P. 1
perceptii si reprezentari

perceptii si reprezentari

|Views: 79|Likes:
Published by Elena Radu

More info:

Published by: Elena Radu on Oct 22, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/12/2012

pdf

text

original

PERCEPŢIA

Din perspectiva psihologiei actuale , percepţia poate fi definită ca reflectare sub formă de imagini a obiectelor şi fenomenelor lumii reale în momentul acţiunii acestora asupra organelor de simţ. Percepţiile umane redau obiectele şi evenimentele din jurul nostrum aşa cum se prezintă ele în interacţiunea noastră practică cu realitatea. După structura lor , procesele perceptive sunt elementare (simple) sau complexe. De categoria percepţiilor simple avem , de pildă , percepţia sumară , permanentă a stiloului ori de câte ori scriem cu el ; sau percepţia paharului din care bem zilnic apă. Este cu totul altceva perceperea aceluiaşi pahar , cu o floare pusă în el , pentru a decora un colţ din cameră. În genere , percepţiile care sugerează o anumită semnificaţie pentru obiect şi declanşează emoţii estetice sunt percepţii complexe. Percepţia este un proces complex care implică cinci tipuri de probleme :1) selectarea informaţiilor relevante , fenomen strâns legat de diversele aspecte ale atenţiei selective ; 2 )localizarea cu aspecte care privesc relaţia obiect-fond , percepţia adâncimii şi percepţia mişcării ; 3) recunoaşterea obiectului şi rolul contextului ; 4) extragerea însuşirilor esenţiale ale obiectului şi 5) păstrarea anumitor trăsături , respective , costanţele pereceptive. Două aspecte sunt de luat în vedere la înţelegerea determinist-dialectică a percepţiilor : faptul că acţiunea obiectelor şi a evenimentelor pe care le reflectăm este mijlocită de activitatea noastră psihică conştientă , în funcţie de care (şi numai de care) acestea ne apar ca obiecte şi faptul că actul perceperii decurge din practica subiectului cu lumea obiectelor. În cadrul acestei practici cotidiene pe care o desfăşoară fiecare dintre noi se realizează percepţia lucrurilor. Un rol important în procesul percepţiei îl au următorii factori : experienţa anterioară , cuvântul şi acţiunea. a) Rolul experienţei anterioare Experienţa anterioară intervine în desfăşurarea oricărui act perceptive . Ea îmbogăţeşte imaginea cu detalii , face mai clară şi facilitează rapiditatea construirii ei. De exemplu subiectul recunoaşte o floare exclusive după miros , deşi alte

constanţa . Sunt mai bine percepute obiectele manevrate (manipulate) decât cele contemplate. de depărtare sau apropiere dintre ele . îl percepe pe baza mai multor analizatori. structuralitatea .caracteristici nu sunt direct percepute. respectiv relieful obiectelor. Dar spaţiul şi timpul –forme obiective şi universale de existenţă a materiei în mişcare. cuprinzând însuşirile spaţiului tridimensional : lungime . orientarea . sau orientarea în raport cu un reper . Percepţiile de spaţiu cuprind reflectarea următoarelor însuşiri concrete şi obiective ale lucrurilor : forma obiectelor . . selectivitatea . stabilitate şi repetabilitate . b)Rolul cuvântului în percepţie Instrucţia verbală îndeplineşte în percepţie cel puţin două funcţii : denumirea obiectelor şi orientarea percepţiei într-o direcţie sau alta. nu sunt rezultate ale unor interacţiuni accidentale şi nici expresii ale subiectivităţii individului. ca pe nişte categorii abstracte. Similar altor procese psihice . FORMELE PERCEPŢIEI Percepţia însuşirilor spaţiale ale realităţii. distanţa ca raport de dispoziţie în spaţiu a obiectelor . volumul . caracterizate prin unitate . faţă de un punct origine . manifestările perceptive au la bază relaţii legice . lăţime . semnificaţia şi obiectivitatea.nu sunt accesibile intuiţiei senzoriale . adâncime . Perceperea este posibilă datorită experienţei anterioarea subiectului. c)Rolul acţiunii în percepţie Imaginea perceptivă este mai amplă . mărimea lor dată de relaţiile dintre întinderea spaţială şi volum . Imaginile perceptive nu apar laîntâmplare . noi le pătrundem numai cu ajutorul gândirii . Spaţiul şi timpul sunt atributele esenţiale ale materiei. respectiv direcţia incluzând raportul spaţial dintre observator şi obiect . mai bogată în conţinut atunci când subiectul acţionează asupra obiectului . Dintre acestea mai frecvent reilefate în literatura de specialitate sunt următoarele :integralitatea . şi poziţia obiectelor.

ca: durata lor . a deplasării obiectelor în spaţiu este un proces complex ce se efectuează atât pe baza recepţiei însuşirilor spaţiale cât şi a celor temporale ale realităţii.M. continuitatea şi discontinuitatea (întreruperile) fenomenelor . O importantă influenţă asupra perceperii şi asupra aprecierii intervalelor de timp o au factorii social – culturali.ca şi în funcţie de acuitatea vizuală a subiectului. Mişcarea nu poate fi percepută sensorial . I.Percepţia formei obiectelor o analizăm pe calea analizatorului vizual asociat cu analizatorul tactil şi cel kinestezic. tempoul desfaşurării lor . ci numai gândită prin cunoştinţele omului. reflectăm lungimea . Secenov arăta că în “percepţia formelor lucrurilor ne folosim de mişcările ochilor ca de un compas şi o linie. Percepţia mărimii obiectelor şi constantele de mărime se obţin prin fenomene de acomodare a cristalinului în procesul vederii . respectiv a reliefului obiectelor . ele mai depind de stările emotive ale subiectului .” Percepţia formei obiectului se efectuează în funcţie de distanţa şi mărimea acestuia . Percepţiile de timp ne dau impresia sensibilă a însuşirilor temporale ale evenimentelor . . adică a mişcărilor de convergenţă a ochilor pentru unirea în acelaşi punct a axelor vizuale pe obiectul fixat. accelerarea şi încetinirile . În perceperea formei obiectelor . ca şi în perceperea adecvată a mărimii lor apare fenomenul de constanţă.Pavlov arăta că în perceperea mărimii obiectelor acţionează mecanisme ale reflexelor condiţionate. I.P. Percepţiile de timp sunt puternic influenţate de conţinutul şi ritmul activităţilor pe care le desfăşurăm . sau al volumului corpurilor – are la bază efectul stereoscopic al recepţiei noastre optice binoculare. ritmul. ca şi de starea de asteptare a individului. Percepţia mişcării . de faptul dacă evenimentele ce se scurg sunt trăite ca fiind plăcute sau neplăcute . În perceperea volumului . de caracterul interesant sau anost al activităţii . precum şi pe baza convergenţei globilor oculari . Vederea tridimensională a obiectelor –percepţia spaţiului tridimensional . lăţimea şi adâncimea acestora. succesiunile .

apoi iluziide compoziţie grafică . Fenomenul iluziilor se manifestă numai în anumite cadre ale activităţii senzoriale şi este subordonat unor cerinţe ale adaptării. Iluziile trebuie inţelese ca fenomene normale . iluzii tactile .geometrice : iluzii ale formei . termice etc.FENOMENUL ILUZIILOR Cea mai mare parte a percepţiilor omului reflectă în mod veridic realitatea. cauzate de anumite legi fizice şi interacţiuni neuro-fiziologice. ale poziţiei spaţiale a diferitelor linii şi figure. numeroase iluzii optico. Se vorbeşte în acest caz de iluzii perceptive. mărimii . Există însă şi situaţii când imaginea rezultată deformează . denaturează unele aspecte . Sunt cunoscute în acest sens . . Iluziile în procesele noastre senzoriale exprimă recepţia deviată şi interpretările deformate a o serie de stimuli percepuţi în anumite contexte spaţio – temporale şi în baza unei anume practice cu obiectele date. de greutate .

Cele mai multe din reprezentări pot fi provocate cu ajutorul stimulilor verbali . s-au impus mai mult atenţiei noastre. Imaginea obiectului reprezentat se modifică şi se restructurează de fiecare dată . pe baza căutării speciale de a ne reprezenta unele obiecte . a operaţiilor de muncă etc. de combinare şi recombinare a impresiilor acumulate în trecut. prin folosirea adecvată a cuvintelor . termenul de reprezentare este utilizat cu mai multe sensuri . obiecte . Fenomenul reprezentării este un proces dinamic şi activ . în intenţii . respectiv . Pot fi reprezentate intuitiv în conştiinţa noastră mărimea . ori relaţii dintre realităţii. în virtutea caracterului lor nou . Ne putem reprezenta diferite realităţii şi fapte atât în imagini intuitive cât şi în forme logice abstracte . fapte . culoarea . De asemenea pot fi reprezentate în formă intuitivă – mai amplu sau mai schematic – unele mişcări şi acţiuni senzorio – motrice . În imaginea – reprezentare reproducem şi generalizăm doar unele însuşiri ale obiectului şi anume acelea care au avut o importanţă mai mare în activitate sau care . Reprezentarea chipului unei persoane cunoscute şi care ne este mult apropiată o realizăm de regulă cu reproducerea în minte a numelui pe care îl poartă. în stânsă legătură cu sensul pe care îl au pentru noi cele reprezentate. poziţia în spaţiu etc ale obiectelor concrete . situaţii. neobişnuit . desfăşurarea unor anumite fenomene ale naturii . de produs sau imagine a obiectelor şi fenomenelor care au acţionat în trecut asupra organelor de simţ. sau provocat în baza unor evocări intenţionate .REPREZENTĂRI În literatura de specialitate . denumiri ale obiectelor sau fenomenelor care ne sunt cunoscute. sunetele muzicale. declanşat de acţiunea unor excitanţi nemijlociţi . Procesul reprezentării poate fi unul spontan . înfăţişarea şi chiar vocea unor anumite persoane . Imaginile – reprezentări sunt superioare celor perceptive prin gradul de prelucrare a informaţiilor primite . în funcţie de timpul parcurs între percepţii şi repezentare . Fenomenul reprezentării cuprinde orice redare mintală a unor situaţii . trăiri etc. mai frecvent îtâlnnite fiind acelea de process sau modalitate secundară de reflectare şi. ca : efectuarea de exerciţii gimnastice . în funcţie de noi informaţii primite . evenimente . forma . . în lipsa acţiunii concrete a acestora asupra noastră.

În trecerea de la percepţia obiectului la reprezentarea acestuia au fost identificate următoarele forme intermediare : imaginea imediată sau primară (consecutivă – pozitivă) . reprezentările prezintă câteva proprietăţi remarcabile cum sunt : intuitivitatea . Intensitatea se referă la forţa sau la pregnanţa imaginii . de rolul şi importanţa pe care o prezintă imagine dată în activitatea principală a individului . dar întotdeauna prezente . claritatea . deoarece urmele păstrate în scoarţa cerebrală . mai puţin clare decât pecepţiile. reprezentările sunt mai puţin clare decât percepţiile care stau la baza constituirii lor . . Prin unele din aceste proprietăţi reprezentarea este mai aproape de percepţie . c) imagine a fost mai frecvent actualizată şi d) nivelul de sensibilitate ia valori ridicate. mai slabe . denumită şi imaginea Hering. PROPRIETĂŢILE REPREZENTĂRILOR Ca multe ale procese psihice . de regulă . care apare la un scurt interval de la percepţia obiectului şi se caracterizează prin redarea figurii acestuia într-o culoare complementară culorii obiectului perceput (imaginea Purkinje). Apoi urmează imaginea secundară . ca şi în funcţie de particularităţile personalităţii sale. mai şterse decât excitaţiile de la care provin . sunt. Caracterul mai accentuat sau mai şters al imaginii – reprezentare se manifestă în funcţie de gradul de prelucrare a impresiilor senzoriale pe care se bazează . În general . de precizie a imaginii . Într-o a treia secvenţă pot fi urmărite imaginile consecutive – terţiare (imaginile Hess) a căror durată este de câteva secunde. măsura în care aceasta poate fi rapid şi corect interpretată şi valorificată. considerată ca o prelungire a percepţiei şi are durata câtorva sutimi de secundă. intensitatea . stabilitatea . Claritatea exprimă gradul de limpezime . Aceasta este cu atât mai mare cu cât : a) este mai bine fixată şi păstrată în memoria de lungă durată . mai palide .de la obiectul reflectat şi sunt mai şterse . Intuitivitatea sau caracterul figurativ se referă la asemănările . b) numărul contactelor perceptive anterioare cu obiectul a fost mai mare . între obiect şi imaginea sa. prin altele de gândire. completitudinea . mai mult sau mai puţin evidente . la claritatea liniilor de contur şi contrastul figură – fond. relevanţa şi generalitatea.

fie prin valoarea lor relaţională . modul de producere (spontan sau intenţionat). Gradul de generalitate poate varia de la nivel foarte redus ( de exemplu chipul mamei) până la unul care cuprinde o clasă întreagă de obiecte sau fiinţe asemănătoare (de exemplu imaginea unei bunicuţe indefinite). fie ca frecvenţă a apariţiilor. Reprezentările individuale vizează obiecte . a repetabilităţii fenomenului (un răsărit de soare pe malul mării) sau a comunalităţii însuşirilor (chipul radios al studentului care a trecut examenul). fiinţe . fenomene . specialiştii recurg la diverse strategii şi criterii de clasificare a reprezentărilor. . etc. Generalitatea exprimă proprietatea imaginii – reprezentare de a include în structura sa aspecte generale şi esenţiale ale unui obiect sau a unei clase de obiecte . auditive . olfactive . După gradul de generalitate . Sunt considerate reprezentări generale cele care includ în structura lor note/aspecte comune unui grup sau al unei clase întregi de obiecte şi multe detalii . gustative etc. Asemenea aspecte sunt reţinute în memorie şi actualizate în reprezentare ca urmare a semnificaţiei obiectului pentru subiect (de exemplu . fără ca acesta să perturbe actul de recunoaştere a obiectului. reprezentările pot fi : generale şi individuale/singulare . semnificative pentru subiect . Stabilitatea imaginii în reprezentare variază în funcţie de : semnificaţia obiectului . Reprezentarea are un grad mai mare de relevanţă decât percepţia. reprezentările sunt sărace în amănunte. Completitudinea indică numărul de elemente şi însuşiri reţinute în imaginea reprezentată. Astfel . de conţinutul sarcinii şi nivelul de motivare al subiectului. Relevanţa se referă la semnificaţia informaţiilor în imagine. chipul unei persoane dragi ) . CLASIFICAREA REPREZENTĂRILOR În funcţie de scopul urmărit ( precumpănitor sau aplicativ ) şi de perspectiva de abordare (generală sau particulară ) . Gradul de completitudine este condiţionat de tipul de memorie (predominat intuitiv sau abstract – verbal) . În general . după modalitatea senzorială dominantă se diferenţiază reprezentările : vizuale .Stabilitatea defineşte durata păstrării în conştiinţă a imaginii reprezentate. chinestezice . gradul de familiaritate . tactile . de familiaritatea obiectului .

un set de simboluri care reprezintă pentru subiect ceva din afara lui. o notă . reprezentările pot fi interne sau externe. reprezentările sunt : reproductive ( obiecte sau fenomene percepute anterior) şi anticipative ( obiecte şi fenomene noi . Cele statice reflectă forma şi configuraţia obiectelor imobile . Din perspectiva psihocognitivă . iar cele dinamice reflectă mişcarea şi transformarea obiectelor. Reprezentările îndeplinesc un rol important în privinţa elaborării şi realizării diferitelor scopuri şi obiective. Reprezentare exterioară este un semn . Percepţiile şi reprezentările sunt procese psihice cu un rol destul de important în activitatea sistemului psihic uman. După gradul de mobilitate reprezentările sunt statice sau dinamice.După nivelul operaţiilor implicate în geneza lor . care nu au mai fost percepute anterior). . Reprezentările interne sunt cele existente în memoria subiectului.

Bibliografie Tucicov – Bogdan Ana . Bucureşti . Editura didactică şi pedagogică . 1994 . .R. Bucureşti . vol I .L. Casa de editură şi presă ŞANSA – S. Psihologie generală şi psihologie socială . Introducere în psihologie . 1973 Zlate Mielu .

univ.Universitatea „OVIDIUS” Facultatea de Istorie şi Ştiinţe politice Specializarea ISTORIE CARACTERISTICILE PERCEPŢIILOR ŞI ALE REFLECTĂRII PRIN REPREZENTĂRI ÎN RAPORT CU TIPUL FUNDAMENTAL DE ACTIVITATE ŞI CU TIPUL DE RELAŢIE Coordonator .Adriana . Anca Dragu Student . Prof. Măntărau Maria.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->