1

DUMITRU DINU














MAŞINI HIDRAULICE ŞI PNEUMATICE





















2














































3

Unitate
de
învăţate
Titlul
Pagina
CUVÂNT ÎNAINTE 5

1 Generalităţi 6

Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 1 11
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 11

2 Pompe volumice 11
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2
2.1 Pompa cu piston 12
2.2 Pompe cu pistoane radiale 15
2.3 Pompe cu palete 21
2.4 Pompe cu pistoane axiale 25
2.5 Pompe cu roţi dinţate 30
2.6 Alte tipuri de pompe volumice 33
2.7 Caracteristicile pompelor volumice 35
2.8 Ejectoare 37
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 2 38
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 39

3 Turbopompe 40
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3
3.1 Construcţie şi clasificare 40
3.2 Teoria turbo-pompelor 41
3.3 Funcţionarea turbo-pompelor în reţea 43
3.4 Legarea în serie şi în paralel a pompelor centrifuge 47
3.5 Aspiraţia pompelor centrifuge 52
3.6 Pompe axiale 54
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 3 58
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 59

4 Motoare hidraulice volumice şi turbine 60
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 4
4.1 Cilindri hidraulici 60
4.2 Motoare cu pistoane radiale 63
4.3 Motoare cu palete 63
4.4 Motoare cu pistoane axiale 65
4.5 Motoare rotative oscilante 65
4.6 Turbine 67
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 4 70
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 71

5 Maşini pneumatice 71
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5
5.1 Generatoare pneumatice volumice 72
5.2 Generatoare pneumodinamice 82
5.3 Pompe de vid 91
5.4 Motoare pneumatice 92
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 5 96
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 97
4

6 Aparatură de comandă, control şi auxiliară 97
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 6
6.1 Aparatură de comandă şi control 97
6.2 Aparatură auxiliară 106
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 6 111
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 111

7 Aparatură de măsură 111
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 7
7.1 Aparate pentru determinarea proprietăţilor fizice ale fluidelor 112
7.2 Aparate de măsură a nivelului lichidelor 117
7.3 Aparate de măsură a presiunilor 119
7.4 Aparate de măsură a vitezelor 122
7.5 Măsurarea debitelor 126
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 7 131
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 131


BIBLIOGRAFIE 132





























5


Cuvânt înainte

Cunoaşterea construcţiei, funcţionării şi exploatării maşinilor hidropneumatice utilizate
la bordul navelor reprezintă obiectivul principal al cursului nostru. De asemenea, însuşirea
depriderilor inginereşti privind proiectarea şi funcţionarea maşinilor hidraulice şi pneumatice
ca şi pregătirea cursanţilor pentru îndeplinirea sarcinilor de inginer sau ofiţer de cart (maşină)
atât la mal cât şi pe mare, pot fi considerate deziiderate majore ale ecestui curs.
Sistemele de acţionare hidropneumatică transmit energia mecanică de la un element
conducător la unul condus prin intermediul fluidelor.
Faţă de sistemele mecanice sau electrice, sistemele de acţionare hidropneumatică
prezintă o serie de avantaje:
- greutate şi gabarit, raportate la putere reduse;
- fiabilitate şi funcţionare silenţioase;
- posibilităţi importante de automatizare, tipizare, normalizare, modulizare;
- reglarea continuă a vitezei;
- intrare rapidă în regimul normal de funcţionare;
- oprirea funcţionării în timp scurt;
- posibilitatea realizării unor forţe şi momente importante, ca şi a unor puteri mari în
condiţiile în care comanda şi controlul se fac cu uşurinţă;
Sistemele hidropneumatice prezintă şi unele dezavantaje:
- grad înalt de precizie în execuţia elementelor componente ceea ce presupune o
tehnologie de fabricaţie complexă;
- posibilităţi de obliterare (înfundare) a orificiilor;
- funcţionare la presiune cu pericolele care decurg din acest lucru;
- confecţionarea elementelor din materiale de bună calitate, deci preţ de cost destul
de ridicat.
Cursul este destinat inginerilor din domeniul naval şi ofiţerilor de marină, de aceea s-a
pus accent pe acele tipuri de echipamente hidropneumatice utilizate la nave.
Cursul se bazează pe însuşirea cunoştinţelor de mecanica fluidelor în care, prin
prisma interpretãrii fenomene teoretice, s-a încercat dezvoltarea gândirii tehnice în ceea ce
priveste funcţionarea instalaţiilor.


















6


1. Generalităţi

În funcţie de modul de transmitere al energiei, sistemele de acţionare hidropneumatice
se pot clasifica în:
- sisteme hidropneumatice de tip hidrostatic;
- sisteme hidropneumatice de tip hidrodinamic;
- sisteme hidropneumatice de tip sonic.
La sistemele hidropneumatice de tip hidrostatic, prin intermediul fluidelor se transmite
energia potenţială.
În figura 1.1 este prezentat schematic un astfel de sistem. Generatorul hidraulic G
H
, de
fapt o pompă volumică, preia energia mecanică transmisă de motorul electric M
E
, o
transformă în energie hidraulică potenţială şi o transmite prin intermediul conductelor şi a
altor aparate de comandă, control, reglare la motorul hidraulic M
H
, care este tot de tip
volumic. Acesta, la rândul său transformă energia hidraulică în energie mecanică utilizată în
organul de lucru O
L.











Fig.1.1.

Sistemele de acţionare de tip hidrodinamic utilizează energia cinetică a fluidului. Ele
se mai numesc turbo-cuplaje sau turbo-transmisii. În figura 1.2 este prezentată schema unei
turbo-transmisii. Energia mecanică primită de la arborele 1 este transformată de pompa
hidrodinamică 2 în energie cinetică. În turbina 3 este transformată energia cinetică în energie
mecanică care este preluată de arborele 4.
Acest sistem de acţionare are în afara rolului de cuplare şi un rol variator de turaţie.
Inventată în 1904 de către profesorul Fotinger, turbo-transmisia era destinată să cupleze
arborele unui motor Diesel naval cu elicea realizând şi o reducere substanţială a turaţiei.
Sistemele de acţionare de tip hidrodinamic sunt sisteme de puteri mari.














7
Fig.1.2

Sisteme de acţionare de tip sonic se bazează pe propagarea undelor de presiune
furnizate de un generator sonic mono sau trifazat(un cilindru hidraulic la 120
o
), către un
receptor (motor) sonic mono sau trifazat.
Prin deplasarea pistonului în mişcare alternativă se creează o zonă de înaltă presiune
care se transmite de-a lungul conductei până la pistonul motor 3 (Fig. 1.3). deci, la fel ca la
sistemele precedente, energia mecanică se transformă în energie hidraulică(de data aceasta
hidro-sonică) şi apoi în energie mecanică.










Fig. 1.3.
Transmisia de energie se face la presiuni foarte mari, 1000 – 2000 daN/cm
2
.
Distanţa dintre cele două pistoane trebuie să fie un multiplu întreg la lungimii de undă, ì .
Dacă notăm cu v viteza de propagare a undei de presiune şi cu n turaţia în rot/s a manivelei,
atunci n v · = ì .
Trebuie să subliniem faptul că sonicitatea-transmiterea energiei prin conducte cu
ajutorul undelor de presiune – a fost fondată ca ştiinţă de savantul român Gheorghe
Constantinescu.
Un sistem de acţionare hidropneumatică reprezintă un ansamblu de elemente cu
ajutorul cărora se produce şi se dirijează controlat energia hidraulică sau pneumatică
înmagazinată într-un fluid către un motor care o reconverteşte în energie mecanică.
Pentru a îndeplini funcţiile de generare a energiei hidraulice, de reconversie a ei în
energie mecanică, de dirijare a agentului fluid, de comandă şi control a parametrilor săi există
o mare varietate de elemente hidraulice pe care le vom studia în cele ce urmează.
Pompele şi compresoarele reprezintă elemente generatoare de energie hidraulică sau
pneumatică. Motoarele hidraulice sau pneumatice transformă energia fluidului în energie
mecanică. În cadrul elementelor de comandă distingem elemente de dirijare (distribuitoare),
de reglare a debitului (drosele), de reglare a presiunii(supape). Sistemele de acţionare
hidropneumatică conţin elemente auxiliare care în ciuda denumirii prezintă o deosebită
importanţă în buna funcţionare a ansamblului realizând conducerea fluidului (conducte),
filtrarea lui (filtre), înmagazinarea lui (rezervoare), etanşarea, amortizarea vibraţiilor şi a
şocurilor de debit. Nu trebuie să omitem aparatura de măsură a parametrilor de funcţionare
a instalaţiei.
În tabelul 1.1 sunt prezentate conform STAS 7145-76, câteva din simbolurile
elementelor sistemelor de acţionare hidro-pneumatică.

8
Tabelul 1.1
Nr.
crt.
Denumirea elementului Simbol
1. POMPE
1.1.
Pompă reglabilă cu un sens
de refulare

1.2.
Pompă reglabilă cu două
sensuri de refulare

1.3.
Pompă nereglabilă cu un
sens de refulare

1.4.
Pompă nereglabilă cu două
sensuri de refulare

2.
MOTOARE ŞI UNITĂŢI
POMPĂ-MOTOR

2.1.
Motor hidrostatic circular
ireversibil cu capacitate
constantă


2.2.
Motor hidrostatic circular
reversibil cu capacitate
constantă

2.3.
Motor hidrostatic circular
ireversibil cu capacitate
reglabilă

2.4.
Motor hidrostatic circular
reversibil cu capacitate
reglabilă

2.5.
Pompă-motor nereglabil cu
inversarea sensului
curentului

2.6.
Pompă-motor reglabil cu
inversarea sensului
curentului

2.7.
Motor liniar (cilindru) cu
piston cu simplă acţiune

2.8.
Motor liniar (cilindru) cu
piston cu acţiune dublă cu
tijă uni şi bilaterală

9
2.9.
Motor liniar (cilindru)
diferenţial

3.
TRANSMISII
HIDROSTATICE

3.1.
Transmisie hidrostatică
nereglabilă cu un singur
sens de rotaţie
3.2.
Transmisie hidrostatică
reglabilă prin pompă cu un
singur sens de rotaţie


4.
DISTRIBUITOARE
HIDROSTATICE

Discrete
4.1.
Cu două canale şi două
poziţii (2/2)

4.2.
Cu trei canale şi două poziţii
(3/2)

4.3.
Cu patru canale şi două
poziţii (4/2)

4.4.
Cu patru canale şi trei poziţii
(4/3)


Continue
(servodistribuitoare)

4.5.
Distribuitoare
mecano - hidraulice cu o
muchie activă

4.6.
Distribuitoare
electro-hidraulice


5. SUPAPE DE PRESIUNE
Normal închisă

Normal deschisă

10
Cu comandă diferenţială


De siguranţă cu comandă
pilotată (externă)


De reducţie


6.
REZISTENŢE HIDRAULICE ŞI
REGULATOARE DE DEBIT

6.1.
Rezistenţă hidraulică fixă sau
reglabilă

6.2.
Regulator pentru menţinerea
constantă a debitului (cu
rezistenţă fixă), cu supapă
normal deschisă cu două căi

6.3. Drosel de cale fix sau reglabil

6.4.
Regulator de debit cu supapă de
ocolire

6.5.
Rezistenţă reglabilă (drosel) cu
reglare manuală

7. APARATURĂ AUXILIARĂ
7.1. Acumulator hidraulic

7.2. Filtru

7.3. Răcitor

7.4. Manometru

7.5. Debitmetru


11

Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 1

1. Turbotransmisia Fotinger este un sistem hidropneumatic de tip:
a. hidrostatic;
b. hidrodinamic;
c. sonic;
d. manual.
2. Definiţi sistemul de acţionare hidropneumatică.
3. Sistemele de acţionare de tip sonic se bazează pe:
a. propagarea undelor de presiune;
b. variaţiile de volum;
c. centrifugarea fluidului;
d. energia potenţială a fluidului.

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare

1 b
3 a



2. Pompe volumice


Pompele şi motoarele hidraulice – maşinile hidraulice – reprezintă elementele de bază
ale unui sistem de acţionare hidraulică. Maşinile hidraulice transformă energia mecanică în
energie hidraulică sau invers fiind caracterizate prin puterea mecanică N
m
cu componentele
sale: forţa F, viteza v sau momentul M şi turaţia n şi prin puterea hidraulică N
h
cu
componentele sale debitul Q şi sarcina H.
Dacă ne referim la transformare energetică putem grupa maşinile hidraulice după
sensul acestei transformări în generatoare hidraulice (pompe) care transformă energia
mecanică în energie hidraulică şi motoare hidraulice care transformă energia hidraulică în
energie mecanică. Mai există o categorie de maşini hidraulice – transformatoare hidraulice –
(cuple sau ambreiaje) – care converteşte energia mecanică tot în energie mecanică, la alţi
parametrii, prin intermediul energiei hidraulice, sau energia hidraulică în energie hidraulică,
prin intermediul energie mecanice.
Pentru maşinile hidraulice generatoare – MHG – putem scrie, referindu-ne la puterile
caracteristice, transformarea:
N
m
(M, n)
÷ ÷ ÷ ÷
MHG
N
h
(Q, H) (2.1)

Există maşini hidraulice generatoare la care puterea hidraulică (secundară) este
obţinută tot dintr-o putere hidraulică (primară):
N
h
(Q
p
, H
p
)
÷ ÷ ÷ ÷
MHG
N
h
(Q
s
, H
s
) (2.2)

La motoare hidraulice – MHM – avem transformarea:
N
h
(Q, H)
÷ ÷ ÷ ÷
MHM
N
m
(M, n). (2.3)
Transformatoarele hidraulice reprezintă de fapt o combinaţie între maşina hidraulică
generatoare şi una motoare. După felul cum are loc transformarea putem avea
transformatoare hidraulice (MHT) în circuit închis (2.4) sau deschis (2.5):
N
m
(M
p
, n
p
)
÷ ÷ ÷ ÷
MHG
N
h
(Q, H)
÷ ÷ ÷ ÷
MHM
N
m
(M
s
, n
s
) (2.4)

12
N
h
(Q
p
, H
p
)
÷ ÷ ÷ ÷
MHM
N
m
(M, n)
÷ ÷ ÷ ÷
MHG
N
h
(Q
s
, H
s
) (2.5)

Trebuie să subliniem faptul că există o largă categorie de maşini hidraulice reversibile
care pot funcţiona atât ca pompă cât şi ca motor.
Într-o maşină hidraulică are loc transformarea energiei (sarcinii) de poziţie potenţiale
sau cinetice. Referindu-ne la tipul sarcinii transformate putem clasifica maşinile hidraulice în
maşini volumice şi turbomaşini.
Maşinile volumice (hidrostatice) prelucrează energia potenţială de presiune.
Turbomaşinile (maşinile hidrodinamice) prelucrează energia potenţială de presiune şi energia
cinetică. Mai există o categorie de maşini hidraulice care transformă energia potenţială de
poziţie, întâlnite acum foarte rar, dar care în trecut au avut o largă răspândire. Este vorba de
elevatoarele hidraulice (MHG) şi de roţile de apă (MHM). De asemenea, există maşini
hidraulice motoare care transformă numai energia cinetică (turbine cu acţiune Pelton).
Maşinile hidraulice volumice pot fi:
- liniare sau alternative (cu piston, cu plunger, cu piston şi membrană);
- rotative (cu pistoane radiale sau axiale, cu palete, cu roţi dinţate, cu şurub etc.).
Turboamaşinile realizează transformarea de energie prin interacţiune hidrodinamică
dintre rotorul cu palete profilate şi fluid. După turaţia specifică ele se pot clasifica în pompe cu
canal lateral, pompe centrifuge, pompe axiale.
În prezentarea maşinilor hidraulice vom ţine cont de cele două mari criterii de
clasificare.

Pompele volumice transformă energia mecanică în energie hidraulică care apare sun
formă de energie potenţială de presiune. Acest lucru se realizează prin intermediul spaţiilor
închise dintre organele fixe şi cele mobile ale pompei, procesul desfăşurându-se discontinuu.
Pompele volumice sunt, în marea lor majoritate, reversibile, putând funcţiona atât ca pompă
cât şi ca motor, după cum lichidul intră cu subpresiune sau cu suprapresiune în corpul
agregatului.
Presiunea pompelor volumice este în general mare – 250 – 300 bar, iar debitele sunt
cuprinse într-o gamă foarte largă: 1 – 8000 l/min. puterea lor poate atinge 3.500 kW.
În cazul pompelor volumice rotative turaţiile sunt cuprinse între 3.000 – 5.000 rot/min putând
ajunge uneori şi până la 15.000 – 30.000 rot/min.

2.1. Pompa cu piston

Pompa cu piston este o maşină care realizează efectul de pompare prin deplasarea
rectilinie alternativă a unui piston în interiorul unui cilindru (fig.2.1).








Fig. 2.1.

Pompele cu piston pot fi cu simplu efect (fig. 2.1) sau cu dublu efect (fig. 2.2). După
cum se poate observa din principiul lor simplu de funcţionare, la pompele cu simplu efect
variaţia debitului are un caracter discontinuu pronunţat (fig.2.3), ameliorat în cazul pompelor
cu dublu efect (fig.2.4).


13









Fig. 2.2.

Vom calcula debitul mediu şi debitul instantaneu al unei pompe cu piston.
Volumul de lichid refulat la o cursă a pistonului (cilindree) va fi dat de relaţia:
V = h
D
4
2
t
(2.6)
unde D este diametrul pistonului, iar r h 2 = , cursa lui.
Notând cu n turaţia în rot /min a arborelui de antrenare, putem calcula debitul mediu:
Q
med
=
60
2
4
2
n
r
D t
. (2.7)
Pentru a calcula debitul instantaneu, vom determina mai întâi viteza pistonului.
Pornind de la valoarea distanţei:
x = 1 coso + r cos ( ) ¸ t ÷ = 1 coso - r cos¸ (2.8)
şi observând că
( ) ¸ t o ÷
=
sin
1
sin
r
(2.9)
sau
¸ o sin sin
l
r
= . (2.10)
deci
¸ o
2
2
2
sin 1 cos
l
r
÷ = (2.11)
Care dezvoltat în serie cu reţinerea primilor 2 termeni (eroarea este redusă datorită
faptului că r/l este mult subunitar) se poate scrie:
¸ o
2
2
2
sin
2
1
1 cos
l
r
÷ ~ , (2.12)
şi vom obţine:
¸ ¸
2
2
2
sin
2
1
cos 1
l
r
r x ÷ ÷ = (2.13)
şi
|
.
|

\
|
2 ÷ = = ¸ ¸ e sin
2
sin
l
r
r
dt
dx
v . (2.14)
Debitul instantaneu va fi:
|
.
|

\
|
÷ = = ¸ ¸ e
t t
2 sin
2
sin
4 4
2 2
l
r
r
D
v
D
Q (2.15)
14













Fig. 2.3

Definim coeficientul de pulsaţie a debitului raportul:
100 %
min max
med
Q
Q Q ÷
= o . (2.1-16)
Deoarece
max
Q se obţine atunci când
2
t
¸ = , iar 0 Q
min
= (figura 2.3), vom avea
% 314 100
60
30
2
4
4
%
2
2
= =
t
e t
e
t
o
r
D
r
D
(2.17)
La pompele cu piston cu simplu efect pulsaţia debitului este foarte mare. De aceea
aceste pompe au prevăzute prin construcţie recipiente cu saltea de aer amplasate în
apropierea cilindrului de lucru.
Pompele cu piston cu dublu efect refulează şi în zona de întoarcere a pistonului cu
debit ceva mai mic. Debitul instantaneu pe porţiunea | | t t 2 , va fi (Fig. 2.4):
( )
|
.
|

\
|
÷ ÷ = ¸ ¸ e
t
2 sin
2
sin
4
2 2
l
r
r d D Q
x
. (2.18)












Fig. 2.4

Deoarece curbele Q şi
x
Q

nu se intersectează decât pe axa absciselor, coeficientul
de pulsaţie a debitului rămâne aproximativ acelaşi ca la pompele cu simplu efect. Avantajul
lor, deloc neglijabil, constă, în faptul că debitează şi pe cursa de întoarcere a pistonului.
Pompele cu piston clasice se întâlnesc din ce în ce mai rar în instalaţiile hidraulice,
datorită, în special, coeficientului ridicat de pulsaţie a debitului.

15
2.2. Pompe cu pistoane radiale


Pompele cu pistoane radiale sunt pompe volumice rotative, cu debit variabil.
Coeficientul de pulsaţie a debitului este mult redus, cu efecte benefice privind gradul de
oscilaţii hidraulice introdu-se în sistemul de acţionare.
Ele se pot clasifica în pompe cu aspiraţie exterioară şi pompe cu aspiraţie interioară.
Pompele cu pistoane radiale cu aspiraţie exterioară (fig.2.5) sunt compuse în principal
din : statorul 1, rotorul 2, pistoanele 3 cuplate prin intermediul bielelor 4 de axul excentric 5
(cu excentricitatea variabilă). Excentricitatea axului pistoanelor face ca deplasarea acestora
să fie diferită, unele pistoane aflându-se în aspiraţie, altele în refulare.















Fig. 2.5

Pompele cu pistoane radiale cu aspiraţie interioară (fig.2.6) sunt compuse din statorul
1, rotorul excentric 2, pistoanele 3, axul central 4 care conţine canalele de aspiraţie 5 şi de
refulare 6. datorită excentricităţii e rotorului, pistoanele execută o mişcare alternativă de
cursă 2e, aflându-se pe rând în aspiraţie sau refulare. Pistoanele sunt presate pe pereţii
statorului de forţa unor arcuri sau numai de forţa centrifugă. Modificând excentricitatea se
poate modifica debitul pompei.















Fig. 2.6

Cilindreea celor z cilindrii de diametru d sau volumul de lichid refulat în timpul unei
rotaţii va fi :
16
e z
d
V 2
4
2
t
= . (2.19)
La turaţia | | min / rot n vom avea debitul mediu:
t
e t t
ze
d n
e z
d
Q
med
4 60
2
4
2 2
= = . (2.20)
















Fig. 2.7

Pentru a calcula debitul instantaneu care variază între o valoare minimă şi una
maximă, să stabilim mai întâi viteza punctului A de contact a pistonului cu statorul (Fig. 2.7).
viteza absolută v se compune din viteza
1
v în raport cu centrul O
1
şi viteza
2
v de deplasare
a pistonului în interiorul cilindrului. Notăm distanţa variabilă AO
1
cu µ .
Vom avea atunci :
eµ =
1
v , (2.21)
dt
d
v
µ
=
2
.
Din triunghiul A O O
2 1
obţinem:
¢ µ µ cos 2
2 2 2
e e R ÷ + = (2.22)
De unde :
¢ ¢
¢ ¢ µ
2
2
2 2 2 2
sin 1 cos
cos cos
|
.
|

\
|
÷ ± =
= + ÷ ± =
R
e
R e
R e e e
(2.23)
Deoarece 1 <<
R
e
, putem neglija al doilea termen al radicalului. Atunci :
R e + ~ ¢ µ cos . (2.24)
Viteza pistonului va fi :
¢ e
µ
sin
2
e
dt
d
v ÷ = = (2.25)
Pe intervalul | | t , o când ¢ creşte, viteza
2
v descreşte cum ne arată şi semnul - din
relaţia (2.1-25).
Vom considera viteza în modul şi vom calcula debitul instantaneu al celor j pistoane,
aflate în refulare fiecare în poziţia | | 20
i
¢ :
17

i
j
i
i
e
d
Q ¢ e
t
¿
=
=
1
2
sin
4
. (2.26)
Dacă notăm cu ¢ unghiul instantaneu al primului piston aflat în refulare şi cu
z
t
¸
2
= ,
unghiul dintre cele două pistoane, atunci unghiul de poziţie al pistonului i faţă de punctul M va
fi:
( )¸ ¢ ¢ 1 ÷ + = i
i
. (2.27)
În cazul unui număr par de pistoane, z=2k, vom avea k pistoane în refulare şi k în
aspiraţie. Rescriem ecuaţia (2.1-26) ştiind că j = k:
( ) ( ) ( ) | | { } ¸ ¢ ¸ ¢ ¸ ¢ ¢ e
t
1 sin .... 2 sin sin sin
4
2
÷ + + + + + + + = k e
d
Q
i
.
(2.28)



Transformăm suma dintre acolade în produs, vom obţine:
( )
(
¸
(

¸

÷ + =
¿
=
2
1 sin
2
sin
2
sin
sin
1
¸
¢
¸
¸
¢ k
k
i
k
i
. (2.29)
Valoarea maximă a acestei sume se obţine evident atunci când ( ) 1
2
1 sin =
(
¸
(

¸

÷ +
¸
¢ k
sau ( )
2 2
1
t ¸
¢ = ÷ + k , deci
( )
2
1
2
¸ t
¢ ÷ ÷ = k . (2.30)
Valoarea minimă s-ar obţine pentru ( ) 0
2
1 sin =
(
¸
(

¸

÷ +
¸
¢ k , sau ( ) . 0
2
1 = ÷ +
¸
¢ k Dar,
deoarece
¸ ¢ < s 0 , (2.31)
rezultă
( ) ( ) ( )
2
1
2
1
2
1
¸ ¸
¢
¸
+ < ÷ + s ÷ k k k . (2.32)
Deci valoarea minimă a argumentului funcţiei sinus este ( )
2
1
¸
÷ k sau:
( ) ( )
2
1
2
1
¸ ¸
¢ ÷ = + + k k . (2.33)
Valoarea minimă a sumei din expresia (2.29) se obţine pentru 0 = ¢ .
Revenind la relaţia (2.28) a cărei sumă se scrie sub forma (2.29) şi ţinând cont de
consideraţiile privind unghiul instantaneu de poziţie a primului piston refulat pentru valoarea
maximă şi minimă a debitului, vom putea scrie:
2
sin
2
sin
4
2
max
¸
¸
e
t
k
e
d
Q = , (2.34)
( )
2
1 sin
2
sin
2
sin
4
2
min
¸
¸
¸
e
t
÷ = k
k
e
d
Q . (2.35)
18
Putem scrie acum coeficientul de pulsaţie a debitului pentru pompele cu număr par de
pistoane radiale :
( )
( ) 100
4 2
100
2
1 sin 1
2
sin
1
2
100
2
1 sin 1
2
sin
2
sin
2
%
k
tg
k k
k
k
k
k
k
k
t t t
t
t
¸
¸
¸
t
o
=
(
¸
(

¸

÷ ÷ =
=
(
¸
(

¸

÷ ÷ =
(2.36)
În cazul pompelor cu număr impar de pistoane radiale 2k+1, distingem două situaţii:
se află în refulare, fie 2k+1 pistoane, deci :
|
.
|

¸

e
2
, 0
¸
¢ , (2.37)
sau k pistoane refulează şi atunci :
|
.
|

¸

e ¸
¸
¢ ,
2
. (2.38)
Vom face calculul debitelor maxime şi minime în ambele ipoteze şi vom observa că
sunt identice.
Vom scrie expresiile lui
max
Q şi
min
Q pentru cele două situaţii:
1. k+1 pistoane refulante

( )
2
sin
2
1 sin
4
2
max
¸
¸
e
t
+
=
k
e
d
Q , (2.39)


( )
2
sin
2
sin
2
1 sin
4
2
min
¸
¸
¸
e
t
k
k
e
d
Q
+
= . (2.40)
2. k pistoane refulante

2
sin
2
sin
4
2
max
¸
¸
e
t
k
e
d
Q = , (2.41)

2
sin
2
sin
2
sin
4
2
min
¸
¸
¸
e
t
k
k
e
d
Q = . (2.42)
Dar
( ) ( ) t
t ¸ ¸ ¸
= = + = + +
2
2
2
1 2
2
1
2 z
z k k k . (2.43)
Unghiurile fiind suplimentare, rezultă că:
( )
2
1 sin
2
sin
¸ ¸
+ = k k , (2.43)
deci şi debitele maxime şi minime în cele două situaţii întâlnite în timpul funcţionării pompelor
cu număr impar de pistoane radiale vor fi egale.
Considerăm expresiile (2.41) şi (2.42), ca şi relaţia (2.20) putem calcula pulsaţia
debitului pentru acest tip de pompe:
19
( ) ( )
. 100
1 2 4 1 2 2
100
1 2
sin 1
1 2
sin
1 2
sin
1 2
100
2
sin 1
2
sin
2
sin
1 2
%
+ +
=
=
|
.
|

\
|
+
÷
+
+
+
=
|
.
|

\
|
÷
+
=
k
tg
k
k
k
k
k
k
k
k
k
k
t t
t
t
t
t ¸
¸
¸
t
o
(2.45)

În fig.2.8 este reprezentată variaţia debitului instantaneu la o pompă cu 9 pistoane
radiale.












Fig.2.8

Studiind tabelul 2.1 se observă că pompele cu mai multe pistonaşe au un coeficient de
pulsaţie a debitului mai scăzut şi că pompele cu număr impar de pistonaşe sunt preferate, din
acest punct de vedere, celor cu număr par [20].

Tabelul 2.1
z impar z par
z % z %
3 14,022 2 15,7
5 4,973 4 32,515
7 2,527 6 14,022
9 1,526 8 7,807
11 1,020 10 4,973
12 3,444

Forţa necesară mişcării (rotirii) rotorului pompei este o forţă perpendiculară pe direcţia
1
AO ; o vom nota cu T . Forţa T se descompune după două direcţii:
1
AO (componenta F -
forţa cu care lichidul, având presiunea p, acţionează asupra pistonului de diametru d) şi
2
AO
(componenta N care solicită lagărele pompei ) (fig.2.9).











20














Fig. 2.9

Forţa cu care lichidul acţionează asupra pistonului este egală şi de sens contrar cu
forţa cu care pistonul acţionează asupra lichidului.
p
d
F
4
2
t
= . (2.46)
| tg F T = . (2.47)
Observăm că:
¢ | sin sin
R
e
= . (2.48)
Deci:
( ) ¢ ¢
t
f
R
e
arc tg p
d
T =
(
¸
(

¸

|
.
|

\
|
= sin sin
4
2
. (2.49)
Valoarea maximă a lui T se obţine pentru
0
90 = ¢ .
Momentul de răsucire corespunzător unui piston este:
( )
(
¸
(

¸

|
.
|

\
|
+ = = ¢ ¢
t
µ sin sin cos
4
2
R
e
arc tg e R p
d
T M
r
. (2.50)

Momentul de răsucire total va fi:

¿
=
=
j
i
i i rt
T M
1
µ . (2.1-51)
în care j este numărul pistoanelor refulante.
Puterea pompei va fi dată de relaţia :
e
rt
M P = . (2.1-52)













21
2.3. Pompe cu palete

Pompele cu palete sunt pompe volumice la care spaţiile variabile sunt delimitate de
palete, rotor, stator şi capetele frontale.
Ele pot fi cu aspiraţie exterioară (fig.2.10) şi cu (fig.2.11).










Fig. 2.10 Fig. 2.11
După numărul de aspiraţii – refulări la o singură rotaţie, pompele cu palete pot fi cu
simplă acţiune (fig.2.10) şi (fig.2.11) sau cu acţiune multiplă. În Fig. 2.12 este prezentată o
pompă cu palete cu dublă acţiune.
Pompele cu palete cu simplă acţiune sunt pompe cu debit variabil, reglare acestuia
efectuându-se prin modificare excentricităţii e . Pompele cu acţiune multiplă au debitul
constant.








Fig.2.12
Pentru a calcula debitul utilizăm schema din Fig. 2.13. În care am făcut
următoarele notaţii :
R, r – raza statorului, respectiv raza rotorului; b – lăţimea unei palete;
¸ - unghiul dintre două palete consecutive; z- numărul de palete [20].
În fig.2.13 avem cuplul de palete 1-2 în două poziţii: la începutul refulării ( )
2 1
,u u ÷ şi la
sfârşitul refulării ( )
'
2
'
1
,u u ÷ .















Fig. 2.13
22


Pentru a calcula volumul V dintre palete (de lăţime b şi grosime neglijabilă) vom scrie
mai întâi volumul elementar :
u µ µ d d b dV = . (2.53)
Ştiind că u cos
1
e R M O + = (v.cap.2.1.2) şi că ¸ u u = +
2 1
, putem scrie
( ) | |
( ) ( ) ( )
( ) ( ) | | . cos sin
2 2
cos
2
sin Re 4
2
2 sin 2 sin
2
1
2
sin sin 2
2
cos
2
1 2
2
1 2 2 2
1 2
2
1 2
2 2
2 2
cos
2
1
2
1
)
`
¹
¹
´
¦
÷ + +
÷
+ ÷ =
=
)
`
¹
¹
´
¦
(
¸
(

¸

+ + + + + ÷ =
= ÷ + = =
} } }
÷
+
÷
u u ¸ ¸
u u ¸
¸
u u ¸ u u ¸
u u µ µ u
u
u
u u
u
e
r R
b
e
e R r R
b
d r e R
b
d d b V
e R
r
(2.54)
Valoarea maximă a lui V se obţine atunci când
( ) . 1 cos 1
2
cos
1 2
1 2
= ÷ =
÷
u u
u u
and (2.55)
(ceea ce înseamnă că
2 1
u u = ):
( ) ( )
(
¸
(

¸

+ + + ÷ = ¸ ¸
¸
¸ sin
2 2
sin Re 4
2
2
2 2
max
e
r R
b
V . (2.56)
La sfârşitul refulării volumul dintre palete va fi calculat cu relaţia :
( ) ( ) | | . cos sin
2 2
cos
2
sin Re 4
2
'
1
'
2
2 '
1
'
2 2 2
cos
'
'
2
'
1
)
`
¹
¹
´
¦
÷ + +
÷
÷ ÷ =
= =
} }
+ +
÷
u u ¸ ¸
u u ¸
¸
µ µ u
u u t
u t
e
r R
b
d d b V
e R
r
(2.57)

Calculăm extremul funcţiei ( )
'
1
'
2
'
u u ÷ V
( )
. 0
2
cos
2
cos
2
sin
2
sin
*
'
1
'
2
'
1
'
2
'
1
'
2
'
=
|
|
.
|

\
| ÷
÷
÷
=
÷
u u ¸ u u ¸
u u
e R e b
d
dV
(2.58)
. 0
2
sin
'
1
'
2
=
÷u u
(2.59)
.
2
'
1
'
2
¸
u u = =
-1
(2.60)
Pentru
( )
1 2
' '
1
'
2
, 0
2 u u
u u
÷
<
÷
d
dV
este negativă, şi pentru
( )
'
1
'
2
' '
1
'
2
, 0
2 u u
u u
÷
>
÷
d
dV
este
pozitivă , deci punctul de extrem
2
'
1
'
2
¸
u u = = reprezintă un minim.
( ) ( )
(
¸
(

¸

+ + ÷ ÷ = ¸ ¸
¸
¸ sin
2 2
sin 4
2
2
2 2
min
e
e R r R
b
V . (2.61)
Volumul refulat de cuplul de palete (1,2) va fi dat de relaţia :

2
sin 4
min max 2 , 1
¸
e R b V V V = ÷ = . (2.62)

-
Termenul din paranteză nu se poate anula, deoarece
2
'
1
θ
'
2
θ
cos
2
γ
cos e R
÷
>>

23
Cele z spaţii interpaletare vor refula, la o rotaţie, volumul:

2
sin 4
2 , 1
¸
z e R b V z = . (2.63)

La o turaţie de n [rot/s] debitul teoretic mediu la pompei se obţine cu relaţia:

z
n z e R b n z e R b Q
med
t ¸
sin 4
2
sin 4 = = , (2.64)
deoarece
z
t
¸
2
= .
Când z este mare, . sin
z z
t t
÷
Atunci:
( ) . 2 4 b e n D
z
n z e R b Q
med
t
t
= = · (2.65)
Formula (2.65) este folosită pentru calculul debitului la pompele cu număr finit de
palete. Ea reprezintă evident o aproximaţie, mai mare sau mai mică, după cum numărul de
palete este mai mic sau mai mare.
Pentru a determina debitul instantaneu al unei pompe cu palete, calculăm mai întâi
volumul de fluid existent în interstiţiul ¸ ¢ ¢ = ÷
+ i i 1
dintre cele două palete:
( ) ( ) | | . cos sin
2 2

cos
2
sin 4
2
1

1
2
1 2 2
cos
} }
+
)
`
¹
¹
´
¦
+ + +
+
+ ÷ = =
+
+
+
i
i
i i
i i
e R
r
i
e
e R r R
b
d d b V
¢
¢
u
¢ ¢ ¸ ¸
¢ ¢ ¸
¸ µ µ u (2.66)
Debitul instantaneu al cuplului va fi:
.
dt
dV
q
i
i
= (2.67)
Neglijând termenul care-l conţine pe e
2
şi ţinând cont că
e
¢
=
dt
d
, obţinem succesiv:
,
2
sin
2
sin 2
1 +
+
=
i i
i
b e R q
¢ ¢ ¸
e (2.68)
,
2
sin
2
sin 2
|
.
|

\
|
+ =
¸
¢
¸
e
i i
b e R q (2.69)
( ) | |, cos cos ¸ ¢ ¢ e + ÷ =
i i i
b e R q (2.70)
( ). cos cos
1 +
÷ =
i i i
b e R q ¢ ¢ e (2.71)
Debitul instantaneu total al unei pompe cu palete va fi egal cu suma debitelor
instantanee a celor j interstiţii aflate în refulare:
( )
¿
=
+
÷ =
j
i
i i i
b e R Q
1
1
. cos cos ¢ ¢ e (2.72)
Vom studia pulsaţia debitului mai întâi pentru o pompă cu număr par de palete : z=2k.
vom avea atunci j=k interstiţii aflate în refulare, pentru orice :
2
,
2
(
¸
(

¸

÷ e
¸ ¸
¢
( ) ( )
( ) | | .
2
sin
2
sin 2 cos cos
cos cos cos cos
1 1 1
1 1
1
1
|
.
|

\
|
+ = + ÷ =
= ÷ = ÷ =
+
=
+ ¿
¸
¢
¸
e ¸ ¢ ¢ e
¢ ¢ e ¢ ¢ e
k
k b e R k b e R
b e R b e R Q
k
k
i
i i i
(2.73)

i
Q este maxim când
24

2 2
,
2 2
sau
, 1
2
sin
1 1
1
¸ t
¢
t ¸
¢
¸
¢
k k
k
÷ = = +
=
|
.
|

\
|
+
(2.74)
şi este minim când


.
2
sau
0
2
sin
1
1
¸
¢
¸
¢
k
k
÷ =
=
|
.
|

\
|
+
(2.75)
Dar

2
1
,
2
,
2
1
1
¸
¢
¸ ¸
¢
± =
± =
(
¸
(

¸

÷ e
sau
k
deci
(2.76)
În aceste situaţii:

2
sin 2
max
¸
e k b e R Q = (2.77)
şi
( )
2
1 sin
2
sin 2
min
¸ ¸
e ± = k k b e R Q
-
(2.78)
Coeficientul de pulsaţie al debitului pentru o pompă cu număr par de palete – 2k –
este dat de relaţia :
( )
( ) . 100
4 2
100
2
1 sin 1
2
sin
2
100
sin 4
2
1 sin 1
2
sin 2
%
k
tg
k k
k
k
k
z
n z b e R
k k b e R
t t t
t
t
t
¸ ¸
o
=
(
¸
(

¸

± ÷ =
=
(
¸
(

¸

± ÷
=
(2.79)
Pentru o pompă cu număr impar de palete – 2k+1 – avem două situaţii : k+1 interstiţii
în refulare când
|
.
|

¸

÷ e 0 ,
2
1
¸
¢ şi k interstiţii în refulare când
|
.
|

¸

e
2
, 0
1
¸
¢ .
Efectuând calculul la fel ca pentru pompa cu număr par de palete , vom obţine relaţiile
pentru
max
Q şi
min
Q .

1. k+1 interstiţii de refulare
( )
2
1 sin 2
max
¸
e + = k b e R Q . (2.80)

-
Se observă că ( )
2
1
¸
+ k şi ( )
2
1
¸
÷ k sunt unghiuri suplimentare, deci valoarea funcţiei sinus rămâne aceeaşi.
25
( ) .
2
sin
2
1 sin 2
min
¸ ¸
e k k b e R Q + = (2.81)

3. k interstiţii de refulare
.
2
sin 2
max
¸
e k b e R Q = (2.82)
.
2
sin 2
2
min
¸
e k b e R Q = (2.83)
Valorile lui
max
Q şi
min
Q sunt egale deoarece unghiurile ( )
2
1
¸
+ k şi
2
¸
k sunt
suplimentare.
Având în vedere demonstraţia de mai sus rezultă că pulsaţia debitului la o pompă cu
număr par de palete este :

( ) ( )
100
1 2 4 1 2 2
100
1 2
sin 1
1 2
sin
1 2
sin
1 2
100
sin 4
2
1
2
sin 2
%
+ +
=
=
|
.
|

\
|
+
÷
+
+
+
=
|
.
|

\
|
÷
=
k
tg
k
k
k
k
k
k
k
z
n z b e R
k k b e R
t t
t t
t
t
t
¸ ¸
e
o
(2.84)

Comparând relaţiile (2.79) cu (2.36) şi (2.1-84) cu (2.45) observăm că pulsaţia
debitului pentru pompele cu pistonaşe radiale este aceeaşi cu cea a debitului pompelor cu
palete (cu neglijarea termenului
2
e ), ceea ce ne sugerează o analogie între aceste două
tipuri de pompe. Spaţiul dintre palete se comportă ca un cilindru radial cu pistonaşe în fazele
de aspiraţie şi refulare.
Din egalarea puterii hidraulice cu puterea la axul motorului se poate determina
momentul teoretic necesar :
. 2 pQ n M
t
= t (2.85)
n este exprimat în rotaţii/secundă.
În (2.1-85) introducem valoarea debitului mediu dat de (2.1-64):
. sin
2
2
sin 4
z
e R b p
z
n
z
n z e R b p
M
t
t
t t
t
= = (2.86)
Ţinând cont de frecările mecanice şi vâscoase, cuplul dezvoltat de motor va fi :
. sin
2
z
e R b p
z
M M
t
t
q
t
q = = (2.87)

2.4. Pompe cu pistoane axiale

Pompele cu pistoane axiale realizează debitul de fluid prin mişcarea alternativă a unui
număr de pistoane în interiorul unor cilindrii dispuşi într-un rotor cu axele paralele cu axa de
rotaţie a cestuia. Acest mod de amplasare conferă pompelor un gabarit redus şi un echilibru
datorită simetriei maselor în rotaţie. Mişcarea alternativă a pistoanelor este realizată prin
intermediul unui disc înclinat, a cărui înclinare, reglabilă, permite modificarea debitului
pompelor. La unele pompe, modificarea debitului se face prin înclinarea blocurilor cilindrilor.
26
În fig.2.14 este prezentată schema de principiu a unei pompe cu pistonaşe axiale cu
disc înclinabil:

1. blocul cilindrilor (rotorul);
2. cilindrii;
3. pistoanele;
4. discul înclinabil;
5. ax cardanic;
6. biele cu articulaţii sferice;
7. piesă fixă a canalelor de aspiraţie şi refulare (element de distribuţie ).











Fig.2.14.

Motorul electric de antrenare transmite mişcare de rotaţie blocului cilindrilor şi, prin
intermediul axului cardanic 5, discul înclinat pe care se sprijină capetele bielelor cilindrilor.
Aspiraţia şi refularea se efectuează prin elementul de distribuţie fix 7 care are
practicate canale în zona în care pistoanele se află în aspiraţie sau refulare.
Pentru a calcula debitul pompei cu pistonaşe axiale considerăm două sisteme de axe
(fig.2.14.) xOyz şi
1 1 1
z Oy x rotite între ele cu unghiul o în jurul axei comune Oy .
Coordonatele unui punct oarecare M în sistemul de axe nerotit pot fi scrise în funcţie de
coordonatele aceluiaşi punct în sistemul de axe rotit astfel (Fig. 2.15.):
o o sin cos
1 1
z x x + = (2.88)
. sin cos
1 1
1
o o x z z
y y
÷ =
=

















Fig. 2.15.

27
În Fig. 2.16. sunt prezentate poziţiile articulaţiei sferice A, solidară cu discul şi
articulaţiile sferice B, solidară cu pistonul, ale aceleaşi biele, în timpul rotaţie cu un unghi
¢ .[20]












Fig.2.16.

Faţă de sistemele de axe din figura 2.14, punctul A are următoarele coordonate:
- faţă
1 1 1
z Oy x
¢
¢
cos
sin
0
1 1
1 1
1
r z
r y
x
A
A
A
=
=
=
(2.89)
- faţă de xOyz (vezi relaţiile 2.1-88)
. cos cos
sin
sin cos
1
1
1
o ¢
¢
o ¢
r z
r y
r x
A
A
A
=
=
=
(2.90)
Coordonatele y şi z al punctului B faţă de sistemul xOy sunt:
, cos
sin
2
2
¢
¢
r z
r y
B
B
=
=
(2.91)
coordonata
B
x poate fi determinată cunoscând lungimea constantă l a bielei AB.
Vom scrie în continuare :
( ) ( ) ( ) . 1
2 2 2 2
A B A B A B
z z y y x x ÷ + ÷ + ÷ = (2.92)
Relaţia (2.1-92) reprezintă o ecuaţie de gradul II cu necunoscuta .
B
x
Rezolvând obţinem:
÷ = o ¢sin cos
1
r x
B


( ). cos cos sin 2 cos cos sin
2 2
2
2 2 2
1
2 2
1
2
2
2
o ¢ ¢ o ¢ ¢ + + ÷ ÷ ÷ ÷ r r r r l
(2.1-93)
Se observă că
B
x este negativă. Acesta este motivul pentru care am ales semnul - în
faţa radicalului.
Viteza pistonului se obţine derivând în raportul cu timpul mărimea
B
x :
( )
( )
.
cos cos sin 2 cos cos sin
cos cos sin 2 cos sin 2 2 cos cos sin 2 cos sin 2
sin sin
2 2
2 1
2 2 2
1
2 2
1
2
2
2
2 1
2 2
1
2
1
1

o ¢ ¢ o ¢ ¢
o ¢ ¢ e ¢ ¢ e o ¢ ¢ e ¢ ¢ e
o ¢ e
+ + ÷ ÷ ÷
÷ + + ÷
÷
÷ ÷ = =
-
r r r r r l
r r r r
r x v B
p
(2.94)
Când unghiul de înclinare a discului este destul de mic, putem considera . 1 cos ~ o
Viteza pistonului în modul, devine:
, sin sin
1
o ¢ e r v
p
= (2.95)
28

Debitul instantaneu al unui piston având diametrul d va fi:
, sin sin
4
1
2
o ¢ e
t
r
d
q
i
= (2.96)
iar debitul instantaneu al celor j pistoane aflate în refulare este:

¿ ¿
= =
= =
j
i
i
j
i
i i
r
d
q Q
1
1
1
2
. sin sin
4
¢ o e
t
(2.95)
Debitul mediu al celor z pistoane de diametru d şi cursă o sin 2
1
r h = , aflate în
interiorul rotorului de turaţie n va fi:
60
sin 2
4
1
2
n
z r
d
Q
m
o
t
= . (2.96)
Pentru stabilirea debitului maxim şi al celui minim, facem observaţia că problema este
asemănătoare cu cea din capitolul 2.1.2. este vorba tot de maximum şi de minimum sumei cu
sinus
¿
=
j
l i
i
¢ sin , a celor j pistonaşe aflate în refulare cu număr par z = 2k sau impar z = 2k + 1
de pistonaşe ale pompei.
Deci, putem scrie debitele maxime şi minime pentru pompa cu număr par de pistonaşe
axiale :
,
2
sin
2
sin
sin
4
1
2
max
¸
¸
o e
t
k
r
d
Q = (2.97)
( ) .
2
1 sin
2
sin
2
sin
sin
4
1
2
min
¸
¸
¸
o e
t
÷ = k
k
r
d
Q (2.98)

Pulsaţia debitului, în acest caz, va fi:

( )
( ) 100
4 2
100
2
1 sin 1
2
sin
1
2
100
2
1 sin 1
2
sin
2
sin
2
%
k
tg
k k
k
k
k
k
k
k
t t t
t
t
¸
¸
¸
t
o
=
(
¸
(

¸

÷ ÷ =
=
(
¸
(

¸

÷ ÷ =
(2.99)
Pentru pompa cu număr impar de pistoane axiale vom avea:
( )
2
sin
2
1 sin
sin
4
1
2
max
¸
¸
o e
t
+
=
k
r
d
Q . (2.100)
( )
2
sin
2
sin
2
1 sin
sin
4
1
2
min
¸
¸
¸
o e
t
k
k
r
d
Q
+
= . (2.101)
29
( ) ( )
100
1 2 4 1 2 2
100
1 2
sin 1
1 2
sin
1 2
sin
1 2
100
2
sin 1
2
sin
2
sin
1 2
%
+ +
=
=
|
.
|

\
|
+
÷
+
+
+
=
=
|
.
|

\
|
÷
+
=
k
tg
k
k
k
k
k
k
k
k
k
k
t t
t
t
t
t
¸
¸
¸
t
o
(2.102)
Se observă că pulsaţia debitului la pompe cu pistonaşe axiale este aceeaşi cu pulsaţia
debitului la pompele cu pistonaşe radiale şi la pompele cu palete.
Pentru a crea presiunea p, pistonul acţionează asupra lichidului cu forţa:

.
4
2
p
d
F
t
= (2.103)
Forţa F se descompune într-o componentă tangenţială cu una normală N (fig.2.17).

Fig.2.17
Forţa tangenţială T are valoarea :
. sin
4
sin
2
o
t
o p
d
F T = = (2.104)
Momentul rezistent al unui piston va fi:
. sin sin
4
sin sin
1
2
1
¢ o
t
¢ o µ r p
d
r F T M
r
= = = (2.105)
z pistoane vor avea un moment rezistent:
¿
=
=
z
i
i rt
r p
d
M
1
1
2
. sin sin
4
¢ o
t
(2.106)
Puterea consumată de pompă va fi dată de relaţia:
, e
rt
M P = (2.107)

| | | |
| | | |
.
310 . 97
min / 81 , 9
. .
620 . 71
min / 81 , 9
kW
rot n Nm M
P C
rot n Nm M
P
rt
rt
=
= =
(2.108)




30
2.5. Pompe cu roţi dinţate

Sunt pompe volumice cu o largă răspândire , datorită, în principal, simplităţii lor
constructive.
La ieşirea dinţilor din angrenare se creează în camera de aspiraţie o variaţie de volum
în sens excedentar. Golurile dintre dinţi reprezintă cupele active care transportă fluidul. La
intrarea în angrenare a dinţilor, volumul se micşorează şi se creează o presiune hidrostatică.
(fig.2.18).
Pompele cu roţi dinţate se clasifică după mai multe criterii: după tipul angrenării (cu
angrenare exterioară şi cu angrenare interioară – fig. 2.18 a şi b), după nivelul presiunii
(joasă, medie şi înaltă), după numărul rotoarelor (cu două sau mai multe fig.2,19), după
profilul danturii (evolventic sau cicloidal), după poziţia dinţilor (drepţi, înclinaţi).












Fig.2.18











Fig.2.19

Calculul debitului acestui tip de pompe se poate face într-un mod simplificat,
acceptând ipotezele că secţiunea golurilor este egală cu cea a plinurilor şi că gradul de
acoperire este egal cu unitatea, ipoteză ce introduce o abatere destul de mare,
Deci:
Sg = Sp. (2.109)
Secţiunea tuturor cupelor pentru cele două roţi aflate în angrenare va fi:
( )
2 2
2 2
4 2
1
4 4
2
i e
i e
t
D D
D D
S ÷ =
|
|
.
|

\
|
÷ =
t t t
. (2.110)
Considerând piciorul dintelui egal cu capul dintelui m a a = =
2 1
(modulul dintelui) şi
ştiind că modul dintelui este
t
p
m = , putem scrie (fig.2.20):
z m
D D D D
S
i e i e
t
2
2
2 4
2 t t =
+ ÷
= . (2.111)
Lăţimea roţii o notăm cu m b ì = . Volumul transportului de rotaţie va fi:
31
z m V
3
2 ì t = , (2.112)
iar debitul:
| | min / 1 10 2
6 3 ÷
= n z m Q ì t . (2.113)
Pentru că m se dă în mm, iar turaţia am găsit-o exprimată în rot/min.
Pentru un calcul mai exact al debitului se pot utiliza două metode: metoda geometrică
(mai complicată) sau metoda echivalenţei dintre energia transmisă lichidului şi lucrul mecanic
consumat pentru antrenarea roţilor dinţate.
În continuare, folosindu-ne de fig. 2.20, vom prezenta cea de-a doua metodă analitică
de calcul a debitului pompelor cu roţi dinţate. [12,20].



















Fig.2.20

Lucrul mecanic consumat la rotaţia roţilor dinţate cu unghiul ¢ d imprimă lichidului
energia pdV :
¢ Md pdV = . (2.114)
În relaţia (2.1-114) M reprezintă momentul de răsucire.
Presiunea p acţionează asupra conturului danturii. Acest contur complicat poate fi
înlocuit cu unul mai simplu
1 2 1
B CO AO . Asupra dreptelor acestui contur acţionează 4 forţe
rezultante din presiune. Această înlocuire a fost făcută conform teoriei din mecanică care
precizează că rezultanta proiecţiilor forţelor de presiune pe o suprafaţă oarecare este egală
cu produsul dintre presiune şi proiecţia suprafeţei pe un plan perpendicular pe rezultantă.

Momentul total de răsucire va fi :

( )
2
2
2
1
2
2
2
' '
2
1 '
1
' '
1
2
2
2 2 2 2
µ µ
µ µ
÷ ÷ =
= ÷ + ÷ =
e
e e
r
b
p
F
r
F F
r
F M
(2.115)
Notând segmental PC cu x şi observând că
r
r O O 2
2 1
= , aplicăm teorema medianei în
triunghiul C O O
2 1
:

( )
4
4 2
2 2
2
2
1 2 r
r
x
÷ +
=
µ µ
. (2.116)
Rezultă:
( )
2 2
2
2
1
2
r
r x + = + µ µ . (2.117)
32
Înlocuind în relaţia (2.1-115),vom avea:
( )
2 2 2
2
x r r
pb
M
r e
÷ ÷ = . (2.118)
Ştiind că dV = Qdt, şi că dt d e ¢ = şi utilizând relaţiile (2.1-118) şi (2.1-114), putem
scrie:
( )
2 2 2
x r r b Q
r e
÷ ÷ = e . (2.119)
Mărimea x este variabilă în timp:
( ).
0 1 1 r b r b b
tg t r tg r r P K C K x o e u o u ÷ + = ÷ = ÷ = (2.120)
În relaţia (2.120) am folosit proprietatea evolventei
1
1 1
C K C K = şi faptul că t e u u + =
0

(segmental real de angrenare începe în D şi se termină în
0
1
1 2
u
b
r D K D K E = = ÷ ).
Notând cu P K P K l
2 1
= = lungimea jumătăţii segmentului teoretic de angrenare şi cu
EP DP l = =
1
lungimea jumătăţii segmentului real de angrenare, vom avea:

1
0
l l r
b
÷ = u . (2.121)
Deci :

1 1
l t r l t r l l x
b b
÷ = ÷ + ÷ = e e . (2.122)
Putem scrie debitul instantaneu ca o funcţie de timp:
( ) ( )
2 ' 1 2 2 2 2 2
2 l t l r t r r r b t Q
b b r e
÷ + ÷ ÷ = e e . (2.123)


Timpul în care se parcurge segmental real de angrenare se obţine, folosind
proprietăţile evolventei:
, 2
1
t r l
b
e = (2.124)
.
2
1
e
b
r
l
T = (2.125)
Debitul Q(t) are o variaţie periodică; | | T t , 0 e .
Pentru a calcula pulsaţia debitului va trebui să stabilim mai întâi debitul mediu.
Volumul refulat de o pereche de dinţi în timpul unei perioade T este:
( ) ( ) | |
} }
÷ ÷ ÷ = =
e
e
b
r
l
b r e
T
dt l t r r r b dt t Q V
2
0
2
1 2 2
0
. (2.126)
Făcând schimbarea de variabilă
, ,
1
dt r dy l t r y
b b
e e = ÷ = (2.127)
obţinem :
( ) ( ) | |. 3
3
2
2 2 2
1
2 2 2
1
1
l r r
r
bl
dy y r r
r
b
V
r e
b
l
l
r e
b
÷ ÷ = ÷ ÷ =
}
÷

(2.128)
Ştiind că numărul de dinţi este z şi că roţile se rotesc cu turaţia n, debitul mediu va fi :
( ) | |
2 ' 2 2
3
3
l r r
r
bl z
n z V Q
r e
b
m
÷ ÷ = =
e
. (2.129)
Valoarea maximă a expresiei (2.1-123) se obţine pentru
e
b
r
l
t
1
= :
( )
2 2
max r e
r r b Q ÷ = e . (2.130)
La t =0 sau
e
b
r
l
t
1
2
= debitul are valoarea minimală:

33

( )
2 ' 2 2
min
l r r b Q
e
÷ ÷ = e . (2.131)
Suntem în măsură acum să stabilim pulsaţia debitului la o pompă cu roţi dinţate :

( ) | |
. 100
3
3
%
2 ' 2 2
1
l r r z
l r
r e
b
÷ ÷
=
t
o (2.132)
Cuplul aplicat roţii conducătoare se determină din relaţiile (2.114):

( )
2 2 2
x r r pb
pQ
dt
pdV
d
pdV
M
r e
÷ ÷ = = = =
e e ¢
. (2.133)
Cuplul va fi maxim pentru x=0:
( )
2 2
max r e
r r pb M ÷ = . (2.134)
Făcând aceleaşi aproximaţii ca şi în relaţia (2.111) obţinem:
( ).
2
max
l z pbm M + = . (2.135)
Forţa maximă care se aplică asupra lichidului va fi:

r
r
M
F
max
= . (2.136)
Puterea exprimată în funcţie de moment şi viteza unghiulară se scrie cu formula
cunoscută :
e M P = . (2.137)





2.6. Alte tipuri de pompe volumice

Pompe cu membrană (fig.2.21)
Acest tip de pompă se utilizează îndeosebi atunci când fluidul vehiculat nu trebuie să
intre în contact cu piesele pompei sau nu trebuie să fie contaminat de uleiul de ungere.
Ea se compune din una sau mai multe membrane metalice 1, prinse între două discuri
concave 2.
Membranele se deplasează elastic sub acţiunea pistonului 8 şi a lichdului de lucru
7(ulei).
Variaţiile de volum din camera de lucru, superioară membranei, asigură aspiraţia (prin
supapa 4) şi refularea (prin supapa 3 ) a fluidului.

34


























Fig.2.21

Pompa 5 realizează compensarea pierderilor de ulei din neetanşeităţile pistonului.
Supapa 6 este o supapă de limitare a presiunii de refulare.

Pompa cu şurub (fig.2.22)
Pompa cu şurub poate fi clasificată după numărul de rotoare (două sau mai multe),
după forma paletului (dreptunghiular, trapezoidal, cicloidal), după numărul de începuturi
(unul, două sau mai multe începuturi).
În fig. 2.22 este prezentată schema unei pompe cu şurub cu două rotoare (şuruburi),
dintre care unul este motor. Rotorul motor are un filet dreapta şi celălalt stânga.









Fig. 2.22

Prin rotirea relativă a celor două rotoare lichidul pătrunde îm camera de aspiraţie A, şi
umple golurile dintre rotoare în zona neangrenată. Lichidul va fi transportat în camera de
refulare R pe o traiectorie liniară, fără pulsaţii de debit. Comportamentul acestei pompe este
ca un piston fără sfârşit.


35

Pompa cu angrenaje cicloidale (fig.2.23)

















ig.2.23

Acest tip de pompă este compus din două rotoare de formă cicloidală, din care unul
conducător, care se rotesc în sens invers.
Zona haşurată reprezintă secţiunea de lichid aspirat datorită rotaţiei angrenajului
cicloidal ce urmează (în momentul imediat următor celui prezentat în figură) să fie refulat.


Pompa cu role (fig.2.24)

Pompele cu role reprezintă un alt model de pompă volumică rotativă cu rotor
excentric. Aspiraţia şi refularea se realizează datorită variaţiei volumului în spaţiul cuprins
între rotor, stator şi role. Rolele sunt din material plastic având un miez metalic. Datorită
rotaţiei ele sunt împinse pe pereţii statorului de forţa centrifugă, separând volumele variabile.












Fig.2.24

2.7. Caracteristicile pompelor volumice

Una din principalele caracteristici ale pompelor volumice este caracteristica debit
presiune. Debitul real prezintă o scădere uşoară de presiune, datorită creşterii pierderilor
volumice. Peste o anumită presiune
lim
p , scăderea debitului este pronunţată (fig.2.25).
Funcţia ( ) p f N = , care reprezintă variaţia puterii, estre aproximativ liniară până la
36
valoarea
lim
p , după care creşterea ei este mai pronunţată (fig.2.25). după aceeaşi
valoarea
lim
p , curba randamentului, ( ) p f = q are o alură descendent pronunţată
În fig. 2.26 sunt prezentate caracteristicile ( ) p f Q = pentru o pompă cu debit reglabil,
la diferite excentricităţi e (sau unghiuri cu basculare în cazul pompelor cu pistoane axiale).
Figura 2.27 prezintă caracteristica mecanică moment –presiune – turaţie.
Panta acestor curbe,
n
M
c
c
, ne arată supleţea caracteristicii mecanice.



Fig. 2.25















Fig. 2.26















Fig. 2.27
37
2.8. Ejectoare

Ejectoarele sunt elemente de pompare de o categorie specială, fără piese în mişcare.
Principiul de funcţionare este următorul (fig.2.28).
Fluidul motor, care poate fi abur, aer sau apă, intră în ejector prin ajustajul 1. Intrând în
camera de amestec 2, energia sa cinetică se transformă parţial în energie de presiune
antrenând fluidul de pompat. Amestecul trece în difuzorul convergent-divergent 3, unde
energia sa cinetică se transformă în energie de presiune.

Fig.2.28

Apoi fluidul poate fi separat de fluidul pompat. Cel mai uşor de separat fiind aburul
(prin condensare).
Pentru a efectua calculul unui ejector apă-apă ne folosim de schema din fig. 2.29.

Fig.2.29

Debitul fluidului motor
0
Q trece cu viteza
0
v prin secţiunea
0
S . La pătrunderea în
ejector antrenează debitul
1
Q de fluid care trece cu viteza
1
v prin secţiunea
0
S S ÷ . Fluidul are
presiunea
1
p în secţiunea 1.
În secţiunea 2, după efectuarea amestecului şi a transferului de masă şi energie,
debitul va fi Q, viteza
2
v şi presiunea
2
p .
Din ecuaţia de continuitate:
( )
2 0 0 1 0
Sv v S v S S = + ÷ , (2.138)
rezultă:

0
0
1
0
2
1 v
S
S
v
S
S
v + |
.
|

\
|
÷ = . (2.139)
Aplicând teorema impulsului:
( ) | | ( )S p p v S S v S Sv
2 1
2
1 0
2
0 0
2
2
÷ = ÷ ÷ ÷ µ , (2.140)
obţinem presiunea
2
p :

(
¸
(

¸

÷ |
.
|

\
|
÷ + + =
2
2
2
1
0 2
0
0
1 2
1 v v
S
S
v
S
S
p p µ . (2.141)
Puterea utilă a ejectorului se obţine din relaţia:
38
( )
.
2 2 2
2 2 2
2
1
2
0
2
0 0
1
2
1
2
1 0
2
2
2
2
1
2
0
0 1
2
1
1 2
2
2
2
1
2
(
(
¸
(

¸

|
|
.
|

\
|
+ ÷
|
|
.
|

\
|
+
÷
÷ + =
=
|
|
.
|

\
|
+ ÷
|
|
.
|

\
|
+ ÷
|
|
.
|

\
|
+ =
=
|
|
.
|

\
|
+ =
}
p
v
v
v
S
S
p
v
Sv
v S S
p
v
Sv
p
v
Q p
v
Q p
v
Q
dQ p
v
P
u
µ µ µ
µ µ µ
µ

(2.142)
Randamentul ejectoarelor este sub 0.35 , deci destul de redus, avantajul lor constând
în lipsa pieselor în mişcare . acest lucru conferă ejectoarelor o fiabilitate ridicată.
Ejectoarele sunt folosite pentru raporturi de comprimare în jur de 5. pentru a realiza un
raport de comprimare mai mare se leagă mai multe ejectoare în serie.
Ejectoarele cu apă folosesc ca fluid motor apa sub presiune. În domeniul naval, se
utilizează la instalaţiile de stins incendiu cu spumă , la sistemele de drenare etc.
Revenindu-se la domeniul naval, ejectoarele aer-aer se folosesc la ventilarea
compartimentelor de dimensiuni reduse, iar cele abur-apă la alimentarea căldărilor. Domeniul
de utilizare al ejectoarelor este însă foarte larg, ele fiind întâlnite însă în multe sectoare de
activitate.

Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 2

1. Înălţimea maximă de aspiratie a unei pompe centrifuge nu depinde de:
a. presiunea barometrică; b. presiunea de vaporizare a fluidului vehiculat;
c. puterea pompei; d. pierderile hidraulice pe conductă.

2. Termenul care lipseşte în relaţia debitului pompelor cu pistoane radiale

60
2
4
2
n
e
d
Q
med
t
= este :
a. e ; b. z; c. ¢ ; d. µ .

3. Una din urmatoarele pompe nu este volumică:
e. pompa cu şurub; b. pompa cu membrană; c. pompa cu roti dinţate; d.
pompa axială.

4.Prin ajutajul 1 al ejectorului din fig. 2.28 intră:
2.5. fluidul de pompat; b. fluidul motor; c. amestecul aer-apă; d. amestecul abur-
apă.

5.Puterea utilă a ejectorului se obţine din relaţia (fig.2.29):
a.
} |
|
.
|

\
|
+ =
2
1
2
2
dQ p
v
P
u
µ ; b.
} |
|
.
|

\
|
+ =
2
1
2
2
dQ p
g
v
P
u
; c.
} |
|
.
|

\
|
+ =
2
1
2
2
dQ p
v
P
u
;
d.
} |
|
.
|

\
|
+ =
2
1
2
2
dQ p
g
v
P
u
µ
.

6. Momentul rezistent al unui piston dintr-o pompă axială este dat de expresia
(fig.2.17):
a. ¢ o sin sin
1
r F : b.
1
Tr ; c.
1
Nr ; d. µ F .


7. La o pompă cu roţi dinţate, aspiraţia se crează la:
39
a. intrarea dinţilor în angranare; b. ieşirea dinţilor din angrenare; c. depinde
de tipul angrenării (exterioară sau interioară); d. depinde de profilul danturii.

8. Din punct de vedere al pulsaţiei debitului:
a. sunt mai convenabile pompele cu număr par de pistoane;
b. sunt mai convenabile pompele cu număr impar de pistoane;
c. nu are importanţă numărul de pistoane;
d. sunt mai convenabile pompele cu pistoane axiale decât cele cu pistoane
radiale.

9. Momentul total de torsiune al unei pompe cu pistoane radiale nu depinde de:
a. excentricitatea pompei; b. unghiul de poziţie al pistoanelor; c. viteza
unghiulară; d. forţa tangenţială T.

10. Pulsaţia debitului unei pompe cu pistoane radiale având un număr de 2k+1
pistoane:
a. este mai mare atunci când avem k pistoane refulante;
b. este mai mare atunci când avem k+1 pistoane refulante;
c. nu depinde de numărul par sau impar de pistoane refulante;
d. depinde de viteza unghiulară.

11. Pulsaţia debitului unei pompe cu pistoane radiale depinde de:
a. numărul de pistoane; b. viteza unghiulară; c. diametrul pistoanelor; d.
unghiul ¸ dintre pistoane.

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare

1 c
2 b
3 d
4 b
5 a
6 a
7 b
8 b
9 c
10 c
11 a















40


3. Turbopompe

3.1. Construcţie şi clasificare

Pompele sau generatoarele hidrodinamice prelucrează energia potenţială de presiune
şi energia cinetică, prin intermediul unui rotor prevăzut cu palete.
Paletele rotorului sunt dispuse, de obicei, între două discuri paralele, unul fixat pe
arborele (coroana) şi altul care conţine orificiul de acces al fluidului (inel). Fluidul trece prin
conducta de aspiraţie, intră în rotor unde I se imprimă o energie cinetică care se transformă
ulterior în energie potenţială în camera spirală şi în conducta de refulare. Unele pompe
centrifuge sunt prevăzute cu un stator cu palete cu rol de transformare a sarcinii cinetice în
sarcină de presiune şi de dirijare a fluidului. În fig. 3.1 este prezentată schematic o pompă
centrifugă cu următoarele elemente componente:

Fig.3.1

1. Flanşa de aspiraţie care face legătura cu conducta de aspiraţie.
2. Inel.
3. Reţeaua de palete.
4. Coroana rotorului.
5. Axul pompei.
6. Sistemul de etanşare a axului.
7. Camera spirală care colectează fluidul de pe periferia statorului şi contribuie la
transformarea presiunii cinetice în presiune potenţială.
8. Statorul cu rol de dirijare a curentului şi de transformare a energiei cinetice în sarcină de
presiune.
9. Difuzorul, care contribuie şi el la transformarea energiei cinetice în sarcină de presiune şi
care face legătura cu conducta de refulare.
Pompele hidrodinamice sau turbo-pompele se pot clasifica după turaţia specifică sau
rapiditatea dinamică, care poate fi considerată ca turaţia unei pompe asemenea geometric cu
cea dată ce absoarbe o putere de 1 C.P. la o sarcină de 1m:
4 / 5
H
P
n n
HP
S
= (3.1)
Turaţia specifică
s
n şi turaţia n măsurată cu tahometrul nu pot avea evident aceeaşi
dimensiune.
În tabelul 2.1 este prezentată clasificarea turbo-pompelor ca şi forma secţiunii
meridiane a rotorului lor, în funcţie de turaţia specifică.





41
Table 3.1

Pentru clasificarea turbo-pompelor se mai poate utiliza turaţia caracteristică sau
rapiditatea cinematică:

4 / 3
H
Q
n n
q
= (3.2)

sau numărul caracteristic:

( )
4 / 3
2
gH
Q n
K
t
= . (3.3)
Între aceste mărimi există relaţiile :
K n n
q S
HP
193 65 , 3 = = . (3.4)

3.2. Teoria turbo-pompelor

Particulele de lichid execută în interiorul rotorului turbo-pompei o mişcare complexă.
Urmând conturul palei, particula parcurge o traiectorie relativă 1-2, dar, în acelaşi timp,
rotorul se învârteşte, mişcarea particulei, faţă de un sistem de referinţă solidar cu şasiul
pompei fiind 1-2 – traiectoria absolută (fig.2-29).
Ecuaţiile teoretice de bază ale turbo-pompelor aplicate în cazul pompelor centrifuge se
obţin în următoarele ipoteze:
a) Între două pale consecutive ale rotorului pompei centrifuge curgerea fluidului este
staţionară, sub forma unei linii de curent , care împrumută curbura palei.
b) În interiorul pompei nu avem pierderi hidrodinamice.
c) Rotorul este format dintr0un număr infinit de pale cu grosime neglijabilă.
Deci, notând cu simbolul 1 intrarea în canalul inter-paletar, şi cu 2 ieşirea, vom avea
(fig.3.2şi fig.3.3):
- vitezele relative de intrare şi de ieşire din rotor
1
w şi
2
w tangente în orice punct la linia de
curent, linie de curent care are forma palei;
Tipul
pompei
Pompă
cu
canal
lateral
Pompă centrifugă cu rotor
Pompă
axială Lent Normal Rapid
Diagon
al
Forma
în
secţiu-
nea
meridia
-nă a
rotorulu
i































K 0,04 –
0,2
0,2 –
0,4
0,4 –
0,8
0,8 –
1,55
1,55 –
2,6
2,6 – 6,2
S
n 8 – 40 40 –
80
80 –
150
150 –
300
300 –
500
500 –
1200
q
n 2,2 -
11
11 –
22
22 - 41 41 –
82
82 -
135
135 -
380
42
- vitezele periferice datorate rotaţiei cu viteza e a rotorului pe cercurile de rază
1
R şi
2
R ,
1 1
R u e = şi
2 2
R u e = ; (3.4)
- vitezele absolute
1
v şi
2
v rezultate din compunerea vitezelor relative şi a celor periferice :
.
,
2 2 2
1 1 1
u w v
u w v
+ =
+ =
(3.5)


Fig.3.2


Fig.3.3

Viteza absolută se descompune într-o componentă tangenţială – componentă de
sarcină:
. cos
, cos
2 2
1 1
2
1
o
o
v v
v v
u
u
=
=
(3.6)
şi o componentă normală – componentă de debit:
. sin
, sin
2 2
1 1
2
1
o
o
v v
v v
m
m
=
=
(3.7)
Debitul volumic teoretic de lichid la intrare, egal cu cel de la ieşire, va fi:

, 2 2
2 1
2 2 1 1 m m v
v b R v b R Q
t
t t = = (3.8)
În care
1
b şi
2
b sunt lăţimile palelor la intrare, respectiv la ieşire.
Ecuaţia fundamentală a turbo-maşinilor, aplicată în cazul pompelor centrifuge se poate
obţine în mai multe moduri:
a) aplicând teoria variaţiei momentului cantităţii de mişcare (impuls).
Vom considera în continuare o pompă centrifugă ideală (rotorul cu un număr infinit de
palete foarte subţiri).
Cantităţile de mişcare în puncte de mişcare şi de ieşire 1 şi 2, sunt
1
u m
v Q şi
2
u m
v Q , şi
momentele lor
1
1
R v Q
u m
şi
2
2
R v Q
u m
.
43
Variaţia momentului cantităţii de mişcare între aceste două puncte va fi :
( ) ( ).
1 2 1 2
1 2 1 2
R v R v Q R v R v Q M
u u v u u m
t
÷ = ÷ = A µ (3.9)
Puterea, în cazul rotaţiei unghiulare cu viteaza unghiulară e , va fi dată de relaţia :
( ) ( ).
1 2 1 2
1 2 1 2
u v u v Q R v R v Q M P
u u v u u v
t t
÷ = ÷ = A = µ e e µ e (3.10)
Puterea pentru o pompă ideală cu un număr infinit de pale este exprimată prin relaţia:
·
=
T v
H gQ P
t
µ . (3.11)
Egalând ultimele două relaţii obţinem:
g
v u v u
H
u u
T
1 2
1 2
÷
=
·
, (3.12)
expresie ce reprezintă ecuaţia fundamentală a pompelor centrifuge ideale. Ea a fost dedusă
de Euler pentru roţile hidraulice cu mult înainte de apariţia pompelor centrifuge.
b) aplicând ecuaţia lui Bernoulli pentru mişcarea relativă între punctele 1 şi 2.
În ecuaţia lui Bernoulli pentru mişcarea relativă
f
h z
p
g
u w
z
p
g
u w
+ + +
÷
= + +
÷
2
2
2
2
2
2
1
1
2
1
2
1
2 2 ¸ ¸
(3.13)
considerăm
2 1
z z = .
Sarcina de presiune creată în rotor va fi:

f
h
g
u u
g
w w p p
÷
÷
+
÷
=
÷
2 2
2
1
2
2
2
2
2
1 1 2
¸
. (3.14)
Sarcina
· T
H va fi egală cu creşterea presiunii apei de la intrare la ieşirea din rotor plus
creşterea energiei cinetice plus pierderile de sarcină:

f T
h
g
v v p p
H +
÷
+
÷
=
·
2
2
1
2
2 1 2
¸
. (3.15)
Din relaţiile (3.14) şi (3.15) obţinem expresia:


g
v v
g
u u
g
w w
H
T
2 2 2
2
1
2
2
2
1
2
2
2
2
2
1
÷
+
÷
+
÷
=
·
. (3.16)

care reprezintă ecuaţia fundamentală a turbo-maşinilor aplicată pompelor centrifuge, în
viteze.
Din triunghiul vitezelor avem:

. cos 2
, cos 2
2 2 2
2
2
2
2
2
2
1 1 1
2
1
2
1
2
1
o
o
u v u v w
u v u v w
÷ + =
÷ + =
(3.17)
Înlocuind (2.2-17) în (2.2-16) obţinem ecuaţia fundamentală a turbo-maşinilor aplicată
pompelor centrifuge, similară cu ecuaţia (2.2-12):
( )
g
v u v u
v u v u
g
H
u u
T
1 2
1 2
1 1 1 2 2 2
cos cos
1
÷
= ÷ =
·
o o . (3.18)
Ecuaţia fundamentală mai poate fi scrisă sub forma:

1 2
1 2 u u T T
v u v u gH Y ÷ = =
· ·
(3.19)
unde
· T
Y reprezintă energia specifică, energia unităţii de masă.

3.3. Funcţionarea turbo-pompelor în reţea

Sarcina pompei sau diferenţa de presiune între intrarea şi ieşirea lichidului din pompă
este independentă de reţeaua în care funcţionează.
Parametrii de lucru, depind şi sunt definiţi de reţeaua pe care pompa o deserveşte.
44
În fig. 3.4 este prezentat schematic un sistem hidraulic simplu în care pompa P aspiră
lichid din rezervorul
a
R , având presiunea
a
p şi la cărui nivel de lichid are cota
a
z faţă de
planul de referinţă N-N şi-l refulează în rezervorul R
r
în care este presiunea
r
p iar nivelul de
lichid se află la cota
r
z .
Vacuummetrul V măsoară presiunea la intrare
i
p , iar manometrul M presiunea la ieşire
din pompă
e
p .
a
h şi
r
h sunt pierderile de sarcină pe conductele de aspiraţie , respectiv
refulare. Vitezele fluidului pe aspiraţie şi pe refulare sunt
a
v şi
r
v .
Aplicând ecuaţia lui Bernoulli pe traseul de aspiraţie obţinem:
i
i i
i a
a a
a
H
g
v p
z h
g
v p
z = + + = ÷ + +
2 2
2 2
¸ ¸
. (3.20)
Pe traseul de refulare, vom avea:
e
e e
e r
r r
r
H
g
v p
z h
g
v p
z = + + = + + +
2 2
2 2
¸ ¸
. (3.21)
Sarcina pompei va fi:

Fig. 3.4

.
2
2
2 2
2 2
¿
+
÷
+
A
+ A =
= + +
÷
+
÷
+ ÷ = ÷ =
ar
a r
r a
a r a r
a r i e
h
g
v v p
z
h h
g
v v p p
z z H H H
¸
¸
(3.22)
Relaţia (3.22) semnifică funcţiile unei pompe: ridicare lichidului pe înălţimea z A ,
creşterea presiunii de la
a
p la
r
p , modificarea energiei cinetice a lichidului prin creşterea
vitezei acestui, învingerea pierderilor pe traseele de aspiraţie şi de refulare.
Pierderile pe traseu sunt pierderile locale şi liniare:
¿ ¿ ¿
|
.
|

\
|
+ = + =
r a
r a ar
g
v
d
l
h h h
,
2
2
ç ì . (3.23)
Traseele de aspiraţie şi refulare, având conducte de diametre
a
d şi
r
d sunt străbătute
de debitul Q:
45
¿ ¿ ¿
|
.
|

\
|
+ =
r a
r a
gd
Q
d
l
h
,
4 2
2
,
2
16
t
ç ì . (3.24)
şi

|
|
.
|

\
|
÷ =
÷
4 4 2
2 2 2
1 1 8
2
a r
a r
d d g
Q
g
v v
t
. (3.25)
Înlocuind (3.24) şi (3.25) în (3.22) obţinem:
2
,
4 4 4 2
1 1 1 1 8
Q
d d d d g
p
z H
r a
a r (
(
¸
(

¸

|
|
.
|

\
|
÷ +
|
.
|

\
|
+ +
A
+ A =
¿ ¿
ç ì
t ¸
(3.26)
Expresia:
(
(
¸
(

¸

|
|
.
|

\
|
÷ +
|
.
|

\
|
+ =
¿ ¿
r a
a r
r
d d d d g
K
,
4 4 4 2
1 1 1 1 8
ç ì
t
(3.27)
este constantă pentru o anumită reţea.
Notăm cu
,
¸
p
z H
S
A
+ A = (3.28)
sarcina statică.
În acest caz expresia sarcinii devine:
2
Q K H H
r S
+ = . (3.29)
Funcţia (2.2-29) reprezintă caracteristica reţelei şi reprezintă după cum se observă, o
parabolă. În cazul în care circulaţia (golirea rezervorului prin reţea), expresia sarcinii devine:
2
Q K H H
r S
÷ = . (3.30)
În figura 3.5 sunt prezentate mai multe caracteristicile pentru reţelele la aceeaşi
sarcină statică dar cu unele modificări ale lui K
r
(diametre diferite ale conductelor, coturi,
robinete diferite etc.).
Pe cale analitică sau experimentală se determină funcţia ( ) Q f H = - caracteristica
interioară sau caracteristica maşinii.


Fig.3.5

În cazul numărului finit de pale, datorită variaţiei vitezei în canalul interpaletar valoarea
produsului
2
2 u
v u se micşorează.
În consecinţă, energia specifică transferată va fi mai mică. Putem scrie:
p
H
H
gH
gH
Y
Y
T
T
T
T
T
T
÷ = = =
· · ·
1 . (3.31)
în care p = 0,2 – 0,45 conform modelului propus de Pfleiderer.
46
T
H reprezintă înălţimea teoretică pentru o pompă cu număr finit de pale în cazul
vehiculării unui lichid fără viscozitate. Înălţimea reală poate fi scrisă sub forma:
¿
÷ =
r T
h H H (3.32)
unde
¿ r
h reprezintă disipaţiile datorate vâscozităţii . proporţionale cu pătratul debitului
2
1
1
Q K h
r
= (3.33)
şi pierderile prin şoc
2
r
h datorate faptului că la debite diferite de debitul nominal
N
Q , unghiul
de intrare a curentului de lichid
1
| diferă de unghiul constructiv de intrare al paletei.

2
2
1
|
|
.
|

\
|
÷ =
N
r
Q
Q
K h
r
. (3.34)
Atunci:
2
2
2
1
1
¿
|
|
.
|

\
|
÷ + =
N
r
Q
Q
K Q K h . (3.35)
Revenind la ecuaţia fundamentală a pompelor centrifuge observăm că
· T
H este cu
atât mai mare cu cât
1
1 u
v u este mai mic, zero când intrarea în rotor se face normal ( )
0
1
90 = o :
g
v u
H
u
T
2
2
=
·
. (3.36)
Din fig. 3.3 observăm că :
2 2
2 2
| ctg v u v
m u
÷ = . (3.37)
Dar componenta normală a vitezei la ieşire are valoarea:
2 2
2
b D
Q
v
m
t
= . (3.38)
Ţinând seama de relaţiile (3.36), (3.37) şi (3.38) putem scrie:
|
|
.
|

\
|
÷ =
· 2
2 2
2
2
|
t
ctg
b D
Q
u
g
u
H
T
. (3.39)
Sarcina teoretică a unei pompe centrifuge cu un număr infinit de pale are o variaţie
liniară în funcţie de debit. Înclinarea dreptei depinde de unghiul
2
| (fig.3.6).
Înălţimea manometrică teoretică este maximă atunci când
0
2
90 > | , astfel spus când
paletele rotorului sunt curbate înainte.
Pompele cu
0
2
90 > | şi cele cu
0
2
90 = | au un randament mai mic decât cele cu
0
2
90 < | , datorită pierderilor mari de energie la intrarea lichidului în canalul colector
(acceleraţie mare imprimată lichidului în canalul interpaletar). Pompele centrifuge cu
0
2
90 > | prezintă şi o instabilitate a energiei. Aceste dezavantaje fac preferabile pompele cu
0
2
90 < | , deşi înălţimea lor manometrică este destul de mică.

Fig.3.6
Având în vedere relaţiile (3.31), (3.35) şi (3.39) putem scrie expresia sarcinii reale :
47
( )
2
2
2
1 2
2 2
2
2
1
1
|
|
.
|

\
|
÷ ÷ ÷
|
|
.
|

\
|
÷
+
=
N
Q
Q
K Q K ctg
b D
Q
u
p g
u
H |
t
. (3.40)
În figura fig.3.7 este reprezentată caracteristica interioară a pompei rezultată din
suprapunerea variaţiei liniare a sarcinii teoretice cu variaţiile parabolice a disipaţiilor datorate
vâscozităţii şi şocurilor.
Punctul de întreţinere a unei pompe într-o anumită reţea se găseşte la intersecţia
caracteristicii reţelei cu caracteristica interioară (fig.3.8).

Fig.3.7


Fig.3.8

Funcţionarea optimă a unui sistem de acţionare hidraulic va fi atunci când punctul de
funcţionare se va găsi în zona de randament maxim. Curba ) (Q q se obţine experimental, în
urma determinării dependenţei P(Q).
În vederea îmbunătăţirii performanţelor pompei în cadrul sistemului de acţionare
hidraulic se poate recurge la modificarea poziţiei punctului de funcţionare prin modificarea
caracteristicii reţelei. Acest lucru se poate realiza în mai multe moduri. Un procedeu simplu
este acela modificării constantei
r
K prin variaţia coeficienţilor de rezistenţă localăç ai
organelor de reglaj. Se poate modifica de asemenea sarcina statică a reţelei. În fig.2.33 este
prezentată glisarea punctului de funcţionare al pompei în condiţiile modificării caracteristicii
reţelei.

3.4 Legarea în serie şi în paralel a pompelor centrifuge

Pentru mărirea debitului sau a sarcinii unui sistem hidraulic se utilizează legarea în
serie sau în paralel a pompelor.

a) Legarea în paralel (fig.3.9)
În cazul legării în paralel a două sau mai multe pompe se realizează o mărire a
debitului la sarcină constantă. Pentru două pompe vom avea :
2 1
Q Q Q
c
+ = , (3.41)
Expresie ce reprezintă de fapt ecuaţia de continuitate
48

2 1
H H H
c
= = . (3.42)
semnifică autoechilibrarea sistemului pompă-reţea.

Fig. 3.9

La cuplarea în paralel a două pompe identice (fig.3.10) caracteristica interioară se
obţine prin dublarea absciselor punctelor de pe caracteristica interioară a unei pompe.
Punctul de funcţionarea a sistemului
c
F se va găsi la intersecţia caracteristicii
interioare cu caracteristica reţelei. Eficienţa cuplării în paralel a pompelor centrifuge depinde
de caracteristica reţelei.







Fig.3.10

Se observă că în cazul reţelei R creşterea de debit faţă de sistemul cu o singură
pompă este mai importantă decât creşterea
'
Q A în cazul reţelei. Se observă că în cazul
cuplării în paralel a pompelor apare şi o creştere a sarcinii, dependentă şi de caracteristica
reţelei.
Randamentul celor două pompe identice este q q q = =
2 1
.
Randamentul reprezintă raportul dintre puterea utilă şi puterea consumată:
2 1
P
H Q
P
H Q
c F c F
¸ ¸
q = = . (3.43)
În regim cuplat fiecare pompă lucrează în F, iar
c F
Q Q
2
1
= . Deci:
49
q
¸
c c
H Q
P P
2
1
2 1
= = . (3.44)
Randamentul cuplării va fi:
q
q
¸
q
¸
¸
q =
+
=
+
=
c c c c
c c c c
CP
H Q H Q
H Q
P P
H Q
2
1
2
1
2 1
. (3.45)
În cazul legării în paralel a două sau mai multe pompe identice randamentul general
este egal cu randamentul fiecărei pompe.
La cuplarea în paralel a două pompe cu caracteristici diferite, problema este mai
complexă. Caracteristica cuplajului se obţine în mod asemănător prin însumarea absciselor
celor două pompe la sarcină constantă, ( )
2 1
Q Q Q H
c c
+ = (fig.3.11).
Pe diagrama cuplajului apare punctul critic
cr
P , aflat la cota sarcinii critice
cr
H ,
corespunzătoare intersecţiei caracteristicii pompei mai mici cu ordonata. Dacă punctul de
funcţionare al sistemului este sub
cr
P , ca în cazul caracteristicii reţelei R, atunci legarea în
paralel a două se justifică. În cazul caracteristicii
'
R , punctul de funcţionare se află situat
deasupra lui
cr
P , pompa cea mai mică funcţionând pe caracteristica de frânare. În acest caz
avem situaţia când debitul cuplajului este mai mic decât debitul unei singure pompe (cea
mare) cuplarea devenind astfel nejustificabilă.

Fig.3.11.

Randamentul cuplajului a două pompe diferite va fi dat de relaţia [8]:

2
2
1
1
2
2
1
1
q q q
¸
q
¸
¸
q
Q Q
Q
H Q H Q
H Q
c
c c
c c
CP
+
=
+
= . (3.46)

b) Legarea în serie (fig.3.12)
Pentru mărirea sarcinii se utilizează legarea în serie a două sau mai multe pompe
centrifuge. Debitul care trece prin două pompe legate în serie este acelaşi:
2 1
Q Q Q
c
= = , (3.47)
iar sarcina:

2 1
H H H
c
+ = . (3.48)

50

Fig. 3.12

Pentru construirea caracteristicii ansamblului se însumează ordonatele punctelor
caracteristicilor fiecărei pompe. În fig. 3.13. este prezentată caracteristica comună a două
pompe identice cuplate în serie.
În funcţie de caracteristica reţelei, punctul de funcţionare corespunde mai mult sau mai
puţin scopului propus.
















Fig. 3.13.

În fig. 3.13. se observă că în cazul caracteristicii R se obţine o creştere mai mare
decât în cazul caracteristicii
'
R . De asemenea, se observă că la cuplarea în serie se obţine o
mărire a debitului.
Randamentul cuplajului este egal cu randamentul fiecărei pompe luate separat.
q
q
¸
q
¸
¸ ¸
q =
+
=
+
=
c c c c
c c c c
CP
H Q H Q
H Q
P P
H Q
2
1
2
1
2 1
. (3.49)
La cuplarea în serie a două pompe diferite , caracteristica cuplajului se obţine tot prin
însumarea ordonatelor de pe caracteristicile celor două pompe (fig. 3.14).
51

Fig. 3.14

Există şi aici un punct critic corespunzător abscisei de sarcină O a pompei mici. În
reţelele a căror caracteristici punctul de funcţionare este sub
cr
P nu este raţional să se
utilizeze două pompe a căror debit total este mai mic decât al unei singure.
Randamentul cuplajului la legarea în serie a două pompe diferite va fi [8]:

2
2
1
1
2
2
1
1
q q q
¸
q
¸
¸
q
H H
H
H Q H Q
H Q
c
c c
c c
CP
+
=
+
= . (3.50)
Din motive de rezistenţa materialelor, vitezele periferice ale rotoarelor nu pot depăşi
anumite valori. Cum sarcina teoretică maximă depinde de viteza periferică a rotorului, fiind
astfel limitată de acesta , pentru mărirea sarcinii pe un singur agregat se utilizează pompe cu
mai multe rotoare legate în serie (fig. 3.15.)


Fig.3.15

De asemenea, obţinerea debitelor mari este limitată de turaţie şi de diametrul de ieşire
din rotor, ca şi de viteza de circulaţie a lichidului. Utilizarea rotoarelor duble şi legarea lor în
paralel în cadrul unei pompe (fig. 3.16), realizează mărirea debitului dar şi autoechilibrarea
forţelor de împingere axială.





52










Fig. 3.16

Pentru obţinerea simultană de sarcini şi debite mari pe o singură pompă se pot utiliza
mai multe rotoare într-o dispunere axială – serie şi paralel. (fig. 3.17)









Fig.3.17

3.5 Aspiraţia pompelor centrifuge

Aspiraţia pompelor centrifuge se datorează depresiunii create în rotor, de fapt
diferenţei de presiune dintre rotor şi rezervorul de aspiraţie. În cazul în care pompa aspiră
presiune atmosferică (barometrică)
b a
p p = , iar depresiunea din rotor ar atinge vidul,
înălţimea maximă teoretică de aspiraţie ar fi :
m
h p
H
b b
asp
t
33 , 10 = = =
¸
¸
¸
. (3.51)
În fig. 3.18 este prezentată o pompă centrifugă care aspiră de la presiunea
a
p . Vom
considera 3 puncte de reper: a – nivelul lichidului, O – punctul cel mai înalt înainte de intrare
în rotor, 1 – imediat după intrarea în rotor. Vom considera ca plan de reper nivelul lichidului
care urmează să fie aspirat şi care se află în mişcare cu viteza
a
v
-
.
Aplicăm relaţia lui Bernoulli între punctele considerate:


rir ra asp
ra asp
a a
h h H
g
v p
h H
g
v p
g
v p
+ + + + =
= + + + = +
¿
¿
2
2 2
2
1 1
2
0 0
2
¸
¸ ¸
. (3.52)
unde
¿ ra
h reprezintă pierderile locale şi liniare pe traseul de aspiraţie, iar
rir
h pierderea de
sarcină la intrarea în canalele rotorului. Această pierdere de sarcină poate fi scrisă sub
forma:

-
Dacă
b a
p p = atunci avem cazul unei pompe centrifuge care aspiră dintr-un râu.

53
,
2
2
1
g
v
h
rir
, = (3.53)
unde , este coeficientul de pierdere locală la intrarea în pompă.
Dacă aspiraţia se face dintr-un rezervor ( ) 0 =
a
v , sarcina de aspiraţie va fi:
( )
¿
÷ + ÷
÷
=
ra
a
asp
h
g
v p p
H
2
1
2
1 1
,
¸
. (3.54)
Sarcina maximă la aspiraţie s-ar obţine când 0
1
= p , dar se cunoaşte că în mod real
depresiunea maximă într-un lichid în mişcare corespunde presiunii absolute de saturaţie a
lichidului la temperatura respectivă, momentul apariţiei fenomenului de cavitaţie:

v
p p =
1
.
Deci:
( )
¿
÷ + ÷
÷
=
ra
v a
asp
h
g
v p p
H
2
1
2
1
max
,
¸
. (3.55)
Termenul ( )
g
v
2
1
2
1
, + depinde de caracteristicile constructive ale maşinii hidraulice , el
putând fi exprimat în funcţie de sarcină efectivă a pompei H prin coeficientul de cavitaţie de
sarcină efectivă o :



















Fig. 3.18

( ) H
g
v
o , = +
2
1
2
1
. (3.56)
Rescriem expresia (2.2-77):

¿
÷ ÷
÷
=
ra
v a
asp
h H
p p
H o
¸
max
. (3.57)
Coeficientul de cavitaţie este dat de relaţia experimentală [8]:
( ) rotation specific n n a
S S
÷ =
3 / 4
o . (3.58)
În literatura de specialitate sunt date mai multe valori pentru coeficientul a:

4
10 29 , 2
÷
(Thoma);
4
10 20 , 2
÷
(Stepanoff);

4
10 16 , 2
÷
(Escher – Wyss).
54
Sa stabilit că şi coeficientul a depinde de turaţia specifică . coeficientul o se mai poate
scrie [8]:

H C
Q n
10
3 / 4
|
|
.
|

\
|
= o , (3.59)
unde C este coeficientul de cavitaţie a lui Rudnev şi are valorile:


. 150 . . . .. 80 1000 . . . . . 800
80 . . . . . 50 800 . . . . . 600
= =
= =
S
S
n for C
si n for C

Relaţia (3.57) ne prezintă o înălţime de aspiraţie maximă care din diferite motive nu
corespunde cu înălţimea de aspiraţie reală. Astfel, viteza
1
v de intrare în rotor poate avea în
unele puncte o valoare mai mare creând condiţii de aspiraţie a cavitaţiei.
De aceea, pentru stabilirea înălţimii de aspiraţie utilizabile se operează asupra
coeficientului de cavitaţie , considerându-se un
( )o o 4 , 1 ..... 2 , 1
lim
= . (3.60)
Sau, mai simplu direct asupra sarcinii de aspiraţie reducând-o la:

max
75 , 0
asp asp
H H = . (3.61)
Conform relaţiei (2.2-81) înălţimea de aspiraţie va fi:

¿
÷ ÷
÷
=
ra
v a
asp
h H
p p
H
lim
o
¸
. (3.62)
Înălţimea de aspiraţie a pompelor centrifuge este influenţată de o serie de factori.
În cazul aspiraţiei de la presiune atmosferică
b a
p p = , înălţimea de aspiraţie depinde
de variaţia acestei presiuni cu situaţia meteorologică, latitudine şi mai ales altitudinea locului.
Dacă notăm cu
0
p presiunea la nivelul mării, variaţia de presiune cu altitudinea | | m z poate fi
scrisă sub forma:
( ) z p p
b
5
0
10 4 , 2 1
÷
÷ = . (3.63)
Înălţimea de aspiraţie depinde prin
v
p , de natura fluidului vehiculat şi temperatura lui.
Se poate merge până acolo încât înălţimea de aspiraţie sa devină negativă
-
atunci
când:


¿
÷ ÷ >
ra
v
h H
p p
lim
0
o
¸ ¸
. (3.64)

În această situaţie presiunea din rezervorul de aspiraţie trebuie mărită sau, în cazul
când rezervorul este deschis acesta trebuie montat deasupra pompei, la o înălţime
corespunzătoare.

3.6 Pompe axiale

Conform clasificării prezentate în capitolul 2.2.1, pompele axiale se află în
extremitatea spectrului turaţiilor specifice ale pompelor ( ) 1200 ..... 500 =
CP
S
n . La acest tip de
pompe, energia specifică se obţine printr-o transformare parţială a energiei cinetice în canalul
interpaletar, deplasarea fluidului făcându-se axial.
În fig. 3.19 este reprezentată schematic o pompă axială. Ea este alcătuită în principal
din : aparatul director 1, butucul cu palete 2 care împreună cu axul 7 constituie partea mobilă
a pompei, aparatul redresor 3, carcasa 4 împreună cu cotul 5 şi presetupa 6, carenajul
rotorului 8.

-
În cazul vehiculării apei la temperaturi ami mari de C
0
60 . Pentru apă la
0
10 5÷ , m H
asp
7 ..... 6 = .
55






















Fig. 3.19



În general pompele axiale au palete cu pas fix. La pompele axiale de puteri mari se
pot utiliza rotoare cu pas variabil pentru diferite situaţii de încărcare.
Construcţia paletei este asemănătoare cu construcţia elicei navale, adică o înşiruire de
profile hidrodinamice dispuse sub unghiuri de aşezare diferite de la butuc spre periferie.
Aparatul director are rolul de a asigura o intrare fără şoc a particulelor fluide în rotor,
iar aparatul redresor pe lângă transformarea unei părţi a energiei cinetice în energie de
presiune este destinat orientării jetului de fluid în direcţie axială.
În fig. 3.20 am considerat o secţiune cilindrică prin pompă , la distanţa r, secţiune din
care am luat câte un singur profil din aparatul director, rotor şi aparatul redresor.



















56

























Fig. 3.20
Spre deosebire de pompele centrifuge, viteza periferică la intrarea în rotor
1
u este
egală cu viteza periferică de la ieşirea din rotor,
2
u :
e r u u u = = =
2 1
. (3.65)
Viteza absolută la intrarea în rotor,
1
v , rezultă din compunerea vitezei relative,
1
w ,
tangentă la pală, cu viteza periferică,
1
u . Rolul profilului din aparatul director este ca la
ieşirea să rezulte o viteză absolută pe cât posibil pe direcţia vitezei
1
v . De asemenea, la
intrarea în aparatul director viteza a v trebuie să aibă o direcţie axială,
0
90 =
a
o .
La ieşirea din rotor viteza
2
w , tangentă la bordul de fugă, compusă cu viteza
periferică,
2
u (egală cu
1
u ), va da viteza
2
v de intrare în rotor.
Profilele palelor se influenţează reciproc. Problema este cea a unei reţele de profile cu
pasul t. putem considera că profilul rotorului din fig. 2.49 este atacat cu viteza · w , o medie a
vitezelor
1
w şi
2
w . Observând triunghiul vitezelor din aceeaşi figură putem scrie:
.
2
,
2
2 1
2 1
2
2
u u
a
u u
a
v v
u
v
tg
v v
u v w
+
÷
=
|
|
.
|

\
| +
÷ + =
·
·
|
(3.66)
Dacă notăm cu 1 profunzimea profilelor şi cu b anvergura lui, putem scrie relaţia forţei
portante şi de rezistenţă care acţionează asupra acesteia:
57
.
2
,
2
2
2
lb
w
C F
b l
w
C F
x x
z z
·
·
=
=
µ
µ
(3.67)
Cu
z
C şi
x
C am notat coeficientul forţei portante şi al rezistenţei la înaintare.
Rezultanta
2 2
z x
F F F + = se poate descompune după direcţia axială şi una
tangenţială:
( )
( ) . sin
, cos
¢ |
¢ |
+ =
+ =
·
·
F T
F A
(3.68)
Pentru o pompă axială cu z pale vom avea o împingere axială:
( ), cos ¢ | + = =
·
F z zA F
A
(3.69)
şi o putere hidraulică:
( ) . sin ¢ | + = =
·
uF z u T z P
h
(3.70)
Puterea hidraulică elementară o putem scrie în mai multe moduri:
( ) ( )
( ) . sin
cos 2
sin
cos
sin
2
¢ |
¢
µ
¢ |
¢
¢ |
+ =
= + = + =
·
·
· ·
dr l
w
C u z
dF
u z dF u z dP
z
z
h
(3.71)
Printr-o secţiune cilindrică de anvergură dr situată la o distanţă r , va trece debitul
elementar
a
v rdr dQ t 2 = . Puterea hidraulică elementară poate fi scrisă sub forma:

a t a t t h
v dr t z Y v dr r Y dQ Y dP µ t µ µ = = = 2 . (3.72)
în care
t
Y este energia specifică transmisă de pompă a cărei valoare o aflăm egalând
relaţiile (3.72) şi (3.71):
( ) ¢ |
¢
+ =
· ·
sin
cos 2
2
w
v t
C l u
Y
a
Z
t
. (3.73)
Unghiul ¢ având o valoare relativ mică
0
11 8÷ , putem face aproximaţiile 1 cos ~ ¢ şi
( )
· ·
= + | ¢ | sin sin . Observăm de asemenea că
a
v w =
· ·
| sin .

Energia specifică creată de pompa axială va putea fi astfel exprimată prin expresia:
·
= = w u
t
l C
gH Y
Z
t t
2
. (3.74)
Se observă că sarcina pompei sau energia ei specifică depind direct proporţional de
turaţie prin viteza periferică şi de forma profilului prin coeficientul de portanţă
Z
C . Dacă se
micşorează pasul t , deci se măreşte numărul de pale, creşte sarcina pompei. Numărul de
pale nu poate fi însă mărit datorită pierderilor hidraulice mari ce apar în reţeaua de profile.
Apariţia fenomenului de cavitaţie limitează creşterea vitezei
·
w .
În fig. 3.21 sunt reprezentate caracteristicile pompelor axiale ) (Q f H = la diferite turaţii
ca şi curbele de randament. Considerând înfăşurătoarea curbelor de randament se poate
stabili un randament maxim maximorum ce corespunde unui regim optim de funcţionare a
pompei axiale [8].
Caracteristicile pompelor axiale sunt destul de abrupte datorită profilului palelor
compus dintr-o succesiune de profile hidrodinamice.




58



















Fig.3.21

Se ştie că la p modificare a unghiului de incidenţă , provocat de modificare debitului în
cazul nostru (mai precis al lui
a
v ), coeficientul de portanţă poate scădea brusc.

Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 3

1. La pompele centrifuge unghiul
2
| reprezintă:
a. unghiul dintre v
2
şi u
2
; b. unghiul dintre w
2
şi u
2
; c.suplementul unghiului
dintre v
2
şi u
2
; d. suplementul unghiului dintre w
2
şi u
2
.

2.
· t
Y reprezină:
a. sarcina teoretică; b. presiunea teoretică; c. energia specifică teoretică; d.
puterea teoretică.

3. Deosebirea fundamentală între ventilatoarele centrifuge şi cele axiale constă în
faptul că:
a. la cele centrifuge
0
1
90 > | , iar la cele axiale
1
| <90
0
;
b. la cele centrifuge
1 2
u u > , iar la cele axiale
1 2
u u = ;
c. la cele centrifuge
1 1 1
w u v + = , iar la cele axiale
1 1 1
w u v + = ;
d. la cele centrifuge
0
1
90 = o , iar la cele axiale
0
1
90 = o .

4.La o pompă cu pistoane axiale se notează: r
1
– raza cercului pe care sunt dispuse
articulaţiile sferice ale bielelor pe discul înclinabil; r
2
– raza cercului pe care sunt dispuşi
cilindrii în bloc: o - unghiul de inclinare al discului. Cursa pistoanelor va fi:
a. o sin
1
r h = ; b. o sin
2
r h = ; c. o sin 2
1
r h = ; d. o sin 2
2
r h = .
5.Sarcina teoretică a unei turbopompe
g
v u
H
u
T
2
2
=
·
când:
a.
0
1
90 = o ; b.
0
2
90 = o ; c. 0
1
= o ; d. . 0
2
= o

6.Energia specifică a unei pompe axiale este invers proporţională cu:
59
b. viteza medie la infinit
·
w ;
c. viteza periferică u;
d. pasul elicei t;
e. coarda profilului palei elicei l.

7.La legarea în paralel a unor pompe centrifuge vom avea:
a.
2 1
Q Q Q
c
+ = ; b.
2 1
H H H
c
+ = ; c.
1
H H
c
= ; d.
2
H H
c
= .

8.Inălţimea de aspiraţie a pompelor centrifuge nu este diminuată de creşterea:
e. altitudinii; b. temperaturii fluidului; c. lungimii conductei de aspiraţie; d.
presiunii atmosferice.

9.In fig. 3.19, reperul 1 reprezintă:
a. aparatul redresor; b. aparatul director; c. elicea; d. presetupa.

10.In fig. 3.19, reperul 3 reprezintă:
a. aparatul redresor; b. aparatul director; c. elicea; d. presetupa.

11. Viteza relativa a unei particule din rotorul pompei centrifuge este

a. tangenta in orice punct la linia de current;
b. rezultanta vitezelor tangente la linia de curent si al vitezelor periferice ;
c. identica cu viteza periferica;
d. egala cu . R =

12. Ecuatia fundamentala a pompelor centrifuge este data de relatia :

a. ( )
1 2
1 2 u u T
v u v u g H ÷ =
·
; b.
g
v u v u
H
u u
T
1 2
1 2
÷
=
·
;c. ( )
1 2
1 2 u u T
v u v u H ÷ =
·
µ ;
d.
µ
1 2
1 2 u u
T
v u v u
H
÷
=
·
.


Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare

1 d
2 c
3 b
4 c
5 a
6 c
7 a
8 d
9 b
10 a
11 a
12 b






60


4. Motoare hidraulice volumice şi turbine

Cu modificări constructive minime marea majoritate a pompelor hidraulice pot fi
transformate în motoare hidraulice. Introducând lichidul sub presiune maşina transformă
energia hidraulică în energie mecanică. Motoarele hidraulice volumice, pot fi clasificate la fel
ca şi pompele din care au fost obţinute. Fără a mai intra în detalii constructive şi de calcul,
vom specifica în continuare câteva elemente ce caracterizează funcţionare maşinilor
hidraulice ca motor. Motoarele hidraulice volumice rotative pot avea o mişcare continuă sau
oscilantă. O categorie aparte de motoare hidraulice volumice sunt motoarele liniare (cilindrii
hidraulici).

4.1. Cilindrii hidraulici

Cilindrii hidraulici sunt motoare hidraulice volumice cu o largă răspândire în sistemele
de acţionare hidraulică.
În fig.4.1 este prezentat schematic un cilindru hidraulic compus din pistonul 1, tija
pistonului 2 şi cilindrul 3, ca în figura de mai jos.

Fig. 4.1

Există o mare varietate de cilindrii hidraulici, care pot fi clasificaţi după mai multe
criterii:
1. După modul cum presiunea acţionează asupra pistonului: cu simplă acţiune, în care
readucerea pistonului nu se face pe cale hidraulică şi cu dublă acţiune, când presiunea
acţionează pe ambele feţe ale pistonului.

2. După secţiunea celor două feţe ale pistonului: cu tijă unilaterală (
2 1
S S = ) şi cu tijă
bilaterală (
2 1
S S = ).
Motoarele hidraulice liniare pot fi mono sau multicilindrice. Cursa pistoanelor poate fi
constantă sau variabilă, reglarea efectuându-se mecanic sau hidraulic.
Constructiv cilindrii hidraulici sunt de mai multe feluri în funcţie de presiune de lucru,
poziţia de utilizare şi scopul urmărit.
În fig. 4.2 sunt prezentate principalele elemente ale unui cilindru hidraulic: 1 – cilindrul
propriu-zis; 2 – capacul, 3 – şurub de strângere; 4 – garnitură de etanşare; iar în fig. 4.3 sunt
prezentate elementele de etanşare ale tijei pistonului (una di variantele constructive) : 1 –
flanşă de strângere; 2 – şurub; 3 – piesă de strângere; 4 – garnituri; 5 – tija pistonului.







61












Fig.4.2 Fig.4.3
Pistoanele cilindrilor se prezintă şi ele într-o mare gamă constructivă. În fig.4.4 este
prezentat un piston cu segmenţi.









Fig.4.4

Există pistoane fără garnituri de etanşare (pistoane cu canale circulare). În acest caz
suprafeţele sunt foarte precise, realizându-se o rodare reciprocă între cilindru şi piston. De
asemenea, putem întâlni pistoane cu garnituri circulare, cu garnituri profilate etc.
Dacă ne referim la cilindrii hidraulici unde etanşarea realizează prin jocul redus dintre
suprafeţele cilindrilor pistonului, o importanţă deosebită în calcul o are determinarea pierderilor
hidraulice. Aceste pierderi hidraulice se determină pornind de la ecuaţiile de curgere prin fante
cilindrice centrice. Pistonul de rază
1
r se deplasează rectiliniu cu viteza constantă
p
u ± în
cilindrul de rază
2
r (fig.4.5).










Fig. 4.5

Integrând ecuaţia lui Navier-Stokes scrisă în coordonate cilindrice, în cazul mişcării
permanente liniare, efectuată după direcţia axei z ( 0 , 0 = =
u
v v
r
) cu neglijarea forţelor
masice şi ( ) z p p = , obţinem:

2 1
2
ln
4
1
C r C r
dz
dp
v + + =
q
. (4-1)
Pentru a determina contantele
1
C şi
2
C scriem condiţiile la limită:
62

. 0 ,
; ,
2
1
= =
± = =
v r r
u v r r
p
(4-2)
În final obţinem relaţia vitezei:

1
2
2
2
1
2
2
1
2
2 2 2
2
ln
ln
ln
ln
4
1
r
r
r
r
u
r
r
r
r
r r
r r
dz
dp
v
p
±
|
|
|
|
|
.
|

\
|
÷
+ ÷ ÷ =
q
. (4-3)
Debitul de fluid pierdut va fi dat de relaţia:

( ) ( )
( )
|
|
.
|

\
|
÷
÷
±
±
(
(
(
(
¸
(

¸

÷
÷ ÷ ÷ = =
}
1
2 2
1
2
1
2
2
1
2
1
2
2
2
1
2
2 4
1
4
2
ln
2
ln
ln
8
2
2
1
r
r
r
r r
r
r
u
r
r
r r
r r
dz
dp
dr r r v Q
p
r
r
t
q
t
t
. (4.4)
Căderea de presiune pe lungimea b o notăm cu p A . Forţa de frecare vâscoasă este
dată de relaţia:
t t b r F
1
2 = , (4-5)
unde

dr
dv
q t = . (4-6)
Deci:
1
2
1
1
2
2
1
2
2
1 1
ln
2
ln 2
2
r
r
r
u b r
r
r
r
r r
r p r
dr
dv
b r F
p
q t
t q t 
|
|
|
|
|
.
|

\
|
÷
÷ A = = .
(4.7)
Forţa de frecare hidraulică (2.4-7) maximă se obţine pentru
1
r r = :

1
2
1
2
2
1
2
2 2
1 max
ln
2
ln 2
r
r
u b
r
r
r r
r p F
p
q t
t 
|
|
|
|
|
.
|

\
|
÷
÷ A = . (4-8)
O problemă importantă este determinarea forţelor de frecare pe cilindru a
elementelor de etanşare.
Această forţă este dată de relaţia:

¿
=
=
z
i
i
s p r F
1
2
2µt , (4-9)
unde: p este presiunea activă, µ - coeficientul de frecare (pentru garnituri din piele
008 , 0 006 , 0 ÷ = µ , 01 , 0 = µ pentru cauciuc),
i
s - lăţimea unei garnituri.
În cazul etanşării cu segmenţi mai apare şi apăsarea elastică a segmentului pe
cilindru,
c
p :
( )
¿
÷
+ =
z
i
i c
s p p r F
1
2
2µt , (4-10)
unde 15 , 0 ..... 07 , 0 = µ .
Pentru determinarea presiunii de lucru necesare la piston se determină suma forţelor
rezistente,
¿
R. În această sumă intră forţa necesară la organul de lucru, forţele de frecare şi
forţele de inerţie cu segmentul respectiv.
63
Presiunea de lucru
1
p se determină din relaţia:

¿
= ÷ ÷ 0
2 1 1
R S p S p
e
. (4-11)
în care
1
S şi
2
S sunt suprafeţele pistonului pe cele două feţe, iar
e
p este presiunea de
evacuare.
Dacă
2 1
S S = şi 0 =
e
p (nu avem supapă de contrapresiune pe refulare) atunci ecuaţia
de echilibru devine:

¿
= ÷ 0
1
R S p . (4-12)

4.2. Motoare cu pistoane radiale

În cazul funcţionării maşinii hidraulice cu pistoane radiale ca motor, forţele şi
momentele se determină utilizând schema din fig.4.6.

Fig.4.6

F reprezintă forţa cu care lichidul cu presiunea p acţionează asupra pistonului de
dimetru
|
|
.
|

\
|
=
4
2
d
p F d
t
. T este forţa normală pe direcţia AO, cea care determină rotaţia
motorului hidraulic cu viteza unghiulară e :
| tg F T = . (4-13)
Componenta N, având direcţia
2
AO , solicită lagărele motorului.
Momentul de răsucire corespunzător unui piston este dat de relaţia:
µ T M
r
= . (4-14)
iar momentul de răsucire total dat de cele j pistoane asupra cărora se acţionează cu
suprapresiune:

¿
=
=
j
i
i i rt
T M
1
µ . (4-15)
Valorile lui T şi µ sunt aceleaşi ca la pompa cu pistoane radiale.


4.3. Motoare cu palete

Pentru calculul acestor tip de motoare se porneşte de la
1
M şi
2
M , de semne
contrare, datorită presiunii p care acţionează asupra palelor (fig.4.7) [12].

64

Fig.4.7

( ) ( )
2 2
1
1
1 1
2 2
r
pb r
r r b p M ÷ = |
.
|

\
| ÷
+ ÷ = µ
µ
µ . (4-16)
( ) ( )
2 2
2
2
2 2
2 2
r
pb r
r r b p M ÷ = |
.
|

\
| ÷
+ ÷ = µ
µ
µ . (4-17)
Momentul la axul motorului va fi:
( )
2
2
2
1 2 1
2
µ µ ÷ = ÷ =
pb
M M M . (4-18)
În relaţia de mai sus
( ) , cos cos
2 1
R e and R e + + ~ + ~ ¢ u µ u µ unde t ¢ = pentru un număr par de palete
k z 2 = şi
z
t
t ¢ ± = pentru un număr impar de palete 1 2 + = k z , după cum 1 0 , + ÷ |
.
|

¸

÷ e k
z
t
u
interstiţii în refulare, respectiv k
z
, , 0
(
¸
(

\
|
e
t
u interstiţii în refulare.
În primul caz, când k z 2 = şi t ¢ = , vom avea:
( ) ( ) u u u cos Re 2 cos cos
2
2 2
b p R e R e
pb
M = + ÷ ÷ + = .
(4-19)
Mpmentul variază în funcţie de unghiul u . Domeniul de definiţie al funcţiei ( ) u M este
(
¸
(

¸

÷ e
2
,
2
¸ ¸
u În care
z
t
¸
2
= .
. cos Re 2
, Re 2
min
max
z
b p M
b p M
t
=
=
(4-20)
În cazul în care avem un număr impar de palete 1 2 + = k z , vom avea:
( ) ( ) | |
( ) | |. cos cos
cos cos
2
cos cos
2 2
¢ ¢ ¢
¢ ¢ ¢ ¢ ¢ ¢
+ ÷ =
=
)
`
¹
¹
´
¦
+ ÷ + + ÷ =
R e b p
R
e
R e b p M

(4-21)
Pentru 1 + k interstiţii refulante,
z
t
t ¢ + = :
(
¸
(

¸

|
.
|

\
|
+ + =
z
R e b p M
t
¢ ¢ cos cos , (4-22)
65
Iar pentru k interstiţii refulante,
z
t
t ¢ ÷ = :

(
¸
(

¸

|
.
|

\
|
÷ + =
z
R e b p M
t
¢ ¢ cos cos . (4-23)
După cum se observă momentul la axul motorului nu este constant. Variaţia lui este
caracterizată prin pulsaţia momentului, a cărui valoare este egală cu pulsaţia debitului
calculată în capitolul 2.1.3 pentru pompele cu palete.
Pornind de la un moment se pot determina forţele care acţionează asupra paletelor şi
lagărelor, putându-se efectua dimensionarea acestor elemente.

4.4. Motoare cu pistoane axiale

În cazul motoarelor cu pistoane axiale forţa cu care lichidul de presiune p acţionează
asupra unui piston de diametru d

4
2
d
p F
t
= . (4-24)
s descompune într-o forţă tangenţială şi una normală (fig. 4.8).


Fig.4.8

Forţa tangenţială
o sin F T = , (4-25)
creează momentul de răsucire.
Pentru un piston vom avea:
¢ o
t
µ sin sin
4
1
2
r
d
p T M
r
= = . (4-26)
Cele z pistoane vor crea un moment de răsucire total:

¿
=
=
z
i
r
r p
d
M
t
1
1
2
sin sin
4
¢ o
t
. (4-27)
Se observă că momentul de răsucire are un caracter pulsatoriu.
Puterea la axul motorului va fi dată de relaţia:
e
t
r
M P = , (4-28)
încare e depinde de debitul cu care este alimentat motorul.

4.5. Motoare rotative oscilante

Motoarele rotattive oscilante reprezintă o categorie aparte de motoare hidraulice
utilizate în acţionările ce nu necesită rotaţii complete ale elementului activ: servocomenzi,
roboţi industriali, maşina cârmei la nave etc.
66
Aceste motoare pot fi cu una sau mai multe pale (fig.4.9), circular oscilante (fig.4.9 şi
fig.4.10) sau liniar oscilante (fig.4.11).
Considerând presiune din camera de evacuare egală cu 0, deci p p = A , putem scrie
relaţia momentului la arborele motorului cu o singură paletă de lăţime b:
( )
( )
2 2
8 4 2
d D
pb d D b d D p
R F M ÷ =
+ ÷
= = . (4-29)















Fig. 4.9




Fig.4.10



Fig.4.11

67
Viteza unghiulară va fi :

( )
2 2
8
d D b
Q
÷
= e . (4-30)
Pentru motoare cu z palete relaţiile momentului şi a vitezei unghiulare devin:
( )
2 2
8
d D
b p z
M ÷ = , (4-31)
and

( )
2 2
8
d D b z
Q
÷
= e . (4-32)

4.5. Turbine

Turbinele sunt maşini hidraulice motoare care realizează transformarea energiei prin
acţiune hidrodinamică a fluidului asupra rotorului. Turbinele fac parte din categoria maşinilor
hidrodinamice (turbomaşini) de multe ori putând funcţiona atât ca pompă cât şi ca motor.
Ele prelucrează energia potenţială de presiune şi energia cinetică.
În capitolul 3.2. am prezentat principiile generale de funcţionare a turbomaşinilor.
Un criteriu important de clasificare a turbinelor o reprezintă turaţia specifică.

4 / 3 4 / 5
65 , 3
H
Q
n
H
P
n n
S
= = , (4.33)
care de fapt determină forma cea mai potrivită de rotor.
După turaţia specifică, avem principalele tipuri de turbine:
- turbine Pelton ; 50 2÷ =
S
n
- turbine Francis ; 550 40÷ =
s
n
- turbine Kaplan . 1200 400÷ =
S
n

4.5.1. Turbina Pelton

Turbina Pelton este o turbină cu acţiune care prelucrează energia cinetică a fluidului
(apa). Această energie cinetică provine din transformarea unei părţi a energiei potenţiale de
presiune a apei în injectorul 1 (fig. 4.12).
Jetul de apă de la injector loveşte palele curbate 2 (cupe) ale rotorului 3, provocând
mişcarea de rotaţie a acestuia cu viteza unghiulară e . Debitul poate fi reglat prin deplasarea
acului injector 4 cu ajutorul unui servomecanism 5.
Acesta este principiul simplu de funcţionare al turbinei cu acţiune Pelton. Pentru
stabilirea parametrilor funcţionali ai acestei maşini hidraulice motoare, considerăm că rotorul
ei este conceput astfel încât să preia întreaga energie cinetică a jetului de fluid (energia
cinetică a apei din rotor să fie nulă):

Fig.4.12

68

g
v
H
n
2
2
1
= . (4-34)

n
H - cădere hidraulică netă disponibilă la intrarea în maşină.

Cupele rotorului sunt de obicei de formă elipsoidală. În fig.4.13 este prezentată o
secţiune printr-o cupă formată din doi elipsoizi lipiţi pe axa mare. Cupa este atacată
simetric de jetul de apă cu viteza
1
v . Jetul este întors de cupă cu unghiul
2
| , valoare
mai mică decât cea teoretică de
0
180 [2].














Fig.4.13

Viteza absolută
2
v este compusă din viteza relativă
2
w şi viteza periferică u :
u w v + =
2 2
. (4-35)
Jetul împinge turbina imobilă cu forţa:
( )
2 1 1
cos 1 | µ ÷ = Qv F , (4-36)
iar turbina în mişcare cu forţa:
( )( )
2 1 2
cos 1 | µ ÷ ÷ = u v Q F . (4-37)
Deci forţa de împingere va fi maximă atunci când
0
2
90 = | .
Puterea dată de turbină va fi dată de relaţia:
( )( )
2 1 2
cos 1 | µ ÷ ÷ = = u v Qu u F P . (4-38)
Puterea teoretică fiind QH P
t
¸ = , randamentul hidraulic al turbinei Pelton va fi:
( )( ) . cos 1
1
1 2
u u v
gH P
P
t
h
÷ ÷ = = | q (4-39)
Pentru a stabili randamentul hidraulic maxim derivăm expresia (2.4-7) în raport cu
viteza periferică u:

( )( )
0
2 cos 1
1 2
=
÷ ÷
=
c
c
gH
u v
u
h
| q
. (4-40)
Deci:

2
1
v
u
optim
= . (4-41)
De obicei ( )
1
485 , 0 42 , 0 v u ÷ = .





69
4.5.2. Turbina Francis

Turbina Francis (fig.4.14) este o turbină cu reacţiune parţială. Forţa care determină
rotirea turbinei se produce prin acţiunea jetului de apă, dar şi prin creşterea vitezei între
palete (reacţiune).



Fig. 4.14


Energia potenţială de poziţie a apei din camera de admisie 1 se transformă parţial în
energia cinetică în distribuitorul 2. Rotorul cu palete curbate, răsucite în spaţiu, modifică
direcţia apei producând cuplu şi realizând energie mecanică. Apa iese cu o importantă
energie cinetică recuperată în parte de difuzorul 5.
Camera de admisie, care poate fi de trei tipuri: deschisă (bazin), închisă (rezervor) sau
spirală (ca în figură), face legătura între conducta de aducţiune şi distribuitor. Distribuitorul
are rolul de a dirija apa către rotor şi de a transforma o parte din energia potenţială a acesteia
în energie cinetică. Debitul admis în rotor poate fi modificat prin modificarea secţiunii de
trecere dintre paletele distribuitorului. Reglarea debitului se face cu ajutorul dispozitivului 3.
Rotorul poate avea axul orizontal sau vertical (la turbinele mijlocii şi mari). Palele sale sunt în
formă de cuţit de plug şi sunt de mukte ori turnate împreună cu corpul sau plafonul de care
este fixat axul. Difuzorul, numit şi aspirator, este un tub cu secţiune variabilă cu rol de
recuperare a unei părţi din energia cinetică a apei la ieşire şi de conducere a acesteia spre
canalul de fugă.
Se observă asemănarea constructivă dintre o pompă centrifugă şi o turbină Francis.
Amândouă sunt turbo-maşini a căror funcţionare diferă prin sensul transformării energetice.
Ecuaţia fundamentală a turbo-maşinilor este aceeaşi, indicele vitezelor diferind evident
datorită schimbării sensului de circulaţie al apei:
( )
2 1
2 1
1
u u T
v u v u
g
H ÷ =
·
. (4.42)
Aplicând ecuaţia lui Bernoulli între suprafaţa de ieşire din rotor şi suprafaţa apei vom
avea:

f
at
a
h
g
v p
g
v
H
p
+ + = + +
2 2
4 2 2
¸ ¸
, (4-43)
În care
f
h reprezintă pierderea de sarcină în aspirator.
Rezultă:

¸ ¸ ¸
at
f a
at
p
h H
g
v v p p
< + ÷
÷
÷ =
2
2
4
2
2 2
. (4-44)
70
În aspirator se crează o sugere a apei, mărind căderea de presiune. Se recuperează
astfel o partea parte din sarcina cinetică la ieşire,
g
v
2
2
2
.
Totuşi
¸
2
p
nu poate fi oricât de mic, fiind limitat de presiunea de vaporizare la
temperatura respectivă
v
p . Evitarea fenomenului de cavitaţie se obţine prin condiţia ca
înălţimea de aspiraţie să nu depăşească valoarea:

f
v a
a
h
g
v v p p
H +
÷
÷
÷
=
2
2
4
2
2
max
¸
. (4-45)

4.5.3 Turbina Kaplan

Corespondentul pompelor axiale în domeniul turbomaşinilor motoare o reprezintă
turbinele Kaplan. În fig. 4.15 este reprezentat schematic o turbină Kaplan.



Fig. 4.15

Apa din conducta de aducţiune pătrunde în camera spirală 1, iar de aici prin
distribuitorul 2, dotat cu palete orientabile, cu ajutorul dispozitivului 3, la rotorul 4.
Rotorul este de tip axial format dintr-un butuc pe care sunt fixate 2 – 6 pale elicoidale,
cu capătul liber. Butucul se termină cu o ogivă parabolică. Paletele rotorului pot fi fixe sau
reglabile.
Aspiratorul 5 are un rol important la turbinele Kaplan deoarece trebuie recuperată o
mare cantitate de energie cinetică.
Turbinele Kaplan pot fi cu ax orizontal, vertical sau oblic. Sunt folosite pentru debite
mari şi sarcini mici. Ca şi turbinele Francis sunt turbine cu reacţiune parţială, forma rotorului
fiind determinată de turaţia specifică mai mare.

Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 4

1. Cilindrii hidraulici sunt:
a. pompe volumice; b. turbopompe; c. motoare hidraulice volumice; d. motoare
hidraulice dinamice.

2. Maşinile hidrodinamice motoare se mai numesc:
a. pompe; b. turbine; c. ejectoare; d. compresoare.

71
3. Viteza unghiulară a motoarelor hidraulice oscilante nu depinde de:
a. presiune; b. debit; c. numărul de pale; lăţimea palelor.

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare

1 c
2 b
3 a


5. Maşini pneumatice

Maşinile pneumatice transformă energia mecanică în energia pneumatică sau invers.
După sensul acestei transformări avem de-a face cu ventilatoare, suflante sau compresoare
atunci când energia mecanică devine energie pneumatică, sau cu motoare pneumatice
atunci când energia pneumatică devine energie mecanică.
Deosebirile faţă de maşinile hidraulice derivă din caracteristicile diferite ale fluidelor de
lucru – gaze faţă de lichide.
Gazele sunt fluide uşoare, ale căror forţe masice pot fi neglijate. De asemenea ele
sunt fluide compresibile, cu densitate variabilă la diferite presiuni. Fenomenele termice
influenţează într-o măsură foarte mare funcţionarea maşinilor pneumatice. Uneori, în maşinile
pneumatice gazele pot fi considerate perfecte – respectă ecuaţia lui Clapeyron – Mendeleev
( RT pv = sau RT p µ = sau mRT pV =
-
) – evoluând în cadrul unor procese izoterme,
adiabate şi politrope sau la viteze mici, atunci când densitatea lor are modificări neglijabile.
Ecuaţia lui Bernoulli pentru gaze uşoare
( )
}
= + .
2
2
const
v
p
dp
µ
(5.1)
devine pentru procesele respective:
a) viteze şi presiuni mici, const ~ µ :
.
2
2
const
v p
= +
µ
, (5.2)
b) proces izoterm,
|
|
.
|

\
|
= =
0
0
.
µ µ µ
p p
const
p
:

0
0
0
2
0
0
0
2
ln
2
ln
2
µ
µ
µ
µ
p v p v
+ = + (5.3)
sau

0
0
0
2
0
0
0
0
0
2
ln
2
ln
2
µ
µ
µ
µ
p v
p
p
p v
+ = + (5.4)
c) proces adiabatic,
|
|
.
|

\
|
= =
k k k
p p
const
p
0
0
µ µ µ

(k – exponent adiabatic):
0
0
2
0
1
0 0
0
2
1 2 1 2 µ µ
µ
µ
p
k
k v p
k
k v
k
÷
+ =
|
|
.
|

\
|
÷
+
÷
(5.5)
sau

-
p – presiune; v – volum specific; µ - densitate; T – temperatură absolută; V – volumul; m – masa; R – constanta gazelor perfecte
72

0
0
2
0
1
0 0
0
2
1 2 1 2 µ µ
p
k
k v
p
p p
k
k v
k
÷
+ =
|
|
.
|

\
|
÷
+
÷
(5.6)
d) proces politrop
|
|
.
|

\
|
= =
n n n
p p
const
p
0
0
µ µ µ

(n – exponent politropic):
0
0
2
0
1
0 0
0
2
1 2 1 2 µ µ
µ
µ
p
n
n v p
n
n v
n
÷
+ =
|
|
.
|

\
|
÷
+
÷
(5.7)
sau

0
0
2
0
1
0 0
0
2
1 2 1 2 µ µ
p
n
n v
p
p p
n
n v
k
÷
+ =
|
|
.
|

\
|
÷
+
÷
(5.8)
Maşinile pneumatice prelucrează energia potenţială şi cinetică. După felul energiei
prelucrate putem grupa maşinile pneumatice în maşini volumice şi turbomaşini.
Referindu-ne la maşinile pneumatice generatoare, acestea diferă constructiv destul de
mult în funcţie de gradul de compresie – raportul dintre presiunea la ieşire şi cea de intrare:
i
e
c
p
p
= c (5.9)
În funcţie de
c
c avem:
- ventilatoare 1 , 1 s
c
c ;
- suflante (compresoare nerăcite) 4 1 , 1 s <
c
c ;
- compresoare 4 >
c
c .
Având un grad de compresie ridicat, compresoarele necesită o răcire a gazului în
vederea eliminării căldurii create în procesul de comprimare.
Prezentarea maşinilor pneumatice va fI făcută având în vedere criteriile de clasificare
arătate mai sus.

5.1. Generatoare pneumatice volumice

Maşinile pneumatice generatoare volumice transformă energia mecanică în energie
pneumatică prin variaţia volumului din spaţiu delimitat. Ele prelucrează energia potenţială de
presiune.
Compresoarele volumice pot fi cu piston sau rotative (cu lame, cu lobi, elicoidale). Ca
orice maşină volumică, aspiraţia şi refularea au o anumită intermitenţă (pulsaţie).
Principiul de funcţionare al compresoarelor volumice este foarte bine ilustrat de un
compresor cu piston ideal (fig. 6.1).
Compresorul cu piston ideal vehiculează gaze perfecte, nu are spaţiu mort, pierderile
de fluid sunt nule iar disipările de energie datorită frecărilor, neglijabile.

73


Fig. 5.1

Pistonul aspiră la presiunea atmosferică
1
p volumul specific mărindu-se de la 0 la
1
v .
Comprimarea poate fi izotermă 2 – 3, politropă (n<k) 2 – 3’, adiabată 2 – 3’’, politropă 2 –
3’’’(n>k). refularea se face la presiune constantă
2
p .
După refulare presiunea în compresorul cu piston ideal scade brusc de la
2
p la
1
p .
Lucrul mecanic specific (lucrul mecanic raportat unităţii de masă) corespunde, la scara
respectivă, ariei suprafeţei interioare ciclului.
Se observă că lucrul mecanic minim este în cazul comprimării izoterme, iar cel maxim
în cazul comprimării politrope, cu n>k.
Lucrul mecanic specific total este compus din lucrul mecanic al comprimării, refulării şi
aspiraţiei:
asp ref com
l l l l ÷ + = . (5.10)
Pentru comprimarea izotermă avem:
.
2 2 1 1
const v p v p pv = = = (5.11)
deci:

1
2
1 1
2
1
1 1 1 1
ln
ln
1
2
1
2
p
p
v p
v
v
v p
v
dv
v p pdv l l
v
v
v
v
comp
=
= = = = =
} }
. (5.12)
Pentru comprimarea adiabată avem:
.
3 2 1 1
const v p v p pv
k k k
= = = (5.13)
deci:

( )
( )
1 1 3 2
1
1
1
3
1 1
1 1
1
1

1
1
32
1
3
v p v p
k
v v
k
v p
v
dv
v p pdv l
k k
k v
v
k
k
v
v
comp
÷
÷
=
= ÷
÷
= = =
÷ ÷
} }
. (5.14)
Lucrul mecanic specific total se exprimă prin relaţia:
74
( )
(
(
(
¸
(

¸

÷
|
|
.
|

\
|
÷
=
(
(
(
¸
(

¸

÷
|
|
.
|

\
|
÷
=
= ÷
÷
=
÷ ÷
1
1
1
1
1
1
1
2
1
1
1
2
1 1
1 1 3 2
k
k
k
k
p
p
RT
k
k
p
p
v p
k
k
v p v p
k
k
l
. (5.15)
Înlocuind k cu n, obţinem lucrul mecanic specific pentru comprimarea politropă:
( )
(
(
(
¸
(

¸

÷
|
|
.
|

\
|
÷
=
(
(
(
¸
(

¸

÷
|
|
.
|

\
|
÷
=
= ÷
÷
=
÷ ÷
1
1
1
1
1
1
1
2
1
1
1
2
1 1
1 1 3 2
n
n
n
n
p
p
RT
n
n
p
p
v p
n
n
v p v p
n
n
l
. (5.16)
Dacă notăm cu
m
Q debitul masic şi cu
v
Q debitul volumic al compresorului, putem
scrie puterea compresorului în cazul transformării adiabate:
. 1
1

1
1
1
1
1
1
2
1
1
1
2
1
1
1
2
1 1
(
(
(
¸
(

¸

÷
|
|
.
|

\
|
÷
=
=
(
(
(
¸
(

¸

÷
|
|
.
|

\
|
÷
=
(
(
(
¸
(

¸

÷
|
|
.
|

\
|
÷
=
÷
÷ ÷
k
k
m
k
k
v
k
k
m
p
p
k
k
RT Q
p
p
k
k
Q p
p
p
v p
k
k
Q P
(5.17)

5.1.1. Compresoare cu piston

Compresoarele cu piston sunt foarte răspândite în multe domenii de activitate. Datorită
acestui fapt ele se prezintă într-o largă gamă constructivă şi funcţională.
Clasificarea compresoarelor cu piston poate fi făcută după mai multe criterii : numărul
de cilindrii, numărul de etaje de compresie, dispunerea cilindrilor, debit, presiunea de refulare
etc.
75










































Fig. 5.2
Pentru debite mai importante compresoarele se construiesc cu doi sau mai mulţi
cilindrii care funcţionează în paralel (fig. 5.2 a). Legarea cilindrilor compresoarelor în serie se
efectuează pentru ridicarea presiunii. Între etajele de compresie aerul este răcit. Până la 5 -8
bar compresoarele se construiesc monoetajate.
Compresoarele cu două etaje pot fi în două trepte (fig. 5.2. b,e) sau cu piston
diferenţial (fig. 5.2. c). Pentru presiuni mari numărul de etaje poate fi mai mare (până la 5).
Există compresoare cu cilindrii legaţi în serie şi în paralel. Astfel putem vorbi de
compresoare cu 3 cilindrii şi două etaje de compresie (fig. 5.2. d) cu 4 cilindrii şi două etaje
de compresie etc. Datorită compresibilităţii gazelor şi a necesitaţii menţinerii constante a
debitului masic, volumul etajelor inferioare este mai mare decât cel al etajelor superioare.
76
Cilindrii compresoarelor pot fi dispuşi în linie (fig. 5.2.a), în V (fig. 5.2.e), în W (fig.
5.2.d), în L, pot fi opuşi (fig. 5.2.f) etc.
În funcţie de presiunea maximă de refulare avem compresoare de joasă presiune
(
2
/ 10 cm daN s ), de presiune medie (
2
/ 100 - 10 cm daN ) şi de înaltă presiune (
2
/ 100 cm daN > ).
De asemenea, avem compresoare cu debite micIi ( N/min m ,
3
5 0 < ), mijlocii
( N/min m ,
3
10 5 0 ÷ ) şi mari ( N/min m
3
10 > ).
Compresoarele cu piston au o construcţie asemănătoare cu cea a motoarelor cu
ardere internă: parte fixă (carter, chiulasă, cilindrii), parte mobilă (arbore cotit, biele,
pistoane), supape de aspiraţie şi de refulare, sistem de ungere, sistem de răcire, filtre.
În fig. 5.3. sunt reprezentate părţi componente ale unui compresor: 1 – filtru de aer cu
amortizor de zgomot; 2 – coloane de aspiraţie; 3 – supapa de aspiraţie cu dispozitiv de
blocare; 4 – cilindru; 5 – piston; 6 – bielă; 7 – şuruburi de bielă; 8 – carter; 9 – jojă; 10 –
dispozitiv de umplere şi aerisire a carterului; 11 – chiulasă; 12 – supapă de refulare; 13 –
coloane de refulare; 14 – supapă de siguranţă.
La compresoarele cu pistoane reale procesele de lucru nu mai respectă ipotezele de
la compresoarele ideale. Deci şi diagramele sunt diferite. Diferenţele se datorează mai
multor cauze printre care şi existenţa spaţiului mort sau vătămător între piston şi chiulasă.
Totuşi, presupunând o funcţionare perfectă a compresorului real putem considera că nu
avem schimb de căldură între piesele compresorului şi exterior (transformare adiabată), că
nu avem pierderi prin neetanşeităţi şi că aerul este un gaz perfect.


Fig. 5.3

În acest caz putem trasa diagrama teoretică a compresorului cu piston real (cu linie
punctată în fig. 6.4). Diagrama reală (suprapusă peste cea teoretică în fig. 6.4) ne arată că
77
presiunea de aspiraţie nu mai este constantă şi este mai mică decât presiunea atmosferică,
iar presiunea de refulare variază şi ea, depăşind presiunea de refulare teoretică. Aceste
fenomene se datorează strangulării fluxului de aer la supapa de aspiraţie ca şi rezistenţelor
pe conducta de refulare.

Fig. 5.4
Compresoarele cu mai multe trepte şi cele diferenţiale realizează o creştere a presiunii
de refulare evitând o încălzire puternică a aerului. Pe lângă raportul mai mic de compresie a
fiecărei trepte, între aceste trepte se realizează o răcire a fluidului.
În fig. 5.5 a) este prezentată diagrama compresorului ideal cu două trepte de
compresie. Pentru o comprimare politropică, lucrul mecanic specific al unui compresor ideal
va fi dat de relaţia:
(
(
(
¸
(

¸

÷
|
|
.
|

\
|
+
|
|
.
|

\
|
÷
=
÷ ÷
2
1
1
2
1
1
1 1
n
n
i
n
n
i
p
p
p
p
v p
n
n
l
. (5.18)


Fig. 5.5

În aceeaşi fig. 5.5 la poziţiile b şi c sunt prezentate diagramele teoretice şi reale ale
unui compresor real cu două trepte de compresie şi răcire intermediară.
Fazele ciclului compresorului în două trepte cu răcire intermediară (după diagrama
teoretică), sunt : aspiraţia izobară etaj I, 1-2; compresie adiabată, etaj I, 2-4; răcire izobară, 3-
4; compresie adiabată etaj II, 4-5, refularea 5-6; destinderea 6-1.
Ca la orice maşină hidropneumatică, principalele caracteristici ale compresorului cu
piston sunt debitul şi presiunea de refulare.
Raportul dintre volumul de aer refulat la un ciclu şi cilindreea etajului I sau dintre
debitul real refulat şi debitul teoretic posibil se numeşte coeficient de debit:
s
r
V
V
= ì .
-
(5.19)

-
În calculul compresoarelor se exprimă în m
3
N, adică volumul de fluid la presiune atmosferică şi temperatura t = 20
0
C
78
Coeficientul de debit, de fapt randament volumic, se poate scrie sub forma:
n e
ì ì ì · = , (5.20)
în care
e
ì este coeficientul de pierderi prin neetanşeităţi, iar
n
ì este coeficientul de umplere.
Pentru un compresor cu i cilindrii de diametru d şi cursă s, debitul teoretic va fi dat de
relaţia:
| | s N m
n
i
d
s Q
t
/
60 4
3
2
t
= . (5.21)
în care n este turaţia arborelui cotit în rot/min.
Debitul real, mai mic decât cel teoretic, va fi:

t r
Q Q ì = (5.22)
În afară de presiunea de aspiraţie
1
p sau
a
p şi presiunea de refulare
2
p sau
r
p se
utilizează şi noţiunea de presiune medie indicată care reprezintă înălţimea unui dreptunghi
având baza egală cu cilindreea
s
V şi aria egală cu lucrul mecanic al diagramei indicate
(reale).
Piesele mobile ale compresorului au o mişcare liniară (pistonul, bolţul pistonului), o
mişcare de rotaţie (arbore cotit) sau o mişcare combinată (biela). O parte a bielei poate fi
considerată în mişcare liniară, iar alta în mişcare de rotaţie.
Asupra pieselor aflate în mişcare rectilinie alternativă acţionează următoarele forţe:
a) Forţa de presiune. Este o forţă variabilă în funcţie de poziţia pistonului. Ea depinde de
presiune care are diferite valori în cursul unui ciclu:
p
d
F
p
4
2
t
= . (5.23)
b) Forţa de inerţie. Studiind cinematica mecanismului bielă-manivelă putem determina
valoarea acestei forţe. În capitolul 2.1 am determinat pentru pompele volumice cu piston
valoarea vitezei pieselor aflate în mişcare alternativă:
|
.
|

\
|
÷ = ¸ ¸ e 2 sin
2
sin
l
r
r v (5.24)
În relaţia (5.24) am notat (fig. 5.6):
r – raza manivelei;
l – lungimea bielei;
e – viteza unghiulară a manivelei;
¸ – unghiul de rotaţie.
Acceleraţia pistonului se obţine derivând viteza în raport cu timpul:
|
.
|

\
|
÷ = =
-
¸ ¸ e 2 cos cos
2
l
r
r v a . (5.25)
Forţa de inerţie va fi dată de relaţia:
|
.
|

\
|
÷ = · = ¸ ¸ e 2 cos cos
2
l
r
r m a m F
a a i
(5.26)
în care
a
m este masa pieselor aflate în mişcare rectilinie alternativă.
c) Forţele de frecare. Frecarea în cazul mişcării alternative a pistonului se manifestă între
acesta şi segmenţi, ca şi între segmenţi şi cămaşa pistonului.
În cazul în care tija pistonului are dispozitiv de etanşare, apare şi aici o forţă de
frecare. Forţa de frecare are sens opus deplasării pistonului.
Forţele care acţionează asupra pieselor aflate în mişcare rectilinie alternativă se
compun; forţa rezultantă p F având direcţia axei pistonului (fig. .7). Aceasta la rândul ei se
descompune după direcţia bielei b F şi după o direcţie normală pe axa pistonului N .
79


Fig. 5.6
Forţa N este echilibrată de reacţiunea peretelui cilindrului. Forţa de frecare se
datorează acestei componente normale
N F
f
µ = , (5.27)
în care µ este coeficientul de frecare între piston şi segmenţi sau între segmenţi şi cilindru.
Forţa N dă naştere unui cuplu de basculare Na M
b
= care se transmite fundaţiei.
Forţele care acţionează asupra pieselor aflate în mişcare de rotaţie sunt:
a) Forţa transmisă prin bielă b F care se descompune între o forţă tangenţială aplicată la
manetonul manivelei t F şi o forţă radială r F .
Forţa tangenţială creează un cuplu rezistent:
r F M
t t
= (5.28)
învins de cuplul motorului de antrenare al compresorului.
Forţa radială r F solicită lagărele arborelui cotit.

b) Forţa centrifugă
2
e r m F
r c
= (5.29)
în care
r
m reprezintă masa pieselor aflate în mişcare de rotaţie (manetonul, braţul maneton, o
parte din bielă).
c) Forţele de frecare. Aceste forţe apar între fusurile arborelui şi lagăre şi evident se
opun mişcării de rotaţie. Cuplul rezistent al forţelor de frecare împreună cu cel dat de forţele
tangenţiale trebuie învins de cuplul motorului de antrenare.
Forţele şi momentele care acţionează asupra pieselor compresorului au un caracter
variabil. Ele provoacă vibraţii care se transmit batiului compresorului. La solicitări variabile
sunt supuse şi organele de legătură ale compresorului cu motorul de antrenare (cuplaje, axe
intermediare).
Reducerea vibraţiilor şi a efectelor acestora reprezintă o preocupare importantă a
proiectanţilor de compresoare cu piston.
80

5.1.2. Compresoare cu lamele

Compresoarele cu lamele sunt maşini pneumatice generatoare rotative, asemănătoare
funcţional cu pompele cu palete. Sunt maşini de tip volumic, comprimarea aerului realizându-
se prin variaţia de volum în spaţiul delimitat de lamele, stator, rotor excentric şi capacele
frontale (fig. 5.7).
Ciclul teoretic al compresorului cu lamele are următoarele faze: aspiraţie izobară 1-2,
compresie 2-3, refulare izobară 3-4 şi destinderea aerului dintre rotor şi stator 4-1.
Aerul intră prin racordul de aspiraţie 1 datorită spaţiilor variabile crescătoare,create de
paletele 2, ce culisează în interiorul unor canale practicate în rotorul excentric 3. Forţa
centrifugă la împinge pe statorul 4. În partea de jos a figurii, spaţiile au o variaţie
descrescătoare, aerul fiind comprimat, apoi evacuat prin racordul de refulare 5.


Fig. 5.7

5.1.3. Compresoare cu membrană

Compresoarele cu membrană cu compresoare volumice utilizate în special pentru
vehicularea gazelor pure sau atunci când fluidul vehiculat nu trebuie să intre în contact cu
uleiul de ungere.
-

Compresoarele cu membrană sunt asemănătoare cu pompele cu membrană (vezi
capitolul 2.6).
Membranele metalice (mai multe suprapuse pentru a se evita pericolul contaminării în
cazul spargerii uneia dintre ele) sunt prinse între două discuri concave. La partea superioară
este vehiculat gazul datorită variaţiilor de volum create de membrane care se deplasează
elastic sub acţiunea unui piston şi a lichidului de lucru. O pompă realizează compensarea din
carter a pierderilor de ulei din neetanşeităţile pistonului, iar o supapă (plasată tot pe circuitul
de ulei) limitează presiunea de refulare.

-
Cazul vehiculării oxigenului care nu trebuie să intre în contact cu grăsimi datorită pericolului foarte mare de explozie. În cazul
compresoarelor cu oxigen şi uleiul de lucru este de tip special.
81
În fig. 5.8 este prezentat un astfel de compresor cu membrană: 1 – limitator de
presiune(supapă), 2 – talere membrane, 3 – tubulatura pompei compensatoare, 4 – cilindru
piston, 5 – fulie, 6 – carter, 7 – pompă compensatoare.



Fig. 5.8

Maşina pneumatică din figură se utilizează pentru comprimarea oxigenului sau a altor
gaze pure de la presiunea minimă de aspiraţie de 20-25 bar, până la 200 bar – de aceea o
întâlnim sub denumirea de surpresor, ea fiind de fapt un etaj II de compresie.
Pentru a putea aspira gazul de la presiune atmosferică este nevoie de etajul I, de
acelaşi tip, evident de un volum mult mai mare, care să ridice presiunea de la 1 bar la 20-25
bar. Cele două etaje formează împreună un compresor pentru gaze pure. Surpresorul poate
funcţiona şi singur atunci când vehiculează gaze din butelii aflate la o anumită presiune (nu
mai mică de 20-25 bar).

5.1.4. Compresoare cu lobi

Acest tip de compresoare, întâlnite şi sub denumirea de compresoare Roots, sunt
alcătuite în principal din două rotoare profilate (unul conducător) care se rotesc în sens
invers. Principial sunt asemănătoare cu pompele cu angrenaje cicloidale întâlnite în capitolul
2.6. Spaţiile variabile create între rotoarele profilate şi carcasă realizează împingerea aerului
între racordul de aspiraţie şi cel de refulare.
În fig. 5.9 este prezentat schematic un astfel de compresor. Spaţiile punctate de sub
lobul orizontal reprezintă aerul acumulat la sfârşitul aspiraţiei ( poziţia din figură reprezintă un
astfel de moment). În faza imediat următoare începe refularea aerului acumulat, refulare care
se încheie după rotirea cu 180
0
a lobului inferior. Lobul superior execută aceleaşi faze.

82


Fig. 5.9


5.2. Generatoare pneumodinamice

Maşinile pneumatice generatoare dinamice fac parte din categoria turbomaşinilor
pneumatice, putând fi clasificate după gradul de compresie în : ventilatoare ( 1 , 1 s
c
c ); suflante
sau compresoare nerăcite ( 4 1 , 1 s <
c
c ); compresoare centrifuge ( 4 >
c
c ).
În cazul ventilatoarelor, vitezele şi presiunile mici la care lucrează ne permit să
considerăm fluidul practic incompresibil.
Dacă fluxul prin rotor este radial avem ventilatoare centrifuge, dacă este axial,
ventilatoare axiale.
La suflante unde gradul de compresie este mai ridicat fluidul nu mai poate fi considerat
incompresibil, totuşi influenţa temperaturii nu este aşa importantă.
La compresoare procesele termice joacă un rol important; apare necesitatea răcirii
fluidului. Lucrul mecanic consumat este cu atât mai mic cu cât temperatura medie a fluidului
în procesul de compresie este mai mică. Este evident că răcirea provoacă şi o creştere a
pierderilor, deci o micşorare a randamentului. De aceea, modul în care se realizează răcirea
trebuie atent studiat astfel încât să se găsească o soluţie optimă.

5.2.1. Ventilatoare centrifuge

Există o mare asemănare funcţională şi constructivă între ventilatoarele şi pompele
centrifuge. Destinate transportului gazelor la joasă presiune, ventilatoarele pot fi considerate
că vehiculează fluide practic incompresibile. În acest caz teoria turbo-maşinilor poate fi
aplicată în mare măsură ventilatoarelor.
În fig. 5.10 este prezentat schematic un ventilator centrifug. Se observă racordul de
aspiraţie 1, rotorul 2, camera spirală 3. Ceea ce diferă faţă de pompele centrifuge este
raportul între dimensiunile diferitelor componente, acestea datorându-se diferenţelor
apreciabile între valorile densităţilor fluidelor vehiculate.
După presiunea relativă de refulare, ventilatoarele pot fi de joasă presiune (<100 mm
col H
2
O), de medie presiune (100 – 300 mm col H
2
O) şi de înaltă presiune (300 – 1000 mm
83
col H
2
O). Se poate trece, schimbând turaţia, de la un ventilator de joasă presiune la unul de
medie sau înaltă presiune şi invers.




Fig. 5.10

Ecuaţia fundamentală a turbo-maşinilor, valabilă indiferent de natura fluidului, se poate
scrie sub forma sarcinii, a presiunii sau a energie specifice:
( )
1 1 2 2
1
u u t
v u v u
g
H ÷ =
·
; (5.30)
( )
1 1 2 2 u u t
v u v u p ÷ = A
·
µ ; (5.31)
1 1 2 2 u u t
v u v u Y ÷ =
·
. (5.32)
În fig. 5.11 este prezentată schematic cinematica ventilatorului centrifug cu palete
curbate înapoi, cinematică asemănătoare celei de la pompele centrifuge.
Dacă înlocuim | ctg v u v
m u
÷ = şi
Db
Q
v
m
t
= (pentru intrare şi ieşire), obţinem relaţia
sarcinii teoretice pentru un ventilator cu număr infinit de pale:
(
¸
(

¸

|
|
.
|

\
|
÷ ÷
|
|
.
|

\
|
÷ =
· 1
1 1 1
2
1 2
2 2 2
2
2
1 1
1
|
t
|
t
ctg
u b D
Q
u ctg
u b D
Q
u
g
H
t
(5.33)

Cu b
1
şi b
2
am notat lăţimile palei la intrare şi la ieşire.
Dependenţa sarcină-debit este liniară, dar, ca şi la pompele centrifuge (vezi capitolul
3), când se trece la sarcina teoretică H
t
şi apoi la sarcina reală H, dependenţa devine
parabolică.
Există şi ventilatoare centrifuge cu palete curbate înainte sau drepte (fig. 5.12 a şi b).

84


Fig. 5.11



Fig. 5.12

Deşi pot crea debite şi presiuni mai mari, ventilatoarele centrifuge cu palete curbate
înainte au randamente mai mici. Ventilatoarele cu palete radiale se utilizează atunci când
există necesitatea schimbării sensului de rotaţie (ex. răcirea motoarelor electrice).
Există 4 modalităţi principale de funcţionare a unui ventilator în reţea:
1. Cu conductă de aspiraţie, în care ventilatorul aspiră prin intermediul unei conducte din
spaţiul de aspiraţie, care de cele mai multe ori este mediul atmosferic ambiant (ventilator
aspirant).
2. Cu conductă de refulare, în care ventilatorul aspiră direct din spaţiile de aspiraţie sau
din atmosferă şi refulează prin intermediul unei conducte (ventilator refulant).
3. Cu conductă de aspiraţie şi de refulare. Presiunea la intrare în ventilator este mai mică
decât cea din spaţiul de aspiraţie, iar presiunea la ieşire mai mare decât presiunea din spaţiul
de refulare.
4. Fără conducte – ventilatoare de fereastră, de acoperiş, de birou etc.
În fig. 5.13 este prezentat un ventilator cu conducte de aspiraţie şi refulare care aspiră
şi refulează la presiunea atmosferică.
Creşterea presiunii în ventilator va fi dată de relaţia:
85
=
|
|
.
|

\
|
+ ÷ + = ÷ = A
2 2
2 2
a
sa
r
sr te tr t
v
p
v
p p p p µ µ
( )
2 2
2
a r sa sr
v v p p ÷ + ÷ =
µ
.
-
(5.34)
Din relaţia (5.34) se poate observa că dacă
a r
v v = întreaga energie care se transmite
fluidului se transformă în energie potenţială . Dacă
a r
v v > , o parte din energie devine energie
cinetică, iar dacă
a r
v v < nu numai energia transmisă curentului în ventilator se transformă în
energie potenţială, ci şi o parte din energia cinetică de intrare a fluidului.
În cazul ventilatorului fără reţea putem considera presiunea dinamică la intrare
neglijabilă. Atunci:
2
2
r
dr t
v
p p µ = = A (5.35)

-
pt – presiunea totală; ps – presiunea statică. Indicii r şi a se referă la refulare şi aspiraţie.
86




































F
i
g
.

5
.
1
3

87
Caracteristicile ventilatoarelor sunt asemănătoare ce cele de la pompele centrifuge
(fig. 5.14)


Fig. 5.14

În tabelul 5.1 sunt prezentaţi parametrii funcţionali ai ventilatoarelor.
Tabelul 5.1
Parametru Simbol Formulă
1 2 3
Debit volumic
v
Q

Presiunea totală
teoretică
·
A
t
p ( )
1 2
1 2 u u
v u v u ÷ µ
Presiunea totală
reală
t
p A ( )
2 2
2
a r sa sr
v v p p ÷ + ÷
µ

Puterea utilă

u
P
t
p Q A ·
Puterea
aerodinamică

h
P

Puterea consumată
pentru frecări

m
P

Puterea absorbită
P
m h
P P +
Randamentul
general
q
P
P
u

Coeficient de
presiune
¢
2
2
2
u
p
t
µ
A

Coeficient de debit
¢
2
2
2
4
u D
Q
t

Coeficient de putere ì
q
¢¢
t µ
=
2
2
3
2
4 2
D u
P

Coeficient de
rapiditate
o
4 / 3
2 / 1
5 , 28
|
|
.
|

\
| A
µ
t
p
Q
n
-


-
Q[m
3
/s];
t
Δp [kg/m
2
]; n[rot/min]; ρ [kgfs
2
/m
4
]
88
Turaţia specifică

s
n
4 / 3
20
|
|
.
|

\
| A
µ
t
t
p
Q
n

Caracteristicile ventilatoarelor ( ) Q p
t
A , ( ) Q P şi ( ) Q q pot fi transformate cu ajutorul
coeficienţilor adimensionali în ( ) ¢ ¢ , ( ) ¢ ì , ( ) ¢ q (fig. 5.15).

Fig. 5.15
Reglarea ventilatorului centrifug se poate face prin modificarea turaţie sale la turaţia
constantă a motorului de antrenare (reductor cu mai multe trepte, cuplaj hidraulic) sau la
turaţie variabilă a motorului de antrenare.
La turaţia constantă a ventilatorului putem interveni prin obturare (robinet, vană,
clapetă) pe refulare ori aspiraţie (fig. 5.16) sau prin dispozitiv de conducere cu palete mobile,
montat pe aspiraţie (fig. 5.17).

Fig. 5.16



Fig. 5.17
89


Se pot folosi metode combinate de reglare a ventilatoarelor centrifuge.

5.2.2. Ventilatoare axiale

Situându-se în domeniul coeficienţilor de compresie mici, putem considera fluidul
vehiculat de ventilatoarele axiale ca incompresibil. Funcţionarea lor este asemănătoare cu
funcţionarea pompelor axiale. Diferenţele constructive se datorează în principal densităţii
mult diferite a fluidelor vehiculate.
Ventilatoarele axiale au debite mari. Pentru a mări presiunea de refulare se folosesc
ventilatoare axiale multietajate (fig. 5.18).



Fig. 5.18

Părţile principale ale unui ventilator axial sunt: rotorul 1 cuplat de obicei direct cu
motorul electric de antrenare 2, aparatul director 3, aparatul redresor 4 care îndeplineşte şi
rol de susţinere a motorului de antrenare, carcasa 5.
Fluxul prin ventilatorul axial este asemănător cu cel la pompele axiale (vezi capitolul
3.6). În fig. 5.19 este prezentată o secţiune cilindrică desfăşurată efectuată la distanţa r de
axa unui ventilator axial.



Fig. 5.19


90
5.2.3. Compresoare centrifuge axiale

În cazul suflantelor şi compresoarelor vitezele fluidului sunt mult mai mari.
Energia datorată frecărilor este absorbită de fluidul compresibil care, spre deosebire
de lichide, îşi modifică în mod substanţial parametrii de stare. Aceasta datorită proceselor
termice care apar cu efect direct asupra variaţiilor de volum, deci şi a densităţii. De
asemenea, la gaze căldura specifică este mult mai mică.
La compresoare o parte din energia preluată de la motorul de antrenare se transformă
în căldură. O parte din această căldură rămâne în lichid, iar alta este cedată exteriorului prin
răcire naturală sau forţată.
Sarcina teoretică a compresorului este egală cu sarcina efectivă plus suma pierderilor
prin frecare:
r t
h H H E + = (5.36)
Notând cu
f
q căldura echivalentă frecărilor, vom avea integrând între intrare şi ieşirea
din compresor:
}
= E
e
i
f r
dq
g
h
1
. (5.37)
Dacă notăm cu dq căldura specifică cedată exteriorului şi cu di modificarea de entalpie
a gazului, vom obţine pentru o diferenţă de sarcină de poziţie neglijabilă ( 0 = dz ):
µ
µ d
di dq dq
f
÷ ÷ = . (5.38)
Sarcina efectivă între intrarea şi ieşirea din compresor va fi:
}
÷
+ =
e
i
i e
g
v v d
g
H
2
1
2 2
µ
µ
. (5.39)
Conform relaţiilor (5.36), (5.37), (5.38), (5.39), sarcina teoretică a compresorului va
putea fi scrisă sub forma:
( )
}
+
÷
+ ÷ =
e
i
i e
i e t
dq
g g
v v
i i
g
H
1
2
1
2 2
. (5.40)
Răcirea poate fi exterioară atunci când gazul se comprimă în etajul nerăcit, iese din
acesta şi intră într-un schimbător de căldură, ca apoi să intre în etajul următor. Putem avea
aşa zisa răcire interioară în care etajele de compresie au circuite de răcire.
Există deosebiri constructive între compresoarele nerăcite (suflante) şi compresoarele
răcite. Aceasta se datorează nu numai existenţei sistemului de răcire ci şi construcţiei fiecărei
trepte rezultate din calculul de proiectare diferit.
Pentru a realiza presiuni ridicate, compresoarele se construiesc în mai multe trepte
(etaje) de compresie, grupate pe secţii.
Prin legarea în serie se realizează o creştere a presiunii. Caracteristica compresorului
cu mai multe etaje se obţine din caracteristica fiecărui etaj prin adunarea ordonatelor.
Lucrând în coordonate adimensionale obţinem în acest mod curbe
|
|
.
|

\
|
optim i
e
Q
Q
p
p
sau
|
|
.
|

\
|
optim
c
Q
Q
c (fig. 5.20 – caracteristica unui compresor centrifug cu şapte trepte de
compresie)[8].
La compresoarele axiale creşterea de presiune între trepte este foarte mică 0,2 – 0,3
bar. De aceea este nevoie de multe trepte de compresie pentru a realiza o presiune de
refulare importantă.
91

Fig. 5.20

5.3. Pompe de vid

Pentru crearea unei presiuni relative negative (sub presiunea atmosferică) se folosesc
maşini pneumatice depresoare, aşa numitele pompe de vid. Ele au o largă răspândire în
diferite sisteme tehnologice. În instalaţiile hidraulice, pompele de vid se utilizează pentru
amorsarea pompelor.
Un exemplu de pompă de vid îl reprezintă pompa cu inel lichid (Fig. 5.21). În principal,
acest tip de pompă conţine următoarele elemente: rotorul excentric cu palete 1; carcasa 2;
orificiile de aspiraţie şi de refulare 3 şi 4 practicate în capacul posterior şi aflate în legătură cu
conducta de aspiraţie şi de refulare 5 şi 6; inelul lichid 7.
Datorită forţei centrifuge, lichidul este împins pe periferia carcasei. Spaţiile create între
rotor, palete, inelul lichid şi capace sunt variabile. În partea stângă (Fig. 5.21) are loc
aspiraţia (spaţii crescătoare), iar la dreapta, refularea (spaţii descrescătoare). Principiul de
funcţionare este cel al unei pompe volumice.




Fig. 5.21

92
Pompele de vid cu un singur etaj sunt capabile să obţină vid 95%. Pentru a obţine vid
mai înaintat se folosesc pompe cu mai multe etaje.
Pompele cu inel lichid pot fi utilizate şi drept compresoare. Pe mai multe etaje de
compresie se pot obţine în final o presiune de refulare de până la 7 bar.

5.4. Motoare pneumatice

Motoarele pneumatice transformă energia fluidului în energie mecanică pe care o
transmit organelor de lucru. Felul în care se face această transformare determină, ca şi la
motoarele hidraulice, principalul mod de clasificare:
- motoare volumice sau pneumostatice în care energia mecanică se obţine datorită
variaţiilor de volum;
- turbine sau motoare pneumodinamice în care energia mecanică se obţine din energia
cinetică a fluidului.
Trebuie să subliniem că majoritatea motoarelor pneumatice sunt de tip volumic.
Turbinele pneumatice au un randament foarte scăzut. Ele se folosesc atunci când avem
nevoie de turaţii foarte mari, la acţionarea unor dispozitive cu momente rezistente mici.
Motoarele pneumatice volumice pot fi liniare sau rotative. Motoarele liniare cu piston
(cilindrii pneumatici) sau cu elemente elastice metalice sau nemetalice (camere nemetalice).
Dintre diferitele tipuri de motoare pneumatice rotative amintim: motoare cu palete, motoare
cu pistoane axiale, motoare cu roţi dinţate, motoare cu rotoare profilate etc.
Mişcarea pe care o imprimă motoarele pneumatice organelor de lucru poate fi de
translaţie alternativă, de rotaţie continuă, de rotaţie alternativă.
Motoarele pneumatice pot funcţiona cu presiune integrală, cu expansiune sau cu ciclu
mixt de lucru. În primul caz legătura cu sursa de presiune este menţinută pe întreaga cursă a
elementului de lucru.
În cazul motoarelor cu expansiune, după introducerea aerului comprimat, camera de
lucru se închide, urmând destinderea gazului cu reducerea temperaturii. Motoarele cu ciclu
mixt lucrează mai întâi cu presiune integrală, apoi cu expansiune.
Vom prezenta în continuare câteva tipuri de motoare pneumatice.

5.4.1. Cilindrii pneumatici

Datorită compresibilităţii aerului, parametrii mişcării (viteză, acceleraţie) sunt mult mai
greu de controlat la cilindrii pneumatici. De asemenea, oprirea în poziţii intermediare nu
poate fi realizată cu precizie, existând o anumită elasticitate a fluidului de lucru. Simplitatea
lor constructivă ca şi fiabilitatea lor ridicată face ca aceşti cilindrii pneumatici să fie utilizaţi în
multe instalaţii complexe.
După felul în care acţionează fluidul de lucru asupra pistonului, cilindrii pot fi cu simplă
acţiune sau cu dublă acţiune. Cilindrii pot fi prevăzuţi cu arc de revenire sau pot avea cursă
reglabilă. După poziţia pe care o au faţă de elementul acţionat, cilindrii pot fi ficşi sau
oscilanţi.
În fig. 5.22 a) este prezentat un cilindru cu simplă acţiune şi arc de revenire, iar în fig.
5.22 b) un cilindru cu dublă acţiune şi frânare la capetele curselor (1 – cilindru; 2 – piston; 3,4
– granituri; 5 – arc de revenire).
Pentru a efectua un calcul de predimensionare a cilindrilor pneumatici, trebuie să
cunoaştem sarcina de acţionat, viteza de acţionare a acestei sarcini, cursa, poziţia de
acţionare.




93


Fig. 5.22

Diametrul cilindrului se determină din relaţia:
( )
u F
c
s
F k
D
p = ÷
2
2
1
4
¢
t
(5.41)
în care am notat:
s
p - presiunea relativă;
c
D - diametrul interior al cilindrului;
c
t
D
d
= ¢ , (5.42)
raportul dintre diametrul tijei pistonului (
t
d ) şi diametrul cilindrului;
F
k - factorul de amplificare a forţei utile datorat pierderilor de frecare şi a altor cauze;
u
F - forţa utilă care atunci când trebuie să învingă numai forţele de inerţie şi de greutate se
calculează cu relaţia:
( ) g a m F
u
+ = (5.43) Pentru calculul de rezistenţă a
peretelui cilindrului se consideră relaţia de la vase cu pereţi subţiri.
Astfel notând cu h grosimea peretelui şi considerând o presiune de calcul
n c
p c p · = , (5.44)
în care
n
p este presiunea maximă de alimentare nominală, iar c un coeficient de siguranţă,
putem determina eforturile:
- efort unitar axial
h
D p
c c
x
4
= o ; (5.45)
- efort unitar circular
h
D p
c c
y
2
= o (5.46)
- efort unitar tangenţial maxim
2
max
y x
o o
t
÷
± = (5.47)
Dacă notăm cu D – diametrul exterior al cilindrului:
h D D
c
2 + = (5.48)
vom verifica grosimea peretelui
-
cu formula [4]:

at c
c
c
ef
p
D D
D D
o o s
÷
+
=
2 2
2 2
3 , 1 4 , 0
(5.49)
De obicei, elementele unei instalaţii de acţionare pneumatică se aleg din cataloage,
astfel încât să corespundă necesitaţilor.

-
Grosimea peretelui rezultă de obicei mică din calcul şi se adoptă constructive.
94
Am discutat despre faptul că datorită elasticităţii sistemului este dificil de realizat un
control al parametrilor de lucru. Ecuaţia următoare descrie, evident cu unele simplificări,
comportarea dinamică a unui cilindru pneumatic cu dublă acţiune:
( )
fi r t o
F F
dt
dx
C kx Fa S p S p S p
dt
x d
m E ÷ ÷ ÷ + ÷ ÷ ÷ =
0 0 2 2 1 1
2
2

(5.50)
În ecuaţia (5.50) am notat:
m- masa pieselor aflate în mişcare;
2 1
, p p - presiunile de pe feţele pistonului de suprafaţă
1
S şi
2
S ;
0
p - presiunea atmosferică;
t
S - secţiunea tijei;
0
Fa - forţa iniţială din arc;
k - constanta arcului;
0
C - constanta de amortizare vâscoasă;
fi
F E - suma forţelor de frecare.

5.4.2. Camere pneumatice

Principiul de funcţionare a camerelor pneumatice este acelaşi cu cel al cilindrilor,
numai că au o cursă mult mai scurtă, determinată de deplasarea elementului elastic:
membrană, tub ondulat. În schimb sunt perfect etanşe, au o mai mare siguranţă în
funcţionare şi sunt mai fiabile.
În fig. 5.23 este prezentată schematic o cameră pneumatică cu membrană.



Fig. 5.23

5.4.3. Motoare pneumatice cu palete

Motoarele pneumatice cu palete sunt motoare de tip volumic. Principalele părţi
componente ale acestui tip de motor sunt (fig.5 .24):

95


Fig. 5.24

- statorul 1 cu orificiile de admisie şi de refulare;
- rotorul cu palete radiale sau înclinate 2 a cărui axă este excentrică faţă de axa
statorului;
- palete culisante 3 ale rotorului;
- capacele care nu se văd în figură şi care delimitează împreună cu paletele, rotorul şi
statorul volumele variabile de lucru.
Pentru calculul puterii şi al momentului motor ne folosim de fig. 5.25 în care apare şi
diagrama teoretică de funcţionare - ( ) V p [4].



Fig. 5.25

Pe porţiunea AB paleta învinge presiunea aerului comprimat, deci se efectuează un
lucru mecanic negativ
1
L . Pe porţiunea BB’, corespunzătoare admisiei, nu se efectuează
lucru mecanic, deoarece presiunea pe cele două feţe ale paletei este aceeaşi. Un lucru
mecanic activ se efectuează începând din B’ până când următoarea paletă a ajuns în acelaşi
punct B’ – deci pe porţiunea dintre
0
¢ şi ì ¢ +
o
. Să notăm acest lucru mecanic cu
2
L .
Urmează faza de expansiune, până când prima paletă a ajuns în punctul C. Notăm lucrul
mecanic pe această porţiune cu
3
L . Pentru evacuarea aerului paleta consumă lucrul mecanic
4
L . Pe porţiunea CA se consumă, pentru recomprimare lucrul mecanic
5
L . Notând cu
f
L
lucrul mecanic consumat prin frecare, putem scrie expresia lucrului mecanic total:
f
L L L L L L L ÷ ÷ ÷ ÷ + =
5 4 1 3 2
. (5.51)
Notăm cu b lăţimea paletei.
Expresiile lucrului mecanic pe diferite porţiuni se determină astfel:
96
} }
|
.
|

\
|
+ = =
0 0
0
0
0
1
2
¢ ¢
¢ ¢ d
h
r bh p Md L
s
, (5.52)
} }
+ +
|
.
|

\
|
+ = =
ì ¢ ì ¢
¢ ¢
0 0
0 0
0 2
2
d
h
r bh p Md L
s
, (5.53)
1
2
1 3
ln
V
V
V p L
s
=
-
, (5.54)
} }
÷ ÷
|
.
|

\
|
+ = =
1
1
1
1
2
0 4
¢
ì ¢
¢
ì ¢
¢ ¢ d
h
r bh p Md L
s
, (5.55)
} }
÷ ÷
|
.
|

\
|
+ = =
t
¢ t
t
¢ t
¢ ¢
2
2
0
2
2
5
0 0
2
d
h
r bh p Md L
s
, (5.56)
}
=
t
¢
2
0
d M L
f f
--
. (5.57)
Pentru z spaţii interpaletare (z palete, puterea motorului care se roteşte cu n rot/min,
este dată de expresia):
60
b
LznK
P = , (5.58)
în care
b
K reprezintă un coeficient adimensional ce ţine cont de grosimea palelor, s:

0
2
1
R
sz
K
b
t
÷ = , (5.59)
iar L se exprimă în J.
Momentul motor se obţine din expresia:
n
P
n
P
M 55 , 9
2
60
= =
t
[Nm], (5.60)
în care puterea se exprimă în W, iar turaţia în rot/min.


Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 5

1. În ecuaţia care descrie comportarea dinamică a unui cilindru pneumatic
¿
÷ ÷ ÷ + ÷ ÷ ÷ =
fi r a t
F F
dt
dx
C kx F S p S p S p
dt
x d
m
0 0 0 2 2 1 1
2
2
) ( termenul F
a0
reprezintă:
a. suma forţelor de frecare; b. forţa iniţială din arc; c. forţa de presiune; d.
forţa de rezistenţă.
2. La maşinile pneumatice t cons
p
tan =
µ
caracterizează un proces:
a. izoterm; b. adiabat; c. politrop; d. izobar.

3. Lucrul mecanic specific total este egal cu lucrul mecanic al comprimării la
compresorul cu piston ideal a cărui comprimare este:
a. izotermă; b. adiabată; c. politropă; d. izobară.

4. Cilindrul final al unui compresor volumic cu mai multe trepte de compresie are,
faţă de primul cilindru (în care se face admisia), un volum:
a. mai mare; b. mai mic; c. egal; d. mai mare sau mai mic.

-
Am considerat destinderea izotermică.
--

f
M este momentul datorat frecării dintre paletă, stator şi capace.
97

5. În diagrama teoretică a compresorului cu piston real, cu două trepte de compresie
3-4 reprezintă:
a. aspiraţia izobară; b. răcirea izobară; c. destinderea; d. compresia adiabată.

6. La venilatoarele centrifuge unghiul
2
| reprezintă:
a. unghiul dintre v
2
şi u
2
; b. unghiul dintre w
2
şi u
2
;
c.suplementul unghiului dintre v
2
şi u
2
; d. suplementul unghiului dintre w
2
şi u
2
.

7. Deosebirea fundamentală între ventilatoarele centrifuge şi cele axiale constă în faptul
că:
a.la cele centrifuge
0
1
90 > | , iar la cele axiale
1
| <90
0
;
b.la cele centrifuge
1 2
u u > , iar la cele axiale
1 2
u u = ;
c.la cele centrifuge
1 1 1
w u v + = , iar la cele axiale
1 1 1
w u v + = ;
d.la cele centrifuge
0
1
90 = o , iar la cele axiale
0
1
90 = o .


Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare

1 b
2 a
3 a
4 b
5 b
6 d
7 b


6. Aparatură de comandă, control şi auxiliară

Principalele funcţii ale unui sistem de acţionare hidropneumatică sunt cele de
producere a anergiei hidraulice sau pneumatice şi de reconversie a acestora în energie
mecanică. Elementele care produc sau reconvertesc energia hidraulică sau pneumatică ,
pompele (compresoarele) şi motoarele, sunt considerate principalele componente ale
sistemului de acţionare.
Trebuie subliniat însă că o importanţă deosebită în buna funcţionare a sistemului o
reprezintă şi celelalte elemente hidropneumatice pe care le vom studia în capitolul de faţă.
Aceste elemente pot fi clasificate în aparatură de comandă şi auxiliară.
Aparatura de comandă are rolul de a dirija şi de a regla debitul sau presiunea
fluidului, rol jucat în principal de distribuitoare, drosele şi , respectiv, supape.
Aparatura auxiliară serveşte la conducerea mediului fluid (conductele), la filtrarea lui
(filtrele), la înmagazinarea şi răcirea acestuia (rezervoarele şi schimbătoarele de căldură), la
acumularea de energie hidropneumatică (acumulatoare), la etanşare (sisteme de etanşare).

6.1. Aparatură de comandă şi control

Mediul fluid trebuie dirijat de la elementul generator către diferite părţi ale sistemului
de acţionare în vederea parcurgerii unui traseu, uneori foarte complicat, înainte de a ajunge
la elementul motor şi de aici, eventual, înapoi în elementul generator.
Schimbarea sensului motorului ca şi parcurgerea selectivă a diferitelor trasee ale
instalaţiei este realizată de aparatura de distribuţie.
98
Modificarea vitezei liniare sau unghiulare la motoarele liniare sau rotative hidraulice şi
pneumatice este realizată prin variaţia debitului.
Această variaţie a debitului se face fie de la elementul generator, în cazul când acesta
este cu debit reglabil, fie cu ajutorul droselelor, în mod rezistiv, cu pierdere de energie.
Forţa sau cuplul la motoarele liniare sau rotative sunt modificate prin variaţia presiunii.
Comanda şi reglarea presiunii în instalaţie, dar şi alte funcţiuni, sunt îndeplinite de elementele
hidropneumatice cu denumirea generică de supape.

6.1.1. Aparatură de distribuţie

Rolul aparaturii de distribuţie este de a dirija fluidul de la elementul generator către
diferite părţi ale instalaţiei. Această dirijare se poate face şi cu reglare rezistivă.
Clasificare distribuitoarelor poate fi făcută ţinând cont de mai multe criterii:
a) După numărul finit sau infinit de poziţii de lucru avem: distribuitoare discrete (fig.6.1 a, b,
c) sau continue (fig.6.1 d).
b) După forma organului de distribuţie:
- cilindric cu mişcarea de translaţie – sertar (fig.6.1 a) sau de rotaţie (fig.6.2 b);
- plan cu mişcare de translaţie (fig.6.1 c) sau de rotaţie.
c) După modul de acţionare avem: distribuitoare manuale, electrice , hidraulice, pneumatice,
electrohidraulice, pneumohidraulice, mecanice;
d) După felul comenzii: directă sau pilotată (un distribuitor mai mic comandă unul de
dimensiuni mai mari – fig. 6.1 e);
e) După gradul de acoperire (diferenţa dintre dimensiunea pistonului
p
L şi cea a canalului
c
L (fig.3.1 a)), avem: acoperire critică,
c p
L L = ; acoperire pozitivă,
c p
L L > ; acoperire
negativă,
c p
L L < .
Funcţionarea unui distribuitor este în general foarte simplă. La o comandă tip manual,
electric, hidraulic etc. organul de distribuţie se deplasează discret sau continuu deschizând
sau obturând trecerea către diferite trasee.
Distribuitoarele pilotate din fig. 3.1 e) funcţionează în felul următor: electromagneţii 1
comandă plunjerul pilotat 2 care se deplasează spre stânga sau spre dreapta deschizând
calea uleiului care acţionează sertarul principal 3 deplasându-l spre dreapta, respectiv spre
stânga. În acest fel se realizează circuitul principal de ulei PA şi BR, respectiv PB şi AR.
Debitul care trece prin distribuitor este direct proporţional cu secţiunea de trecere
( ) t x d A ÷ =t , unde d reprezintă diametrul pistonului, x – deschiderea variabilă, iar
c p
L L t ÷ =
- gradul de acoperire.
99


Fig. 6.1

Debitul Q depinde de asemenea de căderea de presiune p A :
( )
µ
t µ
p
t x d Q
A
÷ =
2
. (6.1)
65 , 0 6 , 0 ÷ = µ , coeficientul de debit.
Putem observa dependenţa liniară a debitul faţă de deplasare. În fig.6.2 sunt
reprezentate diagramele ( ) x Q pentru rutele AP, AR, BP and BR la distribuitoarele cu
acoperire critică, positivă sau negativă.

100

Fig.6.2 a Fig.6.2 b Fig.6.2 c

Pentru anumite deschideri, căderea de presiune depinde de pătratul debitului.


6.1.2. Aparatură pentru controlul debitului

Ne vom referi în acest capitol la reglarea rezistivă a debitului. Această reglare se face
cu ajutorul unor rezistenţe hidraulice , fixe sau variabile, care formează, împreună cu alte
elemente un dispozitiv numit drosel.
Droselele pot fi discrete sau continue după cum numărul poziţiilor de lucru este finit
sau infinit. Mai există aşa numitele drosele digitale care reprezintă o contrucţie complexă de
3-5 drosele identice care asigură, în raport cu un debit de bază, mai multe variante de debite
aflate în serie geometrică. Reglarea continuă poate fi realizată simultan cu distribuţia în
distribuitoare. (fig.6.1 d).


Fig.6.3

Elementul de bază al droselului, rezistenţa hidraulică, poate fi de mai multe feluri:
muchie de control (fig.6.3 a, b, c), capilar (fig.6.3 d) sau fantă (fig.6.3 e).
Drosele se montează în circuite hidraulice de puteri mici a căror element generator
este o pompă cu debit constant. Montarea se face pe circuitul de alimentare a motorului
hidraulic, pe circuitul de retur sau în paralel cu motorul hidraulic (fig. 6.4).
101

Fig.6.4

În fig. 6.5 este prezentat un drosel de cale care realizează o reglare a debitului număi
dacă circuitul se face de la stânga la dreapta [5].
Piuliţa reglabilă 1 se deplasează în corpul 2 modificând spaţiul de droselizare 3.
Fluidul circulă pe traseul AB 3 CD. În sens invers, circuitul se face neştrangulat pe traseul
DEA, supapa de sens 4 fiind deschisă.


















Fig.6.5

Relaţia (1) este valabilă şi la drosele. Se observă că debitul Q depinde de căderea de
presiune, nu numai de deschiderea x. În scopul evitării dependenţei inevitabile a debitului de
căderea de presiune, droselul se montează împreună cu un regulator. Ansamblul drosel-
regulator poate fi de tip restrictor (fig.6.6 a), În care avem regulatorul şi apoi droselul, şi de tip
by-pass (fig.6.6 b) în care debitul principal trece prin drosel (pentru a menţine p A constant, o
cantitate mai mare sau mai mică de fluid trece prin regulator în rezervor).
Regulatorul se poate monta şi în paralel cu droselul (fig.6.7).
Notând cu A secţiunea piesei mobile a regulatorului şi cu
a
F forţa arcului, putem scrie
echilibrul forţelor:
A p F A p
a 0 1
= + . (6.2)
102

Fig.6.6

De aici rezultă
.
1 0
const
A
F
p p p
a
= = ÷ = A (6.3)

Fig. 6.7

Înainte de a se stabiliza, debitul reglat trece printr-un regim tranzitoriu. Ecuaţia care
descrie acest regim tranzitoriu este în general cunoscută:
( )
¿
= ÷ + +
ext
F t x k
dt
dx
c
dt
x d
M
2
2
, (6.4)
în care M – masa piesei în mişcare, c – coeficientul de frecare vâscoasă, K – rigiditatea
resortului, t – gradul de acoperire şi
¿ ext
F - suma forţelor exterioare.
Funcţionarea droselului în regim staţionar este definită de mai multe caracteristici:

- caracteristicile de reglare în care debitul Q este exprimat în funcţie de cursa liniară h, cursa
unghiulară ¢ sau numărul de diviziuni ale rotorului de comandă (fig.6.8 a);
- caracteristica forţei de comandă în care forţa necesară comenzii droselului se exprimă în
funcţie de cursă şi de presiune (fig.6.8 b);
- caracteristica hidraulică - ( ) Q p A (fig.6.8 c).


Fig.6.8




103
6.1.3. Aparatură pentru controlul presiunii

Lucrul mecanic efectuat în sistemele de acţionare hidropneumatică este determinat,
pe lângă debit, de către presiune. Presiunea, ca variabilă de efort, trebuie controlată în
sistem. Prin controlul presiunii se înţelege o multitudine de funcţiuni: protecţia instalaţiei prin
limitarea valorii maxime admisibile, reducerea presiunii pentru a putea fi adaptată
particularităţilor diferiţilor consumatori, reglarea presiunii, menţinerea ei constantă indiferent
de cerinţele consumatorilor, asigurarea unei intrări succesive în funcţiune a motoarelor
hidraulice, crearea unei sarcini suplimentare în instalaţie, interzicerea circulaţiei fluidului.
Elementele sistemelor de acţionare hidropneumatică care realizează controlul
presiunii sunt supapele. Ele se montează în serie sau în paralel cu generatorul sau motorul
hidropneumatic, în aval sau în amonte de acesta.
După funcţia pe care o îndeplinesc, supapele se pot clasifica astfel:
- supape de siguranţă;
- supape de reducere
- supape de reglare;
- servoregulatoare de presiune;
- supape de succesiune;
- supape de contrapresiune;
- supape de sens etc.
Reglarea presiunii poate fi făcută prin deversarea surplusului de debit la rezervor, prin
ştrangulare sau prin modificarea debitului pompei.
Supapele pot fi comandate direct sau pilotat (prin modificarea elementului de
referinţă).
În esenţă, supapele cu comandă directă sunt constituite din următoarele componente
(fig. 6.9): sesizor de presiune 1; element de referinţă 2 (resort de obicei) şi element de
reglare 3 (deschidere variabilă).












Fig. 6.9

Modul de acţionare a supapei cu comandă directă este următorul: presiunea
acţionează asupra sesizorului de presiune; la o anumită valoare forţa resortului va fi învinsă
iar o parte a debitului se va scurge prin orificiul supapei, ceea ce duce la reducerea presiunii
în sistem.
În regim staţionar, căderea de presiune din sistem, p A , depinde de secţiunea variabilă
a orificiului de scurgere
x
S :
2
2
2
x
d
S
Q
C p
µ
= A . (6.5)
Secţiunea poate fi considerată dependentă liniar de deschiderea x:
x k S
s x
= . (6.6)
Scriind echilibrul forţelor pe direcţia supapei, obţinem:
104
x k F F p S
R H
+ = + A
0 0
, (6.7)
în care
0
S - suprafaţa activă;
0
F - forţa de prereglare a resortului,
H
F - forţa hidrodinamică
datorată curgerii fluidului prin secţiunea de reglare, forţa direct proporţională cu căderea de
presiune.
p x k F
H H
A = . (6.8)
Din (5), (6), (7) şi (8) obţinem:

|
|
.
|

\
|
÷ A
A ÷
A
=
0
0 0
2
S
F
p
p k k
S k
C
p
Q
H R
S
d
µ
. (6.9)
După cum se observă caracteristica supapei depinde de o serie de parametrii:
constanta resortului
R
k , constanta
S
k , constanta
h
k care este influenţată de forma
elementului de sesizoare ş.a. Relaţia (6) este valabilă pentru deschideri x relativ mici. Atunci
când supapa are deschidere nominală, variaţia lui p A cu debitul devine parabolică conform
relaţiei (5), în care
x
S este constantă. În fig. 6.10 este prezentată caracteristica supapei.











Fig. 6.10
Se observă creşterea lentă a lui p A , în zona deschiderilor mici, urmată de variaţia
parabolică.
Vom prezenta, în continuare, câteva din multitudinea tipurilor de supape cu comandă
directă.

Supapa de siguranţă (fig. 6.11).
Rolul supapei de siguranţă este de a proteja instalaţia în cazul creşterilor de presiune.
Supapa de siguranţă este formată din ventilul 1, arcul 2, şurubul de reglare a forţei din
arc 3 şi corpul supapei 4.
Funcţionare ei este foarte simplă. La presiune normală, forţa arcului ţine apăsat
ventilul pe scaun. Odată depăşită o valoare admisibilă a presiunii, forţa arcului este învinsă şi
o parte a debitului de fluid este disipată spre rezervor sau în altă direcţie, provocând
scăderea presiunii în instalaţie.












Fig. 6.11

105

Supapa de sens (fig. 6.12).
Supapa de sens permite trecerea fluidului într-un singur sens, celălalt fiind blocat. Ele
se mai numesc şi supape de reţinere. Există şi supape de sens deblocabile care permit la o
anumită comandă, trecerea fluidului şi în sens opus.



Fig. 3.12

Supapa de reducţie (fig. 6.13).
Acest tip de supapă permite obţinerea unei presiuni constante la ieşire
2
p , chiar dacă
presiunea la intrare
1
p este variabilă. Condiţia este ca
1
p să fie mai mare ca
2
p .

Fig. 6.13

În fig. 6.13 este prezentat un regulator de presiune tip “Progresul”.
Arcul 1 este tarat astfel încât forţa sa să învingă forţa creată de presiunea
2
p .
Presiunea
1
p fiind mai mare deplasează pistonul 2, obturând parţial sau total orificiul 3, până
la echilibrarea forţelor.
La debite şi presiuni mai mari comanda supapei nu mai poate fi făcută direct din
considerente de gabarit şi greutate. Sesizarea presiunii este efectuată de către supapă mai
mică cu comandă directă care controlează funcţionarea elementului de reglare propriu-zis.
Acest ansamblu formează supapa cu comandă indirectă sau pilotată. În fig. 6.14 este
prezentată schematic o astfel de supapă.
În momentul în care presiunea în sistem depăşeşte valoarea
0
p pentru care resortul
supapei cu comandă directă
1
S se deschide, presiunea în partea superioară a elementului
2
S scade, creându-se posibilitatea ca o parte importantă a debitului să se scurgă prin
secţiunea
2
A . Putem regla presiunea în întreg sistemul prin reglarea resortului supapei
1
S .





106

















Fig. 6.14


6.2. Aparatură auxiliară

În cadrul unui sistem de acţionare hidropnenumatică există o serie întreagă de
elemente, cu rol precis determinat, care concură la realizarea transformării energetice în
condiţii cât mai bune. Aparatura auxiliară nu generează energia hidraulică sau pneumatică,
nu o transformă în energie mecanică şi nici nu comandă sau reglează funcţionarea
sistemului. În schimb permite legătura între diferite elemente, înmagazinează fluidul, îl
filtrează şi îl răceşte, acumulează energie, asigură etanşarea sistemului ş.a.
Există o largă categorie de elemente hidropneumatice auxiliare. În cele ce urmează
vom vorbi despre conducte, filtre, rezervoare şi acumulatoare.

6.2.1. Conducte

Conducerea mediului hidraulic se efectuează printr-o mare varietate de conducte.
Conductele pot fi rigide sau flexibile (furtune). Conductele rigide de diametre mai mici
pot fi răsucite sub formă de spirală, permiţând o anumită flexibilitate. Traseele pe care circulă
fluidul pot fi practicate în corpurile elementelor sistemului sau pot fi exterioare. După
presiunea la care lucrează avem conducte de joasă, medie, înaltă şi ultraînaltă presiune.
Există şi furtune de înaltă presiune prevăzute cu inserţie metalică.
Conducta este caracterizată prin diametrul nominal DN, care reprezintă diametrul
secţiunii interioare. Există o relaţie între diametrul nominal, presiunea nominală
n
p şi
grosimea conductei. Această relaţie este reglementată în standarde şi este dată tabelar.
Există de asemenea relaţii între presiunea nominală şi viteza de curgere, relaţii
determinate în special de limitarea pierderilor de presiune.
Conductele se leagă la elementele sistemelor hidropneumatice şi între ele prin
intermediul unor racorduri, T-uri, coturi, reducţii. Acestea sunt standardizate şi corespund
diametrului nominal al conductelor respective. Marea varietate de legături existente nu ne
permite, în economia lucrării de faţă, decât să prezentăm câteva legături.
- racord cu ţeavă rebordurată (fig. 6.15 a);
- racord cu ţeavă rebordurată şi bucşă (fig. 6.15 b);
- racord cu bucşă sferică pe con (fig. 6.15 c);
- racord cu manşon elastic tip ERMETO (fig. 6.15 d).

107

Fig. 6.15

La curgerea fluidului prin conducte şi prin racorduri, robineţi etc., datorită frecării dintre
particulele fluide şi dintre acestea şi pereţi se produc pierderi de presiune care pot fi liniare şi
locale:
2
1
2
v
D
p
lin
µ
ì = , (6.10)
2
2
v
p
loc
µ
, = , (6.11)
unde ì este coeficientul pierderilor de sarcină liniare, , - este coeficientul pierderilor de
sarcină locale, l – lungimea conductei, D – diametrul conductei, µ - densitatea fluidului, v –
viteza fluidului.

6.2.2. Filtre

Filtrarea mediului hidraulic sau pneumatic are o deosebită importanţă în buna
funcţionare a elementelor sistemului. Filtrele reduce gradul de contaminare a fluidului cu
impurităţi sub o anumită limită astfel încât, pe lângă funcţionarea sistemului în bune condiţii,
să se evite uzura prematură a elementelor sale.
Impurităţile provenite din mediul exterior sau din cel interior (din fluidul însuşi sau de la
elementele componente ale sistemului hidropneumatic) pot fi de natură mecanică sau
chimică.
Gradul de contaminare este dat de mărimea, forma şi numărul particulelor
impurificatoare. El este influenţat de viteza şi presiunea lichidului.

Fig.6.16
În fig. 6.16 este prezentat un filtru compus din: 1 – orificiu de intrare, 2 – capac, 3 –
element filtrant, 4 – arc, 5 – inel O, 6 – orificiu de ieşire, 7 – supapă de ocolire (by-pass).[5]
108
În cazul în care filtrul este înfundat, presiunea creată în sistem deschide supapa by–
pass, realizându-se astfel circuitul direct, cu ocolirea elementului filtrant. Există filtre care
permit semnalizarea acestei situaţii, putându-se lua măsuri de schimbare sau curăţare a
elementului filtrant.
Unele filtre sunt prevăzute cu priză pentru manometru, a cărui indicaţii permit stabilirea
gradului de colmatare a elementului filtrant. De multe ori se utilizează filtre duble, în paralel,
putându-se schimba astfel elementul filtrant, fără oprirea instalaţiei.
Elementele filtrante pot fi de suprafaţă, atunci când reţin particulele pe suprafaţa lor,
sau de adâncime, când particulele sunt reţinute în întreaga masă a elementului. Filtrele de
suprafaţă pot fi de hârtie, carton, ţesătură metalică, putându-şi recăpăta de multe ori prin
suflare sau prin inversarea sensului de circulaţie al fluidului, capacitatea de filtrare. Filtrele de
adâncime sunt constituite din straturi succesive, fiecare strat putând fi alcătuit din hârtie
impregnată cu răşini, din bile sau alte elemente metalice sinterizate, material textil pliat etc.
Fineţea filtrării poate fi apreciată în unităţi absolute sau relative. Ca unitate absolută
avem diametrul celei mai mari particule aferice care poate trece prin elementul filtrant. Privită
astfel, filtrarea poate fi:
- grosieră m µ 200 ;
- medie m µ 60 50÷ ;
- fină m µ 15 10 ÷ ;
- micronică m µ 5 2÷ ;
- sub-micronică m µ 1 .
Fineţea relativă raportează numărul de particule de un anumit diametru care trec prin
filtru la numărul total de particule. Filtrele se pot monta pe aspiraţie, pe refulare, sau pe retur.
Montarea filtrelor pe aspiraţie, prezintă avantajul protejării pompei, ca şi al faptului că
nu lucrează la presiune. În schimb, introduc rezistenţe suplimentare pe circuitul de aspiraţie,
cu efect asupra reducerii sarcinii de aspiraţie a pompei şi asupra condiţiilor de producerea a
cavitaţiei.
Montarea filtrelor pe refulare, aşa numitele filtre de presiune, permite protejarea
elementelor instalaţiei care comportă o mecanică mai fină (distribuitoare, supape etc.).
prezintă dezavantajul că trebuie realizate astfel încât să reziste la presiune, iar pompa nu
este protejată direct.
Filtrele de retur, montate de obicei pe rezervor, reprezintă o soluţie foarte răspândită.
Presiunea la care lucrează, este relativ scăzută.
Bineînţeles, în cadrul unei instalaţii se pot monta mai multe elemente filtrante, în
diferite zone.
Pe lângă protecţia instalaţiei prin curăţirea mediului fluid, filtrele pot contribui la
îmbunătăţirea regimului de pulsaţii într-un sistem de acţionare hidrostatic.

6.2.3. Rezervoare

Înmagazinarea mediului hidraulic poate fi făcută la presiune atmosferică, în
rezervoare, la joasă presiune, în rezervoare de umplere sau la presiune ridicată, în
acumulatoare.
Într-un sistem de acţionare hidrostatică rolul rezervorului este multiplu: înmagazinează
mediul fluid, permite decantarea impurităţilor, creează condiţii în vederea răcirii fluidului,
constituie un suport pentru diferite elemente ale instalaţiei (de multe ori pompele sunt
montate direct pe rezervor).






109












Fig.6.17

În fig. 6.17 este prezentat schematic un rezervor hidraulic. Se observă conducta de
aspiraţie 1 şi conducta de refulare 2. La capătul conductei de aspiraţie avem filtrul 3. Cele
două camere sunt separate de un perete deversor 4. Umplerea se face prin elementul 5
prevăzut cu filtru . Robineţii 6 şi 7 servesc la eliminarea depunerilor.
După, cum am mai spus, rezervoarele permit răcirea atât prin amestecarea lichidului
din instalaţie cu lichidul din rezervor mai rece, cât şi radierea căldurii.
Ţinând cont de bilanţul termic, se poate stabili volumul necesar al rezervorului cu
relaţia [8]:
| |
3 3
3
0
10 m
T T
Q
V
÷
|
|
.
|

\
|
÷
= , (6.12)
În care: T – temperatura de funcţionare stabilizat;
0
T – temperatura mediului exterior;
( )P Q q ÷ = 1 860 , (6.13)
cantitatea de căldură degajată în sistem; P – puterea pompei exprimată în kW; q –
randamentul total.
Volumul rezervorului mai poate fi stabilit cu formula:
( ) ] [ 5 ..... 3
max
l Q V
P
= , (6.14)
în care
max
P
Q reprezintă debitul maxim al pompei în l / min.

6.2.4. Acumulatoare

Rolul acumulatorului într-o instalaţie hidraulică este multiplu:
- rezervor de lichid sub presiune;
- furnizor de debite mari în anumite momente;
- compensator al pierderilor de lichid şi al pierderilor volumice datorate dilatărilor.
- generator hidraulic pentru perioade scurte;
- amortizor de pulsaţii;
- absorbitor de şocuri hidraulice;
- recuperator al energiei de frânare.
Înmagazinarea energiei se poate realiza hidromecanic (acumulatoare cu greutăţi – fig.
6.18 a, cu arc – fig. 6.18 b) sau hidropneumatic. La acumulatoarele hidropneumatice gazul
comprimat înmagazinează energie. În faza de descărcare, gazul se destinde evacuând
lichidul. Acumulatoarele hidropneumatice pot fi cu gaz fără separaţie (fig. 6.18 c) sau cu
separaţie de tip piston (fig. 6.18 d), burduf (fig. 6.18 c) sau membrană (fig. 6.18 f).
110

Fig. 6.18

Pentru calculul acumulatoarelor se consideră comportarea gazului politropică
( . const pV
n
= ). Datorită faptului că încărcarea acumulatorului se face în timp scurt,
exponentul politropic nu depăşeşte valoarea 1,1, aşa încât ipoteza transformării izoterme
( . const pV = ) nu este prea departe de adevăr.
În fig. 6.19 sunt prezentate 3 faze ale funcţionării acumulatorului [8].

Fig. 6.19

a) Înainte de intrarea lichidului gazul ocupă întreg volumul V (considerăm volumul pistonului
neglijabil) la presiunea p.

b) Lichidul refulat de pompă a ocupat volumul maxim
M
V la presiunea
M
p . Gazul se va afla
tot la presiunea
M
p ocupând volumul
M
V V ÷ .
c) În faza de descărcare trebuie să rămână un volum minim de lichid
m
V la presiunea
m
p .
Cunoscând V, p şi
M
p , determinăm
M
V din legea transformării izoterme:
M
M
p
p
V V V = ÷ . (6.15)
Deci:
|
|
.
|

\
|
÷ =
M
M
p
p
V V 1 . (6.16)
Scriind legea transformării izoterme pentru faza de descărcare vom avea:
m
m
p
p
V V V = ÷ , (6.17)
sau:
|
|
.
|

\
|
÷ =
m
m
p
p
V V 1 . (6.18)
Volumul util al acumulatorilor va fi dat de relaţia:

111
|
|
.
|

\
|
÷ = ÷ =
M m
m M u
p
p
p
p
V V V V . (6.19)

Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 6

1. Sertarul este un distribuitor
a. cilindric cu miscare de translatie ;
b. cilindric cu miscare de rotatie ;
c. plan cu miscare de translatie ;
d. plan cu miscare de rotatie.

2.Droserul se utilizeaza la
a.reglarea presiunii ; b. reglarea debitului; c reglarea densitatii; d. reglarea
viscozitatii.

3.Acumulatoarele nu indeplinesc functia de
a. generator hidraulic ; b, rezervor de lichid ; c. absorbitor de socuri hidraulice; d. d.
regulator de debit.



Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare

1 a
2 b
3 d



7. Aparatura de măsură

Din punct de vedere cantitativ, aprecierea unei mărimi fizice poate fi făcută fie prin
calcul, fie prin măsurare.
Măsurarea unei mărimi fizice constă în compararea şi cu o mărime de aceeaşi natură
care, în mod convenţional, constituie unitatea de măsură. Ca rezultat al măsurării se obţine
un număr abstract numit valoarea numerică care ne arată de câte ori este cuprinsă unitatea
de măsură în mărimea fizică respectivă. Ca urmare, o mărime fizică B se poate exprima
întotdeauna printr-un produs simbolic dintre valoarea numerică b şi unitatea de măsură, β :
| b B = . (7.1)
În general, rezultatele măsurătorilor sunt afectate de erori. Astfel, dacă notăm cu
i
b valoarea numerică a unei mărimi fizice, obţinută printr-o măsurătoare, i (i= 1, 2, . . . . n) şi
cu
0
b valoarea numerică adevărată a aceleaşi mărimi fizice, definim:
- eroarea absolută:
( )
0 0
B B b b B
i i i
÷ = ÷ = A | ; (7.2)
- eroarea relativă:
0
0
0
0
b
b b
B
B B
i i
i
÷
=
÷
= c ; (7.3)
care poate fi exprimată şi procentual, sub forma:
| | % 100
0
0
B
B B
i
i
÷
= c . (7.4)
Eroarea absolută luată cu semn contrar, reprezintă corecţia măsurătorii
i
K , adică:
112

i i i
B B B K ÷ = A ÷ =
0
, (7.5)
de unde rezultă valoarea adevărată a mărimii fizice respective sub forma:

i i
K B B + =
0
. (7.6)
Dacă procedeul de măsurare s-a repetat de n ori, se poate calcula o valoare medie:

¿
=
=
n
i
i
B
n
B
1
1
, (7.7)
Şi o medie pătratică a erorilor:
( )
¿
=
=
n
i
i
B
n
1
2
1
o . (7.8)
Eroarea de măsurare poate fi considerată ca o sumă de erori întâmplătoare, erori
sistematice şi, uneori, chiar a unor greşeli (erori grosolane).
Identificarea rezultatelor afectate de erori grosolane se face prin stabilirea unui
domeniu de toleranţă:
| | ( ) ( ) | | o o Z B Z B B B D + ÷ = = , ,
max min
, (7.1-9)
unde Z este un coeficient care depinde de numărul de măsurători, n (astfel, pentru n = 6, Z =
1.73 ; pentru n = 10, Z = 1.96 ; pentru n = 15, Z = 2.13).
Rezultatele măsurătorilor
i
B care nu aparţin domeniului D, definit prin relaţia (7.1-9),
sunt considerate erori grosolane şi ele sunt eliminate.

7.1. Aparate pentru determinarea proprietăţilor fizice ale fluidelor

Proprietăţile fizice ale fluidelor sunt caracterizate printr-o serie de mărimi fizice ca:
densitatea, vâscozitatea, temperatura, coeficientul de compresibilitate izotermă, coeficientul
de dilataţie izobară, căldura specifică, tensiunea superficială etc. Dintre acestea, în cele ce
urmează, se vor analiza procedeele de măsurare ale densităţii şi ale vâscozităţii fluidelor.

7.1.1. Măsurarea densităţii

Pentru corpuri omogene, densitatea reprezintă masa raportată la unitatea de volum
( V m/ = µ ).
Dintre aparatele pentru măsurarea densităţii enumerăm: aerometrul, balanţa
hidrostatică, tubul în formă de U.

a) Aerometrul este un plutitor având greutatea G precizată, care, într-un lichid cu densitatea
cunoscută
0
ρ , se cufundă până la nivelul A (fig.7.1), iar în lichidul de densitate căutată, µ , se
cufundă până la nivelul B. Utilizând ecuaţia de flotabilitate, obţinem:
0 0
V g V g G µ µ = = , (7.10)
de unde:
h d V
V
V
V
2
0
0
0
0
0
4
4
t
µ µ µ
+
= = (7.11)
în care h reprezintă denivelarea AB, d este diametrul porţiunii cilindrice a aerometrului, iar
0
V
se determină din relaţia:

g
G
V
0
0
µ
= . (7.12)
113

Fig.7.1

b) Balanţa hidrostatică permite determinarea densităţii unui lichid prin măsurarea forţei
Arhimedice F care apare prin imersarea unui corp solid, având volumul V cunoscut. În aceste
condiţii, densitatea lichidului va fi dată de relaţia:
V g
F
= µ . (7.13)
c) Tubul în formă de U (fig.7.2) permite determinarea densităţii µ a unui lichid prin
măsurarea înălţimilor
0
h şi h corespunzător celor două coloane de lichide, dintre care unul
are densitatea
0
µ , cunoscută. Utilizând ecuaţia fundamentală a hidrostaticii, obţinem:
0 0
h g h g µ µ = ,
de unde, găsim:
h
h
0
0
µ µ = . (7.14)
Dacă lichidele sunt nemiscibile pot fi utilizate două vase comunicante,
0
h şi h fiind în
acest caz înălţimile celor două coloane de lichid deasupra suprafeţei de separaţie.



Fig.7.2


7.1.2. Măsurarea viscozităţii

Aparatele destinate măsurării viscozităţii, numite şi viscozimetre, pot fi clasificate după
următoarele criterii:

a) după principiul constructive, distingem:
- viscozimetre cu bandă, care au la bază mişcarea laminară între două suprafeţe plane;
114
- viscozimetre cu tub capilar care se bazează pe mişcarea laminară a fluidului într-un tub
capilar;
- viscozimetre cu corp căzător sau în mişcare forţată, care au la bază curgerea laminară
în jurul unui corp rigid aflat în mişcare de translaţie;
- viscozimetre cu corp rotitor care au la bază mişcarea laminară din jurul unor corpuri
rotitoare;
- viscozimetre cu corp oscilant care se bazează pe mişcarea nepermanentă din jurul unui
corp oscilant;
- viscozimetre cu orificii de curgere, destinate de obicei, măsurării unor viscozităţi
convenţionale, proporţională cu timpul de curgere a lichidului prin orificiile viscozimetrului în
anumite condiţii tipizate;

b) după felul viscozităţii determinate deosebim:
- viscozimetre pentru determinarea viscozităţii dinamice;
- viscozimetre destinate determinării viscozităţii cinematice;
- viscozimetre pentru determinarea viscozităţii convenţionale.

c) după clasa lor de precizie, viscozimetrele pot fi: de laborator (cu o clasă înaltă de precizie)
şi tehnice.
În sfârşit, mai trebuie subliniat că în instalaţiile industriale sunt folosite dispozitive care
au ca scop atât măsurarea şi indicarea viscozităţii cât şi reglarea acesteia între anumite
limite. Astfel de aparate se numesc regulatoare de viscozitate sau viscostate.
În cele ce urmează, se vor analiza principalele tipuri de viscozimetre, utilizate în
practică.

a) Viscozimetre cu tub capilar

Aceste aparate sunt destinate măsurării viscozităţii dinamice q . Principiul de
funcţionare al acestor viscozimetre constă în determinarea căderii de presiune p A ce apare
la curgerea fluidului, în regim laminar şi permanent, prin tubul calibrat 1 (fig. 7.3 a).
Notând cu d şi l diametrul interior al tubului şi, respective, lungimea sa, conform legii
lui Hagen-Poisseuille, viscozitatea dinamică a lichidului se poate determina cu relaţia:
p
l Q
d
A =
128
4
t
q , (7.15)
în care debitul de lichid Q este menţinut constant, iar căderea de presiune p A poate fi
determinată prin măsurarea denivelării h dintre suprafeţele libere ale lichidului din tuburile
piezometrice 2:
h p ¸ = A .
115


Fig. 7.3

Ca urmare, relaţia (15) devine:

l Q
h d
128
4
t ¸
q = . (7.16)
Subliniem că menţinerea constantă a debitului este esenţială şi ea se realizează fie
prin folosirea unor regulatoare de debit, fie prin utilizarea unor pompe volumice cu debit
constant.
O variantă a acestui tip de viscozimetru îl reprezintă viscozimetrul Osrwald (fig. 7.3 b)
la care curgerea laminară a lichidului are loc gravitaţional printr-un tub capilar vertical 1,
având dimensiunile d = 0,4 – 0,5 mm, şi l = 10 cm.
Se umple rezervorul 7 cu lichidul de viscozitate necunoscută utilizând în acest scop o
pipetă calibrată.
Se aspiră apoi lichidul în rezervorul 2, situat în tubul 3, până deasupra reperului 4
după care se cronometrează timpul t în care lichidul curge gravitaţional prin tubul capilar,
între reperele 4 şi 5.
Se repetă experienţa utilizându-se de data aceasta un alt lichid de viscozitate
dinamică
0
q cunoscută şi care are timpul de curgere
0
t . Viscozitatea dinamică necunoscută
se determină cu relaţia:

0 0
0
µ
µ
q q
t
t
= , (7.17)
unde µ şi
0
µ sunt densităţile celor două lichide.

b) Viscozimetre cu corp rotitor
Viscozimetrele de acest tip măsoară viscozitatea fluidului pe vaza momentelor forţelor
de frecare care acţionează asupra unui corp solid care se roteşte în masa fluidului.
În fig. 7.4 este prezentat schematic un traductor de viscozitate de acest tip; schema
cuprinde: 1 – arbore conducător, 2 – disc conducător, 3 – carcasă, 4 – disc antrenat, 5 –
element de etanşare, 6 – arbore antrenat. Între discul conducător 2 şi discul condus 4, apare,
datorită forţelor de frecare, un moment ce se transmite prin arborele antrenat 6.
116
Acest moment este proporţional cu viscozitatea dinamică a fluidului, dacă turaţia
arborelui conducător 1 este menţinută constantă.

Fig.4.4
c) Viscozimetre cu corp căzător
Principiul de funcţionare al acestui tip de viscozimetre se bazează prin măsurarea
rezistenţei opusă de fluid deplasării unui corp în mişcarea de translaţie.
În cazul unei bile sferice de rază r, care se deplasează uniform cu viteza
0
v , rezistenţa
la înaintare este dată de formula lui Stokes:
0
6 v r F q t = . (7.18)
Cel mai cunoscut viscozimetru cu corp căzător este viscozimetru Höppler, prezentat
schematic în fig. 7.5; schema cuprinde: 1 – tub de sticlă specială care se umple cu lichidul de
cercetat, 2 – suport prevăzut cu şuruburi de calare, 3 – tub exterior prin care circulă lichid
pentru reglarea temperaturii lichidului încercat, 4 – şurub de fixare, 5 – ştuţuri, 6 –
termometru, 7 – bilă căzătoare (plunger).
Tubul 1 se află înclinat faţă de verticală cu un unghi de
' 0
30 10 şi se poate roti în jurul
axei O.
Determinare viscozităţii se face prin cronometrarea timpului t, de cădere a bilei 7 între
cele două repere, trasate pe tubul de sticlă 1; se utilizează apoi relaţia:
( )t k
b
µ µ q ÷ = , (7.19)
unde k este constanta aparatului, iar
b
µ şi µ sunt, respectiv, densitatea bilei şi a lichidului de
încercat.


Fig. 7.5 Fig. 7.6


d) Viscozimetre convenţionale
Adeseori, în practică, se foloseşte viscozitatea convenţională a fluidului care este
mărimea determinată prin măsurarea timpului de curgere a unui anumit volum de lichid printr-
un aparat special, în condiţii convenţional alese. Există mai multe viscozităţi convenţionale
117
(Engler, Saybolt, Redwood, etc.) care se deosebesc atât prin condiţiile de măsurare, cât şi
unităţile de măsură.
Unul din cele mai utilizate viscozimetre convenţionale este viscozimetrul Engler,
prezentat schematic în fig. 7.6: 1 – vas de alamă în care se introduce lichidul a cărui
viscozitate se măsoară, 2 – capac, 3 – orificiu obturat cu tija 8, 4 – baie metalică de
încălzire cu rezistenţă electrică, 5 – suport prevăzut cu şuruburi de calare, 6 – agitator, 7 –
balon etalonat la
3
200cm , 9 – termometre.
Viscozitatea convenţională Engler – exprimată în grade Engler ( ) E
0
- se determină ca
fiind raportul dintre timpul de curgere a
3
200cm din lichidul analizat şi timpul de curgere a
3
200cm de apă distilată la C
0
20 prin orificiul 3.

e) Regulatoare de viscozitate








Fig. 7.7

Acestea sunt aparate mai complexe, care pe lângă măsurarea vâscozităţii au rolul de
a regla, între anumite limite impuse, viscozitatea fluidului de lucru.
De exemplu, astfel de regulatoare sunt utilizate la bordul navelor pe circuitul de
alimentare cu combustibil greu al motorului principal al navei.
Instalaţiile de reglare a viscozităţii lichidelor au structura clasică a sistemelor
automate. Elementul lor de bază îl constituie traductorul de viscozitate
1
TV care realizează
conversia viscozităţii într-o mărime mecanică (deplasare, moment, forţă, diferenţă de
presiune) care, la rândul ei, este folosită ca semnal de reacţie,
r
x , în elementul de
comparaţie E.C. (fig. 7.7). Mărimea de intrare
0
u este dată de valoarea prescrisă a viscozităţii
care, înainte de a intra E.C. este convertită de către traductorul
2
TV într-o mărime
i
x , de
aceeaşi natură cu
r
x . Semnalul de eroare
a
x este amplificat de către elementul de
amplificare EA, obţinându-se semnalul de comandă ce acţionează elementul de execuţie EE.
Modificarea viscozităţii fluidului se realizează prin încălzirea sa la o temperatură
corespunzătoare viscozităţii prescrise, utilizându-se în acest scop încălzitoare (cu abur sau
electrice) notate pe schemă cu IT (instalaţie tehnologică).
Mărimea de comandă acţionează prin intermediul elementului de execuţie, EE, asupra
instalaţiei tehnologice, care reglează viscozitatea, prin modificarea debitului de abur,
modificarea numărului de rezistenţe electrice etc.

7.2. Aparate de măsură a nivelului lichidelor

Măsurarea nivelului lichidelor aflate în rezervoare, bazine etc., se face cu aparate
speciale numit nivelmetre şi ele pot fi simple indicatoare sau pot avea şi funcţii de înregistrare
şi de reglare.
În cele ce urmează se vor descrie cele mai simple indicatoare de nivel.
a) Sticla de nivel, constituie un tub de sticlă 1 sau din alt material transparent, montat
prin două racorduri 2, cu sau fără robinet, în care se observă nivelul lichidului vaselor
comunicante (fig. 7.8 a). În cazul în care presiunea din vas este între 1 – 12 bar, tubul,
118
confecţionat din sticlă rezistentă, este prevăzut cu montură metalică. Pentru presiuni mai
mari se utilizează:
- plăci de sticlă specială, montate direct pe peretele recipientului la diferite înălţimi ale
acestuia;
- tub metalic netrasparent 1, (fig. 7.8 b), în care se află un corp plutitor 2, care, la rândul
său, deplasează magnetic corpul plutitor 3 în tubul transparent, exterior 4.

Fig. 7.8

b) Indicatorul de nivel cu plutitor, are ca parte principală un plutitor 1 (fig. 7.9 a),
situat în interiorul recipientului aflat în legătură cu elementul indicator 2, situat în tubul exterior
3. pentru presiuni şi temperaturi mari ( bar p 25 s şi
0
400 s t ), tija plutitorului antrenează
magnetic un al doilea plutitor aflat într-un tub transparent exterior.

Fig. 7.9

c) Indicatorul de nivel prin barbotare cu gaz, are ca parte constructivă de bază un
tub prin care trece cu viteză mică şi constantă un gaz (de obicei aer sau azot) a cărui
presiune relativă, p, este indicată de un manometru sensibil (fig. 7.9 b). Ca urmare, în baza
ecuaţiei fundamentale a hidrostaticii, vom obţine nivelul h al lichidului din rezervor:
¸
p
h = , (7.20)
unde g µ ¸ = este greutatea specifică a lichidului din rezervor.
119
d) Indicatorul de nivel cu traductor capacitiv, are ca element sensibil un conductor
circular din cupru care este introdus în masa lichidului. În funcţie de adâncimea lichidului din
vas, capacitatea traductorului variază, ea fiind măsurată cu ajutorul unei punţi de măsură.

7.3. Aparate de măsură a presiunilor

Aparatele destinate măsurării presiunilor se pot clasifica după două criterii de bază şi
anume: a) după felul presiunii măsurate şi b) după principiul de funcţionare.

a) După modul de alegere a punctului zero, presiunile pot fi: absolute, când sunt
raportate la vidul total (zero absolut) şi relative când sunt raportate la presiunea atmosferică
normală (zero relativ). Între cele două presiuni există întotdeauna relaţia de legătură:

rel abs
p p p + =
0
, (7.21)
unde
0
p este presiunea atmosferică normală ( ) Pa p 101325
0
= .
Spre deosebire de presiunile absolute care sunt întotdeauna pozitive, presiunile
relative pot fi pozitive sau negative, după cum presiunea absolută corespunzătoare este mai
mare sau mai mică decât presiunea atmosferică.
Ca urmare, după felul presiunii măsurate distingem:
- barometre care măsoară presiuni absolute;
- manometre care măsoară presiuni relative pozitive, motiv pentru care aceste presiuni se
mai numesc şi presiuni manometrice;
- vacuummetre care măsoară presiuni relative negative, care, în valoare absolută se
numesc presiuni vacuummetrice ( ) 0 < ÷ =
rel rel V
p cu p p ;
- Manovacuummetre care pot măsura atât presiuni manometrice cât şi presiuni
vacuummetrice.

b) După principiul de funcţionare distingem:
- aparate de lichid la care presiunea măsurată este compensată de presiunea exercitată de
o coloană de lichid;
- aparate cu element elastic la care presiunea măsurată produce deformarea în limite
elastice a unui element (tub curbat, membrană, burduf);
- aparate cu traductori care, la rândul lor, pot fi: termici, pneumatici sau electrici.

7.3.1. Aparate cu lichid

Aparatele cu lichid sunt aparate simple a căror funcţionare se bazează pe echilibrarea
presiunii măsurate cu presiunea statică a unei coloane de lichid; sunt utilizate pentru
măsurarea presiunilor, sau a diferenţelor de presiune de cel mult 1 bar.
Ca lichide sunt utilizate: mercurul, alcoolul etilic, apa şi tetraclorura de carbon. În
alegerea lichidului trebuie să se ţină seama de următoarele condiţii de bază: densitatea sa
trebuie să fie mai mare decât cea a fluidului a cărui presiune se măsoară; cele două fluide
trebuie să fie nemiscibile şi să nu interacţioneze chimic.
În cele ce urmează, vom analiza câteva variante constructive ale acestui tip de
aparate destinate măsurării presiunilor.

a) Aparatul cu tub deschis (piezometrul) care este format dintr-un tub transparent
racordat cu un capăt la recipientul a cărei presiune se măsoară, celălalt capăt fiind deschis,
în contact cu atmosfera (fig. 7.10).
Aparatul poate funcţiona atât ca manometru cât şi ca vacuummetru.
În cazul manometrului, presiunea manometrică a lichidului din rezervor, în punctul A
(
A
p ), se obţine scriind ecuaţia fundamentală a hidrostaticii în planul orizontal N-N (fig. 7.10
a):
120
H h p
A 0
¸ ¸ = + , (7.22)
sau
h H p
A
¸ ¸ ÷ =
0
, (7.23)
unde ¸ este greutatea specifică a lichidului din rezervor, iar
0
¸ este greutatea specifică a
lichidului din tub.
Când funcţionează ca vacuummetru (fig. 7.10 b) presiunea relativă din punctul A se
determină cu relaţia:
H h p
A 0
¸ ¸ ÷ ÷ = , (7.24)
şi presiunea vacuummetrică din A va fi:
H h p p
A VA 0
¸ ¸ + = = . (7.25)
Dacă în rezervor se găseşte un gaz a cărui greutate specifică este neglijabilă în raport
cu greutatea specifică a lichidului din tub (
0
¸ ¸ < ), relaţiile (7.23) şi (7.24) devin:
H p
A 0
¸ = , (7.26)
şi, respectiv
H p p
VA A 0
¸ ÷ = ÷ = . (7.27)



Fig. 7.10



b) Manometru diferenţial este utilizat la măsurarea diferenţei de presiune dintre două
vase ce conţin lichide, care pot fi diferite. El reprezintă de fapt un tub de sticlă de forma U,
răsturnat, care se racordează la cele două rezervoare (fig. 7.11) prin intermediul robineţilor
1
R şi
2
R .











Fig. 7.11

Cu ajutorul robinetului R se reglează presiunea
x
p a aerului situat deasupra
coloanelor de lichid, de înălţime
1
h şi
2
h , din cele două ramuri ale tubului. În baza ecuaţiei
fundamentale a hidrostaticii, vom putea scrie relaţia
2 2 2 1 1 1
h p h p p
x
¸ ¸ ÷ = ÷ = , (7.28)
121
De unde, obţinem:

2 2 1 1 2 1
h h p p p ¸ ¸ ÷ = ÷ = , (7.29)
în care
1
¸ şi
2
¸ sunt greutăţile specifice ale celor două lichide.
c) Micromanometrul cu tub înclinat (fig. 7.12) se utilizează pentru măsurarea
presiunilor mici (până la Pa 1 . 0 ) sau a diferenţelor mici de presiune. Este format din
rezervorul 1 şi dintr-un tub transparent înclinat faţă de orizontală cu unghiul o , modificabil cu
ajutorul dispozitivului 3. Iniţial, nivelul liber al lichidului din rezervor ocupă poziţia
1
N . După
cuplare, datorită presiunii p, nivelul liber va coborî în rezervor cu h A şi, concomitent, va urca
în tubul transparent cu distanţa l , măsurată pe direcţia tubului.



Fig. 7.12

Presiunea p se va determina cu relaţia:
( )¸ o sin l h p + A = (7.30)
sau, ţinând seama de egalitatea volumelor:
l
d
h
D
4 4
2 2
t t
= A ,
obţinem:

|
|
.
|

\
|
+ = o ¸ sin
2
2
D
d
l p (7.31)
unde ¸ este greutatea specifică a lichidului din aparat.
De obicei, diametrul tubului este mult mai mic decât diametrul rezervorului ( D d s ) şi,
în consecinţă, raportul D d / este neglijabil, relaţia (11) luând forma:
o ¸ sin l p = . (7.32)

d) Micromanometrele cu lichid de construcţie specială se utilizează la gaze,
pentru măsurarea diferenţelor mici de presiune. Variaţia presiunii sau a diferenţei de
presiune produce modificarea
poziţiei bulei de lichid
nemiscibil 3 aflată în tubul
transparent 2 (fig. 7.13).
Numărul diviziunilor cu care
trebuie rotit şurubul
micrometric 4 pentru a reduce
bula în poziţia iniţială, indică,
pe baza unei etalonări, variaţia
de presiune.

Fig. 7.13

În fig. 7.13 sunt prezentate două variante constructive ale acestui tip de aparat: 1 –
rezervor cu lichid; 2 – tub de sticlă, 3 – bulă cu lichid nemiscibil, 4 – şurub micrometric, 5 –
reper.
122

7.3.2. Aparate cu elemente elastice

Manometrele cu elemente elastice, numite şi manometre mecanice, sunt aparate cu o
mare fiabilitate , utilizate pentru măsurarea presiunilor în domenii foarte largi. Principiul lor de
funcţionare constă în deformarea unor elemente elastice 1 (burduf, membrană sau tub
Bourdon). Această deformare proporţională cu presiunea măsurată, p, (fig. 7.14) este
amplificată şi transmisă printr-un sistem de pârghii 2 la acul indicator 3 care va indica
presiunea pe scala gradată 4. Revenirea la poziţia zero se face sub acţiunea resortului 5.
Domeniile de presiuni recomandate sunt:
- pentru manometre cu burduf (fig. 7.14 a) între 0.5 Pa şi 0.5 MPa;
- pentru manometre cu membrană (fig. 7.14 b): până la 3MPa;
- pentru manometre cu tub Bourbon (fig. 7.14 c) până la 300 MPa.



Fig. 7.14

7.3.3. Aparate cu traductori

Aceste aparate se compun dintr-un element sensibil, asupra căruia acţionează
presiunea, şi un traductor care converteşte semnalul furnizat de elementul sensibil într-o altă
mărime fizică. Aceasta este transmisă unui aparat de măsură care, în prealabil, a fost
etalonat. În general, traductorii pot fi: termici, pneumatici sau electrici.
Aparatele cu traductori electrici pot fi utilizate la măsurarea presiunilor mari sau care
variază rapid în condiţiile de temperatură ridicată.
Aparatele cu traductori pneumatici sunt utilizate în general pentru măsurarea
presiunilor în medii explozive, ele permiţând şi transmiterea informaţiei la distanţă.

7.4. Aparate de măsură a vitezelor

Viteza de deplasare a unui fluid poate fi determinată fie ca valoare locală, fie ca
valoare medie pe secţiunea de curgere.
Pentru determinarea vitezelor locale, se folosesc aparate numite anemometre, având
diferite principii de funcţionare. Cele mai utilizate sunt: tubul Pitot-Prandl, anemometre
mecanice, anemometre termice, anemometre cu laser.
Pentru determinarea vitezei medii pe secţiunea de curgere se utilizează relaţia:

}
= =
A
m
A
Q
dt v
A
v
1
, (7.33)
care presupune fie cunoaşterea distribuţiei de viteze în punctele secţiunii de curgere A – care
poate fi determinată prin măsurarea vitezei locale într-o reţea de puncte ale secţiunii de
curgere – fie cunoaşterea debitului – care poate fi măsurat prin metode specifice ce vor fi
prezentate ulterior.
În cele ce urmează sunt prezentate principalele tipuri de anemometre.
123

7.4.1. Tubul Pitot-Prandtl

Tubul Pitot-Prandtl se bazează pe transformarea energiei cinetice a particulei de fluid
în energie potenţială de presiune, în puncte în care viteza acestuia se anulează (puncte de
stagnare).

Fig. 4.15

Tubul Pitot-Prandtl este format din două tuburi în formă de L (fig. 7.15). Tubul interior 1
comunică cu fluidul prin orificiul 0 a cărui suprafaţă este dispusă normal pe direcţia de
curgere, iar spaţiul dintre cele două tuburi 2 comunică cu fluidul prin fantele laterale F. La
capătul celălalt, tubul Pitot-Prandtl este racordat la un manometru diferenţial 3, în formă de U,
în care se găseşte un lichid cu greutatea specifică
1
¸ .
Conform ecuaţiei lui Bernoulli, în punctele orificiului frontal 0, viteza fluidului devenind
nulă, se va manifesta presiunea totală ( )
t
p care se va transmite prin tubul interior 2 la braţul
din dreapta al manometrului diferenţial. În dreptul fantelor laterale F, viteza fluidului fiind v se
va manifesta presiunea statică ( )
s
p care se transmite la braţul din stânga al manometrului.
Diferenţa dintre cele două presiuni reprezintă presiunea dinamică ( )
d
p :

s t d
p p
v
p ÷ = =
2
2
µ
, (7.34)
de unde obţinem viteza fluidului v:
( )
s t
p p v ÷ =
µ
2
, (7.35)
unde µ este densitatea fluidului a cărui viteză se măsoară.
Pe de altă parte, aplicând ecuaţia fundamentală a hidrostaticii în planul N-N (fig. 7.15),
vom scrie:

1 1 2
H h p H p
s t
¸ ¸ ¸ + + = + , (7.36)
de unde, ţinând seama că:

1 2
H H h H + A + = , (7.37)
obţinem:
( ) ( ) H h H h h p p
s t
A ÷ ÷ = A + ÷ = ÷ ¸ ¸ ¸ ¸ ¸
1 1
, (4.4-6)
cu care viteza fluidului devine:
( ) | | ( ) | | H h
g
H h v A ÷ ÷ = A ÷ ÷ = µ µ µ
µ
¸ ¸ ¸
µ
1 1
2 2
. (7.38)
Pentru H A suficient de mici ( ) 0 ~ AH , putem scrie:
124

µ
µ µ ÷
=
1
2gh v , (7.39)
care în cazul gazelor
1
µ µ << , devine:
h k gh v = =
µ
µ
1
2 . (7.40)
Subliniem că pentru a se reduce erorile de măsurare este necesar ca prezenţa tubului
Pitot-Prandtl să perturbe cât mai puţin curgerea. Ca urmare, este necesar să se respecte
următoarele reguli de bază:

- tubul se orientează cu axa sa paralel cu direcţia de curgere, astfel încât suprafaţa
orificiului O să fie perpendiculară pe viteza fluidului;
- între diametrul conductei D şi diametrul d al tubului Pitot-Prandtl trebuie să existe raportul
50 / > d D ;
- montarea tubului trebuie să se facă la o distanţă de cel puţin 50 D de orice pierdere locală
de sarcină (capătul conductei, coturi, robineţi etc.).


7.4.2. Anemometre mecanice

Principiul de funcţionare al acestor aparate se bazează pe dependenţa dintre viteza
fluidului şi viteza de rotaţie a unui rotor plasat în fluid. Anemometrele de acest tip sunt
calibrate şi ele necesită verificări periodice, deoarece frecările care apar în lagărul rotorului
pot să varieze în timp producând erori de măsurare. Aparatul poate fi cuplat cu un contor-
numărător permiţând astfel determinarea debitului mediu într-un interval de timp oarecare.

7.4.3. Anemometre termice

Funcţionarea acestor aparate se bazează pe dependenţa existentă între viteza
curentului de fluid şi intensitatea schimbului de căldură dintre un conductor de dimensiuni
foarte mici şi fluidul în mişcare. Distingem: a) anemometre cu curent electric constant, în care
temperatura conductorului variază în funcţie de viteză, modificându-se astfel rezistenţa care
este apoi măsurată într-un montaj punte; b) anemometre cu temperatură constantă, la care
temperatura conductorului se menţine constantă (deci şi rezistenţa sa electrică) prin varierea
intensităţii în funcţie de viteza curentului de fluid.
Anemometrul cu fir cald permite măsurarea vitezelor sau a fluctuaţiilor de viteză.
Sonda aparatului (fig. 7.16 a) cuprinde elementul sensibil care este un fir cilindric 1 de
tungsten, platină sau aliaj de platină cu 10 – 20% iridiu. Pentru viteze mari se preferă firul de
tungsten cu diametru m µ 4 2÷ care are avantajul rezistenţei mecanice mai mari dar şi
dezavantajul sudării dificile pe suporţii 2.
Firul de platină poate avea dimensiuni mai mici ( ) m µ 1 şi este învelit într-o cămaşă de
argint m µ 20 10÷ . Cu 3 am notat corpul sondei. Există diferite tipuri de sonde care se
diferenţiază prin modul de montare a firului sensibil pe suporţi. Distingem: sonde cu fir
normal: (dispus perpendicular pe direcţia de curgere medie), sonde cu fir înclinat (unghiul de
înclinare faţă de direcţia curgerii medii fiind de obicei
0
45 = o ), sonda în formă de x (formată
din două fire dispuse în plane perpendiculare).






125



















Fig. 7.16

Prin intermediul legăturilor electrice 4 sonda se intercalează într-o punte Wheatstone
5, în care se constituie ce de-a patra rezistenţă (fig. 7.16-b). Celelalte trei rezistenţe sunt
constante şi sunt realizate din materiale având un coeficient mic de temperatură. Firul
sensibil, introdus în curentul de fluid este încălzit electric, menţinând la o valoare constantă
fie intensitatea curentului, fie temperatura firului.
În această ultimă variantă puntea este permanent echilibrată prin reglarea automată a
rezistenţei variabile 7 montată în serie cu puntea.
Intensitatea curentului este variată astfel încât temperatura firului să se menţină
constantă, ea devenind astfel o măsură a vitezei fluidului care poate fi determinată cu ajutorul
galvanometrului 6, etalonat în unităţi de viteză.
Firul cald prezintă o serie de neajunsuri dintre care cele mai neimportante sunt: poate
fi rupt cu uşurinţă prin lovituri mecanice; colectează depuneri de praf şi particule de ulei care
pot modifica curba de etalonare; nu este potrivit pentru lichide în special cele cu
conductivitate electrică ridicată.
Aceste dezavantaje sunt parţial eliminate de sonda cu film cald care reprezintă o mică
suprafaţă de nichel (de aprox. 0.3/1 mm) cu o grosime extrem de mică. De fapt acest film
reprezintă un strat de depunere pe un substrat de sticlă sau cuarţ izolator.


7.4.4. Aparate optice

Instrumentele de măsură optice de determinare a vitezei au marele avantaj de a nu
perturba curgerea prin prezenţa în masa fluidului aflat în mişcare a unui corp solid
reprezentând elementul sensibil. Însă problema esenţială a sistemelor optice de măsură este
aceea de a se obţine un spaţiu de rezoluţie acceptabil şi, în acelaşi timp, de a furniza un
semnal electric de ieşire care să poată fie uşor amplificat.
Dintre procedeele optice cel mai utilizat este anemometrul cu laser, bazat pe efectul
Doppler. În esenţă, principiul său de funcţionare este următorul: raza laser străbătând fluidul
în mişcare este împrăştiată de particulele solide, aflate în suspensie în fluid (praf, fum).
Frecvenţa luminii împrăştiate depinde de viteza particulelor transportate de fluid, modificarea
frecvenţei fiind corelată cu viteza acestora, ceea ce constituie de fapt, efectul Doppler.


126
7.5. Măsurarea debitelor

Debitul constituie un parametru deosebit de important în funcţionarea instalaţiilor ce
folosesc ca agenţi de lucru fluidele.
Principalele metode de determinare a debitelor pot i grupate astfel: metode
volumetrice; metode bazate pe strangularea secţiunii curentului (diafragme, duze, ajustaje
Venturi etc.); metode bazate pe explorarea câmpului de viteze în secţiunea de curgere prin
utilizarea unor aparate de măsură a vitezei locale (tub Pitot-Prandt, anemometru
cu fir sau film cald etc.); metode electromagnetice; metode de diluţie; metode cu ultrasunete
etc.
În tabelul 7.1 sunt prezentate domeniile de utilizare a diferitelor tipuri de debitmetre
după STAS 9280-75.

Table 7.1

Tipul
debitmetrulu
i
Domeniul de utilizare Observaţii
Domeniul
de
măsurare
Precizia
informativă

Diafragmă

D
Re 10 . . . . . 10 5
7 3

1 . . . . . 5 , 0 ±
u
vD
D
= Re ;
unde:
D – diametrul
interior
al conductei;
v – viteza medie
în
secţiunea de
curgere;
u - viscozitatea
cinematică.
Ajustaj

D
Re 10 ... . . 10 2
7 4

1 ±
Tub Venturi

D
Re 10 . . . . . 10 2
7 4

1 . . . . . 5 , 0 ±
Tub Pitot-
Prandlt
s m v
i
/ 180 <

5 , 2 . . . . . 1 ±
i
v - viteza locală.
Anemometr
u cu fir cald
s m v
i
/ 50 . . . . . 3 , 0 =

5 , 0 . . . . . 1 , 0 ±


Rotametru

h m / 30 ... . . 3
3
5 , 2 ±

Debitmetru
ultrasonic

s m / 3 , 0 . . . . . 002 , 0
3

2 .. .. . 5 , 0 ±

Contor cu
membrană

h m / 600 . .... 05 , 0
3

3 ±

Contoare
rotative

h m / 3000 . . . .. 70
3

1 ±

Debitmetru
cu ionizare

s m / 01 . . . . . 001 , 0
3

5 . . . . . 2 ±


7.5.1. Metode volumice

Metoda rezervorului etalonat constă în măsurarea volumului de lichid V care curge
într-un interval de timp măsurat, t, într-un recipient etalonat. Debitul este dat de relaţia:
127
t
V
Q = . (7.41)
În cadrul acestei metode, mai sunt utilizate şi contoarele volumice care, în principiu,
sunt formate din două sau mai multe camera cu volum cunoscut, umplute succesiv cu lichid.
Volumul total este determinat de numărul de umpleri al acestor camere.

7.5.2. Metode bazate pe strangularea secţiunii curentului de

În principiu, aceste metode se bazează pe faptul că, prin strangularea secţiunii de
curgere, apare o diferenţă între presiunea din amonte şi cea din aval de strangulare care
depinde de viteza curentului şi, implicit de debit. De fapt, pe baza acestui principiu orice
rezistenţă locală poate fi utilizată în măsurarea debitului.
În mod frecvent, pentru determinarea debitului în conducte, se utilizează diafragme,
duze şi tubul Venturi, iar în canale se folosesc deversoare şi canalul Venturi.
a) Tubul Venturi (venturimetrul) este alcătuit dintr-un tub conic convergent 1
continuat cu un tub conic divergent 2 şi este prevăzut cu prize de presiune la care sunt
racordate tuburile piezometrice 3 sau un alt manometru diferenţial (fig. 7.17 a). Tubul se
intercalează pe conducta 4 a cărei debit se determină.
Scriind ecuaţia lui Bernoulli pentru un fluid ideal între punctele 1 şi 2 situate în
secţiunea de intrare de arie
1
A şi, respective, în secţiunea minima de arie
2
A , obţinem:
¸ ¸
2
2
2 1
2
1
2 2
p
g
v p
g
v
+ = + , (7.42)
căci cotele celor două puncte sunt egale, iar
1
v şi
2
v sunt viteze fluidului în punctele
considerate.
Ţinând cont de ecuaţia de continuitate:
2 2 1 1
v A v A Q = = , (7.43)
obţinem:

¸
2 1
2
1
2
2
2
1
2
p p
A
A
g
v ÷
=
|
|
.
|

\
|
÷ , (7.44)
sau:

¸
2 1
2
1
2
2
2
2
1
1 p p
g
A
A
v
÷
÷
= . (7.45)
De unde obţinem debitul teoretic sub forma:
h g
m
A p p
g
m
A
v A Q 2
1
2
1
2
2 2 1
2
2
2 2
÷
=
÷
÷
= =
¸
, (7.46)
unde:

1
2
A
A
m = , (7.47)
se numeşte coeficient de strangulare, iar h reprezintă diferenţa dintre cotele nivelelor libere
ale lichidului din tuburile piezometrice 3. În cazul unui fluid real debitul se determină cu
relaţia:
h g A
p p
g A Q 2 2
2
2 1
2
µ
¸
µ =
÷
= , (7.48)
unde coeficientul de debit µ ia în considerare atât construcţia debitului m, cât şi pierderile
de sarcină care apar.
128
Pentru venturimetrele standardizate, în literatura de specialitate sunt date diagrame
din care se pot obţine valorile coeficientului de debit µ în funcţie de numărul Reynolds
|
.
|

\
|
=
u
vD
D
Re , pentru diferite valori ale coeficientului de contracţie m [1, 10 ].

Fig. 7.17
b) Diafragma (fig. 7.17 b) reprezintă un disc cu un orificiu central, cu diametrul mai
mic decât cel al conductei ( ) D d < , care se montează coaxial pe traseul conductei, între
două flanşe. Căderea de presiune este:
h p p p = ÷ = A
1 2
, (7.49)
Se măsoară cu două tuburi piezometrice sau cu un manometru diferenţial. Debitul se
calculează tot cu relaţia (8), coeficienţii de debit µ determinându-se pentru diafragmele
standardizate cu autorul unor diagrame în funcţie de coeficientul de strangulare m şi de
numărul | | 10 , 1 Re
D
.
c) Ajustajul (fig. 7.17 c) înlocuieşte diafragma. Având intrarea profilată se reduc
pierderile de sarcină şi, în consecinţă, coeficientul de debit µ al ajustajului va fi mai mare
decât cel al diafragmei.
Debitul se calculează cu aceeaşi relaţie (8), iar coeficientul de debit µ se determină
din diagramă în funcţie de m şi de
D
Re .
Trebuie subliniat faptul că, indiferent de tipul aparatului (tubul Venturi, ajustaj sau
diafragmă), condiţiile de montare influenţează foarte mult precizia măsurării, conducând
până la erori de 50% în cazul unei centrări defectuare a aparatului.
De asemenea, dispozitivele de strangulare trebuie să se monteze pe o porţiune
dreaptă de conductă, avându-se în vedere că atât în amonte cât şi în aval de aparat, să nu
existe pierderi locale de sarcină pe o distanţă de cel puţin ( D 25 1÷ ).
d) Deversorul permite determinarea debitului curenţilor cu faţa liberă. Deversorul, fig.
7.18 este un perete vertical cu muchie ascuţită care barează curentul de lichid şi peste care
apa deversează.
El se poate întinde pe toată lăţimea canalului (în care caz este numit fără contracţie
laterală) sau se poate monta un deversor numai pe o parte din lăţimea canalului (vâna de
fluid prezentând în acest caz o contracţie laterală).

Fig. 7.18

Pentru un deversor dreptunghiular debitul se exprimă în funcţie de înălţimea h a
lichidului deasupra crestei deversorului. Această înălţime se măsoară la o distanţă
max
3h L >
129
în amonte de creasta deversorului, cu ajutorul unui limnimetru cu ac, cu un plutitor sau prin
alte metode. Pentru un deversor dreptunghiular, debitul se va calcula cu relaţia:
h g h b Q 2
3
2
µ = , (7.50)
unde b este lăţimea deversorului iar µ este coeficientul de debit pentru calculul căruia există
o serie de relaţii stabilite de diverşi autori [6], dintre care cea mai cunoscută este cea a lui
Bazin:

(
(
¸
(

¸

|
|
.
|

\
|
+
+ |
.
|

\
|
+ =
2
55 , 0 1
0045 , 0
6075 , 0
p h
h
h
µ . (7.51)
Pentru deversoare de alte forme(triunghiular, trapezoidal), debitul se obţine utilizând
reprezentarea grafică a dependenţei ( ) h f Q = numită caracteristica de debit a deversorului
[6].
e)Canalul Venturi este un canal cu fundul plat, ai cărui pereţi laterali formează un
ajustaj convergent-divergent. El permite determinarea debitelor utilizând relaţia:
h g h b Q 2
3
2
2 / 3
|
.
|

\
|
= µ , (7.52)
unde µ este coeficientul de debit ce depinde de gradul de strangulare şi de viteză. Pentru
evaluări aproximative se poate adopta 1 = µ .



7.5.3. Metode bazate pe explorarea câmpului de viteze din secţiunea de curgere

Aceste metode se bazează pe măsurarea vitezelor locale în secţiunea de curgere,
utilizându-se în acest scop tuburi Pitot-Prandtl, morişti hidraulice, sonde cu fir sau film cald.
În conductele circulare este suficient să se determine distribuţia vitezelor după două
diametre perpendicular într-o secţiune de curgere aleasă pe o porţiune dreaptă de conduct şi
cât mai îndepărtată de pierderi locale de sarcină. Efectuarea acestor măsurători permite
reprezentarea grafică a dependenţei v(r), unde r este raza punctului în care s-a făcut
măsurătoarea vitezei locale. Debitul se determină calculând integrala:
( ) dr r r v Q
D
t 2
2 /
0
}
= . (7.53)
În râuri şi canale, unde construcţia unui deversor nu este posibilă, se utilizează
metoda integrării grafice. Pentru alegerea punctelor de măsură se reprezintă la scară
secţiunea albiei, punctele de măsură situându-se pe vertical, a căror număr depinde de
mărimea şi forma secţiunii. Se recomandă ca numărul punctelor de măsură, n, să satisfacă
relaţia:
S n S 25 14 < < , (7.54)
unde S reprezintă aria secţiunii albiei, exprimată în
2
m .
După efectuarea măsurătorilor de viteze locale, debitul se obţine prin calculul grafic al
integralei:

}}
= S d v Q . (7.55)

7.5.4. Debitmetre cu variaţia secţiunii de trecere

Dintre aceste aparate cel mai reprezentativ este rotametrul care este alcătuit dintr-un
tub tronconic, vertical, transparent 1, (fig. 7.19), în care se găseşte un corp liber 2.
Curentul ascendent susţine corpul 2 în echilibru, greutatea acestuia , G, fiind echilibrată de
forţa exercitată de fluid asupra sa:
130
S
v
C G
2
2
µ
= , (7.56)
unde: S – este suprafaţa corpului, µ - densitatea fluidului, iar C este coeficientul de
rezistenţă.


Fig. 7.19

În baza acestei relaţii, rezultă viteza de curgere prin spaţiul S S ÷
0
dintre tubul 1 şi
corpul “plutitor ” 2:

CS
G
v
µ
2
= , (7.57)
iar debitul se obţine cu relaţia:
( ) ( )
S
G
S S
CS
G
S S Q
µ
µ
µ
2 2
0 0
÷ = ÷ = . (7.58)
Deoarece secţiunea de curgere S S ÷
0
variază aproape linear cu poziţia plutitorului,
scala aparatului va fi de asemenea liniară. Forma corpului 2 este aleasă în aşa fel încât
coeficientul de debit µ să nu fie influenţat de vâscozitatea fluidului.
Avantajele acestui instrument costă în: simplitatea funcţională, posibilitatea citirii
directe a debitului, pierderi hidraulice mici.
Dintre dezavantaje evidenţiem că sunt relative fragile şi instalarea lor necesită un
tronson vertical de conduct dreaptă.
În tehnică, pe baza aceluiaşi principiu, se utilizează ca indicatori de debit supape cu
resort, intercalate în conducte. Supapa este în corelaţie cu debitul şi acţionează un ac
indicator ce se deplasează pe un cadran etalonat în unităţi de debit.


7.5.5. Debitmetru cu ultrasunete

Poate fi folosit în măsurarea debitului oricărui fluid. Principiul său de funcţionare se
bazează pe faptul că unda sonică, emisă de cristalul emiţător 1, în diagonal faţă de axa
conductei, va fi receptată cu întârziere de cristalul receptor 2, această întârziere fiind în
funcţie de debitul de fluid (fig. 7.20).
Într-o altă variantă, se utilizează două fluxuri sonice, dintre care unul se propagă în
sensul curgerii, iar celălalt în sens invers. Diferenţa dintre timpii de propagare este corelată
cu debitul. Aceste aparate nu au inerţie, putând fi folosite în cazul curgerii nepermanente, cu
variaţii rapide ale debitului.




131













Fig. 7.20


7.5.6. Debitmetru electromagnetic

Principiul său de funcţionare se bazează pe legea inducţiei electromagnetice. El este
format dintr-un magnet dispus în jurul unei conducte care produce un câmp magnetic
uniform. În interiorul conductei se introduce doi electrozi între care va apare o tensiune
electromotoare, proporţional cu debitul de fluid. Metoda prezintă avantajul că se poate aplica
oricărui tip de curgere fiind independentă de numărul Re, de presiune şi temperatura
fluidului.

7.5.7. Metode de diluţie

Aceste metode constau în injectarea în curentul de fluid a unei cantităţi cunoscute
dintr-o substanţă care poate acţiona asupra densităţii, conductibilităţii, radiactivităţii sau
temperaturii fluidului.
După omogenizarea amestecului se măsoară variaţia proprietăţii asupra căreia s-a
acţionat.
La început, pentru măsurarea debitului în conducte, s-au injectat prin intermediul unei
pompe dozatoare, soluţii concentrate de sare.
În ultimul timp, se recurge la ionizarea fluidului cu o sursă de ionizare (de obicei se
foloseşte Plutoniu 235) continuă sau periodică. Debitul de fluid se determină în funcţie de
frecvenţa de apariţiei a semnalelor care variază cu cantitatea de ioni antrenaţi în curentul de
fluid.


Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 7

1. Areometrul măsoară:
a. presiunea; b. debitul; c. viteza; d. densitatea.

2. Tubul Venturi este utilizat pentru măsurarea:
a. densităţii; b. debitului; c. nivelului; d. presiunii.

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare

1 d
2 b

132
Bibliografie

1. Anton, V. and others – “Hidraulica si masini hidraulice”, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1978.

2. Benche, V. “Mecanica fluidelor si masini hidraulice”, Universitatea din
Brasov, 1978.

3. Dinu, D.and Petrea, F. “Masini hidraulice si pneumatice”, Institutul de Marina Civila,
Constanta, 1993.

4. Dinu D. „Mecanica fluidelor pentru navigatori”, Ed. Nautica, 2010.

5. Fatu, D. “Indrumator de exploatare si intretinere a echipamentelor
hidraulice”, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1991.

6. Florea,J.and Panaitescu,V.“Mecanica fluidelor “, Ed. Didactica
si Pedagogica Bucuresti, 1979.

7. Florea,J.and others “Mecanica fluidelor si masini hidropneumatice Probleme”, Ed.
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1982.

8. Ionescu, D. and others “Mecanica fluidelor si masini hidraulice”, Ed. Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1983.

9. Ionita,I.and Apostolache,J.“Instalatii navale de bord”, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1986.

10. Jinescu, Gh. “Procese hidrodinamice si utlilaje specifice in industria
chimica”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983.

11. Mazilu, I. and Marin, V. “Sisteme hidraulice automate”, Ed. Academiei, Bucuresti 1982.

12. Oprean, A. “Hidraulica masinilor unelte”, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1983.

13. Petrea, F. and Dinu, D. “Mecanica fluidelor”, Institutul de Marina Civila, Constanta,
1994.

14. Roman, P. and others “Probleme speciale de hidromecanica”, Ed. Tehnica, Bucuresti,
1987.

15. Schlichting, H. “Boundary Layer Theory, (Fourth Edition) Mc. Grey Hill Book
Company, Inc., New York, 1960.

16. Soare, S. “Procese hidrodinamice”, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1979.

17. Troskolanski, A.T. “Théorie et practique des mesures hydrauliques”, Ed. Dunod,
Paris, 1963.

18. Turzo, G. “Mecanica fluidelor si masini hidraulice”, Universitatea din
Brasov, 1981.

133
19. Uzunov, G. and others “Indrumatorul ofiterului de nava”, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1983.


20. Vasilescu, Al. A. and Andrei, V “Mecanica fluidelor si masini hidraulice”, Universitatea
din Galati, 1984.

21. Vasilescu, Al. A., Andrei, I. V., Petrea, F. Gh “Probleme de Mecanica fluidelor” (vol I),
Universitatea din Galati, 1987.























2

Unitate Titlul de învăţate

Pagina

CUVÂNT ÎNAINTE 1 Generalităţi Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 1 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 2 Pompe volumice Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2 2.1 Pompa cu piston 2.2 Pompe cu pistoane radiale 2.3 Pompe cu palete 2.4 Pompe cu pistoane axiale 2.5 Pompe cu roţi dinţate 2.6 Alte tipuri de pompe volumice 2.7 Caracteristicile pompelor volumice 2.8 Ejectoare Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 2 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Turbopompe Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 3.1 Construcţie şi clasificare 3.2 Teoria turbo-pompelor 3.3 Funcţionarea turbo-pompelor în reţea 3.4 Legarea în serie şi în paralel a pompelor centrifuge 3.5 Aspiraţia pompelor centrifuge 3.6 Pompe axiale Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 3 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Motoare hidraulice volumice şi turbine Obiectivele unităţii de învăţare nr. 4 4.1 Cilindri hidraulici 4.2 Motoare cu pistoane radiale 4.3 Motoare cu palete 4.4 Motoare cu pistoane axiale 4.5 Motoare rotative oscilante 4.6 Turbine Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 4 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Maşini pneumatice Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5 5.1 Generatoare pneumatice volumice 5.2 Generatoare pneumodinamice 5.3 Pompe de vid 5.4 Motoare pneumatice Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 5 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 3

5 6 11 11 11 12 15 21 25 30 33 35 37 38 39 40 40 41 43 47 52 54 58 59 60 60 63 63 65 65 67 70 71 71 72 82 91 92 96 97

3

4

5

2 Aparate de măsură a nivelului lichidelor 7.6 Aparatură de comandă. control şi auxiliară Obiectivele unităţii de învăţare nr.1 Aparatură de comandă şi control 6. 6 6.5 Măsurarea debitelor Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 7 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 97 97 106 111 111 111 112 117 119 122 126 131 131 7 BIBLIOGRAFIE 132 4 .2 Aparatură auxiliară Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 7 7.3 Aparate de măsură a presiunilor 7.4 Aparate de măsură a vitezelor 7.1 Aparate pentru determinarea proprietăţilor fizice ale fluidelor 7. 6 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Aparatură de măsură Obiectivele unităţii de învăţare nr.

fiabilitate şi funcţionare silenţioase.posibilităţi de obliterare (înfundare) a orificiilor. .greutate şi gabarit. tipizare.confecţionarea elementelor din materiale de bună calitate. prin prisma interpretãrii fenomene teoretice.posibilitatea realizării unor forţe şi momente importante.Cuvânt înainte Cunoaşterea construcţiei. . Sistemele de acţionare hidropneumatică transmit energia mecanică de la un element conducător la unul condus prin intermediul fluidelor. .intrare rapidă în regimul normal de funcţionare. . însuşirea depriderilor inginereşti privind proiectarea şi funcţionarea maşinilor hidraulice şi pneumatice ca şi pregătirea cursanţilor pentru îndeplinirea sarcinilor de inginer sau ofiţer de cart (maşină) atât la mal cât şi pe mare. . de aceea s-a pus accent pe acele tipuri de echipamente hidropneumatice utilizate la nave. modulizare. ca şi a unor puteri mari în condiţiile în care comanda şi controlul se fac cu uşurinţă. sistemele de acţionare hidropneumatică prezintă o serie de avantaje: . normalizare. raportate la putere reduse. 5 .reglarea continuă a vitezei. Cursul este destinat inginerilor din domeniul naval şi ofiţerilor de marină. . . . deci preţ de cost destul de ridicat.oprirea funcţionării în timp scurt. Cursul se bazează pe însuşirea cunoştinţelor de mecanica fluidelor în care.posibilităţi importante de automatizare. funcţionării şi exploatării maşinilor hidropneumatice utilizate la bordul navelor reprezintă obiectivul principal al cursului nostru.funcţionare la presiune cu pericolele care decurg din acest lucru. De asemenea. Sistemele hidropneumatice prezintă şi unele dezavantaje: . s-a încercat dezvoltarea gândirii tehnice în ceea ce priveste funcţionarea instalaţiilor. . pot fi considerate deziiderate majore ale ecestui curs.grad înalt de precizie în execuţia elementelor componente ceea ce presupune o tehnologie de fabricaţie complexă. Faţă de sistemele mecanice sau electrice.

o transformă în energie hidraulică potenţială şi o transmite prin intermediul conductelor şi a altor aparate de comandă. prin intermediul fluidelor se transmite energia potenţială. Generatorul hidraulic G H. . Inventată în 1904 de către profesorul Fotinger. În figura 1. care este tot de tip volumic.2 este prezentată schema unei turbo-transmisii. În turbina 3 este transformată energia cinetică în energie mecanică care este preluată de arborele 4. sistemele de acţionare hidropneumatice se pot clasifica în: .1. Acest sistem de acţionare are în afara rolului de cuplare şi un rol variator de turaţie. control. Ele se mai numesc turbo-cuplaje sau turbo-transmisii.sisteme hidropneumatice de tip hidrostatic. de fapt o pompă volumică. .sisteme hidropneumatice de tip hidrodinamic. preia energia mecanică transmisă de motorul electric M E.1. Sistemele de acţionare de tip hidrodinamic sunt sisteme de puteri mari. Generalităţi În funcţie de modul de transmitere al energiei.sisteme hidropneumatice de tip sonic. turbo-transmisia era destinată să cupleze arborele unui motor Diesel naval cu elicea realizând şi o reducere substanţială a turaţiei. Acesta. Sistemele de acţionare de tip hidrodinamic utilizează energia cinetică a fluidului. 6 . Energia mecanică primită de la arborele 1 este transformată de pompa hidrodinamică 2 în energie cinetică.1 este prezentat schematic un astfel de sistem. la rândul său transformă energia hidraulică în energie mecanică utilizată în organul de lucru OL.1. Fig. În figura 1. reglare la motorul hidraulic MH. La sistemele hidropneumatice de tip hidrostatic.

1. 1. Dacă notăm cu v viteza de propagare a undei de presiune şi cu n turaţia în rot/s a manivelei. atunci v    n . energia mecanică se transformă în energie hidraulică(de data aceasta hidro-sonică) şi apoi în energie mecanică. Distanţa dintre cele două pistoane trebuie să fie un multiplu întreg la lungimii de undă. Transmisia de energie se face la presiuni foarte mari.2 Sisteme de acţionare de tip sonic se bazează pe propagarea undelor de presiune furnizate de un generator sonic mono sau trifazat(un cilindru hidraulic la 120 o). de reglare a debitului (drosele).3). Prin deplasarea pistonului în mişcare alternativă se creează o zonă de înaltă presiune care se transmite de-a lungul conductei până la pistonul motor 3 (Fig.3. către un receptor (motor) sonic mono sau trifazat. 1.Fig. Fig.1 sunt prezentate conform STAS 7145-76. de dirijare a agentului fluid. înmagazinarea lui (rezervoare). filtrarea lui (filtre). amortizarea vibraţiilor şi a şocurilor de debit. etanşarea. de reglare a presiunii(supape). Motoarele hidraulice sau pneumatice transformă energia fluidului în energie mecanică. În cadrul elementelor de comandă distingem elemente de dirijare (distribuitoare). 1000 – 2000 daN/cm2. Pompele şi compresoarele reprezintă elemente generatoare de energie hidraulică sau pneumatică. 7 . la fel ca la sistemele precedente. de reconversie a ei în energie mecanică. Trebuie să subliniem faptul că sonicitatea-transmiterea energiei prin conducte cu ajutorul undelor de presiune – a fost fondată ca ştiinţă de savantul român Gheorghe Constantinescu.  . Pentru a îndeplini funcţiile de generare a energiei hidraulice. Nu trebuie să omitem aparatura de măsură a parametrilor de funcţionare a instalaţiei. Sistemele de acţionare hidropneumatică conţin elemente auxiliare care în ciuda denumirii prezintă o deosebită importanţă în buna funcţionare a ansamblului realizând conducerea fluidului (conducte). câteva din simbolurile elementelor sistemelor de acţionare hidro-pneumatică. de comandă şi control a parametrilor săi există o mare varietate de elemente hidraulice pe care le vom studia în cele ce urmează. Un sistem de acţionare hidropneumatică reprezintă un ansamblu de elemente cu ajutorul cărora se produce şi se dirijează controlat energia hidraulică sau pneumatică înmagazinată într-un fluid către un motor care o reconverteşte în energie mecanică. deci. În tabelul 1.

1. Motor liniar (cilindru) cu piston cu simplă acţiune Motor liniar (cilindru) cu piston cu acţiune dublă cu tijă uni şi bilaterală 2.5. 8 .2. 2. Denumirea elementului POMPE Pompă reglabilă cu un sens de refulare Pompă reglabilă cu două sensuri de refulare Pompă nereglabilă cu un sens de refulare Pompă nereglabilă cu două sensuri de refulare MOTOARE ŞI UNITĂŢI POMPĂ-MOTOR Motor hidrostatic circular ireversibil cu capacitate constantă Motor hidrostatic circular reversibil cu capacitate constantă Motor hidrostatic circular ireversibil cu capacitate reglabilă Motor hidrostatic circular reversibil cu capacitate reglabilă Pompă-motor nereglabil cu inversarea sensului curentului Pompă-motor inversarea curentului reglabil cu sensului Simbol 1. crt.Tabelul 1.4. 1.7.3. 2.1. 2.8.4. 1. 2. 2. 2. 2.2.6. 1.1.1 Nr.3. 2.

6. 3. 4. 3. Motor liniar diferenţial (cilindru) TRANSMISII HIDROSTATICE Transmisie hidrostatică nereglabilă cu un singur sens de rotaţie Transmisie hidrostatică reglabilă prin pompă cu un singur sens de rotaţie DISTRIBUITOARE HIDROSTATICE Discrete Cu două canale şi două poziţii (2/2) Cu trei canale şi două poziţii (3/2) Cu patru canale şi două poziţii (4/2) Cu patru canale şi trei poziţii (4/3) Continue (servodistribuitoare) 3. SUPAPE DE PRESIUNE Normal închisă Normal deschisă 9 .5.2.1.hidraulice cu o muchie activă Distribuitoare electro-hidraulice 4. 4. 4.2.4. 4. 4.1.2. Distribuitoare mecano .3. 4.9. 5.

Filtru 7. 7. 6. Manometru 7. 6. cu supapă normal deschisă cu două căi Drosel de cale fix sau reglabil 6.4. REZISTENŢE HIDRAULICE ŞI REGULATOARE DE DEBIT Rezistenţă hidraulică fixă sau reglabilă Regulator pentru menţinerea constantă a debitului (cu rezistenţă fixă). Debitmetru 10 .1.5.3.2. Regulator de debit cu supapă de ocolire Rezistenţă reglabilă (drosel) cu reglare manuală APARATURĂ AUXILIARĂ Acumulator hidraulic 6.4. 7. 6. 7.2.1.5.Cu comandă diferenţială De siguranţă cu pilotată (externă) De reducţie comandă 6.3. Răcitor 7.

Pentru maşinile hidraulice generatoare – MHG – putem scrie. b. variaţiile de volum. prin intermediul energiei hidraulice. np)   Nh (Q. ns) (2. Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 1 3 b a 2. Sistemele de acţionare de tip sonic se bazează pe: a. la alţi parametrii. centrifugarea fluidului. Hp)   Nh (Qs.4) 11 . energia potenţială a fluidului. prin intermediul energie mecanice. sonic. sau energia hidraulică în energie hidraulică. propagarea undelor de presiune. d. Definiţi sistemul de acţionare hidropneumatică.3) Transformatoarele hidraulice reprezintă de fapt o combinaţie între maşina hidraulică generatoare şi una motoare. Mai există o categorie de maşini hidraulice – transformatoare hidraulice – (cuple sau ambreiaje) – care converteşte energia mecanică tot în energie mecanică. n). b. d. transformarea: MHG  Nm (M. Dacă ne referim la transformare energetică putem grupa maşinile hidraulice după sensul acestei transformări în generatoare hidraulice (pompe) care transformă energia mecanică în energie hidraulică şi motoare hidraulice care transformă energia hidraulică în energie mecanică. H)   Nm (Ms. c.1) Există maşini hidraulice generatoare la care puterea hidraulică (secundară) este obţinută tot dintr-o putere hidraulică (primară): MHG  Nh (Qp. 1 1. hidrostatic. Turbotransmisia Fotinger este un sistem hidropneumatic de tip: a. (2. manual. Hs) (2. Pompe volumice Pompele şi motoarele hidraulice – maşinile hidraulice – reprezintă elementele de bază ale unui sistem de acţionare hidraulică.4) sau deschis (2.Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. c. n)   Nh (Q. referindu-ne la puterile caracteristice. H)   Nm (M. După felul cum are loc transformarea putem avea transformatoare hidraulice (MHT) în circuit închis (2. 3. 2.2) La motoare hidraulice – MHM – avem transformarea: MHM  Nh (Q. viteza v sau momentul M şi turaţia n şi prin puterea hidraulică Nh cu componentele sale debitul Q şi sarcina H. hidrodinamic. Maşinile hidraulice transformă energia mecanică în energie hidraulică sau invers fiind caracterizate prin puterea mecanică Nm cu componentele sale: forţa F. H) (2.5): MHG MHM   Nm (Mp.

MHM MHG   Nh (Qp, Hp)   Nm (M, n)   Nh (Qs, Hs) (2.5)

Trebuie să subliniem faptul că există o largă categorie de maşini hidraulice reversibile care pot funcţiona atât ca pompă cât şi ca motor. Într-o maşină hidraulică are loc transformarea energiei (sarcinii) de poziţie potenţiale sau cinetice. Referindu-ne la tipul sarcinii transformate putem clasifica maşinile hidraulice în maşini volumice şi turbomaşini. Maşinile volumice (hidrostatice) prelucrează energia potenţială de presiune. Turbomaşinile (maşinile hidrodinamice) prelucrează energia potenţială de presiune şi energia cinetică. Mai există o categorie de maşini hidraulice care transformă energia potenţială de poziţie, întâlnite acum foarte rar, dar care în trecut au avut o largă răspândire. Este vorba de elevatoarele hidraulice (MHG) şi de roţile de apă (MHM). De asemenea, există maşini hidraulice motoare care transformă numai energia cinetică (turbine cu acţiune Pelton). Maşinile hidraulice volumice pot fi: - liniare sau alternative (cu piston, cu plunger, cu piston şi membrană); - rotative (cu pistoane radiale sau axiale, cu palete, cu roţi dinţate, cu şurub etc.). Turboamaşinile realizează transformarea de energie prin interacţiune hidrodinamică dintre rotorul cu palete profilate şi fluid. După turaţia specifică ele se pot clasifica în pompe cu canal lateral, pompe centrifuge, pompe axiale. În prezentarea maşinilor hidraulice vom ţine cont de cele două mari criterii de clasificare. Pompele volumice transformă energia mecanică în energie hidraulică care apare sun formă de energie potenţială de presiune. Acest lucru se realizează prin intermediul spaţiilor închise dintre organele fixe şi cele mobile ale pompei, procesul desfăşurându-se discontinuu. Pompele volumice sunt, în marea lor majoritate, reversibile, putând funcţiona atât ca pompă cât şi ca motor, după cum lichidul intră cu subpresiune sau cu suprapresiune în corpul agregatului. Presiunea pompelor volumice este în general mare – 250 – 300 bar, iar debitele sunt cuprinse într-o gamă foarte largă: 1 – 8000 l/min. puterea lor poate atinge 3.500 kW. În cazul pompelor volumice rotative turaţiile sunt cuprinse între 3.000 – 5.000 rot/min putând ajunge uneori şi până la 15.000 – 30.000 rot/min. 2.1. Pompa cu piston Pompa cu piston este o maşină care realizează efectul de pompare prin deplasarea rectilinie alternativă a unui piston în interiorul unui cilindru (fig.2.1).

Fig. 2.1. Pompele cu piston pot fi cu simplu efect (fig. 2.1) sau cu dublu efect (fig. 2.2). După cum se poate observa din principiul lor simplu de funcţionare, la pompele cu simplu efect variaţia debitului are un caracter discontinuu pronunţat (fig.2.3), ameliorat în cazul pompelor cu dublu efect (fig.2.4).

12

Fig. 2.2. Vom calcula debitul mediu şi debitul instantaneu al unei pompe cu piston. Volumul de lichid refulat la o cursă a pistonului (cilindree) va fi dat de relaţia: D 2 V= (2.6) h 4 unde D este diametrul pistonului, iar h  2r , cursa lui. Notând cu n turaţia în rot /min a arborelui de antrenare, putem calcula debitul mediu: D 2 n Qmed = . (2.7) 2r 4 60 Pentru a calcula debitul instantaneu, vom determina mai întâi viteza pistonului. Pornind de la valoarea distanţei: x = 1 cos  + r cos     = 1 cos  - r cos  (2.8) şi observând că r 1 (2.9)  sin  sin     sau r (2.10) sin   sin  . l deci
r2 sin 2  (2.11) 2 l Care dezvoltat în serie cu reţinerea primilor 2 termeni (eroarea este redusă datorită faptului că r/l este mult subunitar) se poate scrie: 1 r2 (2.12) cos   1  2 sin 2  , 2l şi vom obţine: 1 r2 x  1  r cos   2 sin 2  (2.13) 2l şi dx r   (2.14) v  r  sin   sin   . dt 2l   Debitul instantaneu va fi: D 2 D2  r  (2.15) Q v r sin   sin 2  4 4 2l   cos   1 

13

Fig. 2.3 Definim coeficientul de pulsaţie a debitului raportul: Q  Qmin (2.1-16)  %  max 100 . Qmed Deoarece

Qmax se obţine atunci când  

2

, iar Qmin  0 (figura 2.3), vom avea

D 2 %  D 2
4

(2.17) 100  314% 30 2r 4  60 La pompele cu piston cu simplu efect pulsaţia debitului este foarte mare. De aceea aceste pompe au prevăzute prin construcţie recipiente cu saltea de aer amplasate în apropierea cilindrului de lucru. Pompele cu piston cu dublu efect refulează şi în zona de întoarcere a pistonului cu debit ceva mai mic. Debitul instantaneu pe porţiunea  ,2  va fi (Fig. 2.4):  r   (2.18) Q x  D 2  d 2 r  sin   sin 2  . 4 2l  

r

Fig. 2.4 Deoarece curbele Q şi Q x nu se intersectează decât pe axa absciselor, coeficientul de pulsaţie a debitului rămâne aproximativ acelaşi ca la pompele cu simplu efect. Avantajul lor, deloc neglijabil, constă, în faptul că debitează şi pe cursa de întoarcere a pistonului. Pompele cu piston clasice se întâlnesc din ce în ce mai rar în instalaţiile hidraulice, datorită, în special, coeficientului ridicat de pulsaţie a debitului. 14

pistoanele 3. Pompele cu pistoane radiale cu aspiraţie exterioară (fig. Modificând excentricitatea se poate modifica debitul pompei. unele pistoane aflându-se în aspiraţie. axul central 4 care conţine canalele de aspiraţie 5 şi de refulare 6. 2. pistoanele 3 cuplate prin intermediul bielelor 4 de axul excentric 5 (cu excentricitatea variabilă).2.5) sunt compuse în principal din : statorul 1.2. Coeficientul de pulsaţie a debitului este mult redus. cu debit variabil. cu efecte benefice privind gradul de oscilaţii hidraulice introdu-se în sistemul de acţionare. altele în refulare.6) sunt compuse din statorul 1. aflându-se pe rând în aspiraţie sau refulare. Pistoanele sunt presate pe pereţii statorului de forţa unor arcuri sau numai de forţa centrifugă. Ele se pot clasifica în pompe cu aspiraţie exterioară şi pompe cu aspiraţie interioară. Pompe cu pistoane radiale Pompele cu pistoane radiale sunt pompe volumice rotative. datorită excentricităţii e rotorului. Fig.2. Fig. Excentricitatea axului pistoanelor face ca deplasarea acestora să fie diferită.6 Cilindreea celor z cilindrii de diametru d sau volumul de lichid refulat în timpul unei rotaţii va fi : 15 . rotorul excentric 2.5 Pompele cu pistoane radiale cu aspiraţie interioară (fig. rotorul 2. pistoanele execută o mişcare alternativă de cursă 2e.2. 2.

22) R2   2  e2  2e cos  De unde :   e cos   e 2 cos 2   e 2  R 2  2 (2. aflate în refulare fiecare în poziţia  i 20: 16 . Vom avea atunci : (2. Atunci : R (2. d .   când  creşte. viteza absolută v se compune din viteza v1 în raport cu centrul O1 şi viteza v 2 de deplasare a pistonului în interiorul cilindrului. 2.24)   e cos   R .din relaţia (2.20) Fig. să stabilim mai întâi viteza punctului A de contact a pistonului cu statorul (Fig. 2. v2  dt Din triunghiul O1 O2 A obţinem: (2.25) v2   e  sin  dt Pe intervalul o. 60 4  (2. putem neglija al doilea termen al radicalului.7 Pentru a calcula debitul instantaneu care variază între o valoare minimă şi una maximă.(2.19) z 2e .21) v1   . 4 La turaţia nrot / min  vom avea debitul mediu: V d 2 Qmed  d 2 4 z 2e n d 2   ze . Notăm distanţa variabilă AO1 cu  . Vom considera viteza în modul şi vom calcula debitul instantaneu al celor j pistoane. viteza v 2 descreşte cum ne arată şi semnul .23) e  e cos   R 1    sin 2  R e Deoarece  1 . Viteza pistonului va fi : d (2.7).1-25).

(2. i 1 j (2.34) Qmax  e  4 sin 2 k sin d 2 2 sin k  1  . Revenind la relaţia (2. 2 2  (2. vom avea k pistoane în refulare şi k în aspiraţie. atunci unghiul de poziţie al pistonului i faţă de punctul M va fi: (2. Qmin  e (2.28) Dacă notăm cu  unghiul instantaneu al primului piston aflat în refulare şi cu   Transformăm suma dintre acolade în produs.29) se obţine pentru   0 . 4 (2.1-26) ştiind că j = k: d 2 Qi  e  sin   sin      sin   2   .32) Deci valoarea minimă a argumentului funcţiei sinus este k  1  2 sau: (2. În cazul unui număr par de pistoane.29)  sin i   sin   k  1 2  . vom obţine: k sin k   2 (2. deci   Valoarea minimă s-ar obţine pentru sin   k  1   0 .Qi  d 2 4 e   sin i .   i 1 sin 2   Valoarea maximă a acestei sume se obţine evident atunci când sin   k  1   1 2  sau   k  1    2   2 .31) 0   .33) 2 2 Valoarea minimă a sumei din expresia (2. rezultă  k  1 .29) şi ţinând cont de consideraţiile privind unghiul instantaneu de poziţie a primului piston refulat pentru valoarea maximă şi minimă a debitului. 2 2 2 (2. .26) 2 .28) a cărei sumă se scrie sub forma (2. vom putea scrie: k sin d 2 2 ..30)    k  1  0. 2 k  1     k  1   k  1  . z=2k.. Dar. z unghiul dintre cele două pistoane.27)  i    i  1 .  sin  k  1   .35)  4 2 sin 2 17     k  1  k  1 . Rescriem ecuaţia (2.. sau 2  deoarece (2.

42).  . (2. Vom scrie expresiile lui Qmax şi Qmin pentru cele două situaţii: 1.39) 2 sin k  .Putem scrie acum coeficientul de pulsaţie a debitului pentru pompele cu număr par de pistoane radiale : k sin  2 1  sin k  1   100   %   2k 2   sin (2. rezultă că:  k  1  2k  1 z sin k    (2. (2.43)  sin k  1 .  . Considerăm expresiile (2.20) putem calcula pulsaţia debitului pentru acest tip de pompe: 18   . fie 2k+1 pistoane. 2 2 deci şi debitele maxime şi minime în cele două situaţii întâlnite în timpul funcţionării pompelor cu număr impar de pistoane radiale vor fi egale. deci :   (2. k pistoane refulante Qmin  2 d e sin k  1  (2.40) Qmax  d 4 2 e sin k sin   2. distingem două situaţii: se află în refulare.36) 2  1       1  sin k  1 2k  100  2k tg 4k 100   2k  sin 2k În cazul pompelor cu număr impar de pistoane radiale 2k+1. 2 2 2 z2 Unghiurile fiind suplimentare.41) şi (2. ca şi relaţia (2.38)    . 2  Vom face calculul debitelor maxime şi minime în ambele ipoteze şi vom observa că sunt identice.  2 sau k pistoane refulează şi atunci :   (2. 2 sin 2   (2.  4 2 sin 2 2.43) (2.37)   0.41) 2 Qmin  Dar k d 4 2 e sin k 2 sin k  .42) 2  . k+1 pistoane refulante Qmax  d 4 2 e sin k  1 sin   2 2.

7 32.526 1.022 4.45) În fig. o vom nota cu T .022 7. 19 . celor cu număr par [20]. acţionează asupra pistonului de diametru d) şi AO2 (componenta N care solicită lagărele pompei ) (fig.527 1.973 2.8 este reprezentată variaţia debitului instantaneu la o pompă cu 9 pistoane radiale.444 z impar z 3 5 7 9 11 % 14. Forţa T se descompune după două direcţii: AO1 (componenta F forţa cu care lichidul.020 z 2 4 6 8 10 12 Forţa necesară mişcării (rotirii) rotorului pompei este o forţă perpendiculară pe direcţia AO1 .1 z par % 15.8 Studiind tabelul 2.807 4. Fig. 22k  1 42k  1 (2.2. Tabelul 2.9).2. având presiunea p. din acest punct de vedere.973 3.2.k k sin sin  k   2k  1 1  sin k  100  2 1  sin  100  %     2k  1 sin   2  2k  1 sin   2k  1  2 2k  1    tg 100.1 se observă că pompele cu mai multe pistonaşe au un coeficient de pulsaţie a debitului mai scăzut şi că pompele cu număr impar de pistonaşe sunt preferate.515 14.

Observăm că: e (2. Momentul de răsucire corespunzător unui piston este:  d 2 e  (2.49) T p tg arc sin sin    f   .1-52) 20 . d 2 (2. 4 R   Momentul de răsucire total va fi: M rt   Ti  i .Fig.9 Forţa cu care lichidul acţionează asupra pistonului este egală şi de sens contrar cu forţa cu care pistonul acţionează asupra lichidului.46) F p. 2. i 1 j (2.50) Mr  T   p R  e cos  tg arc sin sin   . Puterea pompei va fi dată de relaţia : P  M rt  .1-51) în care j este numărul pistoanelor refulante. (2. 4 R   Valoarea maximă a lui T se obţine pentru   90 0 . R Deci:  d 2 e  (2. 4 (2.48) sin   sin  .47) T  F tg  .

rotor. În fig. Ele pot fi cu aspiraţie exterioară (fig.2.10 Fig. pompele cu palete pot fi cu simplă acţiune (fig.numărul de palete [20]. 2  şi la ' sfârşitul refulării   1' .2. Fig. În Fig. Pompele cu acţiune multiplă au debitul constant.11) sau cu acţiune multiplă. În care am făcut următoarele notaţii : R.10) şi (fig. 2. 2. 2.12 este prezentată o pompă cu palete cu dublă acţiune.2. Pompele cu palete cu simplă acţiune sunt pompe cu debit variabil.2. b – lăţimea unei palete. 2 .12 Pentru a calcula debitul utilizăm schema din Fig.10) şi cu (fig.  .3. z. reglare acestuia efectuându-se prin modificare excentricităţii e .unghiul dintre două palete consecutive. Fig. 2.11 După numărul de aspiraţii – refulări la o singură rotaţie.11). respectiv raza rotorului.13 21 . stator şi capetele frontale. r – raza statorului. Pompe cu palete Pompele cu palete sunt pompe volumice la care spaţiile variabile sunt delimitate de palete.2.2.13. 2.2.13 avem cuplul de palete 1-2 în două poziţii: la începutul refulării   1 .   Fig.

59) (2.55) cos 2  1 and cos  2   1   1. 2 (ceea ce înseamnă că  1   2 ):  b 2  e2 R  r 2   4 Re sin    sin   .2) şi că  1   2   . 2 2 2 2    ' 2 ' 1 2    (2.61)   e2 b 2 R  r 2   4 R e sin    sin   .1. deoarece R  e cos θ' θ' γ cos 2 1 2 2 22 . 2 2 2 2  Valoarea maximă a lui V se obţine atunci când   1 (2.56) V b ' '   2  1'  d   d   r R e cos  b    e   R 2  r 2   4 Re sin cos    sin  cos  2'  1' . ' pozitivă .2) va fi dat de relaţia : Vmin    V1. deci punctul de extrem  2   1'   2 dV ' este ' d  2   1'   reprezintă un minim. putem scrie 2 R  e cos V  b  d 1 b 2 2 2 r  d   2  R  e cos   r d  1 (2.  2 2 2  La sfârşitul refulării volumul dintre palete va fi calculat cu relaţia : Vmax    (2.62)  Termenul din paranteză nu se poate anula. (2.53) dV   b d d . Ştiind că O1 M  R  e cos  (v.Pentru a calcula volumul V dintre palete (de lăţime b şi grosime neglijabilă) vom scrie mai întâi volumul elementar : (2. 2  Vmax  Vmin  4b R e sin  2 . 2 '    1' dV '  0.58) (2.60)  '  '   '  '    dV '  b e sin sin 2 1  R  e cos cos 2 1   0 *. (2.54)    b 2 2 e2  1    R  r   2 R esin  2  sin  1     sin 2 2  sin 2 1    2 2 2       b    e2   R 2  r 2   4 Re sin cos 2 1    sin  cos 2   1 . şi pentru  2'   1' 2  0.2. Pentru 2 2 d  2  1   2'   1'  .cap.  2 2 2  Volumul refulat de cuplul de palete (1.57) ' Calculăm extremul funcţiei V '  2   1'   (2. 1   este negativă. 2 2  2 2  d  2'   1'     sin  2'   1' 2  0.

63) La o turaţie de n [rot/s] debitul teoretic mediu la pompei se obţine cu relaţia: Qmed  4b R e z n sin  deoarece   2 .71) qi  R e b cos i  cos i 1 .69) (2.64) Când z este mare.66)   i   i 1 2 . (2. calculăm mai întâi volumul de fluid existent în interstiţiul  i 1   i   dintre cele două palete:  Vi  b  i 1 i  d d   . z Formula (2.65) este folosită pentru calculul debitului la pompele cu număr finit de palete.67) qi  . (2. 2  4b R e z sin  2 . volumul: z V1. Ea reprezintă evident o aproximaţie.Cele z spaţii interpaletare vor refula. r 2 2 2 2  Debitul instantaneu al cuplului va fi: dVi (2. mai mare sau mai mică. (2.70) (2.73) 23 .  :  2 2 Qi  R e b   cos i  cos  i 1   R e b  cos  1  cos  k 1   i 1 k   k   R e b  cos  1  cos 1  k   2 R e b  sin k sin  1  .65)  2 D n e b. z 2  4b R e z n sin  z . Pentru a determina debitul instantaneu al unei pompe cu palete.    vom avea atunci j=k interstiţii aflate în refulare.68) (2. obţinem succesiv: dt qi  2 R e b  sin sin 2  b    e2  d  R2  r 2   4R e sin cos i i 1    sin  cos  i   i 1 . pentru orice    . Debitul instantaneu total al unei pompe cu palete va fi egal cu suma debitelor instantanee a celor j interstiţii aflate în refulare:    qi  2 R e b  sin sin i  . dt Neglijând termenul care-l conţine pe e2 şi ţinând cont că R  e cos  (2. Qi  R e b   cos  i  cos  i 1 .72) Vom studia pulsaţia debitului mai întâi pentru o pompă cu număr par de palete : z=2k. sin Atunci: Qmed   4b R e z n  z   z . i 1 j (2. (2. după cum numărul de palete este mai mic sau mai mare. la o rotaţie. 2  2  Qi este maxim când (2. 2  2 qi  R e b cos i  cosi   .

 2 2 deci k  1 sau (2. 2   z (2.76)  2 1   În aceste situaţii: Qmax  2 R e b  sin k  2 (2.80) Se observă că k  1  2 şi k  1  2 sunt unghiuri suplimentare.  .79)  (2. k+1 interstiţii de refulare Qmax  2 R e b  sin k  1 .  2k 1. 2 Dar    1   . .    sin 2k Pentru o pompă cu număr impar de palete – 2k+1 – avem două situaţii : k+1 interstiţii      în refulare când 1   . vom obţine relaţiile pentru Qmax şi Qmin .78) 2 2 Coeficientul de pulsaţie al debitului pentru o pompă cu număr par de palete – 2k – este dat de relaţia :   2 R e b sin k 1  sin k  1  2 2 %  100    4 R e b z n sin       1  sin k  1 2k 100  2k tg 4k 100. 2  sau 2 2 şi este minim când (2.75) (2.74) 1  k    . 0  şi k interstiţii în refulare când 1  0. 24 .  sin  1  k   1. deci valoarea funcţiei sinus rămâne aceeaşi.77) sin k  1 şi Qmin  2 R e b  sin k  (2. 1   2 k  2   sin  1  k   0 2  sau  1  k .  2   2 Efectuând calculul la fel ca pentru pompa cu număr par de palete .

reglabilă. k interstiţii de refulare Qmax  2 R e b  sin k . 25 .84)    2k  1  2k  1  sin 2k  1    tg 100 22k  1 42k  1 Comparând relaţiile (2.81) 3. cuplul dezvoltat de motor va fi : 2z  (2. (2.1-85) introducem valoarea debitului mediu dat de (2. (2. Acest mod de amplasare conferă pompelor un gabarit redus şi un echilibru datorită simetriei maselor în rotaţie. modificarea debitului se face prin înclinarea blocurilor cilindrilor. Mişcarea alternativă a pistoanelor este realizată prin intermediul unui disc înclinat. a cărui înclinare.Qmin  2 R e b  sin k  1 sin k .45) observăm că pulsaţia debitului pentru pompele cu pistonaşe radiale este aceeaşi cu cea a debitului pompelor cu palete (cu neglijarea termenului e 2 ).82) (2. La unele pompe. Din egalarea puterii hidraulice cu puterea la axul motorului se poate determina momentul teoretic necesar : 2 M t n  pQ. Având în vedere demonstraţia de mai sus rezultă că pulsaţia debitului la o pompă cu număr par de palete este :   2 R e b  sin k 1  k  2 2 % 100   4 R e b z n sin z  2k  1 sin k 1  sin k 100  (2.79) cu (2.85) n este exprimat în rotaţii/secundă.87) M  M t  p b R e sin . Spaţiul dintre palete se comportă ca un cilindru radial cu pistonaşe în fazele de aspiraţie şi refulare. ceea ce ne sugerează o analogie între aceste două tipuri de pompe. În (2.1-64): z  2 z p b R e sin  . permite modificarea debitului pompelor.4.1-84) cu (2.  z Mt  p 4b R e z n sin  2.86) 2 n  z Ţinând cont de frecările mecanice şi vâscoase. Pompe cu pistoane axiale Pompele cu pistoane axiale realizează debitul de fluid prin mişcarea alternativă a unui număr de pistoane în interiorul unor cilindrii dispuşi într-un rotor cu axele paralele cu axa de rotaţie a cestuia.36) şi (2.83) Qmin  2 R e b sin 2 k . 2  (2. 2 2   (2. 2  Valorile lui Qmax şi Qmin sunt egale deoarece unghiurile k  1  2 şi k  2 sunt suplimentare.

): (2. 5. Fig. biele cu articulaţii sferice. discul înclinabil. 6.88) x  x1 cos   z1 sin  y  y1 z  z1 cos   x1 sin  . 2. 4. discul înclinat pe care se sprijină capetele bielelor cilindrilor. Motorul electric de antrenare transmite mişcare de rotaţie blocului cilindrilor şi. cilindrii.14 este prezentată schema de principiu a unei pompe cu pistonaşe axiale cu disc înclinabil: 1.15.2.2. ax cardanic. 26 .14. 2. 7.) xOyz şi x1Oy1 z1 rotite între ele cu unghiul  în jurul axei comune Oy . prin intermediul axului cardanic 5. Aspiraţia şi refularea se efectuează prin elementul de distribuţie fix 7 care are practicate canale în zona în care pistoanele se află în aspiraţie sau refulare. 3. 2. pistoanele.2.14.15. piesă fixă a canalelor de aspiraţie şi refulare (element de distribuţie ). Coordonatele unui punct oarecare M în sistemul de axe nerotit pot fi scrise în funcţie de coordonatele aceluiaşi punct în sistemul de axe rotit astfel (Fig. Fig. Pentru a calcula debitul pompei cu pistonaşe axiale considerăm două sisteme de axe (fig.În fig. blocul cilindrilor (rotorul).

14.94) . Vom scrie în continuare : 2 2 2 (2.faţă x1Oy1 z1 x1 A  0 y1 A  r1 sin  z1 A  r1 cos  . Viteza pistonului se obţine derivând în raportul cu timpul mărimea x B : v p  x B  r1 sin  sin     2r12 sin  cos   2r12 sin  cos  cos 2   2r1r2 2 sin  cos   2 sin  cos  cos   l 2  r22  r12 sin 2   r12 cos 2  cos 2   2r1r2 sin 2   cos 2  cos     (2.[20] Fig. punctul A are următoarele coordonate: .16. putem considera cos   1. Rezolvând obţinem: x B  r1 cos  sin    l 2  r22  r12 sin 2   r12 cos 2  cos 2   2r2 sin 2   cos 2  cos  .   Când unghiul de înclinare a discului este destul de mic.1-88) (2.91) z B  r2 cos  . Coordonatele y şi z al punctului B faţă de sistemul xOy sunt: y B  r2 sin  (2.faţă de xOyz x A  r1 cos  sin  y A  r1 sin  (vezi relaţiile 2. Relaţia (2. devine: v p  r1 sin  sin  . Acesta este motivul pentru care am ales semnul .în faţa radicalului.1-93) Se observă că x B este negativă. coordonata x B poate fi determinată cunoscând lungimea constantă l a bielei AB.În Fig. sunt prezentate poziţiile articulaţiei sferice A.89) (2. solidară cu discul şi articulaţiile sferice B. Faţă de sistemele de axe din figura 2.90) z A  r1 cos  cos  . în timpul rotaţie cu un unghi  . solidară cu pistonul. (2.16. 2.92) 12  x B  x A    y B  y A   z B  z A  .2.95) 27 . Viteza pistonului în modul.1-92) reprezintă o ecuaţie de gradul II cu necunoscuta x B . ale aceleaşi biele. (2.

în acest caz.  2 sin 2  (2. (2. (2.1. facem observaţia că problema este asemănătoare cu cea din capitolul 2. va fi: k sin  2 1  sin k  1  100  %    2k 2  sin  2  1       1  sin k  1 2k 100  2k tg 4k 100   2k  sin 2k Pentru pompa cu număr impar de pistoane axiale vom avea: (2.100) Qmin  d 4 2 r1 sin  sin k  1 2 sin k  .99) Qmax  d 4 2 r1 sin  sin k  1 sin   2 2.101) 28 . 4 iar debitul instantaneu al celor j pistoane aflate în refulare este: j j d 2 (2. 4 60 Pentru stabilirea debitului maxim şi al celui minim. Deci.Debitul instantaneu al unui piston având diametrul d va fi: d 2 (2.98) Qmin  r1 sin   4 2 sin 2 Pulsaţia debitului. este vorba tot de maximum şi de minimum sumei cu sinus  sin  i l j i .96) Qm  2r1 sin  z . (2.97) Qmax  r1 sin   4 sin 2 k sin d 2 2 sin k  1  .96) qi  r1 sin  sin  .95) Qi   qi  r1 sin   sin i . a celor j pistonaşe aflate în refulare cu număr par z = 2k sau impar z = 2k + 1 de pistonaşe ale pompei. aflate în interiorul rotorului de turaţie n va fi:  d2 n (2.2. 4 i 1 i 1 Debitul mediu al celor z pistoane de diametru d şi cursă h  2r1 sin  . putem scrie debitele maxime şi minime pentru pompa cu număr par de pistonaşe axiale : k sin 2 d 2 .

pistonul acţionează asupra lichidului cu forţa: (2.103) p.  71.106) M rt  p r1 sin   sin i . 4 i 1 Puterea consumată de pompă va fi dată de relaţia: P  M rt .81 Nm n rot / min  C.81 Nm n rot / min   rt kW. (2.102)  22k  1  tg 42k  1  100 Se observă că pulsaţia debitului la pompe cu pistonaşe axiale este aceeaşi cu pulsaţia debitului la pompele cu pistonaşe radiale şi la pompele cu palete.105) M r  T  F sin  r1 sin   p r1 sin  sin  . Pentru a crea presiunea p.P.17). 97.104) T  F sin   p sin  .2. F d 2 Fig.107) M rt 9.2. 4 z pistoane vor avea un moment rezistent: z d 2 (2.17 Forţa tangenţială T are valoarea : d 2 (2.108) 29 .620 M 9. 4 Forţa F se descompune într-o componentă tangenţială cu una normală N (fig. 4 Momentul rezistent al unui piston va fi: d 2 (2.310 P (2.k 2 1  sin k 100  %      2k  1 sin 2  2 k sin  2k  1 1  sin k 100     2k  1 sin   2k  1  2k  1  sin (2.

5. (fig.19 Calculul debitului acestui tip de pompe se poate face într-un mod simplificat.2.2.2. după profilul danturii (evolventic sau cicloidal). putem scrie (fig. La intrarea în angrenare a dinţilor.19). (2.18). acceptând ipotezele că secţiunea golurilor este egală cu cea a plinurilor şi că gradul de acoperire este egal cu unitatea. La ieşirea dinţilor din angrenare se creează în camera de aspiraţie o variaţie de volum în sens excedentar. medie şi înaltă). după nivelul presiunii (joasă. în principal. 2. după numărul rotoarelor (cu două sau mai multe fig.2. ipoteză ce introduce o abatere destul de mare. Pompe cu roţi dinţate Sunt pompe volumice cu o largă răspândire . (2. Volumul transportului de rotaţie va fi:  30 .109) Secţiunea tuturor cupelor pentru cele două roţi aflate în angrenare va fi:  D 2 D 2  1  S t  2 e  i   De2  Di2 .2. Deci: Sg = Sp. Fig.18 Fig. simplităţii lor constructive. după poziţia dinţilor (drepţi. datorită.20): D  Di De  Di (2.110)  4 4 2 4     Considerând piciorul dintelui egal cu capul dintelui a1  a 2  m (modulul dintelui) şi p ştiind că modul dintelui este m  .18 a şi b). Pompele cu roţi dinţate se clasifică după mai multe criterii: după tipul angrenării (cu angrenare exterioară şi cu angrenare interioară – fig.111) St  2 e  2 m2 z . 4 2 Lăţimea roţii o notăm cu b  m . volumul se micşorează şi se creează o presiune hidrostatică. înclinaţi).2. Golurile dintre dinţi reprezintă cupele active care transportă fluidul.

20.117)       31 .1-114) M reprezintă momentul de răsucire.113) Q  2  m 3 z n10 6 1 / min  .20]. iar turaţia am găsit-o exprimată în rot/min. Această înlocuire a fost făcută conform teoriei din mecanică care precizează că rezultanta proiecţiilor forţelor de presiune pe o suprafaţă oarecare este egală cu produsul dintre presiune şi proiecţia suprafeţei pe un plan perpendicular pe rezultantă. În relaţia (2. Fig. Momentul total de răsucire va fi : r r   M  F1'' e  F1' 1  F2'' e  F2 2  2 2 2 2 (2. (2. (2. [12. aplicăm teorema medianei în triunghiul O1O2 C : 2 2  12   2  4rr2 x2  .114) pdV  Md .20 Lucrul mecanic consumat la rotaţia roţilor dinţate cu unghiul d imprimă lichidului energia pdV : (2.2. Asupra dreptelor acestui contur acţionează 4 forţe rezultante din presiune. Presiunea p acţionează asupra conturului danturii.112) V  2  m 3 z . vom prezenta cea de-a doua metodă analitică de calcul a debitului pompelor cu roţi dinţate. În continuare.115) b 2 2 2  p 2re   1   2 2 Notând segmental PC cu x şi observând că O1O2  2rr .116) 4 Rezultă: 2 12   2  2 x  rr2 .(2. folosindu-ne de fig. Acest contur complicat poate fi înlocuit cu unul mai simplu AO1 CO2 B1 . 2. iar debitul: (2. Pentru că m se dă în mm. Pentru un calcul mai exact al debitului se pot utiliza două metode: metoda geometrică (mai complicată) sau metoda echivalenţei dintre energia transmisă lichidului şi lucrul mecanic consumat pentru antrenarea roţilor dinţate.

putem scrie: (2.124) 2l 1  rb t .123) Qt   bre2  rr2  rb2 2 t 2  2rb l 1t  l '2  .120) În relaţia (2. 1   (2.119) Q  b re2  rr2  x 2 . Pentru a calcula pulsaţia debitului va trebui să stabilim mai întâi debitul mediu. La t =0 sau t  1   (2. Mărimea x este variabilă în timp: x  K1C  K1P  rb  rbtg  r  rb 0   t  tg  r . t  0.127) b V rb (2.121) rb 0  l  l 1 . 2 (2. 2l 1 (2. (2. şi că d  dt şi utilizând relaţiile   (2.126) Făcând schimbarea de variabilă y  rb t  l1 .vom avea: pb 2 (2. 2 Ştiind că dV = Qdt. Deci : (2. rb  Debitul Q(t) are o variaţie periodică.118) M re  rr2  x 2 . T  . vom avea: (2. obţinem : (2. dy  rb dt .1-115). debitul mediu va fi : z  bl Qm  V z n  3 re2  rr2  l '2 . Timpul în care se parcurge segmental real de angrenare se obţine. Putem scrie debitul instantaneu ca o funcţie de timp: (2.129) 3 rb    l1 Valoarea maximă a expresiei (2.130) 2l debitul are valoarea minimală: rb  32 . Volumul refulat de o pereche de dinţi în timpul unei perioade T este: T V   Qt  dt  b  re2  rr2  rb t  l 1 0 0 T 2l rb    dt. Notând cu l  K1 P  K 2 P lungimea jumătăţii segmentului teoretic de angrenare şi cu 1 l  DP  EP lungimea jumătăţii segmentului real de angrenare. 3 rb    Ştiind că numărul de dinţi este z şi că roţile se rotesc cu turaţia n. folosind proprietăţile evolventei: (2.125) .122) x  l  l 1  rb t  l  rb t  l 1 .128) l1 l1  r 2 e  rr2  y 2 dy   2 bl 1 3 re2  rr2  l 2 .1-118) şi (2.Înlocuind în relaţia (2.120) am folosit proprietatea evolventei K1C  K1C şi faptul că    0   t (segmental real de angrenare începe în D şi se termină în E  K 2 D  K1 D1  rb 0 ).1-123) se obţine pentru t  : rb  Qmax  b re2  rr2 .1-114).

114):     pdV pdV pQ (2.21) Acest tip de pompă se utilizează îndeosebi atunci când fluidul vehiculat nu trebuie să intre în contact cu piesele pompei sau nu trebuie să fie contaminat de uleiul de ungere. .136) F  max . rr Puterea exprimată în funcţie de moment şi viteza unghiulară se scrie cu formula cunoscută : (2.111) obţinem: (2.133)    pb re2  rr2  x 2 .2. Membranele se deplasează elastic sub acţiunea pistonului 8 şi a lichdului de lucru 7(ulei). Suntem în măsură acum să stabilim pulsaţia debitului la o pompă cu roţi dinţate : 3 rb l 1 (2.6. Ea se compune din una sau mai multe membrane metalice 1.131) Qmin  b re2  r 2  l '2 . Făcând aceleaşi aproximaţii ca şi în relaţia (2. prinse între două discuri concave 2.135) M max  pbm 2 z  l . superioară membranei. Alte tipuri de pompe volumice Pompe cu membrană (fig.137) P  M . z 3re2  rr2   l '2 Cuplul aplicat roţii conducătoare se determină din relaţiile (2. 33 . Variaţiile de volum din camera de lucru. asigură aspiraţia (prin supapa 4) şi refularea (prin supapa 3 ) a fluidului.134) M max  pb re2  rr2 . d  dt  Cuplul va fi maxim pentru x=0: (2. Forţa maximă care se aplică asupra lichidului va fi: M (2.132) % 100 . M     2.(2.

fără pulsaţii de debit. cicloidal). dintre care unul este motor. Lichidul va fi transportat în camera de refulare R pe o traiectorie liniară.Fig.2. Pompa cu şurub (fig. 2. şi umple golurile dintre rotoare în zona neangrenată.22 este prezentată schema unei pompe cu şurub cu două rotoare (şuruburi). Rotorul motor are un filet dreapta şi celălalt stânga. 2. Supapa 6 este o supapă de limitare a presiunii de refulare. după forma paletului (dreptunghiular.2.22 Prin rotirea relativă a celor două rotoare lichidul pătrunde îm camera de aspiraţie A. Comportamentul acestei pompe este ca un piston fără sfârşit. Fig. trapezoidal. două sau mai multe începuturi).21 Pompa 5 realizează compensarea pierderilor de ulei din neetanşeităţile pistonului. 34 . după numărul de începuturi (unul. În fig.22) Pompa cu şurub poate fi clasificată după numărul de rotoare (două sau mai multe).

Zona haşurată reprezintă secţiunea de lichid aspirat datorită rotaţiei angrenajului cicloidal ce urmează (în momentul imediat următor celui prezentat în figură) să fie refulat.2. care reprezintă variaţia puterii.2. Rolele sunt din material plastic având un miez metalic. stator şi role. scăderea debitului este pronunţată (fig.2.23 Acest tip de pompă este compus din două rotoare de formă cicloidală.2.23) ig.2. Debitul real prezintă o scădere uşoară de presiune. din care unul conducător. care se rotesc în sens invers. Fig. Pompa cu role (fig.7. estre aproximativ liniară până la 35 . Peste o anumită presiune p lim . Funcţia N  f  p  . datorită creşterii pierderilor volumice. Datorită rotaţiei ele sunt împinse pe pereţii statorului de forţa centrifugă. Aspiraţia şi refularea se realizează datorită variaţiei volumului în spaţiul cuprins între rotor.25). separând volumele variabile.Pompa cu angrenaje cicloidale (fig.24 2.24) Pompele cu role reprezintă un alt model de pompă volumică rotativă cu rotor excentric. Caracteristicile pompelor volumice Una din principalele caracteristici ale pompelor volumice este caracteristica debit presiune.

n Fig. după care creşterea ei este mai pronunţată (fig. M Panta acestor curbe.2. 2. 2.25 Fig. ne arată supleţea caracteristicii mecanice.27 36 . curba randamentului. Figura 2. după aceeaşi valoarea p lim . la diferite excentricităţi e (sau unghiuri cu basculare în cazul pompelor cu pistoane axiale).26 Fig.valoarea p lim .26 sunt prezentate caracteristicile Q  f  p  pentru o pompă cu debit reglabil. 2. 2. .27 prezintă caracteristica mecanică moment –presiune – turaţie.   f  p  are o alură descendent pronunţată În fig.25).

2.8. Ejectoare Ejectoarele sunt elemente de pompare de o categorie specială, fără piese în mişcare. Principiul de funcţionare este următorul (fig.2.28). Fluidul motor, care poate fi abur, aer sau apă, intră în ejector prin ajustajul 1. Intrând în camera de amestec 2, energia sa cinetică se transformă parţial în energie de presiune antrenând fluidul de pompat. Amestecul trece în difuzorul convergent-divergent 3, unde energia sa cinetică se transformă în energie de presiune.

Fig.2.28 Apoi fluidul poate fi separat de fluidul pompat. Cel mai uşor de separat fiind aburul (prin condensare). Pentru a efectua calculul unui ejector apă-apă ne folosim de schema din fig. 2.29.

Fig.2.29 Debitul fluidului motor Q0 trece cu viteza v 0 prin secţiunea S 0 . La pătrunderea în ejector antrenează debitul Q1 de fluid care trece cu viteza v1 prin secţiunea S  S 0 . Fluidul are presiunea p1 în secţiunea 1. În secţiunea 2, după efectuarea amestecului şi a transferului de masă şi energie, debitul va fi Q , viteza v 2 şi presiunea p 2 . Din ecuaţia de continuitate: S  S 0 v1  S 0 v0  Sv 2 , (2.138) rezultă: S  S  (2.139) v 2  1  0 v1  0 v 0 . S  S  Aplicând teorema impulsului: 2 2 (2.140)  Sv2  S0v0  S  S0 v12   p1  p2 S , obţinem presiunea p 2 :

S 2  S  2 p 2  p1    0 v 0  1  0 v12  v 2  . (2.141) S   S  Puterea utilă a ejectorului se obţine din relaţia:

37

2  v2  Pu      2  p dQ    1

 v2   v2   v2   Q  2  p 2   Q1   1  p1   Q0   0  p1    2   2   2         v2 S  S 0 v1  Sv 2   2  p 2  Sv 2  2    v12  S v  v2   p1   0 0   0  p1  .  2  S v  2  2     

(2.142) Randamentul ejectoarelor este sub 0.35 , deci destul de redus, avantajul lor constând în lipsa pieselor în mişcare . acest lucru conferă ejectoarelor o fiabilitate ridicată. Ejectoarele sunt folosite pentru raporturi de comprimare în jur de 5. pentru a realiza un raport de comprimare mai mare se leagă mai multe ejectoare în serie. Ejectoarele cu apă folosesc ca fluid motor apa sub presiune. În domeniul naval, se utilizează la instalaţiile de stins incendiu cu spumă , la sistemele de drenare etc. Revenindu-se la domeniul naval, ejectoarele aer-aer se folosesc la ventilarea compartimentelor de dimensiuni reduse, iar cele abur-apă la alimentarea căldărilor. Domeniul de utilizare al ejectoarelor este însă foarte larg, ele fiind întâlnite însă în multe sectoare de activitate. Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 2 1. Înălţimea maximă de aspiratie a unei pompe centrifuge nu depinde de: a. presiunea barometrică; b. presiunea de vaporizare a fluidului vehiculat; c. puterea pompei; d. pierderile hidraulice pe conductă. 2. Termenul care lipseşte în relaţia debitului pompelor cu pistoane radiale d 2 n este : Qmed  2e 4 60 a.  ; b. z; c.  ; d.  . 3. Una din urmatoarele pompe nu este volumică: e. pompa cu şurub; b. pompa cu membrană; c. pompa cu roti dinţate; d. pompa axială. 4.Prin ajutajul 1 al ejectorului din fig. 2.28 intră: 2.5. fluidul de pompat; b. fluidul motor; c. amestecul aer-apă; d. amestecul aburapă. 5.Puterea utilă a ejectorului se obţine din relaţia (fig.2.29): 2 2  v2   v2  Pu      p dQ ; Pu    a. b.  2   2 g  p dQ ;    1 1 d.
2  v 2  Pu     2 g  p dQ .   1

c.

 v2  Pu     p dQ ;  2   1
2

6. Momentul rezistent al unui piston dintr-o pompă axială este dat de expresia (fig.2.17): a. F sin r1 sin  : b. Tr1 ; c. Nr1 ; d. F . 7. La o pompă cu roţi dinţate, aspiraţia se crează la: 38

a. intrarea dinţilor în angranare; b. ieşirea dinţilor din angrenare; c. depinde de tipul angrenării (exterioară sau interioară); d. depinde de profilul danturii. 8. Din punct de vedere al pulsaţiei debitului: a. sunt mai convenabile pompele cu număr par de pistoane; b. sunt mai convenabile pompele cu număr impar de pistoane; c. nu are importanţă numărul de pistoane; d. sunt mai convenabile pompele cu pistoane axiale decât cele cu pistoane radiale. 9. Momentul total de torsiune al unei pompe cu pistoane radiale nu depinde de: a. excentricitatea pompei; b. unghiul de poziţie al pistoanelor; c. viteza unghiulară; d. forţa tangenţială T. 10. Pulsaţia debitului unei pompe cu pistoane radiale având un număr de 2k+1 pistoane: a. este mai mare atunci când avem k pistoane refulante; b. este mai mare atunci când avem k+1 pistoane refulante; c. nu depinde de numărul par sau impar de pistoane refulante; d. depinde de viteza unghiulară. 11. Pulsaţia debitului unei pompe cu pistoane radiale depinde de: a. numărul de pistoane; b. viteza unghiulară; c. diametrul pistoanelor; d. unghiul  dintre pistoane. Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 c b d b a a b b c c a

39

6. Axul pompei. Sistemul de etanşare a axului. Flanşa de aspiraţie care face legătura cu conducta de aspiraţie. Paletele rotorului sunt dispuse. care poate fi considerată ca turaţia unei pompe asemenea geometric cu cea dată ce absoarbe o putere de 1 C. între două discuri paralele. care contribuie şi el la transformarea energiei cinetice în sarcină de presiune şi care face legătura cu conducta de refulare. 3. 7.P. Camera spirală care colectează fluidul de pe periferia statorului şi contribuie la transformarea presiunii cinetice în presiune potenţială. prin intermediul unui rotor prevăzut cu palete. Reţeaua de palete. în funcţie de turaţia specifică. Inel. 5.1 este prezentată schematic o pompă centrifugă cu următoarele elemente componente: Fig.1) n S HP  n 5 / 4 H Turaţia specifică n s şi turaţia n măsurată cu tahometrul nu pot avea evident aceeaşi dimensiune. 9. Statorul cu rol de dirijare a curentului şi de transformare a energiei cinetice în sarcină de presiune.3. Pompele hidrodinamice sau turbo-pompele se pot clasifica după turaţia specifică sau rapiditatea dinamică.3. Unele pompe centrifuge sunt prevăzute cu un stator cu palete cu rol de transformare a sarcinii cinetice în sarcină de presiune şi de dirijare a fluidului. la o sarcină de 1m: P (3. Turbopompe 3. 3. intră în rotor unde I se imprimă o energie cinetică care se transformă ulterior în energie potenţială în camera spirală şi în conducta de refulare. unul fixat pe arborele (coroana) şi altul care conţine orificiul de acces al fluidului (inel). Coroana rotorului. Fluidul trece prin conducta de aspiraţie. 4. 8. de obicei. 2. În tabelul 2.1. Difuzorul. Construcţie şi clasificare Pompele sau generatoarele hidrodinamice prelucrează energia potenţială de presiune şi energia cinetică.1 1. 40 .1 este prezentată clasificarea turbo-pompelor ca şi forma secţiunii meridiane a rotorului lor. În fig.

sub forma unei linii de curent . Urmând conturul palei. în acelaşi timp.8 – 1.Table 3. vom avea (fig. şi cu 2 ieşirea. notând cu simbolul 1 intrarea în canalul inter-paletar.2.3) (3.2 8 – 40 2.6 300 – 500 82 135 2.6 – 6.1 Tipul Pompă pompei cu canal lateral Forma în secţiunea meridia -nă a rotorulu i Pompă centrifugă cu rotor Lent Normal Rapid Diagon al Pompă axială K nS 0.8 80 – 150 22 .2 11 nq 0. rotorul se învârteşte.2 – 0.55 150 – 300 41 – 82 1. Deci. faţă de un sistem de referinţă solidar cu şasiul pompei fiind 1-2 – traiectoria absolută (fig.2şi fig.41 0. c) Rotorul este format dintr0un număr infinit de pale cu grosime neglijabilă. 3.3): . particula parcurge o traiectorie relativă 1-2.3. care împrumută curbura palei.55 – 2.vitezele relative de intrare şi de ieşire din rotor w1 şi w2 tangente în orice punct la linia de curent. Teoria turbo-pompelor Particulele de lichid execută în interiorul rotorului turbo-pompei o mişcare complexă.4 – 0. (3. mişcarea particulei. dar.3.04 – 0.2 500 – 1200 135 380 Pentru clasificarea turbo-pompelor se mai poate utiliza turaţia caracteristică sau rapiditatea cinematică: Q (3.2-29). linie de curent care are forma palei.65 nq  193K . Ecuaţiile teoretice de bază ale turbo-pompelor aplicate în cazul pompelor centrifuge se obţin în următoarele ipoteze: a) Între două pale consecutive ale rotorului pompei centrifuge curgerea fluidului este staţionară. b) În interiorul pompei nu avem pierderi hidrodinamice.4 40 – 80 11 – 22 0.4) 41 . gH 3 / 4 Între aceste mărimi există relaţiile : n S HP  3.2) nq  n 3 / 4 H sau numărul caracteristic: 2n Q K .

Debitul volumic teoretic de lichid la intrare.3.3 Viteza absolută se descompune într-o componentă tangenţială – componentă de sarcină: v u1  v1 cos  1 . va fi: Qvt  2R1b1v m1  2R2 b2 v m2 . (3. sunt Qm vu1 şi Qm vu2 .5) Fig. 42 .6) v u 2  v 2 cos  2 . Vom considera în continuare o pompă centrifugă ideală (rotorul cu un număr infinit de palete foarte subţiri). (3.vitezele periferice datorate rotaţiei cu viteza  a rotorului pe cercurile de rază R1 şi R 2 . Cantităţile de mişcare în puncte de mişcare şi de ieşire 1 şi 2. şi momentele lor Qm vu1 R1 şi Qm vu2 R2 . v 2  w2  u 2 . şi o componentă normală – componentă de debit: v m1  v1 sin  1 . Ecuaţia fundamentală a turbo-maşinilor.8) În care b1 şi b2 sunt lăţimile palelor la intrare.7) v m2  v 2 sin  2 . egal cu cel de la ieşire. . aplicată în cazul pompelor centrifuge se poate obţine în mai multe moduri: a) aplicând teoria variaţiei momentului cantităţii de mişcare (impuls). respectiv la ieşire.3.. (3.4) u1   R1 şi u 2   R2 . (3.vitezele absolute v1 şi v 2 rezultate din compunerea vitezelor relative şi a celor periferice : v1  w1  u1 .2 Fig. (3.

    Puterea pentru o pompă ideală cu un număr infinit de pale este exprimată prin relaţia: (3. similară cu ecuaţia (2. (3. (3.16) care reprezintă ecuaţia fundamentală a turbo-maşinilor aplicată pompelor centrifuge. 3.9) M  Qm vu2 R2  vu1 R1  Qvt vu2 R2  vu1 R1 . energia unităţii de masă. Sarcina de presiune creată în rotor va fi: 2 2 p2  p1 w12  w2 u2  u12 (3.15) H T    hf . În ecuaţia lui Bernoulli pentru mişcarea relativă 2 2 w12  u12 p1 w2  u 2 p   z1   2  z 2  h f (3. Funcţionarea turbo-pompelor în reţea Sarcina pompei sau diferenţa de presiune între intrarea şi ieşirea lichidului din pompă este independentă de reţeaua în care funcţionează.19) unde YT  reprezintă energia specifică.  2g 2g Sarcina H T va fi egală cu creşterea presiunii apei de la intrare la ieşirea din rotor plus creşterea energiei cinetice plus pierderile de sarcină: 2 p 2  p1 v 2  v12 (3. Parametrii de lucru. în viteze. 43 . va fi dată de relaţia : (3. Egalând ultimele două relaţii obţinem: u 2 vu2  u1vu1 .3.13) 2g  2g  considerăm z1  z 2 . în cazul rotaţiei unghiulare cu viteaza unghiulară  .18) g g Ecuaţia fundamentală mai poate fi scrisă sub forma: YT  gH T  u 2 vu2  u1vu1 (3.Variaţia momentului cantităţii de mişcare între aceste două puncte va fi : (3. 2g 2g 2g (3.     Puterea.14)    hf .2-12): u 2 vu2  u1vu1 1 H T  u 2 v 2 cos  2  u1v1 cos  1   .2-17) în (2.15) obţinem expresia: H T 2 2 2 w12  w2 u 2  u12 v 2  v12    .2-16) obţinem ecuaţia fundamentală a turbo-maşinilor aplicată pompelor centrifuge.  2g Din relaţiile (3.10) P   M  Qvt vu2  R2  vu1  R1  Qvt vu2 u 2  vu1 u1 .12) H T  g expresie ce reprezintă ecuaţia fundamentală a pompelor centrifuge ideale. (3.14) şi (3. Ea a fost dedusă de Euler pentru roţile hidraulice cu mult înainte de apariţia pompelor centrifuge. Înlocuind (2. b) aplicând ecuaţia lui Bernoulli pentru mişcarea relativă între punctele 1 şi 2. depind şi sunt definiţi de reţeaua pe care pompa o deserveşte.11) P   gQvt H T .17) 2 2 2 w2  v 2  u 2  2v 2 u 2 cos  2 . Din triunghiul vitezelor avem: w12  v12  u12  2v1u1 cos  1 .

 2g  2g Sarcina pompei va fi: Fig. modificarea energiei cinetice a lichidului prin creşterea vitezei acestui. Aplicând ecuaţia lui Bernoulli pe traseul de aspiraţie obţinem: p v2 p v2 (3.21) zr    hr  z e    He . având presiunea p a şi la cărui nivel de lichid are cota z a faţă de planul de referinţă N-N şi-l refulează în rezervorul Rr în care este presiunea p r iar nivelul de lichid se află la cota z r . iar manometrul M presiunea la ieşire din pompă p e . 3.În fig. vom avea: p e v e2 p r v r2 (3.r  Traseele de aspiraţie şi refulare.  2g  2g Pe traseul de refulare. creşterea presiunii de la p a la p r . 3. ha şi hr sunt pierderile de sarcină pe conductele de aspiraţie .22) 2 v r2  v a  z     har .22) semnifică funcţiile unei pompe: ridicare lichidului pe înălţimea z . având conducte de diametre d a şi d r sunt străbătute de debitul Q: 44   2 v r2  v a  ha  hr  2g . (3.4 este prezentat schematic un sistem hidraulic simplu în care pompa P aspiră lichid din rezervorul R a . Vitezele fluidului pe aspiraţie şi pe refulare sunt v a şi v r . învingerea pierderilor pe traseele de aspiraţie şi de refulare.23)  d  2g a .20) za  a  a  ha  zi  i  i  H i . Pierderile pe traseu sunt pierderile locale şi liniare: 2  l v har  ha  hr         . Vacuummetrul V măsoară presiunea la intrare p i .4 H  H e  H i  zr  za  p pr  pa (3.  2g Relaţia (3. respectiv refulare.

45 . 2g  g  dr da    Înlocuind (3. Funcţia (2. În acest caz expresia sarcinii devine: (3. datorită variaţiei vitezei în canalul interpaletar valoarea produsului u 2 v u 2 se micşorează.5 În cazul numărului finit de pale.5 sunt prezentate mai multe caracteristicile pentru reţelele la aceeaşi sarcină statică dar cu unele modificări ale lui K r (diametre diferite ale conductelor. coturi.22) obţinem: p 8   1 1   1  1 H  z   2        4   4  4   Q 2 d    g  a. o parabolă.31) YT gH T HT în care p = 0. (3.45 conform modelului propus de Pfleiderer. Putem scrie: YT gH T H T    1 p . robinete diferite etc.2-29) reprezintă caracteristica reţelei şi reprezintă după cum se observă.28) H S  z  . În figura 3. Notăm cu p (3.29) H  H S  KrQ2 .caracteristica interioară sau caracteristica maşinii.3.r  d d  r d a    este constantă pentru o anumită reţea.30) H  H S  KrQ2 .r  (3. Pe cale analitică sau experimentală se determină funcţia H  f Q  .25) în (3.r         2 4 .r  d d  r d a    Expresia: 8   1 1   1  1 K r  2        4   4  4  (3.24) şi (3. Fig. În cazul în care circulaţia (golirea rezervorului prin reţea).24) şi 2 v r2  v a 8Q 2  1 1  (3. expresia sarcinii devine: (3. În consecinţă. (3.26)  sarcina statică.25)  2  4  4 .  d  2 gd a .).2  l  16 Q ha . energia specifică transferată va fi mai mică.2 – 0.27) d   g  a.

6). g Din fig. Înclinarea dreptei depinde de unghiul  2 (fig.38) putem scrie:  u  Q (3. (3.35)  hr  K1Q  K 2 1  Q  .H T reprezintă înălţimea teoretică pentru o pompă cu număr finit de pale în cazul vehiculării unui lichid fără viscozitate.  g  D2 b2   Sarcina teoretică a unei pompe centrifuge cu un număr infinit de pale are o variaţie liniară în funcţie de debit.31).39) putem scrie expresia sarcinii reale : 46 . Înălţimea reală poate fi scrisă sub forma: (3.32) H  H T   hr unde  hr reprezintă disipaţiile datorate vâscozităţii .3. Pompele cu  2  90 0 şi cele cu  2  90 0 au un randament mai mic decât cele cu  2  90 0 . deşi înălţimea lor manometrică este destul de mică.3.37) Dar componenta normală a vitezei la ieşire are valoarea: Q .36). unghiul de intrare a curentului de lichid  1 diferă de unghiul constructiv de intrare al paletei.38) v m2  D2 b2 Ţinând seama de relaţiile (3. proporţionale cu pătratul debitului hr1  K 1Q 2 (3. zero când intrarea în rotor se face normal  1  90 0 : 2   (3.39) H T  2  u 2  ctg  2  .  Q hrr  K 2 1   Q N    .37) şi (3. Pompele centrifuge cu  2  90 0 prezintă şi o instabilitate a energiei.36) Fig.   2 2 (3. 3.3 observăm că : vu2  u 2  v m2 ctg  2 . Aceste dezavantaje fac preferabile pompele cu  2  90 0 . datorită pierderilor mari de energie la intrarea lichidului în canalul colector (acceleraţie mare imprimată lichidului în canalul interpaletar). H T  u 2 vu2 (3.   N   Revenind la ecuaţia fundamentală a pompelor centrifuge observăm că H T este cu atât mai mare cu cât u1 v u1 este mai mic. .6 Având în vedere relaţiile (3. Înălţimea manometrică teoretică este maximă atunci când  2  90 0 . (3.35) şi (3.33) şi pierderile prin şoc hr2 datorate faptului că la debite diferite de debitul nominal Q N .34) Atunci:  Q  (3. astfel spus când paletele rotorului sunt curbate înainte. (3.

2 Fig.33 este prezentată glisarea punctului de funcţionare al pompei în condiţiile modificării caracteristicii reţelei. În vederea îmbunătăţirii performanţelor pompei în cadrul sistemului de acţionare hidraulic se poate recurge la modificarea poziţiei punctului de funcţionare prin modificarea caracteristicii reţelei. Un procedeu simplu este acela modificării constantei K r prin variaţia coeficienţilor de rezistenţă locală  ai organelor de reglaj.3. Se poate modifica de asemenea sarcina statică a reţelei. (3. 3.2.41) Expresie ce reprezintă de fapt ecuaţia de continuitate 47 .3. a) Legarea în paralel (fig.8). Curba  (Q) se obţine experimental.40) H ctg  2   K 1Q 2  K 2 1     Q  .8 Funcţionarea optimă a unui sistem de acţionare hidraulic va fi atunci când punctul de funcţionare se va găsi în zona de randament maxim.3.  u2  Q Q  u2  (3. În fig.3. Pentru două pompe vom avea : Qc  Q1  Q2 .3.9) În cazul legării în paralel a două sau mai multe pompe se realizează o mărire a debitului la sarcină constantă. Acest lucru se poate realiza în mai multe moduri.7 Fig.4 Legarea în serie şi în paralel a pompelor centrifuge Pentru mărirea debitului sau a sarcinii unui sistem hidraulic se utilizează legarea în serie sau în paralel a pompelor.7 este reprezentată caracteristica interioară a pompei rezultată din suprapunerea variaţiei liniare a sarcinii teoretice cu variaţiile parabolice a disipaţiilor datorate vâscozităţii şi şocurilor. Punctul de întreţinere a unei pompe într-o anumită reţea se găseşte la intersecţia caracteristicii reţelei cu caracteristica interioară (fig. în urma determinării dependenţei P(Q).  g 1  p   D2 b2 N    În figura fig.

iar Q F  Qc . dependentă şi de caracteristica reţelei. Punctul de funcţionarea a sistemului Fc se va găsi la intersecţia caracteristicii interioare cu caracteristica reţelei. Randamentul reprezintă raportul dintre puterea utilă şi puterea consumată: Q H Q H  F c  F c .H c  H1  H 2 . Se observă că în cazul cuplării în paralel a pompelor apare şi o creştere a sarcinii. (3. Deci: 2 48 . (3.42) Fig.9 La cuplarea în paralel a două pompe identice (fig. 3.3. semnifică autoechilibrarea sistemului pompă-reţea.10) caracteristica interioară se obţine prin dublarea absciselor punctelor de pe caracteristica interioară a unei pompe. Randamentul celor două pompe identice este 1   2   .3.43) P1 P2 1 În regim cuplat fiecare pompă lucrează în F.10 Se observă că în cazul reţelei R creşterea de debit faţă de sistemul cu o singură pompă este mai importantă decât creşterea Q ' în cazul reţelei. Eficienţa cuplării în paralel a pompelor centrifuge depinde de caracteristica reţelei. Fig.

aflat la cota sarcinii critice H cr . P1  P2 1 Qc H c 1 Qc H c  2  2  În cazul legării în paralel a două sau mai multe pompe identice randamentul general este egal cu randamentul fiecărei pompe. pompa cea mai mică funcţionând pe caracteristica de frânare. punctul de funcţionare se află situat deasupra lui Pcr . ca în cazul caracteristicii reţelei R.47) iar sarcina: H c  H1  H 2 .44) 2  Randamentul cuplării va fi: Q H Qc H c (3.48) 49 . La cuplarea în paralel a două pompe cu caracteristici diferite. (3. Dacă punctul de funcţionare al sistemului este sub Pcr .11).1 Qc H c . (3. problema este mai complexă.11.12) Pentru mărirea sarcinii se utilizează legarea în serie a două sau mai multe pompe centrifuge. corespunzătoare intersecţiei caracteristicii pompei mai mici cu ordonata. Fig.3. În acest caz avem situaţia când debitul cuplajului este mai mic decât debitul unei singure pompe (cea mare) cuplarea devenind astfel nejustificabilă.45)  CP  c c   . atunci legarea în P1  P2  paralel a două se justifică. Randamentul cuplajului a două pompe diferite va fi dat de relaţia [8]: Qc H c Qc . (3. În cazul caracteristicii R ' .46)  CP   Q1 H c Q2 H c Q1 Q2   1 2 1 2 b) Legarea în serie (fig. H c Qc  Q1  Q2  (fig. (3.3. Debitul care trece prin două pompe legate în serie este acelaşi: Qc  Q1  Q2 . Caracteristica cuplajului se obţine în mod asemănător prin însumarea absciselor celor două pompe la sarcină constantă.3. Pe diagrama cuplajului apare punctul critic Pcr .

punctul de funcţionare corespunde mai mult sau mai puţin scopului propus. În funcţie de caracteristica reţelei.13. 3. caracteristica cuplajului se obţine tot prin însumarea ordonatelor de pe caracteristicile celor două pompe (fig. (3.12 Pentru construirea caracteristicii ansamblului se însumează ordonatele punctelor caracteristicilor fiecărei pompe.Fig. 3.49) P1  P2 1 Qc H c 1 Qc H c  2  2  La cuplarea în serie a două pompe diferite . 3. se observă că la cuplarea în serie se obţine o mărire a debitului. În fig. Randamentul cuplajului este egal cu randamentul fiecărei pompe luate separat. Q H Qc H c  CP  c c   . De asemenea. În fig. 50 .13.13. Fig. 3. se observă că în cazul caracteristicii R se obţine o creştere mai mare decât în cazul caracteristicii R ' . este prezentată caracteristica comună a două pompe identice cuplate în serie.14). 3.

fiind astfel limitată de acesta . În reţelele a căror caracteristici punctul de funcţionare este sub Pcr nu este raţional să se utilizeze două pompe a căror debit total este mai mic decât al unei singure. 3. Utilizarea rotoarelor duble şi legarea lor în paralel în cadrul unei pompe (fig. 51 .15.) Fig. pentru mărirea sarcinii pe un singur agregat se utilizează pompe cu mai multe rotoare legate în serie (fig. obţinerea debitelor mari este limitată de turaţie şi de diametrul de ieşire din rotor. 3. vitezele periferice ale rotoarelor nu pot depăşi anumite valori. 3. (3. Cum sarcina teoretică maximă depinde de viteza periferică a rotorului.3.Fig.50)  CP   Qc H 1 Qc H 2 H 1 H 2   1 2 1 2 Din motive de rezistenţa materialelor.14 Există şi aici un punct critic corespunzător abscisei de sarcină O a pompei mici. Randamentul cuplajului la legarea în serie a două pompe diferite va fi [8]: Qc H c Hc .16). realizează mărirea debitului dar şi autoechilibrarea forţelor de împingere axială.15 De asemenea. ca şi de viteza de circulaţie a lichidului.

3.17 3.33m . 3. 3. Această pierdere de sarcină poate fi scrisă sub forma:  Dacă p a  pb atunci avem cazul unei pompe centrifuge care aspiră dintr-un râu. (fig. Vom considera ca plan de reper nivelul lichidului care urmează să fie aspirat şi care se află în mişcare cu viteza va . înălţimea maximă teoretică de aspiraţie ar fi : p h (3. Vom considera 3 puncte de reper: a – nivelul lichidului.52) unde  hra reprezintă pierderile locale şi liniare pe traseul de aspiraţie.16 Pentru obţinerea simultană de sarcini şi debite mari pe o singură pompă se pot utiliza mai multe rotoare într-o dispunere axială – serie şi paralel.   În fig.Fig. Aplicăm relaţia lui Bernoulli între punctele considerate: pa   2 va p v2  0  0  H asp   hra  2g  2g v2   1  H asp   hra  hrir  2g p1 . iar depresiunea din rotor ar atinge vidul. iar hrir pierderea de sarcină la intrarea în canalele rotorului. 52 . În cazul în care pompa aspiră presiune atmosferică (barometrică) p a  pb . de fapt diferenţei de presiune dintre rotor şi rezervorul de aspiraţie.18 este prezentată o pompă centrifugă care aspiră de la presiunea p a .17) Fig. (3.5 Aspiraţia pompelor centrifuge Aspiraţia pompelor centrifuge se datorează depresiunii create în rotor. 3. 1 – imediat după intrarea în rotor.51) H aspt  b  b  10. O – punctul cel mai înalt înainte de intrare în rotor.

(3.29 10 4 (Thoma).18 v12 1     H . el 2g putând fi exprimat în funcţie de sarcină efectivă a pompei H prin coeficientul de cavitaţie de sarcină efectivă  : Termenul 1    Fig. 2. Deci: p  pv v2 (3.  2g H asp   1    p a  p1 v12 depinde de caracteristicile constructive ale maşinii hidraulice . momentul apariţiei fenomenului de cavitaţie: p1  p v .56)  (3. 2g unde  este coeficientul de pierdere locală la intrarea în pompă.20 10 4 (Stepanoff).58) În literatura de specialitate sunt date mai multe valori pentru coeficientul a: 2.v12 (3.57) Coeficientul de cavitaţie este dat de relaţia experimentală [8]: 4   a nS / 3 nS  specific rotation  .2-77): p  pv H aspmax  a  H   hra . 3. 2. (3.  2g Sarcina maximă la aspiraţie s-ar obţine când p1  0 .54)   hra . dar se cunoaşte că în mod real depresiunea maximă într-un lichid în mişcare corespunde presiunii absolute de saturaţie a lichidului la temperatura respectivă. 2g Rescriem expresia (2.53) . 53 . Dacă aspiraţia se face dintr-un rezervor v a  0 .16 10 4 (Escher – Wyss).55) H aspmax  a  1    1   hra . sarcina de aspiraţie va fi: hrir   v12 (3.

.. Înălţimea de aspiraţie depinde prin p v ..  În cazul vehiculării apei la temperaturi ami mari de 60 0 C ...1....59)    C  H   unde C este coeficientul de cavitaţie a lui Rudnev şi are valorile: C  600 .1000 for nS  80 . carcasa 4 împreună cu cotul 5 şi presetupa 6. latitudine şi mai ales altitudinea locului.4 . (3. Pentru apă la 5  10 0 . pentru stabilirea înălţimii de aspiraţie utilizabile se operează asupra coeficientului de cavitaţie .60)  lim  1..75 H aspmax ..57) ne prezintă o înălţime de aspiraţie maximă care din diferite motive nu corespunde cu înălţimea de aspiraţie reală. 54 .61) 4/3 Conform relaţiei (2....63) pb  p 0 1  2. pompele axiale se află în extremitatea spectrului turaţiilor specifice ale pompelor n SCP  500. deplasarea fluidului făcându-se axial. Ea este alcătuită în principal din : aparatul director 1.. 3.2.19 este reprezentată schematic o pompă axială. În fig.80 si C  800 . În cazul aspiraţiei de la presiune atmosferică p a  pb .. viteza v1 de intrare în rotor poate avea în unele puncte o valoare mai mare creând condiţii de aspiraţie a cavitaţiei. Dacă notăm cu p 0 presiunea la nivelul mării..1. de natura fluidului vehiculat şi temperatura lui.. Se poate merge până acolo încât înălţimea de aspiraţie sa devină negativă atunci când:   pv   p0    lim H   hra . mai simplu direct asupra sarcinii de aspiraţie reducând-o la: H asp  0. Relaţia (3. butucul cu palete 2 care împreună cu axul 7 constituie partea mobilă a pompei.4 10 5 z .. coeficientul  se mai poate scrie [8]: n Q  10  . (3. energia specifică se obţine printr-o transformare parţială a energiei cinetice în canalul interpaletar.6 Pompe axiale Conform clasificării prezentate în capitolul 2. Astfel... înălţimea de aspiraţie depinde de variaţia acestei presiuni cu situaţia meteorologică..64) În această situaţie presiunea din rezervorul de aspiraţie trebuie mărită sau.2-81) înălţimea de aspiraţie va fi: p  pv (3. considerându-se un (3.. De aceea.150 . variaţia de presiune cu altitudinea zm poate fi scrisă sub forma: (3. La acest tip de   pompe.. H asp  6. (3.7m .  Înălţimea de aspiraţie a pompelor centrifuge este influenţată de o serie de factori.800 for nS  50 .Sa stabilit că şi coeficientul a depinde de turaţia specifică .1200 ..62) H asp  a   lim H   hra . carenajul rotorului 8. în cazul când rezervorul este deschis acesta trebuie montat deasupra pompei.... la o înălţime corespunzătoare.2.. 3. Sau. aparatul redresor 3.

19 În general pompele axiale au palete cu pas fix. În fig. 55 . la distanţa r. La pompele axiale de puteri mari se pot utiliza rotoare cu pas variabil pentru diferite situaţii de încărcare.Fig. iar aparatul redresor pe lângă transformarea unei părţi a energiei cinetice în energie de presiune este destinat orientării jetului de fluid în direcţie axială. 3. Construcţia paletei este asemănătoare cu construcţia elicei navale. adică o înşiruire de profile hidrodinamice dispuse sub unghiuri de aşezare diferite de la butuc spre periferie. rotor şi aparatul redresor. secţiune din care am luat câte un singur profil din aparatul director. Aparatul director are rolul de a asigura o intrare fără şoc a particulelor fluide în rotor.20 am considerat o secţiune cilindrică prin pompă . 3.

Profilele palelor se influenţează reciproc.65) u1  u 2  u  r . tangentă la bordul de fugă. u1 . De asemenea. 3. La ieşirea din rotor viteza w2 . rezultă din compunerea vitezei relative. la intrarea în aparatul director viteza v a trebuie să aibă o direcţie axială. putem scrie relaţia forţei portante şi de rezistenţă care acţionează asupra acesteia: 2 2 a 56 .49 este atacat cu viteza w  . 2. Rolul profilului din aparatul director este ca la ieşirea să rezulte o viteză absolută pe cât posibil pe direcţia vitezei v1 . compusă cu viteza periferică. putem considera că profilul rotorului din fig.Fig. viteza periferică la intrarea în rotor u1 este egală cu viteza periferică de la ieşirea din rotor. cu viteza periferică. w1 . o medie a vitezelor w1 şi w2 . tangentă la pală. v1 . Viteza absolută la intrarea în rotor. u 2 : (3. Problema este cea a unei reţele de profile cu pasul t.66) va tg    . w  v  u  1   2   (3. va da viteza v 2 de intrare în rotor.  a  90 0 .20 Spre deosebire de pompele centrifuge. u 2 (egală cu u1 ). Observând triunghiul vitezelor din aceeaşi figură putem scrie: vu  vu2    . vu  vu2 u 1 2 Dacă notăm cu 1 profunzimea profilelor şi cu b anvergura lui.

74) Yt  gH t  Z u w . Puterea hidraulică elementară o putem scrie în mai multe moduri: dFz dPh  z u dF sin       z u sin       cos  (3. deci se măreşte numărul de pale.69) FA  zA  z F cos     . Pentru o pompă axială cu z pale vom avea o împingere axială: (3. 2 t Se observă că sarcina pompei sau energia ei specifică depind direct proporţional de turaţie prin viteza periferică şi de forma profilului prin coeficientul de portanţă C Z . Observăm de asemenea că w sin    v a . Apariţia fenomenului de cavitaţie limitează creşterea vitezei w .68) T  F sin      . Numărul de pale nu poate fi însă mărit datorită pierderilor hidraulice mari ce apar în reţeaua de profile. Considerând înfăşurătoarea curbelor de randament se poate stabili un randament maxim maximorum ce corespunde unui regim optim de funcţionare a pompei axiale [8].lb .73) Yt  w sin      . 2 (3. va trece debitul elementar dQ  2 rdr v a . 57 .70) Ph  z T u  z uF sin     .67) 2 w Fx  C x lb. Dacă se micşorează pasul t . 2 cos  Printr-o secţiune cilindrică de anvergură dr situată la o distanţă r . (3. 3.72) şi (3. Energia specifică creată de pompa axială va putea fi astfel exprimată prin expresia: C l (3. Puterea hidraulică elementară poate fi scrisă sub forma: dPh  Yt dQ  Yt 2 r dr v a  Yt z t dr v a . În fig. Caracteristicile pompelor axiale sunt destul de abrupte datorită profilului palelor compus dintr-o succesiune de profile hidrodinamice.71): u l CZ 2 (3. 2 Cu C z şi C x am notat coeficientul forţei portante şi al rezistenţei la înaintare. se poate descompune după direcţia axială şi una (3. şi o putere hidraulică: (3. 2t v a cos  Unghiul  având o valoare relativ mică 8  110 .72) în care Yt este energia specifică transmisă de pompă a cărei valoare o aflăm egalând relaţiile (3. putem face aproximaţiile cos   1 şi sin      sin   . creşte sarcina pompei.21 sunt reprezentate caracteristicile pompelor axiale H  f (Q) la diferite turaţii ca şi curbele de randament. Fz  C z 2 w Rezultanta F  Fx2  Fz2 tangenţială: A  F cos     .71) 2 w  z u Cz l dr sin      .

iar la cele axiale u 2  u1 . 1  90 0 . b. h  r1 sin  . puterea teoretică. Cursa pistoanelor va fi: a.  2  90 0 . r2 – raza cercului pe care sunt dispuşi cilindrii în bloc:  . 4. c. suplementul unghiului dintre w2 şi u2. la cele centrifuge 1  90 0 . Yt reprezină: a. b.Energia specifică a unei pompe axiale este invers proporţională cu: 58 . b. 1  0 . h  r2 sin  .La o pompă cu pistoane axiale se notează: r1 – raza cercului pe care sunt dispuse articulaţiile sferice ale bielelor pe discul înclinabil. b.suplementul unghiului dintre v2 şi u2 . b. la cele centrifuge 1  90 0 . energia specifică teoretică. sarcina teoretică. Deosebirea fundamentală între ventilatoarele centrifuge şi cele axiale constă în faptul că: a. Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. la cele centrifuge v1  u1  w1 . 2. c. h  2r1 sin  . 3.Fig. d.  2  0. La pompele centrifuge unghiul  2 reprezintă: a. c. unghiul dintre v2 şi u2 .3. unghiul dintre w2 şi u2 . iar la cele axiale  1 <900. d. d.21 Se ştie că la p modificare a unghiului de incidenţă . c. iar la cele axiale v1  u1  w1 . 3 1. provocat de modificare debitului în cazul nostru (mai precis al lui v a ). coeficientul de portanţă poate scădea brusc. c. u 2 vu 2 5. d.Sarcina teoretică a unei turbopompe H T  când: g a.unghiul de inclinare al discului. iar la cele axiale 1  90 0 . 6. d. h  2r2 sin  . la cele centrifuge u 2  u1 . presiunea teoretică.

H c  H 1 .Inălţimea de aspiraţie a pompelor centrifuge nu este diminuată de creşterea: e. 7. presiunii atmosferice. 9.19. reperul 1 reprezintă: a. presetupa. Qc  Q1  Q2 . 11. b. 12. H T  d. e. c. viteza periferică u.19. c. H T  g u 2 vu2  u1vu1 . H T    u 2 v u 2  u1 v u1 g . b. Ecuatia fundamentala a pompelor centrifuge este data de relatia : a. viteza medie la infinit w . altitudinii. d. c. d.In fig. reperul 3 reprezintă: a. temperaturii fluidului. egala cu R.c. b. d. d. c.b. identica cu viteza periferica. H T   u 2 vu2  u1vu1 . 10. presetupa.In fig. b. rezultanta vitezelor tangente la linia de curent si al vitezelor periferice . 8. H c  H 2 . c.La legarea în paralel a unor pompe centrifuge vom avea: a. lungimii conductei de aspiraţie. b. d. 3. aparatul director. Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 d c b c a c a d b a a b 59 . b. pasul elicei t. aparatul director.   u 2 v u 2  u1 v u1  . aparatul redresor. elicea. Viteza relativa a unei particule din rotorul pompei centrifuge este a. c. d. H c  H1  H 2 . coarda profilului palei elicei l. 3. elicea. tangenta in orice punct la linia de current. aparatul redresor.

4. Motoare hidraulice volumice şi turbine
Cu modificări constructive minime marea majoritate a pompelor hidraulice pot fi transformate în motoare hidraulice. Introducând lichidul sub presiune maşina transformă energia hidraulică în energie mecanică. Motoarele hidraulice volumice, pot fi clasificate la fel ca şi pompele din care au fost obţinute. Fără a mai intra în detalii constructive şi de calcul, vom specifica în continuare câteva elemente ce caracterizează funcţionare maşinilor hidraulice ca motor. Motoarele hidraulice volumice rotative pot avea o mişcare continuă sau oscilantă. O categorie aparte de motoare hidraulice volumice sunt motoarele liniare (cilindrii hidraulici). 4.1. Cilindrii hidraulici Cilindrii hidraulici sunt motoare hidraulice volumice cu o largă răspândire în sistemele de acţionare hidraulică. În fig.4.1 este prezentat schematic un cilindru hidraulic compus din pistonul 1, tija pistonului 2 şi cilindrul 3, ca în figura de mai jos.

Fig. 4.1 Există o mare varietate de cilindrii hidraulici, care pot fi clasificaţi după mai multe criterii: 1. După modul cum presiunea acţionează asupra pistonului: cu simplă acţiune, în care readucerea pistonului nu se face pe cale hidraulică şi cu dublă acţiune, când presiunea acţionează pe ambele feţe ale pistonului. 2. După secţiunea celor două feţe ale pistonului: cu tijă unilaterală ( S1  S 2 ) şi cu tijă bilaterală ( S1  S 2 ). Motoarele hidraulice liniare pot fi mono sau multicilindrice. Cursa pistoanelor poate fi constantă sau variabilă, reglarea efectuându-se mecanic sau hidraulic. Constructiv cilindrii hidraulici sunt de mai multe feluri în funcţie de presiune de lucru, poziţia de utilizare şi scopul urmărit. În fig. 4.2 sunt prezentate principalele elemente ale unui cilindru hidraulic: 1 – cilindrul propriu-zis; 2 – capacul, 3 – şurub de strângere; 4 – garnitură de etanşare; iar în fig. 4.3 sunt prezentate elementele de etanşare ale tijei pistonului (una di variantele constructive) : 1 – flanşă de strângere; 2 – şurub; 3 – piesă de strângere; 4 – garnituri; 5 – tija pistonului.

60

Fig.4.2 Fig.4.3 Pistoanele cilindrilor se prezintă şi ele într-o mare gamă constructivă. În fig.4.4 este prezentat un piston cu segmenţi.

Fig.4.4 Există pistoane fără garnituri de etanşare (pistoane cu canale circulare). În acest caz suprafeţele sunt foarte precise, realizându-se o rodare reciprocă între cilindru şi piston. De asemenea, putem întâlni pistoane cu garnituri circulare, cu garnituri profilate etc. Dacă ne referim la cilindrii hidraulici unde etanşarea realizează prin jocul redus dintre suprafeţele cilindrilor pistonului, o importanţă deosebită în calcul o are determinarea pierderilor hidraulice. Aceste pierderi hidraulice se determină pornind de la ecuaţiile de curgere prin fante cilindrice centrice. Pistonul de rază r1 se deplasează rectiliniu cu viteza constantă  u p în cilindrul de rază r2 (fig.4.5).

Fig. 4.5 Integrând ecuaţia lui Navier-Stokes scrisă în coordonate cilindrice, în cazul mişcării permanente liniare, efectuată după direcţia axei z ( v r  0 , v  0 ) cu neglijarea forţelor masice şi p  pz  , obţinem: 1 dp 2 v r  C1 ln r  C 2 . (4-1) 4 dz Pentru a determina contantele C1 şi C 2 scriem condiţiile la limită: 61

r  r1 , v  u p ; r  r2 , v  0 . În final obţinem relaţia vitezei:
  r   ln 2 r22  r12 1 dp  2 r  r . v r2  r 2  ln   u p r2 r2 4 dz  r2 ln ln     r1 r1  

(4-2)

(4-3)

Debitul de fluid pierdut va fi dat de relaţia:
  2 2 2    dp  4 r2  r14   r2  rr1    Q   vr 2r dr   8 dz   r1 ln 2  .  r1   2 2 u p  r2  r1 r     r12 ln 2  r  2 r1   ln 2  r1
r2

(4.4)

Căderea de presiune pe lungimea b o notăm cu  p . Forţa de frecare vâscoasă este dată de relaţia: (4-5) F  2 r1b , unde dv (4-6)   . dr     2 2 dv  r  r2  r1   2r1b u p . Deci: F  2 r1b   r1 p r  r dr 2r ln 2  r ln 2   r1  r1   (4.7) Forţa de frecare hidraulică (2.4-7) maximă se obţine pentru r  r1 :

    2 2  r 2  r2  r1   2b u p . (4-8) Fmax  p 1 r2  r2 2 ln  ln   r1  r1   O problemă importantă este determinarea forţelor de frecare pe cilindru a elementelor de etanşare. Această forţă este dată de relaţia:
F  2 r2 p  s i ,
i 1 z

(4-9)

unde: p este presiunea activă,  - coeficientul de frecare (pentru garnituri din piele   0,006  0,008 ,   0,01 pentru cauciuc), s i - lăţimea unei garnituri. În cazul etanşării cu segmenţi mai apare şi apăsarea elastică a segmentului pe cilindru, p c :
F  2 r2  p c  p  s i ,
i 1 z

(4-10)

unde   0,07.....0,15 . Pentru determinarea presiunii de lucru necesare la piston se determină suma forţelor rezistente,  R . În această sumă intră forţa necesară la organul de lucru, forţele de frecare şi forţele de inerţie cu segmentul respectiv. 62

Fig. iar p e este presiunea de evacuare. 4. forţele şi momentele se determină utilizând schema din fig. iar momentul de răsucire total dat de cele j pistoane asupra cărora se acţionează cu suprapresiune: M rt   Ti  i .6. T este forţa normală pe direcţia AO. Dacă S1  S 2 şi p e  0 (nu avem supapă de contrapresiune pe refulare) atunci ecuaţia de echilibru devine: (4-12) p1 S   R  0 . 4.4.4. Motoare cu palete Pentru calculul acestor tip de motoare se porneşte de la M 1 şi M 2 . de semne contrare.2. datorită presiunii p care acţionează asupra palelor (fig. având direcţia AO 2 . cea care determină rotaţia dimetru d  F  p  4    motorului hidraulic cu viteza unghiulară  : (4-13) T  F tg  .3. solicită lagărele motorului. Motoare cu pistoane radiale În cazul funcţionării maşinii hidraulice cu pistoane radiale ca motor.4.6 F reprezintă forţa cu care lichidul cu presiunea p acţionează asupra pistonului de  d 2   . i 1 j (4-15) Valorile lui T şi  sunt aceleaşi ca la pompa cu pistoane radiale. în care S 1 şi S 2 sunt suprafeţele pistonului pe cele două feţe.7) [12].Presiunea de lucru p1 se determină din relaţia: (4-11) p1 S1  p e S 2   R  0 . Momentul de răsucire corespunzător unui piston este dat de relaţia: (4-14) Mr T  . Componenta N. 63 .

M 2 (4-19) Mpmentul variază în funcţie de unghiul  . z În cazul în care avem un număr impar de palete z  2k  1 .    . vom avea: pb e cos   R 2   e cos   R 2  2 p b Re cos  . (4-20)  M min  2 p b Re cos .Fig.  z În primul caz.4.  2  2    r  pb 2 2  M 2  p b  2  r  r  2  2  r .         M  p b e R cos   cos   . (4-21) z  2k şi        Pentru k  1 interstiţii refulante. unde    pentru un număr par de palete          pentru un număr impar de palete z  2k  1 . z     z : (4-22) 64 .0   k  1 z  z    interstiţii în refulare. vom avea: e   M  p b e R cos   cos     cos 2   cos 2       2R    p b e Rcos   cos   .7   r  pb 2 2  (4-16) M 1  p b  1  r  r  1 1  r . după cum    . 2 În relaţia de mai sus 1  e cos   R and  2  e cos    R . k interstiţii în refulare.  . Domeniul de definiţie al funcţiei M   este 2    . respectiv    0. (4-17)  2  2  Momentul la axul motorului va fi: pb 2 2 (4-18) M  M1  M 2  1   2 . când z  2k şi    .  În care   z  2 2 M max  2 p b Re .

4. roboţi industriali. putându-se efectua dimensionarea acestor elemente.8). 4 i 1 Se observă că momentul de răsucire are un caracter pulsatoriu. z    După cum se observă momentul la axul motorului nu este constant. 65 . Motoare cu pistoane axiale În cazul motoarelor cu pistoane axiale forţa cu care lichidul de presiune p acţionează asupra unui piston de diametru d d 2 .4. 4. Fig.8 Forţa tangenţială (4-25) T  F sin  .Iar pentru k interstiţii refulante. creează momentul de răsucire. (4-28) încare  depinde de debitul cu care este alimentat motorul. maşina cârmei la nave etc. Puterea la axul motorului va fi dată de relaţia: P  M rt  .      z :     (4-23) M  p b e R cos   cos   . Variaţia lui este caracterizată prin pulsaţia momentului.4. Pentru un piston vom avea:  d2 (4-26) Mr T   p sin  r1 sin  . 4 Cele z pistoane vor crea un moment de răsucire total: z  d2 (4-27) M rt  p r1 sin   sin  . Motoare rotative oscilante Motoarele rotattive oscilante reprezintă o categorie aparte de motoare hidraulice utilizate în acţionările ce nu necesită rotaţii complete ale elementului activ: servocomenzi.5. a cărui valoare este egală cu pulsaţia debitului calculată în capitolul 2. 4. Pornind de la un moment se pot determina forţele care acţionează asupra paletelor şi lagărelor.3 pentru pompele cu palete. (4-24) Fp 4 s descompune într-o forţă tangenţială şi una normală (fig.1.

4. putem scrie relaţia momentului la arborele motorului cu o singură paletă de lăţime b: pD  d b D  d pb 2 M FR  D  d 2 .4.4. circular oscilante (fig.Aceste motoare pot fi cu una sau mai multe pale (fig. (4-29) 2 4 8   Fig. 4. Considerând presiune din camera de evacuare egală cu 0.4.9 şi fig.4. deci p  p .11).10 Fig.9).9 Fig.4.11 66 .10) sau liniar oscilante (fig.

Pentru stabilirea parametrilor funcţionali ai acestei maşini hidraulice motoare. După turaţia specifică. Un criteriu important de clasificare a turbinelor o reprezintă turaţia specifică. z b D2  d 2   (4-32) 4. Ele prelucrează energia potenţială de presiune şi energia cinetică.33) n S  n 5 / 4  3. considerăm că rotorul ei este conceput astfel încât să preia întreaga energie cinetică a jetului de fluid (energia cinetică a apei din rotor să fie nulă): Fig. 4.5.12). Jetul de apă de la injector loveşte palele curbate 2 (cupe) ale rotorului 3. Această energie cinetică provine din transformarea unei părţi a energiei potenţiale de presiune a apei în injectorul 1 (fig. Turbina Pelton Turbina Pelton este o turbină cu acţiune care prelucrează energia cinetică a fluidului (apa).turbine Francis n s  40  550 . avem principalele tipuri de turbine: . H H care de fapt determină forma cea mai potrivită de rotor. provocând mişcarea de rotaţie a acestuia cu viteza unghiulară  .2. (4-30)  b D2  d 2 Pentru motoare cu z palete relaţiile momentului şi a vitezei unghiulare devin: z pb 2 (4-31) M D  d2 .Viteza unghiulară va fi : 8Q .turbine Kaplan n S  400  1200 .1. 8     and  8Q .5.4. 4. . Turbinele fac parte din categoria maşinilor hidrodinamice (turbomaşini) de multe ori putând funcţiona atât ca pompă cât şi ca motor.65 n 3 / 4 . Q P (4. Debitul poate fi reglat prin deplasarea acului injector 4 cu ajutorul unui servomecanism 5. am prezentat principiile generale de funcţionare a turbomaşinilor. . Acesta este principiul simplu de funcţionare al turbinei cu acţiune Pelton. Turbine Turbinele sunt maşini hidraulice motoare care realizează transformarea energiei prin acţiune hidrodinamică a fluidului asupra rotorului.12 67 .turbine Pelton n S  2  50. În capitolul 3.

(4-34) 2g H n . (4-39) h   Pt gH Pentru a stabili randamentul hidraulic maxim derivăm expresia (2. În fig. Jetul împinge turbina imobilă cu forţa: F1   Qv1 1  cos  2 .42  0. randamentul hidraulic al turbinei Pelton va fi: P 1 1  cos  2 v1  u  u. Cupa este atacată simetric de jetul de apă cu viteza v1 .13 este prezentată o secţiune printr-o cupă formată din doi elipsoizi lipiţi pe axa mare. Puterea teoretică fiind Pt   QH .v12 .485 v1 .4. 68 . valoare mai mică decât cea teoretică de 180 0 [2]. Fig.4-7) în raport cu viteza periferică u:  h 1  cos  2 v1  2u    0. 2 De obicei u  0. iar turbina în mişcare cu forţa: F2   Qv1  u 1  cos  2  . (4-40) u gH Deci: v (4-41) u optim  1 . Hn  Cupele rotorului sunt de obicei de formă elipsoidală. Jetul este întors de cupă cu unghiul  2 . (4-35) (4-36) (4-37) Deci forţa de împingere va fi maximă atunci când  2  90 0 .13 Viteza absolută v 2 este compusă din viteza relativă w2 şi viteza periferică u : v 2  w2  u . Puterea dată de turbină va fi dată de relaţia: (4-38) P  F2 u   Quv1  u 1  cos  2  .4.cădere hidraulică netă disponibilă la intrarea în maşină.

indicele vitezelor diferind evident datorită schimbării sensului de circulaţie al apei: 1 (4. este un tub cu secţiune variabilă cu rol de recuperare a unei părţi din energia cinetică a apei la ieşire şi de conducere a acesteia spre canalul de fugă. numit şi aspirator. Turbina Francis Turbina Francis (fig.14 Energia potenţială de poziţie a apei din camera de admisie 1 se transformă parţial în energia cinetică în distribuitorul 2. Rotorul poate avea axul orizontal sau vertical (la turbinele mijlocii şi mari).4. care poate fi de trei tipuri: deschisă (bazin).14) este o turbină cu reacţiune parţială. Reglarea debitului se face cu ajutorul dispozitivului 3.   2g  69 (4-44) .4. Amândouă sunt turbo-maşini a căror funcţionare diferă prin sensul transformării energetice. 4. Fig. face legătura între conducta de aducţiune şi distribuitor. modifică direcţia apei producând cuplu şi realizând energie mecanică. Debitul admis în rotor poate fi modificat prin modificarea secţiunii de trecere dintre paletele distribuitorului.42) H T  u1 v u1  u 2 v u 2 . Difuzorul.   Rezultă: 2 2 p p 2 p at v 2  v 4    H a  h f  at . g Aplicând ecuaţia lui Bernoulli între suprafaţa de ieşire din rotor şi suprafaţa apei vom avea: p p2 v v  H a  2  at  4  h f . dar şi prin creşterea vitezei între palete (reacţiune). închisă (rezervor) sau spirală (ca în figură). (4-43)  2g  2g În care h f reprezintă pierderea de sarcină în aspirator. Camera de admisie. răsucite în spaţiu. Palele sale sunt în formă de cuţit de plug şi sunt de mukte ori turnate împreună cu corpul sau plafonul de care este fixat axul. Forţa care determină rotirea turbinei se produce prin acţiunea jetului de apă. Rotorul cu palete curbate.5. Ecuaţia fundamentală a turbo-maşinilor este aceeaşi. Distribuitorul are rolul de a dirija apa către rotor şi de a transforma o parte din energia potenţială a acesteia în energie cinetică. Se observă asemănarea constructivă dintre o pompă centrifugă şi o turbină Francis. Apa iese cu o importantă energie cinetică recuperată în parte de difuzorul 5.2.

2. mărind căderea de presiune. d.15 este reprezentat schematic o turbină Kaplan. Cilindrii hidraulici sunt: a. Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. pompe. turbopompe. 4.3 Turbina Kaplan Corespondentul pompelor axiale în domeniul turbomaşinilor motoare o reprezintă turbinele Kaplan. Maşinile hidrodinamice motoare se mai numesc: a. d. Evitarea fenomenului de cavitaţie se obţine prin condiţia ca înălţimea de aspiraţie să nu depăşească valoarea: H amax  pa  pv  2 2 v2  v4   hf . motoare hidraulice dinamice. Butucul se termină cu o ogivă parabolică. forma rotorului fiind determinată de turaţia specifică mai mare. 4. turbine.În aspirator se crează o sugere a apei. Fig. c. vertical sau oblic. . 70 . la rotorul 4. compresoare. Paletele rotorului pot fi fixe sau reglabile. 2g p Totuşi 2 nu poate fi oricât de mic. cu ajutorul dispozitivului 3. Se recuperează 2 v2 astfel o partea parte din sarcina cinetică la ieşire. 4 1.15 Apa din conducta de aducţiune pătrunde în camera spirală 1. b. dotat cu palete orientabile.5. În fig. b. pompe volumice. fiind limitat de presiunea de vaporizare la  temperatura respectivă p v . 2g (4-45) 4. Rotorul este de tip axial format dintr-un butuc pe care sunt fixate 2 – 6 pale elicoidale. Sunt folosite pentru debite mari şi sarcini mici. ejectoare. cu capătul liber. iar de aici prin distribuitorul 2. Turbinele Kaplan pot fi cu ax orizontal. Aspiratorul 5 are un rol important la turbinele Kaplan deoarece trebuie recuperată o mare cantitate de energie cinetică. Ca şi turbinele Francis sunt turbine cu reacţiune parţială. motoare hidraulice volumice. c.

Ecuaţia lui Bernoulli pentru gaze uşoare dp v2 (5.2) p p   const. Viteza unghiulară a motoarelor hidraulice oscilante nu depinde de: a.4) c) proces adiabatic. Uneori. (5.densitate.3) sau v2 p v 2 p0  0  ln p  0  0 ln  0 2  0 p0 2 0 (5. b. . După sensul acestei transformări avem de-a face cu ventilatoare. suflante sau compresoare atunci când energia mecanică devine energie pneumatică. numărul de pale.  2 p b) proces izoterm. cu densitate variabilă la diferite presiuni. sau cu motoare pneumatice atunci când energia pneumatică devine energie mecanică. în maşinile pneumatice gazele pot fi considerate perfecte – respectă ecuaţia lui Clapeyron – Mendeleev ( pv  RT sau p  RT sau pV  mRT  ) – evoluând în cadrul unor procese izoterme.  .  p p   const  k  0     0k    (k – exponent adiabatic): p k k 1 v2 k p0       2 k 1 0  0     2 v0 k p0  2 k 1 0 (5. Deosebirile faţă de maşinile hidraulice derivă din caracteristicile diferite ale fluidelor de lucru – gaze faţă de lichide. presiune. ale căror forţe masice pot fi neglijate. m – masa. Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 1 2 3 c b a 5.    p 2 devine pentru procesele respective: a) viteze şi presiuni mici. Maşini pneumatice Maşinile pneumatice transformă energia mecanică în energia pneumatică sau invers. V – volumul. atunci când densitatea lor are modificări neglijabile. R – constanta gazelor perfecte 71 . c. De asemenea ele sunt fluide compresibile. debit. Fenomenele termice influenţează într-o măsură foarte mare funcţionarea maşinilor pneumatice. lăţimea palelor. v – volum specific.3.1)   const.   const : v2   const. Gazele sunt fluide uşoare. T – temperatură absolută. adiabate şi politrope sau la viteze mici.5) sau  p – presiune.  0  :     0   2 2 p v p v  0 ln   0  0 ln  0 2 0 2 0 p (5.

cu lobi. neglijabile. Compresoarele volumice pot fi cu piston sau rotative (cu lame. 72 .1. nu are spaţiu mort. elicoidale). 5. Principiul de funcţionare al compresoarelor volumice este foarte bine ilustrat de un compresor cu piston ideal (fig. După felul energiei prelucrate putem grupa maşinile pneumatice în maşini volumice şi turbomaşini.1 . aspiraţia şi refularea au o anumită intermitenţă (pulsaţie).1). compresoarele necesită o răcire a gazului în vederea eliminării căldurii create în procesul de comprimare. pierderile de fluid sunt nule iar disipările de energie datorită frecărilor. compresoare c  4. Ca orice maşină volumică.9) c  e pi În funcţie de  c avem: ventilatoare  c  1. 6.7) sau v2 v2 n p0  p  n p0    0  (5.6) d) proces politrop  p p   const  n  0     0n    (n – exponent politropic): p n v2 n p0       2 n 1 0  0    n 1  k 1 2 v0 n p0  2 n 1 0 (5. Referindu-ne la maşinile pneumatice generatoare. Compresorul cu piston ideal vehiculează gaze perfecte. Ele prelucrează energia potenţială de presiune. Generatoare pneumatice volumice Maşinile pneumatice generatoare volumice transformă energia mecanică în energie pneumatică prin variaţia volumului din spaţiu delimitat. acestea diferă constructiv destul de mult în funcţie de gradul de compresie – raportul dintre presiunea la ieşire şi cea de intrare: p (5. Prezentarea maşinilor pneumatice va fI făcută având în vedere criteriile de clasificare arătate mai sus.8)  p  2 n 1 0  0  2 n 1 0 Maşinile pneumatice prelucrează energia potenţială şi cinetică.v2 k p0  p     2 k  1  0  p0    k 1  2 v0 k p0  2 k 1 0 (5.1   c  4 . suflante (compresoare nerăcite) 1. Având un grad de compresie ridicat.

După refulare presiunea în compresorul cu piston ideal scade brusc de la p2 la p1 . Lucrul mecanic specific (lucrul mecanic raportat unităţii de masă) corespunde. politropă (n<k) 2 – 3’. ariei suprafeţei interioare ciclului. (5. cu n>k. refulării şi aspiraţiei: l  lcom  lref  lasp . la scara respectivă. refularea se face la presiune constantă p2 . politropă 2 – 3’’’(n>k). adiabată 2 – 3’’. deci: v1 v1 v dv l  lcomp   pdv  p1v1   p1v1 ln 1  v v2 v2 v2 .10) Pentru comprimarea izotermă avem: (5. Lucrul mecanic specific total este compus din lucrul mecanic al comprimării.14) 1  p2 v3  p1v1   k 1 Lucrul mecanic specific total se exprimă prin relaţia:   73 . (5.12) p2  p1v1 ln p1 Pentru comprimarea adiabată avem: k k pv k  p1v1  p2 v3  const.Fig. (5. 5.13) deci: v1 v1 k dv p v k 1 k 1 k lcomp   pdv  p1v1  k  1 1 v3  v1  k 1 v v3 v32 .1 Pistonul aspiră la presiunea atmosferică p1 volumul specific mărindu-se de la 0 la v1 . Comprimarea poate fi izotermă 2 – 3. Se observă că lucrul mecanic minim este în cazul comprimării izoterme. iar cel maxim în cazul comprimării politrope. (5.11) pv  p1v1  p2 v2  const.

Compresoare cu piston Compresoarele cu piston sunt foarte răspândite în multe domenii de activitate. Clasificarea compresoarelor cu piston poate fi făcută după mai multe criterii : numărul de cilindrii.1. putem scrie puterea compresorului în cazul transformării adiabate: k 1 k 1     k k k  p2   1  p Q k  p2   1    P  Qm p1v1   1 v  p1    k 1 k  1  p1  (5. numărul de etaje de compresie. presiunea de refulare etc.l k  p2 v3  p1v1   k 1 k 1 k 1     . debit. Datorită acestui fapt ele se prezintă într-o largă gamă constructivă şi funcţională.17)           k 1   k  p2  k    1. 74 . k k k  p2   1  k RT  p2   1    p1v1    p1   k  1 1  p1   k 1            (5.1.  p2  n  p2  n n n  p1v1    1  RT    1  p1   n  1 1  p1   n 1           (5.16) Dacă notăm cu Qm debitul masic şi cu Qv debitul volumic al compresorului. obţinem lucrul mecanic specific pentru comprimarea politropă: l n  p2 v3  p1v1   n 1 n 1 n 1     .  Qm RT1  k  1  p1       5. dispunerea cilindrilor.15) Înlocuind k cu n.

Fig. Pentru presiuni mari numărul de etaje poate fi mai mare (până la 5). d) cu 4 cilindrii şi două etaje de compresie etc.2. Astfel putem vorbi de compresoare cu 3 cilindrii şi două etaje de compresie (fig.2 Pentru debite mai importante compresoarele se construiesc cu doi sau mai mulţi cilindrii care funcţionează în paralel (fig. Între etajele de compresie aerul este răcit. b.2 a). Până la 5 -8 bar compresoarele se construiesc monoetajate. Compresoarele cu două etaje pot fi în două trepte (fig. volumul etajelor inferioare este mai mare decât cel al etajelor superioare. 5. 5.e) sau cu piston diferenţial (fig. 5. 5. Există compresoare cu cilindrii legaţi în serie şi în paralel. Legarea cilindrilor compresoarelor în serie se efectuează pentru ridicarea presiunii. 75 . Datorită compresibilităţii gazelor şi a necesitaţii menţinerii constante a debitului masic. 5.2.2. c).

5. avem compresoare cu debite micIi (  0. 4 – cilindru. Fig.4).2. sunt reprezentate părţi componente ale unui compresor: 1 – filtru de aer cu amortizor de zgomot.5 m3 N/min ). 2 – coloane de aspiraţie. cilindrii).d).2. 5. în L. Diagrama reală (suprapusă peste cea teoretică în fig.3 În acest caz putem trasa diagrama teoretică a compresorului cu piston real (cu linie punctată în fig. de presiune medie ( 10 . 5 – piston. supape de aspiraţie şi de refulare. De asemenea. În fig. Compresoarele cu piston au o construcţie asemănătoare cu cea a motoarelor cu ardere internă: parte fixă (carter. 9 – jojă. presupunând o funcţionare perfectă a compresorului real putem considera că nu avem schimb de căldură între piesele compresorului şi exterior (transformare adiabată). 5. mijlocii ( 0. pot fi opuşi (fig. biele.100 daN / cm 2 ) şi de înaltă presiune (  100 daN / cm 2 ). în V (fig. sistem de ungere.a). chiulasă. 14 – supapă de siguranţă.f) etc. în W (fig. 7 – şuruburi de bielă. Totuşi. pistoane). La compresoarele cu pistoane reale procesele de lucru nu mai respectă ipotezele de la compresoarele ideale.4) ne arată că 76 .2. parte mobilă (arbore cotit. 10 – dispozitiv de umplere şi aerisire a carterului.Cilindrii compresoarelor pot fi dispuşi în linie (fig. 5. Deci şi diagramele sunt diferite. sistem de răcire.2. 5.3. 6 – bielă. În funcţie de presiunea maximă de refulare avem compresoare de joasă presiune (  10 daN / cm 2 ). 13 – coloane de refulare. 6. 6. 5. că nu avem pierderi prin neetanşeităţi şi că aerul este un gaz perfect.e). 12 – supapă de refulare.5  10 m3 N/min ) şi mari (  10 m3 N/min ). filtre. Diferenţele se datorează mai multor cauze printre care şi existenţa spaţiului mort sau vătămător între piston şi chiulasă. 11 – chiulasă. 8 – carter. 3 – supapa de aspiraţie cu dispozitiv de blocare.

compresie adiabată etaj II. Aceste fenomene se datorează strangulării fluxului de aer la supapa de aspiraţie ca şi rezistenţelor pe conducta de refulare.4 Compresoarele cu mai multe trepte şi cele diferenţiale realizează o creştere a presiunii de refulare evitând o încălzire puternică a aerului. destinderea 6-1. compresie adiabată. 5. Raportul dintre volumul de aer refulat la un ciclu şi cilindreea etajului I sau dintre debitul real refulat şi debitul teoretic posibil se numeşte coeficient de debit: V (5. l p1v1   p   p1   n 1  i     (5. Fig. adică volumul de fluid la presiune atmosferică şi temperatura t = 200C 77 .presiunea de aspiraţie nu mai este constantă şi este mai mică decât presiunea atmosferică. iar presiunea de refulare variază şi ea. refularea 5-6. 5. sunt : aspiraţia izobară etaj I. 5. răcire izobară. 4-5.5 la poziţiile b şi c sunt prezentate diagramele teoretice şi reale ale unui compresor real cu două trepte de compresie şi răcire intermediară. Vs  În calculul compresoarelor se exprimă în m 3N.5 În aceeaşi fig. etaj I.19)   r . depăşind presiunea de refulare teoretică.18) Fig. principalele caracteristici ale compresorului cu piston sunt debitul şi presiunea de refulare.5 a) este prezentată diagrama compresorului ideal cu două trepte de compresie. 34. Pentru o comprimare politropică. 2-4. Fazele ciclului compresorului în două trepte cu răcire intermediară (după diagrama teoretică). Ca la orice maşină hidropneumatică. lucrul mecanic specific al unui compresor ideal va fi dat de relaţia: n 1 n 1    pi  n  p 2  n n       2 . Pe lângă raportul mai mic de compresie a fiecărei trepte. În fig. 1-2. 5. între aceste trepte se realizează o răcire a fluidului.

În capitolul 2.24) am notat (fig. Asupra pieselor aflate în mişcare rectilinie alternativă acţionează următoarele forţe: a) Forţa de presiune. Debitul real. l – lungimea bielei.Coeficientul de debit. forţa rezultantă F p având direcţia axei pistonului (fig. o mişcare de rotaţie (arbore cotit) sau o mişcare combinată (biela). bolţul pistonului).22) Qr  Qt În afară de presiunea de aspiraţie p1 sau p a şi presiunea de refulare p 2 sau p r se utilizează şi noţiunea de presiune medie indicată care reprezintă înălţimea unui dreptunghi având baza egală cu cilindreea Vs şi aria egală cu lucrul mecanic al diagramei indicate (reale). va fi: (5. l   Forţa de inerţie va fi dată de relaţia: r   (5. În cazul în care tija pistonului are dispozitiv de etanşare. .  – viteza unghiulară a manivelei.21) Qt  s i m N /s . iar alta în mişcare de rotaţie. 5. iar n este coeficientul de umplere.20)   e  n . 78 . Pentru un compresor cu i cilindrii de diametru d şi cursă s. debitul teoretic va fi dat de relaţia: d 2 n 3 (5. Piesele mobile ale compresorului au o mişcare liniară (pistonul. se poate scrie sub forma: (5. c) Forţele de frecare.25) a  v  r 2  cos   cos 2  . 4 b) Forţa de inerţie.6): r – raza manivelei. Forţa de frecare are sens opus deplasării pistonului. Ea depinde de presiune care are diferite valori în cursul unui ciclu: d 2 (5. Acceleraţia pistonului se obţine derivând viteza în raport cu timpul:  r   (5.  – unghiul de rotaţie. 4 60 în care n este turaţia arborelui cotit în rot/min. Studiind cinematica mecanismului bielă-manivelă putem determina valoarea acestei forţe. de fapt randament volumic.24) v  r  sin   sin 2  2l   În relaţia (5.7). Este o forţă variabilă în funcţie de poziţia pistonului. în care e este coeficientul de pierderi prin neetanşeităţi. ca şi între segmenţi şi cămaşa pistonului. apare şi aici o forţă de frecare.23) Fp  p. Aceasta la rândul ei se   descompune după direcţia bielei F b şi după o direcţie normală pe axa pistonului N .26) Fi  ma  a  ma r 2  cos   cos 2  l   în care ma este masa pieselor aflate în mişcare rectilinie alternativă. mai mic decât cel teoretic. Forţele care acţionează asupra pieselor aflate în mişcare rectilinie alternativă se compun. Frecarea în cazul mişcării alternative a pistonului se manifestă între acesta şi segmenţi. O parte a bielei poate fi considerată în mişcare liniară.1 am determinat pentru pompele volumice cu piston valoarea vitezei pieselor aflate în mişcare alternativă: r   (5.

braţul maneton. o parte din bielă). Cuplul rezistent al forţelor de frecare împreună cu cel dat de forţele tangenţiale trebuie învins de cuplul motorului de antrenare. 79 .28) învins de cuplul motorului de antrenare al compresorului. (5.Fig.6 Forţa N este echilibrată de reacţiunea peretelui cilindrului. 5. axe intermediare).27) în care  este coeficientul de frecare între piston şi segmenţi sau între segmenţi şi cilindru. Forţele care acţionează asupra pieselor aflate în mişcare de rotaţie sunt: a) Forţa transmisă prin bielă F b care se descompune între o forţă tangenţială aplicată la manetonul manivelei F t şi o forţă radială F r . La solicitări variabile sunt supuse şi organele de legătură ale compresorului cu motorul de antrenare (cuplaje. Forţa tangenţială creează un cuplu rezistent: M t  Ft r (5. Forţa radială F r solicită lagărele arborelui cotit. Forţele şi momentele care acţionează asupra pieselor compresorului au un caracter variabil.29) în care mr reprezintă masa pieselor aflate în mişcare de rotaţie (manetonul. Forţa de frecare se datorează acestei componente normale F f  N . c) Forţele de frecare. Reducerea vibraţiilor şi a efectelor acestora reprezintă o preocupare importantă a proiectanţilor de compresoare cu piston. b) Forţa centrifugă Fc  mr r 2 (5. Forţa N dă naştere unui cuplu de basculare M b  Na care se transmite fundaţiei. Ele provoacă vibraţii care se transmit batiului compresorului. Aceste forţe apar între fusurile arborelui şi lagăre şi evident se opun mişcării de rotaţie.

Membranele metalice (mai multe suprapuse pentru a se evita pericolul contaminării în cazul spargerii uneia dintre ele) sunt prinse între două discuri concave. aerul fiind comprimat. ce culisează în interiorul unor canale practicate în rotorul excentric 3.1. compresie 2-3. asemănătoare funcţional cu pompele cu palete. 80 .2. Forţa centrifugă la împinge pe statorul 4.6). La partea superioară este vehiculat gazul datorită variaţiilor de volum create de membrane care se deplasează elastic sub acţiunea unui piston şi a lichidului de lucru. Compresoarele cu membrană sunt asemănătoare cu pompele cu membrană (vezi capitolul 2. Compresoare cu lamele Compresoarele cu lamele sunt maşini pneumatice generatoare rotative.3. Fig. iar o supapă (plasată tot pe circuitul de ulei) limitează presiunea de refulare. 5.create de paletele 2.5. Sunt maşini de tip volumic.7). O pompă realizează compensarea din carter a pierderilor de ulei din neetanşeităţile pistonului. comprimarea aerului realizânduse prin variaţia de volum în spaţiul delimitat de lamele. spaţiile au o variaţie descrescătoare. În partea de jos a figurii. apoi evacuat prin racordul de refulare 5. În cazul compresoarelor cu oxigen şi uleiul de lucru este de tip special. rotor excentric şi capacele frontale (fig. Ciclul teoretic al compresorului cu lamele are următoarele faze: aspiraţie izobară 1-2. Aerul intră prin racordul de aspiraţie 1 datorită spaţiilor variabile crescătoare. stator. 5.  Cazul vehiculării oxigenului care nu trebuie să intre în contact cu grăsimi datorită pericolului foarte mare de explozie. refulare izobară 3-4 şi destinderea aerului dintre rotor şi stator 4-1.1. Compresoare cu membrană Compresoarele cu membrană cu compresoare volumice utilizate în special pentru vehicularea gazelor pure sau atunci când fluidul vehiculat nu trebuie să intre în contact cu uleiul de ungere.7 5.

Cele două etaje formează împreună un compresor pentru gaze pure. Spaţiile punctate de sub lobul orizontal reprezintă aerul acumulat la sfârşitul aspiraţiei ( poziţia din figură reprezintă un astfel de moment). În faza imediat următoare începe refularea aerului acumulat. până la 200 bar – de aceea o întâlnim sub denumirea de surpresor. Fig. 5. 5. ea fiind de fapt un etaj II de compresie. 5 – fulie. Surpresorul poate funcţiona şi singur atunci când vehiculează gaze din butelii aflate la o anumită presiune (nu mai mică de 20-25 bar).8 este prezentat un astfel de compresor cu membrană: 1 – limitator de presiune(supapă). Spaţiile variabile create între rotoarele profilate şi carcasă realizează împingerea aerului între racordul de aspiraţie şi cel de refulare. 5. 81 .4. Principial sunt asemănătoare cu pompele cu angrenaje cicloidale întâlnite în capitolul 2. întâlnite şi sub denumirea de compresoare Roots. 6 – carter. de acelaşi tip.8 Maşina pneumatică din figură se utilizează pentru comprimarea oxigenului sau a altor gaze pure de la presiunea minimă de aspiraţie de 20-25 bar. 4 – cilindru piston.9 este prezentat schematic un astfel de compresor. sunt alcătuite în principal din două rotoare profilate (unul conducător) care se rotesc în sens invers. 3 – tubulatura pompei compensatoare. refulare care se încheie după rotirea cu 1800 a lobului inferior.În fig. Lobul superior execută aceleaşi faze.1. 5. Compresoare cu lobi Acest tip de compresoare. 2 – talere membrane. care să ridice presiunea de la 1 bar la 20-25 bar. evident de un volum mult mai mare.6. 7 – pompă compensatoare. Pentru a putea aspira gazul de la presiune atmosferică este nevoie de etajul I. În fig.

modul în care se realizează răcirea trebuie atent studiat astfel încât să se găsească o soluţie optimă. De aceea. Dacă fluxul prin rotor este radial avem ventilatoare centrifuge. suflante sau compresoare nerăcite ( 1. În cazul ventilatoarelor. ventilatoarele pot fi de joasă presiune (<100 mm col H2O). Destinate transportului gazelor la joasă presiune. apare necesitatea răcirii fluidului. acestea datorându-se diferenţelor apreciabile între valorile densităţilor fluidelor vehiculate. După presiunea relativă de refulare.Fig. 5. În acest caz teoria turbo-maşinilor poate fi aplicată în mare măsură ventilatoarelor.10 este prezentat schematic un ventilator centrifug. La suflante unde gradul de compresie este mai ridicat fluidul nu mai poate fi considerat incompresibil. deci o micşorare a randamentului. compresoare centrifuge (  c  4 ). dacă este axial. ventilatoarele pot fi considerate că vehiculează fluide practic incompresibile. Ceea ce diferă faţă de pompele centrifuge este raportul între dimensiunile diferitelor componente. camera spirală 3. În fig. de medie presiune (100 – 300 mm col H2O) şi de înaltă presiune (300 – 1000 mm 82 . Ventilatoare centrifuge Există o mare asemănare funcţională şi constructivă între ventilatoarele şi pompele centrifuge. La compresoare procesele termice joacă un rol important. putând fi clasificate după gradul de compresie în : ventilatoare (  c  1. ventilatoare axiale.1   c  4 ). Este evident că răcirea provoacă şi o creştere a pierderilor.1 ). Se observă racordul de aspiraţie 1. Lucrul mecanic consumat este cu atât mai mic cu cât temperatura medie a fluidului în procesul de compresie este mai mică. totuşi influenţa temperaturii nu este aşa importantă. Generatoare pneumodinamice Maşinile pneumatice generatoare dinamice fac parte din categoria turbomaşinilor pneumatice.2. rotorul 2. vitezele şi presiunile mici la care lucrează ne permit să considerăm fluidul practic incompresibil.9 5. 5.1.2. 5.

11 este prezentată schematic cinematica ventilatorului centrifug cu palete curbate înapoi.12 a şi b).30) H t  u 2 vu 2  u1vu1  . Există şi ventilatoare centrifuge cu palete curbate înainte sau drepte (fig.33) H t  u 2 1  ctg  2   u12 1  ctg 1    D b u  g   D2b2u 2 1 1 1     Cu b1 şi b2 am notat lăţimile palei la intrare şi la ieşire. În fig. Dependenţa sarcină-debit este liniară. schimbând turaţia. g (5.32) Yt  u 2 vu 2  u1vu1 . ca şi la pompele centrifuge (vezi capitolul 3). de la un ventilator de joasă presiune la unul de medie sau înaltă presiune şi invers. 5.10 Ecuaţia fundamentală a turbo-maşinilor. Fig. se poate scrie sub forma sarcinii. 5. când se trece la sarcina teoretică Ht şi apoi la sarcina reală H. obţinem relaţia Db sarcinii teoretice pentru un ventilator cu număr infinit de pale:    1  2 Q Q (5. (5. dependenţa devine parabolică. 5. Q Dacă înlocuim vu  u  vm ctg  şi vm  (pentru intrare şi ieşire). cinematică asemănătoare celei de la pompele centrifuge. dar. a presiunii sau a energie specifice: 1 (5.31) pt   u 2 vu 2  u1vu1  . valabilă indiferent de natura fluidului.col H2O). Se poate trece. 83 .

5. în care ventilatorul aspiră prin intermediul unei conducte din spaţiul de aspiraţie. În fig. Cu conductă de aspiraţie.Fig. 5. Există 4 modalităţi principale de funcţionare a unui ventilator în reţea: 1. de acoperiş. de birou etc.12 Deşi pot crea debite şi presiuni mai mari. ventilatoarele centrifuge cu palete curbate înainte au randamente mai mici. Ventilatoarele cu palete radiale se utilizează atunci când există necesitatea schimbării sensului de rotaţie (ex. Cu conductă de aspiraţie şi de refulare. răcirea motoarelor electrice).13 este prezentat un ventilator cu conducte de aspiraţie şi refulare care aspiră şi refulează la presiunea atmosferică. Fără conducte – ventilatoare de fereastră. care de cele mai multe ori este mediul atmosferic ambiant (ventilator aspirant). 4. 3.11 Fig. Cu conductă de refulare. Creşterea presiunii în ventilator va fi dată de relaţia: 84 . Presiunea la intrare în ventilator este mai mică decât cea din spaţiul de aspiraţie. iar presiunea la ieşire mai mare decât presiunea din spaţiul de refulare. 2. 5. în care ventilatorul aspiră direct din spaţiile de aspiraţie sau din atmosferă şi refulează prin intermediul unei conducte (ventilator refulant).

ps – presiunea statică.34) se poate observa că dacă vr  va întreaga energie care se transmite fluidului se transformă în energie potenţială . Dacă vr  va .  2  (5.2 2 v  vr   psa   a   pt  ptr  pte  psr    2  2     psr  psa   Din relaţia (5. Indicii r şi a se referă la refulare şi aspiraţie. În cazul ventilatorului fără reţea putem considera presiunea dinamică la intrare neglijabilă. o parte din energie devine energie cinetică.35) pt  pdr   r 2 v 2 2 r  va . Atunci: 2 v (5. iar dacă vr  va nu numai energia transmisă curentului în ventilator se transformă în energie potenţială. ci şi o parte din energia cinetică de intrare a fluidului. 85 .34)  pt – presiunea totală.

86 Fig. 5.13 .

5      3/ 4   Q[m3/s].1 sunt prezentaţi parametrii funcţionali ai ventilatoarelor. Tabelul 5.14) Fig. 5.1 Parametru Simbol Formulă 1 2 3 Qv Debit volumic Presiunea totală teoretică Presiunea totală reală Puterea utilă Puterea aerodinamică Puterea consumată pentru frecări Puterea absorbită Randamentul general Coeficient de presiune Coeficient de debit Coeficient de putere Coeficient de rapiditate pt pt Pu Ph Pm  u2 vu  u1vu 2 1  2 psr  psa   v 2 2 r  va  Q  pt P Ph  Pm Pu P p t     u2 2 4Q D2 2 u 2 P    3 2  u 2 D2 2 4  2  n 1 / 2  pt Q    28. 5. ρ [kgfs2/m4] 87 . n[rot/min].Caracteristicile ventilatoarelor sunt asemănătoare ce cele de la pompele centrifuge (fig. Δp t [kg/m2].14 În tabelul 5.

15). 5.    (fig. vană. clapetă) pe refulare ori aspiraţie (fig. La turaţia constantă a ventilatorului putem interveni prin obturare (robinet. 5.16 Fig. Fig. 5. montat pe aspiraţie (fig.17 88 . 5. 5.Turaţia specifică 20n Q  pt         3/ 4 ns Caracteristicile ventilatoarelor pt Q  . cuplaj hidraulic) sau la turaţie variabilă a motorului de antrenare.16) sau prin dispozitiv de conducere cu palete mobile.15 Reglarea ventilatorului centrifug se poate face prin modificarea turaţie sale la turaţia constantă a motorului de antrenare (reductor cu mai multe trepte. Fig. 5. PQ  şi  Q  pot fi transformate cu ajutorul coeficienţilor adimensionali în    .    .17).

aparatul director 3.19 este prezentată o secţiune cilindrică desfăşurată efectuată la distanţa r de axa unui ventilator axial.2. Pentru a mări presiunea de refulare se folosesc ventilatoare axiale multietajate (fig.18 Părţile principale ale unui ventilator axial sunt: rotorul 1 cuplat de obicei direct cu motorul electric de antrenare 2. 5. Fluxul prin ventilatorul axial este asemănător cu cel la pompele axiale (vezi capitolul 3. carcasa 5.19 89 .18). putem considera fluidul vehiculat de ventilatoarele axiale ca incompresibil. Diferenţele constructive se datorează în principal densităţii mult diferite a fluidelor vehiculate.2. 5. În fig. 5. Funcţionarea lor este asemănătoare cu funcţionarea pompelor axiale. Ventilatoare axiale Situându-se în domeniul coeficienţilor de compresie mici. 5. 5.6). Fig. aparatul redresor 4 care îndeplineşte şi rol de susţinere a motorului de antrenare. Fig. Ventilatoarele axiale au debite mari.Se pot folosi metode combinate de reglare a ventilatoarelor centrifuge.

39). vom obţine pentru o diferenţă de sarcină de poziţie neglijabilă ( dz  0 ): d . Prin legarea în serie se realizează o creştere a presiunii. gi Dacă notăm cu dq căldura specifică cedată exteriorului şi cu di modificarea de entalpie a gazului. 5. Aceasta datorită proceselor termice care apar cu efect direct asupra variaţiilor de volum. O parte din această căldură rămâne în lichid. grupate pe secţii.40) g 2g gi Răcirea poate fi exterioară atunci când gazul se comprimă în etajul nerăcit.36). iar alta este cedată exteriorului prin răcire naturală sau forţată. (5. ca apoi să intre în etajul următor.5.37) hr   dq f . îşi modifică în mod substanţial parametrii de stare. 90 . Putem avea aşa zisa răcire interioară în care etajele de compresie au circuite de răcire. Pentru a realiza presiuni ridicate. iese din acesta şi intră într-un schimbător de căldură. sarcina teoretică a compresorului va putea fi scrisă sub forma: 2 2 e ve  vi 1 1 H t  ie  ii     dq . compresoarele se construiesc în mai multe trepte (etaje) de compresie. vom avea integrând între intrare şi ieşirea din compresor: e 1 (5. (5. deci şi a densităţii.2 – 0. Sarcina teoretică a compresorului este egală cu sarcina efectivă plus suma pierderilor prin frecare: (5. Compresoare centrifuge axiale În cazul suflantelor şi compresoarelor vitezele fluidului sunt mult mai mari. Aceasta se datorează nu numai existenţei sistemului de răcire ci şi construcţiei fiecărei trepte rezultate din calculul de proiectare diferit. De asemenea. De aceea este nevoie de multe trepte de compresie pentru a realiza o presiune de refulare importantă. spre deosebire de lichide. Caracteristica compresorului cu mai multe etaje se obţine din caracteristica fiecărui etaj prin adunarea ordonatelor.38). Există deosebiri constructive între compresoarele nerăcite (suflante) şi compresoarele răcite.3 bar. Energia datorată frecărilor este absorbită de fluidul compresibil care. La compresoare o parte din energia preluată de la motorul de antrenare se transformă în căldură.39) H   gi  2g Conform relaţiilor (5. (5.38) dq f  dq  di   Sarcina efectivă între intrarea şi ieşirea din compresor va fi: 2 2 e 1 d ve  vi . pe  Q    sau Lucrând în coordonate adimensionale obţinem în acest mod curbe pi  Qoptim     Q   (fig. la gaze căldura specifică este mult mai mică. (5.36) H t  H  hr Notând cu q f căldura echivalentă frecărilor. (5.2.20 – caracteristica unui compresor centrifug cu şapte trepte de c Q  optim   compresie)[8].37).3. La compresoarele axiale creşterea de presiune între trepte este foarte mică 0. (5.

Un exemplu de pompă de vid îl reprezintă pompa cu inel lichid (Fig. În principal. Fig.21). În instalaţiile hidraulice. pompele de vid se utilizează pentru amorsarea pompelor. 5. Ele au o largă răspândire în diferite sisteme tehnologice. iar la dreapta. inelul lichid 7. carcasa 2.Fig. inelul lichid şi capace sunt variabile. 5. Spaţiile create între rotor. Principiul de funcţionare este cel al unei pompe volumice.21 91 .20 5. acest tip de pompă conţine următoarele elemente: rotorul excentric cu palete 1. Datorită forţei centrifuge.3.21) are loc aspiraţia (spaţii crescătoare). aşa numitele pompe de vid. palete. Pompe de vid Pentru crearea unei presiuni relative negative (sub presiunea atmosferică) se folosesc maşini pneumatice depresoare. refularea (spaţii descrescătoare). În partea stângă (Fig. lichidul este împins pe periferia carcasei. 5. 5. orificiile de aspiraţie şi de refulare 3 şi 4 practicate în capacul posterior şi aflate în legătură cu conducta de aspiraţie şi de refulare 5 şi 6.

motoare volumice sau pneumostatice în care energia mecanică se obţine datorită variaţiilor de volum. Pe mai multe etaje de compresie se pot obţine în final o presiune de refulare de până la 7 bar. motoare cu pistoane axiale. motoare cu roţi dinţate. cu expansiune sau cu ciclu mixt de lucru. Turbinele pneumatice au un randament foarte scăzut. cursa. Cilindrii pneumatici Datorită compresibilităţii aerului.4. 5. 5. de rotaţie continuă. Simplitatea lor constructivă ca şi fiabilitatea lor ridicată face ca aceşti cilindrii pneumatici să fie utilizaţi în multe instalaţii complexe.22 b) un cilindru cu dublă acţiune şi frânare la capetele curselor (1 – cilindru. cilindrii pot fi cu simplă acţiune sau cu dublă acţiune. Dintre diferitele tipuri de motoare pneumatice rotative amintim: motoare cu palete. Motoarele pneumatice volumice pot fi liniare sau rotative.22 a) este prezentat un cilindru cu simplă acţiune şi arc de revenire. iar în fig.4 – granituri. viteza de acţionare a acestei sarcini. apoi cu expansiune. 5 – arc de revenire).4. Motoarele liniare cu piston (cilindrii pneumatici) sau cu elemente elastice metalice sau nemetalice (camere nemetalice).turbine sau motoare pneumodinamice în care energia mecanică se obţine din energia cinetică a fluidului. Felul în care se face această transformare determină. acceleraţie) sunt mult mai greu de controlat la cilindrii pneumatici. oprirea în poziţii intermediare nu poate fi realizată cu precizie. parametrii mişcării (viteză. urmând destinderea gazului cu reducerea temperaturii. Vom prezenta în continuare câteva tipuri de motoare pneumatice. 92 . cilindrii pot fi ficşi sau oscilanţi. principalul mod de clasificare: . În fig. ca şi la motoarele hidraulice. 2 – piston. 3. 5. După felul în care acţionează fluidul de lucru asupra pistonului. Motoarele cu ciclu mixt lucrează mai întâi cu presiune integrală. Pentru a efectua un calcul de predimensionare a cilindrilor pneumatici. După poziţia pe care o au faţă de elementul acţionat. motoare cu rotoare profilate etc. existând o anumită elasticitate a fluidului de lucru. după introducerea aerului comprimat.Pompele de vid cu un singur etaj sunt capabile să obţină vid 95%. trebuie să cunoaştem sarcina de acţionat. poziţia de acţionare. Pompele cu inel lichid pot fi utilizate şi drept compresoare. Mişcarea pe care o imprimă motoarele pneumatice organelor de lucru poate fi de translaţie alternativă. Motoarele pneumatice pot funcţiona cu presiune integrală. Trebuie să subliniem că majoritatea motoarelor pneumatice sunt de tip volumic. . În cazul motoarelor cu expansiune. camera de lucru se închide. de rotaţie alternativă. Cilindrii pot fi prevăzuţi cu arc de revenire sau pot avea cursă reglabilă. În primul caz legătura cu sursa de presiune este menţinută pe întreaga cursă a elementului de lucru. Pentru a obţine vid mai înaintat se folosesc pompe cu mai multe etaje. 5. Motoare pneumatice Motoarele pneumatice transformă energia fluidului în energie mecanică pe care o transmit organelor de lucru. De asemenea. Ele se folosesc atunci când avem nevoie de turaţii foarte mari. la acţionarea unor dispozitive cu momente rezistente mici.1.

42)  t .efort unitar axial pD (5. în care p n este presiunea maximă de alimentare nominală. Fu .22 Diametrul cilindrului se determină din relaţia: Dc 2 (5. 93 .41) ps 1  2  k F Fu 4 în care am notat: p s .44) pc  c  pn .43) Pentru calculul de rezistenţă a Fu  ma  g  peretelui cilindrului se consideră relaţia de la vase cu pereţi subţiri.4 Dc  1. Dc raportul dintre diametrul tijei pistonului ( d t ) şi diametrul cilindrului.efort unitar circular pD (5.3D 2  ef  pc   at (5.diametrul interior al cilindrului.48)  vom verifica grosimea peretelui cu formula [4]: 2 0.presiunea relativă. d (5. putem determina eforturile: . 4h .49) 2 D 2  Dc De obicei.factorul de amplificare a forţei utile datorat pierderilor de frecare şi a altor cauze.47) 2 Dacă notăm cu D – diametrul exterior al cilindrului: D  Dc  2h (5. iar c un coeficient de siguranţă.forţa utilă care atunci când trebuie să învingă numai forţele de inerţie şi de greutate se calculează cu relaţia: (5.efort unitar tangenţial maxim   y  max   x (5. astfel încât să corespundă necesitaţilor.    Grosimea peretelui rezultă de obicei mică din calcul şi se adoptă constructive. 5.45) x  c c . k F .Fig. Astfel notând cu h grosimea peretelui şi considerând o presiune de calcul (5.46) y  c c 2h . Dc . elementele unei instalaţii de acţionare pneumatică se aleg din cataloage.

tub ondulat.presiunile de pe feţele pistonului de suprafaţă S1 şi S 2 .Am discutat despre faptul că datorită elasticităţii sistemului este dificil de realizat un control al parametrilor de lucru. 5. 5.4. p2 .24): 94 .presiunea atmosferică. Principalele părţi componente ale acestui tip de motor sunt (fig. Fa 0 .2.5 . Ecuaţia următoare descrie. au o mai mare siguranţă în funcţionare şi sunt mai fiabile. p1 . numai că au o cursă mult mai scurtă. S t . În fig.masa pieselor aflate în mişcare.secţiunea tijei. C 0 .constanta arcului. p0 .4. evident cu unele simplificări. k . 5. Fig. determinată de deplasarea elementului elastic: membrană.suma forţelor de frecare.50) În ecuaţia (5.3.constanta de amortizare vâscoasă.23 este prezentată schematic o cameră pneumatică cu membrană.23 5.forţa iniţială din arc. Camere pneumatice Principiul de funcţionare a camerelor pneumatice este acelaşi cu cel al cilindrilor. Motoare pneumatice cu palete Motoarele pneumatice cu palete sunt motoare de tip volumic. F fi .50) am notat: m . comportarea dinamică a unui cilindru pneumatic cu dublă acţiune: d 2x dx m 2  p1S1  p2 S2  po St  Fa0  kx  C0  Fr  Ffi dt dt (5. În schimb sunt perfect etanşe.

.Fig. Expresiile lucrului mecanic pe diferite porţiuni se determină astfel: 95 . (5. deoarece presiunea pe cele două feţe ale paletei este aceeaşi.25 în care apare şi diagrama teoretică de funcţionare . Pentru evacuarea aerului paleta consumă lucrul mecanic L4 .statorul 1 cu orificiile de admisie şi de refulare.capacele care nu se văd în figură şi care delimitează împreună cu paletele. rotorul şi statorul volumele variabile de lucru. Urmează faza de expansiune. nu se efectuează lucru mecanic. Fig.pV  [4]. Pe porţiunea BB’. . Pe porţiunea CA se consumă.51) Notăm cu b lăţimea paletei. Notăm lucrul mecanic pe această porţiune cu L3 . pentru recomprimare lucrul mecanic L5 . 5.25 Pe porţiunea AB paleta învinge presiunea aerului comprimat. Notând cu L f lucrul mecanic consumat prin frecare. 5. . până când prima paletă a ajuns în punctul C. deci se efectuează un lucru mecanic negativ L1 .rotorul cu palete radiale sau înclinate 2 a cărui axă este excentrică faţă de axa statorului.palete culisante 3 ale rotorului. putem scrie expresia lucrului mecanic total: L  L2  L3  L1  L4  L5  L f . Pentru calculul puterii şi al momentului motor ne folosim de fig. Un lucru mecanic activ se efectuează începând din B’ până când următoarea paletă a ajuns în acelaşi punct B’ – deci pe porţiunea dintre  0 şi  o   . Să notăm acest lucru mecanic cu L2 . corespunzătoare admisiei.24 . 5.

54) L2  0    0 Md  0    0 h  ps bh r0  d . 2 (5. politrop. V1 L4  L5  1 1  2  Md  0  p bh r    s 1 1  0 h  d . (5. suma forţelor de frecare. stator şi capace. În ecuaţia care descrie comportarea dinamică a unui cilindru pneumatic d 2x dx m 2  p1 S1  p 2 S 2  p0 S t  ( Fa 0  kx)  C0  Fr   F fi termenul Fa0 reprezintă: dt dt a. 5 1.  Mf este momentul datorat frecării dintre paletă.h  L1   Md   ps bh r0  d . adiabată. izobară. un volum: a.57) 2   Md     2  2 0 h  ps bh r0  d . Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. d. b. b. izotermă. politropă. Cilindrul final al unui compresor volumic cu mai multe trepte de compresie are.55) (5. b.60) M  9. 2  L3  psV1 ln V2  .59) Kb  1  2R0 iar L se exprimă în J.56) (5. 3. adiabat. s: sz . mai mare sau mai mic. puterea motorului care se roteşte cu n rot/min. forţa iniţială din arc. izobar. forţa de presiune. 2  L f   M f d .55 [Nm]. mai mic. c.53) (5. 0 2 Pentru z spaţii interpaletare (z palete. p 2. (5. b. d. 4.58) P 60 în care K b reprezintă un coeficient adimensional ce ţine cont de grosimea palelor. 96 .52) (5. Lucrul mecanic specific total este egal cu lucrul mecanic al comprimării la compresorul cu piston ideal a cărui comprimare este: a. Momentul motor se obţine din expresia: 60 P P (5.  Am considerat destinderea izotermică. c. d. c. mai mare. faţă de primul cilindru (în care se face admisia). 2n n în care puterea se exprimă în W. este dată de expresia): LznKb . 2  0 0 0 0 (5. iar turaţia în rot/min. forţa de rezistenţă. izoterm. d. La maşinile pneumatice  cons tan t caracterizează un proces:  a. egal. c.

la cele centrifuge v1  u1  w1 .5. Elementele care produc sau reconvertesc energia hidraulică sau pneumatică . Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 1 2 3 4 5 6 7 b a a b b d b 6.la cele centrifuge u 2  u1 . Aceste elemente pot fi clasificate în aparatură de comandă şi auxiliară. sunt considerate principalele componente ale sistemului de acţionare.la cele centrifuge 1  90 0 . c. b. control şi auxiliară Principalele funcţii ale unui sistem de acţionare hidropneumatică sunt cele de producere a anergiei hidraulice sau pneumatice şi de reconversie a acestora în energie mecanică. 7. răcirea izobară. c.1. aspiraţia izobară. iar la cele axiale u 2  u1 . destinderea. d. Deosebirea fundamentală între ventilatoarele centrifuge şi cele axiale constă în faptul că: a. Aparatură de comandă. iar la cele axiale v1  u1  w1 . 6. 6. iar la cele axiale  1 <900. iar la cele axiale 1  90 0 . înainte de a ajunge la elementul motor şi de aici. drosele şi . d. Aparatura auxiliară serveşte la conducerea mediului fluid (conductele). c. respectiv. la etanşare (sisteme de etanşare). supape. la înmagazinarea şi răcirea acestuia (rezervoarele şi schimbătoarele de căldură). la acumularea de energie hidropneumatică (acumulatoare). unghiul dintre v2 şi u2 . Aparatura de comandă are rolul de a dirija şi de a regla debitul sau presiunea fluidului. 97 . înapoi în elementul generator. uneori foarte complicat. În diagrama teoretică a compresorului cu piston real. unghiul dintre w2 şi u2 .la cele centrifuge 1  90 0 . b. suplementul unghiului dintre w2 şi u2. pompele (compresoarele) şi motoarele. d. rol jucat în principal de distribuitoare. La venilatoarele centrifuge unghiul  2 reprezintă: a. cu două trepte de compresie 3-4 reprezintă: a. la filtrarea lui (filtrele). b. Trebuie subliniat însă că o importanţă deosebită în buna funcţionare a sistemului o reprezintă şi celelalte elemente hidropneumatice pe care le vom studia în capitolul de faţă.suplementul unghiului dintre v2 şi u2 . compresia adiabată. eventual. Aparatură de comandă şi control Mediul fluid trebuie dirijat de la elementul generator către diferite părţi ale sistemului de acţionare în vederea parcurgerii unui traseu. Schimbarea sensului motorului ca şi parcurgerea selectivă a diferitelor trasee ale instalaţiei este realizată de aparatura de distribuţie.

organul de distribuţie se deplasează discret sau continuu deschizând sau obturând trecerea către diferite trasee. pneumatice. respectiv spre stânga. electrohidraulice. La o comandă tip manual.gradul de acoperire. acoperire negativă.6. acoperire pozitivă. 6.1 c) sau de rotaţie.1. 3. b) După forma organului de distribuţie: . Funcţionarea unui distribuitor este în general foarte simplă. Forţa sau cuplul la motoarele liniare sau rotative sunt modificate prin variaţia presiunii. în mod rezistiv. hidraulice.6. În acest fel se realizează circuitul principal de ulei PA şi BR.1 a. mecanice. x – deschiderea variabilă. L p  Lc . L p  Lc . 98 . c) După modul de acţionare avem: distribuitoare manuale.1. fie cu ajutorul droselelor. Comanda şi reglarea presiunii în instalaţie. b. pneumohidraulice.Modificarea vitezei liniare sau unghiulare la motoarele liniare sau rotative hidraulice şi pneumatice este realizată prin variaţia debitului.1 d). iar t  L p  Lc . electrice . în cazul când acesta este cu debit reglabil. d) După felul comenzii: directă sau pilotată (un distribuitor mai mic comandă unul de dimensiuni mai mari – fig. Această dirijare se poate face şi cu reglare rezistivă.plan cu mişcare de translaţie (fig. avem: acoperire critică.6.1 a) sau de rotaţie (fig.2 b).1 a)). Această variaţie a debitului se face fie de la elementul generator.cilindric cu mişcarea de translaţie – sertar (fig. dar şi alte funcţiuni. Aparatură de distribuţie Rolul aparaturii de distribuţie este de a dirija fluidul de la elementul generator către diferite părţi ale instalaţiei. cu pierdere de energie. electric. . sunt îndeplinite de elementele hidropneumatice cu denumirea generică de supape. Clasificare distribuitoarelor poate fi făcută ţinând cont de mai multe criterii: a) După numărul finit sau infinit de poziţii de lucru avem: distribuitoare discrete (fig. e) După gradul de acoperire (diferenţa dintre dimensiunea pistonului L p şi cea a canalului Lc (fig. Distribuitoarele pilotate din fig. c) sau continue (fig. hidraulic etc.6.3.1 e) funcţionează în felul următor: electromagneţii 1 comandă plunjerul pilotat 2 care se deplasează spre stânga sau spre dreapta deschizând calea uleiului care acţionează sertarul principal 3 deplasându-l spre dreapta. Debitul care trece prin distribuitor este direct proporţional cu secţiunea de trecere A   d x  t  . 6.1 e).6. L p  Lc . unde d reprezintă diametrul pistonului. respectiv PB şi AR.

Fig. AR.6. Putem observa dependenţa liniară a debitul faţă de deplasare. 99 .1 Debitul Q depinde de asemenea de căderea de presiune p : Q    d x  t  2p  .65 .2 sunt reprezentate diagramele Q x  pentru rutele AP. În fig.1)   0.6  0. coeficientul de debit. BP and BR la distribuitoarele cu acoperire critică. (6. 6. positivă sau negativă.

3 e).3 Elementul de bază al droselului. Montarea se face pe circuitul de alimentare a motorului hidraulic.2 c Pentru anumite deschideri. împreună cu alte elemente un dispozitiv numit drosel.1. (fig. rezistenţa hidraulică. b.6.1 d). c). Aparatură pentru controlul debitului Ne vom referi în acest capitol la reglarea rezistivă a debitului. 6.6. în raport cu un debit de bază. Mai există aşa numitele drosele digitale care reprezintă o contrucţie complexă de 3-5 drosele identice care asigură. fixe sau variabile.2. pe circuitul de retur sau în paralel cu motorul hidraulic (fig.6. Drosele se montează în circuite hidraulice de puteri mici a căror element generator este o pompă cu debit constant. poate fi de mai multe feluri: muchie de control (fig. Droselele pot fi discrete sau continue după cum numărul poziţiilor de lucru este finit sau infinit. 6.6.3 a.6.2 a Fig. căderea de presiune depinde de pătratul debitului. capilar (fig. Fig. Această reglare se face cu ajutorul unor rezistenţe hidraulice .4).6.Fig.6. 100 .3 d) sau fantă (fig. mai multe variante de debite aflate în serie geometrică.2 b Fig. Reglarea continuă poate fi realizată simultan cu distribuţia în distribuitoare. care formează.6.

În sens invers. Regulatorul se poate monta şi în paralel cu droselul (fig. nu numai de deschiderea x. o cantitate mai mare sau mai mică de fluid trece prin regulator în rezervor). Fig.4 În fig.Fig.6 a). Ansamblul droselregulator poate fi de tip restrictor (fig. putem scrie echilibrul forţelor: p1 A  Fa  p 0 A .6. 6.5 Relaţia (1) este valabilă şi la drosele. şi de tip by-pass (fig. În scopul evitării dependenţei inevitabile a debitului de căderea de presiune. Notând cu A secţiunea piesei mobile a regulatorului şi cu Fa forţa arcului. droselul se montează împreună cu un regulator.5 este prezentat un drosel de cale care realizează o reglare a debitului număi dacă circuitul se face de la stânga la dreapta [5]. Se observă că debitul Q depinde de căderea de presiune. Piuliţa reglabilă 1 se deplasează în corpul 2 modificând spaţiul de droselizare 3. Fluidul circulă pe traseul AB 3 CD.6.2) 101 . În care avem regulatorul şi apoi droselul.6 b) în care debitul principal trece prin drosel (pentru a menţine p constant. supapa de sens 4 fiind deschisă.6.6.6.7). circuitul se face neştrangulat pe traseul DEA. (6.

K – rigiditatea resortului.8 102 . c – coeficientul de frecare vâscoasă.6.8 a).6.4) în care M – masa piesei în mişcare.6 De aici rezultă p  p 0  p1  Fa  const. Funcţionarea droselului în regim staţionar este definită de mai multe caracteristici: .caracteristicile de reglare în care debitul Q este exprimat în funcţie de cursa liniară h.7 Înainte de a se stabiliza. debitul reglat trece printr-un regim tranzitoriu. .8 b).suma forţelor exterioare.pQ  (fig. Fig.6. t – gradul de acoperire şi  Fext . (6.8 c).3) Fig.Fig. Ecuaţia care descrie acest regim tranzitoriu este în general cunoscută: d 2x dx M 2  c  k  x  t    Fext dt dt . 6.6.caracteristica forţei de comandă în care forţa necesară comenzii droselului se exprimă în funcţie de cursă şi de presiune (fig. cursa unghiulară  sau numărul de diviziuni ale rotorului de comandă (fig. .6.caracteristica hidraulică . A (6.

obţinem: 103 p  C d  Q2 .supape de succesiune. . În regim staţionar. interzicerea circulaţiei fluidului. Elementele sistemelor de acţionare hidropneumatică care realizează controlul presiunii sunt supapele. trebuie controlată în sistem. . Ele se montează în serie sau în paralel cu generatorul sau motorul hidropneumatic. reducerea presiunii pentru a putea fi adaptată particularităţilor diferiţilor consumatori. . . Prin controlul presiunii se înţelege o multitudine de funcţiuni: protecţia instalaţiei prin limitarea valorii maxime admisibile. în aval sau în amonte de acesta. crearea unei sarcini suplimentare în instalaţie. După funcţia pe care o îndeplinesc.6) Scriind echilibrul forţelor pe direcţia supapei. Supapele pot fi comandate direct sau pilotat (prin modificarea elementului de referinţă).supape de siguranţă. supapele se pot clasifica astfel: .supape de reducere . pe lângă debit.servoregulatoare de presiune.5) 2 2 Sx Secţiunea poate fi considerată dependentă liniar de deschiderea x: Sx  ks x .9): sesizor de presiune 1. depinde de secţiunea variabilă a orificiului de scurgere S x : .3. element de referinţă 2 (resort de obicei) şi element de reglare 3 (deschidere variabilă). În esenţă. 6. ca variabilă de efort.supape de sens etc. la o anumită valoare forţa resortului va fi învinsă iar o parte a debitului se va scurge prin orificiul supapei.6. p . supapele cu comandă directă sunt constituite din următoarele componente (fig. (6. prin ştrangulare sau prin modificarea debitului pompei. de către presiune. căderea de presiune din sistem. Reglarea presiunii poate fi făcută prin deversarea surplusului de debit la rezervor.1. ceea ce duce la reducerea presiunii în sistem. Aparatură pentru controlul presiunii Lucrul mecanic efectuat în sistemele de acţionare hidropneumatică este determinat. (6. Fig. menţinerea ei constantă indiferent de cerinţele consumatorilor.supape de contrapresiune. Presiunea. asigurarea unei intrări succesive în funcţiune a motoarelor hidraulice. . 6.supape de reglare.9 Modul de acţionare a supapei cu comandă directă este următorul: presiunea acţionează asupra sesizorului de presiune. reglarea presiunii.

11 104 . arcul 2. variaţia lui p cu debitul devine parabolică conform relaţiei (5).8) FH  k H x p .10 Se observă creşterea lentă a lui p . în continuare. Fig. Din (5). În fig. La presiune normală. Funcţionare ei este foarte simplă. Supapa de siguranţă (fig. în care S x este constantă.7) S 0 p  FH  F0  k R x .11). în care S 0 . Relaţia (6) este valabilă pentru deschideri x relativ mici. Vom prezenta.suprafaţa activă.forţa de prereglare a resortului.a.(6. Odată depăşită o valoare admisibilă a presiunii. (7) şi (8) obţinem:  kS S0 F  2 p  p  0  . provocând scăderea presiunii în instalaţie. (6). câteva din multitudinea tipurilor de supape cu comandă directă.forţa hidrodinamică datorată curgerii fluidului prin secţiunea de reglare. urmată de variaţia parabolică. în zona deschiderilor mici. 6.10 este prezentată caracteristica supapei. 6. 6.9) Q  C d  k R  k H p  S0   După cum se observă caracteristica supapei depinde de o serie de parametrii: constanta resortului k R . FH . forţa direct proporţională cu căderea de presiune. şurubul de reglare a forţei din arc 3 şi corpul supapei 4. Supapa de siguranţă este formată din ventilul 1. Atunci când supapa are deschidere nominală. constanta k S . Rolul supapei de siguranţă este de a proteja instalaţia în cazul creşterilor de presiune. forţa arcului ţine apăsat ventilul pe scaun. forţa arcului este învinsă şi o parte a debitului de fluid este disipată spre rezervor sau în altă direcţie. 6. constanta k h care este influenţată de forma elementului de sesizoare ş. Fig. (6. F0 . (6.

Presiunea p1 fiind mai mare deplasează pistonul 2. Condiţia este ca p1 să fie mai mare ca p 2 . La debite şi presiuni mai mari comanda supapei nu mai poate fi făcută direct din considerente de gabarit şi greutate. obturând parţial sau total orificiul 3.13 În fig. presiunea în partea superioară a elementului S 2 scade. celălalt fiind blocat. 6. Acest ansamblu formează supapa cu comandă indirectă sau pilotată. 6.13). Supapa de sens permite trecerea fluidului într-un singur sens. 3. 6. creându-se posibilitatea ca o parte importantă a debitului să se scurgă prin secţiunea A2 . Acest tip de supapă permite obţinerea unei presiuni constante la ieşire p 2 . Fig. până la echilibrarea forţelor.14 este prezentată schematic o astfel de supapă.12 Supapa de reducţie (fig.13 este prezentat un regulator de presiune tip “Progresul”. În momentul în care presiunea în sistem depăşeşte valoarea p 0 pentru care resortul supapei cu comandă directă S 1 se deschide. trecerea fluidului şi în sens opus. Există şi supape de sens deblocabile care permit la o anumită comandă. În fig.Supapa de sens (fig. Arcul 1 este tarat astfel încât forţa sa să învingă forţa creată de presiunea p 2 . 6.12). Putem regla presiunea în întreg sistemul prin reglarea resortului supapei S 1 . chiar dacă presiunea la intrare p1 este variabilă. Sesizarea presiunii este efectuată de către supapă mai mică cu comandă directă care controlează funcţionarea elementului de reglare propriu-zis. 6. Fig. Ele se mai numesc şi supape de reţinere. 105 .

După presiunea la care lucrează avem conducte de joasă.2. coturi. 6. înaltă şi ultraînaltă presiune.15 b). Traseele pe care circulă fluidul pot fi practicate în corpurile elementelor sistemului sau pot fi exterioare.racord cu ţeavă rebordurată şi bucşă (fig. înmagazinează fluidul. Conducta este caracterizată prin diametrul nominal DN. Aparatură auxiliară În cadrul unui sistem de acţionare hidropnenumatică există o serie întreagă de elemente. Conducte Conducerea mediului hidraulic se efectuează printr-o mare varietate de conducte.15 d). Conductele se leagă la elementele sistemelor hidropneumatice şi între ele prin intermediul unor racorduri. . Există o largă categorie de elemente hidropneumatice auxiliare. 6.racord cu bucşă sferică pe con (fig. 6. permiţând o anumită flexibilitate. nu o transformă în energie mecanică şi nici nu comandă sau reglează funcţionarea sistemului. Marea varietate de legături existente nu ne permite. relaţii determinate în special de limitarea pierderilor de presiune. în economia lucrării de faţă.14 6. acumulează energie.a. rezervoare şi acumulatoare. 6. În cele ce urmează vom vorbi despre conducte.1. îl filtrează şi îl răceşte. Există de asemenea relaţii între presiunea nominală şi viteza de curgere. 106 . În schimb permite legătura între diferite elemente. care reprezintă diametrul secţiunii interioare. .2. asigură etanşarea sistemului ş. care concură la realizarea transformării energetice în condiţii cât mai bune. Aparatura auxiliară nu generează energia hidraulică sau pneumatică. medie. Există o relaţie între diametrul nominal.Fig. Conductele rigide de diametre mai mici pot fi răsucite sub formă de spirală. Există şi furtune de înaltă presiune prevăzute cu inserţie metalică. . 6. presiunea nominală p n şi grosimea conductei. T-uri. 6.racord cu ţeavă rebordurată (fig.15 c). cu rol precis determinat. Conductele pot fi rigide sau flexibile (furtune).15 a).racord cu manşon elastic tip ERMETO (fig. Această relaţie este reglementată în standarde şi este dată tabelar. . reducţii. decât să prezentăm câteva legături. filtre. Acestea sunt standardizate şi corespund diametrului nominal al conductelor respective.

Gradul de contaminare este dat de mărimea. 7 – supapă de ocolire (by-pass). (6. 5 – inel O. v – viteza fluidului.10) p lin   D 2  v2 .6.este coeficientul pierderilor de sarcină locale. robineţi etc.2. să se evite uzura prematură a elementelor sale.16 În fig. Filtre Filtrarea mediului hidraulic sau pneumatic are o deosebită importanţă în buna funcţionare a elementelor sistemului. El este influenţat de viteza şi presiunea lichidului. Impurităţile provenite din mediul exterior sau din cel interior (din fluidul însuşi sau de la elementele componente ale sistemului hidropneumatic) pot fi de natură mecanică sau chimică. (6.11) p loc   2 unde  este coeficientul pierderilor de sarcină liniare.2. 6. 6 – orificiu de ieşire. 4 – arc. Filtrele reduce gradul de contaminare a fluidului cu impurităţi sub o anumită limită astfel încât. 3 – element filtrant. datorită frecării dintre particulele fluide şi dintre acestea şi pereţi se produc pierderi de presiune care pot fi liniare şi locale: 1  v2 . l – lungimea conductei. 6.  ..16 este prezentat un filtru compus din: 1 – orificiu de intrare. forma şi numărul particulelor impurificatoare. D – diametrul conductei.[5] 107 .densitatea fluidului.  . Fig. pe lângă funcţionarea sistemului în bune condiţii.Fig.15 La curgerea fluidului prin conducte şi prin racorduri. 6. 2 – capac.

Montarea filtrelor pe refulare. în diferite zone. Fineţea filtrării poate fi apreciată în unităţi absolute sau relative.medie 50  60  m . Fineţea relativă raportează numărul de particule de un anumit diametru care trec prin filtru la numărul total de particule. atunci când reţin particulele pe suprafaţa lor. Montarea filtrelor pe aspiraţie. Ca unitate absolută avem diametrul celei mai mari particule aferice care poate trece prin elementul filtrant. introduc rezistenţe suplimentare pe circuitul de aspiraţie. din bile sau alte elemente metalice sinterizate. Filtrele de retur. aşa numitele filtre de presiune. Pe lângă protecţia instalaţiei prin curăţirea mediului fluid.). reprezintă o soluţie foarte răspândită. sau pe retur. Privită astfel. în paralel. Filtrele se pot monta pe aspiraţie. sau de adâncime. Bineînţeles. prezintă avantajul protejării pompei.3. constituie un suport pentru diferite elemente ale instalaţiei (de multe ori pompele sunt montate direct pe rezervor). permite decantarea impurităţilor. putându-şi recăpăta de multe ori prin suflare sau prin inversarea sensului de circulaţie al fluidului. putându-se lua măsuri de schimbare sau curăţare a elementului filtrant. De multe ori se utilizează filtre duble. când particulele sunt reţinute în întreaga masă a elementului. putându-se schimba astfel elementul filtrant. filtrele pot contribui la îmbunătăţirea regimului de pulsaţii într-un sistem de acţionare hidrostatic.sub-micronică 1  m . 108 . ca şi al faptului că nu lucrează la presiune. ţesătură metalică. în cadrul unei instalaţii se pot monta mai multe elemente filtrante. 6.În cazul în care filtrul este înfundat. carton. . Unele filtre sunt prevăzute cu priză pentru manometru. cu efect asupra reducerii sarcinii de aspiraţie a pompei şi asupra condiţiilor de producerea a cavitaţiei. Elementele filtrante pot fi de suprafaţă. filtrarea poate fi: . fără oprirea instalaţiei. Filtrele de suprafaţă pot fi de hârtie. Rezervoare Înmagazinarea mediului hidraulic poate fi făcută la presiune atmosferică. în rezervoare. creează condiţii în vederea răcirii fluidului. la joasă presiune. a cărui indicaţii permit stabilirea gradului de colmatare a elementului filtrant. . iar pompa nu este protejată direct. Filtrele de adâncime sunt constituite din straturi succesive. prezintă dezavantajul că trebuie realizate astfel încât să reziste la presiune.grosieră 200  m . în acumulatoare.micronică 25  m . este relativ scăzută. . . realizându-se astfel circuitul direct. Într-un sistem de acţionare hidrostatică rolul rezervorului este multiplu: înmagazinează mediul fluid. supape etc. pe refulare. capacitatea de filtrare. În schimb. Există filtre care permit semnalizarea acestei situaţii. în rezervoare de umplere sau la presiune ridicată.2. presiunea creată în sistem deschide supapa by– pass. material textil pliat etc. cu ocolirea elementului filtrant. fiecare strat putând fi alcătuit din hârtie impregnată cu răşini. permite protejarea elementelor instalaţiei care comportă o mecanică mai fină (distribuitoare.fină 10  15  m . Presiunea la care lucrează. montate de obicei pe rezervor.

Robineţii 6 şi 7 servesc la eliminarea depunerilor.18 a.18 c) sau cu separaţie de tip piston (fig. P – puterea pompei exprimată în kW. . .. Se observă conducta de aspiraţie 1 şi conducta de refulare 2. Umplerea se face prin elementul 5 prevăzut cu filtru . Acumulatoarele hidropneumatice pot fi cu gaz fără separaţie (fig. .2. Ţinând cont de bilanţul termic. (6.  0   În care: T – temperatura de funcţionare stabilizat. 6.13) Q  860 1   P .recuperator al energiei de frânare.generator hidraulic pentru perioade scurte. cum am mai spus. 109 . se poate stabili volumul necesar al rezervorului cu relaţia [8]:  Q  3 3 (6. Cele două camere sunt separate de un perete deversor 4. cantitatea de căldură degajată în sistem.17 În fig. T0 – temperatura mediului exterior.amortizor de pulsaţii.17 este prezentat schematic un rezervor hidraulic. gazul se destinde evacuând lichidul.18 b) sau hidropneumatic. După. 6. 6.absorbitor de şocuri hidraulice. 6. rezervoarele permit răcirea atât prin amestecarea lichidului din instalaţie cu lichidul din rezervor mai rece. Volumul rezervorului mai poate fi stabilit cu formula: V  3.compensator al pierderilor de lichid şi al pierderilor volumice datorate dilatărilor. (6..18 d). Acumulatoare Rolul acumulatorului într-o instalaţie hidraulică este multiplu: . burduf (fig.14) 3   în care Q Pmax reprezintă debitul maxim al pompei în l / min.12) V   T  T  10 m . .  – randamentul total. cât şi radierea căldurii. La acumulatoarele hidropneumatice gazul comprimat înmagazinează energie.Fig. Înmagazinarea energiei se poate realiza hidromecanic (acumulatoare cu greutăţi – fig.furnizor de debite mari în anumite momente.rezervor de lichid sub presiune.18 c) sau membrană (fig. La capătul conductei de aspiraţie avem filtrul 3.. cu arc – fig. .5 QPmax [l ] ..18 f). 6. 6. În faza de descărcare.4.6. 6. . 6.

c) În faza de descărcare trebuie să rămână un volum minim de lichid V m la presiunea p m . V M  V 1  (6.19 sunt prezentate 3 faze ale funcţionării acumulatorului [8]. 6. p şi p M .17) V  Vm  V pm sau:  p  . În fig. exponentul politropic nu depăşeşte valoarea 1. Datorită faptului că încărcarea acumulatorului se face în timp scurt.19 a) Înainte de intrarea lichidului gazul ocupă întreg volumul V (considerăm volumul pistonului neglijabil) la presiunea p. Cunoscând V.18)  pm    Volumul util al acumulatorilor va fi dat de relaţia: 110 . determinăm V M din legea transformării izoterme: p . ) nu este prea departe de adevăr.1.18 Pentru calculul acumulatoarelor se consideră comportarea gazului politropică ( pV n  const. Vm  V 1  (6. aşa încât ipoteza transformării izoterme ( pV  const. 6. ). Gazul se va afla tot la presiunea p M ocupând volumul V  VM .Fig. (6.16)  pM    Scriind legea transformării izoterme pentru faza de descărcare vom avea: p .15) V  VM  V pM Deci:  p  . (6. b) Lichidul refulat de pompă a ocupat volumul maxim V M la presiunea p M . 6. Fig.

c reglarea densitatii. definim: . n) şi cu b0 valoarea numerică adevărată a aceleaşi mărimi fizice. generator hidraulic .19) 2. Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 1 2 3 a b d 7. reglarea debitului. (7. . β : (7.reglarea presiunii .eroarea absolută:  Bi  bi  b0    Bi  B0 . c. b. În general. 6 1. (6. obţinută printr-o măsurătoare. . în mod convenţional. p p  Vu  V M  V m  V   p  p .  M   m Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. Aparatura de măsură Din punct de vedere cantitativ.4) B0 Eroarea absolută luată cu semn contrar. . b. reprezintă corecţia măsurătorii K i . aprecierea unei mărimi fizice poate fi făcută fie prin calcul. 3. i (i= 1. plan cu miscare de translatie . Ca rezultat al măsurării se obţine un număr abstract numit valoarea numerică care ne arată de câte ori este cuprinsă unitatea de măsură în mărimea fizică respectivă. 2. cilindric cu miscare de rotatie . sub forma: B  B0 i  i 100 % . rezervor de lichid . (7. Sertarul este un distribuitor a. . b. dacă notăm cu bi valoarea numerică a unei mărimi fizice.3) i  i  B0 b0 care poate fi exprimată şi procentual. plan cu miscare de rotatie.Acumulatoarele nu indeplinesc functia de a.eroarea relativă: B  B0 bi  b0 . d. constituie unitatea de măsură. adică: 111 .Droserul se utilizeaza la a. d. rezultatele măsurătorilor sunt afectate de erori. regulator de debit. Măsurarea unei mărimi fizice constă în compararea şi cu o mărime de aceeaşi natură care.1) Bb . Ca urmare. absorbitor de socuri hidraulice. d. Astfel. o mărime fizică B se poate exprima întotdeauna printr-un produs simbolic dintre valoarea numerică b şi unitatea de măsură. d. c. cilindric cu miscare de translatie . (7. reglarea viscozitatii.2) . fie prin măsurare.

Bmax   B  Z  . Dacă procedeul de măsurare s-a repetat de n ori. a) Aerometrul este un plutitor având greutatea G precizată.     7. pentru n = 10. n i 1 Eroarea de măsurare poate fi considerată ca o sumă de erori întâmplătoare. d este diametrul porţiunii cilindrice a aerometrului. iar în lichidul de densitate căutată. Dintre acestea. Utilizând ecuaţia de flotabilitate. se vor analiza procedeele de măsurare ale densităţii şi ale vâscozităţii fluidelor.13). iar V 0 se determină din relaţia: G V0  . în cele ce urmează. Z = 1. temperatura. n i 1 Şi o medie pătratică a erorilor: 1 n 2 (7. sunt considerate erori grosolane şi ele sunt eliminate. 7. se cufundă până la nivelul B. se poate calcula o valoare medie: 1 n (7. tensiunea superficială etc. balanţa hidrostatică.  . n (astfel. Z = 2. obţinem: G   g V   0 g V0 . Rezultatele măsurătorilor Bi care nu aparţin domeniului D. vâscozitatea. coeficientul de compresibilitate izotermă.7.1. (7. care.1.1.1-9) D  Bmin . Aparate pentru determinarea proprietăţilor fizice ale fluidelor Proprietăţile fizice ale fluidelor sunt caracterizate printr-o serie de mărimi fizice ca: densitatea.96 . chiar a unor greşeli (erori grosolane).7) B   Bi . Identificarea rezultatelor afectate de erori grosolane se face prin stabilirea unui domeniu de toleranţă: (7. pentru n = 15. B  Z  .11) V 4 V0   d 2 h în care h reprezintă denivelarea AB.1). de unde rezultă valoarea adevărată a mărimii fizice respective sub forma: (7. erori sistematice şi.(7. uneori.5) K i   Bi  B0  Bi . Măsurarea densităţii Pentru corpuri omogene.1-9). (7. tubul în formă de U.8)  Bi  .10) de unde: V 4 V0   0 0  0 (7. Dintre aparatele pentru măsurarea densităţii enumerăm: aerometrul. pentru n = 6. coeficientul de dilataţie izobară. densitatea reprezintă masa raportată la unitatea de volum (   m / V ).6) B0  Bi  K i .73 . definit prin relaţia (7. se cufundă până la nivelul A (fig. căldura specifică. Z = 1. unde Z este un coeficient care depinde de numărul de măsurători. într-un lichid cu densitatea cunoscută ρ0 .12) 0 g 112 .

cunoscută. de unde. distingem: .7.1. Utilizând ecuaţia fundamentală a hidrostaticii. În aceste condiţii. dintre care unul are densitatea  0 .7. (7. pot fi clasificate după următoarele criterii: a) după principiul constructive. Fig. h0 şi h fiind în acest caz înălţimile celor două coloane de lichid deasupra suprafeţei de separaţie.2) permite determinarea densităţii  a unui lichid prin măsurarea înălţimilor h0 şi h corespunzător celor două coloane de lichide.1 b) Balanţa hidrostatică permite determinarea densităţii unui lichid prin măsurarea forţei Arhimedice F care apare prin imersarea unui corp solid. densitatea lichidului va fi dată de relaţia: F .2 7.14)   0 0 . numite şi viscozimetre. Măsurarea viscozităţii Aparatele destinate măsurării viscozităţii. obţinem:  g h   0 g h0 . având volumul V cunoscut. 113 .Fig.13)  gV c) Tubul în formă de U (fig. care au la bază mişcarea laminară între două suprafeţe plane. h Dacă lichidele sunt nemiscibile pot fi utilizate două vase comunicante.viscozimetre cu bandă. găsim: h (7.7.2.

iar căderea de presiune p poate fi determinată prin măsurarea denivelării h dintre suprafeţele libere ale lichidului din tuburile piezometrice 2: p   h . . 7. În sfârşit. măsurării unor viscozităţi convenţionale. prin tubul calibrat 1 (fig. conform legii lui Hagen-Poisseuille.viscozimetre pentru determinarea viscozităţii dinamice. . viscozitatea dinamică a lichidului se poate determina cu relaţia:  d4 (7. a) Viscozimetre cu tub capilar Aceste aparate sunt destinate măsurării viscozităţii dinamice  .3 a). care au la bază curgerea laminară în jurul unui corp rigid aflat în mişcare de translaţie. lungimea sa. respective..viscozimetre pentru determinarea viscozităţii convenţionale.viscozimetre destinate determinării viscozităţii cinematice. utilizate în practică.viscozimetre cu corp rotitor care au la bază mişcarea laminară din jurul unor corpuri rotitoare. Astfel de aparate se numesc regulatoare de viscozitate sau viscostate.15)  p . 128 Q l în care debitul de lichid Q este menţinut constant. Notând cu d şi l diametrul interior al tubului şi. mai trebuie subliniat că în instalaţiile industriale sunt folosite dispozitive care au ca scop atât măsurarea şi indicarea viscozităţii cât şi reglarea acesteia între anumite limite. proporţională cu timpul de curgere a lichidului prin orificiile viscozimetrului în anumite condiţii tipizate. În cele ce urmează. în regim laminar şi permanent. . c) după clasa lor de precizie.viscozimetre cu orificii de curgere. destinate de obicei.viscozimetre cu tub capilar care se bazează pe mişcarea laminară a fluidului într-un tub capilar. 114 .viscozimetre cu corp oscilant care se bazează pe mişcarea nepermanentă din jurul unui corp oscilant. . . se vor analiza principalele tipuri de viscozimetre. viscozimetrele pot fi: de laborator (cu o clasă înaltă de precizie) şi tehnice. .viscozimetre cu corp căzător sau în mişcare forţată. Principiul de funcţionare al acestor viscozimetre constă în determinarea căderii de presiune p ce apare la curgerea fluidului. b) după felul viscozităţii determinate deosebim: .

În fig.4 – 0. schema cuprinde: 1 – arbore conducător.Fig.16)  128 Q l Subliniem că menţinerea constantă a debitului este esenţială şi ea se realizează fie prin folosirea unor regulatoare de debit. 5 – element de etanşare. situat în tubul 3. 7. un moment ce se transmite prin arborele antrenat 6. (7. până deasupra reperului 4 după care se cronometrează timpul t în care lichidul curge gravitaţional prin tubul capilar. având dimensiunile d = 0. 7. Se aspiră apoi lichidul în rezervorul 2. b) Viscozimetre cu corp rotitor Viscozimetrele de acest tip măsoară viscozitatea fluidului pe vaza momentelor forţelor de frecare care acţionează asupra unui corp solid care se roteşte în masa fluidului. 7. Se repetă experienţa utilizându-se de data aceasta un alt lichid de viscozitate dinamică  0 cunoscută şi care are timpul de curgere t 0 . Între discul conducător 2 şi discul condus 4. Se umple rezervorul 7 cu lichidul de viscozitate necunoscută utilizând în acest scop o pipetă calibrată. (7. datorită forţelor de frecare. între reperele 4 şi 5. 115 . O variantă a acestui tip de viscozimetru îl reprezintă viscozimetrul Osrwald (fig. Viscozitatea dinamică necunoscută se determină cu relaţia: t   0 .4 este prezentat schematic un traductor de viscozitate de acest tip.3 Ca urmare.5 mm.3 b) la care curgerea laminară a lichidului are loc gravitaţional printr-un tub capilar vertical 1. 3 – carcasă. 2 – disc conducător. apare. 6 – arbore antrenat.17) t0 0 unde  şi  0 sunt densităţile celor două lichide. fie prin utilizarea unor pompe volumice cu debit constant. 4 – disc antrenat. şi l = 10 cm. relaţia (15) devine:   d 4h .

în practică.19) unde k este constanta aparatului. se utilizează apoi relaţia:   k  b    t . se foloseşte viscozitatea convenţională a fluidului care este mărimea determinată prin măsurarea timpului de curgere a unui anumit volum de lichid printrun aparat special. schema cuprinde: 1 – tub de sticlă specială care se umple cu lichidul de cercetat. În cazul unei bile sferice de rază r. Fig. 7. Tubul 1 se află înclinat faţă de verticală cu un unghi de 10 0 30 ' şi se poate roti în jurul axei O.6 d) Viscozimetre convenţionale Adeseori. dacă turaţia arborelui conducător 1 este menţinută constantă.Acest moment este proporţional cu viscozitatea dinamică a fluidului. Fig.4. 4 – şurub de fixare. Determinare viscozităţii se face prin cronometrarea timpului t. prezentat schematic în fig. iar  b şi  sunt.18) F  6   r v0 . Există mai multe viscozităţi convenţionale 116 . în condiţii convenţional alese. (7. trasate pe tubul de sticlă 1. 2 – suport prevăzut cu şuruburi de calare.4 c) Viscozimetre cu corp căzător Principiul de funcţionare al acestui tip de viscozimetre se bazează prin măsurarea rezistenţei opusă de fluid deplasării unui corp în mişcarea de translaţie. 7 – bilă căzătoare (plunger). rezistenţa la înaintare este dată de formula lui Stokes: (7.5. respectiv. Cel mai cunoscut viscozimetru cu corp căzător este viscozimetru Höppler. 7. 5 – ştuţuri. 3 – tub exterior prin care circulă lichid pentru reglarea temperaturii lichidului încercat.5 Fig. care se deplasează uniform cu viteza v 0 . 7. de cădere a bilei 7 între cele două repere. densitatea bilei şi a lichidului de încercat. 6 – termometru.

astfel de regulatoare sunt utilizate la bordul navelor pe circuitul de alimentare cu combustibil greu al motorului principal al navei. de aceeaşi natură cu x r . se face cu aparate speciale numit nivelmetre şi ele pot fi simple indicatoare sau pot avea şi funcţii de înregistrare şi de reglare. este convertită de către traductorul TV2 într-o mărime x i . obţinându-se semnalul de comandă ce acţionează elementul de execuţie EE. cât şi unităţile de măsură. între anumite limite impuse. Aparate de măsură a nivelului lichidelor Măsurarea nivelului lichidelor aflate în rezervoare. x r .C. forţă. Instalaţiile de reglare a viscozităţii lichidelor au structura clasică a sistemelor automate. 3 – orificiu obturat cu tija 8. prin modificarea debitului de abur. bazine etc. constituie un tub de sticlă 1 sau din alt material transparent.   e) Regulatoare de viscozitate Fig.(Engler. moment. Saybolt. a) Sticla de nivel. montat prin două racorduri 2. este folosită ca semnal de reacţie. înainte de a intra E. etc. 5 – suport prevăzut cu şuruburi de calare. Redwood. viscozitatea fluidului de lucru. Viscozitatea convenţională Engler – exprimată în grade Engler 0 E . 7.. utilizându-se în acest scop încălzitoare (cu abur sau electrice) notate pe schemă cu IT (instalaţie tehnologică). 7. cu sau fără robinet.7). în elementul de comparaţie E. Elementul lor de bază îl constituie traductorul de viscozitate TV1 care realizează conversia viscozităţii într-o mărime mecanică (deplasare. Semnalul de eroare x a este amplificat de către elementul de amplificare EA. 2 – capac.se determină ca fiind raportul dintre timpul de curgere a 200 cm 3 din lichidul analizat şi timpul de curgere a 200 cm 3 de apă distilată la 20 0 C prin orificiul 3. 117 . 7.) care se deosebesc atât prin condiţiile de măsurare. în care se observă nivelul lichidului vaselor comunicante (fig. De exemplu. care reglează viscozitatea.2. modificarea numărului de rezistenţe electrice etc.C. (fig. Mărimea de comandă acţionează prin intermediul elementului de execuţie. În cele ce urmează se vor descrie cele mai simple indicatoare de nivel. 7. 6 – agitator. Mărimea de intrare  0 este dată de valoarea prescrisă a viscozităţii care. asupra instalaţiei tehnologice. tubul. 7. EE.8 a).6: 1 – vas de alamă în care se introduce lichidul a cărui viscozitate se măsoară. 9 – termometre. În cazul în care presiunea din vas este între 1 – 12 bar. Modificarea viscozităţii fluidului se realizează prin încălzirea sa la o temperatură corespunzătoare viscozităţii prescrise. diferenţă de presiune) care. prezentat schematic în fig. Unul din cele mai utilizate viscozimetre convenţionale este viscozimetrul Engler. care pe lângă măsurarea vâscozităţii au rolul de a regla. 7 – 3 balon etalonat la 200 cm . la rândul ei.7 Acestea sunt aparate mai complexe. 4 – baie metalică de încălzire cu rezistenţă electrică.

7. Fig. Fig.  unde    g este greutatea specifică a lichidului din rezervor.9 b). are ca parte constructivă de bază un tub prin care trece cu viteză mică şi constantă un gaz (de obicei aer sau azot) a cărui presiune relativă. 7. 7. exterior 4. Ca urmare. care. vom obţine nivelul h al lichidului din rezervor: p (7. deplasează magnetic corpul plutitor 3 în tubul transparent.9 a). . este prevăzut cu montură metalică. este indicată de un manometru sensibil (fig. 7. 7.9 c) Indicatorul de nivel prin barbotare cu gaz.confecţionat din sticlă rezistentă. situat în interiorul recipientului aflat în legătură cu elementul indicator 2. pentru presiuni şi temperaturi mari ( p  25 bar şi t  400 0 ). (fig. Pentru presiuni mai mari se utilizează: .20) h . 118 . în care se află un corp plutitor 2. montate direct pe peretele recipientului la diferite înălţimi ale acestuia. situat în tubul exterior 3. tija plutitorului antrenează magnetic un al doilea plutitor aflat într-un tub transparent exterior.8 b) Indicatorul de nivel cu plutitor.plăci de sticlă specială.8 b). la rândul său.tub metalic netrasparent 1. are ca parte principală un plutitor 1 (fig. în baza ecuaţiei fundamentale a hidrostaticii. p.

capacitatea traductorului variază. alcoolul etilic. Spre deosebire de presiunile absolute care sunt întotdeauna pozitive.10). în valoare absolută se numesc presiuni vacuummetrice  pV   prel cu prel  0 . În cazul manometrului. În alegerea lichidului trebuie să se ţină seama de următoarele condiţii de bază: densitatea sa trebuie să fie mai mare decât cea a fluidului a cărui presiune se măsoară. sunt utilizate pentru măsurarea presiunilor. când sunt raportate la vidul total (zero absolut) şi relative când sunt raportate la presiunea atmosferică normală (zero relativ). În funcţie de adâncimea lichidului din vas. a) Aparatul cu tub deschis (piezometrul) care este format dintr-un tub transparent racordat cu un capăt la recipientul a cărei presiune se măsoară. are ca element sensibil un conductor circular din cupru care este introdus în masa lichidului. care. Ca lichide sunt utilizate: mercurul.aparate cu traductori care. la rândul lor. 7. unde p 0 este presiunea atmosferică normală  p0  101325 Pa  .Manovacuummetre care pot măsura atât presiuni manometrice cât şi presiuni vacuummetrice. membrană. .aparate cu element elastic la care presiunea măsurată produce deformarea în limite elastice a unui element (tub curbat. burduf). a) După modul de alegere a punctului zero. În cele ce urmează. 7. Aparatul poate funcţiona atât ca manometru cât şi ca vacuummetru.3. cele două fluide trebuie să fie nemiscibile şi să nu interacţioneze chimic.vacuummetre care măsoară presiuni relative negative.3. vom analiza câteva variante constructive ale acestui tip de aparate destinate măsurării presiunilor. . presiunile relative pot fi pozitive sau negative. sau a diferenţelor de presiune de cel mult 1 bar. presiunea manometrică a lichidului din rezervor. Ca urmare.10 a): 119 .21) p abs  p 0  p rel . presiunile pot fi: absolute. ea fiind măsurată cu ajutorul unei punţi de măsură. în contact cu atmosfera (fig.d) Indicatorul de nivel cu traductor capacitiv. apa şi tetraclorura de carbon. pneumatici sau electrici.barometre care măsoară presiuni absolute.aparate de lichid la care presiunea măsurată este compensată de presiunea exercitată de o coloană de lichid. se obţine scriind ecuaţia fundamentală a hidrostaticii în planul orizontal N-N (fig. Aparate cu lichid Aparatele cu lichid sunt aparate simple a căror funcţionare se bazează pe echilibrarea presiunii măsurate cu presiunea statică a unei coloane de lichid.manometre care măsoară presiuni relative pozitive. Între cele două presiuni există întotdeauna relaţia de legătură: (7. în punctul A ( p A ). . 7. celălalt capăt fiind deschis. după cum presiunea absolută corespunzătoare este mai mare sau mai mică decât presiunea atmosferică.1. . după felul presiunii măsurate distingem: . . motiv pentru care aceste presiuni se mai numesc şi presiuni manometrice. b) După principiul de funcţionare distingem: . Aparate de măsură a presiunilor Aparatele destinate măsurării presiunilor se pot clasifica după două criterii de bază şi anume: a) după felul presiunii măsurate şi b) după principiul de funcţionare. 7. pot fi: termici.

28) 120 . unde  este greutatea specifică a lichidului din rezervor. 7. de înălţime h1 şi h2 . 7. şi presiunea vacuummetrică din A va fi: (7. şi. În baza ecuaţiei fundamentale a hidrostaticii. (7. 7.25) pVA  p A  h   0 H .22) sau (7. respectiv p A   pVA   0 H .10 b) Manometru diferenţial este utilizat la măsurarea diferenţei de presiune dintre două vase ce conţin lichide.24) p A   h   0 H .27) Fig.24) devin: pA   0 H . (7.pA  h   0 H . 7. răsturnat. care pot fi diferite.26) (7. vom putea scrie relaţia p x  p1   1 h1  p 2   2 h2 .10 b) presiunea relativă din punctul A se determină cu relaţia: (7.11 Cu ajutorul robinetului R se reglează presiunea p x a aerului situat deasupra coloanelor de lichid.23) pA   0 H  h . Dacă în rezervor se găseşte un gaz a cărui greutate specifică este neglijabilă în raport cu greutatea specifică a lichidului din tub (    0 ). din cele două ramuri ale tubului. Când funcţionează ca vacuummetru (fig. care se racordează la cele două rezervoare (fig.23) şi (7. (7. relaţiile (7. iar  0 este greutatea specifică a lichidului din tub.11) prin intermediul robineţilor R1 şi R 2 . Fig. El reprezintă de fapt un tub de sticlă de forma U.

Variaţia presiunii sau a diferenţei de presiune produce modificarea poziţiei bulei de lichid nemiscibil 3 aflată în tubul transparent 2 (fig. obţinem: (7. relaţia (11) luând forma: (7. Fig. Fig. 7. pe baza unei etalonări.13 În fig. va urca în tubul transparent cu distanţa l . raportul d / D este neglijabil. 2 – tub de sticlă. 7.12) se utilizează pentru măsurarea presiunilor mici (până la 0. 4 4 obţinem:  d2  p  l   2  sin   (7. indică. Este format din rezervorul 1 şi dintr-un tub transparent înclinat faţă de orizontală cu unghiul  . concomitent.32) p   l sin  .1 Pa ) sau a diferenţelor mici de presiune. 7.12 Presiunea p se va determina cu relaţia: (7. După cuplare. De obicei. 7. 5 – reper. măsurată pe direcţia tubului.31) D    unde  este greutatea specifică a lichidului din aparat. diametrul tubului este mult mai mic decât diametrul rezervorului ( d  D ) şi.De unde.13). d) Micromanometrele cu lichid de construcţie specială se utilizează la gaze. 7. c) Micromanometrul cu tub înclinat (fig. pentru măsurarea diferenţelor mici de presiune. nivelul liber va coborî în rezervor cu h şi. ţinând seama de egalitatea volumelor:  d2 D 2 h  l. datorită presiunii p. 3 – bulă cu lichid nemiscibil. în consecinţă. Numărul diviziunilor cu care trebuie rotit şurubul micrometric 4 pentru a reduce bula în poziţia iniţială. nivelul liber al lichidului din rezervor ocupă poziţia N 1 .30) p   h  l sin   sau. 4 – şurub micrometric.13 sunt prezentate două variante constructive ale acestui tip de aparat: 1 – rezervor cu lichid. în care  1 şi  2 sunt greutăţile specifice ale celor două lichide.29) p  p1  p 2   1 h1   2 h2 . modificabil cu ajutorul dispozitivului 3. variaţia de presiune. Iniţial. 121 .

2. a fost etalonat. anemometre termice. Aparate cu traductori Aceste aparate se compun dintr-un element sensibil. fie ca valoare medie pe secţiunea de curgere. anemometre mecanice. 7. Domeniile de presiuni recomandate sunt: . Revenirea la poziţia zero se face sub acţiunea resortului 5. p.3. Fig. Aparate cu elemente elastice Manometrele cu elemente elastice. Pentru determinarea vitezei medii pe secţiunea de curgere se utilizează relaţia: Q 1 (7. Această deformare proporţională cu presiunea măsurată. membrană sau tub Bourdon). Cele mai utilizate sunt: tubul Pitot-Prandl. Aparatele cu traductori pneumatici sunt utilizate în general pentru măsurarea presiunilor în medii explozive.14 a) între 0. 7. sunt aparate cu o mare fiabilitate . 7. Pentru determinarea vitezelor locale. pneumatici sau electrici. anemometre cu laser. se folosesc aparate numite anemometre.14) este amplificată şi transmisă printr-un sistem de pârghii 2 la acul indicator 3 care va indica presiunea pe scala gradată 4. Principiul lor de funcţionare constă în deformarea unor elemente elastice 1 (burduf.pentru manometre cu burduf (fig. În general.3. utilizate pentru măsurarea presiunilor în domenii foarte largi. 7. 122 . asupra căruia acţionează presiunea. numite şi manometre mecanice.14 b): până la 3MPa. în prealabil. 7. Aceasta este transmisă unui aparat de măsură care.4. Aparate de măsură a vitezelor Viteza de deplasare a unui fluid poate fi determinată fie ca valoare locală. şi un traductor care converteşte semnalul furnizat de elementul sensibil într-o altă mărime fizică. 7. AA A care presupune fie cunoaşterea distribuţiei de viteze în punctele secţiunii de curgere A – care poate fi determinată prin măsurarea vitezei locale într-o reţea de puncte ale secţiunii de curgere – fie cunoaşterea debitului – care poate fi măsurat prin metode specifice ce vor fi prezentate ulterior.5 MPa.33) v m   v dt  . În cele ce urmează sunt prezentate principalele tipuri de anemometre. . .7.5 Pa şi 0. traductorii pot fi: termici. Aparatele cu traductori electrici pot fi utilizate la măsurarea presiunilor mari sau care variază rapid în condiţiile de temperatură ridicată.14 7.pentru manometre cu membrană (fig.3. (fig. ele permiţând şi transmiterea informaţiei la distanţă. având diferite principii de funcţionare.14 c) până la 300 MPa.pentru manometre cu tub Bourbon (fig.

35) unde  este densitatea fluidului a cărui viteză se măsoară. 4. se va manifesta presiunea totală  p t  care se va transmite prin tubul interior 2 la braţul din dreapta al manometrului diferenţial.15). în puncte în care viteza acestuia se anulează (puncte de stagnare). în care se găseşte un lichid cu greutatea specifică  1 .15).1.4. 7. La capătul celălalt.7.4-6) cu care viteza fluidului devine: 2 h 1     H   2 g h1     H  . aplicând ecuaţia fundamentală a hidrostaticii în planul N-N (fig. în punctele orificiului frontal 0. viteza fluidului fiind v se va manifesta presiunea statică  p s  care se transmite la braţul din stânga al manometrului. Fig. 7. v pd   v2 (7. în formă de U.37) obţinem: pt  ps   1h   h  H   h 1      H . (4. putem scrie:   123 .15 Tubul Pitot-Prandtl este format din două tuburi în formă de L (fig.36) de unde. 2 de unde obţinem viteza fluidului v: 2  pt  ps  . vom scrie: pt  H 2  ps   1h  H1 . Tubul Pitot-Prandtl Tubul Pitot-Prandtl se bazează pe transformarea energiei cinetice a particulei de fluid în energie potenţială de presiune. Tubul interior 1 comunică cu fluidul prin orificiul 0 a cărui suprafaţă este dispusă normal pe direcţia de curgere. Diferenţa dintre cele două presiuni reprezintă presiunea dinamică  p d  :  pt  ps . (7. Conform ecuaţiei lui Bernoulli. ţinând seama că: H 2  h  H  H 1 . Pe de altă parte.38) v Pentru H suficient de mici H  0 . În dreptul fantelor laterale F. (7.34)  (7. iar spaţiul dintre cele două tuburi 2 comunică cu fluidul prin fantele laterale F. viteza fluidului devenind nulă. (7. tubul Pitot-Prandtl este racordat la un manometru diferenţial 3.

40) Subliniem că pentru a se reduce erorile de măsurare este necesar ca prezenţa tubului Pitot-Prandtl să perturbe cât mai puţin curgerea. Anemometrul cu fir cald permite măsurarea vitezelor sau a fluctuaţiilor de viteză. sonde cu fir înclinat (unghiul de înclinare faţă de direcţia curgerii medii fiind de obicei   45 0 ). Pentru viteze mari se preferă firul de tungsten cu diametru 2  4 m care are avantajul rezistenţei mecanice mai mari dar şi dezavantajul sudării dificile pe suporţii 2. Aparatul poate fi cuplat cu un contornumărător permiţând astfel determinarea debitului mediu într-un interval de timp oarecare.  care în cazul gazelor   1 .3.).tubul se orientează cu axa sa paralel cu direcţia de curgere.1   . astfel încât suprafaţa orificiului O să fie perpendiculară pe viteza fluidului. 7. 7.2. . Ca urmare.39) (7. 124 . coturi. Distingem: sonde cu fir normal: (dispus perpendicular pe direcţia de curgere medie). Anemometre termice Funcţionarea acestor aparate se bazează pe dependenţa existentă între viteza curentului de fluid şi intensitatea schimbului de căldură dintre un conductor de dimensiuni foarte mici şi fluidul în mişcare. b) anemometre cu temperatură constantă.  v  2gh (7.montarea tubului trebuie să se facă la o distanţă de cel puţin 50 D de orice pierdere locală de sarcină (capătul conductei.4. . deoarece frecările care apar în lagărul rotorului pot să varieze în timp producând erori de măsurare.16 a) cuprinde elementul sensibil care este un fir cilindric 1 de tungsten. robineţi etc. platină sau aliaj de platină cu 10 – 20% iridiu. 7. Distingem: a) anemometre cu curent electric constant. la care temperatura conductorului se menţine constantă (deci şi rezistenţa sa electrică) prin varierea intensităţii în funcţie de viteza curentului de fluid. Sonda aparatului (fig. sonda în formă de x (formată din două fire dispuse în plane perpendiculare). Firul de platină poate avea dimensiuni mai mici 1  m şi este învelit într-o cămaşă de argint 10  20  m . devine:  v  2 gh 1  k h . este necesar să se respecte următoarele reguli de bază: . Anemometre mecanice Principiul de funcţionare al acestor aparate se bazează pe dependenţa dintre viteza fluidului şi viteza de rotaţie a unui rotor plasat în fluid. modificându-se astfel rezistenţa care este apoi măsurată într-un montaj punte. Cu 3 am notat corpul sondei. Anemometrele de acest tip sunt calibrate şi ele necesită verificări periodice. în care temperatura conductorului variază în funcţie de viteză. Există diferite tipuri de sonde care se diferenţiază prin modul de montare a firului sensibil pe suporţi.4.între diametrul conductei D şi diametrul d al tubului Pitot-Prandtl trebuie să existe raportul D / d  50 .

4. 125 . Însă problema esenţială a sistemelor optice de măsură este aceea de a se obţine un spaţiu de rezoluţie acceptabil şi. 0. aflate în suspensie în fluid (praf. efectul Doppler. introdus în curentul de fluid este încălzit electric. fie temperatura firului.4. de a furniza un semnal electric de ieşire care să poată fie uşor amplificat.16 Prin intermediul legăturilor electrice 4 sonda se intercalează într-o punte Wheatstone 5. Celelalte trei rezistenţe sunt constante şi sunt realizate din materiale având un coeficient mic de temperatură. Intensitatea curentului este variată astfel încât temperatura firului să se menţină constantă. 7. în care se constituie ce de-a patra rezistenţă (fig. Aceste dezavantaje sunt parţial eliminate de sonda cu film cald care reprezintă o mică suprafaţă de nichel (de aprox. De fapt acest film reprezintă un strat de depunere pe un substrat de sticlă sau cuarţ izolator. Firul cald prezintă o serie de neajunsuri dintre care cele mai neimportante sunt: poate fi rupt cu uşurinţă prin lovituri mecanice.Fig. 7. menţinând la o valoare constantă fie intensitatea curentului. Frecvenţa luminii împrăştiate depinde de viteza particulelor transportate de fluid. ceea ce constituie de fapt. ea devenind astfel o măsură a vitezei fluidului care poate fi determinată cu ajutorul galvanometrului 6. Dintre procedeele optice cel mai utilizat este anemometrul cu laser. nu este potrivit pentru lichide în special cele cu conductivitate electrică ridicată. în acelaşi timp. fum). bazat pe efectul Doppler. În această ultimă variantă puntea este permanent echilibrată prin reglarea automată a rezistenţei variabile 7 montată în serie cu puntea.16-b).3/1 mm) cu o grosime extrem de mică. etalonat în unităţi de viteză. Aparate optice Instrumentele de măsură optice de determinare a vitezei au marele avantaj de a nu perturba curgerea prin prezenţa în masa fluidului aflat în mişcare a unui corp solid reprezentând elementul sensibil. principiul său de funcţionare este următorul: raza laser străbătând fluidul în mişcare este împrăştiată de particulele solide. modificarea frecvenţei fiind corelată cu viteza acestora. 7. Firul sensibil. colectează depuneri de praf şi particule de ulei care pot modifica curba de etalonare. În esenţă.

. într-un recipient etalonat. metode de diluţie.1. v – viteza medie în secţiunea de curgere.5.. Tub PitotPrandlt Anemometr u cu fir cald Rotametru Debitmetru ultrasonic Contor cu membrană Contoare rotative Debitmetru cu ionizare vi  180 m / s vi  0..5  0... Table 7... ..7.....002..1 Tipul debitmetrulu i Diafragmă Ajustaj Domeniul de utilizare Domeniul Precizia de informativă măsurare 5 10 3.. 0.viscozitatea cinematică... metode cu ultrasunete etc. .10 7 Re D  0. Debitul este dat de relaţia: 126 . ....5 ..5.001. metode bazate pe strangularea secţiunii curentului (diafragme...5 v i .5 .1 Re D  vD  .. “ 3. ajustaje Venturi etc. 3000 m 3 / h 0...600 m3 / h 3 1 70 . .1.1 unde: D – diametrul interior al conductei...01 m 3 / s  2 ... Metode volumice Metoda rezervorului etalonat constă în măsurarea volumului de lichid V care curge într-un interval de timp măsurat. . 2... duze.3 m3 / s 0. metode bazate pe explorarea câmpului de viteze în secţiunea de curgere prin utilizarea unor aparate de măsură a vitezei locale (tub Pitot-Prandt.5  0..)...3. Principalele metode de determinare a debitelor pot i grupate astfel: metode volumetrice.. 5 7. anemometru cu fir sau film cald etc. 50 m / s  1..10 7 Re D 2 10 4.05.  ..... t.. .viteza locală. 1 Tub Venturi 2 10 4...)... 30 m 3 / h  2. . .10 7 Re D Observaţii  0. 2 0. Măsurarea debitelor Debitul constituie un parametru deosebit de important în funcţionarea instalaţiilor ce folosesc ca agenţi de lucru fluidele... . În tabelul 7.1 sunt prezentate domeniile de utilizare a diferitelor tipuri de debitmetre după STAS 9280-75.5 .... metode electromagnetice. 0..

mai sunt utilizate şi contoarele volumice care. duze şi tubul Venturi. Q 7.    2g  2g  căci cotele celor două puncte sunt egale. în secţiunea minima de arie A2 . se utilizează diafragme. aceste metode se bazează pe faptul că. În mod frecvent.47) A1 se numeşte coeficient de strangulare.41) t În cadrul acestei metode.45) 2  A2 1 2 A1 De unde obţinem debitul teoretic sub forma: A2 p  p2 A2 Q  A2 v 2  2g 1  2g h . în principiu. (7. Ţinând cont de ecuaţia de continuitate: Q  A1v1  A2 v 2 . cât şi pierderile de sarcină care apar. Volumul total este determinat de numărul de umpleri al acestor camere. iar h reprezintă diferenţa dintre cotele nivelelor libere ale lichidului din tuburile piezometrice 3. iar în canale se folosesc deversoare şi canalul Venturi. pentru determinarea debitului în conducte. sunt formate din două sau mai multe camera cu volum cunoscut.V .44) sau: . (7. apare o diferenţă între presiunea din amonte şi cea din aval de strangulare care depinde de viteza curentului şi. implicit de debit. În cazul unui fluid real debitul se determină cu relaţia: p  p2 Q   A2 2 g 1   A2 2 g h . Scriind ecuaţia lui Bernoulli pentru un fluid ideal între punctele 1 şi 2 situate în secţiunea de intrare de arie A1 şi. Tubul se intercalează pe conducta 4 a cărei debit se determină.   2g  A1   2 (7.46)  1 m 2 1 m2 unde: A m 2 . pe baza acestui principiu orice rezistenţă locală poate fi utilizată în măsurarea debitului.43) (7.2.5. (7. obţinem: 2 v2  A2  p  p2 1    1 . (7. umplute succesiv cu lichid. 127 . 7. obţinem: 2 v12 p1 v2 p2 .48) v2  1 2g p1  p2  unde coeficientul de debit  ia în considerare atât construcţia debitului m. respective.17 a). Metode bazate pe strangularea secţiunii curentului de În principiu. De fapt. (7.42) v1 şi v 2 sunt viteze fluidului în punctele (7. iar considerate. prin strangularea secţiunii de curgere. a) Tubul Venturi (venturimetrul) este alcătuit dintr-un tub conic convergent 1 continuat cu un tub conic divergent 2 şi este prevăzut cu prize de presiune la care sunt racordate tuburile piezometrice 3 sau un alt manometru diferenţial (fig.

între două flanşe. pentru diferite valori ale coeficientului de contracţie m [1.49)  p  p 2  p1  h . fig. în literatura de specialitate sunt date diagrame din care se pot obţine valorile coeficientului de debit  în funcţie de numărul Reynolds vD    Re D   . conducând până la erori de 50% în cazul unei centrări defectuare a aparatului. ajustaj sau diafragmă).17 b) Diafragma (fig. în consecinţă. indiferent de tipul aparatului (tubul Venturi. c) Ajustajul (fig. Această înălţime se măsoară la o distanţă L  3 hmax 128 . 7.    Fig.18 este un perete vertical cu muchie ascuţită care barează curentul de lichid şi peste care apa deversează. 7. 7. Debitul se calculează cu aceeaşi relaţie (8). să nu existe pierderi locale de sarcină pe o distanţă de cel puţin ( 1 25 D ).Pentru venturimetrele standardizate. coeficienţii de debit  determinându-se pentru diafragmele standardizate cu autorul unor diagrame în funcţie de coeficientul de strangulare m şi de numărul Re D 1. dispozitivele de strangulare trebuie să se monteze pe o porţiune dreaptă de conductă. avându-se în vedere că atât în amonte cât şi în aval de aparat.17 b) reprezintă un disc cu un orificiu central. iar coeficientul de debit  se determină din diagramă în funcţie de m şi de Re D . Se măsoară cu două tuburi piezometrice sau cu un manometru diferenţial. condiţiile de montare influenţează foarte mult precizia măsurării. Fig. De asemenea. Căderea de presiune este: (7. care se montează coaxial pe traseul conductei. El se poate întinde pe toată lăţimea canalului (în care caz este numit fără contracţie laterală) sau se poate monta un deversor numai pe o parte din lăţimea canalului (vâna de fluid prezentând în acest caz o contracţie laterală). 10 ]. 7. cu diametrul mai mic decât cel al conductei d  D  . coeficientul de debit  al ajustajului va fi mai mare decât cel al diafragmei. Debitul se calculează tot cu relaţia (8).17 c) înlocuieşte diafragma.18 Pentru un deversor dreptunghiular debitul se exprimă în funcţie de înălţimea h a lichidului deasupra crestei deversorului. 7. Trebuie subliniat faptul că. Deversorul. Având intrarea profilată se reduc pierderile de sarcină şi. d) Deversorul permite determinarea debitului curenţilor cu faţa liberă. 10 .

se utilizează metoda integrării grafice. cu ajutorul unui limnimetru cu ac. Metode bazate pe explorarea câmpului de viteze din secţiunea de curgere Aceste metode se bazează pe măsurarea vitezelor locale în secţiunea de curgere. El permite determinarea debitelor utilizând relaţia: 2 (7. debitul se va calcula cu relaţia: 2 (7. în care se găseşte un corp liber 2. Pentru un deversor dreptunghiular.19). 3/ 2 7. greutatea acestuia . 7. Pentru evaluări aproximative se poate adopta   1 . cu un plutitor sau prin alte metode. exprimată în m 2 . 3 unde b este lăţimea deversorului iar  este coeficientul de debit pentru calculul căruia există o serie de relaţii stabilite de diverşi autori [6]. Debitul se determină calculând integrala: D/2 Q  vr 2 r dr . transparent 1. unde construcţia unui deversor nu este posibilă.54) unde S reprezintă aria secţiunii albiei. Efectuarea acestor măsurători permite reprezentarea grafică a dependenţei v(r). vertical. 0 (7. trapezoidal).53) În râuri şi canale. sonde cu fir sau film cald.0045    (7.50) Q   b h 2g h . n. În conductele circulare este suficient să se determine distribuţia vitezelor după două diametre perpendicular într-o secţiune de curgere aleasă pe o porţiune dreaptă de conduct şi cât mai îndepărtată de pierderi locale de sarcină.în amonte de creasta deversorului. să satisfacă relaţia: 14 S  n  25 S . (7. a căror număr depinde de mărimea şi forma secţiunii. 7.52) Q    b h 2g h .5. debitul se obţine utilizând reprezentarea grafică a dependenţei Q  f h  numită caracteristica de debit a deversorului [6].3.55) Q   v d S . Se recomandă ca numărul punctelor de măsură. (fig. Debitmetre cu variaţia secţiunii de trecere Dintre aceste aparate cel mai reprezentativ este rotametrul care este alcătuit dintr-un tub tronconic.4. ai cărui pereţi laterali formează un ajustaj convergent-divergent. morişti hidraulice. După efectuarea măsurătorilor de viteze locale. fiind echilibrată de forţa exercitată de fluid asupra sa: 129 . utilizându-se în acest scop tuburi Pitot-Prandtl. G. Curentul ascendent susţine corpul 2 în echilibru.6075   1  0. dintre care cea mai cunoscută este cea a lui Bazin: 2  h   0.55  h p . punctele de măsură situându-se pe vertical.  h        Pentru deversoare de alte forme(triunghiular.51)    0. unde r este raza punctului în care s-a făcut măsurătoarea vitezei locale. e)Canalul Venturi este un canal cu fundul plat. debitul se obţine prin calculul grafic al integralei: (7.  3 unde  este coeficientul de debit ce depinde de gradul de strangulare şi de viteză.5. Pentru alegerea punctelor de măsură se reprezintă la scară secţiunea albiei.

pe baza aceluiaşi principiu. această întârziere fiind în funcţie de debitul de fluid (fig.  . rezultă viteza de curgere prin spaţiul S 0  S dintre tubul 1 şi corpul “plutitor ” 2: 2G .5. 7. pierderi hidraulice mici. iar celălalt în sens invers. Avantajele acestui instrument costă în: simplitatea funcţională. posibilitatea citirii directe a debitului. dintre care unul se propagă în sensul curgerii. Aceste aparate nu au inerţie. Într-o altă variantă. (7. iar C este coeficientul de rezistenţă. Supapa este în corelaţie cu debitul şi acţionează un ac indicator ce se deplasează pe un cadran etalonat în unităţi de debit. se utilizează ca indicatori de debit supape cu resort. cu variaţii rapide ale debitului. Diferenţa dintre timpii de propagare este corelată cu debitul. 7. 2 unde: S – este suprafaţa corpului. 130 . (7. GC  v2 Fig.56) S. Principiul său de funcţionare se bazează pe faptul că unda sonică. putând fi folosite în cazul curgerii nepermanente. 7. Dintre dezavantaje evidenţiem că sunt relative fragile şi instalarea lor necesită un tronson vertical de conduct dreaptă.58)  CS S Deoarece secţiunea de curgere S 0  S variază aproape linear cu poziţia plutitorului. emisă de cristalul emiţător 1. Forma corpului 2 este aleasă în aşa fel încât coeficientul de debit  să nu fie influenţat de vâscozitatea fluidului. În tehnică.19 În baza acestei relaţii.(7. intercalate în conducte. scala aparatului va fi de asemenea liniară.densitatea fluidului. se utilizează două fluxuri sonice.57) v  CS iar debitul se obţine cu relaţia: 2G 2G Q  S 0  S    S 0  S  . în diagonal faţă de axa conductei. Debitmetru cu ultrasunete Poate fi folosit în măsurarea debitului oricărui fluid.20). va fi receptată cu întârziere de cristalul receptor 2.5.

c. Areometrul măsoară: a. se recurge la ionizarea fluidului cu o sursă de ionizare (de obicei se foloseşte Plutoniu 235) continuă sau periodică. În ultimul timp. c. viteza. nivelului. 7. conductibilităţii. El este format dintr-un magnet dispus în jurul unei conducte care produce un câmp magnetic uniform. 7 1. 7.6. densitatea. d. Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. presiunea. s-au injectat prin intermediul unei pompe dozatoare. Metode de diluţie Aceste metode constau în injectarea în curentul de fluid a unei cantităţi cunoscute dintr-o substanţă care poate acţiona asupra densităţii. Debitul de fluid se determină în funcţie de frecvenţa de apariţiei a semnalelor care variază cu cantitatea de ioni antrenaţi în curentul de fluid. După omogenizarea amestecului se măsoară variaţia proprietăţii asupra căreia s-a acţionat. b. proporţional cu debitul de fluid. La început. Metoda prezintă avantajul că se poate aplica oricărui tip de curgere fiind independentă de numărul Re. În interiorul conductei se introduce doi electrozi între care va apare o tensiune electromotoare. presiunii. debitului.7. Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 1 2 d b 131 .Fig. debitul. densităţii.5. soluţii concentrate de sare. pentru măsurarea debitului în conducte. de presiune şi temperatura fluidului. Tubul Venturi este utilizat pentru măsurarea: a. Debitmetru electromagnetic Principiul său de funcţionare se bazează pe legea inducţiei electromagnetice. 2. radiactivităţii sau temperaturii fluidului.5. d.20 7. b.

J. Bucuresti. Ed.and Petrea.and others “Mecanica fluidelor si masini hidropneumatice Probleme”. Ionescu. Tehnica. 16. 1983. Bucuresti. “Mecanica fluidelor”. Universitatea din Brasov. F. P. Florea. 1982.and Apostolache. “Indrumator de exploatare si intretinere a echipamentelor hidraulice”. 1993. Constanta. I. Ed.Bibliografie 1.“Mecanica fluidelor “. 1960..J. 1979. Troskolanski. 1986. Schlichting. 15. Ionita. Institutul de Marina Civila. and others – “Hidraulica si masini hidraulice”. . A. Ed. 9. Tehnica. Nautica. “Mecanica fluidelor si masini hidraulice”. 1987.and Panaitescu. “Masini hidraulice si pneumatice”. “Boundary Layer Theory. Petrea. and others “Mecanica fluidelor si masini hidraulice”. D. Mazilu. 1991. V. Anton. Bucuresti 1982. Ed. F. 13. Didactica si Pedagogica. and others “Probleme speciale de hidromecanica”. “Hidraulica masinilor unelte”. Bucuresti. A. 6. “Théorie et practique des mesures hydrauliques”. 1994. 7.I. 1983. Florea. S. Fatu. D. Constanta. Bucuresti. 1983. 1978. „Mecanica fluidelor pentru navigatori”. Ed. 12. Ed. Gh. Turzo. 1963. V. “Procese hidrodinamice”. D. Bucuresti. Bucuresti.V. 11. 1979. 17. Didactica si Pedagogica. Tehnica. Benche. 10. G. 8. Ed. Didactica si Pedagogica. “Mecanica fluidelor si masini hidraulice”. Ed. Paris. Jinescu. Academiei. V. 132 18. Inc. Dinu. 5. Didactica si Pedagogica Bucuresti. Grey Hill Book Company. 4. Didactica si Pedagogica. Ed. 2. 3.T. Universitatea din Brasov. and Marin. Didactica si Pedagogica. Ed. New York. H. Ed. Bucuresti. Ed.J. “Procese hidrodinamice si utlilaje specifice in industria chimica”. 14. and Dinu. Oprean. Institutul de Marina Civila. 1981. Roman. (Fourth Edition) Mc.“Instalatii navale de bord”. Bucuresti. D. “Sisteme hidraulice automate”. Bucuresti. Dinu D. 2010. Ed. 1978. Dunod. Soare. Didactica si Pedagogica.

Gh “Probleme de Mecanica fluidelor” (vol I). Uzunov. G. 20. Tehnica. 1983. F. A. Universitatea din Galati. 133 . Andrei. A. Ed. Vasilescu... Petrea. 1984. Universitatea din Galati. I. V.19. 1987. V “Mecanica fluidelor si masini hidraulice”. Al. and others “Indrumatorul ofiterului de nava”. 21. Vasilescu. Bucuresti. Al. and Andrei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful