ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA Catedra "Bănci şi Burse de Valori

"

Anatolie Caraganciu

Gheorghe Iliadi

(M A N U A L)

Chişinău 2004

2

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA Catedra "Bănci şi Burse de Valori"

Anatolie Caraganciu

Gheorghe Iliadi

MONEDĂ ŞI CREDIT
(M A N U A L)

Editura ASEM
3

4

CZU 336.7 (075.8) C23 Lucrarea a fost recomandată pentru editare de Consiliul metodico-ştiinţific al ASEM (proces-verbal nr. 1 din 24 februarie 2004) şi aprobată de Senatul ASEM (proces-verbal nr. 6 din 25 februarie 2004)

Referenţi: conf. univ. dr. V.Fetiniuc, ASEM conf. univ. dr. E.Fuior, UCCM Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Caraganciu Anatolie Monedă şi credit: man. / Anatolie Caraganciu, Gheorghe Iliadi; Acad. de Studii Econ. din Moldova. Catedra „Bănci şi Burse de Valori”. – Ch.: ed. ASEM, 2004. – 249 p. Bibliogr. p. 249 (2 tit.) ISBN 9975-75-232-2 200 ex. 336.7 (075.8)

©A. Caraganciu © G. Iliadi Chişinău – 2004 ISBN 9975-75-232-2

5

Departamentul Editorial-Poligrafic al ASEM 6 .

Creditul şi dobânda Capitolul 5. Băncile şi sistemul bancar Capitolul 9. Băncile comerciale şi funcţiile lor Capitolul 11. Piaţa capitalurilor de împrumut şi rata dobânzii Capitolul 8. Esenţa sistemului de credit. Moneda şi creditul în economia de piaţă Capitolul 12. Piaţa monetară şi politica monetar-creditară Capitolul 14. Teoriile asupra creditului Partea III. Originea şi esenţa banilor Tipurile lor Capitolul 2. Echilibrul monetar şi inflaţia Capitolul 13. Instituţiile financiar-creditare internaţionale Partea IV. Sistemul bănesc şi elementele sale de bază Capitolul 4 Principalele teorii monetare Partea II. Direcţiile politicii de stabilizare în condiţiile economiei de tranziţie 7 4 6 6 23 41 61 77 77 103 117 132 140 140 160 182 195 195 207 222 . Funcţiile banilor şi circulaţia monetară Capitolul 3. Relaţiile de credit şi formele de credit Capitolul 7. Banca centrală şi rolul ei în sistemul bancar Capitolul 10. Moneda şi sistemul monetar Capitolul 1.CUPRINS Introducere Partea I. structura şi funcţiile sale Capitolul 6.

a legităţilor obiective şi a diferitor probleme de ordin monetar şi bancar. sunt analizate esenţa. esenţa. Disciplina "Monedă şi credit" este de pregnantă importanţă pentru cursul "Bazele activităţii bancare". creditar. precum şi practica internaţională în domeniu. băncile au un rol determinant în economia naţională.Introducere La etapa de tranziţie la economia de piaţă moneda. Primul compartiment este dedicat monedei şi sistemului monetar. 8 . De asemenea. Dezvoltarea relaţiilor de credit. cursul “Monedă şi credit” ocupă un rol important în cunoaşterea şi perceperea realităţii studiate a noilor concepţii teoretice şi metodologice. unde este tratată apariţia monedei. În compartimentul II “Creditul şi dobânda” sunt abordate problemele sistemului creditar. Anume studiile în domeniul monetar. În compartimentul III “Băncile şi sistemul bancar” este analizată apariţia şi evoluţia băncilor şi a sistemului bancar naţional. funcţiile creditului şi dobânda. nivelul de dezvoltare şi stabilitatea circulaţiei monetare determină situaţia economică într-o ţară. bancar conduc la aprofundarea cunoştinţelor unui specialist în domeniu. în domeniul finanţelor. formele monedei. masa monetară. Pe lângă rolul mai sus numit. disciplina universitară “Monedă şi credit”. funcţiile monedei. în acest compartiment se studiază organizarea monetară la nivel naţional şi internaţional. formele creditului. de asemenea mai are un rol de iniţiere a studenţilor sub un aspect evolutiv a banilor şi relaţiilor creditarbancare la etapa actuală. Ele pun baza tuturor specialităţilor economice şi în special. Ea este compusă din patru compartimente. creditul. În conexiune directă cu disciplinele financiare. în asigurarea şi perfecţionarea circuitului fluxurilor monetare în diferite ramuri şi sectoare ale economiei.

precum şi politica monetar-creditară. respectiv e analizat echilibrul monetar şi inflaţia. În cadrul disciplinei "Monedă şi Credit". de asemenea la traducerea materialelor în limba româna au participat dna drd. Programa cursului este realizată pentru 32 ore prelegeri şi 14 ore seminare. În compartimentul IV este abordată problema monedei şi a creditului în perioada de tranziţie la economia de piaţă. Autorii prezentului manual menţionează faptul că la elaborarea capitolelor: „Teorii asupra creditului” şi “Piaţa monetară şi politica monetar-creditară” cu drept de coautor a participat dna drd. teoriilor despre credit. Liliana Dragoman şi dna laborant Ludmila Trocinel. studenţii anului II în decursul unui semestru susţin două testări. Meritele pentru configurarea de ansamblu a lucrării revin deplin profesorului Anatolie Caraganciu. 9 . Veronica Cuhal şi dna asistent Oxana Untu. Aducem sincere mulţumiri persoanelor menţionate. şi teoriilor privind circulaţia monetar-creditară. Iar testul final este examenul. În fiecare compartiment sunt evidenţiate toate nuanţele teoriilor monetare. Veronica Cuhal. tehnoredactarea a fost efectuată de dna drd.precum şi a sistemului bancar internaţional.

Extinderea schimbului de mărfuri s-a soldat cu desprinderea spontană de masa celorlalte mărfuri a unei mărfi specifice.Partea I. au suferit numeroase modificări. titluri de credit contemporane ♦ Rolul monedei în economia mondială. Aceasta înseamnă că. Noţiunile fundamentale: Moneda. divizarea muncii. echivalent general. pe parcursul dezvoltării producţiei de mărfuri. în calitate de categorie istorică şi economică. titlurile de credit. ORIGINEA ŞI ESENŢA BANILOR. cambia. moneda metalică. banii. biletul de bancă. Prin urmare. Inventarea banilor a fost una din cele mai mari realizări ale civilizaţiei umane. ♦ Formele monedei: moneda metalică. MONEDA ŞI SISTEMUL MONETAR Capitolul 1. marfă-semn de valoare. se află în centrul atenţiei gândirii umane. teoria raţionalistă. moneda electronică. Ei au apărut stihinic şi. valoarea de schimb. moneda de hârtie. Din 10 . titlurile de credit. teoria evoluţionistă. căreia i-a fost atribuită funcţia de echivalent general. Rolul banilor se rezumă la funcţiile de intermediar în schimbul de diverse mărfuri în diferite etape ale dezvoltării societăţii. banii sunt o marfă deosebită. biletul la ordin. cecul. etape în evoluţia monedei. marfă-intermediar. din cele mai vechi vremuri şi până în prezent. Ca o categorie istorică. banii au apărut o dată cu schimbul de mărfuri ca un derivat al acestui schimb (operaţiilor comerciale). esenţă. TIPURILE LOR Obiectivele de studiu: ♦ Moneda: concept. valoarea de întrebuinţare. moneda de hârtie.

Un volum atât de mare de investigaţii. şi ale teoriei financiar-bancare. căci banii constituie unul din cele mai interesante domenii ale ştiinţei economice. de la Xenophon. manuale. Diversitatea şcolilor şi abordărilor soluţionării problemelor monetare. servind indivizilor şi comunităţilor umane ca instrument util de intermediere privind soluţionarea problemelor perfecţionării relaţiilor în domeniul schimbului. Cu toate acestea. articole ştiinţifice etc. ci şi întregii societăţi umane. fiind cel mai important instrument de reglementare a asigurării necesităţilor vitale.timpul Greciei antice. precum şi rolul lor în dirijarea societăţii umane. în general. caracterul contradictoriu al sintezelor şi concluziilor ştiinţifice asupra cercetărilor teoretice. Totodată. precum şi profunzimea cercetărilor ştiinţifice consacrate problemelor teoriei monetare au făcut să scadă simţitor numărul „petelor oarbe” din spaţiul cunoştinţelor acumulate. ei sunt necesari nu numai fiecărui individ. Platon şi Aristotel şi până la începutul secolului XX (adică într-o perioadă de circa 2300 de ani). în general. au fost publicate circa 6 mii de lucrări (monografii. deoarece.) – toate consacrate problemei banilor. numărul acestor publicaţii a sporit considerabil. În al doilea rând. Se presupune că. interpretărilor. este în afara oricăror dubii ideea utilităţii banilor pentru oameni. iar în prezent creşte în progresie geometrică. potrivit calculelor făcute de cercetători. În primul rând. în secolul trecut. 11 . nu e mai mică importanţa lor ştiinţifico-cognitivă. conceptelor (definiţiilor). lipsind unitatea de opinii şi asupra altor probleme fundamentale. banii au o însemnătate utilitar-aplicativă. conceptuale ale sistemului bănesc. Importanţa mereu crescândă a banilor determină ideea ipotetică precum că banii ca atare vor exista întotdeauna. în literatura economică persistă diverse interpretări ale originii şi esenţei banilor. ca instrument de reglementare a vieţii individului. precum şi al recomandărilor practice confirmă actualitatea acestor probleme şi necesitatea continuării studierii şi perfecţionării sistemului bănesc. în particular.

John K. Această teză conceptuală a fost enunţată pentru prima dată de către Aristotel în opera sa filozofică „Etica lui Nicomah”: „toate lucrurile care participă la procesul de schimb au nevoie să fie cumva comparate cu ceva.. Ea va face ca toate lucrurile să fie comensurabile. „Foglio”.Aşadar.. стр. ca formă. apoi. precum şi altor obiecte 12 . pp. susţine că „atribuirea îndeplinirii funcţiilor de bani unor metale preţioase. Москва. Dacă acest ceva lipseşte. esenţei lor. această idee a lui Aristotel şi-a găsit întruchiparea legislativă într-una din formulele dreptului roman. există şi în concepţiile şi opiniile unor economişti de vază contemporani. în lumea antică. nici relaţiile (sociale) dintre oameni. ce favorizează mişcarea valorilor în cadrul operaţiunilor de schimb. ei reprezintă ceva mult mai esenţial.. Galbrith. decât un simplu instrument pasiv. reprezintă un document care oferă oficial dreptul de a procura orice bunuri vitale şi patrimoniale. însă (bazată) pe convenţionalitate. ce contribuie la dezvoltarea economiei.. 1964. 1955..891-892). (Vezi: Filozofia Greciei. Вводный курс. E necesar să existe o anumită unitate (de măsură)..69). de exemplu. economistul american Paul A. căci totul se va măsura cu moneda”. după conţinut. Interpretarea originii banilor include două tipuri de abordări conceptuale: raţionalistă şi evolutivă. care îndeplineşte funcţia convenţională de echivalent general. prin decret. Primul tip – abordarea raţionalistă explică – apariţia banilor ca rezultat al unui acord între oameni. efectuate cu ajutorul unui instrument ales special – o marfă deosebită. Edit. Accentul subiectiv-psihologic în problema originii banilor. a valorii banilor. condiţionat de abordarea conceptuală raţionalistă a interpretării naturii. nu vor exista nici schimbul. Экономика. Astfel. prin care se declara stabilirea de către împărat. iar un alt economist de vază. dacă banii. Samuelson întrevede în bani un convenţionalism social artificial (Самуэльсон П. Mai târziu.

Prin urmare. un fel de bani primitivi. apare necesitatea schimbului permanent de rezerve acumulate. când procesul de schimb este mijlocit de echivalentul general al valorii. Doar în unele cazuri (bunăoară. fără să existe reguli. 13 . rolul echivalentelor a fost atribuit unei serii de mărfuri-intermediare ale schimbului. banii au apărut ca urmare a procesului evolutiv care. În consecinţă.scumpe este rezultatul unui acord între oameni (K. Conform teoriei sale. În faza timpurie a evoluţiei societăţii umane. o dată cu ivirea unor surplusuri stabile de produse.7). norme sau alte condiţii prestabilite. when it Went. care erau schimbate pe alte produse necesare. Marx. De remarcat că. apoi aceasta formă-valoare din urmă cedează locul formei-valoare generale. Galbrith – Money when it Came. căci tot ce se producea sau se dobândea se şi consuma imediat de către membrii tribului. reprezentanţii acestei concepţii consideră că banii sunt produsul unei convenţii încheiate între oameni. a cărui merit constă în fundamentarea caracterului mărfar al provenienţei banilor. formă-valoare simplă evoluează în formă-valoare dezvoltată (ce se caracterizează prin aceea că o marfă poate fi schimbată pe o serie de alte mărfuri-echivalente).J. London: 1976. Abordarea conceptual-evolutivă a explicării originii banilor a fost formulată pentru prima dată de către K. De-a lungul dezvoltării societăţii umane. propuse de triburile vecine. cu sau fără voia oamenilor. dacă se nimerea vreun an deosebit de roditor) se iveau surplusuri de anumite produse. p. Mărfurile menţionate reprezentau ca şi cum prototipul echivalentului general. în etapa iniţială a evoluţiei formelor valorii. nu era nevoie de bani. după o lungă perioadă de dezvoltare a relaţiilor de schimb. s-a soldat cu faptul că anumite mărfuri s-au desprins de masa celorlalte şi au căpătat proprietatea de marfă deosebită. îndeplinind funcţia de bani. Schimbul în cazul acestor operaţii rare se făcea ocazional. specială. adică un instrument de schimb tehnic.

ce ar fi permis efectuarea unor operaţiuni de schimb cu caracter stabil sau normativ. pe cale firească. măsurarea valorii cu ajutorul lor se făcea într-un mod foarte convenţional. evolutivă. Aşadar. Anume în aceste condiţii s-a cristalizat forma bănească a valorii. în fond – cu bucata. poziţia geografică. funcţia echivalentului general şi-a găsit cel mai bine expresia în două metale preţioase: aurul şi argintul. banii de metal posedă calităţi extrem de specifice şi au o serie de priorităţi. ce se caracterizează prin desprinderea unei mărfi speciale. Aceasta a fost cu putinţă datorită faptului că. Astfel. cea mai potrivită pentru rolul de „unitate de măsură a tuturor mărfurilor” – echivalentul general. la a cărei bază stăteau însuşirile fizice ale mărfii. 14 . a apărut forma-valoare bani. căci conţinutul material al mărfurilor destinate schimbului nu vădea nici un fel de caracteristici calitative sau cantitative. rudimentar. graţie cărora doar lor le-a putut reveni funcţia de bani universali: propria valoare înaltă. Dezvoltarea ulterioară a producţiei de mărfuri şi a schimbului s-a datorat separării meşteşugurilor de agricultură în urma avansării diviziunii sociale a muncii. atribuirea funcţiei de echivalent general banilor de metal. în decursul istoriei civilizaţiei umane. Acest fapt a fost favorizat şi de circumstanţa că celelalte mărfuri au încetat să mai corespundă rolului de obiecte de bază ale procesului de schimb. spre deosebire de celelalte echivalente.). omogenitatea materialului monetar. treptat.Totodată. condiţiile naturale şi economice ale statului dat. ce pretinde la rolul de echivalent general şi se referă la o singură marfă specială – banii. care permitea divizarea lor în fragmente de orice mărime. iar supremaţia în sfera elaborării mijloacelor de producţie începe să o deţină metalele. istoria şi tradiţiile sale. a fost ca o consecinţă a unei selecţii naturale multiseculare. În ultimă instanţă. siguranţa integrităţii (fiind inalterabili etc.

După cum s-a remarcat.). Dar. în care o marfă este schimbată pe o altă marfă. posedă o valoare generală de întrebuinţare. de întrebuinţare. automobilul – nevoia deplasării ş. banii nu sunt doar o marfă ordinară. paltonul – nevoia de îmbrăcăminte. doar banii pot apărea în calitate de întruchipare generală şi nemijlocită a valorii. Toate acestea se referă întru totul şi la marfa monetară (aurul e întrebuinţat pentru confecţionarea bijuteriilor). de valoare generală de întrebuinţare. Anume banii reprezintă acea marfă specifică ce posedă calitatea de schimbabilitate generală nemijlocită. Deoarece banii sunt „marfa mărfurilor”.d. ce constă în posibilitatea de a putea fi schimbaţi pe orice marfă. Dar nu toate mărfurile pot servi concomitent şi ca valori de întrebuinţare. servesc drept echivalent general. bine determinată (de exemplu. însă. ca marfă. unică. ei posedă un caracter special privind funcţionarea valorii de întrebuinţare şi valorii ca atare. specifică. iar mărfurile celorlalţi producători servesc drept valori de întrebuinţare. ca marfă specifică. în afară de aceasta. Pentru fiecare producător propria marfă serveşte drept valoare de schimb.m. fiindcă valoarea lor de întrebuinţare exprimă valoarea altor mărfuri. reprezentând o corelaţie cantitativă bine determinată. Deci banii. Orice marfă are şi o valoare a sa. Generalizând rezultatele analizei evoluţiei trecerilor reciproce a diverselor forme ale valorii de la forma-valoare simplă la forma-valoare bani şi punând accentul pe rolul 15 . spre deosebire de celelalte mărfuri.a. ce rezidă în capacitatea ei de a satisface o anumită necesitate. Contradicţia internă a mărfii dintre valoarea de întrebuinţare şi valoarea ei efectivă se manifestă în procesul schimbului şi-şi găseşte soluţionarea pe calea diviziunii mărfurilor în mărfuri propriu-zise şi bani. banii. şi ca echivalente generale. Spre deosebire de celelalte mărfuri. pâinea satisface nevoia de hrană. ce nu reprezintă decât întruchiparea valorii lor de consum.

precum şi la stabilirea preţurilor. nu doar ca un mijloc tehnic de rulaj. dezvăluie trinitatea proprietăţilor fundamentale ale acestora: − imediata schimbabilitate generală. nu de întrebuinţare sau de producţie: ei îşi gătesc utilitatea în sfera economică a operaţiilor de schimb intermediate (ca măsură a valorilor mijlocului de circulaţie şi a mijlocului de acumulare) în cazul recunoaşterii lor generale în această funcţie în cadrul unei asociaţii de plăţi. servind drept echivalent general al relaţiilor comerciale (marfare) dintre participanţii şi verigile procesului de reproducţie. Plenitudinea conţinutului esenţei economice a banilor e asigurată de caracteristicile participării lor la realizarea diverselor tipuri de relaţii sociale. pierzându-şi caracterul de marfă şi transformându-se într-o categorie economică independentă. − materializarea timpului total de muncă. ce 16 . la repartiţia produsului naţional brut şi la procurarea de bunuri imobiliare şi funciare. se poate conchide că esenţa banilor constă în calitatea lor de a fi un tip specific de marfă. care exprimă valoarea mărfurilor. Rezultă deci că banii nu pot fi bunuri economice decât ca mijloc de schimb. Această tendinţă firească vădeşte faptul că banii din ce în ce mai mult diferă de celelalte mărfuri. semnele monetare şi banii din circulaţia prin virament (fără numerar) îşi pierd treptat propria valoare. a cărui formă naturală fuzionează cu funcţia socială de echivalent general al valorii.important al banilor ca factor ce reflectă relaţiile sociale avansate. deşi pot fi folosiţi în continuare ca valoare (monedă) de schimb. − cristalizarea valorii de schimb. Conţinutul esenţial al banilor. Deci banii reprezintă un element activ necesar şi o componentă firească a activităţii economice a societăţii. ca o categorie economică independentă. În condiţiile actuale ale cristalizării şi maturizării relaţiilor de piaţă.

forma oferta. cu acelaşi cuvânt sau cu cuvinte apropiate ca sens. Din toate definiţiile. Pe parcursul evoluţiei lor. care sunt inerente mărfii propriu-zise. Dar cel mai frecvent şi cea dintâi marfă-intermediar în multe din primele state au fost vitele. în asemenea caz. Prin urmate. cu ajutorul banilor. în diverse stadii ale procesului diviziunii sociale a muncii. rezultă că definiţia banilor completează esenţa lor. sub forma lor monetară. Deci toate lucrurile care îndeplinesc funcţia de monedă se şi numesc bani. se calculează valoarea oricărei mărfi. funcţia echivalentului era îndeplinită de marfa care se bucura de cea mai mare cerere sau care. Acelaşi popor. în diferite perioade ale istoriei sale. Apariţia banilor a contribuit masiv la dezvoltarea şi perfecţionarea relaţiilor social-economice în sfera producţiei de mărfuri. 2) Banii sunt un mijloc de schimb care favorizează producţia de mărfuri şi este acceptat de toţi în spaţiul dat de efectuare a plăţilor. garantându-se schimbul de bani pe orice marfă. fonetică era comună. Din cele de mai sus. banii. bogăţia 17 . banii sunt ceea ce folosim în calitate de monedă. cât şi vitele se numeau la fel. în virtutea faptului că se afla din belşug. Acest adevăr e confirmat de faptul că în majoritatea limbilor lumii atât banii. a căror rădăcină. cele mai frecvent folosite şi publicate în literatura economică sunt două: 1) Banii reprezintă o marfă deosebită care îndeplineşte funcţia de echivalent general. Cu alte cuvinte. De regulă. dar aceasta din urmă se manifestă cel mai bine în funcţiile îndeplinite de bani.nu-şi păstrează. precum şi diferite popoare au folosit concomitent diferite echivalente pentru bani. De exemplu. decât unele proprietăţi specifice. Generalizarea făcută mai sus ne permite să dăm definiţia banilor. au avut diverse echivalente sau au fost reprezentaţi de diverse mărfuri speciale. care vor fi analizate mai detaliat în cadrul următorului capitol.

sârmă ş. Primele monede (în fond. În consecinţă. în aceeaşi perioadă. marcă (jumătate de funt) ş. Drept mărfuri-echivalente intermediare serveau. în Franţa. cât şi argintul. în Roma antică – bronzul.eroilor în eposul lui Homer şi a triburilor germanice se măsura cu numărul capetelor de vite. În decursul istoriei umane. De exemplu. întreaga diversitate a tipurilor monetare poate fi redusă la banii de metal. în calitate de bani se folosea fierul. blănurile. banii metalici au suferit mutaţii esenţiale în urma trecerii rapide de la banii „cântăriţi” la banii socotiţi. livră (funt). rubiti – a tăia). pe măsură ce avansa diviziunea socială a muncii şi se perfecţionau relaţiile marfă-bani. XIII) grivna cântărea o livră (funt) de argint.).a. cerealele. masa unui peni englezesc echivala cu greutatea a 32 de boabe de grâu.d. iar grivna tăiată în două se numea rublă (de la rus. În perioadele mai târzii ale constituirii lor. Aproximativ. funcţia de bani o îndeplineau în egală măsură atât aurul. Iniţial lingourile de metal aflate în circulaţie aveau o anumită greutate. pentru luidorul de aur şi pentru ecu-ul de argint exista o singură unitate monetară de calcul – livra. XIV. la baterea pretutindeni a monedelor. de aceea denumirile mai multor unităţi băneşti indicau o masă concretă de metal: liră sterlină. argintul cedând teren în faţa aurului. La început. „număraţi”. regimul monometalismului de aur a fost introdus în cele mai mari ţări ale lumii. deja în sec. în istoria banilor începe o nouă perioadă – depăşirea treptată a dificultăţilor în sfera funcţionării bimetalismului. placă. aspect şi conţinut al masei metalice se stabileau prin lege. fiindcă o bară din argint era tăiată cu dalta în bucăţi egale – ruble. adică a semnelor băneşti. În Grecia antică (Sparta). între care fusese stabilit prin lege un anumit raport de greutate – echivalent. banii de metal aveau aspectul unor lingouri de diverse forme (bară. de asemenea. Începând cu sec. ale căror formă. Însă.a. sarea şi alte bogăţii naturale. primii 18 . În Rusia Kieveană (sec. XIII.m.

care îndeplineau funcţiile de semne valorice). Mai întâi aurul a încetat să îndeplinească funcţiile de mijloc de circulaţie şi plată în cadrul rulajului intern al ţărilor. Utilizarea în continuare a monedelor de aur în acest scop frâna modernizarea şi 19 . în sistemele monetare ale principalelor ţări s-au produs schimbări radicale – banii cu valoare deplină (adică banii a căror valoare nominală corespundea valorii metalului nobil ce-l conţineau) au fost substituiţi de banii convenţionali. Pe la începutul secolului XX. Astfel. în vreme ce argintului i-a fost rezervat un rol mult mai modest. în cele mai de frunte ţări industriale ale lumii s-a instaurat monometalismul de aur. respectiv. Procesul demonetizării aurului a avut loc din pricina unor cauze obiective. preţul lui neputând fi influenţat decât de cantitatea aurului însuşi dobândit în lume. depreciaţi (adică bani de hârtie şi de credit. Anume valoarea stabilă a aurului a făcut ca acesta să devină unitate de măsură pentru calcularea valorii tuturor celorlalte mărfuri şi.. începând cu anul 1976.Hr. extragerea aurului a prins a rămânea în urmă faţă de ritmul creşterii economice a majorităţii ţărilor lumii şi. În primul rând. acesta având o valoare mai mică. faţă de procesul asigurării cu mijloace de circulaţie şi de executare a plăţilor. în secolul VII î. mai târziu. şi funcţiile de bani universali. Baterea monedelor a marcat etapa care a încheiat procesul de constituire a banilor. a putut servi drept argument pentru utilizarea lui în calitate de monedă universală (bani mondiali). apoi. respectiv. Aurul a obţinut prioritatea datorită luării în considerare a proprietăţilor sale absolut specifice – este cea mai valoroasă bogăţie naturală. când rolul principal aparţinea aurului. Dar în anii 70 ai secolului XX s-a produs fenomenul demonetizării aurului – acest metal şi-a pierdut funcţiile monetare.bani adevăraţi) au apărut într-o colonie a Greciei antice – statul Lidia (Asia Mică). fiind bătute dintr-un aliaj natural de aur şi argint (electrum).

mai puţin important. accelerarea circuitului economic şi prosperarea comerţului. Un alt motiv. Cauzele acestui fenomen constau în uzarea rapidă a monedelor. Posibilitatea obiectivă a circulaţiei substituenţilor banilor reali a apărut datorită specificului funcţiei banilor ca mijloc de circulaţie. când aceştia joacă rolul de intermediar în schimbul de mărfuri. Banii de hârtie (biletele de tezaur) Trecerea la utilizarea în rulaj a semnelor valorice a marcat începutul unei noi etape în dezvoltarea şi perfecţionarea sistemelor monetare: aurul pe pieţele interne şi pe piaţa mondială a fost dezlocuit de banii de hârtie şi de credit (bancnote). a fost durata prea scurtă de funcţionare a banilor ca mijloace de circulaţie. Evoluţia acestor operaţii de substituire reciprocă a fost un proces istoric destul de îndelungat şi a cunoscut trei etape: 20 . În fine. precum şi la emisiuni suplimentare de semne valorice cu scopul acoperirii propriilor cheltuieli. Aceasta ducea la dezechilibrarea schimbului şi la deprecierea ulterioară a banilor. Marx. au apărut ca urmare a circulaţiei banilor metalici şi participă la circulaţia monetară în calitate de înlocuitori ai monedelor de argint sau de aur. reprezentând semne monetare sau bani cu valoare deplină. remarcat încă de K. care aveau aceleaşi consecinţe dezastruoase de dezorganizare a procesului de schimb.introducerea metodelor progresiste în sistemul de organizare a decontărilor. o cauză esenţială a substituirii banilor cu valoare reală (deplină) de către semnele monetare au fost aşteptările zadarnice privind reducerea considerabilă a costurilor de circulaţie. precum şi deteriorarea şi falsificarea acestora. Banii de hârtie. istoriceşte. Necesităţile sporite de aur pentru tehnologiile avansate ale industriei moderne au dus la limitarea resurselor destinate baterii monedelor. al preschimbării în semne valorice a banilor metalici cu valoare deplină.

final al emisiunii banilor de hârtie. trezoreria). iar o data cu aceasta şi posibilitatea de a îndeplini funcţia de mijloc de cumpărare şi plată. în sistemul monetar 21 . adică aceasta nu este reglementată de necesităţile de bani ale circulaţiei monetare şi marfare. care pune la dispoziţia guvernului creditele necesare. Cele trei etape sus-indicate de evoluare a posibilităţilor de circulaţie a substituenţilor monedelor de aur în posibilităţi reale de circulaţie ne permit să remarcăm o particularitate importantă a banilor de hârtie: aceştia pierzându-şi în procesul evoluţiei valoarea lor iniţială. etapa III – emiterea banilor de hârtie (bilete de tezaur) cu un curs forţat în scopul obţinerii beneficiului de emisiune. etapa II – reducerea premeditată de către emitent a conţinutului metalic cu scopul de a obţine venituri suplimentare pentru vistieria statului. Natura economică a introducerii în circulaţie a banilor de hârtie este condiţionată de principala predestinare a acestora – obţinerea unor vărsăminte suplimentare în vistierie. care gestionează direct formarea şi executarea bugetului de stat sau indirect – banca centrală a ţării.etapa I – uzarea firească a monedelor şi scăderea lor în greutate. forţat (nominal) şi. e lansată o emisiune directă de bani de hârtie de către organul guvernamental de resort – Ministerul Finanţelor (administraţia financiară. necesare pentru acoperirea deficitului bugetar. urmată de transformarea ulterioară a acestora în semne ale valorii. Diferenţa dintre valoarea nominală a banilor de hârtie emişi şi costul emiterii lor (cheltuielile pentru hârtie şi tipar) constituie venitul de emisie – adevăratul obiectiv. statul le atribuie un alt curs. ca rezultat. În acest scop. Deoarece emiterea banilor de hârtie (bilete de tezaur) de către guvern este condiţionată de nevoia de resurse financiare suplimentare. capătă o valoare reprezentativă în sfera circulaţiei. folosite de acesta din urmă pentru acoperirea cheltuielilor bugetare.

Dacă în formaţiunea precapitalistă. Întrucât prima necesitate mereu creşte.apar posibilităţi şi premise reale ale instabilităţii circulaţiei banilor. banii de credit devin o marfă universală. În societatea capitalistă avansată. baza metalică a circulaţiei băneşti a devenit o adevărată frână a sistemului monetar. Banii de hârtie au apărut pentru prima dată în China – sec. în locul circulaţiei mărfurilor. acesta din urmă separă din mediul său un segment căruia îi atribuie funcţii monetare. iar cea de a doua. s-a extins considerabil practica folosirii creditului comercial şi bancar. circulaţia e separată de 22 . rămâne pe loc (sau chiar scade – din cauza declinului economic). iar în Europa şi America – în sec. încetează să mai circule. De aceea sunt guvernaţi de cu totul alte legi. o emisiune excedentară ar putea provoca devalorizarea banilor de hârtie. În Rusia. de regulă. Situaţia se agravează şi din cauză că banii de hârtie. se intensifică circulaţia capitalului. hârtia-monedă (asignaţia) este cunoscută din 1769. XVII-XVIII. în condiţiile simplei producţii de mărfuri (M–B–M1). neavând valoare proprie şi neputând fi acumulaţi funcţional şi nici păstraţi ca economii sau ca tezaur. fiindcă impunea o neîncetată creştere a costurilor nete ale rulajului pe măsură ce sporeau producţia şi volumul operaţiilor comerciale. blocând canalele rulajului şi provocând devalorizarea inflaţionistă şi instabilitatea întregului sistem monetar. Apăruse necesitatea înlocuirii banilor metalici cu mijloace de credit pentru asigurarea circulaţiei. După ce relaţiile marfă-bani au căpătat un caracter general în domeniul activităţii economice. În condiţiile date. când. Banii de credit În condiţiile producţiei capitaliste. care nu aveau valoare proprie. XII. dar serveau ca semne de credit ale banilor cu valoare deplină. (de mărfuri). ce ţine de sfera superioară a procesului social-economic.

producţie. O dată cu dezvoltarea relaţiilor marfă-bani. sunt acceptate de bănci în calitate de gaj sau se iau în calcul la garantarea împrumuturilor acordate. Cambii financiare se numesc cambiile ai căror plătitori sunt băncile. specifică a producţiei. emise pentru acoperirea cheltuielilor bugetare. Prin urmare. prin care emitentul se obligă să plătească înainte de scadenţă deţinătorului cambiei o anumită sumă de bani. Trăgătorul trebuie să accepte cambia. din rotaţia capitalului. 23 . Cambii de acest tip dacă se respectă toate cerinţele privind perfectarea lor. cambia devine un instrument universal de credit şi plată (decontare). adică să confirme că este de acord să o plătească girând-o. iar timpul lucrat inclus în mărfuri. O varietate a cambiilor financiare o reprezintă obligaţiile de tezaur. forma monetară este din ce în ce mai efemera. O dată cu creşterea volumului circulaţiei. nu din circulaţia. se manifestă tot mai clar ca o necesitate socială abia în faza procesului de producţie. Cambiile bazate pe tranzacţiile comerciale se numesc comerciale. Cambia (vecselul) reprezintă un titlu de creanţă a cărei bază o constituie creditul comercial. Cambia transferabilă (trata) conţine o dispoziţie în scris a deţinătorului (trasului) dată plătitorului (trăgătorului) ca acesta să plătească suma de bani indicată în cambie unei terţe persoane către care a fost transferată cambia – destinatarului (remitentului). căci ea apare ca un capital ce reprezintă o relaţie socială. şi mărfurile nu sunt recunoscute public decât atunci când se transformă în bani. Principala funcţie economică a cambiei constă în folosirea ei ca instrument în operaţiile de credit. Cambia simplă reprezintă un titlu de creanţă. posedarea capitalului de producţie a oferit premisele necesare pentru ca banii de credit să apară dintr-o formă modificată. în formaţiunea dezvoltată a capitalismului (B–M–B1) nu e necesar ca marfa să fie recunoscută public. Există mai multe tipuri de cambii.

Bancnotele emise în scopul creditării circulaţiei de mărfuri reprezintă bani de credit. bancnota se bucură de circulaţie universală. În plus. fiind lansată de Banca Centrală de emisiuni. Cecul este un document întocmit după o anumită formă şi conţine dispoziţia necondiţionată a emiţătorului cecului către 24 . bancnotele în prezent sunt emise de Banca Centrala şi sunt garantate de guvern. Bancnotele sunt emise prin efectuarea operaţiunilor de credit – pe calea scontării cambiilor de către banca emitentă. se transformă de fapt din bani de credit în bani de hârtie. iar dacă sunt folosite pentru acoperirea cheltuielilor de stat. legităţilor circulaţiei banilor de hârtie. Din cauza suspendării schimbului de bancnote pe aur. care asigură relaţia dintre circulaţia monetară şi dinamica reproducţiei capitalului public. Principalele căi de emitere a bancnotelor actuale sunt: − creditarea bancară a economiei. • tipul garanţiei – cambia este lansată în circulaţie individual. − creditarea bancară a guvernului (când. dar şi de banii de hârtie. a cărei solvabilitate nu poate fi pusă la îndoială. acestea nu şi-au păstrat decât parţial fundamentala condiţie de marfă sau de credit. Bancnota se deosebeşte de cambiile comerciale după: • durata termenului (urgenţa scadenţei) – cambia reprezintă un angajament (titlu de creanţă) pe termen scurt (de 3-6 luni). sunt emise bancnote). supunându-se. de către orice întreprinzător şi e garantată individual. în locul titlurilor de creanţă. în temei. Bancnota diferă de cambie. − sporirea rezervelor de valută aur în ţările cu balanţa activă a plăţilor.Bancnota (biletul de bancă) este un titlu de creanţă al băncii şi reprezintă banii de credit. iar bancnota un angajament (titlu de creanţă) perpetuu.

care vine în locul banilor cash şi cecurilor şi prin care posesorul poate lua de la bancă împrumuturi pe termen scurt. 25 . Cele mai răspândite şi populare sunt cardurile comerciale.instituţia de credit. Noile posibilităţi tehnice ce s-au ivit în activitatea bancară permit înlocuirea cecurilor cu cartele de material plastic – carduri (de debit şi de credit). Apariţia noilor metode de stingere sau de transferare a datoriilor a fost condiţionată de trecerea la utilizarea pe larg a calculatoarelor electronice. Această etapă reprezintă o treaptă calitativ nouă în evoluţia circulaţiei monetare. pentru ca această să-i plătească deţinătorului suma indicată în cec. precum şi pentru plătirea mărfurilor cumpărate sau serviciilor prestate. ca mijloc de încasare a banilor cash din bancă. Caracterul economic al cecului constă în faptul că el poate fi folosit ca mijloc de circulaţie şi plată. Circulând în cadrul ciclului comercial şi deservind operaţiile de cumpărare-vânzare a mărfurilor. majoritatea plăţilor pentru mărfuri şi servicii executându-se fără numerar – prin intermediul cecurilor. În condiţiile capitalismului dezvoltat. cecurile îndeplinesc funcţia de mijloc de circulaţie. Cardul este un mijloc modern de decontări. precum şi ca element al sistemului de decontări prin virament (fără numerar). Cecul poate fi folosit pentru a primi (banii respectivi) de la bancă. de mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor bancare. Volumul operaţiilor cu cecuri îl depăşeşte considerabil pe cel cu bani cash. Aceştia sunt bani depuşi în conturile incluse în memoria computerelor băncilor şi pot fi gestionaţi cu ajutorul unui dispozitiv electronic special. Banii electronici. circulaţia cecurilor joacă un rol extrem de important.

1997. деньги и кредит. Жуков Е. 3.. Общая теория денег и кредита.25 2. Москва: ЮНИТИ. Subiecte pentru verificarea cunoştinţelor: 1. В. Pe parcursul dezvoltării industriei şi comerţului moneda schimba formele evoluând la unele tot mai favorabile volumelor mari şi vitezei accelerate a tranzacţiilor. Ф. 80-88. Editura Didactică şi pedagogică. Финансы. bănci. Explicaţi esenţa valorii de schimb. 6. Floricel C. Ce rol îi revine avansării diviziunii sociale a muncii în apariţia şi dezvoltarea banilor. O dată cu dezicerea de standardul de aur în sistemele băneşti valoarea intrinsecă a banilor tinde spre zero. 5 . 2. Explicaţi conţinutul esenţial al banilor ca categorie economică independentă ce dezvăluie trinitatea proprietăţilor fundamentale ale acestora. Cоколова О. 5. c. pag. 2001. valorii de întrebuinţare şi valorii de echivalent general. 7. Basno C. М..Concluzie În urma divizării muncii din totalitatea mărfurilor a fost stihinic selectată una. Descrieţi formele istorice al banilor. с. concomitent creşte pericolul dezechilibrelor monetare. Bucureşti. Prezentaţi definiţiile categoriei economice „bani”. Monedă. Descrieţi esenţa abordării conceptuale raţionaliste a banilor. Юристь. credit. 2000. Dardac N. Literatura: 1. 3. 35-39 26 . Descrieţi esenţa abordării conceptuale evolutive a banilor. care executa funcţia de echivalent general în intermedierea schimburilor de marfă. 4.

esenţa banilor se manifestă prin funcţiile lor. Caracteristica funcţiilor monedei prin prisma diferitelor opinii. instrument de rezervă al valorii. esenţă. agregatele monetare.Capitolul 2. mijloc de plată. conţinut. principala particularitate a funcţiilor banilor. Într-adevăr. se poate schimba. masa monetară. a căror proprietate principală (pe care ne vom strădui să o argumentăm în prezentul capitol) este stabilitatea. Noţiunile fundamentale: Funcţiile monedei. mijloc de circulaţie. circuitul monetar. vă veţi putea convinge că funcţiile banilor aproape că nu se supun modificărilor. pe măsură ce se dezvoltau şi se perfecţionau relaţiile marfă-bani. de asemenea. FUNCŢIILE BANILOR ŞI CIRCULAŢIA MONETARĂ Obiectivele de studiu ♦ Funcţiile monedei: etalon al valorii. banii. ♦ Circuitul monetar şi circulaţia monetară – trăsături caracteristice. Agregatele şi indicatorii masei monetare ♦ Factorii ce determină masa monetară. După cum s-a menţionat în capitolul precedent. circulaţia monetară. au început să 27 . ca echivalent general. structură. în majoritatea cazurilor. în afară de cele două funcţii obligatorii – măsură a valorii şi mijloc de circulaţie. lichiditate. Pe parcursul evoluţiei lor istorice. rămâne neschimbată şi constă în faptul că aceste funcţii nu sunt îndeplinite decât de aceiaşi bani. în vreme ce. necesarul banilor în circulaţie. bunăoară. rolul banilor. Totodată. Multiplicatorul monetar şi al creditului. ♦ Masa monetară: concept. bani universali. în diverse condiţii.

ca mărime iniţială se ia nu volumul individual al cheltuielilor de muncă necesară unui singur producător de mărfuri. Deci. Acest mod de abordare a problemei determinării valorii mărfurilor pe calea stabilirii preţurilor ne ajută să înţelegem mai bine cum îşi îndeplinesc banii funcţia de mijloc de măsură a valorii. De remarcat că îndeplinirea acestei funcţii. precum şi prin modul de exprimare de către ei nu numai a mărimii absolute. când banii sunt folosiţi în tranzacţiile monetare dintre ţări.îndeplinească şi alte funcţii: cea de mijloc de tezaurizare (mijloc de acumulare) şi cea de mijloc de plată. trebuie să se ţină cont de faptul că criteriul de bază al comensurabilităţii mărfurilor nu sunt banii propriu-zis. 1. Această constatare ne permite să tragem concluzia că la baza stabilirii preţurilor la mărfuri stă mărimea cheltuielilor de muncă socialmente necesară pentru producerea lor. Pe lângă funcţiile enumerate. ci 28 . în condiţiile existenţei banilor de aur sau a valutei convertibile (monedă liber schimbabilă). în etapa actuală. La calcularea preţurilor mărfurilor. Caracterul activ al influenţei banilor se manifestă prin modul de folosire a lor în scopul stimulării reducerii costurilor de producţie a mărfurilor. ci valoarea însăşi a mărfurilor. banii îndeplinesc cinci funcţii. adesea e recunoscută şi funcţia lor de monedă universală (ca mijloc internaţional de plată). care exprimă consumul de muncă socialmente necesară producerii lor. ci volumul cheltuielilor de muncă socialmente necesară producerii mărfurilor. pe care le vom analiza mai jos. Totodată. de aceea aceştia din urmă servesc drept întruchipare şi unitate de măsură generală a valorilor marfare. Tocmai de aceea în preţuri sunt incluse cheltuielile socialmente necesare pentru producerea fiecărui tip de marfă. Banii ca măsură a valorii Mărimea valorii mărfurilor e determinată în urma raportării acestora la (sau asimilării lor cu) un anumit număr de bani. concretizată în bani. nu poate fi supusă îndoielilor.

o îndeplineau banii reali (cu valoare deplină). Ulterior. treptat. Mai târziu. Sistemul valutar din Jamaica (19761978) a anulat preţul oficial la aur. fapt care. respectiv. legalizate de măsurare a substanţei materiale a unui singur echivalent general al valorii – aur sau argint. însă. etalonul oficial al preţurilor. s-a soldat cu ivirea contradicţiei dintre unitatea de măsură stabilită oficial (etalon) şi conţinutul efectiv de metal al unităţii monetare însăşi. aceasta se numea etalon al preţurilor – o cantitate anumită de metal. Prin urmare. în ultimă instanţă. Datorită acestui fapt. funcţia banilor. şi de aceea nici nu avea nevoie de prezenţa banilor reali. îndeplinirea acestei funcţii a banilor decurgea în mod ideal. ca un proces bine gândit încă înainte de schimbul pe bază de bani. În acelaşi timp. a început a se separa de conţinutul exprimat prin masă (greutate). care în ţara dată era considerată unitate monetară. banii au făcut ca mărfurile să devină comensurabile cu ajutorul etalonului oficial al preţurilor. parităţile de aur în vigoare (proporţiile conţinutului de aur al unităţilor băneşti) şi. mărfurile puteau fi raportate între ele potrivit unei proporţii constante de metal monetar. adică unei unităţi de măsură strict stabilite. îndeplinind funcţia de măsură a valorii. banii. ca măsură a valorii. În faza timpurie a constituirii relaţiilor schimbului de mărfuri (perioada circulaţiei banilor de metal). creată de munca socialmente necesară. Ca rezultat. jucau rolul de intermediar la stabilirea preţului mărfii. a raportului de preţuri dintre mărfuri. care a fost înlocuit cu etalonul efectiv al preţurilor. Totodată. ce servea pentru calcularea preţurilor costului tuturor mărfurilor.şi a mărimii relative a valorii anumitor mărfuri şi. fiindcă aceştia posedau ei înşişi o valoare concretă. prin urmare. 29 . stabilit spontan în procesul schimbului de piaţă. etalonul preţurilor. evaluarea în bani a mărfurilor se efectua cu ajutorul unor unităţi speciale.

nu numai faţă de o singură marfă monetară sub formă de metal nobil. În primul rând. iar în sfera schimbului are loc definitiva recunoaştere publică a lui. trebuie să se ţină cont de faptul că banii de credit. în circulaţia banilor de credit neconvertibili (de hârtie). Totodată. preţul începe a se forma deja în procesul de producţie. Aşadar. modul de executare a funcţiilor de măsură a valorii a suferit unele schimbări. e necesar să fie recunoscute şi unele noi particularităţi sau caracteristici ale etalonului preţurilor. preţurile se reflectă nemijlocit în mărfuri. ale nivelurilor şi corelaţiilor dintre preţurile diverselor mărfuri. Mărimea (nivelul) preţului este determinată. Acest fapt denotă faptul că. şi de aceea îndeplinirea de către ei a funcţiei de măsură a valorii depăşeşte cadrul sferei de schimb. de valoarea bancnotei. esenţa funcţiei de măsură a valorii banilor actuali trebuie să includă şi ideea că funcţia menţionată o pot îndeplini şi banii cu valoare redusă (nominali). servesc circulaţia capitalului. de recunoaşterea publică a comodităţii utilizării unităţii monetare în calitate de etalon pentru măsurarea valorilor relative ale diferitelor bunuri şi resurse. că se bazează în mare măsură pe tradiţionalele corelaţii existente în cazul utilizării banilor cu 30 . Datorită acestui fapt. care deocamdată. în primul rând. în primul rând. servind şi sfera de producţie. preţul reprezintă o formă de manifestare a raportului de schimb al mărfii date faţă de toate celelalte mărfuri. nu a mărfii. se prea poate. în condiţiile relaţiilor de marfă-bani dezvoltate. care e stabilită de valoarea mărfurilor reprezentate de ea şi de numărul bancnotelor aflate în circulaţie.În noile condiţii ale circulaţiei banilor de credit lipsiţi de valoare proprie (discreţi). în condiţiile economiei de piaţă dezvoltate. mărimea preţului depinde de raportul dintre cererea şi oferta pieţei pentru această marfă. Dar în asemenea caz e nevoie. ca expresie a capitalului bănesc. iar aurul îşi pierde importanţa lui ca unitate de măsură specifică a valorii reprezentative a banilor de credit şi de hârtie. Tocmai de aceea. În plus.

În plus. Funcţia banilor ca mijloc de circulaţie În sfera schimbului de mărfuri M–B–M. de raportul efectiv dintre oferta de mărfuri şi cererea solvabilă etc. fiindcă nu necesită: − corespunderea reciprocă a necesităţilor celor doi producători de mărfuri. Circulaţia mărfurilor se separă în două procese de 31 . pentru a putea vinde mărfurile. După cum se poate vedea. − coincidenţa în timp şi spaţiu a actelor de vânzare şi cumpărare. datorită cărui fapt pot fi depăşite hotarele spaţiului. preţurile scad şi. Prin urmare. timpului şi particularităţilor acestui proces. cu procesele informaţionale.valoare deplină. După apariţia banilor. E important să se aibă în vedere faptul că schimbarea preţurilor nu se produce numai în legătură cu schimbarea etalonului lor. trebuie reduse preţurile. când oferta depăşeşte cererea. care sunt caracteristice schimbului direct de mărfuri. banii joacă rolul de factor intermediar în schimbul de mărfuri şi îndeplinesc funcţia de mijloc de circulaţie. intermediată de bani. caracterul contradictoriu al procesului de schimb nu dispare. la stabilirea preţurilor la mărfuri trebuie să se ţină cont de faptul existenţei unei cereri solvabile. ci dimpotrivă – se amplifică. circulaţia de mărfuri este deservită de bani. are o seamă de avantaje comparativ cu schimbul de marfă pe marfă. banii ca mijloc de circulaţie asigură executarea plăţilor pentru cumpărarea materiei prime şi a materialelor şi achitarea cu producătorii de mărfuri pentru producţia finită. Circulaţia de mărfuri. ci şi în legătură cu schimbarea valorii mărfurilor. depăşind cadrul schimbului de mărfuri. ca mijloc de circulaţie contribuie la dezvoltarea şi perfecţionarea sferei operaţiilor comerciale (aceluiaşi schimb de mărfuri). Căci. prin urmare. 2. banii. De aici rezultă că. în acest proces.

fiind totodată proprietarul mărfii sale. mărfurile. valoarea acesteia se transformă din marfară în monetară. are dreptul să o vândă. Această deducţie rezultă. Eventualitatea unei discordanţe (rupturi) în procesul de cumpărare şi vânzare. iar în urma cumpărării pe banii câştigaţi a altei mărfi. În prezent. conducânduse după interesele economice personale. în 32 . după vânzarea lor. devenind independente. fiind însă totodată necesară pentru asigurarea continuităţii circulaţiei de mărfuri şi procesului de reproducţie. cumpăra marfa unui al treilea proprietar de mărfuri ş. Îndeplinind rolul de intermediar efemer la cumpărarevânzare. apoi să cumpere în schimb noi materii prime şi materiale. căci anume schimbările structurale în procesul de producere şi vânzare a produsului social sunt cauzele iniţiale ale situaţiilor de criză. iar banii nu pleacă din această sferă. iar circulaţia banilor derivată. care nu trebuie neapărat să aibă valoare deplină. neputând. Mişcarea mărfurilor este iniţială. un alt proprietar va rămâne cu marfa nevândută. funcţia de mijloc de circulaţie o îndeplinesc banii de credit şi banii de hârtie.d. dispar din circulaţie. Funcţia banilor ca mijloc de circulaţie o îndeplinesc banii reali. Totodată se modifică formele valorii: la vânzarea mărfii. este una din premisele declinului economic. la rândul său.metamorfoză: M–B şi B–M. banii efectivi (cu valoare deplină) pot fi înlocuiţi cu bani semne ale valorii. circulaţia banilor se produce pe baza banilor cu funcţia de mijloc de cumpărare. actele de cumpărare şi de vânzare se separă. când aurul se demonetizează. proprietarul mărfii s-ar putea să nu cumpere o altă marfă – în asemenea caz. forma monetară a valorii devine marfară. determinată. condiţionată de funcţia banilor ca mijloc de circulaţie.m. În felul acesta. În plus. între care se poate produce un decalaj. dacă procesul de metamorfoză M–B–M nu se întrerupe. Astfel. nu banii ideali. după ce-şi vinde marfa. rămânând pentru deservirea perpetuă a schimbului de mărfuri. de exemplu. Fiecare producător de marfă. adică vânzare şi cumpărare.a. Totuşi.

funcţia de acumulare a tezaurelor juca un rol economic important – cea de regulator spontan al legii circulaţiei băneşti. Prin urmare. Pentru îndeplinirea funcţiei de tezaurizare (mijloc de acumulare şi economie). Funcţia banilor ca mijloc de tezaurizare. sub formă de bunuri imobiliare etc. pe vremuri. adică fezabilitatea acestei funcţii rezultă din separarea în spaţiu şi timp a celor două acte – vânzare şi cumpărare. producătorul trebuie sa acumuleze sub formă de bani o parte din profitul realizat. Dacă cererea de bani metalici scădea. Acest fenomen (al acumulării) este favorizat de lichiditatea înaltă a banilor. care ar putea fi obţinută dacă banii ar fi puşi la păstrare în hârtii de valoare. din faptul prevalării cantitative a tranzacţiilor în care banii sunt folosiţi tocmai în calitatea respectivă. pentru capitalizarea profitului în vederea lărgirii producţiei. de asemenea. nu e aducătoare de venituri băneşti. Acumularea banilor e o condiţie necesară a dezvoltării continue a populaţiei de mărfuri. Pentru procurarea utilajului. în acelaşi timp aveau şi valoare deplină. La procedura de acumulare a banilor recurg şi persoanele fizice atunci când vor să-şi cumpere mărfurile necesare. iar 33 . banii îşi îndeplinesc funcţia de formare a tezaurelor. materiei prime. o parte dintr-aceştia era depusă în tezaur. determină o formă comodă de păstrare a bogăţiilor.primul rând. şi erau reali (fiind de aur şi argint). cu rare excepţii. fapt care. combustibilului. cu toate că stăpânirea lor. dacă vânzarea (M–B) nu este urmată de cumpărare (B–M). acumulare şi păstrare ca economii Banii sunt întruchiparea (expresia) generală a avuţiei publice – astfel se explică năzuinţa oamenilor spre acumularea lor – lucru posibil. acumulări şi economii. În condiţiile circulaţiei monetare metalice. 3. banii. când sunt scoşi un timp din circulaţie şi se află la producătorii de mărfuri.

întocmai ca şi capitalul monetar. 4. iar funcţia de mijloc de acumulare şi păstrare a economiilor populaţiei a revenit banilor de credit. banii îndeplinesc funcţia de mijloc de plată. s-ar putea să nu dispună de bani în numerar. de regulă. posedând o valoare reprezentativă. Acumularea capitalului (de împrumut) pe termen lung se realizează. îndeplinesc funcţia de acumulare şi economisire pe calea mobilizării veniturilor temporar disponibile (libere) şi a acumulărilor sub formă monetară şi transformării acestora în capital de împrumut. cumpărătorii potenţiali. ci titlurile de creanţă exprimate de aceştia. absolut necesare în condiţiile instabilităţii economice şi politice. În asemenea situaţie. Tezaurele au început să fie considerate un fel de fonduri de garanţie (asigurare). fiindcă. Funcţiile banilor ca mijloc de plată Ca o urmare a inegalităţii ciclurilor producţiei diferitelor mărfuri şi perioadelor circulaţiei lor. nu pot forma un tezaur. aceştia erau scoşi din tezaur şi puşi în circulaţie. din care acestea sunt scoase după necesitate. introduşi în circulaţie.dacă cererea de bani creştea – dimpotrivă. La folosirea lor. Banii de credit fără valoare proprie (inconvertibili). În cazul dat. 34 . În prezent. Banii de credit. devine necesară cumpărarea-vânzarea în credit a mărfurilor. nu mai pot juca acest rol. după natura lor. către momentul apariţiei pe piaţă a proprietarului de mărfuri. a caracterului sezonier al producţiei şi desfacerii mărfurilor. adică e vorba de o amânare a plăţilor. această funcţie a rezervei de aur (tezaur) a Băncii Centrale nu mai există – din cauza retragerii aurului din circulaţia bănească internă. pe care-l reprezintă. ca mijloc de circulaţie nu servesc banii înseşi. cu ajutorul emisiunilor de titluri şi acumulării mijloacelor băneşti libere (devenite disponibile) în rezerve ale circulaţiei monetare interne şi externe.

fapt care poate provoca situaţii de criză şi falimentarea masivă a proprietarilor de mărfuri. ce deservesc aceste relaţii pe piaţa mondială. Cu alte cuvinte. 35 . debitorul poate deveni insolvabil şi. unde C reprezintă titlul de creanţă (creanţa). banii funcţionează nu numai în momentul achitării plăţilor pentru mărfurile cumpărate în credit. 5. în condiţiile capitalismului dezvoltat – doar din aur. achitării arendei funciare. Dar şi mai târziu. impozitelor şi taxelor etc. Aceste consecinţe negative în sfera operaţiilor de plată pot fi atenuate întrucâtva prin introducerea sistemului de plăţi anunţate din timp. În funcţia de mijloc de plată. Ca mijloc de plată. implementării utilizării banilor electronici. Funcţia banilor universali Dezvoltarea relaţiilor politice şi economice internaţionale oferă condiţii favorabile pentru evoluarea formelor funcţionale ale banilor universali. angajamentele pe termen asupra împrumuturilor sau cambiilor bancare. cartelelor de credit (cardurilor) etc. Către momentul scadenţei creanţelor. iar mai târziu. Istoriceşte. apare pericolul unei rupturi în lanţul onorării obligaţiilor de credit (creanţelor).Procesul de cumpărare-vânzare în credit poate fi redat precum urmează: C–M. banii apar ca o verigă ce încheie procesul de schimb şi ca o realizare independentă a valorii însăşi. funcţia banilor universali s-a stabilit iniţial sub formă de lingouri din diverse metale nobile. în cazul funcţionării banilor ca mijloc de plată. ci şi pe parcursul amortizării împrumuturilor băneşti. întrucât mulţi proprietari de mărfuri cumpără unul de la altul mărfuri în credit. sub influenţa procesului demonetizării. de exemplu. M–B. insolvabilitatea unuia dintre ei va provoca neapărat insolvabilitatea celorlalţi. B–C. rolul aurului a suferit o serie de schimbări importante din cauza eliminării lui din sfera relaţiilor valutare internaţionale.

a dolarului american). cumpărare şi acumulare a rezervelor au prins a exercită funcţia valutelor celor mai dezvoltate ţări (în primul rând. în cazul dat. destinate reglementării soldului balanţelor de plată). Pe piaţa mondială a apărut o serie de noi forme funcţionale ale banilor universali sub aspectul unor substituenţi (înlocuitori) de bani: − SDR (drepturi speciale de tragere – mijloace de plată emise de Fondul Valutar Internaţional. După orientarea lor funcţională şi destinaţie. în funcţia de monedă universală. Utilizarea largă a creditului internaţional poate crea o situaţie când volumul de plăţi al ţării în străinătate va depăşi volumul încasărilor din ţările străine. Folosirea banilor în calitate de mijloc de transferare a avuţiei naţionale dintr-o ţară în alta (pentru achitarea contribuţiilor.Banii. banii îndeplinesc funcţia de: − mijloc internaţional de plată. − ECU (unitate valutară europeană. folosită de ţările-membre ale Sistemului Valutar European – 36 . funcţia banilor universali a fost supusă la o serie de limitări esenţiale în sfera executării decontărilor în aur. e folosit ca mijloc de plată în balanţele internaţionale. − întruchipare generală a avuţiei publice. − mijloc internaţional de cumpărare – de exemplu. Mijloacele internaţionale de plată. îşi află expresia în relaţiile mutuale dintre ţări sau dintre subiecţii economici-persoane juridice sau fizice. balanţa de plăţi. acordarea de împrumuturi şi credite externe). O dată cu perfecţionarea relaţiilor marfă – bani şi dezvoltarea rapidă a relaţiilor economice internaţionale. în cazul unor circumstanţe extraordinare (secetă etc. când e nevoie de importarea unor mărfuri cu achitarea urgentă a plăţilor în aur. Aurul. ca echivalent general. în special.).

cât şi la nivel de stat. aceşti substituenţi reprezintă: unităţi internaţionale de calcul. baza de exprimare a parităţilor valutelor ţărilormembre. începând de la 1 ianuarie 2000. Proprietatea aurului de a se transforma în orice mijloace băneşti (actuale şi viitoare) care circulă realmente. prin metoda „coşului de valute” al ţărilor-membre. în funcţie de ponderea fiecăreia în volumul operaţiilor comerciale. cursul mediu ponderat al valutelor etc. Valoarea convenţională a noilor substituenţi monetari este determinată. e necesar ca circulaţia monetară să-şi păstreze sau să-şi crească capacitatea de cumpărare şi cursul în 37 . unde nu se admite folosirea oricăror substituenţi. valoarea unei rezerve stabile şi sigure „pentru toate timpurile şi popoarele”. Dar mai există un principiu foarte esenţial în teoria monetară şi în practica folosirii banilor – tendinţa de reducere a echivalentului general concrescut cu aurul.E. mijloace de decontări interstatale pentru intervenţiile valutare. regulatoare ale raporturilor dintre cursurile valutare de piaţă. Renunţarea la baza metalică a banilor a constituit una din schimbările cele mai radicale produse în evoluţia banilor. Cea mai importantă dintre ele – mişcarea banilor în ţară în sfera circulaţiei.). trebuie să fie stabilă.V. îi atribuie tezaurului de aur semnificaţia de marfă absolută atât la nivel privat. iar prin intermediul acestora – în orice marfă. care. Dar. este înlocuit treptat de moneda unică – EURO. Cu alte cuvinte. în primul rând. continuă să joace rolul de bani cu funcţia de tezaur în calitate de fond de garanţie (asigurare). e nevoie de anumite condiţii. îndeplinind funcţiile de mijloc de circulaţie şi de mijloc de plată. înlocuit cu succes în unele cazuri. Circulaţia bănească Pentru deplina realizare a posibilităţilor influenţei economice a banilor asupra dezvoltării economiei de piaţă.S. acest metal nobil. În condiţiile relaţiilor actuale de marfă – bani.

necesară pentru exercitarea funcţiei de mijloc de circulaţie. în numerar şi prin virament.valută forte. O importanţa nu mai mică are corelaţia dintre masele monetară şi marfară care. Lipsa sau maturitatea insuficientă a acestei condiţii ar putea îngreuia mult îndeplinirea funcţiilor monetare în cadrul dezvoltării producţiei sociale. mijloceşte circulaţia şi schimbul produsului social total. care generează diverse contradicţii (creând totodată condiţiile necesare înlăturării acestora) între două elemente principale în care se împarte lumea mărfurilor: marfă şi bani. determină starea circulaţiei băneşti din ţară. O circulaţie monetară raţional organizată. deci este caracteristică tuturor formaţiunilor sociale. circulaţia monetară deserveşte circuitul şi rotaţia capitalurilor. O dată cu avansarea diviziunii sociale a muncii şi formarea pieţelor naţionale şi mondiale în perioada capitalismului. împărţită la numărul de rotaţii (viteza circulaţiei) ale unităţilor monetare omonime: M = PQ V . K. De aceea cercetarea ei. trebuie să fie echivalentă cu suma preţurilor (costurilor) mărfurilor vândute. Funcţionarea acestor legi are o importanţă universală. unde: 38 . Baza obiectivă a acestui proces o constituie producţia de mărfuri. este absolut motivată din punct de vedere metodologic pentru condiţiile economiilor de tranziţie. în care există relaţii marfă-bani. în ultimă instanţă. fiind o cauză serioasă a tensionării situaţiei social-economice din ţară. adică pentru ţările care-şi reformează economia naţională pe baza relaţiilor de piaţă. Esenţa legii circulaţiei băneşti îşi găseşte expresia în faptul că orice cantitate de bani. Marx a descoperit legea circulaţiei băneşti ca o formă de funcţionare (expresie) a legii valorii în sfera circulaţiei. poate contribui la realizarea procesului de circulaţie a mărfurilor şi de mişcare a capitalurilor fictiv şi de împrumut. Analizând evoluţia formelor valorii şi circulaţiei monetare.

În perioada timpurile a economiei tranzitorii. În felul acesta. iar. când. legea circulaţiei băneşti exprimă dependenţa reciprocă dintre masa mărfurilor aflate în circulaţie. Dar. în condiţiile planificării centralizate a producţiei şi repartizării produselor finite este exprimat în mod artificial prin două acte independente: M – B (vânzarea mărfii cu bani). P – preţul mărfii. Q – cantitatea de bani. formează conjunctura cererii şi ofertei. producătorii de mărfuri se văd în mod obiectiv nevoiţi să-şi restructureze producţia şi să ia măsuri în vederea îmbunătăţirii 39 .M indică suma de bani. rolul banilor s-a schimbat în mod radical. acest proces voalat. respectând legile pieţei în etapele iniţiale de valorificare a ei. ci cumpărătorii. spre deosebire de economiile cu relaţii de piaţă stabilite deja. Trocul. B – M (cumpărarea mărfii cu bani). nivelul preţurilor acestora şi viteza circulaţiei băneşti. poziţia dominantă pe piaţă nu o deţin vânzătorii. V – viteza circulaţiei banilor. Aceştia din urmă controlează cu ajutorul banilor volumul şi calitatea mărfurilor. în consecinţă. pe măsura trecerii de la stilul de gospodărire administrativ de comandă şi planificare centralizată la mecanismul de piaţă de autoreglare a economiei. într-un fel condamnabil. O dată cu dezvoltarea relaţiilor marfă-bani. producătorii sunt aceia care suferă pierderi. Înlocuirea rigidelor instrumente limită-normativ prin alegerea liberă a genurilor şi sferelor activităţii de antreprenoriat şi acordarea unor drepturi largi proprietarilor – producători de mărfuri pentru realizarea actelor de cumpărare-vânzare după principiul concurenţei şi formării liberale a preţurilor le-a atribuit banilor un rol activ în organizarea producţiei sociale. de schimb în natură între producătorii de marfă. o serie de dificultăţi specifice au apărut în cazul primului act.

adică să facă investiţii în proporţii considerabile. anume în aceste sectoare se îndreaptă capitalurile disponibile. În felul acesta.calităţii şi asortimentului mărfurilor. Pe măsura însuşirii metodelor şi factorilor de reglementare a dezvoltării producţiei de mărfuri şi perfecţionării circulaţiei monetare după principiul folosirii banilor ca mijloc de plată. 40 . cu atât mai mică este cantitatea (masa) de bani necesară circulaţiei). o influenţă inversă asupra cantităţii de bani aflaţi în circulaţie este exercitată de gradul de evoluare a creditului (deoarece cu cât mai multe mărfuri se vând în credit. În ultimă instanţă. se poate asigura o influenţă regulatoare efectivă asupra procesului de formare a preţurilor şi deci dezvoltarea proporţională a economiei de piaţă. în sfera circulaţiei. concurenţa predetermină necesitatea reducerii costurilor producţiei. De altfel. Totodată. asupra cantităţii (masei) banilor necesari circulaţiei îşi exercită impactul (influenţa) diverşi factori şi diverse condiţii de dezvoltare a sectorului productiv. datorită interacţiunii legii valorii şi legii circulaţiei monetare ca formă de expresie a celei dintâi. Cel mai important factor este schimbarea volumului mărfurilor aflate în circulaţie şi a nivelului preţurilor la mărfurile şi serviciile care exercită o influenţă decisivă asupra cuantumului necesităţii de bani a economiei sau a unităţii economice. respectiv. În condiţiile trecerii la economia de piaţă. o dată cu schimbarea rolului banilor şi cu modificarea relaţiilor băneşti sporeşte şi eficienţa producţiei sociale. doar ramurile care asigură fabricarea unor mărfuri noi. Drept rezultat. de dezvoltarea sectorului decontărilor prin virament şi de viteza circulaţiei banilor. căci la baza preţurilor stă valoarea mărfii sau cuantumul (volumul) cheltuielilor de muncă socialmente necesară pentru producerea şi vânzarea ei. sporesc investiţiile şi. creşte producţia. necesare şi economice pentru societate se dovedesc a fi rentabile.

prin intermediul banilor cu funcţie de tezaurizare. întră în vigoare legea circulaţiei hârtie-bani. precum şi cu volumul plăţilor scadente (ce trebuie onorate). fără a include suma creanţelor reciproc rambursabile. Din relaţia sus-prezentată se poate deduce că masa monetară necesară circulaţiei se schimbă direct proporţional cu suma totală a costurilor (preţurilor) mărfurilor vândute efectiv minus suma costurilor (preţurilor) mărfurilor vândute în credit. Totodată există şi o serie de legi speciale ale circulaţiei banilor de hârtie şi de credit. şi invers proporţional – cu viteza circulaţiei banilor. legea circulaţiei monetare formulată de K.Astfel. monedele de aur erau scoase din circulaţie şi vărsate în tezaur. Marx poate fi redată prin formula: M = PQ − K + a − b . Legea circulaţiei băneşti se poate referi la orice tip de bani. ci de valoarea mărfurilor şi serviciilor vândute pe bani lichizi. a – plăţile scadente (suma plăţilor pentru stingerea creanţelor). în epoca circulaţiei banilor de metal. b – suma plăţilor reciproc rambursabile. puterea de cumpărare a banilor nu este determinată de aur. stihinic. iar. dacă necesitatea creştea. se declanşa procesul invers de scurgere a banilor din tezaur în sfera circulaţiei. Dacă necesitatea de bani scădea. După cum s-a remarcat mai sus. Când pentru circulaţie sunt folosite bancnotele şi banii de hârtie. În această etapă a evoluţiei monetare. masa monetară se reglementa spontan. unde: V K – indică suma costurilor (preţurilor) mărfurilor vândute în credit. restabilindu-se astfel nivelul normal (necesar). De aceea emisiunile suplimentare de semne băneşti fac să scadă puterea de cumpărare a unităţii 41 .

întreprinderilor şi statului. în aceleaşi condiţii. Această stare de balansare se menţine până în momentul când se stabileşte un echilibru între valoarea mărfurilor vândute şi a serviciilor contra plată şi volumul masei monetare aflate în circulaţie. De remarcat că nu preţurile mărfurilor depind de cantitatea banilor în circulaţie. cantitatea banilor aflaţi în circulaţie depinde de preţurile la mărfuri. depunerile aflate în bănci şi depozitele la cerere. iar preţurile şi volumul operaţiilor băneşti vor creşte. În circulaţie intră doar cantitatea de bani necesară pentru realizarea sumei date a preţurilor mărfurilor. pentru a căror transformare în „bani lichizi” e nevoie de un termen lung. survine din nou starea de dezechilibru. Masa monetară include totalitatea mijloacelor de cumpărare şi de plată. fiind expresia monetară a valorii acestor mărfuri. calculate cu ajutorul grupărilor de active lichide în ordine descrescândă până la lichiditatea zero. când e analizată starea circulaţiei băneşti. de aceea. aparţinând persoanelor particulare. Dacă emiterea semnelor băneşti continuă. ci dimpotrivă. aflate în componenţa masei monetare. M1 – agregatul M0 plus mijloacele din conturi. de fiecare dată. şi. au diferite grade de lichiditate. puterea de cumpărare a unităţii băneşti va scădea. M3 – agregatul M2 plus certificate şi obligaţiuni. ce deservesc circuitul economic din ţară. M2 – agregatul M1 plus depunerile pe termen ale populaţiei. se formează înaintea începutului circulaţiei. trebuie să se ţină cont în special de aspectul calitativ al masei monetare. 42 . adică până la acele mijloace băneşti.monetare şi neapărat implică creşterea nivelului general al preţurilor mărfurilor. Preţul mărfurilor. exprimat prin agregatele băneşti ce urmează: M0 – masa banilor cash în circulaţie. agregatele băneşti sunt nişte mărimi alternative ale masei monetare. După cum vedem. Diversele mijloace de cumpărare şi de plată.

Indicatorul vitezei de rotaţie a banilor în volumul operaţiilor de plăţi este calculat raportând suma mijloacelor transferate din conturile bancare curente la cuantumul (volumul) mediu al masei băneşti. se utilizează şi o serie de indicatori speciali. prin urmare. deci. Dacă circulaţia banilor se accelerează. 43 . Volumul masei monetare depinde atât de volumul operaţiilor economice din ţară. cât şi de viteza circulaţiei banilor. cu alte cuvinte. poate fi deservit un volum mai mare de operaţii economice cheltuind mai puţini bani. în alte condiţii similare. fiind totodată unul din factorii.O asemenea organizare a structurii masei monetare sporeşte eficacitatea gestionării circulaţiei băneşti. în particular. Acest indicator se calculează prin raportarea agregatului monetar M2 faţă de baza monetară (ce include agregatul M0 plus mijloacele băneşti din casele băncilor. şi a preţurilor pe piaţa de mărfuri şi servicii. Viteza circulaţiei este determinată de raportul dintre produsul naţional brut sau venitul naţional şi masa monetară (M1 sau M2). O mare importanţă are calculul multiplicatorului (masei) monetare – un indicator ce ne arată care sunt posibilităţile economiei. Însă. şi ale sistemului bancar. Pentru a efectua o analiză eficace a modificării circulaţiei băneşti. Accelerarea sau reducerea vitezei circulaţiei banilor reflectă o serie de factori – atât de ordin general economic. cât şi monetari. în ansamblu. de sporire a masei monetare în circulaţie. plus rezervele obligatorii ale băncilor şi plus mijloacele din conturile corespondente). accelerarea circulaţiei băneşti este direct proporţională (echivalentă) cu creşterea masei monetare. fiindcă permite să se ţină mai bine cont de gradul de presiune a mijloacelor băneşti asupra fiecărui agregat pentru formarea cererii. accelerarea circulaţiei banilor este echivalentă (direct proporţională) cu creştere masei monetare. în afară de agregate monetare.

Formulaţi criteriile determinării agregatelor monetare. 88-121 3. Explicaţi funcţia banilor ca mijloc de tezaurizare. Subiecte pentru verificarea cunoştinţelor: 2. денежное обращение.. Юристь. se modifică doar unele particularităţi de manifestare a lor. Enumeraţi funcţiile banilor. Жуков Е. 5. Monedă. Ф. 13-33 44 . Москва: ЮНИТИ. деньги и кредит. Dardac N. М. А. 1997.. pag. 1997. 9. Дробозина Л. Bucureşti. Финансы. Cоколова О. 2000. Explicaţi Legea circulaţiei băneşti.Concluzie Evoluţia formelor istorice a banilor şi dezvoltarea economiei nu schimbă esenţa funcţiilor monedei. funcţia banilor – bani universali. 4. с. 2001. 76 -85 2. Basno C. ЮНИТИ. acumulare şi păstrare ca economii. В. Editura Didactică şi pedagogică. кредит. Explicaţi funcţia banilor ca mijloc de circulaţie. La rândul său complexul agregatelor monetare luat în consideraţie este determinat de condiţiile specifice a sistemelor financiar-bancare a diferitor ţări. 7. bănci. credit. În evaluarea masei monetare într-o economie concretă un rol determinant revine agregatelor monetare. Explicaţi funcţia – banii ca măsura valorii. 6. Explicaţi 8. Literatura: 1. Общая теория денег и кредита. 40-46 4. М. Floricel C. Explicaţi funcţia banilor ca mijloc de plată. c. 3. с. Финансы.

Pe măsură ce se consolidau modul capitalist de producţie. Sistemul monetar (valutar) internaţional: concept.Capitolul 3. Necesitatea şi particularităţile sistemului valutar contemporan. evoluţie. se formau pieţele monetare şi se cristalizau premisele obiective pentru introducerea reglementării de stat a circulaţiei băneşti. elemente. SISTEMUL BĂNESC: TIPURILE ŞI ELEMENTELE SALE DE BAZĂ ♦ ♦ ♦ ♦ Obiectivele de studiu Sistemul monetar naţional: concept. statul ţinea cont de tradiţiile. a luat naştere istoriceşte o dată cu consolidarea statalităţii diferitelor ţări ale lumii în secolele XVI-XVII. targhetarea. condiţiile politice şi social-economice stabilite de-a lungul istoriei ţării. evoluţie. politica scontului. privit ca o corelaţie dialectică între formele şi funcţiile componentelor sale în cadrul procesului circulaţiei băneşti. monometalismul. fiecare ţară a început să determine pe cale legislativă. caracteristica generală. Tipuri de sisteme băneşti Sistemul bănesc. Potrivit conceptelor actuale. Adoptând o serie de legi. bimetalismul. emisiunea banilor. elemente. deşi unele elemente ale acestui sistem apăruseră mult mai înainte. ce reglementau organizarea circulaţiei băneşti. dezvoltarea relaţiilor marfă-bani. definiţia de „sistem bănesc” reflectă totalitatea mai multor elemente de bază: 45 . Noţiunile fundamentale: Sistemul monetar. euro. formele. sistemul valutar. Fireşte. Caracteristica sistemului valutar european. au implicat unele corective în procesul de modificare a sistemelor băneşti în diferite etape ale evoluţiei acestora. condiţiile şi mecanismul funcţionării sistemelor sale băneşti.

condiţionate de existenţa şi puterea de influenţă exercitată asupra lui de către relaţiile marfă-bani în dezvoltare. dacă va fi necesar să modernizeze în permanenţă anumite laturi ale organizării sistemului bănesc ca urmare a perfecţionării în mod obiectiv a raporturilor marfăbani. care e necesară pentru exprimarea valorii mărfii. însă. sub raport evoluţional. − modul de organizare a rotaţiei banilor în ţară. Unele dintre conceptele expuse ceva mai sus au fost analizate în materialele din prelegerile anterioare. modul de organizare a circulaţiei băneşti la nivelurile micro. În această ordine de idei. − modul (procedura) de emisiune şi caracterul garantării semnelor băneşti puse în circulaţie. relaţiile marfă-bani în curs de dezvoltare. până şi o simplă enumerare a elementelor fundamentale ale sistemului bănesc ne permite să tragem concluzia ce urmează. Fireşte. statul poate modifica parţial sau în întregime unele elemente ale sistemului.denumirea unităţii monetare ca unitate de calcul a banilor. ce reglementează atât componentele structurale.ale economiei naţionale. iar cei de-ai doilea – actele juridice ale statului. Definiţia „sistemului bănesc” include o serie de factori obiectivi şi subiectivi ce determină formele şi conţinutul acestui sistem. primii (factori) includ. Tipul sistemului bănesc e determinat de forma de − 46 . însă nu poate să nu ţină cont de ele. altele vor fi studiate în cele ce urmează.şi macro. − metodele de reglementare a circulaţiei monetare. cât şi componenta funcţională a sistemului bănesc. − tipurile de bani şi de semne băneşti care se află în circulaţie şi reprezintă mijlocul legal (oficial) de plată. − etalonul preţului.

când raportul dintre monedele de aur şi argint se stabilea spontan. După cum ne arată experienţa istorică. • sistemul circulaţiei semnelor monetare. sistemele băneşti se clasifică în următoarele tipuri: • sistemul circulaţiei metalice. Sistemul de valută paralelă. • elasticitate. corespunzător preţului de 47 . când organizarea circulaţiei băneşti nu era prerogativa absolută. adică dreptul de monopol al statului. Bimetalismul. când în circulaţie se află bani de credit şi de hârtie. există două tipuri de sisteme băneşti: bimetalic şi monometalic (bimetalismul şi monometalismul). a căpătat o largă răspândire în epoca acumulării primitive a capitalului. în procesul circulaţiei. sistemele băneşti depind de o serie de factori-condiţii: • stabilitate şi echilibru.funcţionare a banilor: ca marfă-echivalent general sau ca semne monetare. În funcţie de metalul care a fost acceptat în ţara dată în calitate de echivalent general şi de bază a circulaţiei monetare. ca sistem bănesc. adică de capacitatea circulaţiei monetare de a se extinde sau restrânge corespunzător necesităţilor băneşti ale circuitului economic. iar banii de credit pot fi schimbaţi pe aceste metale. care indică invariabilitatea relativă a valorii masei monetare. Sunt cunoscute trei varietăţi ale bimetalismului: 1. Astfel. erau bătute liber şi circulau în condiţii egale. în stadiul iniţial al funcţionării lor. şi argintul. conform legislaţiei în vigoare. când marfa bănească (metalele nobile) circulă nemijlocit şi îndeplineşte toate funcţiile banilor. Monedele din aceste metale. Bimetalismul prevede că rolul de echivalent general. îl îndeplinesc concomitent şi aurul. care nu pot fi schimbaţi pe aur şi argint. iar banii efectivi (cu valoare deplină) sunt scoşi din circulaţie.

când statul fixa un raport ferm între metale. În plus. raportul valoric rigid fixat între aur şi argint nu corespundea valorii lor de piaţă. fiind bătute liber. În 1865. Totuşi sistemul bănesc bimetalic era inadecvat necesităţilor economiei capitaliste dezvoltate. De exemplu. Sistemul valutei „şchioape”. dacă monedele de argint erau bătute în regim închis (discret). Franţa. practic. Bimetalismul a căpătat o largă răspândire în secolele XVIXVIII. bani „răi” sunt banii a căror valoare pe piaţa de 48 . Elveţia şi Italia au încercat să perpetueze bimetalismul printr-o convenţie internaţională. la finele sec. a două metale – aur şi argint – nu se potrivea caracterului funcţiei banilor.piaţă al metalului. XIX. căci utilizarea concomitentă. Ca urmare a ieftinirii procesului de extragere şi elaborare a argintului. Sistemul de valută dublă. 3. Această convenţie monetară prevedea baterea liberă din ambele metale a monedelor în valoare de 5 franci şi mai mult. frânând dezvoltarea relaţiilor de piaţă. şi a deprecierii lui. nu cunoşteau au nici un fel de restricţii şi limite. monedele de aur au prins a se scurge din sfera circulaţiei în tezaure. rolul semnelor de aur. Nu difereau decât condiţiile emisiunii. Drept măsură a valorii nu putea servi decât o singura marfă.5. 2. când monedele de aur şi de argint exercitau concomitent funcţia de mijloace de plată legale. Belgia. iar baterea monedelor de aur şi de argint şi primirea lor de către populaţie se efectua conform acestui raport. iar în câteva ţări din Europa de Vest – şi în secolul XIX. fiind stabilit raportul valoric oficial dintre aur şi argint de 1:15. în calitate de măsură a valorii. În epoca bimetalismului. acestea îndeplineau. fiindcă monedele de aur. înfiinţând aşa-zisa Uniune Monetară a Ţărilor Latine (18651878).

în Olanda (aa. Monometalismul argint a funcţionat în Rusia (aa. XVIII) fiind consfinţit prin lege în anul 1816. drept urmare. Norvegia şi Danemarca – în 1892. în funcţie de caracterul circulaţiei şi al schimbului semnelor valorice băneşti în aur. în S. în ultimă instanţă. care prevede că un singur metal (aurul sau argintul) poate servi ca echivalent general şi drept bază a circulaţiei băneşti. Dezvoltarea capitalismului şi cerinţele riguroase ale funcţionării legii valorii au adus. s-a constituit mai întâi în Marea Britanie (sfârşitul sec. în India (aa. Evoluţia sistemelor valutare naţionale vom analiza-o în detaliu mai jos. în Austria – în 1892. monometalismul a fost introdus în ultima treime a secolului XIX: în Germania – în anii 1871-1873. a apărut tendinţa generală de stopare a creşterii masei monetare şi. în Franţa – în anii 1876-1878. În majoritatea altor state. fapt ce reflectă funcţionarea legii lui Copernic-Greshem: „banii buni sunt eliminaţi din circulaţie de banii răi”. Din cauza restricţiilor privind extragerea aurului şi argintului în lume. iar monedele şi semnele valorice aflate în funcţiune sunt convertibile în aur sau argint. de încetinire a dezvoltării producţiei de mărfuri. 1852-1893). în Suedia.A. Aici putem remarca doar faptul că. 49 . ca tip de sistem bănesc.metale scumpe e mai mică decât valoarea oficială a banilor. 1847-1875).U. Discordanţa dintre cantitatea (volumul) mărfii monetare şi necesitatea de bani a pieţei a putut fi înlăturată prin punerea în circulaţie a semnelor valorii banilor efectivi (cu valoare deplină): de credit şi de hârtie. există trei varietăţi de monometalism-aur: standardulaur. – în 1990. iar bani „buni” sunt banii care ajung să fie mai scumpi decât valoarea lor oficială. la instaurarea monometalismului – sistem bănesc. 18431852). în Rusia şi Japonia – în 1897. standardul-aur lingouri şi standardul-aur devize (aur valută). Monometalismul aur (standard).

comerţului mondial şi exportului de capital. contribuind la dezvoltarea rapidă a producţiei. iar surplusul de bani în monedă de aur se scotea din circulaţie. asigurând preschimbarea în aur a bancnotelor şi servind totodată drept 50 . la monetăria ţării). care corespundea mai bine cerinţelor capitalismului din perioada liberei concurenţe. − se permitea exportarea şi importarea fără restricţii a aurului şi valutei străine şi funcţionarea pieţelor de aur libere. Acest sistem bănesc stabil stimula dezvoltarea relaţiilor de credit. − se permitea baterea liberă a monedelor de aur cu conţinut fix de aur de către persoane private (de regulă.Cel mai stabil şi mai flexibil (elastic) dintre sistemele băneşti a fost sistemul standardului-aur (monedă). corespundea perfect cerinţelor economiei de piaţă. datorită elasticităţii şi stabilităţii sale. monede metalice divizionare) puteau fi schimbaţi liber şi în cantităţi nelimitate pe monede de aur după valoarea lor nominală. ca sistem bănesc autocrescând. şi de aceea ulterior este recunoscut ca sistem clasic de circulaţie bănească. − banii de credit aflaţi în circulaţie (bancnote. acumulându-se la particulari sub formă de tezaur. standardul-aur. legăturilor economice externe. realizarea plenară a legilor economiei de piaţă. Dar funcţionarea standardului-aur cerea ca băncile centrale de emisiuni să dispună de rezerve suficiente de aur. deci. Din cauză că valoarea aurului-marfă era supusă doar unor fluctuaţii nesemnificative. contribuia la accelerarea ritmului creşterii producţiei sociale. Acest standard se evidenţia prin următoarele particularităţi fundamentale: − în sfera circulaţiei interne a ţării se aflau monede de aur. prin urmare. sistemului de credit. care puteau fi fonduri de rezervă pentru circulaţia internă. aurul îndeplinind toate funcţiile băneşti.

Standardul-aur lingouri. fiind interzisă libera migraţie a aurului dintr-o ţară în alta.rezervă de bani universali. ce depăşea vădit ca volum rezervele de aur ale băncilor de emisiune. După Primul Război mondial. prevedea. Tocmai din acest motiv. acoperirea acestora cu împrumuturi şi cu emisiuni monetare sporinde s-au soldat cu creşterea masei băneşti în circulaţie. restricţii severe la utilizarea lui în operaţiile comerciale. când de asemenea nu mai circula monede de aur şi nu era permisă baterea liberă a banilor. Pe parcursul reformelor băneşti (1924-1929) revenirea la standardul-aur s-a produs sub două forme reduse – de standardaur lingouri şi de standard-aur devize. În circulaţie se aflau bancnote inconvertibile în aur. păstrând aurului rolul de marfă monetară. nici o ţarăi n-a mai reuşit să-şi stabilizeze moneda prin restabilirea standardului-aur. în Franţa valoarea unui lingou de 12. În Marea Britanie valoarea unui lingoustandard de 12. Metoda politicii de devize permite cumpărarea în cantităţi mari a valutei străine sau vânzarea monedei naţionale pe bani 51 . fapt ce a pus în pericol schimbul liber al banilor cu valoare redusă (nominală) pe monede de aur. în anii primului război mondial. Spre deosebire de standardul-aur (monedă).7 kg era de 21500 de franci.4 kg de aur echivala cu 1700 de lire sterline. Danemarca. căci şi o formă şi cealaltă formă avea ca scop limitarea preschimbării în aur a semnelor valorice. în circulaţie lipseau monedele de aur şi nu se permitea baterea lor liberă. creşterea deficitelor bugetare. ulterior. standardul-aur a încetat să mai existe şi. În această perioadă. care erau schimbate în valuta ţărilor cu standard-aur lingouri. iar preschimbarea bancnotelor se făcea pe devize (mijloace de plată în valută străină). Norvegia şi încă în vreo 30 de ţări a fost fixat standardul-aur devize (aur valută). totuşi. iar schimbul bancnotelor se efectua pe bază de lingouri-aur. în Austria. Germania.

A. o altă cauză decisivă a 1 În S. Însă marele crah economic din anii 1929-1933 a eliminat monometalismul aur din circulaţia monetară1.a. bilete de tezaur) au eliminat aurul din circulaţie.A. Prin această metodă s-a reuşit ca încă pe o scurtă perioadă să fie păstrată raportul indirect dintre aur şi unităţile băneşti ale ţărilor standardului-aur şi devize. a fost tezaurizat de gospodăriile casnice şi de diverse firme şi companii. O nouă tentativă de reanimare a standardului-aur şi devize a fost făcută în 1944 prin înfiinţarea sistemului valutar mondial din Bretton-Wood cu participarea ţărilor cu valută liber convertibilă. iar în locul lui a fost implementat noul sistem de rulaj intern de semne valorice inconvertibile – un sistem monetar al banilor de credit şi de hârtie neconvertibili aur neacoperiţi în aur. Totodată a crescut rolul statelor în reglementarea organizării circulaţiei băneşti. Acesta s-a depus în băncile centrale.U. au apărut create condiţii favorabile pentru restaurarea temporară a stabilităţii sistemelor băneşti ale multor ţări şi au putut fi concentrate în băncile centrale ale statelor economic dezvoltate a rezervelor naţionale de aur şi a rezervelor valutare.străini în funcţie de cursul de piaţă al acestora din urmă. însă numai băncilor centrale străine). care a fost scos definitiv şi din circuitul internaţional de bancnotele inconvertibile. fiind reduse costurile de deservire a acestui proces. cecuri. menţinând astfel cursul stabil al monedei naţionale. cambii. preschimbarea în aur a bancnotelor a fost suspendată în august 1971 (până atunci acest schimb era permis. De menţionat că acest sistem a fost introdus doar pentru băncile centrale şi instituţiile guvernamentale ale ţărilor care cumpărau lingouri-aur pe dolari S. Şi numai Sistemul valutar internaţional din Jamaica (1976-1978) a consfinţit prin lege demonetizarea aurului. Semnele valorice (bancnote.U. limitarea extragerii metalelor nobile ş. Totodată. Sistemul monometalismului-aur s-a prăbuşit din cauza mai multor cauze: costurile prea mari ale circulaţiei. 52 . Datorită acestui fapt.

a. în majoritatea ţărilor. ţările-membre ale F. un sistem zecimal de divizare: 1:10:1000 (1 dolar S.m. pe arena evoluţiei istorice a banilor şi a sistemelor băneşti ale ţărilor străine a început să funcţioneze sistemul de circulaţie a semnelor monetare inconvertibile în aur – banii de credit şi de hârtie. Din acel moment. enumerate la începutul prelegerii date. trebuie să pornim de la realitatea materială şi de la forma de funcţionare a banilor. au renunţat la stabilirea unui conţinut fix în aur pentru unităţile băneşti. Constituirea sistemului bănesc al oricărei ţări presupune determinarea denumirii însăşi a unităţii băneşti.U. şi-a pierdut sensul economic. 1 rupie indoneziană – cu 100 de seni ş. o dată cu dezvoltarea capitalismului monopolist de stat şi încetarea schimbului în aur a banilor de credit. când analizăm şi evaluăm elementele sistemelor băneşti.I. a unui anumit tip de sistem bănesc au fost condiţionate de mai mulţi factori socialpolitici. De aceea. Formarea şi consolidarea. Astfel.. Reforma valutară din Jamaica a substituit preţul oficial la aur şi 53 . în primul rând. în orice ţară. adică consfinţirea prin legea semnului monetar care. în anul 1978. echivalează cu 100 de cenţi.A. 1 liră sterlină – cu 100 de peni. de nivelul dezvoltării producţiei sociale. Unitatea bănească are. Să analizăm deci mai detaliat evoluţia şi starea actuală a elementelor de bază ale sistemului bănesc. de regulă.fost intensificarea procesului reglementării de către stat a circulaţiei băneşti şi necesităţii redistribuirii venitului naţional prin intermediul beneficiului de la emisiunea banilor.d. Din cauza creşterii necontenite a preţurilor la aur. Cel de-al doilea element al sistemului bănesc – etalonul preţurilor – este instituit de stat luând în calcul puterea de cumpărare a banilor pe piaţa internă.). după cum s-a remarcat la începutul prelegerii. etalonul oficial al preţurilor. ulterior.M. va fi utilizat pentru comensurarea şi exprimarea valorilor (preţurilor) tuturor mărfurilor.

de regulă. care emit. revine trezoreriilor. În Marea Britanie. în calitatea sa de creditor final (de ultimă instanţă). monede divizionare şi semne monetare de hârtie de mică valoare – bilete de tezaur. 10 şi 1 cent. care valorează. 5 şi 1 liră sterlină. 5.U. consfinţită prin lege. se achită cu băncile comerciale în bancnote. 50. 10. precum şi de monedele divizionare (banii mărunţi). monede de argint şi de aramă-nichel de către 1 dolar. monede de 1 liră sterlină şi de câte 50. respectiv. 10. în primul rând. Un element nu mai puţin important al sistemului bănesc îl reprezintă categoriile (felurile) de bani – mijloace legale de plată. banca centrală deţine dreptul de emisiune a biletelor de bancă (bancnotelor). De exemplu. 10. Un asemenea mecanism de emisiune a banilor creează un 54 . Un alt element al sistemului bănesc îl constituie emisiunea – procedură. 2 peni. în S. circulă bancnote de 50. de regulă. în unele ţări în curs de dezvoltare aceştia se află în circulaţie în cantităţi destul de mari. 5 şi 10 peni noi. În ţările cu economie avansată. cecurile. Banca de emisiune. Bancnotele puse în circulaţie reprezintă bani de credit.A. În afară de bancnote. e necesar să fie intermediată de mişcarea (traficul) mărfurilor. 20. instrumentele de credit ale circulaţiei includ cambiile. Circulaţia banilor de credit.conţinutul de aur al unităţilor băneşti. se află în circulaţie: bilete de bancă de 100. din momentul emiterii şi până în momentul scoaterii lor din circuit. 20. O parte neînsemnată a emisiunilor de bani cash (circa 10%). E vorba. 2 şi 1 dolar (emisiunea bancnotelor de 500 dolari şi cu o valoare mai mare a fost suspendată). de biletele de bancă şi de banii de hârtie (bilete de tezaur). 25. care constituie segmentul majoritar al circulaţiei băneşti în numerar. 50. de emitere a semnelor băneşti. Dacă în ţările puternic industriale. bilete de tezaur în valoare de 100 dolari. nu se mai emit bani de hârtie de stat (bilete de tezaur). 1 şi ½ peni. Se mai află în circulaţie şi vechile monede divizionare de 1 şi 2 şilingi.

Emisiunea banilor de hârtie o executa statul (trezoreria). În prezent. în anii 70 a fost implementată targhetarea. adică stabilirea unor repere (scopuri) privind reglementarea 55 .sistem elastic de „reglementare automată” a masei monetare aflate în circulaţie. Emiterea tuturor tipurilor de semne monetare intră în atribuţiile băncilor de emisiune – responsabile de organizarea circulaţiei băneşti în ţară şi răspunzătoare de buna funcţionare a acesteia. Banii de credit sunt emişi de băncile de emisiune. precum şi de rezervele valutare şi cambiile de care dispune. Datorită faptului că politica monetară e strâns legată de cea a creditelor. Era suficientă autoritatea puterii de stat (guvernului). iar unele valute (convertibile) – şi pe piaţa externă. Un alt element important al sistemului bănesc îl constituie procedura emisiunii banilor de credit şi de hârtie neconvertibili în aur. emisiunea semnelor monetare inconvertibile în aur este monopolizată de stat. Banii emişi nu aveau o acoperire specială. În plus. Regulile de emisiune nu fac nici o deosebire între banii de credit şi cei de hârtie. treptat. satisfăcând în felul acesta necesitatea pieţei de mijloace suplimentare de plată. creşte volumul circulaţiei de mărfuri. Volumul emisiunilor este limitat. Într-adevăr. Premisele economice şi istorice diferite ale apariţiei şi utilizării banilor de credit şi de hârtie au predeterminat şi o procedură diferită a emiterii lor. căci ambele tipuri de bani reprezintă mijloace de cumpărare şi de plată obligatorii pe piaţa internă a ţării. statul este acela care realizează reglementarea bănească şi de credit a economiei. ambele tipuri de bani. încep a îndeplini în circuitul bănesc funcţia de bancnote. creşte cererea de credit. Banii de credit puşi în circulaţie sunt asiguraţi (acoperiţi) de rezerva de aur a băncii emitente. În multe ţări puternic industrializate. Băncile de emisiune îşi sporesc investiţiile de credit în economia naţională prin emiterea banilor de credit. pe măsură ce sporeşte volumul de producţie.

Majorând sau scăzând taxa scontului. S. B.) prezintă periodic Congresului dări de seamă cu privire la ritmurile de creştere sau de reducere a masei monetare în circulaţie. când „restricţiile de credit”. ca centru de emisiune a ţării. În S.R. Banca Centrală. Sistemul Federal de Rezervă (S.U.C.F.R. începând din 1975. îşi exercită influenţa asupra volumului şi structurii masei monetare în circulaţie. banca stimulează când „expansiunile de creditelor”. Cea mai răspândită măsură de reglementare economică a circulaţiei băneşti constă în participarea Băncii Centrale la operaţiile de pe piaţa publică de hârtii de valoare. depozitate în Banca Centrală. se află un întreg sistem de măsuri economice şi administrative de reglementare a masei monetare puse în circulaţie. Operaţiile băncilor comerciale de asemenea contribuie la 56 . O metodă eficace de reglementare a circulaţiei băneşti o reprezintă politica scontului (sau procentuală) a Bănci Centrale.F. organizarea întregii circulaţii băneşti. Ea îndeplineşte funcţia de acumulare a rezervei de asigurare şi funcţia de reglementare monetară şi de credit a masei de bani în circulaţie. după care se orientează în politica lor băncile centrale.creşterii masei monetare în circulaţie şi a creditului pentru perioada ulterioară. fapt ce influenţează rata dobânzii de piaţă. a componentelor ei este reglementată de stat conform legislaţiei. planificate pentru viitoare 12 luni.A.. La dispoziţia B. publică cu regularitate datele privind reperele (scopurile) şi ritmurile de creştere a mijloacelor băneşti. asigură monitorizarea circulaţiei băneşti şi perfecţionează mereu sistemul ei de organizare.C. Volumul investiţiilor de credit este influenţat prin aplicarea unei asemenea măsuri ale Băncii Centrale ca modificarea normativului de rezerve obligatorii ale băncilor comerciale. Activizând procesul de vânzare şi cumpărare (în proporţii mari) a hârtiilor de valoare. În ţările cu economie de piaţă dezvoltată.

a mijloacelor de plată în sfera decontărilor prin virament (fără numerar). masa monetară creşte ca rezultat al sporirii atât a soldurilor (rămăşiţelor) de bani cash. Pentru organizarea eficientă a circulaţiei băneşti în ţară. creditul oferit speculanţilor de bursă etc. efectuată în procesul de creditare a statului.). În asemenea cazuri. are o deosebită importanţă emisiunea biletelor bancare.V. cât şi. masa monetară aflată în circulaţie sporeşte. Măsurile administrative de reglementare a masei monetare aflate în circulaţie includ restricţiile impuse băncilor comerciale privind acordarea anumitor feluri de credite (creditul pentru consum. a băncilor comerciale. făcându-l să crească. După cum se ştie. certificatele de depozit pot fi folosite ca mijloace de plată. în conturile bugetului de stat din Banca Centrală. prin urmare. în primul rând. băncilor comerciale le-au fost stabilite norme-limită pentru sporul anual de credit bancar (conform deciziei Băncii Centrale sau organului guvernamental de resort). să crească şi investiţiile de credit. Totodată.S. care se efectuează prin trecerea sumei de credit în conturile corespondente ale băncilor comerciale. în timpul operaţiilor de cumpărare a valutei străine. iar creşterea soldurilor (rămăşiţilor de mijloace) în conturile de decontare şi conturile curente face să sporească resursele de credit ale băncii comerciale şi. căci suma creditului acordat. trecută în contul clientului. În unele ţări. În felul acesta. peste 90% din volumul operaţiilor băneşti se face sub formă de decontări prin virament. fapt ce va spori considerabil masa monetară în circulaţie. putem remarca cele mai tipice trăsături caracteristice care reflectă particularităţile 57 .). sau hârtiilor de valoare de stat (H. analizând elementele sistemelor băneşti în diferite faze ale constituirii şi dezvoltării. pe baza emisiunilor de depozit-cecuri. cambiile bancare emise de băncile comerciale.sporirea masei monetare. Datorită acestui fapt. în ţările cu economie avansată. în special. influenţează agregatul M2.

lor actuale: anularea conţinutului oficial de aur. retragerea aurului din circulaţie. În ultimă instanţa. se transformă (degenerează) în bani de hârtie. ci şi. dar relativ independentă. intensificarea relaţiilor şi interdependenţelor economice au condiţionat apariţia şi cristalizarea elementelor sistemului economic general. − predominarea în circulaţia bănească a operaţiilor prin virament. − punerea bancnotelor în circulaţie nu numai pentru creditarea bancară a unităţilor economice. în fond. într-o mai mare măsură. care a integrat în acest proces şi sistemele valutare naţionale. economia de piaţă contemporană. consfinţită prin legislaţia naţională. cu titluri de stat). Pătrunderea capitalurilor ţărilor dezvoltate în economia naţională a altor ţări. treptat. care. − trecerea la banii de credit inconvertibili în aur. pentru acoperirea cheltuielilor statului (emisiunile fiind asigurate. în afară de sistemele valutare naţionale. a sistemului bănesc o constituie sistemul valutar naţional ca formă juridică de stat de organizare a relaţiilor valutare. − 58 . asigurării în aur a bancnotelor şi preschimbării lor în aur. Separarea treptată (pe măsură ce se dezvoltă raporturile comerciale internaţionale) de sistemul bănesc a fost provocată de nevoia de a reglementa procedura şi condiţiile decontărilor (achitărilor) băneşti reciproce între ţara dată şi alte state. − intensificarea reglementării monopoliste de stat a circulaţiei băneşti. O parte componentă. ce au apărut ca o relaţie de cauză şi efect a funcţionării banilor în cadrul operaţiilor internaţionale. include sistemul mondial şi sisteme regionale de organizare a relaţiilor valutare.

utilizare a mijloacelor de credit ale circulaţiei. Standardul-aur reţinea creşterea nejustificată a volumului circulaţiei băneşti. Ceva mai târziu. Valutele 59 . a formelor de decontare. Astfel. au apărut condiţii favorabile pentru dezvoltarea comerţului internaţional.5 grame de aur.3 grame de aur. care a recunoscut oficial aurul drept unica formă de bani universali. Fluxurile transnaţionale de aur au stabilizat cursurile de schimb ale valutelor şi. a pieţelor valutare şi a pieţelor de aur şi.Lista principalelor elemente ale sistemelor valutare este identică pentru toate nivelurile şi include anumite valute şi unităţi monetare de calcul. condiţiilor şi sferelor de funcţionare. cursul lirei sterline în raport cu dolarul era de 1:5. corespunzător conţinutului lor în aur declarat. Fireşte. dacă după conţinutul în aur o liră engleză echivala cu 0. regiuni. condiţii speciale de convertibilitate. iar un dolar american – cu 1. deservind diverse ţări. la Conferinţa de la Paris. o decizie similară a fost luată de guvernul S. în felul acesta. emitenţii sistemelor diferă după nivelurile sarcinilor. Evoluţia sistemului valutar mondial s-a derulat pe parcursul internaţionalizării raporturilor economice şi reglementării procedurii decontărilor reciproce. Însă.A. Perioada standardului-aur (monedă) începe din 1821 o dată cu adoptarea de către guvernul Marii Britanii a hotărârii cu privire la convertibilitatea în aur a lirei sterline. de reglementare a lichidităţii valutare. a căror început a fost pus prin introducerea în viaţa economică a standardului de aur în perioada 1816-1821. în sfârşit. regimuri de parităţi şi cursuri ale valutelor. organizaţiile de executare a reglementării valutare.U. precum şi întreaga comunitate mondială. căci nu permitea sporirea necontrolată a masei monetare. ce prevedea schimbul valutelor naţionale pe aur şi invers. Valutele dependente de standardul-aur erau corelate după cursul ferm. perfectarea juridică a Primului sistem valutar mondial a fost încheiată şi legalizată printr-un acord interstatal abia în 1867.

În anii ′ 30. În condiţiile menţinerii parităţiloraur şi regimului cursurilor valutare liber-flotante ale parităţiloraur. ci şi indirect. Marea Britanie.U. statutul valutei de rezervă nefiind atribuit vreunei valute. Totodată. francului ş. erau liber convertibile în aurul ce fusese recunoscut ca monedă universală. sistemul valutar mondial s-a descompus în câteva blocuri: ale dolarului. treptat. lirei sterline. Aceşti bani de credit naţionali au prins a îndeplini funcţiile de mijlocare internaţionale de plată şi rezervă. prin intermediul valutelor străine (Germania şi încă vreo 30 de ţări). iar în sfera raporturilor economice internaţionale predominau relaţiile comerciale şi de plăţi bilaterale. iar schimbările spontane privind cantitatea aurului dobândit implicau grave fluctuaţii ale masei monetare. iar în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial decontările internaţionale se efectuau după schema de schimb clearing (fără numerar) din cauza unor stricte limitări valutare.. Descoperirea noilor zăcăminte aurifere erau urmate de fiece dată de salturi ale inflaţiei.(monede naţionale) ale ţărilor aveau un anumit conţinut în aur. Agravarea crizei Sistemului valutar din Geneva a impus 60 . În perioada interbelică. conversiunea în aur a valutelor era implementată nu numai direct (S. În calitate de mijloace de decontări internaţionale urmau să fie folosite aurul şi valutele (devize) a 30 de ţări. însă sistemul valutar se caracteriza prin instabilitate. Reglementarea valutară se realiza prin promovarea unei politici valutare active. au prins a se manifesta şi părţile negative ale standardului-aur (monedă).a.A. ce determina parităţile-aur ale acestora. pierzându-şi efectiv funcţiile de sistem bănesc şi valutar. Standardul-aur (monedă) a încetat să mai corespundă proporţiilor crescânde ale relaţiilor economice şi condiţiilor economiei de piaţă dirijată. Cel de-al II-lea sistem valutar mondial a fost înfiinţat la Conferinţa de la Genova din 1922. Apăruseră condiţii favorabile pentru instituirea regimului de cursuri valutare liber-flotante în funcţie de cererea şi oferta pieţei. Franţa)..

iar cursurile valutei mai mult decât cu ± 1%.U.. au stabilit parităţile propriilor monede în dolari S.A.M. mai mult decât cu 10%. fără acordul conduceri F.I.A. până la urmă. la care a fost adoptată decizia de a crea Fondul Monetar Internaţional (F. Cel de-al III-lea sistem valutar mondial a fost numit Bretonn-Wood.A.. 1944).U. care era egală cu 31.A. − dorind să atribuie dolarului statutul de valută de rezervă. – dolarul şi Marii Britanii – lira sterlină. erau folosite valutele S. Principalele elemente ale acestui sistem se bazau pe următoarele principii: − aurul îndeplinea funcţia de bani universali în calitate de mijloc pentru stingerea creanţelor internaţionale şi de mijloace de rezervă păstrate în conturile băncilor din S. şi Marea Britanie sau în hârtii de valoare pe termen scurt ale guvernelor acestor ţări. îl preschimba pe aurul băncilor centrale străine potrivit echivalentului său oficial în aur existent în 1934.I. − ţările-membre ale F. pentru 1 uncie monetară.U. deja la începutul anilor ′ 70.necesitatea elaborării unui nou sistem valutar mondial. trezoreria S.. cel de al IV-lea sistem valutar mondial. adică cu câte 35 de dolari S.M.I. a căpătat 61 . − în calitate de bani universali.M. preluând denumirea localităţii unde a avut loc Conferinţa ordinară valutar-financiară internaţională (S. cu prăbuşirea sistemului. cea ce s-a soldat.U.U.U. Actualul. Însă.. Sistemul Bretonn-Wood.A. principiile acestui sistem au încetat să mai corespundă noii amplasări de forţe în lume (crescuse inflaţia şi instabilitatea balanţelor de plăţi).U.1035 grame aur.).A. în care şi-au găsit expresia poziţiile dominante ale S.A. a prins a fi considerat sistem al standardului dolar-aur. pe care nu le puteau modifica.

fapt care. iar rolul de mijloc principal internaţional de plată şi rezervă a fost atribuit unei noi valute (monede) colective – unitatea bănească internaţională D. Cu toate acestea.I.U. în cadrul Uniunii Europene (U. în coşul valutar constituie cca 40%. se calculează pe baza „coşului valutar” a 5 ţări (din 1981) şi este revăzută peste fiecare 5 ani. (Sistemul valutar european) a fost formulat în 1979. deşi fusese eliminat pe cale legală din sistemul valutar mondial..S. de la Kingston (Jamaica).S. ponderea valutelor S. constă în intensificarea reglementării valutei interstatale.V. de la englez ECU – European Currency Unit).I. − valoarea D.denumirea de Sistem Jamaican. în special. a dat un caracter legal procesului de demonetizare a aurului. aurul continuă să îndeplinească funcţia de bani universali ca mijloc internaţional de rezervă. Sistemul valutar regional sau S. a fost anulat preţul oficial la aur. iar principala sarcină a F. Impactul proceselor internaţionale asupra procesului de transformare a sistemelor băneşti naţionale în sisteme regionale se manifestă cel mai pregnant în Europa. Cu toate acestea. ci pe ecu (unitate valutară europeană. dolarul continuând să fie în mod efectiv principala valută de rezervă: − fiecărei ţări i se acordă dreptul să-şi aleagă singură orice regim pentru cursul valutar.I..E. Acest sistem nu se bazează pe unitatea D. − printr-o decizie a Conferinţei valutar-financiare. în fond. sau SDR – în engleză: Special Drawing Rights).).A. la materialele din aur.E. fiindcă a fost legalizat în 1976 prin Acordul statelor-membre ale F.T. La baza lui stau principiile de mai jos: − nici o valută naţională n-a obţinut de-jure statutul de valută de rezervă.M. a cărei valoare este determinată pe baza „coşului 62 . (drepturi speciale de tragere.T.M.M. precum şi cotizaţiile ce trebuiau plătite în aur de ţărilemembre ale F.S.T.

a aşezat baza necesară sub pieţele unice de mărfuri. povara fiscală şi stimulată creşterea investiţiilor capitale şi a productivităţii muncii. 32% din valoarea cărora revin mărcii germane. soluţionarea diverselor probleme valutare este de competenţa Bănci Centrale Europene din Francfurt-pe-Main. practic. precum şi înlocuirea cu acestea a monedelor naţionale. a început. bazată pe introducerea în locul monedelor naţionale a unei singure unităţi monetare – euro.valutelor” a 12 ţări. asigurată stabilitatea finanţelor statului. euro. potrivit proiectelor creatorilor săi. De la 1 ianuarie 2002. politica cursurilor valutare. reduse ratele dobânzilor. devenind monedă (valută) unică a ţărilor Uniunii Europene. şi nicidecum definirea acesteia. a reuşit să înlocuiască deja celelalte semne băneşti şi ECU. care impune dolarului american să se retragă de pe unele pieţe de capitaluri. Ca urmare a integrării avansate. preţurile şi politica monetară. Conform Acordului cu privire la Uniunea Europeană. sistemul fiscal. Noua unitate bănească. Se preconizează că aceste transformări vor permite să fie mai uşor stopată inflaţia. în ansamblu. să consolideze o piaţă internă şi uniune vamală unică. care. Monedei euro devine valută internaţională de rezervă. introducerea monedei euro a făcut să dispară deosebirile existente privind organizarea decontărilor şi creditului. 63 . semnat în februarie 1992 la Maastricht (Olanda).. introducerea în circulaţie a bancnotelor şi monedelor de tip unic. capitaluri. în prezent. ia fiinţă o uniune valutară. iar în atribuţiile băncilor naţionale ale statelor-membre nu intră decât înfăptuirea politicii valutare. A fost stabilită şi o serie de criterii economice destul de severe ale integrării cu drepturi depline în noua uniune economică şi valutară. servicii. deja formate în ţările U.E. Începând din 1999.

В. А. Финансы.. 29-46 2. ЮНИТИ. 1. 64 . 122-130. Numiţi principalele principii a formării sistemului valutar naţional. кредит. Literatura: Basno C.. Cоколова О.Concluzie Etapele evoluţiei sistemelor monetare naţionale şi internaţionale marchează limitarea treptată şi renunţarea definitivă în final la implicarea directă a metalelor preţioase în formarea sistemelor monetare. Editura Didactică şi pedagogică. с. М. c. деньги и кредит. М. 5. Москва: ЮНИТИ. 3. 2001. Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor: Numiţi elemente de bază ce reflectă definiţia de „sistem bănesc”. 1997. 43-50 1. Юристь. Финансы. Enumeraţi principalele poziţii ale acordului statelormembre ale F. банки. Dardac N. Sistemele monetare tot mai mult se bazează pe convenţii între grupuri de ţări sau comunitatea mondială în întregime. кредит.I. с. Bucureşti. Деньги. Numiţi metodele răspândite de reglementare economică a circulaţiei băneşti. 3.M. de la Kingston (Jamaica). Enumeraţi şi definiţi sistemele băneşti. денежное обращение. Дробозина Л.. 70-86 4. Жуков Е. bănci. Ф. Floricel C. 2000. credit. Numiţi elementele de bază a sistemului valutar mondial Bretton-Wood. 6. 2. 1997. 4. Monedă.

neometalism. metalism. Noţiunile fundamentale: Teoriile monetare. nominalistă şi cantitativă. Totodată. adepţii şi contribuţia lor. Fondatorul metalismului a fost W. însă. Principiile primare ale metalismului timpuriu s-au format în perioada acumulării primitive a capitalului.Capitolul 4. nominalism. premisele metodologice fundamentale ale acestor teorii au o singură tendinţă – orientarea lor spre elaborarea recomandărilor practice privind perfecţionarea politicii economice.Stafford (1554-1612). teoriile cantitative. monetarismul contemporan. este necesar să remarcăm trei orientări de bază: metalistă. ca avuţie a societăţii. contribuţia diferitor adepţi la dezvoltarea ei. Teoriile monetare cantitative (clasice): esenţă. PRINCIPALELE TEORII MONETARE 0 1 2 3 Obiectivele de studiu Teoria monetară metalistă: esenţă. în Anglia – una din cele mai dezvoltate ţări din acea epocă. În teoriile monetare. Modificările principiilor conceptuale de bază ale teoriilor monetare sunt determinate de condiţiile social-economice şi politice din fiecare ţară. Teoriile actuale a monetarismului contemporan. într-o etapă sau alta a dezvoltării sale. ce trebuie să fie adecvată situaţiilor concrete şi fazelor ciclului economic sau specificului economiei tranzitorii. Metalismul (teoria monetară metalistă). şcoala din Chicago. adică în secolele XVI-XVII. cu metalele nobile (aurul şi 65 . Pentru metalismul timpuriu era caracteristică identificarea banilor. Teoria monetară nominalistă.

Nors. teoria metalistă a banilor. capitalul funcţional (pus în funcţiune). în primul rând. care anterior exprimase interesele comerţului. deci. ci producţia manufacturieră în plină dezvoltare şi agricultura. A. În al doilea rând. nu pe cele ale burgheziei industriale. În primul rând. Conform acestei premise teoretice iniţiale. al căror obiectiv prioritar era stoparea inflaţiei.XIX. iar circulaţia banilor de metal se considera prea costisitoare pentru bugetul statului. Se acorda prioritate pieţei interne. îşi pierde adepţii şi poziţiile. 66 . cu alte cuvinte. D. Reprezentanţii acestei teorii (T. ci în totalitatea relaţiilor materiale de producţie precum şi celor spirituale. interesele capitalului comercial şi se baza pe una din orientările politicii economice a acelei epoci – mercantilismul. cărora li se atribuia îndeplinirea exclusivă (pe bază de monopol) a tuturor funcţiilor banilor. Mocretien) s-au postat pe aceeaşi poziţie de luptă împotriva deteriorării monedelor. Deficienţele metalismului timpuriu constau într-o serie de principii greşite.argintul). izvorul avuţiei societăţii este comerţul exterior (operaţiile de export). Metalismul exprima. în sec. XVIII – prima jumătate a sec. căci ei nu înţelegeau faptul că bogăţia unei comunităţi nu constă în cantitatea de aur sau de argint. s-au schimbat concepţiile asupra izvoarelor avuţiei societăţii: se considera că acestea nu erau comerţul exterior şi metalele nobile. metalismul servea pentru argumentarea reformelor băneşti. În stadiul de dezvoltare atins în acea perioadă. al căror sold activ favorizează afluxul de metale nobile în economia naţională. Mai târziu. După încheierea epocii de acumulare primitivă a capitalului. reprezentările despre avuţia societăţii ale adepţilor acestei teorii erau mărginite. metaliştii nu prevedeau oportunitatea şi caracterul firesc al procesului de substituire a banilor efectivi (cu valoare deplină) de către banii de hârtie. Man.

susţinând politica guvernului Franţei de convertire a în aur a părţii majoritate a avuarelor păstrate în dolari. Knis se pronunţa contra banilor de hârtie. K. iar acest fapt. Mai târziu. Debres. E vorba de cea dintâi metamorfoză a metalismului. când adepţii teoriei metaliste. au fost făcute noi încercări de argumentare a necesităţii restabilirii standardului-aur. Cea de a doua metamorfoză a metalismului s-a produs după Primul Război Mondial. J. Dânsul a modernizat esenţial opiniile precedesorilor săi asupra noilor condiţii. De menţionat că. ce nu puteau fi convertiţi în bani de metal. recunoscând rostul bancnotelor. În anii ’60. Halperin şi economistul francez Ch. XIX. la rândul său. Toullemone. După prăbuşirea Sistemului valutar Bretton-Vood la începutul anilor ′ 70. 67 . ce consta în faptul că economiştii germani începuseră a fi de părerea că material bănesc poate fi nu numai metalul (nobil). economistul german K. Partizanii reanimării acestei idei erau reprezentaţi de o seamă de savanţi. Knis (1821-1898) nu numai că a contribuit la renaşterea concepţiilor metaliştilor din prima perioadă a metalismului. Ristte promovau ideea refacerii standardului-aur şi în cadrul circulaţiei interne a banilor. economistul american M. s-a produs a treia metamorfoză a teoriei metaliste a banilor. impuse de introducerea standardului-aur monedă în Germania (aa. Rueffe şi M. ci şi a implementat un nou principiu conceptual. cunoscută cu denumirea de neometalism. încercau să-şi adapteze teoria pentru implementarea unor noi standarde – aşa-numitele forme „reduse” – standardulaur lingouri şi standardul-aur devize. era un argument solid pentru noi emisiuni de bancnote. creditul a prins a juca un rol important în economia naţională.1871-1873). Dar.În cea de-a doua jumătate a sec. între timp. ci şi bancnotele Băncii Centrale. au lansat ideea necesităţii introducerii standardului-aur. dându-şi seama de imposibilitatea restabilirii standardului-aur monedă. Economiştii francezi A.

însă. care negau valoarea intrinsecă (de marfă) a banilor. banii erau consideraţi un fel de scară a preţurilor cu gradaţii egale. G. Ajungând. preşedinte al S. XX: Esenţa nominalismului s-a manifestat cel mai pregnant în teoria monetară a economistului german G.A.U. valoarea lor este indicată de nominal. XIX şi începutul sec. Nominalismul (teoria monetară nominalistă). Barkly (16851753) şi J. Eroarea nominaliştilor constă în principiul lor teoretic precum că valoarea banilor o stabileşte statul. R. nu punea moneda cu valoare deplină. Această teorie s-a constituit în perioada pătrunderii masive în sfera circulaţiei băneşti a monedelor depreciate. la bază teoriei sale. esenţa banilor se rezumă la etalonul ideal al preţurilor. pierzându-şi astfel capacitatea de etalon al valorii mărfurilor şi fiind consideraţi doar un simplu instrument tehnic în relaţiile de schimb. Stuart (1712-1780). Knapp (18421926). Cu alte cuvinte. au o anumită putere de cumpărare.consultanţi (consilieri) şi funcţionari americani – autori ai politicii economice Regan („regonomica”). Banii. spre deosebire de nominalismul timpuriu. care a decis definitiv că reintroducerea standardului-aur nu este raţională şi nici oportună. au fost economiştii englezi J. Dar.. în opinia sa. negând astfel teoria valorii muncii. Knapp. Ulterioara evoluţie a nominalismului (în special. ci hârtia-monedă 68 . Renunţarea la ideea naturii (caracterului) de marfă a banilor îi lipseşte pe aceştia din urmă de valoarea lor independentă. La baza nominalismului stăteau trei principii fundamentale: banii sunt fabricaţi (emişi) de stat. în Germania) s-a produs în perioada de la sfârşitul sec. a căror valoare reprezentativă le-o atribuie statul. Cei dintâi reprezentanţi ai nominalismului timpuriu. potrivit acestei teorii.Regan a înfiinţat o Comisie specială pentru problema dată. pentru a justifica deteriorarea premeditată a monedelor în vederea sporirii veniturilor vistieriei statului.

Totodată. Nominalismul a evoluat. şi. De exemplu. În opinia lui G. care acordă dreptul de a beneficia de alte servicii în schimbul celor dintâi. nu lua în calcul decât biletele de tezaur şi monedele divizionare (de schimb) ale statului. în ultimă instanţă. semne monetare înzestrate de către stat cu putere de cumpărare. ce se adeverea pe măsură ce se răspândeau şi creştea popularitatea banilor de credit. Keynes. iar eliminarea din circulaţie a aurului de către banii de hârtie considera că e o emancipare a banilor faţă de aur. ca bază teoretică pentru justificarea renunţării la standardul-aur. ci în normele de drept care reglementează utilizarea lor. toţi banii civilizaţi sunt de hârtie. Keynes considera banii de aur „un vestigiu al epocii barbariei”. În opinia lui J. Astfel. „a cincea roată la căruţa”. a ignorat teoria valorii. Banii de credit (cambii. prin urmare. şi de aceea esenţa banilor nu constă în materialul din care sunt confecţionate aceste semne. bancnote.(biletul de tezaur). cecuri) au fost excluşi din studiul său. ei ar asigura continua prosperitatea societăţii. Knapp. banii reprezintă un mijloc de plată de hârtie sau. Tentativa sa de a argumenta din punct de vedere economic nominalismul a eşuat. Economistul austriac F.M. El a declarat ca ideali doar banii de hârtie. conduce la 69 . Bendicsen a încercat să fundamenteze din punct de vedere economic teoria monetară de stat (oficială). fiind mai „elasici” decât aurul. obiectivul practic al nominalismului lui Keynes se rezuma la fundamentarea teoretică a trecerii la circulaţia banilor de hârtie şi reglementarea economiei prin gestionarea procesului inflaţiei. apreciind banii ca o dovadă a prestării unor servicii membrilor societăţii. fapt care a condiţionat caracterul nefondat al concepţiei sale. analizând conceptul de masă monetară. în perioada crahului economice din anii 1929-1933. fapt care. deoarece când a încercat să aprecieze esenţa banilor. J.M. altfel-zis.

ci şi de costul mărfii. banii sunt un produs al ordinii de drept a statului. iar în sfera relaţiilor de plată. a fost lansată pentru prima dată de economistul francez. ei le atribuiau acestora „valoare”. care a apărut în secolele XVI-XVII. În opinia lor. poziţia dominantă în teoriile monetare a fost deţinută de teoria cantitativă. ei nu consideră că valoarea banilor poate fi stabilită printr-un decret guvernamental. Nominalismul a jucat un rol important în economia politică a Germaniei. determinau această valoare pe calea estimării subiective a „utilităţii” banilor. perioada hiperinflaţiei din Germania anilor ′ 20 a pus capăt supremaţiei nominalismului în domeniul teoriilor monetare. În consecinţă. Bodens (1530-1596). care consideră că banii reprezintă o convenţionalitate socială artificială şi de aceea nu sunt decât nişte semne convenţionale. Samuelson. separând hârtia-monedă nu numai de aur. J. a căror funcţie de bază este cea de mijloc de plată. o creaţie a puterii de stat. Knapp şi adepţilor săi. „putere de cumpărare” prin adoptarea unor decrete de stat. a capacităţii lor de cumpărare. E foarte aproape de această opinie punctul de vedere al economistului contemporan american P. Principala eroare a nominaliştilor consta în faptul că. Ipoteza privind teoria monetară cantitativă. O serie de economişti contemporani nu împărtăşesc concepţiile fundamentale ale economistului G. Teoria monetară cantitativă. Preluând de la nominalişti negarea concepţiei metaliste a teoriei muncii. care a făcut uz pe larg de emisiunile băneşti (pe suport de hârtie) pentru a-şi finanţa necesităţile sale militare în Primul Război Mondial. nu de măsură (etalon) a valorii. Însă.identificarea banilor cu etalonul preţurilor şi unitatea ideală de calcul. Dânsul explica pricina 70 . Această doctrină economică ne explică nivelul preţurilor la mărfuri şi valoarea banilor prin cantitatea lor (masa monetară) aflată în circulaţie.

scumpetei mărfurilor de pe piaţa europeană prin creşterea afluxului de metale nobile. Noua teorie a fost preluată şi dezvoltată de englezii David Hume (1711-1776), James Mill (1773-1836), precum şi de francezul Charle Montesquieu (1689-1755), care, însă, remarcau proporţionalitatea dintre schimbarea cantităţii banilor aflaţi în circulaţie şi valoarea lor. Încercând să stabilească legătura cauzală şi proporţională dintre afluxul de metale nobile din America şi majorarea preţurilor în secolele XVI-XVII, D. Hume a emis teza: „Valoarea banilor este determinată de cantitatea lor.” Un reprezentant remarcabil al teoriei monetare cantitative în sec. XVIII a fost David Ricardo (1772-1823). Totodată, e necesar să se ţină cont de caracterul duplicitar al concepţiilor sale: pe de o parte, el recunoştea faptul că valoarea banilor este determinată de consumul de muncă necesar pentru fabricarea lor, iar pe de altă parte, considera că, în anumite „perioade, valoarea unei unităţi monetare se schimbă în funcţie de schimbarea cantităţii banilor”. Astfel, Ricardo explica, în special, care sunt cauzele deprecierii bancnotelor Băncii Engleze după anularea în 1797 a legii convertirii lor în aur. Adepţii teoriei cantitative, după cum se poate vedea din cele relatate mai sus, porneau de la ideea că banii nu sunt decât mijloc de circulaţie, susţinând în mod greşit că în procesul circulaţiei, datorită apariţiei situaţiei de echilibru între masa monetară şi volumul de mărfuri, s-ar putea stabili preţurile şi determina valoarea banilor. O altă eroare a lor constă, pe de o parte, în concepţia precum că întreaga masă monetară se află în circulaţie, iar pe de altă parte – în ignorarea legii economice obiective, prin care se determină cantitatea de bani necesară în circulaţie, în vreme ce, dacă există monede cu valoare deplină, în circulaţie nu e pusă decât cantitatea de bani necesară către momentul dat pentru asigurarea rulajului, cu luarea în calcul a decontărilor prin virament, vitezei circulaţiei unităţilor băneşti şi termenelor
71

de prorogare a plăţilor. Punctul vulnerabil al teoriei monetare cantitative era nerecunoaşterea tezaurului ca regulator spontan al circulaţiei metalice, deşi trebuie să ţinem cont de faptul că în prima perioadă a existenţei sale nu circulau bani de hârtie, ci doar de metal. La începutul secolului XX, teoria monetară cantitativă prinde a cuceri poziţii dominante în gândirea economică occidentală ca element important al teoriei neoclasice a reproducţiei. În etapa contemporană a evoluţiei teoriei cantitative, putem remarca faptul că ea este pe deplin bazată pe banii de credit şi pe circulaţia banilor de hârtie. Cea mai mare popularitate o au două variante ale acestei teorii: 1) „varianta tranzacţionară” a lui Irving Fisher (englez. transaction – tranzacţie, afacere); 2) „varianta Cambridge” sau concepţia „soldurilor de casă” a lui Alfred Marshall şi Artur Pigou. Prima variantă a teoriei monetare cantitative, elaborată de către economistul american I. Fisher (1867-1947), nega valoarea muncii şi pornea de la „puterea de cumpărare a banilor”. Această variantă e bazată pe expresia dublă a sumei tranzacţiilor de schimb de mărfuri pentru o anumită perioadă. În acest scop, I. Fisher evidenţia patru factori de care depinde „puterea de cumpărarea a banilor”: M – masa monetară în circulaţie; V – viteza circulaţiei băneşti; P – nivelul mediu ponderat al preţurilor (preţul mediu); Q – cantitatea mărfurilor. Prezentând tranzacţiile de schimb de mărfuri ca produs al înmulţirii masei monetare M cu viteza medie a circulaţiei banilor şi ca produs al înmulţirii cantităţii mărfurilor vândute Q cu preţul lor mediu P, Irving Fisher, admite egalitatea lor şi, în
72

felul acesta, determină ecuaţia sau „formula schimbului”: MV = PQ Ulterior, I. Fisher, procedând în spiritul teoriei monetare cantitative, a admis că în decursul unor perioade de scurtă durată, mărimile sus-indicate rămân neschimbate, viteza circulaţiei banilor este determinată de factorii de lungă durată (gradul de dezvoltare a creditului, starea mijloacelor de telecomunicaţie etc.), producţia de mărfuri poate fi sporită, întrucât, potrivit doctrinei neoclasice, capitalismului îi este proprie utilizarea completă a resurselor. Eliminând, în felul acesta, din procesul de analiză V şi Q, Fisher trage din relaţia funcţională a formulei (ecuaţiei) concluzia că preţurile mărfurilor P sunt direct proporţionale cu masa monetară din circulaţie M, ceea ce şi constituie esenţa teoriei cantitative a banilor. Eroarea lui I. Fisher consta în faptul că el nu considera mărimi variabile decât două mărimi – cantitatea banilor (masa monetară) şi preţurile. În activitatea economică efectivă, cantitatea (volumul) mărfurilor şi viteza circulaţiei unităţilor monetare se schimbă (din cauza caracterului ciclic al economiei şi specificului etapei de tranziţie a constituirii pieţei) şi influenţează în mod esenţial circulaţia bănească şi formarea preţurilor. Practica economică confirmă faptul că orice creştere a preţurilor nu este condiţionată doar de masa monetară, ci şi de o serie de alţi factori, în special de politica producătorilor monopolişti. Varianta Cambridge a teoriei monetare cantitative (sau a teoriei „soldurilor de casă”) a fost preluată şi dezvoltată de economiştii englezi A. Marshall, A. Pigou, D. Robertson. Dacă în „varianta tranzacţionară” a lui I. Fisher banii nu apar decât în funcţiile de mijloc de circulaţie şi de mijloc de plată, apoi, spre deosebire de acesta, A. Pigou le atribuia o deosebită importanţă ca mijloc de acumulare la subiecţii economici. Totodată, în ambele variante ale teoriei monetare cantitative se ignoră funcţia banilor ca măsură a valorii şi rolul lor de echivalent
73

general al valorii. A doua deosebire nu mai puţin importantă constă în faptul că, dacă teoria monetară cantitativă a lui I. Fisher se baza iniţial pe analiza ofertei de bani, Şcoala din Cambridge punea la baza cercetărilor sale cererea de bani, pe care o considera egală cu cererea de mărfuri şi servicii. În plus, dacă pentru I. Fisher elementul determinant este aflarea nemijlocită a banilor în circulaţie, pentru adepţii Şcolii din Cambridge principalul constă în ideea că banii se bucură de o cerere specifică şi rămân în afara circulaţiei (la anumite persoane juridice şi fizice) sub formă de „solduri de casă”. Spre deosebire de I. Fisher, care analizează cuantumurile globale ale întregului capital public şi nivelul general al preţurilor, A. Pigou accentuează importanţa capitalurilor individuale şi a comportării proprietarilor lor, atrăgând atenţia asupra preţurilor „relative”, nu asupra nivelului lor „absolut”. Totodată, după A. Pigou, „soldurile de casă” includ banii în numerar şi resturile de fonduri disponibile din conturile curente, adică dânsul defineşte cantitatea banilor ca pe o sumă totală a numerarului (soldurilor) de casă al populaţiei şi întreprinderilor. Deşi modul de abordare al lui A. Pigou diferă de cel al lui I. Fisher, totuşi acesta, în esenţă, rămâne în limitele teoriei monetare cantitative, căci stabileşte o relaţie directă între bani şi preţuri. Acest lucru e confirmat prin formula lui A. Pigou: M=KPQ sau P=M/Q, care este analoagă cu „ecuaţia (formula) schimbului” a lui I. Fisher, întrucât în ea: M – exprimă masa monetară, P – nivelul preţurilor, Q – cantitatea (volumul) mărfurilor (sau volumul fizic al circulaţiei mărfurilor), K – partea venitului anual pe care participanţii la rulaj sunt dispuşi să o păstreze sub formă de bani lichizi. Formula cambridgiană, în fond, este identică cu „ecuaţia schimbului”, deoarece K exprimă mărimea inversă
74

(coeficientul) a indicatorului vitezei circulaţiei banilor

1  K =  V 
Diferenţa dintre cele două abordări constă în faptul că I. Fisher lega caracterul constant al vitezei circulaţiei unităţii băneşti V de invariabilitatea factorului rotaţiei, iar A. Pigou prezenta coeficientul K drept mărime inversă (ca semnificaţie) indicatorului V şi îl lega de factorul psihologic, adică de abilităţile şi deprinderile partenerilor de circulaţie. Dacă în formula lui Pigou se va schimba coeficientul K, vom obţine formula lui Fisher. Aşadar, similaritatea variantelor teoriei monetare cantitative se manifestă prin faptul că ambii teoreticieni păstrau aceleaşi variabile M şi P, deducând cauzalitatea creşterii preţurilor (P) din modificarea masei monetare (M), adică, în ultimă instanţă, din ambele variante poate fi trasă aceeaşi concluzie – schimbarea cantităţii banilor (masei monetare) este cauza şi nu efectul schimbării preţurilor. Principala greşeală a reprezentanţilor teoriei monetare cantitative constă în acea că, în opinia lor, mărfurile intră în circulaţie fără preţuri, iar banii – fără valoare, „apoi, în timpul acestui proces, o parte din „amalgamul” de mărfuri este schimbată ca o parte corespunzătoare din mormanul de metale (K. Marx). În anii ’20-’30 s-a vădit inconsistenţa teoriei monetare cantitative – devenise clar că viteza circulaţiei banilor, considerată invariabilă de către reprezentanţii acestei teorii, este supusă unor fluctuaţii puternice. În plus, Marele Crah din anii 1929-1933 a demonstrat caracterul eronat încă al unei premise – privind utilizarea maximală a resurselor. Mai mult decât atât, concepţia dată nu prevedea influenţa exercitată de asociaţiile monopoliste asupra practicii formării preţurilor, considerând acest proces un rezultat al schimbării cantităţii banilor aflaţi în
75

înfiinţată în anii ’50. Liderul monetariştilor „şcolii din Chicago”. Contingentul adepţilor teoriei monetariste contemporane include o serie de economişti celebri ca M. Monetarismul contemporan. conform acestei teorii. Marshall şi L. iar principalul obiect al cercetării trebuie să fie trecerea de la nivelul echilibrului la alt nivel. întrucât există o legătură directă între fluctuaţiile masei monetare în circulaţie şi cuantumul produsului naţional brut. Pornind de la modelele echilibrului în economie (ale lui A. Walras). deşi nu acordă acestui factor o prea mare importanţă. sau a preţurilor diverselor mărfuri. Meltser şi D. M. continuând să confirme doar relaţia unilaterală de cauză-efect. Monetariştii au introdus o serie de momente noi în teoria monetară cantitativa a predecesorilor lor: − în primul rând. Brunner. Friedman nu includea în masa monetară doar banii în numerar (bancnotele şi monedele). Toate acestea au determinat scăderea popularităţii acestei concepţii. ei consideră că aceasta şi în prezent se poate realiza automat pe calea modificării preţurilor „relative”. ei s-au dezis de ideea privind proporţionalitatea dinamicii masei monetare şi preţurilor. adică „absolut” – nivelul general al preţurilor. Totodată. ei recunosc că este necesar să se ţină cont de schimbările vitezei circulaţiei unităţii monetare. Cu alte cuvinte. − în al doilea rând. ei au renunţat la condiţia 76 . Cauza schimbării acestui nivel ei o deduc din cuantumul masei monetare. cât şi pe cele scadente). numărul banilor puşi în circulaţie constituie factorul determinant al formării conjuncturii economice. − în al treilea rând. dinamica venitului naţional şi nivelul preţurilor le considera fenomene derivate din masa monetară. C. Friedman. A. ci şi toate depozitele băncilor comerciale (atât pe cele la cerere. Laidner.circulaţie.

ci şi. Concepţia lui M. − în al patrulea rând. Friedman poate fi exprimată printr-o formulă ce nu diferă decât sub aspect exterior de formula lui I. schimbarea mărimii masei monetare (M) poate implica o serie de schimbări corespunzătoare: sau privind majorarea preţurilor (P). dar în esenţă are funcţia de fundamentare a aceleiaşi relaţii cauzale unilaterale dintre masa monetară şi preţuri: M = kPI. privind invariabilitatea volumului (masei) de mărfuri. Ei susţineau că măsurile guvernamentale în vederea stimulării cererii. În opinia lui M. când analizau perioadele lungi. Fisher. fac să apară noi decalaje şi crize în economie. sau privind modificarea coeficientului. care reflectă relaţia dintre rezerva bănească şi venit. P – indicele preţurilor. iar politica monetară şi de credit este considerată de ei cel mai eficient instrument de dirijare şi reglementare a dezvoltării economice. I – venitul naţional calculat în preţuri invariabile. Adepţii săi se pronunţau adversari ai concepţiei keynesiste de intervenţie în procesele economice. M. sau privind sporirea venitului naţional real (I). Fisher. unde: M – indică masa monetară. Friedman. dinamica masei monetare are pentru monetarişti importanţă maximă când vor să explice fluctuaţiile din procesul reproducţiei.formulată de I. dimpotrivă. Friedman. După cum rezultă din formula de mai sus. recomandate de keynesişti nu numai că nu asigură ameliorarea stării economice. ca şi toţi ceilalţi 77 . condiţionată de funcţionarea mecanismelor de concurenţă şi de formare a preţurilor. economiei stihinice de mărfuri îi este proprie o deosebită stabilitate internă. Analizând această relaţie. k – coeficientul rezervei de bani raportată la beneficiu.

pleacă de la masa monetară spre preţuri. în modul cel mai clar şi plenar.. concepţia sa contemporană enunţă. care serveşte pentru argumentarea relaţiei cauzale dintre cantitatea de bani aflată în circulaţie şi nivelul preţurilor comerciale. întreprinderii. fără a ridica. − „legea monetară” (sau regula K – a procentelor). − sistemul cursurilor valutare flotante pentru „autoreglementarea” echilibrului economic extern. însă. indiferent de starea gospodăriei. − teza (ipoteza) privind ineficienţa măsurilor de reglementare economică. după cum credeau keynesiştii. − teoria monetară a ciclurilor industriale. versiunea lui Milton Friedman. indiferent de fază.exponenţi ai teoriei cantitative. − un mecanism specific „de transmisie” a influenţei banilor asupra factorilor reali de reproducţie: nu prin intermediul ratei dobânzii. O largă răspândire a curentului neoclasic al 78 . ci prin intermediul nivelului preţurilor comerciale. potrivit căreia masa monetară aflată în circulaţie sporeşte automat cu câteva procente anual. adoptate de guvern în legătură cu prezenţa costurilor variabile (loch-uri) între modificarea indicatorilor valorici în expresie bănească şi factorii reali ai producţiei. alcătuind o baza teoretică unică. conform căreia fluctuaţiile conjuncturii economice pot fi determinate de schimbările produse în masa monetară. ciclu etc. problema posibilităţii unei relaţii inverse şi ignorând practica formării monopoliste a preţurilor. Cu toate că monetarismul se caracterizează printr-o serie de orientări şi modificări ce se completează reciproc. care include: − teoria monetară cantitativă.

Patinkin. încă. Totodată. rolul activ al masei monetare a început să fie determinat nu numai de emisiune. Drept consecinţă. Tezele conceptuale sus-enunţate ale monetarismului contemporan (modern) au fost utilizate de către organele guvernamentale în combaterea stagflaţiei şi au servit drept bază teoretică pentru programele statului de reglementare monetară şi de credit a economiei. D. apariţia fenomenelor de criză în economie. deşi a contribuit întrucâtva la stoparea proceselor inflaţioniste. bazată pe acesta. leagă utilizarea beneficiilor pentru trei scopuri (consum. clar se evidenţiază trei orientări de bază: metalistă. al cărei reprezentant este D. Principala divergenţă a teoriilor monetare contemporane constă în faptul că adepţii lui M. apoi – în capital efectiv. nominalistă şi cantitativă. după care urmează investiţiile în hârtii de valoare. Concluzie Modificările principiilor conceptuale ale teoriilor economice la general. au grăbit. În lucrările sale. în cazul dat. favorizând creşterea şomajului într-o serie de ţări capitaliste dezvoltate. D. Astfel. el a complicat formula simplă a dependenţei direct proporţionale dintre masa monetară şi preţuri. precum şi celor monetare sunt determinate de condiţiile social-economice într-o etapă sau alta a dezvoltării societăţii. ci şi de modificarea „rezervelor de casă”. Patinkin. În teoriile monetare. Patinkin porneşte de la dependenţa cauzală direct proporţională dintre masa monetară şi preţuri. el consideră că „rezervele de casă” sunt cea mai lichidă formă investiţonală. Friedman atribuie economiei stihinice 79 . Implementarea ideilor monetariste.monetarismului şi a versiunii cambridgeiste a teoriei monetare cantitative. cât şi de nivelul general al preţurilor. investiţii şi „rezerve de casă”) atât de stabilirea preţurilor „convenţionale”. a fost înregistrată în anii ’70 ai secolului XX.

91100 2.. adepţii lui J. Caracterizaţi principalele poziţii ale variantei Cambridge a teoriei monetare cantitative (sau a teoriei „soldurilor de casă”). Ф. 2. condiţionată de funcţionarea mecanismelor de concurenţă şi de formare a preţurilor. Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor: 1. Caracterizaţi principalele poziţii ale metalismului (teoria monetară metalistă). Basno C. Floricel C. Caracterizaţi principalele poziţii ale teoriei monetare cantitative. Москва: ЮНИТИ. Общая теория денег и кредита. 5. bănci. Жуков Е. Dardac N.. Monedă. Keynes se pronunţă pentru intervenţie în procesele economice. 147-154 80 . 1997. c. Bucureşti. Caracterizaţi principalele poziţii ale monetarismului contemporan.de mărfuri o deosebită stabilitate internă. 4. pag. Editura Didactică şi pedagogică. 3. Literatura: 1. 2000. Caracterizaţi principalele poziţii ale teoriei monetare nominaliste. credit.

funcţia de înlocuire a monedei. CREDITUL ŞI DOBÂNDA Capitolul 5. ♦ Rolul sistemului bancar şi a Băncii Centrale în efectuarea operaţiilor de creditare. conţinut. funcţia de economisire. Operaţiunile de credit întră în atribuţiile celor mai diverse instituţii bancare şi parabancare. ♦ Formele organizaţiilor bancare şi financiare de creditare. ♦ Funcţiile creditului: de redistribuire. Noţiunile fundamentale: Sistem creditar. de accesul liber la resursele băneşti. de economisire. de înlocuire a monedei efective cu titlurile de credit. de stimulare. precum şi în soluţionarea problemelor sectorului cheltuieli a bugetului de Stat. exigibilitate şi rambursabilitate. al cărei scop este atragerea şi acumularea mijloacelor temporar disponibile. de siguranţa şi gradul de garanţie a îndeplinirii obligaţiilor de către 81 . de accelerare a concentraţiei capitalului. esenţă. De aceea sistemul de organizare a deservirii financiare şi de credit joacă un rol important în dezvoltarea businessului subiecţilor economici şi al populaţiei. funcţia de redistribuire a capitalului.Partea II. De eficacitatea şi funcţionarea neîntreruptă a mecanismului financiar şi de credit. STRUCTURA ŞI FUNCŢIILE SALE Obiectivele de studiu ♦ Creditul: necesitate. Activitatea de credit reprezintă o sferă a iniţiativei private (antreprenoriatului). apoi repartizarea acestora între anumite verigi economice în condiţii de plată. ESENŢA SISTEMULUI DE CREDIT. organizaţiile financiare de creditare. concentrarea capitalului. trăsăturile caracteristice ale creditului. principii.

dar pot fi şi un obstacol. Sistemul de credit modernizat. 82 . se caracterizează prin forme juridice de organizare mult mai progresiste. Spre deosebire de finanţarea bugetară nerambursabilă. pentru a-l oferi ulterior spre folosinţă pe un anumit termen. în special a sferei producţiei materiale şi serviciilor.debitori şi creditori depinde în mare măsură nu numai obţinerea la timp şi în cantităţi suficiente a mijloacelor necesare de către anumite unităţi gospodăreşti. dispunând de un mecanism adecvat realizării operaţiunilor de credit. subiecţilor economici. formele şi mecanismele preponderente de gospodărire pot favoriza dezvoltarea şi perfecţionarea relaţiilor financiare şi de credit. La rândul lor. cât şi a mijloacelor împrumutate. Actualul sistem de credit are ca scop mobilizarea capitalurilor şi veniturilor temporar disponibile ale societăţii. în faza tranzitorie de constituire a principiilor economiei de piaţă. inclusiv a relaţiilor financiare şi de credit. populaţiei şi statului (guvernului). ci şi ritmurile dezvoltării economiei naţionale în ansamblu. a făcut să devină necesară şi reformarea radicală a sistemului de credit – acest pivot al activităţii vitale a societăţii. frânând realizarea firească şi eficientă a scopurilor lor practice. verificate de experienţa mondială. sistemul de credit a prins a stimula mai eficace atât întrebuinţarea propriului capital. Trecerea la reformarea sistemului directiv-distributiv de reglementare centralizată şi rigidă a economiei. Fiecărei etape a dezvoltării economiei îi corespunde un anumit sistem de forme organizaţionale şi metode economice de realizare a obiectivelor sus-enunţate. care a unit din punct de vedere organizaţional băncile şi alte instituţii financiare de credit. gratuită. care corespund nevoilor efective ale producţiei sociale. organizaţii administrativteritoriale şi alte structuri. cu condiţia rambursării şi achitării unei plăţi prestabilite. acumularea şi transformarea acestora în capital de împrumut.

fiecare dintre acestea îndeplinindu-şi funcţiile specifice de acumulare şi distribuire a capitalului bănesc. în vederea implementării relaţiilor de credit. în condiţiile actuale.A.U. în ansamblul lor. Acest sistem întruneşte diverse forme de credit şi. este diversă şi structura organizaţiilor de credit. ca un ansamblu. conceptul de „sistem de credit”. S. ambele verigi ale sistemului de credit. Gradul de dezvoltare a structurilor enumerate. care alcătuiesc. un complex de forme şi funcţii organizaţional-juridice specializate. în primele niveluri intră diverse tipuri de bănci.. De regulă. este diferit. ca şi orice ramură a economiei naţionale. casele de scont). care reprezintă organizaţiile bancare şi parabancare. Respectiv. Pot fi evidenţiate două grupuri omogene de relaţii de credit specifice: cele din cadrul instituţiilor bancare şi cele din cadrul instituţiilor nebancare. iar în ultimele – instituţiile specializate financiare şi de credit nebancare. De aceea împărţirea funcţiilor între anumite verigi ale sistemului de credit este motivată obiectiv prin diversitatea metodelor şi mijloacelor de activitate ale acestora şi rolul diferit pe care îl au în procesul de reproducţie a capitalului. Japonia. sistemul de credit s-a constituit. pot fi definite particularităţile sistemelor de credit din diverse ţări. Primul susbsistem include bănci şi alte instituţii de tip bancar (de exemplu. unde funcţionează normal mecanismul de piaţă care autoreglează procesul de deservire a necesităţilor pieţei prin intermediul masei monetare.În ţările industriale avansate. respectiv. Sistemul de credit. în diferite ţări. sunt caracteristice sistemele de credit cu trei sau patru niveluri. Cel de-al doilea sistem este reprezentat de instituţiile specializate financiare şi de credit şi cele poştale şi de asigurări. necesită o organizare corespunzătoare a verigilor 83 . După numărul de verigi ale sistemului de credit şi gradul de dezvoltare a acestora. formează aşa-numitele subsisteme bancar şi parabancar. Pentru majoritatea ţărilor puternic industrializate din Europa de Vest.

sale. prin folosirea pârghiilor existente. organul administrativ este abilitat cu funcţia de supraveghere (monitorizare) a activităţii instituţiilor de credit. o anumită ordine ierarhică a structurii elementelor ce o alcătuiesc: evidenţierea verigii centrale administrative şi a organelor inferioare (funcţionale). care deţin licenţa sa. În vederea coordonării activităţii acestora din urmă. nu-şi exercită direct influenţa şi nu-şi îndeplineşte funcţiile de reglementare. În afară de aceasta. Principala sarcină a organului administrativ constă în a asigura continuitatea şi siguranţa funcţionării sistemului de credit. Banca Centrală. precum şi alte instituţii specializate în operaţii pur bancare. căruia îi revine cea mai mare pondere a sarcinii de deservire financiară şi de credit a ciclului economic. prestate către anumite unităţi economice.F. în a nu permite creşterea sau reducerea neîntemeiată a volumului operaţiunilor de credit. eficienţa financiară şi de credit a ciclului economic. Unicul organ coordonator al activităţii instrumentelor de credit este Banca Centrală (de emisiune). instituţiile financiare şi de credit specializate (I. verificare şi supraveghere decât privind instituţiile bancare.) se caracterizează prin subordonare dublă: 84 . ce se manifestă prin interconexiunea operaţiunilor financiare şi de credit şi prin raporturile reciproce dintre diverse sectoare ale pieţei serviciilor financiare şi de credit. nucleul sistemului de credit îl alcătuieşte sistemul bancar. efectuând totodată analiza acestei activităţi şi îndreptând-o.S. pe făgaşul necesar. Asupra celorlalte verigi ale sistemului de credit. care îndeplineşte funcţiile de gestiune a proceselor de organizare a deservirii financiare şi de creditdecontare a economiei. Banca Centrală şi instituţiile sale nu-şi pot exercita influenţă directă decât în anumite situaţii. însă. iar în majoritatea cazurilor – doar o influenţă intermediată.C. Conform specializării funcţionale şi volumului serviciilor financiare de credit.

verigile inferioare ale sistemului de credit se pot afla concomitent în subordonare dublă sau triplă. iar la nevoie – instituţiile special desemnate şi abilitate de către Banca Centrală. de un „mecanism de transmisie” adecvat. Ca propagatori ai măsurilor adoptate de Banca Centrală pot servi instituţiile sale regionale. se practică divizarea sistemului bancar şi parabancar în sectoare. abilitată cu organizarea acţiunilor şi măsurilor de 85 . sectorul companiilor leasing ş. de conducere. sectorul băncilor funciare. Şi nu rareori se întâmplă că unele cerinţe normative. ce includ o serie de instituţii similare după caracteristicile lor funcţionale. care să contribuie la aducerea cât mai operativă la cunoştinţa verigilor inferioare a deciziilor adoptate de conducerea de vârf. De exemplu. Scopul principal al acestei divizări constă în instituirea unor reguli şi proceduri regulatoare diferenţiate în funcţie de specificul organizării operaţiunilor şi activităţii instituţiilor fiecărui sector.C. şi verigile inferioare. I. Pentru a stabili contacte şi relaţii durabile între veriga superioară. de rigoare ale unui departament nu se potrivesc cu indicaţiile altui departament.S. În felul acesta..pe de o parte. investiţionale etc. situaţie care permite instituţiilor de credit să manevreze. Pentru realizarea principalelor obiective ale politicii Băncii Centrale. aceasta din urmă desemnează o Instituţie Centrală a sectorului respectiv.a. specializându-se în anumite operaţiuni financiare. e nevoie de existenţa unor canale sigure de legătură. pe de altă parte. nimeresc sub impactul acţiunilor de reglementare ale departamentelor de resort. acestea sunt nevoite să se conducă după regulile în vigoare ale Băncii Centrale. fiind legate de efectuarea operaţiunilor financiare şi de credit. de asigurare. făcând uz de indicaţiile normative cele mai convenabile lor. sectorul creditului de consum.F. În scopul creşterii gradului de eficacitate şi operativitate a măsurilor de reglementare ale Băncii Centrale.

cât şi ţărilor cu regimuri totalitare de guvernare (administrativă de comandă). decât pentru două categorii de clienţi – băncile comerciale şi cele specializate şi structurile guvernamentale. în primul rând. două tipuri de structură a sistemului bancar: cu un singur nivel şi cu două niveluri. În cadrul sistemului bancar cu un singur nivel. care ocupă primele două niveluri ale sistemului 86 . după cum rezultă din analiza structurii organizaţional-funcţionale.reglementare şi verificare. cele mai importante unităţi structurale. Astfel. de conducere. ca centru administrativ. Acest principiu structural este caracteristic atât ţărilor cu structuri economice în curs de dezvoltare. În cazul dat. relaţiile pe orizontală presupun relaţii de parteneriat bazate pe drepturile egale dintre diferite verigi. Sistemul bancar cu un singur nivel presupune predominarea relaţiilor orizontale dintre bănci. pentru reglementarea şi supravegherea funcţionării pieţei de servicii financiare şi de credit. în sensul deplin al cuvântului. pot fi remarcate. se produce divizarea funcţiilor administrative şi operaţionale. conform legislaţiei bancare şi ierarhiei sistemului de credit. care sunt parte integrantă a întregului sistem bancar. se află pe aceeaşi treaptă ierarhică. îndeplinind funcţii analogice de prestare a serviciilor de credit şi de decontare şi plată pentru clientela sa. În funcţie de modul de cosubordonare a instituţiilor de credit. Banca Centrală nu mai rămâne bancă. universalizarea operaţiunilor şi funcţiilor lor. toate instituţiile de credit. Relaţiile de subordonare pe verticală sunt relaţiile dintre Banca Centrală. Sistemul bancar cu două niveluri se bazează pe relaţiile reciproce dintre bănci sub două aspecte: pe verticală şi pe orizontală. inclusiv Banca Centrală. devenind însă prioritare funcţiile sale de „bancă a băncilor” şi de administrare a activităţii instituţiilor bancare. legate de deservirea economiei. şi verigile inferioare – băncile comerciale specializate.

În categoria operaţiunilor bancare tipice întră: − atragerea mijloacelor în conturile de decontare (curente) şi pentru depuneri (investiţii) pe termen. ocupă primul loc după volumul propriilor resurselor). decontărilor în numerar. tradiţional. servirea de casă. apoi. dispărând treptat limita dintre tradiţionalele operaţiuni bancare şi cvasibancare. Acesta este cel mai răspândit grup de instituţii de credit (ele. legate de acest gen de activitate. sunt băncile. depuneri) fixate pe sume. exigibilitate şi rambursabilitate. care prestează partea majoritară a serviciilor şi. în fond. cadrul operaţiunilor bancare s-a lărgit considerabil. Băncile de emisiuni. sunt instituţii de profil universal (cu excepţia doar a unui număr mic dintre acestea). În funcţie de specificul funcţiilor îndeplinite. Actualmente. Acestea.bancar. băncile se clasifică în doua categorii de bază: cu drept de emisiune şi fără drept de emisiune. pe care le vom analiza la sfârşitul acestei prelegeri). gestionarea depozitelor şi altor bunuri ale clienţilor). Practicând intermedierea în sfera creditelor. de regulă. abilitate cu dreptul de emitente a semnelor monetare 87 . persoanelor juridice şi fizice (intermedierea plăţilor. respectiv. − executarea decontărilor. sunt băncile centrale. Totuşi. băncile îşi asumă anumite riscuri (legate de pierderea rezervelor şi veniturilor băneşti acumulate) faţă de clientelă şi deponenţi. Prin urmare. sfera de activitate a băncilor include comerţul (tranzacţiile) cu bani şi prestarea de servicii. − darea cu împrumut a mijloacelor acumulate în condiţii de plată. specificul activităţii băncilor constă în faptul ca resursele bancare se formează pe bază de titluri de creanţă (depozite. şi limita dintre operaţiunile bancare şi parabancare (din nivelurile 3 şi 4 ale sistemului de credit.

de regulă. s-ar dezorganiza întreaga circulaţie bănească a ţării. Statul. − determinarea bazelor juridice şi precizarea principiilor de funcţionare a instituţiilor financiare şi de credit. de care nu pot dispune alte bănci. „bancă a băncilor”. constă în gestionarea activităţii de emisiune. − stabilirea obiectivelor prioritare ale politicii monetare şi de credit şi ale politicii valutare a ţării şi realizarea lor. cele mai caracteristicile pentru Banca Centrală sunt: − emiterea banilor şi controlul asupra circulaţiei băneşti. Principala sarcină a băncilor care îndeplinesc funcţiile de băncii centrale şi care nu fac comerţ cu marfă monetară decât în mediul bancar. de credit şi de decontare şi plată a sistemului bancar. nici organe ale conducerii (administraţiei) de stat în sensul tradiţional al cuvântului. fiindcă pasivele sale includ mijloacele bugetare şi numerarul aflat în circulaţie. Printre alte funcţii. a pieţelor de operaţiuni de credit pe termen scurt şi pe termen lung. − funcţia de centru de decontare şi de rezervă al băncilor. a structurii lor organizaţionale. căci dacă ar fi împuternicite toate băncile cu dreptul de emitere a banilor. Banca de emisiuni dispune de sume foarte mari de bani. fără a stabili nemijlocit relaţii cu anumite unităţi economice. − rolul de „creditor în ultimă instanţă”. În ierarhia 88 . în jurul căruia se grupează toate celelalte bănci şi instituţii de credit. precum şi a tipurilor documentelor de plată care circulă în ţara dată. Banca de emisiuni devine un adevărat centru de organizare a activităţii bancare a ţării. nu abilitează cu dreptul de emisiune decât o singură bancă.destinate circulaţiei. Această situaţie îi o sferă posibilitatea de a acorda sprijin tuturor celorlalte bănci şi de a dirija activitatea acestora. Practica mondială cunoaşte diferite metode de constituire a băncilor centrale. „bancher al guvernului”. Ele nu reprezintă nici organizaţii comerciale.

care reprezintă unul din capitolele de bază ale pasivului bilanţului său. − uniunea de tip asociativ (cu participarea sau fără participarea structurilor de stat). a creditului. ci şi îndeplineşte funcţia de organ al reglementării de către stat a economiei. operaţiunile de credit şi reescont. 89 . În conformitate cu funcţiile sus-indicate. Un rol important în organizarea operaţiunilor în pasiv ale Băncii Centrale îl joacă resturile de mijloace (soldurile) în conturile bancare corespondente şi de rezervă. Pentru a-şi putea îndeplini funcţiile. conturile structurilor şi organizaţiilor guvernamentale. nu numai că păstrează rezervele oficiale de aur şi valută. cea mai mare importanţă o au tranzacţiile cu hârtii de valoare de stat.sistemelor bancare ale ţărilor cu o economie de piaţă dezvoltată. depunerile de valori în aur şi valută. numerarul (soldurile) de casă. Banca Centrală ocupă un loc special. sunt sistematizate şi operaţiunile active şi pasive ale Băncii Centrale. în condiţiile actuale. Principala sursă a rezervelor sale este emiterea semnelor băneşti. Principalele forme juridice de organizare a activităţii Băncii Centrale. precum şi capitalul (fondurile) şi rezervele băncilor. Dintre operaţiunile active. reglementării circulaţiei băneşti. − societatea pe acţiuni. Banca Centrală are nevoie de o largă reţea de instituţii regionale şi de un aparat central. Ea nu numai că deţine monopolul emiterii bancnotelor (biletelor de bancă). o parte din ale cărei acţiuni aparţin statului (sau statul nu participă de loc). sunt: − Banca Centrală unitară cu o participare de 100% a statului la formarea capitalului ei. Abilitarea Băncii Centrale cu drepturile sus-enumerate şi cu alte drepturi (acestea vor fi analizate mai detaliat într-o prelegere special rezervată) asigură funcţionarea eficientă a primelor două niveluri ale sistemului bancar. alte pasive.

În ultima perioadă. Principalele funcţii tradiţionale ale băncii comerciale sunt: − acumularea mijloacelor. Băncile celui de-al doilea nivel asigură intermedierea în sfera creditelor şi investiţiilor. în ansamblu. cu toate tipurile de operaţiuni financiare. − creditarea anumitor unităţi economice. Principala componentă a acestei verigi o reprezintă băncile comerciale (universale) a căror activitate este universală. care execută. legate de deservirea ciclului economic al clientelei lor. executării plăţilor.sistemul de bănci independente. se angajează din ce în ce mai mult într-o activitate − 90 . Activitatea de intermediere a băncilor face să scadă gradul de risc şi incertitudine în sfera economică atât în ţară cât şi dincolo de hotarele ei. băncile comerciale universale. sistematizarea operaţiunilor de efectuare a plăţilor. altor servicii bancare. − asigurarea funcţionării mecanismului de decontare şi plăţi. de credit şi decontare. persoane juridice şi fizice. funcţiile de Bancă Centrală. organizarea decontărilor în domeniul economiei naţionale. Concentrând cea mai mare parte a capitalului de împrumut. − scontarea cambiilor şi evidenţa operaţiunilor cu aceste titluri. Alcătuiesc veriga inferioară a sistemului bancar (ocupând al doilea nivel în ierarhia sistemului de credit). de la 100 la 300 de feluri de operaţiuni. Băncile comerciale (universale). potrivit unor calcule. prestarea serviciilor financiare şi de credit pentru ciclul economic intern şi extern. care îndeplinesc. care constă dintr-o reţea de instituţii bancare independente (autonome) şi care prestează nemijlocit servicii de credit şi decontare pentru clientelă pe baze comerciale. practic. băncile comerciale se ocupă. economiilor şi sumelor băneşti temporar disponibile.

de la 3 la 6 luni). leasing şi factoring şi practicând şi alte genuri de servicii financiare şi de credit.necaracteristică lor. includerea lor în componenţa holdingurilor bancare sau a marilor companii financiare ce pot presta un spectru larg de servicii financiare. băncilor bursiere. Drept un alt tip de specializare poate servi prestarea de servicii doar unei anumite categorii de clienţi (de exemplu. precum şi modul de organizare a lucrului cu clientela. căci acest tip de specializare influenţează în principiu caracterul activităţii băncii. structurii bilanţului băncii. de antreprenoriat financiar. de regulă. Băncile specializate. concurând pentru atragerea noilor clienţi cu perspectivă. comunale) sau specializarea într-o anumită ramură. inclusiv pe calea lansării împrumuturilor prin emiterea de obligaţiuni şi acordării de împrumuturi pe termen lung. Cel mai pregnant se manifestă specializarea funcţională a băncilor. O particularitate a activităţii băncilor de investiţii constă în orientarea acestora spre deservire şi participarea la activitatea de emisiune şi de fundare a companiilor industriale. Aceste bănci adesea sunt foarte eficiente atât din punct de vedere a sistemului bancar însuşi. netradiţionale pentru bănci. pătrunzând în anumite sfere. pentru atragerea şi plasarea mijloacelor băneşti temporar 91 . a unui sau două servicii pentru majoritatea clienţilor lor. Băncile de investiţii şi de inovaţii sunt specializate în acumularea mijloacelor băneşti pe termene lungi. cât şi a întregii ramuri industriale. determină specificul formării activelor şi pasivelor. Băncile de scont şi de depozit sunt specializate în operaţiuni de acordare a creditelor pe termen scurt (în medie. Activitatea băncilor specializate are ca scop prestarea. cooperatiste. lărgind mereu spectrul serviciilor prestate şi îmbunătăţind calitatea lor.

în volumul total al operaţiunilor active. cooperativele. contribuirea la deservirea financiară şi de credit şi la dezvoltarea sferei cooperaţiei. altfel zis. Scopul organizării şi activităţii băncilor cooperatiste (cooperativelor) nu este obţinerea profitului. majoritatea lor practică administrarea facturilor scadente cu diverse regimuri de utilizare. o pondere esenţială au operaţiunile de credit şi de scont cu poliţe (cambii) comerciale cu scadenţă scurtă. În volumul operaţiunilor active predomină depunerile ipotecare gajate cu bunuri imobiliare şi hârtii de valoare. desigur. cu excepţia sumelor deosebit de mari. alte construcţii). Specificul formării pasivului băncilor ipotecare constă în ponderea considerabilă a fondurilor proprii şi atrase pe calea lansării de obligaţiuni ipotecare şi a titlurilor de gaj. pe lângă fondurile tradiţionale. şi a fondurilor de rezervă cu destinaţie specială. care permit retragerea mijloacelor depuse la termen.disponibile. garantate cu imobile. Băncile de economii (banca de împrumut şi economii. În 92 . pentru a căror retragere băncile cer să fie informate din timp. de regulă. ci satisfacerea necesităţii de servicii bancare a membrilor cooperativei de credit sau. banca de împrumut şi ajutor reciproc) acumulează venituri şi economiile populaţiei şi acordă împrumuturi pentru necesităţi de consum. Aceste bănci îşi organizează activitatea pe baza atragerii depunerilor mici pe un anumit termen. clădiri. Specializarea băncilor ipotecare constă în acordarea de credit ipotecar garantat (reipotecat) cu bunuri imobiliare. Factori ai băncilor cooperatiste sunt. practic. Specificul operaţiunilor constă în existenţa. iar. deşi. ca să-şi înştiinţeze clientela. oricând şi fără nici o restricţie. precum şi acordarea de credit populaţiei. Băncile ipotecare (funciare) efectuează operaţiuni de credit pentru atragerea şi plasarea mijloacelor pe termen lung. Termenul informării diferă în mod esenţial de la bancă la bancă. gajate cu bunuri imobiliare (pământ.

respectiv. Băncile sociale (în participaţie) sunt bazate pe participarea colectivă. În funcţie de forma de organizare a activităţii. 93 . inclusiv din fondurile speciale. cât şi ca orice altă unitate economică. Crearea şi activitatea băncilor comunale sau a băncilor care deservesc economia locală. cu valori financiare şi materiale. instituţiile bancare se clasifică în bănci unitare. operaţiunile de andosare (prin procură). unipersonală şi au un singur proprietar – statul sau o persoană privată. de parteneriat a diferitelor persoane fizice şi juridice la formarea propriului capital. Fundarea băncilor comunale (municipale) are ca scop contribuirea la dezvoltarea şi prestarea serviciilor financiare şi de credit sferei economice locale. sociale (în participaţie) şi pe acţiuni. operaţiunile de scont şi factoring. au căpătat răspândire în mai puţine ţări. băncilor cooperatiste le este caracteristică practica acordării de împrumuturi. mai târziu. Există două tipuri principale: asociaţii şi societăţi pe acţiuni. caracterul şi specificul organizării procesului de gestiune şi. păstrarea valorilor. de regulă. formele şi felurile de control. operaţiunile de leasing şi factoring. consolidarea şi dezvoltarea economică ulterioară a persoanei juridice atât ca instituţie bancară. Totodată. Forma organizaţional-juridică de activitate este un factor extrem de important pentru crearea. De alegerea corectă a formei juridice. depind posibilităţile reale de sporire a fondurilor proprii şi de atragere a mijloacelor băneşti împrumutate.volumul operaţiunilor active se evidenţiază împrumuturile pe termen scurt şi pe termen mediu. Băncile unitare reprezintă instituţii bazate pe o conducere autoritară. fapt ce are o mare importanţă pentru activitatea băncilor. garantate. a procesului de producţie.

sau devin membre ale asociaţiilor interbancare sau intergospodăreşti. subordonare şi dependenţă directă. fundată în baza unui acord şi asocieri a unei părţi din patrimoniul membrilor care o alcătuiesc după principiul calităţii de membru. în scopul desfăşurării activităţii economice în comun şi obţinerii profitului.Asociaţia reprezintă o uniune de întreprinderi şi organizaţii (precum şi de cetăţeni). Societatea pe acţiuni este principala. iar actualmente şi cea mai eficientă formă juridică de organizare a activităţii. cât şi pe drepturile de proprietate. bazate atât pe principiile de asociere benevolă a unor structuri independente. grupări bancare. sunt create diverse uniuni bancare. sporirii eficienţei politicii promovate. iar între cele asociative – în activitatea organizaţiilor necomerciale (asociaţii. sindicate. în scopul protecţiei intereselor lor profesionale. societăţile pe acţiuni pot avea statut de companie subordonată sau de filială. Specializarea se manifestă cel mai pregnant în activitatea şi structura organizatorică a uniunilor asociative şi corporative. În funcţie de caracterul relaţiilor reciproce cu compania-pilot. uniuni. consorţii). Principalele particularităţi şi caracteristici ale activităţii structurilor asociative sunt: − caracterul benevol al calităţii de membru 94 . Asociaţiile şi uniunile. Băncile. În scopul coordonării şi elaborării de comun acord a acţiunilor. interbancare şi asociaţii intergospodăreşti. ligi) şi comerciale (carteluri. bazate pe sistemul de participare mutuală la capital sau pe relaţii contractuale. control şi administrare centralizată. înfiinţează diverse uniuni. fiind şi una din cele mai răspândite varietăţi de societăţi cu răspundere limitată.

bazat pe comunitatea de interese. 95 . ce s-au unit după principiul benevol şi pe baza comunităţii de interese economice. în perioada dintre întrunirile generale. Uniunile şi asociaţiile reprezintă organizaţii de sine stătătoare înfiinţate ca unităţi structurale independente. adunarea generală alege organul administrativ (consiliul de conducere). Asociaţiile şi uniunile au statut de persoană juridică. iar membrii lor îşi păstrează independenţa economică deplină şi drepturile de persoană juridică. procesele de pregătire şi realizare a deciziilor. balanţă şi patrimoniu autonom. Pentru conducerea întregii activităţi. Întreaga activitatea operativă valutar-financiară şi contractual-juridică este realizată de aparatul de specialişti calificaţi incluşi în schema de personal. − delegarea unei serii de împuterniciri uniunii asociative în baza deciziilor adoptate de membrii săi. întreprinderilor. Pentru administrarea diverselor tipuri de structuri asociative poate fi instituit un aparat executiv care să asigure funcţionarea organului superior şi celui executiv. Toate relaţiile economice şi de producţie şi celelalte raporturi reciproce dintre membrii asociaţiei şi dintre aceştia şi asociaţie se stabilesc pe bază de contract. cooperativelor şi populaţiei. Principalul obiectiv al activităţii lor este asigurarea îmbinării intereselor dezvoltării economice cu satisfacerea intereselor comerciale ale membrilor şi favorizarea dezvoltării şi sporirii volumului de producţie a mărfurilor şi serviciilor prestate organizaţiilor. − forma convenţională (pe baza de contract) de organizare a relaţiilor dintre asociaţie şi membrii acesteia.

a cărei scop este implementarea unui proiect. După atingerea scopului – realizarea programelor investiţionale. Membri ai ligilor pot fi băncile comerciale. pe bază contractuală. Organul suprem de conducere a ligii este adunarea generală a membrilor săi. iar patrimoniul său este împărţit proporţional contribuţiei fiecărui participant (membru). organizaţiile financiare şi de credit. Funcţiile de bază ale ligii bancare sunt: favorizarea dezvoltării independente a tuturor varietăţilor şi tipurilor de bănci şi instituţii de credit. care contribuie la dezvoltarea sferei bancare şi participă energic la activitatea băncilor. Toţi membrii ligilor sunt egali în drepturi. Sensul principal al activităţii ligii băncilor constă în unirea eforturilor tuturor membrilor lor în vederea perfecţionării sistemului bancar. uniunilor bancare în scopul realizării programelor cu caracter general bancar (informaţie. Activitatea consorţiului este organizată după principiul finanţării comune în participaţie a lucrărilor. În majoritatea lor. este consorţiul. şi coordonarea activităţii băncilor comerciale. sau alte uniuni profesionale. de tip comercial. activitatea ligii bancare e dirijata de un consiliu coordonator. precum şi alte persoane juridice şi fizice. participarea la formularea bazei legislative şi normative pentru prosperarea activităţii bancare. reprezintă sau asociaţii internaţionale. Consorţiul. comunicaţii. uniunile şi asociaţiile bancare. ţinând cont de practica mondială. corespunzător specificului activităţii 96 . de diverse unităţi economice. În perioada dintre adunările generale. tehnico-ştiinţifice sau altor programe – consorţiul sau îşi încetează activitatea. care reprezintă o asociaţie provizorie. programe investiţionale etc. inclusiv bănci. O formaţiune asociativă foarte răspândită. iar conducerea curentă a activităţii ligii o înfăptuieşte organul ei executiv – direcţia ligii bancare. sau uniuni pur interbancare.).Ligile. sociale. sau se încheie un nou contract consorţial.

sunt cunoscute cu denumirea de sindicate şi asociaţiile bancare provizorii. şi le 97 . comercializează de sine stătător producţia în conformitate cu contractul încheiat. Persoanele juridice-membre ale cartelului îşi păstrează independenţa economică. furnizată de întreprinderile sindicatului. bănci.organizaţiilor fondatoare. de sindicat. deşi toţi membrii sindicatului continuă să fie persoane juridice de sine stătătoare. Adesea uniunile consorţiale bancare se mai numesc sindicate bancare. sau de unul dintre membrii săi. condiţiile de comercializare şi delimitare a pieţelor de desfacere. organizaţii. desfăşurată de clienţi. care asigură în mod centralizat desfacerea şi efectuează achiziţiile. iar pe cea de producţie – parţial. mărfuri şi servicii. fapt care permite eliminarea concurenţei dintre partenerii lui în domeniul achiziţiilor de materie primă şi vânzării producţiei finite. înfiinţate pentru realizarea unor lansări (emisiuni) importante de hârtii de valoare. adună toate comenzile de producţie. sau de un organ administrativ special creat în acest scop. organizaţii. În asemenea caz. Sindicatele bancare. Direcţia. Cartelul este o asociaţie de întreprinderi. ci şi asociaţiile acestora. Membri ai sindicatului pot fi nu numai întreprinderile şi băncile. Este un tip de asociaţie de întreprinderi. acestea îşi pierd independenţa comercială complet. preţurile şi tarifele de vânzare. conform unei înţelegeri între parteneri. deservirea activităţii de emitere-fondare. ce presupune centralizarea aprovizionării membrilor săi şi desfacerii mărfurilor produse de ei. Sindicatul poate fi condus. bănci. Sindicatul. precum şi după principiul răspunderii materiale pentru neexecutarea sau executarea lor inadecvată. În practica bancară. care trebuie să fie abilitat cu drepturile corespunzătoare şi să aibă statut de persoană juridică. la a cărui bază stă acordul cu privire la cotarea volumului de producţie.

putem remarca două tipuri de organizaţii de acest gen. Întreprinderile-membre al concernului. economică externă şi administrativă. servicii de factoring). financiare şi comerciale. unind diverse structuri ale pieţei respective întrun singur sistem. în fond.repartizează corespunzător cotelor stipulate în contract. prestării de servicii pentru o clientelă mai specifică (de exemplu. Cea mai cunoscută formă de tratare a noţiunii de concerne este aceea de uniune a unui număr mare de întreprinderi industriale. nivelurile sale trei şi patru: 98 . societăţi şi bănci. În componenţa concernului intră holdingul (societate-pilot pe acţiuni) şi societăţile pe acţiuni subordonate lui. determină în sistemul de credit. Activitatea lor se concentrează. respectiv. fără calcularea precisă a sumei acestora. înfăptuiesc o activitate în comun pe baza centralizării funcţiilor pentru dezvoltarea tehnico-ştiinţifică şi de producţie. unul ori două tipuri de servicii. de organizaţii. financiară. precum şi o activitate investiţională. de regulă. în fond. instituţiile financiare de credit nebancare îşi formează resursele pe baza creanţelor specifice. deservirii unui segment redus al pieţei şi. În funcţie de gradul de stricteţe a reglementării şi licenţierii activităţii instituţiilor parabancare. Acumulările şi economiile persoanelor juridice şi fizice sunt investite de instituţiile financiare şi de credit ale sferei nebancare în efecte corporative şi de stat. bazată pe forma publică de proprietate şi deţinere a pachetului majoritar de acţiuni. Aceste instituţii financiare şi de credit specializate diferă de celelalte prin orientarea lor. Concernele. asupra organizării micului credit. Instituţiile financiare şi de credit nebancare completează spectrul operaţiunilor efectuate de bănci pe piaţa capitalurilor de împrumut. sau prin faptul că deservesc anumite categorii de clienţi. sau prin aceea că prestează. în temei. Nivelurile trei şi patru ale structurii ierarhice a sistemului de credit includ organizaţiile parabancare. care. Spre deosebire de bănci.

iar cotele lui de participare reprezintă partea sa socială.F.). − creditul universal. care oferă. O altă formă de organizare a societăţilor de asigurări sunt societăţile pe acţiuni. când există o delimitare precisă între operaţiunile bancare şi cele parabancare şi când se aplică interdicţii şi se impun limite pentru bănci privind efectuarea operaţiunilor cvasibancare şi nu este permisă exercitarea funcţiilor bancare „clasice” ale instituţiilor financiare de credit specializate (I. din contul vânzării poliţelor de asigurare cetăţenilor şi oamenilor de afaceri (întreprinzătorilor) sunt folosite pentru cumpărarea obligaţiunilor companiilor industriale şi comerciale. care înfăptuiesc asigurarea. − Companiile de asigurări sunt cele mai importante dintre instituţiile financiare şi de credit specializate.C.S. s-ar putea stabili unele restricţii). companiile de asigurări pot face investiţii substanţiale în efecte de mare rentabilitate cu termene fixe de stingere.creditul specializat. efectelor de stat. când fiecare posesor de poliţă de asigurare este totodată coproprietar al companiei. acţiunilor. Companiile de investiţii au căpătat o răspândire largă în ţările cu economie de piaţă avansată şi reprezintă societăţi pe acţiuni care se ocupă cu acumularea de fonduri băneşti de la investitorii particulari prin metoda emiterii propriilor hârtii de valoare şi plasarea ulterioară a acestora în acţiuni şi obligaţiuni 99 . Mijloacele acumulate. Marile societăţi de asigurări se organizează sub formă de companii mutuale. Deoarece afluxul de mijloace băneşti sub formă de prime şi venituri din asigurări este cu mult mai mare decât sumele plăţilor anuale către deţinătorii de poliţe. adică îşi asumă obligaţia să recompenseze pagubele o dată cu intrarea în vigoare a cazului de asigurare. tuturor tipurilor de instituţii de credit posibilitatea de a presta diferite genuri de servicii financiare şi de credit (ce-i drept. practic.

Aceste mijloace se investesc. aceste companii tind. care se cotează pe piaţa titlurilor de valoare şi nu pot fi răscumpărate până în momentul lichidării companiei). care şi-au încredinţat propriile economii companiilor de investiţii. efectuate cu hârtii de valoare ale fondurilor).ale persoanelor juridice din ţară şi din străinătate. iar plata pensiilor este executată din încasările şi veniturile curente (fonduri de pensii care n-au fost constituite din fondul centralizat). iar companiile de tip deschis – pot atrage credite bancare. precum şi din veniturile provenite din operaţiunile active (în temei. prin procură. Deoarece capitalul poate fi investit în diferite hârtii de valoare. În funcţie de metodele de acumulare a resurselor. mai cu seamă. companiile de investiţii sunt în drept să folosească în proporţii limitate. Resursele lor se acumulează din vărsămintele regulate ale persoanelor juridice şi fizice. Fondurile de pensii sunt create de companiile private sau de stat pentru a executa plata pensiilor muncitorilor şi funcţionarilor care au atins vârsta respectivă. Producându-se în calitate de intermediar financiar. să-şi asigure lor şi investitorilor beneficii cât mai mari şi mai sigure. Fondurile pot fi gestionate de către întreprinderi sau. în definitiv. companiile de investiţii se clasifică în două categorii principale: de tip închis (cu un număr fix de acţiuni emise. mijloacele luate cu împrumut: companiile de tip închis pot lansa (emite) obligaţiuni de împrumut plasabile pe piaţa hârtiilor de valoare. de tip deschis (aceste companii oricând îşi pot vinde şi răscumpăra noile acţiuni emise de ele). În afara propriilor mijloace. riscul acestor investiţii scade considerabil pentru investitorii privaţi. în efectele întreprinderii care a creat fondul. precum şi ale companiilor conexe şi subordonate (fondurile de pensii constituite din fondul centralizat). de către bănci (fondurile neasigurate) şi companiile de 100 .

cambii şi alte documente prezentate băncilor-membre ale Camerei. îşi extind spectrul de operaţiuni şi servicii prin efectuarea tranzacţiilor leasing. fapt ce le permite să controleze activitatea acestora. trebuie să verse suma ce o datorează în contul Camerei de decontare. Camerele de decontare (de cliring) sunt instituite pentru efectuarea plăţilor prin compensarea reciprocă a datoriilor şi creanţelor între bănci. Camera de decontare nu efectuează compensările decât în bază de cecuri. În plus. efectuând totodată operaţiuni financiare de credit şi coordonând toate acţiunile. efectuate cu toţi ceilalţi membri ai Camerei. încasează şi eliberează mijloace băneşti. acestea acumulează un număr mare de acţiuni de la firmele industriale şi comerciale. acestea din urmă acumulează economii de la populaţie. Principalele surse de mijloace ale companiilor financiare sunt depozitele pe termen.asigurare (fonduri asigurate). ocupă un loc important holdingurile. Camera calculează soldul global al fiecărei bănci. În mediul companiilor financiare. destinate cumpărării mărfurilor de folosinţă îndelungată. 101 . cele de intermediere. Sistemul poştal şi de economii reprezintă o varietate deosebită a instituţiilor financiare de credit specializate. factoring etc. iar băncile cu sold creditor – să primească banii cuveniţi de la ea. Companiile financiare acordă credit solicitanţilor (clientelei) cumpărând titlurile lor de creanţă. La sfârşitul zilei. Companiile financiare. Prin intermediul oficiilor poştale. când companiile industriale îşi acordă reciproc credite comerciale. instituţiile financiare şi populaţie. Băncile care au sold debitor la decontările zilei expirate. în ultima perioadă. cele specializate în acordarea unor împrumuturi mici solicitanţilor individuali. Există trei tipuri de companii financiare: cele de credit pentru consuma.

Firmele de factoring organizează vânzarea de conturi către firma-factor. Serviciile de factoring sunt prestate. marilor companii. achită iniţial doar partea majoritară din plata cuvenită (80-90% din suma totală a facturilor). 102 . apoi le dau cu chirie întreprinderilor arendaşe. fără a-şi cheltui banii. Leasingul este avantajos atât pentru organizaţiile de leasing. de regulă. acesta. de întocmire regulată a situaţiilor cu privire la starea conturilor şi încasarea datoriilor (împrumuturilor). care achită chiria pe parcursul utilizării obiectelor de arendă. care efectuează un volum impunător de operaţii comerciale. de procurarea maşinilor şi utilajului se ocupă companiile şi firmele de leasing subordonate băncilor. de regulă. există diverse tipuri de servicii factoriale: cumpărarea facturilor cu rabat şi cu achitarea plăţii către factor. Primele obţin din aceste tranzacţii beneficii. aceştia din urmă. care poate fi reprezentată de orice bancă comercială. Deoarece întregul risc de neplată a facturilor şi-l asumă factorul. se aleg cu fondurile fixe de care au nevoie în activitatea lor economică. În cazul acestor tranzacţii. garantarea achitării totale a plăţii pentru marfa livrată. De regulă. firme.Firmele de leasing cumpără maşini şi utilaj. plătitorul pe bază de cont (debitorul) primeşte un aviz cu privire la vânzarea creanţelor sale şi este dator să achite plăţile necesare nemijlocit factorului. cât şi pentru arendaşi. asumarea de către factor a răspunderii pentru toate operaţiunile de evidenţă a vânzărilor companiei şi de administrare a conturilor (facturilor) debitorilor acesteia. iar ceilalţi bani îi trece în rezerva ce urmează să fie restituită după achitarea de către debitor a întregii sume datorate. companie financiară sau firmă factorială specializată. chiar dacă cumpărătorul depăşeşte termenul de plată. Totodată.

acestea din urmă se clasifică în lombarduri publice. Fondurile lor se formează din cotele de participare şi taxele nerambursabile de înscriere. Societăţile de creditare reciprocă sunt destinate. Mijloacele acumulate sunt destinate acordărilor de împrumutări.Lombardurile practică. ce alcătuiesc 5080% din valoarea bunului dat în gaj. Fondurile lor se acumulează din cotizaţiile şi cotele de participare ale asociaţilor şi din mijloacele provenite din emisiunile de obligaţiuni. în temei. în momentul 103 . operaţiunile de intermediere a tranzacţiilor comerciale şi de comision. care se unesc pe bază de interese materiale comune. Membri ai societăţii pot fi atât persoane fizice. Capitalul societăţilor se acumulează din taxele de înscriere (înregistrare) ale membrilor. gajate cu bunuri imobiliare. împrumuturile de consum acordate membrilor lor. cât şi persoane juridice. de regulă. Societăţile de credit sunt create în vederea prestării serviciilor de credit şi plată pentru propriii membri. deservirii businessului mic şi mijlociu. din atragerea operaţiunilor comerciale şi de intermediere pe baze de comision. de către sindicate sau grupuri de persoane private. Activele asociaţiilor de credit includ. private şi mixte (cu capital privat şi de stat). serviciile de consultanţă şi audit prestate membrilor asociaţiei. ele efectuează operaţiuni de păstrare a valorilor depuse de clienţii lor. Asociaţiile (alianţele) de credit sunt organizaţii cooperatiste de economii. acordarea de împrumuturi pe termen scurt. în temei. create. scontarea poliţelor. Pe lângă acordarea de credite. În funcţie de gradul de participare a statului şi a capitalului privat la activitatea lombardurilor. de vânzare pe baze de comision a bunurilor lombardate. Fiecare membru al societăţii. în temei.

practică organizarea sferei micului credit şi se specializează în prestarea serviciilor pentru un cerc restrâns de clienţi. care. De exemplu. Dezvoltarea sistemului bancar cu multe niveluri a făcut să se intensifice concurenţa dintre diferite instituţii financiare de credit. Astfel. cât şi fără acestea.intrării. de regulă. apoi i se restituie taxa de înscriere şi bunurile depuse în gaj. însuşind multe din tranzacţiile analogice bancare (recepţionarea depunerilor. acordarea împrumuturilor. Asemenea societăţi sunt instituţiile parabancare. sau în efectuarea unor operaţiuni strict determinate. Între instituţiile de credit se desfăşoară o aprigă luptă de concurenţă – atât a preţurilor. în perioada de înviorare şi avânt economic – lupta pentru atragerea mijloacelor acumulate şi a economiilor populaţiei sub formă de depuneri pe termen. numai că în proporţii mult mai mici. O dată cu înfiinţarea noilor instituţii de credit. băncile de economii folosesc din plin posibilităţile concurenţei 104 . taxe de asigurare şi vărsăminte în fondul de pensii. se înteţeşte lupta pentru investirea capitalului de împrumut.a. La ieşirea din societate.). în ultima perioadă organizaţiile parabancare şi-au extins spectrul de operaţiuni. ci şi rivalitatea dintre noile organizaţii nebancare financiare şi de credit specializate. achită creditul (plătind dobânda) şi o parte din suma pagubelor societăţii. Creşterea tensiunii concurenţiale dintre diverse instituţii financiare de credit reflectă situaţia de pe pieţele capitalurilor de împrumut în diferite faze ale ciclului economic. varsă o parte din suma creditului (ce i-a fost deschis) cu titlu de plată a cotei sale de asociat. Mai mult decât atât. în perioada de depresie. Companiile de asigurări rivalizează cu fondurile de pensii pentru atragerea economiilor viitorilor pensionari şi investirea lor în sfera creditului de consum. după cum s-a remarcat deja. efectuarea calculelor ş. a crescut nu numai rivalitatea dintre instituţiile „noi” şi „vechi”.

Actualul sistem de credit are ca scop mobilizarea capitalurilor şi veniturilor temporar disponibile ale societăţii. Urmărind acelaşi scop. gratuită. prestează clienţilor o gamă mult mai variată de servicii. companiilor de asigurări. sistemul de credit a prins a stimula mai eficace atât întrebuinţarea propriului capital. Concluzie Sistemul de credit modernizat. 105 . marile instituţii financiare şi de credit utilizează pe larg noile realizări ale tehnicii şi tehnologiile informaţionale avansate. cât mai flexibile. se caracterizează prin forme juridice de organizare mult mai progresiste. Astfel. obţin avantaje în lupta de atragere a economiilor populaţiei. cât şi a mijloacelor împrumutate. fapt ce a condus la creşterea considerabilă a volumului operaţiunilor şi tranzacţiilor lor active. cu condiţia rambursării şi achitării unei plăţi prestabilite. verificate de experienţa mondială. implementează noi tipuri de asigurare. pentru a-l oferi ulterior spre folosinţă pe un anumit termen. acumularea şi transformarea acestora în capital de împrumut. Pentru a-şi spori competitivitatea. instituţiile financiare de credit mai mari au început să presteze servicii firmelor mici şi mijlocii. fondurile de pensii utilizează metodele concurenţei nonvalorice (fără implicarea preţurilor). dispunând de un mecanism adecvat realizării operaţiunilor de credit.valorice (de preţuri). populaţiei şi statului (guvernului). asigură condiţii avantajoase la încheierea contractelor. subiecţilor economici. Companiile de asigurări. altor instituţii financiare şi de credit a făcut să scadă considerabil cheltuielile. De exemplu. Sporind dobânzile la depuneri. introducerea tehnicii electronice de calcul în activitatea băncilor. să crească nivelul şi calitatea administrării acestora din urmă. băncile de economii. Spre deosebire de finanţarea bugetară nerambursabilă.

Monedă. bănci. credit. Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor: Explicaţi rolul creditului în economie. 6. 2001. М. Numiţi cele mai caracteristice funcţii ale Băncii Centrale. 106 . Bucureşti. Explicaţi necesitatea reglementării domeniului creditar. 2. Editura Didactică şi pedagogică. В. Юристь. Enumeraţi şi caracterizaţi instituţiile financiare. 4. Prezentaţi trăsăturile caracteristice ale creditului în diferite sisteme economice. Финансы. Literatura: Basno C. pag 125 -131 2. Numiţi funcţiile caracteristice ale băncilor comerciale. 3. abilitate pentru eliberarea creditelor.. 5.1. 1997. Dardac N. Explicaţi rolul Băncii Centrale în reglementarea relaţiilor de credit. Floricel C. Cоколова О. 7. деньги и кредит.. с. 105-115 1.

ci. relaţii financiare internaţionale. asigurând funcţionarea ei în cadrul procesului de reproducţie. datorită creditului. caracteristică. de fapt. clasificare. Prin urmare. Noţiunile fundamentale: Creditul comercial. această valoare poate fi transmisă altui subiect care duce lipsă de mijloace proprii şi. apariţia relaţiilor de credit ca o forma specială (distinctă) a relaţiilor valorice are loc o dată cu disponibilizarea de valoare (capital) la un subiect economic. Relaţiile de credit Un anumit tip de relaţii sociale. în felul acesta. se transmite o valoare în folosinţă temporară cu restituirea obligatorie a acesteia în termenul stabilit şi plata dobânzii pentru folosirea ei. ♦ Formele creditului: esenţă. determinat de dinamica (circulaţia) valorii pe bază de restituire exprimă categoria economică – relaţii de credit. ♦ Rolul şi locul relaţiilor de credit în economie. Totodată. rambursarea valorii împrumutate reprezintă trăsătura distinctivă proprie creditului în calitatea sa de categorie economică. RELAŢIILE DE CREDIT ŞI FORMELE DE CREDIT Obiectivele de studiu ♦ Obiectivitatea necesităţii apariţiei relaţiilor de credit. aportul la formarea sistemelor băneşti contemporane. Deoarece în tranzacţiile de credit nu are loc un schimb echivalent marfă-bani. În cadrul sistemului economic de astăzi creditul se acordă şi se restituie sub formă bănească. numai odată cu dezvoltarea circuitului mijloacelor producătorilor de mărfuri şi atingerea unui anumit 107 . Cu alte cuvinte. relaţiile de credit. care nu este folosită în tranzacţiile economice şi deci nu intră în ciclul de reproducţie. creditul bancar.Capitolul 6.

se asigură transformarea capitalului bănesc în capital de împrumut. legităţile evoluţiei relaţiilor de credit au început a se defini ca legităţi ale eliberării valorii sub formă bănească în procesul circuitului de capital la producătorii de mărfuri. ca o categorie economică. trebuie avut în vedere faptul că legităţile circuitului de capitaluri determină particularităţile mişcării creditului în toate formele lui. indiferent cine apare în calitate de subiect al relaţiilor de credit.nivel al producţiei de mărfuri şi al circulaţiei mărfurilor au apărut şi premisele formării relaţiilor de credit. În felul acesta. În scopul unei elucidări mai detaliate şi mai profunde a esenţei relaţiilor de credit. pe baza relaţiilor de credit nu se acumulează numai capital bănesc. adică capitalurile băneşti disponibile şi veniturile întreprinderilor. e necesar nu numai să scoatem la iveală cauzele obiective ale apariţiei lor. care a devenit disponibil în procesul de reproducţie a capitalului industrial şi a capitalului-marfă. dar şi să înţelegem rolul creditorului şi debitorului în organizarea raporturilor de credit. Totodată. ale gospodăriilor casnice (particulare) şi ale statului se acumulează şi se transformă în capital de împrumut. 108 . care este transmis în folosinţă temporară contra unei plăţi numită dobândă. datorită încheierii circuitului valorii la un debitor concret se formează posibilităţi economice favorabile pentru rambursarea creditului. cât şi ca legităţi ale folosirii valorii împrumutate în circuitul de capital la debitor. ci şi veniturile băneşti şi economiile diferitelor grupuri sociale ale societăţii. În condiţiile relaţiilor marfare (comerciale) avansate. În economia de piaţă a zilelor noastre. Cu ajutorul creditului. precum şi mijloacele temporar disponibile ale statului. Utilizarea mijloacelor mobilizate în baza relaţiilor de credit nu se limitează exclusiv la deservirea circuitului capitalului industrial şi al capitalului-marfă.

a întregului proces de reproducţie.În calitate de subiect ai relaţiilor de credit apar creditorul şi debitorul. Creditorul este subiect al relaţiilor de credit. căruia îi corespunde gradul său de maturitate a relaţiilor de credit. acţionând ca intermediar. care reflectă legităţile disponibilizării. Debitorul reprezintă subiectul care obţine credit şi îşi asumă obligaţia să restituie în termenul stabilit valoarea luată cu împrumut şi să plătească dobândă pentru timpul cât a folosit împrumutul. şi ca debitor. relaţiile de credit sunt o categorie în dezvoltare. datorită căruia se formează capitalul de împrumut şi se asigură folosirea lui productivă. în toate cazurile se prezintă în numele său şi îşi asumă toate riscurile ce decurg din aceasta. între caracterul 109 . prin urmare şi de influenţă a creditului asupra dezvoltării economiei naţionale. care acordă împrumut şi pentru care primeşte dobândă. Relaţiile dintre creditor şi debitor se construiesc ca relaţii între subiecţii juridic independenţi. pe bază de restituire şi plată a dobânzii. În calitatea sa de categorie economică. La baza relaţiilor dintre creditor şi debitor stă interesul economic reciproc în ce priveşte transmiterea în folosinţă temporară a valorii. Banca însă. proprietar al mijloacelor împrumutate. care asigură răspunderea patrimonială a unuia faţă de celălalt. creditul soluţionează contradicţiile ce pot apare la orice subiect economic între cheltuielile de producţie curente şi venituri. Totodată. Redistribuind mijloacele materiale şi băneşti. În condiţiile unui sistem bancar dezvoltat. Nivelul şi caracterul relaţiilor de credit între subiecţii economici ai pieţei sunt determinate de modul de producţie. temporar disponibile. În cadrul relaţiilor de credit. unul şi acelaşi subiect economic se poate prezenta în acelaşi timp şi ca creditor. care de asemenea poartă un caracter obiectiv. creditul reprezintă o formă de mişcare a capitalului de împrumut. acumulării şi întrebuinţării valorii în procesul circuitului de capitaluri. relaţiile de credit se pot realiza şi fără participarea băncilor.

În condiţiile economiei de piaţă. Esenţa acestei reformări constă în reducerea la maximum a redistribuirii centralizate a resurselor băneşti şi trecerea la mişcarea preponderent orizontală pe piaţa financiară. uniformizare a ratei profitului. procesul constituirii şi lărgirii unei producţii de înaltă rentabilitate din contul propriilor acumulări ar decurge extrem de lent. cât şi a mijloacelor împrumutate. sub formă de mijloace de producţie. Fără participarea creditului. De aceea. Capitalul de împrumut se redistribuire între ramuri.sezonier al producţiei şi desfacerea mărfii în ramurile economiei naţionale. crearea căreia înseamnă schimbarea de principiu a rolului instituţiilor creditare în dirijarea relaţiilor economice. Spre deosebire de finanţarea rambursabilă şi nerambursabilă de la buget. plasarea eficientă a capitalului de împrumut se reglementează prin acţiunea legii valorii. Capitalul natural-material. Creditul este capabil să influenţeze volumul şi 110 . migrând (orientându-se după reperele pieţei) în acele sfere cărora li se acordă preferinţă conform programelor naţionale de dezvoltare a economiei ţării. ceea ce în mod obişnuit se realizează sub formă de mişcare a capitalului bănesc. creditul stimulează economic folosirea eficientă atât a propriului capital. ceea ce asigură proporţionalitatea necesară în dezvoltarea producţia socială. creditul este necesar ca mecanism flexibil de transfuzie a capitalului dintr-o ramură în alta. între volumul necesar al cheltuielilor capitale şi propriile acumulări existente (sub formă de profit şi amortizare). depăşire a caracterului limitat al capitalului individual. una din condiţiile obligatorii de formare a pieţei în etapa de tranziţie de la economia administrativă de comandă la cea de piaţă. este restructurarea circulaţiei băneşti şi a creditului. nu poate migra dintr-o ramură în altă. Capitalul bănesc pe principii de credit migrează din ramurile cu o rată scăzută a profitului în ramurile cu o rată înaltă a profitului. În legătură cu aceasta. Această funcţie de redistribuire a creditului poartă un caracter social şi influenţează activ asupra dirijării capitalului bănesc total.

stimulare a investiţiilor în construcţia de locuinţe. de formare a companiilor transnaţionale. exportul de mărfuri. cu implementarea tehnicii noi.structura masei băneşti. El accelerează dinamica mijloacelor băneşti în economia naţională. el creează baza pentru dezvoltarea decontărilor fără numerar. valorificarea sectoarelor. Creditul asigură întreţinerea circuitului neîntrerupt al capitalului în producţia socială. ramurilor rămase în urmă etc. Creditul este unul din factorii de transformare a întreprinderilor individuale în societăţi pe acţiuni. Contribuind la constituirea diferitelor forme a banilor de credit. Concentrarea şi centralizarea cu ajutorul creditului a unor importante resurse băneşti permite efectuarea unor cheltuieli mari legate de realizarea programelor la scara economiei naţionale. volumul operaţiilor de plăţi. orientează băncile spre creditarea prioritară a întreprinderilor şi ramurilor a căror activitate corespunde sarcinilor de dezvoltare social-economică. 111 . la piaţa capitalurilor de împrumut. statul acordă garanţii şi facilităţi din partea guvernului. reutilarea tehnică a întreprinderilor în funcţiune. în condiţiile economiei de piaţă. viteza de circulaţie a banilor. a întreprinderilor în cadrul micului business. adică fără participarea banilor numerar. sigur şi economicos. crearea unor noi întreprinderi de producţie prioritare. Acest mod de efectuare a operaţiilor cu mijloace băneşti sub aspect tehnic este simplu. ceea ce conduce la micşorarea cheltuielilor de circulaţie şi la sporirea eficienţei reproducţiei sociale în ansamblu. În ţările economic dezvoltate toţi participanţii la producţia socială – persoane juridice şi fizice – îşi păstrează economiile şi mijloacele băneşti temporar disponibile în conturile la băncilor. implementarea altor tipuri ale activităţii de întreprinzător. Reglementând accesul solicitanţilor de credit. sunt orientate şi alte funcţii ale creditului. contribuind astfel la sporirea eficienţei lui. precum şi a firmelor. de creare a unor firme mai mari. Tot spre aceasta. Aceasta permite să se efectueze decontări băneşti prin înscrierea în conturi de bancă.

Asupra acestei forme de credit ne 112 . e necesar să se aibă în vedere faptul că oricum s-ar schimba relaţiile dintre creditor şi debitor şi caracterul folosirii valorii împrumutate. dar şi emisiuni de cecuri-depozite. ceea ce se realizează în procesul de creditare a economiei naţionale din contul emisiunii monetare. cumpărarea lucrurilor necesare pentru gospodărire). noţiunea de credit ca un tot unitar se păstrează. costurile legate de confecţionarea. Formele de credit Formele de credit corespund structurii relaţiilor de credit. reflectând particularităţile creditorului şi debitorului. este considerat creditul cămătăresc. forma iniţială sub aspect istoric a creditului. Funcţionarea economiei naţionale pe principii de piaţă. Acestea pot fi emisiuni de bani numerar (bancnote). forma cea mai simplă. se formează o cerere suplimentară de mărfuri şi servicii. resursele materiale şi de muncă existente în economia naţională se includ în circuitul economic. transportarea. Totodată. crearea infrastructurii de piaţă necesare nu sunt cu putinţă fără utilizarea şi perfecţionarea pe o perioadă îndelungată a relaţiilor de credit şi a formelor de credit. care de asemenea au un caracter obiectiv. şi de aceea mai puţin dezvoltată. După cum se ştie.sporeşte resursele creditare ale băncilor şi reduce cheltuielile de circulaţie. precum şi întrebuinţarea valorii împrumutate. se pot rezolva şi multe probleme sociale legate de bunăstarea populaţiei (procurarea mărfurilor de folosinţă îndelungată. Cu ajutorul creditului se întăresc relaţiile economice internaţionale îndreptate spre dezvoltarea economiei mondiale. construcţia de vile. Ca rezultat. numărarea şi paza banilor numerar. Funcţionarea normală a economiei de piaţă este condiţionată nemijlocit de asigurarea volumului operaţiilor de plăţi. Datorită creditului.

În al doilea rând. adică de volumul capitalului-marfă şi al celui bănesc. adică nu în calitate de capital. Monopolul cămătăriei a durat până la apariţia băncilor. iar obiectul creditului bancar este capitalul bănesc de împrumut. Obiectul creditului comercial este capitalul-marfă. iar creditori întotdeauna sunt băncile. pentru consum. banii luaţi cu împrumut erau folosiţi neproductiv. ratele foarte înalte ale dobânzilor pentru credit şi diversitatea mare a cotelor acestora. în ţările cu o economie de piaţă dezvoltată creditele se prezintă sub mai multe forme: bancar. Creditul comercial este limitat de: − mărimea capitalurilor de rezervă ale întreprinzătorilor care funcţionează. după care mişcarea capitalului de împrumut a fost subordonată intereselor reproducţiei lărgite. În primul rând.vom opri mai amănunţit cu altă ocazie. Creditul bancar este creditul pe care băncile şi alte instituţii creditare îl acordă întreprinzătorilor care funcţionează şi altor debitori sub formă de împrumuturi băneşti. sunt întreprinzătorii în funcţiune. Creditori debitori. care în momentul dat nu este necesar pentru circulaţie. Creditul comercial este creditul pe care întreprinzătorii în funcţiune şi-l acordă unul altuia sub formă de marfă cu amânarea plăţii. de stat şi internaţional. În cazul creditului bancar întreprinzătorii în funcţiune apar numai în rolul de debitori. aici însă vom menţiona doar că ea a avut două particularităţi distincte. ci ca mijloc de plată sau de cumpărare. comercial. în cazul creditului comercial. iar creditul cămătăresc în multe ţări a fost interzis prin lege. − destinaţia sa: el poate fi acordat de către ramurile producătoare de mijloace de producţie ramurilor ce consumă mijloace de producţie. dar nu 113 . În condiţiile actuale.

creditul bancar are o sferă de utilizare mai largă: el contribuie de asemenea şi la acumularea capitalului. Obiectul său îl constituie mărfurile de folosinţă îndelungată şi serviciile. care se realizează sub formă de credit pentru consum. Debitorii pot să obţină credit în orice sumă. Creditul pentru consum poate îmbrăca formele de marfă şi bănească. este mai mică decât pentru creditul bancar. plasarea soldurilor depunerilor din instituţiile de economii în 114 . Creditul bancar întotdeauna apare sub formă bănească. El poate fi dat şi de către bănci sau alte instituţii creditoare în cazul cumpărării mărfurilor de consum şi plăţii serviciilor. dacă în calitate de debitor sau creditor apare statul. Creditul pentru consum îşi găseşte expresia mai cu seamă în acordarea termenelor de amânare a plăţii la vânzarea mărfurilor.invers. care deserveşte numai circulaţia mărfurilor. de aceea obiectul creditării este capitalul bănesc. Creditul comercial se întocmeşte (perfectează) prin cambie – obligaţie de plată a cumpărătorului faţă de furnizor de o formă strict stabilită. Împletirea creditului comercial cu cel bancar se manifestă în creditarea consumatorului final. se realizează sub forma împrumuturilor de stat prin emiterea obligaţiilor de tezaur. Creditul comercial este un credit pe termen scurt. Dobânda la creditul pentru consum. Creditul de stat. se plăteşte din veniturile populaţiei şi apare ca o formă secundară a redistribuirii venitului naţional. Creditul de stat şi creditul privat. Dobânda pentru creditul comercial. care se deosebeşte printr-un nivel înalt. inclusă în preţul mărfii şi în suma cambiei. care are ca scop obţinerea profitului de la împrumuturi. transformând în capital o parte din veniturile băneşti şi economiile tuturor păturilor societăţii. Spre deosebire de creditul comercial. pentru orice termen şi să folosească mijloacele primite în orice sferă a activităţii economice.

Rezultatul recurgerii la împrumuturile de stat este creşterea datoriei de stat. instituţii şi organizaţii de stat. Creditul internaţional participă. companii). în strânsă interacţiune cu creditul intern. la circulaţia capitalului în toate stadiile lui. − drept sursă a dobânzii pentru împrumut serveşte munca lucrătorilor salariaţi din ţara debitoare. instituţii valutarcreditare internaţionale. − mijloacele împrumutate sunt folosite în ţara debitorului drept capital care aduce dobândă. Creditul internaţional. bănci.efecte publice. creditul de stat se deosebeşte de cel privat. Mijloacele obţinute din împrumuturile de stat nu participă la circuitul capitalului productiv. ci sunt folosite pentru acoperirea deficitelor bugetare. Creditul internaţional. la schimbarea formelor valorii. Creditul internaţional se caracterizează prin următoarele particularităţi: − creditori şi debitori sunt persoane juridice private (bănci. adică mişcarea capitalului de împrumut în sfera relaţiilor economice internaţionale. împrumuturile de stat devin una din modalităţile cele mai importante de finanţare a cheltuielilor bugetare ale statelor. înseamnă acordarea împrumuturilor de către guverne. 115 . băncilor şi altor persoane juridice ale altor ţări în condiţii de exigibilitate şi pe bază de plată. Baza obiectivă pentru apariţia acestui timp de credit a constituit-o intensificarea internaţionalizării vieţii economice şi dezvoltarea formelor internaţionale ale capitalismului monopolist de stat. alte persoane juridice ale unor state guvernelor. Prin toate acestea. la producţia valorilor materiale. suma dobânzii pentru achitarea acesteia deseori depăşeşte volumul lansării de noi împrumuturi. În condiţiile capitalismului dezvoltat. în cazul căruia creditori şi debitori sunt persoane juridice şi fizice.

Creditul internaţional îndeplineşte funcţii specifice. − condiţiile de realizare: creditele. − formă: în mărfuri şi în valută. − intensificarea concentrării şi centralizării capitalului. care se clasifică după: − termenele de rambursare: pe termen scurt (până la 1 an). au cunoscut o mai largă dezvoltare diferite forme ale creditului internaţional. se accelerează capitalizarea plusvalorii. împrumuturi şi credite de stat acordate pe bază bilaterală (interstatale) şi pe bază multilaterală (acordate de către instituţii 116 . legate de operaţiile de comerţ exterior. determinate de mişcarea capitalului de împrumut în sfera relaţiilor economice internaţionale: − redistribuirea capitalurilor între ţări în scopul asigurării reproducţiei capitaliste lărgite. pe termen mijlociu (de la 1 an până la 5 ani). − modul de garantare: credite garantate (cu mărfuri. se lărgesc posibilităţile de acumulare a capitalului. documente ordonatoare de mărfuri şi alte documente comerciale şi valori) şi credite în alb (de blanchetă. − obiectele de creditare: comerciale. pe care creditorii le trec în contul debitorului şi accepte (credite prin acceptare). negarantate). − reducerea cheltuielilor de circulaţie în sfera decontărilor internaţionale prin dezvoltarea plăţilor fără numerar în diferite valute. Cu ajutorul creditului internaţional. la baza cărora stă acceptarea tratei de către debitor sau bancă. − tipul creditorului: credite private acordate de către persoane juridice (de companie). În cadrul internaţionalizării producţiei şi a schimbului. bănci (bancare). uneori de către intermediari – brokeri. pe termen lung (mai mult de 5 ani). şi financiare.

distingem credite pe termen scurt (până la 1 an). a celor pe termen lung – utilaj complex pentru întreprinderile metalurgiei grele şi obiecte de infrastructură. persoanelor juridice şi fizice) pe termen scurt.valutare şi de credit internaţionale). În baza creditelor pe termen scurt. Japonia. Creditele internaţionale private şi de companie sunt o varietate a creditului comercial în sfera relaţiilor economice internaţionale. reprezintă un împrumut acordat de compania (firma) unei ţări unei companii a altei ţări sub formă de livrări de mărfuri cu amânarea plăţii. adică mijloacele împrumutate pot fi folosite în orice scopuri. care concurează între ele. Dobânzile pentru creditele de companie în mod curent sunt mai mici decât dobânzile de pe piaţă. ele se efectuează prin trată. Decontările pentru creditele de companie se pot face şi în cont deschis. într-o măsură sau alta. piese de schimb. credite mixte cu participarea creditorilor privaţi şi a statului. a creditelor pe termen mijlociu – loturi mari de maşini şi utilaje. pe termen mijlociu (până la 5 ani) şi pe termen lung (mai mult de 5 ani). după cum găseşte de cuviinţă debitorul. Creditele bancare internaţionale sunt o formă de credit în cazul căreia băncile unei ţări acordă mijloace băneşti în folosinţă temporară debitorilor din altă ţară (statului. este subvenţionat de stat. se creditează exportul de carburanţi şi materii prime. mediu şi lung. utilaj în complet. Cea mai largă răspândire o cunosc creditele de companie acordate de exportatori importatorilor. nave. O varietate a creditelor bancare internaţionale sunt creditele bancare pentru export. fiindcă sistemul de creditare a exportului. acordate importatorilor străini nemijlocit de 117 . Europa Occidentală. tehnică de aviaţie. semifabricate. De regulă. Rolul de frunte în acordarea lor îl joacă SUA. Creditele bancare nu au caracter „legat”. După cum am mai menţionat. în funcţie de termenul pentru care au fost acordate. articole din metal. loturi nu prea mari de maşini şi utilaje.

de către un sindicat de emisiune. Valuta principală a euroobligaţiunilor este dolarul SUA. precum şi de către bănci specializate pentru comerţul exterior. Mai târziu. Spre deosebire de tradiţionalele obligaţiuni străine emise de persoane juridice străine pe piaţa de capital a unei ţări. Un segment mare al creditelor bancare internaţionale îl constituie piaţa creditelor europene – împrumuturi internaţionale acordate de către marile bănci comerciale din contul resurselor pieţei valutare europene pe un termen de la 2 până la 10 ani cu rate ale dobânzii flotante. au apărut la începutul anilor ′ 70 ca urmare a creşterii interesului marilor bănci internaţionale de a avea surse de capitaluri de împrumut pe termen lung pentru clienţii lor – corporaţiile transnaţionale. Pentru creditori. schimbărilor structurale în economie. pe seama căruia revin circa 60% din totalul emisiunilor de euroobligaţiuni. valuta împrumutului în euroobligaţiuni este cea străină (de exemplu. Plasarea împrumutului în euroobligaţiuni se realizează. în care sunt reprezentate băncile câtorva ţări. în condiţiile internaţionalizării producţiei şi a capitalului. împrumut în dolari SUA plasat în Franţa sau Elveţia).către băncile comerciale sau consorţii ale acestora. adică titlurile de creanţă emise de debitor la primirea unui împrumut pe termen lung pe piaţa europeană. Euroobligaţiunile (eurobonduri). obişnuit. accentuării dezvoltării 118 . În timpul celui de-al doilea război mondial. Creditele de stat internaţionale – împrumuturi şi credite bilaterale (interguvernamentale) care au apărut în anii primului război mondial în legătură cu livrările de mijloace de către SUA în Europa sub formă bănească sau de mărfuri acordate de către o ţară altei ţări în baza unor acorduri interguvernamentale. euroobligaţiunile sunt plasate concomitent pe pieţele câtorva ţări. împrumuturile internaţionale nu au jucat un rol semnificativ.

Creditele acordate de organizaţiile valutare şi de credit internaţionale prevăd clauze obligatoare. de regulă. Împrumuturile pot fi lansate în valuta ţării creditoare. ţara care îl solicită trebuie să prezinte o informaţie detaliată privind situaţia sa economică şi financiară. destinaţie specială sau o clauză aferentă (80% din volumul total al împrumuturilor). După cel de-al doilea război mondial au apărut organizaţii valutare şi de credit internaţionale. După formă. a căror funcţie de bază este realizarea reglementării valutare şi de credit interstatale. iar după termenul pentru care au fost acordate – în împrumuturi pe termen scurt. nu se acordă. în baza căreia se elaborează recomandări ce urmează a fi executate în mod obligatoriu. După veniturile ce se obţin de la acestea. în cursul căreia se plăteşte numai dobânda. Împrumuturile internaţionale ale statelor capitaliste au. deşi acestea din urmă. ele se împart în împrumuturi cu dobândă şi fără dobândă. nu sunt împrumuturi internaţionale).inegale a ţărilor capitaliste volumul împrumuturilor interguvernamentale a început să crească rapid. Împrumuturile interguvernamentale se acordă preponderent de către ţările industrial dezvoltate ţărilor în curs de dezvoltare. strict vorbind. a ţării împrumutătoare sau în valuta unei terţe ţări. Împrumuturile şi creditele internaţionale universale (multilaterale). mijlociu şi lung. Când se hotărăşte asupra chestiunii acordării creditului. se clasifică în împrumuturi în valută şi împrumuturi în mărfuri (sub formă de subvenţii şi de aşa-numite donaţii. Beneficiari de credite sunt statele care au nevoie de resurse financiare pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă. În cazul în care ţara solicitantă nu acceptă recomandările respective. Concluzie 119 . Stingerea împrumuturilor internaţionale se face în rate egale după expirarea aşa-zisei perioade de graţie (3-5 ani). de regulă. creditul.

Bucureşti. Explicaţi noţiunea economică de credit de stat şi privat. 2000. Editura Didactică şi pedagogică. 131-144 2. Москва: ЮНИТИ. Юристь. 2. 2001. Literatura: 1. cât şi ca legităţi ale folosirii valorii împrumutate în circuitul de capital la debitor. credit. Descrieţi rolul creditului în asigurarea activităţilor de producţie şi celor comerciale. с.. 1997. Жуков Е. Общая теория денег и кредита. Floricel C. 9..Odată cu dezvoltarea circuitului mijloacelor producătorilor de mărfuri şi atingerea unui anumit nivel al producţiei de mărfuri şi al circulaţiei mărfurilor au apărut şi premisele formării relaţiilor de credit. Финансы. Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor: Explicaţi apariţia relaţiilor de credit ca o forma specială (distinctă) a relaţiilor valorice. Basno C. pag. 180-186 120 . деньги и кредит. Explicaţi noţiunea economică de credit de consum. 4. 6. Ele au început a se defini ca legităţi ale eliberării valorii sub formă bănească în procesul circuitului de capital la producătorii de mărfuri. Explicaţi noţiunea economică de credit comercial şi bancar. Explicaţi noţiunea economică de credit comercial şi bancar. 5. Cоколова О. 3. В. Dardac N. Ф. Numiţi şi explicaţi esenţa formelor de credit. c. 22-30 3. 8. bănci. 1. Monedă. Explicaţi noţiunea economică de credit comercial şi bancar. Explicaţi noţiunea economică de credit internaţional. М. 7.

În formaţiunile precapitaliste. capitalul comercial. creditul cămătăresc a continuat să se dezvoltate. Cămătarii acordau credit în natură sau în bani. iar în perioada feudalismului s-a trecut definitiv la creditul sub formă bănească. În timpul orânduirii sclavagiste. cererea şi oferta de credit. banii. − Funcţiile şi factorii ce determină nivelul dobânzii. micilor meseriaşi şi ţăranilor. primare.Capitolul 7. participanţi şi intermediari − Elemente definitorii a dobânzii şi formele ei. dobânda nominală. pe baza dezvoltării relaţiilor marfă-bani şi diferenţierii patrimoniale a societăţii. Creditul cămătăresc (zarafii) a apărut în perioada descompunerii orânduirii comunei primitive. o dată cu proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie. Concentrarea unor sume mari de bani în 121 . dobânda reala. capitalul industrial. Obiectul creditului cămătăresc este capitalul cămătăresc. care era garantat prin ipotecarea pământului. era practicat pe larg creditul cămătăresc – împrumuturi băneşti acordate cu condiţia ca solicitantul (debitorul) să achite dobândă. au existat alte forme de credit. Acestea deserveau cheltuielile neproductive ale nobilimii. care nu erau condiţionate nemijlocit de circuitul fondurilor producătorilor de mărfuri. înainte de apariţia capitalurilor de împrumut. PIAŢA CAPITALURILOR DE ÎMPRUMUT ŞI RATA DOBÂNZII Obiectivele de studiu − Caracteristica pieţei creditului: noţiune. În decursul evoluţiei istorice a formaţiunilor sociale. capitalul de împrumut. Noţiunile fundamentale: Piaţa creditului.

în majoritate. Capitalul cămătăresc investit în producţia industrială se transforma în capital funcţional. producătorii locali – ţăranii şi meşteşugarii. Sumele mari de bani. mijloace de producţie. care se concentrau în mâinile cămătarilor (zarafilor) reprezentau nişte surse importante pentru acumularea iniţială a capitalului industrial. În perioada capitalismului. cămătarii se alegeau cu cea mai mare parte din venituri. creditul cămătăresc a fost substituit de creditul capitalist. căci. Creditului capitalist se caracterizează printr-o serie de particularităţi: − solicitanţii de credit sunt. din cauza dobânzilor excesive. bisericile. această formă de credit a jucat un rol dublu în istoria evoluţiei societăţii umane: pe de o parte. creditul reprezintă una din formele circulaţiei capitalului de împrumut – capitalul bănesc dat cu împrumut în condiţii de exigibilitate. garanţie şi plată sub formă de dobândă. adică servesc ca mijloc de obţinere a plusvalorii. Creditori erau negustorii. care foloseau împrumuturile pentru satisfacerea propriilor nevoi de diverse obiecte de consum.mâinile cămătarilor a favorizat acumularea capitalului iniţial. creditul cămătăresc a contribuit la zdruncinarea formelor de proprietate care stăteau la baza orânduirii politice. capitaliştii din comerţ şi industrie. arendaşii de impozite. de regulă. Deoarece specificul creditului cămătăresc consta în preponderenţa utilizării neproductive a împrumuturilor de către debitori şi rata înaltă a dobânzii. Solicitanţi de credit erau. creditul cămătăresc reţinea investirea mijloacelor în ramurile de producţie. − mijloacele împrumutate sunt folosite în calitate de capital funcţional (în funcţiune). O dată cu instaurarea capitalismului. precum şi templele. rambursare. Totodată. 122 . pentru achitarea impozitelor şi altor taxe şi datorii. pe de altă parte – la crearea premiselor economice necesare cristalizării relaţiilor capitaliste de producţie. mănăstirile.

care reflectă circuitul capitalului industrial şi comercial. capitalurile băneşti. partea uzată a capitalului fix se acumulează sub formă de fonduri de amortizare până în momentul sosirii termenului de înnoire a capitalului fix. Dacă partea plusvalorii anuale destinate capitalizării nu va ajunge pentru a cumpăra tehnică nouă şi a 123 .În cadrul întregii diversităţi a circuitului mijloacelor producătorilor de mărfuri. trece o bucată de timp. o parte din valoarea lui se acumulează sub formă de capital bănesc temporar disponibil. În intervalul cuprins între vânzarea mărfurilor finite şi cumpărarea materiei prime şi a materialelor necesare producţiei de noi mărfuri. Disponibilitatea capitalului bănesc este condiţionată de factorii ce urmează: − caracterul rotaţiei capitalului fix. − caracterul circulaţiei unei părţi constante a capitalului circulant. − necesitatea acumulării plusvalorii sub formă bănească până atinge proporţiile necesare lărgirii producţiei. − existenţa unui decalaj vremelnic între momentul vânzării mărfii şi momentul achitării salariilor. de regulă. În perioada dintre amortizarea anuală parţială şi de amortizare totală a capitalului fix. De aceea o parte din veniturile băneşti provenite din vânzarea mărfurilor se eliberează sub formă de capital bănesc temporar disponibil. temporar devenite disponibile în procesul circuitului capitalului industrial şi comercial au servit drept sursă primară pentru acumularea capitalurilor de împrumut. După vânzarea mărfurilor. Anume. esenţa capitalului de împrumut este determinată de cauzele obiective ale apariţiei sale în condiţiile relaţiilor capitaliste de producţie. Din cauza necoincidenţei perioadei desfacerii producţieimarfă şi perioadei achitării salariilor. capitalul variabil se transformă în capital bănesc temporar disponibil.

Rentierii. adică prin împrumutarea capitalului bănesc temporar disponibil. în definitiv. această contradicţie poate fi soluţionată prin acordare de credite. precum şi ale companiilor de asigurări. capitalistul va trebui să o economisească în fiecare an. care sunt plasate sub formă de depuneri în instituţiile de credit. într-un anumit moment poate fi inclusă în ciclul de producţie sau poate fi folosită în tranzacţiile economice. ci le dau cu împrumut altor capitalişti (sau statului). care de serveşte. care devine disponibilă la un agent economic. în capital de împrumut se transformă şi mijloacele băneşti temporar disponibile ale Bugetului de Stat. nu-şi investesc capitalurile nici în industrie. nici în comerţ. De aici rezultă că apariţia capitalului bănesc temporar disponibil este o necesitate obiectivă. încă o sursă de acumulare a capitalurilor de împrumut o reprezintă economiile băneşti ale diferitelor pături ale societăţii capitaliste. păstrând-o sub formă bănească. Dar întrucât banii deţinuţi nu aduc plusvaloare. se poate da acestora din urmă definiţia de mai jos: Capital de împrumut este capitalul bănesc dat cu împrumut de către capitaliştii-proprietari. În plus. venind în contradicţie cu natura însăşi a capitalului ca valoare aflată mereu în circulaţie. Totodată. fondurilor de pensii şi altor instituţii. Şi. O altă sursă de acumulare a capitalurilor de împrumut o reprezintă capitalurile rentiere. sursele de bază ale capitalului de împrumut includ economiile băneşti ale populaţiei (gospodăriile casnice) şi acumulările băneşti ale statului. Analizând cauzele disponibilităţii capitalurilor băneşti şi sursele de acumulare a capitalurilor de împrumut. circuitul capitalului în funcţiune (funcţional) şi care aduce 124 .implementa tehnologii avansate. apariţia capitalului de împrumut se produce doar atunci când valoarea. Aşadar. în temei. sau capitaliştii financiari.

P.T – D1 şi de circuitul capitalului comercial D – T – D1.. circulaţia capitalului de împrumut se reduce la formula D – D1. prin exploatarea muncitorilor salariaţi. în aparenţă. iar în calitate de capital-proprietate. Deoarece capitaliştii cumpără cu bani forţă de muncă (precum şi mijloace de producţie).. căci devin instrument de exploatare a muncitorilor salariaţi. Particularităţile capitalului de împrumut se deosebeşte în multe privinţe de cele ale capitalului industrial sau comercial. se prezintă ca o marfă specifică.. În societatea capitalistă. banii apar în calitate de valoare producătoare de plusvaloare. Totodată. Această stare de lucruri atribuie banilor (în funcţia de capital) plusvaloare de consum – capacitatea de a aduce profit – calitate improprie lor în simpla economie producătoare de produsemarfă. căruia aceasta trebuie restituită după expirarea termenului de împrumut. Capitalul de împrumut se caracterizează printr-o formă de circulaţie specifică. capitalul în funcţiune îşi începe şi îşi încheie ciclul de rotaţie în întreprinderea debitorului. banii se transformă în capital. îşi însuşeşte plusvaloarea sub formă de profit. pe care capitaliştii-creditori „o vând” capitaliştilor-comercianţi sau capitaliştilor-industriaşi. În condiţiile modului capitalist de producţie. Spre deosebire de circuitul capitalului industrial D – T. Capitalul de împrumut este capital-proprietate spre deosebire de capitalul-funcţie..dobânzi. adică banii sunt daţi împrumut cu scopul de a 125 . de „stoarcere” a plusvalorii. capitalul. Utilizarea capitalului bănesc dat cu împrumut se exprimă prin faptul că întreprinzătorul-debitor îşi cumpără cu acest capital mijloace de producţie şi braţe de muncă şi. aceeaşi sumă a valorii aparţine capitalistului-creditor. Sistemul de circulaţie al acestui capital se numeşte credit. Capitalul de împrumut este cedat în gestiune (folosinţă) vremelnică capitalistului industrial (fabricant) sau capitalistului-comerciant.

De aceea se creează aparenţa că banii „dau naştere” la alţi bani. în sfera capitalului de împrumut. De acea. marfa e transmisă de la vânzător cumpărătorului şi.P.. Caracterul fetişist al capitalului de împrumut constă în faptul că proprietatea de a crea un spor (dobândă) se atribuie banilor ca atare.fi restituiţi cu dobândă proprietarului după expirarea unui anumit termen. suma de bani echivalentă valorii mărfii trece de la cumpărător la vânzător... La cumpărarevânzare. Capitalul de împrumut se caracterizează printr-o formă specifică de înstrăinare –cea de împrumut. concomitent.T – D1. Deoarece capitalul industrial îmbracă trei forme (băneasca. iar capitalul comercial – două (bănească şi de marfă). Relaţia dintre capitalul de împrumut şi capitalul industrial Circulaţia specifică a capitalului de împrumut nu este posibilă decât pe baza şi ca rezultat al circuitului capitalului industrial D – T. În circulaţia (dinamica) de împrumut D – D 1 nu se observă alte verigi de intermediare între acordarea de capital cu împrumut şi rambursarea lui cu dobândă. 126 . contradicţia dintre capital şi muncă atinge apogeul. productivă şi de marfă). Debitorul are posibilitatea să restituie creditorului banii cu dobândă doar dacă banii fac o rotaţie efectivă în calitate de capital şi sunt folosiţi pentru obţinerea plusvalorii în urma exploatării muncitorilor salariaţi în procesul de producţie. Relaţia socială a căpătat forma definitivă de raport între un anume lucru (în cazul dat banii) şi acesta însuşi.. Capitalul de împrumut reprezintă cea mai fetişizată formă de capital. Împrumutul se deosebeşte de procesul cumpărare-vânzare prin deplasarea unilaterală a valorii: capitalul trece mai întâi doar de la creditor la debitor. în vreme ce rambursarea lui cu dobândă nu are loc decât după expirarea termenului stabilit. capitalul de împrumut îşi păstrează mereu aceeaşi formă – bănească.

adică valoarea. deşi nu are formă bănească. Deosebirea din punct de vedere calitativ a capitalului de împrumut de banii ca atare constă în faptul că acesta reprezintă capitalul în sine.Capitalistul împrumutător nu vine în contact şi nu are relaţii nemijlocite cu muncitorii salariaţi. De exemplu. Deoarece are loc transformarea în proporţii din ce în ce mai mari a veniturilor băneşti şi a economiilor diverselor clase sociale în capital de împrumut. Capitalul de împrumut nu se deosebeşte numai de capitalul efectiv. acest capitalist intră direct în relaţii doar cu debitorul – capitalistul industrial sau capitalistul financiar. mijloc de 127 . acumularea capitalului de împrumut nu exprimă acumularea capitalului efectiv. capitalistul industrial. care a luat cu împrumut un capital bănesc de la capitalistul-creditor. cât şi capitalul de împrumut.A. angajează şi exploatează muncitorii.6 ori.8 ori. banii înşişi îndeplinesc funcţia de măsură a valorii. o parte din care o întoarce sub formă de dobândă capitalistuluicreditor.U. iar valoarea efectivă a clădirilor şi utilajului industriei prelucrătoare – doar de 1. în S. ci şi de bani ca atare. din 1960 şi până în 1995. ci doar mobilizarea de către sistemul de credit a unui volum din ce în ce mai mare de venituri şi rezerve băneşti. Cauzele faptului că ritmul de acumulare a capitalului de împrumut depăşeşte ritmul de acumulare a capitalului efectiv. Însă. obţine plusvaloare. În cazul dat.. sau plusvaloarea obţinută. Dar ritmurile creşterii lor diferă: capitalul de împrumut se acumulează mai rapid decât cel efectiv (real). Legătura reciprocă dintre capitalul de împrumut şi capitalul real şi bani O dată cu dezvoltarea economiei de piaţă sporesc atât capitalul efectiv (real). datoria totală publică şi privată (ce reflectă cuantumul capitalului) a crescut în expresie reală (preţuri invariabile) de 2. constau în creşterea păturii de rentieri şi dezvoltarea sistemului de credit.

În S.. 128 . Masa capitalurilor de împrumut depăşeşte cantitatea banilor în circulaţie. care-şi orientează fluxul de mijloace băneşti de la proprietari (creditori) spre beneficiarii de credit (debitori) şi invers. Piaţa capitalurilor de împrumut se divizează în două sectoare: piaţa monetară şi piaţa de capitaluri.A. Prin piaţa monetară se subînţelege piaţa operaţiunilor de credit cu scadenţă scurtă.U. deoarece una şi aceeaşi unitate bănească poate îndeplini de repetate ori funcţia de capital de împrumut. Piaţa capitalurilor de împrumut reprezintă totalitatea instituţiilor financiare şi de credit. iar cantitatea de bani lichizi în circulaţie – circa 146 miliarde de dolari. pe termene de până la un an. Cel mai mare sector al pieţei monetare este piaţa obligaţiunilor de tezaur cu scadenţa mai mică de un an. la finele anului 1995. Instrumentele pieţei monetare au un grad înalt de lichiditate şi pot fi vândute şi cumpărate.. Capitalul de împrumut se deosebeşte de bani şi din punct de vedere cantitativ: masa (volumul) capitalurilor de împrumut în cadrul societăţii depăşeşte considerabil cantitatea de bani aflată în circulaţie. Relaţiile reciproce de credit dintre creditori şi debitori au loc pe piaţa capitalurilor de împrumut. a cărei funcţie principală constă în transformarea fondurilor băneşti pasive (inactive) în capital de împrumut pentru deservirea circuitului capitalurilor industrial şi comercial în funcţiune. suma totală a datoriei publice şi private constituia 20 trilioane de dolari.circulaţie etc. de regulă. Mecanismul funcţionării pieţei capitalurilor de împrumut este cel de intermediere autoreglementată a procesului de redistribuţie a capitalului în funcţie de conjunctura cererii şi ofertei de capital. însă nu asigură creşterea (sporul) valorii. care face parte din piaţă financiară.

Piaţa de capitaluri este piaţa unde se încheie tranzacţii de cumpărare-vânzare a hârtiilor de valoare cu scadenţa de peste un an. cealaltă parte de acţiuni individualii o stăpânesc. de regulă. Principalii posesori ai acestor titluri adesea deţin până la 30% din volumul total al obligaţiunilor corporative. Încă în antichitate. Totodată. piaţa de capitaluri include şi piaţa efectelor de stat pe termen lung. erau cunoscute o mulţime de 129 . prin factori de intermediere – fondurile de pensii. Dobânda pentru împrumut este o categorie economică obiectivă. de asemenea. Al treilea sector dintre cele mai mari ale pieţei de capitaluri este piaţa de obligaţiuni corporative. În definitiv. Esenţa dobânzii pentru împrumut. al pieţei de capitaluri este piaţa ipotecară. care alcătuiesc un vast spectru de cumpărători. trebuie să se ţină seama de faptul că între aceste pieţe există o strânsă şi permanentă legătură reciprocă. adică piaţa titlurilor de ipotecă pentru bunuri imobiliare. constă în faptul că sunt protejate contra riscului de credit. procurate de instituţii şi persoane particulare. după volumul de valori. Partea atractivă a obligaţiunilor de stat pe termen lung şi mediu. Al doilea sector (element). căci este bazată pe un criteriu simplu – durata lungă a operaţiunilor de credit. pentru investitorii privaţi. Această piaţă include. sau sub formă de bunuri materiale. dacă vom ţine cont de faptul că valoarea totală a titlurilor prezentate la licitaţii se află nemijlocit în mâinile persoanelor private. companiile şi corporaţiile de asigurări. Dobânda pentru împrumut reprezintă costul unei valorii cedate temporar în folosinţă sub formă bănească. operaţiunile de credit pe termen lung şi pe termen mediu. care determină raporturile dintre diverse taxe procentuale ce apar pe piaţa capitalurilor de împrumut. Ce mai extins dintre sectoarele sale este piaţa de acţiuni. Diferenţa dintre piaţa monetară şi piaţa de capitaluri nu este esenţială.

de asemenea. Ea stimulează din punct de vedere economic achitarea totală şi la timp a creditului oferit de bancă. sursa dobânzii pentru împrumut o reprezintă profitul realizat de întreprinzător în urma utilizării valorii împrumutate. Deoarece capitaliştii în funcţiune apar în calitate de „cumpărători” ai acestui tip specific de marfă – capitalul. Creditorul. în bani. Profitul obţinut din capitalul de împrumut se divizează în două elemente: 1) dobânda însuşită de capitalistul-creditor şi 2) venitul antreprenorial însuşit de capitalistul-debitor în funcţiune (industriaş sau comerciant). nu numai faţă de venitul obţinut la capitalul de împrumut. Nevoia de a achita dobânda pentru împrumutul acordat îl sileşte pe debitor să folosească (gestioneze) cu eficienţă maximă atât propriile mijloace. când calculează mărimea dobânzii pentru împrumutul acordat. să-şi sporească profitul din capitalul investit. Divizarea profitului în dobândă şi venit antreprenorial capătă importanţă universală şi poate fi aplicată până şi faţă de venitul la propriul capital al întreprinzătorilor. dobânda care o plătesc capitaliştilor-creditori reprezintă „preţul” capitalului. Astfel. Dobânda pentru împrumut îndeplineşte încă o funcţie. cât şi mijloacele împrumutate. dobânda era achitată. în cazul folosirii productive a creditului. Dobânda de împrumut este partea plusvalorii pe care capitaliştii în funcţiune o dau capitaliştilor-creditori. sub formă naturală: vite. Dacă capitalul circulant. respectiv. De aceea între creditorul-posesor al valorii date cu titlu de împrumut şi întreprinzătorul care cumpără mijloacele primite în rulaj există mereu o discordanţă a intereselor economice. cât şi a celor împrumutate va fi gestionat iraţional. ia în calcul mai 130 . cereale şi alte produse. constituit atât pe baza mijloacelor proprii.feluri de împrumuturi în natură. Dacă împrumuturile erau băneşti. costul creditului s-ar putea dovedi foarte mare şi va înghiţi tot profitul. pentru care se plăteau dobânzi.

sau rată. disponibilul şi modul de garantare a creditului. posibilitatea îndeplinirii la timp de către debitor a obligaţiilor sale faţă de creditor. dacă capitalul de împrumut echivalează cu suma de 100. Rata dobânzii depinde nemijlocit de rata profitului: în condiţii obişnuite. calculată pe fiecare împrumut concret. trebuie să se ţină cont de durata (scadenţa) creditului. Dinamica ratei media dobânzii (media dobânzii) se calculează prin raportarea ofertei la cererea de capital de împrumut.000/100. înregistrată la moment pe piaţa monetară.mulţi factori: mărimea şi termenul de achitare a creditului. De aceea. E necesar să se facă diferenţă dintre rata dobânzii de piaţă. Rata dobânzii este supusă fluctuaţiilor provocate de schimbarea mărimii ofertei şi cererii de capitaluri de împrumut. cu 131 . Însă rata dobânzii. rata medie a profitului indică limita maximă pentru rata dobânzii.000 lei. În primul rând.000 × 100). şi rata medie a dobânzii.000 lei. De exemplu. Rata dobânzii e stabilită prin intermediul mecanismului concurenţei existente pe piaţa capitalurilor de împrumut şi depinde de fiece dată de raportul dintre oferta şi cererea de capitaluri de împrumut. adică media dobânzii calculată pe întregul ciclu. situaţia pe piaţa de capitaluri de împrumut. Creşterea scadenţei conduce la creşterea riscului bancar de neachitare a creditului şi a dobânzilor calculate pentru împrumutul acordat. în sfera circulaţiei băneşti. iar venitul anual din acest capital este de 3. rata dobânzii va fi 3 (3. Rata dobânzii şi factorii determinării ei. depinde în fiece moment de o mulţime de factori care se schimbă mereu. de regulă. Rata dobânzii exprimă raportul dintre suma venitului anual realizat din capitalul de împrumut şi suma capitalului dat cu împrumut. Dobânda pentru împrumut are un anumit nivel.

în cazul insolvabilităţii debitorului.U. rata dobânzii se diferenţiază pe categorii: pentru credite mici. De aceea. în anul 1991. bancar. persoană particulară). De exemplu.99% (la obligaţiile de tezaur cu termenul vânzării de 90 de zile) la 18. Rate mai mici se stabilesc la împrumuturile cu un grad înalt de garanţie – sub formă de bunuri lichide mobiliare şi imobiliare.. Totodată. cu atât mai mare este dobânda. putem observa că există tendinţa de a se stabili o rată unică a dobânzii pentru împrumut.cât este mai lungă durata împrumutului. titluri de valoare uşor vandabile. Rata dobânzii depinde şi de modul de garantare a creditului. probabilitatea falimentării concomitente a câtorva debitori este mai mică decât probabilitatea falimentării unui singur debitor. Dobânzi mari se stabilesc şi la acordarea împrumuturilor cu un grad înalt de risc. deservirea micilor creditori duce la creşterea costurilor băncii.24% (dobânda încasată la cumpărarea cartelelor de credit). pentru credite medii şi pentru credite mici. deoarece. pierderile creditorului cresc.A. În plus. Nivelul dobânzilor depinde de forma creditului (comercial. în S. de consum) şi de profilul (caracterul) activităţii beneficiarului de credit (companie industrial-comercială. făcând ca tranzacţia să devină nerentabilă. S-a constituit un spectru larg de rate a dobânzilor. de stat. adică negarantat). rata dobânzii pentru credite a oscilat de la 4. pentru realizarea unor scopuri investiţionale etc. 132 . în funcţie de mărimea creditului. În condiţiile actuale ale concurenţei pe piaţa monetară. Rata dobânzii depinde de mărimea creditului. întreprindere agricolă. De exemplu: la împrumuturile date pentru depăşirea dificultăţilor financiare. Rate mai mari se stabilesc la creditul de blanchetă (în alb. fiindcă acesta prezintă pentru creditor un risc sporit. Mărimea dobânzii este influenţată şi de destinaţia creditului.

rata dobânzii este minimă. 133 . de valori şi de mărfuri. din cauza reducerii şi stagnării producţiei. Aşadar. pieţei de efecte (hârtii de valoare). La factorii de ordin general trebuie atribuite fazele ciclului industrial. În faza de depresie. de asemenea. cât şi la nivelul microeconomic. Rata nominală este calculată în expresie bănească. În faza superioară a ciclului industrial. iar oferta de capitalul de împrumut scade. rata dobânzii pentru împrumut este mică. situaţia circuitului bănesc. Factorii de ordin general pot include. În faza respectivă. adică pot fi de ordin general sau particular (individual). factorii care influenţează mărimea dobânzilor se află în corelaţie cu evoluţia diverselor procese economice atât la nivelul macroeconomic. În perioada de criză. În această fază a ciclului industrial are loc goana pentru bani ca mijloace de plată. nivelul de dezvoltare a pieţelor monetare. volumul capitalurilor industrial şi marfar scade.Există rate nominale şi reale ale dobânzii pentru împrumut. în prima fază a ciclului industrial. capitalul de împrumut. rata dobânzii atinge cota maximă. Oferta de capital de împrumut creşte. rata dobânzii creşte. Rata reală e aceeaşi rată nominală corectată corespunzător ritmurilor inflaţiei. iar cererea scade. fiindcă în perioada respectivă producătorii de mărfuri folosesc cu precădere propriul capital. iar factorii de ordin particular – genurile de tranzacţii creditoare pentru atragerea mijloacelor temporar disponibile şi plasarea acestora. ci şi pentru tranzacţiile speculative pe pieţele de devize (valutară). în diverse faze ale ciclului industrial. căci ritmul de sporire a investiţiilor pe bază de credit depăşeşte considerabil ritmul de creştere a producţiei. Creditul nu este folosit doar pentru lărgirea producţiei. iar mijloacele băneşti retrase din circulaţie şi devenite disponibile completează capitalul de împrumut. Astfel. circulă în sensul invers al circulaţiei capitalului industrial. Prin urmare. nu capitalul de împrumut.

influenţează asupra cuantumului investiţiilor creditoare. drept rată oficială a B. a cărei funcţie principală constă în transformarea fondurilor băneşti pasive (inactive) în capital de împrumut pentru deservirea circuitului capitalurilor industrial şi comercial în funcţiune. cât şi pe piaţa internaţională a capitalurilor de împrumut.Rata dobânzii poate să se modifice (devenind flotantă) sau poate să rămâne aceeaşi pe toată durata împrumutului. Cumpărând cambia (poliţa) înainte de scadenţa acesteia. Reglementând nivelul dobânzilor. adică taxa de rescontare a cambiilor (poliţelor) de către Banca Centrală. pe căi indirecte. care-şi orientează fluxul de mijloace băneşti de la proprietari (creditori) spre beneficiarii de credit (debitori) şi invers.C. a căror mărime depinde de taxa scontului şi durata perioadei de stingere a cambiei. perfecţionarea sistemului de credit. Într-o serie de ţări. Modificarea ratei dobânzilor reflectă fluctuaţia ratei dobânzilor pe pieţele capitalurilor de împrumut în decursul termenului de utilizare a creditului. preţul creditului poate fi reglementata de stat. banca plăteşte creditorului valoarea ei minus dobânzile. Acest gen de relaţii de credit poate fi practicat atât pe piaţa naţională. Creditul acordat în condiţiile ratei flotante din băncile străine se numeşte credit roll-over. Mecanismul funcţionării pieţei capitalurilor de împrumut este cel de intermediere 134 . ce influenţează formarea dobânzii pentru împrumut. În primul rând. În afara factorilor de piaţă. stimulează dezvoltarea anumitor ramuri ale economiei. este vorba de stabilirea ratei oficiale a dobânzii. statul. se ia taxa scontului. pe a cărei bază Banca Centrală să acorde credite băncilor comerciale. masei monetare aflate în circulaţie. Concluzie Piaţa capitalurilor de împrumut reprezintă totalitatea instituţiilor financiare şi de credit.

. Explicaţi factorii determinanţi al ratei dobânzii.autoreglementată a procesului de redistribuţie a capitalului în funcţie de conjunctura cererii şi ofertei de capital.. деньги и кредит. 2. 1. В. Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor Numiţi şi explicaţi esenţa formelor istorice de credit.186-188 1. Dardac N. 7. Explicaţi rolul ratei dobânzii în reglementarea stihiinică a economiei. capitalul real şi bani. 135 . М.144 -159. Финансы. Literatura: Basno C. Юристь. с. 3. Explicaţi particularităţile capitalului de împrumut. Editura Didactică şi pedagogică. Cоколова О. Monedă. Numiţi segmentele pieţei de capital. credit. bănci. 5. Explicaţi deosebirile între capitalul de împrumut. 1997. pag. 4. 2. 2001. Bucureşti. 6. Floricel C. Explicaţi dependenţa ratei dobânzii de fazele ciclurilor economice.

când vânzătorul preda valori de întrebuinţare în schimbul unor promisiuni că va primi cândva o valoare. 3 Zărăfie înseamnă îndeletnicirea zarafului de a schimba banii. XII-XIV. care reprezintă o dobîndă foarte ridicată percepută la împrumuturi şi practicată în sclavagism. dar în mod sigur la greci (“trapeziţi”) şi romani (“argentari”). în Orientul Mijlociu. când au apărut şi s-au dezvoltat raporturile marfă-bani. adică în sec. Una din celebrele 2 Cămătărie provine de la noţiunea de camătă. probabil.Hr. Teoria naturalistă a creditului Teoria capitalo . Activitatea acestora era însă în realitate cămătărie2 şi zărăfie3. Negustoria de bani a existat probabil la egipteni şi fenicieni.XVIII î.Capitolul 8. pîrghia de auto-reglementare a economiei Relaţiile de credit au existat încă în economiile premonetare. Creditul a apărut pe baza dezvoltării producţiei de mărfuri. TEORII ASUPRA CREDITULUI ♦ ♦ ♦ Obiectivele de studiu Etapele dezvoltării teoriilor asupra creditului. cele din oraşelerepublici italiene. 136 . Teoriile economice atestă apariţia iniţială a noţiunii de credit încă în antichitate. Primele institute care au efectuat operaţii de profilul actualelor bănci au fost. Apariţia creditului se leagă de un anumit stadiu de dezvoltare al schimbului. unde constituia monopolul marilor proprietari funciari şi al preoţilor.creativă a creditului Noţiunile fundamentale: Dobînda. din cauza resurselor băneşti limitate şi a riscului de nerambursare. Dovezi privind activitatea de acordare a împrumuturilor au fost găsite încă în Codul de legi a lui Hammurabi în Babylonul Antic în sec. feudalism şi capitalismul în ascensiune.

atunci el poate să reconstituie capitalul şi să plătească şi dobânda. făcând posibilă anticiparea cumpărărilor. înfiinţată in Italia. culmea hrematisticii (acumularea bogăţiei sub forma de bani) o constituie camăta. cunoscută sub denumirea Banca din Veneţia. în 1171.familii italiene din domeniul activităţii de credit a fost familia Medici. Zaharia) în încercarea lor de a impune în viaţa de toate zilele principiile adevărului. şi. Profeţii biblici (Eremia. Daniel. de asemenea. considerată a se afla la temelia îmbogăţirii unora şi sărăcirii altora. fie ca de un capital. Pe parcursul dezvoltării ştiinţei economice au fost formulate diverse concepţii şi expuse păreri cu privire la credit. împrumutatul se serveşte de credit ca de un fond destinat 137 . după revoluţia industrială. fără a folosi alt izvor de venit. exercitând un efect multiplicator asupra activităţii economice. însă ea a fost recunoscută oficial ca bancă de viramente abia în 1587 sub denumirea Banco di Rialto. reglementând preţurile în aşa mod încât acestea să asigure vânzătorilor un profit moderat. deoarece. Prima bancă a fost. În viziunea lui Adam Smith împrumutatul poate dispune de credit. precum şi vânzarea mărfurilor în credit. Creditul a devenit unul din mecanismele fundamentale ale vieţii economice începând din 1850. fireşte o condamnă în termeni categorici. Dacă împrumutatul utilizează creditul în calitate de capital destinat pentru întreţinerea lucrătorilor productivi. care îi reconstituie valoarea cu un profit. Dacă. pe care. acorda împrumuturi familiilor princiare din Italia şi din întreaga Europă. fie ca de o rezervă destinată pentru consumul său imediat. care aflându-se la guvernarea provinciei Florenţa. condamnă mai ales camăta. Platon considera că „statul trebuie să ţină sub control încasarea dobânzii pentru împrumuturi (a cametei). Isaia.” În viziunea lui Aristotel. justiţiei şi echităţii sociale. însă. astfel. susţine el ”banii nu nasc bani”.

este o formă a plusvalorii şi are la temelia sa munca neplătită a muncitorilor. fiind apoi preluată de John Maynard Keynes. el intenţiona să-i prefacă pe micii producători în proprietari. spune Smith. el nu poate nici să înapoieze capitalul. nici să plătească dobânda. creditul apare în cadrul acelor relaţii prin care înstrăinarea mărfii este separată în timp de realizarea preţului ei. sunt nobilii rurali. Proudhon creează o „ bancă populară”. fără a înstrăina sau ataca vre-un alt izvor de venit. adică să convingă prin exemplu personal.pentru consumul lui imediat. fără a se aştepta să se facă din ele o întrebuinţare prea folositoare. Banca lui n-a funcţionat nici o zi. gânditorii s-au angajat în 138 . Căutând să acţioneze în spiritul socialiştilor idealişti. Aproape toate împrumuturile se fac în bani. După Karl Marx. dar în realitate lucrul de care împrumutatul are nevoie şi pe care şi împrumutătorul i-l dă. El considera că dobânda. care se împrumută pe ipotecă. Mai târziu. el face ca un risipitor care iroseşte pentru întreţinerea unor inactivi ceea ce era destinat pentru susţinerea celor activi. totodată creditul gratuit urma să ducă la scăderea preţurilor şi deci la creşterea nivelului de trai al maselor largi populare. Proudhon urmează mai multe scopuri: făcând creditul accesibil muncitorilor. În acest caz. dezvoltarea şi perpetuarea concepţiilor cu privire la credit şi dobândă. Prin crearea acestei bănci. nu sunt banii. deoarece nimeni nu s-a găsit predispus să împrumute cuiva bani „pe degeaba”. Singurii oameni cărora li se împrumută de obicei fonduri băneşti. adept al socialismului de piaţă şi în acelaşi timp părintele anarhismului va înainta teoria creditului gratuit. Dar ideea unui credit ieftin sau gratuit a rămas. cum ar fi proprietatea sau renta pământului. În formularea. care urma să acorde credit fără dobândă. ci valoarea banilor sau bunurile care se pot cumpăra cu ei. Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865). ca şi profitul.

Asemeni lui Aristotel şi canoniştilor medievali. dobândă şi rata dobânzii. Reducerea ratei dobânzii poate fi realizată pe calea sporirii cantităţii de bani aflaţi în circulaţie (măsură care în mod evident duce la inflaţie). John Maynard Keynes. care nu investeşte. Această poziţie a filosofilor. această clasă parazitară. va avea alte idei referitoare la credit. Tot el consideră că stimularea investiţiilor private urma să se înfăptuiască prin intermediul micşorării ratei dobânzii. Iar printr-o micşorare progresivă a ratei dobânzii până la zero. Keynes pune accentul pe o intervenţie indirectă de natură creditară. Astfel. În general dobânda se considera ca ceva contrar eticii. latură specifică a relaţiilor de credit. savantul englez considera că banii nu produc nimic. teologilor şi profeţilor s-a manifestat din cele mai vechi timpuri şi a durat secole. nu produce. ci şi ar scoate terenul de sub picioarele rentierilor. cei care produc şi nu cei care. obţin venituri fabuloase.explicarea. tezaurizând moneda. justificarea şi utilizarea dobânzii. ar fi sortită pieirii. pentru a stimula investiţiile. în ciuda faptului că realitatea relaţiilor economice afirma permanent prezenţa acestui „accident” economic în cadrul procesului de creditare. Unul din scopurile principale ale politicii monetare ale lui Keynes este menţinerea ratei dobânzii la cel mai scăzut nivel posibil. Un credit ieftin nu numai că ar stimula investiţiile private. s-a dovedit a fi insuficientă propunerea de a micşora rata dobânzii în scopul stimulării investiţiilor private. considerat a fi cel mai mare economist al secolului XX. capitalurile private preferă să plece peste hotare. Deoarece când în timpul crizei statul micşorează rata dobânzii. Ridicarea ratei dobânzii în perioada expansiunii economice nu reuşea să 139 . Dar doctrina lui Keynes suferă de un şir de neajunsuri şi inexactităţi. de aceea trebuie stimulaţi şi încurajaţi.

Creditul este unul din motoarele principale ale întregului angrenaj economico-social. conform căreia creditul se caracterizează în acel act de schimb privat-economic.încetinească ritmurile de creştere economică. În teoriile economice contemporane creditul este definit ca o relaţie bănească între o persoană fizică sau juridică. Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiţii sau activităţi curente. Utilizarea raţională a creditului sporeşte puterea productivă a capitalului şi asigură un volum mare de produse. Fondurile disponibile. în credinţa că acelaşi bun sau altul de aceeaşi valoare va fi restituit la o dată în viitor. rolul şi importanţa creditului în economia fiecărei ţări 140 . precum şi fondurile strânse prin vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni pot fi folosite pentru acordarea de împrumuturi întreprinderilor de stat şi particulare. Pe măsura dezvoltării economicosociale. întrucât creşterea era stimulată nu atât de rata dobânzii. valori economice. constând în economii pentru diferite perioade de timp. în general cu o dobândă stabilă în funcţie de riscul pe care şi-l asumă creditorul sau de reputaţia debitorului. Francezul Charles Gide defineşte creditul ca fiind schimbul unei bogăţii prezente contra unei bogăţii viitoare.Leitner este de părere că ”sub credit înţelegem cedarea şi primirea unui bun la o epocă. numită creditor. potrivit înţelegerii între părţi”. cât de rata profitului. un împrumut în bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie. care acordă unei alte persoane numită debitor. cu rezerva dreptului de a avea pretenţiuni asupra lor. prin care un subiect economic cedează în proprietatea unui alt subiect economic. iar profesorul F. Una din cele mai complete definiţii a dat-o germanul Wagner. Implicaţiile creditului în multiplele sfere ale economiei şi influenţa sa asupra creşterii economice şi echilibrului monetar explica interesul specialiştilor pentru conţinutul creditului şi definirea lui.

Din acest motiv se poate afirma că. rezervele de casă ale firmelor păstrate în conturi la bănci. creditul apare ca un sistem de relaţii între bănci şi întreprinderi. în urma mobilizării lor de către bănci. în cadrul căruia mijloacele băneşti ale întreprinderilor. Prin disponibilităţi sunt desemnate atât excedentele din conturile întreprinderilor deschise la bănci şi aflate temporar în stare inactivă. Oferind întreprinzătorilor toate aceste disponibilităţi. prin creditarea acestora. cât şi sumele economisite de populaţie pentru diferite scopuri şi depuse spre păstrare la băncile comerciale. prin funcţia sa distributivă. Deci. Economisirea fără investire conduce la tezaurizare. cât şi mijloacele băneşti ale sistemului financiar devin. creditul sporeşte puterea de acţiune productivă a capitalului. care poate provoca recesiune. creditul. băncile. având loc totodată. transformă economiile sterile în capitaluri productive. se poate observa importanţa pe 141 . Printr-o analiză atentă a cererilor de credite se favorizează orientarea disponibilităţilor spre ramurile sau activităţile mai rentabile. participă la creşterea gradului de centralizare şi concentrare a capitalului. contribuind astfel la creşterea avuţiei reale a societăţii. acest lucru asigurând o mai mare posibilitate de adaptare la cerinţele pieţei interne şi externe. Din faptul că nu orice individ dispune de calităţile necesare sau capitalului necesar pentru a desfăşura activitatea de întreprinzător.au marcat o creştere considerabilă. creditul îndeplineşte o funcţie distributivă prin faptul că redistribuie rezervele băneşti disponibile la un moment dat în economie sub forma împrumuturilor acordate anumitor ramuri. sectoare sau domenii de activitate care au nevoie de mijloace de finanţare. În primul rând. diversificarea funcţiilor îndeplinite de credit. Având în vedere cele prezentate. resurse ale sistemului de credit şi sunt utilizate prin redistribuire la acordarea creditelor economiei.

adesea promotoare ale inovaţiei ceea ce favorizează concurenţa. Deci. Un rol deosebit îl are creditul în promovarea relaţiilor economice internaţionale prin creditarea activităţilor de comerţ exterior cel mai frecvent cu avantaje deosebite pentru producător. Reglând dimensiunile cererii şi ale ofertei de mărfuri tocmai prin creditarea consumului pe de o parte şi creditarea stocurilor pe de altă parte. Prin aceasta s-a asigurat şi importanta reducere a cheltuielilor cu circulaţia banilor. creditul este un important factor al creşterii economice. Un întreprinzător care prezintă iniţiative riguros fundamentate şi însoţite de garanţii reale acoperitoare poate să obţină un credit. Nu putem ignora nici importanţa creditului în acoperirea bugetului de stat prin creditul public. credit ipotecar etc. nici prezenţa din ce în ce mai masivă a lui în rândul populaţiei sub formele sale de credit de consum. noile tehnici şi instrumente de plată oferite de existenţa creditului făcând faţă creşterii volumului de tranzacţii. creditul joacă un rol de diminuare a iniţiativelor nerentabile. la rularea continuă a fondurilor. cu efectele sale pozitive asupra economiei în ansamblul său. 142 . Odată cu diversificarea tehnicii de plată (virament. Prin urmărirea şi verificarea atentă a modului de utilizare a sumelor primite. cec. trată etc.) s-a ajuns la diminuarea utilizării numerarului şi în consecinţă la creşterea în proporţii mari a monedei de cont (scripturale). O altă funcţie importantă a creditului este cea de emisiune monetară. creditul contribuie la viteza de rotaţie a banilor. creditul contribuie la proliferarea firmelor de mici dimensiuni. Astfel. creditul contribuie la stabilitatea preţurilor. De asemenea. Ca urmare a naturii sale. care provoacă pierderi.care o are creditul în procesul de transformare a economiilor în investiţii. la multiplicarea monedei scripturale.

1. Москва: ЮНИТИ. bănci. 2000. Общая теория денег и кредита. Dardac N. 2. 4. Basno C. Literatura: 1.. devenind o activitate economică deosebit de importantă. Editura Didactică şi pedagogică. trebuie menţionat. rolul şi amploarea creditului au crescut mult. c. 3. 1997. putând să determine pierderi pentru instituţiile de credit. Pe acest fond. o dată cu dezvoltarea economico-socială. 74-79.. Enumeraţi principalele teorii asupra creditului şi explicaţi particularităţile specifice a lor.160-167 2. Ф.creditul exercită o influenţă benefică asupra consumului. Monedă. Floricel C. pag. falimente ale instituţiilor insolvabile sau influenţe negative asupra conjuncturii economice. Жуков Е. Formulaţi definiţia creditului.. Concluzie În dezvoltarea sa teoriile asupra creditului actualmente îi oferă ultimului un rol activ în procesele de autoreglementare în economie. credit. în acelaşi timp că abuzul de credit prezintă şi dezavantaje importante. Bucureşti. Explicaţi esenţa teoriilor de credit – creator a capitalurilor. Implicaţiile creditului în multiplele sfere ale economiei şi influenţa sa asupra creşterii economice şi echilibrului monetar explica reflectarea lui în teoriile economice contemporane. Odată cu relevarea acestor funcţii importante. 143 . prin cumpărarea pe credit şi plata în rate a unor bunuri de folosinţă îndelungată. Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor: Numiţi etapele apariţiei şi dezvoltării creditului.

♦ Particularităţile sistemul bancar al Republicii Moldova. pentru ca. bancher al statului. dezvoltării băncilor şi a sistemului bancar. BĂNCILE ŞI SISTEMUL BANCAR Capitolul 9. emisiunea monetară. Pe măsură ce se dezvolta sistemul creditar. În prima perioadă a dezvoltării capitalismului nu exista o deosebire clară între băncile centrale (de emisiune) şi băncile comerciale. politica monetară Apariţia băncilor centrale. reglementarea activităţii bancare. evolua procesul de concentrare a emisiunii biletelor de bancă într-un număr restrâns de bănci comerciale mari. politica monetar-creditară şi valutară). ♦ Formele de organizare şi structura organizatorică a Băncii Centrale. Apariţia băncilor centrale a fost condiţionată istoriceşte de concentrarea emisiunii biletelor de bancă în mâinile câtorva 144 . păstrarea rezervelor oficiale ale ţării.Partea III. reglementarea activităţii instituţiilor de creditare. Băncile comerciale practicau pe larg emiterea bancnotelor ca sursă de mobilizare a mijloacelor băneşti. BANCA CENTRALĂ ŞI ROLUL EI ÎN SISTEMUL BANCAR Obiectivele de Studiu ♦ Concept de bancă şi sistem bancar: privire generală asupra apariţiei. Banca Centrală. Noţiunile fundamentale: Sistem bancar. dreptul de monopol asupra emiterii bancnotelor să se atribuie doar unei singure bănci. în consecinţă. ♦ Funcţiile Băncii Centrale: (emisiunea monetară.

Acest fenomen s-a produs. au existat două căi (metode) de înfiinţare a băncilor centrale. Banca Franceză – în 1848.U. sprijinea activ acest proces. în primul rând. Banca Engleză a devenit centru de emisiune în anul 1844. îşi puteau pierde capacitatea de mijloc de circulaţie. Naţionalizarea băncilor centrale au grăbit Marele Crah din anii 1929-1933 şi izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial.19 – începutul sec.. De-a lungul istoriei. Alte bănci (băncile federale ale S. care a început să fie numită Bancă Centrală de Emisiune. băncile centrale ale multor state latinoamericane) au fost întemeiate chiar de la bun început ca centre de emisiune.19 – începutul sec. În epoca capitalismului monopolist de stat. Banca Centrală îndeplineşte într-un fel funcţia de subdiviziune organizatorică de bază a sistemului naţional de credit. a prins a evolua rapid procesul de naţionalizare a băncilor centrale. a fost naţionalizată Banca Canadiană. În 1938. care se bucurau de încrederea generală şi ale căror bancnote puteau îndeplini cu succes funcţia de instrument de credit universal în sfera circulaţiei. fundate în 1913.A. La finele sec.20. care au făcut să crească tendinţele reglementării monopoliste de stat a economiei. care mai înainte aveau statut de bancă acţionară. 145 . Această denumire reflectă rolul băncii pe care îl joacă în sistemul de credit al ţării.20). în 1942 – Banca Niponă. Unele dintre bănci au devenit centrale ca urmare a îndelungatei evoluţii istorice. în 1946 – Banca Engleză şi Banca Franceză. iar în etapa actuală se numeşte simplu – Bancă Centrală. Banca Spaniolă – în 1874. în majoritatea ţărilor emisiunea tuturor bancnotelor se concentrase într-o singură bancă. Astfel.bănci comerciale dintre cele mai fiabile. promulgând o serie de legi corespunzătoare. în ţările ale căror relaţii capitaliste s-au constituit relativ devreme (la mijlocul sec. căci bancnotele emise pentru împrumuturi de o sumedenie de bănci mărunte. în cazul falimentarii emitenţilor. Statul.

nu aparţin statului. în fond.După Primul Război Mondial. Formele de organizare a băncilor centrale. De cea mai mare independenţă beneficiază acele bănci care. doar o parte din capitalul Băncii Naţionale a Elveţiei. – Bundes bank (1957) şi în Austria – Banca de Rezervă a Austriei (1960). unele bănci centrale au fost de la bun început înfiinţate ca bănci de stat. Istoria dezvoltării instituţiilor bancare demonstrează că. bănci pe acţiuni şi bănci mixte – societăţi pe acţiuni. o parte a capitalului cărora aparţine statului. este. sunt subordonate Ministerului Finanţelor. istoriceşte. 146 . altele – ca bănci pe acţiuni. fiind naţionalizate ulterior. au apărut instituţii de emisiune de stat în R. bănci naţionale. Banca Centrală dispune de ea ca proprietar.F. băncile centrale pot fi clasificate în: bănci de stat. Statul este interesat în fiabilitatea Băncii Centrale – datorită rolului extrem de important al acesteia din urmă în sistemul de credit al ţării. După cum am remarcat mai sus. care în etapa actuală au devenit deosebit de puternice. băncile centrale sunt. din punctul de vedere formal. în majoritatea ţărilor. din punct de vedere juridic. până şi în cazurile în care. Însă. strânsele relaţii dintre Banca Centrală şi stat nu indică faptul că acesta din urmă îşi poate exercită fără nici o limită influenţa asupra politicii băncii. Gradul de independenţă a Băncii Centrale faţă de organele executive ale puterii diferă de la ţară la ţară. Totuşi. indiferent de cine-i posesorul capitalului. între bancă şi stat s-au constituit relaţii strânse. Banca Centrală. indiferent de faptul dacă statul era sau nu era posesorul capitalului băncii. În această categorie intră majoritatea băncilor. 55% din capitalul Băncii Nipone. independentă: proprietatea ei se consideră separată de cea a statului.G. conform legii. în funcţie de caracterul proprietăţii asupra capitalului. în procesul de promovare a politicii sale economice. De exemplu. În condiţiile actuale. 50% din capitalul Băncii Naţionale a Bulgariei sunt capitaluri de stat.

precum şi funcţiile – economică externă. În sistemul măsurilor de exercitare a influenţei managementului bancar asupra implementării politicii băneşti şi de credit a statului. 147 . Pentru a realiza aceste obiective. Fiecare bancă centrală are o sarcină prioritară – să menţină puterea de cumpărare şi cursul valutar al monedei naţionale şi să asigure stabilitatea şi lichiditatea sistemului bancar. Acest fapt e deosebit de important. Din acest motiv.Un anumit grad de independenţă faţă de guvern a Băncii Centrale este o condiţie obligatorie a eficacităţii activităţii sale de menţinere a stabilităţii valutare băneşti şi de credit. de asemenea. de control şi supraveghere (monitorizare) a activităţii instituţiilor de credit. eficienţa şi fiabilitatea sistemului de plăţi. Totodată. emiterea cu drept de monopol a bancnotelor. care nu arareori ajunge în contrazicere cu obiectivele de scurtă durată ale guvernului. Funcţiile băncilor centrale. de bancă a băncilor. funcţia de reglementare a sistemului bănesc şi de credit este cea mai eficientă şi ocupă un loc prioritar. îmbină în sine şi trăsături de bancă. în planul pe termen lung de realizare a politicii Băncii Centrale sunt indicate nemijlocit priorităţile cursului macroeconomic al guvernului. De remarcat că în anii (80-(90. de bancă a guvernului. şi trăsături de instituţie (organ) de stat. independenţa Băncii Centrale are un caracter relativ. şi sub aspectul limitării posibilităţilor statului de a beneficia de resursele Băncii Centrale pentru a acoperi deficitul bugetar. de problemele în legătură cu apropierea campaniei electorale. tendinţele de obţinere a independenţei faţă de guvern ale băncilor centrale au crescut. acesta fiind preocupat. Banca Centrală îndeplineşte următoarele funcţii de bază: reglementarea sistemului bănesc şi de credit. fiindcă politica economică a guvernului nu poate fi promovată cu succes. În definitiv. bunăoară. orice Bancă Centrală. într-o anumită măsură. fără o corelare strânsă a principalelor sale elemente: politica bănească şi de credit şi politica financiară.

ea a suferit o serie de modificări esenţiale: dacă în prima perioadă de constituire a sistemelor de credit atât băncile comerciale. iar diferenţa dintre valoarea nominală şi costul de producţie a monedelor este inclusă în veniturile bugetului de stat. însă. i se atribuie monopolul doar asupra emisiunii bancnotelor. în urma procesului de centralizare (concentrare) a emiterii bancnotelor în mâinile celor mai mari bănci şi transformării acestor bănci în bănci centrale.Tocmai de aceea aici o vom menţiona doar printre celelalte funcţii. de regulă. După renunţarea la sistemul standardului-aur. În ce priveşte cazul din urmă. bugetului de stat. cumpărării titlurilor de valoare în valută. cât şi băncile centrale înfăptuiau emisiunea bancnotelor. apoi. Banca Centrală e abilitată cu dreptul exclusiv de lansare a banilor lichizi în circulaţie. Funcţia de emitere cu drept de monopol a bancnotelor. în calitate de reprezentant al statului. O dată cu dezvoltarea capitalismului. monopolul asupra emisiunii biletelor de bancă a fost atribuită doar unei singure bănci – Centrală. emisiunea bancnotelor este înfăptuită cu precădere în bonuri de tezaur ale guvernului. de baterea acestora se ocupă Ministerul Finanţelor. consacrându-i un spaţiu mai larg în cadrul unei prelegeri speciale. drept exercitat în procesul creditării băncilor comerciale. unanim acceptată în ţară ca mijloc de stingere a creanţelor. În epoca monometalismului-aur. Monedele cumpărate sunt lansate în circulaţie 148 . Banca Centrală asigură cu drept de monopol emisiunea banilor în monedă. legătura nemijlocită dintre bancnote şi circulaţia mărfurilor a slăbit evident. adică a monedei naţionale de credit. Băncii Centrale. Aceasta este una dintre cele mai vechi şi importante funcţii ale băncilor centrale. În unele ţări. În această situaţie. Banca Centrală cumpără monede de la vistieria statului după valoarea lor nominală. bancnotele Băncii Centrale erau garantate dublu: în aur şi în cambii comerciale. Actualmente.

Obiectivele (direcţiile) politicii valutare sunt determinate de situaţia economică şi politică din ţară. Bancnotele. Monopolul (dreptul exclusiv) de emitere a banilor a făcut ca Banca Centrală să devină centru de emisiune-casă al sistemului bancar. participarea la elaborarea prognozei şi organizarea procesului de întocmire a balanţei de plăţi. realizând operaţiuni în sfera circulaţiei rezervelor valutare în aur. Banca Centrală este promotorul politicii valutare de stat. controlului circulaţiei valorilor valutare atât în propria ţară. − înfăptuirea reglementării (gestiunii) valutare şi a controlului valutar pe calea reglementării decontărilor internaţionale.C. după cum s-a menţionat deja. − formarea rezervelor valutare şi administrarea acestora. Funcţia de realizare (implementare) a politicii valutare. pot servi drept rezervă de casă pentru orice bancă comercială. alcătuiesc doar o parte neînsemnată a masei monetare a ţărilor puternic industrializate. precum şi pentru asigurarea lichidităţii sistemului de credit. asumate ca participant (membru) al organizaţiilor internaţionale valutare şi de credit. politica valutară constă în: − reglementarea cursului valutar pe calea menţinerii cursului de schimb al monedei naţionale. În linii generale.de către Banca Centrală o dată cu bancnotele emise de ea. precum şi de angajamentele sale pe plan extern. ce prevede un complex de măsuri al căror scop constă în consolidarea poziţiilor economice externe ale ţării. − înfăptuirea colaborării valutare internaţionale şi participarea la lucrările de pregătire a acordurilor (convenţiilor) internaţionale asupra problemelor 149 . balanţei plăţilor. cât şi dincolo de frontierele ei. însă emisiunea de bancnote continuă să rămână absolut necesară – pentru efectuarea plăţilor în sfera comerţului en-detail. deoarece obligaţiunile (titlurile) emise de B. de starea balanţei de plăţi şi circulaţiei băneşti.

serveşte drept centru de decontare al sistemului bancar. Aceste rezerve se mai numesc rezerve bancare obligatorii. conform legii. instituirea cerinţelor de rezervă faţă de bănci ş. Instrumentele politicii valutare constau în intervenţiile valutare şi în mulţimea de mecanisme ale reglementării monetare şi de credit (politica scontului. Banca Centrală îşi deschide conturile pentru guvern şi departamentele guvernamentale. Banca Centrală se prezintă şi în calitate de casier. Aceasta din urmă păstrează numerarul disponibil al băncilor comerciale. În calitate de bancher al guvernului. Ea organizează decontările interbancare. Funcţia de bancă a guvernului. băncile centrale sunt strâns legate de instituţia statului. Funcţia de bancă a băncilor. una din atribuţiile Băncii Centrale este executarea de casă a 150 . băncile comerciale din majoritatea ţărilor. reprezentând ţara dată în aceste organizaţii.20. Preluând spre păstrare rezervele de casă ale băncilor comerciale. erau datoare să-şi păstreze o parte din rezervele de casă la Banca Centrală. precum şi cu organizaţiile valutare şi de credit internaţionale şi regionale. Banca Centrală le acordă asistenţă de credit. Banca Centrală nu se implică în relaţii directe cu oamenii de afaceri şi populaţia. tranzacţiile pe piaţa deschisă.). Istoriceşte. consultant financiar. care acţionează ca un fel de intermediari între sfera economică şi Banca Centrală. Banca Centrală stabileşte raportul minimal dintre rezervele obligatorii şi obligaţiile depozitare (norma rezervelor obligatorii). colaborării cu băncile centrale ale altor ţări. coordonează şi reglementează organizarea sistemelor de decontare. În sec.respective. Clientela sa de bază o alcătuiesc băncile comerciale. Spre deosebire de băncile comerciale. În majoritatea ţărilor. băncile comerciale plasau aceste rezerve în Banca Centrală cu titlu de fond de garanţie pentru amortizarea depozitelor. creditor. adică rezervele lor de casă. După cum s-a remarcat.a. indiferent de cui aparţine capitalul.

În majoritatea ţărilor lumii. − modifică condiţiile vânzării. sporeşte atractivitatea titlurilor de stat pentru mobilizarea (atragerea) investitorilor privaţi. Banca Centrală exercită controlul şi supravegherea băncilor în scopul menţinerii stabilităţii şi fiabilităţii sistemului bancar. taxe şi împrumuturi. toate cheltuielile guvernului fiind acoperite din acest cont. Funcţia de control şi supraveghere (monitoring). comisia bancară etc. Prin gestiunea datoriei publice se au în vedere operaţiunile Băncii Centrale de plasare şi amortizare a împrumuturilor. Norvegia) – alte organisme. Într-o serie de ţări (Australia. Austria. nu Banca Centrală. provenite din impozite. sunt trecute într-un cont fără dobândă al trezoreriei din Banca Centrală. Banca Centrală aplică diverse metode de gestionare a datoriei publice: − cumpără sau vinde titluri (obligaţiuni) de stat cu scopul de a influenţa cursul şi rentabilitatea lor. Banca Centrală creditează statul. Rusia) funcţia de control şi supraveghere o îndeplineşte în mod exclusiv Banca Centrală. Veniturile guvernului. exercitată de Banca Centrală asupra băncilor comerciale. Elveţia. oferă consultaţii Ministerului Finanţelor în problemele alegerii zilei pentru organizarea emisiunilor şi calcularea gradului de rentabilitate al efectelor de stat în funcţie de situaţia pe piaţa hârtiilor de valoare. Danemarca. în colaborare cu de alte organisme (trezoreria.bugetului de stat. gestionează datoria publică. iar în unele ţări (Canada. organizarea achitării dobânzilor pentru ele. sunt: − eliberarea licenţelor pentru activitatea bancară şi efectuarea anumitor tipuri de operaţiuni (valutare. în alte ţări (Germania. apărării intereselor deponenţilor şi creditorilor. conversiunilor şi consolidării acestor împrumuturi. Franţa) – Banca Centrală. − prin diverse metode. Italia. Principalele obiective ale funcţiei de supraveghere şi control.). 151 .

prezentate de instituţiile bancare. În ultimele decenii ale secolului 20. ele conţin o serie de cerinţe standard. Aceste principii au fost aprobate de conducerea băncilor centrale ale „celor zece”. asigurând totodată emisiunea şi stingerea titlurilor (obligaţiunilor) guvernamentale. Comitetul din Basel a prezentat documentul „Principiile fundamentale de supraveghere eficientă a activităţii bancare”. conţinând 25 de principii care stau la baza organizării unui control şi gestiuni bancare eficiente. a căpătat un caracter internaţional.cu hârtii de valoare. Această situaţie determină poziţia specială ocupată de Banca 152 . Ea îşi exercită influenţa asupra ratei dobânzii pentru împrumutul acordat. − stabilirea normativului pentru rezervele obligatorii şi instituirea sistemului de normative economice. Banca Centrală creează instrumentele necesare de credit pentru circulaţie. treptat. Toate funcţiile Băncii Centrale sunt strâns corelate între ele. „Principiile de la Basel” au fost elaborate de grupul „celor zece” ţări. sau „Comitetul lui Cook”. Creditând statul şi băncile. În fond. numit astfel în cinstea directorului Băncii Engleze Piter Cook – iniţiatorul creării acestui organism internaţional de control (supraveghere). preşedinţii băncilor centrale a 10 ţări europene puternic industrializate au înfiinţat la Basel Comitetul pentru problemele controlului şi reglementării bancare. În aprilie 1977. iar organelor de control bancar din toate ţările li s-a propus să se conducă după respectivele principii. aplicate în statele cele mai dezvoltate ale lumii. efectuarea reviziilor pe teren. În 1975. controlul respectării lor. cu metale preţioase). sistemul de control bancar. fapt condiţionat de internaţionalizarea băncilor (activităţii bancare). − verificarea şi analiza dărilor de seamă financiare. în colaborare cu reprezentanţii organelor de control bancar din 15 ţări.

elaborează şi realizează principalele obiective ale politicii monetare (valutare) şi de credit bazate pe relaţiile de piaţă. de credit şi valutară. B. prim-vicepreşedintele (locţiitorul preşedintelui Consiliului Administrativ).M. 153 . servicii. Preşedintele prezintă Consiliului Administrativ propunerile cu privire la politica monetară şi valutară şi asigură implementarea lor. Toţi membrii Consiliului Administrativ sunt numiţi pe un termen de 7 ani.N. direcţii şi secţii (filiale) a dărilor de seamă asupra următoarelor probleme: − administrarea operaţiunilor Băncii Naţionale şi a efectuării lor. Consiliul Administrativ determină regulile de funcţionare a Băncii Naţionale. care contribuie la dezvoltarea consecventă şi stabilă a ţării. direcţii. locţiitorul preşedintelui Consiliului Administrativ asigură prezentarea periodică de către departamente. participă la discutarea rapoartelor despre situaţia economică şi politică a ţării. Banca Naţională a Moldovei este banca centrală a ţării. alte subdiviziuni. a cărei sarcină principală constă în asigurarea şi menţinerea stabilităţii monedei naţionale. Structura organizatorică a Băncii Naţionale include departamente. În cadrul îndeplinirii funcţiilor sale. în care scop. reprezintă Banca Naţională în relaţiile cu alte instituţii. Banca Naţională este condusă de Consiliul Administrativ. Preşedintele Băncii Naţionale este desemnat de Parlament. alcătuit din cinci membri: Preşedintele Băncii Naţionale (preşedintele Consiliului Administrativ). este abilitat cu o serie de atribuţii care nu sunt de competenţa Consiliului Administrativ. stabileşte şi susţine (menţine) condiţiile impuse de pieţele monetară.Centrală în sistemul bancar şi creează premise obiective pentru exercitarea funcţiei sale principale – de reglementare bănească şi de credit. Urmărind acest scop. trei vicepreşedinţi.

inclusiv restricţiile asupra operaţiunilor pe piaţa liberă. modul de prezentare grafică a bancnotelor şi monedelor.situaţia sistemului financiar. efectuate de Banca Naţională. Consiliul Administrativ îndeplineşte funcţiile ce urmează: − determină politica monetară a statului. primeşte şi aprobă actele de uz general ale Băncii Naţionale. inclusiv a băncilor. defineşte titlurile de creanţă. punerea la dispoziţie a altor instrumente financiare bancare. volumul şi condiţiile emiterii lor. condiţiile de acordare a creditelor. procedura de lansare în circulaţie şi condiţiile de retragere din circulaţie. dările de seamă financiare anuale (gestiunea financiară) şi recomandările ce urmează să fie prezentate de către Banca naţională Guvernului şi Parlamentului. adoptă deciziile cu privire la colaborarea Băncii Naţionale cu organizaţiile internaţionale. − 154 . tipurile şi volumul rezervelor pe care instituţiile financiare sunt obligate să le păstreze la Banca Naţională. − determină politica valutară a ţării. cu o majoritate de cel puţin două treimi din voturile membrilor Consiliului prezenţi la şedinţă. − adoptă decizii cu privire la noi emisiuni de titluri (obligaţiuni) ale Băncii Naţionale. prezintă propuneri cu privire la sporirea capitalului Băncii Naţionale. − aprobă fiecare credit acordat Guvernului în limitele stabilite de politica monetară. aprobă. De asemenea. rata dobânzii pentru depozitele din Banca Naţională. inclusiv regulile de stabilire a cursului monedei naţionale. − alte dări de seamă conform deciziei Consiliului Administrativ. stabileşte valoarea nominală. aprobă rapoartele.

influenţează şi desfiinţează secţii şi reprezentanţe ale Băncii Naţionale. în colaborare cu experţii controlului intern. 155 . B. Banca Naţională. cooperează cu organizaţii internaţionale care au ca obiectiv asigurarea stabilităţii financiare şi economice pe calea colaborării internaţionale. periodic. determină structura Băncii Naţionale. stabileşte regulile de control intern. licenţierea activităţii bancare şi controlului bancar. Organul de control intern al Băncii Naţionale este condus de controlorul-şef. modului de verificare a conturilor şi registrelor contabile. − aprobă Statutul (Regulamentul) Băncii Naţionale şi stabileşte regulile de administrare şi de funcţionare a băncii. în consiliile şi organizaţiile pentru soluţionarea problemelor politicii monetare şi de credit. prezintă Consiliului Administrativ rapoarte de expertiză şi recomandări (sugestii) asupra rezultatelor controlului. balanţei de plăţi şi situaţiei pe piaţa valutară. procedurilor de gestiune contabilă şi executării devizului băncii. îşi asumă obligaţii şi execută operaţiuni legate de participarea R.Moldova în organizaţiile internaţionale. În limita competenţei sale. procedura şi condiţiile de angajare a personalului Băncii Naţionale. efectuează controlul asupra operaţiunilor Băncii Naţionale. informează asupra indicatorilor analizei macroeconomice. inclusiv asupra masei monetare.aprobă devizul (planul de cheltuieli) al Băncii Naţionale. datelor monitorizării pieţei monetare şi gestiunii statistice. acordării creditelor. desemnat pe o perioadă de cinci ani de către Consiliul Administrativ.N. reprezintă ţara la consfătuirile (forurile) interguvernamentale.M. Controlorul-şef. Banca Naţională colaborează cu Guvernul Republicii Moldova în vederea realizării obiectivelor sale. efectuează verificarea contabilă a dărilor de seamă contabile şi a documentelor contabile necesare şi prezintă concluzii asupra lor.

Conform sarcinii şi funcţiilor sale de bază. instrucţiuni şi dispoziţii.M. Statul alocă întregul capital şi este posesorul lui. în timp de 60 de zile după publicarea balanţei. o expunere a politicii monetare şi valutare dirijate pentru anul următor şi pentru o perioadă mai lungă. se calculează după scăderea costurilor operaţionale din anul respectiv şi acoperirea datoriilor riscante şi compromise.N. Pentru a-şi îndeplini funcţiile. Ministerul Finanţelor. transferă B. care prevăd achitarea dobânzilor. determină şi implementează politica monetară şi valutară a ţării. Capitalul Băncii Naţionale poate fi sporit prin decizia Consiliului Administrativ. Banca Naţională emite decizii.Banca prezintă Parlamentului comisiilor sale permanente note explicative asupra problemelor politicii promovate de ea şi. minus cotele de amortizare. Banca Naţională prezintă Parlamentului prognoza îndeplinirii balanţei de plăţi a ţării pe anul în curs şi pe anul viitor. avizează proiectele de legi. În cazul scăderii valorii activelor din balanţa Băncii Naţionale faţă de suma pasivelor şi a capitalului disponibil. cantitatea de capital care lipseşte sub forma unor titluri de valoare ale Guvernului. la cererea Parlamentului. răscumpărarea hârtiilor de valoare păstrate în Banca Naţională. întocmirea bilanţului şi evaluarea politicii monetare şi valutare pe anul trecut.M. Banca Naţională. precum şi condiţiile de la care a pornit pentru determinarea acestei politici. pe fiecare an financiar. Venitul net (beneficiul) Băncii Naţionale. alte persoane juridice şi fizice. În fiece an. regulamente. calculate după rata pieţei. care au forţă obligatorie (putere de lege) pentru instituţiile financiare.N. Capitalul băncii nu poate fi micşorat decât cu condiţia introducerii modificărilor necesare în Legea Băncii Naţionale. nu mai târziu de 1 februarie. În colaborare cu Guvernul. prezintă Parlamentului şi Guvernului şi publică ulterior un raport de evaluare a situaţiei economice şi financiare a statului. aprobată de Parlament. B. transmise acesteia de Ministerul 156 . în colaborare cu Guvernul.

ce depăşeşte 5% din suma pasivelor pe a căror bază sunt calculate aceste rezerve. în baza rezultatelor. Banca Naţională a Moldovei stabileşte pentru băncile comerciale norme de rezerve obligatorii în raport cu volumul depozitelor şi altor active similare destinate acestui scop. prezintă Guvernului propunerile sale.Finanţelor în contul capitalului care lipseşte. Suma venitului net este trecută în contul de venituri al Bugetului de Stat. Aceasta din urmă plăteşte (acoperă în numerar) o mică parte din rezervele obligatorii. Rezervele obligatorii sunt menţinute prin metoda de reţinere a numerarului în case sau în conturile corespondente ale băncilor ori în conturile speciale ale conturilor din Banca Naţională. întocmeşte balanţa de plăţi a statului. banca Naţională a Moldovei: − efectuează analiza economică şi monetară (financiară) şi. În afară de funcţiile principale deja enumerate ale băncilor centrale. monitorizează sistemul naţional de plăţi. aducându-le totodată la cunoştinţa opiniei publice. sau chiar partea majoritară. aprobat de Consiliul Administrativ al Băncii Naţionale. de credit şi monetară. după prelevarea a 20% din suma de venituri rămasă.Moldova la activitatea organizaţiilor publice internaţionale în sfera bancară. până în momentul în care acesta va depăşi de două ori volumul de capital de care dispune. − în numele guvernului (statului). execută operaţiuni legate de participarea Republicii . În cazul nerespectării de către băncile comerciale a 157 . contribuind la funcţionarea eficientă a sistemului de achitări interbancare. îşi asumă obligaţii. Controlul devizului. − emite (acordă) licenţe şi reglementează activitatea instituţiilor financiare. este efectuat de Curtea de Conturi. în conformitate cu condiţiile convenţiilor internaţionale. în fondul de rezervă.

existent la data fixării lipsei de capital. emise şi prezentate pentru scopuri comerciale. dintre care măcar unul aparţine uneia dintre bănci. cu două sau mai multe andosamente cambiale. banca Naţională le administrează o amendă în mărime de un salariu de bază pe o zi. Creditele pot fi acordate de Banca Naţională sub formă de avans. − documente prevăzute în lista de titluri. vânzare. când e nevoie să fie păstrată integritatea sistemului bancar. − cambii simple şi trate. cu termenul de rambursare nu mai lung de nouă luni din ziua procurării lor de Banca Naţională. evaluare şi reevaluare a instrumentelor (pe bază de concurs şi fără concurs).cerinţelor privind rezervele obligatorii. Amenda este încasată la Bugetul de Stat prin decontarea peremptorie a banilor din contul băncii sancţionate în contul Băncii Naţionale. Periodic. în volumul stabilit de Banca Naţională. − hârtii de valoare emise de Banca Naţională. Banca Naţională aduce la cunoştinţa opiniei publice rata minimă a dobânzii pentru creditele acordate băncilor. Însă. criteriile obiective după care sunt admise băncile la concursul de obţinere a creditelor. Banca Naţională poate acorda băncilor credite garantate cu: − hârtii de valoare. Banca Naţională funcţionează în calitate de bancher şi agent fiscal al statului şi organelor acestuia. împrumut. având un termen de rambursare de maximum un an din ziua procurării lor de Banca Naţională. asigurate contra riscurilor. nici o 158 . emise pe baza valorilor în mărfuri şi materiale. industriale sau agricole oneste. Creditele negarantate nu sunt acordate decât în cazuri excepţionale. pentru întreaga perioadă a acestei încălcări. − depozite şi alte conturi în Banca Naţională sau într-o altă instituţie financiară acceptată de bancă. care au fost emise de Guvern şi fac parte din emisiunea de stat.

N. în problemele de competenţa sa. se perfectează un acord între Guvern (în persoana Ministerului 159 . dobânzilor şi altor comisioane. Impozitele. vizând următoarele domenii: − marketingul hârtiilor de valoare emise de stat şi de organismele sale. primeşte şi eliberează sume de bani. − alte domenii care corespund sarcinilor şi funcţiilor principale ale Băncii Naţionale. Banca prezintă Guvernului explicaţiile de rigoare cu privire la problemele băneşti şi financiare ce ţin de competenţa ei.M. − achitarea sumei majoritare pentru hârtiile de valoare. execută plăţi în limitele soldurilor aflate pe conturi.tranzacţie sau operaţiune (exceptând acordarea de credite statului) nu poate servi ca asistenţă financiară pentru organele respective. iar Guvernul se consultă cu B. taxele şi alte plăţi obligatorii încasate de la contribuabili şi intrate în conturile Bugetului de Stat şi în fondurile extrabugetare din băncile care le deservesc pe acestea sunt trecute în contul unic al trezoreriei din Banca Naţională sau într-un alt cont corespunzător al bugetului local nu mai târziu de sfârşitul zilei care urmează după ziua încasării lor. abilitează alte bănci să primească depozitele respective în condiţiile stabilite după principiul înţelegerii mutuale. care sunt garantate cu titluri de creanţă negociabile. în funcţie de depozitariu. ţine evidenţa pe conturi şi prestează alte servicii financiare. La intervenţia Guvernului. Banca Naţională primeşte depozite de la trezorerie şi de la alte organisme de stat. Banca Naţională exercită funcţia de agent fiscal al statului în organizaţiile de servire a efectelor de stat sub formă de înscrisuri în conturi. Banca Naţională acordă statului credite doar în lei. Pentru fiecare credit. emise şi eliberate de către stat Băncii Naţionale cu dobânzi la nivelul ratelor de piaţă şi cu termene de rambursare corespunzătoare termenului respectiv al creditului garantat de ele.

Banca Naţională este în drept să cumpere şi să vândă hârtii de valoare emise de stat. Banca Naţională exercită funcţia de agent al statului la aplicarea legislaţiei controlului valutar.. emise 160 . rata dobânzii pentru ele şi alte comisioane. Banca Naţională are dreptul să: − editeze actele normative necesare şi să ia măsurile corespunzătoare pentru a-şi exercita împuternicirile şi a-şi îndeplini obligaţiile. poliţe (cambii) cu achitarea în valută străină. termenele. ţine cont de rezervele internaţionale de valută ale statului. să ceară instituţiilor financiare să adopte măsuri în vederea ameliorării situaţiei în care s-au pomenit sau să aplice faţă de acestea sancţiunile prevăzute de lege. exercitării controlului (supravegherii) şi reglementării activităţii instituţiilor financiare. valută străină. prezentându-le: în aur. sau dacă sunt necesare pentru acordarea de credite băncilor. În scopul licenţierii (emiterii licenţelor). monitorizează şi reglementează activitatea instituţiilor care practică schimbul valutar. se transmit dări de seamă. în care se indică suma creditului. Banca Naţională editează acte normative. eliberează şi retrage licenţe. Prin intermediul B. în bancnote şi monede sau conturi bancare în valută străină plasate în străinătate.N. informaţii şi alte date prevăzute de legislaţie. dacă acestea sunt pasibile de stingere în termen de 180 de zile. − să ceară instituţiilor financiare să prezinte Băncii Naţionale informaţia necesară pentru a-şi desfăşura activitatea. în bilanţul său. Referitor la problemele de reglementare valutară. oricare alte active recunoscute pe plan internaţional. − să controleze (inspecteze) toate instituţiile financiare. determină metodele de stabilire a cursului valutar al leului moldovenesc în raport cu alte monede naţionale.M.Finanţelor) şi Banca Naţională.

comercial. indicând cauzele care au condiţionat reducerea acestora. inclusiv ale instituţiilor financiare. să achiziţioneze acţiunile subiecţilor economiei. industrial. 161 . − raportul asupra activităţii sale şi operaţiunilor efectuate în decursul anului precedent. În afară de aceasta. de asemenea. până la data de 25 a fiecărei luni. Rezervele valutare internaţionale sunt menţinute de Banca Naţională la nivelul necesar realizării politicii monetare şi valutare a statului. fie prin procurare de credit. în special. fie prin utilizarea oricăror instrumente care implică diverse genuri de obligaţii. banca prezintă Parlamentului şi Guvernului un raport asupra situaţiei rezervelor valutare internaţionale.şi garantate de alte state. nu i se permite să practice nici o activitate comercială. Banca va prezenta raporturi şi recomandări de acest gen până se va constata că situaţia s-a redresat. − raportul asupra situaţiei economice a statului. să cumpere (dobândească) dreptul de proprietate cu caracter financiar. Dacă rezervele valutare scad la nivelul care pune în pericol politica valutară a statului sau realizarea în termenul convenit a tranzacţiilor internaţionale. de băncile centrale ale acestora sau de organizaţii publice financiare internaţionale. Banca Naţională prezintă Parlamentului şi Guvernului o scurtă sinteză asupra situaţiei financiare din luna precedentă. o serie de recomandări cu privire la modul de ameliorare a situaţiei. agricol. fie prin acordare de credit directă sau indirectă. Banca Naţională nu este în drept să acorde nici un fel de sprijin financiar. fie prin asumarea datoriei sau a altor acţiuni analogice. participaţie la credit. precum şi în acorduri încheiate de ele asupra operaţiunilor forvard şi de răscumpărare (a titlurilor). Banca Naţională prezintă Parlamentului: − darea de seamă financiară aprobată prin avizul organizaţiei de control intern. Raportul va conţine. În termen de patru luni după încheierea anului financiar.

determină genurile şi procedura prezentării informaţiei statistice primare de care are nevoie de către organizaţiile care sunt datoare să o prezinte băncii. contribuie la sistematizarea regulilor şi practicii de culegere. aceasta din urmă este abilitată: − să pedepsească cu avertizare în scris. Banca Naţională. taxelor vamale şi altor taxe. 162 . emise de emitenţi fiabili. bunurile şi veniturile sale. gestionare. alte persoane juridice şi fizice. − să dobândească. însă – doar Băncii Naţionale şi altor instituţii financiare. instituţiile financiare. în scopul achitării datoriei sale. procesare şi transmitere a informaţiei. proprietatea. prestare a serviciilor de curier şi vânzare a patrimoniului. stabileşte condiţiile de păstrare a secretului privind această informaţie. editare a instrumentelor financiare. procesare şi utilizare a datelor statistice în limitele competenţei sale. Băncii Naţionale i se permite: − să investească nu mai puţin de 29 la sută din capitalul propriu şi din fondurile sale în organizaţii care se obligă să presteze servicii de evaluare. efectuare a operaţiunilor cliring.Totodată. de care are nevoie pentru activitatea sa. − să-şi investească mijloacele financiare în titluri lichide. de la organele de stat competente. cu condiţia înstrăinării lor cât mai urgente. Dacă se constată că au fost încălcate legile sau nerespectate cerinţele prevăzute de actele normative ale Băncii Naţionale. precum şi tranzacţiile şi operaţiunile efectuate de ea sunt scutite de plata impozitelor. orice drepturi în sfera operaţiunilor pe care banca nu este abilitată să le efectueze. − să acorde credite oricărui salariat în baza regulamentului aprobat de Consiliul Administrativ al băncii. Banca Naţională adună informaţia statistică primară. păstrare a bunurilor gajate.

bănci. Dardac N. 2. un acord care să prevadă o serie de măsuri pentru înlăturarea respectivelor încălcări (abateri). Descrieţi principalele caracteristici a Băncii Naţionale din Moldova. ce şi-a permis să încalce legea. Litigiile apărute între Banca Naţională şi alţi subiecţi sunt judecate în instanţă sau examinate de judecata arbitrală (arbitraj). 230-240 163 . Literatura: 1. Definiţi noţiunea şi elementele cheie a politicii monetare. Bucureşti. Explicaţi necesitatea existenţei Băncii Centrale. pag. Floricel C... Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor: 1. 5. − Concluzie Apariţia Băncilor Centrale este determinată de faptul că în majoritatea ţărilor emisiunea tuturor bancnotelor se concentrase într-o singură bancă. − sa retragă licenţe. Basno C. Explicaţi necesitatea reglementării activităţii bancare. Editura Didactică şi pedagogică. − să aplice amenzi şi să le încaseze în mod forţat (peremptoriu) într-o proporţie de trei ori mai mare decât venitul obţinut sau paguba cauzată. 1997. 6. Monedă. Banca Centrală îndeplineşte într-un fel funcţia de subdiviziune organizatorică de bază a sistemului naţional de credit. 4.să încheie cu instituţia. credit. Această denumire reflectă rolul băncii pe care îl joacă în sistemul de credit al ţării. − să suspendeze pe un timp sau pentru totdeauna activitatea vinovatului. Enumeraţi şi explicaţi funcţiile băncilor centrale. 3. care a început să fie numită Bancă Centrală de Emisiune. Numiţi etapele constituirii a băncilor centrale.

Capitolul 10. Noţiunile fundamentale: Baca comercială. astfel termenul „comercial” în noţiunea de bancă şi-a pierdut sensul iniţial. Băncile şi operaţiunile bancare. Ionescu L. c. au apărut operaţiile de creditare pe termen scurt a ciclului de producţie. Ф.71-90 3. Principalii clienţi ai acestor bănci erau „comercianţii” – de aici se trage şi noţiunea de „bancă comercială”. concept şi principii de funcţionare. ♦ Tipuri de operaţiuni ale băncilor comerciale. Termenul de „bancă comercială” a apărut în primele etape de dezvoltare ale activităţii bancare. piaţa de capital. 1996. orientarea ei spre deservirea tuturor agenţilor economici indiferent de sfera de activitate. 164 . hârtii de valoare ş.. investiţii. Termenul de creditare se majora treptat. Жуков Е.a. intermediator în relaţii economice ale agenţilor economici.2. depozit. ♦ Structura organizatorică a băncilor comerciale. Acum acest termen presupune caracterul „de afacere” al băncii. Москва: ЮНИТИ. pag. Editura Economică. 2000. credit. 158-169. Общая теория денег и кредита. o parte a resurselor bancare a început să se învestească în capital fix.. când băncile sprijineau preponderent comerţul. BĂNCILE COMERCIALE ŞI FUNCŢIILE LOR Obiectivele de studiu ♦ Băncile Comerciale: esenţă. Odată cu dezvoltarea industriei. schimbul de mărfuri şi plăţile.

crearea condiţiilor favorabile pentru creşterea economică. Băncile acumulează partea de bază a resurselor de creditare şi oferă clienţilor ei un complex de servicii financiare. Mecanismul bancar de distribuire şi redistribuire a capitalului pe sfere şi ramuri permite dezvoltarea economiei în dependenţă de necesităţile obiective ale producerii şi contribuie la restructurarea economiei. îndeplinesc o funcţie macroeconomică importantă. asigurând redistribuirea interramurală şi interregională a capitalului bănesc. banca – este o instituţie financiară care primeşte de la persoane fizice sau juridice depozite sau echivalentele lor. a valutei străine etc. creditarea întreprinderilor industriale. În economia de piaţă modernă activitatea băncilor comerciale are un rol major datorită legăturii lor cu toate sectoarele economiei. 165 . Creşterea rolului economic al băncilor comerciale se observă în prezent şi prin lărgirea sferei lor de activitate şi dezvoltarea unor tipuri noi de servicii financiare. În conformitate cu această lege. O trăsătură specifică băncilor comerciale constă în faptul că scopul de bază al activităţii lor este obţinerea profitului. În Republica Moldova crearea şi funcţionarea băncilor comerciale se bazează pe „Legea cu privire la instituţiile financiare”. Scopul băncilor este de a asigura circulaţia continuă a capitalului şi a banilor. Ele sunt nişte organizaţii multifuncţionale ce activează în diferite sectoare ale pieţei capitalului de împrumut. deschiderea depozitelor. aprobată la 21 iulie 1995. În prezent. Băncile comerciale moderne. decontări. băncile comerciale ale unor ţări pot presta clienţilor lor până la câteva sute de servicii.În mecanismul de funcţionare al sistemului de creditare al statului un rol important îl au băncile comerciale. În aceasta şi constă „interesul comercial” din sistemul relaţiilor de piaţă. vânzarea-cumpărarea şi păstrarea valorilor mobiliare. care includ creditarea. a statului şi a populaţiei. având rolul de intermediari financiari.

ce pot fi transferate prin intermediul diferitor instrumente de plată, şi care foloseşte total sau parţial aceste mijloace pentru acordarea de credite sau investire pe propriul său cont şi risc.

166

Formele organizatorico-juridice ale băncilor comerciale Băncile comerciale reprezintă al doilea nivel al sistemului bancar. În calitate de persoană juridică, cu scopul de a obţine profit, banca: – atrage pe depozite mijloace băneşti ale persoanelor fizice şi juridice; – plasează aceste mijloace din nume propriu şi pe cont propriu, în condiţii de rambursare, achitare, urgenţă; – ţine evidenţa conturilor bancare ale persoanelor fizice şi juridice. Banca comercială poate fi creată ca societate economică cu capital acţionar, adică în formă de societate pe acţiuni (SA). Activitatea băncilor, create sub formă de societate pe acţiuni (BCA), se reglementează conform „Legii cu privire la instituţiile financiare” şi „Legii cu privire la societăţile pe acţiuni”. Societatea pe acţiuni este organizaţia comercială al cărei capital social este divizat într-un număr anumit de acţiuni, care atestă drepturile obligatorii ale acţionarilor faţă de această societate. Acţionarii nu răspund de angajamentele societăţii şi poartă riscul legat de activitatea ei, în limita costului acţiunilor pe care le deţin. Acţionarii care nu au achitat pe deplin acţiunile, poartă responsabilitate solidară privind angajamentele întreprinderii în limita costului acţiunilor neachitate. Banca pe acţiuni poartă răspundere pentru angajamentele sale în limita întregului său patrimoniu, dar nu este responsabilă pentru angajamentele acţionarilor săi. Dacă falimentul băncii pe acţiuni este condiţionat de activitatea sau pasivitatea acţionarilor săi sau a altor persoane, care dădeau instrucţiuni obligatorii personalului băncii şi dirijau cu activitatea ei, atunci, în caz de insuficienţă de patrimoniu, asupra acestor acţionari sau altor persoane, se poate impune responsabilitatea subsidiară pentru angajamentele băncii.

167

Banca acţionară poate fi societate pe acţiuni de tip deschis sau închis, fapt determinat de statutul ei. Dacă banca este o societate pe acţiuni de tip deschis, atunci ea este în drept să efectueze subscrierea deschisă la acţiunile emise şi să le realizeze liber pe piaţă. Acţionarii băncii pot vinde acţiunile pe care le deţin fără acordul celorlalţi acţionari. BCA de tip deschis i se permite şi subscrierea închisă. În acest caz acţiunile se repartizează doar fondatorilor băncii sau unui cerc restrâns de persoane dinainte stabilit. Cu toate acestea, dreptul de a petrece subscriere închisă la acţiunile emise trebuie să fie prevăzut în Statutul BCA deschise şi în actele legislative ale Republicii Moldova. Numărul de acţionari ai BCA deschise nu este limitat. Banca creată sub formă de SA de tip închis nu are dreptul să petreacă subscriere deschisă la acţiunile emise sau să le ofere printr-o altă modalitate unui număr nelimitat de persoane. O BCA de tip închis nu poate avea mai mult de 50 acţionari. Dacă numărul acţionarilor depăşeşte cifra de 50, atunci banca trebuie să se transforme în SA de tip deschis pe perioada de un an. În caz contrar, banca va fi lichidată prin judecată. Acţiunile BCA de tip închis se repartizează doar fondatorilor săi sau unui cerc restrâns de persoane dinainte stabilit. În Republica Moldova fondatori ai băncilor comerciale pot fi atât persoane juridice, cât şi fizice. Pentru formarea capitalului social al băncii nu se permite utilizarea mijloacelor din bugetul consolidat, fondurilor extrabugetare de stat, mijloacelor băneşti libere, aflate sub administrarea organelor centrale ale puterii de stat (cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie). Mijloacele băneşti ale subiecţilor Republicii Moldova, precum şi mijloacele băneşti libere ale subiecţilor Republicii Moldova, aflate în administrarea organelor puterii de stat, organelor de administraţie locală, pot fi utilizate pentru formarea capitalului social al băncii, dacă acest fapt este

168

prevăzut de legislaţia specială a Republicii Moldova sau de hotărârea organului de administraţie locală. Pentru formarea capitalului social al băncii poate fi atras şi capital străin. În prezent, ponderea lui în sistemul bancar din Republica Moldova este limitată de o cotă, care se calculează ca raportul dintre suma capitalului instituţiilor creditare cu investiţii străine şi a capitalului filialelor băncilor străine şi capitalul social total al instituţiilor creditare, înregistrate în RM. Organele de conducere ale Băncii Comerciale Organul suprem de conducere al băncii (în orice formă organizatoro-juridică a ei) este Adunarea Generală a Acţionarilor sau Membrilor. Ea se convoacă anual pentru hotărârea următoarelor întrebări: – modificarea statutului băncii sau a capitalului social; – aprobarea rezultatelor financiare ale activităţii anuale; – distribuirea profitului; – alegerea Consiliului băncii etc. În băncile acţionare în care numărul de acţiuni cu drept de vot depăşeşte 100, se formează comisia de numărare a voturilor. Componenţa numerică şi personală a acestei comisii este propusă de Consiliul Directorilor băncii şi este stabilită de Adunarea Generală a Acţionarilor. Consiliul Directorilor (Consiliul de Supraveghere) realizează conducerea generală a activităţii băncii, executând dispoziţiile Consiliului băncii şi a Adunării Generale a Acţionarilor şi îşi asumă responsabilitatea pentru rezultatele activităţii băncii. Consiliul directorilor stabileşte direcţiile prioritare de activitate, precum şi politicile de creditare, de investiţii şi valutară ale băncii. Politica dusă de bancă trebuie să asigure atingerea scopurilor propuse, chiar şi în cazul unor schimbări radicale în situaţia economică din ţară şi pe piaţa valutară. Consiliul directorilor recomandă mărimea dividendelor,
169

utilizarea fondului de rezervă, crearea filialelor şi reprezentanţelor, aprobă încheierea contractelor importante, acordarea unor credite mari etc. La existenţa a peste 1000 acţionari, Consiliul directorilor trebuie să fie format din cel puţin 7 persoane; peste 10000 de acţionari – cel puţin 9 persoane. Activitatea Consiliului directorilor este condusă de Preşedintele consiliului. Consiliul directorilor ia decizia referitor la structura băncii, aprobă dările de seamă a subdiviziunilor structurale. Structura organizatorică a băncii este determinată de funcţiile ei: creditare, investiţii, servicii de trust, transferuri internaţionale, deschiderea şi deservirea depozitelor. Activitatea curentă a băncii este condusă de Organul executiv unitar (director, director general) sau de Organul executiv colegial (administraţia băncii, direcţia). În ultimul caz, directorul băncii mai îndeplineşte şi funcţia de preşedintele consiliului băncii. În competenţa organului executiv intră toate întrebările referitoare la activitatea curentă a băncii (cu excepţia celor care, conform statutului, sunt soluţionate de Adunarea Generală). Numărul de secţii în bancă depinde de mărimea băncii şi caracterul activităţii ei, dificultăţii şi diversităţii serviciilor bancare oferite clienţilor, şi include următoarele compartimente structurale: 1. Secţia de creditare 2. Secţia de investiţii şi valori mobiliare 3. Secţia depozite şi operaţiuni de casă

4. Secţia operaţiuni economice externe

5. Secţia marketing

6. Secţia contabilitate

170

Astfel. O altă funcţie importantă a băncilor este intermedierea în operaţiunile de creditare. în special prin intermediul băncilor are loc concentrarea mijloacelor băneşti şi transformarea lor ulterioară în capital.În scopul asigurării controlului activităţii economicofinanciare a băncii. cât din iniţiativă proprie. 1. la Adunarea generală a acţionarilor. pe de o parte aduc venit deţinătorilor lor sub formă de dobândă. – organizarea emisiunii şi plasării valorilor mobiliare. Mijloacele băneşti libere ale persoanelor juridice şi fizice acumulate de către bancă. – crearea instrumentelor de plată. Adunarea generală a acţionarilor stabileşte organul de audit al băncii şi costul serviciilor lui. operaţiunile bancare se realizează în funcţie de tipul de licenţă acordată de către BNM. conducerii băncii. În conformitate cu legea. BNM duce evidenţa permanentă a activităţii băncilor comerciale prin intermediul normativelor economice şi a altor norme prudenţiale. pe care băncile trebuie să le respecte. iar pe de altă parte creează baza operaţiunilor de creditare. Funcţiile băncilor comerciale Principalele funcţii ale băncilor sunt: – acumularea şi mobilizarea capitalului bănesc. – servicii de consulting. Economiile acumulate pot fi utilizate pentru diferite necesităţi economice şi sociale. – efectuarea decontărilor şi plăţilor. – intermedierea în operaţiunile de creditare. Mobilizarea mijloacelor băneşti temporar libere şi transformarea lor în capital este una dintre cele mai timpurii funcţii bancare. Comisia de cenzori verifică rezultatele activităţii băncii în decursul anului şi mai mult. În faţa relaţiilor directe dintre deţinătorii de mijloace băneşti libere şi debitorii de capital 171 . se alege comisia de cenzori sau cenzorul. atât şi conform hotărârii Adunării generale a acţionarilor. 2.

Relaţiile de creditare directă dintre deţinătorii de capital şi debitori sunt împiedicate şi de riscul de nerambursare a creditului. necesar debitorului respectvei sume. De exemplu. asigurând diversificarea producţiei. ce presupun deschiderea conturilor corespondente. create de băncile participante la decontări. O funcţie specifică băncilor comerciale este capacitatea lor de a crea sau lichida bani. iar pentru a accelera decontările şi a mări siguranţa plăţilor se introduc sistemele de decontare electronică. primesc bani în cont şi ţin evidenţa tuturor întrărilor şi ieşirilor de mijloace băneşti. deţinând rolul de intermediari în plăţi efectuează decontări la ordinul clienţilor. Decontările se realizează şi prin intermediul băncilor corespondente. Centralizarea plăţilor în bănci duce la micşorarea cheltuielilor de circulaţie. intrând în rolul de intermediari financiari. Deţinătorul de capital nu dispune de informaţie despre situaţia financiară reală a debitorului. când între bănci se înfiinţează relaţii reciproce. inclusiv şi băncile centrale. Majoritatea decontărilor dintre întreprinderi se realizează fără numerar. Băncile. O economie stabilă nu poate exista fără un sistem de decontări băneşti organizat şi bine reglat. sau girosistemele în formă de societăţi pe acţiuni. Băncile comerciale. în astfel de ţări se creează diferite sisteme de plată. adică de a majora sau micşora masa 172 . precum şi diferenţa dintre termenul de rambursare a împrumutului termenul.apare problema necoincidenţei dintre volumul de capital oferit şi cel cerut. De aici rezultă şi importanţa mare a băncilor în efectuarea decontărilor şi plăţilor. Creditele bancare se îndreaptă în diferite sectoare ale economiei. înlătură aceste greutăţi. 3. sistemele de „clearing” a marilor bănci comerciale cu o reţea densă de filialele şi sucursale. Funcţionarea efectivă a sistemului de plăţi în ţările cu o infrastructură destul de dezvoltată necesită o performanţă a tehnicilor de plată. Din acest motiv.

monetară. Crearea mijloacelor de plată este legată direct de activităţile de creditare şi depozitare ale băncilor. Depozitul poate fi creat pe două căi: introducerea numerarului în bancă de către client sau acordarea creditului debitorului. Cu toate acestea, aceste operaţiuni influenţează diferit masa monetară în circulaţie. Astfel, dacă clientul a introdus în bancă 100000 USD şi a încredinţat băncii să depună această sumă în contul său la vedere, atunci rezultatul acestei operaţiuni va fi majorarea soldului de casă în activul bilanţului şi majorarea soldului depozitelor în pasiv cu aceeaşi sumă. Totodată, volumul total de mijloace băneşti în economie va rămâne neschimbat, deoarece s-a realizat un transfer de bani din formă de numerar în forma fără numerar. Alt exemplu, debitorul a primit un credit în valoare de 100000 USD şi banca a depus această sumă în contul de depozit a clientului. Drept rezultat, în economie volumul total de mijloace băneşti s-a majorat cu 100000 USD, deoarece prin procesul de creditare banca a creat mijloace noi de plată. Totuşi, băncile pot nu doar să creeze ci şi să lichideze banii. Acest fapt se realizează prin rambursarea creditelor de către debitori prin decontarea banilor din conturile lor de depozite. În acest caz, totalul masei monetare din economie se diminuează. Existenţa cererii la credite permite mecanismului modern de emisiune să lărgească limitele emisiunii monetare, fapt care se confirmă prin creşterea masei monetare în ţările industrial dezvoltate. Dar economia are nevoie de o cantitate optimală, nu excesivă de bani în circulaţie, fapt datorită căruia băncile comerciale activează în limita anumitor restricţii (rezerve obligatorii), impuse de băncile centrale. Băncile comerciale îndeplinesc şi funcţia emitentconstitutivă, realizând emisia şi plasarea valorilor mobiliare, în special a acţiunilor şi obligaţiilor. Pe lângă aceasta, băncile au posibilitatea să direcţioneze economiile lor în scopuri de
173

producţie. Piaţa valorilor mobiliare completează sistemul de creditare şi colaborează cu el. La ordinul întreprinderilor, care au nevoie de investiţii pe termen lung şi care recurg la emisiuni de acţiuni şi obligaţii, băncile îşi asumă determinarea mărimii, condiţiilor, termenului emisiei, alegerea tipului de valori mobiliare, precum şi obligaţiunea de plasare şi organizare a circulaţiei lor secundare. Băncile garantează cumpărarea valorilor mobiliare emise, cumpărându-le şi apoi vânzându-le din cont propriu sau creează în acest scop sindicate bancare, care oferă credite cumpărătorilor de acţiuni şi obligaţiuni. Angajamentele cu privire la sume impunătoare, luate de companiile mari, pot fi distribuite de bancă prin vinderea lor directă clienţilor săi, dar nu prin metoda de vânzare liberă la bursa de valori. Competenţa economică suficientă şi posibilitatea de control a situaţiilor economice permit băncilor să desfăşoare activitatea de „consulting” a clienţilor. Băncile efectuează analiza activităţii financiare a întreprinderilor, starea evidenţei lor contabile, apreciază strategia de dezvoltare şi depistează direcţiile posibile de majorare a veniturilor. Ocupându-se de operaţiunile cu valori mobiliare, băncile apreciază perspectiva de emitere a noilor acţiuni ale clientului şi posibilitatea plasării lor; consultă clienţii în alegerea firmelor, care sunt gata să-şi asume responsabilitatea privind plasarea noilor valori mobiliare. Băncile oferă următoarele servicii de consultanţă: acoperirea conturilor, activitate creditară şi de casă, recomandări privind efectuarea operaţiunilor pe pieţele valutară şi de mărfuri. Lista serviciilor de consultanţă, oferite de băncile comerciale în diferite sfere ale activităţii lor, poate include: – în domeniul de creditare şi decontări – informaţii despre conjunctura pieţei monetare, modificarea ratei dobânzii, despre condiţiile şi formele de creditare, eliberarea de recomandări referitor la deservirea
174

creditelor în diferite tranzacţii, analiza organizării decontărilor fără numerar, cercetarea modalităţilor de perfecţionare a lor; – în sfera emisiunii valorilor mobiliare şi a operaţiunilor cu ele – informaţie despre conjunctura pieţei valorilor mobiliare, modificarea cursului lor, despre emitenţii de valori mobiliare, explicarea ordinii de emitere a valorilor mobiliare şi regulile de utilizare a lor; – în sfera investiţiilor capitale – informaţii cu privire la conjunctura pieţei serviciilor de construcţie, preţurile la materialele de construcţie şi tarifele la diferite lucrări de montare şi de construcţie, efectuarea calculului eficienţei economice a investiţiilor capitale etc. În prezent, băncile comerciale se confruntă cu o intensificare a concurenţei din partea multor instituţii de creditare specializate, precum şi a corporaţiilor industriale mari, care au creat companii financiare proprii. Concurenţa stimulează băncile să găsească noi sfere de activitate, să mărească numărul serviciilor oferite clienţilor şi să îmbunătăţească calitatea deservirii. Tendinţa de lărgire a spectrului de funcţii al băncilor comerciale evoluează în condiţiile contemporane. Pentru întărirea poziţiei pe piaţă, băncile tot mai des îndeplinesc operaţiuni necaracteristice băncilor, pătrunzând în sferele netradiţionale ale antreprenoriatului financiar. Astfel, se măreşte rolul băncilor în funcţionarea economiei. Operaţiunile băncilor comerciale Băncile comerciale pot îndeplini un întreg complex de diferite operaţiuni. Să examinăm mai amănunţit caracterul operaţiunilor comerciale efectuate de bancă. Definirea băncii ca instituţie, care acumulează mijloace băneşti libere şi le plasează în baza rambursabilă, permite să evidenţiem în activitatea ei operaţiuni pasive şi active.
175

Cu ajutorul operaţiunilor pasive băncile îşi formează resursele. Esenţa lor constă în atragerea diferitor tipuri de plasamente, primirea creditelor de la alte bănci, emisia valorilor mobiliare proprii, precum şi realizarea altor operaţiuni în rezultatul cărora se măresc resursele băncii. Din punct de vedere istoric, operaţiunile pasive aveau un rol prioritar faţă de cele active, astfel, pentru efectuarea operaţiunilor active o condiţie obligatorie este suficienţa resurselor. Prin urmare, operaţiunile pasive includ: – primirea depozitelor (plasamentelor); – deschiderea şi deservirea conturilor clienţilor, inclusiv şi cele ale băncilor corespondente; – emisia valorilor mobiliare proprii (obligaţiuni, cambii, certificate de depozit şi de economii); – primirea creditelor interbancare, şi resurselor creditare centralizate; – operaţiunile REPO; – creditele eurovalutare. O formă specială a resurselor bancare îl reprezintă capitalul propriu al băncii. Capitalul propriu având un suport legislativ bine conturat şi o determinare funcţională, este baza financiară de dezvoltare a băncii. El permite realizarea plăţilor de compensaţie investitorilor şi creditorilor în caz de pierderi sau falimentul băncii; menţine volumul şi diversitatea operaţiunilor în conformitate cu scopurile băncilor. Capitalul propriu al băncii include: – capitalul social; – capitalul de rezervă; – fonduri speciale; – profitul nedistribuit timp de un an. Elementul de bază al capitalului propriu este capitalul social. El se formează diferit, în funcţie de forma organizaţională a băncii. Dacă banca este societate pe acţiuni, atunci capitalul ei social se formează din mijloacele
176

acţionarilor, acumulate în rezultatul vânzării acţiunilor. Banca formată ca SRL îşi creează capitalul social din contul cotei de participare a membrilor. Indiferent de forma organizatoricojuridică a băncii, capitalul ei social se formează totalmente din contul depunerilor membrilor (persoanelor fizice şi juridice) şi asigură respectarea de către bancă a obligaţiunilor sale. Capitalul de rezervă are scopul de acoperire a pierderilor posibile ale băncii în urma operaţiunilor efectuate. Mărimea lui se determină ca cotă procentuală din capitalul social. Sursa de formare a capitalului de rezervă sunt alocaţiile din profit. Băncile creează şi alte fonduri speciale, precum: „Uzura mijloacelor fixe”, „Uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată”, formate pe calea alocaţiilor pentru amortizare, precum şi fondurile stimulării economice create din profit. La fondurile speciale bancare se atribuie şi mijloacele, primite din supraevaluarea fondurilor de bază, conform hotărârilor guvernului; mijloacele acumulate din vânzarea acţiunilor primilor posesori la un preţ mai mare decât valoarea nominală etc. Structura modernă a bazei de resurse a băncilor comerciale de regulă se caracterizează printr-o pondere mică a mijloacelor proprii. În ţările cu economie de piaţă bine dezvoltată cota mijloacelor proprii în total resurse constituie 15-20%, ceea ce permite asigurarea stabilităţii şi siguranţei băncilor. Capitalul propriu în totalul resurselor băncii, constituie nu mai mult de 10%. Partea de bază a resurselor băncii o formează mijloacele atrase, care acoperă de la 80% la 90% din tot necesarul de mijloace băneşti pentru realizarea operaţiilor bancare active. Mărimea maximă a mijloacelor atrase depinde de capitalul propriu al băncii. În diferite ţări există mai multe normative de corelaţie dintre capitalul propriu şi mijloacele atrase. Aceste normative variază de la raportul 1:10 la 1:100. D e exemplu, în Elveţia, acest raport este de 1:12, iar în Japonia de 1:83.
177

pot fi total sau parţial folosite. Depozitul – mijloacele băneşti (în numerar sau fără numerar. În condiţii de concurenţă aprigă. Pentru bănci. Din acest motiv. Ele sunt utilizate pentru realizarea decontărilor curente şi. instabile. atrase de bancă. depozitele se clasifică în depozite ale persoanelor juridice şi depozite ale persoanelor fizice. Depozitele la vedere sunt plasate de către bancă în diferite conturi deschise de client. băncile comerciale tind să atragă mai mulţi clienţi şi stimulează sporirea depozitelor la vedere prin acordarea serviciilor suplimentare deţinătorilor de conturi. şi credite interbancare. transferate băncii de către deţinătorul lor pentru păstrare cu anumite condiţii. în vederea atragerii depozitelor. precum şi prin îmbunătăţirea calităţii deservirii. Există mai multe principii de clasificare a depozitelor. populaţiei şi altor bănci. În funcţie de depunător. depozitele sunt principala modalitate de operaţiune pasivă şi. ceea ce îngustează sfera lor de utilizare de către băncile comerciale. depozitele se mai clasifică conform termenului de retragere în: depozite la termen şi la vedere. în monedă naţională sau valută străină). în general. Pasivele curente se formează din soldurile conturilor de decontare. organizaţiilor. resursa de bază pentru desfăşurarea operaţiunilor active de creditare.Banca comercială are posibilitatea de a atrage mijloacele întreprinderilor. 178 . După fixarea termenului resursele atrase se divizează în resurse dirijate şi în pasive curente. deţinătorilor de conturi li se oferă o dobândă mică sau nu li se plăteşte deloc. instituţiilor. curente şi corespondente. în orice moment. Resursele dirijate includ depozite la termen. prin urmare. Retragerea depozitelor poate fi în numerar sau în forma decontărilor fără numerar. Operaţiunile legate de atragerea mijloacelor fixe în depozite se numesc operaţiuni de depunere. Depozitele la vedere sunt.

Certificatul de depozit este o dovadă scrisă a depunerii în bancă a unei sume de bani suficient de mari. zi de naştere. Pentru prima dată el a fost introdus în 1961 de o bancă americană. în special. O varietate a depozitului la termen este şi certificatul de depozit.Depozitele la termen sunt mijloacele băneşti. destinat să atragă mijloace pe un termen exact stabilit. aşa-numitele depozite de sărbători. deoarece ele sunt stabile şi permit băncii să utilizeze mijloacele depunătorilor termen îndelungat. depozitele cu destinaţie specială. oferite de către bănci pe termen stabilit sau la vedere. la client se micşorează volumul mijloacelor în depozit. Rata dobânzii depinde de mărimea şi termenul depozitului. plata cărora este legată de concediu. Aceste depozite sunt deosebit de populare în ţările înalt dezvoltate. Certificatele de depozit se acordă doar persoanelor juridice. în acest caz. în care se indică termenul obligatoriu de rambursare de către bancă şi mărimea supraplăţii. Un rol important în resursele băncii îl joacă depozitele de economii ale populaţiei. Deţinătorilor de conturi li se oferă un certificat nominal special. Acestea pot fi depozitele. Dreptul de primire a depozitului conform certificatului de depozit poate fi transferat unei terţe persoane. Pentru persoanele fizice se utilizează certificatele de economii. transferate în conturile de depozit pe un termen stabilit cu o plată a dobânzii. Obligaţiunea că deţinătorul depozitului la termen va folosi banii doar la scadenţă nu exclude posibilitatea de retragere a mijloacelor băneşti înainte de termen. 179 . în care este indicată scadenţa şi rata dobânzii. Dar. Ele pot fi nominale sau la purtător. Certificatele de depozit se emit de către bănci cu o rată a dobânzii stabilită în contract. Banca este interesată în atragerea depozitelor la termen. Ele se plasează şi se retrag în suma totală sau parţială şi se confirmă prin eliberarea livretului de economii. pe un termen fixat sau la vedere.

Creditul interbancar se oferă. mobilizarea mijloacelor în depozite depinde considerabil de depunători şi nu de bancă. În condiţiile actuale. insuficienţa mijloacelor băneşti libere în anumite regiuni. le impune să ia măsuri de diversificare a serviciilor care contribuie la atragerea depozitelor.Depozitele sunt o sursă importantă a băncilor comerciale. Pe lângă aceasta. este vorba despre cheltuielile considerabile ale băncii pentru atragerea mijloacelor în depozite. Creditele băncilor centrale se oferă băncilor comerciale cu scopul de refinanţare în bază concurenţială. băncile comerciale folosesc posibilităţile pieţei interbancare de resurse. Mecanismul relaţiilor corespondente interbancare presupune deschiderea conturilor corespondente de către o bancă în alta. Acestea reprezintă un acord încheiat între o bancă şi o firmă sau dealer-ii hârtiilor de valoare de stat. şi totuşi. Structura lor în bancă este flexibilă şi stabilită în dependenţă de conjunctura pieţei valutare. acestei surse de formare a mijloacelor bancare îi sunt caracteristice şi unele neajunsuri. Operaţiunea pasivă a băncilor comerciale este primirea resurselor de credit centralizate. de regulă. Totuşi. lupta concurenţială dintre bănci pe piaţa resurselor de credit. unde are loc vânzarea mijloacelor băneşti. O altă metodă de atragere a mijloacelor sunt tranzacţiile REPO. Când firma vrea să investească o sumă mare de bani pe un termen scurt. în condiţiile relaţiilor de corespondenţă. Firma îşi poate rambursa mijloacele chiar în ziua următoare şi poate primi o dobândă puţin mai mică decât cea la certificatele de depozit. ea cumpără de la bancă hârtii de valoare de stat cu condiţia răscumpărării lor ulterioare de către bancă. mobilizate de alte instituţii creditare. În primul rând. pentru atragerea operativă a mijloacelor băneşti suplimentare. pentru realizarea operaţiilor de decontare şi plată la ordinul fiecăreia. precum şi în formă de credite lombard. 180 .

pe termen mediu (1-5 ani). alte operaţiuni. comerţ. 181 . – după modul de rambursare: credite rambursate total sau în tranşe. ce creează baza formării portofoliului de investiţii. – în funcţie de sfera de funcţionare: credite în sfera productivă şi credite pentru circulaţie. agricultură. de investiţii. Operaţiunile active ale băncii pot fi divizate în patru grupe: de creditare. Ele aduc băncilor o parte importantă din venituri. – după ramura economiei în care activează debitorul: credite pentru industrie. guvernului şi organelor administraţiei publice locale. Acordurile de acest fel au devenit o sursă importantă de atragere a mijloacelor băneşti temporar libere. transport. asigurat. băncilor. Operaţiuni de creditare. pe termen lung (peste 5 ani). 4. Operaţiunile de creditare reprezintă baza activităţii bancare în plasarea resurselor ei. care reprezintă unul din serviciile oferite de bancă clienţilor ei. 3. Băncile oferă credite în conformitate cu respectarea următoarelor principii (adică condiţiile de oferire a creditelor).1. populaţiei. garantat şi negarantat (credit în alb). – după termenul de utilizare: credite pe termen scurt (până la un an). care pot fi clasificate conform următoarelor criterii: – după debitor: credite întreprinderilor. Operaţiunile active ale băncii reprezintă plasarea resurselor mobilizate ale băncii cu scopul de a obţine profit şi de asigurare a lichidităţii. Operaţiunile active. în rezultatul cărora se formează portofoliul de credite al băncii. de decontare şi de casă. Băncile comerciale oferă clienţilor lor diferite tipuri de credite. – după caracterul de asigurare: credit ipotecar. 2.

Acest fel de credit este legat de satisfacerea necesităţii curente de mijloace împrumutate şi se caracterizează prin scurtă durată. Canada. fiind o varietate a contului curent. solvabilitate şi destinaţie. Pe parcursul termenului stabilit. Belgia şi alte ţări este larg răspândită forma de impunere a limitei la contul curent. Astfel. deschis debitorului de credit. Suma maximă a overdraft-ului se indică în contract la deschiderea contului curent. Organizarea activităţii de creditare presupune diferite forme de acordare a creditului. debitorul 182 . În acest caz între bancă şi client se încheie o înţelegere. în SUA. fără analiza cauzelor apariţiei necesităţii lui. iar soldul creditor – existenţa resurselor proprii în cont. Această formă de creditare. termen. conform căreia banca se obligă să-i ofere debitorului credit într-o sumă anumită pe termen stabilit. Băncile altor ţări (Marea Britanie. eliberând clientului banii prin cec sau plătind diferenţa de sold a contului lui curent. Germania. Contul curent reprezintă îmbinarea contului de creditare cu contul de decontare. Linia de credit se deschide de obicei pe termen de un an. prin deschiderea liniei de credit. Prin prezenţa contractului corespunzător acordarea unui astfel de credit se face practic automat. ceea ce asigură operativitatea satisfacerii lui. în momentul insuficienţei lor pentru finisarea decontărilor curente. permite satisfacerea nevoilor clientului în mijloace. în contul curent apare un sold debitor. rambursare. Reglarea volumului creditului acordat se realizează în multe ţări prin stabilirea limitei liniei de credit. Drept rezultat. Prin overdraft banca acordă credit. Olanda.) folosesc overdraft-ul ca formă de creditare pe termen scurt. În majoritatea ţărilor creditele se acordă. Soldul debitor al acestui cont înseamnă acordarea creditului clientului. Plata pentru credit se încasează doar pentru folosirea de facto a creditului. SUA etc.care se folosesc în comun şi stipulează realizarea lor în comun: garanţie. de regulă. în limita restricţiilor impuse.

În grupa operaţiilor active de credit ale băncilor se includ şi operaţiunile de factoring şi leasing. ce apar între agenţii economici în procesul de realizare a producţiei şi reprezintă o variaţie a operaţiunilor comerciale ce se îmbină cu creditarea. ea. utilizând acest fel de credit. imobilelor şi a altor 183 . de obicei. echipamentelor. În acest caz suma creditului acordat se transferă din debitul contului de împrumut în creditul contului de decontare al clientului. plăteşte debitorului doar 80-90% din suma totală. Astfel este vorba despre creanţe pe termen scurt. fără convorbiri adiţionale sau oarecare alte înregistrări. dacă situaţia financiară a clientului se înrăutăţeşte. iar restul (rezerva) i se rambursează după achitarea întregii sume a creditului. Factoring-ul reprezintă cesiunea în contul băncii a creanţelor neplătite. Banca procură dreptul de a cere plata şi de cumpărător al producţiei. obţin posibilitatea suplimentară de diversificare a operaţiunilor sale. Încheierea contractului. Operaţiunile de leasing reprezintă darea în arendă pe termen lung a maşinilor.poate primi credit în orice moment. de regulă. Este posibilă şi achitarea directă a documentelor de plată a debitorului din contul de credit. Linia de credit se foloseşte doar în cazul debitorilor fideli băncii cu un grad înalt de încredere. O formă de organizare a activităţii de creditare bancare în alte ţări este eliberarea împrumutului prin contul de credit. mărind volumul profitului şi intensificând relaţiile cu clienţii. Concomitent ea creditează capitalul circulant al beneficiarului şi ia asupra sa riscul lui de credit. banca analizează solvabilitatea clientului şi informaţia despre starea debitorilor lui. este însoţită de condiţia de menţinere de către client a unei sume minime de compensaţie. Băncile comerciale. banca are dreptul să anuleze înţelegerea până la scadenţa. La hotărârea întrebării privind acordarea creditului. Deoarece tot riscul de insolvabilitate şi-l asumă banca (factor). în valoare de 20-30% din limita liniei de credit. Totuşi.

care presupune. să crediteze şi întreprinderile producătoare. de asemenea. Eficacitatea operaţiunilor de credit ale băncii este determinată de politica ei de creditare. Băncile şi companiile de leasing din toată lumea folosesc leasing-ul financiar. Cea mai răspândită dintre ele este creditarea de către bancă a companiilor de leasing. Operaţiunile băncilor cu valori mobiliare O altă operaţiune activă a băncii comerciale este activitatea ei investiţională. nivelul înalt de amortizare. care dau în arendă maşini şi echipamente. Politica de creditare formează direcţiile de bază de acordare a creditelor.elemente de capitalul fix ale întreprinderilor arendatoare. investind resurse în valori mobiliare sau procurând drepturi de activitate economică comună. Pe lângă aceasta. conform căreia termenul creditelor acordate nu trebuie să întreacă termenul resurselor băncii. Direcţiile principale ale politicii de credit sunt: alegerea posibililor clienţi debitori şi a tipurilor de credite oferite. El se caracterizează prin termenul mediu şi lung al contractelor. Scopul băncii constă în atingerea corelaţiei optime dintre risc şi profitul operaţiilor de credit. în procesul căreia banca apare drept investitor. Nivelul riscului de credit poate fi determinat ca mărimea maximă admisibilă de risc la un debitor. costul total al bunului dat în arendă. La sfârşitul termenului contractului arendatorul poate răscumpăra obiectul de leasing la valoarea rămasă. În procesul de creditare nu trebuie de încălcat aşa-zisa „regulă bancară de aur”. practic. organizarea optimală a activităţii de creditare. banca poate singură să ofere în arendă maşinile şi echipamentele proprii. Băncile pot. Plasamentele de credit trebuie să fie rentabile şi sigure pentru bancă. Băncile pot participa la operaţiunile de leasing sub diferite forme. şi care efectuează deservirea lor tehnică. Astfel de valori mobiliare pot fi 184 .

cele de creditare. obligaţiunile. Investind în valori mobiliare. Investind în valori mobiliare. Cu cât scadenţa valorii mobiliare este mai mică. Investiţiile băncii în valori mobiliare cu lichiditate înaltă îi permit să le vândă uşor în caz de necesitate şi să efectueze plăţi pe contul de corespondenţă. băncile se conduc nu numai de interesul profitabilităţii şi siguranţei depunerilor. Profitabilitatea activităţii investiţionale ale băncilor este influenţată de următorii factori: – starea economiei. operaţiile active cu cambii includ: operaţiile de scontare şi de rescontare. pentru băncile comerciale. cu atât preţul ei de piaţă este mai stabil. Din acest motiv. de încasare. sunt mai favorabile investiţiile în valori mobiliare pe termen scurt decât în cele pe termen lung. – structura sistemului financiar-creditar. Cu cât scadenţa este mai mare. 185 . scopul obţinerii profitului. – structura portofoliului valorilor mobiliare. – existenţa valorilor mobiliare cu o lichiditate înaltă. băncile urmează. operaţiile de acceptare. oferirea cauţiunilor cambiale etc. – starea bazei normativ-legislative. Operaţiile cu valorile mobiliare includ şi operaţiile cu valorile mobiliare cotate la bursă. cambiile etc. De exemplu. în primul rând. care reglează emisiunea şi circulaţia valorilor mobiliare. obligaţiunile de stat.acţiunile simple şi privilegiate. cu atât mai des se va modifica preţul valorii mobiliare. dar urmăresc şi un alt scop – dirijarea solvabilităţii şi lichidităţii lor. Profitabilitatea valorilor mobiliare depinde de scadenţa lor. dobânzilor la obligaţiuni şi cambii. – nivelul de dezvoltare al pieţei valorilor mobiliare. depinde de modificarea dividendelor la acţiuni. care la rândul său.

Финансы. Mecanismul bancar de distribuire şi redistribuire a capitalului pe sfere şi ramuri permite dezvoltarea economiei în dependenţă de necesităţile obiective ale producerii şi contribuie la restructurarea economiei. 170-269. 3. 2. Юристь.Concluzie Băncile comerciale au rolul de intermediari financiari şi îndeplinesc o funcţie macroeconomică importantă. В. с. 3. Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor: 1. bănci. деньги и кредит. Floricel C. Москва: ЮНИТИ. Dardac N. 2000. Numiţi formele organizatorico-juridice ale băncilor comerciale. pag. 190-225 2. Жуков Е. Clasificaţi operaţiunile băncilor comerciale. credit. 1997. Literatura: 1. asigurând redistribuirea interramurală şi interregională a capitalului bănesc.. Cоколова О. Basno C. Общая теория денег и кредита. Clasificaţi funcţiile băncilor comerciale. Bucureşti. 2001. 4. Editura Didactică şi pedagogică. 132-164 186 . c. Monedă. Descrieţi organele de conducere ale Băncii Comerciale. Descrieţi rolul băncilor comerciale în economie. 5. М. Ф.. Creşterea rolului economic al băncilor comerciale se observă în prezent şi prin lărgirea sferei lor de activitate şi dezvoltarea unor tipuri noi de servicii financiare destinate deservirii clientelei.

Ele sunt menite să regleze relaţiile economice internaţionale. Italiei. Ele urmăresc scopurile lor. Banca Mondială. Banca decontărilor internaţionale (BDI). Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Franţei şi Japoniei. băncile centrale ale acestor ţări sunt simultan şi clienţii ei. Fiind acţionari ai BDI. Germaniei. Noţiunile fundamentale: Fondul Monetar Internaţional.Capitolul 11. Banca decontărilor internaţionale – este prima bancă creată pe baza convenţiei interguvernamentale a Angliei. rezolvă diferite probleme şi activează pe scară globală sau regională. Printre primii ei acţionari în afară de băncile centrale ale ţărilor menţionate. Peste doi ani de activitate încă 19 ţări europene au devenit membrii ei. Scopul creării BDI a fost contribuţia la colaborarea băncilor centrale ale ţărilor participante şi asigurarea decontărilor internaţionale între ele. Aceste ţări au semnat de asemenea o convenţie cu Elveţia în conformitate cu care sediul BDI a fost stabilit la Basle. mai erau şi băncile comerciale separate din Statele Unite în frunte cu Casa bancară Morgan. ♦ Structura organizatorică a organismelor creditarfinanciare internaţionale. Prioritatea în conducerea 187 . INSTITUŢIILE FINANCIAR-CREDITARE INTERNAŢIONALE Obiectivele studiului ♦ Cadrul organizatoric şi legislativ actual a activităţii monetar-financiare internaţionale. De aceea BDI mai este numită şi banca internaţională a băncilor centrale. Belgiei. Instituţiile financiar-creditare internaţionale au fost create şi activează pe baza convenţiilor interstatale.

Polonia ş. în anul 1944 Conferinţa Valutar-financiară Internaţională de la Bretton-Woods (SUA) a înfiinţat două organizaţii: Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). cu toate că influenţa SUA aici sporeşte.a. dar dolarul SUA se foloseşte pentru plata dividendelor acţionarilor. dar banca însuşi este palata de decontări. de bursă şi altele. Bulgaria. Francul de aur elveţian a fost aprobat ca valută de decontare.activităţii BDI tradiţional aparţine ţărilor din Europa de Vest. Conducerea activităţii BDI se efectuează de către Adunarea Generală şi de Consiliul Directorilor. Banca efectuează operaţiuni de depozitare-creditare. Ungaria. Componenţa participanţilor şi geografia operaţiunilor BDI contemporane atestă transformarea ei dintr-o organizaţie vest-europeană regională într-o organizaţie valutarcreditară internaţională. Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondială). inclusiv cele cu aur. 188 . inclusiv statele europene – foste socialiste: Albania. şi de asemenea realizează reglementarea interstatală a relaţiilor valutar-creditare. Conform statutului funcţiile ei principale sunt asigurarea condiţiilor favorabile pentru efectuarea operaţiunilor financiare internaţionale şi îndeplinirea rolului de persoană împuternicită la realizarea decontărilor internaţionale ale participanţilor. BDI este recunoscută în toată lumea ca un important centru informaţional de cercetare. care au devenit membri încă până la al doilea război mondial. activitatea cărora va fi examinată mai jos. În prezent mai mult de 30 de state sunt membri ai BDI. Ea duce o politică de colaborare activă cu alte organizaţii financiar-creditare internaţionale. Pentru restabilirea şi stabilizarea economiilor ţărilor europene distruse în timpul celui de-al doilea război mondial.

alese după criteriul geografic. 189 . mărimea cărora depinde de potenţialul economic şi de activitatea ţării în comerţul internaţional. Fondul Monetar Internaţional a început să activeze în luna martie a anului 1947 în calitate de organ specializat al ONU. – susţinerea stabilităţii parităţii valutare şi înlăturarea restricţiilor valutare. În perioada iniţială de activitate Fondul întrunea 49 de ţări şi dispunea de un capital de 8 mld $ SUA. iar capitalul s-a majorat practic de 16 ori. Funcţiile principale ale FMI sunt: – contribuţia la dezvoltarea comerţului internaţional şi cooperării valutare. Numărul cel mai mare de voturi îl posedă SUA (peste 19%) şi ţările Uniunii Europene (circa 30%). În ultimii ani au crescut cotele şi respectiv şi numărul de voturi al membrilor. Directoratul – organul executiv include şase reprezentanţi ai ţărilor cu cea mai mare cotă de participare în capitalul Fondului şi 16 – din alte ţări. În prezent numărul participanţilor a cresut aproape de 4 ori. Reşedinţa lui se află în New-York. scopul lor comun fiind de a contribui la formarea economiei de piaţă deschisă în lume. Organul de conducere al FMI este Consiliul Directorilor şi este format din miniştrii finanţelor sau conducătorii băncilor centrale ale ţărilorparticipante şi se întrunesc anual. restul aparţine numeroaselor ţări în curs de dezvoltare. Capitalul FMI se constituie din contribuţiile participanţilor (în conformitate cu cotele fixate).Primul a fost destinat să susţină stabilitatea sistemelor valutare mondiale. Numărul voturilor fiecărei ţări în organele de conducere ale Fondului se stabileşte în funcţie de cota de participare la capital. dar a doua să stimuleze dezvoltarea economică îndelungată a ţărilor-participante. Două treimi din capital aparţine unui contingent restrâns de ţări dezvoltate.

El este format din miniştrii finanţelor sau conducătorii 190 – acordarea . Titlu de membru al Fondului este o cerinţă obligatorie pentru intrarea ţării în BIRD şi în alte organizaţii valutarcreditare înrudite. – Centrul internaţional de reglementare a problemelor investiţionale (CIRPI) – în 1966. întărirea potenţialului economic. dar BIRD. Cel mai mare acţionar este SUA având circa 17% de voturi. În prezent toate aceste instituţii formează echipa Băncii Mondiale cu reşedinţa în Washington.resurselor creditare oricăror ţăriparticipante pentru echilibrarea balanţelor de plăţi. Fiecare ţară în funcţie de cotă în FMI. – Agenţia multilaterală de garantare a investiţiilor (AMGI) – în 1988. contribuie la ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor. Banca Mondială este cea mai mare subdiviziune a Echipei. În 1993 Republica Moldova a devenit membru BIRD cu toate drepturile. respectiv. fiind întemeietoarea şi lanţul de bază al echipei. – Asociaţia internaţională de dezvoltare (AID) – în 1960. Federaţia Rusă posedă circa 3%. Echipa BM este un partener în crearea pieţei. În măsura extinderii activităţii sale Banca a creat 4 subdiviziuni înrudite: – Corporaţia financiară internaţională (CFI) în 1956. Consiliul Directorilor – organul suprem de conducere al Băncii. Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare funcţionează din anul 1946 în calitate de organ specializat independent de ONU în deciziile sale. posedând un capital social în mărime de circa 200 mld $. posedă partea sa de acţiuni şi. iar numărul fondatorilor în prezent include 180 de ţări. mai ales în ţările sărace şi în cele în curs de dezvoltare. voturile în organele de conducere. este numită Banca Mondială (BM).

până la infrastructura şi reformele politicii economice. Preşedintele înaintează spre examinare propunerea în legătură cu alocarea împrumuturilor. modificarea mărimii capitalului social. Consiliile Directorilor BM şi FMI anual organizează şedinţe comune. educaţie. Conducerea principalelor direcţii funcţionale ale activităţii este executată de trei directori coordonatori. Reprezentanţii regionali se aleg de la o singură sau câteva ţări. dar dividende acţionarilor nu se plătesc. Preşedintele Băncii este în acelaşi timp şi preşedintele consiliului executiv. suspendarea temporară a calităţii de membru etc. intermedierea în redistribuirea resurselor între ţările bogate şi sărace. de asemenea. Venitul se foloseşte la dezvoltarea proprie. numirea în funcţie şi concedierea personalului. activitatea analitică şi consultativă asupra problemelor economice. deşi maximizarea lui nu este scopul primordial. detaliilor programelor realizate.– – – – băncilor centrale ale ţărilor-participante. Consiliul executiv de directori conduce activitatea zilnică. este condus de preşedinte şi rezolvă problemele admiterii noilor ţări. Banca are un venit stabil (mai mult de 1 mld $ anual). 191 . aprobarea devizelor financiare. Funcţiile principale ale BM sunt: activitatea de investire în ţările în curs de dezvoltare conform unui spectru larg de direcţii – de la ocrotirea sănătăţii. Consiliul este constituit din 24 de persoane – câte un reprezentant de la cei mai mari acţionari şi 19 regiuni. mediul înconjurător. se află permanent în reşedinţă şi săptămânal petrece şedinţe. care depăşeşte 7000 de persoane etc. rectificarea permanentă a componenţei şi conţinutului serviciilor prestate şi.

În activitatea sa BM se conduce după următoarele principii: – alocarea resurselor – numai pentru investiţii de capital efective care contribuie la creşterea economică a ţărilor în curs de dezvoltare; – luarea deciziilor investiţionale – pe baza considerentelor economice ţinând cont de gradul probabilităţii rambursării resurselor; – acordarea creditelor – numai contra garanţiile guvernelor ţărilor-debitoare, mijloacele financiare nu se investesc în capitalurile sociale; – lipsa restricţiilor la folosirea resurselor acordate în limita ţării-participante. – Orientarea activităţii preşedintelui şi personalului doar în interesele Băncii dar nu a altor subiecţi, inclusiv guvernele ţărilor. Direcţia principală a activităţii BM până la mijlocul anilor ’50 era stimularea dezvoltării economiilor ţărilor vest-europene distruse în timpul războiului. Succesiv politica creditară se schimba şi acum o parte esenţială a resurselor se alocă ţărilor în curs de dezvoltare în Asia, Africa, America Latină şi Europa de Est. În afară de aceasta, în comparaţiei cu sectorul industrial a crescut partea mijloacelor îndreptate pentru dezvoltarea agriculturii, ocrotirii sănătăţii, educaţiei etc. Banca acordă împrumuturi ţărilor în curs de dezvoltare pe termen de 15-17 ani cu rata dobânzii mai redusă decât cele acordate de către băncile comerciale. În fiecare jumătate de an ratele dobânzii se reexaminează. Ultimul timp mărimea lor s-a schimbat în limitele de 7-7,5%. Se practică acordarea unei perioade de graţie de aproximativ cinci ani până la termenul de rambursare a sumei de bază a împrumuturilor. Pe parcursul activităţii sale de 50 de ani BM a acordat împrumuturi în suma ce depăşeşte 300 mld $,pentru realizarea a mai mult de 6000 de programe în 140 de ţări ale lumii,
192

depăşind de două ori rezultatele FMI. Participarea la ea aproape a tuturor ţărilor lumii îi dă posibilitatea de a acţiona la scară globală. Executând diferite funcţii, BM şi FMI sunt parteneri şi se completează reciproc. Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) a fost creată pentru stimularea activităţii sectorului privat al economiei ţărilor în curs de dezvoltare fără primirea garanţiilor guvernamentale. Ea emite obligaţiuni proprii, care deţin cel mai înalt rating pe piaţa mondială. Circa o cincime din necesităţile de resurse atrase sunt acoperite din contul împrumuturilor de la Banca Mondială. Corporaţia poate investi mijloace în capitalurile sociale ale întreprinderilor, cărora le acordă credite. Ea finanţează crearea întreprinderilor noi şi reconstrucţia celor în funcţiune – de la uzine până la bănci. De asemenea se acordă multă atenţie dezvoltării business-ului mic şi ocrotirii mediului înconjurător. La fel se acordă servicii de consulting şi ajutor tehnic organelor locale de conducere şi întreprinderilor după un spectru larg de direcţii. Unul dintre cele mai importante principii ale activităţii CFI este: – finanţarea nu mai mult de 25% din suma totală de cheltuieli la proiecte; – achiziţionarea nu mai mult de 35% de acţiuni ale întreprinderilor şi neparticiparea în conducerea lor (neavând în posesie pachetul de control). Mărimile ratelor dobânzilor depind de potenţialul economic al ţărilor şi de caracterul proiectului finanţat. Rambursarea împrumuturilor se efectuează timp de 3-15 ani cu posibilitatea de amânare a plăţii până la 12 ani. În prezent Corporaţia aprobă anual împrumuturi pentru peste 200 proiecte în sumă care depăşeşte 3 mld $. Participanţii ei sunt 170 de ţări. Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (AID) a fost creată pentru acordarea ajutorului celor mai sărace ţări în curs de dezvoltare, care nu sunt în stare să ia împrumuturi de la BM.
193

Asociaţia, ca regulă, acordă împrumuturi fără dobândă pe termen de 30-40 ani, în funcţie de solvabilitatea ţării şi cu o perioadă de graţie până la 10 ani. În prezent, dreptul de a primi astfel de credite îl au ţările cu venit anual pe cap de locuitor care nu depăşeşte 835 dolari. Mijloacele AID se formează în măsura contribuţiilor (de subscriere şi voluntar) a participanţilor mai bogaţi şi, de asemenea, de la venituri şi plăţi la creditele acordate. Federaţia Rusă contribuie mult la completarea mijloacelor Asociaţiei. În pofida independenţei sale juridice, AID în multe cazuri realizează activitate comună cu BM, are un personal comun, încăperi şi alt utilaj tehnic. În prezent Asociaţia anual acordă credite la peste 125 de proiecte în sumă totală de circa 6 mld $, participanţii ei fiind 159 de ţări. Centrul Internaţional de Reglementare a Problemelor Investiţionale (CIRPI) a fost creat pentru stimularea extinderii investiţiilor pe calea asigurării condiţiilor pentru ţinerea tratativelor conciliatorii şi de arbitraj între guvernele ţărilor şi investitorii străini. Centrul realizează, de asemenea, activitate consultativă şi de editură cu privire la asigurarea legală a investiţiilor străine. În prezent participanţii lui sunt 126 de ţări, dar numărul total al cazurilor de litigii examinate depăşeşte 30. Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor (AMGI) – a fost creată pentru acordarea ajutorului ţărilor în curs de dezvoltare privind atragerea investiţiilor străine private pe calea acordării garanţiilor investitorilor de riscuri politice cum ar fi: – exproprieri; – operaţiuni militare şi dezordini publice; – încălcarea condiţiilor contractelor etc. Agenţia de asemenea acordă servicii consultative guvernelor cu privire la posibilităţile şi condiţiile atragerii investiţiilor. Dintre cererile privind asigurarea investiţiilor prioritate se acordă celor argumentate din punct de vedere financiar, economic şi ecologic şi care sunt apte să contribuie la
194

dezvoltarea ţării. Poliţele de asigurare AMGI garantează investiţiile private timp de 15-20 ani, astfel mărimea maximă de asigurare pe un singur proiect nu depăşeşte 50 mln $. În prezent contractele eliberate de Agenţie asigură anual fluxul investiţiilor directe în mărime peste 2,5 mld dolari, ce permite ţărilor în curs de dezvoltare să creeze circa 10 mii locuri de muncă suplimentare. Numărul total de contracte eliberate (aproximativ 200) în prezent asigură o acoperire în sumă de peste 2 mld $. Membri ai AMGI sunt 132 de ţări. Instituţiile financiar-creditare regionale internaţionale Apariţia acestor instituţii este legată de accelerarea distrugerii sistemului colonial mondial în anii ’60, de extinderea colaborării regionale şi integrarea economică a ţărilor în curs de dezvoltare. La băncile regionale se referă: – Banca Americană de Dezvoltare (BAD) – înfiinţată în 1959; – Banca Africană de Dezvoltare (BAD) – 1964; – Banca Asiată de Dezvoltare (BAD) – 1966. Fondatorii băncilor, în afară de ţările în curs de dezvoltare ale regiunilor corespunzătoare, au devenit şi alte state: SUA, Japonia, unele state din Europa de Vest. Aceasta a permis extinderea posibilităţilor financiare ale activităţii lor. Băncile au scopuri comune, efectuează operaţiuni de acelaşi tip, colaborează între ele şi cu alte instituţii internaţionale. Ţările-participante în curs de dezvoltare primesc ajutorul lor financiar pentru realizarea în special a proiectelor infrastructurale şi, de asemenea, pentru dezvoltarea întreprinderilor cu profil extractiv şi prelucrativ. Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) – a fost înfiinţată în 1958 de către ţările-membre ale UE. Scopurile creării băncii au fost finanţarea pe termen lung (20-25 ani) a regiunilor slab dezvoltate, realizarea proiectelor comune a ţărilor –participante,
195

îmbunătăţirea structurii ramurale de producere în ţările europene şi, de asemenea, creditarea privilegiată (până la 30-40 ani) a participanţilor-asociaţi. Consiliul Directorilor, care este constituit din miniştrii finanţelor ţărilor-participante şi Directorat – preşedintele şi câţiva adjuncţi ai lui se află în fruntea Băncii. Astfel de ţări ca Germania, Franţa, Anglia şi Italia deţin cota cea mai mare în capitalul social care constituie circa 15 mld EURO. Mărimea capitalului de rezervă depăşeşte 10% din capitalul social. BEI atrage mijloacele pe pieţele de capital europene şi internaţionale, efectuând o emisiune sistematică a obligaţiunilor, valoarea nominală a cărora se exprimă în dolari SUA, EURO şi alte valute. Dezvoltarea energeticii, transportului, telecomunicaţiilor – sunt direcţiile principale ale investiţiilor Băncii. Completând mijloacele debitorilor, creditele ei, de obicei, acoperă nu mai mult de jumătate din cheltuielile la proiecte şi pot fi acordate în EURO şi în alte valute. Conjunctura pieţei determină mărimea plăţii pentru credite. Astfel de ţări ca Italia, Anglia, Franţa şi Irlanda sunt debitori potenţiali ai Băncii. Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) – a fost înfiinţată în 1991 pentru susţinerea ţărilor Europei Centrale şi de Est, inclusiv CSI în reconstituirea economiei de piaţă. Fondatorii Băncii în prezent sunt 60 de state, inclusiv toate ţările europene, Rusia, un şir de ţări din alte regiuni ale lumii (SUA, Japonia) şi astfel de organizaţii, precum UE şi BEI. Capitalul social constituie 20 mld EURO. Banca îşi desfăşoară activitatea în ţările – operaţiuni, numărul cărora a atins 26 după intrarea, în 1996 a Bosniei şi Herţegovinei. Reşedinţa BERD este la Londra, având 28 reprezentanţe în toate ţările-operaţiuni (în afară de Armenia). Spre deosebire de alte ţări, Rusia are patru reprezentanţe: centrală – Moscova şi regionale – Sankt Petersburg, Ekaterinburg şi Vladivostok.
196

În principal aceasta este o completare a eforturilor altor creditori pentru acordarea ajutorului întreprinderilor care au nevoie de resurse financiare.e. iar volumului total – 15 mld EURO. Funcţiile principale ale BERD sunt: – finanţarea directă i. Atrăgând mijloacele pe pieţele internaţionale în condiţii destul de favorabile.3 mld EURO pentru realizarea a 143 proiecte noi. În afară de aceasta. 197 . Banca activează atât în sectorul public. de asemenea.Consiliul de administraţie. structura organizatorică a Băncii include un rând de filiale teritoriale şi ramurale şi. cât şi în cel privat al economiei asumându-şi riscuri care sunt peste puterile multor investitori naţionali şi străini. care realizează conducerea activităţii zilnice şi care este constituit din preşedinte. Multe din obligaţiile sale el le deleghează Consiliului Directorilor. La începutul anului 1998 Banca avea aprobate circa 600 proiecte în sumă de peste 14 mld EURO. pe probleme bugetare şi administrative. În 1997 Banca a alocat peste 2. Strategia de dezvoltare a BERD în perioada 1998-2001 prevedea mărirea sumei angajamentelor noi anuale până la 2. acordarea creditelor pentru realizearea proiectelor concrete. conduce Banca şi este constituit din miniştrii finanţelor sau conducătorii băncilor centrale ale ţărilorparticipante şi reprezentanţii UE şi BEI. Numărul total al personalului depăşeşte 1100 persoane (luând în consideraţie guvernele în ţările-operaţiuni). în frunte cu preşedintele şi doi adjuncţi. alte subdiviziuni funcţionale (departamente şi secţiuni). de politică financiară şi operaţională.7 mld EURO. BERD acordă serviciile sale la preţuri comerciale. Fiecare din directori intră în componenţa unuia din cele trei Comitete ale Consiliului: de revizie. patru adjuncţi şi 23 de directori.

– acordarea pentru proiectele sectorului privat nu mai mult de două treimi din suma mijloacelor împrumutate şi nu mai puţin de o treime din capitalul social. – cerinţele de la alţi participanţi ai cofinanţării privind acordarea mijloacelor suplimentare.mijloacelor în capitalul social şi. – cuprinderea tuturor ţărilor-operaţiuni. de asemenea. – acordarea garanţiilor pentru asigurarea debitorului accesului la sursele de capital. garantarea plasării acţiunilor întreprinderilor de stat şi private. – neobligativitatea prezenţei în formă bănească a cotei de participare la proiect. – cerinţele faţă de alţii. 198 – investirea . eficienţei utilizării resurselor energetice. Priorităţile operaţionale ale Băncii includ: – dezvoltarea sectorului privat. – colaborarea cu intermediari financiari. Banca tinde spre asigurarea dezvoltării ecologic pure şi stabile a economiilor. privind achiziţionarea pachetelor de control de acţiuni sau drepturilor suficiente pentru conducerea întreprinderilor. În activitatea sa Banca se conduce după următoarele principii: – limitarea volumului finanţării la 35% din cheltuielile totale pe fiecare proiect. – finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii cu ajutorul intermediarilor. în special investitorii industriali. – investiţii în capitalul social. În afară de aceasta. – neacordarea mijloacelor investitorilor pentru achiziţionarea acţiunilor deja emise sau care se emit din nou.

Literatura 1. Didactică şi pedagogică. Relaţii valutar-financiare internaţionale. 1997. Academiei române. Floricel C.. Ele sunt menite să formeze nişte mecanisme pentru rezolvarea diferitelor probleme de ordin economic şi financiar pe scară globală sau regională. 3.Bucureşti. 339-344 2. Ed. pag. R. Determinaţi necesitatea şi constituirea băncii decontărilor internaţionale. Numiţi instituţiile financiar-creditare regionale internaţionale. 2. bucureşti. 316-334 199 . .Concluzie Instituţiile financiar-creditare internaţionale au fost create şi activează pe baza convenţiilor interstatale. Ed. Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor: 1. 1993. Explicaţi atribuţiile Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Internaţionale de Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondială). Dumitrescu F. Căile stabilităţii monetare.A. pag..

forme. denominare. Devalorizarea banilor de hârtie. care implică nu numai schimbarea raportului între marfă şi preţuri. Nu fiecare ieftinire a banilor de hârtie poartă caracter inflaţionist. Ea poate fi determinată şi de alţi factori. Obiectivele de studiu ♦ Echilibrul monetar: concept. Însă ea este determinată de creşterea dimensiunilor de reproducere. efecte. devine inevitabilă apariţia dereglărilor în funcţionarea legilor circulaţiei monetare. devalvare. nulificare. În acest caz tot apare creşterea preţurilor.Partea IY. poartă denumirea de inflaţie. ♦ Inflaţia: esenţa. Însă. de exemplu . cauze. cum ar fi. însoţită de reducerea puterii de cumpărare a banilor. tipuri. Inflaţia – creşterea nivelului general al preţurilor. hiperinflaţia. restaurare. În baza acestei simplificări se afla teoria cantitativă a banilor.faza ciclică de creştere a economiei. MONEDA ŞI CREDITUL ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ Capitolul 12. reînnoirea capitalurilor productive şi nu de inflaţie. Drept simplificare este considerarea de inflaţie a orice creştere a preţurilor. politica antiinflaţionistă. ♦ Politici antiinflaţioniste şi reformele monetare. În condiţiile când legătura între semnele valorice şi aur practic nu există. Provenienţa latină – inflaţio (umflare). inflaţia e un proces mult mai complicat. Noţiunile fundamentle: Inflaţia. care duce la supraîncarcarea canalelor de circulaţie cu sume excesive de bani de hârtie neacoperiţi cu creşterea respectivă a masei 200 . forme de manifestare. datorată unei emisii băneşti excesive (drept urmare a ignorării legităţilor circulaţiei monetare). ECHILIBRUL MONETAR ŞI INFLAŢIA.

fiind provocată de emisii excesive de bani de hârtie pentru finanţarea războaielor. Preţul administrativ se plasează mai jos de preţul de echilibru. inclusiv nemonetari. devine cronică. dependentă de mai mulţi factori.mărfare. care se manifestă prin reducerea ofertei de mărfuri sau/şi pierderea calităţii lor. Creşte 201 . În cazul inflaţiei mascate statul î-şi asumă controlul preţurilor. Până la prima criză mondială din anii 1929-1933 inflaţia se finaliza prin restabilirea standardului metalic. care diferă prin gradul manifestării inflaţiei: − în prima etapă a inflaţiei rata ieftinirii banilor rămâne în urmă de rata creşterii masei monetare. Până acest moment inflaţia avea un caracter provizoriu şi local. ce asigura stabilitatea relativă a preţurilor. războiul civil în Franţa în anii 1861–1865. În perioade scurte preţurile au crescut sute şi mii de ori. Cazuri multiple de inflaţie au avut loc în secolele XVIII – XIX. Cele din urmă duc la redistribuirea produsului intern brut.a.d. Apare noţiunea de inflaţie nemascată (se manifestă prin creşterea preţurilor) şi de inflaţie mascată. în Marea Britanie în anul 1797 în timpul războiului cu Franţa ş. dominant în secolul XIX asigura stabilitatea preţurilor şi a circulaţiei monetare. Dinamica proceselor inflaţioniste parcurge câteva etape. atingând rate majore în Germania interbelică. între preţul de echilibru şi cel administrativ. Au apărut premise pentru dezechilibrarea circulaţiei monetare. În aceste cazuri inflaţia era periodică. Inflaţie puternică a însoţit războiul de independenţă a SUA în anii 1775–1783. Drept consecinţă. mai târziu – permanent şi global.m. În perioada interbelică el este înlocuit de circulaţia banilor de hârtie. Standardul aur–monedă. dispar stimulentele pentru sporirea calităţii şi ofertei mărfurilor. ieftinirii permanente a puterii de cumpărare a banilor. apare deficitul relativ şi absolut. De aceea cererea ridicată determină apariţia decalajului între cerere şi ofertă.

costului materiei prime. 202 . Frica ieftinirii continuă a banilor impune posesorii de bani să le transforme cât mai repede în diferite bunuri materiale. 2. Drept consecinţă rata devalorizării banilor depăşeşte viteza emisiei. “Banii ard mâinile”. Căderea puterii de cumpărare a banilor iniţiază o neîncredere faţa lor.cererea pentru mărfuri şi servicii. În acest caz procesul inflaţionist poate fi lansat fără excesul cererii. Altă cauză a inflaţiei – creşterea cheltuielilor de producţiei în rezultatul creşterii salariilor. saturând necesităţile pieţei în bani. Puterea banilor de cumpărare î-şi păstrează tendinţa de creştere. indicile preţurilor constituie de la 10 până la 100% pe an. În teoria monetară se determină: 1. Inflaţia înceată (târâtă). dar concomitent descreşte cererea pentru credit şi se micşorează viteza de rotaţie a banilor. 3. Emisiile suplimentare complet sau parţial sunt însuşite de sfera comercială. Producerea şi comerţul î-şi iau proporţii crescânde. Hiperiflaţia. − în a doua etapă rata inflaţiei depăşeşte rata creşterii masei monetare. Populaţia “fuge de bani”. indicele preţurilor nu depăşeşte 5-10% pe an. Inflaţia galopantă. Cererea excesivă se manifestă prin creşterea preţurilor. Surplusul banilor emişi deja nu stimulează extinderea producerii şi a comerţului. precum şi indicelui preţurilor în segmentele separate ale pieţei. care creează posibilităţi pentru obţinerea profiturilor exagerate. volumul producţiei descreşte. Indicile preţurilor şi rata ieftinirii banilor determină diferite tipuri ale inflaţiei. fapt ce determină diminuarea cererii pentru mijloacele de plată. rata creşterii preţurilor depăşeşte 100% pe an. Viteza rotaţiei banilor se măreşte. Creşterea masei monetare este economic justificată.

expansiunea creditară a băncilor şi finanţarea forţată a investiţiilor în industria grea provoacă încălcarea legităţilor 203 . creşterea preţurilor şi redistribuirea produsului naţional în favoarea statului. rate înalte a şomajului şi ca urmare căderea nivelului de trai a păturilor largi a societăţii. premisa extinderii producţiei. Menirea metodelor statistice de analiză nu se limitează numai la determinarea tipului inflaţiei. grupelor separate a populaţiei. Creşterea deficitului bugetar. Teoria inflaţiei. care se îmbogăţesc din contul operaţiilor speculative pe pieţele mărfare şi băneşti. aşa şi de creşterea preţurilor din cauza creşterii cheltuielilor de producţie. efectul urmărilor sociale şi economice depind de starea economiei. Inflaţia poate să dăuneze orice ţară unde există relaţii marfă – bani. a întâmpinat greutăţi de ordin economic şi tensiune socială şi politică. creşterea nejustificată a masei monetare în circulaţie(inflaţia cererii).4. rata creşterii preţurilor depăşeşte 50% pe lună. Inflaţia ca proces social şi economic se manifestă prin supraîncărcare a canalelor de circulaţie monetară de bani devalorizaţi. Profunzimea şi longitudinea proceselor inflaţioniste. datoriilor statului. Criza economică s-a evidenţiat prin căderea bruscă a producţiei. Superhiperinflaţia. Apariţia şi dezvoltarea proceselor inflaţioniste în economia naţională poate fi determinată precum de încălcarea legităţilor circulaţiei monetare. Mult mai important este determinarea factorilor determinanţi a inflaţiei şi pârghiilor de stăpânire a ei. dar şi este o condiţie obligatorie. Republica Moldova. nivelul de dezvoltare a relaţiilor marfă – bani. mergând pe calea reformelor. În sfera relaţiilor creditar-băneşti el s-a manifestat într-o inflaţie profundă şi îndelungată. Ţările dezvoltate consideră că inflaţia înceată nu numai nu este periculoasă.

monetaristă. creşterea masei monetare în condiţiile 204 . Teoria inflaţiei lui Keynes. valută străină. De exemplu. cât de cei de producţie.M. în conformitate cu Keynes. În acelaşi timp creşterea cererii din partea populaţiei.Hunson) reiese din analiza veniturilor şi cheltuielilor ale agenţilor economici şi influenţei lor asupra creşterii cererii. care e capabilă să formeze masa monetară. că mărirea cererii din partea statului şi oamenilor de afaceri aduce la creşterea producţiei şi ocupaţiei. Aşadar inflaţia se manifestă în domeniul circulaţiei marfar-băneşti. creşterea cheltuielilor pentru producţie fără creşterea concomitentă a productivităţii muncii. conduce la inflaţie. căderea productivităţii muncii. În condiţiile inflaţiei banii se ieftinesc în raport cu marfă. producţiei.circulaţiei monetare şi inflaţiei cererii. Starea circulaţiei monetare într-o economie poate fi considerată drept criteriu a eficienţei vieţii economice sociale şi politice. Însă cauzele ei primordiale se află în domeniul proceselor de reproducere. aur. Actualmente există trei direcţii în teoria inflaţiei: teoria inflaţiei lui Keynes. În această concepţie. determinată de cererea excesivă. Inflaţia cheltuielilor este determinată nu atât de factori băneşti. Ei recomandă să fie stimulate investiţiile statului şi cele private. când se procedează la emisia expansivă pentru cumpărarea valutelor străine. Ei consideră. Keynes evidenţiază două tipuri de inflaţie: − inflaţia parţială(moderată sau înceată). Din aceste motive economiştii demonstrează un interes sporit faţa problemelor circulaţiei monetare. care determină creşterea preţurilor. Este posibilă şi apariţia inflaţiei prin import. teoria cheltuielilor extraordinare. determinată de cererea excesivă. rolul activ îl are cererea “eficientă” de bani.Keynes. teoria cantitativă. concomitent limitând fondurile de salarizare. Adepţii acestei teorii (J. B. în cazul când ea are un caracter neproductiv.

Monetariştii contrează metodele de reglare aciclice. dar se măreau. Reieşind din cele expuse în lucrarea sa “Teoria generală a şomajului.Fridmen) analizează inflaţia drept un fenomen monetar. În conformitate cu “curba lui Philips” au fost elaborate propuneri pentru stăpânirea inflaţiei. Cercetătorul din Noua Zelandă. Ei analizează corelarea indicilor masei monetare şi volumului real al PNB. Philips. perioadele de stagnare sau criză. Concepţia monetaristă a inflaţiei. − inflaţia reală(galopantă) – are loc când rata şomajului este egală cu zero. precum în aceste perioade. Însă crizele economice în anii 1974-1975 şi 1980-1982 au evidenţiat un fenomen nou – stagflaţia. menţinând-o la un nivel moderat. care reflecta relaţia inversă în formarea preţurilor şi a şomajului în Marea Britanie. lezând drepturile angajaţilor. Soluţia. Adepţii acestei teorii (M. În acest caz creşterea masei monetare în întregime se reflectă în creşterea preţurilor de marfă şi servicii. constă în efectuarea unei “politici inflaţioniste monetare flexibile”.şomajului. care nu prezintă pericol precum contribuie la atragerea şomerilor în câmpul muncii şi puţin se reflectă în creşterea preţurilor. procentului şi banilor” (1936) Keynes recomanda evitarea reducerii salariilor “băneşti”. În baza teoriei inflaţioniste lui Keynes a apărut aşa numita “curba lui Philips”. iar stabilizarea preţurilor era însoţită de reducerea ratei ocupaţiei forţei de muncă şi activităţii economice. care neagă “curba lui Philips”. Ei analizează ciclele industriale ca schimb al 205 . în baza analizei tendinţelor în economia Marei Britanii între 1861-1957 a ajuns la concluzia că cu ajutorul inflaţiei aproape 100 de ani s-a reuşit să confrunte căderea producţiei şi stimularea ocupaţiei forţei de muncă. în conformitate cu Keynes. chemată să diminueze salariile reale. rezultatul excesului banilor în circulaţie. propagate de noii Keynesişti. ratele inflaţiei nu se micşorau.

aur şi valută străină. Subaprecierea acestui fapt în Moldova a subminat eficienţa politicii antiinflaţioniste statale.Keynes. Teoria inflaţiei. ea trebuieşte menţinută la rate moderate. datorând luptei concurenţiale între producători de mărfuri – inflaţia cheltuielilor creează condiţii pentru combaterea ei însuşi. W.M.diferitor faze – inflaţie(creştere) şi deflaţie(criză). ce este factorul monetar al inflaţiei. care este susţinută de majoritatea economiştilor contemporani. Puterea reală de cumpărare a banilor de hârtie se determină de condiţiile economice a pieţei şi legităţile economice. Aşa cum moneda naţională nu-şi 206 . Teoria menţionată este drept bază a politicilor antiinflaţioniste ce promovează “stabilizarea” salariilor şi restricţionarea veniturilor populaţiei. limitând ultima la reducerea cererii. Însă din acest moment influenţa statului asupra circuitului bănesc se termină. Ea serveşte drept baza teoriei spiralei inflaţioniste “salariile – preţurile”. iniţiate de cheltuieli excesive de producţie (J. Concluzia finală constă în afirmaţia că rata creşterii salariilor nu trebuie să depăşească rata productivităţii muncii. Conform acestei teorii inflaţia este sensibilă doar la mărirea cheltuielilor ce ţin de salarizare. În caz contrar va fi iniţiată lansarea spiralei inflaţioniste. În ţările dezvoltate. Această teorie explică creşterea preţurilor prin creşterea cheltuielilor de producţiei. Dacă nu se ţine cont de menţionatele legităţi banii se devalorizează în raport cu marfă.Thorry. Ea este strâns legată cu concepţia lui Keynes. Concluzia generală fiind: precum inflaţia susţine creşterea producţiei.Kuen). care considera că dacă prima fază a inflaţiei(parţială) reprezintă inflaţia cererii. P. Inflaţia se reflectă în toate domeniile activităţii sociale şi economice ale societăţii. atunci faza a doua inflaţia(reală) – rezultatul inflaţiei cheltuielilor de producţie. Experienţele istorice ne demonstrează că statul poate să emite şi să lanseze în circulaţie orice cantitate a banilor e hârtie.

♦ Devalvare – reducere oficială a standardului de aur a valorii monedei sau a ratei de schimb valutar. marfă. – creşte tensiunea socială. sarcina primordială în politica economică a guvernului Republicii Moldova este nu numai restabilirea veniturilor populaţiei. Aşadar. dar şi depăşirea nivelului lor din perioada anticipată a crizei – ce-i posibil de obţinut numai prin creştere economică. care va înlocui complect moneda veche puternic devalorizată.execută. ♦ Povara principală cazând pe umerii păturilor largi a populaţiei. ♦ Capitalul părăseşte sfera producerii şi se plasează preponderent în circulaţia (comercializarea) mărfurilor. 207 . esenţa ei este determinată de specificul procesului inflaţionist şi condiţiile concrete de delimitare a circulaţiei băneşti în ţară. sau nu pe deplin î-şi execută funcţiile ea este substituită de valuta străină. Sunt cunoscute câteva tipuri de reformă monetară: ♦ Nulificare – presupune introducerea unei unităţi noi de monedă. Reducerea cererii din partea populaţiei induce căderea continuă a producerii. ♦ Restaurare – restabilirea standardului de aur a valorii monedei. Programul reformei monetare. ♦ Statul pierde eficienţa controlului asupra fluxurilor monetare. diferite surogate monetare – fapt ce dăunează economia naţională: ♦ Este frânată dezvoltarea relaţiilor financiare şi de credit. Însă efectuare unei reforme eficiente necesită crearea unor condiţii de ordin economic şi social. urmată de toate consecinţele sociale şi economice. Metoda radicală de stabilizare a circulaţiei monetare este reforma monetară.

Consecinţele aferente acestei politici sunt – căderea drastică a producerii şi creşterea ratei şomajului. Mai putem menţiona următoarele politici: ♦ Politica veniturilor – controlul concomitent al nivelului preţurilor şi salariilor. Inflaţia la etapa contemporană este un proces polifactorial. Pentru a avea efect trebuie coordonată în timp cu creşterea respectivă a preţurilor. Republica Moldova. 208 . ♦ Politica stimulării extinderii producerii şi creşterii economiilor populaţiei. în primul rând. reducerea nivelului tensiunii sociale şi economice sunt posibile întreprinderea diferitor acţiuni. Limitarea ratei de creştere a salariilor cu rata de creştere a productivităţii muncii. În dependenţă de natura şi caracterul lor factorii inflaţionişti se divizează în monetare şi nemonetare. ce creează în consecinţă depăşirea cererii asupra ofertei. Printre factorii structurali ai inflaţiei putem menţiona: ♦ Discordanţa între structura investiţiilor şi cererii solvabile. sa promovat politica monetară şi creditară deflaţionistă axată pe reducerea relativă a masei monetare în circulaţie. care acţionează cum în sfera producerii şi comercializării aşa şi în circulaţia monetară. Apariţia şi dezvoltarea ei este determinată de intercalarea şi interacţiunea a diferitori factori.♦ Denominare – mărirea proporţională a scalei preţurilor prin “radierea zerurilor”. ♦ Politica indexării – compensarea pierderilor populaţiei în urma devalorizării banilor. Printre cei mai importanţi factori nemonetari putem menţiona factorii structurali şi formarea preţurilor de către stat şi în condiţiile de monopol. Pentru stabilizarea circulaţiei băneşti. dezechilibrării circulaţiei băneşti ca urmare a creşterii preţurilor.

că antreprenorii se orientează la preţurile stabilite de monopolul-lider. influenţei cererii prin intermediul publicităţii induce la creşterea cheltuielilor ce sunt incluse în preţ. Reglementarea 209 . Monopolurile creează condiţii suplimentare pentru majorarea preţurilor datorită metodelor defalcărilor accelerate de amortisment. Corporaţiile transnaţionale ce promovează politica unică în formarea preţului la nivelul economiei mondiale. încercând concomitent să niveleze preţurile mondiale orientându-se spre limita de sus. Ca consecinţă schimbării asortimentului şi calităţii producţiei. agravează procesele inflaţioniste. condiţiilor comercializării. cheltuielilor pentru majorarea remunerării muncii. Un rol important în dezvoltarea proceselor inflaţioniste. Metodele principale de formare a preţurilor în condiţii de monopol sunt: ♦ Coordonare a preţurilor între monopoliile de frunte. etc. insuficienţa resurselor de investiţie şi termenul mare de implementare a investiţiilor capitale. ♦ Concurenţa ce nu ţine de formare a preţurilor. Principiul “liderismul în formarea preţului” constă în faptul.♦ Folosirea parţială a potenţialului de producere. Convenţiile de cartel. reducerea producerii în serii. ♦ Dezechilibrarea cererii şi ofertei drept consecinţă a susţinerii cererii prin mărirea masei monetare în circulaţie. în paralel cu monopolurile îi aparţine statului. negocierile deschise sau voalate vizavi de strategia preţurilor între monopoluri creează fundamentul pentru majorarea preţului.

Influenţa inflaţiei asupra economiei naţionale poartă un caracter contradictoriu. Cel mai mare pericol inflaţia prezintă pentru persoanele cu veniturile fixe. ♦ Expansia creditară – mărirea volumului creditării în forma bănească scriptuală. Pe de o parte. Pe de altă parte. ce la rândul său stimulează dezvoltarea proceselor de producere. reducerea investiţiilor şi exporturilor. Prin implicarea sa în procesele economice statul tinde să înlăture disproporţiile create de situaţiile de crize. dificultăţile economice erau depăşite prin intermediul finanţării din contul deficitului bugetar. Sumele prevalării cheltuielilor asupra veniturilor (deficitul bugetar) sunt finanţate din împrumuturile băncii centrale. la creşterea preşurilor. inflaţia în creştere duce la micşorarea consumului şi a economiilor. inflaţia moderată duce la creşterea cererii solvabilă. Deficitul bugetului de stat se măreşte proporţional cu nivelul implicării statului în procesele economice. iniţiază activizarea factorilor băneşti a inflaţiei.economiei de către stat are drept scop diminuarea crizelor ciclice ale supraproducerii şi asigurarea creşterii economice. Deficitul bugetar apare când necesarul cheltuielilor depăşeşte veniturile acumulate. şi anume: ♦ Criza sistemei finanţelor publice. ce creează baza creşterii emisiei banilor creditări şi cererii solvabile. creşterea deficitului balanţei de plăţi. Reglementarea de stat a economiei. În continuare. deseori. 210 . În rezultatul inflaţiei se redistribue venitul naţional în favoarea păturilor cu veniturile înalte şi în detrementul restului populaţiei. Utilizarea acestor împrumuturi pentru acoperirea deficitului bugetar duce la mărirea masei monetare în circulaţie şi. Emisia banilor era stopată în perioadele de criză de băncile centrale din motivul evitării intensificării excesive a proceselor de creditare. mărirea importurilor. respectiv.

ce deţine economiile (primordial în cash).creditorilor şi populaţiei. 211 .

Explicaţi efectele inflaţiei asupra domeniilor economice şi financiare. Юристь. Editura Didactică şi pedagogică. Ф. 3. В. bănci. pag. Literatura: 1. Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor: 1. Numiţi etapele procesului de inflaţie.343-367. 212 . 4. 5. Жуков Е. Basno C. 2001. М.87-102. Prezentaţi definiţia inflaţiei. 1997. деньги и кредит.111-123. 3. Cоколова О. Dardac N.Concluzie Inflaţia ca proces social şi economic se manifestă prin supraîncărcare a canalelor de circulaţie monetară de bani devalorizaţi. Prezentaţi clasificarea inflaţiei. aşa şi de creşterea preţurilor din cauza creşterii cheltuielilor de producţie (inflaţia cheltuielilor). credit.. Floricel C. creşterea nejustificată a masei monetare în circulaţie(inflaţia cererii). Apariţia şi dezvoltarea proceselor inflaţioniste poate fi determinată precum de încălcarea legităţilor circulaţiei monetare. 2000. 2. Bucureşti. Общая теория денег и кредита. 2. с.. Numiţi şi explicaţi esenţa teoriilor asupra inflaţiei. Финансы. c. creşterea preţurilor şi redistribuirea produsului naţional în defavoarea paturilor cu venituri mici. Москва: ЮНИТИ. Monedă.

care prin intermediul instrumentelor şi pârghiilor sale exercită o influenţă deosebită asupra cursului vieţii economice. Din acest motiv. Cererea şi oferta de monedă. stabilitatea preţurilor. Politica monetară poate fi definită ca “ansamblu al măsurilor monetare luate de 213 . Noţiunile fundamentale: Piaţa moneteară. rata capitalizării. una presupunând-o şi completând-o pe cealaltă. politica monetară reprezintă un ansamblu de acţiuni exercitate de stat şi de Banca Centrală destinate controlului asupra ofertei de monedă şi utilizate ca un instrument de realizare a obiectivelor generale ale politicii economice (creşterea economică.Capitolul 13. PIAŢA MONETARĂ ŞI POLITICA MONETAR-CREDITARĂ Obiectivele de studiu • Piaţa monetară. adesea în literatura de specialitate se utilizează doar termenul politică monetară. Politica economică a oricărui stat modern cuprinde mai multe politici. echilibrul extern). Tradiţional. • Politica monetar-creditară: concept. a preţurilor. conţinut şi instrumentele realizării politicii monetarcreditare. rezervele obligatorii. credite selective. o importanţă deosebită îi revine politicii monetare şi de credit. prin care se subînţelege şi politica de credit. Între politica monetară şi de credit există o strânsă interdependenţă. comercială. instrumentele politicii monetare. fiecare având un rol bine determinat în contribuirea la creşterea economică şi asigurarea bunăstării populaţiei. Alături de aceste politici. ocuparea forţei de muncă. circuitul bănesc. Factorii ce determină cererea şi oferta de monedă. obiective. operaţiuni pe piaţa deschisă. financiară şi valutară. cum ar fi politica bugetară.

expansiunea.216. Întrucât acest echilibru este fundamentat pe echivalenţa cererii şi ofertei de bunuri şi servicii.160. E. restructurarea. p.5 Politica de credit poate fi definită ca “politica Băncii Centrale (în unele state şi a Guvernului) care. cum sunt: stabilitatea. deschiderea cu eficienţă a economiei naţionale spre exterior. p. Bucureşti. deci prin influenţarea volumului creanţelor bancare asupra volumului plăţilor. (3) prin intermediul acordării de credite.”6 4 C. Kiriţescu. implicit al cheltuielilor. experienţe. De fapt. în vederea orientării economiei pe termen scurt sau mediu. politica monetară poate fi definită funcţional ca regrupând ansamblul acţiunilor care influenţează nivelul de activitate economică şi preţurile prin intermediul volumului şi costului monedei”. Concepte. Bucureşti 1998. sau pentru influenţarea într-un anumit sens a conjuncturii economice. Mică enciclopedie.M. Politici economice. cu ajutorul unor instrumente specifice. deci asupra volumului creanţelor bancare. 1997. 5 Manolescu Gh. urmăreşte să asigure prin intermediul creditului echilibrul general economic.”4 Politica monetară mai poate fi definită şi ca un ansamblu de acţiuni exercitate de autoritatea monetară (Banca Centrală) asupra masei monetare şi asupra activelor financiare. Dobrescu Moneda. ansamblul de reguli pe care Banca Centrală le impune celorlalte bănci şi instituţii financiare vizează atingerea unor obiective generale ale ţării. instrumente.C. (2) prin intermediul mijloacelor lichide bancare asupra capacităţii de credit a băncilor.stat şi de Banca Centrală pentru realizarea echilibrului dintre masa banilor în circulaţie şi nevoile de bani ale economiei. 214 . „Având însă în vedere parţialitatea suprapunerii între politica monetară şi controlul ofertei de monedă în abordarea modernă a instrumentului monetar. politica de credit este menită să influenţeze indirect fluxul cheltuielilor printr-o acţiune în trei trepte: (1) asupra mijloacelor lichide ale băncilor.

215 . Kiriţescu. nivelul de dezvoltare a unor ramuri ale economiei etc.Banca centrală – promotorul principal al politicii monetarcreditare în cadrul reglementării economiei. stabilitatea externă a monedei naţionale. Bucureşti 1998. p. Drept exemplu al obiectivului final al politicii monetare realizate de unele Bănci Centrale poate servi informaţia prezentată în tabelul de mai jos: OBIECTIV FINAL SUA Rata şomajului şi creşterea economică Uniunea Europeană Stabilitatea preţurilor Ţările scandinave (Suedia. Stabilitatea preţurilor şi rata şomajului Norvegia. Situaţia în domeniul economiei în mare măsură este dependentă de activitatea domeniului monetar-creditar.216. creşterea economică. Finlanda) România Rata inflaţiei Bulgaria Stabilitatea externă Republica Moldova Stabilitatea monedei naţionale ŢARA 6 C. care este determinat de orientările şi priorităţile social-economice ale fiecărui stat şi.M. E.C. Dobrescu Moneda. Ţinând cont de faptul că politica monetară a oricărei Bănci Centrale nu poate avea în acelaşi timp mai multe obiective finale. dezvoltarea infrastructurii economiei.). reducerea şomajului etc. Mică enciclopedie. trebuie de menţionat faptul că obiectivul politicii monetare a oricărei Bănci Centrale este strict determinat de două aspecte generale: − cadrul legislativ al Băncii Centrale. ce constituie o parte componentă a politicii economice a guvernului.. − nivelul de dezvoltare al economiei (piaţa financiar-bancară. Scopurile politicii economice a guvernului pot fi multiple şi intercirelate. cum ar fi stabilitatea preţurilor.

♦ Reglementarea normativelor economice pentru bănci (proporţia între rezervele de casă şi depozite. iar bancnotele băncii centrale. cât şi instrumentele utilizate in realizarea lor. Se cunosc diverse metode a acestei influenţe. adică cu apariţia funcţiei a “băncii băncilor”. Banca centrală. De aici rezultă că reglementarea de stat a domeniului monetar-creditar poate fi eficient numai în cazul când statul poate influenţa volumul şi specificul operaţiunilor băncilor comerciale prin intermediul băncii centrale. cele mai utilizate fiind: ♦ Dirijarea ratei dobânzii la operaţiunile băncii centrale (politica dobânzii). doar 1025%. ♦ Operaţiuni pe piaţa deschisă.Este evident faptul că în funcţie de obiectivul final propus.m. spre a fi atins de fiecare Bancă Centrală.a. activele lichide şi depozite. Apariţia acestei metode este legată de transformarea băncii centrale în creditorul băncilor comerciale.). capital propriu şi împrumutat ş. Politica ratei de capitalizare constituie o metodă tradiţională a reglementării creditare – ea este utilizată intens din mijlocul secolului XIX. ♦ Schimbarea normelor rezervelor minimale obligatorii a băncilor.d. adică operaţiuni de vânzare-cumpărare a cambiilor. Metodele indicate ale reglementării monetar-creditare pot fi numite generale şi anume prin faptul că ele influenţează operaţiunile tuturor băncilor comerciale şi piaţa capitalului de împrumut la general. obligaţilor de stat şi a altor hârtii de valoare. Fundamentul domeniului monetar-creditar constituie băncile comerciale şi alte organizaţii de creditare (după numărul instituţiilor şi volumului resurselor creditare). impunea organizaţiile creditare să 216 . ridicând rata capitalizării. că în majoritatea ţărilor depozitele bancare constituie 7590% din masa monetară. De menţionat faptul. variază atât obiectivele intermediare.

micşorarea volumului operaţiunilor creditare.18). schimbarea ratelor oficiale joacă un rol de avertisment pentru întreagă piaţă a capitalului de împrumut: mărirea ratei duce la implementarea politicii creditare de restricţionare. Conform Legii despre Banca Naţională a Moldovei (art. ce activizează balanţa de plăţi. Creşterea ratelor contribuie la atragerea capitalului străin pe termen scurt. Mărind rata capitalizării. Banca Naţională sau cu alte angajamente prin intermediul cumpărării. ea poate realiza operaţiuni pe pieţele financiare cu angajamentele financiare de lungă durată emise de stat. impunea mărirea ratei dobânzii şi. Aceasta. vânzării sau păstrării (operaţiunile SPOT şi FORWARD). la rândul său. 217 .reducă împrumuturile. adică masei monetare şi măreşte nivelul mediu al dobânzii pentru creditul comercial. ce la rândul său duce la reducerea împrumuturilor. Micşorarea ratei băncii centrale duce la rezultate contradictorii. ce micşorează sau măreşte sursele libere utilizate de bănci în scopurile creditării. însă ea continue să joace un rol important în realizarea politicii monetar-creditare. banca centrală micşorează posibilitatea băncilor comerciale şi clienţilor săi la obţinerea creditelor. Acesta influenţează şi echilibrarea balanţei de plăţi şi cursului valutar. Respectiv scade cursul valutei străine şi creşte cel a monedei naţionale. crea dificultăţi la acumularea resurselor bancare. Conform articolului 15 a Legii Băncii Naţionale a Moldovei. Deci. măreşte oferta valutei străine. micşorarea – la expansia creditară. În perioada contemporana importanţa acestei metode în comparaţie cu altele sa diminuat. Banca Naţională stabileşte şi periodic dă publicităţii rata minimală a dobânzii (adică rata capitalizări. conform căreia sunt eliberate creditele băncilor comerciale). Politica pieţei deschise constă în vânzare-cumpărare pe piaţa liberă a hârtiilor de valoare de stat şi private. ca rezultat.

Concomitent. mai eficient reduce banii în circulaţie decât măreşte. banca centrală transferă sumele respective băncilor comerciale. prin intermediul operaţiunilor de piaţa deschisă. Cumpărarea lor de 218 . Cumpărarea hârtiilor de valoare de către banca centrală în perioadele de încetinire a activităţii economice şi apariţia posibilităţii de a mări volumul creditelor nu garantează că clienţii vor dori să se împrumute. Vânzând hârtiile de valoare. În final. creşte rata dobânzii.În ţările cu o piaţă dezvoltată a hârtiilor de valori cea mai utilizată metodă a reglementării monetar-creditare constituie operaţiile pe pieţele deschise. Vânzarea lor reduce banii în piaţa monetară şi contribuie la mărirea ratelor dobânzii. sunt influenţate ratele de scurtă durată pe piaţa monetară şi cursul monedei naţionale. mărind în aşa mod rezervele lor. respectiv capacitatea lor de creditare. Pentru reglementarea ratelor dobânzii la împrumuturile de lungă durată tradiţional sunt folosite operaţiunile băncii centrale cu angajamentele statale de lungă durată. Banca centrală. banca centrală transferă sumele respective de la băncile comerciale în conturile sale. care influenţează activitatea băncilor comerciale prin intermediul volumului rezervelor de care dispun. ea susţine băncile. În rezultat se reduce suma banilor în circulaţie. Procurând hârtiile de valoare. În acest caz banca centrală micşorează rezervele băncilor comerciale şi. Pentru reglementarea ratelor dobânzii la împrumuturile de scurtă durată tradiţional sunt folosite operaţiunile băncii centrale cu cambiile (trezorăriale şi comerciale) şi obligaţiile statale de scurtă durată. cumpărând din rezervele lor hârtiile de valoare de scurtă durată cu preţul curent de piaţă. Iar dacă banca centrală nu doreşte mărirea ratelor. În aşa mod banca centrală impulsionează banii în economie. Aşadar politica pieţei deschise este mai eficientă în perioadele de inflaţie. cumpărarea-vânzarea cambiilor trezorăriale schimbă raportul cerere-ofertă şi respectiv profitabilitatea lor.

Banca centrală obligă băncile comerciale să depună în conturile speciale a băncii centrale o parte stabilită a depunerilor şi depozitelor obţinute. O metodă eficientă de influenţare a resurselor băncilor comerciale şi capacităţii lor de finanţare este modificarea normelor rezervelor minimale obligatorii. banca centrală influenţează direct lichiditatea băncii. cresc dobânzile pentru credite. Iniţial aceasta metodă are aplicată în SUA în a. Reducerea profitabilităţii obligaţiunilor de lungă durată duce la diminuarea ratelor de lungă durată pe piaţa monetară. care este determinată de raportul dobânzii pe obligaţiune către preţul ei de piaţă. când rata inflaţiei era înaltă. 219 . norma actuală e stabilită în mărime de 8%. Micşorarea normei sporeşte capacitatea de creditare şi măreşte masa monetară. norma era mult mai mare (în 1993 – 28%). 1993.banca centrală duce la creşterea preţului lor de piaţă (în rezultatul creşterii cererii). Ulterior el a devenit un instrumentariu de reglementare a lichidităţii bancare. Schimbând norma rezervelor minimale obligatorii. ratelor dobânzii şi preţului hârtiilor de valoare de stat. iniţial a apărut pentru asigurarea intereselor clienţilor – deţinători a depozitelor. respectiv cresc ratelor dobânzii la împrumuturile de lungă durată. Mărirea normei înseamnă că mai marea parte a resurselor băncii este rezervată în conturile băncii centrale şi nu poate fi folosită pentru eliberarea creditelor. Stabilirea normei rezervelor obligatorii – este o metodă de influenţă directă a rezervelor bancare. duce la micşorarea preţului şi creşterea profitabilităţii lor. Aşadar. micşorează dobânda. Vânzarea pe piaţa deschisă a obligaţiunilor de către banca centrală. Creşterea preţului obligaţiunii înseamnă reducerea profitabilităţii lor reale. Acest sistem. De exemplu. iar atunci. operaţiunile menţionate de piaţa deschisă influenţează starea rezervelor al sistemului bancar şi sunt folosite drept metodă de reglementare a resurselor bancare. În consecinţă se reduc împrumuturile bancare şi masa monetară.

lichidităţii sistemului bancar şi ratei dobânzilor la împrumuturile de lungă durată. destinate reglementării diferitor forme de credit (de exemplu. de consum) sau creditării diferitor ramuri (construcţie de locuinţe. În sens îngust ea este orientată spre stabilire cursului valutar optimal cu aplicarea intervenţiei 220 . ♦ Reglementarea condiţiilor obţinerii creditelor. în general. Printre metode selective se enumeră: ♦ Restricţionarea mărimii creditelor bancare pentru unele bănci sau împrumuturi (plafonul de sus).27 Legea cu privire la banca naţională). mari consumători de energie. Politica monetar-creditară trebuie examinată în sens larg şi îngust. de aceea azi ea este realizată prin intermediul diferitor metode fragmentare. politica creditară nu poate asigura adaptarea totală a creditului la situaţie economică. cum ar fi – stabilirea mărimii marjei. Dar. elaborarea şi distribuirea recomandărilor băncilor comerciale despre folosirea eficientă a împrumuturilor. spre asigurarea ratelor stabile de creştere economică. În sens larg ea este orientată spre combaterea inflaţiei şi şomajului. alte direcţii de creditare. Scopul politicii creditare selective constă în orientare creditelor neeficiente şi problematice spre utilizarea rentabilă şi eficientă. comerţului exterior). programele de creditare a construcţiei de locuinţe. Printre metode aici apar reglementările masei monetare în circulaţie. Pot fi folosite diferite metode selective. Metodele de selecţie se implementează prin diferite căi: aplicarea ratelor facilitare a dobânzii. În Republica Moldova exemple de aceste metode sunt – gazificarea întreprinderilor industriale. determinate de necesitatea soluţionării programelor de talie naţională. adică diferenţei între suma asigurată prin gaj şi mărimea împrumutului primit.Banca Naţională a Moldovei (BNM) stabileşte cerinţele menţinerii rezervelor obligatorii ce ţin de depozite (stipulat art.

Pentru influenţare a lichidităţii sistemului bancar. Reglementarea economiei prin influenţa stării creditului şi circulaţiei băneşti – elementul principal al politicii economice a guvernului.oferta dolarilor se măreşte şi cursul lor de schimb se micşorează. nivelului jos al şomajului şi inflaţiei. . de exemplu. indicatorii lichidităţii bancare în formă de raport între active şi angajamentele băncii în dependenţă de termenul rambursării şi posibilitatea vinderii activelor. altor metode de reglementare a ratelor de scurtă durată. BNM refinanţează băncile comerciale. raportul de limită între capitalul statutar şi suma activelor. se schimbă cursul monedei naţionale. Când BNM cumpără dolari – cursul lor creşte. echilibrarea balanţei de plăţi. În scopul reglementării relaţiilor de credit BNM stabileşte în sistemul bancar următoarele normative economice: mărimea minimală a capitalului statutar. stabilirea normativelor economice pentru băncile comerciale. normele folosirii surselor proprii ale băncii pentru cumpărarea acţiunilor persoanelor juridice.valutare. BNM vinde dolarii pe piaţă. cotele riscului valutar şi de dobândă. Reglementare monetar-creditară a economiei Republicii Moldova se efectuează de BNM aplicând modificarea normei rezervelor minimale obligatorii. Scopurile principale ale acestei politici sunt – atingerea creşterii stabile a economiei. schimbarea cotelor procentuale a băncii centrale. 221 . Dacă. riscul maximal ce revine unui consumător de împrumuturi. ratelor dobânzii la credite şi depozite. ponderate la risc. oferindu-le credite pe termen scurt şi depozitând mijloacele libere a băncilor cu plata unei dobânzi fixate. comercializarea cu hârtiile de valoare. Intervenţia valutară – politica vânzării-cumpărării pe piaţa valutară a valutei străine de către banca centrală. Cumpărând sau vânzând valuta străină banca centrală schimbă raportul cerere-ofertă la valuta străină şi. respectiv.

În fundamentul preţului se află costul mărfii. Producătorii. 222 . devin cei mai rentabili. cresc investiţiile ce duce la creştere economică în unele ramuri a economiei naţionale şi cădere în altele. se asigură dezvoltarea proporţională a economiei de piaţă. Marfa. al-doilea B – M – cumpărarea mărfii contra bani.Banii şi relaţiile economice în societate. În ramurile respective se alocă capitalurile libere. Aşadar. ce asigură producerea celor mai necesare pentru societate mărfuri cu cheltuieli mici. precum anume cumpărătorul ocupă poziţia preferenţială pe piaţă. Lupta concurenţială impune producătorii nu numai să îmbunătăţească calitatea. cu ajutorul banilor controlează cantitatea. să diversifice asortimentul dar şi să se reducă cheltuielile de producere. ce nu corespunde cerinţelor cumpărătorilor. Cumpărând sau respingând marfa el. să îmbunătăţească calitatea şi să diversifice asortimentul. Preţurile relativ înalte în condiţiile neschimbate vorbesc despre existenţa cererii excesive. Cu apariţia banilor relaţiile economice în societate sau complicat. producătorii sunt nevoiţi să reducă producerea mărfurilor inutile. cu alte cuvinte – cantitatea muncii social necesare pentru producerea şi comercializarea ei. Prin aceasta. ce reglementează procesul formării preţurilor. Producătorii suferă de pierderi. În diferite zone ale ţării sau chiar în aceeaşi zonă preţurile aceleiaşi mărfi pot fi diferite. datorând legii costului. se manifestă rolul activ al banilor în organizarea producerii sociale. Supunându-se legilor pieţei. calitatea şi asortimentul mărfurilor. Schimbul natural între producători de mărfuri a fost înlocuit cu două acte separate: primul M – B – vinderea mărfii contra bani. sau rămâne nevândută în stocuri sau se vinde cu preţ redus. Reducerea preţurilor vorbeşte despre existenţa ofertei excesive. în primul rând. sporirea eficienţei producerii sociale. În condiţiile economiei de piaţă extrem de complicat s-a dovedit a fi primul act – vinderea mărfii contra bani.

223 . În primul rând. Emisia suplimentară de bani micşorează puterea de cumpărare a unităţii monetare şi majorează preţurile. formulată de K. necesari pentru circulaţie. dar de bază este raportul între masa de mărfuri şi masa monetară. ♦ Cererea de bani din partea activelor. În legătură cu faptul că fiecare unitate monetară într-o perioadă de timp poate deservi câteva afaceri. spune: cantitatea manilor necesară pentru circulaţia mărfurilor depinde de preţurile mărfurilor. Starea circulaţiei monetare depinde de mulţi factori. Puterea de cumpărare a banilor (de credit şi de hârtie) depinde de raportul între bani. cantitatea mărfurilor şi serviciilor prestate vândute în rate. Fiecare dată puterea de cumpărare se va reduce iar preţurile şi masa monetară va creşte.Marx. trebuie de ţinut cont şi de viteza circulaţiei. suma plăţilor la momentul expirării termenului de plată. Legea circulaţiei monetare. volumul achitărilor reciproce efectuate fără intermedierea bunilor. Cererea de bani. În caz contrar banii pot să îngreuneze dezvoltarea economiei şi să provoace tensiunea social-economică. Schimbările continue până la atingere echilibrului între costul mărfurilor şi serviciilor pe de o parte şi masei monetare în circulaţie pe de altă parte.Pentru realizarea deplină a capacităţilor influenţei banilor asupra dezvoltării economiei de piaţă sunt necesare anumite condiţii. adică să-şi păstreze sau sa-şi mărească capacitatea de cumpărare şi cursul monedei naţionale. şi efectivul banilor în circulaţie. Dacă emisia nejustificată continue procesul se repetă. După părerea mai multor economişti puterea de cumpărarea a banilor este determinată de costul mărfurilor şi serviciilor vândute contra bani. Există două motive principale ce determină cointeresarea agenţilor economici şi gospodăriilor casnice în lichiditatea monetară: ♦ Cererea de bani pentru afaceri. circuitul bănesc în ţară trebuie să fie stabil.

se determină preponderent de produsul intern brut (PIB). De exemplu: activele financiare în forma de obligaţiuni şi în forma de bani oferă prin capacitatea sa de a fi utilizaţi imediat la cumpărături. Întreprinderile sau gospodăriile casnice au nevoie de mai mulţi bani sau în cazul creşterii preţurilor. Cantitatea de bani. energie. Banii necesari pentru toate cele menţionate formează cererea de bani pentru afaceri. serviciilor comunale ş.a. 224 . Gospodăriile casnice trebuie să aibă destui bani pentru cumpărarea alimentaţiei. forţă de muncă ş. dacă se micşorează preţurile la obligaţiuni proprietarul lor are pierderi.a.m.d. Întreprinderile au nevoie de bani pentru plata procurărilor de materie primă. necesari pentru efectuarea afacerilor. Cererea pentru bani este în corelare directă cu PIBul nominal (PIB în evaluarea monetară). Al doilea motiv al existenţei cererii pentru bani decurge din funcţia lor ca mijloc de economii. Oamenii pot păstra activele lor financiare în diferite forme. cu atât mai mulţi bani sunt necesari pentru deservirea afacerilor. De exemplu.m. servicii şi altele. de exemplu: acţiunile corporaţiilor. în cazul când obligaţiunile pot fi vândute doar după expirarea unui termen anumit. Pentru a determina cererea la bani în calitate de active e necesar să conştientizăm ca toate formele existente ale activelor financiare au atât avantaje câr şi dezavantaje.d. adică într-o metodă comodă de încheiere a afacerilor de procurare a mărfurilor şi serviciilor. Aceasta calitate este deosebit de importantă când se aşteaptă căderea preţurilor la mărfuri.Primul motiv. În ambele cazuri volumul afacerilor în expresie bănească va fi mai mare. evident constă în faptul că oamenii au nevoie de bani ca mijloc de circulaţie. obligaţiile de stat şi particulare sau în bani. Cu cât mai mare este valoarea totală bănească a mărfurilor şi serviciilor în circulaţie. Respectiv banii sunt solicitaţi şi în calitate de active. sau în cazul creşterii volumului producerii. mărfurilor de uz cotidian şi termen lung.

De aceea este cert faptul. care. stabilităţii preţurilor şi creşterii economice. sa fii posesorul unei sume importante în bani lichizi nu este convenabil şi respectiv.banii de hârtie şi banii în conturi – sunt datorii sau promisiuni de plată. În rezultatul comparaţiilor sus-numite este necesar de decis câte active financiare sa fie păstrate în forma de bani şi câte în forma de obligaţiuni. crearea banilor este strâns legată cu operaţiunile de creditare. Fiecare proprietar al banilor refuză sau jertfeşte venitul în formă de dobândă. Dacă obligaţiunea aduce un venit de 10%. 225 . iar banii în conturi – datoriile băncilor comerciale faţa clienţilor săi. Aceasta va contribui ocupaţiei depline. Banii de hârtie reprezintă angajamentele băncilor centrale aflate în circulaţie. Oferta banilor. Şi invers – când rata dobânzii este înaltă. cererea de bani în calitate de active se schimbă invers proporţional cu rata dobânzii. cantitatea activelor în forma bani va fi mică. Statul are nevoie de pârghii de gestionare a ofertei de bani ca să asigure cantitatea de bani în circulaţie necesară pentru anumit nivel al activităţii economice. atunci proprietarul a 100 lei bani lichizi îşi pierde venitul anual de 10 lei. Economisind sursele băneşti populaţia devine creditor al instituţiilor de creditare.Dezavantajul posesiei banilor în calitate de activ în comparaţie cu obligaţiuni constă în faptul că ei nu aduc venit în formă de dividend. Decizia în primul rând depinde de rata dobânzii. În economia contemporană. Fiind în posesia banilor. Atragerea surselor băneşti libere şi alocarea lor optimală este funcţia primordială a instituţiilor de creditare. În primul rând trebuie de conştientizat că componentele principale ale ofertei de bani . alocând aceste surse devin creditori al populaţiei. oamenii preferă sa deţină majoritatea activelor în forma de bani. întreprinderile şi gospodăriile casnice suportă pierderi temporare. Când rata dobânzii este mică. la rândul său.

Sectorul extern al economiei Sectorul naţional al economiei Sistemul relaţiilor de piţ Relaţiile bănesc-marfare Relaţiile bănesc-nemarfare Piaţa mijloacelor de producere Piaţa Piaţa forţei mărfurilor de muncă de consum Piaţa serviciilor de credit Piaţa hârtiilor de valoare Piaţa CIRCUITULBĂNESCGENERALI ZAT Circuitul bănesc de achitări Circuitul bănesc de achitări Circuitul bănesc de achitări Schema 1. Intercorelarea compartimentelor separate a circuitului bănesc cu sistemul relaţiilor de piaţă Din schema 1 este evident că sistema relaţiilor de piaţă este divizată în două domenii: bănesc-mărfare şi bănescnemărfare. 226 . Specifica relaţiilor bănesc-marfare constă în faptul că are loc nu numai circulaţia banilor dar şi circulaţia mărfurilor (costurilor).Circuitul monetar în economia de piaţă. Interdependenţa a circuitului monetar cu sistema relaţiilor de piaţă este prezentată în schema 1. circuitul banilor aici este legată cu circuitul invers direcţionat al mărfurilor.

asigură trecerea liberă a capitalurilor între diferite sfere a relaţiilor de piaţă. Aceasta permite transferul operativ al banilor în diferite domenii în corespundere cu cerinţele pieţei. Concluzie Banca Centrală acţionează asupra lichidităţii bancare începând să regleze cantitatea de monedă centrală pe care ea o pune la dispoziţie băncilor. Numiţi metodele generale ale reglementării monetarcreditare. variaţiile cotelor rezervelor obligatorii etc. Explicaţi esenţa rezervelor minime obligatorii. se schimbă doar posesorii banilor. de exemplu. Banii liber circulă. Aşadar. cumpărările şi vânzările de titluri pe piaţa deschisă (open market). ♦ Circuitul bănesc creează bani noi. distribuind banii între compartimentele sale. 5. prin utilizarea instrumentelor clasice ale politicii monetare: manevrarea taxei scontului şi a rescontului. Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor: 1. 2. 3. Fiecare compartiment al circuitului bănesc deserveşte domeniul corespunzător al relaţiilor de piaţă. Pe piaţa resurselor creditare. făcând să varieze costul acestei monede centrale. 4. 6. 227 . Explicaţi esenţa politicii monetare.În cadrul relaţiilor bănesc-nemarfare circuitul costurilor nare loc. care sunt soluţionate circuitul bănesc deservind sistemul relaţiilor de piaţă: ♦ Circuitul bănesc. trecând dintr-o parte al circuitului bănesc în altul. Explicaţi esenţa operaţiunilor pe piaţa deschisă. Explicaţi esenţa creditării selective. Explicaţi esenţa ratei de capitalizare. putem formula două probleme majore. care pot fi folosite în diferite domenii. cantitatea banilor la creditor temporar se micşorează şi corespunzător se reduce capacitatea lui de activitate în alte domenii ale pieţei.

Elaborarea ei devine primordială mai cu seamă în condiţiile economiilor de tranziţie caracterizate printr-un mecanism de piaţă insuficient de dezvoltat. exercitând o influenţă nemijlocită asupra schimbării nivelului general de producere (PNB). ce 228 . concepţia monetaristă. Noţiunile fundamentale: Politica de stabilizare.Capitolul 14. concepţia keynesistă. • Eficienţa promovării politicii de stabilizare în condiţiile economiei de tranziţie. Discuţiile teoretice între neokeynesişti şi monetarişti se axează în jurul problemei referitoare la influenţa banilor în dezvoltarea economiei de piaţă. Keynesiştii consideră politica fiscală o modalitate de stabilizare a economiei deoarece cheltuielile publice pentru mărfuri şi servicii constituie o parte componentă a cheltuielilor agregate. Bazele teoretice ale politicii de stabilizare în conceptele keynesiste şi monetariste Etapele ciclurilor economice ce parvin în urma scăderii şi creşterii producţiei necesită realizarea unei politici de stabilizare. economia de tranziţie. • Direcţiile de coordonare a politicilor monetarcreditare şi fiscal-bugetare în scopul stabilizării economiei naţionale. Încasările fiscale. I. DIRECŢIILE POLITICII DE STABILIZARE ÎN CONDIŢIILE ECONOMIEI DE TRANZIŢIE Obiectivele de studiu • Bazele teoretice a politicii de stabilizare în concepţiile keynesiste şi monetariste. ce expun în mod diferit mecanismul funcţionării economiei de piaţă. Politica de stabilizare depinde în mare măsură de concepţia teoretică adoptată de adepţii diverselor opinii economice.

mai exact. Rezultă că politica fiscală realizată în vederea stabilizării economiei nu-şi atinge scopul. micşorarea PNB. În acelaşi timp. poate fi concluzionată necesitatea de reducere a intervenţiei în procesele de reproducţie. în cele din urmă. se produce o scădere a cererii pentru banii destinaţi investiţiilor. strâmtorează sfera businessului privat. La fel ca neoclasicii. statul recurgând în această situaţie la împrumuturi bancare.reprezintă a doua parte a politicii fiscale au o influenţă directă asupra veniturilor ce sunt îndreptate spre consum şi economii. Rezultă. Respectiv. creşte cererea pentru bani pe pieţele financiare ce generează ridicarea ratei dobânzii. deoarece ea dăunează şi distruge libertatea individuală. Din cele expuse mai sus. Politica fiscală propusă de neokeynesişti constă în reglarea de către stat a cererii agregate prin acţiuni planificate de influenţare a impozitelor şi cheltuielilor publice. diferenţele dintre tratările monetariste şi keynesiste se reduc la necesitatea 229 . monetariştii sunt de părerea că politica fiscală nu poate constitui un mijloc sigur de stabilizare a economiei. Ca urmare. ei nu neagă posibilitatea influenţării procesului de stabilizare prin politica creditar-monetară. Postulatul cel mai important al teoriei lor – mecanismul economiei de piaţă nu este în stare să redreseze situaţia economică în perioadele îndelungate de stagnare şi crize. deoarece statul recurgând la împrumuturi pe piaţa financiară substituie sau. că prin mijlocirea consumului. Politica lor este fundamentată de „efectul de substituire”. deoarece economia de piaţă în condiţiile utilizării integrale a resurselor în mod automat tinde să menţină starea de echilibru unde activează impecabil anumite „pârghii” şi „stabilizatoare” existente de dezvoltare economică. Astfel. scăderea acestora provocând reducerea cheltuielilor agregate şi. conform căruia creşterea cheltuielilor publice cauzează deficitul bugetar. ele de asemenea influenţează nivelul PNB. dar care este considerată mai puţin eficientă în perioadele descreşterii şi depresiei.

dar va favoriza destabilizarea şi creşterea continuă a inflaţiei. Mai mult ca atât. E evident că poziţia monetariştilor decurge din tezele lor fundamentale despre importanţa ofertei monetare în activitatea economică şi despre politica monetar-creditară corectă ca factor important de stabilizare. Mai mult ca atât. conform cărora intervenţia statului în perioada descreşterii şi depresiei ar explica necesitatea reglării pieţei. fundamentate ştiinţific comportă un şir de probleme. Friedman susţine ideea lui Smith. Ca rezultat. decât atunci când scopul este orientat spre realizarea interesului social (conform principiului „mâinii invizibile” şi libertăţii economice a lui Smith). Probabilitatea determinării momentului exact al începutului influenţei ofertei monetare asupra PNB este redusă. iar intervenţia statului trebuie realizată în perioada creşterilor şi descreşterilor ciclice. M. fixarea normelor procentuale şi alte metode. Acest interval de timp poate fi relativ scurt (de la 6 la 8 luni) sau îndelungat (până la 2 ani). 230 . peste jumătate de an economia se poate pomeni în prag de inflaţie. prin intermediul politicii fiscale ce include un sistem impozitar corespunzător. în primul rând. adică la diminuarea ratei dobânzii. în cazul existenţei unor indici care atestă tendinţa de descreştere a sferei bancare şi antreprenoriale se recurge în mod urgent la politica banilor ieftini. conform căreia individul contribuie la realizarea scopurilor sociale într-o măsură mai efectivă atunci când urmăreşte interesele personale. iar politica întreprinsă nu doar nu va opri acest proces.abordării unei probleme mai ample referitoare la posibilitatea şi necesitatea reglementării pieţei. perioada dintre schimbarea ofertei monetare şi a efectului pe care-l exercită asupra PNB este destul de lungă. Reprezentantul cel mai de vază al şcolii monetariste M.Friedman se opune unor iluzii. Keynesiştii sunt de părerea că piaţa nu este un sistem autoregulator. În primul rând. Însă realizarea unei politici monetar-creditare optimale.

în timp ce neokeynesiştii accentuează importanţa atât a politicii monetar-creditare. M. în conformitate cu care oferta monetară să aibă acelaşi ritm de creştere ca şi PNB. o creştere anuală a PNB în mărime de 3-5% trebuie să fie acompaniată de o creştere similară a ofertei monetare. prima fiind redată printr-o curbă descendentă. oferta monetară în creştere va favoriza cheltuielile şi. este exclusă posibilitatea inflaţiei cauzate de o masă monetară limitată. respectiv. În vederea evitării unei astfel de situaţii. Asemenea keynesiştilor. că dacă oferta monetară este controlată şi nu depăşeşte o anumită limită. Divergenţele şi similarităţile concepţiilor keynesiste şi monetariste alternative devin mai clare în procesul examinării grafice a cererii şi ofertei agregate. Este evident. ei susţin ideea reglementării circulaţiei monetare prin intermediul mecanismelor normative şi planice. Aşadar. În aşa mod. Discrepanţele opiniilor keynesiste şi monetariste decurg din conceptele lor teoretice. iar a doua . Câteodată în scop de stabilizare instituţiile de creditare practică scăderea ratei dobânzii în locul majorării ei. cât şi a celei fiscale a statului. pot surveni dificultăţi în reglarea nivelului ratei dobânzii. nivelul de producere. deplasarea curbei cererii agregate în dreapta sau stânga se explică prin majorarea şi micşorarea ofertei monetare: în cazul majorării cererii se produce o 231 .prin una ascendentă.În al doilea rând. Astfel.Friedman şi adepţii săi recomandă consolidarea legislativă a unei reguli monetare. fapt ce se poate însă solda cu o agravare a procesului inflaţionist. în acelaşi timp. în opţiunea monetariştilor politica optimală pe termen lung constă în creşterea permanentă a masei monetare care s-ar egala cu creşterea reală a nivelului de producere în mărime de aproximativ 3-5%. Modelul macroeconomic monetarist conferă rolul prioritar în reglarea cererii monetare agregate politicii Băncii Centrale. În modelul monetarist.

P1 volumul real de producere va cunoaşte o creştere considerabilă exprimată prin deplasarea în dreapta a PNB (din poziţia PNB1 AD2 la PNB2).deplasare a curbei spre dreapta. Graficele cererii agregate (vezi schema 1. El reprezintă o linie în ascendenţă lentă ce trece într-o dreaptă orizontală paralelă axei absciselor. cel puţin referitor la cheltuielile agregate. Graficul ofertei agregate elaborat de keynesişti are o prezentare diferită. În schimb. În afară de aceasta încasările fiscale favorizează consumul. În modelul monetarist linia ofertei agregate în ascendenţă bruscă poate fi explicată printr-un nivel al economiei cu un potenţial de angajare deplină care e asigurată Preţ de flexibilitatea preţurilor şi nivelul salarial. acest model având un caracter mai complex. Anume aşa era redată oferta agregată de economiştii clasici. Graficul propus de monetarişti reprezintă o curbă bruscă care trece într-o dreaptă verticală paralelă axei ordonatelor. De aceea se poate afirma că în cazul respectiv opiniile monetariştilor se apropie de acele ale clasicilor. deoarece la ele se adaugă achiziţiile publice. Modelul lui Keynes Oferte agregate . Modelul keynesist ţine cont nu doar de cheltuielile agregate dar şi de politica fiscală şi monetară a statului. AD2 Opiniile contradictorii despre caracterul ofertei agregate explică discrepanţele examinate anterior în tratarea politicii de stabilizare aAD1keynesiştilor şi monetariştilor. Graficul AS demonstrează că majorarea cererii agregate în modelul keynesistPreflectată prin trecerea curbei AD1 în AD2 va cauza o 2 creştere neînsemnată a preţurilor de la P1 la P2. O comparaţie a graficelor ne demonstrează că această linie ilustrează nivelul economiei când o angajare totală a forţei de muncă şi utilizarea deplină a potenţialului productiv nu au fost atinse. care la rândul său contribuie la creşterea PNB. AD1 ВНП1 ВНП2 232 BHП Schema 1.2) ilustrează mai clar şi pronunţat diferenţele. iar în cazul diminuării – spre stânga.

Preţ AD2 P2 AD1 AS AD2 AD1 ВНП1 ВНП2 BHП Schema 2. Modelul monetarist 233 Oferte agregate .

Conform modelului monetarist. În asemenea context. Finanţarea deficitului bugetar realizată de către guvern cauzează mai întâi de toate creşterea masei monetare. deplasarea curbei cererii din poziţia AD1 în AD2 va genera o creştere neînsemnată a PNB şi o deplasare semnificativă a P1 la P2. Keynesiştii se bazează pe concepţia că în condiţiile antreprenoriatului privat este imposibilă utilizarea integrală a potenţialului productiv. ambele modele se referă la aspecte diferite ale aceleaşi probleme de dezvoltare economică şi respectiv se complementează mai degrabă decât se exclud reciproc. fapt ce este însoţit de 234 . Un compromis între keynesişti şi monetarişti este posibil numai în condiţiile angajării totale. adică intervenţia statului. Răspunsul la această întrebare ar putea fi desprins în urma unei examinării exhaustive a concepţiei generale. Însă este cert faptul că amplasarea integrală în condiţiile antreprenoriatului privat este imposibilă. Prin urmare. însă. Însă trebuie să se ţină cont de faptul că un astfel de sistem nu poate fi în exclusivitate autoorganizator. Modelul monetarist se axează pe procesele de autoorganizare a sistemului economic în general şi a mecanismului de piaţă în particular. deoarece se recurge la creditele Băncii Centrale. De aceea extinderea cererii agregate favorizează creşterea nivelului real al producţiei şi angajării. Politica monetară şi fiscală sunt interdependente. Monetariştii au o opinie contrară: o creştere neesenţială a nivelului de producţie poate fi atinsă în baza creşterii preţurilor şi a tendinţei spre atingerea angajării integrale. se impune întrebarea despre contrazicerea sau complementaritatea modelelor keynesiste şi monetariste. modelul keynesist accentuează necesitatea reglării exterioare a sistemului economic. Divergenţele în opinii şi tratări pot avea următoarele explicaţii. În mod contrar. el presupune şi o anumită influenţă de reglare.

decizii bine fondate din punct de vedere 235 . proces caracteristic economiilor de piaţă în tranziţie (care nu are analogii în ştiinţa şi practica mondială). dar şi printre neokeynesişti. Reiese că politica fiscală se bazează pe politica monetară. Atât teoriile economiei de piaţă cât şi practica implimentării lor au contribuit la pronunţarea tendinţelor de contopire şi legităţilor de interdependenţă sincronizată a mijloacelor de stabilizare bugetar-fiscale şi monetar-creditare. Politica monetară este un instrument eficient de luptă împotriva inflaţiei şi de depăşire a crizelor. Perioada care a succedat implementarea noilor reforme care au respins mecanismul centralizat a dirijării de comandă a economiei a confirmat inexistenţa unei alternative la metodele bancare şi bugetare de reglare a pieţei. Ea constituie o parte componentă a unui program integru de măsuri care prevăd crearea noilor instrumente şi pârghii de stabilizare economică. a căpătat un număr impunător de adepţi nu numai printre monetarişti. economia naţională capătă noi trăsături care ridică noi probleme în faţa ştiinţei şi practicii economice. Aceste probleme necesită o evaluare ştiinţifică a situaţiei .efectul de multiplicare a creşterii depozitelor bancare. fapt ce sporeşte eficienţa lor. Politica monetară. Astfel. Direcţiile de coordonare a politicilor monetarcreditare şi fiscal-bugetare în scopul stabilizării economiei naţionale Elaborarea metodelor strategice de stabilizare a economiei naţionale la etapa actuală de reformare a pieţei nu poate să se producă în mod autonom. Ei recunosc că metodele politicii monetare se realizează operativ şi flexibil spre deosebire de metodele politicii fiscale care se implementează numai după procese îndelungate de coordonare între organele legislative şi administrative. în calitate de mecanism regulator. II.

În situaţia macreconomică creată la prima etapă a reformei (1991-1993) Guvernul. Problema asigurării continue a stabilităţii economiei naţionale impune alegerea anumitor modalităţi de realizare a politicii de corelare a intervenţiei statale şi a mecanismului de autoregulare al pieţei care la rândul lor sunt determinate de conceptele şi idealurile filosofice ce stau la baza diferitor şcoli şi curente politico-economice ce reflectă gradul de intervenţie statală în sistemul economic şi. în faţa sarcinii de realizare a 236 . Slăbirea mecanismului de dirijare centralizată a realocării resurselor avea loc sub influenţa tot mai pronunţată a liberalizării economiei utilizării a metodelor indirecte de reglare bugetară şi bancară. criza şi depresia mecanismele regulatorii ale pieţei pierd din intensitate ca consecinţă a manifestării mai pronunţate a rolului statului. Aceste din urmă alcătuiesc modalitatea cea mai importantă de influenţă statală asupra elementelor fundamentale ale procesului de stabilizare a producerii în sisteme economice multisectoriale şi complexe. orice model naţional de reglare economică trebuie să asigure statul cu pârghii de echilibrare macroeconomică şi cu posibilitatea utilizării selective a metodelor fiscal-bugetare şi monetar-creditare de reglare economică. Pe parcursul ciclului economic ce caracterizează inflaţia. mai întâi de toate. E de notat că în perioada de statornicire a economiei de piaţă în majoritatea ţărilor străine. Astfel. rolul pieţei se intensifică.metodologic şi luarea măsurilor concrete menite să asigure stabilizarea şi creşterea durabilă a economiei naţionale. Nivelul de stabilitate şi menţinere a creşterii economice este determinat de corelarea metodelor de autoreglare indirectă a pieţei şi de influenţa statală directă. etapele ce se caracterizau prin influenţă accentuată din partea statului alternau cu etapele de libertate pentru antreprenoriat. iar la etapele creşterii economice. în sfera financiară.

când se impun probleme de stabilizare macroeconomică şi. determinate de trăsături specifice perioadei de tranziţie. că tentativa tranziţiei rapide la economia de piaţă liberalizată a generat o criză financiară îndelungată. în asigurarea echilibrului macroeconomic cu ajutorul pârghiilor financiare şi monetar-creditare ce se complementează. ce constă în încadrarea economiei naţionale în contextul noilor relaţii de piaţă şi. statul se confruntă cu o sarcină mai dificilă. de creştere a producerii şi bunăstării. În condiţiile actuale de reformare economică a Moldovei. Dar în lipsa unei baze conceptuale cu privire la formarea şi funcţionarea mecanismului de interdependenţă ale celor două sectoare din economia naţională. E cunoscut faptul. concomitent. se ajunge în situaţia când circuitul fondului de producere nu este asigurat în mod 237 .scopurilor prioritare ale politicii social-economice. Implementarea politicii fiscal-bugetare şi monetarcreditare unice trebuie să asigure realizarea unor influenţe macroeconomice mai ample asupra economiei naţionale însoţită de posibilitatea corectării operative a măsurilor întreprinse. A fost adoptată direcţia de minimalizare a intervenţiei statale în economia care deja intrase în perioada de hiper-inflaţie. menţinerea cursului de schimb stabil al valutei naţionale şi activizarea proceselor de producere şi investiţionale. respectiv. Practica economică internaţională confirmă rolul determinant ce-l deţin sectoarele real şi financiar ale economiei în depăşirea inflaţiei. a făcut o alegere conceptuală în procesul de elaborare a reformelor ce consta în schema monetaristă de „implementare de şoc” în sistema relaţiilor de piaţă. modalitatea principală de reglare indirectă a proceselor economice fiind considerată circulaţia monetară.

spre depăşirea descreşterii producerii şi asigurarea protecţiei sociale a populaţiei. Reglarea statală în condiţiile actuale reprezintă un cadru de măsuri de supraveghere a organelor de conducere în scopul asigurării în baza legislaţiei în vigoare a unei funcţionări stabile a structurilor sectorului financiar al economiei şi evitării tendinţelor de destabilizare în sectorul real al economiei. cum ar fi creanţe şi neachitări în sectorul real al economiei. iar pe de altă parte crearea diferitor forme de creditare mutuală fără aplicarea ratei dobânzii. Această situaţie a provocat o stare de criză în circulaţia plăţilor pe plan intern. Disproporţiile parvenite în dezvoltarea sectoarelor real şi financiar ale economiei şi întârzierea redresării producerii accentuează şi mai mult dezechilibrul între tempourile de reducere a producerii mărfurilor şi de creştere a masei monetare. în primul rând. care generează venituri mari. Sfera de producere nu este în stare să concureze cu sectorul financiar. Actualmente condiţiile enumerate anterior nu sunt doar prezente. fiscale şi altor metode financiare de creştere a cererii în scopul reglării economice sunt bine fundamentate şi orientate. Se 238 . măsurile de activizare a relaţiilor interbugetare şi ale metodelor bugetare. ci deţin o poziţie determinantă în economia naţională. Întârzierea reformelor în sectorul real a cauzat în momentul actual anumite disproporţii şi contradicţii. De aceea. asigurând o acumulare considerabilă a lor.suficient de volumul miljloacelor proprii pentru continuarea procesului de reproducţie. ceea ce la rândul său condiţionează pe de o parte transferul resurselor financiare şi creditare în sectorul financiar. mai ales în urma operaţiunilor pe piaţa de capital. Această situaţie este cauza schimbării accentelor în economia politică de la teoriile monetariste la teoriile keynesiste referitoare la reglarea financiară directă.

Direcţia strategică o constituie menţinerea volumului de producţie şi angajare la un nivel cât se poate de aproape de cel optimal în condiţiile unor ritmuri stabile de inflaţie şi ameliorare a bunăstării populaţiei. În urma cercetării s-a ajuns la concluzia că impedimentul cel mai important în dezvoltarea economiei Moldovei îl constituie neconcordanţa acţiunilor întreprinse de structurile de conducere. efectuate în baza examinării descrise anterior.subînţelege o schemă mai adecvată a mişcării fondurilor financiare atât la nivel macroeconomic. cât şi în cadrul structurilor de piaţă aparte. dezvoltarea continuă a relaţiilor de piaţă. Ameliorarea mecanismului de reglare financiară şi creditară în condiţiile actuale constituie priorităţi ale măsurilor de supraveghere în cadrul instituţiilor ramurale şi urmăresc scopul asigurării unei funcţionări durabile doar a structurilor organizaţionale ale sectorului financiar al economiei. cât şi stabilirea şi analizarea unor interdependenţe structurale şi cauzale. financiarcreditare şi administrative. Se impune problema elaborării unor noi măsuri de stabilizare menite să asigure o executare flexibilă şi rapidă a parametrilor schemei economiei naţionale în baza unui complex de măsuri de influenţare economice. sistemului fiscal şi relaţiilor bugetare. consolidarea elementelor separate ale unei politici monetare şi creditare eficiente. factori ce determină maturitatea stării financiare a ţării. reflectarea următoarelor etape a circulaţiei fluxurilor financiar-creditare ale agenţilor interni şi externi. Indicatorii şi baza de date a monitoringului permite calcularea unui şir de indicatori sintetici noi şi a unor solduri importante. Evaluările faptice ale resurselor financiare. Realizarea măsurilor de stabilizare generează necesitatea elaborării unui monitoring balanţier a circulaţiei financiare ce ar asigura supravegherea tuturor etapelor de mişcare a fluxurilor financiar-creditare la nivel macroeconomic. pot fi utilizate la alegerea 239 .

care cuprinde măsuri acceptabile. ci capătă o situaţie stabilă. Aceşti indicatori urmăresc evoluţia parametrilor dezvoltării lor. ce ar asigura o stabilitate a întregului sistem. Totalitatea metodelor strategice de asigurare a echilibrului economic naţional poate fi redus la următoarele direcţii fundamentale. Totalitatea relaţiilor enumerate necesită o armonizare dinamică şi o reglare permanentă. de stopare.preferinţelor şi priorităţilor de echilibrare a veniturilor şi cheltuielilor economiei naţionale şi pot servi de asemenea drept criterii de referinţă pentru elaborarea şi crearea unei politici financiare. Aceste relaţii monetare vor fi menţinute printr-un mecanism financiar-creditar integru. din contra. Strategia de menţinere a circulaţiei băneşti trebuie continuată printr-un control riguros al emisiunii monetare şi prin organizarea circulaţiei băneşti în baza circulaţiei echilibrate dintre bani lichizi şi hârtii de valoare. în condiţiile economiei de piaţă. detectând abaterile maximale şi minimale acceptabile. Indicatorii monitoringului sectorului financiar şi real al economiei servesc drept semnal pentru alegerea opţiunii corecte de utilizare a mecanismelor corespunzătoare de stimulare sau. de intervenţie statală asupra dezvoltării social-economice. ce formează trei compartimente de metode de reglare. cât şi cadrul normativ şi argumentat din punct de vedere ştiinţific. Compartimentul II În calitate de mecanisme de echilibrare se va utiliza întregul potenţial de mijloace de influenţă bugetare şi de 240 . Compartimentul I Mecanismul în vigoare de menţinere a inflaţiei la nivel macroeconomic prin intermediul controlului creşterii masei monetare din circulaţie nu este doar menţinut.

amortizarea accelerată. Modalităţi eficiente de regulamentare fiscală pot fi şi schimbarea conţinutului şi structurii impozitelor. utilizarea creditelor fiscale. În scopul stabilizării sectorului real al economiei naţionale este important de a utiliza metode de reducere a deficitului bugetar cunoscute în practica mondială ţinând cont de specificul sectorului respectiv (reducerea cheltuielilor şi mărirea veniturilor. cât şi mijloace dinamice de regulamentare indirectă valutară şi vamal-tarifară. leasingul financiar şi comercial. reducerea impozitelor directe şi extinderea celor indirecte. în cadrul sistemului economic de piaţă. finanţarea deficitului prin metode cu caracter inflaţionist redus). Printre cele mai importante mijloace bugetare se consideră cheltuielile publice (subsidii.). transferul cheltuielilor în sectoarele mai puţin afectate de inflaţie. încât ele. cât şi în sectorul de asigurare socială a populaţiei. subvenţii. schimbarea obiectului şi metodelor de impozitare.impozitare. Compartimentul III Stimularea sectorului structural-investiţional presupune flexibilitatea în utilizarea modalităţilor indirecte de regulamentare economică pe larg utilizate de către ţările dezvoltate. să-şi aducă aportul la stabilizarea nivelului preţurilor. ajutor financiar etc. atingerea unui grad 241 . cum ar fi: creditele fiscale pentru cercetare şi investiţii. Modalităţile fiecăruia din compartimentele enumerate mai sus se includ în procesul de influenţare a sectorului real şi financiar al economiei. Măsurile întreprinse trebuie realizate în aşa mod. sistemul de comenzi de stat pentru mărfuri şi servicii. care sunt mult mai efective decât mijloacele de control valutar direct şi restricţiile la import şi export. stimularea activităţilor investiţionale şi inovative prin acordare de scutiri fiscale. garanţiile guvernamentale pentru creditele de investiţii oferite băncilor comerciale.

Anume cu ajutorul mecanismelor recomandate se poate elabora un complex de măsuri comune şi specializate. Articolele legii respective vor dezvălui conţinutul bazei legislative şi economice de asigurare a stabilităţii financiar-economice.înalt de angajare şi la echilibrul economic însoţit de o creştere durabilă şi echilibrată a economiei. soluţionarea acestei probleme va semnifica pentru organele de reglementare statale asigurarea stării de echilibru şi la nivel macroeconomic. În acelaşi timp. Astfel. implementarea unei politici fiscal-bugetare şi monetar-creditare unice şi bine coordonate ar permite nu doar exercitarea funcţiilor de stimulare a reglementării statale. Adică. Elaborarea unui proiect de legi „Cu privire la armonizarea acţiunilor de asigurare a echilibrului economic” este destul de concludentă în această ordine de idei. Menirea de bază a acestei legi trebuie să fie înaintarea unui set de măsuri de coordonare a activităţii îndreptate spre menţinerea economiei în parametrii stării de echilibru. care determină mişcarea limitelor lor într-o economie complexă şi multisectorială. dar şi realizarea influenţelor macroeconomice asupra sectorului financiar şi real al economiei cu combinarea posibilităţii de corectare operativă a măsurilor întreprinse în domeniul privatizării. de asigurare organizaţionalinformaţională a evaluării analitice a conjuncturii. funcţionarea liberalizată a instrumentelor indirecte de echilibrare a mecanismelor de piaţă poate fi complimentată de metode de stimulare directă bugetar-fiscale şi de influenţă monetarcreditară. care în cazul consolidării lor legislative va crea premise favorabile pentru funcţionara sincronizată şi eficientă nu doar a sectorului financiar. cât şi particularităţile reglementării din partea statului a relaţiilor bugetar-fiscale şi monetar-creditare în condiţiile stimulării 242 . ce ar asigura o influenţă sistemică din partea statului asupra dimensiunii sectorului şi interdependenţele lui cu alte sectoare. ci şi a celui real al economiei.

Se face simţită nevoia de eforturi conştiente de transformare. însă. I. rezultă că prin politica monetară se poate atinge mărirea sau. iar oferta monetară are un caracter endogen. aşa cum ele ţin cont de legăturile obiective dintre categoriile valorice şi realitate. adică reglarea eficientă a dezvoltării economice. Practica internaţională din ultimii ani permite formularea unui şir de concluzii cu privire la eficienţa politicii bugetare şi monetare.economiei „în proces de slăbire„ sau încetinire a ritmului său de „încălzire”. În acelaşi timp. cererea monetară e instabilă. caz în care politica fiscală şi bugetară prezintă o cale mai sigură de reglementare. Realizarea metodelor sus-menţionate de formare şi funcţionare a totalităţii instrumentelor de reglementare din partea statului a economiei în condiţiile noi se va solda neapărat cu stabilizarea sectoarelor financiare şi reale. reducerea cheltuielilor agenţilor economici. iar oferta monetară e exogenă. dacă ea parcurge calea de evoluţie firească. în mod contrar. bazate pe prelucrarea ştiinţifică ulterioară a problemei în cauză şi pe activitatea bine determinată a organelor decizionale în domeniul reformelor de piaţă în economia naţională. e valabilă presupunerea conform căreia tendinţa spre un sistem economic cu dezvoltare dinamică nu poate asigura rezultatul scontat. 243 . Eficienţa politicii de stabilizare în condiţiile economiei de tranziţie Instrumentele fiscal-bugetare şi monetar-creditare sunt considerate drept element principal al politicii economice generale la etapa trecerii la relaţiile de piaţă. politica monetară se dovedeşte a fi neeficientă. Dacă. Dacă ar fi să considerăm că circulaţia monetară poartă un caracter stabil şi previzibil.

cererea agregată. La etapa a doua are loc extinderea cu efect multiplicator a depozitelor bancare.În astfel de condiţii rolul de bază în realizarea unei politici statale reuşite de stabilizare este atribuit Băncii Centrale. politica de rescont. asigurarea echilibrului balanţei de plăţi. menţinerea nivelului inflaţiei. norma procentuală. modificarea normelor cu privire la nivelul minim al rezervelor obligatorii pentru instituţiile bancare. Prin politica monetar-creditară Banca Centrală tinde să asigure condiţii favorabile pentru creşterea economică şi urmăreşte scopuri concrete cum ar fi monitorizarea şi reglarea tempourilor dezvoltării economice. adică micşorarea ratei dobânzii care duce la 244 . atenuarea fluctuaţiilor ciclice pe piaţa de mărfuri. banca centrală deţine poziţia dominantă în Republica Moldova (BNM) atât în sfera emisiunii monetare cât şi în cea de realizare a politicii monetare statale prevăzute pentru perioade scurte de timp şi efectuată prin metode indirecte. În cadrul acestui proces. La etapa a treia oferta monetară generează ieftinirea banilor. venitul naţional. Banca Centrală modifică cererea agregată printr-un şir de pârghii succesive: masa monetară. Cel mai important instrument la realizarea acestui obiectiv îl constituie operaţiunile pe piaţa secundară a valorilor mobiliare. Utilizând metodele sus-menţionate de influenţare a masei monetare şi a creditului. capital şi forţei de muncă. investiţiile de capital. cumpărând obligaţii de la băncile comerciale sau micşorând nivelul minim al rezervelor obligatorii). Ministerului de Economie şi altor ramuri ale organelor de conducere implicate în reglarea circuitului monetar al ţării. Examinarea etapelor de desfăşurare a mecanismului de realizare a deciziilor luate de Banca Centrală se reduce în linii generale la următoarea concluzie. în consecinţă oferta monetară creşte. Ministerului de Finanţe. La prima etapă Banca Centrală măreşte masa monetară (de exemplu.

ce va deplasa punctul de echilibru al pieţei monetare spre dreapta şi va corespunde micşorării ratei dobânzii. deoarece datoria va fi lichidată şi ea prin bani devalorizaţi. Majorarea preţurilor impune băncile să recurgă la mărirea ratei dobânzii nominale până la nivelul său real (ce ţine cont de rata inflaţiei). Modelul keynesist de stimulare a activităţii de afaceri şi a creşterii economice stabileşte direcţiile principale ale politicii monetare în vederea măririi masei monetare (ofertei monetare). ci şi o creştere atât a producţiei cât şi a amplasării forţei de muncă şi a veniturilor. 245 . Debitorii sunt de acord să achite rata dobânzii reale.mărirea cererii pentru investiţii. angajării şi PNB. Să considerăm situaţia în care Banca Centrală adoptă direcţia de majorare a ofertei monetare scontând pe micşorarea ratei dobânzii. proces ce va avea un efect pozitiv asupra măririi nivelului de producţie şi sporirii PNB. Cert e însă faptul că în realitate politica monetară poate avea rezultate imprevizibile. Micşorarea ratei dobânzii favorizează accesul la resursele creditare şi produce o majorare a nivelului de investiţii. În aşa mod poate fi redată concepţia keynesistă cu privire la politica statală monetară ca mijloc de influenţare a investiţiilor de capital. creşterea investiţiilor de capital va provoca nu doar o accelerare a procesului inflaţionist. Analiza grafică a mecanismului de influenţare prin politica monetară a volumului PNB (vezi schema) reconfirmă existenţa interdependenţei pieţei investiţiilor financiare. scopul final de creştere a PNB neputând fi atins. Şi în final. Însă creşterea masei monetare generează un proces inflaţionist. Urmează că acţiunile întreprinse de către Banca Centrală s-au soldat nu cu micşorarea ci cu majorarea ratei dobânzii. eficacitatea ei fiind subminată de survenirea unor procese auxiliare. la cea de a cincea etapă.

este important de diferenţiat rezultatele pe termen scurt de acele pe termen lung ale politicii monetare. II – curba cererii de investiţii. 246 Y YB .MD MS r rA MS1 I rA rB MS MS1 rB IA IB I I S I 0 0 0 YA M – masa monetară. guvernul poate asigura o creştere a PNB prin creşterea masei monetare conform schemei examinate. I – volumul investiţiilor. cel puţin pe termen scurt. Y – volumul PNB. de aceea. S MD MD – curba cererii de bani. MS MS – curba ofertei de bani. Însă această creştere a masei monetare nu va mai asigura o creştere considerabilă a PNB pe termen lung. cauzând doar inflaţie şi accentuând astfel concepţia despre caracterul neutru al banilor. Neokeynesiştii consideră că salariul şi preţurile nu sunt instrumente flexibile. SS – curba ofertei de investiţii În conexiune cu cele expuse anterior. Opiniile neokeynesiştilor şi a monetariştilor diferă la acest capitol.

Reese. G. iar pe axa absciselor – nivelul venitului real. Hinks a elaborat în baza teoriei keynesiste un model standard de echilibrare a pieţei. G. P r ro 247 0 yo y y . că cu cât mai mic este nivelul venitului real. politica de control a masei monetare atât pe termen lung. ce corespunde echilibrului pieţei mărfurilor. Curba IS (Investmen-Saning) caracterizează echilibrul în sectorul real al economiei. Echilibrul total al pieţei reale şi monetare este cercetat cu ajutorul curbelor IS-LM. Utilizând metoda algebrică de rezolvare a ecuaţiilor keynesiste ce caracterizează piaţa de mărfuri. să controleze doar tempoul inflaţiei. În urma rezolvării ecuaţiilor. cât şi pe termen scurt fiind în stare. Ei consideră preţurile şi salariul instrumente flexibile.Higgs a demonstrat. conform teoriei lor. Ea trece printr-o mulţime de puncte ce reprezintă combinaţii ale ratei dobânzii r cu nivel real al veniturilor Y. Savantul englez G. că curba „LM” trebuie să fie înclinată de IS2 nord-est spre sud-vest. adică cererea se egalează cu oferta monetară. Curba „LM” (Liquidity-Money) caracterizează echilibrul sectorului monetar al economiei şi parcurge prin puncte ce reprezintă combinaţii ale ratei dobânzii cu nivelul real al venitului. fapt ce la IS atestă că piaţa monetară se va afla atunci în echilibru când majorarea venitului real va corespunde cu cel mai înalt nivel al LM IS1 ratei dobânzii. dacă pe axa ordonatelor vom fixa rata dobânzii. cu atât mai înaltă este rata dobânzii pentru a atinge punctul de echilibru.Hiks a demonstrat. Aceste viziuni teoretice au căpătat denumirea de concepţie de neutralitate absolută a banilor.r Opinia monetariştilor diferă. că în executare grafică curba „IS” trebuie să fie înclinată de la nordvest spre sud-est.

Curba „IS” poate IS1 intersecta curba „LM” în oricare parte a sa. moment în care apar diferite variante de echilibru.r r ro Graficul ne demonstrează că curba „LM” are configuraţie deosebită partea stângă a ei. în poziţia 248 0 yo y y . Adică. denumită de keyesişti „capcană de lichiditate”. P Dacă curba „IS” intersectează curba „LM” în partea stângă. atunci avem situaţia paradoxală. aproape orizontală. este aproape orizontală.IS2 reprezintă nivele joase ale ratei ce IS dobânzii. pe când partea dreaptă a curbei ocupă o poziţie aproape LM verticală.

Unica soluţie de depăşire a crizei ar putea fi măsurile cu caracter fiscal (bugetar) întreprinse de către guvern ce vor favoriza o deplasare a curbei „IS” spre dreapta. Măsurile politicii monetare schimbă condiţiile creditării (referitoare la rata dobânzii. Instrumentele de autoreglare a pieţei economice încetează să mai acţioneze în asemenea caz. Scopul reglementării monetar-bugetare constă nu doar în controlul asupra masei monetare. căci oferta valorilor mobiliare pe termen scurt. Deci piaţa monetară se va afla în stare de echilibru indiferent de schimbările nivelului venitului. care sunt quasibani. că în cazul „capcanei de lichiditate” atât reproducerea mărfurilor şi căderea ulterioară a preţurilor. Într-o astfel de situaţie ipotetică majoritatea agenţilor economici. dar şi în tendinţa de a asigura lichiditatea economiei în general de care depinde luarea deciziilor de către subiecţii economici referitor la cheltuielile făcute. O consecinţă analogică va provoca existenţa riscului considerabil de cumpărare a obligaţiunilor (în calitate de active alternative) ca consecinţă a unui nivel scăzut a ratei dobânzii. cât şi intensificarea şomajului nu sunt în stare să schimbe rata dobânzii şi venitul de echilibru.aproape orizontală a curbei „LM” şi a nivelului ratei dobânzii scăzut. reprezintă o piedică în lupta afectivă împotriva inflaţiei. elasticitatea cererii de bani se apropie procentual de infinit. O astfel de situaţie subminează eficienţa politicii monetare statale: piaţa monetară se va afla într-o stare de echilibru constant la o rată a dobânzii scăzute şi a oricărui nivel al venitului indiferent de creşterea masei monetare în rezultatul acţiunilor Băncii Centrale. iar rata dobânzii nu se va schimba. Teoretic se poate presupune. prognozând o creştere a ratei dobânzii va manifesta o cerere speculativă pentru bani. termenul creditului) favorizând sau complicând astfel cheltuielile care sunt finanţate din contul 249 . Politica monetară trebuie coordonată cu cea financiară în primul rând în scopul administrării datoriei publice.

făcând mai dificilă accesibilitatea solicitanţilor de credite. formarea rezervelor). deoarece pe lângă toate avantajele. politicile monetară şi creditară nu constituie panaceul stabilizării economiei. Politica trebuie să ţină cont de oferta de credite ale agenţilor economici.creditelor atât în sfera de consum cât şi de investiţii (construcţii. procurarea utilajului. Eficacitatea oscilării ratei dobânzii şi presiunii fiscale se manifestă nu atât în cadrul luării deciziilor de către deţinătorii şi solicitanţii de capital cât în procesul decizional al băncilor comerciale şi antreprenorilor de care în mare măsură depinde oferta de credite şi care sesizează cele mai infime schimbări în procesul de stimulare a sferei de producere şi servicii. Politica monetară este mai flexibilă şi mai mobilă decât cea bugetară care necesită decizii parlamentare. Stabilitatea economiei poate fi atinsă în cazul când „oficialităţile monetare” reuşesc să menţină un anumit tempouri al creşterii masei monetare sau să limiteze într-un cadru îngust schimbarea creşterea ei. Politica financiară şi monetară flexibilă care se bazează respectiv pe oscilarea nivelului impozitar realizează obiective cu privire la redresarea economiei şi asigurare a dezvoltării continue. economiilor lichide cât şi de oferta monetară a economiei la general. Eficienţa lor e dependentă nu doar de condiţiile implementării lor ci şi de locul 250 . din contra. Iată de ce se face necesar ca politica monetară şi financiară să ţină cont de diversitatea conecţiei existente între rata dobânzii şi resursele creditare pe de o parte şi între interesele variate ale instituţiilor bancare şi financiare pe de alta. Cu toate acestea. de aceea posibilităţile politicii monetare sunt dependente de schimbările priorităţilor economice în perioade diferite. mai există şi unele dezavantaje. astfel facilitând sau. în acest mod ea contribuie la asigurarea stabilităţii.

Modalităţile enumerate de influenţă constituie un element fundamental al politicii economice generale iar procesul direcţionării lor depinde de guvernul care activează sub controlul parlamentului. La etapa actuală de trecere la relaţiile de piaţă în toate ramurile economiei politica monetară reprezintă o modalitate eficientă de realizare a politicii generale de echilibrare a dezvoltării economice. Scopul unic al politicii economice integre trebuie să devină reînnoirea reproducerii extinse de mărfuri şi servicii. Caracterul problemelor de conecţiune ale procesului de stabilizare determină felul de abordare a deciziilor lor. Astfel în perioadele când se face necesară stabilizarea economiei. vamală şi acea a preţurilor. structurile puterii ce au responsabilitatea implementării politicii monetare şi financiare pot favoriza creşterea economică în cazul existenţei factorilor de producere în aşteptarea utilizării. În realizarea acestui obiectiv trebuie antrenate toate instrumentele sistemului de reglare statală. Ea este utilizată în corelaţie strânsă cu politicile bugetară. Dar creşterea economică nu poate dura în condiţiile apariţiei proceselor inflaţioniste ce cauzează majorarea preţurilor şi deficitul balanţei de plăţi. Din totalitatea măsurilor şi acţiunilor strategice pot fi menţionate cele mai primordiale. prioritatea strategică a bugetului de stat şi creditării bancare trebuie să servească investiţiilor de producere. inclusiv finanţarea bugetară şi creditarea bancară. În primul rând. Semnificaţia investiţională a bugetului poate fi 251 . politica monetară capătă un caracter limitat de orientare. care necesită o reorientare şi reorganizare.pe care îl deţin alături de alte metode de influenţare ale politicii economice generale ale statului. Organele de conducere realizează distribuirea lor efectivă în sferele respective. Punând la dispoziţia economiei modalităţile de plată şi stimulând economia.

cu preponderenţă în sfera agriculturii. În scopul elaborării şi implementării lui se face necesară instituirea unui organ de planificare macroeconomică având un spectru de împuterniciri în volum nu mai mic decât acel al Agenţiei de planificare economică din Japonia. 252 . e necesară o schimbare radicală a politicii împrumuturilor externe. ci în forma utilajului tehnologic de calitate înaltă. calităţii şi rentabilităţii locurilor de muncă nou create şi controlul strict al eficienţei reale. care trebuie să adopte un caracter productiv şi investiţional. investiţiile trebuie efectuate nu în formă bănească.considerată drept restabilită atunci. să asigure importarea celor mai înaintate tehnologii. investiţiile de producţie trebuie excluse din circuitul speculativ bursier. utilizarea căruia va permite statului să iniţieze procesul de creare a locurilor de muncă ce necesită capacitate ştiinţifică înaltă. e necesară determinarea raţională a anumitor termeni. În al doilea rând. când fondul total al acumulărilor de producţie va constitui nu mai puţin de 25-30% din buget. politica integră statală a planului de producere şi investiţii). Planul respectiv va fi obligator atât pentru organizaţiile statale cât şi cele bancare. pe parcursul cărora este realizată politica bine orientată a procentului jos de împrumut (altfel spus. În acest sens. sarcinile reale şi practica impun întreprinderea măsurilor de reglare directă şi indirectă. similară celei petrecute în Japonia în anii 50-80. În aşa mod bugetul capătă rolul celui mai important factor de reglare a nivelului şi eficienţei economiilor. În al treilea rând. În linii generale. de exemplu cinci ani. fapt ce va asigura utilizărilor programată şi conform destinaţiei cu evaluarea obligatorie a cantităţii. În particular. în baza căruia va fi posibilă realizarea modernizării tehnologice a economiei naţionale. să garanteze locuri de muncă şi să pună bazele creării unui sector industrial naţional competitiv.

− trecerea de la taxa pe valoare adăugată la impozitul pe circulaţia produselor şi serviciilor de consum final care ar elimina reducerea artificială a cererii intermediare pentru produsele destinate scopurilor tehnice şi de producere şi ar genera creşterea cererii finale. uşoară şi alimentară să atingă nivelul competitiv. totodată parametrii şi ratele dobânzilor creditării sferei de producere şi investiţionale trebuie realizată în cadrul indicatorilor de control. − crearea unui sistem de realizare şi creditare a programelor investiţionale de importanţă strategică ce favorizează dezvoltarea structurii. cu alte cuvinte cu referinţă la cota-parte a sferei de producţie în PIB şi nu la cea de servicii. în scopul evitării devalorizării investiţiilor şi veniturilor investiţionale se recomandă: − elaborarea unui program statal integru cu privire la emisiune cu un nivel al creşterii masei monetare determinat în strictă dependenţă de creşterea sferei de producţie. − elaborarea unei politici antiinflaţioniste de menţinere a preţurilor cu rentabilitate minimală referitor la cheltuielile de producţie a mărfurilor şi serviciilor. calităţii şi caracterului tehnologic al potenţialului productiv al ţării. − organizarea funcţionării sistemului bancar în domeniul creditării agriculturii pentru a exclude depăşirea de către sectorul bancar a limitelor stabilite pentru creditare.În al patrulea rând. − crearea criteriului de eficacitate al finanţării bugetare în forma sporirii veniturilor bugetului de stat 253 . adică unor astfel de preţuri şi tarife ce ar permite mărfurilor din industriile prelucrătoare.

în condiţiile redresării economice însoţită deseori de „febra bursieră”. eliminarea inflaţiei importate. lichidarea căreia va pune în pericol securitatea naţională.m. majorarea preţurilor. în condiţiile reducerii activităţii de afaceri. În acest fel. restabilirea independenţei sistemului monetar. activităţi cu caracter speculativ. În caz contrar. reglarea masei monetare în corespundere cu creşterea volumului de mărfuri. bugetar şi financiar al Moldovei constituie sarcinile primordiale ale unei stabilizări financiare reale ce poate fi atinsă doar prin realizarea lor. Supunerea politicii bugetare şi monetar-creditare scopurilor de reproducţie. Concluzie Discuţiile teoretice între keynesişti şi monetarişti se axează în jurul problemei referitoare la influenţa banilor în 254 . ceea ce va permite o acoperire sigură în mărfuri a sporirii atât a bugetului cât şi a masei monetare la general. descreşterii procesului de producţie şi intensificării şomajului băncile centrale tind să învioreze sfera de afaceri prin extinderea creditului. amplificarea disproporţiilor în economie organele de conducere vor încerca să evite supraîncălzirea sferei de afaceri prin limitarea creditului. Şi invers. micşorarea ratei dobânzii şi presiunii fiscale. Realizarea acestor măsuri va permite orientarea politicii monetar-creditare şi fiscal-bugetare în direcţia stimulării creditului şi emisiunii monetare (expansiune creditară) sau la reţinerea şi limitarea lor(restricţia monetară). Moldova va deveni insolvabilă fapt ce va genera riscul unei crize masive de îndatorare. mărirea ratei dobânzii şi nivelului impozitelor. reţinerea emisiunii diferitor modalităţi de plată ş.d.ca urmare a creşterii încasărilor din impozitul pe circulaţia mărfurilor şi serviciilor de consum naţional.a.

Monedă. с. deoarece economia de piaţă în condiţiile utilizării integrale a resurselor în mod automat tinde să menţină starea de echilibru unde activează impecabil anumite „pârghii” şi „stabilizatoare” existente de dezvoltare economică. 255 . 2001. Floricel C. Юристь.361-365. 125-130. Cоколова О. 2.100-102. pag. bănci. М.dezvoltarea economiei de piaţă. Basno C. 1997. Monetariştii sunt de părerea că politica fiscală nu poate constitui un mijloc sigur de stabilizare a economiei. Literatura: 1. В. exercitând o influenţă nemijlocită asupra schimbării nivelului general de producere. Bucureşti. Keynesiştii consideră politica fiscală o modalitate de stabilizare a economiei deoarece cheltuielile publice pentru mărfuri şi servicii constituie o parte componentă a cheltuielilor agregate. Финансы. credit.. Dardac N. Editura Didactică şi pedagogică. деньги и кредит..

Coli editoriale 12. Comanda _____. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni 59 Tel. str.7.04 Format 60 x 84 1/16.03. Tipografia Academiei de Studii Economice din Moldova Chişinău-2005.Semnat pentru tipar 29. Rotaprint.2 Coli de tipar 15. 22-27-68 256 . Tirajul 200 ex.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful