Legendele Olimpului Alexandru Mitru

Zeii - Volumul 1

Coperta colecţiei de STAN DONE Desenul copertei şi planşa de VINTILă MiHĂESCU Biblioteca pentru toţi copiii apare sub îngrijirea lui Tiberiu Utan

Cuprins
Prefaţă...................................................................................................................................... ..............3 Spre ţărmurile Eladei........................................................................................................... ...................6 Zeiţa Gheea.................................................................................................................................. ..........7 Zeus............................................................................................................................................. .........11 Infrîngerea titanilor......................................................................................................................... .......13 Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul, primul născut dintre titani.Metis pregăteşte o băutură fermecată.Din fericire pentru dînsul, Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător................................................................................. ..........14 Zeii Olimpului............................................................................................................................. ...........16 Zeus, Poseidon şi Hades îşi împart între ei lumea............................................................... .............18 Fiicele lui Cronos capătă demnităţi în Olimp.................................................................... .................19 Trei feciori ai lui Zeus...................................................................................................... ..................21 Pruncii zeiţei Leto...................................................................................................................... ........22 Fiica zeului Uranus.......................................................................................................................... ..24 Luptele cu gigantii.......................................................................................................... ...................25 Năvala spre Olimp........................................................................................................................... ..26 Tifon................................................................................................................................................ ......27 Fuga zeilor din Olimp.................................................................................................... ....................28 Şiretlicul lui Hermes................................................................................................. .........................28 Prometeu............................................................................................................................... ...............30 Fiul titanului Iapet creează omul....................................................................................................... .31 Adunarea de la Mecona..................................................................................................... ...............32 Prometeu aduce oamenilor focul...................................................................................................... .33 Cutia Pandorei........................................................................................................... .......................34 Inlănţuirea lui Prometeu............................................................................................... .....................36 Călătoria lui Zeus pe Pămant.................................................................................... ...........................38 Plecarea spre Arcadia........................................................................................................ ...............40 Filemon şi Baucis................................................................................................................. .............41 Zeii se arată cine sînt......................................................................................................... ...............43 Potopul....................................................................................................................... ..........................44 Înşelăciunile lui Zeus................................................................................................... .........................52 O flacără strălucitoare........................................................................................................ ...............53 O nimfă din cortegiul zeiţei Artemis...................................................................................... .............54 Io e preschimbată în junincâ....................................................................................... ......................55 Monstrul Argus începe s-o chinuiască pe Io................................................................................. .....55 Zeus hotărăşte moartea lui Argus............................................................................. ........................57 Io îşi recapătă vechea înfăţişare............................................................................... ........................58 Răpirea Europei.............................................................................................................. ..................59 Afrodita îi aduce mîngîiere copilei lui Agenor.............................................................. ......................61 Hera si copiii ei.............................................................................................................. .......................62 Pedepsirea Cheloneei.............................................................................................................. .........62 Gelozia îşi arată colţii......................................................................................................... ...............63 Un dar amăgitor........................................................................................................ ........................65 Hefaistos cere o răsplată mare.................................................................................. .......................65 Slutul se însoară cu zeiţa frumuseţii............................................................................................... ...66 Ticăloşia lui Ares......................................................................................................... ......................67 Palas Atena............................................................................................................... ...........................67 Atica este inundată de zeul mărilor................................................................................ ...................69 Atena pizmuieşte pe fata lui Idmon................................................................................ ...................70 Arahneea se ia la întrecere cu zeiţa.......................................................................................... ........71 Zeiţa o preface pe fată în păianjen............................................................................................ ........72 Stălucitorul Apolo...................................................................................................................... ............73 Apolo îşi caută loc de templu..................................................................................... .......................74 Nimfa Dafne se preface într-un copac............................................................................................ ...76 Fîntîna Castaliei............................................................................................................. ...................77 Apolo află o veste neplăcută............................................................................................ .................78 Marsias este învins prin viclenie...................................................................................................... ..79

Artemis....................................................................................................................... ..........................80 Artemis porneşte prin munţi........................................................................................ ......................80 Acteon e sfîşiat de cainii săi................................................................................................... ...........82 Uriaşul Orion.................................................................................................................... .................83 Două zeiţe se ceartă pentru un muritor.............................................................................. ...............84 O nouă constelaţie......................................................................................................... ...................84 Copila Letei devine necruţătoare..................................................................................................... ..85 Hermes.................................................................................................................................. ...............88 Un mic tîlhar.......................................................................................................................... ............89 Un zeu bun la orice treabă................................................................................................ ................89 Pan................................................................................................................................................. ...90 Fiul lui Hermes făureşte naiul...................................................................................................... ......91 Nimfa Pitiş.............................................................................................................................. ...........92 Afrodita............................................................................................................................. ....................94 Zeus inspiră Afroditei o dragoste nesăbuită................................................................ ......................95 Adonis................................................................................................................................ ...............96 Crima lui Ares.............................................................................................................................. ......97 Sculptorul sihastru........................................................................................................................... ..98 Artistul ciopleşte o fecioara din fildeş............................................................................ ....................99 Statuia prinde viaţă.................................................................................................. .........................99 Eros si Psiheea............................................................................................................................. ......101 Palatul fermecat............................................................................................................ ..................103 Psiheea îl pierde pe Eros................................................................................................ ................104 Psiheea porneşte în căutarea soţului................................................................................ ..............106 Călătoria în ţinutul lui Hades.................................................................................... .......................106 Poseidon si Amfitrita....................................................................................................... ...................108 Urmărirea nimfei............................................................................................................................. .109 Mînia zeului sporeşte.................................................................................................. ....................109 Delfinii o peţesc pe Amfitrita......................................................................................... ...................110 Ciclopul Polifem.................................................................................................................... ...........111 Hades si Persefona......................................................................................................................... ....113 Un zeu mereu la pîndâ................................................................................................... .................114 Ixion şi Sisif............................................................................................................ .........................116 Hades vrea să se însoare............................................................................................................... .117 Hestia si Demetra............................................................................................................. ..................120 Demetra la Eleusis............................................................................................................ ..............121 Demetra se arată în adevărata ei înfăţişare................................................................... .................123 Triptolem răspîndeşte agricultura......................................................................................... ...........124 Regele Tesaliei doboară un stejar al zeiţei.......................................................................... ............125 Metra se sacrifică pentru tatăl său......................................................................... .........................126 Veselul Dionisos.......................................................................................................... .......................127 Un copil născut de două ori........................................................................................................ .....128 Genii întunecate se năpustesc în palatul din Teba........................................................... ...............129 Regele şi regina îşi pierd minţile............................................................................. ........................130 Fiul lui Zeus scapă cu viaţă.................................................................................................. ...........130 Penteu......................................................................................................................................... ....131 Legende la ilustraţii...................................................................................................................... .......133

Prefaţă
La cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare în tovărăşia unei persoane — foarte cumsecade — care prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară cele scrise, sau, cel puţin, acesta

Numai că eu. Legendele Olimpului respirau greu de bătrîneţe — Alexandru Mitru le-a întinerit. o recomandare suprema dată de către „Academia Republicii Socialiste România". în prim loc. Nicolae I. pe deasupra. Sâ spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar. Cit priveşte eroii. Dar acele generaţii au referinţele certe. de îndată. are cel puţin unul sau doi semeni succesivi. care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele. este destinată unor noi cititori. indiscutabile. că nu şi-a propus să scrie o carte facilă. pe care le-a trecut cu un succes strălucit.este rostul ei. de multe ori. şi vor avea. de timpul de astăzi. făcînd din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţei omului de a se depăşi pe sine. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu . sensurile date faptelor de către autor. cu urile şi dragostea care se naste totuşi şi în ei. care erau. Lectura Studiului semnat de un mare specialist : Prof. mai ales cînd e vorba de o carte pentru tineret. dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi. El a umanizat personaje devenite de mult statui. realist vorbind. cu temperalităţile lor supranaturale şi calităţile lor supranaturale. se succed însă repede. pe care. conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator. căci legenda e o Cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta caci ea a avut de curînd. căci chiar zeii. creînd versală şi fără moarte. mai ales ca fiecare cititor. ei au fost oameni zeificaţi pentru faptele lor mari şi pe care i-au admirat cu recunoştinţă. cărora le-a împrumutat cartea ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. şi apoi cartea. de pe prima pagină a cărţii pe care vor citi-o. şi într-un foarte mare tiraj. de azi şi de mîine. cu poveşti de adormit copii ci o carte şi plăcută şi folositoare. ale generaţiilor anterioare de cititori. O întîmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fos vorba să scriu această prefaţă. Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru ! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului". Barbu. singur şi l-a ales. are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). în această nouă ediţie. de noi. este şi faima acelei familii. Destinul ei este de durată. dacă ar fi avut totuşi vreun sens.Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el ? ! Generaţiile de cititori. cu mare curaj şi încredere în sine. lea dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său. a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari. dă o idee de proporţiile. altor generaţii . de sub preşedinţia acelui integru. care. prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat. a creat fiinţe din simple simboluri. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile ! Iar cartea a apărut în cîteva ediţii. serios şi doct Alexandru Al. ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastra. după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei. inversînd rolurile. din altruism sau din slăbiciune. o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care. în anul 1972. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă. ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvînt în jurul meu : „Dar cine-i acela care prezintă ? ! Cine prezintă prezentatorul ? !" Căci. aceasta umanizare. care apropie un trecut de neuitat.

greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. din vremea cînd şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. asta din urmă. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicînd un trîndav. obişnuită unor asemenea cărţi. întrupată într-o fiinţă. cu eroi şi sîngeroase conflicte între ei. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. Poate fi şi un roman. cartea lui Alexandru Mitru e istorie ? e o înşiruire de legende ? e o lungă poveste ? Poate. aşa încît legenda să capete tărie de adevăr. Cît a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 197? . aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi. unic prin personaje şi întâmplări. în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice. a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. După atîtea spuse. dă un farmec deosebit legendei. prin cărţile sale. asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. cu zei. decît pe oameni. Eu însumi. încadrînd-o pitoresc în mentalitatea contemporană. nu prea departe totuşi de noi. adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm. impresiile unui cititoi mai dornic să vadă pe zei. precum se ştie că sînt regii. aflat la limita superioară. în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele" lui Alexandru Mitru familiarizează tineretul (şi bătrînetul !) cu legendele istoriei antice a lumii. al istoriei. de la început pînă la sfîrşit. după aceasta. făcută cu talent şi cu putere de evocare. onest. într-o anumită mentalitate a unora. „Legendele Olimpului" e socotită drept o carte pentru tineret. aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. cea mai depărtată a lumii ştiute. cu umor uneori. prin lectura admirativă a cărţii am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade" care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Comentariul din text. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvîntului — ilustrînd un vechi dicton — o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani. Aşa fiind. dar îndeosebi prin aceasta. ceea ce. pentru o mai apropiată înţelegere.mare experienţă. oameni. cel mai puţin. altfel inexplicabil decît prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. de întîmplare de mari proporţii. zei. Ea se citeşte ca atare. Alexandru Mitru. ce aparţine autorului. are un sens oarecum peiorativ. Ce rost ar mai avea. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon !" După mine. Fără a avea cîtuşi de puţin un iz didactic. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice.

din aripă de vultur. In călimara de argint..Spre ţărmurile Eladei Amurgul s-a lăsat pe nesimţite.. Pana-mi. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. .

Vom fi-n tovărăşie bună. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfîntă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. Cîntîndu-şi lin „Teogonia" .. Mai sînt şi Pindar. Teogonia — renumit poem. Şi poeţi. fără formă. suna din lire. Pămîntul nostru larg şi darnic. toată Elada. Lumea întreagă era-n haos.. „Binevenit să fii. Ţărm după ţărm. ziua. Eschil. au fost întotdeauna astfel. Iţi mulţumim că ne-nsoţeşti !" Ci iată. în care este povestită imaginara naştere a zeilor. însă. că lumea noastră cea de astazi : pămîntul — plin de flori şi fructe. Şi trîmbiţele vor suna. . în noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. suflînd repezi. toţi pe punte. luna. In fruntea lor e Hesiode. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. bate-ncetinel legănate. O să pornească iar Pe marea învolburată A fanteziei. bâtrîne. Sofocle. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. noaptea şi vînturile. in legendă . precum cîntau poeţii. cu rîuri limpezi şi izvoare — soarele. haos învîrtejit şi negru. dragi prieteni. odinioară locuiau.. asculta unde. Să pornim!. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. Cel tînăr şi cu păr bălai.. cel cu grai duios... Euripide Şi Paussanias şi Vergiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu.Mai stă încă la ţărm. plină de vise Şi de legende. Corabia. Priviţi ! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. Zeiţa Gheea Se povesteşte. fără hotare. din haos s-a desprins pămîntul. Iară pămîntul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea.

străvechea mamă a tuturor. atîta timp cît era ziuă. aceea care nutreşte toate fiinţele răspîndite în lume. lumina şi vînturile. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. din locul de stăpîn ceresc. Şi îl privea cu ochii limpezi. cel mai dibaci dintre titani. Arunca în temniţă copiii si nu avea incredere în nimeni. Celui din urmă i-au zis Cronos.. enormi.. Teea. îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cînta pămîntul. Alt titan. socoteau că din unirea pămîntului cu cerul — şi din urmaşii lor — s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. soaţă a lui Uranus înstelatul. necruţători."Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. Hiperion şi cu soţia sa. cît o să fie lumea. spuneau legendele eline. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vînturi: Boreul — vîntul năprasnic dinspre miazănoapte.. şi ai celor trei mii de nimfe. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. zice legenda. apele şi fiinţele vii. mamă a zeilor... aurora.S-au născut mai apoi ciclopii: trei fraţi. Indură-te. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. de-o 1 de pe pămînt în mult prea mohorîtul Tartar. Eurul — vîntul prielnic din răsărit. nici măcar în soţia sa.. degrab primejdia care-l pandea. Uranus.Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintîi bărbat. te salut pe tine. . Şi tot atîta timp trecea. acela care înconjura. întreg pămîntul. O. Peste un timp. la rîndul ei. ce populau Olimpul şi întreaga lume. ba chiar şi nesfîrşitele cortegii de zeităţi. căsătorită cu Astreu. c-un briu de ape scînteietor. ce izbeau urechile ca un ciocan. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori : hecantohirii sau centimanii. La vremea sorocită. orbitoare. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. Şi-a adunat atunci seara pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvîrlit într-un întunecosul Tartar. de către unul din feciori. numite oveanide. şi el era cel mai şiret. şi Zefirul — vîntul răcoros din asfinţit. Ca să-i arate dragostea. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. ziduri puternice de-aramă Oceanul şi zeiţa titanidă fetiş erau socotiţi drept părinţii tuturor nurilor. cel aducător de ploaie. îi trebuiau cam şi nouă nopţi. plină de aştri lucitori. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. Selene — luna şi Eos — aurora.. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe cîte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. Notul — vîntul de la miazăzi. in număr de trei mii. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. O dezmierda cu ploi şi vîntîiri. 1 2 Intr-un imn atribuit bătrînului Homer. hidoşi. Şi-nfricoşat se frămînta să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. au odrăslit pe Helios — soarele. cerul înalt şi plin de stele. Iar Eos. Căzut din cer o nicovală pe pămînt. Şi el„ Uranus. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. tunete grele. Trei ziduri o împrejmuiau. şi trăsnete nimicitoare. cu cîte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. frumoasa Gheea 2 avea să nască şi alţi prunci—unii cu forme ingrozitoare. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. cum. şi noaptea o învăluia într-o hlanţidă albăstruie.Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. fii binevoitoare cîntccelor mele şi dă-ruieşte-mi o viaţă fericită !. ai lacurilor de cleştar. pentru că vechii greci. pe care i-a numit titani. strălucitori şi azurii. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. era cerul. elinii. Primul născut a fost Oceanul 1 (sau Ocheanos).

Iar pe furiş. în gîndu-i. Era teribil cînd striga şi cînd se supăra Uranus. A stat acolo pînă noaptea. care înconjura Tartarul.. Rîul de foc şi smoală.. dar el nu putea fi zărit. Iţi stau chezaşă pentru dînşii că nu îţi vor răpi puterea. ascunzîndu-i. pentru că-l aruncase-n Tartar. Insă. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. pînă în Tartarul adînc. aşteptînd clipa potrivită cînd va putea să îl lovească pe tatăl său. fii bun. zeul Uranus. Fără să stea prea mult pe gînduri. se ruşinau să dea o luptă. A deschis porţile uriaşe. Doar el. Era deci liniştit stăpînul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. îi cerea ea nemîngîiată. Uranus. orişice . i-a răspuns. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. şi iată cel mai bun prilej. Prin farmece necunoscute. fiii. cu umilinţă şi cu lacrimi. zeul era puternic. Nu se înduioşa deloc.. — Mă voi supune !.. tot atunci s-a hotărît să-l pedepsească pe soţu său ne-ndurător. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. s-a ascuns după nişte stînci. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfîrşit. — Indură-te. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. Se mîniase-n sinea ei. Din acel loc putea să vadă. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. prin vrăji numai de ea ştiute. 3 . în acelaşi timp. dă-le drumul ! Nu merită osînda asta nişte copii nevinovaţi. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. pentru că-i zeu nemuritor în schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare.. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. Zîmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. fruntea. Toţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. Cum ? Ea-i năştea atîţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. Acum însă i-era destul. Ţinea la stăpînirea lui. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. Mai înainte de vreme. titanii. A pătruns apoi. Cine sencumetă să fie stăpînitor în locul lui ? Cronos primeşte lupta cu Uranus. Şi-anăbuşit plînsul în piept şi şi-a plecat. şiret. pîndind cu dinţii încleştaţi. în depărtare. era numit de către elini : Fleghetonul. Uranus. tot pe şoptite. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl — deşi îi pedepsise greu ? Apoi. s-a furişat pe porţi afară. Gheea a scos din sînul ei un diamant strălucitor. ce erau tot de diamant. pe furiş.şi-un rîu cumplit de foc şi smoală 3. Şi îl ura pe tatăl său. El era foarte îndrăzneţ şi. să pună mîna pe putere. Pe urmă. Gheea vedea. tăişul ei scînteietor. Fii bun. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. şi Gheea n-a mai spus nimic. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. Şi-a rugat mai întîi bărbatul. Toţi au tăcut afara de Cronos. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. pînă la fiii ei. Uranus era tatăl lor. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus — şi îndurase făra o vorbă poruncile şi silnicia. deşi era nevinovat.. dacă vei fi mai milostiv. Dorea de mult să se răzbune.. a luat în mînă secera şi. Dar cum năştea un nou copil. tăcută. avea cheia.. cînd Uranus se odihnea. plină de spaimă. Uranus. S-a strecurat prin întuneric. sfătuit de Gheea. titanii. cînd îşi vedea soţia plîngînd. plin de grijă.

şi-l trăia. Şi a făcut o nuntă mare. cătând-o pe soţia lui. după multă vorbă. în decursul veacurilor.Ati scăpat ! le-a rostit dînsul. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. In mină are. Şi-acum. Gemînd de durere. Si a căzut jos.. Şi fratii. 7 Zeiţa Nix — noaptea cea veşnică — căsătorită cu Erebul. Nu mai putea să dea-napoi. cândva. obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Tpafi (timpul care zboară). Să facă tot ce-i va plăcea. dată de mama sa... Şi-a ales-o pe mândra Reea6. Pînă să ia aminte zeul că e pîndit de fiul său. adică noaptea ântunecată. ca şi zeiţa Gheea. mulţumit. avînd alăturea de el globul cu apă. în poemul său „Teogonia". în concepţia elinilor. mai mulţi pictori şi sculptori. de cele mai multe l-a doborît pe tatăl său. cea mai frumoasă titanidă. Aşa a luat Cronos puterea 5 peste pămînt şi peste cer. Ocean se cam întunecase. Şi. şi nu Tu ajungi cîrmuitor peste ceilalţi. cu trufie. ducînd cu sine noaptea neagră. Zeul Uranus. O nuntă cum nu se văzuse pină atunci în univers. trebuia. mai mare şi-nţelept. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mîna dreaptă. spunîndu-i c-o să-l facă sfetnic.. iată. intitulat: „Mutilarea lui Vranus". o ieşit din ascunzişul său şi l-a aia Zeul ce să fie Uranus cum secera de diamant. Deodată l-a zărit că vine. au avut la început două odrasle : pe Eter — lumina veşnică — şi Hemera — ziua care . Acuma noi îţi multumim. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari.. şi nu ţi-o dau. Din versurile lui s-au inspirat. secera care înseamnă sfîrşitul. din legendă. El biruise.. Domnia lui aceasta putere a timpului asupra întregii lumi. acuma. Cronos. Putea să cîrmuiască-n voie. Se bucurau că sânt stăpâni. fecior nevrednic ! Siesta si de zeu. artistul a pictat pămîntul. Ocean.. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui. urit de propriul său copil. Blestemul meu se va-mplini oricît ai fi tu. Gheea.. N-avea de cine să se teamă.. Dar tu eşti fratele cel mic. CRONOS atunci l-a înfruntat : în lupta grea care s-a dat. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. De drept. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cît de puţin într-ajutor.. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu ! Da ! Te blestem. Rănit în pîntec. stăpînul aş fi eu. să-nvingă pe cîrmuitorul de pîn-atunci al cerului. Dar el auzea nimic. în mijlocul tabloului. pentru elini. 5 Saturn — se confundă. îţi doresc să ai parte.. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. De mine doar ascultă toţi. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. Au râs şi au benchetuit. titanul l-a lovit în pîntec 4. o clepsidră. Era beat de bucurie şi lasă se deschidă. se coborâse pe pămînt. Dintre toate aceste opere de artă. neapărat. tot pămîntul. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pămînt. larg. Uranus i-ar fi osîndit la chinuri înfricoşătoare. şi tot el le înghite. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară. Uranus a căzut în tină. a cărei fiică era.. cu empus edax rerum" — „timpul care distruge într-o expresie rămasă celebră. a spus Ocean. se zvârcolea De jos strigînd : — Cronos.Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbînda ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. Şi-n sfîrşit.. El este tatăl tuturor fiinţelor. cum se va vedea mai tîrziu. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. îşi blestemă feciorul. porţile de diamant. îl ajutau. 6 Inchipuia. în timpul cît şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. întunericul cel mohorît din subteranele pămîntului. tu vrei puterea ? Nu este drept.. din înalt. Deci. un băietan. a hotărît să-şi ia în primul rînd soţie. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix 7. Părea că o să-nceapă zarva. plin de sînge. 4 Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Vranus şi Cronos o face poetul Hesiode. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cîrmuitor.

Astfel ea aducea în lume pe Hipnos — somnul plin de vise şi de fantasmentunecate . dar mulţumit tot nu era. Copiii lui.. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. să-i pedepsească pe titani. Ştia că tatăl său. se hotărîse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer.misterioasă. care te veseleşti atît la nunta ta cu mândra Reea ! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret.. Nemesis — aspra răzbunare . înstelatul. — Aş vrea să văd. Ea îl văzuse pe Uranus lovit. nu se înşală niciodată. discordia. O. care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. Uranus. ceai dobîndit-o mişeleşte de la Uranus. Gînduri ascunse-l frămîntau. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. . Zeus Facuse nunta zeul Cronos şi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. strigase cu glas tare Nix. Apate — care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . ce se ivise tot din haos. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. născuţi de Reea. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. Fiicele nopţii : răzbunarea. benchetuind nepăsător. Uranus o rugase să îl răzbune in vreun fel. Mai mult. Eris — discordia cea cruntă. însângerat de Cronos. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. înveseleşte sufletele oamenilor. să te văd. zeule Cronos. întunecat. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. atunci cînd face prevestiri. pe Ker — adică nimicirea şi pe Tanatos — zeul morţii. se vor scula cu arme-n mîini şi îl vor răsturna din slavă. noaptea. înşelăciunea îi tot tulburau inima. tirane Cronos. cum îţi va fi domnia ta. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte-a sa. Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ.

încît era pericol mare. sărmano. ca lupul cînd ajunge în ţarcul mieilor. pînâ în pîntecele-i negru. pînă să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. Născuse pînă-n acea zi soţului său doi fii. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale.. la stînă. bătea din palme şi ţipa... care stătea la pîndă. ha !. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. sub ochii-ndureraţi ai mamei.Uranus nu voia să spună — deşi poate ştia şi asta — care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. Cronos. — Iată..Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. în timpul cît o fi să nască. mamă a zeilor cereşti !. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. pe Hades şi pe Poseidon. precum mi-ai poruncit. Vreau sămi păstrez şi eu lăstar al meu. pe care l-am născut azi-noapte. Reea a şi născut un fiu. — Ha. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o de îndată. Iar dacă zeul afla taina. In peşteră vei naşte-n voie. Este o peşteră acolo. răcoroasa. neagră. ha. Te voi trimite la Creta. ca să îţi scapi din inchisoare ajuta-mă acum. dar nu în temniţă. mare Gheea. a luat pietroiul cel învelit în scutece. de copil. La fel ca tatăl său.. a alergat la buna Gheea. Cronos. ha. Gheea. puteau s-audă zgomotul.. îşi va înlătura copiii. Sa nu mai plîngi. Hera. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. încăpător şi sănătos. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gît. zeiţa Gheea. şi Gheea.Trăia . Sărmana mamă-nspăimîntată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi săi dea hulpavului tată. că temniţele se deschid. Uranus. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. şi cum n-avea vederea bună. şi trei fete : pe Hestia. de foamea cruntă a lui Cronos. călăuzită chiar de Gheea. i-a grăit Gheea.. Reea. înalt. iată. Creta. nu-n Tartar. faţa zeului Cronos cum plîngea. sfetnicii săi. ţi-am adus ultimul vlăstar. şi-a dat-o soţului său. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. S-a mai dus unul. Cronos a făurit un plan. Cît a mai plîns însă zadarnic. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. Şi s-a făcut că lăcrămează. de mic. Altă primejdie s-a stins !. adîncă. Ştia el doar. Pentru că.. ce-a mai fost pe biata Reea !. şi ce va fi vom mai vedea. şi s-a înduioşat cumplit zeiţa : cum ar putea să o ajute. S-a dus în peştera de piatră şi. Te voi călăuzi. grăbit.... atît de mare gălăgie. destul de bine. a glăsuit zeiţa Reea. Făcea.foarte greu de cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă undeva. colo-n Creta. şi s-a întors acasă iute. a rîs cu poftă zeul Cronos. N-a fost el însuşi zăvorit. Şi el.. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. precum se spune. Cronos striga să i-l aducă.Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. îi înghiţea cît ai clipi.. tu... în peştera muntelui Ida. a socotit că-i fiul său. şi n-a ieşit atît de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia..Reea îşi naşte cel de-al şaselea copil Se pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. să-l mănînce. De cîte ori venea pe lume un nou copil. O. o.Cronos se hotărăşte să-şi mănînce odraslele Dorind să scape de primejdii. Demetra. Cronos.

Apoi să cînte şi să strige atît de tare. cu putere. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. ţîşnea din piatră un izvor. cu săbiile şi lăncile. pe ascuns. Dar nu era izvor cu apă. cînd a ajuns stăpîn. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mîini puterea titanilor.însă pe-atunci. Era o capră fermecată. Acolo. mere. El o iubea pe Amalteea şi s-a mîhnit că i-a făcut rău. fiicele regelui din Creta. struguri şi alte bunătăţi de soi. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. era la vîrsta bărbăţiei. A mai chemat şi două nimfe. voinic. Copilul apuca-n mînuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. pere. . odată s-a-ntîmplat ca Zeus să rămînă-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. Mîncînd ambrozia cea dulce. Şi-i aducea această băutură — numită. să bată-n scuturi. lance sau săgeată. la intrarea peşterii. l-a 8 Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. Se povesteşte că în vremea cît mai era încă micuţ. Zeus s-a înălţat mai iute. . Capra putea mînca din fructe de cîte ori îi venea poftă. socotindu-l aducător de noroc. Zeus. nectar — lui Zeus. nimfele au adus o capră. fără de voia sa. Elinii. Zeus alerga peste tot. Ambrozia — de zece ori mai dulce decît însăşi mierea —era o hrană pentru zei. ca să se adape. şi Zeus se făcuse mare. zburda printre stejarii de pe munte. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. pe un munte. După moarte. a dobîndit puteri cereşti. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. sub un stei uriaş. drept răsplată pentru vultur. ce se chema ambrozie. Capra avea grai omenesc. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. Crescînd puţin mai mare. minunată. Un vultur se-nălţa. să facă danturi zgomotoase. crescut în Creta. decît arar şi pe ascuns. în zorii fiecărei zile. Vestita capră Amalteea. Este constelaţia Caprei. Zeus — într-un culcuş făcut din aur. cît altu-n douăzeci şi cinci. Nici nu trecuse bine anul. Ele au aşezat băiatul — căruia mama şi bunica i-au spus. cît un bărbat din cei mai zdraveni. un neam de semizei războinici. Drept mîngîiere Amalteei. din care nu puteau sorbi decît zeii nemuritori. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. în Creta. cum nu făceau albinele decît în stupii de pe Ida. în timpul nopţii. care îi ocrotea trupul în luptă — pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. şi mai tîrziu romanii. cu ea. Încît. sorbind nectarul fermecat. Gheea le-a poruncit să vină şi. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. tot de zei. 8 Infrîngerea titanilor Feciorul mai mic al Reei. pe Ida şi pe Adrasteea. sau pavăza. căci cornul se umplea la loc. De mic avea putere-n braţe. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. născuţi tot de zeiţa Gheea. cum povesteau legendele eline. ce aveau nume de cureţi. în amintirea copilăriei sale. ca din cer să nu s-audă nici un scîncet şi nici un plînset de copil.. Şi el se înălţa-ntr-un an. jucîndu-se cu Amalteea. Şi. ci din adîncuri izbucnea o băutură fără seamăn. a hotărît ca acest corn să fie veşnic plin cu fructe: smochine. de-asemeni. din prima clipă. un cîrd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aduceau de-acolo-n ciocuri o hrană dulce.

să-l ajute.luat cu dînsul în Olimp. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. Moira — fiică a haosului şi a nopţii — reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. Zeus. fiica lui Ocean. Cloto. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. nu mai ţinea cu zeul Cronos. mîndra zeiţă a iubirii. N-avea alături. decît pe mama sa. In schimb. prin trei surori. Ei îi juraseră credinţă. Dar ştim că a vorbit cu ea. atît de-nflăcărat iubire. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. din care izvorau si în care se vărsau toate apele. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. înghiţind-o pe Metis. Hotărîrile soartei. de aur. Insă toate aceste fapte. Cronos. Este neîndoios că soarta. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. prima lui soţie. soarta Fatum era reprezentată printr-un bătrîn orb sau legat la ochi. Zeus le-a săvîrşit pe urmă.Din fericire pentru dînsul. Reea. ivită pe lume înaintea lui. Mai tîrziu. Ştia că nici bunica. care trebuie să domine totul în lume. socotind totul zadarnic. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. Noi nu cunoaştem întîmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întîlnească pe copilă.Metis pregăteşte o băutură fermecată. să-i stea necontenit de veghe. puteau fi comunicate pămîntenilor prin oracole. a fost. cunoseute de zei. văzînd pe Zeus că îi jură. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decît toţi zeii şi oamenii laolaltă. Mama sa. nici jertfe. La romani. se frămînta voinicul Zeus. neînduplecată. Dar cine poate fi acela. Moira . prin legi de neclintit. „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea.Metis. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. Acesta era personificat prin cel dintîi fiu al lui Uranus şi al Gheei.. Şi Zeus s-a gîndit adînc. el. In jurul capului purta o cunună de stele. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. Deodată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gînduri. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărîrilor sale. si-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. cînd a ajuns şi el stăpîn.Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. sprijin în orice-mprejurare. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pîntecul cel negru al hulpavului nostru tată. a hotărît că fapta asta eu trebuie s-o săvîrşesc. la elini. care tăia firul vieţii cu un foarfece. cel dintîi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. şi să vestească primăvara. era singur. prin gînguritul lor duios. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. . Gheea. cum credeau elinii. fără hotare. Oamenii nu aduceau însă Moirei — soarta neînduplecată — nici rugăciuni." Numai că Zeus ştia bine că langă Cronos sînt titanii. ursitoare sau parce . Hotărîrile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. Lahesis. şi Atropos. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. pe Reea. Dar Reea era mult prea slabă. 9 10 Cei vechi îşi închipuiau că pămîntul era înconjurat de un fluviu imens. Metis. L-a pus chiar lingă tronul lui. pe malul fluviului Ocean 10 9 . Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă.. Oceanul. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. Zeus. care desfăşura firul vieţii. Fiica titanului Ocean. primul născut dintre titani. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blîndeţii şi-al iubirii.

Din gura lui uriaşa au început să iasă. — Fraţi şi surori ! le-a rostit el. — Grăbeşte-te ! Sînt însetat ! a grăit Cronos mînios.. izbind cu pumnii şi genunchii. Cronos.Ciclopii şi hecatonhirii sînt eliberaţi. zeul a luat în mînă vasul plin. De-asemeni. ogoare şi livezi. însă deasupra ia turnat şi băutura de la Metis.. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. ajutat de frumoasa Metis. erau acolo. De-aici ea a cules o plantă. însă titanii sînt puternici şi sînt mai numeroşi ca noi. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorise iar. de nădejde. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. Dacă izbea zeul cu furca. pe malul fluviului Ocean. . să mai avem şi-alţi cîţiva prieteni.şi Hades şi Poseidon. a grăit Zeus fraţilor. mijlociul.. S-au repezit apoi la porţi Hades. a luat această băutură şi-a pornit repede acasă. că dînsul i-a strigat s-aducă un ulcior mare cu nectar. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. Asta-i uşor !. cînd deschisese poarta de diamant. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. Şi unii şi-alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. eliberase numai pe fraţii săi. zeii au spart porţile largi. pămîntul se cutremura şi apele ieşeau din văi. recunoştinţa către zei. ca lupta s-o sfîrşim cu bine. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. cu trei dinţi. Şi fraţii şi surorile. titanii. după ce s-au îmbrăţişat. au mai făurit şi lui Poseidon.—crezut este că toţi aceşti copii erau de astă data Hades şi Poseidon aveau şi bărbi pînă la brîu. Atunci. numit Campe. din timpul zeului Uranus. de îndată.— Ce vrei să faci în primul rînd ? l-a întrebat Metis pe tînărul fecior al Reei.. se revărsau şi înecau păşuni. — întîi şi-ntîi aş vrea să-i văd ieşiţi din pîntecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. ciclopii au şi făurit fulgere. după ce totu-i izbutise. Zeus l-a prins de gît pe monstru. cu îndrăzneală. o furcă mare.. Dar cum a ajuns băutura în pîntecele lui divin. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. noul lor stăpîn. Proptindu-se cu umerii.Zeus s-a veselit grozav. pe care leau încredinţat lui Zeus. ciclopii şi hecatonhirii. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul.. mijlociul. pe monstrul hîd. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. Reea atît a aşteptat. Nebănuind nimica. a şi simţit că-i vine rău.. s-au strîns în jurul blîndei Reea. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit pînă la fund nectarul cel înşelător. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. înspinată. Ca să-şi arate. Metis — care era şi ea de faţă — i-a amintit lui Zeus că sînt nişte uriaşi în Tartar. îngrozit de cele ce se întîmplau. Cu toţii.. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mîini cîte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar.Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. auzind vestea. Reea. teferi. fratele cel mai mare. fete şi băieţi. şi cu Poseidon. care părea a fi nectar. pe cît se pare. în timp ce Cronos.într-adevăr. — Noi le vom da drumul îndată. Tot trupul i se-ncrîncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. pînă ce monstrul a căzut. căci ei încă nul cunoşteau. Ceilalţi l-au sfîrtecat cu seceri şi l-au împuns cu suliţe. tunete şi trăsnete. Deci trebuie să fim uniţi. Deci.. Să nu fie nici-o-ndoială asupra biruinţei noastre.. la loc. Avea acuma lîngă sine pe cei cinci fraţi buni. — Atîta vrei ?. haideţi să-i eliberăm !. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. O plantă verde. Ba mai pusese şi o strajă.

. Nu era loc mai potrivit decît acesta pentru zei. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă.Cum îşi punea casca pe cap. prelung şi surd. pe dîre albe de lumină. în acest potop de foc. dar pînă la 11 11 Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi pînă la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. Zeii Olimpului Zeii se urcă pe muntele Olimp Primind şi darurile-acestea. Pădurile inainte verzi. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. poate şi mai bine. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. Şi toţi cîţi s-or alătura zeilor olimpieni. Ciclopii ajutau şi ei. cîte o sută de pietroaie. Focul se întindea pînă-n haos. Olimpul s-a cutremurat pînă-n adîncuriie sale. zeii s-au hotărît s-aleagă un loc de luptă potrivit. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. vor primi o răsplată dreaptă. cînd zeii au intrat în luptă. înspre mănunchiul de titani. Hestia. braţe şi grumazuri. Olimpul . flacăra lui se ridica. Sînt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. şi priveghea toată Elada. în luptă. şi Tartarul cel mohorît a bubuit. azvîrlind tunete cumplite. erau schimbate în tăciuni şi scînteiau înfiorate. Zece ani de război crîncen.. Cerul a dat parcă un geamăt. El năvălea peste titani. Homir. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. Titanii vor fi pedepsiţi. cu forţă înspăimîntătoare. Ţineau puterea pe nedrept. Egeea. marea nesfîrşită şi rîurile de ardeau sub aburii fierbinţi din ape. Zece ani. In faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. care va dăinui cît zilele eterne. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. ce nu avea asemănare.si. Din pumnul său neobosit ţîşneau mereu trăsnete tari. picioare. a dăinuit acest război. ce-ntrecea orice-nchipuire. nici atins de zăpezi. cîntînd Olimpul. Iar zeii Hades şi Poseidon. Pămîntul roditor ardea. Legenda spune că pămîntul ardea parcă aur .. hecatonhirii aruncau. lovind întruna vitejeşte.Războiul a-nceput cu furie. mîniat. muntele semeţ. aerul cel mai pur îl împresoară . Şi. ce le sînt hărăzite. zeul se făcea nevăzut. unindu-se cu aprigul pîrjol ce mistuia cerul întreg. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpînirea este în mîna altor zei. Pămîntul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri." . spune : „El nu este niciodată bătut de vînturi. zdrobindu-le umeri şi şolduri..

nimicind începuturile de înflorire a vieţii. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. Doar Gheea. cu fulgerele în pumni. nascutul din Titani 12 13 . Altul încearcă să întîmpine. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. mama zeilor. Uranus i-a lovit din greu. se plîngea Gheea zeilor. în Tartarul întunecat. acuma. cînd este stăpîn. loveşte tot atît de crud ? Şi-i zvîrle iarăşi în adînc pe bieţii mei feciori. închipuie frămîntările din interiorul pămîntului.. Zeus este reprezentat în legendele eline avînd purtările unui mare basileu. unde-i ţinuse şi Uranus.sfîrşit titanii au fost înfrînţi şi nimiciţi . 12 Zeus. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. aruncate asupra lor de hecatonhiri. Toţi se plecau în faţa lui. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. — Titanii sînt copiii mei. El cerea să fie slujit şi. La poartă. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. strajă li s-au pus cei trei fîrtaţi hecatonhiri. Asta n-o pot îndura. trona pe muntele Olimp.. Veacuri de-a rîndul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. aceştia . în urma cărora se formau munţii şi mările. titanii ? Nu. după cum a rămas de atunci cuvîntul — ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. ca într-un vis fantastic. 13 Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. cad în abisul negru. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi ăe foc. Şi Zeus. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. se mîniase rău pe el. Ceilalţi. de pe pămîntul ars. ţintindui nimicitor pe cei care se prăvălesc. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. lntr-un loc munţii se ridicau. încovoindu-l. de sub pămînt. Unuia dintre ei i-a căzut o stîncă pe spinare. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. piatra ce se rostogoleşte către el. întemniţîndu-i sub pămînt. cu braţele. Abia de i-am putut scăpa. rolul regilor de mai tîrziu.. Zeus mi-o va plăti curînd. după poruncile lui Zeus. Titanii au fost îmbrînciţi. Zeus era noul stăpîn. Această luptă fubuloasă — titanică. Zeus. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră.. în parte. Astfel. asemeni unui mare rege.

sau Latona — la romani — este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. pe care el le putea însă călca oricînd. domnea acuma în Olimp şi poruncea. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. Zeus se baza pe necredinţa altora. zeul luminii. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. forţele naturii sînt cele care au dobîndit în primul rînd o astfel de oglindire. şi dacă îşi dorea ceva. unul pentru altul pentru întinsul mărilor. şi a poetului Hesiode de un altul. fără a fi pedepsiţi. trecînd. este o sublimă pildă. o oglindire în care forţele pămînteşti iau forme suprapămînteşti. Ceilalţi zqi olimpieni. cei care. Dar curînd intră în acţiune. nesfârşit. Şi totuşi aezii — cîntăreţii rătăcitori. care la început le sînt tot atît de străine oamenilor şi le stau tot atît de inexplicabile în faţă. ca şi zeii. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. întunericul originar al haosului. pe baza legilor naturii. tot el guverna lumina şi întunericul. bene-bunurile. Tot astfel. ca înseşi forţele naturii. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării.. Să vie Hades şi Poseidon. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. La începuturile istoriei. sămînţă de titani. Alică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. De pildă. Fiecare are o genealogie. ruşinoase şi sîngeroase ale multora dintre zeii olimpieni.. face loc în zori luminii solare. puteau săvîrşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. Da.Şi nu aveau voie să cîrtească. coborît în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spînzurată de vn arbore. bătrînul aed orb. totul era al lui. dominînd cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. consideraţi un fel de basilei. Şi Zeus nu se sătura să-şi mîngîie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. scandîndu-le apoi. cele două elemente de bază în viaţa omului. să stăpînească. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. care Isileilor elini. . — Să vie fraţii mei cei mari ! a sunat prima lui poruncă. in. El guverna anotimpurile. Leto este numai o zeiţă a nopţii. Amîndoi erau straşnic chinuiţi. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". deci. Totul.. alături de forţele naturii. pentru că ei erau neam de zei.. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu — aşa după cum arătam în nota noastră mai sus — nu era pentru popoarele primitive decît forţa uriaşă. ce şezuse altădată ascuns în Creta. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. ca şi stăpînii lor. fulgerele. fără a li se putea cere socoteală. acompaniaţi de liră. în primul rînd pentru că erau din neam ales. Fiind deci de origine divină şi ei. Erau nemuritori. care străbăteau toată Elada compunînd.Plin de mîndrie privea el cerul albastru. zeiţa Leto. Cu amară ironie. crivăţul aspru. Poseidon şi Hades îşi împart între ei lumea. în legendele eline. Zeus. mari poeme epice. Bunăoară. mările. pentru că dezvăluiseră faptele rele. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. Noaptea. Zeus. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. după cum spune legenda. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios si poate înşela fete si femei pămîntene. şi Poseidon. El. care făcea să rodească natura. de basilei. care sînt fiicele lui. în cursul dezvoltării ulterioare. la diferite popoare. Purtării în mare parte zeii Hades şi Poseidon. pe baza vechilor cîntece şi legende. şi forţe sociale. într-o insulă din mijlocul mării. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. se împlinea numaidecît. dar şi grindina nimicitoare. pămîntul roditor şi larg. Poruncea pe voia lui. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. cu care Zeus împărţise asemeni. în palatele basileilor — au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvîrşite de zei şi. se asemănau aristocraţiei gentilice. făcîndu-se că le proslăveşte faptele. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. Homer. să calce eventual legile şi morala. noaptea trecătoare. a marilor conducători de triburi. aveau dreptul. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea".

fraţii s-au înfăţişat. Deoparte-i cerul luminos. din răsărit în miazăzi. împreună am învins şi împreună vom domni. cugeta Zeus.. să se răscoale în vreun chip.. Cu-atît mai mult mi se cuvine şi mie tot atîţia zei. şi. iar lui Poseidon apele din mări. cu mare grabă . întrebînd ce porunci le dă. Pe lîngă ei voi hotărî şi zei mai mici. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. ba şi o serie de cortegii. Duşmanii olimpienilor . zei olimpieni. ca şi mine. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. să ne-nsoţească pe noi toţi. Sîntem stăpîni. mări întinse. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. mîngîind-o blînd pe păr. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun.. mijlocia. Fiicele lui Cronos capătă demnităţi în Olimp. Deci..Zeus s-a aplecat spre ea şi. amîndoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorît. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. cîndva. de unde poţi cuprinde tot. să-i pedepsim ne-ndurători. de-a doua mînă. Privea din nou spre depărtări şi-şi cîntărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. Amîndoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi. Voi trageţi ce v-a mai rămas. zei din cei mari. care-i fusese hărăzit. Titanii au fost doisprezece. socotindu-l cu ei pe Cronos. dar Zeus a rămas stăpîn. In acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător.. ştii bine că m-am luptat mult mai vîrtos. focul. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. sora lui cea mai mare. din fluvii şi izvoare. Zeii cei doi s-au repezit numaidecît. Deşi sînt mijlociu. în grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. însă am să vă dau şi vouă cîte-un ţinut. Mai rămăsese numai Hera. Iată.. şi din această pricină nu are voie să se stingă. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul pentru nuntă. primul fecior născut de Reea. să mi-l vegheaţi. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. mai mulţumit ca înainte. După această faptă.. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. un gînd i se vîrîse în minte-adînc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atît de mare.. Cei trei şi-au împărţit puterea. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şiale Reei — una mai mîndră decît alta. Eu sînt mai mare. eu îmi voi păstra cerul. care înseamnă viaţa în oricare cămin. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. precum fusese voia lui.Totuşi. după cît se povesteşte. Totul era orînduit. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. Eu voi domni.Şi cînd s-a isprăvit şi nunta — o nuntă făr-asemănare — Zeus s-a aşezat pe tron. cu Tartarul întunecos. numărînduşi toţi fraţii şi surorile. sîntem puţini numai noi şase. Focul. ce sta sfioasă-n faţa lui. din miazănoapte pana-n asfinţit. şi-a hotărît-o de soţie. să-l cîrmuiţi. nicicînd nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. pline de peşti săgetători. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. Zeus i-a încredinţat Hestiei. şi de-alta tot ce-i sub pămînt. de alta fluvii. temniţa unde vom păstra pe toţi cîţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului.

în mîna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stînga Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă.. Pînă să înţeleagă. Hefaistos. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. cum spun legendele eline. pe Metis. dac-ar fi trăit. ci-n niştemprejurări ciudate.. Zeiţa cu ochii de azur Atena. ce are soţul său de gînd. 14 15 Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. — Ţi-am spus odată ! a strigat puternic Zeus spre fierar. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. auzind ce-i urzise Moira. Copilul era chiar Atena.. a spus zeul stăpîn.. copii. să i se-nfăţişeze lui.. Le îngăduiau fapte oricît de năzdrăvane.. A înghiţit-o. Zeus. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atît ? Hefaistos a rămas mut.. acesta a şi înghiţit-o. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. A !. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. Despică-mi fruntea mai curînd. cît a putut. după cum vom vedea în alte poveşti. Zeul Uranus. aşa de repede. cu tăiş bine ascuţit. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. şi de uimire. Fumul şi scînteile ce se înălţau din vulcanii insulei.. sau să se înalţe în slăvi. Cînd a izbit securea ţeasta. Zeus a tremurat de spaimă.. reîntors acasă. pînă-n ziua cînd Metis. la porunca-ţi. şi Metis trebuia să nască. . a tresărit deodată Zeus. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. astfel. Neştiind cum să-şi potolească această mare suferinţă. — Numai aşa puteam să fac. purtînd o platoşă de aur. avea o fierărie-n Lemnos . s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. apoi va naşte un băiat. urmînd şi el pilda lui Cronos. pe toţi. Şi. pe tine. pe ea o voi numi întîi !. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. cu o secure ascuţită. iată. Şi-acum pe cine voi chema ?. copila mea cea mai iubită.. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor.. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. Nu pot să rabd durerile. şi de teamă pe tatăl meu. cît ai clipi. astăzi stinşi. zeiţa Metis. înstelatul. «ochi de-azur». biata. mai ales cînd se supăra. nu se născuse ca oricare. — Bine. A trecut timpul. urma să nască pe Atena. Trecuse vremea cuvenită. va naşte-n primul rînd o fată. deci. care-şi mînca odraslele. cu pruncuşorul ei cu tot.. destinul neînduplecat. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei 15 14 . pe Atena." Şi a chemat-o pe Atena. a rostit el spre ceilalţi zei. El era meşter priceput. Inăbuşindu-şi în el frica. pe frunte coif. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari.vor fi curînd dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. Şi se ţinuse de cuvînt. i-a răspuns că soţia lui. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. s-a ivit o zeiţă mîndră. Zeus a poftit-o la el pe Metis. lui Metis — ce-ntruchipa înţelepciunea — că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. Cu Zeus nu era de glumă. fiica lui cea dragă. Din creştetul nemuritor. ca să înlătur nenorocul ce ne pîndea.

cea cu picioare de argint. iar celălalt frumos la chip. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. cînd şi-a născut băiatul. să-l înece. povestea că într-o zi. altul îl dobîndise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. făuriţi parcă din azur. Acest nume i s-a dat. Numele grecesc : Palas. să stea pe veci nemăritată.P. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. . în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. erau albaştri-verzi. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. „Opere" voi. l-a scăpat. 17 16 Trei feciori ai lui Zeus La puţin timp după aceea stăpînul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. Engels. Nu ştim ce pricină era. tînâră. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. mai ales. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntîmplase-n acea zi ? Hera. Asta spunea zeiţa Hera. dar Zeus se răstea grozav. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte.scut apărător . s-a ruşinat şi l-a zvîrlit în apa mării. în muncă sau in bătălii. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. Pămîntul s-a cutremurat. Atena. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. era atît de frumoasă. De-aceea Zeus s-a gîndit şi-a hotărît ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. Iară Atena. şi valurile sale verzi s-au răscolit pînă-n adînc. a cugetărilor adînci şi a priceperii depline.. ologule ? i-a răcnit el. s-a întors iarăşi în Olimp.. în „Dialogurile" lui Lucian. curată. (K. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. şi astfel a rămas beteag. avea picioarele sucite şi frînte pe la-ncheieturi. a vuit. Olimpul. l-a prins în braţe pe copil. ce i s-a adăugat Atenei. din mîini. E.) 17 5. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. Zeus s-a supărat mai rău. Doi dintre ei erau ai Herei. încît zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. sub mări. are înţelesul de fată . Marea. 1957. Peste o vreme. Hera. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurămînt. fiul titanului Hiperion. în chip tragic. nou-născută. de-asemeni. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. I. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. 16 4.P. cît era de mare. în chip comic. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. Băiatul l-a rugat să tacă. Mama sa. cînd era mic.. soarele cel strălucitor. Buc. între altele. Ochii zeiţei. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. au trebuit să moară încă o dată. neliniştit. dar zvînturat şi cam neghiob. Ba chiar şi Helios din cer.. 417. pag. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. altfel se sfărîma de tot. Zeul acesta era şchiop. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena ! Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. Norocul lui a fost că Tetis.L. soţia marelui Ocean. Fr. văzîndu-l cît e de urît. în spiritualele sale „dialoguri". Marx. nu ştiu cum. cînd băiatul se înălţase binişor.. Copilul s-a lovit cam rău. Unul dintre băieţii Herei era urît. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea.

dar şi zeu peste meşteşuguri. încît nici noaptea nu putea să doarmă. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. Nu se simţea în largul lui decît în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sîngele curgînd. de nu erai feciorul meu. Poate mai mult ca o răsplată. zeiţă din Arcadia. Era frumos. Era.. jos. Zeus. şi totuşi. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvînturatul Ares." Găsindu-şi deci acest motiv. curăţ palatele lui Zeus. în ceruri. frînt. privind în urma lui. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. surîzînd :„Nu mi-a dat Hera fii de soi. înalt şi zvelt. sub pămînt. şi-a luat curînd şi-alte soţii. se bucura necontenit de-ncrederea stăpînului. în Olimp. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. Cuvîntul nu şi-l respecta. Trupu-l durea mai peste tot. Toţi te urăsc. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. Dar cum era de priceput. dar şi isteţ. Era zeu peste război şi. Apoi alerg la el. bun de negoţ şi bun de gură. chiuind. după această întîmplare. cu tot necazul Herei. ca şi pe pămînt. pe care Hera îl dăruise soţului. ca pe-un pietroi. acolo-n fierărie. era veşnic pe lîngă tatăl său. născocitor. zeu al negoţului.. pe Atena. Era acuma şi mai şchiop. Aşa stînd lucrurile. de mult te-aş fi gonit din cer.. L-a aruncat. îşi zise sieşi. Şi ea i l-a născut pe Hermes. Apoi. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. — Te numesc — cum îţi este firea — zeul războiului nedrept . săvîrşit fără chibzuială. şi hoţ. cu care dînsul se născuse.Zeus. Crud precum eşti. S-a ridicat încet. şi al născocitorilor. flăcău smintit ! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă.. o să-mi mai iau şi-alte soţii. să caute sfadă şi măcel. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. Unu-i urît. altul neghiob. Spuneţi şi voi dacă e drept ? Astfel se plîngea zeul Hermes. Doresc să am odrasle multe. la zeul Hades. Una din ele a fost Maia. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. Mă ostenesc peste puteri.. bătută-n stele de argint. atît de hărţuit. însă încetinel la minte. şi Hera nu mai poate-avea. Pentru aceste multe daruri. sub trupul lui voinic. Iar noaptea. Atîta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea . discordie şi bătălii. cînd vă odihniţi. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos.. pe un pitic numit Chedalion. — Sînt zeul cel mai oropsit.. şi mincinos. hoţiei. Picioarele i se urneau cu greu. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. călătoriilor pe mare şi pe uscat.Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. eu port umbrele celor morţi. De dimineaţă-n zori mă scol. Era întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. Leto. precum spunea el însuşi.. s-a repezit cu suliţa . zeul războiului hapsîn. Chiar tatăl său..N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvînt. care aduce doar prăpăd. i-a rostit Zeus fiului. sînge vărsat şi lacrimi plînse. Pruncii zeiţei Leto Altă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. era chipeşul tînăr Ares. se plîngea Hermes celorlalţi zei. stăpînul lumii. Celălalt fiu..

eu. văzînd pe Leto suferind. în dureri. numit Piton. de cînd îi răpusese fiii.. de Hera. fără a fi prinsă de fundul mării. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare.. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. Şi amîndouă-au uneltit. o să mămpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. şi te-oi slăvi. Cînd va vedea că sînt de piatră.. defel. Era o insulă pustie. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. în sfîrşit. — N-ai teamă. şi nicăieri nu putea naşte. atunci mă învoiesc !. A cerut ajutorul Gheei. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pămînt.. cu ruşine. nectar şi flori. Oracolul i-a arătat că e pe mareo insulă care pluteşte. căci nu ştia să-noate-n mări. — îmi juri tu asta. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. a răspuns ea. căci ea a luat-o pe Ilitia — buna zeiţă-a naşterii — şi a ascuns-o într-un nor. Nemaiştiind ce poate face. pe care-i prevestea Uranus. nici de ţărm. Hera s-a hotărît să-mpiedice naşterea celor doi copii. copiii. s-a prins bine de fundul mării. Umbla pe drumuri grele Leto. Şi zeul nou-născut îi astăzi Delos. giganţii cei îngrozitori. măicuţă Gheea ! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti !. o Gheea. să-l nască şi pe Apolo. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămînă atîta de nepăsătoare. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. mama zeului. Leto a fost întruna sfîsiată de dureri neînchipuite. ambrozie. Gheea nici nu vroia s-audă. Prin doi stîlpi. Leto s-a dus la un oracol. . şi-atuncea mă voi cufunda. care-i întuneca vederea. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. insulă de piatră. mîndră Leto ? — Iţi jur pe însuşi fiul meu.asta. Legenda spune că întîi s-a născut Artemis cea castă. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. şi n-am păşuni. decît pe propriii ei feciori. Insula s-a temut întîi. Fata s-a înălţat pe clipă. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. văluri albe. după o clipă de gîndire. Şi Gheea n-avea stăpanire asupra insulei. cum o numeau vechii elini. Planul urzit. a mai rostit zeiţa Leto. — Indură-te.... Lumini tot întinsul înverzit. Totuşi Hera nu s-a lăsat... — Am auzit. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. care o urmărea pe Leto. Nici iarba nu creştea pe ea. Nu-s vinovată cu nimic ! Indurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. — Bine. Şi Leto rătăcea întruna. de nouă coţi.. atît erau. Şi ea. toată din aur. mamă ! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. părea că este nimicit. din slăvi. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. Nici Piton n-o putea ajunge. adică-n insula de piatră.iar insula a şi înverzit. Şi zeiţa a fost mişcată. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. a dat sprijin măicuţei sale. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. zvîrlind flăcări asupra ei. şi n-am livezi. aflînd de-atîta suferinţă. Nebună de mînie. la rîndu-i. să-i ceară adăpost... plîngînd cu jale. sau insula cea luminoasă ! Şiaicea va fi templul meu. Să meargă deci în insulă.

Poseidon-Neptun. Atena-Minerva. zeiţa a tot plutit pe apa mării. zeii s-au ridicat cu toţii. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vînătoarei de dihănii — un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară — şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. . deci. cele nouă muze. Hefaistos-Vulcan. şi graţie. afară de măicuţa-i Leto şi prea mîndra zeiţă Hera. pe dată. în Olimp. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . Cînd au văzut-o pe Afrodita intrînd cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. într-o pieptănătură mîndră. dar Moira hotărîse altfel. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. Pieptul cel alb şi gîtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. Apolo şi Artemis. alţi şase zei : Atena. Hefaistos cel priceput. şi gingăşie. şi părul blond şi mătăsos l-au strîns uşor.Cum a mîncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. Ares-Marte. Dar asta nu-l mai mulţumea. cea jinduită deopotrivă de muritori. Dionisos-Bachus. Ele s-au prefăcut în spumă. Noul stăpînitor al lumii dorea să aibă. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. din aurul cel mai curat. să se ridice în picioare. Hermes-Mercur. Acolo s-au născut giganţii. ca şi de zei. Iară zeiţele-anotimpuri. cu multă grijă. pe Uranus. Demetra-Ceres. năuciti de-atîta frumuseţe. ApoloApolo. nici în Olimp. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urît din tot Olimpul. Zeii Olimpului . iată. Purtată de Zefir. olimpienii unsprezece — căci Hades sta doar sub pămînt. Pe celălalt copil al Letei. sîngele i s-a scurs în ţarină. în sfîrşit. pe Artemis. acuma. zeu al luminii soarelui şi al cîntărilor alese. S-a însoţit cu zeul faur. sau horele. Artemis-Diana. cum se numeau. Era divina Afrodita. Hermes. Hefaistos. s-au adunat în jurul lui. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. pînă în Cipru — insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios — 18 18 Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. Ares. Erau. pînă atunci. harnic. s-au pogorît în jurul ei. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. erau cu toţii doisprezece.Cînd Cronos îl lovise-n pîntec pe soţul Gheei. Şi-a hotărît ca zeii ceilalţi. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. modest. Hades-Pluton. o curte mult mai mare decît o avusese Cronos. Avea în jurul frunţii raze. dată de argintia lună. Fiica zeului Uranus De-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. Olimpul mai primise. Iar Zeus l-a numit. Afrodita-Venus. cînd va intra dînsu-n Olimp. ce se numeşte „în corimb". zeul Apolo s-a făcut un tînăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. Ştia să cînte minunat ! Muzele. însă schilod. Hera-Junona. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. cerîndu-l oblăduitor. Hestia-Vesta. îi trebuia însă stăpînului înc-o zeiţă.

cu armele in acelaşi timp. fiindcă îi închisese pe fiii săi. este poetul Apolodor din Atena. Şi nu e nici o îndoială că ei. Dar. giganţii nu cădeau învinşi. 19 Mai tîrziu. zeu. să nu se vadă înăuntru. Gheea i-a aţîţat pe aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. lăsînd perdelele de nori. 22 Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. Selene — argintia lună . Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. Un fiu pe care i-l născuse o pămînteană de la Teba a devenit. precum fuseseră titanii. Fără să piardă vremea. Ea mai avea nişte feciori. Şi mama lor. din Olimp. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. giganţii. în timp ce muzele îi desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. a căror înfrîngere a fost întotdeauna rlvnită de oameni. decît dacă erau loviţi. cei însoţeau pe olimpieni. Picioarele lor colosale aveau. solzi. dorind să-i apere de moarte. cu o mare plasticitate de imagini. dacă aveau această iarbă. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. Temis — copila lui Uranus. Şi ei aveau puteri uriaşe. luînd forme înspăimîntătoare. Din fiecare picătură suptă de ţărna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. zeiţa Gheea. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pămîntului. Gani-mede. la romani. Era Dionisos cel vesel. Iar tălpile se prelungeau cu cîte-un trup hidos de şarpe. Purtau bărbi lungi şi plete dese. . îi descrie în versurile lui pe giganţi. Şi ei crescuseră cît munţii. La vechii elini. urmînd pe Hesiode. curse din rana lui Uranus. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. în urma vrăjilor zeiţei. sau pedepseau pe muritori. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus.superbul soare . Puteau să fie doborîţi. Cel care. giganţii. in Tartar. mlădii. de-un muritor şi de un zeu. Fiii aceştia ai zeiţei au fost 22 numiţi de ea giganţi . Charitele subţiri. Luptele cu gigantii Zeus domnea-n Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărîse să-l lovească. în loc de piele. apoi pe hore şi charite — şase copile ale sale. Aceştia se născuseră din picăturile de sînge. titanii. trădarea — Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. Eos — sfioasa auroră cu razele-i trandafirii Leto — zeiţa cea tăcută . ce le cădeau pînă la glezne. dar nu erau nemuritori. şi tot ele ocîrmuiau şi anotimpurile-n lume. 20 21 Charitele — cele trei graţii. răpuşi cu armele. cu puterile-i cereşti — de nu cumva s-o fi ivit. cînd petreceau sau se luptau. pline de graţie. Ba. vara şi toamna. fiu al regelui Troiei. plin de ruşine. atunci cînd îl lovise Cronos cu secera de diamant. după cît se povesteşte. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. deasemeni. ocrotitorul podgoriei. Horele străjuiau Olimpul. făcuse tainic nişte vrăji. danţau. ucişi. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe 20 21 19 — ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . alcătuind cortegii mîndre. Mai mult. încă de pe atunci.

cu un văl negru. căutînd acele buruieni. El le-a găsit. împotriva farmecelor Gheei. peste stînci. Dar. a hohotit în rîs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu ! Am să vă prind şi-am să vă zvîrl. de aur. Zeus. Primejdia se spulberase. Zeus era mai liniştit. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. Izbeau cu suliţe. atîta vreme cît lupta în ţara unde se născuse — s-a căţărat sus. cu un mănunchi de fulgere. Heracle. pînă în Tartar. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. albe. Alcioneu cel mai de temut. nemurirea. argintie. luna să îşi acopere cununa-i mîndră. apoi cu torţe mari. gigantul. Zeus îi înfrunta cu furie. tăioase. ca să-i învingă pe giganţi. ca o răsplată a vitejiei sale. sclipitoare. zărind din muntele Olimp. Pe urmă.. în afund. Alcioneu. în loc să cadă la pămînt. Atrage-l în tărîm străin. îşi lumina drum pe pămînt. La început muritor. îl ocroteşte vraja Gheei. ca pe nişte neputincioşi. Iar lîngă dînsul sta Heracle şinsoţea fiecare fulger cu cîte-o straşnică săgeată. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. viteaz şi Năvala spre Olimp La început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pămîntul. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. însă Alcioneu. In astă vreme. aruncînd fulgere din cer. Şi pe acest pămînt gigantul nu va putea fi omorît. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască-o scară. cu un urlet groaznic. Giganţii au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. iată. Heracle neînfricoşat de moarte. l-a urmărit pînă la feei. şi Atena. de-un zeu şi de un muritor. Lăncile lor brăzdau văzduhul. înţelepciunii şi prudenţei. i-a rostit ea. cel mai voinic — care avea şi însuşirea că nu putea fi omorît. un luptător voinic. Au început s-arunce-n ceruri cu stînci uriaşe. Văzîndu-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. unul dintre dînşii. Noroc că se găsea acolo. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. aprinse. care-i ferea de lovituri. Numai şiretul stăpîn. şi treceau dincolo de nori. Heracle va dobîndi mai tîrziu.. şi astfel s-a îndepărtat de locul a întors spre el şi l-a 23 2. Să staţi şi voi lîngă titani. în bezna care s-a. olimpienii erau mereu mai îndîrjiţi. — Degeaba eşti uimit. zeiţă a eroilor. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. Dar.Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. 23 . cu lancean mînă.lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. Heracle nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. ce se numea Alcmena. nepătruns. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. Heracle. izbit de două ori în trupu-i. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pămînt. Mai mulţi giganti cu capul în ţărînă. şi ai să-l nimiceşti curînd. Zeus a aruncat spre dînsul cu un mănunchi de fulgere. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. să ajungă pînă în Olimp. .

să-l facă prizonier pe veşnicie. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena.. în insula Sicilia. iubita lui soţie. în marmură sau în ceramică. s-au repezit după erou. Lovea mereu cu trăsnete. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrîncească pe gigant într-o groapă si. Cerber — paznicul Infernului. Gigantul Tifon. lîngă mare. du-cîndu-l în Sicilia şi. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. . O linişte înşelătoare. n-a stat să piardă nici o clipă. iară pe alţii-i nimicise. Zeus. şi să-l ucidem pe Heracle ! Şi opt. au ajuns repede în drumul giganţilor. cu ură mare. plutind pe un nor de aur. Ele au ascultat porunca şi. Ortos — un alt cline cu două capete — şi Himera. să-l răzbunăm. au strigat ei. în splendide basoreliefuri si statui. băgînd de seamă asta.. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. nu poate să se opună elanului zeiţei. Şi le-au mărturisit iubirea. Legenda spune că giganţii. din toată încordarea trupului şi a feţei. prăbuşind deasupra lui un munte. Poseidon. făcînd şi ea nu ştiu ce vrajă.Alcioneu e doborît. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. căutînd un sprijin. se vede că se luptă cu deznădejde.In acest timp. întîi cu Cronos şi titanii. pierind acolo. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. din slavă. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. şi Afrodita cea gingaşă. unii din ei cerîndu-le chiar de soţii. ca şi pe amforele vechi. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. se aşternuse linişte. s-au prefăcut şi ei în munţi. Atena l-a tîrît de chică pe fiorosul Encelade . . se vedea Atena — Minerva la romani — tîrîndu-l după sine pe Encelade. Zeus a poruncit să plece Hera. deşi. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. cu cîteva săgeţi. nouă giganţi. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cîntecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. Zeus. stăpînă peste dragoste. prăvălindu-l într-o groapă. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. care erau gata să-l prindă pe Heracle. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decît puterea celorlalţi feciori ai Gheei 24 26 Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. Dulcea zeiţă Afrodita. Uitîndu-şi ura pe Heracle. grămadă. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare . vicleanul. Hermes. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. . Ares şi Hefaistos. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. pristavul lui cel ds credinţă. pe Heracle. înstelatul. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. Gigantul. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . a trîntit peste el un munte. Artemis. 25 24 Tifon Un timp . Tot un gigant. pe nume Tifon . apoi cu ceata de giganţi. Heracle a ţintit de-asemeni. cu un genunchi la pămînt si un picior întins.ţintit cu o săgeată iar gigantul a căzut ucis. aşa cum ni-l descriu poeţii. în ei. şi vrînd să-l scape pe Heracle. după aceste lupte date de zeii olimpieni. 25 26 1.

Chiar zeii se cutremurau cînd îl vedeau de sus pe Tifon. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. în 27 animale fel de fel . L-au strîns şi l-au înlănţuit. Tifon. ascunşi în 27 Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. Zeus căzuse prins . şarpe şi broscoi. S-a războit cu vitejie. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atîrnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. care se înălţau din coapsele gigantului. se ridicau. Deasupra umerilor largi. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet pînă-n tălpi. Atît erau de-n-spăimîntaţi. sau răgete de lei flămânzi. pe umeri . El nu a. Unul în ţap. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. cu şuiere. fără măcar să mai respire. . Atunci. Zeus. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. Şerpii. Acolo. orice li se ivea în cale. fierbinţi de-atîta pălălaie. Picioarele nu-i oboseau. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. altu-n şacal. Iară pe capete. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vînat şi i-a ascuns numaidecît sub bolovanii unui rîu. anceput. şi alta — răsăritul rumen.laolaltă. de frica lui Tifon. îndată. Fugind necontenit. Nu rămăsese în Olimp decît stăpînitorul. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. cît jumătate de pămînt. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. ascunşi pe unde s-a putut. Dar aici. uşor. căci el s-a ruşinat să fugă. toţi s-au preschimbat. l-au prins pe Zeus curmeziş. ceilalţi zei tremurau ca varga. Ba. pînă în Egipt. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. S-au repezit care-ncotro. Mîinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. Din boturile de balaur ţîşneau afară. Fuga zeilor din Olimp Pe acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. l-a zvîrlit într-o peşteră. flăcări ce mistuiau. Pămîntul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. în uliu. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. ei au ajuns pînă-n Egipt. Atît era de fioros. a tot fugit pînă în ţara Siriei. Apoi l-a luat. Iar mîinile-i puteau s-atingă. Şi au rămas tăcînd chitic. pregetat o clipă. pe cît se spune. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olîmpului şi a sărit lîngă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. se pare. pînă la stelele din cer. socotite sfinte. Şiretlicul lui Hermes Lumea era încremenită. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rîndul şi l-a lăsat neputincios. una — apusul argintiu. cum încă nu se mai văzuse. învins. Cu capul ajungea. Gîtlejurile lui adinei. din vremea cînd zeii au fugit din Olimp. să nu mai fie cunoscuţi. în şuvoi. Era atît de mare Tifon. lupta cu monstruosul Tifon.

S-au întins mese-mbelşugate . templul magnific din Atena. Zeul Apolo le cînta melodii care-i fermecau.. a trebuit să părăseaca . Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cînta mult mai frumos. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau.scena bătăliei. după o astfel de victorie. nervii unui zeu. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. zeiţa memoriei. sau. însoţindu-se cu lira. tocmai sosea la peşteră.Trupul lui Tifon sîngera. urlînd de supărare. neputincios. dup-atîta spaimă. Nimica nu-i mai tulbura. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. De asemenea.şi Zeus. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. Dar oricît a mai cercetat. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. ce Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. 30 Cele nouă muze erau : Caliope — muza poeziei epice.Războiul a reînceput. gemînd mereu. Urania — muza astronomiei şi Polimnia — muza imnurilor de slavă. l-a înşfăcat şi l-a trîntit pe Tifon. Cel care şi-a venit oleacă în fire. a fost fiul lui Zeus. Hermes. la lira lui. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. să fugă în Sicilia. nu-i decît răsuflarea lui. erau adeseori înfăţişaţi zeii. pîn-au ajuns în nişte munţi. după victoriile împotriva titanilor. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. Iar Zeus s-a şi ridicat. cînd monstrul a smuls munţii din loc. drept coarde. gîfîie greu — şi atunci Etna azvîrle lavă clocotită. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. tras de doi cai înaripaţi. . nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. care iese din craterul vulcanului. Munţii s-au înrosit monstrul. Melpomene — muza tragediei. giganţilor şi a lui Tifon.în acea clipă zeul Hermes s-a repezit lîngă gigant. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sîngelui vărsat de Tifon. Euterpe — muza muzicii. clădit din marmură. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes.. Cînd el se-ntoarce sub povară. şi mai rău. Iar cînd tăcea zeul Apolo.Tifon.Lui Tifon — deşi era un monstru — îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cîntăreţ. Erato — muza poeziei de dragoste . între Tifon şi Zeus. dac-ar avea. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. s-a ivit lîngă el îndată un car de flăcări aurii. Totuşi. tare pe pămînt. Clio — muza istoriei. puternici şi voioşi acum. că vă voi pedepsi amarnic. mult slăbit. Terpsihore — muza dansului. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. după poveştile eline. adică munţii însîngeraţi. lin. prefăcîndu-se în vultur. 28 29 29 30 Pe Partenon. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. începeau cele nouă muze să cînte imnuri dulci de slavă. ca să-l poată lovi pe stăpînul Olimpului. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cîntăreţ şi a venit lîngă gigant. dese. stăpînul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. vă azvîrl în In timpurile de odinioară. petrecînd liniştiţi în Olimp. Făcînd un semn către Olimp. cîntînd din liră-ncetinel. Fumul fierbinte. cu glasul său fără pereche. a rostit Zeus într-o zi.trupuri de dihănii. o parte din munţii Balcani se chemau Hsmus (hema tîlcuindu-se prin sînge). Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. A scos pielea de urs din rîu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. Talia — muza comediei. prinzînd în braţe munţi întregi cu note asurzitoare. 28 Aici Zeu l-a prins din urmă. învins. Vă voi lovi fără de milă.

. acel pe care oamenii-l proslăveau în cîntec. Incă de mic. Nimic nu-i mai stătea în cale. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. cu ochi semeţi. N-o să puteţi. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpînul vostru. căci ba cîrteau.. cumva. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. avea.mă tem de tine ! Eu. cum vor ei. şi-a glăsuit. Numai o fiinţă a rămas. am să vă salt în sus. Zeus. de ce e lumea asta plină de flori şi de atîtea roade.. de pe pămînt. Vieţuitoarele-au fugit. Avea şi-aşa multe . ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. întotdeauna. De vreţi. şi-am să vă spînzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. spre cer. pe cît spune legenda. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. Iapet era. Prometeu Zeus era stapanitor deplin. numai el trimite totul ! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. Iar Prometeu. oamenii se-ndîrjeau cumplit : — El. cu-ntreg pămîntul şi cu marea.. al Gheei şi-al cerului înalt. Iapet. îi făceau uneori necazuri. Celălalt capăt am să-l iau în mîna mea nemuritoare. Mai ales cînd se abăteau molimi sau revărsări de ape. dacă m-oi necăji. Astfel a glăsuit stăpînul şi zeii s-au cutremurat. nu . de ce-s atîtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră inţeleaptă. nu ştiu să mă tem !.... Temeţi-vă ! Să nu am pricini să dau pedepse. Vă veţi căi atunci amarnic.. Uranus. v-o spun de-acum.. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. nepăsător la întrebare. cear putea să le stăpînească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. dar o să fie prea tîrziu.Tartar. privind în sus. pe-un titan. gemînd. Cerul senin s-a-nvineţit. ca tată. fiul pămîntului. cutremure. Pămîntul a vuit adînc. la rîndul său. Dar eu. copleşiţi de spaimă. cu toţii. Vînturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. cutezător în gînduri şi—1 întreba pe tatăl său : — Tată. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni.. cum proroceşte Prometeu. Zeus. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Doar cei de jos. care-ncotro puteau.

31 In limba greacă veche numele Prometeu s-ar tîlcui prin prevăzătorul. fusese aruncat în Tartar. ce se chema Epimeteu 31 . după cît se spune. un corp de om. pe Prometeu. cu spatele la zei. pe nume Meneceu. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. Dar omul. care ţîşnea dintr-un izvor. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mînă de-ajutor. Unul din ei. vreo pasăre. . aflat în muzeul de la Neapole. fără nici o plăcere. ca orice fiinţă pe pămînt. bolta înstelată. muncind cu grijă şi cu migală. Hermes şi Apolo. Celălalt. să folosească chibzuit tot ce se află pe pămînt ? Gîndind timp îndelung. şi pare că se gîndeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. în stare să conducă bine. Şi-a suflat peste 32 acea fiinţă plămădită de Prometeu. ce semăna leit cu zeii. omul a început să umble. ascultîndu-i glasul. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. după cum spune o legendă. S-a apucat apoi de lucru. Prometeu îşi urma mai departe gîndul ce-l frămîntase încă din vremea cînd era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. Zeii olimpieni : Hera. Intîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului lapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. Poseidon. A făurit. purta. Atlas.necazuri. De-aceea. decît doi fii. Palas-Atena s-a-nvoit. să-i stea supus. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. îndatorat. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. deşi făcuse jurămîntul de-a nu se mărita nicicînd. pe care el a numit-o om. şi să-l slăveascăntotdeauna. nu îi era deloc pe plac. Nu mai avea tatăl. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. ce semăna leit cu zeii. Iapet. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. Atena.Omul a căpătat şi cuget. în frunte cu însuşi Zeus. El stă lingă făptura cea nouă. şi-altul mai mic. de bărbat . De astă dată însă fiul titanului lapet este prezentat lingă un bărbat în întregime modelat. Şi-atunci Zeus a hotărît ca omul. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. gravată de o mină nu încă prea meşteră. îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. nou creat din tină. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. 32 Pe o piatră antică. pe umăr. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. să-şi caute hrana. Fiul titanului Iapet creează omul Cînd a ajuns bărbat în toată firea. Gîndul lui a-nceput să zboare. privesc chipul noii făpturi de lut. Fusese osîndit de Zeus să o ţie pe veşnicie. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dintai om. să trăiască. ca alinare în ceasurile bătrîneţii. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor.

Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. Şi-au mers. să se aşeze în grămezi. sorocită. la sfîrşit. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi a voastre bunuri cu noi. am să vă dau. care se numea pe vremea de atunci Mecona. titanul. oamenii. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. mai ales. Prometeu.. pentru că sînt bun şi drept. cu păr ca neaua de curat. stăpînii din Olimp. zeii. Se temea. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dînsul.. a glăsuit măreţul Zeus. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. El a pus deoparte carnea. tăiată în bucăţi."în vremea asta. plutind pe nori de aur. pe loc. dacă fiul. le-a rostit. Altare mîndre ne-or zidi. Le-a învelit frumos în piele şi-a .. şi alta. — Vom hotărî noi. Hermes. să vieţuiască pe pămînt. ci şi temple. dar nu prea multă. Prometeu i-a chemat pe oameni. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. lăsîndu-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. în sine. aflînd vestea asta. sau alţii-s mai isteţi ca el. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. au pornit grupuri spre Mecona. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. pînă au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. Carnea. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. pentru zei. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gînduri nu prea curate pentru ei. s-a încruntat de la-nceput. N-a trecut mult şi s-au ivit. Nu doar altare. să se adune oamenii într-un loc. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. Era un taur mare.. mică. Dulur mare. precum le poruncise Zeus. ca hrană. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. cînd vor ajunge la Mecona. la Mecona. într-o zi Zeus a poruncit. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. bucăţile cele mai bune. prin sfetnicul său de credinţă.. au mers ei cale lungă. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă pentru oameni. desigur. prin Hermes... gras. va fi mare. Dar. care. care le-ngăduie. pristavul din Olimp. cu milă.Adunarea de la Mecona Lăsînd deci să mai treacă vreme. Acolo noi. Zeus râmîne păcălit. este atoateştiutor..

Dar. copitele. cel dintîi. tigva cu coarne răsucite.. îl va ajunge o pedeapsă. Acum. Sălăşluiesc numai în peşteri. după voie. fiindcă m-ai îndîrjit destul. — O iau pe asta !. fiu de titan. lasă.. Nimeni nu va scăpa. s-a dus la el încă o dată. Deci du-te. măreţe Zeus. pe norii lor de aur. Mănîncă fructe din copaci. taurul este înjunghiat. şi o grămadă pentru oameni.. Ce pedeapsă-i va veni !. Zeus. „Dar lasă. că oamenii. a-ntins hulpav mîna spre ea. Sînt doar pescari şi vînători. — Tu ce gîndeşti ? Că Zeus e-atît de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. Acum era clipa cea mare... Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata.A înţeles că s-a-nşelat. pe Zeus cel nemuritor. Zeus putea să dovedească celor de faţă. or să afle curînd ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpînitor !. în Olimp. El.aşezat deasupra lor maţele. a glăsuit titanul. într-un alai măreţ.. Alege singur. acolo. pe pămînt. Zeus cel puternic. ar fi cerut grăbit iertare. focul.. Prometeu. unde erau bucăţile bune de carne. un pic de carne. să-l îmblînzească pe zeul . însă. fierea şi stomacul. şi las-acolo. stăpînul a nimerit numai ciolane. Dar Zeus. era de rîsul tuturor. — Eu una ştiu. zăvorit bine. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. nesilit de nimeni.Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decît celălalt. mînios pentru ocara îndurată. şi pentru asta au nevoie de focul tău. Prometeu aduce oamenilor focul Numai că Prometeu ceruse.. neatinsă. în repetate rînduri. spuse acesta e ceresc.. trăsnet.. pe Prometeu. copite.. Cînd crezi că mă îndupleci ! a răcnit Zeus. pe mîine şi poimîine. fiindcă-au hohotit. Eu vreau să-i văd meşteşugari.. Eu nu-l trimit jos. a rostit. pînă n-apuc să te lovesc pe tine. pînă la urmă... însă nu mai avea ce face. Mai repede decît se-aşteaptă. rîzînd şi chiuind voioşi. Oamenii-n vale pot să piară.. atins de lăcomie.. ce mînca. coarne răsucite şi nici un pic.. îndură beznă.. însă atunci sub chip de. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. îndură frig. scormonind sub seu.. văzînd grămada de ciolane atît de mare şinvelită în stratul galben de grăsime. El singur... du-te. Zeus îl amîna cu vorba de azi. şi focul tot n-am să ţi—1 dau. să-l dea şi oamenilor săi. de spaimă. tot or să capete acest foc. — Zeus. zei şi oameni. încruntat. şi oamenii-au pornit pe cale. îşi spunea Zeus. cumva. acum. l-a luat pe Prometeu la goană. să aibă. Nimeni. decît cînd vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. căutînd. după-ntîmplarea asta. Zeii.. Altul. Nimeni nu o să scape teafăr. ce se găseşte. O !. Carnea e împărţită-n două. alesese acea grămadă. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. bieţii. că nu greşeşte niciodată." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare... Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi.. şi dacă or avea şi focul.. şi-au plecat ochii ruşinaţi.In schimb oamenii-au izbucnit în rîs cu hohote nestăvilite. grămada pentru sacrificii. s-au ridicat către Olimp. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne.

îşi fac unelte.. Apoi s-a repezit afară. Nu pricepea ce vrea stăpînul. Cum ? De titanul Prometeu ?... S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare. Dar despre asta. Prometeu s-a oprit puţin. Sînt învăţaţi de Prometeu. S-a apucat însă de lucru. tot ce vor. să chemi toţi zeii. Hefaistos s-a întors pe-o parte. făurare. Prometeu a fugit prin noapte. şi-a îngăimat ceva prin somn. în Olimp.. Prometeu m-a furat în somn. în toiul nopţii următoare. mulţumit că scăpase aşa de uşor.. pînă ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. repede. Luase tulpina asta verde. zîmbind viclean. celui ce-i ocrotise iar. Hefaistos.. Din grămăjoara asta mică. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. ai să-mi faci. dar chip să aibă de zeiţă.. corăbii. titanul a pornit la drum. In fierărie. să vadă el cum i-am lovit. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. tulpina unei plante verzi — plantă de soc. nu-s de vină eu. A tot fugit neobosit. Să fie fiinţă muritoare. — Mă duc numaidecît. titanul care ne-a trădat.. Hefaistos s-a arătat tremurînd din încheieturi. roşii. Intîi vreau să-i lovesc pe oameni. — N-ai stat de veghe ! s-a-ncruntat spre el stăpînul din Olimp. cu cele mai alese daruri. în uşa fierăriei. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. precum spune legenda. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele.. Prometeu a făcut bărbatul. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. pînă ce-a ajuns în văi. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. aşa de tare. cu pîlpîiri albastre. Hefaistos a dat din umeri... Cutia Pandorei L-a strigat apoi pe fierar. căci vreau să-i fac şi eu un dar. prin păduri. Hefaistos sforăia dus. nu era unul dintr-aceştia..cel atotputernic.. scăldată toată în sudori. pe munte. în mîna stingă. a zis fierarul. focul ardea vioi. Acuma. Avea cu el. Surcelele au pîlpîit. a mai rostit Zeus încet. alte mormane s-au aprins. prea îndrăzneţ. vom mai vorbi noi amîndoi. galben. în barba-i deasă. Acolo s-a oprit din fugă. Şi-acum. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde.. Apoi să mi-o înfăţişezi. auzind un zgomot. Deodată.. aruncînd umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. însă. în peşteri. Pe urmă vine rîndul său. cenuşă şi scîntei. din apă şi ţărînă. pe cît se spune — scobită însă înlăuntru. M-apuc de lucru şi sînt gata mai înainte de amurg. case.. pe de-a rîndul.. cu negrăită bucurie. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. o fată. pe-un pat moale. A stat şi-a aşteptat o vreme. Să spui că-i din porunca mea. A chemat oamenii la el. — Stăpîne. că pămîntul s-a zguduit pînă-n străfund. O ! Blestematul ! A sosit clipa cînd ne vom răfui. pentru stăpînul din Olimp. roate. Focul ardea domol pe vatră.. . arme. Dar cum s-a văzut arzînd focul. pe cîmp. cu trupul greu şi obosit.. neagră. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. Noaptea era adîncă. Şi-aşa. Dar Prometeu. iar tu să-mi făureşti femeia.. — Cînd îţi vei termina lucrarea.

Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bîntuiau. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn — cum şi-o visase el — un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. — Hermes. Zeul meşteşugar făcuse. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. dîndu-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. să se îndrăgostească de ea. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. cum nu făcuse pîn-atunci nici chiar zeiţelor din cer. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpîn. luînd-o de mînă. şi-acela era titanul Prometeu. unul a fost. s-o înveşmînte pe copila abia creată de fierar. ci din imboldul curat al inimii. Zeus. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău.. a spus el către muritori. frumoasă fată.. feriţi-vă de vicleşug !. Palas-Atena — supărată pe Prometeu. Bărbaţii. A luat o mînă de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminîndu-i casa. Bărbaţii s-au ferit în lături.. ca şi alte popoare. Zeul pristav. variante ale acestei încîntătoare legende. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. ci ajută la înlăturarea lui. la rîndul său. cu straie şi cu alte daruri. precum îi poruncise Zeus. într-un basm dobrogean. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară . prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute.. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor.. pentru că toate celelalte de pîn-atunci erau zeiţe. oricît sînt de ispititoare. — Cînd Zeus ne trimite daruri. închisă bine c-un capac. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. cît mai ales. cea dintîi fată muritoare. a mai rostit stăpînul. Stăpînul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. cîţi erau în lume — erau pe-atunci numai bărbaţi — s-au adunat lîngă Pandora. Mijlocul i l-a strîns zeiţa cu-o cingătoare aurită. după ce te-i căsători. Charitele şi horele s-au strîns şi ele-n jurul fetei. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. zeul cel şiret. titanul.luînd pildă de la Prometeu. soţie. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. Deşi era vrăjit de fată. pentru că ai atîtea daruri primite de la olimpieni. In legenda elină. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. frate 33 33 Avem şi noi. — Te vei numi. intitulat „Palatul de argint". glasul ei şi de dulceaţa ochilor. condu-o pe pămînt. a coborît pe pămînt. Pandora. I-a ţesut astfel de veşminte. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. . făcute chiar de mîna ei. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. mîngîietor şi subţireţ. mirîndu-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. mai ales orientale. Ba da. ascultîndu-l pe Prometeu. de gingăşia. ca răzbunare. Iar Hermes. Prometeu sta prevăzător. pentru că dînsul ţinea prea mult la muritori — s-a apucat. fratele lui Prometeu. Numai Epimeteu. i-a dat şi vraja ochilor. care făcuse primul om. Astfel. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. i-a dat copilei glasul lui. şi prin mina ei să coboare toate relele în lume. a glăsuit Zeus. dîndu-i viaţă..

ce-o adusese din Olimp. stăpînul. 36 35 34 Inlănţuirea lui Prometeu Aşa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. sa vîslesti mai departe si sa-ti gasesti Umanul. însă mute. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. Dar prea tîrziu se deşteptase. nu numai în literatură. fiu al Afroditei. este cîntata în acest fel : „Pe-o mare de durere. alcatuit de un autor necunoscut. Eros a tras. Văzînd Epimeteu că ies atîtea rele din cutie. care licareste si-ti lumineaza calea. ca s-o aducă pe pămînt : rele. ca o steluta mica si alba. durerea. s-au răspîndit care-ncotro. Expresia aceasta este deseori folosită. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. în restrişti. ci şi în vorbirea curentă. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. grija. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. să le-n-colţească-n cugete. şi lumea le purta în cîrcă. ar trebui să-i ocrotească. în acea clipă.. în ceasuri grele. pe pămînt.. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător !.bun al lui Prometeu. Dar Prometeu. Doar ea te mai mîngîie si-ti încalzeste pieptul. suferinţa. Afrodita s-a avîntat către pămînt şi l-a rugat pe micul Eros să tragă iute o săgeată. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. necazul. nenorociri şi boale. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. speranta. Zeus. Năpastele se înălţaseră. doar ea. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. înaripate. acesta este darul ce îl trimite. cînd totul se cufunda si piere sub furtuna greutatilor. zburînd în cete. însotitoarea oamenilor la necazuri... l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat pînă-n Olimp. 34 Eros era zeul dragostei.. — Iată. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. 35 36 Într-un imn elin. zîmbind. cînd te cuprinde frigul si spaima desnâdejdii !. Nu-i demn. i-a strigat el neînfricat. prin mîna mea. care rîseseră de dinsul în adunarea din Mecona. zavistia. Numai speranţa cea firavă avea să fie lîngă oameni. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. speranta. firavă şi cu aripi slabe. din secolul al VHI-lea. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorită. Ea. văzînd aceasta.. Şi el le-a glăsuit voios : — Pandora o să-mi fie soaţă ! Voi v-aţi ferit dar eu o vreau. molimele negre. în primul rînd. s-a îndreptat către Epimeteu. batuta de talazuri. hîda moarte. ura. din acea cutie s-au ridicat. Unele săgeţi erau unse cu miere. umplînd pămîntul şi făcîndu-şi cuiburi în toate cele patru zări . să ştii. El purta un arc. pe care el. S-au răspîndit minciuna. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. Cînd colo. te mai îndeamna." . ba chiar şi moartea. Toate cu-nfăţişări de spaimă. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. foamea şi setea. Credea că-s daruri preţioase. ca un fulg. ca un stăpîn să-şi urască atît de mult supuşii. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. a şi trîntit la loc capacul.

Cît a durat osînda asta. fierarul. plecaţi pe Elbrus şi-l legaţi pe-acest titan . era şi supărat pe Prometeu. Deasupra acestor stînci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. mai sus. privind cîndva. Tizian.'. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. referindu-se la cugetătorii progresişti. mai sus de lumea albă a norilor. Iară Hefaistos. din cer s-a auzit un glas. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". într-unul din poemele sale în proză : „In clipa aceasta. titan. Sfîrşindu-se înlănţuirea 37 37 38 39 .. plin de ură : Elbrusul este vîrful cel mai înalt al munţilor Caucaz. de fapt.. cucerirea focului. de mai tîrziu. cu fruntea ridicată spre cer." — Să vie Hermes !.. — Am înţeles totul. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. de pe muntele Elbrus. pictori ca : Michelangelo. Aici. care suferă pentru convingerile lor. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat. în care. de cele mai multe ori. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. Şi de la dînsul luase pildă cînd o făcuse pe Pandora. stăpîne. ba şiun piron mai lung şi gros. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. în Caucaz. parcă te văd. alegoric.Zeus. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept.. în legendele eline. s-a-nfuriat înspăimîntător. trec în zbor crestele Caucazului. — Voi. şi pironul. întruchipată prin figura lui Prometeu. Prometeu. un glas puternic. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. — La poruncă !. pentru că ea reprezintă. Salvator Rossa. pînă pe Elbrus. Gustave Moreau. Eschil. lesne de înţeles. Karl Marx. Cutezătorule Prometeu. Şi le-a adus. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. care crease primul om. de piatră. a exclamat înflăcărat... a spus. pe-o stîncă aspră. — Hefaistos ! a poruncit. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. fiul lui Iapet. cu mult mai sus de nori. însîngerat şi mîndru. îl dă drept pildă pe „titan" şi scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfînt şi martir din calendarul filosofic".. cutezătorule Prometeu . — Aduc cătuşele. 38 39 Mitul despre Prometeu a fost povestit întîi în cîntece. a spus pristavul de îndată. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decît pe olimpieni. Poeţi. colţuroasă. atît de nobilă pradă cruntei mînii a zeilor. el însuşi este denumit... lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbîndă de seamă. Hermes şi Hefaistos. slugile mela credincioase. pe-un vîrf de stîncă. Ce-i drept. Vîrîţi-i şi pironu-n piept. Legaţi-l sus. n-a scos din piept nici un suspin. Chemînd pe cele două slugi. vîrful înalt. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. şi lanţurile. te salut. Reprezentînd tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. ca: Goeihe şi Shelley.. Deşt Prometeu este numai fiul titanului lapet şi al titanidei Temis. Mîinile şi picioarele i le-au strîns aprig în cătuşe. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii.Geo Bogza. din zborul vibrant al unor aripi de oţel. Deasupra . Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie.. Ribera. — Aduc ! s-a repezit fierarul. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. cu Forţa şi cu Violenţa. a răsărit şi crainicul.. In literatura noastră.

— Acesta-i numai începutul ! Am să-ţi trimit vulturul meu, şi el o să-ţi sfîşie trupul, cu ciocul său încovoiat, smulgîndu-ţi, zi de zi, ficatul... Şi-ntr-adevăr, din cer coboară vulturul înspăimîntător, cu aripile larg deschise, cu cioc tăios, încovoiat. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit, legat în lanţuri, sus, pe stîncă. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însîngeraţi, iară cu ciocul îl sfîşie, smulgând bucăţile de carne, pe care le înghite lacom. — Vei sta pe stîncă mii de ani, fără odihnă, fără somn, ars de dogori, bătut de vînturi, de grindină şi de zăpezi... se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă, către cîmpiile întinse şi către fluvii, către mări. Zăreşte-n sate şi oraşe mii, zeci de mii de flăcărui. Sînt focurile, ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. Beznele nopţii-s risipite. Copiii lumii se-ncălzese la vetre, şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vînate. Meşteşugarii se trudesc, cu ajutorul focului, să făurească pentru dînşii unelte noi de pescuit şi de vînat, şi adăposturi şi veşminte, ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor... Priveşte peste zări titanul. Zîmbeşte-n el. E mulţumit. Ştie că şi-a-mplinit menirea. Doar Zeus se mai zbuciumă. — O, blestemat să fii, titane ! strigă de-acolo, din Olimp. Nici n-ai glndit să-mi ceri iertare. Fii blestemat... fii blestemat... Cuvintele-i sînt însoţite de fulgere şi trăsnete. Marea se tulbură şi fierbe. Furtuna se dezlănţuie. Pămîntul, zguduit, se crapă. Valuri uriaşe se lovesc de stîncile din ţărm, urlînd. Cerul ca smoala se despică şi sus, în slăvi, se vede Zeus, măreţ, cu fulgerele-n mîini. Iară pe stîncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit, şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc, stăpîne... Oamenii au să vieţuiască şi peste mii şi mii de ani... Tu, însă, Zeus, ai să pieri... Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stîncă-n stîncă, pînă în sate şi oraşe. Le aud oamenii şi—i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu, însă, Zeus, ai să pieri !...

Călătoria lui Zeus pe Pămant
— Nu rîd pe faţă muritorii, îi spune Hermes la ureche. însă zîmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine, cînd ţi se pleacă la altare, cînd duc ofrande templelor. Iar uneori — e drept că numai aşa, pe-ncetul, pe şoptite — pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. Dupa ce Zeus pedepsise atat de greu pe muritori , trimiţîndu-le în cutia
acestor piscuri vinete şi reci, intrate în marea poveste a lumii, apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. Fiu slăvit al unei mame slăvite, dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scînteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se tîrau în întunericul umed al peşterilor, cit de măreţ se înalţă de la pămînt, cît de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor ! O, clipă memorabilă şi fără seamăn, clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter zboară peste crestele Caucazului, ci neinfrînţii fii ai pămintului, purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale....Te salut, cutezătorule Prometeu, părinte al unei răzvrătiri nemuritoare, făuritor al lumii care urcă !..."

înşelătoare a Pandorei boala, durerea, suferinţa şi altetele fără număr, tot nu era împăcat în sine. Faptul că Oamenii aveau în stăpînirea lor focul ceresc îl mînia. Iar în urechi îi suna încă rîsul lor plin de voioşie, din acea zi, de la Mecona, cînd Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. Le-a poruncit, deci, să-i ridice altare multe, temple mari, şi să-i aducă sacriifcii. Şi-n

primul rînd, el a trimis, într-o pădure din Dodona , o porumbiţă fermecată, cu pene negre ca tăciunii. Ea s-a lăsat într-un stejar pe-o cracă lungă, şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor. Vorbea cu voce de femeie : — Voi, oameni, spunea porumbiţa, faceţi aicea un oracol. Vîntul cînd va sufla prin frunze, vîntul trimis de însuşi Zeus, şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pămînt poruncile stăpânului.

40

— Dar poate nu vom înţelege susurul vîntului prin frunze, nici şopotul izvorului, au răspuns unii dintre ei. — Preoţii cei orînduiţi ca să-l slujească pe stăpîn au să vă tălmăcească totul... a rostit iarăşi porumbiţa. Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare, cum suferă şi Prometeu... La vorbe din acestea, mulţi s-au cam încrîncenat de ciudă. Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplîngeau prea-cruda-i soartă. Totuşi, pentru că se temeau de Zeus, i-au ascultat poruncile primite prin preoţii săi, care-i slujeau oracolul, i-au înălţat altars multe şi temple mari, strălucitoare. In cinstea lui, precum dorea, s-au pus la cale jocuri, lupte, concursuri şi serbări vestite,numite apoi olimpiade . Zeus, văzîndu-şi templele, părea ceva mai mulţumit. Privea triumfător din slavă şi se gîndea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. Ţinea, cu toate astea, fulgerul său
Pentru prima oara, legenda stejarului de la Dodona - oras antic din Epir - a fost scrisa de Herodot, „parintele istoriei", cum a fost numit. Mai tîrziu legenda a capatat si alte variante. Si în folclorul nostru, bineînteles sub alta forma, anumiti eroi populari asculta deseori glasul codrului, murmurul izvorului, si afla de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i asteapta. Natura se solidarizeaza cu cauza lor dreapta si îi ajuta. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se gaseste astfel, mult înnobilat, si în creatiile noastre artistice populare. Nu este însa vorba, ca în legenda greaca, de un stejar sau un izvor prin care stapînul lumii îsi trimite asprele lui porunci. 41 Intre toate templele cladite în cinstea lui Zeus, cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia, din tinutul Elidei. Urmele acestui templu, blocuri enorme si colosale se mai pot vedea si astazi. In acest templu maret, sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus, care era una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Era facuta din aur, abanos si fildes si era asezata pe un piedestal enorm. Zeus tinea în mîna dreapta o statueta, care întruchipa Victoria, facuta din aur si fildes. în mina stinga avea sceptrul, care purta în vîrf un vultur. Pe frunte, Zeus avea o cununa splendida din cotinos, maslin salbatic, cum se punea pe fruntile învingatorilor, la renumitele olimpiade. Se povestea în legenda ca Zeus însusi ceruse sa aiba loc aceste olimpiade, în amintirea unor concursuri, la care luasera parte fiii sai : Apolo, Hermes si Ares. La aceste concursuri biruise fiul cel mai iubit, Apolo. De bucurie, Zeus l-a încununat pe Apolo si a hotarît ca, în cinstea si pe locul acelei ispravi, sa se alcatuiasca concursuri, jocuri si mari serbari, numite olimpiade, din patru în patru ani. în realitate, cei care au pus la cale, odinioara, aceste jocuri vestite, au vrut sa le dea mai multa greutate, nascocind legenda, dupa care însusi Zeus va fi fost initiatorul lor. Mai tîrziu, elinii au început sa socoteasca timpul dupa olimpiade. Astfel ei spuneau : „în al atîtelea an de la a patra sau a cincea olimpiada, s-a petrecut cutare si cutare lucru..." Aceste concursuri, numite olimpiade, au capatat atîta faima în lumea antica, încît ele dainuiesc, precum se stie, pîna astazi, si au loc tot din patru în patru ani.
40

41

necruţător, gata să-l zvirle, fără milă, către pămînt, de-ar fi aflat cel mai mic semn dempotrivire. Era deci Zeus mulţumit, cînd, iată, vine zeul Hermes şi îi aduce, în Olimp, veşti nu prea îmbucurătoare.

Plecarea spre Arcadia
Zeus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. Mantia lui sărbătorească, ţesută de mâna Atenei, a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. Sub haină însă şi-a vîrît fulgerul cel scînteietor. Şi a pornit apoi prin lume... A luat-o-ntîi şi-ntîi prin munţi, către Arcadia ferice . A străbătut naltul Menala, un munte potopit de fiare, apoi; Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi, şi-a ajuns în Arcadia. Era la vremea cînd amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pămînt. Acolo-a cerut adăpost, sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. Şi a dat semne tuturor că este el, stăpînitorul. — Temeţi-vă ! le spunea aspru. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rînd, şi s-ar putea să fie-un zeu... Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gîndit : „Stai, am să pun la încercare putereaţi, călătorule !"... Şi-a hotărît să îl lovească, în timpul nopţii, pe ascuns. Mai înainte, ca să rîdă, a vrut să-l şi batjocorească. I-a dat bucate să mănînce, din carnea unui rob ucis. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngîmfat ce care ne-nfulecă la masă, a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. Acum, fie c-a fost trădat, fie că Zeus, cu puterea-i, a prins de veste-nşelăciunea, destul e că s-a înfuriat şi a trîntit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. — Nemernice ! i-a strigat el. Crima ta este fără margini. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. Pedeapsa mea te va ajunge...Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie, şia lovit. Palatul regelui Licaon a ars pînă în temelii. Iar regele, cînd a-ncercat să mai rostească un cuvînt, a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. Trupul i s-a-nvelit în blană. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. Licaon s-a făcut un lup, o fiară cruntă, ce-a fugit să se ascundă prin păduri în Frigid. De-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară, pînă cînd a ajuns şi în Frigia . Era acum însoţit şi de pristavul său, de Hermes. Mergînd aşa-ntr-o bună zi, zeii au intrat într-un sat. Zeus, avînd toiagu-n mînă, senfăţişa ca un bătrîn sărac şi foarte obosit. Hermes, la fel de zdrenţuit, se prefăcea că-l sprijină. Mergeau prin praful drumului. Se arătau nepăsători, însă cu ochii cercetau,
Scena aceasta - ca si legenda urmatoare : Filemon si Baucis - este povestita admirabil de poetul latin Ovidiu, cel stins pe meleagurile tarii noastre, din urgia lui August, împaratul Romei. Apoi legendele au fost reluate de multi alti scriitori.
42 43

42

43

44

Numele Licaon înseamna, dealtfel, în limba elina, lup.

44

5. Frigia era un stravechi tinut din Asia Mica.

aţîţătoare. şi-n urma lui o bătrînică. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea.. — Poftiţi !. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. în chip temeinic. de bivoliţă. Şi tot aşa.iscoditori. să poată înnopta tihniţi. un şiştar. Vedeţi-vă de altă casă. de rugină. cu şindrilă. stăpînitorul din Olimp. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scîrţîind.. Stăpîna pregătea mîncarea. ce se afla pe cîmp. Murmurul cei molcom al serii chema pe oameni la odihnă. au ajuns lîngă-o locuinţă. pentru acea noapte.. de carne friptă şi fierturi. ţinută bine. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. în lungi fuioare cenuşii. orişice loc — pe prispe. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dîre din ziua care-ncet trecea. a şi bătut degrabăn poartă : — Hei. Fumul se ridica alene. cu trepte largi şi acoperită.Cei doi bătrîni. nesătule. din cauza voastră. mai la o parte. cînd iacătă o luminiţă. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. Am răsturnat. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. In prag s-a arătat un chip. nu ştie nimeni cum s-a-ntîmplat în acea seară.. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. lăsind în urmă numai pete întunecate. Prin curte mugeau vite grase.. aşa de buni şi primitori. In cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi.. prin ogrăzi. şi.. cea mai sărmană dintre toate cîte văzuseră în sat. se numeau . oameni buni. Caprele. Un chip cuminte de bătrîn. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. Aici femeia mulgea lapte... Erau boi mari. Era la ceasul cînd drumeţii îşi caută un acoperiş. tot neastîmpărate. Poftiţi în casa noastră. Mirosuri calde.. Ridicînd capul către Zeus. Filemon şi Baucis Tocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. de unde vin şi cine sînt. Tot cercetînd cu grijă satul. murgi şi roibi.. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici !. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. N-au mers prea mult. gîdilau nările lui Zeus. De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus ! îţi cerem să ne ospeţeşti. Nu i s-a dat nici un răspuns. într-o căpiţănmiresmată de fîn. pe stîlpi groşi. că dînşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. au rostit ei. Nemaiputînd răbda ispita. au înţeles că-i o colibă. O locuinţă arătoasă. pe drum — să vadă tot ce se întîmplă. săltau. Atuncea zeii blestemînd au luat-o iarăşi mai departe. mai rupeau mlădiţe pe lîngă zăplaz. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. Uitîndu-se ceva mai bine. ca de obicei. cu părul alb. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. un lapte gros. a răsturnat un vas cu lapte.

Deşi erau atît de-n vîrstă. In casa lor nu se găseau slugi şi stăpîni. destul de vechi şi 45 45 Legenda despre Filemon si Baucis a fost cîntata si de renumitul fabulist francez La Fontaine. Cu feţe calde. cei doi bătrîni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. ca să-nşele vremea. săraci. Şedeţi şi odihniţi-văde osteneala drumului. tăiat în două de-un pîrîu. săpînd şi cultivînd legume sau îngrijind pomii şi viţa. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. stăteau cu oaspeţii de vorbă. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mîndri-olimpieni. sîrguincios. să-i dea gust puţintel mai bun. care sătea de mult în grindă. cicoare. fără să cate nici la haine.. cu firea lor deschisă. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. poate. picioarele drumeţilor. cum este doar bătrîna Baucis. suflînd din răsputeri într-însul. fără teamă sau plînsete zadarnice. nici la cuvinte sau la feţe. la-nsurătoare. flămînzi. glumind şi arătîndu-se veseli şi binevoitori. în vremea asta. care creşteau la marginea pămîntului ce-l stăpîneau. şi învelită cu şovar. Ba. gazdele. rar să fi fost pereche-n lume mai strîns unită decît ei. a pus pe jar frunze uscate. iar cînd a ars cu vîlvătaie. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei.. primitoare. Alături de coliba lor era un petic de grădină. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. bună. Focul a pîlpîit pe-ncetul. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. în anii tăi de căsnicie. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi.O masă întinsă cu toată inima Aceştia erau pămîntenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. nu avuseseră bătrînii nici un belşug în viaţa lor. . S-a aplecat singur de şale. ca pe la alţii. fie cu sfaturi înţelepte. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. ţesută chiar de mîna ei . Erau săraci. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească mulţumirea în dragostea ce îi lega. laviţa asta. şi mai bine. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. cam coşcovită şi-aplecată. Fetelor. plin cu apă. Pentru că masa-ntîrzia. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. brînză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. surcele şi un lemn mai gros. după datină. fie cu roade din grădină. şi i-a dat drumul în fiertură. cam învechit şi ros de timp. apoi. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. Din ea a retezat bătrînul o felioară. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie ! Şi dacă e să vorbim drept. păstrată pentru sărbători. poruncile. şi totuşi cel mai bun din casă. să spele. nu prea groasă.. care-aveau nevoie. cît timp o să pregătim masa. dezvelind din cenuşă jarul . cînd se măritau. napi. s-a repezit la vatră. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. Umblînd grăbită. bătrînica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strînsă din grădină. Mai tîrziu. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. Aici lucra de dimineaţă şi pînă seara Filemon. Baucis a-ntins pe scîndură o pătură din lînă moale. mai dornici să-i primească bine. Se îndrăgiseră din vremea cînd amîndoi erau copii.Filemon şi Baucis . L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. Filemon a mai coborît şi o bucată de slănină. Pe urmă-a luat un covoraş. Pe aceeasi tema s-a compus o opera comica de Gounod. dacă nu. Băieţilor..

unde trăiseră o viaţă.aromat. Erau acolo nuci. struguri cu boabe mari şi roşii. au pornit după cei doi zei. cătînd bătrînii înspre coliba lor cea veche. — Taci. pentru c-a fost recunoscut. Pentru nelegiuirea asta. ceilalţi erau nevinovaţi. bieţii. vasul de lut rămînea plin. din lemn de fag. mulţumit în sine. Osînda noastră. în acest fel. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. castele. închizînd taina-n apa sa .cu apa lui sarata. n-o sacrificaţi. Numai pe voi vă vom cruţa . le turna vin neîncetat. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. suparati pe oameni. precum se cuvenea.. la mijloc. orase. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. de catre duhuri. Bătrînii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. Le părea rău de casa lor. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. Şi Zeus. Pe urmă a adus bătrînul un coşuleţ umplut cu fructe. şi smălţuită cu ceară albă de albine. şi au ajuns aproape-n vîrful muntelui. într-adevăr. însă pe locul unde fusese ea-nainte. prune ca nişte pietre scumpe. ce să le dea. Dar nu aveau.. lacul Sf. ei au să fie pedepsiţi. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. vraci etc. lacul lui Ovidiu de Unga tarmul marii. Ana din creierii muntilor si altele au legende asemanatoare. care sclipea tăcut sub lună.. cum să-i îmbie. Pe insulă era un templu din 46 46 Motivul acoperirii cu apa a unor sate. este întotdeauna dreaptă. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. se ridicase-o insulă. Ba. s-au plecat zeilor cu teamă. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. Zeii se arată cine sînt Stăpînul cerului dăduse. parcă presimţindu-şi soarta ce o pîndea. biserici. Amîndoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. ca : Techirghiolul . Filemon. este frecvent în toata literatura populara... Filemon a priceput semnul. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrînul Filemon. în înţelegere deplină.. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. Numai că ei erau bătrîni. a rostit Zeus. n-au mai văzut-o. ce face. a mai rostit bătrînilor : — Aţi fost pentru noi gazde bune. Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. ce parcâ-mbrăţişeazâ un tei în floare. Picioarele le tremurau. cînd zeii hotărăsc ceva. Chemînd-o lingă el pe Baucis. bătrînul. Iar gîsca era sprintenă. smochine dulci şi. să vadă ce s-a petrecut şi ce osîndă au dat zeii satului lor. Da-n locurile cunoscute. Sârea-n colibă ici şi colo şi gîgîia înfricoşată. Este destul tot ce ne-aţi dat. o gîscă. Nenumaratele lacuri din tara noastra. lacul Ursului de la Sovata. în faţa fiecărui zeu era cîte o cană mică. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. Au trebuit să se supună. şi lacrimi le-au ţîşnit din ochi. gradini. Mai ales Filemon. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. curmale. un fagure de miere albă. Atunci Filemon a-ntors capul. Au mers ce-au mers. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. Luîndu-şi cîte-un toiag în mîini. un semn că este un prea-puternic olimpian. vrajitoare. Un stejar mîndru. Dar ce să vezi ? Oricît turna vinul în căni. cum o fi. .

amîndoi. Legenda spune despre templu că s-a sfărîmat. Fie pe voia voastră. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. Bătrînul nu mai era om. Tot ce . şedeau bătrînii. în schimb.. pe trepte-n faţa templului. — Voi o să locuiţi în templu. Ea către el. Tinereţea trece cu anii. Porţi mari. N-au mai rămas.. dorind să stea-n aceleaşi locuri.. alb... în aceeaşi clipă. nu vreau asta. — Nu. sculptate-nchideau templul.. Ochii li s-au înceţoşat . foarte multă vreme. Vreau să vă dau şi o răsplată. Puterea scade. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntîmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus.. dar multă. a glăsuit solemn stăpînul.marmură în care Zeus avea o statua de aur. dar gurile le-au amuţit. Spuneţi o singură dorinţă. Amîndoi zeii au pierit. spre cap.. putere. căci m-ar îndurera prea tare.. Aurul mult se risipeşte. bătrînul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. şi se urca spre gît. îţi spun adio. Pe cînd vorbea aşa.. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sînt lucruri de nepreţuit. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborît pînă la templu. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. — Bine. ci se făcuse-un stejar falnic. Ei povesteau. Anii s-au scurs pe îndelete. decît bătrînii. — Numai atîta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. numai privindu-se in ochi. dacă vrei să faci unor bătrîni sărmani un dar. Potopul Zeus se-napoiase nespus de maniat din lunga sa călătorie de pe pămînt. şi-a sărutat-o lin pe frunte. şi vă voi da. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. Cei care se-ntîmplaseră să se găsească lîngă ei priveau înmărmuriţi. a dat din cap bătrîna Baucis. De-aceea. cu flori micuţe.. îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o pînă la ultima suflare ! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrîni şi alte vorbe de-adio şi de mîngîiere . Baucis simţea acelaşi lucru. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mîndru şi puternic. a grăit şi dînsul.. nu mai vedeau nici la un pas. cembrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare. mare Zeus. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit.. a dat răspuns Filemon. în care vieţuiseră încă de cînd erau copii. pe la tălpi. Scoarţa creştea şi către mijloc. precum spune legenda. într-o zi. a spus uşor lui Filemon : — Soţul meu scump. acolo-n munte. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său.. Poate vreţi aur. îngăduie să-nchidem ochii. S-au aşezat în tinda lui. negreşit. — Adio !. Ş-aşa. era un tei subţire. dar cu mireasmăameţitoare. în preajmă s-a făcut tăcere. a sosit ceasul !. tremurătoare. Cei doi s-au gîrbovit mai mult. cu înţeles. tinereţe sau frumuseţea mult rîvnită. Inţelegînd că i-a sosit sfîrşitul aşteptat. Baucis. pentru că i-aţi cinstit pe zei. cu vorbă moale. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. bătut de vînturi . Filemon a privit spre Baucis. Şi Zeus a făcut un semn.

Deci. se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpînul. ca atunci cînd Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. atunci cînd noaptea e senină . Calea pe care veneau zeii. Stăpînul. Lîngă palatele lui Zeus erau strînşi zeci de slujitori. Veniţi în sala de ospeţe. El însoţise pe stăpîn în lunga lui călătorie. ca bîntuite de cutremur. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi !. că oamenii nu îl iubesc. cuprinşi de teamă. îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?. olimpieni !. neîndoielnic. zeii-olimpieni. din aur şi aramă. pădurile. cum n-a fost încă niciodată. zeii ! Vocea lui Zeus tremura.văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. şi lăsînd toate la o parte : petreceri. pe frunte i se aduna mînia-n cute-ntunecate. clădit de fiul său.... văzînd pe ceilalţi cum se frămîntă şi-şi şoptesc. zeii săreau. ei sînt numiti uneori fiii lui. Pe ceilalti : Poseidon. Palatul marelui stăpîn.. ce nu vesteau nimica bun. şi zeii au intrat grăbiţi. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu munţii şi ţărmurile mării. 47 47 48 . Hestia. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos.. Se tem numai de el. de îndată. în sfirsit. ştia taina. dar nu spusese nimănui. mai este numit „tata" sau „parinte al zeilor si al lumii". porunceşte să v-adunaţi.. stelele. după poveştile eline... pămîntul. neliniştiţi. Cum auzeau porunca adusă de pristav. jocuri sau concursuri. zeii cei mari. lîngă dînsul. şi au fost gata să se sfarme... Zeus era numit adeseori „tatal zeilor din cer".. Zeus. Şi ei se frămîntau. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl ? ! Ce se-ntîmplă ? Atît de tare-i supărat. el ii salvase din pintecul lui Cronos. a tunat Zeus către ei. în vremea asta. cerul întins s-au zguduit. Hefaistos. noi o numim Calea lactee.... Hermes. ca un adevarat parinte. şiretul. pentru ca el pretindea ca obladuieste totul. — Ascultaţi bine. Marea. dîndu-le viata a doua oara. Zeus se şi găseşte acolo !. 48 Din pricina ca legendele aratau pe Prometeu drept creator al oamenilor. îngrijoraţi. vulturul care zbura zilnic. era cu porţile deschise. Cunoştea gîndul. Stăpînul lumii cere pieirea oamenilor. aceia care împînzesc cîmpiile. pe zei si pe oameni. era acolo. şi-n mîna stingă purtînd sceptrul. şi-atît. Demetra si Hem. de zei mai mici. la umeri şi la pălărie. Şi-acum zîmbea.. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. să se prăvale peste Tartar... Cît mai degrabă. şi repede-şi ieşea din fire. Vulturul cel cu pene sure. privirea sa era ca marea cînd se dezlănţuie furtuna. porneau în goană spre palat. cu aripi la picioare.. pentru ca majoritatea zeilor îi erau fii si fiice. Hermes.. supărarea şi planurile tatălui. Veniiiţi !. Hades. întorcîndu-se în Olimp. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. Stăpînul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare.. nici nu-l respectă de ajuns. chiar de era un fiu al său. adica plin de bunatate si întelegere. aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe olimpieni. . Zeus şedea pe tronul său. Basileii sau regii elini se intitulau si ei parinti ai oraselor sau tinuturilor pe care le cîrmuiau.. să-l sfîşie pe Prometeu. cu fulgerele-n mîna dreaptă. Păstra secretul pentru el. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava.

— Dreaptă ! a strigat iarăşi Zeus. ieşiţi afară şi vedeţi de sînt acolo Bore-u. Umbrele celor morţi vor sta grămezi. tăindu-le c-un semn cuvîntul. Ne vom gîndi să-ţi dăm răspuns mai la sfîrşit. cu fulgerul. pînă cînd dispar.. Cei vechi socoteau ca din haos s-a despartit pamîntul de cer. Chiar de n-o fac cu bunăvoie. Ei seamănă cu noi. Nu. a dat cu sceptrul în podea. Tu. Eu singur i-am văzut pe oameni. cu zeii. Şi nu de-un sat. şi nu de-un om îmi este mie grijă. Dar a căzut numai un sat. într-o zi se vor răscula. 49 49 3. — Să-nceapă. pe nume Filemon şi Baucis.. Cînd s-a făcut din nou tăcere.. cum ? a întrebat zeiţa Hera. Iară un rege. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp. şi toate celelalte vînturi. nepăsători cînd rosteau numele lui Zeus. vîntul de miazănoapte. Vuia Olimpul de urale. Stăpînul a lăsat să treacă uralele pîn' la sfîrşit.. cheamă pe Eol. suflînd. ţinutul groazei şi al morţii. Luaţi-i cu voi. Tot satul lor l-am scufundat. despartit de apa. Sus de tot era eterul. cu toţii înecaţi. care ne ameninţă domnia ! a zis la rîndul său Poseidon. Să-i pedepsim !. a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună.. — O !.. Acuma nu vrem altceva... . şi dincolo un singur om. cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. — Dreaptă răsplată le-ai dat. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi cînd va lua foc însuşi eterul .. în Frigia. Asta nu se poate.. Zeus ? — Hm !. zei. însă mi-am amintit că-n timpul cît a fost lupta cu giganţii. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cîrmuiască singuri ? Mai bine piară de pe-acum ! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi.. aşadar. zvîcnindu-şi braţele în sus. a rostit Zeus. Ploile se dezlănţuie.. — Să-i pedepsim !. au glăsuit toţi olimpienii. Hermes. grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său.. lup. a răspuns Zeus. si aerul. zeii Ares şi Apolo. uscatul de apa. plouă... Oamenii-s mai primejdioşi. N-au rămas decît doi bătrîni. Ce zici de acest lucru. Şi plouă. era să se aprindă slava. toţi oamenii lui Prometeu.. Am cugetat că e mai bine să-i înecăm.. de eterul cel subtire si curat. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine.. unde se află cerul nostru... Mintea lor e prea ageră. ţineţi-i bine. ce ne vom face ?. care.. în care noi hălăduim.. — Nu-i greu deloc. Artemis..— Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. L-am prefăcut în fiară. potopul !.. Voi.. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă. — Dar bine... a urmat Zeus. Ceilalţi s-au dus în fundul apei. nici cînd au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. oamenii tot ne mai slujesc. fugi pînă la Hades şi îl vesteşte că-n curînd vor sosi umbre cu duiumul.. — Dar frigienii ? — Înecaţi. a grăit Zeus. Asta o să mai vedem. la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei stăpînitori peste pămînt ? Atuncea. jos pamîntul. Să ardă-n flăcări tot pămîntul ! s-a repezit neghiobul Ares... Licaon.. către Ares. Zeus. — Am cugetat şi eu la asta. vestitul rege peste vînturi !. ci de toţi ceilalţi la un loc. N-am vrut saleg această cale. dedesubt aerul obisnuit. pe care-l respira oamenii.. mă-ntreb. a spus Atena.. Strîng nori de ploaie din tot cerul.. decît să-i pedepsim pe oameni.. pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. eu n-am avut atîta grijă pentru Olimpul fericit. Loveşte-i tu.. — însă.

se auzea zgomotul ploii. şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Poseidon cel stăpîn pe mări. Ploaia cădea. şi el. se pierdea. curgea în juru-i numai rouă. Iris era fiica lui Taumas. un zeu marin. Vinele apelor. urmat de celelalte vînturi aducătoare de furtuni. şiumplea burdufurile norilor. în acest timp. Ea zbura cu iuteala vîntului.Poseidon îşi sfîrşise vorba. Pămîntul se cutremurase. ca nişte cai 50 50 Iris cea cu aripi de aur. Taumas era fiul Gheei. un alt zeu al marilor. pline cu apă. Pe fruntea lui sta împletită negura. cu fulgerele-n oameni. cu sunet înfiorător. a răbufnit spre vînturi Zeus. larg. era în mitologia elinilor socotita drept o crainica a zeilor. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele. zăvoriţi într-o peşteră. gurile reci. să nu poată scăpa nicicum. să plece spre mătcile lor. de pe ogoare. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor. cînd apăsa cu mîna norii care pluteau în juru-i. veneau şi alte numeroase vînturi. la gura căreia a pus doi monştrinaripaţi de strajă. şi cît mai bine. peste pămînt şi peste oameni. din casatoria ei cu Pontul. tot mai avană peste oameni. avind deci. Zeii acelor vînturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul.Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile. A poruncit fratelui său. zeiţa cu aripi de aur — sugea apa din mări şi lacuri. şi o izbise de o stîncă. Eol a poruncit. în şiroaie. Sugea apele din rîuri si mari si încarca norii sleiti dupa ploi. Ţinîndu-se de el. peste cîmpii. în culorile lui atît de minunate. Apele tăinuite acolo se repeziseră afară. în schimb. Ploi nesfîrşite se vărsau deasupra lumii. sau curcubeul. cu coame albe pe spinare. pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. a spus Poseidon zeilor. zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi. Dînd aceasta complicata genealogie. la cererea stăpînului. urlînd. cădea. prin legende pline de poezie. care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. fiica lui Ocean. Mai mult. de cum au intrat în palat. origine acvatica. a Electrei. ca şi sînul său păros şi încărcat cu umezeală. vîntul care aduce cu el nori şi ploi. în timp ce Zeus arunca. peste pămînt. Rîurile şi marea încep sâ se reverse Dar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. Astfel ne porunceşte Zeus. scrîşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mînă de uriaş. avînd culoare vînătă. Era în acelasi timp si o zeita a norilor. Apele au ţîşnit bogate şi-au năvălit. din marmură verde şi-albastră. îsi explicau elinii faptul ca dupa ploaie apare curcubeul. Ar fi-ntre-bat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă. S-au îndreptat către izvoare. bătută în mărgăritare. ce răpăia necontenit. sărind nebune peste stînci. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpînirea voastră. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume. privindu-l pe zeul-vînt din tălpi în creştet. pe văi. într-un palat clădit în mare. Acesta a chemat la sine. să vie Notul. pînă la mare depărtare. secate dup-atîtea ploi. cît mai cu sîrg. Zeii priveau nedumeriţi. să îl ajute. Notul a început să zboare. înaripate şi purtînd burdufuri mari. Iris — zeiţa curcubeu. Stînca se despicase-n două. Le-au deschis. Munca-ndîrjită dintr-un an pierea pe cîmp fără folos. în lungi pîraie zgomotoase. Zeus l-a cercetat. dupa cum Hermes era pristavul lui Zeus. de la amîndoi parintii. plesnite de violenţa izbiturii. Semănăturile pe ogoare fuseseră-n noroi trîntite. vîntul cel cald de miazăzi. ca-ntr-un vîrtej. .

După ce tatăl. smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni. Prin crengile copacilor înalţi. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. fiule. sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pămînteni. prea umflate. tatăl omenirii. s-avîntau sprinteni printre crengi. Alţii. Leilor. şi fluturi de sidef. pe cîte-o creastă mai înaltă. dar cînd şi-nvolburata mare a început să se reverse. . Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pămîntul şi pentru-ntîia oară valul se legăna pe vîrf de munte. semeţi. Dealtfel. sau se plimbau pe străzile oraşelor. Pe cîmpuri. şi scoici. căutînd să-şi afle un locşor. lunecau peştii argintii. Uranus. stapîn olimpian al tuturor apelor. ca şi bunicul său. şi la urmă cădeau în ape. sfîrşitul lor era aproape. construită parcă anume să înfrunte nebuna furie a apelor. apa se întindea mereu. unde să poată poposi. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. era acum domnia mării. Şi-adevărat. ce era rege la Ftia. asa cum apar si în creatiile noastre populare. fiicele zeului Nereu . vite. slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins. scăpaţi cu zile.pamîntul . Prometeu. dacă tu ai să mă asculţi ! Să-ţi faci o 51 51 Zeul Nereu. care-avea darul prevestirii. şi-au căzut în ape. aflata între Capri si coastele Italiei. şi altor fiare sîngeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Potopul încetează Prometeu. odinioară cu frunţile scăldate-n soare. era considerat tot un fiu al zeitei Gheea . zeii marilor erau mai multi. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. treceau înot peste podgorii şi prin livezi. precum se spune.. unde se jucau copii cu rîsete zglobii. în bărci sau plute uşurele. Rîuri şi fluvii. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. casatorit cu oceanida Doris. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei : o copilă plină de haruri. Nereu. se şi vedeau săltînd din mătci. că Zeus vrea să înece tot pămîntul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. barca fusese pregătită cu vreme multă înainte. Adeseori. galbeni ca nisipul. Toate-ar fi fost cum ar fi fost. ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vînt. în sate. Delfinii cutreierau codrii. unde mai-nainte culegeau roade muritorii. tigrilor şi mistreţilor. Căutau zadarnic. săşi zvîrle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri. ce purta numele de Pira.. Planul lui nu va izbîndi. puţini. Iar Prometeu. avusese cincizeci de fiice. Purtînd în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume. răspîndind moarte şi prăpăd. de-asemeni.înspăimîntaţi. Deucalion şi soţia lui s-au dus săi mîngîie durerea. Hotare nu mai avea marea. Se năpusteau peste cîmpii şi nimiceau semănături. o barcă mare. Numai o barcă mai plutea. a fost înlănţuit de Zeus. Zadarnic se tot trudeau unii. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul. aceste zîne ale marii sînt numite în basme : sirene. Cei vechi îsi închipuiau însa sirenele ca pe niste fete cu trupurile jumatate pasari. Cei mai mulţi oameni au pierit. reprezentat în mitologia elinilor ca un batrîn venerabil. în Tesalia. avea el însuşi un fecior. case şi aşezări întregi. fără vlagă. pe Deucalion. la gît şiraguri de mărgean. Imaginea fabuloasa a acestor nimfe a patruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zîne ale marii. să mai răzbească prin puhoi. Frumoasele nimfe ale mării. ce locuiau numai într-o insula a lor. şi pe veşminte flori de mare.si al Pontului. purtînd în păr mărgăritare.

dovada ca în timpuri foarte. ale carui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcatuirii unora dintre aceste legende. să-nfrunte apa şi furtuna. Din mii şi mii de oameni. Celor vechi li se parea muntele acesta nespus de înalt.. La Hades morţii vin şirag. de valuri. şi-a luat pe draga lui soţie. Temis s-a apropiat de Zeus. După aproape nouă zile de necurmată scurgere.. pastrate în amintirea oamenilor numai prin povesti. pînă ce a ajuns acolo. 54 Titanida Temis fusese... şi nu se mai sfîrşesc la poartă. pentru numele dreptăţii. de lemn. 53 Legenda potopului este comuna aproape tuturor popoarelor. — Se cheamă Deucalion şi Pira. şi cerul se mai limpezise.. Scăpat din valuri. sfatuit de Dumnezeu. au mai rămas pe lume doi. Vîsleşte ne-nfricat cît timp ploile acelea vor dura. Deucalion a zărit Parnasul şi a vîslit mai încordat. cată în zări şi vei vedea un singur vîrf semeţ de munte. Norocul le-a surîs. în cea de52 52 53 54 Muntele Parnas. au avut loc mari ploi torentiale. Zeus. Deucalion privea. Era deci firesc sa-si închipuie ca acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. s-a îmblînzit. — Cine sînt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. încă înspăimîntat.. La elini. noul parinte al omenirii . dupa unele legende. tatal sau.Deucalion si Pira. El este rege tesalian. Deucalion şi-a pregătit barca. Şi. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi !. situat în vechea Grecie. ascultînd-o pe Temis. Ascultînd sfatul tatălui. titanida. pîna în Africa si America de Sud. foarte departate. oricît îi tot adăpa Iris. din plin. cînd s-au pornit ploile.spre deosebire de Noe . Vîntul şi marea i-au izbit în nişte stînci barca de lemn. gata de drum către Parnas. ce te-au nemulţumit pe tine. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. si alte tinuturi marine au devenit pamînturi fertile. Elada s-a acoperit. între Dorida si Focida... Numai o barcă mai plutea. Era barca lui Deucalion . Interesant este însa faptul ca Deucalion. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. Au suferit şi ei destul. Acel munte este Parnasul . Şi după nouă zile şi nouă nopţi. şi arătîndu-i tot pămîntul scufundat sub noian de ape. era locul unde salasluiau zeul Apolo si cele noua muze. sfatuit de Prometeu. spune în cîntecele lui ca Parnasul îsi înalta doua dintre vîrfurile sale pîna la stele. Poetul Ovidiu. de cum s-a-napoiat acasă. Era deci firesc ca ea sa intervina în favoarea nepotilor sai. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa. înalt de 2 459 m. dornică de un adăpost. şi doar cu dreapta a-notat. s-au urcat amîndoi în barcă. luptîndu-se din greu cu marea. pe tot întinsul ei. şi iată-i. deci marna lui Prometeu si a lui Epimeteu. Zeiţa Temis intervine Legenda spune că. Deci. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. cîţi vieţuiau pînă acum. Apele au crescut întruna. împărţitoarea de dreptate.. pustiul verde-al apelor.se salveaza împotriva vointei divinitatii supreme. Coincidenta este izbitoare. locul lui Noe îl tine Deucalion. Cînd vor începe ploile — prin ploi vrea Zeus să înece pămîntul nostru ! — tu te urcă îndată pe corabie. Biblia nareaza si ea legenda despre un potop. se află-n muntele Parnas.. Iar cerul cînd s-o limpezi. La pieptul său strîngea pe Pira. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stîng soţia dragă. ce nu va fi cuprins de ape. norii erau secătuiţi. dreptate ţi-ai făcut destulă. în sfîrşit. sotia titanului Iapet. cutremure si scufundari.. Şi barca i s-a sfărîmat. îndreaptă-ţi barca într-acolo ! Şi ce va fi vei mai vedea.barcă zdravănă. înfrigurată şi flămîndă. a glăsuit : — Măreţe Zeus. din care sa salvat Noe cu arca lui. pînă ce a ajuns la mal. Locuri uscate au fost acoperite de ape. din slavă.. . i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis . Ploaia mai încetase parcă.

Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. Privind pînă departe-n zări. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. Poseidon şi-a lăsat din mînă tridentul său cel fermecat. cînd s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. Ele erau reprezentate. s-a avîntat în largul său. cerul s-a-nseninat de tot. M-aş fi zvîrlit în valurile spumegînde.a zecea s-a îndurat să facă semn. Deucalion are un vis ciudat Se liniştise iarăşi lumea. semnul puterii. Spania. elinii personificau si rîurile. necazurile. de undeva. zăresc în cale apele rîului Cefis. urlînd şi făptuind prăpăd. facînd furtuna sa se dezlantuie sau sa înceteze. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. Rostind cuvintele acestea. ai rămas în lume. sa se purifice. purtînd si coarne. părintele meu chinuit pe stînca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. Italia etc. Şi el i-a spus soţiei sale : — Numai tu. ca o multumire a binefacerii pe care o aduc rîurile. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton .. unde apa lipseste adesea. cel puţin. Rîul cel sfînt ne-a tăiat drumul. El simboliza urletul valurilor si era reprezentat printr-un zeu marin cu coada de peste. supusă. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. Si în folclorul nostru. Colinele au răsărit de sub povara undelor. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. La cei vechi. pămîntul parcă se-nălţa. apele care fertilizeaza pâmîntul. Pira. s-a repezit Eol pînă la peştera undel ţinuse pe Boreu. alţi oameni ? Vorbind. Bine c-am scăpat amîndoi. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. Dar mă gîndesc : ce inimă ai fi avut. După aceste nouă zile. Traditia aceasta naiva s-a pastrat la unele popoare. Hesiod recomanda calatorului ajuns pe malul unui rîu sa-si spele mîinile. un monstru-al apelor marine. te-aş fi urmat. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. şi i-a dat drumul de îndată. peste pămîntul fără viaţă şi fără oameni. de cele mai multe ori. în lucrarea lui „Munci si zile". 56 Rîurile . se năpustise peste ţărmuri. a-nceput să vie către matca sa. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. Ca un omagiu fata de apele curgatoare. şi-n timp ce apele scădeau. prin niste oameni cu trupuri de tauri. şi într-un ceas sau poate două. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii . socotindu-le fiii si fiicele lui Ocean. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. ca : Oltul. singură cu mine. tihnite. în fluvii şi în lacuri. haină şi turbată. iubită Pira.apele curgatoare din izvoarele de munte. Suflînd voios. iacătă. au balade si legende legate de numele lor. Apa. Rîuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. dintr-un fund. din apă şi pămînt.. ca în Egipt. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atîta frică ? Cine-ţi mai mîngîia durerea ? Eu. Boreu. Aceasta mai cu deosebire în tarile cu clima secetoasa. se coborau pe coasta muntelui Parnas. Multe rîuri. Cînd. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. apele ocupa un loc deosebit. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. După ce Despre Triton vom mai aminti cînd va fi vorba în amanunt de zeul Poseidon. Ei credeau ca apa poate spala uneori nu numai necuratenia. altfel riscînd sa-si atraga mînia zeilor. de unde izvorau si unde se reîntorceau. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atîţia oameni pe pămînt. — Semn bun ! a glăsuit bărbatul. 55 55 56 .se bucurau la elini de un respect deosebit si erau socotite sfinte. adapa oamenii si vitele si spala necurateniile . unele rîuri aveau sanctuare si altare proprii si în cinstea lor se organizau serbari. Aflînd că ploaia s-a oprit. ci si relele. Pe urmă. tinînd la gura o scoica din care suna. La acest semn. Muresul etc. deşi sîntem atît de singuri. a risipit norii la mare depărtare.

totul e limpede. Spunînd cuvintele acestea. ascultă. în voia lui. Milostiveşte-te. dupa cum marti vine de la zeul Marte . a spus zeiţa Temis.. vieţuind cu soţia lui în pace. oasele străbunicii voastre.. mai mult decît la început.. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. Coborîndu-se apoi noaptea.. mi s-a ivit bunica Temis..s-au spălat pe trup. apoi.. muşchiul cel verde. Oasele ei sînt pietrele. pentru a doua oară — prin Deucalion şi soţia lui — s-au ivit oamenii pe lume. să zvîrliţi oasele-i în urmă.. sfînta Vineri. respectat de toţi.numele latin al zei tei Afrodita. cum era datina străbună.. Din ele s-au născut pe urmă. deveneau nişte fete mîndre. cei doi soţi s-au culcat în templu. — Atunci. erau seminţe rodnice. mergînd de-a lungul văilor. Deucalion a văzut-on vis pe Temis. cum spun legendele străvechi. Preoţi nu mai erau acolo. Astfel. carora trebuie sa le aduca apa.Din pietre se nasc noi oameni. Focul navea deci cum să ardă. Pira. sărutînd marmura rece. în timpul nopţii. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. în casa 57 57 Tot asa cum Deucalion si Pira curata templul lui Temis. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni... aceasta a-nceput să plîngă : — Oasele străbunieii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. Deucalion şi soţia-i. Căldura soarelui îăcea seminţele să încolţească. au curăţat zidul de muşchi. venind lîngă el. mii de spiţe. zeiţa a pierit din vis. e pămîntul însuşi. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. — Dar stai !. ele se prefăceau în oameni. Mergînd de-a lungul fluviilor. Pe zidul templului creştea. şi oamenii vor răsări. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. nu este altceva decît Venera sau Venus . Lumea s-a înmulţit din nou. Deucalion şi-a făcut o casă. prin vis.. tu. şi şi-au stropit veşmintele. vieţuitoare. s-a bucurat femeia. Numele de sfînta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. . — In zorii zilei.. le azvîrleau în urma lor.. s-a luminat bărbatul. au pornit veseli iar pe cale. Şi a strigat soţiei sale : — Pira ! In vis. azvîrlite de mîna moale a soţiei.. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. Unde cădeau aceste pietre. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită . bărbatul. sa le curete casa si grajdurile. Iară în humă era viaţă. i-a spus Temis. iar celelalte. de pilda. Deucalion s-a trezit îndată. învaţă-ne ce putem face. zvîrlind cu ele peste tot. pe plete.sau Ares . E Gheea. primind în schimb o rasplata. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. Sfînta Vineri. vedem si-n basmele noastre pe eroii populari ajungînd în peregrinarile lor la sfînta Miercuri. ca să se umple iar pămîntul cu oameni şi-alte vietăţi. zeiţo. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. de plante şi de animale. ce hălăduieşti în slavă şi stai lîngă stăpîn. — Focul va arde de la sine ! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pămînt acum pustiu? — Să luaţi. părăsiţi templul şi porniţi amîndoi unde vă duc ochii.si joi de la Joe (Ju-viter) sau Zeus. sa le faca focul. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi.

pe vechile legende. Istria etc. Cînd popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi napastuiesc. De-o parte se aflau elinii. Calatis. regii chemau pe cîntaretii ratacitori. De alta erau ceilalţi oameni — cîţi se născuseră din pietre. într-un sfat tainic îi spunea fiului său. bineînteles. Eu sînt stăpîn şi fac ce vreau. elinii luau în stapînire pamînturi noi ti cladeau orase înfloritoare. afirmînd ca prin Elen. tragîndu-se din titani. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ.. Mi-am luat zeiţe de soţii 60 59 58 . O lume nouă se năştea. ei îsi alcatuiau o genealogie cit mai aleasa. si pe tarmurile patriei noastre : Tomis. în care adunau aur si nenumarate bogatii : cirezi de vite. 58 59 Daca întregul popor elin era atît de nobil. . fiindca fac parte din-tr-un neam ales. ispravile amoroase ale zeului respectiv. strămoşul grecilor.asta i-a născut Pira soţului său un fiu.. sa cînte. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. regii elini voiau sa fie si mai nobili. Ei se trageau din aceste pamîntene înselate. la nesfîrşit. pe aezi. numiţi în vremurile vechi : elini. aratau ce. sa li se supuna elinilor fara sovaire. fructe de pe pămînt şi vinul cel înmiresmat. neam de titani . Astfel de orase au fost întemeiate. Africa si Europa. ca un lant. în sfarşit. întemeiata. nectar divin. s-au nascocit în decursul veacurilor zeci si chiar sute de astfel de „înselaciuni" ale lui Zeus. Iar Cronos si lapet se stie ca erau frati. Deucalion si Prometeu se trag din lapet. ca si Zeus. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. urgia potopului dezlănţuit. La ospetele din palatele lor. care era fiul lui Cronos. dulce şi gros. nimfe şi fete pămîntene. Astfel elinii se socoteau. samînta buna din titani. Zeus era iar mulţumit. De aceea. şi-alte nunţi. razboinicii si negutatorii elini le raspundeau ca ei au toate drepturile. Am să fac. Bastinasii trebuiau. pe pămînt.. acolo. între altele.. dar imaginara lor origine. dovedind astfel „neîndoielnic" ca se înrudesc cu acel olimpian. Înşelăciunile lui Zeus Trecuse. ca si olimpienii. Hermes. unde acostau corabiile eline. deci direct din titani. In acest scop. din neam de zei. Dar cum regii doreau cel mai adesea sa fie înruditi direct cu stapînul Olimpului. îi considerau nascuti din pietrele aruncate de Deucalion si Pira. pristavul : — Acuma toate-mi sânt pe plac. Dar văd. Iar pe bastinasii tarmurilor. Atunci îsi desfasurau stralucita. Acesta e. după legendă. pe care l-au numit Elen. un zeu olimpian îsi alesese pe o anumita stramoasa a lor de sotie. mai ales sclavi. Aş vrea să sorb. obiecte pretioase si sclavi. pe care îi vindeau în toata lumea. chiar Corabiile elinilor au cutreierat marile din timpuri foarte. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : batrîna Asie. grlne. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. deci. Dînd lupte îndîrjite cu localnicii. Hermes.

Cea mai frumoasă-i Antiopa. se afla între Peloponez si Atica.. în fîntîni. să nu o mai găsească nimeni. In ţara lui bîntuia foamea. ascuns. In Elada erau patru rîuri care purtau numele de Asopos. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pămînt. care locuiau pe pâmînt. Numai că zeul fluviu. Artemis etc. 61 O flacără strălucitoare Zeus. dealuri si munti. ce purta numele Eac. căta nesăţios prin lume. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. cea înselata de Zeus. Era atît de mînios..dacă sînt orînduite de mine însumi. Orasul era întemeiat. Cel despre care este vorba în povestirea noastra uda tinutul Beotiei. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decît. izvoare. ici-colo. Se pare ca orasul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. ele se confunda cel mai ades cu zînele. Drept mulţumire fluviului. Lui Zeus nu i-a fost destul. în copaci. micul Eac. cîte-o fructă. a ajuns rege mai tîrziu. Iarba a început să crească. fluvii. cînd adormise-ntr-un umbrar. — Dar fluviul are şi-alte fete. cu puterea lui de zeu. 62 Insula Egina. paduri.. pe malurile fluviului. mai putin importante. . a purtat-o în nişte locuri tăinuite. dar cu chip ademenitor — şi a pîndit-o pe-Antiopa. nimfele sale. Scoala de sculptura din acest oras a fost celebra. Aproape nu era loc din natura sa nu aiba. Asopos a fugit s-o caute. Atunci.. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. nu s-a lăsat batjocorit. Sisif i-a spus unde se află Zeus. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. Iar fiul ei. In basmele noastre. situata în golful cu acelasi nume. reprezentate prin niste tinere fete. într-un vîrtej ameţitor. îi spunea el zeului Hermes. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos . Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică. Sisif. de Eac. 60 62 63 Nimfele erau zeitati feminine. El a furat-o pe Egina.. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. care sa coborît din cer. s-a preschimbat în flacără. Ţinutul s-a înveselit.. fiul frumoasei Egina. dupa imaginatia vechilor greci. Nimfele slujeau si pe zei. Fluviul n-a mai avut ce face . mai ales pe zeitele olimpiene : Hera. împlinindu-şi vorba. pîn-a ajuns într-un regat numit Corint. să facă noi semănături. Precum a zis a şi făcut. a făcut să ţîşnească apa dintr-un izvor de mult secat. pe Egina. S-a preschimbat într-un satir — într-un satir încornorat. Fata a rămas insulă . A mers. de nişte oameni milostivi. crescut acolo-n insulă. şi ea va fi soţia mea. Oamenii au ieşit la cîmp.Şi Zeus. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. era nespus de necăjit. într-o clipă. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grînele nu se coceau. că Zeus — cît e el de Zeus — s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. Aflînd atîta sărăcie. Regele locului. o flacără strălucitoare. scăldată de albastrul mării. Afrodita. dupa legende. răufăcătorul care-o furase pe Egina. a mers. cu prada lui. cîmpii. una mai mîndră decît alta. pe care a zvîrlit-o-n mare. tatăl. Şi fata. a-nvăluit-o-n flacără şi. 61 . In 1811 sau descoperit aici niste faimoase sculpturi în marmura. Asopos s-a înduioşat şi. precum se povesteşte.

O nimfă din cortegiul zeiţei Artemis Asopos îşi plîngea destinul.neavînd ce face.. Eşti gînd din gîndul meu. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. Atîta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. — Privirea ta e ageră. de asemenea. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. îmi pare mie. jumatate animale. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. nebănuitoare. Iată ce fac. impunător. se bucura că-i strînsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. îi va fi teamă. pe Arcaş. te înşeli. de asemenea. ca şi dînsa. a-ntemeiat Arcadia. Artemis se uita la nimfă. i-a tăiat calea lui Calisto... Fata a fost lovită-n piept. deşi nu avea nici o vină. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. ce se numeşte Ursa mare. Gemînd. l-a rugat pe tatăl său ceresc. ţara cea mai încîntătoare ce se afla în acel timp. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. Fiul său. ca niste tapi. — Nu. A vieţuit el multă vreme. spre inima pădurii. Cu voce limpede. pe Zeus. cinstea de-a-mi deveni soţie. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. i-a spus pristavului stăpînul. Şi. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. înlăcrimată. în altă constelaţie care se Satirii erau fiinte imaginare . simţind că i se-apropie ceasul din urmă. dacă îşi calcă jurământul. S-a chinuit aşa un timp. la vînătoare. A devenit soţia lui. Se ruga biata să o ierte.. . să-l ducă lîngă mama lui. însă. Sfîrşindu-şi fata zilele. Artemis. a trimis nimfele s-o cheme. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba.jumatate oameni. avînd o cută-ntre sprîncene. Şi moartă ea era frumoasă. Fără să dea nici un răspuns. mai mult ca dînsa.. stăpîne ? zicea Hermes. te-asigur. întradevăr. Pe umeri ţinea. Ca să-i păstreze frumuseţea. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale.. Picioarele paroase aveau. săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. a cerut arcul şi-o. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. s-a prăbuşit in iarbă şi sîngele nevinovat a înroşit pădurea toată. Zeus. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. auzind ţipetele fetei. Zeus a luat-o de pe rug şi a azvîrlit-o între stele. după cum îi prevestise însuşi Zeus. Artemis cea adevărată. Locuiau mai ales prin paduri si însoteau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului.. după cum spun legendele. Zetos şi Amfion. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. ce fată crezi tu. Zeus.Dionisos. oare. trupul său a fost pus pe rug. băiete.. ivind o nouă constelaţie. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbîndu-l. Copiii ei au fost doi gemeni. nu-i alta care să merite. că vor rămîne ne-ntinate. — Bine. Deodată. a rîs cu hohote stăpînul. Făcînd un semn. 63 64 64 Numele de Calisto se talmaceste din limba elina prin „preafrumoasa". prin munţi. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. Calisto. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia ! Cînd a-nţeles înşelăciunea. a trebuit să se-nvoiască. copite de tapi. Arcaş. plîngînd. Mergînd cu pas uşor. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. Ei purtau coarne si urechi ascutite. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decît Calisto . de fată. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. Hermes. Nimfei nici n-o să-i fie teamă.

Zeiţa. Sînt flori pe lume cîte vrei. A luat pe fiica lui Inahos — astfel schimbată în junincă. —.. Şi mai trăia pe-atunci. neostoitul Zeus. A ieşit din pămînt. Pămîntul era luminat de soare. înfloritor. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. Voia săse întoarcă-n fluviu. Dar Hera. o preoteasă-n templul Herei. ca în orice zi. nevinovat. cum nu ! a răspuns Zeus. Zeus. — Ţi-o dau. în întuneric. pe boltă. 65 8. îţi poţi afla alte soţii.Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. alături. Inahos. . Din cer o urmărise lacom. Tatăl acestei fete. Io s-a-nspăimîntat de moarte. era. în Argos . ce uda ţara Argolidei. Io e preschimbată în junincâ — Calisto este sus. glăsuia Zeus către Hermes. că Zeus totuşi este-acolo. sperînd că nu va fi zărit. de Corint. Hera a început să strige : — Stăpîne !. chiar întemeietorul orasului. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. Argos era capitala stravechii Argolida. pesemne. storcîndu-şi cosiţele bălaie. se-nţelege. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decît noaptea. — Nu ştiu.. La adăpostul tatălui. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. si separat. bănuind. Zeus !. lungi. dupa legende. pe şesul înroşit de soare. se îndrepta spre ţărm.. A fugit iute. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. ce purta numele de Io. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. N-a răspuns nimeni. îi răspundea şiretul Hermes. ca o ciută. — De e aşa. cam bănuitoare. Io. I-a pus de gît un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. fiu al lui Ocean. s-a repezit-naintea fetei. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amîndouă. printr-un alt sir de munti. 65 Monstrul Argus începe s-o chinuiască pe Io Hera n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. la nord. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. ce o pîndea din slava lui. era mai greu s-o prindă Zeus. Acest fluviu. ridicînd braţele spre soare. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. Zeus o văzuse pe Io cînd se scălda în zorii zilei. ca o petală de argint. Argosul era asezat la vest de fluviul Inahos. ascuţit. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. terminîndu-şi scăldatul într-o dimineaţă.. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. fiind marginit la vest de muntii Arcadiei.. oraş vestit. Egina-i insulă în mare. Zeus tăcea. să mi-o dai mie ! a rostit Hera. E o junincă fermecată ! a trîntit Zeus o minciună. Fecioara Io. pe loc.. s-a coborît în Argolida.cheamă Ursa mică.în acest timp. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. Prin Argolida se întelegea tinutul asezat în jurul golfului Argolic. era alt fluviu zeu. Unde eşti ?. ca să nu fie prins. Io s-a rătăcit prin beznă. Atîta câ şiretul Zeus.

. Păstorule nelegiuit.. zeii au să te pedepsească. iar apă nu putea să bea decît din bălţi cu sărătură. Zeus. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrînul fluviu zeu. vedea în toate părţile : sus. din cer. blîndă. numele — Io — cu copita. — Eu sînt. da. stelele noptii se sting si ele în zori. Noaptea. cerul. Bătrînul se şi repezise de gîtul fetei sale dragi. monstrul ei de credinta. înnămolite. pe ţărmul nisipos al apei. — Surioara noastră dulce. da.. — Aduceţi leacuri. Vorbeau cu toţii despre ea. putrede. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. — Io !. vedea şi-n bezne şi în apă. Acolo să mi-o chinuieşti. dupa cum si Argus strajuia pe Io pe un munte. să n-o mai poată vedea Zeus. elinii i-au închinat zeitei Hera paunul. Aduceţi iute !. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul. Eu bănuiesc că e o fată. a răcnit el. Tu să mi-o duci cît mai departe. Monstrul acesta. peste cîmpii şi peste ape. mai bătute de vînturile cele reci. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători.. băgau de seamă orişice. care cînta din zori în noapte. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel. Inahos.. au ajuns. sărmana ? se întrebau şi fetele.. Cît timp s-au petrecut acestea.. să iei juninca asta. Io era la depărtare de cîţiva paşi şi-i auzea. striga dînsul. De aceea. are atîtia ochi. prin lumea largă... a rostit fluviul zeu. La fel. jos. pe copilă. Inahos... Văzînd că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă. Nu îi dădea voie să pască decît o iarbă vestejită. mai îngheţate. Da. Stelele par a veghea noaptea din înalt. cum se cuvine aceluia ce suferă.. Hai să citim şi noi ce-a scris. — Unde-o fi Io a noastră ? se tînguia încet bătrînul.. mă sting cu zile. bătrîne. lăsînd-o pradă frigului. într-o bună zi. pe rînd... unul în faţă. Herrnes. Plîngînd cu ţipete. a carui coada pare presarata cu niste ochi deschisi... Eu sînt Io a voastră. 66 66 Hera reprezinta. o aducea să doarmă pe locuri cît mai umede.-n lături. facînd sa i se închida ochii.un slujitor de-ncredere. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te. de fapt. Ştia că e nevinovată. o oropsise. oblojeli !.. Şi-n loc să dobîndească milă. altu-n spate. Asociatia poetica dintre paunul cu coada lui splendida si ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. pe unde-o rătăci. în părţi şi-n spate. ea şi-a zgîriat. Io scrie. ce-nveselea întreg palatul cu rîsetele ei zglobii. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel : — Argus. Sîngele monstrului scurs pe stînca este lumina rosie ce însoteste zorii zilei si coloreaza parca muntii. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pîndă. care simbolizeaza stelele. Io vărsa lacrimi amare. Priviţi-mă cum am ajuns mugea copila-ndurerată.. . şi cu surorile-i iubite. Abia dacă în timpul nopţii cîte doi ochi se odihneau. Hera o urgisea mai rău. o clipă fiecare . frunze pălite şi amare. în ţara fluviului Inahos. Şi tot ducînd-o monstrul Argus. dar ceilalţi rămîneau de strajă. numit Argus . Inahos îi mîngiia pielea rănită de lanţurile de aramă.. Ştie să scrie cu copita. care întrupa uneori si rasaritul zilei. N-o mînia cumva pe Hera. taie capul lui Argus. cît te-i pricepe tu mai bine. ce ocroteşteacest ţinut. cu multă trudă. Simt că mă sting. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. Argus. Ea îmi era căldura vieţii şi mîngîierea clipelor de bătrîneţe ce m-apasă. — Juninca asta-i fermecată ! au strigat toate fetele.

... Zeus hotărăşte moartea lui Argus Argus nu s-a uitat în urmă. să nu se-apropie nici un om. N-a ascultat plînsetul lor. Tatăl se aruncase jos. A luat în mînă caduceul şi a zburat ca un vîrtej. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. — Sînt un sărman păstor de capre.. Acolo iarba e pălită. Asta şi urmăreşte Hermes. pînă la urmă senvoieşte. — Cine eşti.. lovindu-şi fruntea. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş... ce fluier e acela ? N-am mai văzut.. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfîrtecase pe Uranus.. şi la umeri.. umbrit de arbori rămuroşi. vom lăcrima în urma ta. pînă ce a găsit. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricît de mic. El însă s-a urcat pe-un munte. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. Lui Argus i se închid ochii. A dus juninca mai departe. pînă ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atît de mare străşnicie. băiete !. . tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. nişte păşuni cu iarbă arsă. M-a blestemat fluviul Inahos. în drum. păcură. măi ? i-a strigat el.E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io !. Hermes şi-a scos din sîn un nai. Şi noi cît vom trăi pe lume. Iar mie-mi vei cînta din fluier. Frumos mai ştii să cînţi. nevinovată precum e !. mereu. cîntînd mereu.. a cugetat în sine Zeus. — Frumos mai cînţi. De pe-nălţimea unde sta.. A venit vremea s-o ajut. Şi-s izvoare.. Cum ? Te priveşte. A început să-şi mîne turma. De-acolo priveghea în zare. să-ţi tot adăpi căpriţele. din nai. cîntînd din nai.. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie. în bătălia dintre ei.. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica . avînd pe lîngă ei un ţap cu părul negru. Duse îmi sînt orice nădejdi. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus.. Sosind acolo. cu lanţu-i greu. A tot zburat. şi la picioarele-i mai iuţi decît e vîntu-n vijelie. Şi tu poţi să te odihneşti... i-a poruncit Zeus lui Hermes. fermecător. aici e grasă.A tras api tare de lanţ. Făcut din trestii ?. încît abia de-o vedea Zeus. Incet-încet îşi urcă turma. Argus l-a şi văzut pe Hermes... Cum a lovit cu caduceul..... Dar vai. Hermes se face-ntîi că nu vrea să urce-n munte. Urcă-te sus ! E şi răcoare. a tot zburat.. Erau atîta de departe şi-atît de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. lîngă Argus . tîrînd juninca-n urma lui." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. Iubita noastră soră ! Eşti osîndită pe nedrept. ia vino-ncoace !. hohotind : — E dusă mîngîierea mea.

zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. cînd suflă prin frunzişuri vara. A strîns ochii monstrului Argus.fluviului Inahos. ca-ntr-un mormînt... Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă al Herei. Argus a adormit de tot. I-a strîns în poala ei pe toţi. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. cu coada lui strălucitoare. Şi-ntr-adevăr. rosteşte Argus moţăind.. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros ai monstrului. Ea a luat ochii strînşi în poală. Muntele s-a-nroşit de sînge. Io îşi recapătă vechea înfăţişare Zeul pristav nu stă pe gînduri şi rupe lanţul de aramă. . şi să-l ucidă. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decît păunul cel rotat. pe nume Pan. din acea clipă. Puterea lui este sfîrşită. numită nai. care o priponea pe Io. in cîmpie. Vocea lui Hermes e ca vîntul. tu ai să fii pasărea mea. Nu încă toţi. cum zeul a-ntîlnit o nimfă şi. ca nişte pietre nestemate. ochii ce m-au slujit pe mine.. De sub veşmîntul de păstor îşi scoate arma ascuţită. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. dar a zărit jos. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. sub cîntecul duios din nai. cu ochii cei risipiţi ai monstrului !" a cugetat zeiţa Hera. i-a plăcut mult zeiţei Hera. cîte undi. pentru cîntat. şi-s risipiţi mai peste tot. Sforăie-n tihnă şi visează. — Spune-mi. ici-colo. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. zeul Pan s-a-ndrăgostit. „Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. porneşte-n goană către casă. Coada păunului. i-a prins de coada cea rotată. Pentru întîia oară Argus nu are nici un ochi deschis. căzuţi pe coaste. Asta vrea. Gîndeam s-o urmăresc pe Io. Şii spune Hermes. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. ca să-i arate ce-a făcut. despre un zeu. cine a născocit unealta din care cînţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. Juninca liberă. Nu vreau să-mi scape fata asta !" Voia să-i pună pe o stîncă.. rostogolindu-se pe văi. căzuţi pe văi. adormitor. cu glas domol. Numai că-ndată după-aceea. Capul şi trunchiul se zdrobesc. Mai sînt de strajă. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. Capul s-a despărţit de trunchi. scăpată de sub cumplita priveghere.. Monstrului i se închid ochii. ca s-adoarmă tot mai adînc. Iar caduceul mîngîie ochii lui Argus. şi a rostit către păun : — Pentru că porţi ochii lui Argus. trecînd o pasăre : păunul. rotată. îi tot spune. păstorule iubit.

şi antrecut orice măsură. de mii şi mii de ori era mai bine dacă se îneca în valuri. oi. şi peste dealuri. Se rătăceşte. Furiile se puteau transforma si ele. Osiris . 68 Osiris este în mitologia egipteana zeul-soare. numind-o pe regină : Isis. Şi fuge. părul de animal îi cade. decît să îndure atîta. dînsa s-a tras lîngă un mal. cîntă şi. Prinţesa se juca-ntr-o zi. o vede şi îi dă curaj. un rege care domnea-n Fenicia . fara tinta.Ea porunceşte unei furii să se transforme într-o streche. ca majoritatea zeitatilor. Vorbeşte. Ele aveau bice cu serpi si loveau pe cei vinovati de a fi suparat pe zei. fluviu Inahos. pe-o cîmpie. Cade-n genunchi.. văzînd-o pe frumoasa Io. Zeus coboară grabnic în Egipt. rîde. Pe ţărmul său aleargă Io. Muscate de aceasta insecta. dupa cum arata unele legende. ca rege în Egipt. Şi. îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pămînteană. Mugeşte-adînc. furia chemata în ajutor de Hera se transforma într-o insecta numita streche . Acolo a născut un fiu lui Zeus. Cu carul său de aur. Vechea Fenicie se întindea pe coasta marii. Feciorul s-a numit Epafos. Regele Agenor. boul sfînt. înlănţuit de zei pe Elbrus. Epafos s-a confundat. Regele din Egipt.Sidon. si Isis. Nilul. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. Uită drumul. domnea în orasul bogat . cai. înţepată necontenit de acea streche. fără puteri. Era o tînără prinţesă. umede. Cînd a murit şi el.. După ce ei s-au stins din viaţă. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. uluită. cu prietenele sale bune. cu apa lui mîloasă. animalele fug pe cîmp. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. curgea — oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. zicîndu-i Apis 68 67 Răpirea Europei In timpul cînd sărmana Io era încă tîrîtă-n lanţuri de Argus. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. De spaimă. monstrul ne-ndurat. însăşi stăpînul. între Siria si Liban. Parcă o taie c-un cuţit. pe-o pajişte. fiul de titan. a fost urcat fiul lui Io. la ţărmul mării. animalul atît de venerat de vechii egipteni. cuprins de gînduri pătimaşe. fuge. . Ridică fruntea către cer. 67 69 69 12. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. Sciţii o văd prin ţara lor. se vede pielea mătăsoasă coarnele i se rup din frunte pe spate. Strechea o-nţeapă pe junincă. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. In povestea despre Io. cu Apis. într-un val de aur. pentru Furiile erau niste genii razbunatoare din tinutul cel întunecos al lui Hades. In cîntece se povesteşte că fetele strîngeau în coşuri trandafiri roşii din boschete.. Picioarele şi mîinile îi sînt aşa precum erau în vremea cînd sălăşluia la tatăl său. Io. Io trece-n goană printr-o pădure. încă înfricoşată. cosiţele i se revarsă. Prometeu. minune !. se saltă repede din tină. Zeus. Totul era ca mai-nainte. pe care-l cînta Moschos în „Idilele" sale. Ii pune mîna grea pe spate junincii albe şi. Din cer. şi peste văi. preoţii le-au făcut altare. pe pămînt.. nevinovată. Pe tron. în valurile reci şi repezi. Mai bine zeii să-i ia viaţa . strigă. zeita-luna. Ea ocoleşte tot pămîntul.care ataca de obicei vitele : boi. pentru că-i venise ceasul. tatălui ceresc. fiica lui Agenor. în Asia.

ele nici n-au băgat de seamă cînd s-a ivit un taur falnic. mai-nainte. Apoi.. fără nici o chibzuială. parcă grăiesc. Europa.altarul Afroditei. Numai că nouă ne e frică.. Zeus s-a apropiat. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare.. pe-nserate. pristavul Hermes.. Vîntul îi mîngîia copilei părul bălai şi inelat. îşi luase altă înfăţişare.. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. Către ţărmul acesta. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. în ochi c-un zîmbet victorios. sub copac. mireasmă de ambrozie. repede ca vîntul. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. Priviţi-l doară ce blînd e. mai către larg. Cum ? Tu.. Din botul lui se-mprăştie miros de flori.) . Zeus. mugind cu glas de trîmbiţă. O muzică tulburătoare se răspîndea jur împrejur. Inghesuindu-se-n cireada minată de pristavul Hermes. Ochii acestui animal par ochi de om. — Da. mugea. Nu trece mult şi se iveşte. şi-abia acuma. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare. pe-ncetul. mîndra zeiţă-a dragostei. parcă. şi-n sfîrşit se-aruncă-n valurile verzi. Fata de rege s-a grăbit să vină pînă lîngă taur. poruncise fiului său. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. plînge şi ţipă-nfricoşată : — Vai. într-un singur glas. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. îşi purta prada mult mai iute decît puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. iar taurul. Poseidon. apoi în goană. N-ai mai văzut astfel de taur. Nu a rămas pe pajişte decît stăpînul din Olimp. iată-l.. pornind cu paşii-i majestuoşi. Hermes a mînat mai departe cireada. Plutiseră întreaga zi.. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. de bună seamă. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană.. schimbat în taurul de aur. Cu capul face semn spre noi. Părul lui e ca aurul. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene. — Cine eşti tu ? întreabă el. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. da ! au spus şi celelalte copile. Acesta se ridicăndată. înoată.. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare ! Vestiţi pe tata. un tînăr. s-a mirat şi dînsa. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. cînd se vede-n valuri. către o pădure. Europa. vino să te miri. apoi mai iute. ba. şi înoată. Cîntînd voioase şi zburdînd. strigîndu-şi tare biruinţa. staţi !. care păştea pe malul mării. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. îmblînzea marea-n calea lor. Taurul luneca pe ape.. Şi. (Dar tînărul acela era tot Zeus. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei.. ochii ca bolta cea senină.. Se-amestecase-ntr-o cireada. Ce vrea să spună nu-nţeleg. Asta vrea. înconjurat de nereide. acolo. ce mă fac. mai către larg. zeul mărilor.. a răspuns dînsa. repede... întîi încet.. Se-aruncă. şi să ne plimbe. dispare ca prin farmec. Fata era înspăimîntată. In acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. Tînărul vine lîngă dînsa. — Aşa e. în depărtări. Dar taurul cu păr de aur.. Insă. tot de aur. Dar. vedea un ţărm. Zeus se preschimbase-n taur.

mai bine urc pe stîncă. Deodată. înotînd spre asfinţit.. fiindcă pămîntul pe care Zeus te-a adus o să poarte. sau nu. Ruşinea.. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. dupa legenda. pe ascuns..— Numele meu este Europa. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpînul lumii. ce se afla nu prea departe-n insulă. Fără părinţi şi fără rude.. Radamante. Numele tău o să rămînă nemuritor. Agenor. Europei i se atribuie si un al treilea fiu : Sarpedon. începe să o mistuie.. aşa precum îi este Hera. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atîta ajutor. — Nu plînge. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu !.. care împreuna cu Minos si un alt fiu al lui Zeus : Eac.. să-i fii soţie. preafrumoaso !. Aceasta era.. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. 73 16.. simte lîngă dînsa o adiere parfumată şi-un zvon de cîntece duioase.. tinere voinic. grăieşte el. — Primesc. dîndu-i curaj. Mai bine vreau să pier din lume. nu numai ale Greciei antice.. iar apa fierbe dedesubt. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. Numai că-n schimb. pentru că insulă mi-e ţara ... înainte de a da lupta cu titanii. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. insula unde se nascuse si crescuse Zeus.... Sînt singură şi fără sprijin. lîngă stejar. De-acolo nu mai pot scăpa. lipsită şi de orice prieteni.. 70 Afrodita îi aduce mîngîiere copilei lui Agenor Tîrziu.. draga mea. Uite. a dus-o către un oraş. Zeiţa îi opreşte pasul. îi spune. gata să urce pe o stîncă şi să s-azvîrle-n apa mării. va fi Europa tînără . numele tău. răspunde ea. îi pune palma pe cosiţe şi-o mîngîie. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. 70 72 Acesta este regele Minos. Spunemi tu. în muntele Olimp. Se-ntoarce iute şi zăreşte.. Unul va fi regele Cretei 72 71 . plînge şi suspină : — Pe unde sînt ?. iar celălalt. Deci bucură-te. erau judecatorii mortilor ajunsi la Hades.. Dorul de casă. Europa plînge. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultura. 71 Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. care se pleacă peste apă. spre dimineaţă. îi spune. Priveşte cerul sîngeriu şi marea vînătă inspumată. m-a dus în locurile astea. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. Europa se şi ridicase. Şi tînărul ce te-a cerut. Europa vede că a fost părăsită de tînărul care spunea că e regele insulei. trezindu-se din somn. e tot el. în unele legende. judecător al umbrelor de sub pămînt 73 . pe stînca înnegrită. Sînt regele ţinutului. pe Afrodita. Este vorba de insula Creta. Europa. de părinţi. . apucînd-o lin de mijloc. iată. şopteşte încet ea. în viitor. aici este stejarul. pe lîngă Asia bătrînă. ci ale Europei. în noaptea asta vom dormi aici. în oraşul unde domnesc. care se află-n Asia şi. tîrziu. unde-i palatul meu regal. la noi. într-o lumină orbitoare. Inima ei e-ndurerată. jalea mă doboară. dar mîine-am să te duc. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. Priveşte. dragă fată ! Tu-i eşti nevastă pe pămînt.

în heraion — templul Herei — artistul Policlet făcuse o statuă de aur şi fildeş. în Olimp domnea o singură zeiţă. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic. Locul ei. pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. batjocorindu-l pe stăpîn. Statua era tot atît de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur. cum şi-o închipuiau cei vechi. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. Cortegiul se-ncepea cu Hera. n-a vrut cu nici un chip să vină. Cheloneea. Mai bine stau la mine-acasă. cum sînt acelea din vila Albani. în timp ce nimfa.. au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera. mîndra şi preafrumoasa Hera. . Zeus s-a mîniat cumplit. precum îi hotărîse Zeus. Olimpul se cutremura. Herei i se ridicaseră mai multe temple. deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. şi nunta a urmat în voie. şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă. Poruncesc !.. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon. ce-şi purta casa în spinare. Sfîrşindu-se apoi cu masa. lui Zeus. în această calitate. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. pentru că Hera se-ncruntase... pe loc. Hera este reprezentată cu sceptrul. In acea zi. Pedepsirea Cheloneei Despre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. Broască ţestoasă . care mişunau şi pe pămînt. se prefăcuse într-o broască. i-a dat stăpînul voie Herei să meargă înaintea lui. se vedea gol. Putea să dea — tot ca şi dînsul — porunci stihiilor. Fusese-o nuntă în Olimp. ba a mai rîs chiar şi de miri. Iar noi. Cheloneei să i se curme. mai mare ca oricare alta. Şi de se frămînta în jilţ.. avînd în mîna dreaptă sceptrul 74 74 75 . ca şi-a lui Zeus. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale. broască ţestoasă. — Zeus ? Cîte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. 75 Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri. Zeus venea în urma Chelone înseamnă. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. hotărît la masă. ba şi genii şi nimfe. Cînd Hera pătrundea-n Olimp. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. soţia marelui stăpîn. se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvîrşirea căsătoriei.. Numai o nimfă. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de respect. Mînia ei stîrnea furtună. să urmăm nunta. Cheloneea. în Olimp.. Hera s-a-nveselit din nou.Hera si copiii ei Cu toate astea . Nauplia etc. glas de tunet. în limba greacă. de la Roma. ceilalţi. născocind legende pline de fantezie. abanos şi fildeş. Toţi le-au adus daruri de preţ. Aici. Sparta. ca şi în ape. auzind astfel de răspuns. Să se prefacă într-o broască. Oraşul zeiţei era Argosul. ca şi în aceea de protectoare a căsniciei.. în templul din Olimpia. închinată reginei cerului. graiul.

şi se găsea în Nauplin . Ţinea la frumuseţea ei. nimfă.. Iar pe umăr îşi punea un văl. se apropiase de fecioară. Cucul fusese pus acolo. şi-au văzut tinerii obraji mîncaţi. Sceptrul soţiei sale. mătăsoasă. şi speranţa. cu o esenţă-mbătătoare. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. că Zeus. pe toate fetele acestea. pe pămînt. mult mai strălucitor decît e soarele-n amiaz. pînă la os. niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie. Ştia de purtările lui Zeus. o pedepsea îngrozitor. trupul său alb. cu numele de Antigona. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vîrît repede-n sîn. şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare.. a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos.. dealtminteri. şi şi—1 prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. fugind întruna după nimfe şi după fete pămîntene. Legenda spune despre Hera că îşi ungea. şi înflorirea. ci fiindcă.. cu ura ei neîmpăcată. dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. zeiţă. copiilor. la cea mai mică adiere.. Trebuia. soţul ei. Urechile-i micuţe. Zeus a înşelat-o şi pe Hera Se povestea. Hera le urmărea. spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. lumea ştia. într-o zi. de cea mai bună ţesătoare. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpînul. în vechime. străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O !. în Olimp. oare.. cum este astăzi pentru tine. zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. pe care le strîngea-n mănunchi. ţipînd şi tremurînd. fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. după nunta sa. ca fiind pedepse date de zei. erau şi ele-mpodobite cu cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. avea în vîrf un cuc micuţ. Cine nu auzise. o-nşela mereu. la nuntă.. aflase totul.ei. care-au spus că feţele lor sînt mai albe decît ale zeiţei Hera. cînd n-alerga după zeiţe ?. avînd şi el în stînga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii. Zeiţa Hera se mîndrea adeseori cu-aceste vorbe. semnul puterii de stăpîn. Zeus s-a prefăcut în cuc.. că are părul mai frumos. Aşa a pătimit o fată. Niciodată. cel mai adesea. Se prefăcea că-i este frig.. Cucul.. Bolile se tîlcuiau. după scăldat. Văzînd-o cît e de frumoasă. Palas-Atena. Dar oricît s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră.. 77 . nunta cea mare din Olimp. în timpul unei ierni geroase. de lepră 77 76 . deci. nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară. într-o legendă.. ce se lăudase. ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea. muritoare. făcut cu multă măiestrie. să fie pildă. sta-mpietrit şi îşi spunea. Ca dar. Zeus. Gelozia îşi arată colţii Zeiţa.. pe care i le spunea Zeus. Ea trebuia să spună astfel. Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apă clară.. se mai povestea. în jurul frunţii îşi strîngea cosiţa-i lungă. Hera. Altei copile. Scăldîndu-se. încîntător. Pe sîn îşi aduna veşmîntul. fiindcă era ocrotitoarea familiei. roze. Ba încă se 76 Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă. în Peloponez.

înlănţuind-o zdravăn şi-agăţînd-o de boltă. răcnind şi-ameninţînd. gelozia ducea la certuri zgomotoase. a pîndit carul cînd trecea. 79 78 Despre Hebe se spunea. Alteori însă. fiindcă mai vrea şi alţi copii. Tetis. slobozind pe Hera din lanţuri. pe nume Briareu. că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer. şi zeii au pufnit în rîs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică. graţioasă. stînd alăturea de ea. însă nici Hera n-a rămas datoare. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car ! spunea Zeus tuturor. care durau timp îndelung. roasă în inimă de ciudă. ce-mpodobeau trupul de lemn. acoperită toată-n văluri.. cu furie. Hera. Una din ele. s-a repezit în cer. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta. Atît era de frumos păstorul. mişcîndu-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale. care aflase taina. se preumbla-n toată Elada. înverşunată pentru atîtea umilinţe. La rîndul său. Ea se născuse în urma faptului că Hera mîncase nişte lăptuci. răspundea Zeus. gigantul. şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. fiul regelui Troiei. şi-am s-o-nlocuiesc c-un tînăr. Apolo şi Atena. era paharnică în cer. atunci cînd se iveau pe lume. Zeus rîdea cu hohote. să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. fiind şi zeiţa tinereţii. a şi făcut. Hefaistos. Doar o zeiţă. faţă de care el avea o slăbiciune. smulgînd veşmintele de văluri. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Uiţi că-ntr-o zi s-ampiedicat. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades. Precum a spus. Iar Briareu. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe. a pedepsit-o pe Hera cu asprime. să-i dăltuiască-n lemn o fată. Zeus a poruncit îndată fiului său. Zeiţa şi-a părăsit cîndva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea.mai povesteşte că. cu două nicovale mari prinse de picioare. cu forţa lui uriaşă. stăruitoare. înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui. făcîndu-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 78 79 Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede. Hera pune la cale sâ-l răstoarne pe Zeus. Cealaltă. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa. Zeus i-a gonit pe Poseidon. din muntele Oîimp. Hebe . şi de-asta-i necredincios. Ca răzbunare. s-a înţeles cu zeii Poseidon. A pus această statuă. fugara Hera. spre marele necaz al Herei. cu care o servise Apolo la o masă. tocmai cînd ne servea la masă. stăpînul mărilor. într-un car măiestrit din aur şi. Zeus s-a-nduplecat. fără ca Zeus să-i fie tată. şi pe zeul Apolo. că fusese născută de Hera. Aşa s-au împăcat din nou. Ilitia. Zeii înspăimîntaţi au şi părăsit lupta. un fiu de rege : Ganimede . Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. pocăită. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. A iertat-o pe-Atena. S-a repezit în car. de fapt. aflînd această veste. şi Hera a-nţeles. desigur. I-a iertat şi pe ceilalţi. . în schimb. se îngrijea de toţi copiii. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac. că a fost numai păcălită. a chemat un gigant cu o sută de braţe.

Ares privea la dînsa fără nici o putere. şi hai cu el.. — Ce spui !... parcă bătută-n cuie. căpătînd chef de glumă. cheutori la veşminte. Hefaistos. Hera. în adîncimea mării.....Un dar amăgitor Hefaistos. Crescînd ceva mai mare.. ţipase. S-a aşezat pe jilţ. şi-aşa l-a izgonit înapoi. Atunci Hera-nfuriată. Şi ceilalţi zei. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut. zeiţa frumuseţii şi-a dragostei. Eu doar atîta cer. agrafe pentru rochii. Pînă ce făurarul s-a ameţit de tot. Hera ameninţase. ce-asudă şi trudeşte... Dar cînd a vrut zeiţa să se ridice iarăşi — pas să mai izbutească.... şontîc.. Un preţ. un alt fiu al lui Zeus. făcîndu-le cu ochiul. ea ma oropsit. de-asemeni. fiindcă tot ea-l născuse atîta de urît. aruncîndu-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză.. — Ce preţ vrei ?. de-mi cereţi... mărgele şi cîte şi mai cîte. murdar. îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri.. Vreme de nouă ani... se zbătuse. căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. cît locuise-acolo. a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dînsul. salbe. Dar. divina. Glumeşti. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus cînd i-au văzut venind. care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise. căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă. se răzbunase straşnic pe mama sa. — Ba nu glumesc deloc. I-a rostit vorbe bune... în timpul cînd se afla la Tetis. Era un jilţ de aur. O cupă. Puţin. văzînd că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată. inele preţioase. l-a luat frumos de braţ. M-a aruncat din cer. încă una. Parcă era lipită. Hefaistos cere o răsplată mare Zeul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului. Dionisos. încă puţin. făcut cu măiestrie. care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. l-a primit. — îi dau drumul. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos. ca si se odihnească. Ce pofteşti ?. se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul. pe care o iubeau mai toţi nemuritorii.. în fierărie ? .. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. Dar el se ţinea tare. nespus de încîntată.... Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. în Lemnos. în cer. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul.. şi astfel l-a-mblînzit. aşa şchiop cum era.. şi trebuie să plătească. făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite. le răspundea hazliu... centuri. Cum ? însăşi Afrodita. i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin. pesemne. care-l vreau eu. în Olimp.. voi. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja. isteţul. Fără folos.. pe Hera. — Legendele Olimpulul. şon-tîc. Toţi zeii-au rămas muţi.. zeul viţei de vie.

de parcă ar fi vii. Acolo lucra zeul. Am făcut pe Pandora. şi-un cîine de argint. cînd a văzut că mă născuse hîd. zeci de minunăţii. sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte Cabirii erau nişte genii vulcanice. ce se mişcă şi îmi ascultă voia. Unele legende afirmau că aceste genii. unde-l zvîrlise Zeus. plini încă de mînie. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. nemaiavînd ce face. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru. Ce vuiet fără noimă !. dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp.... Zeus .... Altfel. pe Zeus şi pe Hera. divina Afrodita. Munca sînt eu — eu. aşa e.. Vulcanul erupea. s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera. cu dulcea-i Afrodita. de strajă unui rege . două fete de aur. după străvechi legende.. 80 80 81 . în insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printrun drum subteran. strivit sub apăsarea colosului de piatră. Hefaistos sta însă ca stînca în furtună. se spune că sta Tifon. cu migală. Din vina mea sînt oare ? Sau dintr-a lor ?.. Şi-avea zeul Hefaistos atîtea fierării ! Una era în Lemnos. M-a azvîrlit chiar Hera în hău. şi mă ajută-n mers. ţîşneau flăcări şi magmă clocotită. Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri. căci mie mi se cade. cabirii ..... In sfîrşit. noduroasă. şi arme pentru toţi. 81 Ahile. cînd avusese cearta cu soaţa lui. cu Hera.. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare. Iar mie. el gîfîia. a rostit fierarul. răsturnînd peste dînsul povara unui munte. urmează şi mai tare Hefaistos. în număr de trei.. cu fiii săi. Aici a făcut dînsul armele lui Ahile şi ale lui Enea. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi.. lucra de zor arama. şi tauri care varsă foc şi scîntei pe nări." Ei şi ? Ce e cu asta ?. Agamemnon şi Enea sînt faimoşi eroi din multcîntatul război troian. Căci sînt schilod. pe veşnicie. deci şi cu frumuseţea. fierarul. Şi-un gigant de-aramă ... aurul şi argintul. De cum au făcut nunta Hefaistos. Cînd se mişca gigantul. Ce dacă sînt aşa ?. rămîne Hera aşa. şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. . Ce zgomot !. Iar Zeus — ce să spună? — a-ncuviinţat şi el.. Chedalion. făurind. cel hulit de voi — şi frumuseţea-i dînsa.. din vulcan. silindu-i să-şi aplece ochii către pămînt. monstrul pe care Zeus îl doborîse-n luptă şi îl înlănţuise. în insula pietroasă. Dar dînsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta. şi c-un pitic. sceptrul lui Agamemnon lucruri.Slutul se însoară cu zeiţa frumuseţii — Ştiu ce gîndiţi în taină : „Hefaistos e slut !. Pe-această nicovală. în neclintirea lui. cea din urmă. zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Şi sub vulcanul Etna. ş-atuncea. Ce murmure !.. ajutat de ciclopi. fata aceea vie. şi Hera se-nvoieşte. — Dar eu muncesc... care ţineau ciocane în mîini sau pe umeri.. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mîna sa aspră. erau fiii lui Hefaistos. închipuiţi ca nişte fierari.

Zeiţa. pe şale. zeul acesta.. dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amîndoi. Iar zeii se sfădeau. s-o sărute . pînă la sfîrşit. avînd capitala la Atena. să scape de ocară. era încă sălbatic. la urmă. care este mai chipeş. ruşinată. avea mereu necazuri. venind în grabă..Numai că. Calul. care se zvîrcoleau ca peştii într-o vîrşe. Iar Ares a pornit spre Tracia. Afrodita. deci cui i se cuvine să i se facă temple.. pînă cînd făurarul i-a dezlegat. chemînd zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţînelui nemernic : — O. . pusese temelie 82 unui oraş vestit. şi-a ţîşnit un izvor cu undele sărate. Zeus prea puternic şi voi. a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă. o ceartă-ntre toţi zeii.. dibaci. dar ticălos. S-au certat multă vreme. această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pămînt.. să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. izbind copita-n pietre. Ticăloşia lui Ares Chiar soaţa. Nu mai putea să facă o singură mişcare.. veniţi mai iute.. arzători ca tăciunii. văzîndu-i pe Ares şiAfrodita. în Olimp.. s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Pentru că sînt beteag. ori sălta. Cecrops.. care-ntruchipa focul şi munca măiestrită.. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". pentru 82 Străvechea Atică se afla în Peloponez. Zeii. dar. Mai mult. în faţa insulei Eubeea. o ţară sălbatică şi rece. fâcîndu-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. Cum a plecat fierarul. Atunci. au rîs. făcînd ochi dulci lui Ares. îşi bătea joc de el. a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. în hazul tuturor. în ţara Aticii . în locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul. aşa vrednic precum era. îl înşela. bun doar să ducă-n lupte războinicii.. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute . plin de furie. cu coamă lungă şi albă cum e valul. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege. şi-a lovit într-o piatră. care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş. A luat-o pe zeiţă în braţe. învolburate-n spume. Palas Atena Aezii de-altadata spuneau că într-o vreme ar fi fost. au început să rîdă. şi-şi rotea ochii-n frunte. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat. Sforăia cu mînie şi necheza puternic. nemuritori. ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi !. Cipru. furca sa cu trei dinţi.. s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. la fel cu apa mării. Şi-au rîs. frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares. Poseidon a privit mîndru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul. veniţi. zeul Poseidon a ridicat tridentul. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul. stînca s-a despicat şi s-a ivit un cal vînăt. zeiţa frumuseţii.

PeAtena. pomul avea fructe verzui. dar şi navigatori.. urlînd înverşunate.. puterea.. prin lupte şi măceluri. îţi datorăm atîtea ! Bărbaţii-or să 83 83 Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decît Atena. Eu le urez. îi vrem muncind în pace. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vîrful spre pămînt. Vor debarca pe ţărmuri. într-un faimos amfiteatru de marmură. O. celor ce vor străbate marea. Şi regele. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii... Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. pe grumaz. bogăţia. Serbările se numeau Panatenee — dupâ numele zeiţei. prin aventuri pe mare.. Tu ce le dai.... — Acesta-mi este darul ! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult !. nu numai la războaie.. Şi. Da.. a ieşit un vlăstar. Cetatea nou-clădită se va chema Atena — cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. răsunau minunate cîntări. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. dar şi dansatorii. Ce bună eşti.... La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrînului poet orb Homer... şi le vor stăpîni. Cecrops şi-a strîns supuşii. înfrîngînd alte neamuri. Odeonul. copile. la rîndu-i. să fie luptători.. sporindu-şi bogăţia. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii ! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. Calul. Calul. Aici. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. Copacul plin de fructe rotunde.. plini de nesaţ. care a crescut iute. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. războinici ? Sau doar agricultori.. fără nici un cuvînt. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops.. îi vrem mai bine-acasă . a-ncetat nechezatul. cînd urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. Cu ochii către mare. aşa cum le cîştigă doar zvînturatul Ares. un căpăstru de piele. muzicanţii şi poeţii. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decît noi. făcîndu-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii.. era domesticit. bărbatul şi femeia — s-a văzut că acelea ce o doreau pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. s-au adunat în pripă. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. Noi o dorim de-aceea pe-Atena !.războaie şi apa. fecioară !. în drepturi. aromate. Ne dăruieşte lupta.. a zis Atena. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii.. fecioară-nfumurată ?. . laolaltă... Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pămîntul. De mîine vom pleca !. ca prins de vrajă. Atena !. a fost numit măslinul. Unu-i dă bogăţia. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. Atena îmblînzeşte calul şi dăruieşte oamenilor măslinul Atena a-ntins mîna. iar altul v-o aduce prin roade dobîndite din muncă-n timp de pace. — Atena !. Aici. ca nişte nestemate topite în lumină. spre calul cel sălbatic.. meşteşugari cu tihnă. Noi vrem să stea acasă.. S-a apropiat de Atena. ca vînturile mării. Făcîndu-se la urmă şi o numărătoare — pentru că pîn-atuncea erau deopotrivă.. s-o colinde. şi nu pîndiţi de moarte. Noi nu-i lăsăm să plece. printre frunze. din patru în patru ani. adică... Ea i-a netezit coama şi i-a prins. Atena.

şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. au hotărît pe dată să le ia orice drept. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. Zeus !. cînd înceta războiul. în cetate. a perioadei cînd femeia juca rolul precumpănitor în familie. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mînă. s-a întors spre ţărmuri. Puhoaiele de ape s-au mai retras . Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp. şi-or merge şi la luptă. s-a ivit dintre valuri. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. O. Şi fiind ei mai puternici. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. Treceau. Şi altele cu daruri.. precum dorise zeul. pe o colină-naltă. Apa s-a liniştit. şi-ţi vom aprinde facle.. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. In legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. sprealtarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. Tot aici erau construite.rămînă acasă. în vremea asta. adică la perioada cînd bărbatul începe să aiba în familie rolul principal. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii.. în văluri albe. Atica este inundată de zeul mărilor Cum a aflat Poseidon de alegerea făcută. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sîrg.. 84 85 84 85 Legendele eline. Ca toate celeîalte fenomene istorice şi sociale. precum arată Friedrich Engels. A făcut semn spre ape.. Aici. Femeile-s de vină !.. templele zeilor. şi-ţi vom aduce jertfe ! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. Femeile eline. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară. şi nu cruţau nimica din tot ce întîlneau. ţarini şi livezi. în mîini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric. Şi. dar tot erau sub valuri oraşe şi cîmpii. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe Atena şi pe ei. printr-o întîmplare legată de zei. un altar lui Poseidon. Aflînd cu ce osîndă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. Poseidon s-a-mpăcat. . numindu-l „al Uitării". cu facle-aprinse-n mîini. puternicul Poseidon s-a potolit. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblînzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. Acropola . treceau fecioare-n cete. pictura. ascultîndu-i porunca fluturau în mîini ramuri şi frunze de măslin. arhitectura. — Un alt potop ?. este justificat şi acesta.. Zeiţa i-a-nvăţat peatenieni — se spune în vechile legende — arte şi meşteşuguri : sculptura. ba a şi hotărît că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. înţeleaptă. cu vîrful ţintuit către Atena.. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul . Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. Vor fi plugari şi meşteri. strigau femei şi fete. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica. din piatră. oraşul lui Cecrops. Atena. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. de obicei. în mitologia elinilor.

cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. Căci nu vine izbînda. arta pe care le punea. ci tatăl meu. Nimfele de pe munte. La drept vorbind. taci că te ajunge blestemul ei ! Zeiţa nu poate să ierte. şi te umileşte în faţa-i. fără glas.. dar şi prudenţi. Chiar dacă tu nu ştii. Idmon. fecioara lidiană. din văi.. îi sfătuia zeiţa. Tu ce gîndeşti ? C aAtena îţi va cruţa trufia ? Taci !. — Nu. şi nu se saturau privind graţia. 86 87 87 Lidia. şi le-a răspuns astfel : Simbolul prudenţei e şarpele. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. mai mult decît orice. In istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. de mai vorbeşti aşa. albe. ori nu i se pleca. din apa mării. în purpură. în Lidia . altminteri nu se poate. le răspundea copila. în lucrul migălos. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul.. zeiţei nu-i datorez nimic. în vechile opere de artă. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. pe nume Arahneea.. sau nu îi slăvea harul. Fata nu s-a lăsat. Ea. cerea închinăciuni. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. purtînd pe punţi eroii. l-anfrînt şi l-a rănit. oricîtă vitejie ai arăta în luptă. Cînd ea depăna lîna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. Veneau şi zeităţi. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. Lui îi dau mulţumire. Ea a zdrobit cu mîna-i divină pe-un gigant. ţară vestită în antichitate. Şi el avea o fată. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. Dar ce spun eu că regii !.în cîntece se-arată că ea. copilă a lui Idmon !. supunere deplină. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pînze de preţ şi stofe.. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. . pe-ndepărtate ape.. să brodeze pînze. Pe Ares. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna langă zeiţă. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă . şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mîna ei — şi tu o-nfrunţi ? Nebuno ! Nu mînia pe zei ! Şi mai ales pe Atena. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rînduri de vîsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta.. s-o vadă pe copilă brodind sau ţesînd pînza. era situată între Misia. Cresus. Greşeală !. Ştia copila asta să ţese. virtuţile.. se răspîndise faima acestei măiestrii. tot dînsa te ajută. zeul luptei şi-al răzbunării crude. Frigia şi marea Egee. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. e îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. i-a învăţat pe oameni să minuiască roata olarului. într-un oraş. nimfelor !. din ţărm în ţărm. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. ca nimeni alta. cînd îşi răsucea fusul. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. 86 Atena pizmuieşte pe fata lui Idmon Intr-o legendă veche se spune că trăia cîndva. în Asia Mică. puterea şi arta la ţesut. strigau nimfele-n cor. Idmon. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. — Taci. mistria. zeiţa măiastră.. Encelade.. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă. Palas-Atena. în ţara de baştină a lui Idmon. un vopsitor de lînă. ca şi peste hotare.

Arahneea se ia la întrecere cu zeiţa Se-aşază fiecare din ele-n cîte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. cu o voce slabă.— O fi aşa cum spuneţi. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc 88 . Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. pe stofa ei. Pe această stîncă.. sfatul arhonţilor. sînt gata să mă întrec cu dînsa. să judece gîlceava dintre ea şi Poseidon. gîrbovită. cum numai curcubeul mai are.. sigură de sine.. ce blestem !. O fi ţesut veşminte . dînd stofei scînteieri ! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. fără de teamă.. chiar şi-n întreaga lume. fără un dinte-n gură. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. a socotit că-i bine să se răzbune altfel.... în Olimp. ca o lamă de sabie. ca raza aurorii-n faptul dimineţii.. zeiţa a-n-trebat-o de meşteşugul ei. Eşti printre muritoare întîia la brodat. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. i-a povestit bătrînei ce-i spuneau nimfele. uneori. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. A ciocănit la uşă şi. Ascultă-mă ce-ţi spun !. Vai !. că ai grăit aşa... Şi tot pe-această stofă. Vai. cînd ştiu că n-am greşit. 88 89 Areopag înseamnă stînca lui Ares. Arahneea. Mai tîrziu. Oricînd ar vrea. Voi înşivă-aţi văzut. Doar fata. Copila a primit-o.. din vorbă-n vorbă. eu o aştept să vie. — De ce să-i cer iertare.. strigînd în gura mare : — Vai !. Este Areopagul 89. Şi ea.. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărînă şi cere-i îndurare.. şi după el preluată de scriitorii moderni.. Şi-apoi.. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mînia.. chiar în oraşul unde locuia Arahneea. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. luîndu-şi dintr-o dată chipul său olimpian.. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". .. legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena.. de nu cumva mai bine. — Eşti gata ?. i-a cerut adăpost. mi se pare ! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea. A vrut s-arunce lancea spre fată. A luat înfăţişarea unei biete bătrîne. a spus răstit Atena. cu părul alb ca neaua. unde s-au întrunit zeii odinioară. a căpătat numele de Areopag.. Dar. Că pot lucra şi eu — nu-i crimă. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. o stîncă. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei ! Cum a rostit copila şi vorbele acestea.. Şi. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. Aşa s-a coborît ca un nor pe pămînt. uscată. dar. s-o ucidă. care conducea oraşul Atena. dar eu lucrez la fel. Am venit !... Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. Zeiţa-ntruchipează. nimfele au fugit. în piept.

tremurîndă. atotputernic. în sfîrşit. Suratele Europei o strigă. smaralde şi safire. Egina . în colţul al patrulea. Talazurile parcă se zbuciumă întruna şi se izbesc de ţărmuri.înconjurînd pe Zeus. îndîrjită. El e schimbat în taur. cu fire colorate. Ii e cu neputinţă să-i găsească cusururi. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. cu licăriri de stele. Şi-Atena. . răpind neprihănite fecioare. să-şi ia viaţa. Iar Zeus se desprinde dintre dînşii. şi-s transformaţi în munţî în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. isteaţa Arahneea. Cu lancea doar atinge pămîntul. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. înşelînd-o pe mîndra Mnemosina . schimbată de Hera într-un cocor. Să juri că-i simţi mireasma sărată şi amară.. ca un stăpîn al lumii. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. cu mult mai grăitoare. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. ori cal. Taurul fuge-n tropot. într-o zi. îndurerată. Zeiţa o preface pe fată în păianjen Zeiţa cercetează amarnic oţărîtă lucrarea săvîrşită de fata lui Idmon. un şir de nedreptăţi săvîrşite de zei. ca păstor. cînd în păstori. cînd berbece. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. n-a mai putut săndure dîrzenia copilei şi — cum ţinea suveica în mînă — a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. înşelînd alte fete. zeiţa arată pe Cinira. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. In acest timp copila. într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. cu fructele verzui. drept în faţă. o jelesc. îşi ţese măiestrit. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. loveşte cu tridentul o stîncă. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. jur împrejurul stofei. Alături e Atena. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vînt. li mai arată. furînd-o pe sora ei. Atena-nfăţişează şi alte întîmplări. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. în cele patru colţuri. ori şoim. cei doisprezece zei se văd şezînd pe jilţuri. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : cînd taur. Şi. în jurul ţesăturii. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. odinioară oameni. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. uitîndu-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. o mamă urgisită. în altu-i Antigona. Zeiţa Atena mai brodează. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu Olimpul. Poseidon.. căzînd pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. ca satir. alte lucruri. ademenind-o pe blinda copilă Antiopa ca flacără. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. semeţ. ori peşte. şi din el răsare viu măslinul. şi nişte rămurele vinete de măslin. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plînge desperată. fiindcă a cutezat să spună. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. cînd prefăcuţi în struguri ispititori. în stofă. ca vultur şi ca şarpe. pe Zeus. pretutindeni. apoi. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. Şi fata. că are păr mai mîndru decît soţia lui Zeus. pe coarde de viţă-nşelătoare. Şi marea parcă-i mare întradevăr pe stofă. Sînt arătaţi şi ei. Nici Dionisos — Bachus — şi nici zeul Apolo nu sînt cruţaţi defel.

copilă-a lui Idmon !.. Cîntau înţelepciunea. în veacuri.. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. 91 în şcolile romane. gîndul pătrunzător ca lancea ascuţită. cînd cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. Noi avem Ateneul — lăcaşul de arte şi de ştiinţă. să duci de acolo marea-ţi strălucire. în antica Eladă. părîndu-i prea uşoară această ispăşire. literaturii. Nu pe-Atena !. pe Atena. pe lîngă arte. Inima n-o păstrează. Aşa cîntau aezii. 91 90 Stălucitorul Apolo Cand peste tarmurile insorite ale Eladei porneau sa bată vînturile toamnei.. o carte despre arta creaţiei poetice. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini. purtate de şuvoaie către mare. — Aşa vei sta. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. Cîntau destoinicia. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. Şi totuşi. aezii-nălţau imnuri lui Apolo.. pe Atena . în ea grăieşte astfel către poeţii vremii. Poezia. ca nişte iri roşii. adică : „Minerva este zeiţa. E ca un fum în vînt. ducînd cu ele frunze vestejite.. Credeau că ea inspiră poeţii. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. pe grindă spînzurată. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. . arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa.. ce o purta zeiţa. cîntau ei. cerîndu-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune.. Şi tot dînsa. cu multă chibzuinţă. portretul sau statua Minervei — cum se numea Atena la ei — era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum.. scientiarum et omnium artium". a azvîrlit spre ea un suc înveninat. fără viaţă. Astfel de atenee mai sînt şi astăzi în multe ţări.. Atena. elinii au cinstit-o mai mult decît pe-alţi zei. „Tu eşti lumina. numită „Ars poetica". chiar dacă săvîrşise asemenea ispravă. e rostită-n zadar. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva". a ştiinţelor şi a tuturor artelor".Atîta că zeiţei. poezia şi- 90 Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). Iar ea şi-o ţese iară. ştiinţa.. ţesîndu-ţi fără preget afurisita pînză. Copila osîndită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică — păianjenul — care îşi ţese veşnic pînza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. Mintea nu o culege. şi iară.

Reaminteau. frumos ca ziua scăldată în lumină. iar lira e cimbolul cîntării. Cînd s-a sfîrşit cîntarea. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. văzîndu-l pe Apolo atîta de frumos în veşmîntul de aur. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. In toată vremea asta. umbrite. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. lumina şi căldura soarelui. ce întruchipează cerul. Cînd vine primăvara. verdeaţă. Iar Zeus. Călătorul din antichitate. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. Spre slava lui Apolo sau Febus." . şi Temis. neobositul. era cuprins de groază. . zeiţa ordinei şi dreptăţii. în zori. Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. iar omul. Văzînd această horă. nu ştiau fce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mîndră. încît orice vorbă rostită este răsfrîntă în zeci de ecouri. Cele nouă zeiţe. cu horele voioase şi cele trei charite. bucurie şi cîntece de păsări. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. Apolo îi privea. zeii l-au aplaudat. într-un car de aur. A prigonit-o pe Leto. în locuri numite de aceea hiperboreene. Hera. de Hera şi de Leto. dînd jocului îndată mai multă vioiciune. Iarna şi mai puţin. în primul rînd. Naşterea lui Apolo din Leto. tras de lebede ca neaua. a iernii friguroase. Cîntau în acest fel. tot umblînd pe drumuri. cînd se iveşte ziua. în revărsări de aur. numit de elini Delfi. i-a înfăţişat pe un talger.. după noapte. Şi. avînd în mîna stingă lira. Pasămite sosise în muntele Parnas. Zeus şi toţi nemuritorii. pentru că Apolo simboliza. Se întorceau primăvara. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. soţia lui Zeus. cînd e vesel. păşise falnic în Olimp. care sînt cunoscute sub numele de muze. Avea impresia că zeii îi sînt în preajmă şi vorbesc cu dînsul. micuţului Apolo. sunînd din stîncă-n stîncă 92 93 . este situat în aşa fel. lumina s-a ivit. dar n-a izbutit. parfumat cu esenţe. ţinînd în braţe lira. căutîndu-şi loc de templu. Cum a gustat Apolo bucatele divine. cum s-a mai numit zeul. zeiţa nopţii. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. şi Zeus către dînsa. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. în insula Delos (insula luminoasă). Aici sînt nişte vîrfuri de piatră cenuşie. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. sosind aici. zeiţa tinereţii. afară doar de Zeus. cu un arc pe Date. era alegoria izbucnirii. 92 Apolo îşi caută loc de templu Zeul — după aceea — a coborît în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. 93 Locul acesta din muntele Parnas. începînd să danseze. vîntul de miazănoapte. la marginile lumii. mohorîte. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfîrşitul toamnei. Şuvoaiele de aer — un aer cald şi umed — ţîşnesc necontenit şi vorbele rostite sentorc iute-n ecouri. şi Ares. întristate. căci zeul s-a născut. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. zeiţa nopţii istelate. dincolo de palatul de gheaţă o lui Boreu. a luminii albe din trupul negru al nopţii."Şi amîndoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie.. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. sau cîntecul sublim ce-i răsuna din liră. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă.armoniile divine. stîncoase. în primul rand. cum zeul. cînd totul străluceşte şi te îmbie la cîntec. cînd are lumină în suflet. violentul. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. cîntă bucuros. ce trecea prin văzduh. tatăl său. ce ne-ncîntară pînă azi pe noi. cuvînt care semnifică lumina. Ridicaţi de pe jilţuri. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. Vroia să ţină noaptea pe loc .

înţeleaptă. Şi-n munte-i o strîmtoare afundă. duhori înecăcioase. Chinuit de dureri. după unele presupuneri — a imortalizat această legendă. Aşa s-a prăpădit. cu şuiere cumplite. rece şi dispreţuitor. Iar trupul său. a hotărît Apolo. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. i s-a uscat cu timpul.un şarpe numit Piton. Monstrul s-a zvîrcolit tot mai încet în apă. Erau doar patru zile de cînd văzuse lumea. S-au cufundat pe-ncetul. Prin ea voi da răspunsuri. schilodul. se stingeau. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. cu mare meşteşug.Pădurea-i misterioasă. Nările sale freamătă de mînie. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. gîze. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pîndească pe Apolo. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare.. Pitia. care azvîrleau flăcări. lungit pe zeci şi zeci de stînjeni. A tras prima săgeată. ce duce pînă-n ţara lui Hades. otrăvite. în întuneric. dihania uriaşă s-a avîntat spre dînsul. fiare. un mare artist grec — Calamis. de tot. Piton s-a zvîrcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. Dar n-a mai izbutit. prin preoteasa mea. Trupul acestui monstru era lung cît un munte. înfâţişîndu-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. mocirloasă. — In Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. preaputernicul Zeus. şarpele învins de Apolo. Hefaistos.. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. în putreda băltoacă. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. dacă treceau pe acolo. Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sînt atît de frumoase ca aceasta. cînd va trece prin munte. Cînd a ajuns Apolo în muntele Parnas. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adîncă. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. Zeul zîmbeşte. pentru că soţul său. ţinea mai mult la dînsul decît la fiii ei : Hefaistos şi Ares. unde trăia atuncea — precum spunea legenda .. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. şarpele a simţit că i-a venit sfîrşitul. sărind peste pripoare. Dar zeul şi-a întins arcul. cu toată încordarea prin care a trecut.. dornică să-l ucidă. Dealtfel. Dar oamenii datori sînt să-mi dăruiască aur şi scule 94 94 Piton. păsări sau alte fiinţe. Ea se va aşeza pe un trepied de aur.. deasupra unei grote adînci şi fumegînde. . dar fruntea lui rămîne senină. olimpiană. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. prin potopul orînduit de Zeus. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. în statuă. El a cioplit o statuie. mohorîtul. sub razele de soare . calde şi întunecate. care usucă pămîntul după ploi îndelungate. şi să-i răpună viaţa.. Ochii i s-au lăsat. şi-ntîia lui săgeată a şi nimerit monstrul. Frunzişul ei şopteşte. făcînd să piară boala şi germenii ei tenebroşi.

învăluit în pielea unui şarpe.. Dar nimfa nu-i asculta vorba... pătat încă de sînge — de sîngele lui Piton — a pornit să se spele. Apolo însă a aflat. ca înţelesul lor să fie dublu. Pitia se aşeză pe un trepied de aur. şi-a hotărît s-ademenească. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. Apolo a prins chef de viaţă. Numele ei pare că vine tot de la Piton. Apolo s-a veselit straşnic. chiar un prinţ. Teama îi da puteri s-alerge copilei rîului Peneu . Ameţită de gaze şi fum. răsplată pentru mine şi preoţii din templu . de aur. plîngînd amar.preţioase şi zeci de bogăţii. văzînd că prinţul a pierit. a fugit. deasupra unei grote din care ţîşneau gaze şi un fum. Ci sînt îndrăgos tit de tine. Fugea..... interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. pletele lungi pînă-n pămînt.. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. nici jurămintele fierbinţi. obiecte. şi-a plecat în căutarea nimfei. ca-n zbor. Dafne. şi dansuri . nu o fată. şi cîntece. Na căutat mult. Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atîtea comori. pe care dînsa îl izgonise deseori. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. să aibă loc. Atîta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. strigînd mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu. serbări. Dafne. să intre-n apa rîului. nimfa Dafne. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvîrlit trupul în rîu. Preoţii le orînduiau în aşa fel. şi-acum vroia s-o sfîşie pe cîntăreaţa cerului. încît şi-a lăsat părul lung. să se ascundă. Vălul căzuse de pe fată. într-o zi. era atît de-ndrăgostit. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. a fugit să se ascundă şi mai bine. în schimbul unor daruri bogate. săşi purifice trupul. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tînăr. dar şoimul cel mereu flămînd îi auzise cîntecul. eu. După aceea dînşii. izbutind să se apropie dencîntătoarea Dafne. care cîntase pîn-atunci şi se rotise în văzduh. după o Oracolele.. vite. monstru răpus de Apolo. Mai poruncesc. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta.. şi fiind sleită de puteri. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe olimpieni. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. a fost silit să se dezbrace. opreşte-te. El şi-a pus ochii pe o nimfă. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă.. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. de-asemeni. opreşte-te. iar eu să fiu slăvit. 95 96 Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. Prinţul cu plete lungi... în cinstea luptei mele cu monstrul. speriată. pe-acest prinţ la scaldă. Să fie veselie. rîul. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. După aceea zeul.. Ba. de dragoste şi desfătare. pietre scumpe.. în schimbul unor daruri : aur.. dreptul de-a sta nemăritată. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo. zărindu-l. în micul rîu Tempe. Părea o biată ciocîrlie... Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea.. concursuri. copila rîului Peneu. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. în împrejurări grele.. înecăcios. jocuri... să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. se mulţumea s-o vadă zilnic. în timp ce zeul o urma. 96 95 Nimfa Dafne se preface într-un copac Cum s-a spălat însă de sînge. peste coline. Oracolul acesta era celebru. .

prefăcută-n trunchi. Şi ei se întîlneau ades şi îşi juraseră credinţă. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne.. Din toată frumuseţea nimfei rămîne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. Dar. tremurătoare. Castalia. Zeul Apolo a chemat un cîrd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. Dafne. Eu trag cu arcul. spunîndui în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt. Eşti liberă.goană-atît de lungă. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fîntînă. cu scoarţa aspră de copac. zeul a şi tras o săgeată. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspîndise pretutindeni şi fetele fugeau de dînsul. apoi pe spate. fata îi strigă rîului : — Ajută-mă acum. Fiii lor au întemeiat multe oraşe.. Era însă pe acea vreme o tînără. Acum poţi fi soţia mea. Zeul sărută trunchiul rece. fiică a regelui din Delfi. Dar ea n-a stat să se gîndească. văzînd-o.. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. c-o toropeală o pătrunde. cătînd să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rînd pe rînd.. fecior aş !. pe un păstor care-şi mîna cirezile acolo-n munte.. cum nu putea să cînte alta. la rînd. Dar nici aşa. Zeul Apolo ştia totul. Castalia iubea pe altul. Zeul s-a apropiat de dînsa. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. Deschide-ţi apa să mă-nghită. pe trupul delicat. vei fi de azi copacul meu. Fîntîna Castaliei Incununat apoi cu laur.. Fata avea un har : cînta.. 97 Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. şi-a murit. pe toate.. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur ! 97 . în Elada. . Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi. Apolo a plecat prin lume. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. amîndoi. sub adierea liniştită a vîntului de miazăzi. ca un demn fiu al lui Zeus.. le-a părăsit. — Chiar dacă tu nu vrei. schimbată-n arbore. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei.. Părul i se preschimbă-n frunze. L-am izbit cu săgeata-n piept. Dafne mai e şi palida lumină a aurarii. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. pe malul rîului Peneu. rosteşte zeul... Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : —Pentru învingătorii-n lupte. A sărit în adîncul apei. o. ura pe tînărul păstor şi într-o zi l-a-ntîmpinât cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. Iar pentru poeţi. Abia-şi sfîrşeşte fata ruga. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. Păstorul a căzut în brînci. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sîn. tată. N-a trecut însă vreme lungă şi andrăgit pe alte fete. Cînta şi se juca pe munte cu fetele de vîrsta ei. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. tu cu lancea. Vei fi a mea. sau schimbă-această frumuseţe. pînă la moarte. care-mi aduce nenoroc. Zeul.

nebună. alinătoare. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. Şi auzind Apolo că flăcăul rîntă cu atîta iscusinţă. Marsias a cîntat necontenit. glăsuia muzelor adesea. zeul era tare mîndru de lira lui... In clipocitul apei din fîntînă.. decît să cadă pradă duşmanului sălbatic. să-şi mai revadă soţia şi copiii. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decît poeţii şi muzicienii. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. El însuşi.. cînd părea că-i dusă ultima nădejde. Şoapta lui e duioasă. Lăncile le-au alunecat. zeul.. — Nu-i nimeni mai presus de mine. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. Se povestea că-n Frigia. se năpustiseră duşmanii peste ţară. şi ducîndu-şi unealta nouă de cîntat la buze. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau. cutezătorul... ci cîntecul de flaut a scăpat ţara. în viers vrăjit . Urcîndu98 Fîntîna Castaliei se află lingă Delfi. s-a-ntunecat de supărare. Cu flautul tău vei mîngîia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. iată.Zeul n-a mai putut s-o scape . Castalia.. vor trebui să se adape întîi de-aici. Marsias le-a zîmbit. ca frunza şi ca iarba. şi scuturile peste ele. Nu-i nimeni ?. Ţara era aproape-nfrîntă şi desperarea năvălea. cîntarea lină şi sunetele nemaipomenite. Duşmanii şi-au contenit pasul. şi alinîndu-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. Nu era. Iar rîurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. s-a ivit Marsias în luptă. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. Pentru că. împovăraţi de arme şi de ură. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. — Bine-ai venit ! strigau oştenii. Iar degetele îi jucau pe flaut. Iară poeţii. ca să dea glas strunelor. Femeile-şi smulgeau de la sîn pruncii şi-i ucideau.. a spus flăcăul. făcînd să izbucnească-o melodie. Năvălitorii au fost luaţi de ape. freamătul vieţii contenea.. Pe vremuri. numită flaut. alcătuind o mare cu valuri crîncene. aezii poposeau de multe ori la această fîntînă. Nici unul nu s-a întors acasă.. făcînd zgomot. 98 Apolo află o veste neplăcută Dealtminteri. fără de glas. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvîrlit. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. urlînd turbate.. a suflat cu putere într-însa. Nu eu. parcă săltafi nişte voinici în horă. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. a rămas acolo timp îndelungat. . luaţi de apă. a făcut o unealtă nouă de cîntat. odată. — O. sorbind apa răcoroasă. Marsias ! au grăit frigienii. pînă-au pierit cu toţii. muzele au adus din Frigia o veste. rostind în amintirea fetei cîntări bogate-n armonii. Din mîini le-au căzut săbiile-ascuţite. ce ne-ai scăpat de moarte. Sunete tînguioase au ţîşnit.. şi-apoi să pună mîna pe liră. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cîntase Apolo în amintirea fetei. Tînărul Marsias. cum se credea. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. în clipele acelea. să cînte imnuri zeilor.. va căpăta numele tău. nemilos. Cînd punea Marsias la buze noua unealtă de cîntat.

— Tu crezi că lira. Zeul a făcut apoi semn spre slavă. a purces către Frigia. Mai era una : Caliope.. Marsias.. cînd sufli-n flaut. Astfel.se în carul său de aur. muzelor. — Cu lira ta văd că se poate. întrece lira lui Apolo. Să cînţi şi tu la fel. — întrece lira mea ? a spus Apolo. chiar mai mult. — O. cînd dintr-alta. Şi-ndată anceput concursul. care se furişa în suflet şi-l fermeca. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cîntă mai minunat ?. nedreptul olimpian a cîştigat acest concurs şi l-a înfrînt pe Marsias. Să mai cîntăm încă o dată. Doresc să vie cele nouă muze. însîngerîndu-l.. l-a jupuit de toată pielea. Răspunde !. Toţi sînt nepricepuţi ca tine. — Ba nu. şi eu — flautul. muza poemelor.. ştii foarte bine. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. Deci pot să cînt şi eu cum vreau. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. — Atunci să te întreci cu mine ! a poruncit zeul Apolo. şi ajungînd acolo. Marsias ! Ba. bucuroase. a rostit Marsias. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cîntecul duios de flaut. al căror oblăduitor sînt eu.. la fel ca tine. Primeşti flăcăule ?. Şi cîntul lui era divin. Muzele toate. Vezi lira mea ? Eu cînt dintrînsa. cînd dintr-o parte. — Nu ! Nu mă învoiesc. Ea i-a dat votul zeului. şi dînsa îl îndrăgise pe Apolo. o taină... .. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură. Iar cîntecul ţîşnea din flaut atît de cald.. s-a-mpotrivit. Marsias este învins prin viclenie Intîiul a-nceput Apolo cu lira sa. a grăit zeul. — Primesc ! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. atît de straniu. Patru-i lăudau însă rivalul. Legîndu-l pe Marsias de-un pin. însă. de la-nceput. cu vocea ameninţătoare. ca să mă-nvingi — căci nu poţi altfel... nu ştiţi ce spuneţi ! Mă mîniaţi cu vorba asta. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă !. Atît de dulce suna lira. — îţi ceri iertare ? îi striga. spunînd că lupta a fost prea bine hotărîtă. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. şi tu te foloseşti de gură. nimfele. pornind să-şi cînte melodia. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pămîntul : oamenii. satirii. — Primesc. au spus că el e-nvingătorul. ce frumoasă este cîntarea lui ! au strigat cele nouă muze.. dar eu nu pot să suflu-n cellalt capăt al flautului... Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cînt cu lira şi cu vocea. din flaut.. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte. a mai spus zeul.. Asta e doar o viclenie. şi muzele s-au şi înfăţişat. a rostit ultimul cuvînt Apolo. Concursul a-nceput din nou.. cu mîna lui... O.. doar între liră şi flaut. a spus flăcăul.. încît părea un vis.. a pus la cale o osîndă de o cruzime fără seamăn. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti !.

dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. viteazul. după cum spune legenda. El se confunda adeseori cu însuşi Helios — soarele propriu-zis. Ca lui Apolo .. roşu şi gîlgîind cu spume. el cînta singur. De asemeni. N-ai să mă înarmezi chiar tu..Flăcăul n-a cerut iertare . Cîntecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. S-a prefăcut. l-au plîns vreme-ndelungată. sorei lui Apolo. Artemis (sau Diana. peste ape. i-a spus doar zeului atîta : — Fiu al lui Zeus. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. apoi. tată. Un rîu cu unda purpurie... era zeiţa vînătoarei. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. Doresc să mă urmeze.. imnul cel aspru-al răzvrătirii. a cules flautul de pe ape. m-ai înfrînt cu ajutorul Caliopei . Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. 99 Artemis porneşte prin munţi Iar Artemis. Urcînd 99 Zeul Apolo se mai numea şi Febus.. nimfele.. Artemis Artemis. a colindat prin toată lumea şi. Ea-i ocrotea pe pămînteni — cum socoteau vechii elini — cînd înstrunau. Aezii povesteau că ea. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei.. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. Dar ce spun eu ?. care-l vrei tu. să nu mă stînjenească la vînat. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. ca şi de cîinii credincioşi. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. la vînat. Oamenii. Flautul lui drag.. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii .. îndată după naştere. te rog. încă şi dreptul de-a duce-n mînă o făclie şi de-a mă-nveşmînta întro tunică.. să facă pace cu umbra celui ce pierise. temîndu-se ca muritorii să nu înveţe acest cîntec... Mai dă-mi. copilă !.. viclene. purtat de valuri. dă-i copilei tale dreptul de-a rămîne fecioară. sora lui Apolo. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene — luna. căruia oamenii i-au dat numele cîntăreţului ucis. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. a şi pornit prin munte. urmată de cortegiul de fecioare. dar nu m-ai întrecut. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. i se mai zicea şi Febe.. la vînat. după cum zeul Apolo era lumina ce ţîşneşte din astrul sclipitor al zilei. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. zîmbind în barbă. Şi şi-a dat sufletul. să mă slujească-n vremea cînd nu voi mai dobor rîşii şi cerbii.. îţi împlinesc dorinţa ta. Sîngele lui s-a scurs în tină. Voi locui mai mult în munţi. se povesteşte. în cortegiu. şi nu mâ tem deloc de tine. într-un rîu neobişnuit.. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi.. căci eu arareori voi poposi într-însul. arcul. semnificînd lumina soarelui. Şi. după cum am văzut. satirii l-au plîns. . i-a grăit : — Fie precum vrei tu. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. ce nu va fi mai lungă de genunchi. la romani). s-a-nfăţişat tatălui său. Atîta doară că Apolo.

să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii... să stea şi să se scalde-n apa rece. cu haita mea de cîini. era o boltă răcoroasă. nu te supăra. — Vorbele-acestea s-or plăti !.. Spuneţi drept ! — De. fiindcă-alături se zărea un pîrîiaş lucind prin iarbă. luîndu-şi armele şi prada. Sînt vorbe goale. singur în pădure. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. în toată lumea.. porni Acteon cu soţii săi de vînătoare. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vînător destoinic. Fulgera fiara. Ajunge goana. Apa o . din arcul bine înstrunat. Soţii i-au ascultat porunca şi.îi cam plăcea să vadă sînge.. — Astea sînt lucruri fără noimă. privea nedumerit în preajmă. chicoteau nimfele. . Mînia cuprinde inima zeiţei Atunci.. precum se povesteşte.. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dînsu-i mai dibaci la vînătoare chiar decît mine.. frumos la chip. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. doar cu ogarii lîngă dînsul. s-au îndreptat către palat. spre o poiană minunată. Curînd vă voi urma pe cale. un alt ţintaş mai priceput decît zeiţa vînătoarei. ce mă străpunge ca un bold. într-o bună zi. Simt o chemare. zeiţa chicotea de bucurie şi. Unii socot că tînărul sosise-aici din întîmplare . Acteon a băut cu sete... Nimfele îi dădeau dreptate.. Acteon. terminînd cu vînătoarea. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa.. nimica nu putea să-i scape. zicea zeiţa. se pare c-ar fi spus zeiţa. ce-mbălsămau împrejurimea. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vînătoarei. umplute la izvor cu apă. care vîna tot ca şi dînsa. Şi. zeiţa vîna. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă.. înviorîndu-şi trupul feciorelnic. ca -ntre-bare. O altă nimfă-i strîngea părul zbîrlit şi răvăşit de vînt. cînd trăgea. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întîmplă ?" Şi. Din ea ţîşnea un izvoraş. şi cu cinci urne de aramă. tot felul de sălbăticiuni.pe culmile umbroase. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală.. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui.Ce e cu mine oare ? se gîndea. arcul şi tolba plină cu săgeţi. Departe de-a se-nduioşa. pe stîncile semeţe... Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. — Ciudat !. ridicîndu-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. Auzind vorbe ca acestea. Iar într-un loc. după plăcuta trudă-a vînătoarei. pe nume Acteon... zeiţa Artemis pornea. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa.. O oboseală ne-nţeleasă. fără greş. Zeiţă.. Artemis se întuneca. Mă simt trudit. l-l înnoda. Săgeata ei pornea ca vîntul. urmată de alaiul ei. săpată-n stei. umplînd pădurile de sînge. din zori şi pînă-n noapte.. Gemea uşor. întorcea capul spre zeiţă. le-a spus el soţilor. însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. prin munţi. Da unei nimfe lancea. Creşteau acolo chiparoşi şi piei. să nu se ude. şi cincizeci de ogari. zicea : — Nu poate fi. Unii spun şi dintr-acestea. Eu singur mai rămîn pe-aici o vreme.. Căci ea vroia să-l dea pierzării. însăşi zeiţa orînduise să-l atragă pe vînător prin acel loc. fără rost. Şi-i mîndru.. Şi tot cutreierînd ţinutul. dar alţii au temei să creadă că. Sînt obosit. şi luneca în ţara morţii. bîntuite de vînturile reci. Întindea bărbăteşte arcul şi. oprin-du-se în fugă. înciudată.. în acest loc venea zeiţa în fiecare zi. înalt şi zvelt. Ba parcă simt şi-un fel de teamă.

fugi... cu suliţa. ca mii şi mii de diamante. Lătrînd îl cheamă pe Acteon. „Ce-am să mă fac ?" se gîndea prinţul. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. fără de voia lor.. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pîn'la capăt.. Fugi. Mai lasă-mă să stau o clipă.. Nu mă muşcaţi ! Lăsaţi-mă. Nu privi. zeiţo. de spaimă. — O. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decît mine. din botul său nu răsuna decît un muget surd. ce nu-şi mai cunoşteau stăpînul. — Eu sînt Acteon. Aici Acteon s-a oprit. urmat de cîini.. ca tras de-un fir de aţă nevăzută. Acteon e sfîşiat de cainii săi Cum l-a stropit cu apa fermecată. Nimfele au alergat în grabă. Acteon. urmat de toţi ogarii săi.. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpîn e însuşi cerbul ce le zace acolo-n faţă.. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii.. A mers ce-a mers. în faţa ochilor avea cel mai încîntător tablou ce şi-l putea închipui. Lor. Insă în loc de orice vorbă. prindeau pe dată scînteieri.fi avut vreo taină. Şi cîinii lui îl încolţesc. cîinilor preacredincioşi. fugi. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată... Artemis. Cîinii din nou se repezeau.. în noua lui înfăţişare. tu. căci fiul regelui. ce frumoasă eşti. Cîinii însă îl muşcă şi—1 doboară. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vînase mai-nainte. Şi luînd din urnele de-aramă doi pumni cu apă a azvîrlit-o în ochii fiului de rege... goală. sau înfigînd. pînă-n prăsele. Acteon !. Dar ai să ispăşeşti cumplit. plătesc cumplit.. vrea să spună greu osînditul prinţ. . a luat-o-ncet de-a lungul văii. dar atingînd corpul zeiţei. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. Eu sînt stăpînul. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. cuţitul scurt de vînătoare. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele. trăgînd cu arcul. se scălda.. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind... Acteon s-a făcut un cerb. — Eu sînt Acteon ! ţipa dînsul cîinilor care-l hăituiau. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. nu privi !. El a pornit în goana mare. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mîndreţe a zeiţei. glăsuia el ca ameţit. de cîinii lui. i-a spus zeiţa. — Nemernice.. şi sta vrăjit. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pîrîu.. cu ochii ţintă spre zeiţă. izbind cu piatra. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gîndirea.

sub haina lui regală. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. că fruntea lui trecea de scama norilor. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decît orice pe lumea asta. vestită prin vinurile ei. Insă. ţintindu-le pe loc cu arcul. şi-o să se vindece cu vremea. pieptul îi rămînea afară. zis Sirius. să se mărite şi. şi razele cădeau întîi pe chipul lui. Hefaistos. Avea şi-un cîine fermecat. şi împreună colindau. le ucidea fără cruţare. A înţeles atunci că Lemnos — insula unde făurarul Olimpului. îi dăruise tînărului harul de a putea umbla şi peste ape. . Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi. Chedalion — este pe undeva pe-aproape. dar. Dar regele — nevrînd să-i dea copila — l-a îmbătat. pe nume Orion. a desluşit în depărtări un zgomot. bîjbîind fără să vadă. vînătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. să-l ajute. Acolo. Homer. cît era de lung. cînd se iveşte Eos — aurora — cu ochii către răsărit. In schimbul faptei sale. între altele. călăuzindu-se întruna după zgomot. o dată. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. i-a scos amîndoi ochii cu cuţitul ascuns. la vînătoare. Umblînd mereu prin munţi. la vremea cînd se-ncepe povestea noastră. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pîn' la una toate dihăniile-acelea. doar unul îndrăgise : vînătoarea. şi de intra în valurile mării. de-i călcau această lege. Hirieu. şi. lucra de zor cu un pitic. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. S-a ridicat. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. cum îi plăcea trufaşului Poseidon.Uriaşul Orion Acteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mînuitul arcului decît zeiţa Artemis. Cu toate astea. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. fusese năpădită de dihănii. lăudate straşnic pe pămînt. feciorul unui rege. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. în locul unde-i apa mai adîncă. Chios. Poseidon. dar dragostea i-a fost nefericită. s-a rugat de zeul cel şchiop. Insula cea frumoasă. departe. din cîte meşteşuguri sînt pe lume. din timp. odată. pe îndrăzneţul Orion şi. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. Hefaistos. acest flăcău. Acest uriaş. Ii dăruise acest har fiindcă. ascultînd mai bine ce se-n-tîmplă. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. care părăduiau ţinutul. Uriaşul a pornit prin mare. Dînsul i-a ascultat povaţa. Fusese. pînă ce a ajuns în Lemnos. prin viclenie. pe cînd el dormea adînc. cu capul său pletos căzut în valuri. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. chemat de regele din Chios 100 . în zorii fiecărei dimineţi. cum era de-nalt. s-a-mpiedecat şi. Băteau ciocane mari pe nicovală. Dar tot nu s-a lăsat. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vînătoarei castei copile a lui Zeus. ar fi iubit pe un voinic . Iară aezii depanau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vînător. la fel ca pe uscat. peste mări şi ţări. Printr-un oracol. să-i vină-n ajutor . 100 Chios este o insulă din Arhipelag. şi zeul s-a milostivit. atît de-nalt. să se scalde. zeiţa nu avea timp de dragoste. Orion făcuse destule fapte de ispravă. Zeul stăpîn al mărilor.

un punct micuţ şi palid. — îl văd. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. cu voce blinda.. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. pierdut în zare. o faptă cam necugetată. dintr-un ţărm îndepărtat. în vremea cit el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea.. pînă la sfîrşit. Şi chiar în ziua ce urma. sînt gata să-ţi recunosc şi eu întîietatea..... şi sâ trag cu grijă. ca printr-o sită.. pe Artemis. Orion şi-a şi luat măciuca. Dar cum ?. Şi-n gelozia ei pe Eos. pesemne.. Şi zeii s-or fi luat de gînduri : „Cum ? Ea. aproape gata. care-i gata. în revărsat de zori. întreba Hera. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. întîi uşor şi slab. A pus în strună o săgeată... surioară. glăsuia Zeus către ceilalţi. şi un paloş. s-a lecuit de suferinţă. Pe umeri şi-a azvîrlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. O nouă constelaţie Se depărtase vînătorul..încet.. şi au pornit numaidecît la vînătoare. dacă vom sta nepăsători... frate. I-a poruncit să plece grabnic şi să vîneze multe păsări. era să săvîrşească. S-o-mpiedecăm deci cît mai grabnic !. pe Sirius. sigură de dînsa.. Privirea-i aspră scînteia.. pînă ce iar i-a fost vederea lui Orion ca lanceput.. I-o pasăre. Ochii-i au început să vadă. De-ar fi . De-o fi cumva să izbuteşti.. arcul şi tolba.. prefăcută : — Surioară. Nu ! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi—1 facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decît mine.. încet. poate.. Şi-a mai strigat şi cîinele. Apolo îl privea cum pleacă. zeiţa olimpiană. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis.. vino iute-ncoace !. zeiţa aurorei atît de tare l-a-ndrăgit pe vînătorul cel voinic.. apoi din ce în ce mai bine. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dînsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. — Mă-ncumet eu ! a spus Apolo. — Ia uită-te acolo ! Vezi.. Apolo l-a şi chemat pe Orion.. Abia se mai vedea deasupra mării. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vînătorul Orion. — Glumeşti. Două zeiţe se ceartă pentru un muritor Mai mult.. Şi cine se va-ncumeta ?. Te învoieşti ? — De bună seamă. încît a săvîrşit o vrajă şi l-a răpit la dînsa-n cer. — Poţi s-o ţinteşti ?.. E sora mea şi sînt dator s-o apăr. Pe urmă să vîneze fiare. Să nu ating astfel de ţintă ?. Să-mi iau doar arcul. Atîta doară că. Şi dintre toate.. — Dar cum ?. Apolo ! a zis zeiţa. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. Ai spus de-atîtea ori că-n vînătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă. cît un punct mic. să dispară ?.. Care-i ţinta ?. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa..

Aşa se face că e-n cer şi Sirius. era nespus de fericită. Amfion. de-ar fi departe. Inima ei s-a asprit mai tare decît fusese înainte.. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. Şi pe altarele zeiţei ofrandele 101 Orion. fără să-i răspundă.. de asemeni. zilnic. peste lume.. Zeus. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. cînd prind să cadă ploile pe mare. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau . ceabia-abia se mai vedea în depărtările albastre. Niobeea. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. mi-ai ucis iubitul !. la vînat. s-a avîntat pe-un nor de aur. Sirius este înfăţişat ca un ciine gata să muşte. Lacrimi vărsate de zeiţe. în căsnicie. Orion. Ea se iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. Priveşte-aicea !. Astă regină. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit.. tot o lovesc.. — Nu-i nimenea. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. purtînd în mină o măciucă. iar fetele mai mîndre-s ca zeiţele. Cu el avea. Aceste ploi sînt poate lacrimi. — De ce să mă închin eu Letei. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. în timpul vieţii. vreme cînd unii cîini capătă această boală. în constelaţia Cîinele mare 101 . pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. era un bărbat bun şi vrednic. Ochind. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vînătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării dinilor.. Şi. ce se zăreşte bine vara. Pe cînd iubitu-mi Amfion ochi n-are decît pentru mine. din Teba. Copila Letei devine necruţătoare Artemis a rămas nemăritată.. Marea s-a-mpurpurat de sînge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. . este o stea strălucitoare.. Artemis. spunea adesea Niobeea. Sirius. ca să nu piară cu desăvîrşire. pe Orion... Fiii mei strălucesc cînd poartă armele în mîini. să poată ea să-l vadă. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e ! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cît e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea. văzînd atîta întristare. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară.mai mică — o părere . după legendă. lîngă el. cu voce ascuţită : — Artemis. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. Niobeea. în toiul căldurilor. Nu vreau. Zeus. stea sclipitoare. în artele plastice. Soţul său. mai fericit decît sînt eu. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. pe dragul ei. pe cîinele ce-l însoţise.. în lumea asta. şi l-a urcat pe vînător pe boltă. Ca să nu fie singur Orion pe boltă. copleşită de durere. Soţul său. s-a-nvoit. precum se cîntă în poeme. Auzind vorbe ca acestea. E constelaţia ce se numeşte. şi nu-i nici unul mai urît decît sînt Artemis şiApolo.. stăpînul. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmîntat în piele de leu. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină.

se-ndurerase-atît de mult.... Sîngele lor uda ţărîna. a spus Apolo. Artemis. Regina. Atît mai am pe astă lume. care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. şi exerciţiile înseşi. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. gemînd. zeul săgeţilor de aur. zeiţa : — Ârtemis. Fii bună. l-a vestit iute pe Apolo. Dann timp ce dînsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. . mîniată. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cît de cît. care s-a prăbuşit. Artemis. în şiroaie.s-au micşorat. Soţul ei. văzînd această crimă fără seamăn. Inima fetei se 102 102 Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. O să priveşti tu. a glăsuit Artemis cruntă. Zeul Apolo şi-a luat arcul. Te-ndură. Acum priveşte: o femeie. vîrîndu-şi paloşul în piept. — Şi eu copilele. Amfion. mi-aţi ucis copiii ! Nu mai trăieşte decît una dintre odraslele iubite. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbîrnîi-toare. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. nesocoteşte o zeiţă. pe mama noastră. Nu era mamă să nu plîngâ durerea bietei Niobeea. S-a dat cu fruntea de pămînt şi. mi-o lasă. Niobeea. Zeiţa săgetează şi fetele Niobeei Doar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc... pierită. Artemis pururea fecioară. Asta-i dreptate olimpiană !. murmura ea.. cînd nu ne umilim destul. şi pe noi doi. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. şi pe zeiţa vînătoarei. Doi dintre fiii Niobeei mînau un car în faţa Tebei. Fii bună... A tras în cea dintîi copilă.. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele.. Artemis.. de care e atît de mîndră... A doua îşi mîngîia mama.... Alţi doi se aflau la palestre . Zadarnic unul dintre dînşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. ce era de faţă.. peste unul din fraţii săi. Şi ridica pumnii spre cer. Ii voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atît. Mulţimea suspina pe lături. a spus fratelui său aşa : — M-ai îndemnat să-mi zvîrl săgeata în cel pe care îl iubeam.. Pune săgeata şi ţinteşte. o muritoare. şi cele care vor urma.. Dar nici aceştia nau avut mult de aşteptat. Priviţi-i cum ne asupresc. Fetele se aflau cernite. Şi-a zgîriat faţa. avînd pe faţă lacrimi amare. lîngă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. Cît ai clipi au fost străpunşi. şi este cea mai mititică. în genunchi.. Şi lîngă mamă n-a rămas decît copila cea mai mică. că îşi rupsese firul vieţii... Au fost şi dînşii săgetaţi. Mai erau trei. hohotind. striga spre toţi : — Iacă-tă zeii. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. — Aceasta-i numai începutul. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. Alte trei au pierit la rînd. Niobeea..

dusă de-o mînă nevăzută. Spre seară. şi-i biciuiau pînă ce sîngele curgea în rîuleţe prin sanctuar. 103 104 103 104 Ţara de baştină a Niobeei era. de soţul său. Stînca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. care se scurg ca un izvor. vînătorii-ncetau goana. Atîta chin o împietreşte. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). sora măreţului Apolo. Artemis se ducea la Delfi. chiar dear fi fost. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vînătoarei.. tocmai în Asia Mică. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. îmbrăcată graţios. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvîrlind lăncile-ascuţite. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. răniţi de moarte. pînă ce ploile şi vîntul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. povestea care o cînta pe fata Letei şi-a lui Zeus. Urma povestea nelipsită. dar şi acolo mama tot mai plînge. Picioarele-s înţepenite.. în ţara ei. vînînd necontenit sălbăticiuni.. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. pe acel munte. Din ochii ei de piatră ţîşnesc lacrimi. în ţara unde se născuse .. O preoteasă lua în braţe xoana — statua de lemn care o înfăţişa pe Artemis. de vîrstă fragedă. erau glorificaţi. de fete. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. unde îndurase nenorocirea. printr-o ceremonie a flagelării.. adică a biciuirii. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. . Şi aşteptau. şi slujitorii loveau mai tare. parcă spunea ceva. Ce va urma ?. pe cer. într-un danţ plin de voioşie. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atît de bucuroşi odinioară. încredinţîndu-şi arcul nimfelor sale credincioase. zeiţa vînătoarei. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiascâ pe băieţi. Totuşi.. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. Băieţi spartani. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vînătoreşti. Şi sus. şi nu leşinau. Aşa s-a isprăvit osînda dată de zei reginei Niobeea. Aici e aruncată pe un munte . se ivea luna. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. Cînd preoteasa se plîngea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. de Amfion. O întîmpina Apolo şi. Hăituiau fiarele prin munţi. deşi regina domnea în Teba. încă umede. Faţa-i îşi pierde strălucirea. după legendă. Mama n-a mai putut să plîngă. zeiţa Artemis cea castă. de fapt. pentru c-a fost prea fericită. Chema pe vînători pe lîngă focuri. scurtîndu-i zilele puţine . în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. într-adevăr. cumva. Cu toate astea. Apoi cînta cu cele nouă muze. de asemeni.. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. în fiecare an. se spune că. Lăncile. Stele clipeau nerăbdătoare. Lipsită de băieţi. luceau trîntite-n ierburi lîngă dîn-şii.. Unii mureau sub flagelare. deşi era atît de aspră şi de necruţătoare. Băieţii nu scoteau un geamăt. ca o făclie de argint. Cîinii se grămădeau lîngă stăpîni.. parcă plîngea. după moartea iubitului său Orion. Băieţii care îndurau tot chinul. chiar Artemis.. Cornul de vînătoare suna straniu. dînsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi.opreşte sub vîrfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. Ochii-i rămîn. din ochii căreia curgeau lacrimi. Se-nvîrtoşează limba-n gură şi sîngele-i îngheaţă-n vine. sălta în fruntea celor trei charite. Atunci. pe muntele Sipilus (cum se numea. Aici. Nu vor maduce trupul niciodată. Şi vînătorii cîntau veseli. Lidia. se sătura cîte-odată de măceluri.

bună la încheiat negoţuri. De aceea. 105 106 Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor.. sărise repede din leagăn. care se făceau in cinstea zeului Dionisos sau Bachus. să călătorească. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. în „Pseudokynegheticos" sau „Fals tratat de vînătoare". Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. Multe opere de seamă : statui. jertfite. încălţămintea. Din ele şi-ampletit sandale. monumente au fost cioplite. născocind.. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vînători destoinici. De mic se arătase dornic să umble. . cu lucruri preţioase. libaţiuni s-au numit şi beţiile. 105 Hermes Cand vechii greci veneau acasa de prin cetăţi îndepărtate..In slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Fidias. Alături de Apolo. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească îv. unde făcuseră negoţuri cu sclavi. şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou. mlădii. putea uita pe Orion. au înfăţişat zeiţa cea virginală a vînătoarei. cu ţesături sau cu bucate. cioplind cu măiestrie piatra. care ducea în mînâ şi o făclie de argint. pentru unii chiar o artă. timpul nopţii. căci fiarele umpleau pămîntul pe acea vreme şi ajungeau adeseori primejdioase. Hermes era fiul lui Zeus. acea mîndră şi sprintenă fecioară de marmură. în chip de caldă mulţumire.. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene.. scurtă în poale şi larg despicată la umeri". care s-avîntă. deci. Numai în clipe ca acestea Artemis. tablouri. căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni din plin. Şi îl cinsteau.. Astfel. în Efes i se ridicase zeiţei un templu colosal. şi se umpluseră de 106 aur. pentru că vînătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. ageră şi uşoară. pentru că tot el le da vorbirea iscusită. jertfe şi daruri ce-ncîntau trufaşa fire a zeiţei. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc. şi uneori lapte. îndată ce-l născuse Maia. despre care.. Se turna vin sau apă. Din tot ce a mai rămas. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru". sub creţurile dese ale tunicei ei spartane. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vînătoarei. un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vîna cu iscusinţă. Ieşise repede-n poiană. Şi-l mai cinsteau. mîndra Artemis. era tot o zeiţă a luminii. ce-i ocrotea pe vînători .. fiica titanului Atlas. Praxitele şi alţi mari sculptori. Mai tîrziu.Urmau şi imnuri şi serbări. scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vînător inspirat şi a ştiut să mînuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statua Dianei de la Luvru. zvîrlise scutecele-n lături şi săvîrşise o ispravă. Şi-aveau ce povesti aezii. Ea.

Porni apoi să gîngurească. pe Hermes. pierduse cleştele dearamă.. Şi-a început din ea să cînte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa. văzîndu-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. din vremea cînd era copil. De-aceea. Un mic tîlhar — Nu vezi că sînt un prunc abia-nvelit în faşă ?. dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Plecase-apoi peste poiene. şontîc.. a început să ţipe tare : Un zeu bun la orice treabă Avînd la toate-ndemînare de necrezut. Dar Hermes.. dibaciul. fiul drag al Herei.Pe cînd umbla pe drum. dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise. să rîdă. Hera l-a izgonit.. Batos. folosindu-şi caduceul. Minte !. îşi cumpărase caduceul. crezînd că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plînge cu foc.. Zărind nişte cirezi. pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicînd din mînă. o broască — broască ţestoasă — şontîc. al oratorilor. Cum aş putea să săvîrşesc asemenea năzbîtie ? Iar cînd Apolo îl aduse în faţa tatălui său. Zeus.. o. Hermes ar fi vrut să şterpelească.. tată.. Dorind să sugă de la Hera lapte divin — să poată astfel să-şi dobîndească nemurirea — îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares. furînd frumosului Apolo nu numai boii. i le fură pe nesimţite. .. Ce s-a gîndit atuncea Hermes. Hermes. care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă. să-i ceară boii înapoi. căci mult îi mai plăcea să fure. făcîndu-se că doarme-n leagăn. la Hermes.. Hefaistos. de la Zeus. rivala sa. să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. fierarul şchiop. gingaşa Maia. ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. pe care Apolo le păzea cu grijă. ce-i drept. că Zeus a-nceput să rîdă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit. în timp ce mîndrei Afrodita îi şterpelise un brîu de aur. Apolo însă-i prinse urma. Jur pe cereştile portice că nu sînt vinovat.. îl luă la piept pe fiul Maiei. Regina slăvii. Vînzîndu-i lui Apolo lira. deci. întunecatului zeu Hades. amăgită. i-a tăiat calea.. Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia. fulgerul cel îngrozitor. Iar lui Poseidon îi furase — închipuiţi-vă ! — tridentul. îi răspunse : — Apolo minte ! Minte !. Descoperind înşelăciunea. însă greu. va duce morţii sub pămînt. un băţ vrăjit. învinuindu-l de hoţie. al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi. S-a dus Apolo. De atunci Zeus a hotărît că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri. pe zeul cel dibaci. în schimb se apucase de negoţuri. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. Căci îl pîrîse un moş. Pe urmă.

Iar Hermes... ce-avea o turmă de mioare. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. din prima zi cînd se născuse. în care să facă negoţ şi să adune aur. amăgită. Demetra şi Dionisos. ce-i drept. Pe cap avea un păr zburlit.. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc. avea ş-o barbă deasă. învins cîndva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele.. înfâţişîndu-l ca pe un efeb cu un pui zvelt. cu copite. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. mai ales la încrucişări şi pe lingă poduri.. Şi-n zori o lua din nou cu treaba. sau chiar în lemn. El nu avea temple multe în Elada. . toată noaptea. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise cîte şi mai cîte 107 . dar nu se da-napoi nici de la luptă. Da. zeii îl şi chemau pe Hermes. Pan Locul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare. cum sînt astăzi. s-a apropiat de nimfa Driops. El mătura prin sala de banchete. Dar ce mai prunc !. desigur. Purta pe frunte nişte coarne tăioase. da. zeul războiului. Dar nimfele fugeau de zei. Afrodita. dar tare harnic.. ce copil ! Ce pocitanie ! E un blestem. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. Hermes s-a prefăcut într-un păstor. pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Cînd l-a văzut. negre.. Obişnuia să fure şi sâ mintă. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. fluierînd domol prin munţi.Ştiind această taină. pe drumuri. repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase.. le părăseau cu prunciin braţe. în marmură. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Păros.. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. deşi era doar un copil.. care aveau în vîrf chipul lui Hermes. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. Poseidon. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. înfăţişat cu aripi la picioare. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. Hefaistos. şi răspîndea poruncile lui Zeus. primise Hermes fel de fel de sarcini. Nu ştim ce i-o fi spus. Ca să-l cinstească pe Hermes. In schimb. cu chip surîzător. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. sculptorii l-au dăltuit în piatră. cînd trebuia îndemînare.. Apolo. Un prunc cum nu se mai văzuse !. Hera. Dintre eroi. 107 Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. Hermes îl ajutase şi pe Ares. Pregătea cupele pe mese. Iar morţii îi ducea lui Hades.în acest fel. O altă operă vestită e o statuă de bronz.. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. numite herme. Era viclean. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încîlcită.. Pentru că zeii le minţeau adeseori.. Dar cum se-ntîmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe. stă în repaus doar o clipă. După un timp. păroase. se jelea nimfa. dar nimfa a fost. şi. i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle. Hades. Tot aici dînsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă. în care Hermes. Zeul a luat-o de nevastă. Avea picioarele de ţap. Arcadia — Munţii Cilene. Driops. M-au pedepsit pesemne zeii. Cum se vedeau la vreo ananghie. Cu vremea. la judecată. îi ajutase şi pe Gheea. după cum socoteau ei.

. eu Ii dau numele de Pan . Şi pentru că a rîs de el tot cerul azi. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămîi ? Sau ţi-ai dori să pleci. L-a luat cu sine în Olimp. Pe drum.. încornorat şi cu picioarele de ţap. precum era şi tatăl său. să locuieşti jos. cu chipul său urît. nimfa Driops ?. Sărea într-un picior pe pajişti. jucîndu-se ca un ieduţ. cum vrei ? Să stai aicea.. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune.. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. Doresc mai bine să cobor. în blană l-a-nvelit pe prunc. însă să ştiţi că e drăguţ. şăgalnic. Dar Hermes a aflat curînd de fuga nimfei şi-a venit. rîzînd voios. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. a rostit Hermes. Zău. Mai bine l-ai zvîrli şi tu. e drept. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii... venind cu el. Aşa copil. cît ai clipi. O să vedeţi. lăsînd pe bietul copil singur.. în munţii unde m-arn născut. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic?? De unde-l ai ?.. Iar zeii. de la spaima pe care o stîrnca nimfelor ce-l întîlneau. E un copil ciudat. nu conteneau deloc din rîs : — Ce mai copil ai dobîndit !. l-a jupuit de blana moale. a fugit.. în salturi sprintene de ţap. danţînd. Lui îi plăcea acest copil atît de neobişnuit. azvîrlindu-se-n văzduh. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. în munţii Arcadiei. şi se ivea.... cîntînd. Ia zi-i. îi plăceau nimfele sprinţare.. a răspuns Hermes. Dar uneori le fugărea. în faţa nimfelor speriate. ruşinată. şi e urît.. pe pămînt ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : — Nu mă simt bine în Olimp. către trufaşii olimpieni. Se pare că panică e un cuvînt care vine de la Pan... — In munţii ei am să mă duc ! Şi. fugă dezordonată. cine l-a născut ?.. pe negîndite... Nu-l azvîrl. 108 Fiul lui Hermes făureşte naiul Pentru că acest zeu glumeţ. Legenda spune că. rîzînd. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap. provocînd panică între perşi. Zeul cel încornorat vrea să trăiască în Arcadia Cînd l-au văzut... Zeii Olimpului rîdeau.. Prinzînd pe loc un iepure.. — E fiul meu şi-al nimfei Driops. fiule. Şi-a fugit ?. . cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crînguri... era şi el focos din fire.. cînta şi dănţuia prin cer.. — Nu. — Arcadia e ţara ta !. E şi firesc !. Pruncul bărbos.. E caraghios. Am să fiu veşnic rîsul tuturor.. Nu behăie cum credeţi voi. 108 Pan pe greceşte înseamnă tot. Hermes. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plîns amar şi. fiule !. a şi ajuns. Cum. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri... Ia cîntă.Punîndu-şi mîinile pe ochi. azvîrlit jos şi de pripas. S-a dus pe unde s-o fi dus. cumva. cînta. înţeleg că sînt urît. Eu. Şi e isteţ.. care hălăduiesc prin munţi.. Panică înseamnă teamă. A luat copilul şi a rîs... urmărindu-i jocul.

Venea ca umbra şi se tîra prin buruiene şi nu se sătura privind-o.Şi totuşi. Iar zeul — uite-l ! — e aici. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. . Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. copila unui fluviu. nimfe. pe care ţi—1 păstrez în trestii. Nimfa sări-n picioare iute. au aţîţat în mod deosebit fantezia elinilor. nu mă lăsaţi !. Unde e nimfa ce mă-ncînta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. Nu vreau să fiu soţia zeului cornut. tată. Le strînse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. zei. visînd : care-i va fi ursita ? Pe sus. ţipînd de groază. cu ochii-n flăcări. şi-un tril de pasăre tăcu. O murmurare ca de ape. pierdut în frunze. pe oricine. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. Striga pe nimfe. degrabă. înspăimîntată. şi foşnetul părea o şoaptă. O nimfă tare drăgălaşă. atît de popular astăzi la noi — naiul. în soarele amiezii. Copitele băteau pămîntul. Privi în jur.. totuşi vei fi mereu cu mine. Dar nimfa. cu foşnetul lor misterios.. şi ce să vezi ? Dintrun tufiş. rîndunici. — O. căci dînsul născocise naiul . se ivi un uliu. Şi Pan. Se clătina de oboseală. într-un chip poetic.. după numele închipuitei nimfe. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. tăind. în acelaşi timp.. îi simte-n ceafă răsuflarea. Zeul se aplecă spre ea. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul.. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cînt plăcut şi tainic. rupse. oprindu-se din plîns. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. se tînguieşte nimfa Sirinx şi-şi plînge-n hohote destinul. Sirinx fugea. Ladon. iată. şi plînsul ei umplea dumbrava. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine !... văzu o apă : rîul Ladon. bucăţele — nepotrivite ca lungime — din trestiile fermecate. Deodată. Un zvon de vînt. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. O trestie pe malul apei . sub adierea înserării ce-nvăluia încet pămîntul. — Sirinx a mea !. Şi-aşa mioi alina durerea. Auzi zgomot pe aproape.. cum dădea cu ochii de el. 109 110 Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. neuitată Sirinx ! zicea zeul. dar trestiile-şi foşneau frunza. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. cu joaca ei neostenită. "Bot ce vroia să spună Pan rosteau. Sirinx se deşteptă din vis. 110 109 Nimfa Pitiş Trestiile de pe malul apelor. Ei au născocit această legendă. Nimfa Sirinx. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. Dar. tu. Şi. Copita lui e-n mîlul apei. Pan o privea încremenit. sub ciocul aprigului uliu. cum gonea. Pan o porni pe urma ei. ca prin farmec. şi-o va cuprinde. trestiile. surioare. Mai sînt doi paşi. în cîntec. Şi nimfele o auzeau. tot cerul. pluteau cinteze. ca o săgeată prin văzduh. prin care îşi explicau. Un freamăt dulce de suspine. Dar. în cîntece.

nimfa se urcă iute pîn-acolo şi se aşază lingă zeul încornorat şi cu copite. pămîntul. o. acela ce uimise cerul din prima zi cînd se născuse.. spre nimfa Pitiş şi i-a dat brînci să cadă-n hăuri. o. eu vreau ori să trăiesc cu Pitiş. vîntul turbat de miazănoapte. încet. ori să sfîrşesc cu ea odată. Atunci. Privea şi nu-i venea să creadă. zeul Boreu. Dar cine. purtînd în plete flori şi frunze şi cîntă-n cor. Pitiş.. Tot ascultînd întruna naiul.. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. fermecată... te rog pe tine. l-aude. Mai ales buna nimfă Pitiş s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. In acea zi. îndureratul ?. frumoasa Pitiş e în frunte. îi spune dorul ce-l frămîntă şi chiar o cere de nevastă. Vin din desişuri.. ca altădată. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. atît de straniu şi de hîd. El o zăreşte şi îşi lasă alături. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. pe Pitiş de soţie. ai milă de gingaşa Pitiş. Lăsase nimfele în pace. şi nu pot să-mi dau moartea. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. se spune.. naiul. O. Pan se uita cu ochii tulburi.. Pinul pe greceşte se cheamă Pitiş... Să pieri pe stînci. Dar asta ştiu că nu se poate. Cînd nimfele danţează sub cîntecul de nai. Nimfele îi aud cîntarea şi sînt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. pe Cilene. Cînta necontenit din nai.. pe o piatră. mai degrabă. cu nimfa Sirinx. strigînd mereu pe nimfa Pitiş : — Pitiş !.. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. Ajută-mi dragostea.Zeul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. Şi-aşa. necredincioaso !. O.. furişate. După aceea-i cîntă ei. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes.. Ii mîngîie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncîlcită. Pan se urcase sus. Soţie scumpă. Nimfa-l ascultă-nfiorată. i-ar fi zărit. cu Pan. Cum cînta el duios din nai. Pitiş. încrîncenat de gelozie. Boreu s-a năpustit. Nimfa s-a prăvălit.. Pe urmă a fugit spre vale. Vijelios urla Boreu. — N-ai vrut să fii a mea. tu care faci să iasă viaţa din sînul tău fertil şi darnic. Cînd Pan porneşte trist spre munte. tată. îşi dă şi dînsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitiş şi c-o doreşte de soţie. strămoaşa tuturor. pierind în negrele genune. izbindu-se din stîncă-n stîncă. Dar uneori rămîne singură. răcnind năprasnic peste culme.. prin crînguri. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostin-du-şi viersul de iubire. Şi hotărîse chiar să-i spună această taină. Sărind din piatră-n piatră.. şi el. Sînt zeu. spune legenda. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestie. cu furie. Boreu rîvnea de multă vreme. ce furase şi cîte treburi mai făcuse ! Şi Pitiş rîde-nveselită. cine să-l audă pe bietul Pan.. Pitiş. Ce născocise.. Gheea. pe cel mai semeţ pisc de piatră. — De ce-s nemuritor ?.. Sub cîntul lui. dar nici a lui nu vei rămîne.. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor . din locul unde zăcea Pitiş s-a înălţat o tulpiniţă.. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. un pin 111 111 . Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi. Gheea !. în pilcuri nimfele-l urmează. La început din milă numai. dragă fată ! Iubita mea. In timp ce-o mai ruga pe Gheea.

aproape fiecare avea un dor anume. Apoi. mărturisesc prin cîntec puterea-ţi nesfîrşită. tot mai departe. sînt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormîntări. Doar Hestia. Apoi cîntau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. răsuna noaptea prin păduri.. Şi nimfele-i cîntau : — In faţa ta. Durerea lui suna spre zare.. şi mii de păsărele. frumuseţea şi viaţa. tu vrăjeşti orice inimi. prin locurile npălcate şi singuratice din munte. era 112 zeiţa Afrodita. Dragostea îmblînzeşte firea şi duce focul vieţii întruna mai departe. pîn-atuncea ascuns şi amorţit. şi viersul zeului cornut îl purta vîntul mai departe. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. zeiţă. orice vieţuitoare. în amintirea legendarei Pitiş. ce împînzesc văzduhul.. La noi chiar. Atunci cînd se vesteşte o zi de primăvară. cîntînd din nai. cerul se-nseninează. Cîntecul lui. făcînd să încolţească întrînsele iubirea. Duceau şi ei la gură naiul. plecă pe vale. In mare şi în munte. Şi-aeasta era mîngîierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. Puţini zei sînt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă.Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă. . înduioşaţi îl ascultau păstorii din Arcadia. Zefirul.. se depărtează norii şi vînturile fug. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. Le dăruieşti iubirea. Afrodita Viata impodobita de farmecul iubirii este mai fericită. mai ales în Ardeal. pînă la marele Ocean.. El era un arbore funerar. mîhnit peste măsură. şi-n iarba din livadă. se umple de lumină. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. mare taină. cu rămurele verzi în plete. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare.. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. urmat de un alai de nimfe. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. Atîta dcar mai avea Pan !. 112 După versurile poetului latin Lucreţiu... Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. din acea vreme. specii de plante şi copaci... Pămîntul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate... Ba. mai departe. în rîuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări.

Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. Afrodita i-a tulburat simţirea. Zeiţa vînătoarei. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pămîntul. stăpîn atotputernic.. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. scurs în apa mării. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). şi neamul elinilor. în acest chip. care zăcea acum pe Elbrus. erau din neamul lui Cronos. şi Romei. o fi avut şi ea vreo taină. după legendă. Legenda ticluită de poeţi cu atîta meşteşug. să-şi părăsească tronul şi. cu secera de diamant.. c-o mină de viteji. Dar. din care făcea parte şi Cezar. Artemis.Atena avusese cîndva o înclinare pentru titanul. nepot al Afroditei. preschimbat în taur. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. adică din a doua dinastie. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. Iar spuma se ivise din sîngele lui Uranus. Şi-acest voinic. ea nu se bucura de înrudirea Afrodita-Venus — sau Venera la romani — era fiica lui Uranus. din Olimp. din ordinul împăraţilor romani. şi August. In acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpîni Roma. prin Afrodita. ca şi olimpienii. arăta că romanii. ca să se răzbune. L-a făcut şi pe dînsul. şi totuşi. au mai multe drepturi decît elinii să stăpînească lumea. Deci. cît e Zeus de mare şi puternic. cuc sau alte animale. după cît se pare. cel dintîi zeu al cerului. Orion. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. aceea a titanilor. romanii se făleau spunînd că sînt urmaşii zeiţei Afrodita 113 113 . pe cînd olimpienii. Zeus inspiră Afroditei o dragoste nesăbuită Ei bine. ei pretindeau că fiul lui Enea. vantemeia cetatea cu nume mare : Roma. se trag direct din Uranus. cît poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. Ea se născuse din spuma mării. . i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor. ameţit s-alerge. Ascaniu sau luliu — cum îl numeau romanii — era întemeietorul familiei imperiale a luliilor.. vultur. pesemne. se trăgea. Chiar Zeus. în urma loviturii date de fiul său. de-a rîs o lume-ntreagă... era să se mărite c-un uriaş. Iar Hestia. în frunte cu Zeus. să poată şi el rîde de slăbiciunea ei. Mai mult. şi elinii din Iapet). Tot dintr-un titan. Zeiţa. părintele tuturor zeilor. se trag din titani (olimpienii din Cronos. a îndrăgit pe-un tînăr ce se chema Anhise. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. după voia cerescului său tată. Enea.. greu ferecat în lanţuri. titanul Cronos.

uneori. şi i-a cerut zeiţei 114 114 Se spune că zeiţa purta un brîu fermecat. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. rînd pe rînd. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. pe care îl purta zeiţa Afrodita . căci eu însumi greşit-am. tot la fel. Numai că. eu unisem pe zei cu fete pămîntene. Acum însă — vezi bine — că nu mai am cuvînt ! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri.. de-astă dată. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. s-a-ndrăgostit de dînsa. spunîndu-i la plecare : — De vei vorbi. Acest brîu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. de ce puneam la cale. spunea ea troianului Anhise.. pentru că.. şi de un copil. Şi. zeul cel mai frumos. Insă a fost destul ca dînsa să se simtă. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera !. fierbinte. Pe Zeus îl ţintise. Şi l-a urmat pe Adonis. de hore şi charite. s-a despărţit de tînăr.asta. cu numele Adonis. nu ştiu cum o săgeată. Şi tot. iar altele de plumb. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. Tot ce avea lăsase. Adonis. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inirni de fecioare sau de flăcăi voinici. un simplu muritor. tîrîtă de-o oarbă rătăcire.. Căci zeii se temeau. Simţirea mea zeiască a fost.. şi jertfele aduse de pă-mînteni. Nici de părinţii lui. la fel. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi !. ce se ivea din tolbă. Plecă prin lumea largă. sau poate fermecat de brîul plin de taine şi plin de amăgiri. puţin de tot. Zeiţa. de asemeni. cu vîrfu-rile negre. şi cînd şi i-a deschis. străbătută de un fior ciudat. Iubirea-i pătrunsese în inimă. Năstruşnicul adesea trăgea la întîmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. Adonis poruncea. Ba. Iar zeul. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. L-a îndrăgit zeiţa atît de mult pe-Adonis. purtat de porumbiţe. Şi chiar pe Afrodita. mînjite cu otravă... Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. căci Eros era mic. Lui nu-i plăcea găteala. vreodată.. Eros. feciorul acesta zvînturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur.. Puţin. stropită mult cu lacrimi. Pe Ares. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. troianule Anhise. A-nchis o clipă ochii.. eu îndur umilinţe. îl părăsi pe Anhise... şi chiar mai mult ca ei.. încît a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. căindu-se de faptă. încît — precum spun unii — îl întrecea pe Apolo. Era aşa de chipeş vînătorul Adonis. cu fiere — în dureri. a atins sînul mamei. bun de joacă. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros cînd să întindă arcul şi-n cine să lovească. Purta în mînă arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. — Din vina ta. Mai ştii ? — ţintit de Eros. înmuiate cu vîrfu-n foc şi miere. pe dată. urmată de cortegii. un vesel vînător.. mai înainte vreme. Cum s-a plecat zeiţa. Adonis Legenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. . fericită .

Tîrîndu-şi după sin scutul cel greu de-aramă 115 Peplonul era o tunică feminină. Un porc mistreţ. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. grohăind.. Porneşte prin pădure. lunga-i lance. Adonis s-avîntă după el. vînătorul : — Iubitule. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. Era gelos pe Adonis. te poate sfîşia. cumva.... Fii curajos cu iepurii.. puterea. şi sîngele-i ţîşneşte.. Afrodita. tu.. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însîngerat. Nu te lupta cu leii.. Da.să-şi zvîrle cununiţa din pletele ei blonde. Cu colţii lui năprasnici. blestemat fii. cerceii. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vînă-toarei cînd alerga prin munţi . îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt pînă la genunchi. Ea... cu urşii sau mistreţii. vreo vătămare. spinulele de aur. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sînge. fără mîneci.unde se-afla zeiţa. Adesea-l sfătuieşte pe Adonis. zeiţa Afrodita. cel ce nu ai milă !. şi-n stînga. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. cu ghearele-i grozave. voinicia de care e în stare. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. Fugind. Fereşte-te. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares.. Deodat-aude vuiet.. Aude cum răcneşte Adonis. 115 Crima lui Ares Adonis însă rîde. cînd mistreţul îi vîră colţii-n piept. cel flămînd de sfadă şi însetat de sînge. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tînărul ei soţ. Vroia să-l nimicească. . şi fiara. cu cerbii. scurtă pînă la genunchi. ţinînd în mîna dreaptă o secure tăioasă. să nu i se întîmple. unde îl ucisese. haine. dar uită de durere. departe mult de locul. o haină de lînă albă. — O. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. în pădure. Şi nici nu se gîndeşte să fugă de pericol. cu colţii ascuţiţi. Ares ! ţipa. prinsă cu o agrafă pe umeri. Nu te vîrî-n primejdii. şiragurile scumpe şi vălurile albe — podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. Cam mare e mistreţul !. parcă se-ndîrjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. brăţările rotunde. Ba. agrafele. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. la luptă. nu pot să-ţi scape viaţa. Apucă doar să vadă. iubite. Mistreţul. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. frîngîndu-şi trupul pe pieptul lui Adonis. fără de nici un murmur. iar hitonul. Te roagă Afrodita. brîul cel fermecat. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. tu. Fii blestemat de-a pururi. Din văzduh vede locul. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. Coboară ca săgeata. Oprindu-se din goană. îl rupe-n bucăţele. De-aceea-l amăgise pe tînărul Adonis. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. Trecînd printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. Nici vîrsta ta. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. un peplon sau un hiton.. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. care-odinioafă: îşi petrecea tot timpul doar câ să se gătească şi să-şi pieptene părul. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei.. se repede la tînăr şi îl trînteşte jos. Şi colţii lui sînt parcă pumnale răsucite !. Eşti muritor. nici chipul nu pot să îmblînzească pe fiarele acestea sălbatice. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic.

.. în fiecare an. şi mai tîrziu la Roma. s-au prelăcut în flori. tot singur. după legendă. într-adevăr. mai mult de două zile. şi-n cinstea lui. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau tîrcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. Pînă în acea ziuă. rînjind cu mulţumire. atîta cît plînsese şi dînsa în poiană. unde. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. fusese purtată Afrodita de Zefir. Elada. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. Era şi parfumată. în vreme ce frunza sîngerie este purtată în vîrtejuri de vînturile toamnei. care îndestulau ogorul.. fastuoase. Şi rămînea tot rece. în flori de anemone. din marmură şi fildeş. aveau loc în Asia.. Înţelegeau belşugul de roade felurite. se jeluia zeiţa şi se lovea cu pumnii tremurători în frunte. cînd înfloreşte glia. Isprava-i izbîndise şi îi era destul. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. picurate-n poiană. adesea ocrotea pe cei'tineri. se spune. dealtminteri. vreme de două zile. care-l răpune sălbatic pe Adonis. deşi. din piatră sau din lemn. cînd le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată.Şi vieţuia. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de Adoniile. ca vie amintire a suferinţei mele !. cu cîţiva sclavi ai săi. însemna.şi suliţa sa lungă. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. Nici nu voia să aibă. rămase din trecut. natura roditoare. artistul — căci astfel se numea — nu da nici un răspuns. aezii cîntau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. precum spune legenda. Nu se poate. 116 Sculptorul sihastru . Adonis !. — Sărmanul meu Adonis. ţi-e stinsă tinereţea. Atuncea este vremea care aduce moartea comoriloi grădinii.. căci nu avea soţie. Prin Adonis. Fetele. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. Ares. trecînd pe uliţi. livada şi grădina. şi jalea Afroditei. N-am să te las să pieri. şi lacrimile sale. Cînd s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. . Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. pornise în Olimp. Kăzboiul prăpădeşte şi pîrjoleşte totul. altădată harnice. i-a curs sînge din rană. Acum era şi roză. războiul. pe cimpie şi-n florile ce-i scaldă petalele în lumină.. Şi sîngele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. Dar el trăia sihastru. cu mare însufleţire. Serbări numiteadonii . Dar Pigmalion. într-wn oraş din Cipru . Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. Avea o casă mare. în tristeţe. floarea de trandafir fusese numai albă. Adonis. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. Ele se prăznuiau primăvara. iubitoare de casă şi modeste. Astfel se tălmăceşte şi crima săvîrşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. Vei dăinui de-a pururi.. serbările în cinstea lui Adonis. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. a hotărît zeiţa serbări mari. atunci cînd se născuse. fugind către Adonis. şi roşie ca macul. 116 117 117 Ciprul este o insulă din Mediierana răsăriteană. aduce pustiirea în arbori. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. Căci Ares este feciorul Herei. erau tot mai uitate. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfîrşitul verii. adică al cerului. la rîndul său. Iar sculptorul acesta era frumos şi tînăr. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. şi straie deşucheate şi danturi zgomotoase. vreme de două zile. pe vremuri.. cînd iarba se vestejeşte şi poamele cad.

In legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvîrşi acest lucru. îmbălsămate. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. Era cu Galateea. Ca să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. Ei îi spunea acuma tot ce gîndea. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. spunîndu-i frumoasa Galateea. se spulberau pe rînd. Mîna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. mereu închis în casă ?. din fildeş. făcînd din noapte zi. şi-l întrebau : — Ce tot faci.. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. zîmbind în zori de zi sub raza purpurie. cu gura tăiată fin în fildeş. Şi nu mai era singur. cum nu se mai văzuse. luînd în mină dalta. Graţia se pierduse. Aduse din grădină flori roşii. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mîna lui. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. ascultînd răspunsul. 118 Statuia prinde viaţă Venise primăvara. Şi nu deschidea uşa. Gura-i părea o floare. Purtările acestea îl mîhneau pe artist. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. le răspundea artistul. o fecioară.. — îmi tălmăcesc în fildeş un vis încîntător. însă mult mai frumoasă decît în visul său. el însuşi... Iar cînd lucra. aşa cum şi-o visase . Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da.nestatornicie şi de uşurătate. artistul se închise la el în atelier şi. Veneau la uşă prieteni. gingaşă. se-apucă să cioplească. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. şi fata îi surîdea sfios. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră.. Artistul ciopleşte o fecioara din fildeş. Şi.. Lucra fără-ncetare. de parcă-l pricepea.. iubite. devotată. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămînă soţie toată viaţa. artişti tot ca şi dînsul... îi luă şi giuvaere. Pigmalion. Iezii săreau zburdalnici.. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. ovalul lin al feţei şi blinda mlădiere cu care se pleca fecioara către dînsul erau desăvîrşite. . neîntrecutul sculptor. Pigmalion. Pe cîmpuri viţeluşii gustau întîia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. 118 S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. şi corpul de zăpadă. şi visurile sale despre o fiinţă pură. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. artistul se-ncorda. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. în fildeş sau în lemn. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. Sfîrşind apoi cu munca.

surîsul Îi pătrunde în inimă pe trMr. Acolo-i Galateea. Artiştii. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita.. îţi mulţumesc. chemînd la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. cuprins de-nflăcărare. începe să alerge. poeţii. toţi sculptorii Eladei. ce poartă-acelaşi nume. Azvîrle-i o scînteie... şi dintr-o piatră. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi. Aflată astăzi la Luvru. Scopos.Oamenii începeau să strîngă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. asurzitor. îşi spuse rugămintea. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. A fost o nuntă mare... Dar el o ia în braţe.. — Zeiţă ! zice el. în danţ. îi spune Galateei. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. Se află tot pe soclu. frumoasa Afrodita. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele amîndouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea !. se-nţelege. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării. spre slava Afroăitei.. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. ce şi-o păstrau cu grijă. aceea care întruchipa. I-a ocrotit iubirea. şi ea-i cuprinde gîtul : — Mult am dormit.. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. pentru elini. Tobele băteau tare. s-a prăznuit şi nunta. Se-nghesuie-n mulţime. la fel de nemişcată. iubirea creatoare. o insulă din roiul de Ciclade.. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. Aşa zice legenda. 119 Praxitele. şi flautul se pornise să sune tînguios.. îţi mulţumesc. au slăvit pe-Afrodita. zile ferice. întîia oară iese şi-artistul Pigmalion.. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru.. şi eu i-o voi aprinde. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş.. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. zeiţo !. în cînt. în ghirlande. puterea suverană ce face să-ncolţească. Pe urmă. viaţa.. dragostea şi frumuseţea. cuprins de-o presimţire. El a clădit oraşul. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. Marmure vestite sînt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. . trînteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. şi-n piatră 119 . I-a ocrotit zeiţa. ce-a stăpînit în Cipru. Iar fetele. A fost şi Afrodita. a dăltuit adevărate poeme în piatră. Sosind. iubire.. Chiar au danţat la nuntă. Şi-au trăit împreună ani lungi.. iubite !. gătite cu văluri lungi şi albe din pînză străvezie. în timp ce-i spune astfel.. să ardă-n vîlvătăi. pe cînd îşi săpa ogorul. Se pare. Iubirea ce-i cîntată şi astăzi de poeţi. ea stîrneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată... Cît ? Nu mai ştie nimeni. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. împleteau. A fost o veselie cum nu se poate spune. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. cu feciorul său Eros.. Şi iată-l ! — în mulţime. muzicanţii. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. dup-aceea. E tot cum o lăsase în ceasul cînd plecase spre-altarul Afroditei. Tu-ntruchipezi iubirea.

fireşte. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. un rege şi-o regină care aveau trei fete. Chiar mîndra Afrodita ar fi pe lîngă tine o floare vestejită. nedumeriţi... smulse de pe coloane.. Din pricina Psiheei. Obrajii-i erau rumeni. ar fi un strop de apă lîngă un lac de munte. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. Podoabele de aur. lăudîndu-i frumuseţea. ele-ar păli de ciudă. ce suge-ntîia oară. un cîntec. copilă. Şi dinţii : stropi de lapte.. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. Ca rodiile coapte. în vreme ce poeţii se adunau acolo.. din 120 Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie — probabil după o veche legendă elină — de către scriitorul Apuleius. Şi buzele !. Noi nu mai vrem pe alta". pămîntenii uitau s-o mai sărbătorească pe mîndra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. cea mai mică. a pătruns în folclorul multor popoare. în botişor de ciută. cum are trandafirul involt. de mult. Ce buze!. că poate să existe o astfel de minune. Tu eşti mult mai frumoasă. plin de parfumuri. Aşa grăiau poeţii. sub diferite variante. De-o rumeneală dulce. în Creta. Iar graiul ei. Psiheea. tu ne vei fi zeiţă. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. frumoaso. De-aceea.. Nici nu puteau să fie ochi mai adînci. Dar orişicîte haruri aveau primele două.Eros si Psiheea In basm 120 se povesteste c-ar fi trăit de mult. mai galeşi. din proaspătă mulsoare. o.. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. . le întrecea cu mult. în opera sa „Măgarul de aur". caci tu le-ntreci.. pe toate laolaltă.... ca un ceresc balsam..

dar gîndul îi rămăsese-acolo. Eros. săvârşită de un artist necunoscut. De-o fată muritoare ?. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur . . El are un arc. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. făcîndu-le să se înmulţească.temple şi sanctuare.. ţinînd în mînă o liră.. se strîng s-o tot admire.. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. gîndind : . a inspirat nu numai pe poeţi. dîndu-i drept părinţi pe Afrodita. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : __ Asemenea ocară ?. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp. In Capitoliul din Roma se află o statuă cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. odată cu-nserarea. Vreau s-o hulească lumea şi să rîdă de ea.. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tînăr înaripat. Aici Eros. reprezentate prin liră. Cupidon sau Amor — cum îi spuneau romanii — este înfăţişat ca un tînăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. i-a rostit Afrodita cu voce tremurîndă. ştrengarul s-a strecurat în taină. sau cine crezi cu cale. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. suspinînd. la început era. Cînd a aflat zeiţa.. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. în chip poetic. Era-n Olimp. precum făgăduise zeiţei Afrodita. un osîndit de soartă.. c-a îndrăgit un monstru şi. zeul luptelor nesăbuite. vrînd adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. din care este gata tocmai să tragă o săgeată.E săvîrşită vraja : n-o mai pot dezlega. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. pe genele ei lungi. Îmi împlineşti voinţa. cea dinţii zeiţă. Opera. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mînă cu o torţă — torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. 122 123 Tot In Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. după ce el îi ţintea cu săgeţile. ceavea aripi de aur.. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. Întruneau astfel în dragoste.. pentru grecii vechi. a fost răpită de romani din Elada. înfuriată groaznic. un giuvaer de piatră.. mamă !. pe care o iubea.. s-a cam zgîriat la deget. — Nu.. pot îmblînzi o fiinţă oricît de cruntă. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros . fructe — toate — să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?. la fecioara Psiheea.. copilul meu iubit ?. chiar în iatacul fetei. 121 121 122 123 . flori. într-atît este de armonioasă marmura dăltuită. perechi.. Fără îndoială că această operă. cel dintii zeu. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire. astfel.. poate muiată în miere şi foc. Tu însă fă — prin vrajă — să n-o iubească nimeni. — Atîta ţi-e porunca ?. ci şi pe pictori şi pe muzicieni.. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. Mai tîrziu. O vei găsi uşor.. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. Lăsîndu-şi tolba-ncolo. jertfe. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. Tiptil-tiptil. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui. zeiţa dragostei. o privea pe Psiheea nesăţios.. — Da. poate în otravă şi venin. care uneşte fiinţele perechi. Arătau în acest fel că simţămintele. numai forţa universală. şi pe Ares. Un zîmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. După treaba asta.... în palatul din Creta. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. căci oamenii. poetizînd legenda. nătîngi. El a unit-o pe Gheea. copilul năzdrăvan. Dar dibuind prin tolbă. Noaptea era senină şi-o rază de lumină — trecută prin frunzişul cel des de la fereastră — o săruta pe pleoape. Psiheea !" Şi. cu Uranus. Afrodita ? Şi. dragostea.. din dumbrăvile sfinte.

. păşind tot mai departe. mărgăritare albe. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă. pe o potecă-ngustă. tu. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. pietre scumpe. Zefirul. şi nu-ncerca. cam bătrîni... Parcă vedeau o piatră. căci celelalte fete. într-un cortegiu jalnic — de moarte. ca monstrul să-şi ia prada. sau un an.. şi s-au întors acasă. sculptată cu migală în lemn scump de lămîi. Ce bine e în apa fierbinte. Şi-n ziua hotărîtă. Coloanele înalte. un monstru rău şi crud. ce-o să te răcorească după atîta zbucium. fără viaţă şi fără de simţire.. nu-i vorbă. rubine. şi-acolo — ce să vadă ? O boltă minunată. şi-n fildeş. Deodată dînsa simte că bate-o adiere. Eros. s-o ducă peste piscuri. Atunci. focoase diamante şi alte multe pietre. lăsînd-ontr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. Vîntul de-apus. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut . puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. cu vaiete cumplite. O fiinţă fără seamăn. şi se cufundă-n baie. Deci du-o pe Psiheea în vîrful unui munte şi las-o părăsită.. o luase pe copilă pe aripile lui. să ştii că e al tău. surorile mai mari. pătrunde în palat.. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi. cum poruncise zeul. împodobeau pereţii. şi-n aramă. veşminte şi podoabe.. găsiseră miri vrednici. ce zboară prin văzduhuri... te-aşteaptă o baie minunată. acum o priveau reci. în locuri neştiute de oameni pînă-atunci.. un om. bătrîne. Atîta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. tot aşteptînd pe monstru să vină să o-nhaţe. nu de nuntă — regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vîrful unui munte. Poţi spune orice voie. să te împotriveşti poruncii zeilor. purtînd cu sine focul şi-o armă ucigaşă. care o susţineau. rege. poftim. erau turnate-n aur. Părinţii mîndrei fete erau nedumeriţi. Poţi da orice poruncă. căci vei fi osîndit. şi. prin încăperi. Păşind fata cu frică. în preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. Psiheea nu adastă prea multă îmbiere. De. De vrei. pe scări monumentale.. bătrînul rege s-a dus la un oracol. precum hărăzise zeul iubirii. cu luciu stins.. Fata privea uimită. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur.Palatul fermecat S-a scurs o săptămînă. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrînul părinte al Psiheei. călăuzindu-i paşii. ca ginere. frumoasa mea stăpînă. de care însuşi Zeus se teme uneori.. Şi mii de animale — părînd însufleţite — făcute din argint. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut.. O fiinţă nevăzută.. Apolo ia răspuns. Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. Aici au părăsit-o. totuşi. Rămasă singurică.. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost. o lună. Vă-nchipuiţi ce-adîncă. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza cînd vine vijelia. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărîre pe care o luau zeii . prin preoţii din templu : — Nu mai spera. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi.. va fi bărbatul fetei.

. şi-n zori — cînd prima rază se strecura-n cămară — dispărea fără urmă. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. Sînt ele. Nu ştia cum arată. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. O vorbă să nu spună. să nu-ncerci să mă vezi. ca-nainte. Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite.. îi spune iar o voce. tăcută. a auzit din vale nişte voci cunoscute.. Dnr într-o zi. Şi altele pe urmă. După ce se-ospătează. Mai ales nu uita că. ori cobora-n poiană. ea plînge şi-l dezmiardă. naramze îi sînt întinse-n faţă... Toate vor fi.. trimisu-ne-a pe Qfi. tatăl nostru. Le-aduce la palat.. Pînă ce el. vremea curgea pe nevăzute făgaşe. — Am să-ţi împlinesc voia. în palat. Să nu ai nici o teamă ! îi răspunde Psiheea. da !. în timpul zilei. unde eşti ? Regele. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. A mai trecut o zi. şi totul se-mplinea. Se ivesc cele două surori Astfel s-a scurs şi noaptea. în fine.. pe cele două fete. stăruieşte. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. N-avea decît să-şi spună dorinţa cea mai mică. dintr-o dată. Vorbea numai cu umbre. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pîlpîia alături.. Zefirul se porneşte pe văi şi. Cu cîtă nerăbdare aşteaptă dînsa noaptea ! Iar cînd soţul soseşte. Coruri. Să nu ai nici o teamă. Ce-mbrăţişări ! Ce lacrimi ! Ce chicoteli ! Ce rîs !. şi-l roagă. să te căutăm.mirositoare ! Şi-o masă-mbelşugată. Neobosită. Se hîrjonea cu ele. cu pat curat şi alb. Cine să fie oare ? A !... se-ndupleeă.. căci te pîndesc primejdii. surorile mai mari. — Dormi fără nici o grijă. surioară. prin poiene. I-e blîndă sărutarea. Psiheea le arată palatul fermecat şi . chitre... O strigă şi o caută : — Psiheea. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . culegînd flori fi fructe sau dănţuind mereu. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. fructe gustoase : rodii.. îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. Nu le da ascultare. Dar să nu-ncerci să-l vezi. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. cît timp nu pot să afle nimic de soarta ta.. copilă dragă. vede pe cele două surori ale Psiheei. nu ştia cum îl cheamă.. muzici alese îi desfătau auzul ! Dar nu vedea pe nimeni. dulciuri. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. care umblau prin munte. orice-ar fi pe lume. Psiheea îl pierde pe Eros în ziua următoare. primitoare. stăpîne. căutînd-o pe Psiheea. pe aripile sale. cu aşternuturi moi. vinuri întăritoare. cînd fata ieşi ca să se plimbe pe munte. A stat puţin pe gînduri. aşa precum doreşti.. Intîi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. fugind printr-o pădure.

. Şi nu sfîrşesc prea bine să spună ce doresc. ha. s-aprindă o lămpiţă noaptea. n-o vezi ce se-ngîmfă ? Ne-arată toate cele. S-a dus pe totdeauna. Bărbatul său. care-i spune : — Mi-ai fost atît de dragă ! Dar prin nechibzuinţă. tîrziu. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. Acesta-i un balaur. căci mesele-s întinse şi muzica le cîntă. colane... cu aspru jurământ.. ci sclav ! . Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi. cînd doarme el. aripile. Ii spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. pe vîrfuri. Numai că el zburase şi n-o mai auzea.. să nu-ncerce să-I vadă. şi cum el i-a cerut.. Nu mai eşti zeu. Aşa neam înţeles ? Ei bine. Neruşinata !. în noapte. surioara noastră va pierde din trufie.. pentru asta te voi închide-n casă. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră. Psiheea ia în mînă lămpiţă cu ulei şi. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă.. de parc-ar fi regină. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată. zeul intra-n Olimp şi mîndra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios !. cercei sau pietre scumpe. Sigur c-o s-o mănînce şi pe soţia sa. eu. dar nu au timp prea mult.. şi braţe nevăzute aduc bucate. Eros. iar sora cea mai mică rămîne la palat. Atunci. tot.. o picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă. dispar.. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare. Ea îi atinge arcul şi tolba.. cu soţii noştri bătrîni. neghiobi şi şubrezi. acuma m-ai pierdut. Aşa. O vede pe Psiheea plecîndu-se asupră-i .... Şi ea ? Ce bogăţie. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. Dă-mi arcul... — Ce zici ?. se-apropie de el şi-i luminează chipul. hăt... orice poftesc l Surorile Psiheei. Ha. voi avea un prunc. îl atinge pe zeu. iară în zori se-ntoarce. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. se trezeşte. cînd soţul doarme dus. Psiheea-nfricoşată. Mai bine să-i dăm sfatul săşi calce jurămîntul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea.. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră.. dornică să-l sărute. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros. pe cînd el doarme. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . cînd o să aibă poftă.. dă-mi şi tolba. pădurea. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. pe perne.. cu-obrajii ca bujorul. Şi...... Acel ce s-odihneşte-naintea ei.. Tocmai ei ? Cea mai mică ?. Noi o credeam pierdută.. El.. şi-o săgeată o zgîrie la un deget. haine. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. şi să-i privească faţa.. şi Eros.sălile în aur şi arginturi. în fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot rîul. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume.. E-naripatul Eros. strigă fata. făclia. cercuri de aur. Ba. Şi noi. cînd nu-i de faţă dînsa.. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi.. Palatele de aur... făcîndu-i o arsură pe pielea delicată. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. Ba. îşi şoptesc amîndouă. grădinile.. o fi vreo zeitate. Silit de legi divine. Şi dragostea o prinde cu vie-nvîlvorare pentru divinul Eros. Ca să se-ncredinţeze. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea.. ne mîncăm tinereţea. Viclean !.. Şi scorpiile pleacă. mingii.. izvorul. — Nu. nu vreau. pesemne. O fi voinic şi chipeş. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. uşurel. E straşnic planul. grădinile. coşuri cu flori. căci te iubesc. însemnele puterii. Mă rog..

orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. Cînd se sfîrşi cu munca.. Psiheea nu se lasă. unde păştea o turmă de oi — turbate toate — ce-i omorau pe oameni. Şi plecă. poate mai mult ca zeii. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi.. cum se cuvine ! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. Pe-aici trecea un fluviu care Curgea spre Tartar.. păzit cu străşnicie de sute de balauri. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. Porneşte iarăşi fata. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. căminul. şi luă ea însăşi biciul. Erau acolo boabe de mac. năzuind un sprijin... Afrodita. zeiţă. gingaşa lui soţie... grămezi. De ură-nverşunată.) Pe urmă o trimise în vîrful unui munte.... o trase de cosiţe şi o bătu la sînge. îi porunci să plece într-o pădure deasă. Şi.. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrînă? Tu... — Te du-n regatul morţii cel cîrmuit de Hades. O roagă pe zeiţă.. şi plîngea : — Ce-am să mă fac.. şi foame. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. merge. Ii sfîşie veşmîntul. Se spune despre Gheea. Apoi. Dar nimeni n-o ascultă.. Dar după-atîta trudă. ros-tindu-i printre dinţi : — Vrei să mă faci bunică. sete şi piedici cu duiumul. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. (Lîna era de aur. Luaţi-o şi biciuiţio. Şi trece chiar de Cerber. fasole. o. căci dînsa ocrotea familia. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. mîhnită. soţul meu. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă.. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea. pe mine. Eros ?. Ea doar ocroteşte dragostea pe pămînt. Cată să vii degrabă. îi dete o movilă înaltă de seminţe.. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti..Psiheea porneşte în căutarea soţului Pe cînd frumosul Eros era închis în casă. tot fata-i mai frumoasă. Dar dragostea. o puse şi la muncă. şi să-i aducă lînă. Psiheea şi pornise pe munte. merge. Afrodita.. linte. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. îi răspundeau mai toţi. zeiţă... îndură suferinţe. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. nu-i ia durerea-n seamă. Fii bună deci. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. şi dînsul e un zeu. Unde te pot găsi ?. şi frig. Sînt singură.... Imploră şi pe-alţi zei. pe soiuri.. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să . cel cu trei capete.. pe cît eşti de frumoasă. căci n-o să-l mai revezi. poate mai mult ca mine ?.. de cîinele lui Hades. căci pleci la un ospăţ. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii.. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atîtea şiatîtea pămîntene ? Nu mai gîndi la el. Dar ştiţi. mama lui Eros. sub pămînt. zeiţa se încruntă.. Să vină două sclave : Grija şi întristarea !. aleargă-n templul Herei. şi te iubesc atît.. Străbate peste fluviul. pe unde treceau morţii. Călătoria în ţinutul lui Hades Neîmpăcată încă. însîngerată.. strămoaşa tuturora.. îi spune Afrodita. — Tu eşti o muritoare.. şi cere-i Persefonei.. grîu.. O-nvineţiră toată. să biruiască totul şi să-mpli-nească voia geloasei Afrodite...

. „E pentru zei. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfîrşit. în sala de consiliu. adică în locul unde se găsea fericirea desăvîrşită.. nu mai aşteaptă mult.. rosteşte zeul Eros. să mă-ndrăgească iarăşi. 124 Această alegorie are un tîlc. frumoaso. într-un frumos tablou. călătorind pe drumuri. Şi-o roagă : — Dă-mi. îndură-te de mine şi de iubita mea. dacă nu e însoţită şi de o simţire adîncă.. cuprinde pe Psiheea. Să vină şi Psiheea.. ca s-o urce în Olimp. zei şi zeiţe. şi pleacă iar Psiheea. binişor. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O. pe zei şi pe zeiţe.. Psiheea. Şi cum. zeiţo. tu ce lumea o cîrmuieşti din slavă.. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele divine : ambrozie şi nectar. Numai că din cutie — aşa cum uneltise zeiţa Afrodita — iese un abur negru... Cît de puţin. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul ! Puţin. Zeiţa. Nu-ngădui. Mai stai. Zeus. şi-un zeu... este pe urma noastră. Tu du-te cu balsamul.. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. şi anume că dragostea nu poate dăinui. Dar Eros. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte : — Iubite. Mai stai. stăpîne ! Psiheea nu-i zeiţă.. ce văzuse prin vrajă toate astea. Vă porunceşte Zeus !... o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. Căci am atîtea lucruri să-ţi spun. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. văzîndu-mi chipul. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul. de-atîta vreme de cînd ne-am despărţit. în limba greacă. rămînînd amîndoi fericiţi în Olimp 124 . în cutioara asta. răspunse Zeus. înaripatul. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune. Mama mea. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc.. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi. care-a făcut şi face atîtea nebunii. nu.. Tu eşti oare !. Nu te mîhni. aproape fără voie. strigă din urmă zeiţa Afrodita. nu poate face nuntă cu ea — o muritoare. pictat de artistul Louis Gerard. cum credeau elinii. se frămînta Psiheea... ştiu bine. pe care o gustau numai zeii.. E vremea să astîmperi pe-acest copil zburdalnic. le smulge şi s-avîntă printr-o fereastră-afară. Eu plec către Olimp. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. Să mă fac mai frumoasă decît mă ştie Eros. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. Iar el.. cum este Eros. — Nu... este înfăţişată această poetică alegorie... le glăsuieşte dînsul. Ajunge la Psiheea. balsamul ce ţi-l cere. eu am s-o fac zeiţă. care se găseşte la Luvru.. E vremea să-l însori. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa. Afrodita.. . necum. prin Eros. se tîlcuieşte prin suflet.. şi-ncearcă să surîzi. Deci m-ai iertat ?. — Rămîneţi împreună necontenit de azi. şi fata cade jos. Iar voi. să te privesc. pe draga lui soţie. dar nu-i timp de pierdut... Zeus hotărăşte. mama soţului meu.. şi ajunge în Olimp.treacă prin primejdii. Balsamul din cutie e numai pentru zei. Eros. cum este Eros. — Ba da. O. să-l ducă Afroditei.. minată de iubire.. şi cerceta cutia. Psiheea-ntredeschide capacul.. frumoasa Afrodita ! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta. la plecare. Psiheea dragă. — Şi eu." Şi tot gîndind în sine.

văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tînără fecioară. x-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini.. numită Amfitrita. Cînd se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. Fiindcă zeul Poseidon crease cîndva calul . izvorul care ţîşneşte vesel din climele muntoase. sau cine este acela care le cufundă ?" După puterea cerului. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. cînd marea se înfurie şi îşi răscoleşte adîncurile. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. care poate construi tărîmuri noi. după credinţa lor. care-şi avea palatul în apele Egeei. . Desigur. 127 128 Calul simbolizează. 125 126 Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. dar aici a căpătat chipul unei bătrine şi rele vrăjitoare. care înseamnă stăpînul apelor. erau nişte copile de-o bunătate rară. langă ei. prin depunerea de nisipuri. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. Această legendă nu este altceva decît poetizarea acţiunii mării. Mama lor era Doris. Dealtminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. spre aventuri şi fapte glorioase. se afla marea. zeul care purta în mîna lui triena 128 . cumva. în goană. prelungind coastele. prin saltul său. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. nimfele nereide plîngeau înduioşate şi. în urma răzvrătirii lui Poseidon. el fiind şi zeul cutremurelor. cîndva. în număr de cincizeci. De aceea. o nimfă oceanidă. pe cînd zeul se preumbla pe mare. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. se aseamănă cu valul. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor.. şi tatăl lor. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. sus. Ea îi purta pe valurile sale. Numele lui vine — după unele păreri — din sanscritul Idaspati. însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. în urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. Nimfele nereide. în cer. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. împotriva stăpînului Olimpului. alt zeu bătrîn al mării. cu forţa ei nemărginită. se avîntau cu toate să scape corăbierii. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărîme şi munţii. elinii au personificat-o. fără îndoială. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. Troia. lunecînd prin valuri. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. Insă acolo. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. Nereu. se afla Zeus. peste aria mării. Această forţă a mării trebuia înduplecată. nu numai să dărîme. „Şi cine cîrmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. care se alăturase Herei. parcă le îmbrăţişa. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. parcă în tropot. zeul mărilor fusese osîndit să zidească o cetate. provenite din sfărî-măturile pietrelor aduse de curenţi. zbătîndu-se între maluri.se ridica-n Egeea . izbindu-le de stînci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. pe vreme de furtună. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. Iar cînd zeul Poseidon cutremura adîncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. despre delfin. Dar şi mai mult iubea delfinul. îl îndrăgea nespus.Poseidon 125 si Amfitrita Palatul lui Poseidon. născocind pe zeul Poseidon. Marea scălda pămînturile lor din toate părţile. nu era alta mai teribilă decît a mării. Odată. urlînd. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vînturilor despletite ? Cine o zguduie pînă în adîncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. Coama lui răvăşită de vînt. 126 127 Marea.

le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. cînd tropotesc prin valuri şialeargă şi nechează. ca să-şi pieptene părul albastru.. ca să-i dea de urmă. . Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. Nici prin gînd nu-mi trece. ce-i aduceau. Şi caii lui la fel. „Ce cîntec !. căci stăpînul e supărat cumplit. Iar ea. dar fata nici n-a vroit saudă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu. Dar zeul din Egeea.. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva.. Iară pe fruntea arsă de vînturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. de marmură.. o meduză. A ridicat tridentul. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu.. să aducă iute ştirea. sa-nveselit nespus. căci nu dădea de dînsa. fata a fugit într-o peşteră albă. au contenit din danţ şi au sărit în mare. Mînia zeului sporeşte Poate mai mult de frică. însă.. tăioşi cum e oţelul... careva. c-o fire-atît de aspră şi-un glas răsunător ?.. . au şi pornit înot. puzderii de corăbii.. Nu. De mă însor cu dînsa. Copilele danţau într-o insulă Naxos.. izbind-o neîncetat de stînci.. şi asta va fi bine !" Şi. In zadar o căuta.. între valuri. Aici veneau noroade de vietăţi marine. cineva a vorbit — un şarpe.." Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri.. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. un peşte. şi sfarmă. încîlcit.. Tridentul lui mă sperie de cîte ori îl văd. credincioşi. în palatul de aur din Egeea !. deodată. o căuta şi. puse doi delfini..Urmărirea nimfei Acum însă Poseidon zărise pe Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei. Incit zeul Poseidon venise în zadar. cum s-a-ntors Poseidon la dînsul la palat. într-un cotlon al mării. vrîstată cu vine de argint.. Pesemne. Răspundeţi.. ce este atît de mînios.... Căci nimfele... alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. Ce fete are Nereu ! Mai ales Amfitrita. Nici nu vreau să-l văd. blîndă din fire. Şi-o zguduie. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu.. Nu. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură.. Ce visare !. scoici. Şi ca să scape. Ia stai s-o mai privesc.. Delfinii. căci îi cunosc puterea.... Poseidon. a trimis peţitori. vrîstată cu vine de argint. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi.. şi zeul se oprise... ca danii. îmi întăresc domnia.. Căci altminteri stăpînul va aduce prăpădu-asupra voastră.. aflînd vestea... Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu. vrăjit de melodia ce o cîntau în cor. la mine. şi s-a ascuns mai bine..Şi zeul a zîmbit : „Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. Poseidon. şi-a spus în sine zeul.

. în noapte. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. Poseidon. un mărgăritar mare. stăpînul nostru este. Jivinele din apă. şi ea nu-i întrecută decît de dragostea ce-o are pentru tine. insule şi maluri. şi ţărmuri şi numai tu. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. Delfinii o peţesc pe Amfitrita Şi au pîndit şireţii cînd nimfa — mulţumită că zeul a plecat — ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. Era. de spaimă pentru dînsa. . Ascultă-l deci. cînd hăurile mării primiseră atîtea corăbii călătoare. Abia tîrziu. şi apa acoperise ţărmul. sub furia lui. după stăpînul Zeus.. îndurerat. delfinii s-au apropiat de coasta unde — în iarba verde — se odihnea fecioara. sfărîmă şi insule.. aanbiat-o să vie alăturea de el .. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. fecioară. aşa-şi trîntea tridentul. cleştar şi diamante.. De nu primeşti. de salturile repezi ce le făceau delfinii. unde domneşte Hades. corăbii. Puterea lui e mare. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi cîte toate se ascundeau în grote. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. preafrumoasă nimfă. Poseidon. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobîndeşte.. cu glasul tunător. Nedumerită încă. a scufundat din nou. în jurul lor săltau nimfele nereide. Ba chiar s-o şi peţească. Şi ce fecioară oare nu sar simţi-neîntată să-i fie lui domniţă. Ea ridicase capul. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. aflate în Egeea. precum se spune. să ştii. de mînie. nici de data asta neizbutind s-o afle. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. şi se părea că totul s-apropie de sfîrşit. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. cîntînd cu toate-n cor. a strîns în mînă frîul. Blestemele-or să cadă asupra ta. frumoasa nereidă. de milă pentru oameni — pe cît spune povestea — s-ar fi înduplecat. în cinstea Amfitritei. şi monştrii au pornit. deodată se trezeşte c-o piatră azvîrlită de un delfin. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. Amfitrita. Căci el te vrea soţie.. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. Atunci..Poseidon. ţinînd în braţe lire. delfinii ageri s-au hotărît din nou s-o caute pe Amfitrita. au munţi de avuţii. în iarbă. Privind astfel spre dînşii. şi fă cu dînsul nunta. plin de fală şi plin de mulţumire.. stăpînă peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. Jucîndu-se. cel mai bogat din lume. de tumbele ghiduşe. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. încît se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. Palatele de aur. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. c-o strălucire vie.. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vi-ajă. părăduind ţinuturi şi înecînd sub ape oameni nenumăraţi. purtată 129 129 Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. copilă.

Avea o faţă neagră şi mare cît o casă şi-un singur ochi în frunte. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. marea se-nvolbura. In acest zeu. dînsul a mai avut şi alte zeci de soţii.. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. apa îi ajungea abia la mijloc. urla înverşunată. desigur — cînd ne-ai trimis în lume. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. o nouă constelaţie : a celor doi delfini ! — Să fie precum vrei. Şi şi-a întins tridentul. Ciclopul Polifem Astfel şi-a văzut zeul stăpînitor al mării dorinţa împlinită. pentru zeul stăpînitor al mării — ca Hermes pentru Zeus — pristavul de credinţă. sau. au spus dînşii — în limba lor. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. ce se numea Triton. slăvite. ce geme mînioasă. şi-atît !.. Era urît ca moartea. Pitici păreau uriaşii pe lîngă Polifem. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fîrtat.. . De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. Căci uită-te. suflînd în scoică. lovindu-se de ţărmuri. din apele Egeei. şi i-a strigat lui Zeus : — îngăduie. elinii vedeau însăşi furtuna. Acum o aşteptăm. Sfîrşindu-se cu nunta. alături de-Amfitrita şi tatăl său. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata.. Triton a fost acela care. marea dezlănţuită. furtuna se potolea pe loc. ce-i slujea de măciucă.tot de-un monstru. Dacă sufla în scoică. — Mărite. ţintuindu-i pe boltă. ca toţi zeii. dintre zeiţe. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din rîuri şi din mări. alteori. Poseidon. a glăsuit Poseidon.Poseidon dobândise pe acest fecior cuo nimfă.. El era. cînd s-a sfîrşit potopul. Cua-ceasta-şi mîna turma. Din încuscrirea asta s-au născut regi. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. cleştar şi diamante.. — Cuvîntul mi-l voi ţine. mireasa-i lîngă tine. pe nimfa Amfitrita. Ca Zeus. De-aceea locuia. din creştet pînă-n brîu. ce se numea Toosa. Avea numai o lege : poftele lui. Triton era ca zeii. în mîini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. făcîndu-şi-o soţie pe fata lui Nereu. în palatul de aur. Fireşte. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. vîna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. după nuntă. unde s-a făcut nunta. ce parcă scînteia. Răsplata o veţi primi pe loc. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. ca Apolo şi ca atîţia alţii. Poseidon. Dacă intra în mare. Dînsa ducea în mînă făclia cununiei. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. doar părul i-era verde şi- ncununat cu trestii. mărite. eroi şi-alteori nişte monştri. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. A prins pe el delfinii şi i-a zvîrlit în cer.

dar el îmi e destul. parc-ar fi o pădure. ai pricepe că ai greşit.. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori. Am doar un ochi în frunte. silindu-se să-i placă. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. de mult. De vrei să-mi fii soţie. Galateea. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. Galateea ! Nu mă dispreţui. Numai că.. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea... o fiică a lui Nereu. . unde nu simţi căldura în vara arzătoare.. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvîrşi apa sau unele fiinţe din adîncurile ei.. în legenda lui Odiseu sau Vlise. şi fii soţia mea !.. care îmi cad pe umeri. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. Galateea — căci astfel se numea — era mult mai frumoasă chiar decît Amfitrita. Şi-n pomii mei sînt fructe ce-atîrnă greu pe ramuri. Vroia să pară chipeş. nici frig în toiul iernii. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. Din sin îşi scoate naiul.. Şi-şi retezase barba murdară. îşi pieptănase părul — ce-i spînzura în viţe sălbatice şi negre — cu grebla lui uriaşă. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pîrguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. pe Acis. un trup atît de falnic şi nişte plete dese. de crudul Polifem .. Despre Polifem.. eşti mai nepăsătoare decît aceste stînci. Eşti mai îmbietoare decît soarele iarna sau decît umbra vara.. dacă m-ai cunoaşte mai bine. fugind din calea mea mereu. Dar fiul lui Poseidon. acest fiu al lui Poseidon.Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră a Amfitritei.. îndrăgostit de nimfă.. Atît că Galateea iubea. Şi-n locurileacestea. aproape să le frîngă. ascunsă undeva. pe îndelete. Ridică-ţi dară capul din valuri. ce umplu păşunea şi pădurea sau sînt închise-n peşteri. pe-un tînăr.. vor fi tot ale tale. poate.. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. încîlcită — plină toată de spini — c-o seceră ascuţită. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. Nu te gîndi că părul ce-mi creşte pe tot trupul ar fi o urîciune. un păstor. la poalele colinei.. Mai proaspătă ca gheaţa. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti. Din naltul munte Etna se desprinde-o colină... fecioară. cu mîna ta. Mai dulce ca un strugur.. nici calul fără coamă. Vedeau şi-auzeau totul. fierbea de-atîta larmă. o socotea în mare. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. îşi pune la o parte toiagul său enorm. Mai moale decît puful de lebădă. Ah. In ei se află peşteri ce sînt tot ale mele. se-ntîlneau Galateea şi cu păstorul Acis.. şi marea. să o ademenească pe mîndra Galateea. 130 130 Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele" lui Ovidiu. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea întruna în ape cristaline. şi turmele. nu-ţi va lipsi nimica. Ascultă-mi rugămintea. Mai surdă decît marea. şi începe să cînte. Nici Zeus n-are. Dealtfel. dacă vei fi soţia lui Polifem.. Mai zveltă ca aninul. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. De-aceea. ce intră pînă-n mare. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?. într-o zi... lăsînd naiul. Polifem se coboară din munte pe colină. Tu însăţi vei culege.. Vuiau în zare munţii. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. Dispreţul tău mă arde mai rău decît un fulger.. Dar tot tu.. uriaşul ?. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. şi se ferea de monstru. Legenda ne arată că fata. zbuciumată. Eu mă cunosc mai bine. se va mai vorbi.

De-aceea. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în rîu. despre care se vorbeşte în legendele noastre. 131 132 Tartarul este asemeni iadului. în Olimpul lor. un rîu cu apă rece.. este de origine latină. să-l ajute. El prinde-n braţe-o stîncă şi o ridică-n sus.. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. în neguri. totuşi o folosim în povestirea noastră. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist.... Deşi denumirea de infern.. fiind mult prea cunoscută. Ci-ne-ar fi cutezat sănfrunte pe uriaş ? Şi stînca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sîngele lui curge. Dar e ultima oară cînd vă găsiţi alături. în care geniile infernale au fost transformate. îi dăruise marea lui Poseidon. voi. cînd împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. din marele-i regat subpămîntean. cîntau şi dănţuiau în rîs şi glume. îi vede pe cei doi. după cum se ştie. 131 Venea odată vremea cînd orice muritor — cum credeau grecii — urma să se coboare în Infern. li vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei !. printre pietre. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar 132. Chiar numele i-l pronunţau în silă. Acuma s-a sfîrşit !. Zeus. . Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare. numit de nimfă: Acis. In timp ce zeii. Galateea !. să-şi capete osînda necurmată. fierbinte. sub pămînt. din stîncă. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute. poate. rîdeaţi de mine.. de pe ţărm. posomoritul Hades pe tronul lui de aur. Oamenii nu-l iubeau deloc.. un izvor. dată ţinutului lui Hades. şi-n jur au crescut trestii.. sfîrşindu-şi vorba. Şi-atunci. păstrîndu-şi pentru dînsul cerul. De-acolo. Hades.. Şi-a implorat pe zei.. Deodată.. legenda spune c-a ţîşnit cu putere.Apoi. numite şi CîmpiileElizee. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. Hades si Persefona Legende nu sunt multe despre Hades .. Acis strigă cu groază : — Ajutor. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. Ceilalţi porneau — cum vom vedea — spre Insulele fericirii. era cel mai posac şi mai nesuferit din rîndul zeilor.. Ce-a plîns sărmana nimfă. numit Infernul ţinutul misterios al morţii... în draci. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tînăr zdrobit de Polifem.. Nimfa se zvîrle-n apă.. ale norocului şi păcii. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm. nu avea altă grijă decît să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvîrşeau acei de pe pămînt.

în schimb. putea să-şi împlinească voia. purtînd o mantie ca smoala. sub influenţa religiei. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tînar. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. sărăcia. pînă ce-i nimiceau cu totul. Atuncea se ivea Tanatos. în legendele noastre şi ale altor popoare. bătrîneţea. Tanatos era moartea însăşi 135 134 133 . elinii îşi spuneau cu teamă : „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. Zeii nu se temeau de genii. cum sînt văzduhurile-n zări. crainicul tatălui ceresc . ameninţătoare. să întruchipeze prin el tot ce se află în adîncimile pămîntului. foamea şi chinul. şi zeul. răutăcioase. ce-aduceau lumii jalea. cel mai adesea. purtînd. teama. Drumul către tărîmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. In tragediile care ne-au rămas din antichitate. El smulgea umbra celui dus. nennrociri şi griji şi boale. Atunci. hîde. care purtau în plete zburlite şerpi veninoşi. şi-i urmăreau cu multe rele. cu o mantie neagră pe spate. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. eriniile şi eumenidele hidoase. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. Iar umbra o lua zeul Hermes. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc pînă la urmă. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. ce răspîndeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. . Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. în loc de sabie. Legendele noastre populare. cu barbă. de la ciclopi — în vremea luptei cu titanii — casca lui fermecată. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mina dreaptă. Şi au numit pe acest zeu : Hades. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. Căutau pe criminali.. nu mai putea sâ-l vadă nimeni. pe muritori. Şi ajungea 136 Cînd grecii l-au născocit pe Hades. în îngerul care duce morţii pînă la porţile raiului sau ale iadului. duşi de nevoie prin Elada. sau. Dar Hermes nu întîrzia.. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrîne oribile. Hades însemna : nevăzutul. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adîncimile negre. sub scoarţa pămîntească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă !" Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărînâ. nevăzut. albăstruie. şi războiul. 133 134 Geniile Infernului erau : harpiile. 135 136 Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. cum sînt: „Edip" a lui Sofocle.. de bună seamă. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. au vrut. ursuzul Hades avea o cască fermecată . pe trădătorii din războaie. şi bice-n mîini. Pe acest drum se aflau genii tăcute.. sperjuri. ajutat de genii şi de zeiţe-ntunecate. şi-i pedepsea pe muritori. s-o ducă-n tristele adîncuri ale lui Hades. boala. grijile. după cum sună poruncile lui Dumnezeu.Un zeu mereu la pîndâ Ca să-i pîndească. ca un schelet. şi nu aveau de unde să ştie că sub pămînt se află magmă. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. „Oreste" de Euripide etc.

se mîniase. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. decît dacă plăteau lui Haron. gemeau în chinuri osîndiţii. sau de argint sau de aramă. Ei credeau că acela care sorbea din acest rîu era cuprins de îngheţul morţii. ba şi mai bine. sus. Iar ei cădeau de-a rostogolul. numit mai tîrziu Mavronero. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. şi mai ales ale lui Zeus. unde umbrele îndurau suferinţe. cît timp sta Hermes în Infern. Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stînci de granit roşu. aşa ca ei să se ferească. într-un lac limpede şi rece. Aceste rîuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. ca 138 în calea lui. pe-o cale tot atît de lungă. ce nu putea fi sfărîmată. 138 139 Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. Celelalte trei rîuri ale Infernului erau : Aheronul — rîul spaimelor. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. Acest jurămînt era cel mai grozav din Olimp. făurită din diamantul cel mai tare. într-o stare asemeni morţilor. larg deschisă . mere. setea ce pîrjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. Au coborît pe lîngă dînsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. şi 137 139 Pe rîul Stix se jurau zeii. cu fantezia lor bogată. Călăii l-au vîrît în apă. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. şi Cocitul — rîul plînsetelor.. un rege care. Ramuri cu rodii şi naramze. au născocit legenda că riul se ducea sub pămînt şi înconjura de nouă ori Infernul. Acolo se găsea Tantal . înconjurat de rîul Stix într-un ghem. şi-i vestise pe pămînteni despre ce se punea la cale pe seama lor. în Olimp. şi pere. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfîşie trupul. înconjuraţi de ziduri şi-un rîu de foc şi de scîntei. într-un fel de gură ca de vulcan. Morţii-şi ţineau în gură banul. este un rîu obişnuit care. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. pietros. Ca să răzbune nedreptatea. din Lidia — Asia Mică. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. cît e din cer pîn' la pămînt. misterios şi înfricoşător (astăzi. Cîinele îi lăsa să intre pe poarta mare. dîndule muritorilor. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. luntraş bătrîn. un an întreg. Piriflegetonul — rîul de foc. provenind din trei izvoare. pe muntele Olimp.. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. solzoase. luase merindele cereşti şi le dusese pe pămînt. Şi. Ceilalţi. adică suferinţe fără seamăn. de unde nu mai ieşeau niciodată. seafla Cerber. de cum treceau de apă. locul groazei. trebuia să stea. Pentru toate aceste fapte. să iasă. mai trecea şi peste rîul Aheron . aflîndu-se odată la un ospăţ. lîngă poartă. Cine-şi călca jurămîntul pe rîul Stix. monstrul cel cu trei capete. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. un ban de aur.numaidecît la graniţele întunecatului tărîm. către palatul zeului Hades. pînă la brîu. De fapt rîul Stix. De aceea elinii. . Aici. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gîtlejuri vinete. în veci. asemeni unui şuvoi negru. de nouă ori. 137 . Să vadă apa şi să-i fie sete. venea în faţa judecăţii. Dar umbrele nu puteau trece. închişi cu-o poartă. de bună seamă. Iar cel ce nu-l avea cu dînsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. trecînd de locul străjuit de Cerber. Rîul curgea printr-un ţinut arid. Pe capete se foiau şerpi. erau pe loc zvîrliţi în Tartar.

Să-i crească foamea fără margini.. Sudoarea îi curgea-n şiroaie.. dar nu-ndrăznea să se oprească. în loc de lanţuri. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. hotărîte de către Zeus. Dar tu. cu şerpi oribili. De ciudă şi mînie. da'ndată ce-ajungea pe culme. pentru toţi. bătut cu bicele de genii. străvechiul rege sta în apă. un om. ajungă-ţi chinul ! Dar Hades. — O cutezanţă nemaipomenită !. l-au ţintuit pe-o roată de aramă.. sub întreita suferinţă. numite de cei vechi . sub ochiul ager al lui Hades. să câţi spre slavă. Ixion şi Sisif Şi tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. pe care îi avea Hades în Infern. încinsă bine-n flăcări. cît e el de mare. aflând. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei.. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. Să simt-aroma că-l îmbată. l-au osîndit să se trudească pe veşnicie. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună ca o iubeşte. cum hotărau judecătorii. cu barba colilie. Hades îi răsplătea anume.. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. pentru că genii infernale învîrteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. Sîngele îi curgea şiroaie. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. Şi însuşi Zeus. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. Trupul îi tremura ca varga. batjocorit şi zi. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?.. şi pentru ea. şi l-au legat.smochine.. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul pînă sus . Dar cum se apleca spre apă. l-a azvîrlit pe Sisif în Tartar... şi noapte. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. nespus de nalt. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat.. Zeus. doar cît privea puţin spre stîncă. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor ! strigaseră toţi zeii. era o cinste şi o fală. Voi. ce îndurau pedepse crunte. cu umilinţă şi cu teamă. ca şi cei drepţi. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcîndu-i trupul. ale norocului şi păcii. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. ai să plăteşti amarnic ! Şi l-au zvîrlit în Tartarul lui Hades. legile aspre. şi pentru tine. Cei trei judecători. Desigur că pe lîngă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. jn timp ce Ixion. Şi cum căta să-ntindă mîna. viteji şi vrednici.. sărmanul. Abia putea să mai respire. n-a înşelat atîtea pămîntene ?. toţi pomii îi piereau din faţă. că este dat de gol. cu numele de Ixion. o eumenidă se ivea. i-au răspuns zeii. de rînd. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pămîntenii. regele din Corint. — De ce ? îi întrebase Ixion. apa se retrăgea spre maluri. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte nalt. O stîncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui.. din trupul vlăguit de trudă. îi smulgea stînca şi-o azvîrlea la poalele acelui munte.. Iar roata se-nvîrtea întruna. nici nu se ostenea s-audă. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. încruntat pe tronu-i. să-şi potolească puţin foamea. Bătrîn. să ia o fructă de pe ramuri. — A !. de veacuri lungi neostoită. ţipa şi se zbătea de groază. şi frica-i măcina puterea.. zeii. zgîriat cu gheare ascuţite.

Este cuminte. Nu stăpânea decît plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. pe care-l stăpînea. s-a hotărât să-şi fure o mireasă. frate cu Zeus şi Poseidon — având a treia parte-a lumii-n stăpînire — a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. era o ţară-ncîntătoare.. roze.. că năpădise tot pă-mîntul. pe pajiştile-nmiresmate. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată.. posomorit şi rece.. 141 . Hades... Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. o plantă mîndră.. Nu era frig. să-mi dai un ajutor. cu fală. ar fi avînd o fiică minunată.. 140 Cîmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. Demetra 141 . zeiţa holdelor.. împrospătând mereu văzduhul.Dar să ne-ntoarcem iar la Hades. 140 Hades vrea să se însoare ... la o nevoie. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. cu-nfăţişare uimitoare. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru.. Şi fiind el zeu atît de mare. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. o fi spus Hades. Şi s-ar cădea. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. no să i-o dea pe Cora de nevastă. Tot ce fusese intristare aici era de mult uitat. întreaga mare şi chiar cerul. Aici. la marginea lumii.Cîmpiile-Elizee . Zeus o fi zâmbit pesemne. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. Numai de poţi s-o iei. tatăl ei. care era părintele fecioarei. Cora mai zăreşte şi un narcis... Ştia prea bine că Demetra. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpînă-ntr-un ţinut atît de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. Durerea nu se cunoştea. Demetra se chema la romani Ceres.. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. nici cald. în care oamenii nu vin cu bucurie. chipul lui Hades : bărbos. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. Zeii la fel. — N-ai grijă în privinţa asta. înţeleaptă. sub apriga domnie a lui Hades. născută din iubirea cu Demetra. La fire este potolită. pe lângă ea. De-aceea nu-mi găsesc soţie. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. o fi grăit iar zeul Hades. flori de şofran şi violete. — Mi-ai dat acest ţinut subpămîntean. auzind vorbele lui Hades.. dîndu-şi seama zeul morţii c-aşteaptă — fără nici o speranţă — atâta vreme.. Abia de respira Zefirul.. Deodată.. desigur. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atît de tare.. însă degeaba !. Destul că nu-mi stai împotrivă tu. Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau.. E numai bună de stăpînă într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. zeiţa holdei însorite. nu bătea vîntul. Se cheamă Cora şi-i frumoasă. Şi. A aşteptat un timp. Legendele ne-arată despre dînsul că se simţeantr-o vreme singur şi hotărîse să se-nsoare.

dar. bîntuită de un gînd ce-o-nspăimîntase mai de mult. a pierit iarăşi în adîncuri. Dar nimeni nu aflase taina. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi. să n-o piardă în nici un chip. Mîncînd-o.. cînd plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri.. a prins-o.. şi pomii îşi pierdeau belşugul . Dar el a dat Corei să guste — mai înainte de-a pleca — din jumătatea unei rodii . sus pe pămînt. Şi nimfele plîngeau : — Demetra !. uimită de narcisul atît de neobişnuit. plîns cu suspine. tîrînd un car măreţ de aur. Săriţi voi.. a trebuit să se supună.. pe oameni. prin grote şi pe creste sure. a fost răpită.. Apoi un geamăt lung de groază. Se petrecuse totul iute. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. însă n-a dat de urma Corei. S-a coborît Hermes la zeul morţilor. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. îneît a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an.. Dar cînd şi-a-ntins zglobie mîna spre acea floare minunată. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pămînt. păşuni. s-a îndreptat spre el. cît scăpărarea unui fulger. ca-ntr-un cleşte.. Şi ţipete.. şi zeilor n-o să leaducă nici rugi. Să zbori pînă la Hades. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades.. după cum socoteau elinii." N-aveau de unde să mai afle. Copila ta gingaşă.. a întrebat-o de îndată : 142 142 Rodia era fructul iubirii.. în insule. A fost însă furată Cora.... doar-doar o va găsi pe Cora. . Pămîntu-şi închisese bolta. îndîrjită. neclintită. Din car. Hermes. — Rămînem fără sacrificii. Mama şi-a strîns copila-n braţe. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. dar. pămîntul s-a deschis în faţă-i. livezi.. Pierise carul ca năluca.. zei sau oameni !.... a şi plecat în lumea largă... în tropot au ţîşnit afară caii cei negri ai lui Hades. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă.. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mîndra Cora. s-a mîniat atît de tare. rugîndu-l s-o lase liberă pe Cora. şi tot ce se afla-n grădină. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei.. Cora se întoarce lîngă Demetra. flămînde. Şi Hades n-a avut ce face. şi cere-i să-i dea drumul Corei. — Cît timp eu n-am să-mi văd copila. păduri umbroase.. Cora. — Nimica n-o să mai rodească.. nimeni !. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi !. să se întoarcă la Demetra.. cu braţele-i vînjoase.. Călăuzită deci de Hermes.Cora.. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi. De cine ? Unde ? Nu se ştie !.. Iar Zeus se ferea s-o spună. cîmpii cu grîne. şi chiar păşunea vestejise. să-l rupă. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. Iar Zeus s-a temut. ocolind livada. Blinda fată. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mîndrei Cora. Hades. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. zicea zeiţa.. în deznădejdea ei. a spus Demetra. Oamenii vor muri de foame. Să vadă ce e de făcut. Cădeau şi grînele uscate. I-a întrebat pe zei.. iar turmele piereau. cum s-o împace pe zeiţă. îţi dăm o veste dureroasă. scumpa copilă a Demetrei. pămîntul n-o să mai rodească !. Şi carul... Văzînd că nu e glumă. aprinşi cu vîlvătăi în Etna. luînd toiagul drumeţiei. nici sacrificii...

Este timpul cînd Cora stă la soţul său. copila mea ?. 143 După această întîmplare. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. după-ndelungata ajunare. Zeus olimpianul. zeiţă. spunînd că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adîncul negru al pămintului.. Şi am să văd dacă-i dă mîna lui Zeus. Nar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă. ea fiind fiica Demetrei — holda cea bogată — şi a lui Zeus — cerul care dă ploaia.. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis 143 Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămînţa care încolţeşte şi dă roadă. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. Restul — două treimi din an — va fi cu tine. cum hotărîse Zeus... nici jertfe şi nici preoţi. de-atunci... să ardă jertfele aduse. Şi-astfel. Şi află ce am hotărît eu : fata va sta la soţul său. de primăvara pînă toamna. a dat şi roadă. Şi el. cu noi toţi. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. pe timpul iernii. purtînd miresmele plăcute în cer... ce îşi strîngea în braţe fata şio săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. şi totul a-nverzit ca-n farmec. — Nu !. ogoare şi livezi. I-era teamă. adică în tărîmul lui Hades. şi-a înflorit.. Doar o treime lîngă Hades ? îţi mulţumesc... Cora stătea pe lîngă mamă.. De tine tot n-o să am parte ! însă — s-a învolburat zeiţa — dacă-i aşa.. în fiecare an.. sămînţa este vîrîtă în pămînt. — Va sta alăturea de mine două treimi din an. . Legendele nu povestesc. dr pînă la sfîrşit a spus. simţind fumul din jertfe. Aflînd Demetra despre fapta ce-o săvîrşise iarăşi Hades. Eşti stăpîn drept şi tare vrednic. cînd va încolţi din nou. la nările lui Zeus. o treime din timpul cît durează anul. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. în stîlpi tremurători şi palizi... în temple s-au aprins iar focuri. Pămîntul tot nu va da roadă şi or sa rămînă pustiite păşuni.. Nu te mînia. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grînelor din holde..— Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii. căldura şi lumina. privea zîmbind către Demetra. După strîngerea recoltei. pînă primăvara.. Elinii au poetizat acest fenomen. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută. şi toate fnnţeleor sa piară. şi animalele flămînde nu pridideau să se hrănească.. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pămînteni.. I-era ruşine.. stăpîne ?. îndată a făcut zeiţa un semn cu mîna spre ogoare. la Hades... şi iarna cobora la Hades . Grăia din slavă însuşi Zeus. şi fumul s-a-nălţat spre slavă. numai o parte. s-a auzit atunci o voce.

Persefona . Iară lui Hades i s-a spus, nu numai Hades, ci şi Pluto , adică zeul cel bogat. Era bogat, avînd pe Cora. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pămînt, avea pe Cora — Persefona — chiar dacă nu stătea-n Infern decît o parte dintr-un an. El, zeul morţilor şi-al groazei, era acum la rînd cu toţi. Era bogat şi mulţumit, la fel ca zeii din Olimp...

144

145

Hestia si Demetra
Dintre copilele lui Cronos, Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. Demetra se-ngrijea
de holde şi de livezi şi de grădini. Iară Hestia
144

146

păzea focul. Nu focul slavilor înalte,

14. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte", pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei, cînd fusese răpită de zeul stăpîn peste morţi. Romanii i-au spus Proserpina. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor, sub diferite variante, mai ales la popoarele slave, latine şi chiar germanice. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. Bătrînul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei", zugrăvită de Nicomahos, un pictor din antichitate. Alte două frumoase picturi sînt ale lui Rubens şi Tizian. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian, în care caii cei negri, înhămaţi la carul lui Hades, par vii, Incit aştepţi parcă să sară de pe pînză, ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. Şi telegarii şi-i mină în goană, strigîndu-i pe fiecare, pe nume..."

Mai cunoaştem un grup de marmură, de o negrăită frumuseţe, sculptat de Girardon. In acest grup o vedem pe Cora-Persefona — răpită de zeul Hades. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos, şi zeul calcă brutal pe ele. Fata plînge şi îşi înalţă mlinile spre cer, strigîndu-şi în ajutor nimfele surate, pe mama sa şi pe tatăl său, Zeus. Aşa cum este aici înfăţişată, ea exprimă, mai bine decît orice, simbolul elin al vegetaţiei pălită de vînturile repezi ale toamnei.
într-o pictură veche, de pe un vas, îl vedem pe Hades-Pluto — ducînd în mină cornul abundenţei. Numele Pluto, împrumutat şi de latini, înseamnă bogătaşul. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adîncuri, care primea morţii. El găzduia şi plantele, sub formă de seminţe, iarna. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluton. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat — cel puternic prin bogăţia lui — şi plutocraţie, adică domnia unei mîini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi.
145 146

1. Hestia, sau Vesta — la romani — întruchipa pentru cei vechi focul. Focul cel blînd din vetre, pe care ei îşi găteau hrana. Focul purificator de molimi. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină si iarna

ţîşnind în fulgere spre oameni. Nici focul clocotelor surde, arzînd pămîntul în adîncuri, ci focul caldelor cămine, focul pe care ardeau jertfe. Focul, care-nsemna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii, credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii, între ei. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintîi copilă a lui Cronos : Hestia. îndată după doborîrea zeului Cronos, Hestia, fiind eliberată, ceruse fratelui său dreptul de a rămîne-n veci fecioară, deşi Poseidon, şi mai tîrziu zeul Apolo, ar fi dorit-o de soţie. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari, căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe această fată a lui Cronos. Şi, pentru această puritate, zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu şi-n fiecare casă din Elada. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu, oamenii trebuiau să săvîrşească o libaţiune, cîntînd-o pe Hestia, sau focul ce urma să ardă jertfa. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara, osteniţi de muncă, bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei, în care focul pîlpîia voios, şi cel mai vîrstnic dintre dînşii făcea o libaţiune cu vin, ulei, sau măcar apă, vărsînd cîteva picături pe vatră. — Ţie ne închinăm, Hestia, şopteau cu toţii. Păstrează-ne uniţi, în fericire, feriţi de boale şi alte rele... Şi se plecau smeriţi spre flăcări. Iar cînd se-nfiripa o casă nouă, cînd un fecior se însura, el lua din vatra părintească scîntei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită , după poruncile zeiţei. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc. Ea a rămas neprihănită, precum jurase-n prima zi, curată cum e însuşi focul de care dînsa se-ngrijea...
147

Demetra la Eleusis

îl ocrotea de geruri. Cum este flacăra de pură, aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi, înşelăciuni sau duşmănie.
147

Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. De aceea, elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa, un pritaneu, cum se numea, unde să ardă focul sacru. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. La romani, acest foc era păzit de nişte preotese, numite vestale, care trebuiau să rămînă fecioare. nemăritate. în pritaneu• erau primiţi solii străini sau ambasadorii. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi, cînd se duceau la luptă. în tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaideăt patria alături de ei. La fel, cînd porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi, aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. Această dăinuire a focului însemna, după unii mitologi, chiar viaţa, pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. Poate din pricina aceasta, zeiţa este reprezentată, uneori, ţinînd în mînă sceptrul, emblemă a suveranităţii, cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. în opere vestite, cum este statua intitulată Giustiniani, aflată într-un muzeu de la Roma, o vedem pe Hestia sau Vesta, înveşmîntată într-un dublu hiton, cu falduri lungi, cu văl pe plete şi pe umeri. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. Cu indexul arată către slăvile înalte. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună, prin acest gest, urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic, plin de curăţenie !" Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfîrşit", creată de marele nostru sculptor Brâncuşi.

In schimb, voi depăna povestea despre Demetra , zeiţa soră mijlocie. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintîi ogorul şi l-a silit să înverzească. S-a folosit însă de-un om. De Triptolem. Pe vremea cînd zeiţa umbla, căutînd pe scumpa ei copilă, se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis . Acolo vieţuia, pe vremuri, un om bătrîn numit Celeu, vestit de harnic şi cinstit, dar necăjit peste măsură. Zeiţa îşi schimbase chipul, să n-o cunoască nimeni, şi se făcuse o bătrînă zbîrcită la obraz şi gîrbovita. Pe cap şi pe umeri se-nve-lise cu o maramă veche, neagră. Şi-aşa umblînd, îl întîlnise în calea sa chiar pe Celeu, pe cînd se îndrepta spre casă, ducînd în spate nişte vreascuri. într-o basma strînsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. Pe lîngă el mergea o fată, fata lui cea mai mărişoară, mînînd din urmă două capre. Văzînd copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gîrbovita, s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci, măicuţă dragă ? Uite, acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii... — Mă duc în lume, a spus zeiţa, dar unde, n-aş putea s-arăt.,. Tu bucură-te, fată dragă, că poţi rosti cuvîntul : tată. Părintele ţi-e lîngă tine. Dar eu... eu mi-am pierdut copila... N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cît e soarta ta mai bună decît a mea... Şi-a dat să plece mai departe, să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. — Ia stai... Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrînul. Demetra i-a răspuns în dodii, să nu se afle că-i zeiţă. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute... Bătrînul s-a-ntristat şi dînsul, auzind întîmplarea asta. Fata la fel. Erau miloşi, cu inimi bune. Aveau şi ei o suferinţă, dar nu s-au mai gîndit la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare, la poalele unei coline. - Poate nu e pierdută de tot copila ta, a zis bătrînul. Oricum ar fi, vino, sărmano !... Pofteşte în coliba noastră. Odihna ţi-o aduce, poate, o alinare cît de slabă... Zeiţa ar fi vrut să plece, dar la atîta stăruinţă şi bunătate omenească, s-a-nduplecat pînă la urmă şi au pornit tustrei agale, către coliba lui Celeu. Pe drum a început bătrînul la rândul său să-i povestească mîhnirea ce-l rodea în taină. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav, de-o vreme. — Leac nu-i găsesc, zicea Celeu, şi înţeleg că va să moară... Ce pot să fac ?... şi ce pot spune ?... Aşa doreşte poate Hades... Mergînd astfel, tot povestindu-şi, s-au pomenit lîngă colibă. Cum a intrat aici, Demetra a fost izbită de durerea ce stăpînea în încăpere. Copilul cel bolnav, de care îi povestea pe drum Celeu, zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii. Iar biata mamă — Metanira — căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă ompietrise. N-avea putere să mai plîngă.
148

148

149

Demetra sau Ceres, întruchipînd în legende pămîntul fertilizat de oameni, de cei dintîi plugari, însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. Această trecere era însoţită de aşezări stabile, de oarecare siguranţă în colectivitate. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobîndi o viaţă tihnită şi îmbelşugată.
149

Eleusis din Atica a devenit mai tlrziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii, Demetra.

Mişcată de atîta jale, zeiţa, care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit, a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat. L-a sărutat domol pe buze. In acea clipă, copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sîngele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. Şi Triptolem - cum se numea băiatul — s-a ridicat, plin de vigoare, din patul său de suferinţă. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. — Mi-e foame, mamă, şi mi-e sete !... Vreau să mă joc !... zicea băiatul. Şi toţi, Celeu şi Metanira, şi fata lor săltau în juru-i. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrînei care săvîrşise o vindecare fără seamăn şi-atîta de miraculoasă. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit, cu voie bună, tot ce strînsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat, fructe şi miere, o miere dulce ca nectarul. Ai casei au mîncat cu poftă. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. Dar cum băiatul, Triptolem, cerea mîncare, i-era foame, Demetra i-a dat lapte cald, în care strecurase însă nişte seminţe fermecate
150

.

Demetra se arată în adevărata ei înfăţişare
Venise noaptea. S-au culcat cu toţii. Mii, mii de stele scînteiau pe boltă, iar purtătoarea de făclie, luna, îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. La miezul nopţii, pe cînd somnul şi liniştea domneau în casă, zeiţa s-a sculat în taină. L-a luat pe Triptolem în braţe, l-a mîngîiat uşor pe frunte, trecîndu-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. A mai şoptit cuvinte, pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească — cuvinte magice, desigur ! — şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni, a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. Nu ştiu cum s-a-ntîmplat, dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira. A auzit, pesemne, zgomot... Şi, cum sînt mamele, cu grijă, a fost îndată în picioare şi s-angrozit de ce-a văzut. Bătrîna, care-l vindecase pe Triptolem, îl afunda, tot ea, sub jarul ce licărea roşu pe vatră. — Copilul meu !... Ce faci, bătrîno ? a strigat tare Metanira. Şi, cît ai răsufla o dată, mama a şi fost lîngă vatră. L-a smuls pe Triptolem, cu spaimă, din jar şi flăcări şi din mîna în care îl ţinea zeiţa. — Sărmano, i-a grăit Demetra. Iubirea, grija ta de mamă, ce te-au împins să-mi smulgi copilul, nu au avut urmare bună. Vîrînd pe Triptolem în flăcări, am vrut să îl purific, să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. Acuma totul se sfîrşeşte. — Mă iartă... n-am ştiut ! a rostit mama, cu glasul tremurător. — Şi totuşi, eu am să fac din fiul tău, a glăsuit din nou Demetra, întîiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul... Cel dintîi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. Pentru că, iată, este vremea să aflaţi toţi. Eu sînt Demetra, cea încărcată de foloase şi pentru zei, şi pentru oameni !... Şi şi-a schimbat înfăţişarea, făcîndu-se din nou zeiţă, de-o frumuseţe uimitoare. Din vălurile sale albe se răspîndeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare.
150

Seminţele aşa-zise fermecate, cu putere adormitoare, sînt seminţele de mac.

. ce-l veghease pe ocrotitul său. în nişte taine sau mistere.. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. dealtfel. . a grăit zeiţa către Celeu. în clipa cînd a fost preschimbat de zeiţă. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este agricultura. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mîndresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspîndeşte Triptolem !. rîs. flăcăul a pornit spre casă. totuşi. 151 152 151 152 Ţipătul acestei fiare se aseamănă cit un hohot de rîs. a pus la cale să-l ucidă. Odată. Acuma-vei pieri !. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. semănatul şi secerişul. s-a îndreptat către palatul regelui. şi-au construit un templu mare. cu o suliţă. Era un car tras de balauri. Dar Lincos. Cuvîntul Triptolem înseamnă. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. pe care şi-o pregătise de cu seară. Şi vă voi iniţia. Cu ţipătul său. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau rîs . nebun. Dar linxul. un meşteşug atît de spornic. Celeu a şi chemat poporul. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei.. — Bătrîne. ha !. din ură şi din invidie pe tînăr. S-a făcut că-l primeşte bine. cheamă poporul. a dat să-mpungă pe flăcău. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta.. ce purta numele de Lincos. dealtfel.Iar părul galben. pe uşă şi a pierit către pădure. şi-i îndruma cu-nţelepciune. însuşi Lincos. om hain. cum e spicul cel auriu din miezul verii.. Triptolem răspîndeşte agricultura Timpul a început să treacă. un templu mare. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. drept preoţi. hohotea de bucuria izbînzii. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. Şi cum a poruncit zeiţa. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. Aici domnea un rege aspru. al cărei ţipăt parcă-i hohot. Şi ca să vînture pămîntul mai repede ca rîndunica. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. Triptolem se pogorîse-n Sciţia. Triptolem s-a făcut flăcău. s-a năpustit. hohotind sălbatic.. templul vestit din Eleusis. să-i spună ce gînduri l-au adus. pe care poporul nostru o numeşte. îi luneca pe gît şi umeri şi strălucea ca o lumină. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară. îşi spunea regele în barbă. Demetra însă. Clădiţi acolo. prin vrajă — deşi la mare depărtare — n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem.. pe cînd dormea flăcăul. pe colină. După legenăă. Noaptea. în tainele agriculturii.. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită.

Şi cu securea-nsîngerată i-a retezat îndată capul. numită Raria.. în ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. ce se numea Erisihton. s-a auzit o voce blîndă. S-a prăbuşit în tină trunchiul. Ajunge... Nu mai da. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grîne : orz. în trunchiul lui trăia o nimfă.. un bătrîn rege tesalian. O nimfă dragă a zeiţei. 154 153 Regele Tesaliei doboară un stejar al zeiţei Cine nu se ruga smerit.... N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grîne. Numaidecît. Şi a lovit cu-nverşunare.. Şi de-ar fi dînsa în persoană. în chip poetic. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. pe cîmpia Rariei. — Stăpîne !. chiar munca pe care o fac pe cîmp plugarii. ca s-o slăvească pe mîndra soră a lui Zeus. tăiată de suspine : — Ascultă ! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sînge. rămuros. secară. Aceste grîne erau recoltate pe o cîmpie învecinată cu Eleusis. veneau ades lîngă copac. îmi dai poruncă?. Un stejar falnic. în temple. 154 . mai ales orz. o supăra rău pe zeiţă. Primeşte dar ce ţi se cade. Serbările din Eleusis. — Tăiaţi-l !. cu furie. Tu. odată. elinii. de fapt. Demetra cea cu păr bălai. părintele agriculturii. în faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întîia lovitură. a zis Erisihton. cu o coroană mult mai largă decît era toată pădurea. în trunchiul lui. şi-a hotărît să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. Şi oamenii. ce imitau. Astfel se spune că. — Ce-ai spus ?. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. ar fi-nfruntat-o pe Demetra. cu ciudă. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite.. serbările eleusine . Află însă că.. se spunea că arase întîia oară pămîntul Triptolem. vei suferi şi tu... pentru-această faptă.. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală.. Şi Triptolem.. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. Atunci Erisihton. atît de largă.. tirane. o ţară unde fusese rău primit . tot îl dobor. Căzînd. va săruta curînd pămîntul. le-a poruncit dînsul. mei.. cuprindeau şi o serie de practici religioase.. strigînd spre cei aflaţi de faţă : — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. pe lingă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. tăiat de tine. Cununa lui..părăsind Sciţia.. A chemat cîţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. sclav. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. a prins în mînă o secure. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. 153 Astfel justificau. plăcut zeiţei. Intr-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. Aici. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar. a cutezat un sclav să-l roage.

cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. dormea adînc în acel ceas. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. . nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. înfloritor mai înainte. Merinde care-ndestulau. Metra se schimbă-atunci în cîine. zice dînsul. a pătruns în palat.. unde chiar regele doboară stejarii mei ! a zis zeiţa. pornind înspre Tesalia mănoasă.Pînă la urmă a pierit... A clătinat puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. şi a suflat asupra-i fiere. nu-i mai ajunge regelui. Cu timpul. tot mai multe. însă. — O vînd ca sclavă. zeule atît de mare. mai înainte. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : — Tu. Dar hrana. ca într-un giulgiu. şi sărăceşte tot regatul. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfîşiat propria carne. toată ţara. Se face cal.. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. cu gura lui nesăţioasă. astfel dobîndită. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. nici fructe nu mai dădeau pomii. Mănîncă avuţia ţării. în orice animal din lume. tu. şi l-a-nvelit. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vînt uscat şi secetos.. Multe.. ce-o vinde iarăşi. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie. i-era mai foame. Mănîncă tot ce se găseşte. Dar Metra. cu aripile sale negre.. Era cam spre sfîrşitul nopţii şi Foamea. Acolo nu mai creşteau grîne. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. părul zburlit şi pielea aspră. bănuindu-i gîndul. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. scapă-mă de-aşa ruşine... şi tot mai multe. Cerea mereu alte bucate. din toate felurile.. cu buze vinete. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpîneşte dînsul. care săvîrşise fapta. să se hrănească. purtînd mîncări nenumărate : fructe şi lapte. se-ntoarce la tatăl său.. dinţii mîncaţi ca de rugină.. ca să-şi mai capete bucate. Erisihton îl vinde iute. — O foamete-nspăimîntătoare va bîntui-n aceste locuri. Regele. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. Metra se sacrifică pentru tatăl său Cum i-a suflat pe gît otrava. şi-mi cumpăr iar bucate multe.. prea darnică... Atunci pune ochii pe Metra.. De ce mînca.. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mîncare. carne fiartă. ce i-a pătruns în măruntaie. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. Şi-atunci. ajută-mă să nu fiu sclavă. să-mi potolească focul gurii. nu mai are ce să mănînce. să cheme Foamea. Fugind de la stăpîn. uscate. a spus Demetra mimată. unde domnise crudul Lincos. Slugile s-au pornit în fugă. la rege. împuţinîndu-şi astfel trupul. copila lui cea mai frumoasă. — Să vie Foamea. Ea-i singurul cîştig ce-l are Erisihton. ce să vîndă. după voie. Şi-n Sciţia se afla Foamea. fără multă vorbă.Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra : — Zeiţă.. cel mai puternic după Zeus.

. In mîna dreaptă ţine o torţă — torţa cu care şi-a căutat copila — şi în cea stingă un coş. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonid. — îl rogi. Cînd este astfel reprezentată. mai este în acelaşi timp şi pămîntul nefertil. Cadmos. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. cu Hestia. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. de-i Zeus. care întruchipează abundenţa.. mîngîioasă : — De eşti tu Zeus. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpînul din Olimp e un amăgitor. — Iţi jur pe Stix. Hera. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer. Elinii. se risipeşte în nisipuri şi praf. către palatele din Teba. cum erau Demetra. în general. sau cum a amăgit-o. In operele plastice. precum spune. adică duşmănos zeiţei.. rosteşte Zeus.. fără podoabe. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. 155 Legenda aceasta are altă semnificaţie decît cele dinainte. aflînd această nouă necredinţă ! Şi. zeii naturii îmbelşugate. cu fulgerele şi trăsnetele lui. soarele insuşi. S-a dus îndată la Semele şi anceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă. copila regelui din Teba. care distrugeau copacii.. uscat. pe care-l duce vîntul. Mult s-a mai mîniat zeiţa Hera. grădina sau pădurea. fără vreun scop şi fără milă. să mi te-arăţi. demnă. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. Şi a pornit pe el zeiţa. prinţesa-l roagă. pe cît se crede. aş vrea să-mi împlineşti o vrere. Alteori ea are o ţinută simplă.. pătrund prin case. să i s-aducă-un nor de aur.. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. după aceea.. Şi totuşi. Şi seara cînd coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. A poruncit. Nu mai pot vieţui nici animalele. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decît neaua iernii. avînd numai o bentiţă peste păr. dar nunta s-a făcut.. . Prin fapta lui Erisihton. s-a prefăcut într-o bătrînă. Mulţi se pretind că-s zei. să ţi s-arate în veşmîntul şi cu puterea lui cerească. Ea are în jurul frunţii spice de grîu. şi Dionisos. parcă niciodată dînsa n-a fost atît de îndîrjită ca în ziua cînd stâpînul a făcut nuntă cu Semele. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecît. dornică să se răzbune. Deasupra lui bîntuie foamea. desigur. ca să înşele fetele prostuţe. marea cu furtunile sale nimicitoare. Aşa socot c-ai păţit tu... şi nu altul.Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. Demetro se aseamănă mult cu sora ei mai mare. cînd era prea arzător. care-i Veselul Dionisos Multe făcuse năzdrăvanul Zeus. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă.. luînd chipul doicei lui Semele. Cum a silit-o să-i devină soaţă.. 155 . slăvite. adică zei pămînteni. flori de mac şi alte ornamente vegetale. Şi-a sfătuit-o. plantele. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. zeul viţei de vie. nu se ştie. Pe acest pămînt nefertil se pustieşte totul: holda. care asigura belşugul de roade. De-atîta ori se supărase Hera. am putea spune noi.. grecii îi osîndeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. ogoarele sau păşunile. fi el însuşi. pe cît se pare. cum se purtau în Eleusis. se sfărîmă. Erisihton. Acesta ar fi tîlcul legendei lui Erisihton — Demetra rămînînd belşugul.

la fel ca-n sînul unei mame. la care-ar fi născut Semele. mai ales în centrele viticole.. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. îşi pune hainele de aur. De fapt. ce-a-năbuşit şi a stins focul. 156 157 156 157 în timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. pentru că elinilor le plăceau cîntecul şi dansul. tatăl lui. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. printr-o taină cunoscută numai de el. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. cum urzise Hera. Taci !.. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. le aprindea chiote în gîtle). Au rîs puţin de dînsul zeii. în cinstea zeului Dionisos. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci.. totuşi. un zeu al belşugului de roade. Pe lingă aceasta. cînd potolise pîrjolirea palatului regelui Cadmos. . pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. La micile dionisii. le turna foc în vine. ca şi Demetra. Iată de ce Dionisos a fost numit şi Ditirambus — sau cel născut de două ori. Doar fiul ce-l purta în sînu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. şi chiar la vremea cuvenită. şi focul.. Şi. de n-ar fi fost în preajmă Gheea — pămîntul larg şi bun — aceea ce e strămoaşa tuturora. chiar în clipita următoare. aceste cîntece şi danturi aveau. din coapsă. peste ziduri.. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. pristave. cu acest prilej. htonic. Socrul meu. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. L-a strîns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. pruncul ăsta. Un copil născut de două ori Semele a pierit în flăcări. cuvinte care au acelaşi tîlc : gălăgiosul. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. De aici a luat fiinţă tragedia — în greceşte : cîntecul ţapilor — (tragos însemnînd ţap. O iederă plină de sevă. le atîţa picioarele la dans.. Semele. peste podele şi-n tot locul. care erau organizate în sate. la Teba cea cu şapte porţi. şi se pogoară iar în Teba.. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. ţi-ai pierdut mama. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. Ia-n mînă sceptrul greu de rege peste pămînt şi peste ceruri. cu fulgerele-n pumni şi faţa.. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cît este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea.. — Taci !. Cadmos. de cele mai multe ori. de aceea era plăcut elinilor. a Dionisos era tot un zeu pămîntean.în strălucire şi putere.. La petreceri se sorbea vinr şi vinul aducea veselie. un caracter comic. tu ai să vieţuieşti. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare. şi el. o-ncinge iute pe copilă. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. şi oda cîntec). căci băieţaş era copilul. l-a scos frumos. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. din flăcări. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. Insă abia deschide gura. acela care face larmă. a vrut să spună Zeus. în blănuri de ţapi. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. cînd au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. Cîntăreţii şi dansatorii erau îmbrăcaţi. De aici s-a născut comedia. se cîntau nişte imnuri : ditirambii.

dionisiace. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. prin iscodiri şi vicleşuguri.. în sînge. pe Melicerte şi pe Learh.. neînţeles.. e soră bună cu Semele. Ea i-a dat zeului şi tirsul. Tisifone. adică un lucru misterios. Hera. să nu poată fi observate de Hera. duşmana de moarte a lui Dionisos.. tot la fel. ritualurile săvîrşite la serbările zeului. Mijlocul şi l-a strîns în chingă de şerpi. Să nu mi-l afle.. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. şi l-au primit la dînşii-n casă şi pe micul Dionisos. Cînd se oprea din supt. ferită de lumina zilei. pe Melicerte şi Learh. pentru ca. Genii întunecate se năpustesc în palatul din Teba N-a trecut însă mult. Răzbunaţi-mă. şi varsă peste ei otravă. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. cu puteri vrăjitoreşti.. De îngrijit. Se spune că Dionisos. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mînă o făclie muiată-n sînge şi-n otravă..murit.. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. voi genii.. l-a primit plină de-ncîntare pe-acest copil orfan de mamă. care s-alunge umbra nopţii. geniile rele ale lui Hades. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. pe Hera. fiul nelegitim al lui Zeus. Nebunia. cumva. pe Melicerte. Zbura cu ea. şi Hera. Iar Ino. Şi a pornit în zbor. foc. Ea organizase serbările noaptea. Porniţi. deci. şi ea născuse un copilaş. Soţia sa. ferite de lumina zilei. Ca-nchinătorii să n-adoarmă... A născocit apoi tiasul.. Abia de-o zi. şi alte genii nemiloase. cînd era copil. ce-l are Zeus cu-o fată pămînteană. a glăsuit zeiţa Hera.. Le da la amîndoi să sugă din sînul ei bogat în lapte 159 158 . Crima şi Jalea şi Teroarea. săvîrşit de fiinţe supranaturale.. una dintre voi. Faceţi-i pe aceşti părinţi — ca o osîndă meritată — să-şi piardă cei doi fii iubiţi. sugea laptele cu multă poftă. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis.. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. şinverşunată ca o fiară s-a coborît pe loc în Tartar. Se nimerise numai bine. soră cu Semele. urlînd turbate : Ura cea neagră. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba.'". chiar ei să şi-i ucidă. cu talentele ei vrăjitoreşti. dar Atamas e-n locul lui. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvînt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. de vipere lucioase. ce are-n vîrf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare.. 158 159 De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic". toiag şi armă totodată. un danţ frenetic. Şi sidoniană vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. a aflat că trăia copilul. şi glasul ei vuia în Tartar. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. spaimă şi nelegiuiri. Mai mult. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. crescînd în casă pe-un fiu nelegiuit. De cum a dat porunci zeiţa. cumva. ce purta numele de Mistis . urmată de un cortegiu fără seamăn... ce se joacă în strigătele de „Evoe !". striga : „Evoe . Erau acolo nişte furii. ca ginere şi ca urmaş. — O !. eşti mai cruntă !. zgomotoase. . Tu. regina Ino. îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaientunecoasă.

. mai mult decît de fiinţa ta. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. în timpul nopţii următoare. mulţumită că-şi atinsese ţelul. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos . din braţele măicuţei sale. Iară cu falca-nsîngerată a făcut semne de blestem. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. In şerpii-aceia Tisifone vîrîse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. A zburat el. altul spre regele-Atamas. Şi de pe stîncă s-aruncase în valurile vinete. s-a depărtat. şezînd pe jilţul ei de aur. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. făcuse semn. Şi-n timp ce furia. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi !. Regele şi regina îşi pierd minţile Şi Atamas. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. din slava lui. căutîndu-i pe Ino şi pe prunc. în pescăruşi. zbura din nou vîrtej spre Tartar. i-a şoptit repede lui Hermes: — Fugi !.. dată de şarpele care-l muşca.. Nimfe şi prietene şi slugi. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei... Nisa . ce încă gîngurea.. şi—1 aruncase într-un zid. 160 160 Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. zice legenda că s-a cutremurat palatul. cu mîna-i neagră şi ciumată. cum spun legendele eline.. şi-o stîrpiţi ! In nebunia-i... pierzîndu-şi mintea. prea drăgălaşul Melicerte.. Ino — neştiind nici ea ce face. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri.. căzînd în lături. se şi grăbiseră s-o scape. stăpînul ce se întîmplă pe pămînt. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvîrlit unul spre Ino. Săriţi !. Aici. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. şi pruncii săi — pui de leoaică. văzînd-o pe soţia lui.Cum au ajuns. care trăiau pe lîngă Ino. în încăperea-ntunecată. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. Intindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara !. — Voi îngriji.. Fiul lui Zeus scapă cu viaţă Văzînd. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. ca piatra dintr-o praştie. care-şi ţinea la sîn copiii. Plină de ură. ce privea din ceruri. din Arhipelag. Learh. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. ea şi-a smuls. a răspuns Nisa. în Nisa. Porţile grele de aramă s-au zguduit. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. — Să îngrijeşti de acest zeu. i-a poruncit pristavul nimfei. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. sub muşcătura veninoasă — se repezise pe o stîncă cu celălalt copil în braţe. Dar Hera. Soarele. fiul Semelei şi-al lui Zeus.

urmat de nimfe şi satiri şi-avînd în preajmă pe Silen. Silen. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. ce nu cunoaşte nici armele. alături. Zvîrliţi încolo tirsurile. Dar ca să nu se piardă vremea. de lei. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul... în jurul lui Dionisos. sub privegherea lui Silen. . 161 Penteu Cum s-a făcut bărbat în lege.. Le porunceşte să alerge în goana mare. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară.. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă.. prin muntele cel 'nalt. împreună cu satirii — demoni cu coarne şi copite. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrîn : Silen . care venea cu carul său tras de pantere şi de lei... Pe un măgar venea. O. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. pe care ne-o aduce zeul. aflînd vestea că s-apropia Dionisos. să săvîrşească pentru zeu-mistere şi închinăciuni. fie. Şi-şi cheamă slugile Penteu. format din nimfe şi satiri. nu foi de viţă şi ghirlande. vinul curgea gîrlă. spre ţara unde se născuse. danţînd cuprinşi de veselie. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atît de tînăr şi dezmăţat. de tigri şî-alte fiare . ce semănau cu nişte ţapi — danţau mereu. nici vitejia. colindînd pămîntul. bine. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. nu vă istoviţi puterea. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. Umbla întotdeauna beat. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. să găsească pe noul zeu. Bătrînilor. din cele care îl urmează. se grămădeau să-i iasă-n cale. s-ar fi-ndreptat cîndva spre Teba. aduceau jertfe — mai des ţapi — şi-l aclamau neîncetat. urinat de un cortegiu vesel. beţivul.. tineri ce-aţi ajuns la vîrsta de-a purta suliţe şi scuturi. Iar de cînta-n păduri satirul. Umbla-ntr-un car tras de pantere. Şi toţi făceau atîta larmă. Aşa se povestea. ca o nimfă. lipsit de vlagă. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. însă prin luptă glorioasă. Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. ca o femeie. 161 162 162 Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. băteau din tobe şi ţimbale. el însuşi urcă pe Citeron. Ares ? Voi.. Mulţi dintre oameni. Deodată iese din palat regele Tebei. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. îl aclamau pe acest zeu. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie. iar printre ele se găseau : Agave. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi.. El colinda din ţară-n ţară. prietenul său. dai cu-o beţie inspirată. strigînd tare : — Staţi !. sorbind licoarea blestemată. Satirul era gras şi vesel. de pildă. propria lui Satirul Silen întruchipează butoiul.Şi crescînd el mai mărişor. să-l lege-n ştreanguri. Olimp. şi se făcuse un zeu puternic. că zeul. pînă şi fiarele jucau. Codrul îşi clătina frunzişul. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. şi nu vă mai plecaţi urechea la cîntecele de bacante. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizînd pe Dionisos tinăr). puneţi-vă pe creştet coifuri. şi altele sunau din flaut Iar vinul. numit Penteu. cu flori în plete. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. neobosite. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. Acolo se afla pe tron un rege nou.

mă învingi. plăcut. de viţă. în timp ce lăncile-l lovesc.. versuri vesele sau triste. cu trupul zvelt.. zeu ce aduci pierzania şiacuma crima. sprijinit de Urs. Priviţi-acest mistreţ oribil. Dar cînd ai întrecut măsura. întăritor. am să fac o glumă. tînăr. despre care nu s-a mai vorbit aici. Acestea s-au pornit să sară şi mai vîrtos. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintîi cum urcă. în el se află ascunsă crima. Agave.. drame satirice si comedii. a început să rîdă-n hohot. în vîrful muntelui e zeul şi rîde-n hohot cu Silen : — Ce zici. ajuns pe pajiştile noastre. Eu vreau ca prima să-l lovesc. din legendele antice. Silen !. ca-ntr-un vîrtej. vinul devine ucigaş.. lovind cu tirsul în Penteu. Aşteaptă.. şi-l dăltuiau frumos. în dialog. . bietul Penteu. grăieşte dînsa către bacantele din munte. şi bachanale. — Surorilor. Agave şi alţii. cînd bate vîntul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. Atamas. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. In acest fel. iar ceata aprigă s-avîntă spre rege. sau repezit la el grămadă şi l-au ucis cît ai clipi. Din ele se vor naşte. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. De-aici şi multele aluzii. surorile şi alte rude. aşa cum s-a mai spus. Dorind să-i imblînzească firea acestei forţe de temut. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. de latini. mai mult spre mama lui Penteu. In cinstea zeului acesta ciudat. văzînd puterea băuturii. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. nu ştie că e fiul ei.. bună-i gluma ? — E bună. zeu viclean. Ci-l socoteşte un mistreţ.. puternic. să rîdem amîndoi cu poftă.. gîndeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. înfierbîntate. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. aveau loc nişte serbări — numite de elini orgii.mamă. strînsă cam neglijent pe bust. care stă uimit privind la mama lui. bătrîne. iederă şi flori. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. rîde şi Silen. muzică sau dans. îl strigă dînsul. — Dionisos. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia căzu atunci zeului pradă. vinul e bun. Penteu pricepe însă totul. cîntîndu-se legende de demult... Se făceau procesiuni se înălţau imnuri — ditirambi — şi se rosteau. 163 Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. Sub vraja lui Dionisos.) Insă Dionisos — se zice — aflînd de fapta lui Penteu.. Băut cu cumpătare. Molatic. a grăit zeul. înfăşurat în blană moale de panteră. dar nimfele. Şi ea se-ntoarce mînioasă. — Rege nebun. ce-l socotise un mistreţ. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. prearenumite tragedii. adică însuşi teatrul grec. Beţivul este grosolan. 163 . Şi-ar mai fi spus.. Tocmai venea din văi Penteu şi se mîhnea auzind cîntul şi ţipetele deşucheate.

înfăţişat ca un mare basiileu din Elada.e. cu figuri negre.Legende la ilustraţii Zeus. stăpînul din Olimp.n.) . care-i ciugulea zi de zi ficatul.) Prometeu chinuit de vulturul lui Zeus. (Cupă pictată în stil cirenian. al IVlea î. (Bust din sec.

zeiţa. apropiindu-se de soţul său.Nunta lui Zeus cu Hera. (Metopă din pronaosul templului din Selinonte.) . lucrată în marmură şi calcar. După ceremonie. îşi ridică plină de graţie vălul de pe obraz.

cel mai iubit dintre fiii lui Zeus. ocrotitoarea eroilor în bătălii. (Sculptură antică. reprezentîndu-l pe zeul biruitor asupra monstrului Tifon.) Apolo. zeiţa înţelepciunii. aflată azi la Roma. lancea în mîna dreaptă şi pe piept egida cu capul de meduză.Palas-Atena. (Marmură antică. Poartă casca pe cap.) .

) Apolo şi Artemis doborînd cu săgeţile lor pe fiii şi fiicele nefericitei Niobeea. (Pictură pe un vas din Orvieto. din gelozie. ţinînd într-o mînă tirsul şi într-alta un vas de vin. zeul viţei de vie. pentru că-l întrecea în dulceaţa cîntării. Dionisos.Marsias.) . chinuit de zeul Apolo. (Basorelief aflat în ruinele oraşului Herculanum.

(Marmură antică din muzeul de la Neapole. al II-lea î.) . de aceea este intitulată Afrodita sau Venus „victorioasă".Afrodita. zeiţa dragostei şi frumuseţii. fluviilor şi lacurilor. reprezentat tot ca un puternic basileu. (Statuie din sec. stăpînul mărilor.n.e. Zeiţa este prezentată în plinătatea puterii ei.) Poseidon.

îndeplinind în infern osînda zeilor olimpieni (Pictură pe un vas antic.) Prometeu aducand focul pamantenilor .Sisif.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful