1

SISTEM TERMODINAMIC; PARAMETRII TERMODINAMICI
1. Sistem termodinamic. În termodinamica tehnică, prin sistem se înţelege o cantitate finită de materie sau o regiune din spaţiu, delimitată de restul corpurilor înconjurătoare prin intermediul unei frontiere sau graniţe. Aceasta poate fi reală, aşa cum este, de exemplu, peretele unui vas, sau poate fi imaginară, incluzând un ansamblu de corpuri. Tot ceea ce se găseşte în afara acestei graniţe constituie mediul exterior sau mediul ambiant. Corpurile care compun un sistem termodinamic interacţionează permanent între ele mecanic şi termic, şi, în acelaşi timp, sistemul, în ansamblu, interacţionează prin intermediul graniţei cu mediul exterior. Graniţa sistemului poate să îşi modifice mărimea, poziţia sau forma, dar întotdeauna conţine în interior sistemul. Prin intermediul graniţei, un sistem termodinamic poate schimba cu mediul exterior masă sau energie Forma sub care se schimba energia în cadrul unei interacţiuni de tip mecanic, ce presupune obligatoriu o posibilitate de deplasare a graniţei, se numeşte lucru mecanic (L). Forma sub care se schimba energia în cadrul unei interacţiuni de tip termic se numeşte căldură (Q). Clasificare: a) In funcţie de posibilitatea efectuării schimbului de masă cu mediul exterior, sistemele termodinamice pot fi deschise sau închise. b) In funcţie de posibilitatea efectuării schimbului de energie cu mediul exterior, sistemele termodinamice pot fi neizolate, izolate adiabatic , izolate mecanic(rigide) sau izolate. c) În funcţie de modul în care se prezintă proprietăţile fizice, sistemele termodinamice pot fi omogene sau neomogene (eterogene). Orice domeniu omogen al unui sistem poartă denumirea, introdusă de fizicianul american W. Gibbs, de fază. Sistemele omogene sunt prin urmare monofazice, iar cele neomogene polifazice. d) In funcţie de numărul componenţilor (sau substanţelor pure) din care este format sistemul acesta poate fi monocomponent sau policomponent.  Q L
 m

Q P (Lt) Sistem închis Graniţa
L L L L ≠ 0; = 0; ≠ 0; = 0;

Graniţa
Q ≠0 Q ≠0 Q =0 Q =0

Sistem deschis

 m

= sistem neizolat = sistem izolat mecanic (rigid) = sistem izolat adiabatic = sistem izolat

2

2. Mărimi de stare.
Un sistem termodinamic aflat în stare de echilibru este caracterizat printr-o serie de proprietăţi caracteristice, numite mărimi de stare. Aceste mărimi au valori numerice unice pentru fiecare stare de echilibru termodinamic. Fiecare stare de echilibru termodinamic este precizată, prin urmare, de un set de valori, proprii, ale acestor mărimi. Mărimi de stare: presiunea (p), temperatura (T), volumul (V), energia internă (U), entalpia (H) şi entropia (S). Clasificare: a) In funcţie de posibiltatea de măsurare mărimi măsurabile (parametri de stare): p, V, T şi mărimi nemăsurabile(funcţii de stare)U, H, S b) In funcţie de dependenţa de cantitate mărimi de stare intensive mărimile de stare ale căror valori numerice, pentru o anumită stare termodinamică, nu depind de cantitatea considerată p, T; mărimi de stare extensive sau aditive, mărimile de stare ale căror valori numerice, pentru o anumită stare termodinamică, depind de cantitate: V, U, H, S Se convine ca mărimile extensive să fie notate cu majuscule dacă se refera la întreaga cantitate a sistemului (V - volumul, U - energia internă, H - entalpia, S - entropia). Mărimi specifice = mărimile extensive care se refera la o cantitate egala cu unitatea de
V (volumul m U H S specific), u = (energia interna specifică), h = (entalpia specifică), s = (entropia m m m

masa ( 1 kg ) ; se convine sa fie notate cu literele mici corespunzătoare: v =

specifică). Mărimi molare = mărimile extensive care se refera la cantitatea de 1 kmol VM = (volumul molar), U M =
U H (energia interna molară), H M = (entalpia molară), S M ν ν
V ν S = ν

(entropia molară) Ca urmare, pentru toata cantitatea de m kg, respectiv ν kmoli există relaţiile:
V = m ⋅ v = ν ⋅ VM ; U = m ⋅ u = ν ⋅ U M ; H = m ⋅ h = ν ⋅ H M ; S = m ⋅ s = ν ⋅ S M

Mărimile de stare ale unui sistem omogen, aflat în stare de echilibru termodinamic, nu sunt independente între ele: “orice mărime de stare a unui sistem termodinamic aflat în stare de echilibru, este o funcţie de temperatură şi de volum”. Aceasta afirmaţie constituie un postulat al termodinamicii, numit postulatul al doilea al termodinamicii, în baza căruia presiunea poate fi exprimată sub forma: p = p (V , T ) de unde rezultă că între cei trei parametri măsurabili, presiunea temperatura şi volumul există întotdeauna o relaţie de legătura de forma f ( p, V , T ) =0 - ecuaţia termică de stare ⇒ V =V ( p, T ) şi T = T ( p, V ) . Celelalte mărimi de stare, funcţiile de stare, în baza celui de al doilea postulat al termodinamicii pot fi exprimate ca funcţii de temperatură şi de volum sau, în baza ecuaţiei termice de stare, ca funcţii de temperatură şi presiune: Ecuatii calorice de stare Ecuaţiile care exprimă legătura dintre energia internă, respectiv entalpie si parametrii măsurabili presiune, volum si temperatura se numesc ecuaţii calorice de stare.

U = U (V , T ) sau U = U ( p, T )

H = H (V , T ) sau H = H ( p, T ) S = S (V , T ) sau S = S ( p, T )

3

3. Presiunea
3.1. Unităţi de măsură. Presiunea se defineşte ca fiind forţa exercitată normal pe unitatea de suprafaţă: F p= n A rezultând ca urmare, unităţile de măsură: - Unitatea de măsură în Sistemul Internaţional (SI)de unităţi de măsură: [ p ] SI = 1 N 2 = 1 Pa ( Pascal ) m Deoarece această unitate este foarte mică (presiunile curente din maşini şi instalaţii sunt de ordinul 105…106 Pa), în mod uzual se utilizează pentru exprimarea valorilor presiunii multiplii: 1 kPa = 103 Pa ; 1 MPa = 106 Pa ; 1 bar = 105 Pa. - Unitatea de măsură în Sistemul Tehnic (ST) de unităţi de măsură:

[ p ] ST

=1

kgf m2

Sistemul Tehnic de unităţi de măsură este un sistem utilizat până la introducerea Sistemului Internaţional, în care forţa este considerată mărime fundamentală şi se măsoară în kilograme-forţă. Se numeşte kilogram-forţă (kgf), forţa de greutate a unui corp cu masa de 1 kilogram, corespunzătoare acceleraţiei gravitaţionale la nivelul mării la ecuator: g = 9,81 m/s2. De oarece Newtonul (N), unitatea de forţă din SI reprezintă forţa care acţionând asupra corpului cu masa de 1 kg îi imprimă o acceleraţie de 1 m/s2, rezultă imediat relaţia deintre această unitate şi unitatea SI: 1 kgf = 9,81 N.

Deoarece unitatea Sistemului Tehnic este, de asemenea foarte mică, unitatea utilizată în mod

curent este un multiplu:
1 kgf kgf = 10 4 2 cm m2

kgf este de ordinul de cm 2 mărime a presiunii atmosferice, a fost numită atmosferă tehnică (at):

Întrucât presiunea de 1

1

kgf kgf = 10 4 = 1 at 2 cm m2

Pentru a se uşura conversia între cele două sisteme şi a permite ca şi in Sistemul Internaţional valorile presiunii să se exprime prin aceleaşi ordine de mărime, s-a introdus barul (denumirea provine de la barometru), care este aproximativ egal cu 1 atmosferă tehnică: 1 at = 0,981 bar; 1 bar = 1,02 at Această diferenţă foarte mică dintre bar şi atmosferă, aproximativ 2 %, este mai mică decât eroarea proprie a aparatelor de măsurat presiunea, de uz industrial, care corespund claselor de precizie 2,5 şi 4, ceea ce face ca aparatele să utilizeze aceiaşi scară gradată în ambele sisteme.
Manometrul cu tub U
1-suportul aparatului; 2-tub de sticlă; 3-scară gradată

4

- Alte unităţi de măsură uzuale: Cele mai simple aparate pentru măsurat presiunea sunt realizate dintr-un tub de sticlă în formă de U, în care se introduce un lichid, uzual apă sau mercur. O ramură a tubului este conectată la incinta în care trebuie să se măsoare presiunea, iar cealaltă este liberă în atmosferă. Deoarece presiunea hidrostatică a coloanei de lichid denivelată este egală cu diferenţa presiunilor aplicate capetelor tubului şi este comod să fie exprimată prin înălţimea coloanei, au a părut ca unităţi pentru măsurarea presiunii milimetrul coloană de apă şi milimetrul coloană de mercur: milimetrul coloană de apă (mm H2O, mm CA)
1 mH m
2O

= ⋅ ⋅h = ρg 1 0

3

⋅ , 1 ⋅0 98 1

− 3

= ,1 P 98 a

milimetrul coloană de mercur (mm Hg, torr)
1 mg m H = g ⋅ = ,9 ρ ⋅ h 1 3 5 5 ⋅ 1 0
3

⋅ ,1 9 8

⋅ 1 0

− 3

= 1 3 3

, 3 P a

Rezultă: 1 bar = 750 mm Hg = 10 200 mmH2O Presiunea de 760 mmHg se numeşte atmosferă fizică (Atm), fiind considerată valoarea standard a presiunii atmosferice: 1 Atm = 760 mmHg = 101325 Pa 3.2. Presiune absolută şi presiune relativă. suprapresiune
p =p a + m p

pm - presiune manometrică presiunea atmosferică pv - presiune vacuummetrică depresiune pabs pabs vid absolut Atribuirea de valori numerice presiunii trebuie făcută în raport cu nivelul de zero al acestei mărimi. Expresia presiunii, stabilită de teoria cinetico – moleculară a gazelor:
p=
p =p a − v p

Barometrul cu mercur
1 tubul cu mercur 2- rezervor 3- riglă cu vernier

pune în evidenţă faptul că presiunea, ca parametru termodinamic, este zero sau în starea de zero absolut (T = 0) sau în cazul vidului absolut (N = 0). In tehnică, se foloseşte ca nivel de referinţă vidul absolut, deoarece este foarte simplu să se măsoare presiunile faţă de presiunea atmosferică, iar aceasta poate fi cunoscută faţă de vid cu ajutorul barometrului cu mercur. Aparatele care măsoară o presiune mai mare decât presiunea atmosferică (suprapresiune) se numesc manometre, iar cele care măsoară o presiune mai mică decât presiunea atmosferică (depresiune sau vacuum) se numesc vacuummetre. De fapt, aceste aparate măsoară diferenţa dintre o suprapresiune şi presiunea atmosferică, numită presiune manometrică, respectiv

N kT V

5

diferenţa dintre presiunea atmosferică şi o depresiune, numită presiune vacuummetrică. Rezultă următoarea formulă generală pentru determinarea presiunii absolute:
p = pa ± pr

în care pr este presiunea relativă indicată de aparat, iar pa este presiunea atmosferică măsurată cu ajutorul barometrului. 3.3. Exemple de calcul
p m = 10 kgf/cm2. Care este presiunea absolută a aerului, dacă presiunea atmosferică este p a = 755 mmHg şi ce eroare se face dacă indicaţia aparatului este considerată presiune

3.3.1. Manometrul unui rezervor de aer comprimat al unui compresor indică presiunea

absolută ? De la ce nivel de presiune eroarea scade sub eroarea acceptabilă de 1 % ? Rezolvare Se calculează presiunea absolută transformându-se valorile presiunii în SI : p = p a + p m = 755 ⋅ 133,3 + 10 ⋅ 0,98 ⋅ 10 5 = 10,815 ⋅ 10 5 Pa iar eroarea va fi: p − pm p 755 ⋅ 133,3 ε= ⋅ 100 = a ⋅ 100 = = 9,3 % p p 10,815 ⋅ 10 5 ceea ce este inacceptabil. Pentru ca eroarea să fie sub 1 % este nevoie ca presiunea atmosferică p a = 1 bar, rezultă p ≥100 bar. 3.3.2. Să se determine presiunea absolută din condensatorul unei turbine cu abur dacă aceasta se măsoară cu un vacuummetru cu mercur care indică o presiune vacuummetrică p v = 500 mmHg. Presiunea atmosferică este de 1100 mbar. Rezolvare. Transformând unităţile de măsură în SI, presiunea absolută este: p = p a − pv = 1100 ⋅ 10 2 − 500 ⋅133,3 = 0,4335 ⋅ 10 5 Pa = 0,4335 bar 3.3.3. Presiunea gazului la un arzător se măsoară cu un manometru cu tub U, cu apă, care indică o denivelare (presiune manometrică) p m = 250 mmH2O. Să se determine presiunea absolută dacă presiunea atmosferică este p a = 765 mmHg. Rezolvare. Presiunea absolută va fi:
p = p a + p m = 765 ⋅133,3 + 250 ⋅ 9,81 = 1,0443 ⋅ 10 5 Pa = 1,0443 bar
pa ⋅100 ≤ 1 de unde, considerând p

3.3.4. Un manometru are scara gradată în domeniul 0...200 bar. La verificarea lui s-a constatat că eroarea absolută de măsurare este de aproximativ 4 bar pentru limita superioară de măsurare. Clasa de precizie a aparatului (eroarea relativă admisibilă) este 1,5. Să se compare eroarea efectivă cu cea admisibilă a măsurătorilor efectuate cu acest aparat.

6

Rezolvare Clasa de precizie a aparatului reprezintă eroarea maxim admisibilă, exprimată în procente din domeniul de indicare şi considerată constantă pe toată scara, corespunzând relaţiei:
ε=± a ⋅100 Ls − Li

[%]

unde a este eroarea absolută admisibilă iar Li şi Ls sunt limitele inferioară, respectiv superioară, ale scalei aparatului. Deci eroarea absolută admisibilă este: ε ⋅ ( Ls − Li ) 200 a= = ±1,5 ⋅ = ±3 bar 100 100 Se constată că eroarea absolută de măsurare este cu 1 bar mai mare decât eroarea absolută admisibilă, deci aparatul nu corespunde clasei de precizie, dar poate fi folosit în cadrul clasei de precizie 2,5 pentru care eroarea absolută admisibilă este ±5 bar .

4. TEMPERATURA
4.1. Principiul de măsurare al temperaturii Temperatura este una dintre mărimile fundamentale, împreună cu lungimea, timpul şi masa. Conceptul de temperatură diferă însă net de cel caracteristic celorlalte mărimi fundamentale, fiind mult mai subtil. Ca parametru termodinamic, temperatura reprezintă, la nivel macroscopic, măsura nivelului energetic al particulelor care compun un sistem termodinamic aflat în stare de echilibru. Teoria cinetico – moleculară a gazelor stabileşte pentru temperatură expresia: în care k este constanta lui Boltzmann, μ este masa unei molecule, iar w este viteza medie de translaţie a moleculelor. Relaţia pune în evidenţă faptul că temperatura nu poate fi zero decât atunci când încetează complet orice formă de mişcare a particulelor care compun un sistem, adică în aşa numita stare de zero absolut. Temperatura nu poate fi derivată din nici o altă mărime măsurabilă, astfel că definirea acestei noţiuni întâmpină unele dificultăţi. Pe de altă parte, aparatele folosite pentru măsurarea temperaturii nu măsoară de fapt această mărime, ci o alta, a cărei măsură depinde de temperatură. Primul aparat utilizat pentru măsurarea temperaturii a fost termometrul cu lichid. În interiorul unui balon de sticlă 1, se află un mic rezervor 2, umplut cu un lichid (mercur sau alt lichid) şi continuat cu un tub subţire 3, aşezat pe o placă pe care este trasată scara gradată 4. Datorită dilatării, volumul lichidului se modifică şi nivelul acestuia în tub urcă sau coboară, indicând mărimea temperaturii.
T = 2 µw 2 k 3 2

4.2. Scări de temperatură

7

Scara empirică de temperatură. Scara empirică de temperatură s-a stabilit pe baza termometrului cu lichid, atribuinduse valori numerice arbitrare temperaturilor unor stări fizice care pot fi uşor şi oricând reproduse. Datorită largii răspândiri şi utilizări a termometrului de sticlă cu lichid, această scară a devenit scara uzuală în care se exprimă temperatura. - Scara empirică Celsius atribuie valoarea 0 (zero) temperaturii la care se topeşte gheaţa la presiunea atmosferică de 760 mmHg şi valoarea 100 temperaturii la care fierbe apa la aceiaşi presiune atmosferică de 760 mmHg. - Scara empirică Fahrenheit a fost stabilită pe baza altor stări fizice, temperatura de topire a gheţii având în această scară valoarea 32, iar cea de fierbere a apei la presiune atmosferică 212 (punctul de zero al scării a fost fixat la cea mai joasă temperatură realizabilă artificial, în laborator, la acea dată şi s-a atribuit valoarea 98 pentru temperatura sângelui uman). Scara absolută de temperatură. Valorile temperaturilor exprimate în scara empirică sunt arbitrare şi nu pot fi utilizate în relaţiile de calcul în care temperatura apare ca parametru termodinamic. Pentru a se putea atribui temperaturii valori numerice în raport cu nivelul de zero al acestui parametru, cu ajutorul legilor termodinamicii (principiul doi ai termodinamicii) s-a construit scara absolută de temperatură, având originea în starea de zero absolut. In scopul realizării unei legături uşoare între această scară şi scara uzuală empirică Celsius, în scara termodinamică absolută gradul de temperatură, Kelvinul (K), a fost definit ca fiind „ a suta parte din intervalul de temperatură cuprins între temperatura de topire a gheţii şi temperatura de fierbere a apei la presiunea atmosferică normală de 760 mmHg”. Se poate observa uşor că mărimea gradului de temperatură este aceiaşi în ambele scări:
1K = C 10

Adoptându-se în felul acesta mărimea gradului de temperatură, se stabileşte, pe baza relaţiilor stabilite de către termodinamică, valoarea 273,15 K pentru temperatura de topire a gheţii, ceea ce face ca relaţia de legătură dintre cele două scări sa fie extrem de simplă:
T
0 ( )= K t(

C

) 2 + 7 3

,5 1

Relaţiile de legătură între temperaturile emprice exprimate în scările Celsius şi Fahrenheit sunt:
t 5 ( C) = 9 [t ( F) − 32 ]
0 0

t

( F) = 9 t ( C ) + 32 5
0 0

4.3. Exemple de calcul 4.3.1. Două termometre, gradate în scara Celsius, respectiv Fahrenheit sunt introduse alăturat într-un vas cu ulei. Care este indicaţia termometrului gradat în scara Fahrenheit dacă cel gradat în scara Celsius indică temperatura de 62,5 oC ? Rezolvare. Conform relaţiilor (2.11) rezultă:
t ( 0 F) = 9 0 9 t ( C ) + 32 = ⋅ 62 ,5 + 32 = 144 ,5 0 F 5 5

4.3.2. Să se exprime în scările Celsius şi Fahrenheit temperatura punctului de topire al aurului T=1337,58 K.

8

Rezolvare. Temperatura exprimată în scara empirică Celsius are mărimea:
t =T − 273 ,15 =1337 ,58 − 273 ,15 =1064 ,43
0

C
0

rezultând pentru temperatura exprimată în scara Fahrenheit:
t
0 0

( F) = 9 t ( C) + 32 = 9 ⋅1064 ,4 + 32 = 1947 ,2 5 5

F

4.3.3. Un termometru instalat într-o piaţă publică din New York indică vara o temperatură de 95 0F. Să se determine valoarea temperaturii în scara europeană Celsius. Rezolvare Valoarea temperaturii este:
t ( 0 C) =

5 0 5 t ( F ) − 32 = ( 95 − 32 ) = 35 0C 9 9

[

]

Plan de lecţii 1. Recapitulare: - sistem termodinamic - definiţie şi clasificări - mărimi de stare, convenţii de notaţie, relaţii de legătură 2. Importanţa presiunii şi temperaturii pentru determinarea proprietăţilor sistemelor termodinamice 3. Presiunea: - unităţi de măsură - presiune absolută şi relativă - exemple de calcul 4. Temperatura: - scări de temperatură şi relaţii de legătură - exemple de calcul

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful