Sonetul" lui George Bacovia, aparut in volumul "Plumb" (1916), exemplifica toate mutatiile tematice si prozodice inregistrate de aceasta

poezie cu forma fixa prin adaptarea ei la estetica simbolista bacoviana. Utilizat inca din secolul al XlII-lea in Italia, trecand prin Renastere, clasicism si romantism, folosit in creatii remarcabile de Charles Baudelaire, sonetul are in cazul lui Bacovia particularitati adecvate viziunii proprii asupra lumii cuprinse de un iremediabil declin existential. Dezarticularea limbajului poetic, una din trasaturile evidente ale creatiei bacoviene, care transforma armonia muzicala recomandata de Verlaine intr-un antisimbolism tot mai vizibil, se produce si sub aspect prozodic, chiar intr-o poezie cu forma fixa, cu rigori in mod normal de neinlaturat. Sonetul bacovian nu respecta masura unitara a versurilor (versul al doilea are 13 silabe fata de 11 ale celorlalte), rimele au banalitatea vorbirii comune, iar unele cuvinte se repeta, "noapte", "casa", "triste", accentuand universul obsesiv al poeziei. Tematic, in Sonet" este ilustrata o lume in declin, in dezechilibru, folosindu-se din plin instrumentarul simbolismului bacovian: noaptea "uda, grea", incarcata de o materialitate lichida, mahalaua potopita de intuneric, ploaia ajunsa la proportii diluviene, ceata in care se contureaza prezente umane estompate, sugerate prin "rosii felinare", crasmele marginase, case cu ziduri vechi, nesigure, in daramare: "E-o noapte uda, grea, te-neci afara./ Prin ceata - obosite, rosii, fara zare -/ Ard, afumate, triste felinare/ Ca intr-o crasma umeda, murdara." Este un spatiu sufocant, inchis, "fara zare", care invadeaza si inabusa fiinta umana, prin proiectii terifiante de umbre launtrice, cuprins, sub efectul licorilor bahice, de balans, de instabilitatea planului inclinat (Ion Caraion), pe care finalul sonetului o descrie in versuri memorabile. Lumea devine, in aceste versuri sugestive, o imensa carciuma, un spatiu al pierzaniei, ca in volumul de poezii "Alcooluri" (1913), de Guillaume Apollinaire. Felinarele sunt "obosite", rosii, sugerand transcenderea lumii intr-un paradis al simturilor. Elementul acvatic indeamna la somn, la uitare, determinand coborarea pe scara timpului, pe vremea potopurilor si a marilor catastrofe. Lipsa de zare inchide spatiul, creand un univers inchis, in care betia, alcoolurile tari sunt singura solutie de supravietuire. Noaptea, de o materialitate palpabila, fluida, se insinueaza treptat in aceasta atmosfera crepusculara, casele se satureaza de infiltratia acvatica, ziduri- <echi", macinate de eroziunea timpului si de actiunea dizolvanta a apei, se afla in acelasi echilibru instabil al planului inclinat, "stau in daramare": "Prin mahalali mai neagra noaptea pare.../ Sivoaie-n case triste inundara -/ S-auzi tusind o tusa-n sec, amara -/ Prin ziduri vechi ce stau in daramare." E o stare de spirit postromantica, determinata de persistenta ruinelor si de reactii maladive iremediabile, de o "tusa-n sec, amara", a insesi vremii apocaliptice, ajunse la capat, la marginea timpului si a spatiului. Mahalaua este loc infernal, de margine, apocaliptic, cu o noapte si "mai neagra" decat in lumea obisnuita, vizitat periodic pentru licorile bahice, spatiu din care poetul totusi se intoarce, abia gasind puterea de salvare: "Ca Edgar Poe ma reintorc spre casa,/ Ori ca Verlaine, topit de bautura -/ Si-n noaptea asta de nimic nu-mi pasa." Poetul, observa Mihail Petroveanu, incearca sa se uite pe sine in compania confratilor blestemati", Edgar Poe si Paul Verlaine, "Ies poets maudits", cu care se solidarizeaza in manifestari bahice si in viziunea asupra lumii, detasandu-se de realitate prin fluidizarea narcotica a dimensiunilor, printr-o perceptie euforizanta a instabilitatii si dezechilibrului ei perpetuu: "Apoi, cu pasi de-o nostima masura,/ Prin intunerec bajbaiesc prin casa,/ Si cad, recad, si nu mai tac din gura." Ion Caraion identifica aici, in succesiunea ciudata a verbelor ("Si cad, recad, si nu

" Simbolurile predominante in aceasta poezie sunt cele ale mortii ce asteapta intr-o margine intunecata a lumii. sugerat prin epitete ale disolutiei si ale apasarii materiale si psihice: "uda". si nu mai tac din gura. aflata in prag de prabusire." Poetii romantici si simbolisti se dedica acelorasi manifestari existentiale. sa se salveze. se transforma intr-o manifestare de infailibilitate proprie. cu strazi luminate de felinare rosii. produce euforie. • Betia. boala concordanta cu umiditatea si dezagregarea structurala a lumii. loc marginas. intunericul noptii e in concordanta cu "ceata". de Gaston Bachelard: "in mod evident alcoolul este un factor de limbaj. in care linia de plutire intra in criza. in care predomina starea de neliniste. situatie observata de altfel." Poezia se constituie in jurul unui sentiment nedeslusit. Carciuma devine un suprapersonaj. cu felinarele "fara zare". topit de bautura -/ Si-n noaptea asta de nimic nu-mi pasa. motivand in parte si dezarticularea limbajului ce se constata sub influenta tariilor alcoolice. de continua macinare a nervilor. • Taverna.mai tac din gura"). sufera de "le mal du siecle". • Labirintul intoarcerii spre casa. El imbogateste vocabularul si elibereaza sintaxa. fulgurantele personaje bacoviene suferind de ftizie. dispusi la mari incercari ale fiintei. cu case triste. poetul sufera de extaze bahice. prin care eul poetic trece periodic. accentuand starea de dezechilibru a lumii. o "forma a planului inclinat./ Prin intunerec bajbaiesc prin casa. o "metafora a caderii". sugereaza o imagine de infern insidios. de continua alunecare./ Ori ca Verlaine. Rosul. inca. sugereaza logoreea ce insoteste caderea. este "amara". . punct de intalnire a oamenilor care locuiesc in zone tributare infernului. diferentierea si avertismentul". "grea"./ Si cad. singura lumina ce domina in acest peisaj cu influente de tenebre. proprie simbolistilor. recad. Tusea. in aceasta atmosfera incerta. un fior nedeslusit al extinctiei. Cealalta constructie verbala. Felinarele rosii pregatesc calatoria spre lumea cealalta. Drumul spr-e casa determina o ratacire salvatoare in acest labirint al mahalalei: "Apoi. echilibrul se surpa. se supune exceselor hedoniste: "Ca Edgar Poe ma reintorc spre casa. • Mahalaua. in plan estetic. al salvarii eului de absorbtia intunericului si a neantului. proiectand un tablou intunecat al lumii. Teme si motive ale poeziei "Sonet" • Starea de apasare. irepresibila expansiune spatiala. corelata cu visul. aflat intr-o subtila. epitetul "afumate" sugerand aglomerarea atmosferei apocaliptice. "nu mai tac din gura". de asteptare si dezechilibru. "triste". nota de vechime a lumii. cu ziduri in daramare. data de tenebrele noptii acvatice. indusa prin licori euforice. cu pasi de-o nostima masura. normalitatea primeste in vizita rarirea. de trecere in starea de visare. ca exteriorizare maladiva a fiintei. reusind totusi. de nesiguranta a fiintei. Starea de betie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful