____________________

Tăunul 

PARTEA ÎNTÂI

CAPITOLUL ÎNTÂI

1 Arthur răsfoia un vraf de predici în manuscris, în biblioteca seminarului de teologie . din Pisa Era o seară de iunie foarte călduroasă. Ferestrele erau larg deschise şi storurile lăsate. Părintele rector, canon Montanelli, lăsă scrisul şi se uită cu drag la capul ne gru, aplecat asupra foilor de hârtie. — N-o poţi găsi, dragul m eu! Lasă, o să scriu din nou partea aceea. Probabil că foaia s-a rătăcit pe deva şi ai căutat-o zadarnic toată vrem ea asta. Montanelli avea un glas adânc, sonor şi plin, căruia puritatea argintie a tim brului îi dădea un farm deosebit. Era un glas de orator înnăscut, mlădios gatbo nuanţe, în care, de câte ori părintele rector vor şi în bea cu Arthur, se simţea o infinită m ângâiere. — Nu, padre, trebuie s-o găsesc. Sunt sigur că e aici. Dacă o s-o scrieţi din nou, n-o să reuşiţi niciodată reconstituiţi partea aceea. Montanelli îşi reluă lucrul întrerupt. Undeva afară, dincolo de fereastră, bâzâia monoton un cărăb somnoros şi din strada liniştită năvălea strigătul prelung şi melancolic al vânzătorului de fructe: „Frago 2 Fragola!" — „Despre tăm ăduirea leprosului", iat-o! Arthur se apropie cu paşii aceia uşori şi liniştiţi, care-i scote totdeauna din fire pe cei de acasă. De statură potrivită, cu o înfăţişare plăpândă, el sem ăna mai curând un italian din secolul al XVI-lea, decât cu un tânăr din anul 1830, dintr-o fam ilie engleză, de m ijloc. Prea totul şlefuit şi delicat în el: sprânce lungi, gura mobilă şi nervoasă, m âinile, picioarele. Când stătea nele liniştit, îl puteai lua foarte uşor drept o fată drăguţă, travestită în haine bărbăteşti, dar m işcă rile lui m lădioase am inteau o panteră îm blânzită, care îşi ascunde ghearele. — Ai găsit-o într-adevăr?... O, ce m -aş face eu fără tine, Arthur ? Mi-aş rătăci veşnic toate hârtiile. D destul acum ... Cu asta term in, şi deocamdată n-o să mai scriu. Să m ergem în grădină, să te ajut să descurci în lucrările tale. Ce anum e n-ai înţeles? Ieşiră în grădina liniştită şi plină de um bră a mânăstirii. Sem inarul era instalat în clădirea unei străve 3 m ănăstiri dom inicaneCu două sute de ani în urm ă, în curtea aceea pătrată se păstra o rânduială severă . Rozmarinul şi levănţica creşteau în tufişuri tunse cu îngrijire. Acum însă, nu mai era aşa... Călugării îm brăcaţi în alb, care odinioară îngrijeau plantele din curte, erau de mult îngropaţi şi daţi uitării. E drept că în zilele serile blânde de vară, ierburile înflorite m ai răspândeau încă un miros dulceag, darm eni nu le mai acum ni strângea săm ânţa în scopuri m edicinale. Sm ocuri de buruieni sălbatice um pleau crăpăturile din tre lespezi, iar fântâna din m ijlocul curţii era năpădită de ferigi. Trandafirii se sălbăticiseră, tulpinile lor lung încovoiate se târau pe poteci. Maci uriaşi, roşii, îm purpurau straturile. Flori înalte de degeţel se aple asupra ierburilor încâlcite, şi o viţă de vie, peste m ăde bătrână, sălbatică şi neroditoare, atârna de pe sură crengile unui copac scorburos şi neîngrijit, care-şi clătina încet şi trist capul lui greu, de frunziş. Într-un co grădinii se oploşise o m agnolie uriaşă, ca o adevărată căciulă de verdeaţă întunecată, în care se desluşe ca trăsături de penel făcute de mâna unui pictor, florile albe ca laptele. De trunchiul ei se sprijinea o ba rustică de lem n. Montanelli se aşeză pe bancă. Arthur studia filozofia la universitate. Când i se întâmpla să dea peste o chestiune m ai grea, îi ce explicaţii părintelui. Nu învăţase niciodată la seminar, dar Montanelli era pentru el o autoritate în toate m urile ştiinţei. — Acum o să plec, zise Arthur, după ce pasagiul cel greu fusese lăm urit. Dar poate că mai aveţi nevoie m ine? — Nu, deocam dată m i-am terminat lucrul, însă aş vrea să m ai răm âi puţin, aşa, fără nici-un fel de trea Eşti liber? — O, da! Îşi dădu capul pe spate şi, rezem ându-se de chiul magnoliei, se uită prin desişul întunecat algilor trun cren la cele dintâi stele, care sclipeau sfios în adâncul cerului senin. De la m am a sa, născută4, Cornwall Arthur m oştenise ochii aceia albaştri şi plini de taină, care priveau visători de sub genele-i negre. Montan întoarse capul: nu putea să se uite la aceşti ochi. — Ce obosit arăţi, dragul m eu! zise el. — Ce pot să fac? 1 2

Pisa — oraş în Toscana, unul din principalele centre ale culturii italiene. Fragola — fragi 3 Dominicani — călugări aparţinând ordinului dominicanilor, înfiinţat în secolul al XlII-lea de către predicatorul span Dominic, ca să ducă lupta îm potriva „ereticilor" şi liber-cugetătorilor. 4 Cornwall — provincie în Anglia.

1

 E.L. Voynich

____________________

Nu numai în înfăţişare, ci şi în glasul lui Arthur se sim ţea oboseala, şi lui Montanelli nu-i scăpă ac am ănunt. — N-ar trebui să te grăbeşti prea mult să-ţi reîncepi studiile. Boala mamei tale, nopţile nedorm ite, înţelege că toate acestea trebuiau să te istovească până la urm ă. Ai nevoie de odihnă îndelungată înainte 5 a pleca din Livorno . — O, padre, ce rost ar mai avea ? Nu sunt în stare să mai răm ân în casa aceea, după moartea m am Iulia m -ar face să înnebunesc! Iulia era soţia fratelui său mai m are, frate vitreg, şi se folosea de orice prilej ca să-i otrăvească zilele. — N-ai nevoie să răm âi la rude, îi răspunse blând Montanelli. Fără îndoială că lucrul acesta ar fi cel m dăunător pentru tine. Dar te-ai putea duce la prietenul tău, doctorul. Ai sta acolo vreo lună, pe urm ă ai fi nou în stare să lucrezi. — Nu, padre, credeţi-m ă, nu pot! W arrenii sunt eni de treabă, oam eni de inimă, dar nu mă înţeleg. m oa Îm i plâng nenorocirea, asta o văd după feţele lor. În ar începe să m ă compătimească, să-mi vorbească dată de m am a... O, fără îndoială că Gem m a nu seam ănă cu ei!... Ea ştie totdeauna, instinctiv, ce nu trebuie spună. Şi asta încă de pe vremea când eram copii! Dar cei sunt atât de sensibili ca ea. Şi nu e num ai lalţi nu atât... — Ce mai este, fiul m eu ? Arthur culese câteva flori de pe o crenguţă ruptă de degeţel şi le frăm ântă nervos între degete: — Eu nu m ai pot trăi în oraşul acela, începu el din nou, după o pauză de câteva clipe. Acolo s m agazinele de unde îm i cum păra ea de obicei jucării... cheiul pe care m ă plim bam cu ea înainte de a îm bolnăvi... Oriunde m-aş întoarce, e acelaşi lucru. Ca şi înainte, fiecare florăreasă din piaţă se apropie ş întinde flori... Parcă flori îmi m ai trebuie m ie acum !... Şi apoi, cim itirul... Nu, nu m ai pot trăi acolo, mă do să le văd toate astea... Arthur tăcu. Dus pe gânduri, rupea în bucăţi mărun te clopoţeii de degeţel. Tăcerea se prelungi mult şi ajunse atât de apăsătoare, încât de la o vrem e Arthur începu să fie neliniştit: de ce tace Montanelli? S crengile m agnoliei, am urgul se făcea din ce în ce m ai adânc. Cuprinsese toată grădina şi lua form e ciuda neaşteptate. Dar încă nu se întunecase atât, încât să nu poată desluşi faţa palidă, ca de m ort, a canonicu Aplecându-şi m ult capul, el se sprijinea cu putere cu mâna dreaptă de m arginea băncii. Arthur întoa capul, cu un sentim ent de nedum erire şi de veneraţie faţă de acest suflet generos. „O, Doam ne, se gândi el, cât sunt de m eschin şi de egoist! Dacă nenorocirea m ea ar fi propria lui ne rocire, şi încă n-ar putea-o simţi m ai adânc..." Montanelli îşi ridică fruntea şi se uită în jur: — Bine, nu m ai stărui să te duci la W arreni. Cel pu ţin deocamdată... adăugă el, cu blândeţe în glas. Dar făgăduieşte-m i că te vei odihni bine şi că te vei folosi de vacanţa de vară ca să-ţi îngrijeşti sănătatea. cred că pentru tine ar fi mai bine să te aşezi undeva, m ai desparte de Livorno... Nu vreau să te îm bolnăv cu tot dinadinsul. — Padre, unde vreţi să plecaţi când se va închide sem inarul ? — Va trebui, ca totdeauna, să însoţesc elevii în munţi şi să-i instalez acolo. Pe la mijlocul lui August întoarce din concediu prorectorul. Atunci o să fiu şi eu liber şi, pentru variaţie, o să rătăcesc prin Alpi. Vre m ergi, poate, cu mine ? Am pleca îm preună într-o excursie lungă în munţi şi ai avea un prilej m inunat studiezi m uşchiul copacilor alpini! Num ai că m i-e team ă să nu te plictiseşti cu m ine... — Padre! şi Arthur bătu din palm e ca un „străin expansiv", cum zicea Iulia. Aş da tot ce am pe lume ca m erg cu dum neavoastră. Numai că... nu sunt sigur... El se opri. — Vrei să spui că mister Burton nu ţi-ar da voie? — Fără îndoială că se va îm potrivi, dar asta nu m -ar împiedica. Am îm plinit optsprezece ani şi pot să ce vreau. Şi apoi, el nu-mi este decât frate vitreg. Nu văd de ce ar trebui să ţin seam a de învoirea lui. — Totuşi dacă se va îm potrivi serios, cred că ar fi mai bine să te supui. Situaţia ta în casă s-ar agrava m ai mult dacă... — Ba deloc! îl întrerupse cu aprindere Arthur. Ei nu m -au iubit niciodată şi nici nu m ă vor iubi, orice face. Şi apoi, cum ar putea Jam es să nu-m i dea voie să plec cu dum neavoastră, cu părintele m eu sufletesc 6 — Nu uita că el e protestant orice caz, e m ai bine să-i scrii. Să aşteptăm şi să vedem ce va spune. . În Trebuie să ai m ai multă răbdare, fiul m eu. Să nu ne călăuzim în faptele noastre de gândul că suntem sau suntem iubiţi... Această dojana blândă îl im presiona pe Arthur, care roşi uşor. — Da, ştiu, răspunse el, cu un suspin. Dar e atât de greu... Montanelli schim bă vorba: — Ştii, zise el, m i-a părut foarte rău că n-ai putut trece m arţi pe la mine. A fost aici episcopul de Arezzo aş fi ţinut să-l cunoşti şi tu.
5 6

Livorno — mare port la Marea Liguriei, în apropiere, de Pisa. Relaţiile dintre catolici şi protestanţi, care duseseră m ulta vreme la războaie sângeroase între ei, erau foa încordate chiar şi în secolul al XIX-lea

2

____________________

Tăunul 

— Făgăduisem să mă duc în ziua aceea la un stu Se ţinea o adunare în casa lui şi eram aşteptat. dent. — Ce fel de adunare ? Arthur se turbură puţin : — Adică... nu era propriu zis o adunare, ci mai cu se corectă el, bâlbâindu-se nervos. A venit un rând... student de la Geneva şi a ţinut o cuvântare... Mai cu o prelegere... rând — Despre ce? Arthur se încurcă: — Padre, să nu m ă întrebaţi de num ele studentului! Am prom is... — N-o să te întreb nim ic. Dacă ai făgăduit să păstrezi o taină, nu trebuie să vorbeşti. Dar cred că m ie p să m i-o încredinţezi. — Negreşit, padre. Studentul acela a vorbit... despre noi şi despre datoria noastră faţă de popor... desp datoria noastră faţă de noi înşine. Â vorbit şi de chipul cum am putea noi să ajutăm... — Să ajutăm ? Pe cine? — Poporul... şi... — Şi? — Italia. Urmă o tăcere care se prelungi. — Spune-mi, Arthur, de când ai început tu să te gân la lucrurile acestea? întrebă grav Montanelli. deşti — De astă iarnă... — Înainte de m oartea m am ei tale? Şi ea nu ştia? — Nu. Pe atunci, problem a aceasta încă nu m ă pa siona. — Şi acum ?... Arthur îşi petrecu mâna de-a lungul crenguţei de degeţel, rupând toţi clopoţeii de pe ea. — Să vedeţi cum s-a întâmplat, padre, începu el, lăsându-şi ochii în jos. Toam na trecută, în tim p ce m ă pregăteam pentru exam enele de admitere, am făcut cu noştinţă cu studenţii. Şi atunci, câţiva dintre ei m i-au vorbit despre toate acestea... Mi-au dat să citesc cărţi. Totuşi, nu m ă sim ţeam atras prea m ult de asemen lucruri. Tot timpul nu mă gândeam la altceva, decât să mă întorc m ai repede la mam a. Era atât de singură acolo, în mijlocul celor de la Livorno, încât se sim ţea ca într-o închisoare... Îi era de ajuns Iulia, cu lim ba ei ascuţită, ca s-o ucidă! Apoi, veni iarna. Mam a se îm bolnăvi... Am uitat şi de studenţi, şi de cărţi şi puţin tim după aceea — vă am intiţi ? — am încetat cu totul de-a m ai veni pe la Pisa. Dacă aceste problem e m -ar fi turburat pe atunci, fără îndoială că i le-aş fi îm părtăşit m am ei. Dar ele parcă se evaporaseră din mintea m ea... Am înţeles curând că m am a îşi trăieşte cele din urm ă zile. Am stat neclintit lângă ea, până şi-a dat sufletul. Adesea vegheam la căpătâiul ei nopţi întregi. Iar ziua venea Gem m a W arren, şi eu m ă duceam să m ă odihnesc... Şi iată, în nopţile acelea lungi am început să m ă gândesc la cărţile citite şi la discuţiile cu prietenii m ei. Încercam să pătrund cu mintea dacă au sau nu dreptate. Mă întrebam ce-ar fi spus Cristos despre toate, acestea. — Te-ai gândit la el? şi glasul lui Montanelli sună cam nesigur. — Adeseori, padre. Uneori îl rugam să-m i arate ce trebuie să fac, dar nu primeam nici un răspuns. — Nu m i-ai spus niciodată nici un cuvânt, Arthur. Şi eu care credeam că ai încredere în mine!... — Padre, doar ştiţi că am încredere în dumnea voastră! Sunt însă lucruri pe care nu trebuie să le m ăr turiseşti nimănui. Mi se părea că nim eni nu mă poate ajuta, nici dum neavoastră, nici mam a. Aveam nev de un răspuns de-a dreptul de la Dum nezeu. După cum vedeţi, se hotăra problema vieţii m ele, a suflet m eu. Montanelli se întoarse şi începu să privească atent am urgul întunecat care învăluise frunzişul m agnolie — Ei, şi pe urm ă ? întrebă el. — Pe urm ă ?... Mam a a murit... Ultim ele trei nopţi n-am părăsit-o o clipă. Arthur tăcu. Montanelli nu se clinti. — În cele două zile dinainte de înmorm ântare, nu m -am putut gândi la nim ic. Apoi, m -am îm bolnăvit. am intiţi că nici n-am putut veni la spovedanie. — Îm i am intesc. — În noaptea aceea, m -am sculat din pat şi m -am dus în odaia ei. Era goală. Doar deasupra patu veghea un crucifix m are. Aveam im presia că Dumnezeu îm i va veni în ajutor... Am căzut în genunchi şi aşteptat... Am aşteptat toată noaptea. Iar dimineaţa, când mi-am venit în fire... Padre! E zadarnic... N-o să pot explica... N-o să vă pot spune ce am văzut. Eu însum i abia îmi am intesc. Ştiu doar că Dum nezeu m răspuns. Şi eu nu îndrăznesc să m ă îm potrivesc voinţei sale. Răm aseră câtva tim p tăcuţi, în întuneric. Apoitanelli îşi lăsă m âna pe umărul lui Arthur. Mon — Fiul m eu! rosti el în sfârşit. Să m ă ferească cel de sus să afirm că Dum nezeu n-a vorbit sufletului t Dar adu-ţi am inte în ce împrejurări s-au întâm plat toate şi, aducându-ţi am inte, nu lua o închipuire trist bolnăvicioasă drept o chemare sfântă a lui Dumnezeu. Iar dacă într-adevăr a fost voia lui să-ţi răspun caută să nu tălmăceşti greşit vorbele sale. La ce te îndeam nă avântul inim ii tale? Arthur se ridică şi răspunse grav, cum ar fi repetat cuvântul catehismului: — Să-m i dau viaţa pentru Italia, s-o slobozesc din robie şi din sărăcie, să izgonesc pe austrieci şi înfăptuiesc o republică liberă, care să nu cunoască alt stăpân afară de Dum nezeu. 3

. priul pentru că tu eşti lum ina ochilor mei. porni în cea dintâi călătorie alpină a lui. m ai ales cu un scop atât de lăudaca studiul botanicii. oricât de greu le-a venit să se ce pa prezenţa în casă a unei mam e vitrege aproape de îm cu o vârstă cu ei. Montanelli se sprijini de copac ş acoperi ochii cu mâna. Îţi vine greu să înţelegi. despotism . nu-ţi cer prom isiuni. car ă — Asta n-are im portanţă. inim a m ea nu va rezista. Doar era m ai bine de o dreau sută de ani de când „Burton şi fiii". Nu. spiri Montanelli era mult m ai bine dispus. Se întâmplă însă că şeful familiei. eşti aşa de tânăr! La vâr ta nici eu n-aş fi înţeles. Voynich ____________________ — Arthur. preotul îşi recăpătase încet-încet echilibrul sufletesc şi privea acum cele întâm pl te cu ochi m ai liniştiţi. Iar dumneavoastră... Lacul e m inunat.. Iar Burtonii se m ân cu civilizata lor toleranţă religioasă. Fru tuşi. aşa cum înţelegeau ei. — Aşează-te o clipă. De m ult nu-l m ai văzuse Arthur aşa.. pe faţa lui Arthur se aşternu o expresie plictiseală. nu şi-ar fi putut explica prin nim ic refuzul lui şi l-ar fi pus imediat pe seam a unor prejude religioase şi rasiale. Mi se pare că n-ai prea înţeles ce înseam nă asta. în tovărăşia profesorului titular religie. Hotărârea lui nu poate să definitivă. Sentim entele lor frăţeşti se reducea pomeni generoase în bani şi la hotărârea de a-i lăsa băiatului deplină libertate. Ca răspuns la scrisoare. Poate m ai târziu o să vorbim mai pe larg. lasă-m ă să sfârşesc. Num ai.. şi Savoia. Montanelli răm ase sin gur. iar Montanelli îi luă am ândouă mâinile şi i le strânse îndelung şi cu putere... să căsătorească a doua oară cu o catolică frum uşică. m ă trage inim a spre el. prin îndem nuri blânde şi argum ente înţelepte. fiul m eu. Arthur.. Cei doi fii m ai m Jam es şi Thom as.. Ca un adevărat protestant încântat de sine însuşi.. CAPITOLUL AL DOILEA Lui Mister Jam es Burton nu-i surâdea deloc pro fratelui său vitreg de a face o călătorie veţia cu iectul în El Montanelli. pe care se perindau la nesfârşit turiştii. — Însă oraşul. îmi aduc am inte de Iulia! Montanelli începu să râdă: — Sărăcuţul de tine !. voi muri şi eu! — Padre! — Nu m ă întrerupe. Înţelegi ? Eu nu mă pot îndepărta de tine. Te consider ca pe prom eu fiu. arm atori din Londra. Nu-l iubeau. zise el în sfârşit. Arthur se lăsă pe bancă. 7 Se găseau pe insula Rousseau Arthur arătă cu m âna linia lungă şi severă a ram ificaţiilor Alpilor din . să nu uiţi ceea ce ţi-am spu să fii cu băgare de seam ă.ama tru m pen ta m oartă. şi prindere de atunci. de lim ba otrăvită şi necruţătoare a Iuliei. cel doi fraţi se străduiau din răsputeri s-o pună lape post adă Gladys. dragul m eu ? Nu-ţi place aici ? — Nu m i-am lim pezit încă pe deplin im presiile. dar gândeşte-te la ceea ce spui! Nici m nu eşti italian.. Arthur ar fi luat aceasta drept o dovadă de bil. toţi mem brii fam iliei rămăseseră protestanţi convinşi...L. e atât de scrobit. Fă-o pentru mine. Nu. El cheltui jumătate bani ca să-şi cum pere cărţi de botanică şi ierbare pentru pre sat plantele şi cu acest bagaj. Ţi-am m ai spus odată că afară de tine eu nu am pe nim en lum e. rugaţi-vă pentru mine şi pentru Italia. — Acum nu-ţi pot dovedi. în fa agrava prin căsătoria fiului cel m are." Planul lor era să petreacă vreo câteva zile la Ge Dar îndată ce văzu străzile orbitor de albe şi neva. Acum însă. „Arthur e încă tânăr şi fără experienţă. Arthur prim i un cec. nu sunt în stare. Nu m -am gândit la aşa cev Îm i trebuie tim p să m ă dezm eticesc. E. Montanelli îl pândea. Totuşi. Gândeşte-te bine înainte de a lua vreo hotărâre. născut în Geneva 4 . — Am să mă gândesc. m oase sunt şi liniile dealurilor. num ai să te opresc de la un pas greşit şi să-ţi sal viaţa. Acum însă. atât de lins. Eu sunt eu însumi. Dar îi venea greu să-l oprească de la o plimbare nevinovată. padre. de a-şi folosi vacanţa cum va crede de cuviinţă. îşi zicea el. obli de gaţiile faţă Arthur. te rog... îm preuna eu părintele săutual.. guvernanta copiilor săi m ai mici. După zguduirea pricinuită discuţia lor din grădină... unde se află bustul gânditorului şi scriitorului francez Jean-Jacques Rousse (1712-1778). şi nici măcar nu căutau să ascundă acest lucru. cu am ărăciune. cu un zâm bet liniştit: — Ce este. sărută m âna preotului şi plecă încet prin iarba udă de rouă. pe un ton îngheţat. To m ă aşteptam la altceva.. Trecură aşa câteva m inu Apoi Arthur se ridică. neînţelegeream ilie se denţei. care trebuia să-i acopere cheltuielile de călătorie încuviinţarea.. Mai este tim p să-l întorc. s-au supus. Erau totuşi re că un gentlem en de păre englez se cuvine să aibă o ţinută corectă chiar şi în lupta cu papistaşii. Arthur se lăsă în genunchi şi Montanelli îşi puse m âna pe capul lui aplecat. Din nou se făcu tăcere. un singur lucru rog să ţii minte: dacă vei fi atras în răscoală şi vei pieri. cheiurile pline de praf. provi Odată cu moartea tatălui. înfiinţaseră la Livorno o între com ercială. Dar ce im portanţă are asta? Doar noi călătorim pentru plăcerea noastră şi n-av 7 Insula Rousseau — o insulă pe Rhone.. răm ânând văduv şi găsind această situaţie anevoie de suportat. Toate s-au întâmplat atât de pe neaşteptate. de pe acest drum m ejdios pe care a păşit cu atâta nesocotinţă. Sunt gata să mor. şi-şi îndeplineau.. Când îl văd..

îndreptându-se spre un -chalet.____________________ Tăunul  nici un m otiv să întârziem mult pe-aici. şi torentul lor năvalnic. îl petrecură într-o barcă cu pânze. — Dar. astăzi vom angaja o barcă cu pânze şi ne vom plim ba pe iar m âine de dimineaţă ne urcăm în m unţi. de aveau de gând să rămână peste noapte. Arthur se si într-o dispoziţie minunată. 8 Chalet — căsuţă ţărănească elveţiană. atunci aş dori s-o luăm pe râu în sus. El crescuse în preajm a Mediteranei şi ochi erau obişnuiţi cu valurile albastre. Cât tim p călătoriră pe valea cea rodnică. Dar îi plăceau ne de m ult râurile repezi. pe Arva. scăldate în soare. în care fiecare freamăt îşi găsea ecou. de-ţi era m are dragul să-l priveşti. atât avânt! zicea el. spre izvoare. cascadă peste care trebuiră să treacă îl cufundă într-un adevărat extaz. Munţii m ari şi zimţuiţi îi prins în cercul lor strâm t. să plecăm la Cham onix. în în pădurea crem enit. plină de nă. Ai fi zis că ar fi un fel de că înrudire între băiatul acesta şi munţi. padre. 5 . Era în stare să răm ână ore întregi culcat. îl umplea de încântare. Dar iată că se apropiară de o cotitură a drum ului. dum neavoastră poate vreţi să m ai răm âneţi aci ? — Dragul m eu. Unde ai vrea să mergem ? — O. — Pe Rhone ? — Nu. Arthur începu să fie serios şi tăcut. eu am văzut toate acestea de zeci de ori şi mulţum irea m ea e să te văd pe tine mulţu mit. Curge aşa de repede! — Atunci. dacă pentru dum neavoastră e totuna.thur răm ânea m ereu încântat în faţa frumuseţilor na şi cea dintâi Ar turii. Dar pe măsură ce se apropiau de vârfurile înzăpezite. Iar Montanelli îl urmărea cu o privire încărcată de tristeţe şi invidie. A doua zi dis-de-dim ineaţă plecară la Cham onix. Aşadar. care spus scăpa din gheţari. Montanelli se uita la el cu m irare. Coborâră cu băgare de seam ă printre trunchiurile copacilor mohorâţi. Tot timpul. Lacul pitoresc îi făcu lui Arthu im presie m ult m ai ştearsă decât Arva cea cenuşie şi turbure. urcând de-a lun 8 văii. De la Saint-Martin înaintară încet. să răm ână culcat şi să privească tai printre trunchiurile drepte şi înalte lumea piscurilor strălucitoare şi a stâncilor ple şuve. întunecoasă de pini. de la prânz şi până seara. rămânând peste noapte în chalet-urîle care le întâlneau în cale sau în satele m ici de m unte. — E atâta însufleţire în torentul acesta. această bucurie copilărea se schim ba într-o stare sufleteasvisătoare. apoi pe porneau din nou mai departe. Strălucea de fericire.

. Arthur îşi aduse lădiţa cu plante cepu cu Montanelli o lungă discuţie în chestiuni de bo şi în tanică. Nu pot îngădui să răceşti! Du-te repede şi schim bă-ţi haine Vino încoace. pe care o cheam ă Carolina. greu de înţeles. cum se juca băiatul cu căţeluşa. Ar nu mai era acolo. Annette stătea acum pe genun preotului. ce bine-i acolo ! Munţii sunt atât de im punători în cea dintâi strălucire a soarelui. 6 . fără să îi luat nim ic în gură! — O.. Voynich ____________________ Când Montanelli intră în odaie. aşa cum puţin m ai înainte îl atrăsese priveliştea strălu citoare a Alpilor. când se trezi Montanelli. Plecase înainte de revărsatul thur zorilor. cu un m ănunchi mare de flori sălbatice în mână. celălalt vorbea alene pe lim ba şi i se părea cu neputinţă ca străinii să înţeleagă ce apune. pot să înţeleg în ruptul capului de ce.. ÎI interesa acum căţeluşa şi năzdrăvăniile ei. nu tre să-l aştepte m ult. Cuvântul acesta. Pe terasă m ai erau doi pictori englezi. Arthur nu vorbi decât de program ul viitoarelor plim bări.. iar sub picioare rouă e atât de bogată !. — Nu-mi închipuiam . zise ea către fiica sa. vorbi din nou Arthur. sunt încredinţat că d n-aţi fi fost legat prin jurământ şi v-aţi fi căsătorit.. — Padre. Unde-ai găsit-o. E fiica ţăranului pe care l-am întâlnit ieri. Padre. În tim pul cinei. — Se cunoaşte că n-are nici o grijă. de ascensiuni în m unţi. Din Cham onix plecară la Martini.. Arthur îşi schim bă ciorapii uzi şi coborî la gustarea de dim ineaţă. Arthur se înroşi ca un şcolar. A doua zi dimineaţă. dom nule! zicea Annette cu seriozita dialectul local. în are Carolina ! Montanelli se minuna de broasca ţestoasă. apărată de soare. Dar mai bine să vorbim despre altceva. o fetiţă de ţăran. — Poate că tu nu-ţi dai seama prea bine de înţele sul vorbelor tale. Unul făcea o schiţă după natură. luă fetiţa pe genunchi şi o ajută să potrivească frum os florile. o fem eie cu obrajii îmbujoraţi. E. îndurerat deţişarea întunecată a lui Montanelli. deoarece vrem ea era înăbuşitor caldă. cu atât el e m ai indicat să fie tată. Pe um ărul lui stătea.. în tim p ce treceau pe o fâşie de păşune scălda soare. Ştiţi ce cred eu? — Ce anume ? — Voiam doar să spun. E m ort după joacă! Şi ce bă frum os. vorbind întruna despre broasca ei ţestoasă. că vă pricepeţi aşa de bine să vă jucaţi cu copiii. nu! se am estecă în vorbă Montanelli. de pl tele pe care le vor culege. Arthur îl aştepta la m asa pregătită pentru cină. mur — Am luat cu noi un pic de pâine şi brânză. Groaznică porcăr Totuşi m i-e foam e din nou.. De acolo se deschidea o privelişte încântătoare. arătându-i ghetele ude şidare. padre. Annette place m ierea ? Arthur se aşeză. dar văd că de sfinţia voastră nu se sfieşte deloc. Oare nu e aşa ? Poate înfă că am greşit. cu capul gol. Nu-i aşa fetiţa are ochi foarte nostimi ? Şi poartă în buzunar o broască ţestoasă vie.. Annette se tem e grozav de st ini. în cocoţată ca o păsărică.. de vreo trei ani. pe care o ţinea cu burta în sus în m âna m ică şi plinu pentru ca „dom nul" să se poată minuna în voie de felul cum dă ea din lăbuţe. plecă râzând de turburarea lui. Da. iar la păşune am găsit lapte de capră. După dejun ieşiră amândoi pe terasa hotelu lui... — Padre. veniţi aici. mi se pare regretabil că biserica interzice preoţilor să se căsătorească. — Lasă.. în dialectul local. Gazda chalet-ului. Acesta a fost cel dintâi dezacord în arm onia aceea deplină care se stabilise între ei în tim pul vacanţei." De altfel. Arthur ? — În sat. veniţi repede să vedeţi căţeluşa asta caraghioasă! Închipuiţi-vă că joacă pe lă buţele dinapoi. Gaz intră să strângă masa şi rămase m irată văzând-o pe Annette cum întorcea pe dos buzunarele sfinţiei sale. copiii dum neavoastră ar fi fost.. vă am intiţi ? E cizmarul obştei de aici.L.. — Dumnezeu îi ajută pe cei m ici să ghicească pe oamenii buni. — Nu.. padre. iar fem eia. mângâia părul fetiţei şi-i spunea poveşti frum oase. „să-i ajute lui Gaspar să pască acolo sus caprele de munte. Tânărul îşi scutura posom orala pe care i-o provocase întunericul şi părea acum alt om. zâm bind. Peste câţiva ani vei avea altă părere în această privinţă. E de m irare! Annette. stătea cu m âinile în şolduri şi uita. pune-te repede în genunchi şi r gă pe dom nul acesta bun să te binecuvânteze înainte de a pleca. zise ea.. — Uitaţi-vă. hoinarule? Se vede că iar ai rătăcit prin m unţi.. Uitaţi-vă ! Şi Arthur se aplecă. şi apoi trebuie să dăm ceva de m âncare si acestei persoane m ititele. unde se opriră să se odihnească.. văzând că băiatul a înţeles-o.. Fetiţa asta nu-şi lua o clipă ochii de la tă în dum neavoastră. la păşunile de sus. îi răspunse blând Montanelli. Educaţia copiilor este o problem ă serioasă.. Montanelli se uita la el. zâm bind.. şi e cât se poate de im p tant pentru ei să fie supuşi unei influenţe binefăcătoa re chiar de la naştere. zicea Arthur cu o oră m târziu. Uitaţi-vă ce ghetuţe te. După mine. m ă. Annette. Asta o să-ţi aducă noroc. însă eu n-am spus decât ceea ce gândesc. cu cât chem area om ului e m ai înaltă şi viaţa lui m ai pură. rostit pe neaşteptate în şoaptă grăsublinie cu atât mai puternic tăcerea care-i ur bită. Băiatul setoarse curând şi dădu buzna în odaie. încinsă cu un şorţ alb. Ce uim itor con cu Arthur cel tăcut de la Pisa sau de la Livorno! trast — Pe unde-ai um blat.

la prietenii iar eu de asem eni o să fiu m ai ocupat iarna asta. pe care le umfla un vânt dom ol. Pe urm ă. Trecură de-a lungul m alului. Num ai uită-te la linia sprâncenelor sale! Înlocuieşte-i lupa din m ână un crucifix. spune-mi. Arthur se uită la valurile m ărunte ale apei. Pe faţa verde a lacului luneca o barcă m ică. îmbracă-l în togă rom ană şi o să ai înaintea ta prototipul creştinului din cele dintâi se cole. Altfel. începu Montanelli. Mai bine desenează-l pe italianul ăsta tânăr şi fru m os. Tot ce doresc în ceasul acesta e să lăm uresc raportu dintre noi.. trebuie să vorbesc cu tine. ciudat de încet.. Dar cele ră să dintâi încântări ale lor în faţa frum useţilor naturii toliseră. m âine". Montanelli se înadins să atingă subiectul acela pe care ferise începuseră să-l dezbată în grădină. Totuşi.. zise el. încărcat cu boabe purpurii.. Şi dacă vrem să vedem la cul. ai dreptate! Uitasem : legăm ântul castităţii şi celelalte... truna care-i îngheţa sufletul. pentru că aşa s-ar fi întâm plat. Dar ce este. până când sosi şi cea din urm ă seară de vacanţă.. către un loc liniştit şi singuratic. Pe vârful lui Monte-Salvatore. — Aş vrea să ştiu. Tu ai să te întorci la munca ta de la Universitate. de parcă între el şi Arthur se lăsase tină. — Ce idioţi! şopti Arthur. — Ce rost ar avea jurăm intele? Nu jurăm intele lea oam eni. ca şi conştiinţa nelăm urită a în străinării. Nu m -am legat cu nim ic. zicându-şi: „O să stăm de vorbă m âin Vacanţa se apropia acum de sfârşit şi Montanelli îşi repeta în: „Mâine.. Villy! zicea el. Tot tim pul fusese o vreme neasem uită. Vacanţa era un prilej cât se poate de nim erit ca să înceapă această discu Totuşi. apoi urm ă. Se vede că am stat astăzi prea mult în soare. iubite padre. am acum cel din urmă prilej de a vorbi cu tine în linişte şi pe îndelete.. Mă d să m ă culc.. — A cui ? — A tatălui său. Însă din ziua când sosiseră la Martini. dacă sim ţi adânc că te gă pe stăpâ neşte o idee. dar nu tând răspunse nim ic.. Să ieşim . Petrecuseră două săptăm âni pe lacul Lucerna. să fim indulgenţi şi presupunem că acest tânăr e nepotul său. fără îndoială. stră. — Nu înţeleg. — Ce fel de creştin ? Am stat alături de el la masă. îngreuiaţi de pi căturile de ploaie. — Atunci. 7 . El se opri o clipă. e din pricina căldurii. Dar cum se însera. nim ic nu te poate lega. şi se aşezară pe un zid scund. iar a doua zi dim ineaţă să plece spre Pisa. fereastra unei căsuţe îşi deschi sese ochiul auriu.. se po Pe Montanelli îl urm ărea de mult gândul turburător că trebuie să aibă cât de curând „o discuţie m cuprinzătoare" cu Arthur.. Nu vei fi vrând să-m i spui cumva că nu l-ai observat ? Ce chip neuitat are! 9 — Hei. îşi spunea în fiecare dim ineaţă: „Astăzi o vorbesc". urm ă Montanelli.. uitându-se înveselit la Montanelli. Câţiva boboci de floare. ca un m ănunch flori argintii aruncat în apă. Se uita la găina friptă cu acelaşi extaz cu -care-şi m iră acum buruienile! Nu-i vorbă. trebuia să se hotărască chiar atunci. aţipind sub cerul înnourat de septem brie.îl ai îna intea ochilor ? — Un preot?. Un sentiment neînţeles. o cor îl oprea. — Arthur. Şi zilele treceau. Răm aseră să-şi petreacă noaptea la Lugano. şi totuşi sunt legat. cât de departe ai ajuns. Te-ai legat cumva prin jurăm ân Sau poate. dacă vrei să-mi răspunzi. e foarte drăguţ din partea lor găsesc în mine oarecare asem ănare cu dum neavoa Aş vrea să fiu într-adevăr nepotul dumneavoa stră. îşi am âna hotărârea şi se liniştea. Dacă sim ţi. obrazul lui e de o culoare m ăslinie extraordinară. padre ? Sunteţi atât de palid! Montanelli se ridică şi-şi duse mâna la frunte: — Sufăr uneori de ameţeli. num ai.. în 9 Metodist — sectă religioasă apărută în Anglia în secolul al XVIII-lea. spune-m i m lim pede decât atunci seara în grădina sem inarului. ascul cu linişte şi luare-am inte cuvintele preotului.. Atunci.. Montanelli înţelese că. crezi tu oare că această... metodist inocent! Oare nu eşti în stare să recunoşti un preot catolic nici chiar când. în timp ce apa se izbea m urm ura încetişor printre pietricelele de pe m al. — Ploaia a stat. care se extaziază în faţa ferigilor lui. Da. care stă chiar în faţa ta. — N-am ce să vă spun.. întârziaţi şi pa atârnau pe o creangă de sus. e foarte drăguţ. Tot nu are nici pe departe pitorescul acela care te surprinde în înfăţişarea tatălui său... cât tim p călătoriseră pe valea Arvei.. Izbutise facă şi câteva excursii m inunate... Barca părea uşoară şi plăpândă. tu. O să-mi treacă. ţi se pare oare că sentim entul tău e atât de puternic. zise el. cu pânze albe şi subţiri.. I se părea o cruzim e să întunece cele dintâi bucurii care natu alpină le dăruia firii de artist a tânărului.. atunci să ne grăbim .. mai rar: — Şi dacă tu simţi că m ai poţi avea în m ine aceeaşi încredere ca şi până acum .. sub m agnolia. Măceşii îşi aplecară capetele mici. spune-m i. Montanelli vo m ăcar să-şi dea seam a cât de departe fusese târât bălui drag în aceste blestem ate nisipuri mişcătoare iatul ale politicii italiene. dacă v să-i m ai vorbească. asta e totul. de piat Lângă. poate că să-l m ai am m ultă vrem e. iar acum se întorceau în Italia prin trecătoarea Sa Gotliard. dacă a ra reluat acea discuţie.. şi dacă tu. ei se înălţa un tufiş de măceş.____________________ Tăunul  — Isprăveşte cu mâzgălelile tale.

dar dacă e nevoie. 10 „Tânăra Italie" — organizaţie revoluţionară care exista în Elveţia în jurul lui 1830 şi care era condusă de Mazzini. Arthur se uită ţintă în ochii lui Montanelli: — Padre. — Ai dreptate. fie şi aşa. Arthur se duse la seminar să dea îndărăt o carte. aruncând în treacăt o privire asupra cărţii. făcea cum putea ca să-l vadă câteva clipe pe Montanelli. şi Arthur observase o schim bare oarecare în purtarea preotului. cu o nouă aureolă în ju frunţii.L. — E ceva im portant? Diseară sunt invitat. Lucrul acesta încă nu pe ştie. Sunt chem at la Rom a. m -aţi întrebat dacă am încredere în neavoastră. trecu şi iarna. Ţi-aş fi dat de veste im e diat. Într-una din zilele lui ianuarie. Acum însă. se poate şi m âine. ca vicar. 8 . într-o republică. I se întâm pla să treacă pe la preot cu vreo carte. de câte ori.. intră în încăperea unde lucra de obi cei Montanelli. Voynich ____________________ nim ic nu-l m ai poate schimba ? Gândeşte-te. sper că nu părăsiţi sem inarul! — Va trebui. Din sentim entul acela întunecat şi nelli chinuitor. Dar înţelegeţi că n nim ic sau. — La Rom a? Pentru m ultă vreme? — În scrisoare mi se spune că până după paşte. Însă voi m ai veni. în fruntea căruia să nu fie Papa. dacă aş fi avut ceva de spus. vin. deşi nu uit. dragul m eu. dis lor se m ărginea num ai la text. nu rămăsese nici urm ă chiar de la cel dintâi contact al lui cu „TânăraÎnchipuirile .. Montanelli fusese pentru el. Găsea acum însuşiri nebănuite. cu toate că gândul lui se întorcea mereu într-ac Şi totuşi. urească m ca să lă o problemă m ai grea. Cel puţin pentru un tim p. niciodată nu-l iubise pe Monta atât de fierbinte ca acum . încât nu auzi când se deschise uşa.. Totuşi. El studia sârguitor evanghelia.. Să m ergem.. aşeză cartea în raft şi se întoarse să plece. totuşi trebuie să m erg înainte pe drum ul meu. — Padre.1). Încă nu e hotărât dacă m i se dă o episcopie în Apenini sau dacă răm ân aici. pentru că m arţi plec. Tocmai voiam trim it să văd dacă poţi veni diseară la m ine. Voiam să te văd. datorite singu rătăţii şi contem plării fără sfârşit a odăii în care ză muribunda. şi cu pregătirile pentru instalarea noului rector. Scrisoarea e de la Vatican. el se ferea să aducă vorba despre ele. ca să scape de ele. şi n-o să uit niciodată! Insă.. iar id lul înălţător şi pur al acestei mişcări pline de avânt dăduse firii sale echilibru şi înţelepciune. fără să se întâm ic. Aflând că părintele rec nu e acolo.. dar am fost ocupat tot tim pul şi cu treburile se minarului. se cuse spulberaseră. 11 când deodată atenţia i-a fost atrasă de titlul unei cărţi de pe masă. Acum vizitele lui Arthur îi pricinuiau lui Montanelli mai m ultă tristeţe decât bucu Era obositor pentru bătrân să facă reue eforturi ca să pară liniştit şi să aibă aerul că între ei nu se m schim base nimic. înainte de a-mi răspunde. că asupra acestor lucruri dis n-au nici un rost. Destul. Sim ţind nelămcă această schim bare e în legătură cu problem a tur rit u burătoare a noilor sale idei.. ol o putere laică. entsenti m un de îm păcare şi un fel de a fi mai binevoitor faţă de cel din jurul lui. — O. zise Montanelli. părintele Cardi. în care el em ideea unui stat italian unit şi puternic. Pe de altă parte. îi sm ulse petalele şi le aruncă în apă. nu căutase înainte sprijin rugăciune! Arthur îşi închipuia mişcarea studenţească ca pe o m işcare m ai curând religioasă decât politică. să nu mai vor bim despre asta. pe care încercase să şi-l înăbuşe cu atâta greu tate studiind cu 10 sârguinţă teologia. Soseşte m âine. — Nu. să m către lum ina pe care o văd înaintea m ea.. şi curând se cufun dă atât de adânc în lectură. — Dar de ce nu vreţi să rămâneţi? — Vezi tu. 11 „De Monarchia" („Despre m onarhie") — opera m arelui poet italian Dante Alighieri (1265—132. Se ridicase între ei o barieră cuţia invizibilă. padre! Şi unde? — Tocm ai pentru asta m ă duc la Rom a. vă rog să-mi răspundeţi: dum nea dum voastră aveţi încredere în mine? Eu v-aş fi spus tot.. la ni Atunci. Arthur învăţa cu sârguinţă şi avea foarte puţin ple nim tim p pentru el. vrednice dragoste. Se ridică doar atunci când la spatele lui răsună glasul cunoscut: — Nu te aşteptam astăzi. şi în cazul acesta. silindu-se să descopere în ele urm ele u înrudiri lăuntrice cu idealul republican. od sau chiar de m ai m ulte ori pe săptămână. de gol sufletesc şi de silă de viaţă. Şi reuşea să-l vadă. Italie" lui bolnăvicioase. năzuia către unirea politică a Italiei. Tânărul căuta cu patim ă să pătrundă predicile preotului.. dragul m eu. dar m i se propune o episcopie. vorbele tot nu ajutămic. CAPITOLUL AL TREILEA Trecu şi toam na.. probabil. Era „De Monarchia" a lui Dante. E. Arthur începu să citească. — Dar noul rector a şi fost numit? — Da. Oricum. Nu-i răm ăseseră nici îndoielile. Acum. desfătându-se cu spiocratic ritul dem de care fusese călăuzit creştinismul celor dintâi tim puri. şi-l închipuia ca pe un puternic profet al unei noi credinţe. tim p de cinci idealul lui. tot. Eu n-am uitat ce mi-aţi spus în cuţiile seara aceea. pe la Pisa. dar n prinsese pe deplin înţelesul. Montanelli rupse un trandafir din tufă. la oameni pe care mai înainte nu-i putea suferi. mai precis. abia sim ţită.

(Fetele Rita erau colegele ei de şcoală. Dar toată lum ea îl laudă... — Dar n-ai nici un m otiv. Pe urm ă mi-a scris la Florenţa . — Şi Bini a început să-m i vorbească despre toate lucrurile astea. pentru că l-am întâlnit întâm plător pe Bini. padre. Fata stătea într-un colţ şi asculta. — E adevărat. Atunci. Mâine o să vin iarăşi.. Dacă n-ai nici o treabă şi dacă nu poţi veni diseară. Purta pe piept o crenguţă de chipa sim bolul „Tinerei Italii". tovarăşa lui. — Sem inarul va pierde mult prin plecarea neavoastră. Ei bine. . Vrei să iei drept duhovnic pe unul din preoţii de la Santa Catarina? — Vreau.. La ora şase trebuie să fiu.. — Vino mai devrem e. Cel puţin până când mă întorc. adio. când vă veţi întoarce. aşa i se zisese în copilărie din „Genifer". dum — Nu ştiu ce să spun despre sem inar.să înde nesc două-trei însărcinări fără im portanţă. Aşa am şi făcut şi iată-m ă. „Jim ". — Dar atunci. Montanelli se aşeză la masă. Mă aşteaptă prietenii. care plânge republica pier dută. — Atunci. — Eşti ocupat după prânz ? începu el după câteva clipe.. Lom bardul îi vorbea cu căldură despre sărăcia ţăranilo ros. începu el. dum — Te bucuri ?.. — Aici eşti.. 9 . părea m ai coaptă şi arăta acum ca o adevărată domnişoară. mă bucur pentru neavoastră. — Îl cunoaşteţi pe noul rector? — Nu-l cunosc personal. Dumneata n-ai ştiut că de Crăciun am fost la Florenţa? — Nu. 12 13 Calabria — regiune m untoasă în regatul Napolitan. Nu prea mă sim t în apele m ele. apropiindu-se de ea atunci când lom bardul plecă în celălalt capăt odăii. du cum vezi. cu purtări stângace. Eu însă nu pot să spun că m ă bucur. Mai vorbiră de una. Cea dintâi fiinţă pe care a văzut-o Arthur când a intrat în încăperea unde se ţinea adunarea studenţeas că a fost fiica doctorului W arren. Jim ? o întrebă Arthur. îmi veţi dui să vin la dumneavoastră pentru spovedanie? îngă — Dragul m eu. padre. deoarece în odaie era frig şi um ed. îm brăcase toată în negru şi o eşarfă neagră îi acoperea capul. O um bră întunecată se aşternu iarăşi pe chipul lui Montanelli.... de jocuri din copilărie. O ! Se începe.. de alta. — Aşa de repede? Aproape că m i se îm prăştiase tristeţea. ceea ce-i spunea un bard tânăr şi înalt.) B m i-a scris acolo că în drum spre casă să trec pe la Pisa şi să vin astăzi aici. — O. sunt sigur că o să-m i sim ţi lipsa. Răm âi ! Vreau să te văd cât m ai mult înaint de plecare. nepotrivită pentru vârsta ei. unul dintre iniţiatorii lom m işcării. da! Dar n-are a face.. Mâine soseşte părintele Cardi. serioa şi preocupată. num ai de cele trei sau patru luni cât besc... În lunile din urmă se schim m ult. Jim ! De când eşti. ele ciudat pe care-l prim ise la botez.. îm brăcat în haine ponosite. aproape speriată. padre! Deocamdată nu se întrevede nim ic. prie m nu tenele ei de şcoală. doar. base Num ai cele două cozi negre şi groase care-i cădeau pe spate m ai am inteau pe şcolăriţa de până m ai ieri. iar ea îl asculta în tăcere. cu un aer obosit. apoi Arthur se ridică. dar tu. Montanelli schim bă re vorba: pede — Voiam să-ţi vorbesc despre tine. vei avea nevoie de alt duhovnic. Am izbutit. încheie pe neaşteptate Montanelli. — Răm ân. În lipsa mea. Italiencele. Am stat câtva tim p la fetele Rita. Totuşi. Iulia ar fi văzut în Gem m a doar o fetiţă care a crescut prea m ult. l-am rugat să mă ia şi pe mine 13 una din adunări. padre. rămâi puţin cu m ine. dar nu prea mult. Fata înălţă capul.. Nu poţi să-ţi închipui ce team ă m i-e să te las. caută să nu faci vreun pas ne chibzuit. — Dar n-ai înţeles. 12 din Calabria ... cum poţi să m ă m ai întrebi ? Eu vor se înţelege. îi ziceau Gem ma. îm brăcată într-o rochie veche şi prea scurtă.. cu bărbia sprijinită în palm ă şi cu ochii plecaţi. adio! — Adio. Arthur. Eu nu sunt încă în organizaţie. uneori. îl întrerupse fata repede. Florenţa — capitali Toscanei pe vrem ea aceea.. însă. cu tenul palid şi cu nasul neregulat. — Trebuie să plec. Poate nu mai puţin decâ eu pe a ta.. Îl cunoşt Carlo Bini? — Desigur.. hotărârile Vaticanului nu se anunţă decât în ultim ul m om ent. Acum . fii pru dent în lipsa m ea. — Arthur ! Dum neata erai? Nu ştiam că eşti ganizaţie! în or — Nici eu nu mă aşteptam de loc să te întâlnesc aici. şi aşa va fi încă multă vrem e. Monseniorul Belioni scrie că e un m are erudit. Bini era organizatorul sectorului Livorno şi-l cu noşteau toţi cei din „Tânăra Italie". ca să te pot vedea singur. cei de acasă îmi scriu rar. — La vreo adunare? Arthur încuviinţă cu capul. padre.. voi lipsi de aici. Şi asta.. Şi lui Arthur i se păr că are înaintea lui fantom a tristă a Libertăţii.. te rog.____________________ Tăunul  — Cât de neaşteptate sunt toate acestea! — Da.

prietenească: — Ascultă. totuşi Arthur asculta cu o luare-am inte plină de respect. — Îm i dai voie să te însoţesc. — La bătrâna îngrijitoare a tatălui dum itale? — Da.. m ai ales partea de la urm ă. Dacă ai şti. convingerile lui nu prea sunt aceleaşi ca ale noastre. fata ridică deodată capul şi-l învălui într-o căutătură deschisă. — Ştii. gazetă Doar misiu nea preoţim ii e de a călăuzi om enirea spre idealurile cele m ai înalte. Dar am discutat prea m ult despre asta.. ci pentru altul. Deodată. crezi că locuinţa voastră ar oferi m ai multă siguranţă pentru aşa ceva. — Îl cunoşti bine? Arthur pusese această întrebare cu o um bră de ge Chiar şi fără asta. — Pentru cine? — Pentru cel care vorbea astăzi cu mine. L-am as cu foarte mult interes pe conferenţiar când vor cultat bea cu atâta aprindere de nevoia ca fiecare dintre noi să-şi pună neîntârziat în practică sentim entele sale.. socotind că Arthur era prea tânăr şi lipsit de experienţă. Marile prefaceri nu se-săvârş cât ai bate din palme. Fuseseră rivali într-o anum ită însărcinare. cam pe-atunci era aşteptat vaporul care tre să ne aducă un transport de cărţi Arthur. tocm ai partea aceasta nu m i-a plăcut! Ne-a vorbit foarte pe larg despre idei şi sentim ente i ale. A venit acolo în noiembrie. decât să ştiu că eşti de-a noastră şi că.. îi venea greu să vorbească lozie. lite sosită de la Marsilia. nu buia . vom avea m ulte de făcut! Dar trebuie răbdare.. Doi dintre ei chiar scriu la. După o scurtă tăcere. nu? — Am îm plinit şaptesprezece în Octom brie. Preotul ne învaţă doctrina religioasă. — Nu-i adevărat! Dim potrivă. uneori.. protestanţii sunt in toleranţi când vorbesc despre catolici. Arthur bă: între — Cred că acum ai şaptesprezece ani. dato Tem a nu fusese cercetată îndeajuns. — Dar „padre" al dum itale? Oare el.. părere ai despre conferinţa de astăzi? — Mi-a plăcut. îmi place... de câte ori m -am întrebat dacă o să intri şi dum neata în rândurile noastre! — Acelaşi lucru m ă întrebam şi eu despre neata. ar ajunge cetăţeni conştienţi. eu am vorbit cu tatăl meu despre preoţi. — Când va sosi ceasul. decât a noastră? Nimănui -nu i-ar ce prin minte să bănuiască familia unor arm atori bo Şi afară de ăsta. Studenţii confe începură să se îm prăştie. Voynich ____________________ În referat era vorba de republica ideală şi de ria pe care o are tineretul de a se pregăti în vederea ei. — Nu. m -am gândit. Şi eu văd ce legătură are asta cu dorinţa noastră de a-i alunga pe austrieci! — Preotul e predicatorul creştinism ului. nimic pe lume nu m-ar fi putut fa m ai fericit.. A stat destul de mult la Livorno. iar Cristos a fost cel m ai m are reform ator. — Fie şi aşa. Totuşi. el le lua pe toate de bune şi prim ea pe de-a-ntregul noile idealuri morale. care stătea încă în colţul ei. Jim? Unde stai? — La Marietta. Dar rinţa se term ină şi dezbaterile încetară. mai bine să lăsăm discuţia asta. Dar poate că nu trebuia să-ţi spun! — De ce? Doar ştii că sunt mem bru al organizaţiei. pe care com itetul „Tinerei Italii" o încredinţase pâ la urm ă lui Bolla. E. şi noi tocm ai într-acolo năzuim aceasta e mai curând o problem ă de religie şi de m odecât de politică. tatăl dum itale e protestant. broşuri şi cărţi cu caracter politic 15 E vorba de ziarul „Tânăra Italie" 14 10 . Gem m a dragă. Închipuieşte-ţi num ai că oamenii rală. În perio aceea a vieţii lui.. soseau din Marsilia la Livorno transporturi se de literatură ilegală ale organizaţiei „Tânăra Italie": crete gazeta „Tânăra Italie". am nădăjduit — Dar el e preot. Arthur se apropie de Gem ma. Şi eu care nici nu ştiam că vă cunoaşteţi! — Ceea ce am făcut. — Îl cunosc de aproape. fără să-şi d silinţa să se gândească dacă sunt valabile. — Ştiu. Jim . dar nu ne-a arătat căile practice şi nici nu ne-a spus ce anum e avem de făcut..L. Pe atunci. — Mi se pare că aici logica dumitale şchiopătează puţin. ca s-o luăm iarăşi de la capăt! Mai bine spune. dragă! Vasăzică... dum neata cunoşti pe toată lu gaţi ! m ea în docuri. dum — Spuneai că i-ai făcut oarecare servicii lui Bini. 14 — Da. — Totdeauna am spus că dumneata n-o să fii o dom nişoară din acele cărora le trebuie baluri şi toa lete... despre Bolla.. cu suflete libere. — Jim . E destul de departe de aici. la voi se păstra? ratura — Num ai o zi.. n-am făcut-o pentru Bini.. Câtva tim p m erseră în tăcere. pentru Bolla.. num ai să viseze la ele! — Iar m ie. pe care Mazzini o edita la Marsilia. — Mai încet! Nu striga aşa. şi el. oare atunci ar m ai fi cu putinţă sclavia? Gem m a îşi încruntă sprâncenele. Arthur! 15 — Şi ce e cu asta? În organizaţia noastră avem şi preoţi. Tot deauna te-ai arătat intolerant când era vorba de protestanţi.

dreptatea e de partea m ea. Iată şi casa noastră. întorcându-se ai săi. Nimeni n-ar fi îndrăznit vreodată să se poarte aşa ea! Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre Italia: nu de răbdare are nevoie. fără veste: — Mi-e team ă că v-am obosit. zicea el.. neîn Montanelli nu prea era m eşter în form ule stereotipe de politeţă şi pe Arthur îl surprinse tonul lui. Cu toate acestea.Eu am o m are experienţă în ce priveşte educaţia tineretului. gura strânsă. da.. Arthur tăcu o clipă. zise ea după o tăcere.." Apoi îşi trase m âinile dintr-ale lui şi intră în casa alergând.. deviza începută: — „. Urm tăcere lungă... ai să te convingi de asta. Discuţia trecu repede la regulam entul cu mult pre aspru al universităţii.acum . se duse la seminar şi-l găsi pe Montanelli stând de vorbă cu noul rector. La adunare li se dăduse a înţelege despre o revoltă arm ată. să cu noşti un om de la cea dintâi întâlnire! 11 ." Iar ea term ină rar. — Îţi place noul rector ? îl întrebă pe neaşteptate Montanelli. Jim a lui nu va coborî niciodată la nivelul celorlalte dom nişoare din Livorno! Dar poate că va nenorocită. cu întreruperi. Dar ai mnoscut pe cineva care să fi fost atât de bine pregătit ai cu pentru libertate ca mama dumitale? Oare nu era ea cea mai desăvârşită fem eie din lum e.. şi el o iubea. cu o expresie de îngrijorare. aş vrea să-ţi spun ceva... — Dim potrivă. neştiind ce trebuie să răspundă. Ea nu are nevoie de ură.. care nu mai dispăru toată seara de pe chipul lui. nesilit. Totul se orânduia presia neînchipuit de bine. Tineretului nu trebuie să-i pui piedici fără motive serioase. dragul meu. părinte canonice. îi trecu prin minte lui Arthur. Sosise prim ăvara nădejdi Padre va vedea şi va crede. şi pururea. începu el încet. Montanelli nu se amesteca în vorbă.. iar padre la Rom a. Arthur se aple că şi culese de jos crenguţa de chiparos căzută de la pieptul ei. Montanelli se întoar se către Arthur şi-l privi pe gânduri. — Eu.. — Arthur.____________________ Tăunul  — Cu cât o acţiune e mai complicată. Gemma era acum tovară lui de luptă.. dacă m ânia şi patima ar putea-o salva. dim potrivă! Italia trebuie să ridice să-şi apere interesele sale. dacă ar fi trăit m am a. poate. padre. în lupta pent libertatea care va să vină. Totuşi. problem ă de m are actualitate pe vrem ea aceea.. . Vedea în închipuire cum vor lucra ei alături. Te pom eneşti că Gemm a. Tonul lui ănun uşor. Nu cred că sunt pe lum e lăuzesc prea mulţi tineri înclinaţi din firea lor spre excese şi m i se pare că dacă cei mai în vârstă le-ar respecta persona litatea. Dar pe m ine mă interesează prea mult această problem ă.. a lor lor. Noapte bună. văzându-l atât de turburat. arăta că el cunoaşte bine viaţa de colegiu... dacă n-ar fi avut o inim ă atât blândă şi de răbdătoare. O. prezentându-l pe Arthur noulu rector. cu im unei netulburate fericiri. E atât de tânără şi are atât de puţini prieteni! Cât de singură şi de nefericită s-o fi sim ţind ea printre toţi aceşti oam eni de lem n.. Gemma nu vă aceasta. c batjocuri n-a îndurat de la fratele dum itale Jam es şi de la soţia lui! Da. — Iată şi studentul despre care v-am vorbit — zise cu răceală canonicul.. Amândoi păreau obo siţi.. Îşi am inti că Gemm a trebuia să plece la Livorno. Câte chinuri. ci dragoste. cuvintele „protestant" şi „filistin" aveau ace înţeles). sângele-i năvăli în obraz. Părintele Cardi începu îndată să vorbească amţit despre viaţa studenţească de la Sapienţia. „Fără îndoială că a aflat ceva neplăcut". cum vor muri. Dum neata îmi spui că t buie să ne pregătim pentru libertate. Pe faţa lui se citea atâta oboseală şi o m âhnir atât de adâncă.. Nu. V-aş rămâne îndatorat dacă i-aţi îngădui să se folosească de bibliotecă şi de aci înainte.. prin critica aspră făcută politicii pe care şi-o însuşise conducerea universităţii şi prin atacurile îm potriva unor restricţii absurde care-i întărâtau pe studenţi. se uita drept înainte. martie — trei luni nesfârşite până la paşte. iată regula după care m ă că eu întotdeauna. nici eu nu ştiu încă prea bine. Adică. Nu se aştepta să gă în noul rector un apărător atât de vajnic al sească intereselor studenţim ii. Arthur. februarie.. şi uneori scap cu totul din vedere că pe alţii poate să-i plictisească. viaţa ei ar fi fost m ai fericită. Că doar e atât de greu. Când uşa se închise după ea. Când rosti aceste cuvinte. dragă Jim. ar fi literă acum . dragă! Stătea lângă uşă şi-i strângea mâinile cu putere: „In num ele lui dum nezeu şi al poporului. Nedum erit. Noul rector câştigă dintr-odată sim patia lui Arthur. va cădea sub influenţa protestantă (în lim ba lui Arthur. Poate vrei să intri ? — Nu. — Ţi se pare că n-am dreptate. După ce plecă părintele Cardi. — Italia.. e târziu. Seara. cu atât e mai bine s-o începi m ai curând. Sprâncenele-i erau încruntate. doua zi se trezi m ai potolit. toate acestea mă interesează chipuit de m ult. CAPITOLUL AL PATRULEA Arthur se întoarse acasă de parcă avea aripi. o fem eie cu su de înger ? Şi unde a dus-o toată bunătatea aceea ? A fost roabă până în ziua ei din urmă. apoi i se îngrăm ădi la inim ă. îm i place mult. Ianuarie. ei nu le-ar pricinui prea multă bătaie de cap! Doar şi calul cel m ai cum inte se ridică în două picioare dacă-i strângi m ereu frâul ! Arthur se uita la el cu mirare.... încât părintele Cardi zise.. Înt bună zi.

ce vreţi. vă im plor. — A. oarecum obosit de această discuţie. Arthur îl privi cu îngrijorare. Atunci plec m âine. — Îm i închipui foarte bine. tinuat să m ă ajute la partea ştiinţifică. — Sunt un adevărat devorator de cârti. N cum va o jum ătate de oră liberă.. Pe scară întâlni cu părintele Cardi. Padre. — Ei bine. un om minunat. Dar nu există nici un m otiv să cred că întoarcerea dumneavoastră nu m ă veţi găsi viu şi nevătăm at! — Până la întoarcerea m ea. Montanelli se opri. Spune drept: te am eninţă vreo m ejdie ? „A auzit ceva!" îşi zise Arthur. vorbi el din nou. — De aproape şapte ani.L.. nim ic de seam ă.. nu! N-o să te las să pleci atât de repede. pur şi sim plu.. Catalogul nu e întreg. tot te-am reţinut până la ora asta. rectorul îl întrebă de cât tim p îl cunoaşte pe Montanelli. Arthur intră în biblioteca sem inarului să ia o carte. Arthur îl privi nedumerit. Mă chinuieşte.vă od să niţi cum se cuvine şi să vă vindecaţi de insom niile dum neavoastră şi de durerile de cap.. aducându-şi amde zvonurile care se răspândiseră despre o revoltă cu te in arm ele.. îlea. Faţă de mine s-a purtat cu o nesfârş m bunăvoinţă. curajul lui în m om entele grele. Rectorul deschise uşa cabinetului său şi Arthur intră cu un sentim ent neplăcut şi cam bizar. — Dar cum rămâne cu episcopia? — O.. şi eu renunţ la plecare. dar nu pot da de rostul sistem ului după c sunt aşezate cărţile. Rămâi să cinăm îm preună.. Toată lumea se află în adm iraţia lui: e un suflet nobil. Nu găseau cuvinte cu care preţuiască în m ăsura cuvenită energia lui. Când se ridică să plece şi-şi sese chiar m âna pe pălărie. trebă — Nu. Şi pe urm ă.. La câteva zile după plecarea lui Montanelli. Te rog să intri la mine şi m ă ajuţi într-o chestiune dificilă. Iar după ce am intrat la Sapienţia. ocupat acum de un străin. — Nu înţeleg nim ic. ... îi răspunse Arthur. uite ce aş vrea să-ţi spun: dacă ai ceva potrivă. ci răspunde! Glasul lui Monta era aproape aspru de turburare: Eu n-am nevoie să-ţi nelli cunosc tainele.. Spune-mi doar atât: te am eninţă ceva? — Toţi suntem la voia dom nului. zise el.. Când s-a întors din China. da! Acolo şi-a câştigat el faim a de strălucit misionar-predicator. spuneţi-m i lim pede ce aveţi de gând. o team ă nesfârşită. padre. dacă ar trebui să m ă despart de tine!. Nim ic altceva. Montanelli îşi trecu mâna peste frunte. credinţa lui nezdruncinată. nici nu vă puteţi închipui cât a fost de bun!. rectorul îl opri cu unbet: zâm — Nu.. Mă voi scuza. îl întrerupse Montanelli. nu. Nu-mi trebuie nici o explica Spune-mi doar atât: „Rămâi". Şi de atunci se ocupă caţia edu el de dum itale ? — A început să se ocupe de m ine cu un an m ai târcam de pe vrem ea când m -am spovedit la el ziu.. dacă vrei tu. eu aveam doisprezece ani. — O. — Nu vreau nim ic. Din asta n-o să păgubească nimeni. Sunt singur de tot. atât de nesilită. Ascultă. Astăzi e sâm bătă. Am a prilejul să stau de vorbă cu câţiva misionari care au fost cu el în China. eu scriu la Rom afuz re plec.prim a d gentă. dar sunt sigur că sunteţi bolnav! Nu m ai încape vorbă că trebuie să plecaţi la Rom a. Tocmai aveam nevoie de dum neata. — Sunt neliniştit din pricina ta. sanctuarul părintelui său sufletesc. E. — Dar pentru ce? Nu pot să înţeleg.. Această nouă trăsătură de caracter a lui Montanelli. nu e absolut necesar pentru m să plec. mister Burton! se bucură rectorul. cu. şi tovă răşia dum itale o să-mi facă plăcere. Orice se poate întâm pla. Du câteva fraze fără însem nătate.. Mă urm ăreşte gândul că. O bună parte din cărţile cele m ai de preţ au sosit de curând. Arthur îi dădu rectorului toate lăm uririle necesare. Îi venea g să vadă acest cabinet de lucru. Arthur. dragul m eu! Te las să hotărăşti. Arthur nu-l mai văzuse niciodată aşa şi era foarte neliniştit. răspunse printr-o întrebare: — Ce prim ejdie m -ar putea ameninţa? — Nu m ă întreba. Însă taina nu era a lui şi el n-avea dreptul să vor bească. Arthur ! La ce m i-ar folosi mie episcopia. să-mplici planul după care sunt aşezate cărţile? i ex Intrară în bibliotecă. Dar spaima îi rămase întipărită pe faţă. post a fost să revizuiesc biblioteca. care nu era câtuşi puţin un om cu o im aginaţie bolnăvicioasă. începu rec Cel dintâi lucru pe oare l-am făcut în noul m eu torul. Biblioteca e foarte bogată. Poţ 12 .. Voynich ____________________ Montanelli ciocănea uşor cu degetele pe braţul nului pe care stătea. iar eu o să fiu m liniştit: am im presia că eşti mai în siguranţă lângă m ine. m ui — Padre.. încât Arthur se simţi curând în largul lui. De aceea.. — În legătură cu plecarea m ea la Rom a. — Mi se pare că voiaţi să-m i mai spuneţi ceva ? în el. gestul lui obişnuit când îl neli scau niştea sau îl turbura ceva. pentru întâia oară. Purtarea lui era atât de prietenească. e tim pul să întrerupem lucrul până l dim ineaţa. în toate a con proble ele care nu intrau în cadrul cursurilor universitare. şi să — Padre! Dar Vaticanul? — Vaticanul va găsi pe altcineva în locul meu.

Din vorbele lui am înţeles că ţ pierdut şi pe tatăl şi pe m ama dum itale. vino să te spovedesc luna viitoare. cu toate că nu ch atât de des cât aş fi vrut. ai că.. cu su Intrând în dormitor. Arthur îi răspunse Gemm făgăduindu-i că va veni la ei luni după paşte. Nu mai departe decât cu câteva clipe înainte 13 . Însă ei erau oameni în toată firea şi conduceau afaceri com erciale pe vrem când eu eram încă la doică. Era clar că tristeţea lui apăsătoa re începuse să se risipească. capabil de o invidiechină şi încă faţă de un conspirator ca şi el! Şi.. Fii sincer cu mine. Toate acestea îi pricinuiseră lui Arthur o stare de spirit plină de aşteptare şi atât de înflăcărată." Doctorul W arren îl invită pe Arthur să-şi petreacă sărbătorile paştelui cu el şi cu fam ilia lui. toţi aşteptau evenim ente m ari pe după paşte. m ilor Se tem ea ca nu cumva bucuria revederii cu Gemm a să-l îndepărteze de la acea stare sufletească solem n sfântă. spo Însă vezi. care-l purtase toată ziua la piept. Şi fiindcă veni vorba. se duse să se culce. şi voi veni şi eu din când în când la Pisa. de aceea preţuieşti în chip atât de deosebit bunătatea Montanelli. pe cât mi se pare. pus — Minunat. îşi făcu cru ridică şi începu să se dezbrace.. Părintele Cardi îi făgăduise că-l va spovedi a cruci doua zi dim ineaţa şi acum trebuia să se pregătească. în c Gem m a adăuga la invitaţia tatălui său şi m intea ei de a veni în casa lor. nesde recunoscător.. iar — Ai fraţi. Ceea ce-l turbura şi-l bucura mai m ult pe Arthur erau zvonurile pe care studenţii şi le treceau în şoa unul altuia. în Apeninii etrusci. Nu m ult înainte de paşte. tot sângele i se ridică în obraji. Arthur îl ridică. mâzgălit cu slove inegale şi copilăreşti. Miercuri seara.. cu braţele încrucişate şi cu capul plecat. ce.. uşurătate. dintr-o m es pornire de autoflagelare.. în până şi lucrurile cele m ai înspăimântătoare îi păreau fireşti. Arthur îşi acoperi faţa cu m âinile. Şi. tatăl m eu a m urit pe când eram încă un co mam a acum un an. Vreau vase să faci cunoştinţă cu Bolla.____________________ Tăunul  te socoteşti fericit că în anii dum itale tineri ai fost călăuzit de un om ca el. fletul îm păcat. De aceea şi vorbea cu atâta patim ă! Iar acum e lângă ea şi citesc îm preună în fiec zi. „Veşnic acest Bolla! Ce caută iarăşi la Livorno? Şi ce i-a venit Gem mei să facă lectură cu el? Ce o atra şi pe ea în afacerile lui de contrabandă? A vrăjit-o de tot. surori? — Nu. am intindu-şi trecu ocaziile în care dovedise nerăbdare. El e aici şi în fie zi citim îm preună". şi eu as fi îngrijorat pentru el. sufletul acesta capabil de o gelo josnică. îl desfăcu şi-l sărută. Dacă şi m ie m i s-ar întâm pla să m ă des part de un discipol iubit. m â nie. m ai treci pe la mine. fără îndoială. Montanelli însuşi îi scrisese lui Arthur.. cu toată lum ea. „Trebuie să vii să m ă vezi în fiecare vacanţă. îi scria el. un petec de hârtie căzu pe podea. pe care biserica o pretinde fiilor săi în aceste zile. căzu în genunchi în faţa fixului. eu. Arthur aruncă bileţelul şi căzu din nou în genunchi în faţa crucifixului. thur se întoarse cu gândul îndărăt. — Da. Sper să ne putem vedea. m nu — Num ai că rectorul sem inarului teologic nuvedeşte de obicei mireni. e cu nelli deosebire preocupat de viitorul dum itale. ce duhovnic ţi-ai ales pe tim pul cât va lipsi el? — Mă gândeam să m ă adresez preoţilor de la Santa Catarina. cu Dum nezeu. E uşor de înţeles. ch în cursul urm ătoarelor două luni.. uşor de îndeplinit şi cu putinţă de realizat. Chiar atunci în ianuarie. de bănuieli murdare. atunci o să vă fiu. — Nu vrei să te spovedeşti la mine? Arthur se uită la el cu mirare. -— Se vede că ai crescut m ai m ult singur. care Citind aceste rânduri.. la adunare. asta vrei să spui? Ai dreptate. şi-şi depănă în m inte m icile lui păcate. pil. sufletul c trebuia să se îm pace cu sine însuşi. încă de la Rom a. se află oficial că Monta prim ise episcopia de Brizzighella. În cazul acesta. la luna care se. În loc să plictisească de-a lungul acestor zile în vechiul palazzo întunecat şi ros de şobolani. Se hotărî să plece acasă în joia din săptăm âna pati şi să-şi petreacă acolo cele dintâi zile de vacanţă. se vedea b că e îndrăgostit de ea. fiul m eu. Şi în m om entul acela descoperi pe par cealaltă a bileţelului. „Trebuie să vorbesc cu rugă va ce dum neata". Şi afară de asta. îm părtăşania pascală. apoi începu să-l îm păturească la cu conştiinţa nelămurită că făcuse un lucru care nu se cuvenea. printr-o rugăciune lungă şi fierbinte. şi spune-m i deschis: prim să fiu părintele dum itale sufletesc? Am o m are afecţiune pentru dumneata şi aş fi bucuros să-ţi fiu de folo — Dacă e aşa. Acesta era sufletul care se pregătea să prim ească iertarea păcatelor. eu aş fi bucuros. Sunt încredinţat că Montanelli ar îi m ai liniştit dacă ar şt de sufletul dum itale se îngrijeşte un coleg al său. în care stăpânea ac Iulia singură. Era bileţelul de la Gem m a. un ţinut nu prea nelli întins. îi scria fata. se În tim p ce-şi descheia gulerul căm ăşii..o seară beră.. pentru acea ultim ă spovedanie dinaintea îm părtăşaniei pascale. îndată ce ai. fiul meu. un adaus pe care nu-l obser încă: „Să vii negreşit şi cât se poate de repede." Cu o m işcare violentă. eu ştiu că părintele canonic Monta are mare grijă de dum neata şi. pe un ton liniştit şi plin voie bună. părinte. La această scrisoare era alăturat un bileţel. care lăsau o pată abia sim ţită pe sufletul lui curat. num ai fraţi vitregi. În genunchi. — Fără îndoială. Dar toate acestea erau abateri mărunte.

pentru că am înţeles că şi el o iubeşte. şi pentru asta l-am invidiat. nu trebuie să atârne dragostea pentru o fem eie şi de o patim ă trecătoare. lie". din pizmă şi răutate. părinte.. Mam ele noastre erau prietene. Părintele Cardi înţelese cât se poate de bine cu cine are de-a face.. fiule? — Sunt legat de el prin legături de tovărăşie. apoi caut în oraş un loc unde să poată fi ascunse. cărţi cu caracter politic. dar sfinţia voastră ne daţi binecuvânta rea bisericii! Cristos e cu noi! Fiul meu. Dum neata încă nu m destăinuit totul.. — Ce fel de însărcinare? — Să prim esc cărţile aduse cu vapoarele. De asem eni. Îi vorbi blând: — Dum neata nu mi-ai destăinuit totul. dacă sufletul dum itale a fost lum inat de o strălucire nouă. ca din — Părinte. solem n. Mă credea foarte bine pregătit s-o duc la bun sfârşit. Urmă o scurtă tăcere. pentru care toată lum ea îl preţuieşte. sunt un păcătos. faţă de care nutresc se tim ente necreştineşti. e protestantă. — Şi mânia dum itale îm potriva acestui prieten. Confesorulteptă să vorbească.. îl aş — L-am pizmuit pentru că organizaţia „Tânăra Itadin care fac parte. plângându-şi soarta lor am ară. auzind deviza binecunoscută. repetă ei. iar a să-ţi fie un altar pe care să ardă veşnic focul cel sacru. Cristos a izgonit pe zarafi din templu.. — Părinte. Abia se putu stăpâni să nu izbucnească în plâns. eretică. eu. dacă te-ai însoţit cu prietenii dum itale iubiţi ca să ad eliberarea celor care varsă lacrim i în taină. Arthur se încurcă şi tăcu iarăşi. dacă ai găsit drum ul spre pace. da. Dacă ai descoperit ca spre jertfă. începu părintele Cardi. — O !? — Organizaţia i-a încredinţat o însărcinare pe care nădăjduiam că mi-o va încredinţa mie. — Şi organizaţia a încredinţat această însărcinare rivalului dum itale? — Da. Trebuia să le iau de pe vapor. deoarece casa lui era o c de rugăciuni. după o scurtă tăcere. m ai strânse decât atât! — Cum adică. a încredinţat-o lui Bolla. Părintele Cardi tăcu. dacă în el s-a înfiripat visul u acţiuni nobile pentru binele fraţilor dum itale. care nu mi-a făcut nici un rău.. iar acum stătea ca un crim inal pe care-l m ustră conştiinţa. pe care ei o prefăcuseră în cuib de tâlhari. mai răsunător decât al dum i? tale — În parte.L. 14 . Această chemare. îi răspunse preotul. Joi dim ineaţa intră în capela sem inarului şi-l găsi pe părintele Cardi singur. mi-a fost teamă că-m i răpeşte dragostea unei fete pe care o iubesc. pizm a dumitale faţă de el sunt provocate de succesul în această acţiune. am ajuns fiu gelos. Ai pe suflet ceva m ult m ai im portant. Voynich ____________________ adâncit în gânduri cucernice. După ce citi crezul. A lucrat cu îndrăzneală şi cu uitare de sine.. Art începu imediat să-şi m ărturisească decăderea sufleteas noaptea trecută.. — Eretică? Arthur îşi frânse mâinile.. deznădăjduit. I-am pizm uit priceperea. Da. Am păcătuit cu dul. — Părinte! Am datoria să iubesc şi să stimez în m od deosebit pe omul acesta. E. Bolla e un adevărat patriot şi nu s-ar cădea am pentru e! decât dragoste şi stim ă.. Am fost crescuţi împreună.. îm potriva unui om care nu gân m erită aceasta. fiule. a crezut.. Ea vine „în num ele lui Dumnezeu şi al poporului. ac şi pururea!" — O! şi Arthur îşi îm preună m âinile. — Eşti legat de el prin legături de sânge? — Mai puternice. Părinte. — Da. dacă nădăjduieşti să uşurezi povara celor osteniţi şi prigon atunci gândeşte-te la atitudinea dum itale faţă de cel m ai de preţ dar al lui Dum nezeu! Tot ce e bun pe lu e opera mâinilor sale. — Dar el nu ţi-a dat nici un prilej de duşmănie? Nu cumva ai m otive să-l învinuieşti că nu şi-a făc datoria în însărcinarea ce i s-a încredinţat? — Nu. Şi chiar trezirea dum itale la o viaţă nouă tot de la el îţi vine. chibzuind. m ini Nu uita că aceasta e o operă mare şi sfântă şi că inim a care se va pătrunde de ea trebuie să fie străi nă de gânduri egoiste. încrem enit. — Dar fata pe care o iubeşti dum neata este fiică a sfintei noastre biserici? — Nu. atunci ai grijă ca sufletul să n răm ână încătuşat de invidie şi de patim ă. fără grabă şi cu gravitate. — De tovărăşie ? — Într-o acţiune m are şi sfântă. — Fiule. întocm ai ca şi chem area slujitorului bisericii. — Fiul m eu.. Şi afară de asta. Şi iată.

lucrat în velit 15 . Jam es era însoţit de agentul unei societăţi de vapoare. Arthur scoase din geamantan un portret. pe suporturile de bronz. m obila scum pă şi fără gust. cu zâmbetul pe buze. Şi Iulia însăşi. furtuna înaripată aducăto re de moarte. — Da. peste părul m ătăsos al căţeluşului. Şi cine era el. cu buclele blonde de la o pă tâm ple şi cu căţeluşul culcat pe genunchi. îm brăcată pentru masă şi aşteptându-şi oaspeţii în salonul care era cen existenţei sale. Iulia. auzi vocea blândă a preotului rostind: — Pământul şi toate bogăţiile lui.. deasupra patului. renunţă la încercarea de a-şi arm osufletul în chip cucernic şi lăsă frâu slobod fan să niza teziei zboare la minunile şi gloria revoluţiei ce tre să vină şi la rolul pe care-l destina celor doi idoli ai săi. florile ei preferate. îşi încredinţa bagajul unui student. nu! Noapte bună. Când se anunţă că m asa este gata. Arthur intră în salon. în vasele lor. se înălţa în m ijlocul altarului. Până şi florile. Gibbons. puterile întunericului. — Eu n-o să m ănânc în astă seară. Gem m a va fi un tovarăş desăvârşit. care se sim ţea peste tot. atârna portretul ei. monsignorul era conducă apostol şi profet. aşa până la urm ă. mai dulce la pipăit. îi zădărniceau întruna pornirile spre cele sfinte. zis-a dom nul. lângă ea fără s-o atingă niciodată. Arthur îi răspunse cu cea dintâi frază care-i trecu prin m inte şi din nou se lăsă o tăcere apăsătoare. Arthur şi-o închipuia ca pe o Sfântă. fără frică. portretele de fam ilie.. noapte bună.. — Ce mai faci. care nu cunoaşte altă dragoste decât dragostea Dum nezeu şi de Italia? Dum nezeu şi Italia. conspirator ca şi el. în înţe lor cel nou. Arthur întâlni fata din casă şi o rugă să-l trezească a doua zi la ora şase. Dar două im agini. căreia-i era scris să urce pe altar pentru libertatea poporului. Totul acolo nea â răm neschim bat: oam enii. Servitorii italieni n-o uitaseră. dar o să m ă retrag în odaia m ea. um ăr lângă um ăr. să um ble fără sfârşit. ea va privi drept în faţă. arătau ca ar ciale. pe soclu negru. ar fi putut uşor să treacă dreptpuşă cu zâm betul ei încremenit. o picătură de ploaie căzu de sus tocmai în clipa când Arthur intra casa m are şi posom orâtă. tând Arthur încerca să-şi adune gândurile asupra unor m editaţii pioase. a lui Montanelli şi a Gem m ei. acea im agine ideală. îm latelor. şi în faţa m âniei sale sfinte se risipeau toate tor. Tereza. nutul neted. farfuriile urâte atârnate pe pereţi. o pasăre îşi dura cuibul ş ivirea lui se înălţă în văzduh. Un crucifix mare. Fraţii m ei sunt acasă? — Mister Thom as este acasă. Apoi se opri. şi asta se va întâm pla poate chiar în clipa victoriei. m entul ca pe o jertfă neprihănită. i se păru m ai frum os ca oricând. lesul Dar Gem m a? O. tinerii apărători ai libertăţii vor trebui să înveţe de la început vec credinţă şi vechile adevăruri. Arthur ar fi vrut să um ble. N sosirea lui Jam es. Drept răspuns.. zise Thom as. nu aduse vreo în viorare. ca îndrăznească să intre în sfânta sfintelor acestui suflet. brăcat fără cusur. Vor m uri îm preună. care fusese a m amei sale.. cu un strigăt speriat. Intră în odaia lui.. Arthur? îl întrebă ea cu răceală. Ziua era umedă şi înnourată.. care fusese al ei. duşm ănos. ele păreau a nu cunoaşte jocul sevei tinere prin fibre. ale mele sunt..____________________ Tăunul  După o lungă tăcere. La picioarele atârna o candelă. plin cu toporaşi. nu va scăpa m ăcar o vorbă care ar putea să-i gostea turbure liniştea sufletească şi să-i întunece senti faţă de prieteni. dar nu era frig. încu grijă. La picioarele sale. În buia închipuirea lui. cu faţada spre Strada Pa Pe scară îl întâm pină m ajordomul Iuliei. Sunt sigur că ai să te îm bolnăveşti. — Ţii postul cu prea m are străşnicie. atunci când tâlharii vor fi izgoniţi. Pe perete. trist. Gem ma o să lupte pe baricade! Ea e făcută par că anum e să fie eroina viitoarei revoluţii. tăiate parcă în m etal. În odaia aceasta m urise ea. un om în vârstă şi afectat. cu un sentim ent de apă Ce casă plictisitoare! Vârtejul vieţii trecea pe sare. îngâm farea burgheză datorită bogăţiei şi pecetea sei de viaţă. înrămat. nici prihană. necunoscut încă. Intr-un tufiş de salcâm din m arginea unui crâng.. În coridor. îngâm fat şi grav. — Signorino se duce la biserică? îl întrebă ea. bărepede din aripile ei negre. care a inspirat până acuma atâţia po Alături de el. deoarece victoria nu poate să nu vină! El nu-i va spune nim ic despre dra lui. Te rog să m ă ierţi. liniştit şi politicos ca întotdeauna şi. aşa cum se cuvenea în ajunul vin m ari. la lum ina unei de calde zile prim ăvară. CAPITOLUL AL CINCILEA Toată ziua aceea.. Şi missis Burton de asem enea. întinzându-i o clipă vârful degetelor şi trecându-le ap im ediat. Arthur şopti cu trem ur în glas: — Şi Italia va fi tem plul lui. de şes. — O. şi plecă la Livorno pe jos. Pe m asă afla un vas chinezesc. cu un suspin uşurare. Sunt în salon. Alcovul din faţa ferestrei fusese transform at în capelă tim pul bolii ei îndelungate. Sper că eşti sănătos şi că înveţi bine universitate. Pe neaşteptate. Arthur se ridică. ca întotdeauna. Era portretul lui Montanelli. Se iar ţi bucura m ai ales de iarba moale şi umedă de sub pi şi de chipul sfios şi mirat al florilor sălbatice de cioare prim ăvară de lângă drum. Se împlinea exact un an d m oartea ei. — Bună seara.

Arthur se trezi înspăim ântat. — N-am nimic. Bănuiesc. Abia se putea stăpâni să nu râdă. schim onosită de sp m ă. E lim pe pentru toată lumea că nu eşti vinovată cu nim ic. voi fi nevoit să mă adresez m inistrului plenipoten ţiar englez. ai milă de noi! Şi Gian Battista izbucni în plâns.. Şi acum . sculaţi-vă m ai repede! dum Arthur se îmbrăcă în grabă şi descuie uşa. ce nenorocire groaznică! Şi toc sa! O. punea prea m ultă râvnă în respectarea regulilor postului m are. desfăcând ordinul de arestare a lui Arthur Burton. Arthur înainta câţiva paşi şi aşteptă jandarm ii. n-am ce zice! Cu toată cucernicia dum it dragul m eu. nu vă este îngăduit să vorbiţi cu aresta tul într-o lim bă străină. — Cred că asta va fi de ajuns. m ănânce în toată voia. Arthur sări din pat. oboseala trupească birui aţâţarea nervoasă şi el se cu uşurat de gândurile lui apăsătoare şi turburi. şi acum râde pe seam a noastră! Frumos. Arthur dormea adânc. Deodată. că do să-m i cercetaţi lucrurile. Pentru numele lui nezeu. Privaţiunile la care se supunea acţionau asupra lui ca un vin tare. asupra tainei m ântuirii. mai în vinerea patim ilor. Dar nu izbuti multă vrem e. o lungă rugăciune şi num ai aşa izbuti să-şi ze concentr atenţia risipită. doctorul W arren o asemuise pe Iulia culată în care bucătarul ar fi turnat o sticlă întreagă de o sa oţet. nică „O. însoţiţi de gloata de tori. adunându-şi toate puterile ca s pregătească sufletul prin rugăciuni şi m editaţii pioase. avea obiceiul să patu ardă totdeauna toate scrisorile care ar fi pututpromite pe cineva. adăugând răceală: — Dacă veţi m ai avea nevoie şi de alte explicaţii. 16 . Rosti m ecanic. ce înseam nă acea pătrundere cu forţa într-o casă particulară? Trebuie să vă previn că. student în filozofie. iar acum . cum n-ar fi fost în stare să facă decât o lady bine crescută. Regina Coeli. la ce ne-am fi putut aştepta de la fiul u catolice ? — Doam nă. întorcându-se către jandarm i. În tim p ce jandarm ii îi percheziţionau odaia. Într-adevăr. Ciudata procesiune se încheia cu şi pânul stă stăpâna casei: el în halat şi papuci. cercetându-i hârtiile de la universitate sm ulgând sertarele. — L-au deşteptat şi pe signore. S-a trezit toată ca ce nenorocire. Din pricina dum itale s-a adunat aici. dacă nu-mi daţi explicaţii satisfăcătoa re. şi cu papiote în păr. eu aş putea. Se uită năucit la faţa palidă a vizitiului. În sfârşit. — Signorino! Signorino! striga cineva în italie neşte. lacheul cel mic Iuliei. — Ce s-a întâm plat? Cine-i acolo? — Eu sunt. Un tremur uşor îi trecu de-a lungul spinării. zise m ister Burton. E. Percheziţia nu-l neliniştea. aşa c spuse şi Thom as. Arthur înţelese îndată ce însem nau toate acest — Au venit după mine? întrebă el liniştit.. — Fiţi bun să-mi explicaţi.. îi răspunse ofiţerul. atât pentru dum nea voastră cât şi pentru m inistrul plenipotenţiar englez. lungă. parte mistice şi de două-trei num ere din „Tânăra Italie". cuprinsă de turbare: — Aşadar. Apoi intră în alcov şi se lăsă în genunchi în faţa crucifixului. Ţinea în m ână o tavă. începu să-şi despacheteze cu duioşie comoara. o întrerupse ofiţerul. m Oa servi îm brăcaţi care cu ce nim erise. întorcându-se leneş pe par tea cealaltă. În clipa aceea intră un băieţel. enii pătrunseră în odaie. Bătrâna bucătăreasă ita care o slujise pe Gladys înainte de a veni în casă liană. citindu-i scrisorile. Bătaia se repetă.. aşezase acolo tot soiul de bu pe care signorinul ei cel drag putea să le nătăţi. fără să calce canoanele biseri Arthur luă doar o bucată de pâine şi trim ise res ceşti. Şi. — Ave Maria. îşi am inti deod de com paraţia doctorului. apropiindu-se de ofiţerul de jandarmi. să îm pingeau întru ispită. ne-ai făcut neamul de ruşine! strigă ea. îşi petrecu în grabă privirea peste ea şi se repezi la Arthur atâta grosolănie. îşi zise el. e Tereza". „Parcă ar veni al doilea potop şi toţi aceştia s-ar în ădi în corabie să scape cu viaţă! Iată.L. vă sfătuiesc să vă adresaţi şefului de poliţie. i-l întinse lui Jam es. Gian Battista. ca la panoram toată pleava oraşului. De altfel. Crucifixul din faţ părea învăluit în ceaţă. Pe coridor se auzea tropăit de paşi şi zăngănit de fier. care-l se. engle Odată. Fraţii mei ştiu? La colţul coridorului se ivi cea dintâi tunică. de câteva ori. — Ce rost ar avea să vorbim de asta? îi răspunse el. Soldaţii îl înconjurară pe Arthur. de pildă. deoarece îşi dădea seama că ar fi ceva cu totul nepotrivit într m om ent atât de grav ca acela. ea într-o haină de casă. grăbiţi-vă! Dacă aveţi ceva de ascuns. stăpâna cea nouă şi rea. dar observaţia lui a fost înăbuşită de puhoiul de ocări zeşti care se revărsau din gura Iuliei. Doam ne.. parte revoluţionare. Iulia sm ulse hârtia din m âinile bărbatului ei. tul îndărăt. signorino. adăugă el. Voynich ____________________ creion. cu dem nitate. o grăm ciudată pereche de vieţuitoare!" Această com paraţie îi trecu prin m inte lui Arthur în tim p ce se uita la făpturile ridicole care stăteau îna tea lui. auzi o bătaie puterîn uşă. îngână el şi se întoar nu m ai vadă papiotele zburlite ale Iuliei. afară de câteva poezii în com m anuscris.. Dum neata n-ai a te teme de neplăceri. Glasul ei ascuţit şi pătrunzător îl făcea pe Arthur să scrâşnească din dinţi. — După dum neavoastră! O. Arthur stătea pe m arginea lui şi aştepta. mi se pare c-ai să nimereşti la închisoare. jandarm ii nu gă siră nim ic din ceea ce ar fi putut să-i răsplătească pen tru osteneala lor.

adio. Thom as. aşezată chiar lângă port. Ce legătură ar putea avea? — În cazul acesta. starea socială. — Şi acum. Eh. Arthur! Thomas îşi trăgea nervos mustăţile. Aşepta răbdător şi liniştit desfăşurarea evenim entelor. liniş sufletească nu-l părăsea. dacă o ai nevoie de ajutorul m eu. Deşi pe cât se aşteptase. Arthur îl privi cu seninătate. ce i faci?. Pentru dacă-i aşa.. Începuse să se plictisească şi el şi să-şi piardă răb când deodată colonelul îl întrebă: darea. sărută-ţi copiii din partea mea! Adio. Căpătând perm isiunea. noul episcop de Brizzighella. însă curând i se dădu voie fratelui său vitreg Jam es să-i trim ită tot ce-i trebuia. unde.. bani sau altceva. Dar el crescuse într-un vechi palazzo. de proporţii uriaşe. ştii doar ce lim bă are! Aşa că. e părintele m eu sufletesc. vârsta. Gian Battista era şi el acolo lacrim ile îi picurau pe m ustăţile cărunte. În tim p ce strângea m âi tul şi nile întinse spre el. Nu m ă am eninţă nim grav. jandarm ii term inaseră percheziţia şi ofiţerul îl rugă pe Arthur să-şi îmbrace paltonul.. şi plecă să culce. căutând să dea feţei sale o expresie de ne sare. la care pr acelaşi răspuns: „E interzis să vorbeşti". Fără îndoială că nu. neputându-se hotărî să-i pună o întreb neplăcută. Toată povestea asta e în legătură cu vreo chestiune bănească? întrebă el. dar se opri nehotărât: îi venea greu să-şi ia rămas bun d odaia aceasta de faţă cu poliţia. Nici unul din tre Burtoni nu ieşise să-l petreacă pe cel arestat. — Nu. iar cel m ai în vârstă. şi răspunsurile consem nau atât de m onoton. thur se execută im ediat şi se întoarse să iasă. Pe scară îl aşteptau servitorii italieni. Arthur îi întinse m âna în tăcere şi Thom as ieşi din odaie. m ăsurându-l pe Arthur cu o privire dispreţui Jam es o urm ă. grupul cel m ic de bărbaţi tăcuţi şi de fem ei care plângeau în hohote stătea în u privind în urm a caleştii ce se depărta. ajunse în tr-o încăpere m are şi lum inoasă. Nu trebuie să te nelinişteşti. care schim bau într fraze scurte. Mâncarea era proastă şi puţi nă. acoperită cu postav verde şi încărcată cu hârtii. dar nu se poate. Thom as. — Adio.____________________ Tăunul  După o lungă îm potrivire. cu dem nitate. Arthur se aştepta la ameninţări şi la insulte şi se pregătise să răspundă hotărât. Arthur se simţi adânc mişcat. pe care o răspândeşte în Italia 17 . — Vă rog. Iulia se lăsă înduplecată de stăruinţele cumnatului ei. — Dum neata ai fost totdeauna bun cu mine. — Îm i pare foarte rău. e vorba de vreun fleac politic oarecare? Eu am bănuit aşa ceva m ai dinainte. un colo bătrân şi spilcuit. încât asta plictisea pe toată lum ea. n-aţi putea. nici şobolanii. cu favoriţi cărunţi. Şi coborî în fugă scările spre uşa de la intrare. în sfârşit.. Nu i se îngăduia să citească şi tot tim pul şi-l petrecea în rugăciuni şi m edit pioase. naţionalitatea. cu feţele mâhnite. I s-au întrebările obişnuite: num ele. Nu te turbura şi nu lua în seam ă vorbele prosteşti ale Iuliei. Ofiţerul stătea lângă m asă şi se uita la portretul lui Montanelli. Ră ceala lor scotea şi m ai m ult în evidenţă devotam en dragostea servitorilor. n-avem voie să-i lăsăm singuri pe arestaţi. t Într-o dim ineaţă. n-aţi putea să ieşiţi o clipă din odaie? întrebă el pe unul din jandarm i.. În sfârşit. se apropie de ofiţer şi-i ceru voie să vorbească ceva cu arestatul... Peste câteva clipe. rece. aşa cum o iubis înainte pe m am a sa şi acum se îngrăm ădeau în jurul lui. — Cu vreo chestiune bănească?. — Ce să-i faci.. un soldat deschise uşa celulei şi-i zise: „Haide!" După două-trei întrebări. nici m irosul greu însem nau o noutate pentru el. CAPITOLUL AL ŞASELEA Arthur fusese închis într-o fortăreaţă m edievală. Viaţa închisoare nu i se păru din cale-afară de grea. care tot timpul acesta se plim base. Doar n nu pot fugi şi nici n-am ce ascunde. Gian Battista. Cu toate acestea. Toţi îl iubeau pe Arthur. îngrijoraţi şi trişti. m ister Burton. După ce ieşiră ceilalţi din odaie.. Ceea ce-l supăra m ai m ult în celula lui era întunericu umezeala.. supus. cei trei îşi luară îndată un aer im portant şi grav. fie şi aşa. aşa că nici aerul închis. la o masă lun gă. se apropie Arthur şi-i şopti grăbit: — A dracului încurcătură! îm i pare grozav de rău. dar cât se poate de politicos. să-m i dai de ştire. atunci eu. îită un scaun de cealaltă parte a m esei şi începu intero ară gatoriul pregătitor.. m ilităreşte oficial. de coridoare şi de scări. încercând să pară ind rent. — E vreo rudă de-a dumitale? întrebă el. Avu îns plăcută dezam ăgire: colonelul era afectat. Când intră el. În tim pul acesta. totuşi nu izbuti să afle m otivul pentru care fusese arestat. zise el. Arthur se supuse inevitabilului şi-l urm ă printr-un întreg labirint curţi. Arthur răspundea. Arthur era singur în celu supravegherea nu era chiar atât de aspră lă.. stăteau trei ofiţeri cu figuri adorm ite. toare. Tereza! Adio. spune-ne ce ştii despre „Tânăra Italie”? — Ştiu că este o organizaţie politică şi că editează o gazetă la Marsilia. — Uite ce este.

prostit. Era lim pede că şi Bolla fusese arestat. iar celălalt urm ă: — Pot să m ai adaug că avem în m âinile noastre dovezi îm povărătoare. deasupra căreia era scris: „Proces-verbal”. asupra răspân dirii în Livorno a literaturii interzise şi asupra adună studenţeşti. — Dar când ai citit-o. Arthur vorbea cu răutate. colonelul îi întinse o hârtie. Urma apoi o scurtă dare de seam a asu pra relaţiilor lui Bolla cu organizaţia. îi era scârbă de duelul acela de vinte. care se repetă odată cu fiec interogatoriu. — Cine te-a îndem nat să intri în organizaţie? — Nimeni. Cercetând-o în grabă. — Mister Burton. înainte de plecarea dum itale din Pisa? — Num ele acesta m i-e necunoscut. în tim p ce ofiţerii urm ă în tăcere expresia feţei lui. să ne spui cum de te-ai am estecat dum neata. — Da. care o iubea pe Gem m a şi o atrăîn organizaţie! Aşeză hârtia pe m asă şi răm ase sese cu ochii în pământ. Nimeni nu poate pătrunde în această organiza ajutorul altcuiva. Şi. deschis.L. Chiar te priveşte pe dum neata. — Dar n-am deloc intenţia să mă dezvinovăţesc! Ce doriţi să ştiţi? — În prim ul rând. Cui i-ai m ărturi ţie fără sit dorinţa dum itale de a ajunge m embru al „Tinerei Italii”? Tăcere. adăugă el. era şi un tânăr englez. aici nu merge cu „nu vă pot spuEşti dator să-m i răspunzi la toate întrebările. de jocul acela exasperant de întrebări viclene şi răspunsuri ocolite. vă răspund: nu vreau. dedesubt iscălitura: „Giovanni Bolla”. Dar pentru dum neata ar fi mult m ai bine dacă ai mărturisi totul. Arthur începu să citească. Cele din între tâi depoziţii nu arătau nim ic nou. E. ca valerism ul acesta donchişotesc e un lucru minunat. Documentul cuprindea reau depoziţii date ca răspuns la o serie întreagă de bări. dacă nu vă place. îl m ai chinuia şi tropăitul soldatului de pază de dincolo de uşă. un străin. totdeauna proaspăt bărbier Doar e coleg cu dumneata la universitate. Eu singur am dorit. ne”. m ister Burton. când l-ai văzut dum neata ultim a oară pe Giovanni Bolla? întrebă colonelul. cu num ele de Arthur Burton. nu? întrebă veninos colonelul. Iar mai departe scria: „Printre cei care au rilor venit alături de noi. — Fii drăguţ şi răspunde-mi. — O. dar nu trebuie să-l îm pingi prea departe. deasupra. beşti colo Arthur nu răspunse nim ic. — Cum ! Giovanni Bolla? Dar pot să te asigur că-l cunoşti! Un tânăr înalt. „nu pot”. — O neînţelegere? Prostii! Ştii. Asta e greşeala în care cade veşnic tineretul. dar pe Bolla nu se poate să nu-l cunoşti! Pri e scrisul lui. — Îm i daţi voie să citesc? îl întrebă el pe colonel. — Între altele.pără sească. Aflase mai dinainte despre arestările cute la Livorno şi la Pisa. repetă el. îi atrase atenţianelul. Bolla îl trădase! Bolla. Arthur simţi cum îi năvăleşte sângele în obraz. se vede că răbdarea începuse să-l. Vezi şi dum neata că te cunoaşte veşte: foarte bine. dintr-o familie bogată de arm a din Livorno”. dar c ce-i ajunsese la ureche îi era de ajuns ca să se simtă îngrijorat de soarta Gemm ei şi a celorlalţi prie teni. Bolla. cu un aer nepăsător. Încă nu putea să-şi dea seam a de adevăratele proporţii ale dezastrului. Gândeşte-te bine: f oare să te com prom iţi şi să-ţi strici viaţa pentru o sim plă form alitate. care luase asupră-şi datoria sfâ de conducător. Nedumerit. într-o afacere ca asta? — M-am gândit m ult. Se săturase până peste cap de politeţea prefăcută a dom nilor ofiţeri. erau răspunsurile obişnuite. înainte înapoi. — Eu nu cunosc pe toţi studenţii din universitate. adevărul tot va descoperi şi o să-ţi dai seama singur că în zadar ai încercat să scapi prin ocoluri şi tăgadă. care arată că raporturile dum i tale cu organizaţia au fost mult m ai strânse decât ceea ce ar putea decurge din sim pla lectură a unei litera interzise. Voynich ____________________ scopul de a pregăti poporul la revoltă şi de a izgoni armata austriacă dincolo de hotarele ţării. Toate acestea îl obosiseră şi. — Nu. — Sper că acest m ic docum ent ţi-a împrospătat m em oria. — Dum neata ai citit această gazetă? — Da. Arthur clătină din cap: — Nu cunosc pe nim eni cu acest num e. cruţând tocm ai pe om ul care t trădat? Vezi şi dum neata că el n-a prea avut m ustrări de con când a depus îm potriva dum itale! ştiinţă 18 . fără îndoială. toate la fel. Era cuprins de o mânie nestăpânită. Arthur dădu de num ele lui. — De unde ai luat exem plarele care au fost găsite în odaia dum itale? — Asta nu v-o pot spune. — În cazul acesta. încruntat. ţi-ai dat seama că faci un act ilegal? — Fără îndoială. va după câte vorbe aruncate la întâm plare. — O să regreţi mai târziu că ai îndrăznit să vor cu m ine pe tonul acesta. m-a interesat conţinutul ei. Trebuie să fie vreo neînţelegere la m ijloc. la o asem enea întrebare n-o să vă răspund. cu pasul lui apăsat. îşi rid ochii. Oricum. — Dum neata vrei să m ă porţi pe degete! rosti as pru colonelul. am citit tot ce se putea găsi în această direcţie şi am ajuns la anum ite concluzii.

tresărirea buzelor. la aer Arthur făcea încercări deznădăjduite să inspire aer. Inim a-i bătea cu deznădejd r urechile-i vuiau. un ticălos! — Taci! strigă colonelul. A doua zi. — Asta e o m inciună! Aţi săvârşit un fals! O după chipul dum neavoastră! Sunteţi un om josnic! O. N-avea de unde săgă impresii din afară. În prag stătea gardianul. porni cu paşi aproape siguri de-a lun coridorului şi sui scara. îşi du m âna la frunte. acum a trecut. În orice caz. dibuind. dar el se îm potrivi. Ei. Toate acestea loc să-l facă pe Arthur să „prindă la minte”. să stea pe podeaua plină de grăm ezi gunoi şi de tot felul de murdării. care dovedeau bâcsit secătuire trupească şi oboseală nervoasă. Uşa se izbi din nou. cheia scârţâi în broască. auzi un glas prietenos. Sosi şi noaptea. să ne întoarcem ac unde ne--am oprit rândul trecut. într-o în lum inată. cum dorea colonelul. Era credinţat că veniseră după el.. În sfârşit. Era neagră. Intră gardianul-şef. Văd că are nevoie de o lecţie „ca să prindă la minte”. Arthur păşi spre uşă. Cea dintâi im presie a lui fusese atât de zguduitoare. Nădăjduesc că de data aceasta vei fi mai înţelegător. Gardianul voi s ajute să urce treptele înguste şi drepte care duceau în curte. Pentru întâia oară în viaţă nu se m ai putea stăpâni. măsură căpere m asa încărcată cu hârtii şi pe ofiţerii care stăteau la locurile lor obişnuite. încercând să-şi adune gândurile. Întu i se părea de necuprins. Când se simţi îm pins în această cuşcă. Ochiul lui încercat lonelul prinse trem urul m âinilor. m ister Burton. ÎI cuprinse o poftă nebună să se arun asupra acestui filfizon cu favoriţi cărunţi şi să-l gă de gât. înainte a avea tim pul să înţeleagă unde era adus. Aşa se întâm plă totdeauna când iese om ul. un loc m ai puţin m urdar. ca să puneţi mâna pe pe ci m ine. Şi dintr-odată. Viaţa dinafară pierise pentru el. Fără îndoială că gândul i se citea pe faţă. Atunci s-a iscat între noi o uşoară neînţelegere. O bănuială neaştept îi fulgeră prin minte. fără început şi fără nericul sfârşit. Răm ase toată ziua într-un întuneric orb. sărind de pe scaun ca turbat. nici sunetele nu ajunseseră până la el de luni şi luni de zile. Cheam ă gardianul şi porunceşte-i să-l bage tânărul acesta la carceră pentru câteva zile. Încetul cu încetul. ori să-m i întindeţi mie o cursă. — Ei. strân deoarece colonelul adăugă imediat. Apoi.. — A. culea pierdea noţi unea timpului. — Vreau numai să-mi spui. răută străin parcă. f îndoială. într-o linişte deplină. — Haide. lângă picioaele lui. Carcera sem ăna cu o gaură de şobolani. Dar m ai înainte de-a avea tim p să spună vreo vor om ul îi întinse pâinea şi apa. şi ar fi căzut dacă gardianul nu l-ar fi sprijinit de umăr. îşi veni în fire şi. de-acolo. însoţit de un soldat. dând la o parte m âinile gardianului. părul îm de um ezeală şi privirea stinsă. fără să aducă nic schim bare. Lum ina stră aceea îl orbi. Se cutrem ura de scârbă ori de câte ori m ul cu degetele lui atingeau m urdăria vâscoasă care acope rea pereţii. se întoarse şi plecă fără un cuvânt. mister Burton! zise colonelul. să-l scoată de acolo. Cred că nu se va repeta. Pot să te asigur că nu vom întrebuinţa faţă de dum o severitate fără rost. Şo speriaţi. să respire duhoarea în ântătoare care răzbea de la ţevile de scurgere spăim şi din lem nul putred.____________________ Tăunul  În glasul colonelului suna ceva foarte asem ănător cu ironia. Avea im presia că nici lum ina. ferindu-şi ochii de lum ină. Cu o căutătură nedumerită. silindu-se zadarnic să socotească de câte o zile sau săptăm âni stătea în acest m orm ânt. şi când uşa se izbi în urm a Arthur înaintă cu băgare de seam ă. Arthur împinse la o parte paharul cu apă ce i se întindea. mister Burton. Înainte de a se aşeza îşi găsi. adresându-se unuia dintre ei. încântat de răzbunarea lui. o zbughiră chiţăind pe bolanii. La cea din urm ă treap am eţi. A treia zi. Stătea în picioare. cios. îm piedicându-se şi clătinându-se ca beat. ce ştii despre organizaţie şi despre cei ce fac parte din ea 19 . Arthur se cutrem ură. pipăindu-şi dru m âinile. Ceasurile treceau. Se opriră o clipă în faţa unei uşi. Uşa se deschise şi lum ina slabă a unui felinarpunse întunericul de nepătruns al carcerei. cu paşi nesiguri. uşa se deschise din nou. şi bea un pic de apă. începu din nou colonelul după câteva clipe de tăcere. zise el. Arthur se uită jurul lui. Arthur bătu din picior. dacă te vei purta neata cum se cuvine şi vei dovedi că ţi-a venit m intea la cap. — Acum . uşa se deschise şi Arthur se pom eni. încât ofiţerul insultat ar fi fost. îl aduseră în cea mai cum plită stare nervi. Sări în picioare. vvăd am ghicit planurile: ori vreţi să com prom iteţi neva. cu glasul schim bat: — Stai jos. Sunteţi un înşelător. plini de mucegai. oficial şi îngheţat. sincer şi cinstit. rosti gardianul. năucit. încep discuţia noastră declarându-ţi că de data aceasta singura m ea dorinţă e să îngăduitor.. cum plăcut carcera? Nu-i aşa că acolo nu e atâta lux calonul fratelui dum itale vitreg? în sa Arthur îşi aţinti privirea asupra chipului zâm bitor al colonelului. Arthur îl urm ă m ecanic. cu zgom ot. Îi aducea o bucată de pâine şi o cană cu apă. un mincinos. Sprijinindu-se cu coatele de m asă. groaza puse stăpânire pe el. seara. Cei doi colegi ai lui erau de asem eni în picioare.. — Ce vreţi de la mine? Arthur rosti aceste vorbe cu un glas aspru. Casa bogată în care crescuse îl făcuse să fie cât se poate de pretenţios în ceea ce priveşte curăţe Şi acum trebuia să se atingă de pereţii lipicioşi. Pierdea ce în ce m ai m ult noţiunea locului şi a timpului. — Căpitan Tom m asi. um edă şi înfiorător de m urdară. Co îl urmărea cu luare-aminte. când se sim ţi iarăşi stropit cu apă. Întunericul păru răm âne în urm a lui şi se desface în bucăţi. În jurul lui era acelaşi gol. Se clătină.

— Mister Burton. Arthur a fost dus într-o celulă. Îţi spun desc dacă nu arăţi bunăvoinţă şi nu te supui. Lui Arthur. unde se trânti pe pat şi dorm i până dimineaţa urm ătoare. Prin trup îi trecu un fior.. o ură neîm păcată punea stăpânire pe el. răsturnându-se în fotoliu cu toată conştiinţa dem nităţii sale. Zadarnic înălţa Arthur rugăciuni către Dum nezeu. unde-l aştepta aceeaşi m asă acoperită cu postav. Arthur îşi ridică fruntea. Afara de asta. — Ai o m em orie ciudat de scurtă. să-i dea putere să-şi înfrângă pornirile rele. Priveşte! Arthur se uită nepăsător la scrisoare şi o aşeză la o parte. şi mereu i se părea că cineva stă ascuns în celula lui şi asc 20 . E. ca să li se sm ulgă de ador claraţiile pe care unii le-ar putea da în delir. o să fiu silit să dau ordin să te ducă îndărăt la carceră şi să te ţină acolo până când vei schim ba hotărârea. — E un vechi defect al m eu. avea asupra lor un efect asem ănător cu acel al zgârieturilor unui creion pe o tăbliţă de arde stridente. Avea săgetături în tot trupul. şi aşa destul chinuiţi.. — Poate că-ţi am inteşti de asta? I se întinse încă un plic. — În cazul acesta. aerul infect şi nopţile nedorm it istoviseră. Însă răm âne de văzut dacă m inistrul plenipotenţiar al Angliei va în viinţa asemenea tratam ent faţă de un supus britanic. care-l făceau să scrâşnească din dinţi. Pen întâia oară îşi dădu seam a limpede ce se as sub pojghiţa de cultură a intelectualului şi sub sm erenia cunde creştinului şi se îngrozi. — Asta e într-adevăr ciudat! Ei.. — Aşa! Dar eu am auzit de la unul din profesorii dum itale de la universitate că nu erai socotit deloc fiind incapabil. îi era înce tot m ai frică să doarm ă adânc sau să m ănânce. şi duşm ănia unuia faţă de celă ajunsese atât de îndârjită. trezin dorinţa nebună de a spune necuviinţe şi de a arunca în obrazul acestui domn. — Ei. cât faptul că începea să-şi piardă stăpânirea de sine. Noaptea. — Aşa să fie? Bine. — Dum neata tăgăduieşti că acesta ar îi scrisul itale? m du — Nu tăgăduiesc nim ic. Aşadar. Nu i se pus nici cătuşe şi deocam dată fu scutit să vadă iarăşi carcera. urm ă colonelul. Voynich ____________________ înainte de toate. răspunse el. înd ce dădea cu ochii de colonel şi-i vedea favoriţii cărunţi. Iar dacă te vor apuca furiile. cum? n-o recunoşti? — Nu. Foam ea. o să fiu nevoit să iau îm potriva dum itale măsuri aspre. răspuns dispreţuitor. m ai ştiu că ai fost în legătură cu ei. ta că — Probabil că dum neavoastră judecaţi inteligenţa din punct de vedere poliţienesc. În glasul lui Arthur se sim ţea cum creşte un început de m ânie. — Faceţi cum credeţi. lupta aceasta prelungă şi ascuţităpuse vădit să-i zdruncine nervii. dum neata hotărât nu vrei să răs punzi? — N-am nim ic de răspuns. Nu-l speriau atât am eninţările colonelului. când se întâmpla să treacă pe lângă el vre-un şoare sărea ars. aproape goală. încât nici nu se mai puteau uita liniştiţi unul la altul. ştia foarte bine cu câtă atenţie e supravegheat şi nu-i ieşeau din minte zvonurile cum că arestaţii suntm iţi pe nesimţite cu beladonă. rea pe — Nu. ai de gând să-m i spui tot ce în această chestiune. Nu-m i am intesc să fi scris această scrisoare. de cât timp îl cunoşti pe Bolla? — Nu l-am întâlnit niciodată. o să poruncesc să ţi se pună cătuşe. Arthur recunoscu scrisoa care o trim isese în toam nă unui prieten student. de anim al. Pe zi ce trecea. dum ne iarăşi uiţi. — Şi nu cunoşti persoana căreia i-ai scris-o? — Nu ştiu. O m ânie oarbă. chiar de la întâia întrebare. Nu uita am dovezi destule şi sigure că unii dintre tinerii despre care am vorbit transportau clandestin literatură in zisă în portul local. năduşit şi trem urând de groază. fiecare os îl durea..L. zise el încet. Îndată c duceau în încăperea aceea lungă. Glasul colonelului îi sfâşia nervii. fără să te constrâng? Arthur se mulţum i să-şi lase şi mai mult capul în jos. Nu ştiu absolut nim ic despre el. — Dar iată o scrisoare adresată lui şi scrisă de m âna dumitale. zise colonelul. Dar cu fiecare interogatoriu. Poate cunoşti m ai bine pe un tânăr cu num ele Carlo Bini? — N-am auzit niciodată de el. Dim potrivă. Eu îţi atrag încă o dată atenţia că discuţia pe un ton ca acesta nu poate să ducă la nim ic bun făcut o dată cunoştinţă cu carcera şi cred că nu vrei să-i m ai sim ţi şi a doua oară plăcerile. — Aştept un răspuns. Nu trecuse nici o lună de când stătea la închisoare. — N-am ce să vă răspund. Profesorii universit întrebuinţează acest cuvânt într-un înţeles mai deose bit. se spunea despre dum nea eşti un tânăr cât se poate de inteligent. duşmănia dintre e colonel sporea. a cărui vinovăţie nu poate fi dovedită cu nim ic datoria lui să hotărască. dar ce poţi să-mi spui despre Francesco Querri? — Pentru întâia oară aud acest nume. se zbătea în el ca o fii vie. — Prin urm are. vom m ai vorbi curând despre asta.

drept înainte îm pinse uşor peste prag. înăbuşindu-se. încât tânărul se uită la el nedum e rit. pierit. — Spuneţi-m i. — Bună ziua. Văzând că Arthur stă nemişcat şi se uită. vasăzică? Lui Bolla i-au spus că eu l-am trădat. glasul lui Arthur se ridică aproape ca un strigăt. Arthur se m ulţumi să ridice din um eri. Îl avea mereu pe buze în tim pul pornirilor lui cucernice. începu să-i adune îm brăcăm intea... — Ce s-a întâm plat. — L-a denunţat un prieten? Ce grozăvie! şi Arthur făcu ochii mari. Cine altul putea să m ştie despre afacerile dum itale de dragoste? Arthur se întoarse în tăcere. 21 .virea în pri Dar lui nu era rugă de ajutor. Arthur clătină din cap. zise el cu glasul scăzut. ce josnicie! şi Enr apucă o căm aşă.. rotofei şi chel. O frică neaşteptată cuprinse. chiar nu-i adevărat? Enrico se opri pe treptele scării şi-l m ăsură pe Arthur cu o . petrecând în rugăciuni câtevasuri pe zi. zâm bind.____________________ Tăunul  dacă nu cum va vorbeşte prin som n. Dar lucrul cel înspăim ântător era că credinţa îl părăsea pe zi ce trece. Cel puţin aşa i s-a spus la interogatoriu. apropiindu-se de pat. Se agăţa cu înfrigurată îndărătnicie de cel din ur sprijin al său.dom nu a care nu trăsnea cu fulgerul său pe preotul ce divulgase taina spovedaniei. Zi îi slă şi noapte îi suna în urechi numele lui Bolla. Doam ne. iar mie. gardianul-şef intră în celula lui Arthur şi o m ăsură cu o căutătură a de întunecată. O m are mângâiere îi aducea gardianul-şef chisorii. încât uşor ar fi putut să cadă în cursă. Spune-mi m ai bine ce a cu ceilalţi? — Ce e cu ceilalţi? m orm ăi Enrico. şi despre ceilalţi. Colonelul făcu un gest de în găduitoare nedum erire. N-ai de ce să fii supărat pe mine. îmi face o deosebită plăcere să te felicit.. Nu cum va vrei să m ă întrebi despre Bolla? — Da. cu blândeţe: cred. cu ciudă.. mister Burton! zise colonelul. Nu cum va ai scăpat vreo vorbă la spovedanie! — E o m inciună! De data asta. cea iar rugăciunile le spunea rece şi maşinal. şi despre el. Şi pe urmă. Stai.. Dar bunătatea lui înăscută. Ştiu că eşti catolic. ne dă dru toţi? m ul la Drept răspuns. Fii bun şi semnează hârtia asta. care ieşea iveală în fiecare gropiţă de pe obrazul bucălat. Enrico se întoarse spre el: — Dar nu l-ai denunţat chiar dum neata? — Eu? Ai înnebunit! Eu?!. ori zâm cum . Ia gândeşte-te puţin. bind binevoitor. şi Arthur îl luă iarăşi de m ână. să-i spun şi lui. Prietenii dumitale l-au şi dat de gol şi au tipăr fiţuică în care-l denunţă ca pe un spion. Vedea cum jan ii încearcă să-i surprindă vreo m ărturisire care l-ar darm putea învinui pe Bolla. repede. — O. Dar n-ai fi singurul naiv care s-a prins în undiţa asta! U chiar acum se vorbeşte mult despre un preot din Pisa. din gelozie. Şi într-adevăr. ştii. La al în început. — Nu bănuieşti?.. Era un moşneguţ mărunt. — Enrico. că Bolla m -a denunţat pe mi Num ai că Bolla nu-i atât de prost să creadă. — De ce-m i strângi lucrurile? Poate că m ă m ută în altă celulă? — Nu. Enrico... — Fără îndoială că-i o m inciună. Un crucifix mare de lemn atârna de perete. dum neata singur. Pe aici! şi zicând aceasta. om ul încercase cât putuse să-şi ia o înfăţişare fioroasă.privire coditoare. birui în el sim ţul oficial al datoriei şi în curând începu umble cu bileţele de la o celulă la alta. ce-i cu dum neata? — Nu se prea vede că o să-i dea drum ul curând. paralizându-l. Arthur se apropie de el.. dispreţuitor. ei i-au spus dum neata l-ai denunţat. dar ce te-a apucat? Spune-mi. ci doar nedum erire m ută în faţa răbdării nesfârşite şi zadarnicelui. Că amândoi eraţi îndrăgostiţi de aceeaşi fa — Asta-i minciună! şi Arthur repetă cuvântul în şoaptă. nervii biseră atât de m ult.. — Atunci. ţi se dă drum ul. îi răspunse fără prietenie Enrico şi. dar om ul şi-o trase.. Totul se lim pezi deodată în m intea lui şi înţelese cum stau lucrurile. Arthur îl privi lung. — Mi se dă drumul? Astăzi? Mi se dă drum ul de tot? Mişcat. cum au spus?. — Stai puţin! Enrico se opri pe coridor în faţa încăperii unde se făceau cercetările şi zise.. Dar gândurile i se întorceau tot m ai des la Bolla. Arthur îl prinse pe gardian de m ână. l-a denunţat un prieten. — Negreşit. Ce tăzi? ai as — Nim ic. auzi doar un bombănit dispreţuitor. ne dum erit. m ister Burton. Enrico dădu din um eri şi o luă înainte. Mi-ar face m ultă plăcere să ştiu că nu eşti dum neata trădăto Totdeauna te-am socotit ca pe un băiat de ispravă. Atunci. — Aşa. Pentru că. eu tot n-o să m ă supăr. rostin fără să vrea în loc de „Maria” în tim p ce-şi şoptea rugăciunile şi-şi depăna mătăniile. — Ascultă. Mă duc la Bolla. Enrico ieşi pe coridor. dum neata trebuie să ştii m ai bine. Enrico? strigă Arthur. Da. Art îl urm ă. m ă bucur că te aud vorbind aşa. — Nu bănuieşti? Cum se poate? Chiar dum neata. zâm Am prim it de la Florenţa ordin să te eliberăm . cine m -a trădat? Colonelul îşi ridică sprâncenele. bind.. Enrico deschise uşa odăii de cercetări. Aceeaşi fată! Gelozie! Cum de-au putut afla? Cum de-au putut afla?. Dar mai spune-mi ceva... Enrico. Într-o după am iază. într-o zi de mai.

Dar asta era îngrozitor! Fără îndoială că ea cre dea. Arthur. urmă Gemm a. ca pierdut. cu o expresie de dojană întipărită pe cobo faţă. Şi făcu un pas spre ea. cu un glas străin. atât de fericită! El tresări de m irare şi-i îm pinse mâna la o parte. O. o fată brăcată într-o rochie sim plă de lână şi cu o pălărie de pai pe cap alergă cu braţele deschise în întâm pina lui: — Arthur! Sunt atât de fericită. pe care fata şi-o ştergea de poala rochiei. Dar era greu să treci lângă Gibbons. fără să-i spună omului un cuvânt de despărţire. Ochii ei m ari şi întunecaţi erau plini de spaim ă. care ra să-l întâm pine. — Da. — Gemm a! Dar acesta. începu ea. Dum nezeule. sir. — Ascultă. Bolla trebuie să fie nebun de-a binelea dacă a putut creadă o absurditate ca asta. Gibbons.. Apo făcu lum ină. — Cred că ai auzit de scrisoare. — Vorbesc despre scrisoarea lui Bolla. Îşi aduc am inte că rătăcise pe străzi. şopti el într-un târziu. sir. Ştiu că a fost groaznic pentru dum neata. cu sila.L. Purtarea lui ciudată o înspăim ân Porni după el şi-l apucă de m ână: — Arthur! El se opri şi se uită la ea.. Arthur încercă să se strecoare pe lângă el. şi de m âna ei. Se uită în jurul lui şi văzu că era sin gur. dum neata nu înţelegi! izbucni el în sfâr şit. pe care se citea deznădejdea. Au plecat cu toţii la o vi nu se întorc înainte de ora douăsprezece. Ziceau că or să-ţi dea drum ul la patru. — Îţi m ulţum esc. Nu trebuie să fii mâhnit din pricina încurcăturii acel triste. cu Bolla.. La etajul întâi se ciocni de Gibbons. Nu cinez. Nu mă tale. Era abia zece. afară de obrazul pa al Gem mei. unde îl aşte un luntraş ca să-l treacă peste canal. Zicea că dum neata ai divulgat ches cu vaporul şi că datorită dum itale e arestat acum ... 22 . U scara.. pentru Dum nezeu! N-a fost vina m ea. Fata se feri. Da. e aşa de absurd! Cine te cunoaşte îşi dă im ediat sea de asta. Câteva m inute păşiră alături. într-o tăcere de m orm ânt. văzu spaim a ca de moarte de pe chi ei. m orm ăind obişnuitul „bună seara”. dar nu-şi putea da seama cu nici un preţ pe unde.. Jim ! — Aştept aici de o jum ătate de ceas. Voynich ____________________ — Fii bun şi sem nează de prim irea hârtiilor dum i îi zise blând colonelul. ca şi cum uitase de ea. îşi luă hârtiile şi ieşi. eu. da. strigându-i cu ură: — Să nu te atingi de m ine! Arthur îi apucă m âna dreaptă. Num ai cei care nu te cunosc ar putea să m ai aibă vreo îndoială. când Gibbons nu voia. pentru ce şi câtă vrem e. şi să vă spun că speră să vă găsească riţi să încă treaz. şi încă m ai mult decât îi trebuia! — Doam na m i-a poruncit să vă întreb dacă nu do cinaţi. La ce crude încercări a supus el sm e dum itale creştină! Mi-e team ă că-l aşteaptă o renia pedeapsă grea. — Jim ! strigă el în sfârşit. În clipa când urca treptele de piatră ca să iasă în stradă. acesta e adevărul! Fata se trase încet îndărăt şi răm ase ca mută. — Ascultă. Dumnezeule! Ce să fac? Deodată îşi veni în fire. pe urm ă. am vor bit despre vapor şi am pom enit num ele lui Bolla.. E. La auzul acestui num e. m ăsurând cu o căutătură dispreţuitoare îm brăcăm intea murdară părul răvăşit al lui Arthur. coborî singur spre m al.. fără să-şi spună cuvânt... Vrea să vă com unice chiar astăzi ceva cât se poate de im portant. Faţa i făcu tot atât de albă ca eşarfa din jurul gâtului. zise el. De aceea am şi venit aici: am v să-ţi dau de veste m ai curând că nim eni din grupul nostru nu crede o vorbă din scrisoarea lui. de altfel şi eu sunt acum foarte ocupat cu tânărul ac zăpăcit. avea tim p. Adio! Arthur iscăli. nim ic. cu acelaşi glas înăbuşit.. Câteva clipe nu văzu nim ic înaintea ochilor.. chipul lui Arthur se strâm bă ca de boală. Păşi în urma lui Enrico până la poarta gre închisorii.. dar toată lum ea înţelege.. Îşi dădu seam a lim pede de prezenţa fetei. cu blândeţe. O ceaţă grea îi întunecă lum ina. iar doamnei să-i spui că nu m ă voi culca până la întoarcerea ei. — Care încurcătură? întrebă el. şi nu te m ai reţin. nu ştii nim ic? A scris o scrisoare înspăim ântătoare. de ce te uiţi aşa m ine? S-a întâm plat ceva? Ce-i cu dum neata? Stai! Arthur se întorsese şi plecase încet pe stradă.. dragul m eu. — Lasă-m ă! Dă-mi drum ul! Lasă-m ă! Şi Gemm a îşi sm ulse m âna din m âna lui şi-l lovi peste obraz.. CAPITOLUL AL ŞAPTELEA Se întunecase de-a binelea când Arthur sună la uşa din faţă a casei celei m ari de pe Via Borra. Vaporul. îndoiesc că vrei să ajungi cât mai curând acasă. — Gemm a. Fata îl luă de braţ.. — Dom nii nu sunt acasă. zită şi Arthur se uită la ceas. — Care absurditate? — Prin urm are.

că ai fi putut să ţii seam ă de rugăm intea m ea şi să ne fi aşteptat până ne înt ceam .. in în odaie şi încuie uşa în urma iui. Dorm i? Arthur m ai aruncă o privire prin odaie. Arthur se lăsă pe marginea patului. Portretul lui Montanelli stătea m asă. îi trecu prin minte. chiar deasupra ferestrei.. în alcov.. un suflet om enesc viu. care trăgea cu nerăbdare de m ânerul uşii. înăbuşit. Arthur se urcă pe un scaun şi-l încercă: cuiul era solid. îl aruncă într-un sertar şi-şi netezi patul în grabă.. — Arthur! De data aceasta era glasul lui Jam es. Descoperi. cu glasul ei plin de răutate. ţele pe Soneria zbârnâi fără veste la uşa de la intrare. Fâşiile de pânză îi scăpară din m âini. Vino la m ine mâine dimineaţă. o îndreptă cu sfială Jam es. Arthur le spuse acestea cu un glas ciudat. Apoi. În havuzuri.. Co borî atunci de pe scaun. Clanţa uşii se răsuci. eu nu m ă simt tocmai bine.. îşi făcu cruce. M. Am fost chem at la m uribund. iar el stă pe jum ătate aţipit. Apoi se auzi glasul Iuliei: — Arthur! El se ridică.. Arsări şi. Ar fi de ajuns ca să-mi tai o arteră. Nu. i-e ruşine să se u 23 . pierzându-şi tim pul preţios! Nu se sinucisese în şi iată că acum va fi nevoit să vadă feţele lor. ai po — Ce doriţi? îl întrerupse pe neaşteptate Arthur. cât de fără r erau toate. te rog. Nici nu se gândea prea m ult la asta. totuşi un asem enea sfâ i se părea cu neputinţă de înlăturat. descoperi o scrisoare adresata pe care recunoscu scrisul lui Montanelli. Era scri creionul: să cu „Dragul m eu! Sunt deznădăjduit că nu te pot vedea în ziua eliberării tale.. şi se gândi: „Sărm anul padre!” Pe străzi oam enii râdeau şi vorbeau. încât nu-i mai ră m ânea nim ic pentru care să se roage.. Nu se hotărâse să-şi ridice neapărat viaţa. Sper că nu eşti bolnav? Arăţi ca şi cum ai avea friguri. Nim ic nu se schim base pe lum e de atunci. zâm betele lor ironice şi dispreţuitoare. iar crucifixul se afla. începu el. cât m ai devrem e”.. draga m ea. Paşii se apropiau. intrând în urm a trenei ei lungi. — Arthur. cu o grabă înfrigu începu să-l rupă în fâşii. începu el. s-a sfârşit! Totuşi. înăbuşindu-se de frică. Vă rog să lăsaţi pe a dată.... Mă doare capul. Nu m ă voi întoarce decât noaptea târziu. când el era încă în viaţă. Semnătura: L. Arthur lăsă la loc scrisoarea pe m asă.. oftând. un cui m are „Asta-i bun!”. Pe scară se auziră pa rată. Apoi. Totul rămăsese aşa cum era în ziua arestării. acolo unde îl aşezase el. apropiindu-se de masă. pat.. îi trecu prin minte. dacă ar avea la îndem ână un cuţit!.. — Nu cum va ţi sa întâmplat ceva? întrebă el cu îngrijorare.. vrăciripeau sub streşini. Băiatului îi zvâcneagele în tâm ple..____________________ Tăunul  Arthur se duse în odaia lui.. Iar el. Totul răm ăsese întocma m ai înainte. socotim de datoria noastră să vorbim serios cu dum neata despre. Arthur. ca şi cum ar fi vrut să se încredinţeze că n-o să-l turbure nim eni. cu deznădejde.. m ai avea de făcut şi laţul. şi. să încheie cu viaţa şi ast uite. aşa cum ciripeau şi ieri. Crezi oare că trebuia să jucăm de un picior pe altul în faţa uşii dum itale o jum ătate de oră. intrând m ânioasă în odaie. făcu Intră în alcov şi căzu în genunchi în faţa crucifixu lui. Se opri o clipă în prag.. aproape înăbuşindu-se. ca şi înainte. Jam es îl m ăsură din ochi cu m irare. aşteptând să ne deschizi? — Num ai patru m inute. jocurile de apă sclipeau. Arthur grăbi. eu încordare. şi şaful cear cuiul sunt m ai sigure. Făcu câţiva paşi. Nici nu fusese nevoie să se gândească prea m ult la asta. „Părinte atotputernic şi milostiv”. zise Iulia. Pur şi simplu. Arthur strânse cearşaful rupt. — Mi se pare. „Treb să fie acolo o pereche de foarfeci. cu întreruperi.. fâşiile erau prea late: n-o să le poată răsuci cum trebuie.. Pe scrin se afla coşuleţul de lucru al m am ei sale. Arthur. totul se sfârşise. Dar ce are-a face? Era de ajuns un şer vet sau un cearşaf rupt în fâşii. dar se opri şi nu m ai adăugă nici un cuvânt. Mai repede. deschide. iar urechile-i vâjâiau. Eu. îşi încleşta am ân thur două m âinile de gât. — Fleacuri! îl întrerupse fără veste Iulia. nici măcar fel să un briceag. aducându-şi am inte pe neaşteptate că Ar thur venea dintr-un focar de infecţie. că ar fi fost mult mliticos din partea dum itale. aşa biile cum vor ciripi şi m âine. Se ridică şi. O. num ai să am tim p!” Smulse cearşaful de pe pat şi. Num ai de scăpa de conştiinţa aceea supărătoare şi zadarnică. Nu. Nici unul din m ărunţişurile zilnice care-l înconjurau nu se m utase de la locul lui pricină că un suflet om enesc. Se auzi o bătaie în uşă.. Dar cuiul trebuie să destul de solid ca să ţină greutatea trupului. Rămase încrem enit. Totul să facă acest lucru repede. ascul tând. Astea-s mofturile lui obişnuite. Eu cred. cu băgare de seam ă.. trăgându-şi cu grijă la genunchi pantalonii noi. Îşi plim bă privirea prin odaie. îşi încrucişa bra spetează şi-şi lăsă capul pe braţe. fusese schilodit de m oarte. cât de absurde.. m ai sân repede! O. Viaţa i se pă rea acum atât de lipsită de lum ină. plini de voie bună. apoi deschise uşa. de at trandafiriu. Mister Burton oferi un scaun soţiei sale şi se aşeză şi el... şii. Ei s-au întors. să audă lor rile glasu duşm ănoase şi dojenile lor plictisitoare. Aşteptăm . — Iuliaşi cu m ine. Prin urm are. când deodată îşi aduse am inte că nu-şi se rugăciunea. scoase dintr-un sertar un cio bătu bine cuiul şi se pregătea să tragă cearşaful de pe can. doam ne! încă cinci m inute. din obişnuinţă. el era m ort. Nu avea la îndem ână nici o arm ă. silindu-se nici să sufle şi ascultând. N-avea încă o idee lăm urită asupra felului cum se va sinucide. — Acum nu pot să vă ascult.

draga m ea. după slovele şovăitoare ale m m ei sale. Câteva clipe se uită. adresată soţului. 24 . ridicându-se cu dem nitate de pe scaun. că toate acestea sunt te-teribil de ridi cole? — Ridicole? James îşi trase scaunul de lângă masă şi-l privi pe Arthur atât de uluit. Mister Burton tuşi. scrisoarea fusese concepută cu patru luni înainte de naşterea lui. şi cel mai b lucru ar fi să nu m ai vorbim despre asta. la hârtie.. de uşurinţa şi de im presionabilitatea. James! Prea am fost sentim entali. rosti el blând. obosit. cu cei ce calcă legile. Dar tatăl m eu i-a îngăduit. îi răspunse Arthur răspicat. că eu nu pot tolera în casa m ea pe un om care a necin în faţa societăţii numele nostru. Sunt dispus să cred că te-au stricat prietenii corupţi şi sunt bucuros să ţin sea de tinereţea şi lipsa dum itale de experienţă şi încă.. El o desfăcu şi lită şi recunoscu scrisul m am ei sale. decât de t loşie. vezi. repetă încă odată Arthur. urmă Jam es dom olit fără voie. şi stai jos. urm ă Jam es după o pauză. îşi netezi barba.... Eu trebuie să m ai vorbesc cu Arthur asupra -unor ch tiuni. Femeile. Eu. dincioşi Toate acestea sunt cât se poate de regretabile. — Ei. Dum neata n-ar fi trebuit să le ştii toate acestea. Mister Burton se opri. nedum erit de acest răspuns. asta nu are nici o im portanţă. e târziu. însă. Uşurătatea dumitale m iră. El a cerut doar ca omul care a am ăgit-o părăsească im ediat Italia.. Soţia lui se ridică atunci de pe scaun.. Dar să lăsăm asta. cu o singură condiţie: să nu încerce s-o m ai vadă pe m a dum itale. pe care tem că le-ai moştenit de la m ama dum itale. râzând în hohote.. nu vreau să fiu crud.neral.. era o sem nătură hotărâtă: „Lorenzo Montanelli”.. Însă Arthur stătea încremenit. mai încet! Nu trebuie. fără să se clintească. vasăzică? Asta n-are nici o im portanţă. ca misionar.. şi se întoarse la discursul lui pregătit cu gri — Socotesc de datoria m ea.. Viaţa dispăruse cu totul de pe chipul lui ca de ceară. unde. m îm potrivit ca dumneata să te întâlneşti cu el.. — Cum? strigă ascuţit Iulia. să vadă ce im presie fă cea cuvântarea lui plină de îngăduinţă. După ce Iulia îşi ridică trena pe braţ şi ieşi. bâlbâindu-se ciudat. începu James cu blândeţe (Iulia nu-l m ai putea auzi acum ). — Fără îndoială. să discut cu dumneata despre purtar dum itale neobişnuită şi despre legăturile pe care le ai cu. Vino încoace. — N-are nici o importanţă? repetă Jam es. După cum ştii. ştii. că un — Arthur. Montanelli a plecat în China. rând cu rând.. — Ei. După dată. cu aţâţătorii la răscoa şi cu alţi oam eni de felul acesta. Sunt încredinţat că ai fost târât m ai curând de nechibzuinţă. citeşte! Şi Iulia scoase din buzunar o foaie de hârtie mototo i-o aruncă lui Arthur peste m asă. şi pe urm ă?.L. până ce ajunse la sfârşitul paginii. văzând înfăţişarea obosită deznădăjduită a lui Arthur. Jam es încuie uşa cu grijă şi se întoarse la scaunulgă de lân lui m asă. e o poveste cât se poate de tristă.” — Fără îndoială că veţi face aşa cum vă convine. şi aşa destul de netedă. nici una? Jam es. închizându-şi evantaiul cu zgom ot şi aruncându-şi-l pe genunchi. înce — Arthur! strigă onorabilul arm ator. Apoi. nemişcat.. şi pe urm ă?. însă continuă să tacă. E.. Şi trebuie să recunoaştem că până la sfârşit au răm as cre amândoi acestui legăm ânt. fără îndoială. prostit. personal.. — Ei.. Arthur o citi încet. atunci când s-a întors. Voynich ____________________ în ochii noştri. Dedesubt se vedeau două iscă lituri. — Prostii. Coboară-te. f să spună un cuvânt. să se ocupe de educaţia dum itale. încât uită chiar să m ai supere: Ridicole. Jam es se ridică şi o luă pe Iulia de m ână. atunci când femeia i-a m ărturisit necredinţa ei. Arthur străbătu încet odaia şi se lăsă pe pat. care s-a vârât în fam ilia noastră drepturi egale! Cred că e tim pul să afle cine-a fost m am ă-sa! La ce bun atâtea ceremonii faţă de fecio rul unui popă catolic! Poftim. draga m ea. şi pe urm ă?. — Aşa că.. fără să rosteas cuvânt.. Jam es se opri. dragul m eu. ca şi până atunci. care se bucură de atâta stimă. Da ce fel anum e. ce este? întrebă el.. Îmi pare nespus de rău că lucru s-au petrecut aşa. Arthur. — Dar vei înţelege. abia putu să îngâne Arthur.. până în din urm ă zi. Arthur stătea ca şi înainte. Iulia era cam enervată. Îmi face plăcere să văd că ai at stăpânire de sine.. Arthur? Ai înnebunit! Arthur îşi răsturnă deodată capul pe spate şipu să râdă ca ieşit din minţi. Arthur înălţă capul. lungind vorbele. — Aşa. N-ai de gâ să m ai spui şi altceva decât „Ei.... — Oare nu vi-vi se p-pare. urm ă Jam es... încât n-a divorţat de m a dum itale.. şi datoria mea e destul de grea. Arthur îşi îndreptă încet privirea spre portretul ma m ei sale. ajunge.. o îm pături la loc şi o aşeză pe m asă. încă. Tatăl m eu a fost atât de generos.. Nu vreau să fiu crud în ge cu dum neata. sper că acum înţelegi ce recunoştinţă tem aştepta de la el! Iţi spuneam eu unde-o să ne ducă îngăduinţa noastră faţă de aventurierele papistaş de progeniturile lor! — Mai încet. Era o m ărturisire -în toată gea... Un copil nelegitim . — Mă rog..

dum neata eşti m ai rău decât de. Apoi o luă înainte pe m al.. dacă o ţii aşa întruna.. Nu pot să vorbesc dum neata despre chestiunile noastre. Trecând pe lângă portretul mam ei sale. înainte şi înapoi. se întoarse la locul lui şi se cufundă în gând Şi când te gândeşti că din pricina acestor suflete josnice şi m incinoase. până ce ieşi într-o piaţă m ică din preajm a palatu Medicis. Canalul negru şi m ut.. dar m -aţi minţit toată viaţa”. Dar gratiile se dovediră a fi solide. Acolo vor m ai fi. trecea printre pereţii drepţi şi lipicioşi.. care dorm ea etajul de jos. cerându-i să coboare de pe soclu. Râsul de nebun încrem eni pe buzele lui Arthur. În faţa lui. râdea fără sfârşit. zâm bi şi ridică din um parcă nu-l m inţise şi ea? Păşi cu luare-am inte de-a lungul coridorului şi. n-are la ce se uita îndărăt. Îm pături foaia şi puse deasupra adresa lui Montanelli. Luă o foaie de hârtie şi scrise cele dintâi cuvinte care-i trecură prin m inte: „Am avut încredere dum neavoastră ca în Dum nezeu. Acolo se află o cârcium ă m ică. şi de nu i-o plăcea. coborând scara cu paşi greoi. Avea numai treizeci şi trei de16paoli nici o nenorocire! Mai avea şi ceasul. tră zăvorul uşii. Pe altă foaie scrise: „Căutaţi-mi trupul în Darse Apoi îşi luă pălăria şi ieşi clin odaie. ca o crăpătură respin gătoare. Nu-i cine ştie ce greu să te ascunzi în vreunul şi să pleci unde-o Dum nezeu: în Canada. de înşelătorie grosolană şi de duhoa atât de puţin adâncă. ieş stradă şi se uită în toate părţile. îl privi. Şi ieşi. Dar nu. Dar tot cu acelaşi rezultat s-ar îi putut adresa şi crucifixului. probabil. Strada era pustie.. toate acestea au tre cut. Iată treptele de pia curia tră. Singurul lucru recare.. În docuri sunt destule vapoare. „Ce simplu s-au petrecut toate! zise el şi se întoar eu. Deschizătura ar putea fi lărgită. Arthur îşi veni în fire. ajunse până la Darsen.. auzi un zgom ot adânc. Ha sfârşeşte odată! Doar n-o să stau aici toată noapsă te păzesc! tea.. îşi strânse capul în mâini.. nce regreta. Arthur zâmbi. Iată şi fortăreaţa. Îşi scoase portofelul. a suferit el to te caznele um ilinţei. i se părea că sub picioarele lui se cască o fântână neagră.. tot drepte înainte. Arthur îşi zgârie m âinile şi-şi rupse m âneca hainei. Da născocească ceva ca să se ascundă pe un vapor oa Şi asta nu era chiar atât de uşor. În sfârşit.. cruci Arthur aruncă ciocanul. Iar acum . — La urma urmei. zăceau sfărâm ăturile fixului. în Colonia Capului. gândindu-se ce trebuie să facă după aceea. îşi scoase pălăria şi o aruncă în apă. silindu-se să calce cât m ai uşor.. Şi la urm a urmei. încât nici măcar nu puteai să te re. Crede-m ă. Lumea pe care n-o cunoştea poate fi o groapă adâncă şi fără lum dar e greu să-ţi închipui că ai putea găsi în ea atâta trivialitate şi murdărie câtă lăsa el în urm a lui! Nu. Şi num ai atunci va fi şi el liber. Hohotele de râs se goleau unul după altul atât de nestăpânite.. O să vadă cum e viaţa pe acolo. care dădea spre ca ne se nal şi era la cel m ult patru picioare de la păm ânt.. şi îneci în ea! Cu aceste gânduri înainta el pe m alul canalului. Ce idiot am fost. trebuie să-i pună pe o urm ă greşită. soclul era gol.!” se. eu care. ridicând dispreţuitor din um eri. ale revoltei şi deznădejdii!. încetând de a se m ai plim ba prin odaie. vor întreba de el în docuri. Liniştit acum. asta e curată sălbăticie! strigă Jam es. la picioarele sale. care parcă se încruntă la fâşia de apă murdară. se pom eni pe o scară largă de gând m arm oră.. întunecoasă.. prin odaie. în Australia. Treci pe la m ine m âine.. atât cât avea nevoie să se poatăprin cura stre ea. — Întocmai ca o femeie isterică! m orm ăi el şi. Şi în timp ce cobora.. se duse spălător şi-şi turnă o cană cu apă rece pe cap. cel mai bun lucru ar fi să te culci. un . nici asta n-are niciportanţă. O vor găsi. În urma lui răm ânea balta cu apa stătută a vieţii. El râdea înainte. ca să nu-l trezească pe Gian Battista. s-o descurca el în vreun fel! Ceilalţi vor în o im cepe să-l caute. 25 . o să încerce s facă vreun rost în altă parte. care coboară spre canal. Acolo alergase Gem ma să-l întâmpine. Îşi împletise frânghie şi se gândea să se spânzure pentru un slujitor al bisericii se dovedise a fi sperjur! Parcă nu mint cu toţii?. Iar Se aşeză pe scaunul de lângă masă. unde cel m ai m ic zgomot stârnea ecou. Apoi se ridică. ude. iar el ţinea încă ciocanul în m ână. Îşi aminti şi de această fereastră. — Acum să vezi isterie jos! m orm ăi el. Noapte bună. încât până rosto şi Jam es începu să se îndoiască dacă nu cum va ele înseam nă ceva mai m ult decât o sim plă „uşurătate”. Înăbuşindu-se. plină de min ciună spurcată. Străbătu curtea. pe care-l putea face deocam dată era să se în spre uriaşul şi vechiul dig Medicis şi să m eargă aşa. e m ai înţelept. numai să fie cât m ai departe. Pe străzi înguste. Arthur.. El apucă ciocanul de pe m asă şi se repezi la crucifix. cu braţele deschise. trântind uşa.. Ce com edie!. fără îndoia atunci când îi vor căuta trupul. şi la crimi. Evid că nervii ţi-s prea zdruncinaţi ca să fii stăpân în clipa asta pe toată judecata dum itale. Poateavea norocul să întâlnească în cârcium a aceea vre va un 16 Paoli — o m onedă de argint. se întoarse şi începu să plim be nerăbdător. Nu-i ceas scum p. liber ca păsările cerului! Închipuindu-şi cum îi vor căuta Burb trupul... Numai să scuture de pe el noroiul acesta şi să înceapă o viaţă nouă. În peretele din fund al magaziei de lem afla o ferestruică cu gratii. Art părea surd la vorbele lui. suflete de sclavi. după dejunul dim ineaţă. şi de întâm plarea că una gratiile ei ruginite era ruptă.. par e tot una? N-are im portanţă în care ţară va că nu nim eri...____________________ Tăunul  Nu prim i nici un răspuns. să-i facă să cre că a m urit. Destul.. cu bu pe faţă. Acum . Iulia. Jos.

nu pot să dau m ai mulţi decât am.. Şi mă prind că asta e cea dintâi lovitură pe care ai totuşi. De altfel.. şi-i făcu cu ochiul. Iar când ieşi la lum ină în noua lui îm brăcăm inte. care în zadarnic să scape. ce pofteşti? — Trebuie să plec numaidecât de aici. frum os lucrat. râzând prosteşte pe subtaţă. — Văd că ai şi un ceas. un m nar care se întorcea de la chef. Voynich ____________________ m arinar pe care să-l cum pere. Ei. îi zise Arthur în italieneşte. Şi aşa e prea ieftin pentru un filfizon ca dumneata! — Dacă-ţi plac hainele m ele.. se opri într-un colţ preaj întunecat şi-i vorbi tainic. Din feric erau aproape curate. E de furat.. pândindu-l cu băgare de seam ă. Pe capa dinăun tru erau gravate iniţialele „G. şi î fără paşaport! Şi apoi. şi grăbeşte-te.. şi m arinarul arătă ou degetul în direcţia digului. pe care se târau ici-şi nori ca de m ărgăritar. întorcându-se la franţuzeasca lui stâlcită. Om ul râse. — Ei. cum să se ferească de funcţionarii vam ali? Cu banii pe ca i avea. Dar bani. îi porunci el în şoaptă. că vine sentinela! Se ghem uiră şi rămaseră aşa până ce trecu paza.” Ceasul fusese al mamei sale. mai m ult în şoaptă.. asta era! Te ascunzi! Vrei să te pun la adăpost. deşi grosolane şi rău croite.. Arthur păşea în tăcere în urm a lui. Arthur se furişă repede în se în întunericul adânc din spatele monum entului şi se aşeză acolo. Dă-l încoace. cu un aer trium fător. Mai puţin de cincizeci eu nu iau. Arthur începu să se schim be. De jur-împrejur nu era nim eni. Puţin mai târziu. acolo. cântând în gura mare un cântec englezesc de stradă. — Aha. Ai spinte pe careva? Asta se potriveşte minunat cu oamenii de pe-aici! Şi unde vrei s-o ştergi? Fără îndoială că nu secţia de poliţie!. de aur şi îm podobit cu em ail. ia. Marinarul îl m us aduse îndărăt în piaţa cea mică şi neregulată din m a palatului Medicis. Omul care ieşise din casă cercau m ergea pe mal cu paşi şovăitori. Trebuie să m ă întorc pe corabie. Dar parcă asta m ai avea vr im portanţă acum ? — Oho! strigă marinarul. — De pe care vapor eşti? — De pe „Carlotta”.. îi porunci lui Arthur s urmeze şi o luă înainte. Nu-i bun de nim ic. o şandram a veche — Buenos-Ayres. zici?. Se trase m ai în um bră şi se sprijini de grila m onum entului.. Arthur îi ieşi înainte în m ijlocul drum ului. — Nu. nu înainte! — Hm. Pe cerul sclipitor de stele. — Trebuie să vorbesc cu dum neata. ca nişte robi ferecaţi în lanţuri.. te pomeneşti că te m ai şi recunoaşte cineva! 17 În clipa când trecea pe lângă m onum entul de bronz al celor patru . Într-o parte duce unt şi în cealaltă p Uite-l colo. mauri casă veche de pe dintr-o partea cealaltă a docurilor se ivi um bra unui om care drepta spre pod. m arinarul se ridică. Arthur îşi scoase ceasul. desigur. — Ce spui? Cum?. putem face schim b. într-o franţuzească stricată: Ce pofteşti de la m ine? Ce m i te-ai aşezat de-a curm ezişul drum ului? — Vino încoace un m om ent. nu eşti chiar atât de prost pe cât pari. se cutrem ură de scârbă. uitându-se hrăpăreţ la ceas.B. Avea la subţioară o legătură. m arina rul 17 Monum entul celor patru m auri — monumentul lui Fernando I de Medicis. m arinarul îşi încheie cântecul cu o înjurătură şi se opri.. — Ei. Ajuns acolo. Era. Apoi. Marinarul începu să vorbească iarăşi englezeşte.L. şi ce e cu asta? Ce-i pasă lui ce gândesc alţii despre el?. trei. Apoi între supărat. se-nţelege! Dă-mi-l să-l văd! Arthur îşi trase mâna îndărăt. Când atinse hainele acelea ponosite. Stai. nici nu se putea gândi să plătească sum a pe care i-ar îi cerut-o ca să-l lase noaptea în docuri. Num ai atunci când vom fi pe vapor o să-ţi dau ceasul. ceea ce dovedea că acela era tonul com unicărilor lui secrete — Aşteaptă-mă aici.. Porţile docurilor erau închise. îi răspunse el în englezeşte. văd că eşti bine îm brăcat. Ascunde-m ă undeva pe vaporul vostru! — Dar cât dai? — Nu pot să dau mult. Cum să treacă. pe d colţul soclului. Face cursa între Livorno şi Buenos-Ayres. înţelegi ce-ţi spun? Om ul clătină din cap. dat-o! Nu-i aşa? — Mă priveşte. Pe sem ne că om ul acela îl credea ucigaş. Prin urmare. marinarul se întoarse.. — Dar unde te duci? — Să-ţi fac rost de niscai îmbrăcăm inte.. C se apropie de el. Vreau să vorbesc ceva cu dum neata. N-am decât câţiva paoli. Nu cum va ai vreun cuţit la tine? — Nu. ce-ţi vine-n m inte! Nu-ţi dai seam a că am nevoie de ajutorul dum itale? O să-ţi plătesc. — N-o să fie chip să ne înţelegem în limba asta anapoda.. zise el. un ceas fem eiesc. duce de Toscana. cum aşa?. — Schim bă-te. — Nu. De soclul monumentu sunt fe recaţi patru mauri de bronz 26 . Că doar n-o să te iau cu mâneca plină de sânge! Arthur se uită la mâneca sfâşiată în gratiile feresCâteva picături de sânge de pe m ână o stropiseră. Te pom eneşti că ai făcut vreo poznă.. un râs de beţiv... E. zise el. se zugrăveau um brele mari lo co ale corăbiilor.

— Coboară! şopti el. stân După ce se urcară am ândoi pe punte. Arthur se luă după marinar. Marinarul ridică încetişor oblonul. Poţi să pleci. Barca se opri în faţa unui şir lung de catarge leg cu lanţuri. să sară înăuntru şi să stea culcat. Arthur stătea lungit. urm ându-l pe ulicioarele negre. Căscând. după ce vâsli în linişte timp îndelungat. ţile. Om ul ridică bariera şi barca începu să plutească în înainte. toate că Arthur era m lădios şi nu chiar atât degaci cum ar fi fost altul în locul lui. Mă întorc îndată. Slujbaşul îşi lăsă felinarul m ai jos şi se aplecă. Pe-aici. zise m arinarul în şoaptă. şi tăcere!. Se căţără pe puntea m onstrului uriaş şi negru. Se uită în toate păr se încredinţeze dacă nu cum va i-a văzut cineva. Le-am cum părat pe nim ica toată. un slujbaş som noros ieşi cu felinarul şi se aplecă deasupra apei: — Paşaportul dum itale! Marinarul îi întinse hârtiile. În groapa aceea nu era num ai um ed şi întuneric. acoperit cu hainele pe care marinarul le aruncase peste el. Om ul îi porunc Arthur. sc 27 . Zicând acestea.. Ce ai în barcă? — Nişte haine vechi. uitân se cu atenţie: — Bine. simţind că-l înăbuşă duhoarea de piei putrede şi de unt rânced. fără să se mişte. iar el se aşeză la lopeţi şi începu să v lească spre port. Acoperit până peste cap. pe se pare. asta m i-e corabia. prin labirintul şerp tor al canalelor. Arthur se trase dărăt.____________________ Tăunul  îl privi cu o încântare de beţiv şi dădu din cap cu im portanţă. dar şi un aer din cale-afară de greu. Marinarul se opri lângă punte.. Dar fără zgom ot! Cu hainele sale pe braţ. legănându-se pe apa întunecată.. şi se uita străzile şi la casele cunoscute care alunecau pe lângă ei. îi întinse spre cercetare o vestă. aşezate de-a curm ezişul canalului pe toată lărgim ea lui şi închizând calea îngustă de apă din vam ă şi cetate. blestem ând în gând pe neîndem ânaticul său însoţitor. aj seră la cală. în sem n de încuviinţare: — O să m eargă. — Uite. Dar asta îi am inti de carceră şi. Sub punte se legăna o barcă murdară. După cet tot ce m ai aşteptă puţin. făcu el. Vino în ur m ea. Arthur se ridică şi aruncă hainele de pe el.. în sfârşit. să apoi coborî treptele de piatră spre cheiul îngust. Arthur se silea să nu respire şi asculta cu încord discuţia lor. cu destulă grosolănie. pe scândurile ude şi cleioase. începură să se strecoare printre odgoanele negre şi. — N-am ce zice. nimerită vreme ţi-ai mai ales să te întorci pe vas! bom băni slujbaşul. de la chef.

marinarul se întoarse la el. ca un şoarece. Îţi spun eu când să scoţi capul. câţiva pesm eţi tari ca piatra şi o bucată de carne de porc sărată. acum dă-mi banii şi ceasul.. Şi pe urm ă. nici legăna corăbiei. cărora ieri li se m ai închina încă. Mi-e grozav de foam e. dar ce anum e. Peste câteva clipe.. începu să coboare. urcându-se pe un butoi g începu să înghită cu lăcomie carnea de porc şi pesm eţii.. — Adu-m i ceva de m âncare. se culcă fără să se închine. Uite. Voynich ____________________ bit. Ţinea ceva în m âini.L. — Ţi-am şi adus. Apoi se strânse ghem şi.. Toate acestea îl turburau tot atât de puţin ca şi acei idoli sfă râm aţi. Sfârşitul părţii întâi 28 . Să te ascunzi într-un butoi gol şi să stai lini acolo. Prin întuneri cul din jur alergau şobolanii. Asta-i tot! Ai pus băutura la un loc sigur? Noapte bună! Oblonul se închise. — Acum ascultă: m âine dim ineaţă vin vam eşii la control. Marinarul îi întinse o cană. Mai repede! Arthur se folosi de beznă.. Arthur aşeză cana cu băutura cea nepreţuită la loc ferit şi. E. pentru întâia oară în v lui. lipsiţi de aureolă. nici gândul că a rea doua zi va avea rău de mare. ca să-şi păstreze câteva m onede. Dar som nul lui nu putea să-l turbure nici chiţăitul lor neîncetat. până ce ieşim în larg.. bagă de seam vezi să nu dai ochii cu căpitanul. Arthur nu putea vadă pe întuneric. — Hai. nici m irosul dezgustător de unt rânced.

21 Renzi — conducătorul revoltei organizată la Rim ini (Statul Papal) în anul 1846. Popularul profesor Fabrizzi convocase această adunare. — Şi eu sunt îndurerat ca şi dum neata. Papa Pius al IX-lea a reluat şi a dus m ai departe politica reacţionară a predecesorilor săi. domnilor! Prin urm are. se lăm urea acum poziţia pe care urm au s-o ia liberali în mom entul de faţă. A activat neobosit. Ele nu vor face altceva decât să sperie şi să irite guvernul. În Toscana. — Se înţelege de la sine că avem datoria să folosim acest m oment. În biblioteca lui Fabrizzi . care altm interi nu înţelegeau. Şi zicând acestea. cât şi la pam flete? — Pentru că pamfletele vor întărâta pur şi sim plu guvernul îm potriva noastră. însă noi. — Nici un piem ontez nu se hotărăşte vreodată la ceva. nu cred că se poate realiza m are lucru pe această cale. se rostogoleau de pe acumtreaga Italie. iar dacă Grassi întocm i vreunul. silindu-i să încerce a ajunge. Dar mai târziu. D dum neata. Nu cumva seria aceea de m em orii prudente pe care le-am înaintat? Po că aşa ceva se num eşte violenţă în Toscana şi în Piem ont. — Chiar şi fără asta. duce de Toscana. unde avea loc adunarea. — Încetaţi. ce ne propui? — Avem la îndem ână posibilitatea de a înainta memorii. Printre aceste măsuri a fost şi am ni deţinuţilor poli tici. pen tru revoluţia italiană 19 Venind la tronul papal în anul 1846. a fost extrădat Papei de căt guvernul Toscanei.____________________ Tăunul  PARTEA A DOUA CAPITOLUL ÎNTÂI În anul 1846. 29 . Însă valurile entuziasm ului liberal. se întoarse râzând: genţă. înspăimântat de evenim en tele revoluţionare din anul 1848. doctore Riccardo. ni ar Totuşi. într-o seară de iulie. Dar asupra unui punct erau cu toţii de aceeaşi părere: urau deopotr cenzura din Toscana. cu ochi vii şi sclipitori de inteli care stătea la fereastră. Unii dintre ei făceau parte din partidul luişi nu Mazzini voiau să adm ită decât o Italie unită într-o republică dem ocrată. îl întrerupse tăios cel oacheş. şi a emigranţilor. că n-am putut să îm piedicăm extrădarea 21 N-aş lui Renzi. Trecuseră num ai două săptămâni de când Papa Pius ai IX-lea. acordase o am nis 19 delicvenţilor politici din Statul Papal.. eu l-aş iscăli cu m are plăcere. Eu unul n-aş fi avut curajul. revoluţionar italian. expulzat din Italia. Papa Pius al IX-lea a încercat. Mem orii în care să cerem lărgirea libertăţilor presei. — Din fericire. 20 Marele duce — Leopold al II-lea. începu cu o voce m elodioasă u dintre cei de faţă. Nu ne m ai întâlnim altă dată cu un concurs de îm prejurări a de favorabile ca să putem pretinde o reformă serioasă! Totuşi. la unele rezultate pozitive. Pen tru această vină a fost condam nat la moarte în lipsă. fără discuţii de prisos. iar Galli îm potriva lor. în nădejdea că cel puţin c diţiile grele în care se zbătea presa vor uni pe reprezentanţii grupărilor politice. Nu trebuie să uităm că. începând din 1842 a trăit la Londra. urcându-se pe tron. Profesorul Fabrizzi şi încă alţi câţiva fruntaşi politici ai diferitelor grup florentine socoteau că ar fi tim pul potrivit să-şi îndrep te eforturile în direcţia realizării unei reform e a legilor presei. în scopul constituirii unei republici democrate în ţara lui. judecăm altfel lucrurile. un avocat în vârstă. cărunt. Grassini se declară pentru m em orii. nu ne m ai putem bizui pe vreun sprijin partea lor! — În cazul acesta.. am stârnite de acest act. A organizat la Marsilia asociaţia secretă „Tân Italie". Un bărbat oacheş. odată ce autorităţile îşi face despre noi părerea că suntem nişte agitatori periculoşi. Nu ştiu ce num e dum neata nerăbdare şi violenţă. napolitanul se ridică şi se apropie 18 Mazzini (1805—1872). — Mare lucru n-o să faceţi cu mem oriile! zise el. Cred că sfârşitul afacerii Renzi ar fi trebuit să vindece oricine de asem enea iluzii. Alţii erau partizani ai monarhiei const ţionale. în casa profesoru lui Fabrizzi din Florenţa se adunase un grup de prie 18 teni ca să discute planul viitoarei activităţi politice. desigur. această am nistie avusese in în în fluenţă chiar şi asupra guvernului. şi atunci el nu ne va m lua în seam ă mem oriile! răspunse Grassini. printr-o serie de măs liberale. nistie care făcuse m ultă vâlvă. totuşi nu pot să nu mă gândesc că neizbânda noastră se datoreşte nerăbd şi violenţei unora dintre noi. observă piem ontezul. 20 — Către m arele duce? — Da. napolitanii sunt ţinuţi să activeze num ai la Napoli. signore. nu cred că pamfletele vor avea cine ştie efect. tot n-o să le ia în seam ă. după Grigore al XVI-lea. Iar noi tocmai această bunăvoinţă o urm ărim . De ce n-am recurge în acelaşi tim p atâ m em orii. ca publicist. să înlăture prim ejdia revoluţiei şi să câştige sim patia intelectualilor. la Napoli. ce părere ai? — Eu nu văd nim ic rău în m em orii. vrea să spun lucruri neplăcute. şi în nici un caz nu-l vor dispune în favoa noastră. liberali de diferite nuanţe.

sunt gata să-l adm ir pe noul Papă. începu din nou napolitanul. Pentru ce să-i dem ascam? — N-aţi auzit? Mai aşteptaţi încă vreo trei luni şi o să vedeţi câţi or să iasă la iveală! Num ai că atunci v prea târziu să mai luptăm împotriva constrân lor! gerii — Da. Ved dum neavoastră. nu e vorba de o propunere. 25 Lambrucini — cardinal. eu cred că în toate aceste m anifestări de bucurie. numai să avem pentru ce. fondat în anul 1539 de către Ignaţiu de Loyola. — Dar asta ar însem na. Fără îndoială că în toată Italia. ci pur şi sim plu de o idee care m i-a venit în m inte. Galli! îi zise Riccardo. m ulţi t concluzia că nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să ne încredinţăm soarta. secretar de stat în Statul Papal pe tim pul Papei Grigore al XVI-lea. să demascam intrigile şi uneltirile lor şi să adresăm poporului chem area de a veni alături de no lupta împotriva iezuiţilor. e mai bine să trimitem sm eriţi m emorii după m em orii. Acordul cu guvernul nu ne va duce la nimic. Ciudat luc dum neata şi Galli nu puteţi trăi fără să vă îm pungeţi? întocm ai ca pisica şi câinele! Continuă. ca şi dum neata. 23 Gregorieni — adepţii politicii Papei Grigore al XVI-lea. Grassini. sub sem nătură.. împotriva iezuiţilor. — E m ai uşor de zis. — Şi care anume? 22 Iezuiţi (societate în num ele lui Isus) — ordin religios catolic.. dom nilor. — Nu. Noi nu te rugăm să intri în puşcărie pentru păcat noastre! — Nu fi necuviincios. iezuiţii. Aici nu e vorba de frică. bine organizată. Foarte bine. se adună ac în jurul m esei. Nu sunteţi pe calea cea bună. a noastră. Dar e foarte puţin probabil ca ei să lase puterea din m âinile 22 23 fără să lupte. Lasă-l pe orator să vorbească! îl întrerupse la rândul lui. totul m erge de minune. în mâinile sfântului părinte şi să ne lăsăm purtaţi în păm ântul făgăduinţei! Eu. îl întrerupse Grassini.. pen răspândirea catolicismului. a dat ajutor austrieci sprijinindu-se el însuşi pe ei în lupta îm potriva poporului italian. E. să le-o luăm înainte şi să dăm noi cei dintâi lovitura? — Ai putea să ne spui cum vezi dum neata această lovitură? — Eu aş propune să începem o cam panie de propagandă. sanfediştii îi susţineau de m ulte ori pe austrieci. dar nu trebuie să te sperii! îi tăie vorba Galli. împărţită în grupuri de câte două-trei persoane. 24 sanfediştii. Galli! — Voiam să spun. — Însă până acum n-am auzit vorbindu-se pe-aici de nici un fel de iezuiţi. Urând poporul. — Încetează. dom nilor! Atenţiune! Galli vrea să facă o pro punere. duşm ani ai reform elor liberale înfăptuite de Papa Plus al lea 24 Sanfedişti — m embrii „Asociaţiei adepţilor sfintei credinţe". pricinuite de atitudinea. Părerea mea personală este că. ca să dorim să m ai avem de-a face vreodată cu ele! — Nu vreau să spun asta. — Lucrul acesta pare a fi cât se poate de adevărat. personal. Toată societatea care discuta prin colţuri. Cum aţi putea să organizaţi acest lucru? — E ridicol să-l întrebi aşa ceva tocmai pe Galli! Fără îndoială că el va începe prin a-l pocni pe cenzo num ele tatălui! — Ba deloc. însă dum neavoastră ştiţi că pentru a ridica populaţia orăşenească îm potriva iezuiţilor ar trebui vorbim deschis. Trebuie ridicăm poporul. Am nistia a fost un act strălucit. Voynich ____________________ m asă. ba să dăm şi adresele noastre! Să ne urm ărească.L. 30 . Dom nia voastră credeţi că dacă aveţi în faţă un napolitan. să-l asculte pe Galli. că. gregorienii. încă înainte de mijlocul iernii. noului Papă ascunde o prim ejdie. Şi în cazul acesta. Ce propuneri aveţi de făcut? Lini şte. n-o să m ai ţin seam a de ea. — E un proiect cu desăvârşire sm intit! strigă Grassini. de fapt. În ce m ăsură va izbuti să introducă reform ele sale. sfântul părinte procedează aşa având c m ai lăudabile intenţii. bravadă. Din faptul că a dat o nouă întorsătură politicii sale şi a acordat o am nistie. Eu aş propune să publicăm pamfletele noastre pe faţă. cu dispreţ. — Asta înseam nă că o să publici fără să sem nezi. cum am putea să evităm cenzura? — Dar nici n-am de gând s-o evit! Pur şi sim plu. până când scădea valul de agitaţie stârnit de amnistie. Însă e o copilărie să te pui în prim ejdie pentru nim ica toa Eu aş dori o m odificare la propunerea dum itale. — Sunt sigur că sanctitatea sa se va sim ţi măgulit. asta-i altă vorbă! Deocam da tă. dom nilor. şi toată clica lor vor începe noi uneltiri. el nu poate găsi a argum ente decât cuţitul? — Să lăsăm asta. — O. aşteptând până când Lam brucini şi banda lui îl vor îndupleca pe m arele duce să ne supună iezuiţilor. otrăvind zilele tuturor acelora pe care nu-i vor put m itui. decât de făcut. suntem g să intrăm în puşcărie. Şi noi. Riccardo. 25 — Şi atunci.. întem eiată în anul 1799 de către obscurantiştii italie pentru a duce lupta îm potriva m işcării eliberatoare. fără îndoială. a tuturor întregii Italii. care n-o să dur m ult. o declaraţie de război! — Da. c m ulţi alţii de altfel. ba poate chiar să facă apel la hus austrieci ca să păstreze liniştea şi să ne ţină în frâu? Sau folosindu-ne de zăpăceala lor. reacţionarii vor sta liniştiţi o lună-două. Asta înseam nă să-ţi vâri capul în gura leului. Dar noi cu toţii am avut destule de tras pe urm a publicaţiilor clandestine. zise Galli. dacă au curajul.

sau să redactăm o ga zetă satirică! Eu vă declar categoric că niciodată zura nu va îngădui apariţia gazetei. cen — Eu m ă gândesc la cu totul altceva. poporul toscan nu se lasă influenţat decât prin m ijloace superioa re. Florenţa este un oraş cu un tre im punător. când îi ridică. — Mă cam turbură faptul că părerea mea e cu totul deosebită de părerile dum neavoastră. atunci am câştiga biruinţa fără vărsare de sânge. — Nu înţeleg cum s-ar putea realiza acest lucru.. zise Fabrizzi. satiric de talent. Şi ce e m ai rău. aşa fel încât. ca Londra. Cu tem tot respectul m eu pentru asociaţia noastră. — Vă rog să m ă credeţi. — Dar unde să-l găsim ? Am putea num ăra pe de toţi scriitorii noştri satirici. oare să ne sca de conflictele cu cenzura. care şedea pe o canapea. am putea tipări aceste foi chiar şi cu ilustraţii. o lum iniţă ironică. atunci cum îi poţi pretin unui biet meseriaş sau unui biet ţăran oarecare să pătrundă. ceea ce spui dum neata e cu totul lipsit de logică. adevăratul înţeles al cuvi lor? Nu. signora. 31 . — Dar dum neata. 26 27 Tarantella — dans popular italian. Judecata ei are atâta greutate! Toţi se întoarseră spre singura fem eie dintre ei. Trebuie să facem o experienţă şi vedem unde-o să ne ducă. i-o luă înainte Riccardo. Provocarea prin viu grai e o arm ă fără putere. Şi acum . care stătea alături de el. e că totdeauna dreptate. care să înţeleagă ideea noastră. — Sunt şi eu de părere că. Sunt încredinţat că ar fi cel puţin o lipsă de tact politic dacă am privi o problem ă atât de serioasă. pur şi sim plu. nu m ai sunt copil! Arm a cea m ai ucigătoare pe care o cunosc eu e râ Dacă am avea norocul să-i îm proşcăm pe iezuiţi cu glumele noastre. ca pe un sim plu pretext de glum e. Sacconi? — Eu aş dori să aud mai întâi ce crede signora Bolla. Se înţelege de la sine că trebuie să avem deplină siguranţă că el va urm a aceeaşi l politică pe care-o urmăm noi. cu barbă m şi neagră. trebuie să începem lupta cu iezuiţii. Ar m ai fi unul sau doi scriitori buni în Lom bardia. să facem ca tot poporul să râdă de e de pretenţiile lor. trebuie să încercăm cu alta. — Sper. decât copilării. Aşadar. observă Grassini cu un aer plin de im portanţă. de pildă. că dacă aş fi atât de feroce încât să uneltesc asemenea fapte. dum neata ce zici? întrebă profesorul. se văzu licărind în fără umbră de îndoială. că dacă ne apucăm de această trea apoi suntem datori s-o facem cum se cuvine. care se execută într-un tem po foarte viu Giusti Giuseppe (1809—1850) — unul dintre marii poeţi italieni. cu bărbia sprijinită în m ână asculta discuţiile în tăcere. e lucru cam greu. Cred că ar fi foarte folositor să tipărim şi să vindem cu preţ red sau chiar să îm părţim gratuit m ici foi satirice în versuri sau în proză. care fără îndoială că există în Italia şi căruia să-i punem la îndem m ijloacele necesare.. De unde scoatem ? — Ştiţi foarte bine că cei m ai m ulţi dintre noi sunscriitori de literatură serioasă. oricum . Cât despre m emorii. — N-am spus niciodată că trebuie să ne apucăm de lucruri la care nu ne pricepem . Până şi serioasa signora Bolla nu-şi putu o un zâm bet. care diferă foarte mult de lim ba literară. chiar şi m ai puţin gete talentaţi. adăugă şi Lega. iar Galli râdea. Florenţa nu este un oraş de fabrici şi întreprinderi com erciale. adânci şi gânditori. care-i părerea dumitale: să publicăm pam flete satirice. zise ea. zise ea. Vorba e. adaugă Grassini. — Iată o idee minunată! Numai de-am putea-o realiza. ele nu-s. fără să se sfiască. — Încât să nu priceapă cenzorul. Dar dacă e aşa. că n-ai să ne propui m etode de luptă c ar fi. cititorul mijlo va pricepe m ai uşor tâlcul ascuns al unei glu decât fondul unei schite cu conţinut ştiinţifico-econom ic! m e. — Sunt încredinţat că cei care vor scrie vor şti să spună totul pe ocolite. iar a încerca să te stre cu dibăcie. vrei să adaugi dumneata. în ignoranţa lui. — Şi afară de asta. — Dar eu nu înţeleg cum vezi dum neata că o să-ţi pui planul în aplicare? — De ce vi se pare că n-o să-l putem realiza? întrebă Martini. întorcându-se spre un bărbat lat în um eri. — Eu n-o să spun nim ic până nu se vor aduna m ai multe fapte. — Martini. asasinatul! Martini îşi trăgea mustaţa. Voiam să spun trebuie să găsim un satiric de talent. ca acee libertăţii cetăţeneşti şi religioase. Dacă am izbuti să găsim un desena bun. dar 28 scriu în dialectul milanez. şi nici unul din ei n-ar fi potrivit. — Cred că lucrul acesta e cât se poate de adevărat. signora. şi nici unul de lux deşert. Avea ochii negri.____________________ Tăunul  — Mie m i se pare că am putea să inventăm o m etodă mai subtilă de a lupta cu iezuiţii. n-aş vo în gura m are despre ele. am sem ăna cu nişte elefanţi care joacă tarantella. Dacă nu izbutim c arm ă. într-un fel sau altul. 27 — Giusti e şi altm interi peste măsură de ocupat. Avem nevoie de un satiric de prim a clasă. Dacă va trebui să scriem cu subînţelesuri. — Aşa se întâm plă totdeauna cu dum neata. totuşi mă tem că dacă am încerca să ne transform ăm 26 umorişti. ca Parisul. Satira se poate strecura prin cenzură m uşor şi m ai repede decât orice scriere serioasă. 28 Dialectul milanez — unul dintre dialectele lim bii italiene.

— Cum ai spus că-l cheam ă? — Rivarez. cercetând afluenţii Am azonu lui. Eu îl cunosc personal Martelle. dacă nu l-ar fi a cu ei pe Rivarez. Dumneata ce părere ai signor — Eu nu ştiu absolut nim ic despre om ul acesta. După câte ştiu. spre Buenostit în Ayres. cu un tre îndoielnic.. ca şi prietenii cu care a luat parte la răscoală au o părere atât bună despre el. el n-a putut să expli ce niciodată în chip m ulţum itor cum de ajunsese într-o stare ca aceea. Nim eni nu cunoştea dialectele locale. din pricina lim bii lui. adjutantul lui Dupré. el nu mai are ce căuta Toscana. au executaţi la Bolog na. dar sunt sigur că num ai glum ele lui au îm piedicat atunci pe m ulţi dintre aceşti. ştiu că a trăit în Brazilia. Totuşi. eu eram în Anglia. — Oricine ar fi el. Conducăt răscoalei. Un adevărat aventurier. fraţii Muratori. — Ce să m ai vorbim despre răsculaţi! adăugă Ric Toţi îl adorau. — Şi încă ceva. — Nu cum va e acela care publică schiţe politice în revistele franceze sub pseudonim ul „Le Taon”? — Chiar el. Însă povestea aceea. sunt trei ani 29 când a părăsit Apeninii. c sare în ochi. Iar în ceea ce priveşte răscoala din Apenini. E adevărat că l-au g 30 pe Rivarez rătăcind prin locurile acelea. începând cu Muratori şi până la cardo. şi i-a vrăjit.. unde au încercat să organizeze un răz de partizani. el e prieten personal al lui31 Orsini. din pustiurile tropicale ale Am ericii fi de de Sud. greşeşte. Contrabandiştii Apenini îl porecliseră Tăunul. Dar reputaţia lui la Paris şi la Viena e departe de a fi ireproşabilă. D dacă cei cu care a călătorit trei ani în şir. nu trebuie -să scrie tire politice! — Nu sunt chiar atât de sigur. nu e pentru nim eni un secret că la această jaln aventură au luat parte fel de fel de oam eni fără căpătâi. Toată lum ea ştie că cei executaţi la Bologna erau decât nişte sim pli criminali. Dacă cineva o să m ai repete în faţa dum itale aceste bârfeli parizie răsuflate. deşi am im presia că talentele i-au fost su praestim ate. fără nici o îndoială. să-i spui din partea m ea că. şi am auzit de la el povestea tuturor aventurilor lor. asta e c m ai mult decât am dat noi. L-am condus pe Rivarez până la Livorno şi l-am urcat pe vaporul care plecase spre Marsilia. tase pentru republica argentiniană. Se zice că expediţia Dupré l-ar lescu milă de pe undeva. E adevărat că la Paris se debitează pe seam a lui tot soiul de poveşti. executat la Paris în urm a unui atentat neizbu îm potriva lui Napoleon al III-lea. 32 . auzi? Să mori de râs! Şi că pentru el e m ai bine să plece la Paris. Iată. E. Tâlm a ciul expediţiei se îm bolnăvise şi trebuia să se întoarcă în ţară. Nu vă aduceţi am inte? Unul din grupul fraţilor Muratori. E foarte uşor să fii necruţător cu alţii. — Da. dar au fost înfrânţi. 30 Între 1830—1840. De cele mai m ulte ori scrie articolaşe scurte şi foiletoane um oristice. — Unii au fost în strânse legături de prietenie cu mulţi dintre cei de faţă în această încăpere. pe doi veterani de talia lui Martelle şi Dupré. adăugă Galli. Tăunul! Cum de nu ne-am gândit m ai de m ult la el? Doar e tocmai omul care ne trebuie! — Cine-i acesta? — Tăunul e Felice Rivarez. şi trăsăturile morale ale multora din cei care s-au ascuns sunt prejos de orice închipuire. Evident că are oarecare inteligenţă superficială. cum că ex pediţia l-a cules de m ilă. E foarte probabil că nu-i lipseşte nici cu rajul. dar trebuie să uităm că aceşti „sim pli crim inali” şi-au dat viaţa pentru convingerile lor. În orice caz. Arecatrice mare pe obraz. au plecat atunci cu un m ic grup de prieteni în Apenini. el s-ar întoarce. Martelle m i-a afirm at că. se am estecă în vorbă Grassini. num ai să aibă putinţa să facă ceva în Italia. E unul dintre oamenii cei m spirituali pe care i-am întâlnit vreodată. Dar dacă un om nu vrea să aibă duşm ani. dac putut să vrăjească. căutând să se strecoare îndărăt. Zicea că din mom ent ce răscoala fusese înfrântă.L. se amestecă în vorbă şi Fabrizzi. Locul de tâlm aci i-a f propus lui Rivarez şi el a rămas cu expediţia trei ani în şir. cu înţeles. nu încape îndoială că m ulţi dintre răsculaţi au fost oam eni de inimă. Grassini. Un om o ci ciudat. în ce priveşte expediţia Dupré. m untenii cei m ai sălbatici. Mi se pare că e brazilian. oricum. dar mi se pare că l-am întâlnit odată. prinşi de arm ata guvernam entală. n-ar fi izbutit niciodată să-şi ducă misiunea la bun sfârşit. dar izbutise să fugă. — Aha. însă cetăţenii Atenei erau prea fără vlagă ş trebuit un Tăun ca să-i dezmorţească! Riccardo bătu cu pum nul în masă: — Aşa e. La aceste războaie luat parte m ulţi emigranţi politici. i-ai cunoscut pe vitejii aceştia? Acum îm i amintesc că dumneata i-ai condus când plecau de Paris. Rătăcea prin ţară traves felurite chipuri. nenorociţi să aju la o deznădejde totală. fugiţi din Europa 31 Felice Orsini (I819--1859) — luptător pentru eliberarea Italiei. pe vrem ea când fugarii se opris 29 In vara anului 1843. e născocire curată. şi în glasul lui trem ură o notă de indignare. şi de atunci a început să sem neze cu numele acesta. Unii dintre participanţii la această revoltă. vrut să m ai răm ână în Toscana. îl întrerupse signora Bolla zâm bind. şi n-aş pu afirm a că ceea ce am auzit pledează în favoarea lui. Când fugarii treceau prin Toscana. dum neata şi cu m ine. De altfel. de la o lovitură de sabie. Afară de asta. Dar sunt aproape sigur că dac am chem a. cred că atâta e de ajuns. Voynich ____________________ — Aşa a fost şi Atena. şi. — Eu am m ai auzit câte ceva despre acest dom n. în Am erica de Sud a fost o perioadă de războaie de eliberare naţională. Lup fusese luat pri zonier. se descoperi la Bologna şi la Ravena (Statul Papal) o încercare de răscoală. se întrerup îl Riccardo. trebuie să fie ceva excepţional în om ul acesta.

Dar iată şi hârtia. zise Lega. Şi.. s-au trimis sem nalm entele lor pe tot. Se zice că Rivarez se îmbrăcase în uniformă de soldat şi rătăcea prin sate în chip de carabinier ră în exerciţiul funcţiunii. Gângav. — Atunci iar eşti sâcâită din vreo pricină oarecare? — Nu. 32 33 .. Num ai să-mi aduc am inte unde se află el acum. mi se pare că ar trebui să schim băm ceva. sau cam aşa ceva. Trebuie să vorbesc cu dum neata des pre unele chestiuni. num ai aşa. îşi um plu buzunarele cu hrană şi cu m uniţii şi o şterse.____________________ Tăunul  aici. datorită însuşirii lui de a-şi lua. Prietenia dintre motan şi Martini se legase de m ult. Riccardo. nici cealaltă n-aveau nici o im portanţă. Iar motanul. dom nilor. care-şi căuta unitatea. după unele date — America de Sud. Profesiunea — publicist. Iar în ceea ce priveşte pamfletele. trim isă de Spinola! Toată ziua a mers în aceeaşi căruţă cu ei şi le-a povestit tot soiul de întâmpl de ţi se rupea inim a. — Nim ic de seamă. cardinalul32Spinola chiar un pre pusese miu pe capul lui Rivarez. Dar noi nu putem risca nimic. Săptămâna aceasta ne-au f oprite la poştă două scrisori. că ar trebui în prim ul rând să-i aducem la cunoştinţă planul nostru şi s întrebăm dacă e de aceeaşi părere cu noi. Dintre toţi vizitatorii.. când toată lum ea dorm ea. Culoarea pielii — smeadă. Nasul. — Ştiam că am pe-aici. îi lipsesc două dege Pe faţă are o cicatrice vindecată.. Ochii albaştri. greo stângaci era pentru Ketty ca cineva din familie. scoase de acolo un teanc de hârtii şi începu să le răsfoiască. Fruntea lată. iar soţul îi era pe m oarte. cel negru şi leneş... iar cardinalul. Apoi. Martini se apropie de înce signora Bolla. Totuşi. Vârsta — cam treizeci de ani. Martini vorbea englezeş bineînţeles ca un străin. dar m a seamă pentru că venise în Devonshire ca s-o susţină pe doam na într-un m oment foarte greu pentru atunci când îi murise copilul. Atunci.. îi scrii? — Fără îndoială. fără îndoială. sem nalm entele lui luate de poliţie. cândpură cu toţii să se îm prăştie. n-avea obiceiul să stea până la ora unu din noapte ş discute politică în gura mare. dom nule. poreclit „Tăunul”. pătrată. Mă autorizaţi sau nu să-l anunţ că am fi bucuroşi să dea o m ână de ajutor aici. cel m ai m ult ţinea Ia Martini. când vrea. Cum naiba îi zice nem ernicului acela?. turnă o găleată cu apă peste pr de puşcă... zise Fabri întrerupându-şi povestea: „Felice Rivarez. la noi? — Mi se pare. Mi se pare chiar că stăruie prea mult în această direcţie. o înfăţişare cu to nevinovată. totuşi destul de acceptabil. — Fiţi siguri că o să prim ească.. zise Fabrizzi. Da. bărbia. dacă-i vorba să lupte cu iezuiţii! E cel m ai neîmpăcat anticlerical pe c l-am întâlnit vreodată. îl socotea pe Martini ca pe un obiect folositor m obilierul casei. Urmăritor arătară hârtia cu propriile lui sem nalm ente. Locul de naştere necunoscut.. cu o listă de semnalmente ca asta. n-am nim ic deosebit. despre îm prejurările în care fusese luat prizonier de către răsculaţi. a dat de o unitate.. E unul cocoşat ori şchiop. Cred că vă am intiţi că după răzvrătiţii au izbutit să fugă şi să se ascundă prin trecătorile m unţilor. — Iarăşi ceva în legătură cu adresele? o întrebă el cu glasul pe jumătate. în timpul nopţii.. — Te însoţesc. zis şi Tăunul. Dacă poliţia ar bănui măcar una din adresele noastre trebui să le schim băm im ediat pe toate. să înşele patrula care-l căuta! — L-a salvat. Încă de pe vrem ea acelea. curajul. — Mulţum esc.. omul tăcut. Riva izbuteşte să iasă din orice încurcătură. ar fi fost pierdut. ce părere aveţi despre această propunere? Mi se p că unii dintre noi îl cunosc destul de bine pe Rivarez. E o fii extraordinar de neastâm părată: veşnic rătăceşte. Nici una. Se recom andă ne prudenţă celor ce-l vor aresta”. numai că era o unitate iscoade. — Mai bine să vin la dum neata m âine. la rândul lui. Mâna stângă îi e m utilată. despre felul c aceşti bandiţi îl târâseră în adăpostul lor din m unte şi-l supuseseră la cele m ai cumplite cazne. Ketty îl conduse în salon. Astăzi pari grozav de obosită. fără să ţină seam a de oboseala gazdei. şi întârzierea aceasta ar pu să fie întâm plătoare. — Dar e de mirare cum de-a putut. Pe când nu era decât un pisoi priză Cardinalul Spinola — unul dintre locotenenţii Papei. Rivarez le m ai spuse şi alte năzdrăvănii cu privire la „bandi acela. Barba neagră. mai ca m otanul. care chiar în clipa întoc aceea i se aşeza pe genunchi. Pă rul negru. un adaus: „E un ochitor de frunte. Mi se pare că în Elveţia. Dacă s-ar fi întâmplat să-l bănuiască. doam na va coborî peste câteva clipe.. pe undeva. Şi iarăşi se porniră discuţii aprinse. CAPITOLUL AL DOILEA — Ketty. — Prin urm are. Statura mijlocie. Profesorul trase sertarul biroului. gura. se îm bracă. într-adevăr. cum făceau adesea ceilalţi..” La urm ă. Gemm a. Se vorbeşte despre o întâm plare straşnică cu privire la Rivarez şi la hârtia asta de poliţie. signora Bolla e acasă? — Da. care inspiră încredere. Treceţi vă rog în salon.” Şi î ceva: „Sem ne particulare: şchiopătează de piciorul drept. — Nu sunt obosită. care s-a purtat cu o cruzim e nemaipomenită fată participanţii la revoltele şi comploturile dintre anii 1830—1840. Apoi.

. şi curajos. signora. ca să-i mai pui în spinare şi pe acela că nevasta lui nu e o. Martini venea uneori în cursul neţii i să „vorbească despre treburile lor”. dar o fiinţă ştearsă. adică despre dim activitatea practică a partidului lui Mazzini. — Am venit m ai devreme. lipsită de personali conspiratoare înnăscută.. niciodată nu se pricep să te hrănească cum trebuie. Ea nu-l întreba niciodată care e pricina tristeţii lui şi nu-şi arăta. aşa e. Era greu să recunoşti în această fem eie pe ai „Madonna Gemm a”. Atunci.. poftim ! începu să râdă Gemm a. Gem m a era cu to alt om: rece. — Ţi-am promis doar că o îm brac. cum îşi spunea singur. iar soţii Grassini n-or să ne dea o m asă cum se cade casele astea aristocratice. — O. Atunci. — Ei. fie gata într-o clipă. literat sau doi. — Cum se explică asta? — Nici eu nu pricep! Unii sunt plecaţi din oraş. Voynich ____________________ iar stăpână-sa era atât de bolnavă.. Dar e mai bine să-i pun în apă. Gem m a avea darul nepreţuit de-a aduce mângâiere 33 când acum doi ani prietenii lui cei mai buni fuseseră trădaţi în chip perfid în Calabria şi împuşcaţi ca niş câini. — Ei. poftim! Asta-i încă una din superstiţiile du mitale.. în tim p deschidea bufetul. Dar când se vorbeşte mult despre cineva şi când acel cineva se află în oraş. Cesare. spunea Galli despre ea. şi iată şi fructe zaharisite..bună g podină. încât nici nu se uita la el. acadele.L. preţios sub to raporturile. Fără îndoială că fi doi-trei am basadori. to acestea erau lum ina vieţii sale. Dar nu e mai puţin adevărat că fiind un om ager la m in ar putea să ghicească. în vor com pătimirea. după câte ştiu. care în anul 1844 au încercat să debarce de ţeri de pe vasele de război cu un mic detaşam ent de revoluţionari. Şi poţi să fii sigură că Rivarez aflat nim ic despre felul cum îl apreciază Grassini. — După cum văd. m ulţum indu-se s-o privească cum şade aplecată asu pra lucrului sau cum toarnă ceaiul. de o punctualitate desăvârşită si cu totul lipsită de patim Cine o cunoştea num ai din m unca ei politică. ca să pună la cale o insurecţie în Calabria. Fraţii Bandiera fost trădaţi. poate că num ai încrederea ei neclintită îl salvase de la o deznădejde totală. ca de obidei. — Crede-m ă că nu. are şi aşa destule păcate. tot te-ai hotărât să-ţi pui rochia asta aşa de elegantă. in în odaie. ea nu bănuia puterea pe care o avea asupra lui felul ei de a fi.. Cât despre ceai. vrednic de toată încrederea. cinci-sase ofiţeri francezi şi încolo nim eni. trând Martini luă cu băgare de seamă motanul de pe ge nunchi. o groază de turişti şi de prinţi ruşi Apoi. pe care o cunoştea atât de bine Martini. nu-mi place să p flori. Dum inecile. Purtarea prietenească a Gemm ei. Mi-era team ă că o să uiţi. deşi pentru o seară ca asta e prea călduroasă. — Nu. Şi totuşi. fap în sa tul că. Văd că neata ai o limbă tot atât de veninoasă ca şi Galli. care era departe de a fi fericită. Mă gândesc doar că se vor sim ţi grozav de trişti să petreacă o seară întreagă prinşi acul de rochia unei fiinţe atât de plictisi toare. Şi fiindcă veni vorba. o îndelungată rienţă îl încredinţase definitiv că om ul acela stângaci. poate. isprăveşte cu ironiile! Nu-i deloc frum os să vorbeşti de rău pe om ul în casa căruia m ergem ! — Ai dreptate. am adus flori pentru rochie.. o socotea. doar cu excepţia noului nos satiric. un m embru al partidului.. Nicăieri nu se sim ţea Martini atât de bine ca lonaşul acesta. după c term ina treburile venea la ea şi stătea tăcut. la Fiesole o să fie mult mai răcoare. Martini îl luase sub ocrotirea lui şi-l adusese Anglia într-un coş. o să. în m od sincer. câţiva savanţi germani şi.. „O o du dintre noi. Nu te deranja. zise el. numai că ei socotesc mai prejos de demnitatea 33 Fără îndoială că e o aluzie la soarta fraţilor Bandiera. era un prieten pe care puteai să ie bizui.. simţind că „acum poate s-o m ai ducă o săptăm â două”. — N-am ştiut că a şi sosit! — A sosit ieri. ca totdeauna de altfel. Fără să-şi dea seam a. sau m ai ştiu eu ce. decât caşm irul alb. ai cărui m em bri activi erau am ândoi. iar dumitale nimic nu-ţi vine mai bine. alţii sunt bolnavi. îţi dau eu ceainicul. — Dar de ce? — În parte. care face cât zină ste. De atunci. El va fi punctul de atracţie al serii. Bietul dum Grassini.. pentru că ju m ătate din oam enii interesanţi n-or să vină. Conversaţiile vor fi atât de searbede. Dar iată şi ceaiul. neşovăitoare. însă nimic mai mult”. care expe aduce cu un urs. Grassini ţ neapărat ca acest personagiu să fie expus pentru întâia oară în casa lui. — Ei. ofi m arină. prinşi şi îm puşcaţi pe loc 34 . — Ce bine v-aţi cuibărit am ândoi! râse Gemm a. şi ce fel de om este noul nostru scriitor satiric? îl întrebă ea. ca pe un om bine pregătit şi colaborator disciplinat. pentru că tot ce atinge Grassini se face dintr-o dată tot atât da searbăd şi de m ohorât ca el — Haide. el pleca de la ea întărit şi liniştit. — Şi eu mă tem că ne vom plictisi la serata asta. stai liniştită. Şi de câte ori se sim ţea m ai trist. cald şi sim plu. în nădejdea că ai să-mi dai o ceaşcă cu ceai înainte de a porni la dru Fără îndoială că acolo o să fie foarte m ultă lum e. privindu-l peste um ăr. E. pur şi sim plu. oare de ce le p atât de m ult revoluţionarilor lucrurile dulci? — Dar şi celor care nu-s revoluţionari le plac dulciurile. de o logică neclintită. ce trandafiri frum oşi! Îmi plac atât de mult. — Un satiric nou? Cum ? Rivarez? Dar aveam impresia că Grassini nu-l sim patizează câtuşi de puţin! — Oa. Iată. să spun altfel: va fi plictisitor.

Grassini îşi prim ea oaspeţii cu o polit rafinată. bine dispus şi simţi. izbutise să fie bine văzut în profesiunea lui. iar lui Grassini i se părea că prezenţa ei era de ajuns să se îm prăştie nota aceea de vulga ritate. Eu însă vreau să-m i vorbeşti despre Rivarez satiricul. n-o să izbuteşti niciodată să sem eni cu o banală fem eie de lum e! Martini avea dreptate când spunea că la serată o să fie foarte m ultă lum e şi foarte multă plictisea Literaţii schim bau între ei fraze obişnuite. el n-o iubea. Socotea că com această obligaţie nu e mai uşoară decât aceea de a scrie cifrat şi. m i-a spus Fabrizzi.. Părerea m ea e că m ajoritatea oam enilor de lum e nu vor fi tocm ai m ăguliţi să facă cunoşt cu am anta lui Rivarez. dantelă neagră. c ajunsese bogat şi cunoscut. nici un fel de dificultăţi. asta n-o să-l îm piedice să conti să colaboreze la ziarele străine. pentru firea ei dreaptă. nu deloc potrivită pentru o amfitrioană de m are salon literar. şi se vedea că se plictisesc de m oarte.. oricât te-ai strădui. îşi arăta această ură printr-o bunăvo exagerată faţă de ea. pur şi simplu. Dar îşi dădea seam a că. o să te convingi singură. De aceea. însă un om de spirit cu limba ascuţită. dar dumitale n-o să-ţi placă. şi acum . La drept vorbind.. ca marea şi înţeleaptă regină din Saba! — Dar com paraţia asta nu-m i face nici o plăcere. cu am ărăciune. Signora Grassini nu este fem eia care să admită o asem enea încăl care a bunei cuviinţe.. dar ce încântătoare eşti astăzi! îi zise ea în şoaptă. se pare că la perfecţie vreo jum ătate de duzină de limbi. ştiind ce im portanţă are pen 35 . râzând. Signora Grassini o întâmpină pe Gemm a cu nes dovezi de prietenie. Iar când signora Grassini ur fem eie. când povestea în ce stare de plâns fusese găsit de expediţia Dupré. când izbutea să se asigure de pre zenţa Gem m ei. — De altfel. fără Gemm a. e destul de frum oasă pentru am atorii de frumuseţi vulgare. şi ce-i cu asta? Găsesc că e foarte frum os din partea lui că a scos-o din m ediul acela şi a luat-o la — Dum neata. — De unde-or să afle. de salon. eu am a gusturi. draga m ea madonna. fârşite — O. „a ieşi în lume” era un lu obositor şi neplăcut. ca pe o rudă de-a lui. Dar cred că ar fi vremea să plecăm . ba m ai târă după el şi o dansatoare de balet. chipul lui îngheţat se lumină. — Prin urm are. fără îndoială că poţi să priveşti lucrurile în felul acesta. Însă domnul acesta nu se ruşinează. la Paris şi la Viena. pească — Da. Afacerile îi m ergeau m inunat. sper că nu va îndrăzn o aducă la Grassini. E o ţigancă din Ungaria. Totuşi. În chestiunea bănească. Doar in sultele îndreptate împotriva iezuiţilor n-or să-i ră tot tim pul. Gemm a cunoştea bine pre inţă ţul acestor vorbe m ăgulitoare şi le lăsa să alunece pe-alături de ea. din Galiţia. De asem eni. drăguţă. dacă răm âne la noi. salonul lui şi-ar pierde o m parte din farm ec. iar turiştii şi pri ruşi — cu neputinţă să-i descrii — rătăceau din salon în salon. Mai întâi.. de nimic: o prezintă în lum e cu seninătate. necăsă torită.____________________ Tăunul  să recunoască aceasta... îi răspunse ea. Asta e tot ce am auzit. dacă vrea să înşele spionii. pentru echilibrul m inţii şi chiar pentru expresia chipului ei. E un fel de om de spirit de deli profesie. aruncată pe cap. Purtarea ei calm ă şi aleasă im pune societate o atm osferă de sim plitate şi de voie bună. nici n-ar primi-o acolo. aşa că. să fii tot atât de rău de gură ca şi el? voia — Ba să m ă ferească Dum nezeu! Nici nu-mi trece prin m inte! Dansatoarea de balet e o realitate. şi că s-a învoit să vină aici şi să înceapă campania îm potriva iezuiţilor. — Aş avea prea puţine de adăugat la ceea ce ştii şi dum neata. Dacă o s-o cunoşti. la Fabrizzi. este unul dintre a bărbaţii care fac pe femeile de rând. nicidecum despre viaţa lui particula Ştiu că i s-a scris. care avea im presia că stăruie în permanenţă acasă la el. m m ult încă. Când o zări pe Gemm a. şi oasă seri neprefăcută. întrebându-se unul pe altul cine sunt aceşti oameni celebri şi silindu-se să lege conversaţii inteligente. O ura pe Gem ma din toată inim a şi exact pentru aceleaşi motive care-l fă ceau pe Martini să se încline în fata ei: pentru tăria liniştită a caracterului. îşi petrece viaţa vagabondând prin lum e. dar societa le judecă altfel. Num ai să-mi prind trandafirii. care ne c pusese pe gânduri la început.. Prin urm are. Ţi-aduci aminte? Se vorbeşte că are acţiun m inele braziliene şi că a avut un succes nebun ca foiletonist. — Ei. şi în adân sufletului chiar se cam temea de ea. Dacă ai şti dumneata cât de m m -am străduit ca să sem ăn cu o adevărată eie de lum e! Şi ce fel de com plotistă ar putea fi aceea care ar m fe semăna cu regina din Saba? N-ar face altceva decât să atragă atenţia spionilor! — Degeaba.. sau cam aşa ceva — cel puţin aşa pretinde Riccardo — de la un tea provincial oarecare. o fem eie m ică şi peste m ăsură de chetă. — Ce vrei să spui? Dar. nu mai dorea altceva de facă din casa lui centrul societăţii intelectuale şi cât să liberale... vrei să-ţi vorbesc despre noul satiric?. Gem m a alergă sus şi se întoarse curând cu trandafirii prinşi la corsaj şi cu o eşarfă lungă. Aşteaptă o clipă. ne să-l imiţi. e adevărat. Cu toate că asta nu prea se potriveşte cu ceea ce am auzit atunci.. Se zice că nu duce lipsă bani şi că e dispus să lucreze fără plată. pe cât se pare. e bogat! — Probabil. să reze. nu s-au ivit. Martini o învălui cu o privire de pictor şi-i spuse: — Eşti ca o regină. dar pe care orice plotist trebuie să-l facă. că nevasta lui. Pentru Gem m a. nu mai avea nici o îndoială că serata lui va reuşi pe deplin. pe sem ne. spaniolă. În săptă mâna din urm ă am avut aşa de m ult de lucru. Recunoştea fără s-o spună. învăluindu-i cu o privire critică noasă ă şi duşm rochia albă de caşm ir. poate că povestea cu dansatoarea nu-i decât o născocire? Poate că dum neata eşti astăzi. dacă el n-o să le spună nim ic? — Asta se vede num aidecât. cu flecăreala ei frivolă şi cu gingăşia ei ofilită. cu care făcuse prostia să se însoare în tinereţe. Întrucât mă priveşte.

. — Ziceţi că a murit în Anglia?. şi îndată ce se aşeză într-un col salonului. Prin urm are. Dar iată că signora tăcu. Rivarez se înclină politicos şi o m ăsură cu vire iute şi pătrunzătoare.. asta e caracteris englezoaicelor.. acesta-i Tăunul!” îşi zise Gemm a. presărat cu flori târzii. Credea că dacă se odihni puţin. dându-i o nu anţă supărătoare. ştiţi. pe chipul ci se citea stră indignarea. cu un zâm bet. lângă balustra răm ânea un spaţiu gol. se lum inară şi ei la faţă zură o vă când pe Gem ma. a ajuns până la noi vestea că s-a căsătorit acolo. Rolul de patriotă care deplânge nenorocirile Ita se îm bina im presionant cu m anierele de nişoară de pension şi cu expresia naivă. Dar numele ei e de-a dreptul italienesc. când au în jurul lor atâţiaIar ea se ocupă rişti. e o poveste cât se poate de rom ant doar Bolla a fost totdeauna un rom an tic. înfricoşat că dăduse peste un „bas bleu”. spunândurară.. ca de copil. „Prin urm are.. nem ul Din pricina căldurii apăsătoare şi a neîncetatului dute-vino al oaspeţilor. dar m ai curând părea că totul se datoreşte încercării d ascunde un defect de vorbire. Zgomotul de paşi şi de glasuri ce se apropiau pe terasă o făcu să se trezească din am orţeala care cepea s-o cuprindă. — A m urit în Anglia. uitându-se la el curioasă. Poate că nu era decât o cochetărie. Şi apoi. Dar spre m area ei părere de rău. unicul lor copil. draga m ea! Signor Felice Rivarez doreşte să te cunoască. care ciripea f încetare. Englezul. spre ea. repetă glasul de bărbat. Şi în locul acela minu puteai ajunge. în ciubere uriaşe. în colţişorul acela. Toate la un loc închipuiau un fel de paravan lung. că nu face să-şi piardă vrem ea cu ea. încercând să treacă neobservată m ai câştige câteva preţioase clipe de linişte. 36 . se bucura de num eroase simpatii în lum ea scriitoricească. dar.L. înade a începe iarăşi să-şi frăm ânte mintea obosită. Iar când Grassini îi prezentă Gem mei un francez. care a murit în Anglia acum vreo patru ani. ascunse după pâlcuri crini şi de alte flori. cerând părerea cu privire la un am ă tehnic oarecare al sistem ului m onetar austriac. El însă a fu în Anglia. neasem uit deşi de felat cati m uzical. O. — O. se strecură Gemma. să stea singură sub frunzişul bogat al cam eliilor şi al leandr înalţi. dar eu uit m ereu că duceţi o viaţă de nomad şi e greu să-ţi închipui că aţi putea cunoaşte pe toţi m ar sărmanei noastre patrii. care ascundea trecer Acolo. în inte căutarea unei noi tem e de conversaţie. Iar cu puţin înainte de m oartea signora Bolla îşi pierduse fiul. dar peste doi ani s-a dat ordin să-l aresteze din nou. le. e o fire niţel cam aspră. de tuberculoză. Auzi glasul subţire şi ascuţit al signorei Grassini. Gem ma se trase m ai adânc în umbra frunzişului. Apoi. din pricina atâtor suferinţe. în nădejdea că n-o va descoperi nim eni. Dar Gemm a avea p m ultă experienţă în ce priveşte conspira ca să le îngăduie s-o acapareze. şi atunci se ridică alt glas.. Voynich ____________________ îndepărtarea bănuielilor faptul de a-şi câştiga reputaţia de femeie care se îm bracă bine. Aşa vorbea totdeauna cu străinii. în spatele căruia. şi când ieşi la lum ină. a m urit de scarlatină. Nu cum va a fost implicat în afacerea aceea cu organizaţia „Tinerei Ita atunci. care se aştepta la o conversa uşoară. Gem m a se ridică şi dădu la o parte crengile um brarului. un glas de bărbat. va izbuti să-şi biruie durerea de cap. Însă felul ciudat în care lungea cuvintele îi strica tim brul ferm ecător. Poate că vă am int O. dacă dădeai la o parte crengile unui rodiu. cerceta de vistele re m odă cu aceeaşi conştiinciozitate ca şi cheia scrisului convenţional. Se strecură neobservată pe terasă. încetă de a se mai ţine în rezervă şi începu să analizeze finanţele italiene cu atâta pătrunde de parcă ar îi vorbit cu Metternich în persoană. numai şi num ai pentru a distra pe unin. Sunt atât de m ulţi! Signora Grassini oftă. Cu radicalii se putea întâlni ţiile oricând. E. La capătul terasei se întindea un rând de palm ieri şi de ferigi. Cum aţi sp Bolla? — Da. când o înconju le arătă cu discreţie care e rostul lor adevărat acolo. E văduva bietului Giovanni Bolla. paşii se opriră chiar în dreptul de cealaltă parte a perdelei de frunze. de aceea acum . care do să afle de la signora Bolla cum a luat fiinţă „Tânăra Italie”. Şi eu care nu ştiam pe un te-ai rătăcit. tu stăruitor de un m em bru al lam entului englez. N-a putut suporta clim a groaznică de acolo. a cărui sim patie era foarte oasă pentru partidul par preţi republican. de unde se deschidea o nată privelişte asupra întregii văi. care i se păru Gem mei cam o pri îndrăzneaţă. Apoi aduse vorba. ziariştii de nuanţă radicală începură să se îndrepte. cu im pre ciudată că s-ar putea ca Italia să aibă m ai m ulte m otive de ţum ire decât presupunea el. la începutul ei? — O. cântată. pe nunt nesimţite. Trista poveste. unul câte unul. — Ziceţi că e englezoaică? întrebă glasul acela. Literaţii. nu-i aşa? Noi o iubim a de m ult pe scum pa noastră Gem m a! Sărm ana. dar iat-o şi pe ea! strigă am fitrioana. care avuseseră până atunci destul tim p să se plictisească.. era de nesuferit. cu o uimitoare stăpânire de sine. asupra condiţiunilor tratatelor lombaro-veneţiene. caracterul ei. Dar văzând-o frum oasă interesantă. Felul acesta de a flecari pe seam a suferin ţelor sale. era emigrant? Mi se pare că am m ai au vorbindu-se de num ele acesta.. da! Bolla era unul dintre nenorociţii arestaţi în o m ie opt sute treizeci şi trei. Vă amintiţi de poves aceea? I-au dat drum ul după câteva luni. Englezul era un specialist în problem e financiare şi Gem m a îi deşteptă interesul. Gem ma simţi că începe s-o do capul. a chipului dom ei. m embrul parlam entului se ridică. se uită cu m irare la Gem m a. — Da.

cel puţin unul neobişnuit. sunt foarte ocupată. personal. sprijinindu-se coatele de balustradă..ai imp m tant. e adevărat. dacă — nu un chip atrăgător. cele m ai m ulte. E com andantul nu ştiu cărei fortăreţe poloneze. fără îndoială de o frumuseţe originală. Toată făptura lui te făcea să te gândeşti guar. patriotism ul italian şi cel rusesc! făcu el... şi-i era necaz pe Tă pentru insolenţa lui rece. — Da. braţ la braţ. răspunse ea cu răceală. cu un oftat. într-adevăr. Gem m a îl privi aproape speriată: prea era vădită batjocora din vorbele lui. m ică şi m ărginită. Dacă un jaguar ar fi bine dispus şi ar putea vorbi. (Av gene frum oase şi-i plăcea să şi le arate. Se aştepta să vadă. S sigură că te vei ocupa de el şi-l vei prezenta şi celorlalţi. — Da. în prostia ei. cel m ai sim patic dintre c două patriotisme e tot cel rusesc: el duce. m i-a căzut eşarfa. găsea că nu e cuviincios să-ţi baţi joc de fiinţe ca acestea... cine ştie. Dar ceea ce surprindea în prim ul rând la omul acesta era o exagerare în felul d se îmbrăca şi o aroganţă făţişă în expresia feţei şi în purtări. Dar iată şi încântătorul nostru Nu l-ai prinţ rus! cunoscut încă? Se zice că are mare trecere la îm păratul Nicolai. O.. a mirare. se pier în rate dură m ulţim e. elastic ca un felin. ştiu ce vreţi să spuneţi şi aveţi perfectă dreptate.. uitasem cât de m ult sunt pre în Italia legile ospitalităţii. într-adevăr. Dar acum trebuie să m ă întorc la îndatoririle m ele de am fitrioană. scriu uneori. zicea el.. Dacă n-ar fi avut aceste defecte.. E vorba de chestiuni care. şi Gem m a observă că de câte începea să gângăvească. ciripi gazda. zâm bind şi întorcându-se s ea. îşi zise Gem m a.____________________ Tăunul  — V-aţi ales un colţ încântător. Lumina ferestrei cădea drept pe chipul lui. — Trebuie să plec. cu o iritare sporită. e păcat să stai în casă. Sunt sigur că şi austriecii sunt de aceeaşi părere. cu o expresie care o scotea fire. presă cu câte un „charmant” şi „m on prince”.. Dar după m ine. iar el răm ase în faţa ei. Venisem aici să res pic de aer proaspăt. Era sm ead ca un m ulatru şi. e uşor de înţeles. tângui rile ei cu privire la „nefericita noastră patrie”.) — Uitaţi-vă. ciripind m ereu. signor: nu e un adevărat rai Italia noastră? O. femeii i-e hărăzit un rol atât de ne nat! Însă. („Un adevă jaguar. Treb să veniţi şi dumneavoastră să faceţi cunoştinţă cu ea. cu toate şchiopăta. şi se depărtă cu el. poate că voi avea vreodată însem prilejul să dovedesc că am dreptul să m ă num esc ita liancă. Care vă place mai m ult? Gem m a se încruntă uşor şi nu-i răspunse. câtă vrem e credeţi că s-ar putea m enţine acest prinţ în f-fortăreaţa poloneză? — Mi se pare. vorbise mai m ult de trebuia faţă de acest om viclean. Signora Grassini m i-a spus doar că sunteţi ocupată cu ceva .. îi răspunse ea rece. — Şi care ar fi folosul dacă noi toţi n-am face alt decât să bocim Italia? Am im presia că societa ceva tea am fitrionului nostru şi a soţiei sale e în stare să pună pe oricine într-o dispoziţie frivolă. I-era m ilă de această biată femeie. pir un — Pe o noapte ca asta. — F-fără îndoială. de parcă torcea. cu glasul acela catifelat şi m elodios. încaltea. Poporul italian e ţuite neînchipuit de ospitalier. Amândoi sunt încântaţi unul de altul. e un colţişor minunat. îl adusesem pe signor Rivarez să-i arăt ce privelişte m inunată se deschide de aici.. num ai dacă ar fi liberă! Dar când te gândeşti trebuie să răm ână sclavă. partea stângă a feţei i se crispa nervos.. arătând cu ochii frunzişul verde şi des de după care se iv Gem m a. Dar ei s delicios de ridicoli cu patriotism ul lor mior lăitor. apoi aşa vorbi!”) — Am auzit. care-i displăcea din ce în ce mai m ult. Gem m a înălţă sprâncenele. încât nici nu-l pot rosti! Şi signora Grassini se îndreptă grăbită spre un bărbat cu gâtul ca de taur şi cu maxilarul inferior m a strâns într-o tunică strălucitoare de decoraţii. El se aplecă să-i ridice eşarfa şi. Era dezam ăgită. Se vede că signora Grassini. cu florile ei. E o fată extraordinară!.... cu o priv stăpânitoare. ridicându-şi ochii la cer. însă aşa cum arăta. Dar signora Grassini o luă bună şi-şi coborî genele. chiar dacă o f num ai dintr-un sentim ent de autoapărare. O. nu sunt deloc com plicate. că vă interesează presa radicală şi că chiar dum neavoastră. de cuceritor. Gem m a răm ăsese sub rodiu. Şchiopătând. Dar n-am destul timp pentru asta. El petrecea cu ochii um brele celor ce se depărtau. şi acum Gemm a putea să-l cer ceteze în voie.. că se poate exprim a o părere şi fără a ridiculiza pe stăpâna ca sei. Vreţi să vă întoarceţi în casă? Dar e atât de bine aici. Am basadorul francez m-a rugat să prezint pe discipola lui tuturor celebrităţilor. — Da. probabil de la o lovitură de sabie. Curând. el a fost. urmă el. colaboraţi la ziare. Gem ma dragă. Fruntea şi obrazul stâng la un ja îi erau desfigurate de o cicatrice lungă. Vă m ulţumesc. — Într-adevăr. Rivarez se întoarse pe terasă şi-i aduse un scaun. Însă sig Grassini exagerează importanţa preocupărilor nora m ele. Rivarez începu iarăşi să vorbească. chipul lui era departe de a fi atrăgător.. în tim p ce drepta. — Da. treaba până la capăt! Dacă Rusia nu şi-ar întem puterea pe tunuri. signor. Acum îl las în seam a dum itale. că aceasta e o c-chestie de gust.păti com — Priviţi cum se duc.. — O. se uită la Gemm a cu o privire limpede -şi ne se în 37 . vrednice doar demire... ci pe cer şi pe flori. cu glasul lui dom ol şi tărăgănat. care are un num e atât de ciudat. cu cerul ei. — Şi cu asem enea patrioate! mormăi Tăunul.. zise el.

care o asculta. Con tele Saltâcov întreabă dacă vrei să m ergi mâine seară la vila lui.. L-a pus pe Grassini într-o situaţie dificilă. Purta o rochie scum pă. daţi-mi voie vă prezint pe doam na Zitta Renny.. larg deschişi.. Oare nu e curată obrăznicie din partea lui să facă asem enea figură bietei neveste a lui Grassini? — Vorbeşti de dansatoare? — Da. Jucându-se cochet cu evantaiul. Martini avuse dreptate: fără îndoială că era frum oasă. apoi spre fundul salonului. atunci când privise întâi la stă pâna casei. nu departe de porţile Romei. m ărturisi el cu glas poc Dar parcă e cu putinţă să nu râzi de ea? — Fiindcă m ă întrebaţi. iar într-un colţ stăt grăm adă turiştii. de mătase galbenă cu roşu strălucirea orientală a culorilor. Am fitrio nul îşi potrivea ochelarii cu o m ânie stăpânită. Rivarez părea un adevărat sibarit. tot tim pul mă gândeam cum să scap mai repede de dânsul. cum face această doam nă cu prostia ei. cu răceală. dar de m useţe grosolană. domnia-voastră trebuie să cunoaşteţi că noi. lipsită de spirit. înţelegem totdeauna că a avea spinarea strâm bă nu e cu nimic mai presus de a face tranzacţii cu propria ta conştiinţă. Gem m a se opri o clipă în uşă şi se întoarse spre Tăun. — Spre regretul meu. uitându-se cu o veselă iroîn fundul salonului. te-am căutat peste tot. erau asem eni florilor de m iosotis.. să vadă dacă observase şi el turburarea gene rală. Lui Rivarez păru că i se opreşte respiraţia şi faţa i se strâm bă parcă de durere. Sunt sigură că nu s-a sim ţit bine. luxoasă şi trân aşa cum duceau stăpânii de sclavi din Sybaris a căror davă. E ca si cum ţi-ai bate joc de un infirm sau... ca să-ţi baţi joc de el. Gem m a mergea în tăcere. N-am întâlnit încă niciodată om a cărui conversaţie să fie atât de ucigător de chinuitoare! Au fost destul zece minute ca să m ă do capul. vorbi ea repede. Ochii lui m ari şi albaştri. se adunaseră în celălalt capăt al salonului şi se vedea bine că încercau să pară liniştite. alături. acolo unde se uitau turiştii. dar fruntea-i era îngustă. iar fem-eile. În orice caz. nu vârâm diform itatea şită. Prin felul lui de viaţă. Noi. A făcut-o pe signora Grassini să creadă că fata va fi steaua sezonului. 38 . dar îi ofensa pe ceilalţi. Ţiganca stătea rezemată de speteaza unei canapele. străina se ridică deodată şi ale spre el. Cesare. zâm bind larg. nu pot. Aici e o treaptă. care zâmbeau cu o politeţe ironică.. Abia deschise în faţa ei uşa salonului cel mare. femeia părea o pasăre tropicală rătăcită printre vrăbii şi grauri. — Ei. înconjurată de o droaie de dandy încrezuţi şi de ţeri de cavalerie. eu tot nu pot dansa. îm jorate.L. se instala 34 Zitta. Era vădit că pe chipul lui lunecase o expresie de biruitoare viclenie. cu totul nedum erită şi turburată de această izbucnire neaşteptată a sen bilităţii lui... Num ai signora Grassini părea că nu vede nim ic. ea flecărea cu secreta am basadei olandeze. dar se stă şi izbucni în râs. care trecea cu Gem m a de-a lungul salonului. pentru că râd de păpuşica asta vopsită. Ce im presie ţi-a făcut? — O. Cea mai m are parte dintre bărbaţi aveau un aer indignat. Se vede că acolo se întâm lucrul nie plase acela care-i înveselea pe ei. lăsând-o să treacă. E demonul încarnat al neliniştii. Voynich ____________________ vinovată. ce părere ai despre Tăun. drept.. Ţiganca îi arunca Gemm ei o căutătură aproape provocatoare şi se înclină. — Signor Rivarez. care plutea într-o fericită ignoranţă. Nu puteai o fru să nu-i adm iri mişcările armonioase şi fireşti. iar biata fem eie e în stare facă orice pentru succesul salonului ei! — Asta e cât se poate de urât din partea lui. Văzându-l pe Rivarez.. noap târziu. pâni — Com paraţia dom niei voastre nu e destul de reu signora. să profiţi sărăcia de duh a unui om. infirm ii. animalică. m obilierul apartam entului său nu Ce e 34 Sibarit — om care duce o viaţă leneşă. Sentim entul de sfială pe care-l avea Gem ma în tovărăşia Tăunului spori încă apropierea ţigăncii şi sim ţi o mare rare. rugând-o să-l uşu ajute să se ocupe şi de oaspeţii din celălalt salon. când peste câteva clipe. infirm ii. madonna? o întrebă Martini. E. ca şi bogăţia po doabelor scum pe băteau la ochi în acest salon literar florentin. şi chiar faţă străină a fost de o cruzim e. Şi Gem înţelese: Rivarez îşi adusese prietena cu el. care totuşi nu putea trece neobservată. într-o franţuzească nespus de stricată. sprijiniţi-vă de braţul m eu. — M-am gândit eu că n-o să-ţi placă! La drept vorbind. Va fi şi dans.. m -am încredere în el. CAPITOLUL AL TREILEA Tăunul închirie un apartam ent afară din oraş. Şi chiar dacă m -aş duce. Signora Bolla. — Mi se pare că ai vorbit cu el. privi piciorul şchiop şi mâna m utilată. deşi se uita cu un dispreţ duşmănos la doam nele ofensate de prezenţa sa. şi Gemm a înţelese că în lipsa lor întâm plase ceva neobişnuit. iar în tăietura nărilor sub ţiri era ceva crud şi respingător. nici m ie nu-m i place.. — Ştiu că sunteţi supărată pe m ine.. e o lipsă de generozitate. pe când se întorceau la Florenţa. Se vedea că nici ea nu se sim ţe largul ei. stăpânul casei veni la ea. noastră pretutindeni. Se trase puţin îndărăt. o să vă răspund: după m ine. Om ul acesta e alunecos un tipar. Tot acolo. o ruşine.

Aceasta e abia o parte din întregul rău. Şi de lucrul acest de vină însuşi principiul care stă la tem elia acestei probleme. Poate că Rivare un om antipatic. — Mi-e teamă că asupra acestui punct o să fiu mai curând de partea lui decât de a dum itale. încât între ei nu putea exista altc decât antipatie... Era vorba despre insultele aduse infirmilor. Cezare.. Autorul ridiculiza entuziasm ul nesăbuit cu care Ita lia preamărea pe noul Papă. Aş vrea să ştiu tate dacă o fi fost nevoit să sufere deseori de pe urma unor asem enea insulte. e că el dezvăluie purul adevăr. Dar ceea ce-i m ai rău. vă lăsaţi cu uşurinţă în voia nădejdilor şi aşteptărilor fericite. Martini scoase din buzunar un manuscris. se înţeleg bine cu el. şi e luat-o drept o aluzie. a tresărit atunci şi s-a schim bat la faţă. Şi acum.. Gem m a oftă. cei cu inim i şovăitoare. — Dar care-i vina dum itale? — Când ne-am întâlnit întâia oară... nu felul cum se com portă un om sau altul. nu-i nici cocoşat. Dar. nici cu picioarele strâm be. dar adevărul e partea lui. — Gemm a! — Da. am făcut-o fără voia m ea şi mi-a părut rău. iar m âna stângă-i e destul de schilodită. — Lasă-l în pace. nu ştiu. punâ m anifestul pe m asă.. — Pe m ine puţin m ă interesează dacă Rivarez m ă iubeşte sau nu. în adâncul sufletului nu putea să nu recunoască că avea dreptate. Ţi-era şi silă să-l asculţi cum ridi la una din adunările de la Fabrizzi.. — Care principiu? Puterea laică a Papei? — Nu numai atât. Dar când un om îşi bate joc veşnic şi de toate. place. — Ce urm ăreşte el. Cesare. dar asta ar însem na un adevărat scandal pentru part nostru. dacă vrei. Dar nu pot să-i iert felul cum poartă faţă de dum neata. sunt înspăim ântător de obositoare. atunci trebuie să fie ce suspect la mijloc. — Nu tăgăduiesc. Nici m ie nu-m i.____________________ Tăunul  strălucea prin lux. Fără îndoială că a însem nat o mare lipsă tact din partea m ea. dum neata eşti prea pornit împotriva lui. Numai Gem m a. pamfletul e scris destul de bine. aşa este! Spune-i om ului acestuia. madonna. aveau tem peram ente atât de diferite. I-aş cere socoteală. pe cât se pare. totuşi e curioasă o sensibiliatât de bolnăvicioasă la un om ca el.. reform e de la Rom a. în general. 39 . dar din toate am ănuntele se vădea o dragoste de frum os şi un gust pretenţios şi delic ceea ce-i uimea nespus pe Galli şi pe Riccardo. că pam fletul e scris cu prea m ultă asprime. Dar de ce să-i exagerăm defectele? E adevărat are un fel de a se purta afectat. făcea excepţie de la această regulă: s-ar fi zis că plăcuse chiar de la întâia lor întâl şi că se ferea de societatea ei. doar singuri l-am chem at. toţi. De două sau trei ori fusese de-a dreptul nire nepoliticos cu ea. sim ţeam eu că în curând o să ajungem să ne şi batem cu el! — Dar despre ce e vorba? Într-adevăr. N eu nu-l iubesc. — Cu toate acestea.. apoi to celelalte vor veni de la sine! E destul ca el să deschidă porţile închisorilor şi să-şi îm partă binecuvântările dreapta şi în stânga. această antipatie se schim bă curând într-o duşmănie făţişă. zise ea. — Sunt cu totul de părerea dum itale. nici nu face să m ai vorbim. Pe mine unul. — Un nou pamflet? — Încă o absurditate pe care blestem atul de Rivarez a prezentat-o la adunarea de ieri a com itetului. — E m ult m ai uşor să-ţi închipui că el a fost acela care şi-a bătut joc de alţii! Cu toate purtările lui ale are în el ceva de om grosolan. Dar.. dar mai cu seam ă pe membrii local partidului Mazzini. Şi lucrul acesta aduce minciuna în relaţiile dintre oam eni. furios. chiar dacă ar vrea.. Dar m ie nici nu-m i trecuse prin m inte să-l socotesc infirm! Doar nu-i chiar atât m utilat. Cesare.... — Dum neata să fi spus o grosolănie? Iartă-mă. mi-a scăpat o observaţie grosolană.. Şi iarăşi e adevărat că se ţine tot timpul num ai spirite.. la serata lui Grassini. zise ea. Pam fletul era scris într-un stil caustic şi plin de răutate. ceea ce-l făcu pe Martini să se ridice împotriva lui. şi eu sunt tot atât de vinovată ca şi el. Tăunul şi Martini nu putuseră suferi de la început.. oricât ar fi supărat-o pe Gem asprim ea tonului. dar în orice caz nu e prost. dar nu pot să cred! — Negreşit. Sunteţi veş înclinaţi să credeţi că. Ceea ce nu e bine deloc. Felul cum se poartă cu m ine n-are nici o im portanţă pentru acţiunea noastră afară de asta. De altfel. ca peste două sau trei luni să şi înceapă veacul de aur! Probabil că dum neata n-a înţelegi niciodată că Papa n-o să poată întrona dreptatea pe pământ. odată ce a fost ales Papă un om cu intenţii bune şi nu un bătrân ram olit. — Se înţelege. ţipar alunecos cu sânge rece. îi spuse el odată Gem mei. E inutil să încercăm a dovedi că pamfletul nu-şi va atinge ţinta: şi-o va atinge! bogăţie şi lene a ajuns legendară. N-are decât un um ăr mai jos decât celălalt. să ne certăm cu el?. Ei se aşteptau la o m ai m are sim plitate în viaţă de la un care trăise ani în şir în mijlocul naturii sălbatice de pe malurile Am azonului. care te scoate din fire. — Asta e prea nedrept. Şi la Martini. m ă dezgustă. aşa că nici unul din noi n-are dreptul să se simtă nedreptăţit. Dar nu cred că toate aces le face cu vreun gând rău.. cele din urm ă culiza.. la nesfârşit. Tăunul îi primea cu bunăvoinţă şi prietenie pe toţi. şi că spiritele acestea. ca tot ce ieşea de sub pana Tăunului. Cât des pre faptul că şchiopătează. e că se dă unui sin om putere asupra tuturor celorlalţi.

. de pildă. El spune exact ceea ce trebuie. dar vă spun m ai dinainte: nu pr am m are nădejde că o să reuşesc.. Îm i pare rău că n-am fost la şedinţa de ieri a comitetului. d m ie de ori dreptate. Bineînţeles. Ei bine. dacă vreţi. Num ai că loviturile dum neavoastră nu nim eresc în cei care le m erită. cerem onioasă. După cum se ştie. îi răspunse el. lucru pe care comitetul.. care trebuie să-l ţii în lanţ”. şi nu altcineva? — Foarte simplu: pentru că toţi ceilalţi n-au tim p. repetă el cu glasul lui catifelat. m ă duc la el. îm potriva a toate şi a tuturor. o. dar găsesc că nu e nim erit s tipărim în form a lui actuală. Rivarez are un ton supărător şi nici el nu e tocm ai simpatic. Dacă m i-aţi fi dat de veste că aveţi nevoie deţi. Nu m ă aşteptam deloc la Rivarez să scrie atât de bine. înguste. dacă vrei. cu a m ai bine: doar asta am şi urm ărit.. bineînţeles. cei mai m ulţi sunt încântaţi de pam flet ca operă literară. Şi la urma urmei. n-o să te angajezi în discuţii inutile şi nici n-o să te cerţi cu el. am dreptul să atac num ai pe acei reprezentanţi ai preoţim ii care partidul se află în relaţii de duşm ănie. întregul adevăr! îndată ce m ă ating de preoţii favoriţi ai partidu atunci are dreptate proverbul: „Adevărul e un câine pe lui. una după alta. — Am venit la dum neavoastră din însărcinarea comitetului. cu glasul îngheţat... noul Papă l-a num it de curând cardinal. asta e altă chestie! Eu nu spun. — Fără îndoială că o să m ă stăpânesc. Rivarez se înclină din nou şi îm pinse spre ea un fotoliu. care stătea lungit pe covor la picioarele lui. Şi de ce trebuie să nosc! m ă duc tocm ai eu. — M-am gândit eu că aşa o să se-ntâm ple! Tăunul zâm bi şi se aşeză în faţa ei. ceea nici unul dintre noi nu îndrăzneşte să spună! Ce bun e.. — Ce e drept. al că sprijin e atât de preţios pentru partid. dar socotesc că el se ocupă de fleacur scapă din vedere tocm ai ceea ce este mai im portant: pe M-m onsignorul M-m ontanelli. Tăunul stătea la m asa lui de lucru. sunt sigur că ai să-l convingi. avea drep bufonul... Sim ţind însă că în gândul lui îi doreşte s-o înghită pământul. — Montanelli? repetă Gem m a.. Dar dacă Rivarez l-ar modifica pu lăsând la o parte atacurile cu caracter personal. Asta o să-i facă plăcere. — Ca operă literară. — Să m ă duc la el? Dar eu aproape că nu-l cu Afară de asta. începu ea. Şi pe lângă asta.L. încărcată cu flori.. ca să încerci a-l îndupleca să-şi m odere pamfletul. nu-l doreşte. aşa din acest punct de vedere nu se pot entuziasm a de el decât profanii întru literatură. Dar com itetul se teme că pam fletul ar putea să ofenseze partidul liberal şi ne-ar putea lipsi de sprij m oral al muncitorilor de la oraşe. Eu însă. — Eu însă. mutând pe m asă un v m are cu crizanteme. că trebuie să-l şi tipărim ? — O. Iar dacă supără. Şi tocm ai aceast sarcina pe care o îndeplinesc. Cei mai mulţi dintre noi nu sunt aceeaşi părere cu unele puncte ale pamfle tului. ce hotărât? — Am hotărât să vin la dumneata şi să te rog să te duci la el. îi zise. pe gânduri. cu îm brăţişări şi cu îndemnuri frăţeşti la dragost îm păciuire şi că iezuiţii şi sanfediştii vor şti să întoarcă toate acestea spre folosul lor. Privi Gem m ei se opri din întâm plare asupra degetelor mlui drepte. Vr 40 . — Sunteţi prea bună. ve să mă m -aş fi prezentat im ediat la dum neavoastră. — Acum încep să înţeleg! Deocam dată. de mult.. Hotărât lucru: ar ofensa îndepărta pe toată lumea de noi şi n-ar aduce nim ănui nici un folos. Un sentim ent ciudat şi turbu nii âi rător puse stăpânire pe ea: i se păru că mai văzuse undeva. ca să-i scot la lumina zilei şi să-i ridiculizez pe iezuiţi. în m ăsura puterilor mele. şi se uita.. Şi să-i m ai spui că tot comitetul îi adm iră pamflet vorbesc de partea lui literară. Critica politic m inunată. f alegere. um ă — Gemm a! Dar asta e partea cea mai slabă din tot pam fletul. Tăunul se ridică în grabă şi o întâm pină cu o plecăciune rece. cred că ar ieşi într-adevăr un lucru de preţ. Dar câ spune că noi ne adorm im singuri cu procesiuni solem ne. Nu pot să sufăr felul acesta de a lătra. Un dulău negru şi lăţos. dacă am gust. petalele albe. Săgeţile neavoastră sunt îndreptate împotriva sanfediştilor. dum neata eşti cea m ai înţeleap dintre noi. Tocm ai am prim it veşti despre el. Voynich ____________________ — Vrei să spui. şi de altfel e adevărul adevărat. Dar nu e vorba de asta. poate. — Pot să vă încredinţez că nimeni nu se îndoieşte nici de priceperea şi nici de bunăvoinţa dum neavo tră. E. acest fel de a sm ulge petalele. Faţa lui se făcu dintr-odată rigidă şi-şi pierdu orice expresie. care varsă lacrim i de înduioşare pe rul hoţului care-l scotoceşte prin buzunare. din consideraţ tactice. pasajul acela în care com pară Italia cu om beat. Le e teamă că asprim ea tonului ar putea să supere pe unii oam eni. num ai bufon nu! tate Fără îndoială că trebuie să mă plec în faţa hotărârii com itetului.. în podea. clar rece. să-l tipărim aşa cum este.. despre aceştia pot să spun. Rivarez scoase o crizantemă din apă şi începu să-i sm ulgă încet.. îşi înălţă capu începu să m ârâie când Gem ma bătu la uşa întredeschisă. nu m ă poate suferi. — Nici eu. Vor episcopul de Brizzighella? biţi de — Da. — Înţeleg. dar mulţi dum dintre cititori vor crede că aveţi în vedere biserica şi pe noul Papă. ţinând pe ge nunchi o scrisoare desfăcută. aşa fel ca să-i ferească faţa de lum ină. sunt gata să fiu orice. Nu vă înţeleg. Gem ma se grăbi să-i spună că a venit la cu treburi. el are dreptate. Da. pam fletul m eu nu preţuieşte nimic. — Mi se pare că greşiţi. Problem a se pune aşa: cu ce scop m -a invitat aici com ite dum neavoastră? După cât înţeleg.

să revăd m anuscrisul. ci despre misiunea lui. „Probabil vreun o si funcţionar oarecare de pe la tican”. afară de m em brii comitetului dum neavoastră. fără îndoială. că dumneavoastră faceţi parte din categoria acelor oam eni teribili. aşteptând să vadă ce va răspunde Gem m a. o privea cu ochii pe jumătate închişi. în form a în care se găseşte. afară de asta. unul din derea răsculaţii din anul patruzeci şi trei. La început va predica la Florenţa. că dacă trebuie să vorbim . sau. pamfletul o plictisească. Iată ce-mi scrie: „În c-curând vei avea plăcerea să întâlneşti pe unul din cei m ai crânceni d-duşmani ai noştri. chiar cu riscul de a ofensa şi îndepărta pe unii dintre prietenii noştri. Sarcina lui de acum e să m enţină cât poate m ai mult entuziasmul stâr în popor de alegerea noului Papă şi în chipul acesta să ţină încordată nit atenţia societăţii până când m arele duce va sem na proiectul pregătit de agenţii iezuiţilor. care locuieşte de cealaltă parte a frontierei. apoi izbucni în râs. după cât am putut să aflu. Apoi urm ă rar. îl întrerupse Gem m a cu răceală. că nim nu trebuie să cunoască cuprinsul ei. în această privinţă pot avea toată încre în el. Fără sat avan îndoială că. din cele ce-m i spuneţi. — Dar nu credeţi că şi vorbele m uşcătoare pot plic tisi. De altfel. nu ca o satiră politică. e că prim eşte m ită şi nu are amante. iată.. E-el. — Cum adică? — Sunt cu totul de părerea dum neavoastră. Eu m -aş bucura dacă lucru! acesta spune deschis şi cu îndrăzneală. Ceea ce-i curios. aveţi dreptate. îl citi repede de la început până la sfârşit şi chipul lui arătă nemulţumire. Rivarez luă m anuscrisul. Va veni acolo cu o misiune deosebit im portantă. — Dar nu vă gândiţi. com itetul îşi va arăta părerea de rău că nu-şi poate lua răspunderea l tipărească. ca orice sanfedist de altfel. — Care frontieră? A Statului Papal? — Da.. Nu. — Dum neavoastră îm i cereţi părerea m ea perso iar eu am venit să vorbesc în num ele com itetu nală.” — Nu vorbesc despre asta. — Da. Va — Iată. se va întoarce în Rom agna. că m odificările acestea ar putea nu numai să slăbească puterea sati rei.. Dacă n-o să fiu muşcător. sunteţi de a părere decât com itetul? — Dacă vă interesează ce gândesc eu. Dar dacă voi sacrifica adevărul politic şi-mi voi îndrepta toate atacurile num ai asupra un dintre duşm anii partidului. Şi mai departe: „Dacă Montanellilege în ce scop e trim is în pu înţe Toscana sau dacă nu e decât o jucărie în mâinile iezuiţilor. şi vă daţi seam a. şi eu vom şt 41 .. pot să com unic com itetului că prim iţi faceţi unele m odificări şi să îndulciţi puţin tonul. n-am tut să aflu”.. după cum aţi văzut. S-a unit pe faţă cu beral al li partidul bisericii şi. îi trecu repede prin minte Gem m ei. Ce anu cuprinde acest proiect. Tăunul îşi întrerupse lectura şi-şi trase răsuflarea. — Da. Misiunea care i încredinţat e şi ea inspirată tot de iezuiţi. ca însuşi Lam brucini. signora. liniştit. prin Pistoia.. — Scrisoarea de faţă are un caracter particular. ce relaţii aveţi! De altfel. „de împăciuire”... publicul n-o să înţeleagă.. personal. să trag concluzia că dum neavoastră. Dar m em bră a unei asociaţii a cărei m ajoritate are o părere opusă. pe cardi nalul Lorenzo M-m ontanelli. Dar ce putem ritelor face? Dacă o să-l scriu cuviincios. urm ă Tăunul. — Vă gândiţi la viaţa particulară ireproşabilă a m onsignorului Montanelli? Nu. episcop de Brizzighella. Şi găsesc.. vă spun: nu sunt de părerea majorităţii asupra nici unuia cele două puncte. apoi să vorbim fără patim ă. în fond. în sfârşit. eu nu pot stărui în părerea mea.. prin urm are.. Dar să ne întoarcem la pamflet. dacă sunt administrate în doze prea mari? El îi aruncă o privire pătrunzătoare. nu pe un ton ca dum neavoastră! — Daţi-mi voie o clipă. lui. e prietenul personal al Papei şi al cardinalului Feretti. Acum are tuaţie care-i îngăduie să afle lucruri de felul acesta. Nici prietenul m eu nu sigur de adevărul absolut al spuselor sale. dar fără m ai gângăvească: „El are de gând să viziteze Toscana în cursul lunii viitoare. ori e cel de pe urm ă m ăgar. şi. Dar acum a repede. — Oare n-ar trebui. într-un ţinut îndepărtat din Apenini. că Italia se încântă de lum ini rătăcitoare şi că toate ace încântări o vor târî într-o mlaştină din care n-o să m ai poată ieşi. Ori e un om vicle excepţional de inteligent. — Asta se înţelege de la sine. aşa îm i închipuiam şi eu. care totdeauna dreptate! Dacă voi scoate din pam flet toate atacurile personale şi voi lăsa num ai ceea ce e esenţial. nu pot să-mi dau seam a. atunci com itetul îm i va preamări opera. apo Siena şi Pisa şi. el joacă după cum îi cântă iezuiţii. Articolul e scris în genul spi de varieteu. Montanelli e unul dintre cei m ai străluciţi predicatori ai bise catolice şi tot atât de periculos. signora.” Tăunul aşeză scrisoarea m asă. el însuşi face destule re zerve: „după cât am putut să aflu. dar îl găsesc just interpretare a faptelor şi util din punct de vedere tac tic. — Sunteţi sigur că prietenul dumneavoastră relatează faptele exact aşa cum sunt? îl întrebă ea după scurtă tăcere. în felul lui. E un vechi prieten de-al m eu. nu sunt încântată de pam flet din punct de vedere literar. dar să strice chiar frumuseţea „operei literare”?. unde va răm âne vreo trei săptăm âni.____________________ Tăunul  să vă citesc scrisoarea? Îm i scrie unul din prietenii m ei. lucru pe care-l întâlnesc pentru întâia oară. — Se vede. bineînţeles. însă şi dum neavoastră. lungind supărător cuvintele. Pe tim pul Papei Grigore er dizgraţie şi fusese trim is undeva.

un glas ferm ecă şi o înfăţişare impresionantă. ca şi pentru prietenii m ei de peste graniţă. e o unealtă în m âin ticăloşilor. Montanelli ar fi putut câştiga oam enii în orice vremuri. cu toate că m erită pe deplin să fie publicat? Ce aveţi de adăuga aceasta. în august. să m enţină această înălţătoastare de spirit. atunci de ce a spus lucrul acesta pe un ton atât de ameninţător?. ridicân se. cel puţin pe vrem ea aceea. El se apropie uşă... refor Poporul îl aştepta cu nerăbdare să-i expună învăţătura cea nouă. dar nu în partea aceea. Sunt încredinţată că dacă veţi lăsa la o pa pasagiile privitoare la atacurile personale. ridicându-se la rândul lui.. com itetul se va învoi să tipărească pam fletul. Iar Montanelli era omul cel mai potrivit ca m ea.. Prim esc cu plăcere să mă plim b.. chiar dacă monsignorul Montanelli nu este el însuşi un ticălos. Dar trebuie să moderaţi puţin tonul prea violent. — Nu. Mai bine 42 . încât singur acest fapt îi atrase simpatia poporului.” Cine-or fi ei? Şi prin ce m ijloace se gândeşte el să înlăture piatra drum ? Dacă e vorba numai de satiră. Sper că em inenţa sa se sim te m ă de această atenţie.. ţinând în mână florile pe care şi le apropia de obraz. uitându-se la flori. După o săptămână întreagă de ploi. Viata lui. — Îm i vine greu să hotărăsc. n-are im portanţă cine-i om ul. o înduplecase să plece înainte de sfârşitul slujbei. cu o privire hotărâtă.. că aţi venit la mine. la revedere. care şi a îm pă trebuia să tăm ăduiască toate rănile Ita Num irea cardinalului Guizzi ca secretar al lui rom an în locul liei. N-o fi bând. într-adevăr neasem uit... numai să se vorbească des pre el.. Cum e m ai bine: pamfletul să fie tipărit. nici dum neavoastră personal.. signora? — Eu nu cred că sunteţi legat de o alternativă ca asta. Se bucura de faima unui predica tor neîntrecut şi era reprezentantul papalităţii m iste. deprins socotească şantajul. de o severitate fără pri era un fenom en atât de re hană. — Oricum . Grassini făcea toate eforturile să atragă şi această celebritate în saloanele lui. Când prea sfinţia sa cardinalul cel fără de prihană va v la Florenţa. — Ce dihănii care înghit orice m ai sunt şi Grassinii ăştia! îi zise odată Martini Gemm ei. E lucru ştiut că autorita lipsită de control perverteşte! Tăunul ridică fruntea şi se uită la ea. despre monsignorul Montanelli.L. Şi pentru mine. Gem m a şovăi. zise el. Se pare că era. şi de atunci s-a putut schim ba. neliniştită. E. Martini îi propuse Gem m ei să facă o plim bare prin grădinile pe povârnişul colinelor care înconjurau San Nicolo. răspunse ea într-un târziu. Aţi fost foarte bună. de predicator. De multe ori m i s-a întâm plat să aud vorbinducu mulţi ani în urm ă. dar cu o singură condiţie: dacă îm i răpiţi acum dreptul de a râde.. Stătea acum sprijinit de m de lucru. îl vânau pe Tăun. Ai văzut cum s-au ploconit când s apropiat de caleaşca cardinalului? Pentru ei. era cea din dim ineaţă cu soare. fără îndoi m ulţi se vor împotrivi. Dar dovedi că nu era chiar atât de uşor să-l ispiteşti pe Montanelli. signora. Cu asem enea însuşiri. La aceasta se mai adăuga şi talentul său. pe care o îm parte cu o întrea gulit gă gloată de aventurieri! Veneau de la catedrală. deşi. El ridică din um eri şi oftă. în tim p ce scotea câte-o crizantem ă din apă şi-i cerceta în lumle petal ină străvezii. Daţi-m i voie.” — Ar fi m ai bine să vorbiţi dumneavoastră singur cu ceilalţi m em bri ai com itetului.. În viata m ea n-am văzut vânători de lei atât de aprigi! Nu de m ult. Gem m a ieşi în stradă. Dar asta s-a întâm plat de m ult. în timp ce treceau am ândoi prin piaţa Signoriei. veţi fi oblig să-m i acordaţi acest drept într-un viitor apropiat. trebuie totuşi înlăturată. Să trim it după trăsură? Atunci.. Şi cred că ne va fi de folos.. Ca totdeauna. şi o deschise. el răspundea prin acee îm potrivire binevoitoare. dacă ai tim p. „Prietenii m ei de peste graniţă. chiar cu cele m ai bune intenţii. Clădirea uriaşă era atât de plină de case lum e dornică să-l asculte pe vestitul predicator. îl sfătui ea. un om î adevăr minunat. mita şi intriga m eschină drept condiţii aproape obliale carierei de slujitor al gatorii bisericii.. în cât Martini. supus: — Mă învoiesc. signora. e totuna. Sosirea lui stârni o vă dită em oţie în oraş. la toate stăruinţele. „Cum îi trem ură mâna! îşi zise Gemm a. Pe atunci era numai canonic şi rector al sem inar teologic din provincia în care am copilărit.. Eu nu pot şti de m ai înainte cum vor hotărî. — Dar dum neavoastră cum aţi hotărî? o întrebă. CAPITOLUL AL PATRULEA Monsignorul Montanelli sosi la Florenţa în cele dintâi zile ale lui octombrie. de teamă să n-o apuce pe Gem m a durerea de cap. dar hotărâtă.. şchiopătând. Iată o problem ă metafizică interesantă. signora. cum va?. Voynich ____________________ nu m erită să fie tipărită.pre el mi-a vorbit mult un. nepăsător. ori să răm ână în sertar. şi profitând de aceasta. unde în ziua aceea predi Montanelli. îi răspunse ea. f să merite. rar la înalţii dem nitari ai bisericii romane. nici com itetul să nu m ă împiedice de a-l bârfi cât îm i va plăc Asupra acestui punct va trebui să cedaţi! Vorbea cu răceală. evanghelia dragostei ciuirii. într-o dim ine rece de duminecă. statu lui Lam brucini. acum Montanelli. O piatră aşezată în m ijlo drum ului. întrebarea lui deşteptase în ea m ulte şi vechi amintiri dureroase. un om care-l cunoştea foarte deDes aproape şi nu mi-a spus decât lucruri frum oase. hulit de toată lu stârnise entuziasmul obştesc.

— Ar fi interesant să ştim. afară glas.____________________ Tăunul  luăm pe Lung-Arno: pe acolo o să treacă Montanelli când o să se întoarcă de la biserică. Eu nici nu bănuiam că Montanelli are vreun amestec în afacerea asta. nu? Bine. — De unde ştii? — Mi-a spus-o el singur. eu le ştiu. toţi cei ce poartă rasă sunt îndeobşte huliţi. am făcut tot ce-am putut. după cum se vede. Giovanni nu ţi-a spus nim ic atunci? — Nu. atât de deosebită de a tutu celorlalţi dem nitari ai bisericii. cred că e m ai bine să-ţi m ărturisesc tot adevărul. Montanelli era canonic şi rector al seminarului teologic din Pisa. — Ştiu. Ţineau nespus de mult unul la a şi păreau mai m ult doi prieteni care se iubesc. Montanelli e şi cel mai bun predicator din toţi câţi m i-a fost dat să ascult. ci în ceva m ai adânc în viaţa lui neprihănită. -dacă m signorul ştie ce gândeşte lum ea despre el. vorbind m ai curând cu ea însăşi decât cu Martini. Şi eu. o opri el repede. Vreau să ştiu dacă s-a schim bat mult de când lvăzut pentru cea din urm ă oară. m i întâm plat să stau câtva timp în episcopatul lui şi am văzut pe m untenii cei aspri aşteptându-l pe o plo torenţiala. folosindu-se de această nouă întorsătură ca s îndepărteze gândurile de la am intirile înspăim ântătoare pe care i le răscolise priveliştea apei. — Dar de unde ţi-a venit dorinţa asta pătim aşă de a-l vedea pe Montanelli? înainte nu te interesau n odată predicatorii celebri. când am fost în Rom agna. Gemm a? Ea îşi ridică părul de pe frunte şi se întoarse spre el. Peste câteva clipe. În catedrală era o înghesuială. poate.. Mi-a spus că. într-una din nopţile ace lea când stăteam la căpătâiul lui. Ajunseseră acum la Lung-Arno şi Gem m a se uita distrată la apă. dar eu nu ţi-am povestit niciodată tot ce s-a petrecut cu Arthur. draga m ea. Da. Iar când a trecut în caleaşcă. m ecul — Da. citeau adesea îm preună. afară. zise el peste câtva tim p... — Gemm a dragă. Gemma se uita cu încăpăţânare în jos. Se întoarseră spre podul pe care trebuia să treacă în curând cardinalul. îi răspunse Gemm a.. — Şi când a fost asta? — La două zile după m oartea lui Arthur. Cred totuşi că secre farm ecului său nu stă în asta. de însuşi Papa. Mă îndoiesc că tea să-mi arăţi. oare toată viaţa o să te urm ărească am intirea aceea du roasă? Care dintre noi n-a greşit la şaptesprezece ani? — Dar nu fiecare dintre noi şi-a ucis la şaptesprezece ani pe cel mai bun prieten! îi răspunsesul cu gla ea obosit. poporul e foarte devotat epis copului său.. înainte de a m uri.. când o vedea în starea aceea. atunci o să-ţi povestesc eu desp Montanelli... Gem odată ce am început să vorbim. prinse repede vorba Martini.. Odată. nu i-am pu vedea decât spinarea. Îm i am intesc că anul trecut. aproape că se temea să-i vorbească. Se opriră din nou pe pod. Sprijinită cu coatele de balustrada de pia podului. — Nici acum nu m ă interesează predicatorul. — El? Montanelli? Ce vrei să spui. toţi sunt nişte m incinoşi. iar după ce Arthur intră în universitate. suntem prieteni vechi. — Şi ţi-a spus că eu l-am lovit pe Arthur şi că el s-a înecat. Îi dădea lui ţii de lec Arthur filozofie. M-aş sim ţi atât de rău fără prietenia dum itale! D despre m onsignorul Montanelli. că. mea — Nu. doar locuieşte chiar Lung-Arno. un tip de contrabandist. Martini o privi cu îngrijorare.. Martini se rezemă coatele de balustradă. Iar eu am făcut tot ce-am putut. Mi-a spus că pe du neata te chinuieşte întruna am intirea acelei întâm plări nenorocite şi m -a rugat să-ţi răm ân prieten şi să c să-ţi întorc gândul de la suferinţa aceea. în toată Italia. Şi el m i-a răspuns: „Noi nu-i iubim pe popi. Trecură podul în tăcere şi o luară înainte pe chei. e purul adevăr... deşi m i se pare că fără nici folos. înălţându-şi ochii spre el. Dar. să-l zărească măcar o clipă sau să-i atingă veşm intele. ca şi Grass ţin num aidecât să văd această celebritate! — Dar l-ai văzut adineaori. cu pri virea aceea care nu vede nim ic şi care-l speria atât de m ult întotdeauna. Însă pe m onsignorul Montanelli îl iub Nim eni n-a auzit vreodată că ar fi spus vreun neadevăr sau că ar fi făcut vreo nedrep tate”. iar Gemm a începu să desene ze alene cu vârful um brelei pe pietre. minunat glas. Giovanni mi-a vorbit num despre chestiunea aceea cu trădarea şi.. Dacă stăm pe lângă pod. Gemm a începu vorba: — Ce glas încântător la omul acesta! Are în el ceva ce n-am m ai întâlnit la nici un glas om enesc. nu-î adevărat. — Cum ar putea să ştie? Însă ceea ce gândeşte lu despre el. — Şi nici nu trebuie să-mi povesteşti. altă faţă bisericească cu o ai pu reputaţie ca a lui. f să-şi ia ochii de la apă: — Pe atunci. i-am s unui ţăran bătrân. Gem m a începu să vorbească.. Ei îl respectă aproape ca pe un sfânt asta înseam nă nespus de-mult: în Rom agna. — Cesare. — Nu destul de aproape. Toate acestea. fără îndoială că o să-l vedem bine. — Ţi-a spus Giovanni? — Da. zise Gemm a. Arthur binecuvânta pămân pe care călca Montanelli şi-mi aduc am inte că mi-a spus odată că s-ar îneca dacă l-ar pierde pe „padre 43 .. Cred în glas stă secretul a cel puţin jum ătate din far lui. la râu. tră a Martini tăcea. ci om ul. m a. decât un profesor cu elevul lui..

. I-am spus: „S fiica doctorului W arren. ci eu. tata a venit la mine şi mi-a spus: „Gemm a dragă. Montanelli stătea rezem at în fu Părea nespus de obosit şi nici nu vedea mulţimflăcărată care se adunase în faţa casei. Şi nici Arthur nu sem ăna deloc cu aceşti vulgari Burtoni. căutând să mă liniştească. să-l vadă mă ea în car o clipă. e sigur! Câtva tim p păşiră aşa. Mistress Burton... acest luc Presupunerile în privinţa lui Montanelli pot să fie adevărate. dar zac prin închisori sau sunt în e Iată la cine trebuie să ne gândim. Am auzit. şi atunci trădarea lui Cardi nu are nic im portanţă. lăsând în locul ei o expresie de îngrijoşi lă se rare de oboseală.. fără să m âi schim be o vor bă. din închisoare. dacă i-ai fi văzut faţa atunci! Luni şi luni după aceea am avut-o înaintea ochilor!. în ca înştiinţa ca aflase de la un gardian cum că Arthur căzuse în cursă la spovedanie. a venit un om care vrea să vadă”.... Pe urm ă s-a văzut. Adu-ţi ami 44 . Dar eu cred că tocmai durerea aceasta ne-a apropiat.. Voynich ____________________ lui. Ar gă râu. — M-a urmărit adesea gândul. să mă îndepărteze de tot ce mi-ar fi putut aminti trecutul. Apoi. cu ce l-a putut m inţi el pe Arthur? Şi uneori îm i trec prin m inte. a v Giovanni. O.. Iar eu am rămas în odaia mea. Şi apoi. După ce i-amturisit totul. Tot poate că bietul băiat e m ai fericit acum decât mulţi din cei care trăiesc. aşa-i zicea el. în tăcere. fără să m ai ţit adauge un cuvânt. nu m ai avea pe nim eni să-l îngrijească. Acolo ne aştepta un student. zise el... După ce-l privi coborând din ca şi îndreptându-se cu paşi greoi. coboară jos.. Se tem ea să nu-mi pun şi eu ca zilelor. a plecat.. încât mai-m ai să m ă dea gata şi pe m i Credeam c-o să te urăsc. mi-a spus: „Linişteşte-te.. s-a oprit num aidecât şi a aşteptat.. ce expresie avea faţa lui atunci când l-am lovit.. Când i-am spus: „Padre. spre casă. A doua zi. începu ea din nou. a părăsit im ediat practica m edicinii şi m -a m ăr dus în Anglia. gândindu-m ă la ceea ce făcusem . îm i am intesc cum arăta când s-a întors la Milano. ca un răufăcător prins asupra faptului. Asta e tot ce ştiu. încercând să-i aducă în felul acesta o uşurare. la început ne era frică să ne şi vedem : între noi doi stătea am intirea ac înspăim ântătoare. că în seara aceleiaşi zile a căzut în nesimţire stradă. Iar nevasta fiului ei vitreg purta cu ea revoltător de grosolan. dacă ai fi văzut. dar pentru Giovanni. El îşi făcea im putări am are pentru partea lui de vină la nenorocire. unul din grupul nostru. Palid m oartea şi trem urând.. aflând că tata nu e acasă. Cesare. Eu am răm as singură acasă. Apoi. deoarece trim is din închisoare scrisoarea aceea blestem ată. atunci fără îndoială că ar merita să te mai gândeşti la vechile greşeli. dar iată cardinalul! Caleaşca trecu peste pod şi se opri în faţa unei case m ari de pe chei. iar Cardi îl trădase. Fără îndoială în copilărie nu-ţi dai seam a totdeauna de asem enea lucruri. a doua scrisoare. Dar Gem ma clătină din cap: — O.. au stat toată ziua lân căutându-i cadavrul. Ştii. a venit servitoarea să-m i spună că a sosit un preot. până când fratele cel m ai mare a putut să-i ia locul. Martini zâm bi şi clătină din cap: — Poate că pentru dum neata aşa să fi fost. mama lui Arthur. Eu l-am minşi el a aflat.. ca de piatră. Eu l-am ucis pe Arthur!” Şi i-am povestit cum se petrecuseră toa stătea te. — Şi pe urm ă? — Nu ştiu ce s-a m ai întâm plat cu el.L. trebuie să vă vorbesc”. Am coborât am ândoi în salonaş. târziu.. dar asem ănarea dintre ei era atât de neobişnuită. M târziu. presupuse Martini. Iar el nemişcat. Dar ceea ce făcut eu. Gem m a se opri câteva clipe. poate că dum itale o să ţi se pară ciudat. bătrâneşti. după cum că tata avea cancer şi a trebuit să-m i ţin firea: afară de mine.” Apoi s-a întors şi a ieşit repede pe portiţă.. nu departe de port.. apoi urm Seara. doi oam eni dezgustători. — Dintre cine? — Dintre Arthur şi Montanelli.. Dar din m om ent ce ele nu m ai pot îndrepta. Avea aceeaşi figură inspirată ca şi Arthur. de altfel aveau şi acee fire. Aiura de dra gul dum itale şi aşa de m ult vorbea despre englezoaica Gem ma. Amgat pe uşa din spatele casei şi l-am ajuns lângă portiţa aler grădinii. Când am term inat. îmi spuse că a prim it de la Giovanni. nu l-au găsit. Dimineaţa. lasă morţii să-i plângă pe m orţi! E adevărat că povestea aceasta e înfiorătoare.. Tata m luat de mâini. copilul m eu! Nu dum ne eşti ucigaşul. fără să pot închide ochii. totul era hotărât de tâi cea din la întâlnire. şi că l-au dus într-o casă din apropiere. Mi-a am inte că studentul a încheiat: „O singură mângâiere avem: aceea de a şti că Arthur nu e vinovat”. şi asculta. D m oartea lui. şi mi se pare că într-adevăr n-am fost tocm ai departe de a o face. n-ai mai crede. reconstituind în gând trecu de m ulte ori m i-a fulgerat prin m inte că Arthur nu e un Burton. leaşca Gem m a se întoarse şi o luă încet către pod. începu Martini într-un târdacă om ul ar putea să m ai schim be ceea ce a făcut ziu. draga mea. în raporturile dintre m em brii fami lui Arthur era ceva neînţeles. odată.. însufleţirea care-i ilum ina faţa în catedra stinsese... doar. S-ar putea să fi aflat ceva despre mam a lu — Dacă-i aşa. care. fusese una dintre cele m ai ferm ecă toare fem ei din câte am cunoscut vreodată. după călătoria lui la Livorno. copiii au răm as în seam a mea. Pe atunci el nu ştia încă ce făcusem. M-am întors la m ine în od şi am stat toată noaptea. tatăl m eu şi Burtonii au plecat din nou la r Mai nădăjduiau să-i găsească trupul. n-au nim ic extraordinar în ele. — Gemm a. ghicit im ediat că trebuie să fie Montanelli. Însă ea părea totdeauna speriată. Cesare. Şi nu num ai eu am observat-o. Tata a făcut tot ce stat în putinţă să m ă liniştească.. tatăl m eu Burtonii. atunci asta ar putea fi cauza sinuciderii lui. Mai târziu însă... E. — Şi nu l-au găsit? — Nu. fraţii vitregi ai luithur.. ştii ce s-a întâm plat după denunţul duhovnicului spion. Fără îndoială că fusese luat de apă şi târât în m are.. N-avem dreptul să dăruim m orţilor toate gândurile noastre.

care-l chem aseră. al tău e viitorul”. Gerolamo Savonarolla (1452—1489) — vestit predica tor florentin. învinuit de erezie. El n-are nici o vină. se cunoş de tare-i bate inim a. a fost ars pe rug 36 35 45 . care n-au văzut încă o minunăţie ca asta: cardinal cinstit! Iar spiritele fiind foarte iu bitoare de lucruri senzaţionale. — De unde ştii dum neata? se auzi glasul lui Riccardo. zise ea. Martini îi luă mâna.. care la început era gata să apere şi să susţină orice ar fi spus spiritualul pam fle tar. să insulţi un om care le prim eşte oste toate cu atâta seninătate. în timp ce avea la dejun pe arhiepiscopul de Flo renţa.. i se uită drept în ochi. — Din sfânta scriptură. Şi Martini o văzu cum se trage îndărăt. dragul m eu! Dacă trebuie să-i dăm crezare. auzind spatele lui un glas molatic. întorcându-se spre el. cu gro za întipărită pe faţă. îşi strânseră m âinile: unul prieteneşte. apoi. până şi prea onoratele spirite slăbiciune pentru com binaţiile fantastice. arăta m ai mulţum it de sine oricând. signora Bolla? strigă deodată Riccardo. când soarele se juca vesel pe ghetele lui bine lustruite şi-i lum faţa zâm bitoare. şi era plin de aluzii person jignitoare şi de presupuneri peste măsură de îndrăzneţe. nu e deloc prost scris. că e prea bun pentru lum ea noastră păcătoasă şi că ar trebui expediat. Gem m a îşi acoperi ochii cu m âna. m i s-a părut că e Arthur. iar Martiniteptă în tăcere să-şi vină în fire. Eu. CAPITOLUL AL CINCILEA Tăunul avea o deosebită înclinare spre a-şi face duş Sosise la Florenţa abia în august. Pamfletul era scris în form ă de dialog în Toscana. nu mă îndoiesc.. cu ţigara în gură şi. — Ce e cu dum neata. Toată Florenţa îşi dădea seama e şisa tira că crudă.. eu m -am speriat. lui Martini nu i se mai păru atât de respingător. În dorinţa caldă de a o linişti. Prim eşte-l cât m ai este al dum itale şi nu te gândi la răul pe car ai făcut cândva.. cu to politeţea cuvenită. Tăunul. în care se sim ţea o notă de m ânie stăpânită. Iar după m ine. nu-i aşa?” În curând începu să circule în oraş o fiţuică. Şi f îndoială că va găsi acolo destule spirite. cu o floricică la butonieră. trei sferturi din m em brii com itetu lui. care se atingea de roată. cu glas abia auzit. Tăunul se grăbi să-i potrivească rochia. ci la binele pe care poţi să-l m ai faci încă. Încetul cu încetul.. Chiar cei m ai înfocaţi adm iratori se săturaseră de atacurile lui violente îm potriva lui Montanelli. în chip de m adonă..” Chiar dacă n-ar fi fost de lată: senat pe copertă un tăun cu aripile întinse (aşa îşi iscălea Rivarez pamfletele). Acum. Să nu vorbim niciodată despre asta. Shelley : „Trecutul e al m orţii. — Te-ai speriat? — Da. care-i vestea Toscanei sosirea iezuiţilor. chi o aş pul ei prinse viaţă şi.. îndată ce trăsura porni. toate calităţile despre ca m i vorbeşti. nu-i aşa? Aţi ascultat şi dum neavoastră pe noul nos 36 Savonarolla? Martini se întoarse repede. Faţa Gemm ei era atât de palidă. de prin părţile noastre. trebui să recunoască. Asta zdruncină nervii până într-atât. şi însuşi Galli. hotărât: — Aveai toată dreptatea când îm i spuneai că nu e sănătos să te laşi în voia amintirilor unui trecut groază.. iar spre sfâr mani. că ar fi mult mai cum inte dacă l-ar lăsa în pace pe cardinal. -Şi după lul cum îi trem urau panglicile de pe corsaj. „cinste” şi „cardinal” e o com binaţie cât se po de originală. încât începi să-ţi închipui lucrurile cele mai nebuneşti. fără veste. şi Montanelli. Mi s-a părut. Chemară o trăsură: Martini se urcă lângă ea.. m ajoritatea cititorilor ar fi înţeles cine o ticluise. O! Signor Martini şi signora Bolla! Cât m inunată s-a făcut vremea după. monsignorul Montanelli o fi având. Shelley.. Cred.lalt întunecat. cu inim a strânsă. Cesare. îl citi de la „înce până la sfârşit şi. num ai după stilul şi tor ustură veninos. chiar.. În schim b. care a înfierat im oralitatea clerului şi a autorităţi lor. Percy Bysshe (1792—1822) . şitul lui octom brie.... Gemma? o întrebă el în en glezeşte.poet progresist englez. îm părtăşeau cu privire la el. ca un tors de felin: — Prea stim ate doctore. pentru că altfel. cum spunea Martini. cu o cunună de ram uri de m ăslin (sim bolul pă şi în m ână cu crini (sim bolul purităţii). în fiecare om pe care l-aş întâlni. În anul 1489. în chip de înger. tea cât — Mă întorc acasă. celă — Nu vă simţiţi bine.. întinzându-l arhiepiscopului.____________________ Tăunul  35 ce spune poetul dum itale preferat. Cesare. Sunt sigur că şi acolo ar face aceeaşi senzaţie ca şi aici. pă rerile lui Martini.. îi întinse m âna lui gustă. strânsă într-o mănuşă fină.. E ca un soi de halucinaţie. Montanelli găsi în odaia lui unul dintre cele m ai batjocoritoare pam flete ale Tăunului. pe lumea cealaltă. Ce ţi-a spus ticălosul acela? — Nimic. s-o în soţească. încât în um bra borurilor de la pălărie părea aproape moartă.. dar îndată i-o lăsă şi făcu un pas îndărăt. Gemm a începu să vorbească cu glasul ei obişnuit. întitu „Taina buneivestiri. n-aş vedea de aceeaşi fantastică asemănare cu Arthur. Singurul care răm ânea nepăsător la ploaia de cari şi pam flete injurioase ieşite de sub pana Tău caturi nului era însuşi Montanelli. cu un gust tot atât de neplăcut ca racii cu miere. Se povestea că odată. zise: „Dar ştiţi. Nici nu face să te neşti. ploaie. ca un coşmar ziua în am iaza m a Închipuieşte-ţi: când omul acesta s-a apropiat de noi.

Era o pledoarie într-adevăr impresionantă pentru Montanelli îm potriva atacurilor pline de calom ale Tăunului. să-l vadă când se. însă eu m ă îm potm olisem la Pisa. În tonul solem n cu care erau debitate absur dităţile presărate din belşug în textul pam fletului. cucerind în curând atât de m ult atenţia publicului. şi cu toate că poporul se îngrăm ădea ca şi m ai înainte în f casei cardinalului. Articolul apăru curând într-o broşurică aparte. Tăunul anunţă com itetul că doreşte să plece pentru două săptăm âni la m a După cât se spunea. La cinci decem brie iz o m are m işcare politică în Statul Papal şi de-a lungul bucni întregului lanţ al Apeninilor. În proclam aţie urm a să se expună propunerile co mitetului cu privire la măsurile ce trebuiau luate pentru a preîntâm pina dezastrul. literatura de mai târziu — ţară fericită. totdea una. cât şi prin calităţile lui lite acest „Răspuns” era atât de superior tuturor articolelor obişnuite. Martini şi Ric com i cardo. Tăunul întârzia se puţin. care-l făcea să sem ene cu portretul lui Leonardo Vinci. bineîn ţeles. deoarece. încât până şi cei mai înverşunaţi duşman Tăunului râdeau tot atât de sincer ca şi prietenii lui. ţinând seam ă de dorinţa m onsignorului Monta nelli. în cel m ai de seam ă z clerical „Credinciosul”. încât aproa pe că-i făcu să-l uite pe însuşi predicatorul. dar n-o scoaseră la nici un capăt cu el. găsesc că nu sun teţi tocm ai corecţi! Doar atunci când am făcut con cesia aceea signorei Bolla. şi atunci mulţi începură să bănuiască de ce-i venise gust Tăunului să-şi f vacanţa în toiul iernii. Autorul anonim îşi începea articolul cu o expunere caldă şi convingătoare a doctrinei „păc bunei învoiri” pe pământ. ferită de grijile şi ne vieţii de fiecare zi. cu cât nici editorul ziarului nu fusese în stare să ghicească cine ascunde sub pseu donim ul „Un fiu al bisericii”. Ce minunat e oraşul ac 37 vechi!. După ce-şi arătă cu îngădui părerea de rău pentru patima nesăbuită a celor doi publicişti. el ţin predică de bun răm as.. În discuţia adunării se pusese problem a lansării unei proclam aţii. şi neîncrederea ei instinctivă în omul acela se schim bă im ediat într-o teamă necugetată. Străbătu încăperea. cu gângăveala lui caracteristică: — D-dar într-adevăr. Tăunul veni la adunarea itetului literar. 37 Arcadia — ţinut în Grecia veche. şi totuşi. Chiar a doua apăru în „Credinciosul” o notiţă în care se spunea că. cântat de poeţii antici ca un colţ de lume cu o viaţă paşnică. liniştea 46 . Tăunul ştia unde să înţepe. Se întoarse larenţa după ce mişcarea fusese înăbuşită. cu deoseb îm potriva lui Montanelli. în Rom agna. părerile erau îm părţite. care se ţinea acasă la doctorul Riccardo. şi despr apărătorul anonim al lui Montanelli se vorbea acum prin toate cafenelele Florenţei. Dar când docRiccardo se duse acolo îndată după el şi căută să-l torul vadă. nu se mai găsea nici un loc liber. exprim ată în mod public. Întâlnindu-l în stradă pe Flo Riccardo. ca „Iezuit!” sau „Spion sanfedist!” Dar Montanelli îşi găsi destui apărători. de păstori. din care făcea parte Gemm a. interesul întregului oraş. Iar ram ura mai m oderată. salutând şi zâm bind ca şi cum şi-ar fi cerut scuze. cu prilejul foam etei care am eni Tosca na. polemica nu încetă. al cărui vestitor era noul Papă. îndreptându-se spre fereastra lângă care şedea Gemm a şi se aşeză pe pervaz. Aşa ne-a fost înţelegerea! Spre sfârşitul lui octombrie. şi Grassini. Reputaţia personală a lui Montanelli era prea solidă ca poată zdruncina serios un pam flet neruşinat. care să ceară să se ia im e adre diat m ăsuri pentru ajutorarea la tim p a populaţiei. urca în caleaşca sau când se întorcea acasă. era pentru lansarea unui apel viguros. ca din poveşti. şi nici decum să-l înduplece. Tăunul îi zise. zise el. îmi găsesc loc şi singur. din care făcea parte. toată Florenţa făcea haz. în care atinse şi chestiunea celebrei dispute literare. „Un fiu al bisericii” renunţă la continuarea polemicii. Înainte de a pleca. La sfârşitul lui noiembrie. intitulat „Răspuns la „Taina buneivestiri”„Un fiu al lit şi iscă bisericii”. mi-am rezervat în m od spe cial dreptul de a-m i face cheful să-mi bat joc de Montanelli când va veni aci. cerând să nu dea crezare defăim ătoru care nu m erită decât dispreţul obştesc. zâmbind: — Am auzit că ai întrebat de mine la Livorno. E. sfidându-l să dovedea adevărul m ăcar al uneia dintre acuzaţiile lui şi încheia cu o chem are solem nă adresată publicului. şi când intră. d-dom nilor. La toate argum entele lor. Grupul radical al tetului. La două zile după apariţia pam fletului. plecase la Livorno. era atâta um or. cu atât m ai m ult. Şi tot timpul cât Montanelli răm ase în Florenţa. lăsând să se înţeleagă că panegiricul fusese scris cu învoirea lui. Şi. printre binecuvântăr aclamaţii se strecurau destul de des şi strigăte cu tâlc. apăru un articol strălucit. Era destul de greu să se ajungă la o hotărâre definitivă. sat guvernului şi publicului. dar Tăunul îl opri: — Nu vă supăraţi. cu toată nedreptatea săritoare în ochi a ia satirei. m co Se adunase foarte multă lume. Voynich ____________________ şi nedreaptă. Riccardo se ridică să-i aducă un scaun din odaia de alături. Tăunul răspunse prin atacuri înverşunate îm potriva noului Papă şi a tuturor com plicilor săi. oricât de spiritual ar fi fost. La toate acest apărătorul anonim răspunse în „Credinciosul”. Unii din m em brii partidului liberal încercară să-i dovedească Tăunului cât de nepotrivit era tonul ac necruţător la adresa lui Montanelli. încât stârn rare. apoi îl provoca pe Tăun. Atât prin argumentele hotărâtoare lui. Montanelli se întoarse în eparhia lui. protestând cu indignare. îl rugă pe necunoscutul său apărător să de pildă de stăpânire de sine şi să înceteze acest duel de vorbe. cea În tim pul crăciunului.. totuşi opinia publică se întoars clipă îm potriva lui.L. el d zâmbea binevoitor şi le răspundea. fo avu oarecare influenţă asupra populaţiei din oraş. Acolo te sim ţi într-adevăr ca în Arcadia fericită. nefolositor şi necuviincios. nu-l găsi nicăieri. Gem m a sim ţi asupra ei privirea ciudată a Tăunului. se temea că tonul prea violent al apelului ar putea doar să indispună guvernul.

surprinsă de im obilita înspăim ântătoare a privirii lui. Galli. Se uita ţintă pe fereas părea că nici nu aude ce se vorbea în jurul lui. zicea el liniştit. vuiet de paşi. care se agitau. aşa e în zilele astea. Se ridică în grabă şi.____________________ Tăunul  — Toate acestea sunt m inunate. sau aşa ceva. răspunse ea. şi ţelege că ar fi de dorit ca ajutorul să sosească fără se în întârziere. i se păru că are înaintea ei chipul unui mort. cu saltimbanci călări pe m ăgari şi cu paiaţe în costume pestriţe.. O clipă. poporul va pieri înainte de-a avea când să-i dăm ajutor! — Ar fi interesant să ştim. şi sufletul. e un circ am bulant. şi la toate acestea se adăug urletele unei fanfare proaste şi bubuiturile nem iloase ale unei tobe. ascunzându-l cu trupul ei de privirile străine. tră şi — Signor Rivarez! îl strigă Gemm a. o droaie de gură-cască glum eau între ei. — Da. Era m ai aproape de Tăun decât toţi ceilalţi şi. cum om ul răm ân nemişcat. uitându-se cu o binevoitoare părere de rău spre radicali. Pe stradă trecea un circ.. clinchet de clopoţei.. îşi închipui că are vreo halucinaţie cum plită. Sacconi? — Voiam să spun că ar fi interesant să ştim ce gândeşte lum ea despre toate acestea la Pisa şi la Livor Nu cum va ar putea să ne lămurească în această pri signor Rivarez? Că doar vine de acolo. Dar se vede că trece pe stradă un circ ambulant. De afară se auzeau strigăte. Cea dintâi m işcare a Gem m ei. fereastra e închisă.. Râzând şi îm brâncindu-se. vinţă Tăunul nu răspunse nim ic. trebui să te îm paci cu zgom otul. Noi t sau cel puţin m ajoritatea noastră.. dar foam etea n-o să ne aştepte pe noi! Dacă vom m erge paşi de felul acesta. deschise larg fereas ca şi cum ar fi vrut să se uite afară. vorbi Riccardo. E închisă fereastra acolo. care-i chinuieşt trupul. o m işcare instinctivă. râsete. tot ar fi un pas înainte. zise el în şoaptă. în tim p ce aruncau cu serpentine 47 . a fost să-l pună la adăpost de curiozitatea celorla Fără să înţeleagă încă ce se petrece cu el. se ridică dintr-o dată să protesteze: — Un pas înainte?. când pe stradă e un zgomot in zise Galli. dar de ici şi de colo se ridicară glasuri: — Vorbiţi mai tare.. Rivarez se întoarse încet şi ea tresări. se aplecă şi-i atinse m âna. dom nilor. — N-ai ce să faci. Aşa o fi. Ce voiai să spui. apoi se prea poate ca guvernul să nu ia nici o m ăsură î inte de a se abate foam etea cu tot dinadinsul. dorim multe lucruri din acele pe care nu cred că le vom căpăta vreoda Dar dacă vom vorbi pe tonul pe care-l propuneţi. care se aşezase în colţul de lângă căm in. fernal? Riccardo? Gem m a se uită la fereastră. începu Sacconi. nu se aude! — Cum să se audă. Crăciunul e t deauna plin de larm ă. Dacă am izbuti să silim guvernul să facă o anchetă în ce veşte recolta. înciudat. Apoi buzele lui m işcară înfricoşător: — Da. stim ate dom n.

închizând fereastra. întorcându-se la oaspeţii săi. începu apoi. nu cred să fie printre noi vreunul c să cunoască munţii aşa cum îi cunoaşte Rivarez. pe când Rivarez. Şi e foarte firesc să se folosească de ei ca să-şi trim ită. cerşetori. în vrem ea din urm ă s-au făcut multe arestări şi s-a confiscat m ult material. la care ţine atât de mult. cu zurgălăi.. Diseară vreau să m ă duc la circ. ca despre un m odel vrednic de im itat şi găsea că totul mers m inunat până a nu se fi ivit acest „tâlhar făţarnic”. Dar face atâta gălăgie. se aşeză din nou pe m arginea ei. vă însoţesc eu. Şi cum stătea rezemată de fereastră. Tăunul se uită la el peste um ăr: — Eu. Trim iterea pam fletelor m reu în acelaşi fel. Avem acelaşi drum . De altfel. — Nimic de seam ă. n-ai avea tim p să vii la m ine spre seară? îl întrebă Riccardo. — Ce om ciudat. tore! — Dacă-mi daţi voie. dar pe cine anum e. e din cale-afară de prim itivă. Nici un contrabandist nu va îndrăzni să-l trădeze. — Da.. ba poate chiar m ai r ca pe o vacă de m uls. sim ţi deodată cum degetele reci ale Tăunului îi strâng m âna. pe Galli şi pe îndâr Riccardo.. vorbind mereu despre Tăun. pe care i-a cunoscut în timpul răscoalei Savinio. Mi-e team ă însă că chiar dacă nu-i decât un bu fon. deoarece nu se dusese ac decât ca să se odihnească. pamfletele dincolo de graniţa Statului Pap — Tocm ai despre asta şi voiam să vorbesc cu neavoastră.. — Nu vrei să răm âi cu noi la masă? Fabrizzi şi Sacconi m i-au prom is că răm ân. sever. Apoi. deoarece n-am găsit ceva mai bun. ase lucruri nu s-ar mai întâm pla pe viitor. D după cum ştiţi. Purtarea Tăunului i se părea o prefăcătorie f rost şi-i era necaz că Gem ma îi urm ează exem plul. ridicându-se îm brăcându-şi m antia. După m expedierea literaturii revoluţionare la Pistoia e cât se poate de prost organizată. ce propuneţi? Să-i încredinţăm întreaga sarcină a transportului literaturii noastre în Sta 48 . Dar nu-m i puteam lua ochii de spectacol.. în tim p ce d chidea uşa. Era nedumerit de faptul că cei doi lasă să aştepte întregul com itet de dragul unor cabotini am bula Gem m a se întoarse spre el. — Mulţum esc. Extraordinar de interesant! — Sacconi ţi-a pus o întrebare. încât credeam că a întâmplat cine ştie ce. cu bucle false pe frunte şi cu un zâm bet de îm ut pe buzele fardate. Ştiţi doar că a plecat trei ori până acum. E. în munţi şi ştie cu de-am ănuntul to potecile contrabandiştilor.. acrobaţi. Nu e decât un circ ambulant. e drept că până acum ne-am mulţum it cu ce-am avut. Puteţi fi siguri că orice contrabandist e gata să facă pentru unul care-a luat parte răscoala de la Savinio lucruri pe care nu le-ar face pentru noi. că v-am întrerupt. Curând însă. — Vă mulţumesc! îi şopti el blând şi. Nu uitaţi că el a stat.. În urm a carului venea o m ul prum ţim e pestriţă: arabi. Şi toată m ulţim ea aceasta. Şi ce pasiune inexplicabilă pen com edianţii de bâlci! — Nu-i de m irare! Vorbeşte în el înrudirea sufletească. nici nu-şi prea osteneala să ascundă că păstrează relaţii cu contrabandiştii. docÎi face bine societatea. care făceau din m ers fel de fel de figuri com plicate. ca să le dea lecţii. — Prin urm are. — Iertaţi-m ă. şi vânzători m ărunţişuri şi de zaharicale. adăugă Fabrizzi. Mi-a venit în minte că cel dum m ai bun lucru ar fi să-l rugăm pe Rivarez să ia asupra lui şi conducerea contrabandei noastre. înveselind m ulţim ea cu strâm băturile lui hidoase. Riccardo se apropie Martini. Prea stă mult singur. El însuşi e un com ediant de bâlci! — Ar fi bine să fie num ai atât. Fără îndoială că o să răm ână.. zise Riccardo. dacă n-o fi chiar conducătorul lor. — Totuşi. Se săturase să-i tot audă. glumind. apropiindu-se de fereastră. se îm potrivi cu jire Martini. — Ce se petrece acolo? întrebă Riccardo. Îl ascult au încredere în el. Rivarez. râzând şi strigând. grav. prietene? Nu. În ce privinţă? — Nu-mi plac călătoriile astea „de plăcere” misterioase.L. zise Martini. dom nilor. şi eu nu cred pentru nim ic în lum e că ultima oară a fost la Pisa. Iar Colom bina stătea în carul ei. n reuşi. numai fluturaşi de au pene. Voynich ____________________ paiaţe şi cu săculeţe cu bom boane în Colombină. expunând punctele lui de vedere cu privire la foam etea apropiată. îm brâncea şi lovea pe ci neva. — Dar faptul că pleacă în munţi aproape că nu-i nici un secret. m enea — De ce crezi aşa? — Mai întâi.. văzu că era vorba de un pitic co şi slut. gângăvind.. — Dar dum neata. dar aveam de gând s-o însoţesc pe signora Bolla. răspunse ea. cu o lipsă de tact care nu-i intra în obicei. — Dum neata crezi într-adevăr că nu pot să ajung şi singură acasă? zise Gemma. şi chiar dacă ar îndrăzni. Ai fi zis că sim te o plăcere înfrigurată la au propriului său glas. — Dacă într-adevăr avem acelaşi drum. îi am inti Martini. pentru că aceşti contrabandişti ne privesc pe noi ca pe nişte străini. Şi eu cred dacă Rivarez şi-ar lua asupra lui această sarcină. Râzând. vorbi Sacconi. Când adunarea se sfârşi şi comitetul începu să se îm prăştie. Şi im ediat se aruncă într-un discurs chinuitor de lung. până acum a m ers. se am estecă în vorbă Tăunul. Se vede că făcea ş parte din trupă. e m ăcar prietenul lor. ascunse în ţigări de foi. în orice caz e un bufon periculos.. Gem m a nu desluşi de la put. înce coşat îm brăcat în straie de m ăscărici şi pe cap cu o tichie caraghioasă de hârtie. se miră Riccardo. Tăunul răspunse că nu poate da lăm uriri asupra stării de spirit din Pisa. — Periculos?..

Este unul în piaţa Signoriei. Fără îndoială că toate acestea trebuie să răm ână între noi.. — Şi de ce crezi dumneata că Rivarez e în legătură cu ei? — Eu num ai bănuiesc. Deodată. le cunoaşte fără îndoi şi el. răm âne trecerea peste graniţă. adrese. Când au văzut că nu nici o treabă cu puştile... totul. — Dar ce v-a venit în gând? — Nu vă pot explica. Oare pe cin am intea el acum?. zise el abia şoptit.. În orice caz. e num ai o presupunere.. când ieşiseră de la Riccardo. Odată broşurile ajunse cu bine Bologna. În fond.. — Dacă vă interesează părerea mea.____________________ Tăunul  Papal: distribuţie. Iar în ce priveşte distribuţia. au pus mâna pe cuţite. — Aş fi vrut să vă rog să-mi faceţi deosebita graţie de a vă plimba puţin cu mine. — Unde? — Ştiu eu? Unde vă place.. eu sunt îm potriva acestui plan. a încredinţa condu secţiei de contrabandă a partidului unui singur cerea om e o problemă cât se poate de serioasă. Însă tre ei se găseau câţiva oam eni lum inaţi. într-un cuvânt. — Cu care anum e crezi dum neata? Cu „Brâurile Roşii”? — Cu „Cuţitarii”. repartizarea lor cui se cuvine e lucru relativ uşor. — Dar afară de asta. — „Cuţitarii”?. Fabrizzi? — Eu nu m ă îndoiesc nici de curajul lui Rivarez. Dar am al de îndoieli. Dar aceştia nu-s decât un grup ne nat de vagabonzi. Dar n-ar fi mai bine să gem la m ine acasă? m er — Nu. Şi apoi. şia lui.. depozite. Istoricul răscoalei din Savi dovedeşte că Rivarez nu-şi pierde capul niciodată. Se vede. Ar fi foarte greu. vorbi ea cu blândeţe. nu se poate pune la îndoială nici faptul că el cunoaşte atât munţii. în această privinţă poţi să n-ai nici o grijă! îl întrerupse Riccardo. 49 . cât şi pe m unteni. Nu sunt deloc sigur că Rivarez se duce în munţi num ai ca să-şi treacă prin contraban pamfletele.. lucrul cel mai de seam ă. Acelaşi lucru poate să fie şi cu banda „Cuţitarilor”. — Cu dum neavoastră se petrece ceva ciudat.. oam eni însem fără nici un fel de învăţătură şi fără experienţă poli tică! — Tot aşa erau şi răsculaţii din Savinio. zise Martini. despre asta vom m ai vorbi şi altă dată. Dar de ce? — Şi nu sunteţi prea m ult ocupată astă seară? — Nu. întoc CAPITOLUL AL ŞASELEA Gem m a şi Tăunul m ergeau în tăcere pe Lung-Arno. Rivarez se opri şi se întoarse spre ea: — Nu cum va aţi obosit? — Nu. nici unul dintre nu l-am văzut la lucru. după m ine. fără să-l ajute absolut cu nim ic. prin urm are nu putem fi siguri că nu-şi va pierde capul la prim ejdie. Că Rivarez e deosebire de îndem ânatic pentru o însărcinare ca asta. sau să-l rugăm să ia asupră-şi num ai trece publicaţiilor peste graniţă? — În ce priveşte adresele şi locurile de depozitare.. Expresia acestor ochi o surprinse. Dacă i-o fi trecând prin m inte să conducă în acelaşi tim p amândouă acţiun Rivarez n-ar putea decât să dăuneze partidului. Totdeauna se sim ţea stingherită în tovără iar astăzi m ai mult ca oricând.. Am im presia că e un om uşuratic.. voase — Mi-e sufletul greu. toate câte le cunoaştem noi. Însă afară de cele pe care de ştim noi. Tăunul smulse o petală din floarea pe care o purta în butonieră şi începu s-o rupă în bucăţi. că vorbăria înfrigurată a Tăunului secase. cu toate că nu-l cunosc îndeajuns. hotărî m ajoritatea.. Vă rog să nu mă refuzaţi.. căru place să facă pe grozavul. Acum trebuie să vă îm părtăşesc veştile prim ite de la Rom a. Dum neata ce părere-ai. Aşa c privinţa asta nu cred că i-am încredinţa ceva nou. Pe cineva cu aceleaşi m işcări ner şi grăbite ale degetelor. N-aş vrea să răm ân sin gur astăzi. în majoritate ţărani. Se z că se plănuieşte numirea unei com isiuni pentru mirea unui proiect de autonom ie municipală. nici de cinstea lui şi nici de prezenţa lui de spirit. e vo num ai de o bănuială. Mi se pare foarte cu putinţă să fie în legătură cu vreuna din bande. el mai ştie desigur şi altele. m i se pare totuşi că am destule m tive să afirm că nu i se pot încredinţa toate secretele m işcării. Şi nu uitaţi: e aproape sigur că majorita m em brilor partidelor celor m ai extrem iste din Rom agna sunt foşti participanţi la răscoală! Ei au înţeles nu-i pot răpune pe clericali printr-o revoltă făţişă şi au trecut la asasinate pe ascuns. şi poate chiar cea m ai prim ejdioasă. să luăm masa la un restaurant. i-ar strica reputaţia.. va. cred că mai are şi alt scop. el nu rostise mai nici un cuvânt şi Gem ma se bucura din toată inima de acea tăcere... fără îndoială. El îşi ridică ochii spre ea. lucrul acesta trebuie lăm urit înainte de a i se încredinţa literat noastră pentru contrabandă. de care noi n-avem habar. — O. Însă vă rog mult de tot. asemeni. urmă Martini. -m i-aţi p m is. Veniţi cu m ine? — Da. fără să-şi ridice ochii de la m âinile lui. care-i prin conduceau.

Dar cum el singur o întrebase. spre râu. — De ce? Poate pentru că totul era calculat în aşa chip. Faţă de cocoşat? — Vreau să spun. fără îndoială... încât să satisfacă gusturile. paiaţe şi acrobaţi. Toată trupa era alcătuită din câţiva clovni. Când Gem m a şi Tăunul se apropiară. Sau poate doriţi să mm ânem? ai ră — Prefer să plecăm . — Vă gândiţi la cocoşat? Cum nu uitase sensibilitatea bolnăvicioasă a Tăunului faţă de tot ce-i am intea infirm ităţile lui. partea aceea m i-a plăcut cel m ai puţin.. decât înainte de a fi intrat la circ! Oricum . încât să satisfacă gusturile grosolane.. — Signor Rivarez. Gem m a făcu ochii m ari. încuviinţă: — Da. — Se poate. Tăunul făcu comanda.. Rivarez se uită la ea şi-i propuse pe teptate: neaş — Vreţi să vedeţi reprezentaţia de la circ? Mirată.. Circul am bulant îşi întinsese cortul dincolo de por ţile oraşului. se opri. cu clopoţei. că el. E cât se poate de interesant. de nitatea fiecăruia dintre noi e călcată în picioare într-un fel sau altul. E adevărat că totul era calculat în aşa chip. glum ele nurau prin trivialitatea lor. înainte ca ea să fi avut tim p s răspundă. — Totuşi. la Livorno. întorcându faţa spre el. Poate doar atunci. şi aproape toate purtau pecetea unei nem aipomenite vulgarităţi.. în care Gemm a nu găs l nim ic: nici agerim e de minte. personal. dar după m ine. şi ridicându-şi copiii pe um eri. Gemm a fi vrut să vorbească cât m ai puţin despre această parte a reprezentaţiei. supă răsuflate. cele m ai grosolane — Nu. care fă glume proaste şi plictisitoare. cu încăpăţânare. Nu m-a interesat. Tăcea m ereu.. cu acea politeţe prop toscanior. Dar m ai mult ca orice îi plăceau ghiduşiile cocoşatului. Dar în cazul de faţă. deau Spectacolul nu era tocmai complicat. E.. cum puteţi găsi ceva de spirit în toate astea? îl întrebă Gemm a pe Tăun. Începu apoi un dialog între doi clovni. n-am văzut. E înjositor.. tocmai atunci poporul se desfăta mai m ult. Rivarez stătea rezem at de unul din stâlpii cortului. şi Tăunul tresări. un ghem ciudat. nici haz. — Aţi văzut vreodată o reprezentaţie de felul acesta? o întrebă el.. parcă te apasă ceva pe suflet. — Şi ce anum e vi s-a părut respingător? — Toate strâm băturile acelea. dar uitaţi de sufletul 50 . — Nu.. Mie m i se pare că nu poţi cunoaşte viaţa poporului. Nu pot să sufăr când trupul acesta e batjocorit şi schilodit înadins! — Trupul om enesc. — Păcat. întocmai ca săriturile pentru călăreţ sau ca rolul Colombinei pen actriţă. demnitatea lui de om e călcată picioare. dezgustătoa Spectatorii îl im itau. El zâm bi. Ea nu voia să înceapă o discuţie banală cu om ul acela. zise el. Dar sufletul? Rivarez se opri deodată şi.. călăreţ care sărea cu calul printr-un cerc. dar aproape nu se atinse de m âncare. făcu o tum bă în aer şi se rostogoli din arenă. Câtva timp tăcură am ândoi.. Publicul. sprijinindu-se cu mâna de balustrada de piatră a cheiului. se uită drept în oc Gem m ei. Dar când îl vezi.L. iar pe alocuri de-a dreptul respingător. — Sufletul?. cu o m işcare violentă: — Oare nu v-a trecut niciodată prin m inte că acest biet clovn are şi el un suflet viu care se zbucium ă. Mi se pare. Nu erau decât o seamă de strâm bături grosolane. o Colom bină peste m ăsură de fardată şi un cocoşat. Dar iată: cocoşatul prim i un ghiont de la unul din clovni. Dar văzându-i chipul. În sfârşit. Tăcerea se făc tot mai apăsătoare. fărâmiţa pâinea şi răsucea ciucurii feţei de m asă. — Cruzim ea?. Niciodată în viaţă nu m ai întâlnise pe o faţă om enească o suferinţă atât nesfârşită şi deznădăjduită.. oprindu-se la rândul ei şi privindu-l cu m irare. tru om enesc e sfânt. sunt pur şi sim plu m onstruoase! N-au nimic spiritual în ele. Voynich ____________________ Intrară în restaurant.. — Cum v-a plăcut reprezentaţia? întrebă deodată Tăunul. — Probabil însă că nu îndură m ai multe înjosiri acum . Dar la asta unii adaugă şi cruzim ea.. — Iată un lucru pe care s-ar cuveni să-l regretăm. Ieşiră din cort şi o luară prin umbra întunecată a copacilor. — Să m ergem.. — Un spectacol destul de trist. ca trezit din som n. începea să-i pară rău că prim ise să vină cu el. le arătau „m onstrul cel m ic”. care părea că uitase de preze ei. Pentru strâmbăturile sunt un m ijloc de câştig. suflet om enesc ghem uit într-un ciot de trup găunos. O. când stătuse de vorbă cu Montanellitiţa lângă por grădinii. al cărui rob este? Sunteţi totdeauna atât de m ilost vă doare inima de trupul acela îm brăcat în zdrenţe vrednice de râs. Poate o să vi se pară o prejudecată absurdă. Tăunul îşi desfăcu braţele.. lucrul acesta cu toată liniştea. râdea şi aplauda. În general.. scârţâitul înverşunat al viorilor şi bătăile de tobă dă de veste că reprezentaţia începuse. priveşte. repetă ea. Gem m a se sim ţea nespus de încurcată. dacă nu v asemenea reprezentaţii. aşteptându-i răspunsul. dar erau învechite.

cum îl înăbuşă ruşinea. Num ai. Eu i-am cerut un soldo să-m i cumpăr polentade la prăvălie. un fel de mămăligă 51 . Adică. De ce nu râdeţi? Omorul n-are nici un efect asupra dumneavoastră? Gem m a se întoarse în tăcere şi plecă încet de-a lungul cheiului. — Vreau să înţelegeţi. Şi te-a durut tare? — M-a bătut cu vătraiul. pentru că ei se pot furişa în găuri. iar el m -a bătut cu ca vătraiul. Ai căzut? Nu? Te-a bătut cineva? Aşa m -am gân şi eu.. ai îngheţat de Haide. fără să m ănânci nimic? În loc de răspuns.. să rabde şi iarăşi să rabde... Signora Renny se pregăteşte să plece. că tot ce v-am spus ac nu e decât rodul im aginaţiei m ele. băiatule. lipind capul copilului detul său. vorb prostii. da. ca să-l ascundă de cei care-l chinuiesc. cum îl sfâşie glumele oam eni ca un bici. Apoi scoase briceag din buzunar şi. — O! strigă el. El era beat. Băieţii m ici ca tine n-au ce căuta noaptea pe stradă! Uite. merg cu dum neata. şi eu. ce este? întrebă Tăunul. n-o să-ţi fac nici un rău. plângând din adâncul inim ii.. dă-mi m âna şi fii cuminte. Gemm a se apropie şi zări copil cam de vreo şase ani. m urdar. Umărul şi hăinuţa băieţelului erau pline de sânge... cum să facem rost de-o trăsură? Mă tem că toate s la teatru. — Unchiul. m ăsurând-o cu o privire bănuitoare. — Spune-mi. fără îndoială! Şi când s-a întâm plat asta? — Azi dimineaţă. Juc balet. îm brăcat în zdrenţe. uitându-se în apă.. a de departe? Nu-i prea greu? — Nu.. Mi-e ruşine că te port aşa prin oraş. Reprezentaţia se term inase şi spectat începuseră să părăsească teatrul. Tăunul luă băieţelul în braţe.. Trebuie te duci acasă şi să te culci. Tăunul o rugă pe Gem ma să-i aştepte puţin şi se apropie de intrarea artiştilor. Dar cine anum e?. Gem ma piep sprijinea braţul rănit. Am o slăbi îm i place să dau frâu liber închipuirii. aşa. hote. Unde stai? ÎI apucă de mână să-l ridice. iar braţul avea o tăietură adâncă — Cum a putut cineva să lovească un copil atât de m ic? zise Tăunul. ce s-a întâmplat? urm ă Tăunul cu duioşie. Um ărul era înspăim ântător de zdrobit şi de um flat. îi răspunse om ul. Dar iat-o. cum invidiază el pe şobolani. — Ce ţi s-a întâm plat? întrebă el. la munţii care nu vor să se dărâm e peste el. şi Gemm a răm ase surprinsă de căldura neaşteptată din glasul De ce nu te duci acasă? Ghem otocul se mişcă şi îngână ceva cu glas pierit... te vindecăm noi. Dar o să-l poţi duce în braţe. ca fierul înroşit! Gândiţi-vă cum se uită el în jurul lui neputin cios.. cu m ilă. la pietrele care nu se îndură acopere. El trebuie să rabde. Cu ce te-a bătut? 38 39 — Cu vătraiul. Am fugit pentru că m-a bătut... şi eu am fugit. Când ajunseră la poarta Uffizzi trecu deodată strada şi se aplecă peste o grămăjoară întunecată. Toată seara aceea nu-i trecuse m ăca dată prin m inte că turburarea lui neînţeleasă ar putea să aibă vreo legătură oarecare cu circul am bulant acum . eu. nu poate striga. în văzul tuturor. încât nu se sim ţea în stare să găsească nici un cuvânt de m ângâie Rivarez mergea alături de ea. ca să-i audă răspunsul nedesluşit. — Şi ai hoinărit tot tim pul. drăguţu Beţivilor nu le place asta. Acesta e cupeul ei. aplecându-se şi mai mult.. trecu strada cu el şi-l aşeză pe balustrada largă de piatră. m ă de după gât. dar nu-mi place săciune: m i văd închipuirile luate în serios! Gem m a nu-i răspunse nim ic şi amândoi îşi urm ară drum ul în tăcere.. Tăunul se cutrem ură. legând braţul cu batista ca să n zgârie m âneca. unde întrebă pe u din oam enii de serviciu: — Signora Renny a plecat? — Nu. dar băieţelul se lăsă din nou la pământ. Polenta — fiertură populară. S-ar putea să aveţi nevoie de ceva. sm ulse cu îndem ânare mâneca ruptă. 38 39 Soldo — m onedă măruntă de aram ă. nu-i nim ic. care n-are nici măcar straie de paiaţă ca să-şi acopere goliciunea lipsită de orice apărare! Gând vă cum trem ură acest suflet de frig. că e spectacol astă seară.. care purta în br un băieţel de pe stradă. — O. culcat pe caldarâm ca o sălbătăciune m ică speriată. mititelule? întrebă el. nu-i nim ic. Num ele Zittei se vedea tipărit cu litere m ari pe afişele de pe ziduri.. n-are glas. signora. Uite. uitându-se cu m irare la bărbatul acela bine îm brăcat. cum îl arde râsul lor. — Nu-i nim ic. dar toate erau reţinute. m i se pare.. acestei izbucniri neaşteptate avea în faţă im aginea întunecată a vieţii sale lăuntrice cuprinse o milă atât de adâncă. se pot face nevăzuţi! Şi nu ui că sufletul e mut. copilul se porni să plângă în ho Tăunul îl luă de pe balustradă.. lăsându-se în genunchi lângă el. când datorită. ghemuită lângă şinele tram vaiului cu ca — Ce-i cu tine. deloc! Nu vă fie teamă! Abia la teatru găsiră câteva cupeuri. dar. signora? Vino la lum ină. să-ţi văd -um ărul. Tăunul se aplecă şi-i m ângâie căpşorul zburlit.. signor. zise el fără veste. Ce să facem cu m ititelul. întretăiat de suspine... ce este. — Ei.____________________ Tăunul  nenorocit. — Ei... — Şi tu i-ai căzut în gheare! Nu-i aşa? Trebuie să te fereşti să stai în calea om ului beat.

. — Acum i se poate da de m âncare pacientului dum itale? întrebă ea. Ţiganca se înclină cu răceală apoi. băiatul deschise ochii şi se uită îm prejur cu căutătură aiurită. parcă plutind. Rivarez se întoarse repede spre ea: — Eşti dispusă să faci lucrul acesta? — Fără îndoială. se opri la ieşire. dacă-m i dai voie.. Ei. Num ai stai puţin.. signora Renny. dar acum trebuie să-l luăm la noi şi să-i tem dăm să mănânce. alergă repede să aducă apă caldă şi ce trebuie pentru un pansam ent.. ridicând din um eri furioasă. Dacă nu are. băieţelul dorm ea dus. Tăunul se ridică. nu-m i m ai aduc am inte. acum du-te şi te culcă. zise el. îşi trase m âna de sub braţul ofiţerului şi apropie de Tăun. Tăunul îl luă cu băgare de seam ă în braţe şi începu să cobo scara cu el. Mi-e ruşine că te necăjesc atâta! — Nu face nim ic. Şi Rivarez se apropie de vizitiu..L. servit engle zeşte. îşi aştepta stăpâna. Tăunul se lăsă în genunchi în faţa lu scoţându-i cu îndemânare hăinuţa ruptă. În orice caz. Ketty nu dorm ea.. luă din nou braţul ofiţerului. oribil? Trim ite după un poliţist. Doar n-o să aduni la tine toate haimanalele din oraş! — Copilul e rănit. sărăcuţul. Zitta făcu o strâm bătură de dezgust: — Uite. Când sosi cupeul. 52 .. — Signor Rivarez. încurcându-se în pătura lui fi m are în care era înfăşurat.. A adorm it. Să ducem copilul la mine. zise el. — Dumneata ai fost astăzi îngerul meu cel bun. — Signor Rivarez. nu cumva ai de gând să iei acasă puiul acesta de cerşetor. Poate că n-ar fi rău. apoi se aşeză din nou la masă. Cum poţi suporta una ca asta? E aşa de m urdar! Rivarez o privi cu m ânie: — I-e foam e. nenorocit! E m ai neajutorat decât un pisoi de pe stradă. zise ea. îl găzduiesc eu noaptea asta. sprijinindu-se de braţul unui tâ năr ofiţer de cavalerie. le făcu ghem . îi dădu adresa. zâm bind de înfăţişarea ciudat m ititelului. Eu stau aproape de aici. Ai puţin coniac. s ducă la azil sau în altă parte. m âine o să-l putrim ite la azil.. — Mi se pare că ţi-am făcut mare bucluc aici. stărui Tăunul. Culcă băiatul pe canapea. Îşi venise în fire destul ca să pună întreb Arătând spre m âna m utilată în care Tăunul ţinea o prăjitură. strigă ea. ce ai acolo? — Am cules băieţaşul ăsta de pe stradă. — Felice. Însă fără îndoială că asta să ne îm piedice pe viitor să ne certăm cât vom avea poftă! — Eu nu doresc să m ă cert cu nim eni. Peste măsură de surprinsă. şi acum târziu. asta e ceea ce ai şi tu la umăr.. din caritate. M-a lovit unul care era m ai voinic decât m ine.. îi spălă şi-i legă rănile. Gemm a o ajută pe Ketty să adune totul în odaie. nu-i aşa? — Nu. signora? Să-i dăm câteva înghiţituri. când Gemm a intră ou o tavă în mâini. cu capul sprijinit de pieptul lui. alunecă de pe canapea şi. care şi-o lăsă im ediat în jos. E bătut înspăim ântător şi mai e şi flămând! Trebuie să-l duc m ai repede acasă. — Felice. ta şi — Bine. îl privi ca pe ocrotitorulresc.. trecând pe lângă ei. După ce aşeză copilul pe un scaun. Iar eu. se îndreptă. o fiu nevoit să urmez sfatul signorei Renny şi să-l duc la vreun azil. zise el cu asprime. să-i le piatră de gât şi să-l arunc în râu. o să m ă duc să spăl pe mâini. să acopăr perna ful. cu cearşa Ce ai de gând să faci mâine cu el? — Mâine? O să caut să văd dacă nu m ai are şi alte rude afară de beţivul de unchiu-său. După ce m âncă. s-a lipit cu capul de tine. Tocm ai term inase de spălat copilul înfăşurase într-o cuvertură caldă. Toate astea trebuiesc arse. Dar înd ce-l recunoscu pe Tăun. te oboseşte. se apropie şi se ghemui lângă el. spre cupeul pe care încercaseră să i-l ia. şi adunând zdrenţele copilului. şi dacă nu o găsi nici o trăsură. băieţelul adorm i numaidecât în bra ţele Tăunului. îşi ridică tre rochiei şi. La prânz aproape că n-ai pus nim ic în gură. Vrei şi tu? Dar îţi ajunge cât ai m âncat! Aşteaptă până m âine.. oprindu-se pe scară. Auzind ce se întâm plase.. — O.m an tila ei de catifea de un roşu aprins. Bună seara. asta! şi copilul întinse mâna şi arătă degetele ciuntite şi cicatricea groaznică de pe mâna stâng Tăunului. ia ceva înainte de a pleca acasă. prietene. — Nu. oprindu-se lângă portieră. Se vede că tu nu înţelegi ce înseam nă asta. — Signor Rivarez. Dar asta ar putea să-m i aducă unele neplăceri. — Aş lua cu plăcere o ceaşcă cu ceai. Voynich ____________________ Zitta cobora scara. îi răspunse Gemm a. E. o să trim it cupeul după dum neacopil. intră în vorbă Gem m a. co nu trebuie să stea de vorbă aşa de târziu. aş avea nevoie de cupeul tău. oricine ar fi. apoi se întoarse Gem m a. cu povara lui. aruncată peste rode bal. o să-i cum păr -mâine h nuţe noi. întrebă: — Ce-i asta? — Asta? O prăjitură. şi ca un evantai uriaş din pene de struţ chia atârnat la şold. — Şi te-a durut. nu m ai rău decât altădată. şi cum nicăieri nu se găseşte nici un vehicul. Când Ketty aduse tava cu ceai. să-i spun atunci unde să vină. Era orbitor de frum oasă în.

Lucrul acesta îl supără pe Mar deoarece pe invitaţie adăugase: „Foarte. Chiar astă seară o să trec pe la el. era nită. Am petrecut la Rivarez o noapte înspăim ântătoare. Probabil că a găsit ceva m ai bun de făcut şi nu poate sau mai bine zis nu vrea să vină. E într-o stare de spirit cât se poate de proastă. 4. să văd dacă n-are nevoie de ceva. apoi tot ce face trebuie să fie num aidecât rău! Cum ar putea omul să vină.. iar cât despre vreo infirmieră. Riccardo intră la Gemm a. care doarm e aşa de adânc. Am venit la dumneata să întreb dacă nu cunoşti pe cineva care ar putea să stea cu el câteva zile. le trecea. cu lupa într-o m ână şi cu un creion bine ascuţit în cealaltă. încât putea să se dărâm e casa peste ea şi tot nu s-ar trezi! Şi chiar când nu doarm e.4. în aceeaşi zi prim ise trei scrisori cu veşti proaste şi. important”. palid şi obosit.2. Cu glas m onoton. tot nu e bună de nimic. — Martini. CAPITOLUL AL ŞAPTELEA În cele dintâi zile ale lui ianuarie. Am stat toată noaptea lângă el. Are un fel de frică bolnăvicioasă de ea. — Nu.. dar trebuia să-i uşurez în vreun chip durerea! — E într-adevăr atât de nervos? — Foarte nervos. şi când doc Riccardo îl toa torul întrebă la adunare: „Ce. num ai că-s gro zav de obosit. — Bună ziua. se auzea mereu glasul Gem m ei. Iar ieri. sufla şi vântul de la răsărit! Pentru te aceste m otive. 3. Noaptea asta am fost silit să-i dau opiu. m onoton şi egal ca un ţăcănit de m aşină: 8 7. Dar n-am timp să stau acolo. Cesare. congestia se agravează şi orice fleac îi poate stâ o criză ca aceea de acum . pe deasupra.. iar M tini. nu pot veni”. dar eu doresc! Viata n-ar avea nici un haz fără certuri.. pe pagina u cărţi. Un am algam de contradicţii! Riccardo îşi scoase ceasul şi-l cercetă cu un îngrijorat. îl dojeni Galli. Întâlnirea pe care trebuia s-o avem . O purtare atât de neserioasă faţă de cau ză i se păru aproape o necuviinţă.1.. în asem enea cazuri. nici nu vrea să audă! — Dar ce e cu el? — Mai m ult decât sigur că are o com plicaţie pe bază nervoasă. zise Gemm a. Ce înfăţişare pierită ai! Nu cumva eşti bolnav? — Nu.. — La Rivarez?. E într-o stare groaznică. grosolan şi fără pricepere. E de m irare cum de-a m ai scăpat cu viaţă! atunci a răm as cu o congestie cronică. abia ţinându-se să nu aţipească. Ar fi trebuit să-şi d seama că nu era să-l lăsăm singur. a am ânat-o pe joi. care n-a fost îngrijită la vrem ea ei. — Da. nu trebuia să-l lăsăm singur atâta timp! — Dar de ce n-a trim is la vreunul din noi să ne spună că e bolnav? întrebă Martini. — Îm i pare rău. Negreşit eu o să fac tot ce pot. O ceartă zdravănă e ca sarea pământulu m ai bună. În schim b. ţinând cu grijă în braţe copilul adorm it.. enervat. doctore. sunt sănătos. m i place să adm inistrez opiu bolnavilor nervoşi.____________________ Tăunul  — Da. 6. dacă e bolnav? Cine ţi-a spus că e bolnav? — Cum. Martini i pri pen m de la Tăun un răspuns scurt. — Şi ce are? — Nu ştiu. la invitaţiatru adunarea lunară a com itetului literar. — Dar dansatoarea lui? — Închipuiţi-vă ciudăţenie! N-o lasă nici să intre la el. Poate să înceapă odată m edicul secund şi fără cat mine.. — 2. n-am nim ic. să nu stai singur şi să 53 . E greu s înţelegi pe omul acesta. Se vede c căpătat rana asta în tim pul războiului din Am erica de Sud şi nu m ai încape îndoială că n-a fost căutat cum cuvine. Rivarez lipseşte?” Martini îi răspunse înciudat: — Lipseşte. 5. totul s-a făcut la repezeală. eu n-am ştiut nimic. mâzgălit cu creionul: „Regret mult. chiar decât reprezentaţiile de circ! Cu aceste cuvinte. Credeam că-l îngrijeşte Riccardo. cardo se lăsă lângă ea pe canapea şi începu să caşte plictisit. dum neata eşti om ul cel mai nedrept din toată Florenţa. — Are dureri mari? — Neînchipuite! Mă mir cum le m ai poate îndura.1. A doua zi dim ineaţă. dar n-am ce face. Gemm a îi făcu sem n lui Riccardo să aştepte — un om care scrie cifrat nu trebuie să fie întrerupt. — E ceva prim ejdios? — N-nu.1. m i-a dat de lucru spre ziuă! Şi de când credeţi că e bolnav? De cinci zile nici un suflet de om lângă el. De obicei. Pă că n-am ştiut mai devrem e. Însă are o voinţă nem aipom e Înainte de a-şi pierde cunoştinţa de durere. doctore.5. Afară de asta. ea dicta cifrele. când am trecut pe la el. cu sem ne mici. Aici se term ină fraza. surprinzător de liniştit. Din când în când..7. el coborî cele din urm ă trepte.. poate să-şi pia răbdarea şi să se sinucidă. prim ejdia e că bolnavul. iar acum trebuie să m ă duc la spital. — O să întârzii de la spital. mi spus că i-e rău şi nu poate prim i pe nim eni.. că nu ne-ai dat de veste m ăcar astăzi. din pricina durerilor prea mari. dar cauza principală a bolii e o ra veche. nu ştiai? Sunt patru zile de când nu s-a dat jos din pat. Martini era rău dispus.. 3. Dacă cineva ţi place. afară doar de idioata aceea de gazdă. Înfipse un ac în hârtie pe locul unde se oprise şi se întoarse spre Riccardo.

Apoi se ridică şi aduse opiu. care i se păru fără sfârşit. şi pe antebraţul. cam brutal. În nici un caz să nu-i laşi sticluţa la îndem ână.. num ai o singură doză. pentru că tim pul vorbeşte spanioleşte. apoi clătină din cap în tăcere. poate-ţi place mai mult să fii singur. — O. Rivarez! Nu trebuie să te lupţi cu mine. iar opiul în odaia cealaltă. te rog. Respiraţia bolnavului se făcea treptat-treptat m ai adâncă şi m ai egală. Să nu m ă cerţi că am lipsit ieri de la adunarea com itetului. — Acum e aproape zece. — Nu-i nim ic.. — O. M tini se aşeză din nou. de parcă de în doia se adevărul celor ce vedea în jurul lui. Tăunul se ridică deodată şi se uită înaintea lui cu ochi plini de spaim ă. Fără să rostească un cuvânt. — Cine stă cu el? îl întrebă Gemm a.. fără să se trezească. să-l trezească.. Tăunul nu dădea nici un sem n de viaţă. a stri„Nu. vor râde de m ine!” ÎI urm ăreşte gat: gândul că toată lum ea râde pe seam a lui. nu m ai mult. Lăsă cartea la o parte şi ascultă. În cazul acesta o să stau în odaia cealaltă. dintr-o anum ită pricină. Se vede că am dorm it. că doar eu nu-s episcop.. Riccardo! Nu te-am recunoscut.L. mulţumesc. — Draga mea... încât dormi m ult. se apropie de pat. lăsând uşa deschisă. neliniştit. nu? — Îţi m ulţum esc. O să las u puţin deschisă. de la încheietura pum nului şi până la cot. să mă poţi chem a. Ce m ă tot sâcâi? Crezi că n-am ochi? Stai linişti încearcă să dorm i. Rivarez! Dum neata poate m ai poţi răbda. acoperindu-şi fata cu mâinile. — Ai venit. Câtva tim p păru că e linişte. — Mă duc chiar acum acolo.. şi se aşeză să citească. — Nimeni. Pa ca moartea. Mai târziu poate să fie şi m ai rău.. Dar nu trebuia să te deranjezi pentru asta. Iar eu o să trec spre seară. în sfârşit! Uite. că am lăsat păgubaş. După o noapte ca noap trecută.. dar Rivarez s-a supărat aşa de cumplit când i-am spus. Martini! Ai venit să m ă iei la rost pentru corecturile acele? începu el. Îţi pierzi timpul zadarnic. spu — Nu. — Minunat. Mai ocupaţi-vă de public câteva m inute. Dar n-am înţeles din care. Ceasurile treceau şi el tot nu se mişca. Iar când l-am întrebatcine i-ar face plăcere să vadă. Voynich ____________________ oboseşti atâta. silindu-se zadarnic să-ş tonul uşuratic de totdeauna. — E rândul m eu? întrebă el repede. Tăunul îl privi câteva clipe. şi Martini o scutură cu băgare de seamă.. Martini înălţă din um eri şi se aşeză lângă pat. îşi plim bă ochi prin odaie şi-şi trecu m âna pe frunte. să nu spui nim ănui. am vrut să trimit după Galli. — Lasă prostiile! îi tăie vorba. ieşiră la iveală nenum ărate cicatrice adâ înspăim ântătoare. Sper că o să răm ână cineva lângă el peste noapte? — Răm âne Galli. şi Martini sim ţi cum prinde frica: nu cum va i-o fi dat prea mult opiu? Mâna cea schiloadă a Tăunului era aşezată peste cu vertură. Ai să găseşti foaia cu instrucţiunile m ele în sertarul m esei lângă fereastra cea mare. Aproape o oră.. Riccardo. dacă sporesc durerile. Asta e din pricină că era din cale-afară de istovit.. Dar aşa-s bolnavii. Tăunul înghiţi opiul. Uite-l că se trezeşte! Ai grijă să i se dea cât m ai repede un bulion fierbint Dom ol.. ca să-şi înăb gemetele. E. M tini se apropie de mai multe ori de pat şi se uită cu atenţie la chipul acela încrem enit: afară de faptul respira. răm ase aco veghind. apoi desluşi ia m işcări înfrigurate şi respiraţia grăbită şi grea a unui om care îşi ţine dinţii încleştaţi. pe etajeră. Faţa lui avea o paloare de cadavru. afară de gazdă şi de servitoarea ei.. oare e bine că doarme aşa. până vin. şi de atunci n-a m ai m işcat un deget! Riccardo se aplecă şi ascultă respiraţia bolnavului. criza s-ar putea repeta spre ziuă. Nu m ă sim t în apele m ele şi atâta tot! — Acelaşi lucru l-am înţeles şi eu din vorbele lui Riccardo. respiră bine... nu mi-a fost toc bine şi. 54 . — Mulţum esc. eşti prea bun. să-i m ai dai. pe spanioleşte. spun uneori lucruri ciudate. Când intră Martini în odaia pe jum ătate întunecată a bolnavului. Chipul Tăunului se făcu deodată ca de piatră. m -a privit deodată cu ochi pe speriaţi şi. — Lasă-l în plata dom nului de com itet! L-am văzut adineaori pe Riccardo şi am venit să văd dacă nu-ţi fi de vreun folos. Apoi se întoarse cu faţa la perete şi închise -ochii. Martini.. — Ce înfăţişare oribilă trebuie să fi avut braţul acesta atunci când rănile nu erau încă vindecate! auz spate glasul lui Riccardo. Rivarez? Văzând că nu prim eşte nici un răspuns. Era atât de secătuit. hotărî Martini.. eu însă nu. Tăunul întoarse repede capul şi-i întin m âna înfierbântată. Curând îl auzi pe bolnav cum frăm ântă în pat. Martini! Credeam că ai plecat de m ult. — N-ar fi bine să-ţi m ai dau opiu? Riccardonea că m ai poţi să iei odată. — Nu te deranja. Acum m ă simt m ult m ai bine şi nu-mi trebuie inim ic. — Nu m ai m erge aşa. Doar a stat noaptea asta cu dum neata. Trebuie să iei doctoria. Atunci m âneca descheiată îi alunecă în sus. Pot să m ai rabd. A trim is vorbă că vine pe la ora zece. Trecu în odaia de alături. fără întrerupere? Sunt vreo zece ore de când i-am dat opiu. Dacă încep din nou durerile. ca nu cum va ispitească şi să ia m ai mult decât se cuvine. Te asigur că n-am nevoie de nim ic. Martini se întoarse în odaia bolnavu lui! — Poate că ai nevoie de ceva.

Riccardo plecă. Astă vară.. Zitta se opri şi se sprijini cu mâna de gard. n-o să te lăsăm singur. numai să bei bulionul şi te las în pace.. încuviinţă Riccardo. Fem eia asta îl iubeşte. făcu Martini. Dacă aş fi vrut. se apropie încet de el. Galli. Vă urăsc pe toţi! Veniţi la să vorbiţi despre politică. urm ându-şi drum ul pe ulicioara întunecată. Cred că a trecut criza. La lumina slabă a singurului felinar din capătul ulicioarei. Cine a venit? Galli? Mi se pare că azi se adună la m toate cele trei graţii. Ce e el pentru voi? Cu ce drept mi-l luaţi? Te urăsc. sub un pretext oarecare. Dacă aş muri eu. lângă uşă. — I-a fost rău tare? — Atât de rău. grozav s-ar supăra dacă ar afla-o asta! Mai curând da drumul câinelui. — Zece ceasuri! Şi dumneata. auzi oprindu-se la portiţa grădinii un cupeu şi văzu coborându-se o um bră de femeie. de ie! cât m Zitta vorbea pe un ton ciudat. dacă ar scheuna la uşă. Chiar dacă criza se repetă. — Am bănuit eu asta! Când nu-mi dă voie să intru la el. care o luă cărare spre casă. trecându-şi degetele pe ostreţe. Îi vin foarte neregulat. şi Galli.” CAPITOLUL AL OPTULEA Tăunul se însănătoşea văzând cu ochii. Bolna 55 .. dar ea se trase repede îndărăt. curând o să fiu bine de tot. — Prostii! Nu-i nevoie să m ă păzească nimeni. dar ia trecută — pe atunci stăteam la Viena — a fost ceva înspăim ântător. Dar nu trecu decât o clipă şi auzi din zăvorul portiţei şi paşi grăbiţi în urm a lui. Zece ceasuri în şir! Iar acum . îl strigă glasul Zittei.. sfiindu-se sau ruşinându-se parcă de ceva. iar el se încuia cu cheia. ce vă pasă vouă m ine? Nu pot suferi doctorii! — Bine. Vă urăsc pe to Şi Zitta izbucni în hohote furtunoase de plâns. trebuie să-ţi bei bulio nul şi să dorm i iar.____________________ Tăunul  — Şi încă cum ! Ca frum oasa adorm ită din poveste.. Rivarez! O să m ai trec m âine pe aici.. Era Zitta. îmi pare rău că n-ai trimis de la început după el. înseam nă că-i e rău de tot. a fost sănătos tot tim pul. vă urăsc!. iar eu n-am voie nici m ă să-m i arunc ochii pe uşă!. lăsaţi-m ă în pace. În orice caz. Erau acolo şi Martini. — Mult m ai bine decât azi dimineaţă. Dar regula asta nu-i totdeauna uşor de respectat. ai stat aici tot tim pul? — Da.. întregi. Tăunul se uită la el cu un surâs viclean: — Vezi. Chiar începuse să-mi fie teamă că ţi-am servit o doză prea m are de opiu. şi el vă lasă să staţi nopţi. câte-o zi întreagă. Se vede că se întorcea de la vreo petrecere. ai dreptate. A dorm it aproape toată ziua şi nu mai are înfăţişarea aceea pier S-ar părea că i-a trecut criza. De câte ori sim ţea că i se apropie criza. Bună seara! Îi întinse m âna. În tim p ce ieşea pe uşa faţă. tot puteţi să-mi fiţi de vreun folos: nu mai iau opiu. în Elveţia. fără să-şi ridice ochii.. văd cum îţi m erge. o am eliorare vrem elnică e cu puti oricând. mă trim itea la bal. — De m ulte ori are asem enea crize? — Cum să vă spun?. Nu mă primea la el zile întregi. Ricca nu-l m ai găsi în pat. şi ochii îi scăpărară ca doi cărbuni aprinşi.. o văzu venind capul plecat. o făceam de m ult. Îndată ce Martini se întoarse. glumă! Ciudat!. — Cum îi mai este? întrebă ea.titrânputere portiţa şi porni alergând în gradină... îi răspunse rece Riccardo.. — Ştiu că nu vă face nici o plăcere să strângeţi mâna am antei lui! — Cum doriţi. iar Martini mai răm ase în odaia de alături de vorbă cu Galli. n-ai avut noroc de data asta. cu „Ia te uită ce istorie! îşi zise Martini. Noapte bună. să m ergem o clipă dincolo. O să m ai trec totuşi pe aici peste o zi sau două. Zitta bătu din picior: — Vă urăsc! strigă ea dintr-odată. Riccardo? Pentru Dum nezeu. bine. înfăşurat într-un halat turcesc.. sau la concert. încurcat. în altă parte. treb să vorbesc cu dum neata. Doctorul Riccardo s-a p serios pe treabă.. ci într-un fotoliu.. acum nu m ai sem eni chiar atât de m ult cu fantoma m orţii car venit să-şi ia locul la ospăţ! — Îţi m ulţum esc.. în acelaşi tim p posom orât şi ofensat: — Sper că de aci încolo n-o să-i m ai fie atât de rău. la una din vizitele lui. zise Martini. Uneori izbuteam să m ă strecor până-n od lui şi stăteam acolo. Abia la o săptăm ână după aceea. vă lasă să-l îngrijiţi. Tăunul se uită la el şi zâm bi: — Nu-ţi fie frică. şedinţele com itetului vostru ar fi m ult m ai linişti Dar de ce dracu îţi baţi capul cu m ine. Apoi. — În orice caz. Martini.. Bolnavul ar fi suferit m ult m ai puţin dacă venea devrem e. Duceţi-vă cu toţii acasă. cu blândeţe. — Am venit să stau cu dum neata noaptea asta. — Staţi un mom ent. N-are efect decât o singură dată. Poate că va reuşi să-l vindece de tot. Nu sufere lângă el când e bolnav. — Din nenorocire. Martini îşi ridică pălăria şi-i făcu apoi plecă pe ulicioara întunecată care dădea pe Poggio Imperiale. încât nu ştiu cum ar fi putut să-i fie m ai rău. O.

Tăunul se afla în starea aceea de convalescenţă când bolnavii sunt veşnic supărăcioşi şi dau . Uite şi câţiva trandafiri de iarnă. — Tocm ai ca să nu se m ai întoarcă! Ori poate aştepţi să te-apuce o nouă criză atunci când va v signora Bolla. după ce reteză puţin tulpinile trandafirilor. întâlnisem. eu te întreb serios: în r boiul brazilian? — Da. Doar n-am venit în vizită. Nu pot să acc ca o fem eie să aibă grijă de m ine şi de beteşugurile m ele! Şi unde s-o prim esc? N-o să se sim tă. — Bine că mi-am am intit: unde-ai căpătat rănile astea? îl întrebă el. Sunt pentru dum neata. zise Galli.. Şi apucă paharul cu m âna stângă. nu sunt de părerea voastră. Nu-i vorba de o dur de măsele. ia-ţi doctoria. f îndoială.L. Şi îţi închipui dum neata. Riccardo. Îm i dai voie să-ţi pun m antila în odaia cealaltă? Pot să du coşuleţul tot acolo? — Bagă de seam ă. dar nici nu m ă gândesc la una ca asta! Ea m -ar lua drept un m ucenic italian şi mi-ar vo despre patriotism . ar dori să afle. ce am sim ţit eu atunci... ca să-l necăjească. — Nu. da!. prietene. — Signora Bolla? repetă Tăunul. în tim pul expediţiei ştiinţifice? Zbucium ată trebuie să fi fost perioada aceea din viaţa dum itale! — Se. Zici că n-o să se sim tă bine în dezordinea asta? Crezi că e vorba de doam na şi dom nul Grassin Atunci ne-am înţeles.. am ouă în el! Cât se poate de proaspete. signora. ca să fie nevoită să se ocupe de dum neata şi să-ţi dea opiu? — S-stim ate dom n! Dacă va fi să mi se întoarcă din nou durerile..ult de m cru infirm ierelor celor m ai binevoitoare. zise Tăunul. Galli m ă întreba. Ştiu că-ţi plac m ult florile Se aşeză la masă şi. Nu. dar Riccardo începu să râdă şi-l întrebă dacă n-ar fi m ai bine să facă chiar la început o plim bare până la Fiesole. Martini? Da? Atunci deschi rog... Asta s-a întâm plat în Peru. gândeam că poate eşti grăbit. cu îngrijorare. râzând. E. nu-i aşa? — Da. iar dacă câştig. Cesare... foarte bună. nuturi — Aha.. signora..bună in m ieră a noastră! îngrijeşte bolnavi încă de pe când purta rochiţe scurte şi o face m ai bine decât orice soră caritate. Sunteţi foarte. Ea n-are nevoie de nici un fel de instrucţiuni. pe când tenia îm i trebuie! Dar sunt grăbit. Mart neastâm păratul nostru pacient rămâne în grija dum itale.. — Şi tenia ucide. că nu m-ar crede? Fac prinsoare că face-o să ia de bună orice poveste! Pri meşti? Dacă pierd. îi puse în apă. — Ei.. Se auzi o bătaie în uşă. — De ce dracu m ă m ai îndopaţi cu tot soiul de por odată ce m i-au trecut durerile? cării. Sunt sigur că sign Grassini ar fi încântată.. — Totuşi. — Dar nu ţi-am spus adineaori că am fost închis într-o subterană întunecoasă şi că. îţi dau pum nalul m eu indian.. înadins am plecat m ai devrem e. Vederea cicatricelor de pe m âna ciuntită îi aduse am inte lui Galli discuţia de adineaori. Nu. nu-mi plac armele ucigătoare. parte în război. parte la vânătoare prin ţi sălbatice... — Sau poate vrei să-i faci o vizită lui Grassini? adăugă el. Se înţelege că pum a nu m -a aşteptat să-m i usuc pulberea şi iată rezultatul! — N-am ce zice.. signor Rivarez.. cele de pe m âna stângă. Iertaţide... În război. te m ă că nu m ă ridic.. Signora Bolla e cea mai . asta s-a întâm plat în timpul unei vânători de pum a. să-m i dai tenia pe care-o păstrezi în spirt în cabinetul dum itale! — Mulţum esc. puşca n-a maimi se foc: luat udase pulberea în apă.. Eram la o vânătoare de pum a şi am fost nev să trecem un râu prin vad. de pum nal n-am nevoie. — Ştiu. înţelege! Nu poţi trăi prin locuri neumblate fără să ai unele aventuri. — Totul e în ordine. Voynich ____________________ îşi arătă dorinţa să iasă la aer. trebuie să plec. Martini. pot să mai stau încă un sfert de oră. După aceea. Dar e două şi jumătate. plăcută aventură! 56 . apropiindu-se de el cu paharul.. — Şi ce s-a mai întâm plat după aceea. Însă num ai până la ora trei. Însă această variantă e bună ca s-o distrezi pe signora Grassini. se vor întoarce. însă destul de prost. Când am dat după aceea peste fiară şi am tras. Martini: vine signora Bolla.. num ai că nu e nici pe departe atât de frum oasă. bine în dezordine ca asta! — De când ai început să ţii la etichetă? îl întrebă Riccardo. — Dom nilor. despre viaţa m ea în Am erica de Sud şi începusem să-i povestesc ce mi-e mâna atât de sfârtecată. Începuseşi să-mi spui spre vânătoarea aceea de pum a. — Nici nu trebuie să te ridici. Rivarez. pe drumul din vale. care se poate uşura cu m ixturile voastre! Ele folosesc tot atât cât foloseşte o pom piţă-jucărie un incendiu! Dar fie şi aşa! N-o să te mai îm piedic să-ţi faci datoria. — În orice caz.. mai ales acum când ai o faţă atât de palidă şi de interesantă! Tăunul îşi îm preună mâinile cu un aer deznădăjduit. şi colo.... nu pot să înţeleg cum de-ai izbutit să capeţi atâtea cicatrice. Cum a fost? — O. ca din treacăt trebui să recunosc că de cele mai m ulte ori aventurile n-au fost din cele m ai plăcute. — A.. fără îndoială.. Le-a adus Ketty azi dim ineaţă de la Mon Oliveto.. iar în lipsa m ea va veni aici sign Bolla. Ştii. Iar eu ar trebui să-mi iau rolul în serios şi să-i povestesc cum am fost tăiat în bucăţ într-o temniţă subterană şi cum m-au lipit apoi la loc. Eu plec cu Galli la San Miniato.. Rivarez? se întoarse Galli la vorba lui. Le-am căpătat şi ici. doar num ai în luptă cu fiarele! pildă..

După o tăcere îndelungă. nu ştiu cum să-i spun. fără să-şi ridice ochii de pe lucru.. Martini stătea încruntat.. Martini? — Da. Mai a Ecuadorul e o ţară în adevăr m inunată. N-am nici o plăcere să prostesc oam enii. încetişor: — Signora Bolla! Gem m a se uită la el: frăm ânta între degete margi nea păturii. şi se uită -la ea zâ bind: 57 . despre vânătorile de fiare. îi plă tot ce iese din com un. pot să le m ărturisesc şi pe celelalte. Iar bogăţia şi frum useţea naturii depăşeşte orice im aginaţie... cred că pe mine m -ar atrage m ai m ult decât frum useţile turii libertatea deplină a vieţii! observă Galli. Cu toată admiraţia lui involuntară pentru om ul acesta. Cât de plictisitoare trebuie să ţi se pară acum toate celelalte ţări! — Cred că cea mai fericită epocă a vieţii m ele am trăit-o în Peru şi în Ecuador. — Bea. fără îndoială. Tot tim pul am minţit.. În hotărârea acestui om aspru şi închis de a-şi dezvălui fletul în faţa unei fem ei. Şi începu să povestească întâmplare după întâm din războiul argentinian. Galli îl asculta cu interes. Nu-i plăcea nici ce făcea.. începu el gângăvind. num ai că. dar când m ă întreabă care e pricina infirmit m ele.. dar dacă dum neata vrei să-l cunoşti. te rog: nu-i aşa că n-ai crezut nim ic din tot ce am povestit adineaori? — Nu m -am îndoit nici o clipă că totul era inventat. ţinând în m ână un canaf rupt de la pătură. te rog. -Tăunul sări şi-şi ridică fruntea. în care bătuse un gălbenuş ou. îşi ridică privirea spre el: stătea rezem at cu coatele pe m ăsuţa de lângă foto şi-şi acoperea ochii cu mâna cea m utilată. în grijorat. să sim tă cu adevărat dem nitatea lui de om . Vreo jum ătate de ceas tăcură amândoi.. la vânătoarea de şerpi. — Spune-mi. nu m erită atâta osteneală. dar în general era o viaţă pe care făcea s-o trăieşti! De pildă. Tăunul se uită la ea ţintă. de-a lungul litoralului e cam prea cald. — Nu ţi se pare că născocind asem enea povesti îţi risipeşti energia fără nici un folos? îl întrebă Gem m După mine.. Tăunul se înroşi dintr-odată şi nu-şi m ai term ină vorba — Nu cum va începe iarăşi criza? întrebă Galli.. în tăcere. el o strigă. — Asta zic şi eu că e viaţă! oftă Galli. Să m ergem. îi răspunse ea liniştită. — Am şi u-uitat. tate. Iar dacă e vorba să spun m inci m ăcar să fie am uzante! — Cum? Pentru dumneata e mai im portant să-l dis pe Galli sau pe oricare altul..____________________ Tăunul  — Ei. Tăunul se supuse.. — Da. — Într-o ţară sălbatică. nu-i nim ic.. Dum neata ai dori să spun adevărul acestor domni? Dar mai bine m i-aş tăia limba! Apoi. dar cu autori Apoi începu din nou să croşeteze... Da.. sunt silit să mint. ni se întâm plau fel de fel de isto Câteodată era greu. — Dar ce puteam să fac? Cunoşti. din expediţia liană. dar vrâ nevrând. şi-l întrerupea mereu. Ce e drept. nu trebuie să luaţi în seamă. lucru de care el în fusese în m ăsură să se încredinţeze cu o săptă în urm ă. ca un copil căruia spune un basm . aşa cum e Ecuadorul.. proverbul dum neavoastră englezesc: „Nu întreba. Gem m a îşi ridică ochii de pe lucru şi se uită la el. ascultător. se învoi Tăunul. Plecaţi chiar acum. fiindcă m -ai prins cu o minciună. adăugă ap N-am spus încă nimănui acest adevăr.. — Nu. de durere mocnită... În sfârşit. ca şi cum ar fi vrut să se dezvinovăţească. — Despre aventura aceea sau. Acolo. despre accidentul acela nenorocit. nu ca în oraşele noastre lipsite de viaţă. Galli. altfel întârziem . te deprinzi. ci de un sim plu vătrai! Gem m a îl privi uluită. Se apropie de el şi-l strigă încet pe num e. pe care o cunoştea atât de puţin şi care se vedea bine că nu-i era prea dragă. n-a fost chiar atât de grozavă pe cât se pare! Fără îndoială. o să ţi-l spun! Gem m a îşi lăsă lucrul pe genunchi. Gemm a îşi scosese din coşuleţ dantela la care îm pletea şi asculta şi ea cu aten m işcându-şi repede degetele. frământându-se nerăbdare pe scaun. cu o ciudată sfială în glas. în stare să îndure o durere fizică atât de cu un plită cum curaj atât de uim itor. că voiam s povestesc.. decât să spui ade trezi vărul? — Adevărul. cerându-i tot alte am ănunte. Mă mir cum te-ai putut hotărî dum ne să părăseşti Brazilia. — Ce să-mi aduc am inte? Cum m -au schilodit?. Cât despre expediţie. Impresionabil ca toţi napolitanii. Gemma observă că degetele acestei m âini erau încleştate ş cicatricea de la încheietura pum nului zvâcnea cum plit. trebuie să le răspund ceva! Şi. suşi m ână Tăunul nu-i plăcea. plare: brazi despre întâlnirile cu sălbatici. Niciodată n-am luat parte la războiul acela. când ai f rănit.. Însă rănile m ele au cu totul altă pricină. îl îndem nă ea blând. om ul poate să-şi dea seam a cu adevărat personalitatea lui. cu o invidie copilărească. da nu vrei să fii m inţit”. nici cum le făcea toate. m âna-i tremura. Gem m a ieşi în urm a lor. Num ai că n-a fost vorba de cine ştie ce „accident ne rocit”. Avea im presia că felul de a povesti al Tăunului e numai lăudăroşenie şi îngâm fare. — Chiar şi atunci când ai povestit întâmplările în legătură cu războiul? — Chiar şi atunci.. Tăunul îşi ridică şuviţele de păr de pe frunte. fără să-şi ridice ochii spre ea. e drept că ac am avut câteva aventuri şi aproape tot ce-am spus era adevărat. fără să vreau. urm ă Tăunul. dar se întoarse num aidecât cu un pahar cu lapte.. sim ţea un fel de amărăciune. Dar dacă-ţi vine prea greu să-ţi aduci am inte. — Nu te-ai înşelat.

şi urm ăream cu groază cum coboară soarele din în ce m ai jos.. O. — Şi pe urm ă? — Pe urmă.. cu toate că eram sfârte şi cu oasele frânte. Dar om ul acela era de două ori m ai voinic decât m ine — n-aveam atunci decât douăzeci de ani şi după boală răm ăsesem slab ca o pisică. deam feţe om eneşti şi auzeam vorbă om enească. Şi iată că. te rog. — Dar ceilalţi ce făceau? De ce n-au sărit să te scape? S-au speriat atâţia oam eni de un singur m ari nar beat? Tăunul se uită la ea şi izbucni în râs: — Ceilalţi? Patronii şi clienţii tavernei? Dar aceştia nu erau oam eni. tot ce se poate rupe într-un om era rupt. Înai de asta... Docurile sunt la Callao.. şi uneori m ă gândesc că nici nu m erita să m ă ostenesc atâta. şi cum scuipa pe jos. într-o cocioabă pe jum ătate dărâm ată. într-o noapte. pentru ce-ţi spun toată pove stea asta veche. De-atunci răm ăses cu un fel de frică bolnăvicioasă de singurătate. Acolo am intrat ca servitor în tavernă. apoi în Chile. Debarcase chiar în ziua aceea. E. încât. Eu er sluga lor. Doctorul acela m-a reparat oarecum. — Şi cum s-au term inat toate? — Nu ştiu cum s-au term inat.. să ser m arinarii şi pe fem eile lor. dum neata n-o să poţi înţelege niciodată aşa ceva! Nici acum nu pot să văd apusul soar fără să mă cutrem ur. vesc Ocupaţie nu tocm ai plăcută. când îm i aduc am inte de întâmplarea aceea.. Riccardo găse că m -a reparat prost.. Pur şi sim plu. care nici m ăcar nu-i am uzantă?.. În orice caz. Nu puteam să m ai rămân în Lim Aş fi înnebunit. A inim ă bună şi mă m ângâia. nu! cina Gem m a se cutrem ură. Dar poate că şi de asta îţi vine greu să-ţi am inteşti? El clătină din cap: — Nu. zise ea. Am ajuns până la Cusco. şi c spectatorii au văzut că nu murisem. Stăteau în jurul nostru şi se bucurau. ca o cea de porţelan. Dar în definitiv. după cum am aflat mai târziu... ci o adunătură de nem ernici. m -am făcut sănătos şi am plecat de la bătrână...L.. aveam ce -m ânca. unde trag m arinarii. Da. începusem să vorbesc despre vătrai. fără îndoială.. Dar nu-i deloc încân încântătoare pentru cel ce se trezeşte acolo fără nici un ban în buzunar. de privelişte. şi acolo. 58 . Pe atunci m i băteam capul cu asem enea fleacuri. Gem m a înălţă capul şi se uită la el cu o privire gra pătrunzătoare. Vorbeai adineaori de curajul m eu. — Pe urm ă am pornit-o prin ţară.. Să mă fi văzut atunci! Crizele se repetau în fiecare zi... Eu î am un spirit de contradicţie grozav de dezvoltat.. adăugă Gemm a blând.. din m ilă creştinească. şi crupier. în prim ele zile om ul nu-şi mai adu am inte de nim ic. nu m ai puteam să sufăr cocioaba aceea. de aceea m -am hotărât să trăiesc. Nu era tocmai uşor m ă sm ulg din ghearele m orţii. vă şi — Te rog foarte mult să nu vorbeşti aşa. Avea o răbd nemaipom enită bătrânica aceea. Tăcu un tim p. Rătăcisem prin toată ţara. Şi chiar s-ar putea să fie distractiv pentru t num ai pentru cel care se nim ereşte să fie pri hazului.. O. când mi-am venit în f o bătrână indigenă m -a luat la ea. Atunci însă. afară doar de gât! — Şi de curajul dum itale. iar eu fusesem răsfăţat în copi lărie. să nu-ţi închipui aveam m ustrări de conştiinţă şi că m ă gândeam să nu abuzez de ospitalitatea bietei femeii.. Acolo. el mai avea şi vătrai în m ână.. După am iază stăteam de obicei singur. că n-aveam nim ic de câştigat într-o gaură ca aceea.. Da. curajul m eu a fost şi el cârpit mai târziu. Dar. De obicei. dar eram m ulţum it că o găsisem şi pe asta. era făcut fărâm e. am rămas totuşi în viaţă. Dar cu puţin înainte mă îm bolnăvisem de frig galbene şi zăcusem m ultă vrem e. Ştii. La Lim a nam găsit nim ic de lucru şi atunci m-am îndreptat spre docuri.. m orm ăind nu ştiu ce pe nas.... Voynich ____________________ — De ce nu stai jos? Apropie-ţi singură un fotoliu.. aproape m uritor de foam e. Îmi pare foarte rău că nu pot să ţi-l aduc ch eu. cum s-a întâm plat cu m ine. când eram furios ca un urs care-l doare urechea! Aveam dureri într-adevăr ucigătoare. culcat.. Am stat la ea. Trebuia să fiu şi bucătar. bunul lor. ca m uncitor su plim entar pe un vapor care transporta vite.. Toate porturile au câte un cartier infect. şi încă m ulte altele. fum ând din pipa ei neagră. Nu-i aşa că sună „ciudat? Ţine m inte cum stă zgribulită într-un ungher. asta e altă poveste! Vei spu poate.. asigurându-m ă că la ea o să pot muri liniştit: nim eni n-o să mă turbure. Afară de asta. mi s-a poruncit să dau afară m arinar beat. Asta s-a întâm plat la Lim a. Probabil că voia să mă cureţe cu tot dinadinsu dar ca un adevărat marinar indigen ce se afla. după o scuturătură ca asta. ajută-m i Doam ne să-m i am intesc!.. şi ajun sem la Lim a venind de la Valparaiso. În orice caz. bun de la slujbă şi să crap de foam e. Ce fel de oam eni erau. singur cuc.. au trim is după el. Şi tocm ai acesta e lucrul cel m ai înspăi m ântător din toată întâm plarea. m ă gândesc fără să vreau că ar fi fost o oca m inunată pentru Riccardo să fi dat peste mine atunci! Ca un adevărat chirurg ce se află. Se înţelege că eram nevoit să execut po altminteri trebuia să-mi iau răm as runca. Am stat vreo pa luni. Şi tot tim pul ăsta nu m -am m işcat din pat: când aiuram ca un nebun.. aşa cum poate şt dum neata. nădăjduind să găsesc ceva de lucru. de cum începea să însereze... îi plac la nebu oasele sfărâm ate.. de rău. a făcut treaba atât de prost. Şi la mine. îşi pierduse toţi banii la căr nu era deloc bine dispus.. întâm plările felul acesta sunt socotite ca un minunat prilej de distracţie. Am mai spus că Peru e o ţară tătoare pentru cei care au cu ce trăi. care începuse să facă scandal. dă-mi voie să-mi aduc am inte anum e când. Tăunul se opri şi se uită pe furiş la Gemma. de bine. fusesem în Argentina. dar poate că în el vorbeşte invidia profesională.. ac treisprezece ani. s-a întâm plat să fie pe acolo un m edic de vapor. ca şi celelalte.

.. cel deprins să le am toate de-a gata şi să nu duc lipsă nim ic! Rezultatul a fost că am nim erit în iad.. Şi am început-o fără un ban în buzunar. — Pentru ce? — Probabil că aşa e firea omenească. care m-a scos deasupra nevoii. Ai văzut cocoşatul din seara aceea? Uite. nu puteam să alerg reped nici să ridic greutăţi prea mari. Şi pe m ăsură ce vorbea. Bineînţe în program intrau şi luptele de tauri. O.. dar nu izbuti dintr-odată.. poate voi găsi ceva.. M-am apropiat de cort şi am cerut de pom ană... Pe atunci mi se întâm pla de m ulte ori să leşin aşa. Eram tânăr. Cu piciorul dum itale bolnav? Tăunul ridică deodată ochii spre ea. ai pe Mâna lui îngustă şi brună se încleşta deodată. — Aveau nevoie de un pitic sau de un cocoşat. m -am hotărât să hoinăresctâm plare. M-au dus în cort. cum se face că te-aienit atât de departe la vârsta de douăzeci de ani? m po întrebă ea. fusesem peste măsură de răsfăţat şi-mi închipuiam că lumea întreagă era făcută din v trandafirie şi din migdale zaharisite. am rătăcit fără sfârşit. de un schilod oarecare. în patrie.. glasul părea că i stinge: — Am rătăcit.. crezând că o să găsesc de lucr Dar nici acolo nu mi-a m ers: adm inistratorii îşi râdeau de m ine. dar eu. pumn. E fără îndoială.. După câteva clipe de tăcere. eram tânăr şi-m i închipuiam că m incinoşi îi aşteaptă iadul. o descoperire destul de obişnuită.. Urm ează. şi asta le de ajuns. dacă vrei. nu m ai spune.cel în în puit. până în clipa când m -a pecetluit m arinarul acela. care m -a vindecat de credinţa . cu duioşie. des şi neregulat. Mă tem că am intirile acestea sunt prea dureroase pentru dum neata. dar un iad adevărat.. aşa am publi 59 . El cercetă cu îndoială m âna ei. încercă să spu nă ceva. Se aplecă şi-i luă m âna. M-am strecurat în Ecuador. — Lasă.. eram flăm ând. m i se deschideau în faţă perspective largi.. Tăunul începu să vorbească iar. — Pentru ce? El râse scurt. Istovit de foam e.. Vedeau că nu mă pot apăra decât cu o singură m ână. Era o căld înăbuşitoare. rosti el în cele din urm ă. — Am descoperit că um blă cu ascunzişuri faţă de mine. Dar ce e cu dum neata? De ce ai tresărit? — Nu-i nimic. ori. am leşinat la intrare. am fost băiat de alergătură la negrii care m unceau la plantaţiile de trestie zahăr. încercând să m ă facă să cred neadevăruri. n-am m ai putut g de lucru. Crescusem în mijlocul unei fam foarte bogate. te rog.. îm i ziceam . e îngrozitor! Şi cum . mi-au dat să beau rachiu m ănânc. cu asprim e. găseam nim ic. doar mai rău. — Foarte sim plu. În sfârşit. la în — Să hoinăreşti?. E într-adevăr de mirare ce unealtă teribilă poate fi un biet vătrai într-o m ână îndemânatică! Ş înţelege..____________________ Tăunul  — Atunci.. într-un cuvânt. Şi totuşi. pot să-ţi povestesc mai departe?trebă el într-un târziu. acolo acelaşi lucru. După aceea. se grăbi să adauge: — Nu lua drept bune toate câte ţi le spun. Gem m a îşi întoarse puţin capul şi-şi sprijini bărbia în palm ă. fără să cunosc m ăcar un cuvânt din lim spaniolă. fără să ştiu să muncesc cu braţele. nehotărâtă. Eu însă am lăsat totul ba şi am fugit. — Eram. Trebuie să recunosc că ţi-am zugrăvit trecutul în culori c prea întunecate. veşnic aveam crize de congestie sau m ai ştiu eu cum să-i bolii acesteia blestem ate. Uneori îm i pica fie câte ceva de lipit sunt un tinichigiu destul de priceput. — Dar crezi că ele nu m ă chinuiesc şi când tac? O. să înveselească cul. cât faptul că-m i pierdusem orice stăpânire asupra m ea însumi. — Spune-m i. m ai vulgar. Acasă. De aceea. Ţi-e greu să te gândeşti la toate astea. Ţii m inte circul la care am fost îm preună? Ei bine. m i-am părăsit casa şi am plecat în Am erica de Sud: ori să pier. cu un zâm bet dureros. Alteori m i se întâm pla să curăţ v cocină de porci. iar m uncitorii m ă persecutau.. În realitate. Şi afară de asta. nu mă doare atât aminti celor ce le-am îndurat. ca o fată de pension strânsă prea tare în corset. Trupa se oprise la les că popas de noapte lângă drum ul mare.. O vrem e. mă minţise. dacă se poate. — Şi ce-ai făcut atunci? — Ce am putut. o în — Dacă. Dar într-o bună zi am aflat că prietenul m eu cel m ai bun. un an şi jumătate nu-m i m ersese chiar atât de rău. fie câte o însărcinare oarecare. pe un biet infirm nu-l m ai angajează nim eni. nu aveai prieteni? — Prieteni? Tăunul se întoarse spre ea şi rosti cu duşm ănie: Eu n-am avut niciodată prieteni. odată. atunci e şi mai rău! Şi ştii.. Căzusem la fund când am întâlnit expediţia Dupré. dar acolo era şi m ai rău. până ce am început să simt că m i se turbură m inţile. neaşteptate. dar nu face să ţi le mşir în toate! Şi iată că. ca să aibă în c să arunce cu coji de portocală... Din pricină că şchiopătam . Dar peste o clipă.. De la plantaţii m -am dus la m inele de argint. Îl privea ac din profil şi văzu cum îi zvâcneşte vâna de la tâm plă... Tăunul se opri puţin.. — Pentru ce? Probabil pentru că eram un băieţandru prost şi încrezut.. eu. cum am mai spus. în care ave o încredere oarbă. or încep o viaţă nouă. clătină din cap şi urm ă cu glas hotărât: — Şi iată că odată dau de un circ am bulant. Gemm a se uită la el cu îngrijorare.. iar a doua zi dimineaţă m i-au propus. destul de vo şi mă descurcam binişor.. Dar supraveghetorii m ă goneau totdeauna.. Dar asta s-a tâm plat abia după cinci ani! — Cinci ani?.

m or Gem m a se apropie de fereastră. — Ce anume? făcu el. unde rămase câtva timp nem işcată. Pierrot! Danse. îl certă Gemma cu blândeţe. îi vorbi încet: — Vreau să te întreb ceva. întorcându-se şi ridicându-şi ochii spre ea. în grădină.. Zitta stătea în mijlo aleii. aşa cum strângi mâna unui bolnav în timpul unei operaţii grele. şi nu poate bănui că-ţi face rău. aruncată cochet peste păr.. — Să nu aprind lam pa? întrebă ea m ai târziu. Gemm a se aşeză lângă el. totuşi. Obrazul Zittei se întunecă. de soprană.. şi se uita pe fereastră la apusul soarelui.. Ajunge. să nu m ai vadă afară. le strigă ea ofiţerilor... cutrem urându-se. cu un aer de neîncredere.. Gemm a se ridică şi deschise fereastra.. zise el rar.. Am ieşit în arenă. — Aşa sunt toate creolele. Spectatorii de prin locurile acele nu erau tocmai pretenţioşi: îi mulţu meai cu puţin.. m essieurs! Apoi părăsi grădina şi ieşi în stradă. numai să le dai o fiinţă vie s-o chinuias costum ul de paiaţă întregea iluzia. Deodată se auzi jos. — Nu ţi-ai term inat fraza. Îţi mai aduci am inte chipul ei din seara ace când am cules de pe drum pe cerşetorul cel m ic? Aşa sunt ele toate. chiuiau. — Nu m ă aşteptam la o asem enea întrebare din par tea dum itale. Ţiganca aruncă violetele la pământ. o voce proaspătă şi pură. înţeleg! Mai adineaori îm i vorbeai de laşitatea dum itale. strângându-i m âna. pentru ele lui Dum nezeu! m nu — Dracu' să mă ia. — Ca fem eie?. Dar partea cea că. Urm ă o tăcere lungă. m ă plictisiţi! 60 . N-ai dreptul să vorbeşti în felul acesta despre ea faţă de nim eni. doamnă? întrebă. încă înainte de a v Riccardo. iar în mâna înălţată ţinea un buchet de lete. că m are idiot m ai sunt!măi Tăunul cu glasul pe jum ătate.. o păstră într-a lui. Pierrot! Danse un peu.. 40 — Aiez-vous-en.. Şi el izbucni într-un râs am ar. Purta o eşarfă brodată cu aur. m ai cu seamă faţă de altă fem eie. Voynich ____________________ fost şi eu doi ani în şir. O. se supără Gem ma. el stătea din n cu coatele pe masă. — Destul. acoperindu-şi ochii cu mâna. E.. dar am căzu nesimţire în tim pul reprezentaţiei. A încercat să intre aici din prima seară.. adăugându-m i o cocoaşă arti şi s-au străduit să-m i exploateze cât mai bine ficială piciorul şchiop si mâna schiloadă. Gemm a coborî storu închise oblonul. îm i pare foarte rău că te-am su părat. el se uită la Gem m a cu o privire anim al rănit: — E Zitta cu prietenii ei. — Ce doriţi. Tăunul stătea culcat. tot publicul se adunase în jurul meu. Dup lungă tăcere. aruncau în m ine cu.. învăţasem să fac câteva giumbuşlucuri. când râd. Iar când m i-am venit în fire. dar ea nu ştie. — Nu s-ar putea ca prietenii dum itale să vorbească ceva mai încet? Signor Rivarez e serios bolnav. Ai fi zis că uitase de ea. dar nu pot în ţelege. Se întâm pla. atunci nu trebuie să te superi când le afli gândurile! Fără doială că n-ar trebui să m ă am estec. El clătină din cap. fără să se clintească. Tăunul se lăsă pe spate în fotoliu. — Repulsia m ea faţă de signora Renny? — Nu. nu înţeleg cum o suporţi lângă dum neata. întorcându-se spre Tăun. apoi se aşeză la m ăsuţa de lângă cealaltă fereastră şi începu din să împletească. ofiţerii. min — Dacă ţii să ştii ce au oamenii în minte. Gemm a îi luă mâ şi i-o strânse cu putere. Dar nu eram destul de schilod.. Mi se pare jignitor pen ea ca fem eie şi ca.. Iar m ai proastă era că mereu m ă sim ţeam rău şi nu puteam ieşi în arenă. Din grădină se auzi o nouă explozie de râs. 40 Plecaţi dom nilor.. Gemm a în fereastra. chise — Au plecat. strigau. vous m'em betez. Ei corectat acest neajuns. — De ce nu ţi-ai frânt gâtul? Tăunul o privi m irat..L. — Nu-i nici o supărare. Când se întoarse. cântând o şansonetă franţuzeasc — Eh. m on pauvre Jeannot! Chiar de la cele dintâi note. signora Bolla: întea dum itale a rămas un „însă” pe care nu l-ai rostit. având o asem enea repulsie. El sim ţi num aidecât o şovăială în glasul ei... m ai ales atunci când era în toane rele.. — Signora Renny! o strigă Gemm a. cu un geam ăt înăbuşit. ca antrepre norul să-m i pretindă să ies. zise ea.. Aş fi înnebunit dacă m -ar fi atins! — Bine. Când cântecul se întrerupse şi în grădină izbucniră râsete şi aplauze. — Îţi m ulţum esc. Pe asta o num eşti dum neata fem eie? — E urât ce faci. cu ochii deschişi.. Dar cauza m ea? — Cauza dumitale?... Dar dacă ai trecut p toate aceste grozăvii şi totuşi nu ţi-ai părăsit cauza. Trei tineri cavalerişti se luptau pentru cucerirea lui. şi cred că tocm ai în serile acelea publicu distra m ai bine ca oricând. Ţin m inte că odată aveam dureri înfiorătoare.. nu m ai pot asculta. îi răspunse el. înseam nă că dum neata eşti cel m ai curajos om pe c l-am întâlnit vreodată! Tăunul îşi acoperi din nou ochii şi.

— Ziarul se va num i.. dar îşi plecă fruntea şi două lai mari căzură pe m âna lui.. dar de altă natură.. tăcere.. Printr-o ciudată asociaţie de idei. Gem m a aşteptă. Lum scăzută a înserării cădea pe faţa lui. de m ult. Tăcerea se prelungi. Aş lăsa cu plăcere să m i se taie o mână. Riccardo.. În ochii Tăunului sclipi o lum iniţă prim ejdioasă. întunericul deplin. mi-aş fi blestem at soarta şi aş fi pierit. Eu n-am suferit atât cât ai suferit dum neata. îi răspunse ea. Gemm a îşi strânse lucrul şi-l aşeză coşuleţ. — M-am gândit la vorbele dumitale. El îi ţinea încă m âinile într-ale lui. În aceeaşi zi. Acela e doar un fel de iad-jucărie vorba de întunericul dinăuntru. Răm ase o vreme cu mâinile pe genunchi. speriată. neatinsă. ironică şi încrezută şi adâncindu-i expre brazdele de suferinţă din jurul gurii. — Ţi-e frică?.. L-am pălm uit peste obraz. în locul dum itale. M-am purtat într-un chip înspăim ântător un om pe care-l iubeam mai m ult decât orice pe lume. Niciodată să nu mai faci aşa ceva.. Am nevoie să sim t pe cine lângă m ine. şi anum e răutatea aceea ciudată cu care-şi rea duşm anii politici. Dar nu. — Nu trebuie! îl rugă. te rog. pentru ce atribui t-totdeauna oam e intenţii v-vinovate? Nu e deloc creştineşte ce faci. ci numai tăcere. fapta aceea e urm ată de o căinţă apăsă m nu toare. până când Tăunul începu să vorbea din nou: — Toate acestea ţi se par simple năluciri. — Dar parcă aceluia pe care l-ai ucis i-a fost uşor?.. Spune-m i! Eu ţi-am spus tot despre m ine. dacă asta ar putea să îndrepte ceea am săvârşit. supărat. im ediat ce va apă noua şi m ult aşteptata lege a presei.____________________ Tăunul  Când se întunecă atât de m ult încât nu m ai văzu să croşeteze. fără îndoială. născocită de şefii poliţiei. e a înecat.. — Nu pot să te judec în nici un fel. asupra t-teologiei contem porane.. — Mai încet.. întoarse apoi cu lam pa aprinsă şi se opri în prag. dar nu putea suferi o latură a caracter său. o oră întreagă. Îi luă am ândouă m âinile în m âinile lui. şopti el cu căldură. — Ei. După două zile am aflat că fusese cu totul nevinovat. poate. — Da. Ea şi-o trase îndărăt. zise el. dar uite. de întuneric. nul”. Cred că o am intire ca asta nu e mai uşo decât am intirile dumitale... Dar îndată mina zând ce lu lăm pii îi căzu în ochi.. ca pe un trădător. pe care Gem ma n-o m ai observase niciodată până atun Pe neaşteptate. Ţinea foarte mult la Tăun. Era încă destul de palid şi şchiopăta m ai tare ca de obicei. nici scrâşnet din dinţi. dacă aş fi încercat să trăiesc în singurăta Nu m ă judeca prea aspru. — Pune-o pe undeva şi vino. Gemm a se ridică şi ieşi încet din odaie.. o singură dată. unde nu este nici plâns. îl găsi pe Tăun singur. Rivarez! Tulburăm pe ceilalţi cititori. Cesare e la poartă. înălţă capul şi-l privi. Mi-e greu... Ochii lui erau larg deschişi. zise Gemm a. urmă ea. şi eu am dat crezare unei calom nii. — Da. neîntreruptă. iar eu am trecut prin atâtea.. acolo unde. Gemm a îşi aduse am inte de crucea de piatră ridicată de tatăl-ei în am tirea lui Arthur şi de cuvintele săpate pe ea: „Toate valurile şi furtunile au trecut peste m ine”. — Aceluia pe care l-am ucis.. — Ţi-am făcut o cafea. Tăunul intră în sala de lectură a bibliotecii publice şi ceru colecţia predicilorlui cardinalu Montanelli.... O. Uneori nu m ă pot hotărî să rămân singur noaptea. cre că poate bolnavul a adormit. ajunsese acum secretul lui Polichinelle. care stătea la una m esele vecine.. lucrul era î secret. urm ă — Mai pregăteşti încă un atac îm potriva bietului cardinal? îl întrebă el cu o um bră de nem ulţumire în gl — Dragul m eu. Lângă el aştepta o ceaşcă cu cafea. Eu. Mâinile Tăunului trem urau. Găsesc însă că tăria de care dai dovadă etoare. fierbinte.. ba chiar sunt sigură că d cineva face o faptă într-adevăr crudă şi nedreaptăai de frică. — Era un conspirator de-al nostru. Ai toată dreptatea.. am făcut şi eu o faptă crudă. m frică. Faptul că opoziţia se pregătea să surprindă oraşul cu editarea unui alt ziar radical. el se aplecă şi-i sărută m âna. eu mi-aş fi pierdut de m ult uim i curajul.. Ai făcut în viaţa dumivreo faptă crudă? tale Ea nu-i răspunse.. crim — Spune-mi. În sfârşit. nu-i aşa? Nu poţi să mă înţelegi? Cu atât mai bine pen dum neata! Dar voiam să-ţi spun că aş fi înnebunit. începu.. strângându-i mâ na. eu trebuie să plec. CAPITOLUL AL NOUĂLEA Peste câteva zile. fără îndoială... Eu nu te îm pie 61 .. ţinându-şi respiraţia. lângă m ine. privind în tăcere chipul nem işcat al bolnavului. Când Martini intră în odaie. — Despre care ziar nou vorbeşti? şi Riccardo îşi încruntă sprâncenele. Şi pe urm ă. dar nu le lăsau pe ale ei. — Spune-mi. Dar gândeş te că nu întâlneşti totdeauna fem eia pe care s-o poţi iubi... nu sunt un anim al chiar atât de grosolan pe cât par. unei minciuni grosola strigătoare la cer. el tresări... atunci caută-ţi de m edicina dumitale şi lasă-m ă pe mine să m ă ocup cu teologia. nilor Pregătesc pur şi sim plu un articol pentru ziarul cel nou. ori „Şarlata ori „Calendar bisericesc”. Formal însă. mi-am încurcat urât viaţa. încet. Şi m i se pare. E drept şi eu am trecut prin încercări multe şi grele.. îmblânzindu-i sia crudă. nu-i vorba de acela.

dacă i-ar fi văzut cadavrul!. I se părea că a suferit alături de el în m inele de argint. ca şi cum Arthur ar fi m urit abia ieri. iar am intirea de dem ult ar înceta s-o m ai chinuiască. o buclă din părul copilu frunză uscată de pe m orm ântul tatălui său.. pas cu pas... 62 . înălţându-şi sprâncenele. Nu-i plăceau nim icurile sentimentotuşi păstra ca am intire câteva mărunţişuri: era tale. Încet şi fără milă. îl m inţise şi minciuna s-a descoperit. — De ce fel de inform aţii are nevoie? — Vrea să ştie exact anul plecării expediţiei şi anul când a trecut prin Ecuador. E. ci în?. O. Avea acolo câteva relicve..... Arthur e m ort! — Pot să intru? întrebă la uşă un glas mângâietor. înnul acesta cu cravatele lui fără cusur. dum neata ai luat parte la expediţia Dupré. Unul dintre bibliotecari se apropie de el: — Signor Rivarez. frângându-şi m âinile înălţate deasupra ca O.. de parcă ar fi trăit şi eagă acolo. o concesie pe care-o făcea acelei slăbiciuni a fiinţei sale.. dacă l-ar pins num ai la m oarte şi nu la altceva. care-i macină de-a pururi şi f încetare viaţa! Atât de limpede vedea cocioaba aceea indiană murdară. signor Rivarez. de parcă le-ar fi văzut şi le-ar fi îndurat ea însăşi: sufletul lui lipsit de orice m ângâiere.... — Expediţia a părăsit Parisul în anul 1837 şi a tre cut prin Quito în luna aprilie a anului urm ător. dacă ar şti sigur că s-a înecat. e pului. tot iadul vieţii lui. Gem m a se lăsă pe un scaun şi-şi acoperi faţa cu m âinile. Am stat trei ani în Brazilia. Tăunul i-a spus că trăise peuri într-o „casă luxoasă”. încă odată îţi mulţumesc. du. Gândul că l-a ucis pe Art ajunsese pentru ea o durere obişnuită. Apoi.. m ai înspăim ântător fi îm decât însăşi m oartea!. ea urm ări cu gândul... Dar dacă nu-l îm pinsese în apă. de und vin ochii aceia albaştri şi neastâm părul acela al degetelor? Şi de ce e atât de înverşunat îm potriva Montanelli? Cinci ani. Gem m a se întoarse acasă cu informaţia pe care o căpătase: aprilie 1838. dacă nu m ă înşel.. i-a vorbit despre m vre „cineva în care avusese încredere şi care-l minţise”.. O.. decât să trăiască schim bat în Tăun. relativ la diferitele descoperiri? — Nu. te rog.. Cât de lim pede îi vedea acum chipul! Buzele subţir nervoase.. Asta e tot ce o interesează. ea nu fă cea decât să se chinuiască cu născocirile ei zadarnice. cu spiritele lui Tău îndoielnice şi cu lim ba lui veninoasă! Nu! Asta era doar o închipuire dezgustătoare şi absurdă. num ai ale ei. cum i-a putut trece prin minte asem enea gând! Oare nu-i o adevărată nelegiuire să-ţi închipui sufle acela.. Atunci fără îndoială că rana ei cea veche ar vindeca până la urm ă. Tăunul se lăsă pe speteaza scaunului. Circul am bulant.. la circul acela ambula dezgustător. pe care-o înăbuşea de obicei cu atâta stăruinţă. Prin urm are.. Iar Arthur m urise în mai 18 Cinci ani. Doar aşa a şi spus: „un an şi jumătate”.. expresia de o puritate îngerească.. îm potriva oricărei raţiuni. E cu neputinţă. o fundul sertarului era o m iniatură de-a lui Arthur de pe când avea zece ani. apoi am coborât spre Rio şi ne-am întors la Paris în vara anului 1841. Se opri. Doam na dum i nu m ai are nevoie şi de alte date. şi tocm ai acum sunt date la legat. Începu să le scoată. la plantaţiile de cafea. trebuie să-şi alunge din m inte m ăcar această imagine! Pentru că dacă stai şi gândeşti m ereu la.. cu toate că în privinţa asta ştiu ceva mai m ult decât dum neata! Şi cu un aer preocupat.L. singurul lui portret. trebuie s avut nouăsprezece atunci când a fugit de-acasă. Tăunul se adânci în lectura predicilor. m ulţum esc. de care nu se -putuse tărî să se despartă. Ea se lăsă pe scaun ţinând portretul în m ână şi se uită la capul acela minunat de copil. Suferise prea multă vrem e sub apăsarea lui. Şi atât de lim pede îi trecură p m inte toate... Pe lui. ba curile m ai rele decât m oartea. an după an. depărtat şi lum inos. an după an. una câte una: cea dintâi scri pe care o primise de la Giovani. Şi când te gândeşti că toată viaţa îi fuse întunecată de spectrul morţii lui! O. nu înceta să-şi închidă och să-şi astupe urechile în faţa fantom ei înspăim ântătoare a trecutului. asta e curată nebunie!. toate i se întipăriseră atât de adânc m inte.... Zi după zi. cinci ani. pentru ca acea apăsare s-o m ai poată doborî. Beppo.. care a cercetat aflue Am azonului. legat de josnicia şi de tris vieţii? Ar fi de o mie de ori m ai bine să fi trecut în teţea neant. Dar chipul înecatului purtat de reflu m ării o urm ărise zi după zi...... Şi ochii Gem m ei se um plură de lacrimi. Şi apoi. nu. Fără îndoială.. până ce im agin adevăratului Arthur îi apăru iarăşi înaintea ochilor. Vrei să fii atât de bun şi să-mi dai unele lăm uriri asupra ei? O doam nă ne-a cerut dările seamă ale acestei expediţii. Şi în inima ei răsuna fără odihnă acelaşi strigăt: „Arthur a m uri eu l-am ucis!” I se părea uneori că povara aceea era prea grea pentru ea şi că n-o să aibă destulă putere ducă până la capăt. ochii mari şi serioşi. şi-ar da acum jum ătate din viaţă ca să sim tă din nou povara aceea. Mi-am notat anii. asta. lâ el. Toată tinereţea îi fusese otrăvită de gândul acestei fapte. poţi să-ţi pierzi şi minţile! Gem m a trase un sertar mic de la birou. groaza de singurătate şi acea agonie lentă.. Ce nevoie are ea de ace date? De ce vrea să ştie anul când a trecut expediţia prin Ecuador?. poate că s-ar obişnui să privească fără groază în trecut. Şi totuşi.. se luptase îndârjită demonul rem uşcării. Iartă-m ă că te-am întrerupt.. nedum erit. Nu înceta să-şi spună că viitorul ei era închinat m uncii. Nu. florile pe care le soare ţinuse în m âna lui moartă. Şi el nu îm plinise încă douăzeci şi unu de ani când m arinarul acela. Cinci ani. notiţa asta signo Bolla. Voynich ____________________ să faci rânduială în ciolanele rupte. Doar atât de amănunţit cercetaseră atunci tot portul! Cinci ani.. Şi peste vreo douăzeci ani. care o orbeau şi-i cundeau portretul.

. Stătu o clipă la îndoială. În lum ea noastră nu este loc pentru asemenea oam eni. careo chinuia: nim ic. îl întrerupse apropiindu-se de el. şi o fi plecat în Am erica de Sud. Gem m a îşi trase scaunul lângă m asă şi se aşeză. te rog. organizarea. m i se pare că exagerezi cale-afară meritele mele. începu rar Tăunul. seam ănă foarte m ult.. Cred însă că bărbatul în care se va transform a copilul acesta va fi nenorocit. Cu câtă uşurinţă şi cu câtă cruzime rostea el cuvântul acesta înspăim ântă tor! — Da. Dar cu toate că ţii totul în mâinile dum itale. îi răspunse el. — Uneori m ă îndoiesc de asta. Gândeşte-te că şi pe mine m -a durut m ult! Priveşte!. suferinţa e suferinţă. în lum ea noastră avem nevoie de indi care ştiu să nu se gândească decât la interesele lor.. Gem m a îşi încleşta m âinile. e m ai bună o jumătate de turtă.. n-aş dorm i tocmai liniştit. decât nimic! — Fără îndoială. Totdeauna e atât de m ult de lucru la edita unui ziar! Tipăritul. Poate că em inenţa sa cea fără prihană are vreun nepot? îm i dai voie să întreb cine e? — E portretul prietenului m eu. aveam de gând să mă ocup cu aşa ceva.. — Să sperăm că nu. De altfel. încât portretul îi căzu din m ână.. — Ce crezi dum neata despre proiectul de lege al presei? — Ce cred eu? Cred că nu ne va fi de m are folos.... Totuşi. 63 . mult ai de gând să-ţi iroseşti puterile în felul ăsta? — De ce spui că. aş răm ânea mort pentru totdeauna. Şi Gemm a îşi dădu la o parte buclele negre şi grele de pe frunte. E vorba de un plan care m i-a venit în minte. — Dacă?. — Eu cred. — Al aceluia pe care l-ai ucis? Gem m a tresări fără voie. iar neata îţi pierzi vremea şi le faci corecturile. el n-ar fi dat uitării trecutul şi nu s-ar fi întors acasă niciodată? Crezi că n-a uitat niciodată?. Pentru firile de felul acesta. Tăunul străbătu odaia şchiopătând. Poate că o fi fugit şi el de-acasă. care execută toată munca brută! În ce priveşte intelectul.____________________ Tăunul  Gem m a tresări atât de tare.. Prin urm are. iar feţele copiilor. — Nu ţi se pare că portretul seamănă cu cineva pe care l-ai cunoscut cândva? Tăunul se uită cu şi mai m ultă atenţie la portret. sunt tretul greu de interpretat. încercând să-şi stăpâ tulburarea. dacă aş avea pe conştiinţă faptul de a fi expediat vreo fiinţă vie în Am er de Sud. le perm iţi să facă dum neata un fel de roabă... — Da. de parcă viaţa întreagă ar fi atârnat de expresia pe care-o vaDar nu citi pe chipul lui nici un răspuns la întrebarea lua. nească — Prin urm are. — Venisem să discut cu dum neata o chestiune m ă — urmă Tăunul — şi dacă se poate. apoi îi întinse m iniatura: — Ce spui de capul acesta de copil? Şi în tim p ce Tăunul se uita la portret.. trupul nu i-a fost găsit. — Mi-ai pus o problem ă grea. num ai cu runtă dum neata. nu. O tăcere lungă se lăsă între ei. afară de un interes cu totul obiectiv faţă de portret. dum neata ai de gând să lucrezi la una din noile gazete pe care dom liberali le vor edita aici? — Într-adevăr. dacă într-adevăr o fi m urit. difuzarea şi. iar neadevăr neadevăr... — Cu cine? — Cu c-c-cardinalul Montanelli. dacă fi eu în locul prietenului dumitale mort... — I-i-iartă-mă. Nu cum va te deranjez? — O. „mi le irosesc”? — Pentru că n-am cum să spun altfel. dum neata crezi. te asigur.... Gemm a îi urmărea chipul cu atâta încordare. Ciudat!. că e mai bine ca m orţii să răm ână morţi. când era copil. — Mă rog. Şi cel cum inte lucru pe care l-ar putea face acest copil ar fi să se lase păgubaş de a se m ai transforma în bărbat — De ce? — Priveşte linia buzei inferioare. Doar ştiite bine că ai un cap mult mai lum inat decât majori foar tatea bărbaţilor cu care ai de-a face. um blam prin fel de fel de lucruri vechi.. Por s-a decolorat. am luat parte la destule bătălii şi cred că n-am expediat num ai un sin gur om în îm părăţia um brelor. ca un gazetăraş dum oarecare! — În prim ul rând. al aceluia pe care l-am ucis. îl ri dică şi i-l înapoie. Gem m a nu-şi lua ochii de la chipul lui. eu nu-m i pierd toată vremea cu corecturile. Printre ele ieşi la iveală o şuviţă lată păr alb. acela despre care ţi-am vorbit deunăzi. şi în al doilea. ca dum neata. Pe vrem uri. ştii. că dacă nu s-ar fi înecat.. ci ar fi îndu tot ce ai îndurat dum neata.. Negreşit.. ceea ce e cu deosebire im portant. Gem m a aşeză portretul la loc şi încuie sertarul. Grassini şi Galli nu s decât nişte şcolari pe lângă dum neata. E atât de greu să uiţi! O. — Părerea m ea este că dumneata ai o m inte sănătoasă şi ascuţită. — Cum m-ai speriat! zise Gemm a. însă. în general.

sper. poate că sunt în stare să te ajut să-ţi analizezi planul.... Şi totdeauna ghiceşti chestiun personale ale oam enilor cu care ai de-a face? întrebă el după o tăcere.. oare — Atunci. şi după aceea vom vedea. şi nicidecum nu-l preocupă presupunerile şi închipuirile m ele. — Nimeni. cu o privire ciudată. răspunde-mi: de ce? — Bine. Gem înălţă capul: — Văd că ne întoarcem la tema de mai înainte. — Şi eu de asem eni. — Spune-m i.. Se înţelege că trebuie s-o facă cineva. izbucni ea. În felul lui. iar noi trebuia să discutăm despre treburile noastre. — Destul de des. sfărâ Nu m ai am energie să încep acum o m uncăvărată. de ce îngădui aşa ceva? — Pentru că m ă sim t neputincioasă. E. pentru m unca de salahor din partid. să-mi ceri cu atâta stăruinţă să-ţi răspund! — Totuşi. dum neata şi cu mine am ajuns prea departe ca să ne mai jucăm de-a com plim entele de-a m odestia! Răspunde-mi de-a dreptul: nu crezi că-ţi cheltuieşti energia cu treburi pe care le-ar pu face oam eni cu mult m ai prejos decât dum neata din punct de vedere intelectual? — Bine. În Statul Papal. nu sunt m embru ganizaţiei „Cuţitarilor”. — Cu alte cuvinte. dar zaţie totdeauna m -am îndoit puţin de exactitatea inform aţiilor procurate de organizaţiile clandestine. Ce e cu planul acesta? — Dum neata începi prin a declara că e inutil să-ţi propun altă muncă. de asta nu m ă îndoiesc. când vrei să nu aflu ceva. aproape ofensată. Am oarecare spirit de observaţie şi obişnuiesc să fac anum ite legături între fapte! Ţ spun asta ca să fii prudent cu mine. — Însă cred că asta e aproape singura muncă de care m ai sunt în stare. De altfel. dar poate că mem brilor partidului. aşa. — Sunt pe deplin m ulţum ită cu situaţia m ea. — Partidul se interesează de fapte.. dacă stărui atât. te rog. Poate că ai ghicit şi din care organizaţie fac parte? — Sper.. Am ghicit.. — Ştiu că n-o să spui nimic străinilor.... Cel puţin pe asta o îndeplinesc conştiincios. printre altele. Nu m ai sunt bună decât pentru rolul de gloabă ade revoluţionară. dar fa fiecare ce poate. — Neputincioasă? De ce? Gem m a îl privi cu imputare: — Nu-i frum os.. asigur că e inutil să mai vorbim despre munca pe care s-ar fi cuvenit s-o îndeplinesc.L. — Îţi m ulţum esc. dar num ai atunci când 64 .. Îi cunosc pe fiecare.. ci şi cu fapte. — Cine ţi-a spus că fac parte din vreo organizaţie? o întrebă el. Totuşi. El se uită la Gem ma pe sub pleoapele pe jum ătate lăsate. că nu dintr-a „Cuţitarilor”. ai să nu m eargă m ai departe. de nepătruns... dar nu veşnic acelaşi om. ca voluntari. Tăunul se lăsă pe speteaza scaunului şi o privi încruntat. Eu n-o mai pot f acum . în majoritatea cazurilor. şi cred că n-o să te supere sinceritatea m ea. Şi înţelege de la sine că n-am vorbit niciodată cu nim eni despre asta. dum neata înţelegi asasinatul? — Şi el. Şi mă tem că privesc cu acelaşi scepticism şi una.. pund. — Lăm ureşte-m ă despre ce e vorba.. num ai de asta se vorbeşte. am lucrat cu ei. tineretul se pregăteşte taină să treacă graniţa şi să se alăture răsculaţilor. — Şi de ce speri aşa? — Pentru că te consider capabil de lucruri mai de seam ă. că tot treb s-o facă cineva.. Gem m a a înălţă capul surprinsă. Am im pre că obişnuinţa. — Prin „acţiune”. iar pe urm ă mă întrebi ce voiam ţi propun! Planul meu nu cere să m ă ajuţi num ai cu idei. — Cred că această întrebare este cu totul de prisos. în m sincer. Dacă crezi că e de datoria m ea să-ţi răs atunci iată: pentru că toată viaţa m ea e m ată. — Signora Bolla... Dar acum se vorbeşte de încercări serioase de răscoală potriva austriecilor. Prietenii din Rom agna îm i com unică. eşti chiar atât de sigur că putem avea încredere în prietenii aceş ai dum itale? — Cât se poate de sigur.. cuţitul e un obiect cât se poate de folositor. — Noi suntem totdeauna capabili de lucruri mai de seam ă decât acele pe care le facem! Îţi răspund vorbele dum itale. Munca pe care o fac. dum neata descoperi totdeauna părţile slabe ale logicii tutu participanţilor.. tăios.. — Aha!. îţi răspund că într-o care m ăsură s-ar putea să ai dreptate.. Sper că presupunerea m nu dum itale nu. — N-am nim ic îm potrivă ca să afli dum neata. şi alta. ci al „Brâurilor roşii”.. — Spune-mi. Toată provincia nu se gândeşte decât la asta. m ai întâi: ai auzit despre unele plade răscoală în Veneţia? nuri — Dar nu aud vorbindu-se decât de planuri de răscoală şi de com ploturi de-ale sanfediştilor! De când am nistia. Voynich ____________________ adunările plictisitoare ale com itetului. nu-i chiar atât de im portantă. că doar singur ai început discuţia asta. fac parte din aceeaşi organi ca şi dum neata? Iartă-mi neîncrederea. — Aşa-i. îl întrerupse ea. Aceştia sunt al or m ai stăpâniţi şi-şi iau acţiunea m ai în serios.

— Dar dum neata cum îţi închipui că va fi în timpul revoluţiei? Crezi. ci doar m ijlocul care duce la scop. şi ac m om ent e preţul pe care-l plătim pentru fericirea noastră viitoare. Ei sunt convinşi că întotdeauna cuţitul poate înlătura toate neplăcerile de pe lum e! Şi greş am ar: cuţitul poate înlătura un număr destul de res pectabil dintre ele. în faptul că puţini sunt cei ce înţeleg că viaţa om ului e sfântă. În ceea ce m ă priveşte. ca lătura. o piedică oarecare. cu ajutorul cuţitului? El o privi m irat. — Va însemna că m i-m găsit o activitate pentru care face să trăieşti. Eu m i-am luat sarcina să trec prin contra arme de foc şi m uniţii în Statul Papal. din moment vrând-nevrând. poate până la iarnă.. să ne întoarcem la planul m eu: în parte. — Alege orice form ulă vrei. Dar acestea vor fi fapte izolate. Cum poţi să lucrezi dumneata cu oa ca aceştia? Revoluţionarii din Veneţia şi Lom bardia meni sunt cu toţii de partea noului Papă. dacă prin ea asm uţi poporul îm potriva austriecilor. dar nu pe toate. ea stă în subestim a rea vieţii om eneşti. când e cu putinţă. — Negreşit. Fără îndoială niza.devăr? a — După cum ţi-am m ai spus.. despre asta.. pricina cea mai de seam ă a tuturor suferinţelor şi greşel noastre este acea nebunie căreia i se zice religie. Boala însăşi se m anifestă prin orientarea religioasă a minţii. grav: — Discuţia noastră e zadarnică. oare. — Dum neata crezi în m od serios că se poate ajunge la. racterizată în persoana vreunui spion isteţ sau a vreunui funcţionar ticălos. m inunate unelte de luptă. ele sunt inevitabile în orice revoluţie. pentru că de nim ic nu se tem m ai mult guvernele tuturor ţărilor! Însă în ca când crezi. se întoarse din nou spre el şi-i spuse cu glasul ei obişnuit.. din Rom agna sosesc m ulţi voluntari să-i sprijine pe veneţieni. Gem m a tresări şi întoarse capul în altă parte. Tăunul zâm bi. că nici atunci nu va trebui să deprindă poporul cu violenţa? Războiul e război! — Da. ceva bun.. vor fi siliţi să apuce calea răscoa lei? Orice băţ e bun ca să-l arunci într-un câine şi orice chem are la luptă e bună.. în propagandă şi iarăşi în propagandă. Greşeşti am ar dacă-ţi închipui că eu fac parte din ce privesc asasinatul doar ca pe un m ijloc de a înlătura pe ticăloşi şi pe funcţionari! Pentru mine. atunci vei fi silit să priveşti al problem a. — Te-am dezam ăgit? o întrebă el. dar m ai ales de răscoală! — Într. Părerile noastre sunt prea deosebite.. nu e vorba de asta. — Suntem de păreri opuse în ce priveşte obârşia întregului rău. mai rele încă decât cele din trecut. el este prim ul rând un mijloc. că dum neata nu eşti de aceeaşi părere cu mine. că a da la cap guvernului nu e scopul. — Nu. Cum poţi să te înţelegi cu ei. eu cred propagandă. Dar ce-m i pasă mie. N-o să ridici valoarea vieţii om eneşti deprim ând oam enii neştiutori cu sângele! — Dar valoarea religiei? — Nu înţeleg. nu! Num ai ca form ă exterioară. Pentru dumneata. p nevoia stăruitoare de a-ţi crea un idol şi de a-l divi de a te prosterna şi de a te închina lui. Încă nu şt cât de curând va izbucni răscoala. dar şi într-o răscoală făţişă. m ie m i se pare că mi-e cam frică de dum neata. Fără îndoială că se vor săvârşi luc groaznice. — Şi dacă vei ajunge la acest rezultat. dacă luăm de bun părerea dum itale că scopul activităţii unui revoluţio e să sm ulgă guvernului unele concesii bine de atunci organizaţia secretă şi cuţitul par a fi cele m ai finite. Dar răm âne de văzut dacă această cale nu se creează cum va alte condiţii. cu ajutorul cuţitului poţi în la m om entul potrivit. Fiecare nou asasi întărâtă şi m ai m ult poliţia şi deprinde şi mai m ult poporul cu violenţa şi cruzim ea. Tocm ai în privinţa asta nu m ă înţeleg eu „Cuţitarii”. Poate se va amâna până la toamnă. e vorba de propagandă. urm ă ea. dar răscoala făţişă e altceva! Ea înseam nă doar un singur m om ent din viaţa poporului. 65 . — Ce mă priveşte pe m ine faptul că ei se distrează cu o păpuşă de cârpă? Numai să-şi ducă sarcina bun sfârşit! Fără îndoială că vor aşeza chipul Papei la prora corăbiei lor. aşa că noua stare lucruri se dovedeşte a fi încă şi mai puţin folositoare pentru societate decât cea veche. — Despre această activitate vorbeai acum câteva zile? — Da. Pentru mine. — Dum neata te gândeşti num ai la o anum ită reli gie? — O. ca să fie gata să pornească spre şesuri îndată ce fi chemaţi. Desigur. Mie. şi cred că cel m ai bun. Dar pe volun trebuie să-i înarm ăm din vară şi să-i pregătim de drum .. am ănunte excepţionale unui mom ent excepţional.____________________ Tăunul  baza întregii acţiuni avem o propagandă bine pregătită. Ei sunt gata să introducă reform e liberale mână în mână cu mişca progresistă a bisericii. alţi paraziţi. dum neata care nu adm iţi com prom isurile anticlericalil Tăunul ridică din um eri. — Mai precis. şi că ţi noastră cea m ai înaltă e să schim băm atitudinea om ului faţă de om. — Atunci. dacă vei trezi fiara aţipită în adâncul sufletului omenesc şi o asmuţi asupra bisericii. — Şi ce fel de ajutor aştepţi de la mine? — Să m ă ajuţi m ai cu seam ă să trec arm am entul peste graniţă. de a zdruncina autoritatea bisericii şi a deprinde poporu privească pe agenţii ei ca pe orice. bandă — Stai puţin. Peste câteva clipe. ca mine.

Gemm a îi prezentase un tânăr englez.L. — Cesare. Gemm a îl privi în obiş tăcere. şi tocmai aici e greuta tea cea m are! Eu n-am legături cu contrabandiştii de acolo. — Se vede că dum neata nu-l înţelegi. eu îm i angajam entul s-o trec peste graniţa papală. Câtva tim p. Şi plecă. Gem ma! Renunţă. Nu te gândeşti la ce spui! Nim eni nu m ă atrage la nim ic. repetă Martini... Îm i pare nespus de rău că te supăr. nu m ă pot feri de el şi nu pot să-ţi explic de ce. sunt liber. le în Faptul acesta stârni oarecare nedum erire în com itet. — Eşti liber sâm bătă seara? — Stai să m ă gândesc. tim p de câteva luni. Doar nu se poate trece prin contrabandă un transport ma printr-un port unde aproape că nu există com erţ! Însă dacă prim im marfa noastră în Toscana. — Lasă-mă să m ă gândesc cinci minute. Voynich ____________________ — Nu văd cum aş putea eu să fac lucrul acesta? — Tocm ai dum neata poţi să-l faci. Da. astăzi e joi. Suntem legaţi unul de altul această legătură nu e făcută de noi şi nu stă în rea noastră s-o rupem . cum îţi poţi închipui aşa ceva? — Te iubeşte. îţi în — Foarte posibil. de unde se uitau la piscul Fiesole. Se înţelege de la sine că nu puteam să-ţi propun dum itale să iei parte la o acţiune pe care o încuviinţezi. E depa de a fi desăvârşit. trebuie să aibă motive bine întem eiate să-l facă. trebuie să fac aşa cum cred eu că e bine. Martini se plim bă în tăcere pe terasă. Nu le putem aduce în nici un port din Statul Papal. răspunse Martini. Martini se ridică şi.. — Gemm a. După o lungă tăcere. Fereşte-te de el. dar se plim bă ceasuri în şir pe străzile murdare ale oraşului. probabil. dar îţi pot da două-trei zile de gândire. Am ajuns această hotărâre singură. înainte de a nu fi prea târziu! Nu lăsa pe acest om să te atragă într-o acţiune care o să te căieşti pe urm ă. întunecat. — Atunci. eu voi cerceta propunerea dum itale şi-ţi voi răspunsul definitiv.. Gemm a trim ise com itetului secţiei din Florenţa a partidului Mazzini o notifica prin care îl anunţa că vrea să înceapă o anumită acţiune politică şi că de aceea. vino sâmbătă la mine. pe când dumneata ai. Prietenii m ei cunosc fiecare potecă din m unţi şi avem dest locuri bune de ascuns arm ele. pute — Dacă legătura voastră e atât de puternică.. văd că lucrul acesta îţi displace. dar nim eni nu se îm potrivi.. renunţă! Rivarez e un om prim ejdios: ascuns. Transportul trebuie să sosească pe m are la Livorno. CAPITOLUL AL ZECELEA Pe Ia mijlocul lui februarie. În se aceea. agent 66 . dar toate celelalte căi îm i sunt închise. crud. însă aici e vorba de activitate politică. Stăteau am ândoi pe terasa apartam entului ei. cute — Dar în cazul acesta va trebui să le treci peste două frontiere. În vrem ea asta. îi răspunse el. odată ce ai prim it să-l faci. Nici eu nu l-am înţeles până nu l-am cunoscut m ai bine. vorbi ea cu blândeţe. Ştiu că dum itale nu-ţi prea place desc Rivarez ca om. lum ea i se părea nespus de m ohorâtă. zise ea în sfârşit. iar cei din com itet socotiră că dacă signora B face un pas neaşteptat. Dum ineca urm ătoare. un om care nu se dă în lături de la nim i şi te iubeşte! Ea se trase îndărăt: — Cesare. atunci nu m ai am nim ic de adăugat. Gemm a îşi câştigase de mai înainte dreptul de a fi sinceră într-o oarecare m ăsură faţă de vechiu prieten. în loc de una! — Da. Tăunul plecă la Livorno. glas obosit. Num a n-am încredere în om ul cu care vrei să lucrezi. Num ai lui Martini îi m ărturisi deschis că s-a hotărât să-l ajute pe Tăun într-o anumită „acţiune de fr tieră”. nu putea să îndeplinească însărcinările pe care deplinise până acum . sem ne nuite la el de tulburare sufletească. începu să se plim be încoac încolo cu m âinile în buzunare. şi încă m ai bine decât oricine! Am de gând să cum păr arm e în Anglia m ă aştept să avem mari greutăţi cu transportul lor. — Cesare. pretextând treburi urgente. S-ar putea să-ţi fiu de folos în direcţia asta. fluierând. dar cred că trebuie să fie un lucru folositor. Gem m a era cunoscută partid încă cu ani în urm ă ca cineva pe care te poţi bizui. Dar înainte d trece mai departe. — Şi când ai nevoie de răspunsul meu definitiv? — Nu prea avem tim p de pierdut. vreau să-ţi pun o întrebare: poţi să-mi dai cuvântul că această încercare nu e în legă tură cu lovituri de cuţit sau cu alt soi de silnicie? — Negreşit. luându-mi tim p să m ă gân la ceea ce fac. E. Eu nu ştiu anum e ai de gând să faci. totuşi e mult mai bun decâtchipui. apoi deodată se opri în faţa Renunţă. nu de oam eni. aceea vor trebui debarcate în Toscana şi de acolo trepeste Apenini. care se ivea în depăr tare peste acoperişurile roşii. — Ceea ce m ă turbură nu e acţiunea în care vrei să te angajezi. Gem m a! — Dragul m eu Cesare. Câteva clipe.

în sfârşit! începusem să mă gândesc că ţi s-o fi întâm plat ceva. Tăunul se întoarse repede spre ea. după propria ei apreciere. care locuia acolo. El lăsă florile. le îngăduise să se folosească de adresa firmei sale pentru corespondenţa partidulu altele. rece. Felice. Şi am trecut pe la dumneata num ai ca să-ţi spun că lucrurile s-au aranjat. veni la ea îmbrăcat mai puţin îngrijit ca de obicei. cu o uşoară răceală: — Bună seara.. inteligent. pe atunci egală cu 1. trebuie să încercăm . câ stat vaporul să încarce. Zitta se ridică de pe scaunul din colţ şi alergă să-l întâm pine. s-a învoit să supravegheze personal expedierea din Southampto m ateria lului pe care Bailey urm ează să-l treacă prin vam ă la Livorno. Una e să-i ceri unui străin. Şi am fi discutat. — Am socotit că e mai cuminte să nu scriu. Dar aducându-şi aminte că prim n-o văzuse de trei săptăm âni. ea stătea în faţa oglinzii şi-şi prindea o crenguţă înflorită la corsaj. — Vrei să spui că Bailey a primit să te ajute? — Mai m ult decât atât. c m erită toată încrederea. — O. Dumneata îl cunoşti. zâm bind fericită tot tim pul. chiar acum. Poate că ţi-ar îm prum uta până şi paşaportul lui. bineînţeles. Dar dacă această prietenie putea să-i fie de folos şi în cazul de faţă. — O. Tăunul rupse câteva crenguţe şi le duse în odaia lui. dacă ai avea nevoie. Totuşi. Şi totuşi. îi întinse m âna şi-i zise. şi amândoi ştiu să-şi ţină gur Acum . într-un cuvânt. şi alta să-i pro pui să treacă prin contrabandă un transport de arm e de foc pentru o răscoală! Gem m a avea prea puţină nădejde că prim i. — Mănânci acum ? îl întrebă ea. vesel. îi răspunse Tăunul. to Asociatul şi prietenul lui. îl turbură puţin pe făcută.5-2 ruble 67 . am venit şi eu! Dă laba încoace! Zitta îi aruncă o căutătură rea. Şi Gemm a înţelese num aidec după faţa lui. iar mai curând nu puteam să vin. lătrând şi scheunând de bucurie. dar nu cred că s-ar putea să iasă ce din asta. Soarele apusese de m ult şi purus japonica în floare. Dacă te-ai fi dus la el cu recomandaţia mea ca să-i ceri cinci sute 41. Niciodată nu-i trecuse prin gând că ar pu tea să-i fie dor de el. dar n-am putut vorbi din pricina răului de m are. printre prietenii şi cunoscuţii ei apropiaţi suflete de ea. W illiams. fără îndoială pe W illiam s? E un băiat bun. Ea îi r pundea. 41 Scud — m onedă de argint italiană. cu ase. De aceea am şi întârziat atâ W illiam s tocm ai pleca la Southam pton şi l-am însoţit şi eu până la Genova. sau ar ascunde în pivniţă la el vreun fugar. — Ai sosit chiar acum? — Da. Tăunul se sili din răsputeri să fie drăguţ cu ea şi să vorbească m ereu. transportul. uite. să ţi le spun toate cu de-amănuntul. liberal prin concepţii şi pe care ea şi bărbatul ei îl cunoscuseră încă din Ang Făcuse de m ai multe ori oarecare servicii radicalilor florentini: le îm prum utase bani când treceau prin v criză neprevăzută. A luat asupra lui tot greul: împachetatul. deoarece se apropie de el cu un bucheţel mic de bobocei roşii în m ână — Uite un bucheţel pentru butoniera ta. În aceeaşi clipă. — Ca să discutaţi pe vapor toate am ănuntele? — Da. — Foarte greu. În această privinţă nici Bailey nu e mai prejos... de parcă aştepta s-o sărute. — Dum neata poţi să încerci. îi spusese ea Tăunului. Doar m i-ai scris că te în torci în astă seară.____________________ Tăunul  vapoare. îngăduinţa de a-i folosi adresa pen corespondenţa din Sicilia sau să păstreze în casa de fier din biroul lui unele acte. o să te privească mirat şi o să ne considere pe am ândoi drept nişte nebuni! — Totuşi. părea neagră în lumina ce se stingea. judecând după bucuria cu care-l întâm pina.. În tim pul m esei. Dar toate acestea le făcuse ca prieten personal al Gemm ei şi totdeauna prin mijlocirea ei. Am pus să pregătească masa la mine. credeam că n-o să te m ai întorci dată! nicio Cea dintâi pornire a lui a fost s-o întrebe. Potrivit obiceiului statornicit în partid. a era altă chestiune. am avut tim p să vorbim la Genova. În orice caz. îi fusese dor. Spre sfârşitul lunii. Stai să ţi-l prind. Se deprinsese cu gândul că Zitta ducea o viaţă aparte. m ânioasă. Tăun. Ce mai faci? Zitta îşi apropie obrazul de al lui.. Diavolo. Zitta.. poate că o să mă îndrum eze pe alte căi sau o să-mi recom ande m arinari care sim patizea m işcarea noastră. ce caută în birou la el. Dar când o să începi să-i vorbeşti des carabine.. nu mă îndoiesc că ţi ide scuzi ar fi dat num aidecât — e un om cât se poate de generos. Poate vrei să florile astea în apă? Când intră în sufrageria Zittei. Câ deschise uşa biroului. ca să-l m ângâie. vechiul m eu prieten? Ei. Bucuria ei nepre datorită întoarcerii lui. Gem ma era liberă să se folosească de această prietenie în dife scopuri. deşi am călătorit atât de mult pe mare. nu t-trebuia să mă aştepţi! Num ai să m ă îmbrac şi vin îndată. Se ve că se hotărâse să fie bine dispusă. Tăunul se întoarse acasă. că are veşti bune. aducându-şi am inte cum suferise odată Art când tatăl ei îi luase pe amândoi la plim bare cu yachtul.. sim patizant al partidului. — Îm i pare f-foarte rău. — Tu eşti. care atârna de pe zi grădini. uşa se deschise larg şi un câine uriaş năvă odaie şi începu să sară în jurul Tăunului. dar el trecu pe lângă ea ca şi când n-a observat nim ic şi luă un vas să aşeze florile. — Aşa de greu suporţi m area? întrebă repede Gemm a.

după porcăriile care ţi se servesc la Livorno! zise -el pe gâ duri. spune-m i? repetă el. — Minunată idee! Num ai o ţigară îmi m ai lipsea ca să fiu cu adevărat fericit. — Tu minţi acum . în curân să beau o cafea m inunată şi o să ascult un cântec popular unguresc. — Dă-mi o ţigară.. N-am fumat de loc de când ai plecat. Tăunul îşi alese un colţişor de unde desfăşura o privelişte încântătoare spre coline. E aşa de cald în seara asta. m ângâindu-se cu gândul că „pe câm pia de la Mohaci au fost pierderi şi m ari”. — „Aceeaşi” treabă? — Aceeaşi pentru care încerci m ereu să-ţi frângi gâ tul. Tăunul începu să-şi bea cafeaua cu înghiţituri m ici şi să ronţăie migdale zaharisite. Dar pe când sfârşea cel din urmă refren. Acesta era cântecul care-i plăcea cu deosebire Tăunului. alene. Ce-i cu tine? Fem eia plângea în hohote. dar tu nu vrei să-m i mărturiseşti. Ce să cânt? — Balada calului pierdut. pentru două sau poate trei săptăm âni. Voynich ____________________ — Vrei să bem cafeaua pe terasă? îl întrebă ea. 68 . Cu o mişcare violentă şi m ânioasă. În timpul discuţiei pe care o avusese cu Gem m a. M-am săturat de politica asta a tal — Şi eu la fel! zise Tăunul.. întocmai ca o pisicuţă care m ănâncă smântână. S-ar putea să te şi spânzure într-o bună zi.. des om care renunţă întâi la calul lui. E. îşi ascunse faţa sişul iederii. Zitta începu să cânte o veche baladă ungurească.. Trecerea armamentului peste graniţa Statului Papal cât se poate de prim ejdioasă. De obicei avea păreri foarte îndoielnice despre ca ei şi n-o ruga prea des să-i cânte. acoperindu-şi faţa cu am ândouă mâinile. mâine plec din nou. aruncă pe balustradă un pum n de frunze.. I se părea m ai interesant să se uite la Tăun.. — Veşnic treburi! făcu Zitta suspinând. repetă ea. zise ea.. Iată şi cafeaua... cu o plăcere şi cu aer important şi concentrat. muzi Pe terasă. Ea nu-şi prea bătea capul cu pitores priveliştii. El îi atinse umărul. — Copil ce eşti! Dar le poţi ronţăi şi după ţigară. Niciodată nu cântase Zitta atât de m inunat. de-a lungul zidului. — Migdale zaharisite! De ce nu m i-ai spus înainte de a-m i fi aprins ţigara? o întrebă el cu dojană. apoi la pre un casa lui şi în sfârşit la iubita lui. Mai bine să vorbim de altceva. — De ce n-aş fi? Am mâncat bine. — Bine. se hotărâse să plece el însuşi în Apenini. aceeaşi veşnică politică! — Într-adevăr. apoi între pentru m ultă vrem e pleci? bă: Şi — Nu. Zitta îşi aruncă ţigara. Sau poate că vrei să cânţi? — Bine. cântecele populare ungureşti le cânta neasede frum os. — Eşti cu adevărat fericit? Faţa Tăunului se însenină. dar absolut necesară pentru izbânda acţiunii pe care-o punea la cale. Nim ic nu-mi tulbură conşti inţa.. sprijinindu-şi picioarele bancă. dă-mi ghitara. Se potriveşte minunat cu glasul tău.. după treburi. Poate cânţi ceva. se rezemă de una din coloanele care susţineau acoperişul. fără să ai nici când să-ţi iei rămas b de la m ine. Notele porneau lim pezi şi puternice. blând.. n-ai nici un motiv să rupi toată verdeaţa! Zitta rupea furioasă iedera care îmbrăţişa coloana. Zâm betul se şterse de pe faţa Zittei. Găseşti de cuviinţă că eu n bună decât de distracţie. — Ce minunat lucru e să bei o cafea bună. Cântecele italieneşti sau sla m ai ales cele germ ane nu le prea nimerea. Zitta se aplecă şi se uită la el cu gravitate. — N-am tim p.. În ve şi schim b. încărcate cu pătim aşă sete de fericire. O să iau şi ghitara ta cu noi. are oarecare legătură cu politica.. nu-i nim ic.. Poate că ai pe-acolo prieteni. căscând. Sălbătăcia şi tragism ul m elodiei. să se înţelea cu contrabandiştii în privinţa transportului de arme. ca şi rese narea tristă din refren îl înduioşau m ai m ult decât oricare altă m uzică sentimentală. Zitta se sim ţea m ai dispusă ca oricând să cânte. se întindea o bancă lată de lem n.” Tăcu şi. am înaintea ochilor cea m ai frum oasă privelişte din Europa. în de — Zitta! Tăunul se ridică şi-i luă ghitara din m ână. glasul îi trem ură deodată: — „O. am pierdut şi m ai m ult.L. — Mâine? Pentru ce? Unde? — Ici şi colo. Te am eninţă o prim ej die! — Prim ejdia de a nimeri de-a dreptul în iad! îi răs el. izbucnind în lacrimi. cărora punse doreşti să le trim iţi vreo crenguţă de iederă? Totuşi. ce-aş m ai putea dori? — Eu ştiu ce ai m ai dori! Ce anum e? — Uite! Şi-i întinse o cutioară. — Ce-i cu tine. m uit Tăunul o asculta cu ochii mari şi cu gura întredeschi să. — Tot cu aceeaşi treabă? îl întrebă ea deodată. — De aceea ai face m ai bine să stai totdeauna acasă. digestia m i-e uşoară. iar Zitta se aşeză pe balustradă şi. — Te ameninţă o primejdie.. ceru ea.

.. lăsându-m ă turburată. ceva tresări în adâncul lui. Cât despre relaţiile tale din trecut cu bărbaţi. cu un râs scurt şi tăios. Felice. ai fost totdeauna grozav de sincer! niciodată nu m i-ai ascuns că m ă socoteşti ca pe o fem pierdută. — Nu m -ai iubit niciodată. bărbatul acesta are dreptul să prim ească cu recunoştinţă afecţiu nea acestei fem ei. — Aşteaptă puţin.Fără înd ială că n-aş râde.. Uite ce vreau să-ţi spun: Eu nu cred în m orala convenţională şi-mi bat joc de canoan ei.. şi dacă este v neînţelegere la m ijloc.. El aşteptă o clipă.. dacă tu v lucrurile altfel. — Zitta. — Ceilalţi? Dar ce-mi pasă m ie de ceilalţi? Dacă m-ai iubi. spun. Dar n-avem un m otiv să presupunem că or să mă ucidă chiar acum! Nu risc m ai m ult decât ceilalţi.. la rândul ei.. dacă aş şti că eşti într-adevăr îngrijorată.. Dar când te întreb. să plecăm de de ţara asta înspăim ântătoare. Socotesc relaţiile dintre bărbat şi fem eie ca pe o chestiune de simpatie sau antipatie personală. Dar ascultă-m ă şi încearcă să nu m ă judeci prea rău. şi asta mă întristează.. căm unde ai trăit cândva. — Nici nu te judec. În Italia am interese şi am prieteni. pe care a avut-o înaintea ta cine-a vrut. Totdeauna mi-ai spus asta. încearcă să înţelegi ce-ţi spun. ce vorbeşti!. — Nu e nim ic de lăm urit. Şi asta e latura dezgustătoare a chestiunii.. cu ochii în altă parte. Dar am făcut-o fără nic intenţie. care-l înlănţui Spune-mi m ai întâi ce e cu tine. nu m-aş fi folosit niciodată de strâmtorarea în care erai ca să te iau lângă m ine. Tăunul tăcu din nou. Fără doială că odată şi odată or să m ă ucidă. stărui ea.. şi chiar dacă te-aş iubi. dar eşti de piatră? Oare n iubit niciodată o fem eie în viaţa ta şi nu vezi că eu te iubesc? La auzul acestor cuvinte. din m om ent ce nu ex nedreptate. Era cu totul nepregătit pentru o sce ca aceasta şi nu se pricepea ce să răspundă. „Am făcut-o fără nici o intenţie”... Nu văd în asta nici un rău. tot n-aş putea să plec tine. întorcându-se spre Zitta. — Într-adevăr. Ce ne leagă pe noi de ei? Să pleşi vom fi fericiţi. Felice.. 69 . fără să se gândească la o legătură m ai trainică. Acesta e sfârşitul obişnuit al tuturor revoluţionarilor. Ştiam doar că legătura noastră nu e o povară pentru nici unu că „fiecare dintre noi e liber s-o rupă îndată ce i se va părea că-l apasă. ferindu-se de el. Nu do noaptea de frică să nu te aresteze.. — Copilul m eu drag... nu pleca! — O să vorbim noi despre asta mai târziu. Gem m a avea dreptate: num ai datorită uşurinţei lui intr în încurcătura asta.. fără îndoială. Îi desfă braţele din jurul gâtului şi i le strânse cu putere: — Zitta. tu râzi de mine! — Copil ce eşti! zise Tăunul după o tăcere. Eu nu te iubesc. îl întrerupse ea. — Şi de bani. încetişor.. Dacă m -am înşelat. Am auzit pe unul din cei care vin la tine spunând că eşti prim ejdie. niciodată nu m -am gândit la aşa ceva şi nici odată n-am spus. în v m ea n-am făcut aşa cu nici o fem eie şi niciodată n-am minţit pe vreuna în ce priveşte sentim entele m ele f de ea. Eu. — Da.. dacă un bărbat e singur. atunci. de oam enii parte aceştia. vino să plecăm împreună. Tu însă deşti gân nu te la m ine nici cât la câinele tău! Tăunul se ridică şi se îndreptă încet spre celălalt capăt al terasei. — Atunci? şopti ea. Da. dacă sim te nevoia să aibă o fem eie lângă el şi dacă găseşte o fem eie care-i plac căreia. Ai nişte idei grozav de exagerate despre unele lucruri... adevărul curat. Văd că nu mă iubeşti deloc.. El se încruntă şi se opri o clipă. — O.. Văd că nu ne prea înţelegem .. Am crezut. nu te-am iubit nici odată. de politică.. n-ai pleca aşa. încăpăţânată. din care nu vedea cum o să se descurce. Lasă-mă! Tăunul se întoarse liniştit la locul lui şi aşteptă să se potolească. — Să stăm şi să vorbim liniştit.. poate? — Nu! şi Zitta îşi duse mâna la gât.____________________ Tăunul  — Lasă-m ă! strigă ea printre suspine.. — Atunci înseam nă că am fost nedrept faţă de tine. Trecuse atâta tim p de când nu-i m ai spusese ni m eni „te iubesc”! Zitta se ridică deodată şi-l înlănţui cu am ândouă braţele. zise el. nu. dar Zitta nu-i răspunse. s-o lăm urim . minciună sau um ilinţă dintr-o parte sau din alta. Spune-mi ce te nelinişteşte. Crede-m ă. şi până şi în som n am im presia că m i te-au ucis. — Te-am supărat cu ceva. eu nu m -am gândit niciodată la ele. — Felice. — Atunci. zise el. — Nu pleca.. de ce să nu fim sinceri unul cu altul? Eu am făcut tot ce-am putut ca să fiu totdeau cinstit în relaţiile m ele cu tine şi m i se pare că niciodată nu te-am m inţit în ceea ce priveşte. Fără veste.. Dar crede-m ă că dacă aş fi băgat seamă că nu-ţi plac. urm ă el. Să m ergem în Am erica de Sud. — „Asta mă întristează”. desfăcându-i cu blândeţe braţele. Zitta căzu în genunchi lân el şi-l îmbrăţişa... Bine. îi place şi el. de ce te-ai speriat? Ea clătină din cap. Groaza pe care i-o stârneau aceste am intiri îl făcu pe Tăun să-şi recapete stăpânirea de sine. ce este? — Or să te ucidă! răspunse ea în sfârşit...

Acum . — Nu ştiam că Brizzighella are ceva deosebit. El nu-si dăruieşte num ai banii.. dar nu văzu decât ferm ieri care vorbeau despre recoltă la o sticlă cu vin şi un muntean som noros. o rugă el. Uită-te în ochii m ei şi spune-m i. se am estecă în vorbă cel căruia i se zicea Gino. dădea spre stradă. zise el şi. În sfârşit. că n-avea nici un rost să mai stea şi să asculte.. Eşti turburată şi-ţi închipui lucruri care nu există în realitate. Tăunul se ridică. unde altădată nici n-ar fi îndrăznit să pună piciorul. — Nu e num ai asta. Şi chiar acum trem uri ca o frunză num ai pentru că irostit num ele! — Nu ştii ce vorbeşti. c toată viaţa lui: ajută pe săraci. cu un gest de om som noros. totuşi m ulţi din cei ce trec spre răsărit fac un ocol. Ch sus în m unte. dai peste ei. — Nu-i tocm ai prost organizată urmărirea la ei. Brizzighella e locul cel m m erit. afurisită furtună! De m ult nu s-a mai pomenit să avem viile aşa de distruse! Tăunul îşi întinse braţele pe masă şi-şi lăsă fruntea peste ele. de felul Marradiei. care căzuse pe ca pul cu m asă. fără să vrea. în decembrie vorba de cardinalul Montanelli. S-au adunat acolo din toate ai ni colţurile ţării. — Dar nu-i deloc în calea lor! — E ceva mai la o parte de drum ul Romei. — E adevărat. — Pentru ce? — Iţi explic eu acuşi. ştiu eu la cine te gândeşti! — Mai încet. să ascu acolo liturghia. nu e adevărat. CAPITOLUL AL UNSPREZECELEA — Oare n-nu e chip să mă întâlnesc cu el pe un prin munţi? Brizzighella e un loc primejdios pen deva tru m ine. Tăunul îşi întoarse faţa de la ea şi începu să se uite peste grădină. scoţându-şi briceagul din buzunar.. repetă el. Cred că se bucură de atâta faim ă pentru că împarte la săraci tot ce câştigă şi trăieşte ca sim plu preot.L. ca un copil speriat. căscă. Nu te-am văzut eu cum ară când trecea în caleaşca? Erai alb ca batista asta. Omul cel cu haină albastră îşi roti repede ochii prin odaie. Stăpâ hainei albastre hotărî. V-au sâcâit m ult în vrem ea din urmă. vorbind despre timp în dialectul local. Era ceva ciudat în tăcerea lui. Gino? Tocmai de aceea am pregătit întâlnirea cu Dom inichino în oraş. — La cardinal?. — În clipa de faţă. — Duşm an sau nu.. îşi şterse ochii cu mâneca bluzei pânză. sprijinit de tejghea. se apropie de el tiptil. zise el. Voynich ____________________ — Şi mai ai încă pe cineva. Dar eu nu m ă duc acolo ca să ascult predici! — Da. E plin de pelerini. la cardinalul Montanelli. Fermierii sorbeau înainte vinul. sfătu alene cu patronul despre treburile de prin partea locului. Se zice că stârneşte m are vâlvă. Tăunul se întoarse spre ea. cu patru sau cinci scuzi pe an. pe care-l iubeşti m ai m ult decât pe m ine! strigă ea cu deznădejde. îl iubeşti mai mult decât orice pe lume. — Se prea poate. în care tim p m ai trăgea din când în când cu coa ochiului prin uşa pe jum ătate deschisă.... îşi dădu vinul pe gâ trecu în cealaltă încăpere. um blă acum în grupuri de câte trei-patr Nu-i aşa. Nu-ţi aduci am inte că a predicat şi la Florenţa anul trecut. încotro te întorci. — Fiecare palm ă de păm ânt din Rom agna e prim ej pentru dum neata! Insă în clipa de faţă.. — Dar cum şi-a câştigat-o? — Nu ştiu. Într-un oraş de graniţă. ca un om doborât de oboseală sau ca u care a băut prea mult. spionul se încredinţa că în cârcium ă nu se află nim ic pentru care ar m erita să-şi piardă tim p Plăti ce avea de plătit. ÎI urăsc pe cardinal! E cel mai cum plit duşm an al meu. Zitta îl cercetă pe furiş. În sfârşit. totdeauna mişună spionii. Curg oam enii la el 70 . pe cât se pare. trase cu sfială de m ânecă. se întinse şi. Pe ea o iubeşti tot atât de puţin cât şi pe mine. — Da. om ul ăsta cu haină albastră nu trebuie să-ţi vadă faţa: e un indi periculos. — Crezi că mă gândesc la signora Bolla? Pe m ine nu mă înşeli aşa de uşor! Cu ea nu vorbeşti de politică. are grijă de bolnavi. — Bine.. care să atragă pelerinii. O scenă ca asta se poate vedea oricând prin cârciumile cătunelor m ici. îşi tăie o fe din pâinea de secară de pe masă. Mai rămase o vreme acolo. ca să fie căutaţi cum trebuie. dar de ce tocm ai în Brizzighella?. iar munteanul sforăia ca un om cu conştii cum nu se poate m ai curată.. care. dacă poţi. ieşi din cârcium ă călcând alene şi o luă încet de-a lungul uliţei înguste. Tu nu te gândeşti decât la cardinal! Tăunul tresări. îm i v să te ucid! Nu te gândeşti la prieteni. însă Montanelli are reputaţia de sfânt. spre odaia unde stăteau la o m asă cei trei străini. înspăim ânt de ceea ce făcuse. — Vezi că acolo e cardinalul. care a predicat la Florenţa astă toamnă. E. Aşa-i. Michele? — Mai rău ca ţânţarii în luna lui august! Nu ne lasă o clipă de răgaz. Brizzi dioasă ghella e mai puţin prim ejdioasă decât oricare altă localitate. O..

. Dominichino o să se apropie cu coşul lui şi o să te întrebe: „ pelerin. im punătoa iar pe cap purta calota de un roşu aprins. în privinţa asta totul e în regulă! Om ul păşise osânda încă de acum câţiva ani... chip ca să-şi arate în felul ăsta recunoştinţa. — Nu.. să fie făcute cum trebuie. zise ea. Dar atunci. planul e bun. vezi că nenorocitu ucisese din greşeală fiul în locul altcuiva.. cu întreruperi. Ce crudă e viaţa! Toţi aceşti străini. în tim pul acesta o să ne înţelegem unde să ne întâlnim ? — Da. nichino întrebuinţa dialectul local. Dar eu cum o să m ă duc acolo? În chip de pelerin? Nu pot să spun că planul îm i d-displa dar nu e prudent să mă arăt la Brizzighella sub aceeaşi înfăţişare ca aici. îi luau poala veşm ântului şi o duceau la gură. căutând să-i apuce m âna şi să i-o sărute. poporul nu m ai po de dragul lui. Ia asta roagă-te pentru m ine când ajungi la Rom a! Tăunul vârî iconiţa în sân şi se întoarse să-l vadă şi el pe cardinal.. Dar dacă dumitale nu-ţi convine. — Cum s-ar zice cardinalul stă în palat.. ca ceară apoi cardinalului să le sfinţească. Din m ulţim ea de ţărani şi pelerini care um plea piaţa. pentru că res transform at în spital. el pare să fie m ai curând blajin decât şiret. Şi mie m i-s dragi popii cât ţi-s dragi şi ţie. învelită în hârtie. — La o parte! Faceţi loc eminenţei sale! Tăunul şi Dominichino se ridicară şi ei. După aceea. — Da... Coborî încet scara. Tăunul făcu şi el un pas înainte. putem să-i dăm de veste lui Dominichino ş punem altfel treburile la cale. un tâlhar pocăit din Sierra. şi de atunci îşi is umbla m ereu pe la Ierusalim şi prin alte locuri sfinte... .. dar o perucă şi o barbă căruntă te îmnesc şi pe dumneata. — Eşti pelerin. se pot apropia de el.. ar fi o d-dova şi îm potriva voastră! — N-au să te aresteze: Avem pentru dum neata nişte haine straşnice.. cu toată sfinţenia lui? — Nu. ca să-i ferească de deochi. un avea prieteni.. nu se uita nim eni la ei. iar pelerinii îl înconjurară de-aproape. îm pestriţată de vorbe spaniole. zise Dom inichino. ce ne facem cu poliţia? — O. iar în vremea din urm ă pelerinii şi-au luat obiceiul să poposească la Brizzighella ca prim ească binecuvântarea cardinalului. Oricum ar fi.... şi încă prea de ajuns. să-ţi dea adresa. încât părul cărunt îi căzu pe faţă. Bătrânul ne-a lăsat hârtiile lui. taică?” Iar dum neata ai să-i răspunzi: „Sunt un biet păcătos”. Şuviţe încâlcite de păr cărunt îi cădeau pe faţă. pot vorbi cu el. Montanelli stătea pe treapta de sus. taică. toţi aceşti pelerini ve de cine ştie unde. binecuvântând norodul... Tăunul îşi aplecă fruntea atât de adânc. cu un coş de cruciuliţe şi m ătănii ieftine... Atunci el o să-şi pună coşul jos şi o şi şteargă faţa cu m âneca... o să aibă vrem e.. iar Tăunul o nă Dom i italia stricată. în timp ce poporul şi-o zgâi ochi cardinal! Aşa am plănuit noi. le atârnă la gâtul copiilor. cu paşaport şi cu tot ce-ţi trebuie — Ce fel de haine? — Ale unui pelerin bătrân din Spania. În clipa aceea. şi el o să-şi 71 . bineînţeles... pe vaporul lui de com erţ şi l-a debarcat la Veneţia. num ai într-o aripă a palatului. nire de — Era bătrân tare? — Da. Dom inichino văzu cum trem ură cârja în mâna pelerinului şi se gândi. — Pace vouă. punând în m âna Tăunului o iconiţă mică. Când ajungi în oraş.. Pelerinii or să-l aştepte să tul l-a le dea binecuvântarea. bănuitori. dar se opri..... de milă. — Eminenţa sa! Vine em inenţa sa! strigară cei ce aşteptau lângă uşile palatului.. taică? Tăunul stătea pe treptele palatului episcopal. Om ul s-a îm bolnăvit anul trecut Ancona şi unul din prietenii noştri l-a luat.. şi într-o por căinţă. uim it: „Ce actor minunat!” O fem eie care stătea lângă ei se aplecă şi-şi ridică copilaşul de pe scară... oam enii munţilor de prin îm prejurimi. em inenţa sa o să te binecuvânteze aşa cum îi binecuvânta odată mântuitorul copii.. să te duci îm preună cu m ulţimea în piaţa de peste dr de palatul cardinalului. Do nichino lăsă să-i alunece cureaua de pe um ăr şi-şi puse pe o treaptă coşul cu m ătănii şi cruciuliţe.. Înălţă ca şi răspunse aşa cum fuseseră înţeleşi.. — Haide Cecco.. începură vorbească cu băgare de seam ă.. — Un tâlhar pocăit?. fiii m ei! Auzind glasul acela viu şi plin. or s fie de folos...____________________ Tăunul  dim in eaţă si până-n noapte cu tot felul de nevoi. — Staţi puţin.. m onsignorul Montanelli nu seam ănă cu ceilalţi cardinali ai noştri.... cu glas răguşit şi trem urător şi cu un pronunţat accent străin. Oam enilor le place să cum pere asem enea fleacuri.. Totuşi. dacă m -ar aresta. M se aşezau în genunchi. Dominichino şi-a pus în gând să se ducă acolo în chip de negus am bulant. — Şi unde o să-l întâlnesc pe Dom inichino? — Trebuie să intri în rândul pelerinilor la răscrucea de drumuri pe care o să ţi-o arătăm noi pe hartă şi le spui că te-ai rătăcit în munţi. Şi acum . — Ţine. îi răspunse Michele. Michele.. ca să-şi m ântuiască sufletul. bătrâ semnalmentele dumitale se potrivesc de m inune cu ale lui. iar dumneata ai să-i dai şase soldo pentru un şirag de m ătănii. Era îm brăcat în odăjdii violete.. În celelalte privinţe. se dăduse singur pe m âna poliţiei. Num ai să aveţi grijă de perucă şi de barbă.. — Şi..

aşa cum spunea şi lui odată. Inim a Tăunului încetă să mai bată. Ehei. Mi-am făcut osânda pe c m i-au hotărât-o oam enii. Dar cred că bătrânul nu e în toate minţile. Dom inichino a organizat totul c nu se poate m ai bine. Apoi sângele-i fugi din inim ă şi. — Prietene. Ascultaţi şi voi.. Stăpânirea de sine îi revenea încetul încetul. Prin urm are. încât Montanelli tresări şi se cutrem ură ca atins de un vânt îngheţat. Dar oare când îm i va spune Dumnezeul m „Destul!” Binecuvântarea cui poate să-mi ridice de pe suflet blestemul său? Ce iertare poate să şteargă c ce am făptuit? Se lăsă o linişte de morm ânt. cu o m işcare neaşteptată şi pătim aşă. care-l iubea şi av încredere în el. toţi suntem fel de păcătoşi. să-şi astupe urechile ca să nu m ai ajungă până la el zvonul acela! Era m ai m u decât poate îndura un suflet om enesc: să fii atât de aproape. în tăcere. Dar vom fi -şi mai f ciţi când te vom şti plecat de aici în bună stare. Unde-i el? — N-a venit încă. orice ai fi păcătuit! rosti el. de care se agăţă cu deznădejde. A stat la ocnă pentru crim ă şi acum îşi răscum p păcatul pocăindu-se. dacă ar putea să se ascun undeva. ca un fierbinte. Rivare plin de surprize ca o plăcintă de anul nou! Cu ce talente ai de gând să ne m ai uimeşti... Câtva timp nu-şi mai dădu seama de nimic. era pentru el o nouă dovadă. să nu mai vadă nim ic. — Pentru crim ă.. În sfârşit. eu te prim i. Nu vrei să vii m ai pe seară la mine? — Em inenţa voastră ar primi oare pe un păcătos care şi-a ucis propriul lui fiu? Tonul întrebării era atât cutezător. Crucea tre nată m ura pe pieptul lui. — Suntem cât se poate de fericiţi că te vedem iarăşi între noi. oprindu-se la fiecare pas să vorbească cu câte cine sau să ridice în braţe vreun copil. dacă ar m ai fi avut nevoie de dovezi... Dacă vei veni la m ine.. în vreun un gher.. Voynich ____________________ pună m âna pe capul copiilor lor. Niciodată în viaţa m ea n-am văzut un joc atât de m inunat! Em inenţa sa era em oţionat aproape până la lacrim i! 72 . repetă Tăunul. — Nici n-aş fi bănuit că eşti un actor atât de strălu cit. fără îndoială că m -a văzut.. nu vrei să intri la mine să te încălzeşti? auzi un glas mângâietor. creştini! Dacă un om şi-a ucis singurul copil. Fii bun şi dă-te puţin m ai la o parte. — Eşti pelerin? — Sunt un biet păcătos. prietene? — Ce vrei să spui? îl întrebă alene Tăunul. repetase vorbele pe care i le spusese lui Dominich Atingerea m ângâietoare a mâinii aceleia îi frigea um ărul şi tot trupul începu să-i trem ure. Tăunul se hotărî să se uite în ochii lui Montanelli. cardinalul ridicărea şi binecuvânta poporul cu m âna uşor şovăitoare: privi — Dum nezeu e atotiertător. Tăunul se duse la casa unde trebuia să aibă loc întâlnirea.. Eşti absolut sigur că nici un copoi poliţienesc nu te-a văzut dim ineaţă în piaţă? — De v-v-văzut. În seara aceleiaşi zile. şi bucuria cu care-i salutară cu t intrarea.. — Se vede că dum neata ai trecut printr-o mare cum pănă. iar ei m i-au dat drum ul. Tăunul întinse braţul. Găsise adresa scrisă hârtiuţa în care fusese învelită iconiţa dăruită de Dom inichino: era casa unui m edic din localitate. — Asta nu mi-ar folosi la nim ic. N-aveţi cum să-mi uşuraţi suferinţa. Şi atunci. Potrivirea întâm plătoare dintre întrebarea lui Montaşi vorbele consemnului i se păru o punte de sal nelli vare. O. — Ascultaţi-mă! strigă el. Şi cardinalul se întoarse şi se îndreptă spre piaţă. sim ţi pe um ăr atingerea blândă a m âinii lui Montanelli. Pari înfrigurat. N-aş putea să te ajut cu ceva? Tăunul clătină din cap. solem n. — Să m ă ferească Dumnezeu să te judec. acel ce se căieşte din to inim a. — Poate vrei să vorbeşti cu m ine între patru ochi? Dacă pot să te ajut cu ceva. m erită să fie ajutat. Prietene. Toată mulţim ea adu acolo se uita în tăcere la Montanelli.. Cardinalul se aplecă şi mai m ult asupra lui. personal. dar nu m -a r-recunoscut. răspunse el.. Coborî treptele şi se întoarse. îl întâmpină m edicul. atunci când îm i va sosi ceasul. căpitane. eu m -am pocăit în faţa lui Dumnezeu şi a oam enilor.. Cei m al mulţi dintre com plotişti sosiseră m ai înainte. asta încă n-ar fi nim ic! se auzi de la uşă Dom inichino. În sfârşit. am fost împotriva acestui plan. încât să poţi întin m âna ca să atingi mâna aceea iubită. i se revărsă în tot trupul. clătinând rar din cap. de aceea îl lăsăm în pace. În ochii lui. Venirea dum itale e o sarcină cât se poate de prim ejdioasă eu.. de popularitatea lui.L.. toate s-au petrecut cu bine? Cardinalul ţi-a dat binecuvântarea? — Dacă i-a dat binecuvântarea?. dacă prin m inciună şi înşelătorie l-a îm pins în suferinţă din care nu era altă ieşire decât m oartea. iar neprihănirea noastră e asem enea zdrenţelor m urdare. Un funcţionar poliţienesc îşi făcu loc prin mulţim e: — Iertaţi-m ă că m ă am estec.. carne din carnea lui şi os din osul lui. gata să i-l spargă.. Poate că o să-i spună acestui băiat de ţăran „dragul m eu”.. em inenţa voastră. Aşează în faţa tronului său povara sufletului. E. rosti el. deoarece e scris: „ alunga de la tine o inim ă zdrobită şi întristată”. atât de aproape de el. în pace. aşa precum îl rog şi eu să m ă prim ească. m ai poate nădăjdui ceva om ul acela pe pământ sau cer? Pentru păcatul m eu. Nu face nici rău şi actele-i sunt în regulă. m em activ al organizaţiei. Fără să vrea. — Mulţum esc. Avea senzaţia dureroas sângelui care năvăleşte dintr-odată în piept.

altfel dăm peste straja de noapte. Iar eu aş prefera să fiu acasă la ora aceea. ca un vis rău. Piaţa scăldată în lum ina lunii eratie şi Tăunul văzu uşa laterală a catedralei întredes Pe pus chisă. la Casteli-Bologniese. dar nu văd la ce foloseşte această reprezentaţie teatral — Iată care-i folosul. cu glas m orocănos: — Fără îndoială că ţi-ai jucat rolul cu măiestrie. — N-a prim it. fără îndoială. Tăunul rătăcea fără ţintă pe st zile oraşului. Tăunul şi Dom inichino.. Răm ase hotărât că. Iar spre ziuă. preferă răm ână într-o văgăună părăsită ca asta. nilor? dom Şi cei de faţă începură să discute amănunţit planurile trecerii prin contrabandă peste graniţă a arm elo felul cum vor trebui păstrate. adunarea se term ină. Tăunul se cutrem ură scârbă şi se trase îndărăt. glasul i-a răm as acelaşi.. făcu el.. Tăunul asculta cu o curiozitate lacom ă. După ce toţi îşi spuseră cuvântul. voi putea să um blu nestingherit prin întreg ţinu şi să fac tot ce m i-o trăsni prin cap. lângă aripa stângă a pala tului episcopal. Răm aseră num ai gazda. s-ar furişa binişor în piaţă. ştim noi ce înseam nă! Nu-i aşa. Rivarez nu şi-ar fi bătut joc de el. pentru că n-a vrut să-şi părăsească opera lui de aici. o s spună: „Aha.. Pe jos se desluşeau grăm ezi inform e de trupuri om eneşti şi răituri cumplite răsunau adânc în liniştea nopţii. şi nu-l văzuse nim eni atunci când se închisese catedrala. spune-ne. din piaţă. atunci când i se părea că vreo inaţie nu e destul de precisă sau că planurile merg prea form departe. semne că paracliserul uitase s-o închidă. care slujea de dormitor pentru pelerini. Giordano. — Prostii. de întoarcă cât să se în ham barul acela puturos. iar când o să mă întâlnesc cu vreun spion. — În jurul lui douăsprezece.. Toată lum ea făcu haz aflând întâmplarea de dim ineaţă. odată cu pelerinii. Se încinse o discuţie lungă şi aprinsă. apoi intră cu pasul acela uşor cu care ştia să meargă în ciuda pic 73 . lăsându-şi capul spate ca să-şi urmărească rotocoalele. Pleci m âine? — Mâine dim ineaţă. Rivarez? — Nu! Cred că e m ai puţin primejdios unul câte unul. se îm prăştiară cu toţii. Cei tre constituiră în com isiune pentru discutarea unor chestiuni speciale. se va crede. În sfârşit. s-ar fi ales altă localitate şi atât el cât şi Montanelli ar fi fost scutiţi de farsa aceasta ridicol tristă. Câteva clipe rămase la uşă ascultând. el m ai făcu unele propuneri de ordin practic. cei de faţă îl în zând trebară pe Dominichino. Cât de mult s-a schim bat bietul padre! Totuşi. Cu aceasta. Noapte bună. Şi chiar veni a dacă l-ar găsi cineva în catedrală. fără îndoială. să doarm ă pe o bancă? I-ar fi mult m ai la îndemână. — La ce oră face ocolul oraşului? întrebă Tăunul. care ar putea atrage atenţia poliţiei. Cât regreta acum că prim ise p punerea lui Dom inichino de a ţine adunarea la Brizzighella! Dacă ar fi spus de la început că planul aces ta e prim ejdios. să se evite pe cât posibil adună ai lungi. Aerul era peste m ăsură de greu. Rivarez? Tăunul fum a. Făcu câţiva paşi şi se pomeni deodată în piaţa catedralei. Rivarez! Tăunul ridică din um eri. Scena de dimineaţă îi revenea mereu în minte. îi răspunse Tăunul. asta e sigur. — Oare n-ar fi tim pul să ne apucăm de lucru. Zadarnic ar îi încercat să doarm ă acolo! Mai bine să m ai umble şi să-şi ca vreun şopron sau vreun stog de fân: o să aibă m ăcar aer curat şi linişte. înainte deparaclisierul. La urma urm ei. până la întoarcerea cu bin Tăunului în Toscana. care s-a pocăit în piaţă pentru păcatele lui!” Şi lucrul acesta cam vine la socoteală! — Da. Luna plină plutea uşor pe cerul împurpurat. Sandro! Noi n-avem nevoie de cardinali aici. Era o noapte neasem uită. Trebuie să plecăm . — Şi mie mi s-a părut un om cum secade. — Încă nu ştiu cum o să fiu travestit. ăsta-i nebunul cela de Diego. Mâine tot oraşul o să afle întâm plarea de astăzi. Când rile m orologiul bătu ora zece. Iar poim âine am de gând să m ă îm bolnăvesc şi să răm ân culca bordeiul păstorului. Totuşi. de ce n-ar intra acolo. La celălalt capăt al străzii se ivi felinarul unuijer de noapte şi Tăunul se furişă pe o ulicioară în şi stră gustă întortocheată. nu se putea ajunge la acelaşi rezultat şi fără să-ţi baţi joc de cardinal? E om prea bun ca să-i faci asemenea farse.____________________ Tăunul  — Cum a fost? Haide.. Alt minteri. vrem uri: „dragul m eu”. care au fost prim aproape fără discuţie. Num ai un tâ răm ase încruntat şi zise.. Merg îm preună. De aci înainte. — E m ai uşor să crezi că n-a avut gust să moară otrăvit de vreunul din agenţii lui Lambrucini! Au ei ce îm potriva lui. Şi dacă monsignorul Montan ar fi prim it un loc la Roma când s-a ivit ocazia. cine ar putea fi în biserică la o oră atât de târzie?. că Diego cel nebun venise să se roage unde în vreun ungher. — S-ar putea ca t-totul să fie din pricina „inim ii lui zdrobite şi întristate”. m ai ales unul atât de iubit de popor ca Montanelli. Te mai văd? — Da. aruncând rotocoale de fum. zise Dom inichino. Dom inichino se uită la ceas: — Unsprezece şi jum ătate. întrerupându-i uneori cuile lui observaţi necruţătoare. dar cunoşti consem nul. Acelaşi care şoptea cândva. Când un cardinal. Vă că nu pot scoate nim ic de la el. De acolo o iau de-a dreptul peste munţi şi ajung la Casteli-Bologniese înaintea dum it Noapte bună! Orologiul de la catedrală bătea ora douăsprezece când Tăunul se apropia de uşa unui hambar m are gol. se învoi Tăunul cu nepăsare. fără ca nim ănui să-i treacă prin m inte să se îndoiască de identita m ea.. N-avea gust de vorbă.

. — Padre! Sunetul propriului său glas. p urmare nici el nu m ai are nevoie să joace com edia pe care o jucase de dim ineaţă. aşez pe altarul său darul unei vieţi sfinte. în rând cu altarul. şi Tăunul îl văzu pe Montanelli frângându-şi m âinile. deşi rosteau nici un cuvânt. încât Tăunul tresări fără voie. Apoi. iar buzele i se mişcau. . să se întoarcă la treburile lui. Montanelli o luă. Se duse m ai întâi aca 74 . apa e adâncă. Oare n-ar trebui să plece înainte de a-l vedea Montanelli? Ar fi. prietene? Acum e târziu. dar după felul cum îi sclipea safirul Mon de pe deget... Pace ţie! Tăunul îşi înclină capul ca să prim ească binecuvân apoi se îndreptă încet spre ieşire.. Cât de uşor i-ar fi s-o vindece acum ! N-ar avea decât ridice m âna şi să şoptească: „Padre. Fie ca sufletul tău să-şi găsească liniştea.L. aşa. m i s-a părut. nici o a suferinţă nu se poate asemui cu asta: să vrei să ierţi. tarea. dacă am greşit. fiul meu. fără lacrim i.. Am văzut uşa deschisă şi am intrat să m ă închin.. zise el. Montanelli se întoarse: — Eu nu pot să aşez pe altarul domnului decât inim a m ea zdrobită. Poate o clipă.. Acum nu mai au în jurul lor toată m ulţim ea aceea. roagă-te şi pentru acela a cărui inimă e plină adâncă întristare şi pe al cărui suflet apasă greu m âna dom nului.. întoarse cu ea în sanctuar şi o aşeză câteva clipe pe altar. ţinându-şi ră suflarea.. sprijinindu-se cu o m ână de grila sanctuarului. şi s-ar fi dat de g Dar am intirea circului am bulant îi fulgeră prin m inte. Poate că niciodată nu m ai avea prilejul să-l vadă! Fără îndoială că padre nu trebuie să ştie nim ic. auzi Tăunul păşi înainte: — Iertaţi-mă. nu-şi închipuia că padre al lui sufere atât de mult! De câte ori nu-şi spusese. Pe urm ă. E. să-mi asculte Dum nezeu rugăciunile? Dacă aş putea. Şi iată că. şi catedrala se închide peste noapte. adâncit în rugăciuni şi m editaţii. fără îndoia lucrul cel m ai cum inte şi poate gestul cel mai omenesc pe care putea să-l facă. care răsună şi se stinse încet sub bolţi.. cu groaza m orţii în gă o ochii larg deschişi. pelerinul?. Profitând de um bra coloanelor... unul — O. pentru că Dum nezeu e bun şi m ilos Du-te la Rom a şi cere binecuvântarea sfântului părinte. Cât a ţinut această tăcere. credeam că e vre din preoţii de aici. ce-a făcut! Avusese cel din urm ă prilej de a folosi această cl scurtă şi nepreţuită.. Se a apoi un plâns adânc şi greu... Sări din um bră şi ieşi în spaţiul luminat. em inenţa voastră. cu încredinţare am ărăciune: „Nu face să-mi bat capul! Rana lui s-a vindecat de mult”. — Ia-o. că nu poţi şi nu îndrăzneşti să ierţi! În sfârşit. slujitorul său.. o uşurat: Montanelli trecuse pe lângă el.. Montanelli se clătina. Voynich ____________________ rului şchiop. îşi făcu cruce şi se depărta de altar.. Tăunul se întoarse la Florenţa. Tăunul înţelese că tot mai tremură. după atâţia şi atâţia vedea că rana e încă deschisă şi sângerează încă. — Bietul m eu copil! O. — Aşteaptă! zise deodată Montanelli. Şi acolo. şi îndârjirea Tăunului se clătină. venind de la Pistoia cu diligenţa. Tăunul se strecură cu băgare de seamă până lângă grilajul sanctuaru oprindu-se o clipă lângă intrarea laterală. em inenţa voastră. Lumina lunii se revărsa prin ferestre şi se aşterneau în fâşii largi pe pardoseala de marm o Dar cel mai bine lum inat era sanctuarul. Şi-i întinse cruciuliţa de plum b pe care i-o dăruise în dimineaţa aceea Dom inichino.. şi o lăsase să zboare. Deodată. trecu prin întuneric m ai departe. dum nezeule! Bietul meu copil! În şoapta aceea întretăiată era o atât de nesfârşită deznădejde. ce-a făcut... unde se vedea ca ziua. Nu. Montanelli se ridică. poate o întreagă v nicie. ca un doborât de o durere trupească. cu capul gol. plantaţiile de zahăr şi circul am bulant! Nu. al unui suflet neprihănit. îl um plu de un fel de spaimă m isti Se trase din nou în întuneric. încă o clipă. eu sunt!” Gem m a are şi ea o şuviţă de păr alb. Tăunul n-ar fi putut spune. Peste câteva zile. tanelli păru a se trezi. Doamne. gata să se prăbuşească.Nu-l văzuse. şi totuşi nu-l văzuse. îi zise. În glasul cardinalului trem urau lacrim i. Tăunul se feri în um bră.. — Oare m erit eu. atât de aproape încât veşm intele lui violete de cardinal îi atinses uşor obrazul. pe care să nu-l apese nici o ruş tăinuită. Să se furişeze pe nesimţite p aproape şi să se uite la el num ai o singură dată. nevrednicul. Stătea acum în picioare. Când vei primi la Rom a sfânta îm părtăşanie. îşi veni în fire. în sfârşit. dacă ar putea să ierte! Dacă ar putea să alunge trecutul ca s-a întipărit atât de adânc în minte: marinarul cel beat. să doreşti să ierţi şi să ştii că năzuinţa ta e f nădejde. la picioarele altarului.. stătea în nunchi cardinalul Montanelli: singur. Deodată. şi atunci m -am hotărât să-l aştept să-m i binecuvânteze cruciuliţa asta. eminenţa voastră. Da.. — Iertaţi-m ă. ar fi atât nevinovat să se apropie şi să se m ai uite odată la el. Pe de altă parte. în şoaptă abiată.. cu m âinile îm preunate pentru rugăciune. O. Umbra pe care o făcea tronul episcopal destul de largă ca să-l adăpostească şi. Montanelli se oprise lân coloană şi asculta nem işcat.. Tăunul se trase şi m ai în um b trem urând de teamă că ar putea să-l descopere cardinalul. că bătăile inim ii lui l-ar putea trăda. dum neata erai. — Arthur! îngână el în sfârşit. Aici dat peste un preot. Nu cum va ai nevoie de ceva.

Nu g nicăieri nici urm ă de scrisoare. Tăunul deschise uşa biroului. s-a întors?. Mă duc m ai bine singur. anum e ca să-ţi aduc vorbele ei. Dacă dumneata n-ai ştiut să-ţi păs ţiitoarea. mi-a m ărturisit toate necazurile ei. — Stăpâne. biata copilă. e tot o fată din neam ul nostru. am a socoteli”. ţeles. ridicând sprâncenele a mirare şi oprindu-se în prag. darurile lui erau la locul lor obişnuit. — Ce vrei să spui? întrebă el.vă înto ceţi. lepădat rochia cea m ândră. în aceeaşi zi. îi zise el servitoarei care-i deschise uşa. ori pentru bani. m ăcar atâta cât să se înfurie când sunt batjocoriţi! — Că doar nu era să răm ână cu dum neata! Nu sunteţi plăm ădiţi din acelaşi aluat! Fem eile noastre se d ori dintr-o toană de fată. El n-are să-i spună nici odată: „Eu nu te iubesc”. În vinele feciorului m eu curge sânge. — Cu. Nici m ăcar n spus că pleacă. vine aproape în fiecare seară de-atunci de când aţi plecat şi întreabă m ereu când.. cu toată îm brăcăm intea ei scum pă. intră în urm a ei şi trânti uşa. iar faţa ei sm olită era încreţită toată. îi tăie vorba Tăunul. o lăsă pe bătrână să treacă înainte.. După aceea.. am răm as aici după ce a plecat şatra. i se părea cu neputi de îndurat. — Nu. coborî treapta de la intrare şi o luă pe alee în jos. m ăsurându-l din cap până-n picioare cu o priv cercetătoare. Şi acum. Fem eia îl m ăsură cu o privire plină de dispreţ: se vede că creştinii aceştia n-au destulă bărbăţie. — Şi ce pofteşte? Spune-i că nu p-p-pot s-o primesc. supărat: — Ce vrei de la mine? De ce te ţii după mine? — O bătrână întreabă de dum neavoastră. Şi ea. — Vasăzică. ori: „Lasă-m ă. Tăunul se întoarse spre ea. dar n-o găsi. Noi am mângâiat-o cât am putut. toate erau ca m ai înainte... Signora Renny a fost astăzi pe aici? Fem eia îl privi zăpăcită. Când intră Tăunul. Fem eia ridică din um eri. Când fem eia e tânără. Plânge suspina aşa de am arnic. sclipitori. Acum două săptăm âni? — Da. Am venit să-ţi spun că Zitta Renny a plecat de la dumneata cu fecio m eu. boierule. dum neata eşti boierul cel şchiop? zise ea. de ţi se rupea inim a de milă.. nu lapte subţiat cu apă! El e din neam ul romilor. S-a îndrăgostit aşa cum se îndră gostesc bărbaţii noştri şi a adus-o la noi în şatră. Bianca. — A plecat cu toată şatra ţigănească. care prim ea cu atâta linişte insult ei! — Ei.. Bătrâna îl aştepta în sală. — Signora Renny? Dar cum. Iar dum neata. Toţi vecinii n-au decât m ră grija asta acum . se îndreptă spre casă. cu feciorul dumitale? — Da. Era îm brăcată sărăcăcios. care-i exasperau nervii ca sfârâitul rotiţei la dentist. în culori ţi pătoare. — Stăpâne. — Atunci. ca să încerci s-o aduci înapoi? E prea târziu.. nici m ăcar un bileţel cât de scurt.. Dar până la urm ă. zise Bianca. ca un sbârci Se purta îm brobodită cu o basma pestriţă.____________________ Tăunul  la Gemm a. eşti ţigancă? Cum s-ar zice. — Şezi.. boierule! Treb să te gândeşti m ai de m ult la asta. Zitta s-a întors la neam ul ei. — Signora a plecat pe neaşteptate îndată după dumneavoastră şi n-a luat nimic cu ea. sau num ai cu feciorul dum itale? Fem eia izbucni în râs: — Nu cum va ai de gând să pleci după ea. pentru Bianca să nu-i audă ce vorbesc.. îşi zicea el. Bineîn dacă vrei să m i-l spui. ea se ridică şi-l privi cu ochi negri. „Sper de data asta Zitta n-o m ai fi dat buzna în biroul m eu”. că ai venit la m ine cu o însărcinare de la Zitta. M-a trim is să-ţi spun că săturat de boieri învăţaţi. După ce lăsă vorbă că va veni a doua zi dim ineaţă. n-ai dreptul să te plângi că ţi-a luat-o trezi altul. — Îndată după mine?. Am venit cu o însărcinare din partea Zittei Renny. Acolo. s-spune-mi cine eşti? — Nu-i treaba dum itale cine sunt. Gândul că va trebui să asculte ia im putările ei de fem eie geloasă.. Este aici o bătrână. la care sângele mocneşte în vine şi cărora le place să despice firul de păr în pa 75 . Nu făcea să batjocorească pe om ul acesta.. Când a văzut băiatul că ea. vârând capul pe uşă. Tăunul se întoarse pe loc. te rog. s-a îm brăcat aşa cum se îm bracă fetele noastre şi a început să trăiască fecioru-m eu ca nevastă şi bărbat. Adică. — Bună seara. — Da. îi trebuie bărbat. ce fel de bărbat eşti? Voi nu ştiţi m ăcar să sărutaţi o fată frum oasă când vă strânge în braţe! — Mi-ai spus. — Întreab-o ce vrea. Şi lucrurile i-auas în cea mai m are neorânduială.. fără să spună un cuvânt.. lasă. vreau num ai să ştiu tot adevărul. stăpâne. sângele de ţigan le face să se întoarcă la nea lor de ţigani! Faţa Tăunului răm ânea nepăsătoare şi liniştită.. s casa în care locuia Zitta.. atunci iată adevărul: Zitta l-a întâlnit pe fecioru-meu pe drumul m are în ziua în care o părăsiseşi început să vorbească cu el pe lim ba noastră.. N-am tim p. s-a îndrăgostit de faţa ei frumoasă.

Gemm a se apropie de uşa din faţă. care să nu fi fost sfârtecat de amintirile necruţătoarecorii! ale batjo Iar acum. Răm ase nemişcat până ce portiţa grădinii se izbi în urm a bătrânei. Tot trupul îi era zguduit de spasm uri. Abia atunci se lăsă în fotoliu şi-şi a peri faţa cu mâinile. În odaie era întuneric. Tăunul se ridică să-i dea drumul. câinele. văzând că Tăunu are de gând să m ănânce. O oră mai târziu.. Gem m a deschise uşa încetişor. apoi se hotărî să intre şi să-l caute pe stăpânul a aş casei. că l-am iubit ş tocmai de aceea n-am vrut să-i m ai fiu ţiitoare”. Gemm teptă câteva clipe. spune-i că are dreptate şi că nădăjduiesc fie fericită. căzu în genunchi la picioarele ascunzându-şi fata în faldurii rochiei. — Eu sunt. — Asta e tot ce ţi-a poruncit să-m i repeţi? întrebă el. num ai lam pa m ică din sală arunca de-a curm ezi odăii o fâşie lungă de lumină. Bianca plecase să m ai stea de vorbă cu bucătăreasa din vecini. trebuia să vorbească cu el despre veştile im portante pe care le prim ise chiar atunci de la Bailey. lipindu-şi botul rece de m âna nepăsătoare. E. Atunci. Dar nu încui uşa şi lăsase o lum iniţă în sală. Lasă-le pe fetele noastre să câşt bani cu frumuseţea lor! Nu-i nici un păcat cu asta! Altminteri. mai înspăim ântătoare de lacrim ile. Bianca. Noapte bună. Voynich ____________________ şi că se întoarce la neam ul ei şi la viaţa cea slobodă.. N-a răm as colţişor în sufletul lui care să poarte pecetea dispreţului cuiva. Asta e tot ce am să-i răspund. ia picioarele lui dorm ea. la ce foloseşte frum useţea? Dar o femeie d noastră nu poate iubi un bărbat din neam ul vostru! Tăunul se ridică. zise Gemma. încolăcit. Bine-a făcut c-a plecat. atât de m ult doream să te văd! Şi înainte ca Gemm a să fi avut tim p să spună un singur cuvânt. Dulăul se aruncă asu lui stăpânu-său cu pornirea nebunească de tot deauna. „Să-i spui. zicea. I-au târât în noroi partea m ai tainică a inimii lui. dar nim eni nu-i răspunse. Tăunul se ridică dintr-odată: — Gemm a. la picioarele Tăunului. că eu sunt fem eie.L. Sună. n-am nevoie de nim ic. Bătu la uşa biroului şi auzi glasul Tăunului: — Poţi să pleci. până şi ţiganca asta pe care-o culesese de pe drum ul m are a pus m âna pe bici ca să-l loveas La uşă se auzi scheunatul jalnic al lui Diavolo. Era singur şi stătea cu capul căzut pe piept. dar înţelese îndată că este ceva care nu e aşa cum ar trebui să fie şi se culcă cum inte pe covor. Gemma îl văzu pe Tăun. Gem m a! O. 76 . iar trecătorii i-au călcat-o în picioare. Încă o palm ă! E cu putinţă să nu i se lase nici o fărâm ă din m ândria şi din respectul de sine de altă da Doar a trecut prin toate suferinţele pe care le poate îndura o fiinţă omenească.

Dar nu.. ce te chinuieşte atâta? — O.. iar lum ina strălucitoare ar goni umbrele cernite ale vieţii sale.. pen binele dumitale! Tăunul îşi lăsă şi m ai adânc capul în piept. Apoi el ridică fruntea şi zise. contem nepăsătoare. ca şi cum aş fi sora dumita Păstrează-ţi m asca pe obraz.. De ce să te necăjesc şi pe dum neata cu suferinţa m ea? — Te rog.. cu m âna ei. Tăunul se ridică în grabă şi se aşeză la masă.. diavolul a pus iarăşi stăpân pe m ine. ar da ea viaţa numai să-l scape de rinţă! O. Şi totuşi. ca să le potolească trem urul nervos. Sfârşitul părţii a doua 77 . cu glas liniştit acum : — Iartă-mă. — Va trebui să te înarm ezi cu multă răbdare. nu ştiu de ce. e o durere a m ea. dacă găseşti în asta o m ângâiere.. Gem m a îi întinse am ândouă mâinile. durerea lui. asta nu se poate! Parcă ar putea el dată să uite? Nu l-a împins ea singură. dacă ai şti!. din Şi capul Tăunului căzu pe m ana ei.. cu câtă bucurie şiplând. Dar mi-ai povestit de bună voie aproa tot. — Dragul m eu. Trecură aşa încă câteva clipe chinuitoare. arunc-o. personală. Ele au f ca un fel de continuare a epopeei m ele sud-americane. Glasul lui se frânse. O. să-l strângă la inim a ei. Trebuia să stea lângă el. — Lasă-m i şi m ie o p arte suferinţa dumitale. Am fost gata să-mi pierd m inţile în zilele din urm ă. luându-i m âinile într-ale ei.____________________ Tăunul  Gem m a stătea nem işcată şi tăcea... şopti Gemma. să-l sufe îm brăţişeze. zise ea.. dar aruncă-ţi-o de pe suflet. de parcă voia să şi le străpungă cu dinţii. ca să-l apere cu trupul ei de toate sfâşierile care-l am eninţă în vii Da. Nu m i fi îngăduit să m ă ating de lucruri asupra cărora nu am nici un drept. ţinându-şi ochii acoperiţi cu m âna şi muşcându-şi bu zele atât de adânc. N-ai vrea să-m i încredinţezi şi puţinul care a m ai rămas de spus. vorbi ea.. ascultă-m ă.. dacă ar avea curajul să se aplece asupra lui. răs el. Doar nu putea să-l ajute cu nim ic. atunci el ar fi iarăşi Arthur al ei. Mi-e team ă că n-o să ai prea m ulte bucurii de punse pe urm a unui frate ca m ine. oare prietenia noastră nu e destul de trainică acum ca să poţi avea m ăcar un de încredere în m ine? Spune-mi. în iad? vreo Şi clipa aceea bogată în nădejdi se pierdu în veş nicie. Mi se pare că te-am speriat. cu nim ic! Şi acesta era lucrul m ai chinuitor. Şi acum ..

Dom inichino are toată dreptatea: îi trebuie neapărat un ajutor energic. care fusese însărcinat de Tăun cu pregătirea rezervelor de muniţii. Dom inichino nată se sim ţea cuprins de deznădejde: nu era deloc uşor să transporţi o încărcătură atât de grea pe drumuri r Afară de asta. cele cinci săptămâni c urmară trecură pentru Tăun şi pentru Gem m a ca vântul. nici puterea să se gândească la treburile lor personale. îngreuiau şi situaţia. Toată nenorocirea stă în faptul că el e numai unul şi nu doi! Ar trebui avem acolo cel puţin doi oam eni de nădejde: unul care să păzească depozitul şi altul care să expedi transporturile. nici nu pot tărăgăna lucrurile prea m ult. dar nu po face mai mult. iar de acolo prin diferite sate. Fără să vrea. Nici să nu te gândeşti să pleci dumneata. fără să ducă la nici un cuţia rezultat. dacă e neapărat nevoie să-mi îndeplinesc însărcinarea tim p. Expre „între Scylla şi Charibda” e corespunzătoare celei rom âneşti „între cio can şi nicovală”. în câteva centre locale. — În lum ea asta sunt şchiopi cât p-p-pofteşti. cât dintr-o sete bolnăvicioasă de prim ejdie. n-am ce zice. — Da. zise Gemm a. — Da.L. iar el. cu o urm ă de sabie obraz. dacă nu putem g-g-găsi altă ieşire. Nu cred c-o să-i putem face pe veneţieni să m ai aştepte încă trei s tăm âni. va trebui să risc. prin contrabandă. Buza de jos a Tăunului se strânse cu încăpăţânare. — Nu. loarea — Dar nu le poţi schimba pe toate celelalte! Nu. asta nu se poate. Noi suntem datori ţinem seam a de veneţieni. aşeză pe covor şi începu să m ângâie m otanul în răspăr. Şi apoi. nesc să dau zor. ca să nu mai discute în zadar. datorate grijii de fiecare clipă de a se ascunde de spioni. fără nici o îndoială. şi dis lor se prelungi m ult tim p. de frică să nu fiu urmărit. num aidecât. dacă ai cădea în cursă într-un mom ent atât de greu pentru noi! Aresta dum itale ar însem na prăbuşirea întregii noastre acţiuni. ţăran. doi m onştri din m itologia greacă. — Trebuie să găsim altă ieşire. nu-şi putea îngădui să cedeze: era încredinţată că folosul practic pe care l-ar aduce cauzei pleca Tăunului nu m erita prim ejdia la care s-ar expune. în Statul Papal. fie prelungirea term enului. Tăunul stăruia ca această însărcinare să fie termi cu orice preţ către mijlocul lui iunie. Ea se adânci în citirea scrisorii. şi acum scotoceşte prin toată ţara ca să prindă firul. ori daţi de ştire veneţienilor ca n-o să putem fi g înainte de prim a săptăm ână din iulie. înălţând uşor sprâncenele. Abia atunci începu să înţeleagă Gemm a câtă calm ă îndârjire era în om ul acesta. — Fără îndoială că nu. trebuie să-l a-a-ajute cineva pe Domini chino! — Bun ajutor. dar în Rom agna nu sunt chiar atât de m ulţi oam eni şchiopi de un picior. Armele trecuseră cu bine. încruntat. Dacă ar fi vorba de un lucru mai puţin important. nu veneţienii de noi! — Totuşi. Dominichino. — Totuşi. pele Ştiu cât de bine te pricepi să-ţi schim bi înfăţişadar nu uita că te-a văzut atâta lum e — şi ca Diego. Poliţia a şi m irosit câte ceva în legătură cu rinul. N-aveau nici tim pul. pot să le schimb cu cu beladonă. energic. fără îndoială. Nu îndrăz . Însă în ca acesta. şi ca rea. cerând fie un om de ajutor. ori îm i trimiteţi un om de ajutor. nesfârşitele am ânări. De aceea. Dar nu era lucru uşor să-l îndupleci pe Tăun. Voynich ____________________ PARTEA A TREIA CAPITOLUL ÎNTÂI În vârtejul frăm ântărilor permanente în care-i ţinea m unca lor încordată. A-şi risca v 42 Scylla şi Charibda. asta nu se poate. din depozitele do prin peşterile şi văgău m unţilor. ailege. se gândea că dorinţa lui de a pleca pornea atât din conştiinţa unei nevoi absolute. — În cazul acesta. E. pe cât se vede. iar pe de altă parte. trim ise un cu la Florenţa. răm ăsese lucrul cel mai greu şi m ai prim ejdios: trebuiau transportate acum pe ascuns. Te-ar aresta. Abia au trecut cinci săptămâni de când te-ai în înţe tors. nu-l putem învinui nici pe Dom inichino. poate că ea ar fi cedat. el îşi dă toată osteneala. t-t-trebuie să m ă duc chiar eu! Gem m a se lăsă pe speteaza scaunului şi se uită la el. care erau un perm anent pericol pentru navigatori. 78 . nici cu cicatricea de pe obraz. nu e vina lui.” Tăunul veni la Gemm a cu scrisoarea lui Dom inichino. — Nu-i treabă bună. Ce idee absurdă! Dom inichino ar t-t-trebui să înţeleagă asta. 42 „Stau între Scylla şi Charibdascria el. Tot ţinutul m işun nile de spioni. — Dar pe cine să-i dăm? Din Florenţa n-avem pe cine trim ite. — Totuşi. cu mâna stângă m utilată ca a dum itale şi care să mai aibă şi ochi albaştri pe un obraz atât de sm ol — Ochii nu intră la socoteală. — N-n-nu înţeleg de ce nu m -aş gândi? — Dacă ai judeca în linişte m ăcar o clipă. E peste m ăsură de prim ej dios. n-ai ce să faci nici cu şchiopătatul.

Şi arătând două pete mici de cerneală în co paginii. dar. nu. — Acesta-i sem nul convenţional al lui Michele. de câte ori s-ar ivi prilejul. răspunse el în cele din urm ă. zâmbind. adevăratul conţinut al scrisorii. tivul e Tăunul aşeză scrisoarea pe masă şi trecu pestenile ei cu a pensulă subţire.. Acolo mă travestesc cu ajutorul con bandiştilor şi pornesc îndată m ai departe. principalul e să avem o pereche de braţe în plus acolo. De altfel. citind la repezeală scrisoarea. — Nu ştiu cum s-ar putea organiza altfel toate aszise ea. însă nu din acele de care ne trebuie nouă. — Nu. — Desigur că trebuie să plec. cu orice preţ. Dar găsesc că e din cale-afară de primej tea. zise ea.. „El” nu înseam nă nim ic pentru mine. ci dragostea dum itale de. — Tocmai graniţa e m ai puţin primejdioasă. Se înţelege că nu e tocmai prudent să nu răm ână nim eni aici. cu obrazul aproape chino. Reac în al treilea sertar al biroului. urmă: înştiinţarea e scrisă cu cerneală chim ică. m ulte din scri cuiau sorile mai im portante se prim eau adeseori pe adresa lor. — Braţe se găsesc acolo câte vrei. şi să le spunem lucrurilor pe num e. acela. nedesfăcută. răspunse ea cu un suspin. În m unţi sunt tot atât de în siguranţă ca şi aici. Tăunul rămase pe gânduri. călă — Asta nu e adevărat! o întrerupse Tăunul cu înverşunare. îţi trebuie negreşit un ajutor. trebuie să ne ducem am ândoi. ca şi cum n-ar fi fost întreruptă: — Dragostea dum itale de primejdie te îndeam nă să pleci. aşa cred şi eu. citind pe faţa ei că se trădase. care se putea asem ui oarecum cu patim a beţivului pentru vin. d nu se duce nim eni să-i dea o m ână de ajutor. Dacă plec eu diseară. Într-un plic m are. cu diligenţa de după am iază. Dacă plec seara târziu. în pripă. răspunse el.. Mai m ult decât oricui. neata — O. Nu greutăţile cu care se lu Dom inichino te fac să ţii atât de mult la aceastătorie. îm i dau seama de prim ejdia care ameninţă întreaga noastră acţiune.. cu atât va fi m ai bine. cel m ai nim erit lucru ar fi să plec de-a dreptu Faenza. dum neata ai putea pleci m âine. 79 . scoase la iveală cel din urm ă argum ent: — În orice caz. — Şi dum neata? Dar. — Da. Mi-e una dacă-l m ai văd ori nu vreodată! Dar se opri fără veste.. Apoi. fără ca vreunul din ei să rostească num ele cară celui la care se gândea fiecare. Când eşti turburat din cine ştie ce pricină nevoie să te simţi în prim ejdie. zise ea. Dar nu prea văd cum ai să treci dum graniţa. tărăgă şi plin de ironie. dum neata nici atât n-o s-o poţi du Când un om e aşa de compromis cum eşti dum neata. Dar nu putem pleca îm preună... Când se ivi pe hârtie un pagi rând albastru deschis. — Da. dar la graniţă. — Ce s-a întâm plat? întrebă Gem m a nerăbdătoare. — N-am cerut eu opiul zise el. — Dar încotro s-o iau? — Asta răm âne s-o chibzuim . Tăunul ridică deodată capul şi o privi. Întrucât mă priveşte... şi orice contrabandist. nu că ţin să-l scap numaidecât pe Dom ini îngăimă Tăunul în sfârşit. — Din fericire. vezi şi dum neata acum că trebuie să plec? o întrebă el în sfârşit. Ceilalţi au stăruit să iau! — Ce este.____________________ Tăunul  ajunsese la el un fel de obişnuinţă. Văzând că stăruinţel nu pot schim ba hotărârea lui nestrăm utată. Da. dios pentru dumneata să pleci de aici aşa.. la faţa locului. cu glasul lui m ângâietor. În Rom agna nu m ă cunoa nim eni. „Dominichino a fost arestat. aşa cum aveai nevoie de opiu când erai bolnav. Oare poţi să ai în credere în contrabandişti? Ţi-ar trebui măcar trei zi le încheiate ca s-o poţi lua pe drum uri ocolite. Nici un contrabandist din Apen n-o să m ă trădeze. Pot să pună m âna pe mine m departe. înfruntând-o. el se lăsă pe speteaza scaunului şi izbucni în hoh de râs. — Signora m iss Rita a trim is asta printr-un curier.. D Dom inichino n-a putut să-şi ducă singur însărcinarea până la capăt. ai dreptate. prin care i com unicau preţurile de vară ale unei pensiuni din Apenini.. apoi am ândoi îşi ple ochii. nu-i lucru greu! Am paşaportul Luisei Rita şi plec să mă plim b puţin. Nu se prea găsesc oam eni în care să putem av deplină încredere.. Prin urm are. o iau spre Burgo-San-Lorenzo. Gem m a îşi încruntă sprâncenele. — Ei. Gem m a nu luă în seam ă această jalnică m inciună şi urm ă. iar Gem socotea că e datoria ei să se împotrivească. vino num aidecât”. era o scrisoare cu m arca Statului Papal. îngrijorată. Ketty? A venit cineva? Sunt ocupată şi nu prim esc. şi eu trebuie să plec. adresată lui miss Rita. Fără să lase hârtia din m â Gem m a se aşeză şi-l privi cu ochii larg deschişi şi plini de deznădejde. lipit cu grijă. şi în privinţa travestitului. Socoteai că veţi fi do dum neata şi Dom inichino. activitatea de conspirator ajunge pentru el un fel cursă de obsta cole. pe când pe dum neata te cunoaşte orice spion. la Floren dar asta n-are im portanţă acum. să fim cinstiţi. şi cu cât o vom face-o m repede. Vechile prietene de şcoală ale Gem m ei lo încă la Florenţa şi.. Acum vom fi tot doi: dum neata şi cu m ine. ascuns în blana m otanului. Privirile lor se întâlniră o clipă. — Da. din prudenţă. Dum neata singur ai spus că acolo e nevoie de cel puţin doi oam eni siguri. să ţi se piardă urm a înainte de a ajunge la graniţă.. Tăunul îi întinse scrisoarea.

Nim eni n-a silit-o la nim ic. — Bine. Trebuie să-i destăinuim totul.. Calul m eu o să m ă aştepte la bariera Ponte Rosso la noapte ora unu. Un spion stă de pândă la uşa m ea.. Tău fum a în tăcere şi se uita pe fereastră la strada învăluită în pâcla uşoară a unei ploi m ărunte. Vrei o ţigară. spionul o să vadă lum ină la fereastră şi um unui om pe după perdele şi o să se liniştească. cinci şi jum ătate. Apoi se opri din nou. şi ţi-am adus şi bani pentru drum .. — Da. vom trăi dintr-ai dum itale. Acum plec.. — Şi chiar dacă aş fi.. până a nu înce să se trezească lum ea. Dar ce facem de bani? Să nu scot ceva de la bancă? — Nu. Pe urm ă o să-m i fac rost de un bun. răspunse el. aşa răm âne: plec de aici la San-Lorenzo. crezând că în seara asta stau acasă şi scriu... Fără îndoială că şi Riccardo ar face pen noi tot ce-i stă în putinţă... Prin urm are. — Ea singură şi-a hotărât soarta. atunci spune-m i. El se opri. Martini? Ştiu signora Bolla nu e îm potriva fum atului. De aceea am şi întârziat.. Eu nu prea cunosc nuntele afacerii voastre din m unţi şi vreau să ştiu: o am ă am eninţă vreo primejdie serioasă? — Dum neata vrei să cunoşti adevărul? — Se înţelege. Martini e cel în care am m ai multă încredere. 80 . Dum neata îl cunoşti m ai bine decât m ine. — Şi cum ai izbutit să pleci neobservat? — Am ieşit pe fereastra bucătăriei în grădiniţa din spatele casei.Ce ai gândi despre el? Ai găsi că purtarea lui faţă de dum neata e dreaptă? — Bine. Iar peste două săptăm âni. — O să-ţi spun tot ce pot. Cât am eu acum . — Da. Însă. oprindu-se drept în faţa Tăunului. când se term ina banii m ei. tot n-o să stau aici. nici că e un om pe care te poţi bizui. tărăşte! — Nu m ă îndoiesc nicidecum că Martini ştie să lucreze. Numaidecâ dădu seam a că între ei avusese loc o discuţie penibilă. O să m ă întorc aici pe ora cinci. — Nu-l închiriez.. Martini era tăcut şi mai posom orit ca de obicei. ai putea să te duci să-l cauţi pe Martini şi să-i explici totul. Dar spune-m i. E. închipuieşte-ţi că un foarte bun prieten de-al dum itale ar sta la îndoială să-ţi ceară ajutor l m are cum pănă. În vrem ea asta. încredinţat că sunt înăuntru. — Şi o să ajung. — Nu e prea târziu? Doar trebuie să ajungi la San-Lorenzo înainte de răsăritul soarelui. — Nici combinaţia cu calul de închiriat nu e tocm ai sigură. Mi-l împrum ută un om în care pot avea toată încrederea.L. După ce plecă Gemm a. un păstor o să i-l aducă îndărăt. pentru cazul când s-ar ivi unele greutăţi neprevăzute. — Ai pregătit totul? îl întrebă Gem m a pe Tăun. — Atunci. O s-o trim it im ediat pe Ketty la Martini. Mi-a mai făcut servicii de as şi altă dată. — Prin urm are. el înţelese: — Gemm a. Martini se întoarse şi iarăşi începu să se plimbe din colţ în colţ. Şi Gemm a se întoarse spre el cu mirare. dar tot Martini e mai de nădejde. — Pe Martini?... Deodată. — Atunci îţi răspund: da. nu-ţi pierde timpul cu asta. mai bine să mă duc chiar acum acasă şi să pregătesc totul. Şi toţi prietenii noştri. Avem înaintea noastră toată după-am iaza şi toată seara. desigur! Mă întorc m ult mai devrem e. să-l roa să vină până aici. ri capul. Tăunul se întoarse la ora şase şi-i găsi pe Gemm a şi pe Martini stând am ândoi pe terasă. Te găsesc aici. În ce aventură vre o târăşti? Tăunul îşi scoase ţigara din gură şi slobozi un nor de fum . pe urm ă am sărit peste zid în liva vecinilor. Martini se ridică şi începu să se plimbe prin odaie cu mâinile la spate. ştiu. i aşa? — O. eu m ă duc la Luisa după paşaport: m i-a prom is că m i-l îm prum ută câte ori voi avea nevoie. Pe urm ă. de team ă să nu-ţi pricinuiască vreo ne plăcere. — Nu prea înţeleg ce vrei să spui. am un cal bun. Când o să aprindă lam pa. Bineînţeles.. dar cu ochii în păm ânt. Se înţelege de la sine că nu ţin deloc să fiu văzut astăzi pe stradă. Aşa e m ai puţin prim ejdios. răm âi aici până s-o face timpul să ieşi la barieră? — Da. după ce se gândi puţin. Stăpânul lui. Eu nu m ă m ai pot întoar acasă. Trebuia să scap în vreun fel oarecare de spion! Stăpânul calului o să m ână în biroul m eu toată seara. Feţele lor păstrau urme de turburare. Voynich ____________________ Ea se uita la ceas. Însă n-aş vrea să se observe plecarea m ea. Iar în vremea asta. Trebuie să m ă duc la bucătărie s-o ajut pe Ketty să pregătea m asa. ne vedem la cinci şi jum ătate. Prin urm are. — E ora două şi jum ătate. dicând — Da.. — Trebuie să avem aici un om de încredere. ne ajunge s-o ducem un tim p. fie! răspunse Gem m a.. — Rivarez! începu Martini. De aseme cred că ar fi bucuros să ne dea ajutor. dacă nu găseşti dum neata altă soluţie..

Gem ma.. laţul o să se strângă de tot. decât în hainele dumitale uşoare.. Însă de data asta voi cădea. ca să nu trezesc pe nim eni când vin.. doar n-o să ne certăm acum pentru un sacrificiu rom antic. Prieten cu Don Carlos. după ce-m i term in pregătirile. Sunt destul de inteligent ca să înţeleg atâta lucru. atunci va trebui să m or. Dar dum neata ai trecut graniţa de-atâtea ori.. se învoi scurt Tăunul.____________________ Tăunul  — Vreau să-ţi mai pun o întrebare. Sunt în stare să fac tot ce ce? este de făcut. Vezi să nu pleci fără mine. da! Vom avea tim p destul. Mai bine să iau cheia.. iar Tăunul îl privi drept în ochi. în cazul când s-ar lua cineva după noi. Toate acestea. lucrul acesta îl înţeleg şi eu. da. în să discute am ănuntele plecării. contrabandiştii vor face totul ca să nu cadă în cursă. Apoi începu să vor bească iarăşi. Glasul abia i se m ai auzea. şi dacă trec graniţa. deşi n-am m otive speciale să ţin la dum neata. simplu de tot. nu? — e superioară utilită ţii m ele. Oricare în locul m eu ar fi am eninţat de aceeaşi prim ejdie. zise ea. şi deauna cu bine. iar dum neata nu ai decât să trim iţi prietenilor de-acolo o scrisoare cu explicaţii. Da. ŞtiiPlec eu în locul dum itale. scuturându-se ca de frig. Tăunul se u la el. Şi chiar dacă m -ar. urm ă el. Rivarez. 44 Marchizul de Posa — unul din personajele principale ale aceleiaşi tragedii. În acelaşi tim p. dum neata reprezinţi o valoare m ai m are de m ine. cu toate că nu sunt deloc convins că eşti m ai bun decât mine. Patru ochi prind mai bine decât doi. După masă. Cât despre ea. Sunt băieţi buni. ca să absolut sigur că nu m işună spioni în jurul casei. care trebuie privită din punctul de vedere al utilităţii. de parcă era deja mort. Pe urm ă. Dar să nu crezi că am de gând să-i m ărturisesc dragostea m ea şi s-o chinuiesc decla raţiile m ele. Pentru Dum nezeu. Martini le spunea în aşa fel. — O. vreau să fac şi o mică recunoaştere. a 43 44 Don Carlos şi marchizul de Posa!Doar trăim în secolul al XIX-lea. asta e sigur. o iubesc. Când bătu ora turor unsprezece. ce vrei să spui cu asta? Nu încape ială că acţiunea voastră e plină de prim ejdii. m archizul de Posa şi-a jertfit viaţa pentru eliberarea acestuia. dar vorbim noi în drum spre treb 43 Don Carlos (1545—1568) — fiul mai mare al regelui Spaniei Filip al II-lea. acesta l-a băgat la închisoare. Fără îndoială. Cel m ai sigur m ijloc ca să caz cursă e să pleci cu convingerea că ai să cazi. că dacă nu vrei. asta era! Tăunul lăsă ţigara la o parte şi se uită ţintă în ochii lui Martini. rar. Martini.. nu trebuie să pleci. Ca om. ca s-o lase sing cu Tăunul. — Până acum . Eşti un norocos. lipsit de viaţă: — N-am nici um bră de nădejde că aş putea să scap teafăr.. Dacă ai asem enea presimţiri. nu cred că pe mine m -ar ucide! Ei m ă cunosc m ai puţin decât pe dum neata. iar dacă misiunea pe care trebuie s-o îndeplinesc înseamnă m oarte. Eu doar. adică celui m ai m are folos pentru un cât m ai m are num ăr meni. Va fi mult m ai greu să te cunoa cineva cu ea. atunci va trebui să trăiesc. — Am ândoi vorbim prostii. El se opri. monoton. dar da îm i răspunzi. unde a şi m urit. rosti e sfârşit. d cam din topor. — Vrei să m ă însoţeşti până la barieră? — Da. Gem m a se uită cu luare-aminte la el şi înţelese că înadins născocise pretextul acela. Şi pe urm Rivarez. de parcă era vorba de cota acţiunilor la bursă. Ce putem să facem . Vom avea destul timp dim ineaţa. Câteva clipe fumară am ândoi în tăcere. — Şi să te las să fii ucis în locul meu? Ştiu că ar fi un lucru inteligent! — O. să-ţi aduc pelerina m ea de drum . Martini veni m ai aproape de el: — Dum neata. în tragedia „ Carlos”. — Că dum neata spui prostii. îi răspunse Martini. Voiam să te m ai încâte ceva. cu duioşie. luptător înflăcărat pentru libertate apărător al Flandrei subjugate. însă gâtul meu de mult e prins în laţ. Martini se ridică şi-şi luă pălăria. — Oare trebuie să-nţeleg că nu vrei să-mi răspunzi la întrebare? — Nu.. asta e şi o chestiune de ordin social. Dar cred că am dreptul să ştiu pentru ce mă întrebi? — Pentru ce? Doamne. — Şi dum neata la fel. — Eu doar o să mor. Mă întorc pe la do sprezece.. şi m oartea dum itale ar fi o pagubă însem nată decât a m ea. eşti liber să nu-m i răspunzi. A fost imortalizat de poetul german Schiller. „doar”?.. cu un glas ciudat. Eu am avut totdeauna noroc.. Ea ştie asta tot atât bine ca şi mine. 81 . — Iar dacă m isiunea mea înseam nă viaţă. m ai cu îndo seamă pentru dumneata. te rog să-mi spui adevărul: o iubeşti? Tăunul scutură cu grijă scrumul ţigării şi urm ă să fum eze în tăcere. — Rivarez. Rivarez! — Da. cepură discutară toţi trei: era necesar să se înţeleagă asupra tu punctelor principale. întunecat. Dar dum neata nu trebuie s-o turburi de m înainte din pricina asta. Martini îşi lăsă m âna în jos: — Cred că pentru ea ar fi m ai puţin dureros să mă piardă pe mine. Rivarez. Rivarez. nu e vorba de asta. — Ascultă. — Mă duc până acasă. dum nezeule! Dar nu înţelegi singur pentru ce? — O. „Utilitatea maxim ă” a dum itale — aşa m i se de oa pare că-i spun econom iştii. Tăunul se uita ţintă înaintea lui cu o căutătură în gheţată. — Mai vorbim noi m âine. Ducând o politică de opoziţie faţă de ta său..

Gem m a se duse la bucătărie să-i spună lui Ketty că e liberă şi se întoarse ţinând în mâini o tavă pe c se aflau ceşti cu cafea. Când unul din noi va m uri. începu el cu un glas abia auzit.. la revedere.. Mai întâi de toate. las-o pe Ketty să se ducă la culcare şi vorbiţi cât m ai încet. tăc fără să se clintească din loc.. încep să plâ şi o să-ţi fie milă de m ine. credeam că dum itale ţi-e tot una. uimito Haide. haide... — Şi dum itale îţi plac dulciurile?. zise ea. — Cât eşti de palidă! Asta pentru că prea iei viaţa în serios şi pentru că nu-ţi place ciocolata. va trebui să m ă îndop singur. acoperindu-şi fata cu m âinile. — Dragul m eu prieten. Acum. Ei. Gemma ridică ochii şi pe faţa ei trecu lum ina unui zâm bet. deoarece mi-ai spus că am voie să m ă culc. nădăjduesc că or să m ă lase să ronţăi o caram elă în ziua când o fi să m ă ducă la moarte. vreau să te aş aici. Totdeauna mă îngrijesc să am pentru Cesare. fără să fi putut şti sigur. ca un om de treabă. Gem m a se lăsă în genunchi. în tim p ce-mi vor căuta vreun deghizam ent. S-ar putea să nu ne m ai vedem niciodată. nu-i aşa? Astăzi trebuie să-mi faci toate gusturile. Nici viaţa şi nici m oartea nu merită aşa ceva. căutând ca garnitura de zahăr să se des partă drept de la mijloc. lasă! Să stăm liniştiţi acum .. dar astea -sunt bu tăţi îm părăteşti! Sim ţind bucuria din glasul lui.. Vreau să-ţi spun. am să mă întind colea.. Gândeşte-te: dacă te vor ucide numai pe dumneata. — Dar mult tim p ţi-a trebuit ca să-ţi fie în sfârşit milă de m ine! zise ea. El îi luă mâinile şi i le strânse îndelung.. Se opri şi se aşeză lângă fereastră. O să dorm în San-Lorenzo. Se bucură ca un co când îi dai ceva dulce. tot aşa crezi? Câteva clipe. draga m ea.. cel care-o să rămână îşi va aduce am inte aceste clipe. E foarte probabil că n-o să mai av alt prilej să stăm de vorbă liniştiţi. m acii înflo Linişte! Să stăm cum inţi. — Să ne închipuim că asta e cum inecătura pe care o prim esc bunii creştini la biserică. — Nu vrei să te culci puţin? îl întrebă ea pe Tăun.. E. cu dum neata. Atunci.. Îşi lăsă capul pe genunchii ei şi-şi ascunse faţa. Fără să spună un cuvânt. — O. Iar eu... — Ce ai acolo? Bom boane de ciocolată um plute cu crem ă şi caramele englezeşti? O. dar iată că vine Martini! 82 . — Nici eu n-am avut parte de prea multă m ilă în viaţă. Câteva clipe tăcură am ândoi. Ne-au m ai răm doar câteva minute. Tăunul o privi şi-i luă din nou mâinile într-ale sale. Am să-m i um buzunarele cu caram ele. cu capul sprijinit de braţ şi cu privirea aţintită asu pra ei. iar ei stăteau aşa. Stai m ai bine jos. Tim pul trecea. Gem m a lăsă paharul jos.. să mă despăgubească de toate bucuriile vieţii pe care le-am pierdut. Stai să-ţi aduc biscuiţi. — Bine. La început. E ca un fel de os înainte de execuţie. fără să ne certăm . Se lipesc atât de uşor!. care ne-a am eţit cu bâzâitul ei. Să-ţi pun şi bo boane de ciocolată? — Nu. ca doi c cum inţi. — Şi acum.. — Mie nu-m i place ciocolata. Gemm a aşteptă răspunsul lui. e aproape douăsprezece.. — Aşteaptă să găsesc o cutioară pentru caram elele dum itale.. da.. Să uităm lumea asta zgom otoasă.. — Dacă mă vor ucide. Luă de pe farfurie un biscuit şi-l rupse în două bu căţi egale.... în sfârşit. ca să caute în raftul de jos al bufetului. iar pe astea dă-m i voie să le iau cu mine. la douăsprezece. O. cuminţi.. buna mea prietenă! Mai bine să mâncăm biscuiţii noştri îm preună. — Te înşeli. t-trebuie bem vin din a-a-acelaşi pahar. Martini trebuie să se întoarcă îndată. va tre să-m i trăiesc restul zilelor fără să fi putut şti. şi să m ergem m ână în m pe drum ul nostru.. cumpără-i m âine altele. Voynich ____________________ barieră: Gemma. în fotoliu. El îşi ridică fruntea. — N-nu-i place ciocolata! m orm ăi el încet. Aş vrea să-m i m ai zâmbeşti m ăcar odată cu zâm betul dumitale minunat. blând. atunci bea o ceaşcă cu cafea. — Iată ce vreau să-ţi spun. când am plecat în Am erica de Sud. — Te rog. Îi luă amândouă m âinile şi i le m ângâie cu vârful degetelor. — Nu vreau să fiu serios nici o clipă... o să fie str nic de bine! Tăunul se întinse pe covor la picioarele Gemm ei. E putinţă oare să n-ai nimic a-mi spune? Tăunul se ridică încet şi trecu în celălalt capăt al odăii. clipele zburau una după alta în veşnicie.. Tăunul se aplecă peste um ărul ei. Să coborâm în subteranele tainice ale morţii şi să stăm culcaţi acolo printre riţi. Gemm a se aplecă şi-şi pu uşor mâna pe creştetul lui... zise ea. — Spune-m i în sfârşit adevărul! şopti ea. de parcă ai fi însăşi Minerva! Dacă m ai trece o clipă. pe astea vreau să le m ănânc aici. fii serios m ăcar cinci minute! Doar e vorba de viaţă şi de moarte.L. nu m ă certa.. Vezi.. Doar n-o să ai când dorm i noaptea asta. înainte ca unul din noi să fie ucis. Aşa. — Dar nu mă privi cu atâta asprim e. doar m âine vine moar tea. — Încetează. apoi străbătu odaia şi se opri lângă el. şi. ca să dea de zâm ştire vecinilor că oaspeţii signorei Bolla au plecat. uite aşa. şi în glasul ei tresări un sus pin... — A-adevărat? Atunci. Apoi izbi cu putere uşa de la intrare. Făcu un sem n uşor cu capul şi ieşi din odaie bind.

Plecară împreună să caşte gura prin piaţă. Tăunul era gata îm brăcat cu pelerina şi-şi încheia jambierele de piele pe care i le adusese Mart Bău în picioare cafeaua cu lapte. exact la m -minut! Ca de obicei! Eşti un cronom etru viu.. Montanelli ieşise în piaţă ureze norodului „bună dimineaţa”. „cardinalul cel sfânt” putea să-şi îngăduie unele ciudăţenii nevinovate. Sunt din Corsica. Deodată îl înconjură o ceată zgom otoasă de copii. Coborâră scara cu băgare de seam ă. după colţ. Când uşa de la intrare se închise după ei. — Şi ai venit singur de-acolo? — Nu. se îndreptă spre ei. Nici nu-i de m irare pe o vrem e ca asta. n-aveţi nevoie de un cosaş? îl întrebă el. murim de-a dreptul de foame. Gemm a se întoarse odaie şi. Martini. iar Tăunul m ergea anevo încovoindu-se sub povara boccelei pe care-o purta pe umăr şi târându-şi picioarele. îi spuse fem eia. Vorbind cu ţăranii. târgul se deschisese. să ne mai învârtim puţin încoace şi colo înainte de a ne îndrepta spre barieră. se apropie de o barac ceru lim onada. de struguri uscaţi şi de sem inţe de floa soarelui. Noi. ducându-şi mâna la boneta ruptă şi atingând a uşor frâul calului. Avea o re şi. signora. desfăcu hârtioara pe care i-o strecurase Tăunul. se ridică şi deschise larg uşa. în ciuda perucii roşcate pe care şi-o pusese ca să nu-l recunoască nim e re Cât despre Tăun.. Pentru orice eventualitate. turnându-i lim onada şi privind cu luare-am i pe necunoscut. cu un prieten. Michele îşi vârî m âinile în buzuna călcând alene. m ătuşica. Mi-e team ă că o să-ţi fie cam greu la drum .. Michele fluiera printre dinţi. Mulţim ea forfotea prin piaţă. Doar acuşi începe cositul fânului. unii cu păsări şi porci. Nu-i nim eni pe stradă? — Nu. e şi mai rău. deocam dată. zând. — În Corsica. asta n-are nici o im portanţă. pe jum ătate sălbatice. Mi-am dat osteneala să ajungă uscate. Asta-i p-pelerina călătorie? — Da. Ei. într-o italienească stricată. în bătaia fierbinte a soarelui. târându-si picioarele. Uite.. Adio. cu cicatrice pe obrazul stâng şi cu o claie întreagă de păr negru care-i cădea în ochi. Pe caldarâm . Altfel o să răcească. îţi voi spune totul”. Acesta era sem nul lor convenţional. Rupse o filă din carnetul lui de note şi scrise pe ea câteva cuvinte cu creionul. cela cu căm aşă roşie. Dar ruieni. Ne vedem vineri la Forli. Călăreţul. glum ind. Dacă altul de Montanelli şi-ar fi um plut casa cu flori şi cu bu fără îndoială că lum ea şi-ar fi bătut joc de el. cu picioarele teau goale. Martini îşi ştergea cizm ele de preş. care trebuia să primească de la ei ş ducă m ai departe com unicări im portante. — Cauţi cumva de lucru? — Da. înain — Da. Când se întoa cu laptele. Paolo! Auzind că-l strigă. care-i întinde buchete mari de stânjenei. — Călăreţul cela e Marcone. înfăţişa de adevărat corsican. — Am adresa. Mă duc să zesc un pic de lapte. uite-i colo. încăl Gem m a plecă la bucătărie. tocm indu-se cu vânzătorii de turtă dulce ieftină. — Câtă precizie. înainta încet. — O. de maci roşii şi de narcise albe şi delicate. — Cum . CAPITOLUL AL DOILEA La Brizzighella era zi de târg. Tăunul se îndreptă spre călăreţ. — Cred că e timpul să plecăm. Şi încă foarte tare. Aici ai caf Gem m a? Rivarez ar trebui să bea ceva fierbinte te de a pleca la drum pe ploaie. fără voie. Martini. Încovoindu-se şi m ai m ult. alţii cu cirezi de vite de munte. Să scârţâie uşa. a cu produse lactate. Un bărbat şchiop. şopti deodată Michele. Aşteptau pe un prieten de-al lor. Patim a lui pen florile sălbatice era socotită ca una din slăbiciunile care stau bine oam enilor foarte înţelepţi. o ai? Nu-i nim ic. zise Gem m a cu glas liniştit. strângându-şi dinţii şi pumnii ca să nu izbucnească în plâns. Martini. pentru orice eventualitate: Să m ergem. bineînţe dacă nu se întâm plă nim ic deosebit. lipsit de viaţă. — Stăpâne. ca să nu se bage seamă prea m ult că şchiopătează. Toţi spionii s-au dus pe sem ne să se culce. apoi îşi luă pălăria de călătorie. — Nu.____________________ Tăunul  Tăunul tresări. care după înfăţişare putea fi luat drept un administrator 83 . cafea. încet.. Mai încet. Veniseră ţărani de prin satele şi cătunele vecine. Când se întoarse în palat. iar m amele lor se adăposteau pe sub copaci cu coşurile cu ouă şi unt. dar afară toarnă cu leata. Dedesubtul adresei era scris: „Când ne vom întâlni. el închipuia fără cusur tipul şom erului corsican. stă lungiţi cu faţa în jos băieţi bronzaţi. culese de pe coline. cu boruri largi. ia-o şi pe asta. oam enii săraci. îm brăcat într-o bluză albastră. Un boier care are o ferm ă lângă Ravena a fost mai zilele trec la Bastia şi mi-a spus că prin îm prejurim ile Ravenei se găseşte mult de lucru.. Aşteaptă o clipă: iată adresa. — Se vede că dum neata nu eşti de pe aici. — Să-ţi ajute Dum nezeu să găseşti! Să-ţi ajute nezeu! Num ai că vrem urile-s grele acum prin părţile Dum noastre. şi mai ai aici încă câteva lucruri.

 E.L. Voynich

____________________

m oşie, sări din şea şi aruncă dârlogii pe gâtul calului. — Dar la ce treabă te pricepi? Tăunul îşi răsucea boneta în mâini. — Ştiu să cosesc, să îm pletesc garduri de nuiele... începu el. Apoi urm ă, fără să schim be tonul: La ora u noaptea, la intrarea peşterii rotunde. Avem nevoie de o căruţă şi de doi cai buni. Eu o să aştept în peşte ră... Ştiu să şi sap, stăpâne, şi... — Bine, destul. Eu am nevoie num ai de cosaşi. Ai m ai fost vreodată la stăpân? — Da, am m ai fost. Bagă de seam ă să fii binemînar S-ar putea întâm pla să dăm peste vreun at. detaşam ent de urm ărire. Să n-o iei pe cărarea din pădure. Pe partea cealaltă e mai puţin prim ejdios. D întâlneşti vreun spion, nu-ţi pierde vrem ea discutând de pomană, trage dintr-odată... O, aş fi aşa de bucu să-m i pot găsi de lucru, stăpâne! — O fi, dar m ie îm i trebuiesc oam eni care să cunoască bine treaba... Moşule, astăzi n-am m ărunte. Un cerşetor bătrân, numai zdrenţe, se apropie de ei şi începu cu glas jalnic şi monoton: — În numele prea sfintei fecioare, fie-vă milă de un biet orb bătrân... Ştergeţi-o repede de aici, că v detaşam entul de urm ărire... Prea sfântă stăpână a cerurilor, fecioară neprihănită... pe dum neata te cau Rivarez. Peste două minute va fi în piaţă... Să vă răsplătească toţi sfinţii din cer... Va trebui să treceţi p rândurile lor; peste tot m işună spioni şi nu-i nici o nădejde să vă puteţi strecura neobservaţi. Marcone trecu dârlogii în m âna Tăunului. — Grăbeşte-te! Ia-o spre pod, acolo dă drum ul calului şi ascunde-te în râpă. Toţi suntem înarmaţi şi s sigur că o să-i putem ţine în loc vreo zece minute. — Nu, asta nu! Nu vreau să vă prindă pe toţi. Nu vă răzleţiţi şi trageţi pe rând: Îndreptaţi-vă spre noştri, uite-i colo, legaţi lângă „balconul palatului, şi pregătiţi-vă pistoalele. Ne retragem luptând, iar cân să-m i arunc eu boneta, tăiaţi căpestrele şi încălecaţi fiecare pe calul cel mai apropiat. În felul ăsta cred să ajungem cu toţii până la pădure. Toate acestea le spusese cu glasul pe jum ătate şi cu atâta linişte, încât chiar cei care stăteau alături n fi putut bănui că e vorba de ceva m ai prim ejdios decât cositul fânului. Marcone îşi luă calul de frâu şi-l aduse lângă ceicai. Tăunul mergea alături de el, târându-şi picioa lalţi rele ca şi mai înainte, iar cerşetorul îi urm a cu mâna întinsă, cerând întruna de pomană, cu glasul lui plân gător. Michele se îndreptă spre ei fluierând — cerşe avusese timp să-l prevină când trecuse pe lângă el şi torul acum , cu un aer de parcă nu s-ar fi întâm plat ni îşi făcea drum pe lângă trei ţărani, care stăteau sub un mic, copac şi m âncau cu multă poftă nişte ceapă, să le spună şi lor vestea. Ţăranii se ridicară num aidecât şi se luară după el. Aşa că, fără să atragă atenţia nim ănui, toţi- şapte s teau acum lângă treptele palatului. Fiecare îşi ţinea mâna pe pistolul ascuns în buzunar, căutând să nu depărteze prea m ult de caii legaţi lângă balcon. — Să nu vă daţi de gol înainte de a vă da eu sem nalul, zise Tăunul, încet dar lim pede. S-ar putea chiar nu ne recunoască. Când am să trag eu cel dintâi foc, atunci să trageţi şi voi. Dar nu în oameni, c picioarele cailor, ca să nu ne poată urm ări. Trageţi pe rând: trei să tragă şi trei să încarce. Dacă se v cineva între noi şi cai, ucideţi-l. Eu o să încalec surul, îndată ce vedeţi că-mi arunc boneta la păm ânt, fu care încotro şi să nu vă opriţi, orice s-ar întâm pla! — Iată-i că vin, zise Michele. Tăunul se întoarse, luându-şi o înfăţişare nevino şi mirată, de prostănac. Târgul se sparse dintr-odată vată şi toată lum ea se-ntoarse spre ulicioara din care ieşeau, la pas, cincisprezece călăreţi înarm aţi, înain încet, făcându-şi cu greu drum prin m ulţim e. Dacă n-ar fi fost spionii aşezaţi prin toate ungherele, cei şa com plotişti ar fi putut să se facă nevăzuţi în linişte, în tim p ce m ulţim ea căsca gura la soldaţi. Michele apropie puţin de Tăun: — N-ar fi bine s-o ştergem acum ? — Cu neputinţă. Suntem înconjuraţi de spioni. Unul dintre ei m -a şi recunoscut. Uite, a trim is pe altul s dea de veste căpitanului. Singura noastră scăpare e să le doborâm caii. — Care-i spionul? — Om ul în care o să trag eu întâi. Sunteţi gata cu toţii? Uite-i, îşi fac drum spre noi. Într-o clipă ne atacă — La o parte! strigă căpitanul. În num ele sanctisale, vă ordon să vă daţi la o parte! tăţii Mulţimea se trase îndărăt speriată şi nedumerită, iar soldaţii năvăliră asupra celor câţiva oam eni c stăteau lângă balconul palatului. Tăunul îşi scoase pisşi trase, dar nu în detaşam entul care se apropia, tolul ci în spionul care, chiar în clipa aceea, se îndrepta spre cai. Om ul căzu im ediat, cu clavicula sfărâm a Aproa în aceeaşi clipă se auziră, unul după altul, încă şase focuri şi com plotiştii începură să se retra pe spre caii lor. Unul din caii urm ăritorilor alunecă şi sări într-o parte. Altul căzu la păm ânt, cu un nechezat puternic dureros. Din m ulţim ea cuprinsă de panică se porniră strigăte. Apoi, acoperindu-le, răsună glasul porunc al căpitanului care comanda escadronul. Ofiţerul se înălţă în scări şi, ridicând sabia, strigă: — Încoace, băieţi! După m ine! Deodată, se clătină în şea şi se răsturnă pe spate: Tăunul mai trăsese odată şi nu-şi greşise ţinta. Ca izvoraş roşu aprins, sângele se prelingea pe tunica ofi Dar, cu o sforţare supraom enească, el se ţerului. prinse de coama calului, se îndreptă din nou în şea şi strigă, m ânios: 84

____________________

Tăunul 

— Ucideţi-l pe diavolul ăsta, dacă nu-l puteţi prinde de viu! E Rivarez! — Încă un foc fiecare, repede! strigă Tăunul către ai săi. Pe urm ă, fugiţi! Şi-şi aruncă boneta la pământ Era şi tim pul: săbiile soldaţilor înfuriaţi se vârteau pe deasupra capului său. şi în — Jos arm ele! Toţi! Cu aceste vorbe, cardinalul Montanelli se aruncă în care se încăierau. tre cei Şi în aceeaşi clipă se auzi strigătul îngrozit al unuia dintre soldaţi: — Eminenţa voastră?... Doam ne sfinte, or să vă om oare! Dar Montanelli mai făcu încă un pas şi se opri tea pistolului întins al Tăunului. înain Cinci dintre com plotişti încălecaseră şi alergau în sus, pe uliţa povârnită. Marcone abia sărise în şa, înainte de a porni se întoarse, să vadă dacă nu cum va conducătorul lor avea nevoie de vreun ajutor. Su era tot acolo, încă puţin, şi toţi şapte ar fi fost salvaţi. Dar în clipa când cardinalul, în sutana lui purpuri ieşi înainte, Tăunul tresări deodată şi m âna în care ţinea pistolul i se lăsă în jos. Această clipă hotărî sfârş luptei. Tăunul se trezi înconjurat şi trântit cu sălbăticie la păm ânt; unul dintre soldaţi îl lovi cu latul săbiei aruncă pistolul din m ână. Marcone dădu pintenilui. Caii cavaleriştilor tropăiau pe colină la câţiva paşi în calu urma lui. Ar fi fost de prisos să rămână, l-ar fi prins şi pe el. Se întoarse în şa, ca să tragă cel din urm ă fo cel m ai apropiat urmăritor, şi-l mai văzu odată pe Tăun: faţa-i era plină de sânge. Cai, soldaţi şi spion călcau în picioare, şi Marcone auzi blestem ele cumplite ale învingătorilor şi glasurile lor şuierătoare, pline o bucurie necruţătoare. Montanelli nu văzu ce se întâm plase. Se depărtase de balcon şi încerca acum să liniştească mulţim cuprinsă de groază. Dar în clipa când se apleca asupra spiorănit, oam enii se traseră îndărăt speriaţi, şi nului lucrul acesta îl făcu să-şi ridice capul. Soldaţii străbăteau piaţa, târând prizonierul deghia cu care-i legaseră m âinile. Om ul se înăbuşea. frân Faţa i se învineţise de durere. Se întoarse spre cardinal şi, zâm bindu-i cu buzele lui fără pic de sâng strigă: — Vă felicit, em inenţa voastră!... Cinci zile m ai târziu, Martini era în drum spre Forli. Gemm a îi trimisese prin poştă un pachet cu anunţ tipărite: sem n că are nevoie de el, deoarece se petrec acolo evenim ente neobişnuite, îşi aduse aminte cele ce vorbise pe terasă cu Tăunul şi bănui dintr-odată adevărul.

Totuşi, de-a lungul drum ului nu încetă o clipă să-şi repete că, fără îndoială, nu i se întâmplase nim ic 85

 E.L. Voynich

____________________

Tăunului. Dar cu cât se gândea m ai mult, cu atât mai m ult se încredinţa că nenorocirea îl lovise într-ade pe Tăun. — Bănuiesc ce s-a întâm plat. Rivarez a fost prins, nu-i aşa? zise el intrând la Gem m a. — L-au arestat joia trecută la Brizzighella. S-arat cu înverşunare şi a rănit pe com andantul apă detaşam entului şi pe un spion. Rezistenţă înarm ată... Asta nu-i bine! — Pentru el, e tot una. E atât de com prom is în ochii lor, încât un foc de pistol în plus nu-i schim bă cu m ic situaţia. — Ce crezi că vor face cu el? Faţa palidă a Gem m ei se făcu şi m ai palidă. — Cred că nu trebuie să aşteptăm până vom afla-o. — Oare o să putem să-l scăpăm? — Trebuie, neapărat. Martini se întoarse şi începu să se plim be fluierând, cu m âinile la spate. Gemm a îl lăsă să se gândească voie. De altfel, se cufundase şi ea în gândurile ei. — L-ai văzut? o întrebă Martini, oprindu-se câteva clipe din plim barea lui înainte şi înapoi. — Nu, trebuia să m ă întâlnesc cu el aici a doua zi dim ineaţa. — Da, îm i am intesc. Unde e închis? — În fortăreaţă, sub pază întărită şi, după câte se spune, în lanţuri. Martini ridică din um eri. — Asta n-are im portanţă: o pilă bună face de pe trecanie oricăror lanţuri. Num ai să nu fie rănit... — S-ar părea că e şi rănit, însă cât de grav, nu ştiu. Dar mai bine să-ţi spună Michele; el a fost de f când l-au prins. — Atunci, el cum a scăpat? E cu putinţă să fi fugit şi să-l fi lăsat pe Rivarez singur în clipa cea m ai grea — Nu e vina lui. A luptat şi el ca şi toţi ceilalţi, şi a executat întocm ai toate ordinele lui Rivarez. De alt fel, nim eni nu s-a abătut de la ele, afară de însuşi Rivarez. Parcă le uitase dintr-odată... sau poate că o fi fă vreo greşeală în ultim ul mom ent. Toate acestea sunt cam ciudate şi nim eni nu poate să priceapă ce petrecut cu el. Aşteaptă, îl chem îndată pe Michele. Gemma ieşi din odaie şi se întoarse îndată cu Mi chele şi cu un ţăran de la munte, lat în um eri. — Acesta e Marco, unul din contrabandiştii noştri, zise ea. Ai m ai auzit de el. A sosit chiar acum şi cred o să ne lămurească spusele lui Michele. Michele, acesta e Cesare Martini, despre care ţi-am m ai vor Povesteşte-i tot ce s-a petrecut sub ochii dumitale. Michele povesti pe scurt încăierarea dintre com plo detaşam entul de soldaţi. tişti şi — Nici până acum nu pot să înţeleg cum s-a întâm plat asta, încheie el. Nici unul dintre noi n-ar fi ple dacă ar fi bănuit m ăcar că or să-l prindă. El ne dă porunci hotărâte de tot ce aveam de făcut, şi duse niciodată nu ne-ar fi trecut prin minte că o să răm ână pe locul încăierării după ce şi-a aruncat boneta pământ şi că o să se lase înconjurat de soldaţi. Era doar lângă calul lui şi am văzut cu ochii m ei cum i-a tă căpăstrul, iar eu i-am dat cu mâna m ea pistolul, înainte de a sări pe cal. Se prea poate ca, şchiop fiind, să fi putut încăleca la tim p. Asta e singura presupunere pe care pot s-o fac. Dar chiar aşa, şi tot ar fi putut tragă! — Nu, nu e asta, intră în vorbă Marcone. Nici m ăcar n-a încercat să încalece. Am văzut bine cum întâm plat. Iapa m ea s-a speriat de împuşcături şi a înce sară în lături: de aceea am şi plecat cel din put să urmă. În tim p ce porneam , m -am întors să văd dacă totul e în ordine. Rivarez ar îi putut fugi în toată v dacă nu era cardinalul. — O! făcu Gem m a, cu glas înăbuşit, iar Martini repetă, nedum erit: — Cardinalul?... — Da, cardinalul. S-a aruncat între ei şi s-a oprit drept în faţa pistolului său, dracul să-l ia! Fără îndoială Rivarez a tresărit, speriat; m âna care ţinea pistolul i-a căzut, iar pe cealaltă a ridicat-o, uite aşa. Şi Marc îşi duse pum nul stâng la ochi. În clipa aceea, au tăbărât cu toţii asupra lui. — Nu înţeleg nim ic, zise Michele. Nu e în firea lui Rivarez să-şi piardă capul în faţa primejdiei. — O fi lăsat pistolul în jos de frică să nu om oare vreun om neînarmat, îşi dădu părerea Martini. Mich ridică din um eri. — Oam enii neînarm aţi n-au ce căuta într-o încăieca aceea. Războiul e război. Rivarez trebuia să-l rare cinstească pe em inenţa sa cu un glonte şi să nu cadă în labele lor, ca un iepure de casă! Atunci ar fi răm pe lum e un om cinstit mai mult şi o satană m ţin! ai pu Om ul se întoarse, m uşcându-şi mustăţile. Încă o clipă, şi ar fi izbucnit în lacrim i de mânie. — Oricum ar fi, zise Martini, ce a fost, a fost, şi a discuta cum s-au petrecut lucrurile, înseam nă a pierde tim pul în zadar. În mom entul de fată, trebuie să ne gândim cum să organizăm evadarea. Presupun toţi sunt gata să înfrunte orice pentru asta, nu-i aşa? Michele nici nu-l învrednici m ăcar cu un răspuns la această întrebare de prisos, iar contrabandistul z cu un zâm bet rău: — Aş fi în stare să-mi ucid fratele, dacă s-ar îm potrivi! — Minunat! Atunci, să pornim la lucru. Dar m ai întâi, aveţi planul fortăreţei? Gem m a deschise sertarul şi scoase de acolo câteva foi de hârtie. 86

Gino a plecat îndată la Brizzighella. crezi că Ferrari va stărui ca rez să fie lăsat la Brizzighella? Riva — Cred că o să facă tot ce-i stă în putinţă ca rez să fie spânzurat. — Nu trebuie să-l lăsăm să ajungă la Ravena. num it „legat”. 87 . comandan ilitar al Brizzighellei. Să-i lăsăm să se gândească la planul de evadare. dar faţa ei nu se schim bă la auzul acestor vorbe. — De unde ai inform aţiile astea? — De la un soldat din garda fortăreţei. Montanelli a fost totdeauna potriva tribunalelor militare. procesele im portante se judecă în gatului prim ă instanţă num ai acolo. Astea-s drum urile care duc în vale. nevastă-sa îl ru cu cheltuieli nesăbuite şi. Uite. în celula rotundă care are o fereastră cu gratii. rosti ea în sfârşit. rul”. de trei săptăm âni răbdarea lui era pusă la grele încercări. — Repede te-ai inform at! — N-avem vrem e de pierdut. Era foarte palidă. liniştită. — De ce crezi aşa? — Sunt sigur de asta. zise Michele ridicându-se. Cardinalul o să ia. — Ce fel de oam eni sunt soldaţii din gardă? — Până acum . zise Michele. şi să nu pierdem vrem ea! Cesare. — N-or să-l ducă ia Ravena. vorbi Gem m a. zis şi „GreieE văr cu Gino. vino să cercetăm planul fortăreţei ş chibzuim cum trebuie organizată evadarea. dar cardinalul? O să încuviinţeze el această ilegalitate? — Afacerile militare nu-l privesc pe cardinal. mirea De jur-îm prejur se descopereau m ereu tot alte com ploturi şi întreg ţinutul era înţesat cu clandestine zite depo 45 Legaţie — eparhie în care Papa trimitea un cardinal cu o misiune specială.. După ce plecară cei doi. să ne gândim la planul nostru. vorbi iarăşi Marcone. Eu o plec astăzi la Folipiano şi aş vrea să m ergi cu m ine. numai că nu m ă pricep cum s-ar pu înlătura o piedică. em inenţa voastră. situaţia lui nu e din cale-afară rea. Ea îşi lăsă câteva clipe Gem m âna într-a lui. Se vede se deprinsese cu gândul acesta. zise ea. — Şi încuviinţarea asta n-o s-o capete niciodată. Probabil că va căuta p toate m ijloacele să aducă procesul în faţa tribunalului militar. partea acuzatului. unul dintr-ai noştri. care trebuiau fie aici încă de acum trei zile. CAPITOLUL AL TREILEA — Iar eu vă asigur încă odată. Iată şi planul fortificaţiilor. iar unele planuri le-am avut de m înainte. În o domnea o stare de spirit apăsătoare.. E un dobitoc care nu iartă şi n-o să scape el din m ână prilejul de a se răzbuna pe un duşm an — Prin urm are. Dar intenţiile guvernului se cunosc? Unde o să a loc judecata. e unchiul ofiţerului pe care l-a tul m rănit Rivarez. Greierul e de puţin tim p acolo şi nu şi-a dibuit b oam enii..____________________ Tăunul  — Am şi întocmit toate planurile.. pe deasupra.. — Bine. după lege. şi m -ai ajutat în mom entele grele. totuşi în glasul lui răzbătea mânia. născocind vreun pretext oarecare. — Totuşi. etajul de jos şi de sus turnurilor. ai fost totdeauna un prieten bun. Riva Martini se uită la Gem m a. Martini se apropie de m a şi-i întinse m âna în tăcere. Colonelul Ferrari. Nemulţu creştea din zi în zi şi lua proporţii tot mai am eninţătoare. Com andantul oraşului făcea tot posibilul ca să pă tonul respectuos cu care era dator să vorbească streze unui înalt dem nitar al bisericii. se am estecă în vorbă Michele. Vincenzo încă nu ne-a trim is cartuşele. că e prim ejdios să aşteptăm până-l vor muta. Atâta tim p cât Rivarez se află în Brizzighella. el nu poate să treacă peste form alităţile obişnuite. Marcone. — Dar ştii în ce turn e închis? — În cel de la răsărit. Boala de ficat îl chinuia. Iată aici etajul de jos al fortăreţei. nici vorbă că ar fi pierdut. — Trebuie să aflăm de la Gino ce fel de om e Greierul. — Însă el se bucură de o trecere extraordinară. Legea se schim bă după bu plac al celui care e la putere. — Haide. e scrisul lui. Iar dincoace. Lucrul de care mă tem m ai m ult decât de orice e nu-l mute la Ravena. va spune că a fost silit s-o facă pentru liniştea oraşului. Am putea să organizăm evadarea lui pe dru Dar ca să fugă din fortăreaţă. Acolo. — Ba eu cred. cred că e m ai greu. încă n-am ajuns să-i cunoaştem . la Brizzighella sau la Ravena? — Asta încă n-am aflat-o.. Ravena e reşedinţa le 45 şi. şi colonelul nu va îndrăzni să facă pasul acesta f încuviinţarea lui. acum .. fără îndoială. Lista adăposturilor din m unţi a fost întocm ită chiar de Rivarez. Mi-a şi venit o idee. — Cesare. şi ca să justifice. iar astea. Dar în Statul Papal nu se prea ţine seam a de lege. că refuzul em inenţei voa stre am eninţă liniştea oraşului. şi în m odul cel m ai serios. Am însem nat-o pe plan. cărările şi adă posturile tăinuite din m unţi şi din galeriile subterane. Trebuie să încercăm s salvăm cât e încă în Brizzighella.

Când com andantul m ilitar înaintase legatului raportul pri vitor la arestarea Tăunului. Atunci. el are dreptul să fie judecat după lege. Şi chiar în momentul de fa individul constituie o am eninţare perm anentă a ordinii şi securităţii publice. E. Ar fi fost singura soluţie satisfăcătoare. de acest individ. într-o particulară cu ţie discu adjutantul său. dacă nu chia organizat. dar acesta e un caz excepţional. şi curtea m arţială num ită de m onsignorul Spinol ar fi osândit fără îndoială la m oarte sau la muncă silnică dacă om ul nu izbutea să fugă în Toscana. că dacă em inenţa voastră ar şti câte a trebuit să îndurăm. — Cred. — Orice ar fi făcut omul acesta. şi eu şi ajutoarele m ele.L. com andantul garni zoanei îl num ise „sfânta întruchipare a unei încăpă de catâr”. — Pentru m ine. 88 . trebuia să m ai aibă de-a face şi cu cardinalul. — Dar să analizăm cazul de faţă. Înţeleg foarte bine că num ai din conştiinciozitate sunteţi îm potriva u procedee cam neobişnuite în justiţie. de rugăm inţi şi de toate mijloacele care se am e puteau născoci. urm ă el. Îi lu interogatoriu după interogatoriu. acea adevărată întrupare a răului! Întâi. am putea spune că a fost p transportând arm e prin contra bandă în Statul Papal. cel m ai bun spion al lui. a opus rezistenţă arm ată autorităţilor rănind grav două persoane oficiale care se găseau în exerciţiul funcţiunii. şi autorităţile din Brizzighella tot nu ştiau încă ce să facă cu el. iar îm potrivirea dâ a cardinalului Montanelli de a o întări cu barea sa. num ai să-l facă să-şi recunoască vina. îi venise în minte — aşa cum prevăzuseră de altfel Gemm a şi Mich — să aducă procesul în faţa tribunalului militar. se îm pliniseră trei s tăm âni de când era în fortăreaţă. şi ilegală. pe care. iar credinţa lor era m ai puţin decât îndoielnică pe lângă toate astea. era cea din urm ă picătură care făcea să se reverse apro cupa plină cu necazuri a bietului colonel. se îm potrivi Montanelli. Tăunul scosese din circulaţie pe iubitul nepot al colonelului. Soldaţii garnizoanei se aflau într-o stare de plâns. iar acum îi m ai căzuse pe cap din senin şi Tăunul. care cere m ăsuri excep ţionale. ca pe o favoare excepţională. transform ând închisoarea într-un soi de local de petrecere. Se m ai ştie că este un m em bru foarte influent al unei asociaţii secr dintre cele m ai prim ejdioase din ţară. nu există nici un caz care să poată fi soluţionat prin nedrepta Judecarea unui cetăţean de rând de către tribunalul secret m ilitar este şi nedreaptă. Sunt motive puternice să bănuim că a sprijinit. Toate ţânări acestea îl aduseseră până la deznădejde. em inenţa voastră! E lim pede că arestatul e vinovat de câteva cri fioroase. uciderea a cel puţin trei agenţi ai poliţiei secrete. aprobarea să conducă personal cerce tările. Iată. din ziua arestării nu se făcuse nici un înainte. nu m ai putea să-şi retragă cererea fără să se recunoască învins: a însemnat să declare că nu se sim te la înălţim ea ad versarului său. se foloseau deninţări. Prim ind cucernica încuviinţare. De atu n-a încetat să pună la cale comploturi. răspunse Montanelli. Pe de altă parte. Fără în toate aceste doială că acuzaţii sunt suficiente ca să îndreptăţească trimiterea lui în faţa tribunalului m i litar. el ceruse. A luat parte la revoltătorul atentat din Savinio. iar de data asta. Voynich ____________________ de arm e. ca să iasă din încurcătură. Autorităţile din Brizzighella începuseră acum să regrete că nu-l trimiseseră de la început la Rave Dar era prea târziu să-şi mai îndrepte greşeala. Apoi „viclea nul diavol spaniol” izbutise să abată de pe drum ul cel drept pe toţi paznicii şi să încurce pe toţi ofiţerii ca luau interogatoriul. ar privi altfel lucrurile. Şi totuşi.

em inenţa voastră. Dacă em inenţa voastră ar binevoi să asiste m ăcar la un interogatoriu. ne e frică m ereu să nu evadeze. Afară de asta. de parcă citea o ru găciune! Bineînţeles că acum toată legaţia nu vorbeşte decât despre asta. o fe — Curios. e nevoie ca Rivarez să ştie: eminenţa voastră ar putea auzi totul din. deodată te pom eneşti că ţi se dezgroapă toate păcatele de acum douăzeci de ani în urm ă şi ţi se arunc obraz! — Rivarez a dezvăluit. em inenţa voastră. dar sunt silit să-i iau eu sin interogatoriul. bietul băiat intrase în datorii şi luase cu îm prum ut o m sum ă de bani din casa regimentului. Dar dacă aţi vedea măcar odată cum se poartă Rivarez interogatoriu...____________________ Tăunul  — Mersul normal şi legal al procesului ne-ar cere m ult timp. am pedepsit me reu soldaţi. Idioţii! Sunt îndrăgostiţi de el ca dem eie. em inenţa voastră. 89 . — Adică furase.. şi fiec dintre noi a făcut greşeli la tim pul lui. — Dar ce lucruri atât de grozave poate să facă? Negreşit. oare.. se înţelege că n-a fost os din partea lui. — Dacă vă închipuiţi că e posibil să evadeze. Pe când era ofiţer de cavalerie. Nu înţeleg de unde a putut să afle Rivarez această veche afacere scandaloasă. em inenţa voastră. dar vă spun drept: om acesta ar scoate din sărite şi pe un sfânt! Poate n-o să mă credeţi. S-ar zice că ofiţerul care-l instruieşte e crim inalul. totuşi sunt obligat să m ă folosesc de persona închisorii. em inenţa voastră. — Eu fac tot ce-mi stă în putinţă. — Neobişnuit de meşter în născociri diavoleşti! Iertaţi-m ă. fără îndoială că ar înţelege. dar prietenii săi au pus la loc ime m fru diat toată sum a şi în felul acesta afacerea a fost m uşam alizată. deoarece ofiţerul însărcinat cu asta n-a mai putut să reziste. am fost nevoit să schim b patru ori pe toţi cei din jurul lui. Toţi suntem oam eni păcătoşi. poate să refuze de a răspunde la întrebări. Trebuie să fie un om neobişnuit.. em inenţa voastră. iar pentru noi fiecare cl e preţioasă. Băiatul e de fam ilie bună şi de atuncilui tarea pur a fost ireproşabilă. Iar arestatul parcă a vrăjit toată garda! În răstim p de trei săptămâni. dar în zadar: nu pot să-i împiedic să scoată scrisorile lui din închisoare şi să-i aducă răs punsuri. altă armă nu m ai are! — Ba m ai are şi o lim bă ascuţită ca briciul. vreun secret personal al ofiţerului oare-i lua interogatoriul? — Da. Aşa-i firea omului. şi încă de faţă cu gradele inferioare! Şi-n vrem ea asta făcea o m u aşa de nevinovată. D în afară de tăcere. banii pe care-i în credinţase statul? — O. să vedeţi. — Cum se poate? — E greu de explicat. atunci e datoria dum neavoastră să întăriţi paza. m -aţi înţelege. iar el judecătorul!. cum s-ar spune. Şi nici unul n-ar vrea să le afle toată lum ea... chiar d prim ul interogatoriu a scos-o la iveală.

iar un vânzător de fru striga: „Fragola! Fragola!” Cu un gest de m ânie. Însă chipul lui nu-şi pierdu înfăţişarea gravă şi în acelaşi ti îngăduitoare. — Dar î-î-întrebările em inenţei voastre? Dorinţa de a insulta se simţea m ai curând nul. după cum ţi se pune în sarcină? — Să u-ucid cu ele şobolani. repetă el cu glas li niştit. bom băni „În ce priveşte încăpăţânarea. Ochii lui Montanelli scăpărară. — U-u-urm e vechi de m uşcătură lăsate de aceiaşi şobolani. în to Cardinalul îl înţelese num aidecât. obloanele erau închise să nu pătrundă căldura. — Sunt slujitor al bisericii. „Destul că acest preacuvios fi m ăgăriţei lui Balaam dispune de legi după bunul său plac. Tăunul intră în încăperea unde Montanelli scria la un birou încărcat cu hârtii. Şi plecă. te rog. Şi odată. — Şi de a nu răspunde la ele? Cel puţin aşa mi s-a spus.. nu spion al po Nu intră în obligaţiile m ele profesionale să as liţiei. Însă atunci.. — Puteţi să aşteptaţi în sală.. — Signor Rivarez.. — Sunt cu t-totul la dispoziţia em inenţei voastre. Montanelli înălţă capul. Tăunul îşi aruncă peste cap părul care-i cădea în ochi şi încercă un zâm bet. vreau să-ţi pun câteva întrebări şi ţi-aş fi foa recunoscător dacă m i-ai răspunde. — Ce-ai la m ână? întrebă el deodată. tot n-am ajunge la nici un rezultat. zise el către nepotul său.. hotăr nu se m ai poate îndrepta. Uşoara înclinare din cap care însoţea aceste cuvinte. fie că vei răspunde la ele. ca pe un serviciu personal. ca şi acum . îl întrerupse Montanelli. Sergentul şi soldaţii salutară şi. E. după ce se închise uşa după ei. Tăunul zâm bi. — Puteţi să aşteptaţi în sală. iar pielea-i era sfâşiată. se schimbă pentru dum neata în şobolani. Dar gentul colonelul socoate că arestatul e foarte periculos şi crede că ar fi mai bine.. decât în vorbele Tăunului. ca să scăpăm de el înainte de a face şi alte isprăvi.. nu-l întrece unul pe celălalt!” Nu spuse nim ănui nim ic despre întâlnirea care tre să aibă loc între Tăun şi cardinal... Tăunul ridică braţul în m nu 90 . Toată mâna îngustă şi flexibilă a Tăunului era ai răni. nădăjduesc că-mi vei f această favoare. zise el. Altminteri. m âine dimineaţă la ora zece. Om ul acesta. grozav de stingherit. a ora — Iar eu. dar eu vorbesc de cealaltă mână. După cele spuse de eminenţa voas îm i îngădui cu toată sfiiciunea să insist asupra acestui lucru. — Stai jos. eu n-am vrut să vă supăr! — Cred că oricât am prelungi această discuţie. întrebările îţi erau puse de funcţ narii care făceau cercetările. — Îm i permit respectuos să sfătuiesc pe em inenţa voastră să nu încerce aşa ceva. deşi. Tăunul se aşeză. — Oribil răspuns! Oare oam enii. începu ser cu glasul pe jum ătate. vorbi el către cei din escortă. îm i voi per taţi în m ite să m ă folosesc de privilegiul meu de cardinal. sunt răspunzător faţă de Dum nezeu şi de sanctitatea sa să nu săvârşească fapte ilegale în episcopia m ea.. cult pe la uşi! — Dar eu. Ar fi m ai puţin prim ejdios şi m ai înţelept ca de data aceasta să renunţaţi d urma litera legii. eu singur sunt răspunză faţă de m onsignorul legat. până în m o buia m entul când puse să se scoată cătuşele deţinutului ca să fie dus la palat. — Iartă-mă. fie că nu. — Întrebările m ele. — P-p-principala m ea ocupaţie în mom entul de faţă este să ascult întrebările c-ce m i se pun. colonele. zise cardinalul către Tăun. îi răspunse respectuos colonelul. ÎI voi primi pe prizonier aci. Montanelli se lăsă pe speteaza scaunului şi se uită câteva clipe în tăcere la cel cu care vorbea. Dacă vor atin secretele dum itale politice. Nu voi îngădui o judecată m ilitară secretă în oraş. ar fi făcut chiar şi pe om cât de îndrăzneţ să-şi piardă gustul de a-i m ai cere servicii.L. deşi nu ne cunoaştem deloc unul pe altul. îndată ce nu îm părtăşesc convingerile politice? — U-u-unii dintre ei. Dacă persis părerea dum neavoastră. Şi ei erau datori să folosească aceste răspunsuri ca dovezi directe împot dum itale. spune-m i te rog ce aveai de gând să faci cu arm ele pe care le-ai adus în ţară p contrabandă. într-un cabinet asem ă nător cu acesta. Şi atunci. părăsiră încăperea speriaţi. zise el. îşi aduse am inte de o zi caldă de vară. vor rămâne între noi. Atât ar m ai lipsi: să înţeleagă soldaţii cu Rivarez şi cu prietenii lui şi să-l facă scăpat în timpul drum ului!” Sub pază întărită. fără să rostească un cuvânt. eu aş vorbi cu el. — Cum va binevoi em inenţa voastră. Dacă m i l-aţi trim ite prizonier la mine. tim p de pace. Voynich ____________________ Montanelli se întoarse spre colonel şi-l privi cu o expresie care se ivea rar pe chipul său. fără îndoială că nu-mi vei răspunde. fără nici un fel de m artori. Ai acolo o rană proaspătă. începu Montanelli după o scurtă tăcere. când răsfoia predici în manuscris. la urm a urmei. — Înainte de toate. ca şi expresia chipului său. — Să nu se supere em inenţa voastră. posom orit. cerându-şi iertare. de ordinea publică şului. fraţii dum itale. da.

Tot adăugă el. Şi dacă-i aşa. — O să vorbesc cu direcţia închisorii în privinţa cătuşelor. începu din nou Montanelli. Într-una din piesele este un om care nu poate să sufere m otanii.” — Tăunul face o aluzie ironică la cuvintele lui Cristos către discipolii săi! „Să nu credeţi am venit să aduc pacea pe pământ... Câteva clipe. cu un surâs scurt. chiar în cazul când com andantul nu va izbuti să obţină îm puşcarea m ea. Tăunul îi întinse mâna. şi Montanelli arătă printr-un gest că subiectul e epuizat.. dumneata ai decla tele. Iar acum . Montanelli se gândea în tăcere. Când vădtană... scum pi şi nevinovaţi locuitori ai fericitei Arcadii! Cum de n-aţi ghic Cum de n-aţi descoperit urmele copiteipicate? des Montanelli se ridică. după trei săptăm âni? întrebă el. atunci e altceva. răspunse Tăunul. ci sabia”... Prin urm are. aceste ale dom estice nevinovate şi folositoare. Pe încheietura umflată se vedea o vânătaie mare şi neagră. — Ai începe să ucizi şobolani. Montanelli îi luă mâna în m âinile sale şi începu s-o cerceteze cu luare-am inte. — U-un fleac. zise el. vreau să-ţi mai pun întrebare: ce ai de gând să faci de aci înainte? — R-r-răspunsul meu e foarte simplu. la muncă silnică. presupunâ că lucrul acesta ar sta în puterea mea. iar dacă nu. cu o privire fixă şi întrebătoare. s-s-sancta simplicitas! O. em inenţa voastră: să fug dacă pot. întrucât mă priveşte .. Tăunul se uită foarte serios la cardinal. apoi deodată îşi lăsă capul pe spate şi izbucni în r — O. ci sabia. voi. Montanelli se uită din nou la Tăun. rat că eu ştiu bine cine se ascunde sub anonim atul apărătorului m eu. dar nu să denaturezi fapRăspunzând la predica m ea. aş fi bucuros să aflu dacă ţi-am făcut cân vreun rău sau dacă ţi-am dat vreun m otiv oa să m ă urăşti. Ce ai face atunci cu viaţa dum ita — I-am m ai spus em inenţei voastre: aş începe să ucid şobolani.. zise el. Metodele pe care le întrebuinţezi în lupta politică te privesc num ai pe dum nea dar în m omentul de faţă noi nu ducem o m ică politică. Cardinalul se încruntă. m -apucă durerile de d-d-dinţi. tament — Ţi-au pus cătuşe peste carnea vie? — Se î-î-înţelege. Şi asta nu era adevărat.. vedea că e obişnuit cu această îndeletnicire. dar declaraţia dum itale era neadevărată. — S-ar părea că strânsoarea cătuşelor nu e un tra tocm ai potrivit. prefer pistolul. dacă e vorba num ai de atât. Cu ele nu poţi să obţii o durere adevărată. zise cardinalul cu linişte netulburată. o su — O.____________________ Tăunul  sus. — Şi de ce să m ori? — Pentru că. Când am fost arestat mulţum ită em inenţei voastre. E um flată toată. N-ai fi bun să m ă lăm ureşti care pricina înverşunării dum itale îm potriva m ea? Dacă m -ai ales pur şi simplu ca ţintă pentru săgeţile spirit dum itale. ceea ce pentru mine tot moarte înseamnă: sănătatea nu mi-ar îngădui să sup m unca silnică. ci sabia” După cum vedeţi sunt în bună tovărăşie! Cu toate că. N-am oare dreptul să mă aşt la aceeaşi delicateţe din partea dumitale? Sau poate vrei să m ă sileşti să cred că un ateu nu poate fi şi gentlem an? — O. em inenţa voastră. iar nu ca să le preîntâmpini? Tăunul ridică ochii la crucifixul atârnat de perete. N-am venit să aduc pacea. — Cu alte cuvinte. zise el. signor Rivarez. dum neata ai folosi libertatea dum itale ca să sprijini silnicia şi v sarea de sânge. lăsându-se în voia fericirii de a se sim ţi fără cătuşe. să m or. dum neata singur scriai amândouă polem icile? — Nu era deloc frum os din partea m ea. 46 — „Nu pacea. Montanelli îi spălă rana şi i-o legă cu grijă. că ai izbuti să evadezi. uitându-se la cardinal cu ochii lui m 46 „Nu” pacea. precum vedeţi. 91 . recare Dacă i-a făcut vreun rău!.. dacă ţi-aş da putinţa să evadezi acum de aici.... Doar rănile proaspete tocm ai la aşa ceva prind bine! Cele vechi folosesc la m ai nim ic: ele nu pot da decât o durere obişnuită. Ei bine. am uitat cu d-d-desăvârşire că eminenţa voastră socoteşte că a fi un gentlem an este una din c m ai înalte virtuţi creştineşti! Îmi aduc am inte de predica pe care aţi rostit-o la Florenţa cu prilejul polem m ele cu apărătorul anonim al em inenţei voastre. Nici până astăz cunosc num ele autorului. — Să presupunem . şi se înclină din n unul dintre soldaţi a călcat cu cizm a pe m âna m ea. Cu cotul sprijinit de m asă. apoi se ridică şi trase un sertar cu felul de mărunţişuri de chirurgie. Tăunul nu-l turbură. — Dă-m i mâna. eu m ani am aceeaşi aversiune pentru preoţi. eu nu te-am ofensat şi nu mi-am îngăduit vorbesc cu uşurinţă despre convingerile dumitale şi ale prietenilor dum itale. îşi ţinea ochii pe jum ă tate închişi şi se rezem a de speteaza scaunului. o ştiu. Tăunul îşi duse mâna bandajată la gât.. îm pietrită. — Să-şi am intească em inenţa voastră de Shakespeare.. înţeleg să ataci. voi fi osân oricum . — Chiar aveam de gând să vorbesc cu dum neata în această privinţă. — Dar de ce e într-o stare atât de groaznică şi acum . — Signor Rivarez. Faţa lui era nem işcată. Eu nu învinuiesc de o m inciună spusă cu bună-ştiinţă. Pe vrem ea aceea aveam im presia că dum neata pole nutreşti faţă de mine o duşm ănie personală.

dar îm pinse la o parte şi. ce fel de om eşti. A intrat chiar de la început în graţiile Papei şi acum face tot ce-i trece prin cap! Pot eu să m ă pun el? Dar dacă o fi având cumva vreotrucţiune secretă de la Vatican? Parcă poţi să fii sigur? Acum toate sins au întors cu susul în jos: nu poţi să ştii ce va aduce ziua de m âine. eni nu socotea că un trădător e mai bun decât un hoţ. com m e â la guerre! Nu s şcolar şi nu m ă aştept deloc ca guvernul să m ă m ângâie pe creştet pentru i-i-im portul de arm e p contrabandă pe teritoriul său! E de la sine înţeles că el se va răzbuna cât va putea m ai bine. vorbi el. în prim ul rând. chiar cu duşm anul lui cel m ai aprig. îşi acoperi faţa cu m âinile. zise către paznicii care intrară. toate acestea îm i aminteau puţin de un circ am bulant. — Signor Rivarez. După lege. De aceea am trimis după dum neata. — Nu înţeleg de ce se amestecă. Tăunul se întorsese în fortăreaţă într-o stare de adâncă turburare nervoasă. ştia om u ce lum e se află. cu capul dat pe spate. — Nu am de făcut nici un fel de plângere em inenţei voastre.. bineînţeles d vreau să uzez de privilegiul m eu. Întâlnirea cu Montanelli îi secătuise cu totul puterea de rezistenţă. În al doilea rând. observă adjutantul. Doar nu e legat papal şi nu are nici o putere afacerile civile şi m ilitare. cu glasul lui Diego: Sunt un biet păcătos. — Să lăsăm această discuţie. făcută. Încă odată te rog m i spui: ţi-am făcut cândva vreun rău? Iar dacă nu. — Mi se părea aşa de a-a-amuzant faptul că em inenţa voastră punea atât de mult la inim ă cuvint m ele! Şi apoi. atunci curând o să pornească război îm potriva gratii lor de la ferestre sau o să-m i ceară să-l hrănesc pe Rivarez cu stridii şi cu trufe! În tinereţea m ea. şi n-ar mai fi pu 92 . Oare nu-i este de ajuns? Sau poate că doreşte să i-o m ai repet odată? — Nu te înţeleg. în măsura în care această violenţă nu va fi necesară pentru a preveni eventu violenţe din partea dum itale. că n-o să-i fie pe plac em inenţei sale? Dacă so teşte cruzim e o biată pereche de cătuşe de mână. Voynich ____________________ albaştri şi nevinovaţi.De unde să ştiu eu.. A la guerre. putea fi absolvit. cuprins de o indignare cum m ai sim ţise încă. trem urând din tot trupul. Şi eminenţa voastră le-a în toate astea dintr-odată. car pierduse capul de tot. Ai pătrun taina durerii mele şi ţi-ai făcut o jucărie şi o batjocoră din suferinţa aproapelui dum itale. CAPITOLUL AL PATRULEA Mânia care-l cuprinsese nu-l împiedică pe Montanelli să-şi am intească de făgăduiala dată.La rândul lui. pe când acum . El se ridică a de energic îm potriva cătuşelor puse pe mâna rănită a prizonierului. În ce priveşte cătuşele. m orm ăia el către adjutantul lui. —. şi se pare că eminenţa sa doreşte să încurajeze pe ticăloşii de soiul ăsta. Părea că Tăunul îşi lăsase în ur umbra lui înspăim ântătoare.. îl urm ări cu privirea cum se plim ba în tăcere prin odaie. Apoi deschise registrul cu dările de seam ă prim ite de la preoţii din eparhia rând îl cu sa.. încât nenorocitul de colonel. Începea ac să-i dea dreptate colonelului că-şi pierduse. rece şi enigm atic. am făcut ghiţit foarte rău. Buzele lui Montanelli se albiră. rebelii sunt la modă. — Ce să mai vorbim de lege! Cine să mai respecte legea. — Asta e prea mult! făcu el. cu linişte. aplecându-se peste birou. răbdarea. El a înaintat în grad destul de repede. încă o clipă. Dum neata te-ai purtat cu m ine aşa cum nu s fi încumetat să se poarte. em inenţa voastră a prim it m ai deunăzi spovedania păcatelor m ele. dacă n-ai de fă vreo plângere. Iar în ceea priveşte om ul care sunt. ca pe o stridie! O. În vrem urile bune de dem ult. c drept într-o form ă cam romantică. Montanelli îşi m uşcă buzele şi se aşeză din nou. oprindu-se în faţa lui. Astăzi m ni însă. tâlharii e tâlhari şi erau trataţi ca tâlharii! Pe-atunci. o să am eu grijă. dădu ordin să se scoată fiarele lui Rivarez.L. m-am crezut îndreptăţit să v înainte de a-mi da părerea. zise Montanelli cu răceală. şi în mo de faţă e o personalitate într-adevăr de m ărim ea mentul întâia. E. El se întoarse şi sună.. — Sper că em inenţa voastră nu l-a uitat pe bătrânul pelerin Diego? Tăunul schimbă deodată tonu începu să lungească vorbele. Creionul trem ură în m âna lui Montanelli. vorbi Montanelli. Omul care-l interoga pe Tăun câte două ore în fiec zi. aproape isterie.. evident. Şi voi face acest lucru. ridicându-se.. — Puteţi să-l luaţi pe deţinut. m onsignorul Montanelli îşi arată acum puterea.. cardinalul se aşeză la birou. Iată despre ce e vorba: datorită situaţiei pe care o am autorităţile locale sunt nevoite ţină seam a de părerea m ea cu privire la felul cum trebuie să se procedeze cu dum neata... num ai ca să îm piedic săvârşirea vreunei viole îm potriva dum itale. încă de vrem ea sanctităţii sale răposatului Papă. după ce însuşi sfântul părinte a deschis por închisorilor şi a slobozit din lanţuri toată clica aceea de liberali ticăloşi! Asta a fost curată nebunie! înţelege. Tăunul izbucni în râs şi.. să văd. dar era grozav de am uzant. . nici un om născut din fem eie... Înţelesese încă din capul locului că Tăunul face tot c stă în putinţă ca să-l exaspereze şi se hotărî să-şi păstreze stăpânirea de sine cu orice preţ. de ce ai jucat faţă de mine o comedie atât necruţătoare? Tăunul se lăsă pe speteaza fotoliului şi zâm bi cu zâm betul lui ascuţit.. Mă sim t dator să-ţi explic scopul principal al întâln noastre de acum . După plecarea lor. chiar dacă m ai înjura câteodată.

în tun subteran cu care com unica. la cea dintâi ocazie prielnică. Şi toate celelalte nu erau de deşertăciune şi zadarnică sfâ a sufletului. Pileşte cât mai repede gratiile şi vino prin galeria subterană în două şi trei. Când uşa a fost din nou încuiată şi Tăunul se dinţa că nu-l spionează nim eni prin gaură. grăbit. acoperită cu grijă. de altfel ca pentru oricare fiinţă în stare să sim tă. Num ai contrabandiştii ştiau de existenţa unei spăr turi. Gem m a şi cu Martini.Portiţa e deschisă.. Iar după ce colonelul îşi pierdu răbdarea şi. Folosindu-se de iederă şi de pietre. de paşapoarte. Noaptea fără lună. simţi o adâncă bucurie la gândul că ea avusese cea dintâi ideea să se folosească galeria subterană.. Tăunul trebuia să coboare curte. planul Gemm ei a fost acceptat! începu să vară. fără se gândească m ăcar. râdă singur de prostia lui — parcă are vreo im por dacă planul era al ei ori nu? Num ai să se do tanţă vedească bun! Dar în acelaşi tim p. Noi suntem pregătiţi. atunci când pom enise de circul ambulant.____________________ Tăunul  îndura. sub c sufletul lui viu se stinsese dem ult. era să scape chinurile acestea neîndurătoare. atunci când soldatul s-ar întoarce spre el. apoi să agaţe cheia la loc. trebuia să pilească gratiile de la fereastră. Im ediat ce Tăunul era înştiinţat că portiţ deschisă. De aceea. în tim p ce lua de pe farfurie o bucată de pâine pu umedă. asta o să te întărească. cum îi propuseseră la început contrabandi Planul ei era m ai greu şi mai compli în schimb nu era legat de viaţa sentinelei. sentinela care ţinea cu ei. cu miros urât. Uşa era deschisă şi ei ştia că ser punse gentul care stătea pe scară aude fiecare cuvânt pe care şi-l spun. să-şi rupă căm aşa în fâşii lungi.” Tăunul m ototoli hârtioara între degete cu înfrigu Prin urm are. O. Găsi înăuntru o legătură de pile subţiri.. Cu câteva veacuri în urm ă. Cum de-au putut. n-o să facă nim ic dacă nu se grăbeşte. Potrivit acestui plan. Mănâncă măcar o cată de pâine. care-şi avea postul de cat. Dar dacă ele vor înceta datorită schim bării condiţiilor de viaţă. Ţi-am adus cina. la toate întrebările care i se puneau răspunse doar prin hohote de râs nebun. nu poţi convinge un om atât de puţin accesibil la argum entele raţiunii. poate am să m ănânc mai târziu. tunelul acesta lega în taină fortă turnul de reaţa de pe dealul vecin. zise gardianul. Netezi binişor hârtia şi o apropie de gazorniţa care-i lum ina zgârcenie celula. şi altă ocazie poate că nu se mai iveşte. pe care erau scrise câteva cuvinte. în loc să coboare pe o scară de frânghie. nemişcat. el îl alesese. trebuia să pună capăt cu orice preţ vederii. După aceea. prin galeria de sub val. decât să pilească gratiile de la fereastră. să-şi împletească ele o frânghie şi să coboare cu ajutorul ei pe zidul cel lat de la răsăritul curţii. iar lui nu-i răm ânea rare.. care dacă m ai ţinea încă cinci minute.. — Las-o. erau ţinuţi să nu se năruiască de iedera care-i îm brăca. pentru că. cealaltă parte a zidului de la răsărit. în cuiul din cam era de gardă. domnule. cum nu mai răsese niciodată până atu Nenorocitul de colonel tuna şi fulgera. s-ar fi între putut sfârşi cu lacrimi. nepăsătoare. iar hârtia era atât de subţire.. să se târască coam a aceluiaşi zid. asta era o chestiune de ordin secundar. înfăşurate într-o bucă de hârtie. Ce fericire că i s-au scos cătuşele! Nu m ai are nevoie să le pileas să-şi m ai piardă tim pul şi cu ele. Tăunul începu să râdă atât de sm intit. apoi să deschidă cu băgare de seam ă portiţa şi să se strecoare. Câte gratii sunt? Două. dar şi bolnav trupeşte. La colţul de miază-zi al zidului era turnuleţ. Tăunul se uită cu scârbă la mâncarea veche şi sleită. Şi fiecare trebuie pilită în două locuri: în to opt tăieturi. am eninţându-l cu pedepsele cele m ai neînchipuite. Acum nu se m ai folosea nimeni de el. pe jumătate căzuţi. pe al Gemmei. de pe 93 . Rostise vorbele acestea cu o ciudată asprim e în glas. Şi deodată în Tăun se trezi conspiratorul: ghici num aidecât că în pâine trebuia să fie ascuns ceva. folosind clipele când sentinela s-ar uita în altă parte. Răm ase aşa. pe padre n-o să-l mai vadă niciodată. îi răs cu nepăsare. şi se întoarse. tură — Cât e ceasul? — Şase. Necuviinţa de la sfârşit. de altfel în unele locuri era de sfărâm ăturile tupat as stâncilor care se surpaseră. Poate că va izbuti să evadeze poate că-l vor ucide. şiere Gardianul îi aduse cina. fără stea la gânduri. Greierul. Multe pie căzuseră şi stăteau grăm ezi lângă zid. luă bucata încre de pâine şi o fărâm iţă cu băgare de seam ă. trebuia să desc fără ştirea tovarăşilor lui portiţa de fier care ducea din curtea închisorii spre galeria de sub valul de pă m ânt. totul era gata. peste câteva ore. dar în cele urmă ajunse la încheierea la care ajunsese şi Jam es Burton pe vremuri. fără să se m ai poată stăpâni lăsă frâu slobod limbii. organizeze totul atât de repede? Să facă rost de haine. Când. Nu se mai simţea nu zdrobit sufleteşte. Culcat pe salteaua de paie. a fost iarăşi dus la intero gatoriu. oricum . Parcă nu-i e tot una felul în care se vor sfârşi toate? lucru care gurul Sin m ai avea vreo im portanţă pentru el. . patru. încât le citi m ultă greutate.. când i se propuseseră cele două planuri. Pereţii lui. fără îndoială. şi să răm ână culcat. până seara târziu. sau dato dispariţiei puterii lui de a sim ţi. şi pri veliştea mâncării îi făcea greaţă. nemişc făcându-se una cu piatra. de adăposturi? Ca să izbuteas trebuie să fi m uncit. Tăunul a fost dus îndărăt în celula lui. Tăunul îi aruncă o căutăgrea. — Să ştii că ai să te îm bolnăveşti dacă nu iei ceva în gură. ca doi cai de po Totuşi. căzuse într-o stare de ciud nepăsare: propria lui suferinţă îi era acum străină şi i se părea că-l apasă ceva greu şi inform. că nu face să-ţi cheltuieşti zadarni tim pul şi nervii. în orice caz. Cuvintele erau scrise pe un loc atât de mic. el se lăsă pradă acelei teşti sufle stări întunecate şi deznădăjduite care urm a totdeauna după izbucnirile lui violente. o aruncase într-o clipă de tot desnădejde. După zbucium ul vijelios de dim ineaţă.

da! Se aplecase doar ca să ridice cocoloşul de hârtie şi am eţise puţin. aşa trebuie fie. şi cum clocotesc!.. nu dorm ea... Şi el nu vrea s-o simtă.... În loc de pernă. era cu neputinţă să coboare pe fereastră într-o noapte cu lună: riscul de văzut de sentinelă era prea mare. Cum se aşează. Era o hârtie m ototolită. iar ele nici nu erau ati m ăcar! Iată-le la fereastră. Durerea din coastă îi vine. aşa de înăbuşitor. Prin urm are. Ae e aşa de greu. până la os! Dar e greu să-ţi închipui că munca i-a stârnit asem enea dureri. Ce căldură! Se vede că vine furtuna. E cea din urm ă ocazie”.. el nu putea să se oprească şi să se odihnească: ar fi de-aj doar să lase din m ână pila asta blestem ată. Durerea o să i se potolească şi o să se poată apuca iarăşi lucru.. în abia mai putea să strângă unealta.... Faţa-i leşte de spaim ă... Patru gratii.. Dar ce prostie! Toate astea sunt.doare! trunzător. Şi ce tare îl.. Tăunul încetă lucrul şi întoarse. visa că pileşte gratiile.. făcută cocoloş. şi totul va trece. Un obiect mic şi rotund.. nu i s-a întâm plat nimic. durerea îl chinuieşte.. Nu.. trebuie să se m ai odihnească puţin. „Oare cine o cedeze m ai întâi? se întrebă el. trebuie să se ridice şi să se apuce de lucru. îşi aşeză sub cap braţul dre banda jat. Nu.. Prin urm are. N-ar fi fost cum inte să înceapă a pili îna ora zece.. astăzi avea de partea lui toate îm prejurările prielnice trebuia să se folosească de acest noroc. num ai asta nu! Dacă va izbuti să fugă.. Pe de altă parte... tim pul să se apuce de treabă.. care măcar nu-l scârbea... Trebuia să m ănânce ceva. Cum arde! Ce durere înţe pătoare! Şi toate rănile vechi încep să-l doară. Tăunul trebuia să iasă prin aceast lor spărtură pe coasta dealului. de la o răceală sau de la altceva în felul acesta. Tăunul pilea încă. zece şi jum ătate. Nu. deşi m âna i se umflase şi-i înţepenise aşa de tare. Şi de c ori pila scrâşnea. pur şi sim plu... Mai bine să doarm ă şi să se odihnească puţin înainte de a începe pilească... Ridică hârtia.. de nesfârşit de m ult tim p. ridică pila şi se apucă din nou de lucru..L.... cu un zâm bet. Nim eni nu bănuia că depozitele de m ăr interzise stăteau adesea săp âni întregi chiar sub valul fortăreţei... Absolut nim ic.... Ce prostie că nu s-a gândit mai de mult la asta! Totuşi. Ce mult e de când coboară aşa.. unde-l aşte Martini.. cu toate că-l aştepta o c inte de m uncă grea. Trebuie să biruie răul din el. va fi dato prietenilor săi.. sau gratiile?” Şi scrâşnind din dinţi. Eu. el o va sili să se potolească Se ridică din nou şi-şi zise.. adâncă........ asta atârnă numai de puterea voinţei sale. cu deznădejde aspră şi mută.. Dar asta i se întâm pla de mu ori când se apleca. pilea m ereu.. şi toate aşa de groase şi de tari! Câte i-au m ai rămas oare? Fără îndoială că puţine! D pileşte de m ult.. şi cum îl cuprind din toate părţile valuri negre. Ce s-o fi întâm plat cu ele?. ai căror ochi scăpărau de m ânie. tot atât de solide ca oricând...... căzu pe podeaua celulei.. Tăunul se zvârcolea neliniştit pe salteaua lui de paie..... cu glas limpede: „Nu sunt bolnav.-o du rere adâncă. Prilejul de a descuia portiţa după inspecţia de seară nu se ivea fiecare zi.... Voynich ____________________ povârnişul dealului.. 94 ... pe semne. în tim p ce funcţionarii vam ali scotoceau tăm zadarnic casele m unteni nem ulţum iţi. o aduse în dreptul lum inii şi o desfăcu cu băgare de seam ă: „Vino negreşit noaptea as Mâine Greierul va fi m utat în altă parte. de aer de puşcărie! Iar durerea înţepătoare din tot trupul puş si pulsul grăbit se datoresc pe de o parte stării nervoase. Şi iată că acee durere arzătoare.. cu unul dintre contrabandişti. de aceea îl şi doare aşa de tare m âna. Ora zece şi un sfert. Dar când stă liniştit. pricina furtunii care se apropie. Oare şi asta e tot din pricina pilitului?. Da.. Se uită prin gaura uşii. Dincolo de uşă se auziră paşii sentinelei şi patul puştii lovindu-se de scândură. Ora unsprezece şi jumătate.. . Săr picioare. Oare au de gând să deschidă uşa?........ pilea înainte.. padre se gândise totuşi să-l ajute să evadeze! O.. e m ai rău ca oricând. Trebuie să pil gratiile astea şi nu m i-e îngăduit să m ă îm bolnăvesc!” Şi din nou începu să pilească.. el n-ar prim i nici un serviciu de la un preot. N-am timp să fiu bolnav. Nu era nimic neobişnuit. Dar nu. asta i se potriveşte atât de bine! Dar nu n-ar primi în ruptul capului serviciile lui! Orice... iar pe de alta. ...... ca să nu mai aibă putere să înceapă din nou.. iar de acolo să se strecoare prin întuneric până la locul ştiut. o sim te şi în piciorul cel şchiop. scoase una din pilele ascunse în sân... fără să lase pila din m ână. În turnul depărtat. necruţătoare. Visa num ai... unsprezece fără un sfert. Tăunul distruse biletul aşa cum făcuse şi cu celălalt. O. Şi nici nu e de m irare: du trei săptăm âni de viaţă dezgustătoare decărie. După aceea.. vieţii sedentare. de m nu la un deranjam ent de stomac. aruncat prin ochiul uşii.. Tăunul se aşeză şi începu să-şi m ănânce pâinea.... Văzând că nu-l suprave ghează nim eni.. Toată vina o poartă viaţa sedentară. pe care o săpaseră chiar până la tunel...... stăruitoare... Încă un minut-două. i se părea că cineva îi pileşte însuşi trupul şi creierul lui. Dar şi-l trase repede. ca să-şi îm prospăteze pute rile. nimic! Toate sunt ai închipuiri... muşcând fierul. Nu. Ca să sim tă nu durerea. Tăunul puse pila la o parte şi aplecă să-l ridice. Tăunul pilea... cu ochii deschişi. se hotărî să se culce puţin şi să încer e să doarmă.. orologiul bătu ora zece... E.. ca cealaltă hrană închisoare.

. de pe bu îi picura sânge... din adâncul mării se ridică Arthur.. Montanelli se trage îndărăt.... de zbucium . m âine. nu astăzi!” Câteva clipe rămase liniştit. clătinându-se şi poticnindu-se la fiecare pas. unde să se culce şi să doarm ă.. strigă. El fuge de ei... Trece aşa oră după oră.. îngăduie-m i să intru în morm ântul tău şi să dorm ! Încearcă să-si acopere ochii cu giulgiul ei. dar ea se fereşte şi-i strigă îngrozită: — E un sacrilegiu! Doar eşti preot! Şi el pleacă m ai departe. — O. când pe o lespede de piatră. nu astăzi! Să mă îmbolnăvesc m âine! O să îndur orice.. Noaptea a trecut. din coridor în coridor.Ora unu din noapte. Lasă-mă doar să stau culcat lângă tine şi să dorm atâta vreme de când n-am m ai dorm it... Toată galeria e lumin cu lămpi şi candelabre sclipitoare ca fulgerul. Peste tot mişună oam eni care vorbesc.. ca un anim al rănit m oarte. Muncea de trei ceasuri şi şase din cele opt tăieturi erau gata... iar prin tavanul împletit din gratii răzbate o m uzică ves jocuri şi râsete... 95 . e fără îndoială vreo serbare. buzele lui lăsară să treacă şoaptele unei rugăciuni. trei. cu o mulţim e de încăperi bogat îm podobite. trezeşte-te mpede. Apa suspină încet şi jalnic. Eu cer dragostea ta... divane.. şi-i acopere cu m âinile ca să nu-l supere lum şi-şi spune: „Acum . N-o să te ating şi n-o să-ţi vorbesc. Îi apăru apoi în somn un vis vechi şi înspăi mântător. pilea.. scundă... O. Scăpă pila şi. nui în special. că s îm piedică de m arginea unui m orm ânt. şi putea să iasă pe fereastră. şi el îşi dă seama că o jum ătate de noapte a şi trecut. Abia când se crăpă de ziuă izbuti şi Montanelli să adoarm ă. ÎI strigă num e şi-i spune: „Trezeşte-te... în faţa ochilor îi stăruia o ceaţă purpurie şi sudoarea îi curgea şiroaie de pe frunte. l ridică în sus şi se uită la el cu ochii larg deschişi. întreg oraşul se va trezi şi veni sfârşitul liniştii.. E înspăim ântător! încă o zi. Orologiul bate ora unu... Mânecile căm ăşii erau num ai zdrenţe. O Gladys. cu strigăte şi gem ete adânci. Cea din urmă criz avusese în ajunul anului nou.. Pe urm ă începu să viseze. Se ruga cu o deznădejde fără sfârşit.... Şi pentru întâia oară de când nu mai cred în Dumnezeu.gini afrânte..... Nu m ai pot îndura încă o zi. din casă în ca Începe să se lum ineze de zi.. strângându-şi tâmplele între palm e.. Abia se gândise aşa. o să dorm ”. marea e a mea! . O auroră leşietică şi dezgustătoare se furişează din ce în ce m ai aproape. scăldate ajun într-o lum ină chinuitor de strălucitoare. ÎI trecură fiorii când se gândi la cele cinci nopţi de chinuri. Montanelli cade în genunchi şi întinde m âinile spre ea. şi el tot nu şi-a găsit liniştea.... Dar asta nu . Lumina îm i arde sufle zgom otul îm i sfarm ă creierul în pulbere. îşi dădea sea nu-l visează pentru întâia oară.. şi el tot m ai rătăceşte din odaie în odaie. se roagă. dar la toate câte erau pe lum e: nim ă „Nu. Îşi alege o odaie întunecoasă şi se culcă. aici o să găsesc un colţ liniştit. trag clopote şi lovesc felurite instrumente de metal. Ora unu şi jum ătate. rugându-se: — Gladys! Gladys! Fie-ţi m ilă de mine cât de puţin! Lasă-mă să mă strecor lângă tine şi să dorm... m a că Se făcea că rătăceşte printr-un pustiu nesfârşit...... învălmăşite.____________________ Tăunul  . patru.. Şi din aceste vedenii adia un suflu de suferinţă. acesta e patul meu l” Cu deznădejde în suflet.. draga m ea.. când deodată cineva se ridică din perne şi strigă: „Te rog.. în lumea celor vii.. tot mai departe. încă una Deodată... îşi zice el.. Către ora şase.. ....... cu o m işcare instinctivă.. pilea mereu. Şi cu toate că dormea. şi um bra unei spa nelămurite.. ajunge într-o galerie subterană. pe neaşteptate. Acolo sus. O logiul bate ora cinci. pe stâncile goale şi sterpe. canapele joase şi moi.... cinci. O lum ină necruţătoare îl orbeşte şi nu ştiu cine îi strigă la ureche: „Scoală-te. te cheam ă Se ridică şi pleacă mai departe. strigându-i: — Nu.. Atunci.. Tăunul pilea cea din urmă gratie. boltită şi nesfârşit de lungă. Apoi îşi luă pila şi se întoarse din nou m unca lui. O jumătate de noap scurtă şi preţioasă l Orologiul va bate două.. râd.. unde peste tot s paturi.. dar deodată intră cineva cu o lam aprinsă în m âini. închide ochii.. marea o să aibă milă de m ine! Doar şi ea e obosită de m oarte şi nu poate dormi... se perindau Im repede. una mai fantastică decât alta. fie şi un m ormânt!. La început. dacă ar găsi un loc unde să poată ascunde.. Încă două.. Se lasă noaptea şi el îşi spune: „În sfârşit.. unde să pot dorm i”.. Dar atunci venise aşa. Şi femeia îşi scoate capul de sub giulgiul putrezit. în cercând să găsească un colţişor liniştit. avem nevoie de tine!” ai re Şi iată că ajunge într-un palat fără sfârşit.. rugându-se fără încetare pentru linişte. visele-i erau turburi şi încurcate. când pe o bancă de lem n.. Era cu desăvârşire istovit de chinurile aces tei nopţi de insom nie şi câtva tim p dormi liniştit.. de mucegai.... Montanelli intră în altă odaie şi tocm ai e gata să se culce în pat.. se de părtează de zgom ot. Ia pilea.... Dar m ulţim ea se apropie din nou.......... num ai mâine. ca să doarm ă! Un locuşor cât de mic. Din el vine o adiere de m oarte...nici o e norocire! Num ai să doarmă.. ridică m âinile în sus. pânăge la malul m ării. Căută să-şi aducă am inte de alte dăţi când îl apucaseră crizele bolii lui cum plite. ruga aruncându-şi rugăciunea în nem ărginire. — Acesta e m orm ântul meu! strigă glasul lui Gladys.. pe care-l avea adeseori şi care-l chinuia de ani de-a rândul. se întinde când pe iarbă.

Gem m a părea că nici nu-i vede.. lângă portiţa de fier. Şi înţelese pe neaşteptate că odată cu dispariţia Tăunu lui. chiar lângă portiţă.. I unde am ajuns dacă i-am scos cătuşele. Dim ineaţa pe la trei. m orm ăi pe sub m ustaţă colonelul în tim p ce pleca. dar m edicul în chisorii n-a găsit nim ic care să arate că ar fi căzut. — N-am întrebat-o.. dorm eam .. E.. când i-a dus cina. Lucrul acesta ne sileşte să presupunem că paz fost cum părată..... — Nu. în zori mi s-a părut că vă aud um blând. singura care ar putea îndrep tăţi starea bolnavului..... fără să vadă nimic înaintea lor. că cel puţin cât e bolnav n-o să-l ferecaţi din nou. şi slujitorul care intră să-l trezească îi văzu faţa turbure şi speriată.. — Şi acum? — Uneori pare că-şi vine puţin în fire. Au adus lum ină şi au văzut că era Rivarez. T cură câteva clipe de tăcere apăsătoare.. arătând cu ochii spre partea cealaltă a odăii. Soldatul care a fost ieri de serviciu declară că aseară. mie mi-e tot una... — Dar cum s-a putut întâm pla una ca asta? Să-şi piardă cunoştinţa în ultim ul m om ent.. eminenţa voastră.O să am eu grijă să nu se m ai întâm ple aşa ceva. Rivarez e toate bine ferecat şi n-o să-i m ai scot cătuşele nici bolnav. Dar Martini îl opri cu un gest. m -am dus să cercetez celula. ... s-a lovit? — La început aşa am crezut şi eu. înseamnă că nu e nimportant... de-a curm ezişul dru Îndată s-a dat alarm a.. A venit colonelul şi doreşte să vă vadă. — Dar cum a putut să ajungă pe drum ul din spre portiţă? A căzut de pe zid.. Se lăsase în jos pe frânghia aceea.. — Sper că nu s-a întâm plat nimic deosebit? — S-a întâm plat ceva nem aipom enit: Rivarez a fost gata să evadeze! — Odată ce n-a evadat.. De când a aflat.. am prim it o lecţie bună. În starea în care află. nici sănătos. zise el. partea m ea. u din soldaţi s-a împiedicat de ceva.. Aşa ceva însă este exclus. — Ce aveţi de gând să faceţi cu el acum? în trebă. eminenţă? Montanelli îşi duse mâna la frunte.. dar la urm ă. nu m ai vor Mai bine să n-o turburăm acum . — Mă aşteaptă jos? Cobor îndată.. Dar ori care i-ar fi boala. Zăcea la păm ânt f cunoştinţă... E cu tinţă ca un om bolnav să pilească asem enea gratii şi să nepu m eargă târâş pe creasta unui zid ca acela! Nu. Nu mai putem face nim ic pentru el! Sărmanul! — Sărm anul! repetă Martini cu glasul scăzut. — Dar cât e ora acum ? — E ora nouă. em inenţa voastră. iar ochii îi erau aţintiţi undeva. a leşinat pur şi sim plu.casă. nu cred că ar putea să m ai încerce o nouă eva dare. cred că l-a lovit m âna m ilostivă a providenţei. Marcone se ridică şi-şi vârî pipa în buzunar. lum ea va fi şi pentru el pustie şi m ohorâtă. după ce s-a coborât în curte.. să mă ierte em inenţa voastră! — Sper.. un Gem m a stătea singură: îşi ţinea m âinile nem işcate pe genunchi.L... Când m ului. beşte. e lim pede că l-a luat prin surprindere tocm ai când era pe pun să evadeze. — Dar signora ce crede? întrebă contrabandistul. Rivarez părea rău bolnav şi că m âncat nim ic. Bătea cineva în uşă. pe urm ă iarăşi îşi pierde cunoştinţa. Marconi îşi scutură înfuriat scrum ul din pipă. — Sunteţi bolnav. Şi amândoi vorbeau în şoaptă. Montanelli se îm brăcă şi coborî.. când ajunsese lângă portiţă! Ce farsă sinistră! — După m ine. zise Martini. M-ai speriat.. Cum s-a întâm plat asta? ic im — L-au găsit în curte. — Mă întorc spre seară. Deocam dată însă. deschise. singurul lucru pe care-l presupun e că l-a apucat criza. — Foarte ciudat... În ce mă priveşte. — Iertaţi-m ă.. în văz duh. — Mi-e team ă că am călcat eticheta prezentându-m ă la em inenţa voastră Ia o oră atât de nepotrivit începu colonelul. M-au trezit şi pe m ine.. că s-a luptat cât a m avut putere. Por tiţa de fier care dă spre galeria subterană a fost găsită descuiată. Şi doctorul ce crede? — Nu ştie nici el ce să creadă... — Această chestiune se va soluţiona zilele următoare. 96 . şi am crezut. Voynich ____________________ — Eminenţa voastră! Em inenţa voastră! Montanelli se trezi dintr-odată.. ca şi cum ar fi fost un mort în. Montanelli se întunecă. Spune că vă aduce veşti importante şi. istovit.... îl întrerupse Montanelli. — Oricum ar fi.” . în tim p ce patrula îşi făcea inspecţia... N-a găsit nici un sem n de boală de inimă.. El se ridică în silă. totul s-a sfârşit. geme. em inenţa sa e liber să se înece cu aiurelile lui sentim entale. — A făcut vreo declaraţie? — E fără cunoştinţă.. am văzut că toate gratiile erau pilite şi că de la fereastră atârna o frâng îm pletită din rufe sfâşiate. ştiind em inenţa voastră se scoală devrem e. e de neînchipuit. apoi se târâse de-a lungul zidului.. când totul e gata.

adăugă şi Marcone. şi în vrem ea asta. întocm ai ca o fiară. îl rugă pe m edicul închisorii i dea opiu. e m ai am ărâtă decât noi toţi. iar de la aceste m ăsuri „cam aspre” şi până serve la tortură nu e decât un pas! — Sper că legea nu spune nimic despre opiu. sărăcuţa. repetă Martini. Coborî şi m ai mult glasul şi urmă. îşi îngădui să ob m edicul. îl opri cu străşnicie „de la asemenea răsfăţ”. aflând. ch dacă i-aţi scoate şi cătuşele! — Doctorii pot să greşească şi ei. că veţi perm ite m ăcar să i se scoată curelele. iritat. Nu.. în obraz? Toate sentinelel ar repezi să m ă prindă. De când începuse discuţia. când procesiunea va trece prin drep fortăreţei. n-o să aibă cu ce adorm i sentinela! îi răspunse m edicul.. — Fără îndoială că dumneavoastră sunteţi cel care aveţi dreptul de a hotărî. Poate asta o să-i servească de lecţie şi o să-l înveţe minte să se poarte mai atent cu gratiile ferestrelor! — Dar legea interzice tortura. Dar ea. mândria lui se frânse şi. — De unde ştii dum neata pentru ce-i trebuie lui opiul? îl întrebă el. cam aspre. Mângâierile noastre nu-i folosesc la nim ic! Dumnezeu vede cât am ărâţi suntem cu toţii. colonele. tivele 97 . iar co lonelul. şi după el Gino ieşiră pe verandă. ori să facă cine ştie ce altă ispravă! Perfidia lui e capabilă orice! — Dacă o să-i dau o doză m ică. abia auzit: P urmare. dacă vrem să avem vreo nădejde de izbândă. nu făcuse nici o mişcare. de a poţi să fii sigur! — Dar dum neata nu crezi. Michele. Dar adm iţând că am izbuti să punem ceva la cale. zise Michele. — Eu sunt gata. E foarte posibil să se fi prefăcut tim pul. să-l şi lege cu curele de pat.. dar Martini îl trase de m ânecă: — N-o turbura. şi aşa o să răm ână de aci m uri înainte.. nici m ă suferinţă. că atunci când s-o face el sănătos am putea înce să atragem atenţia gărzii în altă parte şi în felul acesta să-l facem scăpat? — Să atragem atenţia gărzii?.. dar colonelul. nim ic. încât la fiecareintrau în care miş carnea nenorocitului. N-ar fi în stare nici să se ţină pe picioare. Michele. — Grăbeşte-te. înseam nă că am m o m ele. Dar. deschizând uşa ve Numai voi doi v-aţi mai păstrat puterile. Iar Greierul n-o să m ai pătrundă încă odată în fortăreaţă. adică. ce e drept. fără să-şi po ascunde un zâm bet. răspunse Marcone. Tăunul se afla într-o stare înspăimântătoare. cât se poate de respectuos.____________________ Tăunul  — Nu pleca! Mai am ceva de vorbit cu dum neata. nici teamă. Dacă vrea să ne purtăm delicat cu el. dum neata şişii tovar cu dum itale aţi putea să-l scăpaţi. Dar uită-te la ea! Num ai era nevoie de altă explicaţie: aceste câteva cuvinte spuneau totul.. Ochii contra bandistului se um plură de lacrim i. aş tăia dintr-odată drum ul colonelului şi i-aşi slobozi un glonte drept. eu nu voi perm ite să i se dea opiu. — Atunci. Dacă fac un lucru. Marcone se întoarse şi se u la Gemm a. om ul se opri şi se u la Martini.. Acum puteţi să n-aveţi nici o grijă că va evada. — Orice ar fi. întrebă deodată Martini.. Atunci însă. Şi mai randei. CAPITOLUL AL CINCILEA De o săptămână încheiată.. grav. Ceea ce-ţi spun acum nu e încă un plan definitiv. Pe faţa ei nu era nici îndoială. dacă în ziua de corpus dom ini. nu num ai că-l ferecase de m âini şi de picioare. Tăunul le îndurase toate cu stoicismul lui obişnuit. Noi nu mai putem încerca a doua oară. Iar în ceea ce priveşte pre făcătoria. afară de um bra m orţii. E o adevărată barbarie să-l strân aşa! — Curelele vor răm âne cum sunt. Şi te rog. Chiar dacă el ar f stare să-şi ducă la bun sfârşit partea lui de m uncă... dom nule. f să cârtească. Toată paz fost schim bată. — Lăsaţi-o în pace. avem încă o mulţim e de treburi. ţi-ai lua asupra dum itale sarcina să trag colonel? — Dacă m i-aş lua-o?. trebuie să chibzu totul cu multă băgare de seam ă. iar acum ori vrea să adoarmă sentinela. l-am ferecat bine. Voiam doar s-o întreb pe signora. Iar curelele erau atât de strânse. zise el. bănuită de com plicitate. ca orice tori. Nădăjduie totuşi. s-ar isca o învălm ăşeală de nedescris. Abia adineaori m i-a veni m inte. Criza era puternică. Până la sfârşitul zilei a şasea. Medicul se învoi bi nevoitor. înrăit de frică. să nu-mi m ai vorbe de barbarie. daţi poruncă măcar să i se slăbească un pic aceste curele. Se sim te m ai bine singură. Sunt cu totul de prisos şi nu fac decât să-i sporea chinurile. Încercă să se întoarcă îndărăt.Cum vine asta? — M-am gândit aşa: ce ar fi. Totuşi. — Nu cred că vom putea să organizăm aşa ceva. noi nu ne-o m ai putem duce pe a noastră. să n-aveţi nici o grijă: e aproape sigur că o să m oară.. dum neata crezi că într-adevăr nu m ai este nici o nădejde? — Nu văd ce nădejde ar m ai putea să fie. atunci să fie ş m ai înţelegător.. A meritat cu prisosinţă să i se aplice toate aceste m ăsuri. zise colonelul. aproape cu lacrim i în ochi. dar mai dăduse porun pe deasupra.

dar i se spuse că em inenţa s plecat să viziteze un bolnav la Pieve d'Ottavo şi că nu se întoarce decât spre sfârşitul zilei.. nici să vorbeas Vreţi să spuneţi că acum e pe cale să se vin dece? — Pe cât se pare. apoi îşi luă aer dem n şi intră în sală. după cum ştie şi eminenţa voastră. În ziua aceea. Întrucât mă priveşte. oam enii sunt cutezători.L. n-am decât o clipă.. că nu putea nici să se m işte. cu ochii strânşi. — Da. Dar aveţi vreun motiv să presupuneţi că se pregăteşte o no încercare de a-l elibera pe Rivarez? — Oam enii m ei de încredere mi-au raportat şi ieri. apoi se aplecă şi-l întrebă: — Dom nule. puterea îl părăsise. om ul nostru o ia razna. e sărbătoarea corpus dom ini şi. dori să ştiu dacă nu aveţi să-m i com unicaţi nim ic nou. Stătea la fereastră şi se uita afară. — Aveţi m otive să bănuiţi aşa ceva? — Medicul e pe deplin încredinţat că nu s-a prefăcut. dacă nu cum va fi prefăcut. Peste zece zile. Câteva clipe. nu vor izbuti! Voi avea grijă personal. Turburat. în opoziţie cu em inenţa voastră. Bineînţeles. ca să nu ajungă lucrurile la cuţite. dacă începi să-l iei cu r şi să-l am eninţi. negreşit. Tăunul zăcea nemişcat. n-ar fi deloc prudent. E. se adună aici aproape toată populaţia din m unţi. însă trebuie să mărturisesc că boala lui are caracter cu totul misterios. Dacă le-am cunoaşte. şi astăzi dim ineaţă.. dacă ştii cum să-i iei. să-i pun câteva E întrebări. em inenţa voastră. afacerea Riva trebuie rezolvată înaintea acestei zile. că toată regiunea e plină zvonuri alarmante. ş m ai m ult ca sigur că prietenii Iui Rivarez vor încerca să deschidă cu forţa porţile fortăreţei şi să-l elibere O.. dacă nu scăpăm până atunci de Rivarez. colonelul se prezentă din nou la palatul cardinalului. înainte de a-şi părăsi postul. îndată s-ar scorni cine ştie ce vorbe! — Prin urm are. să se încredinţeze că tunica îi stă fără cusur. zise el. — Vedeţi că şi eu venisem să aflu dacă em inenţa voastră nu are să-mi com unice nimic. nu mai poate să facă aproape nim ic. om ul descuie uşa cu băgare de seamă şi intră în ce lulă. şi nu mai încape îndoială că se pune la cale ceva neplăcut. Iar soldatul care-şi avea pos lângă uşa celulei. v-aţi dus dum neavoastră să-i luaţi interogatoriul? — Da. — Rândul trecut m i-aţi spus că Rivarez era grav bolnav. ar fi m ai uşor să luăm m ăsuri. em inenţa voastră. — Dar ce face anum e? — Din fericire. după întâm plarea urmă prefer să procedez cu cea m ai m are prudenţă. — Asta am bănuit şi eu. am intindu-şi de cure Însă felul lui de a se purta e de neînchipuit! Ieri dim ineaţă m -am dus în celula lui. Dar nu putem să af am ănunte. Şi de ce num aidecât înainte de ziua aceea? — Mi-e foarte neplăcut să m ă găsesc. se însănă toşeşte şi e m ai greu acum ca oricând să ai de-a face cu el. rare.. — Voiam să vă vorbesc despre Rivarez. A fost foarte greu bolnav. şi d cuţitele vor intra în acţiune. aşa cum nu-şi lua niciodată când vorbea cu creştinii. trem ură şi-şi făcu cruce toată tea. vă spun cinstit. dum Prizonierul deschise ochii. Dar înainte de a vă spune mai multe. 98 .. adică la trei Iulie. — Lăsaţi-m ă. se sim te mult m ai bine. Credeam că i-a venit m intea la cap. nu m ai ştiu cum să pro cedez. ca să zic aşa. într-un fel sau altul. e m ai bine să nu-l vadă nici un o străin înainte de a se vindeca de tot. em inenţa voastră. La noi în Rom agna. — Mi s-a spus că aţi fost astăzi pe la mine. gem u el. nu cumva pot să fac ceva pentru neata? Grăbeşte-te. oprind de la început salutul prea-plecat al colonelulu luându-şi un aer aproape poruncitor. lăsaţi-mă în pace! Şi înainte ca soldatul să se fi întors la locul lui. noap Până la urmă. soldatul rămase m în faţa lui.. Probabil că aţi în aceeaşi chestiune despre care voiam să vă vorbesc şi eu. Voynich ____________________ Şi aşa. cât de cât. pentru că. Tăunul nu avu parte de vreo uşurare. dar nu-l răbda inim a să plece fără să îm bărbăteze pe m artir cu o vorbă prietenească. aşa este: joi e corpus dom ini. eu aş fi cât se poate de fericit să m ă sfătuiţi ce trebuie fac. — S-au mai ivit şi alte greutăţi? — Joia viitoare. răspunse colonelul şi zâmbi. chiar dacă va trebui să-i gonesc de la poartă cu gloanţe! Dar c aşa ceva o să se întâm ple în ziua aceea. cu gura pe jum ătate deschisă. nici în cea de a şaptea zi. — Eu cred că se poate face ceva.. intră un slujitor şi-l anunţă: — Eminenţa sa doreşte să vă vorbească. M-am gândit m ult la el în zilele din urm ă. În aceeaşi seară. Dacă îm potriviţi încă planului pe care vi l-am propus. încă prea slab ca să poată fi adus la mine la interogatoriu. ascultând gem etele sfâşietoare ale prizonierului. Acolo îl aştepta Montanelli. în m om entul când colonelul se aşeza la m asă. Totdeauna am fost de părere că foarte uşor să te înţelegi cu oam enii de pe-aici. La şase dim ineaţa. Ştia că săvârşeşte o gravă încălcare a consem nu lui. dar nu pot să asupra mea nici o răspundere în ce priveşte liniştea oraşului. Colonelul aruncă repede o privire în oglindă. cufundat în gând ciocănind cu degetele în braţul fotoliuÎntre sprâncene i se adâncise o cută de îngrijo lui. colonelul îşi trăgea mustaţa. De altfel. Tăunul adorm i din nou. Oricum ar fi.

Tribunalul ar preîn tâmpina turburările.. înainte de ziua de corpus dom ini? — Nu pot decât să repet: dacă joi. em inenţa voastră! — Prin urm are. să plece. dacă o vrea să se arate şi el m ai înţelegător. e să m ă ajutaţi să înlătur dezordinea vărsarea de sânge. repetă Montanelli. la urm a urm ei... em inenţa voastră? S-a uitat o vrem e la m ine ca un lup prin capcană.____________________ Tăunul  Montanelli aruncă spre colonel o privire de parcă cerceta o nouă şi respingătoare specie zoologică. Ori nu vor mai fi turburări deloc. totul caritabilă. Atunci. — Crezi în Dum nezeu? repetă Montanelli. Colonelul se ridică şi el. oam enii vor face puţină gălăgie vor arunca unii în alţii cu pietre. Montanelli se întoarse încet. eminenţa voastră. pildă. în clipa aceea colonelul îşi potrivea diagonala şi. va plăti sufletul dum itale cel fără m oarte. de ce nu-l duceţi la Ravena? — Dum nezeu mi-e martor. Dar dacă se va afla că în z aceea Rivarez nu m ai este în fortăreaţă. sărbătoarea nu va trece fără încăierări. rosti el. De aceea. Şi acum . Rivarez e încă aici. Dacă nu. — Mi-ai cerut să-ţi dau încuviinţarea ca să ucizi un om . planul acesta va cădea de la sine. severitate. crezi în Dum nezeu? — O. apoi aşteptă răspunsul cardinalului. Sunt gata să recunosc că unele curţi marţiale. O. de li dar dinţii m i-s. desfiinţate de tea sa. Dar în cazul de faţă. — N-ai dat atenţie!. jură pe crucea mântuitorului care a m u rit pentru dum neata că m i-ai spus num ai adevărul! Colonelul răm ase nem işcat şi se uită nedum erit la cardinal. d bine că mi-am adus am inte: Rivarez mi-a trimis ieri vorbă ca ar dori să vă vadă. N-ar fi putut să spună care din doi îşi pier duse m inţile: el sau Montanelli. Sunt sigur că după aceea veţi regreta. em inenţa voastră!.. urm ă liniştit: — La început. Dar n-am vrut să vă deranjez doar ca s 99 . fereşte-ţi gâtul cât mai departe!” E mai greu de îm blânzit decât o pisică sălbatică! — Toate acestea nu m ă miră câtuşi de puţin. îl uim i: sul. ori.. au fost uneori aspre chiar când nu era nevoie şi că în loc să-i cum inţească pe oam eni. într-un sare fel sau altul. sărută crucea şi repetă încă odată că nu cu alt mijloc de a evita o vărsare de sânge. care prin ele însele sunt o rocire şi ar putea neno foarte uşor să ducă la înfiinţarea din nou a curţilor m arţiale. mai ră întărâtau. dacă îm i îngăduiţi să vă dau un sfat. şi oam enii vor pune m âna pe cuţite. Speram că puţină bunăvoi l-ar im presiona acum . i-am propus să-i în dulcesc regim ul. aple — Nu. destul de solizi. cât se poate de serioase. — În cazul acesta. Prin urm are. N-am destui soldaţi ca să întâm pin un atac arm at. nu cunosc alt mijloc. eu răspund ordinea publică. credeţi că pentru a preveni o văr de sânge e absolut nevoie să scăpăm de el. în cazul cel mai rău. — Prin urm are. a recurge la tribunalul m ilitar ar fi o m ăsură înţeleaptă şi.. Şi du toate probabilităţile. apoi colonelul secă şi duse crucea la buze. fericire. dum neavoastră stăruiţi m ereu ca Rivarez să fie judecat de instanţele militare şi vreţi aveţi încuviinţarea mea? — Iertaţi-m ă. Pe când dacă vom fi siliţi să apărăm . — Şi după părerea dum neavoastră e de ajuns să-l îndepărtăm pe Tăun de aici pentru ca prim ejdia să înlăturată? — Desigur. m ă aştept la evenim ente grave. Şi nu noşti uita că în cazul când nu vei spune adevărul. Dar m ai întâi.. sanctita Colonelul îşi term ină cuvântarea cu un aer teribil de im punător. aş vrea să vă pun îi răs o întrebare: credeţi oare. Câteva clipe tăcură am ândoi. — Îţi voi da m âine răspunsul m eu definitiv. pe urm ă m i-a răspuns cât se poate niştit: „Colonele. ca aceea prezidată de colonelul Fredi. deoarece. Om ul ţi se adresează la o nevoie ca aceasta şi dum neata nu-i atenţie! — Îmi pare foarte rău că em inenţa voastră este nem ulţum it. ridicându-se şi ţintuindu-l cu o privire fixă. punse cu linişte Montanelli. cercetătoare. Dacă em inenţa voastră găseşte m ijlocul să scăpăm de el. nu pot să m ă ridic şi să te strâng de gât. trebuie să-l văd pe Rivarez şi să vorbesc cu între patru ochi. şi că la lucrul acesta ne putem aştepta num ai joi. dacă îţi îngăd conştiinţa. în tim p ce toţi m unt au cuţite şi puşti cu crem ene sau altele de felul acesta.. însă n-am dat aten acestui lucru. că aş fi făcut-o bucuros! Dar mi-ar fi cu neputinţă îm piedic eliberarea lui pe drum . Dar ce credeţi că mi-a răspuns. urm ă Montanelli. fără să observe nim ic.. D aşteptarea lui se prelungi mult tim p. — Em inenţa voastră. Sunt încredinţat că se pregăteşte o n încercare de a-l elibera. em inenţa voastră: singurul lucru pentru care stărui. n-am luat nici o măsură excepţio deşi fusesem nevoit să dau dovadă de oarecare nală. îngăimă colonelul cu glasul tăiat de turburare. — Em inenţa voastră.. s-ar putea ca oraşul să fie prefăcut în scrum încă înainte căderea nopţii. că prezenţa lui Rivarez în închisoarea noastră prezint prim ejdie serioasă pentru pacea ţinutului? — Cu toată sinceritatea. cu atât m ai m ult cu cât închisoarea noastră e o închisoare m ilitară. iar răspun totul neaşteptat. sunt creştin şi niciodată până acum nu m i s-a refuzat sfânta îm părtăşan Montanelli îşi ridică crucea de pe piept: — Atunci. cu toată sinceritatea. cu — Colonele Ferrari.

Dar în aceeaşi clipă. vi s-a adus şi scaunul. cu ochii închişi. dar faţa îi pălise de mânie... Pe scara îngustă se auzeau paşi de sol daţi şi zăngănit de carabine lovite de perete. cu nepăsare. voas Tăunul îşi făcu vânt înainte. Apoi. Iată. dar curelele îi pătrun dureros în carne şi el se închirci cu totul.. Mă duc direct la fortăreaţă. sergent.. Soldaţii se întorseseră să plece. em inenţa voastră. em inenţa voastră. cu zâm betul lui sever de totdeauna.. Dacă am fi ştiut. Iertaţi-mă. — Scoate-i cătuşele. Dă-m i mie cuţitul. zise el. prin aplicarea unor m ăsuri destul blânde”? Montanelli vorbea liniştit.. Aşteptaţi-mă jos. Şi totodată. — Mă duc chiar acum . ca să zic aşa. em inenţa voastră. rând seră respi din greu. Tăunul îşi întinse braţele. preţul — Em inenţa voastră va face cum va crede de cuviinţă. Chipul lui părea de lem n. ai avut grijă „să-l faci inofensiv. dar şi m edicul a vrut să i le scoată. daţi-mi voie să vă atrag atenţia că nu e lipsit de prim ejdie să vă apropiaţi de el f pază. sergent. — N-am ştiut nim ic despre asta. sergent? — După încercarea de evadare. Im ediat o să vi aducă un scaun.. Unde ordonaţi să vi-l aşezăm ? Alături de e Tăunul stătea culcat. strânse şi mai tare cureaua.. — Cum binevoieşte eminenţa voastră. îşi muşcă buza. şi glasul îi trem ura. pe deasupra. îndreptate îm potriva lui Dum nezeu.. sau să-şi părăsească creş aproapele său care se află în grea cum pănă? Colonelul stătea ostăşeşte.. vorbi Montanelli.. signor Rivarez. începu iar sergentul. dar colonelul sim ţi dis ascuns în glasul lui şi se înroşi de necaz. încrem enit în atitudinea aceea îndoielnică. adânc indignat de purtarea lui Montanelli faţă de dânsul şi-şi arăta nem ulţum irea luându-şi un aer cât oficial cu putinţă. izbucni pe neaşteptate.L. fără nici un fel de pregătire.. şi pe urmă vino lângă mine. — Aduceţi num aidecât un cuţit! Montanelli nu ridicase glasul. — Acum două săptăm âni şi ceva?. până trim it pe cine să-l pregătească? Colonelul coborâse dintr-odată de pe soclul lui ofiNu voia ca Montanelli să vadă curelele cu care era cial. Voiam doar să vă scute de neplăcerea de a asculta vorbe cumplite de hulă. Sergentul salută milităreşte. lui in — Fiţi bun şi aşteptaţi o clipă. — Îţi m ulţum esc.. colonele. CAPITOLUL AL ŞASELEA Tăunul auzi cum se descuie uşa celulei şi-şi întoar se privirea într-acolo. îi făcu să se opreas cardinalul stătea aplecat asupra prizonieru cerceta curelele. încet. 100 . — O!. Aduceţidiateun cuţit şi tăiaţi-i curelele! im — Iertaţi-m ă. şi Montanelli îi lib şi picioarele. începu să taie cu care-i ţinea legată mâna. — Pare că doarm e. — Nu. — I-am m ai spus doar em inenţei voastre că nu m ă aşteptam deloc să m ă m -m -m ângâie pe creştet! — Când ţi s-a dat porunca asta. dar sim ţea asupră-şi privirea lui Montanelli. revedere. trebuie să vorbesc cu dum neata. em inenţa tră.. pe care. iar în urm atrară sergentul şi trei soldaţi. dar strigătul lui Montanelli. Voynich ____________________ ascultaţi im pertinenţele. Însă nu se pricepea şi. nu dorm . lui şi-i — Cine a poruncit să-l lege aşa? întrebă el. em inenţa voastră. Credea că vine iarăşi colonelul să-l chinuiască cu vreun nou interogatoriu. legat Tăunul. — Nu era nevoie să pregăteşti nim ic. dum neata socoteşti că într-adevăr nu e lipsit de prim ejdie să te apropii de un bolnav dezarm at. Tăunul deschise ochii. Sergentul îşi scoase briceagul din buzunar aplecându-se asupra prizonierului. Fii bun şi lasă-mă singur cu prizonierul. Montanelli făcu repede un pas înainte. am fi pregătit totul. Tăunul tresări. Cu toată stăpânirea lui de sine.. Sunteţi atât de bun să aşteptaţi puţin aici. — La ce oră doreşte eminenţa voastră să-l viziteze pe întem niţat? întrebă el. em inenţa voastră. em inenţa voastră. Prefer să-l văd aşa cum este. încât am socotit necesar să-l fac inofensiv prin aplicarea unor mă destul de blânde. — Prin urm are. şi din pieptul lui ieşi un lung oftat de uşurare.. şi o tristeţe adâncă tremsul lui. — Com andantul. Montanelli pătrunse în celulă. Am trim is un om . — Nu te pricepi. răspunse el cu răceală. — Am înţeles. gla ura în Tăunul zâm bi. începu sergentul. încă o clipă. — Ce socoteşti dum neata m ai odios pentru un tin: să asculte vorbe de hulă. Atât de puţin lipsit de primejdie. însă colonelul Ferrari s-a îm po trivit. Mâine dim ineaţă îţi voi da răs punsul. em inenţa voastră. E. ÎI cunosc destul de bine acum ca să m ă mai îndoiesc că nu doreşte altceva decâ vă insulte. reaua neîndem ânatic. ci zise cu glas plin de respect: neva — Aici treptele sunt cam pieptişe.

____________________ Tăunul  Montanelli se duse lângă fereastră... că trebuie să vă deranjez. Dar când îşi înălţă capul în lum ina zilei care se stingea. Tăunul îşi sprijini capul pe braţe şi-şi ridică ochii la cardinal. Acum ai grijă să nu ne turbure nimeni. învineţită. când deodată sim ţi cum degetele reci şi um ede ale Tăunului îi strâng m âna ca într-un cleşt — Daţi-mi m âna. ca s silească să dea o m ărturie. Dar poate că şi asta aţi făcut-o tot de dragul moralei creş tine? Să cercetezi pe cei întem niţaţi. sergentul aruncă o privire spre Tăun. ar m Acum însă îşi am inti ultim a lor întâlnire şi insulta înspăim ântătoare cu care se încheiase întrevederea lor. Tăunul îşi lăsă capul pe um ărul lui Montanelli. Aş fi p capăt acestor chinuri. lăsându-l în felul acesta pe Tăun să se bucure cât mai m ult de libertate. Dacă n fi fost „învins”... despre „m ăsurile disciplinare” care-iseră aplicate şi despre intervenţia neizbutită a cului. Tăunul se supuse în tăcere. părăsind fereastra şi ven să se aşeze lângă patul cu saltea de paie pe care era culcat prizonierul. Într-adevăr.. em inenţa voastră. em inenţa voastră. După ce uşa se închise în urm a soldaţilor. e foarte drăguţ din partea em inen voastre că a venit să mă cerceteze.. Sergentul nu aşteptă să-l mai roage odată şi. furios.. aşa cum spui.. Du ce term in. Şi vă cer iertare. sever şi autoritar. Tăunul zăcea nem işcat ca un ca vru.. Dacă te sim ţi destul de bine.. Pe fereastră era o cană cu apă.. Montane văzu ochii rătăciţi.. creştinesc. n-aş m ai fi vorbit cu dum neata niciodată după ultima noastră discu Dum neata însă ai un dublu privilegiu: de întem niţat şi de bolnav. În m om entul de faţă.. cu totul neobişnuit la el. — Da. dacă se învoieşte să-i spună. dar m ă îndoiesc că ar fi drept să pretindem colonelului să îm p tăşească vederile em inenţei voastre! Fără îndoială că el ar prefera să nu facă cunoştinţa curelelor pe pro pria lui piele. că înadins n-a lăsat colonelul să i se scoată curelele. De data asta să-m i spui ceva într-adevăr sau ai trim is după m ine num ai ca să te distrezi. Montanelli se sprijini cu cotul de pervazul ferestrei plă tem şi con câteva clipe apusul soarelui. Fii liniştit. — Acum. num ai o clipă.. întinzându-şi-le şi întorcându-se c pe o parte. zise el. zise el în sfârşit.. uita tot ce e pe lum e şi nu m ai avea decât senzaţia se de fizică a libertăţii. Soldaţii se uitară unul la altul miraţi: încă nu feres văzuseră niciodată pe bunul lor cardinal ieşindu-şi din fire. iar eu privesc lucrurile e-e-exact din acelaşi punct de vedere ca şi colonelul. zise el. Em inenţa voastră nu recunoaşte curelele punct de vedere teoretic.. nim eni n-a bănuit prin ce iad trecuse om ul acesta. faţa palidă şi urm ele groaznice. Îm i pare foarte rău că n-am ştiut de mai înainte.. Oricum . om ul se apropie de cardinal. Tăunul ridică din um eri. adăugă el.. dar unul dintre „aceşti învinşi” vă poar nespus de multă recunoştinţă. Mâinile şi picioarele îi am orţiseră. eu sunt cel învins. asta nu schim bă nimic! Numai o clipă. în pervazul trei.. erai dator să-m i spui adevărul. se opri asu Montanelli. îi povesti tot ce ştia: despre bo Tăunului. Montanelli se ridică şi i-o aduse. Mi se pare că m-aţi întrebat ceva? 47 Cuvintele lui Cristos din evanghelie. îşi m a dădea sea doar că acesta fusese cel mai teribil m om ent din viaţa lui. Avea o graţie înnăscută în m işcări şi atitudini. necruţătoare.. şi m ânia i se risipi. Tăunul uitase de existenţa lor.. nu după a m ea. uitasem : „Iar cel ce va da de băut vreunuia dintre ac 47 învinşi” . Trecu aşa destul de m ultă vrem e. dum neata n-ai călcat câtuşi de puţin discipli din mom ent ce te-am întrebat. Tăunul era pentru el o fiinţă chinuită. şi acum se desfăta. fuse m edi — Dar eu cred. m ai repede. puţină apă. pra lui — Vă mulţumesc. Daţi-m i. Vorbea cu un glas rece. — Acum poţi să pleci. Am auzit eu acum trei zile cum îi spunea că-i scoate curelele num ai dacă. şi nu puteam să nu vin. În sfârşit. Sleit de puteri. spune-m i tot ce s-a petrecut aici în vrem ea din urmă. Cât tim p încă nu i se scoseseră relele. Se aplecă asupra prizonierului şi-l să uşor de um eri. O. E o chestiune de ti personală. Montanelli lovi cu pum nul. şi privindu-l aşa cum stătea cu faţa în um bră. zise cardinalul. trem urând din tot trupul. 101 . şi aşa mai departe.. Poate că nu e tocm ai m ăgulitor. de unde privi în tăcere cum scotea sergentul fiarele. răspunse el cu nepăsare. În vrem ea asta. plin de bunăvoinţă. bătându-ţi joc de un bătrân? Nu prim i nici un răspuns. Nici el singu ar fi putut spune ce se petrecuse cu el în clipa când m âna lui Montanelli îi atinsese obrazul. cu glas răguşit. ca a unei fantome. sergent. şopti el. ce vreţi!. untir. îl întrerupse cardinalul. pe care i le lăsase suferinţa zilelor urmă. bolnavul deschise ochi privirea lui rătăcită. — O m ărturie?. vă rog. După ce ter m ină. Tăunul se întorsese şi-şi acoperise ochii cu m âna. zise Montanelli. — Iertaţi-m ă. apoi se întinse din nou pe salteaua lui de paie şi închise ochii. zise el în sfârşit. cobor şi eu. Montanelli îşi trase scaunul mai aproape de pat şi se aşeză din nou. — Am fost înştiinţat că vrei să-mi vorbeşti între patru ochi. — Mi se pare că ai fost greu bolnav. zise Montanelli după un timp.. atu sunt la dispoziţia dum itale. cu faţa prelungă. — Bea un pic de apă. — La război nu se aleg m ijloacele. am venit aici după dorinţa dum itale. când pe alta. — Signor Rivarez.

— Colonelul e de aceeaşi părere. Acum . cu glasul ostenit: — Da. răspunse Tăunul.. luându-şi o înfăţişare gravă şi aşezându-se iarăşi lângă Indiferent pe ce cale le vei fi aflat toate.. îl întrerupse Montanelli. după ce am mai văzut şi dovezile cruzim ii lui revoltătoare. după cum văd. asigurându-m ă că joi. izbuteşte uneori să aibă idei originale. el încearcă să-mi zdruncine rerea. De altfel. care zgâria urechea. Mă asculţi? Tăunul se uita distrat pe fereastră. em inenţa voastră. ş cred că Ferrari se va decide să ia măsuri atât de neobişnuite dacă nu va prim i încuviinţarea mea. lucru care s-ar putea sfârşi cu văr sare de sânge. s părea că în vorbele lui este şi o parte de adevăr.. înseam nă să iscălesc condam narea dumitale la m oarte. N-ar fi mai bine . atunci îm i iau o răspundere teribilă dacă m ă îm potrivesc colonelului. Totuşi. lu acesta îm i pare cu atât m ai posibil. însuşi colon a venit la mine şi m i-a spus că o să capăt opiu dacă o să declar cine m i-a d-d-deschisŢin minte că tiţa. poate că nu eşti destul de rezistent astăzi pentru o discuţie ca asta. Am g-ghicit destul de bine. — Em inenţa voastră! Eminenţa voastră! Dragos tea de adevăr e cea m ai vrednică de l-laudă dintre virtuţile creştineşti! C-c-credeţi că eu nu ştiu cât a stăruit colonelul să capete încuviinţarea emine voastre ca să fiu judecat de un tribunal m ilitar? Vă spun drept că ar fi fost m ai b-b-bine dacă i-aţi fi făcut plac. — Dumneata ştii. sunt suficient de al dracului ca să ghicesc ce g-gândesc oam enii! Însuşi em inenţa voa stră m ă consideră ca pe un om al d-dracului de nesu iar în m om entul de faţă ar d-dori din toată inim a să ferit. niciodată nu mi-ar fi trecut prin m inte că e în stare să aibă at umor! O. că doar oricare altul dintre prelaţi i-ar fi dat-o.. iar m âine dim ineaţă. întorcându-se spre el nedum erit. nu legat. încât cu greu puteai să-l înţelegi ce spune: — N-n-nu găsiţi că e am uzant? O. De pildă. însă. Şi izbucni deodată într-un râs ascuţit. — Vă rog să nu plecaţi. în catedrală. după ce veţi încuviinţa cere colonelului! Un dram de plum b e un s-somnifer ex celent! — Nu te înţeleg.. Tăunul izbucni din nou în râs. fără îndoială. — Totuşi. Am început să cam încurc zilele în tim pul din urm ă. s absolut sincer cu dum neata. urm ă Montanelli. şi spune-mi de unde le ştii toate? Cine ţi a spus toate astea? — Oare colonelul n-nu v-a spus niciodată că eu sunt d-diavol. ce aspect p-p-patetic trebuie să fi avut în veşmânt de pelerin! Şi cred că nu vă d-d-daţi seam a nici partea com ică a chestiunii pentru care aţi v-v-venit în astă seară aici! Montanelli se ridică: — Am venit să te ascult. — O. m ă sim t bine acum. Şi atunci. iar dacă nu m ărturiseşti. e aşa de a-a-a-muzant. atunci ai să mărturiseşti. urm ă Montanelli. vorbi cardinalul.. M-am zbucium at m ult zil din urm ă. Aţi fi făcut atât de mult b şi atât de puţin rău! Vă asigur că această problem ă nu m erită atâtea nopţi de insomnie câte aţi pierdut! — Te rog încetează o clipă cu ironiile. Credeţi-m ă. De lucrul acesta îm i am intesc foarte bine.. por m i-a spus: „Dacă eşti într-adevăr bolnav.L. el o să vă spună. după ce-o să dorm i bine. hotărască altcineva în locul său ce trebuie să facă cu m ine. f-fără îndoială că nu! Feţele bisericeşti n-au niciodată sim ţul um oru Dum neavoastră luaţi totul în t-t-tragic.. oasă — Eu aş prefera să term inăm totul astăzi. deşi cred că ura faţă de dum neata îl împiedică să obiectiv şi-l face să exagereze prim ejdia. Până astăzi.. Apoi se întoarse repede spre cardinal şi ur din ce în ce mai grăbit. — Să dorm b-bine? O. făcu Montanelli. am să consi asta drept o d-d-dovadă că te prefaci”. Colonelul Ferrari se tem e de o nouă încercarelor prieten a dum itale de a te elibera şi vrea s-o preîntâmpine. tot atât de obosit. De pildă. Mai bine să-ţi d m edicul un calm ant. nu-i aşa? — Ascultă-mă cu răbdare.. vom fi am eninţaţi d m are prim ejdie: de prim ejdia unei încercări de a te elibera cu armele.. întrebaţi-l pe colonel.. dar o să d-d-dorm m inunat.. în noaptea aceea.vin m să ne dim ineaţă? Chestiunea este cât se poate de seri şi trebuie s-o cercetezi cu toată atenţia. De altfel. dacă e adevărat că din pricina dumitale se pot ivi turburări care ar du la vărsare de sânge. Nu. eşti prea turburat ca să poţi vorbi. dar asta n-are nici o im portan Vinerea trecută am cerut o doză de opiu. Şi m ai m ult m -am prefăcut bolnav. lucru greu de presup dacă-l judeci după exteriorul său. aţi fost t-t-totdeauna renum it pentru s-sinceritatea em inenţei voastre! îl întrerupse Tăunul cu gla încărcat de amărăciune. fie num ai tacită. pentru ca în felul acesta conştiinţa sensibil em inenţei sale să nu fie t-t-turburată.. aşa e. apoi urmă: — A-i da încuviinţarea m ea. După cum vezi. în locul em inenţei voastre. Voynich ____________________ — Nu trebuie să vorbeşti. Sunt foarte atent la tot m i spuneţi. Mă bucur însă de destulă trecere în ţinutul acesta. îi răspunse Montanelli liniştit. asta e tot. — Prin urm are. Eu sunt episcop. prin m ijlocul despre care ai vorbit. că din punct de vedere juridic eu n-am dreptul să am estec în afacerile laice. cât eraţi de s-solem n! Da eu. gângăvind atât de tare. Se întoarse spre Montanelli şi-i răspunse. vinerea trecut m i se pare că era vineri. când se va aduna poporul să privească procesiunea. E. am fost cu totul îm potriva planurilor sale. Dacă doreşti să-m i spui ceva. vă ascult. A nu i-o 102 . concluziile lui sunt uneori spirituale. — Prefer să-mi trag singur concluziile. em inenţa voastră. o să mai stăm de vorbă. voi căuta să vin şi m âine la dum neata. Cardinalul se uită la curelele şi la cătuşele care zăceau la păm ânt. nu om ? Nu? Mie m i-a spus-o de-atâtea Într-adevăr.

care se face alb ca varul când v câteva curele prea strânse! Când aţi intrat aici. îşi vârî mâinile sub cap şi se uită la Montanelli pe sub genele pe jum ătate lăsa Cardinalul era cufundat într-o meditaţie adâncă. Şi totuşi. şi fără principii. Totdeau am ridicat glasul îm potriva pedepsei cu moartea. Şi până în clipa de faţă m ipăstrat.. Când mi s-a spus că vrei să m ă vezi. îşi trase răsuflarea. cu toate urm ările lor. nu m ă îndoiesc. Nu-ţi cer să-m i spui dacă cunoşti planurile de eliberare despre c vorbea colonelul. înţeleg foarte bine că dacă ştii acest lucru înseam nă că e o taină a dum itale. un catolic blajin. acti prim ejdios. asta nu are nici o im portan şi dacă i se lasă viaţa. O. „Dacă mâna dreaptă te ispiteşte. em inenţa voastră? tate Montanelli păli.. tot adevărul: ce-ai face dum neata dacă ai fi în locul m eu? — În orice caz. tot ce ştiu eu cu privire lavitatea dum itale mă face să te privesc ca pe un om rău.. Tăcu câteva clipe.. arunc oraşul în prim ejdia răscoalelor. iar eu n-am m ăcar cins tea de a fi m âna dreaptă a eminenţei voastre şi pe deasupra. Te rog puţin să m ă crezi că spun adevărul. Dacă m ă îm potrivesc voin colonelului. — Signor Rivarez. Sunt bătrân şi nu m ai am mult de trăit vrea să cobor în m orm ânt cu m âinile ne pătate de sângele nim ănui. te rog să-ţi închipui că eşti în locul m eu. şi asta n-o poate face oricine. — Ceea ce m -am hotărât să fac. împotriva lor m arţiale. v-am m ai şi ofensat! Concluzia e lim pede. Eu am o inim ă prea sim ţitoare ca să fac aşa ceva”. trebuia să mă aştept că abia atunci va începe pentru m ine adevărata tor tură! De ce vă uitaţi aşa la m ine? N-aveţi decât să-i daţi încuviinţarea şi să vă duceţi acasă liniştit! În la târziaţi de 103 .judecă de Am venit aşa cum vine un om la alt om . trebuie s-o poarte cu cât m m ult curaj. pe care vrea s-o dezvălui.____________________ Tăunul  înseam nă să pun în prim ejdie viaţa unor oam eni nevinoAm cercetat cât se poate de serios această vaţi. asta nu e cine ştie ce crimă! Tăunul se opri. acest măgar urecheat. sub toate form ele ei. toate m ijloacele lui au secat.. num ai ca să salvez viaţa unui o Acest om mi-a batjocorit credinţa. şi v-aţi indignat atâta „barbaria” colonelului. Un lucru ca acesta putea să-l născocească decât un catolic. apoi urm ă: — Signor Rivarez. cu o um dispreţ în glas. cu atât m ai rău pentru el! Cato licul însă. — Ei. asem eni unui înger al îndurării.. dar urm ă cu glasul liniştit: — Toată viaţa am luat atitudine împotriva violenţei şi a cruzim ii. e să strângă cât m ai zdravăn curelele. Iar dacă se prăbuşeşte sub povara acestei sarcini. atât de vechi şi de cunoscut!. Şi bineînţe les. cred că n-a mai făcut nim eni pâ acum . Tot ce poate el să născocească. problem ă şi am încercat cu tot sufletul să găsesc o ieşire. ridicând capul.. Dar colonelul. o va întrebuinţa ca să facă rău. nu ucideţi decât un sim plu ateu. să hotărăsc singur?. Ai fi zis că-şi aruncase m asca. c ştie să rămână credincios prietenilor săi. ca un om care se plictisise de bră de rostul acestei discuţii. „N-ai vrea să fii atât de drăguţ şi săpropria iscăleşti dum itale condam nare la moarte?. — Noi. cum fac bunii creştini. Însă. O. Şi tocm ai de acest om „mai bun” m ă apropii acum şi-l fierbinte să-m i spună. n-ar fi fost stare să m ă tortureze nici într-un an întreg aşa cum a putut em inenţa voastră să m ă canonească în cât m inute! Nu l-ar fi ajutat m intea.. iar degetele-i băteaupe şor înceti braţul scaunului.. acum m -am hotărât. — Să m ă ucideţi pe m ine şi să salvaţi pe nevinovaţi? Aceasta e singura hotărâre la care poate să oprească un bun creştin. Nu num ai odată m i-am spus cuvân sub regimul trecut. cerându-le să dezlege problem a în locul m Tonul înverşunat şi pătim aş al acestui atac teptat dezm inţea puternic nepăsarea prefăcută în care neaş Tăunul părea adâncit cu câteva clipe mai înainte. vorbi el în sfârşit. când nu le mai poate strânge. m -am gân viu aici.. cum? întrebă el după o pauză. Nu e aceasta hotărârea em inenţei voastre? — Nu! Tăunul se aşeză altfel. această părere. de-mi m ai aruncaţi pe um eri şi răspunderea asta? La urm a urm ei.. — Să m ă lăsaţi. — Dar până acum m âinile acestea n-au fost pă de sânge. nu-i nim ic. apoi se avântă în altă tiradă: — Şi em inenţa voastră mai vorbeşte de cruzime?. nici de episcop şi nici tor. de asem enea cruzim e e în stare orice idi ot! Pe când em inenţa voastră aţi născocit cu totul altceva. urm ă el vijelios. iar dacă sfinţii nu-l pot ajuta. în parte. m i-aş lua singur răspunderea şi nu m-aş ascunde cu atâ făţărnicie şi laşitate după spatele altora. De aceea.. încât să veniţi la m ine şi să rugaţi să vă spun ce trebuie să faceţi? În num ele cerului şi al păm ântului! Oare crucea mea nu e destul grea. oriunde m -am lovit de ele.. pentru care m otiv am şi căzut în dizgraţie.” şi aşa m ai departe. Acum. ştim că dacă unui om îi revine o sarcină grea. om care zdruncină temeliile credinţei. şi încă stăruitor. se întoarce duşm anii lui: trebuie neapărat să găsească o spinare pe care să-şi descarce povara! Oare în evanghelii ş făţarnicele voastre cărţi de teologie sunt atât de puţine pilde de acest fel. milostiv. capabil de orice.. mi-aş lămuri singur îndoielile. Tot nu puteaţi să mi le spuneţi toate astea fără să faceţi o introducere atât de lungă? Tăunul vorbea fără vlagă şi cu nepăsare. Dar în cele două săptăm âni din urm ă am înţeles că eşti un om curajos. se îndreaptă cu suspine şi văicăreli către toţi sfinţii. eu n-am venit la dum neata în calitate de cardinal. cinstit. Capul îi căzuse pe piept. În sfârşit. să-ţi mărturisesc totul şi să te las să dit să hotărăşti singur. e vorba de viaţa unui om. gestul acesta. m -a urm ărit cu calomnii şi ofense (de altfel. ateii. am în faţa mea o problem ă grea. înclin să cred că judecata mea asupra dum itale greşită şi că eşti mai bun decât vrei să pari. curţi Toată trecerea de care m -am bucurat în viaţă am folosit-o până în ziua de astăzi ca să fac bine. Dum neata ai fost în stare să câştigi dragostea şi bu năvoinţa soldaţilor. Mult tim p te-am socotit şi crud.

L... Făceam ce se nim erea. Montanelli se ridică şi-l privi în tăcere. num ai asta nu! Dacă înnebunesc. afară de sem inarii teologice. pur şi sim plu.. pe perete. soarele asfinţise. luptându-se deznădăjduit cu el însuşi ca să-şi păstreze înfăţişarea liniştită totdeauna. sau să m ă spânzure. E.. trebuie să te las. — Şi acolo? — Acolo am trăit. Bi tul m eu copil. care erai cândva atât de alintat de viaţă! Arthur. apro — Iartă-mă. oare n-aţi înţeles?... tu. colonelului em inenţei voastre să porun cească să mă îm puşte. Tăunul m ărea mişcările. Tot ce vrei. cu ochii tori.. Num ai să se sfârşească mai repede! Tăunul era de nerecunoscut. Şopteaţi o rugăciune şi aţi trecut chiar pe lângă mine.. şi de viaţă. — Te-ai întors.. zise el. Spuneţi-i. totul s-a petrecut aşa de sim plu. trem urând din tot trupul. Tăunul se ridică pe jumătate şi prinse m âinile urătoare ale bătrânului într-ale lui: m tre — Padre. Oare dreptul să cred că n-o să mă zesc iarăşi. M-am ascuns pe un vas de mărfuri care încărca în port şi plecat în Am erica de Sud. ca un copil bolnav în braţele m am ei sale. cum te-ai schimbat.......... tu eşti.. — Da. şi cele din urm ă reflexe roşiatice se stingeau la apus......... — Arthur... dacă asta-i face plăcere.. Nu. Îşi lăsă capul pe um ărul lui Montanelli. Arthur. un băiat nouăsprezece ani? Dacă lucrul acesta n-ar fi într-adevăr monstruos...... Montanelli se trase îndărăt şi încremeni. dacă acela se poate numi trai.. chiar la intrarea în mină.. Şi pentru înţelegea. Când îşi înălţă din nou capul. dar îşi gea dădea bine seama că ele veneau de la un om ajuns la cea de pe urm ă lim ită a răbdării.. Doamne. te rog. O. ura şi gâfâia. ori trebuie să luptaţi ală mine. într-adevăr? Te-ai întors iarăşi la mine? Ai înviat din morţi? — Din m orţi. te-ai întors în sfârşit! Tăunul oftă dureros.. sub un soare necruţător. cu nici o fiinţă omenească.. ca slujitor de m iner. zise. şopti Montanelli.. Noi doi. 104 . îi ur Trecură câteva clipe. Pe-atunci sufeream înspăim ântător de aceeaşi boală teribilă de care sufăr şi acu şi totuşi trebuia să car pietre zile întregi. aţi şi uitat? E atât de uşor să uiţi! „Dacă vrei tu. oare tu eşti într-adevăr? visat de-atâtea ori că te-ai întors la mine. Şi ridicând în sus am ândouă braţele. Şi eu v-am văzut.. văzut m ulte în viaţă. îşi ieşise din fire.. — Asta s-a întâm plat. în Ecua dor. Nu mă simt bine. Să mă şi ardă de viu.. — Linişteşte-te. deoarece v-am văzut lim pede intrând pe uşă. îşi lipi fruntea de ea. dragul m eu! Lasă astea. în genunchi şi-şi ascunse faţa la pieptul duşm a său de până atunci. Purtaţi în m âini un crucifix. îi ierta toate ofensele. ori să m ă ucideţi! turi de — Taci.. pe vrem ea când lucram în mină.. Dar acum ne-am regăsit şi totul s-a lum inat în jurul nostru... începu el din nou. dacă ai ceva îm potrivă.... ca-n friguri. Sem ăna cu care atârna acolo. Dormeam într-o baracă... şi de loc. Nu înţelenim ic din acest torent de im putări înverşunate... Şi crede-m ă că nici nu m -am gândit să trec umerii dum itale povara m ea.. Vă rog să m ă credeţi. Tremura tot. dar n-aţi întors ca 48 Cooli — lucrători băştinaşi din colonii angajaţi să efectueze muncile brute. în jurul m eu era întuneric şi pustiu.. exploataţi în chip sângeros... până în ziua când.. ar fi vrednic de râs! — Opreşte! izbucni cu deznădejde Montanelli. Dar ce să mai vorbesc!... şi apucâ o gratie. Dar episcopatul? arză — Episcopatul?.. aşa ceva n-am fă niciodată. Montanelli se sculă şi se pie de Tăun. Apoi Montanelli căzu dată. Un trem ur îl cuprinse şi glasul i se curmă.. că şi acesta nu-i tot un vis? Fă-m ă să m ă încredinţez că totul e tre aievea.. Se aşeză pe m argine.. cu glasul întretăiat. N-am avut de gând să te chinuiesc. repetă Tăunul şi tresări.. nu părere.. sau cum îi vine lui mai la îndem ână... Şi iată că într-o noapte am în ceput să aiurez.. aşa cred.. oare n-aţi înţeles că nu m -am înecat? Mâinile pe care le ţinea într-ale lui se răciră dintr-o Se lăsă o tăcere de moarte..” Dar. eu trebuia să hotărăsc viitorul în locul em inenţei voastre. — Cred că nu ca miner? 48 — Nu. eu. nului .... uitaseră chiar că se duşm ăniseră. Apoi mâinile-i căzură neputincioase şi el se îndreptă spre fereastră. Mânia Tăunului se stinse dintr-odată: — Padre... zise el.. şi de m oarte. dar când m ă trezeam . Povesteşte-m i ce s-a întâmplat cu tine atunci.. îşi prinse capul în palm e. — O.. Ta şi fiul uitaseră şi de tim p. de-atunci.. împreună cu coolii chinezi. iar ochii îi căpătaseră o strălucire m tre verzuie. — O.. de când îm i dădeaţi lecţii de filosofie! Spune că mă vedeaţi în vis?. parcă am fi doi copii care s-au rătăcit în beznă şi din greşe se iau unul pe celălalt drept fantome. eu scriu la Rom spun că nu pot să m ă duc.. — Num ai asta nu! şopti el... cât de înspăim ân te-ai schim bat! Arăţi aşa de parcă ai fi trecut printrtător un întreg ocean de chinuri... toată ches tia asta nu m erită atâta bătaie de cap. Şi acum. deoarece şi fără asta ai una peste m ăsură de grea. Voynich ____________________ m asă. — Asta e o m inciună! strigă Tăunul. Buzele-i erau albe ca varul.

război şi iarăşi război! De ce-m i m ai ţineţi m âna? Nu ştiţi că atât timp cât păstraţi credinţa. Mă chinuieşti. ce av de gând să faceţi cu m ine? Ce aveţi de gând să faceţi cu mine? Glasul i se frânse. e un lucru pe care-l veţi face abia de aici înainte. — Să-mi dau încuviinţarea? Dum nezeule!. — Padre. bătrân. Cine poate să ceară dragoste cu sila? Sunteţi liber să alegeţi dintre noi doi..... Apoitanelli vorbi. Am înţeles că pentru em ine voastră e mult m ai im portant să câştigaţi bună cerului. Acum însă. că aţi putea să m ă transform aţi iarăşi în Art cel de altă dată? Pe m ine. — Vedeam după faţa em inenţei voastre că m-aţi auzit. dar eu te iubesc! Faţa Tăunului se crispa de durere. Arthur. ca să pornesc din n războiul îm potriva dum nezeului vostru. ca şi cum nu l-ar fi auzit. m -aţi silit să ajung pe plantaţiile de trestie? Vă cutrem uraţi de spaim ă când vi le spun toate astea. O! Îşi acoperi ochii cu o mână. am fost bolnav şi zdrobit. care am spălat vasele în taverne spurcate.. şi totuşi v-am iubit atât de m ult. mi se turbură mintea şi nu te înţelege.. chinuitoare. minţindu-mă. lămureşte-m ă m ai bine asupra intenţiilor tale. cândva! Dar între noi nu mai poate fi ac nim ic altceva decât război.. cum aş putea s-o lepăd acum . care am răbdat de foam e. oare. părea cu vârşire liniştit. sunteţi liber să-l alegeţi. sfinţi cu inim i blaji Doar nu m urise decât fiul eminenţei voastre! Spuneaţi că m ă iubiţi. ca de fan tom ă.. care am fost clovn cu tichie şi clopoţel într-un circ am bu lant. ci rugaţi mereu. inim a em inenţei voastre ar trebui să fie. — Nu pot să te înţeleg. Gân rat inim atunci când m ă am eninţa nebunia şi m oarcea adevărată! Şi iată că. nu vreau să mor! Am îndu rat totul şi m i-am întărit sufletul cu răbdare. Dacă aţi şti tot ce am suferit! Şi totuşi. a m ea! N-au fost chinuri pe care nu le fi îndurat din pricina voastră. Pe cealaltă Montanelli o ţinea încă în mâinile lui.. pe sfânta dreptate. — Eu nu vreau nim ic. am înţeles totul. totuşi nu mi-aţi aruncat măcar o privire. — Arthur! Era un strigăt de spaimă neprefăcută. fie-ţi m ilă de mine.. Arthur. — Arthur. Am uitat-o num ai acum .. greu am plătit eu iub asta! Cum de vă trece prin minte că totul s-ar putea şterge. Se sim ţea slab. O prăpastie adâncă desparte pe unul de altul. cum aş putea eu să m ă lepăd de credinţă? Dacă m i-am păstrat-o de-a lungul acestor înfiorători. Nu trebuie să um blăm cu jum ătăţi de m ăsură. înainte de a-m i pierde minţile.. sau un cuţit. desă Se lăsă o tăcere nesfârşită. care am fost ne pe voit să fac placul oricărui dobitoc care avea gust să-mi pună şeaua pe spinare? Pe mine. padre.. după ce m -am întors la viaţă. ca să renun pentru ea la credinţă? Ce-a făcut Isus pentru em inenţa voastră? Ce suferinţe a îndurat el pentru voi. padre. şi aci. nu îndrăznesc”. Se trez acum . care întindeam m âna cerşind resturile de m âncare pline de m ucega eram alungat pentru că acelea erau dreptul câinilor? O.. pe ac pe care-l iubiţi mai m ult. Tăunul îşi sfâşia căm aşa. pad ca să-l iubiţi m ai m ult decât pe mine? Oare pentru m âinile lui bătute în cuie îl iubiţi atâta? Atunci priviţi-le ale m ele! Şi m ai priviţi şi aci. rugându-vă să m ă ajutaţi. Când mi-am venit în fire şi dat iarăşi cu ochii de baracă şi de coolii bolnavi de lepră. dul acesta mi-a fost scut. Într-adevăr. când Dum nezeu mi te-a înapoiat? Adu-ţi am inte: doar nu ave nici o în doială că te-am ucis! — Nu.. când m atins. dar de ce vi le m ai spun toate astea! Parcă pot descriu toate grozăviile către care m-a îm pins mâna em inenţei voastre? Iar acum îm i vorbiţi de dragos voastră pentru m ine! Cât de m are e această dragoste? Este ea destul de puternică. — Pe cine iubiţi mai mult? Montanelli se ridică cu greu. Ce anum e vrei tu de la mine? Tăunul îşi întoarse spre el faţa palidă. să-m i daţi otravă. care am rânit grajdurile ferm ieri fiare mai crude decât vitele lor? Pe m ine. v-a fost milă de mine atunci când. Glasul lui răsuna trist. O spaimă ucigătoare pusese stăpânire pe sufletul lui şi părea că-i apa trupul ca o povară enorm ă. Şi abia după ce aţi sfârşit rugăciunea şi aţi sărutat crucifixul. dar. decât să mă smulgeţi pe m ine din cel m ai voinţa înspăim ântător iad care poate să existe! Şi asta n-am uitat-o niciodată. v-aţi întors spre m ine şi şoptit: „Mi-e aşa de milă de tine. lipsit de viaţă: Mon — Arthur. şi în zadar am încerca să ne întindem m âna pe deasupra ei. Dar em inenţa voastră. Să-mi dau încuviinţarea?. Dacă nu vreţi sau puteţi să vă lepădaţi de credinţă — şi Tăunul îşică ochii la crucifixul din perete — atunci veţi fi nevoit să arun încuviinţaţi propunerea colonelului. Dacă-l iubiţi mai m ult pe el. ca o statuie de piatră sau ca un mort aşezat în sca Izbucnirea de vijelioasă deznădejde a Tăunului îi stâr început un tremur uşor şi m uşchii i se contrac nise la tau ca sub lovituri de bici. — Arthur. şi cu ajutorul lui m i-am apă a.____________________ Tăunul  Atunci v-am strigat...... Montanelli stătea nemişcat. slugă şi rob al m atadorilor de pe arena unde aveau loc luptele cu taurii? Pe mine. Despre ce alegere vorbeşti? Doar trecutul nu-l m 105 . închircit ca o frunză lovită de cel dintâi ger. şi totul în jurul lui era întunecat şi pustiu.. c am fost călcat în picioare şi scuipat. repetă Montanelli obosit. noi nu putem fi decât duşm ani? Montanelli îşi plecă fruntea şi-i sărută mâna rănită. padre. dar nu îndrăznesc.. arătându-i lui Montanelli urmele rănilor de pe trup. îl văd tea iarăşi pe acela care tim p de şase ore a stat bătut în cuie pe cruce şi apoi a înviat din m orţi! Şi acum. pentru că am vrut să m ă întorc din nou la viaţă.. sau orice ar fi putut să p cap chinurilor m ele.. O. Tăunul urm ă: — Să fim cinstiţi în toate. cât de puţin! — Dar em inenţei voastre.

şi să ne începem viaţa din nou! Padre. Puterile îl părăsiră. jum ătate bisericii. — Mai spune-mi ceva. Iar dacă nu mă iubiţi îndeajuns ca s-o faceţi. Câteva clipe se uită încrem enit înaintea lui. Tăunul se cutremură şi o sudoare rece i se ivi pe frun înţelegea ce însem nau aceste lacrimi. E cu putinţă. Voynich ____________________ putem întoarce. duceţi-vă la colonel şi spuneţi-i că vă daţi încuviinţarea.la al tul. Prietenii m ei pun la cale o nouă încercare de evadare. se rugă în şoaptă Montanelli! Dă-m i măcar o cât de slabă nădejde.. 106 . îşi acoperi faţa cu mâinile şi izbucni în plâns. dar nădăjduiesc că Dum nezeu mă va ierta.. plecaţi chiar acum . de la un preot nu prim esc nimic: Nu m ai vreau com prom isuri. Dar să plec cu tine.. să nu mai audă. Chiar şi fără asta m i-e tocm ai uşor! Montanelli îşi înălţă capul. Nu vreau fărâm iturile de la masa altora! — Arthur. În penum bra cenuşie a serii care se lăsa. Ca şi cum aş avea intenţia să mă răzbun pe em inenţa voastră. neîntârziat. — Fără îndoială că o să intru în legătură cu prietenii tăi.. cu inimile încrem enite de spaim ă.. Asta te-ar m ulţum i? Iată tot ce pot fac. în tim p sim ţea clocotul puternic şi nestăvilit al vieţii. Dacă-mi lăsaţi viaţa. — Cât de ferm ecător de tânăr poţi fi la nouăsprezece ani! Îţi pare un lucru atât de uşor să pui m âna ciocan şi să zdrobeşti totul! Şi acum e tot atât de uşor. — O. noi suntem viitorul omenirii! Zorile sunt aproape. şi cu ajutorul em inenţei voas le-ar fi aşa de uşor s-o facă! Iar când vom fi de cealaltă parte a frontierei.. — Priveşte. ca pălm uit. Arthur. Eu nu sunt o ci cuţit. înseam nă că cuvântaţi cuţitul! bine Montanelli se întoarse spre crucifix. d credinţa vă este m ai scum pă decât mine. — Atunci.. — Dum nezeule. să m ă ucideţi încă o dată? Montanelli îşi frângea m âinile. dar m -aţi m inţit toata viaţa”. Tăunul începu râdă: Şi-i înapoie hârtia. padre. m i-e cu neputin doar sunt preot. Nu venea nici un răspuns de nicăieri. O să fac ce o să pot. despărţiţi-vă de biserică! Alegeţi.. Pentru el era destul că trebuia să m oară. Arthur? Cum să m ă despart de tine?. zise el. plină de lum ină! Padre. fie că o să din greşeală altceva în locul unui som nifer oarecare. ai ochii m am ei tale! Apoi se lăsă o tăcere nesfârşit de adâncă. oare. să recunoaşteţi în mod public drept fiul em inenţei voastre. trebuie să alegeţi pe unul din noi.. — „Am avut încredere în dum neavoastră ca în Dum nezeu... — Padre. E. alege tu ce vrei. Dacă m ă iubiţi. Îşi trase pătura până peste cap. oare. eu nu pot să fac. — Cum să m ă despart de tine. se poate să-mi sfâşii inim a! Se poate să mă îm pingi la nebunie? Tăunul lovi cu pum nul în perete. numai că am ajuns eu însum i sub ciocan! em inenţa voastră o să mai găsească destui oam eni pe care să-i prostească şi care nici m ăcar n-o să-şi d seama vreodată de asta! — Fă cum vrei.L. Păcatul e greu. aruncaţi de la gât crucea aceea şi să plec am ândoi în altă lum e. — Doam ne! Îl auzi? Glasul lui se stinse în liniştea adâncă. — Padre. ca să ajutaţi soarele să ră sară? Treziţi-vă. Arthur... Arthur. Am suferit destul pricina lor şi a urm ărilor lor. am estecate lacrim i.. Tăunul prinse am ândouă m âinile lui Montanelli şi începu să le acopere cu sărutări fierbinţi. un trem ur îi zgudui trupul. Un strigăt de suferinţă izbucni din pieptul Tăunului şi mâinile-i căzură în jos. dar asta e înspăim ântător! înspăimântător! Ce am făcut. să nu luaţi asupra voastră partea de m uncă ce vi se cuvine. Eu nu pot îngădui să vă îm părţiţi dragostea în două: jum ăt m ie. ca să mă scutiţi de chinul de a vă mai vedea. padre! Cum -e cu pu ţă să nu înţelegeţi că eu nu vreau decât să vă salvez? Cum de n-aţi înţeles niciodată cât de m ult iubesc?. Apoi se aşeză pe m arginea tului. începea să înţeleagă. noi sunt viaţa şi tinereţea. şi să uităm visurile de spaim ă ale nopţii! Treziţi-vă. — Iar eu. Dem onul ironiei se trezi d dată în Tăun: — Strigaţi-l m ai t-t-tare! Montanelli tresări. atunci. El e m ai milostiv. — Alegeţi! mai repetă el odată. ei se uitau unul. — Nu m ai am nimic de spus. sfâşietor. strigă el. în afară de orice prim ejdie. totdeauna! Chiar şi atunci când m -aţi ucis. să plecăm am ândoi! Ce aveţi de îm părţit cu această lum e m oartă a păcatelor şi a rătăciril Doar aceste păcate şi rătăciri nu sunt decât pulberea veacurilor trecute! Ele au putrezit de sus şi până jos acum duhnesc a descom punere! Să plecăm din lum ea asta în altă lum e. Dumnezeu ştie că poate şi eu aş fi tot atât de necruţător în lo tău. eu viubit totdeauna. asta nu. fie că o să m i se întâm ple un accident în m unţi. ori renunţaţi la mine. Iar c o să te ştiu în afară de orice prim ejdie.. Dar ceea ce-mi ceri. Ori renunţaţi la biserică pentru mine. Eu n-am nevoie de viaţă decât ca să lupt îm potriva bisericii. noi suntem prim ăvara veşnică. Montanelli scoase de la piept un portofel şi luă din el o hârtie ştearsă şi m ototolită. Şi în ca acesta. O să-ţi pregătesc evadarea. îi răspunse Montanelli. padre cu putinţă.. a deznădejde. fie-ţi milă de mine. ca să gândiţi asemenea lucruri des m ine? Cu ce drept?.

Era ace cara laşi zid acoperit cu iederă. Uitasem.. Şi tăcerea care să deodată le păru m ai înspăim ântătoare decât se lă tăcerea morm ântului care trebuia să se sape în curând pentru unul din ei. neiz aliniaţi şi cu puştile în m ână. smulsă din rădă cină cu lopeţile. îl seră în curte. — Gândeşte-te şi spune-mi.. Se uitau unul în ochii celuilalt. Să daţi ordin ca mâine să fiu legat şi să m i se lase ochii liberi. Fantoma spaimei care-l apăsase în liniş nopţii. nu? delor Nu prim i nici un răspuns. — Sunt ateu. şi doi ofiţeri din garda elveţiană — nu le răm ăsese decât s-o îm plinească. fără un cuvânt. nare Montanelli se întoarse spre el. zise el. sprijinindu-se greoi de bra sergentului. Tăunul îşi ridică ochii din păm ânt: — Spuneţi preotului că vreau să răm ân singur. batista îi alunecă de pe genunchi şi căzu jos. dar trebuie să te spovedeşti. care pa încrem enise. ruit. după ce se terminară toate form alităţile. la tribunalul m ilitar.. — Bine. saţi Rosti aceste cuvinte cu tristeţe şi linişte. Cred că m ălegi. se opri dintr-odată. vedeniile sinistre. Şi nici nu era nevoie să se piardă m ai m ult tim p. înţe — Da. nici m ânie. porunci colonelul. Dacă m ai ai şi altă dorinţă. padre! Întoarce-te! Uşa era încuiată. CAPITOLUL AL ŞAPTELEA Judecata a avut loc m arţi dim ineaţa. Toată noap o sărutase şi plânsese. aşa-i. peste o barieră pe care pot trece. Toată noaptea foşni iarba jos în curte. Nu e vina em inenţei voastre. De cum începu să lum ineze soarele şi se văzu faţă în faţă cu duşm anii lui. — Aşteaptă.în fusese Au fost ascultaţi. toate dispăruseră odată cu noaptea colo care le plăsm uise. Apărarea nugăduită. îl ciocănea în creier. Martorii şi-au făcut depoziţiile. abia îşi m ai puteau stăpâni lacrim ile. care se vedea bine că abia se m ai putea stăpâni. Ţinea la piept. Soldaţii. Tăunul sări de la locul lui: — O. nerăbdător. Tăunul rămase nemişcat. întoarse fără grabă. ca m artori. îngână el. iarba care trebuia să se veştejească în curând. care tocm ai ieşea din sală cu osânditul. ca un copil c nu m ai are lacrim i să plângă. Ai fi zis că glasulnelului nu ajunsese până la dânsul. îi răspunse Tăunul. Ajuns la uşă. Sergentul. dem onul vrătirii se trezi din nou în el şi nu se m ai înfricoşa de nim ic. aşa cum se uită unul la altul. Cu o privire lungă şi înceată. Se întoarse şi ieşi din celulă. vă înţeleg.. Faţa lui era palidă şisită de viaţă. ascunsă. Nu era decât o sim plă form alitate. Apoi sentinţa a fost întărită nături şi citită cu sem osânditului. sau m ie. După ce vorbi. la răsăritul soarelui. cel dintâi. În faţa zidului erau înşiraţi în linie cei şase binieri însărcinaţi cu executarea sentinţei.. crăpat şi pe jum ătate nă pe oare coborâse în noaptea evadării luibutite. localnic. Când le auzi. Cu încetul. prizonierul singuratic plânse cu suspine în celula întunecată. Judecătorilor — colo Ferrari. Adică m ai bine spune-i preotului dorinţa dum itale. suspinele lui Montanelli se potoliră. cu solem nitatea cuvenită. stând aplecat asupra ei ca asupra unei tea fiinţe vii. — E inutil să mai vorbim. Tăunul a ascultat-o în tăcere. — O. despărţiţi cu sila. colonele. Când se ridică.. iar când a fost întrebat confo obiceiului dacă are ceva de adăugat. Tăunul. Nu doresc altceva decât să mă lăîn pace. cu o resem posom orită. În glasul lui nu era nici provocare. Montan înţelese ca asta înseam nă: „Poţi să pleci”. atinse um ărul osânditului. Deodată. iar în jurul ochilor m ai păstra încă urm e de lacrimi. Se trase îndărăt şi-şi ascunse faţa. spionul rănit. Miercuri dim ineaţa. S-a actul de acuzare. El o să vină îndată şi o să rămână toată noaptea cu dum neata. suna în urechi. i se dar — Duceţi-l în celulă. — Uitam ceva.. nu m ai putu îndura şi-şi plecă ochii. mă atât. cu o senzaţie de durere chinuitoare. ofiţerul îm puşcat de Tăun şi câţiva soldaţi. A durat foarte puţin tim p şi a fost cât se poate de sim plă. Cuvintele lip „prin îm puşcare” părură a-l impresiona puţin. Dar expresia de resem nare obosită se ştersese de pe faţa lui. Şi toată noaptea. N-am prieteni şi n-am nim ic de spus nimănui. colonelul îl strigă pe sergent. Sentinţa era hotăr m ai dinainte: doar Montanelli îşi dădu se încuviinţarea pe care o doreau. O să stau cât se poate de liniştit. a dat doar din m ână. Gândul că vor trebui să-l ucidă pe Tăun 107 . pupilele riră.____________________ Tăunul  Dar plânsul acela nim ic nu-l putea înăbuşi. el m ăsură pereţii celulei şi înţelese că totul s-a sfârşit. asta nu pot s-o suport! Întoarce-te. da. colo — Nu ai nimic de com unicat prietenilor sau ru dumitale? Cred că ai rude. Dar după câteva clipe. gândurile la lum ea de dinde morm ânt. batista care o pierduse Montanelli. iar lacrimile se Îi ră rostogoleau una după alta de pe degetele lui. sau preotului. Tăunul îl privi aproape speriat. Voiam să vă rog să-mi faceţi cel din urm ă serviciu. îşi purta picioarele anevoie. sergent! Vreau să-i mai spun ceva.şi s-a t m inat în douăzeci de minute. şi el începu să-şi şteargă ochii cu batista. un nelul m aior de dragoni. Se vedea m ai bine ca oricând că -şchio scoa pătează. O să dăm toată atenţia acestei chestiuni. doi îndrăgostiţi..

şi atunci o să vedeţi cum glu noi! mim — O să scoateţi tunurile?. sfinţia ta? Cred că num ai dum neata şi cei de-o teapă cu dum neata aveţi nevoie de acea m orală creştină! Când o să vină rândul nostru. soldaţii îl văzură în faţa lor. sfinţia ta crezi că atunci când o să m ă coborâţi acolo o să scăpaţi pentru totdeauna m ine? Poate vreţi să puneţi şi o lespede pestem ântul m eu. sufletului că glontele ucigător va fi slobozit de mâna vecinului.. nădăjduind în adâncul niei. mis de Câteva picături de sânge căzură pe cravata lui albă.. încât nici geţi. nenorocitule! Dar nu înţelegi că eşti pe m arginea prăpastiei? Tăunul se uită peste umăr la groapa deschisă. că pitane? Întâlnirea noastră de astăzi e m ai plăcută pentru dum neata decât cealaltă. stingheriţi de rea strălucitoare de îndrăzneală a ochilor surâzători ai privi Tăunului. ÎI săpaseră în timpul nopţii m âini de sclavi şi m or lacrim i picuraseră pe lopeţi. îl întrerupse preotul. clătinând din cap şi m orm ăind rugăciuni. iar gân că va trebui să moară ucis de mâna lor. ca să fiţi cu totul liniştiţi? Nu-ţi fie fri m or că... Tăunul privi în jurul lui cu un zâmbet lum inos. c încrem eniră de spaimă. Peste câte clipe te vei înfăţişa înaintea creatorului. o să scoatem tu nurile! — O. ascultau în dobitociţi înjurăturile turbate ale ofiţerului şi. la iarba veştejită de-alăt şi oftă adânc.L. nu vă uitaţi la mine cu atâta ja Depărtaţi călcâiele şi arătaţi cât de bine ştiţi să tra În curând o să aveţi aşa de m ult de lucru. ieşind dintre ceilalţi. se făcură cele urmă pregătiri. zâmbind. Şi iată că osânditul stă în picioare şi-i priveştebind. cu râsul lui neîntrerupt. fraţilor? Şi învălui cu privirea feţele întunecate ale carabi nierilor. Sim ţeau cum groaza pune pe nire stăpâ ei. întorcându-se doar o clipă faţa spre razele roşii şi galbene ale soarelui. care răsărea. foarte sim ple. În m âinile lor carabinele trem urau. cu o deznădejde întunecată. îm potriva voinţei sale. Deoarece era limpede că toate rugăm inţile lui nu-l vor scoate la nici un capăt. poruncindu-le m ânios să se alinieze. Era turburat. Tăunul pătrunsese ca o rază de soare în viaţa lor monotonă şi cenuşie. dar nu căzu.. care se depărtară. Ceru din nou să nu i se lege ochii şi privi rea lui cutezătoare îl sili pe colonel să se supună. o să scoatem tunurile. Sub sm ochinul cel m are din curte îl aştepta m ântul. Şi totuşi. sergent? Sergentul încuviinţă cu capul. zise el. zâm bind ca şi înainte şi ştergându-şi sângele de obraz cu m âna schiloadă. Dumnezeule m ilostiv! strigă preotul. Oare tot cu glum a pe buze te vei apro şi de tronul său? — Cu glum a. Glasul lui lim pede şi desluşit străpunse inim a nenorociţilor. sergentul se opri. co m andantul carabinierilor. Haide. nu ştiu cum o s-o scoateţi la capăt! Trebuia să faceţi exerciţii din tim p. tri o m ână şovăitoare. — Pregătiţi-vă! Arm a la ochi! Foc! Tăunul se clătină uşor. O. să ia armele la ochi şi sfârşească cât m ai curând povestea asta. chiar sese dacă viaţa i-ar fi atârnat de asta. înainte. Tăunul îi privea în ochi. ameninţător. şi sfinţia sa e în picioare la o oră atât de m atinală? Ce faci. — Fiul m eu. Colonelul îşi agita pumnul.. de data asta nu va m ai îi nevoie de bandaj. preotul renunţă la a încercări şi se trase la o parte. — Prin urm are. I se pu un nod în gât şi n-ar fi putut rosti nici un cuvânt. va fi prea târziu să te m ai gândeşti la pocăinţă. Alt glonte îl nim erise în picior. îi zgâriase puţin obrazul. nu o biată jum ătate de duzină carabine ruginite. prefăcuseră execuţia într-un adevărat m asacru. holbau ochii la om ul pe care-l uciseseră.. cu feţele grave. care urm a să com andetonul. dar care totuşi răm ăsese viu. Tăunul se uită zâm bind la groapa neagră. Haide. N aşa. cu acel curaj neprefăcut care se îm părtăşeau şi ei. — Aci trebuie să stau. lăsându-i singuri. sfinţia ta! Acolo unde-o să mă aşezaţi. Iartă-l pe nenorocitul acesta! — Amin! rosti ofiţerul care comanda. Şi el. aşa cum se cuvenea. cu o voce adâncă de bas. Un glonte. plu Păşiră. — Aţi ochit prost. nepotul său căpitanul. fraţilor! zise el.. — În orice caz. Lăsându-şi carabinele în jos. Trecând. cu inim a îngreuiată de păcate! Când te vei afla fata judecătorului. În curte erau de faţă colonelul însuşi. nu-i aşa? Văd că încă braţul ţi-e legat. genunchiu Când fum ul se îm prăştie.. ca şi soldaţii îşi pierduse cu totul cumpătul şi nu mai îndrăznea să-şi întoarcă privirea spre fanto 108 . Nu m ai comandase niciodată un pluton execuţie. Nici unul nu se gândise cât îi îngreuiază lucrul acesta pe bieţii soldaţi să-şi facă datoria. în tăcere. Asta e tot din pricină că am dat greş atunci! Iată.. — Bună dim ineaţa. m edicul şi preotul. era pentru ei ca şi cum ar păli soarele însuşi. băieţii aceştia îşi vor face mai bine datoria. E. Voynich ____________________ se părea monstruos: Cu replicile lui agere şi înţepătoare. nu de a lui. Lângă sm ochin. — Sunt gata. Iar Tăunul stătea drept. Oare vei lăsa să treacă aceste clipe fără să te pocăieşti? Te imp gândeşte-te ce groaznic e să mori fără să capeţi iertarea. deasupra lui. Fără întârziere. trăgând în piept mireasma de păm ânt proaspăt răscolit. Vor trebui să m ai îndeplinească o dată această zâm datorie chinuitoare. Ofiţerul care com anda făcu un pas înainte. o să stau cum inte ca un şoarece. m ai încercaţi odată! Un fream ăt de nem ulţum ire trecu de-a lungul li Fiecare din ei ochise pe-alături. dom nilor! O. iar colonelul şi nepotul lui îşi făcură cru cu sm erenie.

. Doamne! strigă fără veste un soldat. care se uitau sălbatic înaintea lor. ţineţi arm ele m ai sus! Dum nezeu cu voi. sunteţi satisfăcut? Şi capul îi căzu în braţele m edicului. Colonelul îşi lăsă m âna pe braţul lui Montanelli. Montan 109 . a intra în curte şi se uita dr înaintea lui. repezindu-se înainte.. pregătiţi-vă!.. ar fi m ai bine să nu vă m ai uitaţi la el. dicului În mijlocul unei linişti ca de mormânt. gemea: „Nu pot. E o privelişte nepotrivită pentru eminenţa voastră! Exe cuţia abia s-a term inat. şi iarăşi râdea. — Foc! strigă colonelul.. Montanelli apucase. pentru num ele lui Dum ne pede. Ei.. — O. cu ochii larg deschişi. dar ce pluton de neîndem ânatici ai adus azi aici. Slavă dom nului! — Slavă dom nului! repetă după el şi colonelul.. — Em inenţa voastră! Sunt dator să vă rog. Nepotul său îl trase de mână. voinicilor! Cei din flancul stâng. să nu intre. rosti Montanelli. — Eminenţa voastră! Şi cum cardinalul stătea tot atât de nem işcat.. apoi se închiseră la loc.. Dacă nu-puteţi. Trupul încă nu. Trupul scăldat în sânge începuse iarăşi să se zvârcolească. ci o puşcă! Aţi ochit cu toţii? Acum. îşi aruncase carabina trântindu-se la păm ânt... — Unchiule. — Da. În sfârşit. Unul din ei nu trăsese deloc.nelul Ferrari repetă. Dar medicul şi colonelul se repeziră la el cu un strigăt: Tăunul se ridicase într-un genunchi. preotul se aplecă peste umărul lui şi apropie cru buzele celui ce m urea: cea de — În numele tatălui. caţi? — A m urit. cu ochii aţintiţi.. Pe obrazul lui se deschidea o rană însângerată. aşa cred. em inenţa voastră. sprijinindu-se de genunchii m e şi. Colonelul întoarse repede capul... — Mai repede! strigă el cu deznădejde. şovăitoare... Iar medicul îi răspunse. gemând.. colonelul răm ase ui glasul şi de m ersul lui: părea un halucinat. Preotul şi sergentul îl urm ară. Mai re barbarilor! Sfârşiţi-l. în tim p ce sprijin trupul care se zbătea în spasme.. — A m urit? întrebă încet colonelul. şi al fiului. — Ce-o m ai fi aşteptând de la un om în care au in jumătate de duzină de gloanţe? şopti în batjocoră trat o com andantul plutonului. Medicul. Îngăduiţi capelanului să vă întovărăşea până acasă. Porţile se deschiseră larg. înnebunit de groază. zeu! Asta nu se m ai poate îndura! Sângele începu să curgă pe mâinile lui. Mă duc.. La poartă. mit de — O. Medicul se aplecă şi luă capul muribundului pe ge nunchii săi. — Într-adevăr!. în iarbă.. Deodată se clătină şi se prăbuşi pe o parte în iarbă. nului.. Nu vreau! Ce grijă are garda? Eminenţa voastră. sunteţi.. nu pot!” În lum ina strălucitoare a dim ineţii se ridică un nor de fum. Şi când. tot în şoaptă: — Se vede că l-a turburat vederea sângelui. şi linia regulată a soldaţilor se prefăcu într-o ceată de oam trem urători. Soldaţii şi ofiţerii teau răm ăseseră ca în catalepsie. — Iar aţi dat greş! Mai încercaţi odată. dar nu pu să ştie dacă mai trăieşte încă. răspunse blândeţe: — Da. care se îm prăştie încet.. — Padre.____________________ Tăunul  ciudată care stătea în picioare. — Am venit să-l văd. repetă Montanelli şi se uită la faţa Tău A m urit. să in — Ce? Nu. fraţilor! Uitaţi-vă. cardinalul! E la poartă şi vrea tre..... se cutrem ură. N-ar fi m ai bine să ple E o privelişte îngrozitoare.. Medicul trem ura din cap până-n picioare. rupându-se în buc Atunci oam enii văzură că Tăunul căzuse.. m ai tare: colo — Eminenţa voastră! Montanelli ridică ochii. începu să se uite îm prejur căutând aju tor.. Când Tăunul se uită la aproape se sperie.. şi iarăşi uita la feţele soldaţilor. cu ochii la Tăunul care se zbătea pe păm ânt în spasmele agoniei. colonele! Ia să încerc dacă n-o să m ă înţeleg m ai bine cu ei. stătea m ereu şi nu voia cu nici un chip să cadă. care stătea în genunchi şi-şi ţinea m âna peste căm aşa plină de sânge a celui căzut. Chiar şi în m om entul acela. fraţilor! Doar ţineţi în mâini o tigaie. dezordonată. Tăunul se ridică. — Em inenţa voastră. Şi de la cel dintâi sunet al acestui glas batjocoritor. — A m urit? — Da. se uită la crucifix. Asta era m ai presus de puterile lui: cum i-ar fi putut îngădui osânditului să-şi com ande singur exe cuţia? Urmă altă salvă. plini de groază. Se întoarse încet de lângă trupul însângerat şi plecă... îşi înălţă încet m âna dreaptă străpunsă de gloanţe şi-l respinse.

.zele fierbinţi ale soarelui de iulie străbăteau prin ele... şi să-l ascundă acolo. 50 Cotă — căm aşă albă şi brodată.. 110 . Martini înţelese totul. 50 m ina care se revărsa prin vitralii punea toate culorile curcubeului pe coteleale cântăreţilor şi se albe aşternea pe lespezile sanctuarului în pete purpurii. — Cum aş putea eu să-i spun? strigă el. Aşa dorea Martini.... de ra Şi se trezi iarăşi în lum ea lui de toate zilele.. faldu de m ătase se revărsau până la păm ânt.. ca să-i spună lui o că Martini că nu m ai era nevoie să-şi sacrifice viaţa. să m ă duc s-o ucid! Cum o să-i sp doam ne. Şi pe fondul acestei draperii. să nă vălească în turn şi. şi cu . Cineva îl întrebă ceva. Profitând vălmăşeală. glas puternic şi lim pede citea „Introit”-ul. A trebuit să moară m âine. .. CAPITOLUL AL OPTULEA 49 Introibo ad altare dei Montanelli stătea în faţa altarului principal. a corespondenţei cifrate şi în lu a pamfletelor..... Câteva ore m ai târziu. m irându-se cum de poate să se m ai turbure încă. Glasul îi răsună în propriile urechi tot atât de deznădăjduit ca şi în ale celuilalt.. L-au îm puşcat.. Părţile laterale ale catedralei.. În pridvoare aşteptau steagurile procesiunii. — Cesare.. mea lui Grassini şi a lui Galli. drala era scăldată în lumină şi sclipea în toate culorile Cate curcubeului. Gem ma era în uşă. Marcone? În loc de răspuns. în adân conştiinţei. e lum inate acum de lum ânările şi făcliile călugărilor din diferite ordine... pe care o îm bracă preoţii şi copiii din cor. portocaverzi. — Astăzi.... totul era plin de viaţă şi de strălucire. aşa cum dispare ţara de bas plăsmuită de razele de aur ale soarelui în apus. în lum ea intrigilor josnice ale spionilor austrieci.. aşa şi ra cum străbat prin petalele macilor sângerii de câm p. Nici unul.. deoarece planul acesta m ult m ai sim plu decât cel dintâi.. pentru că nu mai Tăunul. se deschidea un gol nesfârşit.. punând m âna pe chei.. Pe faţa lui Martini se aşternu spaim a. Se aşezară pe verandă. „Inim a ei n-ar putea să le îndure toate acestea”. ş înălţă capul. iar suliţele şi ciucurii auriţi sclipeau viu sub bolţile întunecate.. Iar acum . încaltea. de un roşu aprins... — Ce spuneai? — Spuneam că dum neata trebuie să-ţi iei sarcina de a-i com unica vestea. Martini înălţă capul. care încă de m ult sădise în sufletul lui tristeţea. de obicei în um bră.. s întâm pine. — A m urit. E. Mi-a spus sergentul. Marcone se apropia de suţă pitită pe povârnişul colinei. nici celălalt cea zi ic.. părea o statuie căreia i s-ar fi insuflat viaţă. să n se spună nim ic. Apoi trebuiau se îndepărteze de poartă. În spatele altarului strălucea şi lii şi scânteia la soare o draperie de brocard argintiu. printre podoabe şi lum făptura nem iş cată a cardinalului. 49 Introibo ad altare dei — „Mă voi urca la altarul lui dum ne— cuvinte cu care începe rugăciunea „Introit”. ucigând şi culcând la păm ânt pe oricine le-ar sta în cale. Când contrabandistul intră pe poarta grădinii.. Deasupra uşii larg d chise atârnau draperii grele.. Iar undeva.L.. Tot în lo acela se înălţau crucile şi prapurile diferitelor parohii. să intre în celula prizonierului şi să-l ia cu ei. Se hotărâse ca a doua zi dim ineaţă. — Ai veşti. pe zeu” care o cântă corul la începutul liturghiei. Dar şi aşa.. douăzeci de oam eni înarm aţi trebuiau să se de în repeadă prin surprindere la porţile închisorii. în m unţi.. cum o să-i spun? Îşi acoperi ochii cu mâinile... Totul s-a sfârşit. zele care se sting atunci când se lasă întunericul... num ai Gem ma nu ştia nimic de planul lor. când procesiunea cu trupul dom n va trece pe lângă valul fortăreţei. Toate pregătirile pentru a doua încercare de a-l scăpa pe Tăun erau gata. Martini sim ţi cum a tresărit contrabandistul.. Mai bine cere-mi.... pe care nim ic nu m ai putea să-l umple acum .. înconjurat de preoţi şi diaconi. apărându-se şi acoperind re tragerea celui de-al doilea grup de contrabandişti m unteni înarm aţi. Martini îşi plecă ochii şi culese un fir de aţă care i se prinsese din întâm plare pe m âneca hainei. Dar surprinzând expresia feţei lui Marcone nu nim de sub m arginile pălăriei. în vechiul vârtej al revoluţiei.. Martini deschise uşa de sticlă şi ieşi pe verandă. la revărsatul zorilor. El era acolo şi a văzut totul.. zicea el. fără să vadă...... pe pri Din grupul restrâns al com plotiştilor. ai auzit? rosti ea. — Când s-a întâmplat asta? întrebă el după o lungă tăcere. care aveau însărcinarea să-l ducă zonier la loc sigur. scopul pe care-l urm ărea dispăruse. Martini să facă un pas înainte din m ulţime.. în veşm inte lungi şi albe. Voynich ____________________ se opri şi se uită îndărăt. a certurilor politice dintre prieteni.. într cuvânt. care se instalaseră acolo.. contrabandistul îşi trase pe ochi pălăria de paie cu margini late... De la hainele de sărbătoare ale celor ce se închinau şi până la coloanele acoperite cu stofe culori vii şi îm podobite cu ghirlande de flori. să scoată revolverul din sâ să tragă drept în obrazul colonelului.

şi razele de soare nu mişcaţi 52 aprindeau în ei nici o strălucire. cruci. cu privirea aţintită drept înain Un larg ocean de valuri omeneşti părea că se zbucium ă în jurul tronului. Montanelli vorbea cu glasul lui liniştit şi m ăsurat. şi lumina cu o strălucire purpurie mantia albă. Soarele juca pe mitra lui strălucitoare.. bătea în ochii larg deschişi.. până la urm ă s-a înduplecat.. sub baldachinul alb. trecură printre coloanele cet de îm podobite cu flori... Toate mişcările lui erau ciudat de uniform e. m ergem tot drumul sub baldachin! S-st! Unchiul m eu se uită la noi. cădelniţând rar. în tun de gală. În biserică. Montanelli stătea nem işcat lângă altar. înalt prea sfinţite părinte! 111 . cu drapele şi steaguri.. ţinându-l în mâini. Când răsunară cuvin tele „Benedicite. După ce ro „Indulgentiam51. Cu gesturi care nu erau ale lui aşeză tăm âia. Slujitorii se apropiară şi ridicară baldachinul de mă deasupra capului său. Apoi întinse preotu cădelniţa. care stătea în spatele colonelului. prefăcându-se într m urm ur nedesluşit. Montanelli coborî treptele şi se lăsă în genunchi în faţa altarului. a tre — O rază de soare? Dar razele de soare sunt roşii?. pater em inentissim. em inenţa voastră. iar cei care purtau făcliile se aplecară să-i ta dice m arginile de pe lespezi. de sărbătoare. cădeau pe covorul roşu aprins. — Eminenţa voastră! Cardinalul întoarse capul. Pe treapta de sus a tronului se opri şi.. ţinând în mâini sigure sfânta cuminecătură privind procesiunea care trecea.ciudat. Montanelli stătea tot pe tron. Lumina sutelor de făclii făcea sclipească safirele de pe pieptul lui. em inenţa voastră. în chestia cu tribunalul m ilitar s-a dat bătut. asta se vede cât de colo! Priveşte: toate le face întocm ai o maşină. Num ai ochii ne şi adânci răm âneau stinşi. care se aşezaseră în fruntea procesiunii. ne loveşte pe toţi insolaţia. Are o înfăţişare a de ciudată. cu prapuri. se duce. De când cu am nistia aceea blestemată. — Ce este? — Sunteţi sigur că o să puteţi însoţi procesiunea? Soarele arde cum plit. şi multă vrem e ecoul paşilor om eneşti stărui sub bolţile ca dralei. în giulgiuri albe şi cu feţele acoperite. tot în şoaptă. ai cărei falduri preoţii le potriveau în jurul său. ici şi colo se schimbau şoapte. pe jum ătate ridicată. dar el parcă înlem nise pe tronul s Preotul care-l slujea se aplecă asupra lui să-i scoată m itra să-şi schim be veşm intele. se întoarse spre căpitanul cel rănit şi-i şopti: — Se duce bătrânul nostru cardinal. trebă: — Ce e asta? Trena mantiei lungi şi albe alunecase de pe trepte şi se aşternea acum pe pardoseala sanctuaru Montanelli arăta cu degetul întins o pată ca de foc pe atlazul alb. Când se scoase sfânta cum inecătură.____________________ Tăunul  Obiceiul cerea ca în zilele de procesiune cardinalul să înceapă liturghia. Preoţii i se aşezară la tase dreap şi la stânga şi-i întinseră în urmă trena lungă a m antiei.e” se aplecă să el binecuvânteze tăm âia. Ordinele de călugări.. — Da. păşiră în mij locul catedralei şi plecară înainte. După ele se înălţau m ereu tot alte glasuri. îi răspunse căpitanul. Cântările celor care păşeau în frunte se stingeau treptat. Proce nea se desfăşura ca o panglică fără sfârşit. Apărură a 51 52 Indulgentiam — rugăciune pentru iertarea păcatelor. — Mi-e team ă că em inenţa sa nu se sim te tocm ai bine. ne tuturor ca albeaţa pe ochi! — Totuşi. Oam enii m ergeau în şir doi câte doi. Luă de la preot ostensoriul sfânt de aur şi. aduse cădelniţa. — Iertaţi-m ă. — Ce-mi pasă mie de soare?. Montanelli se îndepărtă de altar şi se îndreptă spre tronul episcopal. Binecuvântează. Serviciul religios urm a după canoanele obişnuite. nici la stânga Preoţii se întoarseră din paraclis şi-l aşteptau acum în sanctuar. Soarele aşternea pete colorate pe capul lui descoperit. dar să nu oficieze. care cut prin geam ul colorat. şi pe odăjdiile brodate cu a Faldurii grei ai m antiei albe. îndreptaţ sus. Montanelli stătea drept şi nici un m uşchi nu i se clin pe faţă. Montanelli îşi părăsi tronul şi căzu în genunchi în faţa altarului. Păcat că nu suntem şi noi cardinali. Doamne Dum nezeu ce zăduf! Până se termină procesiunea. fără să răspundă. a se ridică şi se întoarse la locul său.. aşteptă să se term ine m elodia solemnă. Coborâră în pe treptele sanctuarului. pe sub draperia de un roşu aprins.. — Cu atât m ai bine. totuşi preotul se gândi că poate l-a supărat cu ceva.. Dar mult i-a trebuit până să se hotărască!. cu lumânările şi făcliile aprinse. şopti un canonic către altul. în două şiruri drepte. Montanelli se ridică. Mi s-a părut că nu vă simţiţi tocm ai bine. preoţii intrară în paraclis să-şi schim be veşm intele. încrem enind la picioarele lui. Maiorul de dragoni. fără să se uite nici la dreapta. bătută în pietre scum pe. Preoţii şi diaconii p ” lângă care trecea se prosternau adânc în faţa lui. parcă nu şi-ar da seama de nim ic. care înghiţeau pe cele dinaintea lor. Trecură m em brii congregaţiilor din diferite parohii. cu acelaşi glas.. — E o rază de soare. de deasupra uşii şi ieşiră strada scăldată în soare... Când s-a terminat liturghia şi sfânta cum inecătură a fost aşezată sub sticlă în ostensoriul care urm a să purtat în procesiune.

Dar oare ce se prelin pere ge din pâinea sfinţită. că poate doarm e. De pe treptele altarului. pentru ca reprezentanţii autorităţilor civile să înlo iască pe purtătorii baldachinului. de haine şi de şoap „Eminenţa sa doreşte să vorbească!” Preoţii din suită se uitară nedumeriţi unul la altul si se apropiară de Montanelli. fără să-i răs Preoţii se traseră în lături.. Comandantul oraşului. care-şi făceau dr spre uşă. grăbit: — Eminenţa voastră vrea să vorbească poporului? Montanelli îl dădu la o parte cu m âna. îngenunche din nou înaintea altarului şi-şi acoperi faţa cu m âinile. Un preot citea un pom elnic pentru iertarea păcate Pe urm ă. de unde se cate revăr sau m elodiile solem ne ale orgii.. rile cântăreţilor se revărsau larg. şi murmurul celor ce se închinau stinse.. luceau călugării.. obişnuinţă. dintr-o m ână uşor înălţată? Iarba din curtea închisorii era strivită şi roşie. zvonul cântărilor încetase. cu glas stăpânit. zidurile caselor îm podobite cu drapele şi co piii îm brăcaţi în alb. Sânge. apoi se pierdeau cu glasu totul.L.. În urm a lor veneau autorităţile militare si civile: dragonii. Montan zări o clipă strada lum inată de soare şi covorul de la uşă. cortegiul înainta. încheiau cortegiul. Oare asta nu ţi-e de ajuns? Oare mai voie de laude şi de pream ăriri? Trupul lui Cristos. De la locul lui de sub baldachin. Toţi îl veau cu o curiozitate lacomă. aşa cum se stinge zbuciumul vântului în vâr ful copacilor care fream ătă. în liniştea de m oarte care se lă 53 Slavă şi laudă tatălui şi fiului. trecu pe sub balconul corului. printre razele de aur.. în uniform ă de parada.. Dumule. Trandafirii roşii ca sân se ofileau pe covorul roşu. care-şi pierduseră pentru ce ori el înţeles. gre şi dom i severi. după atâtea chinuri în spăim ântătoare! Glasurile din cor se înălţară în cântecul triumfal: Genitore. E. apoi procesiunea ple că iarăşi. strigaţi-l. şi picură încet pe odăjdiile lui albe? Şi ce a m ai văzut el picu rând aşa.. vărsat pentru răscum părarea păcatelor lor. purtând crucea cea m are. în lum ina orbitoare. dar privilegiile cardinalului îi obice îngăduiau să facă aşa cum credea el de cuviinţă. se întoarseră. carabinierii şi ş poliţiei locale. Voynich ____________________ „fraţii m ilostivi”. virtus. — Linişte! făcură. cu făclii aprinse. iar el păşea odată cu ea. De-a lungul catedralei trecu repede un foşnet de paşi. Pe sem ne că avea să îm părtăşească poporului ceva d sebit de im portant: vreo nouă reform ă venită de la Rom a sau vreun m esaj special al sfântului părinte. Draperiile de la uşă erau larg desfăcute ca să se poată trece. Un diacon. păşi în m ijloculdralei. Oare nici a nu e de ajuns?. Încet. genitoque Laus et jubilatio. pi din m âna dreaptă străpunsă de gloanţe şi vărsa. cu totul roşie de-atâta sâ cât cursese! Se prelingea de pe obrazul lui. Cardinalul trecu în ca printre şirurile mute de călugări şi de preoţi. cu glugile lor ne cu picioarele goale şi arse de soare.. Salus. şoptind între ei.. Adunându-şi toată puterea. şi alţi doi. călcaţi în picioare de gele nenum ăraţii trecători. Toate feţele se întoarseră spre făptura albă de pe treptele altarului şi. „Da. O oprire de câteva clipe în uşă.. Montanelli deschise procesiunea. Montanelli termină cu greu cerem onia solem nă. Montanelli se uită în jos la m area de chipuri om eneşti întoarse spre el... A pundă. înveşm ântaţi în alb.. iar groapa neagră de sub copac n-o să se m ai deschidă niciodată ca să mi te dea. în sfârşit. pe tronul tău din ceruri şi te uiţi jos la chinuri şi la neze m oarte. Coborî de pe treptele altarului. glasul tăcu.. sân părul căzut pe frunte era ud şi încâlcit.. şi ge. râm . În jurul lui. vorbi într-o zi ca această era îm potriva tuturor iurilor şi canoanelor. După ei se înşiruiră. întrcura se re un şuvoi roşu şi fierbinte. iar valurile acestei m ări de oam eni foşneau în tact cu ele. ca o fantom ă. Cardinalul se ridică şi întinse o m ână. îndeplinind ca o maşină. într-o ordine desăvârşită. peste tot num ai sânge! Covorul se aşternea în faţa lui ca un şuvoi roşu de sânge. rânduielile.. quoque 53 Sit et benedictio! O. dar asta e peste puterile sale! Tu stai. trandafirii aceştia! Cât erau de roşii!. iar unul dintre ei îl în trebă în şoaptă. în coloane lungi. honor. virtute şi binecuvântare! 112 . nezeule milostiv! Oare păm ântul şi cerul de sub stă Dum pânirea ta au ajuns să fie roşii de sânge cât vezi cu ochii? Dar ce-ţi pasă ţie de asta. strigaţi-l m ai tare. strângând în m âini ostensoriul cu sfânta cum inecătură. trandafirii ceau pe caldarâm . făclii aprinse în m âinile înălţate. Până şi o şuviţă de păr era îm bibată de Da. cădelniţele se legănau. care aruncau trandafiri pe calda O. m ăcar pentru cât de puţin tim copilul m eu iubit? Procesiunea se întorcea. ca pete de sânge îm proşcat. Sudoarea dinaintea m orţii.. iar oam enilor prosperitate.. şi. cinste. cerând să se facă tăcere. iar el stătea nemişcat. încrem enit în veşm intele lui albe. Dum nezeule atot ternic! Aruncă o privire la sfânta cuminecătură. din rana de sub coastă. Ochii le stră sub m ăşti. apoi nicanii. După ce binecuvântă poporul.” Scum pul meu. îm brăcaţi toţi în negru. care se aşezaseră la locurile lor şi-l aşteptau în genunchi. Oare dormi într-ade şi n-ai să te m ai trezeşti niciodată? Oare mormântul îşi păzeşte prada cu atâta străşnicie. Câţiva credincioşi. pe sub draperia de la intrare. atât de chinuitor de roşie! Iată stradă. Când Montanelli intră tedrală. dragul m eu. prin tele de cristal al ostensoriului. Trecură franciscanii. era înconjurat de ofiţerii lui. frânt ai ne pentru izbăvirea oam enilor! Sângele lui Cristos.. cei care conduceau procesiunea.

El a murit.. şi la copilaşii c se jucau la picioarele voastre. vă spun vouă astăzi: m ă uitam la voi. O. şi înviere tru voi nu m ai este. El a murit. ca să ne împărtăşim din trupul celui ce n răscum părat. Dar spuneţi-mi. inimile voastre erau pline de bucurie. pentru ca prin el nici un credincios să nu piară. — De aceea. cel ce şi-a lăsat fiul să răstignit pe cruce? Care dintre voi s-a gândit la chinurile tatălui. plea Şi apoi m -am uitat în ochii fiului m eu iubit şi am vă ei ispăşirea prin sânge. pentru că ei vor trebui să m oară. pentru el e preţul sângelui.mdin înălţi ea tronului său ceresc? Fiii m ei. copilul meu! Din pieptul cardinalului izbucni un strigăt prelung şi sfâşietor. m ă uitam astăzi la voi în tim p ce păşeaţi în sfânta procesiune şi vedeam cum vă bucuraţi în m ile voastre că vi se vor ierta păcatele. Şi eu ştiu că astă ceţi dim ineaţă. şi eu nu m ai am fiu. la slăbiciunile şi la durerile voastre.pună împărtăşiţi din im să vă jertfa făcută vouă şi să adu Dom nului prinos de recunoştinţă. care a m urit spre m ântuirea voastră. Şi sufletul meu se umde milă pentru ei. celui ce a murit pentru mântui voastră. cel ce se uita la Golgota. iar diaconii apropiară de predicator. îndreptat către patim ile îndurate Dum nezeu-fiul. şi ei tăcură. Dar predicatorul vorbi din nou.. a fiuluinezeu care s-a răstignit lui Dum pentru păcatele voastre. ci să aibă viaţă veşnică”. zut în Dar eu am plecat pe drumul meu şi l-am lăsat să-şi ducă singur crucea.. Dar Montanelli se sm ulse. încercând să-i prindă m âinile. Şi sutele de glasuri înspăim ântate poporului repetară strigătul acela ca un ecou. Iată cât preţuieşte iertarea păcatelor! El a murit pen şi l-a înghiţit întunericul. V-aţi aduna sărbătoarea trupului şi a sângelui celui ce v-a răscum părat de păcate. încât le-a dăr singurul său fiu. cum vă raţi de mântuirea voastră! Dar eu vă rog să vă gân bucu diţi: cu ce preţ a fost plătită această mântuire? O.____________________ Tăunul  răsună glasul lim pede şi m ăsurat al cardinalului: — În evanghelia sfântului Ioan e scris: „Atât de m ult a iubit Dum nezeu pe oam eni. copilul m eu.. Aţi venit la această sărbătoare într-un cortegiu tor. a m ielului lui Dumnezeu care a luat asupră-şi păcatele lum ii. Preoţii care se aflau în altar întinseră capetele şi cepură să şoptească între ei. în tim p ce ne îndreptam cu toţii spre ospăţ. 113 . Toţi preoţii se ridicară de la locurile lor. Un fream ăt uşor trecu prin rândurile ascultătorilor. şi gândul vostru.. uitându-se în ochii lor. care dintre voi s-a gândit o clipă la durerea lui Dum nezeu-tatăl.. nesfârşit este preţul acesta! ÎI întrece pe al rubinelor.

 E.L. Voynich

____________________

ochi de fiară turbată: — Ce înseam nă asta? Oare nu v-aţi săturat încă de sânge? Aşteptaţi-vă rândul, şacalilor! O să vă sătu raţi cu toţii! Preoţii se traseră îndărăt şi se strânseră grăm adă, răsuflând şuierător şi greu. Feţele lor erau albe ca rul. Montanelli se întoarse din nou către popor, şi m de oameni începu să se frământe ca o câm pie peste rea a care s-a abătut furtuna. — Voi l-aţi ucis! Voi l-aţi ucis! Şi eu am încuviinţat această crim ă, pentru că n-am voit m oartea voast Iar acum, când vă îndreptaţi spre mine cu vorbe de laudă mincinoasă şi cu rugăciuni neruşinate. Iată, căiesc pentru ceea ce am făcut! Ar fi fost m ult m ai bine să putreziţi în păcatele voastre şi să vă aju blestemul cel veşnic, iar el să răm ână în viaţă! Oare au m eritat sufletele voastre ciumate să fie m ântuite preţul acesta? Dar e prea târziu, e prea târziu! Eu strig, şi el nu m ă aude. Bat la uşa mormântului său, ş nu se tre zeşte. Stau singur în pustiu şi-m i mut privirea de la păm ântul plin de sânge, unde e îngropa lum ina ochi m ei, la cerul înspăimântător şi gol. Şi mă cuprinde deznădejdea. M-am lepădat de el, jivi lor târâtoare, m -am lepădat de el, pentru voi! Atunci, iată-vă mântuirea! Luaţi-o! V-o arunc, aşa cum arunci os unei haite de câini care urlă! Preţul ospăţului vostru s-a plătit. Haide, plecaţi, îndopaţi-vă până nu veţi putea, canibali, băutori de sânge, corbi, m âncători de cadavre! Priviţi cum curge de pe treptele altar sânge fierbinte, care fum egă! El curge din inim a fiului m eu şi a fost vărsat pentru voi! Haide, linge tăvăliţi-vă în ţărână şi m ânjiţi-vă faţa cu el! Luaţi-i trupul, bateţi-vă pentru el, sfâşiaţi-l... şi lăsaţi-m ă în pa Iată trupul pe care l-am jertfit pentru voi. Priviţi: E numai răni care sângerează, şi totuşi viaţa chinuită fream ătă încă în el, se mai zbate încă în agonia înspăim ântătoare dinaintea m orţii! Haide, luaţi-l şi mânca Şi Montanelli luă ostensoriul cu sfânta cum inecătură, îl ridică deasupra capului şi, cu înverşunare aruncă la păm ânt. Când metalul sună lovindu-se de piatră, preoţii se repeziră cu toţii, înainte şi douăzeci m âini îl prinseră pe cel care-şi pierduse minţile. Şi abia atunci, tăcerea încordată a poporului se frânse în suspine isterice, înfiorătoare. Ca un puhoi dezlănţuit care urlă, m ulţimea se să în stradă, răsturnând în calea ei băncile şi revăr scaunele, bătând cu pum nii în uşile încuiate, strivindu-se şi smulgând draperiile şi ghirlănzile.

Sfârşitul părţii a treia

114

____________________

Tăunul 

EPILOG

— Gemm a, te aşteaptă jos un om care vrea num ai să te vadă. decât Martini spuse aceste cuvinte cu tonul acela stăpânit, pe care-l îm prum utaseră amândoi, fără să-şi de seama, în tim pul celor din urm ă zece zile. Tonul acesta, ca şi m onotonia liniştită a glasului şi a mişcărilor erau singurele m anifestări ale durerii Gem m a, cu şorţ dinainte şi cu m ânecile suflecate, stătea în picioare lângă m asă şi împărţea cartuşele pachete mici. Stătea aşa încă de dimineaţă, iar acum , în am iaza orbitoare, chipul ei arăta o nesfârşită o seală. — Ce fel de om , Cesare? Şi ce doreşte? — Nu ştiu, draga m ea. Nu m i-a spus. M-a rugat numai să-ţi spun că vrea să vorbească între patru ochi dum neata. — Bine. Gem m a îşi scoase şorţul şi-şi lăsă m ânecile în jos. Ce să fac, trebuie să m ă duc. Pare să fie vre spion... — În orice caz, eu o să stau în odaia de alături, ca să m ă poţi striga, îndată ce scapi de el, culcă-te odihneşte-te puţin. Toată ziua ai stat în picioare. — O, nu! Mai bine o să-mi termin treaba. Coborî încet scara. Martini venea în urma ei. În aceste câteva zile, Gem m a îm bătrânise cu zece ani. Firele de păr alb, care înainte abia se zăreau, prefăcuseră într-o şuviţă lată. Acum, aproape tot tim pul îşi ţinea ochii în păm ânt. Iar când îi ridica întâm plare, expresia lor îl făcea pe Martini să se cutrem ure. În salonaşul mic, Gemma găsi un om cam stângaci, care stătea în mijlocul odăii drept, ostăşeşte. To înfăţişarea lui, statura ca şi căutătura uşor speriată a ochilor, cu care o întâm pină la intrare, o făcu să 54 nuiască îndată că om ul trebuie să fie un soldat din gar da elveţiană. Era îm brăcat cu o bluză de ţăran, care se vedea bine că nu e a lui. Se uita de jur-îm prejur, ca şi cum s-ar fi tem ut să nu pună cineva m âna pe el. — Vorbiţi nemţeşte? o întrebă el, într-un dialect stricat, din Zurich. — Puţin. Mi s-a spus că vrei să m ă vezi. — Dum neavoastră sunteţi signora Bolla? V-am adus o scrisoare. — O scrisoare? Gem ma începu să trem ure şi se sprijini cu mâna de masă. — Sunt soldat în garnizoana de colo... Şi-i arătă cu m âna spre fortăreaţa de pe colină, care se ved dincolo de fereastră. Scrisoarea e de la cel executat m âna trecută. A scris-o în cea din urmă noapte săptă dinaintea execuţiei. I-am făgăduit că am să v-o dau în mână. Gem m a îşi lăsă capul în jos: în sfârşit, i-a scris!... — De aceea am şi adus-o aşa de târziu, urm ă soldatul. Cel executat m-a rugat să n-o dau nim ă altcuiva, decât dum neavoastră. N-am putut să scap m ai devrem e, eram supravegheat. Abia m i-am făcut r de haina asta, ca să m ă pot strecura până aici. Om ul se scotoci în sân. Era foarte cald, şi foaia de hârtie pe care o scoase nu era num ai ruptă şi murda ci şi udă de sudoare. Mai stătu puţin, m utându-şi încurcat greutatea trupului de pe un picior pe altul. Apo scarpină la ceafă. — N-o să m ă spuneţi nim ănui? întrebă el cu sfială, m ăsurând-o pe Gem m a cu o căutătură plină neîncredere. Venirea m ea aici poate să m ă coste viaţa... — N-ai nici o grijă, n-o să te spun nim ănui. Aşteaptă o clipă. Om ul se întorsese să plece, dar ea îl opri şi începu să caute în portofel. Străinul făcu un pas îndărăt, ind nat. — N-am ce face cu banii dumitale! zise el, destul de grosolan. Am făcut-o asta pentru dânsul, pentru m -a rugat. Aş fi făcut şi mai mult încă... A fost atât de bun cu m ine! Dum nezeu să-l ierte! Tremurul abia simţit din glasul lui o făcu să ridice capul. Cu o m işcare dom oală, omul îşi ştergea ochii m âneca m urdară a bluzei. — Am fost siliţi să-l îm puşcăm, urmă el încet. Noi, tovarăşii m ei şi cu m ine... Soldatul e dator să ascu de ordinele com andantului. Nu l-am nim erit dintr-odată... Iar el îşi bătea joc de noi. Zicea că suntem un p ton de nepricepuţi. A trebuit să tragem din nou... Şi fusese atât de bun cu mine!... În odaie se făcu linişte. Om ul se îndreptă, salută milităreşte, cu stângăcie, şi plecă.

Câteva clipe, Gemm a răm ase nemişcată, ţinând hâr mână. Apoi se aşeză la fereastra deschisă- şi în tia în cepu să citească. Scrisoarea era scrisă eu creionul, foarte m ărunt şi pe alocuri greu de descifrat. Dar cele două cuvinte
54

Garda elveţiană — armata guvernului papal, form ată din m ercenari, recrutaţi în Elveţia

115

 E.L. Voynich

____________________

la început scrise în englezeşte, erau cât se poate de des luşite: „Dragă Jim”...

Deodată, rândurile se împrăştiară şi se învăluiră în ceaţă. Da, l-a pierdut din nou! L-a pierdut! Cit num ele pe care i-l dăduse el în copilărie, întreaga sfâşiere a dispariţiei lui fără întoarcere se ridică înain ei, şi m âinile-i căzură într-o deznădejde neputincioasă, ca şi cum toată povara ţărânei aruncate peste e prăbu şea acum pe inim a ei. Gem m a ridică din nou foaia şi începu să citească:

„Mâine dim ineaţă, la revărsatul zorilor, voi fi îm puş cum vreau să-mi ţin cuvântul, trebuie să mă cat. Şi grăbesc. De altfel, între noi nu e nevoie de explicaţii lungi. Totdeauna ne-am înţeles unul pe altul fără vo de prisos, chiar pe când eram copii. După cum vezi, iubita m ea, nu era nevoie să-ţi sfâşii inim a că m -ai lovit cândva! Ce e drept, a -fost o lo tură grea pentru m ine. Mai târziu însă, am fost silit să prim esc şi alte lovituri, aproape tot atât de grele totuşi le-am îndurat. Pe unele, chiar le-am răzbunat. Şi acum , aici în închisoare, întocm ai ca peştişorul ac din cartea noastră de copii — i-am uitat titlul — „trăiesc şi bat din coadă”. Bat din coadă pentru cea urmă oară... Iar mâine dimineaţă: finita la com edia! Să înălţăm laude zeilor pentru ceea ce ne-au dăruit. e mult, dar totuşi este ceva. Trebuie să le fim recunoscători şi pentru atât... În ceea ce priveşte dim ineaţa de m âine, vreau să ştiţi am ândoi, dumneata şi Martini, că sunt cât se po de fericit şi de îm păcat şi că nu cer de la soartă nim ic altceva. Spune-i-o aceasta lui Martini, ca un cuvânt adio din partea m ea. E un băiat cum secade, un tovarăş bun... O să înţeleagă. Draga m ea, eu ştiu că încălcând drepturile la viaţă ale poporului şi reluând sistem ul torturilor şi execuţiilor pe furiş, ei lucrează în folosul nostru şi-şi pre o soartă nu tocm ai vrednică de invidiat. Mai gătesc ştiu că dacă voi, cei răm aşi în viaţă, veţi sta uniţi şi-i veţi supraveghea cu hotărâre, veţi avea norocul apucaţi evenim ente mari. De aceea, o să ies mâine din celulă cu inim a tot atât de uşoară ca a unui co care aleargă acasă într-o zi de sărbătoare. Eu m i-am îm plinit par de datorie, şi sentinţa de m oarte tea m ea dovedeşte că m i-am îm plinit-o cu prisosinţă. Ei m ă ucid pentru că se tem de mine. Ce ar putea să dorea m ai mult un om ? Totuşi, aş mai dori ceva. Omul care se duce la moarte poate să-şi îngăduie o fantezie. Şi fantezia me să-ţi explic de ce am fost atât de grosolan cu neata şi de ce nu am putut să uit rănile vechi; dum De altfel, înţelegi singură pentru ce vorbesc de luacesta: îm i face plăcere să-ţi scriu aceste cuvinte. crul Eu te-am iubit, Gemma, încă de pe când erai o fetiţă neîm plinită, îm brăcată într-o rochiţă de stam bă purtând o codiţă cât o coadă de şoricel. Te iubesc şi acum . Îţi aduci aminte de ziua când ţi-am sărutat m â şi când m -ai rugat atât de speriată „să nu mai fac asta niciodată”? Ştiu, a fost un gest nevrednic din par m ea, dar trebuie să m ă ierţi, Gem ma. Iar acum , sărut hârtia pe care ţi-am scris num ele. Prin urm are, tesărutat de două ori în viaţă, şi de fiecare dată fără voia dumitale... Asta e tot. Adio, draga mea!”

Scrisoarea nu era sem nată, dar la sfârşit erau două versuri dintr-o poezie pe care o învăţaseră îm preu pe vrem ea când erau copii: „Sunt un fluturaş uşor, Azi trăiesc, m âine-o să m or...”

Peste o jum ătate de oră, Martini intră în odaie. O bună parte din viaţă îşi ascunsese dragostea lui pen Gem m a. Dar acum , văzându-i suferinţa, nu se m ai putu stăpâni şi, scăpând foaia de hârtie pe care o ţine m ână, o îm brăţişa. — Gemm a! Ce înseam nă asta? Pentru numele lui Dum nezeu, nu m ai plânge aşa! Doar n-ai plâns în niciodată! Gem m a! Gem m a dragă, iubita m ea! — Nu-i nim ic, Cesare. O să-ţi povestesc m ai târziu... Acum ... acum nu pot vorbi. Ascunse repede în buzunar scrisoarea udă de lacrim i, şi ridicându-se, se aplecă peste fereastră, să nu m ai vadă faţa. Martini îşi muşcă buzele. Pentru înoară în toţi anii aceştia se trădase ca un şcolar, şi ea tâia nici m ăcar nu băgase de seam ă... — Ce-o fi asta? trag clopotele catedralei, zise Gemm a după o scurtă tăcere, întorcând privirea spre el. recăpătase stăpânirea de sine. A m urit cineva, fără îndoială. — Tocm ai asta veneam să-ţi spun, îi răspunse Mar glasul lui de totdeauna. tini cu Ridică de jos foaia de hârtie şi i-o întinse. Era un anunţ m ortuar, tipărit în grabă cu litere cadrat în mari şi într-un chenar cernit. „Eminenţa sa cardinalul m onsignor Lorenzo Montanelli, episcopul nostru m ult iubit, s-a stins subit viaţă la Ravena, în urm a unui atac de cord”. Gem m a înălţă privirea de pe anunţ. Iar Martini, ri din um eri, răspunse gândului ei nerostit: dicând — Ce zici, madona? Un atac de cord e o explicaţie tot atât de verosim ilă ca oricare alta... 116

____________________ Tăunul  Sfârşit 117 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful