1

Curs 2 2. ENERGIA PROCESELOR ATMOSFERICE
Energia proceselor atmosferice, provine din trei surse distincte, prima dintre acestea având o pondere covârşitoare, în timp ce ultimele două sunt practic neglijabile. În funcŃie de scopul urmărit, ea poate fi exprimată în calorii, ergi, joules, watt etc.

2.1. Sursele de energie ale proceselor din atmosferă
Cele trei surse de energie ale proceselor din atmosferă sunt: Soarele, nucleul fierbinte al Pământului şi ansamblul celorlalte corpuri cereşti. Soarele, sursa energetică primară a aproape tuturor proceselor şi fenomenelor din atmosferă, este o stea normală, de clasă spectrală G2 (galben portocalie), având la suprafaŃă temperatura de circa 6000°K, luminozitatea de 3,826 x 106 dyne/cm2 şi acceleraŃia gravitaŃiei de 2,740 x 102 m/s. Diametrul său unghiular este de 31'59", raza de 695 990 km (de 109 ori raza Pământului), volumul de 1,4122 x 1027 m3 (de 1 301 200 ori volumul Pământului), suprafaŃa de 6,087 x 1018m2 (de 11 900 ori suprafaŃa Pământului), masa de 1,991 x 1030 kg (de 330 000 ori masa Pământului) şi densitatea medie de 1,41 g/cm3. ObservaŃiile spectrale au arătat că în compoziŃia Soarelui intră hidrogenul (71%), heliul (28%) şi unele elemente grele (1%). Asemeni majorităŃii stelelor, Soarele emite o cantitate de energie constantă, fără a suferi modificări de formă, adică fără a se dilata sau contracta în perioade lungi, de ordinul miliardelor de ani. Aceasta înseamnă că între cantităŃile de energie emise în spaŃiu şi cele produse în interior trebuie să existe o stare de echilibru. Geneza energiei solare. Pentru explicarea modului în care ia naştere energia solară a fost emisă la început ipoteza combustiei. Cercetările ulterioare au infirmat-o însă, pornind de la cunoaşterea câtorva date esenŃiale privind cantitatea energiei emise de Soare, masa şi vârsta acestuia. Măsurătorile şi calculele arată că Soarele emite în fiecare secundă o energie echivalentă cu circa 4x1033 ergi, întrucât masa lui este de aproximativ 2x1033grame, fiecare gram de materie solară emite o energie de 2 ergi/s. Vârsta Soarelui fiind de peste 4,5 miliarde de ani, înseamnă că cel puŃin pentru perioada respectivă, fiecare gram de materie solară trebuia să producă o energie de 1017 ergi. În realitate, arderea unui gram din orice combustibil, nu poate elibera o energie mai mare de 1012 ergi, ceea ce înseamnă că procesul combustiei n-ar fi putut menŃine Soarele mai mult de 3000-4000 de ani.

fuziunea termonucleară. în care: E este energia. Soarele se va răci rapid.masa. ci şi radiaŃia pe care acesta o va emite în următoarele 5 miliarde de ani. cât se apreciază că va mai dura.028 unităŃi atomice (4. cât a trecut de la naşterea Soarelui. ceea ce justifică doar aproximativ 30 de milioane de ani din viaŃa acestuia. Dimpotrivă. energia lui nu poate fi datorată fisiunii. După cele 12 miliarde de ani. densităŃii (160 g/cm3) şi presiunii (3. c . m .viteza luminii. Singura ipoteză în măsură să explice energia totală emisă de Soare de-a lungul întregii sale existenŃe este cea a proceselor nucleare. fie prin fuziune nucleară (elementele mai uşoare se transformă în elemente mai grele). energia gravitaŃională pe gram de materie este de 2x1015 ergi. DiferenŃa de 0.028 U. În acest proces.38 x 1017 dyne/cm2) din centrul Soarelui. La formarea fiecărui gram de heliu se eliberează aşadar o cantitate de energie care corespunde la aproximativ 0. care va deveni o gigantă roşie.2 x 1024 kilocalorii pe minut sau 6. până când heliul însuşi va începe să fuzioneze în nuclee mai grele.032-4. patru nuclee de hidrogen (protoni) cu masa de 4.004 unităŃi atomice. Ca urmare a procesului de fuziune. 1 Structura Soarelui şi elementele activităŃii solare radiaŃii electromagnetice. cât şi radiaŃii corpusculare. Introducând valoarea respectivă în relaŃia stabilită de Einstein: E = m x c2. . pe de altă parte. în general) este cea a contracŃiei gravitaŃionale.007 x (9 x 1020) = 6 x 1018 ergi Rezultatul obŃinut explică nu numai radiaŃia solară emisă constant de peste 4.004 = 0. Soarele emite neîncetat şi în toate direcŃiile atât Fig. fără încetare. a structurii şi activităŃii sale. Cantitatea totală de energie emisă de Soare se ridică la 5. bogăŃia în hidrogen (principalul element al materiei Universului) pe de o parte şi valorile foarte mari ale temperaturii (15 500 000° K). Deoarece interiorul Soarelui este sărac în elemente grele. Pentru Soare. Energia nucleară poate fi eliberată.2 O altă ipoteză care a încercat să explice geneza energiei solare (şi stelare.008 = 4.A) fuzionează pentru a forma un nucleu de heliu cu masa de 4. ca în cazul pilei atomice. intrând în faza de pitică albă. fie prin fisiune nucleară (elementele mai grele se transformă în elemente mai uşoare).032 unităŃi atomice (4x1.032 U. se obŃine: E = 0.15 kilowaŃi pentru fiecare cm 2 din suprafaŃa sa.A) se converteşte în energie. determină.5 miliarde de ani.007 grame de heliu. Procesul respectiv de fuzionare a heliului va determina creşterea producŃiei de energie şi sporirea volumului Soarelui.

adică de 6000 de ori mai puŃin decât primeşte aceasta de la Soare.12 cal/cm2/zi.76 şi 500 cu motiv µ) este raze efecte pentru şi Fig. se propagă prin spaŃiu sub forma radiaŃiilor electromagnetice şi corpusculare.00014 kw/min).39 şi 0. din care cauză sunt numite şi radiaŃii chimice.2.14000 W/ min (0. care nu sunt emise de Soare. în medie. a doua miliarda parte din cantitatea totală de energie solară.01 şi 0. la limita superioară a atmosferei. Atmosfera terestră este străbătută şi de radiaŃii cu lungimi mari de undă. ponderea acestora din urmă fiind însă mult mai redusă.76 µ) este alcătuită din raze având cele şapte culori ale spectrului.45x10-9. Regiunea radiaŃiilor infraroşii (cu lungimi de undă între 0. adică. cu excepŃia Soarelui. care sunt din numite radiaŃii calorice. Nucleul fierbinte al Pământului cedează atmosferei o cantitate de energie cifrată. cu efecte chimice pronunŃate. Fluxurile de energie radiantă care străbat atmosfera Energia pe care atmosfera o primeşte de la Soare. .3 Pământul primeşte însă numai 0. cărora le corespund cele mai mari cantităŃi de energie. la 0. Cantitatea de energie primită de la această sursă este însă neglijabilă 2.95 cal/min sau 0. În meteorologie interesează cu precădere regiunile spectrale ultravioletă. Regiunea radiaŃiilor vizibile (cu lungimi de undă între 0. vizibilă şi infraroşie. lumina albă (fig. ceea ce înseamnă că fiecărui centimetru pătrat de suprafaŃă orientată perpendicular pe razele Soarelui. 2). ci de suprafaŃa Pământului şi de aerul atmosferic însuşi. 2 Spectrul fenomenelor electromagnetice constituită invizibile calorice.39 µ) este formată din raze invizibile. care dau în amestec. Regiunea radiaŃiilor ultraviolete (cu lungimi de undă cuprinse între 0. Ansamblul celorlalte corpuri cereşti include energia reflectată a Lunii şi radiaŃiile tuturor celorlalte corpuri cereşti. îi revin 1.

poate fi moleculară şi totală. în proporŃie de 7%. iar pe de altă parte. de asemenea. legea Stephan-Boltzmann. chiar dacă transformată. Pe drumul parcurs de la limita superioară a atmosferei. Fluxurile radiative de undă scurtă se diferenŃiază. pe de o parte. însuşirilor şi variaŃiilor de intensitate ale energiei radiante.4 Acestea reprezintă însă. în: radiaŃia . AbsorbŃia este selectivă (fiind provocată de oxigen. Difuzia (devierea repetată) radiaŃiei solare directe la trecerea prin atmosferă. până la suprafaŃa terestră. la trecerea prin atmosferă. legea Wien şi legea Planck. Pentru o mai bună înŃelegere a naturii. radiaŃia solară suferă o serie întreagă de transformări cantitative (slăbirea intensităŃii ei) şi calitative. Intensitatea proceselor de absorbŃie şi difuzie depinde. ea provocând. de concentraŃia vaporilor de apă şi particulelor solide şi lichide în suspensie. este necesară cunoaşterea principalelor legi cărora aceasta li se supune: legea Kirchoff. tot energie solară. ozon. de lungimea drumului străbătut de radiaŃii prin atmosferă. bioxid de carbon şi vaporii de apă) şi globală (produsă de pulberile în suspensie). ea determinând extincŃia (slăbirea intensităŃii) radiaŃiei solare cu circa 17-19% din constanta solară. extincŃie. Acestea sunt datorate absorbŃiei şi difuziei pe care le exercită atmosfera asupra fluxurilor de energie ce o străbat.

36 x 106 ergi/cm2.136 WaŃi/cm2. luni în care transparenŃa atmosferei este mai ridicată. prin Fig. care luate împreună. luna solstiŃiului de vară (caracterizată. umezeala şi nebulozitatea ridicate.291 µ nu ajung pe Pământ din cauza absorbŃiei exercitată de ozon. nebulozitatea. radiaŃia solară directă poartă numele de constantă solară (S0). valorile fluxului respectiv scad cu creşterea latitudinii. DistribuŃia verticală se caracterizează prin creşterea intensităŃii radiaŃiei solare directe (S) pe măsura creşterii altitudinii. Valoarea ei este: SO= 1. În linii mari. în timp ce transparenŃa mare a aerului din regiunile polare provoacă creşterea radiaŃiei solare directe (S). o parte din radiaŃia globală suferă fenomenul reflexiei constituind fluxul numit radiaŃia reflectată. formează radiaŃia globală.s = = 1. Intensitatea radiaŃiei solare directe (S) variază în dependenŃă de doi factori: înălŃimea Soarelui deasupra orizontului (latitudinea pentru acelaşi moment. concentraŃia pulberilor în suspensie). În afara atmosferei. DistribuŃia teritorială este comandată de aceeaşi factori de influenŃă ca şi distribuŃia temporală (regimul anual şi diurn). iar dependenŃa de cel de-al doilea. Aceasta reprezintă cantitatea totală de energie radiantă ce trece într-un minut printr-o suprafaŃă de 1 cm2. . RadiaŃiile cu lungimi de undă mai mici de 0. DependenŃa de primul factor face ca regimul anual al intensităŃii radiaŃiei solare directe (S) să prezinte valori minime în decembrie. pentru regiunile temperate din emisfera nordică. 3 RelaŃia dintre radiaŃia solară directă pe suprafaŃa normală şi radiaŃia solară directă pe suprafaŃa orizontală umezeală şi nebulozitate ridicate) deplasând-o către mai şi aprilie. RadiaŃia solară directă (S) reprezintă fracŃiunea din radiaŃia solară care străbate atmosfera. din cauza absorbŃiei produsă de bioxidul de carbon şi vaporii de apă din atmosferă. determină în regiunile ecuatoriale o scădere considerabilă a radiaŃiei solare directe (S).291 şi 4-5 µ). ajungând nemodificată la suprafaŃa terestră sub forma unui flux de raze paralele (cu lungimi de undă cuprinse între 0.s = = 0. împiedică producerea valorilor maxime în iunie. La şi după traversarea atmosferei. Totuşi. luna solstiŃiului de iarnă.5 solară directă şi radiaŃia difuză. la distanŃa medie dintre Pământ şi Soare. orientată perpendicular pe razele Soarelui şi situată în afara atmosferei terestre. iar cele cu lungimi de undă mai mari de 4-5 µ.95 cal/cm2. anotimpul şi momentul zilei pentru acelaşi punct) şi transparenŃa atmosferei (umezeala aerului.36 x 103 Jouli/m2.min = 1.

Scăderea se explică prin faptul că o parte din bolta cerească nu mai funcŃionează ca sursă de radiaŃii difuze. Regimul anual al radiaŃiei globale prezintă un minim în decembrie (luna solstiŃiului de iarnă) şi un maxim în iulie. deşi închid în bună măsură orizontul. La răsăritul şi apusul Soarelui. când radiaŃia solară directă nu poate ajunge la suprafaŃa terestră. pe timp acoperit. arbori sau clădiri înalte. Intensitatea radiaŃiei difuze depinde. intensitatea radiaŃiei difuze. cauzată de reflectarea repetată a razelor solare. . după ce a fost difuzată de moleculele gazelor ce compun atmosfera şi de suspensiile din cuprinsul acesteia. radiaŃia globală descrie o curbă simetrică. a radiaŃiei globale. Pentru suprafeŃele înconjurate de munŃi. sporesc prin reflectarea pe care o produc. intensitatea radiaŃiei difuze scade cu înălŃimea din cauza scăderii concentraŃiei particulelor difuzante. de înălŃimea Soarelui deasupra orizontului şi de transparenŃa atmosferei. Valorile calculate teoretic pentru o atmosferă pură şi uscată arată că micşorarea unghiului h0 de la 90° la 3° atrage după sine scăderea de trei ori a intensităŃii radiaŃiei difuze (D) şi de 35 de ori a intensităŃii radiaŃiei solare directe ( S'). Pe verticală. cînd h0 = 0. se constată o creştere a intensităŃii radiaŃiei difuze pe măsura apropierii de poli. având valori minime la răsăritul şi apusul Soarelui şi valori maxime la amiază. ceea ce înseamnă că întreaga cantitate de radiaŃii este difuză. Astfel. închiderea sau deschiderea orizontului joacă un rol important în diferenŃierea cantităŃilor de radiaŃii difuze primite de diverse suprafeŃe. versanŃii acoperiŃi cu zăpadă sau clădirile de culoare deschisă. că în cazul scăderii generale a sumei D+S. este rezultatul nebulozităŃii mai accentuate a lunii iunie. Rezultă. Astfel. Aici valorile ei foarte ridicate se datorează frecvenŃei mari a norilor stratiformi şi albedoului ridicat al stratului de zăpadă. Latitudinal. la nivelul zăpezilor permanente. Este denumită uneori „insolaŃie”. ca şi cea a radiaŃiei solare directe. are totuşi loc o creştere a ei. Din această cauză a fost numită şi radiaŃia difuză a bolŃii cereşti (D). Decalarea maximului faŃă de luna solstiŃiului de vară. care determină o slăbire a radiaŃiei solare directe şi prin aceasta. intensitatea radiaŃiei difuze scade direct proporŃional cu mărimea închiderii provocată de acestea.6 RadiaŃia difuză reprezintă acea parte a radiaŃiei solare. când înălŃimea acestuia deasupra orizontului este maximă. raportul D/S' = ∞ . ajunge la suprafaŃa terestră venind din toate direcŃiile. Valorile intensităŃii radiaŃiei globale se află în strânsă dependenŃă de starea atmosferei şi procesele vremii. aşadar. RadiaŃia globală (Q) reprezintă suma radiaŃiei solare directe şi difuze (Q = S' + D). În evoluŃia ei diurnă. în munŃi. ele sunt mai reduse şi se referă numai la radiaŃia difuză. care. ponderea lui D creşte substanŃial către înălŃimile mici ale Soarelui.

7 DistribuŃia latitudinală a radiaŃiei globale pe suprafaŃa terestră se caracterizează printr-o creştere treptată dinspre poli până în regiunile tropicale şi printr-o scădere semnificativă în zona ecuatorială. CRT 1. 6. 9. RadiaŃia reflectată de undă scurtă (Rs) este fracŃiunea din radiaŃia globală incidentă căreia suprafaŃa de incidenŃă îi modifică direcŃia de propagare. unde nebulozitatea ridicată sporeşte opacitatea atmosferei. Valorile albedo-ului (A) pe diferite tipuri de suprafaŃă activă . 10 SUPRAFAłA ACTIVĂ Zăpada proaspătă Zăpada învechită Nisipul deşerturilor Iarba verde Iarba uscată Cereale păioase în diferite stadii Pădurile de conifere Pădurile de foioase (vara) Cernoziom uscat Apa ALBEDOUL (ÎN %) 84-95 46-60 28-38 26 19 10-25 10-18 15 14 2-70 Reflexia este al treilea proces care diminuează radiaŃia solară la trecerea prin atmosferă.subiacentă NR. Majoritatea tipurilor de suprafaŃă activă au valori ale albedoului care variază între 10 şi 30 % cu excepŃia apei. Fluxurile radiative de undă lungă sunt radiaŃia terestră şi radiaŃia atmosferei. ci printr-un raport între acesta şi radiaŃia globală incidenŃă (Q). Tabel 1. radiaŃia solară este reflectată de suprafaŃa terestră în proporŃie de 2-5%. de undă lungă. 5. zăpezii. AdmiŃând că însuşirea de a emite radiaŃii calorice. de temperatura absolută a suprafeŃei emisive. Valorile albedoului suprafeŃei terestre variază între 2 şi 95%. a căror diferenŃă constituie radiaŃia efectivă. 4. Însuşirile de reflectare ale suprafeŃei active nu se exprimă. intrucit variaza cu puterea a patra a temperaturii) care este corectată cu coeficientul ( β ) de emisie în infraroşu ( E = βσT 4 ). în primul rând. cu remarcarea că această creştere este foarte abrupta. de regulă. Conform legii Stephan-Boltzmann. norii reflectă în medie 24-25% din radiaŃia solară incidenŃă la limita superioară a atmosferei. se poate conchide . (explica cresterea in inaltime a curbei pe masura ce creste temperatura. 2. intensitatea radiaŃiei terestre depinde. După traversarea atmosferei. regimurile lor diurne şi anuale sunt similare. RadiaŃia terestră (Et) este emisia neîntreruptă a suprafeŃei terestre în domeniul infraroşu al spectrului. întrucât aceasta din urmă depinde de intensitatea radiaŃiei globale. Raportul respectiv. 8. 3. Astfel. poartă numele de albedo (A) şi se exprimă în procente (A = Rs / Q x 100). prin intensitatea fluxului de radiaŃii reflectate (Rs). a suprafeŃei Pământului este identică cu cea a corpului negru. 7.

În regim anual.42 cal/cm2. Temperaturile mari ale suprafeŃei terestre duc la creşterea radiaŃiei efective prin sporirea intensităŃii radiaŃiei terestre. RadiaŃia efectivă (Eef) constituie diferenŃa dintre radiaŃia terestră (Et) şi radiaŃia atmosferică (Ea). contribuind astfel. de distribuŃia verticală a temperaturii şi umezelii absolute a aerului şi de nebulozitate. Valoarea medie a intensităŃii radiaŃiei efective variază între 0. convectie etc. intensitatea maximă se constată vara sau primăvara. În unele nopŃi de iarnă. Ziua.8 că la temperatura medie de 15°C (cât are aceasta) radiaŃia terestră se ridică la valoarea de 0. în mod direct. emite circa 0. Dimpotrivă. min. Mărimea ei depinde de temperatura şi umezeala suprafeŃei terestre. Ea se exprimă prin ecuaŃia: Eef = Et. prin absorbŃia radiaŃiei terestre.Rl . Regimul diurn al intensităŃii radiaŃiei efective prezintă un minim principal în intervalul dinaintea răsăritului Soarelui. temperaturile mari ale atmosferei (inversiunile termice) duc la scăderea radiaŃiei efective. Dacă se ia în considerare şi radiaŃia reflectată de undă lungă (R). în principal. determină o creştere însemnată a intensităŃii radiaŃiei atmosferice şi implicit o reducere a intensităŃii radiaŃiei efective. prin sporirea intensităŃii radiaŃiei atmosferice. min. Dacă este considerată ca având aceleaşi însuşiri radiative în infraroşu ca şi corpul negru.Ea. a cărei structură microfizică este similară cu cea a norilor. ecuaŃia devine: Eef = Et. atmosfera. PrezenŃa norilor alcătuiŃi din picături fine de apă cu o mare capacitate de absorbŃie şi de emisie în domeniul infraroşu al spectrului.(Ea-Rl). RadiaŃia atmosferei (Ea) este fracŃiunea îndreptată către suprafaŃa terestră a radiaŃiei infraroşii pe care o emite atmosfera după ce se încălzeşte. radiaŃia atmosferei poate înregistra valori mai mari decât radiaŃia terestră. la încălzirea suprafeŃei active. AbsorbŃia radiaŃiei calorice terestre este selectivă. El se diferenŃiază net de la zi la noapte.30 cal/cm2/min. CeaŃa. bioxidul de carbon etc. turbulentă. el este o ecuaŃie de forma: B = S' + D – Rs+ Es – Et. iar cea minimă în timpul iernii. exercită asupra radiaŃiei efective o influenŃă asemănătoare. cu temperatura ei medie de 10°C. particulele lichide de apă.10 şi 0. cu cerul complet acoperit de nori stratiformi având plafonul jos. ceea ce protejează suprafaŃa terestră de răciri excesive.57 cal /cm2. ea fiind realizată cu precădere de vaporii de apă. când transparenŃa atmosferică este mai mică şi aportul de energie solară mai redus. pe timp senin. un altul imediat după apusul Soarelui şi un maxim la amiază. BilanŃul radiativ al suprafeŃei terestre (B) este diferenŃa dintre suma tuturor fluxurilor radiative de undă scurtă şi lungă primite şi suma fluxurilor radiative de undă scurtă şi lungă cedate de o suprafaŃă oarecare. când transparenŃa aerului este mai mare.

bilanŃul radiativ este o ecuaŃie de forma: B = Q(1-A)-Eef în care: Q este radiaŃia globală. iar Eef. -8 kcal/cm2 în partea centrală) şi Groenlanda (-2.radiaŃia efectivă. valorile bilanŃului radiativ pot înregistra oscilaŃii ample determinate de variaŃia nebulozităŃii. nu manifestă schimbări importante. în evoluŃia diurnă. bilanŃul radiativ atinge 80-100 kcal/cm2.. cât şi ziua. când suma radiaŃiilor primite este depăşită de cea a radiaŃiilor cedate.-3 kcal/cm2 pe litoral şi . de opacitatea atmosferei (nebulozitatea.(Ea – Rl).Rl Noaptea. R=0). de caracterul suprafeŃei active.7 . Media anuală a bilanŃului radiativ al suprafeŃei terestre se cifrează la 68 kcal/cm2. bilanŃul radiativ este pozitiv ziua (căldura primită o depăşeşte pe cea cedată) şi negativ noaptea (căldura cedata o depăşeşte pe cea primită). 4 Fluxurile de radiaŃii care compun bilanŃul radiativ al suprafeŃei terestre ziua şi noaptea radiaŃii de undă lungă: B = Ea – Et. an în zona pădurilor ecuatoriale şi 60-70 kcal /cm2/an. Atât noaptea. iarna. iar valorile minime. ecuaŃia bilanŃului radiativ capătă forma: B = D – Rs+ Es – Et. când radiaŃia solară directă nu poate ajunge la suprafaŃa terestră.-3 kcal/cm2 în interior). ecuaŃia respectivă devine: B = Q – Rs + Es – Es. Valoarea bilanŃului este dependentă de înălŃimea Soarelui deasupra orizontului (latitudinea.. exprimat prin relaŃia: A= Rs / Q. evoluŃia bilanŃului radiativ are variaŃii foarte slabe deoarece radiaŃia efectivă de care depinde. impurităŃi în suspensie etc. La aceleaşi latitudini pe uscat. când nu mai există radiaŃii de undă scurtă (Q=0.B1. Noaptea.) şi de conŃinutul ei în vapori de apă.Rl înlocuind separat bilanŃul radiaŃiilor de undă scurtă (Bs) şi al celor de undă lungă (B1) se obŃine: B = Bs.9 Dacă se are în vedere că S + D = Q.. anotimp. La latitudinea Ńării noastre. momentul zilei). exprimată prin relaŃia: Eef = Et . În regimul anual valorile maxime ale bilanŃului radiativ se produc vara. bilanŃul radiativ se constituie numai din Fig. Ea coboară sub „0" în Antarctica (-2. atingând valori maxime de 120-140 kcal/cm2 în regiunile cu climă ecuatorial-oceanică şi tropical-oceanică..Rl În situaŃiile sinoptice cu cer acoperit. . dar completă.. în Sahara.. A este albedoul. În forma sa cea mai sintetică. când suma radiaŃiilor primite de suprafaŃa terestră este pretutindeni mai mare decât suma celor pierdute. sumele medii anuale ale bilanŃului radiativ variază între 40 şi 50 kcal /cm2.

8°C pentru un glob terestru acoperit în întregime cu zăpadă (având albedoul mediu de 80%). evaporarea apei) şi în alte trei mai puŃin importante (topirea gheŃii şi zăpezii. Deoarece. să fie consumată. Transportul căldurii în sol (Ts) se realizează între suprafaŃa solului şi părŃile lui mai adânci având sensuri opuse. consumurile de căldură menŃionate se pot converti în aporturi. de 4°C pentru un glob terestru acoperit în întregime cu apă (având albedoul mediu de 5%). 2. . de . în anumite situaŃii. Pentru ca temperatura reală de echilibru (15°C) să se menŃină. încălzirea aerului de deasupra. constituirea substanŃei vii). Procesele în care se consumă căldura rezultată din bilanŃul radiativ SuprafaŃa terestră are o temperatură medie de echilibru cifrată la 15°C. unii autori au denumit procesele predominant consumatoare de căldură cu termenii mai cuprinzători: schimburile de căldură sau transporturile de căldură. difuzie şi reflexie. o fracŃiune de 35% este reflectată (24% de nori.3. fiind absorbită de suprafaŃa terestră.J. Acest consum se realizează în trei procese principale (încălzirea solului în adâncime. după cum bilanŃul radiativ al suprafeŃei este pozitiv sau negativ.10 BilanŃul radiativ al sistemului Pământ-atmosferă are o structură mai complexă decât bilanŃul radiativ al suprafeŃei terestre. este necesar ca întreaga cantitate de căldură obŃinută de suprafaŃa terestră sub forma bilanŃului radiativ. dar care nu pot fi complet neglijate. Din totalul radiaŃiei solare primite la limita superioară a atmosferei (100%). reîncălzirea precipitaŃiilor. În absenŃa atmosferei. Critchfield este concludent în acest sens. Această din urmă fracŃiune este reemisă în întregime (60% de atmosferă şi 5% de suprafaŃa terestră). Rezultă deci că sistemul Pământ-atmosferă reflectă 35% din radiaŃia primită şi absoarbe 65%. aceasta ar fi de -3°C pentru globul terestru real (cu albedoul de 9%). deoarece la traversarea atmosferei intervin procesele de absorbŃie. o alta de 18% este absorbită de atmosferă şi o alta de 47% traversează atmosfera (23 % sub forma radiaŃiei solare directe şi 24% sub forma radiaŃiei difuze). 7% de moleculele aerului şi 4% de suprafaŃa terestră). Modelul unitar al bilanŃului radiativ de undă scurtă şi lungă prezentat de H.

pentru a-şi ridica temperatura cu 1°C. rezultă că. Noaptea. valoarea mare a coeficientului de conductibilitate calorică face ca ziua. iar cel îndreptat de jos în sus (negativ) împiedică răcirea excesivă în timpul nopŃii. cu atât căldura lui specifică va creşte şi invers. determină încălziri inegale pe distanŃe orizontale mici. „volumetrică" (cal/cm3. Pe lângă căldura specifică apreciabilă. grad). care reprezintă cantitatea de căldură ce trece în timp de o secundă printr-un strat de materie cu suprafaŃa de 1 cm2 şi grosimea de 1 cm. pe direcŃia normală faŃă de cele două suprafeŃe limitante între care există o diferenŃă termică de 1°C (cal/ cm2/ s/ grd. care având o conductibilitate calorică redusă. el rămânând noaptea. conductibilitatea calorică mare înlesneşte transmiterea căldurii dinspre stratele mai adânci ale solului umed către suprafaŃa lui. Când corpul respectiv este exprimat în grame. acumulează în stratul superficial cea mai mare parte a căldurii primite şi se încălzeşte excesiv. Gradul de încălzire a suprafeŃei solului depinde. că încălzirea suprafeŃei solului este cu atât mai puternică cu cât coeficientul de absorbŃie este mai mare şi albedoul mai mic. valoarea lui putând fi exprimată prin relaŃia: β = 1 . în primul rând. care. aşadar.). mai cald decât cel uscat. Rezultă.A. Pentru exprimarea ei cantitativă a fost stabilit coeficientul de conductibilitate calorică ( λ ).11 Fluxul de căldură îndreptat de sus în jos (pozitiv) împiedică ziua încălzirea prea puternică a suprafeŃei solului. Între căldura specifică volumetrică (C) şi cea gravimetrică (c) există relaŃiile: C = c. ea încălzindu-se astfel mai puŃin decât suprafaŃa unui sol uscat. c = C/ ρ . iar când este exprimat în cm3.ρ şi respectiv. suplinind . cu cât solul va avea mai multă apă şi mai puŃin aer. să se transmită mai rapid către stratele din adâncime. Efectul conductibilităŃii calorice se suprapune evident efectului îndreptat în acelaşi sens al căldurii specifice. Pe lîngă aceasta însă. Propagarea căldurii se realizează întotdeauna dinspre părŃile cu temperaturi mai ridicate către cele cu temperaturi mai coborâte. răcirea radiativă a solului umed este mai lentă. Căldura specifică sau capacitatea calorică reprezintă cantitatea de căldură necesară unui gram sau unui centimetru cub dintr-un corp. căldura primită de suprafaŃa solului umed. Dată fiind căldura specifică foarte mare a apei şi foarte mică a aerului. intervin şi alŃi factori legaŃi de natura şi structura solului. Din această cauză. Aceşti factori sunt: coeficientul de absorbŃie. în care ρ este densitatea corpului considerat. la valori identice ale intensităŃii radiaŃiei solare. Coeficientul de absorbŃie ( β ) este complementul albedoului (A). de la o particulă la alta şi de la un strat la altul.grad). cantităŃi egale de căldură încălzesc mai puŃin un sol umed (cu căldură specifică mai mare) decât unul uscat (cu căldură specifică mai mică). de intensitatea radiaŃiilor solare. Tot ca o consecinŃă a căldurii specifice superioare. căldura specifică şi conductibilitatea calorică. Conductibilitatea calorică reprezintă proprietatea corpurilor de a transmite căldura de la o moleculă la alta. căldura se numeşte „gravimetrică" (cal/g.

Acest flux este absorbit selectiv de către vaporii de apă. Transportul vertical al căldurii în mare/ocean se realizează pe adâncimi de ordinul sutelor de metri. bioxidul de carbon şi suspensiile din atmosferă. care se limitează la adâncimi de ordinul metrilor (mai frecvent al zecilor de centimetri). la rândul ei. în toate direcŃiile. spre deosebire de cel caracteristic solului. adică de 16 ori mai mari decât în cazul pământului ferm. stratul de zăpadă se răceşte extrem de rapid (frecvent cu 15-20°C într-o noapte de emisie radiativă). apa mărilor şi oceanelor se încălzeşte mai lent ziua şi vara şi se răceşte mai greu noaptea şi iarna. Transportul căldurii în mare (Tm) se realizează într-un mod amplu diferenŃiat de cel caracteristic pământului ferm. dar transmiterea căldurii se face în principal prin amestecul datorat curenŃilor (verticali şi orizontali) şi valurilor. Conductibilitatea moleculară joacă un rol neînsemnat în încălzirea aerului din cauză că acesta are un coeficient de conductibilitate calorică extrem de redus (0. Acestuia i se adaugă coeficientul mare de emisie în infraroşu (foarte apropiat de cel al corpului absolut negru. a consumului mare de căldură în procesul evaporaŃiei şi a mişcărilor sale neîncetate.12 astfel o parte din căldura pierdută de acesta prin radiaŃie şi făcând-o să rămână mai caldă decât suprafaŃa unui sol uscat a cărui conductibilitate calorică slabă nu permite formarea unui aflux de căldură notabil din adâncime. Un prim factor care diminuează acest transport îl constituie albedoul foarte ridicat al zăpezii (80-90 %). Emisia radiativă are o contribuŃie mult mai mare decât conductibilitatea moleculară. Prin mijlocirea acestui proces. VariaŃiile termice anuale dispar la adâncimi de circa 300 m. înregistrează valori maxime in lunile august-septembrie şi minime în februarie -martie. la latitudini temperate şi polare. conductibilitatea calorică a apei nu este prea mare (0. care este egal cu 1 şi conductibilitatea calorică extrem de redusă care se datorează aerului nemişcat dintre cristalele de gheaŃă. radiaŃii calorice. Reflectând radiaŃiile de undă scurtă şi emiŃând radiaŃiile de undă lungă mai puternic decât orice alt tip de suprafaŃă activă. turbulenŃă şi convecŃie. fiind reprezentată prin fluxul radiativ de undă lungă emis neîncetat de suprafaŃa terestră. deci şi înapoi către suprafaŃa terestră. Din cauza căldurii specifice şi conductibilităŃii calorice ridicate. Desigur.0015 cal/cm2.s.00005 cal/cm2/s/grd). care se încălzeşte astfel şi emite. Transportul căldurii în aer (Ta) se realizează obişnuit de la suprafaŃa terestră spre atmosferă prin: conductibilitate moleculară. emisie radiativă. aerul nemişcat se poate încălzi numai într-un strat cu grosimea de maximum 4 cm. Transportul căldurii în apă are caracteristici foarte diferite când aceasta se află în stare solidă. Regimul termic anual al suprafeŃei mării.grd). .

movilele. Pe lângă amestecul aerului ce se poate resimŃi pînă la înălŃimi de ordinul sutelor de metri. modificând în acelaşi timp şi viteza acestora.13 TurbulenŃa reprezintă mişcările dezordonate ale aerului sub forma unor mici vârtejuri. mlaştini. în compensaŃie. de fapt. ConvecŃia termică reprezintă. TurbulenŃa termică ia naştere ca urmare a încălzirii inegale a micilor faŃete şi suprafeŃe orientate diferit faŃă de razele solare (faŃetele granulelor de sol. Odată intrat în mişcare ascendentă. PrezenŃa turbulenŃei termice este pusă în evidenŃă de tremurul contururilor obiectelor. plaje. ceea ce determină exprimată apariŃia printr-o energiei de instabilitate acceleraŃie pozitivă (mişcare ascendentă). un alt efect general al interacŃiunii amintite constă în micşorarea vitezei vântului. păduri. şi acceleraŃia pozitivă. vegetaŃia ierboasă etc. volumul respectiv de aer începe să se răcească adiabatic (1°C/100 m diferenŃă de nivel). spaŃii clădite etc). lanuri. turbulenŃa termică la scară mare. ea poate fi termică sau dinamică. până la egalizarea temperaturii sale cu cea a aerului din jur. suprafeŃe acvatice. Aerul aflat în contact cu aceste suprafeŃe se încălzeşte diferit. densitatea lui devine mai mică decât a aerului înconjurător. La nivelul egalizării temperaturii se egalizează şi densitatea. TurbulenŃa dinamică apare în urma interacŃiunii dintre volumele de aer aflate în mişcare de-a lungul suprafeŃei terestre şi neregularităŃile acesteia. fragmentelor de rocă. aerul mai rece şi mai dens de la înălŃime capătă o acceleraŃie negativă (mişcare descendentă) ajungând la . ceea ce implică un schimb (transport) caloric important între suprafaŃa terestră şi aerul de deasupra. asperităŃilor de dimensiuni mici etc).) se opun deplasării lineare a volumelor de aer. construcŃiile etc. Prin încălzire. muşuroaiele.) şi mari (dealurile. Ea apare în urma încălzirii inegale a diferitelor compartimente relativ omogene. TurbulenŃa poate fi generată atât de cauze termice. în acest fel. Obstacolele mici (asperităŃile solului. cât şi de cauze dinamice. fenomen optic datorat refracŃiei diferenŃiate a razelor de lumină care străbat mediul turbulent. Ca şi turbulenŃa. pădurile. al căror efect principal constă în amestecul volumelor de aer cu temperaturi diferite. precum şi între diferitele straturi de aer. ceea ce determină formarea unor curenŃi ascendenŃi de mică intensitate deasupra suprafeŃelor mai calde şi a altora descendenŃi deasupra suprafeŃelor mai reci. ConvecŃia este deplasarea pe verticală a volumelor de aer. datorită forŃei de frecare. îşi sporeşte energia cineticomoleculară şi se dilată. care alcătuiesc suprafaŃa terestră (ogoare. volumul de aer aflat în contact cu o suprafaŃă oarecare. dispărând astfel energia de instabilitate şi deci. Volumul de aer rămâne în echilibru indiferent.

ci şi prin variaŃia presiunii exterioare (dp). El poate fi scris sub forma: dQ = dE + dL Temperatura aerului se poate modifica nu numai printr-un aport sau pierdere de căldură (dQ). exprimată în grame. Acestea au loc în timpul absorbŃiei şi transformării energiei radiante. ConvecŃia termică şi dinamică reprezintă procesul cel mai important care produce schimbul (transportul) de căldură între suprafaŃa terestră şi aerul de deasupra. temperatura creşte dacă se măreşte presiunea exterioară (dp >0) şi scade dacă se micşorează presiunea exterioară (dp < 0). DistribuŃia verticală a temperaturii în troposferă indică o răcire treptată a aerului pe măsura creşterii altitudinii. al evaporării şi condensării. Aceasta are forma : . ca urmare a proceselor prin mijlocirea cărora se realizează schimbul de căldură între suprafaŃa terestră şi aerul de deasupra. Pentru calcularea fluxurilor verticale de căldură şi a evaporaŃiei ce are loc în intervalele cu convectie ascendentă. iar pe de alta. deoarece se produce fără schimb de căldură între sistemul dat (aerul în mişcare verticală) şi aerul din jur (în echilibru stabil). este extrem de utilă cunoaşterea coeficientului schimbului turbulent (St) care reprezintă cantitatea de aer. pentru efectuarea lucrului (dL) necesar învingerii forŃelor exterioare. Procesele atmosferice presupun transformări frecvente de energie. pe direcŃie normală. dintr-o stare în alta. dacă se cunoaşte variaŃia presiunii într-un proces adiabatic. pentru creşterea energiei lui interne (dE). valorile succesive ale temperaturii aerului pot fi determinate cu ajutorul ecuaŃiei Poisson. În cazul mişcărilor verticale. după cum ascensiunea aerului este determinată de o altă masă de aer (mai rece) sau de un obstacol de relief. ConvecŃia dinamică se dezvoltă numai în situaŃii speciale şi poate fi frontală sau orografică. eliberând căldura lor latentă de evaporare la diversele niveluri unde are loc condensarea. Această variaŃie se numeşte adiabatică. ce trece în timp de 1 secundă. pe de o parte. al încălzirii şi răcirii aerului. variaŃia temperaturii depinde întru totul de modificarea presiunii. Mişcările convective efectuează un transport ascendent de căldură şi prin intermediul vaporilor de apă care se ridică odată cu aerul. Valoarea schimbului caloric turbulent dintre suprafaŃa terestră şi atmosferă este dată de cantitatea de căldură cedată sau primită de suprafaŃa terestră către şi de la atmosferă. Primul principiu al termodinamicii arată că o cantitate de căldură (Q) transmisă unui mediu izolat oarecare (aer) este consumată. Astfel. printr-o secŃiune de 1 cm2. se supun legilor generale ale termodinamicii. ca rezultate ale lucrului efectuat de maşina termica uriaşă care este atmosfera. Când dQ = 0. ca şi între diferitele straturi ale ionosferei până la limita ei superioară. Mişcările aerului şi schimbările stării lui.14 suprafaŃa terestră unde se încălzeşte şi intră din nou în ascensiune. pentru aceeaşi valoare a lui dQ.

aerul se răceşte din cauza creşterii de volum pe care o determină scăderea presiunii (răcire prin (destindere adiabatică. adică prin transformarea unei părŃi din energia calorică a aerului ascendent în energia cineticomoleculară necesară învingerii presiunii atmosferice exterioare). Pe baza ecuaŃiei Poisson şi a sondajelor aerologice s-a stabilit valoarea variaŃiei adiabatice a temperaturii aerului uscat raportată la unitatea de distanŃă verticală. Acestea deoarece pe cea mai mare parte a suprafeŃei Pământului evaporarea are loc fără întrerupere. Aşa cum s-a arătat deja. mai mici sau egale (în cazuri izolate) cu cele ale lui λa . Căldura latentă de evaporare înmagazinată în vaporii de apă ce intră în mişcare ascendentă. iar consumul de căldură necesar realizării ei se ridică la 677 cal pentru un gram de gheaŃă cu temperatura de 0°C. este eliberată la diferitele niveluri din atmosferă unde are loc condensarea. numai prin modificările sale de volum. se cifrează la 1°C /100 m şi poartă numele de gradient adiabatic uscat ( λa ) sau gradient individual. În cazul mişcării ascendente. la 597 cal pentru un gram de apă cu temperatura de 0°C şi la 580 cal pentru un gram de apă cu temperatura de 30°C. Spre deosebire de aceasta. sub acŃiunea presiunii atmosferice exterioare. gradientul termic vertical al mediului aerian care înconjoară volumul de aer în mişcare. se numeşte gradient termic local ( λl ) sau gradient geometric şi poate avea valori mai mari.15 Tz  p z = T0  p 0      0. unde în perioada topirii zăpezii. Dimpotrivă. în cazul mişcării descendente. aerul se încălzeşte din cauza scăderii de volum pe care o determină creşterea presiunii (încălzire prin comprimare adiabatică. Transportul căldurii în procesul evaporaŃiei (Tv) este evidenŃiat de faptul că din cele 110 kcal absorbite anual de fiecare cm2 al suprafeŃei terestre. iar Tz şi Pz temperatura absolută şi presiunea la nivelul final „z". adică prin transformarea unei părŃi din energia cinetico-moleculară a aerului descendent. Aceasta este constantă. o cantitate oarecare de aer în mişcare verticală îşi poate modifica temperatura fără schimb de căldură cu aerul din jur. 288 în care T0 şi P0 sunt temperatura absolută şi presiunea la nivelul iniŃial „0". Transportul căldurii in procesul topirii gheŃii şi zăpezii (Tg) este important în regiunile reci şi temperate. 46 kcal (42 %) se consumă în procesul evaporaŃiei. care acoperă 37 000 km2 în emisfera nordică. jucând astfel un rol important în procesul transportului (schimbului turbulent de căldură dintre suprafaŃa activă şi aerul de deasupra). ceea ce face ca temperatura aerului să nu depăşească prea mult . se consumă zilnic 350 cal/cm2. în energie calorică).

2. Transportul căldurii în procesele biologice (Tb) se referă la consumul de energie necesar constituirii substanŃei vii şi totodată. Ts . Deşi uneori se convertesc în aporturi. Tp . în regiunile deşertice şi pe suprafeŃele create artificial (pavaj. . cu privire la ele existând de altfel şi cele mai multe date. În consecinŃă.B . rămân totuşi consumuri de căldură. beton. Considerând aportul de căldură (B) ca pe primul termen al ecuaŃiei. asfalt etc).prin (re)încălzirea precipitaŃiilor.(Ts+Ta+Tv). NOTĂ: Obligatoriu pt examen. în cazul suprafeŃelor puternic umezite. ecuaŃia se simplifică şi mai mult luând forma: B = Ta. la căldura eliberată în procesele de descompunere şi respiraŃie.zi.transportul căldurii în sol. Cele mai importante sunt primele trei.prin evaporaŃie. Apa căzută cu 15°C este (re)încălzită până la 27°C (media suprafeŃei solului) printr-un consum de căldură cifrat la 1. Tb .2 cal/ cm2.în procesele biologice. reducând totodată şi intensitatea schimbului caloric sol-aer. iar consumurile ca (Ts+Ta+Tv ) pe cel de-al doilea. consumul principal de căldură revine procesului de evaporaŃie (Tv) care duce la scăderea temperaturii solului şi aerului de deasupra. Ts -în aer. în care B este bilanŃul radiativ. transporturile incluse în paranteză. Tv . obŃinute experimental.prin topirea gheŃii şi zăpezii. aceasta devine: B = Ts+Ta+Tv. Pentru suprafeŃele uscate de pe care evaporaŃia lipseşte total sau este atât de mică încât poate fi omisă. toată căldura primită sub forma bilanŃului (B) se consumă în procesul încălzirii aerului de deasupra (Ta).(Ts + Ta + Tv + Tg + Tp + Tb). subcapitolele 2.16 0°C (topirea unui gram de gheaŃă cu temperatura de 0°C necesitând o cantitate de căldură de 80 cal).1 şi 2. Faptul că suprafaŃa terestră este în cea mai mare parte acoperită cu apă face ca procesul evaporaŃiei să joace rolul preponderent în consumarea energiei calorice rezultată din bilanŃul radiativ. ecuaŃia bilanŃului caloric poate fi scrisă sub forma: Bc = B . Este evident că. BilanŃul caloric al suprafeŃei terestre (Bc) are forma: Bc. Tg . Dimpotrivă. Transportul căldurii în procesul (re)încălzirii precipitaŃiilor (Tp) are oarecare importanŃă doar în pădurile ecuatoriale cu precipitaŃii abundente în fiecare zi (în medie 11 mm/zi).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful