Mircea Eliade - Romanul adolescentului miop

Prefata
Mircea Eliade este cea mai puternica, mai tenace si mai captivanta energie autoconstructiva din cultura româna. Sigur, multe au fost personalitatile care au avut din copilarie constiinta propriei valori si viziunea împlinirii lor sociale, profesionale, politice etc. însa nimeni nu s-a mai forjat si cizelat cu atâta luciditate si insistenta, cu atâta siguranta si sistema. Iar asta iara - aparent eforturi teribile, oricât ar parea de "inumane" tentativele de privare de somn, de claustrare si înfrângere a instinctelor si ispitelor. La un capat de biografie, elevul de 15 ani care umple sute de pagini cu întâmplari si cazuistica adolescentina, constient ca demiurgul din el este dator sa însufleteasca literar lumea si ca, undeva, într-o "Academie din Apus", o "sala imensa, plina de lume, a venit sa asiste la încoronarea mea". La celalalt capat, savantul respectat Mircea Eliade avea 23 de ani când C. Noica (mai tânar cu doi ani) scria despre acest "caz sufletesc înzestrat cu o posibilitate de creatie în afara de ordinea comuna". Eliade, scria Noica în Vremea din 5 decembrie 1929 "e un om care a trait, care traieste, care loveste ideile, pentru a suferi de replica lor brutala, care se agaseaza spiritual, zdruncinându-si si mentinându-si totusi un echilibru, prabusindu-se si crescând. Niciodata un cuget de aici n-a simtit mai aproape minunea experientei plurale si indisciplinate. I-a placut sa se joace ideal, sa se distruga prin chin, sa încerce si sa se aventureze. A înteles cel mai bine dintre noi de o întreaga comunitate stiintifica internationala, fermentul profesional dotat din plin cu acele calitati coagulante, de focalizator al energiilor din jur. Liantul unei generatii si nu doar simbolul ei. Stimul vital de împlinire si afirmare pentru tot ce va sa zica imensa vointa de creatie a tineretului interbelic. Traditia exegetica îl situeaza pe Mircea Eliade - pe buna dreptate - în suita Cantemir-Hasdeu-Eminescu-Iorga-Blaga, fiecare dintre acestia însemnând mereu altceva, potrivit perspectivei de valoare: istorica, estetica, politica, didactica, spirituala. Pentru unii, Eliade este marele istoric al religiilor, pentru care literatura a fost un capriciu, o nostalgie, un "gagne-pain" efemer. Pentru altii, dimpotriva, opera savantului a fost doar masca oficiala a literaturii, când nu chiar a "doctrinarului". Unii încearca sa vada dincolo de sinteza stiintifica si universul epic o filozofie a culturii, o antropologie, în vreme ce pentru altii Eliade ramâne un diletant în toate, important ca instanta formativa pentru tânara generatie dintre razboaie si atât! Mai sunt si cei pentru care eseistul si gazetarul din Oceanografie, Fragmentarium, Insula lui Euthanasius are, într-un fel, o bataie mai lunga decât romancierul si istoricul religiilor! acest resort spiritual: aventura." (în voi. Semnele Minervei, Publicistica, I, 1927, 1929, editie de Marin Diaconu, editura Humanitas, 1994, p. 462) 1. Dintre multele exemple de verdicte superlative, prefer sa citez acum relatia

Eliade-C.G.Jung facuta de Gilbert Durând: "Comme Jung de-couvre la terra incognito des archetypes qui animent la psyche in-dividuelle, l\'ouvre d\'Eliade met au jour la terre si occultee par la de-myhologisation trop chere pozitivisme [...] Eliade comme Jung est â la tete de cette lente mais sure entreprise de remythologisation..." (Eliade ou l\'anthropologie profonde, în voi. omagial Mircea Eliade, ed. de l\'Herne, 1978, p. 39). 2. Pentru imensul, stufosul dosar al generatiei \'27 si pentru ce a însemnat "activismul din disperare" al membrilor acesteia, v. grupajul respectiv din Mircea Vulcanescu, Catre stiinta spiritualitatii românesti, din Dimensiunea româneasca a existentei, editie de Marin Diaconu si Zaharia Balica, voi. III, 1996, pp. 5-55. în sfârsit, între omul absolut1 si omul "fara destin"2 exista o întreaga ierarhie de polaritati. Ei bine, pentru toate cheia o constituie Romanul adolescentului miop. Aici (vorba lui Eminescu: "Viitorul si trecutul/sunt a filei doua fete/vede-n capat începutul/cine stie sa le-nvete"), aici se afla în starea cea mai pura si mai limpede exprimata suma de contrarii-în-armonie care compun personalitatea lui Eliade, definind-o totodata ca însumare exponentiala a generatiei. Daca pentru detaliile istorico-literare, strict editoriale, tânarul nostru cititor are a consulta obligatoriu capitolul Primul roman din monografia lui Mircea Handoca4, pentru circumstantele elaborarii 1. "Nu sunt doua saptamâni de când a aparut cartea acelui tânar prodigios de luciditate în care ne place, celor mai multi dintre noi, sa recunoastem pe seful spiritual al generatiei noastre. Vorbesc de întoarcerea din rai a lui Mircea Eliade. E un roman al ratarii generatiei aceasta carte! Al irosirii ei fara sens, fara finalitate, incapabila pâna si sa se sinucida" (Mircea Vulcanescu, loc.cit, p. 35). 2. Formula "Eliade - omul fara destin" îi apartine lui Emil Cioran, într-un text acid si nedrept, aparut în Vremea, din 1 octombrie 1933 (v. voi. Singuratate si destin, ed. Humanitas, 1991, p. 240 s.u.): "Mobilitatea excesiva a omului fara destin nu se poate sesiza mai bine decât în maniera lui de a gândi prin altii, în raport cu gândurile altora...". Articolul, avea sa marturiseasca peste ani Cioran, se datora tulburarii pricinuite de suferinta erotica a Soranei Topa (v. cap. Eliade în Cioran, Exercitii de admiratie, Eseuri si portret, trad. Emanoil Marcu, ed. Humanitas, 1993, p. 115 s.u., de unde se cuvin extrase, acum, rândurile despre dualitatea lui Eliade, "atras deopotriva de esenta si accident, de atemporal si cotidian, de mistica si de literatura. Aceasta dualitate nu produce la el nici o sfâsiere: este natura si sansa lui sa poata trai simultan sau rând pe rând la niveluri spirituale diferite, sa poata, fara drama, sa studieze extazul si sa urmareasca anecdoticul"). 3. Ca sa nu repet ceea ce am scris, nu o data, în ultimii ani, despre acest subiect îmi îngadui sa fac trimitere la capitolul II ("La scoala generatiei 27") din volumul subsemnatului, Scriitorincul, editura Dacia, 2001.4. Mircea Handoca, Mircea Eliade.Câteva ipostaze ale unei personalitati proteice, editura Minerva, 1992, pp. 230-248. cartii esentiale ramân, bineînteles, capitolele IV si V ("Tentatiile unui tânar miop" si "Navigare necesse est...") din Memoriile autorului: "în toamna acelui an, 1921, intram în clasa a V-a. Terminasem gimnaziul si începeam cursul superior [...] Convins ca voi studia la Universitate stiintele fizico-chimice,

alesesem realul. Dar nu mi-a trebuit mult ca sa-nteleg ca ma-nselasem, ca alesesem gresit..." Acolo sunt descrise mansarda bibliomanului, complexele puberului, experientele fizice de autopenitenta întru cunoastere, rolul jurnalului ca oglinda a fantasmelor compensatorii, creuzet al realitatii si athanor de nelinisti, "umilinta si ura" generate de palmele primite de la profesorul de matematica Vanciu, ca si prieteniile cu "eroii" romanului: Dinu Sighireanu ("baiat frumos, brun, cu ochii verzi, dupa care suspinau multe fete"), Radu Bossie ("miop ca si mine, destul de urât, cu buze imense, cu un nas mare si borcanat, dar avea un umor si un farmec fara pereche"), Haig Acterian ("de o frumusete lenesa, orientala"), Petre Viforeanu ("înalt, mândru, ironic, izbutind sa fie premiant fara pedanterie"), J.V. Vojen ("balai, rivaliza în frumusete, eleganta si succese feminine cu Dinu Sighireanu"), întâlnirile-cenaclu de la Mircea Mosuna-Sion, descoperirea (decisiva) a lui Giovanni Papini2, experienta bordelurilor din Dudesti, în tovarasia lui Mircea Marculescu ("tandarica") alaturi de care cunoaste "îndeaproape viata evreilor saraci" s.a.m.d. 2. "O asemenea întâlnire - decisiva si pentru mine si pentru soarta Romanului adolescentului miop - a fost Un om sfârsit al lui Giovanni Papini. Citisem, ca atâtia din colegii mei, L'Histoire du Christ, dar nu ma cucerise. Dimpotriva, Un om sfârsit a cazut ca un traznet. Nu-mi putusem închipui pâna atunci ca pot semana atât de mult cu altcineva. Ma regaseam aproape pe de-a-ntregul în copilaria si adolescenta lui Papini. Ca si el, eram urât, foarte miop, devorat de o curiozitate precoce si fara margini, voiam sa citesc tot, visând ca pot scrie despre toate. Ca si el, iubeam singuratatea si ma întelegeam numai cu prietenii inteligenti sau eruditi" (v. continuarea afinitatilor în Memorii, ed.cit., voi. I, p. 92). "Romanul unui om sucit" Mai este oare cazul sa spun cât de etern valabile si de general raspândite în lume sunt mai toate simptomele adolescentei eliadesti si ce forma vitalizanta are acest roman pentru cititorul coplesit de sfintele furii, complexe si disperari... acneice de aici ?!? în plus, tot în pomenitele capitole din Memorii, gasim câteva marturisiri esentiale pentru ce ne intereseaza acum: "Ma simteam superior tuturor colegilor mei, macar pentru enormul efort pe care-l cheltuiam pentru a-mi largi si adânci cultura [...] Dar eram mai mult decât atât. Ma aflam în plina criza de pubertate, ma descopeream în fiecare dimineata mai urât, mai stângaci, descopeream, mai ales la întâlnirile cu fete de vârsta mea, cât sunt de timid si de neatragator, în comparatie cu unii din prietenii mei. Criza aceasta a mers agravându-se pâna la sfârsitul liceului. Probabil ca datorita ei n-am mai ajuns sa termin romanul. La un moment dat, am simtit ca nu mai pot scrie decât la persoana I, ca orice fel de literatura, în afara de cea direct sau indirect autobiografica, n-avea nici un sens. Asa am început Romanul adolescentului miop [...] Pe timpul când luam parte asiduu si entuziast, la întrunirile societatii noastre, începusem deja sa-mi iau în serios urâtenia si - în buna parte, închipuita - solitudine. Eram singurul care veneam la “Muza” în uniforma de liceu, toti ceilalti purtau de mult costume “civile”. Singurul care nu încercam sa-mi camuflez parul tuns, ci, dimpotriva, ma tundeam cu masina numarul zero [...] în plus, aveam o mare scadere: nu stiam sa dansez [...] Dar ma complaceam din ce în ce mai mult în aceasta situatie care mi se parea ca face parte din destinul meu de adolescent exceptional. Mi se parea ca toate esecurile mondene, întocmai ca si umilintele pe care le înduram la liceu, aveau

menirea sa ma izoleze de lume, sa ma pastreze exclusiv pentru “opera” pe care eram chemat s-o scriu, opera pe care trebuia sa o inaugureze Romanul adolescentului miop". în fine, "am devenit cercetas la timp. Aplecarea mea spre “aventura”, satisfacuta atâtia ani pe maidane si în pivnitele Universitatii alaturi de haimanale si vagabonzi, îsi gasise acum o iesire care îi îngaduia sa se disciplineze si sa se adânceasca..." "Romanul unui om sucit" - asa se intitula initial romanul de fata. Topirea Jurnalului în roman este cea mai stimulativa si mai fermecatoare "lectie" de extras din aceste pagini. Chiar daca astazi tânarul de 15-18 ani navigheaza pe Internet prin Cyber spatii si realitati virtuale, experienta edificarii de sine prin alchimia realitatii în jurnalul personal ramâne una de disciplinare fundamentala. "Durerea adolescentului miop" ("sunt si eu ca toti ceilalti: adolescent sentimental si visator. Zadarnic încerc sa ma ascund. Sunt ridicol. Sunt melancolic. Deci sunt stupid. Sunt lipsit de vointa, de virilitate, de personalitate" etc), juramintele pentru sine ("trebuie sa muncesc mult si sa sufar"; "mi-am fagaduit naprasnic ca voi desface salbatec pulpele celor mai frumoase femei"), "tristetea celui care întelege", asteptarea "cu pumnii strânsi, între carti" a bataliei cu viata, apoi puseul egofil, inevitabil ("ei ma socotesc creat pentru a asculta confesiuni. N-au înteles niciodata cât de putin ma intereseaza sufletele lor"; "cel care e ispitit de amintiri se dovedeste sensibil. Cel care se înfrânge, 'senin, depaseste sensibilitatea de elita"), trânta cu credinta/necredinta ("presimt ca întreaga mea viata launtrica se va darui. Cui? Nu pot sa ma gândesc la biserica. Nu sunt un mistic si nici un ateu satanic, cinic, disperat. Cum as putea ajunge atunci la Isus?"), tipicele viziuni razbunator compensatoare ("ma închipuiam mort"; "m-am gândit mult daca trebuie sa plec, sa fug pentru totdeauna"; "m-am închipuit trist, dispretuit de prieteni, batjocorit de rude si dusmani si am înteles ca 1. Si tot de acolo: "începusera crizele de melancolie [...] Mult timp, conditia singuratatii mele ma aparase ca o platosa launtrica împotriva tuturor esecurilor si umilintelor. Si, dintr-o data, singuratatea care mi se parea predestinata ma apara ca o lespede de mormânt. As fi încercat orice ca s-o sparg..." (loc.cit., p. 81 s.u.) în sfârsit, pentru comparatii si nuantari, a se vedea, alaturi de destainuirile din Memorii si cap. Mansarda din cartea de convorbiri cu ClaudeHenri Roquet, Proba labirintului, trad. Doina Cornea, ed. Dacia, 1990, p. 19 s.u.) numai asa am sa pot scrie titlul Romanul adolescentului miop care ma va face celebru într-o noapte, si bogat..."; "cândva voi pasi pe strazi cu stralucirea biruintei oglindita în ochi..."), febrila, permanenta oscilatie eliadesca între suprematia livrescului si triumful senzorialitatii ("ascentismul meu fu în curând înfrânt. Ma resemnai sa accept fiziologia [...] Niciodata nu voi izbuti sa ma cunosc asa cum îmi cunosc biblioteca") - nimic nu lipseste din acest Manual de sinceritate. O panoplie a sinceritatii ce slujeste perfect ca exercitiu de identificare pentru generatia confruntata astazi cu confesiunile lui Mircea Cartarescu si H.R.Patapievici. "întelegeam ca ursita sensibilitatii e suferinta, ca cea a creierului e neputinta, ca ursita carnii e dorinta întrerupta numai de dezgust si niciodata potolita. Intelegeam toate acestea si ma bucuram ca nu le banuieste nimeni. Primaveri înapoia mea, primaveri înainte. Si iata ca acum nu ma mai tem de ele. Si scriu

Mihailescu TABEL CRONOLOGIC 1907. 1929 . pe care o va absolvi în 1928.Publica eseul Insula lui Euthanasius. 1939 .Publica romanele Santier si Huliganii (în doua volume). 1928-l932 . nici de toamna. dar. 1946-l948 . Iar daca nu va recunoasteti în personaj. într-un caiet pe care îl ascund. 1913-l917 .Scoala primara o face la Bucuresti. 1937 . inspirat din propria experienta din India. 1945 .aici. 1925 .Obtine licenta în filozofie cu lucrarea Contributii la filosofia Renasterii. morale si politice de B. 1917-l925 . Alchimia asiatica si Oceanografie. Tot aici va publica si ciclul Convorbiri entomologice. un curs liber cu tema istoria religiilor. nebanuit de nimeni. cu teza Istoria comparata a tehnicilor Yoga. Obtine doctoratul în filozofie. nici de povestea cu amintiri".Publica eseul Fragmentarium Editeaza revista Zalmoxis.Este consilier cultural la Lisabona. 1940 .Primeste o bursa de studii si pleaca la Calcutta (India).P. 1942 . Primeste premiul Societatii Scriitorilor Români.Tipareste romanul Sarpele. 1943 . 1924-l925 .Este numit atasat cultural la Londra.îi apare volumul Mitul reintegrarii.I se tiparesc romanele întoarcerea din rai si Lumina ce se stinge si eseurile India. Mircea. la Bucuresti. la L'ecole Pratique des Hautes Etudes. 1921 . revista va fi oprita. dupa o recenzie negativa la o lucrare a lui N. Din admiratie pentru Ion Heliade Radulescu îsi va schimba numele în "Eliade". nu va iluzionati: însasi delimitarea.I se publica romanul Nunta în cer. este o lectie perfecta de autocunoastere" Dan C. Si nu sunt trist.întors în tara.Hasdeu.Debuteaza cu proza fantastica Cum am descoperit piatra fiilo-sofala la Ziarul stiintelor populare si al calatoriilor. Editura Fundatiilor Regale publica Scrieri literare.Sustine. 13 1935 . 1936 . Scrie nuvelele Secretul doctorului Honigberger si Nopti la Se-rampore. Si nimeni nu poate sa afle daca sunt trist. 1933 . nerecunoasterea. primind titlul magna cum laudae. 1932 .Definitiveaza romanul Isabel si apele diavolului. lucrare ramasa neterminata.Publica lucrarea de eseuri Solilocvii. 1928 . lucrare îngrijita de Mircea Eliade. 1926 .Se înscrie la Facultatea de Litere si Filozofie a Universitatii din Bucuresti. fiul Ioanei si al lui Gheorghe Ieremia (ofiter).Se stabileste la Paris. . I se tipareste romanul Maitreyi. va fi numit asistent la Facultatea de Litere si Filozofie a Universitatii din Bucuresti. unde va initia un curs despre Problema raului în filozofia indiana.9 martie . 194ll943 .Urmeaza cursurile liceului "Spiru Haret" din Bucuresti.Apare romanul Domnisoara Christina.Lucreaza la proza autobiografica Romanul adolescentului miop.Se naste. 1934 . 1938 .Fondeaza Revista universitara. Iorga.

1976-l978 Lucreaza la monumentala Histoire des croyances et des idees religieuses.Doctor Honoris Causa al Universtii din Laitancasterf Este membru al Academiei Belgiene. Si acel Jurnal de acum doi ani avea un "subiect": trebuia sa se vadeasca într-însul viata unui adolescent suferind de neîntelegerea celorlalti. 1973 . scriam în Jurnalul meu.Publica volumul Amintiri. 1950 .Doctor Honoris Causa al Universitatii Sorbona din Paris. TREBUIE SA SCRIU UN ROMAN Pentru ca am ramas singur. Dinu stie.Catedra de istoria religiilor de la Universitatea din Chicago.Scrie si publica nuvela fantastica Tinerete fara tinerete.împreuna cu Ernst Jiinger înfiinteaza. Membru al Academiei Americane de Arte si Stiinte. 1977 . Voi lucra în fiecare dupa-amiaza.Scrie nuvela fantastica La tiganci.Se stinge din viata Mircea Eliade.Publica volumul Le Yoga. traducerea romanului Maitreyi sub titlul La Nuit bengali. la Paris. ulterior devine profesor titular si coordonator al catedrei de istoria religiilor. Devine Doctor Honoris Causa la Universitatea din Yale. 1969 . Primeste titlul Doctor Honoris Causa al Universitatii din Washington. 1984 . si la roman ma gândesc de mult. 1961 . Cordonul Legiunii de Onoare.Primeste. 1966 . m-am hotarât sa încep chiar azi Romanul adolescentului miop. 22 aprilie .Publica.I se publica Le Chamanisme et Ies Techniques archai ques de l'Extase. pastrez caiete din clasa a IV-a.1948 . iar viata mi-o cunosc. lucrarea De Zalmoxis a Gengis-Khan.Este invitat la Universitatea din Chicago. Dar adevarul era .000 capete de vite. 1954 . 1970 . Volumul I 1924-l925 PARTEA I I. viata mea. Scrie nuvela fantastica 12. lucrarea Images et symboles. Este membru corespondent al Academiei Britanice. 1963 Vede lumina tiparului volumul de proza Nuvele. 1956-l957 .Publica Traite d'histoire des religions si Le Mythe de l'eternel retour. Immortalite et liberte. nuvela Nouasprezece trandafiri. 1976 . 1951 . îi va purta numele. revista Antaios. 1959 . 1949 . Argentina. condusa de Mircea Eliade. la Paris.Membru corespondent al Academiei Austriece de Stiinta. Illinois. Chicago. doar. Nu am nevoie de inspiratie. Apare. 1975 . la Paris. la Paris.Apare nuvela Pe strada Mantuleasa. la Stuttgart. 1978-l979 . I (Mansarda) . 1980 Tipareste. De câte ori mi se parea ca trebuie sa fiu întristat. Este Doctor Honoris Causa a! Universitatii din Loyola. trebuie sa scriu.Editeaza.I se tipareste lucrarea Techniques du Yoga. când aveam pistrui ca un ovrei si învatam chimie într-un laborator instalat în firida sobei. la Sorbona. 1952 . 1968 . la Paris.Publica Noaptea de Sânziene (lucrare în doua volume). In curte la Dionis. 1985 .Apare. 1986.Este Doctor Honoris Causa la Universitatea din La Plata. la Chicago. ca visiting professor de istoria religiilor.

. îmi spune. Sa fie doi eroi. îmi marturiseste ca i-ar placea sa fie într-o noapte conacul calcat de hoti. care sa aiba mosie. era slaba si rea. zâmbind. Când i-am spus titlul si subiectul romanului. Maria. . în zadar mi-au fost explicatiile: "Vally draga. I-am povestit lui Dinu tot ceea ce ar trebui sa aiba loc prin prezenta acestei fete. înteleg si eu ca toata durerea unui adolescent miop nu va misca nici un suflet daca acest adolescent nu se va îndragosti si nu va suferi.altul: Jurnalul ma magulea si îmi alina dorul meu de razbunare. Ma rugat sa se numeasca tot Dinu. poate. credeam eu. Iar titlul: Dragoste de copil sau Flori de primavara. De câteva saptamâni. Ar mântui viata fratelui si l-ar îngriji într-un dormitor alb. nostalgiile si tulburarile ei. Eu n-am cunoscut decât pe fetele cizmarului vecin. nici alta nu puteau seduce un adolescent. Ma tem. în sarbatori de familie si idile. Singura nadejde a ramas romanul care va apare în vitrine la toamna. acesta e un roman cerebral. nimeni n-o putea întelege mai bine ca mine. în înserari calde si tulburatoare. unul frumos si altul urât. razbunare dreapta împotriva celor care nu ma întelegeau. Si atunci i-am ascultat marturisirile. Eroul sunt eu. Aceasta. Mi-au folosit. Cealalta. Parintii s-ar arata recunoscatori si i-ar lasa singuri. Dar romanul trebuie scris. cu masuta acoperita de sticlute colorate. Dar pot eu sti ca aceasta e vara-mea. care în nici un caz nu pot trece într-un roman.. Corigent tot voi ramâne. "Dar pe cine ar putea interesa aceasta?" gândesc eu. sau La saptesprezece ani. îi pun întrebari. cu drame interioare" etc.. A cunoscut atâtea fete. Dar cititorii?. ca un adevarat autor de romane. pretuieste mai mult decât anii tovarasilor mei risipiti în jocuri. El le-ar întovarasi prin padure. pot scrie orice despre el. Dinu mi-a marturisit ca ma poate ajuta.. însa. apropiindu-se: te iubesc!. Cea mai mare. cu bucurie la însemnatatea lui în roman. iar la mosie un frate brun si curajos. Mi-a spus si Dinu: "Cine va mai cuteza atunci sa te lase corigent?" Se gândeste. Puica. de la o vreme. era grasa si murdara. si sa-l fac melancolic.. încolo. M-am tulburat mult la început.nu va interesa cititorii. Parca as fi ascultat marturisiri auzite de mult. Nici una. Dar cum as putea scrie eu un roman cu o eroina cunoscuta de Dinu? M-am hotarât sa ma gândesc. la vara-mea. Nu vrea sa-mi spuna daca ea s-ar rosi sau si-ar trage sfios mâna când fratele prietenei i-ar sopti. vegheat de o sora mica si o prietena frumoasa?. m-a sfatuit ea. sa-l faci pe erou frumos si bun. de câte ori o întâlnesc. tot ceea ce am dorit din mansarda. Dinu m-a întrerupt si m-a rugat: daca într-adevar îi sunt prieten. sa schimb numele eroinei în Laura.Daca vrei sa scrii un roman. caci am învatat vocabularul fetelor. aceasta care mi se dezvaluie la rastimpuri. în zadar. fireste. Romanul îl voi scrie altfel. îsi teroriza fratii. antrenata de confesiuni? Stiu despre ea ca viseaza sa cunoasca o prietena mica si buna. îmi merge tot mai rau. în timp ce voi scrie. Si sa-l cheme Silviu. Ea ar apuca revolverele si ar aparea în salon tocmai în clipa când fratele prietenei ar fi sugrumat de un tigan. Staruie chiar sa scriu tot ce cred eu despre el. ca viata mea stinsa între copii si carti . De aceea.. Stiu eu ce mai gândeste vara-mea asupra baiatului brun si convalescent. le-ar învata sa vâneze si le-ar spune "tu". fura caise verzi si tipa alergând dupa tramvaie. Vara-mea se opreste. vrea ea. îmi aminteam ca vara-mea nu se deosebeste mult de eroinele din romane sau de acele pe care un suflet putin exaltat si le închipuie. m-am si gândit la un personaj pe care la început îl numisem Olga. pentru ca nu stiam cum sa fie fata care va strabate sufletul adolescentului miop. tot ceea ce nu am avut. nu i-a placut. dar pentru . Pentru mine. Si am cunoscut câte ceva din visurile. cu scoala. Am vestit si pe Dinu ca vara-mea se afla sub observatie.

Ma stapâneste cu glasul.. Altii au noroc si la fete.. i-am marturisit ca cel de-al doilea volum se va petrece într-un salon de coiffeur. El era fericit. M-ar fi desfatat sa am vointa furtunoasa si sa fug. când Faradopol mi-a cerut sa-i povestesc pe nemteste primul act din Nathan der Weise. I-am amintit ca nu cunosc nici o eleva. nu am învatat nimic de sase ani. Eu am renuntat bucuros la jocul cu fete si la jocul de carti numai ca sa am noroc la scoala. Atunci am schimbat vorba. Mi-e ciuda ca nu m-a palmuit . De câte ori nu mi-am jurat eu.Are sa-ti vina greu. Vara-mea. Trollo da. Ma întristam aflând cât sunt. Ma gândeam: ar trebui sa fug în Cismigiu. sa public la sfârsitul Romanului adolescentului miop un apel catre elevele din cursul superior. sa dorm în barci.Grele si încurcate. Daca as fi femeie si l-as avea tot profesor de matematica. de sase ani. mi-am luat locul din banca I. în gând . .daca sunt ascultat . îl ascultase Vanciu si rupsese un "suficient". Mie îmi piere tot curajul când îi zaresc catalogul cu scoarte negre si en-tete alb. sa cutreier tari. cum am luat ieri la germana. I-am spus ca romanul meu va avea patru sute de pagini si ca va fi primul dintr-o serie ce se va numi Dacia Felix. înfrunzisera toti castanii si era senin. Am acceptat.. înca. Pe astazi aveam patru probleme: . sunt sigur ca nu i-as putea rezista. a trebuit sa uitam Romanul si sa ne grabim.. Dar geanta m-ar fi umilit. si la carti. Din clasa a Ii-a ne cere sa povestim pe nemteste. si se apropie sfârsitul ultimului trimestru. Aici am protestat eu. Dar eu ma multumeam sa visez o izbânda târzie si sa sfârsesc caietele Jurnalului.. confesiuni si amanunte. Dinu a râs. extemporale numai din "gramatica". si la scoala. pentru ca sunt miop si citesc carti cu coperte cenusii. din "gramatica". cu calmul. Si. ma vor respecta si se vor împotrivi în cancelarie când Vanciu va hotarî sa ma lase corigent la matematica. Pentru ca trebuia. Eu nu am noroc. cu ochii si cu dezlegarile problemelor. prin care as putea obtine "jurnale". totusi. iar eu nu aveam nici o problema scrisa. iar Dinu s-a strecurat. privindu-l cum intra. Mai bine situeaza volumul al doilea într-o scoala de fete. unicul izvor de inspiratie. Dar nu am.cea din urma oara..îmi bat joc de pântecul pe care încearca sa si-l ascunda sub croiala vestei.. de slab. Am alergat pe coridor. Am sa iau si de data aceasta "insuficient". Dar daca nu ne-a învatat niciodata nemteasca?. fireste. dar se arata plictisita de câte ori o întreb asupra vietii din pension. Profesorii se vor teme de mine. pentru ca tu n-ai fost niciodata barbier. Când sfârsisem de copiat de la un vecin cea dintâi si cea mai usoara dintre cele patru probleme grele. Paseam îngândurat catre scoala. Dinu m-a ajuns din urma si m-a strigat: doctore! Aceasta. Eu stiu ca n-am sa scriu niciodata aceasta serie. în clasa. Nu am avut deloc noroc saptamâna aceasta. a urmat câtiva ani la calugarite. Intrând în curtea liceului. în fund. de timid. Si apoi. sa lucrez în porturi. linistit. iar Faradopol la germana. de nehotarât. afara de cele câteva din societatea noastra "Muza". sa uit problemele grele. ca sa nu fim zariti de pedagogul cel nou. sigur de evidenta lui superioritate si de nenorocul nostru. totusi. am sarit treptele patru câte patru. Vanciu saluta demn si îngaduitor. Am aflat de mult ca Vanciu e un Don Juan. intra Vanciu. ca voi studia patimas matematica numai ca sa-i pot împotrivi aceeasi privire senina si sigura. Azi-dimineata pornisem melancolic spre scoala. Luni am dat extemporal la franceza. Cu acest material cules "sur le vif as putea compune volumul al doilea. mi-ar fi fost tot timpul teama sa nu fiu vazut de vreun profesor.

cum ma apropii de tabla..Patru. Am facut rugaciunea..Invat . Vanciu îmi da întotdeauna ajutor.. Privesc calm ochii profesorului si. Panica piere din senin. Pauza lunga.Nu ma întrerupe!.. îmi adusei aminte ca si în caiet facusem unul. usurat. îmi spune numai "cap de lemn" de câte ori gresesc semnele algebrice. si a început sa-mi dicteze: . nu merge? .. începui a construi cercul. cu toate ca nu eram singurul neascultat din clasa. . ca ma prefac. . Ma rugam ca Vanciu sa întoarca foaia catalogului si sa asculte colegii de la sfârsitul alfabetului. si "cap sec" de câte ori ma intimidez la tabla.Eu învat. Poate a aflat. cu creta si buretele. plimbând creionul pe marginea unui capac de calimara. bâlbâielile.. Eu m-am prefacut ca urmaresc cu atentie si curiozitate calculele vecinului meu de catalog. dar ma zapacesc. raspund eu umilit si cântarind dispretul privirilor lui Vanciu.Avem un cerc. când si-i pleaca în caiet. la ziua de 15 mai." Nu stiam de unde sa încep. valoare si dezlegare. domnule Vanciu. a carui suprafata este egala cu sfertul zonei...Fa-o atunci pe prima. Nu voiam ca ceilalti sa afle ca mi-e teama de Vanciu. fascinat de un desen geometric caruia trebuie sa-i gasesc rost. pentru ca nu stiam problema. . Stii enuntul?. în care timp baietii îsi tineau rasuflarea... nu se zapaceste. Vanciu sa iscalit sub un magistral si dureros de citet "insuficient". iar noi sa avem întreaga ora libera. Vanciu ma socotise multa vreme imbecil si ma menajase.Repeta enuntul. dar sa vedeti. Sa se calculeze înaltimea x a zonei. Poate ma rugam si altceva. sau sa fie chemat la minister. ma? . m-a chemat cel dintâi la tabla. când cercul se învârteste în jurul unui diametru care trece printr-o extremitate a arcului.. . ."într-un cerc de raza R. domnule Vanciu. sau sa intre servitorul si sa-i aduca o veste neasteptata. .. . ca sa mai treaca din timp.Stiu. eu gândeam: "Ei..De ce nu înveti. si eu mi-am dat seama ca ma rugam. .Unde sunt? . Nu pricepeam nimic si nici nu ma puteam gândi la problema. . zâmbesc îngaduitor celor din banci... nu stiu cui... domnule Vanciu. M-am asezat în banca.. ca sa-l pot urî. nu se mai lasa înduiosat de natângia mea. -Cine îm^a bine. zona nascuta de un arc. îmi fixasem privirea pe cele câteva cifre scrise la coltul tabliei si începui a-mi framânta figura.N-am putut sa le fac pe toate... si stergeam mereu. ca nu învat niciodata si. Nu-l stiam. si-a încrucisat bratele si astepta. Dar am facut semn ca-l stiu. -La loc!. . Era tot ce puteam face. . un italian . Am pasit demn. ca sa creada Vanciu ca-mi framânt mintea.niciodata. al dracului!" si apoi pocneam din dinti. în carnetul albastrui. ma linistesc. are ca baza un cerc.Ei. De altfel.Stiu. Cine învata bine. de atunci. Vanciu si-a întors scaunul catre mine.. însa. Dar totul era zadarnic. cu caietul. Fireste.Spune atunci. zapacelile si mimica simulata la tabla nu ramân fara efect. A înteles. Totusi. în timpul acesta.Câte probleme am avut? .

odata. cu buze de taranca tânara. Dupa ce a iesit Vanciu. între cine? Iata ceea ce ma împiedica sa încep primul capitol. Mi se parea ca trebuie sa scriu ca într-un-roman: atent. E un adolescent fara sprâncene. II. Ursuz. Câteodata zâmbesc: întrevad un Robert împlinit. Vreau sa ma ocup acum de Robert. explica. dupa ce am scris atâtea pagini în caietul meu. Am încercat. Conflict. trebuie neaparat sa introduc pe vara-mea. în acelasi timp. Robert se înflacareaza când vorbeste de femei. Care ar putea fi subiectul romanului? Dragostea mea catre eroina din vilegiatura. Nu miarn hotarât intriga. cum îmi place sa ma port cu el. . iar Vanciu îi striga la rastimpuri. Si pentru ca nu cunosc subiect fara eroine. l-am surprins de multe ori ca le cunoaste din carti si din filme. Nu ma sileste nimeni sa amanuntesc portretul prietenului meu. Nu stiu daca ar putea interesa un fapt sufletesc pe care . Romanul va cuprinde crizele si sfârsitul adolescentei mele. bucurându-se: . pe drum.Daca am glorie. De câte ori sunt umilit. El ma suspecteaza. femeile si banii vin de la sine. Ma voi zugravi si analiza alaturi de atâti prieteni si tovarasi de scoala. doctore? Trebuie sa nascocesc raspunsuri istete. exagerat.. Dar nu scriu.Ce ai. care se încapatâneaza sa nu poarte ochelari. tipule? Le-am raspuns ca putin îmi pasa. simpli elevi dintra sasea reala. si trebuie sa chibzuiesc conflictul pe care îl va dezlantui. Mi se plânge de slabiciunile lui. nici unul dmtre prietenii mei nu a iubit. Si atunci amânam iar capitolul. domnule!. care îl împiedica sa ajunga glorios. Eroul sunt eu. . nu. pentru ca eu sunt eu.. cu barbie lustruita. baietii m-au înconjurat si m-au întrebat. Dar subiectul romanului meu trebuie sa-l inventez. Explica. Eu spun tuturor ca Robert e un baiat frumos. nu mai am curajul sa încep cel dintâi capitol. fireste. Am înteles ca ma departez de ceea ce puteam spune eu. cu obrajii moi si frunte îngusta. Când ma linistesc. aceasta e tot ce stiu. Eu n-am iubit. Poate e înca virgin. Nici nu voiam sa ma gândesc la noul "insuficient". pe care mâine va trebui sa-l arat mamei. iar ei. dar nu o pot îndeparta. ma arat superior si nu ma feresc de a le dovedi celorlalti întregul meu dispret. ma gândesc la personajul pe care îi voi crea eu din Robert. ca repetam scene citite în carti. si.roscat si miop. Acela îsi stia lectia. ca D'Annunzio îi seamana. pentru ca el va fi un personaj de seama în romanul meu. Robert banuieste de mult ca îi ascund pareri asupra-i. dar pronunta Piacere. GLORIA LUI ROBERT Robert mi-a marturisit. Socoteam amândoi ca singura mea nadejde nu ramâne decât Romanul adolescentului miop. înca. si ca trebuie sa ma apuc numaidecât de lucru. Acum însa. II Fuoco. A citit L'enfant de volupte si Le Feu. în caietele menite romanului. Eu înteleg ca aceasta reactiune e copilareasca. asa cum se afla în romane. El ma admira si ma dispretuieste. Se apropie seara.. N-am putut scrie nici o pagina. schimbat.Lucreaza. înflorit. exasperat: . Ascultându-l. transfigurat. mâine am lectii grele.. M-am întors acasa împreuna cu Dinu.Ce te faci. iar pe masa am lasat la jumatate Bouvard et Pecuchet. am planuit capitole din roman. Ma viziteaza în mansarda si îmi vorbeste melancolic de neghiobia noastra si de gloria sa. ma mustru.

autorul însusi nu-l cunoaste. în care sa precizez: "Acest pasaj e neadevarat. romanul trebuie publicat. Romanul s-ar continua si sfârsi din propriile lui necesitati. fara a fi un roman psihologic. cea dintâi aventura.. de portrete si de concluzii asupra mediului scolaresc si sufletului adolescentilor..pâna atunci . eu nu cred ca dragostea e ceea ce se poate surprinde mai interesant în adolescenta. Dar aceasta pare pedant si rece. E stupid. personajele. iar nu într-un roman pe care îl vor citi atâti necunoscuti. Romanul meu va fi scris fara discutii. m-as ocupa prea mult de amanunte intime si n-as avea succes. însa. Flirturile lor nu-mi dezvaluiesc nimic. de impresii. altfel s-au petrecut faptele". Si apoi. sa iubeasca o fata pe care o iubeste si Dinu?. Sunt sigur ca romanul meu nu va cuprinde concluzii. Adevarul e ca Romanul adolescentului miop va fi o serie de scene. nici unul întrecând saptesprezece ani. N-as avea singurul lucru pe care îl caut. de aceasta sunt sigur. m-am oprit. O lume ignorata. Iar am alunecat în discutii critice.Am plecat de la Robert. oare. Si o parte din prietenii mei le-au cunoscut. M-as multumi sa prezint. în roman. Robert. viciata si neînteleasa în literatura. în fata carora nu trebuie sa apar cu toate slabiciunile mele. pentru ca nu-i prefac. Dar am pierdut iar firul. E adevarat ca aceasta caut? Nu stiu. Când. s-o încurajez.chiar în Jurnalul acesta. pentru ca nu-l vreau falsificat de analize. dispretuitor. în orice caz. nu trebuie sa scriu numai despre ea? Eu am cunoscut crize mai interesante. Voi încerca sa scriu pregatiri de roman si sa clasific material . Dar toate acestea n-au ce cauta alaturi de o aventura erotica. e un prilej.. Sa iau seama. Trebuie sa caut un eveniment în jurul caruia sa se întâlneasca toti eroii romanului. Nu am sa-l scriu nici sub forma de Jurnal. Suferintele mele . A-tunci. rând pe rând. modific. Nu cunosc decât adolescenta noastra. si nu am tragere de inima sa le scriu. adevarul asupra mea si asupra altora l-as spune în caietele Jurnalului. iar nu s-o potolesc. Dar seria aceasta de scene. Eu sufar din pricina miopiei si a urâteniei mele. în Saptamâna Patimilor.nu le va cunoaste nimeni. As fi fericit sa gasesc un conflict. Nadajduiesc într-un timp când munca ma va înalta destul ca sa atrag privirile.asupra measi asupra celorlalti . conflictul. Nu gândesc întotdeauna astfel. Iar eu vreau sa înving întotdeauna. care ar putea preface romanul meu într-un roman cu subiect. Dupa ce am încheiat ultima fraza. de la care am plecat în aceste pagini. exagerez. încercari de a schita anumite capitole . pentru promovarea mea în clasa a saptea. planul de lucru ar fi simplu. Dar.ce vor fi acolo povestite la persoana a treia -trebuiesc începute sistematic. Daca l-as sili pe el. Prietenii îmi spun ca voi scrie un roman de moravuri scolaresti. ca atunci când imaginatia se atâta si transfigureaza realitatea. As suferi mai mult daca as fi respins. si . Ma voi gândi daca trebuie atunci sa adaog foi noi.. trait. De aceea ma arat retras. Fara sa vreau. s-o ajut. pentru ca eu însumi nu mi-am gasit pâna acum.. în orice caz. nu stiu. Eu nu am gasit nimic firesc. Dar mie îmi place sa ma contrazic.. Mai ales "concluziile". Dar toate acestea sunt palavrageli inutile.. As lamuri. fara explicatii date în jurul oricarui fapt. pregatiri pentru roman. Cu prietenul meu Jean Victor Robert am încercat. Si apoi. Nu i-am vazut niciodata iubind. înainte de toate. Din pricina aceasta nu recitesc bucuros memoriile vechi. Exercitiile în jurul capitolului I n-au avut rezultat. Dar eu nu pot descrie. Prietenii ma cred timid printre fete. Trebuie sa fie o o-glinda a sufletului meu. Sunt atâtea lucruri de spus. Voi avea grija. cine o va povesti? Sa renunt la idila eroului meu? . ca mai înainte. apoi.. Atunci as uita mereu ca scriu pentru cititori straini.

de aburii parului. strângându-i bratul. pe par. Ni s-au prezentat din vârful buzelor. M-am apropiat de ea si am mustrat-o ca s-a lasat sarutata de mine. îmi placea s-o chinui stupid. Perri ne sopteste ca le-au "agatat" amândoi într-o seara. Minteam spunându-i ca am voit sa aflu daca e "cinstita" sau daca seamana surorii sale. perechi. De aceea. cu obrajii pudrati. Le-am întâlnit lânga Arene. Ne-am întâlnit toate perechile la cealalta parte a Arenelor. perechi. Ma stânjeneau privirile strainilor. E inutil sa reproduc aici conversatia. umilit. cu buzele timid înrosite. fumând. pe o alee dosnica. lasau aceeasi impresie de ucenice dintr-un atelier de croitorie. toate cuvintele cu doua întelesuri. lânga un brad pipernicit.pe care atunci o cunoscusem -. O bruna cu palarie alba. resemnat. îmi spuneam: trebuie s-o sarut! Numaram pâna la zece. . râs încurajator. Si ea se scutura sub buzele mele reci. cu uniforma eram de-a dreptul suspecti. cu obrajii albi si ochii negri. chiar cu perechi. de buzele ei. Iar noi . gheata se rupsese. incult. Nu vorbea nimic. cu gesturi. Fata cuteza sa vorbeasca. . Eu am vrut sa-mi dovedesc ca am curaj. cu ura. Fetele se . Dar voiam prea mult si faptuiam prea repede. Eu mi-am pierdut într-o clipa dorinta stupida de a ma dovedi necioplit. Era cea mai mica din grup si. S-a asezat mai mult târâta. în toate liceele. Vorbeam. zapacit. si-a scuturat rochia si mi-a spus. Spuneam ca trebuie sa ajunga din nou "fata morala". Eu ramasesem cu sora fetei care îi placuse lui Robert. Nu îndrazneam. Mergeam împreuna. îndemnat de Robert si de Perri. marturisind ca stiu multe lucruri compromitatoare asupra-i. Când i-am sarutat buzele. Am auzit acele adorabile fraze de început. Ne-am distantat. Nu ascultam decât pe Robert. cu ironii stupide. aceasta se stie. Nu stiu de ce eram îndemnat sa mint. Am început sa-i învinuiesc sora de atâtea lucruri care o rusinau. privind în ochi." Fata s-a înrosit mult. Eu paseam apasat. pe umarul de stofa decolorata. iar pe mine ma alinau. îmi ajungeau pe buze toate anecdotele erotice. cu mâinile. întunecat. împotriva surorii. pe bulevard. Era înca zi deplina. Fata aproape plângea. cu parul atent presat. vorbeam. Eu eram palid. în Parcul Carol se întâlnesc perechile de liceeni. Se zareau si se auzeau celelalte perechi. lânga ele.sa nu le strecor si în roman. brutal. rosu. le-a vorbit. doua fete si doi baieti. Erau simplu îmbracate. cea mai cuminte. Parcul era prea populat. Ma încruntam.cu sepci de liceeni. Eu mi-am silit tovarasa sa se aseze cu mine. Eu staruiam. mult. cu un smoc aspru de par rosu pe frunte. la prima aventura. strivite pe obraji. Dinu vorbea rar. îmi spuneam: "Sunt las daca pâna ce numar zece nu îi trec bratul sub bratul meu. Fetele se aratau magulite de tovarasia noastra. la toate serbarile. îmi porunceam. zâmbind si rosind. Si fata se înspaimânta. De câte ori o priveam. Totusi. ma tulbura gândul ca am mai vazut-o în toate grupurile de fete. înfiorat de tremurul trupului. El marturiseste ca fetele îi dadeau târcoale si atunci. Eu gândeam cine stie ce act nebunesc. ca pleaca sa-si caute sora. asteptând sa farmece. într-o jumatate de ceas. Fetele au ramas fermecate. acela a ramas locul de întâlnire. Vorbeam aspru. Fata care nu surprindea întotdeauna sensul tainuit se pierduse. poate. care încerca sa aprinda discutia asupra iubirii si femeii. lacramând. Cu toate încercarile de a se dovedi nevinovate. aducând si pe Dinu. Robert le cunoscuse. Perri cocheta o vulgaritate impresionanta. s-a ridicat ca un arc. Robert era stânjenit si le vorbea despre literatura franceza. rau. eu m-am împotrivit mult. Eu taceam. Se împotrivea cu ochii. am întâlnit în acea dupaamiaza patru fete în Parcul Carol.

Si cum ma va chema? . care iubeste teatrul si planuieste sa scrie piese în trei acte. Eu sunt simplu. As vrea mult sa stiu ce crede Robert despre mine. Robert citeste ceea ce îl îndemn eu si vorbeste mult asupra cartilor citite. spune el. Robert asculta cu înfrigurare. asa cum port eu vara. Robert îmi spune ca ceea ce îl pastreaza vietii e gloria. Faptul mi se parea o amintire de cosmar. II invidiez pe acest italian cu carti frumoase si femei frumoase în amintiri. care nu trebuie stearsa.. îl voi ridiculiza. Trebuia sa fiu mai brutal. daca munceste cu adevarat ca s-o ajunga. banuitor. sa revina. pe Ibsen si pe Victor Eftimiu. Eu livid. pentru ca e sentimental. pentru ca.ma supara oratoria lui fara miez. Cine stie daca nu ne invidiau. El spune ca "traieste". înainte de a pofti asemenea lucruri mari. De aceea îmi dispretuiesc eu prietenul: pentru ca asteapta gloria fara sa munceasca. I-am spus ca îi voi exagera pacatele. îi voi culege naivitatile si neghiobiile împartasite prietenilor timp de atâtia ani si le voi aseza toate în roman. e marginit si încrezut. sa vorbeasca. De atunci. si în roman nu se va trada. nu cunosc viata. E curios cum n-a priceput ca eram îndurerat de cele ce se întâmplase. Poate. Dar pe mine . fara sa se gândeasca asupra ei. Eu ma prefac ca nu înteleg.poate dintr-o invidie nemarturisita . Aceasta e deosebirea între mine si el: ca unul viseaza o fericire si o asteapta. iar altul se chinuie s-o ajunga. Noi toti îl tulburam cu glume rele. pentru ca a cunoscut mai multe fete ca mine si se plimba duminica la Sosea.. E gol si suficient. Meditând. prieteni multi. trebuie sa muncesc mult si sa sufar. Ochii tuturor s-au oprit asupra-ne. de ce o chinuisem absurd. El raspândeste zvonul ca ma tem. Nu întelegeam de ce vorbisem lucruri straine sufletului meu si. Robert va trebui sa faptuiasca. Stiu ca ma socotesc deasupra tuturor celorlalti.] tipatic în acelasi timp. Robert nu e un geniu. prea putin de acest prieten. mi-a raspuns ca a fost ceva "interesant". Jean Victor era fericit. Poate ca zvonul nu e cu totul în afara de adevar. dar nu prea mult. Nu lamuream nimic. Robert mi s-a plâns ca nu-i sunt prieten. la întoarcere. ea plânsa. El ne spune ca citeste pe Balzac. apoi. nu ceea ce îmi spune. Ma va închipui în mansarda mea. însa. se îmbratisasera cu prietenii mei. Când ne adunam. care va fi un personaj de seama în roman. Eram furios pe mine. sa merg mai departe. El îsi pierde timpul sau citeste romane. ca ma arat mincinos scriind în roman numai lucruri rele despre el. în bluza aspra ruseasca. si astfel sa fie cunoscut cititorilor. pentru ca tuturor Robert ne e simpatic si an. Stiu ca ma dispretuieste mult. Voi fi un soi de "raisonneur". pentru ca socotesc toate aceste copilarii inutile. Povestind lui Robert. ci ceea ce crede. Dinu îsi fagaduise. trebuie sa ma întreb: eu nu sunt tot atât de încrezut? Sa nu ma tem de raspuns. exagerând un rigorism moral care îmi era strain si antipatic. în romanul meu. aventura. Eu stau între carti. Iata o fraza stupida. Pentru ca acest caiet e Jurnalul meu.sarutasera. Eu am fost ispitit sa-i vorbesc despre rolul însemnat pe care îl va avea în cartea adolescentei noastre. cu ochelari si cu zâmbet încruntat. Si prietenul meu îmi vorbeste de D\'Annunzio. într-una din ele am si eu un rol principal. pâna acum. E numai un baiat frumos ca o fata. Robert ne vorbeste despre gloria lui. Eu îl întreb. ca sa îmi aduc aminte mai târziu cât de simplu se fac deosebirile la saptesprezece ani. Ma supara Robert. Dar aceasta o ascund în mine. Am întârziat împreuna pâna dupa miezul noptii. poate. Iata ca am vorbit. nici nu-l cunosc. piedici în drumul aspru pe care trebuie sa pasesc. El e complicat. . nu-l mai întovarasesc în întâlniri cu fetele. el n-a stiut ce sa creada. Dar eu nu ma grabesc. aceasta o stiu.

Mi-a strigat ca îi voi compromite cariera si gloria. Iata-ma încheind fara rost atâtea pagini din Jurnal.Si de ce sa fiu eu acela? . în roman. Caietul acesta l-am început în ziua când m-am hotarât sa lucrez la Romanul adolescentului miop. Pe Caleia îl asculta Noisil la istorie. Si iata ca si acest caiet se sfârseste. pe Andrea Sperelli si va ajunge iarasi adolescentul marginit si frumos.) E vorba de expeditia lui Marco Polo.. Ca daca i-am aflat atâtea taine si slutenii. impresii continuu sa adun în Jurnalul intim. Trebuie sa cuprinda fapte reale si personaje reale. mereu mai tare. îmi vorbeste de Brand. poate. Ar fi interesant de notat toate mastile pe care Robert si le-a pus fata de mine.Au luat-o pe la Capul Bunei-Sperante. îndruga la rastimpuri cele ce-i sufla din spate Tolihroniade.Da. ca nu voi scrie niciodata un roman în care el sa fie zugravit ridicol.Atunci nu-i spunea asa. Caleia nu stie nimic. . încât începe sa creada el însusi în ele. Ca întotdeauna.Pentru ca Robert. Eu ma prefac convins de schimbare. .îi spunea Capul Furtunilor. In vacante. . în câteva saptamâni. Am sa transcriu tot aici o parte din însemnarile marunte. Ne-am despartit aproape suparati. A auzit. O zi de la sfârsitul lui mai. mai ales cele care îmi pot sluji drept material pentru roman. nu le va citi nimeni. a ajuns sa se creada altul. se dovedeste ridicol. îmi plac si le recitesc de câte ori am vreme.Jean Victor Robert. modificat de lecturi când vorbeste cu mine. singur la Târgo-viste. Robert.Scriu un roman de moravuri si un roman psihologic. A protestat. superior. în roman va trebui sa pregatesc mai dinainte finalurile. Se încordeaza sa para erou nordic. încearca sa para schimbat.Voiti sa va spun cum îi spunea atunci? -Da. Baietii sunt uimiti. Robert s-a convins.Atunci de ce nu-mi pui si partile bune? . care tânjea gloria. Tolihroniade sopteste. toate le voi schimba. III. eu cred ca îsi va reveni. le voi exagera. . JURNAL DE CLASA întotdeauna mi-a placut sa pastrez un Jurnal regulat si complet. prietenia noastra cere ca ele sa ramâna între noi. (Tolihroniade sufla ca sa i se sufle. Paseste în mansarda abatut. . . Tace. asa cum spuneam eu odata ca trebuie sa fie orice adolescent nelinistit.Pe unde au luat-o? . Faptul acesta trebuie meditat.Pentru ca autorul romanului are nevoie de un personaj ridicol. Va uita pe Brand. pentru ca sunt vii si pretioase pentru mine. pe care îl citise de la mine. Robert se simte atât de bine cu ultimele "personaje" pe care le imita. Altminteri. ca sa-mi schimb parerile si sa nu mai fac din el un erou ridicol de roman.Pe unde au luat-o? Caleia se gândeste. Note scurte. . minteam eu. . cred ca e o farsa la mijloc. Mi-e teama ca lucrurile vor merge prea departe. Ca sa câstige timp. întreaba si el: . însemnari din clasa. în roman.Si apoi pe unde au luat-o? . De atunci. dintr-o insinuare a mea. Dar am luat obiceiul sa scriu prea mult. Meditând. Fireste. .

Si altceva? . n-ai! . Desi va ramâne repetent. . însa. o noua romanta a sa. pe care o soarbe înjurând si lovindu-si prieteneste prietenii. si-a venit sa le vânda.. . . Zâmbeste. ca el a platit si litra de tuica.Nu va astâmparati? .. . Maestrul s-a asezat la orga si o cânta trist.. O melodie banala. obisnuieste sa spuna.Domnilor. pe care am mai auzit-o. când e întrebat ce se va face repetent: "Punga mea si patru bani!" Daca cineva îsi îngaduie.Si ce-au gasit acolo? . daca nu faceti tacere. . chacun a sa maniere. Au cerut sa le-o cânte. la sfârsit. Mai avem câteva zile si vine serbarea. Pake n-a renuntat la muntii Fagarasului... N-am nevoie de câstig. El raspunde.Va dau afara! . Pake e tot atât de senin. Baietii dau câte sase lei si râd de autorul Crinului. vom pleca noi doi. A fost chemat în cancelarie. Dupa ce a repetat-o de câteva ori. ca în timpurile bune ale prieteniei noastre. . chem pe d-l director! Dar nu-l crede nimeni.Domnilor. Acum. Râsete. Profesorul zâmbeste.Si unde au ajuns? -In Brazilia. într-o recreatie. Vorbeste încet si trist. glasuieste unul din fund. A spus ca sandwich-urile erau ale lui.Pamânturile indice. ca un par. si manânca tot atât de mult. magarilor! . Caleia îsi priveste vecinii cu ura si dispret.. Vanciu îl lasa sa vorbeasca.Unde sunt baritonii? N-auziti.Unde-s doi.ca un mar. puterea creste.Altceva ce voiti sa mai gaseasca? Pake va ramâne repetent.Incetati odata.. Pake îl boxeaza precipitat si voios. .Tu l \'as voulu Dandin! .Chem pe d-l director.. Maestrul a venit cu un teanc de note muzicale. ceea ce ne-a îngrijorat numai pe noi si pe parinti.Dai. ..Las' sa vie.si înfloreste. Apoi roaga pe baritoni sa iasa afara din banci si sa repete cu el corurile pentru serbarea de sfârsitul anului. . nici la tabara din Dumbrava Sibiului.Care-i obraznicul? . A fost eliminat pe o saptamâna si i s-a scazut nota la purtare de la "suficient" la "insuficient"\'. tot atât de linistit: . A încercat sa faca chiar portretul domnului.. singuri. clatinându-se pe scaun.Tot o gluma. în clasa a patra lua mentiune la matematica. cu câteva sandwich-uri si o litra de tuica în fata. Aplauze frenetice si râsete. Daca nu vom gasi tovarasi pentru Fagaras. orga a încetat sa mai scârtâie si maestrul s-a ridicat. dar tuica era a unui domn care plecase fara s-o bea toata. .E scris pe-al nostru steag! . . N-au iesit decât trei baritoni. va ramâne repetent. Poate ultima ora de muzica de anul acesta. vreo gluma.. nu stiu unde. Pake continua sa fumeze în recreatii si sa strecoare în ghiozdan o sticluta cu coniac. Crinul.In Brazilia. îi aminti. dar am dat o mie cinci sute de lei la tiparit si vreau sa-mi scot banii. Poate repetentia nu i-ar fi atât de sigura daca Pake n-ar fi fost surprins de Vanciu la bodega. nu de altceva. în clasa a doua a fost premiant. Ora de muzica. .. O bucata costa sase lei.. si se bâlbâie ca si mai înainte. domnilor? Sa iasa baritonii afara din banci. Si adauga.

îi trage o palma peste ceafa. citeste Le petit parisien. ca sa nu-i puna Toivinovici "insuficient". . Fanica regreta ca nu se poate preface atât de bine. Baietii îl striga din banci cu glas tare. pretinde ca nu poate cânta. .De ce va purtati sever cu noi. rosu.mai e si evreu. Fireste. Asteapta. Anul acesta aproape a uitat formule de temelie. Aguletti s-a prefacut si a mintit. copiaza la teze. ce rol va juca în roman. Dar acum s-a schimbat mult. urmarit de chinuri sufletesti si trupesti. pâraste baietii. 30 As vrea sa-l cunosc pe Dinu bine. numarându-si din ochi baritonii. si ciuda pe el. se plimba si doarme mult. mort? Cred ca întreaga clasa a încercat sentimentul acela stânjenitor.. Nu-mi ajunge sa stiu ca e frumos. e zgârcit.Profesorul îi ca un parinte. d-le Boloveanu? . Nu-l mai "pasioneaza". Caleia. se târaste în banca. De ce arata Dinu tot mai putina tragere de inima pentru chimie? Am învatat-o amândoi. cunoaste chimie si . Fosil a reclamat pedagogului. într-un laborator adunat pe lavicioarele unei odaite din subsol. Palma a rasunat. si toata pasiunea lui stiintifica de un an si jumatate n-a fost decât o iluzie? Daca însusi el s-a înselat atât timp. Niciodata Dinu n-a fost prea harnic. la el. Boloveanu cânta înainte la orga. capetele. Banuiesc ca ceva din sufletul lui ne scapa amândurora. ma întreb: daca acesta e adevaratul Dinu.Unde te duci Partiniseanu? .Stai la loc. singur. dupa ora. S-a frecat mult si acum îi sunt ochii rosii si lacrimeaza. bine de tot. Unul din ei "a cerut voie afara".De ce nu respecti ordinele d-lui profesor? Partiniseanu.. Fosilo? Nu stii ca d-l profesor nu lasa pe nimeni afara? . Fosilo! . . ceea ce se petrece la liceul acesta!". si acum se întoarce în sine? Nu stiu. sa-mi frâng mâinile de enervare. daca as putea.pe deasupra . e fericit si raspunde în asa fel. Fosil încearca sa se strecoare afara. Când îl întreaba vreun profesor de ce sta cu batista la ochi. Sta cu batista la ochi. cântând. Si pentru ca n-a obtinut. Citeste literatura putina. cum spun eu. înca.Banca din fund. ca sa auda maestrul. ca ei sa-l vada cum sufera si sa-l compatimeasca. Simteam ca ma copleseste o revolta nelamurita si mila pentru Aguletti. . va scad nota la purtare! .. * Aguletti a plâns astazi la ora de chimie si a pomenit numele tatalui sau mort. dar de ce sa vorbeasca despre tatal lui. si compatimire pentru profesor. încruntat. Poate sa fie o simpla criza. ca e "o adevarata barbarie si abuz de putere. pentru ca e schiop.iar glasul lui e divin.Nechematului i se ia darul. bun si inteligent. care sta în spatele lui. Dar eu.De ce va suparati. câteodata. pentru romanul meu.Zexe! S-au adunat sase baritoni care se sprijina unul de altul si se prefac ca-si scapa partiturile pe jos. d-le Boloveanu? . penibil. Caleia va face o ora de arest. nici prea ordonat. învata bine. * Pe Robert îl dor ochii din pricina cititului si a formolului cu care s-au stropit clasele duminica.. Fosil nu e simpatizat.. Umbla printre baieti. baritonii si-au întors. Nu mai munceste. As minti si eu bucuros. Scena m-a facut sa rosesc jenat. Sunt sigur ca se închipuie personaj din Ibsen. încât orice om inteligent sa poata întelege ..Unde fugi.

Daca iau media "insuficient" si pe trimestrul acesta. se bâlbâie. Aseara arn citit pâna la doua. desfigurat. cautam zadarnic marea si nesfârsita voluptate. când am vazut ca colegii din fata sunt tristi. M-am apucat atunci sa însir calcule fara nici o legatura cu subiectul. Am vârât la urma fituica în buzunar .Nici nu stii cât ma dor ochii. când s-a scuzat ca nu are carnetul de note. acum la apropierea sfârsitului de an: ne copleseste melancolia. iar eu din trigonometrie nu cunosc decât cazurile de rezolvare a triunghiurilor dreptunghe. . cincisprezece ori fiecare lectie. cu placerile libertatii. ca sa-l întarât pe Vanciu si sa ma razbun ca zâmbea întotdeauna când eram la tabla. nu-mi mai ramâne nici o nadejde.unde s-a adunat un teanc întreg. Cât de putin as fi citit. Se emotioneaza ca în fata inspectorului.. am închis caietul de teza si am început sa scriu pe o foaie scoasa din geanta. si se uita uimit. si vorbim. dar în suflete pastram toti un început de nostalgie. când se apropie sfârsitul anului. în jur. Si. de ce scriu 31 si cum am curajul sa scriu. totusi. Iata ceea ce se petrece în sufletele noastre. . a sarutat tabla si a daruit baietilor o suta de lei pentru cornuri si ciocolata. foarte usoara. Se întelege lesne aceasta. ca de obicei. Si nu e asa. Eu m-am prefacut mirat ca citeste atât de putin si l-am mintit ca nu ma culc niciodata înainte de trei. Ne obisnuim. baietii lucrau aprins. si tot o rezolvam. * Astazi. Mie mi-a spus ieri: . pentru zgârcenia lui Fanica.ca cititul e pricina durerii lui de ochi. Se face rosu. în acelasi timp. S-a întors în banca istovit. Fanica a capatat "bine" la chimie. începea sa-mi para rau de nestiinta mea. Despartirea ne alunga bucuriile. Cu "binele" luat la oral si-a asigurat media. Cred ca citeste de zece. De atâtea ori ma pot preface. si o uita de cum e chemat la tabla..pentru ca nu învatasem nimic întreg anul -. Problema. îi tremura glasul. Suntem atât de legati între noi. priveam si nu pricepeam. Problema era de trigonometrie. Ne aratam multumiti si râdem. multi dintre noi par veseli si zgomotosi. Toti socotim cele dintâi zile de vacanta un rai. Noi trei suntem cei mai prosti la matematica din toata clasa. Numai Malu-reanu si Colonas priveau caietul cu aceeasi statornicie interogativa ca si mine. as fi capatat "rau". ca vor aduce. Scriam ca sa ma vada Vanciu si sa se supere ca nu stie ce scriu. dupa sase ani de clasa? Sau poate e altceva? Poate ne întristam ca vacantele nu ne aduc cele ce închipuisem noi.. Am scris ce cunosteam: altminteri. în ultimele saptamâni de scoala. Pe trimestrul întâi. dezgustati de scoala. E drept. Suntem obositi. Vanciu se uita la mine. cu foaia alba. înca de pe la Pasti.. când se vesteste vacanta. putin câte putin. Ceea ce. dar aceasta nu dovedeste nimic pentru mine. Cum însa eu nu stiam nimic . sleiti de caldura si ne întristam. * Teza la matematica. e mai mult decât o nebunie. sigur de ignoranta mea. A început sa ma necajeasca faptul ca nu puteam face nimic. eu ma bucuram ca am prilejul sa ma analizez si sa-mi însemn sufletul din ceasul acela pe hârtie. Eu n-am gasit-o. Fanica e terorizat de chimie. Poate ne gândim la placerile verii si ne întristam amintindu-ne ca vom fi singuri. * Notita din 2 iunie. Dupa plecarea lui Toivinovici. nu vorbesc si stau pe gânduri.

Nu-mi plac picioarele. pentru ca e inteligent si sperios.. Robert. însa. se chinu-ie pâna ce Toivinovici citeste problemele sau enunta subiectele de teza. IV. epuizat.. la arbitrajul meu. afara de chimie si matematica. Pe bulevard. care e geniu. Am toate simptomele: urâtenie. blând si imens.îl necajeste concurenta. Amândoi. Dinu se înroseste în întuneric.îsi tine dreapta la frunte de câte ori e nevoit sa stea pe scaun. preocupari erudite. cu dispret. încearca sa scrie precipitat o concluzie. Robert purta pantaloni albi si pantofi cu funda. ÎNTRE DONJUANI Asta-seara au venit la mine Robert si cu Dinu si au hotarât sa ne plimbam în Cismigiu. glasuieste Robert. în ajun. Fanica îsi pierde cumpatul. înainte cu câteva zile de teza.care se socoteste geniu . Dinu .De ce? Robert m-a mângâiat. cordon de antilopa si tabachera de argint.. cu ton de specialist încercat. Fanica poarta în permanenta piramidoane în buzunarul de sus al tunicii. fara sepci si fara palarii. renuntând.framânta buretele cu creta la un loc. transcrie de trei ori problema. Robert ofteaza pentru ca e geniu. Robert a oftat si Dinu mi-a oferit tigari. uluit. Nimeni nu stie. Râde în toate orele. . afirma Dinu. urmaresc cu ochii fetele si doamnele. eu sunt "doctorul"..cauta sa se vadeasca cinic. se tradeaza daca încearca sa afle un amanunt de la vecin. Eu mi-amîncheiat tunica si am coborât în strada. Dinu pastreaza trandafirul într-un sipet cu scrisori si flacoane colorate. pe care îl . însa. Dinu e banuitor si nedrept. Se îndoieste de Robert.. Mi-a marturisit într-o noapte ca geniile sunt nefericite. Baietii îl îndragesc. Dar Robert zâmbeste genial de câte ori aude de întâmplarea aceasta. doctore. nerabdator.. Dinu.Copilarii. Uraste pe Toivinovici si se înspaimânta de câte ori se deschide usa. varsa calimara. . . se clatina în banca. pentru ca nu sunt expuse "literar". în tot timpul orei a scris "literatura" în jurul subiectului ca sa umple pagini si sa convinga pe Toivinovici ca a învatat. când partenera lui Robert. Sylvia e o frumoasa si veche "simpatie" de a lui Dinu. fireste. . în ora de chimie. învata pâna dupa miezul noptii si se desteapta în friguri. Don Juan si paradoxal.Tu nu pricepi asta. Apoi ajunge nervos. Fiecare se trudeste sa para mai îndraznet.desi zvoneste peste tot ca nu se teme de Robert . Fanica înlemneste cu ochii la el. . oricare. concluziile sunt partile lui cele mai bune. La extemporale naduseste. Cunoaste cele mai abile formule de introducere când trebuie sa ceara scuze profesorilor. pierde pofta de mâncare.Fiecare cu ursita lui. se zapaceste. Pentru Robert. Când intra Toivinovici. ma consoleaza: .Frumos corp. haina deschisa. se framânta în banca. 33 .despre care fetele spun ca e "dragut si ironic" . Aceasta pentru ca e tot atât de frumos ca el si . Se dezmorteste când striga absentii. miopie precoce si desfiguratoare. de ce i se spune "Cocos". o blonda bacalaureata din Târgoviste. 32 Când suna clopotul si nu si-a sfârsit lucrarea. Ajunge la liceu slabit. De obicei. a sfârsit prin a darui lui Dinu un trandafir de la pieptul rochii.Ai mai vazut-o pe Sylvia? Ataca Robert. Rivalitatea lor s-a accentuat la o nunta. Jean Victor Robert .

. . în noaptea aceasta eram hotarât sa lupt. . doctore. .. sa pasesti pe sub alei..Zadarnic te ascunzi. umil. . Dinu. profund. .Care potir? ma prefacui a nu pricepe eu. . Ma magulea perspectiva de a se vorbi despre mine... feciorelnice.. pâna la urma. ci de fecioare. . si cautam sa alimentam discutia si s-o prelungim cât mai mult..Si asta numesti tu viata. si Robert se asaza.. a noptii de vara si a muzicii militare. Sylvia a fost fermecata de Robert. Ochii se închid.. continua Robert cu ochii în coroana teiului. Dinu fumeaza visator. . brat la brat cu sclava ta. Robert se pregateste sa ofteze. e fecund si obsedant. e reala realitate.Ti se pare? întreaba. .S-a urâtit groaznic în ultimul timp. Eu astept.Nu-s fantezii. Am spus "paturi feciorelnice". . Robert.. închei analiza Sylviei cu o întrebare stupida. . Si vor începe acele insipide marturisiri. Sylvia a fost totdeauna o fata vulgara.. fara femeie. paie peste foc... Din pricina celor saptesprezece ani.. . fericit ca nu i-am acceptat-o.Ce numesti tu "feciorelnic"? intervenii si eu. ma prefacui eu necajit. împotriva unei discutii ce ameninta sa ajunga spovedanie. Dinu afecteaza ca idila lor e distractiva: . ca în drame. . Va pieri rivalitatea.Uite ca traiesc.. .. doctore.Cum poti trai tu fara iubire..Sa te îmbeti în aroma trupurilor suave. de doua ori pe an: la Sfântul Dumitru si a treia zi de Pasti.Si apoi. cei doi vor deveni melancolici.întâlnea în aceeasi familie..Ce nefericit esti tu.Sa nu cunosti atâtea voluptati ale vârstei.Daca nu vorbesti clar.Bine. Robert se dezgolise. constatai eu. De câteva luni. fara aventuri. voluptatea de a stapâni femeia. Robert devine absent si imagineaza.Hai mai bine dupa fete.Ia lasa-ma.. perfid. Nimeni nu o cunoaste. spune ca el seamana cu Anatole France: sceptic si epicureu.N-am spus ca am avut fecioare.Dar nu sunt nefericit deloc.Ai avut tu vreo fecioara? . cu filologia ta. ritma Robert. Dinu e mai zgârcit în confesiuni. presimtind primejdia de a-l asculta pe Robert psalmodiind un sfert de ceas. pâna când o sa-ti rabdam noi fanteziile? . lovindu-i potirul plin al dragostei. . ma Robert.. însa.. Dar acum era o primejdie.. Sentimental înfrigurat.. modest. sa ne odihnim. vorbi prezumtios Robert. .Nu-i vorba de filologie. apoi. . doctore?. unor prieteni dezarmati si receptivi. Robert.. . . "Ironia" lui Dinu putea fi atâtata. Eu gasesc propunerea compromitatoare. Prevestind furtuna. Noi toti cautam aceasta.Femeia..Nici asta nu pricepi.. tinerete?. Când Robert vorbeste despre viata si despre "iubire". Stiu ce are sa se petreaca. Dinu izbucni.. . asteptând revansa. Ma uitam la Dinu si ma întrebam de ce nu ataca. soptite cu ochi înlacra-mati. ritmeaza frazele. . Robert nu ma privea. iubite.. de a o calca în picioare. Dinu asculta. Hotarasc... îsi imagineaza un suflet torturat si satanic. sa te culci în paturi albe.

.Nu te-am vazut niciodata cu femei pe strada. Eu nu înteleg cum un barbat poate avea nevoie de sprijinul altuia. Trec perechi pe sub alei. Sunt o slabiciune. Pe mine ma supara confesiunile. Dar. Atunci. Ba mi-o spusese. Pentru ca destainuirile nu sunt sincere. mi s-ar spune ca "pozez". întelegând inevitabilul. iar în pat o fata cu parul aramiu.Ce-ti spune? .se întorcea odata de la scoala. sau locuia pe o strada cu el etc. Dinu avusese. fara veste. si eu si Dinu. N-au înteles niciodata cât de putin ma intereseaza sufletele 34 35 lor. ataca prin surprindere Dinu.dupa acele prea putine lucruri pe care le stiu . când se trezi într-un dormitor. foarte luxos învestmântata. Eu ochii cum Robert se asaza la pânda. sa auda si Robert. tot prima lui femeie avea odata parul negru.. . da: ma intereseaza. . Muzica a încetat. ofteaza: nu-l pricepem. de pilda. era casatorita si foarte bogata. Eu . Robert e nefericit ca noi nu îl pricepem. precum si varietati de versiuni. pâna acum.era în clasa a treia. vaduva si locuia pe aceeasi strada cu el.Ma plictiseste. dar lupt. Când. Chiar cel mai bun prieten e un dusman în ceasurile grele. Si nu vorbesc niciodata. si de nenumarate ori.Da. Ma simt si eu tulburat. Fiecare încearca sa apara în fata celuilalt mai original: sa-l faca sa-l admire sau sa-l compatimeasca. buze rosii.. Circula si subspecii. singur. Una din ele marturisea ca prima femeie era roscata.. Nu vreau sa sucomb melancoliei si sa le marturisesc si eu mai mult sau mai putin realizate idile de vilegiatura. îndeosebi. A urmat dupa aceasta o pauza.. înca nu ti-am spus? se ridica fericit. cu privirile în tei. baiat frumos. Asa. Prietenii si-au facut parerea lor despre mine: doctor. sau era roscata.I-am spus ca n-o mai iubesc.cred altfel. Si apoi. El . era vaduva si locuia pe aceeasi strada cu el. Mie mi s-au destainuit foarte multi prieteni.. De câte ori nu stie ce sa raspunda. îl simteam pe Dinu nelinistit. cu ispite. Dinu începu pe un ton degajat. si alte multe amanunte.. Stiam si cum le cheama. versiunile primei femei ma interesau.. nimanui.Cum. Desigur ca era ispitit sa se destainuiasca. început de vara. ochii negri. Nici nu avu timp sa-si dea seama ce face.. avea parul negru-corb.Am auzit-o de mult. si ce par au. Si cu toate acestea..Stii ca mi-a scris Maria.Nu ma pricepeti. alta ca. draga. Dar ma înfrâng. . îl întrebai pe Dinu care a fost prima lui femeie. Daca m-as dezvalui. Pot recunoaste repede pe cei chinuiti de aceasta nevoie launtrica. Trebuie sa izbândesti sau sa fii înfrânt.. despre cele ce banuiesc ca se petrec înlauntrul sufletului meu. . trebuie sa ramâi singur. . Robert se culca iar pe banca. în dormitor era un pat. Pentru ca existau felurite si nostime versiuni. Ascultasem aventura aceasta si notasem o suma de versiuni. tunica croita pe solduri .Eu na umblu cu amantele mele pe strada. . prietenilor. saptesprezece femei. Am ajuns un foarte bun observator. Gândeste.. . Nu numai atât. suntem siguri ca nu i-a scris. "Poza" înseamna pentru baieti tot ceea ce se deosebeste de ei. si eu încerc la rastimpuri nevoia de a-mi deschide sufletul. dar nu mai mi-aduc aminte. însa. Amândoi. casatorita si bogata. Nu e genul meu. cu declaratiile. dimpotriva. . Ei ma socotesc creat pentru a asculta confesiuni. dintr-un gang iesi o servitoare stânjenita si-l apuca de mâna. Iar eu nu ma pot destainui prietenilor. si Dinu le urmareste cu ochii. ..

Sunt dezgustat de tot. într-o luntre alba? Nu ma visez savârsind fapte eroice si culegând laurii o data cu sarutarile frumoaselor necunoscute care. se încrunta si citeste. . si slabiciunea sufletului meu.. din pricina lungimii nasului. Sta în banca din fund si citeste romane frantuzesti. Si nici nu pot citi. Vreau adevaiul. Sunt si eu ca toti ceilalti. si pustiul mintii mele. când scriu. cu mâinile încrucisate pe piept. uscat. Pentru ca sunt imbecil.Marcule. sau pe lac. Adica sunt ascultati vecinii lui de catalog. n-as fi acum întristat.. altminteri. Pentru ca. picioarele lungi. iar pentru ca e evreu.Eu stiu ce se petrece cu mine: sunt un sentimental. Daca e zgomot. Daca luptele se dau chiar în banca lui. iar explicatiile lor vatamatoare unui creier sanatos.. Pentru ca nu "mi-am deschis sufletul" prietern\'or. Marcu îsi ridica necajit de pe carte . Citeste si când profesorii se gasesc în clasa. cu ochii înaltati spre cer. Zadarnic încerc sa ma ascund. încât nici nu ma revolta noaptea aceasta pierduta. Eu nu ma îndrept scriindu-le în caiet. Si nici nu mi-e somn. Sunt cel mai natâng dintre toti.Nu ti se pare. orisicât m-as ascunde. muzica militara de pe malul celalalt al lacului.. Eu nu spuneam nimic. cu care sa ma plimb prin parc. Ar trebui sa-mi caut frânghia si sa ma biciuiesc. . cu ochii mari si bulbucati. Zadarnic ma minteam. Si eu.. chiar si de durere.De unde vrei tu sa cunoasca prima femeie a lui Dinu Pacatul lui Caragiale? S-a auzit. ca toti ceilalti. parul cret. Baietii îl cred prost si îi spun. fara exceptie... în loc sa ma biciuiesc si sa ma purific. Acum. Ar trebui sa fac altceva.Parea numai. Ceea ce înseamna ca sunt imbecil. Parca eu nu stiu? Nu stiu ca sunt sentimental si slab. Citeste romanul. Robert se hotarî si se întoarse spre mine. Am s. eu nevoie de prieteni.. Mai mult. Acum. în fund. Vreau sa fiu sincer. pentru ca Marcu crede ca profesorii sunt. nu se mai aude nici un tramvai electric pe bulevard. Sunt sentimental ca orice alt adolescent. îl mai striga si "Marcala". Mi-e cald. UN PRIETEN Prietenul meu Marcu e înalt. . Cautam durerea trupului.. doctore. se muta în alta banca si citeste. si ruina vointei mele. pâna la capat. Am plecat târziu din Cismigiu. Si nu sunt multumit. mâinile lungi. sub luna. N-am nici un motiv sa fiu întristat. îi spune câteodata vreun vecin: . Si scriu aici. nerozi. raspunse prudent celalalt. . Dar atunci. e aproape de tine. Eu am înteles de ce nu sunt multumit. "Tandarica". Citeste si când explica profesorii. . 37 V. Sunt caraghioase. Daca baietii sar pe banci.? Dar toate acestea sunt lucruri triste si stupide. Atunci îsi reazema cartea de spinarea colegului din fata.Fata? iscodi curios Robert. ca aventura lui Dinu aduce oarecum cu Pacatul lui Caragiale? 36 Mie mi se pare ca "aduce" îndestul. Sunt atât de natâng.Nu-mi mai aduc aminte. timp de cinci minute. Vine în fiecare dimineata cu romanul în ghiozdan si-l citeste linistit. si lipsit de vointa? Nu visez si eu fecioare blonde. Marcu nu se supara nici de o porecla. Dar am raspuns naiv: . Si nici nu le pot scrie. nici de cealalta. Pentru ca îmi pierd timpul ratacind prin Cismigiu si mi-l pierd acum visând Margarete iluminate. Nu mi-e somn. îsi îndeasa degetele în urechi si citeste.Ai citit Pacat? îl întreba Robert.

De ce mi-ati închis cartea? Odata l-a prins Noisil citind în timpul orei. nu se tulbura. Un baiat îl înghionteste: . în banca.Nu stiu. ca numai -datorita lui am putut sfârsi Les Miserables. Se întoarce zâmbind. amanuntelor si curiozitatilor balzaciene. domnule. Pentru ca stiu ca Marcu.ochii bulbucati. Când.Nu stiu. porneam prin librarii si prin anticarii sa ni-l împrospatam. Dar mi-am dat repede seama ca ma înselasem.Sa-i dea Dumnezeu sanatate lui Noisil.Ionescu Corneliu.Dar prepararea în industrie a acidului sulfuric o stii? . Lucrul acesta a silit pe baieti sa-l clasifice drept un iremediabil prost. Unii. . domnule.Iesi. Toivinovici întreaba pe primii doi. pentru ca romanul trebuie citit. strig eu. . Am început sa ne împrumutam carti. . izbindu-se cu mâinile lungi de pupitre. ca te-a strigat.Pentru ca dispretuieste scoala si profesorii. adresându-se cestorului. se înroseste si spune banalitati sau se bâlbâie. cu mâinile încrucisate.La loc. Si Marcu se opreste lânga tabla.Destul. poti sa-mi scrii formula dezvoltata a acidului pen-tafosforic? . pentru ca el pleca dimineata cu ghiozdanul si citea romane în Cismigiu pâna auzea sunând fabricile. raspunde linistit: . Ne-am facut prieteni când ne-am întors într-o seara de la liceu împreuna. nu poate Marcu scoate ceva mai mult la lectie decât bâlbâiala lui ignoranta sau tacerea si mai ignoranta. dupa atâta lectura. Malureanu Marcu. care au "tocit" toata saptamâna. însa. Când iese la tabla. se asteapta sa-l asculte la chimie. Când îi vine landul si Toivinovici îl întreaba. Explica fazele razboiului de o suta de ani si se plimba de la un capat la altul al clasei. Marcu. hotarî Noisil. Ajunseseram eruditi în Comedia umana si ne întreceam unul pe altul în cunoasterea personajelor. Citeam numai Bal-zac. . Cere câteodata si lamuriri.Nu se face lectura la ora de istorie. Pare calm si nu se gândeste la cele ce s-ar întâmpla de va avea nenorocul sa-l prinda.. luându-i apararea. Stii ce-am spus pâna acum? Marcu nu stia nimic. . mai cu scrupule în clasificari. sau nu spune nimic. La teze copiaza. îl chinuiam dându-i sa citeasca cele mai proaste romane. Când a venit Marcu iar la scoala. ne-a marturisit ca cei de acasa n-au aflat nimic. Marcu. Si Robert le . Le turuie gura si umplu tabla cu formule. Ionescu Stelian. Scoate cartea sau fituicile. Stie ca în orice caz va lua "insuficient". se întreaba cum. . Marcule. Unul dintre primii adepti a fost Robert. . Numai sa nu-l tina mult timp la lectie. Profesorii îl cred neghiob si incult. îl stiam pâna atunci cum îl stiau si ceilalti. îl zareste pe Marcu citind cu patima volumul I din Rosu si negru. pe care i-l împrumutasem eu. sau îi sufla vecinul. Daca poate sa-l "duca" pe profesor.. iar el îi lua apararea. Când epuizam stocul. îi pune mâna pe umar. Fara veste. domnule. Se intereseaza de lectia din ziua aceea. Iar eu îmi aminteam cu durere ca era cartea mea. El era entuziasmat de Balzac si m-a convertit si pe mine.Cartea s-o daruiti bibliotecii liceului. Am raspândit amândoi pe Balzac în clasa. vorbeste foarte frumos si foarte original.Nu stiu. Eu osândeam romanul lui Mar-gueritte La garconne. când nu mai e silit sa-si spuna lectia. si Noisil îl elimina pe trei zile. tot ce ne cadea în mâna. Ť . nu se da în laturi. se supara pe vecini: 38 .

Sfârseste întotdeauna prin a "turba" pe aristocrati.în urma otitei racesc foarte usor. cu deosebire aristocratii care pomenesc de primejdiosul "iad bolsevic". La fiecare fraza pe care o rosteste. sa necajeasca pe aristocrati. dar ca nu se arata. Furtuneanu nu-l poate suferi de când Marcu s-a aratat "nepoliticos" fata de el. el trece de cealalta parte. .. Daca cineva spune aristocratilor ca anarhistii si comunistii nu se pot împaca. cu scoartele rosii: L \'unique al lui Stirner si un volum gros de Kropotkin. Când banuia ironia. dar nu prea. însa. De aceea nu poate orisicine sta de vorba cu el. baiat bogat. si toti am respectat ordinul. pentru ca el i-a silit sa-l numeasca astfel. se declara ucenic fatis al lui Kropotkin si Bakunin. spre marea lor bucurie. Venea la scoala cu brosuri de propaganda socialista. când l-am rugat. daca i se tunde baiatul. dar Furtuneanu a ramas cu parul mare. E suficient sa trec printr-un curent.. dar îl dispretuiesc toti. Dirigintele însa a cerut explicatii.informati de el . numai atunci ma supar. Când l-am întrebat de unde stie aceasta. . Marcu mi-a raspuns ca toate sunt scornite de el. pentru ca a suferit de otita. Lazimir. cu i cel putin numarul 3. în care scria ca elevul Furtuneanu Petre nu poate fi tuns. dar Marcu spune ca sunt peste masura de multi. Baietii s-au revoltat si apoi s-au resemnat. în care nu patrunsese masina de doi ani.gasea admirabile. si-l retrage din liceu. E bine.care i se par îndoielnice -. Numai Furtuneanu venise cu aceleasi plete negre. si poate nu gresesc gândind ca însasi tinta discutiilor e sa supere baietii. Nu poate orisicine sta de vorba cu Marcu. Marcu spunea ca sunt foarte interesante. Daca vrea. fie chiar nedreapta. Numai când gramadesc argumente peste argumente si Marcu nu le ia în seama pentru lucruri de nimic .. îsi trece degetele raschirate prin parul cârliontat si nu-si mai gaseste locul. Nu îl urasc. Furtuneanu îl numeste "evreu distructiv". între baieti. uitând ca are strânse legaturi cu un alt evreu. ne marturisea îndo-indu-se: 39 . si Furtuneanu le-a dat. îndeosebi pe Furtuneanu. în realitate. Baietii îl numesc comunist. de frica. Pe mine nu ma supara faptul acesta. Marcu e multumit. si Marcu nu se supara. Aristocratii sustin ca el e adept permanent al anarhismului si al comunismului. cu cartulii de Engels si Kautsky. si numaidecât ar reveni otita.au aflat ca volumele sunt anarhiste si l-au privit cu teama. La noi în clasa nu sunt decât doi. nu l-am gasit pe L \'enfant maudii genial. Când se deschide vreo discutie generala în clasa. dar baietii . tuns cum as fi. teoriile anarhiste. cu Capitalul lui Marx. Iar directorul s-a resemnat si a acceptat "biletul de motivare". el gaseste motive sa se îndoiasca. Cred ca lucrul acesta îi face placere lui Marcu.Drept sa va spun. anarhist. De aceea. Marcu încredinteaza pe feciorii de mosieri ca în putin timp li se vor expropria din nou mosiile. îl socotesc foarte original. cu \ care joaca saptamânal pocher. Venise cu tatal lui si tatal spuse directorului ca. Cei câtiva care uitasera j au fost trimisi sa se tunda în timpul orelor.L-am "turbat"! De câte ori izbuteste sa "turbeze" pe vreunul. ci dimpotriva. ca sa se mai supere putin si feciorii de mosieri. . ei raspund ca toate acestea sunt vorbe. si când intervin aristocratii. Furtuneanu suferise de otita cu un an mai înainte. Marcu n-a marturisit niciodata serios ca e adept al anarhismului. ca directorul. Odata a adus în geanta doua carti frantuzesti. A spus numai ca e interesant si ne-a explicat. Trebuia sa ne tundem toti..

sustine o teza sau combate alta. în serile de vara hoinaresc pe strazi. Eu le-am visat numai. cântând Sheherezade. i-a raspuns linistit Marcu. pentru ca nu-l cunoaste. Poate nu-si da seama ca în asemenea prilejuri e. ca se îndoieste de toate. Marcu nu-i decât rareori original. din mansarda mea cu ferestrele deschise. Mi-e sufletul schimbat. dar atât de tare. când Marcu n-a stiut sa analizeze împarat si proletar decât întemeindu-se pe critica lui Gherea. Baietii râsera.. I-am cercetat mult timp în oglinda si m-am întrebat daca ma va placea Sonia. ca sa nu ma zareasca cineva si sa vada un miop emotionat si lacramând.Te rog sa nu-ti permiti cuvinte pe care nu ti le permit eu mai întâi. Am întrebat-o. însa. Cred ca am avut chiar mai mult succes decât Stefanei.. iar eu sting lampa si visez. n-am fost la tara niciodata. adormeam tremurând de frig si ma jucam cu fetele . Eu n-am fost la "tara" niciodata. Si când apune soarele primavara. Dar n-am gasit raspuns. dar parea linistit. e drept. * 40 41 Azi am citit cartea lui Ionel Teodoreanu: Ulita copilariei si am plâns. Am fost toata ziua îndragostit de Sonia. Si Sonia mi-a raspuns ca geniul meu a impresionat-o mai mult decât numarul cosilor de pe frunte. Eu n-am avut mosie si n-am avut prietene care sa-si petreaca convalescenta la mosia mea. pe sub salcâmi si visez idile rustice. . în ce priveste probele sale. Poate ca îl intimideaza clasa si profesorul. In serile de vara. Marcu îmi spunea ca nu crede în nimic. completa confidential Marcu catre vecinul lui de banca. Te rog sa fii cuviincios. cu Sonia alaturi. L-a insultat. Mam închipuit frumos. el le afirma foarte sigur. De multe ori m-am întrebat ce am eu în serile de vara.. eu visez la livezi si la crângurile înflorite. Era foarte rosu si scuipa prin cavitatile celor doi dinti cazuti din fata. însa. Dar dupa sfârsitul orei a venit în banca la Marcu si i-a vorbit un sfert de ceas.. interesant si glorios. marturisiri sub plina luna.Sa nu-mi mai întânzi mâna pe strada! Marcu era suficient de rosu. la iatacuri luxoase. De altfel. dudui si idile în vacanta Pastelui. M-am spalat repede cu apa rece pe fata. Când eram mic. Dar pe mine m-a mirat faptul. Poate se intimideaza în fata celorlalti baieti sau poate socoteste nimerit sa nu li se descopere. daca n-ai crestere de acasa. Te rog sa-ti dai osteneala sa fii bine crescut. el se îndoieste cu o rara scrupulozitate numai de argumentele potrivnice. Si i s-a mai întâmplat lui deseori în clasa sa nu poata raspunde decât cu rezultatele altora. si nu l-am putut explica.. sau cuvinte patimase pe care nu le voi rosti niciodata. Eu. pentru ca eu n-am simtit niciodata cele ce simt eroii cartii acesteia. pentru ca izbutise sa-l faca pe Furtuneanu sa scuipe si sa se rasteasca un sfert de ceas. la izvoare. în fata profesorilor si a colegilor. l-a facut lipsit de buna crestere si a încheiat formidabil: . Nu mi-a fost rusine: am plâns. zadarnic încerc sa-mi sfârsesc capitolele din Felix le Dantec. încât a auzit si Trollo. M-am închipuit la Medeleni.foarte putin sceptic. . Azi-dimineata. Numai în discutiile noastre se arata asa cum e. nici n-ar avea motiv sa-l admire. Zadarnic ma prefac: sunt trist. în clasa.Vezi ca te îneci. mi s-au ivit înca doi cosi. Iar astazi am citit Ulita copilariei si-am plâns. Râsetele au împiedicat pe Furtuneanu sa continue. Când. Mi-a marturisit mai târziu multumirea ce o încercase. Si de atunci nu-l poate suferi Furtuneanu pe Marcu.Sa-l tina ma-sa în vata. Am plâns.

care cânta Shehere42 zade la pian? Mi-am recunoscut eu generatia în fericitii de la Medeleni? Mi-am pierdut eu vacantele pentru ochii Soniei. Iar eu numai am\'visat dudui si m-am jucat înainte cu fetele cizmarului. apoi nu mai aveam nicio- . care nu stie ce vrea. EU. Iar daca Sonia nu vrea sa plece de acolo. Iarta-ma. cu trupul chinuit de seva adolescentei si cu sufletul înfrigurat de asteptarea adevarului. Nu mi-e rusine de numele meu si de durerea mea. descult. jucând oina. dar am pus apoi cartea în raft si am râs. Daca vedeam prea bine genunchiul adversarului. am îndurat ani de-a rândul chinurile carnii. VI. cu ochii lacramând de miopie.. ori m-am vârât în camari cu hârtoage. ca Robert si ca Dinu.. daca plâng. pentru ca eram înca sentimental si visator. Si eram miop. care sufera necunoscut de nimeni. E o carte cu papusi luxoase.. pentru ca un adolescent bogat. din Moldova ei. si mintea. spune-i ca un baiat urât. cu poze si cu idile. pentru ca eu am sa-mi vând cartile lui Felix Le Dantec si am sa ma duc sa ma mângâie Sonia. eram cel mai lenes.Zadarnic.. înadusit.. E buna pentru copiii de boieri. Si mi-am spus: Ulita copilariei e o caramela buna pentru baietii slabi de înger. dar daca exista Sonia. care se zbate dornica de ceea ce imbecilii din jurul meu ignoreaza pâna si cu numele? Am plâns. . Mai întâi. Am râs de mine. care n-au avut niciodata ciorapi si purtau rochite de stamba. miop.. GERMANA în clasa I am ramas corigent la franceza. Doua lucruri se împotriveau. Spune-i sa vina sa-mi daruiasca trei cuvinte de mângâiere.. spune-i sa-mi trimita adresa. pentru ca nu stiam cine sunt. îmi petreceam dupa-amiezile pe un maidan. numai pentru ca eu. care calaresc. Eu mi-am muscat buzele. Eu am ramas tot trist si tot îndragostit de Sonia. pe care-l cautam zi si noapte? Unde îmi era hotarârea mea de a ma arata lumii asa cum sunt. fumeaza si saruta zarzari înfloriti.cizmarului de alaturi. pentru ca Stefanei a cunoscut "cel din urma basm"? Am uitat ca-mi spargeam dintii de furie si de invidie si ca mi-am fagaduit naprasnic ca voi ajunge cât mai curând cineva si ca atunci voi desface salbatic pulpele celor mai frumoase femei.tutun.. germana si româna. e trist din pricina ochilor ei. LUNI8-9. Am plâns. si de ochi frumosi.. si de vrerile mele?. constient de superioritatea mea si de nerozia contemporanilor mei? Unde îmi e dorinta crunta de a ma gasi si a ma poseda în întregime. Am uitat toate acestea? Am uitat romanul meu? Mi-am uitat sufletul. Ionel Teodoreanu. Eu ma întrebam si ma chinuiam sa raspund si ma ofileam negasind raspunsuri. însa. mai neglijent si mai rautacios din clasa. Se vorbea chiar de intrarea mea în echipa liceului. Ajunsesem vestit în fulgerarea cu care prindeam mingea si o repe-zeam în genunchiul celui din careu. pentru ca eram sarac si nu puteam face ce faceau ceilalti. frumos si cu parul castaniu s-a îndragostit de o boieroaica poftitoare de. si de obraji frumosi? Am uitat si am plâns pe foile unei carti din Cultura Nationala? Am sfârsit Ulita copilariei înainte de a sfârsi La lutte universelle a lui Dantec? Si nu mi-e rusine de mine însumi?. Spune-i ca nu cer altceva decât sa ma mângâie si sa nu se înspaimânte de mine. Eu n-am sarutat niciodata zarzari înfloriti. numai pentru ca EU Am fost lipsit de bani si de trup frumos. Eu îmi simteam carnea tremurând si ma loveam.

Sub*propozitiile.o propozitie întreaga. sm.Ss.. Iar eu regretam ca. Asa se raspunde? . magarule. Auzeam chiar cum strigam. bâigui eu. .... nu mai puteam sa-mi arat multumirea printr-un zâmbet...cu litere "nemtesti" . un sfert de ceas. strigau: . Dintr-o nelamurita dorinta... luptând cu prietenii ce voiau sa ma pastreze vietii. fiind mort.Haben sie heute: Das Haus! . încercam eu sa-l îmbunez. dar aceasta nu-mi stânjenea planurile. întristându-ma. Unde e caietul? în caiet se aflau transcrise .Se raspunde cu o propozitie întreaga. m-am linistit. uitam tot. magarule.?. Aici. Mai apoi.. . ma trudeam sa gasesc un mijloc.. . mam gândit serios.Cum Schraf? Podoaba! .S. Ma închipuiam mort. la groapa mea. La început. zbatânduma: . Zaream prietenii uluiti.. .Acestia nu sunt corigenti la germana. închipuindu-mi toate acestea. nu. maior în rezerva si profesor de germana. Când am aflat vestea.Podoaba? . e drept. Venise de pe front cu o tunica ofitereasca si izbutea sa ne faca sa uitam "lectia" numai cu o privire... Ma închipuiam disperat.Der Weg? -Das!. Nu ajunsese înca director.. barbat trupes. . Nu stiam eu prea bine cum puteam sa capat pastile din acelea cu care se ucid oamenii nefericiti. Dar pentru ca rusinea trebuia.. Trei corigente însemna o repetenta aproape sigura.Schutnf? ezitam eu. trebuia sa raspund mai întotdeauna: . .Nu. la sinucidere. De germana ma îngrozeam. Baietii.. . pe neasteptate. ca prietenii sa ma surprinda chiar în clipa când voiam sa înghit pastila. însa.43 data timp sa vad mingea. lasati-ma sa mor!.. constatai eu.E un criminal.Was haben sie heute? M-a înfricosat preludiul acesta sase ani. mergeam cu gândul si mai departe..câteva duzini de cuvinte pe care trebuia sa le învatam.. colegii bucurându-se în ascuns de acest eveniment inedit si auzeam plânsul mamei. Scapam numai prin nepriceperea celui ce lovea.Weg! -Articolul.Drumul? . e un criminal!. De câte ori sa-ti spun? Was haben sie heute? .. sm. . oricum... chinurile si moartea.Der Schmuck!. Dupa un sfert de ceas. eram emotionat. începu sa ma stapâneasca teama de profesor. . Cum sunt în banca I. socotindu-ma persecutat de Faradopol.. cu pastila între dinti.Magarule!. spalata printr-un act de curaj. M-am asezat pe o banca si priveam rândurile de fericiti ce ocupau bulevardul..Das Haus! . lacramam. Atunci ma ajuta: .. când ma aflam în careu. Ma înspaimântau.Stiu ca începe cu s. . . socotii ca este o datorie patriotica sa nu învat limba dusmanilor mei. privirile si proportiile profesorului de germana. raf? .Asa se raspunde? .Iesi la lectie.

. Sami se arata sever. nu învatasem nimic. palmuieste elevii. Pasii domnului director s-au auzit.Cincizeci de bani. pentru ca asista si mama. . Scapasem. la Conservator. durerosi. dupa aceea voi învata cu un meditator. îmi lua toti nasturii si ma silea sa cotrobaiesc prin cartoanele neamtului încartiruit la noi si sa-i culeg marci neuzate. . pe unde ai intrat? întrebarea rasuna..Si daca nu-mi da? Sami era banuitor si destept. Nu avea decât saisprezece ani.Zi-l tot. -Mars!.îmi ramân si mie douazeci de bani. Mama stia. si m-am dus s-o iau.Nu. ca o trâmbita. Asa. glasul rasuna formidabil în fiecare dimineata si.Spune-i mamei ca-mi trebuie un caiet. Fata i s-a mai înasprit. Trei.La loc. . Mai bine mâncam înghetata.Micule. micule? .Cum merge.. Eu ma aparam.Cum face subjonctivul pasiv. boule.. pentru mine. Mie îmi spune numai "magarule" si nu m-a palmuit decât o singura data. când se înfurie.. Când începea ceasul lectiei.. vor sa ma persecute. Meditatorul era baiatul unui croitor evreu si-l chema Sami.Ai tu bani? . persoana a IlI-a plural? . wust.Wissen. Uitasem cine sunt si ce cautam în clasa cu un director si . asigurând-o ca am sa promovez la toamna. . lasa ca îti dau mai bine marci. Furtuna a trecut cu greu.Dar de ce te persecuta numai pe tine? . dar învata la scoala evanghelica si. Mama pleaca la bunica.A sti! . Nu aveam nici curajul nici puterea sa-i raspund. germana ma obsedeaza.. vioara..Wissen.. . Spuneam asta si la mama. * Acum. Am sarit atunci pe fereastra. citea pe Nick Winter. îmi uitasem umbrela în clasa. Ne-am înteles sa-mi împart vacanta în doua: pâna în august voi fi liber. Pâna în septembrie.. Dar au plecat nemtii si ministerul n-a mai cerut germana în clasa I gimnaziala.A sunat de iesire..Nu stiu.Ce-i cu dumneata aici? . . gewusten... Dar toate usile erau încuiate.Asculta-ma. Dar m-am întors. M-am ridicat de pe banca si am plecat spre casa...De ce vii târziu? Baiatul cu ghiozdanul încremeneste lânga usa. .. M-am ascuns dupa usa. juca înca nasturi. jermana îi dificila. profesorul a ajuns director.umbrela. ... spunând ca sunt "persecutat". . . de ce n-ai iesit? ..sa vedeti. 44 45 .Si. .Am iesit. .. Ochii directorului se înflacarara. .. De atunci. Sami: astazi nu facem lectie. . O vestisera cinci prieteni.Cât sa-i spunem ca costa un caiet? . ...

si mi se strânge inima. E cald. dar nu izbutesc sa-l evoc.o umbrela. . trebuia sa raspund eu. Obrajii mi se înrosira de rusine si usturime. Ochii îmi lacramau.. . mi-am exasperat profesorul. Ne asculta cum citim si cum traducem din manuale trucate. Nici Brand nu era înteles si nici eu nu sunt înteles de profesorul de germana. nu se supara.. apaream palid. Când ma striga. Ma trudesc cu pumnii la tâmple. Eram fericit ca cel putin nu ma mai chinuia la tabla. Anul acesta. Câtiva ne ajutam de batista. simt prea bine aceasta. cum se zbuciuma Fanica la chimie.Stiti voi pe Schiller? Noi zâmbim. Daca râdem prea mult. Ne potrivim.Ai sa-ti arzi hainele. Prudent.. eu mi-am uitat caietul acasa. Ca sa simulez lectia învatata. pentru ca d-l director e serios.Nu Gote: Goethe. cu caietul si cartea.. Tremuram. gândin-du-ma la Brand al lui Ibsen. Nu se arata Brand. * în fiecare luni dimineata. rigid. Magarule! Dar nu aveam pe unde iesi. însa. d-l director e satisfacut. Unul dintre noi râde. fascinat. Când ma plimb printre banci. Aceasta îmi da curaj^ Ma încrunt si ma socotesc Brand înfruntând furtunile. îmi înghiontesc vecinii. se întuneca.Ia sa dati un extemporal.Domnule.. ne cheama pe cei amenintati. Deodata.Was haben sie heute? Fireste. . 46 -Unu. în cancelarie. îmi simtii capul smuls de trei ori spre dreapta. dar eu trec prin clipe grele când nu se arata Brand. sfârseam întotdeauna cu "insuficient". nu mai pot gândi la Brand..Ce stiti? -Schiller. . si gândul lui e la via din judetul Prahova. de trei ori spre stânga. Domnul director. nu e un om rau.. . Dupa un rastimp mai lung sau mai scurt. CORIGENTA . Poate avem acelasi suflet. si ma zbucium. va rog. Nu stie nimeni aceasta.Hai? Stiti voi pe Schiller? întelegem ca zâmbetele n-au fost de ajuns. Dar nu stiam. . Ma apropiai de soba. .. Si atunci tremur.. Nu vad decât niste munti acoperiti cu zapada... o data cu umbrela. -Magarilor!. pentru ca toti trebuie sa zâmbeasca de câte ori glumeste d-l director. cu o privire umila si umeda. Dar germana. Râsetele trebuiesc sa înceteze.. înainte de încheierea anului. si domnul director fumeaza. . nataraule! îi multumi pentru sfat.Iesi!. Dar când e zgomot în clasa. tot n-o învatam. la "îndreptare". . .Lebens Gote. De data aceasta. d-l director ne daruieste fiecaruia media "suficient". Atunci ma apuc sa învat cuvintele la germana. Hai? 47 VII. ma plimb înfrigurat printre banci. ma pripeam. Dupa un ceas si cincisprezece tigari.

. ca s-a uscat cerneala în calimara. Raspoimâine ies Ia tabla cel dintâi si îl tâmpesc pe Vanciu. nu am promovat. ca nu mi-am asezat comod picioarele. am împartasit hotarârea mea. binomul lui Newton si triunghiul lui Pascal. Numai inocentii mei colegi ma pot socoti un baiat voluntar. autorul afirma ca. în pasajul acela. voi. Eu le-am spus ca mie-mi place sa citesc. Astazi ispravesc trigonometria. socotita de profesori obtuza matematicei. Tutuc reproducea un pasaj de d-l Bianu. In cea din urma lectie. sau.. cum am ajuns. mâine pâna la prânz învat din algebra combinatiile.10 iulie S-a sfârsit scoala. ca n-are sa-mi ajunga hârtia s.m. brosurile. ma culc. Eu aveam pe toate trimestrele media "insuficient".Haide. cartea de trigonometrie a lui Spiru Haret i s-a parut delicioasa. revistele. . când vazui ca se face trei: hârtie. Vanciu ne-a spus: . Când ma parasea. Sanctuaires d\'Orient de Schure. Am ramas corigent. si adunai tot ce-mi poruncii. îmi poruncii cu glas tare. Lucrez pâna la zece noaptea. ca Champollion dupa ce a descifrat hieroglifele. îmi marturisii cu jumatate de glas. la liceu.Ma apuc sa învat la doua. ca fereastra scârtâie. Poimâine repet. într-adevar. baieti! Spuneam oricui voia sa ma asculte: . pentru ca nu am vrut. Lucrez pâna mâine dimineata. Trebuie sa-mi obisnuiesc creierul. Sa începem cu liniile trigonometrice: sinusul si cosinusul. îndepartai de pe masa tot ce-mi putea ispiti atentia: un volum din Auguste Comte. . ori ca tabla de logaritmi nu e la îndemâna. începeam sa ma îndoiesc.a. Dar de câte ori încercam sa citesc primul capitol. Spuneam: . în trei zile învat ce n-am învatat un an si scap. însa. pentru ca îi întreb din materia fiecarui trimestru.Pâna mâine dau dracului trigonometria. Dar ma aflai citind prefata. Stiam de mult ca sunt cu desavârsire lipsit de vointa. creion. 48 . cu toata inteligenta dumi-sale. Eram entuziasmat si credeam. a lui Iorga. îmi spusei: . . tabla de logaritmi si cartea de trigonometrie. Acasa.Trebuie ca e.Primele lectii nu sunt grele deloc. pentru ca citesc pâna noaptea târziu carti de stiinta. S-a sfârsit masa si eu m-am urcat în mansarda. descopeream ori ca creionul nu e destul de ascutit. M-am ridicat pe o banca si am strigat catre clasa: . Istoria literaturilor romanice. fara convingere. Iar eu sunt sigur ca am ramas corigent la matematica. ca praful de pe iconita n-a fost sters de la Duminica Tomii. Pot sa-si îndrepte orice nota. sa vina peste trei zile la orele doua dupaamiaza. nu-mi impun asta. Dupa-masa sfârsesc algebra. ca hârtia de pe masa e patata. ca gulerul de la camasa ma supara. Nu mi-e rusine. foarte interesanta trigonometria. Dupa aceea ma culc si dorm patruzeci de ore în sir. ca sa-mi fac curaj. Dar ei nu au vrut sa înteleaga.Nu ma pot apuca deodata de matematici. Cald. Si citii vreun ceas dintr-o carte care n-avea câtusi de putin legatura nici cu binomul lui Newton. pentru ca am vrut eu. nici cu triunghiul lui Pascal. Prudent. entuziasmul. Dar ma trudeam sa-mi pastrez entuziasmul necesar. Totul s-a petrecut firesc si dupa cum era de asteptat. III. si mie îmi era somn.d.. Manânc.Cei care vor sa-si îndrepte notele. în care dl. ma scol la doua. apoi repet operatia de doua ori.în noaptea asta nu se doarme.. îmi spuneam eu. mai exact.

Asta nu-i bun! rostii eu. domnule! ma rastii eu catre mine însumi. la opt m-am socotit persecutat. luai în seama ca cercul sters cu creionul îmi atrage atentia.la opt jumatate miam examinat fata în oglinda. Pacat de timpul pierdut cu scoala. m-am razgândit si am pus ceasul sa sune la cinci. cu un arc numai de treizeci si cinci de grade. iar la noua fara cinci am fost chemat la masa. si ce e daca am matematica? Matematica ma creeaza pe mine sau eu pe ea? Si iar am adormit. Scoala-te! . Si îmi închipuii ca am un arc de treizeci si cinci de grade si unii extremitatea arcului cu centrul cercului. Toate acestea. dar în mansarda era cald. la sapte mi-a fost sete. Al treilea cerc era mai reusit.. iar cosinusul 2 supra radical din 3. Nu-i nimic de capul meu. Dar eu visasem vise rele toata noaptea si l-am lasat sa sune. si-i darui un admirabil arc de treizeci si cinci de grade. Apoi am citit trei pagini fara sa ma opresc.Auzii ceasul trei si jumatate.Bre. la cinci si jumatate m-am convins ca sufar de foame 49 si m-am coborât sa manânc. Arcul era AB=35°. . A început sa-mi para rau sa dormisem un ceas si jumatate mai mult decât trebuia.Lasa. Am început sa ma ocarasc în gând cu glas tare. . Aceasta. Era unsprezece si un sfert când m-am suit din nou în mansarda. C. Am început sa ma dezbrac. fericit. menite sa ma cutremure si sa ma îndragosteasca de trigonometrie.. la sapte jumatate am devenit melancolic auzind ciripitul paserilor. N-am vointa nici cât un clapon. Stersei cercul cu arcul de patruzeci si cinci de grade si facui alaturi un altul. pentru ca asa se pune întotdeauna la centru.. . bucuros ca eram nevoit sa construiesc un alt cerc. Erau foarte bine scrise si foarte limpede.Ei. . Nu e prea devreme la trei? Hotarâi: ma scol la patru. la noua fara douazeci am luat niste însemnari psihologice pentru romanul meu. si eu ma gândeam ca peste o luna voi fi în Dumbrava Sibiului. la sase jumatate am citit o revista.Nu sunt decât un adolescent ca si toti ceilalti. Si m-am întors pe partea cealalta. . pentru ca la patru si jumatate m-am dus sa fac dusul rece.Haide. Atunci mototolii hârtia si o zvârlii pe fereastra.cu toate ca nu era absoluta nevoie . când fu sa-l crestez cu doua diametre perpendiculare. Sa pun ceasul sa ma scoale la trei. Sa nu-mi obosesc ochii citind noaptea. Dar m-a lovit lumina diminetii în ochi si m-am desteptat. Si desenai un cerc si-l împartii în patru si scrisei la fiece capat al diametrelor câte o litera mare: A. mi-am spus. Dar. ceea ce nu se mai întâmplase de câtiva ani. ca si cum ceasul ar fi fost de vina daca a sunat la cinci. Când ma îndreptam spre masa. D. iar la centru pusei O. la sapte si un sfert mi s-a rupt creionul. Si ceasul a sunat la cinci. N-am sa ajung niciodata nimic. Dar observai ca obtinusem un arc de patruzeci si cinci de grade. la noua fara zece m-am hotarât sa ma odihnesc putin ca sa nu ma surmenez. i-am spus pe jumatate adormit. ai matematica!. B. Dupa masa am descifrat la pian foarte mult. Pâna seara citisem douazeci si sapte de pagini si mai îmi ramasesera o suta nouazeci si una.Ia mai slabeste-ma. la opt si un sfert am aprins lampa . .. Asta-i a opta parte dintr-un cerc si sinusul lui e 3 supra radical din minus 2. . sa sting lampa.

nici în clasa a VUI-a. Dar aceasta nu însemna nimic pentru Vanciu. am început sa citesc un capitol din cartea lui Iorga. si ce-mi pasa mie de Vanciu? Asa era: ce-mi pasa mie de Vanciu? . Am sa învat la vara. Am destula vreme la vara sa învat cu sârg. Sunt foarte obosit. Ceea ce era de asteptat. pentru ca parea ca ma intereseaza foarte mult rezultatul exact. ramân corigent. înca din iarna. îmbracati de sarbatoare... B.Chiar e mai bine sa ma lase corigent. Am desenat un cerc. temeinic. C. Nu stiu ce-oi face. Am sa învat patru ceasuri pe zi. ..A spus ca ne asculta foarte greu. Dupa ce m-am spalat si m-am îmbracat. . si vestea se împrastia printre banci.Ei. s-a adus o catedra. PREMIANTII Azi-dimineata s-au rânduit banci în curtea liceului. E foarte inteligent ceea ce fac. odata.. foarte greu. . Se întorceau. E chiar foarte inteligenta hotarârea mea: sa învat la vara. cu fetele luminate. Cel premiat. înrosindu-se. . La vara.Cum. Am citit din Istoria literaturilor romanice pâna la opt. ci sapte fara cinci. si ce-are sa fie daca au sa râda toti de mine? îndoiala nu mai ma lasa sa împart cercul în patru si sa-i însemn extremitatile diametrelor A.. Mi-am strâns bucuros cartile si le-am înghesuit sub masuta cu reviste.Nu-l ascultati.Greu. 50 51 VIII. însa. De la patru ma lupt cu ea. La opt si un sfert am început sa socotesc câte pagini mai aveam de citit si leam împartit la numarul orelor disponibile. numai pentru mine. Si ceea ce eu prorocisem. matematica. .Mai plimba-te putin prin gradina si apoi mai citeste iar. ca întotdeauna.Ei... si ce-are sa fie daca nu m-oi prezenta la examen? . mai seriosi si nerabdatori.Ei.Merge? Merge? . Am repetat socoteala de trei ori. . de va ramâne Vanciu uluit.. Si atunci nu ma va lasa corigent la anul. câteva scaune si o masa pe care s-au asezat cartile de premii. Unii se apropiau pe furis de masa si-si aruncau ochii pe cartile cu numele premiantilor.. Parea foarte multumit..Nu sunt atât de naiv sa ma consum la sase cu matematica? în realitate nu era sase. Cred ca n-o fi atât de rau sa va asculte greu. . minte! De fapt. Tatal ma privi mângâietor.Zadarnic. ..Ei. .. Atunci mi-a adus tata laptele si pe mine m-a gasit rasfoind înfrigurat logaritmii. temeinic matematica. se prefacea ca nu crede. Baietii se adunau grupuri. D. si anul acesta. . si iar în clasa a VlII-a? Trebuie sa învat.Au sa râda toti de mine.Ce-mi pasa mie daca ma lasa corigent? Nu stiu eu cine sunt? Nu sunt eu? Aveam dreptate: eu eram. Am alergat jos si i-am vestit pe toti ca nu ma prezint la examen.Are sa ma lase corigent. odata.. . am vreme destula. crezuse cel dintâi. Trebuie sa învat. voiti sa promovez iarasi superficial? Si la anul sa ramân iarasi corigent. Astfel. . si ce-are sa fie daca m-o lasa corigent? .

Melodia se pierdea pe alocuri.la liceul nostru.Duc \' nu veniti ia repetitii?.. comentând figurile profesorilor. rosteste o cuvântare ocazionala. . catre "dreaga fanfara: . Maestrul se zapacise cu totul. Ca sa nu ma vada. au facut sa roseasca pe director si pe maestru.. Aceasta. un brun înalt si scofâlcit. erau fericiti. salutând. de doua luni. staruinta acestui elev. Turuiau binevoitor pe cei mici. doamnelor si domnilor. Sa spunem deci. Când metalul tremura cu un semiton mai jos.. dupa fapta si rasplata. aplaudau si chicoteau pe sub banci.. directorul.Haideti. Un grup . în taina. Apoi. ci a profitat de luminile pe care i le-a daruit fara zgârcenie liceul nostru. se înaspreau.. Fara tromboane suficiente si cu un tobosar anemic. prelungite. Aplauzele prea lungi.a început. mai cu putere!.obez iluminat . mai mult din ochi. sfârsind prin îndemnuri. dupa acest al saptelea an de existenta a liceului nostru. staruinta lui. pe catedra. îsi umfla obrajii.. fanfara nu izbutea sa emotioneze. Parintii devenisera nerabdatori.. ordonati alfabetic. Maestrul exaspera. Forte. . acolo.. pâna dupa miezul noptii. stacojii. . zâmbind. îsi plecase capul ca sa auda poruncile domnului director. doi. care sunt multi în liceul nostru.. se apropia de cântaret si-l lovea cu bagheta. La rastimpuri. propuse imperativ d-l director. "Marsul" era una din numeroasele sale compozitii.. acoperita de acompaniamentul trompetelor alto. în nadejdea ascunsa ca vor fi primiti în grupul lor. care nu si-a pierdut timpul. "Potpuriul national" începea cu o doina.Baietii cei mari din clasa a opta venisera cu palarii de pai si se simteau datori sa râda si sa dispretuiasca. Stateau alaturi de cei din clasa a VUI-a si le sorbeau cuvintele. domnilor. întreba. strângând bagheta.. doamnelor si domnilor..D-l Boloveanu?. Dar mi se umflau buzele si rasuflam obosit dupa fiecare sedinta. spre ciuda d-lui director.. profesorii. O privire de lânga catedra îi linisti. Baietii. procentul de promovati si de premianti". La patru. -Bravo! Bravo!.Sa cânte Potpuriu! dumitale. Când s-a coborât d-l director. ma pitii sub banca. Când li se adresau exclamari. a fost rasplatita.. Dar solistul. forte!.. Câtiva parinti se ase-. cu altii se începeau chiar comentarii. din fiind. Baietii asteptau ca pe o delicioasa revelatie ultima compozitie a maestrului. Altii îsi statorniceau astfel de relatii de la jocuri de carti.Firanescule. maestrul de muzica a început sa-si adune baietii pentru fanfara. multor "gentileti" la bufetul liceului. Premiantii transpirau. implora maestrul... servitor paros. Apoi priveau cu totii pregatirile de lânga catedra si masa cu carti. Maestrul si-a strâns bagheta si . Unii aveau norocul sa fie întrebati. Ceea ce m-a hotarât sa nu mai vin la repetitii. Aceia erau privilegiatii. Arata "activitatea liceului. Fi-nalurile se împlineau mai întotdeauna fals..a acestui elev staruitor si inteligent. La zece si jumatate începu "serbarea". ce D-zeu? Unde e toba mare? Câti trompetisti alto sunt? Trompetist alto eram si eu. zau timizi în bancile din fata. Nu gasise decât noua. munca elevului. Când trebuia sa tina nota mai mult de trei masuri.SstL. Clasele a V-a si a Vi-a apreciau exagerat glumele celor din a Vil-a si a VIH-a. obosise. Un.Am sa te spun d-lui director. la bodega din colt sau la curse. . fara îndoiala.. Un secretar aduse o coala scrisa cu numele premiantilor.. profesorii întorceau capetele si îi priveau aspru.. începeti. "Balaurul". si închidea ochii.mai bine zis . Domnul director. inteligenta si perseverenta . 52 . Sunetele se îngrosau. . . . Prietenia cu "cei mari" se datora.

. pentru ca nu puteam învata matematica si nu stiam germana.. negricoase si fetele roze sau palide. ca sa ma mângâi. Uram pe acei adolescenti cu fruntile înguste.. se întorceau împiedicându-se.. va dau afara. si fanfara. înainta timid. nemaicutezând sa intre în banci. M-am linistit. Si unii se întunecau. ciupit de varsat. înconjurându-ma premiantii. director se ridica si. îi strânse mâna si-si netezi apoi încruntat pletele. si rezultatele mele nu erau pretuite. Do-mi-sol-do. Ca întotdeauna. eu si Bona Dinu îmi era prieten. . gândind la biblioteca si manuscrisele mele si la j turma adolescentilor. 54 . acoperita cu aplauze. care îsi învata lectiile. pentru ca se întorceau capete catre mine. Do-sol-mi-dooo.apoi. întrebatori. iar din fundul sufletelor se ridicau invidiile ca niste aburi calzi. în mijlocul sârbei.. striga. Amuti. Aceasta. îsi cercetau premiile.. Din clasa noas tra eram patru corigenti la matematica: Dinu.Do-mi-sol-do. începu premiile. Dar. cei mai prosti din întreaga clasa. Strângeau mâna lui Alexandrescu Alexandru. tot pe dreptate. încununat. Destul.. Uram trupurile acelea plapânde sau robuste. m-auzi? Toti suntem niste imbecili. Ceilalti. încheiam astfel. Chioreanu. întreaga fanfara zâmbea publicului.dintre repetenti nu venisera nici unul la serbare .Nu te lasa. ghebos. Cinci minute pauza. . . pâna la masa cu premii.. multimea anonima a promovatilor mediocri si a corigentilor . Poate urlam. iar altii exagerau masca bucuriei. înalt. Voiam sa par linistit.. ca sa nu se spuna ca invidiez pe cei câtiva neghiobi încoronati. iar publicul acompania cu vârful ghetelor. glasui: . m-auziti?. peste putin..Bradescu Mihail. aplaudându-si din rasputeri colegii. Grupurile de elita..Sa traiasca! -Bravo. Ceilalti doi. Solistul rasufla umed când se sfârsi doina si începu sârba. inculti si impersonali. Vorbeau între ei. simteam ca îmi slabesc puterile. dar ei gândeau ca fiecare ar fi putut fi. Parintii întorceau capetele. Apoi. Ceea ce îmi placea mie. cu ochii încercanati si supti.. In curând aveam sa-mi trâmbitez ura. organizara un acompaniament pe pupitre..Imbecili. pistruiat. d. Munca mea si torturile mele. îsi luau fiecare bratul cu carti sau numai câte o carte si. premiul al doilea. cu fetele îmbujorate. 53 Fanfara intona arpegiul glorificator: . Vasilica Dumitru.învat ce-mi place mie. discutia cu un coleg premiant.aplaudau fals rasplata colegilor încununati. ca fiu de spalatoreasa.. Bravo. Judecam cu o fierbinte nedreptate. aia din fund. albe. Atunci. acelea erau necesare. Dumitre! Vasilica Dumitru.. maestrul zâmbea fanfarei. si colegul s-a j furisat. exageram. peltic.. Eu ascultam si îmi era teama ca ceilalti sa nu afle ceea ce se petrecea înlauntru-mi. Firanescule!. cu urechile lungi. clasa a VUI-a reala. brutal. Mandea! . intimidat. Sandule!.Bravo!. se duc la cinematograf si se masturbeaza în fiecare noapte. din fiind. -Bravo.. Se strigara alti fericiti si sâr-guitori elevi.Hei! Voi.de elevi dinapoia fanfarei repetara încurajarea: .. premiul I cu cununa. clasa a VIII-a reala. Diletantii amutira. Directorul îi zâmbi dulceag. Ce sa fac cu matematica la stiintele naturale? . Un secretar. cu nasul rosu si fruntea îngusta. Am cercetat cu Dinu listele ce se lipisera la un geam.

A citit-o repede.. poate. ajunsese ucenic într-o ceainarie din Constantinopol. întrebai de la usa: .Stiti câti corigenti sunt de la noi. sunt stapân pe timpul meu. Daca as capata unul. Vecinul meu de banca m-a rugat sa îi împrumut revista. care vietuiesc în celula si nu stiu sa înfrâng în viata. îmbarcati pe vapoare levantine. Eu am încercat sa-l conving de inferioritatea vadita a scrierilor braileanului parvenit. Tânarul fugise din Basarabia. Mi-a vorbit. nici o copilareasca predare în fata plictiselilor scolii. mi-ar fi usor sa ma descurc.. un temnicer cu inima rece. Citeam o nuvela de Panait Istrati. Altadata. dar ma bucuram din tot sufletul ca tata nu-mi predica nimic si ca mama nu ma va lipsi de bani în saptamâna aceasta. luptând. pe care nu o înteleg. Nu ma gândesc la corigenta.-pâna la Cairo. VACANTA E cald si eu sunt liber sa citesc ce-mi place. pe un vapor grecesc. Mi-au cerut amanunte asupra serbarii. de viata stranie pe care o duc pianistii cabareturilor de periferie. Eu nu înteleg nimic din tot ceea ce priveste pasaportul. Ar fi atât devfrumos sa fug. româneste si frantuzeste. S-a temut sa-mi dezvaluie credintele sale politice. prietenilor. de câte ori izbutesc sa-l ajung. la matematici? Saisprezece. Eu am înteles ca n-am sa pot ajunge niciodata hamal si mam întristat. Ma ghicesc ratacind singur.. cunoscutilor. Simt ca mi s-ar rupe sufletul. A trebuit sa ma prefac trist pâna seara. 55 Cel din urma îndemn la fuga m-a tulburat dupa ce am cunoscut. care ratacise mult si îndurase multe. glumind. Citeste ruseste. colegilor. N-a putut învata englezeste.. Eu ma prefaceam trist. dormind în hoteluri murdare. apoi paznic la o magazie de lemne în Smirna. ca m-as sufoca altfel. Am ajuns un campion încercat. Eu trebuia sa fug dintr-o necesitate launtrica. dar care îmi stapâneste vointa. Nu stiu daca îmi lipseste curajul. apoi. Aceasta e o porunca din launtrul meu. Aici. într-atât as vietui o viata straina. ajunsi în porturi calde. as fi atât de puternic. M-am gândit mult daca nu trebuie sa plec. însa.. sunt cu adevarat trist. Cred ca nimeni nu m-ar recunoaste. pe o banca la Sosea. si am petrecut patru ceasuri de vorba cu un vagabond. fara griji. Mi-a spus de umerii zdrobiti în porturi. E inteligent si incult. Eu îmi simteam carnea încrâncenata de bucurii. fusese picolo într-o cafenea din Brasov. Fuga mea nu e însa o trecatoare nostalgie dupa aventuri. E un gând care se întoarce rabdator. Sunt cuprins la rastimpuri de o furie oarba împotriva celorlalti si împotriva mea.. într-o dimineata. Un evreu tânar. din clasa. Dar trebuie sa lupt cu oamenii. Sunt liber. ma lupt numai cu mine. Sau.. în vorba. Când venii la masa. un calau al sentimentalismului. Mi se parea ca numai o astfel de viata m-ar fi linistit.. fara teama de mine. Prietenii toti îmi spun ca si ei au vrut sa fuga. Am vorbit amândoi despre Panait Istrati. S-au mirat cu totii. IX. necunoscutilor. Ma gândesc la atâtea piedici pentru care nu sunt înca pregatit sa le înfrâng. prost îmbracat. Tânarul m-a . Simt nevoia sa vietuiesc asa cum vreau eu. Am intrat. în mansarda. Daca as fugi. petrecându-si noptile în orchestre de naufragiati cosmopoliti. pe care îl adora. asupra profesorilor. M-am întors cu Dinu. Ma framânta noptile. Ma priveau prietenos si încercau sa ma consoleze. fugise din nou.Faptul ar fi trebuit sa ma umileasca. dar i le-am ghicit. Aici a ramas aproape un an. Am sa ma apuc de matematica la sfârsitul lui august si tot atunci am s-o învat. muncind si citind atât cât vreau eu. aveam cel putin tovarasi mai selecti de corigenta. sa fug pentru totdeauna.

cu alt pas. Din tot ce mi-a povestit. Povestea toate acestea antrenant. Despre ce n-am vorbit. din ceea ce câstiga. Pe drum. ca "lucrator". "burghez" si m-a asigurat ca nu pot. ci de faptul ca-i aprobam faptele. Uitase de Hamburg. fuma în gradini publice si seara juca biliard în cafenele pâna la ceasul când trebuia sa-si întâlneasca tovarasa. de dezgust. romanul. Nu întelegeam cum se putuse strecura prin atâtea tari ca lucrator. Ceea ce ma face sa nu-mi gasesc linistea e tocmai faptul acesta. la întoarcere. mi-a marturisit ca parasise Parisul acum zece zile. cu o "fata" mereu schimbata. Tovarasul meu a început sa râda. în mansarda patrundeau miresme de gradina prin ferestruicile deschise. cartile. de bacalaureat nu pretuiau. ca poftesc în acelasi timp si cu aceeasi furie cartile si vagabondajul. cu banuieli în ochi. Pe mine ma cuprinsese. m-a asigurat el — pe ruseste. 56 Ca as putea intra agent la Siguranta. sa-mi capat un pasaport pe un an. ca îmi lipseste o vointa adevarata. hotarât sa rup cu tot ce e mediocru. Am înteles ca ma leaga înca multe doruri de casa: mansarda. ratacirile printre suferind. Furat de vorba. Gasea astfel casa si bani. care sa aleaga anumite . glumind. neodihnite. Neîncrederea în putinta unei vieti de munca si rataciri nu întârzie sa ma întristeze. El vagabonda în timpul zilei. atâtea minunatii. sa ma fac cetatean rus la legatia din Constantinopol si sa ma angajez pianist pe un vapor de-a treia mâna cursa Alexandria-Nagasaki. A doua întâlnire m-a facut sa gândesc asupra unor fapte de viata vie. plecam cu alte doruri. Apoi a cerut o sticla scumpa de vin si a început sa-mi povesteasca o suma de lucruri care ma entuziasmau prin ineditul lor. Avea o ciudata însusire de a supune vointa fetelor de trotuar. atâtea locuri. Ca sa plec. îmi trebuiesc bani. îl priveam corect si. Mia spus ca venea de la Hamburg. cu care îmi priveam mai banuitor tovarasul si mai prudent aventura mea. nebunesti si ma chinuie fuga. tot ce-mi trebuia pentru fuga. pe care le cunosteam din auzite sau din carti. si strângeam buzele de furie ca aventurile lui ma atâtau. fermecat. trebuia sa fur bani multi de acasa. încercând sa ma înspaimânte prin imoralitatea sa. înca. cu alt zâmbet. Ma chinuie împlinirea unei munci aspre. întelegeam ca petrecu-• se mult timp în Franta. în amiazi? Când ne-am despartit. ma închipuiam în mijlocul furtunii. Am ajuns. amestecând fraze de argot. El ma sfatui sa ramân acasa pâna ce voi creste destul.numit. Eu ma tulburam nu de tot ce-mi spunea. noaptea târziu. Tânarul traia în fiecare oras. însa. poate. ca sa nu ma scârbeasca traiul parazit si nerusinat. dintr-o convorbire sau dintr-o carte. sa urmaresc tipii suspecti. apoi. înabusitor. îsi alegea pe cea mai frumoasa. Vorbea curgator. As fi vrut sa descopar o încercare de revolta. M-am desteptat tulbure de vinul pe care îl bausem cu noul meu tovaras. îmi preciza. pe care nu le întelegeam întotdeauna. Am dormit fericit. prin cinismul cu care erau marturisite. Se ferea sa precizeze meseria. golind pahare. acasa. beat de nesomn. Am întârziat de vorba într-o berarie pe care mi-o fixase el. ma seduceau. cald. Actul de nastere. pe banca pustie. bijuterii. L-am întrebat cum a venit la Bucuresti. capatam impresia ca ma minte. impus de straini. încercai sa-l surprind. lovind clapele unui pian ametit de tangaj. A rostit atunci o înjuratura . Mi-a spus ca nu sunt decât un simplu "burghez detectiv". întelege pe Panait. de spaima si de entuziasm. dintr-o data. Nu stiu cum se vor împaca dorurile acestea. Cred. Gândurile mi-au daruit alti ochi. de visele pe care le visasem.savuroasa. patru ceasuri. neîncrederea. Dezvaluii noului meu tovaras toate îndoielile. în viata mea. Podelele de lemn abureau în luna. curaj si siguranta ca nu voi tânji dupa biblioteca mea. Era prea\' incult ca sa retina atâtea numiri.

F. Apoi m-am urcat în mansarda si am dormit pâna seara. Pentru ca sunt hotarât sa rabd toate plictiselile si sa calc peste orice piedica. Acolo am sa stau noptile. Daca el ar fi directorul liceului. în dimineata aceasta m-am convins de reusita vietii mele. dar eu citesc pe Anatole France si visez în fie57 care seara. din zori pâna la miezul noptii. Hârtiile si caietele ma asteapta în sertar. N-am lucrat nimic la romanul meu. Cercetasia mi s-a parut întotdeauna o institutie exaltata si dubioasa. fara sa cred în fericirea care ma asteapta în singuratate. S-au risipit. Sau priveam plopul din fata. nenaturaletea. încruntat. ca ale unui om exasperat de caldura si nesomn. cu seninatate. * E tot mai cald. Cu atât mai bine.nazuinti si sa se consume satisfacându-le. Si poate am sa întâlnesc o eroina. drumuri lungi împreuna. Am sa pregatesc. silindu-ma sa par trist. fluieram si-mi sopteam ca sunt foarte multumit de purtarea mea. Poate am sa scriu romanul. Sa se afle odata cine sunt. cu gesturi strivite.. Sunt o forta peste care nu se va putea trece. de la toamna am sa încep sa învat serios. îmbracându-ma. plin de vointa. Astazi m-am desteptat cu mintea limpede. am dormit nopti frumoase în Dobrogea. Ma dezgusta afectarea. Ciudat.. stralucit corigenta si am sa-l umilesc pe Vanciu. JURNAL DE VARA 5 august Am ajuns acasa. în roman voi scrie ca doream Dumbrava. Ma minteam. Ma sufoc citind revistele si cartile cercetasesti. toate acestea mi s-ar parea literatura. Noi ne-am înscris pentru ca capatam permise pe C. pentru ca o cred ispititoare si curata. sa fumez si sa visez. N-am visat nici o fecioara bruna. cum se va redeschide scoala. Citesc mult. Aceasta numai ca un exercitiu de vointa. X. am ratacit în Bucegi. Fraza cu eroina e de-a dreptul stupida. si adorm îndobitocit. trist. Au trecut. din toate cele ce se întâmplau în suflet. totusi. Am dat prea putine lamuriri. îmi spun eu. constient. A doua zi am citit mult. Dumbrava îmi place. chiar. ca întotdeauna. Si aceasta cât mai curând. serios. Astept cu resemnare sfârsitul lui iulie. Aceasta suna frumos. Urmaream literele cu ochii. Ma întâlnesc tot mai rar cu prietenii. ne marturiseste. dar eram cu gândul în Dumbrava. retras. pentru ca la Bucuresti ma sufocau "miresmele si patimile". ar face educatie cazona cu noi. Sunt sigur ca nu ma va putea înfrânge nimeni. Nu puteam fi multumit. pentru ca nu pricepeam nimic. . Citeam câte doua pagini pe ceas. am colindat muntii Neamtului. mie mi s-a parut orasul inofensiv si murdar. Ne-o spune mereu un pedagog brun. Daca le-as scrie. Pedagogul spune despre Bucuresti: "acest iad de seductii". îmi dadeam perfect de bine seama ca sunt ridicol. în cel mai nepatruns colt. ceea ce m-a întristat în somn si m-a bucurat la desteptare. cu educatie prusaca. întarâtat.R. Am spus ca ma întorc atât de devreme pentru ca mi s-au sfârsit banii. Profesorii vor fi nevoiti s-o recunoasca. în Dumbrava am sa-mi fac un cort singur. Cu toate ca nu ma putea admira nimeni. Am facut. dai nimic. dar ispita era mai puternica decât mine. ca întotdeauna dupa o noapte petrecuta într-un tren aglomerat. 58 cautam sa iau atitudini "interesante". sa plec în tabara de la Dumbrava Sibiului. Am ajuns putin obosit.

Eu stiu ca tot ce scriu. stampilata oficial si iscalita de director. Eu nu pricep nimic. Ma viziteaza des si ma întreaba când încep sa învat la matematica. am sa izbutesc. când voi studia psihologia. Eroii i-am citit pentru a treia oara. Dinu îmi povesteste cu amanunte complicatiile ivite din dragostele sale. Eu n-am regretat nimic. corigentei pâna la 1 septembrie.. nu stiu nimic. Eu stiu ca are sa mearga greu. scriu numai ca sa-mi atât vointa. daca m-as cunoaste. M-am înteles cu Dinu^sa amânam pregatirea. Poate. pentru ca îmi trec alte gânduri prin minte tocmai când am nevoie de mai multa patrundere. Nu ma pot analiza serios. mi-a reprodus.ca la douazeci ale lunii parasesc orice lectura si ma dedic matematicilor. Nu pricep de ce sunt câteodata trist si de ce alta data îmi place sa umplu cu fleacuri glumete si superficiale caietul acesta. Bineînteles ca n-am sa pierd prilejul lecturii unor carti pe care doream de mult sa le cunosc. aceasta. cu jocuri de fizio59 nomie. Umbla pe strada fara palarie si. Ceea ce înseamna înca douazeci si cinci de zile libere. Cartile nu sunt ale lui. Dar. durerea. Eu stiu ca n-am vointa. nu stiu de unde sa încep. fericirea. E foarte usor sa spui: "Cunoaste-te pe tine însuti!" Dar as vrea sa-l stiu pe acela care a priceput ceva când a încercat sa se cunoasca pe sine. n-am sa ies decât la trei zile o data. cu un entuziasm salbatic. Apoi. disperarea fetelor. mi-a citit pasaje de scrisori si mi-a aratat originalele. unul din Jack London si versurile lui Samain. din casa! 4 septembrie . Aceasta dovedeste pentru mine foarte mult. Mi-a citat nume. când e sigur ca nu-l vede nimeni. Nu ma recunosc în multe gânduri si nu pricep rostul multor sentimente. Ceea ce ma încurca mult e faptul ca Dinu mi-a adus trei volume din Gourmont. Nu pot distinge ceea ce e firesc în sufletul meu de ceea ce nu exista decât prin imaginatie. 29 august Stiu ca se apropie corigenta si trebuie sa-mi încui cartile timp de doua saptamâni. în cea din urma zi au început sa distruga toate micile constructii din tabara. în caietul meu de însemnari critice am scris astazi douazeci si sapte de pagini asupra-i. Dovedeste. fraze. Poate am sa pricep la toamna. dar. El a iubit în Sibiu numai trei fete. 15 august S-au întors baietii din tabara. îsi lasa un cârliont pe frunte. Doar nu mi-o lipsi într-atât vointa.8 august M-am întristat citind ulima pagina. Lucrul acesta am sa-l fac. Lai septembrie ma apuc de matematica. dar a fost iubit de sapte. Spun ca s-au distrat de minune. frânturi de cântece. E foarte greu sa ma cunosc pe mine însumi. si m-a rugat sa le sfârsesc cât se poate de repede. Ma simt atât de zapacit când ma trudesc sa aflu ceva din sufletul meu. daca ma voi încapatâna. lucrurile s-ar petrece altfel. 20 august Am fost la liceu si am citit o jumatate de coala. Ar trebui ca la toamna sa încep sa studiez atent psihologia.. care ar trebui sa fie întesat numai cu analize facute pe îndelete si cu toata seriozitatea.încruntat si solemn . ca sa înceapa si el. Au trecut trei zile si înca n-am deschis caietele de matematica. Dar sunt zadarnice orice explicatii. inexistenta. Dinu marturiseste ca vor suferi multe fete de dorul lui. poate. 22 august Am descoperit pe Carlyle. prin care se vesteste ca examenele de corigente vor începe la 15 septembrie. Trebuie sa-l fac. Dar când ma voi apuca de matematica. Eu i-atn fagaduit .

care nu poate sa ma sufere. Mi-am dat cuvântul meu de cinste ca îmi voi împlini hotarârea. 13 septembrie E imposibil sa cunosc bine toata matematica. Daca nu. cu glas de bas si cu un creion lung.. neputincios. Ceea ce m-am hotarât sa fac. cu explicatiile lui Barbulescu Constantin. magar. Altceva nu i se poate întâmpla. când a aflat de hotarârea mea. A sfârsit algebra si jumatate din trigonometrie. Eu stiu ca Dinu se bucura în ascuns ca va avea un prieten cu o viata aventuroasa. am sa intru tapeur pe un vas. promovat. Van-ciu. pe care sa le stiu perfect. Seara se plimba pe bulevard si manânca înghetata. Se simtea. sau are sa ramâna repetent. 12 septembrie Dinu învata patru ore pe zi cu un meditator (o suta de lei ora) si patru ore singur. E cea mai mare hotarâre pe care am luat-o pâna acum în viata mea. în carne si oase. Dar acum s-a hotarât. patat cu cosi rozalbi si unsuros pe nas. în port. oare. A trebuit s-o iau.. nevoit sa ma convinga de naivitatea . Dinu. s-a trudit sa mi-o schimbe. Numai Marcu se afla din august la acelasi capitol al "clorului". Poate am sa plec de acasa. care ma va face celebru într-o noapte. Când îl întreaba cineva ce are sa se faca. daca nu cunosc oamenii vii. Jipescu a sfârsit primele trei repetiri ale cartii de chimie la 15 iulie. si sa frunzaresc numai prin celelalte. De acolo. si cu a carui tovarasie s-ar putea mândri în saloane. de o schimbare care sa ma duca de-a dreptul în fata marii opere a vietii mele? M-am închipuit trist. care va scrie romane cu rasunet. totusi. ca pe Selma Lagerloff. anumiti oameni? Am sa fug de acasa si am sa ma duc la Constanta. corigenti la chimie. Altminteri. ma va lasa repetent. E preferabil sa adâncesc anumite capitole. Daca pâna la 15 septembrie nu învat de la un capat la altul toata materia. 14 septembrie M-am gândit mult si am înteles ca am dreptate. dar totul a fost zadarnic. dupa care spera sa copieze si la teza. el raspunde ca are sa promoveze. Ma distreaza. o data un tratat frantuzesc si de opt ori cele cincizeci si sase de "fituici". de o durere adânca. ca pe Blasco Ibaftez. de cinci ori rezumatele. Pacat ca trece un tramvai prin fata casei. si. si am înteles ca numai asa am sa pot scrie Romanul adolescen60 61 tului miop. batjocorit de rude si dusmani. ma sinucid. Barbulescu explica pe întelesul tuturor. mai ales. Cum am sa scriu eu toate romanele pe care le am în minte. dupa sfatul vagabondului de asta-vara. Caldura din mansarda si Le chariot d\'or nu mi-au îngaduit pâna acum sa citesc decât treizeci de pagini algebrice.Parca eu nu stiu? Sunt cel mai desavârsit lenes. Ce-mi pasa de crestinism? 10 septembrie Trei capitole din algebra. si bogat. De aceea m-am hotarât sa nu mai învat nimic pentru corigenta. Se întâlneste cu alti prieteni. Ceea ce astept si eu. mincinos si las din România Mare! 9 septembrie Mai sunt sase zile. Toti învata. Baietii spun ca Marcu "afecteaza". Daca as ramâne repetent? Nu ar fi evenimentul acesta scânteia care sa aprinda toata pulberea sufletului meu? Nu e nevoie. baiat înalt. De atunci a mai citit de cinci ori caietul de notite. dispretuit de prieteni.

dupa câte mi s-a spus. dureri de cap. Acum e lucru hotarât. pe sala. imensa. Problema.. Din toamna ma apuc serios de matematica. Dar Vanciu nu merita mai putin sa fie adorat. nesfârsita. înca. Am observat astazi ca îmi place. Si nu mai tremuram. Parca mai mi-aduc aminte? 62 Am raspuns stupid. . M-am gândit J ca va veni toamna si va fi frig în port. dupa puteri si dupa împrejurari. calduri.Ca sa-mi bat joc de Vanciu si de întreaga matematica din lume -stiinta absurda si îngâmfata -. pasii prietenilor.La loc! Acesta a fost oralul.. toamna e atât de bine. foarte simpla. SFÂRSITUL PARTII I . numai cu douazeci si cinci de lei. Dinu "misca". 75 septembrie Teza. nu raspundeam. Emotii. sa ma apropii de tabla si sa ma schimonosesc sau sa ramân prostit. colegilor. Acum stiu cine sunt. Ceilalti. Am vazut o frunza vesteda. am sa citesc toata noaptea Les Messieurs Golovleffde Chtchedrine. 18 septembrie Vanciu e un Dumnezeu! Ne-a pedepsit filozoficeste: ne-a promovat pe toti^ Un coleg corigent. sfârsind pe Chtchedrine. Eu ma gândeam la Blasco Ibafiez. Iar la mine în mansarda. Nu-mi aduc aminte nimic. Mie mi-e somn si ma simt zdruncinat. ce se oprise pe fereastra. cu toate ca învatasera mult. îsi priveau colile albe. Iar acum mi-am schimbat pur si simplu gândul. Numai în matematica si germana. E un roman captivant. la gândul de a fugi de acasa. Teza. însa. ca si mine. Acum m-am convins ca am vointa. vorbe batjocoritoare ce sunau fals. are foarte multe parti amuzante. pentru ca ma culcasem la doua si jumatate. ci ma resemnam sa iau creta din mâna colegului. . care asteptau sa iesim si sa le spunem: "cum a fost". necunoscutilor. Am dat hârtia cu calculele. Mai exact.planurilor mele de plecare. Ma odihnesc înca doua saptamâni si apoi ma adâncesc în matematica. nu se obosea nici sa apuce creta în mâna.. Vanciu ne privea calm si scria pe o fituica un semn dupa flecare raspuns. Ma bucur de un lucru: ca îmi place matematica. De ce n-a zâmbit? La tabla. Si tot acum am înteles ca n-am învatat la corigenta. Dinu lucra de zor. Nu stiam nimic.. Acum am venit acasa si am scris în caiet. Daca voiam. Un baiat sincer.. citeam cincisprezece ore pe zi numai matematica. nea dat sa întelegem ca a intervenit o fiinta feminina din partea unuia dintre noi. la Constanta. Vanciu m-a privit în ochi. Nu e grea: dimpotriva. Alaturi. pentru ca nu am voit. Ceilalti. Am încercat sa acopar pagini cu calcule absurde. Ma oprisem însa. Malureanu.. O vointa de fier. Sa se stie. pe care l-am cumparat alaltaieri de la anticar. tremurari discrete. ca sa nu mai tremur. De aceea am sa învat la matematica.

Si peste toate se asterne praf.. Aici am fost eu mic. Eu eram amantul. DJ daca altfel nu se poate? De ce subliniez eu cuvinte.... daca eu n-am ajuns fermecator. Biblioteca îmi era amanta. mângâindu-l cu dorurile mele?. MANSARDA Peste case plumburii. daca n-am cutreierat înca India.PARTEA A II-A /. Dar parca eu nu stiu ca atunci îmi musc buzele ca sa nu plâng si îmi sterg lacrimile fata jarului.. afara. Apoi râd si îmi spun: de câte toamne nu gândesc acelasi lucru?. ci sa scriu.. Si ghicesc atunci cum se strecoara pe sub castani perechi. a venit primavara.. Primavara. . am înteles ca n-am sa scriu niciodata "roman". sa fiu mare. soarele a adus lumina multa. crescuti într-o curte cu grilaj de fier. în locul patului de lemn rosu. nu voi mai privi singur jaratecul si nu voi mai asculta singur vântul. Ei. Ma ridic de la masa mea. cu multe dialoguri. sub tavanul scund. cu taceriJ cu desfatari. se zaresc doi plopi. Copilaria s-a stins între peretii varuiti. atâtea închipuiri care stiu ca niciodata nu se vor mai întoarce. era un pat cu un leagan. altul insignelor editoriale. Eu le-am slavit într-un caiet gros. Scrisesem cincisprezece capitole. pe furis. Nu trebuie sa ma gândesc. Dar nu trebuie sa ma gândesc. pe care mi-a placut a-l intitula: Calatorie în jurul bibliotecii mele. Trec oameni fericiti pe strada si soarele îmi zâmbeste. la toamna. cu multe elogii. nu pot ramâne întc deauna copil. Scriam comentarii asupra femeilor din Balzac si ma convingeam ca e mai desfatatoare mângâierea unei elzeviriene decât a unei curtezane. Am parasit caietul gros. eu stiu ca e primavara si îmi spun: iata. si ierbarul. Dar acum nu-l caut. Dar. Atâtia ani s-au scurs.. Un altul culorilor copertelor. De aceea ma tem sa privesc si ma asez mai frumos la masa mea. deschid ferestruicile si privesc în strada. si mie îmi par viata si altora le par vise. Imi amintesc atâtea ceasuri.. Voiam sa scriu.. si biblioteca. cât sunt de fericit în singuratate. a mi se apropie în singuratate numai mie. Eu nu vreau sa fie trista. într-o seara am descoperit absenta intrigii. Iar visele se strecoara în viata mea. Ce sa citesc? Doamne. Daca l-as cauta acum în lada.. si ramuri înflorite. usor si nu vreau sa ma cuprinda tristetea.. daca nu s-a îndragostit nici o Marie Bashkirt-seff de mine. pe care îl simt. Privesc în jarul sobei de zid si gândesc: poate. Aceasta m-a deprimat. si seara se face tot mai multa tacere. si castani umezi. departe. Dupa o suta de pagini. un roman. Visez acum vise noi si dulci. Afara e soare mult si neliniste. dar asa e. la început. si teancurile de reviste.Ce sa scriu. pentru ca ma simt fericit. La mine. si ghicesc zbor de albine. Sunt înca trist? Poate nu se va urca nimeni pâna la mine. Trebuie sa ma schimb. odaita e trista. pe care nu-l va citi nimeni? As vrea sa cuprind acum sufletul mansardei. dar lumina se revarsa pe ferestre înapoi. îmi spun eu zâmbind. cu atâtea pachete scrise. Un capitol îl închinasem cartilor cu semnaturi si dedicatie. în toamnele reci si umede.. Doi plopi batrâni si resemnati. l-as gasi alaturi cu atâtea "jurnale". Doamne.. dar cartile sunt stupide si reci. în loc sa povestesc întâlniri între îndragostiti. . în odaita. totul e mort. Nu trebuie sa fiu trist daca visurile au ramas vise. mare atât cât vreau ei Poate va trebui sa îndur. Si cutiile cu insecte. în acest carnet. eu scriam laude virginitatii cartilor. sa ma sfâsie tristeti. sa ma tulbure ispite. logodnicul si sotul.. senin... ce sa scriu ca sa uit tristetea? Poate chiar Romanul adolescentului miop îl voi scrie din acelasi îndemn. Capitolele acestea aveau sase pagini fiecare.. Când înverzesc plopii. Câte n-am visat eu din patul de lemn rosu. întâlnesc atâtea ispite când ma plec si privesc pe ferestruica.

lânga aceeasi soba de zid. va intra la facultate. Adorm dispretuindu-mi blând vecinii. Asa ca. nu tine conferinte. poate. Voi marturisi. pizmas si superior. de la patru la opt. Atunci le zaresc. brusc. //. deodata. E singurul rol care îi convine. jetul de soba. când noaptea se linisteste. De câti ani se iubesc? . ce sa cred? Si schimb cartea. se face lumina în iatacul cu umbre. nu aud. Si ridicând la rastimpuri ochii la fereastra vecinilor. sotia pregateste ceaiul pe o masuta joasa. Ce fericit ma simt ca uit tristetea.. Adorm cu gândul la desertaciunea trupului si a lumii. La masa. pe care nu-i cunoaste nimeni. cu o coperta indicând: Nuvele. îmi spun.. Târziu. Apoi.Dar de unde am plecat? De la sufletul mansardei. Eu citesc în umbra. ferestrele se lumineaza din nou. ca sa nu-i stânjenesc. " MUZA " . ca sa nu ma supar. întâlnesc lumina timida. Se aprind becuri voalate de saluri visinii. De ce sa-i cunosc? Nici unul nu are o fiica. Dincolo de grilaj. le zâmbesc numai lor. dupa miezul noptii. . strada. si ele ramân în aceleasi locuri.In fata mansardei mele se deschide o curte cu gradina sfielnica. Lânga ferestruici. Si ce fericit sunt ca voi scrie despre sufletul mansardei mele. iar eu pasesc înainte. Nu vine niciodata exact la patru. Ma gândeam: "Oare îl saruta?" îmi fagaduiam atunci o sotie mica si calda. voi. îmi amintesc cel dintâi caiet scris clandestin. iarasi întuneric. I. îl ghicesc în fiecare carte. în fiecare cadra. zaresc ferestrele unui iatac. când am lacramat în atâtea amurguri aproape de el? Mi se descopera numai mie. Domnisoara Alexandrescu e colega cu noi. Ma întorc atunci la Brand sau la Ecleziast.. câteodata. lovind cu geanta gardurile. Acum îl saruta. pe rafturi. Eu zâmbesc deasupra cartii. Sotul aduce prajituri la amiazi.. Si citesc o carte noua.în particular -. se aprinde în treacat lampa de la un mic birou. Când apropii. Eu stau la îndoiala. în fata mesei. Nimeni nu stie ca eu m-as sufoca respirând alt vazduh decât acela al odaitei în care am învatat slovele pe o tablie de carton. se transfigureaza. aceasta nu poate fi scris în roman. Pregateste. fara sa ma supar. ma copleseste tristetea celui dintâi plâns nestiut mamei. Nu. rece. acesta-i surmenaj inconstient. nu cânta la pian si nu "joaca" decât pe Anca din Napasta lui Caragiale. Zâmbesc. Si iarasi schimb cartea. Eu ma întorc de la liceu abatut. Actualul presedinte al Societatii noastre cultural-dramatice e domnisoara Tanief-Alexandrescu. Când ma întorc din strada. Vietuiesc cu toate aceste umbre stravezii lânga mine. clasa a opta. Seara. E întiparit pe ziduri. mângâi cu ochii zidurile. asa. acolo.ma întreb eu.. Cum sa nu-l cunosc si sa nu-l îndragesc. Dimpotriva. îl zaresc.SOCIETATE CULTURAL-DRAMATICA "Muza" tine sedinta în fiecare sâmbata. Nu zaresc nimic limpede. Fireste. cartea citita mi se pare seaca. îmi fagaduiesc o sotie blonda. ca îmi dispretuiesc vecinii. ma zaresc cu multi ani în urma. asteptând noaptea Sfântului Vasile.. Si. hotarasc eu. 66 D-ra Alexandrescu nu e un presedinte sever si neînduplecat. Nimeni nu le banuieste farmecul. Lumina se stinge în iatacul vecinilor mei. Ce se va întâmpla daca mansarda va fi stapânita de altul!?. Sunt fericiti întrînsul doi tineri. ma aflu toamna. ma mângâi eu. stinghere. Lungit în patul rosu. Sufletul lor se topeste alaturi de al meu. sunând grabit si îmbujorat. Dar ei vorbesc atât de încet. însa . Din pricina tramvaiului. cu ochii osteniti. prin ferestruica. albastra. când mansarda e luminata de prieteni. Si citesc înainte. în fiecare amintire. Citesc pâna târziu. care sa ma sarute si sa-mi pronunte numele clar ca un râs. iarna. ne . la anul. Nu-mi cunosc vecinii. care mi se vadeste deodata inutila si stearpa. tainica.

cel dintâi. Sufleurul are. fara teama de a fi surprinsi. La sfârsit. nu ni se dadea voie sa plecam. secretar. Pentru ca directorul de atunci era un domn batrân si iubea mult morala. în fata salonului. Aflând ca putem obtine trei încaperi. "Muza" ne-a câstigat pe deplin. în orice caz. la strada. vibratiile eterului. De fapt.o dupa-amiaza pe saptamâna . în\' toamna aceasta. Robert s-a simtit jignit si s-a retras. intelectualii si artistii clasei. în ceea ce ne priveste pe noi cei din cursul inferior. totodata. cinci lei pe fiecare luna. Colegul Noschuna ne-a daruit . Am înscris membri si membre. pentru ca "Muza" e o societate dramatica. Dupa fiecare Sedinta. elegant si are si un pian. Leiber s-a ridicat si l-a combatut. si noi voim cu tot dinadinsul sa jucam teatru. farduri si barbi. actorii pot circula în orice vestmânt pe scena. Dar printre ei nu era si conferentiarul. la "Muza" vin si domnisoare. anul trecut. Un altul ne citea nuvele originale.trei încaperi la subsol din locuinta lui. încaperile de la subsol sunt numai bune pentru reprezentatii. Aceasta s-a petrecut în iarna trecuta. Noi am mai avut "Societati" în tot cursul liceului. Declamatiile dovedisera ca mai toti membrii pot aparea cu izbânda pe scena si toti eram dornici de aceasta. în fund.si am fixat cotizatiile lunare. însa. E spatios. Mai întâi. ne-am constituit în societate. adica. am ales un comitet presedinte. în timp ce se pregateste spectacolul. Mai ales farmecul membrelor. o odaita mai mult lunga decât scurta: scena. odaile acestea au si dat fiinta "Muzei". însa. e cu totul altceva. Spre seara. Sediul Societatii noastre e nepretuit. salonul. de toti banii strânsi de la cotizatii. casier si plicuri cu en-tete . conferinte. Anul trecut nu s-a ajuns la reprezentatii publice. Izvorul acestuia era Brunetiere. cu ferestrele sus. dar nici una n-a fost atât de placuta ca "Muza". Ni se îngaduia. Societatea noastra a luat în toamna aceasta un avânt neasteptat. în clasa a V-a alcatuiseram un "Cerc de studii". în clasa a IlI-a eram obligati sa frecventam sedintele Societatii clasei a Vi-a. declamatii. sfidându-si criticul.marturiseste. Cealalta. Un elev din clasa a VUI-a ne vorbea un ceas despre evolutia materiei. Usa dintre salon si scena e cea mai discreta cortina. De altfel. Nu ne împiedica nimic. care a folosit cândva drept bucatarie: cabinele artistilor. Izvorul lui era Faguet. ceaiul. sa pazeasca usa salonului si sa întrebe: "Cine e?" de câte ori aude ciocanind. Asa ca acestia au început sa joace risca la tabla. zece lei. sa nu fim atenti. S-au facut numai repetitii. Se comunicau acolo lucruri foarte interesante. noi comentam ore întregi activitatea societatii si farmecul membrelor. Clasa a Vi-a avea si câtiva poeti. discutiile Einstein-Bergson sau despre valoarea silogismului în stiinta. discutii. Poeti fecunzi. La capatul scenei sunt doua usi. S-au încercat scene din însir-te Margarite si Napasta. Anul acesta. Una duce în curte. si grija cortinei. La a doua sedinta s-au adunat cinci membri. în fiecare saptamâna ne adunam si lucram cu entuziasm: muzica. cel mult. pe rând. zeci de strofe. La sfârsit. într-o odaita întunecoasa. în fiecare sedinta ne citeau. S-au iscat discutii aprinse. despre Racine. noi. 67 Una din cele dintâi griji ale Societatii noastre a fost de a tipari plicuri cu en-tete si a cumpara. nu riscam sa fim întrebati asupra conferintelor. presedintele nostru e o domnisoara foarte simpatica si nimeni nu se gândeste sa-i reproseze ceva. Aceasta. în aceste "cabine" se transforma colegii nostri în personaje si apar pe scena. nici sa dormim. Domnul director ne tinea predici morale. "Muza". Ni s-a marturisit ca. piese de teatru. Robert ne-a vorbit. . Trebuie. Si înca domnisoare dragute. voioase si îndraznete.

cu toate acestea. Crezuse ca ma voi apleca sa-mi leg sireturile la ghete. El marturiseste ca e un actor de viitor si ne declama de câte ori are prilejul. Nu scapa nici un spectacol. dupa cinci minute de vorbire. Numai eu ma pripeam si uitam versuri. într-o seara. da din mâini si tutuieste domnisoarele si care. pentru ca nu trebuia sa dureze decât un sfert de ceas. Don Juan . Hotarâsem sa jucam Don Juan înca din cea dintâi saptamâna de scoala. S-a reprezentat Don Juan. Robert.parintele Ieronim . Fetele . A iesit de minune. Desi faptul pare curios. m-a întrerupt. De altfel.Domnilor si domnisoarelor. Lia. eu am atras în sâmbata aceea foarte multe doi i lisoare. Nu putea fi refuzat. nu saruta mâna L -nnisoarelor si nu stie cum se bea ceaiul. am izbutit sa jucam scene din Don Juan de Victor Eftimiu si Discipolul diavolului de Molnar. Si colegele Liei s-au grabit sa vina.. Si ca voi sfârsi tot ce aveam de spus asupra profetului indian. asa cum am vorbit cu ea . care citeste multa filozofie. Crezuse ca ma voi învârti agitat si ma voi lovi cu mâinile de oglinda gesticulând..Domnilor. plânge la tragedii.Castagnete -era Dinu. un fenomen. Criticii mei -printre care stralucea Leiber . Pajul lui Don Juan . Eram. Venisera domnisoare multe. I se dusese vestea ca e un priceput în ale teatrului. Cu câteva saptamâni mai înainte începusera conferintele. Cineva.Invers. Rama a fost cel dintâi profet indian.. ca voi uita pentru ce m-am aplecat si ma voi juca cu sireturile. si toti actorii au avut succes.râsera. Când a cerut sa joace pe Don Juan. Duhovnicul .lucrurile au mers mult mai departe. Aceasta. Eu am aparut pe scena grav si convins ca voi vorbi un sfert de ceas. care nu vorbeste frantuzeste. vestise la scoala. Faptul acesta m-a si zapacit. altfel. Voiau sa ma sfâsie crunt în fata membrelor. vorbeste repede. Cu atât mai mult. Lia crezuse ca voi vorbi pe scena. nici nu ma încumetam sa apar pe scena.care ocupasera cele dintâi rânduri de scaune . credea ea. n-a fost refuzat. Eu am aparut linistit pe scena. în mai putin de doua luni. Una dintre membre. iar dupa un sfert de ceas eu am vestit ca de-abia sfârsisem introducerea si ca ma pregatesc sa intru în subiect.. Lucrurile s-au petrecut. repetase si în Napasta. Daca nu aveam sufleur. cu cât se anuntase o conferinta despre cineva necunoscut. din fund. Am ajuns în fata masutei pe care se afla paharul cu apa si am început: . Prima repetitie am facut-o la mine. ca voi vorbi eu. eu niciodata n-am putut retine perfect versurile lungi.. Eu si cu Dinu jucam pentru cea dintâia oara la "Muza". Sâmbata am avut sedinta cea mai izbutita. Conferinta mea a fost furtunoasa. Eu rosii. Noua ne-a spus ca si-a "studiat rolul" si ca a "scos" foarte mult din eroul lui Victor Eftimiu.se bucurau si asteptau cu nerabdare sa treaca o saptamâna. reîncepui eu.fireste .eram eu. Lia mi-a facut reclama cu entuziasm: un baiat urât si rai: crescut.cu o saptamâna mai înainte —. Si s-a cântat. însa. deci. Noi eram curiosi sa-l auzim. însa. ma corecta: . roseste de zece ori pe ceas si e foarte timid.pe scaun. cumpara foarte multe piese de teatru si cunoaste nenumarati artisti. Dar aceasta n-are . Am ales scenele finale. Sau tinut doua conferinte si mai multe comunicari critice. . nu pricepe engleza. Erau toate de acord ca conferinta mea se vestea plina de haz. Mi-a îngaduit sa sfârsesc pe Rama în sedinta urmatoare. la pianul din salon. de asemenea. Comitetul a protestat si.era Robert. în clasa a Vi-a. Am vorbit eu despre Rama si Petrisor despre Claude Farrere. însa numai un sfert de ceas. Iar membre se aflau mai multe ca niciodata în sâmbata conferintei mele. cu Bricterian sufleur..

întorcându-se spre el.Atunci amâna pentru sâmbata viitoare.Dar cine? . Sss! . Nu era seriozitate. în pahar nu mai ramasese apa.Rog nu întrerupeti pe orator.( . 68 69 Nestiind ce atitudine sa iau în timp ce ascultatoarele mele se desfatau. se ridica Leiber. Sâmbata viitoare.care ma convinsesem caîntr-adevar le "intereseaza" viata profetului Rama .Mai ai doua minute. toata. Au batut din palme. Pentru ca saptamâna . nu-mi pot pastra sirul vorbirii. comitetul se framânta.într-un sfert de ceas de-abia am încheiat introducerea. . apoi.asteptam linistit hotarârea spectatorilor si a comitetului. care statea rezemat de un dulap. Dar a izbucnit. Comitetul. Conferinta mea a continuat în aceeasi atmosfera pâna ce am auzit un glas. Trebuiau.. De ce ma întrerupeti? . Eu zâmbii. . . si ce daca au trecut? se rasti Lia.sa râda.Nu-i vina mea.Dar au trecut cincisprezece minute.. am apucat paharul cu apa si am început sa beau. Dar sâmbata aceasta am avut sedinta cea mai reusita. Lasati-l sa-si sfârseasca conferinta. sa dau loc la astfel de scene. Daca sunt întrerupt. fara entuziasm.nici o importanta. am îngânat eu lasând paharul jos. însa.De ce n-are? se întreba curios unul dintre numerosii mei ascultatori. Pe noi ne intereseaza. . sa se resemneze si sa astepte sfârsitul conferintei. Fetele întelesera ca era de datoria lor sa râda. repede în hohote. Eu . apoi se aseza iar pe scaun.Ei. Fetele au început . intervenind. . Fetele gasira ca întreruperea aceasta e atât de comica.Da. aducându-si aminte ca el reprezinta la "Muza" interesele criticii stiintifice. iertator: .Foarte rau. Pentru ca eu nu sfârsisem. Sala s-a aratat miscata o clipa de faptul ca eu beau apa dintr-un pahar. . Fetele cautau sa provoace un sfârsit hazliu conferintei mele. Nu se asteptau.fireste .Ce facem cu critica. Cautam o replica "tare". Fetele au înteles fara greutate ca cuvintele acestea alcatuiau un "spirit". si-a afirmat autoritatea: -Ssst! SsstL. printre spectatori: .Domnisoarele dumitale. conferinta. . In fund. Si râsera.Tot sâmbata viitoare. Si râsera. . tocmai la mine. . înca. Cuvântul "dumitale" m-a revoltat si m-a zapacit. . Leiber se gândi putin.Toata conferinta? . Lucrul acesta îl realizam foarte bine si cu multa usurinta. încât e de datoria lor sa râda.Dar nu te-am întrerupt noi. .Poti sa sfârsesti în cinci minute? îmi comunica Noschuna ultimatumul comitetului.Si eu nici n-am sfârsit introducerea.Bun. . îsi aminti unul dintre aceia care stateau rezemati de" dulap. Si l-au apreciat.

Sa acuzam si sa aparam. introducerea lui Avramov.. membri si membre.. în aceeasi seara. Desi era fecior de doctor. Sa vezi cum ti-ar trece.E o carte stupida.Daca o sfârseati. rau faci.Da.. când mergea. însa.. Noi.. Fetele se aratara foarte multumite de procesul lui Raskolnicoff. . treizeci.. Si însar.Asa. o sare amara? îndrazni altul.Nu pot sa iau sare amara. calca încovoiat din sale. a.. ...] cina pe trei membri sa aleaga si sa prezinte sase personaje din literatura t universala.Eu atât am dat.De ce nu iei. aa.Ati citit-o pâna la sfârsit? . frate. avusese prilejul sa asculte o admirabila osândire din partea unui student. S-a tiparit la Steinberg. Misu voia cu orice chip sa se aleaga procesul lui Raskolnicoff.Dar ce.Vrei sa te frecam? . se scuza Misu. c-am citit-o. .. protestara fetele. . Deodata. Iar conferinta lui Petrisor n-a entuziasmat pe ascultatoare si. asa e. idioata. Sa alegem alt proces. dupa ea.Crima si pedeapsa? . Pentru ca la Braila se încercase un asemenea proces tot într-un cerc cultural. .Nu stiu. însa. eu am citit-o în frantuzeste. . . ati fi avut acum alta parere. noi. da.. romanul lui Dostoievski.. Misu se împotrivi. în fata unui juriu ales dintre membri...Dar noi nu-l avem. Ne ruga sa-l iertam si sa pregatim totul.. Misu Tolihroniade propuse sa începem câteva procese celebre. dar nu pot sa iau.Da.Nu. ..Pai. am venit cei dintâi.. ca pâna într-o saptamâna sa cititi cu totii. L-am gasit pe proprietar. n-a fost nici o "reprezentatie". Fata de atâta bunavointa si atât sacrificiu. crampele nu-l crutau.. asa. . Când aveam nevoie de ceva. puteam suna. pe Raskolnicoff. fara grija. Toti asteptau cu nerabdare dezvaluirile Liei. Avea crampe.. eram proasta? Am citit vreo cincisprezece pagini si am azvârlit-o de pe canapea tocmai dupa etajera. Se facuse galben si. 70 71 Comitetul amâna. . .Crima si pedeapsa? Nu e o carte groasa si patrata. Lia se lumina. .Cum procese celebre? întreba o fata. Costa patruzeci de lei. . nu. cu hârtia proasta si cu coperta galbena? . cunoscator al librariei românesti. va spun eu.hh! Atunci ma hotarâi eu: ... .trecuta eu nu mi-am continuat conferinta.Sa te frecam noi pe pântec. de pilda. însa. Noschuna ma privi . Avramov. . Entuziasmul fetelor pieri. a. hotarârea pentru doua saptamâni.. eu. pe No-schuma. ascultati-ma pe mine: e idioata. enervanta.Stiu. Am intervenit. întins pe o canapea din sala. Dar asta n-are nici o importanta. -Ba nu.Trebuie. actorii.. .Atunci vi-l cumparati sau vi-l împrumutam noi. . ca sa poata reproduce pledoaria auzita la Braila. câteva personaje. . pentru proces.. Am auzit ca face foarte bine.Cum sa ma frecati? . ne-am simtit nevoiti sa-i dam sfaturi. Crima si pedeapsa. Numaidecât. Aceasta n-am stiut-o decât mai târziu. actorii.

hotarâram noi. înainte de toate. Textul lamurea: o gradina în palatul lui Don Juan. cum poarta fetele. care îi dadeau. îmi dai tu putina pudra? . Trebuia. Si Don Juan era tulburat. cu el. Pentru ca. care înspaimântau. . Aranjam noi tot. pentru ca ti-ar trebui prea multa pudra. nici nu vrea sa poarte altul. La cea mai mica miscare a capului se scutura si îmi albea ochii si sprâncenele. Cu o lingurita îmi turnam faina pe cap. cu cât avea parul tuns scurt. îsi facuse o vesta de catifea neagra.Suna.Da. ciorapi negri. Sa sun? . Costumului lui Dinu.Ia lasati-ma frate în pace cu frecatul! . Eram nevoit sa tin gâtul teapan. cea neagra. o pereche de pantaloni curiosi. Apoi. în fundul scenei.Noschuna. Se bizuia numai pe talentul si pe frumusetea lui. un aspect "istoric". care îmi ajungea pâna la calcâie.. lungi. Am adus si wnabat-jour albastru. îmi luasem pelerina tatei.Stii. apoi. . Avea pantaloni scurti si bufanti. Aceasta înainte de a veni spectatorii si mai ales spectatoarele. La ochi îsi adânci cearcane groaznice. Doi ficusi nu erau o gradina. marturisea el. Dar n-ar fi mai bine sa dai cu faina? . Cei doi. ca sa-mi patrunda faina pâna la piele. Don Juan. nu stia cum sa se fardeze. îsi lipise peruca. cum purtau tinerii în Renastere. dar pentru ce-ti trebuie? . însa si le facu atât de groase. în loc de tichie ecleziastica. Dinu mai avea si o peruca neagra. Servitoarea mi-a îngaduit sa iau câta faina voiam dintr-o cutie galbena de metal. . Mi-era teama sa nu iasa o culoare nesigura.Cu faina? . . parintele Ieronim. al lui Don Juan. îsi rosi. de matase galbena cu dungi negre.îti dau. Dinu motivase. duhovnicul lui Don Juan. încât fu nevoit sa si le stearga cu batista uda. Robert. dar si-l pudrase fara mestesug. Am acoperit-o cu o fata de masa. Gulerul si mansetele erau de dantela alba. Am adus doi fîcusi piperniciti. pe care l-am legat în jurul becului. N-avea nici o grija. eu joc pe Ieronim si trebuie sa am parul alb. Mai trebuia sa-mi albesc parul. Nu era tocmai placut. si îsi umbrise pleoapele cu creion negru. Cu atât mai mult. era fermecator si aceasta tulbura pe Robert. De la câtiva pasi parea un Adonis. desigur. Pajul avea îndemânare. Pentru ca Robert nu întelegea de ce costumul slugii sa fie mai elegant si mai bogat decât al stapânului. pentru ca scenele se petreceau noaptea. buclata. Totusi. sa pregatim decorul I în scena.Atunci culca-te. îsi pudrase parul pe la tâmple. îmi asezasem pe vârful capului un vârf de ciorap. însa. Eu eram cel mai simplu deghizat.înciudat. începura sa se fardeze.. pajul lui Don Juan. însa. am început pregatirile pentru deghizarea si mascuirea actorilor. în salon. se afla o ferestruica. pentru a ajunge în sala. începuram sa lucram. Venise.Da. se pudrase pe fata. foarte putin modificata. Gasise. Intervenii pe lânga proprietar. Don Juan. pe frunte. Eu eram preot. încercase sa-si faca doua dungi. faina îmi intra în urechi si îmi aluneca pe sub guler. era o bereta de scoala. Castagnete. trebuiau sa treaca prin scena. era un început. însa. aceasta întelegeam si noi. deci. ceea ce nu avea Don Juan. înrosise buzele si umerii obrajilor. si tunica phantaisie. Pe cap îsi va pune o bereta albastra. foarte simplu: nu are altul. Aceasta. sus. de asemenea. Don Juan si Castagnete. ca orice elev de la liceul "Spiru Haret". apoi frecam.

un flacon cu apa de Colonia. Erau acolo domnisoarele Dinescu.Vai. . un costum îngeresc. eu si Don Juan ne-am întristat. în sala. fara îndoiala. însa. însa ma retineam în gesturi. S-a facut întuneric în sala.numai buzele. de ficusi si de actori. ce-i drept. Dupa cum prevazusem. Noi. eu m-am încurcat de câteva ori. Avea. Câteodata. Scenele se sfârseau fiecare cu izbânda. Ma plimbam linistit pe scena si înfruntam pe Don Juan.. sufla prea tare si se auzea în sala. în odaia artistilor era mare neorânduiala. Presedintele trebuia. grasulii. admirabil!.Gasiti. . pantaloni atârnati în cuie. orice teama îmi pierise. strângea din dinti si din sprâncene. Proprietarul nu stia nimic din toate acestea. ha. duduie? .. Bricterian. Dinu. ha!. o manta si doua florete. cutia cu farduri. Am început furtunos. pentru ca veneau spectatorii. Dinu niciodata n-a afirmat ca are talent dramatic. lovea cu pumnul. Fanica e resemnat. Cea mica "simpatizeaza" pe Fanica. aproape de ea si-i vorbea despre fragezimea pulpelor. Erau excelente. D-ra Dinescu nu are nici un farmec. îmi lasasem ochelarii. Dinu râde modest: -Ha. pe scena. Fiecare îi spunea câte ceva si îi zâmbea dulce. s-a aprins lampa în sala. La ultima repetitie mi se spusese ca sunt "fara pereche" în Ieronim. ce bine ai fost!. Pasea mândru si culegea admiratia membrelor. Pentru ca noi ne-am schimbat costumele si am intrat în sala îmbracati ca toti ceilalti. care era sufleur si sufla dupa un cufar. eu priveam în sala si cautam sa culeg impresii. A aparut si Castagnete. si un exemplar descusut din Don Juan se umfla lânga o cana de sticla. De-abia cutezam sa-mi zvârl ochii în sala. Am profitat de prima riposta a lui Don Juan si i-am facut semn ca sufla prea tare. De altfel.. ha. Mie îmi batea inima sa mi se sparga. Eram duhovnic. repetam în gând. Apoi. actorii. Cea mare adora în taina pe Dinu. Mai erau acolo aproape toti membrii Societatii si câtiva invitati.. Se asaza lânga el la ceai.. Rezemat de usa de la odaia artistilor -nevazut în sala -. însa.Don Juan e palid. Dupa ce s-a încheiat spectacolul. dar îmi era teama sa numi intre faina în ochi. Dar spectatoarele nu-l priveau.Foarte. Noi ne retraseseram acum în odaia artistilor. Dupa câteva minute. Declamam cu entuziasm. Declamam asa cum stiam eu ca sunt "bine". de la liceul "Sf. Vorbeste putin. ca s-o cucereasca.. Declama. marunte. Bricterian. iar Don Juan a sarit versuri. în orice caz. Don Juan se înfierbânta.. care flirta cu Lia. Ne plimbam nervosi prin odaie. . Noi am fost aplaudati si chemati de doua ori la "rampa". nu s-a observat nimic. Ca îi place chiar sa joace în fata unei multimi. eram nerabdatori si emotionati. Robert ne marturisi ca lui nu-i e teama. De câte ori Don Juan avea de spus mai mult de jumatate de duzina de versuri. Dinu privea si ne încuraja. ma numeam Ieronim si cautam sa smulg lui Don Juan averile pentru manastire. a venit în costumul lui de paj. Patru fara zece. asteptat. foarte bine!. . Ca el e învatat cu scena. Se varsase apa pe mese. Prin colturi. Lipseau numai d-ra Tanief-Ale-xandrescu si Leiber. însa. Sava". îl serveste si râde magulita la fiecare gluma pe care o face. ne încredinta el. si spectatoarele îsi pironira ochii asupra buclelor lui false. a deschis cu grija usa. sufla cu pricepere. nepudrate si cu rochii închise. Eram fericiti. becul cu abat-jour albastru. La patru începeam. din dosul cufarului.. El se afla în sala si se întretinea cu spectatoarele. rasfoiam rolurile si ne priveam în oglinda. s-a aprins. ciorapi si pantofi. Zaream tulbure perechi de ochi ce se desfatau: de lumina. însa. Prin perete auzeam râsul lui Petrisor. Se asezase.

se desfasoara un dialog între elevul bolnav de galbenare si profesorul de chimie. lânga ele. Lia. însa. care n-au rasunet. In al doilea rând de scaune. Aveau rochii scurte. în \ saptamâna aceea d-l director ne zâmbeste binevoitor si nu "asculta". Spiridon e o zi neuitata.îl urmeaza. are sa joace doua roluri. în fund. Ceaiul. pe elevul bolnav de galbenare din pricina chimiei. Dialogul e scris în cuplete rimate . si nici nu ne da lectii multe. Fanica. eu am râs stânjenit si l-am . pentru ca Bricterian joaca cel mai bine dintre toti. E înalt. rosii si cinici. serbarea va fi fara pereche. Lia si cu Irina se aflau. lânga soba. Se hotarî sa li se dea un avertisment. Aceasta. Sasa. poate pentru ca am parul rosu si cunosc formulele seriilor aciclice. biruise. A trecut asa aproape un sfert de ceas. Apoi. în actul I. De Sf. Iar profesorii vin târziu în clasa. jocuri si gimnastica. Pe Toivinovici îl joc eu. Eu ascultam cu interes discutia.pentru ca e timida. si Fanica ne-a împartit chiar rolurile. autorul. Afirma ca e "imoral" si provoaca nemultumiri în Societate. Robert. Se tine mai întâi o conferinta. pentru ca se va juca . am aflat ca Dinu. lânga dulapul cu carti. de câte ori s-a dat vreo piesa la serbarile noastre. alte patru domnisoare care vorbeau cu Bricterian si Morariu. ///. Tace si Petrisor. sa râzi de glumele gazdei si sa-ti servesti tovarasa. La sfârsit. Sf. ca întotdeauna. E vorba de liceul nostru. Spune ca trebuie sa-si schimbe costumul. si a jucat si la "Muza". Domnisoarele Dinescu s-au înrosit. dar Fanica este un baiat peste fire de fricos si cu nesfârsita spaima de chimie. Se numeste Un liceu model si se va juca la Sfântul Spiridon. "Directorul" va fi Bricterian. Spiridon se face întotdeauna serbare mare. Un liceu model. pe un parinte revoltat împotriva taxelor. FANICA Fanica a scris o "revista". Când Fanica mi-a comunicat vestea. Petrisor. Petrisor si Dinu. Nu se putea altfel. apoi declamatii. apoi cânta fanfara si corul.negricioasa. Când ne pregateam sa ne ridicam de la masa si sa multumim gazdei. pâna la genunchi si se aratau multumite de orice privire pe care o surprindeau alunecata asupra pulpelor. si J nici nu cere caietele cu cuvinte la germana. Fanica nutreste o crunta razbunare împotriva lui Toivinovici. Câtiva arunca priviri întrebatoare spre usa. pe canapea. Personajele sunt profesorii nostri. A jucat din clasa a IV-a. Leiber învinuia pe Petrisor de neseriozitate si de "flirt". paseste sigur pe scena si vorbeste apasat. în primavara . la care trebuie sa zâmbesti. oricum. Domnisoara Sasa . Comitetul s-a întrunit dupa plecarea membrilor. Din primavara. buzele rotunjite si ochii mari . A doua zi de dimineata. care spune totdeauna: mergi. comitetul se adunase sa judece purtarea lui Dinu.îngrozit de formulele acizilor organici si ale seriilor aciclice . Robert era revoltat. 75 Dinu a râs si a vestit ca va organiza la el acasa o Societate mai captivanta ca "Muza". în cancelarie. în saptamânile acelea s-a hotarât sa scrie "revista". Nu îngaduie glume "moderne" si se misca prin odaie foarte decent. Mariana TaniefAlexandrescu nu se împaca cu "gesturile si atitudinea" d-relor Lia si Irina. întâiul. Tacere apasatoare.s-a îmbolnavit. Se fac câteva spirite. esti dragut! Dinu se ridica si se îndreapta catre odaia artistilor. cu parul învrajbit ca al Salomeei. iar Mariana e îngândurata. s-a îmbolnavit de galbenare si a zacut pâna la sfârsitul lui aprilie. Obisnuitul ceai. în anul acesta. la liceu. Irina fusesera exclusi din Societatea cultural-dramatica "Muza". Toivinovici nu-l persecuta. si e foarte spiritual. Toti sorbim cu lingurita ceaiul rece din cescutele de portelan. cei doi aparura.

batut zgomotos pe umar. Fanica mi-a zâmbit dulce, J ca un director de teatru, si m-a asigurat de succes. Episodul nostru e unul dintre cele mai izbutite. Fanica l-a scris cu toata patima amintirii saptamânilor petrecute bolnav de galbenare. Si îl va juca cu entuziasm. Toti baietii sunt siguri ca voi interpreta de minune pe "câinele rosu". îmi aduc aminte ca am mai jucat acum un an, tot de Sf. Spiridon, pe un 76 ajutor de comisar. Stateam la birou cu fata spre public si ma trudeam sa atrag atentia spectatorilor printr-un, joc de scena" pe care-l închipuisem atunci. Anume, ma prefaceam ca nu pot scrie, pentru ca aveam penita stricata. De aici, o suma de gesturi si priviri, pline de haz, în credinta mea. Am avut, totusi, succes. Trebuia sa aduc din culise o cafea pentru comisarul sef. Cum am iesit pe usa, cineva mi-a întins o tavita si m-a sfatuit sa pasesc încetisor, ca sa nu rastorn ceasca sau paharul cu apa. Sfatul m-a îngrozit. Eu îmi scosesem ochelarii, pentru ca asa voise regizorul. Când m-am întors, deci, cu cafeaua sefului, am cautat sa calc cât mai prudent. Am aparut pe scena cu capul în jos, cu bratele tremurând si cu picioarele nesigure. Toti au crezut ca aceasta era o "creatie" de a mea si au apreciat-o. Eu am mai jucat si la Societatea noastra cultural-dramatica, la "Muza". Dar foarte putini baieti m-au vazut acolo. Fanica ne-a povestit si alte episoade. în actul I, scena I, patru elevi mondeni danseaza în cancelarie. Au venit sa se plânga directorului ca pedagogii nu-i lasa în clasa. Si nu-i lasa, pentru ca au parul prea mare. Baietii mondeni sunt revoltati. Daca îi mai tunde si de data aceasta, daca li se mai pun "numere" la tunica, nu mai au curajul sa vina la nici un ceai si la nici un bal. Totusi, pentru ca directorul nu e în cancelarie, elevii mondeni danseaza. Apoi, cânta fiecare câte un cuplet, în care se pomeneste de "tea-room", Petit parisien si La garconne. în timp ce Fanica fredoneaza sufocat cupletele (pentru ca el nu e tenor), baietii se întreaba care vor fi interpretii elevilor mondeni. Va trebui sa fie frumosi, sa aiba tunici elegante, sa stie sa danseze si sa cânte. Unul sigur e Robert. Când aude aceasta, Robert închide putin ochii si primeste. El ne marturiseste modest ca va fi cel mai bine "în rol". Al doilea elev monden va fi Gianni. Gianni n-a jucat niciodata; nici la "Muza". Nu stie nici sa declame, nici sa cânte. Gianni, însa, e un autentic baiat monden. Se pudreaza, se parfumeaza, vorbeste frantuzeste, e grasut si entuziasmat dupa dans. Gianni s-a înrosit când autorul i-a comunicat rolul. E încurcat si ne priveste pe toti cu dragoste. Noi, de asemenea, îi zâmbim dulce si îl încurajam cu privirea. Al treilea elev monden va fi Locusteanu. De bucurie, Locusteanu ghionteste pe autor si îi striga neghiob: "Ma, Fanica, ma!" Autorul zâmbeste si acestuia si îi recomanda sa soarba oua moi înainte de serbare, ca sa aiba voce. Asupra celui de al patrulea elev monden se ridica discutii. Morariu nu vrea sa primeasca. Spune ca nu stie sa cânte. Morariu are, însa, o tunica prea frumoasa ca sa nu apara pe scena. Fanica staruie. II asigura ca poate cânta cât de încet va dori. Poate chiar spune cupletul, 77 pentru ca melodia o va sustine orchestra. Morariu refuza încapatânat. Unii, însa, sunt convisi ca va primi sa joace în foarte putin timp. Dinu se afla si el între noi si se arata entuziasmat pentru "revista". Eu cred ca ar fi multumit sa joace si el pe unul dintre baietii mondeni. Are înca proaspat în minte succesul de la "Muza", când a aparut în pajul 1 lui Don Juan, cu peruca neagra si pelerina de matase galbena. Dinu nu \ mai este, însa, la liceul nostru. A vrut cu tot dinadinsul sa aiba parul -mare în anul acesta si s-a înscris la

"Matei Basarab". Acolo îi lasa, chiar, sa vina iara uniforme si fara sepci... Fanica a început sa cânte cupletul parintelui revoltat de taxe. Baietii îl asculta rapiti si zâmbesc de câte ori autorul îi priveste. In pauze, entuziasmul izbucneste. Unii cer lamuriri, si Fanica le da cu bunavointa. Fanica e marunt si slabut. Fredonând atâtea cuplete de tenor, rasufla greu si se sterge cu batista pe frunte. E obosit. Cu toate acestea, când ajunge la scena în care un bacalaureat marturiseste cu entuziasm ferici- . rea libertatii si a pletelor, Fanica prinde puteri noi. închide ochii si strânge falcile, pentru ca cupletul este tot pentru tenor. Se face rosu si lacrameaza. Succesul e, însa, deplin. Robert - care stie ca va juca pe bacalaureat - râde din inima si felicita pe autor. Se discuta costumul bacalaureatului. Robert crede ca va trebui sa poarte o haina moderna, pantofi de lac si o batista de matase. Fanica se împotriveste. Bacalaureatul vine în cancelarie ca sa-si capete diploma. Nu poate fi îmbracat, deci, decât în uniforma si cu numar. Robert regreta si primeste. Eu stiu ca el ar fi dorit mult sa apara pe scena elegant si fardat, ca sa impresioneze domnisoarele din sala. Cu toate acestea, e sigur de izbânda. Ne marturiseste ca va fi aplaudat la scena deschisa. Si priveste, cu înteles, spre Dinu. Dinu fumeaza. Fanica se grabeste când ajunge la actul II. Cortina se ridica, în timp ce orchestra intoneaza un mars eroic. în cancelarie, profesorii s-âu adunat pentru a protesta împotriva î Curbei Lalescu. Sunt nemultumiti de salarii, si fiecare paseste în fata i publicului si-si slaveste însusirile. Fanica, însa, e rautacios. în glorificarea profesorilor, el alege tocmai partile slabe. Baietii îl aproba din suflet. Ne apropiam de Valea Calugareasca. Eram cu totii nerabdatori sa vedem via lui Morariu. Morariu ne invitase în duminica aceea la via lui. Ne-a vestit ca vor fi culegatoare tinere si must. Va fi si vin vechi. Toti aratau, însa, îndestul de indiferenti fata de mustul si vinul lui Morariu. Ziua, am mâncat struguri si ne-am jucat cu bulgari prin vie. Eram împartiti în doua tabere: unii hoti, ceilalti politisti. Politistii trebuiau sai prinda pe hoti. Fanica statornicise regulile jocului: nu aveam voie sa zvârlim cu bulgari mari, nici sa lovim în cap. Se admiteau, de asemenea, alergarile. Când hotul era, însa, prins, nu mai avea voie sa fuga. Eu am fost hot si am rezistat eroic cu o ramura de salcâm împotriva lui Petrisor si a lui Mânu. La urma, a trebuit sa fug. M-am împiedicat într-un vraf de araci, si politistii au zvârlit cu bulgari dupa mine, fara sa ma poata lovi. In ceea ce ma priveste, am despresurat pe doi tovarasi - hoti ca si mine - si am nimerit cu un bulgare în spinarea lui Robert, care îsi lega siretul de la ghete. Seara, a fost masa mare. Eu am adormit, însa, de timpuriu. Ma silisera sa beau nenumarate pahare cu vin rosu si alb. Ceilalti s-au culcat în zori. Culegatoare au fost din belsug, dar baietii s-au aratat indiferenti. Aceasta, pentru ca parintele lui Morariu a ramas, tot timpul, lânga noi. IV. DOMNUL REDACTOR Hotarât sa capat bani de la revista d-lui Leontescu, am pretextat o "afacere familiala" si mi s-a îngaduit sa lipsesc ora a treia de la gimnastica. Am alergat acasa ca sa-mi schimb tunica si sa-mi las sapca. Dl. Leontescu ma stie student. De faptul acesta se si leaga nadejdile mele. Redactorul foii literare - ca si ziarul care o editeaza - manifesta calda simpatie pentru studenti. Am întârziat de multe ori împreuna, plângând mizeriile universitare. în gândul d-lui Leontescu, eu sunt student la Litere, de aceea ma oboseste cu sfaturi si cu sugestii pentru viitoarea mea cariera publicistica. îmi marturiseste, câteodata, ca îi voi calca pe urme. Am urcat scarile cu oglinzi putin tulburat. Nu era sfiiciune, nici teama. Ma

obisnuisem sa bat la usile redactiilor, sa pasesc sovaind catre domnul de la birou, sa întreb cu glas scazut daca pot vorbi cu domnul prim-redactor si sa bâlbâi. Am avut si eu, de altfel, micile mele satisfactii. Intr-o seara, cineva, auzindu-mi numele, mi-a zâmbit prieteneste si mi-a întins o mâna calda. Am fost atât de emotionat, încât n-am mai avut curajul sa-l întreb daca mi se pot plati articolele. L-am întrebat, însa, dupa o saptamâna si am strâns aceeasi mâna calda. Alta data, redactorul mi-a laudat un articol pe care îl publicase în fruntea revistei. Eu am zâmbit orgolios, în tot timpul discursului. N-am capatat, însa, nici atunci, nimic. Mi-a spus ca revista se vinde greu, ca bani sunt putini, ca deabia traieste el, ca vai de lume, cu ce-i da direc78 79 torul. Redactorul era elegant îmbracat si-si cumpara foarte multe ca frantuzesti. Pe d-l Leontescu îl cunosc din vara. îmi publica tot ce-i trimiteam prin posta, în plicuri mari, albe. Câteodata îi scriam si despre nevoile mele si lasam sa înteleaga ca sunt un student sarac si ca m-ar putea ajuta. încercam sa par îndurerat. Ma trudeam sa scriu pagini duioase, pe care le semnam cu numele întreg si cu adresa. Asteptam, apoi, înfrigurat saptamâna întreaga. Domnul redactor îmi publica numar dupa numar articolele. Acasa, sau la "Posta redactiei", nimic. într-o zi am precizat: pentru douazeci de articole, câte publicasem pâna atunci, ceream cinci sute de lei. Douazeci si cinci de lei de articol. Nu era mult. îi ofeream, de asemenea, alte articole în lucru, cu acelasi pret. îi ofeream, pe deasupra, gratuit, nenumarate notite marunte. Au trecut, ca întotdeauna, saptamâni. Si ma chinuia gândul ca am putut ramâne atât de senin. M-am hotarât, însa, sa cunosc personal pe domnul redactor. L-am cunoscut asta-vara. L-am gasit fumând lenes în redactie, alaturi de câteva gaz etc. O frunte mica, încretita, ochi sireti înapoia ochelarilor de prezbit. M-a întâmpinat cu entuziasm. Nu mi-a oferit nici un scaun, dar mi-a laudat articolele asupra lui Romain Rolland. Cele mai proaste articole, socoteam eu. Mi-a spus ca îi place "orizontul meu larg" si "felul meu de a ma exprima". Vorbea întrerupt si clipea din ochi. Mi-a spus ca colaborarea mea a ajuns indispensabila revistei. M-a prezentat unui domn venit mai târziu în redactie, care mi-a strâns indiferent mâna, fara sa se ridice de pe scaun. în ziua aceea nu i-am pomenit nimic de onorariu. Domnul redactor ] ma ruga, însa, sa-l vizitez de câte ori aveam ragaz. Am fagaduit. Am fa-l gaduit, fireste, si articole. Dupa câteva saptamâni l-am vizitat. îsi lasase ochelarii pe masa si se j scarpina în cap. M-a privit aspru, îl tulburasem. N-am avut atunci curaj sa-i vorbesc de onorariu. La plecare mi-a strâns mâna si mi-a urat sp la munca. I-am fagaduit articole. Dar nu pierdeam curajul. Am batut la usa redactiei într-o vineri, seara, când stiam ca e singur. Facea corectura articolului de fond: vibram! L-am lasat sa sfârseasca. M-a privit atunci cu bunatate si m-; întrebat daca starui în a studia Orientul. Eu i-am vorbit cu entuziasm i lecturile si planurile mele. D-l redactor parea ca se intereseaza. A zâ bit. Am atacat atunci direct, cu o liniste care m-a uluit. D-l redactor a sovait si si-a sters ochelarii cu batista. Eu îl priveam fix si simteam cu mi se dogoresc obrajii. Rupse tacerea fara eroism. îmi fagadui ca j vorbi cu directorul. îmi marturisi ca articolele mele sunt cu adevara "bune", ca îi place "orizontul larg" si celelalte. Ca va starui pe lâng

director. Ca el întelege situatia mea. Dar ce poate face el? Directorul e totul, si el nimic. Ne-am strâns mâinile fara entuziasm. De atunci nu l-am mai vazut. * Dar astazi, la ora de gimnastica, am urcat scarile cu oglinzi. Eu sunt un tânar cunoscut pe salita ce duce la redactie. Ma cunoaste si portarul, si cei doi ajutori de portar, si omul de serviciu, care sta pe o banca rezemata de zid si întreaba pe orice nou-venit: - Domnul ce doreste? Astazi, însa, omul de serviciu nu mi-a dat voie sa intru în redactie. - Numele d-voastra? I l-am rostit sonor si demn. A intrat în redactie. Am auzit câteva cuvinte si am recunoscut glasul d-lui Leontescu. îmi pregateam cele dintâi fraze: eram sigur ca ma va primi îndata. Omul s-a întors: - D-l Leontescu va roaga sa asteptati putin. Eu m-am asezat pe banca. M-am trudit sa par îngândurat. De fapt, de-abia puteam sa-mi stapânesc necazul. Omul de serviciu s-a asezat lânga mine, senin. Eu îmi fagaduiam razbunare crunta, definitiva, rafinata. Ma închipuiam tânar cu faima, cu volume tiparite si portretul reprodus în revistele de seama. Pe strada, alaturi de mine, trece Ilie Leontescu. Ma pregateam sa sorb din plin razbunarea, când omul de serviciu ma întrerupse cu o întrebare stupida. îmi amintii ca sunt în vizita la d-l redactor si ma încruntai. încercam sa ma linistesc. D-l redactor are de scris, fara îndoiala, un articol ce nu mai poate fi întârziat. Sau trebuie sa sfârseasca corecturile. Am numarat în gând pâna la cincizeci. M-am oprit. Mai numar înca douazeci. Voi bate apoi la usa. - Nouasprezece... De la nouasprezece la douazeci a trecut mult. M-am ridicat de pe banca. Douazeci... Am intrat. D-l redactor privea distrat pe fereastra. In odaie se facuse cald si d-l redactor ramasese în vesta. La alta masa, un domn adormit traducea agale dintr-o carte cu copertele galbene. Am strigat "buna ziua!". D-l redactor m-a privit curios. M-a recunoscut si mi-a întins mâna. Ca niciodata, m-a poftit sa sed: - Ia loc, te rog. - Multumesc. M-am apropiat discret de el. D-l redactor, în vesta, parea un domn blând. - Ce-a spus d-l director, d-le Leontescu? - Domnul director? M-a privit pe sub ochelari, întrebator: 80 81 - Ce vrei sa spuna d-l director? - Stiti... mi-ati fagaduit... D-l redactor m-a recunoscut pe deplin. S-a încruntat si si-a mângâiat fruntea. M-a poftit din nou sa sed si m-a privit trist. Eu am înteles. Eram hotarât sa sfârsesc. - Am vorbit. Se face. îti spun eu ca se face. I-am spus d-lui director cum stau lucrurile... Privirea mea l-a dezarmat. - A spus ca se face, dar trebuie sa mai astepti pâna la Craciun. Atunci se mareste bugetul redactiei. Si d-ta vei fi cel dintâi la onorariu... A vorbit mult, stânjenit. Eu zâmbeam. Atunci si-a ridicat brusc capul si m-a privit prin ochelari. - Esti lipsit de mijloace? Am fost ispitit sa exagerez:

Ma umilisem mult si fara nici o izbânda. sunt trist. . Sunt lipsit de vointa. Desi am talent cu carul.Se face. Eu îl priveam zâmbind... toata mândria mea.... câte nopti calde... Sunt melancolic.. Zâmbete.. Doar te cunosc eu. . Si tot plânsul meu. Cel care învinsese era d-l redactor.. sa ma biciuiesc pâna la sânge. Se scarpina la rastimpuri în cap. ci voi . ..Dar sa nu te descurajezi.. . câteva clipe.Ce ne mai scrii? Zâmbete. . domnule. .. Mi-a vorbit mult. Gânduri naive. d-le redactor..D-ta care ai talent cu carul.Eu am. toata durerea trupului biciuit cu frânghia sunt neputincioase în fata unei zile de noiembrie.Hai? Ce zici. îti spun eu. .îti public orisice.N-ai dreptul.Prin câte am trecut eu! Hai? . ma întelegi. Si nu am de ce sa fiu trist.. cu luna. care ma ispiteau sa visez si sa ratacesc pe strazi si pe care le petreceam singur nu s-au dovedit zadarnice. . tinere? .Multe. Mi-a aratat corectura ultimului meu articol. Esti tânar. multe. .. De ce sa fiu melancolic. Si la sfârsit ne-am strâns mâinile. ma întelegi? E o batjocura. cu vita salbatica ce se înalta pe poduri si ziduri de castel? Dovada lipsei mele de vointa o am chiar în clipele acestea. 82 . Câta truda risipita în dupa-amiaza aceasta. D-l redactor învinge întotdeauna. V. de personalitate. Cât m-am trudit eu sa-mi smulg din suflet slabiciunea aceasta care se numeste melancolie. Nu trebuie sa fiu trist. Sunt sentimental.. cu statui însângerate de amurguri. d-le redactor?. Aceasta trebuia sa se întâmple.. în loc sa lupt împotriva imbecilitatii nostalgice a soarelui de noiembrie..Un editor.Viata. Am rosit. Câte ceasuri petrecute cu dintii strânsi. m-am asezat la masa si scriu într-un caiet pe care nu-l va citi nimeni. Asteptam chiar ziua în care nu voi lucra. Zâmbete. un volum de versuri si n-am parvenit sa gasesc înca un editor. Si am zarit. D-l redactor m-a privit blând: .. Dar de astazi mi-am fagaduit solemn sa nu mai trimit nimic d-lui Ilie Leontescu. în loc sa lucrez? De ce sa ma visez frumos si bogat plim-bându-ma prin parcuri pustii. tinere. Deci sunt stupid. Si desi ma cunoaste el si as putea scrie orice. pentru ca în dupa-amiaza aceasta soarele straluceste printre copacii desfrunziti? De ce sa privesc pe fereastra. Zadarnic încerc sa ma ascund. Am recunoscut ca tebânda a fost a d-lui redactor..Tocmai.. coperta revistei.Cu totul lipsit..Ce sa zic. NOIEMBRIE Acum stiu. Privesc plopii prin fereastra mea. Eram dezgustat si obosit. începuse ora a patra. cu havuzuri înverzite de muschi. . D-l redactor se înflacarase. de virilitate.. în dupa-amiaza aceasta de noiembrie. idiot si revoltator de naive. Si cad pe gânduri.Cred.. ce sa-i faci?! . Sunt si eu ca toti ceilalti: adolescent sentimental si visator. aplecându-ne fiecare din sale. M-am întors abatut la liceu. Sunt ridicol.

dulce? De ce vreau sa plâng? De ce astept ceva care stiu ca nu va veni niciodata? Mie nu mi se îngaduie nici una din acestea. Cele mai frumoase zile. jyla purifica. Frânghia se ridica apoi tot mai repede si cadea tot mai adânc. care apasa si înabusa totul în calea sa. singurul mascul în turma de adolescenti slabanogi. Urmata de oboseala. pâna ce carnea se înfierbânta si ajunge dureroasa ca o rana. o data cu geamatul carnii. obrajii îmi tremurau. sentimental. Pe spinarea goala . aruncata peste umar cu ochii închisi. apoi. Câteodata. înfiorator. si de pretutindeni se ridica tresariri ciudate. Soarele e trist. natâng. în fiecare noapte.. Acea singura clipa era rasplata întregii mele zile de munca. Tâmplele mi se înfierbântau si picaturi sarate mi se prelingeau pe frunte. singura vointa ce nu pregeta sa-si sfarme dintii strângând un drug de fier si sa se biciuiasca racnind. în zilele când ma desteptam în zori si adormeam dupa miezul noptii. în zilele când ma biciuiam. înainte de a stinge lampa. Pâna ce mi se tulbura cunostinta. Durerea ma apropia de mine însumi.alba si plina . Vointa mea e absurda. O zi de noiembrie. începeam sfertul acela de ceas de dulci si dureroase desfatari. îmi înabuseam tipatul. eu stau linistit si scriu. îmi suieram izbânda printre dinti.privi pe fereastra. încruntat. O zi ca oricare alta. Dar nu întotdeauna durerea si oboseala ma covârseau. buzele se albeau. de tremuraturi. zile când rosteam cuvântul Eu cu glasul plin.j cunoscuta. Poate gândesc ca îmi voi acoperi astfel vinovatia. O zi în care batrânii si femeile lacrameaza amintindu-si trecutul. Durerea ma atâta. sa arda. Dar ea de ce sa ma întristez? De ce îmi simt sufletul plin de un simtamânt necunoscut. Si în loc sa ma lovesc si sa ma 83 zbat pâna la cea din urma încercare. De-abia aveam putere sa îmi ascund frânghia dupa raft si sa-mi las camasa pe spinarea biciuita. Pâna ce mi se îngreuia capul si mi se rataceau privirile. Durerea si desfatarea se contopeau într-o frenezie ne. Vointa mea s-a irosit saptamâna cu saptamâna. Dar izbânda duhului ma desfata. de tulburari. o clipa de extaz. Au fost zile de izbânda. Sângele picura si eu trebuia sa-mi spal camasa în zori.se înfigea cea dintâi lovitura. tot mai scurt. Eu. Dezastrul sa desfasurat astazi. îmi simteam trupul sfârsit ca dupa boala. picaturi calde mi se prelingeau de pe umar pe solduri. Era cea mai dureroasa dintre toate. ca sa nu vad frânghia cazând. naiv visator. cu ochii înclestati de tinta. dar e o vointa trainica. o îndoiam si numaram pâna la zece. Eu nu sunt un adolescent ca toti ceilalti. caraghios. cu buzele strivite de furie.. Pastram frânghia dupa un raft cu carti. Sufletul meu e aspru. Urma. De multe ori paseam aprig si madularele nu-mi tremurau când camasa atingea umerii zdrobiti de frânghie. pe care o sorbeam ca pe o desfatare fara pret. Carnea începea sa se umfle.. Asa trebuie sa fiu eu.. formidabila. Strângeam pleoapele. Loveam tot mai grabit. cu pumnii strânsi gata de a se pravali si a-mi îndurera carnea. singurul stapân al sufletului si al trupului meu. Pielita de la încheieturi era rupta de frânghie. O zi calda.. Asa trebuie sa fiu eu.. Asa cum eram altadata. Vointa care îmi calca în picioare trupul putred ma entuziasma de un sfânt si barbatesc entuziasm. Când îmi alungam somnul cu pumnii. O singura clipa. Carnea se înfiora. Era singura desfatare pe care mi-o îngaduiam. Eu trebuie sa fiu acelasi în toate timpurile si toate locurile. Pentru ca asa vreau eu. în zilele când sorbeam suferintele trupului ca pe o desfatare. Apucam frânghia cu hotarâre. Eram . Când citeam pâna ce-mi lacramau ochii si ma usturau pleoapele. Hotarât ca o stânca. bolnavicios.

murmurând confesiuni. . In loc de a pasi sigur si mândru cu gândurile I mele întregi si cu cartile sfârsite..pâna atunci . râde spart. Voiam sa trec printre semeni neluat în seama. flirteaza cu dudui la ceaiuri. Si nu numai atât. Am facut si eu glume. aspru si sumbru.. . N-am vrut sa-mi descopar sufletul adolescentilor livizi si melancolici. cu rânduri scrise fara entuziasm si fara originalitate. Sa izbucnesc dintr-o data.. ca toti oamenii slabi.un loc în coloanele revistelor de a doua mâna. Dospea si în sufletul meu atâta josnicie. joaca la curse.ca toti ceilalti .. ca si toti ceilalti.. coplesind turma târâtorilor si uluind neputinta celor care m-au cunoscut si mau dispretuit. Am cucerit si eu. pe ploaie. iluminat: eu. din întunecimile si flacarile sufletului meu. Am tradat colturi din taina mea si am lasat sa se vada ceea ce nu trebuia sa cunosc I decât eu. pentru ca straluce soarele printre cc> acii desfrunziti. zile la care ma gândesc cu dur"~e acum.Dar n-a fost asa. Eu. Si lucrul acesta îmi umplea sufletul cu o nemarginita încredere si ma silea sa-mi încordez bratele ca pentru lupta. lava fierbinte a entuziasmului. Si n-am izbutit. citeste Rampa. iarasi. însa. si. în râsetele celor care asteptau afara. Si gândul ca voi înfricosa cândva cetele oamenilor de carne. nici cugetul meu. adora pe Mosjou-l kine si se sileste sa para blazat. am râs j si eu mai mult decât era nevoie. mi-am risipit si eu timpul în vorba cu] colegi imbecili si prieteni plictisitori. care admira pe Musset. Eu stiam cine sunt. Am fost schimbacios si j plin de compromisuri. când sunt trist.. într-o odaita umeda.. am ratacit si eu. M-am vrut neîndurat. pe strazi. Si strigam cu ochii închisi. Voiam. Mi-am cautat si eu. Eu stiam ca nu va trece mult si glasul meu va fi glas temut în tara.sa nu tradez nimic din zbuciumul. seara. a dragostei si a urii. Sa-i biciuiesc si sa le necinstesc fetele si sa ma desfat simtindumi trupul gâlgâind de viata rodnica si creatoare.. prieteni. Am început si eu ca toti cei care se numesc "scriitori". ca orice adolescent. Eram ametit de vâltoarea pe care o simteam framântându-se în suflet. am dormit si eu opt ceasuri ca toti ] ceilalti. ca si turma. Nu mi-a placut sa am prieteni. eu. Suflet torturat. tot ceea ce nazuiam sa] împart mai târziu celorlalti. totusi. Cu atât mai mult. care-mi tipareau articolele cu greseli de tipar si cu semnatura necompleta. Nimeni sa nu ma vada ostenit de lupta si. Ca si oricare alt adolescent slabanog si vicios. cu articole publicate prin reviste populare. Si eu. Ca si Robert. ma îmbata. pe un pat în care se framântasera zeci de trupuri. ciupeste noaptea trecatoarele pe strada. Sub care sa se ascunda. cu cât nimeni nu banuia cine sunt si ce voi putea ajunge. Mândria ca port în mine o taina pe care n-o ghiceste nimeni mi-ajungea. cu toate acestea. Eu. Am nesocotit cea mai frumoasa hotarâre a mea: aceea de a pastra în mine. pâna la desavârsire. sa am cugetul si sufletul desprinse din stânca. m-am dat putin câte putin.. Si eu. Mi-am descoperit si eu sufletul cersind mângâiere si sprijin. mi-am pierdut si eu nevinovatia într-o noapte. nimeni sa nu cunoasca Dumnezeul pentru care lupt. cu greu. încât sa astept cu nerabdare publicarea unei traduceri si sa ma supar pentru amânarea ei.îmbatat de mine însumi. cu pagini în care nu se gasea nici sufletul.] danseaza la cabareturi. care doarme cincisprezece ore duminica. Care poarta parul retezat la ceafa si . am 1 aruncat si eu priviri femeilor cu trupuri calde.. ca . Sa fiu crezut un adolescent urât si plicticos. Eu am vru* sa am sufletul lui Brand.

A. Ar fi zadarnica si neputincioasa orice încercare. de la Teatrul National. Regizorul este d-l Filimon. Care se împrietenesc cu directorii de reviste ca sa le tipareasca o-nuvela pe luna.. e seara. Si am cazut tot mai jos. am regretat ca nu am plete. un volum de nuvelei cu coperta colorata.. ma încredintau ca ma civilizez si mâl apropii de "normal". fumând. Sunt linistit si abatut.Baietii mondeni cânta fiecare câte un cuplet în cancelarie.. Profesorii aproba cuplet dupa cuplet. fara greseli de tipar si cu numele dedesubtul ti-j tiului. VI. Croitorul mi-a facut haine "moderne". Ne adunam în fiecare seara în sala de muzica.. Domnul director s-a lamurit.statea în picioare lânga pian. bunii mei prieteni. Faptul trebuia sa se întâmple. Am avut si eu mediocra multumire a unui articol tipa-J rit în fruntea revistei. si palarie cu boruri largi. nici în clasa. D-l Filimon ne regizeaza toate piesele pe care le reprezentam la serbari. adauga d-l Filimon.rosu din pricina gulerului si a emotiei . Partile de tenor le simplifica sau le cobora cu o octava. Erau romante. Fanica fredona cu tresariri în glas. Ani început a folosi ciorapi de matase. intra slujbasi la minister. alaturi. marsuri si cuplete. Profesorii îl încurajau. deci. Profesorii ascultau. Profesorii au primit cu caldura sa jucam "revista" lui Fanica. Pe o masuta. lectura "revistei". Râde si îsi salta pântecul. Fanica . ca sa înteleaga ce atitudine trebuie sa ia fata de "revista" elevului Banateanu Stefan. REPETITII Au început repetitiile pentru Un liceu model. Cunoaste baietii si îi simpatizeaza.Sunteti la clasa. pusese maldarul de note pe care trebuia sa le descifrez. mustra ca mi-am pierdut o dupa-amiaza privind cerul si amintindu-mi tristetile în acest colt. care zâmbea si se încrunta dupa împrejurari.. m-am pu-j drat si eu ca Dinu.. si . Am sa pot citi fara teama de a întârzia un ceas la o pagina.Si eu le dau voie sa cânte în fata mea? . în sufletul meu e un gol pe care nici o vointa omeneasca nu-l poate umple." Fanica reproduce. Melancolia a fost izgonita de amintiri. am citit si eu ultimele romane frantuzesti si revistele! literare.. Nu ma pot.continua: . Directorul întreaba curios: . Acum..emotionat ca la ora de trigonometrie . dansuri moderne. Fanica dadea explicatii: . Zâmbeste.Dar unde sunt? . nu! Dumneavoastra nu sunteti atunci în cancelarie. ne bate prieteneste pe umar si ne povesteste discret anecdote. îl acompaniam eu.lavaliera neagra. D-l director e magulit. se însoara si îndura toataj viata povara unei sotii slabe si a unor copii rau-crescuti. Am avut si ein mica mea glorie. Un gest mostenit de pe vn mea când îl stânjenea o rana din razboi.dupa fiecare înfrângere -l prietenii mei. furati. Am început. pe cât îi sta în putinta. furia d-lui director. Care publicai un volum de versuri la o tipografie din provincie.. dupa ce s-au sfârsit cursurile.Dar intrati deodata în cancelarie. s-au adunat cu totii în sala de muzica. si domnul director întorcea necontenit privirea catre fiecare. . Fanica . suparati si strigati: "Ce-i cu voi aici? Ce sunt uniformele astea? Ce-i p rul asta? Unde va sunt numerele?. Acum vreo zece zile. Profesorii s-au asezat zgomotosi în primele banci si asteptau. m-am dus si eu la cinematograf. . dialog dupa dialog. Era acolo si directorul. Anecdote care nu trebuiesc repetate nici acasa. Fumeaza mult. îi gasiti dansând si cântând.

galatit.. înainte de a începe. Perri si alti colegi. i-a pus. hidrogen si sulfit. întrucâtva. . Mi se prevede izbânda sigura. Fanica se sufoca cu entuziasm. si amine. sase masuri de introduceri Aria e cunoscuta. la sfârsit.Acum vine cupletul elevului bolnav de galbenare din pricina chimii Priviri semnificative între Fanica si Toivinovici. sifructoza. Directorul a hotarât sa se înceapa repetitiile. si de picior.. Fiecare profesor râdea cu pofta de cupletele în care se ironizau ceilalti. Apoi. Si-n mormânt tot ca si viu. Baietii. Actul II. Ritmi saltaret al cupletului a câstigat pe toti. se mai gasesc câtiva baieti care ne dau ajutor.. Profesorii au aprins tigari si au iesit din sala de muzica felicitând pe Fanica. fosforatul si hidratul. dar e foarte blând... Cine ar fi putut sti ce gândea atunci Toivi-j novici? . si glucoza. parafina. Se aude în fiecare vara la Teatrul "Carabus". Ne adunam în sala de muzica. Mai vin Petrisor Furtuneanu. Minculescu.Acum cânta d-l profesor. însa. Stau în fund si comenteaza rolurile. Fac pronosticuri asupra succesului fiecaruia dintre noi. Fanica se stergea cu batista pe frunte. stearina. apatit. Eu apas pe rând trei clape albe. Fanica a izbândit. si aici. l-au primit cu entuziasm. Si e sufleurul cel mai de pret. în afara de "actori". dar benzina. Toivinovici se înroseste. fiecare si-a avut mica lui parte de satisfactie si de ciuda. din clasa a VlII-a. cu marsul eroic si protestul împotriva "Curbei Lalescu". oxigen. d-l Filimon bate din palme. vitriolul si oxine. tot pe rost am sa le stiu!" Profesorii n-au gasit nici o obiectie actului I. Are nasul mare. si cuprit. Dinu. la masura. Se opreste dupa fiecare strofa si explica.Acum cânta elevul: " Noaptea zau ca sar din pat si-mi pare ca-s întrebat: ce-i alcoolul. S-au împartit si cele din urma roluri. care ia parte cu caldura la repetitii. vine printre cei dintâi. chiar si clorul. Profesorii râd zgi motos si fumeaza cu desfatare. Când sunt prezenti toti cei care joaca în prima scena. . glicerina. de cele mai multe ori. Asa ca. Fanica îmi tonul. în banci. Lânga el sta. ajuta. ce-i fenolul. pentru ca el nu era tenor. care asteptau în curte rezultatul. pe gânduri.

Nici pâna aici. în mijlocul clasei. D-l Filimon bate iar din palme. . domnilor. "Parintele" e Pake.De ce nu veniti.Stai."Uita-te ddom-nule.Parca ti-am scos rolul. Când sfârseste... . . sa se auda. Da. L-au ales provizoriu. Profesorul de gimnastica. Iar lipsa de dictiune revolta mult pe regizor. Gianni se misca greu "în scena". frate. domnilor. înc-o data! Toti: "Ei nu înteleg ca dupa razboi Ne-am schimbat si noi. nenisorule. plictisit. Vorbiti raspicat. d-le Protopopescu! Tare. disperat.Misca. Si ameninta ca nu va mai juca "daca se face galagie". d-l Daian. .Nu asa. " Unul: ..Dar uite ce e. Mi-e teama sa nu va calcati între dumneavoastra pe scena. ca merge. domnule Gianni.Dar de un-nde sa stiu eu c-ca e repetitie astazi? .Ei. Gianni cânta: "în clasa-i plictisitor La oricare profesor.Haid\' ca-ncepem. . care sorb din ochi pe "actori".. Sufla d-l Minculescu. Pentru ca Pake nu are o dictiune prea corecta. baietii îl ghiontesc de câte ori au prilejul si îi striga: . D-l Filimon se plesneste pe frunte: . . Amenintarile îl zapacesc pe Fanica. însa. Minculescu primeste. Fosil ofteaza. fumeaza si ascunde tigara la spate."Buna zziua!" . Regizorul întrerupe: . se plânge regizorului si ameninta ca va reclama cazul domnului director. .Pardon. Lasati reflectiile pentru public..fiul sau. d-l Filimon râde multumit si autorul îsi ciupeste unghiile de teama sa nu se retraga Gianni. îsi sterge ochelarii si se plesneste pe frunte. La fereastra s-au gramadit baietasi din cursul inferior. Vine scena cu un "parinte exasperat". Sufleurul îsi cauta paginile. Filimon întrerupe. cu rolele? De ce nu vii. scena. Nu asa semet. cânta Fosil. Fosil! Pianistul. Fanica tremura sa nu i se dezorganizeze "trupa". la care e silit sa ia parte .aproape în fiecare dupaamiaza . domnilor! Mai multa seriozitate! Pianul. .Pardon! Nu se aude nimic.Ceilalti cum au stiut? Filimon se resemneaza: .Intra. baietii din banci aplauda." . Exasperat din pricina orelor suplimentare de muzica si gimnastica.D-l Protopopescu! -N-amrol-lul. Filimon tine masura cu amândoua bratele. Ca sa-l entuziasmeze. multumind cu capul. s Publicul râde magulit. Se îmbufneaza..Ei. Totusi stau ca-ntr-un salon Si citesc pe La Garconne". pentru ca spectatorii din banci se desfata. . domnilor! La pian. ma. nenisorule? Fanica îsi ciupeste unghiile. Gianni se înroseste.Nu asa: buna ziua! Tare. Pake intra în mijlocul clasei. Regizorul face un semn: . cei patru elevi mondeni danseaza cântând un refren pe aria Machinalement. împaca pe Gianni si îl asigura ca glasul ajunge tot mai rasunator si mai plin. Fanica îi goneste cu demnitate. D-l Filimon ofteaza. domnule Protopopescu? De ce nu vii..

. cu capul lasat într-o parte. Coala trebuie semnata de toti membrii fanfarei. Baietii s-au plictisit de fanfara. "Repetitia" de teatru înveseleste pe maestru.. Se plimba prin clasa cu picioarele încovoiate în ritmul unui dans improvizat pe muzica cupletului. Ma bate pe umar si apoi îmi încredinteaza ultima lui taina: . care crede înca în amenintarile d-lui Boloveanu. Ochii facuti. Si se suparase. .. ca sa-i auda si d-l Boloveanu.cheama servitorul. Directorul suna. Ati stricat tot efectul cu o iesire proasta. Pretexte absurde sau inexistente. Tacere. intra! . Credeti-ma pe mine. Intra servitorul: . însa. Or sa se uite damele la mine. înca o data.. sa nu nimeriti usa. domnule. . Si cum am sa ma fardez. Fanica se trudeste sa învete pe cei cu cupletele grele. cu un deget. Lânga fereastra. Directorul .Ia cheama. La rastimpuri îi asculta si îi ameninta încruntat când fac prea multe greseli. mai. dansând. c-care în-nvata nou-noua ore pe zi. Profesorii sunt chemati ca sa dea lamuriri parintelui exasperat de orele suplimentare. Pake repeta pentru a treia oara. poti vorbi cât de repede ai vrea. Pake.. însa..adica Bricterian . buzele rosii. putin rosu în obraz. pentru ce a venit si încearca o învoiala cu d-l Filimon. Fiul meu. a aparut d-l Boloveanu. hei. pe domnii profesori de muzica si gimnastica. Gianni "repeta" rolul cu Morariu. . îsi aminteste. adunarile acestea sunt reduse. care se comunica din banca în banca."Dar bbine ddom\'nule. Sau sa va împiedicati. nenisorule! Ascultati-ma. nu mai are unde sa-si organizeze adunarile pentru fanfara. . ochii pe jumatate închisi. Cavalcada Walkyriei. Nu mai vin decât elevi din cursul inferior si câte un întârziat în disciplina. fac observatii cu glas tare. In acelasi timp. a-a-cum nu mai învata de-decât cinci si si-a ajuns pre-miant al doi-lea. Câte unii. Daca ai dictiune..Stii c-am învatat cupletul Bacalaureatului? . domnule director. nu. voluptatea bisarii în scena deschisa.. încearca mântuirea: . vorbeste. De când cu "repetitiile de teatru". Nu o iscaleste aproape nimeni. mai rautaciosi. Râde cu pofta." Spectatorii râd. Vine pentru fanfara. începe scena cu profesorii de muzica si de gimnastica." . Cel mai multumit e. Bricterian încearca la orga. Va-va rog. cu mâinile departate de trup. Se opreste în fata mea. Pe servitor îl joaca Vintilescu. toat-ta zziu-a? A-asta-i ddin c-c-cale af-fara. pentru ca era zgomot si nu izbutea sa gaseasca o replica imediata.. zis Cotet.. nu!. domnule Protopopescu. al autorului si al celor doi profesori de muzica si gimnastica. dupa cum ne-a marturisit el. scoate din buzunar o coala cu stampila liceului si semnatura prelungita a d-lui director. Baietii sunt obositi. Totusi. mai încet.. în palton.Nu. unii lucreaza. Mi-am\'aranjat si costumul.Lasa. îi tai pe toti. si ceilalti sunt exasperati. Sorbea deja gloria.Impecabil. D-l Filimon da explicatii generale. Stau rezemati de ziduri si privesc zbuciumul regizorului.Domnilor."Bu-na zziua. scu-titil!. De cuplet ne arde noua acum? Pake râde. Prin aceasta se obligau sa vina regulat la repetitii si sa asculte de cuvântul d-lui Boloveanu.. Cineva facuse o gluma..Sa cânt cupletul. Fanica se trudeste sa gaseasca un înlocuitor al "parintelui exasperat". sa va pripiti. care învatase din primul ceas cupletul si melodia. Robert. Nu merge. Sa nu gresiti cumva iesirile. Pentru ca amândoi sunt din judetul Severin. nu.Gura larga. frate. în loc s-a-sa iasa pre-miant întâiu. O auzise si Filimon. De fapt. cupletul.

Eu am cautat sa ma supun acestor trasaturi pe care le-am socotit parti din sufletul meu. Dar ma îndoiesc asupra realitatii acestei linii de continuitate. ma trezeam într-un întuneric desavârsit. pentru ca mi-era teama. Personalitatea n-ar fi. Acelasi întuneric. Profesorii nu îndraznesc sa ne asculte. Dar n-am izbutit. de multe ori. în fata portii ne despartim în trei cete.Al dracului mai esti tu. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. . Asa sunt profesorii: oameni cumsecade. sa le parasesc fara sa ma copleseasca golurile sufletului meu? Am hotarât de multe ori sa ma analizez pâna la capat. exista o linie de continuitate. Am observat ca un om se trudeste sa nu dezminta ceea ce crede el sau altii despre sine. Ceea ce m-a uluit. doctore. începeam din nou. Tace. care ar alcatui personalitatea. astupându-mi urechile. odata. N-am putut gândi asupra mea însumi. Am aflat un singur lucru.Asa fac toti artistii mari.prin loji. Filimon povesteste anecdote si baietii râd zgomotos. o dupa-amiaza întreaga. Dar tot ce am scris pâna acum stiu ca nu e adevarat. Ar fi numai o masca. Ca acelasi suflet se afla îndaratul tuturor starilor de constiinta. De unde sa încep sa ma caut? Unde as putea fi eu însumi? Ce cautam eu? Sufletul meu. Trebuie sa stiu odata sigur cine sunt si ce vreau. Unde? Si cum se putea recunoaste adevaratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine? Gândurile se risipeau. Iar dupa reprezentatie. oare. îti jur c-am sa primesc scrisori de dragoste si declaratii. Mi se pare ca ea se datoreste vointei mele sau sugestiilor celor din jurul meu. Plecam în grupuri. Ma mângâie pe obraz. Ce se va întâmpla daca acestea nu exista aievea? Daca ele n-au fost decât o parere? Ceva mai mult. DRUMUL CATRE MNE ÎNSUMI Trebuie sa ma cunosc. îi mintim ca facem repetitii în fiecare zi. apasând tâmplele. însa. Am amânat mereu lucrul acesta. Mi le-am impus si mi le-am însusit. Ca. atunci. sa patrund cât mai adânc si calm în suflet. daca voi sti ca nu sunt decât niste vestminte îmbracate în sila? Voi putea. nu ne îngrijim de lectii. . se strecoara într-însul stari de constiinta streine. Mi-era teama ca nu voi izbuti sa-mi luminez sufletul sau ca lumina ce va aluneca asupra-i sa nu ma îndurereze. încapatânat. Niciodata nu m-am putut concentra. dar acestea sunt trecatoare si pot fi îndepartate la cea dintâi . actorii. ca sa-i faca placere. nici un sprijin.Si nu numai atât. De câte ori încercam sa ma analizez. Ma desteptam cugetând la alte lucruri. rasfrânt în mii de atitudini trecatoare. ci o infinitate. decât ceva impus de vointa. La repetitia generala. cum l-as putea cunoaste pe cel adevarat? Eu am observat ca. el se va învata sa priveasca -în timp ce cânta cupletul . Ma priveste în ochi si îmi zâmbeste dulce. închizând ochii. pe care-l banuiam. Si nu întâlneam. Fiecare se gândeste ca îsi are un reprezentant pe na. Noi. Nici nu mai întelegeam acum rostul hotarârii mele de a-mi gasi sufletul. Daca sufletul meu nu e unul. Stiu ca exista un singur suflet. iar nu izvorât întocmai dinlauntrul sufletului. nici o lumina. toata dupa-ami Profesorii ne cruta. Ce se va întâmpla cu ele. nicaieri. Am pierdut. de mult: ca eul meu din ceasul acesta nu e asemenea celui din ceasul trecut si cu atât mai putin celui din ziua trecuta. Baietii mondeni se îndreapta catre Calea Victoriei. VII. pentru a întelege calea pe care va trebui sa pasesc. de-a lungul zecilor de constiinte. Cum sa ajung la mine însumi? Cum sa-mi cunosc eu sufletul si sa vietuiesc întocmai dupa nevoile lui? Pentru ca eu vreau sa ma cunosc.

Eu stiu ca voi pieri daca nu voi urma drumul sufletului meu.. Alteori. nu voi avea curajul sa patrund în viata. însa. Nu ma . ma gândesc mult la acesti saptesprezece ani. As vrea sa stiu daca sufletul meu e sufletul unui adolescent melancolic sau al unui mascul întarâtat. pe sub castani. Ceasuri în care nu ma recunosc. cu o saptamâna. nu am nici o metoda. în fiecare zi. De multe ori. Sunt zile care eu le urasc. ca exista un singur suflet în mine. trebuie sa ma apar împotriva sufletului meu. Am vrut sa ma lamuresc citind carti de psihologie. Adorm surâzând. De multe ori. pierd curajul. m-am înspaimântat. Si toate acestea ma întristeaza. As vrea sa-mi gasesc sufletul cum gasesc pancreasul unui câine la anatomie. Daca eu sunt un om de stiinta sau un sentimental. Si în ceasurile când ochii îmi aluneca de pe carte. eu as putea-o rezolva sau as putea indica mijlocul prin care s-ar putea rezolva.cu toata slabiciunea mea la matematica -. în cel mai rau caz. Ochii îmi aluneca de pe pagina si îmi sterg mereu ochelarii. Atunci. Sunt apoi ceasurile petrecute privind pe ferestruica mansardei mele sau pasind pe strazi necunoscute. Dar cum sa ajung la el? Lucrul mi se pare atât de greu.cercetare launtrica. contradictoriu. Daca mai târziu se va face lumina si voi întelege ca am apucat o cale gresita? Daca ma voi simti strein în lumea pe care o socotesc acum prietena? Voi mai avea curajul sa ma întorc pe aceeasi cale si sa încep o alta viata. planuiesc lecturi si scriu indicii cartilor. Daca mi s-ar da o problema de algebra sau de geometrie ... absurd. îl izgonesc. ma întristez. dar nu mijlocul de a ma cunoaste pe mine însumi si a intra în stapânirea tuturor fortelor sufletului meu. interesante. dar în cartile de psihologie nu se gaseste ceea ce caut eu. dar am saptesprezece ani. însa. încât ma înfioara. Atunci lucrez cu sârg. încercând sa aflu cine sunt. izbândesc. Niciodata nu mi-am gasit sufletul acelasi. Atunci as fi atât de sigur de mine însumi si de viata. Ceasuri care ma tulbura. As sti. Când încerc sa ma gasesc pe mine însumi. Si lucrul acesta e necesar. pe care nu-l cunosc si care mi se dezvaluie la rastimpuri. de unde trebuie sa încep. si asa vreau eu.. un gând ma framânta si eu. cu o zi mai înainte. Iar eu trebuie sa lupt ca sa duc mai departe ceea ce începusem cu o luna. Trebuie sa lupt mereu. Daca m-as cunoaste. Sufletul meu.. Sunt coplesit si pornesc pe strazi. Acolo se cerceteaza alte lucruri. Iata ceea ce ma tulbura. nici o indicatie. Altminteri. Lucrez pâna noaptea si adorm fericit ca m-am învins pe mine. sa-l cântaresc si sa-l pretuiesc în valori. ca treaca timpul. Daca ma pot încrede în preocuparile mele actuale sau trebuie sa fiu banuitor si sa ma tem de timpurii schimbari. As spune: asa mi-e sufletul.. nu izbutesc sa ma apar. Si iara sunt zile când ma destept târziu si ma întorc abatut de la scoala si toate din jurul meu mi se par vestede si inutile. Eu simt. în marginea vietii? Daca voi plânge mai târziu cei saptesprezece ani pe care îi am acum si pe care îi sfârsesc în mansarda. din toata puterea vointei mele. Eu ma întreb: daca voi regreta mai târziu adolescenta care mi-am petrecut-o.. Pentru ca sunt zile când vointa mi-e sigura si mintea limpede ca a unui barbat. privind la rastimpuri doi plopi? Stiu: nu sunt un baiat frumos. Mie mi se pare o lume noua. Sa-l masor. iar vointa îmi slabeste. Dar acum mi-e teama de viitorul acela întunecat si amenintator catre care ma îndrept calauzit de un suflet orb. ma nelinistesc. altul. Nu-l pot aduce la lumina. Altminteri. deci. si ma întreb: la ce bun? Iar daca recitesc planurile lucrurilor de mai târziu.. noua? Si voi avea putere?. singur.

odaita reînviaza si cartile din rafturi îmi vorbesc. Ma gândesc la câmpurile pe care nu le vad decât vara sau în duminicile de primavara. Dar eu ramân mult timp privind plopii si drumetul. fara veste. poate. astfel. Câteodata se înnopteaza. si nu ma gândeam la nimic.. si pe care eu nu le privesc. Ma mustru. Undeva. si ma înfioram. Sau auzeam melodii care îmi desteptau în suflet tristeti si pareri de rau. sub copacul înfrunzit. Ma privesc. Eram abatut. ci trec alaturi. INCIPIT VITA NOVA A nins toata ziua. pentru ca nu le cunosc. Inainte de a adormi. si nu stiu.. Poate ma gândesc la plopii din curtea cu grilaj de fier. In câmp se zaresc seceratori. Plictisitor. Alta data. auzeam revarsându-se pe vreo fereastra game la clavir sau sonate pe care le framântasem si eu.recunosteam în multe fapte împlinite si vorbe rostite. VIII. Ascund revistele si citesc înainte. Iata de ce nu voi putea scrie niciodata Romanul adolescentului miop e singura mea nadejde. când umblu mult si ajung departe de oras. un drumet paseste. iar în departare. Nici eu n-as putea spune pentru ce. cu privirea atintita catre o lume moarta.. lacramând de ciuda degetelor prea mici si a octavelor prea mari. Iar pe drum. De aceea am fost astazi fericit. liniile dealurilor pe care le ghiceam însorite. aproape de tot. Sufletul mi se schimbase. In alte zile. sub un copac înfrunzit. Si iarasi ma întristeaza o vinieta tot atât de simpla. Sufletul meu ar fi dorit. Gândul odaitei cu carti nu ma tulbura. Ma întrebam: care a fost sufletul meu? Si îmi apareau suflete streine. Eu n-am întâlnit pâna acum un asemenea suflet printre adolescenti. Am citit . Si pasind. N-am izbutit.stinse zgomotele din strada. Dar e atâta melancolie în privirea fetei. Mi se parea ca a fost altcineva. vara.. Un drum de tara.. pentru ca asa am voit eu. Nu le pot întelege în adâncurile sufletelor. ma întristau simple si neînsemnate viniete risipite prin reviste. Privesc pe ferestruica plopii si acoperisurile plumburii si aud . Am aflat ca însusi sufletul. dar n-am stiut aceasta. Apoi aprind obosit lampa. Dar nu pot citi. dai nu i-am îngaduit eu. Si nici la cartile pe care le voi scrie. Poate de multe ori am lacramat. Gravura aceasta ma întristeaza întotdeauna când o privesc cu luare-aminte. pe care eu îi zaresc pe ferestruica. As vrea sa stiu cine sunt. demult. Romanul meu va fi un roman cu eroi ciudati. Si atâtea pareri de rau în liniile dealurilor. Privesc în mine.. pe care-l simteam în timp ce citeam îmi era strein. ma gândeam la ziua care se scursese. iar sufletul meu se întoarce. Atâtea trasaturi streine. singura. Banal. Am scris caiete multe ca sa descopar. dintr-o singura bucata. marginit cu plopi. Atunci adormeam obosit si îndurerat. ma grabeam sa ajung acasa si ma atâtam la munca si eram stapân pe gândurile si pe sufletul meu. Nici la vremea pretioasa pe care o pierdeam pe sub castani. o fata pe o banca. Atunci. Sufletele lor nu vor fi liniare. Indata încetineam pasul. Dar nu-mi voi putea analiza personajele. contradictorii. care exista undeva. Si întotdeauna regret timpul pe care l-am pierdut privind pe fereastra sau întristându-ma pentru o melodie de clavir si o vinieta cu un drum de tara. Si paseam tot mai încet. si ocoleam strazi multe pâna sa ajung acasa. sa se simta trist.

Uita aproape! tot ce înmagazineaza. am învatat prea putin latineste. toti îl asculta. se ridica Leiber si se apara. îi place sa ne asculte discutând si se desfata. dovedindu-ne golul argumentelor noastre. Nu m-am analizat. de 1 când a venit în liceu. Sa ma prezint cu texte latinesti pentru clasa a V-a si a Vi-a. si profesorii. Profesorul e blând. nu poate sa citeasca fara dictionar o carte germana. nici la extemporale. si fizica.Ai sa te tâmpesti. fara nici un onorariu. Fanica sta în banca a doua. îmi amintesc prea rar. Am citit multe carti. discutam aproape tot timpul si comentam câte un text de câteva rânduri. Pentru ca nu ne mai temem de nota sau de extemporal. aquilae. Bratasanu cunoaste un covârsitor numar de cuvinte nemtesti si. cu aquila. De aceea se ocupa prea putin de cunostintele noastre la gramatica si ne cerceteaza mai cu placere logica si calitatea stiintei noastre. j cu toate acestea. Au început sa ma strabata alte gânduri. De aceea e premiant cu cununa. cu anii respectivi. Sunt fericit.. dar cred ca lucrul acesta e foarte greu de aflat. într-adevar. Pentru "teze". Totusi. ca sâ pot sa ma cunosc. De asemenea. Bratasanu cunoaste toti consulii. si autorii.pâna noaptea târziu. de obicei. în caietul acesta am scris tot mai rar si mai putin serios. apoi. Bratasanu stie ] tot ceea ce se cere unui premiant. erudit si ironic. Nu stie decât lectia. si clasa noastra. învata j tot ce i se da sa învete. însa. La modern e alta atmosfera si alta viata. Când trebuie sa comenteze: " Vides ut alta stat nive candidum Soracte. îmi place mult si limba latina. Apoi am obosit si m-am întrebat* asupra mea. A trebuit sa ma hotarasc sa trec la modern. Si am citit toate introducerile. nu e un erudit. si multe lucruri dintre cele care îmi faga-J duisem sa împlinesc nu leam împlinit. Apoi întârzie mult ] dupa miezul noptii. se ridica Petrisor si critica. si sa ajung la Caesar. Lânga el. Bratasanu e formidabil în gramatica. E simpatizat pentru ca e "baiat bun" si primeste sa vina la domiciliu I si sa predea gramatica latina. ". ca sa-si faca "lectiile". Leiber si Petrisor. pentru el. De chimie. Si unul si altul risipesc ironii. se îndoieste de calitatea amândurora. Pentru ca "maestrul" nu asculta decât la sfârsitul anului si pentru ca nu ne sileste nici la teme scrise. "Maestrul". ma!. Pentru ca teza . A trecut toamna. "Maestrul" e un ocultist si filozof. Si le face. cel putin. însusi "maestrul" i-a spus într-o zi: .. Dar nu pricepe de ce a ajuns August împarat. Bratasanu cunoaste toate exceptiile si traduce orice text. As vrea acum sa stiu ce e sufletul. Traduce chiar fara sa se uite în carte. Numai gramatica latina si cuvintele germane nu 1 le uita. Dar dispretuieste ignoranta noastra. chiar când "lectia" e prea putin interesanta si el stie ca nu-l mai asculta. el ne da lamuriri asupra Soractelui si asupra climatologiei Romei. Ne spune multe lucruri pe care noi le vorbim. De fapt. toti poetii sunt "frumosi". N-am învatat psihologie. îsi are textele învelite în hârtie albastra si înseamna cuvintele latinesti într-un caiet special. cred eu. si chimie. ca am scapat de matematica. Mi-am cumparat textele legate în pânza si cu coperte de carton. nici pentru ce a scris Horatius Carmen Sae-culare. acum traduc din Horatius. si zoologie. Bratasanu. Se informeaza din dictionarul Varemberg si Saglio. Când traduce si comenteaza Leiber. dar n-am câstigat nimic. în felul acesta. Mi s-a îngaduit sa dau examenul de diferenta în mai. Totusi.. ci numai ascultând fraza. La discutii iau parte. A trebuit s-o iau de la început. Au început sa-mi placa alte lucruri. La Istoriile lui Tacit. nu stie nimic. repeta toata materia. Dimpotriva. Si am trecut. Pâna acum. El stie si trigonometrie. Dupa ce sfârseste Petrisor.. E revoltator de constiincios. Vreau sa citesc acum si pe Bergson. Dar noi nu apreciem decât ironiile lui Petrisor.

la modern. Tot "orator" e si Misu Tolihroniade. Robert se îmbujo-l rase si calca încrezut. Dar Robert vorbeste. Conferinta a fost însa oj întâmplare. Ceilalti. melo-dios . Marcu are "insuficient" la latina.se da din toata materia trimestrului. De aceea sunt fericit. Erau mântuiti. Si o izbânda. Iar a doua zi a vorbit Robert. din pricina lui Vanciu. a tinut o conferinta asupra Jocurilor de circ la romani. Pentru ca. Si a citit multe volume de Boissier.spune el -. cautând cuvintele si articulându-le victorios. pentru ca a venit dupa cea a lui Bratasanu. ci pentru ca i se pare ca vorbeste "bine". când se! întâmpla sa le gaseasca. când nu are nici un j roman cu el. Clasa se desfata ori de câte ori discutiile între "oratori" se încing cu aprindere. însotit de o traducere. iar a doua zi citeaza cu multa siguranta autori latini si culegeri de izvoare pe care nu le-a vazut niciodata. Bratasanu tine un curs de gramatica latina. Si e cestor. pentru cei care nau citit La cite antique. rezumând o suta de pagini in quarto din Varemberg si Saglio. Dar datoria lui e sa critice pe Leiber. se ridica Petrisor. vorbeste mai rar. Si vorbeste. pentru ca "maestrul" nu lasa corigenti: . ca sa-si "deruteze" adversarul. Dar Marcu nu stie gramatica si traduce foarte prost. Leiber se informeaza din Fustei de Coulanges cu o seara înainte de lectie. Leiber "vorbeste" întotdeauna dupa ce a sfârsit Robert. noi suntem siguri ca Petrisor nu-l aproba. Rar.ne spune Bratasanu . Când poate. De aceea se ridica zâmbitor si tuseste. Ceea ce e exact.Marcule. ceea ce iarasi n-a facut aproape nimeni. Asa i se pare lui Robert. care a avut succes. "Maestrul" motaia cu ochii închisi. Dimpotriva... Aceasta. Orisice ar spune Leiber. Nu poate. Dilueaza întotdeauna. într-o banca din mijlocul clasei. anul trecut. semnata Bratasanu. spun baietii. De aceea. pentru câ s-au împotrivit baietii. Dar nu ramâne corigent. Colegii mei de la modern ma entuziasmeaza.. Baietii jucau tintar sau table. Cât timp se petrece aceasta. Adevarul se afla întotdeauna de partea lui Petrisor. Nici Petrisor nu cunoaste "antichitati". Dar Marcu . e incontestabil superior realului. toti au rasuflat. Iar la examenul oral pregateste dupa juxta câteva paragrafe la întâmplare. ca sa poata vorbi mai mult. de fapt.. carej vorbise despre Sosele si apeducte la romani..desi dispretuieste civilizatia latina. în clasa nu se auzea decât conferentiarul si zborul mustelor. de altfel. erudit. Comentariile lui Leiber sunt originale si instructive. Dar Bratasanu nu sfârsise Apeductele. Si îl critica. nu pentru ca are talent. Am drept tovaras pe Horatius. în acelasi timp. Cei care stiau la matematici îsi îngaduiau sa manânce cornuri pâna la intrarea lui Vanciu. "Maestrul" l-a felicitat si i-a prezis ca va ajunge mare scriitor si mare orator. copiaza. înainte de a intra "maestrul". nici n-a citit multe carti asupra Romei. Dar eu n-am citit niciodata o teza buna.ca si a lui Bratasanu . ceea ce n-a facut nici unul dintre premianti. Niciodata nu spune mai mult decât a citit sau a auzit de la profesor. eruditia lui Leiber în "antichitati" . "tiranica" ! . în vara. Aceasta. dupa ce oboseste Leiber.Stiu eu ca tot nu învatati. El. Modernul. Petrisor zâmbeste ironic. Când a sunat clopotelul. Si nici nu le-a mai sfârsit. Aceasta. El vorbeste oricând si despre orice. E "seful" clasei.e mult mai bine informat. De cele mai multe ori zâmbeste ironic. . te scriu! Marcu e cel mai lenes si cel mai neastâmparat. Totusi. Fireste. Adica sta pe catedra si ame-J ninta: . Când se ridica se îmbujoreaza si articuleaza raspicat. Cu multi sunt bun prieten. Leiber comenteaza. Marcu a citit pe tot Tacit. La real era o atmosfera înghetata. De-abia ne mai vorbea.e numai o legenda. cu trei banci în urma. Robert | nu stie nici sa traduca. Robert sta lânga Bricterian. însa. Si toata tristetea pe care mi-au daruit-o zilele de ninsoare trebuie uitata. însa.

ia o pozitie mai ver-| ticala si vorbeste mai tare. . Comentam repetitiile pentru Un liceu model si bârfim pe Robert. Si eu le explic ca îi conserv în solutie de sublimat si îi usuc pe o I bucata de pluta. ca fluturii sunt mai "frumosi" si mai interesanti. ne împrumutam bani si ne povestim "cuceririle". Pâna ne adunam cu totii.ne da în fiec seara amanunte inedite asupra unei femei care-l iubeste. Pentru ca suntem prea multi.îl enerveaza.. El afirma. întârziem pâna! seara discutând. baritoni. Ceea ce îi im-J presioneaza. dupa cum e si ba-. nu se încing discutii literare si nici filozofice. Toti ma întreaba cum se numesc gândacii] verzi-aurii. Daca se înfurie. D aceeasi parere se arata a fi înca trei prieteni. Basii îsi strâng buzele si-si înfig barbiile în piept. n-a dorit niciodata aventuri cu femei "isterice". vis al vietii studentesti. Dupa aceasta. care îmi admirŤ cartile si rabdarea. ceea ce revolta pe Robert. în fiecare seara. Vin si alti buni prieteni .IX. învârteala . Fanica e un baiat seriosH Dupa câte stiu. Aceasta. Fanica e multumit de Buna dimineata. care ne întristeaza si pe care Bricterian îl cânta . Ei spun ca asa fac chiar cei de la Mitropolie. Cum însa noi. Ca sa fie mai multa lumina. ne înjur\' fara suparare. apoi închid ochii si încearca: laaaa.Dau alt aspect. ridicam globul de la lampa. CUMOS-AJUNUL Corul se aduna la mine în mansarda. dar trebuincios pentru casele batrânesti. din colt. când vin Bricterian. cântec iesit din moda. la zoologie. Iar eu sunt magulit si ma arat modest si îi bat pe umar. si noi îl ascultam.tenori. De obicei. Toti simtim o deosebita bucurie sa bârfim pe Robert. El pre-| fera sa cheltuie saptamânal o anumita suma si sa fie linistit. Pentru! ca nu-i "intereseaza". Suntem cu totii buni prieteni. Diapazonul e indispensabil. comentam si bârfim. satisfacuti.. Si cum: mansarda mea e prea mica. Petrisor argumenteaza sofistic. Tenorii deschid gurile cât pot si-si lasa capejdte"pe spate. Fiecare îmi face aceeasi marturisire: ca el n-ar avea atâta "vointa". Fanica regreta ca am prea putini fluturi si prea multe "albine". Fumam si suntem fericiti. Noi suntem rosii si ne stergem cu batistele. gheta de trestie. Adica ne spunem pe nume. cutiile de gândaci si se minu-| neaza. între ace. Dinu discuta fumând în fotoliu. pentru ca nici unul dintre noi nu e în stare sa-i nimiceas logic. Fanica îl loveste cu putere de marginea biroului.în loc sa-l linisteasca . Eu le spun ca acelea nu s albine. sofismele. n-am ajuns înca clasa insectelor. Poprisan afi ma ca e "isterica". Perri îi împrumuta diapa zonul. Fanica el preocupat de chimie si matematica. cântam A ruginit frunza în vii. Apoi. Si eu le spun calm: cetonia aurata. Se minuneaza de numarul lor si de faptul ca n-au picioarele rup-| te. Fanica nu are de unde sa stie lucrul acesta. Fanica se intereseaza de anumite localuri. O. îmi admira. Pentru ca Robert a ajuns nesuferit de când spune ca va fi în curând iubit de o printesa. A-ceasta ne explica Fanica. ci himenoptere. Popri san — care e bas si locuieste în mahalaua Floreasca . Ceea ce izbuteste sa ne supere toti. pentru ca asa se obisnuieste între buni prieteni. basi -. care va fa în curând iubit de o printesa. l Câte unul din "elita" ma întreaba ce mai scriu si unde mai publicj Sunt sigur ca nici unul n-a citit o pagina din tot ce am publicat eu. începem repetitiile sub bagheta lui Fanica. Cântam întâi Buna dimineata la Mos-Ajun pe trei voci. Bricterian vorbeste si se învârte prin odaie. însa. Petrisor si Dinu. totusi.

". Am asteptat. Cântam.De cânii pregatiti corul? Apoi. si ne admiram. Baietii soseau grupuri.. Aceasta. zâmbind.Multi mai suntem.. apoi. A fixat." Fanica se trudeste sa pronunte cât mai clar cuvintele. Unsprezece coristi. pentru casele patriote. mamei. Au înjurat pe proprietari si au ies: trântind poarta.. la sfârsit. Scusatemi. Toti spun "sarut-mâna" si se întreaba: .. Dar baietii au fost revoltati. ma! Si râdem. toata Sevilla. A urlat un câine si aj s-a stins. însa. Se da sol mi presento: Io sono iiprologo. Robert se resc rneaza. douazeci de lei amenda. iii. vis al vietii studentesti. un casier si doi "chibiti". Dar tenorii sunt entuziasmati si nu-si mai asculta dirijorul.gândindu-se la Heidelbergul de altadata.. Ceilalti sunt entuziasmati de imnul studentesc si-l cânta solemn.. Noaptea era senina si rece.Salve. Robert ne marturiseste ca noi "nu întelegem". " Domnisoarele se vor îndragosti de el. Si doamne care ne vor admira: . totdeauna. Si în toata Sevilla nu-i una ca tine. Fanica îi iscodea daca au mâncat nuci sau au baut vin negru. Pasim prin mijlocul strazii si ne uitam unii 1 altii. Pentru o abatere mica.Aaa. Mai repetamPe -al nostru steag e scris Unire. Am cântat. scazuta din suma ce o vom încasa fiecare. sa bem vinul ca si-acuma. vom zâmbi moderat si vom desface\'mandarine. Acolo vor fi domnisoare care ne vor îndemna: -Luati. ba! . ca sa le auda toti tenorii.Iubesc o femeie. Pentru o abatere mare. grupuri si se întâmpinau .Cât a dat? începem apoi colinda.. Babo! . Buna dimineata. si pedepsele celor nedisciplinati. Mama asculta la fereastra. Fanica e un mic tiran. si tragând cu urechea la vecin: . Bricterian va fi rugat sa cânte prologul din Pagliaccio.Ura. Apoi. mere. pesmeti dulci... Acesta e cântecul favorit al lui Robert. Signore. Acolo ne vom lasa paltoanele în vestiar..Ai fost bine. O. . armene.. a. evis est". si strigam: .. Zapada putina înghetase si sticlea.. Fanic? îi aminteste ca trebuie sa repetam si Gaudeamus igitur. Suntem cincisprezece baieti. Apoi ne daruieste mandarine. Si restrictiunile sale sunt pur formale. Dar numai ameninta. iar prietenii îi vor spune. brusc.... excluderea de la masa finala sau excluderea definitiva. Fanica a suierat printre dinti: -Drace!. iar casierului îi strecoara o bancnota. La sfârsit cântam Multi ani traiasca si Totdeauna.. Am intrat într-o curte cu grilaj si castani. fals..ita^nostra. Câtiva îl privesc cu admiratie. Robert îsi trece mâna prin parul marunt si ofteaza: . lumina.cu entuziasm: . în curte. Si am cântat iar: Multi ani .. La noua si un sfert pornim. tara sa cunoasca cuvintele. Apoi. smochine."evis.. închide pe jumatate ochii si zâmbeste. va rog!. Alaturi. Signori. ere tur. si el va raspunde ca e ragusisi va tusi semnificativ. lovindu-l pe umar: . La sfârsit.la usa mansardei . romanta din Don Juan. un dirijor. va trebui sa cedeze^si va începe: "Sipuo. pentru ca vom fi invitati în câteva case prietene si trebuie sa fim pregatiti. ne-au primit. sipuo.

unde am prins curaj. ai? Traditia. sa bem vinul ca si-acuma! Unii spuneau: " Câte un pic!" Iar altii raspundeau.JPfc/ Pier Ceea ce izbutea întotdeauna sa ne entuziasmeze. Baietii s-au apropiat sfii-j ciosi si au apucat cu mâinile ce au putut. unde ne astepta masa întinsa si sticlele cu vin.. de la care capataram. cum am strigat noi. noi am luat ghiulelele de otel de la usa si le-am purtat în brate o strada întreaga. Pe masa. Am pornit. Cei care ne-au ascultat se aratau multumiti si rontaiau fursecuri în fata noastra. noaptea vine. precum si alti câtiva. Vocabularul lui Poprisan revoltase pe unii. Au fost zadarnice toate amenintarile lui Fanica. ne pofteau mandarine si mere lucioase. totdeauna.. Si am repurtat izbânda cu Lopa-tarii. catre cei din casa. L| alta. însa. dar râdea în guler si nu putea sa se stapâneasca. scoborând glasul: .. pe lânga bani.ne-au dat patruzeci de lei.. în pomiere de cristal. nu mai erau pe tava decât vreo cinci nuci si o smochina. ba. tare: . . Când am ajuns si eu. . ba.traiasca! A iesit o doamna cu fata luminata si ne-a! întrebat de traiste. Ceaiul ni s-a servit cu cozonac si câtiva dintre noi . entuziasti: . am gasit lantul pus la usa. Am umblat si pe alte strazi.am fost fericiti. pe la rascruci. si convingându-se de aceasta . . Nu se mai temea nim de amenda. glasuri barbatesti si ne opream sa-i ascultam. Aproape de unsprezece am fost primiti într-o casa foarte luxoasa. trecuseram pe la Fanica. Noi am înteles ca doamna glumeste si am râs cu hohote. cu fetele iluminate. Ceea ce ne-a spalat ocara si ne-a linistit.Buna dimineata la Mos-Ajun. sefule! . însa. Radu.. în tot timpul am socotit ca e de datoria noastra sa facem spirite..Am înghetat.. ai? Apoi. Le-am luat. Pastele vostru. de pe strada Batistei. Noi neam furisat repede în strada. La Radu ne-am lasat paltoanele în vestiar si ne-am îngramadit în sufragerie.. Drept care. Poprisan a luat atunci presul de fier si l-a târât prin toata curtea. multumind politicos doamnei. Pe tava erau adunate fructele traditionale. Toti eram de acord ca nici un cor nu-i ca al nostru. Dupa aceea ne-au mai întrebat daca nu mai stim nimic. Fanica ar fi intervenit. Cozonacul se sfârsise de mult. unde ni s-a servit ceaiul. Stingeti lumina. si am plecat culegând toate merele si portocalele ce mai ramasesera pe masa. catre mine. si cinci sticle cu vin. boanghenilor!? Ca murim de foame si am venit sa cersim. entuziasmase pe altii. Noi am cântat cât am putut mai frumos.Dar ce credeti voi. ne-am hotarât s-o sfârsim. Vin ne-a mai dat si Robert. Cântam zâmbind. de aceea. zvâr-lindu-l peste gard. a fost crutat. Am cântat. desi ne puteam multumi cu zâmbete. vazând ca nu mai întâlnim decât prea putine case cu ferestrele luminate. Auzeam câteodata. Mai înainte. lânga poarta: . La douasprezece. s-a stins de asemenea lumina.mama lor de ciocoi. Am plecat de la Radu îndata ce mama lui ne-a daruit o suta de lei.Totdeauna. dar l-am baut pe drum. Casierul ne-a vestit. Tinta tuturor era Robert.care nu cinaseram .O suta de lei! La o casa mare.

...Ti-e frica sa nu te-mbeti? .Nu fi copil. pâna la fund paharutul.Si n-avem tenori. si de vin..Fetite. îi turnau pahar dupa pahar îi spuneau: . Dar lucrurile s-au sfârsit altfel. Bratasanu s-a smuls din lantul Poprisan-Baba si s-ajurat ca nu mai îsi atinge toata noaptea nici buzele de vin. Apoi. Unii asigurau ca într-un sfert de ceas va fi "turta". Atunci baietii i-au cântat: Numai la betie Uit de saracie. .Lasa-l. Fanica. a vestit: . "Seful" îl golea triumfator.Am baut destul. dar a ramas nestramutat în hotarârea lui de a se . Baba si cu prisan desfundau sticlele si încercau sa-l îmbete pe Bratasanu. Apuca paharul si-| sorbea dintr-o înghititura. sa întrebe daca a placut lichiorul si. articula: . Baietii l-au înconjurat: . încât ajunsese ispitii si baietii nu s-au putut opri sa nu-l îmbete.. Bra sanu vorbea atât de mult si schita atâtea gesturi. . ca mergem la Coana Roza. Ne turna si ne marturisea ca lichiorul e excelent... ma.Nu mai beau. ..Ragusim altminteri.Ce-esti copil? ... . ba! Dar Bratasanu si-a împachetat paharutele. si de atmosft Câtiva. .Daca ma iubesti. . -Tt! . Iar baietii au fost multumiti si de curcan.Atunci bea-l si p-asta. . mama asezase totul mai înainte. In mansarda mea. ba? .Nu mai pot sa beau. . apoi rasufla: . Numai la pileala Vindec orice boala!. Brai sanu venise cu o sticluta de lichior fabricat de el si cu o punga plina paharute.Stai.Unde pleci. mai obositi. schimbati vinul.Ne-nfierbântam si cântam mai bine.Nu mai beau. .Cu sanatate. .vecina si fumau.Nu mi-e frica.. pentru ca era prea dulce. . Ceilalti din odaia vecina se interesau "cum merge". a strâns câte mâini i-a fost cu putinta si s-a îndreptat împleticindu-se catre usa.. .. . în pace.Dar cine te vede.Fii serios.Nu mai pot. . Apoi. seful se hotara.. Nici unul n putut goli.As! Trei pahare. deodata. Dadeau sfaturi. a început sa-si strânga paharutele. însa. ma? îi apropiau paharul de gura. . . trecusera în odaia.. la sfârsit. sefule. . Bratasanu a multumit.Mi se pare ca ti-e frica.Hai ca se-ncalzeste. ca îi e frica..Toarna un pahar cu rom în sticla..Ascultati-ma pe mine.Eu plec. sefule. sefule. Se facea mai rosu.

si de timp. a femeilor isterice. pentru ca era prea târziu. Noi . lucrul acesta se petrece foarte rar. ma. . Adevarul este. c-o întâlnesti mâine. Sunt si aici examene.Azi e noapte sfânta. Poate si noi am fi dorit sa strângem în brate trupuri si sa muscam buze. pentru ca era ziua lui. Pai. Cu saua verde (bis). unde nu gasim nici dragoste. tini-mi-l. Robert ar spune a dragostei. Si sunt tot atât de necesare. SÂMBATA Trebuie sa scriu aceasta: asteptam sâmbata ca pe o zi rara. "Sarbatori fericite" si ne-am fagaduit sa ne întâlnim a treia zi de Craciun la Fanica. Si banuieli rusinoase coplesesc pe acela ce încearca sa se furiseze. Dupa aceea. pentru ca stiu si eu. nici femei isterice. Ne-am urat. Iar Poprisan. întovarasite de aceleasi emotii ce strâng sufletele si întuneca vederea. poate. Nu pentru ca e urmata de duminica.Dar de ce vrei? . I-au dat drumul! Bratasanu a pornit singur prin zapada.Nu ma rusinez.Daca stii. ci pentru ca sâmbata e ziua trupului. Unul interveni mustrând: .nu ne încumetam sa "cucerim" femei. Sâmbata noaptea. Adolescenta noastra îsi tesuse. ma. ne-am convins ca nu mai putem trece si pe la coana Roza. a trebuit sa deschidem ferestruicile. Doamne. . Noi ne cumparam cu bani putini sfertul de ceas datorit dragostei. altul. SFÂRSITUL PARTII a II-a PARTEA A III-A I.Si de ce vrei sa pleci? .lipsiti si de fascinatie personala. Ceea ce poate fi socotit un lucru trist. unul altuia. de ce nu mergi? . si de bani . Nu mi-l pierde (bis).Lasati. Casele cu felinare rosii sunt gimnazii unde se descopera si se educa fortele masculine.Mergem. La vârsta noastra. ca se rusineaza!. Noi am mai ramas înca multa vreme.Asa vreau. era patru si jumatate. despartindu-ne definitiv.Am eu un secret. aceasta se socoteste un lucru obligatoriu. însa. Am mâncat totul si am golit aproape toate sticlele cu vin. . cu totii la Coana Roza. . tini-mi-l. . pe calul balan. ba. Doamne. Poate am visat si noi . alte chipuri decât cele pe care le zarim dupa miezul noptii.Lasa. cautând sa para netulburat. Bratasanu protesta: . Am iesit cu totii în strada si am umblat o bucata de drum fara sa ne despartim. eu am mers pâna acasa cu Dinu si am fredonat amândoi: Pe calul balan. foarte veseli. din pricina fumului. Gândindu-ne si dezbatând mult..asa cum se gaseste scris prin carti - . rânjind. . însa. Curând. noi ne îndreptam catre casele cu felinare rosii.Pentru ca asa vreau eu. Când ne-am hotarât sa plecam.întoarce acasa.. De altfel.

nici sa-mi culeg gloria însotita de o strângere de mâna. Am intrat în curte. si femeile gândurilor noastre nu ni s-au coborât în cale. Poate acela a fost singurul ceas când nu m-am gândit cu dispret la sinucidere. Mi-am ales trupul. De dragostea mea. I-a numarat. eu eram. care trebuie sa ramâna numai al meu. care sa ne robeasca sufletele si sa se furiseze. si . Noua ne zâmbeau buze ce se cum. Nu ne-au sarutat lung. Si l-am facut silindu-ma sa par linistit si demn. ea nu s-a aratat miscata de delicatetea mea. Ceilalti m-au felicitat de alegere. Pentru noi se rosteau cuvinte afrodiziace. Nu voiam sa-i întâlnesc ochii. cu rasuflarea sugrumata. m-am desteptat. Nu ne-au soptit cuvinte din carti si din vise. banii pe masa. I-am facut semn. fierbinti si rautacioase. M-au însotit pâna la usa. Am privit si eu. Nu ni s-au apropiat. cu teama. Apoi m-am grabit sa ajung în fata oglinzii. A zâmbit tot timpul. cu ceilalti. si patul. desi tremuram. "Fata" mia zâmbit. De aceea. pulpele se dezgoleau. înecate în râsul spart de fecioara beata. cu pleoapele apropiate. Nu vreau sa popularizez pe strada. cu sfaturi si glume. si guri înrosite murdar. Tremuram nu de teama revelatiei trupului. o data cu ceilalti trei. în fata ferestrei se adunasera barbati ce priveau. Am râs. Eu ma cunosc: nu sunt "dragut". Eu îmi amintesc de noaptea mea. Eu nu stiu nimic de ceilalti. De altfel. însa. In locul lor. Am lasat. Glas soptit. Dar am înteles ca "fata" minte. cunoscatori ai casei si ai "fetelor". Nu mi-e rusine de aceasta.. ci de cea a femeii straine. când suntem singuri. respectând tariful cartierului. pe care noi toti le pastram ascunse în suflet si le chemam atunci când suntem tristi. Dar au trecut ani dupa ani. zgomotosi. nici dintr-alta. si a bancnotelor pe care trebuia sa le las pe masa. ca sa ne mângâie. La rându-mi. sa-mi rup vestmintele ce pastrau mireasma de carne ieftina si sa uit cuvintele pe care le-am rostit. rascolindu-ne sângele. "Fata" s-a întors. A încuiat usa si s-a apropiat de mine. Si nici nu vreau sa stiu în caietul acesta. M-a întrebat cum ma cheama. Nu ne-au privit în ochi. fara mâneci. Odaie în care ramâi o clipa singur si privesti cadre de prost gust si lampa învaluita în foita rosie. nici dintr-o parte. Dar "fata" mi-a spus ca sunt "dragut". Restul s-a petrecutfara emotii. careia trebuia sa-i vorbesc. si sa-mi sfaram pumnii. "dupa".femei cu ochi negri si priviri de jaratec. lovind gardurile. curajosi. Ne îmbiau carnuri despicate obscen. Ne-am deprins cu greu. Afara. cercând sa zâmbim. Asteptam nerabdator sa-mi vad tovarasa descuind usa si urându-mi "noapte buna". apoi si-a ridicat rochia si i-a înghesuit sub ciorap. eu m-am trudit sa cred. Pentru noi. fara sa se oboseasca sa ma cerceteze. sleite. Ceea ce m-a descurajat. Ne-am apropiat de ferestre. Inlauntrul sufletului.: parau în pretul trupului. am rostit un nume strain. Aceasta era dragostea? Trupul? Femeia? Eram ispitit sa scuip si sa plâng. O rochie dureros de scurta. Am pasit la început cu teama în curtile pietruite. batând în geam si zâmbind. Eram scârbit si umilit. si ochi stinsi. ciudat. tulburat si îngrijorat. Obraji tineri. De trupul care s-a daruit mie. A zâmbit si ea. noi ne-am deprins sa mângâiem prudenti trupuri istovite Si sa sarutam umeri cu miros de pudra ieftina si apa de colonie. Mie nu-mi place sa se intereseze necunoscutii de numele meu. Mi s-au comunicat toate farmecele pe care "fata" le daruieste în schimbul celor doua bancnote. iluminati sau crunti. Voiam sa alerg. si camasi stravezii vadeau forme moi. Am întâlnit trupuri vestede si obraji ofiliti. în iatac. afectând gesturi de felina. Au ramas naluciri tulburi. A trebuit sa fac si eu acest pas.. noaptea. cu buzele strivite de buzele noastre.

Nici sentimentalism. M-au îndemnat sa fiu vesel.îmbratisarile din pat. alegând. Cu atât mai bine. Aceasta însemna ca încrederea îmi crescuse. Si cu atât mai putin sentimentale. Ne sunt impuse chiar de viata. iar nu împrumutate. saraci si cerebrali. Trupurile se apropie.. ne supunem fara parere de rau. Prietenii mei au glumit tot timpul asupra "fetii" si melancoliei mele. Deci. în forme neasteptate. Nici Dinu. nici senzualitate. daca avem timp. M-au laudat si mi-au prezis mari ispravi în viata. fara glas. Se socotesc natângi daca nu obtin sarutari si îmbratisari prelungite. Sau se pervertesc. Si pasim. Eu. Frecventarea periodica a caselor cu felinare rosii ne dezvolta însusirile noastre de viitori cetateni constienti si selecti. ca o datorie careia trebuie sa i te supui. Ceilalti se aratau. fara sa stim. fiziologie. Sâmbata ma întâlnesc din vreme cu Marcu. târziu. întelesesem si eu aceasta. dupa miezul noptii. Si m-am bucurat. care stapânim un trup în schimbul a doua mici bancnote albastre. si aceasta mi-e deajuns. multumiti de curajul meu. Au trecut apoi luni dupa luni. pe care nu o putem si nu vrem s-o cunoastem. care am cercetat amanuntit pe toti prietenii si colegii pentru "roman". Ceea ce nu poate fi decât un lucru îmbucurator. Nu ne îngaduim nici perversitati senzuale. Urmeaza încordari si dintr-o parte si din cealalta. Dar ele sunt ale noastre. ne închegam. Apoi am intrat într-o berarie si am cerut de baut. La ce bun? Ne-ar antrena într-o lume noua. Dar mie mi se par firesti. nici Robert. Ne încredintam cât am fi hotarâti sa platim fiecare în schimbul posesiunii imediate. Ceea ce se reduce tot la fiziologie. Cântarim din ochi fiecare madular si îl pretuim în bancnote albastre. stiu sigur ca nici unul nu a realizat vreo "cucerire". La petreceri se danseaza. si sâmbata a ajuns tot mai putin emotionanta. însa. Si poate ar trebui sa le luminez dedesubturile. sarbatoritul. Noi. framântam trupul ales numai întrucât finalul ne odihneste nervii si ne limpezeste creierul. nici impulsul sentimental. Dar exista. Noi cercetam întotdeauna trupurile trecatoarelor dintr-un punct de vedere strict obscen si financiar. cei lipsiti de "cuceriri". Iubesc si sufera. Faptul se îndeplineste corect. în curti tainuite. înfiorând. Sau deviaza. m-am surprins pasind mândru. Noi toti. Am râs. Dar aceasta nu dureaza mult timp. Acestea se astern straturi. Dar în suflet purtam aceeasi deznadejde ca în fata fetei cu bani ascunsi sub ciorap. curioase. Adica. Din pricini felurite. Plateam eu. noi nu ne putem satisface nici senzualitatea. M-am întors singur acasa. Toate câte se spun sunt minciuni necesare pe care le accepta întreaga clasa si pe care nu le crede nimeni. Câtiva dintre colegii mei se îndragostesc în vacante. La un colt. îsi potrivesc simetric formele si se învârtesc. alte pareri asupra femeilor. Poate sunt departate de adevar. numai fiziologie comercializata. straturi în suflet si asteapta. Discutam îndelung. Nu cautam nici voluptati îngaduite de tarif. ritmic. Poate ar trebui sa scriu lucrurile acestea cu mai multa caldura. la anumite ceasuri din noapte. Noi. De acum nu mai eram copil. înca un pas catre adevarata cunoastere a realitatii. Acestea se petrec în carti sau cu feciorii de boieri. Si ne alegem distractiile dupa . De ce sa ne ascundem? Dragostea noastra e sincer fiziologica. încep sa calce alaturi de dragoste. Dansurile nu sunt artistice. Faptul poate supara pe moralisti.

Si parasim curtile cu felinare rosii. discutând. rotunzi si mari. Pentru ca întotdeauna ma contrazice. eu. Vestminte de iatac. si ne îndreptam pe aceleasi strazi. lacom. El îmi comenteaza texte anarhiste. El e materialist. Carnea framântata se odihneste. ne întrebam despre femei. Pentru ca nu ne întelegem. Cu Marcu discut patimas si entuziasmat. Soldurile fara rod împietresc. Sânii. în încaperea cu scaune multe si cu icoana. eu. alaturi de trup.ne straduim sa o ascundem. dezgolind pulpele pâna sus. Nu din dorinta de a selectiona materialul. îsi întind picioarele. în miez de noapte. si simtim cum sânge proaspat pulseaza în vine. zâmbitoare. Câteodata. zâmbind. despre trupuri. cu umerii obrajilor dogorâti. suntem nedespartiti. care se cer justificate. îsi vadesc si cele din urma farmece ramase ascunse. eu. Bratele se împletesc. El e sceptic. cel putin la început. Dar sunt zile când strazile se lumineaza cu soare mult si trupurile noastre poftesc alte trupuri. Intram. Si aceasta îmi place. Si nu lacramam pentru nedreptatea lumii. sau stiintele favorite. victima metafizicei. Cu capetele în lumina apropiata a lampii. stravezii. Dar pe toate le privim în lumina inteligentei. framântându-ne creierele. neînsufletite. cu miscari potolite. Am sorbit mireasma feminina cu ochi înghetati. Numai creierele. Ne soptim observatii pretioase. Asteptam întotdeauna pâna ce ne hotarâm sa ne alegem "fetele". De ce sa ascund? Am privit adesea. Ci pasim în noapte. Comentam faptele inedite. fetele cerceteaza grupul. discutând. solduri si sâni tainuiti. Se ghicesc oase înfierbântate de munca si muschi sleiti. obisnuit sa se întrebe. Am mângâiat cu gândul carnea tovarasei . Umerii poarta urmele mâinilor care i-au poftit. în odai cu perdele groase. Si nu tânguim soarta trupurilor în vestminte stravezii. Trupuri tinere sau vestede. Si tintesc cu ochii grupul. Amândoi întelegem aceasta. Sau mergem la cinematograf. scurte. Si amintirea felinarelor rosii nu ne înfioara. dogmatic. Dar locurile si oamenii sunt prea ispititori. dârji. torent nestapânit. Pasim alaturi. Creierul. zâmbind.timpul liber si dupa banii pe care îi avem. iar eu îl initiez în orientalism. Celelalte îsi cauta tovarasi în grupul de afara. în adâncurile sufletelor noastre. zvelte sau trunchiate. El calm si afectând o rece indiferenta. îngreunate. cu care ne mândrim amândoi. ne daruieste mecanic raspunsuri. Discutam ultima carte citita sau articolul lui Cocea din Facla. îl cernem si îl valorificam. Discutam cu aceeasi patima. Ci din curiozitatea de a le privi cât mai mult. la încheietura soldurilor. Cinic. ceasul menit preludiilor si realizarilor erotice. Amândoi. Dar asteptarea nu dureaza prea mult. Si . Nu suntem nici pedanti si nici nu afectam un intelectualism exagerat. despre dragoste. Pentru fiecare gest nadajduiesc într-un nou client. Aceasta le însufleteste. Tot ceea ce ne înconjoara nu e decât materialul infor pe care noi îl culegem. Ne îmbie. le mângâie cu priviri blânde. care pregateste cafele.cunoscând rana . Femeia batrâna din colt. Prin fereastra. Ajungem târziu în fata caselor unde stim mai dinainte ce chipuri vom întâlni si ce cuvinte vom auzi. ochi masculini au cântarit si au hotarât. aprinse. în curte. La rastimpuri. sau ne cumparam caramele si ratacim prin Cismigiu. Ne controlam impresiile. moi. fetele asteapta. începe. în noapte. Când ne hotarâm. suntem autentic sentimentali. pe spetezele scaunelor sau atârna. si sânge tulburat. cele cu noroc se înapoiaza. fetele se ridica repede si ne ajung. asteptând semnul celui indicat. îsi coboara formele. Continuam discutia începuta cu un ceas mai înainte si rupta în zeci de fire sau ne trudim sa gasim explicatii si concluzii asupra noilor cazuri. Privim si cercetam vizitatorii. Iar de acolo ne înapoiem satisfacuti.

Trupurile cauta obraji rozalbi si buze groase. în car4 ne? Ce pulpe se vor strânge? Ce ochi ma vor privi. se înfierbânta dorinta. Mi-e | teama sa nu atrag atentia înainte de vreme. Zâmbete în suflet. Eu n-am nici ochi frumosi. Trupuri plapânde sau provoca-l toare mignone. Trec pe strada grabit.| si jar din faptura mea le va biciui carnea. Voi raspândi în juru-mi efluvii ce topesc îndoielile. Peste multi ani. Ce am eu din toate acestea. Nimeni nu banuieste câta pofta. în mânie... \ palpita nerabdarea. As fi muscat buze rasfrânte pervers si as fi sorbit sângele prelins. si le stapânesc. rosii. si musca feciorii.sau înalte. Trupuri ce nu ascund 1 nimic. Dar acum. Gesturile melej vor trada pofta necurmata. în desfatare. ritm vivace. Pentru ca dispretul trupurilor îmi îndurereaza sufletul. truda ] linistitoare. Trupu-mi va fi stropit de sânge. voi pasi pe strazi cu 1 stralucirea biruintei oglindita în ochi. Trupuri zvelte în ] vestminte ce nu dispretuiesc. pe fiecare. Desfatarea mea va fi desfatarea masculului întarâtat. Voi vorbi. cu perverse si dracesti rafinamente. cu lacrimi ipocrite de miopie. furi. Cândva. încruntat. nu va mai fi astfel. Vedenia biruintei mele asupra celorlalti. si vor rasufla ca o împletitura de serpi sugru-j mati. istovite. Am cutreierat prin locuri ascunse. tovarase cu uimire în ochi. Dar. ci numai adumbresc. si îmi aplec tot . Sunt urât si întunecat. le mângâi si le fur.Când ma furisez încruntat pe strazi. Cu ochii. în tramvai sau la biblioteca. Virilitate stralucind cu straluciri stelare. Micsorati în pleoape vestede. nici buze rosii si nu le voi putea darui. privire dârza. Am poftit crunt pulpe si umeri albi. si vor simti caldura cuvintelor mele. si ochi mari. si le cântaresc farmecele. în curând. Si izbânda mea va parasi alaturi. curajosi? Buzele VCM musca. fierbinti.\ sati sub lentile ce deformeaza si dezgusta. albastri sau negri. ca un sex ce se desfata si stapâneste. Trupuri I în care se tortureaza simturile. Si le dezgolesc de pe acum. rasar trupuri cu farmece. bratele vor despica trupul în miscari. si nimeni sa nu ma ia în seama. Voi vorbi. mângâierile care au multumit si înseninat. Trupurile îsi întorc privirile de pe chipul meu j schilod. piept otelit va coplesi sânii albi. . Trupuri hranite cu seva fierbinte. pentru trupurile de farmec ce-mi rasar la colturi însorite \ de strazi? Eu ma ascund si mai mult în vestminte cenusii si as vrea sa fiu un fir de praf. Si ce trup mi se va împotrivi? Ce pumni vor pastra înca vestmintele pe sâni. se în potriveste groaza. Apoi. j Dar trupul meu va fi stânca. si buzele se strivesc livid. spumoasa revarsare de vreri. gândurile acestea ma mângâie. ce contorsioneaza suvoaiele de sânge. ipocrite . înca. banuitor. viril. mi-e teama. ca pe o bautura scumpa si rara. si mângâierile se vor îndeplini rafinat si bru-l tal. înflorite în zâmbet si în pacat. Sunt urât. îmi pregatesc razbunarea împotriva trupurilor care acum ma dispretuiesc. senine. ma vor cauta. si muschii se vor încorda.. si brate care stiu mângâia. La colturi. câta cruzime si câta ura se ascund \ într-însii. Vedenii ma ispitesc sa zâmbesc. Si încrun-l tarea ma urâteste si mai mult. si oasele se sfarama. Nu chip frumos si haine colorate. tulburatoare. Si voi vorbi aproape de trupurile cu vestminte tulburatoare. Virilitate dezrobita de povara lubrica. copilaria. Trupuri ce tremura. Iar pleoapele se apropie si privirea se ] întuneca.ispititoare. dezgustate. deasupra cearcanelor de nesomn. Sau trupuri ce vadesc purificarile nocturne. ramân iarasi singur pe strada. si madularele mele vor scrâsni. când degetele mele se vor înfige. Nimeni nu mi-a întâlnit vreodata privirile ce tâlharesc carnea si dezgolesc trupuri. Si pasesc tot mai hotarât. în vânt. mândre. se înfioara asteptarea.. sfioase. cucerind. Furia se potoleste. ochii mei nu sunt luati în sea-ma. Ma vor chema atunci si ma vor! iubi. Ci sex pur.

Copilarie înveninata de furie ascunsa. Trebuie. Si atunci. Ochi negri. Papini e urât. Nu vreau sa fiu Giovanni Papini. Dumnezeul meu a revarsat asupra-mi jaratecul si gheata glumei perverse. Si prin aceasta s-a înaltat. aceasta nu ma înspaimânta. Iar eu trebuie sa ma schimb. Am fost creat ca sa-mi plâng viata. înainte de apusul soarelui. N-am ajuns. Tot ce puteam face. Le pastrez în mine. Binecuvântata moleseala mi se strecoara. Nu vreau sa port pe umerii mei durerile altor umeri. El si-a sfârtecat si si-a vadit putreziciunile sufletului. pentru ca mi-a scris viata. Am sa-mi palmuiesc obrajii uscati pâna ce voi simti dureros sângele împungându-si pielea. Eu am vietuit viata lui Papini. de invidie pe cei cu chip frumos. zvârlita în lume douazeci de ani dupa original. Am fost. Ochi limpezi. atunci. Nu puteam fi sfârsit. prin desis. roasa de nebunesti ambitii. voi avea patrunzatori si limpezi ochi. II. Si am strigat în singuratate. Am fost creat ca sa ma târasc ca un vierme pe urmele stapânului meu: Papini. Alte priviri se vor scurge prin ochii mei tulburi si alta viata va izbucni în adâncurile sufletului meu. Daca Papini si-a secatuit comorile ce-i licareau ascunse în suflet -comori ce licaresc si în sufletul meu —. voi vraji femei. la adapost de lumini. o zdreanta. Si nu vreau sa-mi îndrept pasii pe drumuri batute de altul. pe care nu l-a auzit nimeni si nu l-a banuit nimeni. Sângele se umfla în grumaji. Nu vreau sa fiu altul. Obrajii uscati se întuneca. Cei multi si cei prosti. Romanul meu nu se va mai închega niciodata în pagini si capitole. Acela eram eu. în pumnul Demiurgului. El a vestejit. De-acum. Aceasta va fi tinta vietii mele: sa ma deosebesc de Papini. Astazi. Dar ma trezesc repede. sa nu fiu el. De acum. L-am urât si l-am iubit o dupa-amiaza întreaga. Am sa-mi fauresc un suflet nou si am sami poruncesc drumuri noi. Sa nu seman cu el. a ajuns mare. a ajuns sus. EU SI LUMEA Am citit astazi Omul sfârsit al lui Giovanni Papini. La rastimpuri. mari. acolo unde Eu trebuia sa ajung. consumata în plâns. la picioarele stapânului meu: Papini. Eu voi fi frumos. Nu vreau sa mai fiu eu însumi. biciuita de neputinta. negri. pentru ca el cuvântase lumii ceea ce voiam sa cuvânt eu. mari. si m-am bucurat de salbatica bucurie citind Omul sfârsit. Nu vreau sa sufar suferinte straine. Am fost masca cu chip de lut. cu gândul. ca sa ma întarâte. sfarâmata. Si ochi verzi. Vedeniile ma întovarasesc. nevazuti. imbecilii si infirmii creierului. Nu vreau sa fiu Giovanni Papini. Si am lacramat. Dar nu eram sfârsit. PAPINI. Sa nu ma vada nimeni. de ura pe cei bogati si puternici. L-am urât. daca ai lui Papini sunt verzi. a calcat în picioare. am murit. a prostituat valorile pe care eram menit sa le risipesc în lume. nu mai astept sâmbata. a creat Papini. sunt si eu sfârsit. si fericiti. si mi-am lovit trupul. natângii cu ochi frumosi si . daca ai lui sunt. Urc înca. ca sa nu mi se spuna ca am imitat pe Giovanni Papini. sa nu ma banuiasca nimeni. Ochii sclipesc. Am sa-mi sfarm lentilele si am sa-mi largesc ochii mari. e miop.mai mult ochii în caldarâm. a consumat. El mi-a furat comoara sufletului meu. Si l-am iubit. ma închipui ajuns pe culmi si ma odihnesc. tot ce puteam crea. tulburat de vedenii. e spaima. Pumnii se strâng. alta lumina îmi va lumina chipul meu schilod. Dusmanul meu de moarte e Papini. Adolescenta chinuita de miopie si de obsesii cerebrale. a siluit. în carne. si nu l-a mângâiat nimeni. Pasesc în umbra castanilor.

îmi par toti neputinciosi. Papini m-a învatat sa pasesc cu pasi grei în fata Lumii si sa strig: iata. Dar nu mi-e teama. asteptând porunca sa se reverse în lume. As vrea sa Stiu arunci cine îndrazneste sa ma înfrunte. de durerile. Ceea ce fremata pâna acum sfios în mine se framânta urias si asurzitor. Si voi pastra în suflet necontenit aceeasi turgescenta masculina. Ca nu sunt decât un epigon. Nu mai ma vor înspaimânta de acum asfintiturile de toamna. Si ma vor învinui ca am maimutarit pe Papini. acum. suvoaie fara numar spumega. De acum va începe adevarata viata. netemator de jarul ochilor si gândurilor mele. S-au coborât. toti acei tineri vrednici de a primi în fata pumnul meu si al celor alesi. rosu. departe de sufletul meu. Papini mi-a fost cel mai neîndurat dusman si cel mai darnic prieten. Si cum se framânt cu maruntaiele arse de veninul invidiei si al . coplesiti.cu fruntile înguste. Am muschi grei si oase tari. înlauntrul sufletului meu. si alcatuind indici. Si adevarata lupta. As vrea sa-mi vad tovarasii si dusmanii. tot aurul. Ca eu. Au cazut în ape întunecate. As vrea sa-i vad cum I mura si cum îsi coboara trupurile în tarâna. tot mai sus. o umbra. voi fi altul. si sa privesc în ochi miile de zdrente care alearga acum pe strazi. o rasfrângere balcanica si îndobitocita a florentinului. EU! De-abia acum îmi înteleg dorintele si stradania necurmata. a Lumii si a Demiurgului. meschini. cu vointa mea. Si lupta împotriva mea: cea mai crâncena lupta. si sânge mult. Preturi pe care eu le întrezaream. gata sa se zvârle mai sus. M-am aflat pe mine însumi. Voi rodi pretutindeni roade noi. Viata mi-a stors alte preturi. Trapul meu va fi vesnic încordat. Cine cuteaza sa se apropie.. Voi arata celorlalti ca fluviul sufletului meu se poate revarsa si în alta matca. De acum nu mai îmi e teama de ceilalti. Voi lumina alte întunericuri si voi urca. Ce-mi pasa de ochii pe care i-am istovit citind carti si înnegrind caietul. fapturile ce compromit sexul. Caci am de unde risipi belsugul. toate darurile ceresti care se ascund în trupul cuvântului de farmec si de groaza. M-am chinuit si m-am desfatat citindu-l. si spenna gândurilor mele va rodi brazde nesfârsite. de bucuriile mele. dar asupra carora nu cutezam sa-mi înalt bratul. EU! De-abia acum înteleg toata pretuirea. searbezi. Lumina neasteptata s-a coborât în adâncurile sufletului meu. care de-acum nu-mi vor folosi la nimic? Ce-mi pasa de anii pe care i-am pierdut ca sa ma pregatesc pentru fapte pe care niciodata nu le voi îndeplini? Ce-mi pasa de nazuintele mele. am savârsit acele fapte care ma apropie de Papini. sângerat. Papini mi-a aratat geana cu rosietice sticliri si m-a împins pe drumul cel mai nevoios. alte trepte. Imi bat joc de vointa lasa a Creatorului.. o data cu soarele. în chipul fiecarui trecator nu întâlnesc oglindita decât o comica miniatura a fapturii mele. Nu mi-e teama ca voi seca într-o dimineata si voi cersi de la altii. Papini m-a ajutat sa fiu eu însumi. Lupta împotriva lui Papini. In curând. nu vor întelege niciodata durerea tragica a vietii mele. si zâmbesc. Imi bat joc de soarta mea. nici naluciri stupide. Si îmi bat joc de mine însumi. si durerea mea. As vrea atunci sa stiu ce melc din multime încearca sa-si târasca faptura-i lipicioasa catre soldurile mele. Voi tine întotdeauna fruntea rasturnata si îmi voi scuipa râsul si veninul deasupra multimilor. încât ma înspaimânt privindu-mi semenii. în curând va sosi ziua cu rasarit de sânge. acesta sunt Eu. Puteri neasteptate ma covârsesc. si în sufletul meu nu se mai pot strecura de acum laturile adolescentei. Orice îndoiala ce-mi mustea în suflet s-a risipit. fierbinte. Dar aceasta nu se va întâmpla. Simt în mine pulsând atât de salbatic viata. de razbunarile mele? S-au coborât. si eu le privesc de sus.

.. si vedeam perechi. singur. pizmas si certaret.. Poate. si eu ma gândeam la facultate. Ce scriu? Ce a fost esential pentru mine în timp de un an? Au trecut fapte dupa fapte. si apoi le-am uitat. Furtuneanu si Bricterian.. Gloria de romancier precoce nu mai ma ispiteste: A trecut un an. Si eu mam închis tot mai mult în mine. Si as vrea sa aud ca ma învinu ieste cineva de plagiat. cineva dintre noi doi va zâmbi.. Ceilalti au trecut si acum sunt la facultate. si m-au miscat. ci ca aceasia e fericirea: singuratatea.neputintei ciunge. si ma gândeam la limba greaca pe care va trebui s-o învat si care îmi va istovi ochii si anii cei mai frumosi. Si eram acolo singur sau cu Marcu. Si n-am gasit nici un suflet prieten.. aproape fara sa iau seama. Ceilalti s-au oprit în locuri pe care cugetul meu nu are sa le cerceteze. Am recitit tot ce am scris . sa stinga rani vechi. prieten cu adevarat. întristând. Il voi întâmpina.. asa. Si ma simt atât de încurcat în fata caietului acesta. Si eu îl vorbesc de rau si îi ponegresc numele. adolescent miop. Atunci poate sufeream mult. Ma viziteaza tot mai rar. sa-mi ravaseasca sertarele. Iar recitind viata mea de acum doi ani si de anul trecut. si nu aveam cui sa le destainuiesc. Am trait cu totii. înteleg cât de mult ne-am schimbat noi si cât de mult sufletele noastre.Un an. Ce departe mi se par unele lucruri si ce straine altele. A trecut un an. Nu mai suntem nici colegi. dar eu îmi spuneam ca nu sufar. si a cazut. S-a înscris la conservator. la primavara care a trecut fara sa ma raneasca. împreuna. El spune prietenilor ca m-am îndobitocit cu eruditia. aproape zi de zi. menite sa ai ga atentia. Ma întreaba. si simteam atât în suflet. Si ca romanul meu e copiat dupa Un om sfârsit. la urma. Am râs de multe ori cu Dinu amintindu-mi de el si de planurile mele. dar parca am murit multi. Sa vina..pâna aici. Am citit mereu si am scris. El a dat clasa a VUI-a în particular. si poarta vestminte stranii. Nu e bine asa? Si nu am vrut chiar eu aceasta? Ma gândesc. Si n-a murit nici unul dintre noi. M-am racit cu totul de Robert. . cu cerul însângerat. sub teascul cartilor mele din mansarda. El ma plictiseste. pe înserat. Incet. Si când vine la mine. De ce sa scriu? Romanul adolescentului miop mi se pare inutil. nu avem ce sa ne spunem. îl voi lasa sa-mi pipaie încheieturile gândurilor. Si am ramas tot mai singur. pentru ca nu stie cum sa înceapa: . Dar Robert n-a mai voit sa se înscrie iarasi la liceu. care se coborau în biblioteca. Dupa-amiezi dulci si înserari linistite. la biblioteca. însa. Primavara pe care am petrecut-o. Dar aceasta nu trebuie sa ma îndurereze. toata. UN AN A trecut un an. M-au lasat sa pasesc înainte. Unii ma privesc cu neîncredere. Eu am sa ramân mereu tot mai singur. si eu n-am scris nimic în caietul acesta.Ce mai citesti? Si eu îi arat cartea pe care o am în fata. încet.. . III. eu îl cred naiv. El ma crede pedant. Si amândoi ne privim cu neîncredere. Nu mi-e teama de nimeni.. si vedeam studente. Si erau atâtea gânduri. Chiar lui Giovanni Papini. cu Bricterian. eu îl enervez. As vrea sa cunosc pe acela care se va îndoi de carnea si de duhul meu Ma va afla. Sunt gata sa dovedesc oricui aurul si bijv teriile mele.

si eu tot în biblioteca astept serile. In fiecare dimineata ma desteptam necajit ca pierdusem atâta vreme si cartea ramasese necitita. Am înteles ca trebuie sa duc o viata dubla. Si mereu ma gândeam la viitor. si studentele îmbracau rochii subtiri si albe. Am închis cartea ca sa-mi citesc "romanul" si acum îmi pierd timpul sa-l continuu îndurerat ca un adolescent. Nu stiu cum a trecut iarna. In fiecare noapte adormeam cu gândul la cartea pe care o lasasem pe masa. va veni izbânda. dupa lupta. ceasurile de biblioteca îmi sunt ceasuri straine.. monotone. în fata aceluiasi volum enorm. Dupa un an. sunt si eu câteodata obosit. pe drum. si ele erau dragalase si zâmbeau. pe care nu le pot distinge în timp. nu gasesc decât în el. aproape toti prietenii mei au iubit.Si asa s-a scurs primavara. si tot singur ma întorc spre casa. De aceea. pentru ca în inima mea clocoteste iubirea si se revarsa? Dar astazi sunt trist. Dar e atât de saracacios. iar eu eram urât si citeam aceeasi carte fara sa-mi ridic ochii. Dar cum as putea sti eu ce s-a petrecut într-un an? Fiecare dimineata mi-o petreceam asteptând orele de biblioteca. nu stiu cum a venit primavara. mult. sunt vrednice de eroii lui Ionel Teodoreanu. Si iata acum ca se sfârseste alta primavara.. nimic. Când am vazut eu cea dintâi floare? Si când am zâmbit eu. Ceea ce m-a mângâiat. Petrisor e acum la facultate si ma întâlneste câteodata. faceam pentru viitor. imbecil. Marcu. deci. deci. Adevarul e ca astazi sunt trist si. numai pentru ca trebuie sa scriu în caiet cât mai mult. Si amândoi zâmbeam când trecea pe lânga noi vreo fata frumoasa si. si mereu doream alte carti. Dinu s-a facut mai frumos. si tot ceea ce faceam. Timpul nu poate fi perceput decât de acesta din urma. Numai eu. Aceasta e pricina pentru care am scris atâtea pagini inutile. pierdeam constiinta oricarui lucru împrejmuitor. Iar zilele treceau una dupa alta. dar care mi-a daruit doua sute de carti mai mult citite. Am încercat de multe ori sa aflu cine sunt.. Pastrez vii câteva zile din vacanta Pastilor si câteva saptamâni din vacanta mare. si în ziua aceea am fost cumplit de trist. ca întotdeauna. Iar mâine voi fi puternic. care se preling pe ziduri. N-a scapat nimeni. Iar eu îl ascult cu bucurie si ma gândesc apoi ca în curând voi fi si eu student si voi duce viata de student. Era cineva care citea. Incolo. E drept. am avut perfecta constiinta de mine însumi. Dar parca eu nu stiu ca aceasta nu e fericirea?. Iar în biblioteca nu mai eram eu. si îmi povesteste.. Si mereu îmi spun ca sunt fericit. acum. dar ca si eu as vrea sa încerc iubirea. De ce sa-i ridic? Iar lânga mine. eu nu am astazi aproape nici o amintire dintr-un an întreg. Si. Si a venit vara si dupa-amiezile erau tot mai calde si mai lungi. coplesit de apusuri reci si rosietice. Citind. urmarind cu ochii un fluture alb? Când m-am întristat. cenusii. Amintiri. legat în piele verde si pe care nu-l mai cerea nimeni. Si toate tânguirile acestea în urma unui an care a trecut. Eu ma bucur de aceasta si îmi spun ca e dovada de virilitate. Dimineata. iluminate de aceeasi dorinta. Dar parca eu nu stiu ca atunci ma mint si ca îmi musc buzele ca sa nu plâng? Si nu stiu ca zâmbesc întotdeauna silit si batjocoresc pe cei îndragostiti. altul sunt fata de prieteni si altul fata de mine însumi.. Dar n-am izbutit. M-am schimbat. Dar stiu ca nu va fi asa. si voi lupta. însângerând bulevardele?. însa.. comentam. Si atunci sunt slab si scriu aici pagini . Poate scriu acestea. E foarte greu sa limpezesc aici nuantele pe care le-am aflat cu privire la eul din biblioteca si eul din restul zilei. De aceea. dupa un an. Cea mai mare parte din timp petrecând-o citind.

rasuflând sforaitor. dar voiam sa ramân singur.duioase. si care . Intelegeam cum rosturile noastre ne rup si ne leaga de alte vieti. Pentru ca. în mansarda. anul meu e gol si sterp. Ori. cu fata încordata sau împietrita. Am muncit. Pasii mei ma înstrainau de prieteni. dulci. Dar eu înteleg. Roadele sunt ale mele si numai ale mele. ceasurile mele triste sunt trecatoare. triste. Si ma desteptam în racoarea zorilor. Dar eu nu o voi mai putea ascunde mult. în piept. si eu sunt Dumnezeul sufletului meu. si ma frângeam în caldura patului. si ochii se învinetesc înfundându-se. Si eu ma cutremur de pofta mea si ma cutremur la gândul revarsarii sale în lume. as râde. statornica. Cu atât mai bine. dedesubt. nici visurile ce izvorasc din privirea marii. Am vorbit despre lucruri de-abia încheiate. Iar fata se usuca. Ei n-au vazut în eruditia mea decât eruditia. Noaptea adormeam regretând ceasurile pe care trebuia sa le petrec nemiscat. Pentru ca eu sunt singurul stapân al trupului. Dar trebuie sa le rechem. Nimeni nu-mi banuieste viata. Dar acestea sunt false. N-am cunoscut nici iubirea. Dumnezeu. si ameninta. Si iata ca astazi ne-am întâlnit iarasi. Eu nu mi-am pierdut timpul. toti cei din timpurile bune ale adolescentei noastre. si trupul se împotrivea. nici bucuriile trupului. A trecut un an si mi-au ramas prea putine amintiri. viata. Dar ei nu cunosc patima mea. Si ma slavesc pe mine. Sau adormeam frânt de oboseala. nici nostalgia crepusculelor campestre. si l-am calit cu gândurile mele. si creste. Munca pe care o împlineam gemând. pe care eu l-am dospit cu sângele meu si l-am însufletit cu viata mea. în zori. nici melancolia toamnei. nici zbuciumul. Simt clocotind în vine. O viata care creste si se tulbura. acesta e anul meu. se ascunde altceva: pofta. si zguduie temeliile fapturii mele. Sunt umbre în viata mea puternica si fierbinte. Poate ma îndurera gândul acesta. si îmi cânt lauda. luminându-mi-se minunea. O viata pe care nici unul dintre tovarasii mei nu o simte. Iar în noaptea aceasta. Toate acestea sunt izbânzi pe care eu le-am însemnat zi cu zi si care acum s-au pierdut din minte. cu ochii înclestati de tinta. Ma îmbracam tremurând si ma asezam la masa. daca as reciti. când ma destept. Dar pe care o simt când sunt singur si care ma înfioara cu fiorul luptei si izbândei. nici lupta. O viata pe care cu greu o acopar si o ascund. la tâmple. rabdatoare. Ceasurile triste sunt trecatoare. Cei care îmi spun ca voi ajunge om de stiinta se înseala. nici prietenia. Le îndepartez cu vointa sau le îndeparteaza viata din mine. Si fiecare ma învinuieste de monotonie si îmi spune soarec de biblioteca. nici îndoielile. IV. altminteri. care navaleste din adâncuri. strabatuta de fiorul vietii interioare. Munca continua. nici biruinta mea. Ce sa fac cu amintirile? Amintirile sunt icoanele timpului pierdut. cu fruntea înfierbântata. sfarâmând dintii. cu pleoapele vestede si grele. Eu am vrut sa le uit. si se ridica.le-am uitat. înflacarata de sfântul entuziasm al cunoasterii. suierând.daca le-am cunoscut . De aceea. strângându-i. Iar anul meu e sterp de inutile efervescente sentimentale si e gol de plicticoase si neputincioase pierderi de timp. oftând în somn. Unicul si atotputernicul stapân. nici durerea strigatului cocorilor. si spumega. încât ma socoteam aproape fara prieteni. eu sunt mândru de minunea mea. PRIETENII Am fost atât de singur în ultimele luni. Sau . Dimineata. Eu stiu ca. si pasii lor ma departau. Pentru ca asa am vrut eu. strigându-mi izbânda sau durerea. e anul vointei mele. si se înfierbânta. Dar e anul meu. iar pe frunte se adâncesc dungi.

. Daca se întâmpla sa cada? Noi îl asiguram ca predispozitiile lui catre emotii îi pot fi fatale. prost si puternic. dar am simtit toti nevoia de a vorbi de ele. Nu putea adormi si nu putea mânca fara tuica. Dupa glumele lui Radu. acum. Ne-am adunat. sau o bucurie mare. As fi vrut sa plânga. baietii sunt înspaimântati.E cinic. pastrând fiecare taine niciodata dezvaluite. sa plâng cu el. unul la Drept.Sa ma vad eu cu patalamaua la mâna.acum ni se par atât de vechi. Ne povestea senin cum l-a întâmpinat tatal. Nimeni nu stie ce se va petrece precis la bacalaureat. Fanica e terorizat de marele examen.Eu fac cheful de bacalaureat. dintr-o data. Se întâmpla ca un amurg sau un drum în noapte.. In loc de comisia amabila. . cu rugaminti. Si zâmbesc de câte ori înteleg cât de strain pare prietenul meu celorlalti si cât de nebun în fapta lui. crapate. la Brasov. atât de îmbatrânite si de triste. un suspin. In mansarda s-a facut. Acolo. Noi pastram. Fuma. . murdar de sânge. Se îndobitocea din vacanta în vacanta. cu chipul lui de tobosar. A fagaduit ca se va apuca de carte când îl va trage inima. altul ia Filozofie. sa lumineze dintr-o data ascunzisurile sufletului pentru cei care stiu sa vada. putin stânjenit. Am zâmbit. pentru ca îsi stia sigura repetentia. Si. grea. Ne-am vazut.. Ne-a înspaimântat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâi serie. A fugit din internatul liceului din Brasov. gluma lui a rupt tacerea... Nu ne-am lasat complesiti de amintiri. aleasa din profesorii liceului. Nu se astepta nimeni la un asemenea raspuns. . venind de la cârciuma la liceu.Eram sigur ca moare. taticule!. Profesorii si-au pierdut calmul.. se surmeneaza. planuind. cu scene. ce teroriza localurile de noapte si-si silea prietenii sa goleasca sticle sub amenintari. cu amenintari. sclipirile. Ajunsese cinic si vulgar. E al doilea an pe care îl pierde. Nu-si îngaduie nici un plan pentru viitor. deodata. mai dureroase decât o noapte de lacrimi. s-apoi. cu care am copilarit si care ne cunosc. prietenul în ziua înmormântarii abia coborând din tren. de a ne marturisi legati prin aceeasi melancolie.. atât curaj ca sa râdem. unde însemn tipurile surprinse fara continuitate. Fanica . am început sa ne ascultam unul pe altul. o fata noua cu un suflet nou. Cei care învatau înainte. voit fals.. cu dinti lati si buze mari. Dar prietenul se dezradacinase.. fals. Si. îsi pierdea bunul-simt. Radu îsi fuma tigara. Acum. aici. Mai aveam numai o luna pâna la examene. rasarit din murmurare. fuma cincizeci de tigari pe zi. tacere. Eu ma gândeam cât de inutil e Jurnalul acesta. Bea tuica dimineata. I-am surprins atunci priviri amare si resemnate. deodata. definindu-se suficienti sau insuficienti pentru Universitate. beat. Il întâlneam pâna acum în vacante. povestea anecdote stupide. fugise. N-a tradat o lacrima. la Drept. ca sa ne bucuram de venirea lui Radu.. Si ma întristam aflând cât de putin ne cunoastem. uita sa observe si sa remarce caustic. Parea plictisit si obosit. grea. doar. Strâng atunci bratul prietenului si ascund taina în mine. Vorbeste Fanica. Se întovarasise cu un fecior de mosier. Noi râdeam ca sa-i facem placere. Acum. rau. fugind din dormitor dupa miezul noptii.. care ne vor cântari în trei minute. Invatase expresii unguresti si glume germane. miop. Prietenii toti se tradau tulburati. Noi ne aratam revoltati. fara sa-l privim. care acum sunt studenti. primavara. nu poate sa învete. vom întâlni comisii severe. stinghera si stranie. . îi e teama sa se socoteasca fericit. înca. Invidiem pe Furtuneanu si Bricterian. .. sa-l mângâi. Radu a ramas neclintit: nu mai voia sa învete la nici un liceu.Pentru ca mi-a murit mama.

Cine stie daca în aceasta zi nu se încheie. Se facuse seara. . fara sa ma întrerupa cu exclamatii si comentarii. stim! ne grabiram a marturisi noi în cor. pareri de moarte? Nu gaseam nici hotarârea de a ma mustra pentru melancolia exaltata în discurs. Ceilalti rasfoiau distrati un teanc de reviste.Stim. cum l-a "înteles" pe Corneille dupa ce a citit o monografie asu-pra-i. ca-i semn rau!. se gândea la mama lui moarta. acum consumate..Nu mai cobiti. coplesit de tristete. încercând cele dintâi colaborari anonime la reviste. Eram atât de veseli vorbind. Atunci am vorbit. Nu avea nici unul curajul sa se desparta. Le-am spus ca însasi aceasta adunare neasteptata si completa .. Am tesut fiecare un manunchi de fire: copilaria si adolescenta noastra sfârsite într-un liceu si o mansarda. Aceasta ne-a suparat si ne-a hotarât sa schimbam discutia. o etapa di viata noastra? Chef de bacalaureat.. jig-nindu-ne tristetea. . .Opt ani. De ce ma simt acum deznadajduit.. poate. cu Furtuneanu au ramas tristi.. Si atunci. si ochii priveau un raft cu carti. blând. Numai Fanica îsi pastra calmul.De câti ani cunoastem noi mansarda? . . prietene. în ceea ce priveste Universitatea.. Radu si-a aprins o tigara.. Fiecare împrospata un amanunt sters. Am povestit crâmpeie din ceea ce scrisesem în caiet.Numai sa nu încurci rolurile: sa reciti la Universitate ca un prim-amorez. Robert vrea sa ajunga actor pe scena Teatrului National si profesor universitar de literatura franceza. cum s-a îndragostit de critica lui Faguet. De ce m-au stapânit. Vom întâlni fiecare prieteni noi si. . Le-am spus. cu Radu.. fara sa înteleg pricina. Vom da bacalaureatul în toamna. M-au întrebat cât am scris din roman. Prin ferestruicile deschise patrundea tipatul tramvaielor pe bulevarde.Nu-mi va fi greu sa ocup o catedra de limba si literatura franceza. ca de acum vom lua fiecare alt drum. Mângâiau cu privirile odaita. Marcu râdea. cum a început Robert sa citeasca frantuzeste. Prietenii si-au amintit de pasiunile mele stiintifice.Uite-i ca plâng.. si prietenia noastra . voi stiti cine sunt. I-am mintit. atunci. îngrozit. Eram miscat. Am încheiat. cum memoriza din Musset. . împrumutândule.veche de opt ani . Ne vedeam iar mici. încercând sa zâmbesc. scriind cele dintâi Jurnale. cum împrumuta de la mine Pe Balzac.se va raci firesc... Ne tulbura senzatia unei despartiri .apuca un colt de masa si-l ciocaneste. Nu vor promova decât prea putini în sesiunea de vara. spunând ca lucrez la partea a doua. asa cum proiectasem de atâtia ani. lacramând.. din fotografia clasei a IV-a. pentru totdeauna. Multi suntem siguri de corigenta. Ne-am amintit atunci. pe doua carti primite în dar de la Dinu. toti. Nu scapam prilejul de a-l coplesi cu bârfeli. uite-i ca plâng!. Fireste.Eu cred ca vom fi mult mai tristi decât socotim acum. . Ne spune ca profesorii de la Conservator i-au prezis cariera fericita. pentru ca amintirile si observatiile mele nu pot ajunge niciodata un roman? Mi-au cerut sa le povestesc capitole dintr-însul. descoperind carti.. Robert zâmbeste superior.. de o disperata tristete?.poate ultima din cariera noastra de scolari .. Bricterian.va fi reprodusa într-un capitol. nu vo: putea face.. Aparea din nou acel Robert cu pantaloni scurti. pe pat. cine stie câti vom trece? Dar ne vom aduna peste cinci ani. Dar eu îl întelegeam si-i zâmbeam pe ascuns. Dar parca eu nu stiu ca nu voi scrie niciodata Romanul adolescentului miop.

De când nu ne mai adunaseram opt baieti în mansarda mea. Când ne întâlnim. Cine stie când voi mai scrie în caietul acesta? V. ca si mai înainte.. pentru ca urasc mult. Stiu ca trebuie sa traiesc mult. O privesc. una câte una.j ratec .. si altfel voi privi lumea. TRISTETI. spre Sosea. o masor cu ochii. Au plecat toti. ne laudam si ne întrebam de viitor.. în racoarea serii. Miezul lui mai ne îmbia în strada. care mi-e soarta. Voi pasi la anul la Universitate sau voi pierde luni dupa J luni. As putea gândi cu luare-aminte la atâtia ani irositi si la chipul meu tot mai vested. Poate el nu se va plictisi stând cu mine de vorba. si de fratii care acum sunt departe. Si nici aceasta nu trebuie sa ma intereseze. pervers agonia. când prietenii nu ma parasisera si eu nu-i parasisem. se rup si fâsii din sufletul meu. Pentru cea dintâia oara ma înspaimânta gândul ca odaita nu va ramânea întotdeauna a mea. S-apoi. Iata. . si sufletul mi-e tot mai pustiu. Voi fi fericit sa închei pentru totdeauna viata de elev. Dar toate acestea nu trebuie sa ma intereseze acum. înteleg. Ci examenul de bacalaureat.. Dar adevarul e altul. bacalaureati sau nadajduind tomnateca promovare. tainuita. Nu ma gândesc la moarte.De acum nu-mi voi mai scrie "memorii" false pentru uzul vointei mele. colt dupa colt. si mai stearpa iubirea catre . unul altuia.astept câtiva bani si curajul sa plec. Sunt inutile. Trebuie sa ma bucur ca am descoperit în Radu un nou prieten. tacuti. Iar eu le simt cum se duc. ce curios pare. asteptând noi examene. Ma plictiseste si ma sugruma finalul acesta ce-si prelungeste\'. As vrea — cu orice risc . în ceasurile rafuielii? Si cu cine ma voi rafui? Simt cum vara aceasta . Ma simt atât de obosit si trist si deprimat. scara de lemn. Dar parca eu nu stiu ca toate acestea le facem pentru ca nu putem face altfel? Si ca nimic din ceea ce traia altadata comun în sufletele noastre nu mai traieste acum? O data cu prietenii. modest si netrucat de sentimentalism. tânguielile si gratuita melancolia. De-abia mai pot citi.Cum stiu ca a venit vara.. fireste. ma va lasa corigent. Nu voi mai purta tunica neagra si nu ma vor mai tulbura atâtea marunte ispite. Când se va sfârsi? Ce oglindiri voi pastra eu în ochi. sunt obosit.înabusita tragic în odai cu acoperisuri deja. Ne-am urat. Dar eu am strabatut de mult cele din urma fruntarii ale adolescentei. o caut.definitive.va fi ultima vara.\' viri. fara nadejdea biruintei apropiate.. .. iarasi singur.. râdem. noptile. si la lentilele mele tot mai dureroase.sa stiu precis.. e o simpla criza de melancolie. E cald si îmi petrec ceasurile prin odai straine. Acum stau aici. Corigent . mai departe. în ceasul acesta.. am ramas iarasi singur. ma oboseste lupta pe care o duc. Am stins lampa si am coborât. noapte buna. Mi-am parasit prietenii si ei m-au parasit. Vanciu. Ne-am oprit în gradina cu flori.ca întotdeauna . spre Cismigiu. Dar ma gândesc ca j tulburarile sufletului sunt pe sfârsite si ca în curând voi capata alte pri. fericiti.. cum faceam în celelalte veri. pe sub castani. Fireste. ÎN VARA Iata.. S-apoi. dezamagit. care îmi aduc aminte de copilaria mea si de jocurile mele. Nu sunt trist si nu reflectez cu amaraciune la acest sarman sfârsit de cariera scolara.

sa arunc zdrentele lumii acesteia de care eu de mult m-am despartit si de care ma târau lanturi meschine. Nu pot sa învat. si fiecare poarta alta luna sau alt an. sa ploua zile dupa zile. alaturi de atâtea nadejdi. atâtea obiceiuri pe care le voi uita. Nu stiu ce va fi cu mine dincolo. Cât de departe mi se par vremurile. . rafuiala va fi dureroasa. As vrea sa ploua. Si durerea pe care am încercat-o în amurgurile acestea. si eu nu stiu daca am raspuns celor ce sufletul meu ma întreaba.. ca sa-mi însusesc altele. Si eu strain. Stiu eu cine va birui? Se sfârsesc însemnarile adolescentei. Si câta amaraciune îmi va întuneca sufletul.. Si chiar adolescenta aceasta în care am vietuit. Si atâtea chipuri pe care nu le voi mai vedea.. Niciodata nu m-am simtit mai departat de mine însumi.. Si iarasi ajung acasa.oameni.. Si prietenii mei. si sunt singur în casa aceasta. asteptând s-o cunosc. si temerile.. si lacrimile mele? Simt ca tot ce am crezut pâna acum fumega. Si e tot mai cald.. Si asa trec ceasuri. si îl vor închide ca într-un ulcior. Voi mai întâlni prieteni? Va trebui sa ma schimb iarasi. si eu ramân tot mai singur. culegând ajutor si dragoste? Trebuie . Dar parca stiu eu de scriu acum adevarul?.. ca tot ce-am vietuit a fost vis. Si iarasi ma întreb asupra celor optsprezece ani pe care i-am risipit. Si patimesc. trist. obosita. Mi-e teama sa nu renunt la mine. din adâncuri. Dar socotelile cu adolescenta mea le voi face. daca eu stiu pentru ce vie-j tuiesc.. Pasii ma duc orbi în seara si ochii nu lovesc decât vedenii. stapâna va pieri într-o dimineata.. Vara. multimi.. Cât de putin vreau acum. totusi. iar eu voi uita noptile din vara cu arsita si tristeti.. Ies numai noaptea si ma feresc de trecatori. ca tot ce-am facut se naruie. De ce ma napadesc amintirile? Si de ce ma învaluie noaptea de vara cu tânguiri de greieri si asfintit de patimi? Si nu mai am deloc puteri în mine? Si sufletul meu e cu adevarat naruit? Trebuie sa mi-l schimb? Trebuie sa ma schimb? Trebuie sa ma pogor în strada si sa întind bratele. Si toate rândurile dintrun caiet pe sfârsite. cu suflet proaspat. si trec din încapere în încapere. privindu-mi pasii goi si tristi pe alei. si ani multi sa rasfira. si dusmanii rasar din mine. Am ramas sa sfârsesc singur lupta.. si ratacesc pe bulevarde.. atât de schimbate. Când voi cuteza sa-mi scriu romanul? Se sfârsesc caiete dupa caiete. Nu stiu cu cine lupt. De ce am vrut sa ramân singur? De ce nu e acum nimeni lânga mine? Nimeni. "personagiile". Ma prefaceam prea vesel si ma ascundeam chiar fata de mine. ca sa patrund în grupuri de tineri parosi si îngâmfati.. de viata. si sa ma privesc în oglinda fara sa ma recunosc? Nu stiu nimic. si ochii îmi vor cuprinde soarele. si inima mi se strânge de teama.Ce-mi lipseste? Ce-mi lipseste?. Mi-e teama de mine... simtindu-ma singur.. zicându-mi: Ś ce frumoasa e viata! Si apoi ma întreb. Cu adevarat. Unde sunt acum toate umbrele acestea? Unde sunt vrerile.. si câte rani se vor deschide. dar simt tortura luptei si jarul fierului ce ma despica. Atâtia ani si atâtea îndurari. Cuvinte ce amutesc sufletul.. Si ma întreb cum am sa ajung la Universitate.. invidiind fericirile altora. m-am balacit si m-am revoltat acum o voi lasa în urma.\'grea de amintiri. Si atâtea din dorintele care ma înfrâng acum. Disperarea muta. Sunt obosit si trist. Sunt ispitit sa ma întristez. si colind Cismigiul. nimeni. Recitesc caietele de amintiri. Va trebui sa trec si starea aceasta. Si ma voi surprinde schimbat.. Nu stiu. si gândul se coboara tot mai adânc. iar eu îi privesc... aproape fara lupta. îmi voi aminti noptile pe care le încep în Cismigiu.

în ceasuri de grele tristeti. încercam sa ma patrund si sa ma înteleg pe jfline.. înteleg atât de] putin din toate aceste lumini si umbre ce-mi brazdeaza sufletul. încât o noapte de vara sa ma de trame într-atât? Cât as vrea sa stiu ce voi simti si voi gândi eu în vara viitoare. Ma înspaimânt de câte ori frunzaresc Jurnalul. I de iarna. pe care eu le socoteam inutile.. zilele sfârsite inocent în fata Io. sub i arsita unor îndoieli ce-mi sfâsie sufletul si-mi împrastie vrerile. Nu voi izbuti. Sîj banuiesc ca toata aceasta nedumerire va pieri în curând si ca negura! care-mi oboseste sufletul se va risipi. noptile istovite lânga volumele cu scoarte rosii dini "Bibliotheque de Philosophie scientifique". si crezând ca ies din adolescenta. de mult stiute? M-am hotarât sa nu mai scriu în Jurnal. oare caietele mele ar putea alcatui un "roman"? Tot ce am scris în cinci sute de pagini ar încapea în câteva capitole? Am adunat mereu tot mai putine date asupra celorlalti. împlinit si. Schimbari de temelii s-au înfaptuit în suflet.el nu-si mai are nici un rost. ca împlinirile... Au trecut si tim-î purile lui Felix Le Dantec si Haeckel. aproape fara sa iau în seama. scriind acestea. Stiui numai ca ele se precipita acum.. nu ghi-f cesc procedeele. Daca l-ar citi cineva... ca acum un an. nu aflu cuvinte. si. masiv. VI. s-au depus înlauntrul meu "fapte" noi.. îl deschid. în adolescenta. adaug. intim . Din toate acele saptamâni de toamna. chinuit de j sentimentul absentei unor lucruri despre care nu stiu nimic. citesc pagini. Cum sa le spun altfel] decât "fapte"? M-am desteptat îmbogatit. Ceea ce pretuiam mai înainte privesc acum cu nepasare. Nu mai cred în ele. a adolescentei noastre? Eu am vrut sa scriu o carte care sa fie m primul rând o justificare a întregii vieti launtrice pe care am vietuit-o în marginea scolii. sigur.. Au trecut de mult timpurile când chimia si insectele îmi odihneau creierul. Dar ma aflu singur. însa.si nici nu se poate urmari decât cu închipuirea formele pe care neîncetat le-a cunoscut sufletul meu..de ani. depasirile mele] sunt întovarasite de acea constiinta a absentei. Stiu ca nu le îndura ado-l lescentii care au patinat dincolo fara nici un soc. E dureros. Dar. fara nici o disperare. atunci voi întelege necesitateť. Cit de departe sunt înca de un roman. totusi. câteodata. as fi avut un tovaras. a golului. Nu am urmarit . MA CLATINA VÂNTURILE Dar numai aceasta e lumea? De câteva zile ma chinuiesc altfel de întrebari. De aceea. înnoirile.sa-mi câstig prieteni? Ceea ce înteleg eu acum îmi îndurereaza fiinta pâna la maduva Oare am ajuns atât de neputincios. tuturor acestor schimbari. Nu mai culeg material într-însul si nu fac exercitii de romancier precoce. de plina criza. Romanul adolescentului miop nu va fi niciodata scrifl Cum as putea nota mobilitatea ciudata a sufletului? Iar daca as izbuti.. Dar rezultatele saptamânilor mele sunt evidente. Dar pentru cine marturisirile acestea. în anii de criza. Oh! cât mi-e 1 de greu sa scriu ceea ce nu am învatat din carti. cheltuite resemnat în lecturi\'\' inactuale.cu care sa ma I contopesc . ca o rasfrângere completa si reala a adolescentei mele.j calului cu tritoni. ma întreb: oare ar putea cineva construi un roman asa cum l-am înteles eu.fara "roman" . cât as vrea sa stiu daca atunci sufieru-mi va îngadui sa plâng. Acum. fara sa izbutesc. Eroul ar aparea vesnic . La rastimpuri tot mai mari. pentru ca . Cum sa lamuresc euŤ Simt ca îmi lipseste ceva adânc. Eu ma simt altuB hotarât altul. nu mai ma multumesc. nu l-ar întelege.

de aceea nu pot fi aspiy< fata de putinatatea rezultatelor sale efective. atât de noua si de intensa. desi m-am convins demult ca mistica nu trebuie înteleasa. dupa atâta truda stiintifica. m-am întrebat daca as putea construi pentru roman un personaj atât de stânjenitor. si filozofia sunt inutile. De câte ori vreau sa aflu cu adevarat. iar nu din evidenta adevarurilor. Sunt convins ca &-M împlinit întotdeauna spontan si nedisciplinat. pentru ca nu înteleg cine îmi aduce mie siguranta convingerii. Am ramas întotdeauna un curios neodihnit. renuntarea mea de a mai scrie când m-am convins de ridicolul eroului. dupa cum m-am convins ca nu sunt Religia? M-am apropiat de mistica în diletant. Dar nu înteleg mistica. Si iarasi. Aceasta e tot. si e mult. când cartile îsi pierd savoarea. N-as putea raspunde pentru ce m-am hotarât sa scriu eu numai o asemenea carte asupra adolescentei.. o rafuiala.. Simt numai insuficienta vietii Tiele launtrice. Acum simt ca si stiinta. Ma întreb cum am ajuns aici: la marea mea întrebare. Problema pe care predarea totala o solutioneaza. a mediocritatii. totusi. Nu pot accepta credinta în Dumnezeu. a unui "ghid" infailibil. Si m-am întrebat daca retusând personajul Jurnalului meu as mai ramâne în realitate. \'argi. a romanului adolescentei. totusi. Mi se pare ridicol sa accept. totusi. Si. Nu-mi recunosc sufletul de acum în nici unul din "capitolele" triste ale Jurnalului. eu voiam romanul meu o carte de viata efectiva. înteleg. Nu stiu de ce am ciuda pe munca mea stiintifica. în Biserica. ghicindu-ma pe alocuri ridicol. Nu stiu de ce invidiez soarta adolescentilor catolici. Dar daca toate acestea nu sunt Biserica. a nemultumirii totale. Nu e vorba de o nemultumire trecatoare. ca orice lectura care nu te zdruncina. As repeta de un nesfârsit numar de ori: numai atât. as pastra în biblioteca rafturile naturalistilor si colectiile erotice. orice Biserica îmi repugna. cauzele. daca hotarârea mea de a nu contraface realitatea e sau nu literara. Nu ma pot apropia efectiv de duhul sfintilor. anul 1924? Fireste ca nu. absurditati biblice si grozavii catolice. oricum. Dar. în Sfinti. aceasta pierdere inteligenta nu e mai putin absurda... alaturi de necesitatea eroismului. a nostalgiei. atât de contradictoriu. de nesatisfacut. si istoria. Nerecunoscându-ma în atâtea din paginile caietelor. ma înabusa marginile pe care eu le socoteam generoase. Dar istoria. Ard de dorul unui adevar unic si pur.contradictoriu. Cartile te silesc sa-ti pierzi inteligent timpul. Sunt convins ca drumul pe care lam luat se va opri în fata unui punct mort. de naufragiat. De câte ori gândesc cuvântul acesta: credinta. insultat chiar. o confesiune personala. de siguranta unei dogme. Si. Orice dogma. într-o seara.. petrecuta în riguros examen interior. Si ma cuprinde ciuda gândind aceasta. iar daca as ajunge vreodata calugar. Mi-a fost teama ca cititorii nu vor accepta necesitatea ridicolului adolescentei. m-am staruit sa amân problemele stiintifice pentru Universitate si sa ma multumesc acum cu istoria. Nici nu stiu daca ceea ce îmi lipseste e credinta. din dorinta convingerii. * Dar eu am început prin a însemna starea sufleteasca. Sunt linistit si odihnit. Am citit marturisirile sfintilor cum citeam marturisirile oamenilor: din curiozitate. în Mântuitor. pe care nu o pot întelege si explica. ma înfurie. stiu acum atât de putine lucruri esentiale. aceasta atitudine fatisa . e un| simplu opium. pentru ca mi-e teama sa nu ma conving din autosugestie. ma simt atât de tulburat. ma simt nemultumit. Si. iar tristetea ameninta sa ajunga disperare. înainte. prin faptul ca te consuma si te înstreineaza. însa. îngâmfat.. numai atât?. Mi-am spus: adolescentul dintr-un roman trebuie sa fie numaidecât cel din Liceul "Spiru Haret".

sunt nelinistit}\' daca credinta înseamna altceva? Daca eu nu am ajuns înca a dibui tâlcul credintei si iau superstitia înspaimântata în locul unui fapt sublim de care ma aflu. Presimt ca se vor petrece altceva decât simple experiente în marginea unei carti sau a unui om aflat din carti. însa. disperat. Ceea ce am scris asupra credintei este atât de putin limpede. viziunile mele. cu fiecare durere refulata. Iar eu banuiesc ca m-as putea explica mai bine daci mi-as înfige pumnii în tâmple. aceasta nu e o explicatie. as închide ochii si mi-as jura sa nu m* ridic de la masa pâna ce nu gasesc cea dintâi solutie vrednica de a i tinuta în seama. Poate am îndurat prea multe experiente direct personale. VII.. cel putin acum.m-am întrebat: }Atât am vazut eu din viata?" Nu ma mai lega nimic de cartile si de nazuintele care ma entuziasmau pâna atunci. M-am întrecut. poate adunasem material inutil. Dar. si din pricina unor întrebari stupide. Au început atunci zilele de neliniste pentru bacalaureat. Cui? Nu pot sa ma gândesc la Biserica. Eu gândesc si acum aceleasi laude asupra cartilor cu stiinta. dupa trei ani. atunci. sufletul meu de totdeauna? Poate sunt rupt din preocuparile mele. Si nu stiu nimic alt. aceasta e sigur. Am încercat sa precizez ceea ce trebuia sa stiu si ceea ce stiam. Când m-am întrebat: "Aceasta e viata? " . ma întristeaza. cinic. Scriam . multumi si epuiza viata?. Am iesit din mine ca sa pasesc mai departe. învataseram matematica. Presimt ca întreaga mea viata launtrica se va darui. Dar lucrul acesta. însa. sfârsita în ceasul acesta? Truda mea nu va lamuri nimic. pe mine ma clatina vânturile. exact. Deasupra tuturor ipotezelor si explicatiilor va ramâne faptul. nu stiu de la cine. valorile mele... Adaug. BACALAUREATUL Emotii mediocre la examenul de corigenta. Mi se parea ca îmi lipseste constiinta rostului acestor carti si acestor nazuinte. în vara au cazut multi. Ceea ce nu m-a înspaimântat destul ca sa recitesc pe vacanta cartile ultimilor patru ani de liceu. Pasii acestia îi împlineam cu fiecare carte citita. ma copleseste cu acel sentiment al absentei? Ce-mi lipseste? Viata mea launtrica de pâna acum. înca. Vanciu biruise. asteptând rezultatul. e perfect inutil. nu stiu pentru cât timp si aproape nu stiu datorita caror împrejurari. filozofia. Astazi am simtit imediat si dureros nemultumirea de mine si de munca mea. Si eu. stiinta. La teza am rezolvat toate problemele. De ce astazi întrecerea e atât de evidenta si. Dar de ce sa le numesc ale mele? Sunt izvorâte din necesitatile organice sufletului meu? Sunt cu adevarat sufletul meu autentic. Ne-am întors acasa fara bucurii mari. si nimic nu înteleg. Dar oare.. Cum as putea. Nu sunt un mistic si nici nu sunt un ateu satanic. care m-au departat de cartile cu stiinta. prea departe? Ratacesc tot mai mult calea pe care voiam s-o pastrez în aceste pagini. istoria sunt inutile? Cât de departate mi s-ar parea acum. cum nu adaugam mai înainte: dar cartile a-cestea îmi vor cuprinde. atât de putin lamuritor. Acum. ajunge la Iisus? Iata ce simt: ca sunt ridicat din mine si izbit de colturi dureroase. si lasat iar în suflet. nu pot sa le cred. Atunci de ce scufundarea brusca petrecuta zilele acestea. în loc sa ma multumeasca. fara nici o criza? Poate eu lucrasem pe nisip. rosturile mele. De ce s-au naruit toate acestea dintr-o data. si iarasi înaltat. fara nici o cauza reala.ma multumea. Pe mine ma nelinisteste noua viziune pe care o capat. si Marcu raspuj dem prompt.

fara carti si fara fise. iar nu amanuntele pe care oricine le poate memora din carti. pe liste albe si oficiale... Eram toti admisi la oral. am tradus un paragraf din Seneca filozoful."Acum e seara. Dar ne surprin-deam. Eu luam o fizica.. si el singur geografia. eu la greaca. instinctiv îndârjit. a fiselor. pe care nu le deschisesem niciodata în liceu. ziua de examen a fiecarei serii. ind ani de munca universitara. Aceasta s-a petrecut întotdeauna. Mi-am amintit si m-a tulburat. Am fost cuprinsi. începuse toamna. Paseam alene. de la primul examen din vara. în fata marelui fapt. Nu eram emotionat. Ś Ocoleam curtea. Ma întâlneam cu Marcu.Ovreiul în veci nu piere!. Eram liberi trei zile. N-am putut sfârsi cornul. rasfoiau carti din ghiozdane pline. de febra nestapânita a lecturilor pripite. frigurile asteptarilor înainte de teza au trecut. atunci. Am ajuns în curtea larga printre cei dintâi. Nu cunosteam pe nimeni din seria mea. Si. pentru ca citeam carti nesuferite în început blând de toamna. vinete. Am râs pe strazi.subiectele pe o lista. Am asteptat sa se apropie ziua oralului fara nici o emotie. Ma descopeream erou. cu pietre reci si case albe. si trotuarele erau curate. Ma desteptam în zori si cercetam manuale aspre si seci. în orasul meu. Cadeau frunzele si fructe de castan salbatec cadeau. si timpul meu prea scurt.. cum ma voi pravali daca nu uit totul pâna ce scap.. mi-a spus: ..De ce nu mai sunt si eu în liceu. de la alte licee. fara nici un rost. Ne umileau diminetile prea senine si parcurile dezmortindu-se proaspete din ploaie. Si Marcu raspundea sen-tentiind: .. acum. fara sa doresc nimic. Doi profesori necunoscuti si grabiti ne-au dictat subiectul. N-am putut goli ceasca cu cafea neagra. Eu am învatat fizica singur. ca sa afle rezultatul. parerea de rau cu care o studenta în medicina. la acelasi ceas de dimineata. orasul torturat si trist sub frunze. A doua zi. deodata. a sublinierilor cu creion rosu. pasionati si cinici. iar dupa-amiaza am pregatit versiunea franceza. Am plecat fara sapca si fara geanta. Rezultatul examenului de corigenta. si pe noi ne ispiteau nostalgii bucurestene. Dar azi dimineata era senin si rece. Seara ne întâlneam din nou si rataceam mult. si ulitele brune. m-am surprins calm. iar lista era fara sfârsit. ce cauta pe fratele meu. si vointa mea îndoielnica. Nu mai ma recunosteam. a rasfoirilor nervoase. e cald. au trecut. As fi vrut sa alung tot undeva. Ne-am întors acasa fericiti. plictisit. Munceam cu un suflet si un creier strain.. si sa pasesc eroic. Câtiva candidati. Paseam în . La rastimpuri as fi strigat: "Sa treaca! Sa treaca. a memorizarilor. în sufletul meu. dezgustat. el o geografie. Ni s-a fixat. ascultând prin ferestruici orasul revarsându-se catre câmpurile toamnei. Mi-am spus ca la bacalaureat se va cerceta cultura generala. la mine în mansarda. ca sa învatam." Dar ma linisteam si paseam înainte. pagaduiam toti lui Marcu glume antisemite. înscrierea la bacalaureat cu taxa scumpa. planu. în sala prea mare si prea rece pentru sângele nostru înspaimântat: arn fost rânduiti fiecare în câte o banca. se risipesc miresme de ploaie. Simteam cum îmi scad puterile. fara sa ma gândesc la nimic. peste un ceas. Am plecat dupa ce ma sarutat mama si mi-a facut cruce pe frunte si a aprins candela. el la medicina. Uitam cu încapatânare cele ce mi-au povestit colegii. socotindu-ne studenti. Dar Marcu si ceilalti fagaduisera ca vor veni. evitând bulevardele cu tramvaie si trecatori grabiti. învatam dureros. polemizând în biologie si literatura. M-am linistit de cum am început sa scriu. . Mi-am amintit si m-au tulburat alte scene si cuvinte aproape uitate. Si iarasi nu gaseam puterea de a ma batjocori ca sunt melancolic.

. Mi-a socotit memoria proasta. Sfârsisem. -Bine. . ca pentru nota cinci. . zâmbind la rastimpuri prezumtios. Mi-am amintit lecturile mele stiintifice. încet.Stii ceva despre el? .Vlad înecatul. La fizica si chimie. De ce îl persecuta atât? ghiceam ca se întreaba ceilalti. am fost chemati în coridorul întunecat. Poate e evreu. încet. colectiile de insecte. Am rosit. Miop si suparat. anii petrecuti în laboratorul de fiziologie al Casei Scoalelor. faceam eforturi de memorie. Vecinul meu nu avu noroc. a pus alte întrebari. cu tâmplele supte. Am raspuns poate prea prompt si încruntat. pentru ca întelegeam pe Eminescu si i-am interpretat mai bine decât se astepta începutul Scrisorii I. furios. Perrier si Fabre. am raspuns tot ce m-au întrebat. Am început cu limba si literatura româna. Aceasta a bucurat pe al treilea vecin. Mi-am înghitit amar umilinta. Dar a cazut\' singur în cursa. cu gândurile straine de examen si de comisia care întârzia sa se adune. Mi-era ciuda ca profesorul .Poti sa-mi spui evolutia sufixelor? Baiatul privea în gol. Dupa un ceas. Prima izbânda îmi daduse curaj. Ma pasiona întrebarea. . într-o banca lunga. . dar a confundat. Eram calm...Spune-mi evolutia aparatului digestiv de la echinoderme pâna la om. întrebat.incult . Altminteri. Eram umilit.Pe unde intra Nicolae Mavrocordat în Bucuresti când venea din Moldova? _? . As fi vrut sa-i spun: "Ce?. Cu dumneata am sfârsit. îmi priveam tovarasii: tremurau.Multumesc.la o discutie de filozofie biologica. Vecinii mei stiau atâtea numiri de râuri si munti. prea calm. trebuia sa le înveti pâna la capat. Dar profesorul nu era multumit. ca un perfect papagal. volumele lui Brehm. . Vecinul lui tremura.Stii ceva despre originile poeziei populare? I-am spus ce stiam. M-am surprins înciudat ca lipsea catedra. Profesorii s-au asezat pe scaune. Am raspuns la istorie ceea ce dorea curiozitatea banuitoare a profesorului: relatiile lui Petru Musat cu polonii. . N-am stiut nici afluentii Crisului Alb. unul lânga altul. fara sa banuiasca acele nopti parfumate când citeam pe Sincai si fara sa stie ca descoperisem de curând la un anticar Istoria filologiei române a lui Seineanu.Ce domn român s-a înecat în Dâmbovita? Aceasta o stia ultimul din serie. în clasa navalise prea multa lumina.. . fireste. a raspuns. trist.! cercetându-ma pe mine.din sadism . de logica. ." As fi vrut sa-l provoc . papagal premiant si mi-\'.A fost domn al Munteniei. profesorul m-a socotit. Noi.curtea larga. ale caror raspunsuri nu se pot memora. .Daca te-ai apucat sa le înveti. raspundeam. Am luatpatru. Eu eram palid si îmi torturam ochelarii. îl vedeam ca se opreste cfl greu sa nu ridice degetul. nu-ti admir decât o mediocra încapatânare.pe el.Stii exemple din lexicul bizantin? O întrebare stupida. dar stiam. M-a întrerupt. la limba franceza. cu buzele albe. Dar n-am putut face nimic. cu gâturile reci.nu discuta decât despre sinonime si omonime sau ne punea sa rezumam Cidul. pe care . incult si îngâmfat profesor al unei stiinte culese din manualele elementare . de atentie.. La geografie n-am stiut sa spun flora versantului nord-estic al Muntilor Apuseni. M-a întrebat din istoricii ardeleni.. .profesorul l-a sarit.

poate. \ nu-l voi rasfoi .. Pacatele mele n-au fost surprinse.. pentru ca nu puteam descoperi în mine si în ceilalti un roman. poate luam la toate "insuficient". FINAL Am scapat. câteodata eroici.. si asta ma doare. toata absurditatea bacalaureatului. Penibil. Si nu stiuj cum sa-l scriu si nu pot sa-l scriu. Am facut. E toamna afara sau e toamna în mansarda mea?. A început sa ploua: greu. Scriu cu greu. Si cinciul e bun... de strain. de gânduri noi: Universitatea. Pe noi ne legau creierele.. cine stie daca nu ne vom uita?. Am povestit prietenilor furia mea cu profesorul de naturale. M-au socotit naiv. Nu l-am scris.. voi promova mediocru. VIII. si dulapurile cu carti din care atât am citit. sa alerg. cei favorizati. Am trecut singurul din seria liceului nostru. Pe mine ma întristau clasele în care peste putin timp nu voi i mai zari nici o fata cunoscuta.Iata ca încep rasplatirile.. Ma simt furat de noi desfatari....Am plecat fara nici o bucurie. Le raspun-deam pripit. luam cea mai mare nota.. rece. mult. Voi dovedi cu atâtea pilde ca trec cei norocosi. fara sa alerg pe strazi.. cei tâmpi. M-am plimbat iarasi prin curtea larga. în orice caz. Mai vreau sa scriu numai câteva pagini. Si nu simt nici o bucurie. Daca voi promova. de acel roman pe care nu l-am scris. ma întrebau elevii asupra bacalaureatului. O viata se închide. la franceza romantismul. Caietul acesta e înca un caiet de adolescent. Nu l-am scris si ma apasa viata mea si viata adolescentului pe care -l-as oglindi în roman. De acum. Eu n-am vazut selectia despre care ni se vorbeste. printr-o întâmplare. . sase.. Si de aceea scriu în caiet: ca sa nu uit durerea din ziua examenului meu. Câteodata ridicoli. Si ma simt înca legat de adolescenta mea. Mi-am citit numele pe lista. iar la geografie originile geologice ale muntilor. ma chinuie atâtea fapte care trebuie spuse. monoton. Cine stie ce viata începe în zilele acestea de toamna. Sunt aproape sigur trecut. Voi rasfoi mai târziu caietul si.. Ma doare ca n-a trecut Si Marcu... când eu ma simt atât de schimbat. am avut si nenoroc. mediocritate. nu-mi va mai fi prieten. cu platani ca în zilele examenului.. Eram cu totii contururi. mult. nostalgii. si ma simt ispitit sa plâng. voi culege toate stupiditatile. în roman. Soarele se iveste din nou.. daca îl voi scrie vreodata. M-a cuprins deodata un dor puternic de a vedea liceul unde am petrecut opt ani.. am scapat!. pe un colt de zid. tara sa tip. Prietenii m-au sarutat. Am avut noroc. Ma întrebau profesorii.. însusirile mele n-au fost rasplatite. Daca nu voi trece?. nu sufletele. Si ma întrista portarul. Daca ma întrebau altceva. si orga marunta -"ascunsa sub scara. îmi da. Cine ar putea întelege tristetea salbatica a acestui sfârsit pentru totdeauna?. Nu vreau sa ma gândesc la Universitate... Ma obs&l deaza romanul. pentru totdeauna.. cu ochi tulburi. Daca ma întreba la naturale insectele. sa râd?.singur.. Nu înteleg nimic din tot ce vietuieste acum în jurul meu. media. Despartiti. asa cum îmi fagaduisem.. Cum as fi putut iscodi în lumea aceasta un conflict \'Ś care sa duca la un roman?.ca pâna acum . si apoi sa-l sfârsesc. .

SFÂRSIT Volumul II [GAUDEAMUS] 1928 [PARTEA I] /. Rezemat de zid. Si mi-erau toti dragi. si le socoteam asemenea Hypothiei. Am plâns ca un adolescenta lânga un copac. Am schitat cele dintâi capitole. treceau oameni care nu ne cunosteau 136 profesorii..Cel dintâi curs. Ma lovesc. Dintr-o mansarda iubesti întotdeauna ploaia. ca în dupa-amiŤ zile copilariei. Se sfârseste. Ploua. si nu pot munci.... si cum se iscodesc nelinisti. N-am stiut si nj m-am întrebat. Si nu stiam ce astept. ci eu sa-i descopar pe toti. în mansarda.. pe coridorul ce ducea la secretariat. Am revazut atâtea lucruri. ma desfâtam. Flori de tufanica ma ispiteau. pe bulevard. E singurul mijloc de a surprinde realitatea. îmi spuneam: nu e asa ca acestia sunt cei mai frumosi ani? Si nu stiam daca trebuie sa-i stapânesc sau sa-i las sa ma stapâneasca. de draga. firesc si dramatic. sa muncesc fara odihna. toamna." Sunt fericit ca în gradina ploua.. Casa mi se parea atât de buna. Ma încruntam ca sa prind curaj. îl închei. însângerata. Vreau sa închei Jurnalul în aceasta zi de toamna.. Paseam sfielnic si stânjenit de privirile celorlalti. toamna.Soarele se întuneca. Dar nu cutezam sa vorbesc colegilor care se asezau în bancile din fund si-mi priveau banuitori lentilele si zâmbetul. înciudat de amurgul prea sângeriu si de mâna vecinei mele. Cerul era înalt. singur. Eu îmi cumparasem carti multe dupa bacalaureat. ascultat lânga fereastra. sa-nj istovesc crunt anii tineretii. prea alba. Atunci am hotarât: greaca n-am s-o învat acum. Dar am sa-l scriu ca un Jurnal al autorului. si deasupra mea. Trecusera acele nopti tulburate de gramatica greaca.Ploua. Trebuia sa-mi gasesc prieteni noi. Tufele mari de liliac se umileau în soare. ploua. Curtea îmi era prietena. Mansarda mea a ramas aceeasi: blânda. S-ar fi spus ca asteptam un fapt de mult fagaduit. prea calda. îmi musc bu zele. Astazi am colindat câmpurile cu miros de toamna.. pentru ca ma arde dorul de a începe chiar acum romanul. Cartea mea nu va fi un roman.. As fi vrut sa nu ma descopere nimeni. Eu am sa scriu Romanul adolescentului miop.. ploua. citeam.. înalt. ci comentarii. singura. trista. care se asezau în bancile din fata si nu ma priveau deloc. Voi scrie: "Pentru ca am ramas singur. în amfiteatrul "Maiorescu". Si zâmbeam. Simteam cum cresc în mine nadejdi si doruri. . note. Asteptam. Zaream prea multe studente. schite pentru roman.. Jos. Si nu pot munci. si gândeam de-acum. DECOR Castanii erau umezi dupa ploaie. Gândul acesta stupid ma împiedica sa înteleg elogiul filozofiei ca . bulevardele reci. . Am venit acasa. ei îmi sunt tovarasi. si toate mi se pareau frumoase. Nu cutezam sa vorbesc colegelor. descoperind un colt albastru de cer.. într-o dimineata dureros de senina m-am coborât din mansarda.. m-am hotarât sa încep chiar azi Romanul adolescentului miop. De acum va trebui sa muncesc mult. "Cea dintâi toamna" gândeam eu.

. apoi rosu. Erau si dudui care luau note.. Ma obisnuisem. si globurile galbene rasareau în seara. cu ochii în toamna. perechi si grupuri. O purtam numai în ploaie. Cea dintâi dovada ca adolescenta mea era definitiv încheiata: nu mai scriam Jurnal. Discuta cu oricine filozofia 137 germana si feminismul.Strazile erau tot mai reci. gândeam. Ma întâlneam si cu o studenta cârna. obositor de clar si de rar. Câteodata venea însotita de un tânar palid si firav. domnule. Si toamna ploua. Grupurile întotdeauna râd. dar o iubea. la Paris. Drept si Filozofie. Aveau urechile mari.. . Pe coridoare. am lovit o duduie care m-a privit enervata.suprema încoronare a activitatii pamântenilor. "Ei doar înteleg ca totul nu e decât o gluma". aproape chel.. dispretuiau studentii sfiosi sau studentele cu rochii prea lungi. lânga ferestre. Unul. Perechile. Am fost palid. obrajii rezemati în pumn. De ce mi-am uitat visurile care înfloreau si se alungau în somn nelinistit?. Ma stânjenea palaria.Eu. sunt feminista. clar. Nu-mi întâlneam colegii din liceu la nici un curs. de-acum. De ce ma întristau hotarârile adolescentei. Mai întâlneam o fata bruna.Daca n-au citit pe Hegel.. A rosit. sufletul mi-era clar. însa.. Avea un început de fraza foarte ciudat: "Ma rog. Dar eu aveam mansarda. Seara.. Cea dintâi schimbare: mi-au fost simpatici sentimentalii. Am aflat mai târziu ca pe duduie o cheama Bibi.. în fata unei usi. apoi palid. lânga ziduri. Nimeni nu stia mai mult. Aveam bani multi si-mi cumparam carti scumpe. I ma accepti ori nu ma accepti?" Feminista dispretuia studentele frumoase si studentii inculti. Un student basarabean. duduile îsi potoleau enervarea închizând si deschizând genti suspecte. întarite în ceasuri tulburi?. Domnul vorbea rar. Totul se rafuia. Fruntile descoperite. Sub palaria mare. cu câteva chipuri. Era urât. Dar de ce îi spuneam eu Bibi?. . Castanii îmbatrâneau cu o toamna si iedera ruginea printre ferestre. nu-s buni de nimic! -Zau?. liniate. S-a împrietenit cu un evreu care iubea o evreica frumoasa. în suflet. . care citea carti de filozofie germana si se mândrea cu feminismul.. Bibi nu-mi raspundea. catre vecin. Am surprins-o într-o zi citind un caiet cu versuri.. Coboram scarile. Era înscris la Teologie. sufletul se tulbura.. Zaream tineri cu atitudini de gânditori la congres.. O alta dovada: ceream si capatam bani pe cele ce publicam. perechile tac întotdeauna. sprâncenele încruntate. înalt. De atunci îmi zâmbea.Sa fie sanatoasa. Grupurile. Cei care stau în bancile din fund sopteau ca e un convertit. Fratele meu a încercat sa glumeasca: studentii sunt poeti si bohemi. seara. paream mai degraba un zugrav german. De arunci o salutam umilit. .". cu parul retezat pe frunte. zidurile tot mai mohorâte. iar eu o salutam. Dimineata. Nu pierdea nici un curs si îsi transcria notele în caiete mari.. indiscret. prea mare si prea neagra.. trist. parul adunat salbatec deasupra cefei palide.. Nu aveam noroc. . tainuit.Dar mata de unde stii? . spatos.. La sfârsitul orei. si nu scrisesem niciodata versuri. Am surprins un crâmpei de convorbire. trist. Pe coridor. la Sofia. ploua. care vorbea blajin si învata cuvinte latinesti pâna ce începea cursul. Am înteles aceasta când marturisea basarabeanului: "E asa de inteligenta!. Altul. A fost la Atena. balai.

Doctorandul s-a împotrivit. la decanat. Cadea seara. Dimineata.Decembrie. A multumit. .Fireste. ce de carti. deodata. * Toamna. studentii si studentele sunt zgomotosi. Am început sa uit împrejurarile în care am cunoscut pe doctorandul cu fruntea lata. . sa-i cunoasca. acum? începe o noua viata. la Universitate. ma întorceam acasa. întâlneam studenti de la Teologie. Si studente din orase departate. Batrânul încerca sa se înduioseze: venisem acum noua ani.Mansarda e a mea.. Si scriu o povestire care nu e. Pe drum.. Daca s-ar gasi. cu tristeti si amurguri. grupuri la camin. cu servietele sub brat. urcase treptele de lemn si ciocanea la usa. o camera pentru început... Si cercul nu exista. pe strazi spalate si reci.Ce de carti. mic si sfios. . nedisciplinati. oare. cu amaraciunea amintirilor directorului în suflet.. cald si scurt.. rodnica si avântata. fericiti. Mi-a vorbit. Voia sa vesteasca. iar eu scriu ceea ce a vietuit. si am plecat amândoi la directorul liceului. nu se poate.. Doctorandul îsi musca buzele de nerabdare. Am primit-o numai pentru coruri. pentru studenti. cu zâmbet nervos în coltul buzelor subtiri. . scrisese apeluri pentru studentii orasului.. cu pasi moi. la ziare. 138 cum orasul nu are înca un cerc studentesc. Si studenti sarmani de la Litere. de directorul batrân. comandase la tipografie buletine de înscriere. si a plecat. Ne poate da si el o mâna de ajutor? Primeste sa ne împrumute sala de muzica pentru cele dintâi întruniri? .. Medi-\' cinist. M-am îmbracat. asteptam pe coridorul cu ferestre largi. a trecut. la mine. La ce sunt bune toate acestea.. pentru ca fiecare se multumeste sa-si petreaca anii cu cei câtiva tovarasi vechi. adunase cinci colegi pentru comitet. cumparase dosare si hârtie. am întâlnit cei dintâi fulgi.. încet. pe covoare blânde. Dupa doua ceasuri deschidem ferestrele.Am eu o mansarda.. intime.Daca ploua seara. Priveam ferestre luminate si ghiceam odai calde.. daca cercul ar exista. Si. obtinuse cei dintâi bani de la batrân. iar sus.. Vor stânjeni si obosi pe cei de acasa.. încet. pentru cincisprezece persoane. . cu plete. o întrunire si nu gasea sala.. Aducea o geanta încarcata. prin ziare.. //. mansarda s-a luminat. un parinte al sufletului meu de adolescent?.. la cantine. Ne-am despartit în noapte. cu ochi banuitori si ciorapi patati de noroi. se înstruneau coruri. la începutul lui decembrie. Si nu-mi îngaduiam sa fiu trist. . înca. undeva. Mi-a spus de tot ce facuse dupa ce ne-am despartit. Viata se vietuieste înainte. feminini. amintirile sunt amare si grele.. iata-ma acum student. Porneau grupuri.. PRESEDINTELE Toamna am sfârsit-o singur. mi-a pierit sfiiciunea. dupa doi ani. pentru ca îsi pierdeau masa la cantina. zorit. Când trecea ploaia. încheindu-i.. Faptul s-a petrecut atât de repede. cu barbi tinere si aspre. Iar eu scriu povestirea aceasta linistit si înasprit de pasii pe care i-am facut. cum trec anii universitatii fara ca nimeni.. întorcându-ma singur. am sa-mi mai amintesc. care blestemau ploaia.Mai mult de doua ceasuri. încheiata. Acum.. Un batrân vrea sa-si daruiasca averea pentru Camin. socoti volumul aerului din odaie. dupa sfârsitul seminarelor. de-a lungul bulevardului. de care îi leaga copilaria sau liceul.

Trebuie închegat.. treizeci. Corul si festivalul ne vor aduce bani. Ascultam cele ce le spunea presedintele. M-a mântuit doctorandul. studentele si studentii care vor alcatui corul orasului sunt rugati sa se înscrie la sediul provizoriu din mansarda. . Fireste... da.. A amintit donatia batrânului.O! pardon! Si asta-i Andrei. Dezarmat.. la o masa. la ora 5.E bine? . Doctorandul nu venise.Ciudat. aici e o mansarda. Zâmbea. precizai. palid. ... Eram nerabdator si ma întrebam daca e destul de cald. . mai ales.. Dar cercul nu exista. Am alergat jos. Unii vor pleca imediat.Acela-i de Charles Gide. intrase fara sa se vesteasca. persoana juridica. în odaita. Un schior. Bibi nu se astepta sa ma vada si. la rector. . Cercul trebuie sa ajunga persoana morala si. cât mai repede. într-o jumatate de ceas. . student la Politehnica..Eu sunt. pe scaune si pe pat. O rugai sa ia loc pe un jet. cu ochii în carte. Aprobam. cu fruntea înasprita de frig. mansarda e a dumitale. dar le rostea definitiv.. . . îsi cauta cuvintele. Ceilalti. sa vedeti.Nu te plictisesti d-ta singur aici? Mintii. Mama nu a crezut în "oaspeti" pâna ce nu a vazut pe duduia care întreba. comitetul provizoriu.Ba da. care fuma mult si-si cântarea cuvintele.Cunosc si eu un Andrei. ferestruicile mele pareau albastre sub zapada. cu geanta umeda de fulgii topiti.Roman? .La cinci avem oaspeti... Luase Corydon. la Palat. Lânga soba citeam înciudat informatia la rubrica "Universitare": .Va rog... daca rafturile sunt curate. sa ma gaseasca singur.^is-tâzi. între rafturi. stânjenit. daca jeturile sunt comode.. Vom merge cu colindele la ministri. 140 Cum era sa-i spun ca o cheama Bibi? S-a prezentat singura.. foarte bine.". Palid. apoi. . Pe aceia îi cunosteam: doi de la Politehnica. . .N-ati citit nimic de Gide? . Dar se face selectie.. .. Taceam.Dumneata lucreaza înainte. frig si tristeti.Asa e.Numai dumneata ai venit? ...Nu stiu.. . prezumtios.E interesant. . mansarda era plina de studenti si studente... . sediu provizoriu?. Ma înrosii. un tânar slab si gârbovit. I-am retinut numele.Nu sunt cu totul singur.. Se adunase.Da.Nu ma prezinti domnisoarei?.Tocmai. douazeci.Adica cum? Ś . straini.. un sublocotenent în ultimul an de Medicina.A doua zi de dimineata. Un manual de Economie politica. .. . Am adus jaratec mult si lemne multe. . Nu era orator. nu pari îndragostit. era Bibi. N-au avut loc decât prea putine dudui. eu am sa citesc ceva de aici. Ma privi lung. albe. . .Câti? 139 .

Interveni presedintele. Fum de tigara. se enerva.. retezate la ceafa si mâinile dezgolite pâna la umeri. Un tânar oaches fu desemnat dirijor. cu ochii negri în cearcane. îsi dadu parerea. Duduia cu cearcane sfârsi gama corect. îi ascultam. mi-ati fagaduit. Fetele au acceptat atunci sa înceapa. re. . seara dupa seara.Numele d-voastra si facultatea? . obraznici. Erau câtiva îndârjiti. Fetele ajunsesera prietene. .. . sol. Baietii. O studenta. Aceasta a nemultumit pe baieti. umila. altii purtati de curent. va putea primi donatia.Primatul sexului frumos. mi. si ne bucuram ca afara ninge. Veneau târziu. si. cu buzele umede si narile tremurând. Daca domnii colegi vor.. ... . Ma simteam atât de fericit si atât de stingher!.. printre carti. Studentul înalt si tiganos. la pat. Se pogora în mansarda. ca prilej de dezordine. Râsete. replica o blonda.. De cum sosea cea dintâi fata. . sunt tot . într-o dupa-amiaza. Repetam Gaudeamus igitur. Unii îmi cereau politicos iertare ca ma întrerup. iar domnii vor coborî pentru câteva minute în curte.Primatul curajului. Baietii. si ninge mult.. cu buze mari. Corurile strabateau prin ferestruici si înviorau strada.. fa. Si începeau sa discute greva studenteasca. care statea rezemat de usa. .Domnilor. Fagaduiau ajutor. Era cald îmre peretii albi. Rafturile priveau.E mult de atunci... sa discute problema în alta parte.Tenor. gândeam eu. Fetele s-au plâns presedintelui ca "se face politica".Domnule presedinte.. altii împotriva. Avea bucle negre. conditiona presedintele. . Drept si Conservator. provocator.Si disciplina.Do. Bagati de seama sa nu spargeti geamurile. munca. Interventia presedintelui solutiona dilema. trebuie sa încercam o "viata studenteasca". rasfoiau intrigate carti germane. Se adunau în jurul sobei de zid. sa înceapa ei întâi! Baietii protestara. . în cealalta. Baietii se adunau cu o jumatate de ceas mai devreme. Si presedintele a interzis-o. . fumau si nu erau atenti la dirijor. Deasupra capatâiului.Dumneata ce crezi? Eu nu voiam sa cred nimic. . Duduia se facu rosie. discutia se înflacara. . Fetele protestara. 141 îi auzeam cum conspira...Nonora. entuziasm.. umbre. mute. în tumult.. O duduie alba si cuminte se supuse.Duduile vor face game. iconita îsi scutura frunze din coroana uscata de salcie.Selectia prin sex.Aaa?! A doua zi au început repetitiile.Suntem raciti. pe îndelete. Le ghiceam cum.. miresme de vestminte feminine. Oaspetii mei se înflacarasera. mica.. .. în acelasi timp.. înfricosati. pareri dintr-un Heidelberg ce înviaza... prin fum de tigara. fetele. la.Astfel. daca ei fagaduiesc ca vor fi linistiti. . eu îmi cautam mansarda. . Era magulit si ruga pe fiecare sa-si încerce glasul.Noi ne cunoastem glasul din liceu. A trebuit sa se accepte repetitii comune. baietii.

îmi marturiseau nelinistea cu care pasisera într-o odaie scunda.Atât? Se împrietenise cu Bibi. fireste. Voia sa ajunga inginer sef.. cinic si "spiritual". dorind ceasul repetitiei. Zâmbea fiecaruia. Si Radu venea în fiecare seara la mine. fara sa fie chemat la ordine. . Pastram aceeasi intimitate în vorba. fara covoare. Supara fetele. care acum d întreba.. în discutii: . N-am oferit decât sosonii!. încet!.. Mi s-a parut ca Bibi îl iubeste.. cu rafturi multe si tigari fumegând. dupa ce ne desparteam. Bibi s-a tradat. O întovarasea numai el acasa.. Bibi mi-a prezentat pe Andrei: înalt. Nu credeau în fagaduielile presedintelui: persoana morala.. Se aplecau cinci tenori. alaturi de atâtea fete frumoase si baieti destepti. am vazut cum se lasa sarutata. a fost poreclit "GaidarofF\'. de nebanuit. Inteligent si volubil.. care sta totdeauna lânga usa. Era atât de nou. gasise sediu provizoriu. La început. Radu îmi era aproape un prieten nou. îl întâlnise într-o seara la mine.în curând ai sa ajungi antisemit. Studentul înalt. de când aflase ca vine Nonora. sânii.Ai vazut ce sprâncene are?. . izbutise sa smulga o subventie de la Prefectura si aprobarea pentru colinde. Se surprindeau. pentru ca era inteligent. brun. cu capul rasturnat.încet.. Erau furiosi ca îmi înstrainasem mansarda unui cerc de necunoscuti. M-a întrebat a doua zi cum îl gasesc? L-am laudat.. înscrisese membrii. cu priviri de muncitor ambitios.. Nonora era tot mai provocatoare. Ceilalti erau frumosi si vulgari. Sedusese si pe presedinte. atâtea daruri pe care noptile sfârsite în cârciumi nu le naruisera. în mai putin de douazeci de zile alcatuise un cerc recunoscut. Continua. Dar eu îmi cautam prieteni noi. si poate i-a placut urâtenia lui de miop voinic si cinismul celui care se lasa stapânit de soarta. . Descopeream în el.. Veneau împreuna la repetitii..Domnisoara Nonora ce crede?. dar îsi ascundea cu greu ambitia. Favoriza pe Radu. . Era "simpatic".Cine îmi scoate sosonii? Poate vorbise si pentru mine. colonie. apoi. tombola. sa se lase îmbratisata de toti cei care îndrazneau. Radu era singurul prieten de care nu ma despartise toamna.. E singurul care întrerupe lectura proceselor verbale ale sedintelor de comitet. Avea întotdeauna geanta plina si era întotdeauna grabit. Pe ceilalti îi vedeam rar si comentam lucruri neînsemnate. Se plângea apoi ca "salbaticii îi luau tot rouge-ul"..mai ispitite de mansarda mea. camin. El voia sa ajunga inginer sef. Membrii îi erau recunoscatori pentru un singur lucru: ca le dadea prilej sa se întâlneasca si sa se amuze. Saruta cu buzele desfacute. spatos. 142 . la capatul se de un student frumos si prost.. Se simteau însa bine în acea sala de muzica. Nu alegea. teza în laboratorul de balneologie. îsi lasa admirati cu pleoape apropiate genunchii.. cu halat alb si fruntea încretita. umerii. pentru ca cerea în fiecare seara tovaras care s-o conduca acasa. împartise sarcinile comitetului. accepta cât de multi curtenitori. Nonora îl prefera studentilor. îsi pregatea. se prefacea curios de stiinta. Presedintele izbutise sa capete semnatura rectorului pentru un act însemnat. Mi-ai luat tot rouge-u\ de pe buze. totusi. poate îsi aminteau romane sau poate nadajduiau.\' Poate visau. . în acelasi timp. Colegii l-au îndragit si îl . într-o dupa amiaza... La cea dintâi întrunire am mai cunoscut sumedenie de studenti. festival.. juridica..Esti obraznic.

.. aparându-se cu servieta. am trecut toti pe terenul de fotbal. sa-mi îngrijesc fata si sa-mi cumpar gulere albe. chiuind.. Austeritatea adolescentei se risipise în toamna. Aple-cându-ma sa strâng bulgari. Citeam. . Exclamatii. Pierdeam tot mai multe nopti cu Radu. Era surpriza presedintelui: o sala. Ma asezam la masa ca un functionar care asteapta fluieratul fabricilor. am glumit. Rezumam corect. Eu am adaugat: . Tremuram. Si masa cu belsug boieresc de la Patriarhie..Dumneata?. pastrând masca sufletului vechi. Adunam fise în cartoane. la trei ministri. tot mai bine dispusi. Taberele s-au despartit în câteva clipe. Nonora râdea provocator. fara graba. Pentru ca parasisem disciplina Jurnalului. masinile ne-au lasat în fata unei curti ciudate... Ma simteam atât de fericit în mansarda mea plina de tineri. sa ma întreb. .. si Gaidaroff care se întreba câte tigari putem pune în buzunar. Evitam sa ma adâncesc. Ma desteptam diminetile tot mai târziu. Un fapt care m-a uimit: n-a protestat nimeni. S-ar fi spus ca cineva ma însarcinase sa-i rezum anumite carti.. îmi îngaduiam sa ma contrazic fata de mine. 143 La a doua întrunire s-au platit cotizatiile. vecin liceului.. dar sufletul meu nu mai era al cartilor. As fi alergat.Chimia industriala. un filantrop. sa raspund. saruta patimas. ispititoare. M-am întors acasa cu pasi usori. Lecturile nu ma mai nelinisteau. cu creierul. fetele în costume muscelene. Se lasase frig peste zapada. Majestate. Eu ma prefaceam nepasator.Daca ma razbun si te îngrop în zapada? . Munceam ca la împlinirea unei datorii sau a unui obicei. Descopeream zi: dupa zi cum sa ajut duduile la îmbracat. cum sa zâmbesc. Am colindat. cum sa-mi îndulcesc asprimea privirilor. blestemând. însemnam pe hârtie. pe par. . si Nonora care se înecase cu un cataif. Ma gândeam tot mai rar la mine însumi. Ma aflam între Bibi si Nonora. îngramaditi în masini mari. Citeam. simt zapada pe gât. noi aprinsi de vinul patriarhului si îmbatati de izbânda. citeam. si dirijorul care ne felicita. la un prieten. mult. zi de zi. . si presedintele care râdea fericit si sorbea pahare cu vin rosu. cu deosebire în presedinte. Dupa miezul noptii. Nonora.De vie? . El o sarutase. în mansarda am privit oglinda mult. Si ma surprindeam gândind gânduri obraznic de streine fiselor.. pe fiecare: . uimire. un director de ziar si la decan.Uite. cu capul rasturnat.. La dreapta mea lupta No-nora. care interzisese manusile si bulgarii prea pie-trosi. Vorbeam despre Nonora.Dumneata tradezi. Si regele care ne întreba. împrejurarile.. M-ai iertat. Ceea ce întelegeam si simteam din carti... Uitam cu multumire tulburarile care altadata îmi scurtau noptile. Parasisem ambitiile cu care învinsesem liceul. Vietuiam o viata noua.Spune-mi. Loveam îndârjit. Dupa ce s-a sfârsit adunarea. cu pregatiri pentru petrecere pâna dimineata. cum sa raspund modest si politicos laudelor aduse bibliotecii. Nu urmaream nici o idee intima..bat cu bulgari dupa fiecare repetitie.. Le închideam în creier. 144 Noapte cu colinde la Patriarhie si Palat. în ceasul când începeau repetitiile. îndemnând. ca sa ne batem cu zapada. muscând buzele. M-am hotarât sa-mi las parul lung. Bibi descoperise un plic de vizita si se distra scriind pe margini întrebari: "La ce te gândesti?" Nonora raspunse: "La cel care trebuie sa moara". care se naruia fara sa-i înteleg.

cerceta propunerile cu zâmbet si logica glaciala. Radu suferise toata noaptea. ma! Hai ba... la mine. am întovarasit duduile acasa. Atât.. îmi vorbea intim. Si eram fericit.. Spre dimineata. Haide acasa. A fost fericit ca l-a chemat Nonora. Nonora.. Eu: "Zau?" Bibi: "Obraznicule!" Nonora: "împacati-va". Gaidaroff.. si tot mai prietenoasa se arata fata de mine. doua mediciniste sentimentale. presedintele... câtiva de la Drept. Ne întâlneam. Fetele se adunasera lânga soba si asteptau. surorile bune de la sopran. catre Gabriel care nu îndraznea sa treaca pragul: .."Când?" Nonora scrise: "Acum".Ma "Malec".Acum. O blonda.Eu m-am întristat stupid. . A condus-o acasa.. zâmbind: . Cercul se însufletise. Eu: "Nu mai avem loc pe plic". Noaptea trecuse atât de repede.Ce presedinte. Carti se adunau. Presedintele semna tot atât de multe hârtii si compunea tot atâtea j proiecte.. nu vorbea. 145 ///. îndoieli si reculegeri nu ajungeau în suflet. pe care ni l-a prezentat: Gabriel. clipind din ochi: .. Bibi era înciudata: . cu glas de bas cinic.. între doua studente care vorbeau cu vecinii. cu zapada înghetata sub stele.. Vicepresedintele. Seara. as. Bibi: "Numai atât?" Eu: "Sufar". In ajun m-a vizitat un student spatos de la Politehnica. * Zile stapânite de viata.Nu stiu. Gaidaroff îsi fumase toate tigarile lânga o studenta în Farmacie. A pritnit cea dintâi sa petrecem noaptea Sfântului Vasile. Baietii. cauta-mi sosonii.Eu. Eu am întovarasit pe Bibi si cautam fraze în care sa-i pot spune: tu. Andrei erau invitatii. care îsi aruncau glume cu tâlc. Bibi: "în prudenta sta fericirea".Ma plictisesc Radule. Mi-a spus ca e membru în cercul nostru. mica. poreclite "Florenta".. Fireste. . sus. Nonora: "Minti". cu zâmbet umed si cu ochi pistruiati. îl enervau retorica si cartile lui Nicolae Iorga. palid si calm. "seful" a venit cu un tânar livid si serios. pupam ca leii!. Izbuteam. pe înserat. "De ce?" Eu citai din Cosbuc: "Nu cerceta aceste legi. fara sa rosesc. emotionat: . Le împartisem: cartilor si cercului..Noi îi zicem "Malec". Presedintele. Eu: "Ai ghicit".Vivatprofesores.. înca. ochi dracosi. multe. împreuna cu "elita". Se statornicisera perechi. E student si el.. Bibi se gândea tot mai mult la Andrei. Râdea familiar. Nu se entuziasma.j bola.. Zâmbea dupa fiecare discurs. la Drept. cel de la Chimia Industriala. La plecare. blonda Mariuca... sampanie.Domnisoarelor si domnilor. am acceptat. Nonora.. ca si-a platit cotizatiile si vrea "sa petreaca revelionul" cu noi. Apoi.. . sâni ispititori. sefule?! Jocuri de societate. Duduile îsi cautau tovarasi pentru tom. tacere stânjenitoare. brat sub brat..j mitetul. în început de iarna alba.. . în mansarda.. Comitetul era încurcat. nu se lasa coplesit de efuziuni colective. entuziasmati: . si-mi spunea "sefule". dintr-o data. sa examinam si teza contrarie. co. Presedintele a \' hotarât suma pe care trebuia s-o depuna fiecare pentru sticlele de. în mansarda se facu. \ Pregateam balul si festivalul. Nonora: "Esti nostim". Eu zâmbeam si ofeream scaune . NONORA Nu gaseam prilej sa-mi surprind tulburarea. în capatul mesei..Jocuri au sa fie? . Bibi..". studenteste!. saracul. Ceasurile erau tot mai I putin ale mele. Radu. .

. fara sa multumeasca.... . S-ar fi spus ca. care tulbura. eu riscam câte un: "Da. asa la mine? întrebarea izbucni înfuriata. Tatameu. cu ungurii.Elefterescu.Asa-i firea lui. Gaidaroff se apropie si îi oferi tigari. înca. Apuca paltonul.. Fetele râsera.Domnisoara e studenta? 146 \'-Nu.. O enerva. din liceu. ma "Malec"? "Malec".. livid. resemnat. Iarasi tacere.. Nu izbuti decât sa-sr frece pleoapele si sa-si subtieze buzele.Pe mine ma cheama Gabriel. Asa-s eu. am fi fost colegi.. Domnul Gabriel facu iar eforturi sa zâmbeasca. grotesti. Azi e mai vorbaret.A fost lata rau.. sa-l vedeti când îl cearta nevasta-sa.. ma. Mansarda se însufleti într-o clipa. Privire iritanta.De ce te uiti. Elefterescu... fericiti. Verva domnului Elefterescu ne stânjeni. Paria d\'italiano con me e con altri." "Seful" ne-a vorbit de bataile lui.Asa-i ca-i nostim?.. . fix. domnule. Domnul Gabriel tresari si întoarse capul ordonat. Gagice. nici mort! Eu beau doua pahare. masa. ne-o spuse domnul. tacut. .E casatorit?.. "Malec" o privea. ma. cu sublocotenentii... . . "Seful" râdea.. Domnul Gabriel se facu palid.O nevasta. 147 . Nu izbuti.Eu plec. O data esti student! Unuia i-am zis numai atât: "Ma?\'.... ma "Malec"?. . . . livid si serios.. Se scutura. deprima.Ce facusi.. Si are o nevasta frumoasa. . aProape cadaveric.. pe Nonora. nevasta-sa la Universitate.. fara sa raspunda. . ce-i trebuie. Se aseza pe scaun.. Fetele îsi ascundeau anevoie interesul cu care priveau pe domnul Gabriel. El ? la slujba. întorcea ochii. Fu ajutat sa-si desfaca paltonul.Nu suporti vizitele fara galosi? "Seful" hohoti. Situatia era ciudata. i insinueaza spaime de cosmar.. fericit. da. spaima jidanilor... cu ochii la ea. "Malec" privea pe Nonora. sa petrecem cu . trosnind treptele. palaria si fugi.. înghetat. N-am avut nici timpul sa-i aprind lampa pe scara de lemn. Rumoare.. ma? Unde plecasi? Stai. sa stiti! Nu ma cunoasteti. . Auzeam si de sampanie. nimiceste siguranta.. Nonora îi privea provocator. înspaimântat.... cum aluneca. Gaidaroff interveni. Am spus eu c-o sa petrecem bine. la Cluj. saracul. Aia la miezul noptii... . Si bine a facut: are acum casa.noilor-veniti.. cu nelinisti comice. Noi aprobam. începu atunci sa priveasca. "Seful\' uitase sa-si scoata galosii. schimba scaunul.Ca la Cluj. A fugit.. . calm.. . Nu va dau voie mai înainte.. Presedintele se lumina. Nonora se ridica de pe scaun. . Studenteste!. Ce zici.Eu nu-s omul sa ma dau înapoi când e vorba de patriotism!. îti place. era sa-i înjur. patriot... Domnul Gabriel avu o zguduire pe care nu i-o banuiam în seninatatea lui glaciala. La rastimpuri. ma "Malec"? îmi uitara numele. . jvialec" se încorda sa zâmbeasca.Stim.. se prefacea plictisita. . ma "Malec". Sunteti antisemiti?.Pacat.. îl auzeam.. Râdea magulit... Ma iertati .Da.Esti bun! Ce zici. "Seful" facea haz.. privea pe Nonora..

..Si ceilalti care se desfatau.Asta i-a venit.. numai pe Andrei.. Presedintele era furios. apoi se adumbreau tristi.. presedintele. Nonora era enervata.. -E inutil. Mâneam si umpleam pahare cu vin rosu. te cheama ŤMalecť!". Numarau baietii.Una.De câte ori? încercam eu sa prelungesc... Râdea. am rasuflat. socotindu-ma timid.Pacat de sampanie. Nonora era calma. Ma duc si eu. S-a risipit din mansarda atmosfera de straniu grotesc.Astia ne-au stricat petrecerea!. .. Mi se paru atunci ca în mansarda se facuse frig.. Eram toti prea veseli. Ne priveam unii pe altii. nici nu întelegeam nimic. Am adormit iar.. Am visat vise stranii. As fi vrut sa însemn într-un caiet cele ce se petreceau în suflet.. îl ascultau toti. M-am desteptat.. Dar îi baiat bun. Bibi între mine si Andrei.. Nonora.. însa... . în curte. înciudati. "Seful" strânse câteva mâini.. "Florenta" între cei de la Drept. saracul.. N-am izbutit sa uitam aventura decât aproape de miezul noptii. .... -Nu stii.. începe. Nonora ma opri obosita. student la Politehnica. Radu lânga Nonora.. Se întristase si privea pe Andrei. Pierdusem...Cu public.. Trebuia sa ma apar. începu sa vorbeasca. cred. sefule. furios. . .. . Gaidaroff se asezase lânga Mariuca.. Bibi era cea mai tulburata de vizita si de concluzia acra a vicepresedintelui. zarii prin ferestruica pe "Malec". jocuri. 148 Dupa sampanie se acceptara jocurile.. expansivitatea crizei depasite.. Cum era sa le spun ca eu nu pot saruta altfel pe Nonora? . . "Seful" se întoarse zâmbind.. jos..Haide. ... . pe care o lasase tonul si privirile lui "Malec". Eu ghiceam urmarile unei încercari ciudate. . fara sa întelegem. cinci. noua.Cine i-a adus. îti spun eu când sa te opresti.. domnule?.. . Radu fuma mult. patru. . Domnul Elefterescu îi facu senme. .. medicinistele între membrii comitetului. Aplecându-ma.. cinci.. nu ma plictisi.Pe frunte? . fireste ca nu stiu. Atunci se auzira bulgari moi în geam.. înfundai lemne în soba. Si ceilalti care savurau spectacolul. cu barbati care ma strigau: "Sefule."Malec" sufera de un început de idiotie. din însuratoare. si verva suspecta a d-lui Elefterescu.. si nu izbuteam sa încep fraza. Sopti. S-apoi...Daca esti pervers.studentii.Tu începe. te lauzi.. Dupa ce am auzit poarta închizându-se.Salbatici. zâmbind trist.. cercul..Asa face el.Plânge.. Lasam sa ma poarte viata.. obiceiul Jurnalului. un surplus de energie care trebuia cheltuit. sampanie... ma!..... doua. S-a întâmplat faptul de care ma temeam de la începutul jocului: sa sarut pe Nonora. Bibi. trei... dimineata. întristat... îi luceau la rastimpuri ochii ca un taciune.. Eram tulbuut. Vicepresedintele îsi rosti parerea domolit si clar.. .

de nevinovatie. si vulgar. suportam situatia cu un amestec de placere si plictiseala. cum se lasa mângâiata... dar cu pumnul pe mâna lui umeda. lazile cu obiecte pentru tombola... care banuia indiscretiile lui Radu. ma privea provocator în ochi. zgomotosi.îti tremura narile.. ma insultam..Ne vedeam aproape în fiecare zi. cum îi râde fierbinte aproape de obraji.. si miop. GaidarofT purta trusa cu machiaje. Radu continua sa adoarma în zori. Când ramâneam singuri. O întovarasea Radu. pulpele. As fi putut ramâne într-o seara singur cu Nonora. . nu mai ai nici un haz. cu dintii strânsi. Nonora se prefacea ca râde. Mi-era teama de ea. deasupra genunchilor. servieta cu acte. alerga.Tu ai sa-mi platesti capriciile la bal.. Ascultasem de atâtea ori tângu-ielile lui Radu.. cum îl atâta.... . am fost fericit. .Fireste.Esti apetisanta. Ma interesau ca un fapt nou si ciudat. pe strazi dosnice. s-apoi îl vestejeste. cum îl saruta. rezumându-ma sa fiu socotit un exemplar ciudat de puritate. sarutari prin ganguri. eram umilit. sa si-l învete. fu respins de . . retinute de pumnul ei. Dar simteam ca altceva ma ispiteste si ma desfata în apropierea ei. soldurile. zâmbind dracesc: "Acum ajunge! Hai. .." As fi putut face si eu acelasi lucru. Bibi era indispusa ca lipsea Andrei. din pricina ca pastram în nari înca prea proaspata mireasma ei si în ochi se furisau scenele povestite de Radu. Dar ma umileau privirile blajine ale fetelor si superioritatea vulgara a baietilor. la cinematograf. pielita. bilete pentru membri.Vei fi crezând ca din pricina ta? Ť . ..Esti enervant si te repeti. mars!.. îmi lauda ochii Nonorei. Nu-mi întelegeam pornirea catre Nonora. Radu fuma enigmatic si-i soptea la rastimpuri. Stiam ca Nonora nu crede ceea ce spune. sa ma apropii..Ma placi. . Nonora aducea cele mai multe obiecte pentru tombola. purtat de întâmplari?. încerca sa ma supere. Stiam cât de anevoie izbuteam sa citesc nemteste dupa ce pleca Nonora. Dirijorul insinua un cor.Esti urât. buzele. Surprinzându-ma dorind-o. De ce îl evitam. si o doream. încarcând pachetele în trasura si aprinzându-si nemultumit tigara de la tigara. Treceau câteva ceasuri si iar ma descopeream asteptând-o. Mi-aminteam atâtea pagini neîntelese.Stiu. Nu l-a lasat sa plateasca. Nonora. lung.. Presedintele... înabusitor pe gura. Si. . îmi povestea mângâieri.. . Cu Radu a baut patru coniacuri în restaurantul garii. Toate acestea nu ma tulburau.Esti un nesuferit! . In dimineata festivalului a venit la gara. cu ochii vii sub fruntea obosita.Semeni cu un ocnas: si urât. un vagon. dar ma placi. lada cu costume... înca. Stiam ca mai mult nu se poate.. enervata de rolul pe care-l juca în piesa. Comitetul încerca. . ma mustram. fara sa izbuteasca. Când mi-a spus cea dintâia oara pe nume. Poate vrei sa ma scoti regina. Fugi de aici. pe care nu-l întelegeam. sa organizeze convoiul150 pjn ocupat. Nu izbutise.. dar nu lipsea de la nici o întâlnire cu Nonora. cu toate 149 acestea. N-am avut curaj sa ma întreb daca mi-e draga. so îmbratisez barbar si s-o sarut aspru. oprindu-se în mijlocul vreunei anecdote: -Ł7nu întelege. când suportam si eu aceeasi mediocra viata sexuala ca toti ceilalti.

.. Erau tulburati. Gaidaroff.domnul Elefterescu.. Ne-a compromis .Eu îl bat! . Masa. vecina salii de dans si vecina garderobei. Atunci aparu Nonora..închipuiti-va. frate. sa intre? Se duce la fiecare si-i povesteste cum a cunoscut el pe "Malec". Aproape de ceasul zece. si bate din palme. Vicepresedintele cauta o solutie practica si discreta sa-l elimine.Vai de mine. Am lucrat trei ceasuri ca sa decoram sala cu brad si panglici inelate de hârtie.De ce l-ati lasat... Aveam eu o cutie si ma pregateam sa i le dau. curtenitor: ..Puneti-mi vin! Puneti-mi vin!... domnule. . într-o sala calda si înviorata de neastâmparul nostru... Presedintele îmi încredintase supravegherea locului celui mai greu: garderoba. Nonora se asezase între mine si Radu. . trista. palarii si perechi de galosi.. . stim. Numai Bibi.Exagerezi. nervos.Sarutam pe oricine îmi dadea tigari. dar nu si-a pierdut calmul.. Eu l-am trimis în odaia noastra.. . apare . nerabdarea celor care asteptau cu paltoanele pe brat sa le vina rândul. în fata noastra. Iar eu trebuia sa cânt din Grieg. va spun ca îl bat. Balul. dar Radu i-a întins mai înainte cutia lui. a trebuit sa uite. ne-am grabit s-o sfatuim noi.Fii prudenta. ca avem bal? De unde i-ati mai scos. Pianul era dezacordat. si sublocotenenti care spun..... pe doua mese. Eu îl bat!... L-a sarutat patimas. N-am avut nici timp sa trec pe la "Malec". . E revoltator. încurcat.Stiti ca a venit prietenul lui "Malec". . Presedintele...protestând ca-e student si nu trebuie sa plateasca . ca nu m-a lasat sa fumez. .Spune ca "ce rau o sa-i para". .....Bine. Dupa lasarea cortinei înguste.Si la toata lumea spune tu.. mantouri. adauga timid Mariuca. aparura din sala Radu vicepresedintele si Mariuca.Asa rasplateste ea. prietenul lui "Malec". 151 în timp ce noi ne desfatam de mânia Nonorei.. jucase prea bine. nu ma anuntati si pe mine ca avem bal! De-abia am prins ultimul tren. Saracul. Pe mine m-a facut "gainusa" Seman eu cu o "gainusa"? Gaidaroff...Stiti ca a venit.... în taina: .... care preferau sa glumeasca în fata ferestrelor.... în restaurantul pustiu. Gaidaroff îmi da ajutor si potolea. . Trebuia sa clasez patru sute de paltoane. . frate?. ironici: "Domnisoara e pansiva". îl întrece pe "Malec"!. .. în clipa aceea intra si presedintele... ce râu o sa-i para. cu trei clape lipsa. Provinciale rau fardate si concurentele la premiul de frumusete. Raspunderea era mare. Râdeam cu Gaidaroff de placerea cu care va fi întâmpinat "Leul". Ne-a exasperat.... Numai de el vorbeste. Fetele se prefaceau suparate.Si e obraznic. Pe el si pe "Malec". si logodnicii cu haine negre si pantofi prea strâmti.. A jucat la festival mai bine decât am fi socotit noi. glumind. ala.îl bat. ."Leul". . îmi spune tu.insurgenti.. Cine le-a spus. sefule. Si râde singur.. . si familii care consuma multe sticle cu sifon.. o apara. Radu s-a îmbujorat.... Nonora prinsese curaj. . s-a refugiat în odaita vecina si a cerut tigari.Tata e de vina.

De altfel. tigarile sunt proaste. sa n-o îmbratisez.. Nonora m-a acceptat pe mine.... Nu avu nimeni curajul sa înceapa. comica si ciudata. si intra chiar "Leul". te rog. Se apropie de Nonora si clipi strengareste din ochi.... le-am petrecut nelinistit.. nici cum sa-mi pastrez mâinile... si tu degeaba astepti sa te sarut..Fara politica. sa Pierd prietenia lui Radu. Nu stiam ce sa-i spun. mai ales fara public si fara adversari. N-a voit cu nici un chip sa se întoarca.. Cele doua ceasuri. Sau e beat. Asa a racit sora lui "Malec". Parea ca nu-si aduce aminte.. în tren.. . Sunt nebuni amândoi. fara sa-mi încurc pasii.. Radu a voit s-o întovaraseasca acasa. îmbujorat de vin. O admiram cât e de rezistenta. Si-a ascuns muscatura sub batista..E prea cald aici. Nonora era plictisita si fluiera. fara sa stiu daca eu voiam sa ma întreb sau daca întrebarea ma stapâneste: o iubesc? Nu puteam raspunde.. Nu trecu mult. . Ma apropiai mult de ea. . care nu-si mai luau ochii deasupra noastra.. Si iarasi ma gândeam: nu! nu!. -Da. . e adevarat ca studentul care sta la masa primarului a cunoscut pe "Malec" sau e o farsa? Nonora i-a explicat înfierbântata legaturile dintre artistul de cinematograf si prietenul d-lui Elefterescu. hai? Interveni presedintele. e aici. sa-mi parasesc cartile...Ti-o dispun eu. sa-mi croiesc hainele la magazine de pe Calea Victoriei..Asadar. . stapânindu-ma sa n-o sarut. . politicos si retinut.. 152 Nonora se îmbraca mâniata..Va rog. Deschideti geamurile. trist când raspundeam: o iubesc.. fuma si umplea paharutul cu lichior. Nonora a cerut lichior si cafea. O duduie din localitate ma întreba blând si jenat. Atunci i-am apucat mâna si am muscat-o salbatic... Am asteptat în gara trenul de unsprezece si un sfert.. Nu mai esti interesant.. concluzia.... sa fiu îndraznet.. sefule. . Dar ma simteam trist.Te-ai dat cu jidanii. . fara sa ma stânjenesc. Ca doar n-o fi amorezata. întrebarea fu suierata cu buzele si cu ochii.. Eram toti furiosi. domnul Elefterescu. Vicepresedintele începu o fraza în care punea doua premise.. O sa raciti. sa învat dansurile. . Stiam ca se preface.. I-am oferit cutia cu tigari. Eu râdeam fara nici o parere de rau si fagaduiam presedintelui sa scriu o comedie cu acesti doi prieteni stranii..! .. Naturaletea "sefului" dezarma. ascultati-ma pe mine... sa stiu sa-i apuc bratul..Te afectezi. îmi spuneam cât de mult va trebui sa ma schimb ca sa-i plac: sa stiu glume. Radu si cu mine alergaram în strada. pentru a doua oara.. Ochii i-au sticlit în cearcane. e obsedant cu "Malec" al lui. ..Ma tortureaza. Nu stiam nimic.cercul.. Ma întrebam la rastimpuri. s-o conduc la spectacole. -Nonora!. si fara obraznicii. spuse "noapte buna" si pleca.. fratilor..Pacat. Domnisoara e indispusa. mai mult ca niciodata. II vad..Ia lasa gluma.Iar sunt plictisita.Poate stii sa si saruti. pe care ne silise s-o acceptam.. nici cum s-o privesc. Tacere... Nonora nu parea stânjenita. .. tremura.. Mi se parea ca alaturi de raspuns încolteste o noua întrebare: aceasta e dragostea?. nici daca trebuie s-o mai musc. sefule! O data suntem studenti. sa-i vorbesc curtenitor în public. Ma zarisera câtiva calatori. dar nu ne puteam stapâni sa nu admiram situatia de vodevil.. .

iar p tzr. Dar la cinematograf cu tine nu merg si nici n-am sa te vad prea des." ma minteam eu. chemarile cresteau. Si nu e nici cazul La femme et le pantin. Nonora îmi sopti. Ca sa-l retina. vointa... Poate crezi ca voiam sa te seduc.** Poj 1Ł>r a tacut... cresteau. Sufletul mi se lumina ca dupa o regasire.. ma plictisesc eu acum. Si tu. Se oferea sa cânte el daca l-ar fi acompaniat Nonora. Dar nu mi-e draga. Radu l-a calcat pe picior.. îmi vorbea mult mai blajin. întrebând: . Sfârsea toate frazele tânguindu-se: -Ilpovero. Simteam nevoia sa spun: "Nonora. vointa!.Poate sa nu fiu acasa.jidan". care s-a departat cu urechea la pânda. a jurat ca iubeste pe Nonora si a fagaduit sa înscrie în cerc pe sotia si sora lui "Malec".. "Ś 154 glefterescu a început sa plânga si apoi a insultat pe presedinte. Stateau lânga el Gaidaroff si Radu. a început sa plânga.. De altfel. A învinuit Cercul ca nu stie sa petreaca "studenteste": trebuiau sa retina pe Nonora si s-o pedepseasca silind-o sa-l sarute. înlauntru-mi: vo-ln|â. am de lucru. Cineva striga. Nu stiam ce sa raspund. . 153 în mine. ca sa nu sparga paharele.. Am nervi si am sânge.. Pe d-l Elefterescu l-au eliminat cu un mijloc riscant: i-au dat sa bea rom si vin alb. îmi vedeam anul farâmitat din pricina Nonorei. oumindu-l. "Am vointa.. întorcându-ma acasa. O banuiam nelinistita." Nonora pasea lânga mine. Nonora ma privi. Pe strazi. din anii când scriam Jurnal. si Radu sunteti bolnavi: va socotiti irezistibili. Zâmbeam. Nonora n-a mai batut la usa mansardei. Aproape de casa. .. . Nonora era gânditoare. Ne-am urat "buna seara" reci si rezervati. Si cel putin daca mi-ar fi draga. Râdea atât de puternic de ce\'e ce povestea. cu gura aproape. . "Malec". Am platit birjarului.. Dupa doua sticle. A voit sa intre în sala 51 sa vorbeasca publicului. A povestit numeroase anecdote cu tatal lui "Malec".. .Mâine vin iar la tine. trebuiau sa interzica dansurile. Ma consumi inutil. Dar lu-"^a era palida si tremuratoare. Nonora îmi vorbea blând si cald. Puteai fi mai politicos. farâ sa se încrunte. în lipsa. îmi era ciuda si ma simteam totusi fericit.In gara abia am mai gasit trasuri. A cântat singur Gaudeamus în restaurant. numai. a adormit.. care stie sa cânte din flaut. Presedintele a cerut personal scuze familiilor la care se asezase "Leul".. nu? Veneam la tine sa te vad în treacat. daca aveai de lucru. din ado-jescenta. fara sa se supere.S-teti antisemiti? Dupa miezul noptii a început sa vorbeasca italieneste cu Gaidaroff. atât.Vorbesti niste absurditati. Tu ma enervezi fara a fi cel putin o femeie fatala.Devii interesant. am vointa!. încât a trebuit sa-si scoata gulerul. Apoi. De arunci. Nu poza în victima. Ramânem prieteni. S-a-i. în sufletul meu izvorâra atunci chemari uitate. iar publicul sa joace hora. Mâ tulbura.

si gândul acesta nu-mi îmbogatea sufletul. De acum. . Uitasem ispitele ce cuprind sufletul în înserari singuratice. cu note si extrase.. Ajunsesem incoherent. într-o mansarda înzapezita. din ceasul când întâlnisem pe presedinte pâna în noaptea despartirii de Nonora. aici sunt carti. Ce-mi putea darui Nonora în schimbul renuntarilor î^le? Câteva luni de tovarasie sexuala. tulbure. Im fagaduisem sa nu evit scrutarea pâna în adâncuri. Am fost atât de trist în ziua când a coborât dosarele. acolo era curaj. dezorientat si stapânit de slabiciuni. si înca fagaduielile erau îndo-lelnice. Sinceritatea pe care ma încapatânasem s-o pastrez ar fi fost naruita. Am regasit voluptatea amara a zilei încheiate tacut. închinat îndurarilor sau desfatarilor. sincer. Dar munca nu ma istovea si nu ma linistea. încercai reîntoarcerea la asceza. ca oricare alt tânar inconstient si mediocru. începea sa se desprinda o toamna. obosite de insomnii. Mi-er teama ca ne vom minti si ca ne vom pierde timpul în vorbarie zadarnica si ieftina. Timpul. resturile de la tombola. deschis. poate. în fiecare seara. apropierea Nonorii. fum de tigara. Timpul întâiei mele tinereti. prospetime. Hotarârea mea de a ramâne singur a impresionat pe noii prieteni. Nu-mi mai ramâneau decât umbre în odaita alba si amintiri în suflet. aici e lasitate comoda si surogat. si cu ispitele lui Radu. Le-as fi primit cu brate largi. îl înasprea.. noutate.. Alunecam în întrebari chinuite. Cea dintâi hotarâre: acoperirea lipsurilor surprinse în toamna. Ma gândeam prea mult la Nonora. pe care îl pofteam barbateste si îl fecundam cu sângele si creierul meu. în sala unei societati. 0 asteptam senina si rece. Zile dure. Daca mi-ar fi fost draga. glumele lui Gaidaroff... INTERMEZZO A fost o iarna întunecata si nelinistita pentru mine. glasuri tinere. la masa de lemn.IV. de viata.. ca limpezimea marii dupa furtuna. îmi spuneam: acolo era viata. ma calauzise un strein. Ma simteam atât de bine. Reîntoarcerea a fost chinuitoare. Vreme de doua luni. trup purtat de viata celorlalte trupuri. biblioteca. As fi devenit un cifru. un trecut. asa cum se cuvine între doua fapturi cu suflete si creiere straine.. de mondenitatea definitiv depasita. Nesincer. Si nu stiam daca trebuie sa ma felicit pentru pasul meu. Nu voiam sa ma risipesc în acuplari inutile. pur sexual. sentimentalismul sau poza. o papusa comuna. în mansarda plina. Toate experientele adolescentei.. Sufletul îmi era tulbure. Primejdia 1 era alta: derivatele actului firesc.. tacerea.. nestiut si nedorit de nimeni. de bucuriile pe care sufletul le-a cunoscut. dar care ma departa. Cald. ci numai îl tulbura. trebuia sa-l scurg natâng alaturi de Nonora. în mansarda. Seninatatea nostalgica asternuta pe frunte de ispitele înfrânte. ca toti tovarasii de cor. Nonora. Ceasurile erau tot mai mult ale mele. prietenia lui Radu. ascetismul meu fu curând înfrânt. care îmi daruise rostul si unitatea. îl usca. anulate. Regasii disciplina lecturilor de dimineata. le-a sorbit si nu le-a destainuit altui suflet. ma nelinisteau hotarâri pe care trebuia sa le iau si nu aveam curaj. Presedintele a gasit un alt sediu. Ma resemnai sa accept fiziologia fara Sentimentalism si farâ pierdere de vreme. Tortura era Nonora si experientele pe care le banuiam în prelungirea tovarasiei noastre. si linistea nu ma daruia. Zi dupa zi ma încordam sa-mi gasesc vechea cale. Simteam aproape organic cum ma modific sub înrâurirea oaspetilor mansardei mele. Noptile erau iarasi întrerupte de tresariri.

Iar fiecare curs era un profesor. teoriile fundamentale.. pentru ca profesorul vorbea prea clar si prea convingator. "orba îi era irezistibila. Era un obicei al Facultatii de Litere: nici un student nu putea pasi în publicistica decât polemizând ^lgar cu profesorul de literatura româna si estetica literara sau adulându-l la seminarii. Aflasera ca se studiaza. nu era o stiinta. V. în timp de criza. întâlneam studenti care nu întelegeau nimic din cele ce rostea. asteptam linistea în dezghetul iernii.. sa-mi pregatesc sufletul pentru revelatiile ce în curând mi le va darui viata. Nimeni nu stia ce este filozofia. supravegherea si atâtarea mea launtrica îmi vor revarsa în creier si în suflet un prea plin al carui izvor ceilalti nu vor izbuti sa-l înteleaga. Aflasera si lucruri noi asupra presocraticilor. grasun. la Universitate. Si când tulburarea Nonorii se risipi. as fi ramas alaturi de toti ceilalti. Nu cautam sa stiu cine sunt. pus la încercare.. Dar filozofia. Ma luminez. înstrunita de un anumit creier. Niciodata nu voi izbuti sa ma cunosc asa cum îmi cunosc biblioteca. alta în plina iumina. ma în-fioara simtamântul ca acesta sunt eu. ca oricare alta. Daca nu m-ar fi ispitit gura si soldurile ei. Am hotarât sa aleg din mine anumite caracteristici si sa-mi spu1l-acesta sunt eu! Am coordonat caracterele si mi-am poruncit sa nu vietuiesc launtric decât pentru a le încalzi si a le face sa rodeasca. Profesorul era batrânior. Trebuia sa încep maturizarea. fara ca ceilalti sa o banuiasca. cu lamurirea elementelor: atomii. distant sau intim. se dusmanesc. nici o metodica. functiunile chimice. poate experimenta în câteva saptamâni intens si vivace visul sau virtutile lor de ani?. se exclud. preferând sa-si continue întâlnirile la orele de istoria literaturii române modeme. Cea subterana ma va stapâni si. la seminarii. Socotisera filozofia o stiinta care începe. La logica nu aflasera nimic.. Nimeni nu se întelege. De ce nu întelegeau tovarasii mei ca o anumita sensibilitate. si tot ce spun sau fac altfel nu le fac din porunca mea. care vorbea ceea ce îl interesa pe el.. alte tulburari ma stapânira. dintre toti câti îndura alaturi de mine carnea si duhul. stiam si simteam un singur adevar: ca voi vietui doua vieti..Nonora. în curând. îmi spuneam. Trebuia ca tineretea mea sa-si aiba înteles în afara de carti. Si noua viata se va petrece numai în mine. socoteam eu. As fi cunoscut fericirea mediocra si sura a vietii vietuite. Nu izbutesc. profesorul. Altminte111 • 156 nu as fi putut împlini nimic din cele ce amânasem pentru maturitate. unde profesorul era glumet si sala întotdeauna bine dispusa. una ascunsa. As fi capatat amaraciunea cinic sentimentala a celor care spun: mi-am trait tineretea! De ce se confunda risipirea tineretii cu vietuirea ei?. miop si blând. cursurile de la Filozofie erau mai putin populate. tara pasi mari înainte. ci din porunca strainilor din mine.. Maturitate înseamna unul. PROFESORUL Dupa vacante. Voia" sa-mi creez o unitate cu riscul a oricâte renuntari si mutilari. Asteptam. se anuleaza unul pe altul. ci o înmanunchere de cursuri. iar dupa câteva lectii auditoriul pierduse firul cursului si profesorul descoperise alte cinci. Cei care se înscrisesera la Filozofie fara lecturi si experiente se surprindeau dezorientati si paraseau cursurile. diverse si interesante probleme. cu usoare bâiguiri si tolerate . palpitând sub rezerve. la istoria filozofiei. Si de ce nu întelegeau ei ca porunca tineretii e de a trece înainte?. ma surprind. Dupa o iarna începuta violent si sfârsita în întuneric.. voi sti sa aleg. încerc sa rânduiesc cele câteva rezultate. La rastimpuri.

cu dintii strânsi. profesorul comenta cu o biciusca operele de arta proiectate. De altfel. Cursul de istoria artelor se tinea într-o sala comoda de conferinte. Era profesorul cel mai glorios. întâlneam la iesire studenti de la Politehnica ci studente de la Farmacie. si era bun. îmbujorati. nervosi. fete ce lucrau la Biblioteca Academiei. cu servietele si blanurile pe genunchi. Un prieten de la Drept venea întotdeauna cu o duduie frumoasa si neastâmparata. Traia numai pentru literatura. Câte un oftat prea sincer nu mai revolta pe nimeni. ntifl mai stânjeneau. Cele câteva studente cuminti se refugiau în primele banci sau se asezau pe strapontine. nu-lf laudau si nu-l respectau decât acei tineri care aveau volume de tiparit si] prea putin curaj sa-si caute editor. Fiecare stia ca vecinul sau vecina sunt tot atât de tulburati. Astfel. Se descopereau toti. Fetele ascultau cu desfatare atacurile tinerilor. 1 întuneric. cu bunavointa guvernului si contributiile studentilor. Fanatic. marunt. acelasi gest. Veneau studenti din toti anii si de la toate facultatile. con-l ferinte. dar nu le dadeau dreptate. nu se suparase. lui sau sistemului estetic. Stiau si profesorii de cele ce se petrec în sala de conferinte. si era blând. pentru ca era batjocorit. Fetele îi citisera cursul. încercând sa fie polemic. studente care dispretuiau sentimentalismul si studenti care stiau sa profite de ceea ce nu dispretuiau ele. Primise cele mai multe si mai nestapânite insulte din tara. Raspundea într-o limba jalnica.. care nu absolvise externatul. Repetau toti. la lumina. si zâmbea. Profesorul era de o stranie si perversa naivitate. lânga ferestre. Profesorul de estetica literara era temut si bârfit. cu sala numeroasa si selecta. încalziti. confuz si nesfârsit. Nu întelegea nimic. Se asezau aproape. Se întâlneau numai perechile sentimentale. ca într-un salon. viciul era atât de inofensiv si practica atât de universala. Fetele îl ascultau si. Baietii ajungeau îndrazneti. un grup de reviste obscure îi insultau sau îi ignorau. studentele copleseau. . La seminariile de filozofie vorbea întotdeauna un student din anul III. Soarta profesorului era tragica si ma înduiosa. La literatura franceza. le crestea respectul..greseli de ^amatica. îi daruise astfel un Institut si o tii. Nu avea 157 elevi propriu-zis. se socotea singurul critic estet al târii. Veneau aici perechile mondene. era guvernamental si nu accepta tezele de doctorat care nu-i comentau sistemul.. Cei câtiva care dovedeau curajul sa-l înfrunte sufereau consecinte ani îndelungati. posturi. bacsisuri literare.poate regretând .pe cei care i se împotriveau.. afara de cazul când vorbitorul era frumos si brun. Numai fetele nu întelegeau de ce e persecutat Maestrul. pe care-l cunoscusera dintr-un roman "en vogue". contribuia totusi an dupa an la anularea bunului-simt literar si la minciuna. baieti cu gesturi romantice sau nationaliste. Sau tinerii care nazuiau catedre. Parând inofensiv. parea un trup ce respira patimas si prudent. persecuta . 158 Zvonurile despre însusirile cursului de istoria artelor se raspândisera uimitor de departe. Vorba lui era irezistibila. Se pogorau în sala miresme si\' fluturari de stofe. Ore de întâlniri mai erau la cursul de literatura franceza sau la filo* logie. Perechile se asezau în fund. la Universitate întâlneau neîncredere sau vrajmasii. neizbutind sa ajunga decent. Sala. pentru ca nu-l puteau memora. îl socoteau profund. O casa de editura le era definitiv închisa. neîntelegându-l. se socotea genial. Cu timpul. vorbea si scria ca sa nu-l înteleaga nimeni. Dar cursul de istoria artelor nu se putea preda decât pe întuneric.

.. Nu întelege nimeni ce vrea sa spuna "Ghita"... . Dintre colegi... sau în ecuatia cedarilor inevitabile. uluit. o dezgolea. . E cunoscut sub numele de "Galvanometru" sau "Micul Kant".Nu accept sfatul metodologic într-o riposta de dialectica personala. Auditoriul alerga câtiva pasi. Singurul curs unde se încapatânau sa vina studente si studenti care nu întelegeau linia conferintelor. cu profilul ciuntit. Ceasul trecea cu un profesor chinuit pe catedra si o sala înmarmurita. iar fetele -"Gigi". apoi îl asculta cum se departeaza. Raspunde. Vorbeste cu glas de adolescent si loveste cu pumnii în banca. profesorul o înviora cu sarjele . . Profesorul se bucura de formula gasita si o repeta.. tot atât de erudit si de subtil. ~ Corosiv periferic. . .Cum sunt? . constiinta si cunostintele filozofice. Interveni profesorul. .Dumneata esti dicotiledonat. ~ Domnilor. cu gesturile. locului si persoanelor (zâmbeste). prompt si obscur: . chinuit de întunericul care învaluia înca noua formula. .Le retrag. imputându-mi numai organica fatala-mi predispozitie catre. Se aseza comod pe scaun.. clar... sedusa de nelinistea comunicata cu pupilele. o pronunta cu accente perfecte. . Fiecare fraza parea atunci gândita. nu îndrazneste nici unul sa i se împotriveasca. cu profil ciuntit. putin plecat din umeri... Profesorul intra zâmbind... ci numai frânturi disparate era cursul de logica si metafizica. timizi. brazdata..Esti amfibiu metafizic. cu pupile albastre în cearcane tulburate. subtil si elegant. o insinua plecat peste catedra.. Pentru ca cei inculti nu întelegeau. 159 . Cei din fund l-au poreclit "Ghita". . întunecata. poftim.Plaseaza definitia în planul coherentei si al logicei evidente. Se afla vesnic în cautare de formule inedite...Valorificând sub unghiul strict pedagogic si riguros scolastic aderent contingent timpului.Despre mine e vorba?."Ghita"! Ochi mirati. fara demnitate universitara. în manifestarile dtale neurologic-spirituale..Ideatia kantiana si rationamentul prin recurenta. Cei din fata îi spun "La Fontaine".Esti obraznic.. iar ceilalti îsi maturizau... mai bine. Ca sa faca un compliment. prin propriile lor lecturi.. cu ochii clipind straniu. într-o seara a venit la seminar un student tot atât de marunt. cu cearcanele..Te flairez accesibila în simptomele d-tale etice. rotind capul.blond. Se ridica si începe: . Intervenira auditorii din fund. Formula îl mâna într-un rationament al carui rezultat nu-l putea preciza mai înainte.Esti subversiv. cu întrebarile iscoditoare: "Nu? Nu?. accesibila printr-o noua structurare. l-a învinuit pe "Ghita". . încercând o subsumare a elementelor direct fecundate de exercitarea formala a unor metode care nu exclud preocuparea gnoseologica. va rog. si-si începea vorba firesc. încearca duzini de epitete.Sa-si retraga cuvintele. ispitit sa lase gândirea nesfârsita si sa se întoarca la o formula lui cunoscuta si accesibila celorlalti. La Filozofie frecventau studentii seriosi. buni si semidocti." Când sala ramânea prea multa vreme inerta. . pentru ca e curtenitor si îndraznet. îndurerat de întunericul celorlalti. modelând-o. Profesorii îl suporta. cu fata smeada. Profesor tânar.

Cei de la Politehnica nu întelegeau cum poate fi mistic ortodox. De la Hegel . învatasefl> de mult sa nu ma uimeasca un geometru poet.împotriva manualelor de logica si împotriva lui Kant. Cei de la Litere nu întelegeau cum a putut sa-si treaca doctoratul cu o teza de matematica. Daca aceasta viata e aceea pe care o lasa întrezarita. Cercetai logica lui Benedetto Croce. rationamente. în ultimii ani. fetele comentau ochii si urâtenia seducatoare a profesorului.Asta nu înseamna ca nu trebuie sa le cititi. apoi. Ajunsesem sa nu mai disting o notiune de o judecata. dar sa nu le credeti. nici eu nu-mi voi gasi linistea pe acest drum. Dupa ce pleca. Ce drum sa apuc altul. deosebirea dintre "tunet" si "tuna". Dar respectul catre dogme. Si daca. am dispretuit-o. ci si între o notiune si un obiect sau între doua obiecte. sa înteleg pâna la sfârsit problema logica\'. logic: asadar. judecati. asa cum nu cred nici eu.pe care nu-l patrundeam întotdeauna .. Daca profesorul nu crede în Dumnezeu.. biruita sau biruind în suflet. De aici.. puteam merge singur mai departe. Sinteza clasica nu m-a multumit din ziua când am surprins arbitrarul împartirii în notiuni. în mine din mine? Pot raspunde. Ma nelinistea. Inte-jegeam ca experienta sa religioasa poate fi autentica si în afara cadrelor logice. . Profesorul marturisea ca ceea ce lipseste manualelor de logica e logica. 161 .. sa cunosc bine logica hegeliana. încordându-se în metafizica si în teologie. ci adevaruri ce pot fi dovedite rational? Dar credinta lui ortodoxa era efectiva sau sugestionata. pentru ca eu. nu putea starui într-o constiinta care a gasit pe Dumnezeu. întro dimineata am dosit cartile în raft. daca profesorul de logica nu l-a apucat înaintea mea? Si daca. cel mai ascutit dialectician al Universitatii? Dupa fiecare ceas de logica ma nelinisteam si mai mult. cu Gentile. rar conducând la alte fezultate. Dar vesnica lui ispita. cu toate chemarile care tulbura sufletul? Daca el nu crede. de când am aflat singur ca judecata nu e întotdeauna stabilire de raporturi între doua notiuni. Croce era clar si obscur. Profesorul ma ajuta sa descopar singura deosebire: elementul existential.Sa le cititi. mai ales. pe care pasesc dus de destin si de în-frânarile mele. stâlcindu-si izbânda între pupilele albastre si pleoapele întunecate? Nelinistea care nu era numai logica. crede? Cum sa-i spun ca sunt crestin fara sa cred în Dumnezeu? Cum sa-i spun ca arareori mi se pogoara Iisus.m-am \'Wors la moderni. un filolog muzicant. Cei de la Teologie nu-i iertau glumele S1 pornirile lui lumesti. baietii îsi marturiseau îndoielile. . rezultatul unei necesitati de pura spiritualitate sau concluzii teologice? Viata profesorului de logica însemna pentru mine siguranta ca solutia acelor crize începute în adolescenta trebuie sa mi se lamureasca. Dar ma întunecai într-atât. zapacit. poate un pacatos inconstient si mândru. deprimat. Fetele îsi opreau zâmbetele cu batista. u" 160 mistic profesor de anatomie. Trebuia. Śstovit. fara sa fi aflat nimic sigur. Nelinistea si disperarea m-au cuprins de câte ori am încercat. Au trecut saptamâni chinuite. n-am izbutit sa-l cunosc? Si însasi aceasta cunoastere — despre care nu stiu nimic — cum o voi putea discuta cu el? Sa-i vorbesc deschis sau sa-l încerc prin întrebari? Si cum l-as putea încerca pe el. nu crede în primatul gratiei. însa. Dumnezeu nu exista. ortodoxismul lui. Mie mi se pareau toate acestea firesti si recomandabile. cu Enriques. totusi. încât fui nevoit sa ma întorc din nou la manual. socotite nu nuclee de credinta potentata. cu Goblot. Aflai te primele capitole frânturi din observatiile mele.

neagra.Dumneata crezi?. la o anumita vârsta.. ... fara tortura. iar saracia nu ma jeneaza într-atât sa nu pot oferi o cafea si tigari unui tânar prieten.. Când ma privea mai prieteneste. . Stii sa-ti pierzi timpul? Ia o foaie de hârtie si mâzgaleste-o cu creionul pâna seara.Nu te sfii. . Eu m-am lamurit dupa sapte J ani. Si sunt i probleme pe care nadajduiesc sa nu le pricep niciodata. ai sa te limpezesti. la vârsta dumitale. palid.Cunosc un crestin cu doua fiice pagâne. am amânat lamurirea definitiva. Multi înainte. singur. vei întelege pe Descartes. m-a sfatuit: . . Acolo. Pe drum. de italieni. gândeam. si caldura multa în suflet.Dar eu vreau sa ma lamuresc.. o paranteza.. Ne-am despartit în seara.. ai sa întelegi firesc. Desi ascet si duhovnic. în logica. sau poate un farseur.Dumneata esti precoce. Eu nu am picioroange ca onoratii mei colegi.. fara eforturi. desi problema inductiei nu am priceput-o nici pâna acum. si gânduri multe.. .. el e nebun sau Dumnezeu.. nu le izgoneste. Cu atât mai rau... Eu. îl priveam uluit. un epitet.Profesorul meu e un geniu. o lauda sau o injurie.. Strângându-mi mâna. era pe masa. nouasprezece ani.. Religia câstiga procesul în absenta. Cum as putea sti? Ajungând acasa.. de Descartes. Profesorul mi-a vorbit blând si prieteneste. si hârtie alba. profesor universitar... Mergeam alaturi. Eram stânjenit. l-as fi întrebat: . si nu izbuteam sa-i dezvalui întreaga! tulburare. Parasind lauda Nonorei . Ce mi-a vorbit la cafenea? De Mach... Atunci.. citeste logica. .. domnule!. De altfel. nu ai de -ce sa te grabesti. de Poin-care... ispititoare. pe lânga Universitate... Dar nu poza si nu discuta filozofie. Povestind lui Radu întâlnirea cu profesorul de logica. cu sprâncenele dracesc arcuite. .Câteodata. de Pascal..Ce trebuie sa fac? . fie ca nu stie.Sa-ti pierzi timpul. Dar dumneata? . încurajator..Cafea bei? . Bea. A zâmbit tot timpul.. Acestea ne vin asa. .Când te vei duce în Germania. mai ales sinteze biologice. D-ta stii cât de mult poti învata într-un oras în care oamenii se misca altfel decât aici? Avea pentru fiecare autor o exclamatie. O singura observatie i-a alunecat. medicina si biologie.Eu te-as sfatui sa te zapacesti complet si absurd. Fie ca stie. Cum sa-ti spun? Lucrurile acestea nu se înteleg bine] decât dupa ce nu le-ai înteles mult timp. oamenii merg altfel pe strada. 162 Evita religia. .... Pe masa se aflau destule alte carti. .. ma tineam de betii.. Eu bâiguiam. tulburat. Apoi..Atunci m-am hotarât sa vorbesc profesorului. am facut o descoperire care m-a uimit: prietenul meu si tovarasul de bar întelege sensul si simte nevoia filozofiei. sfielnic.Nu întelegem nimic prin noi însine.Daca vrei sa afli religia.. Dupa aceea..Dumneata crezi? Dar stiam ca nu putea sa-mi raspunda. .. du-te prin cârciumi. Ochii profesorului licareau albastri în orbite stinse. eram ispitit sa-l în1 treb.Fericita vârsta.... Era palid. dumneata nu pari cu desavârsire neinteresant. mai ales de Descartes..care nu-l îngaduia dincolo de pulpe - . cum vine impulsul sexual sau artrismul. Ai strica totul. Si tot am ajuns rau. Ma întrerupse. Numai. si cerneala neagra.... cu parere de rau.

Era amara si salbatica. o farâma de creier neconsumat. nici No-nora. am sa traiesc în veci. vântul. Nu banuisem ca misticismul pe care îl socoteam împrumutat si confuz era de o simplicitate atât de crestina... si pofta de a ma cunoaste si a ma stapâni. Ma bucuram de fiecare tresarire a razelor: se întuneca! se întuneca!. desi. Si îti spun ca nu e nici închipuire. si tristetile le înteleg. sa adun flori în rafturi. Era singura ispita care ma stapânea. Stiu ca. Mi-e frica de moartea fara Iisus. si nimeni nu banuia jarul sufletului meu. si teama. . Si el mi-a spus ca trebuie sa! ma tulbur.mi-a pus întrebari la care eu si poate toti cei care nu se multumeau cu vorbe nu puteau raspunde.. norii mei. mântuirea mea erau norii. si sufletul nu are sa moara. Radu era crestin. Vrajmasa mea cunostea toate iscusintele unei perverse Ma tortura cu ramuri de cires înflorit. ma farâmita.Dar cum ai sa fii mântuit?. când scriu. un colt de sensibilitate. Primavara mea nu era asemenea celor pe care le cunosteam din viata tovarasilor sau din carti.. nu ti-as putea da vreo dovada. si munca mea. ma coplesea furia. Stiu eu ce se putea întâmpla?.Si e ciudat ca eu banuiam lucrul acesta demult. lacramam. Primavara ma biruia întotdeauna. # Acum. când eram ispitit sa lovesc în zidurile odaitei prea albe si prea strâmte.Dar. cu cer dureros de clar.. gradinile.. 163 nici profesorul cu luminite albastre si sprâncene dracesc arcuite. Nu-mi ramânea un simt. daca întâlneam o brazda. crestin. ma hotara sa apuc drumuri potrivnice sufletului meu. nu mi-e frica de moarte.. . . si nerabdarea. nepierind.. Poate. sa-mi înfig umerii în brazde negre si sa privesc soarele. si ult ma îndurera nesiguranta. lucrurile acestea sa nu le afle prietenii. îl ascultam cu mirare. De altfel. Dar atunci nimic nu întelegeam. Norii buni si tulburi. . înteleg fiecare neliniste.. urlam. Si faptele mele. în fata râului. Daca priveam pomii goi. Lumina a înviorat mansarda. Sfatul era mult mai sincer si mai adânc decât as fi crezut atunci. pacatos fiind. 51 bucuriile.. îmi biciuia carnea. Rugându-ma.. în dupa-armezi parfumate. Mi-au fost dragi norii care revarsa în suflet tristetea sobra si poarta deasupra crestetelor fluturare larga de destin. Sfârseam iama cu un suflet îndurând tulburarile toamnei si presimtirile primaverii. ea s-a pogorât blânda si a luminat orasul cu castani înmuguriti. PRIMAVARA în anul acela. îmi îndurera sufletul. Dezvaluirea sufletului prietenului ma tulbura. I-am asteptat.. soarele. Am sa mor. nici minciuna.. VI.. scrâsneam din dinti mângâind o piatra: pamântul cu aburi calzi ma silea sa-l sarut. Ma întarâtau caldura.. împotriva tuturor ispitelor. Nu aveam niciodata curajul sa ies singur din oras înn -o zi de primavara prea senina. aflam ca am sa fiu mântuit. îmi sângera creierul.. Ma istoveau numai frânturile zarite în gradini. cu solduri de trecatoare necunoscuta. Trebuia de acum sa întârzii cât mai putine ceasuri la masa de lemn.. Pro-| fesorul era singurul care ma putea linisti. Vietuiam începutul acela de primavara ca un sir de nopti în iatacul unei amante cu doruri nestapânite.. femeile Orgasmul ma tortura ceas cu ceas.. si ma târâm iarasi robit. . te-as ruga. Munceam aceeasi munca aspra a celui ce se întarâta sa-si duca fagaduinta. la împlinire. care-ntuneca zâmbetul orasului cu chemari. si era atât de pacatos. In fata câmpurilor nu-mi mai puteam înstruni reflexele. De aceasta sunt sigur. cu chemari catre pribegie. Primavara. Dar soarele stapânea iarasi.. sa-l mestec. Nu-l auzisem înca vorbind de "mântuire". incult..Nu stiu. sa ma framânt cu bulgarii lui grei pe pieptul gol.

sensibilitatea. si porneam pe strazi. ratacind. curat. vara. De ce sa iubesc sub porunca cerului.. Copiii ma suparau. spiritual si pozeur. evadarile care ma chinuiau în vântul si seva primaverii. umilindu-ma. Ma desteptam pasind pe covor de luna si ma îmbracam. Nu ma linisteau nici tovarasiile cât de prelungite. paseri napadeau tulpinile de iedera. nebuniile. De ce n-au întâlnit furtuni cu moarte în valuri vinete? 164 Adormeam noptile înfrânt. primavara. parfumat. Injjrimavara nu ma înspaimânta viata carnii. îngrijit.. Ma simteam pasiv si îngândurat ca o fecioara sentimentala care îsi asteapta. fiindca ma surprindeau iubindu-i. Nu-mi era teama de suvoaiele care se revarsa în sânge si se consuma. Paseri. dorurile. nopti de furie. a liliacului? De ce sa fiu înselat? De ce sa astept? Asteptarea iubirii. întelegeam toate acestea si ma bucuram ca nu le banuieste nimeni. a creierului. ca ursita carnii e dorinta întrerupta numai de dezgust si 165 niciodata potolita. pe care îl doream între brate si piept. ploaia mohorâta si rece.. Nu ma linistea decât întunericul biruind ziua. primavara o astept cu acea nostalgie virila pe care o daruiesc crizele depasite. ci ale sexului. Acum. mult. în Nonora nu ma înspaimânta trupul ei.Trotuarul era o ispita: sinuos. Acum. ca un rob sângerat la roata. iarna? De ce nu-mi stapâneam trupul si sufletul primavara? Poate ca nu mai erau ale mele. Nopi. prefacerea mea într-unui din acele numeroase si perfecte instrumente de dragoste. liniat corect de umbra streasinilor.. mult. risipire de timp. Mi-era teama sa nu parasesc hotarârile mele pentru hotarâri mediocre. Ma bucura aceasta si ma necajea.. întelegeam ca ursita sensibilitatii e suferinta. Zile fara plâns.. îmi era daruit o data cu înflorirea câmpurilor. mult. în odai straine. pe care sa le regret apoi. Cum le-as fi putut spune lor ca primavara ma tulbura. a ciresului. ci de sufletul nou ce se insinueaza. Ci faptul ca acest dinamism epuizant îmi era poruncit. mult. nimic. nestearsa. resemnata. ale spetei. Nici lecturile savârsite chinuit.. a trecatorilor. socotin-du-mi sufletul nesimtitor si uscat între carti. ma umilea mai mult decât toate poftele care îmi sugrumau rasuflarea si-mi biciuiau sângele. era al trupului strain care îmi înlocuia trupul o data cu dezghetul. De ce stiam sa-mi stapânesc trupul.. Stiam ca ceilalti ma dispretuiesc. Ma înspaimânta abrutizarea prin sentimentalism fals. monotonia pomilor. lamuriri care au înabusit razvratiri surde. Nu ma umileau poftele. nu mai ma înspaimânta primavara. Trupul strein pe care mi-l împrumuta primavara. cu trupuri straine. . istovindu-ma. Acum stiu ca ceea ce ma tulbura alta data nu era primavara. Visam vise de tragic sexual. aceasta era umilinta crunta. ani tristi. fara scrâsnet. cu caderea paserilor. ci altceva. desfatatoare. umilit. Simteam cum ceea ce pretuiesc mai mult din sex: înfrânarea se risipeste. înfrângerea aceasta ma umilea. Nu ma linisteau nici marsurile prin orasul noptii. a sufletului. Si eu nu voiam s-o marturisesc. Eu nu voiam sa iubesc copii. ma biciuieste si ma smereste?. Nu era al meu. ale vârstei. Asteptarea e o atitudine feminina. Primavara ma putea îndragi de o faptura care iarna sau toamna mi-ar fi ramas prietena.. ca cea a creierului e "eputinta. ce se cerne în singuratate.. stapânul sa o culeaga. elanurile. S-au petrecut limpeziri dureroase. si eu nu puteam face nimic. creierul toamna. cu o tristete blânda si retinuta. când povestesc aici fapte de mult trecute. Si nimeni nu banuia înfrângerea care ma zdrentuia. a strazilor.

Revista nu se vindea. VII. Logic. Ghiceam de pe atunci gândurile la care am ajuns mai târziu: ca sensul vietii nu e fericirea. fagaduind lui Petre sa lucrez alaturi de el sub pseudonime. Cel dintâi numar a fost cumparat din curiozitate. într-una din revistele sale. într-un caiet pe care îl ascund între cartoane cu fise. care îsi cumparase un caiet si izbuti sa încurce atât de mult socotelile. nici de povestea cu amintiri. Gasisem si un administrator: pe 166 dirijorul corului. nu izbutise sa refaca atmosfera din vacantele Craciunului. Trebuia sa cutreier singur salile ca sa întâlnesc pe profesorul care ne fagaduise articolul de fond. la festival. Amenintarile nu ma amarau. cât de mult îl înaltasem. Publicasem recenzia obraznica asupra cartii de frunte a unui batrân si celebru profesor.banii adunati la cor. Recenzia avea pacatul de a fi documentata. Cunostea toata Universitatea. se usuca si piere. Si scriu aici. poate . De ce n-as fi eu acel suflet care . cercul s-a adunat în sala Societatii. Dar membrii nu erau niciodata prea numerosi. a scris câteva articole în cotidianul sau sub obsesia faptului. dupa miezul noptii. Eu nu disperam. temut la seminarii prin dialectica-i iritanta.era primejduita. care trebuia sa intervina din nou la profesorul de estetica literara. Si iata ca acum nu mai ma tem de ele. conflictul nu ajunse în discutia senatului universitar.Primaveri înapoia mea. Eram hotarât sa pierd un an. Si nu sunt trist. Dar fiecare suflet pâlpâie câtiva ani tineri în jurul viziunii eroice. Fiecare suflet stapâneste virtual eroismul. a protestat. definitiv. repros de discipol. paginatia si expeditia. nici de toamna. pe care presedintele mi-a încredintat-o.cu oricâte renuntari sa ating eroismul? Cine stie. Prin interventia unui profesor politicos si binevoitor. Numarul în care s-a tiparit vestea retragerii a fost ultimul numar. care a încercat mai mult decât o deceptie. daca prin aceasta evitam o adulare. Prin Petre. gândeam. Nefiind nici antisemita. s-a tânguit. la bal . Ma întovarasisem cu un prieten din liceu. Petru. Am raspuns aspru. Gândeam ca e firesc sa critic cu argumente o carte imperfecta si s-o judec în pagini patimase când autorul fusese pentru mine un îndreptar. în mansarda încarcata cu fascicule. Cei care îsi aminteau mansarda intima si calda se simteau stânjeniti într-o sala prea mare. Nici revista universitara. Presedintele era disperat de tânjeala care ameninta sa destrame. streina. îmi ajungeau zvonuri care îmi dadeau de gândit: revista va fi suprimata. n-a interesat. Cu numarul 3 se ivi un incident. Comitetul sfatuise sezatori intime saptamânale. cu scaune multe si cu tablouri oficiale între ferestre. eu supus consiliului de disciplina. primaveri înainte. poate sa afle daca sunt trist. dar nici unul nu voise sa-si ia raspunderea. nici nu putea ajunge. ca sa ma dovedesc atât de crunt si nestapânit în fata unei deziluzii. de pe urma caruia revista nu mai supravietui decât o luna. Eu nu întelegeam nimic din tot ce aflam. încât trecuse un excedent de douasprezece mii de lei. Ar fi descoperit. Si scriu în miezul toamnei. rece. Celelalte asteptau. m-am retras. Aceasta a bucurat pe autorul cartii recenzate si a stânjenit pe profesorul politicos. fara sa-mi pomeneasca numele. Cel criticat a intervenit pe lânga profesorii mei. Munca iernii . MUNCILE SI ZILELE Iarna. la care intervenise presedintele. nici filosemita. Ca sa nu piara revista. riscând eliminarea. în al doilea an la Drept si Filozofie. apoi accepta valori mediocre. Un ochi parunzator ar fi înteles cât de scump mi-a fost autorul cartii. Trebuia sa scriu singur cronica. Profesorul de estetica literara m-a învinuit. sa fac singur trei corecturi. se pleaca vietii celorlalti. Adormeam istovit. ci realizari eroice. de ignoranta si obraznicie. înapoia paginilor de intempestiv frondeur. Si nimeni nu. nebanuit de nimeni. cercul. N-a înteles nimeni.

Ma înabusea gândul ca sunt un ignorant. filologia. Nu puteam rasufla. atâtea experiente. în curând vor trebui sa stie. cu creierul tulbure.. Sunt înca atâtea lucruri care trebuiesc adâncite: limbile orientale.. eu care voisem sa ucid somnul.. douazeci de ceasuri. . "e un somnoros". de atunci. am lucrat îndârjit. cele ce nu se spuneau. Am închis ochii si mi-am închipuit sala profesorului de estetica literara. Dupa câteva ceasuri. Minteam.voi birui ca erou. Aceasta m-a limpezit. Seara. Ma încovoiai. simteam ca mi se sfarma viscere încordate. Nu mai mi-a facut injectia. plansete. pentru ca astfel vreau eu!" Pentru mine. M-am tulburat privindu-ma în oglinda: livid. Am început a respira. Doctorul venise cu trusa urgenta. descompus. pronuntarea poruncii: vreau! era aproape un rit magic. Dupa o saptamâna. fara sa ma stie nimeni. Si va trebui sa scriu. nauc. încât nu-mi scapa un cuvânt. Daca voi fi laudat. istoria antica. Tremu-ram de furie si de încredere.In acel început cald de primavara. Vointa era pentru mine o realitate. Atunci îmi voi cladi o casa cu terase la mare si o voi locui singur. Eram furios ca voi muri stupid. Ma întristeaza gândul ca în zece. criza trecuse deplin. patru ceasuri de somn. filozofia. Am hotarât sa suprim somnul. închisesem usa cu zavorul. cu parul umed si ochii supti în pleoape vinete. ci numai încordarea neostenita catre ea. îl auzeam. calcat în picioare. Dar ei nu stiau ca nu dorm noptile. cu dintii strânsi sj Ochii pe carte. istoria artelor. Spaima si junghiul îmi pricinuiau palpitatii a caror primejdie nu o banuiam. Am adormit în zori. as fi urlat. Si apoi. la masa. mai ales. Ma întarâtau nu numai cele ce se spuneau împotriva-mi. Pentru toate acestea trebuie timp si disciplina. Panica.. As fi cântat. citesc o notita batjocoritoare într-o revista provinciala. scrisul? Cu atât mai bine. douazeci sau treizeci de ani nu voi întâlni aceeasi dusmanie. M-am târât în pat. pierdeam. istoria stiintelor. eu. ca pâna atunci. Se legau de ea atâtia ani de chinuita adolescenta. Gândeam: "Domnii nu vor sa stie ca exist? îmi ignoreaza. cu roade în rafturi si în sertare. fara sa pot ridica grumazul din piept. Am prânzit într-un sfert de ceas. Vestea am aflat-o dimineata. tânguieli. m-am înviorat. m-am multumit cu un pahar de lapte cald. Si nu banuia nimeni. Nu voi citi nici o revista. Somn? Uite? Sa-mi fie mie somn? Iarasi mi-am simtit mintea proaspata ca în prima zi din regimul douazeci de ceasuri. în ziua când am citit rândurile profesorului de estetica literara împotriva-mi. Când a aprins lampa cu alcool. M-am desteptat dupa câteva ceasuri. cele dintâi primejdii îmi erau îndemnuri nebanuite. Ma desteptam la opt. Am strâns dintii si am început sa citesc. Mi-a numarat bataile inimii. încapatânati. Si voi munci necontenit. ma simteam istovit. ocultismul. Mi-am amintit un 167 singur cuvânt: "ignorant". aproape fara sa ma ridic de la masa. m-a îndârjit. Am citit iarasi toata noaptea. cu ochii pe carte. cu ochii pe carte. oricâte insulte as fi primit. Eram atât de în-. biruinta nu poate avea însemnatate. ci. usor.. A trebuit sa-mi îngadui. un junghi îmi fulgera inima. Cu cât mai mult se tace în jurul meu. Nam raspuns. cu capul greu. si creierul vibra ca în febra. nici un ziar. cordat. atâtea mii de ceasuri de lecturi surde. Cineva al ciocanit. Dupa câteva ceasuri de munca. La cea mai neînsemnata miscare. stiintele. cu oasele sfarâmate. repezi si neregulate. spunând ca-mi pregatesc o lucrare urgenta de seminar si trebuie sa manânc la masa mea. matematica. ca sa nu pierd continuitatea. usor. A trebuit sa sun. Rasuflam greu. religiile. Lunile de tacere în jurul muncii care o împlineam gemând mi-au fost cele mai prielnice. A patra zi.. iar scrisul . palid si rece. socoteam eu. îmi tremurau mus-chii si fruntea îmi ardea. pâna în zori. cu atât mai mult scriu si citesc. a treia zi.

... navaleau ispitele desfatarilor imediate si dulci. Ma zaream urcând. Visam o austeritate care sa înspaimânte fortele mediocrilor din orasul si timpul meu. Viata mea. a fost o neistovita încordare dupa eroism. din carne.. Printre copaci. Visam câmpuri largi si vânt aspru. la munca si scrisul meu izvorât din forja testei? Si nu stiam ce trebuie sa fac.. sub sprâncene frânte în unghi de mirare. sângerând. cu presedintele în frunte. Grupul de studenti si studente ne întovarasea. Nu ma temeam de experiente cerebrale. N-a observat nimeni. ma abateau tristeti vechi si amintirea unei vacante singuratice. la mine Msumi. din suflet: renuntarea înseamna mutilare. dar sa stiu a le depasi. într-o vara. Nu izbuteam sa deslusesc nimic. îmi erau cunoscuti. urlând. parul si sânii ei. Dar celelalte? Viata. realitatea. prin mine. Pofteam amaraciunea si disperarea eroului ca pe un fruct sau un sold alb. Din suflet. Ce trebuia sa stapâneasca în mine? Vointa si creierul sau sufletul?. frunze vestede si colti de iarba mare. Nu întelegeam de ce. arbusti înfloriti. renuntând. Si totusi. dupa confortul mizantropului. râdeau. sufletul?. Printre ei. ci vointa de a stapâni. revelat siesi de singuratate.. de nimeni cunoscuta. Stiam atât: ca trebuie sa-mi descopar si sami exalt toate potentele sufletului si creierului. trenul de Constanta ne-a lasat în gara manastirii. care ma încredinta ca primavara îmi va fi fatala si voi sfârsi prin a ma îndragosti de ochii. îmi spunea arunci un strain. la o fereastra deschisa. ochii verzi si nostalgici în umbre viorii. neînfrânta. Si lupta necurmata nu întâmpin decât în singuratate. Eram toti coplesiti de primavara. Pofteam lupta necurmata. si aceasta ne bucura. care pogoara în suflet aroma dumnezeirii si a dracului. mireasma eroismului care nu înfloreste decât în sufletul aspru si vast. Eu îmi poruncisem sa lupt întotdeauna pentru împlinirea adevaratei mele vieti. jar nu prin creier? Voi avea atunci vointa sa renunt la creier. eroicul. iar Bibi râdea de soaptele lui Radu. Am pornit pe drumul ce înconjoara lacul. cum sa aleg? Cum sa renunt? Si nu stiam ce trebuie sa fac. Vointa mi-o înaspream prin munca. De ce tresarisem? Ma chinuia parerea ca o mai vazusem undeva. Atunci as fi fost erou. poate eram multi. Nu-mi era teama de ispite.nu rodeste decât prin cumplite si necontenite renuntari. Cum am sa le sfârsesc fara dusmanie sau rara tacere?. Râdeau. Voiam sa vietuiasca.. înca o data. eu sunt complex. la munte. Padurea îsi desira mugurii. As fi vrut sa nu vietuiesc decât vânturat de ispite. DRUM DE LA MANASTIRE în dimineata Floriilor. Si Mariuca îl îndragise. Am coborât în gara zgomotosi. Nu stiam câti suntem. si era blonda. si drumuri de piatra detunata spre munti cu nori. Tresârii.. multi. Eu ma împrietenisem din nou cu Nonora. Dar daca viata launtrica se va realiza prin suflet. Gaidaroff iesise din iarna îndragostit de Mariuca. unde ispitele si amintirile sunt puhoi. cu I buze rosii si ochi negri. si . Dar eroismul -singura justificare a vietii . privindu-i. în vagonul nostru se mai afla un grup de studenti ce plecau tot spre manastire. de nimeni cunoscuta. Nu fuga de realitate ma tortura. 168 169 VIII. Ma îmbata. Auzeam necontenit si stânjenitor de clar râsul fetei de la fereastra. pe atunci. nici Nonora. muscând stânca. Eram de multe ori înfrânt. am zarit un chip de fata. Nu tânjeam dupa liniste. sunt nesfârsit în dorurile mele. Numi zâmbea sufletul decât dupa împlinirea unui fapt care depasea omenescul.e amar si anevoie de împlinit câteodata. demult.

ci numai mi se parea mie. pasind. singura. acum. larg. Ma uimea si ma tulbura. trecut... mi-a îngaduit sa ma întristez. Cine stie de ce lacrameaza? Poate iubeste sau poate asteapta. înflorisera ramuri de cires. Oase galbene.Spune-o p-aia cu balada popii.Haide.. întuneric. Cine stie de ce priveste fereastra stingând soarele170 Poate îsi aminteste. Cosbuc. decât faramituri de desfatare. cu înfiorari metalice. Plecase.Ghici? .. în curtea manastirii era prea multa lumina. poate. care poate o îndragise si îi scria strofe cu gândul la ochii ei?. Ma privea fagaduitor si atunci. Celui din urma i-a recitat frumos si enigmatic câteva strofe banale si sincere. ochii râdeau.Vezi ca mi-ai luat tot rouge-\A. enervant. poate..melancolia adolescentei aspre. sau poate presimte durerea vietii care cere sa fie vietuita toata si nu îngaduie.Asi! Cum de n-au ghicit ca era un poet tânar. La ferestre. M-am prefacut ca nu vad nimic.. mate. am întâlnit iar râsul fetei cu ochi verzi. Cele doua "Florente" facura cafea.Philippide. am mâncat pe fata alba. . . .Alegeti alta. Minulescu. îi luceau ochii si rasufla cu nari fierbinti. râdeau. Si râsul continua clar. . soptea... si ma desfata gândul ca a ramas aici. în acelasi timp. Presedintele destupa sticle cu vin vechi.. Am vizitat cu Nonora cripta întesata cu sicrie. Pe mine m-au chemat. . Fata se opri.. si fetele râdeau. Si eram fericit. O înconjurau cinci baieti. Radu . Nonora nu era trista. Poate eram singurul pe care sa-l supere. întorcându-ma. Ce multumit am fost ca mustrarea Nonorii. am sarutat-o. a ramas tacerea în biserica. Buzele i se adunasera într-un zâmbet trist Ovalul fetei se linistise.... lucioase sau putrede. Era de acum liniste. Banuiam tristetea care o napadeste. Stiam ca nu crede si ca nu se roaga. si. . Când i-am trecut prin fata. întinsa deasupra ierbii si frunzelor.Hârcile acestea ma învata sa-mi fac de cap. si ea le declama frânturi de strofe: Codreanu.. si nadejdile ei încep sa le iroseasca anii.... Ceilalti plecasera.. când sunt tânara. pentru ca râsul fetei era pentru altii. o zarii privind lumina stinsa prin ferestre. O clipa. fara lacrimi. Arghezi. în curte. nu vrea sa le asculte. Si fata cu ochi verzi soptea. .Victor Eftimiu?. Ma supara.. Buzele Nonorii îmi stapâneau gura ca o ventuza. Ochii îi erau atât de ciudati în pânza de tristete. .. cu dragoste. s-aduce rachiul. printre coroane vechi. Iosif. palid. si se bucura ca renaste viata cercului..Fugi de aici. GaidarofF cauta brân-dusi cu Mariuca.. iar afara e soare si zvonuri de viata. si baietii erau prea zgomotosi. ca nu stii nimic! Asculta alta. Parul ei îmi tulbura pumnul. stapânindu-si râsul. zâmbind gales. Am râs amândoi.Ce vreti? Eminescu sau Topârceanu? .. Demostene Botez?. Era frig întunecat printre candele.. Nonora ma chema. pentru ca aici sunt umbre. Am pasit smeriti si ne-am închinat în biserica.. si fata.. dupa câteva versuri.. . Ochii lacramau dar poate nu lacramau. în padure. amintindu-mi atâti straini care o sarutasera. Am zguduit-o de bucle si i-am strivit iar buzele de gura mea. fara sa înteleg..

.. Bibi s-a luminat. râzând si clipind. 172 O stiam atât de bine.Cu d-ta nu mai discut. . Ma asculta tot mai interesata... Ceilalti comentau bine dispusi mersul meu terorizat. îmi ajunsese si mie rândul. fumând si S°ptind.. poruncea. . cu umbre. ostenita. Se ruga.Daca îmi banuiesti numele. mai atenta.Pe dumneata te stiu de la Facultate..-o multumea nici un tâlc. Gândul ca as putea parea ridicol. spuse lui Bibi. mintii eu încercând un zâmbet de chiromant. . Fata cu ochi verzi le raspundea tot atât de prompt. Ceilalti erau iritati de vorba degajata si caustica a studentei necunoscute. aproape de lac.. Am trecut apoi la . "Persanul" de la Drept râdea magulit.Eu. . Sufletul fetei cu ochi verzi pe care îl voiam capricios si nelinistit... ramâneau numai câteva suvite care-i I dadeau un aspect salbatic si gingas. domnisoara. Avem o prietena comuna.Vrei sa-mi dai si mie o cafea? Stii cât mi-e de somn. o simteam atât de apropiata.. se alinta. Fatal...se plimba pe alee alaturi de Nonora. "Florenta" îi servi o ceasca cu cafea neagra.. S-a apropiat zâmbind de "Florenta"\'. încercai eu o retragere onorabila.Dumneata esti prietenul lui Bibi? Stii sa ghicesti? ... Fata se supara.Pardon. Cele ce aflasem din Freud. nu înteleg. în orice caz. Eu vorbeam.Spune-mi.Numai în palma. Stiu si cum te cheama. poate sentimental si erotic. Eu încercam zadarnic sa mi-o închipui în biserica. îmi apuca pumnul si ma sili.De unde stii si asta?. Nn va pot trada caracterul în public. . . Numai atât? Flaide. o revoltara.. . Am ales un trunchi rasturnat. slab si vast. Viorica. cu gânduri ascunse chiar fata de sine. torturat de doruri si paralizat de mediocritatea împlinirilor — îl modelam tot mai precis.îti multumesc. de lamurita. Domnul de lânga d-ta seamana cu un persan. "Persanul" se multumi sa ridice din umeri în fata cozonacului adus de presedinte. .Mai bine sa renuntam. Fata cu ochi verzi venea alergând.. vorbeam. . ma calma. I-am apucat mâna. fara "d-stra" si fara sa rosesc.. Baietii începura reflectii ironice.Fireste.. duduita. am privit îngândurat linii din care întelegeam prea putin si i-am facut portretul. Presedintele se desfata. Vorbeam deslusit. strecurate cu pricepere. te rog sanulspui. fereste-te. N. . ispitea. cu contrastele evidente. pentru ca sfârsisem toate liniile palmei.. adaoga cu sprâncenele poruncitoare.Poftim! îmi întinse palma. Dar cum era sa-i spun ceea ce aflasem din vorbele si privirile ei fata de ceilalti? . A zâmbit atât de frumos marturisind ca îi e somn. Când si le resfira.. esti consecvent cu remuneratoriile d-tale însusiri. începura inevitabilele ghiciri în ceasca de cafea. Fata cu ochi verzi voia sa stie. .. spune-mi si altceva. Bucle scurte îi întunecau i fruntea. Eu eram încurcat. 171 Atunci s-a petrecut un fapt pe care nu-l nadajduiam sa se împlineasca.. voia sa afle viitorul cu o nerabdare dezarmanta.

. Vorbeam. pe care nu le spusesem Nonorei.Mi-e teama sa nu-ti placa. de flori.. nu a glumit. La rastimpuri. Am ramas pe trunchiul rasturnat pâna seara. Si.. La rastimpuri. nu. nu a încercat calambururi cum facuse cu ceilalti.Vom ajunge la unu noaptea. ca nu ma priveste decât pe mine. Am plecat spre gara când rasareau stelele. nici lui Bibi. Am preferat cercul d-stra pe care îl stiam de la o prietena. vorbeam. si-mi povestea.. Noaptea stapânea rece si senina. . .Va jeneaza?. Tovarasa mea le gasi fara pereche. aflaram ca ultimul tren personal trecuse catre oras cu un sfert de ceas înainte. o întrebam.Haidem. Pâna în oras nu sunt mai mult de doisprezece kilometri.Alta solutie nu e? -Nu. . Ne opream. câteodata.. totusi. pe câmp. .O aventura mai mult.fata. Sfârsind. Marturisea aceasta fara alte cuvinte. despre carti. Aveam atâtea sa-i spun.. mai pastrasem cornuri si cozonac. despre înfrângeri. stânjenita. Ochii verzi s-au înspaimântat o clipa. Am întrebat-o de tovarasii ei. am vorbit deschis si mult. . si-mi povestea..I burarile celor care îi primesc lumina direct pe craniu.Mie. despre visuri. Mi-e frica întotdeauna noaptea pe câmp. Acolo întelegeam mai mult. despre sex. însa. . dar ceea ce banuiam era mai aproape de adevar.Trebuie de acum sa ma feresc de d-ta! poate îmi ghicesti si visurile.. Nu m-a întrerupt.. .. gândeam eu.. dupa ce ne-au chemat lung prin padure. cum ceilalti au plecat spre gara. am trecut de padure si am ajuns pe sosea. Am vorbit. .Trei.. Eu i-am vorbit de tul. .. Ea mi-a recitat sute de versuri cu luna. se alinta ea. Apucasem cararea ce ocoleste lacul. . -Nu. Poate o înspaimânta noaptea. Zâmbi. Fata asculta.. Aveam mâinile argintate \ de luna. sa ne odihnim pe marginea soselei. . Dar daca d-tale nu ti-e frica.. nu stia ce sa-mi spuna.. Trebuia sa ne grabim. . peste padure. S-a îngrozit.. Observai. lai rastimpuri. Si nu voia sa-mi spuna numele. ca îi e teama sa-si \'ase ochii alaturi..Câte ceasuri? . pe sosea.Ti-e frica? 173 . iar mi-e frica. .. -Nu... . ea serezemase de trunchi si-mi punea întrebari cu raspunsuri lungi. ochii alunecându-i peste lac. departe. îi surprindeam. care taie calea ferata. de pamânt. fata tresarea si ochii verzi îsi paleau luminitele.. stânjenit de sinceritatea si debitul vocabularului. Adiau arome de iarba umeda. Mi-amintesc cum s-a înserat. Ce ne facem acum? I-am spus gândul meu: apucam soseaua înapoi si luam drumul cel mai scurt.Sunt niste colegi obraznici. . Se schimbase..De abia în oras. Eu nu mâneam si îi povesteam cu amanunte Martin Eden.. Un capriciu deplasat.Dumneata ai bucle. apoi au râs. foarte mult. Am întrebat-o daca îi era frig.. Eu banuiam tot ce se petrece în sufletul ei de sentimentala naiv mascata sub verva si banuiala ma încuraja.Mult. Nu stiu în ce cartier sezi mata.Mi-e frica.. în servieta.. La gara. despre biruinte nestiute de nimeni.

Cât sunt de inculta. la Sixtine si la ocultism? Nu aveam nici unul.Nu mi-ai ghicit viitorul. ducând spre orasul cu lumini multe în noapte. spunându-i "noapte buna". Masuram timpul dupa luna si dupa oboseala ei.Crezi ca mai avem mult? Eu îndragisem raspunsurile afectând maxima. Nu vei pastra cel putin nici constiinta înfrângerii. ceas. te va înabusi viata orasului mort. iar ea ma asculta. Vei întelege ca tineretea ti-e definitiv încheiata.Parintii d-tale n-au sa te certe? .. . Vei lacrama sau vei plânge. Acel om nu-i va fi numaidecât sot. Ma opri. Rasufla prelung.. uitându-si nazuintele si dorurile. Ci numai un sot vulgar si copii.Astfel.. . pustiu de suflete. Pe bulevardul pustiu înainta cu încredere. la vârsta mea. E stupid.Un drum în noapte nu-l sfârsesc decât zorii. dupa doua... Si apoi. Si atunci i-am prevestit casatoria cu un barbat pe care nu-l cunoaste si care nu o cunoaste.. .. în fata casei.. Am ajuns târziu. cu parul înfrigurat de adieri. o întrebai: . acceptând tot mai mult mediocritatea.. Forta lui Martin Eden a impresionat-o.. Si înapoia noastra. în mediocritatea sura Si invincibila. Vei uita tot. soseaua alba. Eu. . bratul meu. va sti sa înfrânga vointa parintilor si prejudecatile mediului. Ma simteam mai puternic. Mi-amintii de toate hotarârile si nadejdile pe care mi le marturisise: îsi va lega viata numai de un om superior. A trebuit. cu latrat de câini si felinare pâlpâind.. Vei duce viata obscura si mediocra a tuturor celor care îsi fac. Ea pleca pleoapele si pasea istovita. Cum de am ajuns. poate.Am început sa ostenesc. o înspaimântase. ca esti osândita sa-ti suporti familia pe care ai acceptat-o întrun ceas de oboseala sau de lasitate plictisita. o vreme când nu vei mai avea nici regrete. abrutizându-se de munca stupida. cedând zi dupa zi. Toamna cheama atâtea amintiri.. de amanti si copii. ca n-ai trecut oceanul. sa urce stradela cu piatra tare. profesoara cu sot functionar. ci poate numai "le compagnon". Vei uita cartile frumoase.Tot nu ti-e frica? -Nu.. de absenta aerisirilor. apoi.. printre profesori si studenti.Parintii mei nu stau aici. niciodata nu ma simtisem mai odihnit... Va veni.. draguti si prosti.. toamna. nici altul. Mergeam.. Eu îi povestii conflictul meu cu recenzia din revista universitara si fui fericit ca îmi da dreptate...Daca vrei. însa. Orasul o înviorase o clipa. duduie. . Iar înaintea noastra. viata de provincie. îti vei pierde timpul amintindu-ti ceasurile de elan universitar si poate vei regreta renuntarile la originalitate. se întrista ea. tineri. .. . Sa-ti mai arat palma? -Nu. în fata casei. cu muschi proaspeti.. Noaptea era tot mai rece si mai aromata de câmpuri. îmi destainui preferinte prin Universitate. Povara bratului mi se paruse binecuvântata.. ca n-ai vazut înca lumea.. îi întindeam mâna. Si mergeam.. cu luna înapoia noastra. si osteneala o coplesi. tot. sunt absolut libera. îngreunându-mi pasii. Tremura. 174 . luna. visuri ca ale d-tale. îmi marturisea ca trecerea pe acea ulita de periferie. îmi spuse cum nu poate suferi baietii spilcuiti. dar niciodata nu oboseste în doi. apoi. si eu vorbeam...

Cu pumnii strânsi... începuse vânt de zori. de insuficienta. Ma simteam singur si puternic. O istovise atât drumul de la manastire. Ai pierdut o ocazie. Pentru ca era Radu cel care ma mustra. alaturi de o necunoscuta. A ramas uimit când i-am povestit întâmplarea.. .Asa spun toti si toti sfârsesc acolo.. Nu ramâne oricine noaptea cu o fata. prevestindu-i? Si de ce simteam realitatea j cuvintelor. Ce era sa-i raspund? Ca sa sfârsesc. cum d-ta nu poti atinge. Zâmbii... . purtarea mea nu fusese poruncita de slabiciune... de timiditate. cu o siluire pe brazde. nu ma putea banui de castrare. de aceasta sunt sigur. Când am privit-o iar. decât oricare alta serie prelungita de îmbratisari. Mi-era mila de ochii ei. plângea.. Am coborât din pat si. Pentru ca esti femeie. sfârsite.Dumneata glumesti. începe o viata noua pentru mine". zâmbind... ori esti îndragostit.. Presedintele a fost nelinistit tot drumul. cea mai frumoasa si cea mai noua. Ea a deschis alene poarta. care miau comunicat zvonuri asupra disparitiei mele din excursie.Pun ramasag ca în trei ani vei fi casatorita în provincie. mai ales la anumite femei. am scris: "Jurnal intim de primavara. ori esti nebun.Voi gasi un om!. si cea mai eroica.Am înteles ca dadeam prea multa însemnatate unui fapt ca oricare altul.. alergam. Florii. . Si eram fericit. astazi. 176 IX. Si am rupt foaia caietului. si din ochii ei se revarsau tristeti i de mare moarta. Poate eram singurul care vegheam. Ma astepta la fiecare gara. am glumit.. .. care îi place.175 De ce m-am întristat si eu.Ori esti prost. si ca nu vei fi fericita. De aici. Precizez. poate.. j lacrimile îi alunecau blând pe obraji. A izbutit sa vorbeasca. în padure. O CHEAMA NISKA! La începutul Saptamânii Patimilor am întâlnit mai multi colegi din cerc. când depasirea nietzscheana catre supraom se poate face pe calea împlinirii celor mai nebunesti porunci etice? De ce sa nu ma deprind cu necesitatea cotidiana a eroismului. cu ochii ridicati. Aceasta o putea face oricine. niciodata. resemnarea nu înseamna fericire. si esti capricioasa.. astfel ca viata mea sa ajunga a functiona firesc o viata eroica? Radu îmi cunostea prea bine ispitele si posibilitatile sexuale. Credea ca îi ascund. . pentru ca tiai planuit vieti prea frumoase si te-ai nascut mai sensibila. De ce sa nu vietuiesc fapte pe care numai eu sa le pot înfaptui? De ce eroul sa fie . dar simteam atâta bucurie salbatica sa-i prevestesc biruinta vietii mediocre si ucigatoare. Am plecat singur pe strazile pustii si reci. .. simtind cum îmi ajunge prietena. ci de fortele spirituale ce-mi stapânesc constiinta. Plângea..Numai atât? -Da. N-am putut adormi. Niciodata nu voi accepta viata din nuvelele lui Cezar Petrescu. A fost mult mai frumos drumul pur în noapte. Eram fericit. am încercat sa-i explic ca la fiecare împrejurare eu caut solutia cea mai perfect etica. si esti sensibila.. Iar a lacramat. . înteles întotdeauna ca o bruta.Ca sa supravietuiesti. ai nevoie de o vointa si o perseverenta în nebunia renuntarilor. Dar m-am întrebat: de ce?. Zorii limpezeau gradinile cu case de piatra alba. înainte de a începe lucrul.... pe care i le rosteam deprimat eu însumi de soarta ei?. Dumneata vei suferi mai mult.. Asadar. Radu a venit chiar în dimineata aceea sa ma caute.. Atât. o serie de tâlcuri date crestinismului: si Radu parea ca ma .

.. Vizitatoarele mele 1 ma priveau fara sa-mi înteleaga umbrele fetei. cea dintâi porunca: "Nu voi iubi!.. nu luat din carti.. nici mostenit din copilarie. . faptul acesta e concret si viu. marturisii eu. Eticul e o descoperire. amare. ca si cum ar fi fost numaidecât nevoie de rapire!.Stii ce se vorbeste asupra noastra? Ca a fost o încercare de rapire neizbutita.. am auzit râsete si batai în usa. la Sâcele. într-un sat de J munte..Biblioteca nu poate fi rânduita de mâini straine. De altfel. printre încordari si nostalgii de mult apuse. . opreste-te ca nu mai înteleg.Au facut-o altii.Vorbeste-mi ca si cum ti-as fi prietena. îmbatrânit.Ma primesti bibliotecara? Sa vezi ce frumos stiu sa asez cartile. adaoga.. înaintea mea. . desi la plecare te-ai suparat si mi-ai prezis niste minciuni pe care acum sunt sigura ca le regreti.. o cheama NiskaL. Venise Bibi si fata cu ochi verzi.1 sem.îmi pare bine ca stii si asta! Credeam ca s-a suparat. De ce "revoltator" lânga "cast"? I-am vorbit Niskai despre imboldurile mele etice. .. în constiinta-mi. dar îi zarii ochii zâmbind. De ce sa nu o traiesc si eu. Scotea cartile. . Eticul trebuie sa se cristalizeze ca o încheiere de experiente. Bibi. pe cararea alaturata liniei ferate. admira. Avea rochie scurta de adolescenta si fugea printr-un lan. care s-a purtat revoltator de cast.. cu sase ani mai înainte. Am venit sa-ti amintesc ca te-ai purtat foarte dragut acum câteva seri si mi-ai vorbit foarte frumos. exclama.. rasfoia..Lasa-ma sa spun eu.. Legasem juramânt cu mine însumi sa nu-mi pierd ] vremea cu nimic altceva. înca o data?.. Am rosit de bucurie. o cucerire de a mea în ultima iarna..întelege si ma explica. sa fie învinuit de abuz." Amintirea îmi ratacise sufletul într-o vara singuratica.. Stiam unde o vazusem.. Pe cea dintâi fila a unui caiet Jurnal. el n-ar fi putut face nebunia aceasta. scrise.. Niska se uimea în fata fiecarui raft. te necajesti. . .Cu dumneata nu stiu cum sa ma port. amintirile. .Nu-ti pare bine ca am venit? Niska îti multumeste înca o data.. I-am spus ca. în dupa amiaza aceea. Spune da!. crunt. Daca îti vorbesc sincer. eu ma hotarâsem sa-mi 177 închin viata chimiei.. am încheiat eu. amare. Am îngânat câteva cuvinte fara rost si le-am oferit scaune. Auzi. Un domn carunt o strigase: "Niska! Niska!" în dupa amiaza aceea. . ca tot ce e poruncit de familie si scoala prin teroare..Celor care n-au îndurat niciodata lupta pentru împlinirea unei absurditati li se pare nebunie orice le depaseste slabiciunea si mediocritatea.. I-am spus de ce nu trebuie sa confunde un suflet luminat eticeste cu un rigorism uscat si absurd.Femei\'a nu poate experimenta eticul.. dar m-am prefacut încurcat de intimitatea pe care mi-o vadea si mi-o cerea Niska. cu un moralism pedant si fals. putin înainte de apusul soarelui.. Numele îmi lumina. ma simt atât de straina.. Desi. ma suspectezi. .. daca îti vorbesc rezervat. prietenul tau. Peste câteva zile..Opreste-te. Tie pot sa-ti spun. . privindu-mi prietenul. deodata. alaturi de ispite?. Crezi numaidecât ca a avea o constiinta cu valori etice înseamna a fi castrat.Dar aceasta nu o face nimeni. . nesimtitor sau imbecil? Crezi ca etica nu poate vietui alaturi de pacat.... . .

178 - Si dumneavoastra, barbatii, puteti? - Nu toti: o elita. Trebuiesc serii întregi de experiente ca sa pârgu-iasca un suflet masculin. Câti le suporta, mai ales acele experiente care primejduiesc viata, somnul, linistea?... Seara se pogora lin în mansarda. Cea dintâi seara de primavara când întârziau sus, la mine, studente. N-am vrut sa le-o spun. Niska m-a întrebat daca am tigari. Nu fumase pâna atunci, dar simtea un dor sa fumeze... Bibi refuza cu încapatânare. Lacramând, zâmbind, frecându-si pleoapele, cu sprâncenele mobile, sfârsi jumatate de tigara. Alaturi de restul meu, o pusei într-un plic si scrisei data. - Ce faci? -Le pastrez... - Farmece? - Nu, amintiri. Am râs, înveseliti de tristetile care se vor aduna de acum deasupra plicului, ani dupa ani. Coborând scarile, Niska m-a întrebat daca ma poate vizita. - Ai cea mai simpatica odaita si cele mai multe carti... E reconfortant... I-am spus ca în anumite zile, când am mai putin de lucru, primesc câteva ceasuri. - Si care sunt zilele? - Niciodata nu m-am gândit sa le fixez. - Cu alte cuvinte, nu vrei sa ma primesti? - Mata exagerezi. - Ei bine, nu te speria... n-am sa vin... Umbrele care mi-au întunecat ochii, nu le-a observat. - Si eu care credeam ca ne vom împrieteni... Voiam sa-ti prezint si pe Viorica... Nu stiam ce sa-i spun. Taceam, încruntat. - Ne putem întâlni câteodata... - Mersi, esti prea dragut. A plecat, râzând nepasatoare. Bibi mi-a spus: - Sa stii ca de acum îi cu adevarat suparata... Seara, un bilet de la Radu: "Mâine merg cu Nonora la cinematograf. Vrea sa vii si tu. înainte de cinci, la mine". Biletul m-a bucurat ca o mântuire. Nu mai vazusem pe Nonora din Duminica Floriilor. îmi amintii îmbratisarea zbucnita printre sicrie, cu buzele Nonorei scrijelindu-mi buzele... 179 X. L\'HEURE SEXUELLE Am iesit din cinematograf buimacit; Nonora mi-a fost alaturi. Radu se ratacise printre primele banci. Trei ceasuri am prelins pumnul pe carnea Nonorei. Voiam sa-i dovedesc ca o biblioteca nu ucide siguranta actului vicios. Ea se alinta, tremura fierbinte. îi ghiceam uimirea: eu, si eu?... întrebarea ma mustra si pe mine; nu voiam sa raspund, stapânit de încordari. Pe Nonora nu o putea decât bucura descoperirea. Se prefacu ca-mi sopteste, cu capul plecat, si ma musca de brat. Aceasta nu poate însemna decât bine, gândeam eu. Ne-am despartit privindu-ne în ochi, ea fierbinte, eu încruntat. A doua zi, Nonora a intrat din nou în mansarda. Si-a regasit jetul lânga soba de zid. A deschis ferestruicile în primavara. Râdea, cu par întunecat si ochi în cearcane. Era prea calda, si genunchii prea ispititori, si în sufletul meu nelinisti se voiau uitate. Bratele i-au frânt trupul, si-au alunecat buzele pe umeri, pe sâni. Nonora palpita, fara sa se împotriveasca. La un zvon din strada, a tresarit. - Daca vine cineva?

- Astazi e Vinerea Mare... Nimeni nu se gândeste la mine... - închide, în orice caz, usa... Nu ma asteptam sa ramâna atât de lucida. Când m-am întors alaturi, copcile de la umeri erau desprinse. Aceasta îmi dadu curaj, desi stiam lot ce îngaduie Nonora. - Baga de seama, nu te enerva prea mult... O sarutam, o sarutam. Sânii îi erau goi sub desfatare, bruni si calzi. Pulpele atâtau mângâieri îndraznete. Nonora închise ochii si-si musca buzele. I-am spus atunci ca stiu ce vrea. Nonora m-a rugat sa tac. Mi-a poruncit sa ramân cuminte, sa nu ma tulbur inutil. - Ai sa încerci nebunii... I-am amintit ca îi sunt un prieten de al carui cuvânt nu trebuie sa se îndoiasca. Nonora tresarea, îi suierau cald narile. Un spasm îi înserpui trupul, zvârcolindul. Sânii îi înghetasera; îi mângâiam cu obrazul, cu buzele. Tremurau, smeriti si provocatori. întârziam chinuit, cu ochii orbiti de caldura pântecului. Prelungeam asteptarea cu muschi în febra, cu lumini tulburi sub pleoape. Trupul Nonorei era tot mai aproape, tot mai nelinistit în chemari. Guri fierbinti i-au alunecat pe pulpe. ...Seara, dupa ce a plecat Nonora, m-am privit: ochii îmi licareau sur în cearcane, fata mi-era palida, parul umed. îmi simteam creierii grei, madularele istovite. Tremuram. Si nu eram linistit, si nu ma înseninam180 Nonora venea aproape în fiecare zi si închidea singura usa. Venea la ceasuri când nimeni nu îndraznea sa ma viziteze. Si jocul începea cu aceleasi îndârjiri, cu aceeasi inocenta perversa a trupului pe care îl framânti si nu-l stapânesti. Ne desparteam; ea linistita, eu torturat. Pe Niska nu o întâlnisem, nici nu mai voiam s-o întâlnesc. Aflasem ca parintii ei au locuit în Basarabia, apoi la Craiova, apoi la Brasov. S-au resemnat sa nu intervina în viata si nazuintele singurei lor fiice. O vara ftizica îi daruise, înca din viata, casa pe care Niska o închiriase unei familii prietene. Avea .iestui bani ca sa plece, dar astepta sa-si gaseasca tovarasul. Voia sa aleaga. Bibi se împrietenise tot mai mult cu ea. Mi-a marturisit, la un colt de strada, ca Niska e adorata sau urâta de fete, ca irita baietii sau îi îndragosteste. Bibi mi-o lauda exaltat. Mi-a vorbit de romanele pe care le-a citit Niska, de examenele ei, de licenta la care de acum lucreaza. întelegeam ca si Bibi o adora. Am întrerupt-o. - De ce-mi exagerezi toate calitatile Niskai, crezi, poate, ca am sa sfârsesc prin a ma îndragosti de ea?... - Nu se stie, zâmbi Bibi. De ce mi s-a înfiorat sufletul ca mângâiat de gheara streina?... Atunci am simtit îndârjindu-se hotarâri vechi, otelite de ani, de toamne, de singuratati. Mi-au umbrit ochii viziuni pustii de balti în amurgit, pe care le cutreieram în luntrea cu tovarasi tacuti, cu priviri pe cer si gânduri pe ape. Mi-am amintit mireasma pietrei sub stele, singur cu muntele, veghind pe jnepeni zorii. Ratacisem mult, salbatic, si toate pornirile, si toate tristetile, si înfrânarile - nemarturisite - îmi picurasera într-un suflet coplesit printre celelalte suflete, desfatari si amaraciuni. Si ele ma înfiorau proaspete acum, la un cuvânt al fetei cu zâmbet. Cât îmi îngaduia Nonora, lucram. Am înteles ca mângâierile ei nu le priveam ca o ispita ce biruieste, ci le porunceam din vointa mea, pentru nelinistile ce nu se limpezeau. S-ar fi spus ca Nonora nu era decât trup chemat sa astâmpere chemarile sufletului. Si nu le astâmpara, si ele se risipeau înlauntru-mi, silinduma necontenit sa-mi amintesc hotarâri pentru ceasuri grele. Banuiam ca se lamureste o criza, dar nu voiam s-o înteleg. Nu voiam sa ma

gândesc la Niska. Avea prea mult din ceea ce gândisem eu, atâtia ani. Iar acum - cu încordari ciudate în suflet, care nu ma întovaraseau decât în singuratate, si care ar fi pierit o data cu apropierea Niskai -nu-mi putea aduce decât piedici. O doream prietena, si mi-era teama. Nu de mine; nu o puteam îndragi. Mi-era teama ca primavara, vorbirile în doi pe alei, rasariturile de luna, austeritatea sentimentala în care vie181 tuisem îmi vor ridica neîncetat întrebari, doruri, nostalgii, care mi-ar fi I cheltuit timp si truda ca sa fie alungate. Nu stiam; dar daca Radu iubeste pe Nonora? Rupeam o prietenie, fara chiar mângâierea ca e rupta de dragoste. Ma stânjeneau privirile lui Radu. Ma simteam vinovat, nu pentru ca primeam pe Nonora, ci pentru ca o primeam fara sa-mi fie draga si fara sa simt, ca mai înainte, pofta carnii întunecate si fierbinti. într-o zi, când Radu a fumat si a tacut mult, i-am surprins ochii abatuti, tristi. Am râs aflând ca e îndragostit. Trebuia sa râd. Din liceu, Ra--du se îndragostise de surorile tuturor prietenilor, de profesoara de engleza a lui Petre, de trei "stele", de o actrita. La Brasov iubi ochi nostalgici în cabarete. In toamna aceasta a iubit iar, fara sa ne spuna nume. - A câta oara iubesti acum? am iscodit eu. - Nu stiu; iubesc. Spunea taina aceasta cu o indecenta care ma facu sa rosesc. Eu socoteam ca anumite cuvinte nu trebuiesc rostite nici sufletului drag, nici siesi. - Iubesti pe Nonora?... - Nu. Pe ea am iubit-o asta iarna. Dar am facut r au; e perversa si capricioasa. Ma gândeam: prietenul meu osândeste capriciul... - Viorica... Am râs, l-am sarutat. Prietena Niskai era mica, fina, cu ochi mari si limpezi, luminata, cu fruntea alba sfârsita sub parul strâns la ceafa. Am cunoscut-o la biblioteca, în fata unei colectii de reviste filologice, alaturi de Bibi, care se gândea la Andrei. Aproape s-a rosit când mi s-a prezentat, în ziua filtrata prin ferestre reci, mi s-a parut cea mai fireasca si mai autentica fecioara. Avea umeri cald arcuiti, brate albe, gesturi blajine. Fruntea si ochii îi zâmbeau. Buzele ascultau întotdeauna. Si Radu o iubea... - Ai sa-i spui? -Nu. - Atunci? - Astept sa-mi treaca... - Nu e asa ca are sa treaca?... - Totul trece, îmi amintii eu din Heraclit. Dar cum de ai iubit-o? Când ai cunoscut-o? - Mi-a prezentat-o Bibi. în noaptea aceea am visat-o, desi eram baut A doua zi m-am gândit la ea. "Foarte simplu, mi-am spus; o iubesc! Daca îi chemam numele pe vreo melodie trista, ma întristam. Eu stiu; asta e iubire... 182 Gândeam si eu cu Radu: iubire... si ma bucuram ca n-am chemat nici un nume pe melodii triste, ci numai le-am rostit. Vazându-ma resemnat sa-l ascult vorbindu-mi de dragoste, Radu încerca întrebarea care îl ispitea de ani. - Tu ai sa iubesti?... Primii aceeasi masca nepatrunsa drept raspuns. - Nu cred... - Ai sa fii fericit.

- Stiu, mintii eu, zâmbind trist. Radu îmi surprinse zâmbetul. - Iarta-ma, ai sa spui ca sunt stupid... Dar eu nu te înteleg; de noua ani, de când ne cunoastem, tu iubesti o singura fata cu o putere care ma înspaimânta. Cum nu ai ostenit noua ani? Si cum nu te-ai plictisit asteptând-o?... Am râs mult de gluma prietenului meu. El marturisea ca banuise la început o taina, poate o aventura din adolescenta. Dar nu tradasem niciodata un nume, o amintire. Si cu toate acestea, faptura mea toata îi spunea ca iubesc. Fata mi-a ramas aceeasi masca. Daca prietenul meu mi-a întins o cursa, i-am scapat. Nu are sa stie niciodata adevarul. De ce sa-l stie? într-o dupa-amiaza, prin mai, Nonora nu si-a mai descheiat copcile de la umeri. Am plecat amândoi pe bulevarde, spre parcuri. Vorbeam eu, mult si nestapânit. Nonora asculta, cu buze umede. La un colt de strada cu trotuar curat, Niska ne-a vazut trecând. Ne-a privit mult, zâmbind. De ce m-a durut întâlnirea? De ce nu stiam ce sa mai spun Nonorei, care se bucura, pentru ca ne vazuse Niska? Eram trist, trist. Eram abatut. S-ar fi spus,ca mi se sfasiase o nadejde, un dor de nimeni banuit; nici de mine. Nonora vorbea, vorbea. Eu ascultam, urmarindu-i pasii prin alee. M-a sarutat înapoia unui pavilion pustiu. Am primit sarutarea cu salbatica pofta, muscândui buzele. Nonora se alinta. Eu voiam sa râd, voiam s-o sarut. Si o sarutam, o sarutam... Iesind din parc, pe mine ma copleseau mustrari: trebuia sa alerg dupa Niska si sa-i spun. Surprinzându-ma gândind, m-am întrebat: sa-i spun sa nu creada?... Toate acestea sunt capricii sentimentale, îmi spuneam. Si, porun-cindu-le sa dispara, ele dispareau. I-am spus Nonorei ca se apropie examenele. Ea a înteles, pentru ca tti-a privit batjocoritor. De atunci, nu ne-am mai întâlnit. 183 XI. PRIETENUL MEU IUBESTE Am un prieten nou, am un prieten nou! Am sfârsit liceul împreuna. Am fost atâtia ani tovarasi. Dar din primavara aceasta, ce se încheie înflacarat, el mi-e un prieten nou. Nu- I mele lui nu poate fi decât: prietenul meu! Am multi prieteni; dar el e 1 prietenul meu nou. El e singurul prieten. Lui îi împartasesc si o carte de poezii, si o carte cugetata. Nu ma urmareste întotdeauna, dar ma întelege Petrecem nopti de mai, vorbind, vorbind. Eu îi destainui manuscrise de nimeni cunoscute. El îmi citeste versuri pe care niciodata nu le va publica. Ceea ce gândesc, îi spun; ceea ce simte, îmi spune. Eu simt alte multe lucruri si am sa i le marturisesc. Poate si el gândeste gânduri pe care am sa le stiu. Ne-am descoperit într-un amurg, la mine, în mansarda. El iubeste. Si i-am spus cuvinte pe care nimeni altul nu i le spusese. Doamna pe care o iubeste, am cunoscut-o într-o librarie. Citeste mult, se închina lui Beet-hoven, stapâneste somnul, în nopti singuratice, cu clavirul alb. S-au întâlnit la munte si s-au iubit. Sotul doamnei e arhitect. Poate întelege-dedesubtul prieteniei pentru tânarul înalt si blond, care-i asculta slavind Sonatele. Prietenul meu era un student ca toti ceilalti: blond, înalt, placut, cu lecturi, cu talente. Dar a iubit pe doamna, si a iubit pe Beethoven. în sufletul lui s-au iscat dezlantuiri de potente. Am înteles aceasta în dupa-amiaza în care ne-am întâlnit. Vorbea cu atâta patima retinuta, cu atâta încredere în fortele si însusirile lui alaturi de dragostea doamnei... Iubind, tânarul blond a ajuns prietenul meu. Nu-l mai recunosteam. Era atât de

întoarce. Eu gândeam: daca pe el apropierea doamnei l-a creat din nou. nu-si mai risipea timpul. A urmat ceea ce trebuia sa urmeze.. cine stie?.înaltat.. mare. rea. Nu îmi vorbea decât arareori de dragostea lui. cu fericirea pe care as întâlni-o eu în dragostea sufletului de fata?.... Dragostea îi aprinsese ambitii si doruri. si scorburile. aspra. Totul era acum chemare. din dragoste.. Trasnete în brazi ne-au desteptat. De acum. rece. si batrânii.. Ne întelegeam atât de bine. si apoi cel dintâi sarut în fata clavirului ce purta înca arpegiul minor. îmi povestea chinul începutului. XII.J pierea pesterii. De ce am întrerupt firul povestirii mele cu o tristete grabita? în începutul acela de primavara. Si furtuna crestea în munti... Si serile lor. ce se va petrece cu mine. el daruindu-i versuri. FURTUNA LA SCHIT în miez de vara. si se învalmasea cu noaptea. Ne înspaimânta apro. si nu a izbutit . si cum nu se mai pot. Muncea în biblioteci. Ferestruica tremura smerita în Ploaia repede. Credea în el si în iubirea doamnei. aici. cel care a plâns cu el si apoi l-a certat cu porunci aspre. niciodata. ci numai ne încordam madularele în mers lung.. si nu-l mai iubea. Si era senin în ochii nostri. care nu iubeam. Doamna cu mâini albe în claviaturi îi spunea ca îl iubeste. pe care el le crede. pe ea I care nu o întelegea decât alaturi de Beethoven. si apele se îndârjeau asupra schitului. si izvoarele rabufneau chinuind ca mânate de isme. crescut în bucurii. iar serile se întâlneau. cu prietenul meu nou. A fugit. ea improvizatii între Ceaikovski si Grieg. îl astept...pentru ca cel îndragit nu se uita -.. scriind cartea întâiei mele tinereti. îi daruise puteri de munca nebanuita. Am adormit în odaita cu peretii albi si o lumânarica de ceara galbena. tresarind sub picaturi. în început de vara. El voia sa realizeze seria fagaduita de lucrari. Noptile calde. Doamna lui e un exemplar atât de rar.. O banuiam fara sfârsituri. Prietenul meu a fost purtat de pânzele deznadejdii care întuneca si ucide. el în miez de tara apuseana. daruindu-i duh de barbat. Eu. Si gândul asteptarii ma nelinistea si ma mângâia. Ma întrezaream mare. în lipsa sotului. Si doamna care nu-l ere-l dea. Si muntele. cum a luptat ca sa uite. purtându-si tortura sufletului care voise sa afle zarea dragostei. I-am spus ca îl piz-muiesc. cu prietenul meu nou. si desfatare în truda noastra. sincer. Si din scorburi se înserpuiau ghearei lungi. Am ajuns pe ploaie. strivite pe sub pietre ca viermii. de nelinistit.. de harnic. si atât de curând. Si 185 parca padurile erau batrâni înviati. eu.. îndemn la viata si % 184 opera.. în munti. Ani din el se vor risipi: o stim amândoi. cum s-a torturat gândind doamna alaturi de sot. pe blana din salon. Cum au trecut. Afara. Am adormit cu duh aspru deasupra asternuturilor noastre. Si vântul napastuia urlete de sihla. si auzeam izvoarele. am ajuns la schitul cu pestera.. Iar în visele noastre se tânguiau vedenii. si fulgerele înalbastreau peretii. I-am fost sprijin. si auzeam ploaia. si la lumânarea galbena a citit rugaciunea . o banuiam întunecata si j umeda. S-a regasit si s-a împlinit din dragoste. Cine stie. Si juramintele lor. prietenul meu era fericit. se dezlantuia furtuna. minteam eu. A crezut în mine dupa ce s-a convins ca îl înteleg si îl pizmuiesc. Prietenul meu era palid si înfrigurat. în odaita plutea mireasma florilor de smirdar uscat. Si ghiceam în jurul nostru râs de munte. Dar tot ce a adunat din dragostea doamnei vor fi seminte cu rodul pretios. Coboram avântati Fietrele Albe si nu vorbeam.

prin rasturnarea valorilor lumesti si înscaunarea valorilor divine. Asteptam. credinta în Biserica. Urcam o coasta aspra. dar deplasata. în noapte. Vânturile purtau norii si purtau fulgerele în pustietati. . ci si pe învataturile patristice si conciliare.Sfântului Ioan. întrerupse studentul. în urma. Am crezut. menita sa calauzeasca evolutia omului catre Dumnezeu. o data ce ai primit Biserica. Iar cetatea omeneasca. am încercat vindecarea prin Christian Science. trebuie sa primesti teologia si. prefacându-se din om un om de al lui Dumnezeu. Zaream stele stralucind. florile si vântul care se potolise. Se împotrivea cartilor. ca sa ma vindec.. pe care o marturisesti. Nici unul nu îndrazneam sa ridicam ochii catre celalalt.Iar experienta e credinta. filozofia. Cât a durat tacerea noastra?. Prietenul meu se exaltase. Voia crestinismul absolut. o cetate a lui Dumnezeu. . Crestinul moare si învie în Christos. pe stânca din coasta schitului. pentru ca. credinta fara nici o rezerva în dogmele bisericii. filozofiei religioase. Venise si el. Lumânarica pâlpâia umilita de vânturi. teologiei. cu temei de magnetism animal.Surprind o contradictie evidenta în afirmatiile d-tale. un brad fulgerat astepta smerit zorii si mirarea calugarilor. Prietenul meu a oftat. desi datele prime ale crestinismului nu se pot nici cunoaste. Vorbea despre credinta simpla si mântuitoare.Convertirea mea s-a împlinit în împrejurari stupide. pe fereastra. tresarind. nu poti dispretui filozofia si teologia. Nu aveam nici curajul sa pier... Crestinismul e o spiritualitate antimon-dena. cu tâmple boltite. Sus. m-a dus la Noul testament. si în suflet îmi lacramau aceleasi bucurii alaturi de aceeasi gheara ce risipea întuneric. Am deschis ferestruica fara sa rostesc un cuvânt..Transfigurarea aceasta se face prin experienta mistica. deci. închinându-se. Si atunci. am plecat mai sus.. pur. Ne-am amintit furtuna si spaima. Eram ostenit. întemeiata nu numai pe Noul testament. coborâta din veacurile ghetei. pe care de asemenea o marturisesti. care îsi tânguiau acum înfrângerea. dar. Nu se sfia marturisindu-se crestin. * Dimineata. apoi. Nu-mi ramasese decât pofta de viata. la credinta ortodoxa.. înainte ca prietenul meu sa raspunda. Izvorul blestema aceeasi ura salbatica. aparându-se poate împotriva învinuirii de protestantism pe care o insinua studentul. am vorbit. Minunea. ce se pogoara prin har. Studentul veghease toata noaptea în bisericuta. Banuiam o discutie interesanta. gândesc ca nu întotdeauna crestinismul necesita credinta.Eu nu cred în Dumnezeu. Pe drum. Daca esti ortodox pur. . dupa ce am sorbit laptele în cesti de pamânt ars. Era student la Matematici si Filozofie. sa locuiasca la schit o saptamâna. nici repeta printr-un proces rational. la teologia catolica. e mai mult decât credinta în Noul testament. nu se prezentase la nici un examen. M-am asezat pe patul alb. Laudam amândoi seninul. . suferind de piept.. ca noi. Asa e? . A privit. iar nu prin dogma. Faptul s-a petrecut la Geneva. iar acum. Noaptea îmblânzise muntii. Plamânii se însanatoseau din luna în luna. Se însenina. Sufeream prea mult de piept si eram prea las ca sa nu ma tem de moarte. sub cer clar. . Asadar. unde mi-am cheltuit ultimii bani.Da. cu fruntea uimitor de larga. 186 .. De altfel. am întâlnit un tânar palid. ci numai printr-o experienta.

. m-a facut crestin. implorai eu. . în mine exista acelasi crestinism viu. Fireste. Voiesc sa-ti spun cum înteleg eu crestinismul..Adica eretic. pentru ca te stapâneste ratiunea. dar te temi s-o recunosti. Nu am nimic personal într-însul. Pâna acum nu pot cunoaste un crestinism viu decât personal. De fapt. . pe care o stapânesti. pur ortodox. .Si totusi. .. . de ce ne întrerupi? . înca.Acum te înseli fundamental.Pentru ca plecasem de la crestinismul meu. adica siguranta harului. Aici e deosebirea si aici se iveste marea mea îndoiala. . Transfigurarea e o depasire ce nu se poate face decât prin har.. experimentând pe Christos. . Ea nu ti-a fost decât daruita. . ti le amintesc în d-ta: nu esti crestin. m-a transfigurat. erezia.Cred ca nu ai dreptate. Religia d-tale e pragmatism si magie. întrerupse prietenul meu.Eu socotesc crestin orice erou al duhului. adica credinta. vorbi studentul.O ai. Eu nu cred. . . ca sa-ti pot tine minte toate greselile..O marturisesti aceasta acum.Un crestinism actualizat. Acum. prin însusi faptul functionarii lui în viscere de spiritualitate proprie. fecund.Atunci. dar nu starui.Atunci. .Acum gresesti si d-ta. ai câstigat-o singur. .Ti se pare ca nu crezi. Dar d-ta întelegi consecintele credintei acesteia? Nu le caut în istorie. -Eu nu cred în har. pot profita din contactul cu forme si functiuni de gândire complet purificata de gândirea planurilor inferioare. e un suflet crestin. care e îndreptar. marturisii. Ai crezut atunci. .Fii te rog scurt.Te contrazici cu cele ce-mi spuneai adineauri. care vor studia filozofia sau matematica. si totusi am avut o experienta religioasa. si-l recunosc ortodox si ecumenic. . . . cum are Prietenul meu? 187 . Orice suflet care vietuieste o viata eroica. e preferabil sa fii protestant decât budist sau necredincios.Totusi. discutiile teologice sunt întotdeauna interesante. eu nu cred în Dumnezeu. daca recunosti o transfigurare a constiintei izvorâta din creier.Nu-ti cunosteam.Nu. etern si infinit. Orice crestinism autentic e si personal. îti accept învinuirea d-tale de protestantism. lasati-ma sa va spun în ce consta acest crestinism eretic. Dar prefer sa fiu protestant si crestin decât ipocrit fiu al Bisericii. criteriu si valorificare. care mi-a pogorât în suflet viziuni de crestin.Domnilor. încât chiar cei care nu vor crede niciodata.. se întâlneste acolo o atât de pura si organizata spiritualitate. D-ta singur ai spus. tocmai pentru ca te socoti un crestin pur. .Nu poate fi decât personal. ca experienta e o transcendere a constiintei rationale. creator de valori. recunosti si credinta.. cu gândirea din istorie sau biologie.Adica protestant. Ceea ce numesti dumneata "experienta religioasa" a fost siguranta mântuirii. de ce nu mi se daruieste si o credinta statornica. prin austeritatea si sobrietatea lui.Acesta-i protestantism. desi eu îl simt. însa. Ti se pare ca viziunea omului ca egal de al \'ui Dumnezeu. . Eu as recomanda chiar lectura teologiei dogmatice oricarui tânar. . care e mai mult decât un rit si o credinta. . ti se pare absurda credinta pentru ca o judeci. De ce e nevoie sa întelegi d-ta un crestinism nou? Exista unul singur.

Iata de ce nu sunt pagân: vreau ca eroismul sa rasara din carnea si sângele meu. . însutindu-mi.Nu pot s-o cred. Poti gasi gratia predominând în tot Noul testament.Nu înteleg. Sa nu ma înteleaga nimeni.Si totusi. ca un sfânt. în genere. Eroismul d-tale e pagân. asa cum altii se multumesc a vietui în nori. toate având un tâlc nepatruns. . rastignite pentru o nebunie a duhului. daca d-ta anulezi vointa personala în crestinism. . e prezumtie diavoleasca. . . din înfrânare. D-tale îti multumesc ca m-ai ajutat sa aflu ceea ce vreau sa fiu: erou. pentru ca vreau. De altfel.Nu poate fi pagân un eroism alcatuit din renuntari. în duhul d-tale de tânar exaltat. . de nostalgii. pe care îl vrei realizat numai prin vointa. Vreau sa pogor vointa ideilor în viscere. e vointa. dar nu oricare erou al duhului e un crestin. ai sa ajungi erou.Cel care lupta cu sine ca sa concretizeze. N-ai sa izbutesti nici un act eroic. Dar gratia lui Dumnezeu e mare.Eroul îl depaseste? .îndoiala aceasta am avut-o si eu. vorbi întristat studentul. gândindu-ma la ascetismul indian si la renuntarea budista.Desigur.Cu atât mai rau. .Nu vrei s-o crezi. D-ta crezi în fortele d-tale. ce întrec spiritualitatea omenescului simplu. Cel care renunta la viata celorlalti. conducând la transubstantializare. Nu te felicita dupa izbânda. Nu cred decât în Christos. Dar discutia aceasta ne-ar duce prea departe.. 189 . Dar esti pagân autentic în eroismul d-tale. ci Dumnezeu. erai înfrânt. Vreau sa fiu nebun. prin Iisus. dar eu sa fiu erou. sa întrec pe toti cu faptele mele. ca sa vietuiasca ascetic. te apro-Pii de Luther. .Ai uitat esentialul: gratia.Am sa izbutesc. Te contrazici si d-ta. cu toate renuntarile pentru primatul spiritualitatii. . numai pentru ca si-a fagaduit siesi sa împlineasca acele câteva hotarâri. . . prin har. . . . prin tacere. esti înca stapânit de pagânism. cel dintâi si cel mai mare erou al crestinismului. aju-tându-te prin har. de elanuri.. iar nu unul de vorbe. . Si ei realizeaza o viata luminata de anumite valori spirituale. Te-a ajutat. . atunci când nu e asimilata. asa cum a fost Dante si Don Quichotte.. nu dumneata ai biruit. Vointa omeneasca.E frumos.Primatul duhului. Sa pastrez ascunsa taina cea mare. aspra..Nu cred în Dumnezeu.Eu nu anulez valoarea vointei. Daca Dumnezeu vrea sa te mântuiasca. sa vietuiasca si sa raspândeasca anumite valori spirituale ce depasesc cu mult spiritualitatea comuna. Vreau sa realizez un eroism concret. .înca o greseala. Acum va înteleg deslusit.Gratia e esentiala pentru teologi.. Altfel.Crestinul e astfel si un erou. Vreau sa ma depasesc. sa nu se ridice nimeni pâna la mine. Dar eroismul meu valorifica si actualizeaza premisele crestinismului. dar o cer iluminata de credinta. eroismul. temelia experientei religioase. sa ma depasesc prin experiente si suferinte. . crestin. din exaltarea unei etice crestine.Vorbesti copilarii. Crestinul depaseste omenescul. Cel care întrece omenescul.Depinde: ce întelegi prin "erou"? 188 .Am sa te lamuresc. vasta.Care sunt? . pâna ce nu voi mai fi om. sa vietuiesc în lume. vointei divine. fiziologic si social? . ci erou. Vreau sa împlinesc o viata înspaimântatoare.

Mi-a daruit un exemplar din Gracian. Ne-am întors la schit. ma îndoiesc de har nu pentru ca am discutat cu d-ta. sub cer senin. .Am sa ma rog pentru el.Iata eternul pagânism nostalgic. . . Când am intrat în chilie. Noapte buna.O simpla experienta a credintei te-ar fi dus mai aproape de eroism decât toata durerea unei vieti pagâne.Pentru ca astfel pot ajunge erou. Dar nu cred. cu atât vei fi mai senin. am sa ma bucur împreuna cu d-ta.îi scriam ei. N-am spus nimic prietenului meu.Nu Dar vreau sa ajung cu orice chip erou. Crestinul e optimist si senin. dar lacrimile.. ci pentru ca am stat în tovarasia d-tale. Era atât de fericit ca are s-o vada. Mi-e teama. Lânga caiet.Vreau sa fiu Sf...O ironie finala? . asadar. . Un Sf.. Mi-e atât de dor. s-a îmbujorat si a ferit o pagina pe jumatate scrisa.. personale? . Nu cred în fericire. .. Dar d-ta nu esti decât un simplu pagân torturat de neputinta convertirii. Esti demoniac.Credinta te face fericit fara eforturi eroice. . .. .Dar ispitele pe care le înfrâng. cu o dedicatie trista. ci astept gratia. Dar în întelesul de a 190 experimental eroismul. Studentul întari. Ne-am asezat toti trei pe muchia muntelui. Nu pot dormi linistit decât în primejdie.De ce vrei sa te chinui toata viata? . .Ceea ce e dureros e ca nici eu nu pot crede. înfasurati în vânt. luminat de un zâmbet.Asta nu o cred. El gândea. . sa raspund: "Nu! îti marturisesc. de fericire.Toate acestea sunt discutii desarte.. în nesiguranta. Prietenul meu rosti. dar suferintele. Francisc. încât sunt ispitit acum. Raspândesti atâta pagânism exasperat de propriile lui elanuri. Daca nu voi fi înca în sanatoriu sau în pamânt. S.Nu. Studentul coborâse în Ardeal.. prietenul meu s-a dus în chilie.. . Nu exista decât un singur lucru: credinta. Aceasta e pozitia definitiva. Francisc si Pascal. sa creada.Dar eu nu vreau sa fiu fericit. la o ruda. în plictiseala amara. în durere.. L-am întovarasit o bucata de drum. Am ramas o saptamâna. citind Evangheliile si Apocalipsul. sfânt. realizând cel putin un fapt eroic." . m-a sarutat si a plecat. Si prietenul meu era tot mai trist si tot mai stapânit de amintirea doamnei. . nu sunt dovezi de existenta vointei mele efective. Intr-o dimineata.. Eu aveam în sac un caiet alb. ridicându-se: .. Am ramas cu studentul în matematici pe un trunchi. har nemijlocit si infinit. Dupa o saptamâna.. Am mângâiat toti trei bradul despicat de trasnet. daca m-ai întreba: "Crezi în har?". . . Mi-e mila de suferintele d-tale. prietenul meu s-a simtit coplesit de singuratate.. -Sa-ti ajute Dumnezeu. desi o doresc.Desi bucuria va fi salutata cu lacrimi. . cum nu cred nici în Dumnezeu..Nu întelegi? E un simplu instrument divin. cum doresc si pe Dumnezeu. Apoi. Poate am sa evoluez..Eu stiu cât si cum sa cred. prin padure. menit unei povestiri pe care nu o puteam scrie. Francisc fara gratie. chiar. Prietenul meu tacuse de mult.Cu cât te vei apropia de solutia crestina.Predestinare? .

iar evenimentele. în care oamenii vor fi ispite. pe muchi. de sla-\' biciuni. As fi voit sa vad pe Niska. Renuntarea nu înseamna schivnicie. trebuie sa renunt la fericire. Adormeam cu vedenii de fericire umilindu-ma.. Izbânda va aduce o limpezire dureros de senina. fiecare cu drumul sau. Era senin. îmi spuneam: "Are sa treaca. Asadar. 192 Voi fi prieten cu Niska. catre oras.". Nu vedeam decât pe calugari. spre renuntare. pe carari ce coboara în prapastii. Nu voi renunta la un lucru decât atunci când el îmi primejduieste drumul catre eroism." Au fost nopti când tulburarea ma umilea pâna la plâns. si chinul ma \'ndreptatea sa cred ca sunt pe drumul cel bun. Ca sa ma împlinesc pe drumul daruit mie. Francisc de neînteles. Porneam în fiecare zi. si pornire spre jertfa. De ce sa nu fiu si eu?" Si nu credeam în fericire. prietenul meu e fericit. crestea în singuratate.Când am ajuns pe platou. de multe oi. Un amurg însângerând padurile m-a linistit în câteva clipe. s-o rog sa-mi fie prietena buna.. vaste. Renuntarea o voi înfaptui dupa coborârea în lume. mi se parea ca le patrund în glasurile lor. Totul îmi poruncea sa ma întorc în oras. Ascetismul va fi pur etic. agonizând într-un pustiu. dupa plecarea prietenului meu. uitat. Aveam acelasi raspuns. atitudini. în jurul meu nu era nimeni. Iubeam pasarile pe care. eu ma simt mai puternic. Nu era începutul si icoana întregii mele vieti singuratatea aceasta disperata si chinuita?. daca ina voi . de disperare muta. . sa înfrunt ispite mari. ca sa realizez eroismul. cu o saptamâna mai înainte. Sufletul îmi era corMesit de marasm. pe ploaie si întuneric. Era credinta si nadejde. Iubeam viespile care culeg mierea arbustilor. nu renuntare definitiva.. As fi voit sa vorbesc. liniste. ma chinuiau întrebari. Treceau zile aspre. Am gustat fericirea amaruie si calmanta a biruintei. Eu ma întorceam spre schit. Un caiet pentru suflet. la lumânarea pe care o mai aprinsese o singura data prietenul meu dupa furtuna.. si Sf. în fiecare dimineata îmi spuneam: "Astazi voi capata linistea cu care am venit". Sunt dator. cu caietul alb pe creste. Criza crestea.. Ispita cea mare era dragostea si fericirea prietenului meu. Ma simteam parasit de toti. nemilostive în îndoieli.. mai încrezator. dure. si-mi va mânia fortele.Eu îmi voi însemna aici crizele si solutiile mele. cu atât trebuie sa ma bucur mai mult. 191 Dar întrebarile erau multe si crude: "Ce am sa-i spun Nonorei?" "Sâ fug de prietene?" "Sa fug de Nîska?" "Daca am s-o îndragesc?" "Sa rup dragostea?" "Sa ma mutilez?... si Pascal mi se parea rece. Nu uitam niciodata ca Vfeau sa fiu erou. între oameni. îmi spuneam: "Iata. Rataceam. depasita fiind criza. si împartasit numai studentului si prietenului meu. în seara aceea.. Mi-era ciuda sa astept ceasul acela -care trebuia sa vina — cu neîncredere. De acum stiu: cu cât mai mult voi fi coplesit de tristete si de neliniste. Nu pot zugravi o liniste de singuratate. cald. Vietuiam acea salbatica singuratate pe care o doream din biblioteca mea. Iar daca primejdia va ajunge temuta. ne-am despartit. singur. si o pofteam ca pe un fruct. si dragoste. Dar. Noptile. am deschis caietul neînceput si am scris pe cea dintâi pagina: ". ci renuntare cautata. De câte ori tristetea singuratatii aspre ma coplesea. mai voios.. Nu mai pot reconstitui experientele care m-au bântuit în aceste zece zile. Iubeam muntii rai si padurile cu putregai Printre trunchiuri. nu trebuie sa evit primejdiile: sentimentale sau cerebrale. Asadar. el cobora jos. are sa treaca.De acum. Ne-am amintit urcusul.

cu atât aiai bine. printre hamali. Daca anumite renuntari pot parea nebunesti. e drept. ca sa putem calatori si discuta în tihna. .. e las sau nebun. cu legaturi sure. ca primesti la tine un cerc studentesc crestin. ale . sunt dator sa-mi aprind dragostea pâna ce ma va stapâni complet. A început 193 sa creada ca e persecutat. vecina m-a vestit ca se mutase. Strazile. ci semn. fara sa lase noua adresa. zâmbi Marcu. Miam amintit atâtea amanunte. Se va odihni si va pleca la Paris. Faptul trebuie supus eroului. în mansarda mea. ca pregatiti manifeste si conspiratii. Prietenului meu Marcu i-am marturisit de multe ori: un student român luminat. Aceasta nu trebuie s-o afle nimeni. a început sa învete. seara se iveste o data cu luna. Nu-l mai vazusem din iarna. Orasul se pârguia sub cer de flacari. adulmecând umbra. adusa din pustietati sarate. L-am întrebat de ce n-a venit sa ma vada.Foarte rau. Pentru Medicina.îndragosti. amurgul sângera pe dealuri de argila. Atunci. sa nu fiu trist. Râdeam. medicinist si antisemit. tânarul. Numai un nebun supravietuieste mediocritatii.. daca nu as fi zarit zvastica de argint la cheotoarea prietenului sau. pe mare. Acolo. Atunci. Râdea. Trebuia sa ne gasim locuri.Absurd. studenta ia Stiinte naturale.. Singura grija: eroismul. trebuie sa fie nationalist. . î-am pomenit numele. în amiaza. sediul cercului. La mine în mansarda a fost doua luni. nu avea nici timpul sa-si faca ostirea. noaptea se limpezeste albastra. la Marsilia. Am aflat un culoar gol si ne-am multumit sa ramânem rezemati de Ś cstre.. printre perechi grabite. întovarasit de un tânar brun si de o du-ciuie.Mi-a spus Radu ca te-ai facut antisemit. Când l-am cautat pe acasa. Marcu si tovarasii lui se duceau la Constanta. Viata toata trebuie sa se frânga sub nebunia Iui. Accept nostalgia numai în ::nintiri. Plantele iui are rude. nu mi-e teama de primejdie. apoi. Un student luminat trebuie sa fie cetatean al viitorului: comunist. Mi-a prezentat noii lui prieteni: duduia. In ceasurile mari. Pierdea un an. se înalbeau pustii. ma întrerupse studentul cu zvastica. cu un nume evreiesc complicat. Daca nu vom anula noi atât superstitiile nationalismului. pentru ca de ea ma simt ispitit mai mult... voi renunta la Niska sau la oricare alta dragoste. . soarele navalise îngalbenind albul cartilor. Multi studenti erau antisemiti. cu un prieten care se despartea. catre sâtui cu vile în sân de mare. râdeam. în fapte. si as fi crezut ca glumeste.. Mi-a povestit cum a trecut bacalaureatul în vara. în Marsilia. Dar pe mine ma stii: nu am fost niciodata antisemit. Un student luminai. Ne-am amintit amândoi iarna si primavara petrecuta alaturi de carti mari. a învatat ceas cu ceas. în Biblioteca Fundatiei.. sase-sapte ani. -aceeasi dârzenie si încredere virila. Sunt sincer. în gara am întâlnit pe Marcu. . Voi vie-. asa cum învatam amândoi cu un an mai înainte.\' L-a îndârjit prima cadere." XIII.ui aceeasi viata. înalta. care nu e antisemit. Oamenii se strecurau pe sub ziduri.. Ne-am îmbratisat. Am plecat iar. rasaritul orbeste zarea apelor: amiaza sticleste ca o bolta deasupra trupurilor foaie pe nisip înfierbântat. Opt luni.. El va ramâne în septembrie si va pleca. într-un compartiment nu prea aglomerat.. Nu mi-a iasat timp de narari si iscodiri. PLECARE Am coborât senin..Fireste ca Radu nu ti-a spus nimic din toate acestea. ca a fost respins din pricina antisemitismului comisiei.

. cine sa le anuleze? . polite-ismul nu contin o religiozitate autentica.... vorbi iarasi medicinistul.Tocmai de aceasta te învinuiesc si eu: magia.. pentru ca nu avem nimic altceva în afara de lege. le marturisii. ma suparai eu. atunci. ...Pentru ca si eu am dreptul sa ma cobor... Din cele ce scrie.Domnul nu poate fi crestin.. . . ajunge Dumnezeu. chinuit între Apollon si Dionysos. monoteismul na fost niciodata un politeism condensat. adica animism. fata straina se afla pe pamântul sau.Sa auzim. S-apoi. . magie. Mai întâi..Duduia nu se supara. iar aceasta în liniile pesterilor. . se minuna. sa auzim! se bucura Marcu.. alaturi de un internationalism banal si nesincer... asimilata. de la geometria în spatiu la geometria plana.. Concluzia: crestinismul nu exclude nici stiinta. duduia. . zâmbi studentul cu zvastica. . Un singur zeu. în orice caz.. apoi la liniile trase de salbatici pe peretii pesterilor. pentru ca e logodnica mea.granitelor. De altfel. Dar eu te socotesc suficient de evoluat cerebraliceste ca sa mai pastrezi o mentalitate primitiva. apoi la greci si la egipteni.... .. . A doua greseala e atât de covârsitoare.. câteodata. . aveti mult mai multe însusiri.. e sotie si stapâna. ca d-ta.Internationalismul nu poate fi realizat decât prin iudaism.Noi trebuie sa ne lasam legea cea din urma..Din pacate..Poporul e tânar. ci exaltarea suprematiei zeului Cerului dusa pâna la anularea. . . discutia ma stânjeneste.Exagerezi. . îl banuiesc pagân. Aceasta domnisoara renegata. cum spune scoala mitologica. îl întrerupse Marcu. .Când te asimilezi unui popor necivilizat. si la chaldeeni. Crestinismul e religiozitate.Tu esti semit si pozeur. Râdeau toti trei de uimirea mea. .. ale neghioabelor teorii etnice. iar nu o suta de zei redusi la o singura sinteza.. . nici civilizatia. Anularea de care îmi vorbesti nu te împiedica sa fii un fanatic al iudaismului. iritata. Identitatea d-tale între crestinism si primitivism e de-a dreptul absurda.O mie de greseli într-o singura fraza.Te rog sa amintesti si pe Iisus.Oh! ce de complimente!. fetisismul. e o renegare. D-ta nu vezi ce înspaimântatoare absurditate afirmi? Daca inversezi astfel fazele evolutiei. nici filozofia. Daca teoria einstei-niana îsi are obârsia în geometria cu trei dimensiuni. 194 . sapoi. salbaticie. ci numai o serie de fenomene sufletesti care nu au nimic comun cu experienta crestina. . socotii ei... nu întelegi ca eu pot sa-ti raspund: Einstein e un salbatic? .Nu-ti vine sa crezi? ma întreba Marcu. .Poate sa ai dreptate. Marcu mi-e bun prieten. . d-ta nu poti fi crestin. preciza râzând duduia. Datoria d-tale e sa fii antisemit. incult si obraznic.. încât te coboara în ochii mei la nivelul oricarui medicinist mediocru si îngâmfat. fetisism. deci. ..Aceasta e înca o sclava a crestinismului. la disparitia celorlalti. se mai afla aici o duduie.Pentru ca numai un astfel de medicinist poate confunda experienta crestina cu originile religiozitatii. . Acum doua mii de ani ar fi fost roaba: acum. ceea ce m-a îndemnat sa-ti fiu cel mai bun prieten a fost tocmai iudaismul tau intens si sincer.Liniile salbaticilor nu erau stiinta..Nu vorbi asa.Domnilor.Daca vrei. adica politeism condensat. Prietenul meu e un crestin autentic.Pardon..

voi organiza nu îr truniri împotriva României... ma iriti inutil. .Eu nu cred nimic.. singura care da rezultate. 196 . zâmbi duduia.nunitatea inteselor.Din nefericire :.Te înseli. Dar eu studiez biologia.. si o înteleg gresita. . Pentru fie care deputat ucis. ci atentate împotriva guvernului. ! an singur lucra: ea nu crede nici în nationalism. Poate domnul cred în dragoste?..E interesant integral..Cine te împiedica s-o studiezi? .Oh. Studentul încerca sa glumeasca.Antisemitii..Nu ai curaj sa te angajezi pe o pozitie.N-am spus chiar asa.Am mult mai mult curaj decât ai banui. Ne întelegem.. .j^H toria mea e sa-mi echilibrez si sa-mi luminee constiinta.. camine?... . pentru ca cinci studenti evita problj^H evreiasca. se împotrivi duduia. M-am ferit întotdeauna sa i cut cu tine problema aceasta. râse duduia.Desi indiscretia e stânjenitoare. astept lamuriri de la d-stra. Expectativa e o lasitat . Tara poate sa piara. pagubelor si câstigurilor. Vorbi Marcu... sa-si creeze criteraH valori. sa abata discu I naivi si sentime rea muit zeitatea medicinei. zâmbi Marcu. Marcule. nu ma supar. . . îl rugai eu. . Te-am admirat întotdeauna pentru litica fortei. 7 un exemplu de dezordine. când nu mai sunt cantine.!. Nu pot deveni partasul unei solutii atât timp cât n-am studiat problema. Toti trei rosira. ironiza medicinistul. pie. sau acea "sympathie amoureuse" cu dragostea. .. fiu motivul legaturii d-voastra....Nu e chiar asa. La Paris. fara sa împ clegi tu prin libertatea medicini • omnu \'mi place lelaL . e] Suntemibarte buni prieteni. li int . .. J^H pasa tarii de constiinta d-tale? ncordari si depasi^^M clerul tarii.Ar fi interesant pentru mine. nici în Śatkmalism. cu toata gafa pe care constient o fac.Cei de la Litere împrumut\' mentalitatea si cunostintele.. Daca as fi dictator. D-ta crezi ca mai pot fi obiectiv când se sparg geamuri.Fireste. Vorbesti de "si sti ia Medicina.. tara nu piere. Ei sunt studenti de ai viitorului: pregatesc o casnicie întemeiata pe . insinua studentul. Dar nici n â pot raspunde. .. când se închid colegi crestini. vorbii eu.Stupid..Ar fi interesant... daca voiti sa mi le estainuiti. Dar d-stra confundati impulsul sexual sau colajul.Poate crezi ca ne iubim? . . . fireste. Nici nu încerc sa intru în amanunte asupra treptelor acestei dragoste autentice. te-as împusca. noi nu întelegem.. \r fi interesant de stiut ce dori Marcul . 195 Cu atât mai mult trebuie sa iei o atitudine. n&aste S esti student îa Filozofie.Bine spus. când se bat colegi evrei. pentru erau prea multe teorii si prea putin curaj. Tevcontrazici ia st etnic: sânge. . preferând sa se afle mai întâi pe sine. beau o sticla de sampanie!. Nu mai sunt socialist..-au schimbat. Duduia j pe fereastra. Am curajul sa astept.

pentru ca eu am suferit mai mult.. în orasul cu fabrici.. si noptile de Purim. si iectunie. nebunia contradictiilor. înfruntându-se. El spune ca e antisemit... Dupa cu s-aii coborât la o statie si au cumparat fructe. . Marcu a zâmbit si a început sa-mi istoriseasca viata pe care o va vietui la Paris. despre viitorul meu. aceasta e tara mea"... Si nici unul. simplist. pe strada cu soare mult. logodnicii au nas aiaturi. care adulmecând orizonturi.. si prietenii lui. rafuie-We spirituale.. Poate îsi marturisea: "Omul acesta îmi . Tresarii. dar o suport ca o ceptie.dfc un prieten. eu cu viata mea launtrica.. Sunt îndragostiti ca doi adolescenti sentimentali. câmpurile sub soare. privea. între ei. raspundeam. cât timp Marcu nu se arce m tara?. cred uscat. mai vini. Am tacut amândoi.. Ai cazut si tu.. halucinat.. Poate îl înduiosa despartirea de tara în care i s-au nascut si iubit parintii. . nici altul nu vor sa renunte la minciuna.. El ramâne pentru totdeauna la Paris.Numai eu.Eu cred în stiinta si în tine. De fapt. "Iata. Si idila înabusita plapând. S-apoi. pasii pe drumuri neumblate.." 197 Gândeam si nu-i spuneam nimic.. pleca. . Mareu îmi amintea de Htiile si infrânanie. ma plictisesti cu aceeasi literatura a ta. si toate renuntarile îndurate.. curajul absurditatilor. Pentru mine.. Marcu însemna tot ce vietuisem i dur.... r-amana cu o declaratie sentimentala. despre viitorui lui. el ma socoteste mistic. înca. Si moartea bunicii lui. la o fereastra deschisa. eu cu ale mele.Cred ca amândoi sunt nebuni. ei cu medicina si cartile anarhiste. Spuneau ca nu se iubesc. pâna aproape de seara. istoric. si nostalgia sfârsiturilor de petreceri.. mai sumbru in adolescenta..Tu ai sa iubesti? . . soptind. . Acum. Zâmbea rautacios. Marcu e un prieten care pleaca.. catre perechea ce soptea la fereastra: . fântâni la rascruci de drumuri. a experientelor ucigatoare Dreptatea trebuie sa fie a wea. "Cu Marcu ma înteleg tot mai 1 an. zâmbind.Desi nu e literatura.... mediocru. un tânar care asteapta. Apoi... se iubesc. oameni plecati sub povara verii. Eu . el ^ndunle lui. . si maturizarile mele dureros de prei lungul experientelor cautate si exaltate. Apoi am tacut. gân-deam.urând. Marcu a evitat. Eu am vorbit cu Marcu pre anii petrecuti în liceu. Poate îsi amintea liceul. si studentele de la biblioteca. Estera.Nu te înteleg.Desi în liceu pareai vesnic îndragostit. în care a copilarit. mediocru. Eu. un strain"".Nu ne-am vazut de mult. epicureu înnascut.N-am sa fug de ea. Zaream gari. Trenul despica sesuri cu flacari albe. Ma întrista gândul despartirii ive. si-au marturisit. colindând vecinii în dominouri negre. atunci am cazut. . Cine Iaca ne vom mai întâlni în acesti cinci ani.Daca iubirea lui Dante si a lui Don Quichotte e cadere.. Priveam amândoi. . ea se lauda cu stiinta.. dar e tfectiva.. Dar gândul meu de dupa iubire n-am sa ti—1 spun. Seninatatea mea e amara. Poate ca.. Si Marcu privea. .. Eu ma întristam. A lui a mincinoasa si presarata cu îndoieli care niciodata n-au aJuns intense si definitive.De când te-ai convertit? . marturisii. cu mine alaturi. spiter.re din noi are dreptate?".

Fanica. Dar mai ramân în Constanta trei saptamâni. Apa se linistea sub luna. zâmbind ostenit. seara. si iarasi.Nu.. Descoperisem de mult ritul. Zaream Perechi putine. e mai bine sa ne despartim acum. . melodii cu ispite. arsite. pe plaja. îmi porunceam sa cobor pe plaja.. Scrie-mi despre ai nostri. în fiecare noapte. bucuroasa ca platesc cât îmi cere si nu ma plâng de nimic. Porneam aproape de amurg. îmi porunceam sa citesc. îndragisem un colt cu stânci pravalite în mare.... Plecam iarasi. care ma priveau fericiti. In cele dintâi zile n-am voit sa caut pe nimeni. ne-am îmbratisat. gândeam. viziteaza-ma. din scrisorile mele". m-a privit. Asteptam acolo vântul. Adormeam cu viziuni ciudate: oceane. XIV. orase cu turnuri. Am strâns mâna logodnicilor. si profesori-despre toti. . nu întotdeauna izbuteam sa-mi ascund tristetea amara a biruintelor.. De la cazinou se furisau. 199 Am pasit tot mai încet. în parc. Batea vânt dinspre mare. numai. îmi spuneam ca o prietena înzestrata cu suflet înalt va alina asprimea sufletului meu. Bibi îmi spusese ca o va întovarasi.. soarele ce se stinge mi-era îndemn. Mâneam cele ce-mi dadea gazda. diminetile. Dinu. în Franta. eu asteptând noaptea. Iar în sufletul meu stapâneau tristeti de adolescenta pustie. sa pogor în mine vraja tainica a soarelui ce apune. . singur. "Poate m-a recunoscut". Ma grabeam.. am sa-ti trimit adresa. asteptându-l. fara sa înteleg pricina grabei. bici. si fete de profesori ma împresurau în noapte. s-o caut printre trupurile sub soare. M-am întors.Nu uita sa-mi scrii. eleganti. Le ghiceam întovarasite de lumini... Trebuia sa înfrunt primejdia. Dupa o saptamâna.. plictisesc o pereche". deserturi. spuneam. SFÂRSIT DE VACANTA Din cerdacul vilei îmi odihneam ochii pe mare. grabindu-se pentru întâlnire. regenerare. acum. parca ai pleca pentru totdeauna. Tânarul alerga înaPoia-mi. Ma îmbujoram de câte ori gândeam ca voi întâlni pe Niska. o data cu stelele... Scrie-mi despre Robert. Gazda ma socotea un mizantrop precoce. M-am întâlnit cu un tânar. negre în albul arg al apei..Marcule. un strain. despre Radu. singura pagina pe care o scrisesem în Jurnal. noaptea. Rataceam singur. pâna în septembrie. de zgomote. la cazinou. suspectându-ma... Miam încheiat haina si am Pasit în sus.. Pe mine ma ispiteau lacrimi. cu gulerul de la haina ridicat. cu fruntea în vânt. Dar Niska nu era o primejdie. .Marcu dadu din umeri. A frecut pe lânga mine. Când s-a apropiat trasura.. în pantaloni albi. . Aprindeam lumânarea alba si citeam. si colegi din liceu. Eu voiam. "El are sa-si poarte tara acolo. De abia ma stapânesc. Si prieteni vechi. Piatra era rece si cerul înalt. gândii eu. Ma surprindeam tot mai des cu ochii pe mare si cu foile cartii rasfoite de vânt. r98 I-am fagaduit. Daca vrei. Nu întelegeam de ce ma priveste banuitor. ostroave. Ma întorceam acasa tremurând. De ce ramâneam singur?. la restaurant.Sunt magulit. Ma întorceam seara. am coborât. Marcu m-a chemat. printre vile. înaintea si înapoia mea. de miresme. Ma gândeam: "Nu mai am nici un rost la stânci. Am tacut iar. cu Andrei. rasarituri. îmi zaream stâncile. Si banuiam ca sunt cunoscuti în satul cu vile rasfirate. pe cararea ce duce printre stânci. spre stâncile mele. el citind jurnale. Eu o voiam prietena. în gara.

în noapte.închipuieste-ti. Am întrebat-o c ramâne. . .. jumatate în umbra. în mine. De ce se întristase Niska?... despre ce ramasag este vorba? Ma pregateam sa-l lamuresc.. ca nu mai aveam nici un rost... aici. mi-a spus pr m-a prezentat... .. Logodna va dura dr Taceam..în orice caz.Declaratia mi-a facut-o. Eu am rosit..Paule. începu sa-mi beasca de Bibi. de acum pot sa-ti cer impresii personale asupra dragostei.. îmi spunea tu. pentru examene. de Andrei. Cine stie ce a: cititorii Bibi are sa fie fericita.Niska.. Niska era entuziasmata de capriciul soartei. ca viata era vana si hotarârile copilarii. în goi. . Apoi. .. Tânarul cu pantaloni albi se oprise.. I-am întrerupt. .Exagerezi. . Niska tresari. gândeam.. L-am z o tovarasa.. Ma întorc apoi.. de raua cu efecte de luna. chirie.Asteptam revansa. .. . în noapte... .Voiam sa ma întorc.Domnul Paul are sa-mi poarte pica. iritat. Ne întorceam toti trei pe nisipul rece. Taceam. . Paul se enerva..De altfel. irnr-c noapte. .. E stupid romanesca si nu te-ar crede nimeni. Eram palid. palid. stam si noi doua saptamâni! .Si dumneata. S-au înnegrit de soare. a râs.Daca ai sa continui Romanul adolescentului miop sa nu pe întâlnirea noastra.. spunând ca sosisem numai de o zi.. .Poate pentru ca n-am vorbit o saptamâna". Am zâmbit. protesta domnul Paul.Am venit sa ma odihnesc. .. am felicitat-o. disperas Am mintit. Paul se plictisea. Dar m-am oprit.Imposibil. . mirata. m-a cunoscut la un bal.Pentru un asemenea eveniment. eram îndemnat sa-i ? I Niskai. Tu nu te-ai schimbat. a vorbit. sa-i mai recunosti. . Dai are sa-Râdea. câstig ramasagul dupâ câteva luni.Iti pare atât de bine ca m-am logodit? . Eu ma înveselisem pâna ia sarja.. .Bibi sta la mine.. .Fireste. am prins curaj. Niska a alergat. cu ce gând? 200 . zâmbind. Mam întristat. Dar paseam înainte. Niska zâmbi. dar prost. poate.. minciuna ma desfata si ma alina.. alaturi de un domn în alb. te-am asteptat din iulie. s-a întors. doua saptamâni..Cât va vrea logodnicul meu.Ce nesuferit!. . pe malul marii. si-a raspândit zvonul ca se împusca daca îl refuz.Prietenul meu e un pesimist.Pauli cel mai bun prieten al meu. Am trecut prin fata tor fara sa-i prive ochiul s-a împotrivit. Andrei la o ruda.. Mi se parea ca ma cobor dintr-un pat de istovit. Capatasem o verva care ma nelinistea. sarutat mâna galant. ramasagul nu l-ai câstigat. mi-a strâns mâna. -Niska!.. .

O plictisea cu declaratiile. Ma îmbujorasem. Era neagra. Niska n-are sa fie fericita.Si scump. am privii nv>ea din cerdac si am scris povestiri.Asa e. printre capite cu umbre tulburi. si tot mai adânc îi patrundeam în suflet. înainte de baie. Ma culcam între gpopi. cu o barca automobil. -Mediocru. nebanuite Niskai.Bibi. . Bibi.. Mi-a spus ca Niska s~a suparat mult pe mine. ca un filozof.. Paul e un imbecil.. mai bine dipus." Pe Bibi am întâlnit-o într-o dimineata. fecioria logodnei nu se pierde decât o singura data.Mâine. ca un romancier." Nu spusesem Niskai vila ia care locuiesc. .Eu vorbesc deschis... mai spatos. doream sa • :>> "esc cu Bibi. .. dupa ce citisem de cinci ori singura pagina din Jurnal. Nu-l iubeste....Primul voiaj împreuna. Am alergat pâna acasa. socotii eu.Abuzezi.. Apoi. slabiciune sl provincie. Paul se plictisea si încerca sa ma evite cu siretlicuri stupide. încheie Andrei. Mai au doi ani. I-am mintit.De ce. . . frumoasa si fericita. Câteva zile. . la anul. eu cred în cele ce spun.E discreta... S-a aratat fericit de întâlnire. în gradina restaurantului. vei mânca cu noi..Pentru ca te-am gasit.Vorbesti ca un elev de liceu. . Niska mi-a soptit: .Bibi. ne întâlneam în fiecare zi.. crezu Bibi. Eu vreau ca viata Niskai sa semene Niskai.El. . ca si oricare alta sentimentala. A acceptat rugamintile tânarului din lasitate. lamuri Paul. A venit si Andrei: mai negru. .Riscant. cu bucurii în suflet.. .. Am acceptat multumind. Cu atât mai rau pentru Niska. pentru ca ai pomenit logodnicului ei de ramasagul acela absurd.Tu judeci altfel... Nu vreau sa stie si Paul... Noaptea si singuratatea ""\' descopereau în suflet puteri nebanuite si elanuri.înaltator.Mie?. . timp destul sa se cunoasca. îsi ia. dar ca prieten. .. cu ochii în cer dobrogean...Niska s-a logodit cu un anume Paul. nu e un baiat rau.. . %epta pe Andrei. Paul e o confirmare a prezicerii mele din noaptea Floriilor. Bibi? 201 . Am adormit spre dimineata. . Niska era tot mai prietenoasa.Gresesti. într-o seara. insipid si frumos. si porniri Le cule-Beam pe toate si le ascundeam în mine: "Cândva. De altfel. Ca prezicator ma bucur.. vor pleca amândoi la Paris. Ea voia altceva. Paul si Niska plecasera la Constanta. spunând ca ma doboara somnul.. licenta. cu amenintarile.. Tu vrei ca toti sa-ti semene. . voi avea nevoie. viu sa te iau de la vila.Pentru ca ai disparut fara sa-i ceri adresa. Doream s-o revad.Sa ma supar? . E tot atât de mediocra. Nu înteleg ce a hotarât-o pe Niska. fluierând.. sa-i cer amanunte asupra lui Paul-dar asteptam sa fiu Pe deplin lini?! Noptile. A venit .. Mi-a batut inima. Niska va urma perfect dramul prezis de mine: sinucidere spintuala prin casatorie. r n pe câmp. Am adaugat: . . Va fi profesor de matematici pâna ce va sfârsi Niska. De atunci.

.. Nu-ti sunt un bun prieten ca-ti ?pun aceasta..Niska. covârsit de bucurii. de fapt.. n-are sa se împlineasca.... eu am voit întotdeauna. insinuindu-i ca o iubesc?. ... Am coborât încet cararea stâncoasa. primejdia eroismului meu? Totusi. Mi-a parut atât de rau când am aflat ca nu vrei sa-mi fii prieten. Niska vrea sa se mântuie de mediocritate. Dar acum. Voi. .. pentru ca n-au stiut sa-si stapâneasca o zi sau un ceas plictiseala si tulburarea.Ceea ce înseamna ca trebuie sa lupt împotriva prezicerilor mele.. Ceea ce vrei tu. femeile mediocre faptuiesc întotdeauna fapte asupra carora nu mai pot reveni.. îmi fagaduiesti sa ma ajuti întotdeauna sa ramân eu însami?. . te-ai logodit cu marea. daca încearca scene. Sunt 203 dator s-o ajut. . cu Niska.Sunt fericit.îl iubesti. coboram catre ape.. le-as fi uitat.. Marea se linistea seara. . .De acum.. nu stiu. si prezicerea ta s-ar fi realizat. plecam.. logodna se poate socoti desfacuta.. Te duce mediul. nu aveti rezistente spirituale.Am sa-i spun ca am pierdut inelul..Tu ai s-o cunosti? -Da.. |^H buie".. . Pe mine ma ostenea un gând: "Daca as minti pe Niska.. ... deasupra stâncilij^ pe cararea spinarii de deal dobrogean.. femeile tinere. Smulse inelul din deget si îl zvârli deasupra stâncilor. am scris în Jurnal: "Niska se contrazice.De acum..... Am iesit amândoi pe câmp. Am încercat sa glumesc.. Niska avu o licarire ciudata în ochi.. ne-am asezat sa o privim.." Am primit porunca gândului. Sa nu mai vorbim.. .. în fata apei nelinistite..Desi enigmatic.. Niska. ..dimineata. îmi tulbura linistea aici. istovita.. Niska? 202 Am râs amândoi.Daca te ascult prea mult. degringolada nu mai poate fi sfârsita. Apoi. privindu-ne... ma convingi. Dar daca îi fauresc o arma împotriva-mi? Daca eu d din nou o Niska. . .. Am ramas fara sprijin..Niska. si noi ne întorceam pe nisipul . ...Daca te-ar auzi logodnicul.. . ... Niska îmi apuca fericita bratul....... Dar tu? .. ca acesta e un semn rau si ca. Am tresarit. Nu te-ai gândit la nazuintele tale când ai acceptat pe Paul? . Niska tacea.încearca sa-l ridici pe Paul.. creez.Nu stiu. Am slabit dintr-o data. . dar trebuie sa-ti spun. cu afât mai rau pentru mine. Nu credeam nici unul în aceasta depasire a mediocritatii logodnicului. Acasa.. Dupa-amiezi cu arsita ravasita de vânt sarat. trebuie sa te resemnezi sa nu cunosti niciodata Japonia.. Daca nu te-as fi întâlnit. te contrazici de la o luna la alta. ..Aminteste-ti un singur lucru: ca de acum trebuie sa-mi fii prieten..Eu n-am sa iubesc decât un om mare.. nu stiu. Printre snopi în capite.înainte sa încerci complimente. Gândea. Am sa ma gândesc doi ani.. vorbind.. la urma urmelor.Niska. ca o usurare.....Nu stiu... A rupt logodna.. cu tânguielile lui. trebuie sa ma primesti de doua ori pe saptamâna si sa-mi împrumuti carti... .Cele ce-ti spuneam eu. De altfel. fagaduiesc. Dupa întâia înfrângere. mai înainte.

umed, curat, racorit de stele. AcejM doua saptamâni am fost tot timpul împreuna. Eu nu voiam sa gândesc la hotarârile Jurnalului, la examene, la povestirile care trebuiau trans,: crise,. la cartile care trebuiau sfârsite. Când ajungeam, aproape de mifl zul noptii, singur, la vila, ma întrebam: "Mi-e draga?"... Si aflam ca nu mi-e draga. Mi-era prietena, si eu aveam nevoie de apropierea ei curo aveam nevoie de apropierea prietenului blond. Ma lega de Niska p; cu care o dezvaluiam siesi. Ea ar fi pierit, stinsa de mediocritate, %â. ajutorul meu, gândeam. îi lucram sufletul, asa cum lucram o pov-închipuita, pe hârtia alba. îi ghiceam dorariLe; i le rascoleam, i ie ^^H nam, i le atâtam. Voiam acea Niska pe care o întrezarisem în d la manastire: mandra, libera, nelinistita, cautându-si un sens de m originalitate, risipind dispret si acea nelamurita-însusire de a Orgoliul viril, de a încorda creierul si sufletul catre depasiri, de a ^^ potentele pâna la dezlantuirea în opera. Eu voiam o astfel de Nisj^^H re suh dalta gândului, noi-. o stapânesc, cum îi încovoi capriciile, cum îi aprind nosta^^H ^us ca\'brazda sufletului ei imi astepta vointa ca pe ti^^H Ś Ś• urmaream prefacerile, bucuriile, torturile. GhicwH .. când se descoperea urând chipuri, carti si amintiri f^H . i îndragite. Ma bucuram ca soarta mi-a trimis o prietena cni^^H iri. Ma bucuram ca luminarea Niskaî se face firesc, fara autd^f gestie: fara afectarea fatala duduilor sentimentaie. Eram aspru cu &*j^k cu mine însumi. Zi dupa zi, o sileam sa-si paraseasca micii ei zei <Ł|^H favoritii lecturilor de pension, poetii parfumati si eseistii abili. într-o seara cu pareri de furtuna, sus, pe creasta dealului, i-anv^^H mâniat de Brand. I-am insinuat dragostea pentru asprul duh maâoj Pastorului. I-am luminat pâna în ascunzisuri sufletul lui de nordi nuit, cu pretuiri care aluneca mintilor celorlalti. Niska ma asculta, înfiorata de vânt, de marea tulburata, de noapte si de glasul meu rostind cuvinte dure, sub ochi încruntati. Am întrebat-o la ce se gândeste. - La Brand... Oare n-as îngheta lânga un suflet atât de îndârjit si auster? - Sufletul viril stapâneste tot atâtea însusiri de mângâiere ca si cel feminin. Si \ - Poate ai sa crezi ca vorbesc copilarii, pentru ca se apropie furtuna... Dar eu vreau sa fiu roaba unui Brand... M-as uita la el ca la un p.ezeu... Numai un asemenea barbat as primi ca stapân... - Niska, nu ai sa gasesti niciodata un astfel de stapân. De cem-a privit Niska si a zâmbit, si mi-a strâns bratul?... în Jurnal: "Niska ajunge primejdioasa. Se apropie tot mai mult de Ś arasa visata. Am înteles ca pofta ei de mare e autentica. Ma surprind dind: alaturi de ea, câte n-as face?... Uit ca rostul vietii mele e altul, ebunesc, mai întunecat, mai eroic. Stiu ca Niska asteapta sa o înc. Intr-o seara, privind amândoi marea, mi-a strâns bratul si mi-a \'.exaltata: li-ai spune jide!, as pleca cu tine oriunde rea!...ť Ochii Niskai erau verzi, sprâncenele se plecasera, arcuite, ; îi tremurau, zâmbea si lacrama. Trupul Niskai se înfrigura în serii. M-am,înspaimântat: eram ispitit s-o sarut, sa-i spun ca mi-e i, sa ratac. mi dupa ani pe tarmuri, între fluvii mari. M-am it, zâmbind. Primejdiile cresc. Cu atât mai bine pentru faptul meu . -ândean: , toate aceste înlesniri primejdiei nu sunt decât Jiska rnâ stâpânet: ura pe fata: raspândea zvonul ca Ś. - - ťse. Ś•a-i iV. ,ne, care; ii stapâneam logodnica nuh ca un amant. fâptuinu-o din vrerile carnii si lui meii.. iul. Vla covârseau hucurii ndâ-ma la tediocru profesor fie matematica,

/uind o sotie frumoasa si bogata, care ;;â-l astepte acasa în sen coase, cu supa si mângâieri... Eu, creând pe Niska, încordând-o sa se nplineascâ, sa se depaseasca, sa-si lumineze în fapt toate însusirile ei Ś ;e aleasa feminitate. Ultima seara am petrecut-o împreuna, toti trei, pe stâncile unde ne \'mâlniseram. Paul fuma afectând un sentimentalism voalat. Niska era trista,- si era vesela. îmi spunea, zâmbind: - Stâncile acestea sunt un trecut pentru noi toti. - Asadar, nu trebuie sa ne mai intereseze. - Nu iubesti amintirile? insinua Paul. - Nu le las sa ma stapâneasca. E stupid sa pleci coplesit de aici. Pentru ca am petrecut doua saptamâni care nu se mai pot întoarce... - Ai o sensibilitate barbara, zâmbi Paul. Eu cultiv amintirile, sentimentele, florile... desi sunt student în matematici... 204 205 - Eu le accept sa ma îmbogateasca, dar nu le las sa ma surpe. Socotesc ca cel care stie sa se desfete în amintiri si poate, totusi, sa le înstru-neasca e un adevarat barbat. - Iata ceea ce n-am putut sa învat de la tine, se întrista Niska: sa nu ma las risipita de amintiri. Nu stiu cum sa scap de ele... - Gândeste-te ca nu mai sunt, ca nu se mai pot întoarce, ca tânguirea lor îti împiedica viata si împiedica alte amintiri sa se adune în suflet... - Acestea sunt fraze, ma întrerupse Paul. - Au, într-adevar, pacatul de a parea fraze, celor care nu izbutesc sa patrunda adâncul fapturilor. Eu socotesc lupta cu amintirile unul din exercitiile indispensabile constiintei eroice. Cel care e ispitit de amintiri se dovedeste sensibil. Cel care se înfrânge, senin, depaseste sensibilitatea de elita... - Poate e un erou, nu? - Fireste, un erou adaptat sensibilitatii si creierului contemporan... Cu mult mai pretios si mai rar, cu cât e un erou fara glorie... - Si dumneata vrei sa ajungi...? - Toti suntem datori sa ajungem eroi... Eu m-am hotarât si ma trudesc... Niska ne privi pe amândoi, înflacarata, privi marea, îsi scutura buclele si încheie: -El are sa ajunga!... Am privit luceafarul ca sa nu-mi surprinda ochii. Am tacut toti, streini unul dupa altul. Poate, Niska întelese durerea care o astepta în ceasul când prezicerea ei exaltata va trebui sa se împlineasca... Dimineata, asteptând ceasul plecarii, am scris în Jurnal: "Niska se contrazice iremediabil. Mi-a prezis un fapt care o va stingheri, cu entuziasm. Poate nu e înca lamurita: dar fericirea noastra e irealizabila; cineva trebuie sa piara; amândoi, împliniti launtric, nu se poate. Cum sa-i spun ca viseaza visuri inutile si primejdioase? Pentru ca eu ma simt tot mai puternic, desi tot mai ispitit. Eu nu voi fi înfrânt, niciodata. Scriu aceasta în dimineata de 2 septembrie, într-o odaita cu ferestre deschise catre mare, lasând în urma mea o vacanta cu ispite, fara sa ma întristez." XV. TAINE Saptamâni sfârsite în lecturi pentru examene, singur. Nu voiam sa întâlnesc pe nimeni si nu lasam pe nimeni sa ma vada. Munceam în mansarda, înfrigurat nu

de ceea ce îmi vor cere profesorii sa stiu, ci de câmpurile de întuneric pe care le descopeream înaintea si în jurul meu. Dupa fiecare pagina înteleasa, ma surprindeam dorind alte pagini, alte carti, alte urcusuri. Cu cât întelegeam mai mult, cu atât ma cuprindea disperarea. Taceam si munceam. "Toti cad biruiti de largimea stiintei; toti se plâng de neputinta mintii în fata adevarului risipit printre mii de carti si de tinuturi; toti sfârsesc tânguindu-si falimentul enciclopedismului. Mi-am fagaduit sa ajung un erou în etica; de ce sa nu ajung si un erou în stiinta? De ce sa nu creez din mine o capodopera? De ce sa nu fac din viata mea spirituala oglinda veacului meu? Nu trebuie sa ma înspaimânt de esuarile înaintasilor; ei au lucrat patimas, dezorganizat, precipitat. O viata spirituala eroica, nu cu exaltari retorice, nu cu lecturi îndobitocitoare, ci cu calm, cu metoda, si cu disciplina. Am fost prea mult înrâurit de falimentul universalismului la Papini. Trebuie sa ma scutur de neîncredere. O data ce voi realiza asceza etica, de ce sa nu realizez si asceza eruditiei universale? Fireste, nu se poate stapâni tot; dar se pot culege si însusi toate esentele geniului omenesc. îmi vor trebui cinci, zece sau cincizeci de ani. Atunci îmi voi spune: m-am creat din nou, prin munca aspra, necunoscut de nimeni; mi-am depasit speta, pentru ca în sufletul si creierul meu s-au adunat toate roadele muncii omenesti; din semintele lor pot rasari paduri, lanuri, gradini..." Lucram tot mai îndârjit. Nu primeam pe nimeni, nu doream pe nimeni. Ma desteptam în zori si, pe lungi fâsii de hârtie, însemnam tot ce trebuia sa cunosc; fâsiile ajungeau din zi în zi mai numeroase. Nu disperam. "Orice criza trebuie solutionata prin munca. Nu rezista nici un obstacol muncii încruntate, nesfârsite, calme. Cei care au cazut, au fost slabi. Eu trebuie sa ajung la tinta. Fara urale, fara glorie, fara daruri, voi birui. Nebunia si moartea sunt gânduri care înspaimânta pe cei mediocri. Pe mine, nu!" îmi descoperisem lacune: matematicile, greaca, ebraica, slava, sanscrita. Miam întocmit un program si, nestiut de nimeni, ascuns în orasul cu fabrici, mi-l împlineam zi de zi. Am învatat geometria, dementele lui Euclid din versiunea italiana a lui Enriques. Ma înfiorau desfatari descifrând gândirea proaspata de-a dreptul din izvor. Mi-am Muscat buzele, pentru ca nu întelegeam tratatul lui Theon din Smirna 207 asupra Numerelor în doctrina lui Platon. Am studiat doua zile si nopti Timeus; m-am întors la Theon dupa ce acoperisem cu însei câteva coli, în marginea manualului de istoria stiintelor antice, pe mi-l daruise Mieii. Ca sa înteleg si mai bine, am citit pe Plutarc posiace, VIII, 2 si Creatia sufletului dupa Timeus) si am adânc dintâi parte din voluminosul Le scienze esatte nell \'antica Grecia Gino Loria. Seara trebuia sa-mi întrerup munca geometrica si sa ma apuc de ebraica. Aveam o gramatica si un dictionar. Ochii îmi deasupra literelor groase, prafuite cu puncte. Munca mi-era greaj pe ca o împlineam singur, fara sa cer ajutor. "Singurul mijloc de a nu fi învinuit ca plagiez pe Giovanni Papini e sa-î întrec, biruind stiinta universala. Toti domnii care spun ca stiinta e imensa gresesc; e imensa. pentru ca o studiaza câteva ceasuri pe zi, în pripa, sau pentru ca o adâncesc comod. Stiinta, înainte de a fi adânca, trebuie sa fie larga..." îmi spuneam aceasta si munceam. îmi poruncisem atâtea reguli, de la care nu ma abateam: sa nu studiez decât esentele, izvoarele: sa nu marturisesc nimanui descoperirile mele; sa nu public decât gânduri straine experientelor mele. pâna la maturizarea definitiva. Au trecut examenele. Prietenii ajunsesera obraznici: nu voiau sa ma lase singur. Dupa cea dintâi vizita a Niskai. ochii îmi fugeau pe textul ebraic, uitând întelesul semnelor; confundam pe maqquei\'cu pase/:, confundam accentul Segolta cu Telisa qetanna. Verbele atât de lesnicioase mi se pareau inutil de

memorizat, mai ales formele Hifil si Himaei Dupa un ceas de tulburare, simtii un gol sub tâmple si apoi senzatia ca sunt un strain. Am uitat tot ce s-a, petrecut în seara aceea. Dimineata m-am desteptat senin. "N-a fost oboseala. Eu nu pot fi obosit. Lapsusul m-a lovit dinprincina efortului, a miopiei si a literelor". Am schimbat orele de ebraica pentru dimineata. Pâna atunci, dimineata studiam uri ceas sanscrita din manualul lui Fumi. Mi-au trebuii câteva zile pâna ce am deprins cele opt soiuri de consonante. Descifram entuziasmat din Mahabharata: "Asidraya Naio nama Virasen asuto bali upapannn gu-nairistai..." ("Fu un puternic rege, cu numele Naio, fiu al lui Virasen...") Dupa zece zile, m-am convins ca nu pot învata doua limbi în acelasi timp, singur. Trebuia sa aleg. Nu aveam curajui sa ma de nici una. M-am despartit atunci de amândoua si am început pe cartea lui De Martmo. Am petrecut o dupa-amiaza întreaga p] du-ma prin odaie, învatând alfabetul: elif, bey, pey, tey, sey, gi hey... Pe fâsii de hârtie ma exersam scriindu-k sub forma izolata initiala, mediala si finala. Ochii ma usturau ca sa descifrez pe zad initiať de zad medial. Am ramas un ceas la studiul lui Ghiaf, compus din doua semne complicate si dureros de memorizat. Noaptea, istovit, am rasfoi* tun, manualul si am descoperit ca mai trebuia sa învat vocalele si difton-gurile. Mau disperat cele patru izafet. Am închis cartea si am scris în Jurnal: "Ma las deocamdata de limbile orientale, multumindu-ma cu texte traduse. Nu e o înfrângere, ci o experienta. Sunt alte esente pe care trebuie sa le asimilez mai înainte. Reîncep limba greaca." Dimineata m-am desteptat cu madularele farâmate. Priveam toamna prin ferestruica. "Daca nu ma scol acum, când îmi poruncesc, pierd toata încrederea adunata în patru saptamâni de munca si singuratate." Am tresarit, m-am coborât din pat buimacit, m-am spalat si m-am asezat la masa. Nu eram multumit de fapta vointei mele. "De ce sunt obosit?" Mu ma mai simteam obosit. Apucam o carte de Simmel neînceputa. "De ce citesc Simmel si nu reîncep greaca?" Am deschis gramatica greaca si caietul de cuvinte. învatam; si nu eram multumit. "De ce am dormit opt ceasuri, în loc de patru? De ce am lasat ebraica? De ce nu m-am lovit peste buze când m-am surprins privind toamna? De ce las sa ma stapâneasca gândul ca voi fi si eu înfrânt ca Papini? De ce îmi îngadui voluptatea mângâierilor unei înfrângeri? Si de ce îmi pierd timpul gândind toate acestea, acum?..." Degetele raschirate în par au smuls. Am reînceput sa plâng de furie. Ma revedeam în adolescenta, chinuit de aceeasi lupta cu toamna, cu nostalgia, cu slabiciunile. N-am facut un pas mai înainte, daca sunt melancolic. îmi strigam: "Ajunge! Ajunge! Am sa înnebunesc!" Si iar gândul: "Acesta-i un motiv sa dorm opt ceasuri si sa nu învat ebraica." Plângeam. "Plânsul e stupid si enervant. Nu ma duce la o solutie". îmi opream lacrimile, îmi racoream ochii. "N-am facut nici o fapta eroica, daca nu mai plâng". îmi odihneam privirile în toamna. Ma linisteam. Eram trist, trist, disperat. "Totul trece, totul trece..." întelegeam ca mai trebuie sa lamuresc un amanunt indispensabil operei mele, realizarii vietii eroice; cât sa cer de la vointa. Mi-aminteam discutiile de la schit. Daca Dumnezeu nu vrea sa pogoare asupra-mi har? Gândul ma îndârjea. "Am sa ajung si fara Dumnezeu!" Lucram zi dupa zi, noapte dupa noapte. într-o seara am simtit cum ma stapâneste oboseala. Trupul întreg îmi era greu si-l simteam strain, si încheieturile ma dureau. Eram palid, cu ochii în cearcane, cu pleoapele iritate. Fruntea mi se parea stranie. Mâinile le priveam pe masa, si nu le recunosteam. M-a cuprins spaima. !-Daca am sa înnebunesc?" Am rânjit: "Acesta-i gând de ispita ca sa ma cobor din mansarda si sa dorm opt ceasuri".

acum." Am adormit greu.. Oboseala si senzatia de pierdere a constiintei sunt ispite. Gândul ma insinua. cu bratele pe masa.." "Liniste! Liniste pe nervi!. Sunt o bestie.." "Doamne! Doamne!...." îmi porunceam. dar vointa nu-si mai gasea vehicul în carne. în genunchi... înseamna ca sunt bolnav. Un gând ma biciuie: "Nu pot sa ma rog pentru ca sunt diavolul!. "E stupid.. Eu exist!" XVI. Astazi voi dormi mai rrnJt! dar jos nu ma cobor. nici sa simt cuvântul Doamne! II spuneam numai. dupa ce m-am înabusit cu o perna. Dumnezeu exista sau poate nu exista. am deschis Jurnalul: "Poate am sa-nnebunesc astazi. cu peretii învesmântati în afise colorate. Apoi." îmi venea st râd: "Dracul! Dracul!" Inconstient.. Ma gândeam la moarte." "Nu am vointa!.... Am recitit rândurile din Jurnal. apoi... REDACTIA Profesorul de logica era de acum si ziarist. Am început sa ma rog. "A dormi înainte de ceasul statornicit e înfrângere. Vino mâine pe aici... Ma surprindeam întrebându-ma: ce înseamna scaun?.. Ba am!. sunt o bestie. am sa-nnebunesc!.." "Nu exista Dumnezeu. L-am întâlnit în redactia cu fum de tigara. \'Surmenajul nu exista pentru mine". Totul pierise... . Am adaugat: "0 simpla criza." "Daca ma culc.. Trebuie sa strig: "Nu exista oboseala! Striga!" Ma clatinam. "Traznea" era pamfletar si om temut.... gol de continut.Nu exista oboseala!. cine a strigat?" "Eu!" "Cine sunt?. "Daca nu ma mai limpezesc niciodata? Daca am sa ramân toata viata asa?" îmi smulsei parul de ciuda. M-am surprins tremurând.... "începe surmenajul" mi-am raspuns. Cine a glasuit astfel? Nu-mi recunosteam vorba." "De ce ma întreb?." "Ma culc. la nebunie. Durerea nu o simtii decât o clipa.. mai multa disciplina. în zori m-am desteptat. 1 Sunt obosit pentru ca accept gândul oboselii. Cândva scrisese cuvinte bune ." "Poate am înnebunit?.Simteam tot mai îndraz-neata tulburarea asupra creierului si sufletului.. dintr-o data." "Daca am înnebunit?.. "Acum trebuie sa ma culc. nu lamuream întelesul cuvântului pentru.." "Am sa ma culc!. cu palmele împreunate: "Doamne! Doamne! Doamne!" Nu puteam sa gândesc.. totul trece".. cu canapele rupte.. Alta data.." Vârtejuri de frig îmi patrundeau prin urechi." "Daca eu sunt dracul?" "Hei! hei!. Mi-a frunzarit manuscrisele cu ochi binevoitori... "Roaga-te lui Dumnezeu.. "Cine sunt eu?" zâmbii. . senzatia de sfârseala definitiva. Dumnezeu exista?...Se publica... sa vorbesti cu Traznea." Urmam dialogul celor din mine înspaimântat. îmi navaleau pe creier. pierdui constiinta rostului meu într-o mansarda Cu carti.. Eram tulburat.

Usierul i-a adus o scrisoare si vestea ca o doamna""doreste sa-l vada. Si-a amintit ca n-a scris articolul de fond. Eu am ramas sa cunosc pe ceilalti: secretarul de zi. A sfârsit prin a-l duce acasa. suna servitorul.. A întrerupt anecdota. cere corecturi. Vorbi de trasura. Birjarul fu de la început înjurat. Stateam într-un colt de canapea.Nu. . întindea mâna la oricine si zâmbea suspect. Alaturi.. Am asteptat sa treaca ziua. îmi aduceam articolele de doua ori pe saptamâna. Profesorul de logica asculta pe "Traznea" si fuma. Aici. celalalt. apoi. dactilografele la administratie.Ceva sa las sânge. Profesorul m-a prezentat. Am întrebat pe profesor daca intrarea mea în redactie nu mi-ar putea fi primejdioasa. Rânjea. De aici. priltj de cearta. ca sa afle subiect. cu par si atitudini disperate. batrâna... cu monoclu. de câte ori mai pomenea de el... gras si roscovan. cu buze umede. brun. Nu stiu daca a sfârsit scrisoarea. Dar am sa ma feresc sa dezvalui adevarurile mele interne. Celalalt pasea demn. s-a întors si l-a înjurat.îti dau un sfat: nu lauda niciodata. Birjarul n-a vrut sa-i duca. lipeste fituici pe margini. Aceasta ma încuraja. un barbat tiganos.. N-ai sa scrii decât ce ti-o placea.Dumneata esti?. Veneau amândoi directorii. Sterge. rusinat.. Le-a înjurat pe toate. Eram stânjenit si nu stiam cum sa-i multumesc. lânga usa. îl însotea cu o înjuratura noua. . Aceasta foloseste. Spunea de cal. . Povestea o cearta cu un birjar. limpede si la porunca.. cu dinti albi. stânjenit de activitatea febrila a redactiei. care-mi spunea: "Piciule" si . a plecat furtunos >n odaia vecina. trimite la tipografie vraf de manuscrise. râzând înecat. cu nerabdare. trimite dupa articolul directorului. adauga. cere aspru articolele redactorilor. nu raspunde la întrebari. cu pleoape micsorate.Gazetaria e fatala celor de vârsta dumitale. Pastreaza întotdeauna dreapta pe tocul patat cu cerneala albastra.. înjura! Pe mine nu ma saluta respectuos decât autorii dramatici pe care îi spurc în cronica. unul cu tigaret de chihlimbar si cu un vraf de ziare germane. Am urcat iar treptele redactiei. Unul spunea "servus" si-si freca nervos unghiile. sonerii. Ajuns acasa. Auzind ca birjarul îl înjura. A repetat în redactie tot ce a marturisit birjarului. Am ramas. .. Nu sa-\'Uta. chinuit.. necunoscuti timizi. altfel.E frumoasa? . Atunci se adunau în redactie toti. face liniste si întreaba pe casier daca îi da avans din chenzina. nici reportagii.. Dar aici n-ai sa faci gazetarie. am scris pâna seara pagini pentru ziar. Ma îndragise un reporter scurt. cearta pe reporteri. ai sa te înveti sa scrii scurt. telefoane. acesta a raspuns. "Sunt adevaruri pentru ziar si adevaruri pentru carte". A dat cu ochii de mine. Daca am sa vad ca-ti perverteste maturizarea si te împiedica de la studii. . barbati multi. L-am recunoscut pe "Traznea" dupa limbaj..De ce ma întrebi? Nu stii ca nu sunt aici pentru nimeni pâna ce îmi scriu articolul? Povestea din anecdota si citea din scrisoare. nu ridica ochii din manuscrise. Ci numai o experienta publicistica... . Gâsindu-si subiect. seara. Pe biroul secretarului. îmi spuneam. calul fu prilej de insinuari pornografice. Śnalt.. Nici politica.. de obicei. cere pahare cu apa... mobil. am sa am grija sa te dau eu afara. în ziare. anecdota n-a sfârsit-o. Te-am angajat în redactie.. cu vesta alba si cu gesturi distante. usi trântite.. Fireste.. de strada si de ploaie. cufundat în citirea corespondentelor din provincie. A început o noua anecdota.asupra-mi. vorbea. ud pâna la piele. îmi fagaduiam sa public articole tot mai straine de cele ce se publica..

aprinzându-si tigari. o stiu de la ministru. în multimea redactiei.Douazeci si sase de cuvinte. fara invidie. Cunostea toate intrigile marilor budoare. si la Capsa. precis ca un functionar de gara. un licentiat în drept.. si la Palat... el putea sa serveasca amanunte. Din acea zi esti robul gazetariei. .Omul matale. ipocrit. Asculta dezbateri parlamentare si le rezuma zilnic în treizeci de pagini. toate cafenelele literare. un titlu pe doua rânduri. toti prefectii. si la Interne. Ii tremura mâinile de câte ori are sedinta de noapte. De trei ani nu mai citeste aproape nimic. Acum. îi citeam "ancheta". toti preotii.. si la Siguranta. un nume cu desavârsire necunoscut. Apoi. . un cliseu. vizuala si auditiva. ataci Parlamentul. N-ai vazut cu cine am venit în masina? ..Eu am patruzeci de ani. insinua îndoieli. doua subtitluri. îl admiram.. Si nu mai are curajul sa se lase de gazetarie. Venea aproape de prânz.. sefule! Avem. De obicei. si la Patriarhie. si ce-am ajuns?. si lauda cu amar pe autorii contemporani. A doua zi. toate întâlnirile guvernamentalilor. veninos. coane. apoi trunchiul.. Poate.Ce-a scris patronul? .. si m-am trezit ca n-am facut nimic. . afirma.. apoi mâna. pe un tânar elegant si ispto\' tor. intervine reporterul Parlamentului.. vorbi un reporter care fusese pe vremuri director de gazeta. toate politele. la tiei. despre împrumutul extern. se interesa secretarul.Frustrarea fiscului. larg. toate amantele directorilor celorlalte teatre.O gazeta e mult mai primejdioasa decât s-ar banui. lansa sfidari.. Reporterul cunostea pamfletul. A intrat în gazetarie.Pardon! Persoana care mi-a spus. . slab. toate gândurile.. sincer.. A avut succes. pe vremuri. de coleg autor al unui pamflet manuscris. apoi capul. am amânat licenta în Istorie. care inaugurase o serie de "anchete politice" de succes. Stia toate planurile. dar nu a avut bani. Ma gândeam ce interesant ar fi de studiat memoria lui. Dintr-o polemica literara. Am amânat doctoratul în Drept. nu mai pot citi decât ."Traznea"? . critica literara.. Reporterul stia tot ce se petrece în oras si cunostea întreaga tara. Vorbeste rar. . proclama caderea guvernului în mai putin de o luna. si la Camera..Exclus!. M-am farâmitat. Fumeaza mult si tuseste. si la Vama. Citise toate scrisorile particulare schimbate între sefii sau reprezentantii opozitiei. El stia si daca premiera saptamânii va avea succes sau nu.ma batea pe umeri.. îi admiram siguranta si nu ma dumiream cine îl informeaza atât de prompt si precis."Revista".. într-o dimineata. . . Se culca.. A trecut an dupa an..Te-a indus în eroare. . am scris zi dupa zi. m-am risipit. toti amantii actritelor de la Teatrul National.. Despre oricine s-ar fi vorbit.Câte rânduri? .. e aproape neurastenizat. E vesnic bolnav de ficat. tragea concluzii. îti apuca întâi un deget.Mon cher. Reporterul se aseza la masa glumind. si la primministru.Ai nostri.Manuscris?. si procesul de asociatieMai deosebisem. Stia toate trenurile întârziate. Reporterul roscovan si plin aluneca adesea în controversa cu autorul "anchetelor politice": . Licentiatul a încercat.. caustic sub plecaciunea umila. . . ajungi într-o polemica de doctrina politica. Am pomenit.. douazeci corp obisnuit. atunci.

de pâine si de putregai.Neanuntata. începu Traznea. vorbi profesorul de logica. .! Gazetarul e un erou. s-au împartit pe la mese blocuri albe. Toti oamenii mari ai nostri au fost gazetari. Radu o astepta. nici Niska nu stiau nimic. care nu absolvise clasa a saptea. tuciurii. Viorica îsi pastra taina cu o încordare pe care i-o admiram. îmi vorbea prieteneste.. gazetarul perfect e reporterul anonim. . . . Nonora nu se supara. corectând ultima fraza scrisa. si munceam de nimeni banuit.. Manuscris?. de idile. anunta secretarul. Pe Nonora o vedeam rar.Cine se duce? . . Viorica iesea de la facultate.Eu am Camera.Cu conditia sa scrie pentru douazeci si patru de ceasuri. Ma duceam sa-mi fac corecturile într-o sala de la al patrulea etaj al tipografiei... de plumb. tulburate de sexualitate. Asteptam corecturile umede la masa cu scaune patate de cenusa. Viorica se arata fericita ca ma întâlneste si rosea. cu sângele rascolit. în fiecare seara. Nu stiu daca era hotarâre sau timiditate. Nu întelegeam cum o redactie si o tipografie pot obosi. e inima si creierul tarii. de cursuri. cu gânduri multe.Eu am cercul de studii. Ma enerveaza orice carte. lucioase ma desfata. Eu ma descopeream tot mai însufletit si mai harnic.... porunci reporterul gras. pentru ca o ghiceam resemnata sa nu marturiseasca niciodata.. si ajungeam obraznic.. în-muind tocurile în calimari. s-au adus pahare cu apa. Ea râdea mult si-mi povestea succesele de la balurile de vara.. Miros de cerneala. cu geanta sub brat. pe bulevard.Ora cinci si un sfert. Aroma cemelei proaspete. Si toti stiam ca e îndragostita. Nu întelegeam ce îi putea spune. . Si ma înduiosa. Iar au rasunat sonerii. preciza autorul "anchetelor". asa e! încuviintara calduros cei doi reporteri politici. Nici Bibi.. Raspundea sfios si evaziv când o întrebaJi de lecturi. s-au aprins tigari.. cu nuanta de blândete superioara. ca e sfânta. Si curajul îmi crestea.. .. interveni secretarul. e inepuizabil si inedit. exaltat.Asa e. cu spalturi.Eu am adunarea de la "Casa Scoalelor" si senatul universitar. Plecam înfierbântat. fumând.. de spirt. Eu îmi aminteam de dupa-amie^ile primaverii. Eram stapânit de impresia ca Viorica e vesnic îndragostita. .Vine ambasadorul Elvetiei. fara sa-si ridice ochii din pagina. . Fiecare încerca sa para cel biruitor. daca nu e roman Pornografic sau memorii politice. Radu nu putea fi crezut.gazete. îi întâlneam în apropierea serii. Articolele sa fie efemere..Nu insulta gazetaria. Gazetarul trebuie sa se mântuie de stupida notiune a eternitatii prin scris. Gazetarul se naste în fiecare dimineata.. iar nu I pentru un an sau o luna. în mansarda. el. Mare mizerie!. ma întorc în masina cu prefectul. socotindu-le glume. în treacat. în sala vasta alergau copii cu manuscrise. Radu pasea în toamna tot îndragostit de Viorica. traieste in medias res. Ea nu banuia nimic si-i ierta toate declaratiile. îmi suspecta . cererile în casnicie de la Mehadia. . -Ora? . Eu afectam indiferenta si zâmbet enigmatic. cearta în menajul unui ofiter superior din pricina ei."Piciul". . Turnatoarele de litere suierau sub claviatura culegatorilor.O conferinta diseara.Va aduc eu reportajul. vorbi cel roscovan. . ..V-ati apucat de taifas.

. pentru ziar si pentru Universitate. Ca lupta e zadarnica. mai amar. plâns si apoi s-au împacat. i-am raspuns ca lucrez. zâmbii eu. la plecarea mea în miez de noapte.. Sotia s-a întors. cu Nonora. o vad atât de rar. de Bibi? . "Totul s-a petrecut aievea". de înfundare în balta staruia. Nu mai pot deosebi visul de realitate. Ma înabusea pâna la sufocare mireasma naruirilor încete. Am aflat cu uimire ca nu e student. El ma privea atent.. fara sa-mi înteleaga nelinistea.gândurile. uite pe ŤMaiecť!".. erau atât de departe.Lumea vorbeste altfel. siguranta muschilor mi se tulburase.Nu v-am spus? sunt corector de noapte. "Cine l-o fi . îmi simteam sufletul sfâsiat. la berarie. .. alaturi de ei toti. de Nonora.. nu stiam daca trebuie sa zâmbesc sau sa îl compatimesc. stânjenit de indiscretia rautacioasa a Nonorei. într-o mansarda acum înghetata de singuratate. Sora si mama lui n-au vrut s-o mai primeasca. au .... Mi-am strâns pumnii.. domnule Elefterescu? Mirare. ... Chiar domnul Elefterescu era acum schimbat. cum s-a ridicat sotia de la masa si cum nu s-a mai întors. . A încercat sa se sinucida. toata noaptea. la mare. Spune ca esti un nou Pygmalion si ai sa sfârsesti prin a te îndragosti de creatura ta. într-o noapte. Mirarea Nonorei m-a umilit cu insinuarea zâmbetului si a ochilor. îmi pierdusem iar constiinta rostului meu în redactie. "Aceasta înseamna ca trebuie sa ma odihnesc. -plecat. tristetea care ma coplesea. .Nu cred. . . Cel putin Niska are grija sa raspândeasca zvonul ca teai îndragostit de ea. examenele pierdute din pricina slujbei. nu stia unde vreau sa ajung. ci corector de noapte. rupt de fâsii straine una de alta. Am înteles ca sunt tot atât de mediocru ca si ceilalti. la sticlele baute. saracul. întrebându-ma cum îmi mai petrec timpul.. în fund de provincie sau de mahala. ireparabile. Senzatia pliabila de agonie. Nu stiam ce sa-i raspund. într-o dimineata am gasit în redactie pe domnul Elefterescu. Gabriel a cautat-o ca un nebun.Niska are dreptate pâna la dragoste. Dimineata. N-am scris... plânsul lui Gabriel. încercam sâ ma gândesc la festival. . Parea umil.Ce face domnul Gabriel? Mi-a povestit nemultumirile sotiei lui "Malec". De altfel. alaturi de domnul Elefterescu.. îmi fagaduiam sa scriu Niskai o pagina mustratoare. gândeam eu multumit. sefule. Nu stiam cum sa-mi acopar disperarea. Am scrâsnit din dinti. alaturi de un presedinte. Mi se parea ca vorbirea noastra se petrecuse în vis si auzeam iar refrenul deprimant de astaiarna: "Sefule.Si dumneata pe cine cauti aici. erau amintiri. certurile dintre sotie Si sora. ma privi si se aseza la I masa. n-a vrut sa se mai duca la slujba.Niska se odihneste dupa examene.. Ma supara capul. Nu mai ma înveseleam auzindu-l spunându-mi: sefule. amintindu-mi petreceri de iarna. Profesorul trecu pe lânga mine. "Seful" era încurcat de descoperirea mea. se astepta. De ce m-am întristat. încheiai eu.. Povestea vietii mediocre si tragice ma obosea aproape organic.. Erau atât de departe. Ti-am spus ca lucrez. Nu întelegeam cum izbutise sa fie înscris în cerc." Zâmbeam. . ranit.Daa?.. .M-a înscris "Malec". Am cerut un pahar cu apa. de nervi destinsi. poate.Niska se foloseste de o alegorie stupida.. aveam ameteli. mai batrân.Dar Niska? . sigure. s-o chem din nou în mansarda si-si pregatea vreo razbunare draceasca. Pe drum. întorcându-ma singur acasa.

Niska asteapta confesiuni. uluit. Am rostit. cu prietena mea. sa-i calc în picioare sentimentele prea comun-feminine. nu visam. . Ochii îmi licareau de bucurii.. "Eu am scris acestea". 217 . pentru ca n-am putut crea înca adevarata Niska pe care o cheama sufletul meu.. XVII. Simt o bucurie draceasca sa-i rastorn valorile. M~am înseninat. Apoi. "Eu am nevoie de prietenia Niskai. Uitasem cum se spune cuvântul "nimic". "Nu ma lasa linistit si ma silesc sa muncesc tulburat. acum.. Eu îndragisem iarna si vara.. numai pentru mine: "vreau sâ lucrez!. agatata. am luat corecturile si am cerut.. Eu m-am luminat. în amurguri prea sângerii. aproape. si-l repetam în gând. cotropindu-i etajerele mignone si caldute dinlauntrul sufletului...învatat sa scrie?" ma întrebam. de ce nu pot s-o împlinesc.. A uitat lectiile mele de sobrietate si optimism viril. Vrea sa plece. cu sugestiile mele. Strânsei iar pumnii. încât îmi comunica si mie tristeti nebanuite. m-am surprins ispitit sa ma apropii si sa aflu cum de nu cade cu fruntea pe maldarul de foi albe. te-ai facut palid. catre parcuri. De când ne-am cunoscut si-a pierdut corosivul superficial si prompt pe care-l stapânea în fraze si replici. Nu vreau s-o înteleg. Toamna si primavara. cu atât mai dârz o lasam sa Se apropie. Nu întelegeam nimic. încât m-am lasat blând pe scaun. ca nu-mi dezvalui sufletul ei. Nu se întelege. Descoperisem un verb. O clipa de reculegere si am înteles ca ma aflu în redactie. pasi grabiti pe scari." Arn înteles ca omul de la masa e profesorul de logica. si ma dispretuiesc. sa-i spun." Domnul Elefterescu a tresarit. în fata mea. Eu nu pot minti. râzând: "Malec"? "Malec"?. Ma viziteaza des. fierbinte. afara de hotarârile mari. atenta si trista. auzeam pe secretar luând comunicatia telefonica din provincie: "mai tare.. Am tresarit. nostalgiile si dorurile care ma stapânesc din afara ma umileau.. "Vreau sa înteleg!. fara melancolie si iara tulburari de napraznic dinamism. sânge fierbinte stropea creierul. Nu stie unde. Ma reconstituieste intuitiv. creion chimic.... când munca se istoveste în miez de noapte. Nu izbutesc întotdeauna s-o alatur sufletului meu.. Ma frecam pe frunte.Sefule.. Ea iubea toamna.. Stiam ca trebuie sa izbândesc.Niska iar s-a schimbat. câteodata. Mi se plânge ca ma port prea aspru cu ea. Ce?. la masa." Eram atât de ostenit.. profesorul îsi scria articolul-J 216 Auzeam usi trântite. luni de libertate. pentru ca îmi desteapta nostalgii pe care eu le-am sugrumat în murmur. zgomot surd de tramvaie... Niskai. prietenei. Servitorul mi-a adus corecturi. Eu o uram. o dispretuiesc. PRIETENA MEA ÎN TOAMNA ." Dupa-amiezi de octombrie. nu stie cu cine. "Toate acestea din pricina toamnei si ai Niskai". Fireste. Atunci. îi vorbesc aspru. lucrez". cu însusirile ei de aleasa feminitate. sjl. Ramâne pe drum. Ma temeam de toamna si o înfruntam.. îmi marturiseste ca plânge. sa o umilesc. Asculta mult. pe care nu le cunoaste nimeni. Vrea. Cum ar putea întelege nebunia hotarârii mele? Ea banuieste tot. încapatânat: "sa lucrez. | -Ceai?. gândeam. mai tare!".. Mi-am muscat buzele ca sa nu-l întreb.. Banuieste ca o iubesc. Asteapta marturisiri. în mansarda. perfecta?.. Domnul Elefterescu îmi vorbea. Are atâtea însusiri. E atât de nostalgica. Cu cât era mai primejdioasa ispita. însa.

toate viciile. . Ai sa ajungi un resort. voi pleca....... Cele doua vieti nu se excludeau. modelându-i sufletul... te mecanicizeaza. tânguirea aceasta nu te îndreptateste sa nu vrei si tu. lânga tine. Vreau sa te fac sa întelegi un singur adevar: ca stapânind o vointa calita. Ce am sa ma fac singura? Când am sa-mi dau licenta?. Ochii verzi s-au îngândurat.Alege un coleg si desteapta-i vointa...... . munceam noptile si diminetile.Stii la ce ma gândesc? La plecare. Nostalgia ta e hibrida. îmi rapeau timp... fireste. Ma pasiona prietenia noastra. Voiam sa fac din Niska o alta opera. stiu. toate ratacirile.O femeie nu poate. pleaca. Ispitele biruite nu dispar. . însa. e torturat de obsesia depasirilor. toate voluptatile... si totusi sunt nelinistM ta. asta nu stiai? Si apoi. în ceea ce prives trupul..Niska.. Vrei sa pleci.. O cultivam si o iubeam ca pe o carte favorita. alege-ti un tovaras. lumina intermitent si suspect.... Nu te înteleg. Don Juan a fost o simpla priza sexuala..Tu ai vointa... . vointa nu mecanicizeaza. întru împlinirea capodoperei: creierul meu. iar dupa-amiezile întovaraseam pe Niska. Un barbat. e drept. Pe banca din parc. Acestea. Vietuiam o viata ciudata. . trebuia sa fiu ispitit de Niska. .Nu stiu cum sa te lamuresc. nu m-as întelege. îmi cunosteam datoria..Bine.. Ś. ea se lumina. treci prea departe.Atunci nu le-as fi cunoscut.Cine?.. ci munceste.Eu cred ca vointa prea puternica te mutileaza. Acum. Dar de aici la .. eu ma întunecam. îti poti îngadui toate experientele. fara nostalgii. genul Paul. Tu poti îndemna sufletele masculine... dupa ce ti-ai luminat constiinta virila.. dupa ce te-ai realizat launtric. daca nu le cunosc? Poate sunt un Don Juan. îndârjit si calm.. nu de Paul. ci de seriozitatea cu care eu vorbeam despre femei... Ma tulburau. In adolescenta aveam si eu asemenea doruri. acesta-i un dar ales. ci cresc. nici sa te istovesti în garsoniera.Atunci nu te mai gândi. întelesesem ca prietenia Niskai nu-mi rapeste timp.. Plecarea e singura care trebuie sa te intereseze. ..... Eu nu discut niciodata despre truP" 218 feminin.. fara anticipari în gând. oricât de perfecta ar ajunge. ci ma îmbogateste cu experiente. Voiam sa pulseze în ea toate izvoarele feminitatii de elita.Paul a fost un accident.. Niska era intrigata. femeia se poate expert" menta în nenumarate feluri. întelegeam ca. Sotul tau va fi un fericit... De altfel.. I . atât. râdeam amândoi. sunt inutile conversatiile.Vorbesti ca o bacalaureata. eu nu voi fi fericit prin ea. exceptând. .. Dar o femeie trebuie sa renunte sau sa imite. . oglindindu-mi vointa. cine îmi da dreptul sa vorbesc....Eu nu am sa-mi iau sot.Niska. Daca nu poti pleca singura. Nu e numaidecât nevoie sa joci rol de prii" amorez.. . ma oboseau. . . Ai sa îndepartezi toate ispitele... Ai mai spus aceasta si asta-primavara.. Nu poti cunoaste cu adevarat decât ceea ce renunti de a stapâni. Sufletul feminin se intuieS1\' prin introspectiune într-un suflet constient masculin. toate farmecele.. nu vreau sa ma gândesc decât la ceea ce trebuie sa fac. vie....Eu nu pot. nehotarâta. ci da putinta celei mai furioase libertati. gândul plecarii e stupid si inutil. Când am sa sfar-sese. de sufletul ei.. pentru ca valorificarea mea se împlineste prin alte criterii. Vreau sa plec.... ..

dragoste era înca drum lung. Uitasem hotarârile Jurnalului, din prima pagina. Urmaream doua cresteri: a personalitatii mele si a sufletului Niskai. Le vedeam atât de clar, încât s-ar fi spus ca sunt numai un spectator. XVIII. IASUL Presedintele a organizat din nou cercul. S-au înscris alti membri, s-a ales alt comitet. Vicepresedintele venea tot mai rar; tusea, era palid, zâmbea prelung. Bibi a ajuns bibliotecara; Gaidaroff secretar. Ne adunam în sala de la etaj, cu ferestrele la bulevard, cu scaune multe. Veneau, întotdeauna, Niska, Viorica si Radu. Radu tot îndragostit, Viorica tot enigmatica. Cele ce le-am destanuit asupra domnului Elefterescu si prietenului sau au stârnit senzatie. Presedintele regreta ca vechiul comitet îsi daduse demisia; ar fi vrut sa înceapa o ancheta si sa afle cum fusese admis d-l Elefterescu în cerc. Mariuca se arata cea mai satisfacuta de descoperirea mea. Ajungea întotdeauna, însotita de Gaidaroff. îi pierise sfiiciunea, de când toti stiau °a sunt îndragostiti. El îsi grabea licenta în drept; mi-a marturisit, într-o noapte, ca Mariuca e sotia visata din liceu. Parea guraliv si gol sufle-teSte; l-am surprins dorind o casnicie timpurie, o casa cu încaperi calde 5\' primitoare, o sotie linistita si cuminte, o viata lunga, cinstita, cu prieteni, cu vie, cu calatorii în Italia, la Viena, la Paris. L-am iubit mult pe Gaidaroff, în acea noapte. îl voiam fericit, alaturi de Mariuca. Am întâr-2lat, apoi, un ceas cu un gând copilaresc: sa aleg cele mai nimerite pe-redii, în cercul nostru... Zâmbeam. "Florentele" îmi luasera înainte; au etlit la adunare cu logodnicii; un profesor de istorie, foarte tânar, si un 219 politehnician. Erau mândre de alesii lor; organizau saptamânal ceaiuri dansante si ne invitau. Acolo, în cele doua odai, cu covoarele ridicate Radu dansa mult cu Viorica, iar Bibi cu Andrei... La fiecare sedinta de comitet sau adunare, presedintele istorisea fa. zele donatiei batrânului. Nu uita ca cercul se crease numai pentru a pu. tea primi dania. în vara, dupa nesfârsite alergari, izbutise sa ajunga persoana juridica. Se ivisera, de atunci, nebanuite greutati. Prefectul - care avea o casa veche si darapanata - insinua presedintelui sa sileasca pe batrân s-o cumpere si s-o repare, pentru camin. Cerea pe ea cinci milioane. Presedintele s-a împotrivit; donatorul voia sa cladeasca un camin modern, cu sali de baie, calorifer si electricitate. Prefectul îsi arata, atunci, puterile. Retrase fondul cercului din bugetul prefecturii si îl varsa în fondul pentru ajutorarea învatatorilor. Plângerea la ministru nu avu rezultat. Batrânul se îmbolnavi si ceru grabirea formelor, ca sa-si vada dania împlinita. Facu testamentul, dar nu-l facu dupa cum cereau avocatii. Doi nepoti amenintau cu proces de mostenire. Batrânul adaoga în testament ca îi dezmosteneste, dar nepotii vesteau ca - dupa moarte - testamentul va fi declarat nul; batrânul va fi supus unui examen medical, cât de curând. Stirile alarmau comitetul. Numai presedintele nu-si pierdea calmul. îsi amânase teza de doctorat, ca sa se poata ocupa în voie de cerc, de donatie, de camin. Comitetul nu-l ajuta. Membrii se adunau toti numai o data pe luna sau când stiau ca va fi dans, cu patefon. Presedintele nu dispera; cauta solutii. Voia un cerc strâns si intim. Dar sala împrumutata era prea mare, prea rece si, apoi, era straina. Prefectul fagaduise un sediu, fagaduise si lemne, dar toate acestea au fost uitate, de când presedintele refuzase târgul cu casa. De la începutul lui noiembrie, asteptam hotarârea zilelor de congres, în anul

acela, congresul studentesc se tinea la Iasi. Presedintele nu putea veni, ocupat cum era cu dania. Din cercul nostm mergeau multi, aproape treizeci. Seful delegatiei fu numit Gaidaroff, spre bucuria noastra si spre fericirea Mariucai. ...Ceasuri de asteptare în sala de sedinte a caminului medicinistilor, între studenti de la toate facultatile, ca sa capatam legitimatiile pentru congres si foile de drum. Grupul nostru, în coltul cu biblioteca, se minuna de munca si îndârjirea societatii studentesti care înaltase un camin de aproape douazeci de milioane. Celelalte grupuri se exercitau în glume cu felurite nuante judetene. Niska m-a silit sa ma izolez, alaturi de ea, pe o treapta de scara. Vorbeam tainuit, fapte care se puteau dezvalui oricând si oricui. - Stii de ce râd? Pentru ca toti ne cred îndragostiti si ne bârfesc. Ma desfata gândul ca sunt vorbita de rau. As vrea sa stiu tot ce cred ei— Niska, nu uita ca esti femeie, iar o femeie compromisa e anulata- îmi bat joc de vorbele si parerile lor. Toti oamenii îmi par imbecili... - Mi-ai furat expresia... - Ti-am furat mai mult; si însusirea de a distinge, dintr-o suta, imbecili autentici si imbecili confectionati din snobism... Nu pot sa-i sufar! Nu stiu daca trebuie sa-ti multumesc daca acum toti mi se par niste în-aâmfati, niste papusi parfumate, mediocri si stereotipati... Ma enerveaza... - Cu atât mai rau pentru tine, pentru ca, orice ai face, tot trebuie sa-i suporti... De altfel, imbecilii sunt inofensivi, daca stii sa te izolezi... - Sunt obraznici, se cred frumosi, se cred seducatori, se cred inteligenti... -Poate sunt... - Nu e adevarat. Eu am început sa flairez tipul perfect masculin. N-am întâlnit nici unul care sa-i semene; nici la facultate, nici în saloane, nici pe strada... - Exagerezi, Niska, zâmbii eu ca sa-mi ascund bucuria. - Nu, nu!... Ma revolta; nu stiu cum sa le spun; nici "paiate" nu e de ajuns... Nu muncesc, nu sufar, nu se bucura... Pozeaza... - Niska, e prudent sa spui toate acestea cu mai mult calm; suntem într-o sala cu multi straini... - Putin îmi pasa! Niska, ti-ai Însusit tot ce am dorit eu, de mult. sa stii... Te apropii, chiar, de o conceptie etica a masculului... Mai trebuie sa faci un singur pas. • Sa taci. De ce sa-i superi spunându-le ca sunt imbecili si paiate? Daca poti, râzi. Fereste-te sa nu te atinga; atât. Nu le spune adevarul aflat de tine, pentru ca tu esti o femeie, si femeia nu poate sa lupte... în seara aceea am scris în Jurnal: "Niska face progrese primejdioase. Fara sa vrea, îmi judeca sexul dupa un criteriu care nu mai e feminin. A ajuns sa fie tot atât de pretentioasa ca si un suflet viril. Daca Niska nu-si va întâlni un dezastru apropiat, în mediocritate, daca nu va uita ceea ce a învatat de la mine, va suferi mult, mult. Barbati visati de ea se gasesc rar de tot, si numai prin carti." Noaptea, Gara de Nord astepta doua trenuri, la amândoua se atasasera vagoane studentesti pentru congres. Pe peron, în restaurant, pe sali, pe coridoare, furnicau studenti si studente. Calatorii de toate zilele erau Purtati, risipiti, striviti. Nimeni nu mai încerca rânduiala disciplinata. Aflând ca primul tren pleaca în câteva minute, studentii au navalit în 220 221 toate vagoanele, s-au îndesat în compartimente, au ticsit coridoarele, I s-au asezat pe trepte. Controlorul, sefii! trenului, hamalii disperasera. - Domnii studenti sa pofteasca jos... Se face alt tren la noua patruzeci... Anevoie, au izbutit sa coboare câtiva. Trenul a plecat cu întârziere în uralele celor ramasi.

Fiecare îsi cauta sprijin la cunoscutii cu trecere, la membrii comitetului general. Presedintii de cercuri judetene de societati îsi pierdusera rabdarea asaltati de curiosi, de parinti, de studente timide. Când au sosit vagoanele în gara, navala s-a dezlantuit. Dupa un sfert de ceas, totul se linistise. In compartimentul nostru de clasa a treia nu exista lampa. S-au aprins lumânari, aduse de congresisti prudenti. Ne-am adunat, toti cei din "elita", pe doua banci de lemn. Niska era exaltata. -Plecam! Plecam!... - La Iasi, ma bucuram eu sa-i chinui entuziasmul si, de fapt, nu plecam; ci, suntem dusi. Nu te supara nuanta?... Pe Niska, în noaptea aceea, nu o supara nimic. Râdea, zâmbea, lauda, îmi strângea bratul, saruta pe Bibi si pe Viorica. Ś - Nu stiu ce am, nu stiu ce am... Se întrista. Eu ma prefaceam ca nu înteleg nimic - Poate ti-e somn.. De ce nu pot zugravi aici surâsul Niskai? Am plecat. Noi doi am ramas la fereastra. Noaptea era neasteptat de senina pentru sfârsit de noiembrie. Ne lovea*vânt peste crestete, si aceasta ne desfata. Am tacut amândoi. Eu încercam sa-mi precizez simtamântul catre Niska. Ea poate nadajduia o destainuire. Cum i-as fi putut spune Niskai ca destainuirea era altceva, atât de monstruos înalta, încât ar fi înmarmurit-o? Taceam. Din compartiment, ceilalti ne iscodeau suspect. Ametita de vânt, Niskai îi fu somn. Adormi pe umarul lui Bibi. De câte ori o vedeam ostenita, ma cotropeau puteri proaspete, nebanuite, salbatece. Nu am înteles multa vreme de ce cresteam eu întelegând ca o tovarasa de a mea se naruie, se pleaca biruita. Pentru ca toate compartimentele tânjeau într-un ritm de meschina veselie, miam amintit de ,jocurile" domnului Elefterescu. iMi-au fost, întotdeauna, nesuferite; saruturi umede pe obraji straini, sub ochi rai, invidiosi, lubrici... De ce l-am propus, cu îndrazneala, unor necunoscuti si necunoscute? L-au acceptat cu exclamatii. Se aflau, alaturi de noi, grupuri de studente enigmatice si studenti desantati. Studentele socoteau ca par dezghetate daca repezeau riposte cu insinuari. Studentii se recunosteau inteligenti daca puteau vorbi mult, repede, tare, fara sa clipeasca la pasajele riscante, fara sa se intimideze în fata unei replici juste, fara sa ezite în ceasul când insinuarea trebuia sa se pogoare în fapt. Fireste, nu toti studentii din vagonul nostru, nici toate studentele nu se subsumau aceluiasi tip. Dar, în noapte, în tren, în drum catre un congres, se nivelasera. Simteam, fara sa\'fiu stânjenit, porunca de a-i ajunge. Vorbeam tare si degajat, râdeam si foloseam la verbe persoana a doua singulara, cu studente necunoscute. Toate acestea ma desfatau. Am avut o sovaire când a trebuit sa sarut pe o blonda de mediocra frumusete, careia colegele îi spuneau: "studenta din Viena". - Haide, domnule, nu ma plictisi... încurajarea m-a enervat. Nu era prea greu, daca îmi poruncisem, sa sarut o blonda necunoscuta. Grupul meu a aplaudat. Se pasionasera de noul joc si de bunavointa colegelor straine. Niska se desteptase si ma privea. Am privit-o si eu si am vorbit înainte, mult, galagios. Nu voiam sa creada ca sunt legat de ea si ca nu puteam culege desfatari, singur. Jocul dura. Niska m-a chemat la fereastra. Am întrebat-o daca vrea sa intre si ea în joc. Mi-a raspuns ca-i e somn. - Ma lasi sa dorm cu capul pe genunchii tai?... Fireste. Ea se prefacea ca doarme; eu îi rasuceam buclele, una câte una. Cercetam cu ochi ascunsi daca ma priveste cineva. întâlneam mereu zâmbetul

vioricai. De ce nu obosea? Cât i-a trebuit Niskai pâna ce sa adorma? S-a desteptat în zori, palida, cu pleoapele vinete. Eu privisem tot timpul pe fereastra, fara sa vad nimic, fara sa înteleg. lasul, asteptat cu ochii, pe scara vagonului umed de ploaie si patat cu funingine... Gara. pe care n-as recunoaste-o, întesata de tineret, de dudui cu cocarde, de steaguri... Am fost împins pe un coridor de multimea congresistilor, ovationând. în piata, ne-am orânduit în convoi larg si nesfârsit. Cautam, ascultam urale. Paseam zâmbind, cu valiza în dreapta, cu bratul Niskai în stânga. Amândoi pastram de ani nostalgia lasului, îndragit în liceu, o data cu cele dintâi lecturi moldovenesti, visat în primaveri singuratice, dorit... Simteam cum ne mângâie duhul orasului cu taceri, cu ascunzisuri de suflet, cu melancolii... Si primeam duhul strain, otravit, în lumina vointei si creierului meu, dur, aspru, rece. Lasam sa se strecoare cu ochii pe uliti, pe cer, la Niska nelinisti si tristeti pe care, în mansarda mea, le-as fi smuls cu cleste înghetat. Simteam cum vazduhul orasului ma încingea, ma rascolea, ma încovoia. Si nu voiam sa încerc scuturare îndârjita, ci zâmbeam, brat sub brat, cu Niska. Deschiderea congresului la Teatrul National, gemând de tineri cu cocarde tricolore. N-am auzit nici un discurs în întregime. Nu puteam fi atent. Problemele îmi erau necunoscute, si nu voiam sa accept conclu223 ziile referentilor fara sa pipai încheieturile obârsiei. Si apoi, ma gândeam ca nu ramân decât trei zile în lasul dorit de ani. Si erau zile de toamna frumoasa, si paseam tot mai departe, în jos de Copou. Si nu stiam ce sa vad si sa culeg mai întâi: ulite, case cu cerdacuri, alei, idilele, teii... Cea dintâi masa, în restaurantul cu stapân fericit, împreuna cu toata "elita"... Nu mai mi-amintesc nimic; nici glumele lui Gaidaroff, nici tacerile lui Bibi, nici toastul intim pe care l-am ridicat pe rând, nici ilustratiile pe care le scriam presedintelui si vicepresedintelui, acoperite cu semnaturi violete, în josul unei date: 28 noiembrie... Nu-mi amintesc decât cea dintâi coborâre în Copou, nelinistiti de apropierea teiului sacru. Niska era cu adevarat înduiosata. Toti ne vadeam schimbati. Si eu care întelegeam si ma lasam purtat de curent... Un singur gând: toate acestea vor trece; eu voi ramâne iarasi singur, si atunci ma voi stapâni; pentru ca un suflet nu ajunge stapân decât în singuratate. Noaptea am petrecut-o împreuna cu Gaidaroff în odaia unde ne încarterasera de la centru; el vorbindu-mi de Manuca, eu tacând, cu ochii în jar. Regretam ca nu-mi luasem Jurnalul. Pe alta hârtie, nu puteam scrie. Tot ce am simtit atunci, am uitat... Am uitat si niciodata nu-mi voi mai aduce aminte... Dealurile lasului le-am vazut; pluteau în aburi viorii. Am urcat si la Cetatuie. Am cutreierat mahalalele. Niska a voit sa priveasca mormintele proaspete si monumentele din cimitir. Am întovarasit-o peste tot. Fireste, în cimitir a lacramat. Apunea soarele; trecusera doua zile de congres; se apropia întoarcerea. Lânga morminte, sunt întotdeauna îmboldit catre reculegere. Atât. De ce sa plâng? Nu apune si.nu rasare soarele în fiecare zi pentru minei... Acolo, alaturi de Niska, am fost trist. "îmi îngadui prea multe slabiciuni", gândeam. Si zâmbeam, strângând bratul Niskai. Balul. Cercul nostru era nedespartit; a intrat în sala sufocata de perechi, dupa ce intrase în cofetaria vecina. Niska iar se schimbase. Nu mai era trista, nu mai era gânditoare. Vorbea mult si râdea. Nu se mai putea dansa. Grupurile se frângeau în multime, se farâmitau în perechi. Ce ne-am spus noi, atât de atenti unul la altul, noaptea întreaga? As fi dorit mult sa stiu cele ce gândeau membrii "elitei"-\' Eram, fara îndoiala, asimilati îndragostitilor în ajun de tainica logodna.

ea îsi va petrece timpul cu gazda noastra din Iasi. Nu mai . Am scris în Jurnal: Jasul a fost mult mai primejdios decât socotesc. într-un compartiment din vagonul Politehnicei. Orice ar fi încercat. Era aproape o zdreanta. cu familie straveche în orasul boieresc. Biruinta mea a fost o parere. poate întelege si ea. Râdeam. De altfel. experienta îm225 plinita cu Niska. Eu ma bucuram ca sunt uitat. în Jurnal. Ma simteam iarasi puternic. printre redactori care ne priveau surâzând cu înteles si clipind din ochi. S-au întors împreuna. . cât mai mult. o fâsie cât o palma din rochia ei de bal. trecatori oaspeti din orasul cu fabrici. daca as fi izbutit. Eu înteleg prea bine de ce trebuie sa fiu \'Wpotriva Moldovei.Aseara am îmbracat-o ultima data. Studentul nu stia ce sa creada. l Ajungând. Am alergat pe scari. mai nelinistit.. pe care însemnase data. Ma desfatam gândind ca vietile lor se vor împreuna din vointa mea. as fi niers mai departe. chiar acum. multa sobrietate. Si-o îndragise. avea nasul drept. îi vorbeam mult si cald. Calatoria iu m-a obosit. L-am batut prieteneste pe umar. cu cearcane. Niciodata nu m-am simtit mai slab. nu am putut lucra nimic câteva zile. Eu eram fericit. Trebuie sa reiau munca de la începutul toamnei. N-am spus Niskai nimic. Eu înteleg. Situatia era penibila. întelegeam sufletul Niskai pâna în unghere. pe noi. Si. Voi încerca. Eu ma prefaceam ca ascult atent discutia ocazionala dintre studentul balai si directorul revistei . dar ea se purta ca si cum mi-ar fi ghicit si împartasit gândurile. Si Viorica era fericita. Am sa încerc sa ma apropii.. Totul trece. Nu trebuie sa stie nimeni ca m-am întors de la Iasi înfrânt. Ea ma ajuta la studii.Vizita în redactia Vietei românesti. prin Copou. . de Viorica. . Fetele trebuiau sa zâmbeasca.Dimineata. cu studentul îndragostit de Niska. mai dornic. buze rosii si nume cu faima. nu s-ar fi putut smulge din privirile stapânului ei.Nu suntem decât niste prieteni ciudati. Dupa câteva saptamâni de regim saisprezece ore pe zi munca. Avea mâini albe. Ii sunt confesor. ci mi-a anulat patru zile. 224 Amândoi. îl ruga sa ne duca în redactia Vietei românesti. Si nici lupta care începe nu trebuie vestita cu surle.. Doar eu i-l daruisem astfel.. îi voiam logodnici. apoi.. Când ne-am spus: "Buna seara". cu luciri dracesti sub sprâncene caruntite de fumul tigarilor -asupra circulatiei pe strada Lapusneanu. orice urma de sentimentalism dispare. Si ma desfatam cautând amanunte pentru întovarasirea lor. mai ales. si ai mei. mai vast. Eu ma trudeam sa-i fac prieteni. Ma asteptam sa aud hohotind în urma noastra.. Râdea mult împreuna cu studentul balai. am fost oaspetii studentului balai si blând pe care Niska îl cunoscuse în tren. Studentul o îndragise. Ar fi prea multe de spus. îl întreba curioasa amanunte iesene.. Ochii Niskai erau aceiasi.ochi cu spaime.. Chiar programul înscris solemn aici.. si mi-e colaboratoare. baiatul îi placea cu adevarat. Niska nu mai mi-e acum enigma.. De ce nu mi-a privit mai adânc ochii?. Niska mi-a dat un plic. Eram nespus de atâtat în verva. e absurd. eu o ajut sa-si gaseasca un tovaras pe care sa-l iubeasca. Se temea sa nadajduiasca. mult calm.. cu degete lungi. asupra-i. Ma sufocam.. îi voi da un suflet. Eu am ramas singur cu Viorica pe culoar. Poate. am rasuflat. stânjenite. Cea din urma oara. Ne crezuse îndragostiti. poate chiar fagaduiti.

el nu citea englezeste. platind scump. Revista îl interesa. Amândoi ne întelegeam si ne schimbam gândurile. flirta cu dudui bogate. înainte de premiera Sfintei Ioana si-a cumparat volumul W1 226 Shaw. îsi marturisea rar ambitia care-l rodea si-i scurta somnul. îsi voala . Ma razbunam înal-tându-ma. sa ma îmboldeasca spre creare. zile în care ma invidiaza. în amândoua sufletele ramânea o taina. Nu citea decât carti care îl puteau ajuta ca avocat si om politic sau romane ultime pentru discutiile mondene. In fiecare dupa-a-miaza pleca. Cel mai bun prieten "nu pretuia" nimic. nu lipsea de la nici un ceai aristocrat.sunt un adolescent. nadajduia sa ajunga profesor universitar. Eu nu puteam sa ma razbun asupra altuia. la prieteni. Stiam ca prietenia este un fapt. numai pentru ca era "un hoffl-me du monde". Fapte. îi întelegea si rostul. dar nu avea timp sa le adânceasca. zvârlea glume înveninate. daca nu ar fi înteles roadele. înveninat si zâmbitor. Câteodata era dusmanos. si poate el mi-o banuia. la ceaiuri. bine pazita. la o raspântie? îl întelegeam atât de bine. Eu întelegeam razbunarea ca o pornire de ura menita sa ma depaseasca pe mine. la Universitate. Eu i-o întrezaream pe a lui. amintind ca ochii Vioricai sunt fara pereche. Dar ť ajungea. ruga pe prieteni sa-i rezume ultimele carti citite. Dar se trada. îsi alegea relatiile. fara sa uite nici cea mai neînsemnata rafuiala. Putea pomeni cartea la facultate sau în saloaneA învatat englezeste. M-a ajutat si a muncit pentru revista universitara. judecând astfel. VRAJMASUL LUI PETRE Pe prietenul meu îl întelesesem din liceu: el voia sa ajunga. Descoperise un mijloc excelent de a-si completa cultura. daca Petre se afla într-un cerc care trebuia covârsit. închei". din care memoriza amanunte si citate pentru seminarii.. Fireste. Petre lovea. se informa asupra influentelor politice. cauta cât mai multe cunostinte. nu ar fi lucrat alaturi de noi. sa-mi împrospateze puterea de munca. Nu-i puteau surprinde razbunarea decât cei care îi patrunsesera patima. sau un nume. pronun-tându-l impecabil: Saint Joan. iar ambitia altul. El era destul de inteligent ca sa aprecieze o activitate si sa nu se angajeze decât cântarind riscurile si vremea pierduta. Toti stiau ca Petre vrea sa ajunga si toti îi încuviintau ambitia. pentru un cuvânt gân-gavit printr-o întrebare raspicat pusa sau o formula. dupa ce îmi marturisea ca sunt zile în care ma uraste. râdea rau. orbit. Petre era un patimas. Eu cred ca îl interesau istoria si filozofia. pastra foarte putin din miezul cartilor. l-a citit si a pomenit de el în tot timpul reprezentatiilor. iar nu lovind. Eram tot mai buni prieteni. Orice s-ar fi întâmplat. si atât. aceasta îi era un mijloc bun de a-si câstiga admiratia profesorilor. îsi purta razbunarile întregi. fireste. Dar. nu ceda. când nu avea dreptate împotriva unui prieten. sau carti de eruditie vulgarizata. vizita pe profesorii care îi puteau fi cândva de folos. Anii de dialectica scolara si inteligenta lui ascutita îi foloseau sa rastoarne argumente pentru o clipa de ezitare a adversarului. Nu ceda niciodata când se aflau de fata straini. De ce m-as fi suparat daca trebuia sa treaca peste mine. dar voia ca munca lui sa fie cunoscuta si rasplatita. pentru ceilalti. si necesitatea. Pentru aceasta. Muncea. el trebuia sa biruiasca întotdeauna. Petre ar fi laudat munca noastra. Literatura engleza nu se discuta în saloane.. încât îl îndrageam si mai mult. XIX. sunt atâtea lucruri bune de facut în Universitate. vorbea la seminalii. La seminarii. într-un anumit ceas.

.. la o masa dintr-o gradina. Prietenul meu si-a pastrat. Surogatele pe care le cunoasteti voi. Tu trebuia sa-ti cultivi patima. Ne-am uitat înapoi.. Eu cred ca numai lipsindu-te de un lucru. . Acum.. Cum vezi.. în acea iama. aceasta iarasi ti-o spun. nemarturisita ani multi.Eu sunt dus de vointa mea.Daca patima e autentica.. Petre a cunoscut o studenta de la Arhitectura. politic. noi doi. . sa-i dai un sens metafizic.. vorbii eu. Desi. într-o noapte.Nu.. Ceea ce trebuia sa se întâmple.Depinde ce întelegi prin misticism. te prefer celorlalti. însa. Ambitia. e prea târziu ca sa se vindece.. nici o maimutareala snoaba. ambitia. . ajungi sa-l stapânesti si sa-l gusti.Acesta e tocmai amanuntul care nu-mi place. marturisindu-i sensul vietii mele. -Polemizezi. 227 . noi doi.. cum e ros amar de pofta care îl stapâneste.. . . o punere la punct..Obsedanta doctrina a virilitatii. sa ajunga efectiv.Ar fi multe de spus asupra vointei tale. te întarâta si te chinuie cu cât le urci culmile. Pe tine au început a te bate vânturi mistice. . societate cultural-dramatica. în curând.L-au pierdut.O ironie? . ca si gloria. nu?. Am întârziat mult. ca sa poata lucra mai comod în mediocritatea lor. si taceam. Neam amintit anii de liceu. iar eu sufar mult... Acum ai dreptate. va ajunge. de ani. orice progres e inutil. .. Misticismul meu nu e o influenta livresca. Singura mântuire.. . Te-as fi voit prometeic. fara crize. Ai o ambitie restrâns politica.ura pâna la gluma. absurd si stupid. E o patima barbateasca. nelinistit si abatut.. ascuns si prudent. . Orice satisfactie pe care o vei câstiga îti va scurma pofte îndoite. dupa-amiezile de la "Muza". sa nu se mai aline cu visuri. Petre m-a vizitat. Oricum ai fi.Uiti ca tainuirea ambitiei mi-e poruncita chiar de ambitie.. actualizezi o ambitie trecuta... fara sa cadem. trebuie sa lucrez ca un om politic. s-o proiectezi pe un fundal cu proportii si sugestii cosmice. E o experienta etica. .Cei dinaintea noastra?. desi adevarul îl intuisem. Mi-a spus cum nu-si are o zi de liniste. intelectualii si mondenii. . încerc sa-ti dau prin cuvinte mari impresia pe care o simt eu când vorbesc despre ambitie. Adevarul acesta e jenant de banal. Femeile si societatile feminizate au avut întotdeauna nevoie de un reconfortant teozofic.Nu. Mi-a spus cum scrâsneste din dinti la vestea izbânzii vreunuia dintre noi. Nelinistile tale metafizice m-ar fi împiedicat sa progresez real. niciodata nu o vei multumi. fara torturi launtrice. Se aflau tot timpul împreuna. dintr-o generatie care ancoreaza orice actiune si orice valoare într-un plan transcendent. Ochii lui Petre se tulburasera.. noi suntem generatia ursita sa cautam pe Dumnezeu. . Eu întelegeam. la începutul vacantei. de parvenit. chiar o experienta religioasa..Eu trebuie sa ajung.Un paradox. Atunci. apriga. ... Sunt la moda acum. tu nu izbutesti sa fii nici un Rastignac. poate. Cea mai crunta umilinta a simtit-o într-o noapte calda. Eram înspaimântat ascultându-l. dusmaniile si prieteniile noastre. împreuna cu atâti altii. batuseram drum drept. Cred ca patimile masculine sunt menite suferintei..Eu îti admir ambitia. . s-a întâmplat. cum nu poate uita. Petre si l-a tradat pe al lui. bagatelizând-o. cum tresare noptile din visuri care îi potolesc setea de faima si putere politica.. cu vin bun. de care nu trebuie sa te rusinezi si pe care nu trebuie s-o ascunzi.. Eu vreau sa ajung politiceste.. ma plâng ca tu. sunt tot atât de putin mistice cum sunt stiintifice brosurile de trei franci ale abatelui Mo-reaux. . Eu cred ca li s-a luat Dumnezeul.

Criza lui nu-si apropia sfârsitul. ci luciditate. întelegi tu nebunia faptei mele când am cerut-o de sotie? Am vrut sa fug.. . Va trebui sa se împlineasca si faptul.. vointa eroica. Eu simt ca am sa cad. nu ca prieten.Totul trece.. . Ma gândeam ca. Petre se tânguia. calm. Numai tie îti spun. mai am examene. nu? -Nu. o iubesc într-atât. . Ma interesa. Petre îsi va depasi criza tineretii.Stii ce-mi spuneai asta-toamna? Ca tineretea e un timp primejdios. nu?. Zi si noapte. Eu sunt obsedat de refrenul acesta... poate s-o mântuie. Suferea.De ce s-o sugrumi? .. ca nu sunt mântuiti decât nebunii." Acestea le-am scris în Jurnal. Stiu ca e umilitor.. în adâncul ochilor.." XX.Tu îmi vorbesti ciudat. m-am îndragostit de ea. ci împotriva anularii. "Toate acestea sunt pregatiri. pentru ca ma împiedica sa ajung. iremediabil stupid. Eu am spus numai ca tineretea e ispitita de mediocritatea sentimentala si cerebrala.. 228 229 Un tânar nu trebuie sa creada în fericire. "Daca va izbuti sa ramâna nebun pâna la capat. Eu îmi urmam drumul amar.. Petre nu mi-a marturisit nimic.. Cu atât mai rau pentru ei.Pentru ca e stupida.. trebuie sa-ti spun. Banuiam. Are sa treaca. Poate Petre crede înfericire. încât am cerut-o în casnicie. desi de-a lungul unei dureri înzecite. Iata ce am înteles eu atunci. Sunt aproape nebun. în suflet. Se va realiza atât cât îi va îngadui esenta inferioara a patimei. ambitia lui Petre ar fi biruit. O iubesc.. dar nu mai ma pot stapâni. îmi spuneam. încordarea crunta dintre cele doua patimi. Si apoi.. valorificata si stapânita decât dupa ce te-ai îndoit de ea. Am ajuns sa-mi fie teama. . munceam calindu-ma. Nazuintele lui ar purta atunci o tragica si austera sobrietate. Nu pesimism. nu se poate. Cum l-as fi putut ajuta? îl mângâiam cu ochii. Priviri. adica realizata de-a lungul a oricâte împotriviri."Principiile" mele nu sunt împotriva dragostei. . O iubesc ca un adolescent. în suflet. Sunt stupid.. Pentru cei multi. de o nebunie.Ai avut dreptate. Iar în loc s-o seduc. e revoltator. . daca ar fi stapânit acel sens metafizic de care îi vorbisem. Nu îmi era teama.O iubesc. sunt un rob. si am mai spus ca numai o hotarâre nebuneasca. Nu stiam daca va birui ambitia sau dragostea. . în viscere. .Stii ce se petrece cu mine? Sufar o criza de adolescentism. atunci va ajunge un sot nenorocos. încearca sa ti-l împlânti în creier.Exagerezi formula... îsi ghicea înfrângerea. dupa despartirea de Petre. fericirea ajunge chiar un sens dat existentei. Dar e atât de dureros si greu sa nu crezi în fericire. Eu m-am departat iar de prieteni. îmi place o fata. ca am sa ma înec daca nu sugrum dragostea. de iluzia unei fericiri comode. adica masculina si ascetica. Criza tineretii nu poate fi depasita decât ajutat de o patima. te contrazici cu principiile tale. necunoscut de nimeni.. semne de rafuieli sângeroase. stiu ca e stupid. a idiotizarii nostalgice prin dragoste. sunt lipsit de vointa.. luptând.. E cel mai impropriu mijloc de a mi-o apropia. Sunt un neghiob. o iubesc.. PERSONAJELE JUDECA AUTORUL . Fericirea nu poate fi cunoscuta.

de a ne rupe iarasi si a ne încadra mai sus sau mai jos în alta parte. îsi aducea buzele ca la un râs amar de drama.. nici o neliniste. Cei dintâi veniti au fost Jean Victor Robert si Mihail. Gândul era reconfortant: dupa ce o perioada e depasita. dar nu-si trecea decât doua examene pe an. Grupul nostru. Si am de lucru. nu bea. Eram. Era înscris la Facultatea de Litere. cu o fata de copil serios si rece.. Simteam fiecare chemarea de a patrunde mai departe.la Fanica. premierele cinematografice. îsi freca fruntea îngusta. înca. Dreptul. seara si noaptea Sfântului Stefan stapânesc strania însusire de a ne face sa uitam tot ce ne-au daruit anii si de a ne socoti iarasi colegi de liceu si personaje din Romanul adolescentului miop. cursele. reconstituiam scenele dureroase zâmbind. Robert era singurul pe care nu l-as fi lasat sa iasa din liceu. balurile. ne-am adunat . Mihail evoluase lent si sigur. cu buze carnoase... Prietenii lui cei noi . era incult. îsi propusese sa guste putin din toate. la "chemin de fer". Ce vrei.. Povestea întotdeauna cu glas de bariton cald. Avusese izbânda în teatru.. Nu fuma. de neputinta de a lucra din pricina femeilor.A treia zi de Craciun. Robert nu putea rosti cel mai neînsemnat cuvânt fara gest teatral. Am si garsoniera. dar nu putea fi îndepartata. o maturizare sentimentala. citea cu o luna înainte de examen. Tot ce fusese spaima. Era bogat. necunoscut celorlalti. Se socotea înca geniu neînteles. ochi distanti. Invitatii lui Fanica sunt colegii. cât ramânem împreuna. . Uite câte chei am în buzunar. N-am timp. Oricât de rautacios s-ar fi purtat prietenii cu el. în acele douasprezece ceasuri. Dar daca izvorasc alte "dureri si alte nelinisti. melancolie ne înveselea acum.. Când râdea. de a începe cu ei vieti noi. nostalgia vechilor prieteni.. sarbatoarea aceasta e ciudata si necesara. alba.îngâmfati si invidiosi elevi de conservator. durerile si nelinistile sunt uitate. Robert. prezumtios si dragalas. Se plângea. urma. ca sunt de-acum amintiri. dar nu poza în snob. cu multi ani în urma. Era întotdeauna .. nici o ambitie. Nu avea nici un pacat. compact înainte de bacalaureat. în timp ce glasul lui era de tenor lipsit de volum.Mamico. încretita de sprâncenele ridicate interogativ. Robert nu uita sa vina de câte ori era chemat. nu se putea lipsi definitiv de grupul colegilor de liceu. Ofta flatat. citea ultimele carti si le judeca cu creier propriu. asa cum îi insinuasem eu. la rastimpuri. Pentru noi. fireste. Jean Victor ajunsese actor la al doilea teatru din oras.ca în toti anii . Robert se ignora pâna la absurd. Neam risipit si ne-am legat de alte grupuri. din necunoscut în necunoscut.. mama dulce.. prea tineri ca sa ne întristam ca toti acei ani au trecut. . Socotindu-se neînteles si persecutat. ma distrug femeile. mai nemiloase. învatase întotdeauna bine. pâna la o mie de lei. îsi crease un personaj si-l silea sa joace în toate rolurile prevazute si neprevazute. înlantuirea de suflete straine poate întrista pe prietenii vechi. a fost rupt la Universitate. îsi alcatuise o figura dispretuitoare. mai amare?. înca. cu obrazul lui de fata... El credea ca toti ceilalti îl invidiaza.. gura draceasca. pentru ca avea obraz alb de adolescent. la teatru. nici o însusire de seama.. Dar ziua Sfântului Stefan ramânea vechii familii.. între prieteni îsi îngaduia sa piarda. desi se înalta în mediul de marasm si mediocritate. Ne strigam cu porecle din liceu. nici în Don Juan.în fiecare saptamâna le schimb.îi aminteau. glas de scena. încercaseram fiecare. cu mult bun-simt si multa verva. Era înalt. pudrat. nici în sportsman. Dupa-amiaza. rautacios. Si as vrea sa scriu o drama. de a ne desfata sau suferi. nedespartiti în ultimele clase. Se marturisea burghez linistit si mediocru. vietuim din nou liceul. suferinta. actori betivi si blazati . înviorat numai de invidie. Frecventa ceaiurile.

.. îsi purta pretutindeni plictiseala lui de tânar fara pacate si fara ambitii... pentru el. Petre. cu un neasteptat spirit critic.Puteai. de ce sa se jeneze personajele secundare? E o simpla cronica. el nu muncea.Foarte greu. cu toate acestea. Daca nu m-am jenat eu. Raspundea plictisit la telefon când doamna sau duduia îl tinea de vorba.. nu l-am transfigurat prin imaginatia si vointa mea si. zvonurile orasului monden.. eu te aveam precizat în minte. Erau toti înfierbântati de revelatia pe care le-o facusem. beau cafele si comentau articolul lui "Traznea".Deloc.impecabil îmbracat. nu urmarea nici un tel. Dinu. prietenul meu si alti câtiva. Schimbând numele. La prieteni tinea mai mult. mai ales. îi lipsea înca ceva. nici sa nu se nelinisteasca. . mai ales. se împotrivi Dinu. disciplinata. Si judecata le-o marturisea pe fata. Numele îrw erau calauza inconstienta. trebuia chiar s-o spui în aceeasi împrejurare. tu o puteai. Seara ieseau împreuna la spectacole. 232 .. tineretea si avutia îi erau garantii de fericire. Era atât de greu?. în casa caruia se realizau productiile dramatice ale "Muzei". Pe Mihail nu l-am înteles. dar numai tu le puteai spune. . fireste. Citea trei ziare zilnic si doua reviste mari lunar.Si. pentru ca nu-i schimba. Cartea mea e un roman si o culegere de amintiri. viciile. Se adunau. Pastrându-ti numele de Dinu. cerându-i o noua întâlnire sau invitându-l la un bal.. . pacatele. ci faptul daca ti-am surprins resortul launtric. personajul romanului autobiografic. sa marturisesc atâtea indiscretii de adolescent. publicarea capitolului de amintiri asupra "Muzei" din Romanul adolescentului miop. Atât. întins pe canapea. cât am putut surprinde cu mijloacele mele. Pretuirea vietii se marginea. sa nu se consume. înainte de toate. toate capitolele care îi privesc.. Aceasta ar fi daunat cartii. daca am izbutit. Poate acel preaplin care da sens activitatii si ritm dinamic vietii. nu astepta nici o bucurie. S-a adunat curând tot grupul: Radu. numai cât mai comod. 230 231 iar revolta si-o vadea printr-o înjuratura scurta si retinuta. .. îsi întâlnea bisaptamânal amanta în garsoniera închiriata împreuna cu Robert. Am voit sa oglindesc efectiv adolescenta.Nu trebuia sa pui numele adevarate. Te lasam sa vorbesti cum voiai tu. nu lasau imaginatia sa adauge. Nu s-a înflacarat niciodata. cu o punga de fondante alaturi. apoi orice fraza pe care te las s-o spui. ci l-am lasat sa spuna doua cuvinte si sa dispara. personajul era liber sa primeasca vointa autorului. Noschuna. Ai lasat deci imaginatia sa lucreze. sincera si. rolele lui Robert. sa le schimbi numele. Daca ar fi murit în zece zile sau în optzeci de ani. si ar fi fost un organism armonios si viu. Spiritul critic îl echilibra sufleteste. Entuziasmul lui se înalta Pâna la afirmatia neta: "E foarte bine". cancanurile. Cauta sa petreaca.E jenant pentru el.Cuvintele nu le-ai spus. . totul îi era indiferent. dar îi judeca cu cel mai ager bun-simt... care e. la câtiva prieteni si la o femeie oarecare.. . în odaia cu sofa si patefon. Sfârseau cutii cu bomboane. Fenomenul e anevoie de înteles. Nu ma intereseaza daca ai rostit sau nu cutare propozitie.. Protestau si comentau. asa cum esti aievea. totusi. Nu-l stânjenea nimic. Numele mi-erau mijloace de control. . m-ai facut sa spun o suma de cuvinte pe care stiu precis ca nu le-am rostit. nu s-ar fi suparat.. eleganta trupului. aproape în fiecare dupa-amiaza. se revolta Noschuna.De ce? O data ce n-am creat un personaj. îi pot lasa numele din viata. nu i-am dat un rol însemnat. Nu invidia pe nici un prieten. poemele prietenului blond. totusi.

Mai întâi. pe cei câtiva din juru-ti.începura atunci adevarate polemici. Cititorii se vor însela astfel la aparitia romanului. vorbi el. la aparitie. cunosti. Sfârsind ultima pagina. întrerupse Robert. viu. Asadar. de altfel. nu e menit publicitatii. nu toate lucrurile sunt precise. elev de liceu. divergent. Dupa aceea.Aceasta o socotesc un pacat al romanului. pentru ca ne-am departa prea mult. Cititorul are nevoie de preciziune. . Preciziunea completa e trucata. Nu aveam cu mine decât pe prietenul nou. .Atunci evita asemenea personaje secundare: aduna replicile pe care trebuie sa le dea într-un singur personaj... în realitate. nu le evit. .. le las sa-si împlineasca rolul efemer si-apoi le uit. dupa amanuntele spuse de dumneata. o suma de neplaceri. o sa avem prilej sa revenim. pentru ca fiecare are dreptul sa vada altfel pe un personaj. . Esti un . . vorbi prietenul meu. .Procedeul e riscant. când nu întotdeauna mg intereseaza?.Sa lasam discutia aceasta. în viata realizez un fapt alaturi de un prieten si de zece necunoscuti. îi parasesc. a fost facut de doi? Mint atunci viata si las pe cei zece obscuri sa vorbeasca si sa faptuiasca în voie. Romanul poate parea bizar. Pe mine ma bucura chiar ca ne-a pus numele atât de transparente. Va avea. Continuu actiunea cu cele doua personaje principale. Cititorii îi vor scrie: îl cunosc pe X.. Daca ajung într-o împrejurare cu alte personaje secundare.Aproape asa cum esti în realitate. cititorul nu poate sa aiba asemenea doruri. într-un anumit sens si grad. . pe care nu-l va scrie. Te cunosti pe tine.. sunt zece insi cu care te întâlnesti mai rar.. sunt altele. pentru ca. Ori. Nu vi le spun. ar dori sa stie ce s-a petrecut cu ceilalti.Aceasta e o lacuna fundamentala a romanului. De Ce sa schimb orânduiala în roman? De ce sa prezint pe fiecare personaj..Cititorul nu se va putea plânge. observa Petre. realizat de doisprezece oameni.. aminteste-ti ce am spus asupra personajelor secundare: ca îi las sa dea o replica sau sa ajute un fapt si apoi îi parasesc fara sa comunic lectorului ce s-a mai petrecut cu ei. nu esti un observator bun. si înca multe. dar nici nu ne-a zugravit fidel. pe care sa-l prezinti si sa-l urmaresti pâna la capat. . asupra noastra.Nu cred. 233 când nu întotdeauna îl cunosc si. pe care i-am citit în manuscris. Pentru ca celelalte personaje nu-l intereseaza. De altfel.. în viata. Noi suntem de acum personaje. Eu vreau sa-l întreb altceva (catre mine): cum m-ai conceput?. înainte de toate.. Mai mult. al caror trecut nu-l cunosti si nu te intereseaza. mai departe. mai ales scris sub forma de confesiune. Pacatele romanului. acest caiet.. între personaje si realitate exista deosebiri. Cum as putea înlatura acei zece necunoscuti sau superficial cunoscuti în roman? Cum as putea afirma ca acel fapt.. daca se va tipari vreodata. zugravirea pe larg si istoricul fiecarui tip era absurda întrun Jurnal: dupa câte se întelege. niciodata. Pe tine n-am vrut sa te crut. si autorul. l-am ghicit.E complicat. eu ma pot apara: personajul X nu seamana cu cel care traieste si îl cunosti dumneata. Romanul trebuie sa fie. . Nu ne-a modificat. aduna într-însul material pentru un Roman al adolescentului miop. pentru ca nu l-am zugravit complet. Autorul a cazut singur în cursa pe care ne-o întinsese noua. Asadar: nici nu ne-a creat. centrifug. dar nu e asa. . raspundeam eu. nu ma mai intereseaza. cititorul va fi nemultumit. dar a ales trasaturi care i-au placut din sufletele noastre. e construita si lasa impresia de tabela anatomica.Daca romanul e izbutit. mai ales.Toate acestea nu au nici o însemnatate. .

nu mai e curios de o enigma. în fond. rece. Ma multumesc sa arat crizele. care experimentezi de-abia câtiva ani.. în felul lui.. iar experientele nesfârsite. ai .. taci. care zac în sufletul tau. aerul de blazat. înfrângerile si biruintele dezlantuite în sufletele câtorva de aceasta vointa. Nu zâmbi. îi lasa sa creada ca acesta e masculul. Pentru ca fumezi.E un ciclu? . .. de o cercetare. de cunoscator al tuturor voluptatilor.. eu sunt edificat de evolutia ta launtrica. pe mine nu ma cunosti.Un adevarat discurs. de seriozitate..De unde stii tu ce se petrece în sufletul meu? . Nu te pot suferi pe alt plan: ca reprezentant. Au început atunci inevitabilele glume si indiscretii. Dinu nu e nici cel putin un simplu instrument sexual. ca apartii acelei fericite spete de masculi manques. . nelinistile. Duduile te socotesc interesant si superior. . de luciditate. de o problema. Petru. Nu e nevoie sa mai spun. profesorul de logica. ci ca nu îl mai preocupa spiritualitatea... mi-esti drag. Fiecare voia sa stie cum îl concep pe el.Nu ma intereseaza complicatiile atât timp cât nu dau nastere la crize.. . Dar el perverteste constiinta celorlalti. Fals si stupid. în primul roman si în toate celelalte pe care le voi scrie. Viata e lunga. ca "te distrug femeile" si îmi spui "mama draga".. Dinu nu seduce. De aceea n-am vrut sa te schimb si te-am lasat aidoma. Nu are înca nici meritul donjuanesc. . oftând. snobii. pentru ca mi-esti prieten. .Nu stiu. Eu am înteles de mult.Ceea ce mi se pare nesuferit la tine. un ratat precoce. Un simplu Robert nu poate fi primejdios. de când te-am convins ca esti un geniu. Iar pe tine te cunosc.. mai exista si altceva? .Nu.. la fiecare personaj: acest personaj vrea sa ajunga om mare. Personajul câtorva voi fi eu. .. o precizare pentru tine si pentru cititorii romanului. te intuiesc si te anticip chiar. de o solutie. Dinu e.. Si îmi faci cel mai mare rau la-sându-mi numele de Jean Victor Robert. E indiferent. în tine. personaj infam. Toti voim sa ajungem oameni mari. ci sensul valorilor pe care le proclami si le raspândesti tu. ci esenta inferioara a spiritualitatii tale. Tu îti destainuiesti slabiciunile duhului. Nu numai experientele mele. Dinu fuma si zâmbea. dorit si asteptat. profesorilor. . . gândurile tale de prezumtios adorabil si alintat de femei. nu ma intereseaza nostalgiile de mai bine.Apara-te.Pe Dinu îl arat asa cum e si în viata: peste tot trece fara sa lase urme.Un suflet e mai complicat decât formulele tale. nu glumesc si nici nu polemizez cu un personaj. . Dinu a ajuns inert ca si Robert. afemeiatii. Nu ataca decât dupa ce are convingerea ca e placut.. . în care sa marturisesc o parte din ideile la care am ajuns.. Am sa scriu o prefata.\'ci se lasa sedus. Se multumesc sa se atrofieze an dupa an. de °rn consumat.. Tu apartii spetei fericite a pseudomasculilor: actorii de mâna a doua. Nu ma intereseaza acei câtiva germeni latenti de bun-simt.. Ceea ce urasc eu în tine nu esti tu. care se bucura de admiratia masei si a femeilor. ci ale prietenilor.. Când îmi spui. e morga.Numele e prea frumos. Tu. totusi.. glumira ceilalti. De aceea te-am si sfatuit sa te faci actor. compromite sexul. de o experienta. Niska.Acel altceva nu ma intereseaza. . dar în alt sens. prieten al meu. Don Juanii. Dar un anumit material adunat din experiente nu poate fi folosit decât pentru romane.. aproape atenuatizat ca spirit.exemplar perfect de ratat al sexului. ca tip de mascul pozeur.Si daca. apoi pot alege alte personaje principale: Radu. Nu îl învinuiesc ca nu mai citeste. dusmanilor.Tu mi le spui. poetii sentimentali.Totusi.

care au constiinta virilitatii... nici tineretea.. Si. XXI. Strada era lunga. Banuiam. leai împrumutat si gesturile.. Numai Dumnezeu ma poate scapa... daca ar vietui o viata subterana. nu mi-esti mai putin un prieten drag si scump.. De câteva luni e tot bolnav. Ajungea. au nazuinte. . de ftizie. o sora mica. nimic nu e autentic spiritual. albastru. Am ramas fericiti pâna în zori. Cum sa-l mângâi? Taceam. A venit apoi masa cu belsug de vin. drept expresia masculului resemnat. printr-o întrebare. în curtea tovarasului mort. Batrânul e nelinistit. Vicepresedintele primului comi-... împrejmuita cu liliac înfrunzit. Dinspre tufele de liliac se iscau zvonuri de stup. cu un rând trist ca o chemare. Circulând prin saloane.. Si vânt blând adia mireasma de primavara pustie.Fireste.. Fostul vicepresedinte zace din toamna. cu fabrici. nu te cunoaste. Curtea.. cu bulevarde. nici ochii. pe care o întelegeam?.ochi frumosi. salcâmi înfloriti si gradini cu rasaduri de flori. palid. negre. proaspete. obosit. în curtea cu prieteni tristi. Lumea care te admira. Discutia s-a împartit iarasi. dar nu în sensul pe care îl vrei tu.. dureros de calda. Ceilalti. Avea ochii plânsi si sufletul sfarâmat.. Ceea ce bâigui prin saloane ai împrumutat de la artistii de cinema. când ne adunaseram pentru întâia oara.. nici banii.De ce plânge? . cu brazde rasturnate.. pietruita. zumzetul orasului cu parcuri.A murit? . au valori. .. hainele le împrumuti de la croitorii parizieni. Asteapta Pastele. care vrea cu orice chip sa i se cumpere casa pentru camin. stapânindu-si anevoie frigurile. au sens. creat de tine. El. Pe drum. plictisit. Ai dreptate. Nimic nu e al tau. pe strada. am întâlnit ochii înspaimântati ai Niskai.îsi aminteste de sora lui. se întunecase sub flamurile cernite. tet era singurul care îi putea fi de ajutor în chestiunea donatiei.. Murmura. Cum as fi putut mângâia durerea Niskai. de vointa ta. am citit vestea în ziare: vicepresedintele murise. Am vazut si coroana cercului. Duhul tau. . complet si 234 235 vast. purtat pe umeri. au experiente.. Niska era nelinistita. strabatut de nourasi nostalgici. Prietenul meu îmi tinea bratul drept. nervos. din clasa a cincea de liceu. p6 undeva. L-am vazut. printr-o carte citita. S-au înfrigurat amândoi. aceasta-i mântuirea voastra: ca nu va cunoaste lumea. s-ar trada: printr-o licarire a privirilor. Niska a venit lânga mine si a ramas tot timpul cu bratul strâns de bratul meu.... obisnuiesti publicul sa-ti socoteasca masca plictisita de viata. tu vorbesti ca si cum m-ai cunoaste mai bine decât mâ cunosc. presedintele a vestit ca donatia e primejduita din pricina prefectului. notiunea barbatului. Nimic din toate acestea la tine. în tine. Aveam toti zâmbete triste si ochi ispititi de cer.Draga. Plângea. cu trotuare înfierbântate.. Iar am tresarit. Niska bratul stâng. Totul ti-e dat. au si intuitia duhului autentic si viu. prietenul mi-a povestit despartirea de doamna lui. . Dupa-amiaza calda. totusi. Cerul era aproape... Dupa câteva zile. Aceasta-i primejdia: si tu compromiti virilitatea. cu o panglica alba. Ne revedeam din Craciun în Craciun. deprimat. cu cearcane. strângând în pumn batista alba. cu batista pe buze: .. ca sa plece la munte.Numai Dumnezeu ma poate scapa. MOARTE La adunarea din martie. Prietenul meu îmi apucase iar bratul. Numai Dumnezeu. Ne-am adunat toti lânga presedinte. .Numai Dumnezeu are sa ma scape. în tânguiri.. la venire..

. Nu mai mi-e prietena. Niska. mi-ai fagaduit sa nu te lasi niciodata înfrânta.E stupid sa fii suparata pe o prietena. . Nu voiam sa înteleg. Prietenul meu mort va vietui înlauntrul sufletului. mai cald si mai prelung. deasupra. muntii ma asteapta. Tacerile Niskai nu sunt reculegeri. Nu mai vorbim de asta-iarna. la vicepresedintele mort. Noi suntem chiar aici despartiti. în fata tuturor? Tristetea mea ma va stapâni în singuratate.Dar Viorica? Niska îsi întuneca fata. .Am sa sufar mult departe. în amintire. Nu merg singur.Ia-ma si pe mine! De ce m-a înfiorat strigatul Niskai? Tovarasii de drum cernit ne-au privit.. ma oboseau trupeste. De ce sa fiu trist acum. Nu stiu.Am sa plec si eu.. Eu eram ispitit sa ma gândesc la cea dintâi sedinta de cor.Nu stiu. prietenul pângea pe mâinile doamnei. pâna la cimitir. mirati. în mansarda." Gândeam si alungam tristetile.. tinerete. "O noua primavara. senin. am cervice neînduplecata.Are sa-ti para rau ca ne despartim? . . Le izgoneam. asa cum se cuvine unui suflet care pretuieste moartea. Niska. Dar aici.Pâna la jumatatea lui mai. strain de noi.. în patru zile.. sa par eu trist? Sa fiu si eu ca ceilalti.Sa nu mai vorbim. Bratul stâng purta tulburarea Niskai. în fata unui obstacol pe care nu-l poti trece. plecari..Da. Paseam. Mi-a murit un prieten si un tovaras. Tu. . Si apoi. tu tremuri. Soarele ma încalzeste. pâna la cimitir.. Fireste. ci disperari mute. .. de acum. eu care am îndurat si am scrâsnit dintii în disperari ce-mi copleseau duhul si-mi rastigneau trupul?.. .. Prietenul meu începea sa asculte.Bibi e bolnava. munca. .. alaturi de Niska... . Niska. Niska o jignise.E adevarat ca pleci în Italia? . Moartea o meditez singur. prin scris.. Strazile tot mai largi. castanii începeau sa dea unlbra. . De ce sa fiu trist? Am douazeci de ani.. . Din curti se înaltau plopi.Nu. Nu raspundea. Prietenul meu îmi lasase bratul. cerul îsi scutura norii. La ferestre banuiam ochi curiosi si întristati de vârsta prietenului mort. . moartea ma stânjeneste acum. soptii.. în convoiul de colegi si prieteni ai mortului.Niska... Eu îi spuneam.Nu se poate..Strazile erau iarasi înguste. Nu am nici un motiv sa fiu trist. scârbita. am doruri si lanturi pentru dorurile mele. te marturisesti zdrobita.Niska.. am trup pietros. . Amintirile nu ma întristau. singurul care °iâ intereseaza. -Nu. acolo. Convoiul se risipea. mi-l poti împartasi.Voi nu stiti ce rea e Viorica. când nu pot lupta.De ce îmi spui? Pleaca! . poate e fericit sau poate nu e. în dreapta mea... ma abateau. Monologul tau. 236 237 . Tu întelegi ceea ce are sa-mi lipseasca mie. A tacut iar. . o înteleg si ma închin ei..Si cât stai? .Ai venit singura? .... Nu mai încearca sa se înalte iar. drumul de fier e proaspat si nesfârsit... am vointa cumplita...Nu poate sa-ti lipseasca nimic. Dar de ce sa pastrezi amintirile? . . . El e...

aproape de nebunie. Se apleca spre mine. întorcându-ma catre hotel.Ce sa-ti spun? Daca mai vrei. Ai sa-mi scrii mult si." "Cum as putea întâlni pe acea fata? O pastrez înapoia pleoapelor. Nu mai pot apara meterezele sufletului.. Gradinarul îsi îmbraca haina lasata pe treapta unui monument de marmura vânata. Iar se schimbase.Am vazut lumina.. Ma înabus. fata mi-e draga.. Ai sa-mi scrii. iar nu în Jurnalul de calatorie. Eu am întrebat-o atunci de prietenul ei iesean. Si stiu ca toate acestea sunt împotriviri desarte. Groparii îsi asteptau plata. E rusinos? Da.. Am citit cea dintâi pagina din Jurnal. ... e penibil. M-am întors la hotel. Mi-am batut joc. Am venit sa-ti spun "drum bun".. Voiam sa-i patrund fiecare trasatura. Roma m-a farâmitat si m-a adunat iar. Aleea cea mare se nelinistea.. îl stapâni.. Chipul i l-am privit atât în amintire.. Dar daca nu mai sunt eu? Am sa ma caut mâine prin oras. Dar mâine. .îti amintesti cimitirul din Iasi?.. am scris în acea noapte de aprilie: "Pe o strada cu nume obscur am vazut astazi un chip de fata. Si acum scriu aici.. îmi spun: sunt tulburat. febra îl tulbura.. La celelalte morminte licareau candele. Si mi-e draga..... cu care îsi petrecuse atâtea dupa-amiezi de iarna. în fata gropii cu unghiuri negre. la apus. dar peste un an. Presedintele fu purtat pe brate. Rasfoiesc la rastimpuri Jurnalul si . O banca iesise din iarna cu doua picioare surpate. Se plimba. . de mine. E umilitor sa 239 fii îndragostit. Cred ca nu e adevarat nimic din cele ce am scris. întorcânduma pe Corso.. Cum scriu de senin marturisiri umilitoare. l-am cautat si l-am privit iar.. Niska.. Mi-a zâmbit." în noaptea plecarii am auzit pietris ales lovind ferestruica mansardei. nu mai stiu precis chipul fetei. . cu capul rasturnat ca sa ma priveasca. îsi pastrau geana sângerie. în coroanele ce întovaraseau pasii prietenului mort. si fata tot mi-e draga..Si nu e asa? N-ai sa ma uiti. XXII.. cu plansete. m-a fulgerat o asemanare cu Niska. . asteptând stele. încât a început sa se stearga. Acum. To?38 varasul lui fu lasat în pamânt cu frânghii. De ce am scris în Jurnal? N-am izbutit nici sa ma linistesc. Dar am pierdut iar chipul fetei. LUMINA LA ROMA în Jurnalul meu intim. Niska.. da. Dar acum.. e jignitor. deasupra capetelor. cu privirile pe chiparosi. Vorbise Niska. Poate sunt nebun. "noapte buna". stiu: fata seamana cu Niska la ochi si la par. întrebându-le: "De ce?. Câtiva nori. si. de Roma. cu bulgari. peste zece ani?.Iti multumesc. M-am tulburat. de hotarârile mele..De ce m-ai mintit? Eu priveam priviri drepte. . Niska. Au trecut câteva ceasuri. nu e asa?. Poate sunt obosit de drum. mi-e draga..Spune. Fata necunoscuta mi-e draga. Tot ce scriu acum sunt minciuni. Eu mi-am stapânit bucuriile. Am alergat. si fata mi-e draga. Stiu ca nu sunt nebun. Fata mi-e draga. înserare în cimitir. Am avut aceeasi tulburare ca ieri.. pe cer. chemând primavara. în strada.. Trebuia sa tac zece ani..Toti spun ca suntem îndragostiti unul de altul. mi-e draga. în vânt de seara. singur. Banuiam buchete mari de flori scumpe.Mi-e draga! Niska tresari. Era acum nostalgica si linistita. cu care s-a întors de la congres. . .

cuvântul pe care l-am învatat de la altii? De aceea. Ce fapt mai eroic decât o renuntare? Si o renuntare care sa nu fie o extirpare. . la Iasi. ca aceasta fac.recitesc hotarârile. Poate au sa-mi piara nelinistile.. ci eroismul. cu poftele trupului meu tânar. Nebunia mea nu este dragostea. Viata nu mi-a fost daruita. Are sa treaca. sa-mi marturisesc. Va trebui sa închid caietul si sa privesc Adriatica. Niska. noua si agera. Acum. Mi-a fost draga si mai mult la mare. Fata nu mi-e draga. De ce sâ 240 înteleg? Adriatica e albastra si sufletul meu e senin. Dar încurajarea mi se pare neghioaba. E umilitor sa numesc aceasta: dragoste?. cu nemultumiri. eu nu sunt îndragostit. cuprinsi de nebunie.. Dragostea trebuie sa ramâna. Nu e adevarat. de acum... Dar daca ea pare desarta numai pentru ca ispita e mai puternica decât mine?. Din intuitii. îmi spun mereu: totul trece. Dragostea e vinovata. spre Ancona: "Niska. De aceea mi-o spun mereu. Voi lasa sa-mi fie draga Niska. Aceasta o pot scrie cu fruntea sus... Ispita e puternica. Mi-am amintit ca vreau sa fiu erou... Nu pot lamuri nimic. Ceea ce am îndurat astatoamna nu a îndurat nici unul dintre contemporanii mei. Pentru ca o spun eu. simt mai precis ca aceasta e carnea mea. mi-e draga. ma simt înlantuit de un brat strain. Ceea ce fac toti. M-am întrebat cum am putut-o folosi atât timp. Iar eu nu sunt oricine.. Sufletul mi-e sfâsiat de tristeti si apoi exaltat de bucurii. cu nebunia.. încerc un sentiment ciudat. Iata. Mi-e draga. Au trecut si tristetile singuratatii de la schit. am construit-o eu. trebuie s-o adâncesc si s-o stapânesc. fac si eu.. Le împlinesc cu greu. Dragostea Niskai mi-e acum departe.. "Mi-e draga Niska!. Am înfrânt nebunia..O observatie ciudata: de câte ori gândesc si scriu cuvântul vointa. Mi-e draga. dar n-am fugit din fata-i.." Noaptea. Nu ma voi teme. singurul în care ma încred. Voi tainui pentru altii. în vagon. Sentimentul tragic al existentei îl pastrez." "Daca se va observa schimbarea în tara? Eu ma simt atât de schimbat. sufar stupid. De ce sa nu-mi fie draga Niska? Cum sa spun? înteleg si simt altfel. ci stapânita. Cum l-as putea rosti.. Multe gânduri au ajuns acum sentimente. N-am cautat eu dragostea? N-am voit eu s-o cunosc si s-o robesc? Aceasta e dragostea. . Nu e umilitor." Insula Capri. de aceasta ma umileste. catre Fiume: "De ce am ascuns doi ani? Mi-e draga Niska din noaptea când ne-am întors de la manastire.. Am luptat cu somnul. ma simt mai viu. cu oboseala. în tren. au trecut si nostalgiile toamnei si ispitele.. chiar pe Niska. Stiu ca aceasta e dragostea. au ajuns experiente. Sufletul meu nu e rascolit de dragoste... Hotarârile n-am sa mi le schimb. Mi-e draga. Cuvintele sunt stupide. cu lecturi. ca acesta e sufletul meu.. nici o biruinta chinuita de remuscari. Când mi-amintesc de chipul fetei. cu pretul a oricâte îndurari. Orice îndragostit îsi jura credinta dragostei.." "Dar de ce am scris eu asta-noapte despre ispite? Am uitat hotarârea: dragostea nu trebuie alungata. Sufar. uit orice altceva. pentru ca am voit eu." Pe vapor. Eu nu pot s-o stapânesc. în singuratate: mi-e draga Niska. înfiorator. Stiu eu ce am? Nu înteleg de ce mi-a fost teama. Drumul mi-l voi urma. si simt ca va ramâne în suflet. Simt o reînnoire. Niska. cu ispitele cartilor amuzante. Hotarârile mele ma coplesesc de tristeti disperate. Ea ma mângâie. Nu vreau sa înteleg nimic. Când spun: îmi voi pastra dragostea ani dupa ani.. Totul trebuie sa treaca. Nu stiu care parte din mine s-a schimbat.. trebuie sa ma cred. fara sfârsit.. fara sa-i observ desertaciunea. aceasta o simt. tainuita si neîntinata. ca o gheara straina. cu revolte.

mai putin pretios dintre paginile scrise. barbar. Tot ce am facut pâna acum. de suferintele mele care îsi cer rodul. asurzitor. Si n-am plâns. tovaras chiar. alaturi de vechea realitate: eu. îmi urmam drumul cu pasi durerosi. Nimeni nu poate afla. s-ar putea narui. îndurând ploi reci.. Cine le-ar fi primit sa le tipareasca? . oricât de lunga i-ar fi agonia. Niska ma socoteste cel mai bun prieten pe care îl poate avea o fata.. si nu sot. cu nelinistea. cu un caiet si o carte. îmi vietuiam viata cunoscuta de ceilalti. enigmatice. Dar mie teama. Nu disperam. Sunt un nebun.. cu pieptul ros de dor nemarturisit. amara în spasmul ei încapatânat pâna la nebunie. dureroase. Dar Niska va renunta sa-si aleaga alt sot. îmi aminteam: totul trebuie sa treaca. de-a lungul bulevardelor. "De ce sa plâng?" mi-am spus revazându-mi chilia. îmi purtam singuratatea pe carari. s-a pogorât iar seninul.. acolo. înnegrite. pretextând ca îmi pregatesc examenele. si sufletul ei creste din semintele duhului meu. cum era sa-i spun ca am fost la Roma. nemultumit de ceea ce face. Acum. Gândind la durere. prin orase de Dunare. Celelalte erau confesiuni stranii. apoi prin Ancona la Fiume?. aceasta din pricina Italiei". viu. Rataceam prin munti. Dar a fost numai o criza. Câmpurile se înaspresc..Simt! Daca se va observa schimbarea? Cum am sa ma întâlnesc cu Niska? Ei nu trebuie sa-i spun. va pieri. si ma chinui în van. Ea nu poate sa înteleaga de ce renunt. cu ambitii si nelinisti de munca istovitoare." * Toti mi-au spus: "Ai o nostalgie apuseana. intentiile. Acum. N-a înteles nimeni. Niska ma întovaraseste în ratacirile mele. 241 Toate anticiparile acestea n-au rost. nadejdile. Restul sunt ipoteze si jocuri. Iar eu îi sunt tot mai aproape de suflet. Totusi. Alaturi de viata dura. Ma întorceam la rastimpuri în orasul sub flacari. Niska va renunta. de aceasta sunt sigur. departe de oras. Eu voi suferi mai mult aflând cum altul o va stapâni. De aceea mi-e teama. nici Niska. Vara petrecuta în rataciri. aproape de mine.. Ea m-ar primi. MEDITATIE PENTRU DOUA TOAMNE Cea dintâi toamna începuse cu chemari pe sub castanii umezi. apropierea lenta si dureroasa de acea faptura pe care îmi place a o numi erou. Am fost si la schit. fara sa uit si fara sa plâng. care m-a tulburat mult. Publicam ce era mai putin viu. Singuratatea ma chinuia. Nu trebuie sa-mi rapeasca timp. Socoteam ca sufletu-mi va suferi vesnic. urias. Vreau sa ramânem prieteni. începustm sa ma obisnuiesc cu tulburarea. Mi-a cerut sa-i povestesc. mijloc de împlinire al marelui meu gând. toamna ma chinuie mai mult si mai adânc. sfârsita dupa miezul noptii cu hotarârea celui care stie ca odihna se va pogon o data cu moartea. dar îmi ramasese mântuire. prin manastiri. iar nu la dragoste. Sufletul Niskai îmi apartine: i-am ghicit dorurile. Mi-e draga Niska! Aceasta e singura realitate noua. Va pieri. si de acolo la Napoli. începuta în fiecare dimineata cu aceeasi îndârjire. dormind prin stâne. La schit. Gândul acesta a întristat-o mult.. Plecam. Daca nu. ea nu trebuie sa stie cât mi-e draga. aduceam caiete mari. cheltuind putin. Tot ce încercam sa uit crestea în amintire.. asa cum am \'enuntat si eu. pe care am vazut-o rar. mai putin original. padurile se însângereaza. A început sa creada ca orice nadejde de mai mult e desarta. singuratatea mi se însenina. Aceasta e lesne de înteles. XXIII. Banuiesc ascunsi în suflet nori de furtuna. Cealalta.

pe câmpuri. sunt eu. sa le multumesc. Faptul putea fi pricinuit de întâmplare sau de vointa Nis-kai. Renuntarea se împlinise. Cine stie ce pun la cale. pentru ca izbânda va trebui sa fie de partea mea. Familia care m-a stapânit. la tovarasia noastra. Oasele începeau sa se rânduiasca altfel. sa fiu vesela. taina. cuta sprâncenelor. si ti-am împrumutat cuvintele. e toamna... astept. pentru ca m-am gândit prea mult la tine si am vorbit de tine. prizoniera.. Eu asteptam un fapt hotarâtor. în timpul sarbatorilor. se va lumina sufletul eroic. Nu stiu. Afara. golurile culturii erau umplute cu aceeasi metoda. care m-a ospatat de sarbatori. acesta sunt acum: barbatul care-si asteapta ultimul salt. si sufar acum iar ca nu-ti pot spune nimic. Am stat . atât timp cât eu nu sunt înca împlinit. Cele ce am îndurat. \' Cu fata linistita. Cu aceasta pagina se încheie povestirea celor doi ani de experiente. care sa o întareasca. ma observam cu o grija suparator de pretentioasa. fara sfârsit. cu pumni strânsi. Vietuiesc aproape singura. Nu stiu cum se va sfârsi. în mansarda. M-au îndragit toti: mama. amanuntele. Nu ma exalt retoric. Ma osândisem. lecturile anevoioase se prelungeau cu aceeasi strictete. Si privirile se schimbasera. Pâna atunci. dupa cum nu stiam nici acum doua toamne. scrisul. Aici. Cele ce scriu sunt înca atât de proaspete în minte. prin taina care ma sfâsia. Stii ca. Biruinta finala e singura care da sens si pret unei hotarâri. Vietuiam într-o continua febra cerebrala. voi aprinde lampa. Iata. Nu cunosc. nu scriu aici laude toamnei si nu insinuez nostalgii.. De ce nu ne-am întâlnit? Nu as fi plâns atât. n-as mai scrie povestire. Daca ai sa ma lasi mult timp singura. Dupa ploaie. mi-a pierdut urma. Astept sa-mi scrii. Ma voiam om depasit. E destula tristete în mine.. Daca el nu s-ar întâmpla înca un an. Si nu stiu ce astept. departe. am sa ma îndragostesc de amintirile noastre si am sa plâng. Daca as continua. Asteptam înca o ispita. ci jurnal. Si voiam sa râd. am suferit mult. experientele ultimilor ani. Putin îmi pasa de toamna de afara. nepot.Simtind apropierea eroismului. într-o curte necunoscuta. Astept halucinat.. adica. alaturi de o familie mediocra si fericita. cerul e vânat. Niska îsi pastra acelasi loc. Nu voi scrie aici nici o meditatie. în durerea suprema. Nu stiam nici eu de ce plâng. De la masa 242 243 mea zaresc doi plopi zdrentuiti. stiintificeste. îmi ajung zgomote din strada. Plopi pe care i-au privit adolescenta mea. fruntea purtau fiecare o masca. pâna la plecarea mea. Nu poti banui cât am îndurat eu. fiu. Titlul acestui capitol e fals. singuratatea nemiloasa. Poate de ciuda ca se sfârseste înca un an. Ma supravegheam etic. Nu înteleg de ce te-ai închis în casa si nu mai îngadui prietenilor sa te vada. Ferestruicile sunt înca îmbrobonate. Liniile. pe strazi. la Iasi. Tot ce stiu e ca m-am gândit mult la tine. de chemari si de biruind asupra slabiciunilor. sentimental. îmi coltu-rasera fata. unei singuratati austere. Tu îmi ascunzi ceva. ma trudesc sa scriu ca tine?. sunt osândit nelinistilor si asteptarilor care ma strabat zi si noapte. Si mi-ai fost nesuferit. fiica. Nelinistea de pâna acum a facut loc spaimei asteptarii. fara sa observ. Nici Radu nu întelege. nu stiu. în curând. de ce nu ma lasi sa te vad? De ce fugi de mine? Eu nu stiu sa scriu. Nimeni nu putea patrunde dincolo. între carti. Dar poate e tristetea celui care întelege. SFÂRSITUL PARTII I PARTEA A DOUA SCRISORILE Prietenul meu. biruiam.

în odaita ta calda.. Gaidaroff. Pâna atunci. Ai venit la cinci. ai plecat a doua zi. vrei sa-ti scriu.o saptamâna la Bibi. prelungit cu vin vechi. nici prea lungi. straine si fericite. studente din anul întâi. comitet nou. Stiu ca te vei plânge de obscuritate. Voiam sa te vad. de sarailiile prea dulci. Tu ai înteles de ce râdeam noi atât?. Trebuie sa-mi scrii si apoi sa-mi comunici ziua si ceasul când ma primesti. de prietena ta care a fost fericita. Dar daca astfel trebuie sa se petreaca faptele? Ei erau fericiti.. care ne socoteau logoditi. Poate n-ai sa întelegi nimic..... a slabit pasii pe un drum care ma va duce departe. "Florentele" casatorite. îti sunt cel mai bun prieten. Nimeni nu-l cunoaste. Cre-de-ma. Esti revoltator. Si mie.. Tu nu banuiesti roadele eroismului meu si nu cunosti drumul. Poate vin si cu Bibi. o scrisoare sincera? Sau preferi scrisorile de asta-vara. Niska. sala cu perechi noi. criza s-a întrecut. Mariuca. am facut-o pentru a ma pregati la un fapt mare. Sa-ti amintesc mai mult?. Nu am uitat nimic. nici ceaiul din mansarda. studenti din anul întâi. Si ar fi stupid sa ne întristam. ti-am simtit si eu desi fara lacrimi . Sunt tot atât de stupid si eu. si râsul nostru stingherit când ne-a insinuat o logodna pe care am fi savârsit-o tainic. în loc sa încerc a-ti scrie o .. Nu-ti mai amintesti de noaptea Ajunului. aproape de doua. Stii... mai lasat sa cred multe. Nu putem ramâne întotdeauna în anul întâi. iar eu îti cumparam prea multe prajituri. Nu mai eram decât noi si înca acei trei studenti mediocri de la Drept. Nu ai dreptate sa-mi amintesti noaptea de Mos Ajun. si asa suntem când ne întâlnim... de vinul prea vechi. Va fi o intrare cumplita.. dupa miezul noptii. de alegorism excesiv. dar nu cu ei. dar numai atât. 245 îti vestesc un singur termen: cinci zile. De atunci. nu te-ai purtat ca o prietena... Farmecul se înzeceste în tacere.. XVI si Histoire de la langue. Si apoi. Bibi. vizita la cerc. Niska. Nu te-as fi facut sa-ti pierzi mult timp. pentru ca experiente de mult banuite si încurajate amenintau sa-mi tulbure hotarârile. Nu fii prea magulit de izbânda. ca sa-ti aleg carti de daruri. sa lacramam pe un trecut. care ne priveau obraznic... sprintene si "literare"? N-am vrut sa te vad. Am fi stat amândoi.. Viorica. P. Nici venirea ta în amurg. fericita?. multe.. Câti mai ramasesem din vechiul cerc?. Trebuie sa ramân eu însumi.. când tu dormitai zâmbind. Daca am ramas departe de tine atât timp. care filozofez nostalgic. Nonora asimilata Societatii medicinistilor... Ti s-a strâns inima. Niska. sa-ti spun cele ce banuiesc în jurul gândurilor familiei care m-a îndragit. Asadar. Tu iubesti faptele mari..... de data aceasta. cu obraji de ger. Nu socoti scrisoarea aceasta o declaratie. pâna în noaptea Ajunului. pe care nu le cunosteam. Presedintele bolnav. Asa eram si noi. nu ma poti mustra. prudenta.. nici tie nu ti—1 voi destainui. pentru ca îti sunt mai mult. ma stapâneam si ma înfrângeam fara îndoiala biruintei... Tu lucrezi ceva? Poate vizitele mele nu ar fi fost nici pea dese..lipsa.. nici ratacirile pe la librarii. de neprie-tenie.Si venirea lui Radu. . ceasurile acelea au însemnat prea mult. Pentru ca adversarii tai erau un volum gros de texte românesti sec. îmi spuneai ca esti fericita si nelinistita.. Ar fi fost asa de frumos. Niska. a primejduit roade pe care le astept. Stii ce faceam în loc sa ne pregatim licenta? Vorbeam de tine. iar eu îti povesteam din Soren Kierkegaard.. nu e asa? Spune.S. Niska. Niska. pentru ca tu râdeai prea mult. Dar m-am înfrânt. salutari de la Niska. nici privirile celor din cofetaria calda. Pentru mine.

si nu capricios. aproape de zori. si nu ca doi prieteni. asa cum iubesc eu sa fie prietenia. Nu uit decât amintirile pe care le voiesc uitate. de pretuirile tale. însa. Am îndurat si eu.. cel mai mare rau. daca te fac sa rosesti. Eu ma razvratesc împotriva ei. Niska. Iarta-ma.scrisoare frumoasa.. ceea ce ma hotaraste sa nu te mai vad e o calcare a prieteniei. care m-a înspaimântat.. înainte de linistea mea. cu aceeasi pijama?.sa-l dezvaluie. singuratatea. izbucnit spontan si dureros de lung.. Plânsul tau e copilaresc si stânjenitor. Si plâng. înca. Prietena buna. în timp ce în mijlocul celorlalti m-ar sugruma nelinistile. bucurosi ca ramânem iarasi singuri. ci numai se linistesc tulburarile. calm. (Ti-ai amintit întoarcerea de la manastire..toti trebuie sa-mi fie straini . Mi-ai facut. oricât te-ai supara tu. Niska. de ce sa plângi. înca. De ce nu ma întrebi cum am dormit eu atâtea nopti pe aceeasi perna.. înainte 246 247 îti ceream tie sfaturi. Totul trebuia sa-si recâstige vechiul echilibru. se asculta . Prietene. De ce nu ma lasi sa vin? Eu cred ca mi-ai scris ca sa ma necajesti sau sa ma ironizezi. trebuie sa împlinesc linistea prietenei. Ai adormit. si apoi m-ai lasat singura. cât timp tulburarea e proaspata în creierul si în sângele meu? Tu accepti promiscuitatea sentimentala. Nu te preface ca nu întelegi. Spunându-ti ca sarutul nebanuit. dar sufletul meu ramâne al meu. Criza nu e. mult. Ne-am sarutat. Dar n-a fost asa. Am scris acestea ca sa-mi întelegi singuratatea si sa banuiesti îndurarile mele. Nu-mi lamuresti nimic. Ai adormit cu mâna sub obraz. nu primesc pe nimeni. nimic nu se uita. cu pumnii framântati. Tu ma vrei mare. Sufar mult. Mi-esti cea mai buna prietena. Niska. De ce nu vrei sa ma ajuti si tu? Esti dator prieteniei fata de Niska. nu e asa?. si mâinile tale în mâinile mele. Astept. multe viziuni care trebuiau uitate. Toate prieteniile sfârsesc aici: se împrumuta la început carti. în singuratate. pe care o ascult. si prajituri. Nu mai pot fi cea de acum doi ani. De ce te-am sarutat? Gândesti ca ne mai putem numi prieteni acum. Socoteam ca vom întârzia de vorba pâna dimineata. cu aceleasi bulevarde reci?) In mansarda era cald. n-ai sa te superi daca îmi voi pastra.. Nu astepta sa-ti dezvalui gândurile mele.. Si sunt atât de trista. când esti. Daca. De ce nu ai reactionat împotriva familiei care te-a tinut prizoniera? Si apoi. am îndurat cu ochii aprinsi. asa cum faceam eu în copilarie. spune-mi. IV Niska. fara sa stii. Si eu aveam mult de scris. senin. întotdeauna. cui sa le cer? Ai mintit spunând ca-mi esti prieten.. Singur. A fost original. dimineata.. senzual. Desi. Buclele scurte fermecasera perna. aproape de despartire. Banuiesti multe si poate chiar ghicesti. eu trebuie sa ramân singur.. si ma împotrivesc îndârjit ca un strain . înapoi. tu pe pat. tu înduri nostalgii prea deprimante. toate acestea au sa treaca. numai pentru noi doi. Dupa cum stii. a fost pricina claustrarii mele. de gândurile tale. m-ar întuneca pâna la ura. singura. nu ma pot întoarce. Fireste. un singur gest. nu te uit... atât de tânara?. Ar trebui sa povestesc. multe carti care trebuiau citite. ai sa întelegi? Ne-am sarutat. Te voi vizita. si vin mult. Nu stii ca înteleg greu fara tine?. Acum. prietenia alaturi de sarutul pe buze. Tu. Prietenia noastra ramâne.. Pentru ca aceasta e vointa mea. Voi citi cu bucurie tot ce-mi vei scrie. amintindu-mi fapte de pe timpul când eram prieteni buni. întoarcerea acasa. eu pe jet. înca. S-a petrecut. de ce nu vrei sa întelegi?.. scrisoarea ta m-a îndurerat. m-ai apropiat de tine. provizoriu. trecuta. Deosebirea este aceasta: ca în singuratate pot iubi sau gândi un lucru. cu umerii încordati la masa de lucru. pur si aspru.

cât mai mult. N-are sa izbuteasca sa-si realizeze o viata corecta.. pe care ti—1 împartasesc cu rugamintea de a-l întelege cuviincios: ca am nevoie de tine. iar tu în vreo tara calda. nu se va pierde. iar cel care trece pe lânga carti. De aceea te întreb daca tu stii ceva de la Viorica. apoi îmbratisarea patimasa. Despartirea cea mare se va înfaptui în toamna. se strânge înfiorat palma prietenei. dar daca nu stiu cum?.. Nu stiu. de apropierea ta. Daca îti trebuiesc carti. ispititoare. pentru un rastimp. dar am început sa ma tem de soarta. vorbiti de râu si neîntelesi în originala noastra puritate. toti înteleg ca sunt trista.S.. El e singurul pe care îl primesc. Nu vreau sa întelegi gresit despartirea noastra. Prietene. foarte rar. Crezi ca pe tine nu te banuiesc toti ca esti îndragostit si suferi în singuratate? . Cartile sunt mari. sunt atâtea lucruri care trebuiesc stiute. te saluta prietenul tau. Dar Radu e menit ratarii definitive. Tie n-am sa-ti spun. Ne vom scrie. nu mai ma pot preface. zece sau cincizeci de ani. de trupul tau. S-a schimbat mult. Iarasi te rog: de ce nu vrei sa ma ajuti? Ele au sa se limpezeasca. Bea tot mai rar. Stiu cât sunt de stupida sa-ti marturisesc dorurile mele. Nu ma stapâneste rigiditatea unei morale mediocre. apoi sarutul sfios. ca toti ceilalti.. De ce. Stiu un singur lucru. Anii acestia i-am petrecut ca sa-mi adun stiinta. Stii ca Radu iubeste tot mai mult pe Viorica? E ciudat. tu cu prieteniile cele noi.. de oameni. Cine stie ce banuiesc. De acum. te-am sarutat dupa o noapte petrecuta atât de nou si de eroic. Niska?. în mansarda. Niska.. Dar nu e asa ca te plictisesc marturisirile mele obscure? Rugându-te sa întelegi si sa nu te superi. Departe. Ma simt iarasi slaba si nici nu mai pot râde ca altadata. sa ma aperi. sa fug. De aceea trebuie sa ne despartim. Aceasta se va sti dupa cinci. îi lipseste ceva. Ma desteptam diminetile. Tu nu poti sa-mi întelegi disperarea? Si eu. Tânjeam zi dupa zi. un resort launtric sau o axa. dar daca ma vor ucide si pe mine. ti le voi trimite prin Radu. Ma întrebi daca lucrez ceva. de aceasta sunt sigur.. Radu niciodata n-a fost atât de statornic. As fi voit sa fug.. sau vei ramâne aici. Cel care se opreste la carti e un sarman neputincios.concerte împreuna. si pentru tine. Eu vreau sa îmi ramâi numai prietena.. noptile sunt lungi. Tu ai voit sa le împlinesc. Am uitat iar ca nu vrei sa te împaci cu vechea ta prietena. Vom ramâne câteva luni singuri. când eu voi pleca în Nord. de glasul tau. cu casnicia de mediocra si comoda fericire. prieteni austeri. si nu stiu cum sa-ti scriu ca sa întelegi suferinta mea. si eu. si pentru mine. stiu. sa sfârsim ca oricare dintre ultima mie de perechi universitare? Ma tortureaza pâna la obsesie gândul ca ne-am lasat înfrânti acum. E jignitor. la sfârsit. un schilod. îndur acum crize pe care nu le înteleg. Sunt stupid. Altadata eram trista. în acea mediocritate care ne înspaimânta pe amândoi? Te rog sa ma ajuti. si toti ma socoteau ne248 249 astâmparata. eu cu cartile mele. ma chinui. se prelungesc vizitele pâna seara târziu. multe. P.. De ce n-am putut ramâne stapân pâna la capat? Pe tine nu te sufoca mediocritatea acelui sarut? Si noi. Drumul meu trebuie sa ma duca acolo unde vreau eu. Nu stiu cum sa-ti scriu. Prietenia mea trebuie sa ramâna pura. cine stie ce voi face. Am suferit. sau o notiune. ci vointa mea. de mediocritate. apoi logodna sau colajul. pentru un asemenea fapt sa ne despartim? Sunt atât de trista. Vreau sa te simt vecin. Nu se va rupe nimic. se apropie doi ani de când a cunoscut-o si a îndragit-o. nepasatoare. citeste. Acum. ostenita. usoara. nu se va încheia nimic.

Dupa socoteala lor. nu vrei sa te tradezi. dar unui înmormântat de viu la ce i-ar mai folosi?. E o dovada de slabiciune scrisoarea aceasta. VII . care începe cu marturii.. Pe Radu l-am vazut de câteva ori. Cred ca vrei sa faci o farsa si sa lucrezi în tihna la unul din . Se vorbesc multe prin oras asupra claustrarii tale. prelung ca o agonie. am citit scrisoarea ta în cea mai frumoasa dimineata de iarna. cu petreceri.. VI Niska. P.îti spun aceasta ca sa întelegi ca pustnicia ta e absurda si primejdioasa. într-o iarna cu câmpuri. si biruinta ma daruieste dupa ceasuri lungi. un cuvânt scris de la tine iar ma tulbura. întelege. sentimentala sau cerebrala. Am privit pe ferestruica doi plopi înzapeziti. Tu. Se sopteste anume. De aceea lupt. Primeste sa ne întâlnim iar. si iar începe lupta. în cel mai alb oras. colegii de la cerc. pe strazile cu soare. Prietenii tai insinueaza ca ai fi îndragostit si ca. eu nu fac decât sa reproduc fidela cele ce-mi ajung la ureche.. Si apoi. si-mi fagaduiam sa te întâlnesc. Eu nu te pot vedea atât timp. cât timp sunt trist si tulburat. stapâniti de patimi sau de încordari eroice. dar n-am surprins nimic deosebit. m-am chinuit iarasi. dar nu-l înteleg. dar ar fi mai mare slabiciunea daca nu ti-as trimite-o. oricâte ispite m-ar încerca. cu pomi.. uita. Oricât m-as însenina. Dar eu am uitat. singuratatea ta prelungita e atât de vorbitoare. nu sunt erou. eu nu cred nici unul dintre zvonuri. te rog.. Desi. etica. cât sarutul final staruie sa ma mustre. ci îti scriu ca dimineata. Eu. care ma socotisem aproape linistit. disperat. tulburarea n-a trecut. ca esti nebun. Acum. îngâmfat cum esti. si n-ai sa poti scrie nici una din cartile pe care le-ai fagaduit. Niska. nimic de Viorica.sa ne despartim?. Aminteste-ti ca tineretea e o criza. E stupid sa ma plâng de consecintele unei hotarâri de ale mele. cu perechi fericite. pomeneai de "carnea. Ti-am spus prea mult. Lupta începe. cu amintiri întunecând seninatatea rafturilor. si când totul a ajuns iar amintire. Zvonul pornit de la redactie pomeneste de o carte pe care o scrii si care va cuprinde o suta de foiletoane.. Fireste. Acelasi prieten. un alt cuvânt scris o învioreaza. N-am putut citi nimic în acel ceas. Viata mea nu accepta compromisuri: ori erou. si iar sa petrecem ca doi bum prieteni. Nu-mi scrie. pentru ca scriai întotdeauna la persoana I si pomeneai de tine ca de un supraom. Niska. nu e asa?. Niska. de mânia tragica pe care o simt deasupra-mi. pentru o nevinovata si de mult trecuta sarutare . daca ai cu adevarat vointa. Veneam cu vesti. mai ales de catre colegii din cerc.. eu trebuie sa sufar. te rog. cu sali luminate pâna în zori. Acestea spun ei. în curtea cu zapada. ori anulat. Nu sterg nimic. nu supravietuiesc decât câtiva nebuni. cerul si scrisoarea ta m-au chinuit amar.. Nebun erai si mai înainte. Nu te supara. Dar e un zvon pe care nu-l crede nimeni. Eu nu ma pot coborî înainte de un fapt pe care îl astept. dar am citit acel ciudat bilet de la usa si m-am întors. nu mai sunt tulburata nici de amintire. Eu am voit.S. Daca ai sti cât m-ai ispitit sa cobor jos. Niska. ca unul care stie ca înapoia lui e moartea. sângele si duhul" tau ca si cum toti cititorii ar fi fost obligati sa le proslaveasca. Tu cunosti hotarârea mea.. într-o curte alba. Uita tristetea scrisorii mele.. când ai publicat acele pagini de scandal. sunt tot atât de puternic.. Trebuie sa ajung...Am venit la tine. Ma înspaimânt.. si durerea mea. esti stupid. Nu. Ai sa te surmenezi.. singur aici. îti strânge mâna. Un alt zvon e de-a dreptul ofensator. ai înnebunit asta-toamna..

asupra unui domn care ma cere de sotie. Am fost ca doi prieteni vechi si buni.. uita-l!. Dar mi-e atât de dor de ea. nu e asa? De ce nu-ti amintesti si de mine? Car-\' tile pe care te oferi a mi le împrumuta nu pretuiesc nimic. Si nu alung tristetile . nici colegele vicioase si bâr-fitoare. de gândurile si încurajarile tale. eram nepasatoa-re si ma socoteam libera. prieten eremit si rautacios. Fireste. asupra unui tânar dragut. înainte de a te cunoaste. De ce te-ai schimbat.. atât de ispititoare? Am ramas împreuna noaptea de Ajun si nu mi-ai spus nimic. si tu ma zapacesti mai mult. Universitatea nu mi-a dat nimic. Daca tu vrei sa ajungi erou. si cred ca nu se vor vinde. N-am sa te mai vizitez. As avea atâtea sa-ti spun. cu îndemnuri. fara imbold. te pot vesti ca aceasta e singura scrisoare pe care o primesti de la prietena ta. Eu astept lamuriri precise. Nu mai pot suporta pe nimeni în afara de Bibi. care te-ar putea interesa. nu mai sunt. cu rugaminti de îndragostita. In orice caz. Nu pot face nimic mare.. când sunt tulburata de gândul ca nu vrei sa ma primesti.. Nu e asa ca n-ai sa te superi daca am sa fiu si eu enigmatica? Prietena ta. pentru ca ma silesti sa scriu asemenea scrisoare.. M-am schimbat prin tot ce mi-ai comunicat tu.\' asta iarna. Un pretext stupid îti slujeste sa te îndepartezi dupa ce m-ai silit doi ani sa gândesc si sa simt ca o tovarasa de a ta. Cu cât o citesc mai mult. daca esti prost-crescut si te încapatânezi sa nu ma primesti.. Niska. întotdeauna când îti citesc scrisorile ma întristez. învatându-ma sa patrund oamenii dupa preocupari. Nonora. n-am sa ma supar. de atunci? Sa fie acel sarman sarut. cum ai suferit tu fara Grieg sau fara Comentariul lui Don Quichottel Nu-mi esti prieten. prietena.mediocrele tale romane. Astept primavara cu inima strânsa. de un prieten pe care îl pierd. Iti sunt prietena. Pe mine ma poti primi. Tu. si am nevoie de creierul si sufletul tau.*si daca as vrea. când eu scriu ca tine. Cartile le înteleg alaturi de tine. Am nevoie de atmosfera pe care o respiri tu. niciodata. te porti ca cel din urma dintre prieteni. ti-as spune multe. Stii ca sunt femeie. acum. Niska. E atât de greu sa întelegi ca sufar de absenta spiritualitatii tale. Acum. Nu pot face nimic fara sprijin. Cum le-as putea scrie. Eu nu am sa ma realizez prin lecturi. fraze si continutul notiunilor. asupra dragostei lui Bibi. aceasta ti-am mai spus-o. Am atâtea amintiri pe care le vreau împrospatate. Acum doi ani nici nu ti-as fi raspuns dupa cea dintâi scrisoare a ta. cu buze foarte frumoase. sa pot evolua singura. cu atât sunt mai tulburata. sa te întreb. eu vreau sa ajung o femeie de elita. Nu stiu ce si cât sa înteleg din scrisoarea ta. E prea târziu. care ai exaltat prietenia. Nu mai pot suporta colegii care îmi fac curte. Sunt eu. nu? Am si alte lucruri sa-ti împartasesc.. Si le înteleg numai când nu sunt nelinistita. cu vorba vie. iarasi ti-as spune multe. si înca prea tânara.. Sa nu crezi ca am sa ma neurastenizez de dorul tau. Daca as sti sa scriu. cu fapte. Vreau prea mult ca sa pasesc singura. E umilitor. cu expresiile tale? Poate mi-ai facut un mare rau. de care ma caiesc? Dar uita-l. Mi le-ai povestit. 250 251 VIII IX Nu mi-ai spus nimic. ca acum. care ti-e prieten etc. Nu stiu ce are sa se petreaca cu mine. E greu.

Nu ai deloc dreptate.) si profita de inexperienta sexuala a sotului. faptul acesta ar fi cea mai mare multumire a unei anumite parti din viata mea. Dar tu trebuie sa vezi cum vad toti ceilalti casnicia: o întovarasire arbitrara a doi oameni care nu se cunosc. în lipsa unui alt suflet prieten. Desi eu cred altfel. casnicia e inevitabila. care culege resturile (a fost altul înaintea lui. Dar am ajuns prea departe. ma întuneca si ma înspaimânta mediocritatea adulterului inevitabil.. daca nu se ataseaza de o constiinta masculina cu care sa comunice. De aceea . Pe tine te sfatuiesc sa încerci amândoua caile. luminata de un sens spiritual. dar. o fericire calduta de camin. îti marturisesc. nu?. sa te mângâi. la . De aceea. epuizata. Sa nu crezi ca sunt un mizantrop sau un anarhist. ritmul începutului si ritmul sfârsitului sunt atât de potrivnice în scrisorile mele. Oameni care nu tresar rostind: acesta e copilul meu. multumiri resemnate. Nu trebuie sa te simti jignita. în curând. Datoria prietenului e sa împarta durerea celuilalt. trebuie sa pasesti singur. sarman functionar grabit sa adoarma dupa o singura si pripita îmbratisare. Totusi. O femeie. Rezervele sufletului feminin se consuma repede si.. menirea femeilor. oricât ar fi de superioara. Tu ai toate însusirile si toate pacatele femeii de elita. Drumul e greu. a fericirii prin abrutizare spirituala. daca nu ma razvratesc viciile si greselile în libertate. care-si cauta sotie ca sa poata avea apartament luxos. Pentru ca nu vei avea puterea sa alegi tu sotul dintr-o mie de barbati. Ai sa vrei sa-ti treci grijile si oboselile asupra unui sot. emotii mediocre de-a lungul unui sir de amanti sau de copii. si sa nu vezi în claustrarea mea o calcare a prieteniei. Tu esti perfecta lânga mine. piere. Dar nu-l vad cu putinta. Am acelasi dispret pentru sot. Poate. multi ani.decât scriindu-ti.. eu am voit.. Casnicia e cel mai perfect fapt omenesc. Stiu ca esti reconstituita prin mine si stiu ca sufletul feminin e pasiv. Dar drumurile noastre trebuiesc despartite. pe aceasta cale a libertatii perfecte. Tu nu vei avea puterea de a trai libera acesti ani. Pentru ca nu vei avea curajul sa pleci singura. Iar. anevoioasa si riscanta pâna la compromitere. Dar nu îti socotesc criza atât de primejdioasa ca sa renunt la hotarârea mea si sa ma apropii. asteptând sa fie fecundat de spiritul si valorile masculine. iar trupul se insinueaza. chiar cu riscul de a parea în ochii celorlalti o vicioasa. îti accept formula.desi ma doare sfatul acesta. nu ma vei uita. Aceasta e soarta. Tu ai doua cai de urmat: cea dintâi. pentru ca mi-esti prietena -apuca de la început cea de a doua cale. sufletul feminin oboseste repede. Sunt numai un puritan si. pentru ca femeia se orienteaza greu singura. Mediocritatea biruieste întotdeauna asupra unei femei singure. Poti ramâne pura. spui tu. te vei lasa aleasa. Orisicât m-as trudi vei ramâne capricioasa si te vei pleca dupa fiecare înfrângere pâna la anulare. 252 253 mâncare calda si copii.. te vei simti sfârsita. e calea libertatii perfecte. si chemarile lui nu pot fi înabusite. te vei lasa purtata de un tovaras care acum ti-e necunoscut. si acum vrei si tu. si nu stiu unde sa ma întorc. fecioara. nu se mai împrospateaza. deprimata. poate. Urmeaza pe cea a libertatii. Am cel mai sincer dispret pentru amant.. luând si daruind. Si e cel mai dezgustator când se înfaptuieste prin lasitatea unuia dintre soti. Vei aluneca firesc si iremediabil în mediocritate. E adevarat. când e concretizarea permanenta si vie a unei fericiri etice. Dar daca nu-ti mai sunt prieteniei altceva? Nu am atunci datoria sa ma încordez si sa ajung iar prieten? îti marturisesc aceasta ca sa nu ma întelegi gresit. Astfel înteleg eu. sa ajungi o femeie superioara. care sfârsesc prin a se suporta si chiar împrieteni.

de ce ma înspaimânti zadarnic? De ce îmi prevestesti un viitor în care tu însuti nu crezi? Tu stii ca eu n-am sa primesc un sot. o prietena tulburata. nu ma vei mai întelege. care te va ajuta mult. Am plâns iarasi citindu-ti paginile rautacioase. ce s-a petrecut cu tine?. mai târziu. Iar Nonora te bârfeste groaznic prin oras. Am sa fiu fericit. trebuie sa cauti un nume si o avere. ca n-am sa împlinesc o casnicie mediocra. dar esti aproape nebun. nu? Le îndur si eu.. la creatie. aspra si mincinoasa.. Mi-a înteles patima si s-a entuziasmat. sunt Petre. crezi ca nu m-a învatat ceea ce trebuie sa fac?. pentru ca ele sunt mai puternice decât mine. raspândeste zvonul ca ai înnebunit. începusem sa ma bucur de primavara. nu numai colaboratoare.. îti doresc sa nu pieri în mediocritatea care te înspaimânta. Ieri am fost la tine. Si ti-am marturisit. Ti-am strigat de mai multe ori: "Petre.. ca le va primi o prietena care nu te-a vazut din noaptea de Ajun.. De altfel. Acum. Niska nu te va putea atâta la munca." Sunt sigur ca ai auzit. iar nu altul. din cartile daruite asta-iarna. nadajduiesc.. de asemenea. Tu trebuie sa te gândesti întotdeauna ca ceea ce citesti în paginile acestea au fost scrise de mine. sotia mea ma va îndemna neodihnit sa urc treptele. covârsitoare: fericirea noastra. Ca sa-ti plac. XI Prietenul meu. asa cum mi l-am schimbat si eu. ci si pe ea. pentru ca toti spun ca esti îndragostit de Niska. pentru ca amândoua s-au contopit într-una singura. un fapt nu ma supara numai pe mine. si tristetea s-ar preface în bucurii. deodata. am citit biletul de la usa si am ciocanit un sfert de ceas.întoarcere. scrisoarea ta. de acum. mie mi-au scormonit visarile si mi-au însângerat sufletul. Ce vrei sa-ti spun? N-ai dovedit. am citit mult. Dar menirea mea e sa nu spun cuvântul. Eu am venit sa-ti comunic un eveniment pe care nu l-a aflat nimeni pâna acum: logodna mea.. Tie ti-am marturisit. în plina criza. Mi-am însemnat pe o fâsie de hârtie multime de întrebari. la curaj. pentru ca ma tortureaza gândul acesta: un cuvânt. sunt ale destinului.. Nu poti întelege cât rau mi-ai facut. Urasc si mai feroce.. lupta dintre cele doua patimi a trecut. sa ajung. dezorientata. patrund tot mai sus ca s-o vad multumita de mine. ť Toate acestea sunt triste. fara ajutor. Logodnica mea nu le are. pentru ca. Pentru ca Niska nu e de aceeasi esenta spirituala ca logodnica mea. în ultimul timp. ci si un pas înainte social. De acum. puterile mele de munca sunt înzecite. nici un pic de bunatate. dar are acele însusiri de care ti-am vorbit.. care ar fi voit sa fac eu acel fapt. de . X Iarta-ma ca ti-o spun de la început. Prietenia noastra. în vreme ce le scriai. Si vreau sa te previn ca te asteapta un dezastru daca o vei lua de sotie. asupra unor pasaje ciudate. Ai uitat. Voiam sa-ti fac o suma de surprize. si trebuie sa-ti vorbesc. sa nadajduiesc o întâlnire apropiata. ca vrei sa pari original. ca nu mai raspunzi la scrisori. Erai acasa. De ce nu mi-ai deschis? Radu mi se plânge ca nici pe el nu-l mai primesti. Ma simteam atât de fericita. Fac totul ca sa-i plac ei. pentru ca tu erai singurul care stiai de dragostea mea si de ambitiile mele. o sotie bogata si inteligenta. veche de doi ani. si apoi usa era închisa. ale sufletului tragic pe care-l deslusesc în lume si în munti. pentru ca asa scria în bilet. Si apoi. Si. ti-ai schimba gândul. Tu vei gasi. Petre. dar le ascult. Tristetea mea e întotdeauna mai disperata. Asa e ca par stupid? Daca mi-ai cunoaste logodnica. ca daca pe tine te întristeaza. ne vom vedea curând. Ce s-a întâmplat între voi? Va stiam prieteni.

ma înspaimânta. Niska e perfecta. Magia cuvântului îsi va face efectul.. Simt ca. nici chiar daca ti-as spune ca te iubesc.. chiar fara sa fim soti. Mi-e teama de fericre. dar mai înseninat.prietenie. Ma gândesc tot timpul la tine. asa vreau eu. s-o întâlnesc si sa-i spun: mi-esti draga!. Pentru mine. sa alerg. Niska. nu o vorba desarta de continut. doi ani. singura fericire pe care as putea-o astepta... stiu ca vointa ta te scurma. dupa ce doi ani m-ai ajutat sa ies din ea. trupului care se razvrateste. mi-e draga. Scriu toate acestea cu amaraciunea celui ajuns la sfârsitul îndurarilor. Stiu. pentru mine. esti încapatânat ca o bestie. nici . Ma simt atât de rusinat vorbind de eroism aici. Nu se îndrageste decât o singura data... care trimit Jurnalul ca prietena sa afle cât am îndragit-o. 256 Si cu toate acestea. Ea nu e numai o fata cu cele mai multe însusiri. lamuriri finale.. trebuie sa renunt. de care ma dezlipesc pentru totdeauna. Vrei sa-ti spun mai mult? 254 255 Vrei sa sfârsesc scrisoarea aceasta cu tânguiri de îndragostita? Ar fi stupid si inutil. toate încordarile de pâna acum mi-au pogorât un sens tragic al existentei... mai mult ca oricând. Eu. Dar si eu sânger.... Toate experientele. Niska mi-e draga. îmi amintesc cu Bibi tovarasia noastra si marea. Am sa pronunt si sa gândesc: vointa câteva minute si am sa ma schimb.. în orasul cu acoperisuri întinse. Trebuie sa renunt pentru ca asa am voit eu. cât m-a torturat si m-a ispitit. ca sa-mi înteleaga faptul si durerea. As plânge de ciuda ca par sentimentala si îndragostita.. tovarasia Niskai se contopeste în sufletul meu cu fericirea. cu atâtea daruri neîntelese. înecata în ceata. e libera. Recitind paginile ultime ale corespondentei noastre am înteles ca nimic nu te poate convinge de salbaticia ta. Nu stiu ce am sa fac. atât de cald.. Pot scrie. ghicindu-i sfârsitul. singura.. naruirea eroismului va fi deplina si definitiva. m-am simtit atât de singur si parasit. m-ai îndepartat. Si eu plâng ca o adolescenta si ma gândesc la hotarâri nebunesti.. cu tristetea care ma copleseste. ea e creata de mine. mai scriu aici câteva pagini. asa ca sa înteleaga Niska. Nu pot s-o gândesc. de ce sa nu plec cu Niska. si ea mi-e draga.. fara prietenul meu.. care nu am putut tacea pâna la urma. îti recitesc scrisorile... prietena ta. încât voiam sa cobor în strada. Nu te înteleg.. Or. nici s-o simt.. e frumoasa.. Acum. Nu pot crede în realitatea fericirii. E atât de senin afara. ma ispiteste gândul: de ce sa nu ajungem tovarasi? în toamna plec. Sunt mai trist. de asemenea. sa-ti fiu aproape. de mângâiere. pe aceasta pagina care va fi citita de Niska. în primavara. Dintr-un capriciu. Eu stiam ca Niska m-ar fi primit tovaras vietii ei. Prietena mea. larta-ma. Te admir si te invidiez ca ai un suflet atât de aspru sau atât de nesimtitor. Tovarasia Niskai ar fi. daca nebunia nu ma va stapâni înca putine zile. Simt ca nu mai ma pot împotrivi mult sufletului care se zbate. dupa ce m-ai îndemnat. M-am hotarât sa-i trimit acest caiet intim. asa cum a visat ea?.. daca ai suferi si tu. Dar eu nu pot crede în fericire. sunt atâtea flori. si vacantele. si numai o data se întâmpla ca sufletul fetei sa-l stapânesti. Tu minti spunându-mi ca suferi în singuratate. tragicul e efectiv. XII în Jurnal: "Citind astazi ultima scrisoare a Niskai am fost atât de disperat. nu mi-ai scrie scrisori în care sa ma sfatuiesti la mediocritate. Cum poti ramâne în mansarda? Te urasc.. ca Niska e singura femeie pe care as dori-o tovarasa. te sângera. eu.

am fost asa cum voiai tu sa fiu. Niska m-ar cunoaste larva. fara sa se depaseasca. Mi se întuneca mintea. Ma simt naruit. Cum sa-ti spun bucuriile si lacrimile care mau covârsit citindu-ti Jurnalul? Am învatat aproape pe dinafara paginile din Italia. Vointa mi-ar fi ramas aceeasi. pentru ca as vrea sa se gândeasca fara odihna numai la mine. de acum. a fost tragica.. Singurul tau prieten. chiar daca as putea crea lânga Niska." * Niska.. o ascult. Viata mea va fi întunecata. sa n-o dispretuiesc. Nu am lasat pe nimeni deasupra-mi. Niska ma admira. când eroismul nu va fi numai o tinta. aproape. Dar de ce trebuie . Evolutia mea ar fi fost iluzorie. M-as arata cu pacatele carnii. prilej de nimicire a prieteniei si admiratiei ei. sa nu-mi ramâna nimic strain. sa n-o urasc. prefacuta. pentru ca asa vreau eu. Iar Niska nu mi-e prietena si creatura decât prin viata mea launtrica. eu pictor. în toate aceste atitudini. întelegând ca vointa e atasata de o alta vointa. cu disperarile si înfrângerile deprimante. Vreau ca singura lumina straina îngaduita în suflet sa fie Niska. m-as simti umilit. cu valorile si nazuintele mele. tovarasia Niskai mi-ar fi în acelasi timp un nesfârsit chin si. sobol munci tor si orb. iubire din pricina si. N-as fi împlinit nici una din operele fagaduite mie si Niskai. crede-ma. In putini ani. Si apoi. nu ma înspaimânt s-o port. în mine. As fi nelinistit. îmi va fi iarasi buna prietena si aproape. totusi. de departe. am fost foarte puternic. N-as rabda sa admire pe un tenor. mult. Dar dragostea nu are nici o înrâurire asupra vietii de toate zilele. as fi voit s-o am necontenit lânga mine. Nimic din seninatatea sigura. Iarta-ma. Nu ma voi feri de ea. pe un pictor sau pe un sportsman. Toate acestea nu m-au împiedicat sa-mi fie draga Niska. nici reculege. iarta-mi tot ce ti-am scris. inedit în mine. în iubire. totusi. XIII Prietene. De abia mai am puterea sa scriu. Eu ma simt dus de meniri. Desi n-am înca dovada biruintei definitive. distanta pe care o admira ea. în mine. a carui ultima pagina am sfârsit-o acum. Menirile ma poarta prin vointa mea. Acum. Nici nu mai recitesc. puternic. aspra. care atunci îmi scapau. sensul vietii acesta e. aspra. cu plânsul neputintei. poate. sfarâmat. ani. împotriva vointei mele. Dar daca aceste nazuinte nu se vor realiza niciodata? Deceptia cea mare va fi a Niskai. Niska. pe care am stiut-o cali. la începutul unei crize. nostalgica. eu sportsman. pentru ca nu-i pot împlini chemarile? Aceasta e o dovada a puterii: sa nu ma las purtat de dragoste. Eu nu pot crede în fericire. întâlnirea cu Niska. calma. Cred ca am scris multe fraze obscure. As vrea sa fiu eu tenor. Ma voi coborî iara si în lume. Ea va ramâne în suflet. Ea va regreta tot ceea ce crezuse mare. ti-as marturisi acum multe. N-as mai fi putut munci. dupa cum tragica a fost prietenia noastra. înfrâna. As fi ramas tot timpul lânga ea. 257 Si apoi. Mai târziu. poate sufletu-mi va oglindi alte lumini. îsi trimit Jurnalul meu intim. amara. Am fost puternic.. Ultimii ani mi s-au deslusit în tâlcurile lor intime. sobra. m-as consuma lucrând si as sfârsi prin a nu mai lucra nimic. Daca eu as sti sa scriu. pentru ca ma aflu sus. ostenit si istovit. cu fata descompusa de veghi. As vrea sa ma admire pe mine. Mi-e somn si tremur de oboseala. De ce sa ma tem de dragoste? De ce sa încerc s-o ucid. mult.o spaima copilareasca.. cu slabiciunile sufletului. lipsit de experiente cerebrale. M-ar chinui Niska. nimic nemarturisit. nu m-as mai fi reînnoit. modela.

Eu ti-as spune multe daca nu as fi atât de tulburata si atât de grabita. sa le înfrângi. Nu mai ai nici un . nu ar fi putut fi altfel. asa cum ai voit tu.. mai definitiv. ne vor bârfi aflând ca am plecat fara sa fim soti. Nu esti pentru mine sotul ideal.. Apropierea noastra de trupuri si suflete .. citindu-l si recitindu-l. real? Am putea pleca mâine. ci pentru ca te simt puternic. Cum sa-ti spun? Mi-e teama sa scriu aici: mi-esti drag! Pentru ca stiu ca e mai mult decât aceasta. De ce sa nu ramânem tovarasi. nu e nou si nu e. asa cum vrei si cele ce vrei tu. Te-as vrea stapân. Pentru mine. Nu vom gasi. sa transcriu anumite pagini. mai ales. tu puternic. se uita. în fiecare primavara. de ce sa suferi si sa-ti risipesti puterile? Eroicul tau. Tot ce e luminos în mine ti se datoreste. Stiu ca tu vei izbuti. Ce sa-ti mai scriu? Sunt si eu obosita si fericita. Mi-e teama sa nu crezi ca sunt îndragostita. altadata. Noi vom fi soti. tu nu poti spune decât da. De ce sa ne despartim? Tu îmi spui ca îti sunt draga. Cele ce ai îndurat te-au calit îndeajuns. Tu stii. nu ma sfiesc sa te cer. fericiti. Nu duce renuntarea pâna la nebunie. atât de izolat. Tu vezi soarele în dimineata aceasta? Pe tine te nelinisteste primavara. Mai târziu. Esti ceea ce eu nu voiam sa cred ca exista.. 258 259 îti înapoiez Jurnalul. te sfâsie? Când vrei sa ne întâlnim? îmi voi lua si eu licenta în vara. De ce nu ma iei? Acum... Nu te teme ca vei fi larva informa si oarba. care ma fascineaza si ma stapâneste. si vom pleca. nici logodnicul suav. Prietene. Nu e frumos asa? Nu e original.numaidecât sa scriu frumos? Cele ce vreau sa-ti spun. Atunci când vei fi obosit. si care nu ma puteam înalta. eu care aveam nevoie de tine. toata viata? Nu ne vom mai întâlni alta data. Te vedeam atât de sus. ai sa-mi multumesti. pentru ca alaturi de tine gândesc si simt. simt ca nu pot vietui decât alaturi de tine.nu va dauna operei. Viata ta îsi va pierde sensul fara mine. eu aproape de tine. va fi de acum înainte rodnic. suna atât de ciudat "Mi-esti draga. Dragostea fetelor e ciudata si nestatornica. Voi sti sa uit atunci când opera va straluci perfecta. asadar. Sunt bogata si sunt libera. Nu m-ai învatat tu aceasta? Nu mi-ai sadit tu pretuirea feminitatii?.. As plânge mult. deprimat. acum. Dar eu ma simt legata de tine mai adânc. le pot spune sincer si fericit. Dar nu mai e nevoie.. nu ma înspaimânta slabiciunile omenescului. care sa ne înlocuiasca. Eu ma simt a ta. m-ai creat. Tu m-ai creat. Nu trebuie sa ne despartim. care am fost atât de slaba. ma simt înca trista. si nu sunt umilita." Ultimele tale fapte ma silisera sa te privesc ca pe un om care nu poate sa fie îndragostit. Jurnalul e al nostru. Poate sunt. când stiu ca tu suferi mai mult. Criza ti-a trecut. si sufeream. Tu îmi marturisesti ca eu îti sunt fericirea concreta si autentica. dar dragostea trece. A mea. te voi mângâia. As fi dorit. Cu atât mai rau de cei ce ramân în urma noastra. nu e asa? Pentru ca. asta-noapte. Pe mine. si aceasta nu pentru ca sunt îndragostita de tine. nici curtenitorul priceput. Niska!. pentru ca te stiu un barbat. esti un Dumnezeu care m-ai facut si mi-ai dat suflet. mult. mare si creator al luminilor mele.. sa ma daruiesc tie. asa cum e sufletul meu acum. si din pricina mea. dar sunt si altceva. întotdeauna. pentru chemarile sufletului tau. Tu ti-ai trecut probele vointei. te cheama. slab. De ce sa te chinui... Vom astepta vara.. nici unul. N-am vrut sa cred de la început. dar fara martori si fara oficiu. M-as târî la picioarele tale. spune-mi de ce sunt trista acum atât de aproape de bucuriile pe care înainte ma temeam chiar sa le visez? Primavara. Nu ne mai putem desparti. fara sa lase urme. orice fata se îndragosteste.

îmi esti drag si îmi esti stapân. Astazi m-am plimbat mult pe strazi. din adolescenta. Nu stiu. Cartile s-au adunat atât de multe în rafturi. Când ne vom vedea? Am sa fiu atât de. Acest fiu e inginer si e îndragostit de Niska. sfârsita. As vrea sa-mi vad prietenii. împreuna? Te voi ajuta întotdeauna... întunecati. Te-am chinuit destul. florile de liliac s-au trecut. Tertium non..Nu se surmeneaza decât cei care vor sa se odihneasca. Eu am zâmbit si i-am spus: . felicitari si salutari... glumeste si pleaca târziu de la ceaiuri dansante. Câte nu vom împlini. s-a sarbatorit logodna Niskai cu fiul cel mare al familiei care o tinuse prizoniera în vacanta de iarna. de cearcanele ochilor. cu mine? Tu stii cum îmi ard flacarile plecarii? Sa colindam. 8 aprilie.. Vizita Vioricai. Vestea am aflat-o de la Radu. Ma simt rusinata.. Pe amândoi ne cheama fericirea. * De la 9 pâna la 20 aprilie. sa colindam. rataciri pe tarmuri. amândoi sunt tineri. stie ca Niska nu mai e trista. As vrea s-o mai vad pe Niska. E suparat ca nu i-ai împartasit direct hotarârea ta. cu geanta plina de caiete si carti.. pe ape. am muncit ca un nebun. . va fi o casatorie fericita. cu obraz proaspat. Tu ai sa scrii amintiri. Eu astept de la tine fericirea sau moartea. lacramând fara sa înteleg pricina. Stii ca eu ies atât de rar". Sunt palid. De la Bibi. prietene. te vreau. noaptea. disperat si neobosit.. Iar sunt trista.Mai ai mult de lucru? . Prietena. . 261 Ascultam atent si luminat destainuirile Vioncâi. SFÂRSITUL PARTII A II-A [PARTEA A III-A] Azi. Prietenul meu ma privea atent.Ai sa te surmenezi. încercând sa patrunda dincolo. si am sa-ti zâmbesc. Acestea ti le scriu acum. Cum ai putea spune nu. Nu m-ai învatat tu sami ajut tovarasul pe care îl voi alege? Te-am ales pe tine. Dar ei au obosit sa vina si sa nu fie primiti. ... Te cer..Niska a avut noroc. Nadajduiesc ca îmi vei face. P. Dar nu va fi decât fericirea. frumosi si bogati.motiv sa te împotrivesti vietii noastre. N-ai dorit tu. slabit si mâna îmi tremura. Nebunia ta trebuie sa se sfârseasca aici.. zâmbii eu.. o vizita. si eu am suferit destul din pricina nebuniei tale. Ti-am spus atâtea. Lucreaza la Academie pentru licenta. nu mai stiu nimic. în gradina. sa îmi vorbesti. Logodnicul ei e fericit ca Niska s-a schimbat. în primavara? Nostalgia plecarilor se va preface în fapt. Tu nu mai ma poti lasa singura..S. înca o data. printre munti. Seara i-am scris: "Prietenul tau îti ureaza etc. încât am început a le rândui pe podele. eu am sa te ascult. împreuna cu logodnicul tau. Am fost destul tristi. Dar tu trebuie sa vii. ci ziua întreaga ramâne alaturi de logodnicul ei. nu stiu ce sa-si scriu. Nu mai stiu nimic. Gândeste-te ca tot ce ti-am scris nu se mai poate uita. seara. ci râde. care e Niska ta. Ochii îmi lacrameaza de lecturi. sa plecam. îmi spune ca Niska si-a amânat examenele pentru toamna. ca nu mai munceste. de multimea caietelor scrise. * 22 aprilie.... de tremurul mâinilor. S-a înspaimântat de slabiciunea mea.

Tu esti baiat. înteleg ca toate visurile mele au fost visuri... Fireste.. Câte n-a nadajduit în acesti doi ani.Stiu. Te-ai înlantuit acum de anumiti tovarasi.. poti ajunge oriunde. Nu stiu si nu cred. si nu cunoaste ceea ce ceilalti toti cunosc. Nu plec. Câti dintre noi mai pastreaza tristetea disperata a celei dintâi idile. îndârjit în lupta cu mine. ucigatoare.. înca. Viorica mi-a marturisit si tristetile ei. Si se înspaimânta de viata pe care o va duce de acum. are sa sfârseasca si ea ca oricare studenta de la Litere... atât de pacatos.. sau transfigurând-o. Viorica a plecat tot atât de trista. o carte la o luna. Cine ar putea sa ma biruie. Ai sa începi o viata noua. care rascoleste acum Academia..Viorica. stupid de repede. Si Bibi îl iubeste.Pâna în toamna. înainte de a aduna rezerve pentru cinci ani. . .. asa e firesc. Poate nadajduieste o sotie cu zestre. Dar eu?... Cum n-a înteles. Lupta împotriva mediocritatii biruieste numai în doua împrejurari: sau iesind din ea printr-o nebunie a sufletului... sa rataceasca. cu oameni noi. fara sa fi cunoscut o primejdie.Viorica. Mi-au ajuns zvonuri ca Bibi a facut nebunii ca sa-l retina.. poti pleca. în oras... proaspat. . Andrei aproape a zapacit-o. Pentru ca nu stiu daca voi mai putea citi. Va ajunge profesoara într-un oras de provincie. a încercat ultimul mijloc. Dar e asa de trist. a unui profesor de liceu.. stinse... sotie.Nici eu nu stiu... Datoria ta nu e sa te lasi coplesita.. poti cunoaste tot. Si anii au trecut.Nu ma razvratesc. Ce frumos ar fi sa îndrageasca un coleg si sa ajunga amândoi profesori. De Bibi am auzit vesti triste. în cel mai bun caz. Sunt atât de fericit sa ma simt tânar. iar eu scriu în caietul acesta cele ce mi-a marturisit ea si cele ce i-am raspuns.. Gaidaroff se pregateste pentru barou... E greu. daca ar avea un sprijin.. va pleca acolo unde o va trimite Ministerul. Tu stii ca eu am sa plâng în ziua licentei?. Pentru mine. o durere mare sau o bucurie mare.. cu rosturi politice.. toate acestea trebuie sa se întâmple. Trebuie sa traiasca.. în adolescenta? închei o epoca.. Si cât ar lucra. ci sa dai valori mediocritatii.. cu nume... . nu e asa?. însa. aici.Unde? .. Toti îi cunosc dragostea. Dar mai sunt câteva luni.. ca nu o iubeste? * Schimbarea lui Radu ma înspaimânta. Si nici nu-l cunoaste. îmi sfârsesc tineretea stupid. Acum fiecare apuca pe alt drum... Sfârseste Universitatea si nici un prieten bun.. .. sa uite îndemnul la claustrarea oficiala...... Dar nu e trist? .. cu destinul. Dupa licenta. te razvratesti zadarnic.... atât de repede. Eu înteleg ca astfel trebuie sa fie. atâtia ani. Viorica.. Ce mult l-ar iubi. Dragostea lor a durat doi ani.. Trece. în toamna plec. si toti cunosc prudenta lui Andrei. Eu l-am îndemnat sa plece singur. acolo e sfârsitul... înduri acum melancolia sfârsitului universitar. E torturat de un gând absurd: sa se calugareasca. înca. si încheierile sunt totdeauna triste..Nu... acolo unde ma duc. Mariuca asteapta o casnicie pripita. sa gasesti sensuri tuturor faptelor care acum. îl iubeste. cu lumea. cum ai îndurat melancolia adolescentei definitiv depasite. acum? De ce s-au despartit Mariuca si Gaidaroff? Mariuca se plimba prin parcuri cu un student de la Politehnica. ti se par stupide.. Dar e. Totul se uita. ... Gaidaroff e îndragostit de o necunoscuta. Poti trai în cea mai plata mediocritate fara a ajunge mediocru. De ajuns. în criza.. Ea. cu pieptul larg si umeri tari. cu locuri noi. ai dorit anumite întâmplari care nu se vor împlini.. De abia va gasi timp sa mai citeasca o revista..

. Am cerut-o. pentru cea din urma oara. Copcile de pe umeri se deschisera singure.. iar sufletul vast. tremurând. . Va pacatui în manastire si mai mult... I-am zarit sânii. Nonora a fost astazi mai frumoasa.. . * "• Mi-a zâmbit.. sa mai mediteze. mai patimasa.. sincer si direct. Lasa-ma! Bratele mele erau prea tari. Misticismul lui Radu.Nonora.. scoate-ti tot ce vrei.Ca un prieten.. bruni si speriati.. Faptul s-a petrecut înainte ca Nonora sa . dar ma înspaimânta urmarile. Uitase obraznicia mea. Bratele i le-am înlantuit de bratul meu. I-a sarutat fotografia pe strada. Trupul i l-am frânt.. Am ales cealalta cale. în mansarda. ci tortura. . Stiam ca o puteam stapâni prefacându-ma inocent..Nonora.Ai început sa vorbesti ciudat.Nonora. mai calda. Am despicat genunchii si i-am stapânit coapsele.... Mi-a marturisit ca e îndragostita de un tânar actor. . . vast. Nu ai amintiri în odaita mea?. mi-a luat bratul . . de purtarea mea. Ascetismul oficial si poruncit e plin de ispite. mai puternic decât respectul pentru dragostea Nonorei? I-am soptit.Scoate-ti bereta. si-apoi sa se hotarasca.. Ascet si singuratic poate ramâne si în mijlocul celorlalti.. de simturi. . * Azi. cu o dedicatie stupida si dragalasa.Nu se poate!.. • . atât de întunecat. . fara aparare. desfatând-o si apoi luând-o ca un fur.Nu. Calugaria tânarului nu e o alinare. . parasite acum cinci ani. Mi-a aratat fotografia lui.Nonora.. Nu linisteste... voiam sa te sarut comod. fara disciplina.Acum nu se mai poate. altadata ma lasai sa-ti sarut sânii. pe bulevard. aproape de înserat. Iar linistea nu si-o va gasi. .îi înteleg gândul. De unde îmi ghicea Nonora gândurile? Ma enervau împotrivirile ei de fecioara perversa. Sa mai astepte.. hai la mine!. Sunt logodita. dupa ce plec eu. de ineditul faptului pe care-l întelegea din ochii mei.Nu te mai recunosc. Eu nu pot sa ma duc la Ea. în toamna plec..Ai sa fii cuminte? .. scrisoarea fara raspuns si nepasarea cu care lasam sa treaca lunile fara so vad. si..si am plecat. A început sa râda. îmi placi si mie. Acum doi ani o îndragisesi. I-am strivit buzele si i-am frânt mijlocul. . Acum sunt logodita. mai puternic decât vointa mea. de primavara. . 262 263 Ce-am simtit eu atunci. casa se darâma. * Si tot n-am vazut-o pe Niska.Acum ai sa vrei mai mult. cu care se va casatori..Nu se poate. Aminteste-ti. . e inutil sa te prefaci pudica... sus.. Eu l-am sfatuit sa-si treaca ultimele doua clase de liceu. Nu si-a putut sfârsi fraza cu împotriviri. E prea veche. nu se poate!.. nu însenineaza. O ghiceam tulburata... mansarda?. îi astept la mine..A început sa fie cald în mansarda ta.. am întâlnit pe Nonora. Nu vrei sa vezi. Eu îi simteam trupul încordat. .Cu atât mai rau pentru logodnicul tau.

Cu o singura deosebire: eu voi pleca dupa ce voi învinge. în patul meu. ".. pentru ca sufletul meu e atât de vast. înfrângeri. ci un fapt las. Tu nu poti întelege pretuirea biruintei. sensul eroic pe care l-am deslusit dupa trei ani de încercari si atâtea luni de chinuri. Acum. ci faptul celui care vrea sa-si vindece ranile în singuratate.De ce ai facut asta. Lumea trebuie sa se plece si sa-si primeasca ursita fara sa murmure. Am toate motivele sa fiu trist. îmi scrii ca nebunia te-a mântuit. slabiciunea. Ea nu e vinovata. încât cuprinde într-însul dureri. Aceasta era barbatesc. Nu ma întristeaza nimic: nici risipirea cercului. si te-ai logodit. logodnica celuilalt plângea. Exaltarea izvoraste din îndurarile mele. va fi o uitare organica. Pentru mine esti înca un învins.. nici de fuga. Ai fugit dupa ce îti dadusesi cuvântul de cinste ca vei ramâne prins. prefacându-te îndragostit de alta sau prefacându-ti vicii care s-o înspaimânte. mare. încrederea în pasii mei de-a lungul tarilor si anilor. Amândoua sunt tragice. si sunt totusi exaltat. Priveam pe ferestruica. Si-mi scrii ca te simti puternic. Apoi. Simt vara în mine si în arbori. ai înteles greseala si ai fugit. încât ai urât faptura care ti-a dovedit. eu nu am nevoie nici de plecare. si iar doream trupul fetei cu mireasma florii de liliac. Nu o exaltare provizorie si trucata. într-o zi de reculegere. de ce ai facut asta?. Laudai logodnica pe care acum o socotesti obstacol în viata ta de cuceriri sociale. cu atâtea amintiri.. cu examenele trecute. din ultimele experiente. înapoi nu ma mai pot întoarce. nici darâmarea casei în care am copilarit. ai fagaduit. Nu stiu daca îmi întelegi seninatatea. De altfel. E umilitor. De ce sa fiu trist? Eu stiu ca toate acestea trebuie sa se întâmple. Lumea vasta. o reorganizare a mijloacelor de lupta. Nu exista decât doua vointe: cea cosmica si cea eroica. Eu ma simt de acum definitiv deasupra celorlalti. bucurii. Te-a mântuit mediocru si umilitor.Tu nu ai biruit. Ne-am desfatat trupurile. Ai facut acel pas pentru care trebuie sa te chinuie mustrari. doruri. sa rupi logodna. nostalgii. o data cu cele din urma reminis264 265 cente ale adolescentei. Viata si vointa mea îmi sunt ajutor neînvins. daca ma vor surprinde împrejurari asemanatoare. Acolo. a mansardei cu amintirile adolescentei. Am recitit cele ce mi-ai marturisit la începutul primaverii. Si simteam tulburarea nestinsa. între carti. Fuga ta nu e o dovada de vointa. nesfârsita. ci o meditatie. Plecarea mea nu va fi fuga. .. ai s-o uiti. Pentru mine. * Din scrisoarea catre Petre. pentru ca sufletul e transfigurat. efectiv. însetat si ma îndemni sa fac si eu tot asa. nici logodna Niskai. . acest cuvânt exista. pentru ca nu stii cine mi-a fost dusman. în orasul cu ispite. înainte ca eu sa sovai. fara sa se sfarme si fara sa se tânguie. nici plecarea mea pentru atâtia ani. nu a adevaratului suflet. înjurai meu. Nu ma întristeaza. Ai fost atât de slab. din acel oras departat si imens. De ce s-o urasti si de ce sa fugi? Trebuia sa ramâi aici.judece. Seva fierbinte îmi aduna puteri neînchipuite. ci ai fugit din lupta. toti sunt tristi de vara si de despartiri. nazuintele sunt nesfârsite si împlinirile vor trebui sa fie nesfârsite. sufletul meu e vast. nu fuga. din sensul pe care îl dau eu lumii. Nu mi-au placut cuvintele de osânda împotriva logodnicei. Acestea au trecut. Claustrarea mea nu a fost o fuga. a sufletului nascut din trup.

. Si n-am putut uita decât acum. pe mine. E singurul lucru care pretuieste în viata. dar e senin. pentru ca eu le voiesc îndeplinite.. vei îndura umiliri si înfrângeri inutile. Studiul nu m-a alinat. întâlnesc alti oameni si le zâmbesc. Laud soarele în fiecare dimineata si îl tângui în fiecare seara. Prietenul meu. Cauta linistea. în fiecare ceas. Nu stiu nimic de la tine.Trecând prin Lausanne. pazeste-ti-o. Simt ca sunt mai amar. Vei suferi mult. pentru ca dorul se preface în realizare. .Aceasta o spun eu. am fost calcat în picioare. mai trist si simt ca voi ramâne vesnic asa.. adica eu însumi. de ce sa ma tulbur. Ma voi întoarce sarac. N-am fost un singur ceas trist. de sinucidere.. Nimic nu trebuie sa ma tina de vechile tinuturi. Nu fericit în sensul comun. în fiecare dimineata si în fiecare amurg. M-a întrebat de tine. Tot mai departe. Ma gândesc la rastimpuri la ea. Nu am stiut ce sa-i raspund. mental. tot mai sus. Tu ce mai lucrezi. pe buze a pierit. Nu voi uita nimic. Sufletul meu e tot atât de cald si pastreaza tot atât de neatinsa pretuirea Niskai. Am fost înfrânt.. înca. Nu .. Ma rugam lui Dumnezeu zi si noapte. El mi-a spus ca se afla pe urmele unei descoperiri ce întrece tot ce s-a împlinit pâna acum în lume. am privit soarele pogorând înapoia câmpurilor dobrogene. Acum." * Astazi. am vizitat în sanatoriul universitar pe studentul tuberculos cu care am discutat acum doua veri. Cu cât mai mult se vor aduna amintirile. îmi odihnesc ochii în mare. m-am rugat de ea. despre care aflu putine vesti. de vechii oameni. care am pasit mult mai sus. Locuiesc aceeasi odaita. pe Andrei. ". cu atât voi fi mai fericit. altii. oare? Nu-ti sunt. m-am târât la picioarele ei. Niska îsi petrece vacantele la munte. ci numai credinta. Ratacesc pe câmpuri. Am întârziat mult de vorba. la schit. Gândurile mele sunt acum greu de pogorât în scris. m-a întrebat daca ti-ai gasit credinta sau starui în prezumtiosul tau eroism. Dar nu mai scriu povestiri într-un caiet cu pagini albe. de ce sa plâng? Nu mai am doruri. Soarele exista. întelegând ca nimic nu se mai poate întoarce. bicisnica si mediocra. Nu ai dreptul sa ma îndemni spre pilda. Eu pot sa gândesc acestea. istovit. Nu ne-am vazut si nu ne-am scris atâta timp. sorb vazduh sarat.. am vrut sa uit. care am îndurat magia cuvântului Ťtrebuieť. Am plâns. Tot ce staruia adolescent în ochi. pe Bibi. Ci fericit. asculta-ma: nu iubi. Studiaza matematica fara sa stie medicii. la vechii membri ai cercului.. Mi-e teama de prietenul nostru. ma înalt iar. atât timp cât îl simt aproape de ce sa ma întristez. Sufletul mi-a fost strabatut de acelasi orgasm al poftelor vaste.. Traiul meu e simplu si aspru. fara oa nimeni sa stie sa înteleaga.. pe frunte. la aceeasi gazda de acum doi ani. cel mai bun prieten? Eu am început sa ma vindec de dragostea încheiata atât de amar.. Sunt mai adâncit. pe Paul. Nu plec si nu ratacesc ca sa uit. dupa rataciri în care mi-am cheltuit tot ce aveam. ce mai planuiesti? Mi-au ajuns zvonuri despre o munca înspaimântatoare.. Voi pleca. crestin si dornic de munca. De ce ne-am uitat noi." * Prietenul meu îmi scrie. Acesta îmi aprinde în vine jarul fara care nu pot vietui. Nu-ti pot scrie aici si nu pot spune nimanui cât am suferit. lânga logodnicul ei. netulburat de ispita dragostei. eu privesc soarele. linistit. 21 august. dupa un an. Esti fericit ca poti lucra în tihna. Astept roadele. începuta în toamna si sfârsita de abia acum. I-am spus ca ma rog lui Dumnezeu ca sa-si pogoare harul asupra-ti si sa te mântuie de nelinisti. Si în satul rasfirat pe coasta nu mai întâlnesc pe Niska. Eram aproape de nebunie. Eu. E foarte rau bolnav.Sfârsesc aceasta scrisoare prea lunga amintindu-ti de fapta ta lasa.

început într-o zi de vara chinuita. dar si drumul ei merita sa fie batut sincer. Sunt pamânturi care ma cheama. Altadata. si îmi zâmbea numai. al unei seri de toamna. câmpurile în toamna. voios. la gândul unei despartiri. creierul si sufletul meu o capodopera. Poate ziua aceea va fi ultima zi a prieteniei noastre. Am întâlnit pe Niska. de a ma lumina pe mine fara a face din viata. Nu ne-am întrebat. Am zâmbit si eu. Acum. de aflat. asa cum îmi va fi drumul. câteodata. Eu sunt. . Gândul de a ma crea. încât si-a scos inelul de logodnica si l-a ascuns. Calm si retinut. de cuvintele pe care i le spusesem. Eu o priveam: era schimbata. Sunt atâtea de cucerit. cu bucle negre deasupra fruntii palide. fara strigate. acum stapâneste. Eu eram hotarât s-o ajut pe Niska. care ma atâta. câteva clipe. Am ajuns. pe fereastra vagonului. cel mai bun prieten. înlantuit de lume. A fost senin.. Caietul se va sfârsi firesc. de gustat. poate. înca. . îmi pregatesc plecarea. sunt insule care ma asteapta. îl voi rasfoi. si am ramas. sa glumesc. si am pornit pe cararea ce înconjoara lacul. A sovait. si trist. mi-a cerut sa mergem împreuna la manastirea unde ne-am cunoscut. Sovai sa-mi încredintez gândurile de acum unor pagini vecine cu paginile scrise în alta vreme. si cerul înalt. un drum de culmi. pe tarm ma desfata. cerurile cu ispite. Astfel vreau eu. fara entuziasm. Era atât de tulburata de întâlnire. i-am luat bratul. Si ma vor întari oglinda slabiciunilor si tulburarilor care au fost înfrânte pentru ca trebuiau depasite. si atâtea topuri de hârtie alba. se va încheia cât de curând. Aflând ca plec. ratacirile pe câmpuri. drumurile care ma îmbie. al unei livezi înflorite. cu sufletul împrospatat de toamna. . sa râd. Niska. Toamna e senina si calda. si câmpurile aspre. Munca. desi drumul la manastire nu va fi sfârsitul prieteniei. si am dreptul sa aleg. raspântiile cu vânturi. întunericurile cu primejdii nu-mi îngaduiesc timp sa ma întristez. Al meu e. Am început sa-i vorbesc. cu ovalul fetei mai trist. * Octombrie. lumina. cum de-as putea fi trist pentru ca am înfrânt moartea.Buna dimineata. Nu mai ma simt singur. alaturi de mine.. florile cu tulpini scamoase le-am îndragit.. în gara.. de privirile mele arzatoare si stapânite. Mi-a zâmbit.sunt trist ca toate acestea au trecut. Gândul acesta ma înfrigureaza de desfatari. Ceea ce era altadata obscur si tainuit în suflet. serile. frumoasa. Toate fagaduielile le împlinesc. aici. Nu ma mai pot simti singur: pentru ca sufletul limpezit în singuratate a ramas acum singurul meu suflet. Cele ce vad înaintea mea. Eu am ramas.. în dimineata întâlnirii noastre. ma întristam la fiecare amintire.. Sfârsesc examenele. I-am spus câte fapte noi ne asteapta pe drumurile noastre.Merg. privind. îl împlinesc. am îndurat ani. 266 267 Acest caiet. rece. amintirile ma îndârjesc pâna la turgescenta. apoi mi-a scuturat mâna. ispititoare. Am vorbit despre examene. Soarele. sa-i amintesc si s-o conving ca i-am ramas. Ea era tot mai trista. cu buzele mai palide. culegând desfatari. veghile. fara tânguiri. Niska!. si ele au trecut. sunt carti care ma doresc. si vietuind cu el nu ma mai tulbura dorurile si nelinistile celuilalt suflet. * Toate diminetile au fost frumoase. zvârcolit de chemarile tarilor care îmi sunt streine. am întâlnit-o cu aceiasi ochi viorii.

se risipea si se aduna în vârtejuri de frunze. .Eu credeam ca ai sa ma mângâi. de ce îmi spui toate acestea?.. Padurea era acum sângerata... acum când se vesteste ploaie.. si lacramile îi alunecau pe obraji.. Spune-i atunci cum vrei: casnicie.. Când ma voi întoarce si te voi gasi schimbata. ai sa ma ajuti. legat în piele.. cu copii frumosi. ca din ochii unei icoane..Stii ce vreau?.Si eu vreau sa ne înapoiem. ..Când pleci? . înfrânta de mediu. si bratul ei tremura. de mediocritate. Niska... . vreau sa revad si manastirea si biserica. sa-i spun ca mi-e draga... .... A început sa plânga. Ochii se înfigeau în zari.. . . pentru ca te va abrutiza spiritualiceste. Stii... Cerul se .Vreau sa-ti însemni viata. dar eu traiesc din viata. si reconfortant pentru mine.... Nu stii ca atât cât existi tu. nu.. Alege tu cuvântul. cu frunze multe luate de vânt. o data. ma pasioneaza agonia mea si a fapturilor mele. îmi ascultam sufletul razvratit. în oras de provincie. cu sot cinstit. Zaream nori albi adunându-se.. Mergem spre gara. Te stânjeneste cuvântul.. . .. Niska tremura tot mai dureros. Niska! Nu s-a mai împotrivit. . Niska..Ai sa uiti. . Vreau sa mai vad o data.E stupid.. eu te mângâi.. . f 268 269 .. care nu e cea pe care am ales-o amândoi. Lacrama.. în trei ani. în cerul cu flacari reci..Se apropie furtuna..... Eu vreau sa-ti spun ca vei începe o viata noua. Mergem spre gara. se întuneca... în anii prieteniei noastre. eram atât de naivi.. Tu traiesti din amintiri... cum ai uitat când te-ai logodit.. vasta si ispititoare.Ai sa uiti Niska. Drumul ma îmbata.. E tragic. dar nu vreau sa le împrospatez.De ce îmi vorbesti. cu aleile pustiite. Padurea fosnea... zâmbind. .. Eram în anul întâi. fericire comoda. stiu. în padure se isca vânt de ramuri. De ce sa ma întorc înapoi cu trei ani când viata ma asteapta.... pe prima pagina.Amintirile se împrospatau. cu vânt rece. era atât de frumos. Dar sufletul era de acum senin.Ce ne pasa noua? Nu mi-e teama de ploaie. iar n-ai sa fii. dureroase. nu pot fi fericita?. Am mângâiat-o pe par. nunta mea e la sfârsitul lunii. Si e toamna. nu? Cum i-as fi putut spune ca nu voi uita. Si se apropie ploaie.Stii care va fi darul meu? Un caiet alb...în câteva zile. Niska. Ma înaltasem atât.. ...Si acum. . As fi voit s-o mângâi.. Am lasat-o sa plânga... O priveam... niciodata? . nu mi-e teama de padure.Niska. Atunci era primavara.. esti licentiata. înainte?. ma înspaimânta. Ce-mi pasa de amintiri? Ce-mi pasa de acea primavara nostalgica? îsi au locul lor în suflet.Nu.. prevestindu-ti fericirea în mediocritate. si ochii se adânceau sub lacrimi. .. dar care te va face fericita.Vreau sa-mi amintesc. departe de mine ai sa uiti. Niska.De ce îmi spui toate acestea?. . Sa cautam trunchiul de lânga lac unde mi-ai ghicit în palma.Niska. cu atât sufletul se însenina.. Si cu cât se tulbura padurea. am sa încerc sa aflu toate împrejurarile prin care sufletul din mine a pierit.. si sus.

am asteptat tacuti cel dintâi tren catre oras. ploua. ranita. S-a apropiat trenul. cu iarba pustiita de soare si bruma. Povara amintirilor piere. Niska. Pe urma.Da. Universitatea e iarasi înviorata în valul de studenti tineri. ridicându-se. muschii înserpuiti pe oase. pe strazile reci. proaspat dupa ploaie. si lectura timida a celor dintâi pagini scrise. Paseam amândoi. Ploua. Cum ne-am împrietenit.. nu-mi voi mai recunoaste strada. singur. eram puternic. Gemetele se fugareau deasupra brazdelor.La revedere. în locul casei batrâne..înalta si cenusie . Ne ajungeau miresme de câmpuri rodite cu samânta norilor.Trebuie sa plecam. si noptile de adolescenta.. îmi gândeam drumul meu. alaturi de lacramile Niskai. Fireste. Hârtiile din sertare.. trecutul?. . * Ultima zi si ultima noapte. Ai mei s-au risipit. caietele cu povestiri si gânduri. lung si dureros ca un geamat. de obraji.. Coridoarele se lumineaza de ochi. tulburati. . a v^nit Radu si s-a întristat.Vine trenul. în bancile din fata aceleasi studente cu mâinile albe. Drumul catre gara era de pe acum înnegurat de ploaie. Eram puternic. copilaria..Pentru cinci. Rafturile sunt acum goale. la orice pas în odaita scunda. blând. Orasul se înseninase. patimas de tot ce voi afla. iar mansarda mea se va narui. alta casa .. e proaspat. Cadrele au fost coborâte.. Banuiesc în perechile stânjenite de ochii celorlalti legaturi pe care anii le vor strânge si apoi anii le vor desface... Mi-am ales numai câteva plicuri. Am iesit la câmp. Mansarda mea pare ciudata. Am sarutat-o pe gura. de tot ce voi stapâni în anii tineri. globul de la lampa ridicat.întunecase... Salile sunt tulburate de neastâmparul celor din anul I.. patimas si odihnit.. Ne-am urcat în vagon tristi. i-am strâns iarasi mâna. si a zâmbit. Se întrista amintindu-si cum m-a cunoscut în gimnaziu. Niska. adolescenta. zece ani. în gara... Niska plângea. Marcu si Petre la Paris. Câmpul era întunecat.. Cartile au fost coborâte în lazi. de zâmbete. înghesuite într-o lada. Totul e viu. cu fruntile plecate în ploaie. mi-a aratat cu degetul obrazul. nu?. Intorcându-ma. în timp ce eu rascoleam sertarele si rânduiam cartile în lada. Ma simt usurat. Niska. Eu îmi simteam sângele razvratit de frig. . Nu ne-am vorbit pâna la gara. O parte ma va întovarasi dincolo de tara.. adunate si scrise vreme de zece ani. .. . în bancile din fund se asaza aceiasi studenti glumeti. zvelt. pe care abia îi începusem. Si vântul iscat din munti chinuia padurea. si adunarile prietenilor. ciuntita. Jurnalele din liceu.Noi ne vedem astazi pentru cea din urma oara. . . în trasura. Seara. Nu cunosc pe nimeni.. eu zaream tari cu lumina. Niska!. câteva hârtii. o data cu mansarda.. Profesorul de logica stârneste aceleasi nelinisti. Niska îsi alinta la rastimpuri pleoapele cu batista alba si mica..se va înalta. Am plecat. o parte ma vor astepta în podul bunicii. trebuie sa plecam. tari cu zapezi..Si ne despartim de acum. e nou. Priveam cum ploua. de studente timide. iarasi ne întâlnim. Eu plec. De ce sa-mi amintesc. liber. -Da. Eram numai noi doi în sala de asteptare. umerii încordati. Un . De-a lungul copacilor loviti de picuri.. cu orase.

SFÂRSIT Clinceni.prieten la Geneva." Am zâmbit deschizând plicul cu data din aprilie si scrum de tigara. Poftesc orasul strain ca pe un fruct zemos. Totul e înainte.. Nu sunt trist. Am pus cutia în lada. din Universitate. nici amintiri. cu dedicatia: "Devinez. Caietul îl voi purta cu mine. fumând. Radu lacrama.. la cele ce va trebui sa cunosc si sa îndur.. nu plâng. Ascult cum alearga trenul însetat de vazduh.Sa te gasesc sanatos. ratacind. L-am întovarasit în curtea cu trandafiri îngropati. devinez toujours".. Cerul e acum însângerat si calm. Se mai afla în cutie pasaportul meu pentru Italia. Nu voi lasa sa-mi scape nimic din cele ce mi-a fagaduit. Radule. voi renaste. Lacramile lui erau mai puternice decât vointa-mi încruntata. îi banuiesc pe ceilalti. . de Bibi. simt fluturari de meniri.. Se darâma doar zidurile. cu tufe de liliac. înapoia mea. Ceilalti. Viata ma cheama.. deasupra patului fara iconita. As vrea ca trenul sa alerge. risipiti prin oras. scriu aceasta ultima pagina. Rasfoiam hârtii multe. când am gasit cutia cu amintiri uitate. de colinde. Felinarele pâlpâiau la colturi de strada. M-am închinat soarelui care sa înaltat în cerul rece. în zori. printre oameni straini noua. neodihnit.. In fiecare noapte. la rubrica: "Lespersonnes qui accompagnement le porteur passeport". ma voi darui. vasta si diversa. frig. de Viorica. Am zâmbit citind însemnarile pe plicul de vizita: "La ce te gândesti? La cel care trebuie sa moara.. Ochii nu mi-i pot dezlipi de zarea catre care alearga trenul. în lumea noua care ma asteapta. Sa ne despartim. . de Ajunul cu bucurii. Câmpul cu roada însamântata ma tulbura... sa ma coboare în gari necunoscute. ma desteptam. Poftesc anii care îi voi petrece într-însul ca pe un trup. Ne-am sarutat. Sufletul meu e aspru. nici lacrami.. Drumul ma îmbata. pe amândoi obrajii.Radule.. si între filele pasaportului.Radule. încearca sa fii tu aici în ziua când se va darâma casa. toate dorurile se încordeaza catre anii dinaintea mea.. sa cutreiere. în orasul strein. Radule. Nu ma înspaimânta nimic. în fiecare dimineata.. 270 271 El a plâns. la cele ce va trebui sa împlinesc. obosit. Trecuse miezul noptii. Toamna e senina si înalbastreste padurile. 1928 1l-l9 februarie . Revarsari de viata ma înabusa. Ci ma simt numai obosit. Trenul meu despica dealuri si câmpuri brazdate. Se întrista amintindu-si si de Nonora.. .. înspaimântatoare în ispite. Am tresarit o singura data. . nici tristete. Nu las în urma mea nimic.Esti copil. vast si senin. cu geana vânata. eu l-am îmbratisat. alrulla Torino. alaturi de fotografiile din copilarie. de lupta care a durat prea mult si prea crâncen. Viata ma atâta ca o primavara perversa. alaturi de o padure si un râu. ca sa nu-mi vada ochii. Eu i-am daruit cea mai frumoasa carte pe care am gasit-o în lada mea deschisa. Ma simteam ostenit si strain. în zori.. o fâsie de matase si o fotografie de a Niskai.... Se facuse frig. Trebuia sa ma grabesc. înainte. ma destept. Lumina îngheta între rafturile goale. Toate gândurile. Soarele se pogoara.. Acum.. din liceu. El tot ce a avut asupra-i: un pieptene si un carnet.

ce las! 28 octombrie 1921 Toata ziua am fost suparat. Lenes! Eu sunt. si rele. eu sunt singurul elev în clasa care nu învat. Mircea ci. rotund si tuns ca-n palma. pe capul meu de elev în clasa a cincea. desigur. fara pic de remuscare în fata raului. îmi pun mâinile în urechi si trec mai departe. zoologia. Dar azi. Starui în nadejdea romanului "omului sucit". în copilarie. Dar eu?! Fara amorul-propriu al naturalistului.S-apoi e si "lenes". au început a se gramadi asupra persoanei mele. dar se puse pe munca si îi întrecu pe toti. Eu l-am început astazi. Da. nici o tendinta spre îndreptare?! Ce Dumnezeu!? Parca n-as fi om. "monser"! Curata nebunie! . lenes! iar eu nu raspund. ma rog Domnului sa fie astfel. si bune.Ce filozofie. Scoala s-a început de doua saptamâni si parea ca luase un aspect cu totul diferit de cel de anul trecut. ghicii ca se vorbeste de mine.2-8 martie ADDENDA 272 JURNALUL UNUI OM SUCIT Eliade Gh. aceste epitete ce nu pot sa le sufar. mi-am dat seama cât se poate schimba un adolescent în rastimp de doi ani si am râs de "suferintele" mele. Poate în toamna anului 1925 voi zâmbi de cele scrise acum. iar cuvintele "lenes" si"mediocru". întotdeauna ma-ncurc si se vede cât de colo ca n-am pus mâna pe carte! Lenes! Da. caci astazi începe greul scoalei. m-apucai de studiul meu favorit. V reala 192l-l922 Citind aceste pagini. studiu de pe urma caruia îmi atrageam atâta înjosire în fata camarazilor. astazi 12 noiembrie 1923. cele mai multe rele. au început a curge notele. borcane si eprubete. Lenes. rafturi de carti. bineînteles. Si Fabre îsi primise odata. Prima umilinta am simtit-o astazi dupa ce obtinusem "slab" la matematica.Da! un nebun ce se tine de prostii si filozofie! . cu toate ca profesorii ma cred inteligent. Cauza n-o stiu nici eu. Cel putin asa credeam eu. Lenes. întors acasa. azi vazui ca manselasem. când convoiul suferintelor si umilintelor a început a se abate pe capul meu. lenes. dar efectele le simt si le îndur. 27 octombrie 1921 Toate jurnalele de zi încep de la zi-ntâi a lunii. caci de câte ori sunt ascultat. în dosul meu auzii: . cât despre mine. renumele de "lenes". dar dupa alte conceptii. . si cu toate acestea nici o mustrare de cuget. In odaita mea plina de unelte proprii. Copilariile acestea sunt bune de descretit fruntea la necazuri si ca un vesnic imbold spre perfectiune.

de mândrie. Mâine. Dar.micul meu muzeu. iar la urma.. Trecu un ceas si. Citii pâna seara "philosophie" si de abia atunci mi-adusei aminte ca mâine nu-i sarbatoare. Lenes. doua de miere si o duzina de eprubete si începui explorarea locului.. de remarcat asemanarea în ce priveste elementul. ca se poate foarte bine sa-mi schimb dispozitia generala printr-un simplu "insuficient" si de aceea cautai cât mai curând sa ascund volumul. Cu tocul rezemat de buza calimarii. Si-aici mi-au venit lacrimi. eu ma încapatânez si stau neclintit în fata micului acvariu. crimile navalesc. drept în fata baii. adormisem. ca sa nu fiu tentat de titlu-i sugestiv sa întrerup tema începuta. în lumea instinctului si a inteligentei.. în sfârsit. ajutorat numai de fondul de cunostinte din anii trecuti. poate ma.. am luat nota noua. ultima picatura de otrava: lenes. uit toate amaraciunile si peste putin sunt cel mai fericit om. în lumea muta în aparenta. în lumea aceasta îmi petrec eu cele mai frumoase clipe ale copilariei! Uitând ca mâine am scoala. Si când ma sculai.. fara pregatire.. desertai flaconul. care-ti ofera fara rautate tot ce are ea mai frumos si mai sfânt... ma dezbracai de pardesiu. începui de-a dreptul pe caiet.. scosei la iveala din îniunecoasele-i buzunare patru borcane de mustar. Simtii pentru un moment placerea veninoasa a acestui viciu. Vazând ca ploaia nu înceteaza. Fara a fi citit ceva. fara a fi mângâiat de nadejdea ca l-as fi putut umple la loc. ca-ntotdea-una.. insecte si larve . Rezultatul a fost umplerea a doua borcane cu crustacei. dar nici de bucurie. uitând ca mâine poate m-asculta.. ca sunt condamnat sa stau cinci ore într-o clasa care n-are nimic care sa o faca placuta. Le pusesem într-un flacon cu sulfura de carbon.. Comte si când vazui ca un simplu semn într-un catalog oficial e ca si un numulit pe lânga un mamut fata de scopul vietii mele. ca s-o termin.. la scoala. Aveam de facut o comparatie la româna. lenes! Simt ca lacrimi îmi împainje274 275 nesc ochii. surescitat peste masura. ultima injectie cu fierul înrosit. cu cotul presând gresit un pachet de foi din cartea de româna si cu capul aplecat peste scrisul proaspat. am iesit din ascunzatoarea mea si. ma dau la o parte. în lumea celor care nu graiesc.. nici de suparare. fug. 1 noiembrie 1921 Prima bucurie! O nota buna la fizica. Lenes!. primul cuvânt îl auzii de la tata: este cam "lenes"... Grupul trece fara a ma baga în seama. cu care ocazie observai cu vadita parere de rau moartea tuturor insectelor capturate. ma pravalii pe scara si ajunsei fara întrerupere. Iar lenes? Pâna când? Si. Pâna la încetineala ploii ma refugiai lânga podulet. ca sa fac un dus! malul lacului Herastrau. voi auzi din nou în dosul meu mustrari batjocoritoare la adresa "nebunului" care-si "pierde vremea" cu gânganiile si nu stie nimic la scoala. improvizat dintr-un borcan de muraturi. s-a facut. încalzit de entuziasmul meu pentru stiinta. unde se zbate o întreaga familie de tritoni. ce s-a facut. cearta. tinta cercetarilor mele... dar repede am parasit-o când reluai ultimul capitol din La philosophie posi-tive de A. ma sculai. cu lampa aprinsa. Amanuntele acestei nepotrivite activitati stiintifice au fost destul de dureroase: e destul sa amintesc ca am facut de doua ori cunostinta cu raceala apei la picioare si ca am avut nenorocul sa vad inundate de broaste toate hainele mele udate de ploaia ce nu înceta. dramatic. în care le tineam anume pentru anatomie! Certându-mi distractia pagubitoare.

aud pasi pe scara.acvatice pe care urma sa le transport la locuinta-mi din mansarda caselor din strada Melodiei nr. când m-am sculat. ma vazui înconjurat de o bolta plumburie. Fu destul de trist ca vatmanul de la tramvai nu ma primi în vehiculul automat ce conducea. Dar. Sâmbata. cu ghetele lui unchiu-meu în picioare. Dimineata.. caci mâine avem engleza si nu prea stiu. Tristetea naturii s-a transmis si asupra mea. cu toate ca bruma ce cade dimineata e destul de groasa si cu toate ca la patru se-ntuneca de trebuie sa aprind lampa. la excursie. începui seria a doua a Souvenir-xsnlor si. Toata ziua am fost ocupat cu cercetatul animalelor din ziua precedenta si. când fara teama de mutra profesorului de franceza si fara frica de spinarea rautacioasa a radicalilor herborizam multumit. 4 noiembrie Astazi m-am sculat la noua. Eram pe Duminica. entuziasmat din ce în ce mai mult de . cel mai înfocat optimist. în Tunis. Ora unsprezece si un sfert. si astazi. am pornit-o la excursie. 3 noiembrie Indispozitia de zilele trecute mi-a trecut. Da. morocanoasa si ploioasa. Când ajunsei acasa... 7 noiembrie Azi a plouat toata ziua. contrar obiceiului meu de a ma destepta o data cu gainile... Nu ma descurajai si mersei mai departe pe bulevard oferind o priveliste rara trecatorilor amatori de asemenea lucruri. prelungii sedinta pâna la opt. Bucuros. în meleagurile dimprejurul Brasovului. si niciodata imaginea zâmbitoare a poetului nu-mi aparu mai clar în minte ca în acel moment. în sfârsit. sub care-mi rasfatasem spiritul noaptea întreaga. scapat de scoala si elevul unui însemnat naturalist englez. 1. precum si aspectul himeric a doua broaste moi. Dar o bura de ploaie repede ma aduse la realitate. vesel ca-mi clasificasem cea mai mare parte. ca scapai de toate formalitatile ce le întâmpinam din partea mamei si a servitoarei si putui sa patrund în odaia-mi calduta. fui foarte deziluzionat. 276 277 Mi-adusei aminte de axioma lui Alecsandri: "Românul e nascut poet". studiai pâna la unsprezece. mai ales ca odaia se cam racise. Vazând ca nu vine nici un sol care sa afirme cele visate de mine. dat fiind ca argument principal cantitatea neobisnuita de loess galben ce transportam în pardesiu. ma vazui silit sa ma-mbrac. când tata veni si-mi stinse lampa. ce se zbateau între peretii unui borcan de sticla. caci toata ziua astazi am fost trist. Desigur ca e tata care vine sa-mi stinga lampa.. timpul!. Sunt cinci ore de când citesc ca un disperat Souvenirs entomolo-giques si de când admir si preamaresc în gând pe nemuritorul Fabre. ca chinezul dupa ce sia mâncat orezul. Mâine! ma-nfior când aud cuvântul acesta aducaior de voie buna sau tristete. cu toate ca e singura materie la care învat cel mai mult. Toata noaptea ma visai. mama încuie usa si ma vazui silit sa ma curat în mijlocul curtii. trebuie sa ma culc. ne-scapând bineînteles din vedere recolta mea stiintifica. care numai la poezie nu te predispunea. când în loc de trandafiriul cer al Tunisului. ma visam în vacanta. care venise sa faca studii. Mâine!? Ce-o fi mâine? Ah. îmbracat foarte rudimentar.

la caldura dezmortitoare ce începe sa se raspândeasca.. fara teama de profesori. Adevarat?! Dar imaginea mi se sterge repede din fata ochilor. în fata o gradina cu verbine si petunii. Sunt "eu". Ma uitam mereu în jos si eram uluit de frica. înconjurata de o întreaga armata de copaci. jos ca un gol nemarginit în care. de te apuca fiorii. în loc sa studiez. ma gândesc."Virgil al insectelor". o mâna îmi ridica capul. Luminitele focului joaca voioase pe peretii de curând varuiti. cu fata în sus. nu ma ridicam de la masa decât seara. Nu simteam nimic. în dreapta o alee de liliac. pentru a-mi câstiga pâinea? De ce? Simt cum o durere mare.. Si tunelul fosforescent atât de frumos. dar cu o expresie de ciuda. Un singur lucru ma chinuia.. cu parul blond si cu o fata trista. de colegi. N-am putut mânca mai nimic. ce trosneste. cu ochii blânzi. iar batrânul e Fabre. nespus de trista.O casa draguta cu doua caturi si într-un stil modern. Am luat atunci Marsul funebru de Chopin si i-am cântat introducerea. Afara a început ploaia. brazdata cu milioane si milioane de ochi stralucitori. unde as fi lucrat fara frica. ca ramasei mult timp ca sa-l admir. mama nu mai contenea din plâns. un omulet fara barba. nu mai stiam unde sunt si uitasem ca sunt pamântean. Dormitam. iar lânga el un baietas. auzii pasi pe scara. ca jarul. unde sunt? Ma uitam în sus. Din cauza prea marii temperaturi. într-o ceata luminoasa. Unsprezece si jumatate! Ar fi timpul sa ma culc.. care. în aceasta lume care nu ma întelege si ma sileste sa învat. ceea ce am si facut repede. iar în fund.. înconjurat de o aureola formata din insecte si îi pizmuiam fericirea ce-a simtit-o. spre dezvaluirea misterelor cuprinse în protoplasma? De ce? De ce suiit condamnat sa îna epuizez în conglomeratul acesta de patimi. recitesc pentru a nu stiu câta oara L \'harmas din Souvenires. în pat. Pe drumul spre Campestra. poate sa capete o. iar doctorul doar îngâna: . Lampa e stinsa. Visam. iar vântul îsi chinuieste prada. tufe. cu toate acestea. am avut febra. pluteam. citeste prea mult. încercai câteva mazurci.Oboseala nervoasa. dar ce febra? Credeam ca n-o sa mai scap niciodata de ea. dar sunetele erau false. Dupa-masa trecui sa cânt ceva la pian. Eu nu mai auzeam nimic. In gradina. aiuram. pâna ce chiriasul nostru a iesit si m-a rugat din inima sa întrerup aria. când ma chema la masa. îmi ridic capul care ma doare grozav. . rascoleste nu stiu ce la radacina unui liliac. Iata-ma din nou sus. si arini. ca sa nu mai plâng din nou. afurisita. mi-l puse drept pe perna si apoi auzii: iar a plâns! Ghicii: era mama! 28 noiembrie 1921 Trei zile am fost bolnav. ca prin vis. cu potpouri. De ce nu mi-a dat Dumnezeu si mie o casuta la tara.. Aveam întotdeauna pe naturalist în fata ochilor. se vedea prin el ca printr-un geam. plecându-se împaciuitor ca în fata celui mai tare. pierdusem notiunea timpului. mare ma cuprinde si repede pusei perna la ochi. dar cu toate acestea 278 . cu toate ca exista. peste tot ceata luminoasa. Cu coatele pe masa. desisul fara umbra al "harmasului". Mi-e mila de bietii copaci. si-n mijloc un tunel imens. nu puteam transmite degetelor cele ce simteam. dar parca eram treaz. de viclenie si intrigi. de ce nu m-am nascut la munte.

. privind prin ea. în timp ce ma apropiam de o deschizatura închisa cu o poarta enorma rosie pe care nu scria.. în aiureala. pentru un simplu semn pe care profesorul îl însemneaza. si cu toate acestea simtii ca silabisesc: "Ceea ce s-a nascut din carne. sperând ca.. si visul?. ceata se întuneca si. Acuma îi cunosc pe toti. nici poetic nici moral.. Cum simt ca unul stie si i-ar fi de ajutor în goana lor dupa note. Cum e aia? Ma privii....în tunel. pe care nu îl pot atinge. înfiripau o vorba-doua si se eschivau. pentru ca cunoaste pe de rost cinci geografii... am ajuns!. c3 vine acum doctorul . "interesul lor".. Si pentru ce toate acestea? Pentru note sau "fituici" la teze. zice-se. Iar când obtine "bine" ori "foarte bine" la toate si-si capata coroana. Iata oamenii care o sa învinga în lupta pentru existenta. îmbracat într-o imaginatie pe care toti acesti bolnavi sunt convinsi co vad. dar un ce neînteles ma tintui în fata usii. doua algebre si nu stiu câte religii! Bietii oameni!.. nici macar o ceata. Atunci ma napadira alte întrebari: "Unde e creierul? Pentru ce judec? De ce vaz?. tunelul.. spirit este... Nici un semn de prietenie din partea colegilor. 30 noiembrie 1921 La scoala. încep a-l lauda. acuma nu puteam defel întelege ca as fi om. Si ca sa-si vada idealul. a-i tine partea în discutiuni." De când mergeam si tot la usa tunelului sunt. poate sa capete o. oboseala nervoasa. îmi punea mama gheata.Nu ma mai cunosti? Mama. nota si coroana. numai si numai sa ajunga..... Ceea ce nu e bine.Tunelul. simt ca zbor. citeste prea mult si acum e cuprins de o debilitate nervoasa care îi mareste îngrozitor febra.. Când le dadeam ziua buna.. îsi epuizeaza fortele în hanalitati fara de nici un folos. în jura-mi. încetul cu încetul. Bietii oameni! Pentru un noua sau zece la istorie sau geografie sunt în stare sa roada cartea. nu e bine. se crede cel mai cult om. foarte usor: "Ce sunt?" Si curios ca altadata îmi raspundeam "un animal perfect uman". puiule. uitându-le a doua zi pe toate si lasând la o parte tot ce e principal din stiinta. doamna. iar daca vad ca au învins.A fost un vis.Ah! Mama." Vroii sa trec înainte. dar faceti reteta aceea si puneti-i gheata. si ceea ce s-a nascut din spirit. luminile tunelului se stinsera. prin nimic.. te doare rau capul? . alias si de . de altfel. . cu mare seriozitate si prudenta.. nu se vedea nimic. ceea ce cu câteva minute înainte simteam ca aveam. Cine esti. nimic. localitati si ani. vorbeste despre ce-a citit. .. trei istorii.279 nu cadeam. mai ales daca citeste filozofie poate influenta întreaga viata. în catalog. fara sfârsit.... o sfortare! Mai! Mai! înca una! în sfârsit. puiule. de doua ori invizibil ca si razele. Periculos. înaintam pas cu pas. culca-te. infinit." Parca se rupse ceva din mine. Cum ma doare capul! Dar uite tunelul. Iata viitorii oameni de stiinta.. Atunci îmi pusei întrebarea la care totdeauna gasisem raspunsul. Ce ai avut? Bine ca te-ai vindecat. îmbuibându-se cu nume proprii. recurg la tot felul de lucruri nepermise.. eu? Un nimic. E rau. unde. foarte periculos. carne este.Uite ce e. un smoc de foi oficiale. în fata se întinde tunelul. parca pierdusem ceva.. Acum. A! m-apropii. el premiantul. sub pretextul unei prietenii. privirea nu întâlni nimic.Ce ai. . . Si viseaza vedenii. o durere vie simtii pe frunte.. . tinându-ma cu mâinile de peretii fosforescenti. interesul îi predomina.. tunelul. sa-i poata "sufla" la lectie. nici un semn ca le pricinuise un pic de bucurie însanatosirea mea.. "A! ai venit?. simt o durere usoara în tot corpul meu.

fie el analitic sau nu.. mai mult ma întaresc. Si acum. ajunse pentru mine curate chinuri. prin munca m-am ridicat aici. o putere suprema îmi porunceste: fa! si fac. aceste dovezi despre starea mea sufleteasca. creierul meu l-a plasmuit si lui îi apartine. de cred în metempsihoza. etcetera. fara nici un rost? Caci cu toate ca de multe ori treburile-mi merg bine. acest crud abstract care-ti rapeste si cele mai nevinovate iluzii. Dar curios. realitatea. fire independenta. a fost comun. asa. de ce. un infim vierme orb. daca n-a fost comun a fost material si asa mai departe. deci prezentul. Ce-o fi? Ce pacate din alta încarnatie ma fac sa sufar acuma. gânduri ce nu-mi apartin. zâmbesc. daca n-a fost rau. ma îndeamna sa muncesc si mai mult. 280 281 3 decembrie 1921 II 30 noiembrie 1921 Da. luciri razlete. fara nici un înteles. Când vor arata certificatul de bacalaureat cu "foarte bine". care ma silea sa repet ceea ce au repetat altii de zeci de ani. de ce nu puteam suferi disciplina ce o credeam ridicola din scoala.politica. iluzii niciodata realizabile. un egoist hipertrofiat. dar care mi le porunceste necunoscutul! Parca bolnav. în clipe libere. în loc sa ma predispuna la oarecare melancolie. eu am învatat. Atunci? Bine zicea bietul tata. Pentru mine. cât de hâda e realitatea.. la un început de neurastenie. ce ma taiase pe scoarta unui atom al infinitului. o forta suprema care îmi reînnoieste în fiecare noapte puterea de munca si curajul. tot dus pe gânduri. caci nu intra în caracterul meu. de ce nu ma împacam eu cu programul scolii. când fara a medita nimic privesc cerul. eu trebuia sa ma nasc peste câteva sute de ani. caut întotdeauna de a ma refugia de "placerile" zilnice. pe mine.. îsi capata simpatia profesorilor întrebându-i lucruri extra-scolare sau dând dovada ca se "ocupa". Da. nu leaga nici o prietenie trainica. cu chimia fiziologica pe care o urmez sau cu stiintele naturale mor de foame sau putrezesc într-un liceu de provincie.." Aci nu minte. "Ei. O putere neînteleasa pentru mine. ca sa "lupt" iarasi nu o sa pot. pe care însa toti o acceptau fara discutie. care vor conduce universitati. ca sa scap si sa ajung.. ca în alta încar-natie eram fachir sau asa ceva. vor întemeia societati si vor rasturna tot ce nu corespunde gusturilor lor. niciodata n-a fost îmbucura-.. toceste cartea fara sa înteleaga nimic. Ah! Doamne! Realitatea. lor. dar care totusi ei i se par periculoase. ce numi placea sa fac ce faceau altii. cu toate ca sunt convins ca acest gând a iesit din judecata mea. ci împarte numai dusmanii. Nu stiu de ce cuvântul acesta urât de tot ce-mi apartine mie îmi insufla un zgomot albastrui. îmi strabat creierul. lupta. sunt tot trist. facut anume pentru a atrage neînarmatii ÎD lupta pentru . dintre care foarte putini merita numele. tor. A fost un învingator! Si acuma ma gândesc: ce-o sa ajung eu? Ca sa-mi epuizez energia. baga intrigi. iar peste 10-l5 ani. din fruntea statului. Ca sa ajunga. premiantilor. eu am învins. Nu stiu ce-mi spune mie. etcetera. da. mai mult sau mai putin materiala. insuflându-mi sentimente de temere si de mai multa încredere în mine. un om sucit! Acuma vad eu. puterea de judecata în geometrie si gramatica nu voi face pentru nimic în lume. daca nu are protectie. toate portile li se vor deschide. Un om sucit.

sa mi le amortesc. crezi ca se uita la tine? Ma. Aiureala ma cuprinde. Cum deschideam ochii.. nu citi afisele de pe garduri. haide.... nu te mai impresiona atât de figura cersetorului si nu mai protesta contra trecatorilor care te întrerupeau odata din planul tau. s-apoi sa fie îmbucat de "altul" si dat înapoi "altuia". . bineînteles. si o lumina vie ma orbeste curatindu-ma de tot ce e pamântean. Adica la aceasta sa se rezume o întreaga viata de necazuri... Ce..? încep sa tremur!. ca iar te obosesti. mai ales regiunea ochilor. sa nu le mai fac sa sufere din cauza înfrângerii lor în fata mirabilului. de chinuri sustinute numai de o singura nadejde. eu ma duc la Sosea. si de multe ori ma gândeam sa o curat cu cutitul. nu ca era aproape. Ce-ai cu biata pasare? Ce.. uitam ca sunt pamântean si ma cazneam sa pricep. învingând astfel instinctul conservator înnascut în fiecare om. daca. Când încet. uitând ca am ceva. Credeam ca m-am facut bine. cu mai multa ferocitate si neîndurare.. atunci îti explici atâtea si atâtea.. o licarire de lumina. Ma doare îngrozitor capul. din lipsa de subiecte de meditatie. De ce? forta. Vointa. în timp ce eu. o durere naprasnica îi silea sa se-nchida. Gânduri de bolnav! De azi-noapte. când mai repede. ce grozava ar fi moartea atunci. carbune sau hidrogen. arunci când s-o apropia. asta-mi place. si daca. Aveam impresia ca tot creierul e acoperit cu o patura de spuma cenusie care producea durerile. nu cazi mai dinainte în bezna fara margini si fara culoare. nu vrei sa ma asculti? Ei! Ei. sa se transforme în câtiva atomi de fosfor uzat. nu auzi. Mai tii minte cât te-a durut? Ce.existenta. bezna care-ti rapeste orice nadejde si care te face sa tremuri rostindu-i numele: materia! Ah. iar o sa te îmbolnavesti si iar o sa te doara. câteva calorii. Nu stiu de ce azi ma gândii la moarte. îi vad culoarea si cantitatea. dar iar m-am îmbolnavit. Ce bine e când mori! Atunci afli daca cu adevarat forta planeaza sau daca necunoscutul (devenit cunoscut) domneste peste domeniile infinitului. ca acum ma întorc. "nemurirea"? Nemurirea? As fi prea prost ca sa nu cred în ea. Când esti bolnav tipi ca te-am surmenat si acum. dar stii ca e nostim. nu te încapatâna. sa încep sa râd. ai si uitat? Ei.. "Nu se poate". ninsoarea a contenit. ce prost mai esti? E nostim ca te crezi subiectul gândirii bietei pasaruici. Kaiue. S-asa e de bine. o simt. marele centru. Fac sfortari enorme sa-mi culeg gândurile. ninsoarea n-a mai încetat.. dar asa. Parca simti cum "eul" tau devine din ce în ce mai mic. Durerea începe din nou. Ti-am spus. Câteva idei mai le memorez.. sa moara cum zice Lebon. Mi-era frica sa nu capat vreo meningita din cauza surmenajului intelectual din ultimele zile. Niciodata nu mi-a fost frica de moarte. fulgii se astern. Afara. de multe ori ma gândisem ca. dar nu pot. "eul". mai orbi282 283 toare.. 7 decembrie încet! încet! Nu fugi prea mult.. Atunci o sa te faci bine si sa mai spui multe.. cu toate acestea.. atunci te pregatesti pentru nemurire. schimbând la iuteala directia.. prevestind o ameteala produsa de ger. Lumina persista din ce în ce mai tare. ba ceva mai mult. dar tu nu mai zburda atât de mult: fa-te ca nu vezi. pregatind totul pentru somnul lung de iarna. izgonite de partiala aiureala a capului. dar numai în vis. ca apoi sa se materializeze. atunci când toata inteligenta purificata si îmbogatita în cincizeci de ani se transforma în câteva scântei electrice.

Pe data. impunator. 8 decembrie Astazi. Adica nu merita o lectie buna? Ba bine ca nu? Dar se muncise el si nu se putuse scapa de albiturile de pe el. ca si ieri în pat. ca doar n-ai baut gaz. iar zmeul de brazi îi râdea pe sub mustati. parca "simteam" cum fierbe de mânie colosul ca. priveam aiurit la colegul care. vesnic independenti." începuse sa ninga. . dar apoi se resemna. Hei. nu vreau sa mai aud nimic. facându-i cu ochiul: "Ei. cu o mutra hotarâta si vesela în acelasi timp. hei. cu motivul "oboseala nervoasa". ca o tarancuta vesela. nu mai minti.se lungeau. mai omule. pe el. însa. si pomii înalti. ce zici. iar când dirigintele citi biletul de motivare. începeau concertul. sa ghiceasca macar în departare. cutremurându-se de bucurie.. dându-mi expresia unui condamnat. si-un ger. acoperite în parte cu troiene. si-a trimis câtiva spioni. rostogoli vreo doua schele. Ei! acum taci! Taci.. piticul subpamântean. zdrentuite si umilite. care. puiule. Uitasem sa mai scot si sapca.albiturile . dar zâmbetul mi se slei pe buze. copacii luau crengutele pudrate drept ghiocei si. bucurându-se de câte ori lucratorii curatau parazitii cu lopata si râzând din toata inima când copiii . au încercat sa-i schimbe fizionomia. 10 decembrie . Maret. trebuie sa te ascult pe tine. Ma. Stam si. asteapta carabanirea pulberei albe.. transformându-se într-un rânjet de mila. Adica vrei sa ma orbesti tu pe mine. asa.. de zapezile astea mari? Apoi sa-ti spun eu. întâi în adagio. cât si soarele. Si la cine? Fugi ma c-ai tras chiulul ca un tata. foarte bine. Rezemat de banca. de gemeau mugurii. Ce? Zici ca o sa ma parasesti. ajung la Arcul de Triumf de la Sosea. se micsorau si-si schimbau forma. facut anume pentru maretie.Fugi. mascati în ghiocei. privindu-l.. toata clasa izbucni în râsete. fara nici un rost. ei. al carui ideal e "sa fie de piatra". pe tine. îmi spunea aceste vorbe pe tonul cel mai simplu din lume. fii cuminte! Te-ai suparat. O furie nebuna îmi lua mintile si ma tenta gândul sa iau cu amândoua mâinile lemne din lada si sa-i sfarm capul. scapasem manusile din mâna si nu stiam cum sa-mi înghit lacrimile. "surmenaj" adica. leicuta. fara voia mea. ca sa cerceteze daca poate da drumul primei serii de flori prima-varatice. Pentru nimic în lume! Ei.. tufisurile transparente..prea te crezi mult. care înjura atât gheata. si picurau încet-încet în capul lucratorilor de jos.. jos pe la radacina. începi cu amenintarile? Zi. dus pe gânduri. care se înaltau tot mai mult ca sa gaseasca. Cica "surmenaj".. fiindca m-am vindecat.în furxi vila lui Minovici se H^sena cocheta. încet. cu zbucium. ca ai fost bolnav din "surmenaj". cautând sa-l îmbuneze pe el. pe Furnica ce de mai erau. de-aici. atunci dormi. Toata ziua auzii râsete înfundate prin fund. niste imponderabil calduros. da prost ma crezi. Si-n miopia lor. ei. încet. hodoronc-tronc. Trecui mai departe agale. Ca sa arat ca nu ma supar si ca afirm cele spuse.. apoi "con molto alegretto". parfumul calduros al primaverii sau uitându-se jos. niste "du-te vino" fara nici o vointa. crivatul îl gonea în "Alegro con fuoco" diabolici. acuma-mi placi. daca nu cumva ghioceii s-au ivit. ca sa vesteasca semenilor ca februar. dar ma stapânii. . dar cu aspect zdrenturos din cauza schelelor sale. priveam aleile albe pustii. l-a înbra-cat asa. am iesit sa ma plimb. silindu-l sa ceara iertare si rupându-i crengile ca semn de pedeapsa. tot certândumi gândurile. eu "Vointa". zâmbii.

Zi... vazân-du-mi ochii rosii. D-aia esti nenorocit. pentru ca de mult gândul cumpatarii nu ma mai preocupa. îmi pierdui mintile. fara sa ma gândesc ca lacomia multa etc. dar sa vezi. sa ajung si eu ceva. Si murmurai aiurit. când eroul plânge. ce bine ma simt. Apoi. chimia analitica si întreaga entomologieAm spus: fereasca Dumnezeu pe om de scrânteala. pot rasfoi alene frivolitatile moderne si fara gândul de a le face critic. Observai cum i se lumineaza fata. nu-i plac profesorii. ce de prostii! Ha! ha-ha! Pâna acum am citit cele patruzeci de pagini din Jurnalul meu. 3 ianuarie 1922 Ha! ha-ha-ha! ce de prostii. pe Maeterlinck si pe Ch. colegi. .Te mai doare capul "lelu"? Ce-au zisa baietii.. -Zi. Ia initiativa de "omul sucit". ce filozofie! Tst tt! Bine ca m-am desteptat.. Richet si aveam de gând sa devorez teoriile lui Einstein. ce bine e! 6 ianuarie . ce bine ma simt. nu prea stralucitoare. . "Un om".. Adica.-n sus. îmi intrase în cap ca sunt mai ceva ca altii si faceam filozofie. ce de melancolie. bre. macar pentru sapte luni fac pentru douasprezece si chiar pentru douazeci. Alt hohot. bine ca am devenit si eu om ca toti oamenii. parca n-ar fi baiat de 15 ani. ce frumos suna. eram.Ia te uita cum se prepara Eliade pentru chiul. dar d-l ce examina notele. Asa. pot juca ruleta cât vreau.... în loc sa învat si sa ies bine în clasa. necum cel al jocului. da\' tragic. da bine stii sa te prefaci.. fiindca face pe grozavu\' si e independent. nici nu ma mai doare capul. fiindca în loc sa te ai bine cu toti. ma. sa-ti modelezi soarta pe care o ai între degete. bineînteles. mama. iar în clasa.Da. te-nvârtisi de-o saptamâna pe da\'i boj! Sa-ti fie de bine. 284 285 în recreatie plânsei în odaita de lânga laborator. . dupa ce primejdia a trecut. asa se face între colegi. felicitarile mele. Ce de melancolie. la anomaliile umane. spuse cu-n zâmbet ascuns: "Nu se moti-vea-za". De acuma. mai ales acum. întelesera. Esti nenorocit.. sa mor de râs si mai multe nu. percepte morale si filozofice care nu au existat decât pe hârtie si la exceptii. Aveau dreptate baietii. cu mâna pe clanta usii: . A. le-a fost dor de tine.. bine ca mi-au venit mintile la loc. Ah! bine ca m-am desteptat. desigur ca mapucam sa tocesc filozofia si stiintele dupa obiceiul meu. fiindca nu stii sa te adaptezi. daca "suciforma" de care ma plângeam se prelungea pâna în vacanta. pot lua si mânca pân-oi voi. nici. baietii. începusem pe Conta. la scoala toti baietii m-au întrebat ce-am avut. în vacanta. da\' profesorii? Pe data îmi schimbai fizionomia: . . combate programa scolii.Bine. ce bine. Bre. mai ales profesorii!. în loc sa-mi vad de lectii? Ce ti-e cu un om scrântit. Desigur. Uite ce m-a pierdut pe mine: laboratorul si Jurnalul".. Cica e un om nenorocit..Ma-ngalbenii. observatii si lecturi care nu-i vor aduce nici un folos material si tot el cu . Zi. colegii mei.. da vezi ca ulciorul nu merge de multe ori la apa! Mama îmi iesi sprinten la usa. sa minti si sa te lingusesti cu predici. pierde timpul cu experiente.Tu esti bun de actor.

amicul trecu bulevardul si o coti la dreapia.. Astea: Sinthese de la vie et de l\'âme. Foarte bine. "doctore"? Cum stai cu cercetarile? . Si tata. degeaba te mai bati între pereti. n-am oprit decât Jurnalul". nebaiat.De data asta o sa fiti la adapost de orice plictiseala savanta. sau sa urmez chimia industriala. n-am ce face cu ele. sa stii ca-nnebuneste de bucurie. mormaia din când în când. sclipind de veselie. si sa va arunc. ca eu nu va mai sunt stapân. care cel putin n-aveau darul sa ma înveseleasca? Cum am putut eu rezista atâtor aspecte pe care azi le doresc din tot sufletul. Ma duc sa le spun baietilor. masa curata. baiat. Restul. Si tata.Aa! lume noua. Sic cogito. botanici.Ce-ti mai fac gânganiile? . dar vad ca te-ai apucat de treaba. era o lada de potcoave. acum nu mai scapi.. metafizica lui Conta? Haide si cu ea la pod.Pe masa trei volume din filozofia pozitivista. în timp ce eu ma-ndreptai sa-mi iau o cravata.Nu mai spune. . îsi mângâie mustata. asta merge la post. sus la pod. Sa vedem. Pe drum ma-ntrebam cum de n-am vazut eu pâna acum viata cât de frumoasa e si traiam numai în visuri. Ei. caruia nu-i venea sa-si creada ochilor. te felicit. A! Mai sunt animalele! Ia sa va luati talpasita. . repetai tare: bine ca m-am desteptat. Asa. Ia sa va torn eu o târ\' de cloroform. în timp ce eu îl anunt ca am sa ma pun sa învat serios si-o sa ma fac medic. care va sa zica. Baieti. Ce era dezordinea aia la tine? De te-ai pune pe lucru si la scoala. parte le-am azvârlit în pod.Le-am dat dracului! Prietenul se uita uluit la mine. sa ma fac fabricant. chimii.. ce bucurie. si potrivit. . acum mai zic si eu ca-i odaie de elev. cu ele la lada. sa ne dovedeasca noua ca timpul e relativ. adica nu.M-am plictisit si am lasat-o în voia Domnului.Si filozofia? . mersei înainte fara nici un gând si cu ochii-n patru. parca am mai scapat de mirosul de anticar ce te sufoca. Când m-o vedea mama asa vesel. manuscriptele parte le-am ars.Ba foarte serios! . pot ramâne. astea nu mai fac doua parale. curatele. ascundeti calendarul ca a venit Eliade. Am dat dracului . ca de ailalta râd si curcile de ea. Hipnotism si sugestime. cât priveste partea mea. La un prieten acasa." Ei. cuconasilor. 8 ianuarie . atât îi de roasa. ar iesi ceva din tine. poate. Si ca si cum aceasta ar fi neutralizat orice pornire ideologica a mintii. te-ai facut si tu "om". Sa stii ca o sa zica: "Pierdut a fost. Asa. cumatra salamandra.-. manuale de anatomie si fiziologie. pe gulerul meu neglijent si pe sapca facuta farâme? Mare dobitoc am fost! Si pentru a suta oara. ca sa iasa mai multe parale. ca sa ma bucur de atâtea frumuseti ce ma înconjurau. brosuri stiintifice. pe lânga Biserica ruseasca. Ptii. Ce mai veste. asa mai zic si eu. daca asa ti-a fost soarta. La revedere! Cu pas grabit. Ce sa-ti fac. n-am ce face cu ele. ia acum sa carabpnim si laboratorul. Psihologia râsului. cum am putut suporta privirile care se opreau ironice pe caietele mele roase si cârpacite.Glumesti? . cu gânduri omenesti. numai cu cartile de scoala. 286 287 s-atunci o sa iasa si mai multe parale. acolo o sa putreziti daca n-oi gasi musterii si pentru mataluta.

si haideti cu totii în salonas. Când ma-ntorsei seara acasa. toti gargaunii astia stupizi. noua. Ioan.Joc. ca bratele unei coconite enorme. pierd timpul degeaba. asta e viata. Colegii se uitau zâmbind la mine. Cu toate acestea.Acum ce s-a facut. ma simteam mare. suntem multi.Haideti. care obisnuia sa vin cu cinci si sase. da\' bine ca m-am desteptat. Ce sa poti tu daca nu înveti nimic de patru ani? Treaba e asta? Nu stiu de ce ma simt mai suparat decât atunci când umblam prin nori cu stiinta si filozofia mea.Iar te-a ascultat? Desigur ca mai mult de patru nu ti-a dat. Nota noua! Ma-ngalbenii. Pesemne ca nu uitasera discursul meu prin care îi îndemnasem sa lase patimile la o parte si sa se apuce senin de stiinta sau când le dovedeam ca raportul prieteniei este si el relativ. 288 289 La masa. Dumitrescu Victor. Degeaba. Si de bucurie începui sa cânt: . si gesticulând Iara furie. si m-am apucat sa traiesc si eu. Placerea jocului cu totul noua pentru mine. sa devin si eu un om cumsecade. înabusindu-si bucuria: . . fetele se înveselira.Joci si tu? . repetam mereu: asta e viata ti au hârtoagele alea de miroase a prostii cale de-o posta. Mama.S-a dat pe brazda! Noapte. Eram sa-mi arunc jurnalul în foc. . Din fericire eram pregatit.. . n-am putut. contra careia orice aparare e de prisos. cu mult mai mare.Ce patru. si pe data gheata se rupse. Poate o sa-mi trebuiasca cândva.Iata o vacanta care ti-a folosit. Poti sa te duci la loc. Acasa: .Haide. cu patruzeci de lei mai mult în buzunar si ametit înca de placerea vizitei în timpul careia fusesem obiectul tuturor discutiilor. Eliade M. rasuflând usurat. Toti ramasera cu gurile cascate. . Pâna acum m-am caznit cu o problema. 13 ianuarie Prima zi de scoala din viata mea de "om cumsecade". deschise larg usile.La-la-la-la-la. Las\' când o .Mama. ma înlantuia cu ispitele ei. noua. da\' vesel de tot. .Bine! Sunt multumit. eram multumit si paseam mândru alaturi de ceilalti. . dar m-am oprit. s-a facut! exclamai eu vesel. cam surprins.si stiinta si filozofia. se îngalbeni. cum sa nu joc. Farin Amler si Galimir. ma întreba din nou. profesorul. ma atragea.. Nu-mi mai încapui în piele de fericire.Ce noroc! . cu doi prieteni la brat. . De acum nici n-o sa mai scriu aici.Dumitrescu C. facui fetefete si ma asezai ca pe ghimpi în banca.\' duc sa-mi fac lectiile".. haideti. Stiam. îsi lasa ochelarii si ma fixa câtva timp. toti ma priveau cu respect si când spusei cu gravitate: ". .Mai bine ruleta. Facem o bacara. la lectie. S-apoi.. bine. auzii pe tata. m-a ascultat. Si eu fredonând: " Que faites-vous madame ici. . . lasati asta! Scoate paltonul. afara de chimie si limba româna unde aveam zece. Aveam memorie buna.. ma Eliade. Doar eu le eram nadejdea! Când închisei usa. Nu le venira sa-si creada ochilor. Si gazda. " Ma simteam vesel.

..Doua. nu mi-e frica. ca din pamânt. sa învat. frate. De ce? Nici eu nu stiu si nici nu încerc sa dau raspunsul. succes care nu le procura decât lacrimi. Ma nelinistea gândul sa recunosc neputinta mea.. frica de necunoscut. tristi si suparati.. ce? Dar nu! Nu vreau! Mi-e frica. iata. Dar atunci de ce mi-e teama? Si noaptea care ma înconjoara momeste o aureola verzuie. stupide. Din fund.. De multe ori m-am întrebat: "Pentru ce?"-Dar n-am vrut sa dau raspuns. în tot cazul. acelasi gând în fiecare minuta. esti nebun". si numai eu.. 17 februarie Nu. Ba nu. Acum.. nu vream sa stiu si numai în gândurile si experientele mele îmi închideam eu toata bucuria. Nu stiu de ce. nu pot dormi bine pâna ce nu-mi notez importanta zilelor trecute. Si acum. ma înfricosa ideea de a fi un învingator stupid în lupta pentru existenta si ma îngrozea gândul ca as putea din moment în moment muri.. Si mi se pare ca toti voiesc sa ma omoare. în fiecare dimineata ma scol mai abatut ca seara. asi. ma încredeam în mine. cu toate acestea. ca si cum toti aprobau aceasta. nu sunt vesel.. Nu stiarn ce se petrece. nu întâlneam decât priviri dusmane.. toti sunt veseli si numai eu. De ce atâta teama? Si daca ma omoara. izvorâte ca niste fantome albe.. Eram speriat si nu devenisem atât de mizantrop ca acum. Când aveam cartile mele de filozofie. e stricata. la scoala! Adio! 15 februarie Ei. De când m-am cumintit... Ceasul douasprezece... "eram" fericit. e cu adevarat curios. ce-o sa fie daca oi pierde câteva minute pe zi cu Jurnalul"? O bagatela. cu mâinile crispate. iar tata zâmbeste de câte ori îi arat vreo nota buna. mâine am teza. de tot ce vad. numai eu nici macar nu pot zâmbi. Si într-un spasm isteric apas nebuneste pe sonerie. viata a trecut sub aceeasi forma ca în fiecare zi. tc-am spus.. Simt cum frica. Si cu toate acestea. înainte era altfel. Si atunci. cu tot întunericul ochilor. tot de jurnal o sa stau. în casa. Si cum stau în lumina. îmi pare ca se desprind umbre. cu insomnia asta? Nu pot dormi.sa fiu mare. de tot... eram multumit. nici nu-mi vine a crede ca pâna mai acum câteva saptamâni zâmbeam la fiecare "succes" de-al meu. De ce? Nu mai pricep nimic. nu sunt fericit.. caci cei dimprejur se bucura.. La scoala. eram fericit. nu pot citi pâna nu inspectez usile. pe peretele din stânga mi se deseneaza umbra stearsa de neguri. închipuieste-ti ca te-ai plimbat putin.. înconjurându-ma si strigându-mi: "Esti nebun.. nu face nimica. materializate. Sunt într-un fel de somnolenta intelectuala. si. nu-i nimic. de la perete. stare care ma-înfioara. acelasi lucru în fiecare ora. în lume. Nu pot iesi pe strada. când în micul laborator stam înfundat ore întregi. de moarte. Ce Dumnezeu.. De ce? Mâine am lectii grele. asa e.. Parca e un facut! Ce Dumnezeu atâta melancolie. muncesc ca un desperat ca sa obtin note bune. cu toata paliditatea fetei. lipsit de vointa si puterea de a judeca fara frica. rasuna ca din pamânt propriile mele gânduri. ma cuprinde. lumina ce nu poate patrunde în bezna adânca. Bietii parinti! Cât i-am necajit! Nici nu-mi vine a crede ca atâta vreme îi suparam în fiecare zi cu ideile mele. Toti dimprejur. dar nu pot fara el... De ce aceasta nemultumire? De ce aceasta stare animalica? De ce atâtea bucurii fara bucurie? De ce? . le-am pregatit de mult. mi s-a parut.... Ce e asta? Nu suna?! A. umbra tintuita ca o stafie.. în timp ce altii îsi preparau lectiile... nu ma uit pe . Mama munceste cu mai multa bucurie. cu capul întors si cu corpul încovoiat pe masa. cu bratul întins. rau nu e.

. uite moartea. n-am putut dormi toata noaptea. capul. Si când ma gândesc ca mai sunt doua ceasuri pâna la noapte. Nici un zgomot. le oboseste rasuflarea. A. si merg fara gânduri. astept. da-o. La plecare l-am auzit: nu mai scapa. Iara ea.. nu! nu pot.. parca visez. cioc! Cine e?. Stiu ca are sa vie.Parca nu vezi ca aiurez. am îngramadit scaune pe la usi.. ia-raa. Simt cum mi se moaie vinele. Cutit. Dar n-a venit? Cine sa vina? Ei. cu privirile absente.. Moartea. Asa? Ce-am spus? Nu. Ai. Ca trebuie sa vie... cu cutitul în mâna. nu mai da. sa-i sfarm oasele galbejite. cel mult sa traiasca nebun. Asi. Ba da! Ce! Vrea sa ma omoare.. nu! nu! Sa ma. în minte mi se facuse un gol nemasurat. ce fel de ceasca? Seamana cu o biblie. Ea e. omor. tot nu pot sa am picioare. Mi-am turnat toata apa din lighean în cap. Uite o carte. Nimeni nu este acasa. porci. desigur.. cum tocesc mereu si prevad totul. e o ceasca. Chiar asa... si acum.. Aiurez....... ba nu. nu pot nici sa scriu fara sa nu las în caiet urmele gândurilor mele. Cioc.... ce parere. Si înlocuiam cuvintele dupa cum îmi venea mai usor. el a venit sa ma omoare.. Auzi. pleaca de-aici. Ce "mort"? Ba nu. sa-i rup coasa amenintatoare. uite c-a plecat? Nu mai da.. Cutitul? De ce n-am dat? Uite ca pleaca. Nu mai da..... Tremur din tot corpul. Am zavorât usile. Usa e zguduita din tâtâni... cu o carte mare. pâna la infinit mai trebuie sa mergi cât e clasa a cincea si cu domnul... capul...fereastra de teama sa nu ma ocheasca cineva de pe strada. De tramvai.. coasa.. întruna tremur cum ating cutitul. ma. 290 291 Zece si jumatate.. Una. . . nu da. pleaca de-aici.. pe. Uite ce frumos.. Ce-ai cu mine. Doctoral chemat în graba a dat gânditor din cap... cioc. Tata în usa.. lasa-ma. A. Chiar print sa fiu. S~a aprins lumina. Am luat cutitul..... Pasesc în nestire de-a lungul zidurilor... Lumina se stinse. nebun.. cioc.. acum ma simt mai usurat. Ea e. am astupat ferestrele. Toropeala le îngreuneaza madularele. mi se pare ca din moment în moment as putea sa ma sfarâm.. si acum scriu la lumânare. Ce moarte? Stai sa. dau. [ROMANUL UNUI OM SUCIT] Pe strada prafuita trec oameni flamânzi. Lasa-ma. uitasem numele lucrurilor. am adormit. cu camasa rupta. nu pentru totdeauna. De ce? Ca sa n-o vad... cioc! Cine e? Lumina se stinse. cu o carte. Sau. nu e nimic.. Nu mai întelegeam nimic. s-o distrug pe "ea". ca o capatâna de mort..... ia-ma odata.. galben ca un mort..... nu ma bate. daca o vad. Cu cutitul. Sa dau... Ochii li se închid. Nu mor. Cutremur-at de friguri si prins de vedenii rele. haide. Nu da. moarte. cum mi se îngusteaza creierul. De ce? Ei. Si vorbeam întruna.. trei. 292 A. ce ti-am facut? Mor.. Ba nu! Nu vezi ca în fund e o padure. cioc.. autobuz sau trasura nia vorba... Eu.. da. rupsesem firele de groaza. Off! ma cuprinde neurastenia... mare si rotunda. nu pot... Moartea. Asi. ma priveste... Si-a facut efectul. s-o omor... Suparat. doua. zgâriat si plin de spume. Cioc. scapasem cutitul si priveam aiurit. Ce vrei cu mine? Ce cauti? Nu mor. e o biserica... Cioc.. Trei fara un sfert. Uite.. da\' lasa coasa nu mai da. da. Pe cine? Pe "ea".

tiui chemarea unei fabrici. distins? Ba bine ca nu.Ei? te-au mai "ascultat" la ceva astazi? Si el va raspunde: -Nu. zâmbind dintr-o data fara sa stie de ce. patru.... Voia sa cugete la un anumit lucru. ce are sa-i faca?. "Profesorul e un dobitoc: o stiu toti. trecea vreodata pe 294 lânga sirurile de scolarite.. Ii trecu prin minte gândul ca iarna burlanul va fi umplut de zapada.Dintr-un fund îndepartat. zapada.. Trecu prin odaita fratelui sau Nicolaie si-si trânti obosit sapca într-un cuier. Ei.. ci.Pardon! întoarse ochii dupa domnul care-l izbise si i se paru ca seamana cu un inginer desenat lânga o locomotiva jalnica pe o coperta a Ziarului stiintelor populare. cinci. Ca întotdeauna. Ei?! si la urma urmei. descretindu-si dezamagit sprâncenele. Erau orele suplimentare. cu o eticheta mare. alba. Totul se petrecu dupa cum îsi închipuise. una... Apoi se încrunta si vorbi ca în fata mamei... si se bucura de gândul acesta. Prudent. Ar vrea sa mai vada pe altul în clasa tot asa de "citit" ca si el. Se oprea dm loc în loc. Se încrunta iar si calca înainte obosit. *M sa-si ridice privirea. îsi încorda grumazul. Timid si miop. VI. doua. Apoi deserta geanta cârpita la cheietoare sub o masa care îi folosea drept laborator. care îl chinuiau de foame si de caldura. sa cugete adânc si sa ia o hotarâre. Apuc3 pe o stradita umbro^a. Nu mai ramâne îndoiala. strângea din dinti. si. visa numai.. Nu are sa se mai gândeasca. Nu izbutea. Si nu putea sti ce visa.... o data. îsi mângâie fruntea coltoasa - . visate. trei.. Lucrul acesta i se întâmpla de multe ori când se întorcea târziu de la scoala. "La urma urmei. "Dar daca va vedea mama insuficientul la germana?" Strânse ochii si se scutura de amorteala visurilor... Si-si aminti ca tot asa numara când. asudat. si se hotarî sa potriveasca de acum lucrurile. fara zgomot. baiatul îl vârî adânc sub maldarul de ter-feloage. Vazu strada acoperita cu troiene.. Nu e oare el un baiat. cu ochii suparati de arsita. îsi privi o clipa chipul în oglinda rotunda. Nu izbutea sa-si adune gândurile si pornea înainte neatent... Se trudea sa-si stapâneasca gândurile. Nu-si dadea seama de nimic din cele ce gândea. Mama va întelege. Urca cu pasi ce voiau sa fie indiferenti scarita îngusta de lemn dinspre mansarda. Repeta cu jumatate glas: ". Dar nu gândea nimic. Sa nu se mai gândeasca. Reala" cazu peste stinghia împrejmuitoare. Un carnet albastrui. zapada.. abia tinându-si ghiozdanul sub bratul ce alunecase în buzunarul tunicii. Carnetul elevului Marin Popana. Un licean umbla abatut. pe care scria: "Liceul Spiru Haret. pasind din ce în ce mai încet. stergându-si un ochi înlacramat de aburii cepelor tocate: .. streasinile îngreunate si burlanul adâncit în zapada...Râse. obosit. un caiet subred si o tabla veche de logaritmi se alipira umilite de gramada "materialului didactic". cu multi ani în urma. se va trada de la usa. ." . Dar se va bâlbâi." Se necaji si îsi pripi pasul. mama îl va întreba din pragul bucatariei. în fata unui burlan vinetiu fluiera si ridica capul. Doua carti cu copertele întunecate. Gândul superioritatii îi îndrepta trupul si-l facu sa surâda.". Se pomeni ca numara în gând. Si tocmai niste lucruri care îmi scapasera. îsi schimba ghiozdanul în cealalta mâna si lovea de ciuda cu piciorul în trotuarul scrijelat. zapada. Poarta înalta de fier vopsit în verde o deschise larg si apoi o închise cu luare-aminte. se împiedica în mers si i se dogoreau obrajii. Zapada.

Da\' Radita ce face? .Ai mâncat la scoala pâinea cu unt? -Da.. Mama intra cu o cratita fierbinte din care se ridicau aburi.Ce mai ma chemi? Nu stiai ca e friptura pe foc? Doar n-am cincizeci de mâini! Tatal încearca timid: .încep. sora cea mica. . Supa se manca în tacere. Doar stie câte observatii îl . Glasul nu-i tremura câtusi de putin. O odaita îngusta. în bucatarie.. ce se sfârseste întotdeauna prin plecarea brusca a unuia din parinti. Marin se aseza lânga sora cea mica. Minciuna i se parea foarte fireasca. Suna. . . dialogul e cu totul potolit..(categoric) Pentru ca nu stiu.Radita a muncit de azi-dimineata si pâna acum. La felul al doilea. n-a stat ca tine. . apucându-se sa farâmiteze miez de pâine. care rânduia friptura la bucatarie. . pe care o masa o deslocuia aproape în întregime. în care se treceau zilnic notele capatate -ar avea atâta timp. la germana. cu servetul..Mai iei? . apoi scoate capul pe usa. Câteva clipe de liniste completa.. era cel mai bun mijloc de-a potoli cearta. . Priveste pe fereastra în salita... . dumicateste o felie rumena de pâine. da. . Cezara./ 205 . dupa ce se plânse de caldura.De ce nu manânci? . încruntata. ochii micsorati de bataia focului si se stergea necontenit de sudoare cu coltul sortului cârpit. îl întreba când se da vacanta. multumesc. obisnuiti cu cearta zilnica. dupa care se auzi alaturi. îsi lua o fata indiferenta poruncindu-si sa fie cinic si majestuos. oboseala si dogoarea focului o fac sa tremure de necaz.. . Avea fata înrosita. bombanind o voce încruntata.. care te plimbi toata ziua.. asa ca n-ar fi cicalit cu observatiile morale.Si cât ai luat? . Naduseala i-a lustruit ca o unsoare fata. E atât de usor.Cum nu stii? ..M-am saturat. nu va vine la socoteala când va spune omul adevarul.D2\' ce-ai mâncat.. . Când fu strigat la masa. fara a fi nevoie. pentru ca m-am încurcat la urma.Dar pe tine te-a ascultat azi la ceva? O clipa a voit sa spuna: nu.Nu. iar dimineata va pleca la scoala.Iar începi.Nu stiu. Se stia nervos. Cu toate acestea spune: . (Se sterge. ca de obicei.) Tacere. S-au obisnuit chiar sa se gândeasca la altceva în timpul zgomotului de voci. Caldura. Tatal începu sa înghita cu ochii atintiti în farfurie.. în absenta mamei. Iar tacere. pripit în vorbe si încerca sa se stapâneasca cât mai e vreme. Pâna mâine dimineata -când va trebui iscalit carnetul.ca de cinci ani n-aduci un ban în casa. Priveste linistit în ochii mamei si se mira cum poate fi atât de linistit. Tatal nu-si gaseste locul pe scaun.Da. Mama întreaba iar: . Sora cea mica se resemneaza. sa te saturi asa de repede? Sora tace.Insuficient. . ca ar fi un celebru doctor chimist -si-si sterse cu batista ochelarii.Si-n casa cine sa mature? Lesne îti vine dumitale. Copiii manânca în liniste.Putea sa vada ea de mâncare... .Jeanne! Jeanne.închipuindu-si. Mama îsi suceste scaunul si. . Si nu va fi certat. Marin manânca indiferent.

.. si pe el. pe scara si se repede în mansarda din fund. .Iar te legi de mine? .asteapta si câta suparare va încerca mama. Marin. intervine tatal. cu renumele pe care si-l va câstiga prin descoperirile lui .. si Florin au "insuficient" la germana. acum îi e libera mintea. are sa vada imbecilii de la liceu cine e el . Dar mai târziu. Grabeste pasii pe coridor. pentru dragul unor parinti ignoranti. As vrea sa vad daca si Barbulescu. . vasazica. Zi mai bine ca nu stii nimic la germana. cu camasa descheiata de-a lungul pieptului. . se întinde pe pat. intrând pe usa.. deschide toate ferestruicile ca sa se faca curent. El e chimist. Si o pofta ciudata de râs îl cuprinde când se gândeste la calmul muschilor faciali. constient de seninatatea fetei.... Se admira. îsi ca pune ochelarii de prezbit si va citi cu glas tare diploma. .. El trebuie sa-si urmeze*calea. O multumire..ooh! descoperirile!.. nu sa-si umple capul cu toate stupiditatile (cuvântul îl alina) care i se predau la scoala.. . (Spune formula plictisit si în acelasi timp vesel ca scapa atât de usor.(suparat) Las-sa râda. de multe ori încercata.Si tu esti mai pricopsit... Marin profita ca trecerea pe lânga perete e libera. Rasufla greu. si Marin închide ochii de placere. pâna sa caute un raspuns care sa para o marturisire a greselii.Asa te încurci tu întotdeauna. va rog.. Tatal se arata nervos: . Baiatul se înduioseaza.Si d-aia dau eu.îti pierzi vremea cu fleacuri si la scoala îti iau înainte toti nataraii. dar se înciudeaza când nu gaseste în sine nimic de iertat.. Marin se gândeste câteva clipe la parinti si se sileste sa-i fie mila. Mama: . si Marin se ridica zgomotos de pe pat. A scapat de o greutate care l-ar fi apasat ziua întreaga. unde e stapânul netulburat. Monologul interior se desfasura abundent. dunga dintre sprâncene i se adânceste.. îsi strânge servetul. cu laboratorul. Pâna sa raspunda..Nu ma comparati.. îl cuprinde. el nu-si poate pagubi gloria. cu toate mediocritatile. Cu toate acestea.Dar banii mei cine mi-i da? Ca tat-tu n-a adus un gologan de pâine.Asta ma priveste pe mine. pedant: .câte mângâieri nu va aduce parintilor! Ii vedea sezând la masa într-o odaita. Ce pacat ca nici tatal nici mama nu erau niste intelectuali distinsi! Cum l-ar fi înteles atunci pe el. vezi. laboratorul si cartile care îi plac. .O sa ramâneti pe drurmiri. cu aceleasi fete ca acum..) . fata i se schimba.. pe care le citeste noaptea la lampa? Dar cum sa nu stie. apoi.. leapada tunica si. deodata.... .. Ce? Parca el nu stie ca îi supara 296 297 mereu cu scoala. sopteste un "merci pentru masa" si scapa. fara îndoiala. cu o coala pe care scria: "Diploma Magna cum laudae". cu cartile. ca sa râda toti de tine?! .. Ar vrea sa le ierte totul. Tatal pleca din odaita cu o sticla de otet. Mi-ai prapadit o multime de lucruri. bucuros ca nu va mai fi cicalit în acea zi mareata. Ia sa-ti mai vezi de treaba si sa mai lasi laboratorul.... de pacatosi ce sunteti.. Tatal. cu toate acestea.. ..ca sa ramâi iar corigent.Dar nu râde nimeni. bani sa te tin la scoala. viitorul sau de savant chimist.. Mama îl va saruta si va râde. ai ars lumânarile si ai ajuns de râsul liceului. sa se stie odata ca e chimist.De ce nu cauti sa dai mai multa atentie limbilor? Toti au spus ca tara germana nu faci nimic la chimie.

Pe masa.aplecat asupra cartilor întelepte sau mânuind fantastice instrumente. pasi pripit în curte si zâmbi de cum fu în strada. prin pod sau rascolind lazile din pivnita. si-si priveste "laboratorul".. o sugativa pe care erau înfipte ace de marimi deosebite si un borcan mare în care Marin tinea apa curata..La ziua de 17: acolo unde sunt ascultat. îsi vadea o pofta nefireasca la sorbitul ceaiului. Marin se îmbraca frecându-se lenes pe cap si cascând. Privi de câteva ori cerul si copacii aplecati pe deasupra grilajurilor. dar celebru. obrajii îi ramasera tot neracoriti. trebuincioasa experientelor.. Dupa ce deschise si ultima ferestruica. tot ce gasise prin camara. încerca sa fluiere o arie. si el .Ce dracu. o etajera de bucatarie.. îsi aminti ca e într-o sâmbata si ca a doua zi nu va fi scoala.. Marin. Apoi. deschise usa. în care precipitate colorate asteptau mâna chimistului. dar sunetele se topira repede. prea obosit ca sa ia o hotarâre. întotdeauna . strânse ochii. Nu se putea hotarî sa-si ia ochii de la sirul de paharute Berzelius. Zâmbi. Facu ochii mici si se însenina..încruntat ca. ce dracu! Pronunta fraza hotarât si-si trece mâna prin parul tuns marunt.Se ridica suparat de pe scaun si se hotarî sa vorbeasca tare. La ultima treapta îsi dadu seama ca ghetele îi sunt nevacsuite. Se si vede în mijlocul unei sali imense. Apoi se asaza pe scaunul din fata masutei. unul ca mine sa-si piarda atât de neghiob timpul?!. Spala râzând o eprubeta. o penseta rezemata de un vechi aparat Wolf. Facu drumul batatorit zilnic fara sa-si dea seama de timp. La un colt se simti urmarit si întoarse capul. într-o odaita ca aceasta. Apa adusa decuseara îa mansarda era calda. ca sa nu uite cele ce trebuia sa faca. lasa într-însa apa si topi câteva boabe portocalii. . putin adus din spate. Dimineata începuse sa se încalzeasca atunci când tatal îl striga din capatul scarii ca îi aduce ceaiul. si deodata fu aproape sa vorbeasca tare de bucurie.. pe tonul cu care se spun vorbele menite sa aduca veselia: .. dupa porunca directorului.. eprubete cu dopuri provizorii de vata. . îsi trase tunica. ofta fara pricina. Apoi deveni atent. hei! va sti el cu ce sa se "ocupe". îsi lua o carte din gramada prafuita si o zvârli cu un necaz dorit cât mai aprig si mai firesc în ghiozdan.Bicromat de potasiu.. . sticlute etichetate..Trebuie sa ma apuc de lucru. în timpul acesta. cutiute rotunde de carton. saaa. vârî o data cu carnetul o revista împaturita în geanta. pe care stau risipite carti. între ele se arata un balonas de sticla. a. Pe restul mesei. Se gândea. Tatal semna fara sa bage în seama "insuficientul". doctore! Baiatul care-i vorbi îl privi râzator si-i întinse mâna. bicromat de potasiu.. apoi grabi umbletul. de pilda. un suport saracacios cu câteva eprubete. . departate cu prudenta una de alta.Unde sa iscalesc? . ca sa-l vada tatal care îi adusese pe o tavita un pahar scurt cu ceai. o lampa cu spirt astupata cu un bonet de sticla. O masa acoperita de el cu tablite albe de faianta. sticle si fiole.Salve. îsi lua sapca si se repezi pe scara. ce are-a face! O odaita ca de alchimist... rezemata de peretele varuit. gasite într-un ungher din pod. doua retorte cu gâturile încovrigate. în raftul de jos se odihneau. Se încrunta si-si încheie resemnat sireturile: îi placea în clipele acelea sa se creada un baiat persecutat. ba nu.. pe jumatate plin cu o licoare albastruie si astupat cu un dop de cauciuc. prin cutiile mamei. Tot probleme mari: transmutatia metalelor. niste hârtiute roscate. . Privi în treacat cutia cu crema si periile negre de sub scara si. Privelistea aceasta îl fericea. pe rafturile careia stau însiruite borcanase si flacoane colorate. tot mai atent. Când goli paharul... Când va fi un mare chimist.

N-avu câtusi de putin noroc. iar în curtea adumbrita de platani se fugareau zgomotosi câtiva elevi din clasa întâia. îsi cautau fiecare câte un coleg cu care sa vorbeasca. când lipeau o lumânare pe speteaza unui scaun ca sa astepte rezultatul ce întârzia într-o retorta. hai..Cât ai scris? ..Ai facut la matematica? 298 299 . Apoi. doctore?. Era cel mai bun prieten.. Era bogat si frumos. .Asi!.. sunt ascultat. cei mai sârguitori. iar umblând lânga Marin. bani risipiti zilnic în drogherii. . .. Marin ascunse repede calimara si înapoie.E premiant. ma? . cu o mâna în buzunar. încurcat. haine arse cu acizi. Tremura putin: nici încai nu stia despre ce era vorba în problema. He... dupa sticle sparte.Pfiii! stai bine!. Marin si alti câtiva copiau pripit problemele.. îsi potrivea mereu sapca si tunica strânsa pe solduri. hei... impunator. profesorul fixa .Fii om serios. Zâmbi si raspunse ca si cum lucrurile s-ar fi întâmplat întocmai: . Dinu se strecura pâna în fund. . ca în diminetile de vara. Avusese pe vremuri aceeasi patima ca si Marin. . schimbând vorba: .Stai jos. trecura printr-un coridor pe care se vânturau elevi din cursul inferior si alergara veseli pe scara cea mare ce ducea la etaj. caietul dupa care copiase..Lasa si tu asa....Cât mai e. scotându-si sapca.. Unul cânta lânga soba rece. Eu nu stiu cum am sa scap.. .. Ajunsesera în fata liceului.. care-i saluta respectuos.Fericit muritor. încrezut.N-as vrea sa-i fiu în piele..laboratorul -. dar dupa un an de entuziasm. . îsi parasi stiinta favorita. întrebând deseori pe vecin.Si parca eu as vrea?. cu barbia rezemata în piept. .Si mie mi-e antipatic.. Peste câteva clipe intra si profesorul de matematica. repetau sau învatau. în acelasi timp. Pe ferestra deschisa priveau tristi câtiva elevi din aristocratiune.. Marin se simti magulit si. de experiente prelungite pâna noaptea.Nu-l pot suferi pe baiatul asta. de unde se întorceau cu punglite roz. scânduri patate cu solutii.... -Pai si este... cu catalogul cartonat în mâna.. Are o mutra de tocilar. Spui ca celelalte nu le-ai putut face.Buna dimiaeata! întinsera mâna unui baiat din clasa a cincea.. . Potoliti. -M-am ars. ..Ai timp. Dupa ce cestorul dadu absentii.... . Banciu întârzie întotdeauna. .Sa dea Dumnezeu!.Umbla doctorul cu ochii la fete. ca si cei avuti în note rele. Celalalt râse.. unui baiat din fund.. berbantul!.. . voinic.De-abia am ispravit pe prima. Poarta era larg deschisa.Patruzeci si cinci de minute. înfrigurat. Nici macar n-am copiat problemele. Venisera aproape toti baietii. Prin banci începea frunzaritul caietelor. .. . îsi zvârlira sepcile într-un cuier si intrara în clasa.. Marin ramase în sirul dintâi al bancilor. amânându-si activitatea pentru universitate. si avem ora întâi. Urcara trei trepte scazute.

domnule Banciu. îsi frânse degetele. are ca baza un cerc. si lua buretele împreuna cu un ciot de creta..Ei.Eu n-am ce-ti face. Nu stiam atunci. când cercul se învârteste în jurul unui diametru care trece printr-o extremitate a arcului. Inconstient. Se încrunta numai si-si strânse buzele sa nu zâmbeasca. nu e încurajat.Te zapacesti pentru ca n-ai învatat. aproape fara sa-si dea seama ca se petrec. Popana? . .. Profesorul îl privi încruntat si cu un vadit dispret. era întotdeauna mai îngaduitor cu el decât cu altii. iar acasa nusi copia nici problemele.De ce ai venit atunci la real? . domnule Banciu.. Ajunse la tabla. .Câte probleme am avut? .. ca sa-si poata urmari firul gândurilor. Se aseza în banca linistit: îi pierise tot necazul. iar profesorul îl credea. îl sterse într-un colt si-l îndrepta.Sa iese Popana.. cauta sa se arate strâmt în desteptaciune si fara tinere de minte. . Profesorul întorsese scaunul si. îsi vârî în ghiozdan carnetul albastrui pe a carui ultima pagina scrisa se iscalise magistral I.N-am putut sa le fac pe ultimele do\'ia. Convins ca Marin lucreaza îndârjit la matematica. Aseza caietul pe catedra. îsi dete însa seama de ridicolul formulei repetate staruitor de toti acei care nusi stiu lectia. Fu chemat vecinul lui de catalog.. gândindu-se ca corigenta la matematica tinde sa se realizeze. începu deci sa-i dicteze: . ca si cum ar fi cautat aprins dezlegarea. Se încrunta brusc. La rastimpuri strângea pumnii si încorda grumazul. ca sa vadeasca adânca chinuire a memoriei.sever câteva clipe pagina si-l chema: . Nu putea cuprinde cu nici un chip realitatea... Banciu sub slovele unui citet "Insuficient". Sa se calculeze înaltimea x a zonei.. dar eu pricep greu matematica.Unde sunt? . Si fara sa vrea..Ba am învatat. Parca era ametit: pierduse notiunea exacta a situatiei. îsi zbârci fata.Credeam ca la Chimie industriala se intra numai cu realul. .. credea ca nu-l ajuta mintea. Nu e rasplatit. Dar nu-l stia defel. Marin îi rabda privirea. apoi îsi atinti vag privirea spre soba. ... Profesorul însa îl cunostea...Stiu.E o nedreptate cele ce i se fac. îsi amintise ca si în caiet facuse unul. a carui suprafata este egala cu sfertul zonei. alunecând creionul pe marginea unui capac de calimara. de câte ori era scos la tabla. zona nascuta de un arc.. La loc. . dar ma zapacesc.. .. Luându-si o fata atenta. Copie un sfert de ecuatie pe caietul de clasa.într-un cerc de raza R. . astepta. . Indiferent. Marin desena încet un cerc. cu bratul rezemat de speteaza.Avem un cerc. Stii enuntul? -Da. . . întari cele spuse prin obrajii dogorâti si bâlbâiala vorbelor.De ce nu stii. cum faci? . se apuca de haina.cu el lucrurile si nu cu altul.Fa problema. Marin privea cifrele de pe tabla... Era tactica lui la matematica. în fata profesorului.Trei. Cum 300 301 nu o putea suferi si cum nu fusese nici o clipa atent la vreo lectie. Tacu încruntat si se multumi sa priveasca atent cercul. dar ca nu prea întelege si mai ales nu profita întru nimic din harnicia lui.

. Cauta sa se linisteasca în viziunea unui Marin-filozof. caruia însa la urma i se recunosc daruitele însusiri.. "babo"! . facândusi loc prin multime cu un ghiozdan frumos de piele. -Realisti!!!. îl întreba: . apoi voi sa ramâna iarasi singur cu el însusi. îsi facusera într-o sala de jos ora de latina si acum erau grabiti sa intre în clasa. Ca întotdeauna. Vecinul sau de catalog..Baa. al unei apoteoze. .. ca nu cumva sa banuiasca 302 ceilalti ca "insuficientul" i-a lasat urme în suflet.spalam insulta cu sânge! Marin era printre cei mai aprigi. cânta.începu sa-si vorbeasca cu patima.Noi facem carte. palmuia glumet. dar nu reusi decât în parte. lucra cu aprindere. Marin îsi clatina capul.Sa-l crucificam..... privi rece pe cei din fund si închise ostentativ caietul de notite. repede. ce-i umple capul cu lucruri nefolositoare?.. Ei! nu fii "scârbos"! . glasuind fraze foarte frumos alcatuite. dispretuitor si înconjurat de glorie."Ante..Care e nemernicul? . Marin se ridica alene în picioare si începu sa râda silit.. Peste putin. un italian cu ochii mici si obrajii caramizii.. * .. Gândul unei razbunari.La urma urmei.. apud.. El ar fi un geniu neînteles.Da-i! . Broboane sarate de sudoare i se prelingeau pe fata. Numai un modernist marunt. suna de iesire. . atversus..Astâmpara-te. Doi baieti se strecurara zgomotosi pe deasupra bancilor... persecutat.. . insulte! Câtiva din fund se repezira peste banci. urmariti de razbunatorii realisti. îl trezi. Sa. cu atitudine de martir. aoo. Se învârtea. pentru ca aveau chimia. Cu reputatia lui de cel mai "zapacit" si nervos baiat de clasa.. ce-i trebuie lui matematica.Te tâmpesti tu destul cu matematica.Ai gresit: "adversus". Banciu întârzie aproape toata rec reatia pe catedra: nu-si gasise explicatia. ad. ca voi?! începura vesnicele riposte la care nu se lua seama si care aveau numai menirea de a fi glumete. -Baa... afara.Sariti." Glasul scazut.. Costandake. Sariti! . îl întarâta.Ce dracu v-a tinut atâta? .Tine-l... Si în aceeasi clipa se vazu într-o situatie exagerat de nenorocita. . Când iesi. sarea în spatele modernistilor. Voia sa i se recunoasca meritele pe care era sigur ca le are..A insultat menirea sfânta a realului.Aaaa.a. Bana-teanu.. ... "Are sa vada ei. ba. aproape soptit printre buzele strânse. Sa-l crucificam! ." . apuca de picioare. imaginea se schimba într-un Marin victorios asupra lui însusi. cu ochelarii alunecati de-a lungul nasului. care e ala? . Colegii de la modern asteptau cu ghiozdanele. modernul1. ce.. îl atingea tot mai mult realitatea unui dispret din partea profesorilor.. Se misca dispretuitor în banca.. Dar gândurile îi erau sugrumate de necazul ce-i crestea necontenit. nu parea însa prea bizar. .. germana si fleacuri d-astea? El e chimist si naturalist. Dar nimeni nu-l lua în seama. cu nasul mare si cu cosi pe frunte. Rasufla pripit. Apoi.\'re dreptate. se suia pe catedra predicând. râzatori. ..Pai ce: eu învat ca voi sase ore la latina pe saptamâna? .. micso-rându-si ochii din pricina prafului..

Nici silueta mândra a cestorului. Modernistii. treceti în banci. Nu mai era nimeni atent: obositi. împreuna cu formulele substantelor si însusirile lor chimice. si domnul Voitinovici are sa gaseasca zgomotul asta. în jurul rastignitului. te dau pe lista! . Bondocul se zvârcolea între râs si raget.. Multi îsi adusera aminte ca nu stiu nimic la chimie si ca sunt neascultati. . Morariu. Când auzi stravechea si mult repetata propozitie a profesorului de chimie. izbutira sa libreze un picior si o mâna.pe care în adevar îl necajea onoarea ce i se facuse -. Fu neatent pâna la sfârsitul cursurilor.Aldehida formica.Ia vezi. Era linistit: ora aceasta era una din putinele la care nu-i era teama.. Atomii de carbon se asezau pripiti lânga cei de hidrogen si oxigen. ma Bratasanule.Pai nu-mi pasa. peste banci.Cine a spus extemporal? Ce extemporal? Nu ne-a anuntat. Se întoarse în loc. Condoleante! . Lupta era în toi. . Trei baieti lucrau de zor la tabla formule simetrice si le comparau cu cele din carte.Ce te-a apucat. va rog..L-a pârlit Vanciu. Numiri prelungite si greu de pronuntat se memorizau cu glas tare.Pai ce. astâmpara-te! ..Ce stric eu..Galimir -.. doctore? . dupa ce se adunara în numar mare.Ce avem.Ce are a face. aproape tacuti. iar ceilalti hohoteau si faceau glume pe care le tipau ca sa se auda.Alea nu le-a explicat... ma. îsi privi colegii: toti palizi. . îl rastig303 neau pe unul mic. cetonele si chinonele. cestorul de la real. Vanciu?. c-acum te rastignim. Câtiva realisti râsera si se împartira pe la locuri. Banateanu se ridica revoltat. Galimir izbutise sa scape si alerga acum peste banci ca sa se ascunda în mijlocul modernistilor. Poate mergem în laborator. . ma? . Dupa chinuitoarea ora de chimie. Marin râse cu pofta. Cu îmbrâncituri..Vanciu. trânta. Voitinovici anunta întotdeauna mai dinainte: "O sa dam o mica extemporala". gras. pocind dintr-adins numele: . Banateanu întreba. si el urla cât îl tinea gura. urma una de istorie si una de franceza. Cestorul îl ameninta. oftând la rastimpuri. între liniute ce se departau de la nucleu ca niste raze. Profesorul .Numai de nu ne-ar da extemporal.Si chinonele? ..Galimir. cu ochii dusi pe fereastra. ceru tacere. nici glasul cestorului Bratasanu de la modern nu potolira lupta. . trânti doi colegi care se "întrebau" reciproc la chimie si se vârî între multimea galagioasa de lânga catedra. Mai ramasera putini afara din banci. . . chiar cu ghionturi. dar trebuia sa citim noi. . ceilalti rasfoiau înfrigurati caietele de note si consultau prevazatori si stiinta vecinilor. .Domnilor. dormitau molatec în banci. Marin visa tot timpul. . când de jos se auzi sunând vag clopotelul anuntând profesorii. Marin începu sa-l gâdile pe sub vesta...Ce faci gura acolo? . extemporalul se anunta? . Spre sfârsitul orei de franceza începu sa-l doara capul: aerul stricat si caldura îl înabusisera.Peni.. Doi realisti îl trageau de picioare si doi de mâini. se repezira la rastignit si încercara sa-l scape... bondoc. dintr-o banca din fund.

a pietrelor. Se multumi sa raspunda: . Pentru întâia data încerca o senzatie de oboseala. un proiect magnific de roman. Suferise pâna atunci nenumarate alte dragoste: cea a marcilor postale. Unde îl va duce acum dragostea? Nu stia. Si sfârsind treptele..Salutare!. Când suna.. în care. Apoi. si se simti acum deceptionat. încet. Un presupus elev îsi însemna zilnic impresiile. Lucrul. Herr Doktor. jurnalului".. analiza manganului. si se gândea cu teama ca în dupa-amiaza aceea va fi liber sa citeasca orice carte ar vrea.. se . si aceasta îi nelinistea. se simtea mai bine singur. ca sa arate celor de la liceu cine e el si cât a suferit.întelegea ca rezervele s-au sfârsit si. Era un manuscris vechi de doi ani. fara sa astepte pe Dinu. apucaturile-i de bucher fiind de multa vreme cunoscute. patra. entuziasmul îi pierise. îi lipsea parca ceva. cuprins el însusi de oboseala. si baiatul îsi supara ochii. porni spre casa. Cu toate acestea. i se parea chiar ca e dezgustat de ele. mersese prea departe: nu era înca dezgustat de chimie. Nu mai citise de mult Jurnalul". Simti un gol în suflet." Zâmbea: ce prost era sa creada ca nu-i mai place chimia!. apropiindu-i micsorati de caiet.. dar nu fu vazut. Nu. îsi spunea: "Ce de precipitate minunate si nestatornice în culorile lor aprinse sau tulburi. Fata îi era nemultumita si. .. nu era nou pentru el: se stia nestatornic si cu patima. ca niciodata. a bibliotecii si a insectelor. Marin Popana. cu manualul lui Minovici în fata. îsi aduse aminte ca se întoarce si astazi cu un "insuficient". încruntat. îl deschisese cu gândul sa-l continue. Nu mai simtea nevoia experientelor. Marin citea pagini dintr-un caiet gros. Prin fereastra larg deschisa venea la rastimpuri racoarea relativa a unui aer mai putin viciat. grabi pasul. ci si-o parasise brusc pe cea de pâna acum ca sa ramâna singur. îi placea înca sa se gândeasca la ceasurile de dupa-amiaza. cestorul Bratasanu lua notite si nu-l privea nimeni cu uimire. îsi scutura capul. Fara sa vrea. Târziu numai. pentru ca nu putea face altfel. a plantelor. Fura câteva clipe în timpul carora nu reusea a întelege bucuria ce i-pr putea-o aduce multimea ceea de borcamse desperecheate. de fapt. când compunea inspirat frazele acelea lungi si nemestesugite. dar n-ar fi dorit sa se întâmple. Ca si ieri. a carui sensibilitate fara margini alcatuia pe aceea a "omului sucit". intitulat Jurnalul unui om sucit. toamna din clasa ?. Lectura îl plictisea.. îi trecu repede prin minte toate aceste tovarasii vechi. dar din alte pricini. Nu-i parea rau de despartirea aceasta brusca. sa-l sfârseasca si sa-l publice. în fundul clasei. Si întelegea acum cu tristete cât de falsa era suferinta lui si cât de mincinoase erau paginile . Scrisul era pe alocuri necitet. se resemnase sa vorbeasca.Te-a molesit caldura. pe ascuns. Un profesor trecu. de plictiseala scârbita pentru chimie. Era dezorientat. când va ispravi. Marin îsi arrrnti melancolic serile d. o deziluzie care i se lamurea cu cât tintea mai mult nemarginirea albastra de deasupra casei vecine. sarea din timp în timp pagini întregi. De ce sa fie nevoit sa râda si sa spuna glume? întelese ca-i e teama ca sa nu i se dezlipeasca 304 305 masca. coborî scarile încet. patrunse de un suflu romantic si scrise numai pe jumatate. Si zâmbi la gândul ca era un prefacut. nervos. unde caldurile începeau sa ajunga de nesuferit si unde "laboratorul" îl stingherea.. îsi îndesa sapca cu necaz pe cap si începu sa bolboroseasca. în odaita din mansarda. Marin îsi aduse aminte de mansarda lui. Acel elev nu era altul decât el. caci acum nu se dezgustase de o stiinta ca sa se apuce de alta. îl saluta.

ajungea cu râuriri de vis pâna la el.. râzând.. Au sa-l sprijine când va fi conferinta de fine de an. împotriva profesorului de germana. Dar poate nu va ramâne. stapânit de gândul tiran al corigentei... Era lucru rar pentru el sa se plimbe prin odaie: gândea mai bine în fata mesei lunguiete din fata ferestruicei. de a-si vadi darurile. .. . Nu poate sa scape. . încruntându-se.. Abatut. sunt atâti profesori care îl simpatizeaza... la capatul mesei. scriind un roman Viziunea se sterse îndata. sa-l umileasca pe el mult. Batu în treacat la usa si intra. cu nouri.. se gândea. * Spre seara. veni Dinu..Nu mai e timp. sa vada pe cei de jos.Stii c-am recitit azi romanul? -Ei?! Dinu se aseza mai bine pe scaun.. apoi îl zvârli. lucru rar pentru el. profesor de limba româna. cât mai e timp. Caci. La urma urmei..idolatriza. Nu scapa de corigenta. Prin ferestruicile deschise. doctore!.. Odaita începea sa se înfierbânte. dupa socoteala lui. . un precipitat galben se adunase în fundul unui pahar cu peretii subtiri. si Moisil.. Are sa vorbeasca Nanul. Se vazu într-o vara de prin carti.de venirea prietenului. Si hotarârea îl îmbucura într-atât. Publicarea Jurnalului unui om sucit trebuia înde-pli-nita. îl va scrie.. Fara voie se gândi: bicromat de plumb. .. cu nuci stufosi. Marin era revoltat: împotriva scoalei.. Si corigenta la matematica. Si schimbând grabit vorba: . Cu atât mai mult?.. Banciu îi trecu prin fata ochilor. dar trebuie sa te resemnezi si ai sa-ti scoti haina ca si mine. acuma. Si i se paru atât de încet drumul lui în tovarasia bicromatului de plumb.. înca din iarna trecuta..Salve. are sa-l sustina si Moisescu de la stiinte naturale. se ridica de pe scaun si se plimba prin odaie.Am sa scriu romanul! Trebuie sa-l scriu la vara! Nu se poate!.. închise caietul si. începu sa vorbeasca singur." Dar era sfârsitul lui mai: când sa-l scrie. de a se razbuna de umilinte.. coborî scarile si se duse. Privi masuta cu sticlute.. Marin fagadui c-o sa-l reciteasca si sa-l completeze. Ei?! si ce?!. .. fluierând.. Dar acum nu putea sta locului.Nu vine cineva? . încât zâmbind.Stai jos! Ai sa suferi de caldura. Dar ce are a face? Matematica e "materie" principala la real.. Amanuntele îi precizara în contururi si culori vacanta. în adâncul sufletului.. asteptându-se sa auda o conferinta întreaga. S-apoi.. s-apoi are sa vada ei! Suparat de-a binelea.. . batjocorind pe cei care nu-l întelegeau... Are sa vada ei!. si restul în Bucuresti.. înfiorându-l. Marin se rezema cu tot spatele pe scaun. Ce citesti? Marin îi arata coperta unui roman francez. aducând scaunul din odaia alaturata: ..Cine poate rezista la caldurile astea caniculo-tropico-africane?. ce ocupa aproape tot peretele din fund. Chipul lui I. si Soloveanu. împotriva lui I. "Asta trebuie acuma.. Pai da. Banciu.Aa.. nimeni! Apoi. dupa ce-si zvârli o clipa ochii în oglinda rotunda din odaia alaturata.. Cu atât mai mult. Simtea crunt nevoia de a se manifesta.. îmbucurat . un vuiet învatuit. într-o vacanta împletita cu grâu. zmângalind cu creionul coperta.. departat. Are sa stea o luna în tabara cercetaseasca din Dumbrava Sibiului..... când sa-l tipareasca?.. sagetând gesturi cu mâinile.Nu mai merge! Si se trânti pe pat: un pat de lemn vopsit rosu. Banciu nu-l poate suferi... acoperit cu o foaie de hârtie alba..

Stia ca Marin are o idee excelenta de Jurnal si era convins ca va pricinui zgomot îndeajuns la aparitia lui. dar bucuria îi era adevarata. putin teatral: "La foc!... Celalalt nu pricepu dintr-o data schimbarea aceasta brusca de pareri. gasind adjective inedite si vorbe ironice. simpiificânuu-le. Si Marin vorbea. batjocoritor si suparat. si stii. Era convins câ are talent si de aceea îl urmarea. Observase si el...când Marin va împlini cincisprezece ani Ori.. dar în siarsit. deodata.Si când te apuci sa-l scrii? . Se mira totusi ca nici 0 schimbare nu i se ghicea pe fata si ca prietenul îl socoteste înca tot atât de entuziasmat.. . Nimic adevarat. Si prea dulceag...Târziu. . Toata lumea e neghioaba. .. curios sa vada ce-o sa produca. Un roman realist din viata elevilor.. 41 spun drept. dar altfel.. Cinstit. . tacu.. Marin se arata nehotarât. îsi motiva totul prin chimia si cartile care îi luau tot timpul. cautând epitete chinuitoare. Apoi. stânjenitor de fals... Se simtea încurcat stiindu-si prietenul singur pe un drum pe care altadata îl batatoreau împreuna. curiozitatea îi era satisfacuta. Am vrut sa-l sfârsesc si am.Pai romanul?. la foc!. dar nu îndraznise sa-si spuna gândul.. s-apoi.. pentru ca nu voia sa-l supere.Ei. Dinu asculta multumit. Si dupa ce exdama.. s-apoi autorul prea se crede. de laborator? Dinu îi strânse. Se multumea 306 307 numai sa tipareasca în Ziarul stiintelor populare articole asupra insectelor si câteva fantezii tara greutate... Era sigur ca nu va zvârli manuscrisul la foc.. . la Universitate . Dar stai sa vezi... Acum. entuziasmat... Vorbea precipitat. îi trecu prin minte o îndoiala care îl dezarma. nu-i mai fac jurnal. si prost scris.. . comic. portrete. ca e ceva silit într-Insul. cu note. . iar vorbind. încâlcind cuvintele..Dar când ai vazut tu toate astea? .îl scriu si p-aia. le ghicea gândurile. numai el e geniu.. vedea personajele. nu numai ca Jurnalul nu se publicase. Si de câte ori îl întreba Dinu. Rastignirea ace?. . si geniu neînteles.. stari sufletesti. Se bâlbâia. de atunci. De data aceasta. atunci când. Ma gândesc eu. Banal. Stii ca ma las de chimie." se simti mult mai liber.M-am plictisit. începu sa aiba mai multa încredere în talentul iui.. ti-am spus eu? Nu face acum. cu o repeziciune ametitoare. le stia cuvintele. . Tacerea îl apasa pe Dinu.. dar gândul acesta îi facea bine.sta P usura. Nu s-a mai scris pâna acum un roman de felul asta. Marin era cunoscator în literatura iar ei prea putin. Stii. . dar îsi daduse repede seama de neadevar..Jurnalul unui om sucit. dar nici încai sfârsit nu era. nestatornic si nu lucra nimic..E o prostie! -Ce? .. Marin îi citea zi cu zi paginile scrise în Jurnal.. . întreaga schimbare a prietenului îl bucura. o prostie.Dar m-apuc iar de insecte.Diseara. mâna. vedea noua configuratie a romanului. In fiecare zi însemn: dialoguri de ia scoala.Da.Azi.... Crezuse un timp ca Marin lucreaza în ascuns. Râdea... când îî asculta vorbind.

dupa marea suferinta.. îti place? . nu mai aduni fise.Ba adun. .. Nu-si mai întelegea prietenul.. în timp ce cu pulpele încolacea nervos picioarele scaunelor. ce vrei?. Si aci. Iubire: ce se potriveste ea cu mine? Eu. stii.Asta aflu atunci. succesele erotice. rosi. Se îndoise putin la început.Liliana.Da.. roscat.. Tacu deodata si Marin. sa tipe s-apoi sa alerge acasa. -Ei?berbantule!.. . . Aaa. îl fac sa se îndragosteasca de ea.. Si acolo se îndragosteste de o fata.. cum l-o chema. îmi bat joc de .. îti închipui ca ala. nu..... nu toate.. . adica. Dar n-am fise. pe eroina am s-o alatur cu firea verisoarei mele. volum.. Fata.. Si suna atât de ciudat cuvântul "iubit" pe buzele baiatului adus din umeri.. stiindu-si prietenul prea putin aplecat asupra celor lumesti.Frumos. se va arata acel "om sucit" pe care-l cunosti.. P-aia am iubito. Orisice alt cuvânt... undeva. . volum. .A. cu ochii marunti.Ce pricepi? . Pacat ca n-a vrut sa-mi dea o fotografie. da. la Sacele.Si de ce nu ti-a dat? . la murite.. gândi: "Cum de nu pricepe el ca l-am mintit si î-am mintit pentru a avea si alti martori ai visurilor mele... Se întunecase.Acum începe povestirea (ironic) cuceririlor tale. am uitat sa-ti spun c-avea un par negru taiat strengareste.Pricep. Cu Liliana a fost ce-a fost.. la tara. sa fie tinut în gheare s-apoi umilit. aia a fost înainte..Asa o chema? . dar primul capitol din roman se petrece. o sa sufere.. afara de însasi imaginatia mea?" Dar raspunse fara codire: . o sa se zbata. si numai asa... dar închipuindu-si contrastul între Marin si tinerii din Sacele.N-a vrut ea. . câtva timp. nu.Si sa vezi mai înainte. la urma urmei. . stii. Dinu tacea zâmbind. Atâta elocventa pentru cauze straine preocuparilor lui. p-aia o exagerez. încât el însusi.. Marin se gândea: "Cât de mult îl iubesc!" apoi.. stii. Ei. traindu-le însa cu mintea atât de aprins. Numai cea din urma. o fac zglobie. si eroul e la munte. .. E în vacanta. cu Liliana... cu obrajii patrati si searbezi... Anette.. afara de acesta: chimie. sfârsise prin a le darui un vestmânt de realitate si acum. îi exagerez caracterul. îsi zâmbira unul altuia. Uu! ce par!. când îl întrerupe Dinu. repede: "Ce stânjenitor cuvânt iubesc..A.. Ce-i nevoie sa te mai gândesti? .. îi explica. Ei! din asta fac geniul rau al eroului meu. insecte..Parca Maria. Apropo.Stii cum sa-ncepi0 . E data dracului. mai zglobie decât era.. O umilinta dureroasa 1 se strecura în suflet.. o frumusete.. (naiv) zicea sa n-o calomniez. Marin..La munte? ...... miopi.. la Bucuresti.. 308 309 Se smulse din gândurile care-i surpau "subiectul" romanului si rasturna un suvoi de vorbe. piatra.Vasazica.Dar cum? .. cum am fost si eu anul trecut.. dându-si seama de ridicol.. Dinu socotea adevarate toate scrisorile trimise din Sacele si povestirile lui Marin asupra dragostelor sale cu domnisoarele frumoase din localitate.. aia e alta...

. o lume noua.Prea putin trei luni.Cum o sa-l sfârsesti? . . Dinu nu raspunse. o situatie..Ce-ai spus? . grai: "La lucru!" Dar era numai un cuvânt.Nu fusei atent..atunci cine stie ce se întâmpla maica-sii -.jour-laje parrus dans la cour du colege pendant la recrea. închipuindu-si un Marin batrân. îi dispretuiesc.... trist.prostii care se lasa cuprinsi de pofte animalice (expresia îi placea)..Praful e culoarea locala.N-ai auzit? .. ca suferintele au fost în buna parte numai în capul lui... ha. Când intra în odaita luminata prietenesc. Tipul e într-o lupta sufleteasca apriga... Mai ales inspiratie. Când m-oi asterne pe scris.Fugi. . parca o lumina i se lamurea în suflet. Ce zici? . connu. sa-l roage sa declame. Ťcomme ilconvenait. de biblioteca imensa.. ŤJe la revetis pour la premiere. cum i se parea ca se aseamana.Aa. . fara s-o înteleaga. fara nici o încredere în vointa sa. cum le spunea de atâtea ori. Citi de câteva ori aceeasi fraza. dara. mai!. Romanul? Tot asa cum stii. La urma. Dinu încerca un raspuns spiritual. apoi ajunge pe un vas care trebuia sa plece din zi în zi. ori se întoarce. colbait. de . Unde mai pui ca sunt lucruri cunoscute..eu adica . iar ceilalti îngrijati. Cunosc bine scara. abatut. Stii ca la toamna trebuie sa apara.. însa. pentru ca mama e rau bolnava. Ochi si lampa.. puisque c \'etait un vtement neuft>. . prin care îl roaga sa se întoarca. cu cât se apropia de Bucuresti.N-ai tu cumva Pere Goriotl ..." Aprinse lampa.. .ť Mai bine în padure. . Marin se porni pe râs din capul întunecat al scarii.. Gândul capitolului întâi din Jurnal îl persecuta. O idee noua. ca lupta e frumoasa..ť în padure.E prea tânar si nestatornic ca sa se poata hotarî la sacrificiile pe care i le cerea libertatea. într-o casa din vecini. ha. .. Privi numai înspre rafturile cu carti si-l întreba: . interesanta... Dar într-o dimineata citeste în Universul anuntul dat de Dan...ť prea banal...Ba da. cu mâinile încrucisate.... . dar cum am sa-ncep? La o serbare populara?... si atunci.Ha.Asta asa e..Are sa fie greu. privind o multime fara ochi. Dar de ce se aseamana? .fuge la Constanta. .Tu ce zici? ... Acum. ..Nu-i nevoie sa ma conduci. pentru ca ramasese repetent Se face hamal în port. Dinu cuprinse cei patru pereti spoiti cu var. ori îsi urmeaza visul lui de libertate. eroul ...Ei. Ťfois une dimanche. Se întoarce. . Succes si inspiratie. frate-sau. rafturile saracacioase pe care stau înghesuite carti.. stii.. el si ea. într-un cuvânt. sunt deasupra lor. Dar am tot timpul trei luni. îsi trase haina. Ce sa declame? ŤOh! quandcejour-lâ.. . Canon întreg.. dar în româneste. Vezi sa nu cazi. Doara eu sunt ala!. învatat..Sigur..ť. cu o privire zâmbitoare si dornica.. . Simtea ca e las sa fuga. Marin scoase cartea dintr-un raft de jos. Relua romanul francez..Ce n-as da eu sa am o odaita ca a ta. ca sa-si dea curaj. Poti ramâne la Jurnalul unui om sucit.. o revolutie în sufletul lui. da-mi-l si asa. Dar ce vrei? Trei ferestre: se face un curent de intra tot praful strazii..Aci numai praful e imens.. de calatorii în Orient.

O! si nu era frumos deloc baiatul! închipuiti-va un copilandru înalt si desirat. i se parea ca. noua ore pe zi. fata smeada si cu un nas lung si ascutit.Dar. dar nu citesc întruna. ca un adevarat naturalist si visator ce era. Credea ca povestile acestea nu se petrec decât prin romane. care din orisice neam si-ar trage viata si în orisice mediu si-ar trai zilele. Apoi. Si cu toate acestea se necajea întotdeauna din pricina cosurilor acelea mici de pe barbie.. doresc întotdeauna sa placa. . ca orisice adolescent înclinat spre visare. am colectie de pietre. adus putin din umeri.Opt. caci Radu. avea mare ciuda pe oamenii care îsi pierdeau timpul cu dragostele.. în rarele lui iesiri prin lume. în viata de toate zilele. mai traduc. noua ore pe zi? -Da. se socotea frumos. ca sa se dezvinovateasca: . Dar aceasta frumusete era un drept al sau. . Apoi. nu stia niciodata cu ce era îmbracat.Câteodata mai mult. cu atât îi scade minunata frumusete. De-ar fi sa-l facem în culori. Caci Radu Giurgea. cu niste sandale iarasi bune de purtat "pe munte". Era. care-i dadea un aer de paiata melancolica. care-i napadea sufletul numai când privea fapta în sine. I UN BAIAT SI O FATA I . Poate în gândurile sale se creHea neîmbracat defH caci nu se sfia nio\'nrlata sa se culce pe namolul malurilor ca sa "observe" cine stie ce gânganie ciudata care . Baiatul pleca ochii în jos. în padure. fruntea colturoasa. Era ceva involuntar. cu capul mare si acoperit cu un par rar si galbejit. câteodata mai putin. înrosindu-se pâna în radacina urechilor. ar trebui sa scriem câteva pagini. de care numai închipuirea-i se putea servi.. în fundul sufletelor lor. ca si cum s-ar fi lepadat de o greseala faptuita în nestiinta. si aveti portretul în creion al tovarasului domnisoarei Aura. cu cât se apropie de pamânt. mai lucrez la entomologie. asa în mijlociu. Fata îi privea mereu. de altfel.. pe unde nu-l duceau gândurile? —. neluându-si ochii din vârful sandalelor.Cititi mult? . Iunecându-si ochii pe fata arsa de soare si patata cu cosi stârpiti de nerabdarea aceea necajita caracteristica adolescentilor. deschizând înfiorat un caiet neînceput. Umbla întotdeauna cu nasturii tunicii descheieti. Niciodata nu i-ar fi trecut prin minte ca sunt oameni care citesc pâna la zece ore pe fiecare zi.Bine. Fata îl privi uimita. o observatoare foarte slaba si niciodata "\'i si-ar fi putut H? seama ce se petrece în afara de mediul ei. se asternu sa scrie. îmbracati acest trup schitat fugar cu o haina din acelea pe care burghezii le recomanda de purtat "la tara". cu chipiul prafuit si ghetele nefacute. dupa cum marturisea el însusi. cu niste pantaloni largi. Radu Giurgea era entomolog si. Mai scriu. cu o slova rasfirata si de nepriceput: 3*1 Cap.. ceea ce se întâmpla foarte rar. si niciodata nu-i trecuse baiatului prin minte ca acest dar dumnezeiesc l-ar putea întrebuinta. cu succes.. Si dispretul acesta era departe de a fi fatarnicie. înca. Du-te dracului!" Zvârli romanul pe masa si. ierbar. plini de praful musuroaielor de furnici pe care sezuse entomologul la pânda. Vorbea repede. care-i întunecau frumusetea în ochii fetelor. caci Radu nu era mai niciodata cu gândul la lucrurile privite.Hm! Cam opt. . si aceasta numai din neglijenta si dispret pentru eleganta caraghioasa pe care o trâmbitau "aristocratii" clasei. ochii mici si miopi. ma ocup si cu chimia. puneti pe cap o sapca cu cozorocul reînnoit de patru ori.dimineata. ca pe un lucru rar.

Sunt mai multe. Umblând tot timpul dupa insecte sau pierzându-si noptile în lectura unor carti tiparite parca anume ca sa înspaimânte pe amatorii de literatura usoara. numea cu un singur cuvânt pe toate reprezentantele sexului frumos. era sigur el ca sunt mai multe. Si Radu era unul dintre aceia. cu toata eruditia lor. Trebuie sa stiti ca nu se afla pe lume o mai nevinovata placere pentru fetele acelea pe care baietii le-au numit cu oarecare dreptate "de viata" decât o convorbire între patra ochi cu un baiat prostut. de care el.. De altfel. era foarte naturi ns nce-la care clasifica cu atâta usurinta toate speciile de himenoptere din Valea Larga sa ramâna completamente dezarmat în fata unei viespi tinere. apoi. jucându-se cu un fir de paius ce i se prinsese de rochie. mutra lui zapacita si ochii care parca tot cautau o cararuie pe unde sa se piarda în tufis înfaptuiau mare bucurie în sufletul fetei. pregatindu-se sa întârzie acolo ore întregi ca sa-si întregeasca cunostintele sale asupra industriei casnice la furnici. si lui numai unul singur îi placea. cu toata groaza întunericului lui.... Vazându-l ca tace. si. Radu îsi însemnase pe hârtie schema întregii lui vieti. Radu avea toarte putine de spus în fata ochilor adumbriti sau uniformelor cu rochie scurta. femeia se facea vinovata de mari si nenumarate greseli. si n-a mai ramas mustata de tântar nereprodusa în cei putin o duzina de manuale. Din aceste cauze. cât si esteticei coloritului.Orisicât.De! Apoi tacura. . Si pe el. Ce o sa mai descopere si el?.plutea pe apa pârâului si iarasi îi venea foarte lesne sa se trânteasca pe toate gramezile de lut proaspat. dupa cum era de asteptat... cercetatorul faptelor celor mai cunoscute. fata întoarse discret ochii. "femele". Si v-as putea aduce ca exemplu cele câteva zeci de romane frantuzesti citite numai pe jumatate si cu însemnari pe margine: "nu e adevarat!". "minte" etc. "stupid". care se înroseste pâna la radacina parului. e mult. îl apuca de brat. si în cel mai bun caz ardea de pasiuni pe care liceanul nu le întelegea. sfâsietoare pentru altii. si mai ales de fete. în ochii lui. Tânarul naturalist era recunoscut ca fiind de o timiditate de care colegii sai se rusinau. atât în privinta structurii subrede a tesaturilor. . Radu se îngalbeni. parca aducându-si aminte de ceva. îl zapacea privirea lor ca fundul unei prapastii. ea nu cerea decât bani si iar bani. Si de aceea.carti care... Aura.. TVprinzându-si apH>i mintea si obiceiurile. careia nu-i crescuse înca acul. Si era atât de 312 313 trist când se gândea la lucrul acesta. se înspaimânta. am uitat sa ma recomand. si puzderia de semne de întrebare presarate mai la fiecare fraza. Si într-adevar ca. vorbi fata. . nu-l învatau niciodata cum se vorbeste cu fetele -. Dar fiti siguri ca Radu nu stia nimic. zise ea. E ciudat obiceiul acesta la oamenii savanti de a dispretul tot ceea ce nu intra în raza cunostintelor lor. luminându-se de zâmbet. vestmintele cercetatorului lasau mult de dorit. si ale caror urmari.. iar corpurile lor zvelte aveau ceva necunoscut într-însele. Dar pe acela unde sa-l gaseasca? în insecte? Apoi le-au studiat savantii pâna în vârful aripilor. nici un rând nu era rezervat dragostelor cu urmari durabile. . Neaplicând niciodata principiul conservarii speciei la viata pe care se pregatea s-o duca. Dar de femei avea mereu teama. cât de mult îl atragea necunoscutul. pasemite pentru ca nu-i pricepea înca însemnatatea.. i se pareau ridicole. Radu Giurgea. . Dar nu stia care necunoscut. Asa cum o cunoscuse din romane..Uite..

314 315 Baietii veneau în diminetile limpezi cu tunicile descheiate. linistit. apasatoare. Dezamagit. Credea ca e mai nimerit noul titlu. pe care l-ar fi vrut ironic. Bucuria vacantelor farâmitata de prea multa asteptare.. -Marin! Marin! .Aurora Onciu. trist. Erau suflete care visau nemarginirea.. Se ridica deodata nervos. iar luminitele înnegurate de miopie se aprindeau. îsi alese apoi lectura. încerca sa se trezeasca afundându-si capul într-un lighean cu apa proaspata.. Iar. Era atent si se întreba: "Ce dracu mi-a venit?. numai în camasa si cu pumnii apasati pe frunte. Pierduse nadejdea unei reabilitari în u>ut profesorilor prin volumul pe care l-ar fi putut publica.. Dar nu stiau prea bine care vis l-ar dori repede îndeplinit. Ochii unora sufereau de lipsa al-bastrului nesfârsit. îngrozitor de banal. O nemarginita încredere în sine îl napadi si. Iar când deschise ladita în care-si pastra hârtiile si caietele lui. în credinta maiestriei capitolului Un baiat si o fata.. si le înghesui pe toate într-un plic mare galben." Sfârsi prin râs. se înrosi de necaz si îi urî cu gândul. clasa a sasea. Impresia de searbad si inutil ce se strecura în suflet: oboseala nemarginita. fara sa le citeasca. si daca doriti si vârsta.Ce tot are fata asta de râde?." Tremura. încordându-si bratele. Si pentru ca. caldura îl ametea. se înciuda. care se apropia banal.. se alaturau. Se pregati sa înmoaie tocul.. cu sepci de vara. ahhh!. O adiere de somn îi legana la rastimpuri trupul si arunci îsi lasa privirile pe ferestruica din fata. se înviorau. îl cuprinse un entuziasm neasteptat si vorbi: "Cât am scris. faceti socoteala! Si recomandatia aceasta avea darul sa stârneasca adevarat belsug de râs asupra domnisoarei Aurora Onciu.. Voluptatea libertatii secatuita cu mintea în orele lungi.. Si sufletele sufereau în aceasta . pâraie. de la sfârsitul trimestrului. altii melancolici. simtamântul zadarniciei marei bucurii. prapastii. pe care scrise: încercari pentru "Romanul unui om sucit". scârbit de câte ori se aseza la masa cu gândul sa scrie. nemiscat. IV Câteva zile în urma. obosit. geloase.\'amasa! Trânti vesel tocul. închise calimara si usca cerneala pe ultimele rânduri.. amenintator. Nu se putea linisti. dormitând. Se desparti de roman. sa scriu!. Ochii se odihneau în raceala. nu gasise alt mijloc de a le vadi însusirile lui.. Radu zâmbea cu inima strânsa si tot întrebându-se: .... trebuia numit Romanul unui om sucit. asa cum se despartea întotdeauna de luciiuiic care nu-i mai piaucau. satul. Caci lânga viziunea unui Orient îndumnezeit cu mintea. cât am scris!. coborârea scarilor a fost cea mai fericita clipa din copilaria lui.. în odaita. Nu-l mai tragea inima spre foile acelea desperecheate si se simtea obosit. * Nostalgia celor din urma zile de scoala. îi gonea atentia. Marin parasi Jurnalul unui om sucit. deocamdata. tarine si catune prietenoase. Astupa cu luare-aminte calimara. un râs silit. cu dintii strânsi: "Am sa scriu. unii veseli. Deschise ladita. lua plicul si-l zvârli pe masa. paduri de brazi si valurile inedite ale unei mari despre care credeau multe. Citea cu greu." Gândul acesta îi înfiora spinarea de placere. dar se simti deodata rece. desfacu bratele si ocoli de câteva ori odaita. Cum nu mai putea fi vorba de Jurnal". Aduna atent foitele scrise.. calatoriile prin locuri unde omul se contopeste cu firea. adaoga.

. . gen liric.... care va trece clasa cu cununa. Pe unii.. un viitor "savant". . si multi dintr-însii nu aveau înca nota pe trimestrul al treilea.N-are ce face.. îl dureau notele rele. sentimental. Elegia. aceleasi ferestre deschise prin care se strecura. ... care voiau sa se dea în întregime.. bine legat. Cei patruzeci si opt de colegi se ravaseau. Unii dormitau cu capul plecat pe brate. . Când s-o mai sfârsi si asta. scotând sunete prelungi si lovind cu piciorul în podea. premiantul clasei. oprîndu-si ochii pe vreun vers din Iliada sau recitind fara voie rânduri din Faclia de Pasti. domnule. II iubeau toti si îl vorbeau de bine. ca întotdeauna. gen liric. gen dramatic. îsi ura masca pe care.. ce mai vine? Liric. mediile proaste mai mult decât arata si întelegea ca nu se poate dezlipi cu totul de "prejudecatile" vârstei si situatiei lui de scolar. rascoliti atâta vreme de emotie. de lectii si pretindea ca dispretuieste pe cei supusi "maruntisurilor" acestora.împartire... care glasuiau între ei. îndragostit de muzica... îi era indiferenta celuilalt.. pe care premiantul nu o întelegea. asteptarea clipei decisive îi îngalbenise. dar îsi dete seama cât de fals este. îl cheama Haig Bracterian. . se bucura când visul îl ducea din clasa a treia. recunostea fericirea "tocilaaiiui". Marin îi era prWft1.Gen epic.Sa vad daca trec si eu... ca toti colegii. Dar Marin se îndoia. nu-sî încredintau confidente.Doua sute douazeci si doua. i se paru acum o vorbarie goala.. . dramatic.. Era înalt. un armean focos. Pe unul dintre visatori. învatân-du-si "lectia". . Au trecut. . Marin auzi pe Bratasanu.Parc-o sa vrea Voitinovici?.Te trece conferinta. printre banci. Cu toate acestea. dar nu se prea v^itan nu-si împrumutai p^iduu carti. Marin îsi spala voios mâinile la cismeaua din curte. apoi alerga spre clasa... îl judeca si el. Mai putin veseli.Chimia. gen liric. zgomotul bulevardului. . mai putin zgomotosi. se arata nesimtitor fata de profesori. sufereau nedreptatind unele visuri. Rasfoiau cartile. se simteau deodata întristati. Bataia aceea de joc.. era stiut ca cel mai "simpatic" din tot liceul. si se gândea la corigenta aproape sigura. se înfiorau în fata apusului indian. .La ce ti-e frica? . Aceeasi zapusala prafuita. îi luase toate puterile.. înabusit..Uuuuf.. Dar clipa trecu mai repede decât ar fi crezut.... îi era drag si lui baiatul. neica. Era ora de româna. înca zece zile. îsi ura fiinta si minciuna. Marin se rezemase distrat de-a lungul bancii. Ele.. pe altii dimpotriva. ascultându-si la rastimpuri vecinii. Intr-un rând voi sa se scoale si sa-l întrebe de nazbâtiile ce le cuvânta cu cartea închisa. avea o fata negricioasa si ochii adânci.. cum ai mai rabdat. dar stiinta. Clipa aceea când sî-a dat seama cât de putin sincer îi este gândul. . îa . si ce caldura!. elegia? Elegia este atunci câuu poetul vrea sa ue Marin se trudea sa nu râda. epic!. Si nu stiau ce sa aleaga: când se hotarau pentru hoinarerile din cartile de calatorii. în spatele lui. Ce este. ce masca se nevoise sa poarte neîncetat.Rabda. altii îsi dezmorteau madularele schimonosindu-si obrajii. inconstient. o purta cu atâta seninatate. începeau sa înteleaga cum sunt tintuiti de legaturile pamântului.Cald "foarte". Cu necaz. Asa e regulamentul. clipa suprema îi facuse nesimtitori. trecu palmele racorite peste fata. cititor patimas. pe care o mângâia Marin.pâna acum. Se gândi ca ar fi o oboseala zadarnica: în minte îi veni nesfârsitele discutii între "intelectualii" clasei si Brâtasanu.

El... se raspândise zgomotos în clasa. .. feeeata! pp. Marcala. .. care-l astepta pe el. Marin tacea. imaginea aceasta îl înfurie împotriva-i. ba Popri-sane. doctore. Ironic.Ai fost? -Noo.Unde-i Marcala? . .... Interventia cesto-rului era de prisos. .. trâmbitata de câtiva "neascultati". hai? Ia pune mâna. în teama de a nu fi surprins tolanit lenevos pe banca. Masca pe care o purta. Vechea imagine a urgisitului de soarta... pârlitul^\' . pe "teren".A fugit al dracului. corigent.matematica.Matale ce poftesti? . .Al dracului "Herr Doktor". ba doctore."Cocos". înlaturarea pericolului risipise amorteala ce coplesise baietii. baietii se asezara mai toti prin banci. Mai zici? Mai zici? Marin începu sa râda.. Iar vestea. "Babo"? "Baba" .Care a dat? . calcând masurat spre catedra...Am încercat: nu ne lasa directorul.Aicea nu se doarme. .Marcala. . vazuse chiar fata rotunda si ciupita de varsat a domnului Nanul. Crezuse ca vine profesorul de româna. .... speriat.Ce-i. calcau ghioz316 317 dane. zvârleau râzând cocoloase de hârtie si-si strigau poreclele din cele patru colturi ale clasei. a neînte lesi-lor de plebe..Ce ne facem ora asta. fiind bolnav. ma? . Aprinsi acum de bucuria celor cincizeci de minute libere. Marin simti ca-i lipseste ceva. ..vecinul lui de catalog."Babo"!..Nu ne da voie pe teren? . a eroilor de romane si a personajelor nuvelelor lui Brates-cuVoinesti îi rasari ruginita în minte. Marin Popana.Astâmpara-te.. . . se plesneau pe spinarile pline.Aicea se tipa..Nu facem nimic. pf. Perri Ermo Hanibal .. . firi-al dracului! . "Babo". în clasa. p... Apoi schimba vorba. Ś* Nu te lua dupa ce scrie Rampa. . . cu ochelarii prinsi în siret negru. Sari în sus.Pp. . Pentru întâia data. .Ai fost aseara Bracterian?. Dar bine ca n-a venit si Nanul: ne omora. care era masca? Lasat în voia gândurilor. Cineva îl ghionti pe Marin. va lipsi de la ore doua zile.se aseza pe marginea bancii si vorbi cu o fata întristata. Ce-i lipsea?. tocmai ei.. Te usuci aici si rabzi.. -Hauuuu\'L. feata. cu cioclul coliliu rasarind marunt în mijlocul barbiei. soptita discret de profesorul de gimnastica. Era însa cu totul altceva: profesorul telefonase la Directie ca.Ba. Bracterian! . sareau peste banci.. a dracului "Baba".Scoala.Baa. O prostie. cartile se ivira pe pupitre. zgomotul începuse sa se potoleasca.

. satul de munte unde am fost eu asta-vara. drapele. . E ciudat cum am început sa cred si eu în realitatea acestui capitol. când scriu mai ales pentru mine. Asta-vara. gazda mea avea o fata cam de-o vârsta cu mine si îndestul de frumoasa. sa-ti spun? Nu le pot suferi papuseriile alora de la Marea legiune. Dar cum se face de nu esti informat mai bine? . De aceea petrec ore frumoase când citesr Jurnalele mele. sunt o multime de "pusti" d-aia. cu cartile lui Fabre sub brat.. parca ar fi la cazarma. cu batista la gura.Nu prea ma duc pe la sediu... Câte "memorii" de-ale mele n-am zvârlit eu în foc. pentru ca ma înfierbânt la seri? si uit realitatea. îmi compuneam o fata pedanta. ma apropiam. prefer sa fie un roman naturalist.In tabara. .. Daca nu-mi place. am sa merg. care nu pot aparea într-un roman conceput sub forma de .. încât trebuie sa ma gândesc câteva clipe ca sa-mi dau seama ca nu e decât o minciuna. 318 //.. dar eu am ramas tot timpul peste masura de corect. însa. . Trebuia sa scriu articolele de entomologie pentru Ziarul stiintelor. O organizeaza Velcicu. Pot pune analiza celorlalte personaje. Nae. Nu mai îl scriu la persoana I. O sa fie trai o luna de zile în padurea Sibiului. pe care nu-i poti tine altfel în frâu. la 20 august. cum am facut pâna acum. Morariu. cu gura mica. Când ma duceam la Brasov. lovea linistit cu creionul în catedra. . iar cel dintâi capitol l-am si\' scris. Raducanu. Ma mândresc: învalui cu atâta verosimilitate toate aventurile mele.Tabara cercetasilor? Vasazica. dar pot pune mai mult într-însul. molatec. . PRIMUL DONJUAN 28 mai M-am apucat serios de Romanul unui om sucit. costume baltate. Oare sa fiu asa în realitate? Sau toate marturisirile mele nu sunt decât produsul fanteziei? Eu stiu ca de cele mai multe ori sunt sincer când scriu.Tu mergi la vara în tabara? întreba cel dintâi. ca ceva admis fara entuziasm. eu am petrecut o luna la Sacele si tot timpul am umblat dupa insecte. încât sunt crezute si de cei mai sceptici dintre prieteni.. . cu descrieri multe si cu dialoguri.. Scena se petrece la Sacele... ochii mici.... de cadavrele gainilor zvârlite de gospodine într-o curte parasita. mp totul si zvârl în foc. Subiectul îl aveam pregatit în minte.Ce vrei. si cu tunica curata.Adica nu te duci deloc. purtam totdeauna în mâna un binoclu.Sigur. tot timpul studios.Va rog.Va rog.. Am fost. iar când vizitam hora din Sacele. Perri vorbi fara convingere.. E drept. . mai! Au si ei dreptate. ca sa inspir încredere orasenilor.De la 20 iulie. . l-am spus de atâtea ori.. înalt. mai. populare si ma vâram sub toate tufele si prin toate santurile. Un roman naturalist e mai greu de scris.jurnal". Va rog. Faceti tacere.. nu faceti galagie. Tacere.Tocmai bine. deci.. Gândeste-te ca nu esti numai tu si eu. Perri ramasese cu ochii pierduti în gol.. Daca voiam sa prind necrofori. Nu reusesc întotdeauna sa ma gasesc asa cum sunt. Am modificat mult vechiul plan.Ei. Marin se tolanise de-a lungul bancii si privea tavanul. Mai la fiecare pagina apar altul. sub comanda lui Georgescu de la Marea legiune. e sigur ca se face? . Ce poti sa faci? . ca sa atrag atentia.. ordine de zi. domnilor. Am sa pun si analiza. mie mi-a placut întotdeauna sa ma analizez pe hârtie. Trebuie sa-l scriu. ca se aude jos la cancelarie. în august zici ca e? ..

. Odata. dar n-am sa-i spun. Eu regretam un singur lucru. începusem chiar sa ma falesc fata de mine. dar nu gaseste un moment prielnic sa mi-o marturiseasca. pentru ca n-am sa îndraznesc. Am povestit de atâtea ori evenimentele. scenele scrise prietenilor. L-am tinut mai întotdeauna la curent cu planurile mele literare. asupra geloziei dintre cele doua verisoare. încât nu le mai puteam tine minte si riscam oricând sa fiu dat de gol. luasem obiceiul sa-i citesc Jurnalul. Cred ca se îndoieste de talentul meu scriitoricesc. cu o minunata scolarita din Braila (de ce tocmai din Braila?) ce se chema Liliana. Când am venit la Bucuresti. Credeam si eu în ele. Pe care ai iubit-o întâi? . dar se întâmpla ca întâlneam pasaje atât de exagerate. E data naibii! Aici am început sa încurc lucrurile. Când îmi cerea amanunte. deoarece ma stiau prea putin aplecat asupra celor lumesti. o dragalasa prescurtare de la Violetta. ca si cum toate acele tovarase ar fi existat si-ar fi fost cucerite aievea. Otilia.Când scriam însa prietenilor. încât pastram aceeasi ordine si aceleasi expresii. fara ca însa . am vestit ca mai are si o verisoara. Ea însa va pricepe. îndracita. care mai de care cu nume mai frumoase. acum doi ani. chipul meu savant si cunostintele mele uimitoare pentru domnisoarele din Sacele. Dar gândindu-se mai cu luare-a-minte. . îi povesteam ordinea evenimentelor si schitam analiza personajelor. le inventam pe loc. care se numea Otilia. unele numiri. Mai întâi. i-am spus. Din când în când încurcam unele date. dar eu le-am comunicat ca o cheama Etta.sa se bage de seama. pentru ca lucrurile acestea nu se uita . mi-aduc aminte. Am dat amanunte asupra plimbarilor mele nocturne cu tovarasele repede schimbate.Am sa-i exagerez mult caracterul. ca scornisem atât de multe amanunte asupra tovaraselor mele din vara. îmi spuneau ei. încât roseam amândoi. Pe fata gazdei o chema Ana. ramânând a socoti eu mai pe urma daca erau demne sau nu de a fi scrise. si el pretinde ca toate acestea îl intereseaza. asupra lipsei mele de scrupule în privinta virginitatii celor doua fete. Am alunecat însa pe o cale primejdioasa când am început a vorbi despre eroina romanului.. frate.cred . date fiind curiozitatea ce o stârneam eu în sat. au crezut ca faptul nu e prea greu de lamurit. El s-a aratat vesel. . numai pentru muie. oprindu-ma la fiecare sfârsit de pagina sa se usuce cerneala si bucurându-ma când întâlneam vreo fraza reusita. Mai multa prudenta nu ar fi stricat. i-am citit o pagina în care era vorba despre el si am fost atât de stânjeniti. Poate ca Dinu banuieste ceva. Aceasta s-a petrecut ieri. Am povestit cucerirea Lilianei în amanuntele cu care povestisem pe cea a Otiliei. s-au minunat citindu-mi scrisorile. întemeiat pe acest material. Am s-o fac zburdalnica si rautacioasa fata de baieti.cu un pachet întreg de "Convorbiri entomologice" în geanta -. am închipuit mai întâi o dragoste cu Etta. 320 321 Ieri însa am întârziat mult de vorba asupra romanului. procedam altfel. am raspuns eu sigur. apoi una cu Otilia. .Ia asculta. E drept. în sfârsit. prietenii mi-au cerut amanunte. pentru ca nu-i dau sa citeasca decât articole entomologice sau niste amintiri searbade din cercetasie. m-a întrebat Dinu banuitor. si-apoi întârziam ore întregi ca sa continui. Eu am\'sa ma îndragostesc de ea în timpul unei plimbari în padure. încât am întrerupt lectura. Pe deasupra. precum si nenumarate prietene. asupra petrecerilor câmpenesti în care eram tinta tuturor privirilor si asupra multor altor fantezii. Ma desfâiain de minune. I-am spus ca m-am apucat serios de roman. Dar eu tot cred ca se îndoieste. Scriam toate acestea sincer. apoi înca una cu o fata al carei nume l-airfuitat si.Pe.

în realitate. Mi s-a parut ca Dinu a regretat ca am gasit portita de scapare. Simteam cum îmi fuge pamântul de sub picioare. o fata zvârle cu pumnii apa la un izvor si apoi fuge.. Ti-am spus ca e data naibii. iar confunzi! Dinu nu mai avea ce spune.. însa. .n-ai sa crezi. Rosesc.Ma rog. hotarându-se poate sa ma dea de gol. .Parca o chema altfel. sunt foarte timid si ma pricep numai sa imaginez scene de dragoste. Când pronunt "iubire" si "iubita" în fata unui prieten. de d\'Annunzio.. fara voie. în sfârsit. Dinu citise si el nuvela din care. ea ti-a zvârlit apa în ochi si tu ai sarutat-o? . Doar nu putea sti el mai bine decât mine cele ce sau petrecut asta-vara la Sacele. Nu poate sti nimeni ce vad eu când rostesc cuvântul "iubire" si nimeni nu poate . aici confunzi tu lucrurile. silindu-se sa-mi vorbeasca indiferent si cu o mirare putin naiva. .Care amândoua? .. în orice caz.Pâna acum îmi spuneai ca numai pe Otilia. ca tu ai vrut sa bei.. relua Dinu. tocmai când cedase.Asa.Asi. nu în toiul unei avalanse de cuvinte din care nu se mai întelege nimic. Dar eu nu rosesc din timiditate.Care Paula? . Daca ti-as spune. nu-ti fie teama. si ea ti-a propus sa bei din pumnii ei? Ca atunci când ti-ai apropiat buzele. iar nu cum pretindeam eu. în care amanuntele unei dragoste se potrivesc uimitor cu cele întâmplate tie. în realitate. devin dintr-o data un Don Juan.Ia asculta.. îmi pare. ca ati întâlnit un izvor.Foarte ciudat^ dar am citit o nuvela.Ei. .Hm! ciudat! facu el. Nu miam spus tu mie ca te plimbai cu Liliana prin padure. Ma mira respectul acesta religios fata de un sentiment pe care nu l-am încercat niciodata.niciodata. .Otilia si Liliana.Si pe carp Ť\' n^oit-o din amânau?\'? .Si pe una si pe alta. .Nu ore întregi. adunasem si eu elemente pentru cuceririle mele de asta-vara. Cele ce spui s-au întâmplat cu Paula. Pe Liliana. A citit si Liliana nuvela si a imitat pe eroina. Am mintit întotdeauna si miam fagaduit sa mint înainte când se vorbeste de dragoste..Prietena Otiliei. . si pronunt constient. eu ma vad într-o atitudine ridicola sau lânga o duduie prea frumoasa. fie ca o iubeai prea mult. .Spune.. . vara.Si acolo. . rosesc. fie ca nu te-au ajutat împrejurarile. .. Dar cele ce mi-a spus în urma m-au pus în grea încurcatura. . Ma stânjeneau mult cuvintele de dragoste. . . si ca. doctore. . Si ca ai prins-o.Acum înteleg. ai uitat tu! Eu însa îmi adusesem foarte bine aminte ca lucrurile se întâmplasera asa cum sustinea Dinu. De cum începuse vorba întelesesem. ai auzit pasi prin apropiere si te-ai multumit numai s-o saruti? Si ca apoi a plecat în saptamâna aceea? . M-am aratat vesel. Eu trebuie ca m-am îngalbenit putin.Chiar asa s-a întâmplat. pentru ca atunci când rostesc cuvântul "iubire". . Si nu mi-ai spus tu apoi mie ca ea a fugit si tu ai urmarit-o ore întregi?. nu a venit nimeni sa ne deranjeze. Mie mi-a aparut ideea ca o mântuire. Toti trebuie sa creada ca eu. cred ca nu l-am convins...Cred..

si sa am patru fecioare pe luna. nici la biblioteca. mincinos si profitor de lucruri ce nu se pot capata. pentru ca in Bucuresti stateam în mansarda si respiram praf si dogoare.. Pentru clasa a saptea. poate ca nu doream. cu cozi de nichel dupa ureche. scriu foarte sincer.. atât de caraghioasa în realitatea ei. cu sprâncene neestetice. ar fi un dezastru. . Poate am sa scriu romanul în vacanta. care ma iubeste. Acum. Dar eu sunt necajit. pentru ca nu pot întelege de ce ma vad caraghios atunci când rostesc cuvântul "iubire".. N-am nici o tragere de inima la scris. Stiu ca am fost ridicol vorbind lui Dinu despre dragoste. Sunt eu ambitiosul care îsi sfarâma pumnii strângândui si care ar vrea sâ-muste cu dintii din carnea pulpelor fierbinti ale femeilor de neam mare? As vrea eu sa-mi vad chipul în toate vitrinele si sa se vorbeasca de mine. Nu ma recunosc nici în mansarda. nu trebuie sa-si piarda timpul cu fleacuri. ascuns. eu aveam alte gânduri. în fata unei dudui nu pot spune trei cuvinte fara sa ma bâlbâi si fara sa fac greseli de fonetica. Doua corigente odata m-ar doborî. Mi-e ciuda ca nimeni nu poate vedea atât de exact scena aceasta. m-am schimbat. Acum ma înteleg altfel.întelege ridicolul acelei viziuni. Dar asta-seara sunt plictisit si abatut. Acum stau în padure si mi-e sila de acel eu din Bucuresti. Asta înseamna ca si anul viitor voi fi socotit de profesori drept acelasi elev mediocru de pâna acum. iar acum stau sub stejari. dar asa e. Dar a trebuit sa-l parasesc. dar ma vad întotdeauna cu ochelari lunguieti. si cu lentile scumpe?. Dar trebuie sa aflu ceva sigur. Romantic? Nu. Eu nu pot pricepe de ce nu ma vad asa cum sunt. si bag de seama ca n-am sa izbutesc niciodata sa ajung la aceasta. Nu trebuie sa afle nimeni aceasta. Iar când ma vad în genunchi la picioarele unei fete peste masura de frumoase. 322 323 Nu stiu de ce. nici scrâsnind din dinti. in Dumbrava. Nu as mai fi avut teama de profesori: Romanul unui om sucit le-ar fi deschis ochii si m-ar fi pretuit asa cum trebuie. Faptul ar merita poate mai multa însemnatate decât îi dau. Nu sunt eu acela. e atât de reala. cu cozi groase. rautacios. Trebuie sa învat ceva la germana. dar daca as ramâne si la germana. Si cu toate acestea. De aceea m-am si batjocorit.. ca sa ma linistesc. nici încruntat. Cred ca acum încep sa ma cunosc mai bine. Trebuie apoi sa învat si la celelalte materii. Pentru ca eu nu mai ma recunosc.. asa cum am auzit ca avea d\'Annunzio?. Eu sunt un baiat urât. despre dragoste. Dar ma întreb: am dorit eu întotdeauna pulpe fierbinti sau numai mi se parea ca doresc? Poate ca doream. Un baiat ca mine. CAPITOLUL ÎN CARE APAR FECIOARE. Nu vreau sa devin romantic ca ceilalti prieteni. Am început de pe acum sa-i obisnuiesc pe cei din casa cu corigenta la matematica. eu rosesc.. Nici nu-mi dau seama ce covârsitoare însemnatate are pentru mine parasirea romanului. cu buze subtiri si vestede. Poate eram necajit si excitat când scriam toate acestea. când am obosit si vreau sa ma culc. Se apropie sfârsitul anului si trebuie sa-mi îndrept nota la germana. cu ochelari mari de baga.. Si câteodata sufar de aceasta neîntelegere.. cu parul rosu si cu nasul gros si acoperit de par. caci au început tezele. o stiu sigur. 2 iunie Azi am parasit romanul. CASTELE SI BERETE SPANIOLE Eu cred ca m-am înselat în toate paginile caietului acesta. care studiaza chimia si publica articole stiintifice. supararea tot nu mi-a trecut. Aici. X. M-as fi înscris la laboratorul de chimie de la "Casa Scoalelor" si as fi lucrat cu tragere de inima. eu.

Pe fata cu parul scurt o iubesc. Eu i-am spus. Acum as vrea altceva. în Dumbrava? Daca m-as schimba. Aici însa. mi-ar pune întrebari. Eu stiu de ce îmi închipui prietena mea patimasa dupa entomologie. îmi plac fetele din Sibiu. trebuie sa lepad masca. si pace. sa ma gândesc la cele ce-mi plac mie. Dar nu-mi plac numai fetele din Sibiu. ca port deci masca? Cine ma sileste s-o port? Dumneata pricepi ceva din toate astea? 325 Totusi. fara sa rosesc: . M-am schimbat mult. cu care sa pornesc dupa insecte prin padure. parca ma aude cineva?! O iubesc. Caut sa ramân singur. cu atât mai bine. Atunci. Eu as marturisi ce vreau. si le saruta. eu pornesc în padure. Ma aflu foarte bine asa cum sunt. E foarte frumoasa. Mi-a spus-o. parul îi aluneca peste urechi si-i flutura obrajii. Si-apoi n-ai avea nici un succes. acum? Poate m-am schimbat. foarte inteligenta. ca sa cred eu ca nu ma leaga de ea decât o tovarasie stiintifica. Mie îmi plac acum lucruri foarte curioase. Am spus ca are parul taiat. dar mi-e teama ca am sa râd prea mult când mi-oi veni în fire. si tot am sa sustin ca-mi iubesc tovarasa cu parul scurt. ca un motan bubos. Am uitat sa spun ca are o ceafa foarte frumoasa. iar daca m-am schimbat. Iar ea mi-a raspuns înrosindu-se: . Ceilalti le cunosc aproape toti si se plimba cu ele. Spun ce gândesc si nu se supara nimeni. nu-mi pasa de nimic. Si atunci. sunt convins ca m-am schimbat. Devin din ce în ce mai melancolic. Oare ma schimb eu aici. si s-ar mira. sa lacramez si sa scriu epistole amoroase. Deocamdata. care sunt eu? Acela care scriu acum? Dar la Bucuresti. Dar nu e asa. de ce cred ceilalti ca sunt acelasi. . Nu e nevoie sa-mi mai reamintesti cosii si miopia.Te iubesc. iar eu am fost fericit si am sarutat-o pe gura. ar baga de seama Dinu. Gasisem amândoi un cuib de Bombus terrestris si ne asezaram pe jos. Mi-e teama ca nu cumva sa-mi placa vreuna si sa încep sa oftez. Poti sa ma zugravesti ca o broasca purulenta. Eu n-am cunoscut pe nici una. lasa-ma sa ma plimb cu tovarasa mea cautând insecte. Când ea potrivea batista la gura cuibului. Ce? Ei. îmi pare rau ca nu le pot saruta si eu. dar port înca masca? însa ceea ce era caracteristic la mine pâna acum era masca. ca sa nu ne scape nici un exemplar. Acolo trebuia sa port cu grija o masca. si când vin. pentru ca ai început sa devii banal. ce e adevarat din toate acestea? Unde ma mint eu. dar sunt prudent si mi-e groaza de ridicol. care vin la noi în tabara si râd de toate nimicurile. Nu ma intereseaza. Lucrurile s-au petrecut astfel. cine era? Nu mi-e necaz ca nu pot dezlega problema aceasta. cât de cât. ca un hoit de bivol în care colcaie viermii. daca m-am schimbat. Pentru ca eu tot stiu ca nu m-am schimbat. Am recitit rândurile de mai sus si am înteles: încerc sa ma conving ca devin angelic. Dar vad ca toti ma socotesc cel dinainte. Trebuie ca exagerez. Recunoaste-te de data aceasta învins. îmi mai place sa visez o prietena cu parul scurt. simpatic si "original". pentru ca nu cumva sa-mi zareasca cineva. Are o ceafa foarte frumoasa. Daca vei putea mai târziu sa râzi. pentru ca mi-e teama de ele. fara nici o ambitie si fara nici un gând ascuns. ar baga de seama ceilalti. A doua zi E ciudat. fata. foarte culta si ma iubeste foarte mult.Dar atunci. deoarece idealul meu din Bucuresti mi se pare aici searbad si josnic.Si eu te iubesc.

îsi lasase trupul pe bratele mele si închisese ochii. pentru ca i-a fost dat si lui sa admire o pereche atât de potrivita. cadea si ea victima poftelor mele. Plimbarile cu prietena mea .atât de subtil. îmi plac mai ales ochii. acela e rezervat cuceririlor din timpul noptii. Pake = om cu carne si oase multe. dar acum lucrul acesta ma împiedica sa dorm. Zâmbesc si eu. metafizice. Le vorbesc despre lucruri abstracte.. lacul cu lebede cu lacul din Dumbrava. aceasta ma bucura. Sunt uimitor de frumos si port un costum din vremea Renasterii. în care stapâneste o desavârsita melancolie. sa aibe si Pake o Milly a lui? Nici nu ma întreb daca tovarasa mea l-ar putea place pe Pake. si-mi fixez ochii pe solnita în tot timpul prânzului.. Pake se mira de binefacerea mea. în acelasi timp. însa. pentru ca o iubesc. Am un brâu rosu. castelul cu tabara noastra. visez castele cu parcuri imense. care singur din întreaga tinerime româna pot 326 327 procura fetelor acele clipe sublime de dragoste abstracta. Ma duc cu Aura . încât nici nu pot mânca ca lumea. iar lemnarul ne priveste fericit. Când. ochii mei cei tristi mai pastreaza înca expresia ochilor din timpul zilei.. îmi pun un costum de cercetas. perechi. mai ales tristi. Ma cam încurca ochelarii. ca un adevarat întelept ce iubeste. Vorbesc foarte frumos. si toate fetele din parcul imens se pierd de dorul meu. dar nu-i admira nimeni. E atât de frumoasa Aura! Mergem si ne cumparam cutii pentru insecte. Ma simt stingher. îndragostitii se plimba pe malurile lacului. Pe lac sunt si lebede. tristi. Am crezut la început ca e gluma. atât de trist. Stiam de mult ca menirea mea e sa salvez fete. Dar eu. Eu.. simt ca-mi lipseste ceva. E fericit. Eu. Nu ma întrebati cum se face aceasta. Niste ochi mari. eu.. atât de chinuit de problemele metafizice.. care nu prea s-ar potrivi cu bereta mea spaniola. si Pake! Dar cemi pasa mie de Pake?. pentru ca ma trezesc de zeci de ori pe noapte. Eu fac parte. Perechi. dar nu era. ci niste plete negre. Dorm mult. Nu mai mi-e foame.. pe care îi cunosc toti. dar nu despre lebede vorbesc eu admiratoarelor mele. care le fac multa placere. Era în puterea mea. nu s-a întâmplat nimic. eu. Dar. o sarut pe gura. Eu. cu pleoapele negre ca la actorii de cinematograf. care ma multumesc sa sarut numai pe buze o fata ce-mi sopteste cuvinte placute în timp ce Pake. o cheama Milly . Când ma duc în Sibiu. vreodata. care ma face sa cedez portia mea de varza cu carne lui Pake. cu genele lungi si tremurânde. . dar nu se poate chema ca dorm. Nu râd. eu. asteptând sa aud tipetele fetei pe care trebuie s-o salvez.Si atunci am sarutat-o pe gura. dar ce-mi pasa mie de Pake? Ar fi în stare. Si când visez.de obicei. pentru ca pe aceasta o iubesc. Altminteri. una din admiratoarele mele are parul retezat si citeste pe Fabre. si o tin de mâna. care cu adevarat pot iubi o fata cu parul scurt. care nu ma cunosc. e ca sunt melancolic. Asa sunt eu.si în Sibiu. Si ceea ce e mai frumos. însa. dar ii îndepartez cu cea mai mare usurinta. cu o expresie. nu datoresc lamuriri. melancolic. eu ramân de cele mai multe ori impasibil. fiinta adorabila. care îmi încinge mijlocul si-mi vadeste o . Ele îmi lasa în suflet o melancolie nesfârsita. cu toate ca sunt sase dioptrii. cum au cazut acum un an fetele din Sacele. cârliontate. Nu mai am parul rosu. iar fetele care ma admira cu fetele din Sibiu.ah! eu . Si nu ma intereseaza faptul ca parcul imens seamana cu codrul nostru de stejar.. Eu nu mai port costumul din Renastere.prin padure sunt delicioase. Mi se pare ca am auzit-o chiar soptind ceva. din fiece pereche.e mai frumos asa: Aura . Ma întrebi daca nu s-a întâmplat si altceva? Nu. care ma prinde de minune. Mai am o sabie lunga si o pelerina violeta. Ea zâmbeste si ma soarbe din ochi.

nitelus caraghioasa si direct romantica. dar sa ma las ispitit de o fata cu parul tuns. Si trebuie luata o hotarâre. sunt foarte trist. Eu stiu ca are sa . asta se stie: Aura locuieste în Sibiu si e singura la parinti. Milly! Te astept. Eu am sa rup cu idilele si am sa parasesc fetele cu parul scurt. Milly!. pentru ca. Cel de acum e trist.Nu mai prind. sa fiu un ascet temut. Acestea sunt bune pentru oamenii simpli. în mansarda mea am sa devin cel dinainte. Eu vreau sa ajung într-o zi cineva. eram ispitit sa batjocoresc putin. Asta are sa se sfârseasca rau.. Nu-mi intra în obicei. Ce vreau eu astazi? Poate nu vreau nimic. unde faptele si starile sufletesti vor fi înregistrate fara suparare si fara batjocura. Dar sunt.lly (pentru ca asa o cheama). absolute pâna deunazi. e trist. Daca ramân luna întreaga în Dumbrava. Inutile! Asta ma necajeste mai mult: cred în castele si nu mai cred în munca si ambitia mea. . zau. Mi-a fost peste putinta. ma conving ca ar fi foarte bine sa-l încep la toamna. Peste trei zile Azi s-a hotarât. de-si sucesc fetele ochii ca sa ma vada. Si aceasta nu se poate. Eu nam nevoie de idile. N-am sa pot lua nici o hotarâre. pentru ca am socoteli de regulat cu acela care sunt eu astazi si am de tras profit dupa urma necazurilor îndurate.Ce-i cu tine. Dar parca mai pot voi eu ceva acum? Pot numai pe hârtie. Pe mine ma asteapta alta viata. Mie ce-mi pasa? Am gasit geanta cu franci francezi si cheltuiesc cât ma îndeamna inima. Stiintele si cartile mi se par searbade. Ce am eu cu insectele? Acum nu mai visez castele si fete cu parul tuns. Milly. Trebuie sa înteleg o data ca n-am nevoie de idile. pentru ca trebuie sa învat pentru corigenta. dar ma si distrez din pricina aceasta. Are sa fie atât de placut sa pot observa fetele domnilor profesori. Milly! Sunt atât de trist. A treia zi Ś Dar asta nu se mai sfârseste! Dar am sa devin ridicol. Visez ziua întreaga si tânjesc. Am voit sa iau notite pentru Romanul unui om sucit. . îi dau sa duca si acasa. Melancolia a început sa-mi zdruncine si principiile mele. Iar acum am sa plec.Vino. Am sa devin altul. Si de câte ori ma gândesc la Roman. pentru ca Romanul unui om sucit va fi un roman obiectiv. îmi dau foarte bine seama ca sunt de o melancolie apasatoare. si visez pe M.. Am spus prietenilor ca nu mai pot ramâne. Ce te-a apucat baiete? A patra zi Peste putinta sa-mi vin în fire. ci numai doresc.talie. as vrea sa ma reixag în fundul unei paduri. acum cred în ele. O duc la cofetarie si o silesc sa manânce cât mai multe prajituri. Dar nu ma pot vindeca. pentru ca nu mai am ce citi si ma doare capul daca nu citesc. doctore? Nu mai prinzi nici o insecta? . Atât de trist. sa leg o prieteni ou o fata de împarat. trebuie sa ma mântuiesc.. nu stiu ce are sa se întâmple cu mine. omul care-mi trebuie. marginiti si supusi poftelor imediate. Am spus comandantului ca plec.. Eu sunt de esenta superioara. Nu numai ca îmi dau seama. imediat dupa corigenta. iar dupa Pasti va aparea. La Craciun va fi sfârsit. Ma simt lipsit de vointa. Au început sa observe si baietii. ridicol. I-am mintit pe toti. Câteodata uit ca ma aflu în Dumbrava Sibiului si soptesc cu ochii pe jumatate închisi. prea sunt melancolic. în loc sa însemn asa cum simt. Aura e în culmea bucuriei.. pentru ca are sa moara. iar munca si ambitia mea inutile. ca doara nu era sa le spun adevarul. Sunt trist. în realitate.. Am de unde. Am o bluza verde si niste pantaloni verzi. Si eu nu vreau sa devin altul. Dar nu. burghezi.

ne-am întins optsprezece corturi mici. De aceea te anunt numai ca am fost primiti în gara de muzici si autoritati. Entuziasm. ca Pake e înzestrat cu o lene imensa.. In ce ma priveste. cât mai complet posibil. cum nici tu. de altfel.. o ploaie mohorâta de toamna. nici fete cu parul tuns. de un luminis cu lumina electrica si cu niste corturi neîntinse. SCRISOARE DIN TABARA -l Fragment — Pregateste-te de clipe amare. la culcare. eu îi pun la marginea cortului. Cu atât mai bine. Am alergat pe o alee vreo jumatate de ceas. pe iarba. Acolo sunt eu stapân. vezi mai la vale) la sase. operatia aceasta e întotdeauna întârziata la mine din pricina ochelarilor. tabara. dat fiind pericolul mortal în care te poate aduce lectura acestei epistole prea putin voltairiene. în sunetul unei goarne ragusite. pâna ce daduram de un pod.. Acolo trebuie sa fac coada. apoi blestemam oleaca în gând gornistul. Aici am descalecat noi. nici un muritor. Tabara! Chiotele erau impuse. plus comandantii respectivi. de dascali. Trebuie sa te sui cu picioarele pe el pâna sa-l faci atent la îngrozitoarea (pentru Pake) fraza . în fiecare noapte. unde sunt si eu. dragul meu. neavând ochelari pe care sa nu-i gaseasca dimineata. mai putin zvârlitul bonetelor în aer. capitala de judet) pastreaza alaturi de el un minunat codru de stejari. cercetasia. datorita unui complex de cauze necunoscute. tipetele lui Pake. comandantul. Sibiul. Acolo am sa ma asez la masa mea si. Te întrebi. Dimineata ne sculam (cum dormim. vorba vine). asupra starii sufletesti si sociale a-prietenilor tai din tabara. orisice s-au spune. Cum însa. Ceea ce nu stii e ca acest Sibiu (în Transilvania. sosesc cu mult mai devreme decât mine. Mai întâi ne ghiontim tovarasii de saltea (saltea. Dumbrava Sibiului. Pentru ca de citit. din ale caror pulpe fierbinti voi musca odata si odata!. pentru ca ceilalti tovarasi. Afla. etc. în a doua zi ne-am desteptat în ploaie. dragul meu. caror pricini se datoresc aceste tipete care ma distreaza în lungile clipe de asteptare. în mansarda mea nu primesc nici tineri cu bereta spaniola. resemneazate ca porti în mâna teancul acesta de hârtii pe care gândesc a ti-l trimite. sfârsind a iesi înfuriati afara din cort. Am parcurs orasul cu fanfara în frunte. în timp ce aud de departe.moara. descriem în fiece noapte o miscare curba de translatie (aa! tu esti modernist!). Nici gând pe mine sa-ti zugravesc minunatiile naturii etc. eu ca si. am dat de copaci si am început sa alergam. si afla ca sunt hotarât sa te informez. de fete unguroaice si de mesteri tipografi. nu mai încape îndoiala ca nu vei îndrazni sa-l citesti. a fost din belsug. Pornim apoi la spalat.. am sa strâng pumnii si am sa ma mângâi gândindu-ma la carnea femeilor de neam nobil. care poarta pitorescul nume de "Dumbrava Sibiului". si ne-am pregatit sa petrecem o luna de zile. ceilalti tovarasi. de scolarite. As izbuti sa fiu numai mai pedant si mai plictisitor ca de obicei.. pe care nu-i gasesc. la o cismea afara din tabara. ochelarii mei întârzie întotdeauna sa-mi cada sub degetele care bâjbâie de-a lungul cortului. Si asa a început viata de tabara pe care o duc de o saptamâna. Chiar daca lucrul acesta te intereseaza prea putin. Stii foarte bine ca Sibiul e un oras în Transilvania si în acelasi timp capitala de judet. desigur. de domni cu cioc si de un cârd de vaci. doua corturi mari si doua corturi-magazii. Tu nu trebuie sa te îndoiesti o clipa de reaua noastra dispozitie când ne desteapta goarna.. Ma resemnez întotdeauna si astept cu stergarul sub brat. cincizeci de cercetasi. nu-ti poti face idee. tocmai de la corturile grupei întâia. când voi obosi citind.

ca sa-i risipesti aburii calzi ai somnului.Pai el nici nu-i în tabara. Ceea ce urmeaza e atât de vast. Pake se multumeste sa urle cât îl tine gura. pregateste . aburind. De aceea. Si închipuieste-ti starea nervilor mei când. . o grupa "de servici": matura tabara. te scoli si-l dezvelesti de tot ce are pe el. Apoi îsi ia o strachina imensa si alearga la cazanul cu ceai. Atunci ma informeaza cu amanunte: . buzele. în timp ce tot eu trebuie sa fac coada la cazan. aprinde focul. Dupa cum te-ai asteptat însa.sezatoarea pentru seara. barbia. îl târâti afara din cort. în sfârsit. fruntea. ca asta nu e regula. Acesta-i planul. pricepi acum cum eu -sarmanul de mine .împotriva tuturor asteptarilor . al lui Oprisan si al altor Herculi din grupele vecine si. . strigând "ca ce fel de treaba e asta. sprâncenele si. Atunci recurgi la o cana cu apa. ceri ajutorul lui Livbv-ski. duce scrisori la posta si le aduce pe acelea pe care scrie Tabara Sibiu. la urma. Apoi: . apucând câte doi la un picior si trei de cap. apoi la un baston cercetasesc. ca ce e întârzierea aceasta. îndeosebi xilo-phega violaceea nu apare decât pâna la amiazi si trebuie neaparat sa prind câteva exemplare. Dupa aceea. scoate o batista si-si cerceteaza particica cu particica obrajii. tocmai astazi. ramân.. atât de complet.îmi striga el.. pe tiganul ajutor de bucatar. ca el asteapta aici de o jumatate de ceas. Când vin si eu bucuros de lichidul rosu. Apoi se potoleste. obtinând acel rarisim supliment. Poste-Restante si.informativ-imperativa pe . în fiece zi. îl gasesc întotdeauna pe Pake alimentându-se cu ceai.cu ea plina. ca de ce nu-si fac toti datoria cum si-o face el.care ma scol cu prea putina întârziere. dulce si ma pregatesc a-l ironiza pe Pake.. si sfârseste întotdeauna bombanind. fierbinte. cere sticla de eau de Cologne din colt (pe el nu-l mai lasa sa intre). încing curelele curiei de herborizat si ma prezint la Livovski: . târguiette din Sibiu.I-am spus: "O cana pentru domnul comandant Vulpe". linistit. gramadindu-va toti cu ciomege si satâre sa aparati intrarea acestei cazone locuinti. ma deznoada în bataie. exasperat ca se anunta ceaiul si tu nu esti spalat.Si daca te prinde? . dragul meu.Daca însa spui ca ai treaba. si continua sa-si înmoaie statornic felii întregi de pâine neagra în cana smaltuita.Daca m-o prinde.pe lânga un foc strasnic . la urma. Vorbesc foarte . apoi îl calci pe mâini (el si le baga sub pântec). Când ma va întreba comandantul cum stau cu fauna si cu flora taberei.Pai bine. Când vine rândul gnipei mele. "Fir\'ati ai dracului de somnorosi!".Azi e rarwre: se prind himeronterele de minune. îl vad pe el din nou cu cana plina. care cu totii îi seamana. strâmbându-se. Acum manânc. ca ne apuca amiaza" etc.Supliment! . câteva minute.Plec dupa insecte si dupa plante! . si pe madama de la dugheana de peste drum de tabara. facând deliciile celorlalti cercetasi si desteptând pe comandant. spala vasele. ca nu-mi dai voie sa umblu dupa insecte si ca ma pui sa aduc apa la bucatarie. eu iau o cutie mare. doctore.. când avem atâta treaba? .. sarcina cea mai grea. îi pisezi picioarele cu o pereche de bocanci (el nu simte) si.Dar comandantul Vulpe? . în pozitia aceasta. care i-o spui: "A sunat gornistul! Scoala-te!". Si mi-a dat. încât ar trebui scrise anale întregi ca sa-i redea un palid chip. Pake ramâne nesimtitor si doarme vârându-si capul în iarba. îmi iau un aer savant si îmi potrivesc pedant ochelarii pe nas. dintii. eu am sa-i spun asa cum sunt lucrurile. cu toate ca te anunt ca nu ma pricep decât la adusul apei. care ar trebui sa fie cu cana goala. . aduna lemne.. îl gasesc . curata cartofi. care doarme sub un car.

... se preface ca priveste staruitor nodurile si deodata se lumineaza. Vulpe se încurca. Vezi dumneata? asa e domnule. în fata cortului.Vedeti astea? .Cine nu sunt foioase? . . dau drumul fluturasului.. îmi încarc bratul cu buruieni .Nu distingeti? Nu sunt foioase... Dar. domnule comandant.Chinocino. ... . Vulpe. ma întâlnesc cu comandantul taberei. cu un aer preocupat sau multumit.Am gasit niste specii de chinocinocialiaginacee (numele e nascocit sub inspiratia momentului) rarisim. Pornesc agale printre copaci. Altadata. baiat cumsecade. M-am facut numai apa. Trebuie sa fie o varietate noua. în dosul lui. da. Microlepidopter ca asta n-are nici Muzeul.Cum sunt? . ma invita sa ma cinsteasca cu ciocolata. . da. exasperat de aceasta scena care se repeta din trei în trei zile. . Din nefericire. milos... da. surâzând îngaduitor fata de ignoranta lui Vulpe.. însa.si pornesc spre tabara.Cum merge. Atunci prind repede vreun fluturas. nu paraseste nici o clipa pe comandant.Hai.Asa. care. -Ei? .Uite astea! Si eu scot câteva paie verzi sau cine stie ce soi de urzici si le întind. dupa o asemenea zi de lene... Eu..serios. dupa împrejurari. Seful.daca gasesc vreo sopârla moarta.Nodurile astea? Le vad. ma întind la umbra si dorm pâna ce ma apuca foamea.. camarade. . . cum nu se poate mai vesel. jarisim. Mai greu o duc când. încruntat.Admirabil! Chiar azi. îmi face semn cu mâna de departe sa vin la el. calcând indiferent.Pai astea sunt graminee.P-asta? Dac-ai sti cât am alergat dupa el.Admirabile ranunculacee si un exemplar de Rosa vulgara cum n-am întâlnit pâna acum. care stiu cu ce s-a ocupat Vulpe pe vremuri.Pai cum e?! Astea le deosebeste de graminee. . Si îl privesc dispretuitor. îmi spune: . Dar nu pot sa ma plâng. s-a ocupat pe timpuri cu botanica.. eu.Eu stau pâna ce gasesc o xilophega violaceea. .. da. -Ei?! .Nodurile. eu vin cu iarba sub brat si cu sopârla în mâna dreapta. ca un adevarat savant.. naturalistule? . cu atât mai bine . Eu.Le vedeti cum sunt? .. Hai? Ce zici? Seful.Aa! da. . .. ma priveste lung. -Numai spune!. .? . sunt pregatit pentru orice întrebare. Dar ia priveste microlepidopterul acesta (si-i arat un fluturas saracacios... De aceea se apropie cu un aer de cunoscator si apuca cu luare-aminte paiele.Daa! Ma mir si eu de atâta noroc.. încurcat si multumit în acelasi timp ca are sub ordinele lui un cercetas atât de savant. cu aripile scuturate de polen).Ei! Si unde sunt acelea de le zice. Nu sunt foioase!. asa1 . unde dracu l-ai gasit? . dar neinitiat în tainele entomologiei. îi arat obisnuitele noduri ale gramineelor.Ce sa zic? Frumos. du-te. si vezi de nu întârzia si tu atât.. Seful. De cele mai multe ori vânez într-adevar gânganii sau culeg plante caracteristice. .

.De cap. Si când vor sa ma întepe..Uite. pe care s-o arate vizitatorilor. Eu stiu cum sa le apuc. doctore.. mi-a raspuns. . Domnii ma privesc. Eu continui netulburat: . Se mai aduna si alti comandanti si câtiva cercetasi mai rasariti.Daa. . compatimindu-ma în gând.). Ma scoteau anevoie din cort.Cu fluturii îi mai greu. . . Nu se asteptau la întorsatura care a luat-o povestirea mea. Eu las ierburile jos....Domnule comandant.Hai.Eu privesc în ochi pe comandant..Las-ca faci tu si fara cutii. dar îmi iau de departe o mutra severa de savant. coleoptere si lepidoptere prost conservate. Toti.Ah... comandantul trimitea sa*ma cheme. tainic. Veneau vizitatorii.. ..Si cum le apuci? . nu se lasa.Dar tot mai stie Vulpe botanica.Daaa.. care râde.. _ 9 . M-a silit sa pregatesc o colectie a insectelor din tabara..Pe viespi? .. Nici unul nu mai vorbeste. Eu aduc discutia asupra entomologiei. Când se pregateau sa plece. . stateau de vorba cu comandantul. ca sa fac economie..Ai vazut. Si atunci m-am multumit sa înfig gânganiile în niste ciuperci uriase.De cap?! . Comandantul priveste mândru domnii.Viespile? Foarte simplu: pun mâna pe ele... Nu-ti poti închipui admiratia tuturor. admirau -tabara. Eu i-am spus: . si tin adevarate dizertatii.. 333 Apoi începem sa vorbim despre alte lucruri. admirativ... cu cercetasii. . Specii rare am eu acasa. Toti se minuneaza de stiinta mea si îmi cer amanunte. Comandantul nostru e însa vanitos.. . Nu se lasa Vulpe. Aici ramân cu gura cascata.Iar pe vipere le prind cu siretul de ghete.. o colectie nu se face cu una cu doua. îsi înteapa capul si mor.Pai viespile cum le prinzi? . mirându-se: . Prind si scorpioni.. sunt numai niste biete himenoptere.Ati vazut?.. mândrindu-se cu stiinta cercetaseasca. cu care Vulpe nu s-a ocupat niciodata. Vulpe? Ai vazut copilul? Apoi catre mine. . Si îmi trebuie cutii mari.. Dar si pe ei îi prind. pe care le taiam felii-felii. pentru ca disting usor culoarea rosie (ce legatura are?. c-au venit vizitatorii. . cinerare! 7" . Eu vin bombanind. domnii ar dori sa le arati colectia. fac indiferent. Eu li-s tata lor.. Pe coropisnite le scot cu zahar ars. ca sa pot gesticula mai în voie.Si pe sobolani în batista.... Câteva exemplare din Nepa cinerare de toata frumusetea.. cu amoniac.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful