandrenului: 4 — minerul mandrenului. Fig. l — tub de tratament: 2 — inelul de etanşare a orificiului lateral prin care se introduc instrumentele. prin care se pot executa o serie de intervenţii intrarectale sub control endoscopic : prelevări biopsice. 196. montat în corpul aparatului. 3 — corpul aparatului: 4—luneta: S—dispozitivul de iluminat: 6—transformatorul: 7—pomp» de cauciuc.prevăzut cu un orificiu lateral (care se închide etanş în timpul manevrelor de introducere a tubului în rect). Pe extremitatea externă a tubului se fixează — după îndepărtarea mandrenului — corpul aparatului. B — Rectoscotul montat cu tubul de tratament. Tuburile sînt înarmate cu mandrene. cu vîrful bont..

va fi jicoperit cu învelitoarea prevăzută cu un orificiu. pentru a asigura în cameră semiobscuritate. cu pieptul pe masa de examinare. tampoane de vată pe măsura tijelor reci oscopului. în caz de diaree se vor da bolnavului în seara din ajunul examinării 10—15 picături de tinctură de opiu. Pentru examenul rectoscopic. Dacă printr-o singură clismă nu se evacuează conţinutul porţiunii de examinat. Asistenta va îngriji de stingerea luminilor. asistenta vii pregăti următoarele: —rectoscopul cu tuburile şi mandrenul sterilizate prin autolavare sau fierbere. Pregătirea materialelor. o clismă evacuatoare cu apă raldă. Ajutorul asistentei în timpul examinării. iar pentru copii. Bolnavul va fi aşezat pe genunchi. în aşa fel ca acesta să coincidă cu regiunea anusului. Pentru uşurarea pătrunderii tubului. ea se va repeta pînă ce se îndepărtează complet resturile de materii fecale sau exsudatele patologice. dezbrăcat în partea inferioară a trunchiului. Apoi îl va transporta în sală şi îl va aşeza în poziţia adecvată pe masa de examinare. în vederea acestui scop i se face bolnavului. — eventual medii de cultură pentru însămînţări bacteriologice. pe care poate să o îmbrăţişeze cu cele două mîini. Pregătirea bolnavului.sau cardiaci. împiedicînd vizibilitatea. pentru tubul recloscopnlui. Bolnavul. Se montează corpul aparatului. pentru adulţi se va pregăti tubul cu 20 mm 'liiunetru.Sursa de lumina se racordează la reţea prin intermediul unui (i'iuisformator. — soluţie saturată de sulfat de magneziu.urăţată de materii fecale. cu genunchii l'lectaţi şi coapsele în abducţie. rectul şi colonul sigmoidian l iot fi insuflate cu ajutorul unei pompe de cauciuc. racordată la corpul H paratului. — ulei de vaselină. cu orificiu corespunzător. ele producînd o lichefiere a materiilor ftţcale. Asistenta va explica bolnavului rostul şi esenţa examinării. Porţiunea de examinat trebuie să fie «'. —mănuşi sterile de cauciuc. cel cu 16 mm diametru. — o învelitoare. —un irigator cu apă călduţă. aplecat înainte. examinarea se va face în decubit dorsal. care se vor scurge mereu în timpul examinării în ampula rectală. cu uşoară lordoză a regiunii lombare. . Se va evita administrarea de purgative. cu 3 ore înaintea examinării. Poziţia necesară pentru examenul rectoscopic este H'enu-pectorală. se racordează prin intermediul transformatorului la reţeaua electrică 451 . La bolnavii debili.

se examinează mucoasa recto-sigmoidiană. medicul extrage tubul îi îl predă asistentei. combinată cu alte metode de explorare a stării funcţionale a rinichilor. create prin contracţia spasmodică a. Dacă pereţii intestinului sînt colabaţi va umple porţiunea respectivă cu aer cu ajutorul pompei. poate fi citită pe scara gravată în cm pe suprafaţa externă a lui. Profunzimea la care a pătruns rectroscopul. Singura contraindicaţi^ o constituie starea generală gravă. Apoi se unge tubul rectoscopului cu ulei de vaselină şi medicul introduce tubul aparatului în rect. pot fi înlăturate cu ajutorul unei soluţii de sulfat de magneziu. sînt fără importanţă practică. întrucît majoritatea pieselor rectoscopului nu pot fi supuse sterilizării cu vapori de apă supraîncălziţi. bine sterilizat şi uscat înainte de a-1 repune în cutie. în cutia aparatului se vor ţine în permanenţă 10—15 pastile de formol. Se extrage mandrenul şi se fixează corpul aparatului pe tubul intrarectal şi. Hemoragiile. Bectoscopul va fi curăţat mecanic. prezenţa calculilor şi a corpilor străini — cauza hemoragiilor vezicale — precum şi unele modificări de altă natură ale vezicii urinare. Cistoscopul este format dintr-un tub metalic cu curbură tip Mercier. Eventualele obstacole. apoi bolnavul va fi transportai în patul său. cu ajutorul vizorului şi al lunetei. Bectoscopia este o metodă inofensivă. f PREGĂTIREA Şl ASISTAREA EXAMENULUI CISTOSCOPIC Cistoscopia este metoda endoscopică de examinare care permite inspecţia mucoasei vezicii urinare cu ajutorul unui aparat optic numit cistoscop. părţilor examinate. Prin cistoscopie se pot identifica procesele inflamatorii şi tumorale ale vezicii urinare. spălat. Utilizarea cistoureteroscopiei contribuie în mare măsură la identiticarea unor procese patologice la nivelul ureterelor. aplicate local cu ajutorul unor tampoane. în tubul cistoscopului se introduce sistemul optic — format dintr-un obiectiv. După extragerea tubului. situat la 452 . aistenta face toaleta regiunii anale. Sarcinile asistentei după terminarea examenului. După terminarea examinării. în ciocul căruia se găseşte sistemul de iluminaţie proprie al aparatului.•şi se verifică funcţionalitatea dispozitivului optic. bazinetelor şi calicelor renale. reprezentat printr-un bec electric. pe care asistenta le va pregăti din timp. îndepărtînd mucozităţile şi resturile substanţei lubrefiante. de obicei mici. Se va avea grijă ca nu cumva să se zgîrie stratul opacifiant din interiorul tubului.

o serie de lentile intermediare şi prismă care readuce Imaginea de la curbura extremităţii cistoscopului în axa longitudinală H acestuia. un dispozitiv nure permite trecerea în vezică a unor instrumente speciale pentru hiopsie. pentru colectarea urinii separat din cei doi rinichi sînt de preferat cistoscoapele unilaterale de cateterism (permiţînd trecerea Noadelor de calibru mai mare). — două sonde ureterale. 453 . Ele sînt colorate alternant în roşu şi negru la distanţă de l cm. prehensie.5% 40—50 ml. în dreptul acestui orificiu se găseşte o placă metalică mobilă. la capătul proximal al (nitului. asistenta va pregăti uinbele cistoscoape. Cistoscopul de cateterism serveşte pentru cateterizarea ureterelor.vezical al cistoscopului. destinat tiwerii sondelor ureterale. în locul sondelor ureterale. prin Intermediul unui transformator. Ele fiind însă calibrate numai pentru sonde foarte «ubţiri. numită onglerul lui Albarran. care se termină printr-un orificiu situat Ungă obiectiv. Cistoscoapele cele mai simple sînt cele de irigaţie. — seringă Guyon cu olivă uretrală pentru introducerea aneste zicului în uretră. sistemul optic se ţine în vapori de formaldehidă. — soluţie novocaină 0. ocularul. în tehnica cistoscopică s-au introdus de eurînd şi aparatele care funcţionează pe bază de fibroscoape. Alimentaţia sistemului de iluminare se face din reţea. Cistoscoapele trebuie să fie sterile. Unele cistoscoape au două căi pentru cateterismul simultan al ambelor uretere. La cererea medicului. care este manevrată din afară r u ajutorul unui şurub. Ele permit construirea unor «•iHtoscoape cu pereţii flexibili. radioopace (impregnate cu săruri de bismut). Acest aparat are de-a lungul tubului său optic un canal. jil'ln intermediul căruia se spală vezica urinară. avînd o lungime de 60—70 cm şi o grosime de 4—8 după scara Charier. Dacă cistoscopia se execută cu scop terapeutic — operator — atunci asistenta va pregăti Cistoscopul operator cu toate anexele sale. Pentru executarea cistoscopiei asistenta va pregăti următoarele: — Cistoscopul de irigaţie sau de cateterism. în funcţie de scopul urmărit la examinare. Cistoscopul operator are. Partea metalică se uterilizează prin autoclavare. La acestea •Internul optic poate fi înlocuit cu o canulă cu dublu curent şi robinet. avînd rolul de a dirija traiectul sondei ureterale după ieşirea acesteia din cistoscop. Pregătirea instrumentelor şi materialelor. electrocoagulare etc.

situat pe ciocul cistoscopului. după care se va continua inspecţia pereţilor (citoscopio fracţionată). care introduce tubul montat cu cămila de irigaţie în vezică. se va repeta spălătura. Bolnavul va fi liniştit şi la nevoie. După dezinfectarea meatului urinar. Ajutorul asistentei în timpul exame nului propriu-zis : pînă la instalarea efec tului anestezic. spălînd-o cu o soluţie de oxicianură de mercur 1/5 000 pînă cînd lichidul de spălare devine perfect limpede. 20 ml din soluţia de novocaină 0. Pregătirea bolnavului. claritatea imaginii. în caz că conţinutul vezical în cursul examinării se tulbură. asistenta verifică încă o dată funcţionarea sistemului de iluminat. etan şeitatea asamblărilor. Examinarea se execută în semiobscuritate sau la întuneric. împingîndu-le pînă cînd vor apare la orificiul distal. ţjc şj ge racordează sistemul de iluminat Iu reţea. cîteva kg. i se va administra un calmant. mucozităţi sau sînge. pentru că diferitele grade de distensie a pereţilor vezicali se prezintă în imaginea cistoscopică sub alte aspecte (fig. Din acest moment medicul. fixînd bine picioarele pe suporturi.—cistoscopui îr. de cistoscopie sau de ginecologie.5% în uretră. 197). înainte de a intra în sala de cistoscopic bolnavul va goli vezica urinară. în caz că examinarea se continuă cu cateterismul ureterelor. Se umple vezica cu 150 ml de soluţie la bărbaţi şi 200 ml la femeie. j. pe care le va introduce în canalele respective ale aparatului. s« Fîg. prin prezenţa în vezică a unei noi cantităţi de puroi. Bolnavul va fi culcat în poziţie corespunzătoare. pe masă specială. Apoi predă aparatul medicului.o clemă uretrală. cu <> jumătate oră înainte de explorare. curăţirea lentilelor. se introduce cea.. 197. vezica înlocuieşte canula de irigaţie cu sistemul opurmara. Cantitatea de lichid din vezică î u timpul examinării trebuie să fie întotdeauna aceeaşi. care va fi reţinută timp de 10 minute cu ajutorul clemelor. atunci asistenta va servi medicul succesiv cu cateterele de dimensiuni cerute." soluţie de oxicianură de mercur 1/5 000. prin manevrarea onglc— — 454 .

rafie. permite *deter- Fig. bolnavul va f i culcat în pat şi la nevoie va primi un calmant.• ilui lui Albarran şi a sondelor. pot fi urmate de : >censiuni febrile trecătoare.ibstanţei de contrast poate să provoace dureri lombare asemănă• >are cu colica renală. iifecţia poate fi purtată în segmentele superioare ale căilor urinare. le dirijează prin orificiile uretrale i udîncimea cerută de scopul urmărit. Intrucît vezica urinară nu este un mediu aseptic. Micile hemoragii se opresc spontan . Oateterismul ureteral permite recoltare de urină separată din i doi rinichi. Traumatismele superficiale Io mucoasei ureterale. 198. «i ajutorul cateterelor ureterale. Introducerea soluţiei de explorare sau a . Incidente şi accidente. Cistoscopia executată de specialist este o metodă de explorare lipsită de pericol. După terminarea examinării. — Colposcoape. în cazul sondării acesteia. la care s-a adăugat o liolă adrenalină. minarea capacităţii bazinetelor şi eventualul grad de distensiune şi • l îl posibilitatea de a introduce substanţa de contrast în caz de pielor. 455 . ceea ce dă posibilitatea aprecierii funcţiei fiecărui • n ic hi în parte. nu necesită în continuare îngrijiri deosebite. verifică permeabilitatea ureterelor. MI în urma spălăturii vezicii cu apă caldă.

precum şi eventualele modificări ale acestuia. Examinarea se poate executa fără nici o pregătire a bolnavei. asistenta trebuie să cunoască însă toate fazele examinării. Sistemul optic este constituit dintr-o lupă binoculară (care poate fi adaptati'i la distanţa interpupilară a examinatorului) şi din oculare cu putei i de mărire diferite. precum şi modi ficările precanceroase şi canceroase incipiente. lame pentru frotiuri şi borcane cu alcool. Pentru colposcopie se fabrică la noi în ţară aparatul colposcopic. pentru ca femeile să se supună acestei examinări. pentru a face mai vizibile eroziunile cervicale. endocervicita). bolnava poate să părăsească camera de examinare. nitrat de argint 5%. cu ajutorul valvelor vaginale. şi prevăzut cu un sistem de iluminat propriu. cu o puternică lumină axială. Colposcopia este o metodă preţioasă în depistarea cancerului uterin. tifon. pentru a-1 putea ajuta. Se şterge apoi colul cu un tampon uscat şi se badijonează cu soluţie Lugol. asistenta va pregăti. în vederea examinării. specule vaginale cu valve. spatule. Scopul examinării este punerea în evidenţă a epiteliului colului uterin. Examenul colposcopic este efectuat de medic. Sistemul de iluminat este format dintr-o lampă spectrală de sodiu sau dintr-o lampă cu vapon de mercur. Astfel se pot observa modificările mucoasei colului uterin cauzate de sarcinii. utilizată pentru depistarea leziunilor precanceroase ale colului uterin. 456 . soluţie de acid acetic 3%. După terminarea examinării. ea nu necesită nici o îngrijire ulterioară. Asistenta trebuie să depună o muncă susţinută de educaţii * sanitară. I se va face toaleta externă şi apoi. pense vaginale drepte şi curbe. Bolnava va fi aşezată pe masa de examinare în poziţie ginecologică. cu care se obţin imagini mărite. în afară de colposcop. Acesta este badijonaţ cu o soluţie de acid acetic 3%. . care colorează în brun mucoasa colului. la care se poate adapta aparatul de fotografiat. observate direcl stereoscopic sau care pot fi fotografiate./' Colppscopia este o metodă ginecologică. cu excepţia regiunilor lipsite de epiteliu pe care medicul le va examina cu mai multă atenţie. 198) este un dispozitiv optic aşezat pe un suport.ASISTAREA EXAMINĂRII COLPOSCOPICE . de procesele inflamatoare (colpita. soluţie Lugol 1% 0. Ea se execută cu ajutorul colposcopului. bazat pe principiile de mai sus. tampoane de vată. Colposcopul (fig. se pune în evidenţă colul uterin.

90. ceea ce asigură sistemului optic o mai mare mobilitate în j'explorarea cavităţii cercetate. Unele pleuroscoape au trocare cu teci j flexibile. Cele două baloane se deplasează alternativ in sens vertical asigurînd prin racordul de cauciuc trecerea apei din I 457 . Părţile metalice ale toracoscopului se sterilizează prin autoclavare ini* sistemul optic. adaptabil la aparatul propriu-zis. Constituirea pneumotoracelui: Pentru constituirea pneumotoracclui se utilizează acul lui Kiiss. 135°. în caz că bolnavul nu ?' urc pneumotorace constituit anterior. după o prealabilă insuflare a cavităţii pleurale cu aer sau oxigen. La capătul proximal al acestuia se găseşte ocularul. atunci pleuroscopia propriuBisă trebuie să fie precedată de insulfarea cu aer a cavităţii pleurale. în funcţie de licostea. putînd fi înlocuit. fie lateral în unghiuri diferite. cu ajutorul cărora sistemul reflectant poate fi montat fie In continuarea tubului. Acest sistem optic alunecă în teaca unui (rocar. care. Prin această metodă de examinare se pot depista procesele Inflamatoare ale pleurelor.PREGĂTIREA Şl ASISTAREA PLEUROSCOPIEI Pleuroscopia sau toracoscopia este explorarea vizuală a cavităţii ilrurale cu ajutorul unui instrument optic. Inila cel distal obiectivul. distingem pleuroscoape cu vedere directă şi pleuroscoape cu vndere indirectă cu 45. 199). cu vapori de formaldehidă. în acest fel pleuroscopia completă are două faze separate : constituirea jmeumotoracelui şi pleuroscopia propriu-zisă. Pleuroscopia furnizează o serie de date şi asupra proceselor patologice de pe suprafaţa plămînilor şi cu ajutorul ei se jiul.localizarea şi extinderea aderenţelor. cu un mandren. care în esenţă este format din două baloane comunicante legate printr-un tub de cauciuc (fig. Sistemul optic are sursă de lumină jiroprie. Tehnica pleuroscopiei depinde de faptul dacă explorarea se nxecută la un bolnav cu sau f ară pneumotorace. La acesta din urmă este ataşat un sistem ilc prisme. introdus printr-un i ucar. 1 ii morilor cu localizări pleurale şi se pot executa recoltări pentru i<\:(. Diametrul mandrenului este identic cu cel al sistemului optic. în ultimul timp se introduce şi în l construirea pleuroscoapelor sistemul fibrelor de sticlă (vezi Descrierea ' gustroscoapelor). Acesta prezintă o derivaţie laterală prevăzută cu un robinet. este introdus în cavitatea pleurală.minări bioptice. în momentul introducerii acestuia în cavitatea pleurală. felul. împreună cu extremitatea distală a acestuia. identifica adenopatiile hilare tumorale şi o serie de modificări i l n la nivelul mediastinului. Partea esenţială a pleuroscopului este un sistem optic cuprins i n l r-un tub metalic.

Bolnavul.Prezenţa acului fii 458 . care permite citirea presiunii din cavitatea pleurală. 200. După introducerea acului în locul anesteziat. — Aparat de pneumotorx. Mîna dinspre pat va fi aşezată sub cap. cu part «ni interesată în sus (fig. transformînd cavitatea virtuală interpleuralrt. de obicei în spaţiul al treilea sau al patrulou intercostal de-a lungul liniei axilare anterioare. 200). — Insultarea aerului în ca vi l u tea pleurală. azot. într-o cavitate reală. novocaină 1% trasă în seringa/. este împins prin acul lui Kiisx între foiţele pleurale. Apoi ea serveşti! medicul cu soluţia anesteziantă. Aparatul este prevăzut cu un manometru. pe care asistenta II va dezinfecta prin badijonare cu tinctură de iod. controlat radioscopic în prealabil. Fi g. Seva fixa locul de intrare cu acul iu cavitatea pleurală. O2) al ultimului balon. 199. este dezbrăcat pîiut la brîu şi culcat pe patul de tratament în decubit lateral. Concomitent cu aceasta. conţinutul d« gaze (aer. iar cealaltă deasupra capului. se racordează aparatul la ac şi se deschide robinetul acestuia. creînd astfel o comunicaţii) directă între cavitatea pleurală şi manometru.balonul de sus în cel de jos. Fig.

— radiografia recentă a toracelui pentru a constata cantitatea I modul de repartizare a aerului în cavitatea pleurală şi aprecierea «c ului optim pentru introducerea trocarului. şi i ud să se scurgă în aceasta apa din rezervorul de sus. Asistenta dezinfec- I 459 . — medicamente şi instrumente necesare pentru eventualitatea muri şoc pleural sau hemoragie. bolnavul va fi culcat în decubit lateral cu partea Interesată în sus. bolnavului să primească un calmant. aerul sau osiml pătrunde în cantităţi controlate în cavitatea pleurală. — soluţie de novocaină 1%—20-30 rnl cu seringile pentru anesloxie. înlocuind racordul cu acel al balonului cu gaze. Ca şi în cazul pneumotoracelui. asigurîndîn acest fel un cîmp larg de vizibilitate şi ferind jililmînul de acţiunea traumatizantă a trocarului. Iu seara prezilei de examinare. deasupra capului.• i vitatea pleurală este confirmată de presiunea negativă şi apariţia ilaţiilor mari în raport cu fazele respiraţiei. Ht< va controla în mod deosebit starea vîifului mandrenului. Pregătirea bolnavului : pregătirea psihică a bolnavului se face Iu fel ca şi în prejma oricărei examinări instrumentale. Este bine ca. pentru susţinerea circulaţiei şi scăderea excitabilităţii generale şi în mod deosebit a nervului pneumogastric. Eolul asistentei în cursul pleuroscopiei propriu-zise : întrucît plcuroscopia. l u u acest mo tiv asistenta trebuie să pregătească. se va administra bolnavului o injecţie de atropină. ştiind că interoceptorii din grosimea foiţelor pleurale pot reprezenta puncte de plecare ale unor reflexe patologice cu consecinţe foarte grave. Medicul stabileşte locul de pătrundere cu trocarul. Se închide comunicarea manoraetrul. — cîteva cîmpuri sterile. atunci se va i'imtrola cantitatea aerului din cavitatea pleurală pentru a-1 reinsufla Iu nevoie. iar cel opus. braţul dinspre pat m< va aşeza sub cap. în majoritatea cazurilor. In ziua examinării. Constituirea pneumotoracelui artificial nu este lipsită de pericole. iar asistenta — în funcţie de acesta— aşază bolnavul pe masa de consultaţie în poziţie rorespunzătoare. cu o jumătate de oră înainte de intervenţia pvopriu-zisă. se efctuează în treimea superioară a axilei. morfină >i\ pentetrazol. Pentru toracocenteză asistenta va pregăti următoarele: — toracoscopul cu toate anexele lui în stare de perfectă sterilitate. o dată cu materialele pentru insuflarea aerului în pleură şi medicamentele şi instrumentele iti'ctxsare pentru o eventuală reanimare respiratorie sau hemostaza. Dacă bolnavul are deja pneumotoracele constituit. — tinctura de iod pentru dezinfectarea tegumentelor.

sau poate să atingă o coastă sau vasele intercostale. ceea ce ar duce la modificarea presiunii din pleură. Cu ajutorul laparoscopiei se poate dirija puncţia bioptică a ficatului în afecţiunile circumscrise ale acestuia. în prelabil destinsă prin pneumoperitoneu. PREGĂTIREA Şl ASISTAREA LAPAROSCOPIEI Laparoscopia sau peritoneoscopia este explorarea cavităţii peritoneale. în primele două zile după intervenţie. După instalarea efectului anestezic. Trocarul poate să lezeze ţesutul pulmonar. bolnavul poate avea o lipotimie sau chiar un colaps sau şoc pleural. bolnavul nu va fi lăsat singur. medicul pătrunde cu trocarul în cavitatea pleurală şi înlocuieşte imediat stiletul cu sistemul optic al pleuroscopului. asigurînd şi posibilitatea recoltării unor probo bioptice. fiind o metodă valoroasă în diagnosticul diferenţial al icterelor. precum şi a organelor mediastinale. Incidente si accidente : pleuroscopia poate fi însoţită de acces» de tuse în urma iritaţiei interoceptprilor din foiţele pleurale.tează spaţiul intercostal reperat şi serveşte medicul cu substanţa anesteziantă. pentru a evita pătrunderea aerului în cavitatea pleurală în mod necontrolat. Prezenţa pleuroscopului în cavitatea pleurală permite observarea directă a foiţelor acesteia. Din acelaşi motiv. Asistenta trebuie să fio foarte operativă. racordat prin transformator la reţeaua electrică. Prin această metodă se poate examina direct. în această perioadă de timp. să lucreze sincron cu medicul. în aceste cazuri se întrerup» intervenţia şi se iau'măsurile corespunzătoare de reanimare. El va fi supravegheat pînă la dispariţia completă a efectului morfinei. ceea ce ar putea provoca un pneumotorace spontan. va primi un regim dietetic uşor de digerat. în aceste cazuri medicul trebuie să aibă la îndemînă medicamentele şi instrumentele pregătite de asistentă în vederea reanimării respiratorii sau a hemostazei. producînd hematoame în peretele toracal. mişcările bruşte puţind declanşa o hemoragie. precum şi a afecţiunilor altor organe intraabdominale. a suprafeţei plămînului. Se va avea în vedere în special posibilitatea apariţiei hemoragiilor. După pleuroscopie bolnavul va fi transportat în salon pe cărucior şi repus pe patul lui cu cea mai mare grijă. tumorilor ficatului. prin inspecţie. cu ajutorul unui instrument optic numit laparoscop. Laparoscopul — asemănător toracoscopului — este format dintr-un trocar. cu bază de hidraţi de carbon. suprafaţa ficatului. în cursul pleuroscopiei. introdus transparietal printr-un trocar. cirozelor. al cărui mandren poate fi înlocuit cu un sistem 460 . vezica biliară şi o parte din căile biliare. pe care o trage în seringă.

npl. are o grosime ile 8—12 mm. fie ace obişnuite de injecţii intramusculare. Sterilizarea canulei şi a stiletului se face prin autoclavare iar a Histemului optic prin vapori de formaldehidă. — ace de insuflat aer în cavitatea peritoneală. —agrafe şi materiale necesare pentru pansament local. — cîteva cîmpuri sterile pentru izolarea locului de pătrundere în abdomen. La unele laparos-«•oape lumina se introduce de la exterior printr-un sistem fibrooptic.ie cu sursa de lumină proprie. La extremitatea proximală este prevăzut cu un iMitil. fotografiere şi cinematografiere. Pentru a evita lezarea organelor 'iil. iar la altele şi sistemul optic funcţionează după principiul fibroscoa-pelor. Se utilizează fie un trocar de insuflaţie. conectat prin intermediul unui transformator la reţea. —aparat de pneumotorace pentru insuflarea aerului. Trocarul. înaintea efectuării laparoscopiei propriu-zise. —soluţie novocaină 1% pentru anestezia locală. Poziţia obiectivului : poate să fie montat în axa cămilei sau să alcătuiască cu aceasta nu unghi de 90 sau 135°. • re vîi f ui ascuţit cu două sau trei tăişuri. Laparoscoapele sînt prevăzute cu unele anexe pentru puncţia bioptică a ficatului. pentru excizii de biopsii. toate sterile. avînd rolul de a crea drumul Aparatului în cavitatea peritoneală. Pregătirea insrumentelor şi materialelor: pentru efectuarea laparoscopiei asistenta va pregăti următoarele : —laparoscopul cu toate anexele lui în stare de perfectă sterilitate. în funcţie de numărul anexelor şi a cîmpului vizual al nlHtemului optic. Sistemul de luminat funcţionează cu un bec electric distal.raabdominale de vîiftil ascuţit şi tăios al stiletului. aparat. care variază de la aparat i 11. La extremitatea proximală a sistemului optic se găseşte cM'iilarul. benzină iodată. liuidrenul-stilet care depăşeşte lungimea tubului cu cea l cm. construit după principiile « I n bază ale instrumentului utilizat pentru paracenteză. O 2 . se va insufla în cavitatea peritoneală un gaz inert: aer. care împiedică scăparea aerului din cavitatea peritoneală. care depăşeşte canula trocarului în cavitatea abdominală. iar la cea distală obiectivul şi dispozitivul de luminat. —3—4 seringi de 2—10 ml. 461 . —tinctură de iod. sterile. electrocauterizare. cîteva meşe. CO 2 sau azot. Sistemul optic are aceeaşi grosime ca şi mandrenul pe care-1 înlocuieşte în interiorul tubului după pătrunderea în cavitatea perii tmeală. trocarul este prevăzut cu diferite dispozitive de siguranţă.

—antibiotice dizolvate în doze fixate de medic. a treia va fi rezervată pentru completarea gazului din cavitatea peritoneală — la nevoie — precum şi pentru intervenţii în caz de situaţii neprevăzute. Bolnavul va fi transportat în sala de examinare culcat şi fixat pe masă. laparoscopia — ca orice examen endoscopic — se execută în condiţiuni mult mai avantajoase în semiobscuritate sau la întuneric. Dacă starea bolnavului nu contraindică — dar numai la prescripţia medicului — bolnavul va primi. Instrumentele şi materialele vor fi pregătite pe o masă acoperită cu un cîmp steril. 462 . Examinarea se poate efectua pe orice masă basculantă. Asistenta se va îngriji de obloane de culoare închisă. —un bisturiu steril. care nu va deranja examinatorul. Se va rade suprafaţa păroasă a abdomenului. La secţiile cu profil medical intervenţia se face în camera de tratamente. vezica biliară sau alte organe importante de examinat. Pentru activitatea asistentei se va folosi un bec albastru sau roşu. în condiţii aseptice. tubul digestiv trebuie să fie gol. cu o jumătate de oră înainte de intervenţie. —substanţe analeptice şi tonicardiace pentru eventualitatea unor accidente. una serveşte medicul în condiţiuni sterile. aceasta din urmă reduce secreţia şi motilitatea tubului digestiv. bolnavul va primi un regim lichid. pe care se poate fixa bolnavul.—mănuşi sterile de cauciuc. apoi se spală tegumentele cu benzină şi se dezinfectează cu tinctură de iod. o fiolă de fenobarbital sau 400 mg de meprobamat şi o jumătate de mg atropină . Pregătirea bolnavului: pregătirea psihică şi susţinerea moralului bolnavului în timpul examinării are o importanţă deosebită în majoritatea cazurilor. Examenul laparoscopic. — cîteva pense hemostatice. f h1 de catgut sau ^lectrocauter. iar intervenţia se va face dimineaţa pe nemîncate. Seara şi dimineaţa se va face bolnavului cîte o clismă evacuatoare. fiindcă. Din acest motiv. se face într-una din sălile de operaţii aseptice. —o tăviţă renală. la secţiile cu profil chirurgical. în preziua examenului. cealaltă supraveghează şi susţine moralul bolnavului şi la nevoie îl aduce în poziţiile cerute de medic. căci stomacul şi intestinele umplute ar putea acoperi ficatul. Ajutorul asistentelor în timpul efectuării pneumoperitoneului şi al laproscopiei propriu-zise : laparoscopia necesită trei asistente. în timpul examenului. organele intraabdominale devenind astfel mai accesibile inspecţiei. întrucît afecţiunile hepatice înaintate — indicaţia majoră a laparoscopiei — nu suportă calmantele medicamentoase.

pe baza examenului fizic şi a scopului urmărit. Dacă poziţia acului este «'orespunzătoare. cu care se va introduce gaz