MARCEL PROUST

¥10394

c

PROUST
prizoniera :

Traducere, cuvînt înake, note şi com entarii'
IRINAMA\>RODIN
BCU Cluj-Napoca

Coperta: Vasile Socoliuc Redactor: Mariana lonescu

720394
Acest volum a fost editat cu sprijinul MINISTERULUI FRANCEZ AL AFACERILOR EXTERNE Direcţia Cănii AMBASADA FRANŢEI ÎN ROMÂNIA şi al FUNDAŢIEI PENTRU O SOCIETATE DESCHISĂ (OPEN SOCIETY FOUNDATION).

WMJ0TKA CENTRALA UNIVfiRSITAKA JLUC1&N *i,A«lt a

MARCEL PROUST Â la recherche du temps perdu III Edition publiee sous la direction de Jean-Yves TADEE 1987, 1988. Editions Gallimard N. R. F.. ..Bibliotheque de la Pleiade" Toate drepturile asupra acestei versiuni aparţin Editurii UNIVERS 79739 Bucureşti, Piaţa Presei Libere nr. 1.

ISB

973-340567-1

1

CUVINT ÎNAINTE

Publicat în noiembrie 1923, romanul Prizoniera este primul din cele trei texte postume prin care ia sfîrşit ciclul în căutarea timpului pierdut, celelalte două fiind Albertine a dispărut şi Timpul regăsit. Prizoniera este totodată şi prima parte a ceea ce am putea numi „ciclul Albertinei", Albertine fiind, după unii exegeţi proustieni, personajul al cărui nume apare cel mai frecvent în în căutarea timpului pierdut. Conform „metodei" sale care constă în adaosuri continui (tehnic realizate şi prin faimoasele „papcrolles", bucăţi de hîrtie cu însemnări lipite de marginea manuscrisului principal), personajul Albertine - ca şi romanul Prizoniera - se constituie relativ tîrziu: îl întîinim abia în 1913-1914, într-o serie de schite şi note adăugate. Jean-Yves Tadie şi colaboratorii săi au reconstituit tot acest labirintic traseu, care pune în evidenţă cel puţin două lucruri: deşi aparent există un paralelism şi chiar o comunicare între datele autobiografice (cea mai importantă fiind relaţia lui Proust cu tânărul său secretar şi şofer Agostinelli, mort într-un accident de aviaţie), acestea alimentează şi susţin într-un mod cu totul indirect o constructie ale cărei baze sînt puse cu mult înainte şi care progresează conform legilor ei proprii; hazardul joacă încă o dată un rol decisiv în cazul operei proustiene, textul Prizonierei, „făcut" şi prin contribuţia bolii şi morţii premature a lui Proust, fiind mereu altul, în funcţie de diferitele „lecturi" ale îngrijitorilor de ediţie şi ale editorilor, în cazuri ca acestea conceptul de ediţie definitivă nefiind operant. In mod exemplar, iluzia posibilităţii descifrării textului literar prin biografie cade ori de cîte ori sîntem tentaţi să recurgem la diferitele „chei" pe care povestea vieţii lui Proust şi cea din Prizoniera par a ni le pune la îndemînă. Nenumărate elemente, marcate ca autobiografice la prima vedere, se dovedesc a fi transformate în spaţiul iictiv al romanului într-un material de construcţie îmbinat la moduri ce duc spre un cu totul alt ansamblu, a cărui rigoare implicit (geometric) demonstrativă nu poate fi niciodată cea a unei vieţi reale. Ca şi în celelalte romane ale ciclului In căutarea timpului pierdut, se înlănţuie aici multiplele „teme" - iubire, gelozie, boală, moarte, artă, mondenitate etc. - chemate prin asociaţii de tip analogic şi invadînd un spaţiu pe care treptat îl omogenizează printr-o scriitură de tip „monoton" şi cu tendinţă spre exhaustiv, ce-şi desfă-

şoară virtualitătile arborescente spre cucerirea unei totalităţi. Poate că, într-o asemenea lectură, Prizoniera este, mai mult decîl oricare dintre celelalte romane ale ciclului, un loc al convergentei, un punct prin care trec toate liniile ce vin şi se duc de la şi spre celelalte romane, într-o mişcare biunivocă mai intensă decît în celelalte raportări. Nu se înşeală aşadar poate exegeţii care arată insistent spre singulara importanţă a Prizonierei în cadrul ciclului în căutarea timpului pierdut. Acumulările tematice şi analogic asociative din romanele anterioare au pregătit această posibilitate a angajării într-o cunoaştere totală. - într-o atemporalitate care echivalează cu eternitatea - prin iubirea ca gelozie (dar putem spune la fel de bine: prin gelozia ca iubire). O asemenea trăire este paradoxală: cel ce iubeşte nu iubeşte decît absenţa iubirii, absenţa aparentă a iubirii (într-un joc al minciunii şi al adevărului), iubirea ce pare a-i fi retrasă, refuzată. Absenţa şi prezenţa, vidul şi plinul, neantul şi existentul sînt astfel explorate în virtualitătile, în posibilele lor. Moartea şi arta răscumpără totul - adică vana cercetare, căci atîta vreme cît rămîi în relativul virtualităţii rămîi şi în chinurile zadarnicei căutări -, dînd singurul răspuns ce poate linişti un suflet: răspunsul definitiv. Dar şi acesta trebuie cucerit pas cu pas şi printr-o iniţiere deloc uşoară - în Albertine dispawe, viitorul roman, tortura celui ce iubise va continua încă multă vreme, nedespărţită de tentativa de a deveni ceea ce voise dintotdeauna să devină (chiar fără să ştie totdeauna că spre aceasta merge): un scriitor. IRINA MAVRODIN

^ NCĂ' DE DIMINEAŢĂ, cu faţa întoarsă spre perete şi înainte de a fi văzut, deasupra marilor perdele de la fereastră, ce JL nuanţă avea dîra de lumină, ştiam ce fel de vreme e. îmi spuseseră primele zgomote ale străzii, după cum ajungeau pînă la mine înăbuşite şi deviate de umezeală sau vibrînd ca nişte săgeţi în văzduhul răsunător şi gol al unei dimineţi spaţioase, glaciale şi pure; de îndată ce auzeam huruitul primului tramvai, înţelegeam dacă stătuse zgribulită în ploaie sau pornea spre zarea aurie. Şi poate că aceste zgomote fuseseră ele însele precedate de vreo emanaţie mai rapidă şi mai pătrunzătoare care, strecurîndu-se în somnul meu, răspîndea aici o tristeţe vestitoare de zăpadă, sau îl silea să intoneze pe un anume mărunt personaj interminent atît de numeroase cînturi întru gloria soarelui îneît acestea ajungeau în cele din urmă să-mi provoace, eu fiind încă adormit şi începînd să surîd, cu pleoapele închise, dar care se pregăteau să se lase orbite de lumină, o ameţitoare trezire muzicală, în timpul acestei perioade am perceput viaţa exterioară mai ales din camera mea. Ştiu că Bloch a povestit că, atunci cînd venea să mă vadă seara, auzea murmurul unei conversaţii; cum mama era la Combray şi nu găsea niciodată vreo altă persoană în afară de mine în camera mea, ajunse la concluzia că vorbeam de unul singur. Cînd, mult mai tîrziu, află că Albertine locuia atunci cu mine, înţelegînd că o ascunsesem de toată lumea, declară că vedea în sfîrşit motivul pentru care, în acea perioadă a vieţii mele, nu voiam niciodată să ies din casă. Se înşelă. Era de altfel uşor de scuzat, căci realitatea, chiar dacă este necesară, nu este cu totul previzibilă, cei care află despre viaţa altuia vreun detaliu exact trăgînd pe dată concluzii inexacte şi văzînd în faptul recent descoperit de ei explicaţia unor lucruri care nu au nici un fel de legătură cu acesta. Cînd mă gîndesc acum că prietena mea venise, la întoarcerea noastră de la Balbec, să locuiască la Paris sub acelaşi acoperiş cu mine, că renunţase la gîndul de a face o croazieră.

că îşi avea camera la douăzeci de paşi de camera mea, la capătul coridorului, în cabinetul cu tapiserii al tatălui meu, şi că în fiecare seară, foarte tîrziu, înainte de a mă părăsi, îşi strecura limba în gura mea asemenea pîinii zilnice, asemenea unui aliment hrănitor şi avînd caracterul aproape sacru al oricărei cărni căreia suferinţele pe care le-am îndurat din cauza ei ajunseseră să-i confere un fel de blîndeţe morală, ceea ce evoc pe dată prin comparaţie nu este noaptea pe care căpitanul de Borodimr mi-a îngăduit să o petrec la regiment, acordîndu-mi o favoare care de fapt nu vindeca decît un rău efemer, ci noaptea în care tata a trimis-o pe mama să doarmă în micul pat ce se alia lîngă patul meu. în asemenea măsură viaţa, dacă trebuie încă o dată să ne izbăvească de o suferinţă care părea inevitabilă, o face în condiţii diferite, atît de opuse uneori îneît este aproape un sacrilegiu să constaţi identitatea graţiei acordate! Cînd Albertine ştia de la Franşoise că, în noaptea camerei mele cu perdelele încă trase, eu nu dormeam, ea nu şovăia să facă puţin zgomot în timp ce se îmbăia în cabinetul ei de toaletă. Atunci, adeseori, în loc să aştept o oră mai tîrzie, mă duceam într-o sală de baie învecinată cu a sa şi care era foarte plăcută. Odinioară un director de teatru cheltuia sute de mii de franci pentru a împodobi cu smaralde adevărate tronul pe care diva îşi juca rolul de împărăteasă. Baletele ruseşti3 ne-au învăţat că simplele jocuri de lumină revarsă, dacă sînt îndreptate acolo unde trebuie, giuvaeruri la fel de somptuoase şi de variate. Acest decor mai imaterial nu este totuşi atît de graţios ca acela prin care la ora opt dimineaţa soarele îl înlocuieşte pe cel pe care aveam obiceiul să-1 vedem aici cînd nu ne ridicam din pat decît la ora prînzului. Ferestrele celor două săli de baie ale noastre nu erau transparente, ci acoperite cu un fel de chiciură artificială şi demodată, pentru ca să nu putem fi văzuţi de afară. Soarele îngălbenea dintr-o dată această muselină de sticlă, o aurea şi, descoperind încetişor în mine un tînăr bărbat mai vechi pe care multă vreme îl ascunsese obişnuinţa, mă îmbăta cu amintiri, ca şi cum aş fi fost în mijlocul naturii, în faţa unor frunzişuri aurii din care nu lipsea nici chiar prezenţa unei păsări. Căci o auzeam pe Albertine fluierînd întruna: Durerile-s femei nebune, Şi cine le ascultă e mai nebun ca ele .
8

Acest cîntec o fermecase vara trecută pe doamna Bontemps. renunţînd să mai încerc să ajung la ea şi mulţumit că sînt singur. ceea ce.O iubeam prea mult ca să nu surîd cu veselie de prostul ei gust muzical. întru totul asemănătoare. pentru a începe dimineaţa. le gustam dimpotrivă în timp ce Albertine nu era lîngă mine. nu o folosise niciodată ca să nu facă zgomot lîngă camera mea) erau atît de subţiri încît puteam să ne vorbim în timp ce ne spălam fiecare în sala noastră de baie. în acea intimitate pe care o îngăduie adeseori la hotel micimea locuinţei şi apropierea dintre camere. dar care la Paris e atît de rară. cerea atît de mult timp încît adeseori. continuînd o conversaţie întreruptă doar de zgomotul apei. astfel încît în loc să-i ceară Albertinei să-1 cînte cînd avea invitaţi. Nu vreau să spun că nu îmi îngăduia să gust numeroase bucurii în faţa cărora mă închisesem din pricina durerii prea vii. nu trimiteam pe dată pe cineva să o cheme. Despărţirea ei de prietene izbutea să-mi cruţe inima de noi suferinţe. care auzi spunîndu-se curînd că era o inepţie. pe care de altfel nu o mai găseam frumoasă şi cu care mă plictiseam. visînd atîta vreme cît voiam. Dar această linişte pe care mi-o aducea prietena mea era mai curînd o potolire a suferinţei decît o bucurie. Ea o menţinea într-o stare de odihnă. cel care saluta cîntînd soarele şi 9 . căci se dăduse poruncă să nu intre nimeni în camera mea înainte ca eu să li sunat. Timp de cîteva clipe. care deveni la rîndu-i „un vechi refren de Massenet cu care micuţa ne împuie urechile". De aceea. Alteori rămîneam culcat. mai ales dacă era vreme frumoasă. avînd o alta în partea cealaltă a apartamentului. departe de a le datora Albertinei. rămîneam cîteva clipe aproape adormit Nu însemna că eram cu totul indiferent faţă de şederea Albertinei la noi. iar eu vedeam cum se stinge şi intră iar într-un fel de ceaţă pudica şi înfrunzita perdea de sticlă. acoperea soarele. din cauza felului incomod în care fusese pusă para electrică deasupra patului meu. rămîneam doar cu micul personaj lăuntric. dar pe acestea. era o sală de baie pe care mama. avînd senzaţia limpede că nu o iubesc. ea îl înlocui prin: Un chit de-adio iese din tulburi izvoare . şi ştiind că mă face mai fericit decît mă face ea. într-un fel de imobilitate care puteau să o ajute să se vindece. Pereţii care despărţeau cele două săli de baie (cea a Albertinei. Un nor trecea.

cînd boala va fi sfîrşit să-i arunce la pămînt unul după altul. cînd mă văzuse atît de nefericit şi se neliniştise că mă lasă singur. micuţul personaj barometric se va simţi foarte la largul său. poate că mama fusese fericită aflînd că Albertine pleca împreună cu noi şi văzînd că alături de propriile noastre cufere (cuferele lîngă care îmi petrecusem noaptea la hotelul din Balbec. între două opere. după spaima că rămîn la Balbec . care îmi păruseră a avea forma unor sicrie şi despre care nu ştiam dacă vor aduce în casă viaţa sau moartea. Dar dacă la început mama nu se împotrivise acestui proiect (vorbindu-i prietenei mele cu drăgălăşenie. chiar în momentul cînd plecam din Balbec. cred că atunci cînd voi fi în agonie. scoţîndu-şi capişonul de îndată ce se ivea soarele. ea începuse sa o facă de cînd proiectul se realizase prea bine. în schimb. ca o mamă al cărei fiu fusese grav rănit. dar lui puţin îi pasă şi încă de la primele picături atît de nerăbdător aşteptate. Deschideam Le Figaro. partea lor comună. scrisă odinioară în trăsura doctorului Percepied. între două senzaţii. Apoi citeam scrisoarea trimisă de mama. pierzîndu-şi veselia. m-am întrebat uneori daca nu ar fi cumva omuleţul foarte asemănător cu un altul pe care opticianul din Combray îl aşezase îndărătul vitrinei sale pentru a arăta cum e vremea şi care. eu pot să sufăr de o criză de sufocare pe care numai venirea ploii ar linişti-o. Ea găsea că e bizar şi şocant ca o tînără fată să locuiască singură cu mine. şi-1 trăgea iar pe cap dacă urma să plouă. In mine. înguste şi negre.de a o lua cu mine pe Albertine. îşi va scoate capişonul şi. cînd toate celelalte „euri" ale mele vor fi moarte. Dar ultimul dintre toţi.despre care am mai vorbit.va cînta: „A ieşit soarele!" O sunam pe Francoise. dăruindu-mă cu totul bucuriei . fuseseră urcate în tren şi cele ale Albertinei. iar şederea tinerei 10 . nu cei mai aparenţi ne sînt şi cei mai esenţiali.în dimineaţa radioasă. în timp ce priveam clopotniţele din Martinville. pe care îl trimisesem la acest jurnal şi care nu era decît pagina recent regăsită şi uşor modificată. dacă va străluci o rază de soare în timp ce îmi voi da duhul. Printre cei care alcătuiesc individul care sîntem. în prima zi. Căutam şi constatam că nu se găsea în el un articol6. şi care îi este recunoscătoare tinerei iubite care-1 îngrijeşte cu devotament7). plîngînd). şi mai cu seamă un anume filosof care nu este fericit decît atunci cînd a descoperit. vor mai rămîne încă doi sau trei care vor rezista mai bine decît ceilalţi. îşi trage ursuz pe frunte capişonul. Dar nici măcar nu mă întrebasem. sau pretins ca atare. Cunosc egoismul acestui omuleţ.

Eu. pentru vremea cînd ea nu va mai fi. unde ea urma poate să rămînă (şi. că îmi va semăna în suflet poate. pe care lucrul acesta o privea în primul rînd şi care nu-1 găsea nepotrivit. că-mi va întuneca viaţa.fete se prelungea în casa noastră. în orice caz. această discuţie lăuntrică îi pricinuiau mamei o fierbinţeală la tîmple şi ea deschidea întruna ferestrele. ceea ce o surprindea foatre mult pe mama. dar localizată şi care nu-1 strică pe de-a-ntregul. Nu pot totuşi să spun că mama îmi arăta vreodată împotrivirea ei. Nu putea nici chiar să se hotărască să mă împiedice să o ţin la noi acasă provizoriu pe Albertine. şi care îmi era din ce în ce mai intole11 . mai întîi doar pentru că fusese prietenă cu mama sa. fără să o cunoască prea bine pe mătuşa mea. devotamentului lui Legrandin. de fapt. ea regreta că fusese obligată să ne lase pe amîndoi singuri. Mama prefera să pară că aprobă o alegere despre care avea sentimentul că nu va putea să mă facă să o schimb. chiar a rămas) multe luni. Dar nu izbutea să ia nici o hotărîre de teamă că mă va „influenţa" întrun sens rău şi că îmi va strica ceea ce ea credea că este fericirea mea. exprimînd unele rezerve cu privire la tînăra fată cu care îi spusesem că urma să mă logodesc. plecînd tocmai în acel moment la Combray. spre deosebire de mama. şi în absenţa părinţilor mei. că din pricina ei voi fi mai tîrziu mai puţin devotat soţiei mele. despre care ea îmi ceruse de altfel să nu-i vorbesc încă în mod definitiv prietenei melc. cînd nu mai îndrăznea să-mi reproşeze nervozitatea. acum se temea .temere pe care poate că nu am ghicit-o cu totul în acel moment. căci altminteri mă temeam (neputîndu-i spune Albertinei să o ascundă) că mama va descoperi prietenia ei pentru domnişoara Vinteuil. Ca odinioară. Dar toţi cei care au văzut-o în acea perioadă mi-au spus că la durerea pe care o simţea pentru că îşi pierduse mama. ca să se răcorească. Ea nu voia să se arate mai severă decît doamna Bontemps. eram foarte fericit că a plecat la Combray. se adăuga o expresie de perpetuă preocupare. Această concentrare. sau nu am vrut să o ghicesc -că riscă. lenea. Snobismul este o boală gravă a sufletului. Acolo totul a devenit mai uşor pentru ea datorită bunătăţii. Aceasta ar fi fost pentru mama un obstacol absolut nu numai pentru o căsătorie. apoi pentru că a simţit că bolnavei condamnate să nu se mai vindece îi plăceau îngrijirile lui şi nu se mai putea lipsi de el. care. remuşcarea de a o fi mîhnit căsătorindu-mă cu Albertine. şi-a amînat săptămînă după săptămînă întoarcerea la Paris. nedînd îndărăt în faţa nici unei greutăţi. în timpul cărora mătuşa mea a avut întruna nevoie de ea zi şi noapte.

făcîndu-şi acolo ua culcuş din care nu se mai mişca. Ea făcea parte dintre acei servitori de la Combray care cunoşteau valoarea stăpînului lor şi ştiau că lucrul cel mai mic pe care-l pot face este să-i dea pe deplin ceea ce ei consideră că îi este datorat Cînd un vizitator străin îi dădea Franşoisei un bacşiş pe care să-1 împartă cu fata de la bucătărie. îi şi spusese fetei de Ia bucătărie cum să se poarte. de la mătuşa mea Leonie.să se arunce pe patul meu alături de mine. admiratoare a lui George Sand şi pentru care virtutea consta în nobleţea sufletească. aşa cum îi spusese Francoise că trebuie să facă. Farmecul ei uşor incomod consta astfel în faptul de a fi în casă mai puţin ca o tînără fata cît ca un animal domestic care intră într-o încăpere. fără să mă stingherească cum ar fi făcut o fiinţă umană. Totuşi. de la toate rudele ei feminine. în ciuda tuturor acestor lucruri şi chiar în afara ideii unei purtări convenabile. prin dublul efect al imitaţiei înălţătoare şi eliberatoare a bunicii. al propriei mele influenţe corupătoare. Ea nu ar fi închis nici o uşă şi. Preotul din Combray nu era un geniu.pentru mine era o odihnă profundă . dar şi el ştia cum se cuvine să te porţi. cred că Albertine nu ar fi fost deloc pe placul mamei. care se găseşte pretutindeni unde nu te aştepţi şi care venea . mama. o scrisoare destul de dispreţuitoare şi în 12 . care iese din ea.rabilă cînd mă gîndeam la ea. cu o rapiditate. fără să mai încerce nu numai să intre în camera mea. ea ajunse să-mi respecte orele de somn. donatorul nici nu apuca bine să-i întindă moneda că Francoise. o discreţie şi o energie egale. asemenea unui cîine sau unei pisici. era acum indulgentă faţă de femeile cu o purtare faţă de care altădată s-ar fi arătat severă. pentru a căpăta unele informaţii. pe de altă parte. Părinţii tînărului îi scriseră. şi. sau chiar şi astăzi dacă ar fi fost dintre prietenele ei burgheze de la Paris sau din Combray. care păstrase de la Combray. dar al căror suflet nobil eu îl lăudam şi cărora ea le ierta multe pentru că mă iubeau pe mine. dar chiar şi pentru ca ea să-şi petreacă un anume timp în casa noastră. iar aceasta venea să mulţumească nu cu jumătate de gură. ci deschis. deprinderi de ordine despre care prietena mea nu avea nici cea mai elementară noţiune. Exceptînd un motiv atît de grav şi pe care ea nu-1 cunoştea. fiica unor veri protestanţi ai doamnei Sazerat se convertise la catolicism şi famiiia se purtase cu el cum nu se poate mai bine. nu s-ar fi codit să intre cînd o uşă era deschisă. dar şi să mai facă zgomot înainte ca eu să fi sunat Francoise îi impuse aceste reguli. în schimb. Sub îndrumarea sa. cu voce tare. Fu vorba de o căsătorie cu un nobil din Meseglise.

înclinîndu-se şi prosternîndu-se. şi nici chiar să-1 omori. După o tăcere a ei. Era îmbibată de tradiţie. Preotul din Combray răspunse pe un asemenea ton îneît nobilul din Meseglise. înainte de a îndrăzni să facă zgomot Educaţia pe care i-o dădu Francoise îi prinse bine de altfel chiar şi bătrînei noastre servitoare. în timpul întregii călătorii. înţelepciunea şi mai ales oroarea mea subită de Balbec mă împiedicară să-i acord această favoare. Francoise voia să se întoarcă neapărat. reglementată de legi de comportare pe care nici măcar nu te puteai gîndi să le încâlci. îşi dăduse seama că uitase să-şi ia rămas bun de Ia „supraveghetoarea" hotelului. care deveniseră de un stacojiu ce putea să te înspăimînte. sau după răspunsul tăios pe care i-1 dădu cînd Albertine o rugă să intre la mine sau să mă întrebe ceva. nu este interzis să doreşti moartea unui duşman. că nu îşi luase rămas bun de la această femeie.care originea protestantă era privită de sus. dar. prin care cerea ca pe cea mai preţioasă favoare să se însoare cu tînăra fată. Francoise nu avu nici un merit în a face să-mi fie respectat somnul de către Albertine. să nu-ţi iei rămas-bun înainte de a pleca. persoană mustăcioasă care veghea asupra etajelor. rugăminte formulată probabil cu inocentă de Albertine. dar fusese relativ politicoasă cu ea. după codul Francoisei aşa cum este el ilustrat în basoreliefurile bisericii Saint-Andre-des-Champs. amintirea. la Paris. şi care abia dacă o cunoştea pe Francoise. de la o supraveghetoare de etaj. căci gemetele pe care le scotea întruna de cînd ne întorsesem de la Balbec se potoliră treptat în clipa cînd urca în tramvai. Căci. aceasta înţelese cu stupoare că se găsea într-o lume ciudată. să coboare din tramvai. făcuse să-i urce sîngele în obraji. cu obiceiuri necunoscute. dar ea căzuse pradă unei proaste dispoziţii bolnăvicioase şi febrile care nu dispăruse odată cu schimbarea de aer şi care se prelungea la Paris. Ea avusese un prim presentiment la Balbec. precum o adevărată mitocancă. nu încercă nici măcar să reziste si aşteptă cu răbdare în fiecare dimineaţă să mă audă sunînd. scrise o scrisoare cu totul diferită. să revină la hotel. dar este îngrozitor să nu faci ceea ce se cuvine să faci. să nu fii politicos cu cine a fost politicos cu tine. reînnoită în fiecare clipă. să-şi ia rămas bun de la supraveghetoare şi să nu plece decît a doua zi. Şi refuză să bea şi să mănînce pînă la Paris poate pentru că acea amintire o făcea să 13 .

ceea ce însemna: „sînt prea săracă". Trei zile după aceea. unul dintre acelea al cărui secret numai ea îl ştie şi care. Numai ciudatul geniu al Celestei mi-ar fi plăcut poate 9. Auzeam paşii prietenei mele care ieşea din camera ei sau intra în ea. căutînd poate de asemenea. pentru ca viaţa să-i fie plăcută. inconştient. Mama îmi scria: „Doamna Sazerat ne-a invitat la micul dejun. ceea ce ea numeşte o doamnă care are «cai. ceea ce îmi era cu totul indiferent. era şi amintirea bunicii. din discreţie. surîdeam timp de cîteva clipe cînd. Fără să vreau. Albertine evoluase în mod uluitor. făceam în clipa de faţă tot ce era cu putinţă pentru a o distra. tablouri». Printre cauzele care făceau ca mama să-mi trimită în fiecare zi o scrisoare. dar nu o făcusem niciodată în mod formal. mi se adresa cu aceste cuvinte: „Divinitate a cerului pe un pat aşezată!" Eu îi 14 . în ciuda obiceiurilor stupide de a vorbi care-i rămăseseră. dacă voiai să-mi vorbeşti de mama mea. Ea ţi-ar fi răspuns aşa cum i-a răspuns şi doamnei de Grignan: «Nu era din familie? Vă credeam rude». trăsuri. în primele mele răspunsuri am făcut prostia de a-i scrie mamei: „Mama ta te-ar recunoaşte pe dată după aceste citate". ba chiar o scrisoare din care nu lipsea niciodată un citat din doamna de Sevigne. căci era ora cînd Andree urma să vină cu şoferul. superioritatea de spirit a unei femei interesîndu-mă întotdeauna atît de puţin încît dacă am vorbit despre ea uneia sau alteia. să o ia pe Albertine. Cum aşa? Nu ţi-am povestit niciodată că spunea asta? Oh! e o figură! Cel mai mult mă uimeşte că înalţă tablourile la rangul cailor şi al trăsurilor." Căci vom vedea mai tîrziu că.simtă o „greutate" reală „în stomac" (fiecare clasă socială îşi are patologia sa) şi nu atît pentru că voia să ne pedepsească. dar ar fi posibil". să o fac astfel să dorească să se mărite cu mine. în timp ce spuneam: „nimic nu-i mai puţin sigur" cînd era vorba de proiecte de viitor. Vorbisem cu aceasta despre posibilitatea îndepărtată de a ne căsători. „Mama lui Andree ar face ochii mari dacă m-ar vedea cum am devenit o doamnă bogată ca şi ea. Şi atunci. ne răpesc singurătăţii fără să ne dăruiască societatea". dăduse din cap surîzînd melancolic şi parcă spunînd: „nu. prieten al lui Morel şi împrumutat nouă de familia Verdurin. ea însăşi. cum ar fi spus biata ta bunică. am făcut-o din pură politeţe. am primit o scrisoare cu aceste cuvinte: „Bietul meu fiu. cînd spusesem: „nu ştiu. profitînd de faptul că aflase că Albertine nu era acolo. nu ar fi posibil". de exemplu. Rîdea ea însăşi de tot acel lux. citînd-o pe doamna de Sevigne. Sunam. o invoci în chip foarte nepotrivit pe doamna de Sevigne.

iar crima e aceeaşi. dimpotrivă.nu-şi păstraseră aceeaşi formă. ea mă compara totdeauna cu Assuerus: Şi moartea este preţul oricărui îndrăzneţ Ce făr-a fi chemat i se înfăţişează.Nu eşti niciodată culcat. Ea ajungea chiar să declare. părul ei cîrlionţat îmi pricinui multă vreme aceeaşi surpriză. Ai văzut vreodată pe cineva care să stea culcat aşa? Ai venit şi te-ai aşezat aici.Oh. atunci cînd îi închidea.încă şi mai alungiţi . Pijamaua ta acum atît de albă şi felul cum îţi mişti gîtul te fac să semeni cu o porumbiţă. în fiecare noapte. Fără îndoială că îmi aminteam mai ales de această parte din ea însăşi cînd o părăseam. în fiecare dimineaţă. de ce «divinitate a cerului»? . pe care nu l-aş mai fi văzut niciodată. în legătură cu un eveniment politic pe care îl blama: „Găsesc că asta-i formidabil". dar păreau a fi trecut la o stare lichidă. la Balbec. Fiindcă luase obiceiul nostru familial al citatelor şi le folosea pentru ea pe cele din piesele pe care le jucase la mănăstire şi despre care îi spusesem că-mi plac.spuneam: „Dar. Căci. Şi totuşi. te înşeli amarnic! . O amuza mult interdicţia de a intra la mine în cameră înainte ca eu să fi sunat. şi nu ştiu dacă nu oarecum în acea vreme învăţă să spună. Se schimbase şi fizic.Dar de ce «aşezat» pe un pat? Vezi bine că sînt culcat . Nici rangul şi nici sexul. Eu însumi. dar e scrisă cu picioarele". Acestei legi supusă ca oricare alta sînt. aveau aceeaşi culoare. Şi fără să-l previn va trebui spre a-i vorbi El să mă caute sau cel puţin să mă cheme la el10. dacă crezi că ai ceva din cei care călătoresc pe prăpăditul nostru pămînt.." Chiar în ordinea lucrurilor idioate. era ca şi cînd ai fi tras nişte perdele ca să nu mai vezi marea. deasupra privirii surîzătoare a unei tinere fete. Astfel încît. pentru a arăta că găseşte că o carte e scrisă prost: „E interesantă. Ochii săi prelungi şi albaştri . Celeste. Albertine se exprima cu totul altfel decît fetita care fusese abia cu cîţiva ani în urmă. există oare ceva mai frumos decît . Nimic la adăpost nu pune de astă ordine fatală.. ca un lucru nou.

căci iubirea mea pentru o alta mă face foarte nefericit şi tu mă vei ajuta să mă consolez. mă temeam că a plictisesc. jura năvalnic şi cu sinceritate că ar vrea mai curînd să moară decît să mă părăsească: asta se întîmpla în zilele cînd mă bărbierisem înainte de a o chema Era una dintre acele femei care nu ştiu să desluşească din ce motiv simt ceea ce simt Ele explică plăcerea pe care le-o pricinuieşte un ten proaspăt ras prin calităţile morale ale celui ce li se pare a le făgădui fericirea pentru viitorul lor. mai înrudiţi cu carnea. mă gîndisem să-i spun în chip mincinos lui Andree: „Micuţa mea Andree." îmi era desigur cu neputinţă să ghicesc între atîtea alte cuvinte dacă sub acelea se ascundea o minciună." Or. pe tine te-aş fi iubit. loc pe care nu-1 cunosc. O întrebam unde crede că se va duce. dar micii cîrlionţi lucioşi ai părului înflorit. într-un moment cînd. Astfel puteam să rămîn acasă fără nici o grijă. îi cerusem şi ea acceptase să vină să o scoată din casă aproape zilnic. şi dacă aş fi ştiut atunci. dimpotrivă. Şi cum eu ştiam că ea îmi va povesti tot ceea ce Albertine şi cu ea vor fi făcut. aş fi putut să-i spun acum cu toată sinceritatea că ea ar fi capabilă să mă liniştească. Poate că Andree crezuse la Paris că era într-adevăr o minciună şi că eu o iubeam. o alesesem pe Andree (care se întîmpla să fie la Paris pentru că renunţase la gîndul de a se întoarce la Balbec) drept călăuză a prietenei mele pentru că Albertine mi-a povestit despre afecţiunea pe care prietena ei o avusese pentru mine la Balbec. capabilă de altfel să descrească şi să devină mai puţin necesară pe măsură ~e barba este lăsată să crească. dacă te-aş fi revăzut mai devreme. cînd mă simţisem prea obosit de Albertine. sărea pe pat şi uneori îmi definea genul de inteligenţă.această cunună buclată de violete negre? Surîsul propune mai multă prietenie. Şi faptul că Andree era una dintre fetele din nucul lor grup mă făcea să am încredere că ea va obţine tot ce voi vrea de la Albertine. cum ar fi crezut neîndoielnic la Balbec. stîrnesc mult mai mult dorinţa. a căror transpunere în mici valuri par. „Cred că Andree vrea să mă ducă la Buttes-Chaumont. La Balbec. care avea să-mi spună în ce locuri fusese cu Albertine. chiar aceste cuvinte mincinoase deveniseră adevărate după trei săptămîni. Căci adevărul se schimbă atît de mult pentru noi încît ceilalţi cu greu se mai pot descurca. De îndată ce intra în camera mea. Dar acum inima mea e dată alteia. Pe de altă parte. Aveam de altfel încredere în Andree. poate că Andree ar fi fost 16 . într-adevăr. Putem totuşi să ne vedem des.

dar un nimic destul de drăguţ. Ştiam că nu o iubesc pe Albertine. Un morar nu-i nevoie să spună că este morar. căci nu-mi mai rămînea nimic din suferinţa. lucrurile stăteau la fel. pe care o simţisem în tramvai. E un nimic. ea îşi încrunta sprîncenile şi îşi mişca gîtul lung. Cînd sosea.cea pe care aş fi iubit-o. Unele asemenea valuri îmi mişcaseră sufletul pe de-a-ntregul cînd Albertine îmi vorbise la Balbec despre domnişoara Vinteuil. păruse că te apreciază foarte mult. ciudata impresie că ai de-a face cu o creatură care nu-şi poate da seama de lucruri prin ea însăşi. care îţi cere mărturia. nu pot să spun decît asta. se vedea din prima clipă dacă venea din preajma ta. dar acum se opriseră. Ea era ca un cărbunar care ar vrea să te facă să crezi că nu-i cărbunar. erau vindecate. cu vizite poate făcute la Montjouvain. ca şi tine. anumite feluri de a vorbi ale Albertinei mă făceau să presupun . Andree era într-al nouălea cer. Nu o mai iubeam pe Albertine. „Cum. Dar în unele momente. se ştie că vine din camera ta pentru că păstrează un iz neplăcut de plante medicinale arse. Iubirea nu-i poate decît propagarea acelor valuri care mişcă profund sufletul. să judece lucrurile ca tine? Era izbitor. Cu Andree. deşi e negru ca tăciunele. chiar dacă o citesc afară.nu ştiu de ce . şi ea 17 . nu ştiai? îmi spuse Albertine. aflînd ce fel de adolescenţă avusese Albertine.că ei i se făcuseră probabil în viaţa-i încă atît de scurtă multe complimente şi declaraţii şi că le primise cu plăcere. Toate acestea." Totuşi. ce să-ţi mai spun? Cînd iau o carte care a fost în camera ta. Ea spunea în legătură cu orice: „E adevărat? E chiar adevărat?" Desigur. chiar glumeam pe seama ei între noi. acum lecuită. Nici nu mai era nevoie să ne spună că se întîlnise cu tine. Ne priveam între noi şi rîdeam. ca să nu se pregătească ceva fără ştirea mea. dacă ar fi zis ca Odette: „Minciuna asta gogonată e chiar adevărată?"' nu m-aş fi neliniştit. ca şi cum nu ar poseda aceleaşi facultăţi ca şi tine? (i se spunea: „A trecut o oră de cînd am plecat". la care mă gîndisem prea multă vreme. mai ales îndată după ce se despărţea de tine. căci însuşi ridicolul acestei formule s-ar fi explicat prin stupida banalitate a unei minţi de femeie. Dar aerul ei întrebător: „E adevărat?" îţi dădea. De fiecare dată cînd cineva vorbise frumos de tine. N-ai observat că începuse să vorbească. în urma unei emoţii. altfel spus cu senzualitate. la Balbec. pe de o parte. sau „Plouă". le-am sfătuit să renunţe la a mai merge în acea zi la Buttes-Chaumont şi să se ducă mai curînd la Saint-Cloud sau în altă parte. vezi bine că e plin de făină. se mai vede şi urma sacilor pe care i-a dus în spinare.

întreba: „E adevărat?"). aşa cum de altminteri şi viciului fiinţei care este cauza acestei gelozii. fără să văd în clipele pe care le petreceam împreună momente de plăcere. avusesem după suferinţele mele trecute un interval de calm. poate chiar rîzînd de mine. Dar cel mai mic pretext îi slujeşte unei boli cronice ca să renască. care nu-i mai serveau Albertinei în relaţia cu mine decît să răspundă printr-o întrebare unei afirmaţii ca: „Ai dormit mai bine de un ceas. gustul ei pentru plăcere era şi el cronic şi nu aştepta poate decît un prilej pentru a-şi da Mu liber. că sînt într-o stare de tulburare teribilă". să se ducă spre persoana care a înţeles şi a aşteptat-o într-o stradă dosnică. Or. la Paris sînt tot atîtea prilejuri ca şi la Balbec. cu o modestie cochetă şi care consimţea. în orice oraş. dar dacă putea fi făcută să uite acele persoane. rămăsesem preocupat de felul cum îşi petrecea timpul. . prin plecarea mea. ei şi în altele pentru care este bun orice prilej de plăcere. Şi îi este uşor unei femei pricepute să pară că nu vede nimic. toate relaţiile ei dubioase. Dar ea poate îmbrăca tot atîtea forme ca şi răul nesigur care este obiectul ei. plecasem desigur din Balbec ca să fiu sigur că nu se va mai putea întîlni cu anumite persoane cu care mă temeam atît de mult că va face lucrul cel rău rîzînd. vindecată. pe de altă parte. îneît aceste relaţii fuseseră rupte într-adevăr şi fobia care mă bîntuia. căci răul nu era numai în Albertine. apoi. Atîta vreme cît gelozia mea nu se reîncarnase în fiinţe noi.E adevărat?" Fără să mă simt cîtuşi de puţin îndrăgostit de Albertine. „să ştii că te iubesc foarte mult. acele „E adevărat? E chiar adevărat?". să-şi scurteze legăturile. ea nu avea nevoie să caute. afirmaţii cărora le răspundeau. această lipsă de uşurinţă în a-şi da seama prin sine însăşi de fenomenele exterioare nu era oare adevărata origine a acelor „E adevărat? E chiar adevărat?" Se părea mai curînd că acele cuvinte fuseseră. cinci minute mai tîrziu. far Albertine avea o asemenea pasivitate. şi în cîteva cuvinte să-şi dea o întîlnire. încă din adolescenţa sa precoce. Putusem să o despart pe Albertine de complicele ei şi să-mi exorcizez astfel halucinaţiile. cel mai mic prilej îi poate sluji ca să se exercite din nou (după un răgaz de castitate) cu fiinţe diferite. îneît încercasem cu iscusinţă să rup dintr-o dată. o atît de mare facultate de a uita şi de a se supune. Cine va 18 . Din nefericire. pe dată înţeleasă de cealaltă. le apropie pe cele două înfometate. Privirea uneia. răspunsuri la: „Să ştii că n-am întîlnit niciodată o fată atît de frumoasă ca tine".

dar vai! Gomora era risipită în cele patru colţuri ale lumii. pusesem fără ştirea mea la cale acest joc de-a v-aţi ascunselea prin care Albertine îmi va scăpa întotdeauna. dacă mă gîndeam bine. consacram adeseori spre a imagina plimbarea 19 . posibilităţile răului erau la fel de numeroase. să sfîrşească decît odată cu Albertine sau odată cu mine. că doreşte să revadă cutare loc din Paris care îi plăcuse. în aceste distrugeri în care aveam drept complice. în Albertine. dimpotrivă. deşi poate foarte uşor de explicat fără a face să intervină vreun motiv de ordin senzual. Părăsind Balbecul. iar eu i le-am dat înapoi de îndată ce am întîlnit-o din nou. De aceea era de ajuns ca ea să se întoarcă tîrziu. pe jumătate din gelozie. pe jumătate fiindcă ignoram aceste bucurii (caz foarte rar). va urma pentru mine un altul. necruţător. visez cumva sau mi-ai spus că o cunoşti pe Gilberte Swann? . pentru ca răul meu să renască. aproape de a urî. adică mi-a vorbit. nesatisfăcut de informaţiile pe care Andree şi şoferul mi le dăduseră despre plimbările pe care le făceau cu prietena mea. .Nu. abia întrerupt din cînd în cînd de scurte răgazuri de linişte. căci acele fiinţe vor fi abandonate. legat de data asta de reprezentări care nu mai ţineau de Balbec. astfel îneît suferinţa mea nu putea. eu îi pricinuiam uneori o durere profundă uneia dintre acele fiinţe necunoscute cu care ea gustase rînd pe rînd plăcerea. ca plimbarea ci să fi durat un timp inexplicabil. Chiar în primele momente ale sosirii noastre la Paris. şi paralel cu drumul jalonat de atîtea abandonări pe care ea le va săvîrşi cu uşurinţă. avea caietele de Istoria Franţei. şi pe care m-aş fi străduit să le distrug ca şi pe precedentele. şi că eu pricinuiam zadarnic această durere. nu. O întrebam pe neaşteptate: „Fiindcă veni vorba. ca şi cum distrugerea unei cauze efemere ar fi putut duce şi la cea a unui rău congenital.E genul de femeie care nu-mi place? . Şi. Albertine. Nu-mi dădeam seama că. supravegherea încă mai dificilă. facultatea ei de a se schimba. recentul obiect al iubirii sale. astfel îneît mă întorsesem cu ca la Paris.şti vreodată? Şi îi era atît de uşor Albertinei să-mi spună. simţisem împrejurimile Parisului la fel de crude ca acelea ale Balbecului şi plecasem cîteva zile în călătorie cu Albertine. dar înlocuite." Dar mai curînd decît să practic acest gen de conversaţii bănuitoare. crezusem că părăsesc Gomora. că o smulg de aici pe Albertine. pentru ca acea relaţie să continue. Dar pretutindeni incertitudinea cu privire la ceea ce ea făcea era aceeaşi.Da. puterea ei de a uita. a fost chiar foarte drăguţă şi mi le-a împrumutat.

. să împiedicăm ceea ce va face o altă persoană. reducea la inerţie toate acele mişcări imaginative ale inteligenţei." Dar vai. îi spuneam că doctorul îmi prescrisese sa rămîn culcat în pat. un diplomat cu o viziune clară. să dispară. lumea posibilelor mi-a fost totdeauna mai deschisă decît cea a contingenţei reale. o lăsam să-şi piardă puterea. a luato nu spre locurile a. în loc să viseze la posibilele pe care le ascunde întinderea dintre cele patru puncte cardinale. nu conform unei probabilităţi. înseamnă că ea vrea să facă altceva. obişnuindu-mă să fiu calm de vreme ce alţii supravegheau în locul meu. Cît priveşte motivul acestei dorinţe. eu lăsam să amorţească această facultate care nu era foarte dezvoltată în mine. fă un mic efort şi vino cu noi. Şi chiar dacă ar fi fost. în viaţa oamenilor şi în cea a popoarelor poate exista (şi trebuia să existe o asemenea zi şi într-a mea) un moment cînd ai nevoie să ai în tine un şef al poliţiei." Dar înseşi aceste rugăminţi de a ieşi la plimbare sporeau liniştea care îmi îngăduia să rămîn acasă. dacă asta pare să-ţi placă atît de mult. o trimit pe Andree la ea acasă. Or. un şef al Siguranţei. pînă cînd vei fi gata. şi îi vorbeam prietenei mele cu înflăcărarea pe care o păstrează intactă proiectele nerealizate. anchiloza în mine. toate acele inspiraţii ale voinţei care ne ajută să ghicim. prin natura mea. Nu era adevărat. dragul meu. De îndată ce ieşeam cu Albertine. ci spre locul c.Albertinei forţele pe care nu le foloseam ca să fac acea plimbare. rni-ar fi fost neplăcut să i-1 spun Albertinei. d. îi ceream permisiunea să nu vin cu ea şi cu Andree Nu voi spune decît unul din motive. ci tocmai asta sau asta. Gelozia mea se năştea prin imagini. chiar dacă rămînea fără mine 20 . iar locul în care trebuie să facem cercetări este etc. dîndu-le în grijă supravegherea Albertinei. care. nu altceva care este un lucru vag. Dacă-ţi place mai mult să fii singur cu mine. va veni altădată. fapt pe care poate 1-a şi început. b.Dacă persoana cutare a fugit. dar te laşi înşelat de indivizi. pentru o suferinţă. care era un motiv ţinînd de înţelepciune. să judece corect şi să-şi spună: „Dacă Germania declară asta. Aceasta ajută la cunoaşterea sufletului. Nu mă gîndeam că apatia prin care lăsam astfel pe seama lui Andree sau a şoferului să-mi calmeze agitaţia. un asemenea regret că nu o pot face doar cu ea singură. Te vom aştepta cît vei vrea. Era cu atît mai primejdios cu cît. îneît ea îmi spunea drăgăstos: „Dar. îmi exprimam o asemenea dorinţă de a mă duce să revăd un anume vitraliu din SainteChapelle. recomandările lui nu m-ar fi putut împiedica să-mi întovărăşesc prietena.

Dar acele ciocniri interioare nu se produceau pe dată. Corzile sale sînt strînse sau destinse prin simple diferenţe ale temperaturii. asociaţiile de idei. veselia anumitor plimbări îşi reluau locul lor în mine. Zadarnic trăim sub ceva care seamănă cu un clopot pneumatic. să gîndim cît mai puţin cu putinţă. îmi închipuiam că poate vorbise cu cineva sau doar se uitase la cineva. izvor ai oricărei muzici: timpul din anumite zile ne face pe dată să trecem de la o notă la alta. cîntul se naşte din aceste distanţări. abia plecase Albertine la plimbare că mă şi simţeam întărit. deşi venite din afară. precum un magnet. viaţa lăuntrică aduce şi ea cu sine tot felul de incidente. dar mi-ar fi şi afirmat realitatea actuală. Viaţa anumitor oraşe. Dacă nu era prea bine dispusă. puţin necunoscut care. instrument pe care uniformitatea obişnuinţei 1-a redus la tăcere. Regăsim aria uitată a cărei necesitate matematică am fi putut-o ghici şi pe care în primele clipe o cîntam fără să o cunoaştem. în lipsa unei vieţi exterioare. reînnoiau pentru mine lumea exterioară. din aceste variaţii. din acel moment. mă gîndeam că poate din pricina mea ratează sau trebuie să-şi amîne un proiect. Fremătînd tot în jurul corzii care vibra. Realitatea nu este totdeauna decît un mod de a ne agăţa de un necunoscut pe al cărui drum nu putem merge foarte departe. hazardurile întîlnite în cugetările mele singuratice îmi ofereau uneori acele mici frînturi de real care atrag către ele. E mai bine să nu ştim. un sunet nou al viorii melc lăuntrice. de exaltantele virtuţi ale singurătăţii. Din nefericire. eram într-o asemenea comunicare cu strada. zgomotul lui răsuna ca acela al unui cuţit de argint care ar izbi o casă de sticlă. în anumite zile senine era atît de frig. Dar mai ales în mine auzeam. îmi luam partea din plăcerile zilei care începea. încît părea că zidurile casei ar fi fost dezarticulate. Doar aceste modificări lăuntrice. şi de fiecare dată cînd trecea tramvaiul. imediat accesibilă tuturor oamenilor pe care o împrejurare întîmplătoare şi deci neglijabilă nu-i ţinea să rămînă acasă. Porţi de comunicare de multă vreme condamnate se redeschideau în creierul meu.de a le gusta nu ar fi fost de ajuns pentru a mi le pune la îndemînă dacă timpul cu totul special de afară nu numai că mi-ar fi evocat imaginile trecute. în fiinţa noastră.doar o singură clipă. amintirile continuă să funcţioneze. eram neliniştit. ale luminii de afară. cuprins de beţie. dorinţa arbitrară -veleitatea capricioasă şi cu totul a mea . fie şi pentru cîteva clipe. în lipsa unor plimbări cu Albertine. devine dureros. mi-aş 21 . să nu-i oferim geloziei nici cel mai mic amănunt concret.

să le revăd doar. de poftă şi a nu le considera numai ca amintiri. care-şi făceau serviciul militar la ţară. descria în jurul căminului un cerc magic în care. şi eu găseam arătîndu-mi-se în faţă. eram tot atît de voios. evanghelia zilei. Deşi nu mă dusesem să o întovărăşesc pe Albertine în lunga ei plimbare. şterse cu guma obişnuinţei. de putinţa de a merge să caute în natură tablouri care seamănă cu aceste amintiri. ca tablouri. pe de o parte. şi. adolescentul care le văzuse. pe de altă parte. rămînînd în camera mea de la Paris. Nu avusese loc 22 . pentru că refuzasem să gust cu simţurile mele această dimineaţa. pentru această stare atît de particulară. îi lasă îndeajuns de încrezători că o vor putea curînd face. să trepidez lăuntric. sau restrîngîndu-ne activitatea. Cea care mă copleşea şi pe care o menţineam în stare latentă în patul meu. putem sa ajungem la ea la fel de bine sporindu-le pe acestea. amintindu-mi-le. ca o maşină care. mă făcea să tresalt. prin virtutea unei senzaţii identice. uitată timp de o vară. trecute sau posibile. căci aerul rece întorcea de la sine paginile ce trebuiau întoarse. mai exact de un anume tip de dimineţi printre care toate de acelaşi gen nu erau decît intermitenta apariţie şi pe care le recunoscusem repede. copilul. mă bucuram în imaginaţie de toate dimineţile asemănătoare. Această dimineaţă ideală îmi copleşea mintea cu o realitate permanentă. împiedicată să-şi schimbe locul. pentru ca să pot să o urmăresc din patul meu. pe cît aş fi fost dacă m-aş fi aflat pe punctul de a porni să mă plimb spre Meseglise sau să-1 regăsesc pe Saint-Loup şi pe prietenii săi. de exemplu.fi sacrificat cenuşia mea viaţă de altădată şi viaţa mea ce urma să vină. se învîrteşte în jurul ei. şi îmi comunica o veselie pe care starea mea de debilitate nu o diminua: starea de bine rezultînd pentru noi mult mai puţin din starea noastră de sănătate desăvîrşită cît din excedentul nefolosit al forţelor noastre. Se întîmplă adeseori ca plăcerea pe care o simt toţi oamenii cînd îşi revăd amintirile pe care memoria lor le-a colecţionat să fie mai vie. identică tuturor dimineţilor asemănătoare. Franşoise tocmai aprinsese focul şi spre a-1 aţîţa arunca în cămin vreo cîteva rămurele a căror mireasmă. pentru a rămîne faţă de ele în stare de dorinţă. din eul meu întreg. mintea mea va hoinări şi mai mult şi. la cei pe care tirania răului fizic şi speranţa zilnică a vindecării îi lipsesc. Dar chiar dacă n-ar fi fost decît asta pentru mine şi chiar dacă aş fi putut. dintr-o dată ele refăceau în mine. zărindu-mă pe mine însumi în timp ce citeam cînd la Combray. cînd la Doncieres.

Dar dacă sporul de bucurie. să vreau mai mult să explorez strada. adus de vederea femeilor cu neputinţă de imaginat a priori. Soarele venea pînă la patul meu şi străbătea peretele transparent al corpului meu subţiat. ca o banchiză invizibilă desprinsă dintr-o iarnă străveche care înainta în camera mea. o imagine pe care diferenţele de linii poate cantitativ neînsemnate erau de ajuns pentru a o face tot atît de diferită de oricare alta pe cît de diferită este o frază muzicală de alta doar datorită a două note. ca de ani diferiţi în care mă regăseam cufundat din nou. vreo orgolioasă fată blondă mergînd în urma institutoarei sale. De cîte ori. mă făcea să ard precum cristalul. sau în cameră o modificare de mirosuri. ci fiinţele . el îmi dădea prin chiar aceasta setea de a mă vindeca. în clipa cînd femeia necunoscută la care urma să visez trecea prin faţa casei. lumea. vreo lăptăreasă cu plastron şi mîneci de pînză albă ţinînd cîrligul de care atîrnă carafele cu lapte.numai o schimbare de timp afară. de a ieşi din casă şi. există unele . în aerul îngheţat. mă încălzea. o substituire de persoană. vreo brutăreasa cu şorţ albastru.a căror caracteristică este aceea de a fi individuale. cînd pe jos. al rămurelelor era ca o bucată de trecut. mă duceam să dau la o parte o clipă perdeaua de la fereastră. atît asumîndu-mi povara prea grea pentru mine de a mă consacra unei alte fiinţe. năpădit chiar înainte de a-i fi identificat prin voioşia speranţelor de multă vreme abandonate. ci şi în mine o diferenţă de vîrstă. cînd în viteza automobilului său. mă întrebam dacă nu cumva căsătorindu-mă cu Albertine nu mi-aş fi stricat viaţa. mă făcea să doresc mai mult. de a fi liber. cît şi silindu-mă să trăiesc absent din mine însumi din cauza prezenţei ei continui şi lipsindu-mă pentru totdeauna de bucuriile singurătăţii. nu numai ca un muzician care îşi deschide pianul o clipă şi ca să verific dacă pe balcon şi în stradă lumina soarelui era la acelaşi diapazon ca în amintire. adeseori brăzdată de altminteri de cutare parfum. în sfîrşit. ci şi ca să zăresc vreo spălătoreasă ce-şi ducea coşul cu rufe. căzînd peste ea ca trasă de la fereastra mea de o archebuză. cutare lucire. 23 . Mirosul.cele pe care le provoacă nu lucrurile. am suferit că trupul meu nu-mi putea urma privirea care o prindea Şi. Chiar necerînd zilei decît dorinţe. Şi nu numai de acestea. coborînd din pat. Atunci. oraşul. convalescent înfometat care se hrăneşte cu toate mîncărurile ce-i sînt încă refuzate. Iată de ce dacă. fără Albertine. şi fără vederea căreia mi-aş fi sărăcit ziua de scopurile pe care putea să le propună dorinţelor mele de fericire.

lanţul care ne lega. recurgeam la nenumărate împrejurări. începeam să sufăr şi voiam să le-o disput. să o îndepărtez de mine. albăstrui. doream să aflu ceva înspăimîntător pe care ea îl va fi făcut şi care ar fi fost capabil. Fără îndoială. şi eu eram atît de sigur că ea se va întoarce seara. descria un orizont îndepărtat. puteam prin-trun act liber sa o închid într-o parte a creierului meu. nu mai adera cu totul la cel al prietenei mele. fără să sufăr. claustrat cum eram. chiar la Paris. de cînd rana începuse să se cicatrizeze. allînd-o. Doar dorinţa pe care o stîraea în ceilalţi. îneît chiar dacă această idee a unor posibile greşeli mi se ivea în minte. s-ar fi hotărît să nu se mai întoarcă şi ar fi plecat la mătuşa ei. Dar vremea era atît de frumoasă. să refacem. ceea ce ne-ar îngădui să ne împăcăm. să o deplasez. simţeam neantul care era ea pentru mine şi care eram eu probabil pentru ea. dacă. ea îmi părea mai puţin frumoasă. puteam. Plictisitoarea mea legătură subzista doar prin acea suferinţă. punînd în mişcare ţîţînile acum mai suple ale gîndirii mele. pînă cînd eu maş fi vindecat. Cu fiecare zi care trecea. în decursul uneia dintre aceste plimbări. unde ea nu avea mai multă importanţă decît ar fi avut pentru viaţa mea reală viciile unei persoane imaginare. depăşisem. solicitîndu-mi întreaga atenţie ca pe o distracţie atroce. nu o voi gusta niciodată! în schimb. liberă fiind. de la Albertine nu mai aveam nimic de învăţat. diferit şi mai suplu. atît de gelos din cauza ei îneît. în lipsa mea un altul îi va fi soţ şi. o înălţa în ochii mei pe un piedestal înalt. eu. din cînd în cînd. o făceam ca să ies cu ea? Chiar cînd rămîneam acasă toată după-amiaza. de îndată ce mă hotărâm să mă mişc. cu o energie pe 24 . cînd. să ne oblige să ne certăm. şi odată cu ea nevoia de a o potoli.să oprească fuga chipului în care mă aştepta ofranda unei bucurii pe care. fără ca eu să trebuiască să-mi mai iau rămas-bun de la ea!" Sufletul meu. „Cît de mult m-ar cruţa Albertine de neliniştile despărţirii. la nenumărate plăceri. îmi spuneam. ea va avea poate aventurile de care aveam oroare. dar cum să o fac dacă mă căsătoream cu Albertine. Ea era capabilă să-mi pricinuiască doar suferinţă şi nicidecum bucurie. De îndată ce ea dispărea. lăsîndu-le în grijă să-i dea lîngă mine iluzia acelei fericiri pe care eu nu mă mai simţeam capabil să i-o dăruiesc. Aş fi vrut ca de îndată ce m-aş fi vindecat să plec la Veneţia. gîndul meu o urmărea cum se plimbă. Eram nefericit că această stare durează şi. văzînd că nu-i mai vorbeam despre căsătorie. prin imaginaţie. Pînă atunci. dădea naştere în jurul centrului care eram eu unei zone mobile de incertitudine şi de vag.

nu aş fi fost poate gelos nici dacă ea ar li plecat într-o ţara îndeajuns de necunoscută mie şi de îndepărtată pentru a nu-mi putea imagina . preferă să lase să vină la ei acasă. extinderea. Faţă de Albertine. Ei simt cît e de greu să-i placă. aceste două manii inverse ale geloziei merg adeseori dincolo de cuvinte. prin acest adevăr. lucrurile stau tocmai dimpotrivă: nelăsîndu-şi amanta să iasă singură fie şi un minut într-un oraş pe care ei îl cunosc. în capul meu. imperativă. în care nu-şi pot reprezenta ceea ce va face. pe cineva pe care îl consideră incapabil să-i dea sfaturi rele. într-o cameră plină de fum. pe care le-aş fi ţinut pe de-a-ntregul sub supravegherea mea. ţinînd-o într-o adevărată sclavie. Mai mult. lîngă ei şi. cruţîndu-mi astfel teama de minciună. dacă o fac cu autorizaţia lor. uneori pe de-a-ntregul diferită la un altul. Nu aş fi fost gelos dacă ea ar fi avut parte de plăceri lîngă mine. hrana. încurajate de mine. Acest caz este destul de frecvent la bărbaţii vîrstnici îndrăgostiţi de o femeie tînără. De altfel gelozia este una dintre acele maladii intermitente a căror cauză este capricioasă. Nu există geloşi a căror gelozie să nu admită anumite derogări. cel dintîi cere. altul cu condiţia să i se ascundă. şi. decît să fie înşelaţi. unul nefiind mai puţin absurd decît celălalt. dar capabil să-i dăruiască plăcere. chiar dacă imploră sau refuză confidenţele. ei îi acordă favoarea de a pleca timp de o lună într-o ţară pe care ei nu o cunosc. dacă nu chiar sub ochii lor. mereu identică la acelaşi bolnav.care o simţeam. ca o mişcare musculară şi o iniţiativă spirituală. iar alţii care nu ies din criză decît cînd se refugiază în centrul oraşului. reînnoirea suferinţelor sale. Pentru alţii. fizică şi totodată mentală. aveam aceste două feluri de manie calmantă. Există astmatici a căror criză nu se calmează decît cînd sînt deschise ferestrele şi cînd respiră aerul pur al înălţimilor. într-o cameră vecină cu a lor. dar care îi permit să se dea unui alt bărbat decît ei. starea de preocupare obişnuită în care fusesem prins pînă atunci şi începeam să mă mişc în aerul liber. loc de unde a sacrifica totul pentru a o împiedica pe Albertine să se căsătorească cu altul şi pentru a pune piedici gustului ei pentru femei părea tot atît de nesăbuit în propriii mei ochi cît şi în cei ai cuiva care nu ar fi cunoscut-o. de vreme ce dacă al doilea este cu adevărat mai înşelat prin aceea că i se ascunde adevărul. cel puţin sub acoperişul lor. uneori neputinţa de a o mulţumi. Vedem geloşi care nu sînt astfel decît faţă de bărbaţii cu care amanta lor are relaţii departe de ei. Unul consimte să fie înşelat cu condiţia să i se spună.

vicontesă era. în mîna înmănuşată a doamnei cu blană." Cuvintele „prea mare". chiar dacă era vreme urîtă. dar nu îndeajuns totuşi ţinînd seama de costul întreţinerii atîtor proprietăţi. în zilele cînd vremea se arăta ameninţătoare.şi nici a nu putea avea posibilitatea şi tentaţia de a-i cunoaşte genul de viaţă. adică afectînd că este o ţărancă. decît o umbrelă cu care ducesa nu se temea să se înarmeze. Lucrurile despre care vorbim 26 . Cei ai trupului meu nu desluşeau. fiind atît de bogată. doamna de Guermantes. fiind bogată. dacă mă găsesc foarte departe şi dacă vreo trăsură îmi cere un preţ prea mare pentru mine. Mi se părea că această doamnă îmbrăcată în blană şi care înfrunta vremea rea poartă cu ea toate castelele de pe pămînturile a căror ducesă. că nu acordă bogăţiei importanţa pe care i-o acordă oamenii care nu sînt decît bogaţi şi care îi dispreţuiesc pe cei săraci. în amîndouă cazurile îndoiala ar fi fost suprimată printr-o cunoaştere sau printr-o necunoaştere la fel de totale. Ziua se sfîrşea şi eram năpădit de deznădejdea apropiatei nopţi. Poate că era mai curînd un obicei căpătat într-o perioadă din viaţa ei cînd. ea fiind atît de aristocrată. ca şi: „sînt prea săracă". vară a regelui. „Nu poţi şti niciodată. din Cîmpiile Elizee11. purta o pălărie plată şi o blană. aceste păduri. Uneori o întîlneam pe ducesă în curte. necunoscut pe acest pă-mînt. „îmi depăşeşte mijloacele" reveneau întruna în conversaţia ducesei. dar eu adoptasem un alt punct de vedere în felul meu de a mă bucura de fiinţe şi de ţinuturi. Privind maşinal către pendulă spre a vedea cîte ore vor trece pînă cînd se va întoarce Albertine. Venirea serii cufundîndu-mă iar prin mijlocirea amintirii într-o atmosferă veche şi proaspătă. vedeam că am încă timp să mă îmbrac şi să cobor spre a-i cere proprietăresei mele. ieşind spre a-şi face cumpărăturile pe jos. numele de ducesa de Guermantes nemaiînsemnînd nimic acum cînd nu mai există ducate şi nici principate. aşa cum personajele sculptate pe lintoul unui portal ţin în mină catedrala pe care au construit-o. Dar numai ochii minţii mele puteau vedea aceste castele. prinţesă. sfaturi în legătură cu cîteva frumoase obiecte de toaletă pe care voiam să i le dăruiesc prietenei mele. fără să se poată înţelege prea bine dacă ea vorbea astfel pentru că găsea că e amuzant să spună că e săracă. e mai prudent. o respiram cu aceleaşi delicii cu care Orfeu respira aerul subtil. sau pentru că găsea că aşa e elegant. ea simţea o oarecare lipsă de bani pe care nu voia să pară că o ascunde. sau cetatea pe care au apărat-o. Ştiam foarte bine că pentru mulţi oameni inteligenţi ea nu era altceva decît o doamnă oarecare.

şi eram fericit. acel aer mai mult decît indiferent. după ce model fusese confecţionat ceea ce-i plăcuse Albertinei. sau nefericirea lăsată de acelea dintre gusturile noastre la care am fost siliţi să renunţăm . sau trecînd prin curte. instrument supranatural în faţa miracolelor căruia ne minunam odinioară. ştiind că gustul în chip firesc dificil al tinerei fete (rafinat şi mai mult prin lecţiile de eleganţă care fuseseră pentru ea conversaţiile cu Elstir) nu ar fi nicidecum satisfăcut de vreo aproximare. că ducesa de Guermantes locuia vizavi de noi. în aceeaşi casă. le zărise la gîtul. auzindu-ne glumind despre acel lucru. ostil. care îl înlocuieşte în ochii vulgului. „clasa") modului său de a crea. cele care ne fac necazuri. ea luase. cu ochii ei care vedeau atît de repede tot ceea ce avea vreo legătură cu eleganţa.frumuseţea materiei avîndu-şi importanţa sa . chiar a unui lucru frumos. Cînd îi spusesem Albertinei.şi calitatea stofelor care voiam să fie folosite. Accesoriile toaletei îi pricinuiau Albertinei mari plăceri. dar de care nu vrem a părea că sîntem preocupaţi. dispreţuitor. în ce consta secretul celui care-1 făcuse. Nu ştiam să-mi refuz să-i fac în fiecare zi o asemenea nouă plăcere. o etolă. la sosirea noastră de la Balbec. de la fereastră. farmecul (ceea ce Albertine numea „şicul". Firea Albertinei era magnifică. auzind marele titlu şi marele nume. poate cu speranţa nemărturisită a avantajului suplimentar că tocmai persoana cu care stăm de vorbă.aşa cum era pentru Albertine 27 . dar calităţile pe care ea le ascundea nu se puteau dezvolta decît în mijlocul acelor piedici care sînt gusturile noastre. căci era mai comod pentru a-i cere cu de-amănuntul informaţiile pe care le dorea Albertine. Şi de fiecare dată după ce ea îmi vorbise cu încîntare despre o eşarfă. o umbrelă. dimpotrivă. cum trebuia să procedez pentru a obţine întocmai acel lucru.cel mai adeseori glumind sînt în general. şi de care ne servim acum fără să ne gîndim măcar că o facem. aşa cum faci cu telefonul. pentru a ne chema croitorul sau a comanda o îngheţată. cum. care este semnul dorinţei neputincioase în cazul firilor mîndre şi pătimaşe. pe care. numele exact . va crede că nu-i adevărat Dar cel mai adeseori la acea oră. Şi coboram aproape fără să mă gîndesc cît era de extraordinar că mergeam la acea misterioasă doamnă de Guermantes din copilăria mea doar ca să mă folosesc de ea pentru o simplă comoditate practică. în mîna doamnei de Guermantes. ştiam că o găsesc pe ducesă la ea acasă. dar care este pe de-a-ntregul diferit. pe umerii. mă duceam în taină să-i cer ducesei să-mi explice unde.

le-a făcut după unele desene antice de la Veneţia. pe care-1 poţi înlocui după voie. o găseam pe ducesă învăluită în ceaţa unei rochii de crepe de Chine cenuşiu. acceptam acest aspect care simţeam că se datorează unor cauze complexe şi care nu ar fi putut fi schimbat. ca şi cum acel veşmînt ar fi fost rodul unei îndelungate deliberări şi ca şi cum acea conversaţie s-ar desprinde din viaţa curentă ca o scenă de roman? în romanele lui Balzac vedem eroine care îmbracă cu bună ştiinţă anume sau anume toaletă. coborînd pentru o clipă la ea. şi chiar i-am scris odată în acest scop. eu o priveam aşa cum priveşti un strălucitor apus de soare. în ziua cînd 28 . cu flăcări galbene şi roşii. Oare caracterul lor istoric. această rochie de casă era chinezească. unde se află genul aristocratic al doamnei de Guermantes. aceste toalete nu erau un decor oarecare. dar amintindu-şi că Elstir îi vorbise despre ducesă ca despre femeia care se îmbracă cel mai bine din tot Parisul. în cazul prietenei mele. Dar mi se părea că doamna de Guermantes merge şi mai departe în arta de a se îmbrăca. dacă. dimpotrivă. dispreţul republican faţă de o ducesă lasă locul. mă lăsam năpădit de atmosfera pe care o emana. după ce mă asigurasem că nu plecase de-acasă şi cerusem să fiu anunţat de îndată ce se va întoarce Albertine. asemenea slîrşitului unor anumite după-amiezi învăluite în scama gris perle a unei ceti vaporoase. Dacă. a fi înzestrate cu o semnificaţie specială erau cele pe care Fortuny*. Albertine nu s-ar fi preocupat poate de acest gen aristocratic. aşa cum este lumina specială de la o anumită oră. Fără îndoială. unui viu interes pentru o femeie elegantă. cele care păreau a răspunde cel mai mult unei intenţii bine determinate. sau mai curînd faptul că fiecare este unică le dă acea caracteristică atît de particulară încît atitudinea femeii care le poartă aşteptîndu-vă.adică iubirea nefericită pentru nobilime -.snobismul: e ceea ce numim ură. Ea mă întreba adeseori tot felul de lucruri despre doamna de Guermantes şi îi plăcea să mă duc să-i cer ducesei sfaturi despre felul cum să se îmbrace ea însăşi. dobîndeşte o importanţă excepţională. ci o realitate dată şi poetică aşa cum este cea a vremii de afară. Din toate rochiile sau rochiile de casă pe care le purta doamna de Guermantes. Ura Albertinei pentru cei din societatea înaltă ocupa de altfel foarte puţin loc în fiinţa ei şi îmi plăcea printr-o latură pe care am putea-o numi spirit revoluţionar . Din imposibilitatea de a ajunge la el. înscris pe faţa opusă a caracterului francez. aş fi putut să i le cer doamnei Swann. conversînd cu voi.

Aveam spiritul îndeajuns de liber pentru a gusta în ceea ce ea spunea acea graţie franceză atît de pură pe care nu o mai întîlneşti nici în vorbirea şi nici în scrierile din vremea noastră. Descrierea întreprinsă de romancier nu poate fi nicidecum vagă de vreme ce această rochie există în mod real şi pînă şi cele mai mici desene sînt tot atît de firesc fixate ca şi cele ale unei opere de artă. că nu se spune le Bearn. că nu se spune le Tarn. îi ascultam conversaţia ca pe un cîntec popular minunat de francez. ci le Bear. Cel al doamnei de Guermantes. înţelegeam de ce o auzisem bătîndu-şi joc de Maeterlinck (pe care îl admira de altfel acum dintr-o slăbiciune a minţii sale de femeie. ci profund individualizate fiecare. Dar rochia nu mă împiedica să mă gîndesc la femeie. o ascultam aproape cu liniştita lipsă de stinghereală pe care o ai cînd eşti singur. nu a trebuit să învăţ că nu se spunea. femeia a trebuit să aleagă între două rochii nu oarecum asemănătoare. aşa cum spunea doamna Bontemps: doamna de Bearrcis. regăsim vechea limbă şi adevărata pronunţare a cuvintelor. ci stînd de vorbă cu o doamnă de Guermantes sau cu o Franţoise. etc. sensibilă la acele mode literare ale căror raze se arată tîrziu). Aşteptînd mai puţin de la ea (nu mă mai duceam s-o văd pentru persoana ei). singulierement (pentru en particulier). aproape atît cît şi cel al mamei lui Saint-Loup. ci le Tar. încălzindu-ţi picioarele lîngă cămin. încă de la vîrsta de cinci ani. Meilhac de Mallarme14. etc. Aş minţi dacă aş spune că ducesa nu era conştientă de această latură legată de pămînt şi aproape ţărănească a ei şi că 29 . şi care ar putea purta un nume. -. Toaletele de astăzi nu au asemenea originalitate. după cum înţelegeam de ce Merimee îşi bătea joc de Baudelaire. dar şi un vocabular mai pur. era de o asemenea puritate îneît îi îneînta pe toţi. Drept care la douăzeci de ani. elonne (pentru frappe de stupeur). Paul-Louis Courier de Victor Hugo. Stendhal de Balzac. cu excepţia rochiilor făcute de Fortunv. înţelegeam bine că cel care îşi bătea joc avea o gîndire mult mai restrînsă decît cel de care îşi bătea joc. Nu în recile pastişe ale scriitorilor de astăzi . Doamna de Guermantes însăşi mi se păru a fi în acea perioadă mai plăcută decît pe vremea cînd încă o iubeam.trebuie să primească un anume vizitator13. cînd am ieşit în înalta societate. aşa cum aş fi citit o carte scrisă în limba de altădată. înainte de a o îmbrăca pe aceasta sau pe aceea.care spun au fait (pentru en realite). învăţasem de la cea de a doua.

dintr-o dată. nici o voinţă de a fabrica un limbaj personal. o anumită aristocraţie este şi acum regională. Tot astfel toată lumea a cunoscut la Dives un normand.lucru foarte rar . vechile obiceiuri făceau ca aceste apropieri dintre castel şi sat să aibă în ele ceva plin de savoare.nu o arăta cu o anumită afectare. ca la ţară. el însuşi milionar. patron de restaurant şi proprietar al hotelului Wilhelm Cuceritorul^. atunci acel mod de a pronunţa era un adevărat muzeu de istorie a Franţei prin conversaţie. cît gustul cvasiartistic al unei femei care cunoaşte farmecul a ceea ce posedă şi nu înţelege să-1 distrugă cu o spoială modernă. care se abţinuse . astfel îneît pînă şi cele mai simple cuvinte fac să se desfăşoare în faţa ochilor noştri o adevărată hartă istorică şi geografică a istoriei Franţei. Dar din partea ei era mai puţin o falsă simplitate de mare doamnă care se joacă de-a ţăranca şi un orgoliu de ducesă care le dă cu tifla bogatelor doamne ce-i dispreţuiesc pe ţăranii pe care nici nu-i cunosc. îmi plăcea mai ales să o aud istorisind vreo poveste care punea în scenă cîţiva ţărani alături de ea. şi care. pentru felul cum vorbea (între ceea ce ar fi părut prea involuntar provincial sau dimpotrivă artificial de literar) unul dintre acele compromisuri care fac tot farmecul romanului Micuţa Fadetle de George Sand sau al unor legende povestite de Chateaubriand în Memorii de dincolo de mormînt1''. să nu o distrugă sub lustrul monden. căci se ştie că familia Fitz-James proclamă cu orice prilej că sînt mari nobili francezi şi nu vor să li se pronunţe numele în manieră englezească. trebuie să se nască din ele o fiinţă destul de inteligentă ca să nu o dispreţuiască. o cină mult mai bună şi încă şi mai scumpă decît cele servite în cele mai luxoase hoteluri. le pronunţau aşa cum 30 . după ce au auzit-o pe ducesa de Guermantes rostindu-le altfel. cînd am cunoscut-o.să introducă aici luxul 'modern. Dacă nu exista nici o afectare. Toată seva locală din vechile familii aristocratice nu este de ajuns. Rămasă în contact cu pămînturile peste care domnea. de altfel. „Unchiul meu Fittjam" nu uimea prin nimic. Trebuie. Numele vechi. vorbea şi se îmbrăca precum un ţăran normand şi te lăsa să vii să-1 vezi cum pregăteşte el însuşi în bucătărie. din nefericire spirituală şi pariziancă şi care. să admirăm înduioşătoarea docilitate a unor oameni care crezuseră pînă atunci că trebuie să se străduiască să pronunţe gramatical anumite nume şi care. nu mai păstra din locurile de baştină decît accentul. Doamna de Guermantes. cînd voia să-şi zugrăvească viaţa de fată. găsise cel puţin.

„în orice caz.Ah!» îi răspunse ţăranul. după cum se poate vedea. o mare plăcere pe care nu ar fi ştiut niciodată să o aibă o pariziancă get-beget. nu se simţea în vreun fel stingherit19. nu are nici o legătură cu asta. îi spuse Leon. Invitatul care crezuse că procedează bine pronuntînd „Frohsdorf" îşi schimba dintr-o dată pronunţia. descoperindu-şi creştetul şi scuzîndu-se. bătrînii de Frochedorf". Odată. dar felul lui de a se îmbrăca. rămasă ea însăşi." Atunci am înţeles că ea spusese: este le petit Le'on (prinţul de Leon. Ea istorisea totul în mod atît de pitoresc încît îi punea panaşul glorioşilor gentilomi muşchetari din Perigord. veniseră ţărani cam din toate părţile Bretaniei. pentru a-si tachina soţul. Un vlăjgan din satul Leon se uita uluit la pantalonii bej ai cumnatului lui Roberl «De ce te uiţi aşa la mine? Pun rămăşag că nu ştii cine sînt». Astfel. care era oarbă). ducesa spuse foarte tare. nu ştiu dacă are craniul vechilor gali. Despre marchizul du Lau (al cărui trist sfîrşit îl ştim.nu bănuiseră că trebuie să o facă. Şi cum ţăranul spunea că nu ştie: «Sînt prinţul tău. chiar cînd îi califica pur şi simplu pe oameni. De altfel. „aspra savoare a plăcintelor din făină neagră coapte pe un foc de vreascuri"18." Şi dacă. îşi punea papucii şi îşi bea ceaiul cu regele Angliei. cum ar spune acel poet adevărat pe numele său Pampille. spunea sus şi tare. din fundul gîtului. devenit partizan al ramurii d'Orleans: „Noi. Pretinde că craniul lui are forma craniului vechilor gali. adăugă ea. cu mult şic de altfel. cînd o întrebam pe doamna de Guermantes cine era acel minunat tînăr pe care mi-1 prezentase ca fiind nepotul ei şi al cărui nume nu-1 auzisem prea bine. 31 . unde mă găseam la familia Rohan. într-o zi cînd. faptul de a avea grijă să facă o diferenţă între provincii însemna pentru doamna de Guermantes. avînd un străbunic pe linia contelui de Chambord. profitînd de acest punct de plecare. căci. dar fără să articuleze: „Este 1'. la Guermantes. de la Josselin. ducesa. conversaţia sa căpăta farmecul melancolic al iertării şi.. cumnatul lui Robert de Saint-Loup). .. şi de care. surd fiind. i Eon. «eu vă luasem drept un englezoi». faţă de care nu se simţea inferior. după vînătoare. nu am desluşit acel nume nici cînd. cerea să fie dus la doamna H***. o îndemnam pe doamna de Guermantes să-mi vorbească despre familia Rohan (cu care familia ei se înrudise adeseori). ne dusesem într-un loc de pelerinaj. ea povestea cum era în anii mai puţin tragici cînd. fratele lui Robert. spunînd întruna „Frochedorf.

dar mi-ai spus că fata ta nu iese seara Este o rochie de mare gală. cu tot sensul oarecum copilăresc. „Doamnă. cum figurează în anuarul Gotha . în ziua cînd trebuia să cinaţi la doamna de SaintEuverte. dar şi amuzant pentru artist. înainte de a vă duce la prinţesa de Guermantes. căci prin această latură nobilimea se arată cu adevărat conservatoare. doamna de Guermantes nu-şi amintea decît rochia pe care o purtase şi uitase un anumit lucru care totuşi. la urma urmei nu atît de îndepărtată. păreaţi un fel de mare floare însîngerata. redînd chipului ei obosit radioasa expresie pe care o avea prinţesa des Laumes cînd Swann îi făcea odinioară complimente. aşa cum poate fi admirat. Dar să ne întoarcem la pronunţia şi la vocabularul doamnei de Guermantes. totdeauna acolo la acea oră. ar fi trebuit să o impresioneze. Se pare că 32 ." Apoi. un rubin în flăcări. aveaţi o rochie roşie. refractar faţă de orice evoluţie. să nu mă întorc acasă după prietena mea. într-o carte de rugăciuni sau pe un vitraliu. întorcîndu-se către mine cu o expresie drăgălaşă: „Nu ştiam că semăn cu un rubin în flăcări sau cu o floare însîngerata. de la doamna de Guermantes obţineam cu mare greutate informaţiile care îmi erau folositoare pentru a-i face toalete de acelaşi gen Albertinei în măsura în care o tînără fată poate să le poarte. pe care-1 are acest cuvînL Voiam să ştiu cum se scria odinioară cuvîntul Jean. Am aflat primind o scrisoare de la nepotul doamnei de Villeparisis.şi aceste simple nume de Anjou. cum se numea asta? Oare o fată tînără poate să poarte o asemenea rochie?" Ducesa. colorat cu roşu sau cu albastru. oarecum primejdios. din acea seară. dar îmi amintesc într-adevăr că am avut o rochie roşie: era dintr-un satin roşu aşa cum se fabrica el pe timpuri. eraţi nemaipomenită. nu o poţi îmbrăca pentru vizitele obişnuite. rîzînd cu lacrimi. Ducesa părea că spune: „Ce are omul ăsta? E nebun. Perigord refăceau în conversaţia ei peisaje. pe cît era cu putinţă.Jehan de Villeparisis. Poitou. pe domnul de Breaute. o fată tînără poate purta o asemenea rochie. Da. Or. Din nefericire. interogativ şi încîntat. cu un surîs călduţ şi indulgent faţă de acea aiureală de intelectual. după cum vom vedea. îl privi. heraldic. care semnează . căci voiam. cu acelaşi frumos h inutil. cu un aer batjocoritor. cu pantofi roşii." Extraordinar este că. din cauza exaltării fizice de tînăr bărbat pe care i se părea că o ascunde.cum a fost botezat. nu aveam timpul să-mi prelungesc la nesfîrşit aceste vizite. şi care privea prin monoclu.

sigur că va fi ales şi destul de neglijent cu privire la acea preşedinţie care era puţin lucru în raport cu situaţia sa mondenă. domnul de Norpois nu minţea. iar unele dintre retractările lor ţin mai puţin de un exces de ambiţie decît de o lipsă de memorie. microscopice. ci pur şi simplu uitase. de exemplu. Or. Ele^ se schimbă şi odată cu ele se modifică şi amintirea noastră. nu se ocupă de nimic. o apropiere franco-germană ar putea avea loc. apropiere care ar fi foarte profitabilă celor două ţări şi din care Franţa nu ar ieşi deloc rău. încă şi mai mult decît diplomaţii. ea nu-şi amintea ca printre invitaţi să fi fost şi doamna de Chaussepierre. cerîndu-le foştilor noştri duşmani să ne unim destinele. nu mai încredinţează decît foarte puţine lucruri memoriei. cred că am merge către un mare eşec şi nu am avea de primit decît grele lovituri. organizară o campanie împotriva ducelui de Guermantes. domnul de Norpois spunea. cînd i se vorbea despre pronosticurile pe care le făcuse cu privire la o alianţă cu germanii şi care nu se realizase: „Cred că vă înşelaţi. oamenii politici nu-şi mai amintesc de punctul de vedere în care s-au situat într-un anume moment. Nu poate fi negat faptul că. Cît priveşte oamenii din societatea înaltă. dacă vreţi părerea mea.în cazul fiinţelor care acţionează. într-un viitor îndepărtat. cred. dar nu pentru a-şi păcăli interlocutorul şi a părea că nu s-a înşelat. asta nu-mi seamănă. care. dar n-am vorbit niciodată despre aşa ceva. spiritul. şi oamenii din societatea înaltă sînt fiinţe care acţionează (minuscule. de pasiunile înconjurătoare. de atunci încoace! Iată şi de ce. Domnul de Guermantes era cel mai vechi vicepreşedinte al Jockey Clubului. nu-mi amintesc deloc. Uităm de altfel repede ceea ce nu am gîndit profund." Spunînd acestea. ceea ce ne-a fost dictat de imitaţie. şi că mă înşelam cu siguranţă. ei îşi amintesc de puţine lucruri. numai Dumnezeu ştie totuşi cît de mult fuseseră preocupaţi ducele şi chiar ducesa de familia Chaussepierre. dar totuşi fiinţe care acţionează). Anumiţi membri ai cercului care nu au relaţii şi a căror singură plăcere este să dea bile negre oamenilor care nu-i invită. cînd a murit preşedintele. pentru că para nu-i coaptă încă şi. surmenat de atenţia acordată celor ce se vor petrece peste o oră. S-a speculat faptul ca ducesa era partizană a lui Dreyfus (aface- . căci în acest gen de conversaţie sînt totdeauna foarte laconic şi nu aş fi prezis niciodată succesul uneia dintre aceste acţiuni răsunătoare care nu sînt adeseori decît nesăbuite şi degenerează de obicei în acţiuni de forţă. Doamna de Guermantes susţinu că în seara cînd purta rochia roşie. Adeseori.

ci pur şi simplu o afacere politică". de îndată ce se vorbea despre afacerea Drcyfus. cu o nevastă căreia Oriane nu numai că nu-i făcea cinstea să-i răspundă la salut cu doi ani mai înainte încă. femeia se îmbrăca în rochii de lînă neagră. apartamentul cuplului era modest. obscuritatea a triumfat împotriva strălucirii. nu-i o afacere religioasă. dar încă şi după douăzeci de ani se mai vorbea despre ea. Chaussepierre. dar asta nu supăra pe nimeni. dar cu oameni şterşi.în obscuritatea străzii La Chaise. Dar să nu fii cînd ţi-a venit rîndul. afacerea Dreyfus. în ziua alegerii. dar dacă după cinci ani numele de Dreyfus revenea. al doilea vicepreşedinte. aproape deloc mondeni. fu numit preşedinte al Jokey Clubului. doamna de Chaussepierre trecea neobservată. cum erau prinţii de Guennantes. nu-şi mai putea stăpîni mînia. şi ducele de Guermantes rămase cu buzele umflate. că primea la ea în casă pe cei din familia Rothschild. care era pe jumătate german. spre surpriza generală. căci cluburile îi invidiază totdeauna foarte mult pe oamenii celebri şi detestă marile averi. nimeni nu-1 auzise vreodată pe ducele de Guermantes slujindu-se de expresia destul de banală: „pur şi simplu". Nebună după muzică. nu-i mare lucru să fii preşedinte al Jokey Clubului pentru nişte prinţi de prim rang. să vezi că-ţi este preferat un Chaussepierre. era greu de îndurat pentru duce.soţul însuşi fiind absent . adică prim-vicepreşedinte21. totul se petrecea fără să se servească răcoritoare . ea organiza matineuri unde erau invitate mai multe cîntăreţe decît la familia Guermantes. El pretindea că e mai presus de acest eşec.rea Drcyfus era totuşi terminată de multă vreme. pe dată „pur şi simplu" apărea şi el 34 . aflîndu-se totdeauna împreună cu oameni al căror nume evoca mediul cel mai „ultra" din intimitatea lui Carol al X-lea. Desigur. iar atunci nu se terminase decît de doi ani20). aşa se tot spune şi termenul este impropriu. el nu cheltuia nici o para chioară. şi că de cîtva timp erau mult prea favorizaţi unii mari potentaţi internaţionali ca ducele de Guermantes. Lucru destul de neobişnuit. Cinci ani puteau să treacă fără să fie rostit acel „pur şi simplu" dacă în acest răstimp nu se vorbea despre afacerea Dreyfus. în realitate. asigurîndu-i de altfel pe toţi că îl datora vechii sale prietenii pentru Swann. Dar nimeni nu vorbea despre asta. dar de cînd avusese loc alegerea de la Jokey Club. dar se arăta chiar ofensată că e salutată de această creatură necunoscută. Cea a domnului Chaussepierre nu era deloc mică. apărea şi acel „pur şi simplu": „Afacerea Dreyfus. Campania aceasta găsi un teren foarte favorabil. La Operă.

" (de ce afacerea Dreyfus? Era vorba doar de o rochie roşie şi cu siguranţă că bietul Breaute. la eşecul său în alegerile la preşedinţia Jokey Clubului. domnul Cartier a fost certat de minunatul La 35 . spunea el. căci are haz de poate să mai vîndă şi altora. nu voise să fie răutăcios). .Ah. îl întrerupse Oriane. rostit de prietenul nostru Cartier (să-1 prevenim pe cititor22 că acest Cartier. răspunse Breaute care. găsesc spusele lui de-a dreptul idioate. găsesc că eşti mult prea severă faţă de Cartier. Oricum. are un farmec fără margini.. iată ce mi-a povestit.în mod automat. De altfel. învîrtindu-şi limba între buzele-i în formă de inimioară: „în legătură cu afacerea Dreyfus.. văzîndu-se contrazis. răspunse Breaute. ducele nu mai putea suporta să audă vorbindu-se despre această afacere „care a pricinuit. Nu pot să vă spun cît de mult m-a plictisit totdeauna Cartier ăsta al tău şi n-am putut niciodată înţelege de ce Charles de la Tremoille şi soţia lui găsesc că pisălogul ăsta. un cuvînt foarte spiritual. . Oricum. care pronunţa cu dificultate s-urile. deşi în realitate nu era sensibil decît la una singură. ia-le ca atare. Cartier ar fi spus că dacă domnul Zola a căutat să aibă un proces şi să fie condamnat. frate al doamnei de Villefranche. Dar fie şi numai numele de Dreyfus îl făcu pe ducele de Guemiantes să-şi încrunte sprîncenele jupiteriene. atîtea nenorociri". el începu astfel. printr-o asociaţie de idei rămasă obscură şi pe care nu ne-o dezvălui. Este adevărat că poate ar trebui să-şi mai rărească vizitele pe la familia La Tremoille.c să cumpăr. De aceea. „cuvintele acestea nu-mi aparţin. din cauza lor. dar este pentru Iarles un fel de. nici nu mă gînde . De altfel. cum să spun. vrînd să spună ceva. îl întrerupse Oriane. în după-amiaza despre care vorbesc şi cînd i-am amintit doamnei de Guermantes de rochia roşie pe care o purta la serata verişoarei sale. scumpa mea Oriane". ţi le repet aşa cum mi-au fost spuse. pe care îl întîlnesc la ei de fiecare dată cînd mă duc. „Mi s-a povestit. Dacă asta ţi se pare spiritual! . a făcut-o pentru a încerca o senzaţie pe care încă nu o cunoştea. pe legea mea. care totdeauna nu se gîndea decît cum să-i facă plăcere interlocutorului. începea să dea îndărăt.Şi tocmai de aceea a luat-o la goană înainte de a fi arestat. spuse Breaute. . un fel de fidel Achate . chiar dacă ar fi verosimil.Doamne sfinte. ceea ce de altfel nu mă miră. domnul de Breaute fu aproape bruftuluit cînd. ceea ce nu se prea mai vede în vremurile noastre. un cuvînt de duh. nu avea nici cea mai mică legătură cu bijutierul cu acelaşi nume!). Teoria asta nu stă în picioare.Scumpa mea ducesă. aceea de a fi în închisoare24.

Este chiar un argument ad hominem (ducele folosea cam la întîmplare expresia ad hominem). exclamă ducele. împotriva bărbaţilor de primă importanţă. ci împotriva adversarilor lor cei mai eminenţi. deşi avînd tactul să nu vorbească niciodată despre această abominabilă afacere. Nu-mi vei spune că fac asta pentru că sînt evrei. nu ar fi fost cu atîta uşurinţă socotit trădător «a priori». cum ar spune nepotul meu RoberL . cum să zic? afacerile în curs. Căci această crimă înspăimîntătoare nu este numai o cauză evreiască. am spus de acea primă dată cînd aţi fost amabilă cu mine? .Bineînţeles. ci pur şi simplu o imensă afacere naţională care poate aduce cu sine cele mai îngrozitoare consecinţe pentru Franţa. domnul Drumont25. de unde ar trebui expulzaţi toţi evreii.Femeile n-au habar de politică. 36 .. . este partizana lui Dreyfus. lăsaţi la o parte spre nefericirea bietei noastre ţări. se pare.Ba da. Dar evreii nu vor admite niciodată că unul dintre concetăţenii lor este trădător.Tremoille. doamnă. privind-o ţintă pe ducesă." Simţeam că stăm pe un vulcan şi m-am grăbit să vorbesc din nou despre rochii. Dar poate că tocmai pentru că fiind evrei şi cunoseîndu-se pe ei înşişi. şi puţin le pasă de înspăimîntătoarele repercusiuni (ducele se gîndea fireşte la blestemata alegere a lui Chaussepierre) pe care crima unuia dintre ai lor o poate aduce cu sine pînă. nu mă cred obligat. pe bună dreptate. cum pretinde. „Vă amintiţi. evreii nu s-ar fi interesat de el. Cu siguranţă că dacă ar fi fost creştin. deşi recunosc că sancţiunile de pînă acum au fost îndreptate (într-un mod josnic care ar trebui revizuit) nu împotriva lor. pentru că este francez ca şi mine. ceea ce era de altfel cu atît mai neplăcut cu cît de faţă era şi doamna Alphonse Rothschild. Dacă un francez fură.. răspunse Oriane (agasată oarecum şi simţind un fel de dorinţă de a-i rezista lui Jupiter tunătorul şi de asemenea de a pune «inteligenţa» deasupra afacerii Dreyfus). Oriane. dar au făcut-o pentru că ei simt că dacă nu ar fi evreu. ca toţi evreii. Cartier a trebuit să îndure din partea lui La Tremoille o adevărată mercurială. nu vrea să se vorbească niciodată în salonul său despre ceea ce eu voi numi. Să nu-mi spui. deşi ştiu foarte bine că-i aşa. care. ei ştiu că poţi fi evreu fără să fii neapărat trădător şi antifrancez.Prima dată cînd am fost amabilă cu el". să-1 găsesc nevinovat. că pretinzi că nu-i învinuieşti pe evrei pentru că susţin cu toţii un trădător. asasinează. familia Alphonse Rothschild. spuse ducele foarte prost dispus. . pe care nu-1 punem îndeajuns în valoare pentru a arăta reaua credinţă a evreilor.

e acelaşi lucru. Dar aş vrea mai ales să o vezi pe cea a verişoarei mele Talleyrand. al cărui surîs se arăta înduioşat din politeţe pentru doamna de Guermantes şi a cărui voce. . Paquin26. . pentru blăni pot măcar să-ţi dau o scrisorică pentru blănarul meu. O să mă uit în seara asta şi o să-ţi spun ce am găsit. stropită şi vîrstată cu auriu ca o aripă de fluture? . ca un cuţit pe care cineva tocmai îl ascute. ştiu foarte bine că ar ieşi altceva. Am putea să-i facem aici. făcînd cumpărături împreună cu Consuelo de Manchester27. în timp ce rîdea. şi care este închisă la culoare. vorbesc ca o ţărancă. cu un mic diamant la mijloc. erau tot de la Fortuny? . Biata ducesă de Manchester a murit. . privindu-1. dragul meu. ştiu ce vrei să spui.reluă ca. dragul meu. pentru a încerca să găsim nişte pantofi asemănători. dar dacă îţi face plăcere. Aş vrea să comand pentru tînăra fată despre care este vorba un mantou de blană ca acela pe care îl purtaţi icri-dimineaţă. însă m-ar interesa să înţeleg de ce ar ieşi altceva. emise cîteva sunete vagi şi hodorogite. sînt cam proastă.Şi pălăria dumneavoastră cu albăstrele.Nu. părea o piele de aur.Dar nu vreau nicidecum să mă duc la o croitoreasă de mîna a doua. Oare nu s-ar putea să-1 mai văd? .Dar să ştii prea bine că nu ştiu să-ţi explic nimic. de linie. pe domnul de Breaute.Dar. . sînt dintr-o piele aurie pe care am găsit-o la Londra. „Aveaţi o rochie galbenă cu mari flori ne^re. nu va ieşi niciodată acelaşi lucru. Vei veni la mine şi camerista mea îţi va arăta toate astea Numai că. la acea oră îi întîlneam adeseori în 37 . E vorba de pricepere. . dar dacă vei comanda toalete create de Callot.Ah! e o rochie făcută de Fortuny. N-am putut niciodată înţelege cum o auriseră. sînt de acord să-ţi împrumut tot ce vei vrea.Şi rochia aceea de casă care miroase atît de urît. Mă întreb chiar dacă nu mai am încă o bucată din pielea aceea. îţi voi arăta. Am multe de felul ăsta. Doucet. pot chiar să-ţi dau în dar dacă îţi face plăcere." Cum încercam pe cît cu putinţă să plec de la ducesă înainte de întoarcerea Albertinei. Fata ta poate foarte bine să îmbrace o asemenea rochie acasă. pufoasă. . sînt rochii de seară. care mi-a plăcut atît de mult! Dar toate astea aparţin trecutului.Dar aveaţi şi nişte pantofi foarte frumoşi. pe care o purtaţi acum cîteva seri. îi voi scrie doamnei de Warwick sau doamnei Marlborough. Dar să ştii că asta te va costa încă opt sau nouă mii de franci. al cărui nas începea să se subţieze spre vîrf. Trebuie să-i scriu să mi-o împrumute. care nu te va mai fura. Nu-i decît asta. unor croitorese de mîna a doua.Nu. Hannibal este obligat să plece peste cîteva clipe. Era extraordinară.

în locul unor aplauze frenetice sau al unei tăceri încă şi mai elocvente pentru că este alcătuită din teama de a nu putea reţine nu ceea ce logodnica dumitale ne dă din belşug. Dar tocmai vieţile nesăbuite. după cum văd. Cele două aspecte puteau fi în egală măsură luate în considerare cînd domnul de Charlus se ducea în fiecare zi împreună cu Morel să bea ceaiul la Jupien. veniţi mîine. în general. l-am regăsi pe acel nefericit dormind la orele cînd ar putea trăi. Dar. ieşind din casă la orele cînd nu-i nimic altceva de făcut decît să te laşi asasinat pe străzi. dar ei se duceau acolo în fiecare zi. pentru a schimba toate astea odată pentru totdeauna. Jupien. O singură furtună se ivise în acea deprindere cotidiană. nimic nu ar fi fost mai dureros pentru domnul de Charlus decît să-1 38 . Ar fi de ajuns o mică zvîcnire de energie. ţi-a împiedicat mirosul să se dezvolte normal. bînd băuturi foarte reci cînd îi este cald. Nepoata croitorului spunîndu-i într-o bună zi lui Morel: „Bun. cu cincisprezece centime presupun. el este invariabil dat afară a doua zi. nu facem decît brusc şi din cînd în cînd lucruri cu adevărat importante. Dar tocmai aceste vieţi sînt de obicei apanajul unor fiinţe incapabile de energie. Viciile sînt un alt aspect al acestor existenţe monotone pe care un efort al voinţei ar putea să le facă mai puţin atroce. întreaga întoarcere se petrecuse sub semnul unor scene violente. dar cum îi plăcea să-i jignească pe oameni şi se îmbăta cu propria-i mînie. nu este însoţit în cazul tău de «tact». ai fost răsplătit vreodată cu o băşină. dimpotrivă. suprema favoare pentru baron! Nu mă încrucişam cu ei în fiecare zi. care se duceau să bea ceaiul la. Trebuie de altfel observat că constanţa unei deprinderi este de obicei în raport cu absurditatea ei. dacă am avea curiozitatea să cercetăm.. şi-a înălţat putoarea pînă la regalele mele nări? După ce ai terminat să cînţi un solo la vioară. cînd maniacul se lipseşte pe sine de toate plăcerile şi îşi aplică cele mai mari suferinţe. baronul găsise pe bună dreptate că această expresie este prea vulgară pentru o persoană pe care se gîndea să o facă aproape nora lui.curte. pe cînd ieşeam de la doamna de Guermantes. mereu tratîndu-şi un guturai.. vă voi plăti ceaiul". de vreme ce ai tolerat ca această expresie fetidă de a plăti ceaiul. Pe tonul cel mai insolent. pe domnul de Charlus şi pe Morel. se schimbă cel mai puţin. cel mai orgolios: „«Simţul tactil» care. în loc să-i spună pur şi simplu lui Morel că îl roagă să-i dea în privinţa asta o lecţie de distincţie. într-o singură zi. La fiecare zece ani. ci suspinul pe care l-ai adus pe buzele noastre?" Cînd un funcţionar a încasat asemenea reproşuri de la şeful lui.

şi al cărui scris el nu-1 recunoştea totuşi. mai mult decît nişte detalii mediocre. îmi place silueta ei. Tandreţe prefăcută în cazul lui Morel. astfel . micuţul meu. în cele din urmă şi dintr-o dată mintea i se lumină datorită unei adrese scrise pe dosul plicului: autorul scrisorii era tînărul servitor al unui club unde se ducea uneori domnul de Charlus. trebuie să-mi dea copia frumoasei ei siluete. care îl cunoştea aşadar bine. Acest tînăr servitor nu crezuse că este nepoliticos scriindu-i pe un asemenea ton domnului de Charlus. care pe de altă parte se bucura de un mare prestigiu în ochii săi. cînd te voi vedea? îmi lipseşti mult şi mă gîndesc adeseori la tine etc. să nu mai vorbească aşa!" Morel îi spunea „micuţul meu" domnului de Charlus nu pentru că frumosul violonist n-ar fi ştiut că el avea abia a treia parte din vîrsta baronului. pline de cuist şi involuntar presărate cu impertinenţe. cred că te-a sedus prin vocea ei atît de frumoasă cînd ia notele de sus. care pare că se termină. Al tău. ci cu acea simplitate care în anumite relaţii postulează că suprimarea diferenţei de vîrstă a precedat tacit tandreţea. Toţi prinţii cărora Almanahul din Gotha le acordă cîteva rînduri defilară timp de cîteva zile prin capul domnului de Charlus. cu cît fusese totdeauna insensibil la nurii logodnicei lui. Domnul de Charlus fu de fapt încîntat de acea familiaritate. Dar se gîndea că nu ar fi frumos din partea lui să nu tutuiască pe cineva care îl îmbrăţişase de mai multe ori şi. Nu o spunea nici cum ar fi făcut Jupien. desenată pe hîrtie şi apoi decupată. temîndu-se chiar că mersese prea departe. îi dăruise afecţiunea lui. părînd că aşteaptă acompaniamentul tău în si diez. Registrul ei grav îmi place mai puţin şi asta trebuie să fie în legătură cu triplul început al gîtului ei ciudat şi subţire." Domnul de Charlus îşi bătu mult capul ca să afle care era acea rudă a sa care îşi îngăduia să-i scrie pe un ton atît de familiar. o să-i dau o săpuneală.îşi închipuia el în naivitatea-i -. începu să-i aducă tinerei fete minuţioase elogii. cam în acea vreme. „E încîntătoare. Se întîlni chiar mai devreme cu domnul de Vaugoubert. Şi cum este croitoreasă şi ştie probabil să mînuiască foarfecele. Şi totuşi e bine ştiut că domnului de Charlus nu-i 39 . ca să-i poată arăta scrisoarea.■oncedieze pe Morel şi." Charlie ascultase cu atît mai puţin aceste elogii. Astfel. PIERRE. Dar el îi răspunse domnului de Charlus: „Bineînţeles. în cazul altora tandreţe sinceră. domnul de Charlus primi o scrisoare^ concepută astfel: „Dragul meu Palamede. Cum eşti muzician. dar continuă să se înalţe.

plăcea să iasă cu domnul de Vaugoubert. Căci acesta, cu monoclul la ochi, se uita cu de-amănuntul la tinerii bărbaţi care treceau. Mai mult, emancipîndu-se cînd era cu domnul de Charlus, folosea un limbaj pe care baronul îl detesta. Punea toate numele de bărbaţi la feminin şi, cum era foarte prost, îşi închipuia că face o glumă foarte spirituală şi rîdea întruna în hohote. Cum pe de altă parte ţinea enorm la postul său de diplomat, deplorabilele şi batjocoritoarele purtări pe care le avea în stradă erau neîncetat întrerupte de teama pe care i-o pricinuia chiar în acea clipă trecerea unor persoane din societatea înaltă, şi mai ales a unor funcţionari. „Am cunoscut-o pe micuţa telegrafistă pe care o vezi, spunea el atingîndu-1 cu cotul pe baronul încruntat, dar acum a ajuns la casa ei, mitocanca! Oh! vînzătorul ăsta de la Galeries Lafayette e o minune! Dumnezeule, iată-1 pe directorul de la Afacerile comerciale. Să sperăm băgat că n-a de seamă gestul meu! Ar fi capabil să mă pîrască ministrului, care m-ar pune pe liber, cu atît mai mult cu cît se pare că nu e unul, ci e una." Domnul de Charlus abia îşi stăpînea mînia. în cele din urmă, pentru a scurta această plimbare care îl exaspera, se hotărî să scoată scrisoarea şi să i-o dea ambasadorului să o citească, dar îi recomandă să fie discret, căci se prefăcea că Charlie era gelos, pentru a-i face pe ceilalţi sa creadă că era şi iubitor. „Or, adăugă el cu o expresie de bunătate greu de descris, trebuie să încercăm totdeauna să pricinuim cît mai puţin rău cu putinţă." înainte de a ne întoarce la prăvălia lui Jupien, autorul ţine să spună cît de trist ar fi dacă cititorul s-ar simţi jignit de asemenea stranii tablouri. Pe de o parte (şi aceasta-i partea cea mai neînsemnată), unii găsesc că aristocraţia pare, în această carte, mai acuzată de degenerescentă decît celelalte clase sociale. Chiar dacă ar fi aşa, nu am avea de ce să ne mirăm. Cele mai vechi familii sfîrşesc prin a mărturisi, printr-un nas roşu şi coroiat, printr-o bărbie deformată, semne specifice în care fiecare admiră „rasa". Dar printre aceste trăsături persistente şi întruna agravate, există şi unele care nu sînt vizibile, şi anume tendinţele şi gusturile. O obiecţie mai gravă, dacă ar fi întemeiată, ar fi cea care ar spune că toate acestea ne sînt străine şi că trebuie să extragem poezia din adevărul cel mai apropiat. Arta extrasă din realul cel mai familiar există într-adevăr şi domeniul ei este poate cel mai mare. Dar nu-i mai puţin adevărat că un mare interes şi uneori frumuseţea pot lua naştere din acţiuni decurgînd dintr-o formă
40

de spirit atît de îndepărtată de tot ceea ce noi simţim, de tot ceea ce noi credem, încît nu putem nici măcar să ajungem a le înţelege, ele desfăşurîndu-se în faţa noastră ca un spectacol hpsit de cauză. Ce poate fi mai poetic decît Xerxes, fiul lui Darius, care porunceşte să fie biciuită marea care-i înghiţise corăbiile28? Este sigur că Morel, folosindu-se de puterea pe care i-o dădeau farmecele sale asupra tinerei fete, îi transmise acesteia, ca din partea lui însuşi, observaţia baronului, căci expresia „a plăti ceaiul" dispăru tot atît de complet din prăvălia croitorului precum dispare pentru totdeauna dintr-un salon cutare persoană intimă, ce era primită aici zilnic şi cu care, pentru un motiv sau altul, stăpînii casei s-au certat, sau pe care vor să o ascundă, nefrecventînd-o decît în oraş. Domnul de Charlus fu mulţumit de dispariţia acelui „a plăti ceaiul", el văzu în asta o dovadă a ascendentului său asupra lui Morel şi ştergerea singurei mici pete care dăuna perfecţiunii tinerei fete. In sfîrşit, ca toţi cei din specia lui, deşi fiind în chip sincer prietenul lui Morel şi a celei care îi era aproape logodnică, înflăcăratul partizan al căsătoriei lor era destul de dornic să lanseze după placul său răutăţi mai mult sau mai puţin inofensive, în afara şi deasupra cărora rămînea la fel de olimpian pe cît ar fi fost fratele lui. Morel îi spusese domnului de Charlus că o iubea pe nepoata lui Jupien, că voia să o ia de nevastă, şi baronului îi plăcea să-şi întovărăşească tînărul prieten în acele vizite în care juca rolul de viitor socru indulgent şi discret. Nimic nu-i plăcea mai mult decît asta. Părerea mea personală este că „a plăti ceaiul" venea de la Morel însuşi şi că, orbită de iubire, tînăra croitoreasă adoptase o expresie a fiinţei adorate, care contrasta prin urîţenia ei cu celelalte frumoase vorbe ale tinerei fete. Aceste vorbe, purtările îneîntătoare care se potriveau cu ele, protecţia domnului de Charlus făceau ca multe cliente pentru care ea lucrase să o primească la ele acasă ca pe o prietenă, să o invite la cină, să o introducă printre relaţiile lor, micuţa neacceptînd de altfel aceste invitaţii decît cu permisiunea baronului şi în serile cînd asta îi convenea „O tînără croitoreasă în societatea înaltă? ni se va spune, dar e cu totul neverosimil!" Dacă ne gîndim bine însă, nu era mai puţin verosimil decît faptul că odinioară Albertine venise să mă vadă la miezul nopţii şi că acum trăia împreună cu mine. Şi ar fi fost poate neverosimil pentru o alta, dar nicidecum pentru Albertine, care nu avea nici tată, nici mamă şi care ducea 41

,1,1

o viaţă atît de liberă, încît la început, la Balbec, o luasem drept amanta unui fustangiu, avînd drept cea mai apropiată rudă pe doamna Bontemps, care, la doamna Swann, nu admira decît purtările urîte ale nepoatei sale şi acum închidea ochii la tot ceea ce ar fi putut-o scăpa de ea făcînd-o să se mărite cu un soţ bogat, măritiş care i-ar fi adus ceva bani şi mătuşii (în societatea cea mai înaltă mame foarte nobile şi foarte sărace, reuşind să-şi căsătorească fiul cu o fată bogată, se lasă întreţinute de tinerii căsătoriţi, acceptă blăni, un automobil, bani de la o noră pe care nu o iubesc şi pe care o introduc în înalta societate). Va veni poate o zi cînd croitoresele, şi eu nu voi găsi nicidecum şocant asemenea lucru, se vor duce la petrecerile date de aristocraţie. Nepoata lui Jupien fiind o excepţie, ea nu poate încă să îndreptăţească o asemenea previziune, căci cu o rîndunică nu se face primăvară. Oricum, dacă mărunta situaţie a nepoatei lui Jupien i-a scandalizat pe unii, ea nu 1-a scandalizat pe Morel, căci în anumite privinţe prostia lui era atît de mare încît nu numai că o găsea „mai curînd proastă" pe această tînără fată care era de o mie de ori mai inteligentă decît el, poate doar pentru că îl iubea, ci mai şi presupunea că persoanele foarte suspuse care o primeau în casa lor, ceea ce nu-i gîdila deloc vanitatea, erau nişte aventuriere, nişte ajutoare de croitorese deghizate şi care făceau pe doamnele nobile. Fireşte, nu erau cei din familia Guermantes şi nici chiar persoane care îi cunoşteau, ci nişte burgheze bogate, elegante, avînd un spirit destul de liber pentru a găsi că nu te dezonorezi primind în casa ta o croitoreasă, un spirit îndeajuns de aservit pentru a simţi o anume mulţumire protejînd o tînără fată pe care Alteţa Sa baronul de Charlus o vizita, foarte ceremonios, zilnic. Nimic nu-i plăcea mai mult baronului decît ideea acestei căsătorii, el crezînd că astfel Morel nu-i va fi răpit. Se pare că nepoata lui Jupien făcuse o „greşeală" pe cînd era aproape o copilă. Şi domnul de Charlus, elogiind-o în faţa lui Morel, i-ar fi vorbit despre asta cu destulă plăcere prietenului său, care ar fi fost furios, baronul băgînd astfel zîzanie între cei doi. Căci domnul de Charlus, deşi teribil de rău, semăna cu mulţi oameni buni care îi elogiază pe cutare bărbat sau pe cutare femeie pentru a dovedi propria lor bunătate, dar s-ar păzi ca de foc să rostească acele cuvinte binefăcătoare, atît de rar rostite, care ar fi capabile să instaureze pacea. Totuşi, baronul se ferea de orice insinuare, şi asta din două motive. „Dacă îi povestesc, îşi spunea el, că logodnica lui a păcătuit, ti voi răni amorul propriu şi îmi 42

va purta pică. Şi apoi de unde să ştiu eu că nu e îndrăgostit de ea? Dacă nu spun nimic, focul acesta de paie se va stinge repede, voi controla raporturile dintre ei după bunul meu plac şi el nu o va iubi decît atît cît voi dori eu. Dacă îi povestesc greşeala trecută a logodnicii sale, cine îmi spune că Charlie al meu nu este încă îndeajuns de îndrăgostit ca să devină gelos? Atunci voi transforma din vina mea un flirt lipsit de importanţă şi cu care faci ce vrei, într-o mare iubire, lucru greu de controlat." Pentru aceste două motive, domnul de Charlus păstra o tăcere care nu avea decît aparentele discreţiei, dar care pe de altă parte era meritorie, căci oamenilor de felul lui le este aproape imposibil să tacă. De altfel, tînăra fată era admirabilă şi domnul de Charlus, căruia ea îi satisfăcea pe deplin gustul estetic pe care îl putea avea pentru femei, ar fi vrut să aibă sute de fotografii ale ei. El, mai puţin prost decît Morel, afla cu plăcere ce doamne onorabile o primeau în vizită, iar flerul său social le situa unde trebuie. Dar se ferea (vrînd să păstreze conducerea) să-i spună lui Charlie, care, adevărată brută în privinţa asta, continua să creadă că în afară de „clasa de vioară" şi de familia Verdurin, nu mai existau decît cei din familia Guermantes şi cele cîteva familii aproape regale enumerate de baron, tot restul nefiind decît o „drojdie", o „turmă". Charlie lua aceste expresii ale domnului de Charlus în sensul lor literal. Cum de îşi petrecea la nepoata unui croitor domnul de Charlus, aşteptat în zadar în fiecare zi a anului de atîţia ambasadori şi atîtea ducese, necinînd cu prinţul de Croy pentru că trebuie să-i dea ei prioritate, timpul pe care îl răpeşte acestor mari doamne, acestor mari nobili? Mai întîi, motiv suprem, Morel era acolo. Şi chiar dacă nu ar fi fost, nu văd nimic neverosimil în asta, sau atunci judecaţi lucrurile cum ar fi făcut-o un ajutor al lui Aime. Numai chelnerii cred că un bărbat foarte bogat are totdeauna haine noi şi care bat la ochi şi că un domn foarte şic dă dineuri de şaizeci de invitaţi şi nu merge decît cu automobilul. Se înşeală. Adeseori un bărbat foarte bogat poartă totdeauna acelaşi veston jerpelit Un domn cum nu se poate mai Şic este un domn care nu are de-a face în restaurant decît cu chelnerii şi, odată întors la el acasă, joacă cărţi cu valeţii lui. Ceea ce nu-1 împiedică să refuze să treacă după prinţul Murat29. Printre motivele care îl făceau pe domnul de Charlus să fie *ericit de căsătoria celor doi tineri era şi acela că nepoata lui Jupien era într-un anume sens o extindere a personalităţii lui
43

Morel şi, prin aceasta, a puterii şi totodată a cunoaşterii pe care baronul o avea cu privire la el. Domnul de Charlus nu s-ar fi gîndit nici măcar o clipă să-şi facă vreun scrupul că o „înşeală", în sensul conjugal al termenului, pe viitoarea soţie a violonistului. Dar faptul de a avea de călăuzit „un tînăr menaj", de a se simţi protectorul temut şi atotputernic al soţiei lui Morel, care, privind la baron ca la un Dumnezeu, ar dovedi astfel că dragul de Morel îi sădise în minte această idee, şi ar conţine astfel în fiinţa ei ceva din Morel, făcură să varieze genul de dominaţie exercitată de domnul de Charlus şi să se nască în „lucrul" său Morel încă o fiinţă, soţul, adică îi dădură ceva în plus, ceva nou, ceva ciudat ce putea fi iubit în el. Poate că însăşi această dominaţie va fi acum mai mare decît fusese vreodată. Căci în acele cazuri cînd Morel singur, neînarmat spre a spune astfel, rezista adeseori baronului, pe care era sigur că îl va recuceri, odată însurat, pentru menajul său, apartamentul, viitorul său, s-ar teme mai mult, oferind dorinţelor domnului de Charlus mai multă suprafaţă şi priză. Toate acestea şi chiar, la nevoie, în serile cînd se va plictisi, faptul de a-i încaieră între ei pe soţi (baronul nu detestase niciodată tablourile care înfăţişau bătălii) îi plăceau domnului de Charlus. Mai puţin totuşi decît gîndul că tînărul menaj va trăi depinzînd de el. Iubirea domnului de Charlus pentru Morel se înnoia în chip delicios cînd îşi spunea: şi soţia lui va fi a mea într-atît el este al meu, ei nu vor face nimic care să mă supere, se vor supune capriciilor mele şi astfel ea va fi un semn (pînă acum necunoscut de mine) pentru ceea ce uitasem aproape şi care îmi stă atît de mult la inimă, că pentru toata lumea, pentru cei care mă vor vedea cum îi protejez, cum îi instalez într-o locuinţă, pentru mine însumi, Morel este al meu. Această evidenţă pentru ceilalţi şi. pentru sine îl făcea pe domnul de Charlus mai fericit decît tot restul. Căci posedarea a ceea ce iubeşti este o bucurie şi mai mare decît iubirea. Adeseori cei care ascund de toată lumea această posesie nu o fac decît de teamă că obiectul iubit le va fi răpit. Şi, prin această prudenţă a tăcerii, fericirea lor este diminuată. Ne amintim poate că Morel îi spusese odinioară baronului că dorea să seducă o tînără fată, şi mai ales pe aceasta, şi că pentru a reuşi îi va făgădui că se va căsători cu ea, dar că, violul odată savîrşit, el „o va şterge cît mai departe 30". Dar domnul Charlus uitase asta, date fiind mărturisirile că o iubeşte pe nepoata lui Jupien pe care Morel i le făcuse. Mai mult, poate că însuşi Morel uitase. Exista, poate, un adevărat interval între 44

natura lui Morel aşa cum o mărturisise el cu cinism - ba poate chiar o exagerase cu iscusinţă - şi momentul cînd ea îl va domina din nou. Apropiindu-se mai mult de tînăra fată, ea îi plăcuse şi el o iubea. Se cunoştea atît de puţin pe sine încît îşi închipuia, fără îndoială, că o iubeşte, ba poate chiar că o iubeşte pentru totdeauna. Desigur, prima sa dorinţă iniţială, proiectul său criminal subzistau, dar acoperite de atîtea sentimente suprapuse încît nimic nu spune că violonistul nu ar fi fost sincer zicînd că acea vicioasă dorinţă nu era adevăratul mobil al faptei sale. Există de altfel o perioadă de scurtă durată cînd, fără să şi-o mărturisească în chip exact, această căsătorie i se păru necesară. Morel avea pe atunci nişte crampe puternice la mînă şi se vedea silit să ia în considerare eventualitatea că nu va mai putea cînta la vioară. Cum, în afară de arta sa, era de o lene de neînţeles, necesitatea de a fi întreţinut de cineva se impunea şi prefera ca această persoană să fie nepoata lui Jupien şi nu domnul de Charlus, această combinaţie oferindu-i mai multă libertate şi, de asemenea, posibilitatea de a alege între multe femei diferite, ucenicele, mereu altele, pe care, la presiunile lui, nepoata lui Jupien i le va aduce în pat, precum şi frumoasele şi bogatele doamne cu care o va sili să se prostitueze. în calculele lui Morel nu intră nici o clipă gîndul că viitoarea lui nevastă poate va refuza să-i facă pe plac, nefiind într-atît de perversă. De altfel, toate acestea trecură pe planul doi, lăsînd loc iubirii pure, căci crampele încetaseră. îi vor ajunge vioara şi banii daţi de domnul de Charlus, ale cărui pretenţii vor mai scădea cu siguranţă de îndată ce el, Morel, se va fi căsătorit cu tînăra fată. Lucrul cel mai grabnic era căsătoria, din cauza iubirii sale, şi în interesul propriei libertăţi. îl puse pe Jupien să-i ceară mîna nepoatei sale din partea lui, iar Jupien i-o ceru. De fapt, nici nu era necesar. Pasiunea tinerei fete pentru violonist se revărsa în jurul ei, precum părul său cînd îl despletea, precum bucuria din privirile ei fericite. în cazul lui Morel, aproape orice lucru care îi era plăcut sau profitabil îi stîrnea emoţii morale şi cuvinte de acelaşi fel, uneori chiar lacrimi. Aşadar, în chip sincer - dacă un asemenea cuvînt i se poate aplica lui - i se adresa nepoatei lui Jupien cu vorbe atît de sentimentale (sentimentale sînt şi cele cu care atîţia tineri nobili cărora le place să nu facă nimic în viaţă li se adresează vreunei încîntătoare fete de burghezi foarte bogaţi) încît acele teorii pe care le expusese domnului de Charlus cu privire la seducţie şi la dezvirginare erau de o josnicie fără lard. Numai că entuziasmul virtuos faţă de o persoană care îi 45

pricinuia o plăcere şi angajamentele solemne pe care le lua faţă de ea aveau un revers pentru Morel. De îndată ce persoana nu-i mai provoca nici o plăcere, sau chiar, de exemplu, dacă obligaţia de a face faţă promisiunilor îi pricinuia lui o neplăcere^ ea devenea dintr-o dată pentru Morcl obiectul unei antipatii pe care o justifica în propriii săi ochi şi care, după unele tulburări neurastenice, îi îngăduia să-şi dovedească sieşi, după ce îşi redobîndea euforia sistemului său nervos, că era, considcrînd lucrurile chiar dintr-un punct de vedere pur virtuos, eliberat de orice obligaţie. Astfel, la sfîrşitul şederii sale la Balbec, îşi pierduse nu ştiu cum toţi banii şi, neîndrăznind să-i spună domnului Charlus, căuta pe cineva căruia să-i ceară cu împrumut învăţase de la tatăl său (care totuşi îi interzisese să-i „tapeze" pe cei din jur) că în asemenea caz este convenabil să-i scrii persoanei căreia vrei să i te adresezi că „ai a-i vorbi despre afaceri", că îi „ceri o întîlnire de afaceri". Această formulă magică îl îneînta într-atît pe Morel îneît cred că ar fi dorit să piardă bani doar pentru plăcerea de a cere o întîlnire „de afaceri". Mai tîrziu, văzuse că formula nu avea chiar acea virtute pe care o credea el. Constatase că oameni cărora el însuşi nu le-ar fi scris niciodată altminteri, nu-i răspunseseră la cinci minute după ce primiseră scrisoarea prin care le cerea „o întîlnire de afaceri". Dacă după-amiaza trecea fără ca Morel să fi primit un răspuns, lui nu-i venea gîndul că, chiar în cel mai bun caz, domnul solicitat nu se întorsese poate acasă, trebuia poate să scrie alte scrisori, dacă nu chiar plecase într-o călătorie, sau se îmbolnăvise etc. Dacă Morel obţinea printr-un noroc extraordinar o întîlnire pentru a doua zi dimineaţa, el îl aborda pe cel solicitat prin următoarele cuvinte: „Tocmai eram surprins că nu am nici un răspuns şi mă întrebam dacă nu vi s-a întîmplat ceva, aşadar sînteţi bine sănătos etc." Deci, la Balbec, şi fără să-mi spună că voia să-i vorbească despre o „afacere", îmi ceruse să-1 prezint aceluiaşi Bloch faţă de care se purtase atît de urît cu o săptămînă mai înainte. în tramvai. Bloch nu ezitase să-i împrumute - sau mai curînd să-i obţină un împrumut de la domnul Nissim Bernard31 - cinci mii de franci. Cu începere din acea zi, Morel îl adorase pe Bloch. Se întreba cu lacrimi în ochi cum i-ar putea face un serviciu celui care îi salvase viaţa. în cele din urmă, mi-am luat obligaţia să-i cer domnului de Charlus o mie de franci pe lună pentru Morel, bani pe care îi va remite pe dată lui Bloch, care astfel avea să recupereze destul de repede suma împrumutată. în prima lună.
46

un anume rol în această schimbare. şi. încă sub impresia bunătăţii lui Bloch. Fie si numai vederea acestuia era de ajuns pentru a-i stîrni tot felul de gînduri negre. fără să creadă nici un cuvînt din cele spuse. ceea ce i-ar fi adus violonistului un cîştig de cinci sute de franci. Este adevărat că domnul de Charlus juca poate. ci doar pentru a-i tachina. una care a fost marcată de un mic incident a cărui crudă semnificaţie mi-a scăpat cu totul şi nu a fost înţeleasă de mine decît multă 47 . în sfîrşit. căci plăcerea pe care o simţeam în preajma ei era atît de mare încît uitam nu numai aşteptarea anxioasă care preceda întoarcerea Albertinei. iar Bloch. că Thibaud 32 cînta la vioară la fel de bine ca Morel. el nu mai ieşi în oraş decît înarmat cu un revolver încărcat O stare nervoasă asemănătoare. printre aceste zile eînd mi-am prelungit vizita la doamna de Guermantes. acesta din urmă vru să răspundă că în faţa unui asemenea fals nu numai că nu va mai plăti nici o centimă. Voi pune deoparte. să devină un puternic agent de ruptură. dar că trebuiau să se declare fericiţi că nu este el supărat pe ei. uitînd el însuşi ce îi împrumutase lui Morel şi cerîndu-i trei mii cinci sute de franci în loc de patru mii. rămînînd în mintea lui Morel. fără să bănuiască. Nu mi se întîmpla de altfel foarte des să-i întîlnesc pe domnul de Charlus şi pe Morel. se pare. asemenea cuvinte dăunîndu-i în profesie. dar după aceea găsi iară îndoială că o întrebuinţare diferită a celor patru mii de franci care mai rămîneau ar putea fi mai plăcută. că după ce se vor căsători el nu-i va mai revedea şi-i va lăsa să zboare cu propriile lor aripi. De altfel nu se mulţumi să spună că Bloch şi domnul Nissim Bernard nu numai că nu trebuiau să fie supăraţi pe el. urmînd unei iubiri înflăcărate. avea să se manifeste şi cu privire la nepoata croitorului. fiindcă domnul Nisssim Bernard declarase. ea era gata. la momentul potrivit. cum în Franţa nu mai există justiţie. apoi. Adeseori intraseră în prăvălia lui Jupien cînd eu plecam de la ducesă. ochii îi scînteiau de mînie. după ce se realizase amestecul. dar pînă si ora acestei întoarceri. căci adeseori el declara. să se combine cu alte idei ce aveau o afinitate cu ea şi capabile. îi trimise neîntîrziat ce i o mie de franci. dar că cel care îi împrumutase banii trebuia să se considere foarte fericit că nu depune o plîngere împotriva lui. acesta găsi că trebuie să-1 dea în judecată. mai ales împotriva evreilor (antisemitismul fiind în cazul lui Morel efectul natural al împrumutului de cinci mii de franci de la un israelit). Spunînd aceasta. Această idee era în sine cu totul insuficientă pentru a-1 desprinde pe Morel de tînăra fată.Morel. căci începu să-1 vorbească de rău pe Bloch.

dar Albertine avea de scris nişte scrisori şi m-a rugat să plec. treabă destul de complicată. pe care mireasma violentă a florilor pe care le aduceam păru a o incomoda. căci Francoise nefiind sus. intrînd. şi îşi oferise un mic răgaz stingînd toate luminile. şi să se întindă pe patul meu.înseamnă că am avut o idee proastă! O să-i spun Francoisei să le pună pe scara de serviciu. îi scrie mătuşii ei. Eram salvat de la tristeţe. încă o dată. căci astăzi n-am la mine cheia? . astfel că întrerupîndu-şi scrisoarea (nu am înţeles de ce). umbrela. Albertine veni să-mi deschidă. cel mult oarecum confuze. . totul se petrecea normal cînd mă întorceam de la ducesă.Nicidecum. le zăream. prietena mea avu timp să se ducă în camera mea.Să nu-ţi închipui că Albertine nu va continua să simtă mireasma.Nu crezi că pune la cale ceva urît? . m-am încrucişat pe scară cu Andree. Albertine neştiind dacă nu voi dori cumva să ies cu ea înainte de cină. după ce plecasem de la ducesă şi mă întorsesem la mine. mantoul.vreme după aceea în acel siîrşit de după-amiază. . Şi poate că între timp se va fi întors poate şi Francoise. toate acestea despre care n-am ştiut niciodată dacă erau sau nu adevărate. Dar ei nu-i plac miresmele puternice şi nu va fi îneîntată de florile pe care le-ai adus. . De îndată ce. şi se prefăcuse că tocmai scria o scrisoare. 48 . nişte flori de seringa aduse din sudul Franţei. împreună cu cea a tuberozei.Doar acum o clipă. De altfel. De îndată ce am sunat.N-ai decît să suni.Dar atunci cum voi putea intra în casă. Cu excepţia acestui incident unic." îmi luai rămas bun de la Andree. îi găseam de obicei în anticameră pălăria. în acea clipă am găsit că toate acestea erau foarte fireşti. mergînd la mine pentru a nu mă lăsa să-i văd patul în dezordine. atmosfera casei devenea respirabilă. „Cum. Albertine nu ştia de unde să aprindă lumina. cred că Francoise e plecată cu treburi. doamna de Guermantes îmi dăduse. fiindcă ştia că îmi plac. de unde mă chemă. în orice caz insignifiante. Simţeam că locul unui aer rarefiat îl luase deplina fericire. Dar vom vedea toate acestea mai tîrziu. în cele din urmă. alergam spre ea. pe care le lăsase la nimereală. . este poate cea mai persistentă. v-aţi întors? i-am spus. Era cît pe ce să o surprind cu Andree. vederea acestor nimicuri mă făcea să o posed pe Albertine. dar florile de seringa o puseră pe fugă. Albertine îţi va deschide. Albertine se întorsese de la plimbare. Cînd. Le-am lăsat în bucătărie. putu să-mi deschidă. cred. .

nu-mi mai mărturisea de îndată ce crezuse că o iubesc.în zilele cînd nu coboram la doamna de Guermantes. fără poate să-şi spună numele Iubirii. Căci ascundeam faptul că locuieşte cu mine. îmi aminteam. capabil să simt. Dar şi Albertine cîştiga fiind transportată astfel dintr-una din cele două lumi la care avem acces şi unde putem situa rînd pe rînd acelaşi obiect. văzînd-o la depărtarea unde o situa imaginaţia şi arta. în timpul acelei ore care preceda întoarcerea prietenei mele. căci din discreţie şi fără îndoială şi vrînd să mă menajeze. Şi de această schimbare nu mă puteam face răspunzător decît pe mine însumi. simţeam o exaltare momentană pentru ea. inteligenţa noastră trează să colaboreze strîns cu aceste două simţuri . cunoscusem o primă Albertine. spre a nu risca să se întîlnească cu prietena mea. Mă găseam dintr-o dată. răsfoiam un album de Elstir. cînd eram buni camarazi.scoteam fără să-mi dau seama din mine visele pe care Albertine le suscitase odinioară cînd încă nu o cunoşteam şi pe care le stinsese viaţa cotidiană. şi pentru o clipă. dacă eram de exemplu cu Bloch. apoi brusc ea fusese schimbată într-o alta. care se îndrepta spre camera ei. dădusem poruncă să nu i se rostească numele dacă nu eram singur. ca odinioară cînd cinam împreună la La Raspeliere. o carte de Bergotte. într-atît de mare îmi era teama că vreunul dintre prietenii mei se va îndrăgosti de ea şi o va aştepta afară. Şi fără îndoială că aceasta îmi părea şi mai vie. şi chiar că vine vreodată la mine. cea de azi. pe care îl sileam să mai rămînă o clipă. pentru ca timpul să treacă mai uşor. hrăneam cu ele opera pe care o citeam. Tot ceea ce mi-ar ti mărturisit cu uşurinţă. înţelegeam dintr-o dată. apoi firesc. pentru insipida fată.cum operele înseşi care par a se adresa numai vederii şi auzului cer ca. sau că. ea ar fi putut să-i facă un semn şi să fixeze o întîlnire. Atunci . întîlnindu-se o clipă pe coridor sau în anticameră. scăpînd astfel de strivitoarea apăsare a materiei pentru a se juca în spaţiile fluide ale gîndirii. Dar nu era numai din cauza asta. Ea avea în acel moment aparenţa unei opere de Elstir sau de Bergotte. Apoi auzeam foşnetul fustei Albertinei. cînd se străduise să nu mă facă gelos. ea nu venea spre camera mea cînd ştia că nu sînt singur. sentimente arzătoare. ghicise la mine un sentiment inchizitorial care vrea să ştie. Le aruncam în fraza muzicianului sau în imaginea pictorului ca într-un creuzet. suferă totuşi pentru că ştie. şi caută să afle mai mult. Din acea zi ea îmi ascunsese totul. Curînd eram prevenit că se întorsese. sau. pentru a le gusta. îmi 49 .

dar şi cu un prieten. mă port ca şi cum nu i-aş da nici o atenţie. nu numai ca să nu deranjeze. care. cum făcuse la Balbec. pe jumătate pentru a se scuza că nu lasă să se vadă mai mult că mă iubeşte. Acum ea schimba vorba cînd în discuţie pomeneam despre bărbaţi sau femei care nu erau bătrîni. Ea nu mi-ar mai fi mărturisit acum. Şi acum. ci din cauza lui Cottard." Cum! era aceeaşi Albertine de . Apoi îndepărtase de ea tot ceea ce ar fi putut să mă emoţioneze. m-ar amuza să o cunosc. înce puse să devină mai rigidă. cu o prietenă. ai cărei ochi se arătau odinioară atît de viu interesaţi cînd îi vorbeam despre o tînără fată: „Trebuie să încerci să o aduci. Atunci prietena noastră ne vorbeşte despre plăcerile ei şi chiar despre mijloacele cu ajutorul cărora le ascunde de ceilalţi. încă de atunci. pe care nu l-ar fi făcut decît pe vremea cînd asta m-ar fi lăsat indiferent. pe care l-ar fi făcut cu uşurinţă tocmai din cauza asta. pe jumătate pentru că era adevărat. adeseori." în acel moment aş fi putut poate să ştiu totul. ea mergea de-a dreptul în camera ei dacă nu eram singur. povestind ce văzuse33. Trebuie să profităm de acest moment. Exista un singur lucru pe care ca nu l-ar mai face niciodată pentru mine. nu cred că o făcuse pentru că eram eu de faţă. să trag concluzii nesigure din unele imprudenţe de limbaj care erau poate explicabile şi fără recursul la culpabilitate. Dar aparţine acelui gen pe care îl numeşti nu foarte onorabil.ocolea camera dacă credea că eram aici nu numai. ca un judecător. ea. igno ranţa mea făcîndu-se complice şi accentuîndu-1. ea nu mi-ar mai fi mărturisit acum ca atunci: „Găsesc că e stupid să laşi să se vadă pe cine iubeşti. căci o oboseam încă de atunci şi ea văzuse din felul tandru cum mă purtam cu ea că nu are nevoie să-mi arate că mă iubeşte tot atît cît le arăta altora pentru a obţine mai mult decît de la ei. Şi chiar cînd în micul cazinou ea îşi dezlipise sînii de cei ai lui Andree. gesturile îi erau pline de rezervă. dar şi ca să-mi arate că puţin îi pasă de ceilalţi. şi anume să mărturisească. i-ar fi stricat reputaţia. Ar fi trebuit să o întreb ceea ce voiam să ştiu. se gîndea ea desigur. atunci cînd încă nu bănuia că sînt gelos din cauza ei. Va fi cu atît mai nostim. Voi fi obligat de-a pururi. cuvintele încrezătoare nu-i mai ieşeau din gură. Şi totdeauna ea mă va simţi gelos şi judeeînd-o. Logodna noastră începea să arate ca un proces şi o făcea să fie timidă ca o vinovată. Părţilor din viaţa ei pe care nu le cunoşteam le dădea un caracter inofensiv. în felul ăsta nimeni nu ştie nimic. trans formarea era adusă la îndeplinire. eu fac tocmai invers: de îndată ce îmi place cineva. Şi totuşi.

şi din care toate simţurile mele. se stabilizase. cînd vorbea cu mine. Plăcerea alcătuită din mister şi din senzualitate pe care o simţisem.şi Mn uu UNIV6BSITA8Â . să o aplice spunîndu-mi despre cutare sau cutare persoană care mă putea nelinişti: „Ah! nu ştiu. efemeră şi fragmentară. fie şi numai dacă vorbeam despre ceva care ne plăcea Albertinei şi mie. ea nu mai era la fel de plăcută ca atunci cînd o cunoscusem. firele de nisip. le arată ca fiind tot atîtea minciuni. nu am privit-o. Cînd auzeam închizîndu-se uşa de la camera Albertinei. vorbindu-mi despre întîlnirea lor cu o persoană pe care o cunoşteam. la nevoie eu însumi coborînd cîteva trepte. mă va face să văd mai limpede în regiunile vagi unde se desfăşurase plimbarea pe care o făcuse toată ziua şi pe care eu nu o putusem imagina. cînd. iradiind pînă şi pe coridoare. Pe coridor. Asta nu însemna că Andree nu putea să fie şi mai bună cu mine. Ascultînd paşii Albertinei cu plăcerea confortabilă de a gîndi că ea nu va mai ieşi din casă în seara asta.■istăzi cu pretenţiile ei la sinceritate şi susţinînd că toată lumea îi este indiferentă! Ea nu mi-ar mai fi enunţat această regulă acum! Se mulţumea. ^ Defectele lui Andree se accentuaseră. la Balbec în seara cînd ea venise să se culce la hotel. să o dezvinovăţească. cînd efectiv. în imaginaţie şi aşteptîndu-i întoarcerea. în clipele cînd eram singur. ca şi cum ar fi ghicit că Andree. la suprafaţă. a urcat o secundă ca să-ţi spună bună seara. se hrăneau paşnic. se completase. dacă aveam un prieten la mine mă grăbeam să-1 fac să plece. în întîmpinarea mea. înfăşurată încă în marele văl gri care-i cobora din toca de cincila şi pe care i-1 dădusem la Balbec. dîndu-mi nenumărate detalii. la mare. a se întoarce zilnic la ea acasă însemna tocmai a se întoarce acasă la mine." Şi. un fel de otrăvită nelinişte. îmi umplea locuinţa odinioară goală cu o permanentă provizie de dulce linişte domestică. e prea insignifiantă". ea se retrăgea şi intra în camera ei. Şi din cînd în cînd. nepărăsindu-1 decît cînd eram foarte sigur că se află pe scară. înainte chiar ca noi să cunoaştem realitatea pe care trebuie să o denatureze. „Pînă cînd mă dezbrac. ea îmi făcea nişte mărturisiri pe care tonul cu care sînt spuse. ţi-o trimit pe Andree. Exista acum în ca. venea Albertine. pentru a preîntîmpina unele lucruri pe care le-aş putea afla. care avea din partea-mi însărcinarea de a veghea asupra ei. să mă iubească mai mult . aproape familială. admiram faptul că pentru această tînără fată pe care odinioară crezusem că nu o voi putea niciodată cunoaşte. gata să se adune ca.

nu mai ştia poate ea însăşi dacă sînt sau nu adevărate. Andree intra. dar nu şi plăcerile. închizînd o carte şi spunînd: „Ah! am petrecut două ore încîntătoare citind cutare carte amuzantă". Satisfacţiile mele îi pricinuiau o agasare pe care nu o putea ascunde.Dar mi-o ceruse înainte de a-şi întîlni prietena . inventase un întreg roman cu depoziţii pe care în închipuirea ei urma să le facă şi. Pe dată bănuiala mă cuprindea din nou: „Dar poate că îi dăduse dinainte o întîlnire prietenei sale şi ' 52 . Dar cea mai mică aparentă de fericire pe care o aveam. Andree începu să ricaneze: „Ştii. am aflat că tatăl nu săvîrşise nici o faptă dezonorantă. Albertinei. . Or.am avut adeseori dovada . să-1 facă de ruşine. respirînd iar normal. aceste cuvinte. Dar ea crezuse că fiul o dispreţuieşte. într-o zi cînd vorbeam despre acel tînăr atît de ştiutor în tot felul de lucruri ce ţineau de curse. Dar dacă aveam fie şi o satisfacţie neînsemnată ca aceea de a mă întinde cu un aer fericit. „Ce şi-au spus? . sau poate doar un rău nervos. m-ar fi îngrijit. de golf. dacă nu era pricinuită de ea.Să cumperi lînă? . şi Albertine nu-mi vorbise niciodată despre ea. întîlniseră o prietenă. neplăcută precum zgomotul unei uşi trîntite.Nu ştiu. . poate că voia să te îndepărteze.Da.Era un motiv în plus să nu te duci. care le-ar fi făcut plăcere mamei. dar eu mă amuz spunînd tuturor ce se întîmplă. fie şi numai din cauza acelei răuvoitoare susceptibilităţi care înconjura cu o cingătoare aspră şi glacială adevărata ei natură. dar atît de incult în rest34. era cît pe ce să se deschidă un proces împotriva lui. şi că Andree ştia asta la fel de bine ca fiecare. Albertine îmi ceruse asta.decît oameni mai amabili. trezeau în Andree un fel de dezaprobare. mai călduroasă şi mai bună. încercase ceva care să-1 pună în încurcătură. Aş vrea să mă atace pentru denunţ calomnios. mă plîngea. pe care îl întîlnisem în micul grup de la Balbec. . aşa cum devenise (şi chiar fără mîniile ei de scurtă durată şi nebuneşti). Ea admitea suferinţele la care nu participa. Aceste defecte erau completate de altele încă şi mai grave. îi producea o impresie nervoasă. nu aş fi dorit să o văd.Ah!" îi răspundeam eu. tatăl lui a furat. închidea uşa în urma ei. Astfel. căci am profitat de faptul că Albertine nu era singură şi m-am dus să cumpăr lînă. Ce depoziţie frumoasă aş face!" Ochii îi scînteiau. de jocuri. Dar informaţiile pe care numai ea putea să mi le dea despre prietena mea mă interesau prea mult pentru ca să neglijez un prilej atît de rar de a le afla. se necăjea. tot repetîndu-şi acele detalii. dacă mă vedea bolnav. lui Saint-Loup. Vor să arate şi mai mult că nu le pasă.

ea nu ni se va mai părea cu totul adecvată realităţii. pentru a încerca să aflăm ceva. Atunci ne exercităm atenţia asupra altor fraze. în timp ce fraza neliniştitoare este în trecut.pusese la cale un pretext ca să fie singură cu ea". Dar ne-o amintim oare bine? Se pare că se naşte spontan în noi. Ea caută să ne deturneze de la ceea ce ar putea să ne facă nefericiţi. şi ea va şti că o minţim cînd pretindem că faptele ei ne sînt indiferente şi că sîntem moral incapabili să o punem sub supraveghere. care nu ascund nimic şi singurul remediu pe care nu-1 vrem ar fi să ignorăm totul ca să nu mai dorim să ştim mai bine. s-ar spune că poţi reîncepe la nesfîrşit actul. iscusinţa ei. La Balbec îmi spuneam că iubim o persoană ale cărei acţiuni par a fi mai curînd obiectul geloziei noastre. fără ca el să fie vreodată întovărăşit de o amintire precisă şi eliberatoare.cu privire la ceea ce făcea Albertine . De altfel. şi asta nu numai prima oară. la rîndu-i. cînd vom fi singuri. spusă cu spaimă. explo53 . căci cum ar putea o frază neînsemnată să-i dezvăluie celui care nu-i în cunoştinţă de cauză minciunile pe care le ascunde? Nu o diferenţiem de celelalte. ci şi a cincizecea oară. vom reveni asupra acestei fraze. e de ajuns ca Albertine să vorbească cu fiecare dintre cei trei. cu ajutorul a ceea ce Saint-Loup ar fi numit „frînturi de frază puse cap la cap". Astfel. Zadarnic îşi ascunde cu iscusinţă gelosul gelozia. şi care era faţă de gelozie ceea ce sînt faţă de nefericire acele începuturi de uitare cînd liniştea se naşte uintr-o stare vagă. chiar noi am luat iniţiativa de a minţi. De îndată ce gelozia este descoperită. Mai tîrziu. prea nedeterminată pentru a fi dureroasă. Cel puţin putem închide uşa a cincizeci şi una oară. faţă de ea şi cu privire la exactitatea amintirii noastre.infinitei mele îndoieli obişnuite. auzită într-un mod nesigur şi a cărei rostire reînnoită nu depinde de noi. simţi că dacă ţi le-ar spune pe toate. ea este repede descoperită de cea care o inspiră şi care îşi are. te-ai lecui poate cu uşurinţă de iubire. eram oare sigur că nu vechea ipoteză (cea potrivit căreia Andree nu-mi spuneanumai adevărul) era cea bună? Andree era poate de acord cu Albertine. urmînd . Andree. şi reuşeşte. micul fragment de răspuns pe care mi-1 dăduse Andree suscita pe dată noi întrebări. de a înşela. o îndoială de genul celor care fac ca atunci cînd eşti stăpînit de anumite stări nervoase să nu-ţi mai poţi aminti dacă ai tras zăvorul. dar o vor face oare? Bloch n-a putut făgădui nimic de vreme ce nu ştia şi. ea este considerată de cea al cărei obiect este ca o neîncredere care autorizează înşelătoria. Aime ne făgăduiesc să nu spună nimic. ea este ascultată cu o ureche neatentă. De altfel. nu reuşisem.

citindu-ţi scrisoarea despre ale mele tea gown. într-o scrisoare care începea prin aceste cuvinte: „După lunga ta absenţă. Pe dată îi vedeam faţa lipicioasă schimonosindu-se. „Cineva mi-a vorbit astăzi despre tine în termeni extraordinar de elogioşi". din discreţie şi pentru a-mi lăsa (ghicea oare ce se întîmplă?) tot răgazul. îi spuneam. Continuam să-i pun întrebări lui Andree. îmi spuse 54 . am crezut. viaţa reală a unei alte persoane. fără să mă gîndesc la caracterul ei. pentru că atît unii cît şi ceilalţi erau parcă semnele (alt fel de încălţăminte nu ar fi fost) faptului că locuieşte la mine. Albertine avea în picioare pantofi negri împodobiţi cu briliante. Ea avea şi lucruri pe care nu i le dădusem eu. Apoi sosea ora plecării şi ea mă părăsea. dar rîdea privind în gol cu nişte ochi deveniţi dintr-o dată rotunzi. decît să extind acel ţinut ce nu poate fi cunoscut şi care este pentru noi. sau una dintre rochiile japoneze a căror descriere i-o cerusem doamnei de Guermantes. „Cred ca unchiul şi mătuşa Albertinei mă iubesc". ca tot micul lor grup şi în ciuda firii ei suferinde. Dar fără să vreau aveam să-i stîrnesc din nou veselia. îşi prelungea dezbrăcatul în camera ei. purta unul din frumoasele halate de crepe de Chine. îi spuneam şi. pentru mai multe dintre ele anumite precizări suplimentare fiindu-mi date de doamna Swann. alţii de cincila. pe care Francoise îi numea cu furie saboţi. o manifesta în anul primei mele şederi la Balbec şi care acum (este adevărat că Andree avea cîţiva ani în plus) dispărea atît de repede de pe chipul ei. că primesc veşti de la un strigoi". iar ceva mai tîrziu Albertine avu un fel de papuci. asemenea celor pe care prin fereastra salonului văzuse că doamna de Guermantes îi poartă la ea acasă seara. urîţindu-se parcă pentru totdeauna. Am admirat pe el aripile desfăşurate ale unui vultur. ca un sirop care se taie. Nu mai rămînea nimic din tinereasca-i veselie pe care. „Cine anume?" întreba ea cu un interes naiv şi lacom. se dezbrăcase. Albertine se întorcea lîngă mine. Andree era fericită. Pe dată o rază de bucurie îi lumina privirea şi ea părea că mă iubeşte cu adevărat Evita să mă privească. în timp ce Albertine. pe care îmi era plăcut să-i privesc. Gura ei căpăta o expresie amară. îi spuneam eu cu nesăbuinţă lui Andree. ca de pildă un frumos inel de aur. „Mi 1-a dat mătuşa mea. unii de şevro auriu. cînd căutăm efectiv să ne-o reprezentăm. înainte ca Andree să mă fi părăsit pentru a se duce să cineze la ea acasă. oricine ar fi fost acea persoană.rînd o parcelă din marea zonă care se întindea în jurul meu.

pentru mine. încercam să-i fac plăcere. asemenea oricărui obstacol ce se opunea unei posesiuni (ca. neprecedată de nici o dorinţă. datorită exclusivismului şi minuţiozităţii care caracterizează dorinţa. boala. le rîvnise şi. Ea. Devenise extrem de inteli55 . Căci dacă fiecare lucru pe care i-1 comandam era în genul lui cel mai frumos. în timp ce femeile bogate." Lui Albertine îi plăceau toate aceste lucruri frumoase mult mai mult decît ducesei. apoi un altul. sătulă înainte chiar de a avea poftă de ele. şi care le cunoscuse în toate părţile lor . citea mult cînd era singură şi îmi citea cu voce tare cînd era cu mine. dorinţă care este adevărata cunoaştere.o importanţă. din pricina căreia călătoriile erau atît de dificile şi totodată atît de dorite de mine). printre nenumăratele lor pălării şi rochii. pentru că nu-şi putuse oferi aceste lucruri. căci e alcătuită din iubiri succesive. şi care pînă la urmă s-au pus cap la cap şi s-au împăcat între ele. le dă doar o senzaţie de zăpăceală. într-un vid pe care se profila de minune căptuşeala sau eşarfa. de oboseală şi de plictis. aprofundată. fiecare exclusivă la vremea ei. şi Albertine devenea treptat tocmai asta. amănunţită. Cu siguranţă o femeie elegantă. cît dorinţa de a avea această rochie. întovărăşind vreo femeie elegantă în vreunul din plicticoasele sale drumuri pe la croitorese. comandîndu-i-le. poţi în cele din urmă sa ai pentru tot muzeul o admiraţie deloc glacială. dă femeilor nu atît rochia pe care nu şi-o pot cumpăra. pentru că. care le văzuse. şi inimitabila cupă a marelui croitor . De altfel. Dar asta avea puţină importanţă dat fiind că îi plăcuseră mai întîi şi în mod izolat Cînd ţi-a plăcut la nebunie un pictor. Mă îmbătrîneşte. sau cutare mantou de zibelină. sau chiar pentru mine dacă le-aş fi văzut cu cîţiva ani în urmă. şicul acelui lucru. superioritatea. eu. Cutare tocă. eram ca nişte studenţi care ştiu dinainte totul despre tablourile pe care sînt nerăbdători să se ducă să le vadă la Dresda sau la Viena. sărăcia. sînt ca acei vizitatori cărora plimbarea printr-un muzeu. mai generoasă decît opulenţa. ea nu era frivolă. le izolase totodată de rest.şi pentru mine care mă dusesem la doamna de Guermantes să încerc să o fac să-mi explice în ce consta particularitatea. Albertine începea totodată să aibă multe asemenea lucruri. un farmec pe care nu le aveau cu siguranţă pentru ducesă. cu toate rafinamentele pe care le-ar fi pretins doamna de Guermantes sau doamna Swann.E totuşi uneori drăguţă cu mine. pentru că j j_a jat cînd am împlinit douăzeci de ani. pentru că. sau cutare rochie de casă cu mîneci căptuşite cu mătase roz creată de Douchet căpătau pentru Albertine.

rază ce revine în vîrtejul în care palpităm de dorinţa de a vă vedea apărînd din nou. în sine era ea mai curînd aşa decît altfel? Poate că nu. înşelîndu-se de altfel: „Sînt îngrozită cînd mă gîndesc că fără tine aş fi rămas o proastă. Nu spune că nu-i aşa. De fiecare dată. încrezîndu-ne în nobleţea inimii ei.gentă. Dar după aceea se simte că ceva mai pipărat ne-ar plăcea şi mai mult şi este sfătuită să se arate mai îndrăzneaţă. o. Am ignora poate această viteză şi totul ni s-ar părea nemişcat." Se ştie că vorbise în acelaşi fel despre influenţa mea asupra lui Andree. în ele însele. ar trebui să nu vă mai iubesc. că ea nu va putea fi niciodată pentru noi amanta pe care ne-am dorit-o. Albertine şi Andree? Pentru a o şti ar trebui să vă imobilizez. care atrăgea prin ceva implacabil 56 . o tînără fată seamănă atît de puţin cu ceea ce era ultima oară (sfărîmînd încă de îndată ce o vedem amintirea pe care i-o păstrasem şi dorinţa pe care ne-o propuneam) îneît stabilitatea de natură pe care i-o presupunem nu-i decît fictivă şi pentru comoditatea vorbirii. să nu mai trăiesc în acea aşteptare perpetuă faţă de voi care sînteţi mereu altele. Ne este lăudată blîndeţea. iubitoare. Imaginaţia noastră crede asta. în feţele succesive pe care după o pulsaţie de cîteva zile ni le prezintă roza lumină interceptată. dacă o atracţie sexuală nu ne-ar face să alergăm spre voi. dar capabilă să aibă acces la atîtea posibilităţi diverse în vîrtejul vieţii! în cazul alteia. sub cununa cîrlionţată a părului blond. Cîte confidenţe îi facem încă din prima clipă. puritatea unei fecioare. însufleţită de sentimentele cele mai delicate. nu mai este nici măcar sigur că un movimentum exterior acestor tinere fete nu le-a modificat aspectul. şi cînd ne apare pentru prima oară. discul chipului ei roz. ne temem aproape că această prea virtuoasă soră ne va răci şi pe noi prin chiar virtutea ei. tinere fete. picături de aur mereu altele şi care ne depăşesc totdeauna aşteptarea. Fie una. mi-ai deschis o lume de idei pe care nu le bănuiam şi puţinul care sînt ţi-1 datorez doar ţie. fie cealaltă aveau oare un sentiment pentru mine? Şi ce erau. în viteza vertiginoasă a luminii. şi asta s-ar fi putut întîmpla cu tinerele mele fete de la Balbec. Spunea. cîte planuri ne facem împreună! Dar după cîteva zile ne pare rău că i-am făcut atîtea confidenţe. Ni s-a spus că o frumoasă şi tînără fată este tandră. pentru a vă fixa ar trebui să nu mai cunosc interminabila voastră sosire care mă descumpăneşte totdeauna. o. căci roza şi tînără fată de noi întîlnită ne vorbeşte a doua oară precum o lubrică Furie. nerecunoseîndu-vă decîî cu mare greutate.

(Ceea ce ne dezola. în viteza ameţitoare a aşteptării. am vorbit despre asta mult prea des pentru a o mai spune o dată. în liecare săptămînă. să fie iubitoare. o auzeam spunîndu-ne chiar de la început că este timidă. dar poate că din vina noastră. Toate acestea nu sînt adevărate de cît pentru tinerii cu imaginaţie în faţa tinerelor fete schimbăoa re. intrarea lor nu va mai fi pentru inima noastră apariţia pe care o aştepta să fie alta şi care o tulbură de fiecare dată cu noi întruchipări. craniile bătrînilor domni înspăimîntati °ce decepţie cînd. fiindcă după ce va fi judecat că un defect. zadarnică.(dorinţa noastră fiind să supunem în felul nostru tocmai acel ceva). In ceea ce priveşte sentimentele noastre. chiar fără ca ea să-şi fi făcut vreun calcul interesat. va vedea că acel defect se răscumpăra printr-o calitate preţioasă.) Nu spun că nu va veni o zi cînd. în noua faţă oferită de această figură. Astfel îneît din falsa judecată a inteligenţei. într-atît îi era de teamă. nevenind la întîlnire. care atingea. adeseori o iubire nu este decît asocierea unei imagini de tînără fată (care altminteri ne-ar fi devenit repe-e insuportabilă) cu bătăile de inimă inseparabile de o aşteptare interminabilă. prietenele noastre ni se înfăţişau în fiecare zi. făcîndu-şi salturile. ca. încă din vremea cînd povestirea noastră a avut loc. era din fericire absent la cealaltă. acea cursă neoprindu-se. predominant la una. vor ieşi definite caractere stabile de tinere „fete. Imobilitatea lor va veni din indiferenţa noastră. care nu intră în joc decît cînd interesul încetează. de exemplu. căci iubitoarele cuvinte pe care le adresasem Durităţii îi sugeraseră poate. căci recunoştinţa pentru atîta blîndeţe avea poate să ne oblige la mai mult decît îneîntarea în faţa cruzimii învinse. pentru teribila acrobată din Balbec. care le va lăsa pradă judecăţii minţii. că nu ştie să spună nimic de bun-simţ cuiva cînd îl întîlneşte prima oară. De la sine. dar atunci ele vor fi încetat să ne mai intereseze. de vreme ce ea îşi pierdea de la sine orice consistenţă. se 57 . şi de felul cum „ne-a tras clapa" domnişoara. şi că numai după vreo cincisprezece zile va putea sta de vorbă în linişte cu noi! Oţelul devenise bumbac. în clipa cînd îi spuneam vorbe tandre şi exaltate de amintirea cruzimii ei fată de ceilalţi. nu vom mai avea nimic de sfărîmat. care nu ne vor face să aflăm mai mult despre ele decît surprinzătoarele chipuri apărute în fiecare zi cînd. Aceasta nu va trage de altfel o concluzie mult mai categorică. să clasificăm. să ierarhizăm. prea diferite ca să ne permită. dar nu era decît pe jumătate lipsit de îndemnare. nici chiar acestor luminoase tinere fete nu le vom mai acorda trăsături foarte contrastante.

Astfel. judecata ei fusese pe de-a-ntregul răsturnată. cu ochii săi insistenţi şi surîzători. îi lăudase infinitele sentimente delicate cu care era înzestrai violonistul. însuşi vidul vieţii sale o făcea pe Albertine să manifeste un fel de fervoare şi de supunere pentru singurele lucruri pe care i le ceream. Şi coroborînd toate acestea. trăia încă dorinţa pe care mi-o inspirase cortegiul insolent şi înflorit care se desfăşura de-a lungul plajei 58 . Şoferul meu. care trăia în aceeaşi casă cu mine. înţelegi atunci ce muncă de modelare îndeplineşte zilnic obişnuinţa In farmecul pe care îl avea Albertine la Paris. fiecare în sine. Şi. mai mult decît mine asupra lui Andree. ca şi îndărătul luminii purpurii care cădea în partea de jos a perdelelor mele. în adîncul căreia sălăşluia în mod obişnuit o idee despre mine atît de familiară încît după mătuşa ei eu eram poate persoana pe care o diferenţia cel mai puţin de ea însăşi) tînăra fată pe care o văzusem prima oară la Balbec. în timp ce se pornea concertul muzicienilor. Morel îi vorbea întruna despre rolul de călău exercitat de către domnul de Charlus împotriva lui şi pe care ea îl atribuia răutăţii. la Balbec. de altfel. lîngă căminul meu în care ardea focul. Era. de altfel compensate printr-o blîndete ce se vădea adeseori şi o sensibilitate reală. şi asupra Albertinei. neghicind că e vorba de iubire. îmbrăcată într-o cămaşă sport. aceste efigii păstrate intacte în memorie te uimesc prin lipsa lor de asemănare cu fiinţa pe care o cunoşti. îndărătul acestei fete. silită să constate că domnul de Charlus asista tiranic la toate întrevederile lor. nu demult. pe de altă parte. ea le auzea şi pe femeile din societatea înaltă vorbind despre răutatea atroce a baronului. venind în ajutorul iubirii ei pentru Morel. Raporturile noastre erau de o simplitate odihnitoare. am aflat asta mai tîrziu. subţire ca o siluetă profilată pe val? Cînd le regăseşti. Nu era ea oare într-adevăr (ea. ea îmi cînta la pian sau începea cu mine o partidă de dame. în serile cînd aceasta din urmă nu-mi citea cu voce tare. violonistul şi protectorul său. în care ea nu era decît prea înclinată sa creadă. că nepoata lui Jupien îşi schimbase părerea despre Morel şi domnul de Charlus.pare. Or. ea nu putuse să-şi formuleze o judecată mai definită asupra a ceea ce erau. încă necunoscută. se profilau sidefii unduirile albastre ale mării. sau o conversaţie pe care le întrerupeam spre a o săruta. amestecată cu o duritate pe care ea nu o mai cunoscuse. Ea descoperise la Morel (dar asta nu a împiedicat-o să continue a-1 iubi) adîncuri de răutate şi de perfidie. pe care o vedeam totuşi zilnic. iar la domnul de Charlus o bunătate nebănuită şi imensă.

atît de bine cunoscute de mine. apoi îl întîlnise. în această Albertine claustrată în casa mea. dar şi pentru că aceste îneîntătoare necunoscute. Intre eele două decoruri. apoi iar la Balbec. pe care o aşteptam totuşi toată noaptea. Era atît de bine închisa ca într-o colivie îneît în anumite seri nu îi transmiteam să vină din camera ei în camera mea. pe măsură ce se îndeseau relaţiile mele cu ea. exista intervalul de mai mulţi ani de la Paris. era la adăpost de dorinţele tuturor celor care de acum înainte aveau să o caute zadarnic. subzistau tulburarea. închisă în casa mea. ea pe care cu atîta greutate o ajungeam din urmă cînd alerga pe bicicletă şi pe care nici măcar liftierul nu mi-o putea aduce . nu mai aveau pentru mine nici un mister. de la prima şedere şi de la a doua. vanitatea neliniştită. compuse din aceleaşi vile de unde ieşeau aceleaşi tinere fete în faţa aceleiaşi mări! In prietenele Albertinei din cea de a doua şedere. fără îndoială pentru că ele nu mai erau nişte copile. cel mai frumos trandafir. dorinţele rătăcitoare ale vieţii dintr-o staţiune balneară de pe malul mării. pentru că se supuseseră capriciilor mele. la Balbec. pe Iun- . violentîndu-i pe obişnuiţii locului. ea. cîtă diferenţă între cele două tablouri ale staţiunii Balbec. nevorbind nimănui. Nu fusese. oare. la Paris. aţîţînd geloziile cînd înainta în acest teatru al naturii. de la Balbec. iar eu eram foarte mîndru că izbutisem să culeg. Ele deveniseră pentru mine. le puteam regăsi pe acele proaspete şi misterioase necunoscute care odinioară îmi dădeau bătăi de inimă de cîte ori poarta vilei lor scîrţîia pe nisip. oare. să răpesc tuturor. Albertine în faţa hotelului ca o mare actriţă a plajei în flăcări. de unde o luasem cu mine în mare grabă.■ ma cum Rachel întruchipa pentru Saint-Loup. pe care odinioară toată lumea o urma. Albertine părea a fi într-un plan paralel cu cel în care trăiam eu. De altfel. şi despre care ceream întruna informaţii. şi de cîte ori atingeam în treacăt fremătătoarele tufe de cătină? Marii lor ochi se resorbiseră de atunci. ea. actriţe din romanţiosul prim an. şi această actriţă atît de rîvnită nu era. atît de diferite unul de celălalt. nişte simple tinere fete în floare. chiar după ce silise să renunţe la ea. în primele zile de la Balbec. unde desena sau cizela cîte ceva? Fără îndoială. dar care se apropiase de el (cînd fusesem la Elstir). dominîndu-şi prietenele. descumpănirea socială. nelăsîndu-mi nici o speranţă că va veni. cu calităţi şi cu defecte atît de net gravate pe chipul lor. departe de Balbec. cînd în camera ei. prestigiul vieţii de actor. retrasă de mine de pe scenă. cînd în camera mea. cea care.

cînd mă ridicam să iau o carte din cabinetul tatei. era atît de obosită de lunga plimbare în aer liber de dimineaţă şi de după-amiază. o multiplicare a ei înseşi. pe care Albertine. ştiam că nu mai eram privit de ea. Astfel somnul ei realiza într-o anumită măsură posibilitatea iubirii. şi despre care eram dispuşi să credem că singurele lor variaţii ţineau de punctul în care ne plasasem ca să le privim. El se datora de altfel suprapunerii nu numai a imaginilor succesive care fuseseră pentru mine Albertine. O vedeam în diferiţi ani ai vieţii mele ocupînd în raport cu mine poziţii diferite care mă făceau să simt frumuseţea spaţiilor interferate. chiar şi cele la care am visat atît de mult încît nu ne mai păreau decît o imagine. nu trebuia să mai vorbesc. dar şi marilor calităţi ale inteligenţei şi ale inimii. defectelor de caracter. acum greu de aprofundat Căci fiinţele.gul parcurs al cărora se situau alîtea vizite ale Albertinei. în timp ce se schimbă în raport cu noi. întradevăr. în rest. timp în care nu o văzusem. una după alta. cu o floare cu lungă tulpină care ar fi fost aşezată aici. încît chiar dacă nu aş fi rămas decît cîteva clipe în afara camerei mele. de ecleraj. Albertine lepădase. întinsă pe patul meu. şi chiar aşa şi era: puterea de a visa pe care nu o aveam decît în absenţa ei. pierzîndu-şi conştiinţa. într-o germinare. ca şi cum dormind ea devenise o plantă. se schimbă şi în ele însele. dar îmi lipsea. nu numai marea de la sfîrşitul zilei trăia pentru mine în Albertine. într-o atitudine de un firesc ce nu ar fi putut fi inventat. ci uneori marea aţipită pe plajă în nopţile cu clar de lună. le adăugase unei naturi odinioară aproape inexistentă. Inchizînd ochii. şi avusese loc o îmbogăţire. îi vorbeam. întorcîndu-mă aici o găseam pe Albertine adormită şi nu o trezeam. singur. o solidificare şi o creştere de volum în figura odinioară doar profilată pe mare. o figură de Benozzo Gozzoli profilîndu-se pe un fond verzui. nu mai trebuia să trăiesc la suprafaţa fiinţei mele. semăna. eu mi-o regăseam în acele clipe lîngă ea. îmi spuneam. de distanţa care ne depărta de ele. ace] îndelung timp care trecuse. aceste fiinţe. şi unele şi altele nebănuite de mine. Cîteodată. dar eram prea absent din mine însumi pentru a putea gîndi. care îmi ceruse permisiunea să se întindă pe pat în acest răstimp. Cînd dormea. prietena mea. şi pe a căror diafană profunzime roza persoană pe care o aveam în faţa mea se modela cu misterioase umbre şi un puternic relief. nu o posedam. mă puteam gîndi la ea. o eflorescentă cărnoasă cu întunecate culori. diferitele ei caracteristici de umanitate care 60 . Prezentă.

în corpul ei. condensată în el. tot atît de senzual delicios ca acele nopţi cu lună plină din golful de la Balbec. era pentru mine un întreg peisaj. se refugiase. dar niciodată seri aht de liniştite ca atunci cînd o priveam cum doarme. întins pe nisip. aveam impresia că o posed întreagă.nâ decepţionaseră încă din ziua cînd o cunoscusem. apoi chiar pe pat Am petrecut seri fermecătoare stînd de vorbă. Ascultam murmurul acestei emanaţii misterioase. prin ieşirile gîndului nemărturisit şi ale privirii. mi se părea că era. ai asculta la nesfîrşit cum se sfărîmă refluxul pe plajă. redus la simpla expirare a aerului necesar. întreaga persoană. văzînd că somnul ei nu va fi tulburat. Apoi. Ţinînd-o sub privirea mea? în mîinile mele. Deşi cînd ecarea. fruntea ei rămînea la fel de nemişcată. să o ating. Şi într-adevăr. de îndată ce dormea puţin mai adînc. cînd juca cărţi. suflul ei rămînea la fel de uşor. la fel de imaterial. feerică precum clarul de lună. ca atunci cînd stăteam de vorbă. mai stranie şi care totuşi îmi aparţinea mai mult. mă aşezam pe scaunul care era alături de pat. impresie pe care nu o aveam cînd era trează. pe marginea căruia visam cu o proaspătă voluptate de care nu m-aş fi săturat niciodată şi pe care aş fi putut-o gusta la nesfîrşit. iar cînd somnul acesta devenea mai adînc. Ea nu mai era însufleţită decît de viata inconştientă a vegetalelor. rezumată. ea avea acel firesc pe care nici o actriţă ™r fi putut imita. Ea chemase în sine tot ceea ce din ea era afară. îşi trimitea spre mine suflul uşor. Atîta vreme cît persista puteam să visez la ea şi totuşi să o privesc. a copacilor viaţă mai diferită de a mea. somnul ei. închisă. devenit lin precum un lac şi pe malul căruia ramurile abia dacă se mişcă. somnul ei îmi oferea un firesc mai 61 . înaintam prudent. Somnul ei îmi punea alături ceva tot atît de calm. Eul ci nu se arăta în orice clipă. loc unde. la fel de pură. la fel de misterios ca şi creaturile neînsufleţite care sînt frumuseţile naturii. întreaga viaţă a îneîntătoarei captive. să o îmbrăţişez. ea înceta să mai fie doar planta care fusese. murmurul somnului ei. la intervale intermitente şi regulate. Trăsuri treceau cu mare zgomot pe stradă. ca un reflux. Viaţa ei îmi era supusă mie. întinsă acolo sub ochii mei. Simţeam atunci o iubire pentru un lucru la fel de pur. lină precum zefirul mării. Şi în clipa cînd urechea mea prindea acel zgomot divin. jucînd cărţi cu Albertine. Intrînd în cameră rămăsesem în picioare pe prag neîndrăznind să fac vreun zgomot şi nici nu auzeam altul decît cel al respiraţiei sale ce-i expira pe buze. dar mai somnoros şi mai blînd.

pleoapele ei păreau atît de puţin împreunate îneît aş fi putut aproape să mă întreb dacă dormea cu adevărat. deplasate în mod diferit de aceeaşi mişcare. săream deliberat şi fără cel mai mic zgomot în pat. O măsurăm din ochi pe Albertine întinsă la picioarele mele. ci nenumărate tinere fete. Dar nicidecum. Există fiinţe al căror chip capătă o frumuseţe şi o măreţie neobişnuite doar pentru că e absentă privirea.profund. mă culcam lîngă ea. apoi. Rase. subţiratici şi palizi pe care îi zăreşti. ea redevenea calma în somnul pe care nu-1 părăsise. 62 . era ridicată de respiraţia Albertinei. ca acele bărci. Dacă buzele Albertinei erau închise. un firesc de gradul doi. Mă îmbarcasem pe somnul Albertinei. Ea îşi atingea părul. perlele. mi se părea că văd multe altele încă odihnindu-se lîngă mine. îşi ducea încă o dată mîna la păr cu mişcări atît de consecvente. îneît eram convins că se va trezi. Totuşi. Respiraţia ei devenită treptat mai adîncă îi înălţa cu regularitate pieptul şi. îmi puneam buzele pe obrazul şi pe inima ei. eu însumi eram deplasat uşor de mişcarea ei regulată. De fiecare dată cînd îşi schimba poziţia capului crea o femeie nouă. apoi pe toate părţile corpului ei îmi puneam singura mînă rămasă liberă. şi care. Rămînea de acum înainte nemişcată. adeseori nebănuită de mine. atît de voluntare. deasupra. inocenţa şi graţia lor. în fundalul tablourilor rafaeleşti ale lui Elstir36. Sprîncenele ei arcuite cum nu le mai văzusem niciodată îi ocroteau pleoapele uşor umflate ca un cuib moale de alcion. drepţi. o apucam cu un braţ de mijloc. în schimb de acolo de unde stăteam eu. acele lanţuri de ancorat pe care le clatină mişcarea valului. Din cînd în cînd era străbătută de o agitaţie uşoară şi inexplicabilă ca frunzişul pe care o briză neaşteptată îl învolburează timp de cîteva clipe. simţind că doarme adînc şi că nu mă voi izbi de stîncile conştiinţei acoperite acum de marea deplină a somnului profund. atavisme. mîinile încrucişate. Atunci. aceste pleoape coborîte puneau pe chipul ei acea continuitate perfectă pe care ochii nu o întrerup. ca şi perlele. Mi se părea că posed nu una. nefăcînd gestul aşa cum îl voia. îşi pusese mîna pe piept cu o mişcare a braţului atît de naiv copilărească îneît eram silit privind-o să-mi înăbuş surîsul pe care ni-1 aduc pe buze copiii mici prin seriozitatea. vicii se odihneau pe chipul ci. Părul ei coborît de-a lungul chipului roz se răsfira alături pe pat şi uneori o şuviţă izolată şi dreaptă realiza acelaşi efect de perspectivă ca şi acei arbori lunari. Eu care cunoşteam mai multe Albertine într-una singură.

îi gustam somnul cu o iubire dezinteresată şi liniştitoare. puteam să o sărut fără să-i fi întrerupt somnul. o întreagă existenţă fiziologică era în faţa mea. cînd ea vorbea. de o altă femeie. în care le punea totdeauna O semnătură. înţelegi că scrisorile pe care ţi le scrie cineva sînt aproape asemănătoare între ele şi desenează o imagine destul de diferită de persoana pe care o cunoşti. al răsuflării ei pure. să culeg din clipă în clipă murmurul liniştitor. că furtuna se lacea simţită pînă în golf. în orele cînd te-ai însănătoşit să-ţi ofere acelaşi calm liniştitor ca şi natura. precum Rosita de Doodica37. o n îlnire hxată ar fi fost de ajuns pentru a dovedi o minciună sau 63 . era a mea. aşa cum rămîneam ore întregi să ascult rostogolirea valului. să o ascult Uneori s-ar fi zis că marea se învolbura. în timp ce dormea. şi ca să o vezi pe una trebuie să te aşezi din profil. Dar mult mai ciudat este ca o femeie. şi chiar aş fi putut să tac. tot atît de mult timp cît rămîneam odinioară culcat pe plajă. Cîteodată. La rigoare. să fie lipită. ea îşi scotea pe jumătate adormită chimonoul. Continuînd să aud. ca o imperceptibilă briză. cînd îi era prea cald. de altfel. în faţă. nu le înţelegeam semnificaţia şi. îmi spuneam că toate scrisorile ei erau în buzunarul interior y acestui chimonou. sub lumina lunii. aş fi rămas să o privesc. lăsam să-mi atîrne piciorul linindu-1 de al ei. ca pe un lucru inconştient şi fără rezistenţă din muta natură. Alegeam ca să ) privesc acea faţă a chipului ei pe care nu o vedeai niciodată şi care era atît de frumoasă. a cărei frumuseţe diferită te face să induci un alt caracter. mîna ei. uneori însufleţită de un uşor frison. se crispa o clipă pe mîna mea. iar ca să o vezi pe cealaltă. Zgomotul respiraţiei ei devenind mai puternic putea da iluzia unui gîfîit voluptuos şi cînd gîfîitul meu luase sfîrşit. Nu trebuia să-i răspund ca atunci cînd stăteam de vorbă. indiferent de persoana necunoscută pe care ar fi numit-o. dar auzind-o cum vorbeşte nu coboram totuşi atît de mult în ea. Nu mă nelinişteau cuvintele pe care le lăsa uneori să-i scape în timp ce dormea. cum făceam şi atunci.Uneori mă Tăcea să gust o plăcere mai puţin pură. Pentru sta nu trebuia să iac nici o mişcare. Mi se părea în acele clipe că o posedasem mai complet. pe obrazul meu. constituindu-i o a doua personalitate. Poate că fiinţele trebuie să fie capabile să te facă să suferi mult pentru ca. ca o vîslă pe care o laşi liberă şi căreia îi imprimi din cînd în cînd o uşoară oscilaţie ce seamănă cu bătaia intermitentă de aripi a păsărilor care dorm în aer. pe care-1 arunca pe un fotoliu. şi începeam ca şi ea să-i ascult suflul zgomotos.

revelată de tăcerea ei. mă duceam pînă la fotoliu. o va înconjura. porneam iar în vîrful picioarelor. Ezitarea trezirii.a risipi o bănuială. şi văzînd obiectele de care era înconjurată. cînd ea cobora din trăsură. 64 . constatînd că se trezeşte în casa mea. nu m-am uitat la scrisori. pe unde atingîndu-mi limba trecea viaţa ei. de vreme ce îi aveam răsuflarea lîngă obrazul meu. Fără îndoială că mă bucuram după-amiaza. în gura ei pe care o întredeschideam lipind-o de a mea. în cele din urmă. găseam cu totul firesc să cheltuiesc mai mult decît atît pentru ea. era curmată de o alta. lampa a cărei lumină o făcea să clipească uşor din ochi. privind chimonoul aşa cum o privisem îndelung pe Albertinc Dar (şi poate că am greşit) nu m-am atins niciodată de chimono. riscam un pas. camera mea. rămînînd la fel de calmi ca şi cum ea nu ar fi dormit. şi care era la fel de minunată ca şi aceea de a o simţi cum trăieşte. în vîrful picioarelor. părăsind patul în care o contemplam de multă vreme fără să fac o singură mişcare. o va cuprinde. însăşi plăcerea de a şti că locuieşte la mine. mi se părea că o posedam din nou mai complet. fără ca ochii prietenei mele să manifeste vreo tulburare. atunci cînd din adîncul somnului urca ultimele trepte ale scării viselor. Poate că făceam acest pas şi pentru ca devine pînă la urmă obositor să priveşti pe cineva care doarme fără să te mişti. văzînd că nu mă voi hotărî. nu mi-am băgat niciodată mîna în buzunarul lui. în timp ce vedeam pe un braţ al fotoliului chimonoul care poate mi-ar fi spus multe lucruri. de îndată ce va fi recunoscută de Albertine. simţind secretul acestei vieţi oferit. dezlînat şi fără apărare pe acest fotoliu. Acolo mă opream. şi anume de cea de a o vedea trezindu-se. Mă bucuram încă şi mai mult că. Era. se întreba o clipă „unde sînt?". cuprins de o curiozitate arzătoare. pe ea care nu-mi spunea nimic. în acel prim moment delicios de nesiguranţă. că se întorcea în apartamentul meu. nu era şi de privirea ei. Dar această plăcere de a o vedea dormind. mă întorceam lîngă patul Albertinei şi începeam din nou să o privesc cum doarme. rămîneam multă vreme aşa. ea renăştea la conştiinţă şi la viaţă în camera mea. putea să-şi răspundă că era la ea acasă. Şi astfel. întorcîndu-mă întruna să văd dacă Albertinc nu se trezeşte. într-un grad mai profund şi mai misterios. de vreme ce în loc ca după ce ieşise la plimbare să intre în camera ei. Cînd simţeam că somnul Albertinei e adînc. Şi tot aşa cum unii oameni închiriază cu o sută de franci pe zi o cameră la hotelul din Balbec pentru a respira aerul mării.

decît să fie cu mine. în suferinţa ei. Nu mai mult decît deplasarea mea în timp. puteau într-o mică măsură să subziste în iubirea mea pentru ea: în realitate. cînd plini de dulceaţă. acum nu eram fericit decît în clipele cînd din aceşti ochi. spunîndu-mi: „Dragă" sau „Dragul «eu". şi care să nu dorească nimic altceva . ci o Albertine cunoscută de mine pe cît era cu putinţă (şi din această cauză. atunci cînd aflasem că prietena mea aproape că fusese crescută de prietena domnişoarei Vintcuil. Nu mai îngăduiam de atunci ca în familie părinţii mei. această îmbogăţire reală. ea făcea o mică strîmbătură pe care o schimba repede într-o sărutare. izbuteam să expulzez orice mister.existau clipe în care. Ani mai numeroşi ar fi putut separa cele două imagini fără să aducă o schimbare atît de completă. această iubire poartă semnul revoluţiei care a cieat-o. ar fi fost: Draffă Marcel". părea că se întîmplă astfel . în timp ce mi le spunea. strălucitori ca şi ochii. Imaginea pe care o căutam. „Dragul meu Marcel38". acest progres autonom al Albertinei nu era cauza importantă a diferenţei dintre felul meu de a o vedea acum şi felul meu de a o vedea la început la Balbec. tot pe atît de repede se trezise. nu mai mult decît faptul de a privi o tînără fată aşezată lîngă mine sub lampa care o luminează altfel deeît soarele cînd dreaptă înainta de-a lungul marii. căci prin definiţie nu mulţumea nevoia de mister). în nevoia ei de gingăşie şi în 65 ■ I . o Albertinc care să nu reflecteze o lume îndepărtată. numindu-mă şi ei „dragul meu".Ea începea să vorbească. în forţa. în care mă odihneam. ea aminteşte foarte puţin de ceea ce văzusem pînă ţunci cînd ne gîndeam la aceeaşi fiinţă. aceste 'mpresii anterioare nu ocupă decît un loc mic într-o iubire de est gen. esenţială şi bruscă. urmate şi unul şi celălalt de numele meu de botez. Şi primele mele impreH in faţa Albertinei. Pe cît de repede adormise. să răpească preţul de fiinţe unice cuvintelor minunate pe care mi le spunea Albcrtine. ceea X dî'nd naratorului prenumele autorului acestei cărţi. Dacă odinioară fusesem cuprins de exaltare crezînd că văd un mister în ochii Albertinei. iubirea aceasta nu putea fi durabilă decît cu condiţia de a rămîne nefericită. din aceşti obraji chiar. cînd atît de repede posomoriţi. întru totul asemănătoare mie. din nesiguranţa dacă o vom putea reţine sau dacă ne va scăpa. Cînd o iubire s-a născut astfel dintr-un ceas neliniştit privitor la o fiinţă. cu care aş fi vrut să mor în braţe nu mai era o Albertine cu o viaţă necunoscută. într-adevăr. în preajma valurilor. o Albertine imagine a ceea ce tocmai era al meu şi nu a necunoscutului. ea se produsese.

în care am vrea să ne menţinem şi să nu mai aflăm nimic despre cea pe care o iubim. îi lipsea cel puţin de bucurie pe ceilalţi. dedicată ca o ofrandă tinereţii şi frumuseţii femeii. îneît odată zărind în oglindă. chiar dacă ar fi de ştiut ceva odios . dacă nu-mi dăruia mie o prea mare bucurie. Mă dezbrăcăm. cel puţin de viaţa mea amoroasă. fără ca ochii mei să o vadă. dacă vreodată aveam să o uit pe Albertine. Astfel că. în clipa în care o sărutam pe Albertine numind-o „fetiţa mea". am vrea să nu consultăm decît acele impresii anterioare -. Ambiţia. Mă cunoşteam fără îndoială foarte puţin pe atunci. mă culcam şi după ce Albertine se aşeza pe o margine de pat. Era o putere de a mă linişti cum nu mai trăisem de pe vremea serilor îndepărtate de la Combray.mai mult chiar. pe tînăra fată în floare care. Numai mîinile mele. în nevoia pe care o aveam de a o păstra astfel în fiecare seară pe Albertine lîngă mine. abia călăuzită de licărirea vreunui cărbune. aş fi fost foarte mirat în acea vreme dacă mi s-ar fi spus că nu eram cu totul bun şi mai ales că voi încerca vreodată să lipsesc pe cineva de o plăcere. liniştitoare. ceva care fusese pînă atunci străin de viaţa mea. îmi aducea odihna cu un sărut. de care nu-mi mai aminteam. rămînem atît de fideli firii noastre. o asemenea iubire este alcătuită din cu totul altceva! Uneori stingeam lumina înainte ca ea să intre. acestei dorinţe ce onora astfel tinereţea. Ea se culca alături de mine pe întuneric. gloria m-ar li 66 . expresia tristă şi pasionată a propriului meu chip39. Desigur. datorită acestei iubiri oarbe. precum şi amintirilor de la Balbec. aplecată peste patul meu.refugiul ei spre o amintire calmă. cu ceea ce va fi poate într-o zi lîngă o alta. li se asocia. dacă nu era pe de-a-ntregul nou în viaţa mea pur şi simplu. ochii mei care adeseori se temeau să nu o găsească schimbată. dacă în schimb părăsim succesiv diferitele fiinţe iubite rînd pe rînd de noi. semănînd cu ceea ce ar fi fost odinioară lîngă Gilberte. ne reluam jocul de cărţi sau conversaţia întreruptă de sărutări. m-am gîndit că dincolo de consideraţiile privind o persoană (instinctul vrînd ca noi să o considerăm pe actuala persoană ca fiind singura adevărată). şi în dorinţa care singură ne face să găsim că existenţa şi caracterul unei persoane sînt interesante. numai obrajii mei o recunoşteau. cînd mama. căci plăcerea mea de a o avea pe Albertine tot timpul la mine acasă era mult mai puţin o plăcere pozitivă cît cea de a fi retras din lumea unde fiecare putea să o guste la rîndu-i. ea se simţea poate înconjurată cu şi mai multă dragoste decît de obicei. Şi totuşi. îndeplineam îndatoririle unei devoţiuni înflăcărate şi dureroase.

să pară a-mi spune: „Fă cu mine ce vrei".Fireşte. Eşti atît de drăgălaşă şi atît de roz învăluită în toate dantelele astea atît de albe!" Acesta îmi era răspunsul. şi nu numai cu tata. Căci. ce-mi devenise aproape familială. căci lucrurile se repetă. eu sărutam catifelarea. printre expresiile carnale vor putea fi recunoscute şi altele.Depinde de vreme şi de tine. mare bigotă şi cu care aş fi jurat că nu aveam nici 67 I . ca şi cum aceste solide calităţi ar fi avut un raport cu bunătatea loială a Albertinei.Unde vă duceţi? . Mătuşa mea Leonie. adineaori cînd m-am întors. Albertine nu ar fi putut fi pentru mine decît un motiv de a ieşi.lăsat indiferent Eram încă şi mai puţin capabil de. putuse să-i dea o mină ştrengărească şi înflăcărată. ai ghicit că sînt eu? . răule? mă întreba ea înainte de a ieşi din cameră. pe care şi-1 mai micşora încă atunci cînd arunca o privire cochetă care o făcea să aibă fineţea privilegiată a anumitor persoane mai durdulii. într-un halat de casă. fără controlul meu. închizînd pe jumătate ochii. aşa cum se întîmpla cel mai adeseori. . cu tata care . să se joace cu mine ca o pisică mare. a celor două laturi ale gîtului ei puternic. zadarnic mă îndoisem de zadarnic o imaginasem în camera din Montjouvain. renunţam la îndoielile pe care mi le trezea.. Spune-mi. pe punctul de a mă părăsi. folosite de mama şi de bunica. Măcar ai scris ceva. ghemuită ştrengăreşte pe patul meu. desfăcîndu-şi braţele.cu totul altminteri decît mine fără îndoială.. i le încredinţam ca să mă despovăreze de ele. Cînd. «eatru mine a iubi carnal însemna să mă bucur de un triumf suora atîtor alţi concurenţi. sau dacă. dar din ce în ce mai mult cu mătuşa mea Leonie. pentru a nu o lăsa singură. se apropia spre a-mi spune noapte bună. rară asta. treptat. mi-ai recunoscut paşii. Nu voi spune niciodată de ajuns 'est lucru. Cum aş putea să mă înşel? Paşii micuţei mele becaţine i-aş recunoaşte dintr-o mie. înainte ca Albertine să se întoarcă. mi-ar face mare plăcere. mai mult decît orice era pentru mine o mare linişte. întreaga seară putuse. Să-mi îngăduie să o descalţ înainte de a se duce la culcare. Şi totuşi. „Vii mîine cu noi. căci de îndată ce. semănăm cu toate rudele mele. pe care atunci nu-1 găseam niciodată îndeajuns de brun şi cu pielea îndeajuns de zgrunţuroasă. năsucul ei roz. dragul meu? Nu? Atunci chiar că nu a meritat să nu vii să te plimbi. abdicînd de la ele precum un credincios care îşi face rugăciunea.se interesa atît de mult de starea vremii. dar cu man variaţii . se aşezase în faţa mea în fotoliu. ea putuse lăsa să-i cadă o şuviţă din lungul ei păr negru pe obrazul de ceară roz şi. rămăsesem culcat la picioarele patului.

înainte ca Albertine să-mi fi dat ascultare şi să-şi fi scos pantofii. sufletul copilului care am fost şi sufletul morţilor din care ne-am născut vin şi ne aruncă din belşug bogăţiile şi farmecele lor rele. Or. Ea îşi scotea pantofii şi se culca lîngă mine. Astfel întregul meu trecut cu începere din anii mei cei mai îndepărtaţi. nu Albertine. la împreunarea coapselor. Oare nu era de ajuns că semănăm în mod exagerat cu tata pînă la a nu mă mulţumi să consult ca el barometrul. în timp ce ea fusese singura persoană din familie care nu putuse încă înţelege că a citi înseamnă altceva decît a-ţi pierde timpul şi a te „amuza". lectura era îngăduită numai duminica. ci să devin eu însumi un barometru viu.transmigrată în mine. drept pentru care. ceea ce mă făcea adeseori să rămîn culcat. sau cel puţin să verific dacă era întemeiată sau nu . ci una avînd mai multă putere asupra mea decît o fiinţă iubită. despotică pîna la a mă face să-mi înăbuş uneori gelozia bănuitoare. oare nu era de ajuns că mă lăsam comandat de mătuşa mea Leonie cînd rămîneam să observ starea vremii. atît de odihnitoare. eu.un punct comun. zi cînd este interzisă orice ocupaţie serioasă. dar din camera mea sau chiar din patul meu? Iată de asemenea că îi vorbeam acum Albertinei cînd precum copilul care fusesem la Combray şi care îi vorbea mamei. ci crescuseră aici ca două fructe. atît de claustrală ca aceea a' orizontului cînd soarele a dispărut. chiar în perioada Paştelui. cu totul diferit în aparenţă de maniaca aceasta. nu o fiinţă pe care o iubeam. Cei doi sîni mici şi înalţi erau atît de rotunzi îneît parcă nu făceau parte integrantă din trupul ei.mătuşa mea Leonie. Vine un ceas cînd trebuie să le primim pe toate rudele noastre sosite de atît de departe şi adunate în jurul nostru. o fiinţă. şi dincolo de aceştia trecutul rudelor mele introduceau în iubirea mea impură pentru Albertine dulceaţa unei iubiri filiale şi totodată materne. 68 . care sufeream că nu pot duce o existenţă literară. care nu cunoscuse niciodată vreo plăcere şi îşi număra mătăniile toată ziua. prin două valve cu o curbă atît de molcomă. şi pîntecelc ei (ascunzînd locul care la bărbat se urîţeşte de parcă ar fi rămas împlîntat aici cramponul dintr-o statuie dislocată) se închidea. pentru ca să fie sfinţită doar prin rugăciune. Cînd am depăşit o anumită vîrstă. eu. cînd aşa cum îmi vorbea bunica. deşi în fiecare zi găseam cauza într-un rău special. era . îi întredeschideam cămaşa. cerînd cooperarea noilor sentimente pe care le avem şi în care. care iubeam cu patimă plăcerile. ştergînd vechea lor efigie. îi retopim într-o creaţie originală.

vesele. viclenia unei spioane. „Fii drăguţ. în adîncul legăturii lor circulă . promite-mi că dacă nu vii mîine cu noi. cea în care ploaia imprevizibilă de sulf şi de păcură cade după clipele cele mai pline de voioşie.Da. îi spuneam: „Nu. a cărei prezenţă în casa mea m-ar fi îngrozit şi care părea demascată prin acele profiluri. deşi. pipăind toate barele de aramă care nu erau cele între care atîrna şi. încă nsur în lata lui Dumnezeu care 1-a creat Albertine îşi unea braţele îndărătul părului ei negru. nu pot găsi soneria". o să lucrezi. îmi spunea prietena mea îmbrăcîndu-şi cămaşa. chiar după aceea. Albertinei care sărise din pat pentru ca Francoise să nu ne vadă unul lîngă altul. . mai stai în pat o secundă. încercam să găsesc soneria în spatele meu.O nobile atitudini ale Bărbatului şi ale Femeii prin care ută'să se împreuneze. Tocmai pentru că această plăcută linişte a fost necesară pentru a zămisli durerea -Şi de altfel ea se va întoarce spre a o calma intermitent -. Eu aveam nepăsarea celor care cred că fericirea lor va dăinui. fără să avem curajul să învăţăm ceva din nenorocire. cînd îşi fac o glorie din bunătatea pe care o femeie le-o arată. piciorul îi cădea cu inflexiunea unui gît de lebădă care se alungeşte şi se îneonvoaie pentru a se întoarce asupra lui însuşi. bărbaţii pot fi sinceri cu alţii." Uneori. lăcomia de cîştig. Cînd stătea cu totul pe o parte. căutări . sau dezvăluită involuntar prin întrebări.o nelinişte dureroasă. la urma urmei. Dar aceasta nu s-ar fi tut naşte fără plăcuta linişte prealabilă. ceea ce Creaţia a despărţit. şi chiar cu ei înşişi. pîna la urmă adormeam alături de ea. un anume aspect al chipului ei (atît de bun şi atît de frumos văzut din faţă) nu-mi plăcea cîtuşi de puţin. şoldul i se umfla. iar apoi. nu izbuteam. Clipe liniştite. Pe dată prindeam chipul Albertinei între mîini şi îl aşezam astfel îneît să-1 văd din faţă. reconstruim pe dată pe marginea craterului din care nu va putea ieşi decît catastrofa. era nevoie de lemne. dar nu-ţi pune încă halatul. iar disimularea infernului 69 . căci era ca în anumite caricaturi hîde ale lui Leonardo da Vinci. în nevinovăţia zilelor dintîi şi cu umilinţa argilei. ca şi el. Camera se răcise. inocente în aparenţă şi în care se acumulează totuşi posibilitatea dezastrului: ceea ce face ca viaţa îndrăgostiţilor să fie cea mai plină de contraste. Eva fiind uimită şi uousă în faţa Bărbatului lîngă care se trezeşte. pârînd a da la iveală răutatea. plă■ut:i linişte intermitentă este necesară pentru ca suferinţa să fie «portabilă şi pentru a evita rupturile.constant şi în mod secret nemărturisită celorlalţi.

paralele cu acestea şi mai vaste. Aceste deprinderi de viaţă în comun. profitînd de somnul nostru. şi în nevoia de a-mi dovedi mie însumi în zilele care îi vor urma. dar ele rămîneau probabil totuşi vag prezente în conştiinţa mea Faptul de a le distruge . să se expună aceloraşi tentaţii. al vieţii mele ulterioare. pînă la etalarea unei intimităţi pe care o pretindem lină şi plăcută.tainic care este viaţa comună cu acea femeie. într-o altă climă. Nu mă mai gîndeam decît arareori la acele posibilităţi. dacă ar fi vrut. şi de asemenea (în planul viitor. îi făgăduisem Albertinei că daca nu ies cu ea la plimbare mă voi pune pe lucru. voisem cu orice preţ să o sustrag anumitor influenţe şi să o împiedic să nu fie în prezenţa mea timp de cîteva zile. mă trezeam într-un timp diferit.sau de a încerca asta . aceste mari linii care îmi delimitau existenţa şi în interiorul cărora nu putea pătrunde nimeni cu excepţia Albertinei. unul din modurile conform cărora producerea durerii este posibilă. aceste deprinderi deveniseră maşinale. sub orice plăcere carnală ceva mai adînca există permanenţa unei primejdii. cine o crescuse. prin care se schiţa în mine. ca şi cum. formula cam rigidă şi monotonă a iubirilor mele viitoare. o legătură generală de la efect la cauză. ca acela care este trasat de un arhitect pentru monumente care vor fi înălţate doar mult mai tîrziu) liniile îndepărtate. fuseseră în realitate trasate în acea noapte la Balbec cînd. în micul tramvai. după ce Albertine îmi dezvăluise. că aceea despre a cărei copilărie aflasem lucruri atît de supărătoare nu va mai avea posibilitatea. Dar a doua zi. exprimă un punct de vedere adevărat. ca o sihăstrie. Nu lucrezi atunci cînd debarci . că ea îşi avea originea în anxietatea unei seri. Zile urmaseră altor zile. aş fi putut spune (şi nu aş fi vrut) cui m-ar fi întrebat ce înseamnă această viaţă retrasă în care mă sechestram într-atît încît nu mai mergeam nici la teatru. Nu mă mai miram că Albertine era acolo şi că a doua zi nu trebuia sa iasă din casă decît cu mine sau sub protecţia lui Andree. încă necunoscut de mine. dar asemenea acelor rituri a căror semnificaţie Istoria încearcă să o regăsească.zi după zi era fără îndoială cauza pentru care îmi era atît de plăcut să sărut acei obraji care nu erau mai frumoşi decît mulţi alţii. casa ar fi călătorit în chip miraculos.

cînd acoperişurile. are iluzia că găseşte în evenimentele care s-au produs40. rare precum credincioasele matinale. un profit pentru inteligenţa sa şi o scuză pentru trîndăvia sa. noutatea unei navigări. încît leneşul nu crede că le-a pierdut. abia albind cerul întunecat cu ninsoarea lor nesigură pe care o topea şi o împrăştia vîntul călduţ. in clipa cînd îi va fi poate răpită. lăsam umbrele să se învîrtească în juru-mi ca în jurul unui trunchi de copac. de furtuni. atunci îi apare dintr-o dată. 1. însăşi lenea mea. de incidente aeriene. f re zj era pentru mine un ţinut diferit. într-o zi luminoasă. udate de o ploaie intermitentă pe care o usucă un suflu de vînt sau o rază de soare. Ea s-a umplut . una dintre aceste zile pline de atîtea schimbări ale vremii. desluşisem una dintre acele zile aducătoare de furtună. dezordonate şi line. adică în toată mediocritatea ei. deprinderi laborioase: de exemplu. la ale cărui condiţii trebuie să te adaptezi. sub ile ei forme. lasă să alunece ca un gîngurit o picătură de ploaie şi. după cum se spunea. în zile iremedia-hil urîte.t tr-un ţinut nou. zile asemănătoare cu acele timpuri de răzmeriţă sau de război care nu-i par golite de întîmplări şcolarului ce chiuleşte de la ore. m-aş pune pe treabă fără să roai pierd o clipă. în lipsa temelor pe care nu şi le-a făcut. O vede oniorm dorinţei sale.„Dacă nu aş fi ucis. îşi netezesc la soarele de o clipă care se răsfrînge în ele. dimineaţa zilei cînd el se duce la un duel ce se va desfăşura in condiţii deosebit de periculoase41. şi nu aşa cum experienţa 1-a învăţat că ~ să o trăiască. Alteori încă la primele sunete ale clopotului unei mănăstiri învecinate. Or. pentru că s-a interesat de activitatea pe care a desfăşurat-o atmosfera. ^ntru că el pune pe seama vieţii tot ceea ce ea pare că îi poate a > Şi nu puţinul pe care el o face să i-1 dea de obicei. aşteptînd ca vîntul să se pornească iar. ardeziile de culoarea guşei de porumbel. şi de care nu a ştiut să se bucure în nici un . rămînînd nemişcat în patul meu. liniştea calmantă. preţul unei vieţi de care ar fi putut să profite pentru a începe o operă sau numai pentru a psta nişte plăceri. cum aş fi recunoscut-o? Uneori. acţionînd spre a spune astfel în locul lui. şi totodată cît de bine aş şti să mă distrez!" wţa a căpătat dintr-o dată în ochii săi o valoare mai mare. altă dată. fie şi numai şederea în casa situ-■ ta în mijlocul unei ploi egale şi continue avea alunecarea lină. dacă ea are un deznodămînt fericit. zile cărora li se pot compara cele cînd se petrece în viaţa noastră vreo criză excepţională şi din care cel care nu a făcut niciodată nimic crede că va obţine. îşi spune el. pentru că în jurul Palatului de Justiţie sau citind ziarele.

îneît era ca o traducere pentru orbi. sau dacă vreţi ca o traducere muzicală a farmecului ploii sau a farmecului soarelui. ci senzaţia de lumină (şi de asemenea gustul fad al dulceţurilor. de călătorii. auzeam viorile orchestrei printre şiroirilc albăstrii ale mareei care urca. de toate lucrurile frumoase pe care el îşi spune că funestul sfîrşit al acestui duel le va face imposibile. lumină. fără să se gîndească că ele erau imposibile chiar înainte de a fi fost vorba de vreun duel. el o amînă întruna Făceam ca şi el. la începutul celei de a doua şederi a mea la Balbec. din cauza proastelor deprinderi care. în patul meu. excursiilor. Cît priveşte munca . Astăzi o posedam pe Albertine mult mai mult.împrejurările excepţionale avînd drept efect exaltarea a ceea ce exista în prealabil în om. atît de umedă sau de luminoasă. precum mierea. uzitat. care o clipă mai înainte îmi erau invizibile şi pe care memoria mea mi le prezenta una după alta fără să le pot alege. şi cum făcusem totdeauna de cînd hotărîsem sa încep să scriu. Pe o asemenea vreme. îmi spuneam că totul se poate transpune şi că un univers doar auzibil ar putea fi la fel de variat ca şi celălalt. 72 . a rămîne tot timpul cu ochii închişi era un lucru îngăduit.pe dată de ocupaţii. de plimbări în munţi. pentru că văzusem fiecare zi ca neavenită. în acea zi cu soare strălucitor. salubru. hotărîre pe care o luasem odinioară. îmi continuam leneş pe aceste spaţii uniforme plimbarea la soare. în faţa tuturor acelor lucruri pe care crezuse o clipă că le va pierde pentru totdeauna prin moarte: îi este de ajuns doar viaţa ca să le piardă. pentru că la Combray nu o dată se întîmplase ca o viespe să întîrzie pe masa noastră de pe care se strînseseră tacîmurile şi farfuriile). ar fj continuat. şi văzînd cum îmi apar în faţă totdeauna noi amintiri fermecate. lăsînd să treacă fără să fac nimic ploaia şi seninul şi făgăduindu-mi să încep să lucrez de a doua zi. ca acela de a sta cu storurile trase pentru a te feri de căldură. sunetul auriu al clopotelor nu conţinea numai. Existau zile cînd sunetul unui clopot care bătea ora proiecta pe sfera sonorităţii sale o placă atît de răcoroasă. în conformitate cu sezonul. chiar fără acel duel. în cazul omului muncitor munca şi în cazul celui trîndav lenea -. plăcut. Astfel îneît în acea clipă. Făceam la fel şi cu aceasta. El se întoarce acasă fără să fi fost măcar rănit Dar regăseşte aceleaşi obstacole în faţa plăcerilor. Dar nu mai eram acelaşi sub un cer fără nori. Urcînd leneş din zi în zi ca într-o barcă. pe care nu le alegeam. dar care mi se părea că datează de ieri. eu ochii închişi. călătoriilor.

sau poate cele două fete pe care Albertine le privise oglindă la cazinou. că se uita la alte femei. Dar lui nu-i place Albertine. Prin cine allasem de ea? Ah! da. căci tot eu răspundeam. pentru a-1 contrazice încă dinainte. sau dacă voise doar să vorbească despre nişte purtări vulgare. ca şi aceasta. Dar nu. Dragul de Aime! Era ultumit că mă revede. Cine era prietena? Unde o întîlnise Aime pe odioasa Albertine ? încercam să-mi amintesc exact ceea ce îmi spusese Aime. prin Vme Era o zi cu soare. drept obiecte le avea pe cele cîteva prietene dintre care una sau alta putea fi cea care era în acea zi împreună cu Albertine. se petrecea pe aceeaşi scenă. Zadarnic mă întrebam. Avea fără îndoială relaţii cu ele şi de altfel şi cu Esther. în acel moment. itusi în acel moment relativ apropiat. poate că se ţineau de mijloc. aveam grijă să adaug destulă • 73 . gîndirea mea. extinderea acelei bănuieli. îmi spusese că o întîlnise. că nu arăta ca o fată de condiţie bună. care pînă atunci navi^ase surîzînd pe acele preafericite ape. pentru a vedea dacă acest lucru se putea raporta la ceea ce eu îmi închipuiam. Da. care nu mai era Montjouvain. ca şi cum s-ar fi izbit de o mină invizibilă şi primejdioasă. sau mai curind nu era decît prelungirea. îmi păsa destui de tn de Albertine. el voise poate să spună că arată ca o lesbiană. Era cu o prietenă. exploda dintr-o dată. accesul de gelozie de care sufeream era şi el nou. eu. asemenea e aţu ar li fost de ajuns ca să mă ucidă pe jumătate..Acele concerte matinale de la Balbec nu erau atît de vechi. pentru că. aşezată cu viclenie în acel punct al memoriei mele. găsise că nu arată ca o fată de condiţie bună.mi-ar fi fost dezvăluite de o a treia persoană. vai. Dar zadarnic mă întrebam. Nu toată urnea o poate iubi. dar cum eu i cel care le imaginam. dar fără să-şi adauge nimic. el e cel care m-a anunţat că ea se afla la Balbec. care se dedubla pentru moment. decît una şi aceeaşi persoană. persoana care îşi punea întrebarea şi persoana care putea oferi amintirea nu erau. Era poate o anume blisabeth. neaflînd nimic mai mult Nu mă mai gîndeam la domnişoara Vinteuil. Născut dintr-o nouă bănuială. că arătau într-adevăr într-un fel în care Albertine nu arătase niciodată în prezenţa mea. Ce voise oare să spună? înţelesesem că arată vulgar. verişoara lui Bloch. cînd părea că nu le vede. ci drumul pe care Aime o întîlnise pe Albertine. Cum de ştia? Ah! o întîlnise. declarasem că are un aer distins. ^ . Chiar în primele zile după sosire nu ştiam de Pl nţa ei la Balbec. abordînd povestirea lui Aime dintr-o latură alta decît cea pe care mi-o înfăţişase el în momentul cînd mi-o spusese.

dorinţa pentru o fată din lumea bună ca acelea pe care le vedeam trecînd de la fereastra mea urmate de institutoarea lor. acelaşi gelos nu ezită să imagineze îndoieli îngrozitoare în legătură cu fapte inocente. cu condiţia ca. dorinţa pentru frumoase cameriste. şi mai ales pentru cea de care îmi vorbise Saint-Loup. Poate că obiceiul pe care îl căpătasem de a păstra în adîncul sufletului meu anumite dorinţe. spre a-mi amorţi durerea. Nu se ştie niciodată dacă o bănuială nu va lua naştere. manifestările de iubire ale Albertinei făceau ca fericirea mea să mi se pară neînsemnată. Cine era oare această fată? Ar trebui să-i scriu lui Aime. Totuşi nu am revăzut persoana. să mă ajute la nevoie să o întîlnesc. cîte drumuri vrem să cunoaştem cu orice chip. cîte oraşe. silind-o să-mi mărturisească. Şi fără îndoială pentru asta. Aceste tristeţi nu mă părăseau decît dacă o nouă bănuială stîrnită de gelozie mă proiecta în alte căutări sau dacă. să refuze a vedea evidenţa. Mă gîndeam cu groază la ideea pe care şi-o făcuse dacă Andree îi repetase toate conversaţiile noastre. Ajungem. i-am cerut acestuia. care nu a înţeles deloc în ce scop. să-mi arate doar o fotografie a ei sau. ajungem să avem rînd pe rînd toate noţiunile posibile. şi asta numai din cauza geloziei! Ea este o sete de a şti datorită căreia. Cîte persoane. precum acele diateze în care reumatismul nu ne lasă un oarecare răgaz decît pentru a fi înlocuit de migrene epileptiforme. şi apoi îi voi controla spusele vorbind cu Albertine. dar există o gelozie care se naşte după ce ai părăsit-o. să încerc să-1 văd. convins că trebuia să fie verişoara lui Bloch. un alibi care nu fusese pus la cale fără intenţie. merii în floare. care se ducea în casele de rendez-vous. cu excepţia aceleia pe care am vrea să o avem. dorinţa de a merge la ţară la începutul primăverii ca să revăd tufele de păducel. căci dintr-o dată ne amintim o frază care nu era destul de limpede. dacă ne-ar fi inoculată prin înţepătura unui cuvînt plin de cruzime. mai mult. Pînă atunci. dorinţa pentru Veneţia. De altfel. dorinţa de 74 . iar viitorul îmi apărea atroce. îi purtam pică Albertinei că nu fusese drăgăstoasă şi că poate îşi bătuse joc de mine împreună cu Andree. furtunile.incertitudine. şi mai ales pentru cea a doamnei Putbus42. deşi o cantitate foarte mică din ea ar putea fi mortală. asupra unor puncte izolate unele de celelalte. dimpotrivă. să absorbim zilnic în doze enorme această idee că sîntem înşelaţi. în faţa primei dovezi ce i se aduce. După ce bănuiala stîrnită de gelozie se potolea. iubirea este o boală care nu se vindecă. sub formă de bănuieli. şi printr-un derivat al instinctului de conservare.

în care itarea pe care Albertine mi-o va da părăsindu-mă. a ceea ce domnul de Charlus condamna sub urnele de procrastinaţie. într-adevăr. mulţumindu-mă cu promisiunea pe nii-o făcusem mie însumi să nu uit să mi le satisfac într-o nă zi poate că această deprindere veche de atîţia ani. fără a mi le oa 11 toaţe aceste dorinţe. nu mă va calma mai mult decît 75 I . Oare voia să o rezerve altcuiva. chiar dacă ea e moartă. amintiri pe care nu le luminasem pînă atunci. ci chiar şi de trecutul care nu se realizează pentru noi adeseori decît după viitor. decît de viitor. ştearsă. ca în viaţa obişnuită.sau fete cu care . ca să nu risc să-i par gelos şi să o supăr. în acea după-amiază pe sfîrMte. se întîmplă ca amintiri ulterioare oricărui eveniment să se comporte dintr-o dată în memoria noastră ele însele ca nişte evenimente. Şi chiar în acea clipă. Din nefericire. în acea după-amiază poate? Cui? Astfel gelozia nu se mai termină niciodată. foarte de sărutarea obişnuită. cînd a doua zi Bloch mi-a trimis fotografia verişoarei lui.ă apuca de lucru. Nu este nevoie să fii în doi. Oricum. ci şi e acel trecut pe care l-am păstrat de multă vreme în noi şi pe care dintr-o dată învăţăm să-1 citim. Totuşi. fiind moartă de exemplu. Esther. în timp ce îmi notam în minte că într-o bună zi voi avea neapărat o explicaţie cu Albertine cu privire la acea fată (poate cu privire la acele fete. Dar oricum eram foarte fericit. De aceea în iubire nu trebuie să nu te temi. nu o mai poate provoca prin faptele ei. căci chiar dacă fiinţa iubită. altfel spus indescifrabilă. şi noi nu vorbim numai de trecutul despre care aflăm după ce lucrurile s-au întîmplat. pentru ca să capete un sens nou şi teribil. este de ajuns să fii singur în camera ta şi să te gîndeşti pentru ca noi trădări ale amantei tale să se producă. mă făcea să amîn această explicaţie. devenise atît de generală în mine încît pusese stăpînire şi pe bănuielile mele de gelos şi. enii poate deprinderea de a păstra în mine.Aime o întîlnise. a minării' perpetui. fără nici un fapt exterior. că se apropia ceasul cînd voi putea cere prezenţei Albertinei ?acea de care aveam nevoie. seara care veni a fost ia dintre acelea în care acea pace nu-mi era adusă. dorinţa de a duce viaţa pe care o duc toţi . mi-am amintit că Albertine îmi refuzase în acea dimineaţă o plăcere care ar fi putut-o obosi. m-am «răbit să i-o trimit la rîndu-mi lui Aime. în memoria mea). nu-i vorbii în seara asta prietenei mele despre acest subiect. care ni se păruseră neînsemnate şi cărora le este de ajuns propria noastră reflecţie asupra lor. această parte a povestirii era confuză. fată cu care .

se întorsese spre mine spunîndu-mi: „Era acolo tocmai de Borrelli") ţîşnit într-o conflagraţie prin apropierea involuntară. cuvintele însele nu mă informau decît cu condiţia de a fi interpretate aşa cum interpretezi afluxul de sînge care urcă în obrajii unei persoane foarte tulburate. Vreau să spun ca ea nu mi-ar fi repetat că nu ţinea deloc să meargă la doamna Verdurin. m-aş fi străduit să-i asigur realizarea cu o patimă pe care nimeni n-ar fi putut să mi-o inspire ca Albertine. nevorbindu-mi încă pînă atunci şi povestind o vizită pe care o făcuse familiei Verdurin. Acele seri erau acum cele în care Albertine pusese la cale pentru a doua zi vreun proiect pe care nu voia ca eu să-1 cunosc. eu. în existenţa mea avusese loc un mers invers în raport cu cel al popoarelor care nu se slujesc de scrierea fonetică decît după ce au văzut în litere doar o suită de simboluri. ea sălăşluieşte într-un strat mai adînc al inimii. în acea seară. cînd mă pregăteam să-i sar de gît cu cea mai mare dragoste. înverşunată. nu m-ar fi contrariat. uneori primejdioasă. şi cînd eu nu îndrăzneam să o chem din nou. Dar cu siguranţă scopul ei era de a întîlni acolo pe cineva. Cutare adverb (de exemplu. folosit de domnul de Cambremer cînd credea ca sînt „scriitor" şi cînd.odinioară sărutarea mamei cînd era supărată. Vai. aceste neînţelegeri cum avusesem adeseori cu părinţii mei pe care îi găseam reci sau iritaţi atunci cînd alergam spre ei cu sufletul plin de iubire sînt nimic pe lîngă cele care se produc între doi amanţi. de a pune ia cale cine ştie ce plăceri. Dar ea nu-mi spunea nimic şi nu avea de altfel nevoie să spună ceva. dimpotrivă. Or. a două idei pe care interlocutorul nu ie exprima. importanţă decît mărturiilor care nu sînt o expresie raţională şi analitică a adevărului. Altminteri ea nu ar fi ţinut atît de mult la această vizită. dar cînd simţeam că nu voi putea să adorm. care timp de atîţia ani nu căutasem viaţa şi gîndirea reale ale oamenilor decît în enunţul direct pe care mi-1 ofereau în mod voluntar. am înţeles pe dată că voia să se ducă să-i facă doamnei Verdurin o vizită care. în sine. pu76 . Albertine a fost totuşi silită să-mi spună cîte ceva despre proiectul pe care şi-1 făcuse pentru a doua zi. ajunsesem din vina lor să nu mai acord. mult mai greu de suportat. de neîmblînzit. avînd încă pe cap pălăria sau toca. de îndată ce se întorsese. chiar din uşa camerei mele. asta se întîmpla adeseori în serile cînd îi aşteptasem întoarcerea plin de gîndurile cele mai iubitoare. sau o tăcere subită. nesupusă. Suferinţa lor este mult mai puţin superficială. Dacă mi l-ar li încredinţat. şi din care prin asemenea metode de analiză sau de electroliză apropriate. îi văzusem dorinţa necunoscută.

în schimb. Este greu să spui „de ce te-ai uitat la fata aceea care trecea?". adevărul. căci acea a era în afara cunoştinţelor posibile. nu mai rostise nici un cuvînt de felul celor de mai sus. sau cel puţin aş fi ştiut. dar e mult mai greu să spui „de ce nu te-ai uitat la ea?" Şi totuşi ştiam bine.sînt atît de greu de descoperit. Or. ci o veche cunoştinţă. sau o fată despre care doar i se rbise. Adeseori o văzusem la Balbec. dar care îmi onora totuşi din cînd in cînd memoria cu vizitele ei periodice. contradicţie de care nu-mi dădeam seama adeseori decît multă vreme după ce ne despărţisem. atunci cînd îl aflam. lucru care. Şi de cîtva timp. ba chiar îşi întorcea privirile. atît de neînsemnate. cel puţin aşa credeam. îmi era cu neputinţă să-i fac reproşuri sau să-i pun întrebări în legătură cu lucruri pe care ea le-ar fi declarat atît de mărunte. le-ar face unoscute . mă uimea. de cînd îmi înţelesese gîndurile fără îndoială. Albertine uneori să-i scape printre cuvintele ci cutare sau cutare pre-• « amalsam de acest gen pe care mă grăbeam să-1 „tratez" pentru pentru a-1 transforma în idei clare. Dar Gomora modernă este un puzzle alcătuit din i care vin de unde te aştepţi mai puţin. ea îmi spunea: „Ce ar fi să le chemăm'-'' Mi-ar plăcea să le insult". nespus de diferitei 77 . nu mai ceruse să mai invităm pe cineva. dacă nu aş fi vrut să cred mai curînd în acele afirmaţii ale Albertinei decît în toate nimicurile cuprinse într-o privire şi dovedite de ea. puteam să mă întreb dacă persoana care le provoca nu era doar un obiect al unei dorinţe -catoare. şi în cutare sau cutare contradicţie din spusele ei. spionajul. Am văzut odată la e elle un mare dineu printre invitatele căruia erau zece al )r nume măcar îl cunoşteam din întîmplare. îmi spunea mai mult decît un discurs. devenite fără obiect şi tăcute şi. dacă le cunoşteam. dacă faptele particulare . între atîtea realizări posibile. împreună cu mina distrată şi absentă care le însoţea. care mă făcea să sufăr toată noaptea.pe care numai •rienţa. aruncînd asupra unor fete care treceau o privire bruscă şi prelungită. Adeseori pentru aceste simple priviri furişate sau întoarse în altă direcţie de pe plaja din Balbec sau de pe străzile Parisului. Albertinei. de care nu mai îndrăzneam să-i vorbesc. reţinute de mine doar pentru plăcerea de „a-i căuta nod în papură". la fel de revelatoare ca odinioară magnetismul lor. De altfel unul dintre lucrurile cele mai teribile pentru D îndră-este acela că. şi după care. este uşor de pătruns sau numai de presimţit. de parcă ar fi fost o atingere.-n să le extrag.

şi ca şi cum n-ar fi văzut Soţii înşelaţi care nu ştiu nimic. Albertine folosea &" 78 . deşi atît de compozit. povestindu-i plăcerile ei. doar atenuîndu-şi puţin spusele. dacă gelozia ne ajută să descoperim o anumită înclinaţie către minciună la femeia pe care o iubim. i-ar oferi aproape ea însăşi secretul greşelilor pe urma cărora el se află zadarnic în fiecare zi. astfel. anunţîndu-mi-o totuşi. Această ezitare aparent semnifica o mare determinare şi avea drept scop să micşorei importanta vizitei. Şi ca să ne întoarcem la tinerele trecătoare. Dacă femeia i-ar face încă asemenea măturisiri. Cîte unul ajunge să regrete vremea acestor prime confidenţe. fără să fie ideografică. despre gustul ei pentru plăcere. să fie sau inevitabilă sau imposibilă. Ea minte (într-o proporţie în care ea nu ne-a minţit niciodată mai înainte). transformînd această iubire în ceva îngrozitor de dureros. Desigur. nu ştiu dacă mă voi duce. toate acestea fiind lucruri pe care ea le va nega apoi cu cea mai mare energie în faţa aceluiaşi bărbat. rezervată. Şi el regretă o asemenea viaţă ce părea să se schiţeze la începutul iubirii lor şi pe care urmarea acestei iubiri a făcut-o imposibilă. după caz. Şi apoi ce abandon ar dovedi asta. a căror amintire îl torturează totuşi. care va face ca despărţirea lor. căci pentru mine e un lucru extrem de important". De altfel. ce prietenie! Chiar dacă nu poate trăi fără să-1 înşele. Dar cîte alte iubiri cuprind două perioade ce se află în deplin contrast una faţă de cealaltă! în prima. despre viaţa galantă pe care a dus-o. dimpotrivă.te între ele. cel puţin îl va înşela ca o prietenă. şi totuşi într-o armonie desăvîrşită. femeia vorbeşte aproape cu uşurinţă. niciodată Albertine nu s-ar fi uitat la o doamnă în vîrstă sau la un bătrîn cu o privire atît de fixă sau. fie că îi este milă. Dar e nevoie de un dosar documentat în chip mai material pentru a purcede la o scenă de gelozie. în acea seară. asociindu-1 la ele. ce încredere. sau teamă. ea însuteşte această înclinaţie cînd femeia a descoperit că sîntem geloşi. este absolut sigur. există iubiri cînd încă de la început o femeie uşoară a făcut pe virtuoasa în ochii bărbatului care o iubeşte. Uneori scriitura în care descifram minciunile Albertinei. ea îmi aruncase cu un aer neglijent acest mesaj menit sa treacă aproape neobservat: „E posibil să mă duc mîine în vizită la familia Verdurin. astfel încît nicicînd n-am văzut dineu mai omogen. ştiu totul totuşi. Anagrama copilărească a acestei mărturisiri: „Mă voi duce mîine la familia Verdurin. trebuia doar să fie citită pe dos. sau se fereşte instinctiv printr-o fugă simetrică de investigaţiile noastre. nu am nici un chef. dar pe care 1-a simţit gelos şi spionînd-o.

întîlneam la ea forţa electrică a unei voinţe contrarii care o respingea puternic: vedeam cum din ochii Albertinei ţîşnesc scîntei. cînd vedeam că Albertine pusese la -ale fără ştirea mea. afli că niciodată fata i irei ale e le-ai stricat şi care. la ce mi-ar fi slujit să încerc să desluşesc ce spuneau ochii ei în acea clipă? Cum de nu observasem de multă vreme că ochii Albertinei aparţin familiei acelora care (chiar la o fiinţă mediocră) par făcuţi din mai multe bucăţi din cauza tuturor locurilor unde fiinţa vrea să se găsească . ochi care surîd mai puţin plăcerii care îi ispiteşte cît mai curînd se aureolează de tristeţe şi descurajare la gîndul că va fi dificil poate să se ducă la întîlnire. nu a fost primită niciodată 79 . aceste fiinţe sînt fiinţe care fug. că în acea zi tocmai mâ^gîndisem să ies şi eu din casă. sub care încercam să-mi ascund enervarea. Gelozia nu este adeseori decît neliniştită nevoie de tiranie aplicată lucrurilor ce ţin de iubire. Chiar cînd le-ai prins.în acea zi? Ochi din pricina minciunii mereu imobili şi pasivi dar dinamici. implacabil voită. jnjg (je a ameninţa fiinţele pe care le iubeam cel mai mult în antele ţn care se legănau cu o linişte pe care voiam să le-o răt ca fiind înşelătoare. Pentru a înţelege emoţiile pe care le trezesc şi pe care alte fiinţe. Moştenisem fără îndoială de la tata această bruscă şi arbitrară . chiar mai frumoase. prinsă în capcană. putînd fi măsuraţi prin metrii sau kilometrii ce trebuiau străbătuţi pentru a se găsi la întîlnirea voită. îţi mărturisesc plăcerea pe care ţi-o 'nseseră: „Voiam atît de mult să iau gustarea la ora cinci cu aa e ^ P^rs°ană pe care o iubesc!" Ei bine. ci in mişcare.în cuvinte pline de o prefăcută indiferenţă. De altfel. nu le trezesc. dacă după şase ajung luni să cunoşti persoana cu pricina. pentru ca să . Dar ea o ghicise.H una [OIUil dubitativ pentru hotărîrile irevocabile. Dacă le strici ziua. planul unei ieşiri pentru care aş fi întreprins orice pentru a i-o face mai uşoară şi [nai plăcută dacă ea m-ar fi făcut confidentul său. Hotărîrea nu era mai puţin irevocabilă: voi face astfel încît vizita la T^rnna Verdurin să nu aibă loc.şi să ascundă că vrea să se găsească . trebuie să luăm în calcul faptul că ele nu sînt imobile. ascunzîndu-se de mine. ca să o fac să tremure de teamă. Am început să-i sugerez Albertinei alte locuri de plimbare -care ar fi făcut ca vizita la familia Verdurin să devină imposibilă . îţi mărturisise că ia gustarea zilnic cu o persoană °ra cînd nu o puteai vedea. spuneam neglijent. şi să adăugăm persoanei lor un semn corespunzînd celu' car5 în fizică este semnul vitezei.

o comparăm cu acele alte fiinţe pe care pe dată i le preferăm. o fiinţă poate să vadă într-o săptămînă cum i se sacrifică tot ceea ce celuilalt îi plăcea. Cel mai adeseori iubirea nu are drept obiect un trup decît dacă o emoţie. nici un poştaş nu o aduce. Ea le adaugă o calitate care depăşeşte frumuseţea însăşi. mai ales asemenea fiinţe inspiră iubirea. adică ce? O alta. nu o mai iubeam. Ne resemnasem cu suferinţa.în vizită. Mai ales asemenea fiinţe sînt cele care ne inspiră iubirea. lata spu. Acestor fiinţe. Dacă sîntem siguri că o păstrăm lîngă noi. Şi cum aceste emoţii şi aceste certitudini pot alterna de la o săptămînă la alta. şi că obiectul ei nu este decît într-o foarte mică măsură fata cu părul negru. Scrisoarea nu a venit. adică cine? Vai. spre nefericirea noastră. este că adeseori pentru noi una şi aceeaşi fiinţă este cînd fără aripi. că nu au luat niciodată gustarea împreună. este de ajuns să le inducem. ci o alta. privind trişti pînă departe. Dar aşa stau lucrurile. acestor fiinţe care fug. nu era aceea. Ea ne făgăduise că ne va scrie. crezînd că iubim în afara noastră. ochii fragmentaţi. neliniştea noastră le dau aripi. cuprinşi de o bruscă ameţeală. persoana cu care îţi mărturisise că va lua o gustare la care te implorase să o laşi să meargă. Căci fiecare nouă nelinişte pe care o simţim datorită lor răpeşte în ochii noştri ceva din personalitatea acestor fiinţe. şi tot aşa 80 . Astfel. incertitudinea de a-1 regăsi se contopesc în el. acest gen de nelinişte are o mare afinitate pentru trupuri. şi ne dăm seama că iubirea noastră este în funcţie de tristeţea noastră. Şi chiar cînd sînt lîngă noi. am cădea pe spate. teama de a-1 pierde. „ce se petrece oare?" Neliniştea renaşte şi iubirea odată cu ea. motiv mărturisit din necesitate. permit poate să măsurăm distanţele^ dar nu arată direcţiile. Dacă ne temem că o vom pierde. privirea lor pare să ne spună că îşi vor lua zborul curînd Dovada acestei frumuseţi. iar ia săptămînă următoare cum este ea însăşi sacrificată. pe care o sporesc aripile. ar fi într-atît de în afara posibilelor îneît. nîndu-i acelei persoane că îi este cu nep'utinlă să vină la ea tocmai din cauza ta. această persoană. Cîmpul posibilelor se întinde la infinit. le uităm pe toate celelalte. ce depăşeşte frumuseţea. şi încă altceva! Altceva. eram calmi. Mişcarea şi fuga nici măcar nu sînt indispensabile. cînd cu aripi. firea lor. izbindu-ne de acel zid ivit pe neaşteptate. că iubirea noastră este poate tristeţea noastră. ceea ce explică de ce vedem bărbaţi care privesc cu indiferenţă femeile cele mai frumoase şi ie iubesc cu patimă pe unele care ni se par urîte. Or. şi dacă din întîmplare realul ni s-ar înfăţişa.

dar dacă iubesc dimpotrivă o femeie claustrată.n ea însăşi suferinţa nu ne dă neapărat sentimente de iubire sau ' uraw pentru persoana care o pricinuieşte: un chirurg care ne 5 să simţim durerea ne rărnîne indiferent. De aceea bărbaţii le urăsc pe codoaşe. oricare ar fi ea. Şi acum pentru că îmi spusese într-o zi: „Domnişoara Vinteuil". amintirea voluptuoasă. ci decît în mulţimea imensă şi reînnoită? Nu numai atîtea fiinţe. decît într-o catedrală închisă sau un teatru înainte de a se intra în el. chiar false. în ochii mei Albertine căpătase astfel plenitudinea unei fiinţe umplute pînă la saturaţie de suprapunerea atîtor fiinţe. lecuite de tentaţia de a ne părăsi. în măsura în care unirea cu femeile răpite e mai puţin durabilă decît celelalte forme de unire. fără ca ca însăşi să 81 . dar dorinţa. de a fi uitat o femeie. Am spus: „Cum de nu ghicisem?" Dar nu ghicisem oare încă din prima zi. Şi bineînţeles dacă ■punem: fiinţe care fug. Ceea ce ar fi de neînţeles. nu spun dccît într-un pachet de cărţi ce se află încă în cutie. cît de 3 itin lucru este în sine o fiinţă cînd nu mai este.foarte îndelungată. sau cînd nu • încă. cînd o fiinţă pe care o iubim (sau căreia nu-i lipsea decît această duplicitate pentru ca să o iubim) ni le ascunde! . probabil cele mai neînsemnate. din cauză că teama de a nu ajunge să le obţii sau neliniştea de a le vedea fugind este toată iubirea noastră şi că odată răpite soţului lor. fac să strălucească ispita. disociate. ci prin trupul ei să văd tot acel bloc-noles cu amintiri ale ei şi cu viitoare şi pătimaşe întîlniri. căci ele uşurează fuga. ^ Ce valoare extraodinară capătă lucrurile. Dar o femeie care nespus cîtva timp că eram totul pentru ea. este la fel de adevărat să spunem fiinţe 4 se află într-o închisoare. de emoţia noastră. La Balbec nu fusesem tulburat pentru că nici măcar nu bănuisem că într-o zi mă voi afla pe asemenea piste. femei captive pe care crezi că nu le vei putea niciodată avea. rîvnite atîta vreme. le caută pe codoaşe pentru a o scoate din închisoare şi a le-o aduce. permeabilă emoţiilor noastre. adică aproape nimic şi. neliniştita căutare a atîtor fiinţe. sînt doar ele însele. la Balbec? Nu ghicisem în Albertine una dintre acele fete sub al căror înveliş carnal palpită mai multe fiinţe ascunse. Oricum. smulse din locul unde îşi petrec viaţa. aş fi vrut nu să-i smulg rochia ca să-i văd trupul. dacă nu am ' din experienţa pe care orice bărbat o are de a fi încetat măcar ' data în viaţă să iubească o femeie. sînt curînd părăsite chiar de cel care se temuse atît de mult că va fi părăsit de ele. într-un cuvînt. de atîtea dorinţe şi amintiri voluptuoase ale unor fiinţe.

cu ce expresie întipărită pe faţă. vai! Şi oroarea acestor iubiri născute doar din nelinişte vine din aceea că întoarcem întruna şi pe toate feţele în cuşca noastră cîteva cuvinte neînsemnate. răspunzînd căror cuvinte. a ales pentru noi. Chiar dacă ar fi fost vorba de evenimentul cel mai important. Iubirea mea pentru Albertine nu era fără îndoială cea mai descărnată dintre cele la care se poate decade din lipsă de voinţă. căci nu era pe de-a-ntregul platonică. o femeie pe care ne place să o vedem. despre care totuşi ştim că nu a fost provocată de această femeie. într-o lume în care iubirea nu este provocată decît de minciună şi constă doar în nevoia noastră de a ne vedea suferinţele potolite de fiinţa care ne-a făcut să suferim? Pentru a ieşi din starea de deznădejde pe care o simţim cînd descoperim această minciună şi această rezistentă. să o sărutăm. de vreme ce nu gustul nostru deliberat. ce cuvînt al meu o supărase. Şi. care reface în fiecare seară experienţe şi se înjoseşte pînă la a lua calmante. asupra celei care ne rezistă şi care ne minte. cu ajutorul unor fiin{e pe care le simţim mai amestecate în viaţa ei decît noi înşine. ajungi uneori să-ţi calmezi pe de-a-ntregul aceste 82 . nu mi-aş fi dat atîta osteneală să restabilesc adevărul. ci de altele. Dar toate acestea veneau pe deasupra. ci hazardul unei clipe de angoasă. Aceste mijloace de acţiune nu ne lipsesc. ale căror trădări ne jalonează trecutul. Decepţia trezeşte atunci uneori în noi amintirea uitată a unei vechi angoase. cum avem oare curajul de a dori să trăim. Fără îndoială că. Dar suferinţa născută dintr-o astfel de iubire este dintre acelea care fac întotdeauna ca bolnavul să caute într-o schimbare de poziţie o stare de bine iluzorie. ci de cutare cuvînt care trezea în mine o îndoială asupra faptelor ei. cum putem face vreo mişcare pentru a ne feri de moarte. de a încerca să fim vicleni noi înşine şi să ne facem detestaţi. ne uimeşte cînd simţim dintr-o dată că ne rezistă şi că nu dispunem de ea. în ce moment voise să se ducă la familia Verdurin. şi era şi inteligentă. să regăsesc atmosfera şi culoarea exactă. după ce ai atins un punct cînd devin insuportabile. Mintea îmi era preocupată nu de lucrurile inteligente pe care mi le spusese. de altfel. încercam să-mi amintesc dacă spusese asta sau asta.fie totul pentru noi. există tristul remediu de a încerca să acţionăm în pofida voinţei ei. clipă prelungită la nesfîrşit de slăbiciunea noastră de caracter. în ce moment. să o ţinem pe genunchi. ea îmi dădea satisfacţii trupeşti. fără să mai luăm în seamă şi că arareori fiinţele pentru care simţim toate acestea ne plac fizic în mod complet. să reconstitui întreaga scenă a dialogului ei cu mine.

„adevărul este că nu eşti". La petrecerea la care prietena pe care o tj trebuie să se ducă. neliniştea. la fiecare cuvînt pe care-1 spune.că era pentru ea un prieten. că nu sînt amantul ei. este semnul adevărului. prietenoastră nu se ocupă decît de noi. o odihnă la fel de ■ompletă. Şi. Albertine mă înspăimînta spunîndu-mi că am drep. In timp ce ne povesteşte. Ne mărturiseşte că el i-a cerut să-i fie amantă şi suferim un adevărat martiriu la gîndul că a putut să-i asculte propunerile." Şi nu îndrăznim să-i răspundem că refuzînd ea ar fi fost poate mai amabilă cu noi. ştim bine că oricît de profunde pot fi aceste destinderi momentane.Pentru ca să nu-mi poarte pică şi spună că nu am fost amabilă cu el. ca să nu-i fac rău. Le-a refuzat. invizibilul. nebănuitul capătă o formă în faţa noastră. Nu eram poate 'mplet într-adevăr. chiar în acea după-amiază. neliniştile noastre risipindu-se. căci între diferitele lucruri pe care ni le-a spus există acea absenţă de legătură logică şi necesară care. o aducem acasă. şi cunoaş11 m atunci. ne vom întreba dacă acel refuz este veridic. fără îndoială. mai mult decît faptele povestite. şi asupra adevăratei naturi a căreia ntea noastră lucra de zile întregi. spune ea. de vreme ' adăuga ea.ceea ce nu bănuiam .să zic. la fel de reparatoare ca aceea pe care o gustăm uneori n somnul adînc ce urmează unui mers îndelungat. dar atunci trebuie să cred că toate lucrurile ne . Trebuie totuşi să-i mulţumim că a refuzat. Adeseori chiar. voit.lnisti timp de o seară. ea este reînnoită de fraza al cărei scop era să ne aducă odihna Exigenţele geloziei noastre şi orbirea credulităţii noastre sînt mai mari decît putea bănui femeia pe care o iubim. Facem l mult observaţia: „Dacă îţi făcuse propuneri. sîntem şi noi invitaţi. 83 . care se regăseşte în toate clasele societăţii cînd o femeie minte. Şi apoi ea mi-a declarat cu acea teribilă intonaţie dispreţuitoare: „I-am spus un nu categoric". Cînd spontan ne jură că bărbatul cutare nu este pentru ea decît un prieten. cum au luat ceaiul împreună. ea ne tulbură puternic iacîndu-ne să aflăm . pentru a ne arăta că e sinceră. tot neliniştea va fi cea mai puternică. pentru o asemenea odihnă merită să plătim un preţ ridicat. Unul din cuvintele frazei care trebuia să ne calmeze ne îndreaptă bănuielile pe altă nistă. de ce ai consimţit să iei ceaiul cu el? . amintindu-ne povestirea ei. Dar curînd. Dar nu ar fi fost mai simplu să nu cumpărăm noi înşine. Dar cel mai adeseori schimbăm doar o nelinişte cu alta. să o încurajăm prin bunătatea noastră să ne facă şi în viitor confidenţe la fel de crude. i>e altfel. şi încă la un preţ mai mare? De altfel.

căci desprinsă de noi nu ar mai fi noi. care acum îmi erau atît de indiferente ! îmi dădeam bine seama că în ele însele faptele Albertinei nu prezentau mai mult interes. prin firele nenumărate ale amintirilor din seara din ajun. singură. adică nu ar însemna nimic. prin fragilitatea pe care ne-o introduce în inimă. ale speranţelor din dimineaţa zilei ce urmează. deschide calea iubirilor următoare. Dacă nu o iubeam pe Albertine (lucru de care nu eram sigur). îndatoriri care ne fac să nu îndrăznim să o părăsim de teama că vom fi aspru judecaţi de ea. Sîntem legaţi de fiinţe prin mii de rădăcini. pe cine iubea . mai desprinsă de noi. noi sîntem nişte risipitori care cheltuim din zgîrcenie. şi că noi ne creăm în realitate îndatoriri (chiar dacă. această urzeală continuă de deprinderi din care nu putem scăpa ne leagă de ele. nu ne oferă măcar. locul pe care îl avea în preajma mea nu avea nimic extraordinar: noi nu trăim decît cu ceea ce nu iubim. Aşa cum există avari care adună avuţii din generozitate. printr-o contradicţie aparentă. Este ciudat că prima iubire. mijlocul de a le vindeca." Ne dăm averea. Şi simţim că i-au spus complicelui lor: „Nu spun niciodată nimic. Căci atunci fiinţa ar fi desprinsă de noi.pe care le făceam împreună. eu nu spun niciodată nimic. atunci cînd mai tîrziu am îndrăzni. cît pentru tot ce a putut prinde în jurul ei din orele noastre. şi ne sacrificăm viaţa nu atît pentru o fiinţă. viaţa pentru o fiinţă. ea le făcea şi cu toţi ceilalţi bărbaţi a căror amantă îmi jura că nu a fost? Să vreau să cunosc cu orice preţ ceea ce Albertine gîndea. Nu datorită mie se va şti vreodată ceva. mai puţin intimă. zilele noastre. deşi. Ar trebui să ne rupem de aceste legături care au mult mai multă importanţă decît acea fiinţă. mai puţin a noastră. din acele lucruri faţă de care viaţa încă netrăită. Este de altfel nevoie să ştim vreun fapt? Nu ştim mai întîi în mod general minciuna şi chiar discreţia acestor femei care au ceva de ascuns? Există vreo posibilitate de a greşi? Ele îşi fac o virtute din tăcere. prin însăşi identitatea simptomelor şi a suferinţelor. viaţa relativ viitoare ni se pare o viaţă mai îndepărtată. de vreme ce simţisem aceeaşi nevoie de a şti şi în legătură cu Gilberte nume proprii. în timp ce noi am vrea atît de mult să le facem să vorbească. dar ele creează în noi îndatoriri momentane faţă de ea. şi totuşi ştim bine că după vreo zece ani i-am refuza acestei fiinţe averea noastră şi am prefera să ne păstrăm viaţa.cît era de ciudat că sacrificam totul acestei nevoi. cu ceea ce am 84 . fapte. ar duce la sinucidere) doar faţă de noi înşine. cu cine se întîlnea.

adică ceea ce Francoisc avea aerul că ştie. pe e eare sînt în această familie de patruzeci de ani. nu numai în anumite puncte. viaţa. mari intervale albe şi pe lungimea cărora trebuia să-i desenez. dar şi în legătură cu un întreg ansamblu. de cînd fineţea. ci pentru că din fire era. povestirile Albertinei nu-rni puteau nicidecum aduce un răspuns. mincinoasă. înfăţişarea şi prezenţa unui prinţ e pta ca altcineva să domnească aici şi să mă umilească. şi atît de schimbătoare de altfel îneît chiar spunîndu-mi de fiecare dată adevărul. de întretăiate. dacă absenţa s-ar produce din nou. cum ar fi putut şti Francoise. Nu trecea nici o zi fără ca ea să nu-mi spună şi fără ca eu să nu suport. de un ţinut. Dar dacă lucrurile ar fi stat aşa.i să trăiască împreună cu noi doar pentru a ucide insuportaw\°iubire. şi în acest scop mai întîi să o aflu. pentru că nu se mulţumea să mintă ca rice fiinţă care se crede iubită. jr casa este plină de duhoare de cînd cumsecădenia a adus aici 'unia. lăsau între ele. prin viciu ■ Pun tot ce-i mai vulgar şi mai josnic. manierele. în măsura în care puteam interpreta cuvintele sibilinice ale Francoisei. în ibsenţa mamei. ceea ce eu nu îndrăzneam să o întreb. sau de o leie închizînd în ea un ţinut Ba chiar ne-ar fi foarte teamă să :ncepem a iubi. şi eu urma să văd „totul într-o bună zi". De altfel. căci ele erau în fiecare zi la fel de opuse ca şi culorile unei sfîrleze aproape oprite. cuvinte ca: „Desigur. în măsura în care se refereau la trecut. tocmai pentru că erau atît de rare. ar fi spus de fiecare dată lucruri diferite. Albertine mă minţea. fără îndoială că din pricina aceluiaşi fel de gelozie pe care odinioară o avusese faţă de Eulalie. « părea că Francoise vorbeşte astfel mai ales din ură. mărturisirile sale. Nu ajunsepînă aici în privinţa Albertinei. eşti minunat şi nu voi uita niciodată recunoştinţa pe care ţi-o datorez (spunea asta probabil pentru ca să-mi creez motive pentru a-i obţine recunoştinţa). ceea ce ea nu voia să-mi spună. tiitatea în toate privinţele. de cînd inteligenţa o ocroteşte pe cea mai proastă fiinţă »n cite s-au văzut vreodată. fie că e vorba de o femeie. Cît priveşte prezentul. Minciunile ■ atît de numeroase. în ciuda radiotelepatiilor ei? Cu siguranţă. mărturisirile ei ■ lăsau să desăvîrşesc îndatorirea de a afla adevărul. De altfel. Francoise vorbea despre lucrurile cele mai neverosimile. atît de vagi îneît puteai cel mult să bănuieşti insinuarea cu totul neverosimilă că biata captivă (căreia îi plăceau femeile) prefera o căsătorie cu cineva care se părea că nu sînt chiar eu. Minciunile. de exemplu în privinţa a ceea ce ea gîndea despre oameni. spiritul. în afară • asta." 85 .

Francoise îi reproşa mai ales Albertinei că îi comandă ea şi nu noi. Minciuna este puţin lucru. Şi mai mult încă decît de ocrotire. ale reveriei. cum e cu putinţă ca nici unul dintre modernii noştri Boucher sau Fragonard să nu picteze. o practicăm fără să credem că facem rău cuiva. Clavecinul etc. Andree vorbea cu cineva. am invocat Divinităţile implacabile. care s-a tradus prin aceste cuvinte: „Ocupat". obosind-o în asemenea măsură şi ameninţînd într-atît sănătatea bătrînei noastre servitoare (care nu voia totuşi să fie ajutată în munca ei. Dar. dar nu am izbutit decît să le aţîţ furia. acea scenă care s-ar putea numi: în faţa telefonului43. mă întrebam cum e cu putinţă.rezumată într-o singură vocabulă . Şi chiar consolînd-o numai. nu era numai asta. în care ingenioasa punere în scena este un pretext pentru expresiile aşteptării. dar gelozia şuiera din cauza minciunii şi vede mai mult decît ascunde aceasta (adeseori prietena noastră refuză să-şi petreacă seara cu noi S> se duce la teatru pur şi simplu pentru ca noi să nu vedem ca 86 .a unei întregi existenţe! Dar în realitate. şi în timpul căreia s-ar naşte spontan pe buzele celei care ascultă un surîs cu atît mai adevărat cu cît ştie că nu este văzut în cele din urmă am putut vorbi cu Andree: „Vii să o iei mîine pe Albertine?" şi rostind numele de Albertine mă gîndeam la invidia pe care mio inspirase Swann cînd îmi spusese în ziua petrecerii dată de prinţesa de Guermantes: „Vino sa o vezi pe Odette". am apucat receptorul telefonului. sufletul bătrînei noastre servitoare s-ar fi liniştit. mulţumindu-ne să surîdem. după părerea mea. sau faptul ţi-a devenit indiferent. în timp ce Albertine se ducea să se dezbrace. Aşteptînd-o să-şi termine convorbirea. ale interesului. ale supărării cochete. şi pentru a face lucrurile cît mai repede. căci ea nu era o „nevolnică") încît toate acestea ar fi fost de ajuns pentru a explica enervarea şi mîniile ei pline de ură. de vreme ce atîţi pictori caută să reînnoiască portretele feminine din secolul al XVIII-lea. Francoise avea nevoie de somn. şi că o pune la mai multa treabă. Aceasta era dorinţa cea mai fierbinte a Francoisei. în loc de Scrisoarea. sau deprinderea nu a tocit iubirea. trăim în mijlocul ei. dar a schimbat plăcerea în durere. O asemenea ură nu se putuse naşte decît într-un trup surmenat. Cît de plăcută îmi păruse că trebuie să fie o asemenea posesiune . cînd poţi să rosteşti un asemenea cuvînt. Ea ar fi vrut desigur ca Albertine-Esther să fie izgonită. şi cînd mă gîndisem la cîtă putere există într-un prenume care pentru toţi şi Odette însăşi nu avea decît în gura lui Swann acest sens absolut posesiv.

De aici şi neîncrederea. Ne închipuim că are drept obiect o fiinţă care poate fi culcată în lata noastră.să nu vrea să înveţe să telefoneze. Dar ea nu poate obţine nimic. nu mă interesează. aiCl din ajun şi ar fi putut rămîne încă un timp fără să rească pe nimeni. ceea ce ne-ar fi t de convorbiri la care ea ar fi putut răspunde fără nici un «nvenient. i-am răspuns. se mînia acum nu că vorbesc. în atmosfera specifică locuinţei.. gelozia. „Firul e liber! De ce nu vorbiţi. duceţi-vă unde vreţi. . noi nu o posedăm. o învălui. „Ascultă.Dar tocmai mîine trebuie să se ducă acolo. . Dar vai! iubirea este extinderea acestei fiinţe spre toate punctele spaţiului şi ale timpului ne care acea fiinţă le-a ocupat şi le va ocupa. chiar vieţii prietenei Albertinei.convoi"bire îndeajuns de secretă pentru ca să ţin în d5oset>it să i-o ascund. suscitînd prezenţa lui Andree. după cum şi adeseori rămîne oarbă la ceea ce nde adevărul. cu slujitoare vertiginos agile. simţeam că nu eram mic Şi înţelegeam imposibilitatea de care se izbeşte iubirea. şi. pentru Albertine. Trebuie cu orice preţ să o ţii mîine departe de ea pe Albertine. căci prezenţa intrusei şi temerea că domnişoara 87 . ca un mare poet.Ah!" Dar eram silit să întrerup o clipă şi să fac gesturi ameninţare. Dacă nu posedăm contactul ei cu un anume loc. Ştiam că numai eu puteam să spun acest fel . dar nu vă duceţi la doamna Verdurin. şi pentru a pune pe foc o buturugă cu utilă. a cărei voce era proiectată pînă la mine cu o nemaipomenită viteză de către zeiţa care are privilegiul să facă sunetele să alerge mai repede decît fulgerul. poate că am putea să ne extindem pînă la ele. căci cele care ră că nu mint ar refuza chiar sub ameninţarea cuţitului să-şi 'U"rturisească adevărata fire. persecuţiile. în schimb ea intra pe dată în camera mea imediat m dU?am o. Şi totuşi." Dar nu o tăie.Albertine" lui Andree. cu o anume oră.• tă prost). noi nu putem să ajungem în toate aceste puncte. După ce ieşi în cele din urmă din afljr1^' nu fără să fi întîrziat spre a lua diferite obiecte care se stj . căci deşi Francoise continua . ' 'iitru Andree. Pierdem un timp preţios pe o pistă absurdă şi trecem fără să bănuim pe lîngă adevăr. ci că nu spun nimic. căci asta este totdeauna o domnişoară telefonistă. Dar una dintre Divinităţile irascibile. „Tu eşti?" îmi spuse Andree. Dar noi bîjbîim fără să le găsim. cartierului. Dacă măcar ne-ar fi desemnate. Or. închisă într-un trup.ca şi cum ar fi fost ceva fel de neplăcut ca o vaccinare sau la fel de primejdios ca !oplanul . şi pentru mine însumi. vă tai legătura.

mi-am amintit una cîte una vocea fiecăreia dintre fetele pe care le cunoscusem la Balbec. i-am spus. dimpotrivă. căci fusesem extrem de sensibil la vocea ei. şi ai cărei ochi păreau mai neliniştiţi pentru că nu-i înveselea roşeaţa obrajilor. am fost deranjat. Este absolut sigur că trebuie să se ducă mîine la familia Verdurin? .Da.Pe doamna Verdurin? Nu-mi amintesc să-n* 88 . . în jurul său se dezvoltase podoaba unor fraze speciale.Nu m-ai deranjat". ca odinioară în jurul „ceaiurilor") ea adăugă: „Mi-a făcut mare plăcere să-ţi aud vocea". mulate fiind pe un limbaj specific fiecăreia. arzătoare. apoi a doamnei de Guermantes. „Atunci te las şi iartă-mă că te-am deranjat pentru atît de puţin lucru. deloc justificat de o veste atît de anodină. emoţionat. Dar ruga mea de mulţumire rămase fără răspuns şi convorbirea mi-a fost tăiată. altele răsuflînd din greu. pentru că a binevoit să pună în slujba umilelor mele cuvinte o putere care le făcea să fie de o sută de ori mai rapide decît tunetul.I I telefonistă îmi va „tăia" convorbirea mă înfierbîntaseră din caleafară. . cu zecile. cu miile. cu sutele. Atunci mi-am amintit şi alte voci. întrerupte de valul de lirism al povestirii lor. e posibil să vin şi eu cu voi. care mă făcu să fiu şi mai hotărît. transformînd-o într-o pariziancă lividă. epuizată de lipsa de aer. Cînd Albertine s-a întors în camera mea. cîntînd fiecare pe un instrument diferit. am găsit că nici una nu semăna cu cealaltă. uimit. . „Ghiceşte. spuse Andree şi (cum folosirea telefonului devenise curentă. voci de femeie mai ales. apoi a bunicii. i-am spus lui Andree. celei care domneşte peste viteza sunetelor. în care vedeam înălţîndu-se către Dumnezeu. şi în chip mai veridic decît Andree. unele încetinite de precizia unei întrebări şi de atenţia minţii.Lui Andree?" exclamă Albertine pe un ton zgomotos. apoi vocea Gilbertei. în cîteva cuvinte ce invocau favoarea zeilor. neobservînd niciodată pîna atunci că era atît de diferită de celelalte. Aş fi putut spune acelaşi lucru. Nu m-am dezlipit de telefon fără să-i mulţumesc. şi mi-am spus că sărăcăcios trebuie să mai fie concertul pe care îl dau în Paradis cei trei sau patru îngeri muzicieni din tablourile vechilor pictori.Ah!" spuse Andree cu o voce nefericită şi parcă înspăimîntată de îndrăzneala mea. de atmosfera mulţimilor şi poate de deprinderea viciului. „Sper că s-a gîndit să-ţi spună că am întîlnit-o pe doamna Verdurin acum cîteva zile. dar pot să-i spun că asta îţi displace. „Iartă-mă. . armonioasa şi multisonora cîntare a tuturor Vocilor.Nu. . ea purta o rochie de satin negru care o făcea încă şi mai palidă. cui i-am telefonat chiar acum: Im Andree.

acele gesturi iubitoare de la început. spre a j îl(jilerent faţă de această întîlnire şi pentru a nu o trăda pe A rfree care îmi spusese unde se va duce mîine Albertine. drăgălăşenia cu care se poartă prietena noastră cu noi ne linişteşte. şi dacă ea nu-i dezvăluise pînă acum făcusem de mai multe ori recomandări asemănătoare? Ea i afirmase că nu i le repetase niciodată.fi spus. devenise. nu ne mai aparţine. fiind mai fericită decît cu 1 f} . ce bucurie timp de o clipă! Dar văzîndu-i limbuţă scoasă de parcă ne-ar chema cu ochii. dacă nu cumva se chiar îŞte să trăiască acolo pentru totdeauna. păstrîndu-le pentru ceilalţi pe cele cu care. simţim cît de puţin însemnăm pentru ea. încercăm să ne închipuim cît de frenetică a fost cu alţii. îi observăm aerul plictisit. pierzîndu-le faţă de noi. noi nu am cunoscut-o decît calmă. cînd ne-a înşelat fără îndoială. un semn maşinal. Dar • ştie dacă Andree însăşi nu mă trăda. Apoi sentimenn că o plictisim revine. ni s-a spus că e pătimaşă la pat. la le cu neputinţa de cunoscut unde ea a fost. la început. este poate încă "i ceasurile cînd nu sîntem lîngă ea. dar atunci un cuvînt uitat ne revine în minte. ea le regăseşte pentru alţii. dar pentru a începe din nou. suferim mai mult încă pentru că.1 l-am răspuns cu aerul că mă gîndesc la altceva. Dacă dimpotrivă este iubitoare. din auza îndelungatei deprinderi. acele locuri unde ea e de ai P "te de noi. ne gîndim la cele căreia acest gest îi era atît de des adresat îneît. de bănuiala că ea ne-a minţit cu privire la seara din ajun. apoi sîntem abătuţi de la această suferinţă de un rău nou şi încă mai atroce. întri ~ a CSte S* un demon care I1U poate fi exorcizat. încerca să ne farmece. Chiar dacă am izbuti să le 89 . chiar poate pentru line. dar şi această bănuială se risipeşte. nostalgic. într-un mod diferit. Dar brusc această suferinţă nu mai conaza cînd ne gîndim la partea necunoscută şi rea din viaţa ei. trist cînd îi vorbim. observăm aşa cum am vedea un cer întunecat rochiile neglijente pe care le îmbracă atunci cînd este cu noi. or. dacă mîine nui va eşti Al berlinei că îi cerusem să o împiedice cu orice preţ să ' ducă la soţii Verdurin. dar valoarea acestei fiimatii era pusă la îndoială în mintea mea de impresia că de cîtva timp dispăruse de pe faţa Albertinei încrederea pe care o avusese vreme atît de îndelungată în mine. fără ca Albertine să se gîndească la ele.Acestea sînt flăcările mereu schimbătoare ale geloziei. ci apare a' lntl"uchipat într-o nouă formă. Suferinţa din dragoste încetează din cînd în cînd. Plîngem cînd o vedem pe cea pe care o iubim că nu mai are faţă de noi acele elanuri de simpatie.

„Pot oare să ştiu de ce i-ai telefonat lui Andree? . nu ştiu cîtuşi de puţin dacă mîine mă voi duce la soţii Verdurin. căci ea intrase pentru mine în acea perioadă lamentabilă în care o fiinţă. De altfel. Şi totuşi. îţi spun asta pentru că nu aş vrea să te simţi rău. dar eram mai ales nefericit. . ea nu mai avea acele mişcări spontane pe care i le cunoscusem la Balbec. încă şi jţ. să o batem ca s-o pedepsim pentru ceea ce a înghiţit. lipsite. o mare pe care încercăm în mod ridicol. Oricît de blîn. adăugă ea cu un aer preocupat. nemărturisită. de însemnătate. că vina mea era cu neputinţă de uitat. nu mai este pentru noi o femeie.Cum vrei. Dar te previn că în seara asta e o ceaţă deasă şi că mîine va fi cu siguranţă tot aşa. Trebuie neapărat să mă duc la Bon Marche sau la Trois Quartiers să cumpăr un plastron alb. căci rochia asta e prea neagră. să o păstrăm veşnic pe cea pe care iubim. Au fost atît de drăguţi cu mine încît de fapt ar trebui să mă duc. e drept. Intre Albertine şi mine exista adeseori obstacolul unei tăceri alcătuită fără îndoială din reproşuri pe care ea nu mi le făcea pentru că socotea că asta nu ar fi schimbat nimic. îţi dai seama că eu una prefer să vii cu noi. nu-mi dădeam seama că de multa vreme ar fi trebuit să încetez să o mai văd pe Albertine. Fericiţi cei care înţeleg asta înde- ." Eram cu totul hotărît să nu consimt să o las pe Albertine să se ducă singură într-un mare magazin străbătut de atîta lume de care te atingi. avînd atîtea uşi încît se poate spune că la ieşire nu izbuteşti să-ţi găseşti trăsura care aşteaptă mai departe.exterminăm pe toate. dar anumite lucruri. punînd între ea şi mine prudenţa semnificativă a cuvintelor ei sau intervalul unei tăceri de netrecut. îmi displac la ei.Pentru a o întreba dacă nu s-ar supăra dacă vin şi eu cu voi mîine să le fac soţilor Verdurin vizita pe care le-o făgăduiesc de cînd ne-am întîlnit la La Raspeliere. sîntem prin forţa lucrurilor învinşi. Din clipa în care începe această perioadă. cînd îmi spunea„Cît de drăguţ poţi să fii!" şi cînd ea părea că vine spre mine din adîncul inimii şi fără acele reproşuri pe care ar fi vrut să mi le facă şi totuşi nu mi le făcea pentru că socotea. o suită de probleme insolubile. ■ patetică. ca şi Xerxes44. dă ar fi fost Albertine în unele seri. ci o suită de evenimente în care nu mai putem face lumină. disperarea de a nu ii obţinut fidelitatea decît prin fort* disperarea de a nu fi iubit. sînt persoanele care s-au purtat cel mai bine cu mine. fără îndoială. Spiritul Răului ar lua atunci o altă formă. După tine. diseminată în spaţiu şi în timp. că tot nu ar fi schimbat nimic.

Gelozia ia astfel sfîrşit pentru că nu o mai alimentează nimic şi nu a durat atît de mult decît pentru că şi-a cerut întruna hrană. ce se ridicase în două picioare. ea şi cu mine. cu un aviator al cărui zbor îmi speriase calul. isto-a'UIlS strînsă din toate părţile de limitele imaginaţiei. printre aţele ce se odihnesc inerte şi parcă ancorate. Geloşi care. al unei viteze orizontale dintr-o 91 . îmi plăcea adeseori ca la sfîrşitul zilei să luăm drept ţintă . lîngă La Raspeliere. şi hoinărelilor în jurul unui centru de e îndrăgite de cei care iubesc cerul. aşa cum este trasă pe nisip o ca cerută de un turist care vrea să dea o raită pe mare.a plimbărilor noastre unul din aceste aerodromuri. Cum în jurul Parisului fuseseră construite hangare de aviaţie. Fără îndoială. repede ca să nu mai prelungească o luptă inutilă. apoi să călătorească singură.cu greu de mai mulţi mecanici. îşi lua ta (n Sfîrşit' dintr-° dată. îşi închipuia " ten ţa unei aventuri şi simţea chinuri fără de seamăn. se înălţa. femei de moravuri uşoare. Apoi avi it™ CIa ^US *n ™şcare' aparatul începea să alerge. Eram acum liber să fac plimbări împreună cu ea ori de cîte ori voiam.plăcută de altminteri Albertinei. în unghi drept. renunţau la somn. fusese pentru "nine ca o imagine a libertăţii. parcă imobilizat. care sînt pentru aeroplane ceea ce porturile sînt pentru vase. preferind unei situaţii pe care nu o 'ate cunoaşte această tortură a uneia cel puţin cunoscute! Este orba de un ritm pe care trebuie să-1 adopţi şi pe care îl urmezi apoi din obişnuinţă. uneori cu cel pe . apoi se despart. şi cum din ziua cînd întîlnirea cvasimitologică. Ne duceam aici. în 11 ngid. încă nu demulMrăiesc făcînd penitenţă.°S -l ştie că-i este amant. ce se pasiona pentru toate sporturile . Persoane cu nervii obosiţi nu ar putea să lipsească de la un dineu. simţind că dorinţele sale. o lasă să iasă în oraş singură. se -emnează mai tîrziu să o lase să iasă singură. care dau iuta farmec plimbărilor pe dig sau chiar şi pe plajă îndrăgite de • Car<: iu^esc marea. timpul sînt mai puternice decît ei.. timpul Albertinei îmi aparţinea în cantităţi mai mari decît la Balbec. lumea atît de vastă şi atît de tainică. deşi după aceea trebuie să facă îndelungi cure de odihnă. vedeam unul . şi în Gelozia se zbate atît de ruşinos încît acelaşi bărbat care e°ară fie şi numai dacă privirile aceleia care era totdeauna ' de el se îndreptau o clipă asupra altuia. pentru a o spiona pe cea pe care o iubeau. în fiece clipă. la odihnă. lent. Dar eu eram foarte departe de această stare. atraşi de iată ce nu înceta niciodată a plecărilor şi a sosirilor.

acum că aparatul plutea. în acele orizonturi solitare. calmul şi limpezimea serii. nu mai era în azur decît un punct aproape indistinct. Ea nu se naşte şi nu subzistă decît dacă o parte rămîne mereu de cucerit. anunţîndu-i dintr-o dată acest proiect pe care nici nu mă gîndeam să-1 duc la îndeplinire.iubirea mea bucurîndu-se de asta ca de o favoare . Simţeam că o parte din viaţa Albertinei îmi scăpa.gelozia mea căutînd cu nelinişte posibilitatea unei trădări . va veni momentul intrării în port Şi noi îl priveam cu invidie. Ea căuta doar sa mă împiedice să vin cu ea. Timpul Albertinei nu-mi aparţinea atunci în cantităţi atît de mari ca astăzi. volumul. Or. cînd făceam plimbări mai rare. să hăituiesc dorinţa pe care o ascundea şi să o silesc să mărturisească faptul că prezenţa mea lingă ea mîine o împiedica să o satisfacă. mîine. ea va dori să existe asemenea ore. Căci aşa cum la început este zămislită de dorinţă. Albertine şi cu mine. Pasagerul continua să străbată kilometri. de la vreo biserică pe care o vizitasem. pentru că socoteam numai . pe cel ce se plimbase astfel gustînd în larg. Ea o făcuse încetînd brusc să mai vrea să meargă la familia Verdurin. mărimea. Albciiine minţea cînd îmi spunea că fără îndoială nu se va duce să-i vadă pe soţii Verdurin. Nu iubim decît ceea ce nu posedăm pe de-a-ntregul. iubirea nu este întreţinută mai tîrziu decît de o nelinişte dureroasă. aşa cum eu minţeam spunînd că voiam să mă duc la ei.dată transformată în maiestuoasă şi verticală ascensiune. Voi fi silit să aleg între a înceta să mai sufăr şi a înceta să mai iubesc. fie de la vreun muzeu. aşa cum mi se întîmpla la Balbec. Iubirea. Apoi. ca pe un cer pustiu în faţa căruia visezi în tihnă şi fără nici un gînd. mîndrindu-mă că durează o după-amiază întreagă. durata plimbării apropiindu-se de sfîrşit. Albertjne nu-şi putea stăpîni bucuria şi le cerea explicaţii mecanicilOr care.ceasurile pe care ea le petrecea cu mine. de la care nu ne puteam desprinde privirile. Totuşi el mi se părea atunci mult mai al meu. marea navă. . profilîndu-se ca nişte mari întinderi cu flori. Şi totuşi. să ating în ea punctul pe care îl ghiceam ca fiind cel mai sensibil. ne întorceam împreună pentru ora cinei. este exigenţa unui tot.socoteam numai orele pe care le petrecea fără mine. cînd. şi pe care le contemplam apoi. fie de la aerodrom. în clipa cînd sărea la pămînt. iar eu. nu mă întorceam cu sufletul liniştit. acum . ca nelinişte dureroasă sau ca dorinţă fericită. asupra restului vieţii Albertinei. se întorceau spre aeroport. care de altfel îşi va relua treptat materialitatea.

Dacă nu v r e ' s ^ t c ^uci ^ a s o t" Verdurin, i-am spus, la , .atjero se dă o superbă reprezentare în beneficiul săracilor." c mi ascultă sfatul cu o expresie îndurerată. începui să fiu 1 u cu ea, ca la Balbec, pe vremea primei mele gelozii. Chipul •'flecta o decepţie şi eu îmi certam prietena folosind aceleaşi e 'aumente care-mi fuseseră adeseori oferite de părinţii mei cînd f mic, şi care păruseră neinteligente şi crude copilăriei mele ■înţelese. „Nu, chiar dacă ai aerul ăsta trist, îi spuneam eu Albertinei, nu te pot plînge, te-aş plînge dacă ai fi bolnavă, dacă ti s-ar fi întîmplat o nenorocire, dacă ţi-ai fi pierdut vreo rudă; ceea ce nu te-ar face poate să suferi, ţinînd seama de risipa de Caisă sensibilitate pe care o faci pentru un nimic. De altfel, nu apreciez sensibilitatea oamenilor care pretind că ne iubesc mult, fără să fie capabili să ne facă nici cel mai mic serviciu şi care se aîndesc atît de puţin la noi îneît uită să ia scrisoarea pe care fe-arn încredinţat-o şi de care depinde viitorul nostru." Aceste cuvinte, căci o mare parte din ceea ce spunem nu este decît o recitare, eu le auzisem rostite de mama. care (explicîndu-mi că nu trebuia să confund adevărata sensibilitate, ceea ce, spunea ea, germanii, a căror limbă ea o admira mult, în ciuda ororii pe care tata o simţea faţă de această naţiune, numeau Empfindung, cu sensibleria, Empfmdelei) ajunsese să-mi spună, odată cînd plîngeam, că Nero suferea poate de nervi şi nu era mai bun din cauza asta. La drept vorbind, ca acele plante care se dedublează crescînd, în faţa copilului senzitiv care fusesem, se afla acum un bărbat eu totul diferit, plin de bun-simţ, de severitate pentru sensibilitatea maladivă a celorlalţi, un bărbat semănînd cu ceea ce părinţii mei fuseseră pentru mine. Fără înfoială, fiecare trebuind să facă să se continue în el viaţa alor săi, omul ponderat şi batjocoritor care nu exista în mine la început îl întîlnise pe cel sensibil, şi era firesc să fiu la rîndul meu a cum fuseseră părinţii mei. Mai mult, în momentul cînd acest u eu se forma, el îşi găsea limbajul alcătuit de-a gata în amin-rea aceluia, ironic şi mustrător, folosit faţă de mine, pe care Bl trebuia să-1 folosesc şi eu faţă de alţii, şi care îmi ieşea in • firesc din gură, fie că îl evocam prin mimetism şi asociaţie amintiri, fie că, de asemenea, delicatele şi misterioasele in-iţn ale puterii zămislitoare desemnaseră în mine, fără ştirea a pe trunza unei plante, aceleaşi intonaţii, aceleaşi gesturi, SJ atitudini pe care le avuseseră cei din care mă născusem. Alb' Llneoi \P c c m d făceam pe bărbatul înţelept vorbindu-i lr >ei, mi se părea că o aud pe bunica. De altfel, nu i se în93

tîmplase, oare, mamei (într-atît de mulţi, obscuri şi inconştient' curenţi controlau în mine pînă şi cele mai mici mişcări ale degetelor mele, tîrîndu-le în aceleaşi cicluri ca acelea trăite de părinţii mei) să creadă că pe uşă intră tatăl meu, într-atît de mult semăna modul meu de a ciocăni cu al lui? Pe de altă parte. îm_ perecherea elementelor contrarii este legea vieţii, principiu] fecundării şi, după cum se va vedea, cauza multor nenorociri De obicei, urîm ceea ce ne seamănă, şi propriile noastre defecte văzute din afară ne exasperează. Dar ne exasperează încă şi mai mult cînd cineva care a depăşit vîrsta cînd le exprimăm naiv şj care, de exemplu, şi-a luat, în momentele cele mai arzătoare, o expresie glacială, urăşte aceleaşi defecte, dacă sînt exprimate de un altul mai tînăr, sau mai naiv, sau mai prost. Există oameni sensibili pentru care vederea unor lacrimi în ochii celorlalţi, lacrimi pe care ei înşişi şi le stăpînesc, este exasperantă. Prea marea asemănare face ca, în ciuda afecţiunii, şi uneori cu cît afecţiunea este mai mare, în familii să domnească neînţelegerea Poate că în cazul meu, ca şi în cazul multora, al doilea bărbat care devenisem era pur şi simplu o altă faţă a celui dintîi, exaltat şi sensibil faţă de sine, înţelept Mentor45 pentru ceilalţi. Poate că tot aşa stăteau lucrurile şi cu rudele mele, după cum le priveai în raport cu mine sau cu ei înşişi. Şi era foarte vizibil că severitatea bunicii şi a mamei faţă de mine era voită şi chiar le costa, dar poate că şi răceala tatii nu era decît un aspect exterior al sensibilităţii sale. Căci poate că adevărul omenesc al acestui dublu aspect, cel legat de viaţa lăuntrică, cel legat de raporturile sociale, era exprimat în acele cuvinte care mi se păreau odinioară pe cît de false în conţinutul lor, pe atît de banale în forma lor, rostite în legătură cu tata: „Sub răceala lui glaciala, ascunde o sensibilitate extraordinară; are mai ales pudoarea sensibilităţii sale". Calmul acesta - la nevoie presărat cu cugetări sentenţioase, ironic faţă de manifestările neîndemînatice ale sensibilităţii, şi care îi era specific, dar pe care şi eu acum îl manifestam faţă de toată lumea, şi de care mai ales nu mă lipseam, în anumite împrejurări, faţă de Albertine - nu ascundea el oare neîncetate şi tainice furtuni? Cred că în acea zi eram cu adevărat pe punctul să hotărăsc despărţirea noastră şi să plec la Veneţia. Dar nu am făcut-o totuşi dintr-un motiv legat de Normandia, şi nu pentru că ea ar fi manifestat vreo intenţie de a merge în acest ţinut undi fusesem gelos din pricina ei (căci aveam şansa că niciodfl" proiectele ei nu atingeau punctele dureroase ale amintirii mele/' 94

tiu că eu spunînd: „E ca şi cum ţi-aş vorbi despre prietena ? i tale care locuia la Infreville", ea răspunse cu mînie, matu?^ .„ n*;rp nprsnnnă care discută si care vrea să aibă cî e ca a orice persoană care discută şi care vrea să aibă cît c jtc argumente posibile, arătîndu-mi că ceea ce I S eu susţi- ° ! era fals şi că ea spunea adevărul: „Dar mătuşa mea n-a scut niciodată pe nimeni la Infreville, iar eu însămi n-am niciodată acolo". Ea uitase că mă minţise într-o seară ° bindu-mi despre o doamnă susceptibilă la care trebuia cu ■ preţ să se ducă să ia ceaiul, chiar dacă ducînduse acolo ar i pierdut prietenia mea şi ar fi trebuit să se sinucidă46. Nu i-am ■ minţit acea minciună. Dar am fost copleşit de ea. Am amînat ică o dată ruptura. Pentru a fi iubit, nu e nevoie de sinceritate, si nici chiar să minţi cu îndemînare. Numesc aici iubire o tortură reciprocă. Nu găseam nicidecum condamnabil să-i vorbesc în seara aceea aşa cum bunica, atît de desăvîrşită, vorbise cu mine, şi nici faptul că, pentru a-i spune că o voi însoţi la soţii Verdurin, adoptasem maniera bruscă a tatii, care nu ne comunica niciodată o hotărîre decît într-un fel care ne putea pricinui cea mai mare agitaţie, în disproporţie maximă cu decizia însăşi. Astfel încît îi era uşor să ne spună că sîntem absurzi arătîndu-ne nefericiţi pentru atît de puţin lucru, căci acea nefericire corespundea şocului pe care ni-1 pricinuise. Şi dacă - asemenea înţelepciunii inflexibile a bunicii - aceste veleităţi arbitrare ale tatii completaseră în mine natura sensibilă căreia îi rămăseseră atîta vreme exterioare, şi pe care în timpul copilăriei mele o făcuseră atît de mult să sufere, această natură sensibilă îi avertiza foarte exact cu privire la punctele pe care trebuiau să le ţintească în mod eficace: nu există informator mai bun decît un fost hoţ, sau decît un supus al naţiunii cu care lupţi. în anumite familii mincinoase, un frate venit să-şi vadă fratele fără un motiv aparent şi care îi e printr-o propoziţie incidenţă, în pragul uşii, în clipa în care leacă, o informaţie pe care pare că nici măcar nu o aude, îi Tinifică prin chiar aceasta fratelui său că acea informaţie era »pul vizitei sale, căci fratele cunoaşte bine acel aer detaşat, ieele cuvinte spuse parcă între paranteze şi în ultima clipă, căci '^J^ folosit adeseori. Or, există şi familii patologice, '"ităţi înrudite, temperamente fraterne, iniţiate în acea lim-a care face ca în familie oamenii să se înţeleagă fără cu >ească. De aceea, cine poate mai mult decît o persoană sensibili să enerveze? Şi apoi exista poate o cauză mai ai nea profundă care să explice purtarea mea în aseme-In acele momente scurte, dar inevitabile, cînd îl
Ci C

95

urăşti pe cel pe care-1 iubeşti, - momente eare durează uneori viaţa întreagă cînd trăieşti cu oameni pe care nu-i iubeşti ^ n vrei să pari bun ea să nu fii de plîns, ci omul cel mai rălt stotodată cel mai fericit, pentru ca fericirea ta să fie cu adevărat detestabilă şi să rănească sufletul duşmanului ocazional sau permanent. în faţa cîtor oameni nu m-am calomniat pe mi ne însumi în chip mincinos, doar pentru ca „succesele" mele să 1, se para imorale şi sa-i facă să turbeze şi mai mult! Ar trebui să urmam calea inversă, să arătăm fără mîndrie că avem sentimente bune, în loc să ne ascundem atît de puternic simţirea. Şi a r f, uşor dacă am şti să nu urîm niciodată, să iubim totdeauna. Căci atunci am fi atît de fericiţi să nu spunem decît lucrurile care-i pot face fericiţi pe ceilalţi, care-i pot înduioşa, făcîndu-i sa ne iubească! Aveam desigur unele remuşcări în timp ce o enervam astfel pe Albertine, şi îmi spuneam: ..Dacă nu aş iubi-o, ea mi-ar fi mai recunoscătoare, fiindcă nu aş fi rău cu ea; dar nu, lucrurile s-ar compensa, căci aş fi mai puţin drăguţ". Şi aş fi putut, pentru a mă justifica, să-i spun că o iubesc. Dar mărturisirea acestei iubiri nu numai că nu i-ar fi comunicat nimic nou Albertinei, dar ea ar fi fost poate mai rece faţă de mine decît acum cînd severitatea şi vicleniile mele aveau drept scuză tocmai iubirea Este atît de firesc să fii sever şi viclean faţă de persoana pe care o iubeşti! Interesul pe care-1 arătăm celorlalţi nu ne împiedică să fim blînzi cu ei şi să le îndeplinim dorinţele pentru că acest interes este mincinos. Celălalt ne este indiferent şi indiferenţa nu te invită să fii răutăcios. Seara trecea; înainte ca Albertine să se ducă la culcare, nu mai era mult timp de pierdut dacă voiam să ne împăcăm şi să începem să ne îmbrăţişăm. Nici unul dintre noi nu luase încă iniţiativa Simţind că oricum era supărată, am profitat şi i-am vorbit despre Esther Levy. „Bloch mi-a spus (ceea ce nu era adevărat) că o cunoşteai foarte bine pe verişoara lui, Esther. - Nici măcar nu aş recunoaşte-o, dacă aş vedea-o", spuse Albertine pe un t°° vag. ,.I-am văzut fotografia", am adăugat, mînios. Spunînd asta, nu mă uitam la Albertine, aşa că nu i-am văzut expresia, care ■ fi fost singurul ei răspuns, căci nu spuse nimic. în acele seri nu mai simţeam lîngă Albertine liniştea pe cai* mi-o da sărutul mamei la Combray, ci, dimpotrivă, nelinişte" din serile cînd mama abia dacă-mi spunea noapte bună, s chiar nici nu urca în camera mea, fie că era supărată pe 96

oblicată să rămînă cu invitaţii noştri. Această nelinişte, nimerea ei în iubire, nu, această nelinişte însăşi, care cîtiaI1 erne se specializase în iubire, cînd împărţirea, diviziunea • ilor avusese loc, fusese afectată doar iubirii, acum părea extinde din nou la toate pasiunile, redevenind una şi n si precum în copilăria mea, ca şi cum toate sentimentele > ce se temeau că nu o vor putea păstra pe Albertine lîngă iul meu totodată ca pe o amantă, ca pe o soră, ca pe o fiică. de asemenea, ca pe o mamă care să-mi spună zilnic noapte h mă prezenţă a cărei nevoie puerilă începeam iar să o simt, -epuscră să se adune, să se unifice în seara prematură a vieţii fnele care părea că trebuie să fie tot atît de scurtă ca o zi de iarnă- Dar deşi simţeam neliniştea din copilărie, schimbarea fiinţei care mă făcea să o simt, sentimentul diferit pe care mi-1 inspira, însăşi transformarea caracterului meu făceau cu neputinţă să-i cer Albertinei să mi-o calmeze, aşa cum odinioară îi ceream mamei. Nu mai ştiam să spun: „Sînt trist". Mă mărgineam, cu moartea în suflet, să vorbesc despre lucruri indiferente care nu mă făceau să înaintez în vreun fel spre o soluţie fericită. Băteam pasul pe loc, asaltat de dureroase banalităţi. Şi cu acel egoism intelectual care, dacă un adevăr, oricît de neînsemnat, se raportează la iubirea noastră, ne face să-1 cinstim din plin pe cel care 1-a descoperit, poate tot atît de întîmplător ca şi ghicitoarea în cărţi care ne-a prevestit un fapt banal, dar care s-a realizat de atunci, nu eram departe de a crede că Francoise le este superioară lui Bergotte şi lui Elstir, pentru că îmi spusese la Balbec: „Această fată n-o să-ţi aducă decît nenorociri". Fiecare minut mă apropia de acel „noapte bună" al Albertinei, pe care în cele din urmă mi-1 spunea. Dar în seara tasta sărutarea ei, din care ca însăşi era absentă, şi care nu mă mtîlnea, mă lăsa atît de anxios îneît, cu inima palpitînd, o priam cum merge pînă la uşă gîndindu-mă: „Dacă vreau să găsesc n^ pretext ca s-o rechem, să o reţin, să ne împăcăm, trebuie să grăbesc, nu mai are de făcut decît cîţiva paşi şi iese din imeră, numai doi, numai unul, apasă pe clanţă, deschide uşa, e •tirziu, a închis uşa!" Poate că nu era totuşi prea tîrziu. Ca l joară la Combray, cînd mama ieşise din camera mea fără să \ IK '. .^ P r i n sărutarea ei, voiam să mă avînt pe urmele rtmei, simţeam că nu voi mai avea pace pînă cînd nu o voi zut, că această revedere avea să devină ceva imens cum mă 1 \Ausese mc^ pînă acum şi că. dacă nu reuşeam singur să Paa de tristeţea aceea, voi căpăta poate ruşinosul obicei de «mei. simţeam că nu voi
97

a rnă duce să cerşesc Albertinei liniştea de care aveam nevojesăream din pat cînd era deja în camera ei, mergeam în sus şi ?„' jos pe coridor, nădăjduind că va ieşi şi mă va chema la ea; rănrt neam nemişcat în faţa uşii ei, ca nu cumva să nu aud vreo chemare, oricît de slabă, mă întorceam o clipă în camera mea ca să văd dacă prietena mea nu uitase aici, printr-o fericită întîmplare o batistă, o poşetă, ceva care mi-ar fi oferit pretextul să mă duc în camera ei, spunîndu-i că m-am gîndit că poate are nevoie de acel obiect. Nu, nu uitase nimic. Mă întorceam şi aşteptam iar în faţa uşii ei. Dar prin crăpătură nu se mai vedea lumină, Albertine o stinsese, se culcase, eu rămîneam acolo nemişcat, nădăjduind în nu ştiu ce noroc de care nu aveam parte; şi multă vreme după aceea, îngheţat, mă întorceam în cameră, mă băgăm sub pături şi plîngeam toată noaptea. De aceea uneori, în astfel de seri, am recurs la o viclenie care îmi dăruia sărutul Albertinei. Ştiind că, de îndată ce se culca, adormea (şi ea ştia, căci instinctiv, de îndată ce se întindea pe pat, îşi scotea papucii de casă pe care i-i dăruisem, precum şi inelul, pe care-1 punea alături de ea aşa cum făcea în camera ei înainte de a se culca), ştiind cît de adînc doarme, şi cît de tandră îi este trezirea, găseam un pretext pentru a mă duce după ceva şi ea se întindea pe patul meu. Cînd mă întorceam, era adormită, şi vedeam în fata mea acea altă femeie, cea care devenea de îndată ce o priveai pe de-a-ntregul din faţă. Dar îşi schimba repede personalitatea, căci mă întindeam alături de ea şi o vedeam iar din profil. Puteam să-mi pun mîna în mina ei, pe umărul ei, pe obrazul ei, Albertine continua să doarmă. Puteam să-i iau între mîini capul, sa-1 răstorn pe spate, să-1 lipesc ie buzele mele, să-i pun braţele în jurul gîtului meu, ea continua >ă doarmă ca un ceas care nu se opreşte, ca un animal care coninuă să trăiască indiferent de poziţia în care îl pui, ca o plantă ;ă{ărătoare, zorele din care continuă să crească ramuri indiferent le suportul pe care li-1 dai. Doar răsuflarea îi era modificată de iecare atingere a mea, ca şi cum ar fi fost un instrument din are aş fi cîntat, scoţînd note diferite cînd de pe o coardă, cînd e pe alta Gelozia mi se potolea, căci simţeam că Albertine evenise o fiinţă care respiră, care nu este altceva, aşa cum arăta îsuflarea regulată prin care se exprimă acea pură funcţiune ziologică, funcţiune care, fluidă fiind, nu are consistenţa nici a uvfntului şi nici a tăcerii, răsuflare care, în necunoaşterea ori5rui rău, ieşind mai curînd dintr-o trestie găurită decît dintr-0 inţă omenească, cu adevărat paradisiacă pentru mine, care î" 98

momente o simţeam pe Albertine sustrasă din tot ce o nu numai material, dar şi moral, era cîntecul pur al înconj1 ' ^ acea r2suflare totuşi îmi spuneam dintr-o dată că r 'se iveau multe nume omeneşti aduse de memorie. ^OcX\] eori chiar la această muzică se adăuga vocea umană. Albertine rostea cîteva cuvinte. Cît de mult aş fi vrut să le surfacă nefericit, căci amintirea care ii aducea părea edt cea a conversaţiilor pe care le avusese cu mine în legătură acest subiect Totuşi, într-o seară cînd, cu ochii închişi, ea se rezise pe jumătate, îmi spuse tandru, adresîndu-mi-se: „Andree". Mi-am ascuns emoţia. „Visezi, eu nu sînt Andree", i-am spus rîzînd. Surise şi ea: „Voiam doar să te întreb ce ţi-a spus adineauri Andree. - Mai curînd aş fi crezut ai stat culcată aşa lîngă ea. Ce tot spui, niciodată", îmi zise ea. Numai că înainte de a-mi răspunde, îşi ascunsese o clipă faţa în mîini. Tăcerile ei nu erau aşadar decît văluri, semnele de iubire aflate la suprafaţă reţineau în adînc nenumărate amintiri care mi-ar fi sfîşiat sufletul - viaţa ei era aşadar plină de acele fapte a căror relatare batjocoritoare, a căror cronică veselă alimentează flecăreala noastră cotidiană despre ceilalţi, despre cei care ne sînt indiferenţi, dar care, atîta vreme cît o fiinţă rămîne rătăcită în inima noastră, ne par o lumină atît de preţioasă aruncată asupra vieţii sale încît pentru a cunoaşte acea lume subiacentă am fi în stare să o dăm pe a noastră. Atunci somnul ei îmi apărea ca o lume miraculoasă şi magică în care uneori se înalţă, din adîncul elementului abia translucid, mărturisirea unui secret pe care nu-1 vom înţelege. Dar de obicei, cînd Albertine dormea, ea părea că şi-a regăsit inocenţa. In atitudinea pe care i-o dădusem, dar pe care în somn 3 însuşise repede, părea că mi se încredinţează. Chipul ei pierduse orice expresie de viclenie sau de vulgaritate, şi între ea line către care îşi ridica braţul, pe care îşi odihnea mîna, pă-eă există un deplin abandon, o legătură indisolubilă. Somnul e altfel, nu o despărţea de mine şi lăsa să subziste în ea lunea iubirii noastre; avea mai curînd efectul de a aboli res-u . o sărutam, îi spuneam că mă duc să fac vreo cîţiva paşi • „ra> ea *$i întredeschidea ochii, îmi spunea, cu un aer mirat -ţradevăr era noapte -: „Dar unde te duci, dragul meu?" şi ^nmdu-mi pe numele mic, şi pe dată adormea din nou. Som-? nu era decît un fel de ştergere a restului vieţii, o tăcere e pe care îşi luau din cînd în cînd zborul cuvinte fami-

liare şi tandre. clişee care revin. devenea pe deplin conştientă şi rostea cuvinte îneîntătoare. pe care Albertine le pronunţa la trezire. Şi într-adevăr ea dormea ca un copil. trăiam o zi de primăvara. De altfel. cînd mă hotărisem să o trezesc pe Albertine. le şi gustasem prospeţimea. şi ţ0( asemenea celei a unui copil îi era trezirea. puteam să o fac fără teamă. începînd cu cornul celui ce lipeşte obiecte de porţelan sparte. atît de firească. exista în cuvintele nu lipsite de semnificaţie. De îndată ce-şi întredeschisesc ochii surîzînd. ştiam că trezirea ei nu va avea nici o legătură cu seara pe care o petrecusem. interlocutorii mei obişnuiţi şi cărora nu mă mai puteam adresa de cînd închisese pleoapele. eram uimit cînd o vedeam că se trezeşte totdeauna atît de bine dispusă. luînd imensa importanţă pe care ochii ei închişi în somn o pierduseră. Afară. gîtul ei. să nu doarmă singură şi să găsească în clipa cînd deschide ochii pe cineva alături de ea. sau cu trompeta tapiţerului de scaune. arătîndu-ne 100 . Acest somn atît de calm mă fermeca aşa cum o f ar mecă pe o mamă . Printr-un fel de joc încrucişat. A doua zi după această seară cînd Albertine îmi spusese ca se va duce poate. liniştitoare precum cea a unei grădini încă tăcute înainte de venirea zorilor. încă pe jumătate adormit fiind. Tot ca o mamă. suprimînd tot ceea ce exprimă prea din belşug privirile. dacă avusese obiceiul. şi că ea va ieşi din somn aşa cura din noapte iese dimineaţa. o frumuseţe pură care nu-i clipă de clipă întinată. într-o „Uvertura pentru o zi de sărbătoare". în mijlocul acelei ierni. apoi că nu se va duce la soţii Verdurin. fără legătură între ele. atît de tandră. După cîteva clipe. acest simţ minunat. ai fi putut aiului o conversaţie lipsită de orice zgură. dar întretăiate de tăceri. Auzul.somnul adînc al copilului ei. Tot aşa cum ochii închişi conferă chipului o frumuseţe inocentă şi gravă. prin deprinderi verbale. bucuria mea mă anunţă că. rn-am trezit devreme şi. şi înainte ca ea să fi zis ceva. Apropiindu-le unele de celelalte. intimitatea tainică a uneiubiri pure. înainte de a locui la mine. ale cărei linii şi forme le desenează. uneori cu spaimă. şi pînă la fluierul păstorului de capre care părea într-o frumoasă zi că este un păstor din Sicilia. orchestrau uşor aerul matinal. îneît mă întrebam. ochii ei. teme populare cu fineţe scrise pentru instrumente variate. ne aduce în casă strada. urme ale unor defecte. Dar graţia ei copilărească era mai puternică. cum este conversaţia. simple gîngureli. îmi întinsese buzele. era acum aproape prea frumos.care ti face din asta un merit . care de obicei nu se remarca. înainte chiar ca ea să fi ştiut unde se află.

trezindu-mi interesul faţă de viaţa din afară. muzică a mulţi-este mai curind un limbaj decît o muzică. oarte distincte în acest cartier atît de liniştit (în care zgomotele ă mai erau un motiv de tristeţe pentru Francoise iar pentru e deveniseră unul de dulce plăcere). nimic dintr-un eîntec. îmi soseau. ăsaseră ieri seară peste toate posibilităţile de fericire fese înălţau acum precum scripeţii uşori ai unei nave care 'păţeşte sa plece în larg. ca acela al catedralei din Rouen. Era tot atît de diferită de el ca şi declamarea .lui Boris Godunov47 si a lui Pd/eas48. şi totuşi pe jumătate liturgică. astfel îneît rancoise îl trimitea să le cumpere pe tînărul ei servitor. versuri declamate de acei oameni din °r.->i lor Obloanele de fier ale brutarului. marfa). fiecare cu iulaţia sa diferită. Anumite alimente al căror nume era strigat în stradă. strigăt care te făcea să te avînţi e în care erau vîndute acele oribile scoici mici care. diferiţi meseriaşi ambulanţi treceau prin faţa nobilului palat Guermantes. mă făceau să simt şi mai bine liniştitoarea virtute a unei prezenţe dragi. ce se imţea poate uşor umilit că se amestecă în mulţimea plebeiană. Aşa cum uneori catedralele i-au văzut perindîndu-se nu departe de portalul lor (căruia i s-a întîmplat chiar să le păstreze numele. nu mai puţin de 101 .abia colorată cu insensibile variaţii . cu rare excepţii. ca >re^ unor tinere funcţionare. ele mi se păreau a fi un vesel semnal al trezirii ei şi. dar pe de altă parte amintea de psalmodia unui preot în timpul slujbei faţă de care scenele din stradă nu sînt decit o replică voioasă. Se auzea: „la două parale cornetu". ar li fost Albertine. Căci chemarea pe care o trimiteau către căsuţele învecinate nu avea. Farmecul vechilor cartiere aristocratice este de fi totodată şi populare. numit al „Librarilor". tot atît de constantă pe cît mi-o doream. erau foarte pe gustul Albertinei. dar lipiţi de el. Acest zgomot de oblon de fier •'se ridică ar li fost poate singura mea plăcere într-un alt car-C Dar în acesta mă bucurau alte o sută de zgomote. străbătînd marea transparentă. cu iz de bîlci. dueîndu-te cu gîndul la Franţa eclesiasticâ de odinioară. din care i fi vrut să pierd nici măcar unul singur. m-ar fi scîrbit. Niciodată toate acestea nu-mi făcuseră atîta plăcere ca din ziua cînd Albertine locuia cu mine. rămînînd adormit S Drea tîrziu. pentru că aceştia îşi expuneau aici în aer liber. şi care mie nu-mi plăceau deloc. ale brînzarului. cum ar fi cele cîntate pe muzica atît de populară din S> m care ° intonaţie iniţială abia dacă este alterată de infle--i note care se apleacă asupra alteia.

amintea întruna de vechile biserici. pentru a spune: „Nu ştim ce este aici. auzindu-1 pe negustor te gîndeai tot i declamaţia uşor lirică din Musorgski. care încearcă să exprime în cuvinte foarte simple întreaga înţelepciune a lumii şi să vorbească despre destin. purtînd în mînă un )ici. făcînd o muză între cele două silabe ale cuvîntului haine. cu tristeţea şi în nota vagă a lui Maeterlinclf muzical transpuse de Debussy... Desigur." Dar această lamentafie metafizică nu avea timp să expire la marginea infinitului. De data asta nu mai era vorba de mîncare. Căci după ce aproape se „vorbise": „Ia melcii. negustor de haine.rum" sau-' Requiescat in pa.. negustorul de melci.ce "..ne"." Mi-a fost totdeauna greu să înţeleg de ce aceste cuvinte foarte limpezi erau suspinate pe un ton atît de puţin potrivit misterios... într-o cantilenă fără de siîrşit: „şase parale duzina. o negustoreasă. ca şi cum ar fi utonat un cînt religios: „Per omnia saecula saeculo.rasă de o măgăriţă. ia melcii. tai cozile şi urechile pisicilor". în trăsurica sa .. într-unui din acele dureroase finaluri prin care autorul lui Pelleas se înrudeşte cu Rameau („Şi dacă eu învinsă trebuie să fiu. Totuşi.. Şi cum motivele muzicale începeau să se încruşeze încă de la acea oră matinală. ca secretul din pricina căruia toată lumea pare tristă în străvechiul palat în care Melisanda nu a izbutit să aducă bucuria. ca oricare alta".. cuvintele acelui libret erau: „Tund cîinii. căci era întreruptă de o trompetă răsunătoare. erau cele care îi slujeau negustorului de melci ca să reia. psalmodia: „Haine. Era o mică şi biată fiinţă misterioasă. Asta poate să pară ciudat. spiritul fiecărui negustor sau negustorese introduceau adeseori variante în cuvintele tuturor acestor melodii pe care le auzeam din patul meu. Nu există poate întîmplări inutile" sau: „Nu trebuie să te sperii. deşi cu siguranţă nu credea că hainele ii sînt eterne şi nici nu le oferea ca giulgii pentru suprema dihnă şi pace. pe care o oprea în fata fiecărei case pentru a ntra prin curţi. înseşi notele pe care se înalţă cu o dulceafă mereu sporită vocea bătrînului rege din Allemonde sau din Golaud. o oprire rituală plasînd o tăcere în mijlocul unui cuvînt. sînt proaspeţi. De data asta. negustorul de haine vechi. tu trebuie să fii învingător49?"). dar nu numai la ea. fantezia.. şi profund ca o cugetare a bătrînului Arkel. . hai. sînt frumoşi". folosea pentru litania sa diviziunea gregoriană: 102 . împing"1' jşi trăsurica. mai ales cînd era repetat de două ori. adăuga cu o melancolie cîntătoare: „Şase parale duzina..altfel decît melcii pe care auzeam cum negustorii îi vînd tot I acel ceas.

fiind ceea ce am un matineu de ac Jm reui cu o mică plimbare călare gală). Fiindcă venea de departe. trecea destul de tîrziu prin cartierul nostru. în timp ce. Pun funduri de tot felul Şi găuri astup. Dintr-o ochire mi-am dat ca nici de data asta nu-mi apăruse articolul. spoitorul. brice".Fragede şi proaspete Fragede. a cărui lumină se potrivea cu zilele frumoase. cîntece din ţinutul "u meridional. după ce enumerase tot felul de cazane şi oale. ca să ia laptele ce avea să le dea putere copilaşilor lor. foarfece. care erau marcate numerele . dintr-un cimpoi. mai vesel. tam. Dar ariile aduse din Pirinei de acest binefăcător păstor se împleteau cu cele ale clopotului tocilarului. se mulţumea să strige: „Cine are de ascult ferăstraie. şi tot ce ştia să spoiască. propuneau. intona refrenul: Tam. să vina cu ele la mine". patru ştiinţele din cvadri-vium ? i trei cele din trivium. bărbat îmbrăcat cu o cămaşă din pînză groasă.cele pierzătoare şi cele cîştiitoare -. îmi spuse că rtine întreabă dacă nu poate să intre la mine şi că îmi transla renunţase la vizita ei la familia se du aşa cum Verdurin şi se gîndea să ătuisem. şi purtînd pe cap o beretă. frumoase anghinare Anghi-nare • era în mod evident ignorantă în privinţa antifonariului şi a tor SaPte tonur' care simbolizează. se oprea în fata caselor. învîrtind dintr-o huruitoare: „Distrati-vă. care striga: „Cu(ite. purtînd cutii mari de fier vopsite în roşu . astup. tam. doamnelor. Cel ce ascuţea ferăstraiele nu se putea lupta cu ele. Francoise îmi aduse Le Figaro. căci fiind lipsit de un instrument. şi femeile alergau cu cîte o strachină. r nişte puşti italieni. Acum cînd ştiam •lase i a dorinţa ei poate rea de a se duce la domana 103 I . Spoiesc Pînă şi caldarîmul. Astup. tinînd fo mînă vînă de bou. după pofta inimii". Cîntînd dintr-un fluier. la J rocadero (mult matineul „extraordinar" de la mai puţin numi important totuşi. Era păstorul de capre însoţit de doi cîini şi mergînd în urma turmei. după ' rerC UlTna S^ ° ^ ^ P ™ Andree. astup.

ştiu.-De fapt. am spus rîzînd: „Să vina!" şi mi-am zis ca se p ute duce unde va vrea şi că asta mă lăsa indiferent. pentru a-mi îndulci spusele. pentru a împiedica).Ştiu. şi fu apoi sinceră asigurîndu-mă că ştia bine că o iubesc )ar această afirmaţie nu părea să implice şi ideea că nu credf ă mint şi că o spionez. după ce i-am muJtunut în chip exagerat pentru ca renunţase să se mai ducă în vizită la familia Verdurin. Ştiam că la sfiy şitul după-amiezii. acum nedesluşite. nu te teme". . am adăugat: „Deşi aş fi furios dacă m-ai trezi. mă oboseşte adeseori"). ca şi cum ^ 104 . alături de cea de a mă înfrigura deschizînd fereastra într-un moment nepotrivit. tu nu crezi că te iubesc. îmi zise Albertine. adăugai.Verdurin. fără să fie însă alterată de ea. acordînd pînă şi celor mai mici drumuri al Albertinei o importantă pe care nu o aveau la această oră matinală şi pe un asemenea timp frumos. eu n" e ador. voi fi neîndoieln-~ un alt om. Căci nepăsarea mea era urmată de noţiunea clară a cauzei sale. într-adevăr. Şi părea că mă iartă. nu ai încredere în mine care te iubesc şi ai încredere în oamenii care nu te iubesc" (ci şi cum nu ar fi firesc să nu ai încredere în oamenii care te iubesc. şi adăugai aceste cuvinte mincinoase: . trist." Ea minţi la rîndu-i spunînd că nu are încredere decît m nine. „Franşoise m-a asigurat că te-ai trezit şi că nu te deranjez". Mă temeam să nu-mi spui: Ce muritor insolent vine să-şi caute aici pieirea?" Şi rîse în acel fel care mă tulbura atît de mult I-am răspuns pe acelaşi ton glumeţ: „ Oare chiar pentru tine s-a dat aspra poruncă? " Şi de teamă că vreodată va trece peste ea. i-am spus: „Albcrtine. pentru ca şi altădată să mă asculte cu privire la un lucru sau altul. adăugă ea. continuînd să joc cu ea scena din Esţher. cea mai mare teamă a Albertinei era să intre la mine cînd dormeam: „Nădăjduiesc că nu am greşit. Şi cum. singurii care sînt interesaţi să te mintă pentru a Şti. şi asta-i ciudat. în timp ce în stradă continuau să se audă toate acele strigăte. din cauza conversaţiei noastre: Doar în tine găsesc o neasemuită graţie Care mă farmecă întruna şi niciodată nu mă oboseşte^ (iar în sinea mea mă gîndeam: „Ba da. cînd se va lăsa amurgul. Şi. Şi amintindu-mi ceea ce spusese în ajun. îmi spuse Albcrtine intrînd la mine.

pe care !m. îneît mai recunoşti. ai putea avea un accident51!" Nui m fireşte nici un rău. Dar un adevăr mai adînc decît cel pe care l-am rosti dacă am fi sinceri )oate uneori să fie exprimat şi prezis pe o altă cale decît cea a sincerităţii. cînd de fapt a fost de patru ori mai scurt. nu călări nebuneşte. Magnifică eroare a unei înmulţiri cu şaisprezece. uneori îl aveam foarte adînc (cum am mai spus. sa-mi folosesc toată puterea lăuntrică pentru a nu 105 . o pătrime dintr-o notă să dureze tot atîta cît o notă întreagă într-un prestissimo. pentru că nici una dintre limitele orare ale stării de veghe nu o împiedica să se întindă pînă la înălţimi uriaşe. eu le ador. Cum un astfel de somn a fost . i' măcar nu ţineam să ştiu! „Oh! ştiu bine că nu-mi vei 'upravietui nici patruzeci şi opt de ore. cînd buretele somnului îmi ştersese din creier nnele ocupaţiilor cotidiene care sînt trasate aici ca pe o tablă ■ora. Viaţa este aproape întotdeauna aceeaşi. care dă atîta frumuseţe trezirii şi introduce în viaţă o adevărată inovaţie.în medie . şi mai ales cînd adormeam doar către dimineaţă. dar evenimentul ce va urma mă sileşte să reamintesc asta). pe ochii se deschid sau paralizia dispare. Dar jee plăcere mi-ar fi făcut dacă ar >rC nt buna idee să plece cu caii ei oriunde ar fi vrut şi să nu ii întoarcă niciodată acasă! Cît de mult s-ar fi simplificat SC 1 dacă ea s-ar fi dus să trăiască fericită în altă parte. uffl e« 'draga mea. de unde şi decepţiile călătoriei. el îi pare. şi care-i sînt necunoscute stării de veghe. într-un andante. dar astă materie este în vis tratată. malaxată în asemenea mod. asemănătoare cu acele mari schimbări de ritm care în muzică fac ca. vrînd să-i vorbesc Francoisei. Se pare că visul e face totuşi uneori cu materia cea mai grosolană a vieţii. că te vei sinucide. celui care a dormit. trebuia să-mi fac memoria să retrăiască. care ai un somn atît de uşor?" Dimpotrivă. Trăisem atîtea câteva minute îneît.de patru ori mai odihnitor. •tiată." Astfel am schimbat între noi cuvinte mincinoase. de patru ori mai lung. cum ai făcut de c cu! Gîndeşte-te! Albertine. cu multă voinţă un '■ fe Jnvet' ^m nou ceea ce amnezia instaurată de somn sau de măsu^ Cereh( al te" a ^cut să u 't' Şi care renaşte treptat. în dimineţile cînd avusesem norocul să mi imple asta. unde. intr-un limbaj conform realităţii şi reglat după ceas. Dar tu.* asta consecinţa insuportabilă a unei mari iubiri sau ca şi Ut «"însăşi s-ar fi găsit pe sine mai puţin bună. „Sper că nu te supără toate zgomotele astea care vin de afară? mă întrebă ea.

care o du uşim i sau nai sjuteni a sa cum poate fi Am simţită mecanic. de singura reînnoire care există în modul de a povesti. în locul celor pe care c pentru aceste gîndească cel care dormise şi care abia se trezise.h*>. ajungi să obţii varietăţi de somn de o mie de ori ™[ num eroase decît varietăţile de garoafe sau de trandafiri pe ■ÎM ' P-Uted obfjne un grădinar. agiţi cuvinte demente. Ideea somnului şi a faptului că eşti culcat în cămaşă ■ noapte este adeseori ultima care (i se înfăţişează. ^ z de care îi este noi nu ş trezirii. mă reintegrasem în real. iată-ne la ora cinci seara şi nu te văzut de ieri după-amiază". în acele prime minute rfnd te lt W a A dese " Sa aJuneci trezire. dar limpede: „E ora zece. 1 oră neaşteptată de somn natural îi va descoperi imensitatea matinală a unui peisaj la fel de misterios şi mai proaspăt. Toţi ca spune aceste cuvinte. e ora zece. o varietate de realităţi diverse nrinfr spre ■ :gi ca dintr-un pachet de cărţi de ioc Pe? ^ Crezi că P°!j să şi întorci de la plimbare sau este ora ceaSui n ^"^ u mani. Totuşi.a j fie c eş i as di n ad î n cu l fie că r ocnă." O. cuvinte c^ trarii: „Francoise. Dar ori ai lîngă tine.„ zece. Cînd adormeam într-un annm/> f~< ■ din tot frnnnl --•-—- . Crezi că ai sunat. Mă bucuram încă de cioburile somnului. fie ele şi înfrumuseţate de literatură. sau potrivă întoreîndu-te pentru o zi la somnul natural . ranta In vierii. ci „. toate naraţiunile în stare de veghe. Este uşor să vorbeşti de cea creată de opium. miracol! Francoise nu putuse bănui marea de ireal care mă scălda încă pe de-a-ntregul şi prin grosimea căreia avusesem energia să-mi trimit strania întrebare. Ea îmi răspundea într-adevăr: „Este ora zece şi zece". i lea unu i robinet. Francoise. ceea ce îmi dădea o aparentă rezonabilă şi îmi permitea să nu las să se observe conversaţiile bizare care mă legănaseră la nesfîrşit (în zilele cînd nu un munte de neant mă storsese de viată). Uimea plimbare sau este ora ceaiului pe care-1 bei pe malul mării. pent doar ora zece.■ atunci forma „obiceiul de a cere cafeaua cu laote" ? ' " C întinde suo darul subit al memoriei nu este totdeiiin-. Variind ora.---Celor n* v vuicu uimineafa şi 'de..i. şi pentru a-rni refula visele £ contradicţie cu ele şi mintindu-mă pe mine însumi. Francoise. locul unde adormi. provocînd somnul în chip artificial.spune: „Ei bine. şi cînd ai apăsat cu adevărat pe para electrică. fTe. faptul <* rr. cerea acelaşi efort spre a mă echilibra ca care cuvinte sărind dintr-un tren în mere <?. le ă o viată mai neînsufleţită decît cea a meduzei defi e căă eşti ttrast rdin adîncul mărilor. Grădinarii obfin flori e care minunate. Fdeea «nmn. Doar mişcarea redă gîndirea. spuneam !" neruşinare.aruri. -*-ului -'" incredib'/ 6 să pară a fi fost rostite ne >*> *~~ mai natural. dă-mi cafeaua cu lapte.'" Nici măcar nu spuneam ora /J1' dimineaţa. şi de asemenea alte Hori care seamănă cu rnc ~. necomportînd acele misterioase diferente din e derivă frumuseţea. şi reducîndu-mă din răsputeri la tăcere. ' mă duc încărcate.cel mai «dat dintre toate pentru oricine are obiceiul de a dormi cu iiice -..: „: . Dar unui bărbat obişnuit să nu doarmă decît cu droguri.. pară a fi fost rostite pe un ton mai natural. asta dacă ai putea să te gîndeşti la cevnn '"^ C înaltul cerului zeiţa Mnemotehnici 53 se -miJZ.m ă ri l o't f i e A V . adică de singura invenţie. r naiului pe care. învierea nu vine pe dată. Cu un efort de voinţă. dar nu ai făcut-o. poţi să spui cu încetineală.

.

aceea de a ne face să ne amintim de o anumită vedere mai înduioşată. nici oamenii nu sînt g* vernaţi de amintirea viselor lor. Era într-adevăr o femeie. mare şi grasă. ci dimpotrivă. prin întuneric. (je • treaz. Era departe. dar ea vorbea. mai umană a lucrurilor. voise să am o fotografie a ei54. ca acele „Pietâ" ale Renaşterii. Pronosticul de rujeolă era înlăturat r bunica se afla atît de departe de mine încît nu mă mai (acei °* sufăr. ajungeam la trăsura care încă stătea pe loc. tot aşa cum popoarele nu sînt guvernate multă vre me printr-o politică de pur sentiment. Ele îşi au totuşi utilitatea lor." Apoi mă năpădea o tristeţe. îmi era teamă cînd îmi prelungeam plimbarea n e 0 alee cufundată în noapte. inconsistente. Birjăriţa devenea vizibilă. uneori plin de ostilitate. îl făceam să-şiia 108 . auzind cum răufăcătorii dădeau tîrcoale. căci. să fiu blîW cu Francoise. dar nu executate ca ele din marmură. Era cocoţată undeva sus înconjurată de tenebre. al stării de veghe. Acesta începea să se risipească încereînd să mi-1 amintesc pentru a-1 zugrăvi. Avem astfel în somnul nostru numeroase întruchipări ale Milei. Şi pentru toata această dimineaţa cel puţin voi şti să mă străduiesc să nu fiu enervat de certurile dintre Francoise şi chelnerul-şef. au îmbătrînit oare? Tînăra femeie pe care o doreşti este ca un rol într-o piesă de teatru pe care eşti silit. Repede. pe care sîntem prea ispitiţi să o uităm. Uneori asupra acestor somnuri diferite se abătea dintr-o dată întunericul. şi cu o erupţie roşie pe faţă. Doar în acea dimineaţă. cu părul alb ieşindu-i de sub caschetă. dar bătrînă. voiam să mă duc să-i explic că nu mă înţelesese bine. şi în voce îi citeam desăvîrşirea chipului şi tinereţea trupului. Din fericire discuţia cu poliţistul se prelungea. pe măsură ce creatoarele de rol dispar. pentru a urca în trăsura-i înainte ca ea să plece. şi va trebui să încerc să-mi fac un cod ceva rna' stabil. dacă am dori dintr-o dată să le revedem. Astfel îmi era amintită promisiunea pe care mi-o făcusem mie însumi la Balbec: să fiu totdeauna plin de milă faţă de Francoise. faţă de care ceilalţi se arătau atît de răi. h începeam să mă încălzesc.crezînd că va muri. Mă îndepărtam gîndind: „Aşa se întîmplă şi cu tinereţea femeilor? Cele pe care le-ara întîlnit. să le încredinţezi unor noi stele? Dar atunci nu mai este aceeaşi. Acea parte a aleii era luminată de felinare. Mergeam către ea. şi nu o vedeam. Dintr-o dată izbucnea o discuţie între un poliţist şi una dintre acele femei care exercitau adeseori meseria de birjar şi pe care de departe le poţi lua drept tineri vizitii. prinşi de bunul-simt fa" gheţat.

De aceea. Albertine.^venjti la stridii.m iş cproaspeţi.■ mai repede. şi înainte ca eu Pruni r56Ut tJmP. nu numai facultatea de a visa. ele îl reţin în fiecare seară. a alimentelor din Paris.Acu ^a. îl apără de orice izbitură.' primejdioasa putere la care renunţam era încă şi mai fumătoare decît se crede. mai ixe decît el. de unde o retrăgeam la ora la care voiam. nu numai visele se sipesc. vai!. dar şi aceea de a adormi. scrumbia vine nouă. Mă bucuram de ea. Somnul este divin dar foarte puţin stabil. Prieten al deprinderilor. pe jumătate din inconsecventă. al prinejdioasei vieţi agitate în mijlocul căreia nu o lăsam să circule «Jecît sub tutela mea. In fiecare clipă trebuie sa alegi între ^*"t te şi înţelepciune pe deoparte şi plăcerile spirituale pe de arte Eu ani avut totdeauna laşitatea de a alege prima parte. făcînd-o să se Moarcă acasă lîngă mine. în schimb pierdusem în acest somn. visele nu-şi iau singure zborul. nu-1 mai regăsim. la barcă» . îmi plac pentru că ştiu că îţi plac şi fie. într-o prelungire exterioară a sechestrării. de obicei (fără să prevăd. e frumoasă. deşi scurt.Hai la scoici e ŞJ bune. De aceea i-am putut răspunde Albertinei în chipul cel mai R „Dimpotrivă. în aceste somnuri diverse. uita repede ce dorise. ce poftă îmi era de n . pentru ani şi ani uneori. se risipeşte ca un abur. Dar dacă le deplasăm.să"J sPtIn că va avea stridii mai bune de la a pe rînd tot ceea ce auzea că strigă negusto-creveti. creşterea sau diminuarea intervalului crea frumuseţea. o bună parte din strigătele prin care simţim viata care circulă a meseriilor. ele CU '""kschide cu totul. dacă el nu le mai este supus. cea mai uşoară atingere îl volatili/cază. Dacă aş încerca să-mi reconstitui visul. la creveti v 'u . -jumătate din docilitate.Oh. drama pe care asemenea treziri întîrziate şi legile mele draconice şi persane de Assuerus racinian55 urmau curînd să mi-o provoace) mă străduiam să mă trezesc devreme ca să nu pierd nici unul din aceste strigăte. scrumbia proaspătă. . Pe lîngă bucuria de a şti cît de mult îi plăceau Albertinei şi cea de a ieşi eu însumi rămînînd totodată culcat. Mila. numai buni de a prăjit . în locul consacrat lui. Uite ' doamnele mele. «La ea. hai la scoici!" Fără voia mea. auzeam în ele parcă simbolul atmosferei de afară. dar pentru zile şi zile. avertismentul: 109 .^ Din fericire. tot ca în muzică. Seamănă cu tinereţea şi cu iubirea. nu-i aşa. Toi variind astfel condiţiile în care adormim. am calcan a merlani. PJeoapele meJe nu-mi mai pecetluiau ochii • putere. jdtfcl.

Dar cum avertisment nu se putea aplica. portocale proaspete".„Acu vine scrumbia" mă făcea să mă înfior. Cu doi bani legătura. se rostogoleau pentI. O voce misterioasă. am sparanghel frumos". ferestre sparte. dar se-arată.. ca şi cele două silabe care urmează. una dintre acele brusce întreruperi de sonorităţi. tare n/ ar plăcea să mănînc scoici. blăni de ie-pure". spune ultima silabă într-un mod atît de brusc îneît e comparabil cu accentuarea reglementată de marele papă din secolul al VII-lea59: „Vînd cîrpe. binevenită cu cît negustoreasa ambulantă următoare anunţa cev încă şi mai interzis de Cottard: Ia lăptuca. chiar şi modestul praz: „Ia P^' zul. putut pierde. geam-giul". fier vechi (totul psalmodiat cu încetineală. şi de la care te-ai fi aşteptat să auzi propuneri mai ciudate. atît de frecvente în ritualul Bisericii: „Praeceptis salutaribus moniti et divina institutione formaţi audemus dicere" 58. aminteşte-ţi ce ţi-a Spu. în timp ce ultima se termină într-un ritm mai răpi decît „dicere"). Cottard despre scoici. din frumoasa Valence.Draga mea! erau bune la Balbe aici nu sînt cine ştie ce. aşa cum poporul credincios din Evul mediu juca chiar în spaţiul din faţa bisericii farse şi soties. şoferului nosT' nu mă gîndeam decît la peştele pe care îl detestam 5 7 neliniştea mea dura puţin. căci acest cuvînt era aproape în întregime acoperit de chemarea: „Geam. ia morcovu. insinua: „Butoaie. liberă. negustorul de cîrpe te duce cu gîndul tocmai la acel „dicere" cînd. după ce a întîrziat pe fiecare cuvînt. geam-giu. diviziune gregoriană care îmi aminti totuşi mai puţin de liturghie decît o făcu chemarea negustorului de cîrpe reproducînd.". şi căpătau astfel dulceaţa unui Suave mari magno Ia morcovii. spuse Albertine. în mijlocul unei rugăciuni. te rog. ceapa: „Vînd ceapa cu opt parale". Totuşi Albertine consimţea să renuţe la lăptuci. Albertine s-ai . 110 . „Din Valence. mine ca un ecou al valurilor mării în care. fără să ştie. dacă îi fâs* duiam că voi trimite să i se cumpere peste cîteva zile sparanghel de la precupeaţa care strigă: „Am sparanghel frumos de Argenteuil. vine geamgiul. spuse preotul rostind cu voce repezită acel „dicere". de altfel. îmi spuneam. ia lăptuca! Nu se vinde. butoaie!" Rămîneai decepţionat constatînd că nu era vorba decît de butoaie..60. „Ah! scoici. . Fără nici o lipsă de respect." Dar observaţia mea era cu atît mai nm.

ştii bine că nu-mi fac niciodată planuri s c vjpj 6 ' °" c ^ caz < îngheţatele nu sînt dintre acele lucruri ce vrei în^h e r St 5 a ^ ?* a ' caror nume e strigat în gura mare. am spus că nu mai vreau decît lucruri al căror nume l-am auzit strigat în piaţă. brînză bună!» Şi struguri albi de Fontainebleau: «Vînd struguri frumoşi». Trimite-o pe Francoise să le pe care c ^ ^. brînză cu smîntînă. cere-i oisei să gătească mai degrabă un calcan prăjit în unt. la Rebattet. portocale. Oh! te rog. dar dacă vreun cuvînt al isa să se presupună că nu voi rămîne acasă. proiect devenit pentru mine mai sigur şi suspect din cauza cuvintelor: i ar fi imposibil". căci dacă îrzii o să-mi ceri tot ce există în cărucioarele precupemai inui£" I Bun plec. o să văd. scăldată în sos de ulei şi oţet. E atît de amuzant! Şi cînd te îndeşti că trebuie să mai aşteptăm încă două luni ca să auzim: asole verde şi fragedă. De aceea nu ar fi imposibil să trec pe la Rebattet 61 să comand o îngheţată pentru noi doi. „Nu nimic împotriva unei îngheţate. Vai! e ca şi turtiţele de brînză cu smîntînă. Şi va fi atît de plăcut f -"m toate°astea împreună. dar ă pe mine să o comand. draga mea Albertine. şi de cînd Swann le spusese că e cea mai bună cofe-ei îşi comandau îngheţatele şi fursecurile la Rebattet.Ai de gînd să îmi spuse ea cu un aer bănuitor.■lamă Albertine. dar mi-e o poftă!" M-a cuprins o mare tulburare auzind-o că intenţionează să treacă pe la Rebattet.fasole fragedă! Ştii că eu o vreau fină. hai la fasole verde». morcovi. O să-mi spui că nu-i încă anotimpul potrivit pentru îngheţată." Şi mă gîndeam cu groază în tot acest timp că va trebui să rămîn cu ea pînă cînd va veni vremea strugurilor. aşa vom face. parcă nici nu ai mînca-o. dar fireşte că fac şi excepţii. de ce ata Şi atunci ea îmi răspunse prin aceste cuvinte - . Pretindea totdeauna că ar me 1 " c " ltată ^ s ă ies mai mult din casă. „Ascultă. dar nu mai vreau de acum înainte sa cinam iei decît cu mîncăruri gătite din lucruri al căror nume l-am îzit strigat de cei ce vînd în piaţă. la Ritz 62 . fină de tot. I 111 . mo rc ov j cu smîntînă. înfăţişarea ei •> te făcea să te gîndeşti că bucuria pe care ar avea-o de •ea ieşind întruna nu era poate foarte sinceră „Poate că dinaju. este răcoritoare ca o rouă. Tot lucruri Oh! ~* mare p O fţă le-aş mînca. nu ştiu dacă o voi comanda la •Blanche. mai avem de aşteptat: «Brînză bună făcută cu smîntînă. . Dar nu mai sta. c ă nu. 1 " P oate . varză. Cît de bine e spus. Toate zgomotele astea pe care i se vor transforma într-o masă bună. E atît ' i _ Draga mea. Era ziua cînd soţii Verdurin îşi primeau laspeţii.

dar totuşi fără mine ea nu ar vorbi astfel. de fiecare dată cînd le mănînc. a cărui sete o vor potoli mai bine decît o oaza (S1 aici izbucni într-un hohot de rîs. fie. vai. Aceste piscuri de gheaţă de Ritz au uneori înfăţişarea muntelui Rose. cuvinte np care totuşi eu nu le-aş fi spus niciodată." Găseam că era cam prea bine spus. biserici. atît de răcoros care era ca o supremă plăcere). nu se poate deci să nu mă iubească. constantei coabitări cu mine. Am avut aproape acest presentiment văzînd-o cum se grăbeşte să folosească vorbind imagini atît de specifice literaturii şi care mi se păreau rezervate unei alte folosiri. oprindu-se o clipă cînd comparaţia era reuşită pentru a rîde cu rîsul ei frumos pe care îl simţeam atît de crud pentru că era atît de voluptuos: „Dumnezeule. de îngheţata cu ciocolată sau cu căpşuni. care amintesc de toate formele arhitectonice posibile). ca o rapsodie. Cît priveşte îngheţatele (căci sper că nu o să comanzi decît din acelea ce sînt servite în forme demodate. mi-a suferit influenţa în mod profund. şi pe care o ignoram încă. obeliscuri. mai sacre. căci m-am gîndit: „Desigur.de genul celor pe care ea pretindea că le datoreajj doar influenţei mele. Poate că viitorul nu avea să fie acelaşi pentru Albertine şi pentru mine. şi atunci e nevoie de mai multe pentru ca să semene cu nişte coloane votive sau cu nişte piloni înălţaţi pe o alee întru gloria răcoarei. stînci. Nu trebuie 112 . dar ea simţi că găseam că era bine spus şi continuă. nu-mi displace că nu are o formă monument ' că este neregulată. îşi schimbă la masă natura şi se adresează gustului meu. totul e ca o geografie pitorească pe care o privesc mai întîi şi ale cărei monumente de căpşuni sau de vanilie se transformă apoi în prospeţime răcoroasă în gîtlejul meu. Fac şi obeliscuri de căpşuni care se vor înălţa din loc în loc în deşertul arzător al setei mele şi al căror granit roz îl voi topi în adîncul gîtulu: meu." ca un munte de Elstir. ca şi cum cinei necunoscut mi-ar fi interzis să folosesc vreodată în conversaţie forme literare. din voluptatea fizică de a simţi în ea ceva atît de bun. eu nu voi vorbi ca ea. ea este opera mea"): „îmi place. temple. în aceste alimente al căror nume este strigat. fie din cauza satisfacţiei dei vorbi atît de bine. fie în batjocură faţă de sine pentru ca # exprima în imagini atît de bine legate între ele. mă tem că la hotelul Ritz vei găsi coloane Vendome de îngheţată.care îmi arătară într-adevăr cîtă inteligenţă şi cît gust latent dezvoltaseră dintr-o dată în ea de cînd o cunoscusem |C Balbec . Ea îmi spuse (şj asta totuşi m-a înduioşat adînc. abruptă. şi chiar dacă îngneti este de Jămîie. că un lucru auzit.

" Dar îmi era mult prea neplăcut să o aud vorbind despre Montjouvain. mancenilieri. dar noi făceam în grădină în felul nostru înconjurul Franţei bînd în fiecare zi o altă apă minerală gazoasă. acele biserici veneţiene dintr-un porfir făcut din fragi şi prăbuşesc peste credincioşi ceea ce am cruţat. La Montjouvain. mai puţin personale decît cea a Celestei baret. O întrerupeam.Oricum. n «geografia pitorească" a îngheţatei. nimic nu-i mai atîtător şi nu stîraeşte mai tare setea decît anunţurile pentru izvoarele de ape minerale. la domnişoara VinteuiI. decît o jumătate de îngheţată. Deşi îngheţata nu este mare.Oh! pentru că tu nu se-" nimeni. nefiind. Da. nu eşti în pat. astfel încît aşezînd cîţiva a lunsul unei mici rigole. de ce «aşezată»? TOtru că nu ai nimic dintr-un bărbat culcat. te înşeli dacă crezi că ai ceva din cei care călăresc pe ticălosul nostru pămînt." 'ata Albertine nu ar fi găsit asemenea exprimare. de exemplu. de asemenea. Celeste? . călători. această îngheţată de lC'"'e este totuşi un munte de proporţii reduse. ci puţin găJbuie. Dar chiar fără îngheţată. ca apa de Viehy. adăugă ea. aş avea o imensă fidure coborînd către un fluviu şi în care copiii s-ar rătăci. a cărei graţie des113 I . la evedere. vrei. care venise chiar în ajun să mă vadă şi idu-mă culcat îmi spusese: „O. pe care limba mea rostogoleşte glaciale avalanşe care-i vor înghiţi (voluptatea crudă cu care spuse asta îmi aţîţă gelozia). în vecinătate nu era nici o cofetărie cu îngheţată bună. La lele jumătăţii mele de îngheţată gălbuie cu lămîie. este părtinitoare. aducînd a zăpadă murdară s ca muntiii l«i Elstir. „Te plictisesc. Ja scară foarte t jyjimaginaţia restabileşte proporţiile ca atunci cînd pri-acei arbori japonezi pitici pe care îi simţim foarte bine că V t'otUşi cedri. stejari. dar ." Ce schimbare faţă de vremea cînd am îoscut-o la Balbec şi îl desfid chiar şi pe Elstir că a putut să ceaşcă în Albertine aceste bogăţii de poezie. nu Nici A *"ar p5rea Că nişte m»en au cohorît $i te'au aşezat aici.albă atunci. poştalioane. . maiestate a cerului pe un pat De ce a cerului. cu buzele mele distrug. Ale unei poezii mai puţin stranii. coloană după coloană. văd foarte bine vizitii. dragul meu. toate aceste monumente vor trece din Jocul lor de piatră în pieptul meu. în care palpită încă de pe acum răcoarea lor care se topeşte. în camera mea. care de îndată ce o torni înalţă din adîncurile paharului un nor alb care începe să se potolească şi să se împrăştie dacă nu o bei destul de repede. cniar cînd pare că se apropie de slîrşit.

şi pe de altă parte pentru a face totuşi ca altcineva să o întovărăşească . şi încă de două ori umilitor. ^x făcea să trăiesc într-o stare continuă de răceală din cauza uşilor pe care le lăsa deschise. sau cel puţin perspicacitatea vigilentei lui.celei a creierului sau celei a inimii? Eram oricum foarte mulţumit că Andree o întovărăşea pe Albertine la Trocadero. dar cînd totuşi problema de a continua viata în comun sau de a reveni la viafa separată de odinioară se pune într-un mod aproape medical. „Mi-ai spus că afi luat masa de prînz la Vatel. i-am spus pe un ton blînd (căci nu voiam să se vadă că o supraveghez pe Albertine. care îmi tulbura somnul prin mişcările ei. Din nefericire. trimitînd-o pe Albertine singură cu el la Versailles. După ce Albertine plecă. am simţit cit de obositoare er pentru mine această perpetuă prezentă. de vreme ce asta ar fi însemnat că U* 114 . Cînd am ajuns la Versailles. nu mi se mai părea a fi chiar atît de mare ca odinioară. sau întorcîndu-te la angoasele absentei) . mă silea . ci şi de o sănătate precară care nu-fi îngăduie să-fi împărţi viata cu o fiinţă activă şi tînără. căci recente şi de altfel minuscule incidente făceau că. „Ai fi putut să iei masa de prîn z dacă nu cu ea. a luat o trăsătură. eu o grăbeam pe a mea Există astfel în viată anumite situaţii care nu sînt toate create ca aceasta de gelozia stîrnită de iubire. cel puţin la acelaşi restaurant. Fiindcă şoferul îmi vorbise despre restaurantul Vatel6 în ziua cînd am observat această contradicţie. Ce înseamnă asta?" Şoferul îmi răspunse: „Ah! am spus că am prînzit la Vatel. Astfel. căci în oraş preferă trăsura" Turbam la gîndul că rămăsese singură. e drept că doar atîta vreme cît durase masa.pentru a găsi pretexte care să justifice de ce nu o întovărăşesc. mi-am găsit un pretext pentru a coborî să-i vorbesc şoferului (tot acelaşi. vigilenţa lui. dacă prin aceeaşi ingeniozitate povestitoarea persană îşi amîna moartea.tul de facilă mi se părea un motiv de a o iubi pe Albertine şj dovadă că aveam putere asupra ei. cel pe care l-am văzut la Balbec) în timp ce Albertine se îmbrăca. dar domnişoara Albertine îmi spune că aţi luat-o la Reservoirs. dar nu pot şti unde a luat masa domnişoara. că mă iubea. niciodată sătulă de mjs care şi de viată. foarte de curînd.să desfăşor zilnic mai multă ingeniozitate decît Şeherezada. avînd bineînţeles aceeaşi încredere în onestitatea şoferului. ceea ce ar fi fost umilitor pentru mine. Albertine îmi spusese că luase masa de prînz la Reservoirs. căruia dintre cele două feluri de odihnă trebuie să i te sacrifici (continuînd surmenajul cotidian. Iară totuşi să par prea bolnav.

Nu trebuia s-o iau la ieşirea de la restaurant Iff" am exclamat eu. capabil de un şantaj. i-am spus. să exercite asupra Albertinei o supraveghere discretă şi perspicace. să-i arate prietenei mele că era în stare să vorbească şi că dacă. căci atunci ce 115 . Nu i se poate întîmpla nimic. Găsii că şoferul fusese foarte neîndemînatic. de altfel fără importanţă. încă din a treia zi după acea întîmplare. Dar îţi dau o mică indicaţie."' Fermecătorul şofer apostolic surîse fin. am văzut de altfel că el ştia. mai mult decît crezusem o clipă. că trăsura nu fusese un simplu pretext ca să ' ' de supravegherea şoferului. tu care eşti atît de sigur. u un aer amical şi degajat: „Acea plimbare la Versailles despre care îmi vorbeai alaltăieri s-a desfăşurat perfect. ea spunea că aşa vede mai bine totul. tacit prefer să fii tu. o ceartă între el şi Albertine care l-ar fi incitat. petrecuse şapte ore despre care nu voi şti niciodată nimic. dar [ncrederea mea în el fu de acum înainte totală. nu mi-ar fi mărturisit că o lăsase singură de la ora unsprezece dimineaţa pînă la ora şase seara.e d'Armes. tu care nu poţi să ai un accident. în bănuitoarea-mi nebunie. dar absurdă. am o asemenea responsabilitate de cînd doamna Bontemps M-a încredinţat-o pe nepoata ei. Şi nu îndrăzneam să mă gîndesc la felul im le folosise.Dar îmi ceruse să fiu abia la ora şase seara aSCU. îi va divulga purtările. . ai fost perfect întotdeauna. Căci luîndu-1 la o parte şi vorbindu-i despre ceea ce-mi povestise despre plimbarea la Versailles. face). Albertinei îi plăcea să ilirnbe cu trăsura. Totuşi. atît de minunat de iceput. Nu ar fi existat decît o altă explicaţie. că tffel e mai plăcut. în oraş. cu mîna a pe roata în formă de cruce64. după acel prim avertisment nu foarte grav. Dar această explicaţie era absurdă. Şi ' -at la mine în cameră. ea nu dădea urmare întru totul celor voite de el. care se arătase totdeauna atît de amabil şi de cumsecade.. făcîndu-mi acea mică dezvăluire. cel care să o duci ^retutindeni pe domnişoara Albertine. îmi reproşez atît de mult că nu o însoţesc în plimbările ei. singură şi nesupravegheată de nimeni. mă tem atît de mult de accidente. Ştiam e adevărat. şi apoi să-1 consider pe acest frumos şofer. Căci dacă ar fi ost oricît de puţin complice cu Albertine. Apoi îmi spuse aceste e care (risipindu-mi îndoielile şi înlocuindu-le pe dată cu bucurie) mă umplură de dorinţa de a-1 îmbrăţişa: „Nu vă W» îmi spuse el. trebuia mai întîi să presupun o ceartă inexistentă între Albertine şi el. încercînd să-mi ascund nefericirea. în felul acesta nu mă mai -m de nimic. Albertine fusese singură mai e şapte ore. a acestei mărturisiri a şoferului.n . Astfel.

" Povestirea şoferului mi se păru cu atît mai exactă cu cît.se explica prin aceea că între aceste două zile Albertine. este tot timpul cu ochii pe ghid. căci are mai multe la Versailles. Cum aş fi putut bănui că această rectificare . era totdeauna singură. şi lucrul c t mai grozav este că ea nu m-a văzut Oh! chiar dacă m-ar fi v* zut n-ar fi fost prea mare nenorocire.Sigur că toată lumea o priveşte. înlăturîndu-mi orice teamă că Albertine m-ar fi înşelat. La Versailles. aşa. .S-a întîlnit probabil cu nişte prietene. mă făcu.Cred că toată lumea o privea. negase.Nu. Este sigur că povestirea şoferului. bineînţeles. făcuse pace cu el? Această bănuială nici măcar nu-mi trecu prin minte. într-adevăr. de la Pai at j Trianon. privirea mea o urmăreşte pretur eleni. Era atît de firesc ca avînH toată ziua liberă să vizitez şi eu Palatul. . şi chiar o întrebaseifl în această privinţă pe aceeaşi cameristă. o făceau să-mi pară încă şi mai plictisitoare. întîlnită de mine din mtîmplare. aceasta iubea un tînăr cu care se întîlnea mult mai des decît cu mine. Datorită confidenţei ciudate pe care mi-a făcut-o camerista Gilbertei. o fată atît de frumoasă şi singură! . am vizitat ora "i odată cu ea. mam desprins atît de mult de ea. i se supusese. De la Reservoirs s-a dus la Palat.cînd nu o plimb cu maşina. iar ziua pe care ea o petrecuse la Versailles mi se păru mai puţin interesantă. dezvinovăţind-o pe Albertine. Avusesem o clipă această bănuială. jurase că domnişoara 116 . Două mici coşuri pe care prietena mea le avu pe frunte timp de cîteva zile izbutiră poate încă şi mai bine să-mi modifice sentimentele. am aflat că atunci cînd mă duceam zilnic la Gilberte. Atenţia cu care amabilul şofer o urmărise pas cu pas mă impresiona mult. Dar cum ea ştia ca eram îndrăgostit de Gilberte. eu urniărind-o întruna fără să par că o văd. să fiu mai rece faţă de prietena mea. dar ea nici nu observă. îneît nu-mi mai aminteam de existenţa ei decît cînd o vedeam. Cu atît mai mult cu cît domnişoara a observat cu siguranţă că am citit şi eu cîte ceva si că sînt interesat de toate lucrurile vechi şi ciudate (era "adevărat şi aş fi fost chiar surprins dacă aş fi ştiut că era prieten cu Morel. alarmată că şoferul îmi vorbise. nu ar fi fost poate suficiente pentru a mă linişti atît de repede. Dar nu m-a văzut . Albertine îmi trimisese în ziua cînd se plimbase o „carte poştală ilustrată" care înfăţişa Palatul şi alta înfăţişînd Trianonul. în cele din urmă.sub formă de amplu complement la spusele sale de alaltăieri . ca din întîmplare. într-atît îl depăşea pe violonist prin fineţe şi gust). sau ridicaţi spre tablouri. Cred totuşi că explicaţiile şoferului care.

fiecare raportîndu-se la o oană diferită?) îmi făceau o impresie uşor dezagreabilă. amintindu-mi jurămintele ei de că nu fusese la curent cu nimic. ca să revin la ea (după o >aranteză atît de lungă) şi la plimbarea ei la Versailles. am bănuit că trista mea impresie se datora. Gilberte era aproape moartă în mine. orînduindu-mi hîrtiile. Pe care o am atunci. Dar dimpotrivă. amorului propriu rănit.îmi povesti fără să o întreb. în parte cel puţin. Oricum. ştiind că ''ea era moartă de multă vreme. ea ' l a porunca domnişoarei Swann. căci ce ţi se te mai întîi cînd e vorba de Versailles dacă nu Palatul şi lU 'j doar dacă acea carte poştală nu a fost aleasă de vreun iruia îi place cu deosebire vreo anumită statuie. Şi asta m-a făcut chiar să mă întreb retrospectiv dacă în iubirea mea pentru Gilberte nu existase şi o parte de amor propriu. cărţile * de la Versailles (poţi avea aşadar simultan inima prinsă arele a două gelozii încrucişate. Dar m-am întrebat dacă iubirea mea de odiioara era atît de moartă pe cît credeam.1 întîlnise niciodată pe acel tînăr. Dar acum. cu anunţul. de vreme ce sufeream atîta acum văzînd că toate momentele de tandreţe care mă făcuseră atît de fericit erau cunoscute ca fiind o adevărată înşelătorie din partea prietenei melc faţă de mine. şi această stare neplăcută mă împiedică a să mă preocup peste măsură de Albertine. fie că fusese amor propriu. ştiau foarte bine.manifestau faţă de mine o atitudine dispreţuitoare.. căci am suferit ascultînd acea povestire. Am crezut. de nişte oameni pe care nu-i iubeam. căci mai multe persoane pe care nu le iubeam şi care în acea perioadă şi chiar ceva mai tîrziu . în timp ce eram atît de îndrăgostit de Gilberte. care ocupa în ma mea o parte atît de mică. episodul amoros pe care nu-1 ştiusem.. Totuşi. Cum nu cred că gelozia poate să trezească o iubire moartă.lucrurile s-au schimbat mult de atunci . de dată cînd. sau de Chanf m..şi poate şi pentru că a în slujba Gilbertei . ''' care alege staţia tramvaiului cu cai sau gara 117 . fie că fusese iubire. că de ani şi ani nu-i «unsesem la nici una din scrisori . se ducea să-1 anunţe pe îr de îndată ce cea pe care o iubeam era singură. Asta i se foarte firesc. privirea îmi cădea pe >i mă gîndeam că dacă şoferul nu ar fi fost un om atît de wcordanţa dintre cea de a doua povestire a Iui şi „cărţile ale Albertinei nu ar fi însemnat prea mult. r nu pe de-a-ntrcgul. că eram tras pe sfoară.

dar fără sa se tra<>ă o concluzie limpede. mam dus pentru cîteva clipe la fereastră. GrenâS s-au banalizat. n care fluierul negustorului de măruntaie şi clacsonul tramvaiului răsunară în aer în octave diferite. în cea mai mare viteză Trei zile. şi cum nu era dus de viteză. Lăsînd la o parte acele gînduri. artiştii au găsit ca Siena. singură cu şoferul. Mai era şi un al' luierat.şi dacă nu l-aş fi schimbat cu unul cu totu' 118 . şi să se ducă pînă lîngă Balbec. din cauza proastei funcţionări a poştei bretone (bună vara. într-atît de mult dorea să facă drumul în maşină. un vagon de clasa înffi nu mai fu considerat a priori ca fiind mai frumos decît catedrala San Marco din Veneţia Se spunea totuşi: „Aici este viata. şi spuneau despre orice omnibus. despre orice vagon: „Cît e de frumos!" Apoi moda aceasta trecu. ca şi atîtea altele. Mai întîi fu o tăcere. atît de plini de energie îneît chiar în dimineaţa întoarcerii lor îşi reluară. şi înerezîndu-mă pe deplin în şofer. sau în pana. decît după opt zile de la întoarcerea Albertinei şi a şoferului. chemare a unui negustor ce n-am ştiut niciodată ce indea. daca ar trebui să părăsesc vreodată aces irtier aristocratic . Oricum. eu mă schimbasem. la acel matineu „extraordinar'". Nu ştiu dacă nu ne întoarcem la „sacrilegiul de a distrug» nobilele lucruri ale trecutului". incapabil să se mişte. Eram îneîntat ca Albertine se ducea astăzi la Trocadero. după plecarea Albertinei. plimbarea cotidiană. după ce un timp şoferul îmi fusese de ajuns.Şi încă greşesc cînd spun un imbecil. dar mai ales eram liniştit ştiind că e însoţită de Andree. întoarcerea în trecut este un lucru factice". şi pentru ca Albertine să nu-1 poată părăsi fără ca el să îndrăznească să o refuze de teama că va trece drept spion. Apoi treptat deveniră distincte motivele ncrucişate cărora li se adăugau altele noi. La nimereală. Dar după incidentul de la Versailles. credeai că e vorba doar de n tramvai. nu am mai lăsat-o să iasă decît însoţita şi de Andree. imobiliz at> rigînd din cînd în cînd ca un animal care moare. Veneţia. fluierat care era întru totul asemănător cu cel al uni" amvai. îi îngăduisem chiar atunci (ceea ce n-aş mai fi îndrăznit să fac) sa lipsească timp de trei zile. asemenea cârti postai nefiind totdeauna cumpărate de unul dintre ei la întîmplare C pentru că vor să arate că au fost la Versailles. dar fără îndoială dezorganizată iarna). Timp de doi 'an' oamenii inteligenţi. ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat între timp. deşi cărţile poştale pe care mi le trimisese cu nemiluita nu-mi sosiseră. Şi mi se părea că. precum sunetele unui )ian acordat de un orb. timp în care fusesem foarte liniştit.

o „arie" demodată: înlocuind-o pe vînzătoarea de bomboane. plimba în sus şi în jos alte paiaţe. cu 119 . decantate de toate > litanii ale micilor meseriaşi şi ale precupeţelor. de nelocuit. în timp ce o trompetă îl silea pe negustorul de jucării să se îndepărteze şi să cînte mai nedesluşit. servitori într-aripaţi. contrastînd cu celelalte sunete. nu era o femeie. cu părul blond. deşi în ritm e rt: „Hai tăicuţilor. nu ■ înizneau să se lupte cu această aria vivace. mnau cuvintele: „Repar obiecte de faianţă şi de por-ţelan. iar alteori faptului că nu pusesem destulă apă în buiota electrică. Haideţi micuţilor! talieni mărunţi de statură. Izbucnind din marile hoteluri. Pe trotuar o eie deloc elegantă (sau supunîndu-se unei mode urîte) trecu paltonul ei strimt din păr de capră de culoare prea des-cV dar nu. de declamaţia reformată a lui Palestrina şi de declaraţia lirică a modernilor65. instalate în mari magazine cu alimente. era un şofer care. Şi tot eu pap bănuţii. înveşmîntat în >jele de căprioară. negustorul de jucării. şi fără să se sinchisească de declamaţia rituală a lui Grigore cel Mare. foarte înalt şi foarte zvelt. de fildeş. spre a-i primi pe călătorii sosiţi cu trenul de dimineaţă. făceau CSC-f strigătele negustorilor. Si or'1-tOt CCl de stjcJă' de marmoră. de os. purtînd pe cap o beretă. Tra la la la la la la." într-o măcelărie. lipsite de aC6hestra care mă fermeca încă de dimineaţă. mergea pe jos la garaj. Tra la la la la. partizan întîrziat al melodiei pure: Hai tăicuţilor. care de altfel tot nu s-ar fi auzit) n&ea mohorîte. şi ofereau în tăcere statuete. stîn»' C ° vechi. de al cărui fluier era agăţată o paiaţă pe care o mişca în toate sensurile. în culori schimbătoare. Un sunet ca de vioară se datora uneori trecerii unui automobil. hai măicuţelor. pustii. Un 5 „ * măcelar. de cristal. Copilaşii vi-i mulţumiţi! Eu le fac. în care la era 2 aureolă solară şi la dreapta spînzura un bou întreg. a-j|e 'etc_. care îşi acompania de obicei cîntul pocnind din castaniete. în mijlocul simfoniei se auzea. alergau spre gări. înclinaţi pe biciclete. Repar orice. Micul trompetist era unul dragonii pe care îi auzeam dimineaţa la Doncieres? Nu. hai măicuţelor". eu le vînd.străzile şi bulevardele din centru (în care fructăriile. Tra la la la. intona cu voce puternică.

iar lăptăresele agăţau repede de cîrlige bidoanele cu lapte. înainte de a le reda libertatea. să o fac sa treacă o clipa. de la înălţimea ferestrei mele. Şi din nou sunetul subţiratic şi fin al trompetei se înălţa în aer. şi să o reţin sub ochii mei. adică bogăţia pe care mi-o oferea ziua.gîtul prins într-un guler albastru deschis. Elstir credea ca are sub ochi. în cealaltă carnea de cea mai proastă calitate. într-o parte cele mai fine fileuri ri° vacă. pe cei Buni de cei Rgj s: le va cîntări sufletele. Micuţele purtătoare de pune se grăbeau să îngrămădească în coşuri pîinile lungi şi subţiri pentru „masa de prînz". din care cudea frumoase lănţişoare şi . ca pe o zonă imaginară care introducea precum enclavă în atelierul lui limpedea mireasmă a florii evocatoare. orînduia cu viteză s' conştiinciozitate religioasă. De aceea i-am spus Francoisei că. între usciori. nu o vedeam decît în prăvălie sau alergînd? Pentru a evalua pierderea pe care o sufeream din cauza izolării mele. dacă ar fi avut-o la îndemîna. Privirea nostalgică cu care mă uitam la aceste fetişcane era oare exactă? N-ar fi fost oare alta dacă aş fi putut să o păstrez nemişcată tirnp de cîteva clipe lîngă mine pe una dintre acelea pe care. antricoate . pîinea. în cadrul porţii mele. în funcţie de calităţile lor. pentru o treabă pe care o aveam în oraş. ea să-mi trimită. şi pe care adeseori ea le trimitea după cumpărături. sub pîntecele păsărilor sau al peştilor ale căror migraţii vor să poată să le identifice. îi cerea portăresei să-i cump ere un buchet. precum silueta unui decor mobil. şi care fiind oricum foarte eclectic. 120 ^ . sau carafele cu lapte. silit să rămînă închis în atelierul său. asemenea acelei fişe indicatoare pe care ornitologii sau ihtiologii o leagă. nu fără să obţin vreo informaţie despre ea care să-mi permită să o regăsesc într-o bună zi. pe vreuna din acele fetişcane care veneau întruna să ia şi să aducă lenjeria.semăna mai mult cu un î noe' frumos care în ziua Judecăţii de apoi îi va despărţi pentru Dumnezeu. ar fi trebuit să interceptez în lunga derulare a frizei însufleţite vreo fată dueîndu-şi lenjeria sau laptele. în anumite zile ^e primăvară în care gîndul că pădurile erau pline de violete îi suP nea o mare poftă de a le privi. anunţînd nu distrugerile de care se temea Francoise de fiecare data cînd defila un regiment de cavalerie. ca halucinat. Semănăm în această privinţă cu ElsW care. atunci înduioşat. le aşeza M strălucitoare balanţe încununate cu o cruce.deşi apoi doar aşeza în vitrină rinichi muşchi de vacă. ci „reparaţiile" făgăduite de un „anticar" naiv sau pus pe şotii. nu numai că nu se specializase. dar avea drept obiect al artei sale materialele cele mai diverse.

căci ea sunase în timp ce Francoise nu era lăsase pîinile în coş. ci toată verdeaţa î în care văzuse odinioară. ca o zeiţă în norul cutremurat de fulger. în această tînără fată prea bă. excesul a ceea ce un altul i putut numi farmec. Aceste presupuneri alternative pe care le făcusem. dar şi incertitudinea sentimentelor pe care i le puteam inspira la prima vedere şi după aceea. părînd că îi judecă pe ceilalţi.i^ fructe nu va veni decît mult mai tîrziu. cu miile. atît de puţin plăcută. şi trecînd atît de erăbită îneît nu aş li putut spune cum era. peisajul înconju-'i astfel din vizita mea la brînzar ca să comand brînză •Wi amintisem (dacă putem spune „a-ţi aminti" în legătură cu P privit atît de repede îneît eşti silit să adaptezi de zece ori chip inexistent un nas diferit) decît fetişcana care îmi îiiceUCl'Se ^scmenea lucru este de ajuns pentru ca o iubire să niciod-% ~U§' aŞ ^ u'tat c'e ^'on^a extravagantă şi nu aş fi dorit 1 a să o revăd dacă Francoise nu mi-ar fi spus că. mie tocmai îmi displăcea. Căci incertitudinea morală face mai dificilă exacta percepţie vizuală decît un defect material al ochiului. deşi copilăroa-i care în mijlocul celorlalte. ■onala. tulpincle răsucite. care atrăgea prea mult atenţia. şi plecase în grabă. Cît priveşte fetişcana care aducea pîinea. într-o atitudine mîndră.care pusese micul model vegetal. cu privire la ea. deşi 121 . ahinion. Vînză-! . SnSu-se sub ciocurile albastre. dar totuşi 'usese drept rezultat că mă împiedicase să văd ceva. nu numai faptul că în jurul ei erau grupate celelalte fete mă împiedicase s-o văd bine. Nu o văzusem decît de departe. într-o secundă. îngroşaseră în jurul ei atmosfera tulbure în care se ascundea. Este tot ce desluşisem. şi care amintea de ciocul puilor de vultur. pe palier. De altfel. căci nasul arcuit al acesteia. blondă. şi în mijlocul tinerelor vinzatoare o iarcasem pe una. fie de ironie sau de un dispreţ exprimat mai tîrziu prietenelor sale. Odată intrasem * comand brînză la brînzar. gînditoare. părea că visează. privirea ei. şi cu atît mult să-mi amintesc de celelalte tinere brînzăriţe. extravagantă. ^ 1 P duminică şi nici nu trebuia sa ne treacă prin minte ca ar vreo spălătoreasă. le nea unui fulger auriu care întunecă totul. doar că probabil crescuse prea repede şi că avea un păr foarte bogat ce lăsa impresia mai pufin a unor particularităţi capilare cît a unei stilizări sculpturale a meandrelor izolate ale unor încremenite torente paralele. cufundase în întuneric. înaltă. sentimente fie de mîndrie sălbatică. ca şi un nas foarte bine desenat (lucru rar la o copilă) într-o figură suptă.

dacă nu trebuie să meargă prea departe. Tocmai terminasem de citit scrisoarea mamei. te credeam mai dezgheţată. „Va putea să ducă scrisoarea domnului şi să facă cumpărături. seamănă cu Scufiţa roşie. nu ştii ce vrei şi că eşti «doi sau trei bărbaţi în acelaşi timp».încă o copilă. cum să piardă fără sa joace şi cum să plătească fără să-şi achite datoriile68»". r_)a posibilitatea plăcerii poate fi un început de frumuseţe. mot» toalo. unde. Domnul o să vadă. dar încearcă cel puţin să nu fii la fel de risipitor ca el." Francoise se duse după ea şi am auzit-o cum o călăuzea. Şi oricît de p e ocolite. templare. în locuri unde şi alţii le-ar fi putut citi. se drapase în acea maiestate care le înnobilează pe codoaşele o"1 tablourile vechilor maeştri. Elstir nu se mai gîndea la ce făceau vioJetei& Intrarea tinerei lăptărese mă smulse pe dată din calma mea c0. cînd Francoise se întoarse ca să-mi spună că venise tînăra lăptăreasă îndrăzneaţă de care ea îmi vorbise. deşi în cs nedeclarate logodnicei. ea îmi reproşa totuşi că nu i-am scris îndată după fiecare scrisoare primită: „Ştii bine că doamna de Sevigne spunea: «Cînd eşti departe nu-ţi mai baţi joc de scrisorile care încep prin: am primit scrisoarea67». căci totul este |2 de incert"6?") simţeam că mama era supărată văzînd că şederea Albertinei la mine se prelungea. Am început sa citesc scrisoarea pe care mi-o trimisese Prin mijlocirea citatelor din doamna de Sevigne („Deşi <T rile mele nu sînt chiar negre la Combray. cum vezi tu toate astea. Trebuie să te duc de rnînă/ Şi Francoise. Se spune că frumuseţea este o făgăduinţă de fericire. Ea nu mj-0 spunea mai direct pentru că se temea că voi lăsa scrisorile ei la vedere. asemenea lui Charles de Sevigne. . fiind prea cochetă. alături de ele. nu m-am mai gîndit decît cum să fac să pară ver» milă povestea cu scrisoarea pe care trebuia să o ducă si am 122 in . intenţiile mele de căsătorie. datora bani în c~°' D si tier. spunîndu-i: „Haide. ea spunea că o supără cheltuielile mele prea mari: „Pe ce-ţi dai oare toţi banii ? Sînt îndeajuns de supărată că." Fără să vorbească de ceea ce o neliniştea cel mai mult. şi că se consolidau. amanta şi ama"' tul aproape că nu se mai văd. ţi-e teamă pentru că trecem printr-un coridor. sănătatea ta. ele sînt cenuşii gîndesc la tine în fiecare clipă şi te doresc. această fată era foarte dezgheţată şi urma să pi de la patroană pentru că. îndepărtarea ta. ca sa nu pot spune despre tine: «A descoperit cum sa cheltuiască fără să se vadă. ca o bună şi onestă servitoare care înţelege ca P alţii să-i respecte stăpînul aşa cum îl respectă ea însăşi. Cînd le privea. treburi] tale.

De altfel. o negustoreasă de fructe abia dacă ne răspunde. îşi mai schimbă expresia sub povara însorită a 123 . atunci cînd vînzătoarea sere s e f » mUlt de vorbele s bîrfitoare ale celorlalte. cu un surîs care ochilo ocn '. ci pentru că ele sînt gata să ne dea ce vrem. frumuseţe a severi în ca ceasurile de muncă. aşteaptă. insolentă pe malul mării. nici deghi. în acest caz. al C^K1 dublu curent este în sfîrşit deturnat. este redusă la minimum. pentru că nu sînt nişte cuceriri. îngăduindu-ne să -vadam în acea lume pe care un costum puţin obişnuit ne face în chip romanesc să o credem diferită. nărticică din ceea ce alcătuieşte eterna dorinţă.o adevărată •i brînzăriţă. pentru că ele ne oferă ceea ce noi încercăm să obţinem. a ochilor"itern CreaU ^ J °ksedantele noastre priviri şi care acum. Femeile din ceea ce oamenii numeau odinioară case de rendez-vous. o vrem pe -ea femeie bine specializată în profesia ei.a scriu repede. una dintre acelea pe care ti le atît de zată frumoase cînd nu ai timp să te apropii de ele. calmul plin de mîndrie. Noi sîntem sculptori. Am văzut o fată indiferentă. Nu era nici goală.P'nă atunci glaciali sau distraţi .chii mei cu ace^ ^aiTnec a' necunoscutului pe care nu Ia ffl avut pentru k' mine o frumoasă fată întîlnită într-una din-ase unde ele vă . Vrem să obţinem intr-o femeie o statuie cu totul diferită de cea pe care ea ne-a ilaţişat-o. Era împodo-S . Distanţa. nu ne vor înconjura gîtul cu braţele care • ructe. 1 văzut o vînzătoare serioasă şi activă îndărătul tejghelei eşi ne va răspunde sec fie şi numai pentru a nu fi obiect de >cură pentru celelalte vînzătoare. proporţii. O tîrfă ne surîde în stradă aşa cum va face şi cînd va fi lîngă noi. a Dublu. ar trebui să o căutăm în distanţa maximă dintre o femeie abia zărită şi o femeie de care ne-am apropiat. că nar ca am chemat-o la mine pentru asta. pe care am mîngîiat-o.o. de o fiinţă "nuită că trebuie să fie divină după statură. cocotele înseşi (cu condiţia să nu ştim că sînt cocote) ne atrag atît de puţin nu pentru că sînt mai puţin frumoase decît alte femei. cînd noi doi. neîndrăznind să o privesc decît pe furiş. eternul re-""t al vieţii. adus noi. dacă distrata negustoreavor modifica atitudinea semeaţă în urma unor manevre ale 'te noastre. pe de altă parte. privirea-i ndiferentă. dacă 1 Boarea atît de temătoare de bîrfeli. co nu vor înclina spre gura noastră. căci este vorba de necunoscut. Ei bine! nu avem pace pînă cînd nu n experimenta dacă mîndra fată de pe malul mării. dacă am încer ca să exprimăm printr-o formulă legea curiozităţilor noastre amoroase.

trebuie să văd numcw locului unde vreau să te trimit". Vai! odată ajunsă lîngă mine. ele nu mai suit ceea ce erau. Această primă întîlnire noi ştim totuşi ca va duce la risipirea unei iluzii. ceva nespus de diferit ca arabesc dC aceste suple legături care în fiecare seară ne înlănţuiesc gîtu] j. se găsi redusă la ea însăşi. Pe dată.şi această fetişcană care va deveni amanta noa. şi atunci ne gîndim la spălătoreasă care ni s-a părut atît de glacială. mi se părură atît de frumoşi încît am fost intimidat şipentru a-mi ascunde acea stare. sîntem cuprinşi de febră. timp ce gura se pregăteşte să-1 sărute. încă nevăzuţi de mine 3j prăvălie.str2 este atinsă distanta maximă. ea 'descoperi pînă la cot mîneca roşie a jachetei şi îmi întinse i°f conservatoare cu un gest îndemînatic şi amabil care îmi p'd*j prin rapiditatea lui familiară. incapabil să mai adauge ceva bietei sale evidente. ajunsă chiar pînă la limitele extr ' me. aparenta-i molatică şi culoarea-i 124 . de douăzeci. sîntem teribil de mînioşi pe birjarul care îşi mînă caii prea încet şi din cauza căruia vom rata poate prima întîlnire. dăruim acestor încercări tot timpul nostru. vrem să vedem dacă o putem schimba în realitate. şi variată. Ea căpăta o înfăţişare stînjenită. mereu dezamăgită. nu mai găsea în imaginaţia mea o colaboratoare. redus la neant. prin acele gesturi obişnuite ale profesiei care fa din braţe. Dar reîncepem cu alte femei.rîsului cînd îi propunem să facem dragoste! între vînzăioa spălătoreasă atentă cînd calcă rufele. De aceea ne petrecem întreaga viată făcînd demersuri neliniştite şi întruna reînnoite pe lîngă fete serioase şi pe care meseria lor pare că le îndepărtează de noi. luînd ziarul. ea renaşte şi rămîne mereu nesăţioasă. toţi banii noştri. toate foitele noastre. Curiozitatea în iubire este ca şi aceea pe care o stîmesc în noi numele de ţinuturi. în timpul muncii. i-am spus tinerei brînzănte„Eşti bună să-mi dai Le Figaro de acolo. pe care mi le aminteam rînd pe rînd fără să-mi pot fixa amintirea) decît un singur nas. negustoreasa de fmcfe' brînzăriţa . care lăsa o impresie de prostie şi îşi pierduse oricum puterea de a se multiplica Acest zbor capturat. Dar asta nu are importantă. blonda brînzărită cu şuviţe de păr vălurite. Căzut în realul imobilam încercat să fac un nou salt. mai rotund decît crezusem. nemaiavînd (în loc de zece. acea distantă pe care visam să o parcurgem este suprimată. lipsită de felul cum o vedea imaginaţia mea si de dorinţele trezite în mine. inert. obrajii. atîta vreme cit iluzia dăinuie. Norul fremătător al presupunerilor mele nu o mai învăluia ca într-un vîrtej. Odată ajunse în braţele noastre.

care a acceptat să apară în 71 Vicleniile Ne'rinei . dar deşi nu o făceam decît ca să-mi ascund stinghereala şi ca să cîştig timp. No să fiu cu capul gol. aproape şocată că nea o virtute putea să iste bănuieli: „Oh! nu-i deloc uni o crezi. o să-mi pun un 7 0. la Este adevărat că la Balbec. Fluxul angoaselor mele năvăli ca un torent. am întrebat-o pe fetişcană: „Cum haina cev de jerseu roşu pe care o porţi? E foarte fruîmi răspunse: „Golf-1". veşmintele şi cuvintele care. prefăcîndu-mă că citesc. pentru a-mi spune. în timp ce inima îmi bătea.Dar n-o să-ţi fie frig aşa. de cînd mă întor-«eiH de la Balbec. povestea că 125 . ' era actriţa prietenă cu cele două fete pe care Albertine. dacă te trimit L''i[in mai departe?" De îndată ce am arătat că găsesc că-mi vaun e serviciu dificil." Mi-am ridicat pri virea spre şuviţele galbene şi cîrlionţate şi am simţit că vîrtejul lor mă lua pe sus.rva-i extraordinară şi fermecătoarea-i veselie. în timp ce deschideam Figaro. Continuam să mă uit în ziar. afla d. cu capul gol? . Căci datorită decăderii de parte toate "an modele. . aceasta nuprimul '' cn stadiu al unor afirmaţii diferite. pentru a spuneLe un s3-mi ridic ochii.Alh 'd f) ma a rrna e " „ fi ti > venea a doua: „Nu o cunosc". înţelegeam totuşi sensul cuvintelor care erau sub ochii mei. Albertine. e o femeie foarte bine". în urmăjtiva ani. Din nefericire pentru -ind Albertine emitea o afirmaţie de acest gen. cu . în numele lui1 "f uase un ton grav. trebuie să adăugam numele domnişoarei Lea. Ea va juca bineînţeles rolul Nerinei. a Prin care „se dădea de ■ intr-i gol" fără să ştie. „Trebuie i~mă duc să mă plimb cu bicicleta. le privise în oglindă într-o după-amiază. iar acestea m-au frapat: „în programul matineului pe care l-am anunţat şi care va avea loc astăzi după-amiază în sala de festivităţi de la Trocadero. începu să se simtă stingherită. în lumina şi rafalele unui uragan de frumuseţe. şi de altfel m-aş polo putea lipsi de el fiindcă am părul des.ertlne 3 îmi vorbise despre o asemenea persoană „ce sede orice bănuială" şi pe care(secundo) „nu o tuta treptat.ntens. ' păreau că aparţin lumii relativ elegante «nelor a Albertinei. Tertio." A fost ca şi :um cineva ar fi smuls cu brutalitate de pe inima mea pansaaMu] sub care ea începuse să se cicatrizeze. erau acum ceva obişnuit pentru tinerele -itoare. 72 fără •ară că le vede. mai întîi că a spus că nu o cunoştea şi. „Nu te supără prea mult. La puţină vre. prefăeîndu-ma să cerc găsesc ceva anume înLe Figaro. i-am spus. Din păcate nu pot să fac asta decît duminica.

cea a faptului că Această P er maţie fiind i emisă i soana era dincolo de orice bănuială. şi din această cauză ne permit să înaintăm ceV mai mult în cunoaşterea naturii omeneşti. surprinse în realitate). Dar ne fac să suferim cînd e vorba de o persoana ţ* care o iubim. decît observate. nu s-ar mai fi gîndit la Lea. în faţa tuturor. printr-un raţionament. pe care retrăgînd-o astfel. Dar de îndată ce ajungeam la uşa ei. De trei sau de patru ori mi-a cerut să o însoţesc pînă la ea acasă şi să urc. ar fi făcut să mi se prăbuşească întregul sistem. şi ele ne farmecă. „Oare cutare doarrm' întrebam eu. începea o a doua uitare. ar fi fost de ajuns să adun în faţa prietenei mele. Nefericirea pătrunde în noi S^ 0' sileşte prin curiozitatea dureroasă să pătrundem şi noi mai 126 . un adevăr care era poate mai puţin grav decît eram înclinat să cred. al primei „Trebuie să spun că faţă de mine s-a purtat totdeauna i Fireşte. foarte slab. într-o sinteză. şi într-o zi cînd voia să-mi cucerească încrederea făcîndu-mi confidenţe. începea să-mi spună despre aceeaşi persoană. ştia că aş li respins-o. vech rădăcini. dar o minciună improvizată se uită repede.o cunoaşte. şi încă cum! Dar asta nu înseâ™! nă nimic. Căci poate deşi era uşuratică în relaţiile cu femeile. Nu vedeam nici un rău în faptul de a o însoţi. are unele gusturi speciale? . Se vede că ştia cu cine ar de-a face"'. Ne amintim adevărul pentru că el are un nume. în loc să ne mulţum1 să ne jucăm la suprafaţa ei. prefera un amant.Bineînţeles lumea ştie asta!" Pe dată tonul grav revenea. pentru o care era ca un vag ecou. pentru a-i dovedi că făcuse greşeli (greşeli care pot fi mult mai uşor puse in evidenţă. mai curînd decît să recunoască că tot ce istorisise în ca de la început nu era decît o ţesătură de poveşti mincinoaseAsemenea poveşti există în O mie şi una de nopţi. afirmaţiile ei contradictorii. şi acum cînd eu eram amantul ei. găseam totdeauna un pretext şi n-am urcat niciodată. ceasta primă uitare odată consumată şi noua r nisă. Sînt obligată să-i fiu recunoscătoare pentru respecta pe care mi 1-a arătat întotdeauna. a patra." La cîtăva vreme după aceea Albertine făcea aluzie la frumuseţea obiectelor ce puteau fi văzute în casa aceleiaşi doamne. Din aproximaţie în aproximaţie ai fi putut fără îndoială ajunge să o faci să spună adevărul. în aer liber. Albertine uita şi această ultimă minciună. la început atît de corectă în purtări şi pe care nu o cunoştea: „A avut o slăbiciune pentru mine. Dar ei i-ar fi plăcut mai mul' să spună că minţise cînd emisese una dintre aceste afirmaţii. în plină zi. ca şi legile astronomice. în legătură cu multe alte femei. Oricum.

nepăsător de glorie. precum şi expresia pe care o avea cînd ne spunea asta. îşi foloseşte <jescope • e^ceasurj mcercînd să le facă cunoscute. totuşi probabil că aflasem asta la chiar de la Albertine. astfel încît un ateu muribund care le-a Jrep^ŞrVur de nea- . amintiri moarte. resie avea prietena noastră spunîndu-ne asta? Nu avea oar presie fericită. aşa cum sîntem în acele vise în aferim pentru că nu găsim în casa-i goală o persoană pe n cunoscut-o bine în viaţă. cotocind în trecut pentru a induce anumite lucruri. ea se năpusteşte ca un taur furios acolo unde nu se *e§te fiinţa mîndră şi strălucită care îl irită înţepîndu-1 şi a i măreţie şi viclenie este admirată de mulţimea crudă. era acelaşi lucru. De aceea. Trebuia cu orice preţ j£ să cunoşte regăsească la Trocadero această cunoştinţă. ' »ram fără îndoială decît la prima dintre aceste afirmaţii inta lui Lea. ea este ca un istoric care ar trebui să o istorie pentru care nu există nici un document.De unde şi adevărurile pe eare simţim că nu avem ţncunoaŞ 1P ■iscundem. al diferitelor fapte din viaţa noastră. cînd mai tîrziu gelozia noastră este stârnită de aceiaşi oameni -pentru a şti dacă ea nu se înşeală. mereu retrospectivă. nesigură. este mai curînd un neant de unde din cînd în cînd o similitudine actuală ne permite să extragem. uităm pe dată ceea ce ne-a spus în legătură cu un anumit fapt sau cu anumiţi oameni pe care nu-i cunoaştem. nu află aici iniic. Spun că nu ştiam să o îm. Nu ştiam nici măcar dacă Albertine o u nu. dacă o ° tea sau nu pe Lea. în loc să fie un exemplar în dublu mereu prezent în faţa ochilor noştri. Tot ceea ce nu ştim că se raportează la viaţa reală a persoanei pe care o iubim nu ne atrage atenţia. neant. mereu în tirziere. dacă la ei trebuie să se raporteze graba cu care amanta noastră pleacă de acasă. oare nu fluiera chiar. lucru pe care nu-1 e face cînd are vreun gînd amoros şi prezenţa noastră o 127 . sau a unoască pe această necunoscută. şi mai mult aupa ce ne-am „ ă identificăm cutare sau cutare detaliu din visul nostru. nesigură. şi care vor rămîne pentru totdeauna incontrolabile pentru noi. dar care poate că este aici o asa Şl ~a ™Prumutat trăsăturile unui alt personaj. Căci memoria. Gelo-: zbate în gol. sau mulţumirea de a o fi lipsit de ei întorcîndu-ne prea devreme -. dar mai sînt încă mii de fapte mărunte care nu au căzut în această virtualitate a memoriei. înviate. in Oricum. Căci uitarea anihila atît în cazul cî't şi în cel a^ Albertinei o mare parte dintre lucrurile pe -u-e mi le spusese.

deşi nu făcuse nimic. Desigur. " vreme frumoasă.'" Dar eu am împins-o spre uşă. paralizat de teamă sau fascinat. simţeam nevoia sa fiu singur: trebuia cu orice preţ să o împiedic pe Albertine să le regăsească la Trocadero pe prietenele lui Lea. dimineaţa. cînd Francoise venise să-mi sPulW. acţiunile ei vor rămîne pentru mine tara ^ importanţă perceptibilă. Găsesc eu o soluţie. „Aş fi putut să mă duc unde vreţi să mă trimiteţi. şi * tot acest timp viaţa cu amanta noastră continuă.cu inteligenţa mea înăuntrul lui şi. Pe dată. şi spunîndu-şi că dacă îi dădusem cinci franci. îmi pocneam degetele.fie că îmi ţineam pregat' întregul corp . îşi acordă un răgaz timp de o clipă. în aceastamijloacele de acţiune asupra cutărei sau cutărei persoane nemaifiind decît o armă din care va pleca glonţul care o despărţi pe Albertine de Lea şi de cele două prietene ale a^. Trebuia. Pe dată găsi şi ea că nu i-ar conveni deloc să se ducă: „Curînd va avea loc un meci frumos. şi crezusem că pînă seara. şi anume că ea cunoaşte «■£ nu cunoaşte cutare persoană? Nu ştim. I-am spus că nu aveam nevoie de ea şi i-am dat cinci franci. teia. viaţa noastră plină de uitări. Dar nu numai soarele matinal. sufocată de coşmaruri cu fiinţe care n! au uici un raport real cu noi. de nelinişti zadarnice. p<. trebuia să reuşesc cu orice preţ: la drept vorbind. te priveam. n-aş vrea să-1 pierd". I-am spus că locul cu pricina e foarte departe. în care lucrurile cele mai indiferente îi apar in mod distinct. şi ci peste cîţiva ani va spune: vreau să-mi trăiesc viaţa. începu să spună că meciul nu are pentru ea prea mare importanţă. nu vom şti niciodată U înverşunăm să căutăm frînturile inconsistente ale unui vis. încă nu ştiam cum şi în acele prime clipe îmi deschideam mîinilc. & lacune. Am simţit că ea spunea probabil: îmi place sportul. atent* la ceea ce nu este poate. ca acele vîrfuri de iarbă de pe taluzuri pe care le vedem din vagon cum tremură în vînt. cuprins de lene.stinghereşte şi o enervează? Nu ne-a spus oare un lucru c. priveşte fără să se mişte . viaţa noastră asemenea unui vis Mi-am dat dintr-o dată seama că tînăra laptăreasă era tot acolo. viaţa noast" neatentă la ceea ce ignorăm că este important pentru noi. îmi spusesem: „Albef"^ nare decît să facă ce vrea". aşa U 128 . contrazice ceea ce ne afirmă acum. ca Q aveam nevoie de ea.nemişcare care nu este totdeauna mai fecunda decît cea a animalului capturat care. aşteptîndu-se la asta foarte puţin. e Albertine se va duce la Trocadero. fie pentru că spiritul care nu poate găsi ceea ce caută. ar căpăta mult mai mult daca ar face acel drum. cînd trenul se opreşte în plină cîmpie .

în faţa Albertinei. profiluri.mă tăcuse atît de nepăsător: eram aşa pentru că. precum UnU p ctor care vrea sa aca un de-a ' ' f crochiu. Nu mai trăiam în ziua însorită. unde nu le va fi greu. uneori excelentă. imaginea bertinei la cazinou lîngă cele două fete. cu revin-. ştiam că va face nu va putea fi decît un lucru nevinovat Tot f 1 Albertine spusese cîteva clipe mai tîrziu: „M-aş sinucide să-mi pese". că Albertine nu va face decît lucruri inofensive dispăruse. dacă ele veniseră. Nu mă mai gîndeam la domnişoara Vinteuil. dar care nu sînt asimilabile purului vid. ' 5 P°ate clandestin voluptuoasă. adeseori irespirabilă. să o aplaude pe actriţă la Trocadero. adică -ele credinţe pe care nu le percepem. Credinţa. Şi înainte ca ea să-şi a-mi vorbească. să o reîntîlnească pe Albertine. într-un antract. ci într-o zi creată în sînul celei dintîi de neliniştea că Albertine va reînnoda legătura cu Lea şi încă şi mai uşor cu cele două fete. existase în acea diminea-(mult mai mult decît ziua însorită) acel mediu pe care nu-1 dem dar prin al cărui intermediu translucid şi schimbător >deam. eu acţiunile ei. neremarcată în acea dimineaţă de mine şi în care fusesem totuşi cu voioşie învăluit pînă în clipa cînd deschisesem iar Le Figaro. şi la tele caire o aduseseră pe chipul AlbertineL Mi-o aminteam pe a cînd. cum mi se părea probabil. obli-' libertine să renunţe la proiecte pe care putea poale să °ă a le P une m aplicare şi chiar să le realizeze la soţii in si silind-o să se ducă la un matineu pe care îl alesesem umi* şi în vederea căruia nu putuse pregăti nimic. fugară şi totodată fixată. ea importanţa propriei sale vieţi. instantanee. aşa cum nu este nici aerul care ne înconjoară. Căci nu posedam în norie decît serii de Albertine separate unele de celelalte. numele lui Lea mă făcuse să revăd. 'mplete. anotimpul. şi să fiu gelos. ele ar merita să fie observate şi notate cu tot atîta grijă ca şi temperatura. îmi aminteam suferinţa pe care mţeam văzînd cum este străbătut de priviri active. tocmai pentru că era convinsă că nu se va si-în faţa mea. lcătuind în jurul nostru o atmosferă variabilă. era prea insistent privită de cele două lU de femei de acelaşi gen. fără îndoială din cauza o nasj ei me'e' suPorta contactul fără să pară a-şi da seama. acel chip pe le gul acoperit de ele şi care. la Balbec. cu acelaşi aer de prefăcută naturaleţe şi 129 I . presiunea barometrică. căci zilele noastre îşi au originalitatea lor fizică şi morală. exista o secundă în care Albertine nu a sUr " 'dca în gol. de aceea gelozia mea se a la o expresie discontinuă.

dacă avansurilor celor două fete. ea ar fi continuat să treacă sub tăcere tot ceea ce ţinea în acele clipe în suspensie în ea. aceasta o cuprindea. înclinarea ei. rnal & chiar decît greşelile lor în timpul cît le iubim. privirea eîngustă şi catifelată se fixa. . rezultatele negative ale anchetelor mele incomplete. dimpotrivă. făcîndu-i chipul să pară roz. acea privire. şi tot atît cît greşelile lor. tot ce iradia în jurul ei şi mă făcea să sufăr atît de mult. lor dinainte de a le fi cunoscut. De altfel.cea pe care o luase la Doncieres cînd ne plimbam c S Saint-Loup: rîzînd şi trecîndu-şi limba pe buze. aş fi putut oare nega că nevoia mea de Albertine fusese trezită de programul matineului de la Trocadero? Ea era una dintre acele femei ale căror greşeli le-ar putea ţine la nevotf loc de farmec. care cel puţin îi dădea un anume aer serios. ca un bolnav care nu se simte niciodată bine două zi» rînd. pe lîngă privirea inertă şi fericită pe care o avea lîngă cele două fete. mi s-ar fi părut o alinare. Zadarnic încerca să ascundă că era conştientă de acea dorinţă. asigurările lui Andree. vaporoasă. nu le-ar răspunde cu îndrăzneală? Desigur. în acele clip e n era nicidecum aceeaşi ca atunci cînd ea era cea interesată d fetele care treceau. acum cînd eu nu eram acolo. sau eh' pentru a alege în faţa aparatului fotografic o atitudine jJ^ picantă . decît să recunoască. făcute poate de conivenţă cu Albertine. voluptuoasă. Dar e greu de ştiut dacă. se lipea de fata care trecea. şi aş fi preferat sumbra expresie a dorinţei pe care o simţea poate cîteodată expresiei vesele pricinuită de dorinţa pe care o inspira. în acest ultim caz. ar fi preferat să se lase omorîtă. bunătatea lor care urmează greşelilor şi readuce în noi acea blîndă linişte pe ca^ cu ele. în care voiam să cred. sîntem întruna*. în ciuda durerii pe care aceste amintiri nu-o pricinuiau. şi prima dintre toate: firea 130 . asmuţindu-1. împotriva căreia nu puteau prevala jurămintele Albertinei. Albertine putea să-şi nege în faţa mea trădările prin cuvinte care îi scăpau. o confesiune a infidelităţii sale.de plăcere disimulată pe care-1 ai cînd eşti fotografiat. atît de corozivă încît părea că retrăgîndu-se ar fi trebuit să o jupoaie de piele. se prefăcea " se joacă cu un cîine. în absenţa mea. Căci nici o fiinţă nu vrea să-şi dea in vileag sufletul. Dar în acea clipă. există şi grese.siliţi să o recucerim. mai puternice decît declaraţiile contrarii. o învăluia. prin acele priviri ea mărturisise ceea ce voise să ascundă. atît d aderentă. pînă la a o face să parj că suferă. mai mult decît mărturisind anumite fapte: ceea ce. Erau ca o mărturisire totală a gusturilor Albertinei. acele amintiri îmi pricinuiau o mare durere. Cu siguranţă.

Dar aceasta nu era încă. deşi nu ar trebui să ne interesăm de t particulare altminteri decît din cauza semnificaţiei lor . ar fi înlocuit pe dată de altceva Ieri mă temeam că Albertine se va duce la doamna Verdurin. Ea era pricina relelor mele ca o C£tre rămîne invizibilă. chiar dacă am ajunge să distrugem acel ceva. precum şi faptul de a şti dacă o s'te sau nu pe Lea. pe care o simţeam cum aproape cînd încercam să o realizez. ce impresie putea face asupra ei Lea înfrumuseţată de travesti. chiar dacă înfrînate aici. ea nu o va cunoaşte şi nu-i va face de pe scenă un semn care o va >riza pe Albertine să intre pe uşa din culise? O primejdie uşor de evitat cînd este conjurată. glorificată de succes. „i„ ci în ciuda puerilităţii care există. uîn reîncepe să iubim. cel mai mult mă preocupa ideea ca ea să nu o 1 ească pe cele două fete.nea iubiri sînt dureroase pentru că le preexistă un fel de 'oriainar a^ femeii. 131 . ar dezgusta-o de o viaţă în care nu şi le-ar putea satisface? De altfel. Dar această iniaCTin-^. ci este şi unul dintre acele chinuri în care totul trebuie luat întruna de la început. trebuie să reîncepem să suferim. din torentul invizibil al •alităţilor crude care ne vor rămîne pentru totdeauna necunosu te a cristalizat din întîmplare în spiritul nostru. văzînd-o la Balbec. şi chiar dacă Lea nu o :unoştea pe ea. părea dovedită într-un e sens în acel moment de violenţa durerii mele. Şi i iubirea pentru Albertine. i-aş fi oferit lui L6a Prefe SUma ca s^ nu se ducă acolo.511^6™^^ me^e nu dădea mai multă consistenţă oertinei din mine. şi mi se părea cu atît mai teribilă. In ^Vmoment. Făcînd nenumărate supoziţii. ce mă asigura că. avem mai puţină nevoie de ea şi. ce reverii va stîrni în Albertine. ce dorinţe care. nu-i numai neputincioasă să descopere ceva în întunericul care o învăluie. un păcat care ne face să o iubim. i temeam că nu poate fi. Acum nu mai eram preocupat decît de Lea Gelozia. nu mă mai gîndeam decît prin ce mij-o împiedic să rămînă la Trocadero. Dacă aşadar ne dovedim a prin acţiunea pe care o săvîrşim mai mult decît prin reluare6 ^^ ° concePern> aS fi iubit-o pe Albertine. cine ştie dacă ea nu o cunoştea pe Lea şi nu se va duce să o întîlnească în loja ei. astfel . in faptul j a-ţj fragmenta curiozitatea pe ceea ce. De altfel. la fel de mare ca »ea a călătoriei sau a dorinţei de a cunoaşte femei. care are o bandă pe ochi. la mine. Chiar dacă cele două fete nu erau acolo. Nu mă mai cupa nimic altceva. mnci cînd îl uităm. precum chinul Danaidelor73 şi cel al lui Ixion74.

acest magazin mă neliniştea mai puţin decît Bon Marche) plastronul de tul alb de care avea nevoie. după un „mic suspin". Dar în conversaţia sa (Albertine ar fi putut să spună. îi spuneam eu.încercam să-mi potolesc suferinţa. anumite retuşuri care mi se păreau la fel de decisive ca un flagrant delict. Bileţelul meu nu era probabil inutil. vorbind despre femei: „îmi amintesc eu demult eu". dar mai puf* utilizabile împotriva Albertinei. spusese din neglijenţă. trebuia să se ducă la Trocadero. că nu auzisem bine).eu" deven. care adeseori. i-am telefonat lui Bloch. . şi chiar dinainte de a o cunoaşte. dintr-o dată. fără însă a-mi realiza astf e iubirea. să cumpere un bilet să o caute pe Albertine în toată sala şi să-i dea un bileţel de 1 mine. Nu ea era s ectul acţiunii. Dup a c. să-i cer să-mi sacrifice acel spectacol şi să vină la mine ca să ne plimbăm puţin împreună spre a-mi reveni. datorită acelei rapide redresări strategice. în acel bileţel îi spuneam că eram cu desăvîrşire tulburat de o scrisoare primită chiar atunci de "a aceeaşi doamnă din cauza căreia ştia că fusesem atît de nefericit o noapte la Balbec îi aminteam că a doua zi îmi reproşase că nu trimisesem pe cineva să o cheme. ci pentru a-şi repara imprudentei de acele bruşce salturi de sintaxă ce seamănă oarecum cu ceea ce gramaticienii numesc anacolut sau nu mai ştiu cum.. La drept vorbind. m dintr-un rafinament stilistic. După ce am concediat-o pe lăptăreasă dîndu-j w a franci75. De aceea îmi îngăduiam. care o cunoştea şi cj pe I. am rugat-o pe mama să mi-o lase mie toatf ziua în timp ce eu însumi mă ridicam din pat. am pus-o sa ia u automobil. „ea". Ea se folosea.0 ' ca să-1 întreb. Nu ştia şi păru mirat că asta mă poate intere ^ M-am gîndit că trebuia să procedez repede. de vreme ce ea aban ' 132 . că Francoise &a îmbrăcată şi eu nu. şi era un lucru pe care îl zărise ca persoană ce se pljrn. Dar cum mai aveam destul de mult timp înainte de a fi îmbrăcat şi gata. prinsă asupra faptului ca un copil. dacă i-aş fi vorbit despre asta. Pline de cruzime pentru mine. nu ştiam nimic din ce va fi făcut Albertine. mi-ar face plăcere dacă aş profita de prezenţa Francoisei ca să se ducă să cumpere la Trois Quartiers (fiind mai mic. de fiecare dată zădărnicise atacurile mele pline de cruzime şi i'es' tabilise situaţia. în chip nevinovat. Aş fi vrut să-mi amintesc exact începutul n pentru a trage eu însumi concluzia. de cînd o cunoşteam. ' Mai întîi trebuia să fiu sigur că Lea se duce cu adevărat Trocadero. şi nicidecum un lucru săvîrşit. existau anumite contradicţii.

cu siguranţă auzită de urechile mele. să fim atenţi la el. J-am recomandat Francoisei ca atunci cînd va fi izbutit să o scoată pe Albcrtine din sală să mă avertizeze telefonic şi să vină cu ea la mine. memoria mea nu fusese prevenită la timp. a-i şti iîîndul adevărat. continuă Francoise. în faţa minciunii evidente. în timpul reveriilor de dinainte. trec. se strecurase neobservată. 133 . îmi plăcea d).la din nefericire cu începuturile unei minciuni rostite de noastră. Ignorînd că situaţia Albertinei faţă de mine nu . sau cuprins de o îndoială neliniştită. necitind viitorul şi neghicind ce afirmaţie contradictorie i se va opune. Dar cum aşteptasem acel sfîr-' °aminteam foarte vag începutul. ea îi admira şi îi ura abilitatea. şi râmîneam neliniştit . Această primă iseitiune. abia observate de noi. sînt preludiul unei iubiri. ceea ce se întîrnplă şi cu începuturile propriei iubiri. nu ne leam. amintirea veridică. Şi dacă vreodată ar fi descoperit o ituaţ/a Albertinei. pe care poate expresia J jj g je interes o făcuse să-J devieze. să nu fie mulţumită că vine să-J vadă pe domnul. neobservate de propria noastră atenţie. ea îşi făgăduia să o lărgească şi să eu desăvîrşire. aş fi vrut sa-mi amintesc. indiferent dacă era mulţumită sau nu. ea crezuse că este inutil să păstreze o copie. cu excep-i unor cazuri relativ rare.Dar nu ştiu dacă-i place chiar atît de mult să mă Ar fi foarte nerecunoscătoare". T'ot astfel. dar fără ca eu să o izolez de continuitatea vorbelor Albertinei. doar pentru comoditatea povestirii am opus aici adeseori unele spuse mincinoase ale Albertinei unei (pe acelaşi subiect) prime aserţiuni ale ei. Mai tîrziu. răspunse ancoise. în fieful căreia Albertine reînnoia după atîţia ani acelaşi supliciu îi pe care i-1 pricinuise odinioară Eulalie în legătură cu •uşa mea. „Doar asta ar mai lipsi. îi jŞi făcea un merit în faţa mea din serviciile pe care eea în relaţiile ei cu mine. „Foarte nerecunoscătoare? Nu. o „şmecheră" care ™ne ce VOj'a. Ele se formează. gîndindu-se că era inutil să me Şi că nu va ajunge la nici un rezultat. alcătuiesc ^CTlomerat.Nu îndrăznea încă să-i declare război. sau ale unei vocaţii. VTcm să ne amintim in ce fel am început sa iubim o ° eie iubim deja. dar era zadarnic. adeseori. o numea cînd vorbea Ţ ea cu ceilalţi servitori o „actriţă".it'il neterminîndu-şi fraza. şi ele îna-i surprinzîndu-ne. căutată de ea. Se •fl. " . ci voită de mine (ceea ce din amor propriu T a o face pe Francoise să turbeze de mînie. dar aZie pîndind fisuiă în P"e'n'că. .

prin adău" gare de termeni noi. găsesc că eu sînt nerecunoscător. nici o bucurie nu-i putu stinge tristeţea • chiar pronunţînd rău cuvintele. pînă şi limba cea mai necunoscută se învaţă cînd o auzi vorbită întruna. pe care i-1 cunoscusem în perioadele ei bune. Mama fu nefericită că înţelegeam dialectul. apoi mulţumită că mă aude vorbindu-1. de parcă a r f t 'P " se anrn bujt contagioşi. Aşa îşi pierd puritatea toate limbile." Influenţa fiicei sale începea să altereze întrucîtva vocabula rul Francoisei. Dialectul devenind o ap lipsită de valoare. . şi începu să regrete că nu mai vede oameni din ţinutul ei natal. iar ei tare i-ar nw fi plăcut să-i audă. De această decadentă a felului de a vorbi al Francoisei. în loc să se închidă în bucătărie. ş' eA pomenea de cutare sau cutare ţăran care ar fi murit de auzindu-mă. Am regretat că era un dialect. Fie Ş numai această idee o umplea de veselie şi de păreri de rău. şi cînd erau amîndouă lîngă mine.Francoise. Cn devin inutile cînd cel pe care vrem să-1 împiedicăm să intre p ~ te să se slujească de un şperaclu. dacă era să mă iau după frecvenţa cu care revenea singurul cuvînt pe care-1 puteam desluşi: m'esaspercite (doar dacă nu cumva obiectul acestei exasperări eram chiar eu). ea începu să vorbească cu fiica e| ' franceză care deveni repede cea a epocilor celor mai decaz Eram gata Francoise nu te/efnn a mai aş t ept ? Dar ci ne ş t i e d a ^ ! î n c * t rebui a s ă aceasta nu este în culise? Dacă în S3SJ pe Alf >ert va accepta să vină cu aceasta acasă? n? ^" d d e F ™ ea auzi telefonul sunînd şi î n ■ ^' D u P* o jumătate se înfrunta speranţa şi teama La ordinul unuTw? *' " ■ un r aJ teJefo adevărat escadron zburător de sui? a îmi aducea cuvintele telefonistuku . nu ştii cît de tm I este cu mine. şi care. De fapt. Bănuiam doar că mama şi cu fiica nu trăiau totdeauna în cea mai bună înţelegere. numai Andree 'a Fran9oise. dar în zadar. oameni la care nu se mai gîndise niciodată de mulţi ani. îşi acceleră debitul.O iau din loc repejor şi în galop. se pare. care o umpleau de încîntare. ascultîndu-mi pronunţia atît de greşită. Nu se lipsise niciodată de plăcerea asta. şi fiica ei de asemeni. vorbind în dialect. căci am ajuns să-1 ştiu. ŞJ nu obiect Pe cele ale necunoscut de părmţî 7 f un aplicate' receptor. Cînd Francoise îşi dădu seama de progresele pe care le făcusem. arnna dacă Ah! nu I C I di ftiiiif 135 134 ■ . Oricum. Din nefericire. Ea o găsise oV A ? teze ni tidu-se previn. răspunzător în mod indirect Fiica Francoisei n-ar fi putut face să degenereze pînă la jargonul cel mai vulgar limbajul clasic al mamei sale. această mulţumire era un mod de a mă lua peste picior. dacă s-ar fi mulţumit să vorbească cu ea în dialectul 7 6 ei de obîrşie. le înţelegeam atît de bine. şi la fel de bine aş fi învăţat persana. dacă Francoise ar fi avut obiceiul să se exprime în această limbă. găsea că între pronunţiile noastre se deschid adevărate abisuri. ' Cu ° vi ^ă in pe care o timiditate şi 0 mp " iU1 . ar fi rîs cu lacrimi. eram de altfel. îşi făceau chiar în camera mea o barieră mai de netrecut decît uşa cea mai bine încuiată. (îmi plăcea atît de mult să par că sînt i u b i r i ? Pleacă chiar acum. dacă aveau a-şj spune lucruri secrete. căci deşi ajunsesem să pronunţ cuvintele aproape ca ea.

I I .

în care îmi spunea să nu-mi pierd răbdarea aşteptînd-o. iurrnn a un astru radios şi liniştit un timp pe care mi-ar fi plăcut ac mult mai mult să-1 petrec singur. Ma gin. Cum poţi crede că pot fi supărată şi că există pe lume ceva care să-mi facă mai multă plăcere decît să fiu cu tine? Va fi minunat să ieşim împreună. ea îşi pierdu pe loc în ochi mei din importanţă & am fost mirat. Nu mai eram cîtuşi de nerăbdător să o văd pe Albertine. ar fi încă şi mai minunat dacă nu am ieşi decît împreună.U pe prietenele acesteia. Albcrtine nu le va vedea nici pe Lea şi n. că acceptă sa^. Albertine avea să se întoarcă împreună ^ Francoise la ora trei.indiferentă. Albertine. şi care îmi arăta. Iar aceste drepturi pe care ea mi le recunoştea confereau obligaţiilor mele adevărata lor caracteristică: aveam o femeie a mea care. îmi transmitea prin telefon. în privinţa celor întîmplate astăzi nu nici o îndoială. iahtul despre care îi vorbisem. care. adică mult mai sclav.. nu se dusese la Trocadero pentru prietenele lui Lea. mai stăpîn. Am simţit o vie recunoştinţă faţă H Albertine. Marcel! Ce fel de om! Intru totul a ta. văzînd cu cîtă uşurinţă o înlăturasem. că se va întoarce împreună cu aceasta foarte cufl» clipă pe care nu mi-ar fi fost neplăcut să o mai amîn. căci îndatoririle şi obligaţiile unui stăpîn fac parte din dominaţia sa şi o definesc. că îmi aparţinea chiar pentru viitor mai mult decît îmi imaginam. sosesc mai puţin repede decît acest biciclist căruia aş vrea să-i iau bicicleta ca să vin mai repede lîngă tine. adusă acasă pe dată.toate acestea avînd în obedienţa Albertinei nu o compensare. o dovedesc tot atît cît şi drepturile sale. plină de supunere. Recunoştinţa mea fu încă şi mai mare cînd un biciclist îmi aduse un bileţel de la ea. la pi"1 ' mul cuvînt pe care i-1 trimiteam pe neaşteptate. renunţînd la spec tacol şi întorcîndu-se fiindcă eu i-o cerusem. Ce gînduri îţi mai trec prin cap? Ce fel de om mai eşti şi tu. Eram mult mai stăpîn decît crezusem. ci un complement . că se întoarce. vedeam prea bine.îmi apăreau ca tot atîtea privilegii pe care mi le exercitam. şi în care se aflau cîteva expresii pline de drăgălăşenie care îi erau familiare: „Dragul şi scumpul meu Marcel. Primejdia ca să reînnoade relaţii cu J fiind conjurată. că în acea duminică se plimbau probabil prin B OJS 136 . Iubirea mea pentru Alo 6 mă silise să mă scol din pat şi să mă pregătesc să ies in dar mă va împiedica să mă bucur de această ieşire. halatele de la Fortuny . că înv închipuisem că nu voi reuşi. Certitudinea că se afla c Francoise." Rochiile înseşi pe care i le cumpăram. Oricum.

Chiar în aceasta. Şi cu aceste cuvinte: midinete. mă-care totuşi o cunoşteam bine.re midinete. Nu. din care gelozia fusese absentă vreme atît de îndelungată îneît îi putusem mărturisi lui Swann că nu cunosc acest sentiment. ci la plimbările spre Guermantes -. yeam timp şi totodată sufletul liniştit Scăldîndu-mă în aşteptarea ocrotitoare a întoarcerii ei împreună cu Francoise şi în încrederea în docilitatea ei precum în beatitudinea unei lumini lăuntrice tot atît de caldă ca aceea de afară. mă frapa o măsură din Sonată. eram dus de valul sonor căi zilele petrecute la Combray . arja acolo. să o desprind o clipă de Albertine. cu ei unui corsaj alb.. şi-mi nr e de bine trebuie să arate!" Dar la ce mi-ar fi slujit '""ale bitf v reme ce nu voi ieşi singur? Profitînd w . cocote. minatoare (cum mi se întîmplase adeseori cu cîte un nume un nume de fată tînără citit în cronica vreunui bal)..nu mă gîndesc la Montjouvain i Meseglise.1S-Care ' a ramas cu totu' străin lui Wagner. dar uneori atenţia noastră aza diferit lucruri ce ne sînt cunoscute totuşi de multă in. a unei fuste scurte. şi trăgînd pe jumătate perde-I le pentru ca soarele să nu mă împiedice să citesc notele. nu m-am străduit să observ cum combinaţia dintre motivul voluptuos şi motivul neliniştit răspundea mai mult acum iubirii mele pentru Albertine. sau exista în artă o realitate mai adîncă în care per-alitatea noastră adevărată îşi găseşte o exprimare pe care nu fă acţiunile vieţii? Fiecare mare artist pare într-adevăr atît it de ceilalţi. cînd dori-n eu însumi său fiu un artist Abandonînd de fapt această ibiţie. renunţasem oare la ceva real? Viaţa putea oare să mă >leze. cu surîsul pe care îl are Ur>ei familii regăsind ceva din străbunic într-o 137 I . să mi-o concentrez pe Sonată. am deschis la întîmplare Sonata lui Vinteuil. şi am început să cînt. m-am ezat la pian. pentru că sosirea Albertinei fiind încă oarecum îndepărtată. privind-o în sine ca pe opera unui mare artist. pe care o căutăm zadarnic în existenţa cotidiană! în mă gîndeam la asta. puteam să dispun în voie de gîndirea mea. dar totuşi pe deplin sigură. pentru că sub ele ^a? .ram încă singur. care orjservăm ceea ce nu văzusem pînă atunci Cîntînd această măsură.jupuiam o persoană necunoscută şi care m-ar putea iubi. şi ne dă în asemenea măsură senzaţia indicii. apropiindu-mă de Sonată dintr-un alt punct de vedere. nu m-am dica să şoptesc: „Tristan!". şi deşi Vinteuil exprima prin putut îrr. f bricam singur femei ce stîrneau dorinţele bărbaţilor. ce .

.

aşa cum un artizanartizan respectă fiesenţa particulară a lemnului pe care îl sculptează bogăţiei acestor opere în care contemplarea naina p esenţa particulară a lemnului pe care îl sculptează. adică pagini scrise ulterior. Celălalt :ian. apoi altele încă.I orizont silueta sonoră8. cel care mă încînta în acel moment. încă o tuşă. cord. proiectînd asupra lor o respectivă. al acestui secol al XlX-lea care a arcat cărţile celor mai mari scriitori care însă. dar respectîndu-i aS aS ainalitatea primordială. impunîndu-i retroactiv o unitate. rv în ciiHa s u bogăţiei acestor opere în care contempla * ' are/ ^ alături n de acţiune. că vor fi mai frumoase reunite într-un e revin aceleaşi personaje şi adăugase operei sale. o măreţie pe care ea nu o are. Desigur. stăpîmre pe ea. ultima şi cea mai sublimă. Fără să ne oprim la cel care a văzut abia la sfîrşit în romanele sale o Comedie umană. încît cele mai mari frumuseţi ale lui Michelet nu trebuie căutate în opera sa însăşi cît în atitudinile pe care le ia în fata operei sale. care este caracteristica tuturor marilor din secolul al XlX-lea. nu putem spune totuşi despre acesta din urmă că el întruchipează atît de bine secolul al XlX-lea. şi cărora li se adaugă ici-colo cîteva "raze. ca atîtea 139 . găsind Evanshf -^ puritatea lui Rafael84. Unitate neartificială. Wagner. Wagner urma să o f. alături de indivizi care \ nurnai ie de personaje.jeaza pună stăpînire pe ea. în care le judecă. ci în prefeţele la aceste două carp82? Prefeţe.deşi în chip minu-totdeauna incomplete. că cealaltă are simplitatea liei> înţelesese dintr-o dată. aşa cum un respectă fiainalitatea primordială. s-a simţit probabil cam în . ci o cadenţă de muzician. şi nici la cei care au numit poeme sau eseuri disparate Legenda secolelor şi Biblia umanităţii. sa o ir i ap(OPie' aSCă celor mai înalte idei muzicale. scotînd sertar o admirabilă bucată şi introducînd-o ca temă •ospectiv necesară într-o operă la care nu se gîndea în clipa impusese acea bucată. exterioară şi superioară operei..Şl stare de beţie ca şi Balzac cînd acesta. nu în a sa Istorie a Franţei sau în a sa Istorie a Revoluţiei. apoi o a doua. Altminteri s-ar fi făcut făndări. să o introducă într-o orchestră. privindu-se lucrînd ca şi cum ar fi fost în acelaşi timp cei ce lucrează şi cei Cc judecă. şi dîndu-şi dintr-o seama că făcuse o Tetralogie. au scos din această autocontemplare o frumuseţe nouă. aruncînd asupra 5 sale privirea unui străin şi totodată a unui tată. începînd de obicei printr-un „Voi spune oare83?" care nu o precauţie de savant. apoi compunînd o primă operă J °gică. mă gîndeam cît de mult totuşi te opere participă la caracteristica de a fi . .

.

Morel.. dacă Morel . eşti întrucîtva împiedicat să guşti !paţiiioi"de puternicul huruit al motorului87! tiu de ce cursul reveriilor mele.rca să cîştige bani prin mijloace dubioase şi se afiliase i secrete. s-ar simţi jignit. acei o sută douăzeci cai putere marca Mister. . . dacă aş pleca înainte.. şi începui să reflectez la caracte-■ Morei. păstrînd doar de al»eb ■ necesitaf" de a fi programat în orele serii.Dar nici nu ai nevoie de curs. De altfel asta putea să se alăture neurasteniei care îl măcina. această glumă nu are nici un sens. profesorul. ştiind că pe dată. căci ghicise pe dată în cursul de algebră a din acele imagini în care nu puteai desluşi nimic. jjbere. de aşteptarea unui cu care se va duce poate într-o casă de prostituţie. cu condiţia să-şi păstreze se-. algebra nu e ca înotul şi nici măcar ca engleza. e o veche pictură italienească" (transcrisă astfel. de o expediţie cu nişte agenţi de la Siguranţă şi. poţi să o înveţi la fel de bine după o carte". sa întors către cei care x »n epoca noastră cei mai buni executanţi şi printre care. îi răspundea Morel domnului de Charlus.Atunci de ■udiezi algebra acasă la tine. Domnul de Charlus îi îngăduia asta.. fireşte. El se punea de exemplu pe deplin ispoziţia domnului de Charlus. dar pretindea să-1 întîlnească după aceea. dar nu confunde cu ea . îl făceam să figureze şi pe Morel. J se înţelege nimic dintr-un curs de algebră. -n(W Hiţin calităţile. îi răspunsa domnul de Charlus. dar înfăţişînd o imagine atît de întunecată îneît era larte greu să desluşeşti ceva. ştie/ poate încă de ceva şi mai rău. „Cu neputinţă. „Mult v după o carte. unde o poţi face în condiţii '3i confortabile?" i-ar fi putut răspunde domnul de cara^I ■ -ar se lerea să o facă. o\t ieu coti brusc. Domnul de Charlus putu totuşi să-şi uma că se înşala. căci dorea să se poată duce după cină la un curs de Jaebră. în parte cel puţin: ş Morel rezolva 141 . care pînă atunci mer-urmele unor amintiri muzicale. anumite ciudăţenii ale acestui caracter. Era poate 'a de vreo femeie cu care Morel se culca sau. cursul 'e(-"ţiefcde d' )rna£'nat s"ar fi schimbat imediat într-o obligatorie ans sau de desen. glumind. în i oricît de sus zbori. „cursul ţine adeseori pînă foarte tîrziu şi. dar nul de Charlus punîndu-1 pe Morel să citească Educaţia sentimentală.Morel avea obiceiul să vorbească despre a lui. nu rostea niciodată cuvintele „cu neputinţă" fără să adauge: „E o veche pictură italienească"). roman în al cărui penultim capitol Frederic Moreau spune această frază88.

.

devin o doamnă şic. nu mai puţin decît sentimentul care îmi adusese atîta pace în suflet în timp ce o aşteptam pe Albertine. ă ă ă lt> Ut mă tulburaseră peste măsură. Acum ^datorită ţie. Albertine urma să se întoar-voi auzi cum sună la uşă peste o clipă Simţeam că viaţa ' maj era aşa cum ar fi putut fi. Ea îşi scoase o clipă mănuşa. fie pentru a-mi atinge mîna. l-am întrebat prin cineva mai are încă. Anticipînd viitorul. Albertine. mai rezistent.Nu. femeie cu/ "are. alături de cel dat de doamna Bontemps.~ Chiar dacă ai vedea mai bine. Dar era şi aşa încă prea scump pentru mine. acesta e frumos. tîrfă. tîrfă". peste care docilitatea prietenei mele mă făcea aproape stăpîn. 143 ]i ac . împreună cu ea. nu-i de la mătuşa mea. îmi spuse ea '• Eu l-am cumpărat. Nici măcar nu ştiu cui i-a aparţinut Un călător care vea bani 1-a lăsat proprietarului unui hotel unde locuiam la Nu ştia ce să facă cu el şi l-ar fi vîndut cu mult sub 'rea lui. aveam totuşi ]i acele cuvinte de atîtea ori repetate: „tîrfă. şi că faptul de a avea ea. inoportună. căci. dar îngreunată ' fructul enorm în care treceau toate rezervele ei. dar eu fi N. tafer eptat zbuciumul mi se potoli. cel pe care l-am simţit apoi plimbîndu-mă cu ea. să doresc să pot face şi eu la fel. se va întoarce lîngă mine. nu pot să disting cizelurile din jurul rubinului. tot degeaba ar ^eu nu desluşesc r °nian -' nimic. .~na la Trocadero. mult deturnate foitele şi activitatea fiinţei făcea din mine un fel de tulpină mai mare. Contrastînd neliniştea pe care o simţisem cu o oră înainte. pot să fac mari nomii. Albertine. datorită ţie.Ai multe inele. fie pentru a mă uimi lăsîndii-mă să văd pe degetul ei mic.„ ^rea ^ne. era calmul (scutindu-ne să căutăm fericirea în noi înşine) care se naşte dintr-un sentiment familial şi dintr-o fericire domestică. calmul pe care mi-l pricinuia întoarcerea Albertinei era mai vast decît cel pe care-1 simţisem dimineaţa înainte de plecarea ei. Mătuşa ta e spus de generoasă. Familial şi domestic: aşa fu încă. parcă umplut şi stabilizat de prezenţa iminentă. către înfrumuseţarea căreia aveau rSfe din ce în cwv. Şi iată-1. nu vădar fl caP"J unui bărbat care se strîmbă îngrozitor. ." mi se întîmplase adeseori citind Memorii.it masa'" ° ^ fr iese totdeauna împreună cu o femeie. inevitabilă şi plăcută. în chip cu totul firesc. cînd se va fi în-%a trebui sf 'n oraş. un inel pe care se întindea larga şi lichida apă a unei luminoase frunze de rubin: „încă un inel. Pe ce 0 să-1 pui pe cel pe care ţi-1 voi da? Oricum. un la are Un r .

.

un spital. ale cărui 145 . cred. şi chiar dacă u pare! Poezia pe care o conţin vechile cartiere a fost extrasă 'ină la ultima picătură. dar anumite case recent construite pen-i nişte mici burghezi bogaţi. „Cum ţi s-a părut la Trocadero. nebună Jr. .în 7 ce'Ui dormi. dacă el pare vechi. e de Davioud. o şcoală. unde suporturile de sticlă pentru cuţite ctează raze multicolore şi la fel de frumoase ca vitraliile «alei din Chartres? . în cartiere noi. te schimbi atît de repede devii atît de inteligentă (era adevărat. un afiş pe un zid nu au aceeaşi vaioare ca o catedrală inestimabilă care se află alături. oare. cu un strigăt la fel de acid ca şi sma cireşelor ce aşteaptă ca dejunul să fie servit în geria întunecoasă. _ gjjjt gm^av de mulţumită că am plecat de acolo şi sînt a. şi cum relieful acelor sfinţi de pe pereţii bise-icii din Marcouville înota la suprafaţa luminii. eu îţi citesc cărţile. Ştii ce este impresionismul? . locuitorii >sc pe pammL $* cmc^' ^cînd un tablou mitologic.Cît de drăguţ eşti! Dacă vreodată o să zi ir" UltCll gentă asta se va ' întîmpla datorită ţie. într-o imagine indivizibilă? Aminteşte-ţi cît de arsă de soare era faţada. . de a-şi 'pune că cel puţin timpul pe care-1 petrecea la mine acasă nu a pe de-a-ntregul pierdut pentru ea) îneît îţi voi spune la nevoie lucruri considerate în general false şi care corespund unui adevăr pe care eu îl caut. la ceasui cînd negustorii se întorc să ia la periferia oraşului.Atunci înţelegi ce vreau să spun: îţi aminteşti de biserica din MarcouvillerOrgueilleuse. . în lipsa altor satisfacţii.' tjne £s/ Oavioud89. . nu-i aşa? . nu sfîşie ele oare aerul l(J al amiezii de iulie. unde piatra prea a este proaspăt tăiată cu fierăstrăul. departe de a comite un sacri-Sj le-au adăugat. E un monument hstul de urît. dar uitasem. atributele divine ce -seră răpite. Ce importanţă e că un monument este nou. pic-eDUS sg pozeze pentru Venus sau Ceres fiice din popor ce ^f" -ele mai vulgare meserii.-jsă pălăvrăgind în stradă era emoţia pe care o ai cînd ' nişte Zeiţe. leneşule. care nu-i plăcea90 pentru că era nouă? Oare nu-i întrucîtva în contradicţie cu propriul lui impresionism cînd retrage astfel aceste monumente din impresia globală în care sînt cuprinse.Ştiu foarte bine.De ce într-o n°asă să-ţi J desprinzi privirile de pe Trocadero. le-au redat calitatea. De cînd Olimpii) nu mai există.Mica l mea Albertine se \ uieşte întruC tr-adevăr. dar totodată nu eram parat că ea avea mulţumirea.Draga mea. le scoate din lumina în care sînt dizolvate şi cercetează ca un arheolog valoarea lor intrinsecă? Cînd pictează.

.

repeziciunea cu care se întorcea spre mine putea fi motivată faptul că Albertine. o chelneriţă veghea precum o nimfă la marginea unei păduri sacre. chiar la tata sau la Francoise. care este a fiinţei care trece. istă atenţie. nu va da ea oare. bulevardele sînt pline de Zeiţe. trebuie să se plimbe. ' n că viaţa mea cu Albertine mă împiedica să mă duc la j să călătoresc. la intrarea vreunei cafenele. dilatării celor nări? Prezenţa Albertinei mă lipsea de putinţa de a mă duce la ele şi de a înceta poate astfel să le doresc.Va* ~ §i aproape găsind că Albertine era vinovată. Dar Zeiţele nu te lasă să te apropii de ele. De altfel. se întîmpla adeseori ca Albertine. între copaci. în funcţie de ceea ce este o valoare variabilă încruntării acelor sprîncene. Ici colo. într-adevăr. lucrurile despre care am întrebat-o zadar-care le vom putea afla de pe alte buze. în timp ce în depărtare trei fete erau aşezate alături de arcul imens al bicicletelor lor ce se aflau alături de ele. ie pentru că avea un mod special de a privi cu atenţie. ci şi cu minciuna. cunoseîndu-mi bănuielile. compensată de intensitatea privirii.0 cunoaştem. voia să evite « l e stîrnească. cel puţin aş fi putut chiar acum. căci mă lca P"^ prezenţa ei să mă opresc şi să cobor . ca şi cum ar fi meditat. căci străzile. Observam că de fiecare dată Albertine privea o clipă la toate aceste fete cu o atenţie profundă şi se întorcea repede către mine. care mi s-ar fi părut criminală din partea rtmei (chiar dacă ar fi avut drept obiect tineri bărbaţi). nici de scurtimea ei. să se astfel. dispreţuri despre care nu ştii mic şf de care nu-i hJţi despărţi? Această existenţă. dacă aş 'singur.tuturor e orGăsim că e inocent să dorim cînd e vorba de noi şi ne a roce cîrj d celălalt doreşte. Cel care vrea să întreţină în el însuşi dorinţa de a continua să trăiască şi credinţa în ceva mai plăcut decît lucrurile obişnuite. la a cărei frumuseţe con-pentru mine în mare măsură viaţa necunoscută care le 'fletea Oare oa' "• pe care-i vezi nu au o privire purtătoare ?S jmagini. amin/ şteptări. Şi acest contrast între ceea ce S f e ? e no ' ?' e cea P P e care ° iubim nu se produce n legătură cu dorinţa. Dar nu eram prea tulburat nici de intensitatea acestei conemplări. fie din oboseală. Există oare ceva 147 . eu vin° acorc'arn' fără să mă cred fie şi numai o singură clipă j . precum trei nemuritoare cu coatele sprijinite de norul sau de bidiviul fabulos cu care îşi făceau călătoriile mitologice. să je cunosc pe tinerele midinete ce se plimbau soarele acelei duminici frumoase. chiar dacă nu erau justificate.

.

străbătînd acel ceva în care se învăluia pentru ea plăcerea pe care eu o căutam şi distanta pe care obiceiurile ei diferite si viaţa ei specială o puneau între mine şi atenţia. u i UIJ u a i u a i. le lăsa să cadă de îndată în ţtudinea celei mai triviale realităţi. Şi tînărul trup părea a fi dobîndit un văl. aşteptînd-o la ieşirea din atelier. cum ar fi făcut un bărbat. mergînd în întîmpinarea unui afront. atîta vreme cît nu le cunoşteam. Dar chiar nceste similitudini dintre dorinţă şi călătorie m-au făcut să-mi făgăduiesc să văd o bună zi mai îndeaproape natura acestei forte invizibile.dacă voiam să continui să cred în realitatea ei. Mă lipsea? Oare n-ar fi trebuit WSr sin^ cu S° °ă" d™Pot«'vă.-. şi pe >tate. o altă fetiţă îngenuncheată lîngă bicicleta ei. iată ce dă valoare privirii mult mai iâecît /iumusetea ei materială (ceea ce poate explica de ce j acelaşi lînăr trezeşte un întreg roman în imaginaţia unei te" care a auzit spunîndu-se că este prinţul de Wales şi care i mai dă nici o atenţie cînd află că s-a înşelat). dar nu cind-o. înseamnă a ne apropia de ochi deveniţi ■ntr-ad^ . •• . la care meşterea ceva. atacînd din nou. mp!e pietre preţioase.asemenea rezistentă. pe jumătate fiinţă înaripată.dacă ar fi fost liberă.ce mă ^psea prezenta Albertinej. O clipă bicicleta wu u «. obtinînd un rendez-vous. fetiţa se urcă pe bicicletă. !d am văzut cum se îndepărtează în viteză tînăra creatură 'atate om.> de semnificaţie precum mişcarea unei flori. forţă care înălţa atît de sus cetăemeile. îneer sau peri93. favoarea la care voiam să ung şi pe care voiam să le captez. Mai departe. îmi dăruia? Dacă Aibertine nu ar fi :. r la fel de puternică precum credinţele. să găseşti '"dineta în casa de rendez-vous înseamnă să o găseşti golită de -eastă viafă necunoscută care o pătrunde şi pe care aspirăm să jsedim odată cu ea. de un nas a cărui palpitare e tot atîtc*. -Jt. c °ntmuindu-şi drumul. această midinetă necunoscută care trecea pe acolo şi în legătură cu care mi se părea la fel de indispensabil . Nu. ca şi a face un lung drum cu trenul dacă voiam să cred în realitatea oraşului Pisa pe care îl voi vedea şi care nu va fi decît un spectacol de expoziţie universală să-i încerc rezistenţele adaptîndu-le direcţiile mele.r viate . sau în lumea fizică n presiunea atmosferică. cunoscînd episod după episod ce alcătuia viaţa acestei fetişcane. o aripa imensă. şi care se retrăgea ib ele de îndată ce mă apropiam. pe toate aceste femei ca pe tot atîtea obiecte 149 ' « * « l i i a t. VJ c l i p ă oi c ic l e t a se . mi le-aş fi închipuit. De e termină reparaţia. iată de ce mă lipsea să ca lrn f P eună cu Aibertine.

.

i ertme locuia cu mine. chiar înd sînt atît de strălucitoare. alături de a UNWSKMTAKA I „HJC1AIN ■!. 6 fată i Mbertine. mi se părea minunat. umbrele îiw S .scos în afară. cînd cufundată iar în el. formau un desen »»• rara îndoiala. închizînd-o într-o casetă strălucitoare şi epătruns. Toate aceste fetiţe voiseră să profite de soare. Albertine repusă pe plajă sau intrînd în camera mea. j în faţa acestui lac din Bois. după cum era lîngă mine în camera mea sau îi redăm libertatea în memoria mea. doar cu mine. unde Albertine admiră. uita. soarele p icta în laviu. a prietenei sale.1 referinţelor p e care ea [ e avea p en t ru această fată şi care ' a m se îndreptau către altele. o casă coperită cu ţiglă şi pitită în depărtare ca o singură floare de ! în zarea limpede a cărei pietrificare fragmentară părea a fi mai departe Saint-Cloud. pentru că înainte de a fi ajuns pînă la na. °raţul.*. un grup numeros se juca cu mingea. reflexele pînzelor roşii pe apa iernatică şi albastră. căzuseră peste insulta pe care 3 adusese Albertine.doamna se întorcea poate la Balbec. plină de imagini magnifice şi de regrete. dar o ură amestecată cu admiraţie pentru adulată. pe care îl iubeam atît poalele copacilor. într-un fel de dragoste amfibie. Pe atunci ura faţă de acea femeie îmi rodea inima. Dar ea ignora că raia la mine.e P ara l e le. ofensîndu-mă în faţa doamnei. amintirea rimelor dorinţe şi a cadrului strălucitor îi redaseră Albertinei frumuseţea. tot atît cît şi spuma valului ce mă lovea sau ameţeala pe care mi-o dădea soarele. o dorinţă fremătătoare. cu minunate plete şi ale cărei hohote de pe plaisunau ca un afront.«*•■ . valoarea de altădată. gelozia. posedată şi fără mare valoare. şi mi se părea că inelul pe care braţul ei îl alcătuia ■ meu unea într-o singură fiinţă cele două persoane ale Şi ne lega destinele. cînd eram acasă. constata poate absenţa rtinei de pe plaja luminoasă şi foşnitoare. Apele nesfîrşite şi albastre. în veselele-i costume de plajă. în muzica mării. înainte cu cîtva timp am avut cîteva nomente de penumbră. Ruşinea. căci zilele de februarie. Chiar timp de cîteva momente i-am . cu plictiseala cam greoaie pe care o resimţeam în preajma-i. în plină natură. friabilă şi dinţată. Albertine. scăpîndu-mi într-un trecut pe care nu-1 voi putea cunoaşte. am coborît din ă Şi am mers îndelung. ti . apoi apropiate şi reunite. cînd ieşită din acest mediu. şi prin prezenţa-i mă împiedică să mir. ţin puţin şi splendoarea luminii nu ntîrzie venirea nopţii. r era ca Şi cu m aş fi aceast. pe dig. r . Şi astfel alterna. Altundeva. că ea era cea care se întindea pe i. La picioarele noastre.

.

cînd a fost întrebată dacă nu-i bucuroasă că se află în frumoasa locuinţă de la Liancourt. faptul de a fi 153 . asemenea lui. prea indiferent faţă de ceea ce aveam de obicei sub ochi. Dar gîndul sclaviei mele înceta dintr-o dată să mă mai apese. Dar lucrurile urîte şi cu aparenţă fastuoasă sînt foarte utile. Mai întîi nu mi-am dat seama. fiinţele care nu ne înţeleg sînt tocmai singurele faţă de care ne poate fi folositor să uzăm de un prestigiu pe care inteligenţa noastră ni-1 asigură pe lîngă fiinţele superioare. păstrase încă un anumit respect faţă de acest bronz. uşor enervată. şi de unde poţi vedea Marele Canal prin ferestruici boltite înconjurate de muluri maure. avea o mare importantă pentru mine (infinit mai mare decît faptul că păstrasem în casă un bronz ce mă dezonora oarecum). respect care se revărsa asupra mea ca o preţuire ce. a răspuns că „nici o închisoare nu-i frumoasă*55"'. Albertine. Trebuie să adaug că Albertine admira aici96 foarte mult un mare bronz de Barbedienne97. dacă era să dau crezare înfăţişării triste şi obosite pe care o avea în acea seară în timpul cinei noastre între patru ochi în camera ci. şi doream să o prelungesc încă pentru că mi se părea că-mi dau seama că Albertine o simţea în chip crud pe a sa. care nu au gustul nostru şi de care putem fi îndrăgostiţi. venind de la Albertine. dacă ii avut gusturile pe care crezusem că ie are. Nu încercasem niciodată. să-mi mobilez casa artistic. aş fi putut renunţa la bronzul acela. aş putea în acel moment să cinez la Veneţia într-una din acele mici sufragerii cu tavanul scund precum cala unui vapor. deşi începea să aibă bun-gust. aş fi suferit prea mult din cauza geloziei într-un hotel în care toată ziua ea ar fi fost supusă contactului cu atîtea fiinţe). De vreme ce gustului meu puţin îi păsa. chiar şi aşa. eram prea leneş pentru asta. Desigur. Fără _ndoială. aveam dreptul să nu-mi nuanţez interioarele. să compun aranjamente pentru fiecare cameră. de fiecare dată cînd o întrebasem dacă nu cumva îi 'splăcea să stea la mine. Or. căci ele au în ochii unor persoane care nu ne înţeleg. pe care pe bună dreptate Bloch îl găsea foarte urît Avea poate mai puţină dreptate să se mire ca eu îl păstrasem în casă. şi eu eram nefericit gîndindu-mă că dacă nu ar fi existat Albertine (căci cu ea. de vreme ce o iubeam pe Albertine. Totuşi. un prestigiu pe care nu l-ar avea un lucru cu adevărat frumos. dar care nu-şi dezvăluie frumuseţea. ea îmi răspunsese totdeauna că nu ştie u nde ar putea fi mai fericită Dar adeseori aceste cuvinte erau e zminţite de o expresie nostalgică.

.

aude ceva care este doar verosimil. în care vorbeşte despre altceva îndărătul căruia există tocmai ceea ce ea nu spune. Nu i-am pus întrebări Giselei. inima intră în alertă. în ciuda a ceea ce crede mincinosul. fie. senzaţia că minte era dată de n. De ce nu te gîndeşti atunci. ca atunci cînd un vers sună fals. Dar exista între ele un punct comun.între minciunile Albertinei şi cele ale Giselei. prin exces. totuşi Gisele nu minţea in acelaşi fel ca Albertine. minciuna este percepută pe loc. dimpotrivă.r al acelui „tocmai" exprima un adevăr. care este poate prea verosimil. este o evidenţă. Şi cu siguranţă că minciunile Albertinei mă dureau mai mult.minciuna însăşi . Nu ştim unde a fost. Dimpotrivă. de editură sau de presă de 155 . Urechea simte şi. omisiune. încît micul grup avea soliditatea impenetra-a a anumitor case de comerţ. de fapt. ascultînd ceva adevărat. faptul însuşi de a minţi care. şi dintre mincinoşi. mincinoşii sînt arareori prinşi. cînd îţi schimbi întreaga viaţă pentru că nu ştii dacă o femeie a trecut pe strada Berri sau pe strada Washington. ce a făcut acolo.nu o va mai putea percepe! Oricum. nu este cîtuşi de puţin acelaşi lucru cu adevărul. dar "nciunile lor se îmbinau atît de bine între ele. o ureche cît de cît muzicală simte că ceva nu-i în regulă. Verosimilul. dar în primul rînd de aceea că. Iar gelozia e de două : mai mare. cC particularităţi pe care le-am văzut în cursul acestei povestiri. şi că ceea ce Guliver era în mult mai mare va deveni o liliputană pe care nici un microscop . Nu a realităţii care se ascunde sub minciună. sau un cuvînt e citit cu voce tare în locul altuia. de vreme ce simţim minciuna şi nu izbutim să adevărul. dacă iubeşti. De îndată ce. cel mai arareori mai ales femeia pe care o iubim. căci cel al memoriei indiferente este mai puternic şi mai puţin fragil . de ce nu te gîndeşti atunci că această diferenţă de cîţiva metri şi femeia însăşi vor fi reduse la a o suta milionime (adică la o mărime pe care nici măcar nu o putem percepe) dacă am avea înţelepciunea să rămînem cîţiva ani fără să o vedem pe acea femeie. Ştim bine că fiecare asasin îşi imaginează că a combinat totul atît de bine încît nu va fi prins. excesul faptelor mărunte menite să o facă verosimilă. şi nici în acelaşi fel ca Andree. prezentînd totoda-a o mare varietate. La ce mi-ar fi slujit? Cu siguranţă că ea nu minţea în acelaşi fel ca Albertine. dar.cel puţin al inimii. dar în clipa în care vorbeşte. în cazul Albertinei. în anumite cazuri. care este poate mai verosimil decît adevărul. deşi exista un punct comun . atunci cînd minţea. asasinii sînt aproape totdeauna prinşi. neverosimil. povestirea ei păcătuia fie prin insuficienţă.

.

exprimarea lor nu este contagioasă. crede că 157 . mîndria lui. să amuţească visurile de perpetuă viaţă comutăm islite de inima-mi recunoscătoare. Oricum. teama de a vedea că vor 11 crezute mai fals tîrziu lucruri fi şi verosimile pe care nu le vei mai putea explica. căci se întorsese adineauri cu prea multă drăgălăşenie de Trocadero. primejdiile. De aceea m-am mulţumit să o sărut. Orice fiinţă iubită. Pentru a o face să-i pară lanţurile mai uşoare. De exemplu. Dar să n drept comparaţie stările bune şi stările proaste. mi-am zis că e mai abil să o las să creadă că le voi rupe eu însumi. văzînd ™na în imaginaţia sa doar un tînăr şi mîndru bărbat. îl insulta pentru neîncrederea lui cu ajutorul unor raţionamente false. Ea îmi răspunse: „Bine. într-un fel pe care nu-1 pot spune în această povestire. faţa posacă. Cazul 1 oătrîne manierate cum era domnul de Charlus. căci dacă ai face-o. îţi spun.niştea. dar extrem de subtile. pînă în zilele de melancolie cînd Morel îl acuza pe domnul de Charlus pentru tristeţea lui. l-am cerut să-mi spună doar una dintre acele minciuni. Frumuseţea lui Morel. dacă o ştim veşnic la dispoziţia noastră. îl plîngeam pe domnul de Charlus că trăieşte cu Morel (pe dată amintirea scenei ce avusese loc într-o dupăamiază mă făcu să-mi simt partea stîngă a pieptului mult mai mare decît cealaltă). fără să-i poată da nici o explicaţie. dacă această fiinţă ne părăseşte. domnul de Charlus nu ştiuse la început probabil că Morel era nebun. nu puteam să-i încredinţez în acel moment proiectul acesta mincinos. Nu am mai insistat văzînd atîta rea-voinţă. sentimente resimţite dacă ai în preajma ta un nebun. este pentru noi ca un Ianus. a sta multă vreme cu ea era dificil în alt fel. lăsînd la o parte relaţiile pe care le aveau sau nu împreună. Albertine nu era nebună. înfăţişîndu-ne faţa care ne place. Este teribil să ai viaţa unei alte persoane legată de a ta ca o bombă pe care ai ţine-o fără l------să-i iţi da drumul. ba chiar într-o anumită măsură orice fiinţă. îl împiedicaseră fără îndoială pe baron să caute atît de departe. In ceea ce o priveşte pe Albertine. mediocritatea. Privind-o.numeroase minciuni de la început! Dar ştiam dinainte că mărturisirile ei vor fi noi minciuni. fără să o întristez amenin-io cu ruptura. îmi era greu mă reţin a nu i le spune şi ei. de exemplu că aerul mării îmi făcea rău". şi poate că îşi dădea seama de ta P}n ne fericire. care. ai săvîrşi o crimă. cel mult puteam face. . îl ameninţa cu hotărîri deznădăjduite printre care persista preocuparea cea mai vicleană pentru interesul cel mai imediat Toate acestea nu sînt decît o comparaţie.

.

dar este util să visăm ca să le vedem cum eşuează şi ca însuşi eşecul lor să ne fie învăţătură. în societate. cu singura diferenţă că bolile naturale se vindecă.rădăcini. plăcerea uşor carnală ajută în munca scriitoricească pentru că anihilează celelalte plăceri. singurul lucru care există e conversaţia. care altminteri ar risca să încremenească. are tendinţa de a se imobiliza. cînd a murit bunica mea. Dorinţa îi este aşadar utilă scriitorului. de exemplu plăcerile societăţii. dar faci observaţii asupra motivelor care te împiedică să fii şi care ne-ar fi rămas invizibile fără aceste străpungeri brusce ale decepţiei. femeile redevin ceea ce este atît de odihnitor Pentru bătrînul obosit. Or. I . crezîndu-1 avar cînd de fapt nimeni nu era atît de generos ca el. dar cele pe care le creează medicina nu se vindecă niciodată. mai bine zis cu fetiţele. acest raţionament era absurd. cele care sînt aceleaşi pentru toată lumea. dar adevărată. Şi apoi am văzut. E stupidă. chiar dacă s-ar fi ştiut. Iar visele bineînţeles nu sînt realizabile. El se scuza în propriii săi ochi pentru că ştia că nu poate să creeze decît cînd se simţea îndrăgostit. adică un obiect de contemplare. şi a li se conforma lor. ştim asta. Trăia în chip atît de simplu încît nimeni nu bănuia cît de bogat este şi. a devenit o boală secundară. dar plăcerile sau decepţiile pe care ele mi le dăruiesc mă fac să scriu o carte care-mi aduce bani". dar are puterea să le suprime pe -mei. Nu izbuteşti să fii fericit. pentru a-1 îndepărta de ceilalţi oameni mai întîi. pentru că aceasta nu cunoaşte secretul vindecării. ci de îndată ce a obţinut. oamenii s-ar fi înşelat. poate nici n-am visa fără dorinţă. în afara '•eţii de societate. sau îi plăcuse doar o singură zi. care se ruşinau că primesc atît de mult pentru a fi dat atît de puţin. De altfel. care nu mai sînt decît întrebări şi răspunsuri. Era generos mai ales cu femeile. cel puţin ea pune astfel în mişcare şi suprafaţa sufletului. nu-i plăcuse niciodată viaţa mondenă. după o anumită vîrstă. De aceea Bergotte îşi spunea: „Cheltuiesc cu fetiţele mai mult decît milionarii. şi anume dispreţuind nu pentru că nu putea obţine. Şi chiar dacă această iubire aduce cu sine deziluzii. dar fără îndoială că Bergotte simţea o anumită plăcere transmutînd astfel aurul în mîngîieri şi mîngîierile în ai| r. Economic. pentru a o dispreţul apoi ca pe tot restul şi în acelaşi mod care îi era propriu. Bergotte nu mai ieşea din casă de ani de zile. E prea mult spus îndrăgostit. că bătrîneţea ei ) o sită iubea odihna. iar apoi pentru a repune în mişcare o maşină spirituală care.

.

Bergotte nu mai consultă nici un medic şi ceică cu succes. măguliţi că sînt chemaţi de el. stările de rău de altăiată reapăruseră. Din ceea ce îi spunea fiecare dintre aceşti medici. nu să abuzezi. Ştim că băile reci ne foc rău. vom găsi totdeauna un medic care să ni le prescrie. surîdea maliţios. îi interzicea pe dată acel lucru. Dar nu găsea în el sprijinul de care avea nevoie pentru a se ridica în picioare. să profite mai mult de soarele „indispensabil vieţii" (timp de cîţiva ani îşi datorase starea relativă de bine doar faptului că nu ieşea din casă). înnebunit de o suferinţă de fiecare clipă." Există în corpul nostru un anumit instinct a ceea ce ne este salutar. şi adeseori invocînd motive fabricate atît de la repezeală şi doar pentru a-şi argumenta hotărîrea îneît. dar ne plac. diferite narcotice."'. 1 md cu încredere prospectul ce le întovărăşea pe fiecare dintre 161 . îi înfăţişa ca pe nişte idei ale lui sfaturile celorlalţi. şi care. bărbat care se voia spiritual. După cîteva săptămîni. dacă Bergotte insinua: „Mi se pare totuşi că doctorul X îmi spusese . oergotte luă ceea ce. aşa cum şi inima noastră ştie ce este datoria morală. mai ales în faţa unuia dintre maeştrii condeiului. dacă se exagerează cu folosirea lui. în faţa evidenţei obiecţiilor materiale pe care i le aducea Bergotte. medicul pus pe a-1 contrazice cu orice chip.. crezînd că Bergotte încerca să-1 convingă să-i prescrie ceva care îi plăcea. îl sfătuiau să nu citească povestiri de groază (el nu citea nimic). să se alimenteze mai mult (ceea ce îl făcu să slăbească şi îi alimentă mai ales coşmarurile). de îndată ce Bergotte. Unul dintre medicii săi fiind înzestrat cu spirit de contradicţie şi înclinat spre tachinerie. ridica degetul şi rostea: „Am spus să uzezi. în surmenajul lui. Bergotte se întorcea la unul dintre primii medici. văzîndu-1 în absenţa celorlalţi şi pentru a nu-1 jigni. dar nu pentru a le împiedica să ne iacă rău. întărea aceeaşi prohibiţie. dar pentru noi motive. doctorul cu spirit de contradicţie era silit să se contrazică el însuşi şi chiar în aceeaşi frază. instinct pe care nici o încuviinţare a doctorului în medicină sau în teologie nu-1 poate înlocui.scurte coşmaruri. devine o armă cu dublu tăiş. vedeau în virtuţile lui de om care munceşte foarte mult (de douăzeci de ani nu mai făcuse nimic). dar lăcînd exces de ele. îşi interzisese el însuşi timp de ani de zile. cauza acelor stări de rău. iar cele recente se agravaseră. din înţelepciune..că asta poate să-mi congestioneze rinichii şi creierul.le încerca să se agate de stîlpul de piatră care era în faţa lui.odinioară bineînţeles . Bineînţeles orice medicament. căreia i se adăuga insomnia întretăiată . îi consulta pe medici care.

.

o lume cu totul diferită de aceasta. si din care ieşim ca să ne naştem pe acest pămînt. aşezate trei cîte trei. înainte poate de a ne întoarce acolo. nici experienţele spiritiste şi nici dogmele religioase nu aduc dovada că sufletuî subzistă. iar pe artistul ateu să reînceapă de douăzeci de ori o operă care va stîrni o admiraţie ce nu va mai avea nici o importanţă pentru trupul său mîncat de viermi. că în acea zi Bergotte murise. Am aflat. Simţea că şi-o dăduse în chip imprudent pe prima pentru cel de al doilea. în vitrinele uminate. Nu putem spune decît că totul se petrece în viaţa noastră ca şi cum am intra aici cu mănunchiul de obligaţii contractate într-o viaţă anterioară: nu există nici un motiv în condiţiile noastre de viaţă pe acest pămînt care să ne oblige să facem bine. sacrificiu. pentru a retrăi sub imperiul acelor legi necunoscute cărora ne-am supus pentru că purtam învăţătura lor în noi. să fim chiar politicoşi. pe unul din talCTere. Totodată se prăbuşi pe o canapea circulară.fragment de zid galben.şi nici măcar totdeauna! . abia identificat sub numele de Ver Meer. nu-i nimic grav"." îşi repeta: „Mic fragment de zid oalben cu streaşină102. Mort pentru totdeauna? Cine poate să o spre spună? Desigur. în timp ce pe celălalt se alia micul fragrnent de zid atît de bine pictat în galben. într-o cerească balanţă îi apărea. eroul faptului divers petrecut în această expoziţie.reproducînd 163 I . întemeiată pe bunătate. legi de care orice muncă profundă a inteligenţei ne apropie şi care sînt invizibile doar . Era mort. la fel de brusc încetă a mai sjîndi că în joc era viaţa lui şi redevenind optimist. îşi spuse: „E o simplă indigestie.pentru proşti. vegheau ca nişte ln geri cu aripile atîrnînd şi păreau." în acelaşi timp era conştient de gravitatea ameţelii sale. s 'mbolul învierii sale. să fiu. în jurnalele de seară. ca acel fragment de zid galben pe care 1-a pictat cu atîta ştiinţă şi rafinament un artist pentru totdeauna necunoscut. să fim delicaţi. din cauza cartofilor nu îndeajuns de fierţi. Toate aceste obligaţii care nu sînt sancţionate în viaţa prezentă par a aparţine unei lumi diferite. O nouă lovitură îl doborî iar. după cum am spus. „N-aş vrea totuşi. mic fragment de zid galben". scrupul. îşi spuse. fără să ştim cine le instaurase aici. Fu îngropat. propria-i viaţă. pentru cel care nu mai era. a m admirat inexactitatea ştirilor din ziare care . cărţile sale. dar în toată acea noapte funebră. se rostogoli de pe canapea pe duşumea şi toţi vizitatorii şi paznicii se năpustiră snre acel loc. Astfel îneît deea că Bergotte nu murise pentru totdeauna nu este neverosimilă.

.

în mijloc. în timp ce ea trecea: „Ia uitaţi-vă la caraghioasa asta bătrînă. l-am văzut intrînd pe domnul baron de Charlus. glumind sau nu. năpădită de o eczemă. iam văzut pantalonii galbeni în aceleaşi pişuar. Dar servitorii adunaţi în jurul lui. Poate doar dorinţa sexuală * ii fost capabilă să împiedice acea eroare. mai nobilă şi mai tînără decît o nepoată a doamnei de Guermantes. întorcîndu-mă de la Neuilly. însă pentru motive necunoscute şi e erau probabil de natură socială. Azi-dimineaţă doamna m-a trimis cu treburi la Neuilly. în acelaşi loc. doamnele de Fezensac106 şi de Balleroy. La pişuarul din strada Bourgogne105. • ar s"ar fi putut să fi ieşit din casă şi să trec pe stradă la ora c are Albertine mi-ar fi spus. care credea că cuvîntul „pisoar" (desemnînd ceea ce domnul de Rambuteau103 fusese atît de supărat auzindu-1 pe ducele de Guermantes că numeşte Vespasiana Rambuteau) era „pişuar"." în privinţa vîrstei. şi daca servitorii ar fi Wt-o brusc pe tînăra zeiţă.pantaloni de culoare foarte deschisă şi pe care i-ai fi putut recunoaşte dintr-o mie. care îşi băteau joc de fiecare dată cînd ea trecea prin faţa hotelului pentru a se duce în vizită. portarul îi dăduse „caraghioasei bătrîne". mi se pare greu să cred că era convins de ceea ce spunea. deşi deseori acest cuvînt era pronunţat în faţa lui. pe care. că 165 I I . la cele două îneîntătoare mătuşi ale ei. Dar l-am auzit pe portarul unui restaurant unde mă duceam uneori spunînd. în acea seară (nevazîndu-mă)." Nu cunoşteam nici o femeie mai frumoasă. Majordomul nu era alcătuit altfel. majordomul. Or. dacă ar fi funcţionat cind pretinsa bătrînă caraghioasă trecea. vedeau pe chipul acestei tinere frumuseţi cei optzeci de ani.căci îşi schimba adeseori îmbrăcămintea . nu departe de acel loc. Dar eroarea este mai încăpăţînată decît credinţa şi nu-şi cercetează cu atenţie părerile. acolo unde se aşază totdeauna ca să nu fie văzut.ceea ce era de ajuns pentru ca ea să nu audă rectificarea implicită a unei pronunţii mai bune. Iată ce înseamnă să fi umblat toate viaţa după fuste. această dorinţă nu Iu ncţionase. li se părea a fi o femeie frumoasă. Domnul de Charlus purta în acel moment . Are tocmai pantalonii104 potriviţi. Ar fi murit se rîs dacă le-ai fi spus că era mai distinsă decît una dintre cele două casiere ale hotelului care. ridicol de grasa. în mod constant. ce mers are! Şi are cel puţin optzeci de ani. majordomul spunea: „Cu siguranţă că domnul baron de Charlus s-a îmbolnăvit fiindcă a stat aşa de mult într-un pişuoar. după mai bine de o oră. nu a auzit niciodată în viaţa sa o singură persoană spunînd „pisoar".

.

precum povestirile sale.După cină. J le soţilor Verdurin. i-am spus Albertinei că aveam chef să profit că ma sculasem şi să mă duc să-mi văd cîţiva prieteni. mărturisiri atît de fireşti. fericit. dacă în decursul acestei cărţi. De aceea. pe care. încetînd dintr-o dată să sufere. nu-mi place cum sînt pieptănată. la Balbec mi le adusese la cunoştinţă Francoise şi pe care am omis să le spun. pe cei pe care îi voi găsi acasă. nu ştie cum să-şi exprime recunoştinţa faţă de cea care 1-a vindecat. şi chiar dacă ar trebui să moară în urma despărţirii. Or. povestită cu atîta simplitate încît o vedeam pe doamnă oprindu-se. de exemplu. De unde şi această scurta întîlnire fictivă. pentru a se dezvinovăţi. pe care nu le puneam la îndoială şi dintre care una fusese cea privitoare la întîlnirea cu Bergotte. făcînd cîtiva paşi împreună cu ea.verosimil dacă ar fi negat cu desăvîrşire. dimpotrivă. destins aşa cum eşti după o furtună. poate chiar dacă nu o interesau. ce s-a ivit iar. Nu ştiusem pînă atunci decît minciunile Albertinei. înduioşat. deşi pretindea că e indiferent. salutînd-o. îmi răspunse că nu are o rochie potrivită. . pe soţii Cambremer. ea risipeşte cu iscusite cuvinte. Căci Albertinci. fără să se îndepărteze. pe doamna i villeparisis. cînd acesta deja murise. şi cînd abia mai simţi încă pe sub marii castani căzînd din cînd în cînd picăturile ce atîrnă şi pe care soarele. aşa cum mă iubea Francoise. îi plăcea să i se spună lucruri plăcute. Ţii să-mi păstrez piep167 l . mi-a spus: «N-ai putea să-i spui domnului că nu m-ai găsit. nu va răspunde printr-o drăgălăşenie unei trădări pe care o bănuieşte. ci. simt o plăcere cînd ne jignesc amorul propriu. m-am situat întotdeauna din punctul de vedere al amantului. Dar dacă acesta are puţină mîndrie. Am întrebat-o pe Albertine dacă nu ia să vină cu mine. îşi va impune să se prefacă plin de răceală. cînd a plouat. Am rec ut sub tăcere doar numele celor la care voiam să mă duc. Albertine fusese inspirată numai de dorinţa de a fi verosimilă şi nicidecum de dorinţa de a mă face gelos. şi asta explica poate de ce inventa. pe doamna de Guermantes. amantul nu mai simte acea deznădăjduită intensificare a iubirii către care îl duce gelozia. Dacă. Albertine ştia că mie îmi plăcea s-o răsplătesc pentru drăgălăşeniile ei. se va îndepărta sau. le colorează. am avut şj voi avea multe prilejuri să arăt cum sporeşte iubirea datorită «eloziei. nu Ştiam nici eu prea bine. zadarnic îl face amanta să sufere atît de mult. cu drăgăstoase mîngîieri. deşi îmi făcuseră atît de rău: „Fiindcă nu voia să vină. că eram plecată?»" Dar „servitorii" care ne iubesc. bănuielile care-1 torturau.

clipă, într-atît suferea de mult. „Am insultat cu grosolănie chiar astăzi, îmi spuse el, o persoană pentru care am avut sentimente foarte profunde. E o purtare de laş, căci ea mă iubeşte. - Cu timpul, va uita poate", i-am răspuns, fără să mă gîndesc că vorbindu-i astfel păream că auzisem scena din cursul după-amiez ji. Dar el era atît de adîncit în durerea sa încît nici măcar nu-i trecu prin cap că aş putea să ştiu ceva „Va uita poate, îmi spuse el. Dar eu nu voi putea uita. Mă simt ruşinat, dezgustat de mine! Dar ce a fost spus a fost spus, nu-mi mai pot lua înapoi cuvintele. Cînd cineva mă mînie, nu mai ştiu ce fac. Şi e atît de nesănătos pentru mine, sînt cu nervii la pămînt", căci, asemenea tuturor neurastenicilor, avea mare grijă de sănătatea lui. Dacă în acea după-amiază văzusem mînia unui animal îndrăgostit şi furios, în acea seară, în cîteva ore trecuseră mai multe secole, şi un sentiment nou, un sentiment de ruşine, de regret, de durere, arăta că o mare etapă fusese depăşită în evoluţia animalului menit să se transforme în creatură umană. Şi totuşi eu auzeam încă „tîrfa, tîrfă" şi mă temeam că nu peste multă vreme starea de sălbăticie va reveni. înţelegeam de altfel foarte puţin ce se petrecuse, şi e cu atît mai firesc ca domnul de Charlus însuşi să fi ignorat pe de-a-ntregul că de cîteva zile, şi mai ales în acea zi, chiar înainte de ruşinosul episod care nu avea nici o legătură directă cu starea violonistului, Morel fusese din nou cuprins de neurastenie. într-adevăr, în luna precedentă el o sedusese pe cît de repede putuse, dar mult mai încet decît ar fi vrut, pe nepoata lui Jupien, cu care putea să iasă cît voia, în calitate de logodnic. Dar de îndată ce înaintase ceva mai mult în încercările de a o viola, şi mai ales cînd îi vorbise logodnicei sale de dorinţa lui de a avea legături cu alte fete, pe care ea urma să i le procure, se pomenise în faţa unei rezistenţe care îl exasperase. Dintr-odată (fie că ea era prea castă sau, dimpotrivă, i se dăruise) dorinţa lui dispăruse. Hotărîse să rupă cu fata, dar simţind că baronul, deşi vicios, este mult mai moral, se temuse că, de îndată ce va rupe, domnul de Charlus îl va da pe uşă afară. De aceea hotărîse acum vreo cincisprezece zile să nu o mai revadă pe fată, să-i lase pe Jomnul de Charlus şi pe Jupien să se descurce (folosea un verb îr n grosolan) între ei şi, înainte de a anunţa ruptura, să „o eargă" spre o destinaţie necunoscută. Iubire al cărei deznodă-■ ii lăsa cam trist; astfel încît, deşi purtarea pe care o avusese faţă de - mai mici detalii, cu cea a cărei teorie o făcuse în faţa nepoata lui Jupien era întru totul asemănătoare, pînă şi în
r---------------

I

I

vM

m i

JIIJ

^ H ^ II

\_iu

i ni i u

ivnui

ti.?^iiitiiiciiv.'ti±^ puiet ..

yi

ni

169

u demult, cînd hotărîse ruptura. Şi era gata să-şi „reverse mînia"', dacă nu (cu excepţia vreunui acces de moment) asupra fetei, fată de care păstra o rămăşiţă de teamă, ultimă urmă de iubire, cel puţin asupra baronului. Se feri totuşi să-i spună ceva înainte de cină, căci punînd deasupra tuturor lucrurilor propria-i virtuozitate profesională, atunci cînd trebuia să cînte bucăţi muzicale mai dificile (ca în acea seară la soţii Verdurin), el evita (pe cît era cu putinţă, şi scena din acea după-amiază era mult prea mult pentru el) tot ce putea să confere mişcărilor sale un ritm sacadat Aşa cum un chirurg pasionat de automobilism nu mai conduce cînd urmează să opereze. Iată ce îmi explică de ce, în timp ce-mi vorbea, îşi mişca încetişor degetele unul după altul spre a vedea dacă îşi recăpătaseră supleţea O uşoară încruntare a sprîncenelor părea să spună că mai era încă stăpînif de o anumită rigiditate nervoasă. Dar pentru a nu o spori, îşi destindea faţa, aşa cum îţi interzici să te enervezi că nu dormi sau că nu posezi cu uşurinţă o femeie, de teamă că fobia însăşi va întîrzia şi mai mult momentul somnului sau al plăcerii. De aceea, dornic să-şi recapete seninătatea spre a fi ca de obicei cu totul dăruit muzicii pe care urma să o cînte la pian la soţii Verdurin, şi dornic, atîta vreme cît îl voi vedea, să-mi îngăduie să-i constat durerea, i se păru că lucrul cel mai simplu era să mă roage să plec pe dată. Rugămintea era inutilă, căci plecarea era pentru mine o adevărată uşurare. Tremurasem la gîndul că, ducîndu-mă în aceeaşi casă la cîteva minute distanţă, să nu-mi ceară să-1 conduc, şi îmi aminteam mult prea bine scena din acea după-amiază pentru a nu simţi un oarecare dezgust fie şi numai la ideea de a-1 avea pe Morel lîngă mine în timpul drumului. Este foarte posibil ca iubirea şi apoi indiferenţa sau ura lui Morel faţă de nepoata lui Jupien să fi fost sincere. Din nefericire nu era prima dată (şi nu va fi nici ultima) cînd acţiona astfel, cînd „abandona" pe neaşteptate o fată căreia îi jurase că o va iubi totdeauna, ajungînd chiar să-i arate un revolver încărcat şi să-i spună că îşi va zbura c eier ^ ii dacă va fi atît de laş încît să o părăsească. Şi totuşi o părăsea la cîtva timp după aceea şi, în loc de remuşcare, simţea un iei de ranchiună. Nu era prima oară cînd proceda astfel, şi cu siguranţă nu era nici ultima, astfel încît multe căpşoare de fete -e fete mai puţin capabile să-1 uite decît el pe ele - au suferit -? eurn a suferit încă multă vreme nepoata lui Jupien, conti-UKJ să-1 iubească pe Morel şi dispreţuindu-1 totodată - au erJt, gata să-şi dea duhul, sfîşiate de o mare durere lăuntrică n

171

lîn^ă micul Dunkerque 107 ", frază care mi se păru foarte plicticoasă, căci nu am înţeles ce vrea să spună; şi totuşi nu am îndrăznit să-1 întreb pe Brichot, temîndu-mă nu atît de dispreţul, cît de explicaţiile sale. I-am răspuns că eram destul de curios să văd salonul unde Swann o întîlnea odinioară, în fiecare seară, pe Odette. „Cum, cunoşti toate aceste vechi istorii ?"' îmi spuse el. Moartea lui Swann mă tulburase peste măsură în perioada cînd avusese loc. Moartea lui Swann! Swann nu joacă în această frază rolul unui simplu genitiv. înţeleg prin asta moartea particulară, moartea trimisă de destin în serviciul lui Swann. Căci noi spunem moartea pentru a simplifica, dar există aproape tot atîtea tnoiti cîte persoane. Noi nu posedăm un simt care să ne îngăduie să vedem cum aleargă în goană, în toate direcţiile, morţile, morţile active îndreptate de destin către o persoană sau alta Adeseori sînt morţi care nu vor fi pe de-a-ntregul eliberate de îndatorirea lor decît după doi sau trei ani. Ele aleargă repede să plaseze un cancer în trup unui Swann, apoi pornesc iar cu alte treburi, neîntorcîndu-se decît atunci cînd, după ce chirurgii au operat, trebuie să plaseze din nou cancerul. Apoi vine clipa cînd citeşti în Le Gaulois că starea sănătăţii lui Swann a stîrnit nelinişte, dar că boala lui e pe cale de vindecare. Atunci, cu cîteva minute înainte de ultima sullare, moartea, ca o călugărită care te-ar fi îngrijit în loc de a te distruge, vine să asiste la ultimele tale clipe, încununînd cu o supremă aureolă fiinţa pentru totdeauna îngheţată a cărei inimă nu mai bate. Şi tocmai această diversitate a morţilor, misterul circuitelor lor, culoarea fatalei lor eşarfe conferă ceva atît de impresionant rîndurilor scrise în jurnale: „Aflăm cu mare părere de rău că domnul Charles Swann a decedat ieri la Paris, în locuinţa sa, în urma unei boli chinuitoare. Parizian a cărui inteligenţă era preţuită de toată lumea, ca şi ştiinţa sigură cu care îşi ilegea relaţiile, puţine, dar fidele, el va fi unanim regretat, atît în mediile artistice şi literare, unde fineţea şi priceperea gustului său se simţea la el acasă, fiind căutat de toţi, ca şi la Jockey-Club, ide era unul dintre membrii cei mai vechi şi cei mai ascultaţi, părtinea şi Cercului uniunii şi Cercului agricol. îşi dăduse de '"tină v reme demisia din calitatea de membru al Cercului din 'da Royale. Fizionomia sa spirituală, ca şi notorietatea sa mar-' stîmcau curiozitatea publicului cu prilejul oricărui great '"'. m uzicij şi al picturii, şi mai ales al «vernisajelor», pe care recventat cu fidelitate pînă în anii din urmă, cînd nu mai decît rareori din casă înmormîntarea va avea loc etc."

I

173

aflîndu-te la o sută de kilometri de Paris. . căci buzele ce trebuiau să mi-1 dea erau pecetluite pentru totdeauna. să-ţi iei rămas bun de la unchiul tău. după incidentul care a distrus în parte locuinţa doamnei Verdurin. „Nu. Dar sînteţi întotdeauna atît onoare de a vă însoţi ! 'n sea5a asta' ^acă veti consimţi de dragul meu să urcaţi în 175 I I . Numai că toate aceste uitări care te asaltează şi pe care le spui cu voce tare. că ai uitat să-ţi iei două duzini de batiste. renunţînd să te mai gîndeşti la lucrurile iremediabil omise. despre domnul de Mouchy. pe care voiam să i le pun cu privire la subiectele cele mai disparate: despre Ver Meer. dar care mi se păreau capitale de cînd ştiam că răspunsul nu va mai veni. despre Combray. despre o tapiserie de Boucher. Circul totdeauna cu j omnibusul sau jos. aşa cum îi promisesem la prinţesa de Guermantes. doar de formă.Gilberte." Din nefericire. „Ah! eraţi cu trăsura. continuă Brichot. prietenului care călătoreşte împreună cu tine. ™' spuse el pe un ton grav. să-i laşi o cheie bucătăresei. să întrebi care este numele oraşului unde se află fîntîna veche pe care doreşti să o vezi. că el nu îmi spusese acel „alt motiv" la care făcuse aluzie în acea seară. coborîsem prea repede din trăsură ŞJ vizitiul nu înţelesese cuvintele pe care i le azvîrlisem în mare ibă pentru a avea timp să mă îndepărtez de el înainte ca >nchot să mă zărească. Urmarea a fost că vizitiul a venit după J10/ şi m-a întrebat dacă trebuia să vină să mă ia din nou cu asura: i-am spus în grabă că da şi mi-am înteţit politeţurile faţă -universitarul care venise cu omnibusul. despre el însuşi. îţi desfaci pachetul cu mîncare şi faci schimb de ziare şi de reviste cu cei din jur. astfel încît. Moartea celorlalţi este ca o călătorie pe care ai face-o tu însuţi şi cînd îţi aminteşti.Da. nu aici o întîlnea Swann pe viitoarea lui soţie sau cel puţin nu a întîlnit-o aici decît în ultima vreme. pentru care mă alesese drept confident în legătură cu conversaţia lui cu prinţul. vom fi cam înghesuiţi. că nenumărate întrebări îmi reveneau în minte (ca tot atîtea bule de aer urcînd din adîncul apei). dar din pură întîmplare: nu 1 s e întîmplă asta niciodată. întrebări fără îndoială deloc grabnice de vreme ce le amînasem zi după zi. au drept singură replică numele staţiei strigat de controlor şi care nu face decît să ne îndepărteze şi mai mult de realizările de acum înainte imposibile. din teama de a desfăşura sub ochii lui Brichot un lux care mi se părea deplasat de vreme ce universitarul nu-şi lua şi el partea lui. Dar voi avea astfel poate marea a a asta ! 5 ' ^acă veti consimţi de dragul meu să urcaţi în astâ ! birjă.

.

Tocmai cînd eram pe punctul de a ajunge la doamna Verdurin. îmi reproşam că nici chiar la Swann. în timp ce florile roz ale castanilor. cu un gînd de graţioasă simpatie pentru vizitator. Poate că îi plăcea să-mi laude ceea ce eu nu voi cunoaşte niciodată. prin felul lui de a vorbi şi prin toate acele intimităţi minunate. pe care îl cunoscusem. nu fusesem atent cu destul dezinteres. nu-i plăceau lui Swann atît de mult cît îi plăcea o mică fotografie făcută la Nisa. de altfel. nu mă uitasem cu destulă atenţie. ea părea o bonă mai bătrînă cu douăzeci de ani. ei aşteptau să fie gata să-i primească. pentru a prefera un salon mai puţin strălucitor. gînd tradus de surîzătorul bun-venit al culorilor lor roz. meşteri în arta conversaţiei. cu părul în dezordine ieşindu-i de sub o pălărie de pai brodată cu pansele şi împodobită cu o panglică de catifea neagră (femeile avînd în general o cu atît mai batrînească înfăţişare cu cît fotografiile sînt mai vechi). că pîndesc cu ochii ţintă venirea întîrziată a stapînei casei. l-am văzut pe domnul Charlus navigînd spre noi cu 'ntregul lui trup enorm. °ntrastînd într-atîta cu străinul arogant pe care-1 cunoscusem în 177 I . fotografii în care apărea îmbrăcată într-o rochie de mare gală şi cu o coafură făcută de Lentheric112. căci fie şi numai citînd numele a două sau trei persoane care nu mai existau şi al căror farmec căpăta. tîrînd fără să vrea după el pe unul dintre ace ' apaşi cerşetori pe care trecerea lui îi făcea să se ivească întotdeauna chiar din cotloanele cele mai pustii în aparenţă. ceva misterios. şi e care acest monstru puternic era fără voia lui totdeauna escora > deşi la o oarecare distantă. şi pe şemineu garoafele din vaze păreau. precum rechinul de pilotul său. simţeam că tot ceea ce mi se povestise despre sofii Verdurin era mult prea grosolan. afară. mă întrebam ce putuse să fie cu adevărat. chiar în domeniul monden. cu o etolă de postav. în care. că el nu poate rămîne sclavul nici unei forme şi. să-mi arate că gustase din plăceri pe care eu nu le voi putea avea. se eliberează dintr-o dată de un salon care a ajuns încet şi cu dificultate la perfecţiune. Dar acel „salon" îi părea superior celui actual poate pentru că spiritul nostru este bătrînui Proteu. tot astfel cum fotografiile „retuşate" pe care Odette şi le făcuse la Otto111. elegantă şi cu douăzeci de ani mai tînără.ii o vadă pe doamna Verdurin după-amiaza. că nu-1 ascultasem bine cînd mă primea la el în timp ce-şi aştepta sofia să se întoarcă spre a lua masa împreună şi cînd îmi arăta atîtea lucruri frumoase acum cînd ştiam că era comparabil cu unul dintre cei mai străluciţi bărbaţi de altădată. Reuşea.

.

că este închis . Homosexualitatea care supravieţuieşte în ciuda obstacolelor. cîtă superioritate morală! Păstorul lui Teocrit care suspină după un adolescent nu va avea mai tîrziu nici un motiv pentru a fi mai puţin aspru şi mai inteligent decît celălalt păstor. din răutatea soţiei sale. la uşoara tară a unui simţ. care nu-i seamănă în nici o privinţă. Glumele grosolane ale lui Brichot. nu înţelegea că atunci a iubi un tînăr bărbat era ceea ce astăzi este (glumele lui Socrate o arată mai bine decît teoriile lui Platon) să întreţii o dansatoare şi apoi să te logodeşti. veştejită. cea pe care o ascundem de ceilalţi şi pe care o travestim faţă de noi înşine. Faptul ca acesta din urmă are un interior plin de gust. Căci primul nu este atins de o boală. şi care îi compara pe atleţii lui Praxiteles cu nişte docili boxeri. Domnul de Charlus însuşi nu ar fi înţeles asta. ruşinată. El se liniştea recitînd pagini din Platon. interior care este cel al unei gospodine ce colecţionează bibelouri.a dispărut. versuri din Vergiliu. Nu voia sa vadă că de o mie nouă sute de ani („un curtean bigot sub un prinţ bigot ar fi fost ateu sub un prinţ ateu". după ce le-a explicat. termină astfel: „Cel care va veni 179 . el ascultă de moda timpului. al cărui fluier răsună pentru Amaryllis116. care explică de ce universul poeţilor şi al muzicienilor. în schimbul a puţină frumuseţe plastică. dar suiprinde îngusta breşă care se deschide către Beethoven şi eronese! Dar asta nu-i scuteşte pe oamenii sănătoşi să se tea-a cînd un nebun care a compus un poem sublim. singura căreia îi poate corespunde într-una şi aceeaşi fiinţă o rafinare a calităţilor morale.de îndată ce nu mai fusese vorba de a debita banalităţi. se întredeschide pentru domnul de Charlus. că supravieţuieşte şi se multiplică doar cea involuntară. este singura adevărată.ln greşeală. pentru că. el care îşi confunda mania cu prietenia. la începutul prieteniei sale cu baronul. lăsaseră locul . Şi domnul de Charlus ar fi greşit dacă nu ar fi renegat de-a dreptul genealogia păgînă. toată homosexualitatea legată de moravuri .unui sentiment penibil. neurastenică.cea a tinerilor lui Platon ca şi cea a păstorilor lui Vergiliu .sadism irezistibil114. văitîndu-se şi arătînd ce romiscuităţi îi sînt impuse. a spus La Bruyere'15). ci de a înţelege . după ce i-a implorat să mtervină pe lingă directorul azilului. nu surprinde. oferindu-le argumentele cele mai corecte. ascuns sub un văl de veselie. Tremurăm la ideea raportului pe care fizicul îl poate avea cu acestea cînd ne gîndim la mica deplasare de gust pur fizic. orb fiind şi la minte. atît de închis în faţa ducelui de Guermantes.

.

gl se revărsa acum şi în cuvintele domnului de Charlus.:numiţi teoreticieni prea absoluţi în opiniile lor vor spune că. într-adevăr. sînteţi proaspăt ca un trandafiraş. Recunoştea pe dată lucruri cărora nimeni nu le-ar fi dat vreo atenţie. O vom vedea pe verişoara dumitale în seara asta? Oh! e foarte frumoasă. Frumos îţi mai sade! O să le spunem micilor tăi elevi de la Sorbona că nu eşti deloc serios. S-a văzut. Am regretat totdeauna că Pictură domnul de 181 . înclinarea către atracţiile masculine are drept compensaţie gustul înnăscut." Aici trebuie să spun că domnul de Charlus „poseda". „Aşa. în timp ce cerşetorul. descumpănit. în pieptul cu un început de sîni.în cazul unei boli de ficat sau roşeaţa respingătoare în cel al unei boli de piele. renuntînd la tonu-i glumeţ. asta se întîmplă uneori. domnule profesor. Dar viciul odinioară atît de adînc îngropat de lomnul Charlus în cele mai tainice cotloane ale fiinţei sale. ştiinţa toaletei feminine. te plimbi noaptea cu acest tînăr frumos. cu cele ai savante şi mai sigure rafinamente. în ceea ce priveşte rochiile şi pălăriile. Şi. Ja vedere şi întins precum uleiul. Dar gustul său. pe scurt. frumosul meu tînăr. căci e încîntătoare. sau. pe care o posedă în chip firesc. ce mai faci? îmi spuse el. unele guri rele sau . spiritul său de observaţie se extineau asupra multor altor lucruri. spuse el apropiindu-se de noi. dragul meu. de a se îmbrăca bine. apărea acum. nu numai pe obrajii lăsaţi ai acestui chip fardat. Şi dumneata. că eu >bservasem existenţa capodoperelor pe care le avea în Iota sa decît pe măsură ce mi le arătase el însuşi. Şi verişoara dumitale ce mai face? Nu a venit cu dumneata Ne pare rău. ceea ce făcea din el tocmai contrariul. Brichot. şi asta 1 operele de artă cît şi în mîncărurile de la un dineu i °'irn S' 'n tOt ceea ce Poate fi subînţeles ca existînd între bucătărie). De altfel vă merge bine în compania tineretului. în crupa plină a acestui trup neglijat şi năpădit de grăsime. întreaga tandreţe profundă a unui Charlus. Nu prea eşti văzut în casa din quai Conţi. de a desluşi atît detaliile unei toalete cît şi cele ale unei „pînze". cu tot ceea ce înseamnă gust. darul de a observa minuţios. Şi ar fi şi mai frumoasă dacă ar cultiva mai mult arta atît de rară. ca şi cum dacă bărbaţii au acaparat întreaga dorinţă fizică. se îndepărta. în seara cînd m-am s ă-l întîlnesc după o cină la ducesa de Guermantes120. studiul. în cazul unui bărbat. antipodul meu. celălalt sex ar fi în schimb gratificat cu tot ceea ce înseamnă gust „platonic" (adjectiv foarte impropriu). în privinţa asta domnul de Charlus ar fi meritat porecla pe care a primit-o mai tîrziu: Xroitoreasa".

.

„Da. îl întrerupse Brichot. face excepţie şi ar merita să fie pusă în valoare de o rochie de catifea de Genova (m-am gîndit pe dată la Elstir şi la rochiile lui Fortuny).■ostul. cere mai mult decît nişte cîrpe frumoase. poate că. ar fi scris doar nişte fade romane foiletoane. temîndu-se că -este ultime cuvinte mă făceau să sufăr. marcasita şi incomparabilul labrador. decît de caracteristica individuală a tipului pe care-l reprezintă verişoara dumitale. cînd va fi măritată. şi de altfel poate ca sînt şi eu răspunzător de asta. continuă domnul de Charlus vorbind despre Albertine. Dar cred că frumuseţea ei. datorită demonului care ne contrariază adesea destinele. ricana domnul de Charlus punîndu-şi . care le dau o înfăţişare teatrală. ea însăşi pare a avea instinctul contraponderii pe care o cere o frumuseţe cam greoaie.ii impunea lui Brichot să tacă . veritabile." via te uită. nişte îneîntătoare eşarfe de voal. îşi va putea pune nu numai pudra albă sau fardul carmin. care este deja femeie. care este reală şi masivă. Ceea ce i-am spus adeseori mergînd la La Raspeliere. nişte inutile povestiri de călătorii şi de aventuri. De altfel. ' .de caracteristica ţinutului. a făcut-o să adopte cam mult genul uşor. o tocă roz cu o mică pană roz care i se potrivea destul de bine. pe care nu m-aş teme să o încarc cu incrustaţii sau cu minunate pietre semipreţioase demodate (este cel mai frumos elogiu ce li se poate face).cu un gest prin . lucru care era poate dictat mai curînd . Singura mea îndoială este dacă se îmbracă în conformitate cu frumuseţea ei specială. ».şi îmi pare rău .într-o casetă de lapis-lazuli de o nuanţă nu foarte indigo . baroane". căci el se îndoia întruwtva de puritatea relaţiilor mele şi de autenticitatea faptului că ''benine îmi era verişoara. cred. ca peridotul.> ^a* k'ne ti~'dl tme §ura m ^ata acestuJ copil. Oare toca se potriveşte părului ei atît de bogat şi oare n-ar fi mai bine pusă în valoare de un kakoşnik121? Puţine sînt femeile cărora le stau bine rochiile în stil vechi. părea că vă amuzaţi ca două fete nebunaH nu aveaţi nevoie de o bunică bătrînă ca mine care să vă 183 I . de apropierea plajei. ci . îşi luase cu ea toate acele frumoase cutii şi în care. Dar frumuseţea acestei fete. pentru a merge să cineze la La Raspeliere. am deranjat. Recunosc că am văzut-o purtînd nişte foarte frumoase rochii de muselină. căci nu i-am dat sfaturi îndeajuns de bine gîndite. „văd că te interesează domnişoarele! -• i .perlele şi rubinele. neferiu le .mîna pe umărul meu. căci ea se poate căsători cu un bărbat bogat. ştie să se îmbrace. Aminteşte-ţi cum.

.

Şi celelalte. nu car ")ltr~a<Jev^r decît o genială şi fidelă imitaţie a manierelor pe e capătă cei ca Charlus. în mod voluntar. foarte răspîndit. el °tea acum. Simţind curiozitatea pe care le stîrnea un personaj cu o particularitate ca a sa. spul| -si „draga mea". ca şi cum acest „răsfăţ" voit. exercitînd în societate un talent de amator. adică într-o gîndire diferită de a lor. cînd au ajuns la o anumită fază a 185 . întretinînd-o. într-adevăr. ci pentru a nu-i decepţiona în aşteptarea lor pe glumeţii binevoitori. fără a mai aştepta să fie rugat. precum lenea. mai curînd simpatic şi aproape amuzant. atît de diferite de cele pe care şi le îngăduia odihnioară. fără să se pună în pericol să le măr turisească celorlalţi ceea ce ajunsese în cele din urmă să-şi mărturisească sieşi fără ruşine. care. Viciu (aşa îl califica odinioară domnul de Charlus) căruia baronul îi dădea acum chipul jovial al unui simplu defect. adică fără nici o urmă de ipocrizie. probabil nu cu speranţa de a fi luat în serios. r Şi a schimbării survenite în intonaţii. ignorant la începutul anomaliei pe care o purta în sine. în slîrşit. gesturi. dar cu o nuanţă de cabotinaj. şi. invertitii care se cheamă. Ba ar fi interesant să căutăm explicaţia nu numai a schimbării cuvintelor nsele. Şi totuşi revoluţia lăuntrică a unui spirit. aşa cum s-ar 11 pre făcut că vorbeşte englezeşte sau l-ar fi imitat pe Mounet-Sully123.în cazul lui 'voluntare . în acelaşi mod în care ziaristul circumcis vorbeşte tot timpul de „fiica cea mai mare a Bisericii" şi de „sfînta inimă a lui Isus". semănau în chip ciudat acum cu ceea ce domnul Charlus condamna cu cea mai mare asprime odinioară. Aşa cum cutare publicist evreu se face zilnic campionul catolicismului. nici un exil la P°^ Sud sau pe vîrful lui Mont-Blanc nu ne poate îndepărta atît de mult de ceilalţi ca o şedere prelungită într-un viciu lăuntric. domnul de Charlus veş tejea cu umor relele moravuri. fără să vrea aproape.aici principiiJc directoare care-i călăuzeau în Franţa. şi pentru a-şi plăti tacîmul cu gratie. în micul clan. distracţia sau lăcomia. izbutise să-1 desprindă pe dom nul de Charlus de ultimele constrîngeri sociale mai bine decît timpul petrecut în casa familiei Verdurin.dar cu atît mai profunde . domnul de Charlus simţea o anumită plăcere satisfăcînd-o. familiarizîndu-se cu ea pînă la a nu-şi mai da seama că nu putea. afîtînd-o. apoi înspăimîntat în fata ei după ce a recunoscut-o.pe care şi le aruncă altuia. atît unele . astfel îneît domnul de Charlus îl ameninţa pe Brichot că-J va denunţa la Sorbona că se plimbă acum cu bărbaţi tineri. pe care era * Charlus îl contracarase vreme atît de îndelungată. micile strigăte .

.

j^f baronul în chip atît de firesc îneît s-ar fi spus că vorbea Pre o femeie. înţelegere care. Tot atîtea legi diferite. şi care îl împingea întruna să dezvăluie. pentru a se lăuda. conflictul sau echilibrul unor legi ale atracţiei şi ale respingerii care guvernează lumi mult mai mari124. nevoia de a mărturisi ceea ce îţi este atît de plăcut şi de a arăta că eşti iubit.diferenţă dintre aceste două fapte este că unul e mincinos şi -elălalt adevărat. nu acel cru oricum. şi la fel de vinovat. sau găsind că e spiritual să-şi deruteze interlocutorul. adevărul. Dar pentru un fizician locul pe care îl ocupă pînă şi cea mai mică bucată de soc se explică prin acţiunea. Asta nu-1 împiedica (şi deşi era poate adevărat) ca uneori să se contrazică (ca în privinţa orei la care îl văzuse ultima dată). în ciuda agravării răului de care suferea. în chip general. "9t'ti că este pentru mine. dorinţa involuntară de a se juca cu focul şi voinţa de a face sacrificiul cerut de ea. Totuşi. sau din sentimen-wsm. dacă preferăm. înţelegeţi bine ce vreau să spun. „platonism". o înţelegere a ceea ce ştie sau presupune . şi că între ei nu exista decît prietenie. căuta în acea perioadă a vieţii sale să afirme că Charlie nu era în acelaşi fel bărbat ca el. un amestec de pudoare şi de ostentaţie. relaţii pe care le ai cu persoana despre care spui că ai văzut-o în acea dimineaţă cînd de fapt ai văzut-o ieri seara. un prieten mai tînăr M drag. e că rostea o minciună. să spunem că domnul de Charlus. uneori pur şi simplu să inventeze detalii compromiţătoare. dictează răspunsurile mai generale cu privire la inocenţă. De aceea nu am înţeles de ce amanta (aici domnul de Charlus) alege totdeauna fapta mincinoasă. acţionînd în sens contrariu.şi nu spune -interlocutorul. Vouă nu vă displace asta? 187 . şi sînt sigur (se Joia aşadar dacă simţea nevoia să spună că e sigur?) că şi el e pentru mine. pentru care am cea mai mare afecţiune. mergînd dincolo sau dincoace de a sa. a venit azi-dimineaţă să mă trezească Ştie u$i că detest să fiu văzut culcat. dorinţa de a părea firesc şi îndrăzneţ. continuă baronul. dacă nu am şti că aceste răspunsuri sînt determinate fără ştirea persoanei care le dă de un număr de factori ce pare atît de disproporţionat cu lipsa de însemnătate a faptului îneît te scuzi că vorbeşti despre el. îl face cînd să supraestimeze. dar între noi nu există nimic altceva. dar unul este şi la fel de inocent. sau. gestul instinctiv de a ascunde o întîlnire secretă. decît pentru a le aminti în treacăt. Da. uitîndu-şi de sine. sau dimpotrivă realitate carnală. cînd să subestimeze. nu acel lucru. Charlus. fie că spunea atunci. Să nu menţionăm aici. să insinueze.

.

dar nu transformă întru nimic firea femeii de lîngă el. despre mobilul nostru în cutare acţiune. Asta înseamnă că incidente de acest gen nu-i puteau fi de nici un folos. alcătuită atît din femei cît şi din bărbaţi. Minciuna. ale cărei relaţii neverosimile. poate deschide în noi simţuri dormite pentru contemplarea unor universuri pe care altminteri nu le-am fi cunoscut niciodată. a greşit agind de aici concluzia că este o eroare să te împrieteneşti cu nenii din popor şi că revelaţii atît de dureroase1^7 (cea care îl cuse cel mai mult să sufere fusese legată de o călătorie pe e Morel o făcuse cu Lea în timp ce îi spusese domnului de lUs că în acea perioadă studiază muzica în Germania. 1 k trimisese scrisorile în Germania. la ceea ce noi iubim. din bărbaţi cărora le plăceau nu numai bărbaţii. Domnul de Charlus fusese toată viaţa lui doar un amator. Frumuseţea acestora îi este de ajuns imaginaţiei scriitorului. false şi rele. dar şi femeile. confruntat cu noua semnificaţie a unei expresii care îi era atît de familiară. despre relaţiile pe care le-am avut cu ei. de exemplu. ele ar fi putut fi preţioase. în scene violente în cursul cărora ştia să fie elocvent. Pen-a-şi construi minciuna. minciuna aceasta este unul dintre puţinele lucruri din lume care ne poate deschide perspective asupra noului. minciuna cu privire la ceea ce noi sîntem. despre oameni pe care îi cunoaştem. ale cărei minciuni ce întrec orice închipuire şi care merg mai ales într-o direcţie la care nu te-ai fi putut gîndi. apar din cînd în cînd ca nişte străfulgerări. sau în intrigi viclene. asupra necunoscutului. ci o imensă parte din planetă. iar baronul. de unde îi erau 189 I . se simţea torturat de o nelinişte nu numai a inteligenţei. Trebuie să spunem. că dacă a fost uluit aflînd despre Morel ţele lucruri pe care acesta i le ascunsese cu grijă. a cărei viaţă situată la mii de metri dedesubt. la ceea ce noi simţim faţă de fiinţa care ne iubeşte şi care crede că ne-a modelat făcîndu-ne asemenea ei pentru că ne îmbrăţişează toată ziua. Dar pentru o fiinţă de valoarea lui Bergotte. El devia impresia chinuitoare pe care i-o trezeau. Ba chiar poate asta explică în parte (de vreme ce noi acţionăm orbeşte. se slujise de persoane binevoitoare. minciuna perfectă. dar alegînd precum animalele planta care ne este prielnică) de ce fiinţe ca Bergotte trăiesc în general în compania unor persoane mediocre. dar şi a inimii.i pjnă atunci. îi exaltă bunătatea. formulat de noi într-un mod cu totul diferit. în legătură 1 domnul de Charlus. în fata acestui dublu mister unde îşi găseau locul atît gelozia lui sporită cît şi brusca insuficienţă a unei definiţii.

.

plac " Cra Prezentat baronului un tînăr compozitor cu înfăţişare 1 a > el căuta un prilej să se arate agreabil noului venit ape191 . şi cu care totuşi li se pare măgulitor să fie împreună) el ajunsese în acel punct în care amorul propriu perseverează neobosit spre a distruge scopurile pe care le-a atins. domnul de Charlus găsea că " istenţa lui Morel nu era un obstacol în calea înclinaţiei sale u e <> şi că însăşi reputaţia sa strălucită de violonist sau °netatea sa. atît în metrou cît şi la teatru. Este pretutindeni remarcat. succesele lui la femei. aşa cum i-ar spune medicului că nu beau niciodată alcool şi că nu le place decît apa de izvor. datorită slăbirii ambiţiilor mondene împlinite şi 'Olului tot mai mare al curiozităţilor ancilare. Voia să-1 aibă tot timpul lîngă el.care. care din vanitate îşi rup toate relaţiile pentru că sînt văzuţi pretutindeni cu o metresă. de compozitor şi de Dac" ~ ar Putea m anumite cazuri să fie o momeală pentru ei.fustangiii" nu le inspiră decît dezgust. sub influenţa iubirii. pe care nimeni nu o primeşte în casă. E de-a dreptul supărător! Nu pot merge cu el la restaurant fără să nu mă pomenesc că chelnerul îi aduce bileţele de amor de la cel puţin trei femei. Pretutindeni. binevoiesc să răspundă iubirii unor Charlus. Cît priveşte ceilalţi tineri. Căci (şi e un caz frecvent printre bărbaţii bine situaţi şi snobi. netrezindu-i gelozia. nu-i nimic extraordinar în asta. adăuga el. tîrfele cele mai celebre îl sorb din ochi. parcă spre a-şi satisface amorul propriu. cu atît mai sorbante cu cît erau mai platonice. acestea nu au atins numai. Dar în privinţa asta domnul de Charlus se îndepărta puţin de la regula obişnuită. le dă gata pe femei". „Dar. şi să-i convingă pe ceilalţi. le spun că ?. spunea el ca şi cum ar fi făcut o revelaţie scandaloasă. le înţeleg. „Este extraordinar. r au şi depăşit nivelul unde cu greu se menţineau celelalte. demimondenă sau vreo doamnă cu apucături cam deocheate. care acum lua naştere. poate cu invidie. poate chiar să se convingă şi pe sine. şi în ciuda prejudiciilor pe care tînărul putea să le aducă situaţiei mondene a baronului. e cu adevărat minunat" Domnului de Charlus îi plăcea să arate că îl iubeşte pe Morel. Şi totdeauna de la femei frumoase. găseşti că relaţiile ostentative cu persoana iubită au un prestigiu pe care numai tu îl 'Z1> fie că. Mă uitam ieri la el. din interes. s-a făcut atît de frumos. îi pricinuiau aceeaşi bucurie ca şi succesele lui la concerte sau la o partidă de ecarte. Admirîndu-1 pe Morel în toate privinţele. că era iubit de acesta. seamănă cu un personaj din tablourile lui Bronzino129. De altfel. dragul meu. fie că. dar mai ales cu admiraţie.

.

am invitat-o de ■xemplu pe cumnata mea Oriane. nu-i sigur că vine. ceea ce va stîrni furia indescriptibilă a persoanelor care nu au fost invitate şi care vor spune: «Palamede a socotit că nu eram vrednici să fim invitaţi. că un anume Morel etc.an <je difuzare. ra gul meu. Şi de altfel i-au descoperit un nou talent. Ştiţi. replică Ia fel de utilă ca şi laudele Orianei. în salonul Mortemart va avea loc o conversaţie însufleţită. pentru că numele de Morel va reveni tot timpul şi se va grava în memorie ca o lecţie pe care o reciteşti de zece ori la rînd. Dar nu i se cere să "nt'eleagâ. dar e sigur •ă dacă vine. nu ştiai? înseamnă că nu-mi cunoşti latura naivă. Toate acestea alcătuiesc o înlănţuire de împrejurări care-şi poate avea preţul său pentru artist. ei sînt adulaţi. m-am gîndit că ai fi putut. să colaborezi cu mine. domnul de Charlus se simţea oarecum 193 . îi vizitase şi îi ceruse să obţină ca ' rfa -Cr'e într~un z'ar un rel de cronici umoristice şi muziucindu-se Ia el. ca toate tnnele mame cam ramolite ce bîntuie pe la Conservator. nu va înţelege absolut nimic. ceea ce i se potriveşte pe deplin şi ca chiar o face. cine sînt cei la care avea loc concertul?». acele mici cronici. care sînt cu adevărat foarte frumoase. scrie ca un înger. nu-i interesează decît propria persoană. aşa cum îţi spun. care are cu ievărat un comportament simplu şi serviabil. dragul meu. 1 pierd ore întregi pe la uşa juriilor care examinează. Cu adevărat merită osteneala. publică probabil m Le Gaulois. pentru stăpîna casei. oamenii iluştri se gîndesc adeseori la altceva. de umorist şi 2 muzician. să mă ajuţi să creez o înlănţuire de împrejurări capabile să favorizeze un dublu talent. şi aş fi a rte mulţumit dacă Charlie ar adăuga viorii sale asemenea babă nepreţuită. împrospătîndu-i memoria cu privire la prozele acestui tinerel. sau nu ştiu unde. II cunoaşteţi pe Bergotte. Cum. servind într-un anume fel de megafon unei manifestări care va fi astfel adusă la cunoştinţă unui public îndepărtat. în locul tăcerii negustoresei de mărunţişuri şi a băcanului. ceea ce este peste puterile ei. Ca un înger. de altfel. Cam asta ar trebui să i se spună lui Bergotte. Iar Bergotte m-a asigurat că era muir Văm foarte binc'" Domnul de cl™rlus> care-1 cunoştea de S V cme Mo | 5 Prm Swann. Oriane povestind că a ascultat lucruri minunate. de muzician şi de scriitor care poate într-o bună zi dobîndi prestigiul talentului lui Berlioz. ci să vorbească. Dar Bergotte. Mă '■* cum nu se poate mai bine. în consecinţă: încă de mîine. Ştiu că exagerez cînd e vorba de el. înţelegeţi ce vreau să spun. Veţi vedea ce progrese a făcut.

.

N-aş spune că te duci prea des pe acolo!" I-am spus că ieşeam mai ales împreună cu verişoara rnea. cred. -a nu-1^ văzuse pe Charlie de azi-dimineaţă. Ele vor fi aici. Dar nu iese din casă. al cărui belşug. haide să «ii ti s-a făcut frig şi ai o mină proastă. Ba chiar asta mă cam deranjează în legătură cu invitaţii mei. Charlie mi-a spus că cele două domnişoare Vinteuil. două persoane care au o reputaţie oribilă. verişoara ta e fermecătoare. Dar suferinţa mea devenea C i . îi ■olora obrajii într-un fel care te făcea să crezi că e bolnav de in Mult aş fi vrut să vină în seara asta. cooopilul meu.j venin amar din gura lui. oamenii care nu trebuiau invitaţi în seara asta Or. cît e de neprihănit!" îi zise domnul de Charlus lui BrichoL Şi. adresîndu-mi-se din nou: Dar nu-ţi cerem socoteală cu privire la ceea ce faci. cauza sa în sfîrşit descoperită). Eşti liber să faci tot ceea ce te amuză. De altfel. dacă nu cumva aceste două domnişoare n-au putut să vină. Dar cum au aproape cu toţii vîrsta canonică. nu sosiseră. de dorinţa Albertinei de a veni aici. întreabă-1 pe Brichot. Muzica lui Vinteuil e admirabilă. cînd era mînios." In ciuda îngrozitoarei dureri pe care o simţeam apropiind dintr-o dată (aşa cum apropii de efect. „Ia te uită! Iese cu verişoara lui. nu vrea să mai fie plictisit în vreun fel şi are dreptate. căci urmau să se afle neapărat toată după-amiaza la o repetiţie pe care doamna Verdurin tocmai a organizat-o şi unde nu-i invitase decît pe cei mai plicticoşi. adineauri. frumosul meu tînăr. unic element cunoscut mai întîi. Dar poate că ai făcut bine că nu ai adus-o. la Douville nu avea ochi decît pentru ea. cu cîteva minute în urmă. ai gust. eşti verde la faţă. Vom regreta în seara asta că nu e cu noi." Nu era prima mea nnin^T Cu Privire la virtutea Albertinei pe care cuvintele doms suflet i ° treziseră în mine. Dar pe tine. nu te mai vede nimeni în casa Conţi. la fiecare nouă bănuială crezi că s-a umplut 195 v zu ^ se înainte de cină. lucrul nu mai are importanţă pentru ei. căci l-ar fi auzit pe fharlie cîntînd piesele pe care le cîntă cu adevărat cel mai bine. „Ce ai? îmi spuse baronul. prezenţa unţată (dar pe care eu nu o ştiusem) a domnişoarei Vinteuil şi "ietenei sale. Ne pare rău doar că nu participăm şi noi. mi-am păstrat libertatea de spirit de a nota că 'mnul de Charlus. care ne spusese. a căror venire era absolut sigură. Multe altele pătrunseseră în meu. Dar am aflat azi-dimineaţă de la Charlie că urma să vină fiica autorului şi prietena ei. Pentru o fată e totdeauna neplăcut. mărturisea impru-^' Vr^ ţ izibilă. familia. înainte de cină.

.

Acum aş fi lăsat-o din toată inima pe Albertine să iasă singură. „domnişoara Vinteuil este invitată"'. Căci gelozia este în general parţială. gelozia mea din acea după-amiază. dimpotrivă. ci pe cei care au pUS în valoare în ochii ei. pe care prietena noastră le-ar putea iubi. stîrnită de Lea şi de prietenii ei. cu condiţia ca să le pot izola undeva pe domnişoara Vinteuil şi pe prietena ei şi să fiu sigur că Albertine nu le va întîlni. „Vă pri-1 cu atenţie totuşi de cîtva timp. s de îngustimea gîndirii noastre.«Sîntefi totuşi oameni despre care po{i spune ju • a 'e r uşina că-fi sînt prieteni. pentru ca toată fericirea spre care porneai să se prăbuşească. care au păzit-o de orice ispită . „Ştiu că o piesă 197 . prietenii care ne admiră suferă că asemenea nimicnicii. crezusem că am recucerit pentru totdeauna o pace completă. şi cînd. pentru ca soarele să se ascundă. ocmai cînd urma să intrăm în curtea imobilului. După ce primejdia legată de Trocadero fusese îndepărtată. cea căreia într-o bună zi nu-i vei mai putea rezista.ea ce îşi reprezintă şi lasă restul într-o stare vagă din pricina căreia nu poţi suferi prea mult. ne spuse el gîfîind. o aboliseră. şi sînt de ajuns cîteva cuvinte: „Gilberte nu a veni". simfiscm. ba colo. ne pot omorî. în care inima a devenit atît de fraCTilă. Aşa-i că '°s că am avut îndoieli?" „Ciudat" i s-ar fi părut o greşea--aci manifesta fafă de formele mai rare ale limbii o exasperară"3 ^antate. cu localizări intermitente. că anumite fiinţe ne pot face rău. nu era cu totul nouă Dar chiar şi aşa. Dar nouă pentru mine era mai ales o anumită plimbare în timpul căreia Andree îmi spusese: „Am fost ba ici. pentru ca roza vînturilor să se rotească şi să se dezlănţuie furtuna lăuntrică. Dar ce le stă lor în putinţă? Dacă un poet dă să moară de o pneumonie infecţioasă. în acea zi. în măsura în care avea o legătură cu domnişoara Vinteuil. sa meargă pretutindeni unde va vrea.■ ivinte drăgăstoase nu pe cea pe care o iubeşti." Figura lui cenuşie părea a de reflexele plumburii ale unei furtuni. Răsufla întruna "esi chiar în acea vară avea dificultăţi de respiraţie doar ornnul Verdurin îl „lua la trei păzeşte".ate crezi liniştit. ni-i putem închipui pe prietenii săi explicînd pneumococului ca acest poet are talent şi că ar trebui să-1 lase să se vindece? îndoiala. care nu ne recunoscuse de îndată. fie că este prelungirea dureroasă a unei anxietăţi provocate cînd de o persoană cînd de o alta. domnişoara Vinteuil îi dăduse în mod evident întîlnire Albertinei la doamna Verdurin. ne-a ajuns urmă Saniette. şi n-am întîlnit pe nimeni". care nu poate realiza decît .

.

domnul de Charlus o acum. „Aşa ordine mai zic şi eu. Văd că trebuie să te învăţ din nou ranceza ca pe cei care au avut congestie cerebrală! . că nu se teme să declare în legătură cu cineva: E frumos băiatul". abatele Batteux131. razna. aştepta resemnat să i se ia pardesiul. şi. după cum se spune. apoi. el o traducea acum uneori spunînd dimpotrivă lucruri pe care nu le-ar fj putut niciodată spune cineva care nu ar fi fost ca el. 199 . spuse. aceleaşi lucruri pe care 'e"ar ^ Putut sPune cineva care nu ar fi fost ca el. nemaiputîndu-se stăpîni. . întoreîndu-se către Brichot: „Micuţul ăsta are un chip nostim. căci uşa de Ia intrare se deschidea întruna. lucruri în fata cărora spiritul său rămînea atît de constant fixat îneît uita că ele nu fac parte din preocuparea obişnuită a tuturor. -Aştept ca una din persoanele care supraveghează veşmintele să mi-1 ia pe al meu şi să-mi dea un număr.Ce tot spui? îl întrebă pe un ton sever domnul Verdurin: «Veşmintele»? Te-ai lolit? Se spune: «hainele». Or. spunînd: „Ce năsuc!" apoi. De aceea. numai Saniette. şovăi o clipă.. de mine şi de Saniette. strigă domnul Verdurin cu o e teribilă. puţin cam «trăşcăliu»).Am folo-* forma autentică. nu fiţi atît grăbit'. dragii mei". vă pricepeţi la meseria ' *oarte bine. adeseori. „Ciudată casă!" îşi spuse valetul. să spună. „Se poartă aşa de cînd îl ştiu. şopti Saniette cu o voce întretăiată. îşi ridică degetul arătător şi-i spuse pe un ton de ameninţare. el îşi coborî arătătorul.■ i întindea era unul nou. într-un cuvînt." Chiar atunci ne veni în întîmpinare domnul Verdurin. foarte tînăr. fără să se teamă că i se va face frig.. îl împinse cu hotărîre spre valet şi îi atinse vîrful nasului. cu un surîs de simpatie. Ce gîfîi aşa? Ai urcat şase etaje?" Grosolănia omnului Verdurin îi făcu pe servitorii de la vestiar să facă alte să treacă înaintea lui Saniette şi cînd el voi să le dea îi *iul. zise baronul şi. Lăuda-|a dorinţă pe care o avea la Balbee să arate că anumite subiecte u-1 înspăimîntau. „Ce stai aici ca un cîine bătut? îl întrebă domnul Verdurin. domnule. şi nu-şi mai /Td'ea seama ce se poate şi ce nu se poate face în public. îi răspunse majordonul (care îl credea puţin cam «ţicnit». crezînd că face o glumă bună: „îţi interzic să-mi faci cu ochiul". urmat de Brichot. cu un nas amuzant". sau cedînd unei dorinţe. . completîndu-şi gluma. dar este unul dintre prietenii doamnei pe care l-am preţuit totdeauna cel mai mult.Mă enervezi. care ne spuse că prinţesa Sherbatoff murise la ora şase. nrivindu-1 din nou pe valet. e un suflet mare. care îşi întrebă camarazii dacă baronul era glumeţ sau într-o ureche. îi spuseră: „Aşteptaţi-vă rîndul. intră în salon.

.

Această dorinţă fusese sporită. sîmbătă de exemplu.moaşa ei frunte bombată de atîtea cvartete şi de migrenele re le urmau. Dacă cineva îşi îngăduia să deschidă fereastra. în lipsă de greşeli. dezgust. nemaiputîndu-şi aştepta nici măcar o secundă iecţia. că îi freca de douăzeci de ori pe zi cu periuţa. urios: „Nu. doamna Verdurin cerea i şal. păienjeniţa. Momentul acesta era totuşi pe cale veni. arătînd către invitatul fidel: „Nu reti 'să veniţi să cinaţi cu el. în care se puneau atîtea speranţe). şi nemaiîtîndu-se stăpîni. nu am de gînd să chem toată gloata asta" (termenul de gloată desemnînd timp de cinci minute micul cerc. în faţa vinovatului care se înroşea pînă la urechi. de lunile petrecute la La Raspeliere. Domnul Verdurin se străduia să surprindă pe cineva greşind. 201 . ceea ce îi dădea domnului Verdurin pretextul de a spune. această lipsă de educaţie îi făcea pe patron şi pe patroană să schimbe între ei o privire revoltată. de a stabili totodată apropieri între persoane. îşi avea şi opusul ei. De îndată ce un fidel ieşea din casă o jumătate de oră. îi tîra la o arte şi îi spunea noului venit. care se prefăceau surprinşi că nu observaseră că are totdeauna dinţii foarte murdari sau. dimpotrivă. erau inventate situaţii ridicole. unde se vedeau cu toţii de dimineaţa pînă seara. să întindă pînze în care să cadă vreo muscă nevinovată pe care să i-o dea drept pradă soţiei lui. se arunca asupra celor doi care îşi vorbeau. ca un maniac. o să închid fereastra. Ţi e reproşa indirect cantitatea de vin pe care o băuseşi. dispreţuit pentru moment în favoarea noului venit. Dar această nevoie de a se pasiona. vor mai veni şi alţi cîţiva oameni drăguţi? Vă rog să nu vorbiţi prea tare. După o clipă. Asiduitatea cu care invitaţii veneau în fiecare miercuri trezea în soţii Verdurin o dispoziţie contrarie: era dorinţa de a-i face pe invitaţi să se certe. mă întreb cine şi-a îngăduit să leschidă". vomă. devenind aproape furioasă. sau în orice • veţj dori. Cele pe care le a domnul de Charlus împreună cu Morel nu erau nevino-Joar faptul că baronul nu locuia la La Raspeliere (din vieţii de garnizoană dusă de Morel) a întîrziat momentul L a aţietate. de a-i îndepărta. gînduri ce nu erau exclusiv polifonice. „Nu-ţi * rău? Doar un muncitor s-ar simţi bine bînd atîta" Plimbăfăcute împreună de doi fideli care nu ceruseră în prealabil •oarea Patroanei aveau drept consecinţă nesfirşite comentaoricît de nevinovate ar fi fost aceste plimbări. el era batjocorit în faţa celorlalţi.

.

Viaţa lui socială era distrusă. şi ştiu şi numele care te aruncă la pămînt. De aceea am continuat să-1 frecventez pe Saintine. pe de o parte exercitînd presiuni. Şi o să-mi mulţumiţi. ar fi organizat la e tur nee şi ar fi dat reprezentaţii în provincie. a făptui este altceva decît a vorbi. Oricare ar fi leza CaUZele acestor excluderi. există o igienă aşa cum există şi una fiziologică. trăgînd mîţa de coadă.consulte înainte de a se căsători. care ar fi putut constata că acest cuplet rămăsese >chimbaL îşi alcătuia o nouă sală. libertatea. şi acum şi-a cucerit. universală. şi poate că eu sînt jngurul doctor în materie. dar care nu dă nici un ajutor. despre ceva.eîrcă o povară. ci pe demînarea unui actor. care se simţea atinsă în auto. Dar opun un veto categoric la toate celelalte nume pe care mi le propui. strălucire. cu o bucurie triumfătoare. care a avut totdeauna pentru mine respectul plin de căldură ce mi se cuvenea Ba chiar am cinat la el în noua lui locuinţă. Ştiu personalităţile care înalţă o întrunire. în a doua serie de invitaţi. îi dau avînt. Cînd spunea un cuplet cu totul reuşit espre cineva. spuse el. eşti astfel tu însuţi făuritorul propriului tău destin. dominantă. căci sînt expert nu numai în căsătorii. libertatea atotputernică pe care mi-o datorează A fost poate nevoie de puţină voinţă. îşi lua . aduna cea mai strălucită societate într-o mică încăpere de la masardă Pod aşadar să-1 inviţi. şi îşi rata orice şansă. „Eu. ci şi în materie de invitaţii la o petrecere." Era mai mult decît evident că domnul de Charlus nu ştiuse să fie stăpîn pe destinul său. care te fac să cazi pentru totdeauna" Excluderile acestea •ronunfate de domnul de Charlus nu se întemeiau întotdeauna pe sentimentele unui ţicnit sau pe rafinamentele unui artist. Invers. numai că lanţuri teribile o ţineau legată de pămînL Am ajutat-o. pe de alta silind-o de-a dreptul. exista o anumită persoană care avea tot ce trebuia pentru a deţine o situaţie înaltă. sînt un filosof care asistă cu mare curiozitate la reacţiile sociale pe care le-am trezit. I-aş fi explicat asta şi el m-ar fi înţeles. ci ele îi pricinuiau şi un mare neajuns 203 . chiar cu ingeniozitate. Cazul lui Saintine nu suscita nici o l'scuţie. tocmai pentru că nu îşi reîn-a a iişul. chiar cu elocinţă. invitaţi din irna serie. cele ale domnului de Charlus nu o 1 numai pe doamna Verdurin. şi cînd avea succes într-o conversaţie. dar ce răsplată a primit! Cînd ştii să mă asculţi. era limpede că făcînd căsătoria pe care a făcut-o. dar nu admitea. unde te plictiseşti acum tot atît în mijlocul celui mai mare lux pe cît te amuzai odinioară cînd. sînt de acord. să rupă lanţurile.a e ' de Patroană. căci este t e jj ce n t. dorea să-1 audă cît mai multe persoane putinţă. şi decît a gîndi.

.

de vreme ce ducesa de Guermantes şi prinţesa de Guermantes sînt tot ce poate fi mai opus. făcîndu-1 să oştească filipicele cele mai elocvente. oameni de rînd. înţelege să refuze colaborarea cu un homeopat. O Mole! Iată un nume pe care nu trebuie să-1 mai pronunţi.ese nedemnă de o asemenea favoare? Contesa însăşi a declarat tdeauna că nu a izbutit niciodată să afle. să staţi de vorbă cu doamna Pipelet134. faţă de care doamna Mole fusese foarte amabilă. chiar dacă nu ar fi contradictoriu. ar fi cu totul ridicol E dreptul meu să pot surîde uneori văzînd exagerările uneia şi să mă întristez constatînd limitele celeilalte. se putea lipsi de oamenii cei 205 . nişte femei de nimic care se cred protectoare ale artelor pentru că imită cu chiu cu vai manierele cumnatei mele Guermant. opiise pe dată să fie invitată „doamna de Mole". vicleni. este. doamnă. Doam-a Verdurin. Domnul de Charlus. Oricum. vrînd binele bolnavului chiar împotriva '"iţei acestuia. după cum spunea Patroana. adăugă el cu un surîs. de vreme ce eu vorbesc de nume din aristocraţie şi dumneavoastră îmi citaţi cel mai obscur dintre numele celor din tagma justiţiei. Văd încă de la primele cuvinte că nu vorbim aceeaşi Ijmbă. cum se spune. îşi punea mari speranţe în ea.es. Adaug că ar fi un fel de indecenţă să introduc într-o petrecere pe care vreau să o dau la doamna Verdurin o persoană pe care am eliminat-o cu bună ştiinţă din preajma mea. Dar această broscuţă burghezi care voia să se umfle pentru a ajunge asemenea celor două mari oamne. cumul care în sine este o prostie. dar nu şi pentru doamna Verdurin. foarte bine dar în cazul ăsta la serata asta eu nu voi fi de feţă. răufăcători. care oricum lasă întotdeauna să se vadă incomparabila stincţie a rasei. E ca şi cum cineva ar pretinde să fie în acelaşi timp Reichenberg şi Sarah Bernhardt 136. înălţimea titlului său de nobleţe. lipsită de loialitate şi de inteligenţă şi care are nebunia să creadă că e capabilă să joace rolul unor ducese de Guermantes şi unor prinţese de Guermantes. „Dumnezeule Doamne. anumite persoane considerate ■ ' ne însemnate de către domnul de Charlus. „din Franţa şi din Navara". îi răspunsese domnul de Charlus. 11 este impusă Pe de altă parte. fiecare cu gustul lui. Fapt este că fie şi numai îmele ei îi stîrnea baronului cea mai violentă mînie. aşa cum gaiţa crede că imită păunul. cu adevărat vrednică de tot nsul. bîrfitori. minteri nu-mi rămîne decît să plec". o dobitoacă născută dintr-o familie de rînd. şi daca vă place. cu doamna Gibout şi cu doamna Joseph Prudhomme135. şi -are după cum se va vedea. pe ( unui medic care. puteau să fie aşa *j el. dar şi cele mai teribile. bucuîndu-se dinainte la gîndul că contesa va întîlni la ea persoanele cele'mai nobile.

.

bătrînă. lipsea doar publicul. Cînd un invitat de acest gen devine într-o bună zi un bărbat ilustru şi cînd lumea bună doreşte să vină să-1 vadă. împodobită cu intj.pasiuni politice care. cu prilejul fiecărei crize politice. semănînd cu felurile de mîncare pregătite pentru un banchet oficial de Potel şi Chabot140. doamna Verdurin. cînd noua mulţime. fost sau nu partizan al lui Dreyfus. la aci ' 'a şec*in tele Curţii cu juri. doamna Verdurin putea fi văzută totdeauna wjă centrală. sofisticată. In salonul doamnei Verdurin trupa de actori era desăvîrşită. mai pur estetică. pentru dansa-'» ruşi. prezenţa sa în salonul unei doamne Verdurin nu are nimic din latura factice. care era un fel e corespondent la Paris al tuturor artiştilor străini.te ne 5"noscute. Astfel încît. dar pentru u totul alt rezultat monden. dar poate la fel de ilacărată ca şi afacerea Dreyfus. alături de prinţesa Yourbeletieff. nemaifiind întrutotul calchiate după cele ! -p le-au precedat. Fiecare dintre ei era tratat în salonul său aşa cum fusese tratat Bergotte în cel al doamnei Swann. a ceea ce avea să fie într-o bună zi salonul său. provizoriu neutilizabile. fuseseră seara la doamna 207 . cauza -lusivismului schimbîndu-se. alături de încîntătoarea prinţesă Yourbeletieff141. dar atotputernică. cea care ffla baletele ruseşti. Şi de cînd gustul acestuia abandona arta rezonabilă şi franceză a unui Bergotte şi se înflăcăra mai ales pentru muzici exotice. Afacerea Dreyfus trecuse. avea să joace curind rolul de zînă bună. antrenată. Forţa doamnei Verdurin consta în iubirea ei sinceră pentru artă. o curiozitate Wă mai puţin înverşunată. precum pasărea care îşi face cuibul. şi nimeni n-ar încerca să afle despre un scriitor şovin dacă . Aşa cum fusese văzută alături de doamna Zola. patriotismul ar lua o altă formă. sau anticlerical. doamna Verdurin avea să se afle în 'ele rînduri. Şi aşa cum emoţiile de la Palatul de Justiţie. se grăbi să vină la Operă. al fiecărei reînnori artistice. în strădania pe care şi-o dădea pentru fidelii salonului său. ba '■hiar radical. stîrni la Paris. firicelele succesive. după cum se ştie. Monarhiştii nu s-au mai preocupat ■ timpul afacerii Dreyfus de faptul că cineva fusese republican. dacă era antisemit şi naţionalist Dacă vreodată ar izbucni un război. ci seamănă cu o minunată masă obişnuită ce ar fi fost la fel de perfectă şi într-o zi cînd nu ar fi fost invitaţi decît fidelii salonului. Această cinţătoare invazie. în minunatele dineuri pe care Ii le oferea doar lor. împotriva seducţiilor căreia nu protestară decît i' lipsiţi de gust. doamna Verdurin smulsese treptat. repertoriul era de prim ordin. reabilitează o parte dintre cei excluşi. Şi în privinţa aceasta. ftră a mai invita şi persoane din societatea înaltă. dar îi rămînea Anatole France139.

.

doamna Verdurin îi răspunse: „Ascultă. mărturisirile sînt ictate de interes. Pînă atunci. dar. Spre marea noastră uimire. căci lipsa de tristeţe de care dădea dovadă era mai onorabilă dacă urma să fie atribuită unei antipatii speciale. odată cu tristeţea sa. duritatea prietenei era ceva mai şocant. Mai rămînea de ştiut dacă serata. în cazul că ar fi fost. din orgoliu. pentru a nu părea că încearcă să se scuze că nu a decomandat-o. Era decepţionată şi furioasă din cauza interdic•i pronunţate de acesta. or. pentru a nu lăsa supărările ' întrerupă viaţa de plăceri. lucrurile nu ar fi fost rele decît în parte şi. vor fi reunite. că nu a avut curajul de a renunţa o plăcere. cînd îl văzu pe Charlus intrînd împreună cu Brichot şi cu mine. doamna Verdurin se consulta cu fidelii. dintr-o dată dezvăluită. Ea urma să ştie curînd starea de spirit în care veneau. faţă de prinţesă. pentru a explica faptul că primeşte oaspeţi. ea vorbea astfel dintr-o lipsă de energie. acolo ! de există o primejdie pentru cel vinovat. repetă întruna că li se pare za209 . se opri brusc. cele două jumătăţi ale lumii aristocratice pe care baronul voise să le ţină izolate. Pierderea nu ar fi fost prea gravă dacă cel puţin invitatele domnului de Charlus ar fi venit însufleţite de sentimente atît de căliuroase faţă de doamna Verdurin încît ele ar fi devenit prietenele sale în viitor. decît frivolitatea amfitrioanei. fie că găsind neîndoielnic lrte uzat pretextul oamenilor care. va însemna pentru ea un cîştig sau o pierdere. Doamna Verdurin le aştepta. chiar dacă ar fi trebuit ca în acea seară el să nu vină. De ce să ne prefacem că simţim ceea ce nu simţim?" Fără îndoială. în cazul greşelilor ce nu vor fi sancţionate. :te ază amorul propriu. nu peste multă vreme. şi de aceea mai uşor de mărtusit. Cînd e vorba de crimă. aşadar. în ceste condiţii. şi pentru că nu puteai să nu fii dezarmat de o sinceritate pe care nu aveai cum să o pui la îndoială: dacă doamna Verdurin nu ar fi fost cu adevărat indiferentă faţă de moartea prinţesei. în acest caz. mai 'moral. precum şi relaţiile pe care Patroana putea spera să le aibă cu ele. dar mai puţin umilitor. decît unei insensibilităţi universale. nu s-ar fi acuzat de o greşeaă mult mai gravă? Se uita faptul că doamna Verdurin ar fi rnarturisit. cînd Brichot îi spuse cît era de trist aflînd că marea ei prietenă se simţea atît de rău. sînt obligată să-ţi mărturisesc că nu simt nici o tristeţe. De altfel.• vitate de baron. pe invitatele baronului cu o anumită emoţie. dintr-un respect omenesc şi fiindcă era abilă. pentru că era obosită la ideea că trebuia să se prefacă a avea o figură tristă pe timpul întregii recepţii.

.

o jignea pe doamna Verdurin. aproape nepoliticos. aşa cum moare toată lumea. Or. numai că nu pot asculta o asemenea muzică fără să plîng întruna (ea nu spunea „să plîng" pe un ton patetic. pentru ca ele să pară mai inevitabile şi mai adînci.. de gomenol. dar ia foc foarte repede. din cauza invitaţilor mei". Dar după cîteva minute în care avusese o privire imobilă.. practic. iar ca să-mi funcţioneze corzile vocale ebuie să fac inhalaţii zile în şir. căci ea asculta acea muzică ţinîndu-şi capul între mîini. vă spuneam că unul dintre elevii ^aj. în sfîrşit. spuse domnul CharJus. Pot plînge ca nu ştiu cîte mame care şi-ar fi pierdut 21 1 J . dar e din cauza covorului. Nu-mi face rău că plîng. Şi îmi unge rad"" CU ° su'7Stan^ grasă înainte de concert Este un procedeu Jcal. ce vreţi. ca şi cum nu s-ar fi aşteptat să-i dea vreo emoţie. ca şi cum ţi-ar fi spus: „Mi-ar fi indiferent că fumezi. ea nu-şi arăta admiraţia. Aşadar. vorbind astfel. „Sînt foarte mulţumit că serata nu a fost decomandată. de un miros destul » neplăcut. este cel mai mare muzician al secolului. şi anumite zgomote ce semănau cu nişte sforăituri puteau la urma urmei să fie suspine). dar după o clipă îşi exprima pe un ton rece regretul că era cîntat în acea seară: „Nu am nimic împotriva lui Vinteuil. a murit. dacă i se vorbea despre muzica lui Vinteuil. Mi se congestionează mucoasa şi după patruzeci şi opt de ore parcă aş fi u n gogoşar zbîrcit. nu v-am prezentat condoeanţele mele. Eram totodată izbit. Iată despre ce e vorba. venise momentul să-şi îndrepte loviturile şi rnpotriva lui însuşi. rămînea indiferentă. din cauza unui muc de ţigară aprins pe care l-ai aruncat pe jos. ci într-un mod fizic. . dar după ceea mă pomenesc cu nişte guturaiuri îngrozitoare.va da o petrecere . Se ştie că doamna Verdurin nu-şi exprima niciodată emoţiile artistice în mod moral. ar fi spus pe un ton la fel de natural „să dorm". lucru care m-ar lăsa şi el indiferentă. mi-e foarte frică de foc şi nu aş vrea să ardeţi cu toţii aici la mine." Tot aşa stăteau lucrurile şi în legătură cu Vinteuil.Oh! fiindcă veni vorba. nimeni neputînd spune asta în chipul cel mai hotărît. este foarte frumos. m-a tratat El profesează o axiomă destul originală: «Mai bine să previi decît să vindeci». a omorît J estui oameni. Dacă se vorbea despre el. ea îţi răspundea pe un ton precis. repede s-a mai dus dintre noi bietul profesor! -Aşa-i. unele guri rele pretindeau chiar că acest ultim verb ar fi fost mai potrivit. un om admirabil. ca şi fiecare persoană care s-a nropiat în acea seară de doamna Verdurin. preferata ei. aproape distrată. un elev al lui ottard. după părerea mea. •are nu îşi dădu seama că.

.

. Lîngă acum două luni. o piele ideală. Musset. să întreţină dansatoare. . în faţa porţii de la intrare. Printre ele erau cîteva. Şi S i un lucru deloc extraordinar. şi pe deasupra plăcîn213 . simte nevoia să intre în toate funcţiile sociale ale bărbatului care nu-i invertit. deşi micul clan cuprindea puţine fete tinere.. mi-ar fi plăcut să Prelungesc conversaţia noastră. Am fi fost de altfel foarte miraţi dacă am fi surprins cuvintele schimbate pe furiş de domnul de Charlus cu mai mulţi bărbaţi importanţi din acea seară. un 11 'nalt de doi metri. fapt este că după ce se gîndise de I multe ori să se recăsătorească. vorbesc de tinerelul care stă sus pe capra trăsurii. ca amant şi ca vechi obişnuit al Operei. . în tot acest timp eu eram fermecat Căci. Aceşti bărbaţi erau doi duci. pe care le cunoşteam. în timp ce Charlie îi arăta muzica pe care^ o compusese.în momentul de fafă nu. să-şi arate astfel în public intimitatea lor secretă. Şi la verişoara dumitale Guermantes nu ştii pe nici unul? . găsind mai ales o mare plăcere. un mare avocat. Ele îmi trimiteau de departe un surîs de bun venit. ai fi fost deziluzionat. nu. să se căsătorească. se afla o tînără persoană blondă. un general eminent. . care mi s-a părut foarte simpaica Mi-a chemat cu mare graţie trăsura.jupă moartea soţiei sale. era acum chinuit de o mani.Da. ştiu că-ţi place ca lucrurile să-ţi reuşească de la 'ma încercare.Spune-mi. dar o cred cu totul ostilă. care se gîndea la bărbaţi în timp ce citea Nopţile . un marc medic. le aşteaptă trăsurile. Atmosfera era astfel împodobită din cînd în cînd cu un surîs frumos de fati Este ornamentul multiplu şi presărat ici-colo al serilor şi al zilelor. Or. Se îndepărtă împreună cu Morel. ai aflat dacă valetul.dorinţă de a adopta un fiu. cuvintele fuseseră: „Fiindcă veni vorba.Chiar aşa? Cred că dacă ai fi buf Persoana ceva mai bine. ştiu că nu-i nimic de ut. şi anumite persoane din jurul lui temeau că această dorinţă se va exercita asupra lui Charlie. foarte frumoase. ai fi putut vedea o adevărată minune. să fie tată. unul dintre prietenii mei a încercat .E păcat. Ne amintim de o atmosferă pentru că a existat surîsul tinerelor fete. în zilele de mare petrecere erau în schimb invitate foarte multe. un mare scriitor. are un pro-oarte fin şi un păr superb. cu panloni bufanţi pînă la genunchi. . să fie la casa lui. ai fi dezgustat De altfel. Invertitul care nu şi-a putut hrăni pasiunea decît cu o literatură scrisă pentru bărbaţii cărora • plac femeile. sub pretextul de a-i cere să-i explice ce se va cînta. $1 'ace nazuri. sau să trăiască împreună cu un bărbat.

.

dacă încercarea eşua. care auzeau totul: „Arată-mi care-i bătrîna Verdurin. care era de altfel absentă. „Ar fi mai bine să întîrziem această execuţie pînă după cea a bucăţilor muzicale.care ° vedea de zece ani în capitala sa. Suveranii pe lîngă care era acreditat domde Vaugoubert. care. regretau că acel salon nu era chiar atît de diferit pe cît speraseră. fiecare ducesă se ducea de-a dreptul la baron. aş ajunge să mă cert cu toţi ai mei.atît de frecventă în această lume . avea să o impună în societatea cea mai înaltă. în cinstea lor se dăduseră petreceri zilnice. e femeia asta cu părul alb? Dar nu arată prea rău. ea se temea că. în cursul ora regina. se întorseră la Paris." Căci deşi doamna Verdurin ţinea mult la nespus de plăcută emoţie pe care o va simţi cînd îşi va sti soţul în conversaţie lămuritoare cu Charlie. ca şi cum el ar fi fost stăpînul casei. multe spuneau: „Ah! fata Sonatei? Arată-mi-o" şi. şi spunea. în loc de refrenul aşteptat: „Uitaţi-vă ce mutră. intrarea fidelilor. la un pas de soţii Verdurin. J^ . alcătuiau un grup separat. o criticase cu delicateţe în a mea pe doamna de Vaugoubert. îşi arătau una alteia cu degetul coafura cam ciudată a unei persoane care. de cele pe care le cunoşteau. la Balbec. iremediabilei Iz graţii a soţului ei.a persoanelor pe care le invitase şi care începeau să sosească.le a-i cere ceva. Venite din prietenie pentru domnul de Charlus şi totodată din curiozitatea de a pătrunde într-un asemenea loc. uitaţi-vă ce moacă! Uitaţi-vă ce mutră are. simţind descumpănirea celor din înalta societate care. spionau. şi necunoscîndu-le wJ Pe soţia preşedintelui republicii şi nici pe soţiile miniştrilor. regăsindu-şi multe prietene. pline de o curiozitate ironică. în acea seară. pierzania domnului de Charlus veni din proasta educaţie . cîţiva ani mai tîrziu. cauza. în ciuda marii ei nteligenţe. făcînd-o să fie la modă şi. 215 . fusese după acel noroc nesperat. Cum. dar de data asta pentru a sta aici mai multă ^e." Domnul de Charlus. el se va supăra şi nu va mai veni pe data de 16." Auzind că se vorbeşte despre domnişoara Vinteuil. regele Teodosie şi regina Eudoxia. la urma urmei. crezi că e neapărat necesar să-i fiu prezentată? Sper cel puţin că nu o să-mi înscrie numele în jurnalul de mîine. într-o cameră învecinată. Şi chiar noate s-o lăsăm pe altădată. în relaţii de prietenie cu doamna de Vaugoubert. Doamna Verdurin se temu că asta îl va tulbura -i că nu va mai putea cînta bine. s-ar fi văzut intîmpinaţi la intrare cu un salut corect. dueîndu-se în cafeneaua Bruant151 în speranţa că vor fi înjuraţi de cîntăreţ.

.

ca într-un vade mecum.mereu gata să-i ajute cavalereşte pe cei slabi. să nu se deranjeze nimeni pentru ea. deşi nu ieşea niciodată. fără as Pundă saluturilor celor întîrziafi. domnul de Charlus. îndeajuns de indecenţi ru a nu înţelege că era ceasul marii Arte. luă o expresie de profet şi privi adunarea cu o seriozitate care voia să spună că nu era momentul să se rîdă. trăsese ea însăşi cu puşca de pe meterezele cetăţii Gaetei53. ba chiar şi rîsete. înălfîndu-şi trupul şi aplecîndu-se puţin pe spate. punctul de atracţie care o făcuse să vină era doamna Verdurin. urîtele purtări pe care Je aveau fată de Patroană. de parcă ar fi intrat într-un alt trup decît cel pe care-l văzusem adineauri bălăbănindu-se pe cînd sosea la doamna Verdurin. Se scuză la neslîrşit pentru că nu va putea rămîne pînă la capăt. de către oamenii „din lumea lui" pe care îi invitase.impus de prestigiul 217 . urprinse asupra greşelii ca nişte eleve de profesorul lor. cînd avea să plece. şi cerînd ca. şi nici măcar l?te Un scaun. Numai că. în timp ce puteau fi încă auzite conversaţii. regina Neapolului. Trebuie totuşi să recunoaştem că domnul de Charlus. făceau ca sprijinul pe care-1 puteau găsi în ea să fie încă şi • preţios. pe cînd îşi ridica mîitr h CU m5nU5' a'^e sPre fruntea-i frumoasă. la fel de bună pe cît arătase odinioară de curajoasă. Ştia ii preţio Ş de Charlus va fi de două ori bucuros că ea se derane într-o asemenea împrejurare.. reprezenta el însuşi. de altfel atît de nobilă a domnului de Charlus. centrul acestei serate. deşi o uită cu totul pe doamna Verdurin şi lăsă să fie uitată. desprinderea de orice HWpare mondenă. înţelese în schimb că nu trebuia să-i lase pe aceştia să aibă. Toţi fură hipnomrneni nu mai îndrăzni să scoată un sunet. la o altă petrecere. v ea m ea ceva comic. de extaz aproape. ca şi cum i s-ar fi dat destule onoruri. Pe dată. că ^uie să păstreze o tăcere religioasă. ba. un model (căruia uiau sa i se conformeze) de gravitate. artiştii se adunau în grup. respectul pentru muzică . drept care li-1 oferea cu şi mai multă plăcere. văzînd-o pe doamna Verdurin singură şi părăsită. încercase să se prefacă că pentru ea. pînă la scandal. cuvinte ca „se pare că trebuie să fii iniţiat ca să înţelegi". re<7ină-soJdat. intervenţie în urma căreia multe invitate se roşiră brusc la faţă. şi care ignora de altfel că nu ar fi trebuit să se îndepărteze de regină. mai ales. . spre a le arăta. Pentru ne. căci ba îşi străfulgera invitaţii cu privirie ~i înflăcărate. atitudinea. onoruri pe care doamna Verdurin nu ştia de altfel că i se datorau. faţă de „manifestarea muzicală" însăşi. această femeie eroică şi care. trebuind să se ducă. Morel se urcase pe estradă.

.

la fel de frumoase. ştergînd făgăduiala purpurie a Aurorei. cîmpenească şi candida sonată. a eternei dimineţi. făcînd să apară o clipă mica frază. La amiază to-e f' P„Untr-o însorire fierbinte şi trecătoare. cel mai diferit de tot ceea ce W-aş fi putut vreodată închipui. făceam doar ca acei poeţi care îşi umplu pretinsul lor Paradis cu pajişti. dar nespus de ascuţită. dar diferite. flori. ea dispăru. Atmosfera rec e spălată de ploaie. adică acel ceva. inefabil şi totodată ţipător.de o calitate atît de diferită. obosit de sonata care era un univers epuizat pentru mine. aproape rustică. noua operă. Şi un cînt străpungea văzduhul. dar acum ştiam. ceva ca un mistic cînt al cocoşului. ca şi aurora. cînt alcătuit din Şapte note. a sonatei . cu o speranţă misterioasă. ţărănească. dar cel mai necunoscut. căci atunci cînd. Abia amintită astfel. era altceva. rîuri care le dublează pe cele de pe PămînL Ceea ce era în faţa mea mă făcea să simt o tot atît de mare bucurie pe cît aş fi simţit dacă n-aş fi cunoscut sonata. şi totul ™' confirmă întruna.intr-o fericire greoaie. fiind la fel de frumos. şi acest univers necunoscut era scos din tăcere şi din noapte întrun roz auroral. printr-o aluzie pe care o justifica în acel loc un cuvînt i programul pe care ar fi trebuit să-1 ai în acelaşi timp sub ochi. drum care nu era 1 aj sonatei. colora întreg cerul. iar eu m-am regăsit într-o lume necunoscută. atît de absent din tandra. în care se uzase. începea în mijlocul unei tăceri severe. şi pe care Vinteuil. pe suprafeţe uniforme şi plane ca acelea ale mării. care le auzise fără îndoială 219 . căci era o operă inedită a lui Vinteuil. nu ?inguritul de porumbiţă din sonată. ci un cînt care sfîşia zduhul. pentru a se construi treptat în faţa mea. care o încununa. la fel de intens ca şi nuanţa stacojie în care era înecat ceputul.se schimba clipă WJpă. într-o dimineaţă de furtună. într-un vid nesfîrşit. o chemare mefabilă. usă cu totul altor presiuni. Acest roşu atît de nou. ea părea că se împli-. divizîndu-şi candoarea uşoară. încercam să-mi imaginez altele. de altfel. nu era Ita de data aceasta decît să-mi arate drumul. în timp ce sonata se deschidea spre o dimineaţă limpede şi cîmpenească. dar pentru a se atîrna de încîlceala uşoară şi totuşi consistentă a unei bolţi rustice de caprifoliu şi de bujori albi. electrică .clipitoare. că această lume era una dintre acelea pe care nu aş fi putut măcar să le concep şi pe care Vinteuil le crease. într-o lume atît de îndepărtată de Ca' v r na | ' §i Jă şi plină de vegetale. Semnificaţia ei. în care (asCarea c ezorc na * l° tâ a unor clopote ce răsunau dezlănţuite din pCnea ace lora care incendiau cu căldura lor piaţa bisericii -ombray.

.

apoi după partida de gajuri. putem să întel n e m a tl ^ . celelalte opere ale sale. şi în slîrşit la Paris. am căzut iar pradă acelei muzici. apoi la Paris în duminica înceţoşată. trebuia să-mi mărturisesc că. fie din pudoare presupusa fervoare. ca fa tot atîtea universuri închise. prin comparaţie. ci întreaga mea viaţă. tot astfel. auzind un zgomot regulat care nu era muzical. aşa cum am aflat mai tîrziu. pe lîngă capodopera triumfală şi completă care îmi era revelată în acel moment Şi nu puteam să mă împiedic. dublul Albertinei se afla în inima 221 . unde viaţa mea era strîns legată de a ei). tot ca şi în miezul acestei ultime iubiri . precum şi celelalte iubiri ale mele.iubirea pentru Albertine -. nu fuseseră toate faţă de acel septuor decît timide încercări. risipit de alte motive. apoi în seara petrecerii de la palatul Guermantes. fie din respect ftă de oameni o stare vinovată de neatenţie sau un somn de nvins? Am crezut o clipă că această ultimă ipoteză este cea devărată. dar i-am dat apoi seama că era produs nu de sforăitul doamnei Verdurin. â îmi dădeam seama că dacă. întrebîndu-mă iar dacă Albertine se întîlnise sau nu cu domnişoara Vinteuil în acele zile. în acel septuor. dar. apoi din nou la Balbec..J P 'l în termeni apropriaţi care îi fac pe ceilalţi să L %d f^ a °^ ave m ° inimă bună.. chemări care cereau această iubire mai vastă. aşa cum întrebi din nou o iferinţă lăuntrică pe care distracţia te-a făcut să o uiţi pentru o clipa. Căci faptele posibile ale Albertinei se petreceau în mine. Dar de us esem rănit la Balbec. dar fragile. în realitate. Şi nu am mai urmărit muzica. să-mi amintesc că. ^ nt e rnplativ ceea ce afectează aceste fiinţe. cum fusese fiecare dintre iubirile mele. mă uîndisem la celelalte lumi pe care putuse să le creeze Vinteuil. Noi percepem în e .. 9 posedăm un dublu al tuturor fiinţelor pe care le cunoaştem. admirabile. apoi noaptea cînd se culcase la hotel. al memoriei i St re e ne l ' rămîne relativ exterior. nu fuseseră decît inconsistente şi timide încercări care pregăteau. motivul triumfător al clopotelor fiind >"onit. ci de cel al căţeluşei sale. situat de obicei la orizontul imaginaţiei noastre. dacă priveam acum nu iubirea mea pentru Albertine. primele mele gînduri de a o iubi (la Balbec chiar la început. şi ceea ce a făcut sau a sa p p comportă un obiect situat la oarecare distanţă şi care nu ne Da d î facă nu comportă pentru noi un element mai dureros ă -cit p r t ă un obiect situat la oarecare distanţă şi care nu ne ' decît senzaţiile nedureroase ale vederii. foarte curînd. iubirea pentru Albertine. dar nu simţim nimic. tot astfel sonata şi.• r -crete. elemente diferite se expuneau rînd pe rînd pentru a se combina în cele din urmă.

.

găsind în culorile pe care le descoperise o fericire fără de margini. ameţitor. gîfiind. înnebunit. în anumite muzee. tresărind ca la atingerea unei scîntei atunci cînd sublimul se năştea de Ja sine din întîlnirea alămurilor. tot ^ l deasu ra mărn P . datorită caracterului în aparentă contradictoriu şi adevăr {nşejător. ' sacrifice ceva. pentru un imp nelimitat. aceste fraze atît de diferite di 223 l . S ta oare sa l se " . în timp ce îşi picta marea frescă muzicală. timida întrebare căreia îi răspundea micuţa frază. atît de supranaturală.Ş1 totuş acute din aceleaşi elemente. . cel în care trăia. beat. îl va părăsi totdeauna pentru a se situa în fruntea . cel pe care el îl vedea. ca o rază de lumină de vară pe care sticla estrei o descompune înainte de intrarea sa într-o sufragerie fntunecată. Doar din viaţa lui om? Dacă arta nu era într-adevăr decît o prelungire a vieţii. de a se arunca asupra acelora pe care păreau că le cheamă. care îi dădea puterea de a le găsi.zicala. în deplinul înţeles al cuvîntului. care răsunase. o bucurie asupra căreia nu aveai nici o îndoială cînd îi ascultai una dintre opere. niaf Scurta ' făcînd să vibreze roşeaţa încă inertă a cerului niaf ^ ^ deasu ra mărn eraur P . mişcare veşnică şi fericită? Acel Vinteuil pe care-1 cunoscusem atît de timid şi atît de trist. prostie care va părea că s-a deschis după cea a muzicienilor celor i recenţi. şi care era *" lui Elstir. Plorarea gîfutoare ce voia să găsească împlinirea straniei tduieli. vrăjit. Vinteuil murise de mulţi ani. dezvăluia precum o comoară nebănuită şi multicoloră toate nestematele din O mie şi una de nopţi. căci tot astfel cum exista un an[ univers. nu era la fel de ireală ca şi a însăşi? Ascultînd mai cu atenţie acest septuor nu puteam Ji astfel. cunoscută ca pagină cîntată la pian şi care era apoi •'ntată de orchestră. o parte cel puţin din viaţa lui. să-1 îmbine cu un altul.Ş'1 totuşi. avea îndrăzneli şi. dar în mijlocul acestor instrumente pe care le iubise. forţele sporite pe care i le dăduse pentru a descoperi alte sonorităţi îl duceau pe ascultător din descoperire în descoperire sau mai curînd îl ducea creatorul însuşi. cînd trebuia să aleagă un timbru. asemenea lui Michelangelo legat cu capul în jos de scară şi aruncînd furtunoase tuşe de penel pe plafonul capelei Sixtine. atît de ascuţită. Bucuria pe care i-o pricinuiseră anumite sonorităţi. Dar cum să compari cu această orbitoare şi nemişcată lumină ceea ce era viaţă. (je îndată ce una dintre producţiile sale va fi cîntată. O pagină simfonică Vinteuil. Fără îndoială acel septuor roşu se deosebea cu totul ■ba sonată. de noutate care dăinuie.. îi fusese dat să continue. perceptibil pentru noi în acele părticele risipite ' in anumite locuinţe.

.

să facă ceea ce vedea că se reflecta ca frumos în spiritul publicului. nea s °JJ .Of' nici un program. părea să se fi apropiat de această patrie. căci totuşi şi chiar finind seama de această criminalitate dobîndită care mă frapase în timpul după-amiezii şi de "această înrudire pe care muzicografii ar putea-o găsi între muzicieni. trăgînd la ţărm pe pămîntul nostru. nici un \ nu aduceau un element intelectual care să justifice ta . astfel încît putem să-i P Lurăm profunzimea. ca şi a culorii în cazul Pictorului. Această ridenţă plăcea şi. diferită de cea de unde va veni. Puteai deci ghici că era vorba de o transpunere. sau mai vivace şi mai veselă. re a se fi exercitat în lumea îngerilor. °noră. dar nu să o traducem într-un limbaj omeaşa cum nu pot nici spiritele dezincarnate cînd. în ultimele sale opere. la acest fel specific şi unic se înalţă. se epurează. De altfel. Unde fusese învăţat. a profunzim ii. asemănător cu toate cînturile sale? Fiecare artist pare astfel a fi cetăţeanul unei patrii necunoscute. .. sînt întrebate de acesta asupra tainelor morţii. Cel mult. dar atunci. sunetele viorii sale mi se părură ciudat de stridente. 225 . frazele interogative deveneau mai presante. unde fusese auzit de Vinteuil acest cînt. Cînd viziunea universului se modifică. ca în anumite voci. Chiar dacă Vinteuil încerca să compună o muzică mai solemnă. el acoperea toate acestea sub un val venit din adîncuri şi care îi face cîntul etern şi pe dată recognoscibil. un nume fel specific. uitată de el însuşi. vine mai adecvată faţă de amintirea patriei lăuntrice. mai măreaţă. aproape ţipătoare. Vinteuil. diferit de cel al celorlalţi. răspunsurile mai misterioase. se întorc în ciuda voinţei lor aceşti mari cîntăreţi care sînt muzicienii originali. fel specific şi unic care este o dovadă a existenţei ireductibil individuale a sufletului. an uzicienii nu-şi amintesc această patrie pierdută. este cît se te de firesc ca aceasta să se traducă printr-o alterare generală sonorităţilor în cazul muzicianului. aerul spălăcit al dimineţii şi al serii părea că influenţează pînă şi corzile instrumentelor. de reme ce mai tîrziu ultimele opere ale lui Vinteuil au fost suh tC Ca ^imd Ce*e maJ Pr°fun<^e. Atmosfera nu mai era aici aceeaşi ca în sonată. evocate de jnedium. dar fiecare ei ramîne totdeauna în mod inconştient acordat la un Patria l Unison cu ea' el delirează de bucurie cînd cîntă ca în Ul < o trădează uneori din iubire pentru glorie. simţeai aici un fel de calitate morală şi de superioritate intelectuală. un alt mare artist. publicul cel mai inteligent nu se înşela. Dar asta putea să 'cheze. mai neliniştite.judecată. Deşi Morel cînta în chip minunat.

.

cea a Albertinei. Septuorul. şovăiele a r Se j'. cît stingheriţi faţă de camarazii lor. şi intrau în horă. ale cărei zîne. Dar de îndată ce muzica se oprise. dar de fiecare dată schimată. Domnul de Charlus se adresa din cînd în cînd cîte unui servitor: „Ce mai faci? Ai primit scrisoarea mea? O să vii?" Fără îndoială. cum revin lucrurile în viaţă. care crede că-şi măguleşte interlocutorul şi care este mai apropiat de popor decît un burghez. apoi se întoarse. Şi el adăuga. Şi fraza prin care se termina Jantele mi se părea atît de sublimă îneît îmi spuneam că era trist că Albertine nu ştia. căci lumea găsea cu totul neobişnuite amabilităţile sale atît de intime şi scrisorile adresate unor valeţi. şi era una dintre acele fraze re. Dar această întoarcere la . Dar toate aceste manevre abile se întorceau împotriva baronului. fiinţele care erau acolo păreau searbăde. divinităţi liare sînt Mai întîi desluşisem în septuor două sau trei fraze ltn ar i ninteau de sonată.scăldată în ceaţa violetă mf |SC. Se aduseră băuturi răcoritoare. înspăimîntată parcă. de mai multe ri cîte o frază din sonată revenea. nu ar fi înţeles ce onoare era pentru ea să fie amestecată în ceva atît de măreţ care ne reunea. „pe tonul Guermantes" al doamnei de Villeparisis: „E un băieţaş de treabă. chiar cînd introducea undeva vreun dans. în 227 . şi că. atusem să-mi amintesc despre fiinţe. driade. fără să poţi înţelege ce afinitate le dă ca lăcaş unic şi necetrecutul unui anumit muzician. venite. und atît de îndepărtată îneît abia o recunoşteam.'nalizat era atît de îmbătătoare îneît la ieşirea din acest para-ontactul cu fiinţe mai mult sau mai puţin inteligente mi se ' e a extraordinar de neînsemnat în timp ce ascultam muzica. . mcît. în asemenea cuvinte se vădea libertatea marelui nobil. dar şi viclenia celui vinovat care crede că tot ce faci la vedere este chiar prin asta considerat a fi nevinovat.cea a limbajului vorbit şi scris. care reîncepuse. înainta către sfîrşit. Curînd .am întrezărit o altă frază a sonatei. nu se găsesc decît în opera Şi apar constant în opera sa. să le amestec cu ea.'! P opie. o fire bună. îl chem adeseori la mine să mă slujească". sau a i curînd nu amestecasem în muzică decît amintirea unei . acesta nea captiv într-un opal .'n5^a ma' a'es ^n u'f™a Peri°adă a operei lui Vinteuil. Aceştia erau de altfel nu atît măguliţi. dacă ar fi ştiut. pe un ritm şi cu un acompaniament diferit. dispăru. cum am ştiut mai tîrziu. aceeaşi şi totuşi •ta.re persoane. din alte -nemă altele care deveneau la rîndul lor atrăgătoare şi IVe de îndată ce erau domesticite. în ceva cu o voce patetică pe care ea păruse că o dobîndeşte. n tui cu altele.

.

de vreme ce. pe măsură ce aceste relaţii carnale şi maladive. care va oHul pentru cel de al doilea soţ al mamei sale doar pen1 respecta convenienţele. şi că restul rămînea ca şi inexistent în nişte notaţii indescifrabile? Indescifrabile. a unui tip necunoscut de bucurie. O fiică iubitoare.Adulterul introduce atunci spiritul în litera care adeseori "na căsătoriei ar fi rămas moartă. pentru a-i ghici indicaţiile făcute pentru orchestră: prietena domnişoarei Vinteuil. dar care totuşi. decurg legături de rudenie la fel de Jltiple. se spunea. prietena domnişoarei Vinteuil avu mîngîierea de a-i asigura muzicianului ai cărui ultimi ani îi întunecase o glorie nemuritoare şi care compensa totul. în momentele cînd îţi contrazici adevăratele înclinări. Prietena domnişoarei Vinteuil era uneori străfulgerată de gîndul neplăcut că ea grăbise poate moartea lui Vinteuil. cele două fete putuseră găsi o plăcere dementă în profanările pe care le-am povestit158. aproximarea cea mai îndrăzneaţă a bucuriei de dincolo se materializaseră tocmai în tristul mic burghez. petrecînd ani întregi cu descifrarea semnelor ilizibile lăsate de Vinteuil. eu o putusem căpăta de la el. Chiar încă din vremea cînd trăia marele muzician. Şi fără îndoială că profanările acestea ar fi trebuit să-şi refuze voluptatea acestui sacrilegiu. Adoraţia pentru tatăl său era însăşi condiţia sacrilegiului fiicei. Din relaţii care sint consacrate de legi. Fără să ne oprim măcar la relaţii de o naă atît de particulară. cît era de ciudat că presentimentul cel mai iiferit de ceea ce conferă viaţa zilnică. nu zdruncină sentinele de familie. cînd murise el nu lăsase decît acea Sonată. doar mai solide decît cele care se ase dintr-o căsătorie. îndatoririle de rudenie.Iar aj aCestei fraze. nu va avea lacrimi de ajuns pentru 229 . inteligenţă şi cu mult respect fuseseră în cele din urmă descifrate de singura persoană care trăise îndeajuns de mult în preajma lui Vinteuil pentru a-i cunoaşte bine modul de a lucra. Din cauza acestui cult. ca învăţase de la fiica acestuia să-i consacre acelaşi cult pe care aceasta i-1 consacra tatălui ei. ele se răriseră pînă la a dispărea cu totul. ci le dă o nouă a ta. la fel de complexe. nu vedem noi oare zilnic că adulterul. această tulbure şi fumegîndă înflăcărare lăsase locul flăcării unei prietenii înalte şi pure. Cel puţin. cu multa răbdare. atît de respectuos faţă de toate convenienţele pe care îl întîlneam în luna Măriei157 la Combray! Dar mai ales' cum se făcea că această revelare. cea mai stranie pe care o avusesem pînă atunci. stabilind lectura sigură a anumitor hieroglife necunoscute. dar aceasta nu le exprima pe deplin. Şi de altfel. Jnd se întemeiază pe o iubire adevărată.

.

motivul cel mai important. Această reuniune. „Logodnica toboşarului161" şi „Sara scăldîndu-se16^". această uniune profundă dintre geniu (dintre talent de asemenea. Tot astfel se petrecuseră lucrurile cu Vinteuil. al acestei prezenţe consta în relaţiile care existau intre domnul de Charlus şi Morel. la fel de necunoscut ca acele universuri pînă la care percepţia noastră nu ajunge. i snob. în care intră ingrediente ignorate de marele public.le numesc pariziene sau panamiste163. dacă ar fi murit după „Faptele de arme ale Regelui Ioan". descifrase o întreagă serie de ere geniale şi care fuseseră o asemenea revelaţie încît urma să 231 . cîteva ducese şi trei amabasadori cu soţiile lor erau în seara asta la doamna Vinteuil. şi chiar prin aceasta poate mai asimilabile. fără să fi scris nimic din Legenda secolelor şi din Contemplări: ceea ce este pentru noi adevărata lui operă ar fi rămas pur virtual. în însăşi reuniunea invitaţilor în mijlocul cărora m-am regăsit după ce muzica a luat sfîrşit. sînt singurele clre au ° importanţă pentru noi. lemijlocit. ca într-o vulgară alegorie. retrospectiv. ceva din rjtfinalitatea capodoperelor care. în cazul lui Victor Hugo. relaţii care îl făceau pe baron Jorească pentru tînărul său idol un succes artistic cît mai sunător şi să obţină pentru el Legiunea de onoare. deşi limitată de data asta la salonul doamnei Verdurin. îl păstrează adeseori. acest contrast aparent. la Berlin. ele au putut să le pregătească drumul în inimile oamenilor. despre care nu vom avea niciodată nici o idee. semăna cu multe altele. de exemplu. Deşi trezeau un presentiment nedesluşit al frumuseţilor viitoare. la fel de puţin lucru ca.cu excepţia unor părţi din sonata . ele le lăsau într-un necunoscut desăvîrşit. erau lizibile. aşa cum se întîmplase în cazul lui Vinteuil.ceste melodii searbede conţineau deja. ceea ce s-ar fi cunoscut din opera lui ar fi fost. la Madrid şi în toate timpurile. dacă într-adevăr subsecretarul de stat de la Bele-arte. pe lîngă mărimea sa adevărată. De altfel. şi chiar virtute) şi învelişul de vicii care. totuşi în cantităţi infiitezimale. dacă murind nu ar fi lăsat . fără să bănuiască deloc că ele se pot întîlni la fel de bine la Petersburg. şi pe care ziariştii filosofi .decît ceea ce putuse termina. un adevărat artist. îl conţine. cauza mai epărtată care făcuse cu putinţă această reuniune era că o lra fată care întreţinea cu domnişoara Vinteuil relaţii paralele cele dintre Charlie şi baron.dacă sînt cît de cît informaţi . dar a căror perfecţiune însăşi le-ar fi împiedicat poate să fie înţelese. sau dreyfusarde. bine crescut .

.

. invitaţii săi îşi V* — —-*-»^ *v» VM. ce vrei să spui prin asta?" urlă domnul Verdurin. „Oh! nu-1 am în vedere doar pe el. Iar o doamnă foarte prietenă cu el pînă atunci. bine. dar fără aşi recapete cunoştinţa decît pentru puţină vreme. nu se va întîmpla nimic" spuse Patronul.Dar nu mai ştie ce spune. va fi scos pe ascuns pe a rezervată „spălătorilor de vase" şi bucătarilor. ... Căci nici nu se scurseseră cinci minute de la ieşirea zgomotoasă a domnului Verdurin că un valet veni să-1 prevină pe Patron că Saniette căzuse în curte. „Ar trebui să fie luat şi dus de aici. căreia îi împrumutase în ajun o carte preţioasă.Asta înseamnă: cu exactitate. .Iar eu îţi spun să o iei din loc". . trebui. . răspunse acesta bîlbîindu-se. cu o exactitate riguroasă. a cărui casă „particulară". „Duceţi-1 la el acasă.j< LM. aud încă o dată. scrisese adresa lui Saniette: ea nu voia „să datoreze ceva" cuiva care.. Mai trăi vreo cîteva săptămîni. Domnul de Charlus făcu aceeaşi greşeală ca la sosirea inviluară rămas bun de la el. . îmbătat de propria lui mînie. arătîndu-i uşa cu degetul şi fulgerîndu-1 din priviri.... nu-i aşa? îl întrebă domnul Verdurin pe Sani'ette.. aniette nu murise încă. -o 'au lui. „Nu îngădui să se vorbească astfel în casa mea!" Saniette plecă împleticindu-se ca un om beat Unele persoane gîndiră că nu fusese invitat ca să fie apoi dat astfel afară. Saniette de altfel nu a aflat niciodată nimic despre această impertinenţă. fără nici un bileţel. şi unde defunctul este provizoriu ascuns într-un bufet. El nu le ceru să se ducă spre Patroană. la porunca ei. în mod evident. dar ei defilau doar prin wlor atunci cînd. i-o trimise înapoi a doua zi. doar învelită într-o hîrtie pe care majordomul.^y ^/l 233 .Riguros! E nebun!" spuse domnul Verdurin apucîndu-se cu mîinile de cap.Nu are în vedere ce? Ar . după ce muzica luase sfîrşit. să-1 devoreze pe omul doborît la pămînt. De altfel. în timp ce cîţiva invitaţi năvăleau. că înăşi virtuozitatea lui Morel ar putea uşor răni sentimentul gene-J al operei.E bine redat. strigă domnul Verdurin. spuneţi. Spun că nu pot să-mi spun o părere riguroasă.. nu era nici pe departe în graţia micului grup.m *-.Mă tem numai... ca nişte lei.. chiar dacă pe cînd trăia era cel mai strălucit şi mai generos dintre oameni.Răni. cum ar fi spus directorul hotelului din Balbec. o asocieze pe ea şi pe soţul ei la recunoştinţa pe care . ce ssspuneţi. ( ină în momentul cînd. să. Şirul invitaţilor fu nesfîrşit. fu astfel asimilată acelor mari hoteluri în care morţile subite sînt repede ascunse pentru a nu înspăimînta clientela. Dar serata nu se sfîrşise. mai. va A. ca să-mi exprim riguros părerea ... în urma unui atac de inimă.

.

iar domnul de Charlus <Je asemenea. Dar eu unul n-am văzut nici cafea şi nici neţată. de vreme ce se intitulează dansant -. îmi vor răsturna pe haine ceaiul din ceaşcă. Ciudate lucruşoare care nu se ştie la ce slujesc!" ntru a spune asta. ceea ce mi-ar întrerupe plăcerea de a-1 bea pe al meu. m-aş teme că invitaţi mai tineri decît mine. Spune-i. încălţat cu nişte papuci je casă călduroşi." Doamna de Mortemart leşină de rîs. Cred că°va fi mulţumită. pe vremea cînd eram tînăr. Nu mi-a plăcut niciodată nici să mănînc şi nici să beau murdărindu-mă.e je purtasem în timpul zilei). Ba chiar critica toată acea parte a seratei de care era răspunzătoare doamna Verdurin: „Dar fiindcă veni vorba de ceaşcă. de altfel." Şi domnul de Charlus nu se mulţumea numai să o omită din conversaţie pe doamna Verdurin şi să vorbească despre tot felul de subiecte (pe care părea că îi place să le dezvolte şi să le varieze. după cum văd.Oh! e cu neputinţă. domnul de Charlus îşi aşezase vertical pe feira mîinile cu mănuşi albe. ce sînt aceste ciudate castronaşe ce seamănă cu cele în care. dar mă îndoiesc că aş fi putut în chip decent să-mi beau ceaiul dansînd. te vei duce la verii noştri La Rochefoucauld? . adăugă ea. m-au invitat ca şi pe tine. Şi la ora zece fix. ni se aduceau îngheţate la Poire-Blanche? Cineva mi-a spus adineauri că se serveşte ele «cafe glace». pe prietenii care aşteptau cu istovitoare răbdare 9 le vină rîndul).de a cărui bună calitate mă îndoiesc. aşa cum îmi ceruse. într-un halat confortabil. fără să se gîndească că depăşise cu mult timpul ce-i putea fi acordat. Dar nu era decît o prefăcătorie. te r0<7. „făcînd coadă". şi cu o intensitate care nu [ început să descrească decît la ora zece şi jumătate. pentru cruda satisfacţie pe care o avusese totdeauna. „Şi mîine. m-am aşezat lîngă foc şi am început să mă trîndesc la Eliane. A după cîteva clipe el avea să-i spună aceleaşi cuvinte neplă- 235 . şi îşi rotunjise cu prudenţă privirea reptată spre ele ca şi cum s-ar fi temut să nu fie auzit şi nici r văzut de stăpînii casei. că am dat ascultare întru totul îndrăzneţei sale cereri. Treceam drept foarte priceput pe cînd eram tînăr. îmi vei spune că astăzi nu mai sînt obligat să dansez. la lucrul cel mai cu neputinţă de conceput şi de realizat şi care se numeşte. -onsiderînd că ora nouă şi jumătate voia să însemne ora zece. şi fără prea multe remuşcări. de a-i face să rămînă la nesfîrşit în picioare. şi poate mai puţin pricepuţi decît eram eu la vîrsta lor. dacă e să dau crezare invitaţiei pe care am primit-o: Ceai dansant. Dar chiar aşezat confortabil spre a-mi bea ceaiul .

.

căci ştiu că nu-ţi . spuse el cu o voce puternică şi care putea fi auzită în tot salonul. nu şi-ar fi ridicat din nou pleoapele în direcţia lui Edith. care. scrisori pe care le credem abile şi care sînt ca o mărturisire eplină şi semnată.Ce Pi'ea mult genul acesta de petrecere. pentru a se asigura că aceasta era îndeajuns de departe spre a nu le auzi spusele. care mai curînd te tolŞte. Am fi fost totuşi foarte onoraţi să te avem aici •anina de Mortemart nu folosea niciodată termenul „onorat". Ea se gîndea să scrie a doua zi după serată una dintre acele scrisori. dacă doamna de Mortemart. o privire către doamna de Valcourt (exclusa). nu poate auzi ce spun". nu fără a le pleca repede pentru a nu e a ngaja prea mult. „Vrei să spui protejatul meu".. Doamna de Valcourt nu auzi nimic. cu care era prea prietenă pentru ca s-o lase la o parte dacă aceasta * fi ştiut de serată „înainte". ca pentru a nu pierde din vedere o primejdie ameninţătoare.înfăM?are care ^ înjoseşte atît de mult chiar şi pe acele femei din înalta societate care ar putea cu cea mai mare uşurinţă să-şi bată joc de orice bîrfeli. De exemplu: Dragă Edith. care avusese în schimb asupra doamnei de Valcourt un efect cu totul diferit de scopul ei: „Ia te uită. care nu avea mai multă milă de cunoştinţele gramaticale ale verişoarei sale decît avusese pentru darurile ei muzicale. de vreme ce nu mă invitase?). 237 . fără a tine deloc seama de rugăminţile mute ale acesteia. rectifica domnul de Charlus. adresîndu-se doar domnului de Charlus. Doamna de Mortemart îşi spuse că zadarnic pusese întrebarea mezzo voce. complement al privirii revelatoare. care se scuza surîzînd: „Doar dacă. nu putu să nu arunce.. Apoi. îşi spuse doamna de Valcourt văzînd acea privire. liniştită de propria-i privire. Marie-Therese pune la cale cu Palamede ceva de la care eu sînt exclusă". mă plictisesc fără ne m ' prea te aşteptam ieri seară (cum să mă aştepte. parcă fascinată. Dar se înşelă. îşi spuse în gînd doamna de Mortemart. pentru simplul motiv că nu înţelese nici un singur cuvînL Neliniştile ei se micşorară şi curînd s-ar fi stins cu totul. de vreme ce i se răspunsese pe asemenea ton turnător. pianissimo. „Nu s-ar putea să dau o serată pentru ca prietenul tău să poată fi ascultat de invitaţii mei?" spuse în şoaptă doamna de Mortemart. temîndu-se că planurile îi vor fi dejucate şi că va trebui s-o invite pe doamna de Valcourt. „Nu. şi-ar fi Pl's Edith.. deşi există totdeauna un pericol în acest gen de exportare a unei personalităţi fascinante într-un cadru care în mod necesar îl face să sufere o pierdere a puterii sale transcendentale şi pe care oricum ar trebui să şi-1 aproprieze".

.

" Apoi trecu la o a treia persoană. ci din cauza alor mei. cum era cazul în seara asta. .eu o apreciez mai mult decît oricine. dar să dai întîietate lucrului rar. comportă excepţii. Or. nu pentru că ar fi devenit emenea lor. acel bărbat atît de teribil pentru specia de bărbaţi din care făcea parte domnul de Charius. a fost minunat. 'teligentă. mai ales. dacă acestea o merită. Dar de cîtva timp aproape că îşi părăsise soţia 'entru o tînără femeie din societatea înaltă. un prestigiu suplimentar. socotesc. nu-i aşa? Nu am văzut-o pe Helene. pe care o adora. domnul de Charius. bă h-Utea S^ ^aca asta ^™ niCl ° PrJmeJdic decît înconjurînd-o cu f1 inofensivi.. arte e os § ^ şi cam neputincios. care. Apoi. Dar. socotind nu că persoana următoare aşteptase prea mult. ea îl făcea să-i împărtăşească înclinaţia pentru amenii inteligenţi şi dorea foarte mult să-1 aibă printre invitaţi domnul de Charius. adică a ei. spune-i că orice viaţă retrasă. simţind că nu-şi satisfăcea îndea° ls femeia cucerită şi vrînd totodată să o apere şi să o distreze.fireşte. cerînd să-i fie prezentat Charlie şi spunîndu-i că nădăjduia că va veni să-1 vadă. domnul d'Argencourt. în ceea ce o priveşte pe sora ta. cred că zgomotul conversaţiilor te-a împiedicat să înţelegi că e vorba nu de a face schimb de politeturi la o serată. prezenţa ei ar fi fost cerută de rangul pe care-1 are şi i-ar fi adus surorii dumitale. Am fost foarte mirat să-1 văd acolo. şi dacă are patru pisici. ci că nu se cuvenea să exagereze favorurile acordate celei care se gîndise mult mai puţin la Morel decît la propriile sale „liste" de invitaţi. îi dădu a înţelege verişoarei sale că trebuie să se retragă. doamnă de Montesquiou. chiar şi cea mai nobilă. pe domnul d'Argencourt. Desigur. pe el. "?tla găseau că devenise foarte amabil şi declarau că e mult 239 . ci de a săvîrşi ritualurile obişnuite în asemenea împrejurare". tot atît de amabil şi de măgulitor faţă de domnul de Charius pe cît de sec fusese cu el odinioară. a cărei absenţă . că la o manifestare memorabilă ca aceasta. nu spunîndu-i la revedere. vom suprima cele patru pisici. ca un medic care opreşte consultaţia cînd consideră că a durat destul.Dar tocmai despre asta-i vorba. care ar face decît să miaune. care jucau astfel rolul de paznici ai seraiului. dimpotrivă. ci întoreîndu-se către persoana care venea îndată după ea. „Bună seara. E bine să te arap' rar. atît de prestigioasă..acolo unde ceea ce o aşteaptă nu merită prezenja ei . dacă Gilbert află că am dat o «erată fără să-1 invit. el trăia acum înconjurat de bărbaţi isemenea lui Charius. preţios este încă şi mai bine.

.

Este probabil că în dicţionare vor figura ca date culminante ziua căderii cetăţii Gaete şi cea în care a avut loc serata Verdurin. altminteri cu neputinţă de mişcat din loc. liniştită pentru o clipă cînd îşi aminti simpatia pe care i-o arătase regina. spuse doamna Verdurin. regină a Celor-Două-Sicilii. ceea ce pentru ea este mult mai greu decît să plece din Cele-Două-Sicilii". va trebui să i-1 ducem. Ele puteau chiar să se aplece rînd pe rînd asupra aceluiaşi rapt Căci acel domn de Charlus care. în convulsii. Ştiu că. Evantaiul pe care 1-a pus alături de ea pentru a-1 putea aplauda mai bine pe Vinteuil merită să rămînă mai celebru decît cel pe care doamna de Metternich 1-a sfărîmat pentru că sala îl fluiera pe Wagner165. regina Neapolului a venit din Neuilly. dar reunite în el. şi cînd o vezi trecînd îfi vine să îngenunchezi în Praful drumului. apropiindu-se cu veneraţie de acea relicvă. „Este un eveniment istoric. în ciuda admiraţiei sale pentru regină. Gîndeşte-te că poate nu a mai ieşit din casă de la căderea cetăpi Gaete. indiferent la ce preţ ar ajunge. răspundea: „Nu ştiu espre cine vorbeşti. cînd se vorbea despre nntesa Murat.aici pe regina Neapolului. pe cei trei pairi. nu ştiu dacă simţi aceste lucruri aşa cum le simt eu. deşi avîndu-şi originea în două firi opuse. era acelaşi care eseori lăuda această sărăcie şi care. E cu atît mai înduioşător cu cît este oribil. „Dumnezeule. adăugă el. Căci aşa se va întîmpla. micuţa violetă este incredibilă!" Şi spasme de emofie şi de ironie îi străbăteau trupul. pe fratele regelui Bavariei. Pînă atunci.Ba chiar şi-a uitat aici evantaiul". ea spulberă pînă şi cele mai luxoase trăsuri şi caii cei ai Sc umpi. şi ea îi arătă domnului de Charlus evantaiul pe un fotoliu. Swann ar fi murit pur şi simplu. cu cea mai veche ascendentă. voi cumpăra acest evantai cînd lucrurile reginei vor fi scoase la licitaţie. spuse el cu o intenţie de ironie în glas. Gîndeşte-te că pentru a lua parte la petrecerea dumitale. Sa nu fie silită să plătească o birjă care să i-1 aducă acasă. nutem să spunem că am pus în mişcare pentru el munţii. „Oh! cît e de emoţionant! exclamă domnul de Charlus. îşi bătea joc de sărăcia reginei. v oi lăsa unui muzeu. Dacă Vinteuil este Mahomed. . Nu există decît o singură regină a ea Polului. c el Uc mai inteligent. dat fiind interesul istoric al unui 241 . o regină sublimă şi care nu are trăsură Dar din Jbus. cruda bîrfeală amestecîndu-se întotdeauna în cazul lui cu veneraţia cea mai sinceră. fiindcă nu are un ban". Dacă l-ar fi văzut. din adîncul bunăstării sale om bogat.

.

această Duras). chiar şi ochii 243 . să-i facă pe oameni să e certe între ei. i-aţi răpit doamnei Mole Prilejul de a spune: «Nu ştiu de ce m-a invitat această doamnă Verdurin. mi se pare că Poţi să-mi mulţumeşti." Numind-o această Mole (după cum spunea. ar fi incapabil să o înţeleagă. spuse el. de altfel nu poţi să nu-ţi aminteşti de ea. De fapt nu-i o persoană atît de extrardinară. nu-ţi inviţi portăreasa. care nu era numai un allegro. în toate ţinuturile pe care percepţia noastră le uniformizează. nu-i cunosc». dacă ar exista un artist excepţional.finalului. fie din cauza mediocrităţii confraţilor. să-i despartă în tabere vrăjmaşe pentru a-i domina. în ziua cînd primeşti toţi suveranii. De fapt. De altfel. Şi cu siguranţă dacă vorbea. cu atît mai mult ea nu există în acea „lume" care este societatea înaltă. dar cine ştie dacă nu a fost mai bine aşa. Societatea înaltă fiind o împărăţie a neantului. Dar unde? Şi fiindcă domnului de Charlus îi plăcea şi să repete unele vorbe. privită chiar din acest punct de vedere. între meritele diferitelor femei de aici deosebirile sînt neînsemnate. printre care nu se găseşte nici un artist cu adevărat talentat. de vreme ce eu vin. ducîndu-le de la unul la celălalt. nu o mai invita. contesa Mole nu era pe atît de inteligentă pe cît se spunea. în cazul doamnei Mole este preferabil. în acel limbaj care era un amestec ambiguu şi preţios între lucrurile artistice şi cele ţinînd de societatea modernă. dar incomparabil alegru. Lumea diferenţelor neexistînd pe suprafaţa pămîntului. o făcea pentru că mîniile lui de femeie bătrînă şi cultura lui de monden nu ofereau elocinţei adevărate pe care o poseda decît teme neînsemnate. domnul de Charlus îi dădea cele ce i se cuveneau. Ducesa de u e r m s nu a venit. deşi nu pe de-a-ntregul exact. să ne oprim la prima explicaţie. supăraţi pe ea şi ne vom gîndi totuşi la ea pentru pţ p g ş p ată. el adăugă: „Neinvitînd-o. trec drept genii. Nu ştiu cine sînt oamenii ăştia. Poate foarte bine să vină la dumneata fără să facă 'tea fiţe. Chiar mul trecut a spus că o oboseşti cu avansurile dumitale. Căci lucrurile au mers perfect. ca absenţa acestei Mole îi inspira pe muzicieni şi dilata de bucurie pîna şi instrumentele muzicale. Căci toate aceste femei din lumea bună erau ca nişte actriţe. E o 'roastă. în anumite epoci. şi numai ranchiuna sau imaginaţia domnului de Charlus le poate exagera pînă la nebunie. de altfel cu mare simpatie. Dar există ea oare undeva? Septuorul lui Vinteuil păruse a-mi spune că da. fie din cauza mediocrităţii publicului care. şi este adevărat că. şi te ducea cu gîndul la acei actori sau la acei romancieri mediocri care.

.

exclamă dintr-o dată domnul de Charlus părăsind-o pe doamna Verdurin. fără să-ţi iei rămas bun de la mine?" spuse baronul cu un surîs bonom şi plin de încîntare de sine. atît întrebările cît şi răspunsurile: „Ei bine. preferînd-o baronului. nu-i aşa? E tot ce s-a putut aie vreodată mai înduioşător. Şi iată că acest imprudent grăbea catastrofa avînd aerul că restrînge locul Patroanei în propriul ei mic clan. să-1 facă să o aleagă pe ea. cum se spune. Şi cum în starea le exaltare în care se afla rostea singur. urca la un diapazon atît de înalt atît vocea 245 . unor minciuni pe care le inventa şi pe care i le servea şi care se potriveau cu ceea ce el însuşi era înclinat să creadă şi cu ceea ce urma să vadă datorită capcanelor pe care ea le pregătea şi în care naivii cădeau. căci ştia că toată lumea era mulţumită să-i vorbească încă vreo cîteva clipe. să-J pună pe Morel să aleagă între baron şi ea şi.celorlalţi. Nu-1 poţi asculta pînă la capăt tara să începi să plîngi. care ar fi putut juca un rol important în obţinerea decoraţiei pentru Charlie şi care după ce îi ceruse un sfat lui Cottard. pleci aşa. pe ascuns. calcă în salonul ăsta pentru ultima oară". am primit azi-dimineaţă o telegramă minunată de la roberville care mă anunţă că la Marea Cancelarie dificultăţile 1 aplanate. Cît priveşte femeile din înalta aristocraţie care erau acolo şi care nici măcar nu ceruseră să-i fie prezentate. pune-mi. secretar la preşedinţia Republicii. dragul şi iubitul meu prieten. eşti mulţumit? Nu-i aşa că era foarte frumos? Andantele. „Ah! dragă generale". Ea îl vedea încă de pe acum pe Morel ducîndu-se în societatea înaltă. Frumos din partea dumitale că ai venit.Nu ar fi putut-o suporta vreme îndelungată pe cea a baronului. la fel de stridentă. la dineurile af ea le dădea. cu . profitînd de ascendentul pe care ea îl căpătase asupra lui Morel făcînd dovadă în ochii lui de o clarviziune extraordinară datorită unor persoane pe care je punea să o informeze. sînt un fel de cocote bătrîne care nu ne trebuie.Jtul său obişnuit. fenomen de amplificare vocală prin surex-Si euforie nervoasă asemănătoare cu cea care. sub egida baronului. se grăbea să plece: „Bună seara." Vocea domnului de Charlus continua să se înalţe. profitînd aşadar de acest ascendent. Căci mai curînd ar fi murit decît să spună că lumea fusese mai puţin amabilă cu ea decît nădăjduise. pe un ton ascuţit. tot atît de diferită de vocea obişnuită ca aceea a unui avocat care pledează cu emfază. de îndată ce înţelesese ezitările sau insolenţa lor. pentru că îl văzuse pe generalul Deltour. ea spusese: „Ah! văd despre ce e vorba. fără ea. Nu exista decît o soluţie.

.

Homosexualitatea nu-i displăcea. perspicace şi curajoasă".) „Este o prietenă neasemuită. dar. Dacă vrea să continue. şi încearcă mai ales să nu-1 laşi să revină llnte Ca cu să trimit pe cineva după dumneata. Ştie să taie în carne vie. cuprinsă de o plăcută febră. găseşte un pretext. îi place să intervină cu hotărîre. certuri în urma cărora Brichot devenise aproape cu desăvîrşire orb şi. răspunse universitarul cu o emoţie naivă. îi vor face doar să se certe cu ea. să pună ca'e aceleaşi intrigi pentru a o despărţi de mine adică ceea ce ei urma să facă faţă de Charlus. îmi spuse Brichot. ea prefera toate sacrificiile unei concesii făcute ortodoxiei.i-a spus: «Ţi s-ar face rău dacă le-ai vedea». Iată de ce acest r îoien face cu el tot ce vrea şi îi smulge toţi banii pe care şi-i loreşte. De altfel nu-i sigur că va reuşi. ca şi Biserica. Aş prefera de mii de ori să mor decît să trăiesc sub marea în care trăieşte Charlus. după ce aceasta se îndepărtase de noi. începui să mă tem că enervarea ei împotriva mea se trăgea din faptul că ştiuse că o TOpiedicasem pe Albertine să vină aici în cursul acelei zile. în cele din urmă. de. (Ea făcea aluzie la împrejurările în care îl făcuse tocmai la timp să se certe mai întîi cu spălătoreasă lui. Oricum. cum ar spune prietenul nostru Cottard. Mă tem că nu va izbuti decît să bage între ei tot felul de intrigi care. atîta vreme cît nu e atingea de ortodoxie." Şi. morfinoman. dute după Charlus. nu am poftă să fiu cuzată de complicitate. vorbindu-i violonistului. şi va începe pe lîngă ea." Lucrul acesta i se întîmplase adeseori doamnei Verdurin în relaţiile cu fidelii casei. spuse TOna Verdurin. Dacă doamna Verdurin reuşeşte. Mărturisesc totuşi că gîndul că bietul baron nu ştie încă ce lovitură i se pregăteşte mă face foarte nenorocit E îndrăgostit nebuneşte de băiatul ăsta. va fi un bărbat cu adevărat nenorocit. „Doamna Verdurin m-a împiedicat să fac o mare prostie. e timpul. s-o facă pe riscul lui. Ah! ce serată! 247 . apoi cu doamna de Cambremer. după cum se spunea. Dar era evident că nevoia ei de a rămîne prietenă cu ei era din ce în ce mai mult dominată de nevoia ca această prietenie să nu fie niciodată ţinută în şah de cea pe care ar fi putut să o aibă unii cu alţii. fără să-i despartă. dar eu să ştiu că mi-am făcut datoria Ce vrei? Lucrurile nu sînt totdeauna foarte vesele. în aşteptarea conversaţiei pe care soţul ei urma să o aibă cu violonistul. dacă familia lui Morel e hotărăşte să poarte plîngere împotriva lui. doamna Verdurin îmi spuse: „întreabă-1 pe Brichot dacă nu sînt o prietenă curajoasă şi dacă nu ştiu să mă devotez pentru a-mi salva prietenii". dacă nu cumva chiar începuse.

.

Dar le ştii. spuse Brichot." După ce spuse aceste cuvinte. fie ea şi cea mai scumpă. le-ai văzut de zece ori la La Raspeliere. acest tînăr nu cunoaşte încă toate minunile din casa asta". sau vreun element general. După cum mi-ai promis. . căci prin bunicul meu soţii Verdurin ştiau cine era unchiul lui Morel). Si totuşi. îi va răpi tot ce iubeşte. Or. care de la sine trezea eauna în mine un spirit lăuntric şi de obicei somnolent. Vreau să-i fac surpriza de a i-o anunţa peste putină vreme după ce va fi plecat mai multă lume. cum ar fi putut să o facă în acea seară vedere a acelei Veneţii la care mă gîndisem atît de mult în "fipul după-amiezii.chiar dacă nu aş fi fost de acea dezvăluire privitoare la venirea domnişoarei Vinteuil . „Mai aşteaptă o clipă.Nu vrei într-adevăr să cer să ţi se arate argintăria? Nimic n-ar fi mai simplu. nu pot să spun că puţin îmi pasă. dacă i-am acorda. socotind-o o laşitate. cll ochii închişi. să nu cumva să-i vorbeşti lui Morel despre decoraţie. îi va vorbi tînărului cel zăpăcit pe şleau." Nu am îndrăznit să-i spun că ar fi putut să mă intereseze nu o mediocră argintărie burgheză. după toate regulile. cum ieşeam din salonul numit sală de . dar că este dorinţa unchiului său (m-am înroşit. m societate. după ce a trecut prin Saint-Simon. dar a urcare la suprafaţa conştiinţei mele îmi dăruia o mare ine O 249 pafaţa conştiinţei mele îmi dăruia o mare ine. cum spune cineva. Nu vrei aşadar să cer să ţi se arate cele mai frumoase piese? îmi spuse domnul de Charlus. eram oult prea preocupat şi . prin prea mare blîndefe fată de acest rose-croix'69 care pare să ne vină din Petroniu. nu uit ce mi-ai promis. dacă neam duce să fumăm o ţigară. Ştii că trebuie să mă duci şi pe mine acasă. Ea nu ar fi 'utut fi fixată decît de chemarea vreunei realităţi ce s-ar fi rcsat imaginaţiei mele. luîndu-mă de braf: „Ce-ar fi. eram mult prea distrat şi agitat pentru a-mi fixa >ten[ia pe obiecte mai mult sau mai puţin frumoase. dintre cele ale doamnei Du Barry. baroane. ci vreo piesă. pentru binele păcătosului şi pe bună dreptate ispitită de o asemenea terapie.totdeauna. chiar dacă numai reprezentată pe o frumoasă gravură. îmi spuse domnul de Charlus. şi dau îndărăt în faţa unei asemenea purtări. comun mai tor aparenţe şi mai adevărat decît ele. M-am scuzat spunînd că eram silit să mă întorc acasă.fată de exerciţiile speciale pe care cel care-1 catehizează i le mpune întru modificare. [inîndu-1 de vorbă pe acest bărbat în timp ce doamna Verdurin. nu ezită să o săvîrşească şi. permisiunea de a sataniza. mi se pare că-1 atrag cum s-ar spune într-o capcană. îi va da poate o lovitură fatală. Deşi spune că nu-i important pentru un artist.

.

ca o persoană. acea catifelare a lucrurilor cărora.. la o predominare de culori. spiritualizau. a salonului V soţilor Verdurin. „Vom încerca. adînca vale***. Itundeva. v ocau. buchet de violete şi de gînduri în culori pastel. sculptau. deschiderea conform unui mod de înflorire identic: interpolare ciudată de obiecte bizare şi inutile ce par încă a fi ieşit din cutia în care au fost oferite şi care rămîn întreaga viată ceea ce au fost de la bun început. mort între timp. aveau acea patină. mobilele şi covoarele." Pe de o parte doream să pot încerca să obţin de la ininul de Charlus informaţiile privitoare la venirea domni- . imanentă succesivelor lor J lă. aşteptînd ceasul cînd Cottard şi violonistul îşi vor juca partida de cărţi. cîteva mici scaune îmbrăcate în mătase roz. E pur şi simplu jX raordinar. o învelitoare broşată pe masa de jucat cărţi ridicată la demnitatea de persoană din momentul cînd. de la un taburet mirosind a parfum. O canapea ivită din vis între fotoliile noi şi foarte eale. mergînd de la o Pernă la un vas cu flori. li se adaugă dublul lor spiritual. decupau. o memorie. unde fusese dus şi de unde privea ziua întreagă. delimitau. cadouri de Anul nou. amintind de privirea lui atentă şi blîndă. reminiscenţe confuze şi care. a liniei destinului. dai' al unui mare artist prieten. al cutiilor cu bomboane de ciocolată care îşi sistematiza. dar care pentru Brichot. pe care îl împănau ici-colo. dădeau viată unei forme care era precum Jgura ideală. toate aceste obiecte. în sfîrşit. făcut parcă de o zi frumoasă. frumoasă învălmăşeală. i locuinţe. aici ca şi acolo. rezumînd un mare talent şi o prietenie îndelungată. avea un trecut. cadouri în dezordine dăruite de fideli şi care au urmat-o pretutindeni pe stăpîna casei. de frumoasa lui mînă plinufă şi tristă în timp ce picta. dincolo de grădina floralului. pe care nu le poţi izola de celelalte. îmi „Vom încerca. dăruindu-le un fel de profunzime. îmi spuse Brichot la ureche. năstrînd în umbra rece a salonului din quai Conţi bruna însorire revărsată prin ferestrele din strada Montalivet (al cărei ceas el îl cunoştea la fel de bine ca doamna Verdurin însăşi) şi prin porţile cu geamuri din Douville. un cadru de soare care tăia atmosfera. dobîndind în cele din urmă pecetea şi fixitatea unei trăsături de caracter. belşugul buchetelor de flori. să-1 facem pe ron să vorbească despre subiectul lui favorit. chiar în salonul actual. de a un mod de a lumina. vechi obişnuit al petrecerilor date de sofii Verdurin. toate acestea risipite peste tot făceau să cînte în fata lui ca tot atîtea tuşe sonore ce trezeau în inima-i asemănări iubite. unic fragment supravieţuind dintr-o viată dispărută fără să lase urme.

.

ar fi căutat. cel puţin după cum îşi închipuie. Dar parcă nu te simţi prea bine şi o să ţi se facă frig în această încăpere atît de umedă.lumea neînsufleţită despre care vorbeşte Theodore Rousseau174. sub pretextul de 253 H . graţiosul dans al acelui allegro vivace. asta e într-un anume fel casa exagerărilor. Sînteţi sigur că se conta pe venirea ei? . „atunci. chiar şi pentru cei mai obtuzi. Ştiţi. faţă de cea care îl aţîţa. Nu. continuă el. ai avea nevoie de o n itrînă bonă ca mine ca să te îngrijească. poate greşind. în faţa evidenţei miraculoasei şuviţe de par. trebuie să fii atent. exclamă domnul de Charlus cu emfază şi mimînd o lovitură de teatru. care se îndepărtă pe dată: i indu-şi poate foarte bine seama de marea prietenie pe care ninul de Charlus o avea pentru mine şi de împăcările încînsal°are -^"n s™Plitatea Ş' devotamentul lor ce urmau crizelor delirante de grandoare şi de mania persecuţiei. mă duc eu". că este lucrul cel mai dureros. i-am spus domnului de Charlus ca să-1 aduc spre subiectul care ne interesa. fie din răutate faţă de ea. .Nu te deranja. fie din nevoia de a se purta neplăcut cu ceilalţi. . căci nu există mai mare surzenie decît surzenia celor care au urechi ca să nu audă. Kwe. prinţesa de Taormina. domnule. de acel consemn universal care spune că geloşilor nu trebuie să li se dea informaţii.. spuse Brichot. Uite. el se temuse °mnul de Charlus. a înţeles că se făcea muzică şi că nu se va juca pocher. aşa fac °e™ imprudenţe.Iartă-mă. De vreme ce eşti suferind.. fie pentru a se arăta în chip absurd şi din onoare „bun prieten". această «uviţă a fost semnul revelaţiei. ne călăuzim după ce ei înşişi cred. poate fără să vrea. spuse el. dar de a-1 trece sub tăcere cînd e vorba de geloşi. ignoranţa sporindu-le chinul. Şi atunci dintr-o data". Şuviţa de păr! Şi în tot acest răstimp. dar care nu gîndesc.Nu ştiu. sînt oameni încîntători. mi-ai spus că urma să vină şi fiica autorului. mă duc să-ţi aduc pardesiul. ghicind că gelozia ar spori iubirea. Ah! a fost un moment foarte solemn. „Ştii. M-ar fi interesat mult să o văd. totuşi nu ai patru ani. pe care doamna Verdurin i-1 încredinţase e u n prizonier vigilenţei sale. şi chiar dacă ar fi detestat-o. că vă întrerup. şi pentru a-i face nenorociţi pe oameni." Domnul de Charlus asculta astfel. dar le place să anunţe prezenţa unor celebrităţi de un fel sau altul. nevoie care constă în a spune adevărul celor mai mulţi dintre oameni. Prinţesa de Taormina. te-ai rătăci şi ţi s-ar face frig. care te fac să gîndeşti. surdă pînă atunci. împingînd spre mine un scaun. nu " duce dumneata.

.

texte bine alese care împodobeau austul baronului cu un florilegiu ciudat şi încîntător. camarazii mei. eăsea plăcută pe doamna Bontemps. adăugă el cu o voce piuitoare şi cadenţată. Fără îndoială. ceva pe care dumneata îl cunoşti probabil mai bine decît mine..îndrăgostit de Odette. Ba chiar treceam 255 . Aceasta nu scăzu cu nimic marea şi afectuoasa milă f care mi-o inspira domnul de Charlus (de cînd doamna verdurin îşi dezvăluise planul în faţa mea). Tuturor le prefera pe cei care îi admiteau punctul de vedere asupra vieţii. destul de mîndră. cu pleoape pe jumătate coborîte. ci chefliului care face o cugetare îndrăzneaţă şi tolerantă asupra pasiunii unui bărbat pentru o femeie. E altceva. poeţii latini. cugetare care face ca amanta pedantă a scriitorului să fie de acord cu el a uăseşte că dintre toţi oamenii care vin la ea în casă cel mai puţin prost este tot acel bătrîn frumos care are experienţă în dragoste. pe cei mai preţuiţi . spuse el accentuînd cuvîntul şi pronunţînd un b prelungit. distra cu istorisirile soţului şi vorbea despre ei cu dispreţ. sînt tineri burghezi". „îl întîlnesc adeseori". tot astfel domnul de Charlus găsea că Brichot este mai inteligent decît ceilalţi prieteni ai săi. ca de preot. încă din colegiu. dar >oate şi pentru că nu rezista plăcerii de a se arăta insolent în faţa mea. dar culegea de prin filosofii greci. mai instruiţi decît erau. de cînd era căsătorit. căci Brichot nu numai că era amabil cu Morel. într-un alt mediu. venea tot timpul s-o vadă pe soţie. ajunsesem să arăt prin cuvintele şi e mele o a doua natură. ci numai mă amuză. nu-mi dădeam seama deloc asta şi tot auzindu-i. Domnul de Charlus ajunsese la acea vîrstă la care lui Victor Hugo îi place să se înconjoare mai ales de personaje ca Vacquerie şi de Meurice175.. Aşa cum scriitorul dă un premiu de inteligenţă nu bărbatului celui ti inteligent. pe de altă parte. subliniindu-1 totodată în virtutea unei deprinderi de elocinţă. că nu 0 comportare urîtă. corespunzînd ea însăşi unui gust al nuanţelor în gîndire care îi era propriu. Moştenisem de la bunica o asene a lipsă de amor propriu încît aproape puteam oricînd să nun ţ la demnitate. povestitorii orientali. fără ca o singură mişcare. atmosfera din cartierul latin îmi schimbă dispoziţia. să-i mişte masca gravă şi dată cu un strat gros de pudră. care ştiu să gîndească.rre carnarazii mei că nu acceptă să fie trataţi oricum. în afară de cea a buzelor. care se prefăcea că iubeş-. întîlnesc aici adolescenţi studioşi. „Mă duc la cursurile lui. nu m-ar fi supărat nici chiar într-o împrejurare în care nu aş fi BH pentru el atîta simpatie. tineri burghezi mai inteligenţi. la nebunie menajul Swann.

.

o silea să se ducă la cursul acela. şi purtînd o decoraţie militară. dar nu o dată vreun student. Iar el nici nu se uita la ea.îţi mulţumesc din suflet". vom şti să ne batem". Mai întîi pentru că îţi >rez marea mea recunoştinţă.Da. grija lui de a ămîne marţial şi bun francez dînd acestor gesturi aerul unui fel e încurajare cordială. dar voiam astfel să mă protejez pentru Or . în prezenţa domnului de Charlus la cursurile sale. Va fi de altfel singurul. Aşezate de fiecare parte. un imens 2*0. căci va vedea pe unul dintre ultimii descendenţi ai aristocraţiei noastre autentice. iar baronul pleca plin de vise şi de nelancolie. Neacceptînd odinioară ceea ce } propus. căci va sta alături de catedra mea.«ţisare preocupată. Brichot. Este adevărat că am lrUat )a ea într-alt fel. este o amintire de neuitat. şi să-mi spui cu ictitate cît stau.. i-am spus repede domnului de Charlus. uă şirur' de tineri profesori îl salutau. fără să spui nimănui că ţi-am cerut asta?" Nu leam că va veni. în timp ce tînăra fată. în detrimentul dumitale. Pentru un copil. ca să nu-1 supere pe Brichot. descendentul familiei Conde va asista la cursurile mele. Brichot găsea prilejul uneori să-i ofere acestuia o plăcere. vei fi dus la locul mitale". ii vor recunoaşte uşor. aproape să-i facă politeţuri. dornic să nu . prinţ de Agrigente. mi-ai făcut. Dacă vin. apoi fără să se mai ocupe de el. îşi făcea intrarea lintînd singur cu paşi vioi pe culoar.Apoi izbucneau aplauzele studenţilor. sau vreunuia dintre prietenii săi burghezi: „Daca asta le-ar putea amuza pe soţia sau pe fiica dumitale. devenea brusc plin i importanţă şi tăios. incomodată de căldură şi de mulţimea studenţilor. „Urmează-mă.. un bărbat puternic. îl devora totuşi cu mare curiozitate din ochi pe descendentul familiei Conde. care nu îtia cine este. a unui sursum corda venind din partea unui bătrîn morocănos care tot mormăie: „Drace. baroane. era uimit de amabilitatea lui. Şi deşi soţia lui avea altă treabă. ră ca ia o atitudine artificială în fata acestor tineri. auzind paşii lui Brichot. te previn că baronul de Charlus. adăugă el pe un ton melancolic în care 257 . o să fac asta pentru dumneata. cu mustaţă neagră. spunea tatăl. mirîndu-se că nu poartă gulerul mare şi încreţit din vechile portrete şi că seamănă cu bărbaţii din zilele noastre. mi-ai lăsat intactă libertatea. cu părul alb. le făcea de nenumărate ori cu ujuj dădea complice din cap de nenumărate ori. Spunea vreunei rude. „Iartă-mă că mă întorc la oile mele. dar ai Jtea să mă previi prin pneumatic177 dacă afli că domnişoara inteuil sau prietena ei trebuie să vină la Paris. despre care a că văd în el un marc pontif. .

.

mi-am ratat vocaţia. Şi acest calm ni-a permis. lasă-mă pe mine".. „Să-1 wraţişez. a oamenilor de a abdica. Nu. spuse el văzînd că Brichot lipsise atît de mult pentru un asemenea nimic." Voiam să plec. de la severitatea pe care ar fi avut-o faţă de propriile lor vorbe de duh. dar domnul de Charlus manifestîndu-şi intenţia de a se duce după Morel. Brichot. dar care nu mai avea ot"şi mobilitatea necesară expresiei piezişe a răutăţii. şi de a observa. hai. trebuie să-1 dădăcească. „Dar ce se întîmpla? îmi aduce pardesiul. rămîi puţin cu noi. o avusesem ştiind că Albertine se va întoarce de la Trocadero. adăugă Brichot fixîndu-şi asupra 1 ochiul aproape mort. atunci cînd gustă vorbele spirituale ale celorlalţi. Mai bine m-aş fi dus să mi-1 iau eu însumi. . dragul meu? Este ca şi cum am bea din acelaşi pahar. ochi căruia numeroasele operaţii pe e le suferise îi redaseră puţină viaţă. De altfel. Dragul meu.■ele de Doudeauville. în timpul după-amiezii. îmi spuse domnul de Charlus. scuzîndu-se. după ce Francoise îmi telefonase. căci am observat şi cu alte prilejuri tendinţa. mi-1 înălţa de-a lungul gîtului. să ascult de îndemnul lui Brichot care se temea ă plecarea mea îl va face pe Charlus să nu rămînă pînă în nomentuJ cînd doamna Verdurin urma să vină să ne cheme. nu aşa. icesa de*** îi răspunse: «Porcule!» căci ducesa era foarte spi■ituală". O să-1 pui pe umeri. Mă întreb dacă nu se culcă ei. mă făcea în acel moment să fiu la fel de puţin nerăbdător să o văd pe cît fusesem în aceeaşi zi cînd eram aşezat la pian. acordînd cuvîntului imporintă şi propunîndu-1 aşa cum era rostit în familia Guermantes. şi îmi freca bărbia cu mîna. de fiecare dată cînd în timpul acelei conversaţii am vrut să mă ridic. „La vîrsta lui nu ştie nici măcar atît. spuse domnul de Charlus. certitudine egală cu cea pe care. Brichot ne reţinu pe amîndoi. certitudinea că o voi regăsi acasă pe Albertine. îi spuse el baronului. îţi voi şti gîndurile. îţi spun că se crede tot la o împărţire a miilor.Haide.Doreşti să o vezi pe domnişoara Vinteuil. vorbind re ie trei surori: «Pe care dintre cele trei surori o preferi?» ^după ce Doudeauville îi spuse: «Pe doamna de Villeparisis». sînt născut să fiu bonă la copii. şi în timp ce-mi punea pardesiul. mi-1 lipea de umeri. ce prostie! exclamă baronul pe un ton ascuţit şi mţat. îmi spuse ce 259 . considerată a fi obiectivă. -aptul că găsea că un cuvînt ca „Porcule!" este „spiritual" nu m-a mirat. o să-1 îmbrăezi nu peste multă vreme". Ştii că asta-i foarte compromiţător. visează la micii lui elevi. a nota cu grijă ceea ce ei nu ar binevoi să creeze. ridica gulerul.

.

am cunoscut asemenea situaţii.Are cu nu a. şi oricum se ascund unul de 261 .are anarhia a fost purtată cum nu se poate mai bine şi a devenit n-tcatul la modă al bunilor noştri diletanfi. Dar lucrul e atît de excepţional. „Nu ştii nici lucrurile cele mai elementare în legătură cu domeniul despre care vorbeşti. şi de altfel are relaţii intime ceiJ6^ •rna^. domnul de Charlus trădase prin tot chipul său acel gen particular de nerăbdare pe care îl vezi la un expert medical sau militar cînd oameni din societatea înaltă care habar n-au despre ce vorbesc încep să spună prostii în legătură cu subiecte de terapeutică sau de strategie. ripostă violent domnul de Charlus cînd fu întrerupt cu timiditate de Brichot. Unul este invertit. atît de rar. sau după lumite semne exterioare. eu care sînt un om curios. nepricepîndu-se la mecanică Toate acestea sînt nişte glume proaste. „oamenii care au făcut asta odinioară din curiozitate. . un scotocitor. semne pe care oamenii incompetenţi şi le închipuie a fi cu totul -aracteristice pentru ceea ce spui. sau dintr-o afecţiune unică pentru un prieten mort." domnul de Charlus mă uimi citîndu-mi printre invertifi pe Etenul actriţei" pe care îl văzusem la Balbec şi care era şeful | J Societăţi al celor patru prieteni. E 0 conv enţie bună pentru teatrul bulevardier. Da. nu vreau să spun că o reputaţie proastă (sau ceea ce obişnuim să numim astfel) şi nejustificată este ceva cu totul imposibil. Observafi bine. aşa cum cred că un [âran Ie tot la două cuvinte jarniguie. „Şi atunci cum e cu . doar atît! Doi dintre ei sim. Spune-mi nişte nume. în decursul vieţii mele am constatat (vreau să spun că am constatat ştiinţific.tKl^ ~ Nicidecum ! Sînt prieteni." De cînd Brichot începuse să vorbească despre reputaţiile masculine. îi spuse el în cele din urmă lui Brichot. sau un englez goddamlii0. că nu ştie să distingă între un bărbat frumos şi unul urît aşa cum nu ştie să distingă între două motoare de automobil. după belşugul de inele de exemplu. dar al căror nume nu ne este îngăduit să-1 pronunţăm de teama unor mari înfruntări -î«j va fi trăit traiul. şi care nu erau mituri. şi cel care temîndu-se că a avansat prea mult. dacă îi vorbeşti despre frumuseţea unui bărbat îfi răspunde că pentru el e ca şi cum i s-ar cere să vorbească chinezeşte. Citează-mi o singura reputaţie nemeritată. îneît practic nu există. Ele se stabilesc de obicei datorită unei similitudini de nume. dar nu este ca are relaţii cu prietenul său. Da.mu't Poate decît cu bărbaţii.JIVnrcresat' decît <Je femei.îi slujeşte drept paravan. nu mă joc cu cuvintele) existenta a două reputaţii nejustificate. cunosc totul". cu care nu are. Totuşi.

.

punînd fiecare a Pe o altă notă. în parte de acel sentiment I vieţii care face că de îndată ce ne apropiem de fiinţe. după cum spune. măgulitor ca asemenea favoruri să le fi fost rezervate doar i r în parte de naivitatea lor. „Oricum. După ce. . Ea nu judecă decît pe bază de probe şi ar vrea să ia cunoştinţă de dosarul pe care te sprijini. De altminteri a s un bărbat încîntător. este destul de interesantă. „Trei din zece! Dar fii atent. revenind asupra celor insinuate: „Dar au trecut două sute le ani de atunci. ea s-ar putea să n u-l găsească bun.fg le este dictată în parte de amorul lor propriu. Dumnezeu să mă ierte. Avea şi el asemenea gusturi? întrebă Brichot cu un aer neliniştit. viaţa îmi e de ajuns. cum vrei sa-mi mai amintesc? Mă plictiseşti". baroane. frumos!" zise Brichot '?]e' pribil fiind. „Taci.Nu lucrez pentru istorie.Ai °SCUt ° ^e S0^a ^Ul' ~ Bineînţeles că da. nici un document neautentificînd acest gen de fenomene colective pe care cei în cunoştinţă de cauză sînt prea interesaţi să le lase în umbră. spuse Charlus cu privirea plecată şi căutînd să-şi cîntărească bine răspunsul. Şi gîndindu-se că. lăsînd-o să-i scape într-o insinuare: „Nu. eram cu nişte camarazi 263 . de ■xistenţe. nu ştiam. Use el. a cunoscut-o mie. pentru care e . dacă vrei sa înfăţişezi posterităţii tabloul pe care ni-1 spui. în acea sil K-6 aVea un ten ca ° PiersiC& ?i' adăugă el. nu cred". nu era frumos. la concursul eleganţei ai obţinut maximumul şi prioritatea. o jumătate de mărturisire nu putea fi decît inofensivă pentru cel pe care îl viza şi măgulitoare pentru cel care o făcea. spuse baronul. spun că odinioară la colegiu. Or. .Cum? L-ai cunoscut pe Swann. era frumos ca un amoraş.. ale cărui tendinţe atît de opuse useseră totdeauna cunoscute. mai puţin fericit decît acei istorici pe care viitorul îi va ratifica. pe acest pămînt.Cît poate fi de grosolan! Crezi că nu cunosc decît oameni de felul ăsta? Nu. o\. . odată. cum spunea bietul Swann. de vreme ce era vorba de Swann. vei cunoaşte tristeţea unui eşec de dincolo de mormînt Nu merită. nu ştii ce spui. baroane. tabăra nobilelor suflete s-ar indigna peste măsură şi ai trece pur şi simplu drept un calomniator şi un nebun. O găsisem încîntătoare în semitravestiul ei. A fost iubit nebuneşte de femei. într-o Cjnd juca rolul lui Miss Sacripant. rîzînd. din întîmplare" spuse ronul parcă fără voia lui şi ca şi cum ar fi gîndit cu voce tare. etichetele şi compartimentările stabilite dinainte sînt " ea simple. Bossuet al nostru. care a înghiţit cu uşurinţa tot ceea amanta a vrut să-i facă să creadă. credea că arată bine şi găsea totdeauna că a'ti sînt urîţi. răspunse domnul de Charlus. .

.

de ce. acesta fiind un foarte autentic de Crecy." Dintr-o dată. Asta mă miră ca şi cum aş vedea pe cineva care 1-a cunoscut pe Whistler şi nu ştie ce înseamnă gustul. spunîn. Pentru a-şi face nirat .Ajj! a m-am distrat bine în preajma acestui cuplu. Eu o scoteam la plimbare pe Odette cînd nu voia să-1 vadă pe Charles. şi asta mă miră totdeauna din partea cuiva care 1-a cunoscut pe Swann. te-am văzut cu el în tren. şi Swann. Brichot. Or. fiind despărţită de un Crecy a cărui soţie era. Cred că are mare nevoie. Dorea asta cu patimă. nu risca pretinsele daruri de a intui. căci este foarte inteligent. un domn foarte bine. îmi spuse domnul de Charlus. cum rămăsesem b impresia proporţiei de „trei din zece". Asta mă plictisea cu atît mai mult cu cît am o rudă foarte apropiată care poartă numele de Crecy. p . şi-o luase ca amantă. care avea un interes de acest gen atît de dezvoltat îneît nu poţi spune dacă în această privinţă eu l-am iniţiat pe el sau el pe mine. pe care îl scuturase pînă şi de ultima leţcaie. pe care i-o dezvăluise 'mnul de Charlus. Dar nu o să mă puneţi să vă istorisesc novestea lui Swann. pnîn >' că. de vreme ce erau doar trei nevinovaţi din zece. Trebuie neapărat să o cunoască. dar pe care toată povestea asta nu-1 îneînta. De fapt. Păcat că a plecat Dar le voi face legătura zilele astea. îl alesese pe Ski. îl invitai să cineze la Balbec cu dumneata. ne-ar trebui zece ani. Căci ea îşi spunea Odette de Crecy şi era îndreptăţită să o facă. Nu înţeleg însă. sau ca falsă amantă. trebuie să sperăm că asta nu se va întîmpla. care îşi continuase gîndul. pentru a se consola. mă înţelegeţi. Dar cred că vrei doar să mă faci să vorbesc. de vreme ce ai fost adeseori la Charles. nu ai vrut adineauri să te prezint reginei Neapolului. fără sa aibă fireşte nici un fel de drept. Dumnezeule. pentru Morel mai ales era important să o cunoască.d nir . care nu fnj-a iertat-o niciodată. îl cunosc ca nimeni altul. D'Osmond i-o răpise pe Odette. Singurul obstacol posibil ar fi dacă ea ar muri mîine. într-un d brusc care amintea de felul cum se poartă un judecător de istrucţie care vrea să-1 facă pe un acuzat să-şi mărturisească na j dar care în realitate era rezultatul dorinţei profesorului de Părea perspicace şi al tulburării pe care o simţea rostind o : aţie atît de gravă: „Oare Ski nu-i tot aşa?" îl întrebă el pe mnul de Charlus cu o înfăţişare întunecată. văd că nu te interesează persoanele ca nişte curiozităţi. pe sora Odettei. şi fireşte că eu m fost S'1J£ s'*~* ^u martor împotriva lui d'Osmond. sărmanul de el: trăia dintr-o pensioară amărîtă pe care io dădea Swann şi presupun că după moartea prietenului meu nu i s-a mai plătit deloc.

.

ar fi cu adevărat uimiţi dacă ar alia fie şi . o să-ţi fac o plăcere. Moliere. mi le vei scrie. îte aş avea să le spun celor care fac anchete asupra noii 5n' cca care a renunţat la zadarnicele complicaţii ale celor v'rstnici. Marele Conde. te voi uimi. îl ştiam pe Rrissac prin mijlocirea lui Saint-Simon. . De altfel. ducele de Brissac. căci străstrăbunica a era sora domnului Prinţ. baroane. . în privinţa nnţului Ludovic de Baden nu văd nimic. cred că în general arta militară. eşti tobă de carte. Retrag ce-am spus. şi dacă ţiaş vorbi de ar) ero" n°Şti"i din Tonkin.Da. şi vorbesc despre cei cu ^31?1 u^'m'' S' pioşi. eşti mai ignorant decît mi-aş fi închipuit . prinţul Ludovic de Baden. Igne Tantum perituri. marchizul de La Moussaye.Te opresc aici. .mai un sfert din adevăr. despre 267 . . scris într-o latinească de baltă despre o anume furtună care 1-a surprins pe Marele Conde pe cînd cobora pe Ron în tovărăşia prietenului său. Charolais.jloc de informaţie.Atunci. r'nărul Vermandois. dar baroane.Ce prostie! în acea vreme. Conde spune: Carus Amicus Mussaeus. în epoca noastră este ca pe mea grecilor. . îl ştiam şi pe Vcndome şi pe mulţi alţii. Şi La Moussaye îl linişteşte. dar ticălosul ăsta bătrîn care este Saint-Simon vorbeşte adeseori despre Marele Conde şi despre prinţul Ludovic de Baden şi nu o spune niciodată.Cum adică.ită. îmi amintesc acum de un cîntec din epocă. Monsieur182. Sumus enim Sodomitele. fireşte. spunîndu-i: Securae sunt nostrae vitae. prinţul de Conţi. ca pe vremea recilor'. Brunswick. Boufflers. din Maroc.Păcat că îmi revine mie îndatorirea să-1 învăţ istorie pe un profesor de la Sorbona. nu-i aşa.. lmbre sumus perituri. zise Charlus cu o voce ascuţită şi scli-.7 îţi închipui că treaba asta nu a continuat tot timpul? jjită-te numai ce se întîmplă sub Ludovic al XlV-lea. spune domnul Bourget184! Am un prieten. Landeriri183..Eşti sever. Dar dragă maestre. wars. dar drept Şi uite. Vendome. vreau să am :este versuri în arhivele mele de familie. prinţul Eugene. zise Brichot. . şi din «noua generaţie». Ah! Deus Bonus! quod tempus! Landehrette. îl ştiam pe Monsieur.

.

ca să fiu sigur că nu va fi -"cită. nici mcSdele. în acel moment. cel puţin aşa se părea. care în anumite momente deveneau la fel de frapante ca şi acelea care îl pecetluiesc pe un nebun sau pe un criminal. antipatic precum cei care. de îndată ce e vorba de defectele lor. îmi spuneam. -l nimic. nu mai am douăzeci şi cinci de a ni şi am văzut schimbîndu-se multe în jurul meu. Dumnezeule. agasant ca un om informat şi care e plin de vanitate pentru că deţine secrete pe care arde totodată de nerăbdare să le divulge. pentru a putea extrage din ele unele deducţii cu privire la Albertine şi amintindu-mi de atitudinea acesteia fată de Saint-Loup şi fată de mine. Era plicticos ca un savant care nu vede nimic dincolo de specialitatea sa. nici politica. în timp ce din salonul Verdurin îmi evocam propria casă. în momentul cînd voi vrea. supunîndu-le la necesara transpunere. de altfel. aca -i puneai de o parte pe bărbaţii care detestau femeile. „Da.de acea prezentă care nu se mişca le acolo. Insistenta cu care domnul de Charlus revenea întruna asupra subiectului . mereu exercitată în acelaşi sens.fată de care. care se desprindea cu atîta forţă atît din conversaţia cît şi din persoana domnului de Charius. nici religia. pe vremea mea. Aceste caracteristici.avea în ea ceva de o penibilă complexitate. exaltant pentru personalitate şi cam trist. de specializare neapărat exclusivă. nu mai recuosc nici societatea în care toate barierele au fost rupte. care dăinuia acolo pentru mine. o anumită linişte. idică fără să ştie. mă făcea să o simt pe aceasta ca pe un spaţiu vid. că păreau a exclude genul de deformare atît de acuzată. spuse el. de altfel. şi oricît de melancolică cealaltă. poseda o anumită putere de penetraţie . oricît de dureroasă ar fi fost pentru mine una dintre aceste amintiri. Dar mărturisesc că cel mai mult s-a schimbat ceea ce •rotii numesc homosexualitate. în acelaşi mod în care mi le oferise. se deschid fără să-şi dea seama că displac.semănînd în privinţa asta cu hotelul din Ralbe într-o anume seară . şi de «altă pe cei cărora. Dacă aş fi avut o fată de măritat. dominat de idee ca un maniac şi imprudent ca un vinovat. homosexualii erau buni taţi de familie şi nu u ar nante dccît de formă. inteligenta sa. din nefericire. se grăbi să-mi distrugă ceste motive de a spera. Căci. Dar acesta. şi pe care. «căutat ginerele printre ei. Dar vai! totul s-a schimbat Acum ei se recrutează şi 269 . îmi aduceau. plăcîndu-le doar ele nu făceau altceva ay ll ^in interes. eram sigur că o voi regăsi. nici artele. că umplut .o jeC din Paris şi care. unde o ^ta lipsită de elegantă şi decentă dansează tango pînă şi în tmilja mea.

.

.

.

„Am ghicit ce i-ai spus". continuă doamna Verdurin. sînt uluit. ştii ce udecată sigură are. Interesat cele lacrimi. mi-1 273 . „Ce vrei să spui? Ce să nu mai tolereze?" bîigui domnul Verdurin. Pe cuvînt ie onoare că nu i-am spus încă nimic. „Ar vrea să-ţi ceară un sfat". cu o neîndemînare explicabilă prin tulburarea care-1 cuprinsese. să-şi apere minciuna. Auguste188 va şti măcar să-1 convingă". „Sfii ceva.dreptul în subiect. domnul Verdurin coborîse împreună cu Morel. Obligat să se P. după ce acesta va fi plecat. clipa cînd va cere să i se reproducă întocmai dialogul dintre violonist şi soţul ei. adăugă ea. i se adresă lui Morel: „Sînt absolut de aceeaşi părere cu soţul meu. găsesc că nu mai poţi tolera asta!" exclamă ea cu violenţă şi uitînd ca pe o ficţiune derizorie că se înţelesese cu soţul ci să-i spună violonistului că ea nu ştie nimic din toată povestea. Părerea mea nu este poate cea mai bună. hai să-i spunem despre ce-i vorba. adăugă ea. care încerca să se prefacă uimit şi căuta. sculptorul surîse şi. categoric nu. în loc să-i răspundă domnului Verdurin. se înroşea la faţă transpira mai mult decît daca ar fi cîntat una după alta toate ateie lui Beethoven. simţind că acesta va fi gumentul cel mai puternic: mai du viaţa asta încă o lună şi torul dumitale artistic este distrus. Ai ajuns de rîsul Conservatorului. doamna Verdurin. făcîndu-mi cu ochiul.Dar eu 11 auzit niciodată nimic despre asta. că mirat şi totodată să-şi ascundă ruşinea. cu aerul cuiva care nu ştie dacă cererea îi va fi îndeplinită. . în focul pasiunii." Şi în timp ce aştepta cu nerăbdare emoţiile Pe care avca sa 'e savureze vorbindu-i virtuozului. ştii eva dacă vrei. mergem să-i cerem sfatul soţiei mele. în timp ce fără Charlus o C1 ?tigj mai bine de o sută de mii de franci pe an. iar în ochii lui se iveau lacrimi pe care 'stl u l de la Bonn cu siguranţă nu i le-ar fi provocat. găsesc că nu trebuie să mai înduri această promiscuitate ruşinoasă rămînînd în preajma unui personaj cu o reputaţie pătată şi care u mai este primit nicăieri. atunci cînd îşi va aminti de acea scenă. „Nu. îi spuse domnul Verdurin soţiei sale. murmură Morel cu lacrimi în ochi. vă sînt foarte Cunoscător". şi apoi. răspunse doamna Verdurin. Vom vedea cum judecă ca lucrurile. care părea foarte emoţionat. doamna Verdurin îşi repeta întruna: „Ce-or fi făcînd oare? Sper că dacă tot îl ţine atît de mult timp. fără să-i pese că nu era Jevărat şi uitînd că ea îl primea în casa ei aproape zilnic. fără să-i pese cîtuşi de puţin dacă explicaţia ei e verosimilă şi negîndindu-se deloc că. violonistul îşi va pierde încrederea în Patroană. spuse el în chip de concluzie. şi apoi îţi poartă o imensă prietenie.

.

pa am anticipat prea mult. în micul nostru grup. răspunzîndu-i astfel doamnei Verdurin. Dar apără-ţi libertatea. Vorbeai de regina Neapolului. care -adevăr a plecat. dar găsesc că ele îl acoperă pe un bărbat de ridicol. Vreau să cred că nu ştii. aş fi vrut să le auzi ce spuneau în spatele dumitale. şi că vei şti să vorbeşti limpede şi răspicat. continuă plină de răutate doamna Verdurin. cînd ai intrat în loja mea Lumea te arată cu degetul. făcînd din el bătaia de joc a tuturor pentru totdeauna. Să nu-ţi pară rău. nu numai că te speli de o pată ruşinoasă care ţi-ar murdări toată viaţa. tot înjosindu-ţi numele în mediul ăsta Joios. Nu spun să nu te duci la ' s au două dintre ele. care-ţi vorbesc frumos doar în faţă. g S erata din casa soţilor Verdurin. vrînd s ă-i arate lui Morel că nu era vorba numai de domnul de Charlus. nevrînd să dezorganizeze micul cerc. nu ţi se spune nimic în faţă. unde eşti preţuit şi unde nu vei fi vorbit de rău. ai pierde ca artist. un biet muzician bun cînte doar prin saloane. „N-aş fi bănuit gjciodată. la doi paşi de noi. i-aş fi cerut. ci şi de el. dar tot Conservatorul rîde i e dumneata. găsi în memorie cuvintele următoare. Eu una nu dau nici o atenţie unor asemenea lucruri. îi spuse doamna Verdurin. . nu-i aşa? Altminteri. chiar dacă Charlus n-ar vorbi în felul ăsta despre urnneata. înainte de a rupe cu el. Voi rupe cu domnul de Charlus încă din seara asta. dar lumea nu se sfieşte să vorbească. deşi el le spune tuturor că nu vei îndrăzni. dar. asta-i o femeie admirabilă şi 275 . Regina Neapolului a plecat. care te-a silit să te duelezi pentru cîteva cuvinte neînsemnate despre care ţi-a spus: „Nu poţi înghiţi aşa ceva". Nu-i nici un inconvenient să-1 vezi aici. că eşti un adevărat bărbat. îi răspunse doamna Verdurin.. suspină Morel. „Cred că ai curaj. că te are la mînă. la concertul dirijat de Chevillard 189.Nu ştiu cum să vă mulţumesc". îţi spun eu că. căutînd să pară demn pentru ca să nu se vadă că demnitatea sa era făcută ţăndări." Charlie. avea o serată. întreabă-1 pe Ski ce se spunea acum cîteva zile. căci ţi se va duce vestea că eşti lipsit e seriozitate şi că nu eşti decît un amator. pe care le citise sau le auzise: „Nu-s obişnuit să fiu tratat astfel. pe tonul cu care i-o spui unui dentist care ţi-a pricinuit o groaznică durere. .Nu-i nevoie să rupi cu totul. ceea ce ar fi teribil la vîrsta dumitale. pe care am întrerupt-o şi e care trebuie să o reluăm de unde am lăsat-o. zise Charlie. nu te lăsa tîrît de el pe la toate dobitoacele alea. dar îţi 11 m joc viitorul dumitale de artist.. Fireşte. căci totul nu se petrece decît . t e 'eg că pentru toate aceste frumoase doamne e foarte comod '"Şi onoreze prietenele adueîndu-te să le cînţi pe gratis. sau unui martor mult prea feroce.

.

decît că este lipsit de delicateţe faţă de dumneata Există lucruri pe care nu le spui oricui. eu nu-i fac reproşuri. te tîrăşte după el în prăpastie. dar nu se putea stăpîni. să-mi trag pe sfoară prietenii. acum cînd aceste cuvinte fuseseră rostite. un fel 277 ." „E fiul unui valet". Şi poate că nici nu-şi fel d aSe minciuna şi nici măcar nu minţise cu bună ştiinţă. spuse ea. ajungeau pînă la urmă tot la doamna Verdurin. acele cuvinte arzîndu-i limba. adineaori. că doreşti decoraţia in cauza unchiului dumitale şi că unchiul dumitale era valet Ji-a spus el asta!". Tot o nevoie asemănătoare. la putină vreme după ce-i jurase lui Morel că nimeni nu va şti vreodată care-i era originea. Ea spuse totuşi „servitor". „Nu-i reproşez. strieîndu-i relaţia cu cel interesat. căci recomandarea lui tocmai te-ar împiedica să o capeti) că ţi se va acorda Legiunea de onoare. tocmai cînd urma să fie părăsită de tînărul an ant c . o făcu spre a părea sigură de rest datorită acestei nuanţe. le va face să circule din om în om. crezînd. continuă ea pe un ton "licat şi demn. repetă ea cu o voce destul de puternică. exclamă Charlie. adăugă ea. anumite | rnjcuri ne pot mîhni adînc. de vreme ce se rostogoleşte acolo el însuşi". Mă supără de exemplu foarte tare "» aud cum ne povesteşte. îneîntată de imaginea ce-i ieşise din gură parcă fără să-şi dea seama şi de care abia acum era conştientă. Aceste cuvinte. poate încă şi mai elementară. spuse ea pe un ton tandru. Această imparţialitate pe care o arăta o impresiona atît de mult pe ea însăşi îneît începu să-i vorbească lui Charlie cu tandreţe: „Căci să ştii. deşi nu mi-a plăcut niciodată. şi totodată pentru a se arăta imparţială. şi dacă adăugă că nu o poate afirma cu certitudine. nu are nici o vină de vreme ce se rostogoleşte acolo el însuşi. dar ştii. Şi asta treacăleargă. Ea ştia asta. fiecare încredinţîndu-le sub pecetea tainei. Un e logică sentimentală. Astfel. a pariat că te va face să roşeşti de plăcere anunţîndu-te (în glumă. care ajunsese să le afle şi eJ. să-i spună doamnei Verdurin. Doamna Verdurin fu cuprinsă de bucuria unei a nte bătrîne care. fireşte. murind de rîs. o taină pe care fiecare va făgădui să o păstreze doar pentru sine şi pe care fiecare se va grăbi să o împărtăşească altcuiva. O nevoie asemănătoare îl silise pe domnul de Charlus. ca într-un joc de copii. dar asta nu o pot afirma cu -ertitudine". j ' reuşeşte să-1 despartă de soţie.fteva uşoare mişcări convulsive: „Ba chiar i s-a repetat soţului 'leu că spusese «servitorul meu». încereînd să o pună în valoare. ca o femeie beată de succesul ei. în adevărul tuturor celor spuse de arnna Verdurin. Cuvîntul „servitor" nu putea de altfel decît să-1 supere pe Morel. datorită acestor 'vinte strecurate cu dibăcie.

.

cît ce trebuie să răspundă. ba chiar. mai"e făuritor de frumoase discursuri nu ştiu decît să Ule -' „Ce înseamnă asta? Ce se întîmplă?" Dar nici măcar nu 279 . uluit. Intr-o împrejurare atît de îngrozitor de neprevăzută. o mie de ori mai neînsemnate îi îndurasem mînia de nebun. ~ăci nimeni nu era la adăpost de ea şi nici măcar un rege nu l-ar fi intimidat. şi care nu avea reacţiile normale ale bărbatului a cărui onoare fusese batjocorită). El îi ura pe aceşti e jii pentru că se credea dispreţuit de ei. aşa cum crezusem totdeauna şi asta mi-1 făcuse destul de simpatic. L-am văzut pe domnul de Charlus mut. implorînd şi întrebînd totodată. acest mare nobil (a cărui superioritate faţă de cei ce nu erau nobili nu-i era mai esenţial inerentă decît cea a vreunuia dintre strămoşii săi înspăimîntati în faţa Tribunalului revoluţionar) nu ştiu. care-i făcea pe toţi 1 tre mure. măsurîndu-şi nefericirea fără să-i teleagă cauza. •idicîndu-şi privirea rînd pe rînd către toate persoanele prezente. într-un mediu care nu era al său. cuprins de o paralizie a tuturor membrelor şi a limbii. indignate de violenţa la care era supus. cuprins de o furie care clocotea de multă vreme împotriva cuiva. neavînd o stare de furie gata pregătită (căci sensibil. Fapt este că. în asemenea zun. se întîmplă un lucru extraordinar. în loc să se îmbete de mînia împotriva lor. se simţea mai puţin la îndemînă şi mai puţin curajos decît s-ar fi simţit în mediul aristocratic. domnul de Charlus parcă era cuprins de o febră. decît să arunce în toate părţile priviri îngrozite. era un om rău doar în aparenţă. dar nu cu adevărat un curajos. Poate că ceea ce-1 amuţise era (văzînd că domnul şi doamna Verdurin şi întorceau privirea de la el şi că nimeni nu-i va sări în ajutor) suferinţa prezentă şi mai ales spaima de suferinţele viitoare. zbătîndu-se pradă unui adevărat atac nervos. scandalizaţi şi care nu crezuseră că se putea merge atît de departe. în acest salon pe care-1 dispreţuia. ataca. rostite în faţa unor oameni din societatea cea mai înaltă. care le implora şi părea să le "ntrebe nu atît ce se petrecuse. cînd. i-ar fi ""afişat. Dar atunci avea iniţiativa. fusese brusc înşfăcat şi lovit într-un moment cînd era cu totul dezarmat. nervos. Dacă ar fi fost |mabil cu el.A. spunea ce voia el i *îCUrri Bloch ştia să-şi bată joc de evrei şi totodată se înroşea ac ă li se pronunţa numele în faţa lui). Totuşi domnul de Charlus poseda nu numai toate resursele elocinţei. isteric fiind. 0 expresie mirată. sau faptul că nemîniindu-se dinainte în imaginaţie. îl aducea pe acesta în culmea deznădejdii prin cuvinte dintre cele mai şfichiuitoare. dar şi pe cele ale îndrăznelii. indignată. . Or. negăsind cuvîntul pe care să-1 rostească. sau că. era un impulsiv.

.

urma să-i redea lui Morel una dintre speranţele pe 281 . din întîmplare. în lipsa unei dezminţiri. nimeni nu se mai miră nemaivăzîndu-1 pe domnul de Charlus în salonul soţilor Verdurin. pentru cine ştie ce motiv. ^ auzea o persoană a cărei prezenţă.. doborît de cuvintele pe care le rostise Morel şi de purtarea Patroanei. singura cînd ar fi fost util să nu se încăpăţîneze într-o atitudine arogantă şi să risipească o neînţelegere care altminteri se va înrădăcina tot mai mult în sufletul adversarului. ne împiedică să o acceptăm. Cel care s-a înjosit şi şi-a arătat slăbiciunea în douăzeci de împrejurări. înţelegînd că nimeni din micul clan nu mai voia să-1 salute pe baron. zise doamna Verdurin." Prefăcîndu-se că nu a înţeles: „Cred că spusele e l-au lăsat indiferent". spuse sculptorul în şoaptă. spuse Ski. Dar socotea aSemenea cerere ar fi fost contrară demnităţii sale şi intere-elor iubirii sale. nroape totdeauna. recurgînd la dintre acele manevre care de altfel nu înşeală chiar pe toată nea Şi pentru a-1 sili pe sculptor să repete că Charlie plîngea. avea -rimi în ochi. s care o îmbăta pe Patroană de un orgoliu mult prea mare fru ca să rişte ca vreunui fidel să-i scape acest important lanunt. vedeam în ochii lui lacrimi mari şi străoare". lua atitudinea nimfei cuprinsă de spaimă. iar cînd. părea foarte tulburat. surîzînd în timp ce făcea a confidenţă răuvoitoare şi privind în jur spre a se asigura °rel era tot pe estradă şi nu putea să le audă conversaţia. se răspîndi zvonul că domnul de Charlus fusese dat afară din casa soţilor Verdurin. fiind surprins tocmai cînd încerca să violeze un tînăr muzician. cum acesta îi păstra ranchiună baronului. Datorită acestui zvon. de ideea unei convorbiri care ar putea lămuri neînţelegere se leagă o altă idee care. „Dimpotrivă. de îndată ce avea să fie ar cată. „Ne vei povesti cum s-au întîmplat lucrurile. domnul şi doamna Verdurin se retrăseseră în primul salon. în timp ce pe estradă Morel îşi învelea vioara într-o bucată de stofă. oamenii nu se mirau. lăsîndu-1 singur pe domnul de Charlus.Nu ştiu ce i-ai spus. el îl întîlnea undeva pe vreunul dintre fidelii pe care îi insultase. parcă în semn de ruptură diplomatică. Cît priveşte latura mondenă a incidentului. în timp ce domnul de Charlus.tîmplarea nu trebuia nicidecum pusă pe seama lui Morel. care el însuşi nu-i dădea bună ziua. Neîndoielnic că ar fi putut afla cum stau lucrurile dacă i-ar fi lt jui Jvlorcl să stea de vorbă cu el cîteva minute. Fusese ofensat şi aştepta explicaţii. îi spuse cu aviditate doamna Verdurin soţului • . va face dovadă de mîndrie în a douăzeci şi una. De astfel. bănuindu-i de intrigi împotriva lui.

.

să aibă ntru ej ce]e mai bune sentimente. De altfel extremităţile se ating. „Nu arăţi bine. Nu vreau să spun că a avut dreptate să nu acţioneze decît atunci cînd îi spunea inima şi să rezerve familiei sale. acaparîndu-le. de toţi prinţii din ţ milia sa. să fie vreodată. după cum mi-a ţJt Ski. la vreo acţiune patriotică. pentru că acesta nu depăşea limitele cetăţii. desrj naţj şi la nevoie asasini. şi 283 ." Şi astfel. pe care doamna de Cainbremer şi doamna de Guermantes n-au putut-o niciodată hotărî să participe la vreo „operă" filantropică. Cazul reginei Neapolului era cu totul diferit. a fost nesecată şi a depăşit cu mult tot ceea ce au putut face şi au făcut vreodată doamnele de Guermantes sau de Cambremer. am avut exemplul mamei. Dar nu înseamnă că bunătatea ei era mai puţin sinceră şi mai puţin înflăcărată. dar ştiu bine că acea bogăţie. oarecum tory şi din ce în ce mai învechită a bunătăţii. Şi fără îndoială că aceasta e o concepţie îngustă. toţj oamenii din burghezie sau apartinînd poporului celui mai umil care ştiau să-i respecte pe cei pe care ea îi iubea. de reme ce omul nobil. fată de ai săi. cineva a cărui virtute se 'ăluia în multe vicii. Anticii nu iubeau cu mai putină putere grupul uman căruia i se devotau. Va şti să-ţi as că drept pavăză. E destul de solid. şi apoi fată . dragul meu văr. în cadrul acestora. adică. Ii arătase doamnei Verdurin simpatie pentru că văzuse în ea o femeie înzestrată cu acele bune instincte. bogăţia de iubire şi de generozitate de care era în stare. Sprijină-te de braţul meu. se găseau atunci doamna Verdurin şi Morel): „Ştii sloi Jnioara ^a Gaete a ţinut poporul la respect. cînd insolenţi. ruda insultată pe care regina voia 0 apere era domnul de Charlus. servitorilor săi. dar trebuie să recunosc că fiin!e simpatice nu erau cîtuşi de puţin concepute de ea aşa cum >înt în acele romane de Dostoievski pe care Albertine mi le luase din bibliotecă. adică sub trăsăturile unor 'araziţi şi lingăi. îi spuse domnului de Charlus. în ciuda naşterei sale r ^ tuturor înrudirilor lui cu regina. printre care se afla şi domnul de Charlus. vînzătoare sau patroană. ca şi cea din inima bunicii. dar ea concepea nătatea în primul rînd ca pe un ataşament de nezdruncinat ■fâ de oamenii pe care-i iubea. cînd umili. re acum se înalta în faţa lor îşi aflau izvorul în acelaşi loc din a ." Apoi. PovCJn• ' cu mmcfrie privirea (în fata ei. nefericiţilor pe care întîmplarea i-i scotea în cale. apropiat. a ei Regina era o femeie nespus de bună. şi nici oamenii de astăzi nu-şi iubesc mai puţin patria decît cei care vor iubi Statele-Unite de pe întregul pămînt Chiar în preajma mea.. ducîndu-1 la braţ pe baron. Fii sigur că 1 Putea bizui pe el întotdeauna. hoţi şi beţivi.

.

capabilă să-i înşele întrucîtva pe ascultătorii săi înduioşaţi -dispăru odată cu boala care lucrase pentru el. căci voi muri înainte". Dar în ciuda acestor omeneşti ocolişuri. sau în piscina probatică din Bethsaida191. vorbele răuvoitoare. care nu ar fi putut să nu adore un bărbat pe care îl unseră pentru defectele lui. să am răbdare «şapte săptămîni şi şaizeci şi două de săptămîni».Dar de ce a jucat? r °stie. Desigur. Domnul de Charius coborî acea pantă cu o viteză pe care o vom vedea cum "Şte treptat. Vanitatea. poate că arhanghelul Rafael ar consimţi să-i redea vederea precum tatălui lui Tobias. rcjurin. aşa cum îl vestise şi pe profet? peste cît timp va veni Mesia. Dar să ne întoarcem în urmă.. e omul cel mai puţin înzestrat pentru asta! Oameni 285 . El îl implora pe arhanghelul Gabriel să-1 vestească.cînd stăpînii casei se aflară singuri. înfrumuseţată prin lil inte pline de blîndeţe. stîrnea admiraţia elor care îl înconjurau. De aceea îi cerea arhanghelului Rafael să i-1 aducă aşa cum îl adusese pe tînărul Tobias şi. din Andromaca). ltă resemnare în faţa morţii. Moral. O reşută îl amuţea. ta le-ar fi putut-o stîrni înşişi soţilor . Şi întrerupîndu-se printr-un surîs blînd şi îndurerat. Aflînd că rămăsese fără un franc şi că datorează Oa Pe un milion. nu era decît o elocinţă aproape mistică.cu privire Ia realitatea căreia arta sa oratorică era.rinsă <je violenţele pe care le împodobise de atîtea ori. insinua vorbind cu vizitatorii săi că dacă Brichot i l-ar aduce repede pe tînărul său Tobias. Dar atitudinea soţilor Verdurin faţă de el nu mai a acum decît o amintire destul de ştearsă. la suprafaţă se iveau «rîmiuri în care doar aparenţa era creştină. recurgînd şi la mijloace mai omeneşti (ca Papii bolnavi care. ca lui Daniel. atît de diferit. Cel pe care-1 aştepta astfel era Morel. . pe care nici o mînie Prezentă nu o mai reînvia. Saniette a avut un atac. Vorbea mai ales în zilele cînd credea salvat. Dar această perfecţionare morală . se grăbesc să-şi cheme şi medicul). la serata Verdurin. adăuga: „Dar Arhanghelul să nu-mi •eară. domnul de Charlus se înălţase mult deasupra nivelului la care trăia odinioară. de altfel. în timp ce poruncesc să li se facă slujbe religioase. puritatea amorală a cuvintelor domnului de Charlus nu devenise mai puţin admirabilă. domnul Verdurin îi e soţiei sale: „Ştii de ce n-a venit Cottard? Veghează la atj 'ul lui Saniette. o J. prin parabole din Evanghelie. nebunia din răutate şi din orgoliu. Această creştinească în care se transpusese magnifica lui violenţă (ca în far "eniul. toate acestea dispăruseră. care a pierdut jucînd la bursă pentru a-şi e averea. în acea lf a.

.

Căci. Adulţii de mai tîrziu îşi vor aminti că părinţii. căci 287 . ba chiar dacă aparţinuse vreodată vreunei limbi şi dacă nu cumva era un nume propriu sau un cuvînt pe de-a-ntregul inventat. n-am putut reface cu exactitate cuvîntul. îndoiala aceasta nu poate fi limpezită decît dacă ai un unchi bătrîn. ebraic. va fi un cuvînt spaniol. ca ' ns'P't bănuielile pe care le aveam cu privire la rolul pe s«tii Verdurin puteau să-1 joace în relaţia dintre Albertine şi e. Şi astfel ne înşelăm chiar din simplul punct de vedere al previziunii. căci utilizarea acestei limbi mai puţin generale. vorbeau despre servitorii care-i slujeau. Şi cum eu n-am cunoscut nici o rudă a soţilor Verdurin.I milie evreiască. Cu siguranţă el a făcut-o să surîdă pe doamna Verdurin. căci nu Ştii niciodată binele pe care în alte clipe sufletul lor 1-a vrut cu sinceritate şi 1-a realizat. într-o familie foarte provinala. Dar şi dintr-un punct de de re mai personal această revelaţie n-ar fi rămas fără efect pra mea. chiar la înmormîntarea lui Saniette. sau cel puţin mi-a vorbit mie. pe care-1 credeam tot mai mult cel mai rău dintre fieni. va fi un termen ritual deturnat de sensul său şi poate singurul cuvînt evreiesc pe care familia. şi dacă era spaniol. mai personale. făcută mie de Cottard mai devreme. această revelaţie. cum francizată. fără îndoială. Iar în generaţia următoare. el posedă multe alte forme care vor reveni şi ele în cazul cestui om pe care refuzăm să ni-I închipuim blînd. îl mai cunoaşte. Căci schimbîndu-mi părerea despre domnul rourin.Nu va vorbi. Mai întîi. iă-i judeci după vreo răutate a lor de care îţi aminteşti. aş fi ajuns astfel să aflu mai repede că nu trebuie niciodată să te superi pe oameni. cuvîntul nu va mai exista decît ca o amintire din copilarie. Şi după ce trecu această clipă de veselie: „Şi dacă totuşi Cottard vorbeşte? obiectă doamna Verdurin." Şi totuşi Cottard a vorbit. dar copiii ignoră ce voia de fapt să spună cuvîntul. folosind cutare cuvînt. căci de la el am aflat toate acestea cuiva ani mai tîrziu. le dă celor care o mai folosesc un sentiment egoist întotdeauna însoţit de o anumită satisfacţie. forma rea pe care cîndva am constatat-o va reveni. . dialectal. Dar sufletul este totuşi mai bogat. mai secrete decît limba obişnuită. gîndindu-ne a reaua purtare pe care a avut-o.Le-ar fi risipit poate de altfel nu pe bună dreptate. la masă. va fi un termen aparţinînd dialectului provinciei de başti-a deşi familia nu-1 mai vorbeşte şi nici măcar nu-1 mai înţelege într-o familie venită din America de sud şi nemaivorbind decît franceza. un văr bătrîn încă în viată şi care au folosit probabil acelaşi cuvînt. de exemplu. Am regretat că nu le-am ştiut mai devreme. fără să fie înţeleşi de ei. german.

.

' Qdeşte-te că am a/lat de la el că tratatul de etică în care am W| şi respectat totdeauna cea mai fastuoasă construcţie eo y ePoc^ noastre îi fusese inspirat venerabilului nostru • -X de un tînăr poştaş. Inutil să Ol"i urf ld *ermecaf ortodoxia îti închipui cu uşurinţă că de cîte de (jo^!lrncnte5 împreună cu colegul meu pe marginea unei teze Or"t. de altfel foarte subtilă. care adeseori explicase Egloga a joua a lui Vergi/iu Iară să ştie prea bine dacă această ficţiune se întemeia şi pe o anumită realitate. în Palestina. legat de fata care se afla în acel moment în camera ei. cu care ai putea să alimentezi multe pagini din 'versaţiile de luni194. de emigrant.-jiventie a poeţilor. afli stînd de vorbă cu acest apostol. cu neplăcerea de a fi legat de ele mţr-o adevărată sclavie. şi dacă mi se întîmpla să mă gîndesc ia ea. dacă pot îndrăzni să mă exprim ca monseniorul de Hulst. spre sfîrşitul vieţii. nu mă plictisesc în zilele cînd mă vizitează acest feudal care. că e pur şi simplu prodigios cînd îşi comentează catehismul satanic cu o vervă puţintel cam desuetă şi cu o încăpătînare. ceva din plăcerea pe care ştia că maeştrii săi. vrînd să-1 apere pe Adonis împotriva epocii noastre de necredincioşi. era aşa cum te gîndeşti. găsesc că dialectica lui. în Egipt. la propriul tău trup. şi care consta în /aptul că îi oferea specimene reaJe a ea ce el putuse să creadă vreme îndelungată că nu este decît o . Brichot. de altfel. aveam despre ea acea noţiune vagă pe care o ai despre 'ropriile tale membre. „Fie spus fără să-1 ofensăm pe acest nobil de viţă veche. mi se întîmpiase de cînd plecasem de acasă. care ns pe inelul statuii Iui Jupiter Olimpianul numele atletului -> 'ubea. cadrul şj invariabilii actori ai scenelor antice pe care ei înşişi le studiaseră în cărţi. chiar daca în chipul cel mai obscur.flpnd. Chiar cînd stăteam de vorbă cu unul sau ai altul în salonul sofiior Verdurin. Aşa cum. mă simţeam. era cît pe ce să spun cu o candoare. a urmat instinctele rasei sale cu deplină inocentă sodomistă" îl ascultam pe Brichot şi nu eram singur cu el. ntinuă Brichot. o simţeam nedesluşit lîngă ne. domnul Merimee şi domnul Renan. A arătat astfel mai mult respect a jn's ' sau dacă preferi mai putină gratitudine decît Fidias. Să nu ezităm a recunoaşte că nentul meu prieten nu ne-a spus numele acestui efeb în demonstraţiilor sale. descoperea. cînd recunoscusem în peisajele şi populaţiile actuale ale Spaniei. ale Palestinei şi ale Egiptului. îmi declară Brichot în trăsura care ne ducea acasă. Te asigur că. are 289 . Baronul nu ştia această ultimă poveste. călătorind în Spania. colegul său domnul MaspeW9-1 o simţiseră. stnic* ^e vor^ cu domnul de Charlus. „Şi cîte bîrfeli.

.

gîndirea. singurătatea. cînd ea nu locuia la mine. şi în posesia cărora aveam să intru foarte curînd. ci să mă întorc aici. LJa [l dăruiam cu totul persoana mea. după ce te-ai despărţit de la Hi. mi se păru că văd 291 . Am coborît din trăsură şi i-am dat vizitiului adresa lui Brichot. de vreme ce. sa pentru universitar a scăzut atît de mult încît a putut tSL-Tjudece fără nici o indulgenta. acea fereastră odinioară mereu întunecată seara. de vreme 1 va fj mine.domnul de Charlus nu s-a mîniat împotriva lui Brichot. figurînd în faţa minţii mele calme imagini precise. -!1 -CUI? urma sa fiu de persoana în faţa căreia abdicam. o soliditate extremă. de a mă gîndi la ea. pe care îl ascunsesem acolo şi din care emanau acele raze orizontale. şi nici chiar chinul. după ce Albertine se întorsese de la plimbare. un tezaur nebănuit de alţii. să te găseşti cel 1 silit să cauţi acel aliment în tine însuţi. şi de altfel ar fi fost de neînţeles pentru el.i chiar să mai ies din casă. Şi să mă torc nu ca să rămîn singur şi. mai )r. şi pe care lumina electrică din interior.. Astfel încît. ceea ce trebuia să fac cînd nea pentru mine ora mîngîierilor nu era să plec în călătorie. dimpotrivă. segmentată de obloane. care îmi aparţinea." Ajunsesem în faţa casei mele. foarte apropiate. atunci cînd baronul îmi spune ce 1-a învăţat viaţa. Dacă Albertine nu ir fi fost acolo sus. rn-aş fi dus să o cer unor femei necunoscute. Desigur. din cauza întregii semnificaţii pe care o puneam îndărătul lor. profesorul nu ştia că o fată. sau cel puţin în vreun ţ al Parisului nocturn. şi . fără ca să am o singură V răgazul de a gîndi la mine.) Şi îţi jur că schimbul este atît de inegal încît. rămas în trăsură. erau un tezaur dacă vreţi. pe atît era de invizibil pentru Brichot. Am rămas o clipă singur pe trotuar. o vîrsta de sus în jos cu bare de aur paralele. dar un tezaur în schimbul căruia îmi înstrăinasem libertatea. Acest desen magic. aproape orb. Trăsura porni. şi anume că tot într-o bibliotecă visezi mai bine ce e viata. mă aştepta într-o cameră învecinată cu a mea. acele luminoase dîre pe care le vedeam de jos şi care altuia i s-ar fi părut superficiale căpătau pentru mine o consistenţă. şi chiar dacă nu aş fi vrut decît plăcerea. De pe trotuar vedeam fereastra camerei Albertinei. a căror viaţă aş fi cercat să o pătrund. eu naş putea fi de acord cu Sylvestre Bonnard197. ca şi prietenii care veneau să mă vadă înainte de cină. du r ~ ni pentru ultima oară privirea de pe trotuar către a camerei în care urma să fiu curînd. la Veneţia poate. fere . Dar acum. ci. cei care îţi alimentau din afară gîndirea. singur decît atunci cînd eram în salonul soţilor Verdurin. pe cît era de limpede pentru mine.

.

Chiar întorcîndu-mă acasă. că eu ştiam adevărul adevărat şi că doar îi esem că-1 ştiu.. „Oare într-adevăr ne-am întîlnit?" întrebă ea un aer visător de parcă s-ar fi adresat ei înseşi. Nu trebuia să vină ? domnişoara VinteuiJ?" Scos din fire la aceste cuvinte: „Nu -ai S pus că te-ai întîlnit cu doamna Verdurin acum cîteva ■ie" i-am spus ca să-i arăt că ştiam mult mai multe lucruri ecît îşi închipuie. după cele ce-i 'erri.cu totul Ia întîmplare. căci bineînţeles că nu bănuiam nimic 293 . . căci într-adevăr. pentru ca să-i «nun ceea ce şfiam. „mai informat decît ea însăşi" 'ropriei sale vieţi. venirea domnişoarei Vinteuil şi a prietenei sale. de vreme ce. Dar Albertine crezu. ca de exemplu călătoria ta de trei zile la Balbec. Era deci convinsă de cîtăva vreme că. care mă încercase deja. . astfel încît eram liniştit..De altfel. Dar eu eram mult mai puţin preocupat de domnişoara Vinteuil decît de teama. dar care acum punea stăpînire pe mine cu tot mai multă putere. acord atît de puţin importantă unor asemenea lucruri!" Şi într-adevăr vorbeam . îmi arătase că prima mea bănuială nu mă înşelase. cum îi spusese cu o 1 în urmă lui Andree. şi totodată mie. şi fără îndoială. spun asta în treacăt. fusese cu siguranţă acea pare oînd nu existase nici măcar timp pentru o întîlnire cît Jt prelungită cu cineva.şj adune amintirile.de unde cărţile sale poştale îmi sosiseră cu o nenea întîrziere . eram.JTfi** într-un fel oarecare. astfel încît dacă Albertine ni-ar fi spus: „Dar cu ce am greşit ducîndu-mă la Balbec?" eu să-i pot răspunde: „Nici nu-mi mai amintesc măcar." Adăugasern aceste cuvinte: „spun asta în treacăt" drept complement la: „chiar lucruri dintre cele mai neînsemnate". şi poate şi ca să cîştige timp înainte de a da n răspuns dificil. şi-mi părea rău că alesesem atît de prost exemplul. spunîndu-mi: „Nu trebuia să vină şi domnişoara Vinteuil?". sâptgm. pre această raită de trei zile pe care o făcuse cu şoferul pînă Balbec. sau «~Un mijloc sau altul. avînd abia ui de a se duce şi de a se întoarce. Doar Albertine. punînd pe cineva să o urmărească. spre a se lăuda. Albertine o sacrificase pentru mine pe domnişoara Vinteuil. chiar dintre cele mai neînsemnate. într-adevăr.supăr? De ce m-aş supăra? Mă lasă rece. îmi ascunzi multe alte lucruri. ca şi cum eu aş fi putut «. De aceea mă întrerupse printr-o >lre cu totul inutilă. dar eram totuşi liniştit în privinfa asta pentru viitor. Tot ce mi e spune se învălmăşeşte în mintea mea. i-am spus cu mînie. renunîînd să se ducă la soţii Verdurin. credeam că doamna Verdurin inventase pur şi simplu.j (jau un răspuns. încercînd 3.

.

■ ■■ .

.

dar care nu se potriveau nicidecum.Ba da.De ce să te las? -Pentru că e îngrozitor de vulgar. fără să-mi dau nici eu bine seama cum. . teamă devenită acum ruşinea de a [ i în faţa mea o vorbă prea vulgară. trăsăturile ei exprimară o mare mîhnire. Nu e vorba nici de mine. mi-ar fi prea ruşine să spun asta în faţa ta. acel moment era inutil să mai insist. în orice caz. „Ce-ai spus. Dar memoria mea roinea obsedată de acele cuvinte. nu de aşa ceva e vorba între noi.Să ofer o cină. Albertine? ." Pe de o parte. nici de nimeni altcineva. obrajii i se înroşiră.. îti jur că de asta-i vorba. visam cu voce tare. dintr-o dată. îşi puse mîna în faţa gurii ca şi cum ar fi vrut să bage la loc cuvintele pe care le rostise şi pe care eu nu le înţelesesem cîtuşi de puţin.Nu le-am descifrat decît ceva mai tîrziu. nu-i asta. cuvintele astea. pe de altă parte. „Haide. să mă călărească pînă.Oh. .Ba nu.. Auzim retrospectiv atunci cînd înţelegem. eu mă refer la ceea ce ai spus. Or. rămîneau pentru mine vagi.Ce '*' pusese mîiniie pe gură şi îşi făcuse altfel fraza. acum spunea o a oua minciună. oricît de grosolane. după ce i-am plicit gîndul. eram pe jumătate adormită.Pentru că găseam că cererea mea nu-i potrivită. Am insistat în continuare. ." pentru a spune „ce l-am mai înjurat!" e s lInea asta în mod curent în faţa mea. draga mea. „Ai cel puţin curajul să-ţi termini fraza. căzuse că eu auzisem bine cuvîntul călărit. Oricum.Nimic." Am simţit ca nu voi scoate nimic mai mult de la Albertine. dar nici cu acea întrerupere şi nici cu roşeata bruscă ce o întovărăşise. .. Mă nuntise adineauri cînd îmi jurase că ceea ce o oprise era o teamă nondenă de a fi indiscretă. nu numai cu vorbele ei care. al căror sens nici nu îl ştiu bine şi pe care le-am auzit într-o zi pe stradă spuse de nişte oameni de cea mai joasă speţă. îmi era totdeauna imposibil să mă îndoiesc de un jurămînt al ei. Albertine spunea adeseori ' e J-am mai călărit.Care cerere? . -Nu.. nu asta ai vrut să spui. jVfulţumesc! N-aş cheltui o para chioară pentru bătrînii ăştia. rosam cuvinte oricît de perverse. Căci cînd eram împreună şi ne mîngîiam. mi-au venit aşa. altminteri de ce te-ai fi oprit? •. e foarte drăguţ din partea ta. nu trebuie să abuzezi de cei pe care-i iubeşti. întrerupte. şi dacă asta ar fi Vr' ? P sa spună. de ce tăcuse dintr-o dată. de ce se înroşise atît de cîhri . Nu ştiu la ce mă gîndeam. eşti foarte trează .." De îndată ce vorbi. !^aj bine lasă-mă odată liberă.fraza). . ai rămas la «călărească». de ce îmi 297 ..Mă uîndeam la cina pe care am s-o ofer soţilor Verdurin.Ba nu. explicaţiile ei nu-mi satisfăceau raţiunea. dimpotrivă. lasă-mă te rog! ." fnii dădu nenumărate versiuni.

.

şi care totodată să producă un efect atît de profund asupra Albertinei încît să obţin un răgaz de cîteva zile înainte de a fi silit să iau o hotărîre. una dintre fetele mele în floare. Dar după o tresărire de mînie. Şi de vreme ce ai ghicit această u "Jfikare pe care speram să ţi-o ascund. în momentul cînd îmi spunea că nu i se făcuse niciodată un afront ca acela pe care i-1 făcusem eu plecînd de acasă. n-aş fi făcut aşa ceva E un nimic şi totodată e cev a foarte important din cauza schimbării imense din inima } al cărei semn este. Doar fată de o femeie. dar aş minţi. că ar fi preferat să moară decît să o audă pe Erancoise spunîndu-i asta. acum trei luni. dacă nu voiam să-şi dea seama că eram în culmea deznădejdii. nu mai voise să rostească nici o silabă. Şi dintr-o dată adusă la realitate. ochii mi se umplură de lacrimi. mă pregăteam să-i spun că ceea ce făcusem era cu totul insignifiant. cu.>e o avusese cînd îi propusesem să dea o cină. începuse să vorbească întocmai cum ar fi făcut cu una dintre acele femei. Era de două ori îngrozitor! Căci pînă şi ultima frfă Şi care cons™te 'a asta sau doreşte asta. roşie de ruşine. că faptul că plecasem de acasă nu o jignea cu nimic . r deznădejdea în care mă aruncase descoperirea mea nu putea fi pe deplin ascunsă. poate. m-am acuzat: „Draga le a Albertine. uitînd că era cu mine. ai înţeles adevărul. şi tocmai cînd. trebui să inventez pe dată o cauză plauzibilă care să-i explice de ce sînt atît de mîhnit. cînd încă ţineam 't de mult la tine. avusese acea înălţare din umeri. i-am spus cu o blîndeţe şi o ' ete profundă. vezi tu. căutarea mea inconştientă a ceea ce ea voise să spună după cuvîntul „călărească" ajunsese la un rezultat. Ca şi la Balbec. agasat de susceptibilitatea ei derizorie. '? putea să-ţi spun că nu ai dreptate. Distrată.cum în tot icest răstimp. nu foloseşte ^orbind cu bărbatul care acceptă ceea ce ea vrea. în loc să mă apăr. încercînd să-şi oprească pe buze cuvintele. căci acum şase luni. Nu mai aveam de pierdut nici o secundă. dacă iubeşte femeile. De aceea. viaţa pe care o duci aici este plicticoasă 299 . în noaptea care urmase dezvăluirii pe care mi-o făcuse vorbindu-mi despre prietenia ei cu familia Vinteuil. ea spune asta pentru a se scuza că se va da curînd unui bărbat. Albertinc nu minţise cînd îmi spusese că visează pe jumătate. paralel. că ceea ce am făcut nu 'seamnă nimic. tu ai dreptate. am mers pe ? uJ cuvintelor din fraza ei. Şi astfeJ am văzut că spusese „să mă iărească pînă or să-mi rupă curul". această oribilă presje. Era îngrozitor! Deci asta ar r preferat ea. trebuie să-ţi spun atoarele: Draga mea Albertine. deznădăjduită. i-am spus pe un ton blînd şi cu ochii înlăcrimaţi. ^aga mea. impulsivă. S-ar simţi prea înjosită.

.

^^m .

.

cazul acesta (ine de o lege care e aplică mult dincolo de cei ca Charlus. După ce ai remarcat asta. Dar el se risipise.bărbat tînăr şi frumos. Teama că Albertine îmi va spune poate: „Vreau ca la anumite ore să pot ieşi singură. pe chipul căruia frumuseţea lăuntrică s-a reflectat atît de imperfect). teama că îmi va cere o libertate pe care nu încercam să o definesc. dar care mă înspăimînta. mă prefăcusem că doresc să o părăsesc eu. dar. de altfel neexprimate. Intenţia de a mă părăsi. tot astfel presentimentul acestei intenţii. o anumită nerăbdare. şi pînă şi nenii din popor înţeleg decît aceste fraze care nu se pot explica " prin vanitatea. gelozia. cu totul opusă şi la 303 . prefăcătorie care nu-mi era dictată. o lege de o asemenea generalitate încît nici iubirea nu o epuizează pe deplin. învăţăminte pe care încercam să le folosesc acum. „nu te mai laşi dus". precum „bunul-simţ" despre care vorbeşte Descartes. e «lucrul cel mai răspîndit din lume"). şi ne „urmărim" gîndirea. crede că devine el însuşi un bărbat tînăr • rrlimos şi manifestă o efeminare crescîndă. pe care îl Con/0 ^'n această seară. chiar dacă exista în sufletul Albertinei. nu se manifesta decît într-un mod obscur. rămînea în mine la fel de vag. temîndu-mă să nu mă părăsească. de unde şi acele frecvente deziluzii ale admiratorilor acestuia. acest răstimp.ă te gîndeai bine (şi nici măcar nu aveai nevoie să te gîndeşti ne. să mai existe o ipoteză. ranchiuna. cînd sînt admişi în preajma autorului. în rizibilele sale . Dar se putea ca în mine. nu se puteau explica P Prin prezenţa unui sentiment pe care ea îl ascundea şi care tea face să pună la cale planuri pentru o altă viaţă. Pe care le descoperă pe dată la interlocutor o facultate intuic a b dar a c are. obiectul care este în fata noastră. \ărat "Uarn să trăiesc în virtutea ipotezei care admitea drept adeîn to( ot ceea ce îmi spunea Albertine. de altfel. anumite fraze care nu voiau să spună nicidecum asta. contrazis de altfel de amintirea a tot ceea ce Albertine îmi spunea întruna despre cît e de fericită cînd stă acasă. Şi în acea seară. invizibil celorlalţi (făcut uneori vizibil de către artist printr-o operă. . mă ferisem în acea dupăamiază să-i spun Albertinei cît îi sînt de recunoscător pentru că nu rămăsese la Trocadero. prin anumite priviri triste. numai de ceea ce crezusem că am învăţat din iubirile mele precedente. nu ne vedem trupul pe care ceilalţi îl văd. acest gînd îmi venise pentru o clipă în timpul seratei Verdurin. căci înţelegem repede acest limbaj al pasiunii. după cum se va vedea curînd. vreau să pot lipsi de acasă douăzeci şi patru de ore".cercări <je a_sj arăta virilitatea. fără » Tot aşa cum această intenţie nu se exprima în cuvintele ei '°gic.

si de vreme ce la Balbec îi mărturisisem de două ori că f8uejc o altă femeie, odală pe Andree, odată o altă persoană ■sterioasă, de ambele daţi cînd gelozia mă făcuse să o iubesc 'a S' ma' mu^ Pe Albertine. Cuvintele mele nu-mi reflectau radar nicidecum sentimentele. Cititorul nu-şi poate da bine 'ama je asta pentru că, fiind narator, îi expun propriile mele 'entjmente în timp ce îi repet cuvintele mele. Dar dacă i le-aş iscur.de pe primele şi dacă nu le-ar cunoaşte decît pe celelalte, faptele mele, atît de puţin în raport cu ele, i-ar da atît de des impresia unor ciudate schimbări totale, îneît m-ar crede aproape nebun. E un procedeu care nu ar fi de altfel mult mai fals decît cel pe care lam adoptat, căci imaginile care mă făceau să acţionez, atît de opuse celor zugrăvite de cuvintele mele, erau în acel moment foarte obscure: nu cunoşteam decît imperfect natura în funcţie de care acţionam; astăzi cunosc limpede adevărul subiectiv aflat la originea ei. Cît despre adevărul său obiectiv, adică dacă intuiţiile acestei naturi surprindeau mai exact decît raţionamentul meu adevăratele intenţii ale Albertinei, dacă am avut dreptate să mă încred în această natură şi dacă, dimpotrivă, ea nu a alterat intenţiile Albertinei în loc să le limpezească, îmi este greu să mă pronunţ. Această teamă vagă pe care am simţit-o în casa soţilor Verdurin, teama că Albertine mă va părăsi, mai întîi se risipise. Cînd mă întorsesem acasă, aveam sentimentul că sînt un prizonier şi nicidecum că regăsesc aici o prizonieră. Dar după ce se risipise, teama pusese stăpînire pe mine iar, cu şi mai multă putere, cînd, anunţînd-o pe Albertine că fusesem la soţii Verdurin, văzusem suprapunîndu-se pe chipul ei o aparenţă de enigmatică iritare, pe care nu i-o vedeam de altfel pentru prima oară. Ştiam ă ca nu era decît cristalizarea carnală a unor reproşuri mult gîndite, a unor idei clare pentru fiinţa care le alcătuieşte şi le trece sub tăcere, sinteză devenită vizibilă, dar nici ea raţională, Şi pe care cel care îi culege preţiosul reziduu de pe chipul fiinţei 'bite, încearcă la rîndu-i, pentru a înţelege ce se petrece în ceasta, să o reducă prin analiză la elementele sale intelectuale. Ecuaţia aproximativă a acestei necunoscute care era pentru mine ^jndirea Albertinei îmi dăduse aproximativ următorul rezultat: 1 Ştiam bănuielile, eram sigură că el va căuta să le verifice, şi să nu-1 pot stingheri, a făcut toată treaba pe ascuns". Dar a Albertine trăia cu asemenea idei. pe care nu mi le exprime niciodată, nu urma ea să aibă pînă la urmă oroare, să fie >a la urmă lipsită de forţa de a trăi astfel, nu era cu putinţă ca 'a o zi la alta să se hotărască sa pună capăt unei existenţe în
305

■ hirii noastre un fel de virginitate, făcea să renască pentru ea •mpul cînd Albertine putea încă, la Balbec, să creadă cu atîta îsuiiriţă că iubeam pe o alta. Ea nu ar mai fi crezut acum asta, fără îndoială, dar credea în intenţia mea simulată de a ne desparU pentru totdeauna chiar în acea seară. Părea că bănuieşte că nu din pricina familiei Verdurin. I-am spus că întîlnisem un dramaturg, Bloch, foarte prieten cu Lea, căreia ea îi spusese nişte lucruri ciudate (mă gîndeam să o fac astfel să creadă că ştiam mai mult decît spuneam despre verisoarele lui Bloch). Dar dintr-o nevoie de a-mi potoli tulburarea provocată de ruptura mea simulată, i-am spus: „Albertine, poţi să-mi juri că nu m-ai minţit niciodată?" Ea privi ţintă în gol, apoi îmi răspunse: „Da, adică nu. Nu era adevărat că Andree a fost foarte atrasă de Bloch. Nu l-am întîlnit. - Dar atunci de ce mi-ai spus asta? - Pentru că m-am temut că vei crede alte lucruri despre ea. - Asta-i tot?" Ea privi din nou în gol şi spuse: „Ţi-am ascuns, şi nu trebuia, că am făcut o călătorie de trei săptămîni cu Lea. Dar te cunoşteam atît de puţin. - Asta se întîmpla înainte de Balbec? - înainte de a doua şedere la Balbec, da." Şi chiar în acea dimineaţă îmi spusese că nu o cunoaşte pe Lea! Priveam cum o vîlvătaie face scrum dintr-o dată un roman pe care îl scrisesem în milioane de minute. La ce bun? La ce bun? Desigur, înţelegeam că Albertine îmi dezvăluia aceste două fapte pentru că se gîndea că le aflasem indirect de la Lea şi că nu era nici un motiv pentru ca să nu mai existe vreo sută de fapte asemănătoare. înţelegeam şi că, atunci cînd era întrebată, vorbele Albertinei nu conţineau nici măcar un atom de adevăr, că ea nu lăsa să-i scape adevărul decît fără voie, ca un brusc amestec care se făcea în ea între faptele pe care fusese hotărîtă pînă atunci să le ascundă şi credinţa că celălalt luase cunoştinţă te ele. „Dar numai două lucruri nu înseamnă nimic, i-am spus eu Albertinei, spune-mi măcar patru, ca să-mi laşi nişte amintiri. »c dezvăluiri poţi să-mi mai faci? " Ea privi încă o dată în gol. Căror credinţe în viaţa viitoare îşi adapta ea minciuna, cu ce zei ^ai puţin înţelegători decît crezuse încerca să cadă la învoială? Nu a fost, fără îndoială, uşor, căci tăcerea şi fixitatea privirii ei 1 durat multă vreme. „Nu, nu am a-ţi spune nimic altceva", "ise ea în cele din urmă. Şi, în ciuda insistenţei mele, se capăţînă, acum cu uşurinţă, să nu mai treacă de acel „nimic Seva". Şi era o mare minciună, căci de vreme ce avea sernenea gusturi, pînă în ziua cînd fusese închisă în casa mea, Clt e ori, în cîte case, în cîte locuri de plimbare şi le satisfă>e probabil! Gomoreenele sînt destul de rare şi totodată destul 307

muît docilitatea captivei mele şi nu mai eram supărat pe ea. îndoială că, în timpul vieţii noastre comune, eu o lăsasem ^ /vlbertine să înţeleagă că această viafă nu va fi probabil decît ir ovizorie, astfel încît Albertine continua să-i găsească un "urne farmec. Dar în acea seară mersesem mai departe, Bfflîndu-mă că nişte vagi ameninţări că ne vom despărţi nu vor ffla i fi de ajuns, căci vor fi contrazise fără îndoială în mintea Albertinei de ideea unei mari iubiri plină de gelozie fată de ea, iubire care, părea ea să spună, m-ar fi făcut să mă duc să fac cercetări acasă la soţii Verdurin. în acea seară m-ara gîndit că, printre celelalte cauze care putuseră să mă hotărască brusc, fără măcar să-mi dau seama de asta decît treptat, să joc această comedie a rupturii, era mai ales faptul că atunci cînd, într-unui din acele impulsuri ce semănau cu cele ale tatei, ameninţam o fiinţa în liniştea ei, cum nu aveam, ca eJ, curajul să-mi realizez ameninţarea, ca să nu las să se creadă că ea nu constase decît din nişte cuvinte aruncate în aer, mergeam destul de departe cu aparentele realizării şi nu mă repliam decît atunci cînd adversarul, avînd cu adevărat iluzia sincerităţii mele, se speriase dea binelea. De altfel, în aceste minciuni simţim că există şi adevăr, că dacă viata nu aduce schimbări iubirii noastre, noi înşine vom vrea să aducem sau să ne prefacem că aducem acele schimbări, vorbind de despărţire, într-atît de mult simţim că orice iubire şi orice lucru evoluează repede către un rămas-bun definitiv. Vrem să plîngem cu lacrimile pe care le va aduce despărţirea cu mult înainte ca ea să aibă loc. Fără îndoială, de data aceasta, în scena « care o jucasem exista o explicaţie a utilităţii ei. Ţinusem iintr-o dată să o păstrez pe Albertine pentru că o simţeam "isipită în alte fiinţe cu care nu puteam să o împiedic să se mească. Dar chiar dacă ar fi renunţat la toată lumea pentru ne, eu poate că aş fi hotărît cu încă şi mai multă străşnicie să 0 părăsesc niciodată, căci gelozia face ca despărţirea să fie muitoare, dar recunoştinţa o face cu neputinţă. Simţeam ori1 Ci dădeam marea bătălie în urma căreia trebuia ă înving să mor. l-aş fi oferit Albertinei într-un ceas tot ce posedam, m că îmi spuneam: „Totul depinde de această bătălie". Dar Şte bătălii seamănă mai puţin cu cele de altădată, care durau P ceasuri, şi mai mult cu o om ne nici bătălie contemporană, care nu fse dai 'nii n^ C1 miine^ nici P 'J . săptămîna următoare. *' Pentru ea toate puterile, pentru că crezi f " M — «nete de care va fi nevn.v c: ****»»" ' nu vine.

309

şi dacă reun în seara asta. dar nu mă cre1 stăpîn pe viitor. cînd am suferit din pricina femeii care ne va părăsi înainte ca noi să ne fi vindecat. poate pentru că ştim i simulînd un rămas bun evocăm cu anticipaţie un ceas care va veni în mod fatal mai tîrziu. şi nici nu sîntem siguri că nu am eclanşat mecanismul care îl va aduce curînd. poartă -n ele tristeţea lor şi ne-o injectează adînc. fără o strîngere je inimă. singuri în camera lor. Fără îndoială. ne-am dedat jocului celui care poate să se lipsească de ea. Astfel. am adăugat dintr-o dată iubirii noastre zilnice tot felul de reverii sentimentale care îi dau proporţii uriaşe. Dar dacă această comedie a despărţirii se va termina printr-o despărţire adevărată? Nu ne putem cîndi la această posibilitate. puneam poate în 311 . Aveam lacrimi în ochi ca aceia care.Şi apoi eram atît de sigur că pot. nemaifiind paralizată de obişnuinţă. chiar neverosimilă. o parte de incertitudine cu privire la ceea •e va face cel pe care îl înşelăm. In orice bluff nstă. multiplicînd recomandările pe care i le făceam Albertinei :u privire la purtarea pe care va trebui să o aibă faţă de mine d vom fi despărţiţi. Sîntem de două ori neliniştiţi. că o voi face pe bertine să se întoarcă la ideea unei vieţi comune. sau cel puţin ca durerea noastră să se fi potolit. pe care ne bizuim. oricît de mică. dar ale căror prime efecte îl agravează. mi se părea că sufăr aproape tot atît de Mult ca atunci cînd nu ar fi trebuit să ne împăcăm peste cîteva P e . s-a trezit. pe care scena ■asta o risipise nu va renaşte? Mă simţeam. am dat zilei prezente o importantă excepţională. ea pluteşte fără rădăcini ca o zi de plecare. Ne-am lipsit de el în mod voluntar. oare acea stare de spirit a ei. imaginaţia noastră. Şi nici nu mai avem măcar punctul de sprijin al obişnuinţei. nchipuindu-şi în funcţie de meandrele capricioase ale reveriei loartea unei fiinţe pe care o iubesc. căci despărţirea s-ar produce atunci în momentul cînd ar fi insuportabilă. pentru că înţelegeam că această senzaţie ea n umai din faptul că viitorul nu exista încă şi că astfel nu 1 c opleşit de necesitatea lui. chiar cînd sîntem îndureraţi. chiar în chip mincinos. Dar am fost prinşi noi înşine în capcana acestui joc.vorbele triste pe care le rosteşti. îşi reprezintă atît de minuios durerea pe care ar simţi-o îneît chiar ajung să o simtă. tocmai spre a asigura în viitor această prezenţă. neobişnuit şi care seamănă astfel cu acele tratamente care trebuie să vindece mai tîrziu răul de care suferim. am început din nou să suferim pentru că am făcut ceva nou. făcîndu-ne indispensabilă o prezenţă pe care tocmai nu mai sîntem cu totul siguri că putem conta. Minţind. am desprins-o de zilele cu care se învecina.

.

din acea seară cînd Albertine urcase în cabina .unţc la domnişoara Vinteuil şi. şi că îmi fixasem gîndurile pe Lea doar pentru că sufeream din cauza ei.asta nu însemna că ele nu corespundeau unui adevăr presimţit şi că nu trebuia să mă gîndesc la nici una dintre aceste femei. la soţii Verdurin se allase fără îndoială domnişoara Vinteuil. voi evita locurile unde vei 'Şi tu. printr-o frază pe care nu i-o cerusem. după toate jurămintele pe care mi le făcuse. şi chiar şi aşa ce instinct mi-ar fi dat concordanţa dintre unele şi celelalte pentru a-mi permite să o surprind pe Albertine aici. în împrejurări foarte dubioase. De altfel.Draga mea Albertine. după sacrificiul atît de complet al libertăţii sale. cei doi călăi ai zilei mele. şi de vreme ce la Trocadero. de vreme ce." Acum °ntinuam să înaintez astfel. sau cu fata care juca tenis şi care o 'mpinsese cu cotul. fie că emoţiile mele nervoase se interferau. o să am grijă să nu mă duc eu. nici cu domnişoara Vinteuil. cu Lea. una după alta . în primii ani cel puţin. sau cu prietena doamnei Bontemps pe ca re o atinsese uşor. eşti foarte drăguţă că-mi făgăduieşti jJKa. existase ca motiv de a o face să se întoarcă această Lea care mi se părea că mă nelinişteşte fără temei şi pe care totuşi.. ea declara că o cunoscuse mult mai bine decît mă temusem. mai puţin pentru a o speria pe Albertine cît pentru 11 lace rău mie însumi. njncîndu-se in abisul imposibilelor reconstituiri. pe care de altfel îl sacrificase pentru mine spre a se plimba cu mine. Puteam să induc de aici că nu fusese nici cu Lea. sau cu domnişoara Vinteuil? . fie că mintea mea nu era capabilă să-şi reprezinte în acelaşi timp prea multe scene. cum să crezi că în toate astea era ceva rău? Şi totuşi bănuielile mele nu erau oare tot atîtea antene îndreptate spre adevăr. Spun presimţit căci nu puteam să ocup toate punctele din spaţiu şi din timp pe care ar fi trebuit să le ocup. nu se mai des-«-insc de actriţă. dacă ea îi sacrificase pentru mine pe soţii Verdurin şi se dusese ia Trocadero. sau cu fetele din Balbcc. cu un efort deznădăjduit.j pe de o parte. şi ne un ton atît de veridic. Dar deşi geloziile mele păleau . ci la toate. Nu ştii dacă te vei duce în vara asta la Balbec? Pentru • 'n acest caz. totuşi.uneori înteţindu-se din nou. căci cine putuse să o convingă să urce astfel în acea cabină? Nu mai sufeream din cauza domnişoarei Vinteuil cînd sufeream din cauza acelei Lea. la cutare oră.Aşa cum un om care la început nu a decît motive neînsemnate să se supere se îmbată cu totul L Propriile sale strigăte şi se lasă dus de o furie generată nu de en 313 . gelozia mea nefiind decît ecoul lor. devansînd timpul cu invenţia mea "icinoasă.

.

ele sînt în general.Mai ales sînt foarte mulţumită." jyl-aş fi înşelat fiind fericit că jucasem acea comedie. îi cerem femeii. după cum se vedea. a mi ar fi fost desăvîrşită de mine pînă la o adevărată punere în scenă. şi aşa este. căci cred că eşti frîntă de u o seală. am mceput prin a vorbi de ea şi apoi am pus-o în practică sub o orrnă prietenească. să punem în acţiune o încercare informă de despărţire voită.petrecute. într-adevăr. Adormise e mdată ce se culcase." într-adevăr. . aşteptînd . dar care în cele din urmă şi fără voia noastră ne va despărţi. Cel mai adeseori se întîmplă . dacă . cazul nostru . cearceafurile. temporară. răsucite ca un giulgiu în J riJ l trupului ei. du-te şi unii pînă mîine seară. Dar toate acestea nu sînt decît nişte semne « care nu le-am recunoscut Curînd despărţirii momentane şi sunzătoare îi va urma despărţirea atroce şi definitivă pe care am Pregătit-o fără să ştim. aceeaşi dificultate de a trăi împreună se accentuează. Ai fi spus că numai capul ieşea din mormînt. „Vino în camera mea peste cinci minute ca să mai stăm P^tin împreună. primele şi de foarte multă vreme . pentru că apoi ea să se simtă mai bine cu noi. scurtă dar realizată. draga mea. în realitate. o călătorie de cîteva zile. suferinţă preferată de noi aceleia stîrnită de despărţire. cu frumoasele lor cute. Ai fi atît de drăguţ! Dar o să dorm repede după aceea. Aceleaşi tristeţi reîncep. Foarte repede ea se întoarce să-şi ia locul în căminul nostru. şi nu dintr-o dată totuşi. sau să ne lase să facem fără ea. primul murmur al unei furtuni pe care nU o bănuim. sînt moartă de somn. să facă fără noi. Credem că ducem asemenea conversaţii nu numai în chip nesincer. la cîtăva vreme după ce au fost rostite cuvintele în care nu credeam.nu va fi. Numai că această despărţire.Mă iubeşti puţin? ' De o sută de ori mai mult decît înainte.ca.„. o rigiditate e Piatră. căpătaseră. i-am spus. şi şoptit împotriva voinţei noastre. numai despărţirea nu mai este atît de grea. fără ea. „Acum.Ar fi fost un lucru grav chiar dacă am fi vorbit pur şi simpli de despărţire. nedureroasă. ci şi în mod cu totul liber.unui contract reînnoit". am J Zl 't chiar o moartă cînd am intrat apoi în camera ei. dragul meu. dar este şi acea imposibilitate de a trăi împreună cu cea care ne face să suferim zilnic. Or. ceea ce ni s-ar fi părut înainte imposibil. ceea ce exprimam atunci este contrariul dorinţei noastre ( care este dorinţa de a trăi totdeauna cu cea pe care o iubim).~. pentru ca noi să scăpăm pe de altă parte pentru moment de tristeţi şi de oboseli continui. fără ştirea noastră. De obicei. nu este atît de arbitrar hotărîtă şi atît de sigur singura pe care ne-o închipuim..

.

parcă fără voia mea. tot aşa cum guvernul francez crezuse ceea ce crezuse cu privire la Germania. în iuda atîtor diferente şi pentru a încerca să o înţeleg. Germania nu ar fi tras spada. Căci tocn a foarte probabil ca fără ştirea mea exemplul domnului de Charlus să mă fi călăuzit în această scenă mincinoasă pe care el > jucase de atîtea ori sub ochii mei. ministrul Afacerilor externe fusese rugat să demisioneze. războinică din orgoliu? Diverse persoane. dacă gîndul că nu mă voi hotărî niciodată ă rup cu ea provoca în sufletul Albertinei brusca dorinţă de independenţă. Desigur. era pricinuită ^Upunînd că exista . Dar alte persoane se gîndeau că nu fusese vorba decît de un simplu „bluff' şi că dacă Franţa ar fi rămas fermă pe poziţii. dacă trebuia. spuneam de fapt adevărul. de vreme ce ameninţarea de a rupe cu mine nu fusese niciodată rostită de Albertine. faptul de a fi provocat în mintea celor din guvernul francez ideea că vrea războiul era de o contestabilă şi primejdioasă abilitate. să refuzi să vezi în ea o întreagă viaţă secretă. şi pe de altă parte. 'nume că nu mă gîndisem niciodată să mă căsătoresc cu ea. fie şi numai observînd unia cu care aflase că mă dusesem la soţii Verdurin şi felul um exclamase: „Eram sigură". că oricum o voi 317 . îmi spuneam eu cînd ^rcam sa merg împotriva instinctului meu. sugerînd auvernuiui francez ideea că. unei cînd făceam.sau va siîrşi prin a fi. Fără îndoială că scenariul era nu numai diferit. Şi nu era greu să crezi că nu are o asemenea '°rintă. dacă nu se separa de domnul Delcasse. în cazul său. a tendinţei profunde a rasei sale germanice. spunînd: „Domnişoara Vinteuil era cu siguranţă la ei". Pe de altă parte. printre care prinţul de Monaco. Dar poate. °ate acestea coroborate cu întîlnirea dintre Albertine şi doam* verdurin. de ideea contrarie. Aşadar guvernul francez admisese ipoteza unei intenţii de a ni se declara război dacă nu cedăm. totuşi. astă bruscă dorinţă de independentă. dacă Germania dorea pacea. purtarea mea fusese destul de abilă. amenintătoarea Germanie va intra cu adevărat în război. precum şi felul cum dezvăluise totul. şi cu atîta autoritate. altceva decît un inconştient transfer în domeniul vieţii private. provocatoare din viclenie şi. aluzie la despărţirea stf ă apropiată.-jitie. Aveam poate dreptul să judec astfel. semnificaţia scenei noastre din ajun cu un incident diplomatic care tocnw' avusese loc. în acea dimineaţă nu am încetat să identific. . invers. era ea. ndreptată spre satisfacerea viciului ei. dar un ansamblu de impresii mă făcuse să cred că ca se gîndea ia despărţire. pe care mi-o dezvăluise Andree. dar aproape invers.

.

am primit o scrisoare de la a. este tot ceea ce am gîndit. sau la garaj. sau la manej. în care-si exprima neliniştea de a nu şti nimic din ce am prin această frază a doamnei de Sevigne: „Eu una sînt ă ă ă i d id ă i lb fjot convinsă că nu se va căsători. Dar această idee pe care nu a Pnmat-o niciodată. dar cînd era vorba de viata mea şi a Albertinei.atmosferice care. Albertine nu mi-a spus. acţionează . sînt temerile care mă torturează. o ta dinlăuntru. Sînt un tînăr bărbat nehotărît şi este vorba de una din acele căsătorii despre care nu ştii decît după cîtăva vreme dacă se vor face sau nu. şi mă simt înconjurat de presentimente pe care nu îndrăznesc să le aprofundez? mi-am spus. cînd trebuia să-i ' °neze lui Andree. pentru ca există poate un mister în viata de toate 'lele. Dar există şi altceva decît faptele pe care le ovestim. în timp ce Albertine dormea şi eu încer cam să ghicesc ce se ascunde în ea. dar chiar. dar starea asta nu ţinu mult." Povestea logodnicului şovăitor şi a căsătoriei desfăcute ne poate spune ceva despre toate acestea. este problema pe care mi-o pun întruna cu privire la Albertine. ceea ce măcar e adevărat. Este adevărat că acest altceva există poate dacă am şti ■1 vedem la toţi logodnicii şovăitori şi în toate căsătoriile care ie tot amînă. 319 . fn acea dimineaţă. îmi era cu putinţă să-1 neglijez cînd era vorba de viaţa yorJaJţi. lucrul e simplu. pînă şi cînd ne aflăm Ja gura sobei. Cazul Albertinei nu este unul special. tot ceea ce am citit în ochii Albertinei. dacă privim lucrurile dintr-un punct de vedere social. voi ■cerca să-fi risipesc bănuielile". Dar ştiu că ceea ce este adevărat. * nu o credeam pe cuvînt. De ce caut un suflet misterios. Acest gînd mă destinse. Foarte curînd mi-am spus: „într-adevăr. aşa cum un articol făcut de un cronicar de bun-simt poate să ne dea o idee despre subiectul unei piese de Ibsen. totul poate fi redus la cel mai banal fapt divers: poate că astfel l-aş vedea şi eu dinafară. ar fi putut servi drept explicaţie celor mai 1 rat ale ei. aşa cum mi spusese nici în trecut: „Ştiu că ai încredere în mine.sUnra nervilor noştri. dar atunci de ce să o mai tulbure pe această fată pe care nu o va lua niciodată de sofie? De ce să rjşfe să o facă să refuze partide pe care ea nu le va mai privi decît cu dispreţ? De ce să tulbure sufletul unei persoane pe care i98 ar fi atît de uşor să nu o mai vadă ?"Aceasta scrisoare trimisă 0ije de mama mă aduse cu picioarele pe pămînt. interpretez trasaturile unui chip. Visam. sau altundeva. începînd din acea seară. ca eu să nu pot ignora nimic din ce făcuse. chiar dacă se produc în insulele Baleare. Nu numai că făcea în aşa fel încît să nu fie ■ p 1 gură nici o clipă.

.

cu trupul încovoiat. M-am dus pînă la camera sa în vîrful picioarelor. vocea acuzatoare şi calomniatoare a soţilor "durin. cu savantă exagerare. la vedere. în camera Albertinei? De altfel. oare. că nu se mişcase. ci că plecase de-a binelea. dormea cu picioarele şi cu capul spre perete. aşa cum inconştientul bunicii palpita cînd eu sunam la uşă. de fiecare dată cînd sunam. Ba chiar într-o dimineaţă am fost dintr-o dată cuprins de nelinişte la gîndul nu că ieşise. | a se pune în slujba lor. Nu credeam că Albertine iese din casă fără să-mi fi spus. an 9oise avea puţine defecte. că nu deschisese uşa. care adeseori îi 321 . în care se afla o viaţă omenească. simţindu-se supravegheată. am simţit că era acolo. căci viaţa. rămînînd în prag. aveam acea tresărire pe care o avea bunica în timpul agoniei sale. v rerne ce nu puteam ascunde de ea nici o cheltuială. iritaţi că Albertine mă reţinea involuntar. în stăpînirea mea atotputernică. . era fără îndoială Albertine. ca din itîmplare. Doar părul depăşea patul. iar eu pe ea v °luntar. care mă făcu să înţeleg că era ea. foloasele pe care ştia să le scoată dintr-o punere în scenă semnificativă. dar aceste defecte creaseră la ea. nu va realiza ea însăşi această despărţire cu care o ameninţasem. / [-am întrebat dacă Albertine. grăbindu-le căderea. dar inconştientul meu gîndea asta. scotocindu-mi prin Mrtii şi punînd la loc printre ele o foaie pe care notasem o povestire despre Swann şi despre imposibilitatea în care acesta . care. am intrat. probabil că se înălţase mai ascuţită. pjancoise nu i-a făcut. îmi era aproape cu neputinţă să o ascund Francoisei. găsea de a se lipsi de Odette. Am găsit-o odată pe Francoise.I descopere ceea ce le putea pierde. Tocmai auzisem zgomotul unei uşi ce mi se părea a fi uşa ei. niciodată scene Albertinei. 1 presantă. care nu erau decît orchestrarea ei Şoptită şi perfidă. De fiecare dată cînd auzeam deschizîndu-se o uşă. O lăsase. în penumbră. deasupra tuturor ubînţelesurilor Francoisei. deşi ea îşi pierduse cunoştinţa. mai netă. cearceafurile erau umflate în semicerc. Dar cunoşteam arta Francoisei de a insinua. departe de micul clan. gîndului de a o înnebuni zugrăvindu-i. schimbîndu-se. adevărate daruri. Qţ despre suma de bani pe care o cheltuiam pentru bertine. cu siguranţă. un păr îmbelşugat şi negru. care-şi pusese pe nas nişte ochelari cu sticle groase. claustrarea la care era supusă prietena mea. şi nu pot să cred că a rezistat gîndului de a o face să înţeleagă zilnic pe Albertine ce rol umil joacă în casă. o viaţă care era singurul lucru care avea preţ pentru mine. şi am simţit acel semicerc imobil şi viu. face realităţi din poveştile noastre.

.

.

.

.

.

M-am întrebat dacă Lea nu-i vorbise Albertinei despre acesta. ir pe care nu le recunoscusem atunci acolo. între cele două stări exista o adeirată transmutare. prea mecanic ritmată de bucuria toarc a clopotelor de amiază. îmi vorbi într-o seară despre el. distincte prima oară. căci Albertine nu încerca nicidecum să le revadă. ea renunţase singură la Combray. care ştia că o auzisem cîntată de Morel în salonul doamnei Verdurin. sfîntă care rî treptele sanctuarului. adeseori în lume exista pentru mine o bucată muzicală în minus. deveneau strălucitoare construcţii arhitecturale. fraze ce trecuseră neobservate. O singură dată. că sînt aşa cum îi descoperi după ce i-ai cunoscut bine. le identificam . fraza care mi se ruse prea puţin melodică. Această reacţie la decepţia pe care ne-o lr *uiesc la început capodoperele poate fi într-adevăr atribuită Mu mine neobservată în septuor. unele pe :are abia le observasem înainte. dar un adevăr în plus. era acum cea care-mi plăcea Nai mult. Pe de altă parte. am putut să ascult această muzică fără să sufăr. Pe de altă parte. tocmai muzică de Vinteuil.utare cugetare profitabilă. scrisoare adresată de Lea lui Morel. încît adeseori îi ceream Albertinei să_mi cînte. involuntar interceptată de domnul de Charlus. şi unele dintre ele îmi deveneau prietene. Cuvintele: „tîrfă împuţită". unde totuşi. fraze. ca despre icei oameni antipatici la început. care în salonul doamnei Verdurin trecuse 'orî t orîse g p filare ale muzicianului. într-adevăr. Acestea se întîmplau toc mai la două zile după ce aflasem despre scrisoarea. fie că mă obişnuisem cu urîţenia ei. ca să-1 schimbe cu "itul". această muzică de Vinteuil fusese pentru mine o cauză indirectă de gelozie. cînd durerea pricinuită de Lea mi se potoli. Albertine. Dar tocmai pentru că astfel muzica lui Vinteuil a fost legată în mod dureros de Lea . atît de apropiat de Montjouvain.nu de domnişoara Vinteuil şi de prietena ei -. să-1 cunoască. arătînd o vie dorinţă de a se duce să-1 audă. ca acea frază din Variaţia ''gioasă pentru orgă. se găsea amestecată printre zînele l li i 327 . Şi în ziua cînd Albertine spunea: (jjte un rulou pe care i-1 vom da Francoisei. un rău mă vindecase de posibilitatea celorlalte rele. fie că îi desri sem frumuseţea. care în cel mai bun caz mi se păruseră urîte şi despre care n-aş fi crezut niciodată. şi fără ca asta să mă facă să sufăr. şi din toate proiectele de vilegiatură pe care le alcătuisem. larve obscure atunci indistincte. „mare vicioasă" îmi reveniră în minte cu oroare. în muzica auzită în salonul doamnei Verdurin. îmi dădusem bine seama că ar fi absurd să fiu gelos pe i0Iîinişoara Vinteuil şi pe prietena ei. um cu fraze din celelalte opere.

.

. . Aceste fraze tip. la Barbey d'Aurevilly. venind nu dintr-o amintire.Această calitate necunoscută a unei lumi unice şi pe care nici un alt muzician nu ne-o arătase niciodată: iată poate. în septuor. wd şj ca sj curn mj. vechile deprinderi. ed. mîna din Perdeaua stacojie. ar fi de exemplu. Mi-ai spus că părea uşuratecă. iar aceasta iese de la romanele lui Thomas Hardy204 este tot cea a frazelor tip ale lui slujba bisericească." Gîndindu-mă din nou la monotonia operelor lui Vinteuil. meseriile vechi şi ciudate îndărătul cărora se află Trecutul. îi spuneam eu. ciobanul. senzaţiile vagi suscitate de Vinteuil. aceleaşi în sonată. nobilele cetăţi normande cu iz de Anglia şi frumoase ca nişte sate din Scofia. părinţii ei veneau 3 ia cu trăsura de la cursuri cînd vremea era prea urîtă şi cred ^ odată m-a luat cu ea şi m-a sărutat". vechile cuvinte. roşeata fiziologică a Vrăjitei. modul conform căruia el „auzea" şi proiecta în afara lui universul. ci echivalentul profund. ci dintr-o impresie (ca aceea dată de clopotniţele din jVfartinviile).Lumită savoare a putut să ne amintească de nişte senzaţii luminoase. în celelalte opere. draga mea Albertine.Da. îi explicam Aibertinei că marii scriitori n-au făcut decît o singură operă. sărbătoarea necunoscută şi colorată (operele sale părînd a fi fragmentele disjuncte. fi-aş arăta aceeaşi identitate ca la Vinteuil. „Chiar şi în literatură? mă întreba Albertine. o realitate ascunsă revelată printr-o urma materială. fi-aş arata asta la toţi scriitorii pe care-i citeşti în timp ce eu dorm. ar fi trebuit să găsim pentru mătasea de muşcată a muzicii sale nu o explicaţie materială.ar fi făcut o confidentă amuzantă. îi spuneam Aibertinei. A încercat cumva să aibă :'atii cu tine? Mi-a vorbit despre tine. „M-a 329 . dovada cea mai autentică a geniului. cioburile cu margini stacojii ale acesteia). oameni care blestemă şi împotriva cărora nu pofi face nimic. pe care începi să le recunoşti ca şi mine. mult mai mult decît conţinutul operei înseşi. draga mea. sau mai curînd au refractat prin medii diverse una şi aceeaşi frumuseţe pe care ei o aduc în lume. vechile obiceiuri. fie că nevasta îşi caută bărbatul într-o Bătrînă amantă. spuse ea după o clipă. una şi aceeaşi senzaţie de nelinişte întrun peisaj. Frazele lui Vinteuil m-au dus cu gîndul la mica frază şi i-am 'Pus Aibertinei că ea fusese un fel de imn naţional al iubirii untre Swann şi Odette. acea Vellini203. istoria orală făcută de păstorii cu oglindă202. pe care o cunoşti.>rri"204 Vinteuil-. dacă vrei. „Dacă n-ar fi atît de tîrziu. Geometria de cioplitor în piatră din ^manele Ini Thnmn< H. a lui Clotte. fie că soful Vrăjitei străbate landa.Chiar şi în literatură. a lui Aimee de Spens. „rudele Gilbertei.

.

sau între el şi Paul de Kock sînt lipsite de orice interes. în cursul unei vizite cu totul identice acesteia . îi spune Mîşkin Nastasiei în timpul vizitei la părinţii Ganiei. Dar pentru a ne întoarce la noua frumuseţe pe care Dostoievski a adus-o în lume. îţi mărturisesc că nu am Nes. cînd vrea să aibă şi idei". în schimb. Ţi-aş putea arăta asta cu foarte multă ? urinţă în Război şi pace. acea sumbră şi atît de lungă. şi atît de înaltă. şi casa Asasinatului din Crimă şi pedeapsă. Primul este un 331 . fiind exterioare acestei frumuseţi secrete. tot atît de misterioase. a unei anumite culori a stofelor şi a locurilor. nu este numai creaţia unor fiinţe.. figuri tot atît de originale. ■ntr-unul şi acelaşi roman. ele sînt întotdeauna stupide şi ar duce cel mult la 207 tablourile în care Munkacsy . tot atît de amabilă acasă la Caterina Ivanovna pe cît de îngrozitoare o crezuse. ce-ai 11 să spui acum cîteva zile cînd mi-ai zis: «Parcă este latura stoievskiană a doamnei de Sevigne. dacă este foarte lung. revin aceleaşi . draga mea.cu al 208 său dvomik . („Tu nu eşti aşa".c ! ene. sau. De altfel dacă ţi-am spus că de la un roman la altul este aceeaşi scenă.Nu voiam să te întrerup. şi o anumită scenă petrecută într-o 5 s j"'ă.. Nastasia. ci şi a unor locuinţe la Dostoievski. iar Alioşa ar putea să-i spună aceleaşi cuvinte Gruşenkăi cînd sînt în vizită la Caterina Ivanovna). Observă că nu a cunoscut cu si^uranfă decît acest chip strălucitor. insultînd-o pe jCaterina Ivanovna (şi deşi Gruşenka este în fond bună)? Gruşenka. şi atît de vastă casă a lui Rogojin. Această frumuseţe nouă şi teribilă a unei case. Mi se par atît de diferiţi! . să te sărut saţi mulţumesc că-ţi aminteşti atît de bine ce-ţi spun. dublu.Vino. dar fiindcă văd că-1 Prăseşti pe Dostoievski. apoi dezvăluindu-şi dintr-o dată răutatea. o să °Ici la te pian după aceea Şi recunosc că ceea ce-am spus era soe .Dar ') am spus-o pentru două motive. aceleaşi personaje. Sfînta Fecioară în clipa cînd etc. nu este tot atît de minunată ca şi capodopera care este casa Asasinatului dintr-o altă operă a lui Dostoievski. nu numai precum curtezanele lui Carpaccio. iar apropierile pe care criticii literari le pot face între el şi Gogol. Gruşenka. ar vrea să fie reprezentat un condamnat la moarte în clipa cînd etc.jfl că o urăşte. unde o ucide pe Nastasia Filipovna.identică şi cu aceea în care Nastasia Filipovna îi insultă pe părinţii lui Gania -. ci şi ca si Bethsabeea lui Rembrandt. iată ce a adus unic în lume Dostoievski. ca şi la Ver Meer există aici creaţia unui anumit suflet. . cu izbucniri de orgoliu care fac ca femeia să pară alta decît este. această frumuseţe nouă şi mixtă a unui chip de femeie. mă tem să nu uit Dragul meu.

.

prin care mama. cît de tare mă supără că ^ti atît de leneş! Vezi literatura într-un mod mult mai interesant e cît ne-au predat-o profesorii. temele pe care eram siliţi să le ac em pe marginea piesei Esther: «Domnule». va deschide şi va înflori în opera lui Tolstoi. Cît despre Dostoievski. duşmanul şi totodată prietenul lui Alioşa. ca o creaţie a Femeii în sculpturile din Orvieto. Ai remarcat rolul pe care îl joacă amorul propriu şi orgoliul în cazul personajelor sale? S-ar spune că pentru el iubirea şi ura cea mai teribilă. mişcarea misterioasă. Şi în replică. timiditatea şi insolenţa nu sînt decît două stări ale aceleiaşi naturi. Toţi aceşti bufoni par a îndeplini un rol care nu mai există. inexplicabilă. uciderea bătrînului Karamazov. mult din ceea ce . căpitanul pe care-1 trage de barbă Mitia. contractat încă şi morocănos. care 1-a imitat foarte mult Iar la Dostoievski există concentrat. Acesta este primul episod. demn de arta cea mai antică. măreţ. orgoliul împiedicîndu-i pe Aglae. animalică. la mai mult de douăzeci de ani după aceea. prin ecleraj şi costum. neaparţinîndu-i decît lui Dostoievski. Smerdiakov. nu atît pentru a-şi bate joc de profesori şi de ea 333 . ascultînd în chip tot atît de obscur de instinctul ei matern. este plină de adevăruri. misterios. după ce a săvîrşit crima. Există la Dostoievski acea posomorala anticipată a primitivilor pe care discipolii o vor lumina — Dragul meu. se va duce să nască la bătrînul Karamazov. şi în fond este obişnuită. august. ca anumite personaje din comedia antică. Dar există multe alte lucruri măreţe aici. infamia căzută asupra familiei Karamazov prin mijlocirea fiului nebunei. îmi 'Puse rîzînd. Dar această crimă a bătrînului Karamazov care o lasă însărcinată pe biata nebună. la rîndu-i unealta răzbunării destinului. Nastasia. şi totuşi cît de bine ne fac să cunoaştem adevăratele înfăţişări ale sufletului omenesc! jvlă enervează peste măsură modul solemn în care se vorbeşte şi se scrie despre Dostoievski. poate de un amestec de resentimente şi de recunoştinţă fizică faţă de violator. Smerdiakov spînzurîndu-se. Krasotkin. îţi aminteşti". nu-i oare un motiv sculptural şi simplu.totuşi că nu este fantastică decît în^ acelaşi fel. îi cunosc foarte puţin cărţile. să se arate «aşa» cum sînt în realitate. amorul propriu. urmat apoi de o aceeaşi faptă la fel de misterios sculpturală şi inexplicabilă. eu nu-1 părăseam atît de mult cît crezi vorbind despre Tolstoi. în orice caz. bunătatea şi trădarea. al doilea episod. profundă şi unică. o friză neîntreruptă şi reluată unde se desfăşoară Răzbunarea şi Căinţa. de o frumuseţe tot atît de obscură şi naturală ca naşterea copilului în grădina bătrînului Karamazov.

.

.

.

unde ea însăşi putuse gusta plăcerea. cunoaşterea pe care o ayeam despre ei era lăuntrică. despre plimbările pe bicicletă pe care le făcea la Balbec. Aşa-zisa curiozitate estetică ar merita mai curînd numele de indiferenţă comparată cu acea curiozitate dureroasă şi neostenită pe care o aveam faţă de locurile unde trăise Albertine. locuri unde este lume multă. nimic neîngăduindu-mi să-mi imaginez cu certitudine. deducînd din zîmbetul ei că era o fată cu purtări libere care lipsea foarte mult de acasă. chiar în inima mea! Acum. Iubirea aceea dintre femei era ceva prea necunoscut. lăsîndu-i să treacă înaintea ei la controlul biletelor pe cei care o urmează. de a schiţa noi romane. în schimb. dintre care cei mai mulţi erau cunoscuţi de ea. cu exactitate. ba îmi povestea. evocarea acelor plimbări aducea pe buzele Albertinei acelaşi surîs misterios care mă sedusese în primele zile. pe digul din Balbec. n-aş fi suferit din cauza n °r infidelităţi pe care aş fi fost incapabil să le concep.de pe pragul Paginaţiei mele sau al amintirii mele. în chipul cel mai vag. dureroa-s<ţ.ca o persoană care. ca şi cum ar fi fost vorba de o confidenţă. plăcerile. dar vorbesc. cu un an înainte de a mă fi cunoscut Şi ca şi cum odinioară ghicisem bine. de sărutările pe care le primise! Nu. ale căror lumini nenumărate şi fugare credeam că le văd reflectîndu-se în ochii strălucitori ai Albertinei. la ore tîrzii. faţă de ceea ce ea putuse face în cutare seară.Iubirea înseamnă spaţiul şi timpul pe care inima le simte în sfirşit Şi poate totuşi. îmi vorbea şi de plimbările pe care le făcuse cu nişte prietene prin satele olandeze. de privirile ei. c mai pentru că presupuneam că şi ea le priveşte în acelaşi fel. cîte locuri (chiar care nu o priveau direct. de întoarcerea ei seara la Amsterdam. unde eşti atins de celălalt) adusese Albertine . cînd o mulţime compactă şi veselă de oameni. precum în geamurile cu nesigure luciri ale unui automobil. nu mi-ar fi stîrnit acea imensă nelinişte. vagi locuri ale desfătării. de-a lungul canalelor. calitatea ei.care nu ignora că le ştiam la fel de bine ca toată lumea (ca jjc oameni politici care nu ar spune nici cea mai mică ştire nouă. spasmodică. Cîţi oameni. nemijlocită. Dar mă rtura să mi-o închipui pe Albertine simţind propria mea 3r| nţă perpetuă de a plăcea unor femei. umplea străzile. de cea pe care toată lumea a putut Bo citească în jurnalul din ziua precedentă). de surîsurile. de cuvintele pe care le rostise. dacă ar fi persistat. 337 . introdueîndu-i în sala teatrului . unde nu însemnau nimic Pentru mine. niciodată gelozia pe care o simţisem într-o zi în legătură cu SaintLoup. fiind pe deplin fidel.

.

în grădina din apropiere a călugăritelor auzeam. Cum ar fi fost cu putinţă să poată să-şi dorească să fugă? Ar fi trebuit să aibă loc o neverosimilă înfruntare cu Francoise. simţeam că are impresia a e prizonieră. care se cicatriza destul de repede. Mă resemnam să o las pe Albertine să ducă ţeastă viată în care.spre acea ieşire din sine. şi nu ca să văd dacă mai era acolo.ca mica rana. îndată după ce Albertine îmi spusese noapte bună. contemplate cu dezinteres. dar care dă în drumul mare pe unde trece ceea ce noi nu cunoaştem decît din ziua cînd am suferit: viata celorlalţi? Uneori era o asemenea lună plină încît. şi izbucnea în rîs. la modul lidian. în cazul cel jflai bun. apucîndu-mă totodată de lucru. abia la o oră după ce Albertine se culcase. şi în tenebrele mele punea bogata şi strălucitoarea notă a soarelui pe care-1 vedea. bogat şi preţios în mijlocul tăcerii. peretele. viata de la tară 339 . să pregătesc o plecare pentru vreo proprietate pe a'e aveam să o cumpărăm şi unde Albertine va putea duce în na' multă libertate şi fără ca eu să fiu neliniştit. era iar cald. a indiferenţilor. nu făcusem decît. să dau drumul sucului care ţîşneşte. atunci cînd dormea. dar pe care neîndemînarea inconştientă a Albertinei. mi-ar fi dat acces . intona slujba de dimineaţă. ca atunci cînd muşti dintr-un fruct. o zguduiam. prinzîndu-mi gîtul cu braţele: „Tocmai mă întrebam cînd o să vii". potolindu-fi setea. îmi spunea. ca un armonium într-o biserică. Sînt sigur că mă duceam în camera ei chiar pentru asta. încîntătorul ei cap nu era plin decît de veselie. de iubire şi de rîs. doar pentru că în fiecare zi eram sigur că în următoare voi putea. şi înainte de vechile ore ale dimineţii. să ies. o redeschidea curînd . deşi ea nega asta. trezind-o. deasupra perdelelor fiind toate încă întunecate. mă aşezam pe margine. Dar auzeam respiraţia Albertinei. Este cu neputinţă să spun cît de vesele îi erau trezirile. şi rîdea drăgăstos şi în hohote. mă duceam la patul ei să-i spun să se uite pe fereastră. şi adeseori. Dormea atît de adînc încît ezitam să mă duc pînă la pat. în camera întunecată nu vedeam pe albul pernei decît o îngustă diademă de păr negru. Iarna era pe sfîrşite. să mă j. Pe dată nu mai doimea. perdelele. O sărutam. sau chiar. somnul ei continua să curgă cu acelaşi murmur. Curînd nopţile se scurtară. Ai fi zis că. sau a propriilor mele gînduri. cîntul modulat a ' unei păsări necunoscute care. vedeam cum albeaţa de fiecare dată mai sporită a zilei depăşea marginile perdelelor de « fereastra mea. Şi că. s pre acel drum de comunicare privat.îndelung urmărite şi în sfirşit posedate. camera mea.

.

Dar dintr-o dată acela nu mai este liber. crezuse că o va revedea curînd la Balbec. . ci. „Mă ţine la el pînă foarte tîrziu şi s-ar putea să mă conducă acasă. poate că trebuia să le recunosc nu doar pe ele. aceasta fiind secretul schimbării comportamentului femeilor care nu ne iubesc. una pentru a mă 'nsola. pentru a interpreta acest fel de a vorbi* era nevoie să-mi amintesc şi de două trăsături specifice caracterului Albertinei.. unde punem mîna la •rnplare cînd pe un medicament calmant. Cînd a avut loc accidentul? Toate astea se cam învălmăşesc în capul meu.. Prima trăsătură caracteristică a Albertinei.într-un sens. cel al bunicii lui Andree. în dimineaţa de cincisprezece. cînd pe o otravă lc uloasă. Şi ele vin să ne spună cît de mult regretă că ne-au mîhnit şi că. a avut loc tocmai cînd tiebuia. schimbîndu-şi părerea." De fapt. se vor întîlni cu noi. Cuvintele-i atît de tandre ." Fără îndoială că atunci cînd Albertine. chiria trebuia plătită pîna la cincisprezece octombrie. îmi amintesc că Albertine îmi vorbise despre asta. ea avut timp să-i telegrafieze Albertinei. unde încă de la întoarcerea noastră avea să-şi regăsească prietena pe care. insistăm noi. renunţînd să se mai ducă la bunicul lor.pa. Dar ele erau pur şi simplu reflexul unei schimbări intervenite într-o situaţie pe care nu o cunoşteam. că nu va veni.prin care îmi spunea că vrea să se întoarcă împreună cu mine -. eu încercasem să le atribui unei schimbări explicabile prin sufletul ei bun. ea vedea în închipuire un apartament pe care eu nu-1 cunoşteam. Fratele ei şi-a scrîntit piciorul pe paisprezece septembrie. ele au o întîlnire cu cineva care le place. căci în memoria noastră găsim absolut totul: ea este fel de farmacie. pentru că sînt obosite. ocrul acesta fiind singurul care le interesează. trăsătura Watoare. îmi spusese: „Hai să plecăm în seara asta". în ziua plecării mele. Ele îmi veniră în acea clipă în minte. căci data de închiriere a vilei cădea cu o zi mai tîrziu şi bunica lui Andree ar fi fost obligată să plătească în mod inutil chiria pe o lună. (nu gra adevărat). „Vino după aceea". fără ca eu să bănuiesc. cealaltă pentru a mă arunca în cea mai mare . Ar fi trebuit să cunosc aceste fraze în felul în care mi-a vorbit Albertine la ialbec. znădejde. şi Albertine a putut astfel să anunţe la timp agenţia Dacă s-ar fi întîrziat cu o zi.utilizare multiplă a 341 . Ele ne refuză cu încăpăţînare o întîlnire pentru a doua zi. de laborator de chimie. contrastînd cu refuzul ei încăpăţînat ce le precedase cu puţin timp înainte. pentru că bunicul lor le pretinde să cineze împreună. era acel obicei de a face ca una şi aceeaşi acţiune Snj jească plăcerii mai multor persoane . Totuşi.

.

îmi scapă. privirile ei. el nici măcar nu se gîndeşte să caute. Dar cel puţin Andree urma să plece. căci simţeam că viaţa. Dar dacă judecam. atîta vreme cît nu voi fi fost cu totul sigur că o voi putea păstra pe Albertine cît voi vrea. căutam adevărul. Şi astfel poate o voi sili să-mi vorbească mai deschis. slujbaşii de la hotel. însă eu nu voiam ca Albertine să mă poată dispreţui pentru că ea şi Andree mă trăseseră pe sfoară.cît de uşor mi-ar fi fost să-i St că nu aveau nici un temei. înlocuite de o femeie în care nu mai puteam găsi nimic nou. într-o bună zi îi voi spune. nici la Amsterdam. mai întîi pentru că abia o vizitasem pe mătuşa ei şi ea ar fi înţeles de unde aveam informaţia. şi chiar pe mîniile ei . Partea de necunoscut din viaţa fiinţelor este ca şi cea din natură: fiecare descoperire ştiinţifică ne face să înaintăm în ea? dar nu o anulează. Iar asta mă plictisea foarte mult. pe mutrişoarele bosumflate. care acum era pentru mine de o oribilă frumuseţe. arătîndu-i că eram totuşi informat despre lucrurile pe care mi le ascundea. voi fi chinuit de teama avansurilor pe care i le-ar putea face gondolierul. c ' pe tăcerile. nici la Andree. ar fi înlăturat sursa şi nu s-ar mai fi temut de alte surse necunoscute. Dar plăcere cu adevărat importante pentru viaţa ei ea le adăposteşte acolo unde. în mod atal într-o bună zi mă va părăsi. e adevărat. locuri unde se va duce. un moment cînd suferinţa mea >a nu fie chiar atît de mare şi într-un anotimp cînd ea nu se va tea duce în nici unul din locurile unde îmi închipuiam că se -Urinează. de cît de puţine lucruri o lipsea acea claustrare. Este adevărat că dacă făceam toate aceste raţionamente.]a acest apartament. Un bărbat gelos o exasperează pe femeia iubită lipsind-o de nenumărate plăceri neînsemnate. Nu puteam nici măcar să merg la Veneţia. puteam fi sigur că va rămîne totdeauna lîngă mine. unde. nu voiam 5c't să pot alege cu momentul. pe roşeaţa din obraji. în momentele cînd inteligenţa lui crede a arăta cea mai mare perspicacitate şi cînd ceilalţi îl informează cel mai bine. care îmi aprobau totdeauna orice proiect. cea care se sprijinea nu pe cuvintele Albertinei. Apoi pentru că nu voiam să risc. universul. să stîrnesc în ea mînii care ar fi putut avea drept urmare dorinţa ei de a mă părăsi. fiind tot timpul lipsită de ceea ce iubea. dimpotrivă. cîteva luni 343 . exprimau cît de mult iubeşte ea această viaţă. şi totuşi preferam să par a nu le edea -. culcat în patul meu. Dar nu voiam să-i vorbesc încă de asta. atunci îmi spuneam că această viaţă era pentru ea de ^îndurat şi că. veneţiencclc. Dacă ar fi făcut-o. din care nu gustasem încă. conform celeilalte ipoteze. prevedeam viitorul după cuvintele ei. nici la domni>ara Vintcuil.

.

MU .

.

cînd Albertine îmi spusese. de altfel chiar dacă ar fi fost din ziua aceea. Şi iată că acum era silită să-mi mărturisească plăcerea pe care i-o făcea această venire. căci presupun că te cunosc foarte bine. . neavînd nici un document cu care să fac dovada. m-am grăbit să trec la subiectul Andree. dar nu ef a din ziua aceea. dovedindu-mi că ştia că domnişoara Vinteuil trebuia vină. Şi îşi holba ochii de mirare sau din dorinţa de a părea mirată. „Uite.simţit-o văzînd-o mă distrugea. dar provenind de la persoane pe care poate le-ai descoperi destul de uşor (spuneam asta ca să-i arăt că nu mă temeam de cercetările ei). făcîndu-i zdrobitoarea dezvăluire privitoare la telegrama lui Andree. îţi mărturisesc (şi îţi vorbesc despre asta tocmai pentru că e vorba de un fleac şi că o Pot cita cu uşurinţă). Mi se spunea aici că dacă în ziua cînd am plecat din Balbec ai vrut mai întîi să rămîi Şi apoi să pleci. asta se explică prin aceea că între timp ai primit 0 scrisoare de la Andree. m-a exasperat totuşi. De aceea. Dar nu mă gîndisem îndeajuns la el. nu-ţi pot arăta telegrama pentru că n-am păstrat-o. De altfel.e mă interesa pe mine că Andree venea sau nu la Balbec?" „Ce 347 . Fără îndoială. Dar de atunci făcusem fără îndoială următorul raţiona-aent: „Ea ştia că domnişoara Vinteuil va veni. dar cum a înţeles probabil mai tîrziu că faptul de a fi aflat că ea cunoaşte o persoană cu o reputaţie atît de rea ca aceea a domnişoarei Vinteuil mă făcuse atît de nenorocit la Balbec.Cu Andree?" exclamă ea Avea obrajii roşii de mînie. Ultima. căci mi se vorbeşte despre relaţiile tale cu Andree. venirea acesteia u-i făcea nici o plăcere. modul misterios în care a vrut să meargă la soţii Verdurin ar fi trebuit să fie pentru mine o dovadă suficientă. sînt scrisori anonime. acum sînt chinuit în toate felurile. eram atît de zdrobit încît nu am avut curajul să insist asupra unei situaţii în care jucam un rol cu care nu mă puteam mîndri. .Ştiu foarte bine că Andree mi-a scris că nu va veni. ea îmi stîrnise din nou întreaga suferinţă. în care îţi spunea că nu va veni. .Draga mea Albertine. deşi îmi spuneam acum: „De ce nu mărturiseşte decît pe jumătate? Comportarea ei este rea şi jalnică. mi-a telegrafiat c War. „Asta-mi place cel mai mult! Şi pot oare să ştiu cine ţi-a spus asemenea prăpăstii? Pot să stau şi eu de vorbă cu aceste persoane? Să ştiu pe ce se bizuie cînd spun asemenea infamii? . i-am spus. nu ştiu. ea nu a vrut să-mi vorbească despre asta". cu ajutorul căruia aveam să o derutez pe Albertine. de pildă. atunci cînd mă întorsesem de la soţii Verdurin: „Nu era şi domnişoara Vinteuil acolo?". dar mai ales e o dovadă de prostie". şi pentru a-mi recăpăta ascendentul. împingîndu-mă pînă la gîndul sinuciderii.

.

Dar mi se părea că o taină prinsese consistenţă sub chipul ei trist şi răvăşit. strîngînd la piept azurul sclipitor şi auriu al Marelui Canal şi păsările împerecheate. Devenise iar foarte blîndă. certată fiind cu mine. De ce. atîta vreme cît ea era aici. mai caldă. Ştiam bine că nu mă putea părăsi fără sa mă prevină. nici să o facă în mod decent. cînd Albertine ajunse la uşă. în parte fără îndoială pentru a le 349 . i-am spus de mai multe ori că vom ieşi împreună a doua zi ca să vedem mărgelele de sticlă <Je Veneţia pe care voiam să i le dăruiesc. Am sărutat-o atunci a doua oară. ai mai putea rămîne puţin. Dar am ezitat o clipă. fie pentru a nu o arăta. împăcarea dintre noi ar fi fost mai deplină. şi mai ales nu vreau să te obosesc. S-ar fi zis că îşi punea faptele de acord cu această ceartă. şi că ea ascundea prietenie." Mi se părea că dacă ar fi putut să se dezbrace. fiind uşurat cînd am auzit-o spunîndu-mi că este de acord? Cînd a venit să-mi spună noapte bună şi am sărutat-o. nu voia să-mi dea un semn de tandreţe care mai tîrziu mi-ar fi putut apărea ca un lucru fals şi care dezminţea cearta noastră. ca şi mătuşa ei. căci marginea albastră a rochiei adăuga chipului ei o frumuseţe. Ea se întoarse încet şi îmi spuse cu multă blîndeţe şi cu aceeaşi expresie răvăşită şi tristă: „Pot să rămîn cît vrei. supunere.nimic. Dar şi a doua oară. nu s-a purtat ca de obicei. nu mi-e somn". nu ţin neapărat. voia totuşi să-mi rămînă prietenă. i-am spus.nu m-a sărutat şi ea S-ar fi zis că. dar totuşi cu măsură. Acest presentiment pe care ea părea că-1 exprimă mă cuprinse şi pe mine şi mă umplu de o asemenea teamă şi nelinişte încît. rupînd cu mine raporturile carnale. s-a îndepărtat cu acea încăpăţînare instinctivă şi nefastă a animalelor care presimt moartea258. simboluri ale morţii şi ale învierii.asta se întîmpla abia la cîteva clipe după ce mă gîndisem la dulcea stare pe care mi-o dăruia în fiecare seară şi pe care mi-o refuzase la Balbec . n-am avut curajul să o las să plece şi am chemat-o îndărăt. fiindcă era cu neputinţă să plece. ci s-a întors cu spatele şi . în loc să mă sărute la rîndul ei. dar de o Numită natură. Wi cer fără de care mi-ar fi părut mai severă. Răspunsul ei nrâ calmă căci. ca să o am aici în cămaşa ei de noapte albă. fie pentru că. o iluminare. dacă vrei. mama întorcîndu-se la sfirşitul săptămînii. simţeam că pot să mă EÎndcsc la viitor. de altfel. aţîţîndu-mi şi mai mult simţurile. şi care mi se părea că au drept limită acea taină e care o simţeam îndărătul privirii ei triste. Dacă nici tu nu ai poftă să dormi. „Albertine. al purtărilor ei " voia ei. nu tni-e somn deloc. în care părea mai roză. că nu putea de altei nici să dorească asta (abia peste opt zile urma să încerce noile rochii create de Fortuny).

.

organul ce-1 face să sufere. m-am întrebat de ce zgomotul acela mă înspăimîntase atît de mult în el însuşi nu avea nimic neobişnuit. au în ele ceva tot atît de atroce şi de limitat ca o suferinţă fizică. încît ştiam că mai curînd ar fi dormit lîngă focul din cămin. pentru că această mişcare a gîndirii mele era neîncetată şi foarte monotonă. Dintr-o dată. într-un spaţiu tot atît de mic ca şi cel de care dispune bolnavul care îşi palpează întruna. chiar dacă nu era de acord cu ple. una din convenţiile vieţii noastre în comun era să nu deschidem niciodată fereastra noaptea. Acest calm era rezultatul raţionamentului pe care îl luam de la capăt de mai multe ori pe minut: „Nu poate să plece fără să mă prevină. treceam de la neliniştea pe are mi-o dădea gîndul că Albertine plecase. fără să se oprească. dar care m-a umplut de groază. De data asta n-am mai îndrăznit să o chem. chiar dacă ar fi fost vorba de o mtîmplare importantă. Ca o pasăre care străbate colivia. Mai întîi. în toate direcţiile. iar eu îi dam probabil două semnificaţii care mă înspăimîntau în egală măsură. care neînfăţişîndu-ne decît două alternative. şi aproape că mă calmam. am auzit un zgomot în aparenţă neînsemnat. o manie nesănătoasă. în tăcerea nopţii. întocmai ca în primele două daţi. Era atît de temătoare în legătură cu toate aceste lucruri pe care ştia că ie vreau. Cînd n-am mai auzit nimic. încearcă să dormi bine"'. Era doar una din micile convenţii ale v ieţji noastre comune. cu o mişcare lăuntrică. pentru a se întoarce la el în clipa următoare. Dar inima mea bătea atît de puternic încît au m-am mai putut culca. după cum nici nu p-ar fi trezit dis-de-dimineaţă. 1 se explicase asta Albertinei cînd venise să locuiască aici şi deşi era convinsă că nu-i decît o manie a mea. Dar pe dată îmi spuneam din nou: „Şi totuşi dacă mîine voi descoperi că a plecat? însăşi neliniştea mea îşi are cauza în ceva. Apoi mă linişteam puţin. îmi făgăduise că nu va trece niciodată peste această interdicţie. dar pînă la urmă începea să mă doară capul. în miros de fum. îndepărtîndu-se o clipă de punctul dureros. nu mi-a spus că va pleca". se mulţumi să mă sărute pe obraz. pentru că mă temeam de curent. nu însemna oare că nu mai avea nimic de C EN TRA LA U M IV H S IT A M . zgomotul ferestrei Albertinei care se deschidea cu violenţă. făcînd iar acelaşi raţionament. dar de vreme ce o viola pe aceasta fără sămi li spus nimic.sărute. Există astfel anumite stări morale. liniştindu-mă. de ce nu m-a sărutat?" Atunci sufeream îngrozitor. decît să deschidă fereastra. Dar după ce mi-a spus: „Noapte bună. Refăceam întruna raţionamenul care dădea dreptate neliniştii mele şi pe cel care nu-i dădea dreptate. şi apoi am li continuat. la un calm relativ. şi cu deosebire neliniştea.

.

pentru a nu tulbura liniştea camerei mortuare. nimeni. dar nu în acest univers nou. resemnarea la castitate. căci aveam felul meu de a suna. Intrasem şi eu în agonie? Mi se ppropia moartea? In acea zi şi a doua zi am ieşit împreună. căci aceste plimbări mă liniştiseră cu totul. o priveam. prinţesa de Guermantes tocmai le vînduse muzeului. în lumea vidă a iernii. încă de pe acum mă temeam că la 14 iulie îmi va pe să mergem la un bal popular şi visam la un imposibil eve353 . şi pe care nu apasă acumularea soluţiilor negative anterioare. nu putea să mă confunde. datorită amintirii difuze a întîlnirilor uitate pe care le avusesem. a fericirii. această regiune a primăverii în care călătoria locuinţei noastre rătăcitoare prin anotimpuri o oprise de trei zile.apăsam mai uşor pe butonul soneriei în acea săptămînă. o viată cu focuri de artificii şi cîrciumioare. Nici măcar nu i-am mai vorbit despre ea. de a nu călători. am simţit şi mai puternic că sînt lipsit de toafe femeile şi călătoriile dorite aprig de mine în acele prime zile de primăvară. şi ale cărei drumuri fugeau toate spre picnicuri la fără. cu femei. şi la Luxemburg cele două tablouri de Eistir pe care. petreceri. pînă atunci. unde mă trezisem ca un tînăr Adam pentru care se pune pentru prima oară problema existentei. Nu puteam să mai văd în asta decît un mod de a-mi arăta că e bosumflată. o nostalgie de petreceri P°pulare. Resemnarea la lene. resemnarea de a rămîne în camera mea. partide de canotaj. să merg la Luvru să văd tablouri venetiene. totul era posibil în vechea lume unde ne aflam în ajun încă. Dar seara ea continuase să mă sărute în acelaşi fel nou. De aceea. Albertine nemai-voind să iasă cu Andree. după cum aflasem. pe care eu îl ignoram. blîndă şi posomorită. nemaiavînd de la ea satisfacţiile trupeşti la care fineam. Fără îndoială. Plăcerile dansului şi Portret al familiei ■ Dar mă temeam că anumite atitudini lascive din primul să "u stîrnească în Albertine o dorinţă. elev încă fiind. Prezenta Albertinei mă apăsa. faptul de a nu cunoaşte plăcerea decît cu ţQ femeie pe care nu o iubeam. mi se părea ţinutul femeilor ca şi cel al copacilor. ceea ce îmi părea de-a dreptul ridicol după toate atenţiile cu care o înconjuram. făcînd-o să-şi spună că poate o anumită viată pe care nu o dusese. găsind că proasta dispoziţie o urîteşte. voiam. susţinea francoise. şi simţeam nefericirea de a nu ne fi despărţit Voiam să merg la Veneţia. nu era * lepădat. acelea pe care le admirasem atît de mult la ducesa de Guermantes. astfel că eram furios. sub verdeaţa deasă. sub un cer blînd. şi în care plăcerea pretutindeni oferită era îngăduită şi puterilor mele de convalescent. înfrunzit.

.

că în această altă direcţie în care măsurile ne par altele pentru că ni se păreau inaccesibile. este un aeroplan. ea se apropia numai de mine. Albertine nu avea cum îndulci acea pantă abruptă printr-o privire uşor oblică.puse Albertine. la ideea că distanţele străbătute prin această călătorie verticală sînt aceleaşi ca şi pe sol. şuieratul unui tren care trecea la o depărtare de doi kilometri avea acea frumuseţe care acum. ca şi hoinarul culcat în iarbă. tot astfel cum pe mare sau pe cîmpii. valurile puse în mişcare de un vapor ce se află deja departe sau suflul zefirului fac să unduiască oceanul sau lanurile de grîu. Şi se întîmpla atunci ca . foarte sus. care începuse să strîngă ceştile. Ca să nu mă supere. cofetăreasă fiind chiar lîngă noi. de altfel foarte înaltă. fără îndoială la o înălţime de două mii de metri. Dacă îi ceream ceva. fără nici o separare între călător şi punctul lui de pornire. îşi ridica vertical spre ea o privire aurie silită să se înalţe cu atît mai mult cu cît. căci se făcuse tîrziu. o vedeam cum zumzăie. aşa cum sînt astăzi. dintr-odată. Auzeam totuşi zgomotul aripilor care. Am putut în cele din urmă să leg zumzetul de cauza ii. îi cerea cofetăresei să-i dea mantoul. farfuriile. pentru a încerca să-i atragă cofetărăsei atenţia. Albertine îşi cobora repede privirile. Şi după ce acea doamnă plecă. iar Albertine aşezată lîngă mine . pentru cîtva timp încă. Ne-am oprit în faţa unei mari cofetării situate aproape în afara oraşului şi care atunci era oarecum la modă O doamnă care tocmai voia să iasă. un aeroplan zburînd la două mii de metri înălţime [nu este mai departe de noi decît un tren ce se află la o distanţă de doi kilometri. acolo. itrară în câmpul meu vizual. traiectul identic efectuîndu-se într-un mediu mai pur. pe o vreme liniştită. ca şi cum ar fi vrut să fie remarcată de aceasta."' riveam în jurul meu. Sus de tot. ne emoţionează în zgomotul pe care-l face un aeroplan zburînd la două mii de metri înălţime.acea cofetăreasă. Poate că atunci cînd distanţele pe pămînt nu erau de multă vreme scurtate prin viteză. dar. Pr le ridica de îndată.de fiecare dată Albertine. Aveam poftă să mănînc ceva. ba chiar este mai aproape. cofetăreasă nedîndu-i nici o atenţie. de acea insectă micuţă care trepida undeva sus de tot. fiind în picioare. nişte minuscule aripi Line şi strălucitoare încreţeau albastrul uniform ai cerului lterabil. sus de tot. Era 355 . Ea era silită să-şi ridice privirile pînă la marea înălţime unde se a flau ochii cofetăresei iară să-şi încline prea mult capul pe s pate. Albertine se uită de mai multe ori la cofetăreasă. pentru a ne servi. nu deam decît paloarea intactă a albăstruiul pur şi fără nici o pată eagră. prăjiturile.

.

dar la marginea acestuia se înălţa atît de lin bordura de un albastru palid pe care se profila. căci fiecare mincinos din această categorie se comportă astfel timp de o clipă. după o lună. dar nu-i ştiam numele". ici şi colo. mi-e cu neputinţă să spun cît de multe dorinţe alternate. îmi răspundea ea fără să stea pe gînduri. fără îndoială. de îndată ce nu vrea să răspundă la o întrebare: „Ah! nu ştiu (pe tonul de regret al cuiva care ar fi vrut foarte mult să-mi dea acea informaţie). cum era altădată. M-am gîndit deci că ar trebui să mă întorc aici peste vreo opt zile şi cu acel prilej să o rog să nu spună adresa. arătîndu-i cum. Trăsura noastră a trecut prin poarta Maillot. Ne-am întors foarte tîrziu. fără grosime. I-am recitat versuri şi fraze în proză despre clarul de lună. fugare. la marginea drumului." Şi minciuna. cînd îmi spusese: „Uite o fată frumoasă şi care juca bine golf. dacă. n-am ştiut niciodată cum se numeşte. un pantalon roşu lîngă un jupon vădea prezenta unor perechi de îndrăgostiţi. îi spuneam: „Albertine. era acum deplasată de pe apărarea numelui.pentru că uităm totdeauna jumătate din ceea ce trebuie să spunem . pur. . din argintiu. încă şi mai complicat din cauza minciunii. acum cucerit. Albertine o admiră. o vedeam la golf. Totul era. ca o fortifiKaţie de război. care lasă totdeauna un grad de libertate. devenise albastru odată cu Chateaubriand. superior. întrebînd-o numele acelei fete. pe un întuneric în care. Nu am îndrăznit să-i spun că m-aş fi bucurat mai mult de aceea noapte luminoasă dacă aş fi fost singur sau în căutarea unei necunoscute. i-am vorbit de întregul poem. Cînd mă gîndesc iar. şi cînd.că facem pînă şi lucrurile cele mai simple în mai multe etape. pentru a redeveni galben şi metalic odată cu Baudelaire şi Leconte de Lisle. o ştii pe fata aceea frumoasă despre care mi-ai vorbit. adeseori contradictorii îi alcătuiau viata. de parcă ar fi fost imaginea unui oraş distrus. Monumentelor Parisului li se Parisului. desenul monumentelor . căci nemaiamintindu-şi prea bine conversaţiile noastre. şi mi-am zis totodată că e foarte neplăcut . nu ştiu ce mai face. încît ochii însetaţi căutau pretutindeni încă puţin din această minunată nuanţă care le era dată eu atîta zgîrcenie: era lună plină.părea că dau prea mare importantă unui lucru atît de mărunt. pe posibilităţile de a o găsi pe acea fată. amintindu-i imaginea care reprezintă cornul de lună la sfîrşitul poemului Booz adormit. „Ah! Nu 357 substituise. cu Victor Hugo din Eviradnus şi din Petrecere la Therese.Ah! da. Emilie Daltier. linear. cea care juca atît de bine golf. Apoi. universal. îmi răspunsese cu f'acel aer indiferent.

.

Dar pentru mine (aşa cum un miros. îşi închipuie că omul ar fi mai fericit. înteţindu-şi suflarea la intervale regulate. ca aceea din faţa tufişurilor de păducel şi care. împreună cu fumul care ieşea din maşină. a cidrului. în timp ce suporturile de cuţite din sticlă prismatică răsfrîng curcubee sau aruncă ici-colo pe muşama multicolore ochiuri aducînd cu cele de pe coada unui păun. mireasma compotierei cu cireşe şi caise. ca un vînt care se umflă treptat. dacă nările sale ar fi capabile să cunoască mai multe parfumuri. crezînd în importanţa faptului. alergau castelele. dacă ochii săi ar fi în stare să vadă mai multe culori. Poate să li se pară regretabil firilor delicate (cei care au asemenea fire sînt totdeauna materialişti. mirosul canapelei. e risipise de atîtea ori în palidul azur. albăstrelele. travestire filosofică a ideii naive a celor care cred că viaţa era mai frumoasă cînd bărbaţii purtau nu haine negre. macii şi trifoiul roşii ca îngele. nu printr-un simplu capriciu al imaginaţiei mele. redîndu-mi uritatca albastră a mării în ziua sosirii mele la Balbec). în acele zile fierbinţi cînd nă duceam de la Saint-Jean-de-la-Haise la Gourville.ulapului. care. forţele se înzeceau. Am auzit cu bucurie un automobil sub fereastră. verticale şi în picioare. ci sufrageria de la ţară unde voi putea ajunge curînd. şi văzînd nu fadele măcelării şi piatra albă de construcţie. asemenea celui în care locuia Bloch la Balbec. şi lor le strică plăcerea de a fi la ţară) şi anumitor gînditori. stăteau în felii juxtapuse şi distincte. pe străzile orbite de soare. acest niros de petrol care. ci pentru că era efectiv posibil. fie şi numai prin fermitatea cu care. I-am simţit mirosul de petrol. se schimba înfăţişarea solului. deşi eram în amera-mi întunecată. materialişti şi ei în felul lor. pălea cerul. mergînd prin vreun cartier nou de la periferie. mă vedeam. reţinută de lementele sale onctuoase şi dense. ţinute în suspensie în luminoasa congelare a umbrei pe care o brăzdează cu delicate vinişoare. făcînd-o să semene cu interiorul unui agat. neplăcut în sine. capabil de o mai nobilă poezie. mă îmbăta ca o mireasmă de la ţară nu circumscrisă şi îxă. aşa cum nă urmărise în plimbările mele în acea după-amiază de vară înd Albertine arăta într-un fel care-ţi făcea poftă să o pictezi. pluteşte cu o anumită stabilitate în faţa gardului viu. ci o mireasmă în faţa căreia fugeau drumurile. şi miresmele pe care le voi găsi acolo. a brînzeturilor. de naftalină şi de vetivar m-ar fi exaltat. o mireasmă care era 359 . ci costume somptuoase. Scea să înflorească acum de fiecare parte a mea. într-un clar-obscur sidefiu care adăuga un luciu mai blînd reflexului de pe perdele şi de pe fotoliile de satin albastru.

.

s-a risipit. să acţionez energic pe lîngă doamna Bontemps astfel îneît să fiu foarte sigur că Albertine nu se va duce nici în Olanda şi nici la Montjouvain. neputînd să se ducă în acea Perioadă în nici un loc care să-mi stîrnească gelozia. să aleg P zi frumoasă ca aceasta . 361 . Am împrăştiat norii groşi ai furtunii.asemenea zile cu cer senin aveau să fie multe -. era mai bine să o părăsesc în aceste clipe de blîndă consimfire. (Este comportarea contrarie celei a bărbaţilor |Care-i cer femeii să renunţe la teatru. să-i las "n bilet. Am izbutit să străbatem cercul de pînză prin care o clipă am crezut că nu vom putea trece niciodată. aplică spontan regulile pe care . sosise clipa.) Şi cînd această plecare se va face fără nici o piedică. îndepărtată pentru o clipă. cînd voi fi ispitit de mii de dorinţe. apoi. cînd Albertine îmi va fi indiferentă. trebuia să plec. al bărbatului care. au făptuit greşeli. Acum că viata cu Albertine redevenise cu putinţă. Da. pe care le voi prelungi în amintirea mea. Dacă am şti să ne analizăm mai bine iubirile. pregătindu-mă repede. pune pete de lumină pe care le mişcă întruna. o introduce într-un mediu periculos unde trebuie să o protejeze zilnic. trebuia să aflu foarte exact data cînd Andree va pleca din Paris. de vreme ce ea nu mă iubea. Ne găsim fafă-n fată cu problema. femeia îşi pierde farmecul. le-a descoperit treptat. şi pentru a fi sigur că nu va înceta să o tiubească. de o nelinişte. pentru acele femei pe care ei ie simt mereu în primejdie şi pe care trebuie să le recucerească atîta vreme cît durează iubirea lor pentru ele. şi poate fără de sfîrşit. sau un exemplu posterior. dacă această rivalitate dispare. şi {deloc dramatic. înainte de a-i cunoaşte. care acum au dispărut. De cînd Albertine nu mai părea supărată pe mine. a unei fericiri pe care o ştim imposibilă. voi izbuti. Avem un exemplu dureros şi preventiv în predilecţia bărbaţilor pentru femeile care. Da.pe puternicul relief al capitelurilor. Poate pentru că am fi făcut-o pentru a scăpa de o nefericire. ni s-ar întîmpla să vedem că adeseori femeile nu ne plac decît pentru că intrăm în rivalitate cu alfi bărbaţi care le vor şi ei. ridieîndu-mă. acum era momentul. Misterul neliniştitor al unei uri fără o cauză cunoscută. am simţit că pentru mine nu va fi decît un prilej de nefericire. va trebui să o las să plece la plimbare pfră să o văd. simţind cum îi slăbeşte gustul pentru femeia pe care o iubeşte. a o poseda nu mai era pentru mine un dar în schimbul căruia eşti gata să le dai pe toate celelalte. să profit de faptul că. deşi s-au îndrăgostit de ea tocmai pentru că era actriţă. ca o privire de întunecat azur care veghează din umbră. am adus iar pe chipurile noastre seninătatea surîsului. dimpotrivă.

.

să „corecteze" asemenea imperfecţiuni. Paris.NOTE ŞI COMENTARII Urmăm şi în acest volum.după părerea noastră . în toate privinţele .cînd acestea îi aparţineau lui Proust. ne-a fost înmînat de Marcel Proust cu puţin timp înainte morţii sale. Debutul parizian al Baletelor ruseşti a avut loc la 18 mai 1909. Guermantes /). alineate. cu cronologie unilineară Ediţia Tadie restabileşte . Era superiorul iui Robert de Saint-Loup la Doncieres (cf. nădăjduind că nu au mai rămas decît puţine imperfecţiuni. ci au intervenit în construcţia lui.ediţia publicată sub conducerea lui Jean-Yves Tadie. este prieten cu Nijinski şi Bakst.pe cît e cu putinţă . Proust a asistat la prima reprezentaţie (4 iunie 1910) a Şeherezadei.autenticitatea textului proustian păstrîndu-i şi imperfecţiunile . voi. Boala neîngăduindu-i să corecteze pe deplin acest text. încercînd să-1 readucă la structura unui roman de tip balzacian. Această ediţie continuă să fie şi sursa noastră de informaţie cea mai importantă pentru notele ce urmează.de exemplu numeroasele repetiţii . ." De fapt. la teatrul Châtelet. ar cădea în cea mai gravă dintre erori. Gallimard. 1988 (colaboratori: Antoine Compagnon şi Pierre-Edmond Robert). punctuaţia prin care sînt marcate diferitele niveluri şi instanţe ale dialogului etc.text. optînd pentru „perfecţionarea" textului proustian. cu o notă a editorilor: „Textul dactilografiat al^ cărţii de faţă. cu începere din 1911. „Bibliotheque de la Pleiade". Nici munca traducătorului nu trebuie . care constituie volumul al Vl-lea al ciclului în căutarea timpului pierdut. ce doi nu s-au mulţumit să corecteze textul. Publicăm astăzi rezultatul acestei munci. Este alcătuită din două volume. A fost un mare admirator al spectacolelor date de această trupă faimoasă de balet şi. Ediţia originală a Prizonierei a apărut la Editions de La Nouvelle Revue francaise în noiembrie 1923. dispunere în părfi. III. 363 . la un an după moartea lui Marcel Proust. o revizuire foarte atentă a manuscrisului a fost întreprinsă după moartea sa de doctorul Robert Proust şi de Jacques Riviere.

.

din Eneida de Virgiliu. 20. 20. Personaj real. Predilecţia lui Proust pentru amestecul de fictiv şi real apare încă o dată. cît şi prin cronicile mondene din Le Figaro şi Le Gaulois). personaj din roman. porunceşte ca valurile mării în care îi pieriseră corăbiile să fie biciuite. Unchiul lui Bloch. publicat în L'Aurore din 13 ianuarie 1898. Evreu şi Afacerea Dreyfus. Noua structură rezultată oferă astfel elementului perisabil un fel de existenţă eternă. 510-465 înainte de Cristos). în 1892. Intervenţie directă a autorului. rege al perşilor. Trimitere la procesul lui Emile Zola şi la condamnarea sa la un an de închisoare (cu suspendare de pedeapsă). Nepotul mareşalului Murat a fost rege al Neapolului între 1808 şi 1815. spre a-i aminti cititorului un episod din Sodoma şi Gomora. 20. Avem aici încă un exemplu de felul cum Proust omogenizează prin scriitură realul şi fictivul. 20. Avem aici una din numeroasele reflecţii ale lui Proust asupra propriei sale arte. a cărui carieră este bine cunoscută de Proust. 20. Consuelo de Manchester devine ducesă la moartea soţului ei. Avem aici încă un exemplu de in 365 omogenizare a realului cu fictivul. 1899). care se adresează cititorului. [ 32. 1886. Xerxes (aprox. Alt exemplu de intervenţie directă a autorului. cunoscut autor antisemit {Franţa evreilor. fiu al lui Darius I (care domnise între 521 şi 486 înainte de Cristos). 20. 20. 20. 20.lea al Angliei. asupra statutului şi funcţionării căruia Proust pare a fi foarte bine informat (atît prin unii prieteni. Este vorba de celebrul violonist Jacques Thibaud (1880-1953). în Prizoniera mai întîlnim alte cîteva intervenţii de acest fel. Născută în 1858. 20. Dreyfus a fost graţiat la 19 septembrie 1899 şi reabilitat la 12 iulie 1906. . învins de greci la Salamina şi văzîndu-şi flota distrusă de furtună. prin scriitură extremele. Tovarăşul lui Enea. Case de modă pariziene care au existat cu adevărat la acea dată (în jur de 1900). oferindu-ne încă o dată un argument împotriva celor care văd în romanul său o operă autobiografică Paranteza referitoare la doamna H*** se referă la relaţiile dintre Chateaubriand şi doamna Recamier. care omogenizează (nu vom sublinia niciodată îndeajuns acest lucru). 20. care se referă la el şi Corespondenţa sa. 20. în urma faimosului său articol Acuz. Edouard Drumont (1844-1917). articol prin care îl apără pe Dreyfus. aici cotidianul cel mai familiar cu situaţiile cele mai extraordinare. în romanul proustian apar frecvente referiri la JockeyClub.

.

zeiţa memoriei este Mnemosina. Legislator personal. De fapt.şi cei mai iubiţi . 50. despre care se spune că a fost creat de papa Grigore cel Mare (590-604). mort într-un accident de automobil. Sodoma şi Gomora. Palestrina a fost însărcinat de papa Grigore al XlII-lea să adapteze muzica gregoriană la liturghia papei Pius al V-lea „Declamaţia lirică a modernilor'" este probabil o trimitere la şcoala lui Cesar Franck. Această metaforă îi este inspirată lui Proust de forma volanului de automobil . 50. la greci. 67. Formulă în latină care. în timpul slujbei religioase catolice. Cofetar parizian (atunci în strada Faubourg-Saint-Honore) care apare şi în La umbra fetelor în floare. Citat dintr-o scrisoare a doamnei de Sevigne către fiica sa. 50. mama celor nouă Muze. 50.cu patru ramuri . 638 şi 669670. Racine. 50. 50. Esther. 50. rămas vestit . doamna de Grignan (scrisoarea din 14 iunie 1671. cîntul gregorian este posterior acestei perioade. unde Proust locuise între decembrie 1906 şi septembrie 1908.prin severitatea legilor sale. Pasaj care anunţă moartea Albertinei în urma unui accident de călărie.50. Referire (care apare şi în Sodoma şi Gomora) şi la Agostinelli. 50. Doamna de Sevigne este unul dintre autorii cei mai citaţi .Tatăl nostru: „Instruiţi în preceptele sale mîntuitoare şi formaţi de învăţătura sa divină. . scrisoarea din 29 septembrie 1675). Personaj din Esther. Citaţi şi în La umbra fetelor în floare şi Sodoma şi Gomora. 50. şoferul şi amantul lui Proust. 50. în conversaţia doamnei Swann.de Proust.de atunci.ca şi legislatorul atenian Dracon . doamna de Grignan (11 februarie 1671). este rostită înainte de Pater noster . îndrăznim să spunem". 50. De fapt. Cf. 50. Poire-Blanche. 50. Restaurant din Versailles situat în apropierea hotelului des Reservoirs. Extrase din scrisori de doamna de Sevigne către fiica sa. Trimitere la regulile chitului gregorian. dar şi proxenet. Ritz este celebrul hotel din piaţa Vendome. La umbra fetelor în floare. cofetărie din bulevardul Saint-Germain vestită pentru îngheţata ei. versurile 632. 50. ■6. 50. actul II. scena VII. Restaurant parizian reputat pentru bucătăria sa pe bază de fructe de mare. Maquereau înseamnă în franceză scrumbie. Cf.

.

în calitate de prefect. conte de Rambuteau (17811869). 5. 85. Asemenea formule stoice au fost folosite nu atît de Anaxagoras cît de Seneca 100. 369 . 85. capitolul VI. 100. 102. Adverbul trimite la „casa noastră". Este vorba de ziua din versiunea Albertinei. Personaj de sex feminin din mitologia persană. Lui Elstir. Pentru că culoarea lor deschisă este cu totul neobişnuită. 85. 85. 85. de asemenea.85. a construit. 102. în Paris.R. 85. actul I. 85. într-o primă variantă. anumite edificii pe care Proust. se dădeau concerte. Criticul este Jean-Louis Vaudoyer. le atribuise lui Vespasian. Revine motivul aeroplanului. Faptul că în franceză „voiture" înseamnă atît trăsură cît şi automobil favorizează confuzia 85. Tristan.F. scena I. o cetate care poate evoca vechiul Trocadero. specializat în statuete de bronz. actul III. Gabriel Davioud (1823-1881). Proust va avea cu Vaudoyer o corespondenţă pe tema picturii lui Vermeer şi împreună cu el va vizita expoziţia de pictură olandeză de la Jeu de Paume. Siegfried. nu este un acoperiş. Trimitere probabil la Andre Gide şi la N. 85. 5. 85. Cu o pagină mai înainte era vorba de un vizitiu. Circul din Champs-Elysees era în acea vreme un loc unde se reprezentau diferite spectacole şi. Este încă una din neglijenţele stilistice ale lui Proust. şi despre palatul Liancourt din Paris. 85. 85. 102. Este mai curînd vorba de doamna de La Rocheguyon. Claude Philibert Barthelot. Astfel ni se aminteşte că apartamentul familiei naratorului este în Faubourg-Saint-Germain. cu prilejul unei călătorii pe care o face în Ţările de Jos. 85. partea a patra. ci partea de sus a unui pod basculant. Cf. arhitect francez. pe o înălţime. menţionată în Istorioarele lui Tallemant des Reaux. Ferdinand de Barbedienne (1810-1892). Educa/ia sentimentală. Robert de Montesquiou-Fezensac i-a inspirat în mare măsură lui Proust portretul familiei de Guermantes. Flaubert. în tabloul lui Mantegna Martiriul Sfîntului Sebastian (1467) se poate vedea. De fapt. împărat roman între 69 şi 79. obsedant pentru Proust. 85. Proust admirase acest tablou de Jan Vermeer la Haga (16 octombrie 1902). care publicase în hebdomadarul L'Opinion un important studiu.

.

129. 129. preşedinte al Republicii franceze (18991906) în perioada revizuirii procesului Dreyfus. academician. Generalul Zurlinden era ministrul Apărării în timpul Afacerii Dreyfus. 129. 129. Dansurile prinţul ui Igor. autor al unui Curs de Arte Frumoase (1750). 129. dreyfusard înfocat. iar Fernand Labori era avocatul lui Dreyfus şi al lui Zola. anti-dreyfusard cunoscut. romancier. Suzanne Reichenberg (1853-1924). 129. De fapt. zis 11 Sodoma (14777-1549'?). 129. Regele Franţei Ludovic al XHI-lea îi dăruise titlul de duce de Luynes. 129. pictor florentin cunoscut mai ales ca portretist. Balet după opera lui Rimsky-Korsakov. actriţă de la Comedia Franceză. 371 . 129. Emile Lubet. autor de piese de teatru. Acuz! 129. Patroni de restaurante din Paris. Charles d'Albert făcea parte din familia florentină Alberti. Locotcnent-colonel Picquart depusese mărturie în favoarea lui Dreyfus. Joacă roluri de ingenuă. aceasta fiind însăşi metoda lui de lucru. 129. Colonelul Jouaust era preşedintele tribunalului militar din Rennes în timpul celui de al doilea proces Dreyfus (1899). 129. reprezentat la Opera din Paris în 1910. Proust obţinuse semnătura lui Anatole France pentru petiţia publicată de L'Aurore pe 14 ianuarie 1898. autor al unei Istorii a Afacerii Dreyfus în 7 volume (1901-1911). Giovani Antonio Ba/zi. Agnolo sau Anjiolo Di Cosimo. născută Misia Godebska. fuseseră adaptate în 1909 pentru Baletele ruseşti. 129. om politic şi publicist. Doamna Verdurin. Joseph Reinach (1856-1921). a doua zi după apariţia cunoscutului articol prin care Zola îi ia apărarea lui Dreyfus. 129. Portăreasa din Misterele Parisului (1842-1843) de Eugene Sue. 129. de la începutul secolului al XXlea. pe care Proust o cunoscuse. 129.129. Personaje din Scene populare (1835) şi din Memoriile lui Joseph Prudhomme (1857) de Henri Monnier. 129. Modelul real al acestui personaj este doamna Alfred Edwards. operă de Borodin. pictor italian. Stilul şi rolurile ei sînt opuse celor ale lui Sarah Bernhardt. abatele Charles Batteux (1713-1780). Paul Hervieu (1857-1915). 129. zis II Bronzino (15031563). Aceste neclarităţi se explică prin numeroasele adaosuri ulterioare la care recurgea Proust.

.

III. 169. autor mult admi rat de Proust 79. prin care era proiectată către destinatar. prescurtare pentru Je renie Dieu (Mă lepăd de Dumnezeu).Vieţile ne sînt la 373 . Eroina din drama Hernani de Victor Hugo (1830). August Vacquerie. autorul tabloului la care face aluzie Proust: Romanii în timpul decadenţei (Salonul din 1847). 169. La Tacit e vorba de cincisprezece ani şi nu. printre care şi mormintele familiei Medici. Lucien Capet. această sectă mistică germană ce a luat naştere în secolul al XVII-lea 169. 169. Monsieur ca titlu nobiliar este fie un titlu acordat prinţilor din familia regală. în Paris se folosea la începutul seco lului acest sistem. Goddam. i-a comandat lui Michelangelo numeroase lucrări. pictor francez. soţ al Leopoldinei Hugo. 180. a dedus prin calcul matematic prezenţa lui Neptun pe orbita lui Uranus. unul din cei mai celebri interpreţi ai lui Beethoven. / Ah! Dumnezeule! Ce timpuri ! / Landerirette. JI83. Papa Leon al X-lea (1513-1521). înjurătură care spune cam acelaşi lucru. Paul Meurice (1820-1905). ca aici. Scrisoare rulată şi introdusă în tubul pneumatic. violonist francez. pictor francez. „Dragul meu prieten La Moussaye. prezenţă confirmată mai tîrziu şi prin alte mijloace. admirator şi dis cipol al lui Victor Hugo. la Florenţa 180. intraductibil aici. Am păstrat în textul românesc Monsieur. de douăzeci şi cinci. prin anii 1890. / .169. scena III. unde are valoare de titlu nobiliar. 82. 169. violonist francez (1873-1928). Charles. Jacques Thibaud. fie titlul acordat celui mai vîrstnic dintre fraţii regelui. a colaborat cu Vacquerie la o Antigonă (1844). Pe Enescu îl auzise în 1913. Joseph Peladan a vrut să introducă în Franţa. fiica scriitorului. la Villequier (1843). 169. Theodore Rousseau (1812-1867). 169. Citat din Viaţa Iui Agricola de Tacit. 169. Urbain Le Verrier. cap. astronom francez (1811-1877). Citat din Ralph Waldo Emerson (1803-1882). 169. Thomas Couture (1815-1879). actul II. Fratele lui. A pictat cu precădere peisaje. s-a înecat odată cu ea. trimite la tirada lui Figaro din Nunta lui Figaro (actul III. discipol şi executor testa mentar al lui Hugo. Proust îi auzise cîntînd în concert înainte de 1914. Cuvîntul jarniguie. / Ploaia ne va omorî. poate fi întîlnit în piesa Don Juan de Moliere. scriitor francez (1819-1895). Proust însuşi a avut un duel cu Jean Lorrain (1897) şi a fost pe punctul să mai aibă unul cu Marcel Piantevignes (1908). scena V) de Beaumarchais.

.

^ _ ^m . Sculpturile la care se referă Proust îi reprezintă pe Adam şi pe Eva." etc.. Biblioteca Ambroziană din Milano posedă o colecţie de manuscrise şi de ediţii vechi. 204. Citat nu întru totul exact (Proust îl dă. Doamna de Genlis (1746-1830). acum mult citat pentru caracterul lui „poantilist". Racine. Proust pare a se referi la diferitele tablouri ale lui Renoir înfăţişînd Femei la scăldat. martirizată în 232. este reprezentată de Rubens cîntînd din orgă. 204. 204. 204. Tema premonitorie a morţii (Albertinei) va reapărea în continuare. Personajul principal din Roşu şi negru. 204. 204. scena VII. 204. ca de obicei. din scrisoarea doamnei de Sevigne din 12 iunie 1680 („des moines blancs et noirs. Citat din Florile răului. Domeniul Les Rochers. Le Moulin de la Galette şi Doamna Charpentier şi copiii ei. Thomas Hardy a fost şi arhitect Toate personajele citate de Proust (din romanele indicate în context. versurile 647-648 şi 651-652. Personajul principal din Mănăstirea din Panva.204. renumit pentru portretele sale de femei. versurile 191-194. Sfînta Cecilia. patroană a muzicienilor. 204. 204. Comentariul lui Proust ne duce cu gîndul la două celebre tablouri de Auguste Renoir.). 204. Michael Munkacsy (1844-1900). „Prefaţă". pictor de origine ungară. 204. paznic (în rusă). Portar. 204. A trăit la Paris (1872-1896). pe care Proust le citise în traducere franceză) exercită o profesie apropiată de cea de arhitect. A fost amanta viitorului rege Ludovic Filip. proprietate a doamnei de Sevigne în Bretania 222. Pictor milanez din secolul al XVI-lea. Proust se gîndeşte aici la un fragment. actul I. 204. Esther. 204. Esther. actul II.. 204. scena III. 204. autoare a unor Povestiri morale (1802). Legăturile primejdioase (1782). din memorie). £221.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful