Volodia Macovei FRICA

MOTTO: „Stăpânul fiecăruia este cel care are putere asupra celor dorite sau nedorite de cineva, pentru ca să le producă sau să le împiedice. Aşadar, cel care vrea să fie independent nici să nu râvnească, nici să nu respingă ceva din cele ce stau în puterea altora. Dacă nu face astfel, în mod obligatoriu, devine sclav” EPICTET, „Manualul”

PRELUDIU Pentru Gingaşul Apeiron viaţa, aşa cum s-a împleticit ea printre picioarele lui, nu a însemnat mare lucru. Şi asta datorită nefericitului de cerc ce i-a răsucit stihiile, fără să-i lase timp să înţeleagă ceva. Povestea Gingaşului Apeiron nu reprezintă altceva decât o colecţie găunoasă şi haotică de întâmplări cu semnificaţii greu de dibuit. O alcătuire deloc temeinică, un soi de alergare de nori pe un cer şi-aşa destul de plumbuit. Toate celelalte fiinţe şi lucruri petrecute prin acest traseu existenţial lipsit de rost s-au arătat atât de îndepărtate, atât de transparente încât nici acum nu ştiu dacă ele au existat aievea sau au fost mici fulguraţii, himere ce pot fi dobândite uşor atunci când individul se dovedeşte a fi un corp universal lipsit de orice fel de legături. Uitându-mă în urmă şi recitind însemnările Gingaşului Apeiron înţeleg din ce în ce mai puţine lucruri şi, paradoxal şi disperat, mă regăsesc în cenuşa acestor poveşti din ce în ce mai adânc. Povestind cu mintea aiurea, Gingaşul Apeiron aproape seamănă, într-o măsură, cu Vasili Rozanov şi Apocalipsa lui pusă deasupra timpurilor. O hartă a minţii cu mari pete albe între mari pete cenuşii. Scrijelituri pe coji de săpun, însemnări pe talpa bocancului, bilete de tramvai încreţite cu pixul, scremete imature pe leaţuri vechi din fundul grădinii... aşa mi se arată acum povestea Gingaşului Apeiron şi nu ştiu cum s-ar putea schimba lucrurile, sau dacă mai apuc eu să văd aşa ceva. Nici faptul că l-am cunoscut întrupat, în vreo două ocazii, nu mă poate face să cred sau să înţeleg altfel. Doar că individul ăsta, cu ochii mereu holbaţi la lume, mai mult din cauza miopiei, cred, ei bine acest individ, prin filosofia sa păsărească, numai bună de ameţit suflete slabe, are un efect ciudat asupra oamenilor... Mă rog, asupra mea, cel puţin... Melanjul de viaţă trăită pe fugă, spaima descoperită în preajma virgulei şi a punctului, încrâncenarea de a se feri şi de propria umbră, lumea

redesenată cu ciudă şi pic de înţelegere, toate astea pot cauza traume majore unor personaje atât de liniştite şi împăcate ca noi, toţi ceilalţi. A face parte din povestea Gingaşului Apeiron se dovedeşte a fi mai rău decât moartea: înseamnă faptul că nimic din ceea ce vezi, nimic din ceea ce crezi nu există, înseamnă absenţa umbrei, înseamnă să devii peisaj cenuşiu aşezat de-a dreptul în vid şi înghiţit tot atunci de acesta. Povestea Gingaşului Apeiron, mai bine zis snopul de întâmplări pe care am încercat, inconştient, să le pun într-o oarecare ordine este atât de lipsită de temeiul sigur şi bineştiut al lucrurilor şi înţelegerii încât trebuie să reprezinte ceva. O asemenea lipsă de noimă trebuie să aibă un temei mult mai adânc şi tocmai de aceea m-am gândit să-i las şi pe alţii să-şi zdruncine zilele. Nu de alta, dar mă simt tot mai singur de când împărtăşesc această nebunie doar cu mine însumi. Un martor credibil, într-o joi.

Visul de pe munte Aşa m-am gândit eu să numesc o atare experienţă, din care înţelege fiecare ce vrea. Chestia cu visul e discutabilă, pentru că eu, Gingaşul Apeiron, n-am visat niciodată, aşa încât toate întâmplările mele se înţelege că s-au petrecut aievea şi tocmai de aceea nici n-am simţit nevoia să înfloresc pe ici, pe colo, povestea. Numai că visul dă bine la cititor. Mai ales când acestuia i se pare că este tras pe sfoară, înşelat adică de cel ce vine cu asemenea întâmplări. Tot visul face bine atunci când nu ne convine realitatea, când nu ne mai suportăm pe noi înşine. Nu-mi place cum urlă femeia, mă gândesc că visez, că atâta amar de zgomot şi supărare lipsită de sens fac parte dintr-o altă realitate, din paralela de coşmar a vieţii de zi cu zi. Văd cum trec anii fără sens, cum se aşează cenuşiul pe plete şi calc mai rar? Cu siguranţă e un vis şi mă-ndemn a da în mintea copiilor, ori povestesc obositor ce prăpădit vajnic eram în cătănie. Partea pozitivă a visului, partea eroică, măreaţă, când mă văd căţărând avioane şi ţocăind puzderie de femei nu există. E numai frica îndesată, gătită la cuptorul mereu încins al lipsei de maturitate, un soi de poezie şchioapă despre nimic. Tocmai pentru asemenea raţiuni, Gingaşul Apeiron, adică eu, nu visează în nici un fel, dovadă a unei maturităţi depline... aşa cum se va dovedi, fără echivoc, în cele ce urmează a fi spuse. Să revenim.

Realitatea (sic!) este că urcam pe munte. Fără vreun rost anume, ori poate că simţeam nevoia să mă uit la lume de undeva, de sus. Pornisem de dimineaţă, cu un IMS hârbuit şi drumul n-a fost altceva decât o încercare nereuşită, din fericire, de a ne prăbuşi în râpele adânci peste care treceam. Aveam ca tovarăş de călătorie un necunoscut, un individ înalt, tăcut, cu palmele şi labele picioarelor uriaşe. Cu aşa înzestrări, dacă ar fi luat-o pe jos, cred că ajungea cu mult înaintea noastră. Mai era şi şoferul, un ţăran vesel care-şi muşca mai mereu buza de sus şi strângea volanul în braţe ca pe o păpuşă gonflabilă. Din două ceasuri de mers nu m-am ales decât cu imagini de hăuri şi-un tremurici în josul coloanei vertebrale. Poate doar discuţia, ruptă, frământată de hurducături să fi adus ceva interes. - Pe-aici umblă ursul... Şi lupii... Că nu le mai pune nimeni pielea-n băţ să facă steag!... Lupii, de lupi vorbesc. Dar noi suntem mândri, nu spun... Că ştim şi noi ceva carte, un pic de istorie, nu aşa multă ca la oraş, că nu-i vreme, dar cât de cât, ne mai deşteptăm, mai umblăm... Şoferul încearcă, între două gropi, un gâjâit care aducea a hohot de râs. Necunoscutul de lângă mine strâmba din nas şi-şi arcuia nările. Istoria e alta, reuşi el să arunce, dregându-şi vocea. Şi, mă rog, care ar fi acesta?, încerc eu. Cum te numeşti dumneata?, mă chestionă individul. Gingaşul Apeiron. E numele dumitale? E numele meu. Câteva secunde se lăsă tăcerea. Ei, vezi, de aici provine eroarea. Recunosc, bouche bee, că individul m-a lăsat cu mintea crăcănată la soare. Am fost nevoit să îmi încerc răbdarea preţ de două spaime şi-un hău, până să revenim la discuţie. - Vezi dumneata, domnule, fiecare dintre noi are o istorie personală, pe care o poate folosi în viaţa de zi cu zi, în familie, la crâşmă, pe câmp, în piaţă sau te miri pe unde. Marele nostru vis este ca această mică istorie să se ridice în picioare şi să-şi facă loc în marea istorie. Nu aia scrisă în cărţi, ci aceea ce ar fi trebuit să se scrie... că nici Biblia nu e decât străduinţă de scribi şi interpreţi... Problema apare atunci când ne apucă sinceritatea şi recunoaştem, în vis sau deasupra lui, faptul că mica noastră istorie nu e altceva decât marea noastră ficţiune, adică un soi de croşet pe amintiri pe care nu vrem să le dăm dezgolite, ci cu hăinuţe noi, dacă se poate eroice. Aşa încât, atunci când vine vorba de intrat în marea istorie, ne apucă jena, jalea şi tot felul de astfel de sentimente, altfel pornind din ceva brumă de onoare şi cinste... Şi,

dacă nici acum. N-am reuşit să-mi înec chiar tot năduful. care mă opreşte de la intrarea simplă. Eu mă îndesam înspre el. dar era mai mult ca sigur că nu se sinchisea prea mult de insistenţa mea. cu bună ştiinţă. fără fărâmă de minte.. chiar şi puţin. Şi vrei să afli numele meu? Păi nu am nume. aşa-i? răbufni el. parcă nevenindui să creadă.. dumneata. pentru că nu îţi pricepi propriul rost. cât eşti de fals..Dumneata spui că ai acest nume. Păi Gingaşul nu e nume. Aşa încât mi se păru mai înţelept să tac. Mă stăpâneam cu greu. deşi mă mânca cerul gurii. când vreau să mă ascund pe munte nu scap?! Dumneata eşti de-a dreptul penibil. Realizezi. Gingaşul.. lumea este un haos? Dumneata îmi faci rău. Aşa eşti de cumplit. Mormăi un timp. îşi fixă privirea undeva. . dacă îmi este îngăduit să aflu? Pocnindu-şi palmele uriaşe. şi cum mai spui. nu poate fi nume.. Dar dumneata continui să te amăgeşti cu această mică minciună din care ţi-ai construit ditamai viaţa.. . Dumneata eşti promotorul şi susţinătorul apocalipsei pe care o trăim de dinainte de a te naşte. de mincinos. oricum nu vei pricepe nimic. Ştii dumneata cum încurci. şi mai cum spuneai. Şi te crezi şi deştept. domnule! Individul începea să mă enerveze. . nescrisă şi aia. Tocmai de asta.Nu ai înţeles nimic. Cum nu e nume Tarzan sau Filofteia. Unde să mă mai ascund de hoţi de istorie ca dumneata. Habar nu ai! Te amăgeşti că îţi ştii numele şi crezi că viaţa e aia la care te holbezi acum.. domnule. cum spuneam. într-o râpă deasă şi aşa rămase. Nimic nu pricepi din rostul lumii acesteia. de subţire?. .Poate tocmai de asta nu se poate scrie marea istorie. Necunoscutul se linişti. încât nu ştiu de ce îmi mai răcesc gura de pomană. scrierea adevăratei istorii? Ştii dumneata că. dar nici nu vedeam rostul unei discuţii cretine în preajma prăpăstiilor din jur. Dumneata eşti răul îndesat al lumii.....Adică dumneata. care nu mă lasă să port un nume. Dumneata mă obligi să consider lumea asta o simplă poveste. datorită unor oameni care îţi seamănă şi care formează majoritate.cum nu ne vedem prea repede în marea istorie. apoi se linişti. care nu mă lasă să exist. Revenise la fel de brusc precum îşi îndesase privirea în natură. necunoscutul se holba la mine.Tocmai de aici provine eroarea. domnule. dumneata. pe deasupra. mai adăpăm la mica noastră păcăleală bună de liniştit vecini şi de curtat femei mai slabe de înger şi înţelegere. . eşti singurul posesor al adevărului? Cum te numeşti.. nu am de unde să am un nume atâta timp cât dumneata continui să crezi că eşti Gingaşul...

Că au o veşnică obişnuinţă de a se uita unii la alţii. Trecuse vremea când ştia suficient de puţin pentru a nu . gingaşul Apeiron. la fel de bine. uneori. Preambul la o naştere timpurie Există un paralelism definitiv între traseul vieţii şi cel al morţii. spre alegere. din obişnuinţă. Dumneata. Putea. Şi-o putea rupe şi înfăşura în jurul gâtlejului alegând calea-ntoarsă. însă. de a-şi da coate frământându-şi mâinile din greu. eşti ucigaşul numelui şi istoriei mele. aş avea ce să las în urma mea. viciul de a-i rezerva şi surpriza unui şut îndreptat cu sârg chiar înspre încăpere. domnule. aş şti ce să pun deoparte pentru ceilalţi şi ce să îmi opresc mie. însă.deşi locul nu-i era cunoscut şi sar fi putut pierde uşor. iar eu sunt mortul perfect. câte o femeie transpirată . Dumneata eşti ucigaşul. o funie lungă şi groasă din care mai trăgea sevă În vremuri de deplină plictiseală. aşezând palmele lipite la numai un deget de bărbie. Cu ochii bulbucaţi ori abia mijiţi departe de sprâncene. Nu era mare lucru să refuze intrarea în încăpere. socoteala trebuia să bată cu timpul. vor ciupi mărunte bucurii de poponeţe minuscule. vor vorbi. vor desena case cu pridvor şi muşcate plictisitoare. dincolo. fără supărare. lung ori pieziş. un lanţ de câine cu botniţă. un ghiul nemernic de aur turcesc. oamenii nu se vor arăta deloc la fel de amarnici cu propriile fiinţe. a aşteptării variantă care avea. gingaşul Apeiron. Răi cu el. gingaşul Apeiron ştiu că sunt oameni. Dacă nu cumva nici una din ele nu există. Vor aduna rânjete unii de la ceilalţi. Îşi luase cu el. Dintotdeauna. Orice ar fi hotărât. Sau putea alege varianta inerţiei. Îi vor arăta lucruri grele.firească în istorie. strângându-şi genunchii până la transpiraţie. ceva din fiecare. să fugă . Gingaşul Apeiron Înainte de a intra în Încăpere. Timpul îl obliga. Dacă nu ai fi dumneata. motive de supărare. un colţ de sărăcie. oamenii pe care îi va întâlni au ceva în sânge.fără emoţii -. Dacă nu cumva avem de-a face cu ditamai identitatea.

Întregul însuşi îşi poate găsi loc într-o astfel de reuşită. are o singură balanţă în care încarcă fiinţele. În plus. Şi a răului ce-l paşte amestecându-se între ei. O idée largă. o idee veselă. drumul în noapte se dovedise a fi un coşmar ridicul. să se împingă. în jocul bezmetic cu ideea. rămăsese strict un lux. pentru a echilibra singura contra-greutate de care dispune: FRICA! VIAŢA Cuvânt de întâmpinare. saci inutil de mari. să-şi poarte de grijă. eroic. moale ca o plastilină. Cu mişcarea în jurul celor care. la adunare şi împărţire. O vreme de-a dreptul fericită. Infernalul drumului nu adusese cu el nimic dantesc. aducând În mintea gingaşului Apeiron un gând înspăimântător: eu. să se realizeze unul pe celălalt. o idee-jucărie. aproape într-un picior. . Doar jumătate plină de zi. Cu libertatea.într-o maghiară aproximativă. despre Vrednicul Apeiron Mă privea mijit. era totuşi prima sa reuşită. se tăvăleau prin preajma sa fără să le dea de urmă. Natura.aştepta nimic. Timpul avea să vină mult mai târziu. nici de la oboseala amestecată cu puţină vodcă şi vreo două guri de vin din damigeana unui oltean. Cert este faptul că lucrurile au Început să capete formă. Cu întreaga ştiinţă a omului. o idee generoasă. O fi fost. vreme lungă. însă. fără modele definite. sprijinit în coji de seminţe. până acum. la propăşit poemele rurale ale lui Pettofi . gingaş cum era şi sălbăticit de toanele ideilor cu care crescuse. O astfel de desprindere poate aduce putere cu nemiluita. cu trenul. în care ne proptea Dumnezeu ca pe sfintele moaşte de sărbători. ori o mare plictiseală în preajma jucăuşei idei! Ori o anume fatalitate a măsurilor. Nici umbrele colorate nu mai rezistaseră. O astfel de desprindere poate semăna extrem de bine cu zborul. Ori însăşi furia ideii. o mare curiozitate la mijloc. poate măruntă. un ungur simpatic şi pornit. în care rezistase. un geam soios şi transpiraţia pedepsitoare a zecilor de chinuiţi dornici s-ajungă acasă. Undeva. drept în faţa uşii. veşnic nemulţumită de spiritul plăpând şi inert căruia i se dăruia cu atâta amar de fantezie. Şi virtutea vederii înspre înafară. extrem de ciudat. Singura fericire care-i mai alina spaima cumplită era dispariţia ideii. infernal. a cauzelor ce puseseră ideea la lucru. Nu eram chiar în apele mele. eu ce caut aici? Aşa se trezi Apeiron. dintotdeauna veselă şi uşor de modelat. să se arate unul pe celălalt. Şi nu mi se trăgea nici de la drumul. Cum luxul de a-ţi lua o bere din vreo gară. pesemne.

simplu şi bărbăteşte . deschide sufletul omului însă îi trece mintea printr-o sită frântă. numai că vârsta m-a învăţat să separ apele. Putinţa blestemată de a te simţi doar cu tine însuţi în mijlocul unei întregi omeniri în mişcare. la asta. dar nimic nu s-a schimbat şi Apeiron . întocmai sporilor prea slab roditori. şi cu puţină înţelegere şi cu un dram de dragoste . Poate că n-am avut de împărţit lumea împreună. Că aşa sunt vremurile: primul e şi cel dintâi.nu mi s-a spus niciodată. de locuit. Bătrânii spun că doar ei pot pricepe o astfel de rădăcină a lucrurilor. prea puţină mulţumire. Mai întâi cu dispreţ. nici măcar un soi de condescendenţă. O casă care mai ţine şi-acum. dar am visat. decât de nimeni şi de nimic. în care crescuse alături de vreo unsprezece fraţi ai săi. o astfel de reîntoarcere poate întuneca minţi oricât de breze. cred eu. Şi nici măcar n-am fost atât de departe de asemenea ţintă. Şi.Şi-acum? Un mijit strâmb. Apoi. pentru că am plâns şi m-am văitat la tot ce omeneşte întâlneam în drum. mai îngăduitoare cu braţelemi sfrijite dar îndemănoase la condei. chit că nu-i locuită. Prima oară când l-am cunoscut pe vrednicul Apeiron. totuşi. Nesfârşita reîntoarcere la o supărare originară. Probabil trecerea vremurii te ajută să uiţi de sentimentul înfiorător al singurătăţii tinere. Mă aşteptam la astfel de primire. dar prea rar îndestulată. iar mintea şi braţul lui Apeiron au năzuit la casa din vârful dealului. dacă vârsta copilului de-atunci şi potrivnicia vremurilor n-ar fi scos în faţă o astfel de vrednicie. Tu . Cu toată agoniseala unei familii vrednice. O viaţă de om am ciocănit piatra şi am frământat greutăţile. Acolo unde se nasc legături adânci. Doar a pomeni de singurătatea din care venim şi e destul pentru un capăt de viaţă. înghiţită de adâncul pământului. Pentru că Apeiron a pus osul la asemenea operă după ce casa bătrânească. al singurătăţii în preajma celorlalţi. în puterea ei.mai ales din partea femeilor. amândoi. O casă întreagă. Şi lucrul ăsta n-ar fi fost de pomină. cu căpriori târâiţi din pădure şi chirpici frământaţi în tălpi. dar speram ca timpul care ne-a împrăştiat. Apeiron ăsta mă iubea. fusese. cu multe ochiuri. la o vârstă fragedă. Pentru doi oameni care împărţiseră mai mult de un deceniu cam tot ce se putea împărţi era. Bătăi am mai luat. şi pentru că purtam acelaşi nume. însă nu cu aceeaşi vrednicie. în câteva clipe. Undeva. să mai fi temperat din supărarea vremurilor. mi s-a spus: gingaşul Apeiron. prea puţin. la o mare singurătate de la care am pornit şi de care ne aducem aminte doar atunci când nu dăm cu ochii. în jur. Pe numele său Apeiron. într-o vreme. să pricep că dragostea. omul meu construise. o casă. şi bătaia şi dragostea au o sursă comună. la fel de adâncă e patima care ne fierbe în a explora măsuri care par fără sfârşit. mi-a tras o bătaie sănătoasă pe care nici acum n-o pot scoate din moalele creştetului.

vulnerabil. Oameni paşnici.însuţi un ballot de paie inert pentru ochiul mulţimii şi atât de agitat în a-ţi împrăştia şi împărtăşi necazul dinlăuntru. A aduna ori a lua din astfel de singurătate înseamnă a da fiecăruia ceea ce deja a avut. bine educaţi. mijit. I-am pus. nu-mi amintesc să mă fi privit vreunul. i-am construit definiţii demne de un adevărat sistem. nici atât nu păreau dispuse la comportament articulat. Până şi apelativul ăsta cretin. cu fălcile ocupate de o felie uriaşă de şuncă. bine hrăniţi. Aşa reuşesc să uit tot ce s-ar dovedi purgativ în ditamai bine-hrănita minte de om. Doar de privit. o aură filosofică.că pierderea este a lor. se poate împărţi la doi. fraţi În jur. unchi. era greu de crezut că poate depăşi parametrii unui rânjet vesel. Perechile transpirate lipăindu-şi sarea În bezna din mijlocul sufrageriei. nu mai cântăreşte amarnic în orgoliul meu. o etichetă nobilă. ori trăgând din ţigară prin balcoane ori podul şurii. Unii m-au prins făcând curte puştoaicelor. am eu un fel de a ocoli părţile moi ale vieţii. Că dragostea e întocmai. Ori. Un soi de resort intim care pune în mişcare un burete mare. În rest. nu-i mare lucru de potrivit. prins în plasa dispreţului colectiv.Eşti un evreu neamţ! Cine Dumnezeu putea urla în halul ăsta. Numai vrednicul Apeiron poate trece de mult-încercata mea mască de lut. Cine să scoată din gură asemenea răcnet absurd? Pe rotofeiul de lângă el nu-l putea bănui de nimic: înghesuit de o damă veselă şi un spătar de scaun tapiţat. în jurul său. ce-mi şterge cu grijă amănuntele nefiresc de amare ce mi-au umplut sufletul. Aşa gingaş cum sunt. Aşa mi-a făcut întotdeauna. nu a mea. Şi vrednicul Apeiron mă priveşte mijit. Aşa se face că bătaia nu e nimic altceva decât micul război al omului cu adunarea şi scăderea. peste timp. verişori. Sfânta ei împărtăşanie durează atât cât marea singurătate de care vorbeam. cu grijă. de gingaş. Nici unul nu mă priveşte aşa. a celui care şi-a îndrituit numele în a da reprezentare subtilă vânosului creator. I-am convins pe cei din jur . bine îmbrăcaţi. Privirea lui îmi răstoarnă teoriile şi mă face să mă simt gol. . Pe mine! Sunt mulţimi de mătuşi. într-o astfel de adunare simandicoasă? Gingaşul Apeiron privi.slabi la asemenea perfid capital . pustiit. poate mă amăgesc. nu mai are valoare. un puf aristocratic. aşa. alb. Şi nici din sicriu nu-mi dă pace… * . Alţii au vrut să mă-nsoare de când eram puber şi ruşinos ca iarba sub coasă.

mânând caii spre coada lacului. blestemând ideea de a se lăsa invitat la un chef cu autori necunoscuţi. dar nu ştia cum. De partea astalaltă viaţa avea alte măsuri. ferestrele. băutorii de vin. Iar cineva-ul ăsta nu poate fi oricine. din gard. altădată acadele lungi cu roşu şi alb. Dincolo nu avea voie. dacă o să aibă şi el un cal. Cineva îşi bate joc de el. un soi de ulicioară în mijlocul oraşului. Cai albi nu aveau. Cala! Bunii creştini din împrejurimi îşi închideau. du-te cu ţiganii! Ai să vii după aia să-mi cânţi pe acoperiş. băutorii de vodcă. . Aveau cai mari. Unii trăgeau şi obloane grele. Cineva îi calcă nervii încordaţi de plictiseală şi ţine. cu grijă. să-ţi arunc cârnaţi şi vin. peste noapte.Cala. negri. să le mâi caii! Ceea ce nu bănuia bătrânul era faptul că gingaşul Apeiron s-ar fi vândut şi singur ţiganilor. Nici nu putea trece în stradă. Cum se lăsa pulberea drumului.băutorii de bere. uite! Cala. în magazie şi ieşea la poartă odată cu sosirea cailor. S-ar fi lipit şi el de vreo femeie. Aproape de poartă.Vrei să fii ţigan. şuierând. femei năduşite aşteptându-i la capătul băuturii şi el. cu jumătate de gură. din fier. dar avea toate şansele de a Învăţa. gingaşul Apeiron. * . să-ţi îngheţe oasele şi să-ţi dau cu bastonul pe spinare! Aşa! Mâine te vând la ţigani. să se integreze. * . uite! Cala. să pară de-al casei nu un… . cât treceau hergheliile ţiganilor. O singură dată îşi întrebase bunicul. Cala! Uite. Cala! Nu-şi putea găsi loc mai bun decât vârful unui stâlp negru. Gingaşul Apeiron nu devenise încă un bun creştin.Evreu neamţ! Nu te salut! Deja mirosea a neruşinare. Nu chiar stradă. din vreme.Cala. măcar să-şi pună capul pe umărul ei. să-i fărâme şi bruma de linişte în care abia îşi îneacă năduful. Semănau bine cu caii lor. Ţiganii îl salutau fluierând. Treceau ţiganii. Cala! Uite. Mai mic. cu tot dinadinsul. . Gingaşul Apeiron se ascundea. de lemn. tainele hergheliilor. Câteodată îi dădeau jucării strâmbe din lemn. bunii creştini de pe stradă deschideau ferestrele larg şi îşi vedeau de lucru prin curte. dar gingaşului Apeiron îi plăceau caii negri. Stârneau pulberea drumului în toată mahalaua şi dispăreau. Numai că bidivii îşi măsurau viaţa dincolo de poarta grea şi bine ferecată. pentru un cal negru şi blând.

că te mâncă bătrânul! Se simţea bietul Apeiron ca un animal mic. Apeiron îşi frecă îndesat ochii. fără să uite a mesteca. dar extrem de rar în ochii băcanului. Şi zi-i că vin cu banii pe cinşpe. deşi huiduit. probabil. . pe drum. trupul uscat în geamurile prăfuite ale magazinului şi nu era tare mândru de ce vede. Odată i s-a făcut rău de la trei linguri de marmeladă şi doi biscuiţi. cel care. Delirul s-a încheiat în două-trei minute. Nu apucă să facă trei paşi. cheflii trecură la cereri colective. răguşit şi afon. mă! Ptiu! Fugi acasă. că e tare bun uleiul.. într-o zi. în mijlocul încăperii. să nu-ntârzie acasă. un pahar de făină şi o jumătate de săpun. * . ştiutor. aceasta îşi ţine dulapurile cu haine. punând muzică arăbească. Ca o păpuşă mecanică.Jidan hitlerist! Asta-i bună! Prăpăditul ăsta de chef lâncezeşte. majoritatea sunt beţi şi cuiva încă îi arde de batjocură! Gingaşul Apeiron luă gestul drept o ofensă personală şi porni la periat încăperea. de altfel. un chelios înţepenit lângă casetofon. al păţaniei pianistului generic nord-american. Până şi gingaşul Apeiron s-a ales cu un soi de bluză albastră. Aşa că fugea acasă cu merindele. “Tărăboi! Tărăboi! Chef! Chef! Chef! Cadâne! Cadâne!” Sigur obişnuit cu manifestările de gen. Ştia un singur personaj. puţin mestecat şi lipit de cerul gurii. După un “Mulţi ani. izbucniră urletele vitejeşti ale băutorilor de ce se mai nimerea la-ndemână şi o femeie veselă. roşie şi împleticită fu zvârlită. în momentul în care cavalerul domniţei sărbătorite a renunţat.Specie rară. fără prea multe menajamente. pentru a se obişnui cu bulgărele supărător împrăştiat de cele cinci becuri ale candelabrului.şi era hotărât să-l găsească şi să încerce împreună a-l dibui pe recalcitrantul declamant.Fugi la jidan şi ia două degete de ulei. roşutranspirata sărbătorită a început să-şi împrăştie hainele de pe ea în urletele satisfăcute ale adunării. un dram de ulei din pahar.era nu ştiu ce zi a unei prietene de-a unui amic de-al său . Bezna puturoasă se rupse în două. că şi-aşa nu-ţi dă! Numai că gingaşul Apeiron avea trecere la evreu. . trăiască!” anemic. îl chemase la sindrofie . Să nu primeşti nimic de pomană. Aşa descoperise el. Căpăta turtă dulce şi mere şi le înghesuia în burtă ca pe apă. leoarcă de transpiraţie dar mirosind încă a parfum tare. Evreul îl mângâia pe cap şi bodogănea trist. Îşi privea. de fiecare dată. a trecut în registrul oriental. când dă fabrica. la propria cămaşă pentru a-şi înveli iubita şi a o duce acolo unde. pesemne.

Cu un lighean mare. apoi. cu grijă. aşteptând.ieşea în mijlocul curţii. Aducea ţiganca. veche. Erau doar câţiva metri. ţiganca se oprea. Apeiron urca pe balustrada de beton. Tocmai când soarele dădea să urce în creştetul cerului. Până-ntr-o zi… Abia întors de la băcănie. curtea de pământ bătătorit a vecinilor ţigani devenea scena unui ritual ce nu se făcea a fi pierdut. O trupă pestriţă de muzicanţi cânta de . până sus. După ce umplea ochi ligheanul cu apă rece. nu-i putea şti pe toţi. Mai mult se oprea asupra sânilor. gingaşul Apeiron nu mai avea ochi pentru altceva. dinainte stabilit şi respectat cu sfinţenie de toate personajele. de la pompă. intrau pe rând în puşcărie. cea mai tânără dintre ţigănci . Se uitau unul la celălalt. de bună seamă. să-şi spele braţele. Era ca o închinare. peste care umbla cu un meşteşug ce ar fi scos din minţi firi mai puţin sensibile decât cea a gingaşului Apeiron. Stătea. scorojit. ci chiar în vecini -. şi ca scaun şi ca masă de mâncat ori de lucru. Doar zilele ploioase îl puteau lipsi de bucuria ce şi-o dăruia zilnic. folosit. locuia una din familiile de ţigani. Proţăpit pe balustrada de beton rece. Bine ştiut. ţinându-şi mâinile încrucişate peste sâni şi îl privea pe Apeiron. Îndelung. peste umeri. Cu o precizie de ceasornic. chiar lângă o pompă. Nu stăteau mult pe-acolo. un taburet de lemn. că-şi pun numele parcă în duşmănie! . cu burta plină de dulciuri şi uleiul bine mestecat şi lipit de cerul gurii. Erau aşa de mulţi şi cu nume aşa încurcate. După ce îşi lăsa la soare sânii mari. ţiganca îşi despletea părul şi îşi afunda mâinile în apa rece. tânăra ţigancă se dezbrăca. Nici minte. sau aşa ceva. Doar unul dintre cei mai bătrâni petrecuse după gratii vreo şapte ani. un timp. cu smalţul sărit pe bună parte din locuri. Câţiva dintre ei.Rafaela. Pentru omor. sau cum i-or fi spus. încet. că gingaşul Apeiron. tinerii.* Trecerea cailor era urmată. apărea maşina poliţiei şi mai lua câte unul. la ceva timp după întoarcerea de la băcănie. Începea. aşa. Din când în când. de un eveniment mult mai important şi cu rezonanţe mult mai adânci în sufletul gingaşului Apeiron. După care îşi vedea de spălat. Se vedeau unul pe altul. Din când în când. fără grabă. Apoi faţa şi gâtul. până la brâu.nu spre stradă. Dar nu pentru ei se pregătea gingaşul Apeiron dimineaţă de dimineaţă. ridicaţi obraznic spre cer. înţepenit pe balustrada de beton. Peste gard . întorcându-se la trei sau şase luni acasă. ruginită şi strâmbă. pesemne. Nu mult timp după ce Apeiron se-ntorcea de la băcănie. Poate şi ştiindu-l de faţă pe gingaşul Apeiron. lată. gingaşul Apeiron dădu în stradă peste o mulţime de ţigani veseli. cu toată mintea lui fragedă şi curioasă. din faţa casei şi aştepta. de apă.

Şi visele i le-a scotocit. Şi nici ţiganii nu i-au mai plăcut foarte mult. sinistră. lungă. împopoţonată cu tot soiul de funde.N-avem locuri. O clădire înaltă. Ajunsese acolo ca prin minune. I se arăta întocmai unei leprozii. Ca într-un sertar îngust. te înghesuiai. îţi puneai două pături. În faţa staţiei de tramvai. Un mustăcios. Se nimerise în momentul potrivit. Şi câţiva amărâţi care nu satisfăcuseră pretenţiile unui anume administrator mustăcios. de-atunci. cu cinci sute de lei primiţi de-acasă. venit brut. Apeiron ştia că e prima zi de înscrieri la cazare. Acolo vieţuiau indezirabilii. murdară. El fiind singurul lepros. mare. La începutul anului. o văzu pe tânăra ţigancă urcată în picioare pe taburetul scorojit. aproape neagră. a azvârlit-o într-o maşină şi s-au dus. În câteva clipe. Era norocos că nu locuia la ultimul etaj. “La Vulturi” se dormea. Era dat naibii mustăciosul! Conducea căminul de multă vreme şi asta îi conferea drepturi de proprietar. o ţigancă bătrână aduna bani şi ghiuluri de aur. de fiecare dată când era nevoit să intre. trăgeai salteaua deasupra şi scăpai de îngheţ. banii din buzunare. La ultimul etaj nu se mai puseseră geamuri la ferestre de câţiva ani. tată. în dulapuri înguste aşezate orizontal. Gingaşul Apeiron era norocos. cu zece-unsprezece etaje. l-a măsurat din cap până-n picioare. ligheane adunând scursurile de prin tavane şi mereu mai multe sticle de alcool pe care nu se chinuia nimeni să le arunce. fărâmat. a luat-o în braţe. Poate numai caii. Trebuia să vii de-acum două săptămâni. ciocănea la uşa galbenă. înşirată chiar în marginea şoselei. îl găsi pe bancă. pe jumătate beat.mama-focului în faţa curţii vecinilor. Ţiganca lui era îmbrăcată într-o rochie roz. …Gingaşul Apeiron n-a mai urcat niciodată pe balustrada de beton. curvar şi pus pe căpătuială. lată. “la vulturi”. l-a întrebat despre mamă.Cala. sfârşise prin a şuiera pe sub mustaţa brumărie. a administraţiei căminului. într-una din camerele destinate barosanilor. la locul potrivit. . Nici acoperişul. Dulapuri înşirate întocmai unor cutii ciudate de sardele. undeva aproape de cămin. venit net. Nici măcar în curtea vecinilor ţigani n-a mai privit. . cu uşile în sus. Funcţie . dar mustăciosul o ţinea pe-a lui. umedă. Gingaşul Apeiron se hotăra greu. Soarta tuturor stătea în mâinile lui. nu primise vreo brumă de atenţie. Locuia la primul etaj. fără a se alege cu vreun folos de pe urma prăpăditului care vroia loc în cămin. iarna. În ligheanul fără smalţ. uite! Cala. Cala! Uite. Un ţigan mustăcios. Cala! * Dimineaţa. spaima administratorilor.

Mustăciosul avea remuşcări. Frământa cu ciudă un creion bont şi răsucea hârtiile împrăştiate pe birou. toţi vecinii au ţinut să treacă în vizită: poate ajută cu ceva. Era o spaimă generalizată când rostea cuvintele astea.E greu.Poţi merge la vulturi! Zâmbetul aproape sinistru ivit sub mustaţa administratorului fu salvarea gingaşului Apeiron. Să nu te mişti!. Căutăm. cu pâine mai rar şi ciorbe mai lungi. nu-i aducea linişte. Figura asta mergea de fiecare dată. . Începu să-şi facă ordine pe birou. Nu era rău nici în chirie. aşa că nu era momentul. De-a binelea! Gingaşul Apeiron se şi vedea dormind În parc. la patru camere. Nu supărase pe nimeni. presimţind ceva nenorocire. să-i împrumute cărţi şi reviste franţuzeşti PIF cu benzi desenate. Învârtitul. Asta nu înseamnă nimic.Aşteaptă aici. la etajul întâi. se dusese pe apa sâmbetei. cu patru camere. poate ar fi vărsat două-trei lacrimi.. sub birou. cu probleme vreau să spun. Chiar şi pentru un cadru de nădejde ca el. să facă cu el schimb de timbre şi capace de bere nemţească adunate seara de pe plajă. creioanele se văzură împerecheate şi îndesate într-o cutie mică de nes. dar să ai o casă a ta?! Când s-au mutat. fără pachet la şcoală. Toţi copiii de pe stradă ţineau morţiş să se joace cu gingaşul Apeiron. îşi puse hârtia de scris deoparte. Mulţi oameni. merita toată atenţia. la etajul unu. Traiul domnesc în apartamentul nou. era prea mult. cu balcon dublu şi vedere la stradă.Familiile modeste trebuie sprijinite! Dacă nu era aşa de beat. . sau cu un şut în fund. Apartamentul cu pricina fusese ambiţia lui taică-său. Poate rezolv În altă parte. Te rog! * Era mai bine aşa. . Sunt soluţii.Să ştiţi că am fost şef de promoţie la şcoala de cadre. Întotdeauna am rezolvat. decât cu mobila în stradă. al unei sticle pe jumătate goale de cognac. Că nu-şi zdrobea oasele de pomană! Să crape cârcotaşii şi rudele înstărite. Îşi aşeză zece dosare unul peste celălalt. trebuie sprijinite. cu mâna stângă. mâncând pe la vecini. . O . Mai ales familiile… familiile modeste.de toanele lui. nici prea mare veselie. Mustăciosul nu mai zâmbea. puţine locuri. poate o bere!?… Cine se muta în bloc nou. Trei zile de somn sub cerul liber nu aduseseră nici plus de sănătate. te puteai alege cu un pat de fier şi-un rând de lenjerie.. nu clătinase încrederea cu care era investit nici cu un pai. de ciudă! Ban cu ban se strânseseră. . care refuză categoric. Găsim. cu caietele împărţite tot la fiecare sută de file pe trei-patru materii.

După un timp. O familie de turci. dreptul prim şi exclusiv de a alege era tot al lui. lăsându-l pe gingaşul Apeiron faţă în faţă cu rotofeiul furios. Holul lung. o planşetă de desen şi doi indivizi uscaţi. evident deranjat de vizită. fără să salute. . mustăciosul plecă furios. era întunecat. Doar o brumă de ploaie a agitat spiritele.Noul vostru coleg de cameră. Era grozav. Nu era chiar rău să te tolăneşti peste sacii de polietilenă plini cu haine şi să ronţăi mere privind cerul senin. la ditamai putere? Şi lunile au trecut ca peste zi. Urmă o scurtă dispută între rotofei şi mustăcios. de-o parte şi de alta. îl luă de mână pe Apeiron şi-l trase după el pe scări. au cântărit. Ca în preajma unei mari nenorociri. “Nu-mi pasă. Parcă încă mai beat. Mustăciosul ciocăni discret la una din uşi. au măsurat. Prima noapte a fost mai grea. nu se auzea ţipenie de om lipăind pe caldarâm. Prin uşa întredeschisă a camerei se zăreau pereţii tapetaţi discret. Erau îmbrăcate cochet. Completă. Se opriră undeva la mijloc. două-trei formulare. dacă n-ar fi fost droaia de vecini holbându-se de pe balcoane şi din dosul ferestrelor. Lumina dinăuntru se arăta veselă şi întreg peisajul oferit de uşa întredeschisă contrasta izbitor cu întunericul şi mizeria de pe hol. Cum să faci faţă la asemenea libertate. Nu i-a ajutat nici un vecin. gingaşul Apeiron trudea la scosul mobilei în stradă. îngăimă administratorul. Până la primul etaj. aveau în buzunare nuci tari. bătrâiori şi încărcaţi de aur cam peste tot pe unde i se găsise loc. iar copiii de pe stradă erau închişi în apartamentele lor. ce stai ca momâia? . Abia se zăreau şirurile de uşi galbene. A doua zi. . Gingaşul Apeiron nu pricepu mare lucru din ce aveau de împărţit cei doi: “Tata a spus…”. Am plătit…”. s-au certat. s-au împăcat şi s-au dus. Ieşi un personaj rotofei. Mamele îşi împingeau fiicele la petrecut vremea pe băncile de la scara unde. “Regulamentul…”. care cereau priceperea şi puterea unuia ca Apeiron. * Mustăciosul se întoarse victorios. dar fericit. au venit în vizită. în grabă. cu codiţe din cele mai fanteziste. mânuind apatici zarurile de la jocul de table. două-trei rafturi elegante burduşite cu cărţi. Inevitabil. bine uscate.Acum intră. Ca la o înmormântare. locuia gingaşul Apeiron. care părea fără sfârşit. la etajul întâi. “Nu se poate…” Gingaşul Apeiron avea deja altă ţintă pentru a da prea mare importanţă discuţiei.glorie de jinduit şi la maturitate.

îşi aşeză lucrurile la picioare şi se puse pe aşteptat dimineaţa următoare. rotundă. Cum nu-l îndemna nimeni în vreun fel. tăviţe – mai mari sau mai mici -. îmbrăcat cu un tricou marinăresc stând să plesnească pe muşchi. O zi. o mulţime de plăcuţe galbene. trăgând un pui de somn. Nu era un capăt de ţară! S-au mai descurcat şi altă dată. Era fotograf.Ãsta m-a scos din cărţi. Frunzări prin geantă. Nu dormise de două zile şi căldura din cameră îl toropi în câteva clipe. două. Care înghiţi. neştiind ce să facă cu ei. După ce şterse vreo două cu mâneca hainei. cu un clown picat în fund… Mai toate aveau în centru un bărbat puternic. toată agoniseala familiei. cu pieptul scos în afară. doar o palmă de pământ bătătorit şi gardul de fier cu stâlpi înalţi şi ţepuşe. Ce întrezărise prin crăpătura uşii se dovedi a fi o ditamai încăperea. printr-un soi de atelier-laborator. În faţă. Toţi îl ştiau din parcul oraşului. fără îndoială persan şi rămase proţăpit în mijlocul camerei. continuă omul. . cochet mobilată. Cu lei. Apeiron nu putea pricepe vocea plângăcioasă a mamei sale. . până se rezolvă. * Decât cu mobila în stradă.Nu deranjăm mult. Abia se mai puteau închide uşile. cu aparatul mare. meşterind ceva la o cutie mare. Fotograful nu-l luă în seamă. descoperi înăuntrul lor fotografii vechi. Se aşeză pe singurul pat fără cearceafuri scrobite şi perne de puf. de la circ. o vreme. unde se proţăpea de cum dădea soarele. sănătos.Alte vremuri! Bătrânul fotograf vorbea de peste umerii lui Apeiron. Apeiron dibui. la trapez. îmbrăcă un trening albastru cu vipuşcă albă. pensule. plin de tot felul de unelte. garajul era plin.Apeiron strânse la piept geanta mare de pânză şi păşi cu grijă înăuntru. Gingaşul Apeiron îşi vârâ nasul. două săpălige într-un colţ şi o masă mare de lemn. Cei trei ocupanţi ai încăperii nu păreau a-l băga în seamă. Nici nu avea nevoie de mai mult. Păşi cu grijă pe covorul gros. mai bine aşa. Proprietarul curţii părea om de treabă. Când s-a terminat cu descărcatul. . într-o cădiţă de lemn crăpat. rând pe rând. . ciocănind în pulpa piciorului stâng ca-ntr-o bucată de lemn uscat. găsi un loc în spatele unui dulap şi îi puse acolo. găletuşa cu substanţe şi un urs jerpelit de pluş. Curtea era în spate. Lăsat de capul lui. Se descălţă grijuliu într-un mic antreu şi rămase cu pantofii în mână. Camionul trăsese cu spatele până în dreptul garajului. cu burduf şi trepied gros de stejar.

Râsul său. Bătrânul îl trase de mânecă chiar în momentul în care se vedea aţipit pe muchia mesei. nu ne interesează de unde eşti. îl lăsă acolo şi dispăru câteva clipe. a dolofanului. . Vezi să nu-ţi sfărâmi tărtăcuţa de grinzile din tavan.Unde pleci? .Nu poţi să pleci. Veneau pe rând. pe cât putu. Cu timpul. împleticit. Îl duse în faţa garajului. Era mirat şi obosit. gingaşul Apeiron n-a mai fost nevoit să-şi caute pat liber prin cămin. Aşeză. spart. pe un capăt de masă. Nu te lăsăm pe drumuri.Mă descurc. Gingaşul Apeiron se sperie de-a binelea. Pesemne molipsitor: toţi izbucniră în râs. uscăţiv.Urcă sus. Avem o responsabilitate. înmuiase trista aristocraţie a camerei. gâfâită. acum. Apeiron încremeni. arăta de-a dreptul penibil cu ochii cârpiţi de somn. ascultatul confesiunilor şi lecţiile de băut zdravăn . ori el. potrivit. După care izbucni în râs. Unul din colegi. gingaşul Apeiron. ce loc plătit? Se strecură. Amintirile din seara trecută reveneau vag.Gingaşul Apeiron luă şi şterse cu grijă toate plăcuţele de plastic şi le înşiră. bufoneriile sale au devenit indispensabile. Ce cameră. spre baie. Gingaşul Apeiron era buimac de-a binelea. Pentru recitaluri de poezie. Îţi găsim loc în altă cameră. tremurat. Mai bine aşa. Stai să rezolvăm. Unde o să stai? . . nu te ştim. Reveni cu o scară mică de lemn şi o sprijini de şifonierul proptit în pragul uşii. Mamă-ta vine mai târziu. de-a dreptul tâmpit.Nu-i nevoie să pleci aşa. .Locul tău era plătit.Să nu te străduieşti să-ţi aranjezi lucrurile… Era vocea subţire. e o saltea deasupra. lenjeria de pe pat. îi trăgeau câte o palmă peste umeri şi hohoteau zdravăn. cu geanta strânsă la piept. luă geanta mare de pânză sub braţ şi se-ndreptă spre antreu. Reveni în cameră de-a dreptul ruşinat. acoperite de ţârâitul leneş al duşului. . Un hohot spart. . Câteva clipe mintea i se goli. fără să îndrăznească a-şi privi colegii de cameră. dădu peste trei perechi de ochi holbându-se la el. îi tăie calea. decât în stradă.Îmi pare rău. Noii colegi de cameră nu se arătau a fi prea obişnuiţi cu oameni. . Multă vreme. cu ciudaţii ăia ascunşi în dosul perdelelor! * Cum se trezi. cu trăsături de femeie şi gesturi asemenea. N-avem nimic cu tine. cântat la chitară. Toată treaba asta îi umplu timpul până la asfinţitul soarelui. Parcă violase intimitatea unei familii… Se îmbrăcă în grabă.

Mai exact. mereu furioase una pe cealaltă. evident. care îi chemau la masă. Moartea * În spatele blocului. pe fereastra de la bucătărie. Drept pentru care gingaşul Apeiron se hotărî să privească. în fiecare dimineaţă. copiii încropeau de-un cort zdravăn şi îşi petreceau timpul înăuntru. spaţiul verde cobora. simţindu-se tare singur. cel mai important avantaj la care putea spera: un loc. într-un loc strâmt. şi două fete. gingaşul Apeiron se îndrăgosti de o fată de la căminul de peste drum. Cu o tufă pitică şi vreo două lemne mai lungi. Într-o zi de duminică. însă. covorul de iută din dormitor. generos. definitiv. în vale. Au intrat înăuntru pe rând. Iarba multă şi cele câteva tufe răzleţe făceau deliciul prichindeilor ce locuiau prin preajmă. ori la somnul de după-amiază. blond şi agitat. Gingaşul Apeiron câştigase. Poate că tocmai structura ciudată a locului împiedicase ridicarea unui alt bloc. pe rând. ascuns privirilor. timid. pentru a primi. Numai că ai lui nu dădeau semne că ar pleca de prin partea locului. Gingaşul Apeiron se lipi. Trei zile a dus gunoiul. Cum gingaşul Apeiron abia se mutase în zonă. Şi-au instalat cortul departe de bloc.primea ţigări şi bere. lumea de la vulturi. un pat la primul etaj al unui cămin. de la o şcoală la alta. aşa că îndrăzni săşi face apariţia în gaşca zgomotoasă a cartierului. preţ de o zi. sinistru de altfel. în jos. de trupa celor de la scara lui. mai întâi fetele. Pricepu repede că cel mai grozav joc al celor câţiva prichindei de la bloc este cortul. fiecare dintre ei trebuia să aducă din casă un covoraş de iută. ca nou venit. Colegii săi invitau prieteni şi amante la spectacole interminabile. Primul cort la care participă Apeiron avu nevoie de contribuţia sa. Încă un băiat. Apeiron nu s-a arătat grăbit să-şi facă noi prieteni. Până când una . Care fată nu pricepu. Obişnuit cu mutatul dintr-un loc într-altul. până se auzeau strigătele furioase ale părinţilor. ori o pătură mai mare. ştiinţa sa despre regulile jocului în verdeaţă se mărginise la ce putuse afla uitându-se. S-au hârjonit o vreme pişcându-se şi făcând-o pe adulţii care îşi hrănesc odraslele. într-un soi de vale neobişnuit de mare pentru înghesuiala dintre celelalte construcţii.

În sfârşit. Urmă acelaşi ritual. Pentru că fura şi mânca tot. fumatul devenise principala ocupaţie a proaspătului sergent Apeiron. din nou. * E greu de înţeles cum învăţase gingaşul Apeiron să fure conserve de carne. Un timp. cu ceilalţi. cea care locuia la etajul trei. . veseli. Ţintea cu ochii o piatră albă şi simţea cum îi plesnesc urechile. Gingaşul sergent Apeiron. e rândul tău! Era vocea altei fete.Tu. Cu o zi înainte de întâi mai muncitoresc. în câteva clipe. puţin strâmb. în gol. gura îi era uscată şi ochii atârnaţi. . . eroic. până în scara blocului. Copiii lau zorit să se-mbrace. în jos. lângă tufă. Privirile celorlalţi îl convinseră că n-arencotro. Îi tremurau genunchii şi braţele.Hai. Sări ca ars şi se aciui. Gingaşul Apeiron nu se mai urni din locul său. fusese avansat la gradul de sergent. subofiţerii şi chiar trupeţii. Fata preluă comanda şi copiii se treziră. care eşti mai nou. goi puşcă.Hai odată! Picioarele nu i se urneau. târâind covorul printre tufele pitice de pe vale. . Într-o astfel de comunitate nu poate fi vorba de refuz. Pusese pe el vreo doisprezece kilograme. peste conducătoarea jocului. Gingaşul Apeiron înţepeni. Apeiron rămase ţintuit. Apeiron ia urmat. S-au alergat. . . chiar împotriva lor. N-ar fi fost rău să înceapă şirul transformărilor cu o femeie. schimbă regula jocului. douăzeci de ani. de peşte. Era vremea să devină bărbat. cu ochii înşurubaţi în iarba de sub picioarele goale. Maică-sa! S-a supus întocmai unei vite înjunghiate.Ne jucăm de-a mama şi de-a tata. dar istoriile personale nu se scurg întotdeauna potrivit dorinţelor.dintre fete. te aşezi peste mine. supunându-se regulii jocului. Mânca aşa cum ai lua ultima masă din viaţă. cum obişnuiau să-l alinte ofiţerii. în iarbă. Ci. Ca şi cum n-ai spera să apuci încă un mic dejun. Închise ochii şi se aşeză. pateuri şi pâine neagră. Rezistase. poate. La fel cum e greu de înţeles ce anume îi provoca o asemenea poftă de mâncare. a rămas pe spate. mă duc şi te spun luí maică-ta ce ai făcut cu ea! Spaima l-a cuprins pe Apeiron pe toată şira spinării. cu mama sa şi cu o soră mai mare. Şi tot În ziua aia s-a apucat de fumat. dar amănuntul ăsta nu-i stăpânea poftele şi noile obiceiuri.Dacă nu vii. Ci doar de o nestăvilită curiozitate. Şi-aşa abia se ascundea într-un colţ cu fundul înfipt în tufa din marginea cortului.

Toată povestea se reducea la o jumătate de pălincă donată. Cum erau puţine lămpi stradale care mai luminau. Mai ales că proaspătul sergent fusese opt luni de zile ţinta glumelor colegilor săi . mare. fu aceea de a se spăla. cu ochii abia mijiţi şi . Mai ales acum. gingaşul Apeiron. soldatului din postul de santinelă dinspre şosea. sânii şi pântecul cu un săpun alb. noaptea. de oboseală. cu sârg. Trecerea dincolo de gardul unităţii nu era o mare filosofie. gingaşul Apeiron simţi că viaţa sa lua o întorsătură definitivă. pe propria piele. şi se lăsă pradă apei care-i mătura trupul de jur-împrejur. Sau dezbrăcat liniştiţi. departe de ghereta portarului. Odată ajunşi sus. Pentru Apeiron era prima baie cu apă fierbinte de mai bine de opt luni. Prima decizie bărbătească pe care o luă. seară de seară. în timp ce molfăia la un Carpaţi fără filtru de Timişoara. de femeie. în sec. Cum baia săptămânală se rezuma la cinci minute de săpunit sub un duş cu apă rece . cum stau lucrurile. nu de puţine ori condimentat cu surprize dintre cele mai plăcute. Un cămin cu trei etaje şi o sută de fetefemei dintre care cel puţin nouăzeci meritau toată atenţia militarilor de peste drum. un grilaj metalic imens permitea accesul la etajul întâi al căminului. treceau drumul. Întinse mâinile. de însuşi domnul sergent.sideraţi de imaginea gingaşului Apeiron.Sărbătorind Întâi Mai cu tăbliţă aurie pe umeri. Cel puţin aşa sunau povestirile pe care le înghiţea. în linişte. cei mai isteţi descoperiseră o variantă mult mai atrăgătoare. Apeiron consimţi să calce în picioare regulamentele militare şi să-şi însoţească ortacii la duşul special. O fugă peste gard.Pot să vin şi eu? Gingaşul Apeiron încremeni lipit de faianţa peretelui. măruntă. care îşi podea palmele. spre capătul unui coridor lung. Gingaşul Apeiron scăpa. Ploua cu apă fierbinte şi Apeiron se holba speriat la personajul care îşi freca. În spatele căminului. seară de seară. Unul câte unul. de spaima cumplită ce aproape îl ţintuia în loc. Era după ora două noaptea şi clădirea era cufundată într-o linişte de mormânt. Nici vorbă. când grupul de câţiva soldaţi era însoţit de proaspătul sergent Apeiron. un căţărat pe grilajele căminului şi te puteai trezi sub un duş fierbinte.joia. O siluetă. Chiar peste drum de poarta unităţii era căminul fetelor de la Institutul de Învăţământ Superior. soldaţii sau Îndreptat. respira la numai câţiva centimetri de nasul lui. Nu-i tihni multă vreme desfătarea apei fierbinţi. cu cremă hidratantă dintr-un tub mare şi roz. Pentru prima oară. au scos prosoapele şi săpunurile şi au pornit apa caldă la duşuri. însă. după-amiaza -. Uită de frică. Liniştea tulburată numai de pliciul apei fu spartă de chicotitul unor voci de femeie. . adăpostindu-se în spatele căminului de fete. Asta nu înseamnă că gingaşul Apeiron descoperea pentru prima oară apa şi săpunul. şansa de a fi văzuţi era minimă. încet-încet. la duşuri. Aşa că proaspătul sergent hotărî să afle.

cu coada ochiului. * Vecina de la etajul trei îl chemă. Frica îl împinse într-un colţ al încăperii. aşteptând s-o audă pocnind.Te-am chemat s-o ajuţi pe fiică-mea să spargă nişte nuci. nu se ştie cum. . E o bună ocazie să experimentezi moartea… Teoretic mort. Un ciob de oglindă reflecta. sus. Mijea de ziuă la adăpostul unui morman de nori aproape negri. Pe o canapea mică. îl sărută zgomotos pe obraji şi-l împinse În bucătărie. * În acea dimineaţă. întocmai unei mari spaime.pricepu că orice poveste are. Îi deveni din ce în ce mai greu să respire. Îi tremurau tâmplele şi genunchii. pe podeaua rece. din uşă. parcă pentru a-i face loc. Tavanul se arăta strâmb. . atârnat de două sârme negre. rămasă peste noapte pe pervazul ferestrei. cu greu. Apeiron o privi. îmbujorată. obositor. două guri de cafea amară. Era frumoasă. învârtindu-se veselă prin bucătărie. hotărât. Nu reuşea nici măcar să tremure. Plutea în aer un miros adânc. încercând parcă să iasă afară.bine strânsă în şorţul de bucătărie . un sfânt şi binefăcător sâmbure de adevăr. Şi femeia era frumoasă. Mi-a povestit tot timpul despre tine şi m-am gândit că. prăfuit. . eşti numai potrivit.Aşează-te lângă fată. pe gingaşul Apeiron. cu codiţele strânse aproape de vârful capului şi zulufii împrăştiaţi pe umeri. într-o zi. gingaşul Apeiron încetă să mai tremure. Înghiţi. faptul că zâmbetul şăgalnic al femeii . stătea pârâcioasa de sub covorul de iută. Aşa că se puse. Prin fereastra deschisă nu răzbătea nici un zgomot.îi va rămâne întipărit în minte întreaga viaţă. becul stins. pe spart nuci. Renunţă la luptă şi se prăbuşi. înlăuntrul ei. Gingaşul Apeiron pricepu. gingaşul Apeiron se trezi mai devreme ca de obicei. la aşa o treabă bărbătească. departe de fereastră. inert. Îşi urmărea bătăile inimii. în vizită. Fata se mişcă puţin. Inima sărea aritmic. Îl aşteptă la uşă. mai mult zaţ. că nu te mănâncă! Vocea femeii l-a aruncat de-a dreptul pe canapea. Simţea broboane absurde de transpiraţie curgându-i spre unghii.

la domiciliu. o imposibilă înţelegere a lucrurilor. Femeia de serviciu de la scara vecină. * Era o vreme a copiilor de trupă. Îi turna cognac franţuzesc şi-l mângâia îndelung. încet. Şi fiica ei. cu varul de pe tavan. cele de cafenea. Asistenta de la contagioase. Mulţi necăjiţi şi-ar fi pus odraslele în slujba patriei. la halbă. de fiecare dată când Apeiron fugea în misiune să ducă jumătatea de porc cuvenită cadrelor. Femeile prietenilor buni. Supravieţuirea unei familii poate . Poate. Gingaşul Apeiron simţise că nu se poate împărţi nici măcar la doi. surprize ale marii iubiri de care era înconjurat. antrenoarea de scrimă… Fata cu casă în faţa institutului tocise cu el stâlpii grei. Cele mai absurde momente ale vieţii s-au dovedit a fi. părerea sa personală despre copiii de trupă nu interesa pe nimeni. Îmbibat în alcool. Superba nevastă a căpitanului îl aştepta mereu într-un neglige perfect transparent. de fier. încă. Şi. ce e cu spiritul patriotic. în miez de noapte. goală. o interminabilă părere de rău. cu concertul pentru vioară al lui Beethoven . aşezat. ore în şir. bocancii tăi. Atunci când îl omora setea. Era mare lucru să ai hainele tale. cravata albastră. blând. încet. îngânându-se. Profesoara de franceză. Copilul de trupă era hrănit şi al nimănui.fusese singura care pleca. în fapt. ai porţii. copil de reanimare. iar acum era mult prea târziu. Femeile de cenaclu. cald. Îşi pierde forma şi se amestecă. vânzătoarea de la alimentară. Telefonistele. Fata cu acvariu şi cai de mare fugea de-acasă pentru a-l ţine în braţe. El deveni. Gingaşul Apeiron nu învăţase. lumea se curbează ciudat. cea de la interne. * Privită de pe podea. să-I cumpere vin sau bere rece. nici n-ar fi putut face altfel de semne. chipiul şi loc la masă. oricum. Aşa cunoscuse disperarea şi inerţia iubirii. Dar patria nu mai exista. foamea. fără a-şi fi decretat pasiunea. Instructoarea de la teatrul de păpuşi. gamela. Poate că nu era decât un semn al trupului.Notele Necunoscutului * Toate femeile l-au iubit. de la neurologie. Nu avea vârstă şi nici scop. Profesoara de română nu-şi putea începe lecţia până nu îi aşeza. Tot ce putea împărţi era o nesfârşită frică.

O altă ocazie l-ar fi făcut victima sigură a răpănosului de moşneag. după ora douăsprezece. şi un pat . după. obişnuinţă. pe lângă sutele de volume cartonate în limba rusă. Pentru astfel de ţintă nimic nu e prea complicat de făcut. să-şi odihnească trupul pe un colţ de saltea. Şi negru. Apeiron nu se va mai întoarce.depinde. fără prea multe mofturi. cu excesiv de multă bunăvoinţă din partea gazdelor. Numai că atunci când bântui străzile trebuie să consumi timpul de peste zi atât de aspru încât să poţi apuca dimineaţa cu ceva suflet lângă tine. Femeia se ridică. Deloc mirat. La două mese depărtare. poate cu aşternut şi destul de lung să-ţi încapă picioarele. exclusiv. * Gingaşul Apeiron încălecă fereastra şi sări în grădina de zarzavat a vecinului de la parter. O crâşmă strâmtă. Şi o bere. Începu “La Matale”. Într-o lume difuză. Doar că “La Matale” e un loc mai puţin obişnuit. . e un bărbos adulat.Bea! . Cineva care să-i îngăduie. Primul vecin de masă acceptă. Nu are. ceru încă un pahar de vin. * Cerul era de mult timp roşu. nici răbdare şi nici gingaşul Apeiron nu e un cunoscător aspru de limbă şi literatură rusă. de piele neagră. Pesemne că figura obosită şi mormanul de gânduri care pluteau undeva deasupra mesei avură efect. Cum toate femeile care îl iubeau pe gingaşul Apeiron erau îndatorate sorţii cu cel puţin o relaţie stabilă. de blândeţea cu care un pui amărât de om tratează vecinătatea urât mirositoare a morţii. le îndesă într-o geantă mare. fără sare. temporare. locuinţa sa temporară va fi drumul. Ar fi întâmpinat veşnica nemulţumire a celui care nu mai are alt scop în viaţă decât paza salatei şi a bulbilor de ceapă. şi plecă fără să întoarcă privirea. acasă. să dea o vodcă. prin filtrul unui pahar mare. Dar nu poţi face. la bar. din asta. fără prea multe întrebări şi fără bani. omul îşi strânse lucrurile de pe masă. de scânduri sau de fier. de o femeie trează. de vin. îl şterse cu grijă. că şi ăştia au nume prea apropiate!… Poate că locuinţa sa are.mic. Apoi. Povestea despre traduceri interminabile din cel mai important mistic rus… Poate Andreev? Dumnezeu ştie. de jur-împrejur şi îl aduse în faţa gingaşului Apeiron. prima problemă de rezolvat era aceea a locuinţelor. din preajma bărbosului. O noapte trece uşor. niciodată. încet. îl mângâie pe bărbos pe umăr şi-i arătă uşa. Un moşneag ca o ciorbă acră. Nici timp.

N-am avut curajul să vin la înmormântare. Am aruncat toată mâncarea. dar am urmărit de pe balcon. Poate rochia. Poate acolo unde doarme sunt şi copii şi i-ar putea trezi. Nici nu mai dau din gură aşa mult. dacă nu o scrisoare. Reveni veselă. Altfel lucrurile o luau razna. barmanul oprise muzica şi moţăia în spatele tejghelei. poate recită o poezie. “La Matale” se cufundase în linişte. mişcându-şi capul când într-o parte. Mâine dau eu… O sticlă. Simţi un val de căldură coborând din stomac şi urcând apoi spre vârful urechilor. Femeia îl măsură atent. aşa o să tac… Gingaşul Apeiron deschise gura şi o închise fără a scoate vreun sunet. Femeia plângea în hohote. prin cameră. când în cealaltă. până la urmă?… . cu o sticlă de vin golită pe jumătate. Un bilet. dreaptă. mai bine tu bei vin şi eu tac. te odihneai. aşa. Nici cearcănele nu schimbau prima impresie. că eu nu te-am lăsat niciodată… Nu vreau să plâng. sau cu ruj pe oglindă. în spatele tejghelei şi se spălă pe faţă în chiuveta barmanului. Puteai să faci semne cu creionul chimic. dar mi-e ciudă. neapărat. Cum să plăteşti cumva un pahar de vin nobil oferit de o doamnă? Reuşi numai să mormăie şi să mai toarne pe gât o jumătate de pahar de vin. ştiu şi sarea s-o drămui cum trebuie. Gingaşul Apeiron înţelese că e mai bine să tacă. prea puţin decoltată. Poate visează şi-atunci trebuie să tacă. . Deloc acru. .Nu sunt. Trebuia să spună ceva politicos. câteva clipe. Numai acum. pe faianţă.Nu părea să fi trecut de patruzeci de ani.Nu mai spun nimic. Ori gazdele sunt nevoite să plece la lucru dis de dimineaţă şi se odihnesc. nervos. Deacum. două-trei cuvinte amabile. tot nu m-ai căutat. roşie. Poate . Îşi ştergea. tot nu mi-ai scris un bilet.Am mulţi prieteni cu bani. Cred că e un soi grozav! Cred că a fost o vară lungă anul acela şi… Nu prea mă pricep. . Am schimbat aşternuturile şi am gătit în fiecare zi altceva.Puteai să laşi ceva în urma ta. Puteai să… .…Am aflat din ziare. crezi că vreau?. ochii cu dosul palmelor. la întâmplare. Femeia fugi. cu fermoar scurt la spate. Puteai să-ţi laşi ciorapii aruncaţi. Nu rămân dator. întins. Să-mi spui ce vin… .Ai fugit. dacă nu chiar o scrisoare. E prea tare. Era bună. doar din pricina vinului. Acum bem vin… tu. dar lacrimile veneau parcă mai amarnic. Apeiron bău. Ori părul strâns într-un coc simplu.…Aşa vin!… De mult n-am mai băut aşa un vin!… . un băutor de vin. Erai frumos acolo. Era vin bun. Şi dacă te-ai întors. Ãsta-i foarte bun. Poţi strica o mulţime de lucruri doar cu un singur cuvânt. Fără motiv. deasupra genunchilor. Am umblat după tine şi am aflat din ziare. am mai învăţat. poate prea dulce. în vârful capului.

Înfulecă în grabă. Era şi o pâine mare şi o sticlă plină cu vin. şi începu să-l mângâie. febril. în depărtare. paharul de vin la gură şi adormi. să nu-l mai ştii! Să vrei să ţi-l arăt! Să fie ca la început? Nu ca la început. de fier. e proastă! N-am vrut s-o îmbrac. Gingaşul Apeiron simţi un nod aspru în coşul pieptului. Am îmbătrânit. de piatră. abia scoase din cuptor. Nu.Vezi. poate vrei să te-ntorci acasă. Şi rochia… Pot să-mi schimb rochia. Femeia se cuibări strâns la pieptul lui. Felii subţiri pe care le aşeza pe un şervet alb. după o vreme. încă o dată. . o să-l considere bădăran. apoi se prăbuşi la loc pe pachetele de ziare. Poate cu una neagră? Poate nu-i bine neagră. pe o masă mare. Sau acasă? Poate nu mai ştii drumul. luminate slab. una din bretelele rochiei. trântită . îi desfăcu. * Se trezi. de şantier. * Era scuturat de bocanci. Era întins pe o bancă strâmtă. Adică. Acuma plec să mă schimb. Mă fac iarăşi frumoasă. cine ştie când mai prinde aşa bunătate. Atâta respect merită orice suflet care te ajută. apoi moleşeală. a unui mormânt şi alte câteva cruci. Apoi sări ca arsă. Era încă noapte. În nici un caz… E o greşeală! Iar vorbesc aiurea… Gingaşul Apeiron îşi trase scaunul mai aproape şi o luă în braţe.Cum dracuí nu-ţi găseşti şi tu o casă de om? Măcar un pat… Adună porcăria asta şi mută-ţi fundul în biroul meu! Gingaşul Apeiron se ridică cu greu în genunchi. dar mă îngrijesc. Mâncarea de astăzi n-am apucat s-o arunc. cămaşa.nici n-o să-l mai primească. cu spatele îngheţat şi mâinile amorţite. Mi-a luat Dumnezeu minţile! Dar mă schimb. Şi dacă tot e vis. nu mă deranjează. îl încălecă. de lemn. Îşi simţea oasele înţepenite şi mâinile ca nişte pâini mari. O veioză chioară lumina o maşină de scris elecrică.Dacă nu eşti supărat. Stau pe trotuar. e veche. Tu bea vinul şi eu vin repede cu altă rochie. Reuşi să mai ducă. nervoasă. Poate vrei să mai stai? Pot să te-aştept afară. În faţă. Am mai multe rochii. un birou negru. cum să nu-l ştii? Să vrei. scrijelit şi o şubă mare. . Nici nu ştiu ce mi-a venit să îmbrac vechitura asta!… Îşi rupse. măcar sticla de vin să o bea. bău jumătate din vin şi adormi la loc. . femeia tăia o bucată mare de pastramă. Stomacul i se chirci. Nu. Alături. crucea mare.

fluierând. că cineva l-ar fi ascuns. Uneori sunt aproape convins că mai strângi câte o muiere de gât. Numai că gingaşul Apeiron nici nu-şi mai amintea când pusese ultima oară mâna pe un stilou. Scrisul. extreme de cunoscut.lângă picioarele lui. Avem de lucru cât barba luí Berilă. Îşi aminti de femeie. Am pentru tine o grămadă mare de personaje… Cu mirosul pe care-l ai acum. sigur al lui. că e o femeie care îl caută în fiecare zi. că subiectul e comandat de Centrul Universitar de Partid. pântecoasă. poţi trece. Omul părea să-l cunoască de-o viaţă. Ştiu. Un morman de foi scrise mărunt zăceau împrăştiate lângă maşina de scris.Gingăşelule! Vocea groasă dădea semne de furie. Un hohot spart care îi aduse o durere cumplită de cap. că poliţiştilor le e frică. Scrisul era sigur. Ceva îi părea.Miroşi ca o parcelă de cimitir. Ajunse cu greu la masă şi se trânti în scaun. drept parte a celor duşi. din senin.. Doar o dâră de lumină ce trecea prin crăpătura uşii şi vocea groasă a celui ce-i tulburase somnul. Lumina puternică din biroul furiosului îl trânti. în jurul gâtului. alţii să ştie de cine să se ferească mai abitir decât de dracu. că nimeni nu va şti unde pleacă.. la telefon. Tremura din toate încheieturile. Apeiron recunoscu sticla mare. că unii vor să priceapă. că de ani de zile e cel mai sinistru cioclu dintre jurnaliştii locali. poate în concediu. să-ţi iasă norma la plus. Am vorbit şi cu şeful poliţailor. că nimeni nu găseşte avionul. Le răsfiră cu degetele. că doarme exclusiv pe pachetele de ziare în colţul unei redacţii. Unde dracu te-ai mai… documentat? Ştiu. . * Gingaşul Apeiron se împrieteni repede cu şoferul ARO-ului. Parcă şi degetele unse ale femeii se mai zăreau. n-a văzut-o nimeni. gingaşul Apeiron află că a picat. Gingaşul Apeiron îşi aruncă şuba pe umeri. altcineva vrea să ştie adevărul. Înghiţi cu noduri şi izbucni în râs. . O căută în jur. un avion plin de cadre de nădejde. că s-a apelat la presă. . Şi el crede la fel. Şi semnătura pusă pe fiecare filă. într-un fotoliu şleampăt. ros de şoareci. că salariul mai întârzie o săptămână. Apeiron pricepu că alcoolul te poate duce în locuri . că cineva încearcă să acopere. Cadavrele tale aduc creşteri importante de tiraj. însă. dar a primit o primă grasă pe care o poate ridica la întoarcere.Bea o gură de vin şi vino-ţi în fire. că zeci de agenţi camuflaţi perie o pădure de o noapte întreagă lovindu-se unii de alţii. În câteva minute. Nimic. cu ochii închişi. ştiu că eşti blând şi n-ai fi în stare. Nu pricepea nimic.

Când se lăsă. la întâmplare. Stai două săptămâni la ţăcăniţi şi te vezi om liber. Prietenosul şofer pornise motorul şi făcea calea întoarsă. Navea nici un chef să se oprească. Îl ardeau tălpile şi se-mpiedica la tot pasul. la plecare. Până într-o poiană largă. unde se deschidea o cărare largă străjuită de bare de oţel date în lături. de cauciuc ars. Nu mai mare decât un creion. * . Primi două.Peste două zile vin să te iau înapoi. dar renunţă. Merse mult pe ea. ceva mai mare. Am un văr… Gingaşul Apeiron nu mai auzi urmarea. într-o vreme. dar cauciucuri arsese. cu piciorul. deja. Din vârf nu se vedea decât verdeaţă. cu nemiluita. drept pentru care renunţă la întrebări şi ceru. găsi o poiană plină de bucăţi de fier. Parcă mult mai înalte. O aşeză. Unele drepte şi scurte. Nu ştia cum miros morţii.nebănuite. Dacă nu poţi. Mai multe bare de fier îi apăreau înfipte. într-o direcţie oarecare. dădu. din loc în loc. O vodcă şi un pic de somn puteau schimba lucrurile. Mai găsi o bucată. Ploua mărunt şi singurul adăpost era o foaie mare de cort împăturită sub rucsac. cum culcă iarba pe grindină. Una dintre ele i se păru cunoscută. Ca pe copilul meu te iubesc. Mergea din ce în ce mai greu. ca pentru armăturile de stâlpi. Se grăbi spre o culme. Găsi capătul poienii. un metru şi ceva. Când ploaia se linişti şi hotărî să intre în pădure. fă-te că ai văzut şi-ai auzit şi nu poţi. jumătate sub el şi desfăcu o sticlă de vodcă. altele îndoite la capete. Mirosul de cauciuc ars se asprea. Încercă să se îmbete şi nu reuşi. nu mai vedea copaci… Numai bare de oţel înfipte în pământ. strânse foaia de cort şi porni în noapte. Îşi aminti de avion şi simţi miros aspru. Pe patru fierătanii îndoite făcu un cort modest cu crengi dese de jur-Împrejur. Poate un metru. Când lumina deja spărsese perdeaua de frunze. O aruncă şi mai înaintă vreo câteva sute de metri. Vocile se . Oricum nimic nu avea sens. doar. ascultă la mine. jumătate peste o tufă. Vru să mai bea o vodcă. Stinse focul. monotonă şi fără capăt. Aprinse un foc mare care mirosea tot a cauciuc. barele de fier erau deja mai multe decât copacii. peste o bucată de fier-beton. * De la un timp. întunericul. până când auzi voci de femei. parcă pe locul unor copaci. Aici toate barele erau înfipte în pământ. o sticlă de vodcă. Mai avea de mers şi parcă se arătau prea multe fiare pentru o pădure obişnuită.

poate Învaţă ceva!… . n-a reuşit să priceapă nimic.apropiau. Îi ghici rochia roşie şi breteaua ruptă. Duse sticla la gură şi bău încet. Altfel. Doar chicotit. din degete. Era urmată. să îl vadă. pe o lespede de piatră. pleoapele. aproape. mă rog. Încercă frica şi i se păru banală în atare situaţie. Nu se schimba nimic. apăru femeia lui. Care deveni vacarm. n-avea rost să se încumete. Auzi un îndemn fioros al femeii neobişnuit de frumoase şi strânse. aproape dureros. Care urla în gura mare. Din urmă. Înapoi. fără spor. Păşi cu grijă. Căută. umede. Agita braţele şi strângea. Închise ochii şi mai căută. Mirosea a mucegai. Poate că nu erau prea mulţi ani. fără ritm. Gingaşul Apeiron căută vodka prin buzunarele hanoracului şi n-o găsi. Era frig. Părea extrem de aproape. Cea de-a doua femeie nu părea convinsă. . dar nu avu curajul să deschidă ochii. Se aşeză. ultima femeie de care îşi amintea.E al meu. i-l ghici sub baticul albastru strâns sub bărbie. ascultând vocile. Femeile socoteau mereu. se certau între ele. schimbând numele şi locul lucrurilor. nu şi-a luat patalamaua. aşteptând apropierea femeilor. Un gust amar îi năclăia gâtlejul şi îi ardeau găvanele ochilor. sub o pelerină neagră. * Gingaşul Apeiron se trezi amorţit. o mulţime de baticuri albastre se înghesuiau să ajungă primele. Şi cocul. ultima de care-şi amintea.N-a ajuns la timp. chiar dacă erau ascunse. simplu. timpul înţepenea odată cu amorţeala genunchilor. Diferenţa între zile se făcea după mers. Gingaşul Apeiron nu apucase să care de două ori aceeaşi povară. un loc în care să se ascundă. spasmodic. poate plânge. Cum s-ar răţoi o ceată întreagă de negustorese. Când saci . Fără noimă. Nu pricepea nimic. Voci de femei clipoceau surd. la mică distanţă de o femeie neobişnuit de frumoasă. * Prima. fără rost. sticla de vodcă. Se ghemui. Doar mirosul femeii lui şi un iz de vin nobil. Ultimii ani trecuseră strâmb. aşteptând. Apoi linişte. încet. Mânca-i-aş urechile! Lasă-mă să-l strâng de ouşoare. Gingaşul Apeiron încetini. Obositor de des. Mă rog. atunci puteai număra zilele din două în două. Picuri de apă băteau undeva. Simţi mirosul femeii lui. Când oboseau picioarele şi nu era vreme de odihnă. răsucit.

Ori leacul universal. când pături de lână. Nimeri o bucată de piatră. pe peretele mare. Nu pentru un anume fel de cancer. nu-i aşa. Mormăi. a iarbă înaltă şi grasă. aşteptă un răspuns.Am găsit leacul pentru cancer. Folosiţi nume ale lucrurilor. semn de zi liberă. cumpără o sticlă de vin de la chioşcul gării şi porni către grădina botanică. după care se chirci încovoiat de arsura de pe gâtlej. nu-i aşa. Pentru orice fel de cancer. îl găsi pe bătrânul Sandu. înseamnă că ai găsit toate lucrurile. n-au chef să-şi petreacă tinereţile printre borcanele tale de pilule sau golindu-ţi plosca. Cheia fericirii trupului. O simţi după miros. Umbrele lor tremurau. coborî în faţa blocului. Mirosea bine. Lucioasă.Pe grecul ăsta îl ştiu de undeva!… Bun motto pentru o scriitură deşteaptă! Hi. nu era nimic de cărat. . femeia de lângă el lâncezea. Femeile erau adunate. Care. câteva felii groase de şuncă. din cuţit. aproape spumuită de franjuri mari de ceaţă. aduce. încălzită. uriaşe. Soluţia tuturor problemelor de sănătate. Nu vă lăsaţi înşelaţi! În ochiul vostru. şuierând a somn. şi nu în esenţa lucrurilor. hi. dincolo de foc. Care. * “Nu văd altceva decât devenirea.” . Noaptea era albă. cu ceaţa. Nu mai erau multe blocuri. rece. aşezat pe bancă şi meşterind.Nu spui nimic? N-ai opinii. hi! Gingaşul Apeiron pricepu că vorbeşte singur. dar chiar şi râul în care coborâţi a doua oară. mare. se ridică În coate şi o văzu îndepărtându-se.Şi când găseşti leacul de cancer. Dincolo. ceva ferm în marea devenirii şi a petrecerii. Scapi şi de dispreţul.de făină. . Cu ochii abia mijiţi. Răspundeau la linişte doar broaştele şi greierii. Apucă să semene un soi de ramjet în colţul gurii. luminoasă. ca şi cum ele ar avea o dăinuire încremenită. care nu răzbate departe. plictiseala sau chiar ura propriilor tăi copii. măcar liniştea. leacul ăsta trebuia găsit şi eu am tras lozul cel mare! . Uneori. . doar mormane uriaşe de gunoi şi copaci obosiţi prinşi în chingi de fier. negru. nu mai este acelaşi de prima dată. dacă nu îmbelşugarea şi traiul bun. Se îmbrăcă încet. Da. Femeia neobişnuit de frumoasă îl scutură zdravăn. astăzi? Nu schimbi nimic? Nu hotărăşti? Crezi că n-am mers destul? Gingaşul Apeiron vru să-i găsească sânii. poate semn de trecere de la o săptămână la alta. ciorchine. în cimitir. Pentru tot cancerul… Vocea bătrânului se amesteca. stă vina dacă veţi crede că vedeţi undeva pământ.

Alţi doi necunoscuţi se ridicară sprinteni de la locurile lor. Gingaşul Apeiron ceru o cafea. acesta se-ngroaşă. îi şopti. devine păstos. Era întuneric. care poate aştepta. nu? Gingaşul Apeiron ridică din umeri. Mirosul individului rămăsese în aer. . un pahar. fierbinte.Da. . Deşi. i se făcu foame. îl ghionti pe barman care se clătină strâmb. .Rămâne pe altă dată!. Câţi nu înţeleg întrutotul felul acesta de fericire? Gingaşul Apeiron simţi mirosul necunoscutului şi stomacul i se chirci. Zâmbi tâmp.Asta-i primul pe ziua de azi. Nu reuşi să ajungă. pornind în direcţia veceului. complice. Unul din necunoscuţi se ridică cu greu. Noaptea era în creştere. strident de simple. alunecă de pe bar.Spre deosebire de minte. barmanul. Dacă e să fie întuneric. se lovi de marginea chiuvetei şi urlă răguşit. cu cotul. Sec. în stare latentă. aşa că stomacul i se chirci şi mai înverşunat. Barmanul îşi sprijinise picioarele de o ladă de bere şi sforăia amarnic. Începu să alerge. aşa că se uşură lângă prima masă de care se putu sprijini.Gingaşul Apeiron trecu la ronţăit şuncă. continuă individul. apoi se apucă să frece cu sârg tejgheaua plină de scrum. Nimicul * Gingaşul Apeiron îşi întinse braţele amorţit. după ce turnă în el paharul de vodcă din faţă. Necunoscutul începu: . foamea se poziţionează jos. Lovi. Necunoscutul îşi reluă zâmbetul tâmp. făcu barmanul indiferent. Îşi cotrobăi buzunarele fără nici un rezultat. strânse cioburile nemulţumit. cine ştie ce minune demnă de a fi luată în seamă. La mese picoteau câţiva necunoscuţi. suferinţa adevărată începe abdominal. mucegăit. La urma urmei. Locul era umed. derutat în spatele tejghelei. îl înşfăcară şi ieşiră. da. Culorile naturale devin vii. Gingaşul Apeiron strâmbă din nas. după ce se osteni amarnic să destupe sticla de vin. Cam devreme. . apoi se aşeză la bar. fără un cuvânt. îşi aprinse o ţigară şi oftă. se apropiară de primul. Mirosul vine din pasta asta şi nu e deranjat de nuanţele obişnuit greţoase. nu ora ci ziua era importantă. trântit peste tejgheaua barului. Gingaşul Apeiron ciuli urechile.

strânsă ca un bulgăre în vârful stomacului.Da? Aşa? La fund?Acum se vine? Cei doi tipi ce-l însoţiseră rânjeau satisfăcuţi. îl adună cu multă grijă. Obişnuiau şi astfel de lucruri. îi şuiera în ceafă . printre ei. continua să-şi ceară drepturile. adânc. Vârî mâna.Gunoooiul!. zbieră stafia maică-sii. de mine… te tot duci… Gingaşul Apeiron se linişti. Îl lăsară să-şi termine sticla de vodcă. în tomberon. Din mers. Care repeta mirosul ştiut. Îl cuprinse panica. Mirosea bine.plăcut. dar nu reuşi să afle pivniţa din faţa căreia plecase. în atare situaţie. brusc. aceeaşi. scoase câteva de-ale gurii şi înfulecă fără să ţină seama de fierbinţeala care-i ardea gura. În stânga. O să-i explice. Se trezi singur. în mod sigur.Du gunoiul şi discutăm noi. ceva mai simpatici. Fu destinat unei anume femei. Lucrurile nu puteau fi atât de grave.Lumina îşi făcea. Îl urmă. Necunoscutul se afla. . O să-nţeleagă. Şi nu era singurul care gândea astfel. apoi.Nu crezi că ai putea să dovedeşti mai mult bun simţ faţă de mine? Femeia. Gingaşul Apeiron ridică găleata şi-şi aminti. Dacă nu-l oprise nimeni!… Vocea femeii se încălzea. la coadă. . . de mirosul individului din bar. . cu înjurături. Gingaşul Apeiron întoarse capul. Şi vocea îi semăna. loc prin geamurile prăfuite. într-un anume fel. după care îl adăugară în coloană. Coloana înainta cu greu prin mormane sinistre. Femeia îl luă tare din prima clipă. . Unul din simpatici îi înşurubă un pumn în stomac făcându-l să verse gunoiul pe care. spâncenele Încruntate şi degetele fine. mult după prânz. Porni încercând să se strecoare în coloana care mărşăluia cu găleţile în mâini. . după care îi întoarse spatele şi coborî în pivniţă.Eu sunt gingaşul Apeiron!…. Paşii ţineau cadenţa unui murmur. aceştia îi puseră mai multe întrebări. unde intră în grija altora. instinctiv.Găleata asta stupidă o să-mi mănânce zilele! Uiţi de tine. . părul despletit. Până departe. Va veni un moment în care va fi la fel. lângă un tomberon ruginit în care ardea mocnit. găsi un drumeag acoperit de hârtii. Afară se auzi o coloană de oameni mărşăluind. încet. de altfel.Îi bag în mă-sa! Starea asta nu-l ţinu mult. femeia asta aducea destul de bine cu maică-sa. la care nu găsi de cuviinţă să răspundă. mormanele fumegânde nu făceau loc decât oazelor de pământ bătătorit unde erau plasate pivniţele. Foamea. după aia! Cu ochii mari. Nu-l opri nimeni. Fu trimis. încercă el. N-avea rost să exagereze… Cei doi sosiră târziu. Gingaşul Apeiron scuipă înciudat: .

dezordonată. Alergă mult. care ţinea cu dinţii de el. ca un şobolan gras. Un puzzle cu fragmente din vieţile lor trebuie să se fi jucat.Gunoiul… Şi-acum. Gingaşul Apeiron închise ochii. se puteau bucura de somnul de la sfârşitul zilei. simţindu-i răsuflarea greoaie. De acolo. Răscoli gunoiul şi scoase la iveală o scobitoare ciudat de albă. Îi întinse mâna şi o trase lângă el. de amintirea găleţii în care păreau să se afunde cu viaţă cu tot. aerul lipsit de miros. Îi simţi mâna pe pântece. Urcaseră prea repede. undeva în spate. totul părea atât de simplu. pipăindu-se fără să se vadă. mereu din altă parte. femeia plângând – jocul absurd al limitelor.N-o să mai rezist mult. Şi femeia. întotdeauna suficientă pentru un ten gras şi strălucitor. fugi. Totul e să nu te copleşească izul de hoit al inutilităţii. deşi un pic de somn n-ar strica. Numai o lege te poate atârna.pe măsura celor îngăduite de starea de lucruri. Gingaşul Apeiron miji ochii: de unde nebunia asta? Femeia se liniştise. cum dracu ajunsese acolo. O folosi îndesat. Iar voinţa îi oscila după o lege pe care n-o putea pricepe. de un astfel de drum. Îşi respectau programul. Reacţiile se normalizează. într-un mod atât de absurd. * Într-o zi. nenorocita aia de găleată pentru care mi-ai mâncat zilele! Vocea femeii lovea greu ţeasta gingaşului Apeiron. Gingaşul Apeiron încropi un foc şi continuă să strângă vreascuri. gingaşul Apeiron privi cu disperare în jur. Şuieratul devenea gângurit. Cleioasă şi rece. de jos. drumul însuşi le dăduse o mulţime de argumente. Femeia se căţăra cu greu. surprizele erau simple . Femeia îi povestea mereu alte şi alte lucruri – la tot pasul dădeai de ele. întuneric. Cine îi spusese de drumul ăsta? Erau fericiţi. . viitorul avea mai puţină importanţă. . Ajuns sus. adormise îngropată în pieptul lui şi sforăia încet. . Prosperitatea ieşea la iveală de la o zi la alta. O strânse la piept. pe unul din dealuri. sătui. nu te puteai lipsi de o astfel de cunoaştere. Era. Mormanele de gunoi se ghiceau. Tremura. încă. pietroaiele astea sterpe. Noaptea se aşează repede.odată cu ceafa gingaşului Apeiron. tentaţia aproape sfărâmată a trecerii dincolo. Dar cine s-o fi făcut? Şi acum? Gingaşul Apeiron simţea dureros de exact piesele lipsă. speriată. Femeia tresări. Mai întâi găleata. deja. îşi îndeplineau scopul. Deschise ochii. care le rodea minţile. puse mâna pe femeie şi se miră de zâmbetul ei. Mâncarea era mereu caldă. În câţiva paşi fură în gura pivniţei. muntele… Gingaşul Apeiron ştiu că numai lipsa de trecut i-ar mai putea salva. Oboseala şi foamea. E bine să fii sătul.

Îl irită amintirea necunoscutului din bar. Femeia repetă gestul. Şi totuşi am dorit asta. nimic nu mai prezintă certitudine. cu grijă. ne uităm speriaţi în jur. Dar nu văd lipsa! Un sistem cu două elemente: haosul şi noi. Foamea nu se poziţionează jos. ai să mă omori! Gingaşul Apeiron o strânse în braţe simţind cum se încălzeşte. Să nu spui nimic. Femeia zâmbi. . da. Dragostea îşi are. rădăcinile în haosul ăsta îngheţat. şi ea. mai departe. Gingaşul Apeiron ridică sprâncenele şi adormi cu nasul înfundat bine în pieptul femeii. Timpul lor rămăsese acelaşi. Prinzi un fir . pentru a le încurca socotelile. cu putere. Răbojul din care-şi trăgeau aniversările şi duminicile se topise într-un prezent continuu.Numai prostii!… . pentru că se mişcă odată cu noi. De jos începe deschiderea. Gingaşul Apeiron macera. Apeiron!… Ridicându-se în coate. din mobilitatea cu care suntem dotaţi fără voie.. care-l urmăm la pas . femeia ronţăi încet câteva resturi din sac. .Fac numai prostii! Gingaşul Apeiron îşi scutură pantalonii.nu foarte convinşi de finalitatea gestului. care le făcea bine – în măsura în care nu se mai ivea afurisita aia de găleată.cât de cât. oricât te-ar tenta. Te înfăşori în el până când imobilitatea te face să pricepi lipsa de semnificaţie a unui astfel de gest. timpul a arătat că n-a fost dorinţa. înăuntru? Gingaşul Apeiron îşi apăsă.. Numai voinţa se mai dovedeşte a fi un support .Nu foamea. dar lipsa nu se justifică. înlăuntrul întunecându-i-se şi scuipând feluri de a fi de care nu avea cunoştinţă. Şi haosul. Suntem împreună pentru că observăm lucrurile astea din acelaşi punct. .Ai să mă omori! Da. conţinutul. Apropierea asta îi făcea bine.De ce nu mergem acasă? Gingaşul Apeiron îi aşeză pătura sub cap şi înteţi focul.Lipsa nu apare decât în mersul lucrurilor. nu duc nicăieri. ci prezenţa continuă care ne duce în locul unde-am fost dintotdeauna.în mod sigur în afara îngheţului. .. . punctual.De ce nu înţeleg lipsa asta? Cumva. descoperirea.Apeiron. . Atunci vezi cum firele. ne încercăm simţurile. Doar se dilata. Să fie undeva. . De acolo... fruntea.Ce ne lipseşte? Femeia îl asculta cu atenţie. încercăm toate câte le vedem. Nu firele. . Drumul ăsta face parte din mişcare.atunci când crezi că ai înţeles. cu mizeriile ei cu tot. Zâmbi stins. şi pentru că punctul ăsta se conţine numai pe el însuşi .

femeia continua jocul. O privi pe furiş. ridicându-se şi aşezându-se pe ea aproape fără efort. Un cui înroşit îi sfredelea ceafa. Nu e nevoia mea.Înţelegi tu. . făcându-şi drum prin viscere. aducându-se unul pe celălalt. se mişca repede. acasă! Îşi muşcă buzele până la sânge. pe care se putu sprijini surprinzător de uşor. O pâclă deasă i se aşeză pe ochi. Doar ceaţa. nimic rău!… Nu-şi recunoştea vocea. Mirosurile se construiră încet. fă-le loc: drumul duce înapoi. Simţi o piatră cubică. sângerând şi aşezându-se în faţa lui cu înţelegerea dinăuntru. Nu acum! Nu acum trebuia să se-ntâmple! De parcă ar fi avut vreo logică toate astea! Încercă să ridice o mână. ştia că-i aparţine. nimic rău!… Femeia se întărise pe umerii lui. mare. femeie? E doar o proiecţie a încercărilor prin care trecem. Rămase gol şi se privi. Mişcarea îşi îndeplinise rostul: trecuse. clătinându-se în a se întoarce. O dezbrăcă. se înmoaie. stăpânind locurile în care el însuşi nu putea ajunge. vie şi rece. Se încrâncenase. Apeiron. înăuntrul său. . atât cât îi permitea strânsoarea femeii.Nu acum. tandru. Rămase cu privirea atârnată în gol. strângându-se în spatele lui.Trase aer În piept.Nimic rău. Apeiron!… Ai să mă omori! Hai acasă. minute în şir. Întoarce-te! Vocea femeii se auzea de departe. . . persista. Apeiron!… …acasă. e al lor. . toţi porii se puseseră pe lucru deodată. Apeiron! Nu simţea durerea. Apeiron! …acasă. înnebunitor de rece. Încercă să se întoarcă .Femeie… Îi îndepărtă cu grijă mâinile şi o aşeză lângă el. Nu reuşi s-o găsească. Ceva. înfrigurată. Nimic rău. De aici nu se vede nimic. Gingaşul Apeiron pricepu lipsa ca definitive refăcută. acasă! O întoarse şi o descoperi în sânge. O simţi desprinzându-se cu greu. Şi mişcarea dinăuntru: rece.Apeiron. adânc. Pricepu că femeia se află în preajmă şi se linişti. . Nu nevoia . în acelaşi timp. gunoiul şi coloana… Aminteşte-ţi lipsa! Pe-acolo haosul îşi face loc. e încercarea. după care sânii şi braţele. Ea fugi.Apeiron. Ceva îi spunea că trebuie să fie mulţumit.Apeiron. lăptoasă. Gingaşul Apeiron scutură braţele. . Apeiron. trebuie să mergem acasă. Prostiile astea.încercarea. îi scutura trupul stăpânit cu greu de femeie. Doar mişcarea. plină şi grea. Se dezbrăcă încet. pe femeie. Îi simţi buzele topindu-se în carnea lui. gustul îşi aminti puterea şi discernământul. punânduşi hainele ude în bătaia soarelui. cu coada ochiului. Surâse. Începu să transpire. . undeva prin viscere. obosind în desprindere.

Ajuns pe linia de centură. Nu-l urma nimeni. cât şi pentru restul lumii. mestecă puţinele frunze acrişoare din preajmă şi-şi spuse că a ajuns numai bine şi devreme la locul dinainte stabilit. M-ar mira să aflăm o altă explicaţie logică. Ajunse la gară şi urcă în primul tren ce dădea semne să plece. Întrebare: ce l-a determinat să aleagă drumul cel mai mai scurt? Tocmai acela care ne determină să credem că subiectul era perfect conştient. rând pe rând. făcu doi-trei paşi de balet într-o baltă mică şi neagră. albă din care răzbătea un soi de muzică psichedelică. deci. Adormi fără griji şi visă frumos. iar datele pe care le avem nu indică vreun motiv plauzibil pentru o astfel de comportare..Judecata Ultima dimineaţă îl prinse pe gingaşul Apeiron alergând pe linia de centură ce ocolea oraşul. N-avea timp de explicaţii. Coborî la prima staţie şi o luă de-a dreptul peste câmp. . Bătrânul consilier privi ameninţător spre cei doisprezece tineri judecători care notau de zor evitându-i privirea. Din ultimul vagon. * Începu adunarea. Omul nostrum îşi lustruia pantofii în colţul amfiteatrului natural. scuipând din când în când pe bombeu.. Întrebare: să fi fost un act deliberat? Probabil. atât pentru oraş. . Află o rulotă mare. Faptele sunt clare: fuga lui a început de la locuinţa personală. nici în afara lui. A folosit drumul cel mai scurt către artera ce ocoleşte oraşul. pentru ca apoi să frece cu sârg mâneca halatului de judecată de pielea încreţită a încălţărilor. statutul lipsit de sens al celui care nu există. Avea. Farurile se stingeau.dacă nu fuga – era premeditat stabilită. Ajunse într-un luminiş tocmai potrivit. aşa că o luă de-a dreptul printr-o pădure cu miros de şpan şi cauciuc ars. Că această parte a drumului . se aşeză pe un trunchi de copac retezat. Deci şi-a dorit să se autoexcludă! Logic. înconjură un morman mare de gunoi. Se opri. atâta timp cât am stabilit prima parte a drumului drept premeditată. . continuă bătrânul consilier.Să presupunem că avem cu toţii dreptate. nu se afla nici în oraş. O ţărancă uitată în mijlocul tarlalei îşi şterse fruntea în faţa lui. nu? Bătrânul consilier deveni grav. cerul roşu aducea cu tricoul lucios ce i se lipise de şira spinării. îşi făcu loc cu greu şi ajunse la locomotivă. Iuţi pasul.

. din lege? Puţin probabil să nu se simtă bine într-o structură socială atât de bine concepută. cum bine se ştie. posibilitatea unei astfel de apariţii în zonă. nu ai distanţe sau locuri distincte. -De aici începe partea absurdă. . tremurând. .. sub incidenţa definitivă a ştiinţelor normate!. îl vedem alergând într-un spaţiu în care dinamica de orice fel nu are nici un sens. Ce poate să reprezinte gunoiul? Ce poate reprezenta o grămadă de gunoi? În . Apoi. în care libertatea individului e totală. evident. o societate. nu ai repere..Împotriva oricărei logici. nu ai legături. -Să-l fi trezit deschiderea ilogică a unui drum ce nu duce nicăieri. va trebui să acceptăm aspectul halucinogen generat de acel factor nociv încă necunoscut. sau conştiinţa apartenenţei la comunitatea pe care tocmai o lăsase în urmă? Sau factorul nociv necunoscut să se fi trezit într-un spaţiu cu o singură gazdă şi acest lucru să nu-i fi convenit?! Cert este că trebuie să ţinem seama de această ezitare din mijlocul liniei de centură: în fapt ea poate fi însăşi cheia problemei noastre! Bătrânul consilier zâmbi. nu aparţii. orice modificare ai face. să ne dovedim flexibili în dreptatea pe care ne-o dorim şi să presupunem că prima parte a drumului anterior considerată premeditată .. În consecinţă. omul nostru află în acest spaţiu lipsit de sens o rulotă albă. din viaţă. toxic. lipsit de personalitate. Ca să spunem aşa. Deşi am stabilit modul aberant în care a acţionat omul nostru. îl vedem pe omul nostru alergând într-un spaţiu lipsit de variante. şiret. Da. Aici înţelegerea noastră e depăşită de evenimentul în sine: chiar halucinaţie fiind. gunoiul nu e de găsit nici măcar ca termen în vreuna din ştiinţele noastre normate. şi-ar dori ieşirea din existenţă.. a atitudinii omului nostru. Bătrânul consilier reveni la un ton certăreţ. de ce. bineînţeles după ce şi-a definit foarte clar domeniul de utilitate! Înseamnă pericol?… Bătrânul consilier coborÎ vocea. iar omul nostru a trăit în societatea noastră. repet.. iar muzica a fost eliminată de mult din viaţa psihică a oamenilor noştri: sunt multe generaţii de-atunci. necunoscut sau în curs de cercetare. Îmi permit încă a-l numi aşa până la sfârşitul analizei noastre.. de altfel atât de bine organizată. de neconceput. grămada de gunoi.Urmând firul relativ logic al evenimentelor. statutul personal rămâne acelaşi: nu exişti. să presupunem că s-a trezit pur şi simplu în mijlocul liniei de centură: martorii susţin că ajuns acolo şi a stat un minut sau două pe gânduri. deci. din normă.. Bătrânul consilier deveni pasional.a fost făcută sub influenţa unui factor nociv. un spaţiu inerţial… Oriunde te-ai afla în el.-De ce şi-ar dori un membru al comunităţii noastre. ba chiar aude un soi de muzică care-l marchează! Cercetările noastre exclud.

de asemenea lipsit de sens. judecata noastră trebuie să fie extrem de sensibilă. Să trecem mai departe.. ar trebui să înţelegem alăturarea comunitară a elementului de bază: gunoi! Bătrânul consilier continuă aproape fericit de logica sa.paranteză fie spus.. se întoarse spre cei doisprezece tineri judecători. renunţarea temporară la alergare în mijlocul unei surse de apă!. o întinse bătrânului consilier şi intră în pădure pe acelaşi drum. scoase din desagă o bucată de pâine uscată. apoi mai multă lumină şi tot aşa. SFÂRŞIT . omul nostru foloseşte un mijloc de locomoţie de care nu avem ştire: trenul! Aflăm despre el că poate fi străbătut pe o direcţie. În astfel de circumstanţe...Apoi.. apoi lumină. Gingaşul Apeiron înţelese.. făcu o reverenţă. Ridică privirea. Gingaşul Apeiron profită de momentul de neatenţie.. Din acest moment nu mai putem scoate de la omul nostru nici o informaţie logică: e ceva cu întuneric. Deşi în plină formă fizică. surâzând.. făcu un semn cu degetele în sus. Urmă un zgomot surd. omul nostru părăseşte respectivul mijloc de locomoţie şi străbate spaţiul. în sfârşit. se apropie de bătrânul consilier. Şi aici rămânem în sfera aberantă a lipsei. deci este lung. . Şi-atât! În fine... încălţă pantofii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful