Mi s-a-ntîmplat în această viaţă cel mai trist lucru cu putinţă: dintr-un poet am devenit un autor.

Cred că am fost un poet adevărat cîndva, în adolescenţă, cînd nu publicasem — şi, în afară de jurnalul intim, nici nu scrisesem — încă nimic. Este starea mea ideală, pierdută pentru totdeauna şi la care visez mereu: aş vrea să mă întorc acolo, să dispară cu desăvîrşire amintirea celor — vai! — cincisprezece cărţi scrise în cei douăzeci de ani de cînd am debutat. Aş vrea să am curajul să redevin un nimeni, dar curajul acesta nu-i este dat oricui. Ce vei găsi în aceste cincisprezece cărţi? Dacă ai răbdare să le vînturi — cîteva pagini bune. Dar nu cele pe care critica le-a scos în evidenţă. Căci aceste pagini norocoase sînt, cum se întîmplă mereu, înecate în foarte multă literatură. Şi cu cît literatura e mai bună, cu atît sînt mai puţine şanse să găseşti şi pagini mai mult decît reuşite artistic: pagini adevărate. Ele sînt tot ce e preţios în cărţi, căci nu sînt experiment, ci experienţă, şi nu sînt reuşite de autor, ci daruri făcute autorului. E motivul pentru care orgoliul scriitoricesc e atît de stupid. Pentru aceste rare pagini ar trebui să ai doar o mare recunoştinţă. Nu trăiesc ca un scriitor şi nu mă simt un scriitor. Mă simt doar un om foarte liber şi — fiindcă preţul libertăţii e cel mai mare — foarte trist. încerc să trăiesc mai departe. Nu ştiu dac-o să mai scriu ceva vreodată şi nici nu-mi pasă. Nu vreau să rămîn în azilul de bătrîni al istoriilor literare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful