INTERVIU 1. Care a fost cea mai mare greseala din cariera ta, de pana acum?

Nu incepe sa dai motive ce tin de lipsa de experienta cand esti intrebat(a) asta sau sa pari ca ai o gramada de optiuni si esti nehotarat in privinta raspunsului. Spune ca ti-ai planificat atent fiecare pas si ca niciodata nu ai luat o decizie pe care sa o regreti ulterior. Daca intervievatorul insista cu aceasta intrebare, spune-i ca regreti ca nu ai urmat un curs de calificare sau un training, la un moment dat, din cauza unor probleme personale.
2. De ce exista o pauza de n luni (ani) in CV-ul tau? Spune-le ca ti-ai dedicat timpul

intemeierii unei familii, educatiei sau calatoriilor. Spune-le si ce ai invatat din urma acestor activitati, cum te-au influentat si te-au ajutat in dezvoltarea ta ca si persoana. Daca ai incercat ceva pe plan personal si nu a mers, spune ca ai avut nevoie de o pauza in care sa te reorientezi profesional, introdu in discutie una dintre optiunile de mai sus si subliniaza cursurile/conferintele/training-urile la care ai participat ca si liber profesionist.
3. Ai foarte multa experienta in domeniul X. De ce iti doresti un job pentru care esti

supra-calificat? Vorbeste-le despre dificultatile financiare prin care treci si despre nevoia de a avea un venit stabil. Sau spune-le ca vrei un job cu sarcini mai clar definite, pentru ca esti satul de stres pe plan profesional si vrei sa-ti aloci o parte din timp si familiei/prietenilor. Povesteste-le o intamplare cu un final nu prea fericit de la fostul loc de munca si spune-le ca nu vrei sa mai treci prin asta, din nou.
4. Care este cea mai mare slabiciune a ta? Care sunt punctele tale slabe? Daca incerci

sa iei prea personal intrebarea si sa spui ca nu ai slabiciuni, ai dat-o in bara. Daca spui ca esti independent, nu-ti place sa dai explicatii si introvertit, iar postul presupune munca in echipa si rapoarte saptamanale, cu siguranta ai ratat raspunsul. Gandeste-te la ceva prea personal, care nu poate afecta sub nicio forma potentialul tau loc de munca si incearca sa expui totul sub o forma amuzanta.
5. De ce vrei sa pleci de la actualul loc de munca? Daca incepi sa aduci reprosuri la

adresa sefilor, a colegilor, a clientilor din firma, angajatorul crede ca acelasi lucru il poti face si dupa cateva luni in firma pentru care aplici! Motiveaza-ti dorinta de plecare cu lipsa cailor de progres profesional in vechea organizatie si nu uita sa subliniezi clar reusitele tale de la actualul loc de munca
6. . Cat castigai la fostul loc de munca? Nu exista un raspuns universal valabil la

intrebarea asta. Daca intentionezi sa obtii un salariu mai mare decat la locul anterior, spune-le adevarul. Daca vrei sa pastrezi o umbra de mister, spune-le ca ai castigat “cat se castiga de obicei in domeniu”. Iar daca vrei ca ei sa ia initativa intr-o eventuala oferta de salarizare, spune-le ca este secret de serviciu, dar ii intrebi cat ofera ei.
7. De ce ai fost concediat(a)? Daca ai avut neintelegeri cu colectivul de munca sau cu

superiorii, e mai bine sa le lasi acolo de unde ai plecat si sa nu raspunzi in aceasta directie. Descrie in mare organigrama companiei in care lucrai, spune-le care erau responsabilitatile tale si explica-le ca eliminarea a fost una structurala si nu personala. Apoi povesteste-le despre cum ai plecat. 8. 8. Descrie cele mai mari/frecvente probleme pe care le-ai avut cu fostul sef. Esti fata in fata cu potentialul tau viitor sef si el te intreaba ce nu a mers bine cu ex-ul. Nu incepe cu tot felul de injurii personale, fiindca e mult mai probabil ca cel care te intervieviaza

9. 10.sa faca tabara cu fostul tau sef si nu cu tine. Spune-i in schimba ca ai avut probleme de comunicare, de repartizare a task-ului, de time management, care te-au impiedicat sa te implici mai mult in munca ta. 11. 9. Acest job presupune munca peste program, uneori chiar si in weekend. Ai accepta astfel de conditii? Spune-le ca esti disponibil(a), atata vreme cat esti anuntat(a) din timp. Nu e cazul sa pari disperat(a) si sa accepti orice, altfel s-ar putea sa te trezesti ca tu esti cel/cea care lucreaza mereu in weekend-uri si este anuntat(a) de asta cu o zi inainte. De asemenea, intreaba care e modalitatea de recompensare – legea cere ca un individ sa nu lucreze mai mult de 15 zile calendaristice consecutive si sa fie platit dublu sau sa primeasca zile libere in schimbul celor lucrate peste program. 12. 10. Crezi in Dumnezeu? Cand si cum vrei sa faci copii? Ce ai face cu un milion de euro? Genul asta de intrebari care vin cand te astepti mai putin si nu au nici cea mai mica legatura cu prezenta ta acolo sunt puse pentru a-ti studia reactiile. Pastreaza-ti calmul si incearca sa dai un raspuns prin care sa readuci discutia spre postul pentru care aplici. Vei da dovada de autocontrol si seriozitate. 13.

Capcanele interviului de angajare
Nu întârziaţi Iar sfaturi sunt o grămadă. În primul rând, interesaţi-vă despre companie. Web-site-ul companiei reprezintă un excelent prim pas. Puteţi afla dacă este multinaţionala sau naţională, ce venituri are, câte locaţii are şi natura produselor sale majore. Multe companii sunt foarte mândre de web site-urile lor. Nu fiţi surprins dacă una din primele întrebari puse de către intervievator este: „Ai avut ocazia să te uiţi la web site-ul nostru?” În al doilea rând, scrieţi-vă o listă a posibilelor întrebări care crezi ca îţi vor fi puse, apoi simulează interviul cu un prieten într-un mod cât mai real posibil. Nu vă opriţi decât în clipa în care te simţi sigur răspunzând la fiecare întrebare. Practica anterioară te face să te simţi mai confortabil şi relaxat în timpul interviului. Îmbracă-te profesional. În ziua de azi, purtatul unui costum nu e întotdeauna necesar, însă vă poate asigura o notă bună. Nu ar fi o idee rea să contactaţi managerul de resurse umane sau intervievatorul de la care puteţi afla stilul de îmbrăcăminte cerut de compania pentru care aveţi interviu. Apoi îmbrăcaţi-vă cu un nivel mai sus. De exemplu, dacă este business casual, un domn poate purta pantaloni, cămaşă şi geacă sport. Doamnele pot opta deux-piece cu pantaloni, rochie, sau fustă cu bluza. Impresia vizuală e foarte importantă, drept pentru care în cazul în care aveţi dubii, alegeţi întotdeauna un stil conservator. Încercaţi să ajungeţi la locul interviului puţin mai devreme. Aceasta vă dă timp să vedeţi exact unde trebuie să ajungeţi şi câteva minute să vă adunaţi gândurile. Nu întârziaţi. Nimic nu strică mai mult impresia unui angajator decât întârzierea fără explicaţii. Dacă realizaţi în ultima clipă ca veţi întârzia la interviu, anunţaţi telefonic intervievatorul. Aceştia înţeleg că sunt lucruri ce pot interveni pe neaşteptate. Nu sunteţi considerat întârziat dacă sunaţi şi anunţaţi acest lucru. Zâmbiţi şi gândiţi Salutaţi intervievatorul cu o strângere de mână fermă, fie că este bărbat sau femeie.

Nimănui nu-i place o strângere de mână slabă. Priviţi întotdeauna în ochii persoanei căreia îi strângeţi mâna. Nu vă feriţi să zâmbiţi. Un zâmbet denotă încredere în sine. Încercaţi să zâmbiţi des. Totodată, nu vă fie teamă să gesticulaţi în timpul răspunsului la o întrebare. Acesta sugerează entuziasm. În ceea ce priveşte limbajul corpului, specialiştii în resurse umane consideră că cea mai corectă poziţie la un interviu este pe scaun, cu spatele drept, niciodată aplecat, cu privirea direct în ochii intervievatorului. Vorbiţi clar, nu vă bâlbâiţi. Aceasta denotă o lipsă de încredere. Vorbiţi pe un ton sigur. Ascultaţi înainte de a vorbi. Fiţi sigur că aţi înţeles întrebarea. Dacă nu, rugaţi intervievatorul să vă clarifice. Nu vă fie frică să vă rezervaţi un pic de timp pentru a vă gândi înainte de a răspunde. Recrutatorii sunt impresionaţi de cineva care îşi gândeşte răspunsul. Fiţi cinstit. Nu minţiţi când sunteţi întrebat despre ceva ce nu aţi facut. Pentru că următoarea întrebare va fi „Povesteşte-mi despre asta.” Cunoaste-ţi-vă CV-ul. Fiţi pregătit să discutaţi despre orice fapt trecut în CV. Căutaţi să găsiţi o punte de legătură între dumneavoastră şi intervievator. Dacă interviul se susţine într-un birou, fiţi atent la modul în care este decorat. Experţii în resurse umane spun că intervievatorii se simt mult mai confortabil cu cei cu care au ceva în comun. nu uitaţi să pregătiţi câteva întrebări despre companie. Spune-i intervievatorului că sunteţi convins că aveţi calificările necesare pentru post şi că v-aţi dori foarte mult să obţineţi jobul. Foarte puţini candidaţi fac acest lucru spre sfârşitul interviului. La final, întrebaţi intervievatorul când ar trebui să aşteptaţi răspunsul interviului. Luaţi cărţile de vizită. Înainte să plecaţi de la interviu, cereţi cartea de vizita a celor la care ai fost. Dacă nu este posibil, cere unei secretare numele şi adresele lor de email. Mulţumiţi verbal celui care v-a intervievat pentru timpul acordat înainte de a pleca. În maximum o zi, trimiteţi o scrisoare de mulţumire tuturor intervievatorilor cu care aţi vorbit. Nu trebuie neapărat să trimiteţi o scrisoare prin poştă, una prin email este deajuns

Treci cu bine de interviul de angajare
Crezi ca cel mai bun candidat obtine întotdeauna postul dorit? Ca sa ai succes nu e suficient sa apari la interviu si sa fii bine calificata. Benessere îti spune tot ce trebuie sa stii, ca sa dovedesti ca esti prima optiune! Concurenta e mare pe piata de munca. Din fericire, exista strategii si tactici pe care le poti aplica înainte, dupa si în timpul interviului, ca sa ai toate sansele de partea ta. Cel mai important lucru este sa ramai calma si încrezatoare. Astfel poti sa dai ce e mai bun si sa „te vinzi” la adevarata valoare. Cum reusesti? Asigura-te ca esti bine pregatita si ca poti sustine cu argumente tot discursul pe care l-ai gandit. Citeste mai departe si afla care ar putea fi capcanele interviului de angajare.

8 Ofera un exemplu de situatie cand ai lucrat sub un deadline imposibil sau te-ai confruntat cu o provocare majora Cei mai multi angajatori adreseaza o asemenea întrebare ca sa evalueze rezistenta la stres. Jobul pentru care ai aplicat face parte din planurile tale de cariera pe termen lung? Stii ce vrei sa faci? Esti ambitioasa? Ai ocazia sa arati ca esti interesata sa ai un viitor în companie si sa contribui la dezvoltarea ei. Drumul dureaza cam 30 de secunde. În prima situatie. determinarea de a oferi rezultate. dar arata în acelasi timp ca deja ai luat masuri si exemplifica progresele pe care le-ai facut. . si nu a ta. Întrebarea urmareste sa elimine candidatii care nu au planuri serioase în companie si care vor sa foloseasca ocazia ca un pas intermediar pana cand gasesc ceva mai bun. 5 Care ar fi calitatile tale pe care le-ar enunta managerul actual? Sa stii sa te vinzi fara sa pari aroganta este una dintre temerile principale la un interviu de angajare. Mai bine recunoaste ca sunt unele aspecte pe care trebuie sa le îmbunatatesti. Nu-si doresc în echipa pe cineva care a ajuns acolo „din întamplare”. Încearca sa oferi exemple relevante pentru pozitia pe care o doresti. 6 Dar defectele? Nu e cazul sa-ti afisezi cele mai mari defecte. Imagineaza-ti ca CEO-ul companiei la care vrei sa te angajezi se ofera sa te conduca cu masina. 3 Descrie o situatie cand te-ai confruntat cu un conflict sau o problema de comunicare Nu e un moment potrivit sa povestesti despre cat de mult îti urasti actualul sef sau colegii. imoral sau lipsit de etica. dar nici nu pretinde ca nu ai niciunul. Angajatorul cauta o persoana care sa poata depasi un conflict si sa fie capabila sa gaseasca o cale de mijloc. Ai grija sa nu sune disperat! Încearca sa raspunzi din perspectiva angajatorului. dar care s-a terminat cu bine pentru ca tu ai actionat în mod constructiv. ar putea încerca sa-ti verifice integritatea. Rolul acestei întrebari este sa arate cat esti de dispusa sa te implici în aceasta companie. iar în cea dea doua. Ai ocazia sa evidentiezi calitatile tale de a lucra cu oamenii! 4 Unde te vezi peste 3-5-10 ani? O pauza lunga nu e cel mai bun raspuns. nu e indicat sa argumentezi cat de greu e sa lucrezi cu colegii tai de birou. Evita subiecte precum „lipsa capacitatii de organizare” sau „un management al timpului ineficient”. Ideea e sa-ti scoti în evidenta calitatile tale si sa le corelezi cu beneficiile pe care poti sa le aduci companiei. si tu vrei sa convingi. 7 De ce te-am angaja pe tine? E momentul sa vii cu un argument scurt. alege o directie care nu are legatura evidenta cu postul pentru care ai optat. Poti strecura în discutie mici comentarii prin care sa arati ca întelegi pozitionarea companiei pe piata. risti sa pari nesincera sau aroganta. dar nimic ilegal. Stii care sunt punctele tale forte? Ai fi surprinsa sa afli cat de putini stiu. De asemenea. Majoritatea angajatorilor vor sa recruteze oameni entuziasti fata de companie si de produsele lor. Daca se poate.Top 10 intrebari de care te poti lovi: 1 De ce vrei sa lucrezi pentru noi? Rareori nu auzi aceasta întrebare la o prima discutie. argumentele nu vin în avantajul tau. 2 Ofera un exemplu cand obiectivele tale nu au fost îndeplinite Prezinta o situatie care a pornit gresit. care te diferentiaza de competitie. De asemenea. Alege un exemplu care sa demonstreze ca ai facut mai mult decat trebuia. Este sansa ta sa dovedesti de ce este importanta pentru tine compania cu pricina si de ce crezi ca o sa te integrezi bine. Ai grija sa nu cazi în capcana de a spune ca nu-ti vine în minte un asemenea exemplu sau sa povestesti un caz care s-a sfarsit prost. competitorii si potentialele probleme pe care ar putea sa le întampine. Poti sa sprijini afirmatiile respective cu exemple? Încearca sa faci o legatura între calitatile tale si postul pentru care aplici. Un punct de plecare sunt realizarile pe care le-ai trecut în CV. indiferent de sentimentele pe care le încearca.

e nevoie de abilitatea de a lua decizii pe cont propriu. dar discuta mai mult cu cel care ti-a adresat intrebarea. plimba-ti privirea de la unul la altul. provocarile si rolul tau. dar de cele mai multe ori trebuie sa te adaptezi lucrului în echipa. Esti la un interviu de angajare. Do's and dont's: Vino mai devreme. Evita. nu în oras cu prietenii! Fii politicoasa si asteapta ca angajatorul sa ia initiativa. Pozitionarea va fi alta si negocierea are mai multe sanse de succes.9 Preferi sa lucrezi singura sau în echipa? Gandeste-te la postul pentru care ai aplicat. Oricat te-ai simti de apropiata de persoana din fata ta. Asigura-te ca pozitia respectiva si compania la care aplici se ridica la nivelul pretentiilor tale financiare. apoi. dar în acelasi timp sa ramai onesta. mai bine asteapta în masina. sa stai tolanita in scaun sau sa ai o atitudine neprietenoasa ori chiar ostila. Uneori. Atentie la mesajele nonverbale! Stai dreapta in scaun si cu mainile la vedere. Autor: Georgiana Oprea . oamenii. Asteapta. Nu întreba niciodata de salariu sau beneficii la prima discutie. 10 Care este primul lucru pe care l-ai schimba daca ai primi postul? Gandeste-te ce anume se cauta. Daca ajungi prea devreme. si apoi se va demonstra contrariul. Respecta normele de conduita profesionala. pana cand primesti oferta de job. Daca afirmi ca lucrezi cel mai bine în echipa. Te intervieveaza doua persoane? In timp ce vorbesti. Un agent al schimbarii sau pe cineva care sa mentina stabilitatea? Punctea za pe scurt faptul ca primul pas este sa cunosti foarte bine compania. Niciodata nu stii cine e implicat în procesul de recrutare. Altfel risti sa încurci pe cineva sau sa-ti pierzi curajul asteptand prea mult pe hol. dar nu cu mai mult de 15 minute. Cea mai sigura varianta de raspuns este sa încerci sa te pliezi pe nevoile angajatorului. iarasi nu e bine. înainte 1sa te gandesti sa schimbi ceva. Trateaza cu respect pe toata lumea. pastreaza o anumita distanta. in schimb.

dar daca vrei sa intri in asemenea detalii. asemanatoare cu cele din activitatea reala. Cum arata un raspuns perfect: Dupa cum stiti. iar intrebarile mult mai generale. insa nu si mai con-fortabile. sub presiune. nu te lungi mai mult de 2 minute si ai grija ca raspunsul tau sa aiba un fir logic . iti va fi mai usor sa continui. poti da mereu un raspuns potrivit. Noroc ca am crescut intr-un bloc care avea niste plopi in curte si am marsat pe ideea "culmilor nebanuite pe care le poate atinge cariera mea. dar trebuie sa recunosti ca nu poti sa-ti prezinti intreaga viata in citeva minute. dar m-a pus in garda asupra acestui tip de intrebari. fii sincer si prezinta situatia dintr-o perspectiva pozitiva. In realitate. in calitate de plop". care solicita un raspuns amplu. Nu te bloca. dar vor sa observe cum te descurci in situatii im-previzibile. Intervievatorii stiu deja destule despre tine (doar le-ai trimis un CV si alte documente). am aflat ca si stejarul e o alegere fericita: scopul tau e sa ajuti compania sa "prinda radacini".. E de preferat sa lasi deoparte viata personala. Cum sa procedezi: Reactia ta depinde de circumstantele in care ai plecat de la precedentul loc de munca. dar si pentru a afla daca esti o persoana care cauzeaza probleme la locul de munca. "Spune-mi cite ceva despre tine. am lucrat doi ani la un ziar local. . asta nu mi-a adus jobul respectiv. insista pe lucruri serioase.) Desigur. cum ar fi invatarea pe cont propriu a unei limbi straine. Cel mai important e sa te folosesti de experientele din viata ta pentru a demonstra cit de perfect te potrivesti cu cerintele postului. apoi m-a intrebat ce fel de copac sint si de ce. Daca ai demisionat." Nu e chiar o intrebare. ce ai facut si unde vrei sa ajungi. Pare o intrebare grea. Iata cum sa procedezi in sase dintre cele mai comune situatii de acest gen.de unde ai plecat.. care sa-ti dea posibilitatea sa avansezi in cariera. in aceasta calitate. (intre timp. iti dai seama ca un angajator nu-si doreste sa introduca un "butoi cu pulbere" in propria-i ograda. dar nu uita ca pe intervievator nu-l intereseaza copilaria ta nefericita sau faptul ca ai cistigat concursul de inot din liceu. Una din ambitiile mele profesionale este sa devin redactor de stiri externe pentru un cotidian important. intrebarea iti e adresata pentru a descoperi aptitudinile tale pentru postul respectiv. Cum sa procedezi: in primul rind. Poti spune ca jobul anterior nu mai reprezenta o provocare pentru tine si ca vrei un post cu mai multa responsabilitate. lucrurile sint mult mai simple. voi avea ocazia sa-mi folosesc cunostin-tele de engleza si franceza.Cele 6 capcane ale interviului de angajare La primul interviu serios din viata mea. persoana care se afla vizavi de mine m-a rugat sa-mi imaginez ca sint un copac. Un truc foarte folositor este raspunsul printr-o alta intrebare: "E un anumit domeniu asupra caruia sa ma concentrez?" Daca primesti un raspuns clar. "De ce ai renuntat la ultimul loc de munca?" Ai plecat din proprie initiativa sau ai fost dat afara? Te-ai certat rau cu seful tau si ai demisionat? intrebarea asta e pusa pentru a descoperi motivele pentru care iti doresti aceasta slujba.

Din pacate. in cel mai neutru mod cu putinta. pentru ca iti testeaza sinceritatea. Poti sa spui ca postul a fost eliminat din organigrama companiei si ca au fost nevo-iti sa te puna pe liber. daca esti indeajuns de naiv. explica ce ai invatat din aceasta experienta si asigura-l pe angaja-tor ca nu e o problema care sa-ti afecteze activitatea. "Cu cit te astepti sa fii platit?" Unii spun ca orice raspuns la aceasta intrebare este in dezavantajul tau. "Care crezi ca sint slabiciunile tale?" Sper ca nu vrei sa le demonstrezi de ce nu ar trebui sa te angajeze. con-sider ca suma X este una rezonabila. Un sfat: nu uita sa intrebi despre bonusuri si comisioane. Cum arata un raspuns perfect: stiu ca sint tipicar cind vine vorba de timp. dar relativ. pentru ca firma si-a inchis biroul din Constanta. Sau despre faptul ca mun-cesti prea mult si te stresezi inutil. E normal ca cel care te intervieveaza sa foloseasca raspunsul tau drept motiv pen-tru a nu te angaja. am semnat contracte cu patru clienti importanti si am avut o serie de prezentari in cadrul unor conferinte. doar pentru a fi sigur ca faci ceea ce trebuie. E una din intrebarile-cheie ale interviului.) Cum arata un raspuns perfect al celui demisionat: in ultimii doi ani. atentie! Nu da informatii prea indepartate de realitate. in orice caz. ci si de remu-neratia unei pozitii similare in compania dumneavoastra. Oamenii imi spuneau ca pierd vremea aiurea. cu exceptia cazului in care se specifica altceva. Cum arata un raspuns perfect al celui demis: Postul meu a fost eliminat din organigrama. in ceea ce ma priveste. . (Dar. care nu tin numai de obiectivele mele. decit daca esti solicitat sa o faci. s-ar putea sa ai si o idee despre salariul pe care compania il poate oferi. Daca slujba respectiva a fost media-tizata. Vorbeste despre tendinta ta de a lasa totul pe ultimul moment. vei da impresia ca esti un tip care creeaza probleme. caut o pozitie similara in aceasta zona. a sefului). E posibil ca angajatorul sa-ti testeze lacomia. dar nu e chiar asa. Daca ai fost concediat. Iar un interviu nu e momentul potrivit pentru a da friu liber frustrarilor. E o intrebare-capcana clasica. activitatea mea nu a fost valorificata de managementul firmei. te pune intr-o situatie dificila si (ce e mai rau) iti permite sa spui orice.Daca ai plecat din cauza cuiva (cel mai probabil. asigura-te ca are potential pozitiv . Cum sa procedezi: Nu cere niciodata o suma mica. fii discret. De aceea. de aceea trebuie sa-ti pregatesti un raspuns dinainte. luind in considerare salariul pe care ti-l doresti si salariul de la locul de munca precedent. Nu ignora nici aspectul ca esti foarte siciitor cu intrebari-le. Daca intervievatorul insista sa-i spui o suma. Alege un defect real. Daca-l vei vorbi de rau. gindeste-te la un interval in care aceasta sa se incadreze. Asa ai aflat si o regula de aur a interviului: nu oferi voluntar informatii negative despre tine. motiv pentru care ai devenit foarte organizat. Dar m-am organizat mai bine si am inceput sa vin in acelasi timp cu ceilalti. Cum sa procedezi: Nu oferi mai mult de un defect.adica poa-te fi transformat cu usurinta intr-o calitate. Cum arata un raspuns perfect: Asteptarile mele depind de mai multe variabile. daca nu stii care e salariul standard pentru postul respectiv. fiindca oricine poate afla motivul real al concedierii. incearca sa afli valoarea respectiva. pentru ca ajungeam prea devreme la sedinte. dar poate ca vrea sa-si faca si o idee despre nivelul cistigurilor tale de pina acum.

E o intrebare care masoara gradul potential de devotament fata de companie. vorbesc la perfectie limba lui Voltaire. in nici un caz nu spune ca iti doresti scaunul de director. dar si ce vor cistiga daca te vor angaja pe tine. . Pentru a se putea incadra imediat dupa terminarea facultatii. devin realisti. e normal sa vorbesti despre viitor. tinerii ulterior isi modifica atitudinea fata de pretentiile lor de la inceput in privinta salariului si pozitiei oferite de firma. studentii isi iau slujbe cu caracter temporar inca din primii ani de studii. daca ai planuri de viitor si anumite asteptari din partea lor. Pina acum am avut rezultate excelente si sper ca peste 5 ani sa am aceleasi rezultate intr-un post aflat la un nivel superior. Cum sa procedezi: Nu-ti face probleme. Ce trebuie stiu inainte de un interviu Publicitate In mare parte. Interviul e pentru ambele parti. "Unde te vezi peste 5 ani?" Intervievatorul vrea sa stie daca esti ambitios. Spune-le de ce vrei sa lucrezi pentru ei. Nu uita sa precizezi ca abilitatile si competentele tale se potrivesc ca o manusa postului respectiv si ca vrei sa lucrezi pentru ei. ca doriti sa va extindeti afacerile in Franta. Evita motive de genul: "Vreau sa cistig mai multi bani" sau "imi convine programul de lucru mai scurt". tinerii nu vor sa se inscrie la somaj si nici sa caute de lucru in alte zone. As putea sa-mi folosesc aceasta capacitate pentru a atrage noi clienti francezi. Cum arata un raspuns perfect: Ma preocupa cariera mea si imi propun mereu sa muncesc cu seriozitate si eficienta. Ei sunt preferati daca au deprins o disciplina a muncii si se pot integra mai usor intr-o echipa."De ce doresti sa lucrezi pentru aceasta companie?" In traducere libera: Cit de mult te-ai straduit sa afli informatii despre noi si cit de mult te incinta perspectivele acestei slujbe? Cum sa procedezi: Angajatorul se asteapta sa fii interesat de compania respectiva. Dupa cum ati vazut in CV-ul meu. posturi pentru care nu este necesara o diploma. Poti discuta obiectivele tale profesionale si cum intentionezi sa le atingi. Perfectionarea profesionala sau cautarea noilor provocari valoreaza mult pentru angajatori. Povestestei pe scurt cum ai aflat de ei si de slujba respectiva. Vina nu este a lor pentru ca vin direct din facultate total nepregatiti pentru cautarea unui loc de munca. am citit pe site-ul firmei dvs. Datorita faptului ca gasesc posturile adecvate imediat dupa absolvire. Cum arata un raspuns perfect: in afara posibilitatilor oferite. descrise in anuntul din ziar. E o ocazie sa demonstrezi ca ti-ai facut temele si ai cautat informatii despre angajator. Mai bine spui ca iti place sa muncesti in domeniul respectiv si ca vrei sa progresezi continuu. Cei mai curajosi pleaca in strainatate sau foarte multi se angajeaza la negru (10%).

. In stransa .se exprima alert si concis. locatii in care este prezenta . .raspunde la intrebari deschis si direct.orice informatie de ultima ora este bine venita. despre responsabilitatile si competentele pe care le implica. as vorbi despre ce e bine sa faca o persona inainte de a veni la un interviu de angajare. inainte de a merge la un interviu este important sa afle cat mai mult despre pozitia respectiva.poate creiona lejer evolutia carierei sale profesionale in urmatorii 5 ani.munca in echipa este un principiu de baza.familist. .pasiuni interesante. . . De aceea este necesara intocmirea unui CV si a unei scrisori de intentie care sa tinteasca acolo unde trebuie. .studii relevante. .CV intocmit dupa toate regulile artei. Exemplu de candidat ideal in timpul interviului: .simt al umorului. Care sunt cele mai frecvente greseli pe care le fac persoanele care se prezinta la un interviu pentru angajare? Inainte de a vorbi despre comportament neadecvat. domeniu de activitate.asigurarea legaturii cu angajatorii: organizarea de targuri de job-uri. . trebuie sa se informeze cu privire la companie . . participarea reprezentantilor companiilor la prezentari in cadrul Universiatii. O anumita persoana a avut ocazia de a participa la mai multe interviuri de angajare in cei peste 5 ani de la treminarea Facultatii de Comert din cadrul ASE Bucuresti.asistenta in orientarea pe locuri de munca si cautarea/gasirea unui loc de munca.nu critica vechiul loc de munca. . In al doilea rand. dar bune de vreme ce sunt rasplatiti in medie cu 400 $ per idee.poate accepta cu usurinta un program de lucru prelungit sau deplasari.are bune cunostinte teoretice. . dar un nivel general de informare este absolut necesar. Pentru majoritatea specialistilor in recrutare si selectare de personal.bine imbracat. Cei mai inventivi sunt japonezii care "produc" 72 idei/100 salariati. scurt istoric. .nume corect.aspect fizic atragator.Universitatile si colegiile din Occident au departamente speciale care asigura servicii de consultanta focalizate pe: . In primul rand. in timp ce americanii emit 7 solutii.este o persoana dinamica si motivata. .informare: posibilitati de studiu si/sau lucru in strainatate.isi identifica cu usurinta punctele tari si punctele slabe. locuri de munca in regim parttime. teste de autoevaluare asistate de calculator. Marile companii pun in valoare ideile salariatilor lor. partile vizibile nu constituie o problema speciala. alcatuirea unui CV sau completarea unei cereri de angajare. Participarea la un targ de locuri de munca fara a fi pregatit inseamna esec total. . Pregatirea facuta pentru un interviu de selectie constituie pentru majoritatea candidatilor o problema asupra careia se gandesc de-abia in momentul in care evenimentul s-a petrecut. numar de angajati. . . in schimb descoperirea unor comportamente disimulate sau ascunse prezinta dificultati. . cursuri post-universitare. angajatori si locuri de munca vacante.

4. Angajatorii inteleg de obicei ca un candidat poate avea emotii la interviu. Nu te baza numai pe faptul ca CV-ul tau a placut anagajatorilor. Ei vor dori sa vada si cum te comporti. Sobrietatea excesiva Emotiile si dorinta de a parea un candidat serios te pot face sa exagerezi un pic. Este un demers foarte util. ar fi bine sa eviti acest lucru. Daca interviul se desfasoara intr-un loc pe care nu-l cunosti. sau ai grija sa ajungi mai devreme. Imbracamintea nepotrivita Trebuie sa te imbraci in concordanta cu jobul pe care vrei sa il ocupi. In privinta alcoolului. Poate fi doar un test din partea sa. O morga de gropar nu da niciodata bine. ca doar nu te asteapta omul in ploaie. fumatul si alcoolul Chiar daca angajatorul fumeaza in fata ta. Imbracamintea prea sexy. Un angajator serios va fi insa atent la punctualitatea unui candidat. In acest context. care il va ajuta sa isi gaseasca punctele tari si sa le evidentieze in timpul interviului si il va face sa se gandeasca la modul de a compensa eventualele puncte slabe. sau parfumul prea puternic pot strica prima impresie pe care o faci. pentru ca acest lucru nu e de-ajuns. Lipsa de pregatire inainte de interviu este foarte vizibila . deja te-ai ales cu o prima impresie nefavorabila. dar sunt unele gafe majore pentru care stresul nu constituie o scuza: 1. ca sa nu ai surpriza ca nu gasesti cladirea sau biroul. dupa preselectia de CV-uri si scrisori de intentie. dute in recunoastere in ziua precedenta. dar bunul gust si decenta trebuie sa fie elementele-cheie indiferent de natura jobului. Daca aplici pentru un post de art director. Indicii nonverbali tradeaza si ei nesiguranta. Nu e nevoie sa ascunzi faptul ca esti fumator.legatura cu aceste informatii. presupun ca e de la sine inteles ca nu se pune problema. raspunsuri nehotarate sau chiar lipsa de raspunsuri la anumite intrebari. ai grija sa zambesti si sa mentii contactul vizual. chiar daca iti ofera posibilitatea sa fumezi. 3. ce abilitati de comunicare ai si cat de sigur esti pe calitatile tale. 10 greseli pe care trebuie sa le eviti la un interviu Publicitate Ar fi pacat ca. sa strici totul la interviul propriu-zis. sa vada cum reactionezi. Guma de mestecat. dar poti declara ca nu obisnuiesti sa fumezi la serviciu. Intarzierea Daca nu ajungi la timp.candidatul are timpi de reactie prelungiti. 2. este bine ca fiecare candidat sa se gandeasca la raportul dintre cerintele postului si cunostintele si experienta sa. Guma de mestecat e de prost gust si daca intri in birou molfaind poti fi sigur ca ai intrat cu stangul. O anumita lipsa de cultura de la noi ne da inca ideea ca nu e nici o tragedie daca ajungi cu 15-20 de minute mai tarziu. nu te vei imbraca la fel de conservator ca pentru un post la banca. . rezultatul interviului este previzibil.

insa este vorba doar despre interpretarea sensului intrebarii. nu la persoane sau la firma in general. O alta provocare capcana.5. 8. asta ar insemna ca tu nu intelegi pentru ce fel de job aplici. sau la biblioteca. O alta intrebare. Intrebarea este una capcana pentru ca cei mai multi candidati se gandesc sa dea o suma totala. este realizarea unui plan de evacuare pentru San Francisco. nu e cazul sa faci pe modestul. Iar raspunsul presupune un mecanism de calcul. Nu esti in stare sa-ti descrii calitatile si defectele Daca vrei un job bun. La ce fel de intrebari ar trebui sa se astepte cei care jinduiesc la un post in cadrul companiei? Nu demult. daca nu ai experienta in domeniul respectiv. Reactia asteptata este ca respectivul candidat sa intrebe care este dezastrul pentru care se cere evacuarea. Lipsa documentarii Nu e cazul ca la interviu angajatorul sa inceapa sa-ti dea explicatii generale referitoare la firma sau la ce implica domeniul sau de activitate. In fond. Vei fi intrebat. 6. acesta este rugat sa defineasca o baza de date. nu-ti intrerupe angajatorul cand vorbeste. in doar 3 propozitii. Conform Capital. raspunsul este unul cat se poate de simplu: 10 dolari pentru fiecare fereastra. Ce intrebari se pun la interviul de angajare la Google? De curand. nu? Documenteaza-te inainte pe internet. dar te inseli. astfel incat explicatia sa fie inteleasa de un copil de 8 ani. Desi pare complicat. care testeaza modul de reactie. ai grija sa le dai o turnura pozitiva ("cateodata tind sa cer prea mult de la mine si de la cei din jur") 7. pe care un absolvent de informatica ar putea sa-l faca. capcana de data aceasta. In privinta defectelor. mai mult . dar raspunsurile trebuie sa se refere exclusiv la conditiile de lucru sau de salarizare.000 de mingi de golf. este "Cat de mult trebuie sa cheltuiesti pentru a spala toate ferestrele din Seattle". desigur. presa americana a publicat o serie de intrebari pe care Google le pune celor care vor sa se angajeze in companie. una dintre acestea este "Cate mingi de golf incap intr-un autobuz?". ce nu ti-a convenit la ultimul tau job. nu-l corecta decat daca e intr-adevar vorba de ceva important si nu te apuca sa dai raspunsuri foarte lungi si incarcate de detalii. mai ales daca ai lucrat pentru o firma concurenta din acelasi domeniu. Pentru a testa capacitatea candidatului de a explica lucruri complexe in cuvinte simple. Vorbaria inutila Orice ar spune. Google a anuntat ca vrea sa faca angajari in Romania. Angajatorul va dori sa stie de ce crezi tu ca esti potrivit pentru jobul respectiv si va astepta raspunsuri coerente. ce duce la rezultatul: 250. Denigrarea fostului angajator Poate ti se pare ca asa vei intra in gratiile angajatorului.

Trebuie sa muti muntele Fuji ca MacGyver? Oricat de bizar ar suna. astfel incat ambele instante sa dispuna de toate informatiile necesare unei decizii potrivite. sustin expertii. insa aceasta provocare urmareste sa evidentieze anumite aptitudini si nivelul de compatibilitate culturala. Cele mai multe sunt probleme de matematica sau logica.Interviul. Citeste mai mult despre Interviul. cu siguranta. Ambele variante de companii au avantajele lor. Cei care i-au pus intrebarea incercau. Toti am invatat cum sa vorbim mai bine in fata angajatorilor si am repetat raspunsuri concise la intrebarile standard care ne ajuta sa ne vindem mai bine. ocazia de obtine mediul ideal de munca pe Bloombiz.ro mai mult Nu orice interviu de angajare e previzibil: Cum muti muntele Fuji? Un interviu de angajare este un moment important si stresant. Iata cateva sfaturi pentru a-ti formula raspunsul pentru aceasta "capcana" la interviu. Ideea nu le-a venit. compania petroliera Schlumberger din Houston a intrebat un aplicant ce faza i-a placut cel mai mult in serialul MacGyver. Multi candidati se blocheaza cand sunt rugati la interviu sa descrie mediul ideal de munca. insa. numai lor. Interviul de angajare este momentul oportun pentru a face o descriere cat mai reala a preferintelor tale. de aceea trebuie sa te gandesti ce mediu ti se potriveste mai mult tie si stilului tau de munca. asa ca unii candidati au fost luati prin surprindere de intrebari mai mult decat ciudate. dar altele sunt mai degraba profunde si necesita mai multa creativitate decat inteligenta pentru a scoate la iveala adevaratul caracter al celui care vrea sa se angajeze.com a intocmit un top al celor mai neobisnuite intrebari de la interviurile de angajare.com. ocazia de a obtine mediul ideal de munca Perioada de timp petrecuta la locul de munca devine din ce in ce mai mare. iar site-ul GlassDoor. informeaza Monster. Google si Microsoft sunt cunoscute pentru intrebarile-capcana pe care le pun pentru a vedea cat de isteti sunt potentialii angajati. Totusi. de aceea trebuie sa te asiguri ca mediul in care intri este compatibil cu stilul tau de munca. dar toate articolele scrise pe aceasta tema le-au dat candidatilor suficiente informatii astfel incat sa stie la ce sa se astepte. nu toti angajatorii se supun regulilor unui interviu traditional. sa scoata in evidenta un caracter aventurier potrivit pentru jobul pe care il ofereau si intrebau de fapt "Esti un MacGyver?" . Companie mica sau multinationala? O intrebare des intalnita vizeaza dimensiunea companiei in care te-ai simti cel mai bine si in care consideri ca ai da randament maxim.

cei de la baza zidului isi sprijina echipa.. El povesteste pe Glassdoor. Intrebarea "cate saloane de coafura sunt in Japonia?". probabil muntele Fuji ar putea fi mutat incet-incet cu lopata. A fost folosita si varianta "ce masina ai vrea sa fii?". ii sfatuieste pe altii sa fie relaxati si sa nu isi faca prea multe griji. Nimeni nu vrea sa pari prost Astfel de intrebari ar putea sa fie puse oriunde. fara sa dea detalii despre intrebare. iar Rusty Rueff. este in regula sa iei un pix si o hartie si sa incepi sa improvizezi pe loc niste calcule. consultant al site-ului Glassdoor si fost director de HR la PepsiCo si Electronic Arts. Rueff a explicat ca cei din companie nu incearca sa ii faca pe candidati sa para prosti cand pun astfel de intrebari. pusa de firma Boston Consulting. potrivit Forbes. o intrebare de genul "ce animal ai vrea sa fii?" arata o parte a personalitatii. Nu a fost angajat. la o companie care cauta o persoana rapida ce ia decizii usor. pusa tot intr-un interviu la Microsoft. dar nu dezvaluie ce raspuns a dat. iar cei de la nivelul ochilor vor sa fie vazuti. El a explicat ca detaliile tehnice si cunostintele de programare au fost cele mai importante in interviul care a durat in total doua zile. nu doar la cele mai mari corporatii ale lumii. ci Maserati. Cei de la Yahoo au intrebat un candidat cate mingii de tenis sunt in birou si de ce. Raspunsul corect nu a fost Bentley. pentru ca o rama rotunda este mai solida decat una patrata". Daca stii si cateva cifre. Ca si alegerea unei caramizi din zid. mai mult Cum raspunzi la intrebarile ce nu lipsesc de la niciun interviu .. spune ca 90% din cei care aplica sunt nepregatiti pentru intrebarile neprevazute. consultant de cariera. ca la concursul Vrei sa fii miliardar: "trebuie sa stim ce populatie are Japonia si apoi sa aflam ce proportie se tunde la coafor". Totusi. El. "Cum ai muta muntele Fuji?" a vrut sa afle Microsoft de la un posibil angajat. asa ca intrebarea cu MacGyver era de fapt "Cum ai iesi dintr-o situatie dificila?".com ca a fost in cele din urma angajat. Alta explicatie este ca un capac rotund nu poate sa cada in gaura si poate fi rostogolit. este de parere Connie Thanasoulis-Cerrachio. Totusi. dar nu e greu de inteles ca cei care vor sa fie o caramida de sus sunt ambitiosi in cariera. "Daca ai fi o caramida dintr-un perete. "Eu as spune ca un capac rotund tine cadrul canalului mai puternic.Cei de la Yahoo au intrebat un candidat cate mingii de tenis sunt in birou si de ce. ii ofera aplicantului posibilitatea sa arate cum gandeste. care ai fi si de ce?" a fost intrebat cineva la Nestle. Orice gand logic ar trebui spus cu voce tare si in cazul intrebarii "De ce sunt rotunde capacele de canal?". Rueff spune ca cel caruia i se pune o astfel de intrebare ar trebui sa gandeasca cu voce tare.

pe Internet. Aceasta abilitate nu te-ar fi ajutat cu nimic la serviciu. ai fi tentat sa spui. din trecutul tau exact situatiile care te arunca intr-o lumina favorabila. este simpla: nimanui nu ii place sa lucreze cu un perfectionist. Mai important decat faptul ca ti-ai identificat slabiciunea este "cum ti-o pui in valoare". Shine iti propune cateva variante de raspuns la aceste intrebari. dar sa nu aiba un impact major. poate. Adevarul e ca esti repede incadrat intro tipologie sau alta. unde sa te familiarizezi cu dogma companiei. Daca adaugi insa ca ai lucrat cu aceasta slabiciune a ta si deja simti ca devii un orator mai bun. In plus. asupra jobului la care ravnesti. A recunoaste ca ti-e teama sa vorbesti in public. sa povestesti exact acele lucruri despre care stii ca te pun intr-o lumina buna si stii ca sunt cautate la potentialii candidati pentru job. Chiar si asa. mai ales negativ. pe site-ul oficial al companiei. Ceva ce. din moment ce iti sunt adresate. deci. dupa cum vezi. este clar ca angajatorul le considera importante. Explicatia. potrivit consilierului pe Resurse Umane. Povesteste-mi despre un moment in care ai esuat si cum ti-ai revenit . nu e ceva neobisnuit. este ca esti perfectionist. Care este cea mai mare slabiciune a ta? Aceasta intrebare este deja un cliseu. te-ar ajuta sa spui exact ce trebuie. in conditiile in care visezi la un job de programator. Daca ai sta de vorba cu un specialist in Resurse Umane. nu exista raspunsuri bune sau proaste. Ideea e ca raspunsul tau sa fie adevarat. Indiferent de parerea ta despre acestea. ca de exemplu: De ce crezi ca esti persoana potrivita pentru acest job?. Un pic de munca de cercetare. chiar daca sunt deghizate intr-o forma sau alta. ai afla si de ce angajatorii se incapataneaza sa nu renunte la ele. majoritatea oamenilor se tem sa vorbeasca in public. Este o oportunitate de a scoate in evidenta acele parti din poveste care te ajuta sa te vinzi cat mai bine pentru a obtine pozitia ravnita. cu toate ca nu te avantajeaza. Chiar si asa. nu se renunta la ea. Miriam Salpeter.E clar ca nu ai visat si ca te afli intr-adevar la un interviu de angajare daca auzi intrebari de genul: Care este cea mai mare slabiciune a ta? De ce ar trebui sa te angajam? Ce ai schimba in compania noastra? Aceste intrebari apar inevitabil in orice interviu. Prin ce te distingi fata de alti candidati?. impresia se schimba. in functie de raspunsul pe care il dai. Aceasta intrebare nu este o invitatie de a-ti recita biografia. Spune-mi cate ceva despre tine Aceasta intrebare se regaseste sub diverse forme. iar angajatorul isi face o impresie si despre ambitia ta si dorinta de a te perfectiona. De ce ar trebui sa te angajam?. Culege. in acest caz. in asa fel incat sa poti ajunge la stadiul urmator al interviului.

apoi. Chiar daca sugestiile tale sunt bune. Inainte de a merge la un interviu. la un moment dat. Daca firma e mare. Cele mai previzibile intrebari la un interviu pentru angajare nterviul pentru angajare pune semne de intrebare pentru multi. bineinteles. explica expertul Chandlee Bryan. se poate spune ca ai cu totul o alta perspectiva asupra lucrurilor. nu vei mai repeta greseala. ar trebui sa te gandesti la intrebarile care iti vor fi puse. din diferite motive. autor al lucrarii "Obtine jobul pe care ti-l doresti chiar daca nu se fac angajari" . ti-ai asumat mai multe sarcini decat puteai duce la bun sfarsit intr-un timp dat. Intrebari precum "cum o sa fie? ce o sa ma intrebe? voi sti sa raspund pe placul angajatorului?" sunt dilema multora. ca ai ajuns sa apreciezi lucruri care inainte treceau nevazute. poate multinationala. Daca m-ati angaja. totusi. Myers."Nu as fi un medic prea bun daca as da diagnosticul inainte de a examina pacientul. de aceea e bine sa iti revizuiesti raspunsurile inainte de fiecare interviu. si intre timp ai trecut printr-un loc de munca unde nu aveai prea multi colegi. Raspunsurile depind de tipul de job pentru care aplici sau de compania in cauza. cu siguranta. deloc rezonabil. raspunsul corect la aceasta intrebare este sa scoti in evidenta experienta acumulata pe parcurs si faptul ca acum vezi lucrurile diferit decat atunci. Poti spune ca acum lucrezi foarte relaxat stiind inca de la inceput. ca orizontul tau s-a largit. Ceea ce nu e deloc putin. as studia problema amanuntit. ai lucrat si in alte locuri. E o intrebare-capcana si cel mai bun raspuns pe care il poti da este . Ce schimbari ai face in cadrul companiei daca te-am angaja? Aceasta intrebare te-ar putea induce usor in eroare. . as sta de vorba cu oamenii si abia apoi as veni cu o propunere si. Te poti pacali usor si lansa in afirmatii pe care le-ai putea regreta ulterior. poti spune ca ai realizat ca iti place sa lucrezi intr-o companie mare.Din moment ce toata lumea o da in bara din cand in cand. implicit. de altfel.potrivit lui Ford R. un "outsider". Si asta pentru ca. De ce te intorci in compania de unde ai plecat? Daca acesta este cazul tau.ro. pe care ar trebui. nu vei fi privit cu ochi buni daca angajatorul nu e de acord cu tine. scrie ejobs. Cum. cu o solutie". nu uita ca esti. cat timp iti va lua indeplinirea sarcinii primite. sa le enumeri. intre timp. Cel mai simplu e sa spui ca. dandu-ti senzatia ca deja esti "la bord". indiferent de cat de comfortabil te-ai simti. cel mai important e sa alegi o situatie in care sa poti demonstra ca ai invatat ceva de pe urma ei si ca.

sansele tale de reusita pot fi mai mari. La intrebarea "Ce parere ai despre ultima companie pentru care ai lucrat?" mentioneaza doar aspectele pozitive si spune cum a fost o companie buna in care ai lucrat cu placere. Daca firma in care te afli e undeva intre restrans si mediu. de altfel relevante si pentru jobul la care aplici. sau mai rau. In orice caz. spirit de analiza. la care poti sa-ti pregatesti raspunsurile "de acasa". Ofera-i o imagine pe cat se poate de completa a produselor sau serviciilor pe care compania le ofera. de pe o pozitie asemanatoare. astfel se face diferenta intre potentialii angajati. iar daca te afli intr-o companie mai mare. spune-le ca apreciezi o atmosfera restransa si un spirit de echipa foarte dezvoltat. "De ce calitati crezi ca ai nevoie pentru acest job?" este urmatoarea intrebare pe lista. care au legatura cu respectiva companie. abilitati de comunicare. Cea mai previzibila intrebare este "De ce iti doresti acest job?". Tot ce trebuie sa faci este sa accentueazi aspectele pozitive ale jobului pentru care aplici dar. Venim in ajutorul vostru cu intrebari care pot sa va ajute sa va pregatiti pentru interviu: . Povesteste despre experienta pe care ai castigat-o acolo si despre felul in care te poate ajuta pentru acest job. clienti. Daca iti vei face "tema" inainte de un interviu. in acelasi timp. La intrebarea "Cu ce poti sa contribui?". Sansa sa iti impresionezi intervievatorul prin cunostintele tale despre compania respectiva consta in raspunsul la intrebarea "Ce stii despre aceasta companie?". cifrele de vanzari. nu te grabi sa mentionezi ce te deranjeaza la jobul tau prezent. care se bazeaza pe spontaneitate. Daca vei fi intrebat "De ce ar trebui sa te angajam?". intrebarile capcana. Daca angajatorul este curios "In ce mediu preferi sa lucrezi . spune-i intervievatorului despre reusitele tale din trecut.Exista insa si intrebari standard. dar ar trebui sa te gandesti ca si alte calitati ar putea fi cautate. Intrebarile capcana din timpul interviului Puteti sa refuzati sa raspundeti la o intrebare foarte personala sau incomoda dar trebuie sa ramaneti sinceri. Practic. chiar la cel pentru care candidezi. cel mai important este sa stii unde te afli. "De ce vrei sa lucrezi pentru aceasta companie?" Evidentiaza aspectele pozitive ale deciziei tale si evita in totalitate motive de genul "mai multi bani sau un program de lucru mai scurt". Mai raman insa intrebarile la care nu te astepti. noutatile din domeniu. Ai mai putea adauga faptul ca tu consideri ca ti se potriveste mult acel job si ai putea deasemenea sa ceri si parerea intervievatorului. raspunsul la aceasta intrebare se va baza pe experienta si realizarile tale din trecut. Acestea ar putea fi capacitatea de a organiza si conduce o echipa. spune cum iti place stabilitatea unei companii dezvoltate.intr-un mediu restrans sau unul mai mare?". adapteaza-ti raspunsul in functie de companie. Reclama sau anuntul prin care compania a anuntat jobul s-ar putea sa te ajute un pic.

ce poate sa astepte de la voi. angajatorul incearca sa afle cat mai multe despre personalitatea voastra si incearca sa descopere parerea voastra despre voi insiva. angajatorul incearca sa afle cat timp stati intr-o companie si daca sunteti instabil? In timpul interviului de angajare incercati sa nu denigrati vechii colegi. Aratati ca va place sa lucrati in echipa si ca apreciati sa lucrati cu persoane cu personalitati diferite. in consecinta.«Vorbiti-mi despre dumneavoastra…» Angajatorul incearca sa va cunoasca. daca stiti sa va sustineti decizia in momentul in care un coleg nu o apreciaza. Dati exemple profesionale. concizie. «De ce vreti sa renuntati la locul de munca actual?» Prin aceasta intrebare angajatorul incearca sa afle ceea ce va motiveaza si ceea ce va face sa renuntati la un loc de munca. Angajatorul incearca sa afle ce ati invatat din aceste situatii si. In acest fel. calitatea informatiei). De asemenea. nu oferiti informatii confidentiale de la vechiul loc de munca. «Stiti sa spuneti « nu »?» Angajatorul vrea sa cunoasca capacitatea voastra de a lua decizii. rezultatele obtinute si de ce il considerati un succes. «Va place sa munciti in cadrul unei echipe?» In majoritatea companiilor lucrul in echipa este aproape obligatoriu. «Ce faceti in timpul liber? Ce pasiuni aveti?» In timpul unui interviu angajatorul incearca sa destinda atmosfera. . Angajatorul poate sa va intrebe cum va descriu prietenii si colegii. «Descrieti-mi o experienta profesionala in cadrul careia a trebuit sa depasiti anumite probleme si obstacole? Cum ati rezolvat problema?» In cadrul unei companii apar probleme frecvent iar angajatorul cauta sa afle daca aceste obstacole v-au inspirat frica si daca ati reusit sa le depasiti fara a scapa situatia de sub control. dar trebuie sa fiti atent deoarece el continua sa va analizeze si incearca sa va inteleaga personalitatea. Trebuie sa fiti atenti in explicarea rolului pe care l-ati avut in echipa. Aceste confidente nu sunt apreciate deoarece denota lipsa de profesionalism. sa analizeze modul in care va exprimati (claritate. «Care sunt punctele voastre slabe?» Aceasta este cea mai des intalnita intrebare capcana! Angajatorul incearca sa afle riscurile la care se supune daca va angajeaza : descrieti defectele voastre si masurile pe care le-ati luat pentru a corecta aceste defecte. «Puteti sa-mi vorbiti despre o experienta profesionala de care sunteti mandru?» Incercati sa prezentati o experienta care are legatura cu job-ul pentru care candidati si unde ati avut un rol important.

Tăceri prelungite pe care candidatul se simte obligat să le umple cu informaţii inutile.V -ului si pana la chemarea la interviu. angajatorii vor să testeze limitele candidatului. Deoarece de la data trimiterii scrisorii de introducere si a C. În „interviul de tip stres”. urmate de reveniri mai mult sau mai puţin abrupte. Senior HR Advisor al firmei Career Advisor. Întreruperi repetate şi divagări ale evaluatorului de la firul discuţiei. INTERVIU Daca scrisoarea de prezentare si C.net Mădălina Uceanu. Pregatirea tehnica . I. făra să fie oferite explicaţii. vei fi chemat la interviu. 3. De fapt. el nu este decat o conversatie pe tema abilitatilor tale profesionale pe care o porti cu aceste persoane. gradul acestuia de rezistenţă la frustrare şi capacitatea de a reacţiona în situaţii neplacute.V. Un interviu poate dura de la cateva minute. trece o anumita perioada de timp. 4.-ul au placut si ai reusit sa trezesti interesul angajatorului pentru a te cunoaste. Lipsa de respect faţă de candidat. 2. Pregatirea generala INAINTE de interviu A. Se poate crea prin prelungirea timpului de aşteptare până la începerea interviului. a explicat pentru Realitatea. pana la mai multe ore si la el participa candidatul si unul sau mai multi reprezentanti din partea firmei. prezenţa mai multor persoane în interviu fără ca acestea să se prezinte. este recomandabil ca acest timp sa fie fructificat de catre candidat in vederea pregatirii pentru sustinerea acestuia. “În cazul unui interviu "stresant". toate întrebările sunt mai degrabă capcane decât pârghii sau uşi deschise către comunicare”. Contrazicerea repetată a candidatului şi remarci deplasate privind afirmaţiile acestuia. interesate sa te cunoasca mai bine si sa se conviga de faptul ca esti omul cel mai potrivit pentru acel post. Câteva dintre modalităţile prin care un evaluator impune un interviu de tip stres: 1.Stire: Atenţie! Angajatorii îţi întind capcane la interviul de recrutare! Unii angajatori folosesc ca metodă de evaluare a persoanelor înscrise în cursa pentru un job „interviul de tip stres”. VEZI mai jos ce este acesta şi cum îl poţi trece cu succes. "Evaluatorul consideră că modul în care reacţionezi în faţa unor situaţii frustrante la interviu este relevant pentru atitudinea pe care o vei avea în faţa unui client nemulţumit sau a unei situaţii critice la locul de muncă".

intentii de dezvoltare sau extindere.De ce te-am angaja? Ce ne poti oferi? . Pentru a afla. De aceea incearca sa afli cat mai multe informatii despre societate (domenii de activitate. pentru a pregatii raspunsurile. De ce? ..Se pare ca nu ai prea multa experienta in. iti vor pune niste intrebari generale care sa-i ajute sa te cunoasca cat mai bine...! . Incearca sa anticipezi intrebarile posibile formuland din timp raspunsurile cele mai convenabile. prin care angajatorul doreste sa afle care este motivatia ta profesionala.Ce stii despre societatea/firma noastra? . parteneri de afaceri.. Ce pot sa ofer ? Cei care angajeaza vor sa stie de ce sa te angajeze pe tine ( si nu pe altcineva ). De ce vreau acest loc de munca ? Patronii nu cauta angajati impersonali care sa ocupe pur si simplu locurile vacante. reputatia societatii si a cadrelor de conducere.De ce vrei aceasta slujba? . intocmeste o lista cu intrebarile care presupui ca ti se pot pune.). amplasarea punctelor de lucru si a birourilor.Daca am cere referinte despre tine.V. Daca sti intr-adevar sa raspunzi la intrebarea " De ce doresti sa fi angajat pe acest post "vei fi capabil sa raspunzi si la alte intrebari importante care ti se pot pune si. etc. ce ne-ar spune fostul tau sef? . · In al doilea rand . l-au atras pe angajator si planuieste modul in care vei putea sa accentuezi punctele "forte". · In al treielea rand .Ce pretentii ai privind salariul? . Ei au nevoie de oameni care sa aduca ceva nou si valoros in cadrul firmei pe care o conduc.Ce consideri ca iti poate oferi firma/societatea noastra? .Cea ma eficienta metoda de pregatire este aceea de a invata sa raspunzi la urmaroarele intrebari-cheie.La ce consideri ca te pricepi? . societati concurente. de ce ai salariul atat de mic? ..Preferam candidati mai tineri/batrani! .Avand in vedere atuurile tale prezentate in C. asa ca atentie ce raspuns dai ! Pentru a face fata acestor intrebari trebuie sa te pregatesti serios si temeinic: · In primul rand . · In al patrulea rand .V. chiar inainte de interviu : 1. vad ca iti schimbi locul de munca dupa multi ani. pentru a nu fi luat prin surprindere.Ce calitati (puncte forte) personale consideri ca ai? . gandeste-te la experientele tale de viata. incearca sa descoperi ce anume din scrisoarea de intentie si C. Raspunsurile la intrebari pot fi date intr-o varietate de moduri. piete de desfacere.. folosind o serie de informatii pe care le poti capata din diverse surse. 2. la experientele scolare sau profesionale in care ai intampinat greutati si ai reusit sa te descurci.De ce ai fost disponibilizat/concediat/lasat sa pleci? .V.De ce doresti sa iti schimbi locul de munca? .In cadrul actualei slujbe ce te atrage si ce nu iti convine? De ce? . Exemple de astfel de intrebari : .Ce aptitudini/capacitati profesionale consideri ca ai? ..Ce defecte ( puncte slabe) personale consideri ca ai? .Cum ai obtinut fosta slujba? .Din C. cauta sa detii controlul total asupra informatiilor pe care le furnizezi si incearca sa dai numai informatiile care te favorizeaza cel mai mult.

pe care de asemenea poti fi capabil si trebuie sa o castigi. chiar si in astfel de situatii. ci asupra persoanei care le poarta.V. iar sansele de reusita vor putea fi maxime daca te gandesti din timp cum sa te comporti si sa raspunzi la astfel de tipuri de intrebari. B. Pregatirea psihologica Daca ai fost invitat pentru interviu. ca pe o intalnire de afaceri. dar nici de comportamentul politicos pe care trebuie sa-l ai in permanenta. coleg de serviciu cu examinatorul · nu te subaprecia si nu te privi in mod negativ · prejudecatile examinatorului reprezinta doar un mic obstacol ascuns pe care il pot depasii. In timpul interviului 1. reprezentantii firmei/societatii te vor asculta cu atentie. In caz contrar nu vei mai afla de ce ai fost respins · inainte de interviu mananca putin si consistent.Pe o scara de la 1 la 10 cat de importanta este munca pentru tine? De ce nu zece? . de regula discreta si potrivita situatiei. ce ai face? De ce? .Cum ai obtinut fosta slujba? . Pregatirea din punc de vedere fizic · alegeti cu grija tinuta vestimentara cea mai adecvata. Ce altceva trebuie stiut ? Trebuie stiut din timp. certificatelor. Recomandari generale · punctualitatea este esentiala si foarte apreciata · prezinta-te in cea mai buna forma a ta.Preferi sa lucrezi singur sau in echipa? .V. Hainele nu trebuie sa atraga atentia asupra lor.Cand poti sa incepi? Etc. Si acest lucru poate fi pregatit si exersat ! Este foarte util sa nu uiti de " intrebarile capcana".Ce vei face daca nu obtii aceasta slujba? . Daca prima impresie a fost buna.Ce fel de sef te motiveaza pentru a lucra cu eficienta maxima? . Toate aceste pericole pot fi eliminate din start. cauta sa exprimi o atitudine pozitiva si evita sa arati . considera prezentarea la interviu. Evita excesul de bijuterii si de parfum · indiferent de natura postului dorit. bauturi alcoolice sau cafea si nu lua medicamente calmante sau energetizante · Pregateste-ti documentele si reciteste-le: nu uita CV-ul. aceasta reprezinta un prim succes. nu consuma multe lichide.Ce faci in timpul liber? .-ul tau au fost bine apreciate si au starnit interesul angajatorului.. Scrisoarea de prezentare si C. Este foarte important de retinut : · trebuie sa fi convins ca vei reusi. iar daca faci parte dintr-o astfel de categorie va trebui sa-l convingi pe acel intervievator ca esti : O PERSOANA FOARTE VALOROASA si poti dovedi ca ai calitati care compenseaza cu mult lucrurile care nu-i plac la tine C.Daca nu ar trebui sa muncesti. scrisorile de recomandare potential utile si ia copii xerox ale diplomelor. 3.-ul a placut si capacitatile tale au fost bine apreciate · gandeste-te ca maine ai putea fi. etc. De acum insa incepe o alta competitie. faptul ca este foarte important comportamentul si atitudinea pe care o vei adopta in timpul interviului. deoarece nu fiecare solicitant obtine un interviu · daca ai fost chemat la interviu inseamna ca C. II. curata si ingrijita.

de regula nu accepta un salariu inferior celui despre care ai discutat . Dupa sustinerea interviului de catre toti candidatii. sau de alta natura controversata · nu mintii si nu te autosubestima 2. deconturi.) .solicita detalii privind evolutia pe termen scurt a salariului La sfarsitul interviului multumeste pentru timpul acordat. Exista mai multe argumente in favoarea oportunitatii trimiterii unei scrisori de multumire . aratand ca esti interesat de acesta .tine cont de toate celelalte avantaje oferite (prime.etc) · nu aborda probleme politice. Ce intrebari poti pune? · care imi vor fi competentele necesare postului · atributiile ce-mi revin in acest post · care este situatia ierarhica a postului · programul de lucru · posibilitatile de promovare · motivul pentru care postul a devenit liber · salariul . comisioane. in care nu poti sa mai intervii in mod direct. Fi clar in exprimare si nu pierde sirul ideilor.incearca sa-l negociezi. surazator.fii flexibili si intelegator. saluta intr-un mod ferm privind interlocutorul in ochi si strange mana acestuia daca ti-o intinde · nu te aseza decat dupa ce ai fost invitat · lasa interlocutorului initiativa in conversatie · nu te comporta si nu vorbii dezordonat. · gandeste-te inainte de a raspunde la intrebari complexe. etc. raspunde exact. nu raspunde monosilabic si incearca tot timpul sa-ti argumenteaza-ti raspunsurile · nu ezita sa ceri mai multe informatii cand crezi ca este necesar pentru a putea da cel mai potrivit raspuns · fi atent la ceea ce esti intrebat.evalueaza corect cat valorezi pe piata muncii .motiveaza si argumenteaza pretentiile pe care le ai . dar: . de familie. concis si la obiect. mai ales daca persoana care te intreaba sugereaza ordinea si disciplina. lisa de motivatie. sindicale. responsabilii cu angajarile din cadrul firmei trebuie sa decida pe cine sa aleaga. iar cand este cazul incearca sa dai exemple relevante pentru a ilustra experienta profesionala · fi pregatit pentru a demonstra posibilitatea transformarii punctelor tale tari in beneficii pentru compania pentru care candidezi · nu critica si nu vorbi de rau munca anterioara.neincredere in sine. religioase. In aceasta perioada extrem de importanta. Arata pentru ultima data ca esti realmente interesat de postul respectiv si incearca cu tact sa afli cum si cand vei obtine raspunsul. de sanatate. pliciseala fata de munca sau fata de domeniul respectiv · pastreaza-ti calmul in sala de asteptare. Scrisoarea de multumire Interviul nu este punctul final al actiunii tale de cautare a unui loc de munca. cu pas hotarat. deoarece ai putea fi observat · in camera unde are loc intalnirea intra calm. ai posibilitatea sa le reamintesti angajatorilor de persoana ta prin intermediul unei scrisori de multumire. fostii sefi sau colegii cu care ai mai lucrat · nu incerca sa provoci mila interlocutorului vorbind despre problemele tale pe care le consideri grave ( profesionale. III Dupa interviu A.

poti folosi o formula protocolara prin care sa-ti declari disponibilitatea de a starui in pregatirea ta. sa dobandesti abilitatea sau pregatirea din cauza careia nu ai obtinut postul pentru care ai candidat. emotia primirii vestii bune este atat de mare. De asemenea. este foarte importantca. modul incare ai raspuns la intrebarile provocatoare. este o dovada de buna educatie si bun simt sa-i multumesti unei persoane care ti-a dedicat o parte din timpul ei · scrisoarea de multumire dovedeste capacitatea ta de a comunica in mod adecvat imprejurarilor · scrisoarea de multumire ii reaminteste intervievatorului despre persoana ta. la viitorul interviu sansele tale vor creste. oferta de angajare iti este prezentata la telefon sau. fii politicos . De multe ori. si cu ce data. atunci trimite o singura scrisoarea de multumire persoanei celei mai importante . Chiar daca nu vei obtine postul respectiv.daca astepti si alte oferte. iar daca la interviu au fost mai multi intervievatori. verbal la sediul acesteia. Rezultatele acestei analize pot fi scrise pe o hartie pentru a fi retinute mai bine.scrisoarea de multumire trebuie adresata persoanei ( persoanelor ) care te-au intervievat. Cum tratam chestiunile legate de oferta de angajare In mod normal. incat tinzi sa accepti imediat. Exista insa cateva lucruri pe care trebuie neaparat sa le cunosti : . nu incerca sa accentuezi ceva sau sa repari vreo greseala facuta in timpul interviului B. etc. Oferta de angajare A. daca angajarea este pe durata determinata sau nedeterminata.nu " povesti " in scrisoare lucruri fara semnificatie. deoarece poti cere un timp rezonabil pentru gandire (maximum 2 zile) . Astfel ii vei obliga sa nu te uite in momentul deciziei privind ocuparea locului de munca.: · in primul rand. Analiza personala dupa interviu Dupa fiecare interviu este intelept sa-ti analizezi maniera in care te-ai comportat.nu te grabi in luarea unei decizii.in primul rand. nu spune nimic despre aceasta iar daca refuzi. firma sau institutia care doreste sa te angajeze iti trimite o oferta de angajare scrisa. nu relua vreo tema de la interviu. poate chiar in momentul in care va trebui sa ia o decizie · scrisoarea de multumire arata ca ai reflectat asupra interviului ( deci ai un interes mai mare decat ceilalti pentru jobul respectiv) si ca ai retinut numele si functiile exacte ale persoanelor cu care ai discutat. ce probleme ai avut. . dupa un interviu nereusit. fii sigur ca ai retinut si inteles toate detaliile. indiferent de forma in care ti se prezinta oferta. in masura in care vei invata din experienta ultimului interviu si iti vei imbunatati maniera de comunicare.scrisoarea de multumire trebuie sa fie ingrijita si scrisa de mana . De multe ori insa. fara sa pui intrebari suplimentare . IV.este foarte important sa intrebi orice aspect care nu iti este clar si in mod deosebit. in privinta carui aspect nu ai reactionat asa cum trebuie. intereseaza-te de forma juridica a raportului de munca : daca angajarea se face cu contract individual de munca sau conventie civila. · in final. Reguli de redactare : . sa-ti acoperi lipsurile.

in urma discutiei de la interviu ai inteles ca ai anumite responsabilitati si acum observi altele noi sau altele in plus. Intrebari precum: "Care sunt punctele tale slabe" si "De ce ai plecatde la fostul loc de munca?" vor exista mai mult ca sigur si le vei gasicu greu un raspuns potrivit. dar. iar in timpulinterviului incearca sa vada daca esti potrivita pentru . pot apare diferente : a.cu alte cuvinte. Stie din CV care sunt abilitatile tale. b. de proba. In anumite situatii poti accepta. mai putin atunci cand reprezentantii firmei nu vor sa mai negocieze. Responsabilitatile postului difera de cele mentionate la interviu . Trebuie sa cauti motivul pentru care estepusa fiecare intrebare si abia apoi sa raspunzi. Intrebari "dure" puse la interviuri Nu conteaza cat de bine cunosti fiecare mic amanunt al CV-ului tau. Negocierea timpului liber . oferta de angajare nu cuprinde specificarea exacta a concediului de odihna . nu este indicat sa renunti imediat la el pana nu semnezi o oferta de angajare scrisa.un drept al fiecarui angajat -si a modului in care acesta este platit. deoarece uneori acest lucru se poate petrece dupa o perioada relativ mare de la data acceptarii ofertei si nu este bine sa renunti la actualul loc de munca B. Trebuie sa sti foarte exact cand vei incepe lucrul. In aceasta situatie. c. reusesti foarte greu sa beneficiezi de acest drept. pentru a arata ca faci fata. Strategia in aceasta situatie.fiecare post are anumite responsabilitati. Cum negociem detaliile angajarii in anumite situatii Nu trebuie sa-ti fie teama sa negociezi. este sa sugerezi ca poate nu ai retinut bine.deoarece nu se stie cand vei mai putea avea de-a face cu firma respectiva . De cele mai multe ori.daca ai deja un loc de munca. in situatiile in care activitatea institutiei este intr-o perioada plina. Salariul oferit este (mult) mai mic decat cel asteptat . potentialul angajator cauta sa vada ce fel depersoana esti. cere anumite abilitati si calificari si este platita cu un anumit salariu. In timpul interviului. Astfel ca. aceasta tehnica da rezultate. ti se cere mai mult sau altceva. dar cautand sa obtii macar promisiunea verbala ca dupa o perioada sa negociati alt salariu. atunci cand se pune problema concediului. Daca ti se pare ca munca ta valoreaza mai mult pe piata muncii si in alte parti este mai bine platita decat salariul care ti se ofera. Daca ai abilitatile necesare pentru postul respectiv si mai ales daca esti competitiv. Este bine sa discuti foarte clar cand si din cate zile este format viitorul tau concediu si cum vei fi platit. nu trebuie sa accepti. in urma negocierii poti obtine mai mult.atunci cand mergi la un interviu. Pot fi insa si situatii in care intre datele pe care le cunosti din oferta initiala si cele din momentul angajarii. este bine sa accepti. pentru inceput un salariu mai mic in cazul in care firma este una serioasa si ai posibilitati de perfectionare si avansare. mereu exista intrebari care sa te punain incurcatura.de multe ori. cu conditia sa sti cum sa tratezi problema si daca firma unde te angajezi este una serioasa. Esti dispus sa lucrezi o luna platita.

Cum sa raspunzi: Depinde de domeniul in care vrei sa te angajezi. putinadiscretie nu ti-ar strica. Cum raspunzi: Fii sincera. Intrebarea: Preferi sa lucrezi pe cont propriu sau in echipa? Mare atentie aici. cel care conduceinterviul incearca sa afle cat mai multe despre persoana ta. asa ca ai grija cum raspunzi." 3. Intrebarea: Asa. Dacaslujba ta tine de domeniul relatiilor publice. Intreaba si tu la randul tau:"este un anumit domeniu asupra caruia sa ma concentrez mai mult?". 2. Foarte putin angajatori isi doresc oameni care salucreze singuri. Mai bine dai vina pe intreaga companie decatpe o singura persoana. dar nu numai atat: iti vom oferi si catevasfaturi despre cum sa raspunzi la ele pentru a trece cu bine momentul. Cat de sincera trebuie sa fii? Este normal caintrevievatorul sa foloseasca raspunsul tau drept motiv pentru a nu teangaja. Firmele din ziua de astazi nu se asteapta ca un angajat sale ramana fidel mai mult de 40 de ani si sa iasa la pensie primind cadouun ceas de aur. sa lucreze mai mult. Este normal sa vorbesti despre ce vrei sa faci in viitor. Este greu sa-ti ascunzi temerile atunci cand te afli pe scaunulintervievatului. in ce domeniivrei sa mai lucrezi sau ce . 1. Cum sa raspunzi: Ultimul lucru pe care cel ce-ti pune intrebarea vreasa-l afle este povestea vietii tale. dar este maimult pentru a sparge gheata. Esti o conducatoare innascuta. iar tu ai probleme cucomunicarea. Prin aceasta intrebare. Poti spune ca lucrezi foarte bine cand esti integrataintr-o echipa. cea care vinemereu cu ideile sau spiritul echipei? 4. 5. Intrebarea: Care sunt slabiciunile tale? Este o intrebare capcana. Vorbeste despre slabiciuni precum "ma enervez cand proiectele nu suntterminate la timp" sau "sunt agitata cand in jurul meu exista oamenicare nu vor sa incerce mai mult.slujba respectiva. dar daca ai plecat din pricina sefului.. Daca ai plecat pentru ca iti doreai mai mult de la slujba ta. vorbestedespre asteptarile tale profesionale. povesteste-mi mai multe despre tine. Intrebarea: De ce ai plecat de la fostul serviciu? Intrebarea este pusa pentru a vedea cat de bine te descurci cu conflictelesau care sunt motivele pentru care iti doresti aceasta slujba. Iarde aici incolo iti va fi foarte usor sa vorbesti despre domeniul deinteres pentru persoana din fata ta. Este momentul in care uiti pur si simplu de ce te afli acolo. nu aminti de asta. Cum sa raspunzi: Pentru a fi cat mai explicita. Intrebarea: Unde te vezi peste 10 ani? Este o intrebare cu talc pentru a vedea cat de devotata esticompaniei. dar trebuie sa te straduiesti. spune care ar fi locultau exact intr-o echipa. Pareo intrebare grea si care cere un raspuns cat mai amplu. dar te poti motiva si singura. In continuare itiprezentam zece dintre cele mai grele intrebari intalnite in timpulinterviului de angajare..

dar probabil ca vrea sa-si faca o idee desprecat castigai in trecut. dar si ce vor castiga ei daca te vor angaja pe tine. Cum sa raspunzi: Nu pune o intrebare doar pentru ca simti ca asa trebuiesau in legatura cu ceva care s-a dezbatut deja. Nu este nevoie sa discutide astmul tau daca il poti tine sub control. Persoana care sustineinterviul va fi dezamagita daca nu vei cere mai multe detalii in legaturacu slujba sau compania respectiva. Intrebarea: De ce vrei sa lucrezi pentru noi? Inseamna de fapt: Cat de mult te-ai straduit sa afli amanunte desprenoi? Si cat de mult te incanta aceasta slujba? Cum sa raspunzi: Vorbeste despre cum ai aflat de companie si de slujbaoferita si care ti se par punctele forte ale acesteia. asa ca potiobtine de acolo informatiile dorite. nu aminti de ele. intreaba si tu la randul tau dacape langa salariu se poate vorbi de bonusuri sau comisioane.Cum va fi evaluata munca mea? . Intrebarea: La ce salariu te astepti? Iti poate testa lacomia.nu este nevoie sa vorbestidespre conflictele minore. Cum raspunzi: Daca problemele de sanatate pe care le ai nu-ti afecteazadeloc capacitatea de munca. 10. 7. despre modul in care lucreaza si despreproiectele de viitor. gandeste-te la cat ai castigat in trecut si catvrei sa castigi acum. cu mult mai multe responsabilitati. Daca iti este teama sa nu gresesti. Afla cat mai multe despre ea. 8. Intrebarea: Cum te caraterizeaza seful/colegii/prietenii? Cum sa raspunzi: Fii mereu "fata cea buna" . Cum sa raspunzi: Daca slujba a fost mult mediatizata. evita sa vorbestiangajatorului despre copiii pe care vrei sa-i ai pana atunci.altceva vrei sa mai intreprinzi.Care sunt oportunitatile de dezvoltare in companie? . Cum sa raspunzi: nu-ti fie teama sa spui ca speri sa te afli intr-opozitie mai buna. Foloseste intrebarea pentru a povesti cat desociabila si plina de profesionalism esti. Oricum. Spune de ce vrei salucrezi pentru ei.Aceasta pozitie imi va permite sa lucrez si cu alte departamente? . Intrebarea: Ai probleme de sanatate? Normal.Cui ii voi face raportul zilnic? . Majoritatea companiilor au un site. Iata cateva exemple caresa-ti foloseasca: . Intrebarea: Ai vreo intrebare? Este crucial sa ai cateva pregatite dinainte. Si nu uita ca interviul lucreaza pentru doua persoane. 9. s-ar putea sa aio idee despre salariul pe care compania il poate oferi. dar vorbeste sidespre planurile ce nu au legatura cu cariera. Dar daca estinevoita sa negociezi. 6. orice bola grava ar trebui depistata inainte de a se ajunge lainterviu.

Buna pregatire va creste încrederea si va scadea emotiile.Este bine sa începeti pregatirea prin a citi si raspunde la urmatoarele întrebari. Nu mergeti la interviu daca nu stiti nimic despre companie. Vestea buna e ca nu s-au înregistrat cazuri de deces al candidatilor din cauza emotiei la un interviu de angajare. intrebari . ce trebuie îmbunatatite. demonstrând cum ati transformat slabiciunea într-un atu. De ce doriti sa lucrati aici? Acesta este un instrument folosit de angajatori pentru a vedea daca v-ati facut temele. Când ati terminat. . Daca ati cercetat. Aceasta arata intervievatorului ca sunteti interesat de companie si de slujba. Relaxati-va si urmati aceste sfaturi simple pentru a tine în frâu emotiile în timpul interviului. Trebuie sa va prezentati pe scurt si succint punctele forte. necesitatile companiei. alocati timpul necesar pentru pregatirea interviului. demonstrati cum vati redresat. Daca va tot plângeti de fosta companie. aceasta întrebare va da ocazia de a arata initiativa si de a demonstra cum ajuta experienta si calificarile dvs. colegi . Toata lumea spune ca este harnica si motivata. Trebuie sa schitati raspunsuri pentru cele mai obisnuite întrebari si sa pregatiti niste întrebari proprii. Daca aratati aspectele negative ale fostei slujbe. Expertii recomanda cel putin trei ore de pregatire pentru fiecare interviu. gasiti si unele pozitive. cele mai mari ? Secretul raspunsului la aceasta întrebare este sinceritatea. nu veti face o impresie buna. Mai întâi.MAI MULT DESPRE: sef . interviu . calificarile si ce aveti de oferit. Unii candidati verifica locatia pentru a vedea daca indicatiile sunt corecte si a estima timpul necesar ajungerii la locatia respectiva. exista unele comune. nu adoptati o atitudine negativa în raspuns. Desi fiecare interlocutor este diferit. firma . Iesiti în evidenta spunând despre calitatile dvs. Nu raspundeti prea general. Majoritatea candidatilor la o slujba recunosc ca au sentimente de la jena usoara pâna la panica în momentul interviului. Prezentarea la un interviu de angajare este adesea o incursiune în necunoscut. si initiativa de a deveni mai bun.De exemplu. Care sunt slabiciunile dvs. despre orientarea ei sau despre domeniul de activitate. Astfel. Fiti diplomat. unice. De ce ati parasit ultima slujba? Chiar daca ultima slujba a fost rea. De ce ar trebui sa va angajam? Acum aveti ocazia de a va vinde. daca ati avut probleme de organizare. iar întrebarile variaza în functie de bransa. nu uitati ca repetitia este mama învataturii! Nimic nu impresioneaza mai mult decât a fi pregatit pentru orice situatie. veti arata ca sunteti capabil sa identificati laturile dvs. Faza finala a pregatirii consta în a va asigura ca stiti unde are loc interviul. testa Cele 8 intrebari capcana la un interviu Gândul de a merge la interviu va da emotii? Nu sunteti singur.

Trebuie retinut ca interlocutorul nu doreste sa stie despre orasul dvs. Desi pare floare la ureche. încadrati-va într-o marja . Gânditi-va la calitatile pe care le cauta compania si elaborati un exemplu care sa arate cum puteti fi de folos. nu dati o cifra anume. Ce salariu asteptati? Aceasta este una din cele mai grele întrebari. Evitati discutiile despre detaliile salariale înainte de a primi slujba. descrieti pasii facuti pentru stabilirea prioritatilor. Chiar daca cea mai mare realizare este ca ati facut parte din echipa de basket a liceului. discutia poate ajunge în punctul în care va puteti prezenta calificarile.Descrieti o situatie problema si cum ati rezolvat-o. experienta profesionala si obiectivele dvs. El doreste detalii profesionale. pentru a va face o idee despre cât puteti câstiga. intotdeauna exista o intrebare care te surprinde. Aceasta va demonstra ca sunteti responsabil si ca puteti gasi solutii proprii. Daca aveti un raspuns solid la aceasta întrebare. Primul lucru ce trebuie facut înainte de interviu este sa verificati grila de salarizare din domeniul dvs. indiferent de tipul problemei pe care ati avut-o. si vorbiti despre ele. . Citeste mai mult la Cele 8 intrebari capcana la un interviu | MotruInfo http://motruinfo. Angajatorii doresc sa vada o gândire critica si cum gasiti solutii. Angajatorii se folosesc de intrebarile „capcana” pentru a separa candidatii nepregatiti de cei valorosi. Aratati angajatorului ca sunteti deschis la o discutie despre remuneratie rezonabila când va veni momentul.Exprimati-va dorinta de a face parte din companie. nu a avut timp suficient de studiu. Daca se insista sa raspundeti mai clar. Spuneti-mi despre dvs. gasiti o realizare mai relevanta din punct de vedere profesional. Chiar daca problema dvs. Uneori este greu de raspuns la aceasta cerinta. mai ales daca sunteti proaspat absolvent si nu aveti experienta profesionala. mai ales pentru cei cu putina experienta.ro/bussines/cele-8intrebari-capcana-la-un-interviu/#ixzz1KSXNkHtL Intrebari-capcana la interviu hiar daca ai trecut deja prin zeci de interviuri si ai experienta acestui gen de intalniri. natal sau ce faceti în weekend. Cu ce realizare va mândriti cel mai mult? Secretul acestei întrebari este de a fi clar si de a alege o realizare care are legatura cu slujba. Alegeti câteva trasaturi. este dificil de raspuns deoarece este foarte generala.

Descrie o situatie in care ideile tale au fost criticate. Dupa aceea. chiar daca ai apelat la o solutie creativa sau la o schimbarer adicala. Companiile au nevoie de angajati stabili. Ai nevoie de un mediu calm sau preferi o pozitie ceva mai activa si stresanta care sa te motiveze? De asemenea. Mentioneaza de asemenea care a fost deznodamantul acelei situatii si incheie-ti raspunsul intr-o nota pozitiva. nu ai nicio preferinta in acest sens. spune-i angajatorului ca aceasta pozitie este perfecta pentru tine. In schimb. care nu isi vor parasi locul de munca imediat dupa ce s-au perfectionat in domeniu. Raspunsul la aceasta intrebare ii va ajuta sa elimine din start angajatii care nu prezinta incredere si pentru viitor. Cum ai descrie mediul de lucru ideal? Angajatorul vrea sa afle cat de bine te poti descurca intr-un mediu stresant si care sunt „pretentiile” tale. ca ai lucrat pana acum in medii diferite etc. este important sa explici faptul ca te poti adapta rapid la orice situatie. angajatorul vrea sa afle daca iti place sa lucrezi in echipa sau singur. In schimb. Nu ii spune angajatorului ca ideile tale au primit critici. comparativ cu altele pentru care ai aplicat. insa aceste informatii trebuie sa le pastrezi pentru tine. intr-un grup mare sau dimpotriva.Iata cateva dintre cele mai utilizate intrebari-capcana si cum sa raspunzi la acestea: Cat timp ai de gand sa ramai in cadrul acestei companii? Angajatorul vrea sa stie daca merita sa investeasca in tine. Crezi ca ai fost mai bun pe pozitia ta decat colegii tai? . ofera-i exemple de idei care nu au mers asa cum te-ai asteptat. Bineinteles. Cum se compara acest job cu altele pentru care au aplicat? Aceasta intrebare il va ajuta pe angajator sa afle unde ai mai aplicat penrtu joburi. explica ce ai facut pentru a rectifica situatia.

Când ati terminat. dar si cu proiecte pe o perioada scurta. taskurile de rutina devin la un moment dat plictisitoare pentru toata lumea. insa vorbeste despre valoarea ta. Faza finala a pregatirii consta în a va asigura ca stiti unde are loc interviul. Vorbeste despre calitatile tale care te ajuta sa fii un candidat perfect pentru jobul la care ai aplicat. nu uitati ca repetitia este mama învataturii! Nimic nu impresioneaza mai mult decât a fi pregatit pentru orice situatie. Poate ca jobul pentru care aplici nu are nimic de-a face cu rutina. Ce salariu ti-ai dori sa ai peste 5 ani? Desi majoritatea angajatilor se asteapta sa le oferi o cifra de salariu. Precizeaza-i angajatorului ca rutina si orele fixe te vor ajuta sa lucrezi intr-un mediu stabil atunci cand va trebui sa te ocupi de proiecte cu un ritm ceva mai haotic. Relaxati-va si urmati aceste sfaturi simple pentru a tine în frâu emotiile în timpul interviului. Nu ai cum sa stii cum anume vei fi valorificat in decursul a 5 ani. Opt intrebari . Trebuie sa schitati raspunsuri pentru cele mai obisnuite întrebari si sa pregatiti niste întrebari proprii. Prezentarea la un interviu de angajare este adesea o incursiune în necunoscut.Este bine sa începeti pregatirea prin a citi si raspunde la urmatoarele întrebari.Nu iti critica fostii colegi. ar fi indicat sa te axezi mai mult pe ce anume vei invata in cadrul acelei companii si nu neaparat valoarea materiala. Majoritatea candidatilor la o slujba recunosc ca au sentimente de la jena usoara pâna la panica în momentul interviului. despre faptul ca ai vrea sa progresezi si sa inaintezi in cariera in cadrul companiei. Expertii recomanda cel putin trei ore de pregatire pentru fiecare interviu. alocati timpul necesar pentru pregatirea interviului. iar întrebarile variaza în functie de bransa. vrei sa demonstrezi ca ai fost mai bun decat ceilalti pe pozitia respectiva. Vestea buna e ca nu s-au înregistrat cazuri de deces al candidatilor din cauza emotiei la un interviu de angajare. Ce parere ai despre taskurile si orele fixe? Bineinteles. ci dimpotriva. Unii candidati verifica locatia pentru a vedea daca indicatiile sunt corecte si a estima timpul necesar ajungerii la locatia respectiva.capcana la un interviu Trebuie sa ajungeti la interviu si aveti emotii? Nu sunteti singura persoana. pentru ca astfel nu iti vei scoate in evidenta calitatile. Mai întâi. Desi fiecare interlocutor este diferit. . Buna pregatire va creste încrederea si va scadea emotiile. insa angajatorul vrea sa stie daca te poti descurca la fel de bine cu lucruri de rutina. Aceasta arata intervievatorului ca sunteti interesat de companie si de slujba. exista unele comune. In acelasi timp.

Desi pare floare la ureche. este dificil de raspuns deoarece este foarte generala. Daca aratati aspectele negative ale fostei slujbe. Chiar daca cea mai mare realizare este ca ati facut parte din echipa de basket a liceului. Daca aveti un raspuns solid la aceasta întrebare. Spuneti-mi despre dvs. descrieti pasii facuti pentru stabilirea prioritatilor. Care sunt slabiciunile dvs. Primul lucru ce trebuie facut înainte de interviu este sa verificati grila de salarizare din domeniul dvs. Ce salariu asteptati? Aceasta este una din cele mai grele întrebari. Chiar daca problema dvs. natal sau ce faceti în weekend. mai ales daca sunteti proaspat absolvent si nu aveti experienta profesionala. Angajatorii doresc sa vada o gândire critica si cum gasiti solutii. Nu raspundeti prea general.Exprimati-va dorinta de a face parte din companie. cele mai mari ? Secretul raspunsului la aceasta întrebare este sinceritatea. demonstrând cum ati transformat slabiciunea într-un atu. despre orientarea ei sau despre domeniul de activitate. Aratati angajatorului ca sunteti deschis la o discutie despre remuneratie rezonabila când va veni momentul. necesitatile companiei. . Alegeti câteva trasaturi. Aceasta va demonstra ca sunteti responsabil si ca puteti gasi solutii proprii. nu a avut timp suficient de studiu. nu veti face o impresie buna. Toata lumea spune ca este harnica si motivata. Daca ati cercetat. unice. Daca va tot plângeti de fosta companie. pentru a va face o idee despre cât puteti câstiga. De ce ati parasit ultima slujba? Chiar daca ultima slujba a fost rea. Fiti diplomat. mai ales pentru cei cu putina experienta. Gânditi-va la calitatile pe care le cauta compania si elaborati un exemplu care sa arate cum puteti fi de folos. demonstrati cum vati redresat. daca ati avut probleme de organizare. ce trebuie îmbunatatite. discutia poate ajunge în punctul în care va puteti prezenta calificarile. calificarile si ce aveti de oferit. Uneori este greu de raspuns la aceasta cerinta. De ce doriti sa lucrati aici? Acesta este un instrument folosit de angajatori pentru a vedea daca v-ati facut temele.De ce ar trebui sa va angajam? Acum aveti ocazia de a va vinde. experienta profesionala si obiectivele dvs. Daca se insista sa raspundeti mai clar. Nu mergeti la interviu daca nu stiti nimic despre companie. Evitati discutiile despre detaliile salariale înainte de a primi slujba. Astfel. Trebuie sa va prezentati pe scurt si succint punctele forte. si vorbiti despre ele. Iesiti în evidenta spunând despre calitatile dvs. gasiti o realizare mai relevanta din punct de vedere profesional. gasiti si unele pozitive. Descrieti o situatie problema si cum ati rezolvat-o. încadrati-va într-o marja . indiferent de tipul problemei pe care ati avut-o. nu adoptati o atitudine negativa în raspuns. Trebuie retinut ca interlocutorul nu doreste sa stie despre orasul dvs. veti arata ca sunteti capabil sa identificati laturile dvs. El doreste detalii profesionale. Cu ce realizare va mândriti cel mai mult? Secretul acestei întrebari este de a fi clar si de a alege o realizare care are legatura cu slujba. nu dati o cifra anume. aceasta întrebare va da ocazia de a arata initiativa si de a demonstra cum ajuta experienta si calificarile dvs.De exemplu. si initiativa de a deveni mai bun.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful