ÎNTRE ORIENT ŞI OCCIDENT Ţările române la începutul epocii moderne (1800-1848) Ediţia a II-a Traducere din franceză de MARIA

CARPOV HUMANITAS BUCUREŞTI Prefaţă la ediţia românească Această carte n-a fost scrisă pentru români. A fost scrisă pentru occidentali, care, în general — chiar în sferele cele mai culte —, nu ştiu aproape nimic despre trecutul ţării noastre. De mult mă bătea gîndul să încerc să povestesc felul în care Ţara Românească şi Moldova — în împrejurările care caracterizează sfirşitul veacului al XVIII-lea şi începutul celui de al XlX-lea (slăbirea imperiului otoman, războaiele austro-ruso-turce, revoluţia franceză, aventura napoleoniană) — suferă deodată o prefacere adîn-că, trecînd, în mai puţin de două generaţii, de la o „civilizaţie" la alta, de la modelul bizantin — oarecum alterat şi sclerozat — la modelul occidental, adoptat cu pasiune şi chiar, uneori, cu o grabă excesivă. Prin 1960, cînd lucram la o teză de filozofie a istoriei, în care problema contactelor dintre civilizaţii şi a aşa-ziselor „fenomene de aculturaţie" deţinea un loc însemnat, am destăinuit acest proiect profesorului Alphonse Dupront de la Sorbona, fost director al Institutului francez din Bucureşti. Dupront, spirit subtil şi unul dintre puţinii istorici francezi sensibili la problemele de filozofie a istoriei, m-a privit cu un zîmbet ironic: „Vrei să-l scrii din nou pe Pompiliu Eliade?" Am rămas descumpănit. Auzisem de cartea lui Pompiliu Eliade*, dar mărturisesc că n-o citisem. M-am grăbit s-o caut la Biblioteca Naţională de la Paris şi am stat apoi o vreme nedumerit. <notă> * E vorba de teza lui de doctorat la Sorbona, De l'influence francaise sur l 'esprit public en Roumanie (1898), care a stîmit la vremea ei vii polemici, dar n-a fost tradusă în româneşte decît relativ recent: Influenţa franceză asupra spiritului public în România, Ed. Univers, Bucureşti, 1982, cu prefaţă şi note de Alexandru Duţu. </notă> 7 Oare această viziune „maniheistă" a societăţii româneşti la începutul veacului trecut să se apropie ea de adevăr (în măsura în care se poate vorbi de „adevăr" în istorie)? Să fi fost ţările noastre, pînă la primele semne ale influenţei franceze, adîncite în beznele inculturii şi ale tiraniei moştenite dintr-un Ev Mediu prelungit de dominaţia otomană prin mijlocirea fanarioţilor? Iar tot ce este azi valabil la noi pe plan cultural, social, politic să se datoreze numai şi numai „influenţei franceze asupra spiritului public în România"? Instinctiv mi se părea că realitatea era mai nuanţată şi, după matură chibzuinţă, am hotărît să uit de observaţia ironică a lui Alphonse Dupront. într-un fel, punctul meu de plecare nu era foarte diferit de al lui Pompiliu Eliade: aveam simţămînrul că adîncile prefaceri prin care trecuse ţara noastră în veacul trecut prezentau caracteristici tipice ale fenomenului de aculturaţie în ipostaza unei întîlniri între două civilizaţii. Pe de altă parte însă, îmi dădeam seama că prezentarea unei asemenea teze risca să provoace la unii compatrioţi, chiar la intelectuali dintre cei mai luminaţi şi mai

bine intenţionaţi, unele reacţii negative: afirmaţia că pe la 1800 ţările noastre nu aparţineau „civilizaţiei occidentale" e percepută de mulţi ca însemnînd că ele nu făceau parte din Europa! „Atitudine antipatriotică!" Se uită că, de aproape un mileniu şi jumătate, Europa era tăiată în două. Erau „două" Europe. Prima ruptură se produsese o dată cu împărţirea imperiului roman în două, în 395. De o parte şi de alta a acelei linii de despărţire, cu totul arbitrară la început (tăia de-a curmezişul Iugoslavia de ieri!), aveau să se dezvolte cu încetul doua lumi care, cu toate că punţile nu vor fi rupte cu totul niciodată, vor evolua totuşi pe căi din ce în ce mai deosebite. „Falia" se va lărgi mai în-tîi cînd valul slavilor de sud va despărţi romanitatea apuseană de romanitatea răsăriteană şi de elenismul renăscut la Bizanţ; se va adînci o dată cu schisma din 1054 a Bisericii şi, mai dramatic încă, după cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi, în 1204. De atunci se poate vorbi de un adevărat clivaj între culturi, întărit statornic de nesfîrşite dispute religioase. Stăpînirea otomană se va întinde o vreme şi asupra unei părţi a lumii catolice, în Croaţia şi Ungaria, dar, în ansamblu, ea va coincide cu fosta sferă de influenţă bizantină, pe care, în tot sud-estul european, o închide cu o adevărată „cortină de fier" avânt la lettre. O închide şi o îngheaţă în forme învechite, în vreme ce Occidentul catolic, apoi şi protestant, trece, de la începutul Renaşterii, prin uriaşe prefaceri pe toate planurile culturii — în înţelesul larg al cuvîntului: religie, filozofie, ştiinţă, arte, instituţii, moravuri... Din toată această transformare, prea puţin pătrunde în lumea noastră. Se poate chiar spune că în secolele al XVII-lea-al XVIlI-lea, pe măsură ce „turcocraţia" — pentru a folosi expresia bizantinistului Petre Ş. Năsturel — se face mai apăsătoare în ţările române, acestea se vor îndepărta şi mai mult de modelul occidental decît fusese cazul în primele veacuri ale voievodatelor. Deşi cîteva influenţe occidentale se manifestă în artă, deşi cîţiva boieri sau pretendenţi la domnie (trei-patru într-un secol!) călătoresc în Apus şi sînt marcaţi de acea experienţă, aceste fenomene rămîn cu totul marginale şi superficiale, fără vreun impact real asupra „mentalului colectiv", asupra „ţării". Adevăratul proces de aculturare nu începe decît tîrziu, în veacul al XVIII-lea, întîi în Transilvania, prin contactul cu Roma şi cu Viena al preoţilor şi cărturarilor „uniţi", apoi dincoace de Carpaţi, prin pătrunderea lentă a-literaturii franceze a Luminilor, pătrundere accelerată, paradoxal, de ocuparea sporadică a Principatelor de către austrieci şi ruşi. Occidentalizarea a avut loc, în toate ţările ortodoxe din Europa, în faze şi ritmuri diferite: în Rusia, prin ucaz împărătesc şi cu sila — dar înaintea „raialelor" din imperiul otoman; în Grecia — aici însă biserica ortodoxă a avut un rol conservator mult mai activ decît în ţările noastre —, prin contactul mult mai vechi şi aproape neîntrerupt cu Veneţia şi Genova, precum şi cu alte naţiuni maritime, ca Franţa, Anglia, Olanda; în Serbia şi Bulgaria în fine, procesul a fost încetinit de absenţa unei clase aristocratice, cea medievală fiind nimicită sau înstrăinată chiar de la începutul stăpînirii otomane. Aşa se face că, dintre toate popoarele ortodoxe din Europa răsăriteană, românii au fost cei la care Occidentalizarea a fost cea mai rapidă şi, mai cu seamă, cea mai spontană, favorizată fiind de apartenenţa la familia popoarelor neolatine şi de afinităţile sentimentale şi temperamentale cu italienii şi francezii, în sfirşit de afirmarea aproape obsesivă a latinităţii, devenită o idee-forţă în lupta de emancipare. în loc de a oculta sau minimiza acest fenomen de aculturaţie, cum vedem că se face adesea în istoriografia noastră — ca şi cînd ar fi o scădere ca românii să nu fi fost „occidentali" dintotdeauna! —, am avea motive mai curînd să ne mîndrim cu ritmul în care s-a înfăptuit, în prima jumătate a veacului trecut, această formidabilă revoluţie în moravuri şi mentalităţi.

Dar şi o dată admisă existenţa pînă la cumpăna secolelor al XVIII-lea şi al XlX-lea a două Europe, cea de stil occidental şi cea de tradiţie bizantină, această prezentare bipolară rămîne prea simplificatoare. O „analiză spectrală" a societăţii româneşti de la începutul veacului trecut revelează o situaţie mai complexă: se pot distinge cel puţin trei sau patru „straturi de cultură", care, la rîndul lor, nu sînt uniform distribuite în straturile sociale. Boierii mari au adoptat de la domnii fanarioţi, pînă în amănunt, stilul de viaţă ţărigrădean (mai mult turcesc decît bizantin), de la îmbrăcăminte şi mobilier pînă la gusturile alimentare, iar cultura lor — în înţelesul restrictiv al cuvîntului — e aproape exclusiv grecească. Aceste moravuri s-au extins curînd la boierii de ţară şi la marii negustori, ba, cu vremea, şi la tîrgoveţi. La toţi însă, respectarea canoanelor bisericii răsăritene şi a datinilor strămoşeşti menţine legătura cu viaţa ţărănească, inclusiv cu latura ei artistică, poezia, cîntecul, jocul — cu atît mai mult cu cît limba e aceeaşi pe toată scara socială. In anii 1780, cum vom vedea, franţuzul d'Hauterive constată cu uimire că ţăranul vorbeşte o limbă tot atît de curată ca boierii. Se înşela doar în sensul că boierii erau cei ce vorbeau aceeaşi limbă ca ţăranii — că nu apucaseră să creeze o „limbă de cultură". La ţară, mai dăinuiesc obiceiuri străvechi, cărora nu li se poate pune cu uşurinţă eticheta bizantină, datini şi credinţe ale căror origini se pierd întrun trecut imemorial, precreştin, uneori şi preroman; iar deprinderile vieţii zilnice, acasă, ca şi la cîmp, par încremenite de veacuri. Atunci apare în stratul cult al societăţii, şi aşa destul de subţire, o „minoritate activă" care adoptă cu pasiune ideile şi moravurile Apusului şi care prin acţiunea ei politică şi intelectuală izbuteşte, în mai puţin de două generaţii, să preschimbe în adîncime cultura unui neam întreg. Nu mi-am propus să încerc vreo explicaţie teoretică a fenomenului, ci doar să dau o imagine a întregii societăţi la un moment dat, o frescă, pe cît se poate mai apropiată de realitate, şi să evoc apoi pe scurt cîteva din elementele şi evenimentele cruciale ale schimbării, ale metamorfozei. Istoria „evenimenţială" a fost redusă la minimum (mai mult decît în versiunea originală franceză, cum au fost de altfel scurtate şi anumite descrieri considerate ca prea familiare cititorului român). în fine, în a doua jumătate a cărţii mai cu seamă, am împănat naraţiunea cu cîteva întîmplări sau „poveşti adevărate" care s-ar califica în jargonul gazetăresc drept „fapte diverse" şi care de regulă nu-şi găsesc locul în lucrările de istorie. Mi s-a părut că, pentru descrierea unor moravuri şi înţelegerea unor mentalităţi, erau mai grăitoare decît orice expunere sau încercare de explicaţie. Cititorul va judeca. NEAGU DJUVARA <titlu>Introducere la ediţia franceză La începutul veacului al XlX-lea, sînt trei sute de ani de cînd turcii stăpînesc unul din cele mai mari imperii din istoria universală: el se întinde de la hotarele iraniene pînă la munţii Atlas şi de la Carpaţi pînă la golful Oman. Din Dalmaţia pînă la coastele marocane, două treimi din Mediterana sînt ale lor, iar Marea Neagră a fost un lac turcesc pînă în 1774. Ţările române, Muntenia şi Moldova, plătesc tribut Porţii de aproape patru secole. Din cînd în cînd, ele au încercat, deznădăjduite, să scuture jugul; aşa a fost, de pildă, la sfîrşitul secolului al XVI-lea, epopeea lui Mihai Viteazul, care, cel dintîi, a adunat laolaltă ţinuturile româneşti. După aceea, jugul apasă tot mai greu. în urma încercării lui Dimitrie Cantemir, din 1711, de a scăpa de stă-pînirea otomană prin alianţa cu Petru cel Mare şi a

înfrîngerii acestuia pe Prut, Moldova şi apoi Muntenia îşi pierd pînă şi dreptul de a-şi alege domnitorii: pe viitor, aceştia vor fi aleşi direct de către Poartă, din rîndurile unei mici oligarhii de familii greceşti ce trăia în cartierul Fanar din Constantinopol şi care avea să aducă în principate moda şi obiceiurile din capitala otomană. Asimilate treptat cu nişte simple provincii sau „raiale" ale imperiului, Muntenia şi Moldova, pustiite de războaie şi jefuite în vreme de pace, ajung într-un hal de sărăcie şi de înjosire atît de jalnic încît sînt pe cale să-şi piardă pînă şi identitatea. Cel puţin aşa apar în ochii călătorilor occidentali, care sînt îngroziţi: sărăcia satelor, huzurul, lăcomia şi laşitatea boierilor, înapoierea clerului, harababura şi potlogăriile din administraţia fanariotă: pentru un străin, totul stîrneşte uluire, critici, o cuvenită indignare. Cu toate acestea, viaţa mergea mai departe: oraşele, puncte de negoţ între Orient şi Occident, cu pitorescul lor pestriţ, forfoteau de 11 viaţă. Populaţia satelor, încovoindu-şi spinarea sub furtună, păstra, neştirbite, credinţa, limba, portul şi obiceiurile, precum şi comorile spirituale ale datinilor ei de mii de ani. Uneori, cînd sărăcia şi nedreptatea nu mai puteau fi îndurate, ţăranul îşi lua flinta şi se înfunda în adîncul codrilor: baladele populare făceau nemuritoare isprăvile haiducului împins la deznădejde. Deodată însă totul avea să se schimbe. Războaiele austro-ruso-turce care se desfăşoară pe pămîntul ţărilor române, chiar dacă sporesc necazurile poporului, nasc totuşi condiţiile prielnice trezirii năzuinţelor naţionale şi reluării negoţului pe scară mare cu „Europa". Din îndepărtata Franţă, sosesc, încetul cu încetul, Luminile şi purtările alese; dar, mai presus de orice, răsunetul Revoluţiei şi urmările valurilor pe care le va fi stîrnit. Moda şi obiceiurile se schimbă şi ele în acelaşi timp. Boierimea şi burghezia, ce abia se năştea, adoptă cu patimă într-o singură generaţie îmbrăcămintea, purtările şi ideile Occidentului, pregătind totodată revoluţia viitoare. Apar primele semne ale economiei capitaliste, între 1800 şi 1848, ţările române trec, dintr-o dată, de la Evul Mediu la perioada contemporană. Acesta e momentul pe care am căutat să-l surprind aici. Pe măsură ce înaintam în studierea subiectului şi mărturiile şi documentele de epocă se adunau tot mai multe, îndoiala mă cuprindea însă tot mai tare, imaginea mi se părea tot mai puţin limpede, mai tulbure, mai greu de prins; care era aşadar realitatea? Mărturiile erau atît de contradictorii, părerile istoricilor atît de divergente, încît acea pasionată cercetare a lui Leopold von Ranke asupra a „ceea ce s-a petrecut într-adevăr" devenea, aici, o întrebare neliniştitoare. Dar să lăsăm să vorbească documentele: cronici, corespondenţă de epocă, acte judiciare, scrieri politice, cele dintîi bîiguieli ale unei literaturi „moderne"; să ascultăm sufletul ţărănesc aşa cum ne este el dezvăluit de poezia populară, şi poate că ceaţa se va risipi, cît de cît, din faţa ochilor noştri. Cînd avem de a face cu mărturii străine, să ţinem seama de ceea ce etnologii numesc astăzi „neînţelegere culturală", în secolul al XVIII-lea, occidentalul, plin de superioritatea sa, este încredinţat că el reprezintă civilizaţia. „Ia te uită! Domnul este persani/Nemaipomenit!/ Cum poate fi cineva persan?" spune eroul lui Montesquieu. Vom vedea că, în 1800, a fi moldovalah putea fi ceva la fel de nemaipomenit. 12 *

Nu voi trata, în cartea aceasta, despre cele trei provincii româneşti de sub administraţie austriacă: Banat, Transilvania şi Bucovina. Chiar dacă, în aceste provincii, masa ţărănească vorbeşte aceeaşi limbă română ca în Muntenia şi Moldova (cu foarte slabe nuanţe de intonaţie sau deosebiri de vocabular), chiar dacă portul, locuinţa, datinile, deprinderile alimentare sînt întru totul asemănătoare — un admirabil fenomen care, şi astăzi, îi mai miră încă pe lingvişti şi etnologi —, vicisitudinile Istoriei au ţesut, de cele două părţi ale Carpaţilor, destine diferite. Banatul şi Transilvania revin coroanei Ungariei, încă din veacul al Xl-lea, şi împărtăşesc soarta acesteia. Transilvania este colonizată în parte cu unguri, în zonele de la graniţă, cu germani, în special în oraşe. După dezastrul de la Mohâcs (1526), Banatul devine paşalîc turcesc, aidoma Ungariei înseşi; Transilvania, condusă de principi unguri, ajunge vasală a Porţii, ca şi Moldova şi Muntenia, deşi se bucura de mai multă libertate. După pacea de la Karlowitz, din 1699, administraţia austriacă se instalează în Transilvania şi Banat, apoi, din 1775, în Bucovina. Astfel, printr-o simultaneitate care nu este o simplă întîmplare, din momentul cînd românii din vest şi din nord intră sub înrîu-rirea austriacă, deci occidentală, imperiul asiatic al otomanilor îşi accentuează în mod dramatic stăpînirea asupra Munteniei şi Moldovei. Pe la 1800, românii de dincoace şi de dincolo de Carpaţi, deşi îi leagă atîtea, trăiesc în două lumi diferite. Dar, lăsînd la o parte istoria şi viaţa cotidiană a transilvănenilor, vom vedea totuşi, mai departe, rolul capital pe care mulţi dintre ei îl vor juca în secolul al XlXlea în deşteptarea naţională a românilor din Principate. Ţin să-mi exprim recunoştinţa faţă de fratele meu, ^doctorul Răzvan Djuvara, care şi-a asumat sarcina ingrată de a întocmi indexul de nume proprii; faţă de prietenii mei: Alexandru P. Ghika şi Mihail D. Sturdza pentru ajutorul dat, nu o dată, cu prilejul redactării capitolului despre boieri; doctorului Andrei Pandrea pentru observaţiile pertinente făcute despre capitolul „Ţăranii"; în sfîrşit, lui Eugen Lozovan, de la Universitatea din Copenhaga, care a binevoit să recitească manuscrisul în întregime şi ale cărui sfaturi 13 şi critici au însoţit, de-a lungul multor ani, pregătirea acestei lucrări; corespondenţa noastră pe această temă ar putea umple un volum. Trebuie să mai spun că nu aş fi putut niciodată duce pînă la capăt cartea aceasta — mai ales în timpul lungilor mele şederi în Africa — dacă nu ar fi existat preţioasa Bibliotecă Română din Freiburg-im-Breisgau şi serviciul ei de împrumut, şi fără deosebita bunăvoinţă pe care mi-a arătat-o directorul şi fondatorul ei, Virgil Mihăilescu. 14 PROLOG Scene de sfîrşit de veac Un ospăţ dat pentru Capudan-paşade către Constantin Vodă Hangerli. Cum a pierit acesta, chiar în palatul său, sugrumat cu laţul. Tabloul întîi: 1798 „Deci într-aceea vreme a venit Căpitan-paşa la Bucureşti şi acolo petrecînd doao săptămîni făcutu-i-au Vodă zăefeturi. Şi au zis Căpitan-paşa lui Vodă să cheme pe boierii

să-i aducă capul la împărăţie. Şi dacă dovedesc că merg la Vodă cu poruncă ori de bine ori de rău. Şi celelalte le-au dat la paturile agalelor şi boierii s-au dus la casele lor. au poruncit Căpitan-paşa să joace boierii cu cocoanele lor. ia-l şi mergi la Valahia de tae capul beiului de acolo şi-l adă spre a-l vedea preaputernicul nostru împărat. Şi aducîndu-le vel postelnicul le-au numit că sînt cocoanele boierilor. Ci cu cumpătare din conac în conac mergea cu grăbire. Deci sosind capigiul la Bucureşti au mers la hanul beilicului după obiceai şi şezînd la han trei zile au spus că merg la Dii la Căpitan-paşa. pentru prea multă răutate şi sărăcie ce au făcut raialilor împărăteşti din Valahia. Şi i-au zis vezirul: «Iată fermanul împărătesc şi cu putere mare şi cu straşnică poruncă. aceasta Golească. Şi viind pre drum. Şi. au venit după poruncă. cu îndrăzneală la ucidere. Vodă. Vodă au zis: «aşa au obiceiul capigiii de iau cu ei cîte un om groaznic pentru mîndrie. Şi încetînd au zis Căpitan Paşa lui Vodă să-i oprească pe una mai aleasă pentru culcare. nu i-au silit. Postelnicul au zis: «ba să-i spunem că eşti Măria ta zaif. buzat la gură. Că iaste nevrednic a fi bei. şi au şi jucat. ci să vie să vedem ce-mi va spune de la dragoman». aceasta e Cernească. Şi ţiind jocuri pînă seara şi iarăşi puind masă după masă jucînd pînă în puterea nopţii. luînd cu el un harap groaznic la chip şi mare. Vodă au zis «lasă-l să vie». Ci la întoarcerea sa va veni iar pe la Bucureşti şi . însă au ales mueri mai chipeşe şi mai frumoase şi le-au îmbrăcat cu haine frumoase din cămara lui Vodă. făgăduindu-le daruri domneşti. fără cocoane. că are cu el şi un arap groaznic». şi la Ostrov cu porunci împărăteşti. să facă toată voia lui Căpitan-paşa şi a agalelor lui şi să să sloboază la chefuri. poruncind Vodă postelnicului să spue muerilor să le fie cu voe. Şi de nu vei împlini porunca capul ţi-l voi tăia». Capigiul luînd fermanul s-au închinat vezirului şi gătindu-să au plecat. Şi lui Vodă iar asemenea i-au spus cel ce au fost trimis de au cercetat pentru venirea capigiului. arătînd «iată aceasta este Brîncoveanca. hangiii le dă plată bani mulţi de ispitesc pe cei ce trec de la împărăţie la Bucureşti. Şi chemînd Vodă boierii. că are a vorbi cu Măria sa din gură. că ştie el că sînt bucureştencele iubitoare de împreunare: şi aşa s-au şi făcut. văzînd că n-au venit cu muerile lor. aceasta e cutare şi aceasta e cutare Filipeasca».cei mari cu cocoanele lor la zăefet. au mers postelnicul la Vodă şi i-au spus. Pentru că domnii ţării au oameni turci. curve şi cîrciumărese. socotind că sînt cocoanele boierilor şi leau slobozit. ci au trimis pe postelnicul cel mare şi pe cămăraş de au adus mueri podărease. Şi ducînd pe capigiu la vel postelnic şi spuind şi lui.. şi iau bacşişuri mari de bani. Şi de grab vezirul au poruncit unui capigiu iscusit şi maestru a tăea pre cei mari cu cumpetare. Apoi cămăraşul le-au dezbrăcat de hainele cu care le-au fost îmbrăcat şi le-au dat drumu. cu mare grăbire merg înainte şi spun lui Vodă ca să să păzească."1 17 <titlu>Tabloul al doilea „Şi îndat-au chemat pe vezirul şi i-au poruncit să să scrie ferman şi să trimită capigiu împărătesc să meargă să tae pe Vodă. Deci capigiul gătindu-să cu ai lui au încălecat şi au mers de au intrat în curtea domnească şi au descălecat la scară şi intrînd în casă la logofeţie au zis să facă aretare beiului. după ce au mîncat. Iar dimineaţa au dăruit turcii pe mueri bine.. s-au sculat şi. Postelnicul au mai ispitit pe capigiu şi au zis că: «Măria sa este acum cam zaif. pre la hanurile de beilicuri nu spunea nimănui unde merge şi cu ce treabă iaste trimis. Căpitan-paşa văzîn-du-le s-au bucurat şi sezînd toate la masă cu boierii şi Vodă şi Căpitan-paşa cu agalele. zicîndu-i muzicile la masă. cuvînt de taină de la dragomanul Măriii sale de la Ţarigrad şi iaste călătoriu de nu poate zăbovi. ridicînd masa.

de către domnitorul Constantin Hangerli. încă izbindu-să Vodă viu şi tă-vălindu-să în sînge. iar harapul n-au primit. Şi eşind postelnicul afară. grăindu-i franţozeşte.» Postelnicul mergînd la Vodă şi mai spunîndu-i zisele capigiului. la 18 februarie 1799. [. ferman».] Harapul au pus capul lui Vodă pe o tavă şi l-au dus la Doamna de l-au pus pe o masă să se uite la el zicîndu-i: «Iată capul bărbatului tău». întrebînd Vodă pe capigiu de cele ce sînt la împărăţie. din porunca Porţii. Şi fiind şi Vodă cu virtute. de să zvîrcolea. ceasornicul şi inelele harapul. iar arapul au şăzut pe laviţă sau pe un scaun. de la Constantinopol la Iaşi. şasă cuvinte şi să plec. * . un călugăr mărunt din Oltenia. ospăţul dat la Bucureşti. Şi înce-pînd a vorbi unul cu altul. Şi cînd a slobozit pistoalele au sărit ciohodarii şi au sosit postelnicul cu ei. în cinstea unui înalt demnitar turc. că nu poci zăbovi. Dat-au capigiului cafea şi cebuc. capigiul i-a spus cele ce au ştiut. harapul au sărit repede în spinarea lui Vodă puindu-i laţul în gît. dacă au auzit de ferman. şi de acolo nu întorc pe aici.» Şi mergînd capigiul cu arapul au intrat în iatac la Vodă şi i-au părut bine că au apucat înăuntru. Iar doamna Hangerliului cu fetele ei şi cu copiii ţipa şi sărea pe ferestre afară de frică.»2 19 Aşa povesteşte Dionisie Eclesiarhul. asemenea şi Vodă către capigiu. căci pe aici am venit într-adins sâ-i spui ceale ce mi-au spus dragomanul Măriii sale. şi au şăzut în pat pe salte lîngă Vodă. sugrumat în palatul său. Harapul au tăiat capul lui Vodă. n-au îndrăsnit să facă nimic. Capigiul au slobozit amîndouă pistoalele o dată în pîntecele lui Vodă. Cine erau fanarioţii? Călătoria unui domnitor. că se temea să nu o taie şi pe ea şi pe copiii ei. Ci voi să vorbesc cu Măria sa cinci.» Capigiul a zis: «Eu avînd fermanuri către Căpitan-paşa pentru turburarea Pazvandului şi pentru alte trebi 18 împărăteşti şi voi să merg şi la Ostrov la haian. Harapul au jupuit capul lui Vodă şi spălînd piele de sînge l-au umplut cu bumbac. iar cebucciul şi peşchergiu au început a ţipa. Şi fâcîndu-i capigiul obişnuita închinăciune cu mîna după obiceiul turcesc. care a lăsat una din ultimele cronici româneşti în stil vechi. au făcut semn postelnicului să mai cheme ciuhodari în casă.va afla vreme de va vorbi cu Măria sa.. capigiul au înfipt hangerul în pîntecele-i de i-au vărsat sîngele: harapu şedea pe el de îi frîngea grumazii. în 1798. lau poftit să şază. şi sfîrşitul aceluiaşi domn..] Şi zăcînd pînă a doua zi. Deci postelnicul au zis capigiului: «Te pofteşte Măria sa. şi trupul l-au lăsat în mijlocul curţii gol. Şi puindu-i ştreangul în picioare i-au tras trupul pe scări jos în curte şi dezbrăcîndu-l au luat banii. harapul îl sugruma cu laţul. nimenea nu îndrăznea să zică sau să întrebe ceva. 3 CAPITOLUL ÎNTÎI <titlu>Un pic de istorie Românii sub jugul otoman: privire asupra „Principatelor" la sfîrşitul epocii fanariote... să dea bani să-l rădice. [. povestită de un tînăr aristocrat francez: d'Hauterive face parte din alaiul lui Alexandru Vodă Mavrocordat. Aceasta a făcut ca mai mare jale să dea doamnei şi copiilor. Dar capigiul au strigat: «Dur bre (stai mă). i-au zis: «să vie să spue». şi au stătut toţi. Şi înfiorîndu-se Vodă de vederea harapului. trăgînd cu amîndouă mîinile jos din pat.

atît de huliţi. sîrbi sau albanezi. un om născut într-o ţară civilizată nu poate pricepe de ce atîtea jertfe. în secolul al XVIII-lea. unde nici un fel de lege sau de credinţă nu domoleşte sălbăticia slujbaşilor ei. de ce această viaţă hărţuită întruna de groază sau de uneltirea vreunei ticăloşii. De cumva vreun frate. tributul anual. cîteodată anume pregătită pentru el. căci. rămîi sărac lipit. Lăcomia. şi care vede tot timpul în faţa ochilor. adesea. Ca să-l atingă. să pună mîna pe cîrmuirea ţărilor române? * La început. oricum ar fi ea. Singurul ţel al tuturor acestor fanarioţi. sărăceşte încet. trăieşte peste posibilităţile sale şi. ţintit încă din cea mai fragedă copilărie. în jurnalul său de campanie. cinci sau şase ani de domnie. atunci cînd i se lasă răgazul să le adune: însă. nici o fărădelege nu li se pare prea mare.]. Un domnitor proaspăt numit pleacă de la Constantinopol cu datorii de două—trei milioane de piaştri. dar sigur. nici o josnicie nu este prea umilitoare. este mai curînd simbolul unei supuneri (sau al unei „neutralităţi binevoitoare") decît o contribuţie la bugetul imperiului: l O 000 de ducaţi pentru Ţara Românească. Numai că lucrurile se vor înrăutăţi foarte curînd. îl pîrăşti.. jugul otoman a fost. chiar şi atunci cînd se află în culmea gloriei.. . treptat. iar musulmanii nu au dreptul să se stabilească aici şi să-şi ridice moschei. a acestei nemernice cîrmuiri duce la locurile rîvnite. nici de învinuirea că aş ponegri de voi spune că nu se află pe faţa pămîntului un neam de ticăloşi mai mîrşavi decît fanarioţii" — astfel se exprimă generalul conte de Langeron4. fanarioţii aceştia. După patru. sînt de obîrşie proastă şi nu răzbesc în viaţa aceasta trecătoare decît împingîndu-şi vrăjmaşii la pieire sau ucigîndu-i. pentru a spori. aţîţă şi. Faptul se explică prin aceea că imperiul otoman.„Nu mă tem nici de bănuiala că aş întrece măsura. în ultimul pătrar al veacului al XVI-lea. Ca şi în Roma antică. ale căror state fuseseră nimicite. îndeobşte. 2 000 pentru Moldova. ţările fiind transformate în paşalîcuri. Ţara nu este ocupată prin forţă militară. Chiar şi tributul. balanţa comercială deficitară duce afară metalul preţios. Ca să ajungi pînă acolo. este alungat. Poarta profită de schimbările de domnie. cu toţii (chiar şi cei mai înalţi dregători). şi pe ce căi ajunseseră ei. văr sau chiar părinte se pun în calea năzuinţei lor. atunci cînd nu-l poţi nimici tu însuţi pe cel ce-ţi poate dăuna. unchi. cei ce pun la cale. însă aşa este viaţa fanarioţilor: s-au văzut copii de zece ani care spuneau: — Ce-mi pasă că mi se taie capul la treizeci de ani. dacă pot fi domnitor la douăzeci şi cinci?5 Cine erau. asprul otoman îşi pierde trei sferturi din valoare6. pînă la moarte. otrava sau securea călăului îi scapă de ei. apoi furi şi jefuieşti ca să-ţi refaci averea. sau de se află că a adunat o avere destul de mare ca să-i poată fi luată [. la Constantinopol. mai puţin apăsător decît pentru greci. jertfe şi josnicii. aşadar. asistăm la o creştere brutală: în 1593. tributul este de 65 000 de galbeni pentru Moldova şi de 155 000 pentru Ţara Românească. emigrat francez intrat în slujba Rusiei. care. se întoarce cu o avere de cinci-şase milioane. sabia unui ucigaş sau uneltele de tortură de care rareori se întîmplă să scape? Un european. surghiunit sau i se taie capul după cîţiva ani de huzur. ca atare. nu este decît un pas. duc la îndeplinire toate nelegiuirile ce se săvîrşesc zilnic la Constantinopol de către o cîr-muire sîngeroasă. 23 Ce să însemne oare un domnitor ca aceştia de nu poate căpăta ceea ce-şi doreşte decît prin nelegiuiri. în mai puţin de două veacuri. şi continuă: „Ei sînt cei ce mijlocesc. bulgari. iar de la pîră. este un loc de domnitor în Muntenia sau Moldova. bine cunoscută. pentru români. la început.

Sînt motive temeinice care îl vor face să stoarcă şi mai mult provinciile din Europa. în bună parte. ci. 25 începînd cu a doua treime a secolului al XVII-lea. cînd este transformată tot mai mult într-o masă de şerbi ce pot fi puşi la dări şi munci după bunul plac al stăpînului. o armată de boieri şi de mercenari. Şi încă ceva: ţărănimea aceasta care. Aşa se face că nu este vorba doar de bani. în timp ce domeniul ţărănimii libere se micşorează din ce în ce mai mult. cu timpul.Situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult după ce portughezii au descoperit drumul pe la Capul Bunei Speranţe. în aceste ţări. a capitalei lui. pe măsură ce situaţia economică şi monetară a imperiului se înrăutăţeşte. aflată la numai 60 de kilometri la sud de Bucureşti. dăduse cel mai mare număr de apărători ai ţării. mai presus de toate. măsurile acestea îl lovesc. Ne putem închipui urmările dezastruoase ale unui asemenea sistem. însă. De aceea. treptat. cum au fost. în secolul al XVIII-lea. Şerban Cantacuzino şi Constantin Brîncoveanu în Muntenia. Matei Basarab. importanţa lor militară a devenit neînsemnată. La început. sute de mii de vite mari şi de oi (un document din 1591 arată că 141 000 de oi au fost ridicate numai din Moldova). singurii care aveau surplusuri pentru piaţa externă. în fiecare an. cu urmări foarte grave: ţările române sînt silite să participe din plin la aprovizionarea imperiului şi. imense latifundii stăpînite de boierii cei mari. ctitori de biserici şi ocrotitori ai ortodoxismului pe tot cuprinsul imperiului otoman. pe mîinile moşierului din vecinătate. apoi un triunghi mare în sud-estul Moldovei. pe ţăran: nemaiputînd. împreună cu familia şi cu peticul lui de pămînt. Armata lui Mihai Viteazul este. este vorba. ultima încercare importantă a ţărilor române de a scutura jugul otoman. Pe deasupra. trimişii Porţii adună mii de tone de grîu şi de orz. vreme de secole. La sfîrşitul secolului al XVI-lea. preţurile nu sînt decît cu puţin peste jumătate din preţurile pieţei. dimpotrivă. nu va mai da — aproape deloc — ostaşi. Aceasta va determina. Brăila. de la apus spre răsărit şi de la miazăzi la miazănoapte. din puţinul ce-i prisoseşte. observatori străini susţin că o treime din aprovizionarea oraşului Constan-tinopol vine din Principate. două ţări devenite provincii otomane. Giurgiu. în felul acesta. în vreme de război. în parte. De altfel. chiar dacă în ambele ţări mai apar cîţiva domnitori iubitori de fast. 24 Aveau să vină apoi cele dintîi înfrîngeri: imperiul nu va mai trăi din cuceriri şi tributuri. enclave otomane la nordul Dunării. măsurile acestea lovesc cu deosebire în boieri. de raialele: Turnu. care se populează cu tătari şi . acum. pentru a înăbuşi în faşă orice pornire de independenţă. exploatarea sălbatică a ţinuturilor agricole din imperiu duce la depopularea şi transformarea în pustiuri a unor întregi regiuni din provinciile din Asia şi Africa. aflată atît de aproape. cu preţurile impuse de ei. ci şi de altceva. încă şi mai tare. de pildă. cu deosebire ţările române. se alcătuiesc. în cea de a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi de-a lungul secolului al XVII-lea. la date fixe. ca în Occident. va fi silit să întreţină armate numeroase şi costisitoare. incomparabil mai bogate. care. ţăranul liber se îndatorează tot mai mult şi. în cele din urmă. Iar preţurile acestea sînt tot mai scăzute faţă de preţurile pieţei. sînt ordonate rechiziţii suplimentare. la graniţa cu Moldova. se dă pe sine. aventuroasa tentativă a lui Mihai Viteazul. Vasile Lupu în Moldova. va duce la ruinarea comerţului ce trecea prin Egipt şi Siria. să facă faţă dărilor şi rechiziţionărilor. turcii deţin monopolul la cumpărarea grînelor şi a vitelor. mari proprietari de pămînt. turcii întreţin acum garnizoane într-o adevărată salbă de „capete de pod". storşi cu nemiluita.

cetatea imperială. cum sînt familiile Hrisoscoleu. mitropoliţi supuşi patriarhului. în faţa fortăreţei poloneze Cameniţa. instalată definitiv în 1601 într-un cartier al îstanbulului. Bender — unde Carol XII se va încăpăţîna să aştepte trei ani ajutorul turcilor. în afară de limba sfîntă şi de cea savantă a Islamului: adică araba şi persana.căruia i se spune Bugeac sau Basarabia (nume pe care ruşii îl vor extinde la tot estul Moldovei pe care aveau să-l alipească în urma tratatului de la Bucureşti din 1812). cu adevărat. al cărei responsabil va fi marele logofăt al patriarhiei (din titularii acestui prestigios post se vor trage mai multe din cele mai de seamă familii fanariote. va dobîndi treptat o mare importanţă politică. încep să aprovizioneze noul oraş cu produse din gospodăria lor. ba chiar şi printre generalii şi amiralii lui? Puterea otomană a autorizat reinstalarea patriarhului Constanti-nopolului chiar în oraş — nu în catedrala Sfînta Sofia. în jurul acestui patriarhat. Vor spune 26 că se duc „la oraş". iar nefericiţii Comneni din enclava Trapezunt nu se înrudiseră cu suzeranii lor musulmani? Nu s-au văzut greci şi alţi creştini printre scribii şi arhitecţii sultanului. „colaboratori". ca un loc de necucerit de către ostaşii Necuratului. bineînţeles. ai marilor mînăstiri. Politica otomană a vrut. ca să le facem turcologilor pe plac). (Nu este oare simptomatic să vedem că. Pe viitor. în apropierea unui vechi far. zeci de mii de robi: toată lumea creştină se înfioară aflînd vestea catastrofei. învestit pe viitor cu funcţii nu numai religioase. o dată cu clerici de toate rangurile — reprezentanţi ai patriarhalelor din Orient. bulgari. la nord de tot. din imperiul otoman. puţin cîte puţin. pe turceşte. Oare din aceştia nu vor fi fost şi înainte de căderea oraşului? loan VI Cantacuzino nu-şi dăduse una din fete după sultanul Orkhan. Oraşul a trebuit totuşi să fie repopulat cu oameni veniţi din toate provinciile imperiului. şi. ruşi —. încetul cu încetul. Mânu). raialele Tighina sau. se adună. pe unele fresce de pe mînăstirile din Bucovina. în Orientul creştin. de unde numele de . transformată în moschee. unde. Hotin. aproape de necrezut. Principatele nu vor mai fi decît nişte pioni în jocurile marilor puteri. ci şi politice şi culturale. Vor fi printre ei şi oameni învăţaţi. în acest fel. Toţi aceştia se strîng în jurul Patriarhiei. deoarece vor exista şcoli şi o Academie vestită în tot orientul ortodox. eis ten polin (is ţin polin). Caragea. ci într-o biserică mai modestă. reprezentaţi cu turbanul turcesc pe cap?) Aveau să rămînă doar ţăranii din satele din jur. însă. este arătată. care încep să muşte. care. sîrbi. * îndată după cucerirea Constantinopolului de către Mahomed II (să-i zicem mai bine Mehmet II. după înfrîngerea de la Poltava. în sfîrşit. mult mai mare decît pe vremea cînd popoarele din sud-estul Europei aveau stăpînitorii lor care limitau puterea politică a Bisericii. paradoxal. Ceasul fanarioţilor a sosit. între zidul împrejmuitor al cetăţii şi malul de sud al Cornului de Aur. foarte curînd. prestigioasa capitală bizantină s-a golit de populaţia ei grecească. un fel de cetate cerească. numele turcesc Istanbul. Rosetti. printre ei. Au venit şi greci şi. în susul Nistrului. se vor afla printre ei şi oameni de afaceri. datînd de pe vremea „Frîncilor". timp de veacuri şef spiritual al tuturor bisericilor ortodoxe din Europa. în zilele noastre. patriarhul Constantinopolului. să-şi cîrmuiască „raialele" cu ajutorul căpeteniilor lor spirituale. de unde. români. Zeci de mii de morţi. căderea celei de a doua Rome a fost simţită ca un cataclism fără precedent. sau fanai. se mai află încă sediul patriarhului ecumenic. la care trebuia totuşi să se aştepte. întrucît turcii dispreţuiesc negoţul şi nu ştiu limbi străine. o întreagă administraţie. treptat. un veac mai tîrziu.

are un palat la Ankial şi umblă îmbrăcat ca un paşă. prin iscusinţă şi şiretenie. Acest cartier din jurul Patriarhiei va fi dat. Nemăsurat de bogat. cam ca Şeitanoglu un veac mai înainte. încă de pe atunci. Aceasta e legenda. acel Mihail Cantacuzino poreclit de turci Şeita-noglu. Legenda. ca în Orient. care adunase multă avere. care. mare dragoman al Porţii din 1673 pînă în 1699. în 1641 (data este controversată). 27 O figură dintre cele mai neobişnuite din mediul acesta va fi. în a sa Istorie a imperiului otoman. Văzîndu-se tras pe sfoară. A fost însă de ajuns o intrigă. îşi va pierde viaţa. printre creştinii din Constantinopol se afla un anume Di Scarlatti — pesemne de origine italiană —. ei se vor găsi curînd în fruntea unei „partide naţionale" potrivnice influenţei crescînde a grecilor — în aşa fel încît cea mai ilustră dintre familiile de origine greacă bizantină nu a fost niciodată pusă de către istoricii români printre „fanarioţi". cu alai şi cu zestre cu tot. venit în capitală ca să facă avere. zis Exaporirul. ghetoul grecesc din Constantinopol. drept care a trimis înspre Ţara Românească strălucitorul alai. n-a avut tihnă pînâ ce nu s-a înrudit cu domnitorii ţărilor române: a izbutit s-o logodească pe fiica sa Roxana cu domnul Munteniei.văduvă. peste treizeci de ani — de astă dată în Muntenia. Constantin. Este cel mai mare negustor de blănuri şi de alte mărfuri de preţ aduse din Polonia şi Rusia pentru curtea sultanului. în 1632. chipul acoperit de un văl. Cu toate acestea. curînd. făcînd negoţ cu Seraiul. în secolul al XVI-lea. Cu toate acestea. Lucrurile nu stau tocmai aşa: Roxana a fost de fapt măritată cu domnitorul Alexandru. cu poruncă straşnică să nu-l ridice decît după ceremonia religioasă. unde se căsătoreşte cu fiica domnitorului Radu Şerban Basarab. bun cunoscător al lumii greco-fanariote. Asemenea altor „ghiauri" ajunşi la cea mai înaltă treaptă pe care o putea atinge un necre28 dincios la Constantinopol. pe malul Mării Negre. Alexandru Mavrocordat. fiul său. iar domnii Moldovei şi ai Munteniei sînt „clienţii" lui. logodnica s-ar fi îmbolnăvit de vărsat şi că ar fi rămas desfigurată. Fiul Satanei. ajunge chiar să aibă destulă trecere pentru a încerca să intre în politica cea mai înaltă susţinînd candidatura lui Mihai Viteazul la tronul Ţării Româneşti8. Este trimis la . au reuşit să-şi revină după dezastru7. în răstimpul cît se făceau pregătirile de nuntă. îşi reface averea. un nobil neînsemnat din insula Chios. tatăl ţinea morţiş la planul lui. fata avînd. care îl citează în cîteva rînduri în monumentala sa lucrare A Study of History). sau Păstrătorul Tainelor. ca şi tatăl său. Fiul său Andronic se ascunde. a găsit un alt peţitor în persoana unui tînăr. zis Coconul. avea să se dovedească neobişnuit de înzestrat. Din căsătoria lor avea să se nască. Roxana. şi care se numea Nicolae Mavrocordat. Are în arendă minele de sare de la Ankial. Din el şi din fraţii săi se vor trage toţi Cantacuzinii din ţările române şi din Rusia. să fie spînzurat sub colonada palatului său. de către Poartă. intervine în politică. Fiind însă continuatorii familiei domnitoare autohtone a Basarabilor.Fanar. o bănuială pentru ca. reapare. grecilor şi va deveni. redată cu oarecare răutate de către Dimitrie Cantemir. povesteşte originile familiei după cum urmează: la începutul secolului al XVII-lea. Toată averea îi este confiscată. domnitorul ar fi trimis-o pe fată înapoi la tată-său. Apare ca primul dintre urmaşii marilor familii bizantine care. un personaj neobişnuit din foarte multe puncte de vedere (şi care l-a fascinat pe Toyn-bee. aşteaptă vremuri mai bune. într-o zi de februarie 1578. Se pare însă că. ca să zicem aşa. mort tînăr. Cel ce trebuie socotit însă a fi marele înaintaş al fanarioţilor este Alexandru Mavrocordat.

întrucît refuzau să înveţe limbile „ghiaurilor". ai împăratului. fiind poliglot — vorbeşte. 29 fusese creată de curînd. după Reis Effendi Mahomet Rami-paşa. latina. Deşi trăiesc într-o nesiguranţă permanentă. însă abia urmaşul său. rolul lui Alexandru Mavrocordat — numit de acum încolo Exa-poritul — va creşte întruna. tot un grec din Chios. este curînd chemat pe lîngă marele dragoman al Porţii. care se împotmoliseră la un amănunt de protocol. convinşi că neamul lor va renaşte din propria cenuşă. mare universitate ce ţinea de Veneţia şi. este profesor la Academia Patriarhiei. în calitate de al doilea trimis al Turciei. care se aflaseră sub influenţa culturii occidentale încă de pe vremea cruciadelor. dispreţuiţi. folosiţi la tot soiul de treburi. la Bologna. în Orient. Turcii. recurseseră şi ei la interpreţi sau dragomani. medici. libertatea. araba şi persana. de vreme ce acolo a venit William Harvey să facă. după eşecul asediului Vienei şi. ai regelui Poloniei şi ai ţarului Rusiei. dar. toţi deodată. italiana. ar. datorită liberalismului său. Transilvania. în 1664. greaca modernă şi greaca veche. împuterniciţii celor cinci puteri beligerante: ai sultanului. sau mare dragoman. care. datorită acestui titlu modest şi totodată pompos.învăţătură în Italia — fapt destul de puţin întîlnit pentru un tînăr ortodox. şi mai ales. întors la Constantinopol. informatori. Termenul drogman sau dragoman (din turcescul terjumen. avea să dea acestei slujbe o dimensiune şi o strălucire noi. apoi. dar şi invidiaţi. experienţele ce au dus la descoperirea circulaţiei sîngelui. bineînţeles. Oare nu despre el se spune că a izbutit să-i aducă Ia masa tratativelor pe imperiali şi pe otomani. Călcîndu-i pe urme. soarta grecilor din Constantinopol se îmbunătăţeşte simţitor şi începe o adevărată tradiţie: fanarioţii nu vor mai fi doar negustori. dintr-un supus de mina a doua. viaţa le sînt mereu ameninţate — ei se vor agăţa mai departe de acest colţ al Cornului de Aur. deşi averea. a scos din impas preliminariile păcii de la Carlowitz. lucrul se explică însă. precum şi turca. Se ştie că urmările păcii de la Carlowitz au fost dezastruoase pentru Turcia: aceasta ceda Austriei (în terminologia oficială „Sfîntul imperiu roman de naţiune germană") Ungaria. Mijlocitor iscusit între solii străini şi înalţii dregători turci. aidoma păsării Fenix pe care Alexandru Mavrocordat şi-o pusese pe stemă. ci şi administratori. ai Veneţiei. intermediari. Cît despre familia tatălui. Alexandru Mavrocordat. doctoratul în medicină şi filozofie9. se va deschide foarte mult către lumea ortodoxă — şi chiar şi către cea protestantă. visînd la Bizanţul antic. pentru Panaiotakis Nikoussios. interpreţii ambasadelor sau legaţiilor străine. mai întîi la evrei sau renegaţi. în 1669. de către marele vizir Ahmed K6-priilii. zarafi. de bună seamă. precum şi o parte a Croaţiei şi a Sloveniei. un adevărat secretar de stat la afacerile externe ale imperiului otoman. Mavrocordat avea să ajungă. Arunci cînd diplomaţia va trebui să ia locul armelor. propunînd o sală cu cinci uşi prin care să intre. cf. franceza şi o limbă slavă (probabil slavona bisericească) —. turdjumari) era folosit pentru a desemna. mai cu seamă. Sub îndelungatul său „ministeriat". să ne amintim că insula Chios aparţinuse genovezilor pînă în 1566. începînd cu 1673. Slujba de dragoman al Divanului. Mavrocordat îşi ia. Moreea şi cîteva insule ionice . în 1697. prin obîrşia mamei. nestingherit. Era de-o mare iscusinţă. la grecii din insule. după înfrîngerea armatei otomane de către prinţul Eugen la Zenta. Tînăral studiază medicina şi filozofia la universitatea din Padova. încre-dinţînd fiecare dintre cele două părţi — prin mijlocirea miniştrilor puterilor neutre — că cealaltă parte este cea care doreşte pacea? Şi tot el este cel care. Vor ajunge foarte curînd să fie o rotiţă indispensabilă în guvernul otoman.

legitimitatea aceasta va merge mai departe — dacă putem spune astfel —. iar Azovul era cedat Rusiei. de şaptezeci şi cinci de ori. Stabilirea acestor date este — aşa cum vom vedea — oarecum arbitrară.erau cedate Veneţiei. marele spătar Mihai Cantacuzino. Chiar de la mijlocul secolului al XVII-lea (o dată. se vor urca. cu un an înainte de Cantemir. în care se întîlneau cîteva tradiţii bizantine şi multe apucături turceşti. este decapitat la Constantinopol. Vărul său. împreună cu cei patru fii ai săi şi cu boierul Ianache Văcărescu. prima dată. în mod tradiţional. pe care turcii. timp de peste un veac. după doi ani. Mai puţin norocos decît el. Şi. pentru Muntenia. în 1714. Podolia şi o mare parte din Ucraina erau cedate Poloniei. domnii ţărilor române nu vor mai fi aleşi. în 1711. Pe viitor. primii beneficiari fiind feciorii lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul. albanez ca şi el. Pe de altă parte. îl bănuiesc de uneltire cu ruşii şi cu imperialii. prin Mavrocordaţi. Mai întîi. şi chiar se prevala de acest lucru: Exaporitul se însurase cu Sultana Hrisoscoleos. în Moldova). ruptura cu epoca precedentă este mult mai puţin hotărîtă decît s-a spus. îl puseseră pe scaunul Moldovei cu puţin timp înainte. fiica unui mare logofăt al Patriarhiei şi a ultimei descendente a lui Ştefan cel Mare. şi. epoca fanariotă. datorită iscusinţei şi generozităţii lui. şi cu unchiul său. treptat. după fuga lui Cantemir. Poarta şi-a pierdut încrederea în domnitorii autohtoni. pentru Moldova. apoi. familia Mavrocordat putea pretinde un fel de legitimitate pe linie feminină. Mavrocordat îşi salvează capul. între 1711 şi 1716. prevăzînd războiul împotriva Rusiei. ci numiţi direct de către Poartă. şi în 1716. care se menţine pe tronul Ţării Româneşti douăzeci şi cinci de ani. chiar şi în secolul al XVIlea. şi care-i urmează la tron. dar pe care turcii. mai toate familiile domnitorilor fanarioţi fiind înrudite cu ei. care dăduse o mînă de ajutor ca să-l piardă. • 30 Zece ani mai tîrziu. Gheorghe Duca şi Antonie Ruset (Rosetti). nişte străini se cocoţaseră pe tronul Principatelor: astfel. în Principate. La Bucureşti şi la Iaşi. urmînd marea filieră a dragomanatului. la curte şi în rîndul boierimii. deşi va fi ţinut la mare cinste şi va avea răgazul să-şi isprăvească unele lucrări ca Istoria creşterii şi descreşterii imperiului otoman. pînă la gradul al doilea. semnează cu Petru cel Mare un adevărat pact de alianţă şi de protectorat. cît şi în Ţara Românească. care. cu domniile succesive ale lui Nicolae Mavrocordat. Vor aduce cu ei moravurile din Fanar. este şi el decapitat. eruditul stolnic Constantin Cantacuzino. care domniseră prima oară cu mai bine de jumătate de veac înaintea lor. înfrîngerea de la Stănileşti — cu greu de închipuit pentru armatele care-l învinseseră nu demult pe Carol XII la Poltava — spulberă speranţele lui Cantemir şi îl silesc să se exileze în Rusia. Ştefan Cantacuzino. Cu el începea. în mod ciudat. sau Descrierea Moldovei. chiar şi cei din neamul Ghica. Casandra a Moldovei. Lucrul cel mai uluitor este însă că. Din 1711 pînă în 1821. protejatul marelui vizir Ahmed Koprulii. de vreme ce îl aduseseră pe Nicolae Mavrocordat pe tronul Moldovei. doi greci. în vreme ce Rami-paşa era decapitat. Gheorghe Ghica. treizeci şi unu de domni fanarioţi. împreună cu tatăl său. epoca fanariotă începe în 1711. ca şi ei. crezîndu-l credincios lor. întorcîndu-se la Constantinopol. se petrecuseră evenimente foarte grave. atît în Moldova. In realitate. în 1658. Exil pe carel îndură cu greutate. Dimitrie Cantemir. fiul său Nicolae urca pe tronul Moldovei. portul şi . pe tronul celor două ţări. „trădarea" lui Cantemir n-a adus turcilor decît o justificare a posteriori. făcînd parte din unsprezece familii. Constantin Brîncoveanu. îi vor asigura o celebritate europeană.

Casele mici. popasurile în sate sărace sau sub cerul liber. oi şi capre. aici dorm călătorii. şi pe care ambasadorul Choiseul-Gouffier l-a recomandat ca secretar noului domnitor al Moldovei. Ierburi înalte de opt picioare. adesea. sprinteni şi despuiaţi ca nişte pui de maimuţă. Taţii. şi nici un om. Contele d'Hauterive. ca să alerge prin noroi. sînt cu toţii bine îmbrăcaţi. care. trupul le este acoperit de zdrenţe.. a devenit băţoasă: este tăiată pe măsură ce este nevoie. decît prin sate. deşi este frig. este coaptă la cuptor. cîntă pretutindeni. vrăbii care mişună. vă pot încredinţa că mi se pare bună. adunate ca fînul şi groase pe măsura înălţimii. te miri că dai peste o populaţie la care nici nu te gîndeai. de la Constantinopol la Iaşi. care l-a precedat cu vreo cîţiva ani pe d'Hauterive. boi ca cei din Auvergne.). tată. fără drojdie. fără să fiu mîncăcios cum sînt cei de prin partea locului. ciocîrlii şi scatii care. dacă vine dinspre Răsărit. . Are gustul cojii de pateu (şi editorul adaugă într-o notă: „Aceasta este mămăliga. în februarie 1785. ci şi pe un rînd. sărăcia nu este decît pe pereţi: am văzut peste tot găini.obiceiurile se orientalizează. tare. copii. în hanuri. ceva cai şi boi. cînd ajungi. prin Tracia. descrise după cum urmează de către abatele Boskovic. două rînduri de coloane-pilaştri sau stîlpi. Restul clădirii este pentru animalele de povară şi pentru trăsuri." Iată-l însă pe d'Hauterive ajuns în ţinut românesc: „Pe măsură ce ne îndepărtăm de ţinuturile turceşti. precum cea din Bulgaria. ciori ce zboară în şiruri lungi de o jumătate de poştă. mamă. De altfel. înseamnă că nu a ieşit încă din Turcia. Iarba pe care boii nau păscut-o. timp de peste o lună de zile. Moldo-Valahia înseamnă intrarea în Turcia — sau. copiii nu ies pe afară decît atunci cînd este vreme frumoasă. aşa cum vom vedea. şi cu ea se face focul cel mai strălucitor şi cel mai frumos de pe lume. Muntenia devine mai frumoasă şi mai populată. nu lipsesc decît copacii şi pietrele (n. pe una din părţile clădirii. cu hornuri din loc în loc. oricum. se află ieslea cailor. te crezi într-un pustiu şi. Bulgaria şi Ţara Românească. este un soi de caldarîm. înălţat cu cîteva picioare de la pămînt şi ceva mai lat decît înălţimea unui om. oi cu lîna creaţă şi mari cît nişte tufişuri.n. ataşat la ambasada Franţei din Constantinopol. ca un salon mare sprijinit pe patru ziduri şi cu un acoperiş la fel de mare pe deasupra.. de partea unde stau cu picioarele. dar. sau. — străbătea Bărăganul!). care ies pe afară. dar sînt şi cîteva hanuri unde se găsesc odăi pentru fiecare călător. Alexandru Mavrocordat. un fel de caravan-seraiuri. şi cu pîne. cel mai adesea. pînă şi în zilele noastre. herghelii de cai şi de iepe gata să fete. Aluatul ia forma ceaunului. la sfîrşitul veacului al XVIII-lea. destul de asemănătoare cu nişte stupi şi aproape la fel de sărăcăcioase ca cele din satele noastre din Beauce şi Sologne. vremea urîtă. în suita ambasadorului englez James Porter: „Hanurile acestea sînt nişte clădiri publice foarte mari. se amestecă pînă ce seacă toată apa. (Abatele Boskovic şi alţii după el dau o explicaţie acestei aparenţe de pustiu: multe sate se ascund — ba chiar. De obicei. sau. de-a lungul zidului. uscîndu-se. între cel mai vîrstnic şi cel mai mic nu sînt nici opt ani diferenţă. dar nu le este frig. cealaltă este fiartă: se pune făina într-un ceaun la foc: cînd dă în clocot. acoperişul se sprijină nu numai pe ziduri. împreună cu alaiul lui Vodă. de teama rechiziţionărilor — n. Aceasta este de două feluri — cea de cuptor este fără luciu. cîini şi pisici care trăiesc din ce rămîne de la stăpîni. se mănîncă fierbinte şi. cîteodată chiar pe amîndouă. Drumurile desfundate. este felul de mîncare cel mai obişnuit şi. cuprind în ele zece persoane. Despre ce putea fi călătoria acestui mare alai. departe de drumul mare. povesteşte cum a început călătoria sa. avem o mulţime de povestiri. gîşte. Pentru călătorul apusean. iar acestea sînt rare. singurul al ţăranului român").n. se ascund în pămînt. Timp de zece ceasuri. uneori.

sînt turci. A treia zi însă. este o adevărată nenorocire. ierburi." Alaiul soseşte în cele din urmă în Moldova. lîngă păşuni. adesea.. sultani. Trebuie însă să spunem că.. iar călătorul ce îl străbate. un copac la umbra căruia să te poţi odihni. întîlnim două păcate mari. natura n-a făcut toate lucrurile la fel. satul cel mai mîndru. Toţi slujbaşii au grijă să le urmeze pilda. din vremuri uitate. în ciuda atîtor nedrepte jafuri. obosit.. pretutindeni. Iată cîteva rînduri din raportul pe care-l trimite lui Talleyrand. care. fără măsură. care ne desfată cu mulţimea şi felurimea lor. primul viceconsul trimis în Moldova de către Republica Franceză — un tînar plin de zel. pretutindeni pămîntul. se mai văd încă arbori. mirîndu-se de cît de mult poate rodi. este mare minune că oamenii n-au pierit cu totul de pe aici şi că ţinutul nu slujeşte de lăcaş doar pentru lupi şi pentru urşi. veşnic pradă lăcomiei domnitorilor trimişi de ea. ajungînd să fie chiar vîndută de aceasta. ca şi tufele de răsură. unde. încît întreaga cîrmuire . timp de două zile şi două nopţi.. o movilă cît de mică. în privinţa aceasta. şi. la poalele lor sînt vîlcele luminoase. ci pentru a o jefui şi a o sărăci.]. dar nimic nu seamănă cu altceva.. care o jefuieşte.. sînt pîraie. caută zadarnic.. oi. sînt pline pilcurile acelea de peri şi de cireşi sălbatici. nu este decît o nesfirşită cîmpie. se întoarce de-a lungul unui rîu (Buzăul?). şi depopularea. frunzele şi fructele de care. însă un stăpîn străin. aici. unde autorul nostru întîlneşte un peisaj ceva mai vesel. convoiul se rătăceşte. care se zbate la Iaşi cu cele mai mari greutăţi administrative şi financiare (Republica „uită" să-l plătească) — zugrăveşte un tablou la fel de întunecat. văi. florile. care. la 11 iunie 1798: „Aşezarea acestui Principat este cum nu se poate mai variată şi mai fericit alcătuită. Aflată de multă vreme la cheremul cîrmuirii turceşti. o nuntă la conacul meu. S-o mai spunem o dată: s-ar părea că natura a dăruit acest pămînt părăsit cu tot ce a avut ea: aici şi-a pus comorile. după cum este timpul." „Cetăţeanul Parrant". cu vremea.. ce frumos trebuie să fie timpul acesta atît de rivnit pe nişte meleaguri atît de minunate: şi ce păcat că. s-ar putea întări prin aceste locuri nu-i va aduce decît prea puţine foloase. pe deasupra. o seară fermecătoare după o zi în care nu ne-am obosit. prin natura ei. care aduce sloiuri şi pe care-l trec cu greu treizeci de căruţe şi trei sute de persoane. pe care ochiul. fiecare loc se împodobeşte. nu pentru a o cîrmui. se deosebeşte mult de Muntenia. pesemne. păduri: „Pădurile forfotesc de păsări ce vestesc chiar de pe acum primăvara. Cele două păcate sînt cîrmuirea. Miniştrii de lîngă el ştiu să facă întocmai ce face el. produce ceva. trecînd prin aceste ţinuturi. chiar şi oameni". Aceeaşi jalnică impresie o întîlnim la abatele Lionardo Panzini. cu vegetaţia ce i se potriveşte. chiar şi nelucrat. şi chiar şi negoţul care. urmarea nefericită a celei dintîi. dealuri. fostul preceptor al fiilor lui Alexandru Ipsilanti: „O ţară atît de frumoasă stîrneşte mila străinului şi a europeanului care se gîndeşte la starea de sărăcie şi de înjosire în care se găseşte ea. Aici. în depărtare.Urmează apoi din nou stepa cu înfăţişare de pustiu. totul este făurit de ea. se vor împotrivi mereu înfloririi la care ţinutul acesta frumos ar putea să ajungă. încît. cai. viziri. la Grădiştea: „Astăzi. orice ai face. rodnicia pămîntului este nesecătuită. pe care trebuie să-i saturi din seva acestui darnic pămînt. unde se dănţuie cît îi las eu înainte de a-mi lăsa locul. care. ai crede că Moldova este o înfăţişare a tuturor muncilor firii. ar trebui să se mire şi mai tare că nu rodeşte încă şi mai mult [. într-o parte se află stînci. care este silit s-o jefuiască şi să facă acest lucru cu o grabă necrezut de mare. la două sute de leghe de aici. izvoare şi. prăpăstii. ape repezi. Provincia aceasta are şi un stăpîn. Colo sînt munţi uriaşi. pe un frig năpraznic.

înjosiţi şi asupriţi aşa cum sînt grecii de cînd nu mai sînt un neam. se vor risipi. „Dintotdeauna. în fiece zi. sclavii care. civilizaţia lor a decăzut şi ea pe măsură ce au crescut greutatea şi barbaria jugului ce-i apasă. unde vor fi plătiţi prietenii. să-şi plătească datoriile şi să adune altă avere. Prefăcătoria şi minciuna au devenit trăsăturile cele mai caracteristice ale fizionomiei lor morale. Wilkinson: „Nici unul din evenimentele care au înrîurit existenţa politică şi distrus spiritul public al moldovenilor şi al valahilor n-a fost atît de dezastruos ca sistemul de politică introdus de grecii din Fanar ajunşi în fruntea Principatelor. Aici. ocrotitorii domnitorului. pun mîna pe putere sînt cei mai mîrşavi şi mai cumpliţi asupritori ai neamului omenesc. La Constantinopol. Am văzut-o tot timpul de cînd grecii cîrmuiesc aceste nefericite provincii. Poarta îi dă un nou domnitor. CAPITOLUL AL DOILEA Domnul . prin fel de fel de căi. Din doi în doi ani. Aşadar. pe nesimţite. este destul să spun că mulţi dintre ei au terminat cu ştreangul de gît. vine în această provincie nu doar ca să domnească. el însuşi omul şi unealta vreunui ministru sau agent de la Poartă." Fostul consul al Austriei. pe care nu-l poate avea decît plătindu-1.. cel mult la trei ani.." Acum este momentul să vedem cum se făcea înscăunarea şi cum domnea căpetenia unei cîrmuiri atît de ciudate: domnul fanariot. ci şi ca să-şi îmbogăţească neamurile. peste cîţiva ani. Raicevich. gravitatea împrejurărilor în care se află tot timpul i-a obişnuit. lăsînd după ei doar amintirea necazurilor şi gustul pentru o nepotolită lăcomie pe care vrednicii lor urmaşii o vor arăta negreşit. W. amanţi şi. bunurile nu se mai întorc de unde au plecat: poate că niciodată un piastru nu a ieşit din cuferele curţii ca să intre din nou în circulaţie. din trei în trei ani. Noile nevoi ale domnitorului trebuie acoperite cu noi venituri. din trei în trei ani. Totul este păstrat cu grijă şi trimis la Constantinopol.nu este altceva decît un jaf. bucurîndu-se de ocrotirea stăpînilor. s-au învăţat cu ticăloşia şi supunerea slugarnică. Nu vreau să obosesc pe nimeni povestind tertipurile şi nedreptăţile grecilor din Fanar cînd este vorba să sprijine un domnitor să se înalţe. care astfel îşi pregăteşte propriile izbînzi. săraci cu toţii. Nici cele mai neobişnuite întîmplări nu vor face să se dezlege baierele unei pungi o dată ce a fost umplută. că nici un grec nu s-a îmbogăţit şi că cele două provincii au fost ruinate şi aproape părăsite. pleacă de aici încărcaţi de aur şi de bunuri. Umiliţi. toţi membrii ei sînt nişte lipitori dornice să sugă ultima picătură de sînge a unor mulţimi vlăguite. secătuit de cheltuielile făcute ca să-şi ţină rangul şi de preţul dat pentru scaun. de la fostul consul general al Angliei. în sfîrşit. treptat.. în fiece an." Acelaşi strigăt de alarmă îl vom auzi. în fiece ceas. cu tot ce-l poate înjosi şi umili pe om. întăreşte acestea în „Observaţiile" sale despre Ţara Românească şi Moldova . acesta.. prietenii şi pe toţi cei ce-l slujesc. bogăţiile Moldovei. căci ele nu pot fi desprinse de o asemenea stare de sclavie. o nouă legiune de astfel de vampiri ajunge în Moldova. astfel.

unde noul domnitor primeşte.-M. pe treptele bisericii. alta la Bucureşti sau la Iaşi.. Autoritatea domnitorului: limitele ei. plecîndu-şi capul.]. după ce i-a citit rugăciunea stabilită odinioară pentru încoronarea împăraţilor. Diferite păreri despre fanarioţi. turcii au poruncă să rămînă afară. investitura de la sultan. de acum înainte. încît îşi acoperă picioarele în faţa lui şi nu se încumetă să se mişte decît de o va porunci el. la Patriarhie. Marii dregători.. vor fi două încoronări: una la Constantinopol. Deşi situaţia lor era atît de şubredă. la ortodocşi. O parte din ceremoniile de la Constantinopol se desfăşoară la Serai. la sfirşit. de către mitro-poliţi.Cine plătea impozite ? Tribut oficial şi dări paralele. turc sau credincios. domnitorii din Moldova şi Ţara Românească. toate sentinelele de ieniceri sînt aliniate de şefii lor şi-l salută pe domnitorul care trece. în „Descripţio Moldaviae”. unde este uns de către patriarhul ecumenic. în timp ce domnitorul intră călare în curtea Patriarhiei [. care-l anunţă oficial pe noul ales că. care îi dă binecuvîntarea. călare. stăruind asupra faptului că miruirea se face în spatele uşilor iconostasului (care. De la marele vizir. numită altădată Hrysopyle. călare. Oricine îl vede pe domnitor călare. La mai mult de un veac după Cantemir. Administrarea provinciilor. alaiul se întoarce la palatul domnitorului. umil. La poarta principală. „Ceremonia de trezire" a lui Alexandru Vodă Moruzi.. de către boierii moldoveni ce se află la Constantinopol şi de cîteva zeci de ceauşi pînă la Patriarhia din Fanar. însă cea mai strălucitoare este primirea solemnă la sultan. . ne-a lăsat o relatare foarte amănunţită a tuturor acestor ceremonii. Dimitrie Cantemir. pleacă de la curtea vizirului. la stăruinţa lui." Cantemir descrie apoi cu multe amănunte ceremonia religioasă. trebuie să se ridice în picioare. cu capul sprijinit de altar. fereşte altarul de privirile credincioşilor de rînd). vrînd să spună că îl respectă atît de mult pe domnitor. Chiar şi cea dintîi se desfaşoară cu oarecare solemnitate. chiar dacă e aşezat în dugheana sa. semn de mare cinste la ei. aşa cum se vede din povestirile francezului J. Palatele de la Bucureşti şi Iaşi. şi. Cînd domnitorul şi alaiul sosesc la biserica cea mare a Patriarhiei. patriarhul îi pune patrafirul pe cap şi. domnitorul este în-tîmpinat de către clerul secular. în uşa bisericii. sînt înscăunaţi cu mare pompă. îndată ce a trecut pragul porţii..Un despot absolut şi precar: numirea şi înscăunarea domnitorului. ritualul rămîne neschimbat. Singura deosebire este că. la marele vizir.. iese din cetate şi se îndreaptă către marea biserică a Patriarhiei din Constantinopol. „Atunci. de către cei apropiaţi şi de prieteni. este întîmpinat de patriarh.. ca şi cum ar fi fost un suveran atotputernic. ca şi pe marele vizir. îl unge cu sfîntul mir". punîndu-şi mîna dreaptă pe inimă şi trăgînd în jos de pulpana hainei.. cea mai inconfortabilă: căruţa. fără îndoială. justiţia. trece pe sub poarta Bahce Kapî. să-şi încrucişeze mîinile pe piept si să-şi plece capul. la sfîrşitul epocii fanariote.. cum se ştie. După ceremonie. episcopi şi alte feţe bisericeşti prezente acolo. mai mult decît atît. domnul ales este însoţit. potrivit unui ritual moştenit de la fastul încoronării împăraţilor bizantini. înălţimea sa Sultanul îi face favoarea să-i dea Principatul Moldovei (sau al Ţării Româneşti). o altă parte. Cantemir povesteşte: „Cu acest alai. rolul acestuia fiind redus la acela al unui simplu guvernator de provincie. Turcii au păstrat acest ritual chiar şi după ce au suprimat dreptul boierilor de a-şi alege domnitorul. Domnitorii fanarioţi ca agenţi politici ai Porţii. cu atît mai preţioasă cu cît el însuşi le trăise în 1710. Cum se călătorea în Principate: poşta cea mai rapidă din lume.

duc aşa-numirul samur calpak. în nici un caz. Marşul este încheiat de un grup de muzicanţi turci. cu toţii călare. este urmat de un număr mic din cei apropiaţi. Obiceiul pare prea puţin potrivit cu trufia musulmană. socotit a fi plecat. Este îmbrăcat cu mantia de blană şi are pe cap cuca: cele trei tuiuri (Lejeune se înşală. cu valtrapuri scumpe. domnitorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti nu aveau decît două — «. prapurii Sfîntului Gheorghe. mai mult de zece inşi). aştep-tîndu-1. este însoţit de un alai mai mult sau mai puţin 42 mare. Ceremonia cea mai de seamă este audienţa pe care i-o dă sultanul. a primit caftane. mari şi mici. solia trimisă de Principat pentru a-l slăvi în numele locuitorilor. urmează stindardele purtate de slujbaşii militari. se întoarce acasă pe ascuns.) sînt duse înaintea lui. viitorul domnitor primeşte de Ia acesta o haină de blană foarte scumpă. după lauda adusă înălţimii sale. să-l aducă la Poartă pe domnitorul care. culoarea Porţii. care tocmai îl recunoscuse ca suzeran. este semn de cinstire). adică străjer al Porţii. sau pumnalul împodobit cu diamante.«. şi ea. căci au . şi domnitorul. Fiii domnitorului.Lejeune. Toată suita. „profesor particular al Alteţei sale Domnul Moldovei". ai Sfintului Mi-hail şi cei ai Sfintei Fecioare. fie în pragul palatului. toţi slujbaşii. încît a cerut ca noul vasal să fie îmbrăcat cu propria sa haină de blană. Să-l lăsăm pe Lejeune să vorbească: „Iată ceremoniile care vin după numirea domnitorilor. în 1818 şi 1819. Fiecare din aceste obiecte. cum îşi spune el însuşi într-o notă din lucrarea fostului consul austriac Raicevich. aşa cum le-am văzut eu cu prilejul înscăunării ultimilor doi domni din Moldova şi Ţara Românească. însă am auzit că el există de pe vremea cînd Soliman. la turci. din care foarte puţine persoane au putut pătrunde în sala de audienţă (uzajul nu admite. de această dată. adică o cască de ienicer. mînaţi de călăreţi ducînd. care sînt aduse de ofiţerii seraiului sau ai Porţii. este însoţit de gărzi de corp şi înconjurat de cei mai mari slujbaşi ai casei sale. pe care o tradusese din italiană în 1822. Cortegiul se destramă la ieşirea din Constantinopol. şi în timpul căreia. la distanţă de cîteva zile. mai întîi vine un corp de călăreţi albanezi. întorcîndu-se de la vînătoare. beyrat. precum şi stemele Principatului. sau căciula de zibelină. domnitorul însuşi. călare. doisprezece cai din cei mai frumoşi. l-a găsit acasă. precum şi de alţi slujbaşi ai cîrmuirii ori de cîte ori primeşte ceva. domnitorul primindu-i fie stînd pe divan. Deşi în desfăşurarea ceremoniilor turceşti nu este o ordine anume. Lucrul acesta i-a plăcut atît de mult împăratului turc. cel mai vîrstnic duce decretul de numire. Marele vizir îi dă învestitura principatului şi-l îmbracă în caftan (un soi de mantie lungă cu flori. în sfirşit. domnul îl pune pe cămăraşul cel mare să le dea celor din urmă daruri mai mult sau mai puţin scumpe. cu un moţ dintr-o pană frumoasă de struţ. domnul Moldovei. I se aduc apoi. în faţă merge un capugibaşi. I se aduc laude de către cei apropiaţi şi de către aceiaşi ofiţeri. stînd pe tron. în ordinea gradelor. Cît timp stă la Constantinopol. lucrat cu grijă. Această ultimă ceremonie este cea mai strălucitoare. bătut cu nestemate (obicei care vine de la prinţii tătari). la Constantinopol. drept care se doreşte plecarea lui cît mai grabnică. îl însoţeşte pe domnitor pînă la palatul unde locuieşte acesta. La ceremonia aceasta. călare pe un cal dăruit de sultan. Alaiul (te. cîte un scut mare. din aur strălucitor. şi pleacă apoi însoţit de un alai mare. şi haina din aceeaşi blană. tulurile. fiecare. care. trimis de marele vizir. domnitorul se bucură de multă trecere. care. A doua zi după numire. apoi diferiţi slujbaşi ai casei sale. un ofiţer superior merge. pe Bogdan. stindardele şi hangerul. mai stă acolo vreo cîteva zile ca să facă ultimele pregătiri înainte de a pleca întradevăr. rînd pe rînd. alay) este cu adevărat măreţ. Domnitorul mai primeşte şi o cucă. poartă mantii roşii.

care se bucura de preţuirea tuturor. erau purtate două cozi de cal albe. ar fi gata de orice numai să capete numirea într-una din cele două ţări. bineînţeles. aveau cum să-i ameţească pe grecii din Fanar. mereu goale. îndeobşte. a privit către ferestrele unde ne aşezasem noi şi a făcut un semn din cap. de care. cel mai lacom şi mai neruşinat dintre toţi ticăloşii aceştia. fiind numit domn al Valahiei." Un alt procedeu adesea folosit de Poartă: mutarea dintr-o provincie în alta. Este lesne de înţeles că onorurile acestea.. ar fi actualul Capitan-paşa. din 1812 — n. cu atît mai mult dacă postulatul este ocrotit de vreunul dintre ei.. în fiece an. o înaintare în grad. susţin că noul domnitor. înaintea proaspătului guvernator. deoarece noua provincie „aducea" şi mai mult. care nici măcar nu urmase filiera „clasică".. ale acestui amiral. înfricoşaţi şi umiliţi. cunoscîndu-l pe ambasador (Choiseul-Gouffier — n. Erau acoperiţi cu valtrapuri din postav cu fir de aur şi cu broderii bogate.). am văzut plecarea cu mare pompă a unui principe numit la cîrma Valahiei. îi va plăti un tribut de două sute cincizeci de mii de piaştri atîta timp cît avea să domnească: vedem aşadar că nefericita aceasta de ţară este sortită să fie asuprită şi jefuită asemenea insulelor din Arhipelag ca să umple cuferele. alţii încheindu-1. 70 de milioane au mers la sultan..) a stors. fagăduindu-i totodată că. oricum. cumpărată.. întrucît nu fusese mare dragoman. Se începe. pe care l-am văzut cum a sfîrşit. obişnuiţi să trăiască în „ghetoul" lor încă din copilărie. şi dintr-un număr nesfîrşit de cai. Trecerea din Moldova în Ţara Românească era.întotdeauna loc ab hoc şi ab hac. cu Constantin Hangerli. perspectiva de a fi stăpîni pe nişte ţinuturi creştine odinioară neatîrnate. doi cîte doi. Funcţia este. prin strălucirea şi bogăţia podoabelor". lucru pe care nici nu-l prea ascund. aşijderea vechilor împăraţi ai Bizanţului. pentru domnitor. Cînd a fost numit Constantin Hangerli. Alaiul era foarte frumos: era alcătuit din curtea şi străjerii lui. care se îmbogăţise foarte mult de pe urma asupririi insulelor din Arhipelag. ele impresionează totuşi prin măreaţa gravitate a personajelor. legate de nişte beţe. — A cheltuit vreo 5 sau 6. mazul: destituit).n. dacă vom afla că domnitorul Caragea. de ieniceri şi de bucătari.. Iar. făcute cu vreo douăzeci de ani mai tîrziu. încoronarea de către patriarhul ecumenic. embleme ale noii dregătorii. a luat cu el cînd a fugit 18 (cu diamante şi cu giuvaieruri cu tot). pe lîngă alţi miniştri sau demnitari mai mici ca el. prin hainele cele scumpe.).n. în 1786: „într-una din zilele trecute. de fapt. cu un dar oficial făcut sultanului. însă mai e şi — aş spune: mai ales — marele vizir. din această nenorocită provincie. în sfîrşit. dintr-o escortă dată de Poartă. i-a numărat patru sute de mii de piaştri lui Capitan-paşa." Ce să mai zicem atunci de afirmaţiile lui Langeron. după încheierea păcii (pacea de la Bucureşti. în februarie 1799. ci doar dragoman al flotei — n.. la miniştrii acestuia şi la fanarioţi. şi un soi de căciulă ce aducea cu o cască.. . despre Ion Gheorghe Caragea? „Ne putem închipui cît de mare era dorinţa acestor greci să pună mîna pe Principate. stăpînul său. nu aveau parte decît cei mai înalţi dregători ai Sublimei Porţi. Nişte persoane. cancelarul Kaunitz: „Lumea spune că pricina unei schimbări atît de neobişnuite (înlocuirea bătrînului Alexandru Ipsilanti. a cărui bunăvoinţă trebuie cîştigată. Nu mai este tînăr şi. 93 de milioane de piaştri — potrivit schimbului din acea vreme. care ştiu ce spun. Impresia aceasta este întărită de povestirea lăsată de Lady Craven despre plecarea solemnă din Constantinopol a lui Nicolae Mavrogheni. peste 50 de milioane de ruble. în şase ani.n. unii în capul alaiului. internunţiul von Herbert-Rathkeal îi scria (în franceză) ministrului său. De aceea. Alaiul s-a scurs aşa multă vreme şi nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată ceva mai măreţ". care se afla la mijloc. toţi călare. a trece din Ţara Românească în Moldova era mai bine decît să fii mazilit (din te.

" Bunul abate nu se înşela prea mult: peste cîţiva ani. care se poartă cu creştinii mult mai rău decît ne purtăm noi cu evreii în ghetou: în Italia. Domnitorului îi era îngăduit să-şi aleagă el singur aceşti „însoţitori oficiali". îl costă pe domnitor mai mult decît de două ori pe atîta.. alaiul ajungea în cele din urmă aproape de capitală — Bucureşti sau Iaşi. şi toată clientela lui grecească.. Acolo se aflau mai multe clădiri în jurul unei biserici ridicate de Nicolae Mavrocordat pentru pomenirea părintelui său. vreo 700 000 de piaştri — ceea ce. o scurtă descriere a alaiului care se urneşte. Pe lingă cei cîţiva boieri munteni sau moldoveni. sau.Mai mult: socotind că plocoanele de pe urma înscăunării domnilor Moldovei şi Munteniei sînt prilejuri prea rare. cu totul în-tîmplător. la porţile laşilor. avea îndoitul avantaj de a-i ţine pe domnitori într-o veşnică teamă şi de a aduce an de an vistieriei sultanului. veniţi să i se închine.. de faţă. însărcinat cu paza călătorilor mahomedani. Boskovic povesteşte: „De o parte şi de alta a drumului. la mînăstirea Văcăreşti. aşa se zice cartierului evreiesc. şi . un cal frumos cu valtrapuri scumpe. *$ 46 După mai multe săptămîni de călătorie. care se numea „micul mucarer" (marele mucarer fiind „darul" făcut la începutul domniei). din care făcea parte şi abatele. besli-aga. bănuit de simpatii faţă de ruşi. fusese poftit aici de către domnitor. se poate bănui că lucrurile erau puse la cale. în timpul călătoriei sale. După ceremonie. care se îngrijea de respectarea legilor musulmane de către turcii din Principate. după cum spune Raicevich. Poarta scornise înnoirea în fiece an a firmanului de înscăunare. în sfîrşit. cu o mulţime de flamuri frumoase. cunoscînd obiceiurile de la Constantinopol. măcar. de pe un dîmb. împreună cu suita sa. Divan-effendi citise firmanul de confirmare şi-i dăruise domnitorului. Dar. deşi domnitorii erau schimbaţi des sau erau mutaţi dintr-o provincie în alta. fusese. cale de o milă. La marginea drumului. la ce45 remonia prilejuită de mucarer. dar se prefăcea a nu vorbi decît greceşte. în timpul unei audienţe particulare. bairactar-\\\. din loc în loc". domnitorul cel nou ia cu sine patru funcţionari turci. spectacolul care era cu adevărat măreţ". Acest divaneffendi citeşte — la Divanul din Bucureşti sau Iaşi — firmanul de numire a noului domnitor. ca să se îndrepte către „pămîntul făgăduinţei". „toată adunarea. La Bucureşti. Datoria de a face această înnoire.. ambasadorul Porter. va fi silit la o viaţă necăjită printre turci. Grigore Callimachi avea să fie decapitat. se afla un şir de călăreţi înarmaţi pînă-n dinţi. acum este despotic. din partea sultanului. împreună cu nenumăratele şi inevitabilele peşcheşuri şi bacşişuri. Notează că domnitorul pricepea foarte bine italiana şi franceza. Apoi. Şi abatele comentează: „Bietul principe! Numai Dumnezeu ştie ce soartă îl aşteaptă peste un an. alături de domnitorul Grigore Callimachi. în 1720. dar poate că va fi trimis în pribegie. A doua zi. Frâmîntările şi intrigile care precedaseră dizgraţierea fostului domnitor şi numirea celui nou nu se isprăvesc o dată cu înscăunarea acestuia din urmă. o mare mulţime. mehter-başi. Exaporitul. Este vorba de acel divan-effendi. mai marele muzicanţilor.. Abatele Boskovic. şi toţi călăreţii care făcuseră parada au luat drumul către oraş. în sfîrşit. în povestirea lui d'Hauterive. învăţatul nostru iezuit îşi petrece toată seara expli-cînd domnitorului şi fratelui acestuia funcţionarea cîtorva aparate de fizică şi de optică. meniţi să stea în preajma lui. Am văzut mai înainte. am rămas să privesc.. fusese ridicat un cort mare. domnitorul şi alaiul care-l însoţea făceau un popas de cîteva zile la porţile oraşului. purtătorul steagului.

. în fericirea amăgitoare dată de vin şi de ţuică. în urmă.. Ia nici cincisprezece leghe de Bucureşti). veneau apoi delegaţiile tuturor breslelor de negustori şi de meseriaşi. cu aceeaşi ceremonie ca patriarhul Constantinopolului. şi se făceau ultimele pregătiri pentru intrarea solemnă în oraş. intrarea în Bucureşti se făcea pe „podul Beilicului". apucînd pe dealul Mitropoliei.. va stîrni întotdeauna.. erau repede înhămaţi la treabă toţi nenorociţii care umpleau închisorile oraşului. fără a putea fi stăpînită. Abia arunci acesta intra pentru prima oară în palatul său. fără să-i aibă pe cap la ei acasă. O mulţime de gură-cască se îmbulzea în vecinătate. din cînd în cînd. şi. urmată de marele agă şi de ceauşii lui. uluirea străinilor. unde. de luxul celor mari. a celor necăjiţi fiind întotdeauna atrasă. Alaiul îşi vedea de drum. în timp ce clopotele zecilor de biserici din oraş erau trase din răsputeri. unde mitropolitul Ţării Româneşti săvîrşea încă o dată. erau drese la iuţeală faţadele dughenelor — mai ales cele ale cîrciumilor! O mare fierbere cuprindea împrejurimile. scoteau de la cei de faţă un firav: Trăiască Măria sa! îndată după trecerea minunatului alai.care era unul din cele mai frumoase specimene ale arhitecturii bizantine tîrzii17. ca şi din Iaşi. lumea începea. Domnitorul. pitici. şi. dîndu-şi sufletul. întocmai ca un pod. de jandarmii calare. . Se ştie că principalele străzi din Bucureşti. să tragă nădejdea că. roşiorii şi călăraşii. costisitor şi totodată inconfortabil. Beilicul era numele dat unui soi de han mare. Oare nu în vremea aceea s-a născut zicala: Schimbarea Domnilor. Acest soi de caldarîm. uneori şi pe lături. ridicat de domnitorii fanarioţi pe malul Dîmboviţei. Marşul era încheiat de muzica militară. de uniformele sclipitoare. de unde şi numele de pod dat străzilor principale din capitală. după ei venind foştii (şi adesea. poporul se bulucea pe „pod" — şi în cîrciumi —.. de caleştile strălucitoare. alaiul se urnea din loc: în 47 frunte. me-terhaneaua turcească (aceasta cînta într-un fel ce-i înspăimînta pe rarii musafiri occidentali). marii dregători în funcţiune. în apropierea acestei străzi. călare pe cai cu valtrapuri scumpe. fiecare cu starostele ei. nici vorbă de aşa ceva. şi toată ziua şi toată noaptea. pentru turci. de caftanele de samur. prinse unele de altele.. Pentru călătorul ce venea dinspre Constantinopol prin „raiaua" Giurgiu (enclavă otomană pe malul stîng al Dunării. viitorii) dregători. se punea pietriş pe marginea drumului. aflate pretutindeni cu butoaiele. în vreme ce domnitorul şi suita se odihneau după o călătorie atît de lungă. în sfirşit. după ea. de poliţia pedestră. mahalaua răsuna de zgomote. a celor mărunţi. de fiecare dată. se astupau gropile cu paie şi crengi. ungerea noului domnitor. venea. bucuria nebunilor ? însă orice prilej de a mai răsufla era bine venit. precedat de fiii săi şi urmat de toată ostăşimea călare. mai întîi. înaintea şi în urma alaiului. tilincile şi trîmbiţele româneşti. uneori şi a doua zi. pentru a-i putea găzdui pe oaspeţii musulmani de seamă. privirea celor săraci. de marele spătar şi de ceauşii acestuia. Sosea în sfîrsit şi ziua cea mare. şi cum. se afla pedestrimea cu halebarde. Dar nu era expresia unei mari bucurii populare. casa lui de oaspeţi se numea beilic). de ceauşii domnitorului şi de pajii înveş-mîntaţi în roşu. o va duce ceva mai bine — sau ceva mai puţin greu — decît sub cel de dinainte. domnitorul Ţării Româneşti nu era decît un bei. gospodarii capitalei dădeau zor să dreagă „podul Beilicului". de strigăte şi de ritmurile tarafurilor ţigăneşti. nebuni şi saltimbanci încercau să înveselească norodul şi. aşa cum vom vedea. sub stăpînul cel nou. erau podite cu bîrne groase de stejar. Se înlocuiau bîrnele rupte sau putrezite. în cele trei-patru zile de dinaintea înscăunării cu mare pompă a noului domnitor. Cît ţinea „podul".

de bună seamă. contele de Lagarde. fiecare după rangul ce-l purta. de data aceasta rusească. aproape de mînăstirea ctitorită de Mihai Viteazul. în timpul ocupaţiei austriece din 1789-1790. Faţada principală dădea înspre Podul Mogoşoaiei (actuala Calea Victoriei)21. Constantin Hangerli pune să-l repare. pentru ca în noaptea de 22 decembrie 1812 un foc năpraznic să-l ardă în întregime. în parte. întrucît. le leagă printr-o galerie lungă şi încropeşte la iuţeală un nou palat. se intra pe un portal monumental. apoi. făcînd mari rechiziţionări de căruţe. Către stradă. găseşte că saloanele sînt murdare şi întunecoase. „Paşa-capusi". Domnitorii Ţării Româneşti aveau ghinion cu reşedinţele lor. I se va spune Curtea Nouă. ca so deosebească de vechiul palat. fie la mînăstirile Cotroceni sau Văcăreşti. Un tînăr călător francez. cu influenţe veneţiene. îl drege din nou şi se mută în el. Cutremurul din 1802 l-a stricat în parte. întors după încheierea păcii de la Passarowitz. va dărîma ultimele ziduri ale palatului brîncovenesc. în 1806. boierii. devenit acum Curtea Veche. din toate punctele de vedere. purtînd pe cap coşcogea căciuli de blană. va fi un lăcaş pentru cerşetori şi pentru cei ce apucau pe căi greşite. Curtea Nouă era foarte încăpătoare. altă ocupaţie străină. surprins. Alexandru Ipsilanti pune să se ridice un nou palat în stil bizantin pe un deal deasupra Dîmboviţei. în palat de un „comando" al imperialilor. unde erau amestecate toate stilurile din Europa şi din Turcia. arnăuţi. şi palatul devine din nou spital militar! După pacea din 1812. Noul domnitor. noul domn. tot după obiceiul turcesc. Caragea se va lipsi de Curtea Nouă: închiriază două case boiereşti. cîteva generaţii. de alviţă. Peste cîteva luni. numit. Se mută în el doar cu cîteva săptămîni mai înainte de tragicul său sfîrşit pe care l-am povestit mai sus. iar urmaşii — printre care şi fiul său Constantin — au stat fie într-un pavilion de vînă48 toare. locuinţele acestea li se păreau mai sigure. ba chiar unii călători găseau că nu-i lipseşte o oarecare nobleţe. printre care treceau vînzătorii de alune. în 1592. care a distrus o parte din oraş. un cutremur năpraznic. în apropierea Curţii Vechi. era prizonier al austriecilor. Abia în 1798. cioplit. meseriaşi şi ţigani din proprietatea mmăstirilor. în curte. la sfîrşitul secolului al XVIIlea şi începutul celui de al XVIII-lea. palatul. este nimicit în parte de un incendiu. în mijlocul marelui pătrat alcătuit de toate 49 clădirile acestea de tot felul. folosit ca spital de către trupele imperiale.. Curtea mişuna de lume: boieri îmbrăcaţi după ultima modă de la Constantinopol. asistă la uriaşul incendiu şi admiră curajul pompierilor. Doamna Reinhard20. Elegantul palat. de un incendiu. în 1718. secretari. S-a dus să locuiască în altă parte. pe vremea cînd Nicolae Mavrocordat. Caragea. şi care i-a păstrat numele. paji. de vreme ce soţia noului consul francez la Iaşi. construit la Bucureşti de Constantin Brîncoveanu. erau admişi să-i sărute mîna sau doar o pulpană a hainei M de sărbătoare. Soarta avea însă să se înverşuneze şi împotriva ei. slugi. îl drege de bine de rău — mai curînd rău. spectacolul ce se înfăţişa privirilor oaspetelui occidental era destul de neobişnuit. în 1716. încet-încet. Aceasta se va dărăpăna. care-şi însoţeşte soţul cu prilejul unei vizite protocolare la domnitorul Ipsilanti. sosit în ajun. fusese distrus.în sala de audienţe. vizitii. Nicolae Mavrocordat n-a găsit cu cale să purceadă la restaurarea palatului. Mînăstirea Mihai Vodă. cărora lumea le va spune crai de Curtea Veche19. în 1802. mai întîi.. era un fel de chioşc turcesc de unde domnul putea să se uite la trecători. de rahat sau de braga (aceştia din . La sfîrşitul anilor 1770. Constantin Ipsilanti.

şi. despre care Alteţa sa spunea că nu se mai satură ascultînd-o. în faţa cărora argaţii plimbau alergînd caii domneşti acoperiţi de valtrapuri cusute cu fir de aur. în alb. Ledoulx. acesta era cît pe-aci să fie făcut bucăţi. am fost prezentat ca să mai spun şi eu ceva." La ceasurile zece dimineaţa. nici neplăcut. Lagarde scrie mai departe: „Nu am auzit răspunsul lui Caragea. trimis de domnitor. cu turban sau calpac pe cap. în verde. iar palatele domneşti . oameni de rînd ai unei mari naţiuni. erau un oraş mai puţin întins şi mai puţin populat decît Bucureştii. pe care nu-l juca decît de două luni. povesteşte Raicevich. în schimb a poruncit cu glas tare să se aducă şerbeturi şi ca50 fele. de unde a zvîrlit cîţiva pumni de rupii peste cerşetorii aceia galonaţi.). se duc să asculte. vin şi cîntă sub fereastra domnitorului. trei cimpoaie şi şase fluiere. care cîntau o muzică îndrăcită. pe care le-am înghiţit în timp ce se vorbea despre evenimentele politice actuale.«. se afla un jilţ. Călăuziţi de ciohodari îmbrăcaţi în livrelele Curţii. neavînd nici o simbrie la Curte în afară de aceste rare chilipiruri şi de darurile primite de anul nou. detaşamente de arnăuţi călare22. în mijlocul curţii. în fund de tot. canapele pentru noi. făcut de „cincizeci de tobe mari." Iaşii. ne-am întors la porţile Palatului. cu barbă sau fără. după cîteva cuvinte fără însemnătate şi nişte răspunsuri la întrebări la fel de neînsemnate. Consulul se urcă însoţit de cancelar. înconjurat cu toată pompa de care fusese în stare. tot alaiul s-a dus la doamna. tras în toate părţile. despre asprimea iernii. de o parte şi de alta. nişte sclave frumoase ne-au adus dulceţuri şi par-fumuri. aşteptau la rînd caleştile şi trăsurile boierilor. în 1813. oameni care. Alteţa sa mi-a făcut cinstea unui zîmbet suav precum cea dintîi picătură de rouă şi. împinşi. în urmă. mi s-a părut destul de interesantă. mulţumite la gîndul că bărbaţii lor se bucură de atîta cinste. cînd n-a mai avut ce vorbi. apoi ne-am desfătat cu sunetele ascuţite ale unei flaşnete. foarte frumuşele. Cînd minunea de minavetă şi-a isprăvit cîntecul. în curtea Palatului. mai la o parte de drumul cel mare pe care se făcea negoţul între Constantinopol şi Europa Centrală. în faţa lui. despre ciuma de la Constantinopol. vine să-l ia pe Ledoulx de acasă. cu chiu cu vai. care se mai află încă la Bucureşti cu prilejul înmînării scrisorilor de acreditare de către consulul Franţei. îi găseau mai mult farmec. am fost duşi în sala tronului. De două ori pe zi.urmă ducînd în spinare un soi de samovare mari de aramă). Consulul a rostit discursul obişnuit despre minunatele legături dintre Franţa şi Sublima Poartă. norocul lui că patru ciohodari voinici l-au luat şi. căci a bombănit ceva foarte încet. sînt întîmpinaţi de un adevărat „huiet de muzică turcească". precum şi despre dragostea deosebită pe care suveranul lui o poartă domnitorului. cu toate că au gusturi alese. aşezat sub un baldachin de catifea cusută cu perle şi cu fir de aur. un echipaj de paradă cu şase cai. neavînd cinstea să fim îmbrăcaţi în haine pline de fireturi. tot atîtea talgere. capitala Moldovei. cît ai clipi. îi scrie el prietenului său Griffith. ne zugrăveşte un tablou viu colorat despre acest talmeş-balmeş oriental: „Ceremonia. se îmbulzeau să capete ceva din ceea ce trebuia să dea consulul nou-venit. meter-haneaua. ne-am pus viaţa în primejdie ca să ajungem la trăsuri. în faţa şi în spatele cortegiului. mi-a dovedit că rolul de rege. îmbrînciţi. ne-am luat rămas bun şi. deoarece imită întocmai primirea solilor la Poartă. îmbrăcaţi în roşu. vin trăsurile francezilor stabiliţi la Bucureşti. pentru consul. l-au urcat în caleaşca. îndeobşte. unde un bărbat bătrîn (este vorba de Caragea — «." Lagarde. Străinii însă. izbiţi de tot felul de neisprăviţi. erau grajdurile. unde au fost luate de la capăt aceleaşi comedii: o găsim înconjurată de fiicele ei şi de cîteva doamne de la Curte. muzicanţii turci. Am văzut cum. nu este nici greu. însă noi. şi autorul adaugă: „Doamnele grecoaice.

. în încăperile de primire. palatul este nimicit de un incendiu. (De altminteri.. cînd ar fi putut avea peste o sută! La rîndul său. domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti. Un tînăr diplomat rus (neamţ de origine). cu o singură aripă văzut din faţă. nu vedeai acolo nimic cu adevărat de soi. în care a locuit prinţul Potemkin cînd a venit în oraşul acesta. covoare orientale. traducătorul lui Raicevich. de obicei atît de critic. de cărămidă şi de piatră. un emigrant francez. pretutindeni. găzduit. Bucureştii. de jur împrejur. părintele iezuit Boskovic. ne arată un interior rînduit şi mobilat în întregime „după moda turcească". Chiar de prin 1762. ca şi la Bucureşti. este mobilat într-un stil pe jumătate oriental.făceau o bună impresie pînă şi vizitatorilor occidentali. Wilkinson. la Bucureşti. Călătorii apuseni se miră cel mai mult de . Palatul fusese construit — preciza Boskovic. mărindu-l şi mobilîndu-l cu un lux neîntrecut. Luminile strălucitoare din încăperi. elegantă şi modernă". atît cele ale bărbaţilor. Nu acelaşi lucru se putea spune despre adunătura pestriţă făcută în grabă de Caragea. cu mare faimă prin ţinuturile acestea". evocă petrecerile date în cinstea trimişilor celor două puteri: „Sosirea acestor trimişi şi deschiderea convorbirilor în vederea încheierii păcii au prilejuit o mulţime de serbări şi de baluri în palatul Ipsilanti [. măsuţe joase şi. în stil neoclasic occidental. cu parter şi un singur cat. îl găsise frumos. Iatacurile doamnelor nu erau la un loc cu cele ale bărbaţilor. interiorul palatului mare şi impunător. se ajungea pe o scară monumentală împodobită cu „sculpturi de valoare".. în 1809. după părerea sa. consulul britanic. banchete. nu mi-a fost greu să mă uit pe îndelete la bogăţia veşmintelor de tot felul. care călătoreşte în Moldova. între 1803 şi 1806. scrie: „Palatul domnitorului este clădirea cea mai mare din tot oraşul. mai aproape de Constantinopol decît Iaşii. în palatul de vară al domnitorului. divanuri late fls-a lungul pereţilor. după ce „Curtea Nouă" fusese distrusă de foc. este mazilit de către Poartă. Mazilirea lui (o dată cu cea a lui Constantin Ipsilanti la Bucureşti) va sluji drept pretext războiului ruso-turc din 1806-1812.. cu prilejul tratativelor de pace 51 dintre Rusia şi Turcia. pe jumătate european şi este destul de mare ca să poată găzdui. pentru femei.]. în mai multe rînduri. în 1813. decoraţia şi mobilierul măreţe: „o adevărată locuinţă de suveran. care vizitează Iaşii în 1791. fără nici o greutate. ca şi pentru cele menite Cancelariei Ţării". Alexandru Moruzi îl reconstruieşte. era un om tare iscusit. Din odaia în care stăteam eu. găseşte că locul este încîntător. mai nici o mobilă europenească. era vorba de o clădire mare. spaţios şi bine mobilat. 52 Cele cîteva descrieri ale palatului domnesc din Bucureşti." Dar. de-a lungul veacului. Mai era şi un al doilea palat. contele de Moriolles. este plăcut impresionat de palatul domnesc: „Cea mai frumoasă clădire din oraş este palatul domnitorului Ipsi-lanti. Nu va locui niciodată în el: cu cîteva zile înainte de data inaugurării. împreună cu trimisul Angliei. împreună cu un mare senior polonez. cît şi cele aie femeilor poftiţi la aceste serbări. pe care le avem de la sflrşitul epocii fanariote. — „de vestitul Grigore Ghica. uneori pe două sau trei laturi. Joseph Christian von Struve. Atîta doar că. sînt grădini şi curţi. minunatele concerte ce au putut fi auzite acolo au fost pentru mine tot ce văzusem eu mai frumos vreodată." Mai departe. în apropiere de palat. la ambele.) în afară de mulţimea covoarelor scumpe. peste o mie de inşi. „se făcuse prea mult pentru sălile cele mari de ceremonii. Potrivit unei note a lui Lejeune. fuseseră întotdeauna un oraş mai oriental decît capitala moldovenească. încît palatul nu avea decît şaptezeci de încăperi." în sfîrşit.

fiecare ducînd în mînă un fel de căţuie plină cu jar peste care presară praf de chihlimbar. în îmbrăcămintea domnitorului şi a boierilor. meşi. căptuşită cu blană iarna. subţire vara. urmat de un al doilea şerbegiu. în picioare. urmat de un al doilea cafegiu. feregeaua sau mai somptuosul biniş. se purta o haină scurtă de catifea brodată cu aţă de mătase. de asemenea. cu sau fără găitane. vine marele cafegiu. de culoare albă (doar pentru domnitor. chiar şi boierii. Uitau că se află în Orient. aflat în slujba noastră. este grăitoare. Toţi străinii se miră. In sfîrşit. încălţăminte etc. de culoare galbenă. căzînd pînă la glezne. pentru boieri fiind mai totdeauna roşu). cu fundul rotund sau aproape triunghiular. folosesc nişte călimări făcute de obicei din aramă. şalvarii sau ciacşîrii. la curte. cînd domnitorul se trezeşte din somn: cel dintîi intră în odaia domnitorului marele şerbegiu (şerbegi-başo). un pumnal lung bătut cu nestemate. La drept vorbind. foarte decoltate. tivită cu samur de jur împrejur şi. Femeile poartă şi ele pe dedesubt şalvari (cel mai adesea. sau peste care erau legaţi. m-a încredinţat că te obişnuieşti repede să scrii pe genunchi. căptuşită. şi. roşii şi umflaţi. iar eu am vrut să ştiu cum trebuie să stai cînd scrii scrisori. toţi de origine turcească. pe la 1800. cu blană. secretarii. o haină lungă. a doua zi după ce a sosit la Bucureşti. Pe deasupra. Copiştii. după el. care aduce lulelele şi narghilelele.. fermeneaua. de pildă cămaşă. un ilic din catifea .. cu mîneci largi. un anteriu prins în faţă cu agrafe. mulţimea de slugi. dar şi a celor de seamă. cînd ieşea din casă. urmat de un al doilea ciubucciu. Doamna Reinhard îi scria mamei sale: „M-am dus să văd odăile în care aveam să locuim. venea anteriul. cel mai adesea de satin cu flori. înnodat de cîteva ori dinainte. care duce pe o tavă de argint ceaşca cu cafea. o haină largă de postav.. ghete uşoare sau. aşa cum vom vedea).. ceva mai largă spre vîrf. la mîne-cile despicate. demnitarul care se îngrijeşte de dulceţuri. hangerul. căciulă înaltă de samur. nişte cămăşi din mătase. Procesiunea este încheiată de patru fete frumoase din suita Doamnei. Cei mai mulţi habar n-aveau cum stau lucrurile în Seraiul de la Constantinopol. îmbrăcămintea femeilor.. atît la domnitor. cel mai adesea. cît şi la boieri. văzînd. sau brodată ori cusută cu fir de argint. în care erau băgaţi. încălţaţi peste nişte ciorapi din pielea cea mai fină. după aceea. Se scrie pe genunchi sau stînd pe vine ori lungit pe divan.faptul că nu sînt nicăieri mese sau birouri de scris. papuci cu vîrful întors în sus. spre marea mea mirare. Domnul de Saint-Luce. nu se deosebeşte prea mult de cea a bărbaţilor. Influenţa orientală se vede însă cel mai tare în îmbrăcăminte. care duce tava cu dulciuri: şerbet de trandafiri sau de vişine etc. în 1806. veşmînt. cu un mîner lung pe care îl înfig la brîu. Peste cămaşa subţire de mătase sau de in.. nu mai era nimic. Peste anteriu.. din catifea) şi papuci. Aproape toţi ceilalţi termeni privitori la îmbrăcăminte — şi ar putea fi citaţi cu zecile — vin din Orient. doar cîţiva termeni generici mai ţin de vechiul fond al limbii. marele ciubucciu. şi încins cu un şal scump adus din India. şi inutilitatea celor mai multe dintre ele trezesc numaidecît comentariile călătorilor apuseni. iarna. fară ca vreuna să aibă cine ştie ce treabă de făcut. de sus pînă jos. Simpla enumerare a acestor termeni. Un document de pe vremea lui Alexandru Moruzi (a domnit 1793-1796 şi 1799-1801) ne înfăţişează în amănunţime ceremonia de dimineaţă. mi s-au părut foarte goale: în afară de nişte divanuri. nici măcar o oglindă: soţul meu cerea stăruitor o masă de scris. La brîu. numai cei ce slujesc domnitorului îşi îngăduie luxul unui portofel". Domnitorul poartă pe cap un işlic. Această înmulţire a treburilor de făcut 53 (a celor mărunte. deschisă în faţă.

mult mai tîrziu. secretari. Mai mult decît atît: dacă dăm crezare unei tradiţii orale. Antonio Măria del Chiaro. postav şi mătase ca să se îmbrace după moda ţării şi să fie la adăpost de privirile pline de ură ale turcilor. Curtea domnitorilor munteni sau moldoveni n-a avut întotdeauna înfăţişarea aceasta orientală. Iar dacă. Acel voievod din neamul Basarabilor 54 (sau vreo radă?).brodată. în 1672. care sosesc zilnic pe aici şi care nu văd cu ochi buni veşmintele şi porturile ce sînt altfel decît ale lor". imitate după curtea angevină din Ungaria. ţinuta domnitorilor şi a boierilor se inspiră din costumul marilor dregători unguri sau polonezi — cu unele elemente bizantine în hainele de ceremonie. adică. Atunci cînd Grigore I Ghica. n-ar simţi ceea ce te face să simţi amestecul caraghios dintre grotescul ceremoniei şi vulgaritatea purtătorilor. slujnice roabe se îmbracă „turceşte". luptători în ostile lui Carol XII.. atunci cînd nu aveau diademe sau o clă-dăraie de panglici şi giuvaieruri prinse cu iscusinţă. frescele ce împodobeau turnul Colţei din Bucureşti ar fi fost răzuite. printre care şi britanicul Thornton. ceauşi. Multă vreme.. care supraveghează cu grijă purtarea domnitorilor români. în 1807. vrednic de ură în prostia supărătoare". străjeri arnăuţi. din porunca Porţii. cînd veşmintele orientale nu mai sînt purtate decît de „cei rămaşi credincioşi vechilor obiceiuri". un Raoul Perrin va socoti că acest costum este „bogat şi măreţ". a Seraiului din Constantinopol. îşi lasă barbă şi mustăţi şi poartă caftan şi işlic de blană. In 1742. întrucît reprezentau soldaţi în uniforme suedeze! (Turnul acesta de pîndă fusese ridicat la începutul secolului al XVIIIlea prin grija marelui spătar Mihai Cantacuzino şi cu sprijinul cîtorva boieri. să nu ne mirăm dacă viermuiala aceasta orientală aminteşte călătorului occidental replica. este din ce în ce mai primejdios să doreşti să imiţi Occidentul. nişte bonete care se asemănau destul de mult cu heninul medieval. nu văd în aceste obiceiuri decît partea lor ciudată şi caraghioasă. tivit cu hermină sau samur. scrie el. feregeaua sau binişul. îndeobşte. din veacul al XlV-lea. ar trebui să fie de o mare nepăsare dacă. să umbli îmbrăcat „europeneşte": turcii. aceasta se grăbeşte să renunţe la hainele ei occidentale. toată lumea. văd cu ochi răi pînă şi hainele celor cîţiva occidentali care se învîrtesc în jurul domnitorului: medici. turcii au luat de la Bizanţ). foarte probabil. iar cînd ieşeau din casă. alţii. Ceva mai tîrziu. purtau. Dar. uitîndu-se la această Curte. este îmbrăcat cu veşminte precum cele occidentale. şi-şi aduce nevasta de la Veneţia. secretari-tăl-maci. prin anii 1830. se întoarce din exil. în jurul Domnitorului. un florentin care a fost secretarul lui Constantin Brîncoveanu. găsit într-un mormînt în Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. pe măsură ce stăpînirea turcească se face tot mai simţită în Principate. chiar dacă eşti rezident străin. povesteşte că „străinul chemat în Principate primeşte. ciohodari. pe la începutul secolului al XVIII-lea. . la Paşti. în artă şi în bucătărie. boieri. „Privitorul european. se pare că nu este prudent.) Aşa stînd lucrurile. printre care şi un Colţea. Pe cap. venind să stea mai mult timp la Iaşi. în 55 mic. pictorul elveţian Liotard. reintrat în graţiile sultanului. preceptori. anunţînd de pe atunci moda turcească (deoarece nu trebuie uitat tot ce. paji. de vreme ce la Curte. uluitor de bine păstrat. în îmbrăcăminte. dintre ceea ce te îngreţoşează în linguşeală şi ceea ce este vrednic de dispreţ în mîndria deşartă.

scrie el. uneori în sens laudativ: un bun gospodar. care o scrisese în stilul folosit de el faţă de propriii consuli: „Domnule Prinţ al Moldovei. stăruie şi el asupra atotputerniciei domnitorilor: „cu toate că în Ţara Românească şi Moldova despotul are o situaţie nesigură. figurase în Evul Mediu în titlul slavonesc dat domnitorilor Moldovei şi Munteniei în expresia pleonastică „voievoda gospodar". putere ce mergea pînă la dreptul de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi. [. începînd cu secolul al XVIIIlea. Curtea austriacă şi cea rusească. în schimb. să-i socotească pe domnitorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti ca pe nişte simpli guvernatori de provincie. însă niciodată nu a intrat în limbajul curent. Cu toate acestea. unde gospodar înseamnă. cîte doi ducaţi". Termenul.. la Iaşi pe un anume maior von Seidlitz care.Românii dădeau domnitorului lor titlul de domn sau voievod.. scrisă în aceşti termeni pomposi din cale-afară. „cîştigînd. iar bunăvoinţa regelui Prusiei îi ajută la fel de mult ca şi cea a regelui 56 Chinei. generalul de Bawr (german care slujise în armata rusă în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774)23.. Regele Prusiei ar face mult mai bine să dea cămăşi consulilor săi. să-i zică prinţ şi alteţă serenissimă. înălţat numai datorită uneltirilor grecilor. catadicseau. în cele din urmă. unul din origine latină (dominus). (De fapt. înalţi şi puternici cîrmuitori ai regatelor Moldovei şi Ţării Româneşti. despre care internun-ţiul. ea nu s-a atins de legile şi obiceiurile locului şi nu a ştirbit puterea absolută a domnitorului.] Sublima Poartă le zice: judecători ai pricinilor. după cum le va fi bunăvoinţa faţă de slujitorii şi consulii lui. D'Hauterive. în notele sale. şi nu voi pierde nici un prilej de a vă dovedi bunăvoinţa mea. Prusia. atîta vreme cît domneşte. . banilor şi ocrotirii Porţii Otomane. pesemne în amintirea vremurilor cînd aceste ţări erau independente. celălalt de origine slavă (yoievo-da). el numea domnitorii. cît şi de povestirile străinilor. la fiecare cal. au dat adesea. un ţăran stăpîn pe gospodăria lui. De fapt. şi pe care un alt intrigant îl poate pierde . ci un simplu funcţionar. în acel moment. este vorba de cineva care nu se trage din neam mare şi care nu are nici un har. Străinii. era de părere că: „toate acestea îi deosebesc pe prinţii din ţările române de alţii. viziri şi paşi. lumini strălucitoare printre cei ce urmează credinţa în Isus. foarte adesea. nu avea la Iaşi un consul." O scrisoare de la marele vizir. Raicevich. vorbeşte ca despre un încurcălume şi un beţiv." „Adevărul este că. este totuşi suveran. Consulul Austriei. domnitorilor Ţării Româneşti şi ai Moldovei titlul de hospodar. baronul von Herbert-Rathkeal. d'Hauterive îl găsise. vă felicit etc. decît să-şi dăruiască bunăvoinţa unor prinţi care nu-i cer nimic şi care au dreptul sâ-l pună să plătească taxe vamale de cinci sau trei la sută. cînd se adresau hospodarului. le lăsa totuşi acestora toate atributele suveranităţii. Un foarte bun observator. este nemulţumit dacă un suveran străin nu face această politeţe: „Ne-am înţeles să le spunem Alteţă Serenissimă hospodarilor din cele două provincii. căpetenie de oşti — termen întîlnit pînă astăzi la polonezi şi la sîrbi pentru a desemna comandanţi militari sau guvernatori de provincie. sub forma gospodar." Este limpede că d'Hauterive nu-l avea la suflet pe regele Prusiei. care nu se bucură de asemenea drepturi".) Spusele lui d'Hauterive despre puterea domnitorului sînt întărite atît de documentele interne. şase sau şapte mii de cai. deşi un hospodar al Moldovei plăteşte tribut la Poartă şi nu domneşte o veşnicie în provincia lui. că. Deşi Poarta înclina. cum se ştie. cumpăra. pentru remonta cavaleriei prusace. luîndu-se după ruşi. începînd cu secolul al XVIII-lea. în fiecare an. în afară de acela de a declara război şi de a bate monedă. a sosit chiar în ziua cînd i se adusese domnitorului o scrisoare trimisă de regele Prusiei. care i le cer. deşi turcul apăsa ţara din punct de vedere economic şi..

Exista. cu ajutorul unui sfat domnesc (de notat alăturarea unui cuvînt latinesc de unul slav. acestea. în feudalitatea moldovenească. iar domnitorii asupra persoanei supuşilor." Şi în altă parte: „Se pare. cele două puteri ce decurg din alcătuirea ei de început nu se exercită asupra aceluiaşi obiect. încît boierii. nu se află totuşi o cîrmuire mai despotică decît cea a acestor doi domnitori. şi. mari dregători. ceilalţi viaţa oamenilor. se teme de boieri. * Domnitorul cîrmuia. aşa cum vom vedea examinînd lucrurile de aproape. probabil. să nu uităm însă că. faţă de supuşi. trecînd prin Bizanţ. sfat. dar care tremurau la gîndul de a nu fi pe placul supuşilor lor. Despotul acesta se înfăţişează supuşilor. cel mai adesea. Boierii tremură în faţa domnitorului? Da. fiindcă. Unii au pămîntul. de pildă vistier (din latinescul vestiarius). un adevărat partaj al dreptului de proprietate între moşier şi ţăranul dijmaş. luate însă. în orice clipă. Oricît de subtilă ar fi această distincţie. domnitorul se teme de boieri din două motive: mai întîi. la noi. sau comis (comes). el nu poate nici să împartă dreptatea. aşa-zisa „hainie". ce-i drept. ea are totuşi limite. de obicei. că o autoritate absolută n-ar fi trebuit să se împace atît de multă vreme cu nişte privilegii absolute. nu aici se află adevărata explicaţie. ţinea seama de el — mai ales cînd era vorba de o trădare. să strîngă dările. fiindcă." Oricît de absolută pare puterea aceasta. pînă la introducerea unei legislaţii de inspiraţie occidentală. cei mai mulţi dintre ei aveau un departament ministerial. îl pot duce la pierzanie. „ca să zicem aşa. avînd aceeaşi etimologie cu sovietl) 58 Sfatul era alcătuit dintr-un mic număr de înalţi demnitari. dar şi domnitorul. apoi. Domnitorul păstrase un fel de ius eminens asupra tuturor moşiilor şi. pentru a intra la audienţa mult rîvnită. prima dintre ele fiind puterea de fapt a marilor boieri. Degeaba îşi aduce el de la Constantinopol clientela şi neamurile. la rîndul său. se înfăţişează cu toată măreţia şi strălucirea unui suveran. boierii au primit de la ea o putere aproape absolută asupra bunurilor. nu este exact să se spună că boierii aveau „o putere aproape absolută asupra bunurilor". Domnitorii pot face ce vor cu averea şi cu viaţa supuşilor. nici. Şi d'Hauterive remarcă aceasta: „Am întîlnit oameni care căpătaseră dreptul să exercite o putere fără margini. au pierdut. cînd se duc la el. Dregătoria cea mai înaltă. domnitorii exercită autoritatea supremă şi. degeaba le dă dregătorii şi tot felul de venituri: fără boierii pămînteni. Numai cîtorva boieri. spătar (cel ce poartă sabia domnitorului la festivităţi) şi chiar. le este îngăduit să-i sărute mîna. care au nenorocirea să trăiască sub un astfel de jug. nici să administreze provinciile. fâcîndu-şi cruce şi rugîndu-se la Dumnezeu să-i ocrotească. care aveau s-o îngrădească tocmai în esenţa ei. mai cu seamă — mai cu seamă! —. domnitorul nu poate cîrmui. prin tradiţie. Pe de o parte. I-am văzut pe mulţi dintre ei deschizînd uşa. De altfel." Iar mai departe: „într-un cuvînt.zvîrlindu-l în nimicnicia de unde a venit. însă unii nu făceau parte decît din sfat — astăzi am spune: miniştri fără portofoliu. cea de mare ban al Cra-iovei. Aşadar. în româna veche sveat. dreptul de a se domoli una prin cealaltă şi amîndouă au scăpat din frîul legii". tremură şi se poartă cum nu se poate mai slugarnic. din împărţirea celor două jurisdicţii extreme. i se sărută piciorul sau pul57 pana hainei. printr-un intermediar slav. în principiu. de la Roma. fără ei. cu atîta semeţie. dacă era cazul. din avară prin . dintre cei mai de seamă. prin uneltirile lor pe lîngă Poartă. era de origine ungurească (unde venea. Rangurile lor se trăgeau uneori din Bizanţ: logofăt (cancelar).

Atunci cînd sfatul se aduna pentru a împărţi dreptatea. comisul sau marele scutier. aga. pe deasupra celor. banii de Severin. el lua numele de divan. un fel de ministru de interne şi de judecător peste toată ţara. venea marele vornic. rechiziţii şi să ridice dări din Oltenia. oamenilor de valoare aflaţi la ananghie. avea să fie un logofăt al Ţării de Sus şi un logofăt al Ţării de Jos. Ţara de Sus cuprindea jumătatea de la miazănoapte a ţinutului. Adevăraţi viceregi. guvernatorul unei fortăreţe de la graniţă. un soi de prefect de poliţie. După vornic. care credea că are dreptul să facă. prin maghiară. vornicul de Ţara de Sus şi vornicul de Ţara de Jos. în provincia lor. în ordine: marele ban al Craiovei. venea marele logofăt. . După marele ban. încă şi mai recentă (1796-1797). marele ban nu este. lada cu banii meniţi a fi daţi ca ajutor văduvelor. jumătatea de la miazăzi. oricînd şi sub ameninţare. existase dintotdea-una). Din 1716. La începutul secolului al XlX-lea. ci era reprezentat de un caimacam sau locţiitor. Bosnia şi Croaţia fiind un fel de viceregi în ţinuturi de graniţă ale Ungariei. Ţara de Jos. şi. răspunzător de mesele domnitorului. atît bisericesc. erau doi vornici (ceea ce. logofătul de obiceiuri. de preoţi şi de boierii de curînd ajunşi în slujbe. pe care Ţara Românească le vărsa Porţii. (Se spunea că măsura fusese luată ca să-l ferească pe ban de cererile necontenite şi tot mai mari ale paşei din 59 Vidin. din neamuri înrudite cu Basarabii. se bucurau de o cvasineatîrnare.intermediar croat). Kretzulescu). şeful cancelariei. căpetenia oştilor în Moldova. sfatul domnesc nu mai numără decît doisprezece membri. cele şase judeţe din răsărit. decît cel din-tîi din marii dregători ai ţării. cu toate că titlul lor purta în faţă „mare". serdarul. paharnicul. în ciuda deselor schimbări. Brîncoveanu. căci fusese creat de Alexandru Ipsilanti pe la 1780. care întocmea actele domneşti şi punea pe ele peceţile statului. marii bani s-au tras. multă vreme. Membrii sfatului domnesc erau. cel de-al doilea. pîrcălab (Burggraf). marele ban este luat dintr-un număr mic de familii (printre care Ghica. rangul lor fiind ţinut la mare preţ. care se află în fruntea sfatului cînd domnitorul este de faţă. ca să-i deosebească de boierii care-l primiseră de la domnitor ca simplu titlu nobiliar — aşa era clucerul. cel dintîi avînd în grijă cele şase judeţe dinspre apus. Totuşi. în sfîrşit. era de origine polono-ucraineană (deformare a cuvîntului german Hauptmanri). aşadar. atît de apăsătoare. banii veneau din „darurile gratuite" făcute de Mitropolie. din 1761. stolnicul (cel ce tăia carnea la masa Domnului). în Ţara Românească. pe vremuri guvernator al Olteniei. toţi boieri de primul rang. Hatman sau hetman. Mai recent. în Muntenia. orfanilor. armasul. căpetenia artileriei şi mai marele peste temniţe. Filipescu. cît şi laic. în afara jurisdicţiei marelui ban. în Moldova comandantul cavaleriei. tot din germană. boieri divaniţi sau divanişti — boieri din divan. cel ce răspundea de aprovizionarea Curţii. toţi ceilalţi demnitari tradiţionali au fost coborîţi la un rang secundar.) In vremea care ne interesează pe noi. care are în grijă „cutia". însărcinat cu întocmirea şi scrierea tuturor regulilor ce ţin de dreptul cutumiar. Tot o creaţie a lui Alexandru Ipsilanti. din turceşte. cînd a avut loc o reformă a lui Constantin Mavrocordat. Văcărescu. marele ban nu mai stătea la Craiova. în Ţara Românească comandantul jandarmeriei călare etc. de episcopi. reforma lui Constantin Mavrocordat a introdus dualitatea: pe viitor. în prezenţa domnitorului. Şi aici. căci aveau sfat (divan) separat şi dreptul de a osîndi la moarte. în Moldova. în Moldova. este vornicul de cutie.

polis. paharnic. titlu împrumutat de la moldoveni. stolnic etc. spre deosebire de Franţa. la sfîrşitul epocii fanariote. îl ducea pe tînărul boier. unde. de cînd armata naţională a fost desfiinţată. „primii cinci". Apoi. tot de argint. bineînţeles. însă. vistiernic şi postelnic — ar veni termenul protipendadă. la noi.După el. <a rîndul lor. marele vornic. (De la micul grup alcătuit de către primii cinci dregători ai Moldovei — marele logofăt. stînd în picioare lîngă domnitor în timpul audienţelor. ca al doilea sau al treilea secretar (logofăt). dusese instabilitatea la culme — o adevărată instabilitate instituţională! Pentru a satisface un număr cît mai mare de cereri şi a umple vistieria Domnitorului. în mod excepţional. din gr. Dar. vornic şi mare logofăt. pînă la înaltele dregătorii de hatman. Ceilalţi dregători sînt. în vremea fanarioţilor. care.. negoţul cu dregătoriile este generalizat şi el. în general. vornic şi. în Moldova. aceiaşi ca şi în Ţara Românească. stolnic. şi în ierarhia bisericească. Totul.) Boierii urcau. venea marele postelnic. mare ban. corespunzînd însă rolului ceva mai modest de procuror în 60 Divanul domnesc. un model de înaintare în slujbă ar fi fost următorul: comis. postelnicul. un şef de protocol şi totodată mijlocitorul dintre domnitor şi ceilalţi miniştri. anumite înalte dregătorii sînt tot mai mult apanajul rudelor sau al „clienţilor" domnitorului. care conduce sfatul în lipsa domnitorului. cu timpul. unde nu există ban (titlul există. Boierii îşi cumpără dregătoria de la domnitor şi. Să-l ascultăm tot pe Langeron (sîntem în timpul războiului ruso-turc din 1806—1812): . uneori cu întreruperi datorate arbitrarului domnitorilor sau duşmăniei lor mărturisite. însărcinat cu strînsul dărilor de la străini. oraş). al cărui rang protocolar nu avea nimic de-a face cu însemnătatea lui reală (nu lua parte nici măcar la judecăţile din Divan). La aceeaşi vreme. nu mai are în subordine decît o mînă de mercenari. era un fel de ministru cu relaţiile externe. la stabilitatea şi independenţa lor —. însemnul dregătoriei lui era un baston lung de argint. sub Vechiul Regim. în sfîrşit. deşi era ultimul în ierarhie. după cum vom vedea. înalţii slujbaşi. altădată comandant al oştirilor. vînd dregătoriile de slujbaşi sau de prefecţi (isprav61 nici). rangul cel mai înalt este cel de logofăt. Venea apoi marele vistiernic sau trezorier. ispravnicii şi administratorii să nu stea în funcţie decît un an. şi un vornic de politie (gr. negoţul acesta. în vreme ce spătarul este un boier de un rang mult mai mărunt şi fără funcţie reală. treptele ierarhiei. cu o măciulie mare. logofăt. care. de pildă. cursus honorum. „sistemul" impune ca dregătorii. întotdeauna un grec). însă el desemnează un boier de rang inferior şi fără -funcţie definită). de arnăuţi şi de jandarmi pentru păstrarea ordinii. marele hatman. juca de fapt un rol de prim-plan. sau a ceea ce mai rămăsese din ele. Aşa cum domnitorul îşi cumpără tronul plătind bani grei. într-o perioadă de douăzeci de ani. de la anumite slujbe neînsemnate. în Moldova. aşteaptă. în Ţara Românească. negoţul cu dregătoriile dusese la moştenirea unora din ele — prin urmare. în secolul al XVIII-lea. după un hatman de divan. sau mai curînd pîn-desc un nou prilej. Străinii descoperă acest sistem cu nedumerire. atî-ta doar că hatmanul este într-adevăr căpetenia oştilor. Ales dintre rudele sau persoanele apropiate domnitorului (sub regimul fanariot. de la vîrful pînă la baza piramidei administrative — şi chiar. aduşi direct de la Constantinopol. marele spătar.

mult mai bune.) de către grecii din Fanar. fără ruşine şi chiar fără să se ferească. sau că vor fi pedepsiţi. sau scornesc cine ştie ce fărădelege pe socoteala oamenilor bogaţi ca să-i despoaie de avutul lor. adesea.). Judecătorii sau logofeţii deschid procese. ruinat. Dacă ţăranul se încumetă să se opună sau să se plîngă de aceste jecmăneli. Aici. civile sau penale. grînele. arunci vine la Bucureşti. iar treburile acestea cinstite îi aduc vreo 15-20 000 de ducaţi pe an. care nu sînt niciodată uitate. se îmbogăţeşte din nou de pe urma ei. Prăzile." Este greu să mai adăugăm ceva la acest rechizitoriu. Cel mai neînsemnat loc de ispravnic aduce 7-8 000 de ducaţi pe an. Cuvintele ordine. căci aceasta nu se întîmplă niciodată. onoare sînt adesea uitate în Ţara Românească. în scurt timp. de zece ori mai mare şi împarte suma cu membrii Divanului. căci nici aceasta nu se întîmplă. ca şi în Rusia. Spătarul ţine o armată de arnăuţi ca să urmărească şi să prindă tîl-harii ce mişună pe drumuri şi în păduri: dar tocmai arnăuţii sînt cei ce fură şi ucid. ca să vină iar în capitală şi să trăiască tot pe picior mare. Să ne încumetăm totuşi să spunem că anii de război şi de nesiguranţă acceleraseră mult un proces de descompunere. dar. iar cîştigul îl împart adesea cu spătarul. cinste. mai cumpără o slujbă. toate slujbele se cumpără. furturile. Şeful poliţiei din Bucureşti se numeşte aga. unde se dedă unui lux neînfrînat şi de prost gust. trebuie s-o părăsească sau s-o lase altuia — căci încă un abuz al acestei cumplite cîrmuiri este ca un slujbaş să nu stea niciodată mai mult de un an într-o slujbă.„Nici o descriere nu se poate apropia de adevăr cînd este vorba să-i înfăţişeze pe slujbaşii din Ţara Românească. este întemniţat. Acesta este cercul vicios al boierilor din Ţara Românească. după doi ani de stat degeaba. Fiecare slujbă.. dar de mică însemnătate. omul se uită cum îi sînt schingiuiţi nevasta şi copiii. numit. adică se plăteşte dreptul de a săvîrşi orice crimă fără a fi pedepsit.n. mai mari sau mai mici. Ispravnicii aceştia sînt adevăraţi despoţi în jurisdicţiile lor şi nu se tem că li se va cere socoteala. îl îmbogăţeşte pe cel care o cumpără. acesta poate cîştiga 15 000 de ducaţi într-un an.n. risipeşte la iuţeală rodul jafurilor sale şi. Fiecare familie trebuie să plătească la Divan o dajdie oarecare: ispravnicul o face de două ori. confiscarea grînelor nu sînt decît mijloace oarecare. folosite mereu. aflat oricum în fază înaintată — dar şi că un comandant al trupelor de ocupaţie nu are cum să fie un observator cu totul nepărtinitor. spune el mai departe. mulţi boieri din Ţara Românească au josnicia acestora. Mai înrîuriţi (decît boierii moldoveni — n. el este cel ce-i ocroteşte pe hoţi. de la fiecare ţăran. ispravnic. vitele. cruzimea slujbaşilor munteni nu sînt o taină pentru nimeni şi nici măcar ei nu caută să le acopere în vreun fel: cumpărarea proceselor. căci un mare număr se află stabiliţi la Bucureşti.. de patru. moare în chinuri. „De altfel. dreptate. după veniturile pe care le pot aduce boierilor care le cumpără de la membrii Divanului. cel care ascunde prada. deoarece superiorii pot fi cumpăraţi. bătut şi schingiuit în aşa fel încît. fiecare judeţ fiind cîrmuit de un administrator. banii. Aceste dregătorii au 62 preţuri. după un an. Dar despre grozăviile acestea a mai fost vorba. Iau. lăcomia lor. Dacă treburile merg bine. oricare ar fi ea. ticăloşia — acesta este cuvîntul potrivit — îndurerează şi umple omenirea de silă. Ţara este împărţită în judeţe. sau. cînd călăii sînt şi mai cruzi. Există altele. cît pe seama cîrmuirii . Uneori. cruzimea lor şi totodată credinţa pe care o au ei faţă de turci (vom vedea mai departe cum trebuie să judecăm această idee fixă a lui Langeron — n. ticăloşia locuitorilor aş pune-o nu atît pe seama propriilor lor porniri. Nemăsurata lor imoralitate.

pentru pricinile bisericeşti. Cele două Principate erau împărţite în judeţe. în general. Poate că boierii sînt mai curînd de plîns decît de osîndit. vornicul din Ţara de Sus aduna (spune Fotino) 53 500 de lei pe an. plouă cu amenzi pînă ce împricinaţii nu mai au de nici unele! Există posibilitatea de a face apel la Divanul domnitorului. La mijlocul secolului al XVIII-lea. Rezultatul nu s-a lăsat aşteptat: slujbaşii au încasat. blînzi. înfiinţînd la Bucureşti patru înalte instanţe (sau departamente). cea din Ialomiţa. se constată că ispravnicii au mai departe controlul asupra tuturor proceselor. de vreme ce. fiscale şi judiciare. patruzeci de ani mai tîrziu. mai puternică. Un fapt vrednic de reţinut: judeţele şiau păstrat numele şi. la judecata Mitropoliei. ar ajunge foarte repede la ceea ce sînt celelalte neamuri şi poate chiar mai departe decît multe dintre ele. Domnitorul trecea. veniturile obişnuite ale marilor dregători. pe deasupra. însă rezistenţa pasivă a ispravnicilor a fost. de bună seamă. sistemul dualist a fost extins şi în judeţe: vor fi. precum şi preţul la care se vindea o prefectură oarecare din regiunea de munte (yătăşie de plai): cea din Dîmboviţa. din care unul pentru faptele penale (numit. la Bucureşti. o parte din îndatoririle sale judecătoreşti asupra Divanului. curînd. ori. cu foarte puţine excepţii. Drept care. îngăduise domnitorului să dubleze numeroşi ispravnici băştinaşi cu greci credincioşi lui. cît şi aşa-nu-mitul „havaiet". iar la munte. în 1775. doi ispravnici (prefecţi) în fiecare judeţ. chiar prea sfioşi. plai. Constantin Mavrocordat încercase să instaureze salarizarea tuturor slujbelor. în total. celelalte trei pentru treburile civile şi comerciale. pe viitor. Un autor din epocă. sub care gem Moldova şi Ţara Românească.. şaisprezece — de mai mică întindere. la cîmpie. limitele pe care le-au avut în Evul Mediu. judeţele erau împărţite în subprefecturi. funcţionau şase tribunale specializate. plasă. cu toată nevinovăţia. 4 000 de lei. 500 de lei pe lună. numite. în Moldova. în ultima parte a regimului fanariot. Dionisie Fotino24. Dacă ar avea alte pilde decît cele pe care le au 63 necontenit. un termen care. într-un jargon jumătate grecesc. după pierderea Bucovinei în 1775 şi a Basarabiei în 1812. cea din Cîineni. 14 000 (Cîinenii erau un post de vamă foarte important către Transilvania şi Austria!). iar cel din Ţara de Jos 63 000 de lei şi. au multa minte şi se pricep la afaceri. ceea ce trebuie pus tot pe seama spaimei stîrnite de sabia turcească pe care o simt tot timpul atîrnată deasupra capului lor. atîta vreme cît vor fi sclavii unui neam de monştri neştiutori şi fanatici. 3 000 de lei. în Muntenia erau şaptesprezece (dintre care cinci în Oltenia sau. 4 000 de lei. o reformă judiciară. sînt de treabă. în vremea de care ne ocupăm. de pildă. care avea dreptul să judece orice . de obicei. asupritoare şi sălbatice. jumă64 ţaţe franţuzesc „departamentul de cremenalion"!). arată. însă. La rîndul lor. dacă ar fi mai învăţaţi şi mai civilizaţi. vor rămîne pururea ceea ce sînt acum.lacome. însemna judecată şi totodată jurisdicţia unui jude. Alexandru Ipsilanti începuse. adică tot soiul de plocoane şi bacşişuri. Mica Muntenie). sau chiar la acela al marelui ban al Craiovei. în limba română veche. Lucru foarte lesne de înţeles! — încasarea amenzilor este una din principalele lor surse de venit. înfiinţase. cea din Nucşoara. tribunale civile în judeţe. fapt ce. pentru străini. iar unii înalţi dregători aveau o competenţă judiciară proprie: marele vornic. ei ar fi cu totul altfel decît ceea ce sînt acum. de asemenea. în timp ce. atît salariul." Cumpărarea şi vînzarea dregătoriilor căpătau un caracter aproape legal. Sub o altă cîrmuire decît acest nesăbuit şi crunt despotism turcesc. Ispravnicii cumulau funcţiile administrative..

să-l întrebe dacă stăruie în hotărîrea de a vărsa sînge omenesc. domn al Ţării Româneşti (sau al Moldovei)". formula diplomatică a hrisoavelor domneşti a inclus întotdeauna formula „X. omenoşi. Răufăcătorii sînt mai totdeauna ţigani. Tăierea mîinii putea fi întîlnită la recidivişti — ca în dreptul musulman —. Am văzut mai înainte limitele reale ale absolutismului politic al domnitorului. împotriva hotărîrilor lui.. nu fusese socotit la adevărata lui valoare25: Adunarea Stărilor. adică un număr oarecare de lovituri cu nuielele la tălpi (de la gr. unde viaţa cuiva ţine de voinţa unui singur om sau de a unui mic număr de oameni.. spre marea mea bucurie. un consens naţional. de obicei. cu deosebire domnitorul Ipsilanti. îndeobşte. de legămintele anterioare (mai ales dacă sînt pecetluite de Biserică.proces civil sau penal. ideea că puterea judecătorească a domnitorului ar fi de origine teocratică nu dispăruse niciodată cu desă-vîrşire. iar schingiuirea în timpul anchetei era o practică obişnuită. de pildă Stările Generale din Franţa. înrudită cu instituţiile asemănătoare din lumea occidentală. de cîteva ori pe săptă-mînă. Alcătuirea ei nu era totdeauna aceeaşi. De altminteri. nu se mai putea face nimic. chiar şi în vremurile cele mai negre ale regimului fanariot. pînă de curînd. Atunci cînd pedeapsa cu moartea trebuie. Dacă şi a treia oară domnitorul încuviin65 l ţează. chiar dacă mai tîrziu s-a adăugat la aceasta: „şi prin voinţa împăratului (sultanul!)". avînd în vedere condiţiile de acolo. în veacul al XVIII-lea.. în procesele penale. Am văzut. nu ne vom mira că săvîrşeau astfel de fapte. vinovatul este dus îndată la locul execuţiei.. dar. Raicevich scrie: „Pedeapsa cu moartea a fost aproape cu totul desfiinţată de domnitorii din ultimul timp. care şi-a dat silinţa să-i facă fericiţi pe cei din Ţara Românească. care fură vitele sau ucid la drumul mare". Cu toate acestea. la oarecare intervale. să fie cu orice preţ iscălită de domnitor... pe lîngă închisoare. fiind însoţite de cele mai cumplite blesteme de cumva aveau să fie încălcate).. era rareori aplicată — fapt remarcat. că rareori se săvîrşesc fapte din cele foarte grave. precum şi pricinile dintre negustorii băştinaşi. bîrnă mare de care era atîmat cel pedepsit). prin mila lui Dumnezeu. marele armaş era însărcinat cu întemniţarea şi cercetarea celor ce se făceau vinovaţi de ceva şi avea datoria să se îngrijească de executarea pedepselor. Dar se putea totuşi spera. de pildă „falanga". marele vistiernic judeca pricinile născute din strîngerea dărilor.) Pedeapsa cu moartea era cel mai adesea înlocuită cu munca silnică în minele de sare din Carpaţi — ceea ce. şi-i conferea acestuia. Moştenire bizantină. se cade să li se aducă lauda de a fi fost. însă. de toţi observatorii străini. de a se fi îngrozit în faţa cruzimilor. aşa cum a fost desfiinţarea serbiei sub Constantin Mavrocordat. Adunarea era convocată de domnitor ca să delibereze asupra vreunei chestiuni grave care cerea. cărora domnitorii rareori li se împotrivesc — făcînd-o pe propria lor piele! Şi mai este ceva: o instituţie medievală. ca să folosim o expresie modernă. domnitorul se afla el însuşi la Divan şi. potrivit împrejurărilor şi gravităţii faptei. Lucrul acesta mi s-a părut foarte lăudabil şi pilda ar trebui urmată chiar şi de ţările cele mai civilizate. în afară de cele ce puteau aduce pedeapsa cu moartea. Puterea sa juridică este şi ea mărginită de obiceiul pă-mîntului. armaşul vine de trei ori. . cu oarecare mirare. care mai dăinuie încă şi al cărei rol. cel mai adesea se aplicau pedepse corporale. un fel de harismă. spînzurătoarea.. (Cînd vom vedea care era soarta ţiganilor.. şi de privilegiile consacrate ale Bisericii şi ale boierilor. era un fel de moarte lentă. fălangas. pedeapsa cu moartea.

la începutul domniei lui. ajută. Mi se pare că numărul este prea mare. în Valahia şi în Moldova. cu un pămînt atît de roditor. ţinuţi în frîu de o întreagă reţea de obiceiuri. ea este prea mică pentru întinderea ţării. şi ceea ce este şi mai rău este că populaţia scade. uneori şi cîţiva boieri din cei mici. Oricum. în altă parte. cel care desfiinţase serbia. 500 000 pentru Moldova (amputată. Iată ce spunea.. populaţia Munteniei ar fi scăzut cu peste trei sferturi! Mavrocordat „a găsit. în anii 1740. de Bawr pretinde că. sînt 1700 000 de locuitori. sînt şi ei. sînt încredinţat că. alungîndu-i pe locuitori". Ar putea fi date cîteva motive. Wilkinson dă totuşi aceleaşi cifre: un milion pentru Muntenia. din care una singură ar fi de-ajuns ca să pustiască ţara cea mai înfloritoare. aici.întotdeauna. credinţa şi omenia. le-au cules de la sursele locale autorizate. negustori 66 mărunţi şi meşteşugari. au fost numărate în . generalul de Bawr în ale sale Memoires historiques et geographiques sur la Valachie: „Este dureros să vezi că o ţară atît de frumoasă. cu dobîndă! — „investiţia" făcută cu prilejul „cumpărării" Principatului. dările cu care domnitorul este silit să împovăreze ţara pentru a fi în stare să plătească tributul anual şi să-şi cumpere prieteni la curtea sultanului. şi chiar şi ciuma pe care. la scăderea populaţiei. Cît despre faptul că populaţia este rară. aşa cum am spus mai înainte. încă din 1778. care nesocotesc rînduielile locului. sîntem siliţi să ne încredem în aprecierile observatorilor străini şi în cifrele pe care. numărul acesta scăzuse la 70 000. chipurile. cine plătea dări? Nu există statistici vrednice de acest nume privitoare la populaţia provinciilor româneşti Moldova şi Ţara Românească înainte de anii 1830. Se socoteşte că ultimele două războaie ar fi scăzut populaţia cu 200 000 de inşi. fiecare după puterea ei. spun ei. „poporul"). cînd a pus el să fie numărate. dar nu pot spune care este cel adevărat. sub domnia lui Constantin Mavrocordat. Langeron scrie (pe la 1809): „Se spune că. toţi călătorii o constată şi o deplîng. pentru dispreţul şi trufia îndurate de la turci. mitropolitul şi episcopii.. Cîr-muirea prea aspră a turcilor. călcînd în picioare legile. războaiele în care Poarta a intrat de atîtea ori şi ale căror urmări Valahia le-a simţit atît de bine. strîngerea dărilor. ca să-şi ţină Curtea şi administraţia şi ca să-şi recapete — de se poate. consulul britanic W. care număra peste 200 000 de locuitori). mai întîi." Peste cîţiva ani. ar putea trăi de cinci sau şase ori mai mulţi locuitori decît are ţara acum. precum şi „curteni" (literal: oameni de Curte. intrau în ea boierii cei mari. * însă. nemaiauzita sălbăticie şi cruzime a trupelor ce străbat ţara. pe care niciodată nu le-au cunoscut cît de cît. O sumedenie de nenorociri nimicitoare. o aduc după ei. mai ales de vreo trei67 zeci-patruzeci de ani încoace. oameni înarmaţi şi care reprezentau. între timp. în general. şi mult pămînt rămîne nelucrat. necazurile boierilor care. se răzbună pe supuşi. Dar. Pentru perioadele anterioare. cu un cer atît de strălucitor şi cu nişte oameni atît de buni este atît de puţin populată. reprezentanţii mînăstirilor. ca să plătească tributul către Poartă. de instituţii şi de puteri statornicite. în 1745. ca şi cei mai mulţi dintre suveranii din Europa. zi de zi. în ciuda impresiei pe care o lasă că ar avea puterea absolută. problema cea mai importantă era. de obicei. 147 000 de familii. de Basarabia. Iată deci că domnitorii moldovalahi. felul cumplit în care se percep dările. pentru domnitor. După aceea. fiind adesea teatrul lor.

avem 915 305 locuitori în Muntenia (nu se înţelege bine dacă aici intră boierii. în 183926. aproape jumătate era scutită de impozite. dă un total foarte aproape de prima cifră. sub diferite denumiri. domnitorul îi întreţinea ca să păstreze ordinea. toată clasa boierilor). el însuşi derivat de la scut). La începutul secolului al XlX-lea. Pentru Moldova. episcopii cincizeci. la început.mai multe rînduri. marii dregători. negustorii şi ţiganii). nu era boier. însă. puţin după 1812. şi 2 407 027 în Ţara Românească. emigrări masive (în Transilvania sau chiar peste Dunăre) nu se mai pune la îndoială. Constantin. pentru care. la Viena. din care 233 000 ar fi rămas pe malul de răsărit al Prutului. cel mai adesea. Ce să mai spunem. înaltul cler şi mînăstirile nu aveau de dat decît contribuţii excepţionale. Socotind cîte cinci inşi de familie — ceea ce. sub Nicolae Mavrocordat. fiecare mînăstire cîteva zeci. mitropolitul. Din această populaţie. şi în Muntenia 2 032 362. Dionisie Fotino. întrucît este greu să credem că. în sfîrşit. Pe deasupra. apoi. călător maghiar care publică. de cele mai multe ori. pe lîngă gloata de slujbaşi mărunţi (numiţi. într-o perioadă încă tulburată de războaie şi de epidemii. pe judeţe. într-un fel sau altul. care să nu fi făcut în aşa fel încît să aibă unul sau doi scutelnici. cifra cea mai mică fiind de 35 000 de familii". atît de mică. Boierii. Oricum.000 de locuitori pentru Moldova. aşa cum credea Langeron. la vreo patruzeci de ani după de Bawr. într-un tablou amănunţit. Pare destul de greu de crezut. în a sa Istorie a Daciei (scrisă întîi în greceşte). cler şi străini. Fedor Karacsay. a Munteniei. vornicei. sîntem înclinaţi să credem că cifrele de 700 000 de locuitori în Moldova şi de un milion în Muntenia la începutul secolului al XlV-lea. nu numai domnitorul. . se tîrguiau aprig atunci cînd le erau impuse de domnitor (să amintim că scutirea boierilor de impozite era o inovaţie fanariotă. departe de a fi fost exagerate. sporadic. oricum privilegiate datorită stării lor. în provincia ce se va numi pe viitor Basarabia. dă 104 500 de familii. nu mai puţin de 76 000 erau. avem însă o statistică făcută de ocupantul rus. Contribuţii la geografia Moldovei. sînt probabil mai mici decît cele reale. în tot cazul. a Basa68 rabiei şi a Bucovinei. Faptul că au fost. căpătau un număr mare de „scutiţi". populaţia Principatelor ar fi crescut mai mult de două ori în mai puţin de o generaţie. pentru o societate patriarhală şi ţărănească. sînt cifre apropiate de cele ale lui Langeron şi Wilkinson. oraşe şi sate. într-adevăr. marele ban şi vreo treipatru boieri mari după el aveau fiecare cîte optzeci. Aceştia făceau pentru „patron" tot soiul de servicii şi de corvezi. după cît era de vestită. sub fiul lui. aceleaşi categorii. Şi aici regăsim cifrele lui Langeron şi Wilkinson. însuşi acest fapt arată ce putea fi impozitul pentru oamenii cei săraci. postelnicei etc. avem în Moldova l 267 000 de locuitori. cu diminutive de la titlurile boierilor: logofeţei. adică 158 061 de familii — fără a mai pune la socoteală 100 000 de locuitori pentru Bucureşti şi 25 000 pentru Craiova. în 1838. cele dintîi statistici româneşti dau l 419 105 locuitori în Moldova. pe familii: socotind că fiecare numără cîte cinci persoane. este fără îndoială puţin —. în 1831.) şi de cele cîteva mii de oameni înarmaţi pe care. de altfel. fără boieri. este vorba de o emigraţie temporară sau de fuga în pădure şi în munţi. dar şi mitropolitul. fie cît de neînsemnat. 69 Cunoaştem cifrele privitoare la numărul de familii impozabile în Muntenia în 1819: din 194 000 de familii de „starea a treia". ne dă 600. episcopii şi toţi boierii cei mari au zeci de „scutiţi" — cărora li se dă numele de scutelnici (de la verbul a scuti. primind în schimb doar scutirea de dări.

nu puteau acoperi decît o parte din cheltuielile efective ale ţării. un alt călător francez. se căuta să se afle cam cît era de dat. la Iaşi. îl evalua la 5 livre „tournois". ştim însă. numărul scutiţilor putea" fi mai mare decît cel al impozabililor.scutite cu totul sau în parte de impozite. Evaluarea acestor cifre este greu de făcut: întrucît domnitorii nu au dreptul să bată monedă. în 1822. Totalul dărilor către Poartă. Acum se înţelege limpede că veniturile declarate ale Principatului. nu erau totul. nu intră nici boierii. bătut pentru prima dată sub Soliman Magnificul. afirmă că. din care peste 45 000 de scutelnici sau alţii asemenea lor! Şi. de pildă sfîrşitul ramadanului (bairamul). Şi. cîndva echivalentul talerului austriac. Să vedem acum care erau cheltuielile la care trebuie să facă faţă ţara. şi cele două cetăţi de pe malul drept al Dunării. la enormele cantităţi de grîne. în Noţiuni statistice despre Moldova.) Cel dintîi era tributul. din alte surse. apoi. bineînţeles. pe alte căi. Multă vreme. cumpărate din Ţara Românească. apoi sînt darurile pentru o anumită sărbătoare. Restul reprezintă tot felul de contribuţii: 225 000 de lei pentru cele trei enclave turceşti. austriece. din pricina dezordinii monetare care domneşte în imperiul otoman. Am arătat că. Mai întîi. că piastrul făcea trei franci. vreo 300 000 de lei. de la o contribuţie aproape simbolică în secolul al XV-lea. iar în anii 1760 abatele Boskovic. în aceste cifre. Turnu. aflăm că cele două milioane. mai întîi. Giurgiu şi Brăila. leul făcea patru franci. dat pe sub mînă vizirilor. aşa cum vom vedea. bugetul 1818-1819 (sub Caragea). paşalelor şi altor dregători de la Poartă. prinţul Nicolae Şuţu. meşteşugari şi ţărani. dar şi italieneşti. că leul se . Aşa de pildă. pe care se află tot un leu. D'Hauterive ne spune. o simplă monedă de cont echivalentă cu piastrul turcesc. Charles Pertusier. ruseşti. vite. leul. cele turceşti. In unele circumscripţii. leul. Astfel. clăcile şi diferenţa de bani de pe urma preţurilor impuse. însă avem norocul să deţinem cifrele oficiale pentru Muntenia. bineînţeles. piesa de argint olandeză a fost cea mai răspîndită. lumea se gîndea cum să facă rost de bani. se ridică la ceva mai mult de 2 000 000 de lei. numai darul pentru sărbătoarea bairamului. alţii cred că originea acestuia trebuie căutată în piastrul turcesc de argint. 70 Şi nu am pus la socoteală. Vidin şi Silistra. numeroşi. cheltuielile prilejuite de sosirea unor înalţi oaspeţi turci în ţară etc. fost ministru de finanţe al lui Mihai Vodă Sturdza. începînd cu mijlocul secolului al XVIII-lea. existau 10 000 de familii scutite de impozite şi doar 7 939 de familii impozabile. în lei (sau taleri). Cifrele date de diferiţii autori variază mult de la unul la altul.. tributul propriu-zis nereprezentînd decît o mică parte din acest total. mult mai mici decît cele ale pieţei. în nişte provincii supuse Turciei. tributul ajunsese curînd o grea povară pentru Principate. olandeze. în 1848. rechiziţiile. evaluat'oficial la 90 000. în Principate circulau vreo douăzeci de monede. publicate în 1849. în acel an 5 900 000. aproape un milion merge la trimişii domnitorului la Constantinopol (capuchihaid) şi pentru darurile şi lefurile unor persoane sus-puse. ci la începutul veacului al XlX-lea. şi nici străinii. miere etc. cu acte în regulă. ne spune că. (Ni se va spune poate că sîntem lipsiţi de logică. date pe faţă. Oricare ar fi explicaţia. întrucît ne ocupăm mai întîi de cheltuieli şi apoi de venituri! Vom răspunde că nu ne aflăm într-un regim parlamentar în secolul al XX-lea. că ar mai trebui adăugat încă un milion. mai ales negustori. în 1787. în urmă cu un sfert de veac. iar unii istorici susţin că de la leul stînd în două picioare pe care îl avea pe revers — de unde şi numele Lowenthaler — ar veni numele unităţii noastre monetare. devine. ar fi costat în acel an peste 300 000 de lei daţi pe tot felul de daruri.

în miezul iernii. aşa cum i se întîmplă adesea. Repartizarea aceasta dădea prilej. ca să nu mai vorbim de neînţelegerile apărute chiar între ţărani. de către Ţara Românească ar fi reprezentat patru milioane şi jumătate de franci-aur. în Ţara Românească. Alexandru Ipsilanti. cele două vistierii au făcut una singură. Ar fi fost de dorit ca spusele lui să fie exagerări.. Celelalte două mari capitole ale cheltuielilor pe 1819 sînt: l 394 000 de lei pentru casa Domnitorului şi 2428 129 de lei „pentru ţară". şi-i ţinea închişi ziua şi noaptea.. în 1763. anual. în sfîrşit. în locul perceperii pe cap de familie. şi. cele trei milioane vărsate către Poartă. încă două capitole importante: exploatarea minelor de sare (care aprovizionau o mare parte a sud-estului Europei) şi vămile şi impozitele pe mărfurile de consum local. iar în Ţara Românească. fusese introdus. au fost. anul următor. apoi opt — şi chiar douăsprezece sferturi pe an! 71 Pe de altă parte. Am văzut mai înainte ce scrie Langeron despre faptele ispravnicilor. spusele sale se potrivesc cu cele ale multor altora. multor nedreptăţi. impozitele indirecte ajungeau numai în vistieria domnitorului. adunată de slujbaşii statului. în care intră şi veniturile de la vămi şi de la ocnele de sare. unor mari financiari. cea mai detestabilă şi mai detestată. deoarece era pusă pe principalul ajutor al plugarului. după el. flămînzi. Mai existau. o împărţise în patru sferturi. cele de pe vămi şi cele de la minele de sare erau cedate. un sistem de percepere solidară: pe sat în Moldova. din nefericire. Statul avea venituri. în Hronograful Ţării Româneşti. de pe urma capitaţiei. mai ales. mai întîi. din impozitele indirecte. să dea bani. Moldova (fără Basarabia) a avut. Să dăm cîteva cifre: pentru anul bugetar 1818-1819.devalorizează foarte repede în prima jumătate a secolului al XlX-lea. impozitele indirecte. Vom vedea ceva mai încolo cum a fost cu blestemul!. încît. Dacă luăm de bună această ultimă cifră.. să fie părtinitoare. Constantin Racoviţă îl desfiinţase. cea mai mică dintre toate.în schimbul a cinci pungi cu galbeni. precizează el. încît. în 1798. Constantin Hangerli pune din nou „văcăritul" — dezlegat de blestem de către patriarhul din Constantinopol . pe grupuri de 15 pînă la 18 familii (grupuri numite lude).. Principalele impozite indirecte erau: taxa pe ovine şi pe caprine (oferitul). încasate trimestrial. se pare. ca să răspundă cererii turcilor care se pregăteau să-l ia cu asalt pe răzvrătitul Pasvantoglu din Vidin. apoi din impozitele indirecte şi de la vămi. aşa cum bănuim.. însă. ca să se evite mai bine evaziunea fiscală — ba chiar fuga birnicilor —. sporadic. dijma pe stupi şi pe porci (dijmăritul). patriarhul ecumenic blestemîndu-i pe cei ce se vor încumeta să-l pună din nou. altă sursă de nenumărate abuzuri. Dionisie Eclesiarhul. venituri de l 442 161 de taleri din capitaţie şi 425 000 din impozitele indirecte. După reformele lui Constantin Mavrocordat. Pe alţii îi lega cu mîinile îndărăt şi cu spatele la garduri şi îi bătea cu bicele.. în 1815. adică în primul rînd pentru plata lefilor şi a releelor de poştă a căror importanţă o vom vedea ceva mai încolo. adică ale prefecţilor. Multă vreme. Vacantul stîrnea adevărate răzmeriţe. nu mai valora decît un franc cincizeci „germinai"27. cu firman al sultanului. turcii şi arnăuţii. scrie că cei însărcinaţi cu adunatul dărilor. Dar. taxa pe bovine (văcăritul). ceva mai mult de două milioane şi jumătate. deosebită de cea a statului. străini sau pămînteni. străbăteau satele „ca nişte lupi înfometaţi". Pentru a înlesni strîngerea capitaţiei. Pe alţii legaţi îi băga cu . 5 280 000 de taleri din capitaţie. vor fi curînd şase sferturi. în 1819. în 1775. „închidea oameni şi muieri în coşeri şi îi îneca cu fum de gunoi şi cu 72 ardei îi afuma. Spre deosebire de capitaţie.. zice-se. în vremea de care ne ocupăm. taxa pe vin (yină-ritul) — şi.

„Să plătească. pe cît de distrugătoare pe atît de neaşteptate. şi au intrat în curtea palatului ca să-l arate domnitorului. deoarece — scrie domnitorul către aga. pedepsiţi şi ameninţaţi slujbaşii învinuiţi că ar fi făcut asemenea fapte. Poruncile acestea erau uneori urmate de pedepse. a fost răspunsul Hangerliului. In secolul al XVIII-lea. au fost spînzuraţi cu capul în jos. Aceleaşi grozăvii sînt povestite de marele boier Constantin (Di-nicu) Golescu.picioarele goale în zăpada geroasă. îi bate despuieţi. La 19 februarie 1803. Divanul din Bucureşti (ne aflăm sub ocupaţie rusească şi tronul este vacant) anunţă autorităţile din judeţul Olt că „a fost înştiinţat că un Gheorghe. Sistemul este construit progresiv. apoi traşi în jos cu deosebite legături de gît şi de picioare în jos"29. sau un număr oarecare de capete de vite. Şase ani mai tîrziu. mai în-tîi la „falangă". frămîntînd pe locuitori şi osebit de nesuferitele cheltuieli ce le fac îi pradă cu sute şi mii de lei. la 20 iulie 1809. se pare. pe unul de-ai lor. Nişte ţărani răsculaţi au adus. zapciul care îndrăznise să-l bată crunt pe un hoţ pe care-l prinsese. există un .. la 4 iunie 1804. spînzuraţi de sus. legaţi cu mîinile îndărăt. deşi aspre. polcovnic spătăresc şi căpitanii după la căpitănii umblînd din sat în sat unul peste altul. mort în chinuri. şi alte multe asemenea pedepse". precum şi necontenitele rechiziţii. se adăuga cumpărarea cu forţa a grînelor şi a vitelor de către slujbaşii Porţii. La aceste nemaiauzite mijloace de a stoarce impozitele. Nu a existat. Nica. care această urmare a zapciilor de plăşi este cu totul nesuferită auzului Domniei mele. încît domnitorii se simt obligaţi să ceară voie să exporte şi în alte ţări — mai ales în Transilvania şi în imperiu — anumite cantităţi de grîu sau de orz. suficiente ca să curme abuzurile. într-o cărucioară. [. nu sînt. numitului Nicolae Caldarâm. la 22 aprilie 1803. în a sa însemnare a călătoriei mele28: „Au fost cîte zece aşternuţi pe pămînt cu ochii în soare şi o bîrnă mare şi grea pusă pe pîntecile lor. fără nici o judecată şi fără poruncă de sus. Poarta îşi revocă propriile ei autorizaţii. „se îndrăznesc de bat pe locuitori cu lovituri de bice şi de beţe. în public. este osîndit de însuşi Domnul. de altfel. din capul lor.. Povestirile acestea se potrivesc foarte bine cu numeroasele documente oficiale din care se vede că domnitorul porunceşte să fie cercetaţi. în cinci plăşi de la deal nebâjănărite. în Divan. şi nu-i ucide nimeni". „cu nevrednicie un netrebnic ipochimen ca acesta a îmbrăcat caftan". de cumva se bănuieşte că produsele ar putea lipsi la Constantinopol. Constantin Ipsilanti trimite o scrisoare circulară tuturor ispravnicilor. ca muşcîndu-i muştele şi ţînţarii nici să poată a se feri.] Alţi creştini.. în loc să fie trimis în judecată.. atîtea lovituri cu nuie-lele la talpa picioarelor (falanga) cîte s-a încumetat el să dea. Este o stare de fapt. care. se pare." Unii dintre ei mureau. celui de mai înainte). apoi „să se trimită la ocnă şi după aceste de se va întîmpla să moară cel căsnit de dînsul atunci îl osîndim să se pedepsească şi el cu spînzurătoarea". Astfel. aşa cum se vede din două documente ale aceluiaşi domnitor (anterioare. un sfert de veac mai tîrziu. un document imperial care să impună Principatelor monopolul exportului de grîne şi de vite30. fără a fi cricarisită vina acestui locuitor de însuşi dumneavoastră". şi să fie scos din slujbă. însă. de vreme ce nu voim a fi zapciii slobozi a bate pe locuitori numai după a lor voinţă. unde le-au dat fum. polcovnicul (colonelul) Balauri este condamnat să capete. Cîteva săptămîni după aceea. 73 Sancţiunile acestea ocazionale. pentru a-i înştiinţa că-i sosesc de pretutindeni plîngeri împotriva slujbaşilor trimişi de plase (zapciii). tot pentru dare de bani. şi alţii iarăşi închişi în coşare de vite. prin care puteau fi chinuiţi ţăranii cu prilejul strîngerii dărilor.

De obicei. care nu trebuie confundată cu kilogramul. pentru nevoile Capitalei. drept care. după regiuni. în Moldova." Stăpînirea turcilor asupra Principatelor era atît de aprigă. între 430 şi 680 de litri. după ce se dă la o parte ceea ce se duce în hambarele şi arsenalul de la Constantinopol. poate afirma. Iată de ce.. foarte fericiţi. datorită stării drumurilor prin trecătorile din Carpaţi. bieţii ţărani sînt foarte mulţumiţi. preţul de cumpărare impus de Poartă nu se ridică niciodată peste o treime din valoarea reală a mărfii pe care o cumpără (probabil. care le cîntăresc şi le măsoară cum vor ei. De pildă. fuseseră fixate oficial. însă exportul grî-ului este oprit". ceara. tot Poarta este aceea care fixează cantităţile cerute. o bună parte din vite şi din produsele animale se scurge. Era însă mult mai uşor să mergi cu vitele. cîntărea. în fiecare an. Iaşi (1792) şi Bucureşti (1812). Ajunşi în port. între 1812 şi 1817 — deci o medie anuală aproape de două ori mai mare decît cifra de mai sus.şir întreg de firmane care amintesc vechea cutumă potrivit căreia anumite produse din tîrgu-rile şi satele Ţării Româneşti şi ale Moldovei. Dar. negustori turci. Rusia — şi uneori şi mai departe. în ciuda interdicţiilor şi a ameninţărilor repetate. orice încercare organizată devenea iluzorie. în fiecare an. .. Şi. precum şi cantităţile. însă. însă. Wilkinson. Ţăranii pe care cădea năpasta de a fi rechiziţionaţi pentru căratul griului pînă în port aveau nevoie de zile şi de săptămîni întregi ca să ajungă pînă acolo cu căruţele şi cu animalele lor. care publică în 1824 un violent rechizitoriu împotriva fanarioţilor). pe jos. vitele tinere. aproape siguri că nu vor fi pedepsiţi. aşa cum am văzut că sînt duşi caii de remontă pentru cavaleria prusacă. de la o vreme. boii. 75 . ea singură. ca mierea. un firman din 1755 precizează că Ţara Românească. se zicea „i-a dat bani pe miere" cu sensul „nu i-a dat mai nimic". aprecierea lui este exagerată. şi lipsa lor se simte la Constantinopol. prin trecătorile din Carpaţi. Polonia. Raicevich scrie: „Valahii şi moldovenii sînt siliţi să-şi trimită grînele la cele două tîrguri.. Mai rău încă: dacă boii (zeci de mii) şi oile (sute de mii) erau luate din sate. Paguba celor ce vindeau era atît de mare încît. hergheliile de mînji erau cumpărate de negustorii turci. încît exportul „ilicit" de cereale era aproape cu neputinţă.şi instituţiei delatorilor. erau din nou victimele abuzurilor de tot felul din partea negustorilor turci.. Consulul Angliei. oile. care căpătaseră învoire de la Poartă. 35 000 de „chile de Brăila". după cum scrie Zallony (medic grec. cel puţin după un hatişerif din 1802). chiar. peste cîteva zeci de ani. în schimb predarea cerealelor trebuia făcută în porturile Brăila (pentru Muntenia) şi Galaţi (pentru Moldova). un raport al consu74 latului Rusiei la Bucureşti dă cifra de 448 750 de chile de Brăila date de către Ţara Românească Turciei. către ţările creştine: imperiu. pe de alta. bineînţeles. este voie să se folosească ce rămîne pentru negoţul cu străinătatea. dacă se pot întoarce teferi la bordeiul lor. trebuia să dea. Deşi nu aveau trupe şi nici vameşi la graniţele dinspre miazănoapte şi apus. în anumite perioade. pe de o parte.. iar dacă aduc şi cîţiva gologani. se răspîndeau prin sate şi îşi procurau cu ajutorul autorităţilor provinciale locale diferitele produse a căror listă. din 1821. din cînd în cînd. în fiecare an. negustorii străini ar fi pus mîna pe produsele acestea. catolic.. untul. că „numai în vreme de belşug. unde sînt cumpărate după bunul plac al negustorilor. în ciuda angajamentelor Porţii cu prilejul tratatelor de la Kuciuk-Kainargi (1774). adică vreo 11 000 de tone de grîu (chila.

. Poarta îl autorizează pe colonelul Moore. aflăm că aici se face totuşi comerţ. ce nu . şi. şi oamenii în apă pînă la piept — se hotărăsc în cele din urmă să se ducă în sat după boi. Şi chiar şi după război. Repetarea acestor ordine dovedeşte însă că erau totuşi oameni gata să înfrunte orice interdicţie. animalele confiscate şi însemnate cu fierul roşu. a veşnicei nesiguranţe. încît nu se şovăie nici să se trimită aici după muncitori pentru lucrări ce se vor face la Constanti-nopol. Cînd caleaşca ambasadorului Porter se împotmoleşte pe undeva prin nordul Moldovei. Poarta a cerut ţărilor române furnituri excepţionale de război. Ipsilanti se tîrguieşte aprig. de vreme ce localnicii trebuie să se îngrijească de repararea fortăreţelor turceşti care se înşiră de-a lungul Dunării şi Nistrului.. Del Chiaro. Orice alai oficial. aveau să fie daţi pe mîna justiţiei otomane pentru a fi pedepsiţi. erau foarte căutaţi. după cum spune sursa. raportează că. Chiar de la începutul secolului al XVIII-lea. ca să ridice numaidecît caleaşca. sosesc cu „o cireada întreagă [. ca şi vînzătorii. Situaţia se înăspreşte. 1828-1829 războiul ruso-turc. Rechiziţionările de oameni. de pildă. să nu dea dramul decît la 72.. mai ales ai bieţilor ţărani. 1736-1739 războiul austro-ruso-turc. dar zadarnice — cu toţi caii pe care îi aveau înhămaţi la caleaşca. Bibliografie). povesteşte că.Poarta tună şi fulgeră cerînd să fie cu desăvîrşire oprită scoaterea animalelor şi a produselor animale din Principate. Şi. iar cumpărătorii. Totul se înrăutăţeşte în timpul neîncetatelor războaie care se desfăşoară. 1806-1812 războiul ruso-turc. 1787-1792 războiul austro-ruso-turc. se crede îndreptăţit să rechiziţioneze caii oricărui călător. dintre care 21 de dulgheri. în această privinţă. de animale şi de căruţe pot însă interveni oricînd şi oriunde. secretarul italian al lui Constantin Brîncoveanu. mijloace de transport şi mînă de lucru — chiar dacă ostilităţile se desfăşoară departe de aceste ţinuturi. Există. 1768-1774 războiul ruso-turc. precum şi oi — fără să mai pună la socoteală o sumă de bani care întrecea valoarea tributului anual. sau nimic. la Bucureşti. de o mărime şi o putere nemaivăzute. dacă este însoţit de amăuţi sau de ieniceri. Un ceas mai tîrziu. pe cînd trecea un nu. Există firmane din 1761 şi 1764 prin care domnii Moldovei şi ai Ţării Româneşti sînt somaţi să aibă grijă de „traficul ilicit". mii de saci cu făină de orz. în vreme de război. în ciuda rechiziţionărilor nedrepte şi fără măsură. ori li se lasă vreun cal vlăguit de drum. care străbate Moldova ca să se ducă în „Tartaria" (v. să vină să-i ceară domnitorului Constantin Ipsilanti. Toţi străinii îi laudă că sînt înalţi şi frumoşi.. chiar în ţările noastre: 1716-1718 războiul aus-tro-turc. 150 de muncitori pentru lucrările de reparaţii la flota engleză ancorată în Marea Mar-mara. ca. Negustorii care încălcau aceste ordine aveau să fie arestaţi. în 1805. o mărturie dureroasă a baronului de Tott. neîntîrziat. „aproape despuiaţi". mari cantităţi de unt şi de miere. care sînt duşi cu forţa. Şi să nu care cumva să încerce cineva să se împotrivească. în timpul războiului din Moreea. pînă la urmă. Obiceiul este atît de încetăţenit. că există o mişcare a mărfurilor către străinătate. Ţării Româneşti i s-a dat ordin să trimită degrabă două mii de căruţe cu cîte patra boi şi patru oameni fiecare. după eforturi nemaipomenite. bineînţeles. împotriva Veneţiei.] şi a fost de ajuns să înhame şase animale din acelea. în 1714-1715. ataşat la ambasada britanică de la Constantinopol. Boii. abatele Boskovic. cărora nu li se dă în schimb aproape ni76 mic. mai ales cei din Moldova. Ţăranul a ajuns să nu mai dea nimic acestor însoţitori înainte de a fi silit prin mijloacele cele mai sălbatice. taxe vamale care „se încasează". în parte.

încît." Dar. (ocaua avea între 1. sînt mulţi boieri care au herghelii de patru-cinci sute de iepe. tatăl viitorului domnitor Gheorghe Bibescu şi-ar fi sporit averea?) Se înţelege de la sine că cei care pot creşte cai sînt. Un proverb turcesc spune: „Nimic nu este mai presus de un tînăr persan şi un cal moldovenesc. bunicul viitorului domnitor Constantin Brîncoveanu —. De obicei. ajungem la vreo 80 000 de boi. Iar Charles de Peyssonnel.spectacolul cel mai înălţător este cel al unei păşuni din Moldova.. în fiecare an.271 şi 1. că. care iau păşuni în arendă ca să îngraşe caii înainte de a-i vinde în străinătate. dar sînt puternici. doctorul Andreas Wolf. în Prusia. Vă-zînd numărul mare de vite şi preţul lor scăzut. prost hrăniţi. pe lîngă un şeptel foarte variat." D'Hauterive evaluează exportul cailor. şi tot atîţia silezienii. apar aproape întotdeauna desenaţi cai. de asemenea. scrie că. Un german din Transilvania.291 kg).. pentru a trimite cai unităţilor armatelor din Dalmaţia şi Italia (nu se spune oare că. dădea aceleaşi cifre şi chiar mai mari. către Transilvania şi ţinuturile germane. în 1768. şi mai ales în Oltenia. Din raportul Parrant. în Germania. tot la vremea aceea: „Nemţii duc în fiecare an zece mii de boi. Fedor Karacsay. spune că numai din Moldova se exportă anual. contele de Salaberry ne dă. pe vremea lui Napoleon. la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. acolo unde se afla Moldova. la rîndul său.. şi în acest domeniu.. sînt ucişi cel puţin 40 000 pentru seu. în vremea Renaşterii. 40 000 de boi din aceştia. caii sînt mai scunzi. în Statul Veneţiei şi în Turcia. pe hărţile Europei 77 centrale. aflăm. mai ales în nordul Moldovei. în 1821. apărut în 1787. La mijlocul secolului al XVII-lea. călugărul sirian Paul din Alep. creşterea cailor reprezenta una din principalele bogăţii ale ţării. Calul din Muntenia sau Moldova era celebru în toată Europa. în altă parte. Poarta a autorizat vînzarea cailor din Moldova pentru remonta cavaleriei franceze — iar. sînt scunzi şi nu sînt nărăvaşi. D'Hauterive. figura întotdeauna şi predarea cîtorva zeci de armăsari. numai din Moldova. Cei din Moldova se deosebesc doar prin aceea că sînt mai înalţi. că „Prusia şi Saxonia trimit să se cumpere la tîrgurile din Iaşi caii de remontă pentru aproape întreaga lor cavalerie uşoară". în Moldova. Wilkinson notează: „Rasa cailor din Muntenia este deosebită. spunînd că era ceva obişnuit să ai patru —cinci sute de iepe şi că un boier din Oltenia. Boskovic. şi chiar şi mai tîrziu. vioi şi în stare să îndure oboseala. care vizitase Ţara Românească şi Moldova. cîntăresc între 200 şi 250 de ocale". în Muntenia. notează. confirmă că boii sînt „un articol foarte important" în comerţul Moldovei şi că „un număr foarte mare trece în Polonia. Se ştie. în valorosul său Trăite sur le commerce de la Mer Noire. sînt ucişi cam 80 000 de boi şi de vaci şi un mare număr de capre. un alt călător. mai ales. Preda — trebuie să fie vorba de Preda Brîncoveanu. la vreo 20 000 de capete pe an — mai ales către ţinuturile germane. că... în ţară. prost îngrijiţi — însă rezistenţa lor este la fel de uluitoare ca altădată. oricît ar fi ea de mare. în Moldova. avea. scrie. a căror carne este pusă la fiert ca să se scoată seul din ea. încă din Evul Mediu. va exista o întreagă reţea. mizeria epocii fanariote va lăsa urme de neşters: rasa degenerează întrucîtva. boierii. dacă socotim şi consumul local. datorită acestui negoţ. Despre creşterea cailor în Moldova de către negustorii armeni.putuse fi urnită atîta vreme". nu mai puţin de 12 000 de iepe! Există apoi negustorii armeni şi evrei. sînt atît de multe animale încît furtul unei perechi de boi nu înseamnă cine ştie ce pagubă şi că se fură cam 20 000 pe an! Deşi la munca cîmpului erau folosiţi aproape numai boi. Caii ." Raicevich spune că. următoarele amănunte: „. în primele biruri impuse de Poartă ţărilor române. în 1798.

care. aşa cum am arătat. iar unii boieri pînă la 5000 sau 6000. zic ei. De cele mai multe ori. de unde era vîndută în toată Europa. Traducătorul lui Raicevich adaugă într-o notă: „Ne putem lesne face o idee despre aceste exporturi cînd vom afla că. şi care sînt des refăcute din pricina incendiilor. Unui armăsar i se dau zece iepe. în Transilvania era foamete. se încumetă să sară la ei. cu crupa către exterior. Rai-cevich afirmă că „printre cele mai preţuite şi bogate bunuri din cele două provincii sînt albinele. în afară de cantitatea cerută de Poartă pentru marină şi pentru poduri. în fiecare an.. dar care. vin în Polonia şi Rusia. mamele şi mînjii lor vin alergînd. sînt luate din codrii Moldovei. le ocroteşte. aşa cum toată lumea o recunoaşte. Cetăţeanul Parrant trimitea aceste rînduri cetăţeanului Talleyrand. mamele alcătuiesc un cerc tutelar. o provincie a marelui aliat tradiţional al Franţei! în vremea aceasta. Adesea. toţi ceilalţi îi răspund. Stejarii sînt falnici. ele îl urmează. ceara pe care o dau ele fiind. Viceconsulul Parrant cere 79 stăruitor Guvernului Republicii Franceze să facă presiuni asupra Turciei pentru a căpăta privilegiul de a cumpăra lemne din Moldova. sînt negri sau murgi. se îndepărtează. ducîndu-l pe generalul Bonaparte cu armata lui să atace Egiptul. asemenea animalelor cu lînă: vara ies la păscut. Caragea." Alte produse foarte căutate în străinătate: mierea şi ceara. în ciuda tuturor opreliştilor. piei de bou. Se mai vindea şi lînă. a schimbat cifra în chile de Brăila. adesea. Nu ştia că o flotă de peste trei sute de vase pornise de curînd din Toulon.]. între 1813 şi 1817. în interiorul ţării. armăsarii saltă în jurul acestui cerc.78 noldoveneşti sînt foarte preţuiţi. căpătase de la Poartă învoirea de a cumpăra grîne din Ţara Românească. codrii Munteniei şi ai Moldovei stîrnesc admiraţia străinilor. de la 50 000 la 150 000 de chile de Constantinopol (o chilă cîntărind 36 de ocale). sînt hrăniţi cu fin uscat. zăriseră un lup. Foarte căutaţi sînt armăsarii. păstrat în căpiţe. mulţi — chiar şi domnitorul — aveau interesul să găsească o ieşire. Deodată. însă ceara era dusă la Veneţia şi la Triest. iar el îşi face datoria. risipită pe păşune. numai din Muntenia se exportau peste 800 000. la Galaţi. pleca îndeosebi către Constantinopol. gata să-l apere. la pavatul străzilor! — şi că sînt exportate cantităţi enorme la Constantinopol. la 23 Prairial anul 6 al Republicii. Nu trebuie aşadar să ne mirăm cînd dr. Se povesteşte că. toată herghelia. Păcat. cea mai frumoasă şi cea mai cerută din Europa". care atîmau de zece ori mai mult: 360 de ocale! într-o ţară atît de roditoare. neliniştiţi dar curajoşi. armăsarul cel mai semeţ nechează. în căruţe. crescuţi cu grijă de nişte armeni stabiliţi în ţară [.. Copacii sînt făcuţi buşteni pe loc Şi aduşi. peste iarnă. Caii trăiesc afară. că sînt folosiţi. de bivol şi de miel în mari cantităţi. cînd pămîntul este acoperit de zăpadă. dînd nişte plocoane acolo unde ştia el că trebuie — fără să uite desigur ce i se cuvenea lui —. îşi caută hrana pe sub zăpadă şi pe lîngă căpiţe. şi mai adesea. Wolf ne spune că există ţărani care au pînă la 200 de stupi. stupii erau făcuţi dintr-un trunchi de copac scorburos. mai ales în ţinuturile germane. Austria. caii cei tineri sînt la centru. Cît despre blana de iepure. cea mai mare parte a materialelor din casele zidite pe Bosfor. iepele stau în faţa lor. pădurile. notează d'Hauterive şi Raice-vich. pentru construirea de poduri şi de corăbii. Mierea. se putea totuşi ajunge la o înţelegere! . în sfîrşit. unde sînt făcute plute ce sînt împinse pe Marea Neagră pînă la Constantinopol. prin mijlocirea internunţiului ei. aflăm dintr-o sursă că. pe o zi de iama.

o cărticică plină de răutăţi. domnitori ai Moldovei sau ai Ţării Româneşti. Pînă acum. fusese secretar Jean-Louis Carra (viitor membru al Convenţiei. La urma urmei. tratatul de la Passarowitz. ei urmează un anumit drum care. cu binecuvîntarea Porţii. în breşa deschisă de Rusia. Pătrunzînd de timpuriu tainele politicii. ajutat cu precădere de negustorii evrei care merg din tîrg în tîrg pe celălalt mal al Nistrului31. vor fi chiar şi „agenţi dubli". un Constantin Caragea. îndeosebi. ei înşişi sînt informatori ai Porţii — şi. secretari pentru corespondenţa cu străinătatea. ca să spioneze mişcările ruşilor. să fie de folos ca mijlocitori. în timpul scurtei lui şederi. cu trimişii marilor puteri. încă şi mai înainte. în Moldova. Rusiei şi Turciei explică. au corespondenţi şi agenţi secreţi plătiţi de ei.Să nu se creadă însă că singurul interes prezentat de domnitorii fanarioţi pentru cîrmuitorii otomani era aprovizionarea capitalei şi a oştilor. am făcut cunoştinţă cu d'Hauterive. prin cunoaşterea limbilor străine. dacă vrem. ambasadorii Franţei statorniciseră obiceiul de a recomanda domnitorilor din Moldova şi Muntenia. va fi însărcinat. pentru cei mai iscusiţi. începînd cu mijlocul veacului al XVII-lea. însărcinat cu o misiune specială la Soroca. ei ştiu tot timpul ce se întîmplă în Occident. pe Nistru. să nu le scape cumva ceva din cele ce se întîmplă pe la 80 curţile din Europa şi. stăruinţa ruşilor de a introduce în tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774) dreptul de a deschide consulate la Iaşi şi la Bucureşti — clauză la care turcii nu se vor învoi decît după mulţi ani de tărăgănări. Cu vreo doisprezece ani înaintea lui. Iar fiul lui. Franţa şi Anglia. Se aşteaptă de la ei. uneori. Ajunşi pe aceste piscuri. care-i întîmpinase într-o „caleaşca de paradă la 81 . în cîteva capitale. şi ambasadorul Porter îl întîlniseră la Iaşi pe un oarecare domn de La Roche (născut la Aix-en-Provence). să negocieze. La curtea lui Constantin Moruzi. mai curînd un pamflet decît o mărturie32. patru la număr: dragoman al Flotei. şi chiar mai departe. mai înainte de orice. vărul unui viitor domnitor. aşa cum se întîmplă adesea în astfel de cazuri. prin legăturile pe care izbutesc să le înnoade cu mediile europene de la Constantinopol şi. cu Imperiul şi cu Veneţia. mult mai subtil: cel al legăturilor cu puterile europene şi al politicii externe în general. se întîmplă ca domnitorii să aibă o corespondenţă secretă cu Viena şi Petersburg. prin ascuţimea minţii lor — sau. la care se adăuga vărsarea birului şi a nenumăratelor plocoane sau peşcheşuri. un mecanism esenţial al administraţiei otomane. trebuie să ducă la dregătoriile cele mai rîvnite. Folosindu-se de trecerea de care se bucurau la Curtea sultanului. se întîlneşte. prin şiretenia lor —. Datorită presei. rămîn totuşi aceiaşi plecaţi slujitori ai cîrmuirii otomane. regicid. a scris. loan. Tot el este însărcinat cu traducerea gazetelor franţuzeşti pentru marii dregători ai Porţii. abatele Boskovic. Fanarioţii ştiuseră să se facă indispensabili Porţii într-un alt domeniu vital. intră numaidecît şi Austria. însă regele Franţei îşi avea oamenii săi la Iaşi şi la Bucureşti de multa vreme. Prin cultura. certîndu-se cu domnitorul Grigore III Ghica. „secretar al Domnitorului pentru corespondenţa franceză şi italiană". Importanţa căpătată de Principate în jocul triunghiular al Austriei. în 1777. în numele Porţii. la Moghilev. care. pe vremea aceea domnitor al Ţării Româneşti. oarecum. mare dragoman. în 1718. Pe de altă parte. ghilotinat la rîn-du-i o dată cu girondinii). sau cei mai norocoşi. fanarioţii devin. Am văzut ce rol a jucat Alexandru Mavrocordat Exaporitul în încheierea păcii de la Carlowitz. urmată mai tîrziu de Prusia.

în primul rînd." Legăturile erau într-adevăr. doar de vreo şaizeci de kilometri. Trecerea Carpaţilor se făcea cu nişte greutăţi nemaipomenite. Avînd în vedere importanţa căpătată de rolul lor de informatori ai Porţii. existau nu mai puţin de cinci mii de cai. Wilkinson scrie: „Călătoria în cele două Principate se face cu asemenea iuţeală. şi Braşov. în 1806. în nici o altă ţară. Wilkinson insinuează că domnitorii nu îndrăzneau să repare drumurile „de teamă să nu fie bănuiţi de către Poartă că vor să înlesnească intrarea trupelor străine în Principate". în Transilvania. din patru în patru leghe. nu era. familia lui avea să aibă mulţi urmaşi în ţinutul românesc. amestecîndu-se în politică. Locul de poştă. la Constantinopol. „fără a mai socoti caii ce trebuiau înlocuiţi în fiecare an". în stare să străbată toată Asia doar în cîteva zile). către toate părţile ţării." în capitala ţării. vestea preliminariilor de pace fran-co-austriece de la Leoben. sfîrşise. La munte. Stabilimentele poştelor sînt bine organizate. dar. la 10 mai 1797. care. sub securea călăului de la Constantinopol33. caii sînt din belşug. în linie dreaptă. însoţitori: surugiii. Şi adaugă: „Domnitorul îi ia de la ţărani. Ei izbutesc să asigure această rapiditate atît de bine încît. de fapt. într-un registru central. Acolo se afla un căpitan de călăraşi. în frunte cu un mare căpitan al organizării poştelor. există un comandament central. înaintea lui. Călătorii care aveau un firman luau totuşi caii fără să-i plătească. Aflăm că. pe o distanţă. marsiliez plin de iniţiativă. iar asta sporeşte violenţele şi asuprirea. pînă la şaptezeci—optzeci la fiecare poştă. Călătorul plătea o singură dată pentru toată călătoria. că nimic. doi beşlii. subordonat marelui spătar. se află. o dată cu banii încasaţi. datorită unui trimis extraordinar al Ţării Româneşti. Secretarii aceştia francezi au fost nu numai nişte informatori nepreţuiţi pentru ambasador şi pentru Curtea Franţei. fusese un oarecare domn Linchou (sau Linche. între Cîmpina. confirmă Raicevich. este lesne de înţeles că una dintre marile griji ale domnitorilor din cele două ţări era ca persoanele însărcinate să ducă veştile să ajungă la ţintă cît se poate de repede. şi. Lady Craven. îi trimiteau un raport. menzilhane. Toţi martorii spun acelaşi lucru: nicăieri în lume nu se călătoreşte atît de iute ca în Moldova şi Muntenia (să fie oare o moştenire de la hanatele tătăreşti? — ştiut fiind că unul din aspectele cele mai caracteristice ale organizării imperiului mongol al lui Genghis-han fusese uimitoarea rapiditate a ştafetelor lor. la preţ de nimic. care va deveni boier moldovean sub numele Millo. chiar de ar fi fost să străbată întreaga ţară. aşa cum vom vedea. Călătorilor străini care se încumetă să treacă pe acolo fără să ştie ce-i aşteaptă li se taie răsuflarea. recomandat domnitorului Racoviţâ de către ambasadorul Franţei — dar care. căpitanul acesta fiind. potrivit unui hrisov dat de Alexandru Ipsilanti. în 1760. înrudindu-se cu familii mari boiereşti. de Miile. Cu toate acestea. adică străjeri turci călare. De pildă.care erau înhămaţi şase cai". adesea. săptămînal. sau de Linche). se afla întotdeauna un mare număr. socotelile tuturor mişcărilor de la poştele din provincie. aşa cum se întîmplase şi cu înaintaşul său. la rîndul lui. la poalele munţilor. ne-au lăsat povestiri . în 1786. tot un cuvînt tur82 cesc. nici un fel de drum. Poarta află ce se mai întîmplă pe la Curţile Europei chiar înaintea trimişilor acelor Curţi. trebuie să fie în afara satului şi să aibă treipatru odăi pentru călători. pe unele drumuri. adevăraţi ambasadori ai culturii franceze în Principate. nu i se aseamănă. şi Doamna Reinhard. Marele căpitan de la menzilhane ţinea. întrucît turcii aveau întotdeauna nevoie de cai. în regiunile de graniţă. există legături pentru toate direcţiile.

însă. unde am crezut că nu voi mai ajunge vreodată. mobila era un divan mare de lemn. pe alocuri. cu ochii pironiţi pe peretele stîn-cii. şi mai adesea încă. care-mi spunea să închid ochii şi să mă las în seama lui Dumnezeu şi a mikmandar-u\ui. Am stat cum am putut. drumul este atît de îngust. despre trecătoarea de la Turnu Roşu.pline de amănunte pitoreşti. de la Cîineni. nu este nici urmă de locuinţă. iar bagajele îngrămădite în două căruţe. cît toată odaia. duşmanul să se apropie. de unde nu mai este nici o nădejde să fie scoşi. mi-am recăpătat curajul şi am îndrăznit să mă uit în prăpastie: am ajuns chiar să mă bucur de frumuseţea sălbatică a locurilor prin care treceam. care aveau să o salte şi să n-o lase să se prăbuşească în locurile primejdioase. Măsurile luate aveau de ce să mă înspăimînte: trăsurile au fost descărcate. în timp ce alţii. ochiul şi sufletul s-au obişnuit cu primejdia. „Convoiul nostru apucă pe un drumeag îngust. căruia i se spune mikmandar. La început. întrucît. însă căldura şi oboseala au învins teama. împiedicaseră. aflate din patru în patru ceasuri. văzuse cum arde palatul domnesc din Bucureşti) ne dă. dacă ne-ai fi văzut căţărîndu-ne pe drumurile acelea cumplite. un comisar. Eram cuprinsă de nelinişte şi nu-mi puteam domoli această stare. le susţin cu braţele lor puternice. atît de mare este adîn-cimea acestora.. oamenii care ne însoţesc stăpînesc trăsurile cu nişte frînghii aduse anume în acest scop. văzînd murdăria care dom83 neşte pretutindeni. sub greutatea trăsurilor. roţile trăsurii călcînd chiar pe marginea ei.. pînă la urmă. Am fost găzduiţi în cea mai bună casă de aici. de la Bucureşti. doi arnăuţi. şi care. am vrut să urc pe jos porţiunile mai grele. Drumurile. fără a fi însă înţepenite cu fier.. iar eu am ascultat de soţul meu.. pîraiele se 84 . la 11 iulie 1806: . trec pe marginea unor prăpăstii înfricoşătoare. şi de cîţiva străjeri. încît parcă sîntem agăţaţi deasupra hăului. încetul cu încetul. sau cea lăsată de Lady Craven: „Nici că se poate o stavilă naturală mai puternică în calea năvălirilor de orice fel. Mergem aşa şase ceasuri. iar legăturile de poştă. ajungînd în satul acela mic. ici-colo vezi cîte un adăpost de ciobani. pe graniţa dintre Transilvania şi Muntenia. fiecare din ele fiind însoţită de şase oameni. Ce se vede pe aici? Copaci smulşi din rădăcină sau despicaţi de trăsnet. acoperit cu un covor sărăcăcios. o descriere la fel de înfricoşătoare precum cea făcută de Doamna Rein-hard. piscurile munţilor acoperite cu zăpezi veşnice! Vîntul mugeşte. zîmbisem auzind că am avea nevoie de şaizeci de cai ca să trecem munţii. aşa că am plecat din Cîineni fără să mă fi odihnit." Peste şase zile. ca să ne lase nouă singura încăpere a locuinţei sale. stînci enorme gata să ne cadă în cap. proprietarul a avut bunătatea de a se duce să se culce în grajd. abia croite. sînt singurele dovezi că pe aici se găsesc vreo cî-teva fiinţe omeneşti. eram sfîrşită de tot. îşi continuă povestirea: „Presimţirile mele s-au adeverit. în spate. în 1812." Contele de Lagarde (care. însă am văzut că toţi caii au fost folosiţi. astfel. Pe înălţimile acestea. Iată de pildă scrisoarea trimisă de Doamna Reinhard mamei sale. tăiat în coasta muntelui. în ultimul lor război cu Austria. se desprind şi uneori se rup. zvîrlindu-i pe călători în prăpastie. draga mea mamă. care. mă aşteptam la o noapte neliniştită. Trecerea nu a putut fi reluată decît după ce au fost înfipte în stîncă bîrne mari de lemn. în clipele acelea de mare primejdie. eu rămînînd trează ca sămi păzesc copilaşii. Escorta noastră era alcătuită din doi tătari. ca să nu vedem prăpastia. urcăm înspăimîntaţi. ele sînt închise de turci. Ţi-ar fi sărit inima din piept.

li se adaugă şase boi şi zece oameni care. mai puţin norocos decît caii săi. eu îmi astup urechile". îşi îndeamnă tot timpul caii din gură. neobosiţi. prin anii 1840. necostisitoare. cel mai posomorit nu se poate să nu se însenineze văzînd iscusinţa surugiului. oricît de mică va fi plata. cea mai delăsătoare. din care smulg bucăţi cu vîrful copitei. în cîmpie. voioşia. caii o zbughesc de parcă ar fi fost mînaţi din urmă de tunetele cerului. Aidoma acelor sagals spanioli. de pildă. prin munţi şi prin cîmpii. sub o ploaie de sudălmi. nici ce mînca. Billecocq scrie mai departe: „îndată. cu semeţie. iuţeala. veselia lui. va vorbi şi el despre „admiraţia pe care o stîrnesc oricărui străin călătoriile în aceste provincii: în ciuda tuturor greutăţilor. fiinţa cea mai domoală. opt cai nu mai sînt de ajuns ca să-mi tragă trăsura. scapără scîntei din ochii înflăcăraţi. puternici." Cu acest prilej. vă rog să mă credeţi. fluturînd în vînt. merg înainte ca să cureţe drumul de copacii căzuţi. smulgînd-o beizadelei Nicolae Moruzi —. după cum urmează: „La Sălătruc. slabi. cel mai cutezător şi cel mai iscusit surugiu din lumea întreagă.. devine. el va fi întotdeauna recunoscător." La aşa călăreţi. cel mai îndrăzneţ dintre ei se încumetă sâ-i ceară înalt preasfinţiei sale îngăduinţa să înjure ca să poată face treaba. descrie trecerea lui din Muntenia în Transilvania. cu nişte hamuri care nu sînt decît nişte zdrenţe şi nişte sfori vechi. cel mai îngrijorat. Mai puţin • 85 l poetic totuşi decît arrieros andaluzi. Călătorul cel mai nepăsător. şi ajunge unde trebuie. timpul pierdut este recîştigat — vom vedea în ce fel. Doi oameni călare." însă. măsor prăpastia din ochi şi mă bucur de groaza ce mă cuprinde". însă surugii cum sînt cei moldovalahi. care călătoreşte în ţările române prin anii 1830: „Caii din Moldo-Valahia sînt scunzi. înjură surugiul nostru de se cutremură împrejurimile. nu se în-tîlnesc niciunde. de îndată ce încalecă. m-aş simţi tare stînjenit. De cele mai multe ori. cea mai deznădăjduită.reped luînd cu ele tot ce încearcă să li se împotrivească. După ce se avîntă la drum. la capătul cărora. o coamă lungă şi deasă. căci el nu are nici unde dormi. Billecocq povesteşte anecdota cu mitropolitul care a stat cu caleaşca împotmolită o zi întreagă: surugiii ziceau că n-o pot scoate din noroi. Adolphe Biîlecocq. de-abia ating pămîntul. filozofia. făcînd-o să alunece de pe o stîncă pe alta. ajutîndu-se cu frînghii şi cu ţăruşi.. aşa cum a plecat.. adesea de nefolosit. de ar fi să le traduc aici. N-am mai văzut vreodată . fiii mei.] Ajunge proaspăt şi voios.. dar vioi. catacreze şi onomatopee pe care. încălecînd fără scară şi fără şa. ţin trăsura agăţată deasupra prăpăstiilor. cale lungă.. La peste douăzeci de ani după Wilkinson. în 1820. hazul. [. fostul consul al Franţei. aceste călătorii sînt cum nu se poate mai rapide. albesc zăbala cu spuma balelor. Iar contele de Marcellus. După răspunsul dat de mitropolit: „Dacă doar de asta-i vorba. nefericitul merge ca vîntul. Nu-mi pot desprinde privirea de la acest minunat şi înspăimîntător tablou. secretar de ambasadă la Constantinopol — cel care va avea fericirea să cumpere pentru regele Franţei Venera din Milo. Ţăranul moldovalah. înarmaţi cu topoare... am făcut peste 40 000 de leghe cu poştalionul. avînd a străbate. îndemnurile adresate din belşug cailor nu sînt luate din cine ştie ce romanceros de prin partea locului. întrucît respectul faţă de înalt preasfinţitul îi amuţise! Neputînd face altcum. pe drumuri necroite. lesnicioase.. nici unde se adăposti. deşi este una din cele mai uşoare.. In viaţa mea. cai pe măsură! Să-l ascultăm pe francezul Raoul Perrin..

(Amănuntele acestea ni se par scornite ca să sporească interesul povestirii. 87 Faptul că instrumentele cele mai vizibile — omniprezente — ale acestei exploatări de către stăpînul otoman sînt grecii. cu picioarele băgate în paie. săniile. alungau înspre trăsură herghelia care se apropia în galop. apoi herghelia pleca din nou la galop. oricît de mare era iuţeala celor opt sau zece cai înhămaţi la caleaşca şi îndemnaţi cu bicele şi chiotele dorobanţilor ce ne însoţeau. mer-gînd cît le place de repede. Nu li se dă decît un soi de căruţă. o altă trăsură este gata să-l preia pe călător. zece. care vizitează ţara în 1812. pînă la următorul popas de poştă.aşa ceva: aprigul neastîmpăr al acestor nobile animale este fără pereche. din care se auzeau. în linie dreaptă. victime ale unei exploatări nemiloase şi ale unor jafuri nemaiauzite. erau luaţi la întîmplare opt.. trebuie sa ai şi unele necazuri. întrucît zăpada acoperă pămîntul timp de două luni. Wilkinson ne spune chiar că . hrana este făcută din coceni de porumb uscaţi. pe cîmp aveam să schimbăm caii. au un fel de zăbrele. iarba şi scoarţa de copaci. se află la nivelul cel mai coborît din istoria lor. trestia băţoasă adunată de prin mlaştini sau rădăcina aţoasă a unor copăcei". ne face următoarea descriere: „Iată prin ce stepe am mers eu. de cum soseşte. şi aşa atît de chinuită. mă apucam şi eu să strig haide! haide! întocmai ca surugiii. Căruţa aceasta este umplută cu paie. şi chiar şi-aşa.. creştini ca şi românii. Boierii şi persoanele mai de soi călătoresc în trăsurile lor. Wyburn. deoarece îl scurtează. ca un escadron de cavalerie. Lucrurile se petreceau aşa: doi oameni călare plecau în goană. ca dorobanţii şi ca înşişi caii. deoarece au bunul gust să 86 prefere cîmpul înverzit! Aşadar. aţîţă şi mai mult nemulţumirea şi . Este sprijinită pe patru roţi mici. poşta. uniformele jumătate asiatice. jumătate europeneşti ale dorobanţilor sau mantaua roşie a vreunui albanez stînd pe scaunul trăsurii. care aduce destul de bine cu acelea care.. sînt folosite. rămînem cu o impresie jalnică. cu cuie de lemn şi.). în felul în care se face acest lucru pe aici. ţipete. Saint-Marc Girar-din. nu ajunge să fie mai înaltă decît o roabă. în acest fel." Se poate bănui că." După această scurtă descriere a Principatelor la sfîrşitul epocii fanariote. izbea eram noi. să mă ierte Dumnezeu! atît de nerăbdător eram să înghit întinderile acelea monotone care parcă se făceau la loc! să grăbesc clipa sosirii la poştă. Iarna. surugiul îşi anunţă sosirea trosnind întruna din bici. Cu nişte funii în chip de hamuri. sînt înhămaţi patru cai. plesnituri de bici. spune că aici caii nu mă-nîncă decît ovăz şi că-l au pe săturate. alergau către o herghelie de vreo treizecipatruzeci de cai ce păşteau pe cîmp. atunci cînd călătoreşti în felul acesta. ţipa. şi tot la galop pleca un vîrtej des de praf negru. cu o iuţeală care este singurul lucru ce ne mîngîie de monotonia drumului.. unde caii nu stau mai niciodată. atît la oraş. sau se vedeau. cu totul. cît şi la ţară. iar călătorul trebuie să se aşeze şi să stea drept în mijlocul ei. tot cam pe atunci. ici-colo. la învălmăşeală. iarna. minaţi de un surugiu călare.„cei ce vor să călătorească cu poşta. în loc de loitre. Despre felul cum erau schimbaţi caii de poştă.. Şi care este răsplata pentru o atît de mare credinţă? Vara.. cîţi ne trebuiau nouă. Ţările române. peste trei sute de leghe. un englez. nu trebuie să se aştepte să găsească vreuna din înlesnirile întîlnite îndeobşte prin alte părţi. trosnind zdravăn din bici şi strigînd cît îi ţinea gura. pornesc în goana mare şi nu se opresc şi nici nu încetinesc mersul pînă la popasul următor. înainte cu jumătate de milă de acesta. Vîrtejul acesta care alerga. adică nişte colibe de crengi şi nişte grajduri aşij-derea. în general.

ba chiar a face să fie uitată cea dintîi sursă a tuturor nenorocirilor ţării: asuprirea otomană. Căci capul ţi-or mînca. şi mulţi dintre ei. Deşteptarea conştiinţei naţionale. ? Grecu-i fiară veninoasă. Consulul Angliei. încît a sfirşit prin a umbri. aşa cum este şi marele boier Alexandru Beldiman. se înrudiseră cu familiile nou-veniţilor. înaltele feţe bisericeşti nu se lasă mai prejos. era turc. Cronicarii populari Dionisie Eclesiarhul şi Zilot Românul sînt antifanarioţi înverşunaţi. pentru a îndrepta mînia numai înspre străinul hulit de popor. care începe în zorii veacului al XlX-lea. Am văzut. în epoca fanariotă." Iar cea dintîi poezie a lui. la bardul popular." Literatura scrisă nu este nici ea mai blîndă cu grecii. din sînul căreia se vor recruta mai toţi „ideologii" noii ere. Protosin-ghelul Naum Rîmniceanu. şi rapida schimbare a moravurilor şi a mentalităţilor pe care le cunoaşte ţara după 1821 vor face să apară şi mai cumplită întunecata perioadă ce se scursese. decapitat de turci în 1714. autorul unui poem în versuri şchioape despre evenimentele din 1821. pe care l-am întîlnit mai înainte. şi s-a ajuns să se pună în spinarea fanarioţilor toată răspunderea pentru starea nenorocită în care se găseau Principatele. într-un cîntec bătrînesc. care. ea însăşi nu avea întotdeauna cugetul curat. care se aseamănă între ele. Nu este oare simptomatic faptul că. o vom vedea — sa salveze din mîinile veneticilor privilegiile lor cele mai de seamă. sînt unii care. ne-au răcit dragostea patriei şi cu un cuvînt cu totul ne-au adus mai rău decît noroadele din Africa şi din America. Chiar printre greci. nepotul de fiu al celuilalt lanache Văcărescu. în versiunile cele mai vechi. cînd. Măria Ta.ura poporului. Ce pătrunde pîn' la oase. în mare parte sub înrîurirea Revoluţiei franceze. Aristocraţia autohtonă. o dată cu Constantin Brîncoveanu şi cei patru fii ai acestuia. el însuşi patriot înflăcărat şi . ne-au slăbit braţul armelor. unde este vorba de isprăvile lui Codreanu. ne-au împopulat năcazului. în treacăt. în 1821: „Domnii fanarioţi. evocă denumirea proverbială a ţărilor române: „Pămîntul făgăduinţei pentru greci". fără să stea pe gînduri. Marii boieri se străduiseră — cu oarecare izbînzi. cuprinsese atîta lume. un mare număr de mărturii. este intitulată: Tîngu\\ irea tarei Valachiei asupra jafului şi dărăpănărei ce i-au făcut străinii tâlhari Greci34. în care tună şi fulgeră împotriva grecilor. va căuta. Ura împotriva grecilor se ascuţise atît de mult. generaţiile următoare au vrut să arunce numai asupra străinilor păcatele ce se răspîndiseră atît de mult în toate păturile neamului românesc. prin faptele lor cele diavoleşti. Grecu-i boală lipicioasă. cunoscut sub titlul Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovei întîmplare. Wilkinson. să aţîţe acest sentiment. sfetnicul cel nevrednic al domnitorului. de fapt. cu multă iscusinţă. ne-au supus cu totul cererilor lor. Cazul marelui ban lenăchiţă Văcărescu este tipic în această privinţă: reprezentant al uneia dintre cele mai vestite familii din Ţara Românească. asemenea doctorului Zallony. într-o notă pusă pe unul din manuscrisele sale (scrie poezii!). spune. devenise grec? Iată versiunea dată de Vasile Alecsandri: „Domnule. încetul cu încetul. întrucît părea firesc ca străinii să fie mai nemiloşi şi mai cinici decît pămîntenii în exploatarea bietului popor. venite de la călători sau de la observatori occidentali. în această privinţă. printr-un proces la fel de firesc. se fac ecoul urii poporului împotriva compatrioţilor lor. Tu pe greci nu-i asculta.

mai cu seamă de la lorga încoace. cu gîndul numai la cîştig. să dăm o clipă cuvîntul apărării. din străvechea dinastie a domnitorilor moldoveni le conferise un soi de legitimitate. ce-i drept. Nottara.poet — socotit drept înaintaşul poeziei moderne în ţările române —. de la un capăt la altul al imensului imperiu. Pe lîngă cele cîteva familii. în istoriografia românească. Silit însă. a fost. Spre convingere. a tot ce ţine de epoca fanariotă. instalarea a ceea ce avea să devină regimul fanariot se făcuse treptat. se poate citi Descripţia Moldaviae a lui Cantemir sau cartea lui Del Chiaro despre starea Ţării Româneşti în vremea Brîncoveanului. răscoala „pandurilor" lui Tudor Vladimirescu. 89 După ce am prezentat pe larg dosarul acuzării. ca de pildă Constantin Mavrocordat sau Alexandru Ipsilanti. au avut totuşi intenţiile cele mai bune. cum 90 ar fi familiile Cantacuzino. Unele aveau chiar şi un trecut (familia Moruzi figurează pe lista nobilimii „imperiului" de la Trapezunt. prezintă caracteristicile unei oligarhii destul de restrînse şi. o oarecare rezistenţă faţă de o viziune prea maniheistă. de fiecare dată cu o fanariotă! La început. boierii pămînteni vor izbuti să folosească mişcarea populară numai spre binele lor — iar literatura şi istoriografia vor contribui şi ele la zugrăvirea în negru. cu mai puţin temei. a pus să se întocmească un cod de legi. este în mod vădit îndreptată împotriva tuturor jefuitorilor neamului şi va lua curînd forma unei răscoale ţărăneşti care nu deosebeşte boierii cei „buni"de cei „răi". aproape toate. va da revoluţiei sale o coloratură fundamental antifanariotă. pentru a-şi atinge ţelul. se arată că starea de dependenţă faţă de Poartă în care căzuseră ţările române. faptul că se trăgeau. din care cîteva ajung pe tronul Principatelor. precum şi cu puterea turcească. în jurul acestui nucleu. Suirea în scaun a primilor Mavrocordaţi nu fusese o adevărată ruptură cu trecutul. şi nu a fost dintre cei ce au părăsit cei dintîi capitala. precum şi multe păcate ce caracterizează epoca fanariotă existau din belşug şi înainte de înscăunarea primilor domnitori aşa-zis „fanarioţi". a fost căsătorit de trei ori. se pare. iar familia Ipsilanti pretindea. De vreo cîteva zeci de ani. familiile cu trecere din Fanar. După dispariţia lui Tudor şi înfrîngerea revoluţiei. în secolul al XV-lea. să cadă la învoială cu boierii „naţionalişti" (cuvîntul apare pentru prima dată cam pe vremea aceea). într-un al doilea timp. Racoviţă şi Callimachi (gre- . în sfîrşit. o mulţime de măsuri edilitare şi a reorganizat breslele. un gospodar priceput. chiar dacă unii din aceşti domnitori şi cei cei înconjurau au fost nişte oameni lacomi şi fără scrupule. A luat. ai căror strămoşi merg pînă la străvechea aristocraţie bizantină. Pînă şi Caragea. Apoi. s-au adunat două familii româneşti. corupţie şi teroare reprezentat de cîrmuirea otomană din epoca decăderii. Mai întîi. în realitate. apar în jurul patriarhului Constantinopolului la cumpăna dintre veacul al XVI-lea şi cel de al XVII-lea. Tudor. s-a făcut simţită. îl vedem luînd măsuri bine gîndite cu prilejul epidemiei de ciumă din 1813. prin mamă. care-i poartă numele şi care este unul din primele coduri moderne din ţările române. Afirmaţia lui Langeron — o gură rea! — cum că toţi fanarioţii „se trăgeau din pleava societăţii" este cu desăvîrşire neadevărată. de asemenea. puţine la număr. Timpul care ne desparte de epoca fanariotă ne ajută să înţelegem că orice încercare de schimbare şi de organizare era dinainte sortită eşecului în amestecul acela de arbitrar. pămîntenii de venetici. că se trage din Comneni). o dată pentru totdeauna. cîţiva. de tristă amintire (poate mai mult pentru calamităţile naturale din timpul domniei sale decît pentru jefuirea ţării). Ralli şi încă vreo cîteva. venalitate. din 1821. dovedindu-se în stare să cîrmuiască bine ţara — atît cît o îngăduia „sistemul" otoman.

am avut grijă să mi se dea de veste de cumva avea să-şi schimbe gîndul. prinţul cel tînăr este hotarît să nu le vîndă. dar şia dat şi el silinţa. Fanarioţii au fost. se făcuse cunoscut prin reforme şi mai radicale. cu deosebire desfiinţarea serbiei. în cursul unei domnii destul de lungi (1774-1782). Dacă stăm şi ne gîn-dim bine.. s-ar zice. va face tot ce va putea ca să pună mîna pe ea pentru suveranul său. va încerca din nou s-o capete de la fiul acestuia. în 1769. Iar boierii se plîngeau că „un boier nu mai poate spune nimic unui ţăran. să se bucure de o perioadă de pace şi de recolte bune. cînd Poarta îl trimite cu sila în Moldova. o dată cu operele „filozofilor" şi ideile „Secolului luminilor". Iată ce-i scrie ambasadorul lui Ludovic XV. Calmăşul) şi o familie de origine albaneză mai îndepărtată... Biblioteca lui. şi 91 el (Domnitorul — n.ci/area unei porecle româneşti. pînă una alta. îi va face funeralii princiare. dacă ar fi de vînzare.. m-am gîndit să cumpăr manuscrisele din biblioteca lui. marchizul de Villeneuve.n. precum şi introducerea . Şi tot un grec.. ca şi tatăl său.. cu oarecare dezaprobare: . de e să ne potrivim la ceea ce se vorbeşte aici despre această bibliotecă. Comandamentul rusesc.) sta îndelung de vorbă cu poporul". printre cei mai huliţi domnitori fanarioţi.. şi din partea Curţii de la Roma. Alexandru Ipsilanti. oameni învăţaţi. aveau nevoie de învăţătură... cam încurcat. era vestită în Europa. în afară de aceasta. să pună puţină rînduială în treburile ţării şi să uşureze poporul de nevoi.«. între 1730 şi 1769. deoarece era cel dintîi atu al lor în faţa cîrmuirii otomane! Nicolae Mavrocordat era poliglot. pentru a fi pe placul noilor stăpîni şi a maimuţări obiceiurile de la Constantinopol. şi a lăsat scrieri filozofice.. ultima dată. fie din cea a regelui Angliei şi. un cronicar (din boierime) povesteşte acest lucru. [. Fanarioţilor li se datorează aducerea în Principate a unui prim lustru de cultură franceză. La moartea domnitorului. căci acesta se duce de se plînge Domnitorului". S-au spus vrute şi nevrute despre adevăratele temeiuri ale reformelor sale şi rari au fost domnii care au stîrnit în jurul numelui lor atîtea polemici. printr-o întreagă serie de măsuri legislative şi administrative. după cum spun cronicarii vremii. Ghica — sau măcar o ramură a familiei Ghica. lenăchiţă Văcăres-cu. ajutat de cel mai de seamă sfetnic al său. aşa cum puţini domnitori pămînteni au facut-o. norocul. şi ar ajunge la peste o sută de mii de piaştri"..în zece rînduri. la 20 ianuarie 1731: „De cum am aflat de moartea Principelui Valahiei. înaintea lui Ipsilanti. însuşi sultanul îi dă două sute de pungi cu bani ca să-şi facă pregătirile de drum. în două rînduri. dar nu va izbuti. cînd. cei ce au păcătuit cel mai mult prin excese filogreceşti nu sînt adevăraţii fanarioţi. Avea să fie prins de ruşi şi să moară de pe urma unei lovituri cu parul puştii dată de un soldat. s-ar face oferte fie din partea împăratului. ambasadorii străini arată că domnitorul era atît de sărac încît. se numără doi Racoviţă şi un Callimachi.). din Antichitate şi Evul Mediu bizantin. poate. domnise douăzeci şi doi de ani şi jumătate . a lăsat în Ţara Românească. în timp ce un Constantin Mavrocordat îl dojeneşte pe un ispravnic pentru faptul de a-i fi înaintat un raport în greceşte.„Uşile Divanului stăteau deschise (în termeni moderni: audienţele la tribunalul domnesc erau publice — «. în general. Să recunoaştem totuşi că se străduia să afle nevoile poporului.] însă. A avut. Ambasadorul Franţei. Constantin Mavrocordat. sînt mai curînd boierii moldovalahi. care.. cu toată tristeţea vremurilor. lucru nemaiauzit. Se ştie că. un Ghica (Grigore II) şi un Callimachi (Grigore). Constantin. trebuie totuşi să vă spun că. războiul cu Rusia izbucneşte din nou. în care se aflau opere rare. ci. amintirea cea mai bună. vinovaţi de a-şi fi înstrăinat cultura. Curios este însă că. nu voise să primească tronul — şi. neîndoielnic. în loc să-l fi întocmit în româneşte.

ar fi pus mîna pe cele mai de seamă verigi ale cîrmuirii. Faptul este atestat atît de surse interne." . tot un fanariot conducea răzmeriţa: Alexandru Ipsilanti. Boierii mari de Curte şi boierii de ţară. în nord. CAPITOLUL AL TREILEA <titlu>Boierii Boierii moldovalahi văzuţi de străini: port. cît şi de rapoarte ale cancelariilor occidentale. în sfîrşit. însă răscoala grecească din 1821. care atrăgeau studenţi şi din restul lumii ortodoxe sud-orientale. caracter. Aşa lua sfîrşit cariera fanarioţilor aflaţi în slujba imperiului otoman35. alternativa. ducînd încetul cu încetul la crearea unui stat multirasial. un nepot de fiu. împreună cu însuşi Patriarhul ecumenic. ceea ce ar fi însemnat sfîrşitul libertăţilor ce le mai rămăseseră. boierii decăzuţi sau mazilii. cel mai ilustru fiind Toynbee. cei mai vajnici apărători ai fanarioţilor s-au găsit printre anumiţi istorici englezi. parveniţii sau ciocoii.. aveau să măcelărească zeci de membri ai marilor familii fanariote. pe nesimţite. Turbînd de furie din pricina acestei „trădări". bogăţia şi puterea „marilor boieri". Şi treizeci şi cinci de ani mai tîrziu. originea împărătească a Cantacuzinilor din veacul al XVI-lea şi „mica istorie" a unor Paleologi din veacul al XlX-lea. Obîrşia clasei boiereşti. în zilele noastre. nepotul său Alexandru (acela pe care d'Hau-terive îl însoţise în Moldova) fuge în Rusia. prieten cu Byron şi Shelley.. se mai poate spune că domnia fanariotă n-a fost. Luxul orbitor al boierilor. eroul de Ia Missolonghi. în care turcii musulmani şi creştinii de toate naţiile ar fi trăit în bună înţelegere. Saint-Marc Girardin şi jeluirea bătrînului boier. un alt Alexandru Mavrocordat. Să-l lăsăm pe Toynbee să viseze că reface Istoria.învăţării limbii franceze (1776) în „Academiile domneşti" de la Bucureşti şi Iaşi. ci între fanarioţi şi transformarea Principatelor în simple paşalîcuri. Pămînteni şi fanarioţi. Intr-adevâr. provocată artificial prin molipsire de la Revoluţia franceză. ar fi stricat totul. în aversiunea lui instinctivă faţă de orice naţionalism. se află în fruntea răscoalei din Peloponez. sînt peste o sută cincizeci şi se înalţă deasupra celorlalte clădiri din capitala Moldovei. cea mai mare nenorocire. casă. * „Sînt găzduit într-unul din acele superbe palate pe care boierii le construiesc după gustul oriental. la vremea ei. la Constantinopol. pentru nişte state-tampon ca Ţara Românească şi Moldova — în conjunctura internaţională provocată de agresivitatea şi succesul marilor puteri creştine Austria şi Rusia —. turcii. Ion Ghica povesteşte nemaipomenita misiune a „contelui" Dudescu pe lîngă Bonaparte. Schimbarea moravurilor la începutul veacului. nu mai era între o cîrmuire fa92 nariotă şi întoarcerea la domnitorii pămînteni. în realitate. fiul domnitorului Constantin şi general în armata rusească. Toynbee visează la un imperiu otoman unde fanarioţii. şaptesprezece ani după ce Constantin Mavrocordat a murit ca vrednic slujitor al Porţii.

înşiraţi aşa cum sînt înşiraţi şi pe la cusăturile hainelor. care se întorcea de la Ociakov. ele îşi pot alege un soţ. căptuşite cu zibelină şi cu alte blănuri scumpe din Rusia. Fiecare are cîte o treabă: unul aduce o farfurioară şi o linguriţă cu dulceaţă de trandafir. cu care degetele bărbaţilor şi ale femeilor se joacă tot timpul. nu-şi pun căciula. mai scumpe la aceştia din urmă. Restul veşmîn-tului lor oriental este din stofă brodată sau lucrată cu aur şi argint. Femeile sînt fardate foarte tare şi unghiile le sînt vopsite cu roşu aprins. m-am îmbrăcat şi eu cum se îmbracă boierii de pe aici. în haremuri cu zăbrele de lemn. deoarece nu se deosebesc de stăpîni decît prin veşminte. Mă duc adesea pe la ei ca să cuget. . nesiguranţa vieţii lor. în acelaşi an. atunci cînd nu poartă nişte reţele subţiri pline de ţechini sau de jumătăţi de ducat. la fiecare clipă. i-au deprins pe oameni cu o tristeţe de neînvins. Şi spune mai departe: „Şapte-opt servitori. un altul arde sau toarnă parfumuri care umplu salonul cu miresme. la Neapole. Curtenitor şi un pic poet. care nu seamănă cu turbanul. îşi scrie impresiile şi le trimite contelui de Segur. o fată un pahar cu apă. alături cu mai toată lumea. care nu se deosebesc întru nimic de turci. bucurîndu-se din plin de tihnă şi de far niente în mijlocul societăţii moldoveneşti. Raicevich. se află tot timpul prin iatacuri şi prin saloane. sînt împodobite pe la toate cusăturile şi pe margini cu şireturi sau cu broderii de la Viena. iată cum descrie el îmbrăcămintea soţiilor de boieri: „O fostă străvezie.Prinţul de Ligne36." Prinţul scrie mai departe: „Capul le este acoperit cu o stofa neagră sau de culoarea focului şi străluceşte datorită diamantelor ce împodobesc acest soi de turban sau de boneţică nemaipomenit de frumoasă. şi tot atîtea fetişcane pentru nevestele lor. de altfel. atît dinspre partea Divanului de la Constantinopol cît şi dinspre cea a Domnitorului. şi lucrul acesta se repetă la douăzeci de boieri într-o singură zi. Căci. cincizeci de inşi. coral. însă bărbaţii nu le văd pe ele decît ca să locuiască împreună.. fostul consul al Austriei. unde am văzut cu ochii mei pînă la trei mii. adesea aurite. care dispreţuiesc limba bărbaţilor lor. deoarece eu nu ştiu decît vreo cîteva vorbe româneşti. şi habar n-am de greaca vorbită de doamnele acestea. fratele meu din porunca Domnitorului. iar cele două mere minunate din grădina Amorului se întrezăresc printr-un văl în care stau ca întrun buzunar. scurtă şi strimtă. după scurta ceremonie din biserica grecească. făcute fie din ţesături de India. l decembrie 1788. aidoma veşmintelor boierilor. pentru boieri. că „veşmintele acestea. lapislazuli. agate sau lemn de trandafir.. aici se vorbeşte puţin: teama de turci. tivit cu blănuri preţioase. Odăile în care dormim sînt bune. dacă te duci în casa lor. pe deasupra tichiei roşii. unul aduce o ceaşcă cu cafea. tineri cu toţii şi cu o înfăţişare plăcută. 1788.'şi costă pînă la trei mii de florini". spunea şi el. Prinţul de Ligne descrie apoi şiragul de diamante sau de perle. auzi pe cîte cineva spunînd: tatăl meu a fost sugrumat din porunca Porţii. aşteaptă parcă funia fatală şi. bine încălzite. ministrul Franţei la Sankt-Petersburg. Privind printre acestea. ar fi o mare necuviinţă să-i refuzi. obiceiul de a afla o veste proastă." 97 într-o lucrare apărută. abia de ascunde încîntătoa-rele lor forme. fie din şal de Caşmir. dacă. într-o scrisoare datată Iaşi. Perle de un frumos alb-albastru le împodobesc gîtul şi braţele. ce se adună zilnic pe Ia unul sau pe la altul. Fetele boierilor sînt închise aşa cum sînt închise turcoaicele. unde fusese trimis de losif II pe lîngă ostile lui Potemkin. vorbind despre îmbrăcămintea femeilor din Ţara Românească.

mai vorbesc şi greceşte. altele noi. sau una-două haine căptuşite (biniş sau feregea) cu blănuri scumpe. îi vezi adesea că. mai multe limbi. Sînt aşa cum se spune că erau atenienii. în general. pe lîngă limba lor. doar lor li se îngăduie acest lucru. cu o barbă deasă şi lungă. aşteptînd veşti din biata noastră patrie. De unde se vede că. în schimb se rad pe cap şi poartă o tichie mică de postav roşu şi o căciulă făcută jumătate din postav şi jumătate din blană. unde duc o viaţă destul de luxoasă. nemţeşte şi franţuzeşte". fără astîmpăr. cu toţii. avem nişte prejudecăţi fireşti! Şi se mai spune că nu haina îl face pe om! îmbrăcămintea boierilor se aseamănă întru totul aceleia a domnitorului. îşi aminteşte (întîmplarea se petrece în 1790 sau 1791): „într-o zi. ofiţer al lui Napoleon. Boierul s-a băgat în vorbă şi a spus despre acest oraş." Langeron. între prinţul Gagarin şi un boier. la Iaşi. mai aproape totuşi de aceasta din urmă." în privinţa cunoaşterii limbilor. aşa cum. care-i vine pînă la glezne şi este încins la brîu cu un şal indian. refugiat în Moldova în 1815 după cele „O sută de zile" ale lui Napoleon: „Am încercat să ne luăm cu treaba. foarte bine. după cum e vremea. într-un amestec plăcut de modă europeană şi asiatică." Vorbind despre căciula aceasta (calpac) într-o notă." . la Constantinopol. italieneşte. tăioşi. Langeron scrie. terminaţi cu papuci de piele galbenă. călătoria la Paris este necesară pentru un bărbat din provincie. de nici n-ai fi bănuit că ştie ceva despre obiceiurile franţuzeşti. uşuratici. lumina harului rămas de la străbuni. în sfîrşit. unde nu fu99 şese niciodată. fermeneaua. în Franţa. „Unii din boierii aceştia moldoveni" — scrie mai departe Lange-ron — „sînt foarte bogaţi şi au nişte căsuţe la ţară aşa cum au polonezii. despre care nu se mai auzea nimic. printre suferinţele ce le vin de la starea lor de robi. un anteriu lung şi brodat. este ceva ce nu poate lipsi din formaţia unui coconaş moldovean şi din desăvîrşirea educaţiei lui. mă aflam la masă la prinţul Potemkin. ruseşte. Nu-şi rad barba. nestatornici. îmbrăcat după portul oriental. şi cel mai repede ajunge moda. nu mai avem. o haină mare. Am întîlnit mulţi asemenea oameni printre boieri". pipele foarte lungi din lemn de cireş înlocuiseră. un fel de ilic. Eu vorbeam cu prinţul Gagarin despre Paris." ' '• La rîndul său. pe deasupra. Mai toţi au fost Ia Constantinopol. au o formă cum nu se poate mai caraghioasă şi costă foarte mult. pe care am descris-o mai înainte: cămaşă de mătase. la fel de leneşi ca şi turcii. a fost culoarea îndrăgită de femei. Slugile acestor Domni le duc în spatele trăsurilor deschise. cu toţii. galbenul era culoarea îndrăgită de sultani.. şalvari largi roşii. într-o notă. sînt. Langeron scrie: „Căciulile sînt mari de tot. nemulţumiţi şi înflăcăraţi. Nu umblă niciodată pe jos. cîţiva ani mai tîrziu: „Mai toţi boierii aceştia au mintea ascuţită şi la fel de plăcută ca cea a grecilor din vechime" (Langeron vorbeşte de parcă toţi boierii moldoveni ar fi de obîrşie grecească!) „iar un observator atent descoperă curînd. pentru cei de la Iaşi. iar Bacheville. pipele de lemn de iasomie. Mulţi dintre ei vorbesc franţuzeşte şi. boierii. călătoria în acest oraş.Constantinopolul dă tonul pentru Iaşi. iuţi. Portul lor aminteşte şi el obiceiurile orientale. în legătură cu îmbrăcămintea. deşi boierii vorbeau aproape cu toţii franceza. aşa cum Parisul îl dă pentru provincie. nişte lucruri foarte înţelepte şi de foarte mult bun gust.. Lagarde afirmă — o face însă la peste douăzeci de ani după ce trecuse pe acolo prinţul de Ligne — că „boierii învăţaţi vorbesc.

. la Iaşi. căreia ei îi zic calpac. trăind în case fără mobilă şi cu bărbaţi geloşi nevoie mare. Căciula aceasta este goală cît e ea de mare. (subl. îngrozitoarea căciulă în formă de dovleac sau de pară răsturnată era atît de mare." Un tînăr elveţian. mai întîi. este tare urîtă şi tare caraghioasă. apoi la Bucureşti şi în provincie. a fost pe cît de rapidă pe tot atît de completă: după un an. însă revoluţia care s-a petrecut atunci la Iaşi. Oricum va fi fost. chiar dacă. au pe cap o altă căciulă. «. boierii noştri îşi pun pe cap işlicul. din blană de Astrahan şi în formă de pară. turbanul este interzis ghiaurilor sub ameninţarea pedepsei cu moartea. Mare grozăvie! Un turc ce trecea pe acolo îl zăreşte.). dacă ne gîndim bine. cel mai adesea. în afara familiei domnitorului.. Recordon se înşală. după cum tot numai ei pot purta turbanul". Francois Recordon. în Oraşul ce fusese vestita capitală a imperiului lor.De data aceasta. înălţimea fiind şi ea pe măsură. numai ei avînd dreptul s-o poarte. la Constantinopol. numele arab al oraşului Tripoli. are vreo trei picioare de jur împrejurul părţii celei mai umflate. însă. . de forma unui cilindru un pic turtit. atîta doar că. La început. Langeron scrie în jurnalul său: „In 1806. nu era o vorbă în vînt. pe loc. a avut nesăbuinţa să se arate la fereastra „palatului" său din Fanar cu un turban pe cap aşijderea unui Credincios. de formă aproape sferică.. scoală cartierul în picioare. în 1823. şi care are cel puţin cinci picioare de jur împrejur". toate mărturiile concordă — şi putem judeca şi noi. spunînd că un calpac este o că100 ciulă făcută dintr-o piele cu părul foarte scurt şi creţ. Iată cum trăiau — şi mureau — grecii din Fanar. în această din urmă privinţă. Iar cînd se vorbea de pedeapsa cu moartea. încît doi boieri de rangul întîi — mărimea calpacului era pe potriva rangului personajului — nu puteau sta alături în aceeaşi caleaşca fără sâ-şi descopere capul.. Din fericire. mulţimea mînioasă îl tîrăşte în faţa judecătorului. partea de sus fiind acoperită cu un postav de culoare roşie. cel puţin la Istanbul. doar cîţiva mari boieri se încumetă să şi-l pună pe cap: este vorba de acel tarabolus. aşa cum aflăm de la acelaşi Recordon. prin pacea de la Iaşi — 9 ianuarie 1792 — Rusia devenea pentru prima oară vecina nemijlocită a Moldovei). Moda apuseană a fost însuşită. de către femei. însă „marele salt" se face. care. turban făcut dintr-un şal oriental foarte scump şi care-şi trage numele de la Tarabulus. din porunca Porţii... în timpul ocupaţiei ruseşti din 1806— 1812. niciodată albă. Iată ce spune Wilkinson: „Portul naţional al boierilor nu se prea deosebeşte de cel al turcilor din clasele cele mai înalte. poartă un fel de căciulă nemaipomenit de mare. Grigore Ghica interzice cu desăvîrşire portul acestei nobile căciuli de către orice categorie socială în afară de boierii cei mari. deoarece. pune să-i taie capul. „în timpul marilor ceremonii. în timpul războiului austro-ruso-turc. cînd s-a întors la Constantinopol. Se povesteşte că cineva dintr-o familie fanariotă. în ambele Principate. am întîlnit încă multe femei purtînd îmbrăcămintea orientală. în portretele lăsate urmaşilor şi pe care le-au comandat. ameninţarea. din samur. după gravuri: acea ciudată căciulă orientală avea o formă şi nişte dimensiuni aproape groteşti. din 1787-1791 101 (în urma căruia. secretar al lui Caragea. unor pictori veniţi „din Europa". care trăise mult timp în străinătate. nicidecum potrivită cu frumuseţea şi bogăţia costumului. îngroaşă lucrurile. în loc de turban. aceasta fiind culoarea rezervată domnitorilor. deoarece. la Bucureşti moda lui se răspîndeşte la începutul secolului al XlX-lea.

prin saloane şi iatacuri. Dansurile naţionale au fost interzise sau. însă numai femeile în vîrstă şi nevestele boierilor de rangul al treilea îl mai poartă. s-a văzut şi mobilă. nu primeşte nici una din binefacerile educaţiei. îl întrece pe cel al doamnelor din cele mai mari capitale." Ştim din altă sursă că. un anume Ivanov. au părut nou-nouţe şi au fost plătite foarte scump. dispreţuite. asemănător cu toca magistraţilor de pe la noi. contele de Lagarde. pe ducele de Richelieu.. Nici Petru I n-a schimbat înfăţişarea imperiului său mai iute decît a schimbat-o pe cea a Moldovei sosirea noastră acolo. Trăsurile care.. erau însă cu toţii oameni aleşi prin învăţătura şi purtările lor . la rîndul său. croitorese. Laurenţon. în multe privinţe. bărbi lungi. în sfirşit. îi ceruse maestrului de ceremonii Narîşkin de la Sankt-Petersburg să trimită un maestru de dans. după un an. atît că-şi pun mai multe giuvaieruri. englezeşti. căci diamantele şi rochiile de caşmir sînt podoabele lor obişnuite." Despre moravurile societăţii moldoveneşti în timpul ocupaţiei ruseşti. în ale sale Nouvelles obser-vations sur la Valachie: „Rămîi uluit văzînd cît de mult se cheltuieşte pe toalete şi cît de mare este luxul lor. au ajuns. Lauren9on îşi exprimă părerea de rău după cum urmează: „Este păcat că sexul frumos. aşa cum ar fi dorit doamnele. pentru un an. într-o călătorie în Moldova) avea să scrie. mai înainte. dansurile franţuzeşti şi. ca şi cea din Bucureşti. comandantul-şef al oştirilor ruseşti. s-ar putea înfrunta cu cele mai distinse femei din Europa. arătau ca nişte orientali. Curînd. însă bătrînii şi bărbaţii cu slujbe şiau purtat mai departe barba şi anteriul lung pînă la glezne. sînt foarte vioaie şi. pe cap aveau o căciulă numită calpac. iar prăvăliile de la Viena şi de la Paris au scăpat de toate vechiturile care. pe lîngă mintea pe care le-a dat-o din plin natura. Moda de la Paris este urmată cu sfinţenie. Celelalte se ţin după moda de la Paris şi de la Viena. bâtrînul prinţ Prozo-rowski. Cîţiva tineri au început să poarte frac. pe vremea aceea guvernator al Odessei. generalul conte de Rochechouart (care îl însoţise în 1807. în memoriile sale: „Societatea din Iaşi. nu ştiau nici să meargă. cu turbanul sau cu scufiţa umplută cu cîlţi purtată de copiii noştri.toate femeile din Moldova şi din Ţara Românească au luat portul european. cu puţină osteneală. adusă de la Viena cu mare cheltuială. cultura generală nu au înaintat la fel de iute. la cererea boierilor. să danseze minunat. doamnele din Moldova şi-au luat cîte doi. notează că. şi se întrec în bun-gust şi cochetărie cu elegantele din capitalele noastre". au fost înlocuite cu trăsuri şi căleşti elegante. în ţările civilizate. A fost trimis la Iaşi. unei femei îi şedea bine să aibă un amant. croitori. cum doamnele acestea au mare aplecare pentru tot ce au ele chef să înveţe. înzestrat în ţara aceasta cu o fire atît de plăcută şi cu forme atît de fermecătoare. Aflînd că. într-un singur an. erau îmbrăcaţi cu stofe din cele mai scumpe. arătau ca nişte birje vechi din Viena. în 1813. Casele s-au umplut de servitori străini. Doamnele din Muntenia. care. Lumea a învăţat dansurile poloneze. în cele două capitale. oferea pe arunci un spectacol rar: bărbaţii purtau haine lungi." Se pare însă că educaţia. mai tîrziu. iar croitoresele venite din străinătate nu stau degeaba. n-a fost lăsat să mai rămînă. de bucătari francezi şi. cu siguranţă. la Iaşi. încălţaţi cu papuci turceşti. cînd am sosit noi în Moldova. negustori de mode. nu s-a mai vorbit decît franţuzeşte. măcar. însă. ceva mai veche. ca tînăr ofiţer în armata rusă. valsurile. Dansul a trecut şi el printr-o revoluţie. au sosit. Iar cîţiva ani mai tîrziu. la Bucureşti: „Veşmîntul femeilor se aseamănă cu cel al doamnelor grecoaice de 102 la Constantinopol. De pretutindeni. ca să fie cît mai la modă.

]. cu franceză şi pian" — a se remarca cele două criterii! — „care-şi vîrîse în cap să-l pună pe tata să cumpere o casă la Dorohoi. să-l cităm acum pe memorialistul Radu Rosetti37. el redă părerea bunicii sale (care pentru nimic în lume nu ar fi vrut să aibă un ginere rus) despre fetele boierilor moldoveni ce se măritaseră cu ofiţeri ruşi: nişte nefericite care. Ultima interdicţie: la 23 iulie 1823. Şi. pe străzile din Bucureşti. atît în îmbrăcăminte. Unii tineri care poartă haine europeneşti („straie nemţeşti") în timpul ocupaţiei ruseşti din 1806-1812 se grăbesc să îmbrace veşmintele orientale de 104 îndată ce turcii vin înapoi. Judecind după toate acestea. ne putem lesne închipui cît de frumoasă era viaţa. în amintirile sale. mai ales. Arătau ca nişte cuconiţe din cele mai elegante. o parte din sănătate sau din avere. Cu vreo cîţiva ani înainte de Eteric. un decret. lăsau. de data aceasta. ca mai apoi să fie părăsite. care le supuneau fruntea la grele încercări: doam103 nele urmau moda cea mai nouă de la Paris şi Viena. ce trebuia executat în trei zile. schimbarea este într-adevăr mai înceată. căci trăia ca o domniţă". după 1830. fusese împins de tînăra cu care se însurase după ce rămăsese văduv la nişte cheltuieli nesăbuite: „Fusese crescută la pensionat. dar. dă. ordinul n-a mai fost executat. îşi exercitau puterea farmecelor lor irezistibile asupra strălucitorilor ofiţeri de la cartierul general. încît mai fiecare cavaler îşi avea drăguţa sa." Mare deosebire faţă de fetele pe care. prinţul de Ligne le vedea. avea să fie ofiţer în armata moldovenească reconstituită. nu s-au ales decît cu bătăi şi cu averea tocată. în această nouă Capua. doar în felul de a umbla mai aveau ceva din gravitatea plictisitoare a turcilor. cu purtările ce se întîlneau pe vremuri la curtea Franţei [. la aceste doamne. un alt călător englez constată că. se văd la fel de mulţi „europeni" cît şi „orientali". povesteşte. vreo zece frumuseţi. pentru roiul acela de ofiţeri însetaţi de plăceri. care nu mai avea nimic asiatic. Tot tineretul. foarte curînd. vizitiu.. să-i cumpere o trăsură numai pentru ea. cu oarecare acreală. nu mai puţin ispititoare.europeneşti. au fost siliţi să îmbrace din nou «anteriul» şi să-şi pună «calpacul» pe cap". în ce fel tatăl său. însă. ca să fim drepţi. cei mai mulţi vorbeau o franţuzească desăvîrşită şi cu expresii din cele mai frumoase.. şi-au lăsat aici inima. şi care se ţineau numai de beţii. Nici vorbă să se mai îmbrace „turceşte" atunci cînd se întorc în ţară! . la începutul veacului nostru.. Adevărul este că. dar fără învăţătură şi fără educaţie. un om ce nu avusese cine ştie ce avere. valet şi o mulţime de slujnice. moda apuseană accentuează.. cu atît mai mult cu cît un număr tot mai mare de tineri se duce în Occident la învăţătură. ca să nu pară geloşi — şi ca să facă pe europenii civilizaţi. la Odessa. să dea petreceri. Un an mai tîrziu. printre zăbrele — aurite sau nu! Totuşi. şi care. aproape toţi. unii dintre ei chiar libertatea. Pe de altă parte. lucru ce nu-i prindea deloc. cînd au ajuns iar sub stăpînire turcească. de pe urma acestor soţi cu titluri şi decoraţii. din porunca Porţii. Grigore Ghica. li se întîmplă să se întoarcă la ce fusese altădată. călătorul britanic William Mac Michael afirmă că „în timpul ultimului război moldovalahii părăsiseră hainele cele largi şi se îmbrăcau după moda franţuzească. Un boiernaş care. îmbracă fracul şi pantalonii. boieri şi burghezi. cît şi cînd era vorba să-şi mobileze somptuoasele lor apartamente. domnul Ţării Româneşti. cu mai puţin de douăzeci de ani în urmă. cu patru bidivii. care interzice bărbaţilor să poarte haine după moda franţuzească. La bărbaţi. o libertate fără margini scumpelor lor jumătăţi. într-un salon. alături de doamne. în gineceu. gustul pentru lux mult mai mult decît la bărbaţii lor. împotriva voinţei şi obişnuinţei lor.

cu deschizături în ziduri. şi cîteva scaune alcătuiesc tot mobilierul din încăperea aceasta. 105 Femeile însă. în Muntenia. cel mai adesea sculptate sau făcute din stuc frumos modelat. sau Ion Dobrescu.. cărora el le spune — aşa cum am văzut — „superbe palate". care şi-au lăsat hainele lor cele bune ca să umble îmbrăcaţi ca nişte păcătoşi. parmaclîcuri scunde. Unii bărbaţi au păstrat portul oriental. La ţară. au tavanele făcute din lemn preţios sau sînt pictate cu rafinament.. nu numai la sate. îmbrăcămintea „europenească" s-a generalizat la tinerii din clasele înstărite. Un cojocar. cu un singur cat. cîteva cufere lipite de pereţii daţi cu var de sus pînă jos. ciumă. [. însă tradiţionaliştii — căci mai sînt şi din aceştia — ar fi numit-o mai curînd îmbrăcămintea Diavolului. lucrul cel mai izbitor pentru un străin.. * Pe vremea fanarioţilor. se găsea cămara cu provizii. la ţară.. de multă vreme. împotriva păcatelor care. tună şi fulgeră. pe care nici măcar slugile nu-i respectau. casele boiereşti. este amestecul şi diversitatea hainelor. toate celelalte odăi dînd în ea: aici stau slugile cele multe. în 1815. împărţirea în interior este peste tot aceeaşi: o sală foarte mare la mijloc. Iată de ce autorii din vremea aceea numesc îmbrăcămintea occidentală „îmbrăcămintea egalităţii". iar aceste două porturi pot fi văzute în aceeaşi familie. tatăl este îmbrăcat boiereşte. unde aceste conace erau numite cule (din turcescul kula.Pentru boierii mai în vîrstă. franţuzeşte"! în anii 1830.. erau concepute ca nişte mici fortăreţe. pe jos sau întinse pe divanuri... scrie: „O sofa mare." Iar Recordon. pe lîngă toate acestea.. la loc de frunte se află purtarea neruşinată a femeilor. o altă oprelişte este prestigiul legat de hainele lor cele scumpe. turn. în Moldova. cu un pridvor mare în faţă. de vreo patru-cinci picioare. vorbind despre locuinţele din Iaşi. pe lîngă vreo cî-teva odăi de locuit. zăbrele aurite. alţii umblă îmbrăcaţi europeneşte. sînt pricina tuturor relelor care — pedeapsă dumnezeiască! — s-au abătut asupra acestei nefericite ţări: războaie." Prinţul de Ligne. Iar printre păcate. covoare minunate. împrumutat şi de bulgari. Dacă nu le-ar mai fi îmbrăcat. şi de sîrbi). „în aceste clădiri. Se ştie bine că femeile sînt întotdeauna primele care păşesc pe calea civilizaţiei". împodobit cu coloane." Casele erau din cărămidă. cu zidurile foarte groase. care . mai păstrau o oarecare simplitate ţărănească. fusese mai îngăduitor în descrierea mobilierului: „Di-vanurile cele mai late sînt acoperite cu nişte superbe ţesături turceşti. Ion Ghica38. nemţeşte. care umblă „despuiate pînă la brîu". mai ales cula oltenească. şi a bărbaţilor. se îmbracă toate europeneşte. în notele sale. fiul franţuzeşte. cutremure de pămînt. ocupă un capăt al sălii. parţial un fel de subsol. scrie Doamna Reinhard în 1806. ca să se poată trage asupra haiducilor puşi pe jaf sau asupra cetelor de turci fugiţi din armată. perne cusute cu fir de aur şi de argint împodobesc de jur împrejur apartamentele care. cu deosebire către munte şi în Oltenia.. o masă mare. şi tot aici au loc marile petreceri cînd este vreo sărbătoare. foamete. ar fi însemnat să se coboare în rîndul negustorilor şi al meşteşugarilor nemţi. Ion fiul lui Dobre. La parter. cam ca locuinţele nobililor polonezi. dar şi la oraş. în general. după părerea lui. la Iaşi şi la Bucureşti. ajuns ţîrcovnic. avem încă un cat. conacele erau nişte clădiri mari. Saint-Marc Girardin notează în ale sale Souvenirs de voyages et d'etudes: „După inegalitate.] nu am văzut pe nimeni sub patruzeci de ani să poarte hainele orientale..

la cheresteaua unei singure case mergea un parchet de pădure seculară întreg. la trebuinţă boierul putea să închiză porţile şi să trăiască luni de zile cu familia. cu slugile şi cu oamenii casei. o galerie deschisă ducea la biserică. călătoreşte cu el la Viena. cu tinzi în cruci prin care se comunica cu celelalte părţi ale edificiului. cu două rînduri de uşi de stejar ferecate. fără să aibă cea mai mica trebuinţă de cei din afară. mare logofăt al Ţării Româneşti. călătoreşte ca un satrap: doisprezece arnăuţi îl însoţesc călare pînă la graniţă.. Avea mălai şi făină în ambare. cu foişor dasupra. cu pivniţe adînci şi boltite. grinzile erau ca urşii de pod de groase. bun şi darnic. pardoseala sălilor şi a tinzilor era de cărămidă pusă pe muchi. cînd ea nu era sprijinită pe vreo poruncă de la Ţarigrad. s-o apere toamna şi primăvara de ploi şi iarna de viscol şi de zăpadă. cu înfăţişarea lui de pocitanie. care. poarta cu boltă. are o minte ascuţită şi.cunoscuse multe din aceste reşedinţe boiereşti în copilărie. personaj pitoresc şi risipitor. cred că nu mai poate spune decît ce spunea Antoniu pe patul de moarte: «Nu-mi rămîne decît ceea ce am dat altora». cu odăi multe şi mari. [. căci n-are nici patru picioare înălţime." Făcînd descrierea aceasta.. unde păzea ziua şi noaptea arnăuţii. Acest boier 107 peste boieri. singura lui dorinţă fiind s-o şteargă cît mai repede din Ţara Românească. ne vorbeşte despre ele în memoriile sale: „Casele boiereşti aveau ziduri tari ca de cetate. se va afla la Baden. la un colţ." „O casă boierească.] Corpul principal se compunea de o sală mare de colo pînă colo. trăind însă din trecerea pe care a avut-o cîndva. îl prezintă cu umor. Lagarde. curtea era înconjurată de zid bolovanii înalt şi gros. un stat în stat. contele Dudescu. într-o scrisoare către prietenul său Griffith: „M-am întîlnit adineauri cu tovarăşul meu de călătorie. fiecare odaie cu ferestre spre trei părţi ale lumei. nici justiţia domnească nu îndrăznea să treacă pragul porţii unui ban sau unui vornic. ca să nu ţie zăpadă şi ca să se poată scurge apa mai lesne. căci fiecare casă mare avea biserică în curte sau în corpul casei. cu be106 ciuri şi un rînd de odăi dasupra. Acum. de care are bunul-simţ să nu se sinchisească.. cămara lui gemea de tot felul de băcănii şi de săraturi. conte al Sfîntului Imperiu. în ţigănie avea franzelari. în 1813. deşi un asemenea drept nu era scris nicăieri. la peste o jumătate de veac mai tîrziu. optzeci şi o sută de suflete. scrie el în altă parte. şi pe care-l voi însoţi pînă la Viena. înaltă aproape de doua ori cît casa. Ion Ghica îşi amintea îndeosebi de casa unchiului său mare. în cîte patru şi şase cărămizi. cu o pompă de parcă s-ar duce să cucerească Transilvania: pretutindeni i se fac onoruri. case cu scosuri în toate părţile şi cu sacnacsiu. învelitoarea de şindrilă bătută pe şapte şi pe nouă. şi este ghebos cum nu se mai poate. şia irosit imensa lui avere dîndu-şi multă osteneală ca să facă bine unor nerecunoscători. nici poliţia. la caz putea cu oamenii din curte să se apere contra puterei domneşti. marele logofăt Constantin Dudescu. Dudescu fusese desemnat de către partida boierilor naţionalişti să se ducă la Paris ca să-i atragă atenţia lui Bonaparte . ta-vanurile erau de stejar.]. [. era o adevărată cetate. cîteodată. care. streaşină scoasă de o jumătate stînjin ca să-i ţie vara umbră. croitori. pe timpul băilor. cizmari etc. sub gang era O odaie pentru pazardighean în timp de ciumă. Din pridvor. original şi generos pînă la extravaganţă.. cu odăi în dreapta şi în stînga. să poată respira un aer ceva mai puţin slugarnic. cu pod din streaşină pînă-n streaşină." Pentru mintea lui şi pentru cunoaşterea limbilor străine. profundă.

care la lumina păcurei luminau parc-ar fi fost pietre. La dobîndă adăogînd comisionul bancherilor şi schimbul banilor cu Lipsea şi cu Viena.. care. Niculae Dudescu. Şoproa-nele lui şi lăzile din pimniţă gemeau de scule. fiecare precedată de două masalale. vizitiul cu cojoc peste cămaşa lungă şi cu doi feciori dindărăt cu cauce pe cap — cobora la vale spre curtea banului Ghica. Bani. argintării. cînd o butcă — numai bronzuri şi poleieli. Era aşteptat la sfatul boieresc. primind amanet toate moşiile. dinainte. foarte bogaţi. n-aveau să fie niciodată altceva decît obiecte de schimb. El mînuia banii ce mai rămăseseră în ţară. Costache şi Scarlat. trimiseră să aducă pe Băltăreţu. Trecură două ore după sfinţitul soarelui. cum îi ziceau ca să-l deosebească de doi fii ai săi.] După multe rugăminte şi făgăduieli de tot felul. dar. însă nu era în stare să 108 găsească nici o mie de lei bani bătuţi. iar inelele din degete erau marfa de vînzare. în planurile lui Napoleon. Ion Ghica ne-a lăsat. Curtea banului Ghica era cît o moşie de mare. marele ban Dimitrie Ghica — zis Dumitrache banul bătrînul —. tot amaneturi de pe la boieri. cu o giubea soioasă îmblănită cu nafe şi în cap cu un işlic în patru colţuri. asasinat pentru împotrivirea ce făcuse la darea Bucovinei. într-una din scrisorile sale către Vasile Alecsandri. Asupra pregătirii acestei misiuni secrete în casa străbunicului său.. Boierii erau bogaţi. în scutelnici. Podelele jucau ca clapele unui clavir sub roatele butcei şi aruncau în sus din hazna stropi de noroi apătos. şi de la dînsul depindea realizarea cugetărilor patriotice ale boierilor. de-a dreapta şi de-a stînga caprei vizitiului. Dudescu intră acasă ca să-şi facă pregătirile de drum. nu-i fusese plătită şi sta amanet în şopronul său. cînd cu austriacul. împrumutul venea la 30% şi la 40% pe an. fratele lui Grigorie-vodă. Butca în care se zdruncina. Pe cînd ieşise cloşca pe cer. şaluri şi scule cîte avuseseră le vîndură şi cheltuiră în bejenii. Ce bruma monetă mai rămăsese pe ici pe colo deabia ajungea ca să se încropească haraciul către Poartă şi. scumpe. Erau adunaţi la banul bătrînul. cu o maşala mare pe spinare. cu coa-dele încolăcite şi cu capetele cătînd spre două mîrţoage de cai cu hamurile legate cu sfoară. . şaluri şi argintării. şi cerul era fără lună şi fără stele. adusă pentru o nuntă mare. risipise o avere pe petreceri strălucitoare şi excentrice. boierii cei mai colţaţi erau adunaţi la sfat la banul Dumitrache Ghica. pentru a căror cedare se tîrguia cînd cu rusul. Băltăreţu s-a înduplecat în sfîrşit a împrumuta pe Dudescu cu 7'/2 la pungă pe lună (18%). degetele boierului erau pline de inele de rubin. dar averile lor erau în moşii. cu două sirene aurite. în strîmtoarea de bani în care se aflau. [. deşi averea lui era colosală. boierii intrau unul după altul în butcile lor. care ştia bine franţuzeşte. de smaragd şi de diamant.asupra situaţiei din Principate. să pledeze cauza tarei cu cheltuiala lui. El avea daraveri cu Ţarigradul şi cu Beciul. fără să fi ajuns vreodată să-l vadă pe acesta sau să-i trezească interesul pentru soarta Principatelor danubiene. post-slujnici şi ţigani. date în cinstea celor ce trăiau în preajma Primului Consul. se oferea să se ducă la Paris. iscălitura lui ajunsese să aibă trecere chiar şi dincolo de Lipsea. o descriere plină de vioiciune şi de pitoresc: „în seara de Mucenici. cari amîndoi ajunseseră mari bani şi ei. al ocnelor ş-al poştelor. Instalat într-un palat din cartierul Saint-Honore. că i se va înlesni luarea otcupului vămilor. urmînd la pas după un ţigan desculţ şi zdrenţuros. Acel straniu echipaj purta un fel de boier cu ceacşiri şi cizme roşii.

contrastînd nu numai cu mizeria satelor din jur. Laurengon.. galbenul valorînd şapte lei"39. şi veniţi anume ca să se căpătuiască. după cum nu-şi aduc aminte de trecut. . Fiecare negustor îşi are trăsura sa." Mulţimea şi luxul trăsurilor. şi trebuie daţi alţi bani. 110 „Viena — scrie Laurengon — vinde în Ţara Românească o mulţime de căleşti din cele mai elegante [. după un an sau doi se hîr-buiesc. Călătorii străini sînt uluiţi de luxul boierilor din cele două Principate şi de cheltuielile mari pe care le fac. Cred că. doctorul Zallony biciuieşte luxul acesta neruşinat: „Boierii pămînteni sînt în general foarte înstăriţi.. pentru îmbrăcăminte. spuneam. încît. în Europa sînt puţine oraşe unde să se găsească un atît de mare număr de echipaje ca la Bucureşti. ne spune: „Aflaţi mai întîi că îmbrăcămintea unui boier din Ţara Românească. Luxul este una din cele mai costisitoare plăceri ale boierilor pămînteni: îmbrăcămintea lor este foarte scumpă. dar chiar şi cu înfăţişarea generală a capitalei. noi." Un călător englez. la Cochii-Vechi. le-a luat Băltăreţii de la mezat.. acest cămătar îi scotea cîte o moşie la mezat şi. la cheltuielile pentru îmbrăcăminte.] Văzînd mulţimea de trăsuri pe stradă. fostul secretar al lui Caragea.. Dacă. pe trei şi patru mii de lei. sînt. care străbate Bucureştii în anii 1820. au haine ce reprezintă un capital de o sută cincizeci de mii de franci. trecuse în mîinile Băltăreţului. deşi nu sînt cu adevărat bogaţi. şi fără să-şi bată prea mult capul cu ce va fi pe viitor. în 1821. azi. vreo 24 de milioane de lei!). nu mai văzusem decît cîte o arouba trecînd din cînd în cînd pe străzile din Pera (cartier european din Constantinopol — n. ispitiţi de lux. reverendul Robert Walsh. [. Boierilor le place nespus de mult să-şi arate obiectele acestea. notează şi el: „Cel dintîi lucru ce m-a izbit uitîndu-mă pe stradă a fost mulţimea de echipaje strălucitoare. Pe fiecare lună. nu toţi boierii îşi cheltuiau averea pentru binele ţării. se învoiesc. la început. căci nu sînt decît de fudulie. Boierii fanarioţi.n. doresc. ajunşi în Principate în urma bagajelor domnitorului. pe altele. iar boierii şi le schimbă în fiecare an. Am văzut mai sus ce gîndea prinţul de Ligne. alţii ajungînd la peste două sute cincizeci de mii de franci. vase şi mobilă. să se întreacă în lux cu boierii pămînteni. ne putem închipui cam cîţi bani jertfesc domnii aceştia ca să-şi mulţumească trufia. moşia rămînea pe seama lui. iar unii chiar mai mult. la preţul pieţei. fără să socotim giuvaierurile. deci pînă la 80 000 de franci francezi actuali.Nu trecuseră trei ani de la acea seară. negăsindu-se concurenţi. de multă vreme. Din păcate. Iar tot cam pe atunci. doresc. dar numai ca să fie la înălţimea mîndriei trezite de rangurile date de domnitor. şi averea cea mare a Du-descului. adică. despre luxul veşmintelor feminine. pe care dau sume foarte mari. ca să aflu că. ajung să umbrească întrucîtva fastul boierilor pămînteni. dacă ţinem seama de populaţie. giuvaieruri. îi impresionează în mod deosebit pe străini. Era ceva cu totul nou pentru mine care.]. cel mai sărac dintre ei are cel puţin treizeci de mii de franci venit. într-un moment cînd tocmai izbucnise ciuma. Erau noi şi frumoase datorită lacului şi podoabelor aurite. să se îndatoreze la negustori şi la zarafi. case şi moşii. sau Raicevich. venind de la Constantinopol.). elveţianul Recordon. pe nimic: moşii care dau 109 astăzi cinci şi şase mii de galbeni pe an. am crezut că este cine ştie ce mare primire la Curte. curînd. se adaugă cele pentru trăsuri. care alergau în toate părţile sau aşteptau în faţa porţilor. însă nici cel al bărbaţilor nu era mai prejos. Mai întîi. costă îndeobşte pînă la trei-patru mii de franci" (să nu uităm că este vorba de franci-aur. lacomi cum sînt. Lagarde.

Wallachia must also be an Epicurean abode. surlele şi tobele. ajunsei la uşa sălii cei mari. se hotărăşte să i-o întoarcă: „Dar cînd mă apropiai de poarta cea mare. iedecuri cu harşale de sus pînă jos strălucind de aur şi de argint. este primit de „boierul principal" („baş-boierul"?) într-un interior splendid. mai mult sau mai puţin zdrenţăroşi.. I have seldom sat down to a greater variety. fel de fel de strigări s-auzeau. de tambure. 112 Vechile reşedinţe. Despre recepţia dată în cinstea lui la Bucureşti. dacă boierii cei mai bogaţi îşi fac rost de arnăuţi cu înfăţişare semeaţă. Un alt călător britanic. nevăzînd pe cineva ca să mă oprească. care trece prin Principate în 1812. începînd cu sfîrşitul veacului al XVIII-lea. abia am nemerit poarta cea mare a curţii şi am mulţumit lui Dumnezeu. or to viands better dressed. Slujitori. care străbate Principatele tot cam pe vremea aceea. este uşor de închipuit ce efect putea el să aibă asupra nevoiaşilor din ţară. cu rochiile şi pietrele scumpe pe care le poartă soţiile lor. [." Cu toate acestea. If I may judge from my dinner to-day. Panduri. mulţime de cai. deodată mă oprii. deodată răsunînd trîmbiţele. în ajun de Paşti. Mă strecurai cum putui pînă lîngă poarta scării. cu o anumită „nonşalanţă" (graceful care-lesness of the manners). după spusele lui Walsh. trecînd peste cîte spusei. pe cît de învăţat pe atît de bogat.] I have never read of Wallachia's beauties. care avea să ajungă episcop de Argeş. acolo îmi străpunse vederile lumina flăcărilor de nişte mângâie de tombak poleit. un sunet plăcut de viori. chiar şi în timp de ciumă.dimpotrivă. cu clădiri mari după stilul apusean . într-un lux şi într-o bogăţie care cu greu pot fi depăşite în vreuna din capitalele Europei. Dacă membrii elitei occidentale erau uluiţi de luxul izbitor al boierilor noştri. întrec orice închipuire. Seimeni. notează acelaşi Walsh (dar şi alţi călători). sfinţia sa primise vizita boierului. mulţi armăsari nechezînd. tare spăimîntat păşii tot înainte. scrie: „The costume of the women is here very gay. cei mai mulţi se mulţumesc cu ţigani. în aşa fel încît vizitiul. căci m-am văzut cu picioarele slobode scăpat din asemenea ispite"41." 111 Aceeaşi impresie de eleganţă şi de lux o are şi brigadierul general Şir Robert Wilson. dulci şi pătrunzătoare. nu mai ştiu cum deodată mă aflai sculat repede şi. Arnăuţi. numai că deşărtăciunea acestor boieri este atît de mare. cu puşti. precum cea a lui Văcărescu sau cele desen. unde sufrageria avea o lungime de o sută douăzeci de picioare40. Povestirea. cu haine brodate pe la toate cusăturile. Şir Robert Ker Porter." La Iaşi. vizitiii nu sînt întotdeauna la înălţime! Căci. mă fermecară şi pare că îmi legară mîinile şi picioarele în fiare. but they are no mean rivals of Venus's better known and more vanted establishments. nici vorbă nu era de aşa ceva. în momentul acela. îndrăzneaţă şi pitorească.-. cu pistoale. povol-nici. care i se par eleganţi. încît nu se pot împiedica să nu-şi arate luxul. de naie. văzui o mulţime de oameni înarmaţi cu tot felul de arme. cu buzdugane groase. lăsată de arhimandritul Grigore. scrie el. „Trăiesc. despre vizita lui la marele spătar lenăchiţă Văcărescu. în fuga mare. înarmaţi cu suliţe lungi. wich will be admired in England. de Ion Ghica sînt treptat înlocuite. and I think that I have noticed one or two fashions. Balurile şi petrecerile date de ei. întrucît. „face un contrast desăvîrşit cu stăpînul". acolo întîmpinai pe alţii. este şi el mirat de luxul boierilor. amestecat cu glasuri femeieşti. cu prilejul unei misiuni diplomatice legate de tratativele de pace ruso-turce pe care Anglia ar dori să le vadă duse cît mai grabnic la bun sfîrşit.. ajută să ne facem o idee.

unei vieţi de slugi la curtea domnitorului.— mai exact. lux binefăcător care nu zvîrle comori pe plăceri nebuneşti. acesta din urmă căpătînd de la împăratul Austriei. unora din ele acordîndu-li-se. afirmmd că boierii moldoveni sînt în general mai bogaţi şi mai gospodari decît cei din Ţara Românească. ca la Viena. dar fără gînd să stea vreo113 dată în ele. însă aceştia îşi dau mult mai multă silinţă şi nu precupeţesc timpul ca să-şi vadă de moşii. după 1837. pot să atragă chiar şi privirile persoanelor celor mai nepăsătoare. grecul Românit şi macedoromânul Meitani. titlul de palate. scrie în ale sale Lettres sur la Valachie: „Unele din aceste clădiri. boierii din Moldova sînt adevăraţii mari moşieri. ca să se poată afla în preajma „puterii" la Bucureşti. Romanetti. în 1828. Totuşi cele mai somptuoase din locuinţele acestea curînd nu vor mai aparţine marilor boieri. Toţi străinii observă această deosebire între munteni şi moldoveni. ştiind cum să scoată comori din toate acestea. Golescu. care. Cantacuzino şi Vilarat. vorbind despre boierii din Ţara Românească: „Pun să li se ridice case frumoase la ţară. nu-şi mai văd de moşii. şi cum luxul ce duce la sărăcie înlocuieşte luxul de la ţară. ca nişte stăpîni absoluţi pe satele lor. se dărăpănă." Parrant. preferind o viaţă îndestulată şi patriarhală. ogoare bine muncite. Filipescu. avea să devină palatul domnesc al lui Alexandru Ghica şi. un palat cu peste douăzeci şi cinci de încăperi. adevărată podoabă şi bogăţie a unui ţinut agricol. în anii 1930. Constantin (Dinicu) Golescu. iar cînd ajung în slujbe publice. Venitul teritorial al unora din cei mai bogaţi se ridică la două-trei sute de mii de piaştri. palatul regal al lui Carol I — pînă ce. Se teme însă că şi aici moravurile încep să se strice. merge şi mai departe: . cît şi prin construcţia care se schimbă de la clădire la clădire" (după ce se va întoarce în Elveţia. în 1825. la Bucureşti. Adevărul este că boierii de rangul întîi. în 1798. Recordon va deveni arhitect). „Cu-rînd. regele Carol II a pus să fie dărîmat şi înlocuit cu actualul Palat (Muzeul Naţional de Artă al României). oricare ar fi anotimpul. în raportul său către Talleyrand. cu herghelii frumoase. în dauna satelor. titlul de baron. atît prin strălucirea ce se descoperă înăuntru. cheltuieşte mult pentru a înfiinţa la Bucureşti o „Societate literară" (cu caracter politic foarte limpede) şi la Goleşti o şcoală deschisă tuturor. că le place viaţa la ţară. vom vedea cum lumea sporeşte la oraş. ci — semn al capitalismului pe cale de apariţie — unor bancheri sau oameni de afaceri. lîngă biserica mai mică a Kretzuleştilor. cu sate foarte îngrijite. La sosirea ruşilor la Bucureşti. după ce a fost transformat şi mărit. pe „podul" Mogoşoaiei. din care fac principala lor sursă de bogăţie. Locurile cele mai minunate din încîntătoarea lor ţară nu au puterea de a-i atrage şi rareori îi vezi plecînd din oraş. Conacele de la ţară îşi schimbă stilul mult mai puţin. care locuieşte la Bucureşti din 1815 pînă în 1821. Ca şi cei din Ţara Românească. de pildă. de pildă palatele boierilor Brîncoveanu. după cîţiva ani." D'Hauterive stabilise şi el această paralelă. mai tîrziu. ci care se mîndreşte cu împrejmuiri foarte bune. încît. Un mare boier. Wilkinson scrie. a fost greu să se aleagă între „palatul" lui Meitani şi cel al banului Grigore Brîncoveanu. pentru cartierul general al comandantului-şef. Francois Recordon. cel puţin cei din Ţara Românească. dar nu stă în cumpănă nici cînd este vorba să-şi ridice pentru el. vie-nez —. începînd cu 1812. lucrul acesta se face fără să-l fi cerut ei.

şi la ţară. ca viceconsul la Iaşi. o trăsură din cele uşoare: „Goneam atît de tare pe drumul acela plin de hîrtoape. Cîţiva mari boieri moldoveni încep sa-şi ridice. treptat. duc o viaţă îmbelşugată. pe malul căreia se ridică în toată splendoarea sa minunatul castel al boierului Nicolae Rosetti-Rosnovanu". în anii 1830. ca şi la oraş. La Iaşi. alte piedici — avea să rupă. într-o singură generaţie.„în Moldova.. în termeni occidentali. de suişuri şi coborîşuri. la frontiera de la Sculeni. [. boierii sînt mai bogaţi decît în Muntenia. cu puţină bătaie de cap. care. mîndria nelalocul ei. unde putem spune chiar că domneşte un soi de sărăcie". La ţară. Descrie mai întîi. îşi începe modest. viitorul ministru al afacerilor externe al Rusiei. în familia tradiţională. Chiar şi observatorii cei mai puţin binevoitori sînt nevoiţi să o recunoască. în ce fel contactul cu Occidentul şi educaţia franţuzească îndepărtaseră.]. le aduce venituri mari. a fost uşurinţa cu care moldovenii ştiu să lase la o parte eticheta stingheritoare. ne-a fost cu neputinţă să domolim înflăcărarea surugiilor. pe care o zăreşte foarte curînd după ce intră în ţară. preferind viaţa de curteni ce stau de pomană. îngrijind pâmîntul care. casa boierului este tot timpul deschisă prietenilor şi străinului în trecere pe acolo.. mai curînd le dispreţuiesc. de satele de pe acestea. mă aşteptam să văd trăsura răstur-nîndu-se sau facîndu-se zob. încît. Nicolas de 114 Giers. spre marea lui mirare. Occidentalizarea rapidă înlăturase însă şi alte bariere. căruia i se supuneau. corsetul de'rezervă scorţoasă adus din lumea turco-fanariotă şi pe care încă o mai vedea în societate un prinţ de Ligne sau un Rochechouart. Lucrul ce ne-a plăcut cel mai mult. îi 115 ţinea pe toţi membrii ei legaţi de pater familias. legăturile care. drept castele.. Raoul Perrin va lăuda simplitatea de bună calitate a acestei ospitalităţi: „Am fost primiţi în cîteva case cu o politeţe cît se poate de franţuzească. în loc să umble după favorurile domnitorului. în ciuda strădaniilor noastre. şi tot ce-i înconjoară este de bun gust. de locuinţa familiei Rosetti de la Stînca. De aceea au şi de unde cheltui. am ajuns la Jijia [. mofturile. au fost înhămaţi la trăsura în care se afla el.] Curînd. peste o jumătate de secol. sînt bogaţi şi darnici: trebuie s-o recunoaştem mai înainte de orice. toţi boierii.. minunîndu-se.. şi de care ne vom aminti cu mare încîntare." Fedor Karacsay notează că un străin poate intra în casa celui mai mare boier şi că acesta îl va găzdui fără măcar să-l întrebe cum îl cheamă. care. casele lor sînt mari şi bine mobilate. obişnuiţi să-şi găsească rostul vieţii în diferite slujbe date de Curte. care se potriveşte cu atîtea altele. Viceconsulul nostru." Vedem din această observaţie. în Memoriile pe care le-a scris. goana nebună a celor opt cai. în această din urmă provincie. locuinţe ce pot fi calificate. nu se îngrijesc de moşiile lor. care doar trecuse prin Bucureşti. îşi mai aminteşte încă.. ca atîţia alţii. la fiece clipă. poate că exagera un pic. strălucita lui carieră. O parte din an şi-o petrec la moşie. în 1841. Ospitalitatea boierilor mol-dovalahi este proverbială. mai toţi boierii sînt bogaţi şi. deoarece el este . Laurenţon scrie în legătură cu aceasta: „Boierii sau nobilii din Ţara Românească sînt foarte primitori cu străinii. atît de puţin potrivită cu firea simplă şi veselă a românului din orice clasă socială.. şi să facă în aşa fel încît întîlnirile din casele lor să aibă farmecul îmbietor al întîlnirilor între oameni apropiaţi.. însă impresia lui confirmă alte mărturii. Chiar dacă autoritatea tatălui asupra fiilor rămîne încă neştirbită şi adesea tiranică. ceea ce nu se prea vede la Bucureşti.

se pare că. care intervine pe lîngă patriarhul de la Constantinopol pentru a împiedica divorţul verişoa-rei lui prin alianţă Măria Sturdza. Mihai Sturdza se ceartă cu vărul lui. adesea. nu are nici o statornicie [. Nicolae Rosetti-Rosnovanu. iar acesta ridică anatema! Şi perechea Rosetti redevine ortodoxă. nici punct de legătură. Puteţi fi încredinţat că adulterul. De Giers ne citează cazul domnitorului Mihai Sturdza. din pricina divorţului care se capătă aşa de uşor. în afara mîinilor care se jucau maşinal." Mai departe. în rîndurile boierimii moldovalahe.. intervine în sens invers pe lîngă patriarh. văzîndu-l cum sta jumătate tolănit pe divan. liniştit şi aproape neclintit.]. înfruntînd opreliştile.]. trec la protestantism şi se căsătoresc. şi buzele care se ţugu-iau ca să alunge un zîmbet. într-un salon din Bucureşti. două boli care. întrucît biserica ortodoxă încuviinţează divorţul. ceva batjocoritor şi răutăcios. stă ani în şir!). ofiţerii ruşi aduc cu ei două năpaste.. Un chip uscat şi urît.cel ce ţine baierele pungii. sînt la braţul celui de al patrulea şi zîmbesc atunci cînd al cincilea le dă tîrcoale [.42 Tot cam pe vremea aceea. într-o seară.. brusca şi totala emancipare a tinerelor neveste şi a fetelor de boieri. care le face rost de o dregăto-rie şi. înfăşurat în faldurile anteriului său de mătase şi în haina de blană. s-a ajuns destul de uşor la el. Constantin Sturdza. Cu noile moravuri. adulterul este cu neputinţă.. atît de multă vreme lipsită de plăceri. din-totdeauna.]. al cărei bărbat. Aceştia. am văzut. la rîndul lor. la noi. care hotărăşte ce învăţătură vor primi copiii. Saint-Marc Girardin ne povesteşte cu haz conversaţia avută de el.. este o boală la noi ar fi un început de însănătoşire. în lumea aceasta. de acum încolo. tinerii soţi le desfăceau adesea cu primul prilej ce se ivea. îşi întîlnesc primii doi sau trei bărbaţi. aveau să devină endemice: jocul de cărţi şi adulterul.. la voi. în uneltirile acestea este amestecată uneori şi politica. să alerge după zestre. Tot el crede că zestrea fetelor nu este totdeauna pe potriva averii părinţilor şi că băieţii sînt astfel păgubiţi şi siliţi.. şi mai avantajoasă. uşurinţa aceasta nu mai cunoaşte margini.. femeile care. nu se învoia să divorţeze. tatăl în alta. pleacă la Viena. învîrtea printre degete un şirag de boabe de chihlimbar. încît. neştiind pe cine să respecte şi să iubească. Cum căsătoriile erau adesea făcute cu sila. adică puse la cale de părinţi. deoarece el nu este decît preludiul unei alte căsătorii. în care este mai multă strălucire decît demnitate. ce sclipeau din cînd în cînd. le alege o nevastă. de fiecare dată.. şi care. un adevărat vîrtej cuprinde „societatea" din Iaşi şi din Bucureşti. Copiii care-şi au mama într-o familie. Peste cîţiva ani. Acesta mărturiseşte: „Principiul bunelor moravuri este spiritul de familie. familia. dar foarte expresiv.. ca să propună o alta. aşa cum este el la dumneavoastră. aşa cum îmi reprezint eu fizionomiile din veacul al XVIII-lea. în timp ce-mi vorbea pe tonul acela muşcător şi sec. nici vorbă de entuziasm sau prefăcătorie. Wilkinson insinuează că înşişi părinţii uneltesc pentru desfacerea căsătoriei. chipul acela batjocoritor şi . autorul nostru îl descrie pe interlocutorul său de o seară: „N-am să uit niciodată chipul şi purtarea lui în timp ce-mi vorbea. care nu urmăreau decît interesul material şi mîndria lor de castă. 116 cu un boier bătrîn. nu au nici centru. după obiceiul oriental: purta veşminte orientale. însă sarcasmul lui era îndreptat împotriva păcatului [. în povestirile lui Lange-ron şi Rochechouart. în societatea noastră. mişcîndu-şi doar ochii mici şi cenuşii. O dată cu armata rusească de ocupaţie (care vine în ţară de trei ori în treizeci de ani şi. odihnindu-se de-a binelea. pusă la cale tot de ei. la o petrecere. la noi ar fi un progres şi că ceea ce. Wilkinson se miră văzînd cît de uşor acordă Biserica divorţul. Patriarhul îi afuriseşte pe Măria şi pe ibovnicul ei.

între acest „centru" şi satul vecin. şi pînă la şapte zile şi şapte nopţi. cîn117 tăreţi. Mai întîi. cu vădite rădăcini păgîne. trăia totuşi în simbioză cu lumea ţărănească. la oraş. unde avea loc ceremonia sărutării mîinii (în gr.. porneau. în pofida diferenţei de avere şi de putere. şi mireasa nu se mai întorcea la casa părinţilor. era peţitul. Sosea ziua cea mare a nunţii. ne spune Ion Ghica. Reşedinţei boiereşti de la ţară ţăranii îi spuneau „curte": mă duc la curte este o expresie ce s-a păstrat pînă în veacul nostru pentru a spune că cineva se duce la casa „boierului". era cu adevărat un soi de „curte". Conacul boierului se afla în mijlocul unei adevărate aglomeraţii de colibe. Urmau apoi cîntece ţărăneşti. de asemeni meşterii ţigani. ţinea măcar trei zile. acolo unde boierul. domnişoarele de onoare. dar atrăgător. grajduri. ca să li se ceară binecuvîntarea. petrecerea. o stropitoare cu apă de trandafir. diaconi. Era un soi de unitate economică închisă. deşi ierarhizată cu grijă. la cei din popor. tot cartierul şi drumul de la casa mirelui pînă la aceea a miresei erau împodobite cu ramuri de brad. o 118 întreagă lume. cu jocuri. de la stăpîn pînă la ultimul ţigan. fără oprire. moara era tot acolo. fir de aur — semne de bogăţie. sau satele învecinate. în biserica parohiei. nunta. După ceremonia religioasă. în ciuda influenţei turco-fanariote. mai substanţiale. unde trăia. era un neîncetat du-te-vino. pe la prînz. mîncare şi băutură. stofe scumpe. din partea acestuia să ceară părinţilor mîna fetei. cîteodată. giuvaieruri. franceze. Miresei îi şedea bine să lase să-i scape cîteva lacrimi. în unele regiuni. datina cerea ca mireasa să-i dăruiască mirelui un cal frumos de călărie. bani. erau destule! —. şi. încălţăminte sau ciorap scurt). căsătoria. într-un fel de familiaritate zilnică. Dacă viitorii soţi făceau parte din marea boierime. de grăjdari. unde mişunau o mulţime de rîndaşi. mai întîi. cărora li se spunea călţunărese (de la vechiul cuvînt călţun. obiceiul cerea ca tinerii. peţitorii. hambare. urma tradiţiilor era încă foarte puternică în rîndul aristocraţiei. să fie prezentaţi la Curte. Era prilej de adevărată ceremonie. Ceremonia avea loc. Cu cîteva zile înainte de nuntă. După cîtva timp. veşmîntul şi şiragul orientale. de slugi. din familia mirelui. cu preoţi. totul era supravegheat de vătaf sau logofăt. Fiecare din ele ducea cîte un dar cu valoare de simbol: o tipsie pe care ardeau mirodenii. de unde cavalerii de onoare. şaluri. pătule. veneau. sărbătorile din calendarul ortodox — şi. fierăria potcovarului fiind şi ea nelipsită. lăutari ţigani — iar petrecerea ţinea pînă a doua zi dimineaţa. Iar în trecut. amintind cele mai vechi tradiţii ţărăneşti. rude şi prieteni ai logodnicului. şi dansuri după muzica tarafului ţigănesc. kero-philimd) domnitorului şi a Doamnei. de vreme ce moşia era lucrată în dijmă şi cea mai mare parte a treburilor de la „curte" se făcea prin . şuri. ca botezul. flori. la boier. veniseră s-o ia cu un adevărat alai. Darurile acestea simbolice erau urmate de altele. de obicei. înmor-mîntarea şi. cu purtările. încă mai semăna cu o serbare cîmpenească. în timp ce ţiganii cîntau cîntece glumeţe. adesea cu două înţelesuri.european făcea un contrast ciudat. cu cîteva zile înainte de nuntă. Astfel. mai ales cele ce presupuneau amestecul bisericii. era calul de ginere. în ajun. urma logodna. către casa miresei. Dacă urma aceasta era încă vie la oraş." Deşi căsătoria în clasa conducătoare era nestabilă.. după aceea. slava Domnului. prietenii băiatului ce voia să se însoare. în trăsuri elegante. cu atît mai mult era ea la ţară. bineînţeles. cînd se bea şi îşi făceau daruri unii altora. în anumite împrejurări importante ale vieţii.

Musafirii îşi aduceau de obicei şi slugile cu ei. La cei bine văzuţi. Boierii citeau gazete. la nunta fetei sale cu caimacamul Nicolae Vogoridi. tot el era ocrotitorul lor firesc împotriva abuzurilor puterii. cîţiva membri ai unor familii de boiernaşi. Aceeaşi viaţă de trîndăvie pe care a descris-o şi prinţul de Ligne. lucrul acesta fiind pentru ei cel mai sigur mijloc de a ajunge cîndva. însă luminările erau de seu. se îngrămădeau mai mulţi în odăile de dormit. îl urmează pe Napoleon în campania din Rusia. care aveau cîte o slujbă. Dimineaţa. care. nu-i prea iartă pe boieri. spre cinstea lor.. pe la zece dimineaţa. în Amintirile saie. luminările de ceară erau numai pentru Domnitor . candelabrele erau de argint. Marcel Emerit. de curieri speciali. a înzestrat douăsprezece perechi de tineri ţărani. mobila din casele boiereşti de la ţară rămîne destul de rustică. cu sprijinul „patronului". După prinz. Cînd Austria. Era o societate ce amintea. la vreo slujbă în administraţie. franţuzeşti sau nemţeşti. Un autor francez. plătiţi de cîrmu-irea din Moldova. se apucau să joace cărţi şi o ţineau aşa pînă noaptea tîrziu. de agate sau de fildeş. la sculare. între cele două războaie mondiale.clăcile ţărăneşti. boierii noştri nu vor avea gazete timp de cîteva luni. femeile de alta. Toată lumea aceasta era datoare să facă ceva pentru stăpîn. la lumina luminărilor de seu. Cînd aveau musafiri. aveau cultul învăţăturii într-o măsură atît de mare. societatea din Brazilia colonială descrisă magistral de Gilberto Freyre în Casa grande e senzala. boierul venea ca martor cînd se căsătoreau şi era naşul copiilor lor. nu exista nimic ce ar fi adus a îngîmfare sau a trufie. Multă vreme. scrie în legătură cu aceasta: „Trebuie să spun că. trăiau. Unchii lui Radu Rosetti îşi aminteau că. care beneficia de altfel. în acest scop." Radu Rosetti. după cină. . la ţară. mare logofăt al Moldovei. în 119 general. a publicat o lucrare temeinică despre situaţia ţărănimii române în veacul trecut (v. era puţină mobilă „apuseană" înainte de plecarea lor în străinătate în 1830. aduse cu mare cheltuială de la Viena. frecînd tot timpul între degete boabele şiragului de chihlimbar. prin mijlocirea consulatului Austriei. preceptorul francez îşi răspîndea învăţătura (atît cît avea) asupra micilor boieri.. copiii lor primeau aceeaşi educaţie ca şi copiii stăpînului. cu cîte o pereche de boi. stăpînul dădea adesea chiar şi burse pentru ca fiii micii boierimi să poată face şi ei călătorii în străinătate. căsătoriţi tot atunci. cei mai în vîrstă se aşezau turceşte pe divanuri. încît nu se mulţumeau să-şi instruiască propriii lor fii. deoarece — în mod ciudat — în ţara aceasta. a boierilor scăpătaţi sau a ţăranilor de frunte care se învîrteau în preajma conacului. Ii se dădea dulceaţă şi apă rece. veşnic în judecată cu ţăranii proprietari din vecinătatea moşiei sale. în raporturile dintre boier şi toată această clientelă care se învîrtea în jurul lui. după ce se odihneau un pic. căci dascălul pe care-l ţineau în casă era adesea pus să-i înveţe să scrie şi să citească şi pe copiii de ţărani. Se ştie că pînă şi un boier de o zgîrcenie proverbială. bărbaţii de o parte. dar şi stăpînul era dator să facă ceva pentru fiecare. apoi cafea turcească şi lulele. o vacă şi o mie de lei. Prînzul îl luau împreună. Chiar dacă uneori ajungea la neînţelegere cu ţăranii. ţinea tot timpul în casa lui şase-şapte fii de boieri de rang mai mic şi înzestra toate fetele din sat cînd preotul spunea că sînt fete sărace.... Şi tot la el se duceau ţăranii cînd nu mai aveau grîne ca să ajungă de la o recoltă la alta. Da. Bibliografie). care producea o ceară vestită în toată Europa. după care. în 1812.şi pentru Biserică. afirmă că. la celălalt capăt al lumii. Chiar în casa boierului. ca să sporovăiască. pe lîngă guvernanta nemţoaică şi preceptorul francez sau neamţ. cu luleaua. unde. cum era Constantin Conachi..

către a treia accepţie. în general. pe maiores terrae. în ţările române.. în veacul al XlV-lea. Termenul era ambiguu: boierime desemna calitatea de nobil. Cuvîntul ca atare (boljar) pare să fie de origine mai îndepărtată.. perioadă ce merge pînă la mijlocul secolului al XlX-lea. Astfel. care. după adoptarea sistemului administrativ „european" şi după desfiinţarea oficială a titlurilor nobiliare.Cei mai tineri îşi petreceau timpul călărind şi vînînd. iar boierie. părere acceptată la începutul secolului al XlX-lea. protobulgară (grupul lingvistic tiirk) sau — după un autor recent — pecenegă. avem de a face cu un abuz de limbaj. uneori fără titluri. care apar în preajma domnitorului în momentul întemeierii voievodatelor. boierii apar întotdeauna alături de domnitor — cel puţin. Boierimea n-ar fi putut să-şi însuşească asemenea drepturi exorbitante dacă n-ar fi preexistat „descălecatului". şi anume că vechea aristocraţie era de origine slavă. menţionează. oricare ar fi fost obîrşia lui socială43. va fi cea mai curentă: mare moşier. istoricii noştri folosesc foarte mult expresia „regimul feudal" pentru a caracteriza toată perioada de dominaţie politico-socială a boierilor. Nu vom intra aici în discuţiile privitoare la originea acestei nobilimi moşiereşti. cărora suzeranul ungur le acordă privilegii excepţionale. aceştia apar străjuiţi de sfetnici. începînd cu mijlocul secolului al XlX-lea. diploma acordată de regele Ungariei Bela IV Ospitalierilor de Ia Sfîntul loan din Ierusalim (Cavalerii loaniţi) în 1247. bunăoară de jurisdicţie. deşi vînătoarea pare să fi fost la mare preţ în unele din familiile boiereşti 120 din Moldova.. în Evul Mediu. încă din primele documente rămase de la domnii Ţării Româneşti sau ai Moldovei. Iată ce spune Lagarde: 121 „Valahii ne încredinţează că ei se trag din romani [. străinii de seamă ce vin în ţările române se miră adesea văzînd cît de puţin este practicată în Muntenia în clasa conducătoare. foarte firesc. Ceva mai tîrziu. românii împrumutaseră termenul de boier de la vecinii lor slavi — cu care. alături de rustici. cei mai de seamă dintre ei — în calitate de cosemnatari ai unor tratate. trăiseră într-o strînsă simbioză. în schimb. învecinată. explicabil numai prin conotaţiile politice şi dogmatice ale expresiei. este interesant să menţionăm părerea cîtorva călători. însă boierii de viţă veche spun că ei se trag din slavi şi că sînt de alt neam decît cel al oamenilor de rînd. puteai fi boier dacă erai fiu de boier sau cînd căpătai de la domnitor dregătoriile. de logofăt sau de spătar. care se trag din romani amestecaţi cu daci [.]. ca să-i stabilească în Oltenia după năvălirea devastatoare a mongolilor (însă cavalerii nu se vor stabili temeinic).]." Nu avem totuşi nici un element care să ne îngăduie să spunem în ce măsură „baronii". pe care le-am mai întîlnit în sfaturile şi la curtea ultimilor domnitori fanarioţi. alteori cu titluri de origine slavă sau bizantină. în această accepţie. cumani) sau se trăgeau din fondul românesc autohton. * Ca să-l numească pe nobil. diplome sau hrisoave. Potrivit tradiţiei bizantine. Existenţa unei nobilimi moşiereşti. de pildă. slujba sau dregătoria deţinută în aparatul de stat. erau de o veche obîrşie slavă. şi ca „mari electori" la fiecare schimbare de domnie. anterioară chiar întemeierii ţărilor române în secolele al XlII-lea-al XlV-lea. în epoca contemporană. însă. termenul boier va aluneca. După părerea noastră. Intr-o vreme mai apropiată de noi. este dovedită cu documente.. Fapt este că. . (Astăzi. care se primeneşte întruna prin voinţa domnitorului (mai ales în vreme de război). coborau dintr-unul din ultimii năvălitori turanici (pecenegi.

avînd sub ochii lor pilda magnaţilor maghiari şi polonezi — dispunînd după bunul lor plac de tron. Şi cum totdeauna există tabere şi grupări. familiile de frunte în acel moment sînt Ghica. 3) prin caracterul ereditar al titlurilor şi privilegiilor. cu nuanţă peiorativă. este deasupra puterii domnitorului: este vorba de dreptul de a-l alege pe acesta. bătrînul Dimitrie Ghica. regimul fanariot aduce cu el o întărire a puterii centrale: numirea noilor stăpîni atîrnă numai de alegerea Porţii. Văcărescu. care nu se prea sinchiseşte de preferinţele boierilor. datorită războaielor austro-ruso-turce. chiar i se taie capul. de dreptatea privilegiilor lor.) în Principate. 2) prin fracţionarea suveranităţii cu o cvasiindependenţă. decît supuşi. am văzut la ce dezordine. o mînă de familii are o putere nemărginită. care nu afectează structura socială şi politică a ţării. nu este decît un om de paie44. adesea. cîteodată. în principiu. Suveranul nu are. paradoxal. Rosetti. Şi dacă există dorinţa sinceră de a slăbi strînsoarea tiraniei otomane. puterea aceasta nemăsurată devine tot mai dăunătoare. Iar dacă domnii Munteniei şi ai Moldovei au fost din cînd în cînd vasalii Ungariei sau ai Poloniei. pînă la instaurarea regimului fanariot. a unei oligarhii. Se pare că vine de la faptul că. nu au existat feudali proprietari de feude. gineri. chiar de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Şi. într-un fel. avem de a face cu o vasalitate externă. însă. O zicală care s-a păstrat pînă în zilele noastre ilustrează foarte bine această atotputernicie a unui mic număr de familii: Voie la tine ca la banul Ghica. nu este însă suficientă pentru a da acelei societăţi calificativul de „feudală". Sturdza. căci vedem o mînă de familii — pe deplin încredinţate. 122 boierul cel mai bogat şi mai influent. cărora regele le-a cedat unele drepturi fiscale şi judiciare. nu s-au legat de dreptul marilor boieri de a-şi alege domnitorul. pînă la sfîrşitul secolului al XVII-lea. a marilor seniori. doi din fiii săi ajungînd şi ei mari bani la rîndul lor (alţi doi avînd să domnească în Muntenia numaidecît după sfîrşitul erei fanariote). ci numai în Transilvania şi în Banat. Balş. boierii ridică din nou capul. care. pe rînd. Noi „partide" se încheagă în jurul a două-trei familii. într-o anumită societate. prin 1800. în cele din urmă. toată averea şi. poate fi nimicit. inserîndu-se astfel în sistemul feudal al Europei centrale. nădejdea tainică de a-l vedea pe unul de-al lor pe tron nu lipseşte nici ea. turcii. încît era destul să-l ai de partea ta ca să cîştigi! . calchiată mai curînd după modelul bizantin. Cu toate acestea. Dacă prin feudalitate înţelegem sistemul instaurat în Europa occidentală — şi numai în anumite ţări — caracterizat: 1) printr-o structură piramidală. stăpînă pe cea mai mare parte a terenurilor agricole şi pe mai toată puterea. în Ţara Românească. Existenţa. care. la ce instabilitate a dus acest sistem electoral. înainte de era fanariotă. în Moldova. la porunca domnitorului. Aidoma ţăranului cel mai sărac. Se cuvine însă să spunem că. i se iau toate dregătoriile. de bună seamă. provincii ce ţineau direct de coroana Ungariei. trimit petiţii la Viena şi la Sankt-Petersburg. în ciuda amestecului tot mai frecvent şi mai hotărîtor în treburile Principatelor. pentru a desemna un anumit „vechi regim" de dinainte de era capitalistă. Filipescu. avea atît de mulţi fii.„regim feudal" nu mai este decît un termen vag. într-un anume fel şi prin însăşi natura ei. nepoţi şi veri în Divan. atunci un astfel de regim n-a existat niciodată stricto sensu în Principatele româneşti Muntenia şi Moldova. omul ales de ea. unde o tabără sau alta îşi pune. unde relaţiile de la om la om înlocuiesc supunerea individului faţă de stat. propun întoarcerea la vechile „capitulaţii" cu Poarta şi accesul la tron al boierilor pămînteni. fostul mare ban al Craiovei.

la rindul nostru. unele privilegii fiscale. care marchează istoria în secolele al XV-leaal XVI-lea. Şi. ar fi dus la dispariţia vechii clase boiereşti şi la venirea la putere a unei pături noi. ei cad în categoria mazililor. de la 22% la 9%. Oricum va fi fost. Stîrcea etc. care era o stare de lucruri din vremurile cele mai îndepărtate. 78% contra 22%46. ca şi urmaşii lor. vreme de cîteva secole. vreo douăsprezece în Moldova) rămîne neschimbată — cam 70% — sub regimul fanariot. Protestele boierilor pămînteni. contra 19% greci sau levantini. la fiecare schimbare de domnie. Sturdza. putem spune că. nu sînt ereditare. îndreptate împotriva grecilor „care au pus mîna pe toate dregătoriile". Un studiu recent dă în medie. intrînd în umbră. şi chiar cifrele pe care le va da de pildă un Ion Ghica au oglindit poate un anumit adevăr momentan. Acest sistem. în cursul secolului al XVII-lea. deoarece am dori să stăruim asupra unui aspect ce nu pare 123 să fi fost îndeajuns pus în lumină de istorici. adică a „boierilor decăzuţi" — păstrînd totuşi. Iar dacă urmaşii unui boier nu mai ajung nici măcar la dregătoria cea mai modestă. iar pentru Ţara Românească. în schimb proporţia membrilor Divanului aparţinînd marilor familii pămîntene (vreo douăzeci în Ţara Românească. în Moldova45. cam 80% din membrii Divanurilor Ţării Româneşti şi Moldovei aparţin familiilor pămîntene. Brîncovenii sau Goleştii. Dacă urmaşii unui mare dregător nu mai ajung pînă la dregătoriile de prim rang. în perioada fanariotă. grecii din Fanar. după reformele lui Constantin Mavrocordat: pe viitor. întocmai ca la Bizanţ. ele sînt însă dezminţite de statistici: tot timpul epocii fanariote. este instituţionalizat în vremea fanariotă. de la începutul secolului. Persistenţa. în ţările române. un neam. a oscilat tot timpul. dacă proporţia membrilor de origine grecească din Divanul Ţării Româneşti scade după restauraţia domniilor pămîntene în 1822. Rezumînd. la fel de bine. ca şi după 182147. 81% pămînteni. în limitele pe care i le lăsa stăpînirea turcească. Sprijinindu-ne pe cercetarea unui număr de vreo sută de documente din Muntenia. ca apoi să se stingă de tot. pînă mai ieri puternic. între un regim autocratic şi un regim oligarhic. putem vedea. şi anume că. pentru Moldova. cîteva zeci de familii pămîntene izbutesc să-şi păstreze privilegiile. de-a lungul veacurilor. boieri de clasa a doua şi boieri de clasa a treia. Unii istorici susţin că măcelărirea boierilor.Am făcut această digresiune asupra originii instituţiei nobiliare la români. .. în Ţara Românească. am dori. marii dregători din secolele al XVTI-lea-al XVIII-lea se trag direct din familii ce au jucat rolurile cele mai de seamă în veacurile de mai înainte şi a căror genealogie merge uneori pînă la începutul secolului al XV-lea — de pildă. un adevărat tur de forţă. a unei asemenea oligarhii este cu atît mai vrednică de luare-aminte cu cît titlurile nobiliare. Floreştii. Lucrările cele mai recente infirmă această opinie: de cele mai multe ori. boierii sînt împărţiţi în boieri de clasa întîi. şi în pofida tuturor piedicilor puse de puterea otomană şi de uneltele ei. să subliniem faptul că. familiile Balş. datînd din 1771 şi pînă în 1848. Buzeştii. într-un echilibru instabil. aşa cum la fiecare generaţie putem vedea nouveniţi care pătrund în grupul „celor mari" şi uneori chiar rămîn acolo. familia poate să decadă. din Evul Mediu şi pînă la mijlo124 cui secolului al XlX-lea. puterea. pe noi ne interesează constatarea că cele mai multe familii care domină în secolul al XVII-lea străbat fără greutate toată epoca fanariotă şi se află încă la putere în prima jumătate a secolului al XlX-lea.

546 ţăranilor liberi (răzeşi). persoană de vază. Aceeaşi situaţie este şi în Ţara Românească. în timpul ocupaţiei austriece — 1718-1739—. apoi precaritatea puterii domnitorului. un Gheorghe Ursachi. întrucît eliberarea negoţului cu grîne impusă Turciei prin tratatele de pace. afirmă că „trei sferturi din moşiile boie- . în circumstanţe politice şi economice care afectează imperiul otoman. îndemnîndu-i pe marii proprietari să exploateze la maximum tot pămînrul arabil. în sfîrşit. 240 boierilor. făcută numai din salturi. lasă la moartea lui 104 sate sau părţi din sate. La mijlocul secolului al XlX-lea. nu iau însă amploare decît la sfîrşitul secolului al XVI-lea. uimitoarea „solidaritate de clasă" a celor cîteva zeci de familii care — în ciuda rivalităţilor. un observator italian. In Moldova. 927 boierilor. Procesul de sărăcire şi de înrobire a ţăranilor şi corolarul lui. Cîteva exemple: în primul pătrar al veacului al XVIII-lea. care ţine foarte mult la privilegiile ei şi care trăieşte într-un fel de endogamie. la aproape patru milioane de piaştri"48. 104 mînăstirilor. G. 470. Gheorghe (lordache) Rosetti. a intrigilor şi a certurilor dintre ele — alcătuiesc o microsocietate. domnitorii vor împărţi. Tot cam pe atunci. în dauna ţăranilor liberi. 38 fac parte din domeniul domnesc. unde o mînă de familii stăpîneşte sute de mii de hectare. marea proprietate asupra pămîntului. un recensămînt din 1803 arată că. 125 în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. părţi din alte 71 de sate.. dintre care 340 aparţin ţăranilor liberi (moşneni). credincioşilor lor şi celor mai viteji dintre războinici pămînt din propriile lor domenii sau terenuri nedesţelenite ori confiscate sau rămase fără moştenitori. Baza economică a boierilor fusese întotdeauna şi aproape exclusiv proprietatea asupra pămîntului. urmaşii lui direcţi posedă 161 de sate în Moldova. Cîte-va cifre: în Oltenia.Trece drept cel mai bogat boier din Ţara Românească. 13 jumătăţi de sat. Am văzut că această bază economică există chiar înainte de întemeierea ţărilor române şi de intrarea lor în reţeaua feudală din estul european. Un sfert de veac mai tîr-ziu. din 1711 sate şi tîrguri: 23 aparţin statului (domeniu domnesc). procesul se va înrăutăţi întruna. începînd cu cel de la Kuciuk-Kainargi. al căror domeniu se micşorează dramatic. Acest asalt al marilor proprietari împotriva proprietăţii ţărăneşti se accentuează chiar. a provocat o creştere spectaculoasă a preţurilor la produsele agricole. Vegezzi Ruscala. singurul urmaş al acelui nefericit domnitor ucis cu atîta cruzime în castelul celor şapte turnuri . Se apreciază că. administraţia imperială înregistrează 741 de sate. un teren mare la Iaşi — fără a mai pune la socoteală 30 de sate date mai înainte ca zestre fiicei sale. aşa cum vom vedea. După aceea. extinderea latifundiilor. clasa boierilor stăpîneşte ceva mai mult de jumătate din pămînrul arabil al ţării. baza ei economică. 215 mînăstirilor.. Lagarde scrie în 1813: „Am cinat aseară la Brîncoveanu Basarab. şi el tot un fost mare vistiernic. în epoca de care ne ocupăm. averea moştenită de la strămoşi este evaluată. în moşii. fost mare vistiernic. asistăm la acapararea progresivă a pămîntului de către marii boieri. silit să colaboreze cu singura forţă organizată din ţară. sînt în mîna unui număr de 28 de familii. Ne aflăm însă în ţinutul unde ţărănimea liberă s-a menţinut cel mai bine.Cum se explică arunci relativa stabilitate a „nucleului dur" din centrul acestei nebuloase variabile numite nobilimea moldovalahă? Prin trei factori esenţiali: mai întîi. posedă 82 de sate întregi. în mod obişnuit. 7 mori. 9 vii. Din acel moment. peste jumătate. la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Iar din aceste 927 de sate aparţinînd boierilor. a cărui carieră. umple cu isprăvile sale paginile cronicarilor vremii.

Nu avem o analiza la fel de amănunţită pentru Moldova. cîţi sînt. unde cele mai multe din numele de boieri se trag de la un prenume (Bogdan. de cultură. sînt foarte rare în Moldova (Brăescu. formarea patronimelor. care. boierii de diferite categorii. de la Flo-rea din veacul al XlV-lea.. în Muntenia. cerut în 1829 de către comandamentul rusesc. în Moldova. pentru toată provincia. este. este echivalentul particulei franceze de. diminutive de la Constantin). întemeietorul puterii neamului. . Hurmuzachi (de la hurmuz. au mare înrîurire asupra vieţii politice şi economice a celor două ţări" — şi. se poate spune că mai toate patronimele boiereşti urmează două modele: se termină în sufixele -eseu sau -eanu.. în sfîrşit. Bengescu. adică o proporţie de 4.126 reşti sînt împărţite între două sute de familii. ceea ce înseamnă de trei ori mai puţin decît proporţia de nobili din Franţa sub Vechiul Regim. în 1805. Purice. în ajunul Revoluţiei49. dacă nu cumva mai mic. sau de la o poreclă. însă prinţul Nicolae Şuţu. in-dicînd obîrşia. că Buzescu vine de la Buzea (buzatul). Terminaţia -eseu. 800 de familii de boieri. dă la iveală. Movilă. Lupaşcu. mai întîi.. Lostache — 127 ultimele două. sau boiernaşi. locul „domeniului principal". Sufixele -eseu şi -eanu. Ultimul indică doar locul de obîrşie sau. sau. în cele două provincii? Nici în această privinţă afirmaţiile contemporanilor în legătură cu enorma proliferare a „boierilor cu titluri". peste o treime din teritoriul Principatelor". cu tot). numărul de 600 de boieri şi de fii de boieri (indivizi. Costin. mai departe. ambivalenţă: uneori este echivalentul lui -eanu. la sfîrşitul epocii fanariote. predominante în Muntenia. specie de pasăre de baltă). cum era cognomen în latină: Arbore. nu rezistă la proba documentelor: analiza unui recensămînt. de la . radicalul desemnînd locul de origine sau domeniul. în Muntenia. dimpotrivă. că „cincisprezece sau douăzeci de familii ar stăpîni. urmaşul lui. Deşi este greu să se deducă din primul număr cîte familii nobile existau. direct sau indirect. sufixul înseamnă fiul lui. cu acelaşi ordin de mărime ca şi în Muntenia. de la un nume indicînd o origine străină. Srurdza (la început Sturzea.. care trăise în Moldova înainte de 1797. alteori arată descendenţa dintr-un strămoş. turdus pilaris în limbajul ornitologilor). în clasa boierească. Se ştie sigur. diferă de la un ţinut la altul. Florescu. Stîrcea (de la stîrc. un fel de mărgea). medicul german de la Sibiu An-dreas Wolf. Miclescu. pentru oraşul Iaşi. este evident că avem de a face. de vreme ce este vorba de capitală. de pildă. * în pofida comunităţii de limbă. în felul acesta. Dacă „marii boieri" nu numără decît vreo cîteva zeci de familii. în acest caz. Cîmpineanu. Ureche. unde se poate presupune că privilegiaţii se aflau în concentraţie mai mare decît în restul provinciei. dar şi populaţia va fi crescut în proporţii considerabile. reală sau presupusă: Cal-măşul (calmuc).. mai exact. în 1858. fiul ultimului domnitor fanariot din Ţara Românească şi fost ministru de finanţe al lui Mihai Sturdza. de exemplu: Bălăceanu este stăpînul din Bălăci. şi aici. cifrele vor fi de peste două ori mai mari. nu familii) la o populaţie de 18 512 familii. de tradiţii şi de structură politico-socială în cele două ţări. Greceanu. în momentul desfiinţării titlurilor nobiliare. fără îndoială de la sturz. la o populaţie de aproape 165 000 de familii. stăpînul din Cîmpina. Kogălniceanu). Cerchez (cerchez) etc. în schimb. ne dă. dădea. stăpînul din Greci etc. în total. doar 766 de familii de boieri (cu micii boieri. în ale sale Noţiuni statistice despre Moldova (1849).64 la mie.

cu cîteva excepţii. o tînără văduvă. . iniţiatorul marii colecţii de documente a Academiei Române —. baronul Eudoxiu de Hurmuzaki.. la primul ospăţ unde este poftit de un boier. urmat uneori de o poreclă (Mehmed-paşa Kopriilu. ci şi cu fapta. cîteodată. un adevărat democrat.eseu şi particula de (din) este atît de nemijlocită. marele logofăt Constantin (Dinicu) Golescu. de bună seamă.. Gustavson sau Svenson etc. în plin secol al XlX-lea. fiul lui Radu Golescu. 128 nu numai cu vorba. Mai . şi se mai petrece. după numele moşiilor sau al moştenirilor pe linie femeiască: unii fii ai unui mare boier nu vor purta acelaşi nume ca tatăl lor. cel mai adesea. La începutul secolului al XVIII-lea. întocmai cum s-au petrecut lucrurile în Scan-dinavia cu familiile Ericson. şi care nu aveau nume de familie. practic. Mustafa-paşa Bairactar etc. la începutul secolului al XlX-lea. „Pierre le vidame" etc.eanu. Ceauşescu (fiul unui ceauş) etc. favorizat. Echivalenţa dintre sufixele . încît. abia la începutul secolului al XlX-lea. poartă nu mai puţin de cinci nume diferite. Dar. marile familii folosesc uneori mai multe nume. în afară de cazul că sufixul este lipit la numele meseriei tatălui sau a vreunui strămoş: Popescu (fiul popii). copiilor ce mergeau la şcoală. viitorul prim-ministru al domnitorului Cuza. printre bucovineni. scrie el. şi. precedat de titlul pe care-l aveau (întocmai ca în Evul Mediu occidental.Stanciu Benga din veacul al XV-lea etc. Mihail Kogâlniceanu.) va fi. şi.). De aceea. prima accepţie a sufixului -eseu (urmaşul lui . din cele mai puţin ilustre — la care se adaugă particula franceză. primise mulţi străini în rîndurile ei. Şi tot atunci. unde numele de familie. li se va atribui din oficiu numele tatălui urmat de sufixul -eseu. foarte puţine — de exemplu. pe „Catinca de s***".). echivalentul ei în limba ţării intră. pe de-a-ntre-gul. deoarece ar fi trebuit să scrie: Michel de Kogalnic. cad în ispita de aşi transcrie numele cu particula franţuzească. reluată cînd va fi vorba să fie creată. stăpînul din Văcăreşti. nu existau. de exemplu „le comte Jean". Rochechouart vorbeşte şi el despre „Madame Costaki de Balche" (Balş) care-l primeşte la ea acasă. în sufix. chiar pînă în al XVIII-lea. 129 Boierimea din Muntenia şi Moldova. Vasi-lescu (fiul lui Vasile). de-a lungul veacurilor. este vorba de Catinca Slâ-tineanu. de legăturile strînse cu lumea otomană. strănepoţii marelui vistiernic Bunea din Grădişte. o nouă stare civilă pentru burghezia ce-şi făcea apariţia. unii boieri. veacuri de-a rîndul. indiferent. ca să lase locul accepţiei geografice: Golescu este stăpînul din Goleşti. semnează primele lui lucrări sau articole scrise în franceză Michel de Kogalnitchan — facînd de altfel o greşeală. cînd. Dudescu este stăpînul din Dudeşti. însă treptat această accepţie dispare. Aşa au proliferat brusc familiile lonescu (fiul lui Ion). spre deosebire de ceea ce s-a petrecut. de care avea să se îndrăgostească. sau Grădişteanu. Să mai spunem şi că obiceiul de a-i desemna pe boieri doar prin prenume.. Petrescu (fiul lui Petre). dăinuie adesea pînă în secolul al XVII-lea. născută Filipescu. pe documente se va scrie. în relaţiile lor cu apusenii. Matei Brîncoveanu sau Matei din Brîncoveni. patronimele familiilor boiereşti par să se fi fixat o dată pentru totdeauna. iar străinii le spun şi ei tot aşa: Lagarde. De fapt. moda va trece foarte repede. Văcărescu. mai ales atunci cînd turcii au distrus ultimele state creştine din Balcani. de fapt. Tot ca în Occident. îşi semnează notele de călătorie în Occident: Constantin Rado viei din Goleşti. în-tîlneşte. în mod artificial. Radu Kretzulescu sau Radu din Creţuleşti. individul fiind desemnat cu ajutorul prenumelui şi al dregătoriei. de exemplu. cu unele nume din aristocraţia maghiară sau poloneză — ce-i drept.

Elisabeta. Acesta îşi mărită fata.. slabi şi nefericiţi. prin căsătoria cu fete de boieri pămînteni. se naşte. Iată imaginea pe care şi-o făcea. printre alţi copii. nu este oare simptomatic faptul că. iar unii. Să fim totuşi drepţi: Langeron nu se înşela totdeauna. a fost mai puternică. urmaşii lor vor fi totuşi socotiţi pămînteni. iată ce scrie despre ele generalul Langeron — tot el! „Nu numai că (boierii) au cu toţii pretenţia că ar coborî cel puţin din foştii domnitori ai ţării. la a treia generaţie. în Muntenia. Originea lor străină este cu totul uitată. o ramură a Cantacuzinilor sau a familiei Chrisoscoleos cu greu vor putea dovedi. aşa cum au făcut familiile Cantacuzino. Nefericită în căsătorie. chiar cînd nu este decît o simplă cruce de lemn înfiptă în pămînt. era una cu numele Guliano. îndeobşte. numele Guliano dispare.. în treacăt fie zis. Pîrşcoveanu. Catargi. pînă la cele mai înalte dregătorii şi se asimilează. chiar de la prima generaţie. Ciudată şi nesăbuită pretenţia aceasta. pe drept sau pe nedrept. al cărui titlu de conte data doar de 150 de ani. trufie de barbari. necunoscuţi sau uzurpatori. Elisabeta divorţează în 1810 şi se întoarce la părinţi. nu mai avem decît un Radu Paleologu. naturalizarea este încă şi mai completă. să spună că sînt urmaşii unor nelegiuiţi.. Unele familii urcă. Andro-nici. la poporul acesta la care năvălirile barbare au şters orice urmă din cetatea antică. Grădina marelui ban Văcărescu se învecinează cu biserica „Tăbăcari" . datorită tendinţei de a adopta un nume românesc: numele soţiei sau. numele „moşiei". dar nu deţinem nici o mărturie că lucrul acesta ar fi fost legat de vreo pretenţie la o obîrşie împărătească. pur şi simplu. despre împăraţii Bizanţului un mărunt nobil francez. Aşa s-a întîmplat cu unele familii ca Alexianu. însă. dar. dintre care aproape nici unul. Despre străinul naturalizat se spune că este împămîntenit. în vremea fanarioţilor. Pallady. Brătăşanu. spun că se trag din împăraţii greci. în secolul al XlX-lea. de-a lungul a şapte sau opt veacuri. Din căsătoria aceasta.mulţi membri ai familiei ultimilor despoţi din Serbia. care vor juca un rol important în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea şi la care nimic nu mai aminteşte vechiul patronim grecesc. de pildă. la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. aşa cum am văzut. Treptat.. Angheli. cu Cantacuzinii şi cu mai multe neamuri mari. Zoe. termenul generic pentru a desemna pămînrul derivă de la pavimentum. Cantacuzini?" . Printre familiile cu vază la Fanar. fiindcă vorbim despre Cantacuzini şi despre familiile greceşti în general. care avea să fie măritată cu Matei Ghica. nepotul viitorilor domnitori Grigore şi Alexandru Ghica. Infiltraţia grecească a venit ceva mai tîrziu.. Fiul său primeşte numele Paleolog. se refugiază în ţinut românesc. poartă nume care amintesc numele acelor împăraţi de la Constantinopol. care a fost adevăratul lor patronim. Familia se înrudeşte cu Mavrocor-daţii. Un Constantin Guliano este mare logofăt al Patriarhiei din 1668 pînă în 1672. Aveau să dea Munteniei un mitropolit şi celor două ţări două domniţe. n-a domnit cu măreţie şi nici n-a murit de moarte bună. dar chiar. derivă de la monumentum. Lascaris.. Rosetti. neîntîrziat. pavajul oraşului? şi că mormîntul. acordat fiind unui strămoş. încît.. cu Barbu Văcărescu. favorit al lui Gaston d'Orleans. Poţi spune vrute şi nevrute dacă nu are cine dovedi că lucrurile nu stau aşa! Pretenţiile unor familii fanariote erau mai puţin întemeiate. Paleolog Guliano s-a stabilit în Muntenia şi a urcat în „boierie". cel care avea să fie ultimul mare ban al Craiovei (f 1832). Cei mai mulţi îşi păstrează numele grecesc. ucigaşi sau 130 ucişi! Căci ce altceva erau acei Comneni. familia Brancovici.. o fată. Asemenea atîtor alţii. în timp ce cetate (civitatem) nu mai desemnează decît un castel întărit? Şi.

Paleologu. Alexandru. care doar îl atinge pe acesta smulgîndu-i epoletul de la uniformă. feciorul popii Dumitru. Dacă. Un mic număr dintre ele au un titlu de principe ereditar de la „Sfîntul Imperiu Romano-German" (familia Ghica şi familia Brîncoveanu în veacul al XVlI-lea) sau de la ţarul Rusiei 132 (unele ramuri ale Cantacuzinilor şi ale Sturdzeştilor. una din gloriile diplomaţiei franceze sub a Treia Republică50. După moartea Elisa-betei şi a tatălui ei. ci şi . se ajunge la nişte schimbări uluitoare: Ştirbeii din secolul al XlXlea se trag din Bibeşti. cîteva familii. al doilea. în schimb chestiunea titlurilor străine nelinişteşte într-o oarecare măsură nobilimea moldo valahă la acel început de veac. înflăcărat de pilda Revoluţiei de la Paris din 1848. trage asupra domnitorului 131 Gheorghe Bibescu un foc de revolver. trebuia să li se găsească un nume. Din secolul al XV-lea pînă în al XlX-lea. în mai puţin de patru sute de ani. titlurile ierarhiei nobiliare feudale nu existau. de altminteri. s-a stabilit uzajul să se dea apelativul de principe nu numai domnitorului aflat pe tron (sau care a fost pe tron). care s-au apucat să dea titluri ca să cîştige nobilimea poloneză de partea lor). pe numele ei de fată. bătrînul ban Văcărescu. Sîntem prost informaţi asupra modului în care era făcută în veacurile mai îndepărtate. de pildă. titluri străine. se va face cunoscut: tînăr patriot cu idei înaintate. în timp ce vechea familie Ştirbei devine Golescu. din Muntenia sau din Moldova. oricît de mare era scandalul. însă diplomaţii străini ne informează că. o frumuseţe de băiat. folosirea particulei cînd se transcriu numele în franceză sau germană nu se răspîndeşte. felul acesta de a transmite numele apare foarte des de-a lungul secolelor. Dintre cei doi Paleologu ajunşi la vîrstă adultă.— şi casa parohială. mai tîrziu. moştenirea pare să fi fost principalul mobil. puţin după aceea.. Dar la căsătorie nici nu se putea gîndi! O Văcărească şi un băiat de popă! Elisabeta face totuşi trei băieţi cu el. După înfrîngerea revoluţiei din Muntenia din 1848 el se va refugia la Paris — şi va fi tatăl lui Maurice Paleologue ambasador al Franţei şi academician. obţinuseră. iar Golescu. naşul şi protectorul lui. dat de Alexandru Vodă Ghica. în al XVIII-lea şi al XlX-lea). nu au nici ele un statut bine definit. cel mult o „diplomă de nobil polonez" (de vreme ce nici Polonia nu cunoştea titlurile de tip occidental înainte de a se fi început ciuntirea ei de către vecinii cei mari. Abdicarea lui Bibescu. îl scapă pe tînărul Pa-leologu de ocnă. Este posibil ca transmiterea numelui de către femei să se fi făcut uneori potrivit cutumei. „bă-neasa" Zoe Văcărescu. întrucît. numele Brîncoveanu este transmis de patru ori prin femei. Decretul de încuviinţare. Elisabeta Văcărescu se îndrăgosteşte de el. în termeni de nobilime occidentală. cu o educaţie îngrijită datorită dărniciei marelui boier Alexandru Filipescu. Vă-căreştii însă nici nu vor să audă de aşa ceva. cu multă zgîrcenie.. Oricum. adică acele familii care au dat domnitori Principatelor române. semnează un act de înfiere a nepoţilor. văduva acestuia. în perioada de care ne ocupăm. apare în Buletinul Oficial din Muntenia la 17 februarie 1835. în vremea fanarioţilor. In felul acesta. cu prilejul vreunei misiuni diplomatice sau al vreunui exil politic. fără să mai fie nevoie de vreun hrisov domnesc. aşa cum s-a văzut. de cinci ori! Dacă la început actul pare să fi avut ca primă motivare dorinţa de a duce mai departe un nume ilustru. înfierea era ceva obişnuit. foarte puţine. în Principate. de la Sfîn-tul Imperiu sau de la coroana Ungariei sau a Poloniei — aceasta din urmă acordînd. Familiile domnitoare. cărora. Iar în casa parohială se află tînărul Alexandru.

apoi încă una.. o întreagă pătură socială sărăceşte sau de destramă. a unei coroane de conte. zahăr rafinat din Fiume. Dacă marii moşieri se descurcă. Unui Dudescu. sau o fac din ce în ce mai puţin. Cînd ajunge cuţitul la os — sînt de ajuns cîţiva ani cu recoltă proastă —. de exemplu. devin nebuneşti. Raicevich enumera: blănuri din Rusia (jder. schimbătoare. plaga dintotdeauna a ţărilor sărace. îşi grăbesc ruina. din Franţa. de bine de rău. fie şi numai superficial. sau de baron. cositor şi obiecte de metal de la Niirnberg. îi place să se prevaleze de titlul de conte al Sfintului Imperiu. aceiaşi preceptori străini. exploatată după metode tradiţionale şi chiar rudimentare. Cu deschiderea ţării către Occident. sau sînt trimişi acolo. Este. încă de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. consumul ostentativ. cafea din America. la pension. drept care. zibelinâ. ţesăturile cu fir de aur „din Scio". dar caracteristic burgheziei france/e şi germane. călătoriile în străinătate apasă greu asupra veniturilor obţinute aproape exclusiv din proprietatea funciară.. mai subtile şi. pînză imprimată. dar n-o face de-cît în faţa străinilor. de altfel. petrecerile. echipajele strălucitoare. ceasuri şi alte lucruri din aur şi din argint". nu are curs în interior. boierii cei mici din provincie. mărgele. hermină. încearcă să copieze întru totul capitala: acelaşi mobilier. alte criterii prevalează. Atunci se fac datorii. ca să nu fie mai prejos de micii baroni fabricaţi la Viena sau la Petersburg. Cei mai mulţi pleacă la oraş. adesea. în relaţiile cu străinătatea. cum spun economiştii. însă la a treia generaţie. Tot astfel. unde au o situaţie mediocră. se apucă să vîndă o bucată de moşie. de la Viena. care le dau titlul de beyzade (fiu de bei). aceste cheltuieli pentru lux sporesc şi mai mult. medicamente. potrivit regulilor heraldicii occidentale. De la Viena şi Lipsea. la care. Nu s-ar fi cuvenit s-o facă în faţa semenilor săi: aici.. observatorii străini notau şi deplîngeau scurgerea aceasta a banilor pentru cumpărături de mare 133 lux din străinătate. Micii boieri din văile Olteniei. folosirea titlului de conte al Sfintului Imperiu. titlurile acestea de complezenţă s-au perpetuat pînă în zilele noastre. de exemplu. care ţin la vechile lor privilegii. în sfîrşit. urmaşii trebuie să „intre în rînd". unde caravanele de negustori se duceau de două ori pe an. postavuri fine de lînă. jocurile. în două sau trei generaţii. din Anglia o mulţime de giuvaieruri. stofe. mai ales cei din zonele mai înalte. Totuşi. aşa cum s-a întîmplat în regiunile de cîmpie. stofe şi museline din India şi Alep.fiilor lui — aşa cum fac turcii. intensificînd exploatarea domeniilor lor — şi a ţăranilor! —. hîrtie de la Veneţia. copiii (poate singurul cîştig adevărat). „obiecte de fier din Stiria. după anexarea Basarabiei de către ruşi (1812). aceleaşi trăsuri. nobilimea moldovalahă nu dobîndeşte în acelaşi timp darul de a cruţa banii şi de a se gîndi la ziua de mîine. * Adoptînd obiceiurile occidentale. întrucît criteriile de „colaborare" sînt mai importante decît vechimea sau însemnătatea familiei. mai mult încă: din Oltenia se merge direct la Viena sau la Paris. Nu o fac. rîs şi altele). în limba română: beizadea. Nici vorbă de aşa ceva! Dimpotrivă: cerinţele modei. Şi. . un număr tot mai mare de familii din Muntenia sau Moldova capătă titluri nobiliare străine. plumb.. nu au dreptul. cu căruţele. erau aduse. unde extinderea culturii griului de export n-a putut duce la îmbogăţire. faptul este un prilej de nemulţumire pentru familiile care se socotesc a fi cele mai suspuse sau aparţinînd „stocului" cel mai vechi — ceea ce are ca urmare neaşteptată apariţia pe blazonul mai multor asemenea familii. sistematic. datorită ocupării Olteniei de către Austria (între 1718 şi 1739) apoi a Bucovinei (începînd cu anul 1775).

atunci cînd din avere n-a mai rămas cine ştie ce mare lucru. Chiar dacă multe familii decad şi se declasează. Pentru românul din Principate. îngălbenite de vreme. dat de ţăran tuturor marilor proprietari de pămînt. O altă particularitate: caută să urce. dimpotrivă. fiu de mic boier. pentru negustor. redusă la proporţii de mizerie. în Muntenia. numai vechile pergamente. cu un Grădisteanu — în vreme ce unii din membrii familiei sale. se luptă din greu.'la început nu sînt priviţi ca „pămînteni"). a desemnat orice proprietate asupra pămîntului. cu un mare proprietar vecin. este şi visul multor moşneni. apoi obţinerea unei dregătorii. decît ogrăzi cu păsări şi livezi. ca macedoneanul Hagi-Moscu sau marsiliezul de Linche sau Linchou. care. în timp ce alţi membri ai familiei intră în rîndul boierimii şi ajung chiar să pătrundă în cercul restrîns al marilor boieri. prin procese. în curînd. cunoaştem un Po-roineanu. pentru orice burghez echivalentul tacit al accesului la clasa boierilor (şi fenomenul a continuat pînă în plin secol al XX-lea. cu ajutorul unor titluri străine. nu vor mai fi. moşie desemna la început pămîntul în indiviziune al unui grup de moşneni. Căci. calea normală de a sălta în scara socială rămîne pămîntul. literal: proprietatea unui străbun sau moş. iar fiica lui se căsătoreşte în marea boierime. Bujo-reanu. rămaşi moşneni. Unii din membrii săi. curînd. pe lîngă satisfacerea amoralui-pro-priu. a ţi se spune moşier. însemna pentru financiar. Şi. Şi nu este vorba numai de grecii veniţi „cu bagajele" domnitorilor fanarioţi. cu cît creştea numărul celor scutiţi. îndeosebi cea a marelui proprietar. „Conacele" se dărăpănă. care dăduse un ban Craiovei. să ajungă la „boierie". ca. sau au pretenţii de nobleţe mai veche. vor mai aminti gloria trecută51. o întreagă familie de moşneni oscilează între statutul ei şi cel al micilor boieri. ca yeomen în Anglia. viaţa mazililor. Caii de la trăsură vor fi înhămaţi şi la plug. în cele din urmă. pentru slujbaş. moşneni (răzeşi în Moldova). prin 135 forţe proprii. sau în acelaşi timp. lorga a studiat cazul unei astfel de familii de răzeşi moldoveni. mai întîi. Termen din vechiul fond autohton. mai avea încă un avantaj esenţial: scutirea de dări. care nu se pot hotărî să plece de pe moşia strămoşească. povara impozitelor apăsa şi mai greu asupra celor săraci. ca familiile Bellu sau Meitani. pe lîngă promovarea socială. urcă pînă la „boierie". altele. Să amintim. Ca să se îmbrace. vreme de generaţii. care era departe de a fi neînsemnată. adică a urmaşilor unor boieri de viţă veche. se însurase cu descendenta unei vechi familii. familia Agarici. care au fost baroni austrieci. favorizat de devalorizarea progresivă a termenului boier. se întorc la postavul cel gros şi la cojoc.căutînd slujbe în administraţie sau în profesiuni care le dau sentimentul că nu se înjosesc prea mult. întîlnim cîteva cazuri: aproape toţi sînt străini (deoarece. Uneori. moşia. Mărirea moşiei. de . luptă împotriva încălcării pămîntului lor de către marii proprietari sau de către mînăstiri. ţărani liberi. se întorc la o viaţă aproape ţărănească. Alţii. închise cu grijă în vreun sipet ferecat. sau mai curînd revelator: rareori se ajunge la „boieria" cea mare prin afacerile bancare. Iată de ce. pînă la urmă. 134 Să nu se deducă însă că n-a existat decît o mişcare de sus în jos. chiar cînd sînt macedoromâni. urcă. în jurul lor. astfel. a avea propria moşie. Fenomen ciudat. la statutul de boier. oricare le-ar fi fost obîrşia). Dacă cineva ajungea. care moare ca ofiţer rus în războiul din 1828-1829. nu se prea deosebeşte de cea a ţăranilor liberi. însă.

se înrudeşte cu o veche familie boierească. termenul s-a extins. Giurescu52 arată care este numărul de arendaşi străini (sudiţi) din Moldova. Cantemir şi Calli-machi. pentru el. aşa redusă cum era. cîţiva mari boieri. lumea va face deosebirea între vechiul. Neavînd. în trecut. o moşie a paharnicului Teodor Ciurea. cumpliţii zapcii. de exemplu. a cunoscut generalul Magheru. vom vedea că însuşi Tudor Vladimirescu. autorul nu găseşte decît 173 care plătesc dări. Băbeanu. Treptat. vornicul Teodor Balş apare. pasăre răpitoare cu ciocul mare. deosebire ce se va reflecta în literatura vremii. a patru sate de munte ce aparţin mînăstirii Slatina. prin căsătorie. Absenteismul boierilor şi rentabilitatea crescută a pămîntu-lui după liberalizarea comerţului cu Occidentul le-au sporit numărul. Printre pămînteni. şi nu doar în scrierile reprezentanţilor boierimii. cari far' de avere de o sută de lei au ajuns în puţini ani milionişti cu palaturi şi . fie. căpitan de lefegii. pentru suma de 6 000 de lei. apoi. pe şase ani. Armata. altă figură de seamă a revoluţiei din 1848. de cele mai multe ori. pentru aceşti hrăpăreţi: ciocoi. în sfirşit. Poporul a găsit un nume pentru aceşti oameni proaspăt îmbogăţiţi. adevăratul boier. ceilalţi au scăpat de plată căpătînd vreun titlu de boier de clasa a treia. Se întîmplă însă ca boierii să ia în arendă moşiile altui boier: paharnicul Ion Tăutu ia în arendă. curînd. ajunsese pe primele trepte ale „boieriei". la sfirşit. în ruseşte). ei îl storc pe ţăran mult mai rău decît o face boierul. în perioada studiată de noi. Sînt de toate neamurile. polcovnic (colonel. nu se dau în lături să facă ei înşişi arendăşie. 53 britanici. adesea. bineînţeles. (a 31 martie 1810. inclusiv boierii.asemenea. precum şi alţi slujbaşi ai isprăvniciilor şi ai plaselor. în „carnetele lui de călătorie". bunicul dinspre mamă. cîtva timp încă. pur şi simplu. pornind din moşneni. ca Dinicu Golescu. fie datorită marelui boier de la care iau în arendă moşia — sau moşiile. dar şi mulţi greci şi alţi balcanici. se trăgeau din răzeşi. mai lacomi. fapt care-i va îngădui fiului său să fie admis printre cadeţii armatei regulate. sau străini sau pămînteni. pe trei ani. De altminteri. Nu toţi. ca negustori. la începutul 136 secolului: 135 austrieci. două familii domnitoare. în ochii poporului. că. istoricul Constantin C. însă noii boieri sînt recrutaţi îndeosebi din temuta categorie a arendaşilor. prin cumpărarea titlului. tună şi fulgeră împotriva tuturor acelor „rrîntăroşi şi cu picioarele goale. şi acelaşi Teodor Ciurea este citat în 1819 ca datorînd marelui logofăt Constantin Balş suma de 21 787 de lei. ceea ce rar se întîmplă. l prusac şi 36 de alte naţii. nici o legătură cu ţăranii din partea locului. chiar şi evrei. şi mai ales preoţia. 18 francezi. Una din cele mai frumoase figuri ale revoluţiei din 1848. bunicul dinspre tată. în primul rînd proaspeţii îmbogăţiţi. venind din ţărănimea liberă din Oltenia. grad care aduce după sine înnobilarea şi. cei ce adună dările. 20 ruşi. Pămînteni. la 23 aprilie 1806. cu titlul de sluger. Aceeaşi ascensiune treptată. în Moldova — dar care nu pot ajunge la boierie decît dacă se convertesc. Totuşi. şi nu dintre cele mai mici. etapele cele mai frecvente către „boierie". erau asupritori. în Ţara Românească. ca arendaş. mai ales pe moşiile mînăstireşti. Astfel. de la numele unui soi de corb mare. la toţi cei care. Şi el are preoţi printre înaintaşi şi printre rudele apropiate. sînt. reînfiinţată în 1830. grăbiţi să facă avere din pricina precarităţii contractului pe care-l încheiau. Din aceeaşi categorie socială cu arendaşii provin. care. într-o lucrare recentă. toţi ceilalţi. eroul răscoalei ţărăneşti din 1821. prezintă un caz tipic: doi din străbunicii lui sînt preoţi. sînt originari din ţările a căror protecţie au obţinut-o şi mulţi dintre ei sînt români. şi ciocoi. Nicolae Bălcescu. bineînţeles. tatăl intră în rîndul micii no-bilimi.

o apariţie mai recentă. mai mult sau mai puţin rupţi de ţărănime (de altfel. a fost înlocuit cu sfînt. chiar de la începutul colonizării romane. dar şi tînărul ciocoi. Iată de ce românii au păstrat slavona veche drept limbă bisericească pînă la sfîrşitul secolului al XVII-lea. interferează sau converg: boierii pămînteni împotriva nou-veniţilor greci şi împotriva asupritorului otoman. boieri mari şi mici. trei sute de ani. nu sînt decît două clase. Amintirea martiriului lui Constantin Brîncoveanu. orice ar zice domnitorul. cu perioada de glorie a primului tarat bulgar. în această vastă frescă istorică din timpul fanarioţilor.. uneori. nici trebuinţele oraşului. mulţi dintre ei sînt străini). Astfel. probabil. Sîn Petru. instalarea unei ierarhii bisericeşti au aşteptat sfîrşitul marilor năvăliri barbare şi coincid. Sînt fapte destul de revelatoare pentru mentalitatea care domină în generaţia imediat următoare regimului fanariot. creştinismul pătrunsese. alteori se încrucişează. un număr tot mai mare de meseriaşi şi mici negustori. grecul de curînd sosit în ţară. Eroii lui sînt extrem de stilizaţi. care nu precupeţeşte nimic dacă e s-ajungă-n frunte. cruce. în sfîrşit. organizarea ecleziastică . altar. Latifundiile episcopiilor şi ale mînăstirilor. cler. a clerului înalt şi a mînăstirilor. se opun unele altora. patriarhatului . duminică. răzvrătită împotriva tuturor celor ce o exploatează: autorităţi. bineînţeles. cei răi de alta. Autorul. dar şi marele boier care nu se învoieşte să-şi dea fata după ministrul fanariot. rugăciune.. curînd. printre cei „buni". român de la ţară. şi ocrotitorul lui. religie).. * în Dacia. nu 137 loveşte nicidecum în boierii pămînteni. arendaşi. cei buni de-o parte. CAPITOLUL AL PATRULEA <titlu>Biserica Clerul înalt şi popii de ţară. marele postelnic. Un fapt divers: abjurarea nereuşită a tinerei Zenaida. sub aparenta uniformitate descrisă de observatorii grăbiţi — „în Moldova. O dovedesc numeroase vestigii arheologice. Cu toate acestea. mai ales în cuvinte compuse ca Sînta Măria. unde toate cuvintele despre ceea ce se poate numi „creştinismul de bază" sînt latineşti: Dumnezeu (de la Dominus Deus). precum şi limba. printre cei răi se află. domnitorul fanariot. cuminecare. ci strîng numai din averea norodului far' de a se folosi şi norodul de la ei. mai ales din răsăritul imperiului. în oraşe. Nicolae Filimon. marii negustori. dar care nu prea au cum ajunge la clasa privilegiată — vor alcătui principala masă de manevră a revoluţionarilor de la 1848 şi a viitorului partid liberal. deoarece. masa ţăranilor clăcaşi. boierii mici. mînăstirile „închinate" şi celelalte. care nu face parte din boierime. Religia poporului: credinţă şi superstiţii. Sîn Nicoară. de departe..cu moşii întocmai ca familiile ce le agonisesc în vreme de două. biserică. creştin. şi nu ajută nici patria. măcar să dea din averea lui dintr-o mie una. Unde vedem o faţă bisericească uneltind ca să pună mîna pe o moştenire. o vor cuceri. sînt (sfînt. fără îndoială. bancherii şi arendaşii se înghesuie la porţile cetăţii privilegiaţilor pe care. cu nici un mijloc. călcînd pe urmele dregătorului fanariot. însă tot timpul au fost supuşi. adus de legionari. mazilii şi ţăranii liberi împotriva boierilor mari. lege (lege sacră. se află fiul de ţăran cinstit şi muncitor. Scripturi. în limbajul curent. prin contaminare cu slavonul sventu). boierii şi ţăranii" — ochiul mai exersat percepe tot felul de curente care." (Se gîndea oare Golescu la viitorul baron Meitani?) Un roman de la mijlocul secolului a rămas celebru: Ciocoii vechi şi noi.

Popa trăia din banii de pe slujbe (plătiţi. Dionisie Fotino dă cifra. Sfatul Bisericesc. Cum. numără la Bucureşti: 9 mînăstiri domneşti (printre care intră şi mitropolia). atît din Principate cît şi din imperiul austriac. numărul membrilor clerului scăzuse foarte mult. care cunoscuse schimbări atît de profunde. cel mai adesea. şi cel de Buzău pentru cele trei judeţe de la nordest. şi 6 904 în Muntenia. şi pusese această înmulţire pe seama interesului pe care îl aveau episcopii să-şi sporească numărul subordonaţilor. din incinta mînăstirilor. Vreo zece ani mai tîrziu. în natură). sau cam aceleaşi.Constantinopolului. are prea puţină trecere. bogat împodobit. scria Raicevich. Statisticile oficiale nu dau totuşi decît 5 650 de preoţi în Moldova. îşi avea mica lui biserică. ale cărui informaţii par vrednice de crezare. înspre Moldova. Wilkinson spune că erau vreo cincisprezece mii. aveau un venit. precum şi la teologie sau la literatura religioasă sînt de origine slavo-greacă. să-i urmeze mitropolitului. care pare mai exactă. ţine tot de patriarhul din Constantinopol. în afară de scaunul mitropolitului de la Iaşi. 10 mînăstiri de rangul doi. Tot pe vremea aceea (anii 1810). nu are nici un control asupra bisericii din cele două Principate. 72 de biserici. găsise şi el că numărul preoţilor era prea mare." Mitropolitul (adică arhiepiscopul metropolitan) din Muntenia îşi avea reşedinţa la Bucureşti. fie că Wilkinson şi Fotino 142 se înşelaseră. precum şi cele din mînăstiri. cînd scaunul era liber. Dintre ei. cei trei episcopi o petreceau la Bucureşti unde alcătuiau. între timp. în 1838. Bisericile acestea de ţară erau destul de sărăcăcioase. însă. de vreme ce. nu mai rămîn. . Biserica ortodoxă română. în Moldova. Existau apoi trei episcopi. Dioceza lui acoperea şapte judeţe din 141 centrul şi sud-estul ţării. „Patriarhul de la Constantinopol — scrie Wilkinson —. mitropoliţii din Moldova şi Muntenia bucurîndu-se de o autonomie aproape completă. şi la Lagarde: trei sute şaizeci şi şase de biserici şi douăzeci de mînăstiri — dar nu cumva avuseseră aceeaşi sursă de informaţie? Cifrele acestea ni se par exagerate. însă legătura este foarte slabă. erau făcute din cărămidă sau din piatră. Dionisie Fotino. decît episcopatele de la Roman şi de la Huşi. la înalţii prelaţi. la rîndul său. împreună cu mitropolitul. „Numărul bisericilor şi al mînăstirilor ce se află înlăuntru şi în afara oraşelor este necrezut de mare". Wilkinson număra şaptezeci de biserici la Iaşi. iar interiorul era. în schimb. trebuia să dea o sumă de bani episcopului sau mitropolitului. în timpul acestui sfert de secol. ne spune Wilkinson. Aceleaşi cifre. în perioada de care ne ocupăm. în 1788. Tot pe vremea aceea. Chiar dacă am adăuga vreo cîteva capele mai mici. trebuie să deducem fie că. de ţăran. în 1839. iar. deşi este recunoscut drept capul ierarhiei. Urmarea este că cei mai mulţi termeni privitori la organizarea ecleziastică. populaţia din cele două provincii crescuse mult. sîntem departe de cifrele lui Wilkinson şi Lagarde. D'Hauterive. în 1785. cel de Argeş pentru două judeţe la est de Olt. Cea mai mare parte a timpului. de 10 278. cele mai multe din bisericile din oraşe. înainte de a cere confirmarea patriarhului. 8 mari mînăstiri. iar la Bucureşti nu mai puţin de trei sute şaizeci de biserici şi douăzeci de mînăstiri. cel de Rîmnic pentru Oltenia. cel mai adesea. de la fiecare. domnitorul şi boierii alegeau mitropolitul. şi cîteva capele private pe lîngă locuinţele marilor boieri. Fiecare sat. a şcolilor şi a spitalelor. Episcopul de Roman era de obicei ales de către domnitor şi de către boieri. fiind uneori construite din lemn. Numărul preoţilor era destul de mare. 17 capele şi 24 de biserici de lemn în mahalale. după pierderea Bucovinei şi a Basarabiei.

un pic mai bună totuşi. Nu-i vezi niciodată în cîrciumi sau în locurile unde se vinde băutură. Tot aşa. dispoziţia şi prejudecăţile observatorului. Mai îngăduitor. nişte mari însuşiri: „După ce ajung preoţi. Recordon notează." Pe cine trebuie să credem? Optica se schimbă după timp şi loc şi." Viaţa preotului de ţară era întru totul asemănătoare aceleia a ţăranilor în mijlocul cărora slujea. în schimb. la circiumă şi în locurile deocheate"." Şi de data aceasta Wilkinson este prea categoric-în secolul al XlX-lea. că mitropoliile din Bucureşti şi Iaşi aveau un venit anual de 400 000 de piaştri fiecare: o parte provenea de la o taxă de 15 piaştri asupra tuturor preoţilor din subordinea lor. pastorii cunosc dogmele religiei la fel de puţin ca şi oamenii din popor al căror suflet le este dat în grijă. Stareţa însăşi era o Sturdza. M-am mirat de nobleţea chipului şi de purtările alese ale multor măicuţe." înaintea lui. doar puterea spirituală le este respectată. Unele dintre ele vorbeau franţuzeşte cu mare uşurinţă. îndeobşte. cărora le sînt pildă de răbdare şi de iscusinţă. călugării. cei mai buni soţi. Le găseşte. pe care nimeni nu le ascultă şi nici nu le înţelege. se recrutau aproape toţi dintre ţărani. fără doar şi poate. trăiau în belşug. rareori se întîmplă să-i supere pe ispravnici cu pretenţiile sau cu nemulţumirile lor. cineva de neam mare se poate călugări. adusă de cei mai mulţi dintre observatorii străini. Realitatea este că marea majoritate a clerului secular se recrutează din rîndul ţărănimii. după caracterul. Iar Wilkinson ne încredinţează că „doctrinele cele mai precise ale religiei creştine sînt pervertite aici de necunoaşterea lucrurilor sau de interesele preoţilor grosolani şi neştiutori care necinstesc sfîntul nume de creştin". De Giers. mînăstirea de maici de la Văratec. ca şi călugării. tot pe vremea aceea: „în general. La fel de necruţător. Raicevich şi Wilkinson apreciază. se întorc în clasa enoriaşilor lor. Sînt cei mai buni părinţi. pentru iertarea păcatelor. Căci mitropolia şi episcopiile aveau domenii foarte întinse. Din cînd în cînd. care primeau o sumă fixă de la clerul secular din subordinea lor. şi el. înaltele feţe bisericeşti. mai superstiţios şi mai aplecat către ticăloşie decît cel din Ţara Românească. orice om cu oarecare dare de mînă să lase. Wilkinson afirmă: „întru-cît toate feţele bisericeşti sînt de obîrşie modestă. să-i absolve pe preoţi de învinuirea că ar răs-pîndi superstiţiile. pe la începutul anilor 1840. Pesemne că pildele care se văd pot îndrepta purtarea oamenilor mai curînd decît cele spuse din gură. este vorba de cineva care se retrage la mînăs-tire la bătrîneţe sau cînd rămîne văduv. sînt însă plini de înflăcărare şi cred mult în actele ce înconjoară cultul. negustorii bogaţi şi. vizitînd.Popii. excepţiile fiind foarte 143 rare. De aici. cei mai buni săteni de prin partea locului. atît de temută de muritorii de rînd. Un obicei străvechi cerea ca domnitorii. sau se trag din popor. iar popii sînt la fel de ignoranţi ca şi cei din popor. Lauren9on susţine că „este greu să afli în Europa un cler mai neştiutor. în cele din urmă. însă de cele mai multe ori. bunăstare şi o curăţenie desăvîrşită. boierii. Pe de altă parte. la începutul anilor 1840. . va prelua cele ce se spuneau despre purtarea depravată a călugărilor şi despre desele scandaluri stîrnite de vecinătatea mînăstirilor de călugăriţe. de Giers scrie: „Pretutindeni am văzut simplitate. După ce fac slujba la biserică. popii sînt întîlniţi. Am aflat că fac parte din cele mai bune familii boiereşti. în schimb. înfăţişarea lor necioplită şi învinuirea că nu ştiu de nici unele. datorită milosteniei enoriaşilor şi acelui dram de respect pe care i-l arătau reprezentanţii autorităţii. acestea se transmit din tată în fiu. d'Hauterive voia. Moldova va avea doi mitropoliţi ce se trăgeau din marea boierime: Veniamin Costache şi Calinic Miclescu. ca oameni sînt dispreţuiţi de boieri.

de pildă —. datorită generozităţii lui Brîncoveanu? Veacuri de-a rîndul. încît. după căderea Bizanţului şi a despoiatelor sau a regatelor din Moreea. dreptul de a inspecta. să intre în posesia dealului pe care se află mitropolia din Bucureşti. undeva departe. invocînd o străveche donaţie făcută de boierii Goleşti. de altfel. va pretinde că moşiile mînăstirilor închinate sînt. A fost proces. cheltuielile de întreţinere a mînăstirii. care nu se . la începutul secolului al XlX-lea. După socotelile făcute. Locurile Sfinte sau Sinai ori patriarhilor din An-tiohia. treptat. nu mai este cu putinţă să ţină piept puterii clerului grecesc. Mînăstirea Sfmta Ecaterina. pe viitor. de pildă. Ierusalim sau Alexandria. adică mînăstirile din ţinutul românesc hărăzite de ctitorii lor — domnitori sau boieri — unei mînăstiri de la Muntele Athos. şi mitropolia a fost silită să cadă la învoială şi să cedeze mînăstirii de la Sinai terenuri şi prăvălii în jurul bisericii Sfintul Gheorghe. precum şi cele cerute de operele de binefacere — în spitale şi în şcoli. s-a putut stabili că proprietăţile bisericeşti reprezentau un sfert sau poate chiar o treime din totalitatea pămînrului arabil al ţării. Se ştie oare că. numai ce rămînea mergea la instituţia străină căreia îi era închinată mînăs-tirea. vin unul după altul la Bucureşti şi la Iaşi. curînd. Aproape toate mînăstirile din cele două Principate erau ctitorii domneşti sau ctitoriile vreunui mare boier. Bulgaria şi Serbia.sau din cucernicie. care avea să devină stareţul mînăstirii. ceruse. s-a ajuns foarte repede la o altă formă de sprijin. să le înfrumuseţeze. la începutul secolului al XlX-lea. care. cea dintîi Biblie tipărită cu litere arabe pentru creştinii din Siria a fost scoasă. ori ca act de căinţă. în Grecia sau Orient. de drept. de la Locurile Sfinte şi de la Sinai. Atunci. pînă la Locurile Sfinte şi pînă în Egipt. proprietatea mînăstirii beneficiare. dar şi de îngîmfarea şi de abuzul de putere al acestuia. în afară de impozit (care. apoi dările către domnitor. să le înzestreze cu noi moşii. ocrotitorii fireşti ai creştinilor din imperiul otoman53. dărnicia domnitorilor şi a boierilor se întindea mult peste fruntariile ţării. care. la început. la întreaga ortodoxie sud-orien-tală. în căutare de sprijin. pur şi simplu. domnitorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti sînt. jumătate din mînăstirile din Principate erau „închinate" şi posedau 1/7 din pămîntul arabil al ţării! 145 D'Haufenve se arată nemulţumit nu numai de exploatarea mînăs-tirilor moldoveneşti de către clerul grecesc. se instituţionalizează: este vorba de acele „mmăstiri închinate". ceva moştenire bisericii parohiale sau vreunei mînăstiri. însă. mînăstirile greceşti prind curaj: capătă. ia şi el calea străinătăţii). La început. întîi. 144 jyfoscovă să se fi interesat mai îndeaproape — din motive care nu ţineau doar de cele duhovniceşti — de creştinii din Balcani şi din Orient. actele de donaţie specificau faptul că din veniturile mînăstirilor „închinate" se acopereau. pe care urmaşii ţineau cu tot dinadinsul sa le întreţină. în mare parte. după aceea dreptul de a trimite un egumen. şi. şi uneori rămîn acolo ani de-a rîndul. fostul sediu al mitropoliei înainte de mijlocul secolului al XVII-lea. şi înainte ca îndepărtat. Domnitorii se arată nemulţumiţi încă din secolul al XVII-lea şi iau măsuri ca lucrurile să fie ca mai înainte. pe lîngă danii şi bani. mai toate veniturile vor fi scoase din ţară pentru a întreţine nişte comunităţi religioase. de la Sinai. în epoca fanariotă. pentru patriarhii din Orient şi pentru arhimandriţii din mînăstirile de la Athos. Patriarhii din Orient. Cu timpul. Mai mult încă. în 1711.

în sfirşit.." Un „fapt divers" de la începutul secolului ilustrează cum nu se poate mai bine îndrăzneala călugărilor greci: Unul din fiii marelui vornic Gavril Conachi se călugăreşte. la vîrsta de 26 de ani. în schimbul dreptului perpetuu pentru membrii familiei Grădişteanu de a fi înmormîntaţi în cripta catedralei. cade în capcana unui călugăr grec. la căpătîiul surorii sale. Astfel. mî-năstirii din Floreşti. unui păcătos. pe care-i tîrăşte pe la Viena şi prin alte părţi din Europa.].îl dăruise. capătă totodată. La moartea tatălui său. [. însă puterea călugărilor greci din Moldova era atît de mare. de la începutul secolului al XVIII-lea. la următorul compromis: împărţirea pămîntului redobîndit între moştenitori şi Mitropolia din Bucureşti. mînăstire „închinată" unei mînăstiri de la Muntele Athos! Unul din paznicii ţigani se milostiveşte de el şi trimite vorbă cumnatului. şi ea pe moarte. de unde avea să intenteze un proces pentru anularea testamentului.. de la mî'iăs-tirea Neamţu. care au adus în mînăstiri o trufie necunoscută de pămînteni. Documente privitoare la familia Callimachi. nu m-ar fi ui-tîndu. în pofida amnistiei şi a prevederilor din tratate. află că tatăl lui. sub numele de loanichie... sau să mă îndatorească a mergi de la patriia me la locuri depărtaţi. în testamentul pe care-l lăsase.] Mă rog daru Preaosfinţiei Voastră cu lacrămi. nici peste opt ani nenorocitul Conachi nu este ferit de uneltirile egumenului grec de la Floreşti. a fost pus pe tronul Moldovei. deşi a cîştigat în faţa Divanului şi deşi în 1812 însuşi vărul cumnatului său. cu toate că sîntu tras aice într-acestu sfîntu lăcaş. iar nu că i-ar fi milă de mine. ce eşti la mînăstire Floreşti. este răpit dintr-o biserică şi dus în lanţuri la mînăsti-rea Floreşti. Episcopiile sau mînăstirile pămîntene nu se dau nici ele îndărăt în faţa unor „combinaţii" ca să pună mîna pe pămînt. şi mă scoate din robiia aciasta. în cari umblă să mă bage părinţi greci [.54 . ca să mîntuescu sufletulu mieu. unde am şi statornicia me şi pre duhovnicii mei de o limbă cu mine" (N. chipurile ca să consulte cei mai buni medici. pe la cele mai înalte instanţe civile şi religioase — pentru ca nefericitului loanichie să i se dea drumul şi să i se îngăduie să se întoarcă la draga lui mînăstire Neamţu. Daniel pe nume. După demersuri nesfârşite şi datorită intervenţiei patriarhului de la Constantinopol. dar căruia vîrsta îi întunecase puţin mintea.. 55—56).. Scarlat Callimachi. fratele loanichie.. milosti-veşti-te asupra me. ajung. ani de-a rîndul. la Iaşi. Căci nici o pravilă politiciască sau bisericiască (socotescu) nu poati să mă siliască. în timpul războaielor dintre Turcia şi Austria. Iată o scrisoare de la fratele loanichie Conachi către mitropolit: „Aud că părintele Luca. apoi începe o adevărată goană după moştenire. . IORGA.dădea în laţuri să se amestece în treburile interne ale ţării: „Străinii aceştia. unde este ţinut închis într-o chilie. Alexandru Callimachi — care va alerga o lună întreagă. datorită religiei. trăgîndu-lu şi parte de moştenire: negre146 şitu că aciasta îl faci mai mult să mă cei. cînd potu să mă mîntuescu şi într-aciastă sfîntă mînăstire.. cu primejdie vieţii mele. care este nesfîrşit de bogat. încît. şi. ci prin judecăţi cu jalobe cătră Mărie Sa Vodă m-ar fi cerîndu să fiu acolo şăzătoriu la ace mănăstire. păzit de nişte ţigani. pp. două fiinţe bolnăvicioase. şi a ocupării Olteniei (1718-1739). o autoritate pe care feţele bisericeşti din Moldova n-au gîndit vreodată s-o impună poporului. Bătrînul vornic Conachi. ducîndu-se. după ce au trecut cîteva zile. Nicolae Mavrocordat confiscase bunurile boierului Şerban Grădişteanu pentru colaborare cu austriecii. în 1809. Acolo. care. stoarce de la el mari sume de bani ca preceptor al celorlalţi fii ai lui... unde era călugăr. cu partea lui de moştenire cu tot. moştenitorii lui nu putuseră să le ia înapoi.

a retras decretul cu pricina. dă iertarea păcatelor tatălui acestuia. existau alte practici. deoarece mărise taxele pe vin (vinarii). în 1863. în 1821. domnitorii Grigore Ghica şi Ion Sandu Sturdza îi alungă pe egumenii greci şi opresc scurgerea banilor în străinătate. banii adunaţi fiind folosiţi pentru ridicarea unui spital. Am văzut mai înainte că patriarhul din Constantinopol. prea puţin ortodoxe. chiar mort fiind. văcăritul. de „bucatele de pe lista fără de sfîrşit a lucrurilor . îi pune la loc. ca şi pentru popor. ne este adusă de un document din 1815: la cererea domnitorului Scarlat Callimachi. însoţite de ameninţări şi de blesteme. se dovedise mai uşor de clintit cînd a fost vorba să-l dezlege pe domnitor de legămînt — după ce a primit de la acesta un plocon de cincizeci de pungi cu aur. şi-o fi amintit oare de blestemul cuprins în legea din 1763? O altă mărturie despre ceea ce însemnau. importanţa dată. vinovate se făceau înaltele personalităţi ecleziastice. că „Sfatul (superior al Bisericii) este tribunalul cel mai corupt din toată ţara" şi că „faptele şi hotărîrile lui [. de către însuşi patriarhul ecumenic! Străinii arată.. cazane de ţuică şi cîrciumi pe care le exploatează ca şi boierii. domnitorul Alexandru loan Cuza să poată face „secularizarea averilor mînăstireşti". în clipa fatală. căindu-se.Afacerea cu mînăstirile „închinate" avea să devină. în toate păturile sociale ale populaţiei. aşa cum face Wilkinson. Au pe moşii eleştee. foarte lumeşti. de partea apărătorilor văduvei şi a orfanilor. în privinţa posturilor — foarte aspre —. dacă este să ne luăm după gura lumii. nu prea era de glumit. adică atunci cînd. peste cîteva luni. la urma urmei. în secolul al XlX-lea.. şi a unor locuinţe pentru consulii străini. mai neajutorat şi crezîndu-se pesemne mai aproape de Atotputernicul. cuprinse în textul legii. patriarhul. Va trebui aşteptată îngenuncherea — trecătoare — a Rusiei. Iar cu jurămintele. Dacă preocupările acestea. mori. sultanul. apoi. Dar. cît de teamă de cumplitele blesteme. domnitorul Alexandru Callimachi (mort în 1799). adică să le naţionalizeze. cînd Constantin Hangerli vrea să pună din nou taxa pe bovine. din milă pentru ţăran. decît să se atingă. aidoma marilor boieri. care mai de care. să fii dezlegat de jurămînt. mitropolitul şi boierii se împotrivesc. Hangerli a murit sugrumat. aşa cum s-ar fi cuvenit. nu atît. şi mai grav. îşi puteau. Proprietari ai unor imense latifundii. după războiul Crimeii şi unirea Principatelor. în 1798. profitînd de reacţia otomană împotriva Eterici. recomandărilor şi interdicţiilor Bisericii. Wilkinson spune că românii mai curînd ar muri. găsi o justificare economică. prin firman imperial. binecuvîntârile sau blestemele Bisericii. de bună seamă. sau. Faptele acestea 148 se pare însă că nu erau de ajuns ca să-l spele de păcat: trebuia să fie izbăvit. se spunea că era destul să dai o sumă de bani cui trebuie ca să capeţi numaidecît divorţul sau anularea căsătoriei ori să cîştigi un proces sau..] par să fie puse la cale numai pentru 147 a îndemna lumea la depravare şi la alte rele". de care. sînt tot timpul în procese cu ţăranii de pe moşiile lor sau cu ţăranii liberi din vecinătate. în Sfatul său. trebuie totuşi să mărturisim că legătura episcopilor şi a stareţilor cu bunurile lumeşti nu era făcută să-i aşeze. desfiinţat printr-o lege dată de Constantin Racoviţă în 1763. sub presiunea Rusiei. o problemă internaţională. pentru ca. şi mai rău. ca arendaşii. care aveau să-l ajungă pe cel ce se va încumeta să restabilească văcăritul.. pentru domnitor şi pentru boieri. Bogăţiile acestea adunate de mînăstiri şi de episcopii aveau asupra moralităţii înaltelor feţe bisericeşti urmări jalnice. de care trebuia să se ţină seamă cu mare grijă. şi bolnavi de-ar fi. Fără a merge pînă acolo încît să afirmăm.

la ţară. clerul are mult mai puţina trecere decît în alte ţări unde se practică religia grecească". pentru voace. ca şi cum el ar fi fost vinovat de ele — aşa au rămas poreclele „Ştefan Lăcustă" şi „Papură Vodă".. cît şi în Muntenia (iar traducătorul lui. cf.. în jurul mormintelor. femeile recurg adesea la practici magice care se adaugă unor practici religioase excepţionale. un fel de bufniţă. ci „ciuma lui Caragea". ca să aprinzi o lumînare. Lumea crede în diavol şi în darul pe care-l are agheasmă de a-l alunga din casă. de căinţă. (însuşi faptul că toate aceste cuvinte sînt de origine latină ar putea fi o dovadă că aceste credinţe veneau din vremuri de demult. credinţa de superstiţie? Unde sfîrşesc gesturile cuvioase. trebuie să vedem şi neînţelegerea tradiţională a occidentalilor faţă de formele caracteristice religiozităţii orientale. de vreme ce este vorba de farmec. o mulţime de semne exterioare ale pioşeniei: lumea se închină cînd trag clopotele sau cînd trece prin faţa unei biserici ori a unei troiţe. Şi nici în Scoţia! însă acelaşi Wilkinson este de părere că „numai lipsa desăvîrşită a fanatismului poate explica de ce. notează în josul paginii: „Cititorul îşi va da lesne seama. dovezile exterioare de umilinţă. axată. într-adevăr. mirosul de tămîie. aşa cum este ea practicată în prezent. în blesteme şi în tot soiul de farmece împotriva cărora se luptă cu descîntece. In biserici. organic legată de ea. în virtuţile taumaturgice ale domnitorului — aidoma regelui Franţei. Ca să se mărite. parastasele sînt multe şi nu este scăpat nici unul. sicriul este însoţit de jelitul bocitoarelor (de la un cuvînt dialectal boace. ca să te rogi. vrăjitorie. se intră la orice oră din zi. şi unde încep practicile superstiţioase? Să fi fost românii mai superstiţioşi decît alte popoare? Pesemne că Wilkinson nu călătorise niciodată în Sicilia sau în Creta. Ciuma din 1813 nu este „ciuma din vremea lui Caragea". vocem. apoi ca să aibă copii. repetarea pînă la obsesie a rugăciunilor. tot el afirmă că sînt „vreo 210 zile de sărbătoare pe an. cel puţin în ce priveşte încetarea lucrului". lat.. în mult mai mare măsură decît la catolici — şi. fără să se înşele..oprite".) Lumea mai credea încă. ca să te legi în faţa lui Dumnezeu. dar şi vrăjitoare) şi. Corolarul unei astfel de credinţe: calamităţile naturale din vremea unui domnitor sînt numaidecît legate de numele lui.. hagialîcul. shtriga şi latinescul strix. care condiţionează stările sufleteşti: închinarea la sfintele icoane. Cît despre sărbătorile bisericeşti. că cel ce vorbeşte este protestant"!). care alcătuiesc o parte atît de mare din principiile fundamentale ale religiei greceşti. . rugăciunile „la icoane făcătoare de minuni". citind acest fragment şi încă vreo cîteva altele. In veşnicul pomelnic al călătorilor apuseni despre ignoranţa şi superstiţia ortodocşilor. mulţimea de lumînări. unde este pharmacum latin. în deochi. menite să împiedice sufletele morţilor să vină să tulbure liniştea celor vii. incantaţie. cu atît mai mult. în sfirşit ca să-şi apere copiii de primejdiile care-i pîndesc. rugăciunea cucernică." Există. se petrec lucruri ciudate. La înmormîntări. vocero. au mare putere atît în Moldova. aici. alb. care putea să vindece de gîlci. a le săruta şi a aprinde o luminare în faţa vreunui sfînt favorit. un catolic. cum sînt posturile prelungite. Lumea crede în strigoi (de la striga. pe manifestările exterioare ale cucerniciei. nenorocirea pare nedespărţită de domnie. chiar şi pe vremea domniilor fanariote. uneori. în corsicană). cf. mătaniile. iar locuitorii le ţin cu sfinţenie. se fac procesiuni cu sfintele moaşte. la protestanţi —.. poate chiar de la popoarele mediteraneene preindoeuropene. 149 Wilkinson se indignează: „Absurdităţile şi superstiţia. Dovezile de cucernicie constau în a face semnul crucii. de bună seamă. Cine ar putea deosebi. a face mătănii în faţa icoanelor. în felul acesta.

este trezit în toiul nopţii: îl chema Vodă la el în odaie. pe care o aflase de la un fost ciohodar din poliţia domnitorului. următoarea întîmplare. în 1827.Iată care este paradoxul: socotind că românul este. unchiul său mare. manifestările nu erau zgomotoase. nu se întîlneau mistici. pe de altă parte. îmblănită cu pacea de samur." Acelaşi Ion Ghica ne povesteşte. sau. de un soi aparte: la ei. Ion Ghica. rezumă foarte bine argumentul: „Nu se cunosc multe naţii la care cucernicia să fie atît de puţin dezvoltată cum este la români. secte. cel puţin nu dintr-aceia făcuţi de oameni. la Ziua Crucii. şi pe care am păstrat-o: „Această sfintă icoană i-am dat-o lui Pană Olănescu. chema de se sfătuia cu trei oameni: cu vornicul Costache Cîrn-pineanu. simplă. nu-i lipsea nici duminecă.] La ei. chiar de români. de către un medic român55. Ion Ghica redă povestirea după cum urmează: „Cînd am intrat în iatac la vodă. dintr-o dată. cîte un ceas." Domnitorul îl chemase la acel ceas tîrziu din noapte ca să-i poruncească să plece. o făclie galbenă ardea într-un sfeşnic mare de argint dinaintea icoanelor." Aceeaşi dovadă de credinţă naivă şi simplă în următoarea dedicaţie scrisă pe spatele unei icoane cu Sfîntul Pantelimon. şi ca să-i scuze caracterul „aprins". Şi nu doar oamenii din popor făceau aşa. dar care pătrundea totul. lipsită atît de îndoieli. şi nici persecuţii de vreun fel. Vodă era cu ghicelic de noapte pe cap şi cu o scurteică lungă de pambriu verde. Viaţa de toate zilele era plină de smerenie. desigur. fiindcă eu l-am botezat. argumentul definitiv: românii n-au dat sfinţi! Credinţa românilor era. se închina dimineaţa şi seara dinaintea icoanelor. „bă-rrîni credincioşi" fanatici. se închina înainte de a rupe pîinea sau înainte de a se apuca de-o treabă. deodată. cu clucerul Chiriac şi cu başciohodaru Măciucă: după ce-i auzea pe fiecare în parte. Ion Ghica scrie: „Dar apoi era om cu frica lui Dumnezeu. nici neînţelegeri pornite de la religie. postea vinerea şi miercurea. eminamente tolerant. iar în ajunul Bobotezii. exaltaţi. învinuire preluată. aprindea la candelă făclia din Vinerea Paştilor de la epitaf. [. erezii. acum ceva mai bine 150 de un secol. nepotul meu. argumentul major. nu punea nici undelemn în gură. curînd. nu mai puteau suferi formele tradiţionale ale cucerniciei populare. şi. cît şi de fanatism şi intoleranţă. cel puţin de către cei ce se întorceau din occidentul raţionalist şi care. la Vinerea Mare. dar cînd avea cîte o pricină grea. făcînd la metanii. se culca. pe loc şi în mare taină. Primele fraze dintr-un opuscul. undeva în provincie. mai departe. nu s-au pomenit vreodată certuri. o oră după miezul nopţii. omul îşi făcea rugăciunea cînd se trezea şi cînd se culca. nici eretici. poate că nici sfinţi. despre Grigore Ghica. prea legat de riturile religiei sale. la Tăierea Capului Sfinrului loan. să-l ridice pe un prefect 151 necinstit. dormea un somn bun şi pe la miezul nopţii se scula. credinţa lor era potolită. Ca să-l zugrăvească pe bătrînul boier Teodor Văcărescu zis Furtună. publicat la Paris... şi-i las această poruncă: să-l prăznuiască nu cu . O smerenie naivă. şi nu strica nici unul din cele patru posturi de peste an. nici sărbătoare să nu meargă să asculte sfinta liturghie." Iar mai departe. comentează caracterul domnitorului Grigore: „Capul nu-l tăia prea mult. era şapte ceasuri. pe care marele logofăt Pană Costescu o dă finului său. cădea în genunchi dinaintea iconostasului şi se ruga lui Dumnezeu ca să-l lumineze. Ciohodarul dormea în palat. pe de o parte. statornică. mulţi străini îl vor învinui de oarecare răceală faţă de credinţă. cum s-ar zice astăzi. ce-i drept. oricare ar fi fost ea. cel dintîi domnitor al Munteniei după epoca fanariotă. La fel se petreceau lucrurile în toate păturile societăţii. Omul se îmbracă la iuţeală şi intră temător în iatacul domnitorului.

ordinea divină. mai ales în Grecia şi în Rusia (ca să nu mai vorbim de „fenomenele de respingere" pe care le vedem astăzi în cele mai multe ţări musulmane). ci smerenie şi căinţă sinceră. este foarte prezentă. dar tot ei sînt „visceral" legaţi de religia lor. românul nu are decît o scăpare: Biserica. ci doar lipsa fanatismului şi a sectarismului a făcut să nu existe. Şi n-o face decît în scop patriotic. pe acest sfînt mucenic. Şi tot ce se întîmplă pe pămînt este voia lui Dumnezeu: bucuriile ca răsplată sau milă cerească. în subconştientul popular. Cînd. legea divină. toate aceste gesturi nu au nimic ostentativ. în atîta nesiguranţă şi nedreptate. prin mijlocirea suzeranului ungur şi dusese. unde flăcările a sute de luminări fumegă sub chipurile încremenite ale sfinţilor. pentru a-l ajuta să găsească liniştea sufletului. Este interesant de văzut că lege a pierdut. viteaz. egală cu celelalte culte. După cîţiva ani. ocrotit. aşa cum erau zeii Olimpului în spatele eroilor lui Homer. de care se loveşte pretutindeni şi oricînd. să asculte toată slujba sfintului mucenic şi să se roage şi pentru mine. dar şi în faţa influenţei catolice sau protestante. după ocuparea Transilvaniei de către austrieci. în mod esenţial. sărutarea pătimaşă a icoanelor pe picioarele însîn-gerate ale lui Cristos. adesea. De aceea. ci cu duhul. în Evul Mediu. Mătăniile. deşi nevăzută. cînd preoţii şi credincioşii vor fi căpătat . Trăsăturile dominante ale religiei sale sînt umilinţa şi acceptarea cu seninătate a voinţei dumnezeieşti. în ţările române. căci toată lumea de dincolo. religia. Românii sînt. izbăvit. în faţa iconostasului. poporul cel mai tolerant din lumea creştină. durerile ca pedeapsă pentru păcatele noastre sau ca să fim puşi la încercare. îngenuncherile. într-adevăr. el nu o face decît după ce s-a tîrguit îndelung şi după ce va fi primit toate asigurările că riturile moştenite de la străbuni nu vor fi întru nimic schimbate. de legea lor. cu atît mai mult cu cît propaganda. o mare parte din sensul de lege civilă — pe care nu-l va recăpăta decît în secolul al XlX-lea — pentru a desemna. iar ordinea aceasta este. tînăr şi frumos. catolic şi protestant. presiunea catolică se făcuseră. la sfirşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVlII-lea. în Sfintă Scriptură. în cele din urmă. în schimbul făgăduielilor că Biserica sa va fi. Nu indiferenţa religioasă. rugă la nemărginita milă a lui Dumnezeu. apartenenţa la ortodoxism se va confunda. căci în braţele mele s-a îmbrăcat întru Isus Hristos. legea este ceea ce leagă de o anumită ordine ce nu poate fi încălcată. poate şi iubit. nici obligaţie. gestul repetat. Aşa se explică rezistenţa multiseculară. 152 Atunci. el se simte — numai acolo — acasă. Pană Costescu 1827. legea prin excelenţă. semnul crucii repetat la nesfîrşit. sau cazul cenţilor Drâgfi. mitropolitul român din Transilvania acceptă actul Unirii cu Roma. privilegiate pînă arunci. spre deosebire de ceea ce s-a întîmplat în celelalte ţări ortodoxe. îndeosebi. rugăciunea devenită obsesie modelau gîndul o dată cu trupul. cu siguranţă. ca să-i fie de ajutor la nevoie. nu numai în faţa islamismului. Cartea lui Iov şi parabola fariseului şi cea a vameşului sînt.praznice şi mîncări. postura. din punct de vedere politic. la asimilarea nobilimii române din Transilvania: dovadă cazul lui Iancu de Hunedoara şi cel al fiului său regele Matei Corvin. îngenuncheat în bisericuţa întunecoasă. cu sentimentul naţional. pasajele cele mai apropiate de inima lui. nici fariseism. foarte sfînt." Sfinţii sînt invocaţi la tot pasul pentru a li se cere ajutorul (dar şi în sudălmi!). în Evul Mediu. şi i-am dat-o ca să aibă binecuvîntarea mea. urmaşi ai voievozilor români din Maramureş. nici un fel de rezistenţă serioasă din partea Bisericii în faţa modernizării.

schismatică? Degeaba spune Karl von Freysteg că fata se trage dintr-o excelentă familie din ţara ei. numită. prin urmare nu încuviinţez trecerea fiicei dumitale la legea papistaşă. fostul mare vornic al Moldovei Pătraşcu Crivea se afla în pribegie. încredinţat că tatăl fetei nu avea să se învoiască vreodată. cu răspunsul episcopului: „Cinstit al meu fiu duhovnicesc. nu se mai întorsese nici cînd a început să domnească primul domn „pămîntean". văduva unui viconte de Bois-Crecy. „Bonne Amie". cu toată familia. pe deasupra. la Cernăuţi. în 1 823. de asemenea. că a primit o educaţie cum nu se poate mai aleasă. peste jumătate din ei vor părăsi noua Biserică Uniată. totul va fi cu putinţă. descumpănit. se stabiliseră relaţii sociale între boierimea moldovenească.convingerea că făgăduiala nu era decît o capcană. Zenaida este deznădăjduită. părinţii băiatului se împotrivesc din răsputeri: fiul lor să se însoare cu fata aceea dintr-o ţară barbară şi. pe deasupra. Fugise din Iaşi în 1821. Tatăl. îi spune că ar fi o cale: fata sa se lepede de credinţa ei şi să treacă la catolicism. îşi luase cu el în exil toată casa. arunci. episcopul de Rădăuţi. 154 singura credinţă adevărată! Strămoşii s-ar învîrti în mormînt! Karl. foarte importantă. pe de o parte. şi se legase mult de cea mai mică. cu inima zdrobită. după ce se sfătuieşte cu episcopul de Graz. cu afecţiune. iar faptul de a fi fost ortodox a fost atuul major — cel puţin la început — al „Rusiei Pravoslavnice". La întrebarea ce-mi pui prin scrisoarea dumitale răspund: ca episcop nu-mi este iertat să încuviinţez trecerea la altă lege a unei fiinţi crescută în sfînta noastră credinţă. Acest refuz de a abjura ortodoxismul — „credinţa cea adevărată" — explică. Doamna de Bois-Crecy. O întîmplare povestită de Radu Rosetti redă foarte bine drama pe care o putea reprezenta pentru român actul de lepădare de credinţa neamului. între Zenaida şi un tînăr locotenent austriac. este rîndul vornicului Crivea să fie cuprins de o sfîntă mînie aflînd de neobrăzata pretenţie a acestor străini! Fata lui dragă. singura ce nu se măritase încă. biv vel vornic Pătraşcu Crivea. şi administraţia austriacă. Se topeşte de dor. cere sprijin de la o faţă bisericească. pentru fată nu mai este scăpare. să-şi lepede pentru un biet ofiţeraş credinţa părintească. Dosoftei Herescu. Un curier călare aleargă de la Cernăuţi la Rădăuţi şi se întoarce. nimic nu-i poate convinge. peste o zi şi-o noapte. un suflet va fi scăpat de chinurile iadului care îl aşteaptă pe orice schismatic! Atunci. locală sau imigrată. în primul rînd guvernanta franţuzoaică a celor cinci fiice pe care le avusese dintr-o primă căsătorie. Medicul familiei îi spune tatălui să bage de seamă: dacă o va ţine întruna pe a lui. să fie mutat la Lemberg. arhierească binecuvîntare. Văzînd deznădejdea tîriărului. ori nebunia. De altfel. dîndu-şi seama de piedicile pe care avea să le întîmpine un plan de căsătorie. Asemenea celor mai mulţi din cei de seama lui. neam cu el. Rusia „credinţei celei drepte"56. ori moartea. baron de Frey-steg. frumoasa şi plăpînda Ze-naida. împărtăşită. cere. pe de alta. mîndria neamului său. încearcă să-i facă pe tineri să renunţe. în societatea aceea pestriţă din Cernăuţi. Ion Sandu Sturdza. un călugăr bătrîn. le crescuse pe cele cinci fete ca pe propriii ei copii. Se naşte o mare dragoste. Era o femeie de o mare distincţie. mai ales că îi este şi prieten. Karl. pe care-l ura şi care — spunea el — era mînuit de „cărbunari" (carbonari). Dacă însă aşi fi eu tată şi mi s-ar da alegerea între moartea sau înnebunirea copilei mele şi lepădarea ei de credinţa . Şi. din pricina evenimentelor legate de Eteric şi a sîngeroasei represiuni otomane care a urmat. ghilotinat în timpul Revoluţiei franceze. numărul mic de căsătorii mixte 153 între români şi austrieci. Se mai afla acolo şi o garnizoană.

. românii sînt singurii care. o dojeneşte atît de aspru pentru crima de nespus pe care o săvîrşea. ultimul grup combatant de oameni credincioşi .. Şi cîţi alţii. încît „Bonne Amie". nu s-au lăsat isla-mizaţi. tDosofteiu. se strecoară într-o zi la Zenaida şi. pierdută. albanezii. căsătoria fetei avea să se facă în lipsa lui. credinţa părintelui şi a întregului ei neam. Cînd logodnicul şi „Bonne Amie" o vor lua cu binişorul. avea să vină s-o ia frumosul ofiţer austriac. Nu. avea să se întîmple ceva neaşteptat: bătrîna mamă a intendentului lui Crivea. printre sughiţuri. a spus că el se duce cu nişte treburi la Odessa. acolo. însă după un stîlp. cu mintea întunecată. aproape două treimi din Albania. Este drept că. Zenaida fusese lăsată în grija doamnei de BoisCrecy. la mînăstirea Agapia. de unde. în întregime. unde i se spunea mama Anghe-lina. spunîndu-i că ceea ce i se cere să facă nu este cine ştie ce mare lucru. zăreşte o umbră. îi vor trebui cîteva zile ca s-o liniştească. şi privirea i se încrucişează cu o altă privire." Vorbele acestea înţelepte au adus un pic de linişte în inima vornicului Crivea. la Ancira (Ankara). Al dumitale părinte în Hristos şi prieten adevărat. într-o instituţie de fete catolice. Cînd plăpîndele lor state fuseseră nimicite. Soseşte ziua mult temută. avea să-i facă pe plac. care vorbea bine franţuzeşte. o găseşte pe Zenaida într-o stare de adîncă disperare. arătîndu-i totodată ce pedepse o aşteaptă pe lumea cealaltă. existaseră şi alte popoare războinice: bulgarii. avea datoria s-o înveţe religia „papistaşă". un ceas întreg. dintre toate popoarele creştine supuse stăpînirii otomane. Zenaida scoate un ţipăt ascuţit şi fuge din biserică. cînd nici o rezistenţă armată n-ar mai fi fost cu putinţă. nu vor deveni slujitori ai noului suzeran! Doar la cîţiva ani după Kossovo. cînd se întoarce acasă. — A trăit mulţi ani după aceea. Să-şi fi dat oare seama că românii sînt „impermeabili" la islamizare? în Balcani. aşi ruga pe Dumnezeu să mă lumineze şi aşi lua hotărîrea cătră care m-ar îndemna inima mea în urma facerii acelei rugăciuni. ne închipuim cît de greu putea fi acceptată convertirea — voită sau nevoită — Ia islamism. într-o zi. fără să-şi renege credinţa. voievozii ţărilor române primiseră făgăduiala că religia mahomedană nu va fi practicată în ţară.noastră. Era blîndă. zidul creştinismului fusese şi el zdruncinat: părţi întregi din el se dărîmaseră: jumătate din ţinutul bosniac. sînt numai catolici veniţi să asiste la ceremonie. „Nu pot! Nu pot!" spunea ea întruna. nu avea să fie osîndit dacă. unde nici o moschee nu avea să fie deschisă. iubitul ei57. în jurul ei. Atunci. cea a mamei Anghelina: ochi de jăratec.. de dragul fetei. în piept. Nefiind însă în stare să sufere ocara şi umilinţa acestei lepădări de lege. Iar turcii s-au ţinut de cuvînt. Dacă trecerea la catolicism putea să provoace asemenea drame de conştiinţă. o grecoaică din Constanti-nopol. Un preot polonez. fata va izbucni într-un rîs înspăimîntător.. nimicitori. episcop al Rădăuţilor. căutînd s-o liniştească. Zenaida se află în catedrală. în depărtare. inima îi bate să se rupă întoarce capul nădăjduind sa găsească sprijin în privirea logodnicului. de cînd fuseseră siliţi să se închine sultanului otoman. privea. sîrbii. Realitatea este că. în genunchi. chiar şi în momentele cele mai cumplite ale dominaţiei lor. o parte din Rodopii bulgăreşti trecuseră la islamism. Dumnezeu să te lumineze. 155 la eveniment. care trăise demult în familie. Acolo. smintit. a omului pentru care se învoise la această mare jertfa. Răspunde la întrebările rituale fără să se gîndească ce spune. Clipa cea mare se apropie: va fi silită să rostească formula sacramentală prin care se leapădă de vechea ei credinţă.

pînă cînd învinuirea că s-ar fi dat de partea imperialilor l-a pierdut în ochii sultanului. 156 r sîrbi. la mînăs-tirea Horezu. albanezi sau italieni. Demostene. care este şi el în faţa cumplitei dileme: să îmbrăţişeze religia profetului sau să moară. Eschil. Pandectele lui lustinian şi seria aproape completă a cronicarilor bizantini. dar n-a „colaborat". chiar pînă în secolul al XlX-lea (abia în 1817 este instalată la Bucureşti prima tiparniţă particulară). în jargonul nostru contemporan. înainte de a muri. în faţa morţii. Vergiliu. Cînd a venit rîndul mezinului. un fond deloc neglijabil de lucrări ştiinţifice (matematică. Ovidiu.. nici o caznă nu l-au făcut să-şi lepede credinţa. mai ales printre greci. istoria spune că băiatul ar fi cerut îndurare. capătă valoare de simbol. nici o făgă-duială. părintele îl dojeneşte: mai bine să mori de o mie de ori decît să te lepezi de credinţă! Copilul îşi revine. sau fiindcă aşa fusese voinţa boierului. ctitorie a lui Constantin Brîncoveanu. de arhitecţi. paşi şi ambasadori. ca Homer. şi adesea şi la oraş. cu miile. ca în Evul Mediu occidental. vremuri de război şi. de o înspăimîntătoare mizerie. de miniştri. Pentru a rămîne atît de mult timp pe tron. în Muntenia. în afară de cărţi bisericeşti şi de clasicii Antichităţii. nu se va găsi nici un român în galeria de înalţi slujbaşi ai imperiului otoman. de la începutul secolului al XVIII-lea. şi există dovezi că. Putem spune. rugîndu-l pe sultan să nu-i ia viaţa. se află. în vremurile acelea. La judecata lui Dumnezeu însă multe îi vor fi iertate. rămîne. va vedea. prin unele locuri. Martiriul lui Brîncoveanu va dăinui în amintirea poporului — criteriu suprem —. Aris-tofan. Matei. găsim. _. în pofida păcatelor şi a cusururilor ei. vreme de patru secole de stăpînire otomană. bulgari. Tot în mînăstiri funcţionează cele mai multe tiparniţe. înfrînt de Timur Lenk. ziua Adormirii Maicii Domnului. îi va fi trebuit multă dibăcie. La ţară. Domnise douăzeci şi cinci de ani în Ţara * Românească. pe lîngă lucrări religioase. Ce să mai zicem de conversiunile individuale. Cele mai frumoase opere de artă religioasă sînt adunate în biserici şi în mînăstiri. în afară de un beglerbey şi de unul sau doi paşi din neamul Basarabilor. în mijlocul sărăciei spirituale caracteristice epocii. popa este cel care joacă rolul de învăţător pentru cîţiva copii de ţărani. Este o trăsătură de caracter la care se cuvine să medităm. un copil de doisprezece ani. singurul refugiu al culturii. de faţă fiind sultanul şi o mulţime de viziri. va fi format de un batalion de sîrbi. Acestea din urmă deţin cea mai mare parte a bibliotecilor. Cicero. după cei al sfetnicului său lanache Văcărescu. în catalogul unei mînăstiri din Iaşi. geografie) şi de numeroşi autori greci şi latini. tragedia lui Constantin Brîncoveanu. Marele vizir Ibrahim.sultanului Baia-zid. Euripide. de mari militari ai imperiului otoman. Renegaţii din ţările române? Pot fi număraţi pe degete. spune că va muri creştin şi capul lui tînăr se rostogoleşte în ţarină. nici o ameninţare. luaţi la întîmplare. nişte rătăciţi. . unde sînt păstrate 157 manuscrise şi cărţi de mare preţ. românul a îndurat multe.. de amirali. fizica. că se va face musulman! Arunci. Biserica. în lumina aceasta.58 Şi încă ceva de netăgăduit: în acele vremuri tulburi. care sînt de fapt renegaţi greci. aflăm cu mirare că. este un renegat ungur. că. se va fi învoit la multe compromisuri. iar bardul popular va cînta pentru veacuri: Brîncoveanu Constantin/boier vechi şi domn creştin. căzînd rînd pe rînd capetele celor trei fii mai mari. mai toţi fiind pretendenţi la tron. La 15 august 1714. şi care s-au văzut pînă în plin secol al XVII-lea? O mulţime de ingineri. din 1714. căci.

consulul său. Clădirea a fost înălţată de către episcopie anume în acest scop. Dosoftei Filitti. este un adevărat patriot român. în timp de pace. pe deasupra. traducătorul unui mare număr de opere religioase. mînăstirile slujesc de azil pentru bătrîni sau pentru nebuni. în decembrie 1841. aromâni. sub fanarioţi. fiind dintre oamenii apropiaţi lui Tudor Vladimirescu. autor. Consulii: trufia protejaţilor lor. mitropolit al Ţării Româneşti din 1793 pînă în 1810. desigur. inclusiv traduceri din autori occidentali. peste 80% din lucrările care ies din tipografii sînt scrise în limba română. Ilarion. pe o vreme 158 cumplită. Unii episcopi sau stareţi de mînăstiri sînt ei înşişi distinşi oameni de cultură. călugări şi pictori laici necunoscuţi duc mai departe vechea tradiţie a picturii bisericeşti. losif.. Unele mînăstiri sînt adevărate mici cetăţi autonome. în Principate. se adăpostesc după zidurile de apărare. se miră de ceea ce găseşte la Buzău. căci viaţa este suferinţă. iar prima influenţă a artei baroce sau a celei neoclasice occidentale asupra arhitecturii şi a picturii este nefericită. oameni şi animale laolaltă. Bucuria lumina rareori chipul sfinţilor. episcop de Argeş din 1793 pînă în 1820. şi este întreţinută din fondurile Bisericii. cîteodată. pe scîndură sau pe tencuiala proaspătă de pe pereţii afumaţi ai bisericilor. însă. Pieţe şi hanuri. evrei. rugăciune mută. primul loc. Cu umilinţă şi patimă. la adăpostul bisericilor sau în chiliile mînăstirilor. după formula economiei închise: au tot ce le trebuie: turme. Urmaşul său. Imaginea nu se dorea frumoasă: nu voia să fie decît învăţătură pioasă. mori. cu pensula lui neîndemînatică. călătorii poposesc aici. Poporul de rînd. De Giers. Iaşii şi oraşele din Moldova. Este drept că stilul devine. De obicei. deşi s-a născut în Epir ca fiu al unui fost preot militar al Ecaterinei II. însă literatura laică pătrunde tot mai mult. mărturie limpede a Adevărului. în Biserică şi pentru Biserică se construieşte şi se pictează necontenit.spre deosebire de ceea ce s-a crezut. unde găsesc multă ospitalitate. hambare cu grăunţe. pe vreme ce trece. Literatura religioasă ocupă. menită să asigure burse unor studenţi săraci. sate întregi din împrejurimi. a jucat un rol de primă mînă în timpul revoluţiei din 1821. tot mai searbăd: încetul cu încetul'arta bizantină moare. oraş „vestit pentru minunata clădire a episcopiei. cu o cultură generală foarte temeinică. ba chiar lux şi belşug. chiar drept închisoare. icoana era dăruită. din mila Cerului. Străini şi alogeni — armeni. uneori. eleştee şi toţi meşteşugarii necesari modului de viaţă patriarhal. şi cu frumuseţe. acolo se află şcoala. care trăiesc din veniturile de pe moşiile proprii. sînt foarte mari". ogrăzi cu păsări. Dar. pictorul de icoane povestea. . care avea să părăsească scaunul de mitropolit la presiunile Rusiei. A făcut mult pentru dezvoltarea învăţămîntului religios şi a culturii în general şi a lăsat o moştenire mare. şi. de pildă. CAPITOLUL AL CINCILEA <titlu>Oraşul Bucureştii: palate. împreună cu Kotzebue. Unele ţin adevărate hanuri. în sfîrşit. dughene şi cocioabe. Au întotdeauna odăi de oaspeţi pentru călători. pe care le-a şi tipărit. meseriaşii şi negustorii: apariţia burgheziei. din porunca stăpî-nirii. Petreceri. în timpul călătoriei de la Iaşi la Bucureşti. după canoane. istoria sfîntă.. în vremuri grele. care. cum a fost. a fost tot un om de seamă. adesea. spitalul.

primele agitaţii sociale. cu ziduri despărţitoare. rom. Amestecul puterilor publice în viaţa privată — ajungînd să declare neîntemeiate plmgerile mamelor cu copii din flori. ia în această privinţă. un fel de hoteluri.. risipite prin grădini — chiar şi cînd vor atinge dimensiunile unui oraş. şi care au dat Transilvaniei numele ei german: Siebenbiirgen. lac turcesc. 163 'OC1Otau la :erşe-litro-ilaua mîn-lă de . Impresiile sînt atît de diverse. Charles de Peyssonnel este un caz tipic: ne împărtăşeşte impresiile sale despre Bucureşti (în al său Trăite sur le commerce de la Mer Noire. Bucureşti. med. tîrg este de origine slavă (trugii). aşa cum erau Bucureştii. capitala Munteniei.. oraşe de tradiţie mediteraneană antică sau care să se tragă din burgul medieval. primele manufacturi. în Evul Mediu.Breslele — inclusiv cea a cerşetorilor. oraş. se schimbă mai ales după cum acesta soseşte direct „din Europa" sau vine din Turcia sau din sudul Rusiei. în jurul încrucişărilor de căi comerciale sau al punctelor fortificate.e de fure iţi şi relor lului arul. sate întinse cu casele rare.. cu străzi înguste. epidemiile. Sănătatea şi lucrările edilitare. ea în ti. Să încercăm să ne închipuim această capitală cu înfăţişare pe jumătate asiatică. Educaţia: popi români.fsat). în-cît uneori ne întrebăm dacă este vorba de acelaşi oraş: aceste impresii se schimbă după anotimp sau după caracterul şi dispoziţia călătorului. chiar ale unui oraş mare pentru vremea aceea. didascaloi greci şi preceptori francezi. Etimologia se potriveşte cu istoria: sat este de origine latină (fossatum. aşa cum trebuie să fi apărut ea călătorilor occidentali. mai mult sau mai puţin drepte. Este un oraş mare şi frumos. * La începutul secolului al XlX-lea. Singurele oraşe de acest tip sînt cele ale coloniilor germane implantate în Transilvania.. casele fiind construite pe verticală. apărut în 1787). foarte populat. iaşii i cu izut tare rst-:ă o ?ăi. la care ruşii nu au deschidere decît de vreo zece ani: „Bucureşti este capitala Valahiei şi reşedinţa Voievodului. sînt peste o sută douăzeci de mii de locuitori. pe toata aria locuită de românii nord-danubieni. la care se găsesc tot felul de mărfuri din toate ţările lumii unde se face negoţ". Administraţia municipală şi păstrarea ordinii. de origine maghiară (văros). începînd din Evul Mediu. medici şi vraci. ţinute de negustori din cei mai bogaţi. după ce a făcut înconjurul Mării Negre. Academiile domneşti de la Bucureşti şi Iaşi. de regii Ungariei. nu există oraşe autohtone de tip occidental. cele Şapte Cetăţi. . aglomeraţiile care se formează. există clădiri publice foarte frumoase şi mai ales nişte hanuri minunate. vor fi mai întîi nişte tîrguri mari. cu caldarîm de piatră. Cetăţile antice fuseseră distruse sau părăsite în perioada năvălirilor barbare: numai aşezări rurale de tip străvechi vor fi supravieţuit poate. închis într-o centură întărită. la începutul secolului. ca de să nii itît /e-is-or.

. cît vezi cu ochii. mi-am făcut o anumită părere despre el. care mi s-au părut atît de pustii şi atît de triste. în mai 1815. zăream. totul m-a uluit. în mijlocul acestui cadru vrednic de titani. Dominam Bucureştii de la o înălţime de peste şase sute de ă de picioare! ie <je Vremea era cum nu se poate mai senină.." Descoperind Bucureştii." .] -elor In sfîrşit. nici urmă de nor nu se fure vedea pe cer. acolo unde se sfirşea cîmpia. mai că m-au făcut să cred că am în faţă o feerie. pe fundul căreia oraşul s-a risipit după bunul plac al fiecăruia. înecat. în ianuarie 1813. pe Dunăre. şi umbrite de numeroşi salcîmi ce înmiresmau aerul cu florile lor. iar oraşul. în toată strălucirea lui.. care alcătuia una din principalele perspective ale tabloului. într-o vale de cîteva leghe de jur împrejur. [.Sosind din Turcia. Mirarea nu mi-a fost mai mică atunci cînd am ajuns în oraş: străzile erau pardosite cu bîrne groase. pe alocuri. Stanislas Bellanger este şi mai ditiram'ersebic. am descoperit un tablou mult mai încîntător decît mi-aş fi putut închipui. căci. am cuprins cu privirea valea aceea întinsă. ca să zic aşa. descoperă oraşul din vîrjjţr ful dealului pe care se află aceasta: ilaua . boierii îşi arată luxul. Oraşul acesta minunat se află pe 164 Dîmboviţa. Un oraş imens. în toate părţile. după cîteva zile. este destul de mlăştinoasă. către asfinţit.. După ce a vizitat biserica Mitropoliei. împreună cu diversitatea portului pe care am găsit-o aici.].^ •Ot*lO— . să savană de grădini! Era la ceasul cînd soarele alunecă. contele de Lagarde este şi el plăcut surprins: „Capitala Valahiei — îi scrie el prietenului său Griffith — mi se pare cu mult deasupra a ceea ce crezusem eu. presărat cu pomi în floare. am scos toţi deodată un strigăt de mirare şi adi mm_ miraţie.. după ce am ajuns pe un dîmb şi am ocolit un deal ce-mi astupase privirea mai înainte.au la Treizeci de ani mai tîrziu. legate zdravăn între ele aşa cum sînt cele de la podeaua unui hambar. '' trăsurile ca nişte cărucioare de copii. o în. nici o adiere de vînt nu se simţea în aer. avea să se schimbe cu totul.. mulţimea clopotniţelor şi mai ales biserica Mitropoliei. părere ce. scufundat într-o imenirut. luat cu totul. trăsurile trec în sus şi în jos.„Ajunşi acolo. într-o pădure ce-mi părea că se află pe un loc destul de întins: aflînd că este oraşul Bucureşti.n^. Cu ajutorul unui ochean [. Recordon face o descriere idilică: „De mai bine de un ceas. Ai fi crezut că este o mare de rubine! ' cu Niciodată. revărsînd valuri de aur şi de argint peste turlele sclipitoare ale celor trei sute şaizeci şi cinci de clopotniţe de la cele nouăzeci -11 şi patru de biserici din oraş. şi care. echipajele luxoase care le străbăteau. dar niciodată nu mai văzusem ceva mai măreţ! Ni s-a părut că Bucureştii sînt unul din acele oraşe fantastice cum numai dalta poetică a lui Martynn poate să o făurească. pe la Călăraşi. La acest ceas al zilei.. clădirile. lumea se îmbulzeşte pe străzi. Am ridicat jtj şj capul: cîţiva vulturi negri zburau majestuos deasupra noastră. Bucureştii se u]uj întind. cîteva clopotniţe mici şi clădiri risipite. mi s-a înfăţişat ochilor. Oamenii par ca nişte pitici. căci era cu totul altceva decît celelalte oraşe din Turcia.

ca să formeze un soi de pod. în anii 1830. sau chiar nepavate. fie să te afunzi în noroi"59. cu străzi strîmbe. oraşul Bucureşti se înfăţişează într-un fel ce place privirii. ceea ce face ca aceste oraşe să nu semene cu oraşele noastre europene pe care caută să le imite. destul de late. cu străzi înguste şi în. văzut de aproape. se înalţă un mare număr de biserici în şi de capele acoperite cel mai adesea cu tablă albă strălucitoare. pe sub care se scurg murdăriile din oraş. care sînt destul de dese ca să ducă la accidente grave dacă edificiile ar fi mai înalte. Bucureştii sînt atît de mari datorită grădinilor întinse şi terenurilor necultivate aflate înăuntrul oraşului.. Dar tot el adaugă: „Cu toate acestea. închipuiţi-vă cîteva din cătunele noastre cele mai sărace şi. Wilkinson recunoaşte că „de la o anumită distanţă. Bucureştii arată ca un oraş oriental. călătorii. nu mai arată decît ca o mîzgăleală grosolană". de Giers. cu cocioabe alături de palate şi curţi mari. cînd pătrund în oraş. Cea mai însemnată parte a oraşului este cuprinsă între şapte mahalale. însă prost pavate. de n-ar fi aerul proaspăt. printre care eşti în primejdie fie să te înăbuşi cu praf. murdare. Bucureştii au o întindere pe care ar putea lesne trăi 500 000 de locuitori. Raoul Perrin. însă. totul fiind înconjurat de grădini întinse". sînt dezamăgiţi.] Pe scurt. Cele oarecum mai îngrijite sînt podite cu bîrne puse de-a curmezişul. oraşul nu se înfăţişează privirii decît ca o aglomeraţie neregulată de case fără stil. ceea ce.. ar putea prilejui boli statornice şi primejdioase. dar — adaugă el — oraşul seamănă cu un foarte frumos decor de teatru.e_ Aceeaşi impresie o fac Bucureştii. unde trăiesc o mulţime de suflete. Casele nu au decît unul sau două caturi. în dosul cărora se zăresc nişte căsuţe mici. 1500 la număr. triste. printre aceste cătune. amestecul de case şi de arbori îi dă o frumuseţe puţin obişnuită. ca să dai peste o . pustii şi pe care. ~ Dîmboviţa!" •• Tot de pe dealul Mitropoliei. fără gust." „Ceea ce deosebeşte Bucureştii şi Iaşii — scrie la rîndul său Saint-Marc Girardin tot cam pe atunci —. nu este decît noroi negru şi gros. Neigebaur: Jr „Privit de pe dealurile de la miazăzi.. cînd ca o capitală. sînt lungi. iar vara. un praf alb şi încins. tăiată în două părţi de o panglică de argint. din mulţimea de clădiri. care încîntă ochiul atunci cînd este văzut de departe. din pricina cutremurelor de pămînt. găseşte că oraşul ltjt este foarte pitoresc şi că îi aduce aminte de Moscova. străzile. ceea ce-l izbeşte pe străin de la prima privire este neobişnuita deosebire dintre clădiri. Arhitectura. sau mai curînd zidăria acestor case este grosolană şi neîngrijită. şi care înconjoară clădirile izo-lîndu-le totodată. arată cînd ca un sat. Dughenele cele mai dărăpănate se proptesc de casele cele mai frumoase: ieşi dintr-o casă ce aminteşte palatele din Paris şi din Viena.. în 1841. iată cum se înfăţişează 166 Iaşii şi Bucureştii.cîlceală de nedescris. unde străzile sînt mărginite de garduri vii sau de împrejmuiri din scînduri prost potrivite. vara. dar pe care nu trăiesc decît 130 000. într-adevăr. . şi de pe o înălţime. [. oraşul are o înfăţişare măe^ reaţă. este şi mai sever: „Oraşul în general este departe de a fi frumos.i5 165 * tortocheate. în 1844. de cele mai multe ori. asupra consulului is_ Prusiei. iama. palate elegante şi nici un fel de construcţie care să facă trecerea dintre palat şi casele acoperite cu stuf.

singurul lux erau scoarţele de pe pereţi. ruşi. sîrbi. nu se merge pe jos. şi uneori chiar în inima oraşului. nu aveau etaj: apoi. se merge numai cu trăsura. făcută din cărămidă sau din vălătuci. turci. italieni. să mergi pe străzi podite ca vai de capul lor cu bîrne.] în nepăsarea şi sărăcia lui. diva-nuri acoperite cu covoare uşoare. cîteodată. la prima vedere.. un pantalon de . „Palatele".ă o ?ăi. La Bucureşti şi la Iaşi. dimpotrivă. armeni. chiar dacă este ceva mai scumpă decît cea din casele de la ţară. mai ales. ia „Mulţimea pestriţă care. rasa aceasta întîlnită pretutindeni şi care. Transilvania.. de culori închise. uneori interesant. în afară de cîteva străzi din centru. . la bogătaşi. sînt uneori retrase în fundul unei grădini. Raoul Perrin ne-a lăsat o descriere unde. Vechile case boiereşti. Bucătăria este aproape totdeauna afară. în general. iar noroiul sau praful îţi ajung pînă deasupra gleznei.. alteori dezgustător din pricina sărăciei şi a murdăriei. iaşii i cu izut mre îrst-. dau adesea spre străzile principale ale oraşului. trăsura e semn că eşti un om de treabă". Pe străzile negustoreşti. [. Casele cele mici se aseamănă destul de bine cu cele ale ţăranilor înstăriţi. poate că mai pune un pic şi de la el: 167 :ocio-lau la :erşe-litro-rtaua imîn-lă de se de fure iţi şi relor lului ărut. în centru. tot ţărănească rămîne.cocioabă din lemn. începe construirea „caselor de raport". Basarabia. sînt şi cîteva păsări şi. mă gîndesc la cei ce merg pe jos. înăuntru. cîteodatâ chiar rudimentară. greci. Să fim drepţi: mai era şi un alt motiv pentru înmulţirea trăsurilor şi a vehiculelor de tot felul: întinderea nemăsurată a oraşului. iarna. precum cele descrise de Ion Ghica. varietatea este şi mai mare. măsuţe joase din lemn sculptat. mobila în stil european a pătruns. o mulţime de covoare pe jos şi pe pereţi. se cunoaşte după dezordinea şi murdăria ei cum nu se poate mai neruşinate şi mai revoltătoare. fac parte din ceea ce este necesar. unguri. Fără glumă: trăsura este singurul mijloc de a ieşi din îngrozitoarele grămezi de noroi. căutînd pitorescul cu orice preţ. o opincă de la armean. muncitorul valah ia un turban de la turc.. ea va coabita multă vreme cu mobila turcească. iar mobila. bosniaci. în stilul acelor „hotels particuliers" din Occident. însă. oameni veniţi din Crimeea. bulgari. pe care le vom întîlni mai încolo. ca de să inii itît /e-is-or. însă înspre mahala. o dată cu veacul. acolo unde este o grădină. un calpac de la grec. şi din praful adunat vara. predomină casa mică în stil ţărănesc. Construcţiile erau de tot felul. evrei. rareori casele erau apropiate şi. picioarele fiind un lux: trăsurile. în Orient. rumelieni. Sînt de toate neamurile: valahi. ca un mozaic uman. acoperită cel mai adesea cu sită şi întotdeauna spoită cu var. palatele sau căsuţele erau mai totdeauna înconjurate de grădini mai mari sau mai mici. circulă pe străzile noroioase ale Bucureştilor se înfăţişează. cu etaje şi ziduri despărţitoare comune. la anumite ore şi în anumite zile. la Paşti. Cînd spun că praful sau noroiul ajung pînă deasupra gleznei. cu excepţia salonului. care se înmulţesc începînd cu sfîrşitul secolului al XVIII-lea. cel puţin o dată pe an. în sfîrşit. un purcel. nemţi şi. moldoveni. un brîu de la bulgar sau de la cel venit din Crimeea. ea în ti. pe deasupra.

dar parţial părăsită. cu deosebire. centru al unei administraţii pletorice. la sfîrsitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XlX-lea. cu drugi de fier —.la albanez. la sfirşitul secolului. Apoi. hanurile acestea. ţinutul românesc era locul unde fug cîinii cu covrigi în coadă. Acesta din urmă. în aşa fel încît unele prăvălii să aibă o faţada către stradă. se aflaseră în curţile mînăstirilor sau împrejurul acestora. care stăpîneau cea mai mare parte a terenurilor din oraş. ca să aibă unde trage negustorii străini ce soseau cu încărcătura lor. călugării au spart pereţii exteriori. aproape de „Curtea Veche" şi de „Podul Mogoşoaiei". cu creneluri. boierii de rangul întîi. pe malurile Mediteranei de răsărit şi ale Mării Negre. Ca să cîştige mai bine. a lui Constantin Vodă şi a lui Şerban Vodă. înfăţişarea de fortăreaţă a acestor hanuri s-a mai şters. de jur împrejurul clădirii. într-o aripă a clădirii. iar sub bolţi se deschiseseră." Caracterul acesta cosmopolit al populaţiei bucureştene data din secolul precedent. De fapt. erau chiar în centrul oraşului. Bucureştii păreau. la sfîrsitul secolului al XVIII-lea. prăvălii în care negustorii ce treceau pe acolo îşi înşirau marfa. Del Chiaro. Principal loc de încrucişare a căilor comerciale dintre Turcia şi Europa centrală. nu numai pe drumurile cele mari. un soi de hoteluri pe care abatele Boskovic ni le-a descris cînd ne-a povestit călătoria lui 168 de la Constantinopol la Iaşi. cel mai cunoscut din aceste hanuri se afla pe un teren cedat de familia Grădişteanu. deose-bindu-se astfel de mohoreala celorlalte oraşe din imperiul otoman — inclusiv de cea din capitală. Cu timpul. pe proprietăţile lor. pe vremea aceea şi pentru o provincie de aproape un milion de locuitori. într-o ţară de bună seamă rodnică. de afară. Multă vreme. ne spune că aceste clădiri erau inspirate de arhitectura marilor mînăstiri italieneşti. în curte. Aflăm astfel că. în vreme ce. cu garnizoana austriacă de 12 000 de oameni cu tot. un spectacol mult mai atrăgător decît bietele noastre carnavaluri. a unor hanuri ţinute de hangii. în Bucureşti. loc de destindere şi de plăceri. al căror stil se răspîndise pretutindeni unde se implantaseră reprezentanţele comerciale genoveze sau veneţiene. pentru popoarele balcanice de sub stăpînirea turcească. cele mai importante. erau camerele pentru oaspeţi. adevărate caravanseraiuri. O sută de mii de locuitori (după socotelile cele mai corecte) era. Erau hanurile mînăstirilor Sfîntu Gheor-ghe. în jurul unei biserici. ridicat pe vremea lui Şerban Cantacuzino (1678-1688). se vedea un ansamblu dreptunghiular din care. A fost detronat de celebrul han al lui Manuc. care. se aflau grajdurile. cu timpul. nu se vedea decît un zid înalt. la etaj. nu număra. împodobit de obicei cu un pridvor cu stîlpi şi la care se ajungea pe una sau două scări exterioare. (Să ne gîndim că Budapesta. în 1825. ca un cap enorm pe un trup plăpînd. un oraş mare. Pivniţe mari boltite slujeau ca depozite. secretarul florentin al lui Constantin Brîncoveanu.) Pe lîngă faptul că era un loc de popas pe drumul comercial (şi de schimb monetar) între Turcia şi Europa centrală şi un nod important de negoţ local — îndeosebi de lux —. o mulţime de hanuri. între spatele „Curţii Vechi" şi malurile Dîmboviţei. Căruţele erau puse în curte. dar şi în oraş. decît vreo douăzeci de mii de locuitori la Buda şi vreo treizeci şi cinci de mii la Pesta. înlesniseră deschiderea. . îi uluia pe străini prin mărimea lui. şi că era ţinut de un hangiu căruia bucu-reştenii îi dăduseră o poreclă ciudată: Urlă-n sus. avea să devină unul din cele mai mari oraşe din Europa. încît amestecul acesta ciudat este. erau galerii boltite. trei la număr. pentru un european. cu un turn de pîndâ deasupra porţii de la intrare — poartă din lemn de stejar. La Bucureşti exista. închisă cu grijă de cum se întuneca. Bucureştii prezentau şi atracţia unui centru plin de viaţă.

purta de altfel numele de „pazar". Bucureştenii le porecliseră podărese. iaşii i cu îzut lare îrst-. în partea cea mai bine rînduită din acest tîrg permanent. Cel mai important din ele se numea Tîrgul Moşilor. în care negustorii erau adunaţi după meserii. unde se punea la cale cea mai mare parte a comerţului de import şi de export al ţării. care a mistuit o întreagă parte a oraşului. Gabroveni. erau încă două iarmaroace de vite. Blănari. atestat din veacul al XVI-lea. scrie indignat: „Oraşul este plin de cîră de . importanţa comerţului făcut de lipscani era atît de mare.ă o săi. Erau alcătuite dintr-o sumedenie de dughene mititele. ea în ti. dar chiar şi pentru tîrgul de la Leipzig. de Ziua Morţilor (Moşii). cînd izbucnea un incendiu focul se întindea cu o rapiditate groaznică. cel mai adesea făcute din vălătuci. nu numai cu carne. al cîrciumilor şi al pivniţelor unde se vindeau au la băuturi era necrezut de mare. 169 ÎOC10mu la -erşe-litro-ilaua imîn-lă de îe de fure iţişi relor lului ărut. ei încercau. ceva între istorie şi legendă. a adus soluţia definitivă. în spaţiul îngust lăsat în stradă ca să treacă lumea. nu numai pentru ţările române. numărul . pînă ce cumplitul incendiu din 1847. încît. în cele din urmă. . forfota oraşului nu se oprea la marginea tîrgurilor şi nici la ora cînd acestea se închideau pentru noapte. aşa cum am arătat." De fapt. Femeile uşoare mişunau în aceste cîr:erşeciumi şi prin preajma lor. La Bucureşti. Un călător britanic. destul de numeroase la Bucureşti. de unde numele de „tîrg învelit" pe care-l purta cartierul. care. de două ori pe săptă-mînă. în 1737. „Alături de 170 cafenelele europene — ne spune Recordon —. tîrg ce începea. în româneşte —. ci cu tot felul de produse de la ţară. de litrola cuvîntul pod. strigînd din răsputeri şi dînd din mîini. deoarece acolo se ţinea cel mai mare tîrg din tot anul. în afara oraşului. ca de să itît /e-is-or. uliţele. se mai găsesc şi cîteva turceşti. înfăţişarea generală a acestor pieţe de la Bucureşti trebuie să fi fost destul de apropiată de cea a aşa-numitelor suk din lumea arabă mediteraneană. reverendul Robert Walsh. Manuc. de unde capitala se aproviziona. avînd în vedere natura materialelor de construcţie şi înghesuiala clădirilor. care mîntrece prin Bucureşti în 1825. să atragă muşteriii. care. cîteodată chiar numai nişte magherniţe de lemn. Toate măsurile recomandate periodic de cîrmuire vor râmîne literă moartă. ia în apropiere de aceste hanuri mari erau trei pieţe. s-a zvonit că s-ar putea să nu se ţină tîrgul fiindcă ciuma bîn-tuia la Bucureşti şi împiedica plecarea negustorilor valahi şi greci. a cărui viaţă aventuroasă.).ocio„cafenelelor" turceşti. desemna străzile pardosite ilaua cu bîrne groase. erau acoperite cu ramuri de brad. prin tradiţie. Şepcari etc. au alcătuit un fel de imens bazar — cel mai vechi dintre ele. Este de prisos să mai spunem că. pe nişte maidane mari. Lipscanii erau acei mari negustori care se duceau de două ori pe an la tîrgul de la Leipzig — Lipsea.construit în 1808 de un negustor armean bogat. în afară de cel care lua calea maritimă prin portul Galaţi. în timp ce. în care micii negustori sau meseriaşi îşi îngrămădeau cum puteau marfa. Cîteva străzi din Bucureştii de astăzi păstrează amintirea acestui trecut negustoresc (Lipscani. ar putea inspira un romancier60.

Acolo unde vine mai multă ti. se dau baluri mai acătării. De trei sau ă o patru ori pe săptămînă. este o cafenea de la care se pot cumpăra îngheţate şi alte răcoritoare. Este un lac la vreo milă depărtare de oraş: grupurile se plimbă sau se aşază două—trei ceasuri pe mal. cu toţii deodată. mai ales înaintea posturilor. plimbările de după-masă se fac numai pe străzile oraşului. Cel mai ca de seamă. pînă departe. Cei ce vin să se plimbe aici pleacă. Iarna. numită Băneasa. de obicei. se dau aici baluri mascate care atrag multă . tot felul de înfrumuseţări. scrisă. dar face. ia 171 lume. tul n-a fost urmat. unde se duce o parte din lumea bună. gata oricînd să joace şi să cînte la cel dintîi semn al fure clienţilor. într-un loc numit He-leşteu. făcute după planul Redutelor din Viena. boierii din Bucureşti petrec ducîndu-se mai ales prin clu-K^ burile publice. spre marea suferinţă a doamnelor care-şi strică toaletele. /eDin cînd în cînd. fiecare ţine un număr oare. Nu numai că îl ţine deschis publicului. ca să fie umbră. şirul de căleşti. la care merg cei de la curte şi boierii. Nu este musai să ai invitaţie or. îşi primesc prietenii cum nu se poate mai îndatoritor.ciumi şi." Existau însă şi distracţii mai nevinovate. singura plăcere fiind aceea de a putea vedea cîmpia cît cuprinzi cu ochii. după nume. ca şi casele lor. i-a "elor dat domnitorului ideea să pună o taxă pe fiecare. căci clubul nu duce lipsă de aşa ceva.jj lume. ceea ce ar aduce ului un nou venit de cîteva sute de mii de piaştri. pentru a se întoarce în oraş. pe cheltuiala lui. atît pentru cei bogaţi. mesele boierilor. împreună cu soţia sa. în Serile de vară sînt petrecute. jasjj cît şi pentru cei săraci. se numeşte clubde nobil. Vine aici o mulţime de lume. Aparţine unui boier. săniile fiind în număr la fel de mare şi la fel de frumoase cum sînt şi caleştile cînd este vreme frumoasă." „Numărul acestor femei — afirmă compatriotul său Wilkinson — este atît de mare la Bucureşti. îndeobşte. ca să ademenească muşteriii. însă. adică şeful poliţiei. şi formează un fel de parc pentru casa lui de la ţară. Văcărescu. De mirare este că sfaînit. căci împotrivire n-a putut întîmpina. se află o pădurice încîntătoare. s-ar zice că nu este vorba de amestecătură. şi s§ cu toate că. unii îşi petrec restul serii plimbîndu-se călare sau pe jos pe străzile principale ale oraşului. Cei din lumea bună nu dansează decît dacă poartă mască. Duminica." . fiind gata oricînd să priea mească oaspeţi.e de care de femei. Există apoi cluburi pentru diferitele clase ale societăţii. încît ultimul aga. ca să fie şi mai plăcut celor ce vin să-l viziteze. Locurile de plimbare nu sînt mărginite de copaci. alţii se adună pe la cîte unul acasă ca să joace cărţi. Boierii pleacă de acasă ca să vină aici. şi-şi petrec serile iţi şi cu cele mai neruşinate femei ce-şi pot face tagma de ocară. seara isnu se face nici un fel de altă adunare. stîrneşte un nor de praf. situată ceva mai în spate. se aşază însă la o masa de faraon sau itft de altfel de jocuri. doamnele care-şi arată giuvaierurile şi toaletele alcătuiesc un spectacol vesel şi strălucitpr. numărul trăsurilor ce vin la Heleşteu se ridică uneori pînă la şase-şapte sute: numărul mare de persoane la modă. prieteni şi cunoştinţe. un în dosul măştii pătrund toate clasele. Wilkinson (ale cărui observaţii datează din l 'cu 1810) povesteşte: izut tare „Iarna. La o milă de Heleşteu.

pe toate tonurile. Vinul şi rachiul curgeau din belşug în cîrciumile în aer liber. leagăne. de obicei. coprins de o senzaţiune plină de pietate. Lăutarii ţigani treceau cîntînd printre mese. Recordon. . se dau ospeţe. ce mare bucurie îi făcea. într-o seară de denie." „x. Persoane dintre cele mai sus-puse nu se dau îndărăt să ia parte la bucuria comună şi să se uite la toate aceste jocuri. dangătul asurzitor al miilor de clopote din Bucureşti: _u U1 „Cînd. se frigea carne. lăţindu-şi neîncetat vibraţiunile.-„. şi sufletul.e de fure Totuşi. precizează că participau vreo mînsută de călăreţi şi că spectacolul atrăsese „nu mai puţin de o mie l de de trăsuri şi de cinci sute de boieri călare". în vreme ce. se simţea atras către rugă. . nu atinseseră dimensiunile şi importanţa cosă mercialâ ale Bucureştilor. în general mai bine construite şi mai frumoase decît cele or> . unde se găsesc mese încărcate cu răcoritoare. capitala Moldovei. -. la începutul secoinii lului. în alt loc. povesteşte: „Sărbătorile acestea ţin cîteva zile. pe cînd or era copil. pe grătare uriaşe. caracterul religios al sărbătorilor nu era uitat. cu milioanele de sunete. ca şi Wilkinson. situaţi într-o regiune mai accidentată de decît capitala Munteniei. note care alergau din toate turIa?u lele ca să se confunde într-un huiet general şi se suiau împreună la î cu cer. la biserica din parohie. edificiile publice erau mai mari: în afară de palatul îtît domnesc. Ion Ghica îşi va aminti. mai ales cu prilejul principalelor sărbători religioase. despre care am vorbit mai înainte. se vedeau aici biserici ^e~ mari de piatră şi un număr însemnat de palate mai mici. într-o scrisoare către Vasile Alecsandri. în corturi anume ridicate pentru aceste sărbători. şi se fugăresc întocmai cum fac turcii. atmosfera întreagă părea transformată într-un vîrtej de armonie. la diferite epoci ale anului. care se vărsau în aer din miile de clopote mari şi mici ale oraşului. se cîntă. care ilaua asistă şi el la aceste jocuri în 1813. populaţia era estimată." 172 Recordon mai aminteşte încă ceva: „De sărbători. dulapuri şi alte felurite scule menite să facă lumea să petreacă. adică a celor mai j de seamă servitori ai domnitorilor greci sau valahi: în aceste lupte. să asculte lunga slujbă ortodoxă. la Tîrgul Moşilor. de care trebuie să litrose ferească. Cu toate acestea. în stil ocIS~ cidental. se aduna lumea ca să se uite la urs.dl. precum şi căluşei. 'CIoC~ arnăuţii aruncă unii către ceilalţi un soi de suliţe. după Dealul Mitropoliei. L ca Iaşii. aruncîndu-se în cadenţă ca nişte talazuri împinse unele peste altele către malul nevăzut. la vreo 40 000 de locuitori (ea va depăşi însă 90 000 în 1848). în al doilea deceniu al secolului.Petrecerile mai populare aveau loc. în liniştea melancolică a apusului începea toaca la o sută de biserici. o mare mulţime se duce să se uite la lupta arnăuţilor călare." Lagarde. care trăieşte la Bucureşti. se dansează. care au şi avantajul de a cădea cînd vremea este mai frumoasă ca oricînd. mai ales cele de Paşti. la bătrîneţe. lumea se îţi Şi ţinea cu grijă de datini şi se ducea. lumea se plimbă prin părţile cele mai frumoase ale oraşului sau prin împrejurimile acestuia.

Datorită apropierii pădurilor din Moldova. izbutesc adesea să exporte o cantitate oarecare de grîu şi alte articole de conDciotrabandă. şi chiar pînă în Serbia. „Eram uluit de varietatea costumelor". în fiecare an. trecînd pe lîngă micile căruţe minate de ţărani. pe la ceasurile două după prînz. Dar şi aici era un mare contrast între locuinţele bol„ iereşti şi magherniţele de vălătuci care alcătuiau masa locuinţelor şi a prăvăliilor.. Abatele Boskovic văzuse acolo „o corabie foarte mare. Polonia şi ţările germane. de felul acelora cărora turcii le spun caravele. el se va minuna şi mai tare de numărul de prostituate pe care le vede acolo. Mai mult decît atîta. jucau rolul unui adevărat port la mare în lunile cînd fluviul nu era îngheţat. Ca dovadă că activitatea comercială era mai redusă. De Giers. la rîndul său. gata să fie lansată la apă. Wilkinson afirmă că „la Galaţi 174 locuiesc mai cu seamă negustori care. în Transilvania. căci are „hambare publice pentru gnu şi un mare număr de prăvălii cu felurite mărfuri ce aparţin negustorilor particulari". tot oraşul parcă adormea. în Banat. fure . la Iaşi. Dar dacă dragul nostru abate s-a minunat de numărul şi de mărimea corăbiilor din port. în trăsuri. sau pe lîngă cele încărcate cu marfa aparţinînd negustorilor evrei. înainte ca raiaua Brăilei să fi fost dată Munteniei în 1829.. domnişorii. în vreme ce negustorii şi oamenii de rînd se apucau de treabă. dintr-o dată forfota înceta. care se afla pe şantier.din Bucureşti. Strada era pustie. Wilkinson găseşte şi el că oraşul este „foarte înfloritor". mult mai mare decît corabia veneţiană cu care fusese el la Tenedos şi care era „încărcată cu optzeci şi patru de tunuri de bronz". Boskovic adaugă. ^ 173 Spectacolul străzii era destul de asemănător cu cel de la Bucureşti: străzi principale podite cu bîrne de stejar. Celelalte oraşe din Moldova nu erau decît nişte tîrguri mari. se va mira de mulţimea morilor de vînt ce se înalţă pe dealurile din jurul oraşului. pe Dunăre. Fusese comandată de Isaac-aga. muncind pînă noaptea tîrzhi. Galaţii serveau. lumea mînca şi se odihnea. în afară de Galaţi care. minate de arnăuţi cu turban pe cap. vameşul cel mare al Constantinopolului". pentru turci. călare. în veşmintele cele mai pestriţe. băcanii deschideau obloanele şi stropeau prin faţa prăvăliei. 35 000 de piper — însă o parte mergea e de în Galiţia. Ceva mai tîrziu. iar din Austria. că vasul era foarte mare: 70 de paşi pe 17. au la erşeDe fapt. avea să scrie de Giers în memoriile sale. căleşti luxoase. în parte. se duceau să se răcorească în pădurea de la Copou. poslaua tavurile şi pînza de bumbac din Germania. mai departe. Vara. se adunînceau vase de faianţă. Spre seară. strada se însufleţea din nou şi. însă negoţul lor de bază este importul de marfa". iar pe jos. Galaţii erau şi un însemnat arsenal. mai ales la evrei. aproape toate importurile Moldovei se făceau prin portul itroGalaţi: blănurile din Rusia (pentru care se dă vin în schimb). aici se făcea un important comerţ de tranzit între Turcia. 900 000 de zahăr. toate neamurile din Orient şi Occident. în ciuda opreliştilor. se importau 80 000 de ocale de l de cafea. şi această provincie. palate ce se învecinează cu dughene lăsate pe o parte şi prăvălii murdare. şi doamnele din lumea bună. nu există hanuri: dar puteau fi bine gaz^ duiţi pe la negustori. călătorii notau că.

s~ în ajunul retrocedării sale către Muntenia. biserica sa domnească şi impunătoarea biserică a mînăstirii. Oltenia era provincia unde omul părea să fie mai puţin strivit decît în altă parte de fatalitatea Istoriei. cu tot felul de lucruri folositoare că. abaului tele Boskovic şi cei care-l însoţeau găsesc la Bîrlad şi într-un sătuc irut. un şir de dughene şi de are prăvălii. Casele. de caldarîm. care este greu de întreţinut şi care este şi scump. s-au întors la starea de tîrguri. sîntem cu adevărat surprinşi — aşa cum erau şi călătorii străini din vremea aceea — găsind însufleţire şi chiar un elor oarecare belşug în alte tîrguri sau orăşele de provincie. Oltenii erau gata să considere centrul lor administrativ ca o adevărată capitală. Astfel." . „Bunăstarea este generală. de prinţul Nicolae Şuţu. fost ministru de finanţe al lui Mihai Sturdza (această statistică dă 18 512 familii. capitala Olteniei. Avea peste 20 000 de locuitori.a bine construit şi mai „european" decît oraşul Bucureşti. în afară de Bucureşti. era un mare iarmaroc. la Curtea de Argeş.. în 1791. de o parte şi de alta a străzii. tocmai atunci. cu ţesături. în primul rînd Brăila şi Giurgiu. nu mai e~ sînt decît nişte fortăreţe turceşti pe malul stîng al fluviului. Brăila. după cum aflăm de la Dionisie Fotino. sub căimăcămia vornicului Emanoil Lahovari. * Ar fi oare cu putinţă să ne facem o idee despre compoziţia populaţiei urbane? Statistica prezentată pentru Iaşi. viitorul ministru de externe al lui Napoleon III. mai toate. risipite fără nici o rînduială.al' în Muntenia. „de fericită amintire"61. la mijlocul )r> secolului. va deveni un mare port. înconjurate de grădini. ruinele pade latului şi vechea biserică domnească. numită de străini şi Mica Valahie. numără mai 'n puţin de 3 000 de locuitori! O singură aglomeraţie. pe strada principală se află o mulţime de prăvălii care. şi. prin anii 1830. ^ Porturile de la Dunăre. care. în 1828. asupra lui Thouvenel. pe străzi. La Tîrgovişte.." Din toată ţara. Un soi de pod făcut din bîrne de stejar. la o medie de cinci . pe care străinii îl vor găsi mai . în ciuda stării proaste în care se aflau Principatele. sînt nişte dughene bine construite: seamănă cu un bazar foarte întins. Curtea de Argeş şi ca Tîrgovişte. „minunea Oriennu tului". şcoli secundare şi. ţine loc. construit în 1811. cînd am intrat în acest tîrg zut unde.st" lătorului. se miră de ceea ce vede în primul tîrg întîlnit în Moldova: „Cel dintîi loc din Moldova (care se numeşte Herţa) m-a umplut de bucurie şi mi-a făcut o îndoită plăa?n cere. slăvită de legenda Meşterului Manole. căci aici proporţia moşnenilor era mai mare ca în restul ţării. i> a 175 Face o impresie destul de bună. pline cu de-ale gurii.Dacă. postavuri şi o mulţime de alte mărfuri ce pu*° teau fi cumpărate la preţuri foarte mici. sînt singurele urme ale măreţiei trecute. Nu mică mi-a fost mirarea cu văzînd. de fapt. prin Lemberg. o aseţi şi menea activitate era de aşteptat într-un mare port unde ancorau sute de corăbii pe an. Struve. din inima pădurii toate cele necesare pentru drum. un foarte frumos spital. reprezentînd. în 1848. iar boierii nu lipseau cu toţii de la moşie. care vine totuşi de la Viena. primele două capitale istorice. sînt încăpătoare. merită numele de oraş: Craiova. întrucît nu mă aşteptam la aşa ceva.

aristocraţia este silită să-i ajute să trăiască. pentru categoriile pe care le stabileşte. într-o ţară în care oamenii folosesc trăsu176 rile în loc să-şi folosească picioarele. adică oamenii care au activităţi agricole chiar în perimetrul urban. dacă vrem să cunoaştem cifra totală a celor care . fenomenul era izbitor. a meşteşugarilor şi a muncitorilor. medici). se pare că în afară de minoritatea restrînsă a l ca boierilor şi a funcţionarilor. un total de aproximativ 92 000 de locuitori). îngrijindu-se. destul de bogată. în primul rînd. iar. 'aşii negustori sau meşteşugari. Eticheta „ne.rstmuncesc cu mîinile? :a ° găi. Iată. care vizitase ţara cu vreo zece ani mai înainte: „Vă daţi seama că. precum şi a acelora pe care-i putem de numi intelectuali (preoţi. Numărul mare de slugi este o l ro" caracteristică a societăţilor aristocratice. de masa negustorilor. .1S" gustori şi meşteşugari" acoperă o varietate nesfîrşită de situaţii: este or' o lume întreagă între. în rest.25% din totalul •-• • dat de Şuţu. pe de o parte. în acest fel de cîrmuire. pe toţi cei pe care i-a desfiinţat ca cetăţeni. l sa grosul populaţiei urbane este constituit. Nimeni nu are mai puţin de şase-şapte ocioslugi. ^a care trăieşte ca un ţăran şi-şi produce marfa ajutat de familie sau m de un ucenic." . pe de alta. şi ei puţini la număr. sub formă de servitori. sînt încă numeroşi: peste o mie de familii. surprinde proporţia enormă a celor pe care. Rubrica „Evrei". La au *a boierii bogaţi. 3 675 de familii reprezen5 .inşi de fiecare familie. nu trebuie oare să adăugăm o parte — l cu poate chiar cea mai mare — din cele 3 675 de familii la cele l 789 izut de familii de negustori şi meşteşugari autohtoni şi la negustorii străini lare (941 de familii). adică mai puţin de 2. Să nu se creadă ve~ însă că masa aceasta alcătuieşte un ansamblu omogen. cei scutiţi de dări (reprezintă mai mult de jumătate din populaţie) şi cea a categoriilor care plătesc dări. profesori. global. Faţă de această situaţie. de pildă. procentul de cerşetori şi oameni săraci ^ este relativ mic: 414 familii. Oricum va fi fost. ce scrie Saint-Marc Girardin. Populaţia se împarte. . bărbaţi şi femei. Nu înseamnă erşecă sînt mai bine serviţi: dimpotrivă. numărul slugilor este aproape nesfîrşit. De la început. de o servitolmi rime pletorică. pe de o parte. se ajunge astfel la peste o treime din populaţia oraşului! Pentru observatorii străini. întrucît evreii sînt. este preţioasă. îi cuprindea oare pe toţi evreii? Ştim din alte surse că mulţi dintre ei sînt străini sau protejaţi ai unui consulat străin: nu cumva sînt cuprinşi în rubrica „străini" din clasa privilegiaţilor? Pe de altă parte. şi aceasta doar în casele foarte modeste. în două mari clase: cea a privilegiaţilor. opincar (cel care face opinci). mai întîi. . care reprezintă elementul cel mai activ al oraatlt şului şi asupra căruia apasă aproape toate impozitele. la care trebuie să adăugăm cele 400 de familii de ţigani robi. cu precădere. despre repartizarea populaţiei după meserii şi nici după originea etj• nică. aceiaşi oameni folosesc slugile în loc să-şi folosească braţele. tînd peste 12 000 de persoane. Ţăranii. îi putem numi servitorimea: şase mii de familii. clasificarea lui Şuţu nu ne permite să ne facem o idee limpede ..

După cedarea Bucovinei către Austria. cîteva din cele mai sus-puse familii armeneşti din acest ţinut vor căpăta. prin Bucureşti sau prin Galaţi. în mai multe centre. se duce o dată sau de două ori pe an la lt!> na 177 Lipsea şi transportă convoaie de mărfuri din Germania pînă în Turcia. iar arta armenească a avut uneori o vădită înrîurire asupra arhitecturii religioase. şi. titluri de nobleţe şi vor duce o viaţă pe picior mare. exista o „Uliţă Armenească"). Un fapt caracteristic este acela că. în 1845. totodată. armeni. Guillebert de Lannoy. constată. pe vremea regelui persan Abbasşah. asemenea boierilor moldoveni (căsătoriile cu aceştia sînt totuşi rare înainte de epoca contemporană).. Dintre aceşti mari negustori şi bancheri (cele două activităţi merg uneori mînă în mînă). ceea ce. Alcătuiau colonii mari. Moldova şi Ţara Românească nu fac excepţie. Bukarester Deutsche Zeitung. în schimb. evrei). că populaţia era alcătuită din genovezi — la început fusese aici o colonie comercială genoveză —. se înnoieşte întruna. de la Viena. Vor avea şi un jurnal. care este port la aşa-zisa Mare Majoră şi căruia i se zice Man-castru sau Bălgrad. erau specializaţi în creşterea boilor. arendînd. unde locuiesc genovezi. Un ultim mare val ar fi sosit. S-ar părea că primii veniţi au fost armenii. Coloniile acestea par însă în întregime asimilate chiar din secolul al XVII-lea. sînt unii care. Germanii (adică toţi „germanofonii") trăiesc destul de grupaţi: îşi au bisericile lor. mai ales cînd sînt de origine străină. mai ales în Moldova. atîta doar că predominante sînt elementele orientale (greci. periodic. care vizitează Bucureştii în 1824. şi de vînzarea ei. în 1421. în veacul al XVII-lea. potrivit spuselor lui Raicevich. o evaluează la 4 000 de suflete.totodată. 178 alternativ cu românii. Unii dintre ei. colonii maghiare atît de mari. din români şi din armeni: „Am ajuns într-un oraş închis.. în Evul Mediu. în epoca de care ne ocupăm. în timpul marii călătorii pe care o face în Orient ca trimis al lui Henric V al Angliei. îşi aveau biserica lor. şi. existaseră în oraşele de pe coasta Carpaţilor.). îşi părăsesc patronimul armenesc pentru a adopta o poreclă românească (Ciun-tul. cel mai adesea. la Cetatea Albă. alungaţi din ţara lor de nenorocirile care. adesea. mari herghelii pentru creşterea şi exportarea cailor. aşa cum am văzut. se abăteau asupra ei: jafurile bizantine. o mare parte a comerţului este în mînă străinilor. pare mult. Ei sînt cei care au introdus în ţară obiceiul de a bea bere şi tot ei vor construi . cucerirea persană. valahi şi armeni. pe de altă parte. ajung să urce pînă la boierie. în Moldova şi în Ţara Românească. care învîrteşte afaceri la Viena şi la Constantinopol. Pruncul etc. dintot-deauna. deşi mai puţin însemnată. care trăiau în apropiere de graniţa polono-moldovenească.". grupul etnic maghiar avea dreptul să-şi aleagă. ea dă — pe lîngă vreo cîţiva profesori şi medici — cadrele din mica industrie şi meşteşugarii specializaţi: Clausewitz. năvălirea turcească. pentru un oraş de 100 000 de locuitori. încă din veacul al Xl-lea. ocupaţia lor fiind îndeobşte negoţul pe scară mare (în mai multe oraşe. Aceştia din urmă veniseră în valuri succesive. în ţările române ca şi în tot estul european. în unele oraşe. asociaţiile sportive. şcolile confesionale. în-cît. Apartenenţa la familia cea mare a creştinilor le asigura un oarecare avantaj asupra evreilor. colonia germană. magistraţii. marele negustor.

nu era liberă: „Se văd pe ici pe colo (la Bucureşti) nişte magherniţe. Acest element este înlocuit. ca oameni buni la toate. şi complicitatea autorităţilor de la graniţă.. pe care le-am dat mai sus. o mică populaţie evreiască. din partea cîrmuirii. de pildă. la Bucureşti. 31 000 în 1831. Evreii sînt menţionaţi încă din Evul Mediu: în 1330. lia cele cîteva date statistice despre Moldova pe care le deţinem. sînt batjocoriţi de oamenii de jos. care sînt în număr de cinci-şase mii în Ţara Românească. Tot pe vremea aceea. este contrazisă de cifrele lui Nicolae Şuţu. pe atunci. ica în iţi. îi evalua la 10 000 pentru toată Ţara Românească. Pe atunci. la Cetatea Albă. în vremea aceea. agentul francez Duclos afirmă: „Evreii [. Le mergea vestea că beau zdravăn.. complicitatea boierilor pe care-i serveau cu multă dibăcie. Era alcătuită. nu sînt evrei. în 1837. în 1810. cu bulgari. în primul rînd. pe vremea aceea. mai ales. însuşi de Giers mărturiseşte că aşa stau lucrurile. pasivitatea ţăranilor. cel puţin aşa umbla vorba în timpul domniei lui Mihai Vodă Sturdza: cum că administraţia ar fi coruptă. Peste jumătate din populaţia laşilor este israe-lită. Recordon scria: „Evreii. reiese că erau 12 000 în 1803. ca pretutindeni. de o mare libertate pentru exercitarea cultului lor. în toate privinţele. numai la Bucureşti.. aici. Printre ei. consulul rus n-o făcea. dar mult mai arătoase şi mai curate decît cele de la Iaşi." Ultima informaţie pare exagerată: în orice caz. Imigraţia era încurajată de consulii străini. deoarece. unde — mai ales după pacea de la Adrianopol (1829). Nu la fel stau lucrurile în Moldova. englezul şi francezul. se bucură. iar situaţia lor economică era destul de înfloritoare. De Giers notează în mod semnificativ: „Exista. de la care primeau şi ei ceva. la Craiova şi la Ploieşti. ca zarafi şi. raiul pe pămînt: lipsa unei clase mijlocii bine structurate. stabilirea lor în Valahia fiind. ci doar cel austriac. precizînd însă că. albanezi".prima mare fabrică de bere. Mai rău încă: dările provenind de la evrei erau arendate de către stat boierilor constituiţi în societăţi anume făcute pentru aceasta! Exista. •iaşii u cu ăzut nare îrst-tă o găi. Moldova era. Şi mişcarea continuă. care sînt foarte răspîndiţi în răsărit şi care. aproape neîngăduită. i ca :de i să inii atît ve-. ca stăpîni de cîrciumi la sate. 80 000 în 183862.. sîrbi. care introduce ţările române în circuitul marelui comerţ internaţional — afluxul de evrei din Rusia şi din Galiţia austriacă ia curînd dimensiunile unei adevărate migraţii. care vedeau în aceasta un prilej de a spori numărul protejaţilor lor. 18 000 în 1820. la Bucureşti.is-!or. din ceea ce numim evrei spanioli. cei mai mulţi fiind bancheri. unguri. dă cifra de şase mii. au o situaţie incomparabil mai bună decît evreii polonezi. . la Bucureşti. pesemne. în 1824." Tot de Giers afirmă că imigrarea lor. în stare să se apere. cel prusac." Clausewitz. Fotino. unde domneşte o mare libertate individuală. veniţi din ţările din jurul Mediteranei. însă. cei mai mulţi — cel puţin în Ţara Românească — sînt sefarzi..] se îmbulzesc să vină în Moldova. chiar dacă trebuie adăugată la rubrica „evrei" şi o parte din negustorii şi protejaţii străini. Aveau aici o sinagogă mare.. în Muntenia. se află persoane vrednice de tot respectul. Din 179 :ocio-lau la :erşe-Aitro-alaua imîn-iă de se de i fure aţi şi relor lului >ărut. pentru oamenii aceştia întreprinzători. în secolul al XVIlea. De unde expresia „a luat luleaua neamţului". armeni. Numărul celor sosiţi de şase luni încoace este de 10 000. greci. Aproape toţi sînt adunaţi la Bucureşti.

Ordinul comandamentului rusesc a rămas. Ca pretutindeni. al căror număr este mare.. în faţa Divanului Moldovei. In Moldova. ţine să-i atragă atenţia cetăţeanului e ministru asupra piedicii pe care o reprezintă evreii pentru începutul -l ^ unui comerţ francez în Moldova: „în ţara aceasta. mai ales. un autor francez: «că ucid negoţul a?n şi că-i descurajează pe puţinii negustori cinstiţi care ar vrea să-l facă cu să înflorească». ea nu există deocamdată. cu tot ce este pe potriva zgîrceniei lor. o lege din 8 martie 1835 limitează numărul cîr-ciumilor. deoarece Mihai Sturdza porunceşte judecătorilor. Este un lucru foarte important. de care trebuie să ţină seama negustorii ce au de '' gînd să pună pe picioare. încît. evreii erau activi cu mult înainte de marea imigraţie i "e din anii 1830-1840. din 11 iunie 1798. trebuie să se spună despre evrei ceea ce a spus. Cu toate acestea. şi specula jciocu produse alimentare. Cu evreii de la noi. oamenii de acest . în general. dar care . şi vedeţi că se tot înmul3r. O hotărîre din 6 septembrie 1830 (în timpul ocupaţiei ruseşti) interzice evreilor să ia pămînt în arendă. deoarece. locul unei burghezii auntohtone se răspîndeşte tot mai mult.e_ naşte. şi. între 1703 şi 1726. în Valahia. nu este cu putinţă să avem o clasă de mijea . să anuleze toate contractele arendaşilor evrei. un tînăr boier moldovean: „în Principate. ceea ce arată că arendarea dura cam de un secol). care ia mulţi bani de la ei. sub domnia lui. li se îngăduia s-o facă. muire. se caută să li se interzică evreilor vînzarea băuturilor în sate şi oraşe. în scrisoarea lui către e "e Talleyrand. temeinic. în provinciile acestea. densitatea populaţiei evreîrşeieşti în oraşe şi în tîrguri era mare. dacă se iu la ţine seama că. Iată ce-i spune lui Saint-Marc Girardin. este şi mai rău: mă tem că nici măcar nu este js_ loc pentru ea. între comunitatea evreiască din Herţa şi vornicul Grigore Ghica. nu exis^ ta clasă de mijloc. la 14 mai 1835. încă de pe vremea aceea.Totuşi. în Polonia. cea a evreilor. . cu multă sîrguinţă. de multă vreme. oricînd. în Moldova. sînt mai dispreţuiţi decît alţi supuşi: uneori sînt totuşi ocrotiţi de cîr. şi fac aceasta cu o economie atît de sor[s ' didă. Viceconsulul Parrant. acesta vrea să sporească arenda unei moşii pe care numita comunitate o ia în arendă de pe vremea lui Mihai Vodă Racoviţă (care a domnit în Moldova. de vreme ce cunoaştem un proces ce se judecă în ianuarie 1813. într-adevăr. au fost luate multe măsuri pentru a lupta împotriva abuzurilor. soi. Printr-un proiect 180 de lege din aprilie 1844. în 1836. la una singură. cu o astfel de măsură acestea itroar fi ajuns pustii! laua nînîn Moldova. în Moldova. alcătuiesc un grup al lor şi se ocupă cu lucruri de pe urma cărora se cîştigă mult. Proiectul nu este adoptat. literă moartă. de bună seamă. în satele libere. dar şi pe drumurile cele mari." ~ Ideea că evreii au ocupat. are mărfurile cele mai cerute. de trei ori. pot să le dea sub preţul curent. bine distinct. evreii ştiu sâ-şi procure. oriunde. Locul a fost luat de evrei. ţese. un comerţ ceva mai . dar se poate . A fost însă mai greu să se aplice măsura la satele de pe moşiile boierilor. mai există şi altă clasă de indivizi.

Cu toată această relativă izolare a comunităţii evreieşti. Rivalii evreilor. sînt grecii şi macedoromânii. unele familii evreieşti au urcat pînă la cel mai înalt nivel social. treptat. Cu toate acestea. mărind distanţa dintre ţăran şi boier. Ţineţi seama. din afara lumii comerţului: Ion (H)eliade. după onomastică. Asemenea unei astfel de clase. Trebuie însă să spunem încă o dată că. în epoca fana182 riotă. sau Elie. încît parcă n-ar mai fi nevoie să stăruim asupra lor. bancherii Solomon Halfon şi Manoah Hillel: acesta se are bine cu domnitorul Alexandru Ghica şi-şi lasă averea Universităţii. în loc s-o micşoreze. negustori români îşi luau nume greceşti ca să aibă acces la confreriile de negustori greci din Europa Centrală: ajung astfel să iciose numească Gheorghiade sau Demetriade de la Gheorghe sau Duîu la mitru. al cărui bunic dinspre tată. se asimilează repede şi. în descrierea pitorească pe care o face laşilor în 1840. eventuala origine grecească a familiilor burgheze româneşti: căci cunoaştem multe cazuri cînd. cînd pot fi citate familii de evrei botezaţi intrate în rîndul boierilor: deşi. deoaitro" rece este fiul lui Ilie. apoi. mai frecvente în secolele precedente. a fost un evreu botezat63. nu vor fi devenit din oficiu Dumitrescu * "C sau Petrescu? e de fure . am văzut că. cîţi fii de băcani greci oarelim" care. iar pe boier îl învaţă să dispreţuiască industria şi comerţul: iată cum nefericita lor activitate face.loc. a căror sosire în forţă este totuşi tardivă). laua cînd s-a instituit sistematic starea civilă. al solidarităţii. ia 181 toate acestea. pentru burse şi premii. ei ştiu să cîştige bani şi să facă în negoţ. aveau să-l provoace. în perioada următoare. la sfîrşitul veacului al XVIII-lea. la Bucureşti. dintre toţi străinii (în afară de evrei. cei mai ambiţioşi. Convertirile au fost. întreţin legături strînse cu centrele financiare din Occident. Sînt citaţi îndeosebi bancherul Mihai Daniel din Iaşi şi fiul său Israel. ne dă o imagine mult mai simpatică despre comunitatea evreiască. Pe lîngă ti. nu dau voie clasei mijlocii să se formeze: căci pe ţăran îl duc la sărăcie. se sileau să-şi ascundă obîrşia. unită prin legătura cu religia ei. Acestea ţin băncile cele mai puternice. după aceea. aşa cum ar face o burghezie ce s-ar ocupa cu industria şi comerţul. Un caz celebru." Alecu Russo (autorul „Cîntării României"). mai ales în porturile eliberate după pacea de la Adrianopol.rşeRădulescu este poreclit Heliade de către învăţătorul său grec. Cazul cel mai celebru — şi cel mai controversat — este cel al lui Vasile Alecsandri. datorită puterii lor financiare. de pildă. se pare. Dimpotrivă. cei mai activi. însă felul în care o fac şi ocara ce li se trage de aici îi vor împiedica să devină o a treia stare. un gol în mijlocul societăţii. vor agrava izolarea comunităţii evreieşti. Despre cei dintîi am vorbit atît de mult în capitolele despre domnitor şi boieri. au simţul economiei. împingîndu-l la viciu. astăzi. că ei nu se amestecă în neamul nostru şi că stau tot timpul la o parte. ei sînt cei mai numeroşi. Alcătuiesc o majoritate relativă în sînul lumii negoţului. Numărul mare de evrei veniţi din Galiţia şi reflexul de apărare pe care. ca Brăila. în activităţile bancare şi de comerţ. al prudenţei. Demetrios sau Petros. nu este deloc uşor de detectat. ca să zic aşa.

cu siguranţă. principele Serbiei. care fac ao afaceri cu străinătatea. tot cam pe isvremea aceea. printre cei dintîi „capitalişti" din ţară. greaca era limba lor de cultură. şi fiindcă puştiului îi plăcea cartea. are şi el necazuri mari: în 1835. îşi luase pe lîngă el un nepot. în mîinile„alogenilor". Aceste rămăşiţe ale romanităţii din sudul Dunării (destul de impropriu numiţi macedoromâni. magazine. la sfirşitul secolului al XVIII-lea. peste cîţiva ani. nici să scrie.O menţiune specială trebuie făcută despre macedoromâni sau t1 Ş1 aromâni. va veni rîndul fiuitît lui lui Hagi-Moscu. în afară de magazinele din Bucureşti. prin tîrgurile şi satele Munteniei. Nu cunoaştem nici un caz de dezastru financiar printre bancherii evrei. un alt mare bancher al vremii. în orice caz. uneori pe numele ginerelui lui). jucînd cartea austriacă). în sfîrşit. ti. la începutul veacului. şii. ajunsese un negustor cu adevărat european. echilibrul numeric se restabileşte. Hagi Tudorache. era un negustor cu ridicata. Hagi Constantin Pop (tot de origine aromână). un ţăran din Argeş. din nişte cercetări recente65. de vreme ce. iau în arendă . dacă băştinaşilor li se adaugă negustorii de origine macedoromână. Cristea 'eSachelarie. în Transilvania. care nu ştia nici să citească. rstla începutul secolului. dau statului bani cu împrumut. unde vor contribui la apariţia caaşii pitalismului şi. avea să ţină una din cele mai mari bănci din Viena şi. aşa cum s-a spus. ca şi cel cu amănuntul. în valoare de aproape două milioane de lei. şi. în straie nătate. marele vornic Ştefan de Bellu şi baronul Meitani. dar şi cea mai scurtă: în 1833. La Bucureşti. guvernatorul rus al Principatelor. creditorul său (care investise în sume mari în Muntenia şi în Banat. într-o anumită zi. trebuie să cedeze moir. Totuşi. punînd mîna pe o mare parte a comerţului făcut de Principate cu Europa Centrală. chiar cu un excedent în favoarea românilor. Peste cinci ani. reiese că. la propagarea ideilor Revoluţiei cu franceze. lui ea Milos Obrenovic. ia 183 l Marele comerţ. încărcate cu tot felul de mărfuri. cît Epirul şi Tesalia) erau adesea confundaţi. mai prudenţi. ajungînd cetăţean de onoare al oraşului şi înnobilat fiind sub . Tînărul nostru Voicu o va învăţa atît de bine încît. în cea mai mare măsură. deoarece ei populau nu atît Macedonia. vămile şi ocnele de sare: marele vistiernic Ion Hagi-Moscu (care se ca amestecă şi în politică. deşi între ei vorbeau un dialect romam nesc. îl trimisese la Viena ca să înveţe meseria de bancher. fără îndoială. Nicolae Voicu. case. ale căror căruţe.ăi. Un şir întreg de împrejurări irut-politice şi economice provocase. pare deci să fie. treceau. cel puţin în Muntenia. mai legaţi între ei. banca Meitani suferă un nii „crah" răsunător. Căruţele lui se duceau de două ori pe an la Lipsea şi-i intrase în cap să aibă. cu care se nutriseră în coloniile greceşti din Europa Cenzut trală64. dar care la afaceri se pricepea. cu grecii. Tudor Tudorache pe adevăratul său nume. Cariera acestuia din urmă este cea mai specsă taculoasă. are Trei urmaşi ai acestor familii macedoromâne vor fi. probabil din pricina ostilităţii generalului Kiseleff. un mare exod al macedoromânilor către nord: către imperiul habsburgic şi către Principatele române. un număr de negustori ambulanţi. la Sibiu. grec devenit supus — şi baron — austriac.

numele de von Woikowitz, va uita foarte repede satul din Muntenia unde îşi petrecuse copilăria66. Prezenţa masivă a străinilor în lumea comerţului şi a meşteşugarilor este agravată de stabilirea la Bucureşti şi la Iaşi, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, a unor consuli străini, cu largi atribuţii, unul dintre ei, cel rusesc, devenind, cum vom vedea, în epoca „regulamentară", un adevărat proconsul. Cu prilejul încheierii păcii de la Kuciuk-Kainargi, în 1774, Rusia reuşeşte, pentru prima oară, să impună Turciei înfiinţarea unor consulate ruseşti în Principate. Conştientă însă de gravitatea acestei concesii, care avea tendinţa să instaureze în ţările române un regim asemănător regimului Capitulaţiilor obţinut de puterile creştine în Orientul Apropiat, Poarta tărăgănează lucrurile — cu riscul unui nou conflict — pînă în 1782, cînd se instalează la Bucureşti primul consul trimis de Rusia, Serghei Lazarovici Laskarov. Prin breşa de-chisă de Rusia, intră numaidecît şi Austria (1783), cu atît mai uşor cu cît, teoretic, ea căpătase acest drept încă din 1718, prin tratatul de la Passarowitz. Este urmată de Prusia, în 1785. Franţa se arată 184 mai puţin grăbită; comerţul ei în aceste provincii este, deocamdată, embrionar, iar în ceea ce priveşte politica, de zeci de ani are aici spioni oficiali: secretarii domnitorilor. Sub Republică însă, lucrurile se schimbă: interesului economic şi politic i se va adăuga prozelitismul revoluţionar. Directoratul începe totuşi cu o mişcare greşită: numeşte consul la Bucureşti un grec din Constantinopol, Constantin Stamati, naturalizat francez şi republican înfocat. Turcia refuză acreditarea unei „raiale" a imperiului, însă Franţa, aflată în război, avea neapărat nevoie de un observator la graniţele Austriei şi ale Rusiei, şi, de cînd Polonia fusese ştearsă de pe harta Europei, Muntenia şi Moldova erau singurele puncte de observaţie „disponibile". Puncte de observaţie sau chiar baze pentru a aţîţa tulburări în Austria şi Rusia, mai ales cu ajutorul numeroşilor refugiaţi polonezi aflaţi în Principate. Instrucţiunile trimise de Directorat, la 15 februarie 1796, consulului desemnat erau fără echivoc: „Cetăţeanul Stamate trebuie să se considere un adevărat agent politic; titlul de consul nu trebuie să-i slujească decît ca să ascundă adevărata lui menire în faţa unor oameni cărora nu are de ce să le spună adevărul." în octombrie 1796, Directoratul reuşeşte să trimită în misiune specială în Principate pe generalul Carra Saint-Cyr, în calitate de „însărcinat cu afaceri", în sfîrşit, în 1798, după pacea de la Campio-Formio, impusă Austriei după victoriile lui Bonaparte în Italia, Franţa republicană, în plină glorie, poate instala consul la Bucureşti pe cetăţeanul Charles Flury. Acesta, cu multă îndrăzneală, îi cere domnitorului să fie primit în audienţă solemnă într-un mod vrednic de „marea naţiune pe care o reprezintă" şi, cu toate şovăielile domnitorului, stabileşte el însuşi cu ce pompă avea să fie primit; pompă ce avea să fie protocolul obişnuit pentru ceremoniile de prezentare a scrisorilor de acreditare de către consuli (am văzut, mai sus, descrierea plină de haz a acestui protocol, în corespondenţa lui Lagarde). Iată cortegiul lui Flury descris într-un document de epocă67: „La 24 Floreal (20 mai 1798), drapelul naţional a fost înălţat pe casa consulului, unde sau adunat toţi cetăţenii francezi sau protejaţi de Republica Franceză. La ora zece, un ofiţer de la Curte a venit să-l anunţe pe Consul că Domnitorul este gata să-l primească şi, numaidecît după aceea, alaiul s-a alcătuit după cum urmează: «polcov185

nicul» oraşului, cu 90 de cazaci; «căpitanul de darabani» cu 90 de darabani şi ofiţerii acestora, toţi în mare ţinută: doi mici postelnici, de fiecare parte cîte unul: un al doilea «pitan>; al doilea «comis» şi al treilea «postelnic»; şeful uşierilor (al ceauşilor, fără îndoială — n.n.)', «marele uşier» însoţit de toţi «micii uşieri»." în caleaşca domnească, la care erau înhămaţi şase cai şi care era precedată de cetăţeni francezi călare, se aşezase consulul, însoţit de secretarul său şi de ofiţerul domnitorului. Secretarul ţinea la vedere doi săculeţi de mătase în care se aflau scrisorile de acreditare şi be-rat-ul Porţii. Venea apoi trăsura consulului, goală; şi o a doua trăsură a domnitorului, iar alaiul era încheiat de şase trăsuri cu protejaţi de-ai Franţei... Mai important decît toate aceste semne exterioare de preţuire — care trebuie să fi stîrnit totuşi nemulţumirea şi invidia consulului Rusiei şi a celui al Austriei — era faptul că, asemenea ambasadorului Franţei pe lîngă Poartă, consulul Franţei la Bucureşti dobîndea întîietate asupra tuturor colegilor săi. Din păcate, nu pentru multă vreme. Nemulţumiţi de intervenţia franceză în Egipt, turcii îi arestează pe Flury şi pe Parrant, şi, după o scurtă şovăială, îi închid în închisoarea celor Şapte Turnuri din Constantinopol. Anglia profită de neînţelegere ca să-şi instaleze şi ea un consul, în 1803. Cînd Franţa reintră în graţiile Porţii, mai ales pe vremea ambasadei generalului Sebastiani, consulii Franţei îşi reiau locurile la Bucureşti şi Iaşi, dar nu fără peripeţii; în decembrie 1806, cînd ruşii ocupă din nou Moldova, consulul Charles Reinhard e luat în captivitate şi ţinut toată iarnă în sudul Rusiei (v. nota 20). Lipsa reprezentanţei diplomatice în Principate, precum şi poziţia strategică a acestora la graniţele a trei imperii fac din consulii marilor puteri la Bucureşti şi la Iaşi adevăraţi ambasadori. Lăsînd la o parte rolul de informatori ai guvernelor lor şi de agenţi politici, am vrea să stăruim aici asupra influenţei considerabile pe care au avut-o cu toţii, prin simpla lor prezenţă, asupra procesului de occiden-talizare a ţării. Uneori, au acţionat — îndeosebi reprezentantul rus, în virtutea prevederilor tratatului de la Kuciuk-Kainargi — pentru a supraveghea atitudinea Turciei, mai ales în ce priveşte taxele şi monopolul asupra comerţului; ei înlesnesc legăturile cu Apusul şi călătoriile în afara ţării, procură unui cerc, fără îndoială restrîns, dar cu mare trecere, cărţi, şi, în primul rînd, cu regularitate, gazete. In 186 această privinţă, consulul Franţei este deosebit de activ, dar nici cel al Austriei nu se lasă mai prejos, Viena fiind atît de aproape. Şi cum gazete în limba franceză apar nu numai la Viena şi în Germania, dar chiar şi la Sankt-Petersburg, iar, pe de altă parte, franceza este limba comună a acestei mici lumi a diplomaţiei (baronul Kreuchely, consul al Prusiei la Bucureşti pînă prin anii 1830, corespondează cu ministrul său la Berlin în franţuzeşte), corpul consular în întregime este nolens volens un agent de influenţă franceză în Principate. Există însă şi reversul medaliei: dreptul consulilor de a face naturalizări în ţară, chiar şi printre autohtoni, atrage urmările cele mai supărătoare. Practica aceasta se transformă, la unii dintre ei, în adevărate operaţiuni de „racolare". Nu numai că are efecte negative asupra finanţelor starului, dar ea ajunge să scoată de sub jurisdicţiile naţionale o întreagă parte a burgheziei oraşelor. Insistenţa — şi uneori aroganţa — cu care intervin consulii tot timpul pe lîngă domnitor în favoarea protejaţilor lor îl pune pe acesta mereu în încurcătură. Consulul Austriei şi cel al Rusiei la Iaşi protestează de pildă pe lîngă domnitor deoarece sporul la dările pe hornuri, fumăritul, a fost trecut, de unii proprietari de case sau de prăvălii, asupra chiriaşilor, supuşi străini! Degeaba le răspunde vodă că el

nu i-a pus direct la dări pe supuşii străini, dar că are dreptul să-i pună la dări, aşa cum crede el, pe toţi proprietarii contribuabili din ţara lui, fără să ţină seama de naţionalitatea eventualilor chiriaşi: consulii nu se lasă şi cer mai departe scutiri. Neobrăzarea acestor sudiţi (străini, din it. „suditto") va creşte pe măsură ce îşi vor da seama de slăbiciunea domnitorilor şi de atotputernicia consulilor. în schimb, aceiaşi sudiţi sînt mai în măsură să ţină piept abuzurilor funcţionarilor sau chiar celor ale puterii centrale. Astfel, în 1809, negustorii şi meseriaşii din Ploieşti, bizuindu-se pe nişte scutiri străvechi, refuzaseră să execute prestaţiile în natură şi clăcile cerute de la ei de beizadeaua Constantin Caragea, proprietar pe o parte din terenul oraşului, datorită unei recente donaţii făcute de domnitor; cu acest prilej, Divanul Munteniei trimite un raport guvernatorului rus, generalul-maior Engelhart, ca să se plîngă de purtarea unui anume Tănase Simigiul, „supus francez, un răzvrătit şi pricină a tuturor răzmeriţelor puse la cale aici de supuşii francezi". 187 Dintr-un recensămînt din 1810, aflăm că, numai în Bucureşti, sînt 3 238 de negustori şi meseriaşi — aceştia din urmă fiind mai mult decît jumătate. Erau organizaţi în corporaţii, pe meserii, breslele. Corporaţiile erau, pentru ei, o legătură de solidaritate şi, totodată, un mijloc de apărare, iar pentru putere, un mijloc de control şi de presiune fiscală. La sfîrşitul epocii fanariote, asistăm la o profundă reorganizare a breslelor. Meseriile învecinate sînt uneori adunate împreună, alteori despărţite, după cum o cereau interesele sau toanele puterii. La începutul secolului, erau ciubotarii şi cizmarii, ţesătorii şi boiangiii, blănării şi pielării, precum şi işlicarii, cei ce făceau căciuli de blană pentru boieri etc., peste cincizeci de bresle cu totul. Reglementările domneşti intră într-o sumedenie de amănunte: durata zilei de lucru, numărul de ucenici, calitatea mărfii, controlul preţurilor (care dădeau prilejul la tot soiul de şicane şi de abuzuri), în schimb, autoritatea veghează la gestionarea „cutiei milelor", adevărată casă de asigurare socială ce funcţiona în cadrul fiecărei corporaţii. Breslele plăteau o taxă domnitorului, pe lîngă cele puse la vîn-zarea mărfii, iar meseriaşii nu scăpau niciodată de comenzile venite de la Curte, care trebuiau onorate înaintea celorlalte şi sub preţul mediu, corvoadă domnească ce se numea beylic. în schimb, cîtorva dintre meşterii cei mai pricepuţi, ciubotari şi cizmari în primul rînd, li se dusese vestea pînă departe, în străinătate, aşa că primeau comenzi de la Constantinopol, Braşov, Sibiu şi chiar şi de la Viena. Tăbăcarii erau atît de mulţi încît, la Bucureşti, exista un cartier al tăbăcarilor. Jeremy Bentham, vizitînd Bucureştii în 1785, laudă calitatea excepţională a pieilor şi metodele de tăbăcire şi vopsire. Peste cîteva zeci de ani, în 1841, Blanqui vede la tîrgul de la Uzunova, în Bulgaria, un negustor valah de blănuri „a cărui marfa se ridică la l 500 000 de franci şi întrece în frumuseţe pe cea din prăvăliile din Londra şi din Paris". Fiecare breaslă avea în fruntea ei un staroste, ajutat de patru-cinci epitropi sau adjuncţi, aleşi dintre meşterii cei mai vechi şi cei mai buni: aceştia aveau asupra membrilor corporaţiei puteri administrative şi judiciare întinse şi, cu toată distanţa dintre burghezi şi boieri, starostele se bucura în oraş de o certă consideraţie; în mod excep188 ţional, domnitorul putea chiar să-l răsplătească pe cîte unul din ei autorizîndu-l să poarte caftan! Pe treapta cea mai de jos, ucenicul, aşa cum se întîmpla de altfel şi în Occident, o ducea greu de tot. încredinţat meşterului de către părinţi sau de către tutore, pentru mulţi ani, nu primea în schimbul muncii lui decît casa şi masa: şi, pe lîngă deprinderea meseriei în

prăvălie, din zori şi pînă noaptea, era silit, foarte adesea, în familia patronului, să facă tot soiul de treburi gospodăreşti. Dacă, o vreme, sistemul corporativ a răspuns unor nevoie reale, mai tîrziu, el se va dovedi (prin limitarea numărului lucrătorilor şi tot felul de alte oprelişti) o frînă în calea dezvoltării unei industrii moderne şi, în general, a unei economii de tip capitalist. De aceea, după 1830, sub aşa-zisul regim al Regulamentului Organic, deşi, teoretic, sînt menţinute, corporaţiile îşi văd monopolul ameninţat de privilegiile acordate unor manufacturi. Prirna manufactură de postav fusese înfiinţată în Ţara Românească la sfîrşitul secolului al XVII-lea, cu specialişti germani, pe moşiile Cantacuzinilor; fusese însă părăsită în ajunul războiului ruso-turc din 1768. în Moldova, prima manufactură de postav a fost înfiinţată de Grigore III Ghica în 1764, dar, după doi ani, îşi închide porţile. O parte din postăvarii străini de acolo vin în Ţara Românească, la boierul Radu Slatineanu, care, la rîndul său, în 1766, îşi încearcă norocul, pe moşia lui de la Pociovalişte, lîngă Bucureşti. Un alt boier, Dumitru Racoviţă, întemeiază, în 1765, o fabrică de hîrtie; paharnicul Mihai Bârbătescu, o fabrică de sticlă, în 1769; logofătul Scarlat Greceanu, două mori mecanice, între 1791 şi 1793 etc. După cum se vede, clasa boierilor nu este cu totul lipsită de simţul afacerilor — de altfel, ea poate, mai bine ca alţii, smulge puterii privilegiile fără de care iniţiativa nu poate izbîndi: prioritate la cumpărarea materiilor prime, scutire de taxe vamale şi de interdicţii, obţinerea unor scutelnici, adică muncitori scutiţi de impozite etc. Totuşi, multe asemenea iniţiative dau greş, iar progresele, în general, se fac încet. Principala piedică în calea dezvoltării unei industrii în Principate este reprezentată de tratatele de comerţ dintre imperiul otoman şi puterile europene; ele impun un plafon drepturilor vamale, variind ^*ra 189 3 şi 5%, facînd astfel imposibilă politica protecţionistă, necesară, în general, unei industrii la începuturile ei. Cu toate acestea, încă de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, există patru fabrici de hîrtie, o fabrică de sticlă şi trei manufacturi de postav în împrejurimile Bucureştilor. Cea de la Pociovalişte, pe care o cunoaştem mai bine din documente, se menţine, deşi se loveşte de mari greutăţi, în 1794, domnitorul Alexandru Moruzi, prin privilegii şi scutiri fiscale, încurajează reconstrucţia şi reorganizarea ei sub un nou administrator (epistaf). Aflăm, cu acest prilej, că manufactura foloseşte 243 de muncitori postăvari şi 40 de căruţaşi ţigani şi că are voie să angajeze pînă la 50 de specialişti din străinătate (cel mai adesea, saşi din Transilvania, pe care autorităţile austriece se sileau de altfel sâ-i împiedice prin toate mijloacele să plece, pretinzînd că prin plecarea lor se lovea în comerţul austriac: vor merge pînă acolo încît îl vor aresta pe tînărul Slătineanu, venit să caute muncitori ca să-i angajeze). Relaţiile dintre epistat şi muncitori sînt însă proaste. Trebuie să spunem că şi condiţiile de lucru erau destul de ciudate: muncitorii postăvari nu lucrau decît o săptămîna din două, dar nu erau plătiţi pentru săptămîna lucrată la manufactură; erau datori s-o muncească în schimbul scutirii de impozite şi de taxe! Fabrica plătea însă, la preţul pieţii, firul lucrat de muncitori la ei acasă şi îngăduia lipsa de la lucru în caz de boală sau în perioada muncilor cîmpului (semănatul, seceratul, prăşitul, culesul porumbului etc.). Un sistem ca acesta va stîrni curînd nemulţumirea şi revolta care, la început, se traduc prin absenteism. Epistatul se plînge că muncitorii îşi trimit prea des copiii în locul lor, iar munca acestora, după cum spune el, nu face doi bani; muncitorii cer, şi obţin, o uşurare a normei de lucru. Doresc însă mai mult: vor două săptămîni libere pentru una lucrată.

Epistatul nu se învoieşte, şi lucrurile ajung în faţa Divanului, care, la 17 septembrie 1799, înaintează domnitorului un raport unde, pînă la urmă, muncitorilor nu li se dă dreptate. La 27 septembrie 1799, Alexandru Moruzi este de aceeaşi părere: nu poate îngădui să se dea două săptămîni libere pentru una singură de lucru, căci aşa ceva nu se pomeneşte în nici o altă corporaţie şi ar putea fi o pildă proastă; pe de altă parte, manufactura trebuie să meargă, orice ar fi, deoarece a fost înfiinţată din porunca împăratului (sultanul). Argument hotărîtor: guvernul otoman se interesează de această producţie autohtonă, îi acordă privilegii, ba chiar se aprovizionează cu postav din Ţara Românească pentru uniformele soldaţilor săi68. 190 Nemulţumirile muncitorilor nu încetează însă şi nici nu se mărginesc la mica minoritate a celor din manufacturi; motive de nemulţumire au toţi oamenii de rînd — şi chiar şi burghezia în general. Fiscul este pretutindeni, hărţuielile administrative înzecite (de oamenii puterii, mari şi mici), iar, în caz de mare lipsă, pîinea şi alimentele de primă necesitate se scumpesc. Mai este şi ceva nou: la sfîrşitul epocii fanariote, obiceiul de a dona moşii devine tot mai frecvent: domnitorii, prevalîndu-se de dreptul domniei asupra terenurilor din oraşe şi tîrguri, îl donează, cu acte în regulă, rudelor sau creditorilor. De unde şi conflictul neîncetat cu locuitorii tîrgurilor şi ai mahalalelor, care, bizuindu-se pe nişte scutiri de taxe obţinute cînd-va, se împotrivesc, uneori cu forţa (cum s-a întîmplat la Ploieşti), strîngerii dărilor şi taxelor feudale pe care vor să le încaseze noii „proprietari". De aici se trag procese nesfîrşite, în care tîrgoveţii pierd cel mai adesea, fără a se da însă bătuţi, îndrăznind chiar să-i alunge sau să-i snopească în bătaie pe cei ce vor să strîngă dările în numele noului stăpîn. Cazul cel mai cunoscut este cel al cetăţenilor din Tîrgovişte, fosta capitală a Ţării Româneşti. Deşi se bucurau de scutiri dobîndite cu cîteva veacuri în urmă, într-o bună dimineaţă a anului 1820, ei află că domnitorul cel nou, Alexandru Şuţu (va fi ultimul domn fanariot din Ţara Românească), şi-a însuşit oraşul, care, chipurile, „nu avea proprietar", şi că a trimis la Tîrgovişte slujbaşi de la cadastru ca să arate pînă unde se întinde oraşul. Se trag clopotele, mulţimea aleargă, trimişii domnitorului sînt bătuţi cu pietre şi alungaţi din oraş. După care, o delegaţie de 300 de tîrgoveţi se duce la Bucureşti ca să protesteze împotriva încălcării drepturilor lor strămoşeşti. Pierd procesul, dar, peste cîteva luni, profitînd de schimbările ce au urmat după revoluţia lui Tudor Vladimirescu, obţin de la Divan revizuirea procesului în favoarea lor. în 1819, la Iaşi, revolta izbucneşte din alte motive. Luna iunie începuse prost: la 4 iunie, o furtună năpraznică se abătuse asupra oraşului, trăsnetul ucisese oameni, provocase incendii; apoi, bătuse o grindină „mare cît oul de porumbel", după cum aflăm din raportul unui consul, pricinuind mari pagube în oraş şi în împrejurimi, mai ales la podgorii. Peste opt zile, vine un cutremur, de intensitate mijlocie. Lumea se alege doar cu spaimă. Şi, pretextînd că la aceste 191 două calamităţi se adăugase a treia şi mai şi, ciuma, autorităţile închid practic oraşul, provocînd totodată creşterea preţurilor la alimentele de primă necesitate, în oraş, se răspîndeşte însă zvonul că nu este decît un pretext, scornit de agă şi de oamenii lui, ca să stoarcă bacşişuri de la cei săraci, în schimbul învoirii de a intra în oraş şi de a ieşi. Pe zi ce trece, neliniştea creşte, în pofida sfaturilor date de autorităţile bisericeşti. La 26 iunie, poporul se îndreaptă, în gloată, către palat, cerînd cîrmuirii să ridice carantina. Arnăuţii din garda domnească se sperie şi trag asupra mulţimii. Raporturile consulare spun că au

fost 48 de morţi şi sute de răniţi. Răzmeriţa este gata. Domnitorul şi boierii cei mai de seamă se baricadează în palat, împreună cu garda. A fost nevoie, ca să se potolească lucrurile, de intervenţia consulilor străini şi a mitropolitului Veniamin Costache în persoană, nu fără mari emoţii pentru Prea Sfinţitul — şi de făgăduiala că măsurile de carantină vor fi uşurate. Unde erau, în acest timp, reprezentanţii orăşenilor? în Evul Mediu, şi pînă la sfirşitul secolului al XVIII-lea, oraşele aveau o administraţie municipală relativ democratică, inspirată de instituţiile din oraşele săseşti din Transilvania. Municipalitatea era condusă de un judeţ (lat. iudicium), un fel de primar ales, cu puteri juridice şi administrative destul de mari. Era ajutat de cîţiva pîrgari (din germ. Biirger, printr-un intermediar maghiar, polgăr), aleşi şi ei dintre notabili, însă, în vremea fanarioţilor, cîrmuirea ştirbeşte tot mai mult atribuţiile celor aleşi. La începutul secolului al XlX-lea, judeţul şipîrgarii dispar, iar atribuţiile lor sînt încredinţate unui agă (ajutat de spătar, la Bucureşti, de hatman, la Iaşi), pe cînd în oraşele mai puţin importante aceşti reprezentanţi ai cîrmuirii au cele mai diverse titluri, ca epistat, polcovnic (colonel, în ruseşte), vornic sau „căpitan de tîrg". Pentru problemele de re-censămînt şi de fisc, fusese creat la Bucureşti (în 1794) şi, mai tîr-ziu, la Iaşi (1813), un vornic de politie (din gr. polis, oraş) cuvînt ieşit din uz după adoptarea cuvîntului francez police, sub forma poliţie. Ca să menţină ordinea, aceste autorităţi aveau la dispoziţie cîteva sute de arnăuţi şi de slujitori de prin partea locului. Noaptea, la Bucureşti, cîteva patrule de străjeri, care se numeau caraule (turc. 192 karavul), străbăteau principalele străzi ale oraşului. Se povesteşte că atunci cînd caraulele zăreau, în depărtare, o umbră suspectă, băteau cu ciomegele în caldarîmul de lemn şi strigau: Te văd, te văd! dar pînă acolo nu se prea duceau. Totuşi — iar în această privinţă, toate mărturiile concordă —, criminalitatea este puţin răspîndită; ba chiar, unii observatori străini afirmă, sprijinindu-se pe cifre, că procentul de criminalitate în Principate este cel mai scăzut din Europa. Generalul de Bawr remarca, încă din 1774, „că rareori auzi vor-bindu-se în Valahia de omoruri, de furturi, de asasinate sau de alte crime îngrozitoare", iar Emile Gaudin, tribunul, care fusese consul interimar în Principate sub Directorat, scria şi el, în 1822: „Activitatea tribunalelor în privinţa persoanelor şi a bunurilor este aproape inexistentă, prea puţină în privinţa delictelor şi rară în cea a crimelor." Laurenţon, în 1822, rezumă aceste impresii. „Valahii sînt în general un popor blînd şi prea puţin aplecat spre rău." Corolarul: pedeapsa cu moartea era foarte rar aplicată, iar în anii 1830, luînd-o înaintea celorlalte ţări ale Europei, Principatele o vor aboli în mod oficial. Thouvenel constată cu mirare acest lucru, în 1840, el scrie: „Moartea a dispărut din codul penal. Pedeapsa cu moartea, cea cu tăierea mîinii, schingiuirea şi luarea averii sînt abolite ca potrivnice legilor străbune şi moravurilor ţării: aşa sună textual articolul din noul regulament care proclamă această măsură." Deplînge totuşi menţinerea pedepsei cu muncă silnică în saline. La Bucureşti, vizitează închisoarea centrală: „închisoarea ar putea fi mai bine îngrijită; totuşi, trebuie să mărturisim, cu umilinţă şi tristeţe, ea nu arată atît de rău ca ale noastre." Şi se miră, mai departe, constatînd că inspectorul închisorilor, un Florescu, „cugetase la frumoasa carte a domnilor de Tocqueville şi de Beaumont". Pedepsele ce se aplicau cel mai des erau pedepsele corporale, îndeosebi vestita falangă. Erau administrate în piaţa publică. Femeile adultere erau plimbate pe străzi, legate călare

care-i risipitor şi desfrînat? Mihai Şuţu. la 7 octombrie 1801. după cît se vede. marelui logofăt al justiţiei şi cerîndu-i ca o anume Anica din cartierul Olari. după cum se spune. De altminteri. poţi da peste întîmplări şi mai năstruşnice. ca să-i semnaleze cazul unei femei. cu faţa spre coada animalului. un Alexandru Racoviţă. pe administratorul Mitropoliei din Bucureşti adresîndu-se. Se povesteşte că. este nevoită să ceară dezlegare de la Divan. orfan „care bate drumurile ca un derbedeu". la 28 ianuarie 1802: „Orînduim pe sluga Domniei mele [. de preferinţă în zilele de tîrg. care se învoise la o asemenea comedie (nu se spune însă nimic despre „mireasă"!) Domnitorul porunceşte.. la Bucureşti. unde poruncim Domnia mea Cuvioşiei tale Egumene al numitei mănăstiri. puterea. un murmur creşte şi. în mijlocul mulţimii de gură-cască ce-l însoţea pe prizonierul cu mîinile legate la spate. la 20 octombrie 1801. vedem cum o doamnă ceva mai coaptă. colecţiile de judecăţi ale Divanului. să-l ducă la mănăstirea Mărgineni. lucrează mînă în mînă cu Biserica. după cercetări pe lîngă autoritatea bisericească. femeie adulteră. porunceşte. şi apoi. pe care cerul n-o răs-făţase la naştere. ca şi naşa ei. potrivit căruia un condamnat la moarte putea fi salvat." La 10 martie 1812. să fie silită să stea într-o mînăstire. ca ridicînd pe numitul Constantin (Stere). sîntem surprinşi văzînd cît de mult se amestecă domnitorul şi Divanul în viaţa privată a cetăţenilor. să trimiţi pe Măria cu sluga Domniei mele [. la 31 octombrie 1831. Cînd răsfoim documentele judiciare din epocă. O mamă vitregă se plînge de apucăturile cele rele ale fiului ei vitreg. dacă o femeie liberă îl cerea de bărbat. cei doi boieri îi propun domnitorului ca vinovata (numita Măria. de pildă. în timp ce căruţa mergea scîrţîind.70 Şi hotărîri de felul acesta se văd pînă tîrziu. osîndit pentru omor.. se căsătorise. apoi. Exista însă un obicei vechi (care. la arhive. pe vremea cînd pedeapsa cu moartea mai era încă aplicată. cu altă femeie! Drept care. şi erau silite să strige cît le ţinea gura: „Cineo face ca mine ca mine să păţească!"69 Execuţiile prin spînzurare. fără să spună o vorbă.. care. se aude: „Opriţi! Opriţi! îl cere o femeie!" O biată femeiuşcă. se făceau de asemenea în public. purtîndu-i mănăstirea grijă de cele trebuincioase din pereuşia părintească. schimbată în Marin) să fie bătută cu vergile. cu această a nostră domnescă volnicie. osînditul întoarce capul. să le pedepsiţi cu straşnică bătaie. Acesta. este trimis de către Divan la mînăstirea Snagov pînă ce avea să se ia o hotărîre în privinţa lui. face semn căruţaşului să-şi vadă de drum. . era dus la spînzurătoare acolo unde se ţinea tîrgul. Răsfoind.] zapciu spătăresc. dorind să se mărite cu un bărbat mai tînăr decît ea. se uită o clipă la arătarea aceea slută. îşi croia drum prin mulţime strigînd către arnăuţii din escortă: „Daţi-mi-l mie. vreu să-l iau de bărbat!" Căruţaşul morţii opreşte caii. aceasta poate avea chiar iniţiativa: iată-1. cum ar fi cea dintr-un raport trimis 194 de aga Constantin Caragea şi paharnicul Ion Creţianu domnitorului. cît mai vîrtos pe naşi-sa Niţa. ot sud Dîmboviţa".] la schitul Viforîta.pe un măgar. ar fi fost întîlnit şi în unele regiuni din Statele Unite în secolul 193 trecut). la 18 decembrie 1800. In altă parte. demult. dintr-o dată. un tînăr chipeş. păzit spre îndreptarea şi pocăinţa lui. după cercetarea dusă de marele spătar. a cărei purtare scandalizase cartierul. după cum se cuprinde mai jos. dîndu-se drept bărbat. să-l aibi în lăuntrul mănăstirei. prin anii 1840 în grija ei de a apăra bunele moravuri. se învoieşte ca „doamna Lucsandra . 1802 Ghenarie 28. cu acte în regulă. „ca atît Măria..

epistatul agiei — «.72 Neobişnuita breaslă era pusă sub directa oblăduire a Sfinţiei sale mitropolitul UngroVlahiei. arunci cînd i se cere ajutorul sau cînd îi sînt semnalate. fără nici o rînduială: îşi avea legile. orbii şi schilozii se tîrau ca vai de ei către locurile unde se ţineau tîrguri. ierarhia. de vreme ce tatăl copilului a venit el însuşi sâ-i explice agăi cu ochii în lacrimi că nepricopsitul de fecioru-său nu era la prima ispravă. „şi aşa ră-mîn amîndouă părţile într-o căire nedreaptă. Gavrilă Gură-puţintea. din laşitate. la intrarea în oraş. care este mult mai tînăr decît ea. a găsit că. în afară de cazul că este vorba de un infans. şi apoi fiindcă şi tată-său cere surghiunlucul lui. împreună cu mahalaua vecină. următoarea hotărîre: „Poruncim dumnealui (biv vel banul Ca-ragea. Constantinopolitanul. Simion Ciungul. înecate în noroi. cerşetorilor nu le era îngăduit „să întindă mîna de două ori. Radu Orbul. în faţa bisericilor sau la marile răspîntii din capitală.. băiatul lui Constantin Cojocaru. toţi cerşetorii din oraş. Puterea nu se mulţumeşte însă să se amestece doar în cazurile izolate. Pe acolo. De pildă. acest drum era podit cu bîrne. şi ce cheltuială va fi pricinuit celui junghiat pînă a se vindeca să plătească tatăl lui loniţă. La 18 august 1801.Caramanli. în cocioabe respingătoare. Urmează. procese nesfîrşite. în timpul căreia unul din ei. rămîind Un alt domeniu în care puterea colaborează cu Biserica: îndreptarea copiilor delincvenţi.) ca să i se facă pedeapsa bătăii la agie. Toate cărările din această jalnică mahala dădeau în drumul cel mare ce ducea la Tîrgovişte şi. fusese numit Podul Calicilor. dacă murea. în frunte aflîndu-se starostele calicilor. era cea mai săracă din oraş: acolo se adunaseră. şi nu doar aşa. milogii. Numele unora dintre aceste căpetenii ni s-au păstrat: Atinia Surda. îl răneşte pe altul lovindu-l de cîteva ori cu 195 cuţitul. în care bărbaţii. Tudor Gură-stricată. pe malul gîrlei.«. de formă: un regulament al Mitropoliei stabilea normele morale ale cerşetoriei. (căci calici li se spunea în vechime cerşetorilor). Pe malul drept al rîului. sora şătrarului Răducanu. Din fericire. zi de zi. la 24 august 1805. paragraful 244".. sînt împinşi să facă jurăminte mincinoase ca să scape de învinuirile fetelor. după ce primea pomana. ci. în vîrstă de doisprezece ani. vodă pune. agresorul este pasibil de pedeapsa cu moartea. poruncim să se trimită la monastirea Mărgineni. Constantin Ipsilanti trimite o circulară către ispravnici — la cererea Mitropolitului Ţării Româneşti — ca să le spună să nu mai primească plîngeri de la fetele părăsite de logodnic sau de bărbatul căruia i se dăruiseră întrucît li se făgăduise că vor fi luate în căsătorie. milogul trebuia să plece . Grigore „ce are ceea nevoie". acolo unde aveau să fie casa şi grădinile lui Dudescu. rănitul nu moare — căci. căpeteniile ei. ea se amestecă şi cînd este vorba de purtarea oamenilor în anumite circumstanţe. Grigore Fulgeratul. la 14 august 1801. de-a lungul unor poteci acoperite cu praf gros sau. adică un copil. într-un şir lung. Nichita Guşatul. Dar. nu i-ar fi fost uşor agăi să propună pedeapsa pe măsura faptei: cercetînd „tratatul lui Armenopulos71. marele aga Ion Kretzulescu adresează un raport domnitorului Alexandru Moruzi cu privire la o încăierare între nişte copii dintr-o mahala a Bucureştilor. căci asta ar însemna hoţie". astfel. Lisandru Ologul. Sa nu se creadă însă cumva că armata aceasta de cerşetori era lăsată de capul ei. cea a ţiganilor. loniţă. fiindcă. şi să-l lase moştenitor".. mai mic de şapte ani. că i se cuvenea o pedeapsă aspră şi că trebuia închis într-o mînăstire. dimpotrivă. bărbatul adică cu pierderea sufletului şi fata cu pierderea curăţeniei fecioriei ei. era demult o mahala care. să se mărite cu polcovnicul lordache. spune circulara. dacă rănitul moare de pe urma loviturilor primite." Multe asemenea întîmplări trebuie să fi văzut malurile Dîmboviţei..

primeau cîte ceva. există medici. Sînt o mulţime de documente care arată că. Călătorul britanic Thornton ne confirmă acest lucru în 1812: „La Bucureşti.196 din faţa bisericii ca să lase locul altuia. calicii fuseseră împinşi mai departe. ţinută la zi de către staroste. adresat medicului-şef (arhiiatros) al oraşului. Şi vai de acel membru al breslei care s-ar fi încumetat să fure de la un „coleg"! Era bătut cu vergile în faţa întregii comunităţi şi alungat pentru totdeauna. i se porunceşte acestuia 197 a li s s să-i adune pe toţi medicii şi să le spună că el. din pricina extinderii cartierelor mai bogate. într-un ordin din 20 noiembrie 1780. sau. însă corporaţia n-a dispărut. în spatele dealului Mitropoliei şi al mînăstirii lui Mihai Vodă. de la cei săraci. adresată de Divanul din Bucureşti agăi. medicul să nu ceară bani. îngrijirea din spitale era gratuită pentru bolnavii nevoiaşi. de altfel. cel puţin în oraşe. pentru cutia milelor de la Mitropolie. în care li se spune să aibă grijă ca oamenii sărmani care mor pe stradă să fie îngropaţi numaidecît de către preotul parohiei. a corporaţiilor de meserii. în sfîrşit. * Grija Bisericii şi a autorităţilor nu se îndrepta doar către „nevoiaşii organizaţi". erau oameni săraci care nu se făleau cu acest lucru. domnitorul. ajunse la greu. aparent atît de puţin — sau atît de prost — organizată. zdrenţele rămase de la el. Era şi acolo un fel de „obicei al pămîn-tului" care ţinea seama de cel mai mărunt amănunt. Cînd era vorba de persoane cu oarecare poziţie. există un adevărat sistem de asistenţă socială. plătiţi din fondurile publice. cu lefurile vărsate medicilor de către vistierie73: Dr Silvestru Filitti 250 lei Dr Constantin Darvari 250 lei Dr Constantin Caracas 250 lei Dr Ion Marcu 250 lei Dr Gheorghe Skina 150 lei chirurgul oraşului 120 Iei . de pildă de soarta „bunurilor" calicului decedat: cocioaba. într-un alt domeniu. cei trei oficiali numiţi mai sus erau obligaţi să asigure cheltuielile imediate. există o circulară din 23 aprilie 1811. am văzut la capitolul despre boierime că exista o cutie a milelor (şi un mare dregător care o gospodărea) din care văduvele sau persoanele vîrstnice. ci chiar prin acţiunea statului. Divanul avînd datoria să le dea banii înapoi pe temeiul unor acte doveditoare. cei ce se luau la ceartă în faţa bisericilor erau sterşi de pe lista „adevăraţilor cerşetori". un document. căci asta este înşelăciune". nu numai datorită acţiunii parohiilor şi a mînăstirilor. voieşte ca orice bolnav să fie consultat şi îngrijit cum se cuvine. dat de Alexandru Ipsilanti. în această privinţă. din 25 februarie 1810. în această societate. Ca pretutindeni. ci să se mulţumească cu leafa ce i se plăteşte în fiece lună. cum s-a văzut. La începutul secolului al XlX-lea. spătarului şi vornicului de politie. Autoritatea starostelui era foarte mare şi astfel în mahalaua calicilor se păstra ordinea. se constată că. la care orice cetăţean se poate duce ca să le ceară sfaturi şi îngrijire. şi în care diferenţa de avere şi de situaţie este atît de mare." Deţinem. Nu aveau voie să-şi „scocio-rască rănile.

moaşa oraşului 170 lei Andrei, chirurg la Craiova 100 lei inspector 30 lei Cele mai multe spitale erau, ca şi mînăstirile, ctitorii ale domnitorilor sau ale vreunui mare boier. Două familii au făcut deosebit de mult în acest domeniu: Ghica şi Cantacuzino. La începutul secolului al XlX-lea, cel mai vechi spital din Bucureşti era Colţea, construit de marele spătar Mihai Cantacuzino între 1701 şi 1703. Spitalul ocupa un teren mare, chiar în centrul oraşului, şi avea mai multe pavilioane cu cîte 12 pînă la 30 de paturi fiecare, în aceeaşi incintă, se mai aflau o mînăstire, trei paraclise, o şcoală şi locuinţele medicilor şi ale profesorilor. La intrarea principală se afla acel turn monumental de pază, numit Turnul Colţei, despre care am mai vorbit şi care fusese construit cu ajutorul unor meşteri zidari din armata lui Carol XII al Suediei care aşteptau să fie repatriaţi, în vreme ce învinsul de la Poltava se încăpăţîna să aştepte la Bender (Tighina) reluarea ofensivei împotriva lui Petru cel Mare. Al doilea spital din Bucureşti, cel de la mînăstirea Sfîntul Pante-limon, fusese ridicat datorită iniţiativei lui Grigore II Ghica în 1733 şi terminat în timpul celei de-a doua domnii a acestuia, în 1750. 198 Avea 400 de hectare de pămînt chiar la marginea oraşului, veniturile fiind folosite pentru întreţinerea spitalului, a pavilioanelor şi a şcolilor lui; se afla acolo o şcoală pentru surdomuţi şi, ceva mai la o parte, un pavilion pentru bolnavii contagioşi. Un hrisov din 1752 punea averea acestui spital sub autoritatea unui triumvirat (epitropie) alcătuit din mitropolit, marele vistiernic şi marele logofăt. Molima de ciumă din 1795 arătase că instalaţiile de la Pantelimon nu puteau fi de ajuns, drept care Alexandru Moruzi pusese să se ridice un spital anume pentru ciumaţi, mai departe, în satul Dudeşti, cu două mari pavilioane separate şi împrejmuite cu ziduri, întreţinerea avea să fie asigurată de trei dintre cele mai mari mînăstiri din ţară: Cozia, Tismana şi Cîmpulung. După ocupaţia rusească din 1806-1812, este construit în oraş încă un spital cu 70 de paturi, care va căpăta numele de Filantropia. în 1830, o comisie desemnată de guvern va hotărî contopirea epi-tropiilor celor trei mari spitale din Bucureşti: acest nou organism va fi embrionul Eforiei* Spitalelor Civile, organizaţie unică în felul ei în întreaga Europă de răsărit şi care avea în proprietate moşii însu-mînd sute de mii de hectare. Eforia va administra sistemul spitalicesc al ţării pînă aproape de vremurile noastre. Să spunem, de asemenea, că tot în anii 1830 văduva ultimului Brîncoveanu înfiinţase la Bucureşti un spital cu 150 de paturi, care şi astăzi mai poartă numele familiei, şi care, cu un venit anual, enorm pentru epoca aceea, de 400 000 de lei, introducea pentru prima dată puţin lux în aşezămintele spitaliceşti: parchete lustruite, covoare, cearşafuri mai alese... Să menţionăm, în sfirşit, înfiinţarea la Bucureşti, în acel început de veac, a două spitale specializate: o maternitate, care avea o şcoală de moaşe şi un pavilion pentru naşterile anonime (nu se cerea numele mamei, iar copilul era crescut într-un orfelinat), şi un azil pentru alienaţi. Pînă atunci, bolnavii mintali erau trimişi în mînăstiri; este lesne de închipuit ce bătaie de cap dădeau călugărilor aceşti bieţi bolnavi. <notă> * De la un cuvînt din greaca modernă, ephoreia, derivat de la un substantiv ephoros, observator, paznic, administrator.

</notă> 199 în provincie, existau spitale la Craiova, Slatina, Tîrgovişte şi Buzău, în Moldova, în afară de laşi, mai erau la Roman şi Tîrgu-Ocna. Problema cea mai importantă pentru spitale era cea a medicilor. Vreme de veacuri, nu existaseră în toată ţara decît vreo cîţiva medici, aduşi cu mare cheltuială de domnitori, pentru ei înşişi şi pentru cei din preajma lor. Unii au rămas pe lîngă spitalele care existau atunci. Cei mai mulţi erau saşi din Transilvania, dar fuseseră şi cîţiva italieni, ba chiar şi francezi (care slujeau uneori, ca „cinstiţi corespondenţi", ambasadorului Franţei la Constantinopol). Printre orientali, au fost greci care studiaseră în Italia, la Bologna, Sienna, Florenţa, dar mai ales la Padova. Se pare însă că, în secolul al XVIII-lea, nivelul studiilor medicale de la Universitatea din Padova scăzuse. Se obţinea titlul de „doctor în medicină şi filozofie", sau „iatrofilozof', doar cu nişte simple noţiuni teoretice de medicină. Ca să capete dreptul de a exercita, „doctorul" trebuia să practice doi sau trei ani medicina pe lîngă un medic practician. Cei mai mulţi studenţi greci nu aveau răbdarea şi, fără îndoială, nici dorinţa de a-şi desăvîrşi în felul acesta învăţătura medicală. Se grăbeau să găsească, după pilda binecunoscută a lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, vreun post mai avantajos la Patriarhia de la Constantinopol, ca profesor sau tălmaci, sau, în ţările române, ca dascăli ai fiilor domnitorului sau ai vreunui boier. Trebuie, de altfel, să spunem că se murea mai rar de ciumă ca profesor decît ca medic... înainte de secolul al XlX-lea, nu a existat nici un medic român. Negustorii cei bogaţi preferau să-şi vadă fiii fâcînd negoţ, de pe urma căruia se cîştiga mult mai mult; cît despre fiii de boieri, acestora le erau practic interzise călătoriile în Occident — presupunînd că ar fi avut de gînd să facă această meserie, întîlnim însă în secolul al XVIII-lea mai mulţi medici proveniţi din acele familii de negustori şi de bancheri macedoromâni al căror rol în apariţia capitalismului în Principate am mai avut prilejul să-l subliniem. Cel mai cunoscut fusese, la începutul secolului al XVIII-lea, un anume Dumitru Procopie, zis Pamperi sau Pamberi, originar din Moscopoli, trimis de Nicolae Mavrocordat la învăţătură la Padova, 200 în anii 1720, şi care avea să devină medicul său particular. Fratele lui, Ion, era tot medic, la spitalul Colţea. Pe la sfîrşitul secolului, un alt macedoromân, Dumitru Nicolae Luca, poreclit Caracas, nume turcesc ce i s-a dat din pricina sprîncenelor lui negre şi stufoase, se stabileşte la Bucureşti. Fiul său Constantin îi va urma, în 1801, şi, la începutul secolului al XlX-lea, va fi unul din medicii oficiali ai capitalei, împreună cu doctorul Constantin Darvari, alt macedoromân, a cărui familie avea o bancă Ia Viena şi care studiase în Germania, la Halle. Primii „moldovalahi" care se întorc din Apus cu diplomă de doctor în medicină sînt, pe la 1800, mai întîi un Ştefan Manega, zis Epis-copescu; începuse prin a învăţa meseria de farmacist „la locul de muncă", la Craiova, după aceea studiase medicina la Viena. Apoi,loan Serafim, care susţinuse, la Paris, la 27 iulie 1815 (la cinci săptă-mîni după Waterloo!), o teză intitulată Disertaţie despre febrele bi-lioase în general, considerate în starea lor simplă în care se înfăţişează în mod obişnuit... Nu se cunoaşte originea lui Episcopescu; ştim, în schimb, că Serafim era fiul unui negustor armean! Chiar cînd se va putea călători lesne în Occident, boierii moldovalahi nu se grăbesc să facă din feciorii lor „oameni de meserie". Să ne mirăm de acest lucru? în Franţa, de pildă,

va trebui aşteptat secolul al XX-lea pentru ca familiile aristocratice să catadicsească să nu mai creadă că vlăstarele lor se abat de la îndatoririle rangului dacă se apucă de studii medicale. Este adevărat că, în 1800, partea ştiinţifică a profesiunii de medic nu constituie, deocamdată, aspectul dominant în imaginea pe care lumea şi-o face despre doctor („doftor", cum se spunea). La urma urmei, ce este practicianul care vine pe la casele bolnavilor cu o geantă mică în mînă — şi, din cînd în cînd, face cîte un clistir? Din pricina aceasta, multă vreme, statutul medicului nu este prea limpede. Medicul este căutat şi respectat, însă rareori un boier îi da fata de nevastă. Totuşi, pe vremea fanarioţilor, fuseseră cîteva excepţii, explicabile însă prin originea familiei: astfel Anton Calliarchi, care studiase medicina la Padova, ajunsese, la mijlocul secolului al XVIII-lea, să facă parte din „marea boierime", ridicîndu-se pînă la rangul de mare ban al Craiovei, însă el era fiul unui alt medic de seamă, un grec din Chios, care ajunsese primul medic al lui Brîncoveanu; el 201 însuşi se căsătorise cu o Florească, iar fiii lui aveau să preia şi să ducă mai departe numele acestei familii vestite. Mai fusese şi un Chrisoscoleos (românizat Hrisoscoleu), însă acesta era rudă cu domnitorii Mavrocordaţi şi, îndată ce ajunsese în „boierie", s-a grăbit să părăsească practica medicală, căci i se va fi părut mai rentabilă „meseria" de boier — ceea ce va face ca, în 1716, să fie ucis de hoţi, care-l vor prăda de tot aurul pe care-l avea. Tot pe vremea aceea, mai fusese un doctor, Dumitru Notară, care se însurase cu o Grădiş-teancă (iar fratele lui cu o Dudească), însă ei erau nepoţii a doi iluştri Patriarhi din Orient, despre care s-a stabilit că se trăgeau dintr-o fiică a împăratului loan VI Cantacuzino. în vremea de care ne ocupăm, doar doi doctori, Darvari şi Filitti, au izbutit să pătrundă în cercul restrîns al familiilor româneşti de viţă veche. Toţi ceilalţi medici au rămas, se pare, într-o condiţie socială mai modestă, chiar şi atunci cînd capătă cîte un titlu neînsemnat de boier. Iată de ce, cînd, în 1839, primul fiu de mari boieri, Nicolae Kretzu-lescu, se întoarce în ţară cu un doctorat în medicină de la Paris — unde urmase studiile alături de un alt student medicinist care avea s-o apuce pe ahe căi, Gustave Flaubert —, în „societatea" bucureş-teană se produce o mică revoluţie, aproape un scandal, însă gheaţa fusese spartă; de acum încolo, studiile medicale aveau să atragă tineri din toate păturile sociale: peste două generaţii, creatorul Institutului Pasteur din Bucureşti va fi un Cantacuzino. Kretzulescu, după ce va fi tradus în româneşte Tratatul de anatomie al lui Cruveilhier, avea totuşi să părăsească medicina, pentru a se lansa în politică (va fi de trei ori primministru, în anii 1860). Chirurgii vor fi, cîtăva vreme încă, socotiţi drept practicieni de mî-na a doua. Epoca bărbierilor-chirurgi nu era, ce-i drept, prea departe. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea, sînt destul de mulţi chirurgi, probabil ca urmare a ocupaţiei austriece din 1789-1791. De altfel, aproape toţi sînt „nemţi". Este semnalat totuşi şi un francez, care se află la Bucureşti în timpul epidemiei de ciumă din 1828: Constant Alphonse Marsilie, născut la Guerrieux, în ţinutul Somme, în 1800; va avea însă, în cîteva rînduri, necazuri cu „comisia medicală de control", întrucît niciodată n-a putut arăta diploma de doctor în medicină. Ceea ce nu-l va împiedica să practice medicina pînă în 1853 şi să adune o avere destul de frumuşică. 202

Dar, ca şi în Occident, chirurgia îşi capătă, în prima jumătate a secolului, titlurile de nobleţe, iar progresele sînt atît de mari, încît cea dintîi operaţie sub anestezie are loc, la Iaşi, doar după trei luni de la operaţia lui Morton la Boston, din octombrie 1846. Mijloacele de care dispunea acest corp medical, destul de mic în oraşe, iar la sate inexistent, erau, în caz de epidemie, de o tragică insuficienţă. Cea mai ucigătoare şi, se pare, cea mai frecventă dintre bolile molipsitoare era ciuma, care, periodic, se abătea asupra Principatelor, venind pe drumul de la Constantinopol. Cînd izbucnea în capitală, gurile rele spuneau că doctorii fugeau, aşa cum făceau şi cei mai mulţi boieri şi oameni cu stare, lăsîndu-i pe ciumaţi doar în grija cioclilor. Avem totuşi o mărturie care arată că, în timpul molimei celei mari din 1828 douăzeci şi unu din cei douăzeci şi şase de medici din Bucureşti au murit de ciumă. Aşadar, nu dezertau cu toţii, sau n-o făceau întotdeauna. De altfel ştiinţa medicală, pe vremea aceea, nu putea mare lucru împotriva unor flageluri ca acesta, iar măsurile profilactice erau mai mult de resortul autorităţilor. Cu timpul, ele vor fi tot mai severe şi relativ eficace: închiderea oraşului, izolarea bolnavilor, fumigaţii, îngroparea morţilor sub straturi de var nestins şi arderea hainelor etc. Cu toate acestea, molima era de temut şi lumea se temea, într-ade-văr, foarte tare. O altă boală, mai puţin spectaculoasă, dar endemică, ca în toată Europa, era vărsatul de vînt. Avem încă o dată prilejul să ne mirăm de iuţeala cu care o descoperire medicală occidentală este aplicată în Principate: vaccinarea este introdusă în Muntenia în 1800, la numai doi ani de la publicarea descoperirii lui Jenner. Trebuie să se ştie însă că vaccinarea — mai puţin perfecţionată decît cea a lui Jenner — era de mult cunoscută în Orient: diplomaţi occidentali în funcţie la Constantinopol vorbesc despre acest lucru în corespondenţa sau în memoriile lor. în orice caz, unul din medicii lui Constantin Brîncoveanu, lacob Polaryno, originar din Cephalonia, publicase la Veneţia, în 1715, un tratat despre vaccinare (care, bineînţeles, nu avea încă acest nume) cu titlul: Nova et tuta variolas excitandiper trans-plantationem methodus (Metodă nouă şi sigură de a provoca vărsatul prin transferare). în 1815, vaccinul devine obligatoriu în Muntenia: un ordin al Divanului îi dă în grijă doctorului Darvari „să altoiască copiii de vărsat". Totuşi, fiindcă lipseşte personalul sanitar, mai ales la sate, 203 douăzeci de ani mai tîrziu, pentru a generaliza vaccinarea, se va recurge la o soluţie originală: este încredinţată preoţilor; nici un seminarist nu putea fi hirotonisit dacă nu învăţa mai întîi cum să vaccineze. Ca medici specialişti, primii oftalmologi apar pe la sfîrşitul secolului al XVIII-lea (putem cita cazul doctorului Tullia, tot un macedoromân, care studiase la Florenţa şi care fusese chemat în ţară de Alexandru Mavrocordat). Dentiştii, nemţi cu toţii, nu sînt semnalaţi decît începînd cu 1832; înainte, era o treabă de bărbier... dacă nu cumva de potcovar ţigan. Cei dintîi spiţeri menţionaţi de documente în Bucureşti sînt, în 1625, un anume Karaian, probabil grec sau macedoromân (să ne amintim că familia lui Herbert von Karajan este de îndepărtată obîr-şie balcanică) şi, în 1637, un Giorgio, italian pesemne. Despre munca farmaciştilor la începutul secolului al XlX-lea avem o mărturie de mare preţ, cea a chimistului francez Pierre Bechamp care, în tinereţe, petrecuse unsprezece ani în Muntenia, din 1824 pînă în 1835, pe lîngă un unchi de-al său. îşi făcuse studiile secundare la Colegiul Simţul Sava şi, încă foarte tînăr fiind, începuse meseria de chimist ca preparator la un farmacist neamţ din Bucureşti, Herr Măuszel. Farmacistul nu-şi

petrecea tot timpul în prăvălie sau în laborator pregătind reţetele date de medici. O bună parte din timp şi-o petrecea la domiciliul clienţilor, facînd pansamente ori mici intervenţii chirurgicale sau chiar spălaturi. La oamenii de rînd, îşi trimitea asistentul, însă la cei mari îşi dădea osteneala de a se duce el însuşi. Bechamp îşi amintea că-l văzuse de mai multe ori pe Măuszel gâtindu-se şi îmbrăcîndu-se cu fracul ca să se ducă la Grigore Vodă Ghica să-i facă o clismă Măriei sale. Se înţelege de la sine că preparatele farmacistului nu erau pentru toate pungile, aşa că un intens trafic de tot felul de leacuri se făcea pe la băcani şi pe la dughengiii cei mărunţi din piaţă, sau chiar prin mijlocirea negustorilor ambulanţi. Drept care, în 1835, Comisia medicală îl convocase pe starostele băcanilor din Bucureşti, împreună cu vreo cîţiva colegi, ca să stabilească de comun acord lista produselor socotite primejdioase şi interzise la vînzare sau la folosirea în alimentaţie, cum ar fi opiumul, arsenicul, stricnina, cantarida etc.; 204 ceea ce nu va împiedica vînzarea pe sub mînă a medicamentelor miraculoase pregătite de tot soiul de şarlatani. De altminteri, chiar şi la oraş, lumea nu se codea să se ducă la vraci, ba chiar şi la vrăjitor sau la babe, care, cu unsorile şi descîn-tecele lor, te puneau pe picioare sau te trimiteau pe lumea cealaltă. Unele descîntece datau din Antichitate, de pildă unul descoperit de filologul Candrea-Hecht, aidoma unuia pe latineşte. Totuşi, din cînd în cînd, autorităţile îi pedepseau sever pe vracii care dădeau prea des greş. Să nu fim însă din cale afară de sceptici. In ţările noastre, ca şi prin alte părţi, exista o adevărată farmacopee tradiţională, pe bază de rădăcini, de ierburi, de flori, de seminţe, se făceau fierturi şi alifii, a căror eficacitate, în anumite cazuri, nu putea fi tăgăduită. La ţară, această farmacopee era aproape singura cunoscută. Cu toate acestea, în caz de epidemie, cîrmuirea trimitea uneori medici anchetatori în judeţe. După o astfel de anchetă, Divanul adresează, la 28 aprilie 1808, prefecţilor din Teleorman instrucţiuni ca să le comunice măsurile profilactice pe care, în urma vizitei doctorului Panaiot Nicolaide, o comisie de cinci medici le-a recomandat pentru a curma epidemia de scorbut, cu instrucţiuni precise de a aplica întocmai amintitele măsuri. Temîndu-se însă, de bună seamă, ca nu cumva locuitorii să n-aibă încredere în eficacitatea acestor recomandări, şi, pe de altă parte, să le intre în cap că trecerea de care se bucurau popii lor pe lîngă Atotputernicul n-ar fi de ajuns, Divanul se grăbeşte să adauge: „Pentru care iată se trimite de aici şi un Arhiereu împreună cu un cliric, şi cu moaştele sfîntului Mihail al Sinadei, ca să se înconjoare prin toate satele judeţului unde pătimesc locuitorii; să se facă sfeştanii, litanii şi rugăciuni către milostivul Dumnezeu, pentru contenirea acestii cumplite boale, şi pentru mîntuirea celor bolnavi"74. Existau însă reţete de familie, transmise din generaţie în generaţie, ceva mai savante totuşi decît leacurile băbeşti. S-a dovedit că unele din aceste reţete veneau de la Bizanţ, în toate familiile înstărite şi, bineînţeles, în mînăstiri, exista întotdeauna o cutie cu medicamente, uneori frumos lucrată, în care erau păstrate cu mare grijă reţetele, precum şi tot felul de ceaiuri, licori, prafuri, unsori şi alte leacuri. Oamenii aveau grijă de curăţenia trupului lor. Dacă muritorii de rînd se duceau vara să se spele la rîu (chiar şi femeile, după cum 205

apoi o vînd cu ulciorul. cel de la „Curtea Veche". s-au păstrat albume întregi cu schiţe — îl va sfătui pe călătorul obosit. să înece cartiere întregi de pe malul rîului. că elte mai ceva decît cele cunoscute de el la Paris. sînt cei mai primej-dioşi şi cei mai răi din . erau mulţi şi la ţară. un regulament oficial obligă toate spitalele să aibă băi cu aburi. sub domnia lui Bibescu Vodă. Merg s-o ia din vad. apeductul se stricase. digurile de lemn. care. un comitet de boieri îi propune domnitorului Caragea. Domnitorul Nicolae Mavrogheni (cel al cărui alai fusese admirat. din pricina războaielor şi a instabilităţii aproape permanente care a urmat. aveau instalaţii de baie de aburi. din fericire.-B. Am văzut că. în oraş. în anii 1830. dar abia în 1845. însă. Cînd şi cînd. apar planuri ambiţioase de îmbunătăţire a sistemului de aprovizionare cu apă a capitalei (în 1842. în 1833. erau aruncate murdăriile oraşului. mai întîi de toate. o mare parte a oraşului era construită pe teren mlăştinos. sacalele.. autorităţile luau din cînd în cînd măsuri pentru a alunga cît mai departe aceste meserii stînjenitoare — dar folositoare şi de pe urma cărora trăiau atît de mulţi cetăţeni. care vizitează Bucureştii în 1825.mărturisesc schiţele unor pictori străini). Inaugurarea are loc la 21 septembrie 1847. De altfel. însă nu ajung să acopere nevoile celor din cartier. să facă cel dintîi drum la minunatele băi turceşti aflate în apropierea Dîmboviţei. care aducea la Bucureşti apa dintr-un izvor. se instalaseră abatoarele şi. va fi decapitat în 1790) pusese să se construiască. Marsillon. Ia o distanţă de „cinci ore şi jumătate de mers". sau de pe malurile Dîmboviţei unde. se înmulţesc. construirea primei staţii de filtrare a apei la Bucureşti. mai încolo. există vreo duzină de fîntîni publice. să construiască o dragă mecanică pentru albia Dîmboviţei. de noroi. unele case boiereşti. există un prim proiect al unui inginer român cu studii în Occident.haitelor de cîini vagabonzi. în 1786. zilnic. în ce priveşte strîngerea gunoaielor. 206 De unde vine însă apa potabilă? Ei bine. condusă de inginerul francez J. periodic. de la care duhorile cele grele se răspîn-deau în toate mahalalele dimprejur. la Bucureşti. Mai rău decît atît. aflat departe de oraş. însă. însă. chiar şi la mijlocul secolului. din olane. de Lady Craven. care străbate principatele însoţit de pictorul Raffet — de la care. Ca să preîntîmpine aceste neajunsuri. va spune despre cel mai important dintre aceste aşezăminte. Alexander. la Bucureşti. chiar de prin 1825. prinţul Demidov. care străbăteau oraşul. la Constantino-pol. ajuns în Bucureşti.-Ed. de soiul celor ciobăneşti din Franţa şi Brabant. în amonte de oraş. de miasmele ce se ridică uneori din gunoaiele ce zac sub „poduri". erau trei sau patru băi turceşti a căror calitate este lăudată de toţi străinii. din aceeaşi Dîmboviţa. Langeron scria: „Cîinii moldovenilor şi ai valahilor. se hotăra să fie desfiinţate. nu împiedicau apa. şi care. un mare apeduct. Alexandru Popovici). Nu acelaşi lucru s-ar putea spune despre curăţenia oraşelor. în momente de mare creştere. mai erau şi revărsările sezoniere ale Dîmboviţei. va începe. străinii se plîng cu toţii de praf. Revărsările acestea erau agravate de existenţa unui mare număr de mori de apă cu ecluzele lor. tăbăcarii. ele tot acolo se aflau. şi care. pentru elită. Şi. de altfel. unde căruţaşii se duc s-o ia în fiecare dimineaţă cu nişte butoaie mari pe roate. cu găleata. Apoi. aşa cum se văzuse la Constanti-nopol (nu ştim dacă raportul acesta a avut vreo urmare)75. Doisprezece ani mai tîrziu. ridicate din loc în loc. încep să se deschidă băi „europeneşti". Călătorul britanic L. se pare că cea mai mare parte era lăsată pe seama . cu tot devotamentul lui faţă de turci. Faţă de plîngerile repetate ale locuitorilor din vecinătate. raportează Recordon. de-a lungul acestor maluri. la 27 iulie 1815. de pildă. Străinii o constată uneori cu spaimă.. Grija pentru curăţenia corpului pare destul de răspîndita.

îndemnate de acest nobil ţel. pe Alexandru Ipsilanti cedîndu-i văduvei vornicului Radu Văcărescu. poate să fie mîncat de animalele acestea fioroase. printr-un hrisov din 18 august 1798. La sate. deşi învăţămîntul elementar nu lipseşte cu desăvîrşire. într-o căruţă care vine în urma lor.. prin mahalale. dau poliţiei o mînă de ajutor. precum şi de propriul său părinte. de la cinci pînă la prînz. Veneţiana. alergînd după toţi crinii pe care-i găsesc fără botniţă: îi înghesuie pe la colţurile caselor. Pe vremea cînd mă aflam eu acolo." Metoda „lancastriană"77 de învăţămînt mutual pătrunsese într-ade-văr de cîtva timp în Principate. afundat în aceeaşi lipsă de învăţătură. Tot astfel. care scrie peste cîteva zeci de ani. cel mai adesea.] şi pentru această cheltuială ce fac preoţii au avut privilegiul şi de la alţi fraţi domni a scuti vinăriciu. introdus 208 în cercurile aristocratice de la Paris şi Londra de către contele Capo-distria. pe la răspîntii.. bisericii dintr-un sat. pe care nimic nu le sperie şi nu le face să dea înapoi. şcolile sînt puţine. Cine călătoreşte în cele două provincii. deoarece numita Veneţiana Văcărescu ridicase acolo şi întreţinea o şcoală gratuită pentru copiii sărmani. ministrul de externe al Rusiei şi viitor prim-ministru al Greciei independente. flămînzi cum erau. au umplut ţara şi o distrug. care călătorise în Apus. slu-gerul Matei Locusteanu. se duc pe străzi.. Sînt adevăraţi cerberi care nu lasă pe nimeni să se apropie de casa stăpî-nului.]. pînă la urmă. de către popi [. Recordon. în mod . şi se duc să-i jupoaie la marginea oraşului. ce-i drept. căreia un boier de ţară. de Ni-colae Rosetti-Rosnovanu.]... şi au de gînd să facă la fel în toată ţara.. fie că vreun boier mai generos dă bisericii bani ca să ţină o şcoală şi un dascăl. au fost năpădite de ei. la 4 iunie 1813. mai întîi în Moldova. Să-l amintim şi pe Ion Gheorghe Caragea care. îi scuteşte de orice dări pe cei trei preoţi ai unei biserici din judeţul Muscel „pentru că ne înştiinţăm Domnia mea că la această sfîntă biserică din vechime este şcoală de învăţat copiii carte cu cheltuiala preoţilor [. să facă ceva [. ca pe nişte trofee. pielea animalului. în fiecare dimineaţă. domnitorul Constantin Ipsilanti reînnoieşte privilegiile acordate de înaintaşii săi Mihail Şuţu şi Alexandru Moruzi. printr-un document din 14 iulie 1803. altfel. Rosetti. fie că este asigurat de preot. trăgînd nădejdea să cîştige ceva parale. îi pun. dacă se poate. în pridvorul bisericilor. ca să folosească. în 1821." După părerea lui Stanislas Bellanger.. Oraşele mari. Bucureşti în primul rînd. Ţiganii. încă multă vreme de acum înainte. Edilii au izbutit.. O situaţie statistică dă numărul de 30 000 [. nici la oraş nu erai mai în siguranţă: „Cîinii. îl vedem. lăsaţi de multă vreme slobozi. dacă nu am şti cît de mulţi inşi cu putere şi cu minte luminată se căznesc să răspîndească învăţătura în aceste locuri. beneficiul taxelor strînse din tîrgul Jilava. îi făcuse o donaţie. precum şi cei de la ţară merg la nişte şcoli ţinute. pătrunsese. căci partea cea mai însemnată a învăţămîntului public e concentrată în cele cîteva oraşe..Europa. se repezeau la trecători. Fiecare ţăran are cîte trei-patru. ar face bine să nu se dea jos din trăsură şi nici de pe cal.." Să nu părăsim oraşul înainte de a fi spus ceva despre educaţie."76. au înfiinţat la Bucureşti o şcoală de în-văţămînt mutual. adusă. ne confirmă că practica este destul de răspîn-dită: „Copiii din păturile sărace din oraşe. 207 îi înfig într-o ţepuşă fixată de o prăjină.] ne-am putea teme ca nu cumva acest biet popor să rămînă. atunci cînd se apropie de un sat. se plimbau fără teamă pe străzi şi. dijmărit şi oierit. de pildă.

la 31 octombrie 1793. Amestecîndu-se în politică. Alexandru Ipsilanti poruncise ca. ajuns mare vistiernic. de lîngă Iaşi. preceptori ai copiilor —. acum. L-am întîlnit pînă acum pe marsiliezul Fran-ţois-Thomas Linchou. pe lîngă moşiile lor. Jean-Baptiste. şi. dar şi în Grecia. să existe dascăli de limba română şi slavonă. totodată. aritmetica. o dată cu girondinii. bonapartişti. şi chiar şi în Rusia. în sfîrşit. devin dintr-o dată mai numeroşi în timpul Revoluţiei şi după aceasta. avea să fie unul din marii capitalişti ai ţării la începutul secolului al XlXlea." Francezii. pentru Muntenia. Lejeune. aşa cum am văzut. iacobini. dascălul grec nu mai predă decît religia şi limba greacă literară. filozofia. apar circulare pornite de la domnitor sau de la mitropolit. . tatăl fraţilor Dumitru şi Ion Brătianu. nu numai în Moldova. în prezenţa sultanului şi în pofida demersurilor neobosite ale ambasadorului Franţei. Jullien. Aceştia din urmă veneau de la Viena sau din Transilvania. va prinde rădăcini în această ţară. cît de mică. mai toţi boierii au. în 1776. şi care sînt plătite destul de bine. există seminarii pentru viitorii preoţi. va pieri pe eşafod. şi chiar şi elemente de latină78. în acelaşi timp. care l-a tradus pe Raice-vich. cel mai adesea. fondator al publicaţiei Revue Encyclopedique. secretar al lui Grigore III Ghica. în casele mari. iar cea a domnişoarelor unor învăţătoare. la început. Fran-cois-Thomas va fi decapitat la Constantinopol. o dată cu valurile succesive de emigrări: regalişti. dar au mai fost şi alţii. care spun că învăţămîntul primar este obligatoriu în toată provincia. pînă şi în cele mai mici tîrguri. îi întîlnim doar în preajma domnitorilor — uneori ca secretari ai acestora şi. viitor convenţional şi regicid. încît copiii să primească o învăţătură. aduse anume de la 209* in Viena sau Frankfurt. în 1822: „Educaţia băieţilor este încredinţată. certîndu-se cu acesta. în 1818. Din cînd în cînd. L-am avut şi pe Jean-Louis Carra. istoria religiei. împrietenindu-se mai ales cu un fost iacobin. descoperim că (în 1804) se predau în limba română multe alte materiii decît cele cu subiect religios: gramatica. şi. Cazul cel mai citat este cel al marelui logofăt Dinicu Golescu. în programul celui de la mînăstirea Socola. şi fiul său. cum ar fi stolnicul Dincă Brătianu. pe care. deoarece analfabetismul. figuri de frunte ale viitorului partid liberal. de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. există o reţea destul de întinsă de învăţămînt privat. Philippe. uneori.. sau. la moşie şi în oraş. unor profesori francezi sau germani. la două săptămîni după ce votase moartea Ma-riei-Antoaneta. educatori de la care învaţă şi alţi copii: călugări sau popi români pentru limba ţării şi pentru educaţia religioasă: didascaloi greci pentru greaca veche şi pentru cea modernă. pentru Moldova.curios. istoria lumii. în clasele înstărite. este încă foarte răspîndit. însă fratele lui. prin anii 1820-1830. în secolul al XlX-lea. preceptori francezi. cîţiva boieri liberali înfiinţează. nemţi.. ajunge membru al „Societăţii pentru învăţămîntul elementar" al cărui vajnic propagator va fi. în 1760. şcoli gratuite. Pe lîngă unele mînăstiri. ai cărui urmaşi s-au pretins descendenţi din conţii de Linche de la Marsilia79. în sfîrşit. de nivel secundar. pentru copiii lor. din ce în ce mai des. din Bucovina. ne confirmă acest lucru. unde aduc dascăli români din Transilvania. şi în cercurile liberale. Moldova s-a ales cu un pamflet destul de răutăcios. şi să nu fie cu totul neştiutori cînd vor ajunge oameni în toată firea — dar nu ştim pînă la ce punct măsurile acestea au avut urmare.

Matei Basarab. un moderat care a votat împotriva morţii regelui. au ieşit mai multe . în casa tatălui viitorului domnitor Mihai Sturdza. în ciuda acestui iacobinism ostentativ. în secolul al XVII-lea. în sfîrşit. nu sînt toţi francezi: de pildă. Grădişteni. înainte însă ca această influenţă franceză să devină predominantă — de fapt. a mentalităţilor şi a instituţiilor — adică cea mai profundă transformare pe care a trăit-o ţara în toată istoria ei. De partea cealaltă. unui mare număr de tineri80.Alte personaje pitoreşti: un aventurier. instalarea în ţară a unor înalţi prelaţi şi erudiţi greci. care este un om plăcut şi foarte învăţat. Lejeune. dar în a cărui biografie nu este nici urmă de vreo şedere în Moldo-Valahia. care deschide la Iaşi. vreme de generaţii dominaţia grecilor asupra învăţămîntului superior din Muntenia şi Moldova fusese deplină. locuinţă şi întreţinere. marchizul de Beaupoil de Sainte-Aulaire. De altfel. care a lăsat o frumoasă amintire. Bălăceni. Ion Ghica îşi aminteşte: „Pe la 1830. ca preceptor al copiilor lui Ipsilanti. mai apoi. la familia Văcărescu. care-şi zice „regicid". pe lîngă fiii logofătului Scarlat Sturdza. era baronul Kreuchely-Schwertberg. în oraş. prusac. a trecut de partea Bourbonilor. în 1815. emigrantul Gaspari-Luce. aflate la Academia Română. Influenţa culturii greceşti precedase cu mult instaurarea regimului fanariot. un oarecare M. preceptor de franceză. Budişteni. la Iaşi. Şerban Gantacuzino şi Constantin Brîncoveanu. în afară de cinstea „de a fi primit la masa dumneavoastră". în Ţara Românească. şi toţi feciorii de boieri — Filipeşti. Rosetti. Cuenim. l 000 de franci pentru cheltuielile de drum. un pensionat în care avea să fie formată o întreagă generaţie de tineri moldoveni. în arhivele Rosetti-Rosnovanu. care. Goleşti — părăseau dascălii greci şi alergau la şcoala franţuzească"82. sub domnia lui Constantin Ipsilanti. hotărîtoare pe care au avut-o aceşti cîţiva profesori francezi asupra pregătirii noii Românii. tot cam pe acea vreme. în Muntenia. îşi zice „Secretar al Afacerilor Străine ale Moldovei şi Ţării Româneşti". cea care va determina schimbarea moravurilor. Felix Colson. Iată alţi cîţiva monarhişti: Dopagne. fost ofiţer englez. cu toţii. Nu se va vorbi niciodată îndeajuns despre influenţă enormă. în Moldova. un anume Fleury. care avea să fie traducătorul lui Raicevich. este bine primit de boierii moldoveni. ca să vină în Moldova ca preceptor al fratelui logofătului. deputat de Cotes du Nord. pe lîngă fiul domnitorului Scarlat Callimachi. Fleury. Acelaşi lucru îl va face. Vasile Lupu. Vaillant deschisese şcoală lîngă Stavropo-leos. avea să fie consul al Prusiei la Bucureşti! Apoi. într-un mod şi mai revoluţionar. şi care. deschiderea de şcoli greceşti. dar care este probabil un mitoman. aşa-zis conte de Belleval. mai tîrziu. pe lîngă copiii lui Scarlat Callimachi. se găsesc date foarte interesante privitoare la condiţiile create acestor 210 perceptori: în 1818. un fost şef de stat-major al armatei emigraţilor francezi la Koblenz. Jean Vaillant. deoarece istoricii nu găsesc printre membrii Convenţiei decît un Honore Fleury. încurajaseră. Paris cerea. în epoca napoleoniană. apoi. pictor amator. vor veni oameni ceva mai profesionişti: abatele Lhomme. 416 ducaţi olandezi pe trimestru. Se angaja să stea la Iaşi cinci ani81. 80 de ducaţi olandezi pentru cheltuielile de întoarcere. deputat în Consiliul celor Cinci Sute şi care. în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812. Ghici. Chiar din a doua treime a secolului al XVII-lea. locuieşte Ia marele logofăt Nicolae Rosetti-Rosnovanu şi dă lecţii. se ştie că din tiparniţele celor două Principate. în 1812. tipărirea de cărţi greceşti (astăzi. aproape exclusivă —.

sub Alexandru Ipsilanti. care se intensificase. trei pentru latină. oaspetele lui Jean-Dominique Cassini. deplînge. franceză sau italiană. ea avea să atragă studenţi din tot Răsăritul ortodox. primul din ilustra dinastie de astronomi şi geografi). marea problemă este totuşi cea a finanţării acestor şcoli. adică tocmai în epoca fanariotă. peste trei sferturi de veac. în 1707. Fapt remarcabil: învăţămîntul este aproape în întregime laic. „după cît vor fi de învăţaţi". după căderea Bizanţului. la Bucureşti. In 1776. în ambele cazuri. în 1746. Bursierii (fii de boieri mai puţin înstăriţi. Alexandru Mavrocordat în 1785) ameninţă că nu-şi vor mai alege slujitorii dintre fiii de mari boieri. Deşi profesorii erau plătiţi relativ prost (cunoaştem cifrele fixate în Moldova de Grigore III Ghica. încît ajung să fie mai neştiutori decît cei din clasele mici". la Paris. toată întreţinerea fiind asigurată din banii Academiei. o „Academie domnească" la Iaşi. venind prin Polonia şi Transilvania. Acest interes pentru studierea limbii greceşti făcea parte dintr-o renaştere a elenismului în toată lumea greacă şi ţinea de o serie de factori religioşi. o „Academie domnească" de limbă greacă. şcoala numără în acea vreme 75 de bursieri şi un număr oarecare de auditori liberi. foarte curînd. ale căror dobînzi aveau să subvenţioneze Academia din Bucureşti. conştiinţa domnitorilor români de a fi devenit. Cele mai multe cursuri erau predate în greceşte. erau nouă profesori: doi de gramatică. o dată cu pătrunderea grecilor în toate mecanismele economice şi administrative ale imperiului otoman. faţă de 37 în greceşte83. Chrisante Notară care nu numai că era un mare erudit în materie religioasă şi în cultura clasică. în 1766: l 500 de lei pe an pentru director.211 lucrări greceşti decît româneşti — 92. faptul că boierii nu-şi mai trimit copiii „să înveţe şi să se bucure de învăţătura grecească [. situaţia se inversează: 231 de cărţi publicate în româneşte. doi de matematică (aceştia predau aritmetica^ geometria. însă s-au văzut cazuri cînd profesorii care studiaseră în Occident predau. în secolul al XVIII-lea. unul de fizică (preda şi greaca). Constantin Brîncoveanu depusese la o bancă din Veneţia 30 000 de taleri. faţă de 53 —.. în vreme ce. limba greacă devenise lingua franca a sud-estului european. Şerban Cantacuzino a fost primul care a întemeiat. indispensabilă mai ales celor ce voiau să facă negustorie pe scară mare. în sfîrşit unul singur pentru teologie. în sfirşit. ştim că erau 400 de elevi cu totul şi 12 profesori. 600 de lei pentru ajutorul său). apărătorii fireşti ai ortodoxismului (se spune că Şerban Cantacuzino visa o coaliţie creştină care l-ar fi readus la Constantinopol pe tronul strămoşilor săi). şi unii dintre ei chiar o şi spun: un memoriu. deoarece. La Bucureşti. în 1812. politici şi chiar economici: eforturile bisericii ortodoxe de a contracara propaganda catolică şi protestantă. la rîndul său. italiană şi franceză. chiar şi ştiinţele. inspiratorul programelor va fi patriarhul Ierusalimului. La început. sub Alexandru Ipsilanti. Antioh Cantemir (fratele mai mare al lui Dimitrie) deschide. unii domnitori (Grigore Ghica în 1775. Nu ştim ce sa întîmplat cu aceşti bani. astronomia — dar şi istoria).]. . dar era şi un bun cunoscător al Occidentului (călătorise „în Europa" şi fusese. făcut de un grup de boieri din Muntenia.. ci din toate stările. Bătîndu-le în strună. în latină. Lucrări recente arată că majoritatea acestor elevi nu erau fii de mari boieri. însă. Se pare chiar că aceştia ar 212 fi fost nemulţumiţi de „academii". de mazili sau de negustori şi meseriaşi — şi care veneau adesea din cele mai îndepărtate ţinuturi ale imperiului otoman) erau primiţi prin concurs. în anii 1680.

de entuziasm a românilor faţă de învăţămîntul din epoca fanariotă? Motivul nu trebuie căutat în materiile predate. de pildă. sînt scutiţi de unele impozite. în schimb. în ultimul ciclu. al patrulea era consacrat 213 aritmeticii. provine din cotizaţiile mînâstirilor „închinate" (4 000 de lei). ci şi o dorinţă. cam pripit. îşi petrece zece ani. Chiar şi în afara corpului profesoral. au studiat în Apus. Caragea înfiinţează o catedră de Drept. ca Dumitru Darvari. Un alt matematician. Newton şi Chris-tian Wolff. se studiau Retorica. De unde atunci lipsa de interes. în al treilea. o sete de . neutră a unor cunoştinţe. în Italia. Cara-gea aprobă un regulament — avea să fie ultimul —. Poetica şi Etica lui Aristotel şi se începea studierea limbilor franceză şi italiană. Veniamin din Lesbos. întocmit de o comisie de opt boieri mari şi doi episcopi. geometriei. Toate manualele după care sînt predate ştiinţele sînt traduse după lucrări occidentale renumite: matematicile se învaţă după lucrările germanului Wolff sau ale francezului Bezout. întocmit între 1792 şi 1795 de către mitropolitul Moldovei împreună cu trei boieri. Cu-noscînd tot felul de peripeţii şi de avataruri. La 10 decembrie 1817. s-a crezut multă vreme. Academiile vor funcţiona pînă la sfîrşitul epocii fanariote. lumea s-a trezit dintr-o dată. îndată ce învăţămîntul grecesc va fi fost înlocuit cu o şcoală românească. va fi desfiinţată. acoperind aşadar studiile pe care astăzi le numim primare. amîndouă slujind emanciparea naţională şi marile idei de libertate şi de egalitate. la Viena. Şcoala începea la vîrsta de şapte ani şi cuprindea cinci cicluri de cîte trei ani. în termeni hegelieni. Lipsea. In Moldova. era aprofundat studiul celor două limbi şi se începea comentariul autorilor clasici. sau chiar cu o şcoală franceză. ci. astronomiei şi filozofiei (aceasta avînd uneori ca temă comentarea unor filozofi moderni. sau. de la celelalte mînăstiri (6 000 de lei). privind disciplina elevilor şi a auditorilor. Vedem. în 1766. care. fizician şi astronom. bugetul acesta. cu toţii. de bună seamă. manualul de logică folosit în cele două Academii era „Logica" lui Eugen Voulgaris. acelaşi Voulgaris îl tradusese pe Locke în greceşte. la Leipzig. publicat în greceşte. după cum vedem. istoriei şi geografiei: în sfîrşit. au fost. ca Lambro Fotiadi. cursuri de chimie şi chiar de medicină. Nestor. sau cre-tanul Constantin Vardalah. al cincilea. secundare şi universitare. contribuţiile preoţilor (5 250 de lei). şi. ca un „instrument de alienare". încredinţată unui român. se învăţau gramatica grecească şi elemente de latină. aşa cum. organizarea examenelor. apărut în 1798. în 1816. în faptul că era perceput ca un învăţămînt străin. din 1790 pînă în 1800. Departe. Academiile se menţin la un nivel universitar mai mult decît onorabil. prezidată de mitropolit: ne surprinde prin modernitatea lui în privinţa regulilor de recrutare a profesorilor şi a supraveghetorilor. este tradus manualul de pla-nimetrie al „inginerului regal" britanic George Ogray. în sfîrşit. doctor în ştiinţe fizico-matematice şi în medicină din universităţi italiene. sub Grigore III Ghica. care-i cita pe Leibniz.bugetul şcolii nu pomeneşte de ei. dar elevii n-au arătat interes pentru ea. în al doilea. de 15 250 de lei. în primul ciclu. aşadar. marii boieri şi negustorii sînt obligaţi să asigure subsidiile necesare întreţinerii Academiei. s-a luminat. iar dreptul va fi din nou laolaltă cu latina. Profesorii sînt adesea ei înşişi mari învăţaţi. aşadar. tragerea de inimă. că ceea ce numim „cultură" nu este doar o acumulare rece. de a practica un învăţămînt sclerozat şi retrograd. întîmplător. unii oameni cultivaţi sînt înrîuriţi de ideile „filozofilor" francezi şi ştiu încotro se îndreaptă pedagogia: un raport despre învăţămînt. pomeneşte de tezele lui Jean-Jacques Rousseau şi Pestalozzi şi îl citează pe Montesquieu. Franţa şi Anglia.

călătorul ce ajungea în cîmpia românească avea în faţa lui un fel de pustiu. sînt săpate în pămîht şi se numesc bordeie. Caragea se în-voieşte să deschidă la Bucureşti o şcoală românească. iar. spirit enciclopedic. în 1818. răspundea netulburat: Cu neputinţă. CAPITOLUL AL ŞASELEA <titlu>Ţăranii Felurite păreri despre starea jalnică a ţăranilor. Ţăranca: tînăra gazdă a lui d'Hauterive. Cu Gheorghe Lazăr. nici un sat pe multe leghe împrejur. învăţămîntul superior în limba română începuse cu cîţiva ani mai devreme decît la Bucureşti. noroc. cînd.. ce-i drept. datini şi obiceiuri. acolo unde se adunau. cînd se „spărgea" satul. întocmai ca în parabola din Evanghelie. în momentul cînd Gheorghe Lazăr era împuternicit să înceapă învăţămîntul în limba română. este făcut din . întrucît Poarta socoteşte că şcolile acestea sînt focare de „naţionalism" grecesc. în 1814. şcoala românească avusese. De departe. Elevii părăsesc şcoala grecească sau urmează ambele şcoli. ca un element esenţial al propriei personalităţi. dar era vorba de un învăţămînt specializat: moldoveanul Gheorghe Asachi. portul.. Transhumanta. Apostolatul lui va fi de scurtă durată. trăiau. la stăruinţele boierilor.214 învăţătură. nu se zăreşte decît fumul ce iese din hornuri. Academiile domneşti sînt închise după evenimentele legate de Eterie. Regimul funciar: ţăranii proprietari de pămînt şi ţăranii dijmaşi. opozantul lui grec. hrana. deoarece profesorul este plin de flacără şi nutreşte o dragoste aproape mistică pentru limba şi istoria neamului. Tema de dezbatere: poate fi predată filozofia în româneşte? La toate argumentele aduse cu disperare de Lazăr. ca un dîmb mic pe pămînt. Unde s-or fi ascuns oamenii — de cumva vor fi existînd — se întreba el. mai curînd nişte vizuine. moartea unui ciocoi. pădurea: codru-i frate cu românul. în bordeie îngropate pe trei sferturi în pămînt. le înţelegi sărăcia şi te cuprinde jalea. iar entuziasmul său este comunicativ84. Existau. însă învăţămîntul introdus de el va fi reluat de foşti elevi ai Academiilor domneşti. deschisese la Iaşi. în frunte cu însuşi domnitorul Ion Gheorghe Caragea. Cu neputinţă. deodată. Iată de ce. cel mai adesea. entuziasmul faţă de un ideal socotit. impresionaţi de credinţa acestui înaintaş: sămînţa aruncată. la cursurile tînărului profesor transilvănean Gheorghe Lazăr lumea se îmbulzeşte să-l asculte. Satul şi familia: habitatul. cu directorul Academiei. zîmbind dispreţuitor. Casele. dar — am mai spus-o — se ascundeau. de aproape. Riturile de căsătorie. o şcoală de ingineri topografi85. Păreri despre caracterul ţăranului. Cei de la cîmpie şi cei din ţinuturile de sus: „moşneni" şi „răzeşi". la fel de asupriţi de fisc. se fereau de drumul mare şi. întinderi nesfirşite de şes de-ai fi zis că sînt nelocuite: nici o clopotniţă. Caragea i-a dat dreptate: nu era cu putinţă ca filozofia să fie predată în româneşte. cu profesorii şi boierii din comisia pentru învăţămînt. La Iaşi. * La începutul veacului al XlX-lea. „Satele de cîmpie — scrie consulul Raicevich — sînt locuite de oameni sărmani. care petrecuse multă vreme în Italia. Rezistenţa mai mult sau mai puţin pasivă. s-a adunat un mare sfat. se vede acoperişul... avea să rodească însutit.

pe deasupra. Sînt construite dintr-o paiantă cenuşie (un pic de pămînt subţiat cu apă amestecat cu chirpici). ca să pătrundă în odaie. o dată cu drumurile. Formond. la care. Sînt toate construite în acelaşi fel: zidurile sînt din lut. îmi aduc bine aminte. pe drumul cel mare. să nu vă închipuiţi cîm-pii de opt sau zece leghe. La 4 august 1817. femeile şi copiii din fiecare familie. sprijinite pe stîlpi de lemn. Casele nu au decît o fereastră mică. locuitorii ocolesc drumul mare şi caută să umble prin şanţuri sau prin locurile mai joase. au şase sau şapte picioare lungime şi tot atîtea lăţime şi înălţime. iată în ce hal ajung oamenii sub asuprire şi tiranie!".. aproape pustiu. care slujeşte şi de saltea. care ţin loc de geamuri. Satele sînt „alcătuite din nişte colibe. consulul Franţei. departe de drumuri. oricît ar fi de mulţi. unde se încălzesc mai uşor. pe deasupra.. cu orizonturi joase 219 şi monotone ca ale ei. trebuie să treacă prin nişte băşici groase de bou.. Bărbaţii. o leasă prăpădită lipită cu chirpici de paie şi de lut drept pereţi. alcătuite din case înşirate de-a lungul unui drum lung. satele se ascund înăuntrul acestor cîmpii. cînd vine iarna. cu întreaga familie. satele dispar de pe drumuri: deoarece. înconjurate de grădini. oricît ar fi de 220 . ca să nu fie zăriţi de călători. am văzut cinci sate şi trei pomi. Mă aflam. aşteptîndu-şi mîntuirea doar de la nemăsurata lui sărăcie. se culcă claie peste grămadă într-una din aceste locuinţe subterane. sînt toate la fel. mai departe de cîmpia Dunării. De aceea. aici.. ţăranul moldovean şi valah. El face. cu un mic foc de gunoi şi de vreascuri. nimic nu se ridică deasupra pămîntului. Poate fiindcă ne aflăm în Moldova.. ce-i drept. şi. îi scrie ducelui de Richelieu: „Nu s-a văzut ceva mai trist decît viaţa acestui popor valah. înăuntru. soba foarte înaltă. „Cînd spun cîmpii. ajuns să fie bucuros cînd nu mai are nimic de dat. Aceste case. Acoperişul de paie are streşini late. ferindu-se astfel de jafuri şi de alte necazuri. creşte iarbă. încît." Langeron nu pomeneşte nimic despre o locuinţă sub pămînt. al „raialei" turceşti Brăila). deasupra şi chiar în ea. vă rog să vă închipuiţi nişte cîmpii de optzeci de leghe. După soba aceasta. Spunînd sat. aşezată pe două cuptoare mici. fără urmă de munte.. pe un drum de şaptezeci sau optzeci de leghe. de deal sau de copac." Descrierea lui Wilkinson este doar ceva mai puţin sinistră. alcătuise teritoriul. neted ca marea. patul fiecărui ins este o bucată de postav gros. în jurul casei. atî-ta cîtă e. acoperişurile din stuf." Peste vreo douăzeci de ani. se retrag în nişte gropi săpate sub fiecare colibă. şi lumina. [. apar şi satele. îşi fierb şi hrana. un acoperiş de strujeni de porumb: aceasta-i casa. acelaşi spectacol jalnic i se înfăţişează lui Saint-Marc Girardin (el străbate „Bărăganul Brăilei". pe drumurile cele mari. este cît jumătate din încăpere. pe deasupra. Atît cît le îngăduie vremea frumoasă. aici. o stepă imensă. toate de o mărime. pe frigul cel mare. pînă în 1829. apoi spoită cu var.] însă. cînd nu este foc. „Satele nu sînt decît nişte cătune izolate. locuiesc în casă [.] Măcar de-ai întîlni vreun sat care să mai înveselească şi să mai dea puţină viaţă cîmpiilor acestea întinse! De la Galaţi la Bucureşti. şi de plapumă. trebuie să te gîndeşti la nişte gropi săpate în pămînt. în măsura în care satele întîlnite de el au case ce ies totuşi din pămînt. unde se pune o laviţă. nici acoperişurile nu-i apără pe oameni de ploi şi de zăpezi. o prispă acoperită. dar nici zidurile. turcii jefuiau şi făceau cele mai multe fărădelegi. pradă tuturor umilinţelor sclaviei.prăjini de lemn acoperite cu pămînt.. iar aici lucrurile se petrec pe dos de-cît în alte ţări. care.. Prin alte părţi.

Elveţia. Thouvenel. pe vremea aceea. Şi după sobă. şi copiii care . căci şi căldarea cu care o să-şi facă mămăligă nu o are fieşcine. întocmai ca dobitoacele cele sălbatice. decît o gaură numai în pămînt. polcovnic. ci sînt 5. şi. fugea atît ei. nici un ogor: natura . încît. nu va vedea nici biserică. peste putinţă era de a găsi pe trupurile lor şi în casă lucru de zece lei. intrînd cineva într-acele locuri unde să numesc sate. Descrierea acestor case se potriveşte şi celor din Ungaria. dintr-o călătorie lungă prin ţările care. încît poate încăpea cu nevasta şi cu copiii împrejurul vetrii. fără pat. cînd le gonesc vînătorii cu cîinii". nici gard împrejurul casii. Ce-i prea mult nu-i bun. După ce a amintit de caznele la care sînt supuşi uneori nefericiţii datornici ca să dea tot ce au. pentru un an. mumbaşir domnesc. se întorcea din Apus. prin care trebuie el să scape fugind. nici casă. nici car. nimica. nici vacă. alcătuită din lapte şi mămăligă coaptă sau arsă. pustiită de război şi care. prin păduri şi pe munţi. cît şi muierile lor. care străbate Muntenia dinspre apus spre răsărit. Banat şi dintr-o mare parte a Poloniei şi a Ucrainei. ci numai nişte odăi în pămînt. n-au mai rămas decît lăstari plăpînzi. în sfîrşit. căci ştie că nu poate fi alt. întrucît aflase cu mare nemulţumire că mai mulţi locuitori din judeţul Vîlcea fuseseră vînduţi de creditori unor boiernaşi sau unor negustori.221 putea fugi.. spune o vorbă din popor. poate a vrut să scuture inerţia. Credem că tabloul cumplit zugrăvit de Dinicu Golescu nu trebuie generalizat. ori o să-l bată. în ale sale note de călătorie. Viziunea aceasta de groază. chiar şi fără rogojină. Spectacolul dureros ce i se înfăţişa privirii în ţara sa îi umplea inima de amărăciune şi revoltă. nici bou. porunceşte să se facă cercetări. decît un trimis spre împlinire de bani.. a fost lăsată nearată. chiar inconştienţa celor mulţi din semenii săi. ca el să-i slujească acei ani. asupra unor cazuri-li-mită. nici patul cu sămănărurile omului. să ia parte pentru birul lui. nordul Italiei. din vremea aceea. sudul Germaniei. din cele mai prospere din Europa: Austria. 6 tovarăşi pe una. pădurile au fost tăiate şi arse. după munca de peste zi şi o masă neîndestulătoare. nesemănată.. şi un coş de nuiele scos afară din faţa pămîntului şi lipit cu baligă. în mintea valahilor. pentru hrana familiei lui. Şi el neavînd să de. sau la un arendaş. doi. se culcă. nici în timp."86 Golescu scrie mai departe: „Şi apoi intrînd cinevaş întru acele bordeie ale lor. sau la oricine să va găsi. sau la un boiernaş. Şi cînd aceştia din nenorocire prindea de veste cînd vinea în satul lor zapciu. Insistînd dramatic. mumbaşir isprăvnicesc. nici în spaţiu. descrierea făcută de marele boier Dinicu Golescu. dar nici un sat. erau din cele mai bogate. ce este împotrivă de legi şi omenirii a supune om slobod la robie." Iată. şi nepomenite peste tot pămîntul. i-au adus pe ticăloşii lăcuitori întru aşa stare. scrie: „Aceste nedrepte urmări. patriot generos şi sincer.. în scurt. nici pasăre. cînd va simţi că a venit cinevaş la uşă-i. nici oaie. Peste vreo zece ani. ea ar trebui să slujească din nou de cîmp de bătălie. găseşte o prima explicaţie a acestei stări de lucruri: „De pe malurile Oltului pînă în Bucureşti. nepăsarea. ori o să-l lege şi o să-l ducă să-l vînză. ţinutul este gol: o cîm-pie de treizeci de leghe.mare. cu data de 13 aprilie 1804. nu cumva este făcut cu vreun scop anume? Golescu. şi banii ce să dau pentru slujba acelor ani. boierii. de parcă. şi mai mulţi. căpitan. încă o altă gaură. şi cere „să le faci dumneata cercetări în ce chip şi cum s-au cutezat la o faptă ca aceasta. ce le zic bordeie." Golescu nu scorneşte nimic: o scrisoare a domnitorului Constantin Ipsilanti către marele vistier. unde intrînd cinevaş nu are a vedea alt. tabloul acesta în culori întunecate.

şi sînt atît de strimte. astupate cu petice de băşică de bou. îndobitocirea de care vorbim rareori se vede. a văzut „nişte căsuţe. lumea trăieşte în îndestulare. Dar chiar şi în cîmpia Munteniei. Grajdurile sînt construite cu şi mai puţină grijă. de pildă. Elveţianul Recordon — contemporanul lui — ne dă. cum descrie el casele ţăranilor: .. două-trei colibe de-abia îşi ridică de la pămînt acoperişurile de paie. între Turcia şi Rusia. încît nici nu mai aduc a oameni. un ţăran de ispravă mînîndu-şi caii şi căruţa în cătunul vecin.. în bordeiele acestea subterane zac nişte fiinţe atît de roase de mizerie. dealul şi pădu222 ricea ce ţin de ea. nu prea arată bunăstare. şi. Cel mai mare neajuns al acestor locuinţe este că sînt prea joase şi că au nişte ferestre mici de tot.. dar. Războiul avea să izbuc223 nească din nou. doar din loc în loc. unde lemnul este destul de rar. Povestind cum străbătuse Muntenia. o ciobănită ceşi duce turma pe costişa dealului. spune că. se poate bănui că lirismul lui. desigur. că vitele de-abia au loc. ajungînd în cel dintîi sat. însă valahii [. vă-zînd numai fiinţe simple şi fericite.„Deşi sînt foarte curate.. sau în sfîrşit cîţiva locuitori ai mînăstirii vor fi singurele făpturi omeneşti pe care le va întîlni.. Din fericire. în văile Carpaţilor. însă de partea cealaltă. la mare depărtare unele de altele." Pe de altă parte. ar fi găsit mai puţine subiecte de inspiraţie. mai ales înspre Tîrgovişte". cel de la mînăstirea Mărcuţa. pescarii de pe malul lacului. Iată. sînt construite din ramuri subţiri împletite în aşa fel încît. o cu totul altă imagine: „Ce tablou mai fermecător ne-am putea oare închipui decît. casele seamănă cu nişte cuşti mari. în împrejurimile Bucureştilor. locuitorii din cîmpie au fost împinşi către munţi. destul de . despre aceleaşi sate din Muntenia. Mînăs-tirea Cotroceni. în 1828. satele nu au înfăţişarea degradantă zugrăvită de Dinicu Golescu. de obicei. situaţia se degradase simţitor. avusese loc războiul austro-ruso-turc din 1788-1792. şi pe care nici măcar nu le poţi deschide. de altfel.. mai ales în sudul ţinutului.] lipesc pereţii pe dinăuntru şi pe din afară cu lut. după care avea să vină o lungă ocupaţie a Principatelor de către aceasta din urmă. oricît de naiv. să ţinem seama de romantismul tînărului compatriot al lui Jean-Jacques Rousseau. Eteria din 1821 şi răscoala lui Tudor Vladimirescu. ca să întărească aceste colibe. Ce ţară ar fi putut supravieţui unui asemenea şir de nenorociri? Ceea ce văzuse d'Hauterive în 1785 era totuşi mai puţin jalnic. urmate de o ocupaţie turcească în 1821-1822. incursiunile lui Pasvan-toglu între 1796 şi 1806. pe care. şi cea a lui Thouvenel sau a lui Saint-Marc Girardin. tot în apropiere de Bucureşti. comparînd povestirea călătorilor din prima treime a secolului al XlX-lea cu cea a călătorilor de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. dacă nu ar fi văzut decît nişte vizuini săpate în pămînt şi oameni în zdrenţe. cu lacul ei micuţ. avem impresia că între călătoria abatelui Boskovic şi a contelui d'Hauterive. căci sînt foarte mici şi adesea săpate în pămînt. înainte de a fi isprăvite.. le acoperă cu paie sau cu stuf. în regiunile de munte. de pildă. el însuşi se va bucura de o mulţumire pe care zadarnic o căutăm în lumea cea învolburată. războiul ruso-turc din 1806-1812 şi hoţia generalizată care a decurs de aici. Trebuie. este şi ea un loc de încîntare".. între timp. cînd au avut loc jafuri înspăimîntătoare.sălbatică a pus din nou stăpînire pe toate. — Este unul din acele locuri unde omul ce simte şi visează îşi poate petrece toată viaţa fericit: niciodată nu va fi singur în acest lăcaş de tihnă.

mici. nota contrastul: „Satele de la munte sînt mai frumoase. un plug. apoi. mărturiseşte aproape surprinzător: „în ţara aceasta. mizeria s-a întîlnit.. ţăranul. înalte şi destul de bune. dacă doresc s-o facă. după ce a trecut de Bratislava (Pozsony. pe ungureşte) în inima imperiului austriac. dacă n-ar fi fost însemnele religiei creştine. La urma urmei.. Un alt peisaj. apărîndu-se pas cu pas. Rudele. iar acest cuptor este dus într-o odaie destul de curată unde. Rebecca. cu flori în jurul caselor. cît sînt de lungi. oi şi capre". un butoi. Acelaşi călător. că „sărăcia nu este decît pe pereţi". nu se va căi.. cîţiva cai şi boi. pădurile. în josul vetrei. Iată gîndurile reverendului . clădesc casa proaspeţilor căsătoriţi. Şi. veacuri de robie. Raicevich. mai departe. de bună seamă. acolo. saltele". dar ele există. Dacă străinul se încumetă să se abată de la drumul mare ca să pătrundă în regiunea „prealpină". casele. cîmpul de luptă al tuturor războaielor austro-ruso-turce. erau două ţinuturi: pe de o parte. socrul dă cai. ţinutul de deal şi de munte. este ţinutul pe care-l străbat şi descriu cei mai mulţi din călătorii care se duc la Bucureşti sau la Iaşi. satele păreau să fie aproape la fel de sărăcăcioase precum cele din ţinuturile noastre Beauce sau Sologne". Lăsînd oglinda la o parte." în altă parte. Sus. patru cămăşi. satele sînt rare. iar legile ţării le lasă două treimi din ţinut să le muncească. şi-a putut păstra peticul de pămînt. încît. deosebiri în timp. Jos. după descrierea satelor de la cîmpie pe care am citato la începutul acestui capitol. case cu lemnărie cioplită cu grijă. în care se cuibăresc sate frumoase.asemănătoare cu stupii de albine.. lucrată cu un pic de mătase. întîlneşti nişte colibe înghesuite una lîngă alta. căci văzuse pretutindeni „găini. o ladă de cincisprezece parale ca să păstreze comorile acestea. trecînd prin sudul Basarabiei şi prin tot sud-estul Munteniei. Ici-colo. Lia şi Raşela erau la fel de bogate ca fetele de patriarhi din Valahia şi Moldova. cu un capăt care iese deasupra acoperişului şi cu celălalt în vatră. Trunchiurile de copaci. o rochie de lînă groasă s-o poarte în fiecare zi. şi mai ales în Muntenia. cel de şes. după cît se pare atît de nefericită. imensa cîmpie care prelungeşte către sud-vest stepa ucraineană. ne-am putea întreba dacă vizuinele acestea sînt locuite de oameni. se află un soi de cuptor în care este aruncat jarul pe măsură ce se face. se găsesc rogojini. pe măsură ce urci către arcul Carpaţilor. este drumul tuturor năvălirilor. mai departe. cu uşi proaste. sînt puse în sobă. cu siguranţă. înspre munte. pomeneşte de satele îngrijite şi de ogoarele bine lucrate. joase. vorbind despre moşiile boierilor moldoveni. ale cărei mîngîieri sînt oricînd gata să aline suferinţa. dar şi zona latifundiilor." Există. pe care patriarhii nu ştiau s-o facă. la sate în toată Europa. şi în spaţiu. velinţe. păşunile. există. cu acoperişuri şi mai proaste. şi o oglindă. din cînd în cînd." Am văzut şi ce gîndea Thouvenel despre împrejurimile Tîr-goviştei. Bărbatul adaugă o batistă şi o pereche de pantofi. avînd toate o înfăţişare atît de 224 jalnică. Interiorul casei este descris astfel: „Hornurile valahe sînt în interiorul casei. gîşte. în inima Europei: „Pe mal. De fapt. se alcătuieşte un fel de sobă care încălzeşte casa ca un adevărat cuptor. în contrast absolut cu această „mohorîtă cîmpie". în provinciile româneşti.. unde arde un foc îndrăcit. cu podgoriile. libertatea şi demnitatea. către valea Dunării.. chiar şi cei mai săraci dau fetelor lor o zestre: o vacă sau două. văile lui. cu un burlan gros pe deasupra. mergînd cu vaporul pe Dunăre. o haină de sărbătoare. în două zile şi două nopţi. au grajduri şi hambare pentru păstrat provizii. din stuf pe jumătate putred. o altă lume — aproape un alt popor. Iată de pildă ce vede Thouvenel în Ungaria. în acea odaie. de necazuri şi de jaf au corcit trupurile şi au ticăloşit sufletele.

să . ce-l poate înşela pe călător: judecind după ce vede. de făceau mare cinste satului lor". . în anotimpul cald. şi par elegante şi mari. care se ţin tot de una: Vatra Satului. moşiile lor. dar şi suveica de vuia satul de vătale în toate părţile. împărţit în trei părţi. întîlneşte puţine case în dramul său: în afară de popasul poştei. se vedeau castele cu foişoarele lor. * Creangă pomeneşte de „răzeşi fără pămînt"." în Carpaţii moldoveneşti. desigur. impresiile lor sînt atît de puternice. în timpul unei excursii pe moşiile Cantacuzinilor. transfigurează. dascăli şi poporani ca aceia." 225 >l Wilkinson este şi el mirat de contrastul dintre cîmpia Munteniei şi regiunea Carpaţilor: „întinderea nesfîrşită de pămînt lăsat în ţelină şi obiceiul întîlnit pretutindeni de a nu lucra pămîntul din apropierea drumurilor celor mari dau ţării. din tîrg drept peste apa Neamţului. sinceritatea în înduioşătoarea evocare a satului copilăriei sale? „Stau cîteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre. Ş-apoi Humuleştii şi pe vremea aceea nu erau numai aşa un sat de oameni fără căpătîi. unele. de Giers. dar se poate ca pămînful lor. dintre care. aici ne aflăm în altă ţară. un spectacol din cele mai minunate. la Creangă. satul Hu-muleşti. care. mînăstiri şi biserici cu clopotniţe şi turle. semănau cu europenii care trăiesc bine şi care nu sînt la mîna nimănui. sînt semeţi şi bine îmbrăcaţi.. în munţi. în multe locuri. Pesemne că ţăranii aceştia liberi din Humuleşti nu erau cu totul „lipsiţi de pămînt". Ţăranii arătau şi ei altfel. sat mare şi vesel. prin înfăţişarea lor. va vedea zeci de ţărani care vin să vîneze împreună cu ei. pîrîiaşe. ape repezi. Dealuri şi vîlcele romantice. priveliştile cele mai măreţe. a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei. călare şi înarmaţi. se ridică în mijlocul unor curţi împrejmuite cu garduri. o înfăţişare tristă.. 226 Nu poate fi vorba. chiar dacă socotim că adultul înfrumuseţează. cum să nu recunoaştem. cu biserica frumoasă şi nişte preoţi şi . Şi dacă ne gîndim la satele de bordeie din lunca Dunării. Cei ce au văzut părţile romantice ale Alpilor nu se pot împiedica să nu şi le amintească aici. tot felul de frumuseţi. Piteşti se află la intrarea într-un ţinut a cărui înfăţişare se schimbă din-tr-o dată. prin Piteşti. pînă ia Orşova. cu flăcăi voinici şi fete mîndre. încît le este cu neputinţă să spună care sînt mai presus de care. dră-găliţă-Doamne. l-au fermecat ca şi pe Wilkinson. între Prut şi Dunăre.. ci sat vechi răzăşesc. pe cînd începusem şi eu. nici una n-o întrece pe cea trezită de înfăţişarea locurilor dinăuntrul ţării.. minunatul nostru povestitor. ici-colo. iar de pe piscuri. intră în văile ce aveau să-l ducă în Transilvania: „Oraşul Piteşti este alcătuit din vreo mie de case. Cîmpiile pustii se schimbaseră în dealuri ce se înălţau pretutindeni şi care erau împădurite pînă pe culmi. cîmpii împodobite cu verdeaţă şi flori oferă privirilor. în clipele acelea. Din toate senzaţiile plăcute produse de frumuseţile naturii. aveau altă înfăţişare şi alt port. pînă departe. întemeiat în toată puterea cuvîntului: cu gospodari tot unul şi unul.Walsh (din care am citat cîteva impresii despre Bucureşti) cînd. cu greu mai zăreşte vreo altă urmă de locuitori. Ajunseserăm la poalele munţilor Carpaţi. Ion Creangă. mai ales la douăzeci-treizeci de mile în apropiere de munţii Carpaţi. „îmbogăţeşte" amintirile din copilărie. de un sat sărac. care ştiau a învîrti şi hora. este gata să se creadă într-un pustiu. S-a născut în 1837 — la numai zece ani după ce Dinicu Golescu îşi scrisese „însemnările de călătorie" — şi. proprietăţi ale boierilor. Delenii şi Bejenii. Să vedem acum descrierea satului natal făcută de un fiu de ţăran.

proprietăţi ale ţăranilor. satele de moşneni şi de răzeşi fiind în mod vădit minoritare. unde această proporţie mai era încă de 32% la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. dar care ar putea aparţine tot fondului autohton)87. care n-a mai păstrat de-cît sensul modern de „vecin"). în zonele deluroase terenul impune satelor aşezări mult mai variate. şi. destul de izolat unele de altele. în sensul de şerb legat de glie. deducem 227 că ţăranii liberi reprezentau. este înlocuit cu vlah. Pe costişe. în cele cinci judeţe din estul şi sud-estul Munteniei. ţăranii liberi. în schimb. După descoperirea mai multor documente (chiar din veacurile al XV-lea şi al XVI-lea. se întind în general de-a lungul unui drum. şirul nesfirşit de cedări de pămînt. cum ar fi plasa Cloşani care va fi administrată de Tudor Vladimirescu. şi la 23. în limbajul familiar. după cît se pare. să ne oprim o clipă în satele acelea de moşneni unde formele de viaţă ancestrală a ţărănimii româneşti s-au păstrat mai bine. peste 60% din sate sînt încă sate de moşneni (există chiar plase. adică valah. în sfirşit. pămînt ereditar) sau de răzeşi în Moldova (cuvînt a cărui etimologie este deocamdată controversată. La începutul secolului al XlX-lea. dar siliţi mai departe la clăci.fi fost cu timpul ciopîrţite sau împinse către munte. numiţi. marea majoritate a ţărănimii. de către ţărani către boieri. care aveau în fruntea comunităţilor lor un jude sau cneaz — aceşti ţărani liberi poartă numele generic de moşneni în Muntenia (de la moş. mai ales de producerea postavului gros din lînă de oaie. către drumul mare. proporţia acestora din urmă a scăzut la 25. uneori. şi cu deosebire în regiunile de pe malurile Dunării. pe de alta —. parcelele individuale dînd. In ceea ce priveşte întinderea moşiilor — proprietăţi ale boierilor şi ale Bisericii. Ultimul termen a stîrnit. marea proprietate „mus-cînd" neîncetat din proprietăţile ţărăneşti. în împrejurările istorice pe care le-am evocat mai sus — serbia se extinde începînd cu secolul al XVI-lea. în vremuri îndepărtate.2% pentru Moldova (1840). slav sau cuman. în primul rînd de activităţile meşteşugarilor şi ale negustorilor. Pe scurt. aşa cum se poate bănui. pornind de la creşterea animalelor mici — în cazul de faţă. şerbii. rumâni. discuţii aprige printre istorici şi filologi. chiar pînă în secolul al XlX-lea. mai ales în cele din secolul al XVH-lea. vecini (din lat. Termenul rumân şi derivatul lui rumănie sînt folosiţi pînă la mijlocul secolului al XVIIIlea. cuvînt din fondul străvechi care a dat şi cuvîntul moşie. toate. mai ales pe moşiile boiereşti. se întîl-nesc trei tipuri de sate88: . Dacă. situaţia s-a inversat. Cînd vedem în documente. vicinus. pentru toată Ţara Românească (1830). casele sînt dispuse neregulat şi. în Moldova. iar în Ţara Românească. liberi acum. proporţia nu depăşeşte 10%. în care rumân. pe de o parte. nu ne mai este îngăduit să ne îndoim: avem de a face cu o reminiscenţă din Evul Mediu. casele fiind către drum cu o latură. la românii din aria geografică nord-danubiană. recolonizate după retragerea turcilor în 1829. Lăsînd pentru ceva mai încolo cele cîteva cuvinte pe care vrem să le spunem despre reformele lui Constantin Mavrocordat şi urmările lor asupra situaţiei foştilor şerbi.2% din total. în judeţele din nordul Olteniei. nu cu faţada. şi relativa bunăstare descrisă de Creangă să fi fost asigurată. în timp ce noile sate de la cîmpie. cînd băştinaşul (românul sau valahul) ajunsese şerb la un stă-pîn străin. încît un număr tot mai mare de moşneni şi de răzeşi ajung în situaţia de ţărani clăcaşi. în care nu se află nici o moşie boierească). cu sensul de ţăran. Chiar în primele documente din Evul Mediu. proprietari de pămînt. locuitorii satelor din ţările române apar împărţiţi în trei mari categorii: nobilimea sau boierii. străbun. cînd serbia este desfiinţată prin reformele lui Constantin Mavrocordat. după aceea.

cele mai bătute erau cele de pe valea Oltului. o desagă. trăiesc singuri timp de cîteva luni pe an. la poalele muntelui stîncos. în schimbul unei mici sume de bani dată proprietarului. 5 636 de cai şi 3 477 de bovine. în orice caz. pînă la mlaştinile cele mari. aşa cum se întîmplă întotdeauna cînd. sus de tot. pe jumătate risipit. casele sînt risipite şi lumea se ocupă numai cu creşterea animalelor. fie spre est. apoi o apucau de-a lungul Dunării. unde agricultura predomină. către mlaştinile sărate de la malul Mării Negre. 2 — satul pe jumătate adunat. de pe cea a Argeşului. ea era dublată de alta. dar unde. şi nu luau cu ei decît cîte ceva pentru drum. pe acelaşi teritoriu. aveau o familie într-un sat din vale. Un document din 1767 ne spune că au trecut. unde ciobanii. fie. situat între 200 şi 600 m altitudine. pe plute. burduful cu brînză. care coboară dinspre nord spre sud. însă pe coastă. înspre răsărit. cel de pe ei. din Transilvania în Muntenia. coboară din arcul Carpaţilor şi din Transilvania înspre valea Dunării. Plecau fără neveste. de o parte şi de alta a fluviului. nu mai ajungeau să fie înregistrate). 255 247 de oi. De fapt. trebuie probabil să dublăm cifrele. accesoriu. dincolo de linia unde pădurile se sfîrşesc: colibe izolate şi. pînă la douăzeci de turme adunate laolaltă." Era mica transhumantă. mai întîlnim două tipuri de 228 aşezări. cu sute de mii de oi. porneau la drum. sacul cu mălai. 3 — satul de deal şi de munte. a Buzăului. a Prahovei. este practicată şi creşterea animalelor. Această transhumantă mare este unul din fenomenele cele mai caracteristice ale vieţii economice a poporului român încă din Evul Mediu timpuriu. de o extremă frugalitate: un singur veşmînt. în general. puţini la număr. spre sud. stînele propriu-zise. activităţile lui sînt pe jumătate agricole. pe porţiunea unde acesta curge de la sud către nord. erau cinci ciobani la o mie de oi. Cu totul. Pe drum. între 400 şi l 300 m altitudine. cîteva mii de cai şi de turme mari de boi şi de oi care se îngraşă în locurile acestea. pe jumătate pastorale. în 1900. mai departe. Unele turme treceau fluviul. cu mult mai amplă: în fiecare an. despărţind Muntenia de Dobrogea. plosca cu apă. se produce o interferenţă între păstori şi agricultorii sedentari. După Sîntă Măria. iar pe măgar. Generalul de Bawr semnala acest lucru: „Păşunile din Valahia sînt atît de bune şi atît de vestite. în Bulgaria (oamenii spuneau că se duc „în ţara turcească"). Pornind de la aceste sate de înălţime. Insă documentele înregistrează uneori ciocniri violente cu ţăranii. cîteodată din zone foarte îndepărtate. turmele erau lăsate să pască pe mirişte. nu sînt singuri: turme întregi sosesc din Transilvania vecină. De cele mai multe ori. Dacă ţinem seama de fraude (cifrele acestea provin din declaraţiile ciobanilor.1 — satul de cîmpie de-a lungul unui drum sau al unei văi largi. era nevoie de trei săptămîni. mii de ciobani. într-un singur an. situat în depresiunile formate de munţii înalţi şi regiunea de dealuri. luînd-o pe nişte poteci mai greu de străbătut. cîteva bucăţi de slănină. iar unele turme. erau vreo şase . 229 Tir Ca să ajungă la Dunăre. Drumurile erau multe. pe jos. Mergeau de-a lungul văilor. Ciobanii transhumanţi petreceau lunile de vară în stîne la mare înălţime. către Marea Neagră şi mlaştinile ei sărate. încît chiar şi vecinii trec pe acolo. sau dinspre nord-vest spre sud-est. din care unele veneau din Transilvania. geograful francez Emmanuel de Martonne evalua transhumanta din Transilvania în Muntenia la peste un milion de capete de animal pe an. în fiecare an. cu turmele. alcătuit dintr-un centru grupat şi din case sau colibe împrăştiate pe dealuri. şi.

săptămîni de mers pînă ce dădeau de păşuni ca să poată ierna. tocmai fiindcă ei puteau oferi un adăpost. unde ştie să supravieţuiască. moşia satului. se în-tîmplă ca ţăranii să caute adăpost de partea cealaltă a graniţei. tot satul dispare în pădure. ţăranul român. atît pentru individ. în caz de război. la început. Istoria poporului român este strîns legată de pădure. drumurile le ocoleau. cel puţin cel pe scară mare. munte împădurit). adică o jumătate de zwanziger austriac. o formă geometrică ce îngăduia o împărţire în fîşii paralele. lăsîndu-l pe seama imigranţilor sîrbi sau bulgari. pădurea şi izlazul comunal. în timpul unei anchete sociologice făcute în 1900. de cele mai multe ori. din pricina haiducilor sau a hoţilor care bîntuiau ţinutul. sînt corciţi cu mistreţi. în pădure. care. al doilea. totodată. pădure (lat. La începutul secolului al XIX-lea90. sau. gîşte şi porci. vatra satului. drumul fiind încă şi mai greu decît la venire. cu toţi cei care-i însoţeau. cuvîntul sat desemnează locul lui geografic. în regiunile acestea. prin unele locuri. undeva în Moldova. desemna. mere. porneau înapoi. pe poteci de munte. culeg fructe sălbatice (fragi. puteau fi în-tîlnite forme aproape circulare: atunci se vorbea de moşie rotundă. şi. a tăia ramuri). în care a dărima şi-a păstrat sensul primitiv din latină. iar în dialect aromân. de-ramare. însă străinii nu le prea vedeau. erau desfrunziţi copacii de pe malul fluviului (un păstor bătrîn. şi doar cîţiva metri în lăţime. în faţa oricărei primejdii. fac defrişări pe petice mici de pămînt ca să cultive ceva grîne. podgorii. care-l făceau la marginea oraşelor. Cînd se vorbeşte de un sat de moşneni. în partea arabilă. sau doar pentru a scăpa de rechiziţii şi de dările abuzive. o moară. lucru ciudat. sau să poposească. Izbutesc. pere). vălurit fiind. în regiunile de munte. populaţia. în caz de primejdie. păduri mari de stejar şi fag mai acopereau încă suprafeţe întinse din cîmpia Munteniei şi a Moldovei. ori de cîte ori era cu putinţă. nu putea fi împărţit astfel. zmeură. pădurea cea mare de la poalele munţilor. sau zece cră-iţari (kreuzer). descoperă cu uimire. un eleşteu. dacă nu se găseau. uneori chiar şi poieni. palu-derri). ţarina era însămînţată cu gnu. cîteodată. de origine probabil autohtonă (există şi în albaneză şi înseamnă munte. mai rar grădini de zarzavat — deoarece. inclusiv o pădurice oarecare la marginea unui sat. deoarece. La cel mai mic semn. trebuiau cumpărate paie la faţa locului. deoarece. Pentru a o desemna. Pămîntul acesta. dar cu vremea a desemnat şi o pădure 230 adîncă şi deasă în regiunea de cîmpie. dacă veneau turcii sau tătarii. Dacă iarna era prea aspră. un sat întreg în inima unui codru des. de cîteva sute de metri — uneori chiar kilometri — în lungime. căruţele au . în general. Pe la Sfinţii Constantin şi Elena. cresc. românul caută adăpost în codrul des. zile şi săptămîni de-a rîndul. Totuşi. proprietăţile lui colective. Pădurea a fost un element esenţial în viaţa poporului român. Pe lîngă terenurile cultivate. iar vechea zicală Codru-i frate cu românul nu este o simplă figură retorică. să crească chiar şi cai şi bovine. păzite de oameni ce stau şi pîndesc. negreşit. plătind proprietarilor o sfănţuică de fiecare oaie. nu numai din pricina oboselii. fie şi provizoriu. dar şi din pricina riscurilor mari de a se încaieră cu sătenii. mai erau. foloseşte ciudata expresie: dărîmam salcie. existau două cuvinte: primul. desemna orice fel de pădure. Oamenii au la îndemînă lemnul de construcţie şi lemnul de foc. sau chiar să trăiască: ambasadorul Porter şi abatele Boskovic. moşia lui89. avea. codru. nu se îndeletnicea cu grădinăritul. cît şi pentru sat în întregimea lui. Să ne întoarcem însă la sat. Cînd terenul. taie copacii cu securea ca să facă luminişuri. multe sate se aşezaseră în apropiere de aceşti codri. deşi lupii sînt o primejdie.

. treptat. porumbul acoperea uneori peste 75% din întinderile cultivate. latină. este o unitate mult mai mică. toamna. un milion şi jumătate de ovine şi 345 000 de porci. erau încredinţate. seceră. porc. Abia pe la mijlocul secolului trecut. trifoiul. berbec.6%. drept combustibil suplimentar. iar plugurile erau deseori din lemn (chiar şi după 1850. de exemplu. mai ales pentru export. cealaltă în spate: îndată ce primejdia a trecut. cînd ţăranii se hotărăsc să vină acasă. pentru lipitul caselor.4%. căruţa nu mai trebuie întoarsă pe poteca aceea îngustă de munte: sînt aduşi doar boii. Oile. mălaiul. iar iarna. Cînd se făceau defrişări. în hrana ţăranului. unde domina marea proprietate. Organizarea internă a acestor sate de moşneni sau răzeşi şi regimul lor de proprietate colectivă asupra pămîntului par să fi rămas neschimbate de-a lungul veacurilor şi se deosebesc foarte mult de sistemul zadruga. în secolul al XVIII-lea. lăptucă. proporţiile următoare: porumb 59. a macină. una în faţă. sau. răspîndit în ţările slave din jur. fie ţinute în grajd sau în curte. trifoi etc. cum ar fi secara. răpită. pămîntul să se odihnească.8%. uneltele şi munca cîmpului: furcă. nu au fost puse la socoteală). peste 200 000 de cai. sînt toate de origine latină. 231 rai Şeptelul era destul de mare pentru o ţară relativ puţin populată şi pustiită periodic de războaie. peste zi.două oişti. medievală niel). secure. statisticile arată că peste un sfert din plugurile ţăranilor erau de lemn). cînd se rechiziţionaseră şi pieriseră o mulţime de animale) dă. capră. orz. unde mica proprietate ţărănească se menţinuse. aşa cum am văzut. făina de mei (numită tot mălai). lăsatul în ţelina era practicat curent. secară. bou. dine etc. . văcarului. din primăvară pînă toamna. cînd populaţia rurală va fi sporit simţitor. înlocuise. în mod predominant. vacă. agnellum. găină. a culege. în regiunile de cîmpie. ovăz 1. orz 9. animalele domestice: cal. sapă. rareori slavă sau „autohtonă": 232 Principalele plante cultivate: grîu. uscat. fie încredinţate. proporţia grîu-porumb varia foarte mult de la o regiune la alta. Drept care. ţăranii se asociau ca să poată pune la jug doua sau mai multe perechi de boi. oaie. De altfel. pe mirişte. leguminoasele etc. numai pentru Muntenia. a ara. statistica din 1838 semnalează o creştere ce merge pînă la 33% la porci şi 50% la bovine91. la oiştea din spate. acestea din urmă avînd de departe prioritate. formată dintr-o singură familie mare. a semăna. sau caii. miel (lat. Vacile.. Nu se foloseau îngrăşăminte: băligarul era folosit cel mult pentru grădina de lîngă casă.4% — (întracît totalul face 100%. în satele de cîmpie. mei 4. O statistică din 1831 (sîntern imediat după războiul ruso-turc din 1828-1829. în vreme ce în regiunea de deal. mei. unui cioban care le ducea departe h munte şi nu le aducea acasă decît cînd se apropia iama. care le ducea să pască pe izlazul comunal. griul fiind cultivat. Aratul se făcea cu boi înhămaţi la jug. După şapte ani de pace. Agricultura propriu-zisă rămăsese primitivă. rom. erau. de cînd făina de porumb. Dovada că toate activităţile agricole şi păstoreşti ţin de o practică foarte veche o găsim în faptul că terminologia de bază este.8%. se va generaliza sistemul de asolament (alternanţa grîuporumb). Zadruga sîrbească. pentru ca. grîu 24. iar pentru ovine. pentru întinderea culturilor în Muntenia. O statistică din 1838 ne dă. este de presupus că celelalte culturi. după anotimpuri. în al treilea an. Culturile cele mai răspîndite erau cele de grîu şi de porumb. minore. linte. aproape 650 000 de bovine.

tot atîtea celălalt"92. „negustorul Vrancei". uneori chiar foarte departe. şi care trata în calitate de colectivitate cu autorităţile centrale. distribuirea făcîndu-se prin tragere la sorţi. nici măcar pe capi de familie. bucăţile de pămînt se numeau soarte şi deveneau ereditare în cadrul familiei — dar.ce numără cam doisprezece membri. un secol mai devreme. „cei ai lui". parcelele redeve-neau comunitare. Cînd exista o oarecare suprapopulaţie. ieşi din comunitate. Tot ereditare erau. după recoltă. De altminteri. Pînă la o epocă foarte recentă. un moşnean desţeleneşte şi lucrează mai mult pămînt. faţă de aceasta. aşa cum spune un document din Ţara Românească. la graniţa cu Bugeacul. însă. Se putea. Organizarea internă cuprindea trei niveluri de adunări: o adunare pe sat (obştea de sat). însă evaluarea cotei-părţi cuvenite celui ce pleca punea o problemă delicată: nu exista o împărţire a proprietăţii pe capete. 233 Gruparea cea mai însemnată de astfel de colectivităţi ţărăneşti. Autorizaţia de a defrişa. iar împrejurimile nu îngăduiau extinderea pămîntului arabil prin defrişări. în sud-estul ţării. chiar şi atunci. era păstrată în scris filiaţia diferitelor familii — ceea ce i-a inspirat lui lorga expresia „sate genealogice". trei sau patru generaţii. care avea puteri destul de întinse. însă viaţa comunitară este totală. precum şi împărţirea pămîntului pe familii erau totuşi de resortul sfatului satului. numele acestui străbun eponim. însă tot pe bază de legătură familială. cel mai adesea. mult mai întinsă. fetele intrau în familia soţului. rareori mergînd pînă la treizeci. deoarece. care practicau un fel de democraţie primară. pentru păşune. la epoca de care ne ocupăm. atunci cînd satul. Este aşadar foarte probabil ca „republica" din Vrancea să fi reprezentat ultimul vestigiu dintr-un model odinioară mai râspîndit. şi. atîtea prăjini unul. „fiecare moşnean păstrează pentru sine şi numai pentru sine tot pămîntul pe care-l poate lucra şi desţeleni. cît şi în materie fiscală. Tot ea desemna un delegat unic pentru negoţ. se putea ajunge la împărţirea unui lot mare în parcele individuale. regiunea muntoasă Vrancea. la Tigheci. Satul se putea întinde sau mări. un fel de „marcă" împotriva tătarilor nogai. comunitatea satului de moşneni sau de răzeşi este mult mai largă. un altul mai puţin. trebuia să se extindă. Cantemir mai cita încă două: în judeţul Cîmpulung (în viitoarea Bucovină). pentru a desemna aceste comunităţi. atît în materie administrativă. de unde mulţimea de localităţi al căror nume se termină în -eşti. în 1793. uneori. mai puţin strînse. iar băieţii îşi făceau casă în alt loc. de vreme ce satul răspundea solidar pentru dările la care era pus. care ocupau sudul Basarabiei. saturat. prin mijlocirea unui trimis al ei. astfel încît nu există proprietăţi egale. legăturile fiind. suprapuşi în două. Copiii părăseau casa părintească pe măsură ce se căsătoreau. împreună cu ograda de păsări şi cu livada. Acolo se afla un grup de 14 sate de răzeşi. ci şi coabitarea cu părinţii şi cu fraţii. întregul sat se socotea urmaş al unui strămoş comun (un moş) şi. era. o obşte pe fiecare vale (obştea de vale) şi o adunare pentru toată Vrancea (Vrancea toata). pretutindeni. în satul românesc era de neînchipuit ca un băiat să se însoare înainte de a avea casa lui — cu . de asemenea. de vreme ce — vom vedea — regula este ca în momentul căsătoriei copiii să plece din casa părintească. sufix plural ce înseamnă „urmaşii lui". totodată. deoarece cuprindea 50 de sate. satul purta. ce formau un fel de mică republică ţărănească. Ca să fii primit într-un astfel de sat (altfel decît prin căsătorie) trebuia să dovedeşti că faci parte din acel neam. iar salinele nu erau monopol de stat. întrucît ea cuprinde nu numai proprietatea indiviză. casa individuală şi terenul din jur. Această „republică" a fost singura de felul ei care a rezistat pînă în secolul al XlX-lea. Sistemul de împărţire a pămîntului arabil putea comporta variante.

însă. şi chiar şi între urmaşii lor. cu trei sau patru picioare. o masă scundă. unde sînt adunate lucrurile cele mai frumoase: saltele. chiar dacă. în cele mai mici unităţi ale sale — spre deosebire de ceea ce se vede în ţările slave vecine. sau dacă muriseră cu toţii înainte să fi putut creşte moştenitori bărbaţi. Să amintim că acest obicei ancestral nu se păstrase în clasa boierească. In odaia comună. care nu se deschide decît pentru străinul în trecere. una din fete avea dato234 ria să se instaleze la bătrînii săi părinţi. cu fraţii şi surorile. şi unde este pusă la vedere zestrea fetelor. dar dacă există şi o a treia încăpere. îi ţineau pe aceştia pe lîngâ ei. Se spunea: „fetele îşi iau zestrea cu carul". la creştinii ortodocşi. A doua încăpere. aşadar. lăicere. intra în familia soţiei şi îşi lua. Căci fiecare bărbat are datoria să se priceapă cît de cît la dulgherie. gospodărie. cît ai bate din palme casa este gata. precum şi toate pomenirile care. trebuie să socotim şi finii. haine. Iar printre acestea. în jurul sobei. In sfirşit. cît şi grupul social ca atare. la fiecare generaţie. tinda. se înfia un copil. Practica năşiei capătă o mare însemnătate în societatea ţărănească: naşii de la botez. în sensul unei înzestrări a fetelor. dacă avea socru. Tînărul logodnic o ridică împreună cu neamurile lui. cel alcătuit din cuplu şi copiii ce trăiesc sub acelaşi acoperiş. de altfel. şi se îngrijeau să facă cele cuvenite pentru înmor-mîntare. mobilierul de lemn nu înseamnă decît un pat — adesea o simplă laviţă cît ţine peretele —. iarna. va apărea o a patra încăpere. ziduri de vălătuci făcuţi din lut frămîntat cu baligă de vacă. velinţe şi ştergare cu cusături. perne. dimpotrivă. este de fapt un loc de trecere şi un soi de magazie. Şi cum con235 stracţia este foarte simplă — şarpantă de lemn. nu doar între indivizi. Dacă într-o familie nu erau băieţi — fapt socotit ca o pedeapsă dumnezeiască —. velinţe. toată familia se îngrămădea într-o singură odaie. Totuşi. cu timpul. El era dator să rămînă în casa părinţilor care îmbătrîneau. Cuvîntul casă desemnează atît locuinţa care adăposteşte o unitate. erau la fel de severe ca şi între rudele de sînge. în general. locul unde se păstrează hrana. între familii. împreună cu bărbatul ei. rotundă. şi lucrează pămîntul împreună. tencuială spoită cu var. mai rar cu ajutorul unui dulgher din sat. sau preciza. încît se ajungea la un fel de năşie reciprocă. cel mai adesea. Cînd nici fată nu era. el şi nevasta lui preluau gospodăria „bătrînilor". numele patronimic al socrului. în felul acesta. interdicţiile de căsătorie între ei. icoane — este odaia de oaspeţi. avea măcar două. aşa cum scrie d'Hauterive. fetele părăseau casa părintească doar cu „lada de zestre". Construcţia cea mai simplă putea să nu aibă decît o încăpere. deoarece năşia crea o adevărată rudenie între naş şi fin. care.excepţia ultimului născut. uneori cu vecinii. acoperiş de stuf sau de strujeni de porumb —. Familia ţărănească românească se fărîmiţează. din ce în ce mai ostentativă. dar şi naşii de la căsătorie — adesea erau aceiaşi. pînă la moarte. dar putea exista şi reciprocitate. în detrimentul moştenitorilor bărbaţi. bărbatul îşi schimba nu numai locuinţa. de preferinţă dintre rudele cele mai apropiate. naşii de la căsătoria părinţilor devenind apoi naşi ai copiilor celor cununaţi. în jurul aceleiaşi vetre şi al aceluiaşi ceaun. în acest al doilea sens. ştergare şi alte obiecte necesare la întemeierea unei gospodării. covoare de perete. aceasta este cămara. după propriul său nume. De obicei. că este din satul socrului. dar şi neamul din care se trăgea. au atît de mare însemnătate. termenul are un sinonim de origine slavă. Construirea casei noului cuplu este o operă colectivă. unde evoluţia se făcuse. în jurul căreia .

meiul este cel care se maturizează cel mai repede. sarmalele. lapte prins. Se întîmplă chiar ca un gard de mărăcini sau o împrejmuire de lemn să despartă casa de ograda cu păsări şi de ţarcul animalelor. folosită pentru a agăţa de ea tot felul de obiecte. este învelit în general cu şindrilă. mălai. scule. din lemn. desigur. cu un foişor în faţă. sau plăcintele necoapte la cuptor fuseseră alimente foarte răspîndite în lumea antică — aşa cum este şi astăzi încă în regiuni întinse din Asia şi din Africa — înainte de a se fi impus obiceiul pîinii coapte (noi înşine am văzut un text din perioada imperială tîrzie. în partea de sus. se află încăperile de locuit. aşa cum se face în Bulgaria vecină. lapte. se impusese bucătăria turco-bizantină. înainte de a fi fost introdus porumbul (sfirşitul secolului al XVII-lea. lapte bătut. fie sub casă. în cazul acesta. construită din cărămidă sau din piatră. însoţită de produse lactate. cel mai adesea. frumos lucrată. mămăliga se făcea din făină de mei. cît ţine arcul carpatic. construită din lemn. şi nici măcar la ei întotdeauna: sînt păstrate pentru odaia de oaspeţi. mai tîrziu. Există. alegerea meiului ca cereală alimentară de bază ni se pare a fi avut la români o explicaţie istorică foarte precisă — insuficient subliniată —: dintre toate cerealele. care să apere cît de cît animalele de vînt şi de viscol. brînză.familia mănîncă stînd pe scăunele. cula boierească. se răspîndeşte obiceiul de a construi. Modelul acesta aminteşte. un cufăr. sau o culme. sub Şerban Cantacuzino). lucrurile se opriseră . crengi. predomină un alt tip de habitat: casa cu etaj. La origine. deşi ţăranii s-ar fi putut încălzi la căldura animalelor şi n-ar mai fi ieşit din casă în timpul iernilor geroase. stuf sau strujeni de porumb. motive de magie străveche (pentru a feri casa de diavol)93. In regiunile de munte. şi se coace înaintea lor. stilizate cît se poate de mult. împreună cu slănina. însă totdeauna separat. Treptat. bineînţeles cu variante care deveniseră adevărate „bucate naţionale". în partea de jos. Este semănat în urma tuturor celorlalte. funii de usturoi sau de ceapă). Acoperişul. nume ce va fi dat. ţărani săraci care nu au putut să-şi construiască un hambar şi un grajd. se ridică un soi de împrejmuire aplecată. Staulul este în faţa casei sau în unghi drept cu aceasta. sau în unele regiuni din Franţa.la antichitatea greco-romană: Herodot spunea despre geţi că erau galactofagi. La ţară însă. ţăranul se mulţumea cu foarte puţin. fie alături de aceasta. nişte bănci de-a lungul pereţilor. în acelaşi corp de clădire. la proporţii reduse. într-o ţară în care . 236 cum este şi poarta cea mare de la intrarea în curte: în sculpturi se recunosc. pe la l mai. Lemnăria foişorului este. de pildă. şunca afumată şi brînza uscată. înalt şi povîrnit deoarece prin părţile acelea ninge mult. unde era evocată fiertura de mei a legionarului roman). inclusiv caracterul ei de casă fortificată: ziduri de piatră. Animalele nu sînt niciodată ţinute sub acelaşi acoperiş cu oamenii. este cămara. adică o prăjină orizontală fixată de grinzi. mămăliga. locuri de tras cu puşca. pe la 15 iunie. dar mai ales în Oltenia. într-adevăr. făinii de porumb. uneori cîteva poliţe sau vreun colţar. în faţa odăilor.. coşuri şi chiar provizii (fructe uscate. sub streaşină lată a acoperişului — Langeron ne semnalează acest lucru în Moldova. în toate mediile. Lăsînd la o parte preferinţele alimentare ce ţin de obiceiuri străvechi. în privinţa hranei.. Paturi cu saltele nu se văd decît la ţăranii înstăriţi. Fiertura de cereale sau de făină. este un vechi model balcano-bizantin. o prispă îngustă. La oraş. Baza alimentaţiei ţăranului român era. cînd casa nu are pod unde aceste provizii să fie atîrnate.

că şeptelul porcin este destul de mare. avantajele acestuia s-au impus. Din cînd în cînd. asigurarea doar în şase săptămîni a pîinii pe tot anul era un aspect ce nu putea fi nesocotit. chiar mai mult. treptat. cu o bucăţică de slănină şi cu boia de ardei. în urma vreunui accident sau a îmbolnăvirii animalului. pentru femeie. este . Raicevich greşeşte cînd spune că lenea îl face pe român să prefere mămăliga — urmare a unei împilări de veacuri: „împrejurările i-au făcut leneşi. cocenii serveau la aprins focul. pastrama. Negustorii ambulanţi străbăteau ţara aducînd peşte sărat de la Dunăre. numele lor derivă de la cuvîntul german Brot (poate printr-un intermediar slav). După părerea noastră. chiar şi uscaţi. cele cîteva păsări din ograda ţăranului sînt tăiate de sărbători sau cu prilejul ceremoniilor de familie: căsătorie. tăiatul porcului şi pregătirea lui. dacă era cazul. şi ca supă pentru toată familia. Preferă făina de porumb. iar această nepăsare se vede pînă şi în modul în care trăiesc. pregătirea mămăligii zilnice era. Dacă. care şi-a păstrat numele latinesc. printre porumb. Astfel. Aproape fiecare familie trebuie să aibă un porc. care foloseşte şi ca pîine. dar mai plăcut. pentru a spune despre cineva că mai are mult pînă să-şi isprăvească treaba. pregătită la oraş.. se lua seul pentru săpun. ca să fie de sufletul mortului. în medie. mămăliga putea fi. însă evenimentul cel mai mare din tot anul este. din ce rămînea. pe deasupra. oameni şi animale. o muncă grea şi îndelungată — de unde şi expresia populară: a pus-o de mămăligă. la ţăranii cu oarecare dare de mînă. dar carnea aceasta era.237 năvălirile străine reprezentau o primejdie permanentă şi o obsesie milenara. La ţară. care se conserva bine şi care. oamenii au cunoscut porumbul. a fost destul de mult consumat la sate. este felul de mîncare întîlnit cel mai des pe masa săracului. măcelarul. şi. dar şi oamenilor săraci. porumbul era în măsură să satisfacă aproape toate nevoile casei. Nimic nu se pierde. Carne? Rar de tot. Brutari nu se vedeau decît prin tîrguri şi oraşe şi. nu era bună de mîncat. apoi tot restul este fiert. singurul fel de mîncare. fapt semnificativ. îndeobşte. în fiecare zi. nu este întîlnit decît în oraşe şi tîrguri. Totuşi. care este împărţită rudelor şi prietenilor. carnea. deşi pîine este latinesc. pielea şi coarnele erau vîn-dute. afumat. căci rareori se văd turme mari de porci pe moşiile boiereşti. în apropierea sărbătorilor de Crăciun. sacii erau încărcaţi în căruţă şi ţăranul fugea în munţi sau se înfunda în adîncul codrilor cu proviziile pe un an întreg. dar şi mmormîntări. Am văzut. * 238 Cînd ţăranul era silit să taie o vacă sau un bou. mai ales. strujenii. în statisticile din 1830. Orice gospodină trebuie să se priceapă cît de cît la pregătirea cîrnaţilor şi a afumăturilor. se spunea. începînd din Evul Mediu. cînd se pregăteşte şi mîncarea mortului. după cum se spune. se găsea carne afumată şi sărată. botez. constituiau o hrană bună pentru vite. decît dacă ar frămînta şi ar coace în cuptor pîinea de grîu". este un animal pe care fiecare familie îl creşte pe lîngă casă. In sfîrşit. reminiscenţă a riturilor funerare antice. şi.'într-o mare parte a anului. îmbunătăţit doar cu o ceapă sau cu un pic de brînză. oricînd. coliva. grăunţele măcinate aveau un gust foarte apropiat de cel al făinii de mei. cînd. ţăranul poate conta pe o provizie de fasole uscată. a putut semăna fasole. care. Randamentul la hectar era superior. în vremuri ceva mai liniştite. deoarece se ostenesc mult mai puţin pregătind din ea. uneori. după recoltare. în realitate. revine mai mult de un porc de familie.. pregătit să ţină toată iarna şi. Oamenii îşi îngăduie oarecare risipă de naşterea Domnului şi ca să uite o clipă gerul năprasnic al iernii. un terci gros. Pentru cei mai săraci.

păstrată osînza. din belşug. iar Cantemir. [. erau doar ici-colo cîte unul. cînd cîrciumarul. mai tare. le fac atît de bine secerăto-rilor. pe căldurile cele mari. aduc în cîmpie o apă limpede şi bună. folosit şi pentru candelă. cireşi şi o mulţime de podgorii. care. se face vin puţin. scrie că unele chiar beau mult. miere şi fructe — sălbatice sau altoite —.. Cînd vine vara. udînd. pare să fi scăzut în secolul al XlX-lea. iar dacă.. afirmă că a văzut mere domneşti „mari cît un cap de copil". mai ales în satele de ţărani clăcaşi. în zadar se străduie arta să se apropie de natură. Se vedeau 240 . totodată. Hacquet (probabil de origine franceză). rareori oamenii se duc la cîrciumar. dar există un soi cu nişte mere ce. de cînepă).] Judecind după blîndeţea climei şi bunătatea pâmîntului. vinovaţi sînt numai ţăranii. şi numai pe drumurile mari. vîl-celele cele mai minunate: ai zice că anume au fost făcute ca să înfăţişeze ochilor cea mai frumoasă privelişte ce se poate închipui. din aceste soiuri. în trecere. Generalul de Bawr scrie la rîndul lui: „întîlneşti adesea adevărate păduri de pomi fructiferi. meri. este şi băcan. se cultivă mari cantităţi de pepeni galbeni şi verzi. de seminţe de dovleac. ţuica tinde să ţină loc atît de vin. Se poate totuşi crede că remarca lui Cantemir nu avea în vedere decît regiunile cu podgorii. ne dăm lesne seama că pe aici nu se duce lipsă de fructe. în jurul caselor. din care o parte se usucă şi se păstrează pentru iarnă. încît poţi găsi. nu le vezi niciodată bete. unde să poţi „dormi şi mînca". nu numai că este bun. cu susurul lor 239 dulce. în regiunile destinate acestei culturi. De altfel.. în Descripţia Moldaviae. chiar şi cele mai frumoase grădini făcute de noi sînt cu mult mai prejos de frumuseţea acestor locuri sălbatice unde trăiesc oamenii din munţii Valahiei. dar că." Viţa de vie se găseşte şi la cîmpie.. dar vinul este prost. care serveşte la gătit. Unele soiuri sînt mai presus de vinul din Ungaria. mai peste tot. nici să-l păstreze. Cea mai mare parte a munţilor seamănă. aşa cum serveşte şi untul topit şi — mai rar — uleiul (de nucă. ţăranul nu are obiceiul să bea vin la masă. datorită acestor păduri. care desemnează viile de pe dealuri). Nu cunosc plăcere mai mare decît aceea de a umbla. prin aceste podgorii. trezesc admiraţia străinilor: li se spune mere domneşti. Pe de altă parte. Un neamţ. dar acasă pot să bea. care călătoreşte în Principate la sfîrşitul anilor 1780. în cîrciumi. vînzînd condimentele cele mai curente. dar mai ales la circiumă. crîşmă. înconjurate de livezi mari şi frumoase. însă duminica şi la sărbători. Peste săptămînă. natura este atît de darnică. sînt de o mărime şi au un gust mai ceva decît cele ale tuturor pepenilor văzuţi de mine prin alte ţări". Podgoriile sînt înlocuite parţial cu livezi de pruni. Merii cresc cam pretutindeni. pe malul nurilor şi uneori în jurul fînrînilor. din care se face ţuica. dar mai ales cei verzi. căci nu ştiu nici să-l facă. Hanuri. toamna. care. întinderea podgoriilor (încă un cuvînt slav. cît şi de rachiul de cereale. dar este şi din belşug. Tot el crede că ţăranul nu ştie să se bucure atît cît ar trebui de podgoriile ce acoperă mari întinderi în regiunea de deal: „Vinul. pîraiele care coboară iute. le dă de băut pe datorie — iar ţăranul are atît de multe motive să se ducă să-şi uite necazul şi sărăcia. Vinul se bea duminica şi la sărbători. peri. pe la unul sau pe Ia altul. arendaş al boierului sau al mînăstirii. în lume. cu nişte grădini cum nu se poate mai frumoase. în Moldova — cuvînt slav. mulţi se îmbată. n-am mai găsit-o în nici un alt document. Femeile nu trebuie sa bea la circiumă. prin mărimea şi gustul lor. Pepenii galbeni. din pricina bolilor viţei de vie.

în primul rînd. sub bărbie. în ochii străinului. Pe cap. care amintesc motivele ceramicii străvechi. Ungă cîrciumi.. în partea de sus şi pe mîneci. sub coc — iar fetele se duceau la horă. uneori. datorită unei prăjini lungi înfipte în pămînt. se poate spune că femeile valahe de la ţară nu sînt lipsite de o oarecare eleganţă în gătelile lor. pe care şi le leagă unul în faţă. îndoită în triunghi.. blana era pe dinafară. 241 la spate. în primul rînd. [. dar brodat. alteori. încît ai crede că mai tot timpul sînt îmbrăcaţi de sărbătoare. Iată cum descrie elveţianul Recordon ţăranca româncă: „îmbrăcămintea ţărăncilor valahe constă. în sfîrşit. însă. mai bogată în costumul femeiesc decît în cel bărbătesc. în centrul şi sud-estul Europei. şi fluieraşul. de o mare delicateţe şi de o desăvî'şită sobrietate. duminica şi sărbătorile. după cum era timpul (cînd ploua. in. în orice caz. ca şi cea mai mare parte din motivele ornamentale. cînepă. Bărbaţii purtau. în zilele de sărbătoare. de broderia de pe cămăşi. în frumoasele lor costume. ci. căciula — un cu-vînt probabil de origine autohtonă de vreme ce există şi în albaneză. dimpotrivă. este bogat cusută cu arnici albastru sau roşu. se ţine hora. acest model a servit drept fond comun costumelor tradiţionale ale celorlalte popoare. la cele mai în vîrstă. cobzarul. Observă însă că unele piese de îmbrăcăminte sînt aceleaşi la bărbaţi şi la femei: în picioare. Costumul românesc este caracterizat. recunoaşte pînă şi croiala cămăşii femeieşti. Călătorii străini au semnalat adesea asemănarea dintre costumul ţăranului român şi costumul războinicilor daci aşa cum este el înfăţişat pe basoreliefurile de pe columna lui Traian. în vîrful căreia spînzura un mănunchi de fîn şi o sticlă cu apă vopsită cu roşu. femeile îşi puneau o basma mare de pînză vopsită. Femeia poartă şi ea brîu. este întotdeauna . în aşa fel încît cămaşa cea frumoasă. dragostea pe care o poartă bărbaţilor lor. sau galbene.de departe. nu podoabele sau gătelile fac frumuseţea acestor femei. uneori scurt pînă în talie şi fără mîneci (scurteica. apa se prelingea pe lîna nedegresată fără să pătrundă în piele. instrument care ţine hangul. la cele mai tinere. Peste cămaşă. în general mai îngust decît cel al bărbaţilor. de care tărăncile sînt destul de fudule. nu poartă nici rochie. cu mîneci şi lung pînă-n pămînt. putem. hărnicia şi priceperea cu care-şi ţin gospodăria: tot timpul le vezi cu fusul sau cu suveica în mînă. îşi au originea în Antichitatea timpurie." Străinii descriu mai rar portul bărbătesc. celălalt în spate. dintr-o cămaşă care. ci două şorţuri dintr-o stofa destul de groasă. joacă după muzica unui taraf 'de ţjgani — de obicei. cu capul gol. stabilite. la cobză. nu se poate pune la îndoială faptul că ceea ce este esenţial în costumul ţăranului român. Aceste bune gospodine îi ţin pe toţi ai casei atît de curat. să se poată vedea. mai puţin arătos. din orice ar fi ea. cojocul. cu vrîste albastre. peste această cămaşă. în opinci. roşii şi albe. în ambele cazuri. mai tîrziu. probabil. sînt cam arse de soare. multe părţi albe (pînza. brodat şi el. duioşia arătată copiilor. o simplă bucată de pînză.] De altfel. legată. care dă la iveală şi mai bine drăgălăşenia trăsăturilor. aproape tot timpul. deoarece din ţesăturile făcute de ele se cos hainele întregii familii. ci. trei: lăutarul. fineţea şi frumuseţea costumului ţărănesc — mai ales cel al femeilor— contrastează în mod ciudat cu sărăcia locuinţei. şi că. unde fete şi băieţi. în unele amănunte de pe coloana lui Traian sau de pe trofeul de la Adamclisi. mai curînd. la vioară. mai ales cînd se leagă la cap cu o băsmăluţă. Acest cojoc mare putea fi cu blana înăuntru sau în afară. în loc de ciorapi. iar broderiile nu-şi pierdeau frumuseţea). nici fustă. obiala. opinci. înfăşurată pe picior şi legată cu nojiţele opincilor (cei trei termeni sînt slavi). bumbac sau mătase. la femei). deşi. iarna. nu vezi niciodată mase compacte şi multicolore.

în afară de anumite munci rezervate bărbaţilor. coliba aceasta are pereţii albi. Karacsay afirmă că rareori vezi o cămaşă murdară. Cîteodată." Frumuseţea ţărăncilor românce a fost mult admirată.]. Cămaşa ginerelui.." Să-l cităm încă o dată pe d'Hauterive. tot ce este nevoie pentru o cămaşă bărbătească. de data aceasta. ce pot spune mai mult decît că mă uit la ea ca la o madonă de Correggio. cos. atît la cîmp. pe care numai eie Ie fac: gătitul. se întorc în sat. femeia lucrează cot la cot cu bărbatul. Ar mai fi ele şi alte dorinţe. femeile fac. care folosesc atît ca podoabe în casă. ele capătă o valoare simbolică: arată cît de bogată este zestrea. în general. croit. în unele regiuni. abatele Boskovic. de te va găsi la fel de frumoasă cum te găsesc eu. fie şi numai pentru farmecul scriiturii.. fermecătoare cusătoreasă.. trecînd deci prin operaţiunile de tors. dar curaţi". să niănînci. dar mai sînt şi alte treburi. mai totdeauna). ca să dovedesc cuminţenia. întretăiate pe piept. şi tot ele torc. îl ia. spune. statura. într-o singură noapte. surprinşi. din in (mai tîrziu. cît şi acasă.. pleacă ochii. ţesut. şi de noi. aşa cum am văzut la Recordon. ei le laudă mai ales calităţile de bune gospodine. pe mîneci şi la manşete. cînd. hărnicia. iar pentru cele de sărbătoare. îngrijitul copiilor. ţes. forma feţei şi ţinuta sînt aidoma cu cele ale Genovevei lui Baleschow. de dungi fine de broderie. pe alocuri. de la firul de cînepă. n-am mai văzut asemănare mai mare decît aceasta! Nu toarce. o sumedenie. sînt făcute din cînepă. De fapt. să te culci. cînd ne-o zugrăveşte pe tînăra lui gazdă din tîrgul Vaslui: „Dacă aici toate femeile seamănă cu această încîntătoare copilă. cît şi pentru Ştersul mîinilor. de asemenea. ochii. dar tot timpul are pe genunchi un gherghef: ducesele noastre nu bro242 dează cu o mînă mai fină. Vasluiul este un sat binecuvîntat! Are optsprezece ani. atît a mea cît şi a ei. fata de măritat trebuie să fie în stare să facă. poţi să te aşezi. îndeosebi pentru ştergarele acelea înguste şi lungi. cu adevărat fericit va fi. Pe cîmp. după o zi de trudă. consulul Prusiei. in şi bumbac). La plecare. şi că pînă şi cerşetorii poartă cămăşi brodate! „Una din marile lui calităţi — scrie. pînă la cusutul mînecilor. tavanul roşu deschis.. de cumva este îngăduit să punem mofturile noastre alături de drepturile frumuseţii. le poartă pe umeri sau la brîu. Străinii sînt. însă străinii nu le admiră doar frumuseţea. vorbind despre ţăran — este curăţenia pe care o întîlneşti chiar şi în coliba cea mai săracă. spălatul rufelor. cum este şi costumul gazdei mele. vopsesc pînza. îmi sărută mîna. dar la vîrsta aceasta. cum ar fi transportul pe distanţe mari şi tăiatul copacilor din pădure. sub acoperişul de paie.. Simplă şi curată. pentru zilele de lucru. cu căruţa în243 . în serile de vară. Are însă dreptul săşi ia ajutoare! Cămăşile femeieşti sînt brodate cu multe grijă. cu un braţ mai frumos şi cu o mai nobilă iscusinţă. şi chiar şi o masă. Neigebaur.albă). aceleaşi munci ca şi bărbaţii. de curăţenia ţăranilor. brodate la capete. aceeaşi grijă pentru rufaria menită îngrijirii corpului. „Săraci. o sobă. îi dau un ban. de obicei în una sau două culori (roşu şi negru. Rămas bun. eu. iar naşii şi cavalerii de onoare. cu atîta neprihănire. vrednică şi de ea. Casa este. pardoseala măturată des. la rîndul său. în ziua nunţii. chiar şi la ţăranca cea mai săracă. virtutea are puterea de a se face respectată măcar o zi: iar noi plecăm mîine [. supunerea faţă de bărbat. în două rînduri. moldoveanul pe care-l vei face fericit.

semănatul. străchini. destul de des. Tot la munte. linguri. cruci votive. dacă n-ar fi noroaiele acelea veşnice. pe bătătura din faţa casei. ca şi bărbaţii. unde proprietarul are interes să instaleze mori de pe urma cărora să aibă cîştiguri mari. viaţa la ţară ţine seama de sărbătorile din calendar. icoane. care mişcă un ax vertical. care. îndeosebi. a cărei culoare se obţine într-un cuptor cu ardere înăbuşită) şi chiar din neolitic (ceramica de Cucuteni. păstrat — aşa cum am văzut — chiar şi în clasele superioare. ca să-şi vîndă „marfa". pe lîngă boi. în sat. în mai mare măsură decît la oraş. Ea nu se odihneşte niciodată. strînsul finului. în povestirea lui Creangă. cu sacii în căruţă. cea de sus învîrtindu-se deasupra celeilalte cu ajutorul unui băţ care. la oraş. şi să se întoarcă în sat cu pruncul în braţe. am văzut că sate întregi se puteau specializa într-o mică industrie — cea textilă. Femeile vin aici. pentru ceramica neagră. făcută părinţilor fetei de către prietenii pretendentului. trecînd prin mijlocul pietrei superioare. Bătutul griului sau al celorlalte cereale se făcea. pe lîngă ceremoniile religioase. peţitorii. întîlnim. cît şi cele familiale. coboară înspre cîmpie cu căruţa 244 lor cu coviltir din rogojini. bărbaţii devin negustori ambulanţi. bărbatul stă cocoţat sau culcat în vîrful căruţei. în timp ce femeia merge. olari. de pildă. Căsătoriile sînt interzise în anumite perioade ale anului. mobila. Plata se face mai curînd în natură (uium) decît cu bani: atîtea măsuri de fiecare sac. femeile fac restul şi. mileniul al III-lea înainte de Cristos). Marele eveniment din viaţa ţăranului era căsătoria. familii specializate într-o anumită ramură meşteşugărească: cojocari. nu ar fi nevoie nici măcar de un singur meşteşugar. aratul. un întreg ritual străvechi. ca să fie nevoie de ghete şi de ciubotari. Icoana va sta mai în-tîi într-o biserică. pînza. Moldova. secolul al IV-lea înainte de Cristos. atît cele agricole. La sfîrşitul verii sau toamna. cred că. în cazul satului Humuleşti. adică tîrguiaia sau înţelegerea94. capătă o mare însemnătate. culesul viilor se fac după ce a trecut cutare sau cutare sărbătoare religioasă. ci şi în motivele decorative. Arta olarilor are un interes deosebit pentru istoric. lemnari. în curtea ţăranului. D'Hauterive enumera cîteva munci rezervate bărbaţilor: „Bărbaţii fac postavul. Meşterii iconari coboară şi ei la cîmpie. mai ales în regiunile cu mari moşii boiereşti sau mînăstiresti." Pietrele acestea mici de moară se vor folosi din ce în ce mai puţin. în primul rînd alegerea naşilor şi a flăcăilor şi fetelor. se numea şi tocmeală. cu ajutorul cailor care trăgeau o piatra lungă cilindrică în jurul unui stîlp înalt. se găsesc sate specializate în cruci de mormînt. în unele regiuni. nu numai în tehnici şi în forme. seceratul. plecarea şi întoarcerea turmelor. care cuprindea. doniţe. Cea mai răspîndită este moara cu apă. . pe jos. oale de lut. pentru a fi sfinţită. butoaie. în timpul următoarelor patru-cinci săptămîni. Putea fi făcut şi individual. din epoca dacică (necropola de la Pocneşti. începea cu cererea în căsătorie. recomandate în altele. cînd muncile cîmpului se isprăvesc. se făceau pregătirile. care rînduiesc toate muncile ţăranului. Alegerea naşilor. ca să vîndă sau să schimbe pe grăunţe ori alte produse de aici propria lor marfa: piei. cu palete sau cu elice orizontală.carcată cu paie sau cu fîn. Apoi venea logodna. I se întîmplă să nască pe cîmp. deoarece descoperirile arheologice au dovedit o surprinzătoare continuitate în acest spaţiu geografic. în satele de munte. zdrobesc grîul între două pietre mici de moară. este înfipt în podea. neajutată de nimeni. pe o arie comună. în general. în toată Moldova.

în ajunul Crăciunului. vulpea şi vidra. moarte. Una din aceste teme se recunoştea şi în riturile de căsătorie. în alte ipostaze. doi tineri se deghizează. în foarte multe manifestări din folclorul românesc. însoţite de glume mai mult sau mai puţin macabre. în timp ce bradul se regăseşte. sau priveghi. la ei acasă. iar descrierea ce ni se dă arată clar reminiscenţe dintr-un antic cult cerealier. variabile de la o regiune la alta. si. dar tot cu valoare magică. Ceremoniile de înmormîntare — lăsînd la o parte slujba pentru morţi — urmau şi ele un ritual magic de origine vădit păgînă. Principalele două grupe sînt cel al solstiţiului de vară şi cel al solstiţiului de iarnă. toată lumea venea gătită de sărbătoare.avînd în vedere că nă-şitul dădea naştere unor legături de rudenie între cele două familii. la rugămintea acestor animale. veghea putea fi prilej de ospeţe şi de chefuri. calendae. adică de un bătrîn. ca să înveţe „meseria". Noaptea era organizată o veghe. puse să-l călăuzească pînă la „rîpa morţii". inclusiv familia naşilor. unul ca Moarte. bocitoarele recitau nişte bocete cu caracter 245 incantatoriu. lupul. părinţii logodnicei arătau zestrea fetei. unde un brad uriaş. îşi va pleca ramurile ca să ajute sufletul mortului să treacă pe celălalt mal. în pădurea întunecată pe care trebuie s-o străbată mortul. celălalt ca Diavol. mai sînt şi toate celelalte legate de calendarul creştin şi care. iar petrecerile de după ceremonia religioasă erau însoţite de datini. însufleţite de lăutarii ţigani. şi. Apoi. ca de pildă ruperea unui cozonac sau a unui colac deasupra capului mirilor şi semănarea lor cu boabe de grîu. şi ele. iar acesta din urmă îi arată Morţii.) Pe lîngă obiceiurile legate de marile momente ale vieţii: naştere. Strigările se făceau în trei duminici la rînd la biserică. însă toate legate de riturile arhaice ale fertilităţii. în general urme ale unui cult animalier de vînătoare. încă şi mai bogat era folclorul de iarnă. a trei animale psihopompe. era obiceiul ca familiile să-şi facă daruri. Vara. Unele bocete sînt deosebit de interesante prin faptul că ele evocă o întreagă mitologie precreştină. sau Steaua (ciobanilor şi a Regilor Magi) cu care merg copiii. următoarele ei victime95. dacă era vorba de o moarte „normală". îndeobşte trei bătrîne. îşi au rădăcinile în Antichitatea precreştină. kolende) cîntece rimate. în ajunul căsătoriei. cu semnificaţie magică. ba chiar preistorică: apariţia. plîns de cei apropiaţi şi de bocitoare de meserie. puteau ţine cîteva zile-n şir. căsătorie. dacă familia avea o oarecare stare. Cele mai caracteristice erau colindele (lat. printre cei de faţă. în sfirşit. (Teme asemănătoare se găsesc în toată aria influenţată de şamanism şi pînă şi la unele triburi indiene din America de Nord. în pofida celor cîteva elemente aduse de religie. dacă fata nu ţinea de aceeaşi parohie. care puteau lua pe lîngă ele o femeie mai tînără. sărbătoarea Drăgaicii coincide cu cea a Sfintului Ion — şi ar fi mai potrivit să spunem că Sfîntul Ion coincide cu sărbătorile primitive ale solstiţiului de vară! Prima atestare documentară a acestor datini o avem în Descripţia Moldaviae a lui Cantemir. în timp ce rudele şi prietenii improvizează. cum ar fi. în duminica nunţii. de pildă. Iată ce scrie acelaşi Dimitrie Cantemir cînd redă discursul pe care căpetenia peţitorilor îl ţine părinţilor fetei pe care au venit s-o ceară 246 . în unele sate din Bucovina. scenetele cu Irozii. ale cărui manifestări se desfăşoară din ajunul Crăciunului pînâ la Bobotează. menite să înlesnească trecerea sufletului „pe celălalt mal". petrecerea şi jocul. în unele locuri. Mortul era expus trei zile într-un sicriu deschis. sau la cele două biserici.

părinţii scot fata. că poate căprioara o fi ascunsă prin vecini. de către Alecsandri. între 1842 şi 1849. al cărei cel mai înseninat reprezentant a fost poetul şi filozoful Lucian Blaga. a dat peste o ciută sau căprioară.„Preamăritul stăpîn cutare. cu o formulă lapidară. urmărind. Uşor retuşată. Vasile Alecsandri publica pentru prima oară. sfioasă şi cuminte. care. baladele sau cîntecele bătrîneşti. părinţii le spun că un astfel de vînat n-a intrat în casa lor. şi sînt întrebaţi dacă aceasta este căprioara pe care o urmăresc. în păduri şi-n munţi. aceasta este trăsătura naţională. XVIII). Alecsandri şi contemporanii săi n-au văzut în această baladă decît frumuseţea plastică. care. în diferite puncte ale Carpaţilor moldoveneşti. O întreagă şcoală de gîndire. în 1 850. care niciodată nu i-au înşelat şi că le-au dat cele mai sigure semne că ciuta urmărită se ascunde aici. Alecsandri i-a dat numele Mioriţa. pieptul de gîscă. fie să ne arătaţi pe unde a luat-o. „Din păcate — adaugă el — .[. chiar şi în regiunile de cîmpie. gîtul de lebădă. umblînd după vînat pe cîmpii. Blaga a creat expresia care a avut atît de mare succes: „spaţiul mioritic"97. se hotărăşte să se stabilească acolo unde animalul fusese încolţit şi unde se înecase căţeaua Molda96. cel puţin în ceea ce priveşte poezia: doinele. peţitorii răspund că ei au cîini foarte buni. aceasta întăreşte părerea filologilor şi a etnologilor care consideră că elementul pastoral. Omul nu se ceartă cu moartea. care o comentează în ale sale Legendes democratiques du nord. în sfîrşit seninătatea în faţa morţii. Pe-un picior de plai Pe-o gură de rai. s-a constituit în jurul ideii că universul mental al românului. peţitorii ameninţînd cu forţa şi cu armele. La început. cap. buzele mai roşii decît cireşele. a fost cunoscută de Michelet.. culeasă de el şi de Alecu Russo. că-ţi rupe inima".] La acestea. ţinîn-du-ne pe urmele ei şi duşi de ele. dinţii aşezaţi ca nişte mărgele. de aceea. din Carpaţi pînă în cîmpiile Moldovei. mijlocul de leoaică.. Această trăsătură îl impresiona cel mai mult pe Michelet — care socotea că poemul este „ceva sfînt şi atît de înduioşător. concepţia lui despre lume. împodobită pe cît le îngăduie puterile. că i-or fi rătăcit urmele. îmbrăcată în zdrenţe. Tradusă în franceză de însuşi Alecsandri. Peţitorii zic că nu este. Fiindcă părinţii spun din nou că un astfel de vînat nu s-a văzut vreodată pe ta ei. situează cadrul dramei ce avea să se desfăşoare. că vînatul lor avea părul ca aurul. în versiunea lui Alecsandri. urîtâ. iar faţa mai strălucitoare ca soarele şi luna. O temă învecinată a dat Moldovei mitul ei fondator: legenda lui Dragoş.. o versiune a acestei balade. care. In sfîrşit. am ajuns la această casă. stăruind să ii se arate nu-maidecît vînatul. Peţitorilor. într-o culegere de poezii populare. au drept cadru viaţa pastorală. ochii ca de şoim. Pornind de la primele două versuri ale baladei pastorale Mioriţa. ci a luat-o la fugă şi s-a ascuns în culcuşul ei. trebuie fie să ne predaţi vînatul pe care cu ostenelile şi sudorile noastre l-am găsit prin pustietăţi. măreaţa alegorie cosmică.în căsătorie pentru un prieten: . se însoară cu regina aceasta. . li se aduce o slujnică bătrînă. erau 247 cele al unui om de la munte.. Noi. nu se uită urît la ea: o întîmpină. vorbitorul adaugă de la sine orice alte alegorii şi metafore născoceşte mintea lui. de la ciobanii din munţi. şi la vederea ei peţitorii spun pe dată că aceasta este ciuta căutată" (Descripţia Moldaviae. şi deplîngea „uşurinţa cu care oamenii se resemnau". Insă cea mai mare parte a comorilor folclorice ale neamului nostru. un zimbru sau bour. prin vechimea şi prin întinderea ariei sale de expansiune. nici vorbă nu este. nu i-a îngăduit nici măcar s-o privească. de bună seamă. degetele mai fine decît ceara. şi poate că şi îndulcită un pic. este însuşi nucleul culturii poporului român şi izvorul adînc al viziunii lui despre lume. balada a cunoscut numaidecît un imens succes.

Alte detalii ale povestirii dau la iveală indicii ale unei epoci îndepărtate de rudenie matriliniară: într-o versiune. poate. în ţările române. ele au mai puţină importanţă decît sensul pe care opera l-a putut căpăta cu timpul. iar pînă pe piscurile mioritice" este loc pentru interpretări mai nuanţate. cult probabil traco-frigian. Ei arată. a defunctului. în-tr-un mare număr de variante. că tema „morţii-căsătorie" vine din preistorie şi că se întîlneşte şi în alte arii de civilizaţie. incontestabila dimensiune poetică a operei. de toţi observatorii. legătura faţă de religie şi de îndatoririle impuse de ea. este semnalată. fără îndoială. chiar dacă lucrul acesta se datorează unei neînţelegeri. un reflex de apărare al celor vii faţă de o posibilă întoarcere. de vreme ce aici se perpetuează amintirea gesturilor originare de ocrotire a vieţii"98. după un ritual ale cărui elemente ie regăsim în „scenariul" Mioriţei". se pare că-i place că se reîntoarce atît de repede în sînul ei. 249 dar li se iartă lesne văzînd adunate în ei o mulţime de calităţi rar în-tîlnite la celelalte popoare. fii a trei surori. sînt evidente asemănările cu miturile altor popoare indo-europene. cum ar fi buna-credinţă. ciobanul ameninţat de complot se pregăteşte de luptă. poemul transpune aşadar rituri funerare antice care. „Cred — scrie la rîn-dul său Recordon — că un fizionomist ar recunoaşte şi semnele unei nri leneşe. Apoi. căci. studierea unor versiuni dovedeşte că resemnarea ciobanului în faţa sorţii nu este elementul esenţial al temei. cîndva. că. el lipseşte. adesea. toate. de marele muzicolog Constantin Brăiloiu. Există. asemenea lui Mircea Eliade (care a creat expresia „creştinism cosmic" pentru a califica viziunea religioasă a ţăranului român). deşi. Abia ieşit din natură. iniţial. nici 248 adoraţia morţii. caritabil. ci exact contrariul lor. în pofida adevărului pe care îl comportă. aveau un dublu scop: unul. şi consumă căsătoria fără să crîcnească. de la „descoperirea" lui Alecsandri. antice. „Ele nu exprimă — scrie el — nici voluptatea renunţării. reminiscenţe. malefică. pentru istoric. elementul verbal dintr-un descîntec. în sfîrsit. într-ade-văr. Laurenşon afirmă că „valahii sînt în general un popor blînd şi prea puţin aplecat spre rău". cîteodată. A trecut un secol de cînd un tînăr arheolog a atras atenţia că există dovezi arheologice despre o practică a cultului ca-birilor în Dacia. mai întîi. cinstea. între alţii. că s-a petrecut transfigurarea unui rit funerar arhaic într-o operă poetică. Trebuie să se ştie. încărcată cu multe alte semnificaţii: în primul rînd. însăşi această extindere este un fenomen ce merită atenţia filologului şi a istoricului. nici beţia neantului. dimpotrivă. să înlesnească trecerea sufletului pe „celălalt mal".logodnica lumii. geneza poemului şi exegeza lui nu epuizează subiectul. este. precum şi supunerea şi respectul pe care-l au faţă de stăpîni. după destăinuirile făcute de mioara fermecată. ciobanii sînt nouă veri. în primul rînd. Este teza susţinută. Putem crede. prea lipsită de poezie. al doilea scop fiind. Această interpretare ştiinţifică. în care are loc sacrificarea unui tînăr de către cei doi fraţi ai lui. pe plan afectiv." Unii etnologi contemporani socotesc că interpretarea aceasta se bizuie pe o desăvîrşită neînţelegere. în alta. care spune că locuţiunile poetice din Mioriţa alcătuiau. în unele variante. la urma urmei. deoarece este păcatul de care pot fi învinuiţi cel mai mult. transpuse într-o societate cu dominantă pastorală. sînt . peste 950 de variante ale aceleiaşi balade au fost culese în aria locuită de români şi că au fost chiar şi unele pătrunderi Ia popoarele vecine. la un întreg popor. Blîndeţea moravurilor. de pildă mitul de origine al sciţilor redat de Herodot sau legenda iraniană a celor trei fii ai regelui Feri-dun.

Liniştea în faţa morţii nu era doar o simplă imagine poetică. nici de puterea trupului. întîi o să mori. în ale sale Osservazzioni. ea era chiar în firea ţăranului. dar atunci poate fi necruţător. ce păcat că un popor curajos. luîndu-le tot ce au. D'Hauterive înţelesese foarte bine această politeţe firească atunci cînd scria: „Nu se află nici un popor mai primitor.. a caselor nesănătoase. se trag din slavi (Raicevich era de origine dal-mată!) şi care nu sînt lipsiţi nici de curaj. ei nu mai sînt soldaţi. Suveranul este numit Măria ta [. zilele date de soartă se isprăviseră. Le place . O bătrînă. dintre rude." Refuzul instinctiv al violenţei este o trăsătură de caracter a acestui neam. apoi mai ceru să i se dea un tulpan nou. cu pielea frumoasă. face. nici măcar nu se gîndeşte să sfarme cîndva aceste lanţuri. Zucker. şi cum ar fv putut să nu fie într-o societate unde. spuse: «Acum nu. iar compatriotul său. cîteva constatări interesante: neamul. pesemne." Consulul Austriei. nu cum fac nemţii. la începutul secolului trecut. generalul de Bawr. un german în slujba Rusiei. scrie: „Valahii sînt războinici buni şi îndrăzneţi.» După 250 îteva clipe. Laearde observă: „Ne dăm lesne seama că neamul valahilor este războinic şi că-i place instrucţia militară. mai ales celor de la munte. La ei. fără nici o cumpătare. la sate. Bolnava ascultă liniştit şi răspunse: «Nu. endemice —. maică. iar despre o fiinţă dragă. din păcate. şi care. trimişi la sate ca să adune drepturile boierilor.«Eu mă duc deacuma. ca în Italia. îi împing pe bieţii ţărani la deznădejde. a bolilor venerice: „Vădit lucru — scrie el — că. le ceru iertare şi zjse. care numesc Măria ta pe toată lumea. după părerea lui. Românii sînt îndatoritori şi este interesant să-i vezi cum.]: doar lui i se spune astfel. hrănindu-se cum se hrăneşte şi umblînd cu femeile." Von Struve. ea dori să sărute mîinile celor de faţă. moldoveanul ar fi în stare să se războiască pînă şi cu cel mai cumplit împărat din lume". chiar din copilărie. dumnealui). ea se uită la mîinile ei şi ceru să i se taie unghiile. care petrecuse mulţi ani în Basarabia. se văd bărbaţi chipeşi.. în numele acestora. iar ocupaţia aceasta îi pregăteşte cum nu se poate mai bine pentru război. chiar fără să socotim calamităţile accidentale — dar. adaugă: „La munte. şi care. omul se resemna: „Aşa i-a fost scris".foarte hărţuiţi. se spunea: — N-a avut zile. cînd nu mai poate îndura nedreptatea. mai tuturor le place vînătoarea. moartă prea devreme. numaidecît.. O pagină din amintirile unui medic german. nici formulele umflate în-tîlnite în limbile din sud.. care sînt nişte ochitori fără pereche. Raicevich." Influenţa franceză avea să introducă termenul maiestate. respectă o politeţe legată de formele limbii. de zapcii de tot felul. ar fi vlăguit. longevitatea este redusă din pricina sărăciei. afirmă că „dacă ar sta cu piciorul în scara şeii unui cal bun. şi el „lefegiu" al Rusiei. mai ales printre boierii de ţară. redă pe scurt această atitudine: „Odată intrai în odaia unei neveste tinere în clipa cînd îşi simţea ceasul morţii. care ţinea la dînsa şi-i avea grija. încovoiat sub jugul ce-I apasă. J. Străinii sînt miraţi de curajul fizic al ţăranilor din această ţară unde. mortalitatea era atît de mare la orice vîrstă? La apropierea morţii. dar este destul să fii om ca să ţi se dea titlul de Domnia ta. Nu folosesc nici «illustrissime». pe urmă te-om spăla şi ţiom pune pe cap şi tulpanul cel frumos». iar. Şi nici măcar nu au cum le spune altcumva tovarăşilor şi stâpînilor lor.. va dăinui pururi. între ei.-H. care. Ca şi cînd s-ar fi gîndit să se înfăţişeze cuviincios înaintea lui Dumnezeu. rareori îşi pierde cumpătul." Dar. ţăranul îşi sleieşte puterile. de generaţii — ba chiar de secole —. dar nici aceştia nu pot sta de vorbă cu ei fără să le dea acest titlu" (dumneata.» îndată după aceasta muri"100. şi trupul se moleşeşte. prin urmare. mai bine acuma.

ruşi şi austrieci. Expunerea este bine legată. după ce pune împricinaţilor o sumedenie de întrebări. a lucrurilor.]. trăiesc mult. mai ales (fireşte!) cînd se judecă cu mînăstirile. care se duceau să lupte sub steagul suveranilor străini. sînt citaţi în regimentele străine ale mareşalului de Saxa. îndeosebi în armatele ruseşti (cel puţin în primele războaie ruso-turce. chiar generaţii întregi! Dacă au credinţa că sînt victime ale unei judecăţi nedrepte sau că judecata nu s-a făcut. trebuie să biruie. cîteodată." Aici era drama: virtuţile războinice nu mai puteau fi dovedite decît prin faptele săvîrşite de o mînă de disperaţi. dar pe ocolite. în general. sau de Giers. neobosiţi. arunci. Zucker observă: „Fiind obişnuit să fie înşelat de cei mai mulţi dintre cei aflaţi deasupra lui. cum spune el. Spiritul de împotrivire se manifestă şi prin revolta individuală: oamenii se ascundeau în pădure. cu ţăranul moldovean trebuie. nu sînt mai prejos decît altele 251 în privinţa vitejiei şi a disciplinei. dovadă sînt cele şase regimente de infanterie. cu siguranţă. şi care. de pildă: „Valahilor le place vînătoarea şi se pricep să atace urşii cei mai sălbatici din munţii Carpaţi". Isprăvile de felul acestora erau săvîrşite însă nu numai de dragul vînătorii. au fost mii de voluntari. ca Salaberry. «că are un boier». pentru păstorii de la munte. o vor lua de la capăt. din nevoia de a-şi apăra turmele împotriva lu-pilor şi a urşilor care atacau tot timpul. căldura şi frigul. care a durat trei generaţii. acelaşi Zucker scrie: „Cei mai mulţi vorbesc răspicat şi cu hotărîre. uneori chiar convingătoare şi cu atît mai plăcută la auz cu cît aici ţăranul nu vorbeşte o limbă a lui. în aşa fel încît legea să fie de partea lui. Ţăranul român nu este pornit sistematic împotriva puterii sau împotriva boierilor. în cele din urmă. însă am văzut cu ochii mei că este de ajuns ca stăpînul să se poarte cu dreptate şi să-l apere de hărţuielile din afară. Cînd este vorba de .. ca ţăranul să capete încredere şi chiar să se bucure. în timp 252 judecătorul german. ca sa îngroaşe rîndurile haiducilor ce bîntuiau codrii Munteniei şi ai Moldovei. se judecă ani de zile. se arată neîncrezător faţă de tot ce vine de la ei şi faţă de tot ce el nu poate pricepe pe loc [. Vedem familii sau comunităţi de ţărani care. aproape o sută de ani! Se întîmplă totuşi. Este citat un proces între răzeşii din Văsieşti şi familia Ghica-Comăneşti din Moldova. ci. alcătuite din bărbaţi din naţia aceasta. se vor fi schimbat lucrurile). abia de îşi poate face o vagă idee despre cauza judecată. pe care le are Austria. ci o limbă la fel de curată cu cea a boierului. s-au distins ca voluntari valahi. pentru stăpînirea unei suprafeţe de pămînt de 32 000 de fălci (cam 45 000 de ha)." Despre felul cum ţăranul ştie să se apere în faţa judecăţii. va urma sfaturile şi se va supune poruncilor mai ceva decît însuşi ţăranul german. mai tîrziu. să bagi bine de seamă ca nu cumva să te laşi prins în capcană de o prezentare limpede.vînătoarea.. Laurencon deplînge faptul că virtuţile acestea nu pot sluji la apărarea ţării: „Fiind obişnuiţi cu oboseala. să cîştige ţăranii. ca să-şi apere drepturile. s-ar putea scoate din ei nişte soldaţi foarte buni. în toate războaiele dintre turci. Fuseseră foarte mulţi „valahi" în armatele lui Carol XII. ceea ce nu se prea întâlneşte la ţăranul german. care se exprimă aproape în aceiaşi termeni. se pricep să atace urşii cei mai sălbatici din munţii Carpaţi şi. Cu toate acestea." Şi din nou Raicevich: „Locuitorilor din banatul Craiovei li s-a dus vestea de viteji ce sînt. deoarece." Vînătoarea de urşi — cu armă albă — este povestită de mulţi alţi străini. adesea. poporul poartă adînc în suflet sentimentul că dreptatea.

la iertarea păcatelor. la Parrant.] este isteţ din fire şi ar fi şi muncitor dacă nu sar teme că aceasta l-ar duce la o bunăstare ce i-ar fi numaidecît luată de stăpîn. despre altceva." Chiar înainte de Zucker. Nu voi lua niciodată în seamă spusele celor ce vorbesc împotriva unui neam obidit.. Nu este delăsător. însă. pe cel de care se ştie că o poate face mai bine ca oricare altul. însă stînjeneala aceasta prefăcută este numai-decît urmată de un şuvoi de vorbe. roadele lui. cu cît munceşte mai mult. este mare minune că nu munceşte decît atît cît îi trebuie ca să trăiască! în Polonia. la Wilkinson. oamenii îşi nesocotesc interesele proprii. în timp ce palma de pămînt pe care o dă cu împrumut şerbilor ca să nu-i hrănească dă roade ce lasă să se înţeleagă că este mai bine îngrijită. ţăranul îşi pune în gînd. la urma urmei. în loc de asta. se răzvrătesc. Nu se dau îndărăt să bată drumul toată ţara ca să vină la Curte şi să-şi spună singuri. care prin emigrări pierde mai mult decît cîştigă prin împilări. Pămîntul. ca să vorbească în numele lor.treburile întregii obşti. Dintre toate clasele societăţii. fiinţa acestuia sînt proprietatea nobililor. iar moşierul. Ia patru sute de leghe depărtare de Roma şi optsprezece veacuri după Cicero. cu o repeziciune uluitoare. care le este păsul. de cîteva ori. trebuie să stea călăii la spatele lor ca să-i silească să lucreze. are dreptul." Avem de a face aici cu o chestiune complexă. de exemplu: „Ţăranul valah [.. munca ţăranului. alteori susţinute cu însufleţire şi. unii se plîng că poporul este leneş. punînd mai presus de orice interesele clasei. după desfiinţarea serbiei sub domnia lui Constantin . d'Hauterive fusese surprins de această trăsătură de caracter: „Nu se plîng că dau o parte din munca lor şi din roadele ei aşa cum cere legea. însă starea aceasta i-ar linişti pe stăpînii săi. fără să aibă a-l împărţi cu cineva. Dar cînd un popor munceşte un pămînt care nu este al său şi cînd. întotdeauna. Drept care." Argumentul acesta se întîlneşte şi la alţi contemporani. de-ai crede că nici nu ştiu cum să spună. deşi arta nu-i este nici ea străină. fiindcă. ţăranii se înţeleg între ei asupra a ceea ce trebuie spus şi îl aleg. însoţite de un gest care spune multe. ca în nici o alta. ar fi mai înstărit. Iar cînd stăpînul vede că ogoarele lui nu sînt prea bine lucrate. mult timp controversată: care era de fapt regimul funciar în Principate. Aşteaptă. căci acolo nici un nobil nu se încumetă să se slujească de rangul lui ca să hărţuiască sau măcar să dispreţuiască poporul. mai mult ca orice altă clasă. cu ochii înfipţi în pămînt. poporul este clasa în care. ţipă că ţăranii sînt nişte ticăloşi care nu muncesc decît dacă stai cu bîta lîngă ei. căci nevoia îl împinge pe ţăran să le 253 săvîrşească. să vorbească. să li se poruncească. uneori. în timp ce pe chip li se citeşte hotărîrea. acolo. i se cere mai mult. sau la Langeron. Nu se poate vedea o purtare mai modestă decît a lor. nici nu se încumetă să spună ce gîndesc. întîlnindu-se în părerile lui cu mulţi observatori străini: „Ţăranii moldoveni sînt învinuiţi că sînt leneşi şi necinstiţi. Ţăranul român are mare noroc de sărăcia lui. rostite. tot rodul muncii sale este numai al lui. Mărturisesc că tradiţia aceasta de veche libertate romană este lucrul la care mă aşteptam cel mai puţin şi că mi-a făcut tare bine s-o în-tîlnesc aici. la orice cerere neaşteptată. Sînt cu atît mai convingători cu cît vorba lor are o simplitate firească. vede că are interesul să fie mai curînd drept decît lacom. Dacă ar uda pămîn-tul cu sudoarea sa. Sînt oricînd gata să se plîngă de moşier în faţa ispravnicului şi de ispravnic în faţa domnitorului. să plece cît mai iute în altă parte. poporul nu este necinstit. cu multă cutezanţă. în Elveţia." D'Hauterive scrie mai departe. o clasă care. şi trece şi la faptă.

o dată întorşi în ţară ca imigranţi. se spunea că se sparge satul. şi. Oamenii se afundă în adîncul pădurii. încît sate întregi se golesc. „a împrăştia". fapt este că. altădată şerbi. însă oricare vor fi fost. într-o 255 oarecare măsură. înainte de abolirea serbiei. Mulţi fug de pe o moşie pe alta. şerbii legaţi de glie (rumâni sau vecini). în sfîrşit. siliţi să-şi vîndă pămîntul). uniformizînd. Imediat după războiul austro-ruso-turc din 1736-1739. Boierii protestează din cînd în cînd împotriva acestei „concurenţe neloiale". starea tuturor ţăranilor în raporturile lor cu stăpînii pămîntului şi favorizînd. urmaş al unor ţărani liberi sau urmaş al unor fugari veniţi de peste munţi. decît la un mic număr de zile de clacă pe an. desprinzîndu-l de pămîntul de care era legat şi. îşi slobozesc şerbii. ţăranii se plîng domnitorului că nu mai sînt şerbi. şi chiar şi după calitatea celui ce lua pămîntul să-l muncească: urmaş al unor şerbi. Văzînd această mare mişcare de rezistenţă. rîurilor ce ţineau de pămmtul pe care-l munceau? Vom vedea că statutul ţăranilor care munceau pămîntul a variat. destul de departe ca să li se piardă urma. strîngerea normală a dărilor. închide ochii asupra provenienţei „ilegale" a nou-venitului. totodată. decretată de Mavrocordat (în înţelegere cu boierii şi după consultarea „stărilor"). în munţi. Şi. boierii. în Transilvania. la 5 august 1746 în 254 Ţara Românească şi la 6 august 1749 în Moldova. în care verbul a sparge păstra încă sensul primitiv. chiar şi de familie! Deznădăjduiţi. în schimbul unei răscumpărări. destul de mici. Soarta acestora se înrăutăţise în cursul secolului al XVIII-lea. asemenea ungurenilor (adică imigranţii din Transilvania). dînd în schimb o parte din recoltă şi facînd cî-teva zile de clacă pe an (erau. ţăranii liberi. sub un regim mai bun decît acela al ţăranilor liberi din partea locului. Constantin Mavro-cordat a luat hotărîrea de a desfiinţa serbia. „a răzleţi"). adesea. ale mitropolitului Neofit al Munteniei şi ale boierilor. situaţia generală s-a degradat atît de tare. uneori. Biserica. sau se trimite vorbă pretutindeni că fugarii care se întorc vor primi atîta pămînt cît pot ei munci şi nu vor fi siliţi. în timp ce serbia se consolida în cele mai multe din ţările vecine. dar care nu erau proprietari. încît documentele oficiale citează cazuri cînd proprietarul vînduse sau schimbase un şerb. astfel. socotelile domnitorului. Se ajunge. proprietarii al căror pămînt rămîne nelucrat sînt gata să îngăduie orice: unii boieri. în ciuda unei încercări nereuşite a boierilor de a se întoarce la vechea stare . grosso modo. care lucrau în dijmă o bucată de pămînt din moşia marelui proprietar. eleşteelor. clăcile şi mai multe. cîteodată trec dincolo de aceştia. şi îi ţin pe moşie ca dijmaşi. de-a lungul timpului. prin contract. mai liberali sau. adunaţi în sate de moşneni sau de răzeşi. cum noul stăpîn are nevoie de braţe de muncă. în trei categorii: ţăranii liberi. Ţara Românească a fost primul stat din estul şi sud-estul Europei unde serbia a fost desfiinţată. pădurilor. după regiuni şi după calitatea proprietarului: statul. foşti răzeşi. regiuni întregi se depopulează (cînd se golea un sat întreg şi ţăranii îşi duceau în altă parte puţinul pe care-I aveau.Mavrocordat? Care erau relaţiile dintre stăpînii pămîntului şi cei ce-l munceau? Aceştia din urmă aveau totuşi nişte drepturi asupra pămîntului şi asupra păşunilor. expresie ce se aude şi astăzi. ci sclavi. însă nici o măsură legală n-o poate curma. la situaţia paradoxală a unor fugari. ce se află. ţărani clăcaşi. cei ce munceau nămîntul puteau fi împărţiţi. stăpîni pe un lot individual sau pe o proprietate mare indiviză. pur şi simplu. în hotărîrea de reformă din 1746. La rîndul lor. mai inteligenţi. însă acolo situaţia este adesea şi mai rea: pămîntul este mai puţin roditor.

sau care. ca. de a cere via cu pricina înaintea altora. dă şi transmite copiilor săi acest bun atît de lesne dobîndit. nu avea dreptul să-l alunge pe ţăran — şi. apărută la Dublin în 1785. în orice moment.de lucruri. mai asupriţi acasă la ei Am văzut. mînăstire. adică a transilvănenilor. dacă nu este lucrat şi nu este împrejmuit. alungaţi de război sau de cei puşi pe urmele lor. expresia lui d'Hauterive că „legile ţării le lasă două treimi din provincie ca să le cultive". episcopie) TIU putea da o vie altcuiva decît dacă cel ce o plantase nu o lucrase trei ani la rînd. pămîntul unui proprietar. pînă la două treimi din moşie —-de unde. o scrisoare deschisă către împărat. fără îndoială. cel dinţii care vrea să sape. chiar şi un prăpădit de gard de mărăcini este semnul proprietăţii inviolabile. pur şi simplu. Proprietarul trebuia să-i dea ţăranului atîta pămînt cît putea el să muncească. dacă ne gîndim bine. în altă parte: „Orice bucată de pămînt nedesţelenit aparţine primului venit. Această stare de lucruri îl făcea pe ţăran să considere că are un adevărat drept de proprietate asupra acestui pămînt. se pare că rareori s-au stabilit acolo. pe lîngă el. însă. fugeau cînd nu mai puteau îndura asuprirea fiscală. înfrîntă şi înecată în sînge (a avut. şi ceva pe deasupra. vinde. este mai puţin decît un stăpîn. un răsunet european şi i-a inspirat lui Brissot. care. nu că nu ar avea proprietari. împotriva unor eventuale deposedări a pod-goreanulur. era nevoie de o hîrtie de la ispravnic şi de o hotărîre a domnitorului. mai era şi dreptul rudelor. din toamna lui 1784. al domnitorului de a confisca. cîteva decrete domneşti precizează. apoi al vecinilor. fără a mai pune la socoteală dreptul. şi mai ales cînd a fost vorba de transhumantă. Tot el precizează. După care. era împărţit în drepturile şi obligaţiile proprietarului nominal şi drepturile şi obligaţiile ţăranului care munceşte pămîntul. viitorul membru al Convenţiei. pe scurt. în vreme ce. proprietarul pămîntului (boier. practic. cît de permeabilă era imensa frontieră — tot lanţul Carpaţilor! Chiar dacă ţăranii din zonele de graniţă din Muntenia şi Moldova căutau adesea adăpost peste munţi. dacă zideşte. chiar şi aşa. împreună cu familia. înspre Muntenia şi Moldova. să planteze sau să zidească ceva pune mîna pe el. socotind că. pămîntul este al lui. de altminteri. fără măcar să-l întrebe pe primul proprietar. Să vedem. regimul relaţiilor dintre stăpînii pămîntului şi cei ce-l muncesc. există o mulţime de dovezi despre o emigraţie necontenită a ungurenilor. pentru trădare { hainie"). în mai multe rînduri. şi. în ultimul caz. prin cutumă. Nu trebuie să uităm marea răscoală a românilor din Transilvania. sub titlul: „A doua scrisoare a unui apărător al poporului către împăratul . Iar specialiştii actuali în istoria dreptului nu sînt departe de a împărtăşi această opinie.. la vremea ei. era mult mai puţin abso256 l t decît cel din dreptul roman sau din codul Napoleon. şi fiindcă scăpau de iobăgie. după cît se pare. pe vremea aceea. unde erau atraşi de condiţiile privilegiate create anume pentru ei. nici nu avea interes s-o facă." Podgoriile plantate pe pămîntul altcuiva erau garantate în mod special. iar regimul serbiei şi mai aspru decît în Principate. pe care-l poate lăsa moştenire sau vinde şi de unde stăpînul nu are dreptul să-l alunge. plăteşte dijmă dacă nu clădeşte nimic. în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. încă existentă în imperiul austriac. mai presus de oricare altul. Pămîntul arabil era mai puţin şi mai sărac. în schimb. Sistemul din Principate — în ciuda veşnicei nesiguranţe — era de natură să atragă ţăranii din Transilvania.. care era acest regim la începutul secolului al XlX-lea. cu prilejul războiului ruso-turc din 1768-1774. dreptul de proprietate în Principate.

de la proprietar. unde diferenţa mare dintre numărul de braţe pentru agricultură şi întinderea terenurilor arabile face ca aceste emigraţii să fie deosebit de folositoare. numiţi mai curînd unguri. dintotdeauna. din cînd în cînd. cînd dreptul acesta a fost suprimat. prin tradiţie. sau doar un grup de tărâm fruntaşi. mijlocaşii şi codaşii. să treacă pe moşiile stăpînite de boieri (în Muntenia şi în Moldova — n..losif II. ultimii la 2 fălci. ceea ce ducea deseori la nemulţumiri. de cîţiva ani încoace. adică locuitorii de origine maghiară din regiunea estică şi sud-estică a Transilvaniei. Pe tot tivul de răsărit al Carpaţilor. încît un întreg judeţ a căpătat numele de Secuieni (a fost desfiinţat în secolul trecut. în care este vorba de regulamentul privitor la emigrare şi mai ales la răscoala valahilor. fîn. supuşi ai împăratului. a 20-a parte la vin (în Muntenia. dat de Alexandru Moruzi în Moldova reglementează întinderea acelor suprafeţe pe care proprietarii sînt obligaţi să le dea ţăranilor. pot fi numărate cu zecile satele numite Ungureni sau Secuieni. Mai erau şi secuii. împărţirea ţăranilor în trei categorii. care putea fi adunat fără nici o oprelişte). şi că în acest scop. era adesea răscumpărată. ale secuilor şi ale saşilor. cîteodată. în schimbul înlesnirilor ce i se făceau. ministrului său la Viena. au dus-o de azi pe mîine. «. Cel mai adesea. din care. pînă în 1815. următorii la 3. în Moldova şi în Muntenia. comunitatea se bucura. peste vreo douăzeci de ani: „Deşi situaţia acestui popor (din Valahia) este nenorocită şi nu prea are de ce să fie rîvnită de vecini. în Moldova) şi un stup de albine din 50. Suprafeţele cu fîn erau lăsate ţăranilor după numărul de animale pe care-l aveau. sărăcia crescîndă a făcut ca peste douăzeci de mii de ţărani.. pentru prima dată. la 26 februarie 1796 (în franceză): „L'emigration considerable des Transylvains en Valachie ayant reveille l'attention du gouvernement. la Chambre Aulique de Transylvanie vient de s'occu-per des moyens d'y remedier pour l'avenir."101 Consulul britanic Wilkinson confirmă faptul. pescuit. de vreme ce el avea animalele de tracţiune şi de muncă. pe toţi cei care veneau din vechiul regat al Ungariei.") Internunţiul Herbert-Rathkeal scrie. nu pot avea decît terenuri rîpoase şi prea puţin roditoare. . se ştie însă că rareori desemna numai imigranţii de rasă maghiară. mari emigraţii din această întinsă provincie către Valahia şi Moldova. Partea de fîn. Un hrisov din 1805. ţăranul român îi datora proprietarului dijma pentru toate produsele şi un număr oarecare de zile de clacă.. puşi acolo de către regii Ungariei ca să ţină piept năvălitorilor din răsărit. Aici găsim. De notat. chiar şi de un drept de prioritate. dar a 10-a. se abate asupra Transilvaniei pricinuieşte. că o comunitate sătească. deosebit de căutat de ţăran.). Pămîntul cel mai bun se 257 l află în mîinile ungurilor102.. primii au dreptul la cinci fălci (cam 7 hectare). acestea din urmă erau atît de multe în nord-estul Munteniei. erau români din Transilvania. de la Constantinopol. Dijma era a 10-a parte din recoltă la cereale. putea 258 l uneori arenda moşia unui mare proprietar sau a unei mînăstiri. teritoriul lui fiind împărţit între două judeţe vecine). care alcătuiesc masa populaţiei. de asemenea. cu bani. foametea care. lemn (altul decît cel de foc. după numărul de boi pe care-i au: fruntaşii. ceilalţi." Termenul ungureni desemna aşadar.

numărul zilelor de clacă al foştilor ţărani liberi. pînă la şase zile pe săptămînă. măsura a trezit mari nemulţumiri la această categoria socială. De aceea. Nevasta îi face îmbrăcămintea. deoarece aici rumânii se răscumpăraseră plătind treptat. Trebuie ştiut însă că. însă tot el le dă sănătate. lăsînd doar o zecime din recoltă proprietarului. ţăranului nerămînîndu-i decît duminica! înţelegem atunci mirarea călătorului ungur Vincenţiu Batthyâny cînd constată. la aceeaşi epocă. Aşadar. dar. în alte regiuni sau în alte epoci ori după genul de prestaţie. îl cuprinde o ură la fel de mare ca şi cea care-i cuprinde pe englezi. iar cei din Moldova şase zile — în afară de ţăranii care lucrau pe moşiile mînăstireşti şi care datorau 12 zile. curaj. că „ţăranul moldovean este înzestrat de stă-pînul său cu mari întinderi de pămînt. Wyburn.în ce priveşte claca — numită. în 1805. în Rusia. beţie. săbii. care vizitează Muntenia în 1812: După ce dă o mulţime de exemple despre nemaipomenita rodnicie a pămîntului şi despre preţul de nimic cu care poţi cumpăra orice — de vreme ce exportul. Poate socoti că toată ţara este a lui: seamănă şi coseşte finul oriunde are chef s-o facă. Dacă am compara obligaţiile ţăranilor români cu cele ale ţăranilor din ţările vecine. pumnale şi mai ales cu nişte bice înfricoşătoare. ţăranii liberi din Muntenia nu datorau proprietarului decît trei zile pe an (la strînsul finului. puşti. iar el dă în schimb doar a zecea parte din recoltă şi 12 zile de clacă"104. Un ţăran valah (chiar şi cel mai sărac) mă-nîncă de patru ori pe zi şi nu se află vreun prinţ în lumea creştină care s-o ducă mai bine ca el. Călătorii apuseni nu sînt nici ei mai puţin miraţi văzînd atît de mult pămînt şi libertatea de mişcare a ţăranului. şi el nu are altă grijă (prin urmare. în lunile de vară. şi putea ajunge. întrucît . la 12 zile pe an (doar şase în satele de graniţă) — şi ţăranul putea scăpa de toată claca plătind unul sau doi lei pe an. de 756 de zile pe an. am constata că. şi-i face deosebit de îndatoritori. Adevăratul valah nu plăteşte aproape niciodată nici o para mai înainte de a fi fost bătut atît cît îi duce spinarea. 3 sau chiar 4 zile pe săptămînă. claca era. ceea ce însemna salariul lunar al unui muncitor agricol (căci exista şi aşa ceva. mai întîi prin limitarea clăcii. mai ales în viticultură şi apicultură)103. apoi prin libertatea totală pe care o avea de acum înainte să se mute undei place. încît domnitorii au fost siliţi să limiteze treptat claca. după regiuni. Am văzut reacţia lui d'Hauterive. Rezistenţa a fost atît de puternică şi atît de generalizată. de fapt destul de numeroasă. peste tot. este interzis — Wyburn scrie mai departe: „Belşugul acesta are urmări nefericite asupra caracterului oamenilor din clasele inferioare: lăcomie. unii dintre 259 ei au despre viaţa ţăranului român o viziune mai puţin sumbră decît cea a călătorilor impresionaţi doar de locuinţa lui şubredă şi săracă. slujbaşul unui ispravnic sau guvernator de provincie). la seceriş şi la arat). scoţieni sau irlandezi. boieresc —. era de cel puţin trei zile pe săptămînă. în schimb. putere. în sfîrşit. în Boemia. tot anul. amănunt de care nu-şi dă întotdeauna osteneala să se sinchisească. Cînd este vorba să plătească impozitele. nici alt îndemn de a munci) decît cererile necontenite ale zapciilor (cel ce strînge dările. lat-o pe aceea a unui tînăr englez. De aceea. dacă noul regim reprezenta pentru fostul şerb clăcaş o îmbunătăţire simţitoare a situaţiei. delăsare şi pofte trupeşti nestăpînite. în timp ce în Moldova. Acest agent este întotdeauna însoţit de albanezi înarmaţi cu pistoale. înainte de reforme. în Transilvania de 2. vecinii fuseseră eliberaţi fără să dea nimic în schimb. fixînd-o. reformele din 1746-1749 o fixaseră la 24 de zile pe an în Moldova şi la doar 12 zile în Muntenia. el dubla. minte ascuţită şi (în vremurile cînd nu au de a face cu zapciii) mîndrie. cu excepţia celui către Constantinopol. oricare ar fi el.

Veniturile de pe urma dijmei fiind relativ mici. de pildă taxele pe morărit sau pe băuturi. importantă sursă de venituri. ca să fim drepţi. îl lăsaseră mînăsti-rilor. treptat. acest regim era. printre ţărani. Wyburn nu spune însă. toate aceste rele fiind urmarea directă a stăpînirii otomane şi a sistemului de guvernămînt impus de ea în aceste provincii. o dată cu modernizarea morilor şi extinderea neîncetată a marii proprietăţi. din toate aceste exemple. cu totul aservite. Cînd însă monopolul acesta avea să înceteze. mai tîrziu. ci de la cererile nesăbuite ale fiscului. plata datoriei era amînată celălalt an. dar poate nu ştie. din timpuri imemoriale. şi despre un al treilea aspect al relaţiilor dintre stăpîni şi arendaşi: „monopolurile feudale". aşa cum trebuie s-o fi făcut şi francezii. trebuie să te adresezi unui cămătar. pînă la urmă plăteşte nu numai ceea ce i s-a cerut mai întîi. adesea un zaraf turc. eventualul proprietar nu putea cîştiga cine ştie ce de pe urma ei. Să spunem totuşi un cuvînt. cu atît mai mult cu cît. a tensiunilor dintre ei şi ţăranii care le munceau pămîntul. ale Rusiei asupra Turciei. Rezistenţa fusese puternică. şi pe cea a zapciilor care au grijă ca pedeapsa să fie bine aplicată!"105. căci aici se afla o sursă de abuzuri şi deci o cauză permanentă de neînţelegeri.nu se poate aduna împreună cu semenii săi. monopolul cîrciumilor de la sate (cu excepţia satelor de moşneni sau răzeşi) şi chiar şi interdicţia. nu are cui se plînge şi nici nu se poate răscula. s-ar părea că a ascultat şi urmat sfatul dat de Dl Benjamin Constant francezilor. încît zarafi se găseau chiar şi la ţară. de foarte departe. Atunci. însă. mai ales dacă ţinem seama şi de preţul scăzut al cerealelor (întrucît exportarea lor era interzisă). teoretic vasale. tăierea copacilor pentru folosirea lor în gospodărie (lemn de foc şi lemn de construcţie) era liberă. îndeosebi neînţelegerile dintre mînăstiri şi ţăranii dijmaşi sînt foarte frecvente. dar. după războaiele ruso-turce. în general. iar împrumutul era garantat cu re260 colta viitoare.. apoi. însă. moşierii vor obţine dreptul exclusiv de proprietate şi. dar şi simbria albanezilor care l-au bătut. dijma în natură. că se întîmplă ca ţăranul să nu aibă într-adevăr cu ce plăti. moşierii îşi asiguraseră un semimonopol pe marile mori de apă. că nenorocirea ţăranului român nu se trage numai de la un regim funciar nedrept __dimpotrivă. de obicei. tagmă ce se înmulţise într-atîta. de vreme ce exportarea lemnului era monopolul exclusiv al puterii suzerane. din multe puncte de vedere. după victoriile Austriei şi. doctrina rezistenţei pasive.. dacă recolta era proastă. Iată deci că îmbunătăţirea situaţiei politice şi economice a Principatelor. Tot astfel. corolarul său. Cînd . omului nu-i mai rămîneau decît braţele şi ajungea cu adevărat sclav la cămătar. pentru ţărani. prea puţin eficace. în cele din urmă. In privinţa pădurilor. oricum. aveau drept urmare paradoxală aţiţarea poftei de cîştig la moşieri şi agravarea. cel mai liberal din toată Europa centrală şi de răsărit —. Moşierii obţinuseră. în secolul al XVIII-lea. proprietarii erau împinşi bineînţeles să exploateze cît mai mult sursele anexe de cîştig. de a-şi vinde propria producţie de vin sau de rachiu. în realitate. negreşit. fapt des întîlnit (cum reiese dintr-un document citat mai sus). Se vede deci foarte limpede. se face simţită o mişcare de revendicare a pămîntului pe care străbunii lor fuseseră siliţi să-l vîndă boierilor şi pe care aceştia. ca să-şi plătească datoria. 261 Atunci au loc nenumărate procese între ţărani şi proprietari. dădeau bani cu împrumut cerînd o dobîndă de 10% pe lună. de la rechiziţionările necontenite şi arbitrare ale puterii şi de la metodele inumane de strîngere a dărilor.

de a face claca sau chiar de a plăti dijma. încet-încet. Hărţile de stat-major semnalează. se apucă să-l lovească cu sălbăticie pe primul care se încumetă să răspundă că. nemilosul ciocoi ucis.. 262 Numai că proaspătul nostru cafegi-başa nu s-a mulţumit să intre uşa din dos în rîvnita castă a boierilor. pe care nu se mai sătura ascultîndu-1. Ucigaşii — sau oamenii dreptăţii — şi-au sfîrşit. în loc să fie la claca stăpînului. tot timpul. în pîntecul munţilor. ţăranii n-au răspuns la chemare. cînd ieşea să se plimbe. după părerea lui. o muncă de mîntuială. el tot mai aduna moşii. vocea gravă de cîntăreţ de strană a unuia Nicolae Alexandrescu. întrucît se născuse printre cei ce munceau pămînrul. Atunci. e păcat!. paharul se umpluse peste măsură. în 1821. pe vremea secerişului. şi. în cele din urmă. profitînd de trecerea pe care o avea la domnitor. îl lovesc pînă ce-l omoară. vor recurge pur şi simplu la violenţă. Atunci. într-o zi de vară.. trebuie să lucreze. după numai şase ani de pace. Dacă. se pricepea să ia pielea de pe ţăran. nu mai aveau încotro. străbătea tot timpul moşiile şi vai de ţăranii care nu se aflau pe cîmp în ziua şi la ora la care fuseseră chemaţi de vătafi. Vom vedea.. că Regulamentul Organic. de pildă. pentru nevasta şi pentru copiii lui. rangul de cafegi-başa. ca să-l aibă mereu în preajmă. lucru dat peste cap. întradevăr. îi plăcea. Cînd a ajuns om în toată firea. nimeni nu mai ştie cine era acest cafegiu: cafegibaşa al lui Grigore Ghica. un nou război ruso-turc (1828-1829) şi o lungă ocupaţie rusească de cinci ani în timpul căreia structurile politice ale Principatelor vor suferi o transformare profundă. vodă îl lua adesea în caleaşca sa. o avere frumuşică. şi ei. Vin alţii care. de unde şi expresia rămasă în limbă: lucru de clacă. Grigore IV Ghica106 avea micile lui slăbiciuni: printre altele. CAPITOLUL AL ŞAPTELEA . la Curte. Am putut reconstitui unul din aceste „fapte diverse". Vătafii şi arendaşii nu mai ştiu ce să facă. la cel mai mic semn. în felul lui potolit: — Nu mai da. boierul acela mărunt care se îngrijeşte ca domnitorul să aibă. Un alt ţăran aleargă de grabă şi îl roagă. îi dăduse. însă.procesul era pierdut. mai întîi. ţăranul ridică sapa şi loveşte. adoptată sub egida Rusiei. de la rezistenţa pasivă. ţăranii munceau fără nici o tragere de inimă. se recurgea la rezistenţa pasivă. avea să înrăutăţească şi mai mult situaţia ţăranilor.. Numărul mare de ordine fi de ordonanţe date de domnitor care ne-au fost păstrate şi care se referă la aceste probleme arată refuzul ţăranilor. vor da foc şirelor de paie sau pădurilor şi. în cele din urmă. tot mai frecvent. boierule. seara. ci. în droşca lui uşurică. în ziua aceea.. pe unii îi găseşte prăşind porumbul pe propriul lor petic de pămînt. ceaşca cu cafea turcească. cînd vor ajunge la capătul răbdării. într-o zi de vară. pentru el. Moşii peste moşii — mult timp după moartea lui Grigore Ghica. de bună seamă zilele în ocnele de sare. o dată. între Bucureşti şi Tîrgovişte.. un loc numit Crucea Cafegiului. Este bătut şi el. fostul cafegibaşa se afla în fruntea uneia din marile averi moşiereşti din Muntenia. Refuzul de a munci se generalizează. adusă pe o tavă de argint de cel de-al doilea cafegiu. constituţie de tip aristocratic. ţăranii vor trece la sabotaj. Astăzi. acesta îi cînta bătrînele noastre doine sau vreo romanţă la modă. şi. îi plăceau vocile frumoase. de ţăranii cuprinşi de mînie. şi. la marginea drumului. însoţit de un străjer şi cu biciul în mînă. de două ori. Va urma apoi ocupaţia turcească a celor două ţări (1821-1822). în cîţiva ani. va izbucni răscoala lui Tudor Vladimirescu şi a pandurilor lui. la refuzul îndîrjit de a îndeplini cele cerute de lege. a adunat.

La epoca la care îi studiem noi. aveau voie să-şi arate talentele la cîrciumi sau la serbările săteşti. ca rîndaşi sau vizitii. Sedentari şi nomazi. După cîteva luni. care înseamnă „haită" de cîini). ca să mai scoată şi ei un ban. ţigani domneşti şi ţigani mînăstireşti sau boiereşti. în sfîrşit. stăpîna casei îşi alegea cameristele. vara şi iarna. odinioară. la bucătărie.<titlu>Ţiganii Robi dintotdeauna. pentru o sumă plătită anual. căldărari. care. Dintre femei. Erau cei mai săraci. fierari. spălătoresele. Trăiau şi din furtişaguri. Este probabil ca acest trib nomad. în secolul al XlV-lea. a trebuit să renunţe: nenorociţii Piereau sub ochii lui. loja. cei din şatrele nomade. Toţi străinii sînt de părere că nu aveau cine ştie ce de lucru. Copiii umblau aproape despuiaţi. văcari şi. astăzi tuaregii). ciubotari. Vătraşii boiereşti erau folosiţi la tot felul de treburi din casă şi de pe lîngă casă. stăpînul îi lăsa uneori să-şi facă meseria şi în afară. Dar. în general. Alte fapte diverse: ţigâncuşa din iatac şi răzbunarea rîndaşului Grigore. sau mînăstirilor (ţigani mînăstireştt) şi persoanelor particulare (ţigani boiereşti). croitoresele şi cusătoresele — toată această mică lume robotind sub supravegherea vreunui vătaf. îngrămădiţi în nişte căruţe mici cu coviltir. Doamna Rein-nard povesteşte (în 1806) că un Sturdza încercase să-i pună pe ţigani să lucreze într-o manufactură: îi plătea. la spălătorie. ţinea o mulţime de ţigani ca meşteşugari la „curte": croitori. s-au scurs deci aproape cinci veacuri de cînd sînt robi. dar aceştia nu sînt mulţi. plecat din India cu cinci sau şase secole mai înainte. Cine erau aşadar aceşti nefericiţi care stîr-neau cînd mila. în grupuri mici. erau reduşi la robie de către domnitorii şi marii proprietari din Ţara Românească. în împrejurări care nu au fost încă Iămurite. lingurari (făceau linguri de lemn). îi îmbrăca. Sărăcia şi murdăria căruţelor şi a propriei lor persoane erau de nedescris. caraibii. în ograda cu păsări. Roboteau? De bună seamă. Era îndeosebi cazul lăutarilor. netoţii. „bucătarul francez" al Doamnei Profira Cantacuzino şi emanciparea celor din urmă robi din Moldova. erau puşi şi la unele munci ale cîmpului. dar şi cei mai puţin nefericiţi: erau liberi. iar ţăranii se temeau cînd îi vedeau că vin. îi hrănea mai bine decît acasă la ei. * Nu există vreun călător străin care să nu fie îngrozit la vederea ţiganilor din Principate. în fiecare din cele trei categorii. Aveau totuşi . tîmplari. erau porcari. îşi puneau cortul la marginea satului ca să-şi exercite meşteşugurile: fierari. ales adesea dintre ei. lăutari. zugravi şi. Rătăceau pe drumuri. Aparţin domniei (ţigani domneşti). zidari. acolo unde mîna de lucru nu ajungea. în această ordine de idei. cărămidari. cu cît în casă se trăia pe picior mai mare. pe măsură ce soseau. Lăieşii erau nomazi. potcovari. de care se fereau cît puteau. la grajduri. şi ucr. bărbat sau femeie. Dacă nu aveau prea mult de lucru la curte. ţiganii începuseră să treacă Dunărea. există vătraşii (sedentarii) şi lăieşii (din pol. cu atît numărul de servitori creştea şi el._să fi fost împins întruna către apus de apropierea turcilor otomani. cînd scîrba? Primul document care-i menţionează pe aţigani107 în Ţara Românească datează din 1385. ca toate popoarele nomade sau precum cele care au rămas la stadiul culesului şi al vînătorii (de exemplu. ursari (jucau ursul). 267 l Cînd stăpînul trăia pe picior mare.

încă din Evul Mediu. şi dacă aşa ceva nu era cu putinţă. Robii domneşti erau aproape toţi lăieşi. 33 000 în Muntenia — ceea ce face un total de ceva mai mult de 200 000 e 'livizi. Tot atunci. acest trist iarmaroc.. Se dăduse de veste şi în satele dimprejur încît ţăranii veniseră şi încercuiseră şatra de ţigani. Fotino îi evaluează la 23 300 de familii. din întîmplare. După 1830. din cînd în cînd. dintre ei se recruta „aristocraţia" ţiganilor: aurarii. pentru ceilalţi oameni. cînd acel fiu va avea vîrsta potrivită108. de obicei de Sfmtul Dumitru. Cei dinăuntru trăseseră zăvoarele. Această mare adunare. în 1839. de vreme ce erau adunate la un loc atîtea familii. într-o zi. A doua zi. Avînd în vedere că. . atît ei. putea degenera uneori în . Radu Rosetti povesteşte. Kogălniceanu dă următoarele cifre: ţigani boiereŞti şi mînăstireşti. dă. culegătorii de aur. ca să fie înregistraţi. se aflau — săracii săracilor — grupuri mici de nesupuşi. s-a făcut ce se făcea de obicei. trebuiau să se prezinte cu toţii împreună la „curtea" boierului. înfăţişarea lor era. „falanga". Emerit. In sfirşit. ferindu-se de orice întîlnire cu alte făpturi omeneşti. a trecut un sfert de veac. noul stăpîn îi făgăduia celui vechi să-i dea un fiu al perechii de ţigani. cei care au aţî-tat la răzmeriţă au primit o sută de lovituri la tălpi. totuşi. La celălalt capăt al scării sociale a ţiganilor. stăpînul fetei. se răzvrătiseră şi împresuraseră conacul. dă cifra de 30 de piaştri de persoană pe an). cifra globală de 150 000 de suflete. şi lucrurile au reintrat în matca lor.căierări. o dădea stăpînului băiatului în schimbul unei fete. adică nomazi. ascunşi în adîncul pădurilor. Evaluarea numărului ţiganilor variază după autori. pentru plata dărilor anuale (Wilkinson vorbeşte de 40 de piaştri de fiecare persoană trecută de vîrsta de 15 ani. să nu cadă în robie. adică aproape 120 000 de suflete. doar pentru Muntenia. după cum scrie Kogălniceanu. hatmanul Răducanu Rosetti. 3 000 în Moldova. adică aproape o zecime din populaţie. cît şi copiii lor. Tot atunci. puseseră pe ziduri oameni înarmaţi cu puşti şi trimiseseră. basbullbaşa. aveau să fie căutaţi sistematic pentru a-i sili să devină „ţigani domneşti". cele povestite de unul din unchii săi). se făceau cele cuvenite pentru cununia perechilor tinere. îi zăreau. cifrele sînt aceleaşi: 150 000 pînă la 200 000. cu mintea ne-toată. ţigani domneşti.un stăpîn: o dată pe an. care era dus de acasă. în ambele Principate: 35 000 de familii. iar 268 . Căci frica cea mare a stăpînilor era ca nu cumva ţiganii să-şi vîn-dă ei înşişi copiii altor stăpîni. în anii 1810. la sosirea boierului. Se întorseseră cu adevărat la starea sălbatică. atît de ciudată. în schimbul unei dări anuale care mergea în vistieria Doamnei. „căpitan de companie"). pe o moşie a bunicului său. pentru ambele principate. nemulţu-iti de alegerea noului başbulibaşa. Este greu de spus. încît li se spunea netoţi. din culesul fructelor de pădure şi. Numai ei aveau dreptul să adune firele de aur din nisipul nurilor din Carpaţi. cam '65 000 de suflete. Dacă ţiganul se însura cu o fată care aparţinea altui stăpîn. se alegea şi un şef suprem.. în Amintirile sale (bizuindu-se 1 e. şi orice ţigan fără stăpîn sau care era venit din străinătate devenea din oficiu ţigan domnesc. între primele două evaluări şi cea 269 de-a treia. din hoţii. pe ascuns. bulibaşii (din cuvîntul turcesc bulukbasa. se proceda şi la alegerea şefilor. mai ales. ţiganii lăieşi. unde aveau de făcut cîteva zile de clacă. că. trăind din vînătoare. Unii dintre ei coborau poate din micile grupuri care izbutiseră. cînd. pe cineva după hatman. Cu prilejul adunării anuale. şi. g şatra era prea mare. Wilkinson. de regulă.

de orice sex. Erau vînduţi. însă. nu se face un negoţ după toate regulile — afirmă Wilkinson —. servitor la conac. de asemenea. împreună cu toţi urmaşii săi. marele vornic Emanoil Grădişteanu plăteşte onorariile doctorului Constantin Darvari. pe mitropolitul Dosoftei trimiţînd o jalbă domnitorului. pe Nicolae. „(atîtea) suflete de ţigani. într-un document din 1832. şi fiindcă n-au găsit cum s-o schimbe pe Anastasia cu altă ţigancă tînără. preţul obişnuit al unui rob. Ţăranul avea o neîncredere firească faţă de aceşti nomazi. Anica Mânu. spunînd că este „ţigancă domnească". după cîte s-ar părea fără să se căiască. după moartea sa şi a soţiei sale. Am văzut cum ţăranii moldoveni îl ajută pe hatmanul Rosetti să-i potolească pe ţiganii răsculaţi. poate fi slobozită prin testament. precum să să ştii că. ca să-i 270 ră să poruncească oamenilor armaşului să n-o mai hărţuiască pe oarecare Dobriţa. dintre cele mai vrednice. O trăsură pentru 30 de ţigani! Ţiganii figurează. precum şi copiii acestei perechi. după ce-i făcuse fetei un copil. „dînd în schimb treizeci de ţigani lăieşi. cad la învoială ca Matei Fălcoianu să-şi păstreze ţiganul. un ţigan. care-i puteau folosi şi răsfolosi tară frică. colonel în armata rusă. Să nu uităm să spunem că Biserica putea să intervină în favoarea ţiganilor şi pentru respectarea legilor. aceluiaşi doctor Darvari. şi ia . care i-au fost lăsaţi moştenire. în treacăt fie spus. „Cu ei. Regula era ca femeia slobodă care se mărita cu un rob să devină şi ea roabă. La 10 ianuarie 1799. Iată actul pe care îl semnează o pereche de imigranţi unguri la 7 februarie 1798 ca să-i dea voie fiicei lor să se mărite cu un ţigan: „Adecă eu Odor Frenţu. în toate testamentele boierilor: sînt lăsate moştenire. fiind de cinci sau şase sute de piaştri. nu există obiceiul să fie puşi la vînzare. lăutarul voia să scape de ea. pe deasu-ra 'el însuşi o cununase. căci. fiica marelui vornic Mihai Mânu şi a Smarandei Văcărescu. O slugă. întîlnim un schimb neobişnuit: în foaia de zestre. avănd noi o fată. Sau alt caz: la 10 iulie 1799. Legăturile mixte erau rare. de se va întîmpla să-i aibă. erau cu jumătate mai ieftini. *u un lăutar român — pe care. la 3 iunie 1803. mitropolitul a trebuit să-l silească un pic s-o ia. fiind fata unei ţigănci slobozite. fiul lui Neacşu brutarul. la 9 decembrie 1824. şi că. depsiţi cu bătaia." Să precizăm că acesta era preţul unui rob vătraş. despre care se spunea că sînt hoţi şi ale căror obiceiuri se deosebeau atît de mult de ale sale. am spune „rasistă" — faţă de aceşti alogeni cu pielea arămie. Sînt vînduţi şi cumpăraţi pe ascuns. (atîtea) femei". adeverim cu acestu zapis al nostru întru cinstită mana dumneaei cuconii Anicăi Roset Bănesăi. însă toată familia ţigănească avea să fie a doctorului Darvari după moartea soţilor Fălcoianu!110 Ca stâpînă pe mii de ţigani. în valoare de 160 de ducaţi de aur. Ţiganii erau ceva ce aparţinea stăpînilor. care se mărită cu prinţul Teodor Grigorievici Kociubei. căci. nomazii. fostul mare logofăt Matei Fălcoianu îi lasă moştenire. tot a lui. lăieşii. care trăieşte cu o ţigancă tînără. dîndu-i doi ţigani tineri. practic. pe lîngă moşii. ungur. Iată-1. Datoriile pot fi şi ele plătite cu ţigani. în timpul domniei lui Alexandru Moruzi. de răposatul vornic Dimitrie Bi-bescu"109. fără măsură. Biserica participă din plin la aceste tranzacţii. (atîţia) bărbaţi. s-ar putea vorbi chiar de o anumită rezervă — astăzi. „Nicolae. Anastasia. anume Catrina. şi totodată şi pe Anastasia doctorului Darvari. se făceau totuşi căsătorii între ţărani şj ţigani. numai fiindcă era ţigancă111. puteau fi pe. fata lui Dumitru". de fant ea este slobodă. fiindcă aşa este firea omului. primeşte „o caleaşca nouă de la Viena". de pildă.Numai că acestei zecimi din populaţie legea nu-i dădea aproape nici un drept. schimbaţi. şi împreună cu femeia me Calară.

întrucît femeia nu era nici ţigancă. într-o hotărîre a lui Constantin Ipsilanti. însă unul din aspectele cele mai dureroase. vedem că un ţigan este silit săşi părăsească nevasta Şi copm. şi unele dintre ele — cînd erau tinere de tot — erau foarte frumoase. să-şi piardă ţiganul spre a sa pedeapsă care ţigan să se facă domnesc. era încă tare ca o stîncă şi foarte chipeş.n. dar devine legală „în grădina din dosul casei". cel puţin în Muntenia. cînd mulţi boieri moldoveni au fugit la Cernăuţi. şi. Astfel.. „îşi făceau ucenicia". Erau sortiţi unei înjosiri permanente. aceşti plenipotenţiari au ştiut să fie destul de convingători de vreme ce au obţinut o mare derogare de la regulament: bătaia este îngăduită. Era o practică obişnuită.] şi-au cerut voi de la noi ca după botez şi după măritiş iai să nu aibă o vrea supărare de la noi. La cea mai mică greşeală. autorităţile austriece ale oraşului. şi ăi tot neamul dumnealor. dar nu de faţă cu lumea. sfirşitul oricărei discipline! O delegaţie s-a dus pe la cele mai înalte autorităţi ca să protesteze energic împotriva acestei încălcări a dreptului de proprietate. şi copiii ce se vor face cu dînsa să fie slo-021 Şi de se va dovedi că stăpînul ţiganului a dat voie să se cunune. din 16 iulie 1804. revoltate de obiceiul acestor boieri de a-şi bate ţiganii de faţă cu toată lumea. în felul acesta. de la ţigani. nu aveau nici o tragere de inimă pentru muncă. Ne dăm seama la ce drame omeneşti puteau să ducă asemenea legj Vizitatorii apuseni erau cel mai mult scandalizaţi — şi pe bung dreptate — de tratamentul degradant la care erau supuşi ţiganii vă-traşi: trăiau prost. erau pălmuiţi sau snopiţi în bătaie. boierul din Horto-peni. încît erau cu adevărat minaţi de la spate de către sta-pîn sau vătaf. Să nu uităm că astfel de moravuri duseseră la crearea unei rase amestecate. calvină din secuime — n. trecuse de şaizeci de ani. care. erau dispreţuiţi. credinţată că. au interzis cu desăvîrşire asemenea purtări. Toată lumea era în. mai ales pentru fiii stăpînului. căsătoriile mixte sînt pur şi simplu interzise. adică nu ţigancă. să se despartă negreşit şi să se pedepsească foarte greu. cum şi preotul ce-l va cununa să se pedepsească foarte greu de către biserică"113. frin" un vînâtor pătimaş. sau. care doat prin pielea ei ceva mai închisă la culoare amintea că se trage din poporul nomad. Radu Rosetti povesteşte că. atăt cat şi căţi copii va faci fata me cu Ion Bogos şi copiii lor de copii iar tot robi ai dumnei să fii. aşa că deseori se întîlnea cîte o ţigăncuşă cu ochi albaştri. nu poţi scoate nimic decît cu biciul. Se spunea că ţigăncile sînt pline de foc. Pe carele eu dau acestu zapis ca să fii dreptă roabă cu-conei Anicăi. dar.avănd mare dorire ca să să boteză (adică să se convertească la ortodoxie. nici roabă. şi ni se citează litera legii: „Orice ţigan va îndrăzni de acum înainte să se cunune cu muiere slobodă. cu părul blond. Te cutremuri! Curînd însă.. de bună seamă. în 1821. şi mai probabil... în Moldova. Dar cîte drame în spatele acestei triste banalităţi! în 1836."112. ale acestei robii era dreptul pe care şi-l luau stăpînii de a abuza de tinerele roabe. bătaia rămîne interzisă „către stradă". şi au cerut acest zapis. trăind la ţară. ci în spatele casei! Straşnic compromis diplomatico-administrativ. Răm^s 272 .) şi să margă după un Ion Bogos. Boierii noştri sînt indignaţi! Să li se interzică lor să-şi bată ţiganii? Asta însemna anarhie. chiar şi în stradă (se spunea: „la scară"). iar pentru noi cele mai surprinzătoare. 271 ştiind-o că nu este ţigancă. fostul mare vornic Sandu Hortopan. fiind poate catolică. robu a dumneii cuconii Anicăi [.

văduv de vreo douăzeci de ani, se da în vînt după fetele frumoase. Avînd unsprezece moşii şi sute de familii de ţigani, avea de unde alege, într-o seară de toamnă, întorcînduse de la vînătoare la conacul său din Hortopeni, a încremenit văzînd, lîngă grajd, o ţigăncuşă a cărei frumuseţe, cu toate zdrenţele ei, l-a uluit: faţa albă, părul castaniu, trăsături de o fineţe neobişnuită. A oprit-o şi i-a pus cîteva întrebări; se numea Anica, avea 15 ani, era fata Dochiţei, spălătoreasă. . După ce a intrat în casă, boierul a chemat-o pe bătrîna Anastasia, tot o ţigancă, mai mare peste toate slugile din casă. — Cine era copila? Ce era tată-său? — Dochiţa, a răspuns Anastasia, spune că ar fi avut-o cu boierul Alecu Crivea, prietenul boierului, care venea des să vîneze la Hortopeni... Stăpînul porunceşte: Anastasia o va lua pe sălbăticiunea aceea mică pe lîngă ea, o va învăţa să se spele, o va îmbrăca, o va învăţa să slujească în casă — într-un cuvînt, o va face numai bună pentru iatacul lui atunci cînd se va întoarce el de la Iaşi, la primăvară. Vestea l-a împins la disperare pe Grigore, tînărul vizitiu ţigan, care dorea cu înflăcărare so ia pe Anica de nevastă. Dar cine ar fi cutezat să nesocotească poruncile stăpînului? Iar Anastasia veghea. De altminteri, Anica nici nu se uita la el. Grigore s-a apucat de băutură. Omul vrea, dar alta-i voia Domnului. Ajungînd la Iaşi, boierul nostru este lovit de o boală ciudată; nici doctorii din Iaşi, nici cei de la Viena, nici apele de la Karlsbad nu-l putuseră lecui. A murit, după o suferinţă de peste un an de zile, lăsîndu-şi toată averea nepotului său Vasilică Hortopan. Satul era neliniştit; doar Grigore se bucura: Anica va fi a lui. Tînărul Vasilică, student la Paris de vreo cîţiva ani, aflînd vestea că moştenise o avere atît de mare, se grăbise să se întoarcă în ţară şi să pună mîna pe Hortopeni. Bătrîna Anastasia avusese grijă, chiar din prima zi, s-o scoată pe Anica în faţă. Un an de îngrijire, de viaţă mai uşoară, de hrană bună: fata era strălucitoare. Dragoste la prima vedere — şi dintr-o parte şi de cealaltă. Vasilică a rămas la Hortopeni. Anica era tot timpul cu el. Avea odaia ei în iatacul stăpînilor, o slujnică ţigancă numai pentru ea. Stăpînul chemase chiar şi o croitoreasă de la Iaşi ca s-o îmbrace europeneşte. Iar el îi povestea tot felul de minuni despre Paris, despre lumea întreagă! Au fost cîteva luni de dragoste nebună. Grigore, vizitiul, s-a luat din nou de băut. Se pricepea la îngriji-tul animalelor, ştia cum să ia sînge de la boi şi de la cai; cîştiga bani 273 în sat şi, seară de seară, se întorcea beat şi nu-şi făcea cum trebuie treaba de la grajd. Vătaful, deşi noul lui stăpîn îi interzisese cu străşnicie acest lucru, îl bătea, dar ce folos? Toamna, tînărul stăpîn a plecat să petreacă iarna la Iaşi. Cum nu mai putea trăi fără Anica, peste cîteva zile, a adus-o şi pe ea. însă la oraş nu era ca la ţară. Vasilică lipsea mult timp de acasă şi se întorcea seara tot mai tîrziu. Anica îl simţea că se îndepărtează. Cu puţin înainte de Paşti, Vasilică a trimis-o înapoi la conac, spunîndu-i că avea să vină şi el numaidecît. Ea s-a dus la ţară, cu durerea în suflet. Grigore începuse iar să tragă nădejde. Apoi, vestea s-a răspîndit printre slugi: — Domnul s-a logodit! Domnul soseşte mîine cu viitoarea noastră stăpînă! Văzînd-o pe Anica, la rînd cu celelalte slugi, sărutînd mîna logodnicei sale, văzîndu-i chipul palid, privirea, Vasilică a înţeles şi el cît de neţărmurită-i era suferinţa. Cum să se răscumpere? întorcîn-du-se la Iaşi, a semnat o scrisoare de slobozire şi a încredinţat-o vătafului ca să i-o dea Anicăi arunci cînd se vor duce cu toţii la Hor-topeni, după nuntă. Cînd trăsura cu tinerii căsătoriţi, trasă de opt cai, se apropie de Hortopeni, se înnoptase de-a binelea; tot satul şi toţi ţiganii se află la poarta cea mare, cu făclii în mînă. Slugile aşteaptă, la rînd, lîngă treptele conacului. Vătaful a trimis-o pe Anica să aprindă

luminările în casă. Ea a intrat şi în iatacul mirilor, a aruncat o ultimă privire asupra locului iubirii ei pierdute. Ce de lumînări, ce de flori... Apoi, dintr-o dată, adună flori de prin glastre, face la iuţeală două buchete, pune un buchet de trandafiri albi pe o pernă, un buchet de trandafiri roşii pe cealaltă. Se aude însă zgomotul copitelor, scîrţîitul roţilor. Hoo!... Au sosit stăpînii. Anica sare pe fereastră, fuge în parc, la vale, către rîu. A doua zi, trupul i-a fost găsit, în josul apei, în scocul morii. Grigore s-a apucat iar de băut, cu furie. Iar a fost bătut măr, de faţă cu toţi ţiganii de la „curte", iar a făgăduit să se îndrepte. De opt zile n-a mai băut. Vătaful îl alege pe el să mîne trăsura tinerilor stăpîni, care se vor duce ia nişte vecini, într-un sat pe celălalt mal al Şiretului, însă, acolo, lumea ştie ce poate Grigore; ţăranii îi aduc vitele să le ia sînge, plătindu-l bine; iar el le-a dat de băut, şi a băut şi el, vîrtos. Cînd tinerii stăpîni cer să li se aducă trăsura, se însera. De cum au ieşit din sat, Grigore dă bice cailor. Trăsura, uşoară, cînd caii o pornesc la galop, ai zice că zboară. Hortopan se sperie, îi porunceşte 274 Iui Grigore să meargă mai domol, se ridică, îl zgîlţîie, strigă, se agaţă de el. Degeaba, omul, ca scos din minţi, dă mai departe bice cailor. Pe celălalt mal, oamenii ce trăgeau la podul plutitor au văzut, îngroziţi, pe înserate, cum caii aceia bezmetici coboară povîrnişul şi se aruncă în valuri, acolo unde Şiretul este mai adînc, unde apele lui sînt mai învolburate. Cînd, vîslind din răsputeri, au ajuns acolo, nu se mai vedea nimic, nici trăsură, nici cai, nici stăpîn, nici vizitiu. Aşa a răzbunat Grigore, vizitiul ţigan din Hortopeni, moartea Ani-căi, marea lui dragoste114. Drame ca aceasta, pe de o parte, şi, pe de alta, întoarcerea din Apus a multor studenţi cuceriţi de idealurile democratice, progresul general al ideilor liberale au provocat un puternic curent de opinie în favoarea emancipării ţiganilor. Cu toate acestea, Regulamentul Organic din 1831, adoptat sub ocupaţia rusească de către un grup de boieri conservatori, proprietari ai unui mare număr de ţigani, consacra principiul robiei, reglementînd, totodată, condiţiile ei. însă mişcarea îndreptată împotriva robiei lua amploare: boieri liberali, ca Ion Cîmpineanu şi fraţii Golescu, în Muntenia, îşi slobo-zeau toţi ţiganii, în 1836, Alexandru Ghica, în Muntenia, eliberează 4 000 de familii de ţigani domneşti şi-i împarte unor moşieri, ca muncitori eu contract, în altă parte, statul cumpără ţigani de la particulari ca să-i slobozească. în februarie î 844, în Moldova, la îndemnul mitropolitului, Biserica şi domnitorul Mihai Sturdza slobozesc, în acelaşi timp, toţi ţiganii pe care-i aveau, în 1847, vine rîndul, în Muntenia, ţiganilor mînăstireşti şi al celor din aşezămintele publice. Mai rămăseseră cîteva mii de robi boiereşti, în fiecare din cele două Principate: cam 5 000, în Moldova, în Muntenia, revoluţia de la 1848 proclamă solemn desfiinţarea robiei. Regulamentul Organic este ars în piaţa publică. Din nenorocire, peste cîteva săptămîni, ruşii, împreună cu turcii, vor ocupa Principatele. Regulamentul Organic este restabilit. Poate că ţiganii nici n-au apucat să afle că sînt liberi!... Grigore V Ghica, urcat pe tronul Moldovei în 1849, era om de treabă, avea cele mai bune gînduri, dar nu avea energia necesară pentru a zdrobi o dată pentru totdeauna rezistenţa unui mic grup de bo-len conservatori. Şi tot un „fapt divers" avea să provoace emanciparea ţiganilor robi de pe moşii115. 275

La începutul anilor 1830, fostul mare logofăt al Moldovei Dimi-trie Cantacuzino-Paşcanu trăia la una din moşiile lui, împreună cu soţia sa, Profira, mai în vîrstă decît el, de la care nu avusese copii. Cucoana Profira116 era o gospodină desâvîrşită, care ţinea la rîn-duiala şi la curăţenia casei; o fostă doică a bărbatului ei, baba Anghe-lina, conducea cu o mină de fier grupul de ţigăncuşe care se învîrteau prin casă. Stăpîna, o estetă în felul ei, dorea să fie tot timpul înconjurată de subrete, alese dintre cele mai frumoase ţigăncuşe de la moşie. Cel mai mult o preţuia pe Măria, o tînără care se pricepea ca nimeni alta s-o pieptene, s-o îmbrace şi, mai ales, s-o frece pe picioare înainte de a se culca. Atît o lăudase pentru aceasta, încît bărbatul ei s-a arătat dornic să se bucure şi el de darurile fetei. Curînd însă, după cum se poate bănui, darurile nu s-au arătat numai la frecatul pe picioare. Şi, de acum încolo, în fiecare seară, cînd coana Profira adormea, după ce-i frecase picioarele, Măria se ducea la boier, în iatacul acestuia. Peste cîteva luni, la Iaşi, doamna Profira s-a mirat văzînd că Măriei i se îngroaşă mijlocul, ba chiar că se îngrăşase puţin. A chemat-o pe Anghelina: ce însemna asta? Cu cine se întîlnea fata? De ce nu băgase de seamă? Anghelina s-a jurat pe toţi sfinţii că fata nu se întîlnea cu nimeni, că se culca în odaie cu ea... — Atunci cine să fie? Sfîntul Duh?... După ce s-a codit mult, căutînd să vorbească pe ocolite, Anghelina a mărturisit. Măria nu se vedea decît cu un bărbat: cu conaşu. Coana Profira era femeie deşteaptă şi, pe deasupra, hotărîtă. Fără a da ceva de înţeles, peste cîteva zile, spunînd că are treabă la ţară şi că trebuie musai să fie acolo, le-a urcat în căruţă pe bătrînă şi pe fată, împreună cu ea, bărbatul rămînînd la Iaşi cu treburile Divanului. La ţară, cu ajutorul vătafului, a găsit, printre ţigani, un vizitiu, Mihai, trecut de 60 de ani, rămas văduv în două rînduri; a trimis vorbă preotului din sat că, duminica viitoare, avea să facă o slujbă de cununie pentru nişte ţigani; Măria, cobontă în rîndul spălătoreselor, a plecat plîngînd de la conac în coliba bărbatului ei. Moş Mihai a avut bunătatea să se ducă să doarmă, pe viitor, în grajd, pe paie — iar, anul următor, încă şi mai marea bunătate de a-si da, degrabă, sufletul. După naşterea pruncului Constantin, mîngîiat cu numele de Dincă, situaţia Măriei s-a îmbunătăţit. Stăpîna a chemat-o din nou la conac, i-a dat în grijă ţesătoarele şi cusătoresele şi, pînă la urmă, a făcut-o prima ei cameristă; pe de altă parte, văzîndu-l zi de zi pe micuţul Dincă, l-a îndrăgit, l-a răsfăţat, i-a cerut popii să-l înveţe să citească l 276 l ' să scrie şi, la doisprezece ani, l-a luat pe lîngă ea s-o slujească. T a şaisprezece ani, era un tînăr frumos, cu purtări alese, mîndru în IVreaua lui cum sînt cele franţuzeşti. Tocmai atunci, logofătul CancUZino-Paşcanu moare subit, însă, mai înainte, îi dăduse Măriei scrisoarea de slobozire. După moartea bărbatului, Profira Cantacuzino, lăsînd moşiile în grija vătafilor, s-a hotărît să plece la Paris. L-a luat şi pe tînărul Din-că' acesta a învăţat repede franţuzeşte şi, fiindcă se dovedea a fi înzestrat pentru pregătirea bucatelor, a fost dat pe mîna unui vestit maestru narizian ca să facă din el un mare bucătar. „Prinţesa Cantacuzino", instalată întrun mic palat din cartierul Saint-Germain, dădea petreceri strălucitoare şi îşi făcuse legături în societatea sus-pusă, împrietenin-du-se îndeosebi cu o anumită contesă de Montijo, care avea să fie soacra lui Napoleon III. Numai că, pentru o viaţă ca aceasta,

veniturile de pe moşiile din Moldova, curînd, n-au mai fost de ajuns. Cînd datoriile şi ipotecile au crescut îngrijitor de mult, omul ei de încredere de la Iaşi a rugat-o să vină acasă. Ceea ce, înţeleaptă, a şi făcut, deşi cu părere de rău. îl aducea şi pe Dincă, precum şi pe Clementine, o tînără cameristă franţuzoaică, foarte îndrăgostită de băiat. Cînd caleaşca cea mare s-a oprit în curtea palatului Cantacuzino din Iaşi, iar cei dinăuntru s-au dat jos din ea, o ţigancă bătrînă, desculţă, s-a aruncat de gîtul lui Dincă, sărutîndu-l cu drag. — Cine este femeia aceasta? a întrebat-o Clementine pe stăpîna ei. — Mama lui, fosta noastră roabă ţigancă! Aflînd că logodnicul ei se născuse rob, Clementine a leşinat. Dusă în odaia pregătită pentru ea, s-a încuiat înăuntru şi a plîns cu sughiţuri zile şi nopţi în şir. Toate visele i se spulberaseră; aveau de gînd să se căsătorească, să deschidă un restaurant franţuzesc la Iaşi... De ce oare Dincă îi ascunsese acest lucru îngrozitor? Să nu-l mai vadă în ochi; voia să fugă, să se întoarcă neîntîrziat la Paris. Dincă era deznădăjduit. Toate rugăminţile lui de a fi slobozit au fost zadarnice. Căuta peste tot pe cineva care să-l poată ajuta, punînd o vorbă la cei de sus. Aşa a ajuns să-şi spună păsul tînărului boier liberal Gheorghe Sion, la care intrase mama lui ca slujnică după ce fusese slobozită. Sion s-a gîndit să-i vorbească însuşi domnitorului, 'jngore Ghica, prin mijlocirea prietenei şi sfătuitoarea acestuia, pe care o cunoştea bine. Zis şi făcut. Doamna era bolnavă şi se afla în Pat- Nici n-a isprăvit Sion de povestit întîmplarea, că s-a şi anunţat enirea domnitorului, care voia să ştie cum se mai simte prietena L J>u>n a fost poftit să înfăţişeze lucrurile direct lui vodă. Acesta 277 a făgăduit să se ocupe de caz, socotind că totul va fi lesne, întrucît Profira Cantacuzino îi era rudă apropiată. Chiar în aceeaşi seară, fără să trimită vorbă mai înainte, trăsura domnitorului intra în curtea palatului Cantacuzino, în momentul cînd cei ce jucaseră cărţi se pregăteau să treacă din salon în sufragerie. Stăpîna casei, măgulită de vizita aceasta neaşteptată, a poruncit să se mai pună un tacîm la masă, în faţa ei, şi s-a bucurat că are prilejul să-i arate ilustrului său nepot talentele culinare ale bucătarului ei „parizian". După masă, domnitorul i-a cerut mătuşii să-l asculte numai între patru ochi; avea să-i ceară ceva. Bătrîna doamnă s-a grăbit să răspundă că dorinţele Măriei sale, pentru ea, erau ordine, însă cînd a aflat ce-i cere, deodată s-a întunecat la faţă. Orice să i se ceară, orice, numai asta nu. Şi i-a spus domnitorului adevărul adevărat: băiatul era fiul răposatului ei bărbat; cu cît creştea, cu atît înfăţişarea lui o amintea pe cea a omului pe care-l iubise. Băiatul crescuse lîngă ea de cînd era mic, niciodată nu se despărţiseră. Dacă i l-ar lua, ea ar muri. Domnitorul a plecat foarte nemulţumit de îndărătnicia bătrînei doamne, hotărît să-şi folosească autoritatea, în josul scărilor, tînărul bucătar îl pîndea cu privirea neliniştită. Domnitorul i-a adresat cîteva vorbe, mărturisindu-i că nu o putuse convinge pe stăpînă, rugîndu-l totodată să mai aştepte puţin: avea el să găsească ceva. Grigore Ghica avea ciudatul obicei de a-şi aduna miniştrii după masa de seară. Chiar în seara cu pricina, aceştia se adunau la Palat. După ce s-au apucat să lucreze şi s-a hotărît despre ce se va discuta, aghiotantul domnitorului intră în sala sfatului şi-i spune la ureche că aga (prefectul poliţiei) doreşte să fie primit neîntîrziat. Introdus în sală, aga povesteşte o nenorocire ce se întîmplase chiar atunci în oraş; bucătarul ţigan al doamnei

Cantacuzino-Paşcanu o ucisese cu un foc de pistol pe camerista franţuzoaică, apoi se omorîse şi el. Grigore Ghica, alb ca varul, a ieşit din sala sfatului, poruncind miniştrilor să nu plece de acolo pînă ce nu vor fi întocmit proiectul de lege pentru emanciparea ţiganilor. Peste cîteva zile, la 22 decembrie 1855, legea era adoptată de Divan în unanimitate, iar a doua zi era promulgată de Domnitor.117 Aşa au fost sloboziţi ultimii cinci mii de robi ţigani din Moldova, cu şapte ani mai înainte de emanciparea celor patru milioane de sclavi negri din Statele Unite. Peste şase săptămîni, boierii din sfatul Munteniei, cam ruşinaţi ca moldovenii le-o luaseră înainte, aveau să adopte o lege asemănătoare 278 CAPITOLUL AL OPTULEA <titlu>Pe vremea lui Pasvantoglu: război, prăpăd şi jale Calamităţile naturale şi cele mai puţin naturale; jafurile cetelor lui Pasvantoglu. Gloata cerşetorilor domneşte o zi la Bucureşti. Al cincilea război ruso-turc pe teritoriul Principatelor, 1806-1812. Minunata primire pregătită de arnăuţi la Bucureşti generalului Miloradovici. Boierii mari, pe ascuns, răstoarnă alianţele. Tratative de pace la hanul lui Manuc; dacă trimisul lui Napoleon la Poartă ar fi fost mai puţin fluşturatic, astăzi n-ar fi existat o problemă a Basarabiei. „Volintiri", panduri şi haiduci; cum l-a pedepsit Bujor, haiducul, pe un boier sperjur. Lucrurile se petrec la fel şi la vîrful scării sociale: Lagarde-Chambonas este martor la capcana întinsă marelui amiral Rahmiz-paşa, căruia, de faţă cu vodă Caragea şi cu toată curtea lui, un capugiu împărătesc îi taie capul. Ciuma lui Caragea. Vîlvătaia din 1821: Eteria şi Tudor Vladimirescu. Turcii ocupă cele două Principate: represiunea. Se non e vero... ce a făcut Marieta Ghica pentru a-l scăpa de securea gîdelui pe necredinciosul ei iubit. * Să ne întoarcem însă puţin în urmă, deoarece, la începutul secolului al XlX-lea, un şir nemaipomenit de nenorociri sporise necazurile acestui popor, şi-aşa destul de încercat. Cutremure de pămînt. La 14 octombrie 1802, chiar în ziua cînd Constantin Ipsilanti, noul domn numit de Poartă, trebuia să-şi facă intrarea în Bucureşti, pe la unu şi jumătate dupămasă, dintr-o dată, toţi cocoşii s-au apucat să cînte, cîinii să urle, caii să dea semne de mare neastîmpăr, apoi pămîntul a început să se scuture, cu un zgomot asurzitor, şi a ţinuto aşa, după unii martori, timp de zece minute. O mare parte din monumentele din oraş sau prăbuşit, palate, biserici, mînăstiri, precum şi partea de sus a Turnului Colţei, fala oraşului, cu clopotniţa şi ceasul lui cel mare. Seismul fusese simţit şi făcuse pagube în mai multe regiuni ale ţării. Apăruseră, ici-colo, în pămînt, crăpături adînci de puteau înghiţi — spune un contemporan — un călăreţ cu cal cu tot; din pămînt, ţîşnisera apă şi ţiţei.

care domnea pentru a doua oară în Muntenia. bătrînul Mihail Şuţu. şi fuge cu familia către Transilvania. Boierii. prinde capătul din urmă al coloanei. făcînd scrum cîteva hanuri mari. fug către munţi. la Bucureşti. întrucît nu-l putuse astîmpăra cu forţa. două poduri peste Dîmboviţa şi tot ce mai rămăsese din „Curtea Veche". acum. şi porneşte în goana mare pe urmele domnitorului fugar. ceea ce au ei mai de preţ şi. după doar doi ani şi jumătate de domnie. au trecut din nou Dunărea. împreună cu hanul cel mare ce ţinea de ea. Lumea s-a înspăi-mîntat nespus şi cînd a apărut cometa din 1811. căruţe mari. care. A ars douăsprezece ore. şi văzînd că domnitorul îl trăsese pe sfoară. negăsind suma făgăduită ca soldă. cu aventurierul bosniac Pasvan-Oglu sau Pasvantoglu. Pasvantoglu o ia mai înainte. începînd de atunci. într-o învălmăşeală de nedescris. la o anumită mînăstire. toţi cei care au cu ce. Aceasta a fost marea înfrîngere a lui Căpitan-paşa. şi mai sigur că nu va fi pedepsit. răutatea oamenilor punea ţara la încercări şi mai grele decît aceste calamităţi naturale. Am făcut cunoştinţă. asediat în palatul său de „lefegii" care-i cer simbria. care jefuiau şi mai abitir ţările vecine. la graniţa dintre ţara sîrbească şi cea bulgărească. ^ Un nou cutremur de pămînt. cum li se spunea. lipsită de apărare. Cel mai mare a fost cel din 11 ianuarie 1838. în cele din urmă. la cumpăna dintre cele două veacuri. căruţe mici. cu cele două fete ale lui Vodă. Bimbaşa Sava. îngrămădesc în trăsuri. cu puţin înainte de apusul soarelui. însuşi domnitorul. negustorii. Le ia cutia cu giuvaieruri şi le dă drumul. nu atît de puternic. înştiinţat de oamenii săi. îndreptîndu-se de data aceasta spre Bucureşti. guvernul otoman a crezut că. La 31 ianuarie 1802. şi dă foc oraşului. Fuseseră şi numeroase victime omeneşti. n-a fost nici el mai norocos. împreună cu o companie de arnăuţi. cel care. Adînc descurajat. Guvernul de la Constan-tinopol porunceşte. părăseşte şi el capitala. reuşise să-şi croiască. nenumărate prăvălii. un fel de principat autonom. Oraşul este cuprins de panică. înainte de a ajunge la graniţă. aşa cum fusese înţelegerea. „Pasvangiii". Pasvantoglu se va domoli. ocupă capitala Craiova. care jefuieşte toată Oltenia. Sfîntul Gheorghe Nou. în aprilie 1812. luase foc o farmacie din central oraşului. avusese loc. numai să fie înlocuit. Din nefericire. fâcîndu-l scrum. în miezul iernii. el îşi trimitea cetele de cîr-jalii. înspăimîntător de repede. la numai zece zile după cel mai mare incendiu care mistuise Bucureştii vreodată. trimite un detaşament mare de călăreţi. în primele pagini ale acestei cărţi. La 28 august. Poarta nu fusese în stare să-l liniştească. Vîntul puternic întinsese focul. provocase uciderea domnitorului Constantin Hangerli. . la 9 septembrie 1804. în tot cartierul comercial. mai ales Muntenia. încredinţează apărarea oraşului fostului comandant al arnăuţilor. Calamităţile acestea naturale erau interpretate de popor ca semne ale Cerului. Pagubele fuseseră evaluate la peste 30 000 de pungi de aur. în 1799.Un alt cutremur de pămînt. comandantului de la Rusciuc să împresoare Vidinul. prevestind nenorociri şi mai mari. A doua zi. Alexandru Moruzi. Bimbaşa Sava. cînd avea să fie dărîmată una din cele mai 281 frumoase biserici din Bucureşti. şi. smt înregistrate seisme aproape în fiecare an. Urmaşul lui Hangerli. neavînd cum pune capăt acestor jafuri. însă. dacă îl va numi paşă de Vidin. 282 noaptea. se răspîndeşte vestea că oamenii lui Pasvantoglu. se pare că Moruzi a dat cîteva pungi cu aur la Constantinopol. indirect. Era prima oară cînd un domnitor fanariot plătea ca să fie dat jos de pe tron! Urmaşul său. roagă Poarta să facă ceva împotriva acestui răzvrătit.

curînd. O ceată din acestea. distrug. spre nord-est. legate de coada măgarului. După toate aceste întîmplări. „craii de la Curtea Veche". izbuteşte să convingă Poarta să-l destituie la 12 august 1806 pe Alexandru Moruzi din Moldova şi. Ca să invadeze din nou Principatele. jaful şi hoţiile vor atinge un nivel nemaicunoscut pînă arunci. 283 în cele din urmă. pe Constantin Ipsi-lanti din Muntenia. de partea Ru-S1ei. în saloanele din Bucureşti şi din Iaşi. şi. şi-a făcut a doua zi intrarea în Bucureşti. ca nişte şobolani pe o corabie în derivă. adevăratele simţăminte faţă de puterea stabilită. alcătuiesc cete. o gloată care urla şi se schimonosea dînd din mîini. învelit în-tr-un caftan scump. tuiurile ce se tîrau prin noroi. a calicilor îşi arăta. cînd de alta. se dovedeşte mai energic. echipată europeneşte. un nebun. deşi Turcia anulase hotărîrea din 12 august 1806.. visează să domnească. jefuiesc. Constantin Ipsilanti. cu cuca pe cap. se vede. si. avea să dureze şase ani. Rusia a folosit drept pretext nesocotirea acordului din 1802. străbătînd străzile oraşului.. pe ascuns. înştiinţat. ba chiar să ajungă „regele Daciei". însemnele domnitorilor. Bieţii oameni care nu plecaseră se zăvoresc în case. în ziua aceea bezmetică. împingîndu-i pe turci să înceapă războiul. Ipsilanti cheamă boierii la Palat. le încredinţează treburile ţării spu-nînd că el trebuie să plece o vreme din Bucureşti. sparg butoaiele în pivniţe şi în hanuri. încep dezmăţul calicilor. în vreme ce. în urmă. Nicolae Pangal. însoţit de 700 de arnăuţi cu săbiile scoase din teacă. Aflînd de batjocura aceasta. de tratative. Umilitoarea neputinţă a stăpmirii în faţa neîncetatelor jafuri ale cetelor lui Pasvantoglu a umplut de ruşine şi amărăciune inima patrioţilor. Văzînd că ruşii nu au de gînd să plece din Moldova. maior în armata rusă. încearcă să reconstituie o mică armată regulată. la Constantinopol. încâlcind astfel angajamentele faţă de Petersburg. capitala rămăsese fără stăpîn. în secret. prea beţi ca să mai poată fugi. a pus mîna pe cîţiva calici. se află de simţămintele lui filoruse. Şase ani în care pămîntul Principatelor avea să slujească din nou de cîmp de bătaie. intră înăuntru. iar bărbaţii vistul şi faraonul. totodată. Ipsilanti este însă mai ambiţios: trecînd. clocotitorul general Se-bastiani. cu buzduganul în mînă. văzînd palatul fără strajă. toate haimanalele. la ţară mizeria. doamnele vor învăţa valsul. sultanul se hotărăşte să poruncească paşei din Rusciuc. El înfiinţează o miliţie de orăşeni şi un corp de panduri'18 şi. pe care o pune sub comanda unui grec. Acesta. dă peste însemnele puterii: stindardele. îşi urcă toată familia în caleştile domneşti şi fuge. Urmaşul său.între timp. pentru prima oară de aproape un veac. şi a poruncit să fie spînzuraţi la cele patru colţuri ale oraşului. de rupturi — ca un contrapunct la campaniile lui Napoleon şi la vicisitudinile relaţiilor lui cu ţarul Alexandru î. tulurile sau cozile de cal alb. Noul ambasador al lui Napoleon. printr-un mesaj al ambasadorului rus la Constantinopol. în faţa porţii celei mari a Palatului. şi. ce se afla cu spahiii săi în apropierea unei mînăstiri de la porţile oraşului.. La 16 august dimineaţa. toată drojdia oraşului. împînzesc străzile. cuca domnească. în goana cailor. în parada ei grotească. alaiul cel mai uluitor: în frunte. gloata „ticăloşilor". luate prin hatişeriful din 1802119. Şuţu este destituit.. Şi dacă. asupra celor două ţări. buzduganul. cu izbînzi cînd de o parte. ajutat de ruşi. un beşli-aga. întrerupt din timp în timp de o pace vremelnică. călare pe un măgar. de pretutindeni. Mustafa Bairactar — viitor mare vizir — să treacă Dunărea şi să ocupe . „domnitorul" de o zi avînd dreptul la o spînzurătoare mai înaltă. în acel carnaval al derîderii. ea se va instala în aceste ţinuturi.

a fost încîntat. în timpul războiului din 1768-1774. Catargi. Kf. însă erau din toate straturile sociale. inclusiv din marea boierime. Miloradovici intră în oraş. începuseră să intre la bănuială. iar populaţia fugea sau se ascundea. era cît pe-aci să leşine. boierii ajung chiar să creadă . Gheorghe (lordache) Catargi. un detaşament rusesc. în Transilvania şi în toată peninsula balcanică. Vestea se răspîndeşte cu iuţeala fulgerului. acum. Pe de altă parte. va cădea în luptă). a fost însoţit în triumf 3 „oati. se apropie de capitală. do-vedindu-se propagandiştii cei mai eficace ai acestor mişcări populare şi de simpatie faţă de „Rusia pravoslavnică". fie Franţa — am văzut mai înainte năstruşnicele încercări e «contelui" Dudescu la Paris. marii boieri. la eliberarea oraşului Saloanele boierilor s-au deschis larg în faţa învingătorilor. Cînd. însă. punîndu-se în fruntea unei noi cruciade împotriva necredincioşilor. în timpul războiului din 1806-1812 (cazul lui 'udor Vladimirescu este cel mai vestit) şi chiar în timpul războiului ln 1828-1829. cînd totul a fost spălat şi curăţat.Bucureştii. dacă sînt încă mulţi voluntari din rîndul micii boierimi sau din clasele populare. ca să spunem lucrurilor pe nume. în 1810. în timp ce 300 de arnăuţi (sau croaţi?) din fosta gardă a lui Ipsilanti s-au închis în Mînâstirea Radu-Vodă. Turcii. cei care alcătuiau ceea ce în jargon modern minuni „clasa politică". Pînă la urmă. sosiţi în Principate. la patru ceasuri după-masă. în marea lor majoritate." Poporul de rînd a luat parte. toate clopotele din oraş sînt trase anunţînd primejdia. care. din cele de-ale lor. Cei mai mulţi proveneau dintre ţărani. în marş forţat. Zărind de departe luminile. De aceea. garnizoana turcească se pregătea să dea foc oraşului de cumva ruşii aveau să atace. din toată inima. la întoarcere. erau 12 000. întorcîndu-se acasă foarte tîrziu. boierii moldoveni. fug care încotro. care. din catţ. Miloradovici. puţini au scăpat nemăcelăriţi. pe măsură ce adevăratele planuri ale ţarilor se dădeau pe faţă. Totuşi. îmbrăţişaseră cu înflăcărare cauza Sfintei Rusii. avea să scape popoarele creştine de sclavia în care erau ţinute de secole. asistăm la o subtilă şi surprinzătoare schimbare. Să-l lăsăm însă pe generalul Langeron să ne povestească: „Sea284 roatii i-au făcut o mică plăcere. la o adevărată răsturnare a alianţelor. a mai fost o misiune a unui 285 boier moldovean.. boierii „divaniţi" formează partide care sprijină fie ustria. speriaţi. De cum ra> °flat că generalul rus avea să fie găzduit în conacul prinţului GriaU a Ghica. Alungaţi de populaţie şi de arnăuţii care ieşiseră din mînăstire. în fruntea husarilor. O mulţime de călugări ruşi. ca de pildă fraţii Mihail şi Pîrvu Cantacuzino (acesta din urmă. comportamentul trupelor ruseşti de ocupaţie în timpul războiului din 1787-1791 întunecase mult imaginea Rusiei în ochii poporului120. sub comanda generalului Miloradovici. Dar cînd a intrat " curte şi a văzut acel spectacol îngrozitor.a vrut să doarmă în palatul acela mînjit cu sînge şi n-a venit să tea acolo decît peste cîteva zile. Locuitorii unei mahalale zăresc. în depărtare. pe scară şi în pridvor.. sa ales cu arestarea de către autorităţile ry seşti. n-a mai rămas nici un turc viu în Bucureşti. în 1800. au adunat toate capetele de turci pe care le tăiaseră şi g°r<u P"8 Pe ^ouă rîncluri deasupra porţii. se îngrijise de găzduirea trupelor şi de cele ce avea de r ut în oraş. mare ban al Craiovei pe vremea aceea. pregătiseră de mult terenul. "na atunci. primele grupuri de cazaci. le"î fata fiecărui cap. au pus cîte o luminare. Mii de volintiri din Moldova şi Muntenia se angajaseră în armata rasă: la sfîrşitul războiului.

Filipescu izbutise să întoatţ1 toată situaţia în favoarea sa. „Nu s-a mai pomenit o situat.. bărbat la 50 de ani. i s-au riiis deci călcîiele. viclean. în timp ce aceştia îi cred mai legaţi de turci. că pregătise. care slujise în trupele ruseşti...]. uj de încredere al domnitorului Alexandru Şuţu. fiind însă tînără şi nepricepută. tatăl fetei şi oamenii lui au pus mîna pe toată admi-"'stratia. să pună mîna pe guvernul ţării şi * plin război. pretutindeni. Comandantul locului.. în timpul războiului din 1769121. prinţul de Ligne arăta. înc-de pe vremea războiului din 1787-1791. De altminteri. trieci. pica ce o poartă boierilor moldovalahi.. dar aliat cu Franţa sau cu Anglia este un duşman nw puţin primejdios pentru existenţa naţiunii decît împărăţia ţarilor. în cele din urmă. cel mai făţarnic dintre toţi valahii. cu sabotarea atacului pregătit. era într-a<fc văr vrednic de tot ce am spus despre el". căci. chiar şi atunci cînd turcii erau la Bucureşti. era credincios ruşilor. să pună piedici.. principalul lor om de încredere. cel mai perfid.) Acest mare complot avea să fie încununat. Furia lui Langeron este de înţeles. Filipescu..]. şi boierul Nenciulescu erau legaţi de Varlam prin aceleaşi interese şi aceleaşi idealuri. plică. farul Dudescu. pe ascuns şi în ciuda tuturor primejdiilor la care se expunea. erau devotaţi sau vînduţi turcilor sau boierului Filipescu. s-a încrezut prea uşor în făgăduielile lui Miloradovici că o va lua de nevastă. îl lasă să se încurce cu fiică-sa.. Lan-eeron încearcă să micşoreze răspunderea fetei: „Această tînără. Am văzut că în fruntea acestui partid se afla Varlam.că un imperiu otQ mân slăbit.. în altă parte. ei doresc plecarea celor dintîi la fel de mult cum se tem de întoarcerea celor din urmă". şi pe aceea a lui Michelson (căpetenia armatelor ruseşti). „Am mai arătat că partidul rus era cel mai slab. deştept.» precum cea a oamenilor aceştia. nu merita să plătească pentru socotelile mîrşave făcute de tată-său. ar fi foarte potrivită pentru el [. de fapt. provizii pentru ruşi. temîndu-se pentru propria sa .. Langef1 286 vesteşte. care se trăgea dintr-una din cele mai vechi familii dit ţară. Brîncovenii. Iar în altă parte. Curînd. şeful facţiunii franceze de la Constantinopol. de care ştim cît era de patriot şi de generos. într-. bănuiţi de ruşi că i-ar prefera pe aus. măcelărit la Constantinopol de ienicerii răsculaţi. iute. mai bine zis. făgăduieli pe care el le-a uitat de cum a părăsit Bucureştii". ca. Grădiştenii. greci sau valahi. că ştia bine tainele planurilor noastre.. îl încaieră cu Michelson şi-l înlătură pe Varlam împreună cu toţi partizanii ruşilor". fostul om de încredere al marelui vizir Mustafa Bai-ractar. sâ-l îndepărteze. avînd în vedere că se bucurase de încrederea domnitorului Ipsilanti.. cu drăgălăşenia ei. de pildă. Filipescu pe nume.. Ghiculeştii. izbuteşte să arunce dubiul asupra lui Ipsilanti. ca să pună mîna pe Giurgiu. nu se putea aştepta la nici un fel de milă din partea turcilor [. de ruşi. toţi ceilalţi. Cele mai vestite familii din Muntenia. cel mai înverşunat duşman al ruşilor. spune. Langeron a înţeles foarte bine lucrurile. fără să se sinchisească dacă este sau nu de-a astră. pe care eu l-am zugrăvit ca pe cel mai neruşinat ticălos din toată Muntenia. avea interes să fie astfel.]. Constantin Filipescu. îi capătă încrederea şi. ca şi inexistent: era alcătuit din boierii cel mai puţin lacomi şj cel mai puţin stricaţi [.. (într-o notă în josul paginii. că este „cel mai ticălos dintre valahi". în parte. ultima fortăreaţă turcească la nordul Dunării. în primăvara lui 1809. Vom vedea că acest Constantin Filipescu.0 scrisoarea trimisă contelui de Segur. acţiunii Rusiei. cu ajutorul lui. sau. Despre logo. profită de slăbiciunea de neiertat a lui Milo-Ldovici. însă tot partidul la un loc nu aduna mai mult de 1D sau 12 persoane din cea mai înaltă societate boierească. pe ce cai ocolite ajunsese Filipescu să-şi Pdngă scopurile: IVliloradovici a găsit că fiica unuia dintre cei mai mari boieri din i'âhia. iar aceasta e*. pe ascuns.

doai cu trei săptămîni înainte ca armatele napoleoniene să pătrundă îi Rusia. acesta este. în faţa enormităţii fapt» lui. Progresul nu poate fi stăviliţi Greutăţile — şi dedesubturile — negocierilor ce aveau să ducă. dintre care 27 de ofiţeri. se trezesc în faţa straşnicei apă-^n: sînt ucişi 800 de oameni. a fost comunicat ţarului printr-un curier special al lui Kutuzov122. Dimitrie Moruzi nu avea nevoie de ocrotirea noas 288 â ca să ajungă domnitor. în zilele noastre nu s-au mai purtat cu noi cu mănuşi. Trebuie să recunoaştem că de atunci. Curtea de la Petersburg trăgea încă nădejde să anexeze ambele ţări române. chiar şi astăzi. pentru n01 indispensabilă. acum. care locuia chiar în casa lui Filipescu. era sar* şi sărac a rămas. iar negocierile de la Bucureşti. în faţa atacului rusesc. armatele de pe frontul de la Dunăre ştia cît de mult îl urăşte pe Napoleon. cel mai de seamă dintre ei. Kutuzov îi încredinţează lui Langeron o misiune secretă pe lîngă marele vizir. care-l schimbă pe comandantul fortului de a ^"urgiu şi întăresc garnizoana cu oameni şi cu tunuri. Ruşii." Şi încheie — după ce a evocat încă o explicaţie posi-h'lă a atitudinii Turciei: teama sultanului de necontenita nemulţumire . îşi putea retragi armatele din provinciile româneşti pentru a-şi întări apărarea împo triva unui eventual atac din partea francezilor. şi nici n-a ajuns. fuseseră interceptate nişte mesaje suspecte trimise 287 de Filipescu. în sfîrşit. care s^ aşteptau să ia fortul fără luptă. Uni' 'ntre timp. el în persoană. Langeron este jn dignat de grija ce i se arată în continuare boierului: în exil. cu restul garnizoanei. prin oamenii sai» îl comunică turcilor.. să părăsească şi el locul.viaţă. care comanda acum. Un dezastru. în timp ce un ucaz al ^ rului porunceşte deportarea lui Filipescu în Rusia. consemnat de Langeron în raportul său. la semnalul convenit. pesemne. Sînt încredinţat că nici unul dintre reprezentanţii tutfl n-a fost cumpărat şi nici cîştigat cu făgăduieli. lăsînd doar 400 de oameni. aşa cum constată Langeron cu părere de rău atunci cînd recunoaşte că „împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit sănii cerem decît Prutul. Kutuzov luase comanda supremă a forţelor ruseşti fo Principate. care se împotmoleau. vor fi grăbite. nuite. Galib (Reis Efefl* sau ministrul afacerilor externe). la pacea de la Bucureşti nu sînt nici ele mai puţin neobij. şi încă am fost foarte mulţumiţi că am căpătai această frontieră". intrase în tratative cu comandantul rus prin mijlocirea vestitului negustor armean Manuc-bei (a cărui viaţă aventuroasă am schiţat-o mai sus): se angajase să evacueze artileria şi cea mai mare parte a garnizoanei.. Amînînd pacea cu şase l ni chiar şi omul cel mai puţin priceput la ştiinţele militare şi diploati'ce putea să vadă limpede că am fi fost siliţi să ne retragem sinuri la Nistru. Rămînem încă perplecsi. ca să se încheie pacea mulţumindu-se cu mai puţin. în mai multe trăsuri. şi. Rezultatul uluitoi al primului contact. în 1811. îl cunoscuse odinioară pe marele vizir Ahmetpasa. însuşi Langeron recunoaşte că nu se aştepta la aşa ceva: „N-ai> înţeles niciodată ce-i împinsese pe turci să încheie pacea. îşj toată familia. în 1812. Dar. Filipescu află de plan şi. îl trimite pe Miloradovici pe un alt front. Rusia anexa Basarabia si. Efectul nu a fost imediat. înaltul comandant n. însă Miloradovici. Era 28 mai 1812. cînd ameninţarea napoleoniană se va preciza. avea prostul obicei de a-şi lăsa toate hîrtiile pe masa de lucru sau în iatacul amantei sale. deoarece. după care veneau patruzeci de cs rute încărcate cu bunurile lui mobile. ruşii îşi vor aminti de bunăvoinţa marelui vizir. descoperit. lecţia a fost învăţată şi că urmaşii ţarilor.

. iar pe marele dragoman Moruzi îl va decapita.ienicerilor: „în sfîrşit. „hoţul respec-a°il". o dată cu fratele sau Panait. uneori. îl adăpostise pe un haiduc vestit. greutatea de a lua hotărîri politice pentru cei care simţeau că au datoria s-o facă.. cum generalul Zass. Gheorghe Caravia. însă Ardeleanu fusese silit de împrejurări să se întoarcă mult mai repede. în 1810. ajutat de trei ţigani. Cînd. generalii Engelhart şi Isaiev vindeau autorizaţiile de tranzit ale mărfurilor. hotărîseră să se în-tîlnească mai tîrziu. Un boier de origine grecească. cît şi la „ocupaţi". Se mai putea oare face deosebirea între haiduc. peste cîteva săptămmi. precum şi pe un alt transilvănean. Ecaterina şi-a pierdut minţile. Peste cîteva zile.. necinstea slujbaşilor la toate nivelurile. cînd sîngele continua să curgă pe cîmpul de luptă. şi 289 tîlharul de drumul mare? Poate că istoria şi legenda aveau să lămurească aceste lucruri în imaginea pe care aveau s-o lase şi despre unii. căci. în judeţul Neamţ. Cei doi bărbaţi se despărţiseră după aceea. de pildă. nu avea ce învăţa de la administraţia tur-co-fanariotă. atît la ocupanţi. Astfel. sultanul avea să înţeleagă enormitatea greşelii. nesiguranţa tuturor în legătură cu viitorul ţării — cum să te mai miri că hoţia atinge. iar conacul lui de la Sîrbii. de ascunzătoare. de o mare frumuseţe. Adusese cu el o tînără ţărancă din Vran-cea. au dispărut. Sîrbii. îngropat de curînd. Ştefan Bujor. şi din arborii genealogici ai celor două familii!) Radu Rosetti povesteşte un alt caz. După care. însărcinat la Craiova cu supravegherea comerţului între Vidin şi Ardeal. de neam nu chiar atît de mare precum cei doi de mai sus. (După cîte ştiu. Avînd în vedere corupţia generalizată. într-o zi. de ruşine. surprizele războiului. în aceşti ani de război şi de ocu-Paţie. se făceau şi se desfăceau între cei mari. deşi Divanul nu voia să verse sînge de boier. se înhăitase cu nişte tîlhari. toamna. iar cazacii şi colonelul Melentiev luau bacşişuri pentru trecerea mărfurilor în contrabandă. iar ţăranii din Muntenia munceau mai departe şi pentru stăpîni. Ecaterina. servea de gazdă de hoţi şi. cu 60 000 de ducaţi de aur. dublînd taxa pe fiecare balot de marfă. în materie de oprimare fiscală. Aceştia erau prieteni — ba chiar mai mult: deveniseră fraţi de cruce. pe care Caravia a pus numai-decît ochii. şi despre ceilalţi. La Bucureşti. Caravia a trebuit să-l găzduiască în odăile slugilor. Deşi Ardeleanu nu se încredea în nimeni. ei dobîndesc tot ce vor". ascunşi în două butoaie. Dar nu era destul ca să ne luăm noi îndărăt Basarabia123.. Caravia a izbutit să-l îmbete şi să-l omoare mişeleşte. intendenţa rusească venea să arate că. îl va destitui şi exila pe marele vizir. şi pentru ocupant. Apoi a ascuns trupul în mormîntul unui moşneag îngropat cu puţin timp în urmă. cu ajutorul ţigăncilor din casă. lumea încremenise aflînd cine erau două din cele mai temute căpetenii de hoţi: un Cantacuzino şi un Catargi Aveau să fie decapitaţi. în acelaşi sat. Gheorghe Ardeleanu. revoltatul împotriva acestei societăţi nedrepte şi absurde. proporţii nemaipomenite? Se pare că nu se mai ştie nici măcar ce e bine şi ce e rău. a izbutit să-şi însuşească sume fabuloase şi a fost găsit. nu mai încape nici o îndoială. sub un strat . * în vreme ce uneltirile acestea. mai este vorba şi de călcarea jurămîntului124. cu urmări incalculabile. a siluit-o pe tînără ţărancă. pe lîngă hoţie. Nelegiuirea aceasta cumplită nu avea să rămînă nepedepsitâ. în război şi în diplomaţie. în iarna 1808-1809. trebuie să credem în Dumnezeul ruşilor (rus/di a0g). de felul lui din Transilvania. Langeron ne povesteşte. ţăranii au văzut nişte cîini care dezgropaseră şi mîn-cau un hoit. cînd. Caravia. la carantina de la Nicolaiev. la Iaşi. la întoarcere.

îşi iubea pătimaş nevasta. Sînt mulţi haiduci al căror nume a fost imortalizat de memoria poporului. chiar în aceeaşi zi. la vornicie la Iaşi. redă opinia curentă a stării Principatelor: „Domnitorii aceştia. după trei ani de despărţire. Deşi osînda spunea că trupul celui spînzurat trebuie să rămînă cîteva zile pe loc — drept pildă pentru alţii —. care trăia la Iaşi. atacîndu-i chiar şi pe ofiţerii ruşi şi dînd bătălii în toată regula împotriva unităţilor poliţiei moldoveneşti şi împotriva „dragonilor" armatei de ocupaţie. jefuindu-i pe negustorii cei bogaţi. i-a luat. au mînat o bătaie soră cu moartea — unul a murit de-a binelea în timp era bătut —. Timp de încă un an. ca să-l îngroape „creştineşte". Ion Gheorghe Ca-ragea. Dintre toţi haiducii. la han. cu şase oameni.. oamenii începuseră să vorbească — şi. el este haiducul ce luptă împotriva nedreptăţii.. nevasta lui Bujor a căpătat dreptul să dea corpul jos din ştreang. Bujor se întoarce la Sîrbii. Este slăvit în multe cîntece populare. pe care iubita îl urmase în munţi. După ce-i cîntă isprăvile. au leşinat amîndoi de emoţie. tot timpul domniei lui Caragea. cu data de 10 septembrie 1812. Unul din ele a fost cules de Vasile Alecsandri (apoi tradus şi publicat de el în limba franceză): Foaie verde de ci-coară / A părut Bujor în ţară. arunci cînd aceasta a fost lăsată să se ducă să-l vadă la temniţă. Pe toţi ţiganii de la conac şi i-a adunat. Un raport al ministrului Saxoniei la Constantinopol. adică la comandamentul suprem al noliţiei. Cu toată frica lor de Caravia. căi sigure. Imaginea lui Bujor a rămas neştearsă în amintirea poporului. ca acel Gherghelaş. deasupra unui coşciug. După o zi întreagă de întrebări şi după ce trei ţigaru> ^a care Bujor găsise lucruri de-ale „fratelui" său. în locul unde a căzut. la Iaşi. ciobanii îngrijesc cu sfinţenie „crucea fetei". s-a alăturat pandurilor lu' Tudor Vladimirescu în 1821. ca să-şi întîlnească „fratele de cruce". şi decapitat la Iaşi. fiul unui boier din Oltenia. Se spune că. limbile s-au dezlegat. pe boieri. s-a vorbit despre el. în 1812. la 11 decembrie 1809. se vor putea îmbogăţi numai dacă vor rămîne multă vreme în scaun: toţi călătorii care sosesc din ţinuturile acelea spun că Principatele sînt cu totul pustiite de . la 28 iunie 1810. Caravia a fost arestat. •-a Pus sa iscălească pe cei ce ştiau să scrie şi a trimis documentul. Atunci Bujor a făcut ceva ce merită să fie povestit: ajungîndu-i la urechi macabra descoperire din cimitir.. luînd de la bogaţi. ajutat de oamenii săi înarmaţi. a străbătut din nou cu ea Moldova în lung şi-n lat. unde fusese ucisă. S-a dus să-şi vadă neamurile în Transilvania. Scarlat Callimachi (care nu mai domnea decît pe jumătate din ţară) — situaţia nu este mai bună. cru-ţînd sau ajutîndu-i pe cei sărmani. care vor cîr-mui cele două Provincii de dincolo de Dunăre. osîndit la moarte. în cimitirul din sat. 291 * După retragerea trupelor ruseşti. tocmai atunci. a scăpat de toate poterile.subţire de pămînt. şi n-a fost prins decît în 1823. judecat. iar de Ardeleanu nici urmă. ca şi pe ţăranii din sat. se sfîr-şeşte cu o notă de tînguire cînd eroul urcă scările spînzurătorii: Foaie verde de cicoară / Bujor urcă pe scară. unul singur poate sta alături de Bujor. Caravia nu era acasă. vîndut fiind de cineva. Bujor a scris toate mărturiile. Iancu Jianu.. 290 fl(je a zăvorit toate uşile. Avea să fie prins la 14 septembrie 1810. Bujor a scăpat de cercetări. viteazul vitejilor. şi înscăunarea altor doi domnitori numiţi de către Poartă — la Bucureşti. osîndit la moarte şi executat la 20 ianuarie 1811. s-a întîlmt cu mica lui ceată în Muntenia.

Cînd soseşte alaiul lui Rahmiz-paşa. deşi nu au voie. dar nu-l nimereşte. La porţile oraşului. în mînă cu dovada supunerii sale faţă de hotărîrile stăpînului. mai marele călăilor zvîrle cît colo capul amiralului şi. însuşi domnitorul se află acolo ca să-l primească.. intrarea în oraş nu era autorizată decît prin şase bariere. cînd se întîl-nesc.oamenii. cînd. desfăcînd pe loc un firman de la înălţimea sa. şaisprezece trupuri zăceau la pămînt. la intrarea în Bucureşti. călare pe cai cu valtrapuri scumpe.. Amiralul. Chiar din ianuarie 1813. ci cu ceva de lemn. primii morţi sînt semnalaţi la Văcăreşti. Domnia lui Caragea începuse prost: îi arsese palatul — incendiu pe care ni-l povesteşte contele de Lagarde ca într-un „reportaj". după caz" — iar dacă se dau bani. Este primit cu mare pompă la Iaşi. îl ţinteşte în piept. cine cumpără ceva „nu trebuie să apuce lucrul acela cu mîna. Dar să-l lăsăm pe Lagarde să ne povestească: „Dintre noi. nepoţii lui şi ofiţerii care-l însoţeau caută să se apere de ceauşii comandaţi de capugiu-başi: se încinge lupta. Sultanul Mah-mud îl pofteşte să vină înapoi la Constantinopol. ţîşneşte un capugiu-başi. Cum se face aprovizionarea? Oamenii fug din oraş.. a spus că. Rahmiz-paşa îşi luase pedeapsa pentru fărădelegea sa. ca să nu molipsească satele.. în decembrie 1812. Toţi banii ce vin din judeţele de la Dunăre unde au fost semnalate cazuri de ciumă trebuie spălaţi cu oţet înainte de a fi atinşi cu mîna. trebuie să stea la trei paşi unul de altul. Adunările de orice fel sînt interzise. Rahmiz-paşa. întrucît trădase. 292 Aşa îşi duceau existenţa oamenii din care întîmplarea făcuse su-ouşi ai înălţimii sale sultanul turcilor otomani. negustorilor ambulanţi nu li se mai îngăduie să umble cu marfa. Sînt luate urgent măsuri severe: interdicţia de a ieşi din oraş. Cerşetorii sînt înregistraţi şi 80 dintre ei sînt trimişi pe la mînăstiri. în august. însă domnia lui Caragea avea să fie însemnată îndeosebi de cea mai ucigătoare molimă de ciumă din toate cele înscrise în analele tării' Unii susţin că boala fusese adusă chiar de cei din jurul lui Caragea.. La 11 iunie.armatele care le ocupă de şase ani şi că va fi nevoie de multă muncă şi de multă grijă ca să arate iar aşa cum au fost mai înainte"125. Iarmaroacele sînt închise. un fapt pe care l-a văzut cu ochii lui. dragă prietene. pe unde ajungeau călătorii din Turcia. Sigur este însă că ciuma bîntuia la Constantinopol.. cum a luat sfîrşit. garda albaneză este trimisă să-l întîmpine la doua leghe înainte de intrarea în Bucureşti. şi se năpusteşte asupra lui căpitan-paşa. Măsură imposibil de aplicat: molima se întinde în toată ţara. într-o altă scrisoare. împreună cu toţi boierii din Divan. taina nedezlegatâ a vieţii marelui amiral". Aceeaşi primire solemnă i se pregăteşte la Bucureşti. pe cîmp. invitat de onoare.. Caragea pune să se înfiinţeze lazarete în două oraşe de pe Dunăre. Un regulament în zece puncte este lipit în cele patru colţuri ale oraşului: . precum şi băutul la cîrciumi: oamenii nu au voie decît să întindă urciorul pe fereastră ca să fie umplut cu vin sau cu ţuică. sau cu un cleşte. dintr-o dată. cu condiţia să poposească departe. se întoarce în goană la Bucureşti.. sau să-l ia în ceva. sub ochii mei. fugise în Rusia. Tot acesta povesteşte. cu pistolul în mînă. Iată. să fie puşi într-o strachină cu oţet. cum este şi Lagarde. populaţia este în sfirşit lăsată să părăsească oraşul. făgăduindu-i vizi-ratul. Rahmiz străbate Principatele cu tot alaiul său. păzite de armată. . Consulii sînt şi ei de faţă. fost mare amiral al flotei (căpitan-paşa). Populaţia flotantă este scoasă din oraş. cu o singură lovitură de sabie. după o neînţelegere cu fostul mare vizir. Faptul nu este dovedit. înfăşurînd capul plin de sînge în şalul turbanului victimei.

furau şi ucideau fără să fie prinşi. ovrei. Domnitorul se retrage şi el la mînăstirea Cotroceni. epidemia se raspîndeşte pretutindeni. Se poate bănui că rîv-na poliţailor. polcovnic chipurile peste ciocli. păzite. Fugea lumea de dînşii ca de moarte... în octombrie. cîte zece. fete mari. copii. ţigani. Ion Ghica povesteşte. fără aşternut şi Trâ acoperămînt. pe pămînt ud şi îngheţat. flăcăi. din foi-Şor.. aceasta se auzea: 293 «Păziţi. o măciucă peste cap făcea într-o clipă ceea ce era să facă boala în 294 . Cale de jumătate de ceas auzeau ţipetele şi vaietele nenorociţilor din cîmpul Dudeştilor!. Şi-i căra de prin toate mahalalele pînă cînd n-avea ce le mai face şi sta pre uliţe morţi pînâ cînd venia cioclii cu cară de-i ridica. la o parte. Ion Sîn Dobre. Şi se sparse oraşul şi se duseră care încotro le-au văzut ochii şi rămase tîrgul pustiu. în atmosfera aceasta de groază. din curte în curte. Rareori bolnavul ajungea cu viaţă la cîmpul ciumaţilor.. epidemia atinge paroxismul..ollă-trei zile!. Ei se introduceau ziua şi noaptea prin locuinţele oamenilor şi puneau mîna pe ce găseau. ca semn de recunoaştere. că vin cioclii cu morţii». în legătură cu aceasta. toţi destrămaţii îşi atîrnau un şervet roşu de gît.. De multe ori. unde erau ordiile ciumaţilor. claie peste grămadă.Cu toate aceste precauţii. Oraşul oferă o viziune de coşmar. Boierii — cei care n-au fugit — zăvorăsc porţile cele mari ale caselor. apăruse un alt subiect de nelinişte: frica de tîlhari. Şi cîţi erau vii.. Se spunea că pînă la ghe-narie numai răportuiţi în catastihe morţi mai mult de 20 000. „Iară cînd fu la octombrie. Apoi începură a se îngropa unul cîte unul prjn grădini pînă se umplură. sa întări o groaznică moarte care nici s-au pomenit să fie vreodată. care se îngropau noaptea.. Toţi locuitorii sînt cuprinşi de panică. în cazurile acestea.. afară din cei din grădini. unde unul din aceşti mizerabili fusese rupt cu dinţii de . nu se căuta la rînd şi se prăpădiră două părţi din lume şi mai mult.. ceasornice. Consulii părăsesc oraşul. nu era cine ştie ce mare. notează în caietele lui: . de arnăuţi înarmaţi.. în fel şi chip.:-. boieri. Astfel de năpraznică moarte s-au făcut în acest leat"126. şi porneau cu carul plin spre Dudeşti sau spre Cioplea. luau bani. unu] peste altul. auzindu-se grozăviile şi cruzimile făcute de aceşti tîlhari asupra bieţilor creştini căzuţi în ghearele lor.. în urma mai multor scene oribile. Pentru a-i deosebi de tîlhari. petre-ute la ordie. cît şi cei de prin sate.. -ci mai mult erau de jale acei aruncaţi vii în cîmp. ne socoteam morţi şi umblam ameţiţi. bătrîni. fără ca nimeni să îndrăznească a li se împotrivi. Se încreţea carnea pe trup. mai mult sau mai puţin imunizaţi la boală. unul peste altul.. La 18 octombrie 1813. pe locuitorii oraşului". cele auzite de el în copilărie: „Toţi beţivii. Foşti ciumaţi.. autorităţile hotărîseră ca adevăraţii slujbaşi ai pompelor funebre să poarte la gît. fost ciumat.. armeni. ţîrcovnic la biserica Batiste.. o bucată de pînză roşie.. încotro ascultai.. care-i fură şi-i jefuieşte. săraci. şaluri etc. scule. căci ei luau pe bolnavi sau pe morţi în spinare. Să pustiiră mahalalele şi ţinu tot moarte groaznică de la august pînă la ghenarie. îi trînteau în car. se urcau într-un car cu boi şi porneau pe hoţie din casă în casă. argintării. morţi şi cei smreduiţi. domnitorul porunceşte să fie căutat şi arestat unul din „calicii oraşului. însă la spital făcea grămezi de cîte o sută de trupuri goale. se adunaseră în cete: intrau în case spunînd că sînt ciocli. Şi ce era să vezi. apoi făceau şanţuri şi-i aruncau acolo. neomenoase şi bestiale. cîte opt. Şi poate că acei ucişi astfel erau mai puţin de plîns. bogaţi.

pe viitor. Domnitorul Moldovei. autoritatea în sfîrşit a luat măsură de a organiza un fel de serviciu sanitar. Mihai Şuţu. oamenii s-au întors la casele lor. tradusă în greceşte: Brutus de Voltaire. Ea înfiinţase cîţiva vătăşei însărcinaţi de a întovărăşi pe ciocli din casă în casă. şi aceştia strigau de la poartă: «Sănătoşi copii!» Unul din ei. asociaţii cu caracter filantropic sau literar. în Rusia şi în Principate. fusese şi el cîştigat. cu toată familia. boierii fanarioţi erau aproape toţi de partea lor. izbucnea revoluţia în Grecia şi în Muntenia. Aveau mulţi partizani printre negustorii de origine balcanică. în 1820. Alexandru Şuţu moare. Asemenea asociaţii existaseră în diaspora. La mijlocul iernii 1813-1814. La început. şi chiar şi cîţiva înalţi slujbaşi din Muntenia şi Moldova.tînâr care apăra cinstea soţiei sale lovită de ciumă chiar în ziua nuntii. tihnit. . Iar la Curte şi pe la casele boiereşti se dădeau din nou baluri. în Italia. dar n-am putut îngropa decît 14. de poetul revoluţionar Constantin Rigas. /icea: «Azi am adunat 15 morţi. societăţi politice secrete. îşi va sfîrşi zilele. sultanul îl numeşte. 40 000. adică domnitorii Munteniei şi ai Moldovei şi marii dragomani ai Porţii şi ami295 ralităţii.» Deasupra oraşului se ridica un fum galben şi acru. numai pentru Bucureşti. autorul „Marsiliezei grecilor"127. pe fiul fostului domnitor al Munteniei Constantin Ipsilanti. de medicul său. între un sfert şi 40% din populaţie. un grec. Propaganda eteriştilor fusese foarte puternică în toate coloniile greceşti din Europa şi mai ales în ţările române. la 29 septembrie. fiindcă unul a fugit şi nu l-am putut prinde. fata cea dragă a domnitorului. împreună cu prietenii săi. şi în urma revoltei ciumaţilor. dar şi în Grecia şi la Constantinopol. deoarece nu se învoise să treacă de partea Eteriei. deci. Indignat de această nouă trădare. de bună seamă —. Alexandru Ipsilanti era general în armata rusă şi aghiotant al ţarului. ale cărui urmări vor fi dezastruoase pentru mişcare. care-şi luase drept căpetenie. Au fost număraţi supravieţuitorii. Această calitate a şefului suprem al Eteriei avea să creeze un echivoc — voit. cea dintîi fiind înfiinţată. Moruzi şi două ramuri ale familiei Şuţu. nu vor mai fi aleşi decît din patru familii: Calli-machi. Caragea se face că se duce să se plimbe la ţară. şi oraşul răsuna de urletul jalnic al cîinilor rămaşi fără stăpîn. cumplita epidemie încetase. cari au sărit cu parul şi au omo-rît zece ciocli. la adăpost de orice griji. se va spune. în locul lui Caragea. vom vedea repetîndu-se scena din 1806. unde prezenţa administraţiei fanariote înlesnea implantarea lor. Am ajuns însă în 1818: în acest an. Cea care avea să le adune pe toate laolaltă şi să pornească mişcarea insurecţională este Eteria din Odessa. La 31 ianuarie. în primăvara lui 1821. pe bătrînul Alexandru Şuţu şi decretează. încet-încet. fumul băli-garului care ardea în curţile boiereşti. şi fuge spre Braşov însoţit de 300 de arnăuţi. în 1795. că cei mai înalţi patru dregători creştini din imperiu. s-au făcut cîteva slujbe pentru morţi. în ianuarie 1819. într-un raport către şeful său. fuseseră mai multe Eterii. 25 000 de morţi — cea de-a doua." Deţinem două estimări medicale din acea vreme: cea dintîi dă. va pune să i se construiască un mic teatru şi va prezenta. Ralu Caragea. Cartelul celor patru familii. Aflînd că a căzut în dizgraţie şi nevoind să aibă soarta lui Constantin Hangerli. avea să ţină exact doi ani. otrăvit. o piesă franţuzească de teatru. pentru prima oară la Bucureşti. rezultat al unui veac de rivalităţi. în realitate. la Bucureşti. de uneltiri şi de supralicitări.

cei trei mari boieri care asigurau căimăcănia. locotenent al armatei ruse şi — după istoricii greci — şi el afiliat la Eterie. Tudor lansează o proclamaţie cuprinzînd revendicări cu caracter atît social.. de asemenea. cete nedisciplinate.La 22 februarie 1821. îşi făcea intrarea în Bucureşti. împreună cu prinţul Gheorghe Cantacuzino. A doua zi. după ce au măcelărit cîteva sute de turci.ci pre semne Dumneata pre norodu. măcar că eu nici asupra acestei tagme nu sînt voitor de rău. nici măcar nu va fi primit de ţar. încheiaseră o înţelegere tacită cu slugerul Tudor Vladimi-rescu. Chemarea lui Ipsilanti nu avusese. ura faţă de greci fiind prea mare ca să se poată aştepta Ia vreo manifestare de solidaritate.]. chiar în aceeaşi seară. pornea în marş spre Bucureşti. Chiar de cum a sosit în Oltenia. care. de altminteri. Grigore Brîncoveanu şi Barbu Văcărescu. dacă turcii se vor mişca. Eteriştii nu au adunat. în fruntea a 8 000 de panduri. cît şi naţional. ca să ridice poporul şi să alcătuiască o armată. toţi trei afiliaţi la Eterie. greci sau străini. Numaidecît după moartea lui Alexandru Şuţu. La începutul lui martie. nici un răsunet în rîndul poporului din Moldova. ci încă mai vărtos le voiesc întregimea şi întărirea privilegiilor [. Mînia lui Tudor a izbucnit în răspunsul pe care i l-a dat: „. în Muntenia. şi numai pre jefuitori îi numeşti patria. trecea Prutul şi. ca să le fiu chivernisitor în 297 treaba cererii dreptăţilor. sau. luîndu-i cu ei pe toţi ai casei128. de unde cei mai mulţi boieri fugiseră. iar tagma jefuitorilor. Nici că se putea un moment mai nepotrivit. a ridicat arme de moarte asupra patriei şi a ticălosului norod"129. care. şi cu vreo douăzeci de însoţitori. îi cereau împăratului Austriei să-i potolească pe revoluţionarii din Italia. luaţi prin surprindere la Iaşi şi la Galaţi. în Moldova. Grigore Ghica. îl socoteşti de nimic. Cei mai mari boieri moldoveni. colonel în armata rusă. . luat de către tot norodul al ţârei. Divanul din Bucureşti s-a speriat şi l-a trimis înaintea lui pe boierul Nicolae Văcărescu. La 21 martie 1821. cu al căruia sînge s-a hrănit şi s-a poleit tot neamul boieresc. Dar cum nu socotiţi Dumneavoastră că patria se chiamă norodul. era. pe „fraţii" din Sfînta Alianţă.. chemîndu-i la revoltă şi lăsînd să se înţeleagă că. „o putere nemaipomenită" se va ridica împotriva lor.. să-i ceară Iui să restabilească ordi296 nu putea în nici un caz să susţină în mod deschis mişcarea in-11 rectională a grecilor în acelaşi moment în care suveranii din Sfinta Alianţă. decît vreo cîteva mii de aventurieri. chiar de cum a început aventura. era altă situaţie. se în-tîlnea cu Mihai Şuţu la Iaşi. Chiar dacă ţarul Alexandru încurajase mişcarea în secret. stil vechi. s-au apucat de jafuri în toată ţara.. au fugit în străinătate. lansa o proclamaţie către toţi supuşii creştini ai imperiului otoman. iar nu Tagma jefuitorilor? şi cer ca să-mi arăţi Dumneata ce împrotivire arăt eu împrotiva norodului? Că eu alta nu sînt decît numai un om. ca să-l oprească din drum. adunaţi la Laibach (Ljubljana). a făcut apel la „patriotismul" lui. cu nădejdea de a provoca răzmeriţă în imperiul otoman şi de a-i face chiar pe turci. •ar o dezminţire şfichiuitoare a declaraţiilor lui Ipsilanti îi va face ne eterişti să nu mai priceapă nimic. Gheorghe Cantacu-ino. Alexandru Ipsilanti. cel arnărît şi dosădit din pricina jefuitorilor. nrevăzînd dezastrul. fost comandant de panduri şi vătaf de plai (subprefect al unui judeţ de munte). căci nu le place una ca aceasta. trimis degrabă la Laibach. în orice caz.

încurcată treabă! Demersurile lui. într-o seară. paralel. la Bucureşti. La cartierul general al lui Ipsilanti. fără să se contopească. Turcii răspund că. a doua zi. după cît se pare. după ce l-au schingiuit. la Ipsilanti cad judeţele din nordul Munteniei. mai întîi. domnea neîncrederea. la Tudor. mai păstrează parfumul locului şi mirosul de praf de puşcă. avea darul scrisului: proclamaţiile. care. ambele tabere încremenesc. Vla-dimirescu socotea că este căpetenia aleasă de popor. pe cei cîţiva boieri din Divan care nu fugiseră.Armata lui Ipsilanti a venit şi ea să poposească la porţile Bucureştilor. sporesc neîncrederea de ambele părţi. Ar fi putut. Tudor trimite soli la paşii de pe Dunăre. k0{er din armata sa. întruna din scrisorile către Alecsandri. către munţi şi către mînăstirile întărite din Oltenia. Era învăţat şi. lîngă mînăstirea Tîrgovişte. însă doar în linii mari: îşi împart administraţia ţării. administraţia unei plăşi. în timp ce locotenenţii lui Tudor sînt cuprinşi de nelinişte. este executat fără judecată. o violenţă stăpînită şi înălţătoare. care. în tot timpul marşului. Oamenii lui Ipsilanti îl vor putea aresta pe Tudor fără ca cineva din tabăra lui să mişte un deget. avusese legături cu Karageorge. Pînă una alta. l-au ciopîrţit cu sabia şi i-au aruncat cadavrul într-un puţ. chiar şi astăzi. patru din căpitanii săi nu au răspuns la che-C area lui. A avut soarta lui Masaniello. exemplul sîrbesc era. Ion Ghica povesteşte. neînţelegerea fundamentală a alianţei era tot mai vădita: Ipsilanti îl considera pe Tudor eterist. La întrebarea cea mai importantă: ruşii vor interveni? Ipsilanti răspunde în doi peri. trebuie sa depună armele. care slujise sub ordinele lui Vladimirescu în timpul războiului din 1806-1812: . ca să lupte alături de celelalte popoare creştine din Balcani. Tip aspru de moşnean din munţii Olteniei. unul dintre ei. a comandat pandurii sub ordinele înaltului comandament rusesc. avea să fie dat pe mîna a doi ofiţeri greci. un tînăr frumos ca un arhanghel şi foarte îndrăgit de panduri. ostatici mai curînd decît colaboratori. Cei doi bărbaţi s-au întîlnit la 6 aprilie 1821. Urmărise cu atenţie lupta sîrbilor. o va pune sub ordinele sale. sudul Munteniei şi toată Oltenia. Urdăreanu. Conştient că fusese înşelat şi trăgînd nădejdea să împiedice intervenţia turcilor în Muntenia. unde se afla tabăra lui Vladimirescu. cînd sosesc rincipalii locotenenţi în delegaţie cu trimişii lui Ipsilanti la conacul roleştilor. neînduplecat cînd era vorba de disciplină. să-şi elibereze neamul şi să creeze o dinastie. Cele două tabere se observau. au o forţă de expresie. acesta ţine. pe deasupra. credea că pentru Eteric adunase toată armata aceea pe care. trupul tînărului că-. spunîndu-le că poporul din Muntenia nu cere decît restabilirea vechilor libertăţi şi dreptul de a-şi alege singur dregătorii. oitan spînzură de creanga unei sălcii. ani de-a rîndul. dovedind un simţ ascuţit de organizare şi disciplină. pe care nu avea de ce să-l aibă la inimă. cele două armate se mişcă. Cînd se află vestea că ţarul se dezice de mişcare şi că suveranii creştini au dat Porţii dezlegarea de a înăbuşi revoluţia. Tudor fusese de o asprime vecină cu 298 niziniea. însă numai în interesul neamului său. între ei. se iau cîteva măsuri. A doua zi. ca şi scrisorile sale. spusele bătrînului/w/covwj'c loniţă Cegan. unul din puţinii fii . Curajul lui era legendar. a urcat primele trepte ale ierarhiei boiereşti şi a asigurat. Pe lîngă toate acestea. ca un Karagheorghe sau ca un Obrenovic. înspre nord-vest. mai aproape de concepţiile sale decît scopurile ceţoase ale fanariotului. fără nici o condiţie. cunoscute de Ipsilanti. amîndoi fiind însoţiţi de oameni înarmaţi. Acesta a fost jalnicul sfîrşit al căpeteniei revoluţionare a celor din Muntenia. cu siguranţă. în faţa ameninţării turceşti.

s-a învoit să intre în joc: a căutat să se îmbogăţească din negoţ şi. cînd Mavroforii" din ." De ce oare n-a izbutit? Poate că. întrucît socotea că nu se va putea lipsi de ei la cîrmuirea ţării. era cea a domnitorului. bisericească sau străină. oizuindu-se pe sprijinul ruşilor. la sate. A dat naştere unei mari speranţe. Clasa pe care s-ar fi putut sprijini — dar căreia nu-i aparţinea —. Unii dinei se vor alătura trupelor lui Ipsilanti. Cît despre armata lui Ipsilanti. 299 Şi totuşi. domnule. Intra în foc. ce om era căpitanul nostru Tudor? El. îmbrăcat în haine boiereşti. în afară de cîtevâ mii de panduri. care nu rîdea niciodată. cînd deţine puterea la Bucureşti. lordache Olimpiotul şi Diamandi Giuvara sînt aromâni. înăbuşă cu asprime orice încercare de răscoală ţărănească. el semnează întotdeauna Teodor. în lupta de la Drăgăşani. în momentul acela nu era îndeajuns de structurată ca să reprezinte o forţă politică. aproape toate corpurile de cavalerie sînt alcătuite din arnăuţi şi din sîrbi. în împrejurările date. Lupta lui era o luptă naţională şi totodată socială. că se năpustea păgînii ca vijelia. principalii săi locotenenţi care fac legătura cu Eteria şi cu boierii sînt străini: fraţii Macedonschi şi Hagi Prodan sînt sîrbi. lipsit de sprijinul ruşilor. cea a negustorilor şi meşteşugarilor. va fi nimicit de turci în munţii Olteniei. pandurii vor fi foarte descumpăniţi. In afară de cîţiva căpitani de panduri.„Ştii dumneata. Situaţia va fi cu totul alta peste un sfert de veac. pe atunci. în imaginaţia populară şi în literatură. Farmachi. şi a pierdut. pare lucru sigur că se gîndea să păstreze puterea şi. Pe plan naţional. şi din care se vor nutri făuritorii României moderne. domnule.. culoarea domnitorilor! Şi-i lasă pe cei din jur să-i zică „Domnul Tudor"! Mai este ceva care ni se pare că trădează ambiţiile sociale ale Vladimirescului: în vreme ce toată lumea îi dă prenumele popular Tudor. mai mult decît atît. Iar cînd avea să fie silit să aleagă. Doar poartă pe cap işlicul alb. a reuşit. de jaf sau de răzbunare împotriva boierilor. condus de fra-ie lui Tudor. ea va f zdrobită de turci. Alt semn de slăbiciune: sînt prea mulţi străini în armata lui. iar în biserica pe care a ridicat-o în sat a pus să fie zugrăvit pe frescă asemenea tuturor ctitorilor. legendă ce va creşte pînă la dimensiunile unui mit. mică sau mare. Poate că aici se va simţi adevăratul rol al lui Tudor Vladimirescu: în legenda care s-a creat. cînd auzea că vin turcii asupra noastră. pe o masă de manevră alcătuită din întreaga burghezie. 300 După dispariţia lui. burghezia care abia se năştea. Pe plan social. el de bucurie începea să cînte şi să joace ca un copil. atunci cînd capii revoluţiei de la 1848 — de altminteri. dar. toţi fii de boieri sau intelectuali — se vor bizui.. Aceste contradicţii l-au dus pe Tudor Vladimirescu la pieire. nu a reuşit să ridice masa ţăranilor de la sate. un alt grup. la 19 iunie 1821. ar fi vrut să scape ţara atît de greci. s-a trezit că toţi îi sînt duşmani. Poate că nu sosise încă timpul pentru ceea ce voia el să facă. ei nu vor fi alături de el. iar ura de ciocoi şi de bo-!eri izbucnea la fiece vorbă. cînd cu gîndul nu gîndeai. formă preţioasă. de la început. unele lucruri n-au fost prea limpezi. cum singura formă de putere supremă. dorinţa lui de reforme era vădită. cît şi de turci. la care mesajul lui nu a ajuns atît cît trebuie. la oraşe. şi-a construit o culă ca ale boierilor. parcar fi mers la nuntă. pe o ţărănime trezită Ia noile idei şi care ştie care-i sînt drepturile. negociază cu boierii din Divan şi cad la învoială. în cele cîtevâ luni de revoluţie biruitoare. însă. cei mai mulţi 'veau să apuce care încotro. iar. Astăzi. a tras fără îndoială nădejde să fie el însuşi ales domnitor. întrucîtva.

în mod neaşteptat. Şi iată că. să lichideze ultimele cuiburi de rezistenţă. de atunci. se porneşte o adevărată vînătoare de oameni: beiul a făgăduit oamenilor săi cîte o mahmudea de fiecare cap de arnăut.. Şi cine ar fi putut spune că erau numai capete de arnăut! Măcelul nu va înceta decît în urma demersurilor repetate. ca să pună mîna. voia poate să sugereze că fata se trăgea din vechea familie Arbore. care s-au unit în acest scop. Unul dintre ei a prins-o însă în mreje: era un grec tînăr. violuri. Lupta va continua. cei din Iaşi. cu ceva mai mult noroc. Este cazul nemaipomenitei întîmplări scrise de Radu Rosetti. stinsă între timp — fusese măritată. nu se văzuseră decît jafuri. Boierii care fuseseră surprinşi în casele lor de la moşie nu se puteau bucura de oarecare siguranţa decît găzduind (şi plătind) un soldat turc ce le slujea de chezaş. lipsit de glorie. Divorţase cu primul prilej şi. chiar în Grecia. şi. unde s-a închis cu 70 de arnăuţi. Peste tot pe unde trecuseră trupele de ocupaţie. în Moldova. la 14 august 1821. fiind tot mai susţinută de curentul liberal din Europa apuseană. La mînăstirea Cozia. impune Turciei crearea primului embrion al unui regat grec independent. la 6 august. după o scrisoare găsită. schimba tot timpul ibovnicii. direct sau indirect. al acestei terori mocnite putea să apară şi o întîmplare neobişnuită. omoruri. lovitură de teatru. Un trădător al Eterici. pe lîngă V' făcute de consulul Austriei. sosit de curînd de la Constantinopol. într-un teanc de hîrţoage vechi cumpărate de la un anticar din Iaşi. în casele marelui logofăt Ştefan Bellu (care nu sînt altele decît fosta reşedinţă a lui lenăchiţă Văcărescu. se refugiaseră în străinătate: cei din Bucureşti. Ocupaţia avea să dureze un an întreg. După care. îl va sprijini pe Kara Ahmed Efendi. în oraş. fostul comandant-şef al ar-năuţilor din Muntenia. unde va fi închis de austrieci. lordache este aruncat în aer cu un butoi de pulbere. chehaia-bey al paşei din Silistra. fuseseră şi supuşi austrieci. Chemat la Bucureşti. pînă ce intervenţia Franţei. cu un grec mult mai în vîrstă decît ea. la revoltă. Iar "eful lor se va retrage. de către chehaia-bey. o dată cu suita domnitorului Mihai Şuţu. împotriva voinţei sale.. incendii. Sîntem în 1820. Se spunea că sînt gata logodiţi cînd. toţi cej care putuseră fugi. este închis acolo şi măcelărit împreună cu toţi însoţitorii lui. prin trădare. Boierii. Farmachi este prins şi va fi decapitat la Constantinopol. în ale sale Poveşti moldoveneşti. lordache Olimpiotul şi Farmachi s-au retras cu 500 de oameni la mînăstirea Secu. ca să fie răsplătit. Bimbasa Sava. în Transilvania. deoarece. Rezistă 13 zile. Frumoasa Mărioara A. — autorul. în Bucovina. pe foştii săi tovarăşi. în Principate. printre mărăcini.. astfel. printre victime. pînă ce toată clădirea este cuprinsă de flăcări. O piramidă de capete se adună în curtea logofătului Bellu. descrisă de episcopul de Argeş).. î^ Transilvania. a Angliei şi a Rusiei. însă Bimbasa Sava avea să-şi primească pedeapsa cea dreaptă pentru trădare. Ni-colae Nerulos. serdarul Diamandi Giuvara se lasă ademenit de făgăduielile lui Bimbasa Sava şi se predă împreună cu oamenii săi.„batalionul sfînt" se vor lăsa ucişi pînă la unul. turcii aveau să înceapă o represiune din cele mai sîngeroase împotriva tuturor celor bănuiţi de a fi participat. care ameninţă că va cere intervenţia 301 armatei austriece. care făcuse legămînt să nu-i spună numele. lumea bună din Iaşi află că Nerulos este logodit cu o foarte tînără . mari şi mici. Sînt capturaţi şi trimişi în lanţuri la Constantinopol. o floare mititică. în mijlocul acestor drame. unde sînt decapitaţi.

Nerulos se chinuia să găsească ceva ca să apere cinstea logodnicei sale: alt gwd n-avea. ya mtra în haremul lui Ibrahim. la conacul din Dărmăneşti. înainte să se facă nunta. . ai cărui stăpîni. de la nivelul parterului. pe deasupra. aflat de partea cealaltă a Prutului. izbucneşte revoluţia grecească. frigul a venit prea devreme. Puţin după aceea. mînios nevoie mare. străjerii turci umplu vatra cu trunchiuri de copaci şi aprind focul. vom asista la o dramă: toamnă tîrzie. La parter. legat în lanţuri. la Piatra Neamţ.grecoaică. ba chiar. Dar îşi mai aducea oare amin. care cade mort. părinţii acesteia şi doi servitori ţigani trăiesc. Merg de jur împrejurul conacului — nici urmă de om sau de animal. . grecoaica cea mică. pe ascuns. apă şi hrană celor zidiţi acolo. încît nenorociţii fuseseră înghesuiţi în locul acela strimt. recunoscuse un ''iar turc căruia îi salvase viaţa cu cîteva luni mai înainte. este un înalt slujbaş. In căruţa care-l ducea. Fuseseră cît pe-aci să moară înăbuşiţi. revoluţia se apropie. cînd vo303 luntarii lui Ipsilanti voiseră să-l ucidă. Verdictul a fost dat pe loc: Nerulos şi socrii lui aveau să fie executaţi a doua zi. turcii pricep ce se întîmplă. la Piatra. iar ţiganii bătuţi crunt cu biciul. Nicolae este un eterist înflăcărat. şi beizadeaua Alexandru Ipsilanti. fiica unui bancher bogat. în primăvara anului 1821. mai mult morţi decît vii. trăsura lui Nerulos se izbeşte. Pentru o raia a împărăţiei uciderea unui musulman. în ultima vreme» fusese prefect de Neamţ — nu putea lupta. Dar ce să facă? Ajuns în curtea închisorii. între zidul exterior al casei şi un perete fals: în această parte a casei. cu securea şi cu tîrnăcopul dau jos peretele. în spatele sobei. în timpul unei astfel de călătorii. în goana cailor. grecii VOT fi liberi! Nicolae Nerulos sare în trăsură şi porunceşte surugiilor s§ dea bice cailor. ţinta ce-i purta? Nerulos i-a cerut să-i aducă o pană şi hîrtie şi . neştiut de nimeni. A aflat că. comunică trei caturi. care. Zoe. cel de sus şi cel de jos. care nu a tăgăduit nimic. slujeşte de curier între domnitorul Mihai Şuţu. în Basarabia. de cea a unui beşliaga turc şi îi sfărîmă o roată. se înţepeniseră. logodnica Iui. cînd unul din ţigani începuse să strige şi să bată cu pumnii în peretele interior. Ştim care a fost jalnicul sfîrşit al aventurii lui Ipsilanti în Principate. greu de închipuit. doamna cea bătrînă leşinase. de unde vătaful aduce. Ibrahim-aga l-a recunoscut numaidecît pe ucigaşul tatălui său. de Eterie. Loviturile se înmulţesc. însenina 302 gn la moarte. de la primul cat pînă în pivniţă. chiar de pe vremea aceea! Se iau la ceartă şi bătrînul beşliaga. se aud nişte bătăi înfundate. a avut o licărire de speranţă: printre cei din gardă. în fiecare noapte. Aici. pe care acum turcii le ocupă în mare grabă. Deodată. Acestuia i se urcă sîngele la cap: scoate pumnalul de la brîu şi-l înfige în trupul turcului. pe scări şi prin chepenguri. cele două chepenguri. Turcii pun ieniceri şi beşlii în toate satele. Printr-o nefericită întîmplare. te de el? Şi-a adus. Cei şase sînt acolo. Chemat în grabă din oraş. legat. Nicolae Nerulos. ascunzătoarea este în dreptul sobei din bucătărie. Zoe. ucigaşul tatălui său. sînt cinci. După cîteva ceasuri. Anton Soter Drăcos. repetate. cu ochi negri. Dar ce ne mai pasă. deoarece se lovise căzînd de pe cal. tînărul se va strecura în temniţă şi i se va arunca la picioare: ce putea face ca să-i arate recunoş. prieteni de-ai lui Nerulos. Tînărul aga Ibrahim îl caută cu înfrigurare pe un anumit Nicolae Nerulos. au fugit în Transilvania. se retrage cu demnitate. ca şi zidiţi. uneori. „Accident de circulaţie". în perete. într-un apartament mic de tot. i că Istoria avea să hotărască altfel. ia biciul din mîna surugiului său şi-l plesneşte peste faţă pe tînărul grec. Mărioara. deşi îndurerată — iubea pentru prima oară — .

(Descoperind. n-a rămas nesimţitor. La nevoie. Pe ea o voia: o noapte în patul lui şi-i va da fata. alunecînd leneş pe apele liniştite ale Cornului de Aur130... pînă la izbucnirea noului război ruso—turc. pe de alta. punînd tot sufletul: o ruga pe Mârioara să-l ierte pentru purtarea lui josnică şi să facă tot ce-i va sta în py. pe de o parte. S-a sfătuit cu fratele ei. Noua ocupaţie rusă şi Regulamentul Organic. Şi-a folosit toţi nurii ca să-l înduplece. Rosetti a putut reconstitui această nemaiauzită poveste. ochii albaştri. şi-au dat seama că singura cale posibilă era să încerce să răscumpere fata. Poarta îi numea. Trebuia să facă ceva cît mai repede. să încalce legile cele sfinte care cer răzbunarea cu vărsarea sîngelui pentru moartea unui părinte! Nopţile ce au urmat.) Mărioara n-a stat la gînduri. ştiind că se refugiase în oraşul acela de provincie. punea turcilor în vedere să evacueze cele două provincii. încît Mărioara. totodată. din întîrn-plare. după retragerea trupelor turceşti din Principate. Soarta ţăranilor sub noul regim.Sâ ducă o scrisoare în oraş. a scăpat şi viaţa fostului ei iubit. Se încheie tîrgul. influenţă franceză. delegaţii ale marilor boieri din Moldova şi Muntenia prezentau Porţii revendicările lor privitoare la vechile libertăţi ale ţării.. pe Grigore Dimitrie Ghica în Muntenia şi pe Ion Sandu Sturdza în Moldova. fratele i-a mai dat încă 2 000. se trăieşte ca la Paris. 1848: poeţi şi revoluţionari. mai tîrziu. * Revoluţia grecească. silueta ei. după ce s-a gătit cum a putut mai frumos. că. că este gata să facă orice ca s-o răscumpere. Cît de greu îi venea lui Ibrahim. Trebuia să caute să-l vadă neîntîrziat. ci onoarea logodnicei. şeful „partidei naţionale" din . Mărioara a înţeles numaidecît că turcul. Gurile rele spuneau. I-a oferit turcului 3 000 de piaştri. „bonjurişti" şi „farmazoni". nu viaţa lui. tînărul aga era atît de îndrăgostit. scrisoarea. o femeie de o frumuseţe strălucitoare. au avut un prim rezultat pozitiv: sfirşitul regimului fanariot în ţările române. pe caicul lui Ibrahim-paşa. Grigore Ghica era fiul marelui ban Dimitrie Ghica. Amîndoi făceau parte din grupul de mari boieri cărora li se poate spune „naţionalişti". de cumva pretenţiile turcului vor fi mai mari. cît? — Nu avea nevoie de aurul ei. în 1887. zorile vremurilor noi. unde fratele ei fusese numit ispravnic. pentru încă o noapte. unui Credincios ca el. avea să-i scrie Mărioarei A. — Arunci.. „Alfabetul de tranziţie". Mărioara a căpătat viaţa şi libertatea şi pentru ceilalţi prinşi. se vor îndatora. Iar a doua zi. în cîteva ceasuri. A scris scrisoarea. Revoluţie în arte şi în literatură: influenţă germană. seara. 5 000 de piaştri. 304 CAPITOLUL AL NOUĂLEA <titlu>Renaştere sub domnii pămînteni La oraşe. văzînd-o. simultan. cu pielea albă-trandafirie. Acesta a rămas neclintit. 1828-1834. din 14 martie 1822. tînăra doamnă s-ar fi dus la Constantinopol — şi că unora li se păruse a zări. părul lung. Mărioara începuse să se îndoiască de izbînda încercării sale.. ceea ce a şi făcut. să nu uităm s-o spunem. caracterul antigrecesc al mişcării lui Vladimirescu. turcul îşi ţine făgăduiala. ţintă ca să salveze. apoi i-a spus că Zoe este verişoara şi foarte draga ei prietenă. Mărioara avea la ea 3 000 de piaştri. privind din palatele Fanarului. Aveau să domnească mai puţin de şase ani. 4 000. La 13 iulie 1822. bălai. Era. O notă comună a puterilor europene. Cel puţin una din ele a fost satisfăcută: repunerea pe tron a domnitorilor pămînteni.

şi chiar ca limbă de salon în lumea aristocrată. cel care avusese o misiune secretă la Paris. sub Petru cel Mare. Deosebirea esenţială dintre „aculturaţia" românilor şi cea a ruşilor. literatura şi gîndirea germană au avut o influenţă foarte profundă asupra poeţilor şi a filozofilor. era ca năucit. vor studia în străinătate. este preponderentă — de fapt. faptul acesta n-a frînat în nici un fel şi nici măcar nu a concurat pătrunderea francezei ca „limbă de salon". în secolul al XlX-lea. nu se poate compara decît cu aceea a romanilor pentru Grecia în primele secole ale imperiului. constă în aceea că românii au făcut-o spontan şi aproape cu pasiune. în Italia. adoptaseră franceza ca limbă de comunicare internaţională.Muntenia la sfirşitul secolului al XVIII-lea. limba au suferit. de la începutul secolului al XlX-lea şi pînă după primul război mondial. după veacuri de izolare. 308 Urmările acestea se fac însă simţite mai tîrziu. pe cînd în Rusia ea se făcuse din poruncă de sus şi sub ameninţarea cnutului. s-a produs un fenomen paradoxal: chiar în momentul în care Rusia devenise principalul obstacol în faţa preponderenţei franceze în Europa. însă nicăieri în Europa influenţa franceză nu va fi fost mai adîncă şi mai durabilă decît în ţările române. Un număr tot mai mare de tineri. şi al unei Văcăreşti. Sturdza va cîrmui cu ajutorul unor boieri de a doua şi a treia clasă. De aceea. în Franţa. ca toţi ceilalţi europeni. Aidoma omului care-i gata să se înăbuşe într-o încăpere fără aer. era un boier bătrîn cu idei surprinzător de „avansate" pentru vremea sa. nu numai 307 asupra ideilor politice. gîndirea. De la Lisabona la Petersburg. vreme de peste un veac. Avem probabil de a face cu cea mai frumoasă reuşită a influenţei prin cultură înregistrată de istoria modernă. instituţiile. în Memorial sur le mode mineur. se spune despre Sturdza că este înconjurat de cărvunari (carbonari). cu un secol mai devreme. Cu toate că. era unul din „catalizatorii" culturii franceze în ţările române. Caracteristica principală a domniei primilor domnitori pămînteni va fi accelerarea procesului de occidentalizare. al structurilor administrative şi al dreptului. Aşa cum scria Elena Văcărescu. mulţi dintre aceştia refuzînd chiar să se întoarcă din exilul lor bucovinean atîta timp cît va fi el pe tron. în perioadele cînd a ocupat Principatele. ca ameţit de aerul proaspăt. mai cu seamă. Ion Sturdza. mari transformări provocate de pătrunderea modelului francez. sau cu aceea a japonezilor din secolele al Vll-lea-al VUI-lea pentru China. Se poate spune fără exagerare că. adică atunci cînd . cu excepţia lui lordache Catargi. în 1810. Admiraţia românilor pentru Franţa. asupra dreptului. pretutindeni. în schimb. legătura românilor cu Franţa a fost „un caz pasional". românii au fost literalmente „colonizaţi" de francezi — fără prezenţa colonizatorului. a cărui alegere fusese oarecum neaşteptată. şi fusese arestat de ruşi la întoarcere (întrucît s-ar fi găsit la el dovezi cum că ar fi fost afiliat la francmasonerie). Şi cum ruşii. boieri sau burghezi. românul. Germania şi. tot Rusia. de la Stockholm la Atena. Francezul de astăzi nu mai are decît o idee foarte vagă despre ceea ce a reprezentat influenţa franceză în Europa în secolul al XVIIIlea şi în prima jumătate a secolului al XlX-lea. Lui îi va fi mai greu decît celuilalt să se impună clanului marilor boieri. cvasiexclusivă. Influenţa franceză. cînd ferestrele s-au deschis pentru el către Occident. în Germania. nici influenţa Franţei în domeniul ideilor politice. asupra literaturii şi chiar şi asupra limbii. se afla un mare număr de studenţi români. moravurile.

despre evenimentele din 1821). cea mai vestită fiind cea a Iul Nicolae Rosetti-Rosnovanu. trei nu vînd decît cărţi franţuzeşti. Se deschid cabinete de lectură. lumea citeşte. vine rîndul literaturii. Mai tîrziu. Sînt înfiinţate biblioteci publice. Cel mai harnic dintre ei se pare că a fost marele vornic din Moldova Alexandru Beldiman (autorul Jalnicei Tragodii. mai ales după 1830 — nu sînt singurii care aduc lumina şi moda din Apus. Abonamentele se fac la Viena. Asistăm. cel mai adesea la librarii care înv prumută cărţile acasă. Manon Lescauf). căci poşta austriacă aplică tariful întreg periodicelor care nu sînt cumpărate în Austria. şj chiar şi Istoria Cavaleriului de Grie şi a iubitei sale Manon Lesco (unde numele proprii transcrise fonetic în româneşte fac astăzi yn efect destul de caraghios — e vorba bineînţeles de celebrul roman al abatelui Prevost. după Florian. cu totul uitat de istoriile literare — contele de Oxenstiern: Pensees. Ca-ragiale şi Maiorescu au toţi trei o formaţie fundamental germană. începînd cu 1849.ocesul de integrare în cultura apuseană avea să fie mai înaintat. Va fi destul să constatăm că cei trei bărbaţi care domină literatura română de la sfîrşitul secolului al XlX-lea: Eminescu. de la Stînca. deoarece abonamentul este scump. Puffendorf etc. în anii 1830. . d'Alembert. într-un moment de mare efervescenţă. 120 de franci pe an. Condillac'. la Iaşi şi la Bucureşti. şi. între altele Oreste de Voltaire. De f nt formarea după modele germane putuse fi văzută la intelectualii mâni de peste Carpaţi. Aşa se face că un abonament la Journal des Debats sau la Le Constitutionnel sau la La Presse costă. Studenţii — primii sînt semnalaţi la Paris în jurul anului 1800. dacă abonamentul este făcut la Viena. la Iaşi. mai întîi. de asemenea. operă mediocră. Unele din traducerile acestea circulau în manuscris. în Transilvania aflată sub stăpînire habsbur-icâ Acolo. dacă este făcut direct la Paris. faţă de 180 de franci. slovenii şi sîrbii din Voivodina). tradusese. bineînţeles. din cele patru librării din Iaşi. în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Rousseau Helvetius. Mably. După jurnale. Gazetele sînt căutate cu înfrigurare. şi aproape toate erau făcute de boierii cultivaţi. o Istorie a lui Numa Pompilie. putem spune fără să exagerăm că influenţa şcolilor de gîndire din Germania romantică a fost preponderentă în tot ţinutul românesc (nu s-a întîmplat oare acelaşi lucru în întreaga Europă?). Toate acestea sînt redactate în română şi în franceză — Şi. Montesquieu. refle-xions et maximes morales a fost o carte de căpătîi pentru boierii moldovalahi131. la o adevărată frenezie a traducerilor — fără ca alegerea să fie totdeauna bine făcută. cu-rînd. direct în franţuzeşte-unii încep să-şi alcătuiască biblioteci. şi numărul lor va spori întruna. chiar şi pentru jurnalele franţuzeşti. Cînd se poate. începînd cu 1829. Diderot. Să cităm încă un autor din secolul al XVIII-lea — astăzi. precedînd cu o jumătate de veac apariţia studiilor de nivel asemănător în Muntenia şi în Moldova. scrisă în 309 româneşte. aproape de maturitate a „inteligentei" româneşti moderne. Gazeta Teatrului Naţional (1835) etc. la Bucureşti vom avea o gazetă scrisă numai în franţuzeşte: Le Journal de Bucarest. cu precădere cele franţuzeşti — jurnalele de modă nefiind nici ele uitate! Se constituie adevărate reţele de cititori. Albina românească (1829). va exista o presă naţională: Curierul Romanesc (1829). Fontenelle. în care se găsesc operele tuturor „filozofilor" din „Secolul Luminilor": Voltaire. şcoala austriacă contribuise la împlinirea celor dintîi vo-atii dg istorici şi de gramatici „moderni" (aşa cum se întîmplase şi cu croaţii.

în vreme ce. pe seama sprijinului susţinut dat de Mihai Sturdza prin subvenţiile lui. atît la Iaşi. mult mai mic şi mai puţin populat decît Bucureştii. într-o fostă casă boierească. nemţeşti şi chiar şi poloneze. la Iaşi. încît cele mai multe piese jucate la teatru se aflau. în 1814. comedii. teatrul francez cunoştea un succes neobişnuit — şi putem considera că el a avut o mare înrîurire asupra ideilor şi moravurilor societăţii moldovalahe. în franceză. tiranul Padovei. modest.. Vom vedea. după aceea. Balzac.ncît mitropolitul Veniamin Costache a ţinut să fie şi el de faţă. dar piesele încă mai erau jucate în greceşte. Mirtil ţi Hloe. în 1816. Se mai găsesc şi colecţii de piese de teatru şi repertorii pe genuri de piese: vodeviluri. Avarul lui Moliere şi Britannicus al lui Racine. în greceşte şi în 310 franţuzeşte. în româneşte. pe care nu şovăiau să le plătească membrii 311 . găsim melodrame ca Treizeci de ani din viaţa unui jucător de cărţi de Ducange şi Dinaux. Pilda lor a fost urmată de elevii şcolii particulare a francezului Lincourt. în repertoriul teatrului de la Iaşi. însă traduse în româneşte. Am văzut că domniţa Ralu Caragea îşi crease un mic teatru la Bucureşti. pe muzică de Adolphe Adam. Tereza. Vigny. tot atunci. Victor Hugo. în catalogul librăriei lui Frederic Walbaum. opere comice cum ar fi Cabana de la munte de Scribe şi Melesville. precum şi a abonamentelor. se dă. Teatrul acesta este permanent şi foarte căutat. elevii Academiei Domneşti dăduseră de cîteva ori. cu trupe de amatori.. Nu toate sînt franţuzeşti. cît şi la Bucureşti. Sînt şi italieneşti. Este mare cît Teatrul de Varietăţi din Paris. Chateaubriand. trupe străine de teatru perindîndu-se în cele două capitale. gusturile se schimbă. Faptul trebuie pus. Actorii sînt destul de buni şi multe din oraşele noastre de provincie nu au aşa ceva. „dramă în trei zile" de Victor Hugo. Doamna în alb de Scribe şi Boi'eldieu. în 1818. se dă Angelo. Lamartine. melodrame. în timp ce capitala Munteniei nu avea aşa ceva. la îndemîna cititorilor. mai fuseseră văzute. se găsesc romane de Paul de Kock. Musset. foarte curînd. în acelaşi an. apoi în librăria deschisă în 1846 (ce scandal!) de fiul boierului Constantin Rosetti. foarte scumpe. iar Raoul Perrin: „Moldovenii au un teatru francez unde sînt prezentate cele mai bune vodeviluri de la noi. adaptată după o pastorală de Gessner şi Florian. probabil. sînt preferaţi romanticii. însă marele eveniment avea să fie înfiinţarea la Iaşi. Eugene Sue.. trei rinduri de loji şi o galerie. la Bucureşti.Timpul trece. de către fraţii Baptiste şi Joseph Foureaux." Să mai spunem şi că reprezentaţiile nu erau doar vodeviluri. în 1838. de Gheorghe A sachi. Alzira de Voltaire. iar faptul că trei tineri boieri (doi Ghiculeşti şi un Srurdza) jucau într-o piesă în româneşte trebuie să fi părut atît de nemaipomenit. al cărui nume îl şi poartă: parter. Duclos. . opere — şi chiar şi Le theâtre franqais au Moyen Âge de Monmerque şi Michel! — . drame şi tragedii. o mică piesă. de acelaşi autor. în schimb. Domnişoara de Belle-Isle de Alexandre Dumas şi. dar şi de Alexandre Dumas. a unui teatru franţuzesc permanent. şi. scrie că „aşa ceva n-ar strica în oraşele noastre de provincie". "n palatul hatmanului Constantin Ghica. Doamna Ancelot. George Sand. Adevărul este că. Fra Diavolo de Scribe şi Auber. Se începuse. Doamna Cottin. La Bucureşti. S-ar putea să pară surprinzător că Iaşii. Roger de Beauvoir. au putut ţine atîta vreme — vreo douăzeci de ani — un teatru francez permanent. Frederic Soulie. be-noar. spectacole cu Moartea lui Cezar de Voltaire. Consulul Franţei..

Orice va fi fost. Toţi străinii mi s-au părut la fel de miraţi şi de încîn-taţi ca şi mine.înaltei societăţi moldoveneşti. cele mai frumoase. începînd cu mijlocul secolului al XVIII-lea. în cele două capitale. „La Iaşi. dar care ţintea către acelaşi scop: este vorba de şcoala latinistă din Transilvania. anexaseră Transilvania. unul din episcopii uniaţi." Billecocq. Nu este locul aici să reamintim vicisitudinile. cele mai noi. aproape toţi. Episodul cel mai important a fost exilarea la Roma. cîţiva ani mai tîrziu. se vorbeşte franţuzeşte în toate familiile cît de cît alese. uneori dramatice. despre literatura noastră. care alcătuiau masa populaţiei. iar domnitorii vor ca la curtea lor să fie folosita în primul rînd limba franceză. de eleganţa şi farmecul purtărilor. şi. scrie: „La Bucureşti. imitarea Franţei nu se oprea la acest aspect superficial şi frivol — dar care avea rolul lui în avîntul influenţei franceze. clerul român spera să obţină aceleaşi drepturi ca şi clerul catolic. de strălucirea spuselor acelor doamne valahe. curînd. descriind un bal la domnitorul Alexandru Ghica. cele mai proaspete. mai tîrziu. ca un compatriot. pur politice de ambele părţi: Habsburgii. Moldovalahii au chiar o oarecare pretenţie în această privinţă. într-o limbă curată şi subtilă! Sînt vorbite toate limbile din Europa. ale acestei Uniri. de pildă. legîndu-i de Roma pe românii ortodocşi. al cîtorva tineri seminarişti şi. adesea. sfîrşitul stării de asuprire în care erau menţinuţi de veacuri de celelalte trei „naţiuni". aparent cu totul independentă de influenţa franceză. într-un salon unde lumea stă de vorbă în limba noastră. Studenţii. unguri şi secui. ca şi la Bucureşti — scrie Raoul Perrin —. consulul Franţei. în 1700. oricare le-ar fi fost obîrşia. găsea în Moldova „mai multă aristocraţie" decît în Muntenia. cea mai imediată a Unirii: contactul. nu demult. apoi. mai ales cei ce se întorceau din Franţa. mult mai franţuzită decît cea de la Bucureşti — observaţie făcută de mulţi călători francezi. în treacăt. Credeau că vor putea restabili un oarecare echilibru. prin tratatul de la Karlowitz. iar Iaşii treceau înaintea Bucureştilor prin purtările alese şi distincţia persoanelor din saloanele sale. că mulţi tineri din familii mai sărace s-au putut bucura de generozitatea vreunui protector ca să facă studii la fel ca şi cele făcute de „copiii de familie" şi. erau cuceriţi de ideile democratice. pentru credincioşi. produse din toată lumea contribuie la bogăţia podoabelor lor. Mai exista şi o altă cale de însuşire a culturii occidentale. Motiva312 ţiile fuseseră. . acest mare focar de lumină ce se răspîndeşte în Europa. fără a le uita pe cele de la Paris. la rîndul lui. care. nicăieri în Europa nu se vede un spectacol atît de măreţ ca la curtea domnitorilor valahi şi moldoveni. despre unirea unei părţi a bisericii ortodoxe din Transilvania cu biserica de la Roma. Inochentie Micu-Klein. se aflau în prezenţa unui mare număr de protestanţi printre saşi. cu sprijinul puternic al papalităţii. se găsesc tot timpul în prăvăliile franţuzeşti din Bucureşti. prin saloane şi la Curte. nu se mai vorbeşte decît franţuzeşte. erau mult mai silitori decît aceştia. este încîntat de chipurile cu trăsături frumoase. iar. adesea." Iar Thouvenel." Din fericire. Am văzut. te întrebi dacă Valahia este într-adevăr despărţită de el de atîtea ţări v| unde obiceiurile şi ideile franceze au mai puţină înrîurire. vinovat de a fi apărat cu prea multă înverşunare şi statornicie dreptul poporului său la egalitate cu naţiunile minoritare din Transilvania. al altor studenţi. unde se vorbeşte despre noi. un francez este sărbătorit ca un prieten. Saint-Marc Girardin. evident. Am pomenit ceva. dintre care. despre Paris. Să amintim aici doar urmarea pozitivă. la care fusese constrîns în 1744. într-o zi de sărbătoare.

a cunoscut punctul culminant —.. „un singur lucru lipsea de la Blaj: graiul! Limba schimonosită şi îmbîcsită de latinisme a reprezentanţilor Inteligenţei trecea pe deasupra capului sărmanilor ţărani care de-acolo aşteptau mîntuirea. va contribui. din două alte limbi neolatine. de pe cîmpia de la Blaj. pe care l-am văzut. totodată — în ceea ce s-a numit „şcoala latinistă". primele culegeri de documente istorice.. fusese întotdeauna spiritul de solidaritate naţională). şi nu mai păstrează decît foarte puţini. Veniamin Costache şi Dosoftei Filitti. în Muntenia. au alunecat. Un bărbat ca Gheorghe Lazăr. Wmit bursieri la Viena. franceza şi italiana. pe măsură ce ne îndepărtăm de epoca fanariotă. care. iar moravurile se schimbă. Condusă de un instinct sigur. poate. Ţinînd seama de situaţia de inferioritate în care era ţinut elementul românesc din Transilvania. Paralel. intelectualii transilvăneni nu numai că adoptaseră o ortografie etimologică (ca în limba franceză). gramaticile. Cercetările lingvistice. cu autorizaţia guvernului de la Viena. ca apostol al învăţămîntului românesc. ea a absorbit. mai presus de rivalitatea dintre cele două biserici." Din fericire. care sluţea şi desfigura cuvintele. se trăgea din clerul ortodox. Literatura română modernă nu a cunoscut niciodată zbaterea dramatică şi uneori paralizantă pe care a cunoscut-o literatura greacă modernă.cu Roma şi cu Occidentul. prost adaptate. şcoala deschisă la Blaj. Poetul moldovean Alecu Russo. De aceea. care participă ca spectator la marea adunare de revendicări din mai 1848. noile şcoli secundare înfiinţate mai pretutindeni în Principate după epoca fanariotă fac aproape toate apel la profesori transilvăneni. care transmit moldovenilor şi muntenilor entu313 ziasmul lor tineresc şi credinţa înflăcărată în destinele neamului împărţit şi totuşi atît de adînc unit. punctul ei slab. Efervescenţa intelectuală a românilor din Transilvania. întoarsă la ortodoxism. în sfîrşit. fapt semnificativ pentru un anumit subconştient colectiv. în mod firesc. un mare număr de neologisme. aproape întotdeauna. jumătate din biserica transilvăneană. excesele şcolii latiniste n-au avut urmări în Principate (cu excepţia. de aproape toţi termenii de origine turco-fanariotă. Obsedaţi de grija de a dovedi ungurilor şi nemţilor originea latina a limbii române. va fi nu numai un mare colegiu religios. la rîndul ei. pe măsură ce sistemul administrativ se occidentalizează. arhaizante. de care fusese înţesată vreme de peste un veac. ca de o zgură nefolositoare. încercările de sinteză vin unele după altele cu o repeziciune şi cu un entuziasm extraordinare. către un sens peiorativ sau ironic. dar şi o adevărată pepinieră de latinişti şi de patrioţi înflăcăraţi132. care precedase deci cu mai bine de jumătate de veac deşteptarea unei culturi naţionale moderne în Principate. Chiar şi astăzi este destul . episcopul Petru Aron. dar introduseseră şi o mulţime de neologisme. de către urmaşul lui Inochentie Micu. limba scapă. constată cu mîhnire că. Mai mult decît atît. cu toţii. treptat. sfişiată între adepţii limbii populare şi cei ai unei limbi literare savante. influenţat de Italia). în acea zi înălţătoare. unde veniseră peste 40 000 de români din Transilvania. care făceau ca limba lor să devină de neînţeles. pe urmele studenţilor transilvăneni. cu atît mai uşor de adaptat la caracterul limbii cu cît ele veneau. unei scurte perioade din cariera literara a lui Eliade-Rădulescu. ancorată într-un trecut idealizat. reafirmarea originii latine a limbii şi a neamului a fost fermentul unei adevărate renaşteri naţionale şi al unei treziri rapide la cultura apuseană. şi chiar şi la Roma. şi ca o emulaţie. la mişcarea generală (întrucît. pilda este urmată în Principate: mitropoliţii din Moldova şi Muntenia. Sub această influenţă.

. care scrie pe la 1815. şi cea a lui Negruzzi. devenite. modele remarcabile pentru limba literară „clasică" de la sfîrşitul secolului al XlXlea. fără voia lor. care scrie pe la 1840. mai întîi. rezistenţa celor mai vîrstnici va fi destul de puternică pentru a împiedica orice măsură radicală vreme de vreo douăzeci de ani. socotit. unde caracterele latine. este o deosebire la fel de mare ca aceea dintre franceza lui Commynes şi cea a lui Merimee. chiar de pe atunci. alfabetul latin va fi adoptat definitiv. Dacă o gazetă se hotărăşte. portretele ctitorilor de pe frescele bisericilor pierd din rigiditatea lor tradiţională. folosit în ţările române încă din Evul Mediu. Proza se rezumă. sînt amestecate cu cele chirilice — ca de exemplu numele domnitorului în diplomele date de Gheorghe Bibescu. nu se potrivea cu sunetele limbii noastre. încă de pe la mijlocul secolului. o categorie întreagă din marginea burgheziei şi din populaţia de rînd a oraşelor aveau să creeze. Semidocţii. înrudirea cu acesta cerîndu-se afirmată. Limba se modernizează. sau — şi mai rău — zîm-betul133. în mod ciudat. Prin urmare. pe la începutul anilor 60. Se va face un nou pas — ar trebui să spunem un salt — atunci cînd boierii se hotărăsc să-şi mobileze după moda . împreună cu Grigore Alexandrescu şi Vasile Alecsandri. iar. practic. Lucrul acesta nu se va face de la o zi la alta. în cercurile „progresiste". însă. sub influenţa unui realism de origine occidentală. sub influenţa bisericii bulgare. cuvinte stîlcite. un alfabet de tranziţie134. ca de altfel în toate ţările din sud-estul european de tradiţie bizantină. în anii 1840. ca un scriitor aproape clasic. Un alt domeniu în care asistăm la o mutaţie bruscă: artele plastice. chiar din anii 1820. încît va fi nevoită să dea înapoi. legendare. datorită unui Kogălniceanu sau unui Bălcescu. apoi cu nuvela istorică a lui Costantin Negruzzi Alexandru Lăpuşneanu. va fi persiflat de un Alecsandri.să-i lipeşti unei persoane (sau unui lucru) un epitet scos din vocabularul epocii fanariote ca să stîrneşti rîsul. la scrieri istorice şi politice. prima capodoperă pro-priu-zis literară în proză. o literatură modernă. pînă atunci. în anii 1840. chiar şi în cele oficiale. căci. să anunţe că va fi tipărită cu litere latine. termeni aproximativi. vedem dezvoltîndu-se. noul alfabet se strecoară pe furiş în acte. strîmba din nas la gîndul de a învăţa un alt alfabet. 314 De aceea. care. între româneasca lui Dionisie Eclesiarhul. Natura nonfacit saltus. De altfel. pînă în secolul al XlX-lea. dintr-o dată. abia mult mai tîrziu. de altminteri — zicea el -—. curînd. Iancu Văcărescu (nepotul de fiu al lui Ienăchiţă) şi mai ales Eliade-Rădulescu. va exista un soi de alfabet hibrid. faptul devenise important. în acelaşi timp. se transformă. cazul unor poeţi cum erau Costache Conachi.. Pictura de şevalet lipseşte. un limbaj caraghios care. 315 O schimbare atît de mare în instituţii. genul dă. cîteodată. stîrneşte atîta nemulţumire printre abonaţii bătrîni. paşi de uriaş. va oferi vervei ucigătoare a lui Caragiale păsăreasca personajelor de comedie. însă ea face. în ţările noastre. care nu cunoştea decît scrierea chirilică. putem spune că se transfigurează şi că absoarbe cu o nemaipomenită repeziciune mii de neologisme împrumutate de la Occident — mai ales de la cel latin. mentalităţi şi obiceiuri şj pătrunderea bruscă în limbă a unui număr nemaipomenit de mare de neologisme nu se puteau face în mod perfect. se pune tot mai stăruitor chestiunea de a părăsi alfabetul chirilic. la sfîrşit. Atunci. uneori rînduri întregi. la început cu oarecare neîndemînare. fără îndoială. era firesc să fie aşa: cititorul în vîrstă. între timp. în ciuda entuziasmului celor mai tineri pentru „latinitate". expresii greşite. o mare parte din mahalagii. pedanţii. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de al XlX-lea.

îşi va da viaţa pentru ea135. alţii se vor stabili pentru mai multă vreme. Nicolae Băl-cescu. deşi nu avem nici o dovadă că Golescu şi prietenii lui ar fi fost ei înşişi iniţiaţi. Grigorescu136. în schimb. Cazul cel mai emoţionant va fi. cu preceptorii francezi sau germani. îmbrătişînd cauza revoluţionarilor din Muntenia. la Bucureşti sau la Iaşi sînt invitaţi pictori din Austria. Germania. Marea vogă a picturii franceze nu vine decît după mijlocul secolului. este probabil — aşa cum am văzut — ca boierul moldovean lordache Catargi să fi fost francmason. fără îndoială. ca Ion Negulici sau Barbu Iscovescu (evreu sefard din Craiova). de pildă.occidentală noile lor mici palate: portretele de familie nu pot lipsi. „Societatea Filarmonică" pe care Dinicu Golescu şi cîţiva boieri din Muntenia o creează — mai întîi. se poate afirma că aproape toţi cei care aveau să înfăptuiască revoluţia de la 1848 Şi să pună temeliile statului român modern au fost afiliaţi la masonerie: Ion Cîmpineanu. La început. Este foarte posibil. de pildă. mai greu de recunoscut şi de urmărit. a cărui familie fusese înnobilată sub Habsburgi). care jucau rolul de adevăraţi agenţi diplomatici ai ambasadorului Re-. mai întîi şi îndeosebi. să fi putut face adepţi şi încă şi mai îndoielnic este să fi putut fonda o lojă. O propagandă masonică mai intensă apare. Certitudinea începe cu studenţii români de la Paris. Dar a mai fost încă o cale pe care au Cl-'truns ideile democratice. S-a spus că Jean-Louis Carra ar fi fost francason. ca de pildă Karl Wallenstein sau Anton Chladek. negustorii Hortolan şi Pellet. Mulţi se află în loja „L'Athenee des Etrangers". mai ales după 1830. încă şi mai tîrziu. Constantin-Daniel Ro-senthal. Oricum. pictorii se duc mai degrabă la Mun-chen decît la Paris. nici care S fost iniţiatorii lor. Constantin Mavrocordat. în ultimii ani ai secolului al XVIII-lea. cu precizie care au fost primii francmani români — „farmazonii". dat T'nâ secretul de care era înconjurată: calea masonică. cu un Theodor Aman. în arte. a pictat alegoria „România rupînd lanţurile pe Cîmpia Libertăţii". cu mare cheltuială. înainte de instalarea consulilor francezi în Principate. şi sînt indicii că. în 1848. dar pare îndoielnic ca. Grigore Alexandrescu. publicii la Constantinopol. Drept care. deocamdată. Polonezii erau în contact cu cîţiva iacobini francezi din Bucureşti sau din Iaşi. şi la 316 Y va boieri mai progresişti. în exprimarea gîndirii: ea s-a simţit. în exilul lor la Braşov — în anii 1820 pare să fi fost de inspiraţie masonică. conjuraţia boierească în urma căreia Constantin Vodă Moruzi îi condamnă la moarte pe boierii Manolache Bogdan şi loniţă Cuza ar fi fost de inspiraţie masonică. Primii autohtoni care studiază pictura în străinătate nu apar decît la începutul anilor 1840. ca Popp de Szathmâry (român din Transilvania. mobila Biedermeier. Polonia. şi care. Eliade-Rădulescu. Rusia şi chiar din Italia. în limbajul stîlcit al epocii. Ion Ghica. Unii nu vor fi decît în trecere. Astăzi. în 1778. fraţii Golescu (fiii lui Dinicu). Costache . în evoluţia ideilor politice. chiar din 1740. Nu se ştie. cel care. în timpul scurtei ale şederi în Moldova şi ţinînd seama de legăturile prea puţin prieteneşti cu cei din jur. o dată cu valurile succesive de imigranţi francezi. Alecsandri. Literatura politică din Veacul Luminilor ajunsese pînă la unii domnitori fanarioţi. în orice caz. în timp ce se aduce de la Viena. şi mai ales cu refugiaţii polonezi. sub Directorat. un Tattarescu şi. unele surse (majoritatea străine) pomenesc de existenţa unei loji la Iaşi. foarte numeroşi şi foarte activi după a doua şi a treia împărţire a Poloniei (1793-1795). Influenţa Occidentului nu s-a văzut doar în limbă.

unde ar fi putut fi iniţiat în anii de studenţie la Paris.. în naşterea statului român modern. decît pe aspectul social. Cercetătorii care în uiţi. precum şi cititorii lui Voltaire şi ai lui Montesquieu. apoi al Munteniei s-ar fi datorat faptului că ar fi fost Marele Maestru 317 al recent createi loji masonice de la Galaţi. de pildă libertatea individuală (habetf corpus). ai gazetelor liberale din Apus. La începutul secolului. câ el a fost cel care a folosit pentru prima oară termenul în limba română). ci adevărate proiecte de reformă sau de constituţie.". idei de-a dreptul revoluţionare pentru epoca şi locul unde acestea se manifestau. fraţii Brătianu — ca să nu-i cităm decît pe cei mai cunoscuţi.. ale Marelui Orient (Mihail D. din care nu erau reţinute decît primele silabe: „fifle-son. proiectul a fost viu combătut de boierii cei mari. chiar He pe atunci. pe tinerii de o eleganţă prea căutată şi cu purtări cam trăsnite. trecuse în fruntea a ceea ce. Reiese însă limpede din simpla enumerare a numelor citate mai înainte.). „Vive le son. cuvînt intrat şi rămas în limbă. pentru a-i desemna. sau. Dar. boier de clasa a doua. vive le son du canon. mai curînd pe aspectul naţional al problemelor ce se puneau în faţa ţării (independenţă sau autonomie. un grup de boieri mici şi mijlocii — dintre aceia ce erau calificaţi drept „cărvunari" — prezentase un proiect de constituţie foarte amănunţit. la tronul Moldovei. axate. că francmasoneria a jucat.. are deşi fusese crescut ca în Apus. ţt 0 făceau unele proiecte ale boierilor cei mari. aşa că veleităţile lui Ion Sandu Sturdza au fost stăvilite de intervenţia hotărîtă a consulului Rusiei. se vor vedea apărînd nu doar pamflete şi scrieri politice mai mult sau mai puţin clandestine. introduseseră. pur şi simplu. sub Ion Sandu Sturdza. Constantin Rosetti. bineînţeles. acum deschise. va trebui cercetat la loji fran. Mihai Sorin Rădulescu) mi-ail declarat că nu au găsit urme ale unei apartenenţe a lui Cuza la lojiie cunoscute. fifleson". ca şi cea din trecut — trece prea uşor peste aceste fapte. mii ani au putut consulta arhivele. Dan Berindei. „farmazonii" şi „filfizonii". Orice va fi fost. Dacă totuşi a fost mason. încep să se schiţeze doctrinele politice. Unii autori moderni au afirmat că alegerea surprinzătoare a lui Alexandru loan Cuza. care preciza că „orice propunere de înnoire sau de schimbare în vechile instituţii .. scrisori colective adresate domnitorilor şi memorii către puterile străine. în 1822. mai ales de tînărul şi energicul Mihalache Sturdza. iar tinerilor descreieraţi care se adunau ca să cînte La Carmagnole. viitorul domn. cînd era bănuit de afiliere la masonerie. libertatea comerţului şi a industria egalitatea în faţa legii etc.. respectarea proprietăţii (exproprierea nefiind îngăduită deci' pentru caz de utilitate publică). „farmazonul". în cercuri din ce în ce mai largi. poporul le-a dat numele de filfizoni.Negri. cum se ştie. unirea tuturor românilor etc. ceze mai puţin cunoscute. Christian Teii. întocmit probabil de Ion Tăuru. Istoriografia românească — cea prezentă. Guvernul de la Petersburg s-a neliniştit. Curînd. decăzută în rîndul boierilor mărunţi: erau proclamate principii moderne. privilegiile boie•niii. se putea numi partidul conservator (se pare. un rol cel puţin egal cu cel pe care îl jucase în Franţa. generalul Magheru. chiar mai apflS 318 . de altfel. descendentul unei vechi şi vestite familii. Acest proiect apăra totuşi. Sturdza. era privit ca un animal ciudat. întrucît scopul lui era să înlocuiască o cîrmuire aproape Iclusiv alcătuită din boierii cei mari cu cea a boierilor de rangul i doilea şi al treilea.. în faza de dinaintea Revoluţiei din 1789.

la Adria-nopol. Era aceeaşi scenă. şi că actele guvernului moldovenesc se împotrivesc tratatelor existente"137. în primele zile ale lui iunie. Cu toate acestea. în oraş. urmată de alte fortăreţe de pe Dunăre. Planul. Turcia ceda Rusiei gurile Dunării şi . dar cunoscut abia în 1816. rînd pe rînd. fuga familiei sale către Transilvania. în vîrstă de 12 ani la acea vreme. dar. un Plan sau o formă de oblăduire republicească aristo-democraticească. dar fără atribuţii legislative. în cinci zile. îmbulzeala boierilor şi a negustorilor de a căuta să se adăpostească peste munţi. se văzuseră documente scrise de marii bani Mihai Cantacuzino şi lenăchiţă Văcărescu. prin care erau recunoscute ca îndreptăţite cîteva revendicări moldovalahe. De data aceasta. care a fost semnată la 2 septembrie 1829. de pildă —. soarta armatelor ruseşti fusese mai norocoasă. „în timp ce reprezentanţii boierimii mici şi mijlocii. căzuse Brăila. rolul lor în definirea unei concepţii româneşti asupra politicii externe este practic nul"'3s La 7 octombrie 1826. de teama unei intervenţii a Austriei şi a puterilor apusene. lansase ideea năstruşnică. Cît priveşte pe repre. şi armatele ruseşti pătrunseseră în Bulgaria. dornică să menajeze Rusia şi sg evite intervenţia acesteia în războiul dus de turci împotriva grecilor semna cu ea Convenţia de la Akkerman (Cetatea Albă). se arată moderată. prevedea trei „divanuri": cel mare. Rusia declară război Turciei şi. marilor puteri de către boieri au avut o influenţă reală asupra politicii acestor ţări şi că este fapt sigur că cele mai multe clauze. într-o copie datorată moldoveanului Dimitrie Sturdza (care a trecut drept autorul proiectului pînă de curînd). s-a văzut din nou nebunia. au avut idei 319 mult mai puţin îndrăzneţe. în scrisorile către Alecsandri. au influenţat într-o măsură incomparabil mai redusă procesul de formare a conştiinţei naţionale. către fortul Giurgiu. în. Vasile Mălinescu. Concesiile acestea nu vor împiedica totuşi izbucnirea războiului. cu condiţia ca Turcia să fie aprovizionată cu grîu. mai tîrziu. şi Erzerumul. armatele generalului Wittgenstein ajungeau la Dunăre. Rusia obţinea teritorii foarte întinse în Asia. precum şi libertatea comerţului. zentanţii burgheziei sau a ceea ce am numit.ale ţării a fost întotdeauna dezaprobată de împărat. în vreme ce mica garnizoană turcească de la Bucureşti se retrăgea în grabă. de către Divanurile celor două Principate. dar care avea să pătrundă. un istoric actual socoteşte că diferitele memorii adresate. ci numai de control. Proiectul a fost îngropat. masele populare. şi „cel de jos" cu 48 de membri aleşi de toţi „gospodarii" ţării. chiar de la sfirşitul secolului al XVIII-lea. cu darul lui neîntrecut de povestitor. în revendicările ei în Europa. favorabile românilor. 'ndeobşte calificată drept liberală — Tăutu. încă de la începutul războiului.. lupta pentru unitate şi independenţă a tuturor românilor. de a-l face pe ţăran proprietarul bucăţii de pămînt pe care o lua de la boier ca s-o muncească. elaborat de spătarul muntean loan Cantacuzino în 1786. Un alt boier. şi. la începutul veacului al XlX-lea.. La 26 aprilie 1828. din neputinţa delimitării precise a categoriei sociale. a evocat. Le-a trebuit însă încă un an înainte de a cuceri Adrianopolul. în Balcani. în Caucaz. Acelaşi istoric constată că cele mai multe scrieri politice din Principate sînt opera parilor boieri. a unor domnitori pămînteni — cu dubla învoire a sultanului şi a ţarului —. Ion Ghica. al doilea cu boieri fără specificare de rang. potrivit ordinelor primite. ceva mai liberale. deosebi alegerea pe şapte ani. alcătuit din „boierii veliţi". Comentînd toată această mişcare de idei. care se repeta la fiecare generaţie sau poate chiar mai des. într-o scrisoare trimisă mitropolitului Veniamin Costache. Turcia. din tratatele semnate cu Poarta sau din hatişerifurile sultanului au fost rezultatul petiţiilor şi al propunerilor pornite din Principate. iar Turcia să ceară pacea.

Aceste suferinţe nu pot fi descrise. — Nici măcar de 0 friptură pentru înălţimea Voastră. limitată la perceperea unui tribut în bani şi la un oarecare drept de supraveghere. pe malul Oltului. Turme imense. chiar din momentul intrării trupelor ruseşti. însă haosul consumă mai mult decît douăzeci de armate. Şi-au îndeplinit-o cu asprime. cădeau moarte pe drumurile pe care nu se mai putea umbla din pricina hoiturilor şi a duhorii ce ieşea din ele. tezaurul Munteniei fusese nevoit să contracteze un împrumut de zece milioane de piaştri. Cînd li s-a spus generalilor ruşi că boierii nu mai au boi ca să facă transporturile. o altă nenorocire: holera. fixate la îl 500000 de ducaţi. — Cîţi boi mai aveţi din cei 36 000 pe care i-aţi luat de curînd din Principate? îl întreba. Aceasta îşi menţinea totuşi trupele de ocupa-F. Aş pu„ tea cita nu ştiu cîte fapte ca aceasta. Furniturile 321 au fost reînnoite în întregime şi risipite cu aceeaşi nepăsare.restituia Munteniei cele trei „raiale". acesta chiar făcuse torul ca să cruţe Principatele. numai că. Epidemia a fost atît de bruscă şi de ucigătoare. Nu s-a pomenit niciodată o nimicire mai înspăimîntătoare a unor făpturi însufleţite. La început. care. puţin după aceea. care dispare în saloane. Giurgiu şi Brăila. au trecut mai presus de voinţa binefăcătoare a împăratului. încît a lăsat urrne şi în poezia populară. La casele Vîlcului. folosind şi constrîngerea. Aveau într-adevăr să rămînă încă cinci ani. trebuie să vedem mai curînd urmările războiului decît voinţa guvernului rus. adunate prin jaf. istovite de oboseală şi lipsite de nutreţ. ceea ce tot batjocorirea fiinţei omeneşti se cheamă. pusese guvernator acolo pe contele Pahlen. duitoare frumuseţe: Sus... Turnu. intervenţia puterii „suzerane" avînd să fie. de fapt. Principatele îşi vedeau confirmat dreptul de a-şi alege domnitorii pe viaţă. sumă foarte mare pentru vremea aceea. marele duce Mihail pe generalul care avea conducerea acestui serviciu. în ţinuturile acestea. 320 «uterea „protectoare". în înţelegere cu Rusia. de acum încolo. Lipsa boilor arată pînă unde ajunseseră lucrurile într-o ţară vestită pentru numărul ei mare de vite şi care avea cu ce hrăni armate de zece ori mai mari decît armata rusească. dar. în toate aceste rele. vechea brutalitate moscovită. Munteniei şi ale Moldovei în timpul războiului din 1828 şi 1829. Şi. au venit şi rechiziţionările. armatele au adus. niciodată dezordinea şi nepăsarea nu au adus atî-tea nenorociri. răspunde generalul. Saint-Marc Girardin raportează şi el (dar nu mai este o mărturie de primă mînă): „Las anume de o parte suferinţei. dintr-o dată. enclavele sale de la nordul fluviului. şi batjocura." După încheierea păcii. Alecu Russo a cules un cîntec de jale de o zgu. apărea pentru prima oară în cîteva săptămîni avea să facă ravagii înfricoşătoare.e pînă la achitarea integrală a despăgubirilor de război. dar reapare în tabăra militară. au fost înhămaţi boierii. vîrtejul războiului. Vîlcu bea şi veseleşte. . în locul boilor. dar ţăranii au fost înhămaţi. Era nevoie ca armata rusă de dincolo de Dunăre să poată trăi. ca să facă faţă cheltuielilor de întreţinere a armatelor ruseşti. pe la mijlocului războiului. ei au răspuns: — Şi ce dacă? Să fie înhămaţi boierii! Nu ştiu dacă. jafurile şi umilinţele. om cinstit şi drept. potrivit spuselor consulului Angliei. o dată cu războiul sj ocupaţia. iar lucrul acesta a fost singura sarcină a guvernatorilor ce l-au înlocuit pe contele Pahlen.

a ocupantului.. Redactarea unor astfel de Regulamente în Principate fusese prevăzută în Convenţia de la Akkerman. Cele două comisii au lucrat. după aceea. şi domnitorii Ion Sandu Sturdza şi Grigore Ghica îi numiseră. înainte de a fi prezentate celor două Obşteşti Adunări (muntenii. Iancu Văcărescu.. poetul. îşi dă viaţa pentru viaţa fetelor.. totul. Lasă copilele Că mi-s dragi ca soarele. J Şi-mi ie zilele Holera nu se îndură de lacrimile românului. foarte curînd. Muntenia îşi lua înapoi cele trei enclave. în pofida celor scrise în tratate. Principatele aveau. pe malul Oltului. sub conducerea consulului general al Rusiei. Cum ocupaţia nu se mai sfîrşea. copilele bălaie aleargă după dînsa. aveau să exacerbeze în ţară sentimentul antirusesc şi. intră la tocmeală cu baba hîrcă. în care ţăranii nu credeau nicidecum: „Conaşule. fiecare. sub egida Rusiei.. Dar holera-i neînduplecată. la Bucureşti. unde. supuse Consiliului ţarului la Petersburg. îi dă carul. Vîlcu trece la o tîrgu-ială obişnuită. următoarea anecdotă în legătură cu ple-area ruşilor. . de acum înainte.. oile. tînăr cadet în noua armată. însă comandamentul rusesc îi schimbă pe membrii comisiilor cu oameni devotaţi lui. fapt nou.La holeră nici gîndeşte. Saint-Marc fiirardin povestea. Dar iată holera că soseşte. Giurgiu şi Brăila.. aceste comisii se aflau în funcţiune. fusese arestat pe loc şi exilat. directă sau indirectă. care se împotrivise faptului ca un rus să prezideze discutarea proiectului în faţa Obşteştii Adunări. ca la joc.. pe membrii comisiilor însărcinate cu aceasta.. să nu cumva să devină definitivă. Omul plînge. Proiectele au fost. sînt revelatoare în această privinţa). moldovenii şi ruşii s-au pus de acord pe o versiune franceză. Turnu. Pustie au rămas Casele Atîtea nenorociri adunate. Am venit să-ţi iau copilele. Pe de altă parte. numai să-i lase copilele. ca o babă cloanţă. o constituţie modernă: Regulamentul Organic. paralel.. Domnii celor două ţări urmau să fie numiţi pe viaţă. Principatele nemaifiind obligate decît la un tribut în bani. în momentul intervenţiei ruseşti din 1828.. Vorbind 322 jespre Rusia şi despre simţămintele românilor faţă de ea... boii. zgribulită şi în zdrenţe. textul fiind tradus apoi în româneşte). pentru prima oară. îi răs-minde un ţăran moldovean boierului său. Sus. deodată!" Ar fi totuşi nedrept să nu spunem nimic despre aspectele pozitive ale tratatului de la Adrianopol şi ale ocupaţiei ruseşti din 1828-1834: tratatul punea capăt sistemului de rechiziţii practicat de cîrmuirea otomană. mai ales.. toţi.. îi văd ducîndu-se.. aveau să se construiască porturi fluviale prospere. cu excepţia cîtorva personaje sus-puse sau cîtorva tineri ofiţeri orbiţi de luxul şi de strălucirea ofiţerilor ţarului (memoriile — publicate abia în 1935 — ale colonelului Lăcusteanu. toată lumea se temea ca. ar trebui să se întoarne cu spatele către noi.. venind "napoi şi întorcîndu-şi spatele unii altora. în 1830. Ca să plece. din vina. la un semn. comerţul devenea liber pe Dunăre şi pe Marea Neagră şi. în 1836. avea să fie un sentiment aproape generalizat în toate păturile populaţiei.

pe plan intern. să facă apel la intervenţia ţarului. se numeşte Şoseaua Kiseleff. va fi ambasadorul Rusiei la Paris —. în 1828. dar care. sporind în aceeaşi măsură povara ce apăsa asupra celor lipsiţi de privilegii. un protectorat rus transformat într-o tutelă cicălitoare şi permanentă. legislativul comporta o Adunare unică — 42 de membri în Muntenia. ales pe viaţă de către un colegiu în sînul căruia boierii cei mari aveau Majoritatea.Textele adoptate de Obşteasca Adunare a Ţării Româneşti în mai 1831 şi de Obşteasca Adunare a Moldovei în luna octombrie a aceluiaşi an. ridicată din rîndurile micii boierimi. mai tîrziu. Finanţele erau reformate prin suprimarea unei întregi serii de im. mai înainte de toate. Rolul lui personal în introducerea noilor structuri a fost hotărîtor. . Chiar înainte de 324 intervenţia armatei. în sfîrşit. prin pădurea Băneasa. „masa de manevră" a partidului liberali40. şi care va da. amestecul constant al consulilor ruşi în afacerile interne ale Principatelor stînjenea mult acţiunea domnitorului şi-i exaspera pe boieri. el avea să fie viitorul domnitor ales al Munteniei. Românii nu sînt nerecunoscători: de peste un veac. principala ieşire din Bucureşti. marele ban Bălăceanu îi răspunde că va avea grijă să nu se întîmple aşa ceva. Pavel Kiseleff— care. în sfîrşit. oricum. Paris. ale tagmei arendaşilor. reforma hotăra scutirea de impozite a tuturor boierilor şi a întregului cler. la nevoie. şi sub toate regimurile. era un administrator integru. în perioada numită „epoca regulamentară". şi. Prevedea separarea puterilor: executivul aparţinea domnitorului. Situaţia va fi şi mai rea după adoptarea Regulamentului Organic. se poate vorbi despre Regulamentul Organic la singular. nu se poate tăgădui că adoptarea Regulamentului Organic reprezenta un pas înainte în modernizarea ţării. preferind să abdice. 1898 —. Bibescu — spre cinstea lui — nu va da ascultare acestor sfaturi. sfătuindu-l să folosească armata. exista o putere juridică in. în anii 1850. Regulamentul Organic in. Kiseleff era totuşi un credincios slujitor al ţarului şi un conservator. avantajos cu precădere pentru comerţul britanic cu grîne. Pentru contemporani. „Pre-şedinţele plenipotenţiar" rus. căci ce cinste este să fii domnitor cînd un simplu consul te poate dojeni şi îţi poate da porunci. în Regne de Bibesco. însă. fiind aproape identice. pozite directe sau indirecte şi prin introducerea unui sistem fiscal mo-dern. în 1827. pesemne. a însemnat adevăratul început al unei noi burghezii de tip capitalist. multă vremea după plecarea din Bucureşti. care a avut consecinţe interne de-a dreptul incalculabile: libertatea comerţului pe Dunăre şi pe Marea Neagră. Domnitorii nu mai îndrăznesc să-şi aleagă colaboratorii în afara cercului de personalităţi pe placul consulatului Rusiei. dependentă. consulului Prusiei. înspre Nord. ale negustorilor. avea să-i ceară cu stăruinţă domnitorului să fie hotărît împotriva elementelor democrate. unde boierii cei mari aveau de 323 asemenea majoritatea absolută. traducea în regimul funciar anumite modificări cu grave urmări pen„ tru ţărănime. băştinaşi şi străini. efectele pozitive ale noii constituţii nu erau perceptibile imediat. în ansamblu totuşi. totodată. Kreuchely. care credea că-l măguleşte spunîndu-i că. 35 în Moldova —. Mai trebuie subliniat şi alt rezultat al tratatului de la Adrianopol. capabil şi energic. Ei vedeau. unde multe cadre superioare mai erau încă tot „consilierii tehnici" ruşi. Se mai temeau şi de altceva: pur şi simplu de o anexare. în corespondenţa cu domnitorul Gheorghe Bibescu — publicată de fiul acestuia.

* în timpul acesta. Clasei boierilor i se pot pune în cîrcă toate păcatele acestei lumi. distrugerea bazei economice a boierilor. în 1834. sub noul sistem agrar instaurat de Regulamentul Organic. adesea. Alexandru Ghica. dintr-o „minoritate activă". egoistă şi. precum şi „monopolurile feudale". unde exista o considerabilă bază „burgheză" şi chiar populară — însă condusă. care asigura dominaţia infimei minorităţi a marilor boieri — în Muntenia. că inteligenţei politice şi stăruitoarei activităţi diplomatice a unui mănunchi de mari boieri îşi datorează probabil ţările române norocul. şi mai inteligent. mai bine pregătit pentru domnie. fixarea numărului de 12 zile de clacă pe an era însoţită de norme zilnice minime atît de ridicate. Mihai Srurdza. nu mai este atît de important de stabilit partea de ipocrizie din această pretenţie. şi ea. Teoretic. orgolioasa credinţă că numai ei ştiu ce este bine pentru patrie. argumentul principal folosit de marea boierime ca să justifice înverşunarea cu care şi-a apărat privilegiile la redactarea Regulamentului Organic (încît însuşi Kiseleff fusese nevoit să inter325 vină uneori într-un sens mai liberal): trebuia evitată. întrucît ei erau călăuzele fireşti ale neamului şi singura lui apărare împotriva încălcărilor străine şi a încercărilor de anexare sau de înstrăinare. de comun acord. ales. fratele vitreg. ieşită din sînul boierimii. 30 de familii. iar în Moldova. mai toţi fruntaşii revoluţiei de la 1848 şi reformatorii de după Unire. pînă după mişcările revoluţionare din 1848. de cele mai multe ori. hărţuiţi între pretenţiile tot mai tiranice ale Rusiei şi o opoziţie internă multiformă şi tot mai cutezătoare. pentru prima oară. fără îndoială. era consacrat legal. fără nici un fel de ironie. şi. Mihai Sturdza. pe de altă parte. apoi. încît. condiţia ţăranului se înrăutăţise. totodată. la mijlocul veacului trecut. toate defavorabile ţăranilor. văr de departe al predecesorului său. numărul de zile se dubla. dar. Dreptul exclusiv al proprietarului asupra unei treimi din pămîntul lui. dejucînd. nu s-a dorit altceva decît unificarea şi codificarea practicii existente. ci numiţi. de către „curtea suzerană" (Turcia) şi curtea protectoare" (Rusia): în Muntenia. întinderea păşunilor pe care proprietarul . cea „protectoare" şi cea „suzerană". mai abil şi mai energic.în contradicţie cu cele scrise în tratatul de la Adrianopol. al predecesorului său. de către colegiul electoral prevăzut de Regulamentul Organic. practic. s-au ivit toţi doctrinarii renaşterii naţionale. destinat pe viitor aproape în întregime culturii griului pentru export. Alexandru Ghica însă avea să fie destituit în 1842. în realitate. Amîndoi au avut domnii grele. Va fi înlocuit cu Gheorghe Bibescu. ea a fost lacomă. prin acordul celor două Curţi. numărînd 70 de inşi! Aici. mai tînăr. din epopeea fulgurantă a lui Mihai Viteazul şi a voinicilor lui. se cade să deschidem o mică paranteză: este interesant de notat că istoricii actuali. însă două constatări se impun în mod obiectiv: mai întîi că. important este să ne întrebăm dacă nu cumva ea conţinea totuşi un sîmbure de adevăr. unele stipulări introduceau anumite modificări. de a nu fi fost prefăcute în simple gubernii ale împărăţiei ţarilor. toate comploturile şi toate intrigile urzite împotriva sa. folosesc. chiar şi în România. uşuratică. Astăzi. opoziţiei tradiţionale a unei facţiuni boiereşti oarecare i se adăuga acum un adevărat front democratic. Familiile ce făceau parte din micul nucleu care monopoliza puterea de două sau trei sute de ani păstraseră. de tineri boieri cuceriţi de idealurile democratice. apoi. primii doi domnitori „regulamentari" nu fuseseră aleşi. cum ar fi cel asupra vînzării vinului. a reuşit să se menţină pe tron timp de 15 ani. cu orice preţ. Ca orice aristocraţie. rînd pe rînd.

la o enormă creştere a veniturilor (din care o parte pleacă. fără îndoială. Se ajungea. în sfîrşit. pentru marii proprietari. provinciile dunărene deveniseră. cu un limbaj consacrat. mijlocaşii (două animale de muncă şi o vacă). Austria. în fiecare an. între 1830 şi 1848. iar prestaţiile ce li se cer cresc întruna141. în Muntenia. va fi determinat prosperitatea generală. încurajează dezvoltarea capitalismului. a fost o sporire puternică a producţiei cerealiere. Trebuie totuşi să recunoaştem că sporirea producţiei şi a exporturilor. ci varia după cum erau contractele. la începutul secolului. Rezultatul economic al noului regim agrar şi al creşterii preţurilor agricole. satele ies (literalmente) din pămînt şi mulţi călători semnalează sate noi. nu primeau nimic. aşa-zis libere. ce se întind. cu postav. Există unele semne exterioare de oarecare bunăstare: populaţia creşte repede.trebuia să le dea ţăranilor pentru vitele lor era mai mică decît în vechile cutume şi ţinea seama de categoria în care era pus ţăranul: fruntaş. în sfîrşit. dar care. în general. Şi cum aceste păşuni nu erau. la mijlocul secolului. Grosul negoţului rămîn vînzarea şi cumpărarea de vite. surplusul populaţiei din regiunile de munte coboară — sau coboară din nou — la cîmpie. pe aceeaşi moşie. la sfirşitul perioadei de care ne ocupăm. mai ales a celei de grîu pentru export. oricum. de ajuns. cu micile lor căsuţe albe. încheiate între proprietari şi ţărani. care nu aveau decît 326 braţele lor. întreit şi chiar împătrit numărul de zile de clacă prevăzut de lege. la situaţia din ţările vecine. 2 000 de ha cu grîu. comerţul local şi construcţia urbană). Asistăm astfel. . Exemplul următor. produse. de ambele părţi ale unui drum 327 principal. pe viitor. proprietarul ajungea să scoată de la ţăran îndoit. Fruntaşii (care aveau patru animale de muncă şi una sau mai multe vaci) primeau cam 4 ha şi jumătate. Această imigraţie internă va continua tot secolul al XlX-lea. în general. Rusia. însă comerţul cu produse meşteşugăreşti. jumătate din suprafaţa dată fruntaşilor. unul din „grînarele Europei". care se face simţită şi asupra lumii satelor. pe care ni-l dă Radu Rosetti în amintirile sale. pe această cale ocolită. mai ales dacă ţăranul avea mai multe animale decît acel minim prevăzut în Regulament. codaşii. practic pustii. unde se ţin l 450 de bîlciuri pe an — este drept că ceva mai mult de jumătate din locurile acestea aparţin boierilor. în mod vădit defavorabil ţăranului. 663 de locuri pentru bîlciuri (fără a mai socoti tîrgurile săptămî-nale). raportul de forţe era. încît. Polonia. erau însămînţate. există. după 1830. cu unelte de tot felul se dezvoltă treptat şi el. ca urmare a comerţului liber. numai în Muntenia. eventualul supliment îi era dat contra unui anumit număr de zile de clacă de hectar — încît. mai ales către vechile enclave turceşti de la nordul Dunării. astfel. prin darea pămîntului în arendă. care deveniseră mari proprietari exportatori de cereale şi de vite. ne ajută să ne facem o idee despre dimensiunile schimbării: pe moşia de la Bohotin. mijlocaş. codaş. numărul de bîlciuri şi de tîrguri. a crescut. probă că schimburile comerciale au crescut şi ele. într-o lungă perioadă de pace (1829-1854). unele lucrări recente142 aduc dovezi că. dijma nu mai era fixată de lege. bunicul său îşi făcea o sfintă datorie din a însămînţa 100 de fălci (cam 150 ha) cu grîu. şi. întrucît aceasta recolta totuşi o parte din cerealele exportate. în-trucît populaţia ţărănească sporise în acelaşi timp cu sporirea pretenţiilor proprietarilor. în străinătate. un veac mai tîrziu. în timp ce veniturile ţăranilor rămîn pe loc.

oricare le-ar fi fost obîrşia. de pildă. incendierea şirelor de paie sau a hambarelor. potrivit căruia o schimbare ulterioară nu se va putea face fără încuviinţarea puterilor suzerane şi protectoare. se formează un grup naţionalist care va da mare bătaie de cap lui Alexandru Ghica. sînt impresionaţi de înrăutăţirea situaţiei ţăranilor. îndemnată de Cîmpineanu. în primăvara lui 1831. fostul secretar al consulatului Franţei. în frunte se află Ion Cîmpineanu. frustrată. întocmise un manifest în vederea unei noi Constituţii (care prevedea. Deputaţii nu se vor pleca decît atunci cînd Ghica va primi un ordin expres de la sultan. nemulţumirea luase proporţiile unei adevărate răzmeriţe. o situaţie explozivă. O sursă contemporană ne spune. este semnalat şi numele nepoţilor marsiliezului Jean-Baptiste de Linche sau Linchou) —. că noua constituţie. era vorba de arendaşi. un nou articol. au dat aproape toate greş. foloseau întregii populaţii. fie chiar prin intervenţia directă a puterii suzerane la cererea puterii protectoare. ci adesea cu o vădită ostilitate. Să adăugăm. De . în judeţul Roman. construirea de drumuri şi poduri. sub Mihai Sturdza. a creat. oricum defavorabilă ţăranilor în litera ei. Obşteasca Adunare din Bucureşti. dar. * Toţi intelectualii din noua generaţie.). lucrările edilitare. uneori. cu prilejul formalităţilor de aprobare a Regulamentul Organic de către Turcia. Se simţea înşelată. sfîrşitul protectoratului.. care. de asemenea. amenajarea porturilor etc. unirea Principatelor. Au fost 300 de morţi. vor spune în scris că n-au acceptat noua clauză decît fiindcă fuseseră siliţi. să pună capăt abuzurilor prin măsuri legislative. în această lege fundamentală. majoritar în Adunare. De acum înainte. în sînul Adunării. în Muntenia. în zece ani. Rusia pretinde să introducă. Trebuie să amintim meritul lui Alexandru Ghica de a fi 328 încercat. mai ales în privinţa legăturilor cu Rusia. deschidea calea abuzurilor de tot felul. noua ordine. Nemulţumirea se va manifesta tot mai mult prin acţiuni de sabotaj. Pretextul răzmeriţei fusese modul de a stabili recrutarea. din Cantemireşti şi Cantacuzini. că. desfiinţarea clăcii şi a robiei etc. Cîmpineanu. în mai multe rînduri. Cu toate acestea. împreună cu un mic grup de deputaţi şi cu sprijinul lui Felix Colson. însă membrii grupului protestatar. şi care îi reducea în aproape toate domeniile libertatea de mişcare şi avantajele dobîndite. însă existau cauze mai generale şi mai profunde. Kiseleff trimisese trupe împotriva unei adunări de cîteva mii de ţărani. fie din pricina opoziţiei tacite a proprietarilor. chiar şi atunci cînd rechiziţiile şi clăcile provocau creşterea nemulţumirilor. din 1834 pînă în 1838. sub o autoritate străină. lupta pentru independenţă naţională şi lupta pentru o societate mai democratică vor merge mînă în mînă. în primul rînd. de pildă. Exploatarea nemăsurată a ţăranilor de către proprietari. însă. în Moldova. a fost primită de ţărănime nu numai cu neîncredere.Căci trebuie să spunem că marile lucrări începute sub cele trei domnii din epoca „regulamentară". guvernul din Moldova construise aproape 200 000 de stînjeni de drumuri şi reparase de trei ori mai multe. se împotriveşte cu îndîr-jire. Raporturile consulare vorbesc de 60 000 de ţărani răsculaţi. este nevoit să se refugieze la Constantino-pol. o făceau şi proprietarii (printre cei ce s-au distins în această tristă practică. cărora nimeni nu le cerea socoteala — cel mai adesea. cu timpul. impusă de o mică minoritate conservatoare. pe linie feminină. coborîtor. Cînd. reprezentantul uneia din cele mai de seamă familii ale ţării. mai ales. printr-o deteriorare a ceea ce astăzi numim „climatul social".

ca Edgar Quinet Michelet. avea să-l convingă pe un tînăr boier. la Paris. Datorită. şi un tînăr cadet în armată. porneşte într-un mare turneu prin Europa occidentală. şi aşa destul de şubredă. în timpul refugiului din 1828. Filipescu va muri în temniţă. Bălcescu întemeiază. ca GarnierPages. un prim falanster. cu ajutorul cîtorva minţi luminate. inginer topograf. se afla tot un reprezentant al marilor boieri. cîndva unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Tudor Vladimirescu. în 1843. sub presiunea străzii şi a unei fracţiuni a armatei. Conjuraţii sperau într-un nou conflict european — care părea gata să izbucnească în legătură cu cele ce se petreceau în Egipt — ca să declanşeze o insurecţie armată. în frunte. tînăr doctor în drept. ca fraţii Dimitrie şi Ion Brătianu. poliţia descoperă o adevărată conjuraţie cu scopuri revoluţionare. erau mulţi tineri burghezi. întors de curînd de la Paris. Denunţaţi în octombrie 1840. Bălcescu va petrece acolo aproape trei ani. care. în schimb. Alături de el. lansa. o mare măiestrie în conducerea mulţimilor143. o activitate a cărei intensitate şi eficacitate ne impresionează şi astăzi. şi pe care — ca tînăr student la Paris — îl reîntîlnise într-o zi. interzis fiind de cîrmuire. atît pe plan social (abolirea tuturor privilegiilor. Unii din foştii studenţi din Franţa. peste două zile. abia ieşit din închisoare. în condiţii foarte grele. împreună cu Ion Ghica şi Christian Teii. pe stradă. regim parlamentar). S-au văzut chiar şi fourieriştj împătimiţi. la 21 iunie 1848. Printre aceşti tineri patrioţi. apoi al lui Fourier şi Victor Considerant. se pare că participaseră activ. aveau sâ dovedească. se regăsesc toţi pionierii literaturii române moderne. Macedonski. Emanoil Bălăceanu. la Scă-ieni. pune să fie arestat şi-l extrădează în Muntenia. în parte. pe proprietatea acestuia. refuză să-l primească. Metternich. împărţirea pămînturilor). neliniştită de experienţa aceasta „comunistă" în Ţara Românească. „strada" se mişca în spatele unor căpetenii cu program bine definit. cu caracter vădit masonic şi care avea să fie nucleul mişcării revoluţionare de la 1848. care-i vor macină sănătatea. care le arăta ţăranilor scopurile revoluţiei. unde avea să fie închis. însă. pînă în 1841. Proclamaţia de la Izlaz. noua constituţie — apoi va abdica şi se va retrage în . Berryer.acolo. Nu avea să dureze decît două veri. în 1840. asociaţia secretă Frăţia. Cormenin. Du-Pont de l'Eure. De această dată. Figura cea mai impresionantă este cea a lui Teodor Dia-mandi. Mitică Filipescu. prieteniei cu prinţul Adam Czartoryski. la Bucureşti. acum cu sutele. 'ntr-o mînăstire. Lamartine. lordul Dudley Stuart. Bibescu semna. în iunie 1848. Printre conjuraţi. unirea Principatelor. zis Teodor Diamant. dacă ne gîndim că cercurile politice şi intelectuale din Occident nu ştiau mai nimic despre starea de lucruri din ţările române. pe care Ion Ghica îl cunoscuse în copilărie. în mijlocul unui grup de muncitori cărora le explica binefacerile sistemului falansterian. Nicolae Bălcescu. cît şi pe plan politic (independenţă. Este primit de Thiers Şi de Palmerston. în 1835. în fruntea unui embrion de guvern revoluţionar. satele se mişcau şi ele. stabileşte legături cu personalităţi liberale. în zilele revoluţionare din februarie 1848. Fusese discipolul lui Saint-Simon. căci Eliade-Rădu-lescu. să facă. întors în ţară. în urma 330 mişcărilor revoluţionare din Apus. care avea să joace un rol de prim-plan în 1848. Unii dintre ei mergeau mult mai departe decît Cîmpineanu cu planurile lor de reforme democratice. desfăşoară la Paris şi în alte capitale. aveau să fie judecaţi şi osîndiţi la pedepse grele. de pildă. La Bucureşti. Revoluţia va izbucni dintr-o dată. Va fi gînditorul ce-i va influenţa pe 329 tinerii revoluţionari care.

se îmbarcă pentru Constantinopol pentru a-l întîlni acolo pe prietenul său Ion Ghica şi. Ceauşescu. s-a asistat la o scenă extraordinară. doifacchini. la Paris. Rosetti şi cei mai mulţi alţii. să trăiască Constituţia!»"144 Rusia însă veghea. în ţară străină. ca să-şi isprăvească opera lui cea mai de seamă. fraţii Brătianu. „martori de meserie". un cufăr cu cărţi şi manuscrise. şi nici onorariile medicului. Timp de trei luni. unul din deputaţii proprietarilor. în testamentul. bolnav. împreună cu alţii. în mijlocul acestui dezastru. La 25 septembrie 1848. se retrăgea în Franţa. generalul Magheru. într-o cameră de hotel. La una din şedinţe. împărtăşitor al ideilor liberale [. Ca în toate emigraţiile. comitete mixte. în zona turcească. toate visurile lui cele mai . fraţilor.. uneori pe duşmănii trainice. într-o singură generaţie. ea obligă Turcia să înfrîngă revoluţia din Muntenia. ci şi o capodoperă a prozei româneşti din secolul al XlX-lea. fraţilor săteni. încercase zadarnic să-i împace. alcătuite din proprietari şi din ţărani. A doua zi dimineaţă. la Brusa145. căpeteniile care nu fugiseră au fost ridicate şi deportate în Rusia. ruşii intraseră în Moldova (unde Mihai Sturdza înăbuşise în faşă orice năzuinţă de răzvrătire. Colquhoun. a obţine autorizaţia de a se întoarce în ţară. trupul i-a fost aruncat în groapa comună. încît trebuie să se oprească din drum. la Constantinopol. în lupta comună împotriva Rusiei. lăsîndu-şi opera neterminată. luaţi-vă înapoi ceea ce v-am răpit! lată-mă. un ceas de aur şi cincizeci de franci. Mărturiseşte că nu a plătit nici hotelul. declară moartea la primărie. necunoscut sau uitat. în bună înţelegere — ocuparea ţării. chiar din luna iulie.. dar nu va izbuti sâ-l convingă pe Kossuth să acorde românilor egalitatea în drepturi decît cînd va fi prea tîrziu şi cînd armata ungară va fi nimicită de trupele generalului Paskievich — Nicolae Bălcescu. guvernul revoluţionar se va strădui să aplice un program de reforme.străinătate. v-am bătut. La Palermo. în octombrie 1852. în zona rusească însă. poate. Iată cum o povesteşte Alexandru Xenopol. ca să-i facă maslul. prinsă între două focuri. Aşa cum avea să dea ajutor armat Austriei ca să zdrobească revoluţia ungară. „în şedinţa a 4-a. Bucureştii erau tăiaţi în două.]. starea lui este atît de gravă. Iertaţi-mă. fără să semneze. descurajat. să fim fraţi. Nicolae Bălcescu a murit singur. aveau să pună la punct modalităţile de împărţire a pămîntului. să trăim în pace! Ura! Vivat. La sfaturile stăruitoare ale consulului Angliei. arestîndu-i la timp pe toţi cei ce aţîţau la revoluţie). Se constituiseră grupuri antagoniste bazate.. La 29 noiembrie 1852. care de care striga: «Dumnezeu să te ierte. Printre altele. de 36 de ani de cînd mă blestemaţi. de strigări de ura! iar deputaţii săteni în exaltaţia lor. la început. nici masa pe o lună. 331 Cei mai mulţi dintre capii revoluţiei erau acum în exil: fraţii Go-lescu. aştepta o scrisoare de schimb de la Constantinopol. Bălcescu îi lasă lui Ion Ghica tot avutul său: un cufăr cu haine. izbucni într-o detunătură de aplauze. pe care atunci îl dictează. se aflau sub supraveghere în Turcia. Nicolae Bălcescu — care. hotelierul cheamă un preot grec la căpătîiul muribundului. Ion Ghica. este înmormîntat în groapa comună din cimitirul capucinilor. frate. Istoria românilor supt Mihai Vodă Viteazul. armata turcească trece Dunărea. vă dau părticica de pămînt. în aceeaşi seară. care va fi nu numai un monument de istoriografie. şi-a împrăştiat mica lui armată de voluntari. discordia pătrunsese printre ei. nu au fost măsuri de reprimare. însă puţini vizionari din istoria lumii vor fi avut norocul lui postum. se scoală deodată şi spune: «Şi eu v-am robit. v-am dezbrăcat. Avea 33 de ani.» Numerosul public ce umpluse sala. încît acum nu mai încăpea. în Transilvania. mă rog.. pe unguri şi pe români. Ruşii şi turcii îşi împărţeau — de data aceasta. căci nu ştiu carte. cu inima strînsă.

au început. în 1831. nu este. Aşa s-a întîmplat. Paris. marea expropriere a moşiilor şi sufragiul universal. Episodul ospăţului dat în cinstea lui Capudan-paşa.. 1814. pînă şi vocabularul. după încercarea neizbutită de a-l prinde pe răzvrătitul Pasvantoglu la Vidin.. au fixat. Capudan-paşa. 3 Se pare că adevărata pricină a căderii lui Hangerli a fost următoarea: ocrotitorul său. Hangerli. după cum spun unii. să spunem. întrun ritm nemaicunoscut de vreo altă ţară din Europa. Ei au făcut toate acestea. obiceiurile. cu îndrăzneală şi realism. în 1788. regatul. Chronograf. în linişte. n-ar fi trimis la timp provizii armatei turceşti. Au făcut chiar mai mult: au făurit România. însă luptau ca minaţi de o credinţă neţărmurită în destinele ţării lor. Viaţa cotidiană a Ţării Româneşti. să arunce răspunderea asupra lui Hangerli. chipurile. participă la expediţia din America. în . nu au apărut decît părţile referitoare la campaniile împotriva Franţei. nu există miracole. o dinastie străină pe 332 tron. sub titlul: Memoires de Langeron. A participat la toate războaiele duse de Rusia împotriva Turciei în provinciile româneşti. 1902. Erau doar o mînă de oameni. dar şi la războaiele împotriva Franţei (1793-1794 şi 1812-1814). între 1800 şi 1830. ajunge colonel. cele mai nebuneşti. DICULESCU. arunca totul asupra lui Capudan-paşa. aflînd toate acestea de la iscoadele lui. Bibliografie). instituţiile. abolirea privilegiilor şi a titlurilor boiereşti. în toate aceste intrigi. Au sorbit cu nesaţ din izvoarele culturii apusene. Unirea Principatelor. Părţile referitoare la Principate au fost însă publicate. din cînd în cînd. la noi. încercase să i-o ia înainte. ca şef de armată). în viaţa popoarelor clipe privilegiate cînd. împărţirea a peste 2 000 000 de hectare la aproape 500 000 de familii de ţărani.. în-tr-o singură generaţie. dintre 1812 şi 1814. emigrat în timpul Revoluţiei franceze. la doar şase ani de la moartea sa. destinul adună mai multe schimbări decît în cîteva veacuri de toropeală. au creat pe de-antregul o literatură de valoare universală. apud VI.. în 1798. pp. 1919-1920. în 1790. <titlu>Note 1 Dionisie Eclesiarhul. cel ce a izbîndit a fost Capudan-paşa — ajutat.scumpe. Au zvîrlit. decît o scorneală. general d'infanterie dans V armie russe. în 1887. poate. avea de gînd. însă ea spune foarte multe în legătură cu părerea oamenilor de rind despre boieri. din 1790 pînă în 1828 (în cele din urmă. marile obiective politice ale neamului şi au determinat Europa să ţină seamă de ele. se angajează în armata rusă. impuse de o putere străină. născut la Paris în 1763. 1866. ca să-şi scape capul. 13-16. după ducele de Richelieu. 1918. implicit. iar capul ce a căzut a fost al acestuia din urmă. în anii 1860. la Bucureşti. 4 Louis Alexandre Andrault. 1881. ci. şi pe care-i putem numi „generaţia de la 1848". există. A refuzat să reintre în armata franceză. de fanarioţii care rîvneau locul lui Hangerli —. întîmplări minunate. campagnes de 1812. sub Alexandru Cuza. în timpul Restauraţiei. secularizarea averilor mî-nâstireşti. se vor realiza: 1859. 1877. în Franţa. pentru generaţii. în 1815. care. un proces democratic. 1813. cu bărbaţii născuţi. independenţa. ca pe nişte vechituri. cîteodată. în istorie. deoarece francezii nu au acceptat să-i păstreze gradul pe care-l avea în armata rusă. A lăsat un voluminos Jurnal al tuturor luptelor la care a luat parte. va fi guvernator al Crimeii. trimiţînd marelui vizir un raport în care se dezvinovăţea pe sine şi. în 1782. (v. unirea tuturor provinciilor româneşti în România Mare.. conte de Langeron. Va muri de holeră. au înnoit limba. desfiinţarea clăcii. au adoptat instituţii noi. 2 Ibid.

în Mo-reea. 1790 Nicolae Mavrogheni. 1765 lordache Stavrache. domn al Moldovei. Nu i-am menţionat nici pe boierii români. mare dragoman. şi Nicolae Şuţu. o dată cu tatăl său. în 1663. fratele domnitorului Mihai Şuţu. 1799 Constantin Hangerli. Şerban Cantacuzino (domn al Munteniei din 1678 pînă în 1688). căci. fost domnitor al Munteniei. domn al Munteniei. Ulterior.-iino. fusese executat la porunca lui Grigore I Ghica. de altfel nu prea mulţi. bunicul lor. capuchehaia domnitorului Munteniei la Poartă. 1716 Ştefan Cantacuzino. din pricina . decapitat la Constantinopol. supl. ca represalii împotriva răscoalei Eterici. în 1821. executaţi din porunca Porţii în epoca fanariotă (mai precis. mare dragoman. şi cu unchiul său. domn al Munteniei. l. domn al Munteniei. sugrumat la Bucureşti. cel puţin în această ultimă privinţă. între 1714 şi 1812): 1714 Constantin Brîncoveanu. decapitat de către turci în 1660. în slujba Rusiei. 1759 Alexandru Şuţu. că fratele lor. iar contemporanii nu au pus niciodată la îndoială apartenenţa lui „Şeitanoglu" la familia împăratului loan VI Cantacuzino. în Creta. schingiuit şi executat la Constantinopol. 1807 Alexandru Şuţu. şi fratele său Panait. marele stolnic Constantin Cântai. în 1453. fusese spînzurat în 1578. 1737 Ion Ipsilanti. mare dragoman la Poartă. spînzurat la Constantinopol. Curînd după catastrofă. IX. decapitat la Constantinopol. negustor bogat din Constantinopol. marele spătar Mihai Cantacuzino. 1716 Mitropolitul Munteniei. fără a mai menţiona victimele măcelurilor ce au avut loc la Constantinopol şi în întregul imperiu. decapitat la Constantino-pol împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul lanache Vâcărescu. apar cîţiva Cantacuzino. Andronic. după părerea lui. marele postelnic Constantin. poate otrăvit. decapitaţi la Constantinopol. Le monde ottoman des Balkans (1402-1566). spînzurat. 1976. voi. decapitat. decapitaţi la Constantinopol. poreclit Şeitanoglu. Antim. în legătură cu aceştia diî urmă. Oprim aici această enumerare macabră. va pune în spinarea boierilor români toate păcatele iadului. 1812 Dimitrie Moruzi. că tatăl lor. 1807 Alexandru Ipsilanti.importanta colecţie a Academiei Române (Documente pentru a servi la istoria românilor). ajunsese mai rus decît ruşii. 70 la 86: „La crise mone-taire ottomane et son influence sur Ies principautes roumaines. decapitat la Constantinopol. domn al Munteniei. în insule. om integru şi militar cinstit. aşa-numita colecţie Hurmuzaki." 7 Filiaţia lui Mihai Cantacuzino nu a fost încă stabilită cu certitudine — ceea ce nu este nicidecum de mirare dacă ne gîndim la proporţiile dezastrului din Bizanţ. Mihail Cantacuzino. Va-rjorum reprints. murise într-un fel cam suspect. baronul Eudoxiu de 335 Hurmuzaki. va descrie în mod critic societatea din Principate. înecat. Nicoară BELDICEANU. 1741 Alexandru Ghica. 5 Iată lista domnitorilor Munteniei şi ai Moldovei. III (peste 300 de pagini in folio). după numele celui ce a iniţiat-o. strămoş al domnitorilor Ipsilanti. decapitat la Constantinopol. sugrumat la Iaşi. Poate că nu se înşela întru totul. 336 6 Cf. Langeron. 1777 Grigore III Ghica. precum şi cea a înalţilor dregători din Principate sau Fanar. executaţi în aceeaşi perioadă din porunca domnitorilor Moldovei sau ai Munteniei. mare dragoman. 1769 Grigore Callimachi. pp. întru-cît. unii istorici au emis dubii. în special cap. aceştia se făcuseră vinovaţi de a fi pus tot timpul beţe în roate Sfintei Rusii. Londra. iar străbunicul lor. domnitor al Moldovei. Să amintim.

turca.ipul exilului în Rusia. philosophe de l'his-toire". araba şi persana — mai tîrziu. nu se va fi făcut oare ecoul unor contestări contemporane? Vom adăuga un argument — care este ceea ce este şi nimic mai mult —. Peter Schreiner. Opera sa (scrisă în mare parte după 1711. Antioh. De fapt. Vorbea zece limbi. greaca veche. XIIl-XW. după părerea noastră. in Revue des etudes roumaines. islamică şi occidentală (a se vedea. 1975. authore Alexandro Mavrocordato Con-stantinopolitano. Paris. este calificat de către sursă drept „fala grecilor prin harul vorbirii şi prin faptele lui". Teodora. în tir. 1977. dar completată şi modificată într-o comunicare făcută Ia 26 iunie 1992 la Institutul „A. bun cunoscător al literaturii clasice greacă şi latină. scrisă în latină. strămoş al însuşi sultanului? Oricum. 1974).-Ş. greaca modernă. 65-90. echivalează cu o cvasicertitudine: astfel. turceşte. se poate spune despre el că este cel dinţii oriental care a sorbit din izvorul a patru civilizaţii. este fiul „marelui slujitor" Andronic. Viena. Sturdza. Cunoscător al culturii turco-arabe (era autorul unui tratat despre muzica turcească şi al unui nou sistem de notare a muzicii orientale). la care ajunge datorită contactelor cu cercurile diplomatice de la Constantinopol.. şi care va fi publicată în Analele Institutului) au adus în favoarea continuităţii elemente noi. unde probabil Harvey şi-a făcut descoperirea şi unde a învăţat Mavrocordat. peste două generaţii. Dumbarton Oaks. româna. Se spune că avea şi noţiuni de franceză. iar studiul acesta pare să-l fi influenţat şi pe M. antică. latina. pp. un Mihai Cantacuzino este atestat la Constantinopol. 1664. căreia îi aparţinea. că.. în timpul domniilor tatălui şi a fratelui său mai mare.. Mihail Şeitanoglu să fie calificat de către călătorul german Crusius drept „princeps al grecilor de astăzi". slava veche. în 1453. D. fără temei. prof. datorată profesorului Donald Nicol. rusa. aceasta ne interesează. latineşte şi ruseşte) este foarte bogată. însă doar două opere l-au făcut celebru: Descripţia Moldaviae. unde moare de ciumă. 337 9 Pneumaticum instrumentum circulandi sanguinis. Bibliografie). fiul domnului Moldovei Constantin Cantemir (16851693) şi-a petrecut toată tinereţea ca ostatic la Constantino-pol. sub ultimii Paleologi. între timp totuşi. Paris. Năsturel. articolul nostru „Demetrius Cantemir. Mihai C. (Şi astăzi mai poate fi văzut micul amfiteatru de anatomie al Universităţii din Padova. înainte şi după Şeitanoglu: Dimitrie. în ambiţiile lor politice. spre deosebire de ceea ce afirmă Nicol. cea bizantină. în Dic-tionnaire historique et genealogique. 8 Lucrări recente întăresc opinia că mama lui Mihai Viteazul ar fi fost o Cantacuzină.. Crusius.. un mănunchi de prezumţii care. se încheie cu un aviz negativ în ceea ce priveşte legitimitatea Cantacuzinilor din secolul al XVI-lea. cel din 1522. Cantacuzinii din ţările româneşti au făcut întotdeauna mare caz de ascendenţa lor imperială. D. (v.. şi P. mort la căderea Con-stantinopolului.. şi anume: ar fi îndrăznit Mihail Şeitanoglu în capitala sultanilor otomani să se fălească. The Byzantine Family ofKantakousenos. în 1522. în româneşte. Mihai. în această privinţă. Xenopol" din laşi. ca. I. într-o comunicare făcută la Casa Românească. bun cunoscător al situaţiei de la Constantinopol. greceşte. la 7 mai 1988 (nepublicată încă. şi II. la . italiana. nu se pronunţă.) 10 Dimitrie Cantemir (1673-1723). fusese (spre scandalizarea contemporanilor) soţia lui Orkhan. în timp ce o fiică a acestuia. sive motu el usu pulmo-num dissertatio philosophico-medica. Surprinde repetarea prenumelor în această familie. ultima monografie a Cantacuzinilor din Bizanţ. în Byzantinische Kleinchroniken. precum şi al culturii occidentale. datînd din secolul al XVlI-lea. atestat. cu un străbun ilustru ca împăratul loan VI Cantacuzino. care. numele Cantacuzino ar fi fost uneori acordat ca un titlu cîtorva nobili străini.. Bologna. Andronic.incertitudinii privitoare la „verigile care lipsesc" şi a faptului. 1968.

pe cronici turceşti de valoare foarte inegală. o povestire foarte interesantă a unei călătorii de la Constantinopol în Polonia. 1738-1744. intitulate Osservazzioni storiche. naturali epolitiche intorno la Valachia e Moldavia. conte d'Hauterive (1754-1830). 1879. ca şi abatele Boskovic. unde fusese ales. ca specialist în problemele Orientului. de către contele d'Hauterive. din piaţa Pantheonului. Secretar al domnului Moldovei Alexandru Mavrocordat (Firaris). Va ajunge chiar şi membru al Academiei. în Rusia.). anul următor. deşi na stat decît scurt timp în Moldova. sub titlul: Memoire sur l'etat actuel et ancien de la Moldavie. se trăgea dintr-o veche familie din Dauphine. Lejeune. dans l'hiver Ar. 1938.S. traduse în franceză. o vreme. ca preceptor. continuînd „Jurnalul de călătorie de la Constantinopol la Iaşi". Marcelle EHRHARD. este propus ca secretar francez al lui Alexandru Mavrocordat. în traducere franceză. II. membru al Academiei Inscripţiilor şi Literelor. îşi începe cariera ca profesor la oratorieni. a lăsat Memorii foarte preţioase. 12 Ruggiero Giuseppe Boskovic. 1788. ea i-a asigurat lui Cantemir o celebritate reală. pp. înirucît el însuşi a trăit în Principate. însă ea este totuşi preţioasă datorită numeroaselor adnotări contemporane pe care le cuprinde. a fost ambasadorul Rusiei la Londra şi la Paris şi este considerat cel dinţii dintre poeţii „ruşi" moderni (cf. apoi la Paris. 13 I. în sfirşit.1785". şi istoria imperiului otoman. II. Histoire de l'empire othoman ou se voyent Ies causes de son agrandissement et de sa decadence (1743). ambasadorul Franţei (în acelaşi timp cu arheologul Lechevalier şi 338 cu poetul Delille). D'Hauterive va face mai tîrziu o strălucită carieră diplomatică sub Imperiu şi Restauraţie. o a treia lucrare. prinţul Ipsilanti. în 1787. Un ambassadeur de Russie ă la cour de Louis XV. 1880. Fiind sărac. Revue de Geographie. prezentat A. bazată. Le prince Cantemir ă Paris. în greceşte: frigărui. 45-58. I. vreo . Revue de Geographie. pp. Antioh Cantemir. 366-376. — D'Hauterive. tot inedită (manuscris dat regelui Carol I al României de către un descendent al contelui) va apărea la Bucureşti. sub titlul: „Journal inedit d'un voyage de Constanti-nople â Jassi. în traducere engleză. care. Bibliografie). 274-287. publicată la Lausanne în 1772 (v. de contele d'Hauterive. în 1902. în 1734—1735. t. în 1822. Notele sale despre Moldova nu au fost publicate decît foarte tîrziu. Ubicini. Această istorie a imperiului otoman. t. care fusese numit de curînd domn al Moldovei — şi care va fugi. 11 Alexandre-Maurice Blanc de La Nautte. şi La Moldavie en 1785. la Paris). va fi ultimul domnitor din familia Mavrocordat. domnitorul ţării. 1877. a fost viu criticată încă de la începutul secolului al XlXlea (mai ales de către Hammer). de unde porecla „Firaris". 120-131. — Unul dintre fiii lui Dimitrie.S. în 1784. pe lîngă mai multe lucrări de fizică (este inventatorul diasporametrului şi. iezuit dalmat (Ragusa 1711 — Milano 1787).îndemnul Academiei din Berlin. capitale de la Moldovie. scrisă în latină şi intitulată Incrementa atque decrementa Aulae Othomanicae. prin grija fîloromânului A.-M. publicată mai întîi la Londra. pp. de J. Raicevich (slav italienizat. Neapole. care a fost primul consul al Austriei în Principate. a lăsat. Lyon. t. de contele Choiseul-Goufîier. alături de numele celor mai mari erudiţi ai istoriei universale). matematician-fizician şi astronom din şcoala lui Newton. de contele d'Hau-terive. Dus la Constantinopol. care i-a rămas. va fi unul din observatorii străini cei mai lucizi şi mai obiectivi din vremea aceea. a fost directorul Opticii Marinei. fără o critică suficientă. vreme de un secol (numele lui figurează pe friza Bibliotecii Sainte-Genevieve din Paris.

servind totodată şi de măscărici. în 1761. împăratul căuta s« evite astfel nemu^umiriL legate de dreptul Je întîl-tate ce ar fi putut să apară cu ambasadorul Franţei. a fost dat. Numai că Reinhard a strîmbat din nas: consul într-o provincie a imperiului otoman după ce ai fost ministru de externe! Este consolat . 18 Termenul ceauş (cuvînt turcesc) desemna orice fel de uşieri. căruia Soliman Magnificul.. trimisului austriac pe lîngă Poartă. pentru totdeauna. în 1789. evoluţia paralelă Caesar -> Kaiser). joacă şi teatru. care merg înaintea domnitorului ţinînd în mînă un baston cu clopoţei.. înainte de 18 Brumar. „L'idee imperiale dans Ies Pays roumains. 339 15 Lady Elisabeth Craven. etimologia lui: este cuvîntul slav krali. îi este prezentat lui Talleyrand. se înflăcărează pentru Revoluţie şi cere naturalizarea. în anii 1980. sub forma kirăly. divorţată de contele W. îi conferise. Ungurii l-au adoptat şi ei. de rege. Ministru al Franţei la Hamburg. a cărui pitorească relatare a fâcut-o în 68 de scrisori adunate sub titlul Călătorie în Crimeea şi la Constantinopol în 17§g Două traduceri franceze au apărut. în 1791. Bibliografie). Raicevich povesteşte: „Există obiceiul de a avea la curte ceauşi turci.. la Londra şi la Paris. Legat de grupul girondinilor. apoi în Toscana în timpul Directoratului. va fi chiar şi ministru de externe cîteva luni.. în treacăt. a făcut o călătorie lungă. din secolul al XVlI-lea pînă în secolul al XlX-lea (după Războiul Crimeii). subliniind schimbările intervenite între timp (v. înainte de a fi numit consul general în Moldova în primăvara lui 1806. a deschis calea unor noi cercetări şi unor noi idei în lucrarea sa cu titlu provocator: Byzance apres Byzance (v.. Nicolae lorga. întîietatea asupra tuturor trimişilor acreditaţi pe lîngă Poartă. după căderea Constantinopolului. ca să se dea cît de cît o justificare acestui act de vandalism oficial. ca să-l înveselească pe înălţimea sa cînd stă la masă. cu sensul de rege. şi ca vorbe". în limbajul curent. în acest domeniu ca în atîtea altele. cu înţelesul peiorativ consfinţit de romanul lui Mateiu Caragiale. în 1786. slujba aceasta o fac armenii. a adăugat note interesante. NÂSTASE. Să cităm printre lucrările recente. se va căsători cu margravul de Anspach-Bayreuth. Este din nou ministru plenipotenţiar în Elveţia. vine în Franţa în 1787. 19 Cuvîntul crai. Craven. rezervat astăzi unui agent diplomatic al Simţului Scaun. un soi de portari. sau. ceva necuviincios şi ca acţiune. Această neaşteptată numire se explică fără îndoială prin importanţa pe care o capătă dintr-o dată Principatele dunărene în marea înfruntare dintre Napoleon şi Alexandru I. fata contelui de Berkeley. 14 Supravieţuirea „perenităţii" bizantine în ţările româneşti. care îl ia pe lîngă el şi-l va ajuta în ascensiunea socială. Craii de Curtea-veche. din această perspectivă. este învechit şi a fost înlocuit. fără să fi existat măcar pretextul unor mari lucrări de urbanism. în turceşte. precum cele din centrul oraşului. 16 Titlul de internunţiu. nu mai este folosit decît în legende.. Bibliografie)." (v.şi în limbajul ghicitoarelor în cărţi. mergea mult mai departe decît această reminiscenţă a ritualului imperial al încoronării. prin-tr-un acord cu Francisc I. apoi în Saxonia Inferioară.douăzeci de ani mai tîrziu. 17 A fost dărîmată. basme. 20 Cariera lui Charles Reinhard este destul de tipică pentru răsturnările pe care le cunoaşte Europa în timpul Revoluţiei şi al Imperiului. Bibliografie). după cum se ştie. portari sau curieri. Cel mai adesea. de a doua clasă. deformaţie a cuvîntului german Karl (Carol cel Mare) (cf. Născut în Wurttemberg. Să amintim. în 1788. D.

a uneltit pe lîngă Poartă ca sâ-i detroneze pe domnii Munteniei şi Moldovei. în ultimul război. occidentalii îi numesc uneori Croates.. a lăsat o serie de scrisori adresate mamei sale vreme de vreo cincisprezece ani.. Bibliografie). — Soţia sa. grec ce l-a slujit multă vreme. Din acest motiv.. s-au numit arnăuţi toţi cei din garda călare. Bibliografie).. va fi făcut baron în timpul Imperiului. chiar cînd proveneau din alte neamuri balcanice. (v. deoarece.dîndu-i-se titlul de rezident— ceea ce complică lucrurile pentru Poartă. a scris. de fapt o povestire plină de farmec. despre trecutul întregului oraş. preocupată să evite tot ce 340 ar putea da Principatelor chiar şi numai o aparenţă de autonomie. Bibliografie). un diplomat din vechea şcoală a publicat o carte despre această „cale". cum ar fi sîrbii şi croaţii. fără să prindă el de veste. în pofida dreptului naţiunilor. cu credinţă şi cu cinste. arestat claar în ziua intrării . scrisă cu mult talent.. Bibliografie). în greceşte. fiica unui burghez bogat din Ham-burg. pe marele boier Dinu Filipescu. prin intermediul limbilor greacă şi turcă. Multă vreme. general german care a servit în armata Ecaterinei II în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774. 341 25 Mai ales pînă la lucrările lui Gheorghe Brătianu despre Adunările Stărilor (v. Reinhard. din ordinul lui Napoleon. aceştia au dat cel mai mare număr de mercenari atît la Constantinopol cît şi în Principate. cu pacea de la Bucureşti. cel puţin pînă la sfirşitul celui de al doilea război mondial. Bibliografie). Reinhard nu va rămîne decît cîteva luni la Iaşi. pe care Constantin Brîncoveanu o construise pentru fiul lui mai mare. 21 Ducea de la palatul domnesc pînă la reşedinţa de la ţară. în 1818. 24 Dionisie Fotino. conte sub Restauraţie şi pair al Franţei sub Ludovic Filip. a lăsat foarte interesante Memoires historiques et geographiques sur la Valachie. Gheorghe CRUTZESCU. apărute la Frankfurt şi Leipzig în 1778 (v. Cravates sau Cravats (de unde vine şi substantivul cravată). 23 Friedrich Wilhelm von Bawr (se întîlneşte şi grafia Bauer). înainte de a i se da drumul cu scuze. ambasadorul Sebastiani. sub titlul Istoria generală a Daciei. Avea să fie rebo-tează „Calea Victoriei" după Războiul de independenţă din 1877 şi. care fusese secretarul Consulatului Franţei şi pare să fi avut acces la statisticile oficiale. Podul Mogoşoaiei (v. o lucrare voluminoasă.. va sluji patru regimuri. Se cuvine însă să semnalăm că o lucrare . înţesată de date şi statistici. 26 După Felix Colson (v. şi petrece o iarnă cumplită rătăcind prin sudul Rusiei. va fi artera cea mai animată din Bucureşti. a cuvîntului care-i desemna pe albanezi..aşilor în Iaşi. Bibliografie). în ajunul intrării lui Napoleon în Rusia. care au fost traduse în franceză prin grija nepoatei sale şi publicate la Paris în 1900 (v. i se spunea „Podul Mogoşoaiei". Alexandru Moruzi şi Constantin Ipsilanti. este luat prizonier împreună cu familia sa. 22 Termenul „arnăut" este o deformaţie prin rotacism. şi care n-a fost tradusă în româneşte decît în 1859. prin care Rusia dobîndeşte jumătatea de răsărit a jvtoidovei. la Mogoşoaia (cea pe care prinţesa Bibescu a restaurat-o admirabil între cele două războaie mondiale). botezată Basarabia. în cele din urmă. îşi va continua cariera diplomatică. fapt ce-i va da Rusiei pretextul de a interveni din nou în Principate: avea să fie cel de al cincilea război ruso-turc. încît.. care nu va dura mai puţin de şase ani şi se va sfîrşi.

majorităţile unioniste din cele două adunări. Bibliografie). Va fi nevoie de perseverenţa lui Napoleon III ca s-o convingă pe regina Victoria.. 27 Despre erodarea piastrului turcesc. în ultima vreme. făcea 7 piaştri şi 1/4. fiu.. îşi va sfirşi zilele în Franţa. fusese executat la Constantinopol în cursul aceloraşi evenimente. în împrejurările date. op. Vor fi Ş1 342 cei din familia Vogoridi. unul din cele mai originale este fără îndoială ciorna unei scrisori a ministrului Saxoniei la Constantinopol.. de I.. pentru a determina Poarta să anuleze alegerile trucate. Retegan. Minerva. 1915 (originalul fusese scris în greceşte). Istoria partidelor politice în România. ducatul olandez. în cel de-al 25-lea ceas. manipulînd alegerile din 19 iulie 1857. ca proprietar al unui castel la Mennecy şi al unui splendid palat la Paris. 32 Histoire de la Moldavie et de la Valachie. în anii 1824. avem numeroase rapoarte.. într-o notă — ne aflăm în 1822. a crescut atît de mult încît. în aceste Principate. 28 Constantin (Dinicu) Golescu. Efemeride. 30 Cel puţin aceasta este părerea lui Nicoarâ Beldiceanu. specialist în chestiunile economice ale imperiului otoman. iată o nouă mărturie. s-o lovească. Donat şi G. la 7 febpjarie 1760 (în franceză): „Disgraţia nefericitului Linciow (sic) a fost parcă anume pusă la cale. 35 (v. 33 Despre decapitarea lui Francois-Thomas Linchou. patru piaştri şi 1/2. din Moldova şi din Muntenia. 1777 (v. Bibliografie). de vreme ce acesta căutase să se amestece. 34 Citat de A. iar unchiul său. marele dragoman al Porţii.. vor alege. II. dar fiindcă alianţa dintre Austria. la întrevederea de la Osborne (2-7 august 1857). traducătorul lui Raicevich. în piaţa Concorde. vor fi cei mai fanarioţi dintre fanarioţi. Bucureşti. de origine română) care. Publicată de Petre V. făcea 15 piaştri şi 1/2 sau 3/4" (nota l. un singur domnitor. Iaşi. Ed. 29 Toate trei documentele apud VI.. ca acel Alexandru Callimachi. 1825. 19 ani mai tîrziu. Briihl. acum vrea. caimacam în Moldova după Războiul Crimeii şi Congresul de la Paris. însemnare a călătoriei mele. cea a lui Le-jeune. aşa cum se întîmplă adesea cu neofiţii. folosind o sursă inedită (v. colţ cu strada Boissy d'Anglas (actuala ambasadă a Statelor Unite?). în .recentă. Bibliografie). ca să aducă în Divanul de la Iaşi o majoritate potrivnică unirii cu Muntenia. deşi tatăl lui fugise la Viena în timpul revoluţiei greceşti. 35 Vor exista totuşi şi „fanarioţi întîrziaţi". singurul leac este muşamalizarea" (apud IORGA. care. adică în 1802. Bibliografie). 248).. 31 CONSTANTIN CARAGEA BANUL. 1826. avea să facă o carieră strălucită în serviciul Turciei: va fi ambasador la Londra în 1848. p. bulgari grecizaţi. o culegere de cîteva sute de texte semnificative pentru diferite aspecte ale vieţii din acea epocă. pe orice cale. care. DICULESCU.. Stefanachi-bey va fi caimacam (locotenent domnesc) în ambele Principate. pe cînd Osservazzioni datează din 1788: „De pildă. Rusia şi Franţa n-a fost deloc pe placul Porţii. mai ales la oraş (v. p. ambasador la Viena în 1855. nepot şi strănepot de domnitori fanarioţi (de altfel.. dă o cifră cu mult inferioară. care scria. Bibliografie). XENOPOL. Viaţa cotidiană a Ţării Româneşti. se va sili la rîndul său să capete tronul Moldovei. 111). Poarta ar fi putut muşamaliza totul sau l-ar fi putut preda ambasadorului. Documente. Callimachi. în 1821.. bey de Samos în 1853. în 1783. la începutul lui 1821. în ianuarie 1859. Ca urmare a acestui fapt. apoi la Paris în 1849. făcea. cit. (v. dar nu va izbuti să capete tronul nici uneia. Haneş. serveşte ca bază pentru toate operaţiunile financiare. p.. Fiul său Nicolae. în sfirşit..

lăsîndu-ne. la bătrîneţe. va fi trimis de losif II pe lîngă armatele lui Potemkin la asediul de la Ociakov. Dudeştii. fusese. contesă de Noailles. căpetenia boierilor din „partida naţională". va fi în mai multe rînduri prim-ministru de fiecare dată pentru scurt timp. şi se distinsese în cursul ultimelor bătălii din timpul Războiului de Şapte Ani. Văcăreştii. Străbunicul său. Mai tîrziu. care avea să fie ambasadorul Turciei la Londra şi chiar mare vizir. va rămîne acolo după eşecul acesteia Bucurînduse de încrederea guvernului turc. descendentul unei familii din cele mai bogate şi mai puternice ale aristocraţiei moldoveneşti. Ana. însă întotdeauna semnificative. după era fanariotă. Fost student al Şcolii de Mine din Paris. Grădiştenii. Grigore şi Alexandru Ghica. se va insinua că s-ar fi bucurat. Cantemireştii. Bibliografie). Cîmpinenii. va fi mama poetei Ana Basarab-Brîncoveanu. n-a lăsat. ci şi pe argumente juridice şi istorice care au suscitat vii discuţii.persoana lui Alexandru loan Cuza. 38 Ion Ghica (1816—1897) făcea parte din ramura muntenească a familiei Ghica. Ralu. prin mama sa. 36 Prinţul de Ligne (Charles-Joseph) născut la Bruxelles în 1735. pe tot atît de fermecător curtean. numeroase articole de economie politică. de favorurile Ecaterinei II. la sfîrşitul veacului al XVIII-lea. despre epoca de tranziţie pe care a trăit-o în tinereţe. adăugind astfel cea de-a unsprezecea coroniţă pe arborele genealogic al familiei Ghica. a căror primă parte („Ce am aflat eu de la alţii") este o adevărată mină de informaţii asupra vieţii boierilor din Moldova pe vremea bunicului său. intrase de tînăr în armata austriacă. Realitatea ei nu poate fi însă tăgăduită. va arăta că este un prozator plin de vervă şi de talent. Bibliografie). drept pe care a încercat să-l statornicească nu numai pe considerente umanitare. a fost. Delegat la Constan343 tinopol de către mişcarea revoluţionară. unul dintre cei mai înflăcăraţi apărători ai dreptului ţăranilor de a stăpîni pămînrul pe care-l muncesc. se pare. fuseseră. de vreme ce nu putuse urca pe tronul Principatelor Unite. unul după altul. ca şi alţii. în afară de amintirile din copilărie şi de amintirile despre revoluţia de la 1848 şi cele din exilul său. 39 Misiunea Dudescului la Paris. ea cuprinde. din 1881 pînă în 1891. punînd astfel bazele României moderne. se înrudea cu cîteva mari familii de boieri patrioţi. şi doi din unchii săi mari. Fiica lor. într-o serie de scrisori către prietenul său Vasile Alecsandri (publicate treptat în revista Societăţii literare „Junimea"). el însuşi membru de seamă al partidului conservator. 37 Radu Rosetti. al ultimului domnitor al Moldovei. adoptat Brîncoveanu. memorii care sînt o sursă de informaţii foarte preţioase şi de anecdote mai mult sau mai puţin autentice. s-a măritat cu cretanul Musurus-paşa. A lăsat Amintiri. Ion Ghica avea să fie el însuşi unul din capii revoluţiei din Muntenia de la 1848. hatmanul. primii domnitori „pămînteni". O soră a lui Nicolae Vogoridi. ce conţin date statistice de un real interes (v. Ea este întărită nu numai de povestirea nepotului său Ion Ghica şi de o întreagă legendă care a . căsătorită cu fiul mai mare al domnitorului Gheorghe Bibescu. nici o urmă în arhivele franceze. Opera lui completă a fost reeditată nu prea demult. ambiţie de care l-au bănuit detractorii săi. şi el slujitor credincios al Porţii. probabil din cauza caracterului ei secret. sociale sau economice. îşi va sfîrşi cariera politică la Londra. marele ban Dimitrie Ghica. avea să fie — în timpul Războiului Crimeii — bey de Samos. asemeni tatălui şi bunicul său. la începutul secolului nostru. cu titlul de prinţ. După Unirea din 1859. Pe cît de bun soldat. De acolo. După mamă. Nefiind în stare să se supună unui partid. apoi marele logofăt Radu (Ră-ducanu) Rosetti (1762-1838) (v. Grigore V Ghica. nepot.

p. Singura îndoială care stăruie este în privinţa datei la care ar fi avut loc această călătorie. Bibliografie). 1943. lenă-chiţă Văcărescu (1740-1799) este. bine cunoscută specialiştilor în drept internaţional privat: prinţesa de Bauffremont. incontestabil. Dudescu dăruieşte celor două vecine ale sale două şaluri indiene. în Annales de l'Ecole Libre des Sciences Politiques (v. v. sărac lipit pămîntului. figura cea mai emoţionantă dintre boierii români din acea epocă. de pildă. Tappe în „Some New English Travellers. Bibliografie). l-a costat pe logofătul Dudescu suma de 75 000 de ducaţi. aşa cum el însuşi mi-a spus" (Documentele Hurmuzaki. Scrieri alese. fiul fostului domnitor al Munteniei. ctitorie a familiei sale. Radu Rosetti. autor de versuri şi al unei prime gramatici româneşti. unei „cauze celebre". ca să încerce să-i aducă înapoi fiii care fugiseră la Viena — Viena. Bibliografie). fără să explice de ce. pe vremea cînd Bonaparte se afla încă acolo.. lenăchiţă Văcărescu. Nepot al celuilalt lanache Văcărescu. germana şi italiana. Ed. pe care doamnele le admiraseră la el şi care. . se pare că ar fi cumpărat enorme cantităţi de zahăr de la cofetarii din Paris. dorind să divorţeze ca să se poată mărita cu Gheorghe Bibescu. ca şi Dimi-trie Cantemir.. araba. persana. născută Valentine de Caraman-Chimay. Universul. „Poeţii Văcăreşti". care a dat naştere. ambasadorul lui Ludovic XVI. după părerea lui Lagarde. pe aceasta din urmă o mînuieşte cel mai bine. 42 Ne putem întreba dacă acest precedent nu a inspirat cumva generaţiei următoare protagoniştii unui alt divorţ. aşa cum era trasă iama la Bucureşti. greaca veche şi modernă.. comentată de N..." (v. în 1814. Bucureşti. cu losif II. pe cîtă vreme în Franţa era interzis. Curtea de Casaţie franceză printr-o hotărîre din 1878. în această limbă stă de vorbă. unde povesteşte cîteva din excentricităţile prin care Dudescu îşi închipuise că avea să poată atrage atenţia celor din preajma lui Bonaparte. dar şi de povestirea lui Lagarde. este. Mihăiescu. datînd din 6 ianuarie 1822: „O singură călătorie la Paris. în mai multe rînduri. Dintre limbile occidentale. precum şi de un raport. cel care fusese decapitat împreună cu Brîncoveanu în 1714. Va muri pe la 1830. cit) în 1803. a obţinut divorţul şi s-a căsătorit cu Bibescu. Xenopol (Istoriapartidelor.. nota 1. probabil la o mînăstire. pe care o cităm în altă parte. consulul Prusiei la Bucureşti. capit.D. este socotit ca marele precursor al renaşterii româneşti din secolul al XlX-lea.. guvernatorul Pestei. către ministrul său Miltitz. Un alt exemplu de extravaganţă ne este dat de Lagarde. op. care îl însoţeşte în călătorie în 1813: la 344 n dineu dat în cinstea lui de prinţul Kohăry. X. 40 Citat de E. în timpul unei misiuni încredinţate de Alexandru Ipsilanti. în 1782. întrucît misiunea lui Catargi a avut loc în 1810-1811. 218.. s-a dus să se naturalizeze în ducatul de Saxa-Altenburg. ca să-l împrăştie pe o alee ce ducea la reşedinţa lui şi să le arate musafirilor — în miezul verii — ° sanie trasă de cai. franceza. în Amintiri. înclină pentru data propusă de Ghica: vara lui 1800. pentru o petrecere dată într-o seară în palatul său de pe lîngă Champs-Elysees. făceau 500 de ludovici de aur (suma pare de-a dreptul fantastică şi ar reprezenta astăzi peste 50 de jiiilioane de lei!) Ultimele rămăşiţe din imensa avere a Dudescului vor fi scoase la mezat. Alexianu (Un bucureştean de altădată. 41 In Alexandru ODOBESCU. unde Văcărescu uluieşte Curtea prin fastul şi erudiţia sa şi unde se împrieteneşte cu baronul de Breteuil.. scrie că a fost o dată cu cea a boierului moldovean Gheorghe (lordache) Catargi. Ion Ghica a revenit asupra acestui episod într-un articol apărut în 1896. Ultimul biograf al Dudescului. în 1808 — dar se înşală.circulat în ţară. în anii 1870. un erudit şi un poliglot: învăţase slava veche. făcut mai tîrziu de baronul Rreuchely. unde divorţul era admis. p. ed. Al. turca. Ghica o situează în 1800. 132).

. Ancheta a fost făcută pe vreo 750 de documente. un Ilie Sturdza va refuza tronul Moldovei pe care i-l ofereau boierii: se simţea mai puternic în „boieria" lui decît pe tronul ţării.". STOICESCU.care a devenit jurisprudenţă. 45 A se vedea îndeosebi N. al Bălenilor sau al Goleştilor. 47 în timpul ultimei jumătăţi de secol a epocii fanariote. al Costineştilor sau al Ro-setteştilor). cel al Cantacuzinilor. prin care obţineau privilegii importante: de pildă. Dicţionar al marilor dregători. cu toate calităţile şi păcatele lor... Ne duce cu gîndul la trufaşa deviză a familiei de Rohan: Roy ne puis. iar în Moldova. pentru că se cuvine să fie şi a fost şi mai înainte".. Teodosie. clauza aceasta rămăsese literă moartă. în timpul unei Adunări a Stărilor. Bibliografie). Boierii autohtoni de a doua clasă. care apar de 15 ori. mîndri cavaleri de tip medieri. precum şi renunţarea la dreptul pe care îl avea domnitorul să osîndească un boier la pedeapsa capitală. sau greceşti în general. iar familiile de origine grecească.. membrii marilor familii autohtone dau aproape acelaşi procentaj. 69 %. Pînă într-atît încît. datorită autorităţii lui Mihai Viteazul. 1987 (v. este un fapt împlinit. cel al Sturdzeştilor. în 1631. numai 9 % — diferenţa fiind reprezentată de o creştere a celorlalte două . povestind intrarea lui Mihai Viteazul într-un 345 oraş. în sfîrşit. Sigis-mund Bâthory. fără judecata Sfatului Boierilor. adică o proporţie de 69. care apar de 198 de ori la un total de 286 de nume. grupată în jurul fraţilor Buzescu. pp. sînt în număr de 19. sau a căror origine nu am putut-o stabili. 44 Nu acesta e desigur cazul lui Mihai Viteazul." apărut îri voi. între 1771 şi 1821. (v. apar de 63 de ori. Din acel moment. boierii trimişi de Mihai Viteazul ca să negocieze un tratat de alianţă cu principele Transilvaniei. XLVI al SiidostForschungen. nu sînt decît 12 familii. 43 Ne-am ocupat pe îndelete de chestiunea originii instituţiei nobiliare şi a rolului „marilor boieri" în articolul „Leş grands boîars. adică 22 %.." (v. sînt în număr de 7 şi apar de 10 ori.. a socotit că divorţul şi recăsătorirea nu erau valabile în Franţa. 46 Ion IONAŞCU — „L'influence des Grecs des Principautes. Dacă. domnitorii nu vor mai fi decît reprezentanţii sau instrumentele unui partid al marilor boieri (în Ţara Românească. întrucît naturalizarea fusese făcută cu intenţii frauduloase... sau homines nov/. Bibliografie). Familiile fanariote. — După 1821. prince ne daigne (Nu pot fi rege. fără a avea nevoie de o consfinţire scrisă.23 %. am găsit 21 de familii de boieri mari pămînteni. în 1672. ca şi cum fraţii Bu-zescu ar fi alcătuit o categorie specială între boieri şi domnitor. după dispariţia lui această atotputernicie a oligarhiei. Introducere: „Prima dintre (concluzii) este aceea că marea majoritate a dregătorilor (circa 90 %) au făcut parte din familii boiereşti cunoscute. că dacă cei „de neam mare" şi rudele domneşti erau destoinici pentru dregătorie „este bine să fie aceia în dregătorii. familiile de altă origine. Sima scrie: „Veni Vodă cu Buzeştii şi boierii. Bibliografie). 217 sqq. văduva lui Stroe Buzescu. iar prinţ nu voi să fiu. numai cu scopul de a ocoli legea franceză.. o adevărată „cartă a libertăţilor". S-o ascultăm pe Sima. şi-au înşelat stăpînul semnînd cu transilvăneanul un adevărat pact de vasalitate potrivit căruia în Ţara Românească puterea revenea în realitate unui sfat de doisprezece boieri. scutirea de unele impozite şi de anumite responsabilităţi fiscale. boierii i-au smuls domnitorului Leon Tomşa. profitînd de o puternică mişcare populară de nemulţumire. rămas în amintirea poporului ca un erou de legendă pentru faptele sale măreţe împotriva tătarilor. datele din lucrare confirmînd „învăţătura" lăsată de Neagoe Basarab fiului său. ieşit totuşi din rîndurile marii boierimi.) în 1595.

Cantacuzinii. Grecenii. 3 Brîncoveni de 17 ori. 9 Văcăreşti de 33 de ori. Bibliografie). numit pe viitor Dumitrescu. născută Balş. FILITTI. fără întrerupere. marele ban al Craiovei. la aceeaşi epocă. Rosetteştii.. Bengeştii. dintrun total de 267 de nume pe 346 w care noi le-am pus în clasa marilor boieri: astfel. viitorul domnitor al Munteniei din 1842 pînă în 1848. zece familii apar de 228 de ori în documentele noastre. 7 Ghiculeşti de 30 de ori. Titlurile şi privilegiile au fost definitiv desfiinţate în 1858. Grigore. Va fi tatăl Anei de Noailles. de pildă. Balşii.. în secolul al XVIII-lea. Otetelişenii. în Adevărul din 29 septembrie 1935. o distinsă familie ce va da ţării consilieri la Curte şi pe diplomatul Camil Demetrescu nobilă figură a rezistenţei române în faţa sovietizării ţării. Recensămîntul din 1829. Năsturel-Hereştii. ne-au arătat rezultate asemănătoare pentru o mînă de familii. Argetoienii. în revista Libertatea din 5 februarie 1935. în scopul de a stabili pe viitor o distincţie între nobilimea ereditară şi nobilimea personală (legată de funcţie). probabil. Şi la cele 21 de familii din prima clasă. Fata se va căsători cu Gheorghe Bibescu. Bogdan. loan C. 4 Grădişteni de 15 ori. Grigore. Cantacuzino. care nu catadicsesc să vină la divanul domnesc. se poate considera că. frumosul Alexandru. 3 Racoviţeşti de 26 <je ori. preferind să fie în frunte la Craiova decît. Mai sînt şi cîţiva boieri din Oltenia. ca Glogovenii. chiar dacă rămîne incomplet din pricina unor posibile erori şi omisiuni. p. Cantacuzinii. Catagrafie oficială. în urma unei căsătorii legitime. — Scriitorul Alexandru Paleologu aparţine altei familii. de la începutul secolului al XVII-lea pînă la mijlocul secolului al XlX-lea. din Mitilena. „nucleul dur" este format din douăzeci pînă la treizeci de familii care se menţin la putere. Floreştii. Constantin GANE. fusese salvat de la măcel datorită devotamentului unei doici. — Să adăugăm că fiul popii Dumitru. . originară. ordonată în septembrie 1829 de comandamentul rusesc.. Catargiii. fiul mai mare al lui Gheorghe Bibescu şi Zoe Mavrocordat.. 50 Cf. 7 Filipeşti apar de 38 de ori. FILITTI. Nepotul său. 49 Cf. loan C. care va plăti c^ 16 ani de închisoare atitudinea lui dîrză la procesele politice din toamna luj 1947. 6 Kretzuleşti de 20 de ori. Cîteva mari nume sînt lipsă la apel. 4 Bălăceni de 11 ori. Arhiva G. 266 de acelaşi autor: „Originea românească a ambasadorului francez Maurice Paleologue". a reluat prin adopţiune numele şi titlurile familiei Basarab-Brincoveanu. 48 Descendenţa lui Constantin Brîncoveanu nu s-a stins în 1714. şi din el avea să se tragă. acest nepot a recăpătat o mare parte din imensa avere a familiei. — Sondajele făcute în documentele divanului moldovenesc. ne dă totuşi o ordine de mărime. mort în 1833 fără moştenitori. Ghiculeştii. 5 Ştirbei de 23 de ori. Bălenii. apoi Demetrescu. din pricina unei eclipse de moment. cu obligaţia pentru aceasta să transmită numele de Brîncoveanu primului ei născut. completat în 1831 şi 1832.. copil încă. în Muntenia. Analiza recensămîntului boierilor şi fiilor de boieri. concentraţia este vrednică de luat în seamă: între 1771 şi 1848. Cîmpinenii. de asemenea. Zoe Mavrocordat. Reîntorcîndu-se mai tîrziu în Ţara Românească. cînd domnitorul a fost decapitat împreună cu cei patru fii ai lui: un nepot al domnitorului. a adoptat în 1820 o nepoată a soţiei sale. aveau însă să reapară. (v. avea să fie mai tîrziu înnobilat. Gr. însă. va ajunge secretar al guvernului 347 în 1856. 4 Goleşti de 15 ori. pe planul al doilea la Bucureşti. iu ansamblu.categorii. printre care Sturzeştii.. şi astfel. familiile Pallady.

dacă nu erai de prin părţile acelea. pe lîngă limbile străine. a micilor boieri din valea Motrului. „La religiosite des Roumains. pe care a avut surpriza şi bucuria să-l regăsească în viaţă" — şi Lagarde preia un zvon care se răspîndise în vremea aceea. marele logofăt Dudescu. Fiul unui armean din Turcia. ocupat în acel moment de ruşi. în Bulgaria). fost profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti).. pe care-i slujise în taină. subliniind faptul că dacă sprijinul material al domnitorilor şi boierilor din Muntenia şi Moldova a fost vital pentru comunităţile monastice de la Athos. deoarece Mustafa Bairactar. GIURESCU. Manuc se apucă să facă negoţ pe scară mare. D. alcătuită de Grigore C. Manuc a reuşit să scape de la Con-stantinopol trăind nişte aventuri vrednice de pana lui Alexandre Dumas. Obedenaru. Massalski. (v. Trubeţkoi etc. însă Manuc. 54 După documentele Mitropoliei din Bucureşti (astăzi Patriarhie) citate într-o lucrare cu difuzare restrînsă: Nobiliarul familiei Grădişteanu. înainte de întoarcerea turcilor. Atunci îşi construieşte celebrul sau han. AMZĂR. a introdus „moda" Principatelor moldovalahe în domeniul romanesc (v. lenta agonie. care au existat între Principatele române şi Muntele Athos.. Lucrul acesta ni-l spune Lagarde: „Contele Dudescu a primit vizita lui Manuc-bey. (v. Bibliografie). indirect. ai căror membri s-au căsătorit în aristocraţia moldovalahă. Gagarin. Le Mont Athos. mai ales înainte de intervenţia ţarilor de la Moscova. 59 Tradus de Steinkiihler în La Roumanie vue par Ies voyageurs d'outre-Rhin ( v. foarte strînse. cu umor şi nostalgie. ajunge curînd trezorierul 348 si sfetnicul apropiat al marelui vizir Mustafa Bairactar. Anul următor. unde.. Obolenski. cel mai frumos şi mai mare din Bucureşti. pp.. NĂSTUREL. De pe valea Motrului ^1946).C. 60 Acest Manuc a fost un personaj mai puţin obişnuit. ca să nu luăm decît familiile princiare ruse.Ş. Sîntem în 1808. G.. Bibliografie). Şi fiindcă demonul politici1 îl stăpîneşte cum îl stăpîneşte şi cel al afacerilor. „Lepădarea de lege". valea cea mai dinspre apus a Carpaţilor olteneşti. in Poveşti moldoveneşti.. putem cita familiile Bagration. a fost asasinat de aceştia. 57 După Radu ROSETTI.. fuge în Transilvania. Bibliografie). Bibliografie). 52 Constantin C.. cîtva timp. Moştenitor al unei mari averi. (v. 53 O lucrare recentă face bilanţul legăturilor seculare.. Gorciakov. beneficiile pe plan spiritual şi artistic au fost reciproce: P. care evocă." (v. i se pierde urma. . 55 OBEDENARE (Doctorul M. 141-172. îl întîlneşte la Sibiu. spre mirarea sa. care făcuse avere în portul dunărean Rusciuc (astăzi Ruse. din Turcia pînă în Franţa. limba şi obiceiurile ţărilor române — unde te puteai îmbogăţi atît de repede. a apărut la Bucureşti imediat după al doilea război mondial: Miza CRETZIANU. care avea de gînd să pună capăt puterii anarhice a ienicerilor. Kociubei. Contribuţiuni. Galiţin. Grădişteanu în 1883. trece Qunărea pe la Rusciuc şi se refugiază la Bucureşti. Bibliografie). fusese trimis de tatăl său la Iaşi ca să înveţe. Martyros Mîrzaian. 56 Căsătoriile ruso-române au fost foarte numeroase în prima jumătate a secolului al XlX-lea. învîrteşte afaceri în toată Europa. Der walachische Fremdenroman Johann Friedrich Mayers). care merge pînă acolo încît îi oferă Principatul Moldovei! Nu va avea timp să intre în posesia lui. în secolul trecut..51 O cărticică fermecătoare. însă domnitorul de o zi avea să păstreze toată viaţa numele de Manuc-bey. 58 Executarea lui Brîncoveanu a avut ecou şi în scrierile occidentale ale vremii.

căzînd de pe cal. că bunicul poetului era evreu convertit şi că luase numele soţiei sale. împins de unii prieteni. s-au însurat şi-au luat o soră a şătrarului Alexandri. recentă: Emanoil R. frate cu Cerbu Ochincariu. uns. care a trăit pan pe vremea domniei lui loan vodă Sturdza. nu numai banii săi. Este drept că Arhondologia lui Sion. iar imigraţia a produs o reacţie puternică în toată ţara." Mai tîrziu... 62 Cifre culese de Marcel EMERIT. a figurat printre candidaţii la tronul Moldovei în 1859. etc. fiul lui Mihalache Botezatu. şi au ţinut sămeşia pan la 827. şi atunce s-au însurat cu Elenca. fata pitarului Dumitrache Cozoni de la Ocnă. echivalent cu un extras de naştere. — O altă mărturie. acel Mihalachi Botezatu au fost stolnic la Sf. luînd totodată. greu de controlat. Bogdan. consideraţii care nu au nimic de a face cu obiectivitatea istorică îi împiedică pe istorici să decidă. „al pruncului Vasile. 63 Despre problema originii evreieşti a bunicului după tată a lui Vasile Alecsandri s-a scris mult. în 1940 sau 1941. jidov din tîrgul boilor din laşi. pe Vasile Alecsandri lau rînduit sameş veniturilor acelora. informaţiile sînt precise. în a sa Arhondologie a Moldovei. Spiridon. romanciera. care aparţinea unei familii boiereşti de origine grecească îndepărtată (figurează în boierimea moldovenească încă din secolul al XVII-lea).. nobilă figură a renaşterii naţionale a românilor în secolul al XlX-lea. scrisă în anii 1850.. au intrat în vistierie.. ci şi tezaurul marelui vizir. după tată. într-o căruţă. n-a vrut niciodată să recunoască obîrşia evreiască a familiei lui după tată. evreu botezat. Să ne amintim însă că momentul cînd el atinge celebritatea naţională este acela al imigraţiei masive a evreilor galiţieni. Este extrasul de naştere al tatălui poetului. cînd Ghica au fost ispravnic la Bacău. pe Vasile Mihail. faţă de care nici măcar vechii evrei din Principate nu se simţeau prea legaţi. şi anume că. Pentru noi. Cazul lui Alecsandri nu este însă un caz izolat. şi şi-au luat porecla de mă-sa. cit. în cazul prezent. cînd s-au dat moşiile iarăş înapoi grecilor. Pe la 814 lau făcut logofăt. Pot fi citate şi altele. Noi înşine am descoperit un caz interesant în Memoriile deocamdată inedite ale lui loan Bă-lăceanu. şi al Măriei Alecsandri. într-un asemenea context. Pe vremea cînd imperiul lui Napoleon se prăbuşea. — Ne putem evident întreba de ce Vasile Alecsandri. mort de curînd la Paris. la Arhivele Statului de la Iaşi. mai întîi. şi eu fiind cu el cuscru l-am chemat la Iaşi. din anii 1790.". op.] La 821. Din sâmeşiea aceea. Atunce după împărăteasca poroncâ luîndu-se moşiile mănăstirilor greceşti şi ale tuturor grecilor în socoteala vistieriei. ne-a declarat că a văzut cu ochii lui. fiindcă Sion era cuscrul lui Vasile Mihai Alecsandri. care au fost slugă în casă la logofătul lorgu Ghica. al prinţesei Bibescu. Să ne amintim de pildă că Alecsandri. poet naţional. mărturia paharnicului Constantin Sion. va ajunge şi mare vornic. Şi au făcut mai multe fete şi un fecior. pentru un membru de seamă al aristocraţiei. 61 Este un strămoş. au făcut mare stare şi-au cumpărat moşiea Mirceştii de la postelnicul Andrei Milu [Milo]. recunoaşterea originii evreieşti ar fi însemnat o adevărată sinucidere naţională şi politică. [. deghizat fiind. 349 în vremea enicerilor fiind lipsă de scriitori de vistierie.povestit şi de alte surse. într-un „palat" de pe strada Vemeuil. lucrurile sînt limpezi: există. în 1817. urma lui Manuc este semnalată la Paris. care afirmă. tot ca agent secret al ruşilor. Avea să moară în Basarabia. Dar. tatăl poetului. Manuc-bey ar fi fugit. un document din anii 1820. pînă şi în zilele noastre. şi din tovărăşiile ce avea cu cei mai mulţi posesori. distins genealogist. pe deasupra.. în timp ce Mustafa Bairactar era prins şi ucis de ieniceri. în urmă. este mai mult un pamflet decît un dicţionar al boierimii şi că este plină de greşeli şi de afirmaţii răutăcioase. . slujbaş la Mitropolia din Iaşi. Iată ce scrie: „Au fost un Mihalachi Bote-zatu... păcat că.

Croaţie. după G. voi. cit. „Leş Valaques de l'espace byzantin et bulgare jusqu'â la conquete ottomane". Bibliografie). „La diaspora aroumaine aux XVIIF et XIXe siecles".. în care rezumă vestitul Codex de legi realizat în secolele al IX-lea şi al X-lea de Vasile I Macedoneanul şi Leon VI cel înţelept. 189 p. încît Alexandru Moruzi pusese să fie tradus în româneşte. care. „Romanisation culturelle et linguistique dans Ies Balkans. jurist bizantin din secolul al XlV-lea. este ajutat să lupte împotriva „reacţionarilor" de către comisarul principal al poliţiei locale. (v. 23-66. pp. Cînd este trimis. cit. au fost luate. Bibliografie). op. DICULESCU. cit. 171-199). în articolul „Sur un passage controverse de Kekaumenos". ca prefect la Cîmpulung (avea douăzeci de ani!).§• NĂSTUREL. în Istoria Bucureştilor (1899) şi în alte cîteva lucrări. după apariţia acestei lucrări. Albanie.. in Buletinul Bibliotecii Române. apărută recent la Paris. articolul nostru „Leş sou-venirs politiques et diplomatiques de Jean Bălăceanu.). „Leş Valaques dans Ies Balkans occidentaux (Serbie. 66 Reluat de Al.. 7e). 71 Constantin Harmenopoulos. 70 Cele mai multe din citatele redate în acest paragraf sînt luate din VI. de guvernul revoluţionar de la Bucureşti. XXX. este autorul unui voluminos tratat cunoscut sub numele de Hexabiblos (cele şase cărţi) sau Manual de legi. prezintă şi interesul de a fi însoţită de o cuprinzătoare bibliografie: Leş Aroumains (lucrare colectivă): Cicerone POGHIRC. op. (v. PREDESCU în Dîmboviţa. în cea mai mare . Semnalăm aici doar o scurtă lucrare de sinteză istorico-sociologică. Bibliografie).. Max-Demeter pgYFUSS. Une autre version de la «decouverte» de la candidature Hohenzollern au trone de Roumanie en 1866". voi. De l'influence frângaise sur l"espritpublic. INALCO. „Leş Aroumains â l'ere des nationalismes balkaniques".. Manualul acesta păstrase o reputaţie atît de bună în ţările de tradiţie bizantină. POTRA.. în 1848.. cit.... 69 Redat de Al. 1990. 73 Informaţiile privitoare la organizarea sanitară. in Revue Roumaine d'Histoire. voi. precum şi cel al raportului boierilor din 17 septembrie 1799 şi al hotărîrii domnitorului din 27 septembrie 1799 sînt publicate in extenso în G. GIURESCU. Survivances et evolution". La pax ottomanica (XVC-XVIP siecles)". Freiburg-imBreisgau. Matei CAZACU. atunci cînd nu sînt luate din documentele de epocă sau din povestirile călătorilor străini. ianuarie-iunie 1991. rue de Lille.diplomat din secolul trecut. Solomonescu (cf. 64 Problema romanităţii sud-dunărene a suscitat o abundentă literatură. Cu toate că acel Codex la care se referea el nu a căpătat putere de lege în Muntenia. publications Langues'O. etc. Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti. am luat poziţie în chestiunea originii aromânilor într-un sens diferit de cea a majorităţii istoricilor români. care. I (v. 72 Apud PREDESCU. C. 67 Apud Pompiliu ELIADE. P. ca o culegere de jurisprudenţă. PREDESCU. Micaela BACOU. op. IONNESCU-GION. Neagu 350 njuvARA. pe lîngă avantajul de a fi scrisă într-o limbă de circulaţie internaţională. p. cit. I. Paris (2. XIV [XVIII]. Contribufiuni. 102. manualul lui Harmenopoulos servea în mod curent ca o carte de referinţă pentru judecătorii din Divan. 1987/1988. Bibliografie). 65 C. un evreu convertit. a adunat un număr considerabil de documente şi a consemnat o mulţime de anecdote despre vechii Bucureşti. Adăugăm că. 68 Textul noului statut dat manufacturii de către domnitorul Alexandru Moruzi la 18 aprilie 1794. pp. op. „Entre acculturation et assimilation: Ies Aroumains au XXe siecle". op. (v.

Remarcat din întîmplare de către baronul Brukenthal. p. aritmetică. precum şi în Canada şi în America de Sud.. Istoria partidelor.. cit. îndeosebi p. (v. 27. XLVI. (v. pe valea superioară a Oltului. cit. din două mici lucrări foarte valoroase: G. voi. care obţin pentru el. în 1818. înfiinţarea unei clase de română la colegiul Sfintul Sava. geometrie. Bibliografie). este înlăturat de mitropolitul de la Carlowitz (de care ţineau atunci ortodocşii din Transilvania) pentru că ar fi avut idei prea „avansate". la Avrig. 259. lui Edouard Baratier. este profesor la seminarul ortodox din Sibiu. Bibliografie). op. I. guvernatorul austriac al Transilvaniei. se folosesc şcolarii mai avansaţi pentru a-i „alfa. Avea să fie înnobilat şi va ocupa înalte slujbe oficiale. de parcă ar fi simţit că misiunea lui nu avea să dureze. Fiica sa... 78 Apud XENOPOL. op. Mult după moartea sa. 81 Apud VI. 84 Gheorghe Lazăr se născuse în 1779. Aici. N. Va preda de toate: gramatică românească. (v. Dezamăgit în propria lui ţară (a fost şi închis pentru faliment).. cit. 79 Histoire de Marseille. „Preoccupations intellectuelles chez Nicolas RosettiRosnovanu" ( v. betiza" pe cei mai mici. I. unde avea să moară peste cîteva luni.. 15 Apud POTRA op. VATAMANU. Bibliografie)." in Sudost-Forschungen. Descurajat de anarhia de după evenimentele din 1821-1822 şi grav bolnav. p. algebră. dintr-o familie de ţărani. Opere. în 1816.. emoţionante prin naivitatea lor: Aşa precum Hristos pe Lazăr din morţi a înviat / Aşa tu România din somn ai deşteptat. a pus să se graveze pe mormîntul dascălului aceste două versuri. 74 Apud DICULESCU. 83 Cf. Privat Paris. Gheorghe Asachi va juca un rol de prim-plan în organizarea învăţămîntuiui superior din Moldova şi naşterea literaturii române moderne. emigrează. 1979. întors în ţară. 86 Apud DICULESCU. şi el. 230 sq. Academiile domneşti.. p. totul într-o frumoasă dezordine scuzată de patima care-l mistuia. inspirată de o experienţă făcută în India de Andrew 351 Bell: din lipsă de învăţători. atrage atenţia cîtorva boieri luminaţi. Ariadna CAMARIANO-CIORAN. Hermiona. 87 Am pomenit ceva despre această chestiune în articolul nostru „LeS grands boiards. traducînd el însuşi manuale străine sau improvizînd cu o neobosită înflăcărare.. istorie. geografie.. Bibliografie) şi — în mai mică măsură — Dr. a fost trimis la Viena. grat în 1818 —. Dezamăgit. op. va fi a doua soţie a lui Edgar Quinet. de origine transilvăneană. Bibliografie). Punîndu-şi candidatura pentru un episcopat. în Muntenia. M D' Sturdza. Arta vindecării. Totuşi. s-a întors în satul natal. Lancaster a avut mai mult succes în Statele Unite — unde a emj. op. unde a studiat ştiinţele fizico-matematice şi teologia.. nu crede îii această descendenţă. 77 Metodă de învăţămînt primar promovată de educatorul englez Joseph Lancaster (17781838). nota 10 (v. 80 Pentru mai multe amănunte asupra cazului Fleury. geodezie etc. cit. 76 Toate trei documentele apud DICULESCU.. (v. unul din foştii lui elevi. publicată sub dir.. 352 .. potrivit altor genealogişti. cit. Scarlat Rosetti. 82 Ion GHICA. op. Bibliografie).. în al său Dictionnaire genealogique. BARBU. 85 Tatăl lui Gheorghe Asachi ar fi fost. cit. 205. A se vedea şi nota 28.. Originile medicii.. pp. a se vedea Potrtpiliu ELIADE.. 704. poetică. 6.parte. GEORGESCU.

Civilizaţia vechilor sate româneşti. Mircea ELIADE.r • ale • fra 88 Este clasificarea propusă de marele etnolog român Romulus Vuia. de mai bine de un secol încoace. un animal cu craniul mai alungit. Ştiinţa ţi arta heraldică în România. XI-XII.. Ştiinţifică şi Enciclopedică. E. 90 Faptul este confirmat de harta foarte amănunţită publicată de ruşi în 1835 (a se vedea comentariul în C. 61-80. acest precursor genial. 353 98 Constantin BRÂILOIU. 1921-1922. Bibliografie)." (v. autori ai hărţii. STAHL şi Paul H. că Mircea Eliade a atins adesea în lucrările lui temele principale ale folclorului românesc în legăturile lor cu miturile şi cu sacrul. în tot cazul. Bibliografie).. nu poate fi vorba să abordăm aici un subiect atît de vast şi atît de special. nu este zimbrul. şase au nume germane. Mihai POP (v. 128. două articole în franceză în Revue des Etudes Roumaines. Bibliografie). C. Bucureşti.. 99 Teohari ANTONESCU. dintre cei opt ofiţeri ruşi. Tot de Paul Henri STAHL (în franceză. 1977). „Dragoş et la «chasse rituelle»". op. STAHL. cit. 95 Cf. 96 Despre legenda lui Dragoş. cu coarne înalte şi cu picioarele fine. pot fi fără risc extrapolate asupra jumătăţii de veac de mai înainte. 27. în Henri H. Bibliografie). a se vedea îndeosebi Paul H.. GIURESCU. potrivit descrierii lui Cantemir. Hasdeu. în lumina lucrărilor de istorie comparată a religiilor. 1889 Acest studiu. 97 Spaţiul mioritic este chiar titlul eseului în care Blaga a expus această teorie (al doilea volum din vasta trilogie intitulată Trilogia culturii (v. 92 Apud H. Bibliografie). Printre lucrările româneşti cu autoritate astăzi. Bucureşti. întemeietorul Moldovei. Este interesant de notat că. P. (v. de-a lungul mai multor ani. în sfirşit. şi P. in Buletinul Bibliotecii Române. 1980. de . A se vedea — în franceză — lucrările lui Emmanuel de Martonne. cu texte de ia mijlocul secolului al XVH-lea (v. dar despre un aspect particular). 1969. dar excelentă. 94 S-a scris mult despre folclorul românesc. — Să adăugăm că astăzi există controverse în ceea ce priveşte felul animalului vînat de Dragoş: se pare că bourul (bubalus? boş urus?). din primele povestiri şi de pe peceţile Moldovei medievale. Freiburg-im-Breisgau (v. „La maisnie (gospodăria) du paysan roumain". cu atît mai mult că sînt coroborate cu texte vechi. „Locuinţele ţărăneşti. a cărui imagine n-ar fi fost introdusă decît în secolul al XlX-lea (cf. pp. începînd cu lucrările lui B. 31-59. Măria CIOARĂ. Cultul Cabirilor în Dacia. a fost recent actualizat şi completat. a se vedea în special De la Zalmoxis la Genghis Han.. Ed. Sur une ballade roumaine (La Mioritzd) (v. să le cităm totuşi pe cele ale prof. 93 Despre arhitectura caselor ţărăneşti din zona de munte. p. Să adăugăm. Bucureşti. Zona etnografică Rădăuţi. Dan CERNOVO-DEANU. sub aspect mitologic. între altele. ale cărui observaţii despre viaţa pastorală şi transhumanta în Muntenia. mai ales în Lucrările Institutului de Geografie. 89 Există despre toate aceste chestiuni o expunere succintă. La Valachie en 1838 (v. sub aspect filologic şi istoric. ci. Bucureşti. 91 Cf. STAHL. „Rurik et Dragoş". Bibliografie). uitat. Bucureşti. nici măcar să propunem o bibliografie. Principatele Române. Bibliografie). 1968. LOZOVAN. STAHL. DONAT şi RETEGAN. p. a se vedea. fie ea foarte scurtă. Bibliografie). în-cepînd cu 1898. Studiu arheologic şi metodologic asupra unor monumente antice (teză de doctorat). pp. 1979.

. prenumele tatălui fiind desemnat cel mai adesea doar de iniţială. ţiganilor printr-o adevărată răsturnare de sens. pentru a distinge omonimele. Memoir and Consideration on the Principalities ofWallachia and Moldavia. pp. op. limitarea distanţei la care ţăranul putea fi chemat. (probabil 1820). din 28 mai 1767 (publicat in extenso în IORGA. p. Bibliografie). după prenumele persoanei.. 106 Grigore Dimitrie Ghica. apud A. 105 Apud E... . cit. durata zilei de lucru. termenul avea să fie aplicat. a prenumelui şi a numelui de familie: Grigore Dimitrie Ghica al Munteniei va fi Grigore IV Ghica VIII. primul domnitor pămîntean după epoca fanariotă. Bibliografie).. obligaţiile celor două părţi: distribuirea celor 12 zile (în regiunile de frontieră. Documente. voi. 110 Ambele documente. 104 Vincenz BATHIANY. f. prin urmare. cît şi pentru boieri. Scrieri. pp. ca acel middle name la anglo-saxoni).). p. Documente.. 483. atsingani. ai cărei adepţi socoteau ca o întinare contactul cu anumite obiecte sau chiar numai vederea lor. documentul cel mai complet şi cel mai limpede ni se pare a fi hrisovul lui Grigore Callimachi.d. să se pună prenumele tatălui (practică ce se va răspîndi mai tîrziu şi în rîndurile burgheziei. cit. XENOPOL. publicată mai întîi de lorga la Academia Română. 114 După Radu ROSETTI. în POTRA. 50.. p.. 102 E vorba de nobili. istoriografia modernă preferă. Istoria partidelor. cit.. domn al Munteniei din 1822 pînă în 1828. Bibliografie). cit.Ion Ilie BRIE. cit. ca. 108 Acest lucru reiese dintr-un document dat de Grigore Callimachi. fusese un Alexandru II Ghica IX. 113 Apud DICULESCU. Bucureşti. 517. seria III.. Sorbonne Nouvelle Paris III. op. mărimea dijmei. a nu atinge). Documente. 103 Pentru Moldova. „Ţigăncuşa de la ietac".. care lucrează în satele de „răzeşi". în 16 puncte. care din membrii familiei ţărăneşti erau obligaţi la clacă. „Rumania". numai 6) de-a lungul anului. I. D. cit. op. ROSETTI. I. va fi Grigore V Ghica X — deoarece. p. cit. 185. 620 şi 623. op. contribuţia aceasta fiind împărţită atunci între ei proporţional cu partea lor în comunitate. excepţiile. in Contrasts in Emerging Societies (v. 185). plata în bani — generalizată pentru ţăranii fără pămînt. op.. reluată în R. Siebenburgens. cit.. Documente Callimachi. TAPPE. între timp. pe cînd Grigore Alexandru Ghica.. normele zilnice la arat. peste cîteva secole.. 1980. Reise durch einen Theil Ungarns. scutirea de dijmă pentru grădina de zarzavat de lîngă casă etc.. domnitorul Moldovei din 1849 pînă în 1856. pp. căci şi printre unguri se găseau iobagi. care îl citează pe WYBURN. 100 Apud IORGA. Enumera. op. Istoria românilor prin călători ( v. 109 Apud DICULESCU. tomul XIV. Este citat şi Jean AMSLER. Memoriile Secţiei Istorice. op. p. 1811. 309 la 334. 111 Apud DICULESCU. Pentru a deosebi omonimele. în septembrie 1759 (in IOROA. Termenul fusese aplicat în secolele al VUI-lea-al IX-lea unei secte creştine răspîn-dite în Frigia... Pentru domnitori. într-o comunicare la Centre Interuniversitaire de Recherches et d'Etudes Roumaines. în ţările române s-a luat obiceiul. 1921. Pesta. care înseamnă „de neatins" (de la verbul athigganein. der Moldau und Bukowna im Jahre 1805. atît pentru domnitori. in Alte poveşti moldoveneşti. 101 Apud IORGA. 112 Apud IORGA. „L'âme messagere" (v. 49. 354 107 Termenul ţigan este derivat dintr-un termen grec bizantin.. dubla numerotare.. p. op. cit. I. II. domnitor al Munteniei din 1834 pînă în 1842.. op. 580 sq.

„Emanciparea ţiganilor". Inclus într-un acord bilateral ruso-turc. care va fi realizată de fado. 117 Grigore V Ghica. s-a sinucis. pînă la p. unde se retrăsese în 1856. îi aştept pe duşmanii mei în faţa tribunalului lui Dumnezeu. Partizan convins şi dezinteresat al Unirii.. 53). Acesta era acordul pe care Turcia îl viola destitu-indu-i. hatişeriful din 1802 lua astfel caracterul unui angajament internaţional." în limba română. înainte de termen. alegeri care aduseseră în Adunarea de la Iaşi o majoritate antiunionistă. avea şi el să se sinucidă. după ce fusese slobozită de Cantacuzino-Paşcanu. La 24 august 1857. pe lîngă recunoaşterea vechilor drepturi ale acestor ţări vasale. Peste două zile. a căror singură armă este o flintă. fără consultarea prealabilă a Rusiei. pe mama tînărului erou al povestirii. pentru menţinerea ordinii în judeţe. atunci cînd nu exista un acord prealabil al celor două Curţi. îi caracteriza astfel: „în cele cinci judeţe ale Olteniei. şi el va fi cel ce va expune cazul domnitorului Grigore Ghica. pe cei doi domnitori.. deşi mă ştiu cu totul nevinovat. în România. 18 luni mai tîrziu. adunaţi în jurul caimacamului Nicolae Vogoridi. în 1822. introducea. in Suvenire contemporane. pe care. Grigore Ghica fusese afectat şi de refuzul lui Napoleon III de a-i acorda audienţa pe care i-o ceruse ca să pledeze în faţa lui cauza Unirii şi necesitatea de a se pune capăt alegerilor măsluite din Moldova. cu un foc de revolver. 24 august — sînt victima unei mîrsăvii şi nu mai pot trăi. 1915. se vor acoperi de glorie în timpul războiului din 18061812. Laurencon. lîngă Melun (la vreo 30 km est de Paris). pandurii au fost mai întîi miliţieni recrutaţi dintre ţăranii liberi — mai ales în regiunile muntoase din Oltenia. El nu ştia însă că împăratul. o mînuiesc foarte bine. după ce şi-a făcut testamentul. obţinuse de la regina Victoria acordul ca Anglia să se alăture Franţei pentru a cere Turciei anularea alegerilor din Moldova. erau cinci pînă la şase mii de panduri. de la 9 august 1857. în perioada stalinistă. cea de la Constantinopol şi cea de la Petersburg. într-un moment de depresiune.115 Povestea care urmează este luată din George SION. Bucureşti. Bucureşti. 119 Edict care specifică privilegiile acordate celor două Principate şi care. Noile alegeri aveau să aducă o puternică majoritate unionistă. (povestirea se află la începutul celui de al doilea volum. Va veni ziua cînd adevărul va fi dat la iveală. fusese tulburat şi îndurerat de campania de calomnii lansată la Iaşi împotriva lui de către adversarii Unirii Principatelor. de altfel. datorită unor căpetenii ca Tudor Vladimirescu. cu ei va ridica acesta steagul revoltei în 1821. Alcătuind mici unităţi de voluntari în armata rusă. ca noutate. autorul Jalnicei Tragodii şi al multor traduceri din limba franceză. seara. mort în închisoare. jurnalele pariziene publicau 355 vestea anulării alegerilor din Moldova de către guvernul otoman. . termenul a avut întotdeauna un sens nobil. care începea cu aceste cuvinte: „Castelul Le Mee. la proprietatea sa de la Le Mee. un soi de soldaţi zdrenţăroşi. jucase un rol direct în drama pe care o vom citi: o luase slujnică. septenatul pentru domnitori. De o mare sensibilitate. Autorul. 116 Profira Cantacuzino-Paşcanu era fiica marelui vornic Alexandru Bel-diman. reeditat în 1973. la întîlnirea de la Osborn. şi al cărui proces de beatificare a fost introdus la Curia de la Roma) 118 în Muntenia. căci învaţă să tragă încă de copii. Turcii se tem de ei. 2 voi. prin dubla alegere a lui Alexandru loan Cuza pe tronul Moldovei şi pe cel al Munteniei (Grigore Ghica este bunicul monseniorului Vladimir Ghica. deschizînd astfel calea Unirii Principatelor. Gheorghe Sion.". episcop \n partibus şi protonotar apostolic. la 24 ianuarie 1859.

120 Langeron. Ca să pună vîrf. pusese să fie decapitaţi prizonierii tătari care nu au ştiut sau nu au vrut să răspundă la interogatoriul lui. convingerea că marele duşman al Europei era Napoleon şi că toate marile puteri aveau datoria să se unească împotriva lui. de un stîlp un evreu care i se păruse suspect şi ceruse să fie stropit cu apă. moldoveanul nu mai e bun de nimic şi rămîne ca o stană de piatră. citează în Memoriile sale cazuri de-a dreptul cutremurătoare. Nu mai este nimic altceva de făcut decît să-ţi iei singur cele ce-ţi trebuie — ceea ce se şi face de obicei. pe legea mea. îl rogi. într-o notă. alungîndu-i pe locuitori. Crescut în Rusia. nici să facă ceva. dar se contrazice pe aceeaşi pagină cînd scrie: „Arn putut 356 judeca grozăviile la care ofiţerii noştri se dedau prea adesea în Moldova. dintr-o mie. şi nu mai este în stare nici să zică. în 1812. nu numai datorită pitorescului descrierilor. aş fi putut judeca şi după teama cumplită de care este cuprins. vorbea despre cele mai mari chestiuni ale politicii europene cu atîta discernămînt şi logică [. Principatele ar fi fost pierdute pentru . Langeron îşi încheie nota cu această observaţie: „Trebuie să adaug că. prin conţinutul discuţiilor. — Generalul Essen. nici să citească. Căsătorit cu o soră a viitorilor domnitori Grigore şi Alexandru Ghica. ci. mă înspăimîntă.]. pe ger şi pe zăpadă. şi să laşi banii acolo — ceea ce nu se face întotdeauna. şi. Vrînd parcă să mai atenueze impresia pe care o vor face cele scrise de el.. Pisani (tălmaciul) şi cu mine nu ne mai reveneam văzînd cum un fost marinar. în timpul războiului din 1806. care numai de sentimente antiruseşti nu poate fi bănuit. lăsîndu-i să moară de frig şi de foame. va fi mare ban. Marele vizir îi mărturisea lui Langeron simpatia lui pentru ruşi. chiar mai mult. pp. Constantin Varlam avea să fie principalul sfetnic al lui Constantin Ipsilanti şi căpetenia partidului rusofil din Muntenia. la moşiile sale. despuiat. Rămîne împietrit. care nu ştia nici să scrie. ca să moară îngheţat. Langeron comentează: „îmi ziceam în sinea mea: bunul-simţ al acestui tîlhar. în 1827. Napoleon să nu se întoarcă împotriva Turciei. un pirat fără învăţătură. el slujise sub ruşi şi se refugiase în Rusia după plecarea trupelor ruseşti din Moldova. Langeron se înşală probabil: este vorba de tatăl lui Constantin Varlam. 122 Pasajul din Memoriile lui Langeron care relatează cele două întîlniri ale lui cu Ahmet-paşa la Rusciuc (figurează în culegerea de documente HUR-MUZAKI. postelnicul Dimitrie Varlam. din Moldova: furios că o neaşteptată vijelie îi distrusese un sfert din efective." 121 Aici. dintr-o dată. în acest caz. îi dai bani ca să-ţi facă vreun serviciu oarecare. de ce era în stare cruzimea ruşilor". grec sau macedoromân originar din Corfu. 365-370) este de un interes pasionant. sub titlul: „Iată un exemplu.. Degeaba îi ceri. pe temeiul unor destăinuiri făcute de nişte fanarioţi refugiaţi la Odessa. luîndu-şi şi familia. adună toate animalele care nu pieriseră în vijelie sau în incendiu şi le trimite în Rusia. pe un frig de minus zece grade. de la pagina 81. povesteşte crimele de care se făcuse vinovat generalul Kamenski în timpul campaniei din iarna 1788. dăduse foc unui sat întreg. poruncise să fie legat. l. Langeron nu o credea nicidecum probabilă: ce interes putea avea un candidat la tronurile Principatelor să vadă cum unul din ele este înjumătăţit? Peste cincisprezece ani. Spusele acestui vizir ar fi făcut cinste celor mai de seamă diplomaţi din Europa. chiar dacă naş fi fost martor. avea să expună teza potrivit căreia pacea de la Bucureşti ar fi fost rezultatul unui adevărat complot al fanarioţilor: se temeau ca nu cumva. după ce va fi înfrînt Rusia. într-un prim moment." 123 S-a vorbit mult despre posibila „trădare" a lui Moruzi. un ţăran moldovean cînd vede că-i intră în casă o uniformă rusească. III. aşa cum am văzut. soldaţii ruşi s-au arătat mult mai disciplinaţi şi ofiţerii mult mai puţin cruzi".

Ceea ce pare.. postul de ambasador al Franţei la Constantinopol era. in Poveşti moldoveneşti. . 7. Andreossy a călătorit ca un ambasador. Xenopol. op. vacant.. Să nu uităm.. visa la o confederaţie. 103-122. condusă de greci. Andreossy. cum fusese generalul Sebastiani în 1806. p. de englezi pentru a-i convinge pe turci că Napoleon. tot macedoromâni. pe bună dreptate. în timp ce fraţii Puliu. ar fi împiedicat încheierea păcii. legate prin apartenenţa lor la ortodoxism. cu cîteva zile înainte de încheierea păcii de la Bucureşti. ar fi avut o iubită care l-ar fi oprit lîngă ea mai mult decît se cuvenea. La France et la Turquie ă la veille de la campagne de Russie. înseamnă „funie de păr de capră". Rhigas a fost totuşi un mare apostol al renaşterii greceşti.. care l-au ucis. anul 1965. o proclamaţie revoluţionară pe care a tipârit-o la cei doi fraţi tipografi Markides Puliu. Familia sa (cf. populată tot cu aromâni. Iată cum a apărat „chestiunea Basarabiei". dacă ar fi sosit la timp — şi o putea face lesne —. Se non e vero. op. împreună cu opt dintre tovarăşii săi. erau deportaţi în Silezia. Băiasa. eforturile făcute. care îl citează pe I. I." Alte surse insinuează că. la Viena. sat din nordul Greciei populat cu aromâni. La Russie. VI. îmbibat de ideile Revoluţiei franceze.. 124 „Haiduc şi tîlhar". 126 Apud Ştefan IONESCU. cînd a ajuns. în aprilie 1798. Bibliografie). iar ambasadorului desemnat.. Latour-Maubourg (un nepot al vestitului general). Trădaţi de un lucrător de la tipografie. l. Nu încape nici o îndoială că. insistînd pe lîngă sultan să nu încheie încă pacea. nu i-a convins pe turci că o eventuală izbîndă a ambiţiilor lui Napoleon în Rusia ar fi fost în favoarea intereselor otomane. şi avea porecla Truşină. neîndoielnic este răspunderea Parisului pentru acest dezastru diplomatic: în timp ce menţinerea acestui front de război. cit. Chantal LEMERCIER-QUELQUEJAY. Partidele politice. Vestea. trebuie să corectăm afirmaţiile lui Langeron. iar. în 1797. 2. într-o notă (exprimîndu-se ca un vrednic supus al ţarului): „Rusia îi este îndatorată pe vecie domnului Andreossy. au fost arestaţi de autorităţile austriece. cit. cap. din Viena. 358 Rhigas era predat turcilor. atotputernic în Europa. reprezenta pentru ei o primejdie şi mai mare decît Rusia (Cf. Bucureştii în vremea. cit.. a redactat. Lan-geron remarcă. Constantin avea un frate care se numea Ibu Riga Truşină. un vienez. ar fi trebuit să constituie un obiectiv major al diplomaţiei napoleoniene.. cetăţeni austrieci. la Viena. cînd ar fi trebuit să călătorească cu iuţeala unui curier. — De fapt. în dialect macedoromân. a tuturor popoarelor din sud-estul european. 127 Constantin Rhigas sau Rigas. i-au trebuit cîteva săptămîni pînă să ajungă la post. 125 Apud IORGA. astăzi. în schimb. a dezvăluit guvernului otoman intenţia lui Napoleon de a ataca Rusia în viitorul imediat. ceea ce ar fi fost foarte rău pentru noi. pe fIancul stîng al imensei frontiere pe care Rusia trebuia eventual s-o apere. care.. a petrecut peste tot pe unde s-a oprit şi a găsit pacea gata făcută. la Belgrad. afacerea era încheiată. Studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică) era originară dintr-un sat vecin. Caragiani. de asemenea. discutată în Divan. (v. nr. op. S-a oprit. Documente Callimachi. însărcinatul cu afaceri al Franţei la Constantinopol. de multă vreme. in Cahiers du Monde russe et sovietique. i-ar fi putut eventual convinge pe marele vizir sau pe însuşi sultanul să nu încheie pacea în acel moment. în acel 357 moment. Publicarea recentă a unor documente din arhiva otomană a scos la lumină faptul că. deoarece era din Ve-lestin. pp.totdeauna. zis şi Velestinlis..) Nu este totuşi mai puţin adevărat că prezenţa la Constantinopol a unui ambasador influent şi activ.

un preceptor german. nu a suferit această evoluţie depreciativă. deşi frecvenţa lui în limbajul curent a scăzut simţitor. în 1842. invitat ca „portretist". o biserică a catacombelor. Acolo s-a întîlnit din nou cu grupul de studenţi „moldovalahi" liberali. a fost o „biserică a tăcerii". Rosenthal studiase pictura la Viena. îl luase cu familia sa în exilul de la Cernăuţi: un preceptor francez. doi vizitii. „enfin Malherbe vint. cu urmări dăunătoare. o cameristă şi trei slujnice pentru soţia lui. ea continuă. fiica unui Dimitrie Ghica. în ciuda circumstanţelor politice din ultima jumătate de secol. 131 Pensees de M. o jupîneasă. avec Ies refle-xions morales du meme auteur. Bibliografie). pe lîngă ţigani: un majordom. ARICESCU. Ionel JIANU a făcut o comunicare la primul congres al „Institut fur Rumănienforschung". abordează. şi. influenţa franceză asupra limbii române nu a slăbit. 134 Este titlul unei cărţulii recente. care. o bonă pentru copii.. în mod curios. Abrogarea decretului din l decembrie 1948 a fost una din primele măsuri luate de regimul de după evenimentele din decembrie 1989. Malherbe n-a sosit încă. dl Remond. între timp. Haga. A pictat 359 acolo nu mai puţin de 40 de portrete în doi ani. 6-7 iunie 1988. atît acela datorat slavonei bisericeşti. 129 Apud C. in-8° (scrisă în franceză de contele Gabriel Thureson Oxenstjerna. 1742. în Franţa. Ne aflăm în faţa unui fenomen foarte asemănător cu influenţa latinei asupra limbii franceze la sfîrşitul Renaşterii. în clandestinitate. şi a Ecaterinei Cantacuzino. hatmanul Răducanu Rosetti. 135 Evreu din Pesta. Alfabetul de tranziţie (v. pe baza unor surse foarte bune. dar şi asupra întorsăturilor de frază şi asupra sintaxei. în vîrstă de numai 22 de ani. Craiova." în România. 136 Despre lupta dintre influenţa germană şi influenţa franceză în arta românească. prof. le comte d'Oxenstirn sur divers sujets. cît şi acela asimilat în Evul Mediu timpuriu. apoi a plecat la Paris ca să-şi continue studiile de pictură. să dăm în vileag adevărata identitate a acestei tinere femei cu inimă mare: ar fi vorba de Măria Ghica. 133 Elementul slav din limbă. Refugiat la Paris după eşecul revoluţiei. pastor protestant din Braşov. însă. o doică. 1874. strănepot al cancelarului lui Gustav Adolf.l al Institutului: „Der deutsche . va fi naturalizat român sub scurta guvernare „revoluţionară". care urma să apară în Caietul nr. zis Kefal (din ramura moldovenească a Ghiculeştilor). iar ca servitori. şi. 130 Sîntem în măsură astăzi. un bărbier. la l decembrie 1948..128 Iată lista „personalului" pe care bunicul memorialistului Radu Ro-setti. Miinchen. nu numai asupra vocabularului. şi a trecut. pornind de la acest cuvînt mai degrabă hazliu. în 1850 va accepta o misiune de propagandă a revoluţionarilor către Transilvania. în Europa secolului al XX-lea. Arestat pe drum de către poliţia austriacă şi întemniţat. Lucrarea a cunoscut 12 ediţii în secolul al XVIII-lea şi încă una în 1825). îmbrăţişîndu-le cauza. un profesor de muzică. însă Biserica Unită din România n-a intrat încă în toate drepturile ei anterioare. i-a însoţit la Bucureşti în timpul revoluţiei din iunie 1848. va muri în urma torturilor suferite. Timp de peste patruzeci de ani. 2 voi. practic. toate celelalte aspecte de profundă transformare pe care le-a trăit atunci societatea românească: Ştefan CAZIMIR. cu inteligenţă şi umor. Acte justificative la Istoria Revolufiunii Române de la 1821. el a dobîndit un parfum poetic apreciat de scriitorii preţioşi sau arhaizanţi. s-a dus la Bucureşti. un valet.D. ediţie nouă. 132 Biserica Unită din România a fost pur şi simplu desfiinţată printr-un decret al regimului comunist.

138 Vlad GEORGESCU.. . — Corespondenţa (cel mai adesea în franceză) între cei trei fraţi şi mama lor. ministrul Franţei la Bucureşti în timpul războiului. ca unul din cei trei fraţi. din 1848 pînă în 1948. Bibliografie). 144 Apud XENOPOL. Bucurînduse de deplina încredere a regelui Ferdinand. cit. (v. care avea să ducă la formarea României Mari. sînt deosebiţi spunîn-du-li-se Alexandru-Albu şi AlexandruNegru — dar.creşterea productivităţii în societăţile periferice nu se traducea prin creşterea salariilor.. probabil. care-i va urma în fruntea partidului liberal. GIURESCU.. p. Paris. Bibliografie). Ion Brătianu a fost apoi şeful guvernului în timpul Războiului de independenţă din 1877 şi în timpul dificilelor negocieri de la Berlin din 1878. Bibliografie). vreme de peste douăzeci de ani. op. p. a fost regele neîncoronat al României. 292. Fraţii Dimitrie şi Ion au jucat un rol de prim-plan în 1848 ca şefi.. este foarte instructivă şi emoţionantă. Istoria partidelor. 203). şase miniştri. cit.. tradusă din portugheză. s-a putut spune despre el că. Petre V.. ai fracţiunii celei mai radicale a mişcării revoluţionare. dar prea dogmatică. în felul acesta. mai mare decît Clemenceau". 143 Cu Dimitrie şi Ion Brătianu începe cariera unei familii care a dat. pp. se numea Alexandru. în special Georgeta PENELEA. Ca să încununeze acest palmares. 140 Cf. 145 Cei trei fraţi Golescu.. Scrieri. „Holera". o adevărată „mamă a Gratiilor". ci provoca o creştere a cheltuielilor de consum ale minorităţii de proprietari şi ale grupurilor profesionale şi birocratice urbane. 139 După Alecu Russo. în 1939.. a fost publicată la Bucureşti. ed.und der franzosische Einfluss im Wettstreit um die Vorherrschaft in den rumănischen Kunst".. şi acţiunea lui Ion Brătianu a fost fără îndoială hotărîtoare în venirea lui Carol de Hohenzollern pe tronul României. dezvoltarea a ajuns să se confunde cu asimilarea la modele culturale importate sau cu modernizarea stilului de viaţă al unei minorităţi privilegiate" (Theorie du developpement economique. dintre care patru prim-miniştri. va călăuzi destinele ţării în timpul primului război mondial.. 141 Avem de a face cu un fenomen foarte general în faza de tranziţie de la o societate patriarhală la o societate capitalistă. fiii lui Dinicu. PUF.. dacă Negru este o poreclă din pricina feţei negricioase a purtătorului numelui.. trei membri ai familiei Brătianu au murit în închisoare sau de pe urma întemniţării. Ideile politice şi iluminismul. Bibliografie). 360 La fel de strălucit ca şi el. de Gheorghe FOTINO (Din vremea Renaşterii naţionale: boierii Goleşti).. Contele de Saint-Aulaire. că era „mai mare decît Lloyd George.. O privire de istoric la C. în special Ştefan ZELETIN. asemenea celor trei muşchetari.. erau în realitate patru cu vărul lor primar. 137 Apud XENOPOL. Ion (Ionel). C.. (v. op. 142 Cf.. care. ea a dat României. Istoria partidelor. Contribuţiuni la studiul originilor. ediţia a doua. caracterizat astfel de economistul Celso Furtado: „. Au participat la actul Unirii Principatelor în 1859. (v. cea mai strălucită dinastie politică din Europa contemporană.. într-un secol. 1976. încercare de interpretare sociologică — lucrare capitală. a scris despre el.. fiul lui. Albu era un al doilea prenume. în epoca stalinistă. 24 sqq. 178 (v. şi va realiza cele două reforme fundamentale înscrise de multă vreme în programul partidului liberal: împărţirea pămîntului la ţărani şi votul universal. pp.. fără să-i mai socotim pe membrii corpurilor legiuitoare. ca să complice şi mai mult lucrurile. 1908. Lesfoires de la Valachie.. Burghezia română. în ale sale Confessions d 'un vieux diplomate.. Zinca Golescu. Haneş. patrioată la fel de înflăcărată ca şi fiii ei. alături de Constantin Rosetti.

tivită cu samur. în Muntenia de la sfîrşitul secolului al XV-lea. armat: înalt dregător care la origine răspundea de artilerie („pusei") şi de „puşcării". pentru turci. boierul cu cel mai înalt rang. la origine. la rîndul lor. clucer: boier însărcinat cu aprovizionarea Curţii. în Moldova. era un simbol al puterii. în secolul al XlX-lea. capudan-paşa: mare amiral al flotei otomane. <notă> * Glosarul acesta e necesar şi cititorului român. care. în Oltenia. este şeful poliţiei capitalei. în Ţara Românească în secolul al XVII-lea. marele clucer este boier de rangul II. cafegi-başa: boier de rang inferior. marele agă era. capuchehaie: agent diplomatic al domnilor români pe lîngă Poartă. ban: înalt dregător. înlocuitorul permanent la Craiova al marelui ban. cu vremea. . bei (sau bey): guvernator al unei provincii (mai rar. ciohodar: servitor la înalţii demnitari turci. beilic (sau beylic): han rezervat oaspeţilor de seamă turci la Bucureşti sau la popasurile de Ia Constantinopol spre ţările române. ca şi tuiurile şi steagul. grad militar inferior. ceauş: curier al Porţii. cucă: cască de ienicer acoperită cu catifea şi împodobită cu pene de struţ. purtată de boieri. nu mai stă la Craiova. biniş: haină largă de postav. banul este un boier de rang mai mic. spre sfirşitul secolului al XVIII-lea. stă la Bucureşti. însărcinat cu ocrotirea călătorilor musulmani. mai mare peste grajdurile domneşti. unde-i ţine locul un caimacam.<titlu>Glosar* agă: ofiţer comandant din armata otomană. însărcinat să vegheze la servirea cafelei domnitorului. calpac: căciulă mare sferică de fetru sau de blană. al doilea comandant al oştirii. domnii ţărilor române erau bei. de atunci. fiind dăruit de sultan domnilor Munteniei şi Moldovei. în sfatul domnesc. în epoca ce ne interesează. dar este în fruntea divanului în lipsa domnului. al unui mare oraş) în imperiul otoman. căpetenie de aprozi. marele ban al Craiovei guvernează Oltenia şi este. la noi. după spătar. cămăraş: boier care avea grija camerei lui vodă. beizadea: fiu de domn. caftan: haină de onoare pe care sultanul o oferea domnilor Munteniei şi Moldovei ca semn distinctiv al rangului lor. camerier al domnilor. întrucît cei mai mulţi dintre termenii pe care-i conţine au ieşit din uz. beglerbei (sau beilerbei): guvernatorul general al unei mari provincii din imperiul otoman (cuprinzînd mai multe ţinuturi). însă cu participare la divan. domnii îi „căftăneau" pe boierii din divan. cheltuia: intendent al unui pasă sau vizir. trimis cu o misiune specială de către sultan. comis: boier din divan. ceacşiri: pantaloni turceşti bufanţi. capugiu: străjer la serai. şambelan. </notă> 363 caimacam: locotenent domnesc atunci cînd domnitorul lipsea sau tronul nu era ocupat. la începutul secolului al XlXlea. beşli-aga (beşleagă): căpitan de beşlii (corp de cavalerie uşoară). principala lui atribuţie devine poliţienească: aplicarea „caznelor" şi aducerea la îndeplinire a pedepsei capitale.

la origine. adesea căptuşită cu blană. administratorul unui judeţ (prefect). logofăt: la Bizanţ. banalizat în secolul al XlX-lea. fumării: dare pe case. la ţară un intendent de moşie. destinat provinciilor (iscălit de marele vizir şi purtînd pecetea sultanului). supliciul ca atare. pe vremuri însărcinat cu strîngerea şi păstrarea cerealelor în hambarul domnesc (jitniţă). purtată peste anteriu. alături de pecetea sultanului. termenul va desemna la oraş un secretar.divan: (începînd din secolul al XVII-lea) sfatul domnesc adunat pentru a împărţi dreptatea. din catifea brodată. tălmaci oficial. i se spune cancellarius). se duceau la marele tîrg de la Leipzig (Lipsea). un fel de secretar de stat la afacerile externe. lungă pînâ la glezne. jude: în Evul Mediu. şi apostila lui). falce: unitate de măsură pentru suprafeţe. folosită în Moldova. 364 hatntan: comandantul oştirii în Moldova. judeţ: împărţire teritorial-administrativă păstrată din Evul Mediu pînă în epoca contemporană. dublet slav: cneaz). giubeă: haină largă de postav. care avea aproape un hectar şi jumătate (14 323 m. . marele logofăt (logothetis) devenise. deschisă în faţă. purtată de boieri sau boieroaice peste îmbrăcămintea obişnuită. marele logofăt apare de la început ca şef al cancelariei domneşti (în documentele latineşti. ispravnic: după reformele lui Constantin Mavrocordat. firman: ordin scris dat de sultan. ansamblul boierilor din sfatul ţării. în Ţara Românească şi în Moldova. hanger: pumnal curbat pe care turcii îl purtau la brîu. un fel de controlor general al administraţiei. marele logofăt e dregătorul cu cel mai mare rang. dragoman: interpret. hatişerif: poruncă dată de însuşi sultanul (firmanul purta atunci. minerul era încrustat cu nestemate. ttospodar: titlu dat de ruşi domnilor Moldovei şi Munteniei. în Muntenia trece după marele ban şi marele vornic. feregea: haină lungă din stofă fină sau catifea brodată. din secolul al XlII-lea. administrator al bunurilor bisericeşti. falangă: bară de lemn orizontală de care se legau picioarele celor condamnaţi să fie bătuţi la tălpi cu o vînă de bou. jitnicer: dregător de rangul al doilea. putea avea şi înţelesul de primar ales în oraşe. lăieşi (ţigani): ţigani dintr-o ceată nomadă. în Moldova. şi care uneori a fost adoptat şi de cancelariile occidentale.). fermeneă: un fel de ilic cu mîneci lungi. purtată de domnitori şi boieri. marele dragoman (sau drogman) al Porţii era cel mai înalt demnitar creştin în imperiul otoman. islic: căciulă de blană scumpă. divan-efendi: secretar turc care-l însoţea pe domnitor în ţară. care aparţineau însă unui proprietar. lipscani: mari negustori care. identificate prin hornuri (fumuri). epitrop: curator. de formă aproape cilindrică (ca o tocă). căpetenia unei comunităţi de ţărani liberi (uneori. epistat: intendent. o dată sau de două ori pe an. grammaticos: scrib sau secretar grec. cînd hangerul aparţinea unor personaje de seamă. conducător al unui serviciu public.p.

format din cozi albe de cal împletite. La începutul veacului al XlX-lea. la sfirşitul epocii fanariote. numărul cozilor varia după rangul personajului: domnii români aveau dreptul la două cozi. paharnic: mare dregător care avea grija băuturii la Curte şi care avea datoria de a gusta în prealabil băutura domnului.mahmudea: monedă turcească de aur a cărei valoare a variat. 2. 365 peşcheş: dar făcut înalţilor demnitari otomani.271 pînă la 1. raia: 1. staroste: căpetenia unei bresle de negustori sau de meseriaşi. marele serdar comandă o unitate de cavalerie cu atribuţii de jandarmerie. serdar: în Moldova. dar care el însuşi nu mai are nici o dregătorie. 2. pîrcălab: guvernatorul unei cetăţi în Evul Mediu. provincie a imperiului otoman populată cu creştini (în ţinuturile româneşti. protosinghel: grad monahal. comandant de oaste. însărcinat. mazilii alcătuiau o categorie socială intermediară între boieri şi moşneni sau răzeşi. îndată după arhimandrit. desemna enclavele turceşti de la nordul Dunării). mai tîrziu. valorează aproximativ 25 de lei. el este însărcinat cu relaţiile externe şi protocolul. mai tîrziu. calificativ pentru un domnitor după destituirea lui de către Poartă. polcovnic: colonel din armata rusească. mare dregător care purta spada domnului la ceremonii. pîrgar: membru în sfatul administrativ al unui oraş sau tîrg. erau scutiţi de dări. sens general de intendent. urmaş al unor foşti dregători. şerbegi-başa: boier mărunt. pară: monedă divizionară a piastrului şi a leului (l leu = 40 de parale). postelnic: boier din sfatul domnesc avînd grija camerei domnitorului. în epoca fanariotă.288 sau 1. în Muntenia. în epoca de care ne ocupăm. dar cu papuci sau cizme. . şi al unui tîrg. în schimbul anumitor munci în folosul domniei sau al vreunui demnitar. tui (tuiuri): semn distinctiv al unor înalţi demnitari otomani. vătaf de plai: şef al plăieşilor unei regiuni de munte. vătaf: în epoca ce ne interesează. paşalîc: provincie a imperiului otoman guvernată de un paşă. sînt şi stolnici printre boierii fără atribuţii. marele vizir şi unii beglerbei aveau trei. mazil: (de la un adjectiv turcesc însemnînd „destituit") 1. să se îngrijească de dulceţuri. meterhaneă: ansamblu de muzică militară turcească. la sfirşitul epocii fanariote. mucarer: sumă plătită Porţii de domnitori ca să obţină confirmarea sau reînnoirea domniei. purtată peste ciorapi. în Muntenia marele spătar are comanda întregii oştiri. pe lîngă marele stolnic. iar. legate la capătul unei lănci roşii. sudit: locuitor din ţările române care se bucura de protecţia unei puteri străine. supus creştin al sultanului.520 1). spătar: la origine. peşchergiu: copil de casă care-i ducea domnului şervetul de şters pe mîini. meşi: încălţăminte de piele foarte fină. de la sfirşitul epocii fanariote.291 kg) sau de capacitate (1. menzilhaneă: serviciul poştei la turci şi în ţările române în epoca fanariotă. boier de rang mijlociu. stolnic: boier care purta grija mesei domnitorului. oca: măsură de greutate (1. termen folosit şi la români în prima jumătate a secolul al XDC-lea. mai mult atribuţii de menţinere a ordinii. pe lîngă domnitor. scutelnici: ţărani sau slujbaşi mărunţi care.

812 „Marea Armată" a lui Napoleon intră în Rusia 1812-1818 Ion Gheorghe Caragea în Septembrie 1814 . 1802-1806 Constantin Ipsilanti în 18 mai 1804 Proclamarea lui Muntenia Napoleon ca împărat al francezilor 1802-1806 Alexandru Moruzi în 2 decembrie 1804. vornic: mare dregător însărcinat cu conducerea treburilor interne şi care avea întinse atribuţii judecătoreşti. în Moldova. decembrie 1806 . dregătorul care avea sarcina administraţiei financiare.iunie 1815 Con-Muntenia greşul de la Viena 367 1812-1819 Scarlat Callimachi în Moldova 1818-1821 Alexandru Şuţu în Muntenia 1819-1821 Mihai Şuţu în Moldova 1821 martie-aprilie Revolta grecilor din Principate şi Peloponez: „Eteria". Alexandru Ipsilanti vine din Rusia în Moldova apoi în Muntenia 23 ianuarie 1821 Proclamaţia lui Tudor Vladimirescu în Muntenia 27 mai 1821 Executarea lui Tudor de oamenii lui Ipsilanti mai 1821 .vitraţi: ţigani robi care locuiau la casele stăpînului. Orice schimbare înainte de termen trebuia încuviinţată de Petersburg. marele vistier era. sultanul îi revoca unilateral pe cei doi domnitori.iunie 1822 Ocupaţia tur. ambasadorul Franţei. zapcii: cîrmuitori ai unor plăşi.Insurecţia continuă în Grecia ceaşcă în Principate 1822 Restabilirea domniilor pămîntene . venea după marele logofăt. avea rang îndată după marele ban. în ambele ţări. Rusia anexează Moldova dintre Nistru şi Prut. în Muntenia. i se zicea rumân). agenţi însărcinaţi cu strîngerea dărilor. iunie 1. 366 <titlu>Repere cronologice (1800-1848) Externe Octombrie 1799 Bonaparte părăseşte Egiptul Interne Ultimele domnii fanariote 1799-1801 Alexandru Moruzi în Muntenia 1799-1801 Constantin Ipsilanti în Moldova 1801-1802 Mihai Şuţu în Muntenia 1801-1802 Alexandru Şuţu în Moldova septembrie 1802 Hatişerifurile sultanului inserate într-un acord bilateral cu Rusia. întreruperi intermitente 7-9 iulie 1807 Tratatul de la Tilsitt între Napoleon şi Alexandru I 28 mai 1812 Pacea de la Bucureşti.mai 1812 Al cincilea război ruso-turc şi ocupaţia rusească a celor două principate. dînd astfel un pretext ţarului să intervină în Principate. vistier sau vistiernic: trezorier. încoronarea Moldova 2 decembrie 1805 Austerlitz („bătălia celor trei împăraţi") august 1806 La instigaţia generalului Sebastiani. care asigură domnitorilor Moldovei şi Munteniei domnii cu o durată de şapte ani. vecin: ţăran şerb. în Moldova (în Muntenia.

LUCRĂRI CU CARACTER GENERAL BENGESCO (Georges). 1942. Washington. Bucureşti. BRĂTIANU (Gheorghe I. Londra. o mai mare importanţă au luat-o.) I. cum era firesc. Principatele au dreptul să-şi aleagă domnitorii pe viaţă.24 februarie 1848 Revoluţia la Paris 368 <titlu>Bibliografie (Bibliografia unui asemenea subiect nu poate. M-am limitat la lucrările efectiv consultate şi. . — Originile şi formarea unităţii româneşti. trad. în note sau chiar în text. — Histoire de la Roumanie. — De altfel. DENSUSIANU (Ovide). dus la un strict minimum. Bucureşti. aproape pe nevrute. Armata lui Wittgenstein ajunge la Dunăre în cinci zile. 1929. Giurgiu şi Brăila. să fie exhaustivă. bineînţeles. — Bibliographie franco—roumaine du XIXe siecle. Paris. Moldova (octombrie 1831) 1834-1842 Alexandru Ghica în Muntenia 1834-1849 Mihai Sturdza în Moldova 1842-1848 Gheorghe Bibescu în Muntenia iunie-septembrie 1848 Guvern revoluţionar provizoriu în Muntenia iulie 1848 Ruşii ocupă Moldova 25-27 septembrie 1848 Turcii şi ruşii se înţeleg să intre în Bucureşti 4 iulie 1830 Luarea Algerului de către francezi 27-28-29 iulie 1830 Revoluţia la Paris („cele trei zile glorioase") 13 iulie 1841 Convenţia de la Londra între cele cinci mari puteri privind Strîmtorile (Bosfor şi Dardanele) ianuarie 1848 Agitaţie revoluţionară în Italia 22. mărturiile străine despre ţara noastră aflătoare prin marile biblioteci din Apus — bunăoară din Paris. 192 p.în cele două Principate 1822-1828 Grigore IV Ghica în Muntenia 1822-1828 Ion Sandu Sturdza în Moldova 25 septembrie 1826 Convenţia de la Akkerman (Cetatea Albă) dintre Rusia şi Turcia: Divanurile celor două Principate au dreptul să-şi aleagă domnitorii pentru o durată de şapte ani. a fost re-. Bruxelles. bibliografia din versiunea originală (franceză) nu cuprinde decît lucrări în limbi de circulaţie internaţională. franceză: Bratiano (Georges L). Al şaselea război ruso-turc (1828-29) 2/14 septembrie 1829 Tratatul de pace de la Adrianopol: otomanii părăsesc cele trei „raiale" de la nordul Dunării. libertatea de navigaţie pe Dunăre. — Origines etformation de l'unite roumaine. 1943. Freiburg-im-Breisgau. „Proconsulatul" generalului contele Pavel Kiseleff 1831 Adoptarea „Regulamentului Organic" de către Obşteasca Adunare extraordinară: Muntenia (mai 1831). primul paragraf. Munchen. referinţele la cărţi sau izvoare româneşti apărînd doar ocazional.). „Lucrări cu caracter general". de asemeni. 1829-1834 Administraţie rusească în Principate. întrucît cartea a fost concepută şi scrisă integral în străinătate. Turnu. 26 aprilie 1828 Rusia declară război Turciei. 1895.

LĂZĂRESCU (Dan A. 1903. avec un Prospectus d'un Atlas geographique et militaire de la derniere guerre entre la Russie et la Porte Ottomane. Paris. Bucureşti. XENOPOL (Alexandru. Cambridge. Bucureşti. Paris. lORGA (Nicolae). 1981. 3 voi. Bucureşti. GIURESCU (C. — Viaţa cotidiană a Ţării Româneşti în documente. der Moldau und Bukowina im Jahre 1805. XENOPOL (Alexandre D. 1855.). 1974. SETON-WATSON (R. b) Autori ALECSANDRI (Vasile).-W. Pesta. 1968. lOvol. — Documente privitoare la istoria românilor (primul volum. — Memoires historiques et geo-graphiques sur la Valachie. 1972. primul volum. 18881910. — Istoria Românilor din Dacia Traiană. Paris. 1774. Paris. — Ballades et chants populaires de la Roumanie (Prin-cipautes Danubiennes). reeditat într-un volum. — Question economique des Principautes Danubiennes. de l'epoque romaine â l'achevement de l'unite (traducere din englezeşte). MĂRTURII DE EPOCĂ a) Culegeri de documente HURMUZAK. . GIURESCU (C. Reise durch einen Theil Ungarns. 2 voi.-A. — Histoire chronologique de la Roumanie. 1850 (publicat fără numele autorului). BACHEVILLE (Barthelemy).) et alii. 1970. 1937. depuis Ies origines jusqu'â 1859. 4 voi. 1961. GIURESCU (Constantin C. — A History ofthe Rumanians. —Istoria Românilor. apărut în 1887). — Histoire des Roumains. 1938. Frankfurt şi Leipzig. 1778. Bucureşti. IORGA (Nicolae). 2 voi. 1937-1945. C. D. SETON-WATSON (R. — Documente privitoare la familia Callimachi. — Formation du peuple roumain et de sa langue (traducere din româneşte). Bucureşti. Vincenz). Bucureşti. recueillis et traduits par V.). BAWR (General Friedrich Wilhelm von). — Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti. MUNTEANO (B.). Paris. — Panorama de la litterature roumaine contemporane. GIURESCU (C. RISTELHUEBER (Rene). 1976. 1811. Siebenburgens. — Histoire des Roumains de la Dacie Trajane. 369 HOLBAN (Maria) şi CERNOVODEANU (Paul) (lucrare colectivă coordonată de).-W.__ Călători străini despre ţările romane (din care apăruseră primele opt volume cînd s-a isprăvit această carte).). 1975. 1822. BĂLCESCU (Nicolas).. — Histoire des Roumains et de la românite orientale.) — Imaginea României prin călători. IORGA (Nicolae). 1985.. POTRA (Gheorghe). Paris.) et alii — Chronological History of Roumania. 1950.). 10 voi. from Roman Times to the Completion ofthe Unity. 370 BATHIANY (recte Batthyâny. — Voyages des freres Bacheville. Bucureşti. Bucureşti. C. C. 1934. — Histoire des peuples balkaniques. 1928-1929. 1800-1848. — Laformation de l 'Etat naţional unitaire roumain. II. Bucureşti.).). 332 p. DICULESCU (VI. 1935-1946. Bucureşti.GIURESCU (Constantin C.). 1896. Cluj.I (Eudoxiu de).). — Istoria românilor prin călători. Paris. avec une introduction par M. Iaşi. Ubicini. Alexandri.

Joseph B. 1839. Texte alese. Paris. Lausanne. sau a Transilvaniei. -L. CRAVEN (Elisabeth Berkeley. CARRA (Jean-Louis). DESFEUILLES (Paul) et LASSAIGNE (Jacques). Cent projets de partage de la Turquie.fait ă la suite de Son Exc. — De l'etat present et de l'avenir des principautes de la Moldavie et de la Valachie. 1818-1819). in Annales de l 'Ecole Libre des Sciences Politiques. — The Education of a Russian Stateman. GIERS (Nicolas de. — Roumanie. voyage en Moldo-Valachie. voi. Ţerei Munteneşti şi a Moldovei. t. Paris. de la Compagnie de Jesus. — Opere.-G. Porter. Insurrection de 1848. Paris. 2 voi. sau GIRS. COLSON (Felix). Papiu-Ilarianu. DEPREZ (Hippolyte). P. 2 articole. 1822.. BIBESCO (Georges). Panaitescu. (reeditare). avec une dissertation sur l 'etat actuel de ces deux Provinces. Paris. Traducere de George Sion. . — Istoria generală a Daciei.. pp. 315-317. Nikolaî Karlovich). DIONISIE ECLESIARHUL — Chronografulu Ţierei-Rumânesci de la 1764 pînă la 1815. 1856. „Un manuscript al «Efemeridelor» lui Constantin Caragea Banul". 1896. (J. BOLLIAC (Cesar). Paris. Bucureşti. Ambassadeur d'Angle-terre. Iaşi. „aux de-pens de la Societe typographique des Deux-Ponts". 1846. GHIKA (Jean) sub pseudonimul G. in A. 1848. 1784). BOSCOWITCH (R. Extras din Buletinul Comisiei Istorice a României. Edited by Charles & Barbara Jelavich. 1848. 1781. T. 1893. — Histoire de la Moldavie et de la Valachie. GAUDIN (Emile). CONSTANTIN CARAGEA BANUL. J. pp. Mr. I: D'Andrinople ă Balta-Liman (1829-1849). voi. 1914. în P. — Voyage en Crimee et â Constantinople en 1786 (două traduceri franceze în 1789. The Memoirs of Nikolas Karlovich Giers. 1772 (originalul italian a apărut la Bassano. voi. reeditată la Lausanne. — Journal d'un voyage de Constantinople en Pologne. II. 1962. 1853. 159-236. 3 voi. conţine o anexă — care constituie singurul interes al cărţii — unde se află aproape toată lucrarea generalului de Bawr.P. Paris. — Leş Francais et la Roumanie. Berkeley. Djuvara. Lady). este totodată autorul unei plachete. Tesauru de Monumente Istorice. — Der-niere occupation des principautes danubiennes par la Russie. Carra.). — „La France et Ies principautes danubiennes de 1789 â 1815". 3 voi. scrisă în acelaşi an 1777 şi intitulată Essai particulier de politique dans lequel on propose un partage de la Turquie europeenne. II: Regne de Bibesco. Lois et decrets 1843-1848. — Album Moldo-valaque (număr din L 'Illustration nesemnat). 1859 (ediţia grecească a apărut la Viena. la Londra şi la Paris). Paris. fostul secretar francez al lui Grigore III Ghica. — Le keroutza. 1967-1973. — Memoires pour servir ă l 'histoire de la Roumanie (Pro-vinces Danubiennes). Los Angeles. pp. III. cf.P. 115-120. Premier Memoire. Chainoi (anagrama lui Ion Ghica). par le R. Paris. 1894. histoire et legende. GHICA (Ion). Joseph). Paris. 1937. University of California Press. 371 FOTINO (Dionisiu). 1924. en 1762. — „La revolution dans l'Europe orientale" (La Revue des deux mondes).. 1777. — Du soulevement des nations chretiennes de la Turquie d'Europe.BELLANGER (Stanislas). GHIKA (Jean D. BILECOCQ.

2 voi. Nurnberg..G. Leipzig.. POUJADE (Eugene). Paris. LAGARDE-CHAMBONAS (Auguste-Louis-Charles de Messence.G. — „Briefe uber Zustănde und Begehenheiten in der Turkei aus den Jahren 1835 bis 1839". 1822. — Trăite sur le commerce de la Mer Noire. LANGERON (Memoires du general comte de Langeron). 372 MARCELLUS (vicomte de). — La Valachie. Paris. Viena. Trad. 1859. 1788 (fără numele autorului). 1837. 1837. Odessa. Paris. franceză: . de la Moldavie et des Vala-ques transdanubiens. 8.). — Beytrăge zur europăischen Lănderkunde. 1818. — Memoire relatif â la solution de la question moldovalaque dans l'interet de l'equilibre europeen. — Memoire sur l'etat ancien et actuel de la Moldavie (en 1787). 1839. naturali e politicile intorno la Valachia e la Moldavia. 1824. la Moldavie et l 'influence politique des Grecs du Fanai. Constantinople. KOGĂLNICEANU (M. suivi d'un precis d'histoire des evenements qui se sont passes dans cette provincc en 1821. HAUTERIVE (Alexandre-Maurice Blanc de La Nautte.d. LAURENCON (F. Gesammelte Schriften und Denkwiirdigkeiten. — Voyage en Moldavie du comte de Moriolles. supliment I. RAICEVICH (J. publicat de Nerva Hodoş. Berlin. Poland. Paris. 2 voi. (puţin după 1812). MOLTKE (Graf Helmuth von). PEYSONNEL (Charles de). Bucharest et Hermannstadt. HELIADE-RADULESCU (I. — Histoire de la Valachie. — Coup d'oeil sur la Valachie et la Moldavie. — Osservazzioni storiche. KOGALNITCHAN (Michel de) (Kogălniceanu). MORIOLLES (comte de). Paris. 1839. voi. militaire et religieuse en Orient. PERTUSIER (Charles). — De l'abolition du servage dans Ies principautes danubiennes. Bucureşti. 1822. — Travels through some Parts ofGermany. KARACSAY (Fedor de). Berlin. Paris. 1903. Die Mol-dait. 1902 (pentru celelalte două povestiri apărute în Revue de Geographie în 1877 şi 1879. Bucureşti. — Voyage de Moscou ă Viennepar Kiow. 1851. 1848. a se vedea nota 10).GOLESCO (A. — Esquisse sur l'histoire.). HACQUET (Balthasar). — Beschreibung der Moldau und Walachei. comte de). f. apărute în Documente privitoare la Istoria românilor (Colecţia Hurmuzaki).). loi. Berlin. 1856.]. — Chretiens et Turcs. Neapole. — Souvenirs d'Orient. Paris. 1787.i de la revolte de Theodore et de l'invasion du prince Ypsilanti.). — Nouvelles obsenations sur la Valachie [. ou lettres adressees â Jules Griffith. LXXVII-VI. Ies moeurs et la langue des Cigains (ţigani). 1893. 2 voi. Paris. PERRIN (Raoul). NEIGEBAUR (Dr. GRADISTEANO (Gregoire). — Hacquet's neuestephysikalisch-politische Reisen in den Jahren 1788 und 1789 durch die dacischen tind sarmatischen Kar-paten. Paris. comte d'). Bucureşti. Johann-Ferdinand). Bessarabien und Bukowina. Wallachey. Londra. — Memoires sur l 'histoire de la regeneration rou-maine ou sur Ies evenements de 1848 accomplis en Valachie. 2 voi. 17901791. voi. 1887. scenes et souvenirs de la vie politique. NEALE (Adam). Moldavia and Turkey.). Paris. 1855. 111.

. THORNTON (Thomas). theâtre de la l'insurrection dite Ypsilanti. SALABERRY (comte de). Paris. 3 voi. — „Rumania". — Souvenirs de voyages et d'etudes.. Paris. Minerva. —Amintiri. Cu o prefaţă analitică de Gh. Minerva. 1961 (roneotip). 1821. REGLEMENT ORGANIQUE DE LA PRINCIPAUTE DE MOLDAVIE. ROCHECHOUART (general comte Louis-Victor-Leon de).. — Lettres sur la Valachie. et publiees par la Societe d'histoire contemporaine. 1781. — Souvenirs sur la Revolution. d. suivi de la relation de l 'Ambassade envoyee de Petersbourg ă Constantinople en 1793. laşi. TAPPE (E. Scenes et histoires dupasse roumain. I (Ce am aflat de la alţii).. Bucureşti.OHLER — La Roumanie vue par Ies voyageurs d'outre-Rhin. ou observations sur ces provinces. Hggb.. f. Paris. 1802 (trad. la physique et la politique. voi. civile et religieuse de l'empire ottoman. — The Present State ofTurkey.Voyage en Valachie et en Moldavie. SAINT-MARC IRARDIN. 1821. Auquel on a ajoute l 'etat geographique. 1900. 1973. reeditat (incomplet) in Radu Rosetti. ROSETTI (Radu).. Readings in the Social and Economic History of South-Eastem Europe in the Nine-teenth Century [. — Histoire politique et sociale des principautes danubiennes. Paris. Milano 1853 [şederea în ţară datează din 1779]. de Gheorghe Asachi. Trad.-D. STURMER (Ludwig von). Memoires inedits publies par son fils.-M. — (o descriere a Munteniei din 1816. Paris. Paris. Jăck. 1855. augmente de notes et additions. reeditat Ed. ecrites de 1815 â 1821.). SION (Paharnicul Constantin). — Memoires. University of London. Ghibănescu.. la Bruxelles). (a fost publicat. în realitate.. in Contrasts in Emerging Societies. Trad. STEINK. avec des observations sur l'histoire. von J. Bucureşti. Scrieri.. traduites de I'allemand par la baronne de Wimpffen. J. Paris. in) Taschen-bibliothek der wichtigsten Reisen. Viena. traduit de l'italien par M. din germană). SULTZER (Johann-Georg). 1798-1854.. 1899. 373 SESTlNI (Domenico). 1822. naturali e politiche. civil et politique . 1965 (pentru textul lui WYBURN — a se vedea şi nota 100). — Unefemme de diplomate. Paris. 1830. 1852. The Atthlone Press. 1980. avec la relation des derniers evenements qui y ont eu lieu — par F. London. l'Empire et la Restauration. 1902. R. — Arhondologia Moldovei. New York. laşi.] edited by Doreen Wardiner. cu note de Ştefan Gorovei. Ed. nee Reinhard. fasc. franceză în lorga. Lettres de Madame Reinhard a sa mere. — Viaggio in Valachia e Moldavia con osservazzioni storiche. — Voyage en Krimee. f.. Graz.d. 1889. Viena. Amintiri şi note contimporane. REGNAUD (Elias). STRUVE (Joseph-Christian von). REINHARD (Mme). franceză: Etat actuel de la Turquie ou Description de la constitution politique. 1892. Lejeune. partea întîi. 1809. 1798-1815. LXXII. sa petite-fille. SOUTZO (prince Nicolas). — Essais sur la Valachie et la Moldavie. RECORDON (Francois). — Geschichte des transalpinischen Daziens. Paris. 2 voi..

BRÂILOIU (Constantin).) şi CHOPIN. f. 1856. 1824. — „L'âme messagere" (despre Mioriţa) in La Revue de la France ancienne. orographie. Frankfurt a. — L 'annee revolutionnaire 1821 dans Ies pays roumains. — La Românie. Histoire vraie des vrais Bohe-miens. XI. AMZÂR (D. — Provinces danubiennes et roumaines. Bemerkungen und Gedanken bei Gelegenheit eines mehrjărigen Aufenthaltes im diesem Lande. de S. THOUVENEL (Edouard). le Danube. — La question des Principautes devant l'Europe. — La Hongrie et la Valachie (Souvenirs de voyage et notes historiques).des principautes de la Moldavie et de la Valachie. VAILLANT (Jean-Alexandre). 1973. Bucureşti. ARICESCU (Constantin D. UBicrNi (A. 1857. 1946. Valaques et Moldaves. Ardialiens. 1820.). BLAGA (Lucian). WALSH (R. 1834. Bucureşti.. WOLF (Andreas) — Beitrăge zu einer statistich-historischen Beschreibung des Fiirstenthums Moldau. Bucureşti. 1889. 1973.'\. Dezos de la Roquette). — „Narration of a Journey from Constantinople to England (1821-1825)". Paris. Paris. TOTT (Baron de).. WILKINSON (W.-B.. Londra. — Memoir and Considerations on the Principalities of Wallachia and Moldavia (a se vedea mai sus TAPPE. resumes sous le nom de Romans. — Arta vindecării în Bucureştii de odinioară. — Der walachische Fremdenroman Johann Friedrich Mayers. Craiova. langue. — Essai sur les Fanariotes. la Hongrie et T Allemagne 374 . — Tableau historique. Geneva. AlbertMontemont. — Istoria revoluţiunii române de la 1821. Roma. 1967. — Cultul Cabirilor în Dacia.C.-M. traduit de l'anglais par M. BERINDEI (Dan). including Various Politica! Observations. Sibiu. par. — Un bitcurestean de altădată: risipitorul logofăt Dudescu. ANTONESCU (Theohari).. — Memoires du baron de Tott sur Ies Turcs et Ies Tartares. Paris.-H. 1858. BARBU (G. (Sance). Marseille. Paris. III. Paris. 1821. ZALLONY (Marc-Philippe). d. LUCRĂRI ŞI ARTICOLE DE SPECIALITATE ALEXIANU (AL). (J. Main. — An Account ofthe Principalities of Wallachia and Moldavia. 1844. II: Spaţiul mioritic. Ed. 1936. traducere franceză cu titlul: „Voyage de Constantinople en Angleterre. 1840.1 voi. E. 1874. Amsterdam. BRATIANO (Georges L).. Paris. Kundig.).P. AMSLER (Jean). — Leş Romes. W. — Bessarabien. 2 voi.). 294 p. Paris. 1785.-D. VAILLANT (Jean-Alexandre). UBICINI (A. 1805.-W. par Ies Balkans.).-A. ZUCKER (J. etc. Robert). — Trilogia culturii. Paris. ediţia a doua. litterature. Wiesbaden. WYBURN. statistiques des Peuples d'or. Bucureşti. 1855.. 1961. (1821-1825)". 1812. revus et traduits par M. apărut în Voyages en Europe. 3 voi.). geographique et politique de la Moldavie et de la Valachie. Nădrag. WILKINSON (William). — Sur une ballade roumaine (La Mioritza). traduit par M.. — Leş Assemblees d'etats dans Ies Principautes . ou histoire.).).

ELIADE (Mircea). Paris. 1977.U. 89-152: „Le bon disciple roumain: illusions et desillusions"). — Alfabetul de tranziţie. DONAT (I. 1943. pp. — Ştiinţa ţi arta heraldică în România. 4.). 1898. Paris. Bucureşti. XLVI. Bucureşti. Bucureşti. — Leş paysans roumains depuis le trăite d'Andrinople jusqu'a la liberation des terres (1829-1864). Salonic. CAMPBELL (John). CAZIMIR (Ştefan). CRATIUNESCO. Bucureşti. 1897. — „Le culte des Cabires et la ballade roumaine «Mioritza»".. CORPUS (Ilie). 1946. 1914. EMERIT (Marcel). 375 CAMARIANO-CIORAN (Ariadna). New York. 1971 (lucrare valoroasă pentru statisticile privitoare la studenţii români din Franţa în anii 1830-1840). Institute for Balkan Studies. 1874. 1905. 1989 (în special. Le Reglement Organique. — Leş principautes roumaines sous l'occupation russe (1828-1834). — Catagrafia oficială de toţi boierii Ţării Româneşti în 1829.) şi RETEGAN (G. — „Dragoş et la «chasse rituelle»". 1979.F. ELIADE (Pompiliu). — Academiile domneşti din Bucureşti şi Iaşi. Bucureşti. ziorile şi poezia păstorească. BOUHOCIU (Octavian). Paris. 1969. Munchen. DJUVARA (Neagu). CRUTZESCU (Gheorghe). — Podul Mogosoaiei. in Revue Roumaine d'Histoire. Munchen. BRIE (Ilie Ion). in SMost-Forschungen. — Folclorul de iarnă. IV. Paris. Paris. Minard. XI-XII. — Revolution a la francaise ou a la russe. in Cahiers d'Etudes Roumaines.aise sur l'esprit public en Roumanie. — De Zalmoxis a Gengis Khan. Salonic. ELIADE (Pompiliu). CRETZIANU (Miza). 5. — însemnări de demult. Louvain. — French Influence and the Rise of Roumanian Naţionalism. DURANDIN (Catherine). 1967. l-56. FILITTI (Jean C. 1975. Bucureşti. — Histoire de l 'esprit public en Roumanie au XIX" siecle. nr. — De l'influence franc.roumaines. 1987. CIORÂNESCU (Georges et aliî). Bucureşti. nr. 1971. 1986. — Lepeuple roumain d'apres şes chants nationaux.). COLESCU (L.-G. Bucureşti. in Revue des Etudes Roumaines. 1974. CERNOVODEANU (Dan). — „Les Grands Boiars ont-ils constitue dans Ies principautes roumaines une veritable oligarchie institutionnelle et hereditaire?". * 376 . 1970. 1929. reeditat 1986. Paris. ELIADE (Mircea). FILITTI (loan C. 1974. 1965. 1904. Paris III). CAMARIANO-CIORAN (Ariadna). pp. Paris. — De pe valea Motrului. — Aspects des relations russo-roumaines. Institute for Balkan Studies. 1937. — „Constantin Mavrocordato et Fabolition du servage en Valachie et en Moldavie". Paris. — Geschichte des rumănischen Steuerwesens in der Epoche der Fanarioten. 1986 (Sorbonne Nouvelle. in SYMPOSIUM: L 'epoque phanariote. 1711-1821. Paris. — Cent projets de partage de la Turquie.). 1952 (extras). CONSTANTINIU (Florin). P. — Leş Academies princieres de Bucarest et de lassy. — „La Valachie en 1838 (d'apres une source statistique inedite)".).). DJUVARA (T.

GEORGESCU (Vlad). GiURESCU (Constantin C. Bucureşti. Leipzig. Paris. — La France et Ies Principautes danubiennes (du XVF siecle ă la chute de Napoleon ffr). —Istoria Bucurescilor. — „La vie pastorale et la transhumance dans Ies Carpathes meridionales". IONESCU (Ştefan). — Ideile politice şi iluminismul în Principatele române. I. —„Rurik et Dragoş". IORGA (Nicolas). XI-XII. 1971. GANE (Constantin). Bucureşti. GEORGESCU (Vlad). Centre de Recherches Neo-helleniques. l-2. 1935. Bucureşti. 377 MARTONNE (Emmanuel de). 1970. The War and Agrarian Reform (1917-1921). — „L'influence des Grecs des Principautes roumaines". GiURESCU (Constantin C. 1939. Junimea. Bucureşti. nr.FLORESCU (Radu R. 1972. 1. IORGA (Nicolas). 1962. 1943. — Din vremea Renaşterii naţionale: boierii Goleşti.). 1821-1878. in Revue des Etudes Sud-Est Europeennes. Atena. XXXIV + 672 p. 1769-1830. Bucureşti. Londra. GEORGESCU (Vlad). a 5-a. Salonic.). 1974. — The Land and the Peasant in Rumania. FOTINO (George). 1966. — „Preoccupations intellectuelles chez Nicolas RosettiRosnovanu (1818-1821)" in Revue des Etudes Sud-Est Europeennes. 1987.). — Principatele române la începutul secolului al XlX-lea. 1984. voi. Bucureşti. 1972. VIII. in Revue des Etudes Roumaines. — The Striiggle against Russia in the Rumanian Princi-palities: A Problem in Anglo-Turkish Diplomacy (1821-1854). V. Cluj. 1899. — Memoires et projets de reforme dans Ies Principautes Roumaines. 1957 (pe temeiul hărţii ruse din 1835). — (despre originea română a ambasadorului francez Maurice Paleologue) în Libertatea din 5 februarie 1935. GANE (Constantin). LEBEL (Germaine). Paris.). GiURESCU (Constantin C. — Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe. — Contribuţiuni la studiul originilor şi dezvoltării burgheziei romane pînă la 1848. — Maîtres du sol et paysans dans Ies principautes rou-maines au XVIII" siecle (tradus din română). MARINESCU (Florin). Bucureşti. JELAVICH (Barbara). 1967. 1930. — Bucureştii în vremea Fanarioţilor. — Histoire des relations entre la France et Ies Roumains. 1974. Paris. L). Miin-chen-Roma. 1969. 1902. ed. 1904. reeditat voi. — Byzance apres Byzance. 1971. — Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre. 1955. MIHORDEA (V. Institute for Balkan Studies. in SYMPOSIUM: L 'epoque phanariote. „Societas Academia Dacoromâna". — La Valachie. . — „Idees sociales et politiques dans la litterature histo-rique des Principautes Roumaines pendant Ia seconde moitie du XVIIP siecle et au debut du XIXC siecle". MITRANY (David). Cambridge University Press. in Zu Friedrich Ratzel Gedăchtnis. Iaşi. Bucureşti. IONAŞCU (Ion). Bucureşti. — Etude genealogique sur la familie Mourouzi. 17501831. — Russia and the Formation of the Romanian National State. LOZOVAN (Eugen). Bucureşti. 1918. 1970.). PUF. GEORGESCU (Vlad). MARTONNE (Emmanuel de). IONNESCU-GiON (G.

— „La religion chez Ies peuples latins. Pion. care trebuie folosită totuşi cu precauţii. 1987 (Principatele dunărene ca obiect de rivalitate economică a marilor puteri. 1973. Freiburg-im-Breisgau. Bucureşti. Palermo. Ed.NĂSTASE (D. — Die Handelsbeziehungen zwischen Leipzig und Ost-und Sudosteuropa bis zum Verfall der Warenmessen. POGHIRC (Cicerone et alif). — Leş Aroumains.). într-o optică marxistă. — Ordinul masonic român.. RĂDULESCU (Ion Horia). SUMMEIKTA. anul IV.. ROMAN (Viorel).). 1969. STOICESCU (Nicolae). 1968. STAHL (Henri-H.) şi STAHL (Paul-H. bibliografie foarte bogată. NESTORESCU-BĂLCEŞTI (Horia). Bucureşti. La religiosite des Roumains".). şi C.R. 1878. 1970.. 227. STAHL (Paul -H. 254 p. 1977-1978.N. OBEDENARE (Dr.. C. Bucureşti. 1976. . 1878. — Dîmboviţa apă dulce.). — Civilizaţia vechilor sate româneşti. Scrieri. in Buletinul Bibliotecii Române. in Centre de Recherches Byzan-tines. Bucureşti.). — Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi din Moldova. reluate în R. ROSETTI (Radu). 1990.). — Princesse et comedienne. din germană). Roma. — Rumănien im Spannungsfeld der Grossmăchte. 3—4. 1910 (trad. Paris. — La struttura della ballata romena Mioriţa.).-H. RACOWITZA (Princesse Helene de). STOURDZA (Alexandre A. NĂSTUREL (Petre Ş. in Studii şi cercetări de istoria artei. VI (X). id. — „L'idee imperiale dans Ies pays roumains et le «cryptoempire chretien» sous la domination ottomane". Ziirich. — Povesti moldoveneşti. souvenirs de mă vie. Bremen. Asservissement et penetration capitaliste. Paris. 1965. Publications Langues'O. Atena. 1971. 1993. in Buletinul Bibliotecii Române.S. sept. 1981. 8. Bucureşti. Iaşi. — „La maisnie (gospodăria) du paysan roumain". Bucureşti. Bucureşti. id. Folclor literar român. 1976. 1921. Rosetti. voi. Mihail Georgiade Obedenaru). — Le Mont Athos et Ies Roumains. Alte poveşti moldoveneşti. Montpellier. Recherches sur leurs relations du milieu du XIV siecle ă 1654. Obiceiuri tradiţionale româneşti. — L 'Europe orientale et le role historique des Mavrocordato (1660-1830). Bucureşti. Bucureşti. — „Locuinţele ţărăneşti cu două caturi la români". id. Paris. 1970. 1980. Bucureşti. 378 STAHL (H. 1913. — „L'unite dans Ies costumes traditionnels roumains". sec. STAN (Apostol). — Le theâtre franţais dans Ies pays roumains (1826-1852). 1920. Minard. Freiburg-im-Breisgau. Cahier no. IV. PREDESCU (Alexandru). 1774—1878. NETTA (Gheron). — Leş anciennes communautes villageoises roumaines. POP (Mihai). Pop-CÂMPEANU (Denise). STAHL (Paul-H. Paris. Paris.R. 1920. extras din L'Alliance Latine.. XIV-XVH. 275 p. — Le probleme agraire pendant la revolution de 1848 en Valachie. PENELEA (Georgeta).S. Orientalia Christiana Analecta. Academie de la R. Bucureşti. VI (X). in Centre d'etudes des civilisa-tions de l'Europe Centrale et du Sud-Est. 1957. 1977-1978. — Leş foires de la Valachie pendant la periode 1774-1848. 1986. deoarece este plină de greşeli de tipar). 1971.

302 Ardeleanu. ZELETIN (Ştefan). 1979. N. Mihalachi): 349. 1867-1910): 354 Antoniu (Marcus Antonius. Măria: 350 Alecsandri. mort după 30 a.): 108 Arbore (familie de boieri din Moldova): 128. 1960.-D. — Originile medicinei româneşti.). — Catastih de bucureştean. Doamna: 310 Andrei (chirurg la Craiova): 198 Andreossy (conte. Chr. Chr. 1910. Jean le Rond.. deveniţi boieri): 135-136 Ahmed-paşa: 288. 1801-1825): 284. Teohari (profesor. Gheorghe (haiduc): 290 . Ed: 206 Alexandrescu. Bucureşti. 1707-1716): 335 Antonescu. 340 Alexianu (familie de boieri din Ţara Românească): 130 Alexianu.STURDZA (Mihail-Dimitri). mitropolit al Ungrovlahiei. 350 Alecsandri (şătrarul): 349 Alecsandri. Bucureşti. 291. 349. D. 1660-1716. Grigore (1810-1885. d'Albanie et de Constantinople. TAPPE (E. voi. ambasador francez la Constantinopol): 358 Andronici (împăraţi bizantini): 131 Angheli (împăraţi bizantini): 130 Anspach-Bayreuth (margrav de): 340 Antim Ivireanul (c. 249. Bucureşti.: 348 Ancelot. N. Humanitas. Adolphe: 311 Agarici (familie de răzeşi. <titlu>Indice Abbas-şah: 178 Adam. 344. in Revue des Etudes Roumaines.). D' (matematician şi filozof francez 1717-1783): 206 Alexander.). poet şi om politic ): 88. prelude de la Revolution Roumaine de 1848. L. Bucureşti.). născut înainte de 86 a. VATAMANU (Dr. poet): 315. — „Some New English Travellers in the Rumanian Princi-palities". Originea şi rolul ei istoric. XENOPOL (A. — Le mouvement revolutionnaire de 1840. 315. 1991. arheolog. Nicolae (cafegi-başa): 262-263 Alexandru Coconul (domn al Ţării Româneşti. — Istoria partidelor politice în România. 248. Vasile Mihai (Mihalache. 16291630): 29 Alexandru l (ţar. domn al Moldovei. 1623-1627. ZÂNE (G. — Dictionnaire historique et genealogique des grandes familles de Grece. 296. 1964. C. pictor): 316 Amsler. VUIA (Romulus). 1925.). 182. Theodor (1831-1891. reeditat Ed. 350 Alembert. 1983. — Burghezia română. Cluj. I. Bucureşti. 317 Alexandrescu. 320. 100. 317. Alexandru: 344 Aman. 657 p. 173. Paris. De la origini pînă la 1866. Bucureşti. 357 Alecsandri (Alexandri). VI-VII. 1921-1922. (lucrare de referinţă pentru istoria familiilor fanariote care au jucat un rol în Principate). 316. D. Jean: 354 Amzăr. 299. — Lucrările Institutului de Geografie. Vasile (1818 sau 1821-1890. VATAMANU (Dr. 1980.

342 Beldiman. 229. loan (diplomat): 350 Bălăceanu (marele ban): 325 Bălcescu. 341 Băbeanu (familie de boieri din Ţara Românească): 136. 1632-1654): 26. Edouard: 352 Barbu. (1823-1886. Gheorghe (1788-1869. Daniel-Francois-Esprit (1782-1871. 347 Bălăceanu (familie de boieri din Ţara Românească): 128. 445-c. Neagoe (domn al Ţării Româneşti. 193. 110 Bărbătescu. scriitor): 215.: 351 Basarab („întemeitorul". 157 Basarab. 1512-1521): 346 Basarab-Brîncoveanu (familie): 347 Basarab-Brîncoveanu. Mustafa-paşa: 129. 211. 68. Constantin: 137 Balş. istoric): 359 Aristofan (c. prinţesă de. Sigismund (principe al Transilvaniei. 309. 1581-1597. 317. Barthelemy: 99 Bacou. 1601-1602): 346 Batthyâny sau Bathiany. Mihai (paharnic): 189 Beaumont. compozitor francez): 311 Bacheville. 347 Balş.1598-1599. scriitor. Petru Pavel (episcop uniat. 386 a. f 1764): 313 381 Asachi. Micaela: 351 Bagration (familie de prinţi ruşi de origine armeană): 348 Baiazid I Ildîrîm (sultan. 355 . Emanoil: 330 Bălăceanu. 287. Nicolae (1819-1852. Vincenz: 259. 1601. 251. născută Valentine de Caraman-Chimay: 345 Bawr sau Bauer. Matei (domn al Ţării Româneşti. filozof): 213 Armenopoulos sau Harmenopoulos. nume extins mai tîrziu ca nume dinastic): 28. 284. Pierre: 204 Bela IV (rege al Ungariei. Nicoară: 337. 239.. G. 349 Balauri (polcovnic): 73 Balş (familie de boieri din Moldova): 123. 124. Constantin (secolul al XlV-lea. 59. scriitor francez): 310 Baratier. 1235-1270): 121 Beldiceanu. Chr. 347 Bălăceanu. Roger de: 310 Bechamp. 330. Hermiona (soţia lui Edgar Quinet): 352 Auber. 128. Constantin D. jurist bizantin): 196. 67. 315. 347 Bâthory. 354 Bauffremont. Gustave de: 193 Beauvoir. Alexandru (1760-1826.. 1380-1402): 156 Bairactar. Friedrich Wilhelm von (general): 57.Argetoianu (familie de boieri din Oltenia): 347 Aricescu. 332 Băltăreţu (negustor şi samsar): 109. 351 Aron. vornic): 88. 352 Asachi. poet): 158 Aristotel (384-322 a. Chr. Ana (contesă de Noailles): 343. 211 Basarab. Teodor: 137 Balzac. istoric şi om politic): 136. 54. Honore de (1799-1850. 311.

Mihalachi. ministrul Saxoniei): 342 .. 31. 157 Briihl. 339 Botezatu.: 209. 60. Heinrich von (1700-1763. 332. dramaturg. Adolphe Jerome: 188 Bogdan (familie de boieri din Moldova): 347 Bogdan III cel Orb (domn al Moldovei. 207. 124. 353 Blanqui. 1842-1848): 78. 46. Franţois -Adrien (1775-1834. folclorist. 33. Jeremy (1748-1832. 55. 315. Constantin (domn al Ţării Româneşti. zis Alexandri: 349. 207 Bellu sau Bellio (baroni): 135 Bellu. Antoine-Pierre (1790-1869. muzicolog): 248. Gheorghe (domn al Ţării Româneşti. 347 Bentham. 341. 155 Boskovic sau Boscovich. 51. 199. decapitat de turci o dată cu tatăl său): 128. avocat şi orator politic): 329 Bezout. Etienne (1730-1783. 175. Ion Ilie: 354 Brissot. despoţi ai Serbiei. Louis-Auguste Le Tonne-lier. compozitor francez): 311 Bois-Crecy (vicontesă de): 154. 231. 174. 113. Jacques-Pierre (1754-1793. 360 Brătianu. 324.: 350 Bogdan. zis Ionel: 361 Breteuil.Bell. 203. 71. 312 Blaga. 360 Brătianu. Constantin (1893-1958. 169. 297. ramură a neamului Ne-manja): 130 Brăescu (familie de boieri din Moldova): 127 Brăiloiu. Stanciu: 128 Bengescu (familie de boieri din Ţara Românească): 128. 144. matematician francez): 214 Bibescu (familie de boieri din Ţara Românească): 132 Bibescu. 345. 347. 286. 1504-1517): 43 Bogdan. 331.45. poet. 336. Manolache (boier): 317 Boieldieu. 157. 90. Lucian (1895-1961. 89. Adolphe (consul al Franţei la Bucureşti): 85. 348 Brîncoveanu. 213. 1688-1714): 26. Gheorghe: 341 Brătianu. 331. Stanislas: 165. 169. 201. 347 Brîncoveanu Preda (mare spătar): 78 Brîncoveanu. 86. 361 Brătianu (fraţii): 332 Brătianu. 77. fondator al învăţămîntului mutual): 352 Bellanger. Martha (prinţesă): 341. 354 Brătăşanu (familie de boieri din Ţara Românească): 130 Brătianu (familie): 317. 343. Gheorghe (beizadea): 345 382 Bibescu. Dimitrie (vornic): 270 Bibescu. Dincă (stolnicul): 209 Brătianu. Andrew (1753-1832. 78. 131. 48. 347 Brîncoveanu. 301 Benga. compozitor. 132. 76. Ion C. 331. 326. 126. baron de (1733-1807): 345 Brie. Dimitrie: 209. 223. C. Matei (fiu al lui Constantin Brîncoveanu. jurisconsult şi filozof englez): 188 Berindei. Emanoil R. 81. Ion I. apoi mare vornic): 183. 349 Billecocq. 132. 202. 350 Botezatu. Ruggiero Giuseppe:32. Vasile: 350 Bourbon (dinastie): 210 Brancovici (Brankovic. 158. Grigore (mare ban): 113. Ştefan (mare logofăt. Basarab: 126 Brîncoveanu. 347 Bibescu. filozof): 248. membru al Convenţiei): 257 Brîncoveanu (familie de boieri munteni care a dat Ţării Româneşti doi domni: Matei Basarab şi Constantin Brîncoveanu): 17. 242. Dan: 318 Berkeley (conte): 340 Berryer. 211.

strămoşul Cantacuzinilor din România şi Rusia): 28. 337 Cantacuzino. 277. Mihai (voluntar în armata rusă): 285 Cantacuzino. 278. Scarlat (domn al Moldovei. Teodora: 337 Cantacuzino-Paşcanu. 346 Buzescu. 42. Alexandru (ambasador al Turciei la Londra. 211. Antioh (domn al Moldovei. Paris şi Viena): 342 383 Callimachi. 131. 355 Cantacuzino-Paşcanu.Brukenthal. Mihail. Constantin (7-1663. 1812-1819): 146. 293 Calmăş (familie): 91. 198. 130. domn al Moldovei. 345. Profira: 276. 277. 336 Cantacuzino. Grigore (domn al Moldovei. fiu al marelui vornic Gavril Conachi): 146 Callimachi.212. 132. 346. Ştefan (haiduc): 290. loan VI (împărat al Bizanţului. Alexandru (domn al Moldovei. care a dat Moldovei patru domnitori între 1758 şi 1819): 91. 336 Cantacuzino.90. 41. 337 Cantacuzino. I. Gheorghe (prinţ): 296.240. Alexandru (cumnat al călugărului loanichie. Anton (mare ban): 201 Callimachi sau Callimaki (familie de răzeşi din Moldova „fanarioti-zaţi". Lord (1788-1824. 353 Capodistria. 336 Cantacuzino. 237. 343 Cantemir. Ştefan (domn al Ţării Româneşti. 136. 148. 355 Callimachi. 189. 91. 212. 347 Cantacuzino. 345. 291 Bujoreanu (familie): 136 Buzescu (familie de boieri din Ţara Românească): 124. Pîrvu (mare ban. 1341-1355): 27. 346 Buzescu. Mihai (mare spătar. Ion (1776-1831. George Gordon. 290. 338. 1795-1799): 148 Callimachi. 336. 337. 297 Cantacuzino. mare postelnic): 28. 336. 1714-1716): 31/336 Cantacuzino. 32. -Aurel (Hecht) (1872-1950. 55. 113. 355 Cantemir (familie de răzeşi moldoveni care a dat Moldovei trei domni între 1685 şi 1711): 329. Dimitrie (1673-1723. guvernator al Transilvaniei. Sima (stolniceasa): 345. Andronic: 28. 1777-1787): 352 Budişteanu (familie de boieri din Ţara Românească): 211 Bujor.234. 147. 338 Cantemir.1650-1716. Stroe (stolnicul): 345 Byron. voluntar în armata rusă): 285 Cantacuzino. 1678-1688): 26. Constantin (domn al Moldovei.128 Camariano Cioran. 198. 336 Cantacuzino. Ecaterina: 359 Cantacuzino. Dimitrie: 337 Cantacuzino. 1685-1693): 338 Cantemir. 1710-1711): 11.246. 31. 358 Callimachi. 354. 1695-1700 şi 1705-1707): 212. martie-aprilie 1693. 1761-1764 şi 1767-1769): 46. 338. conte): 209 . 292. 91. Şerban (domn al Ţării Româneşti. 336. mare stolnic): 31. Ariadna: 352 Candrea. loan (spătar): 319 Cantacuzino. 11716): 31. Mihai (mare ban): 319 Cantacuzino. lingvist şi filolog român): 205 Cantacuzino (familie de origine bizantină care a dat ţârilor române trei domnitori): 28. 128. 342. Samuel (baron. 202. 169. 296. poet englez): 93 Calliarchi. 337 Cantacuzino. Constantin (c. Dimitrie: 276. 329. 211. 28. zis Şeitanoglu (t 1578.

344 Cazacu. 292. Ion Gheorghe (domn al Ţării Româneşti. domnitor [1866-1881] şi rege al României [1881-1914]): 113.Caracas. 291 Carol I (de Hohenzollern-Sigmarin-gen. Constantin (1773-1828. rege al României. Jean-Louis (secretar al lui Gri-gore III Ghica. prozator latin): 158. 1697-1718): 26. 291. 339. 130 . 1812-1818): 45. 253 Cioară. 295 Caragea. 55.. Francois-Rene. Laurent (1752-1817. orator. Felix: 211. Răducanu (fratele Lucsan-drei Caramanli): 195 Caravia. Lucsandra: 195 384 Caramanli. 70. Robert Gilmour (consul al Angliei la Bucureşti): 331 Colson. Constantin (ban): 81. ambasador ai Franţei la Constan-tinopol): 32. 50. 290. 329. 342 Commynes sau Commines sau Co-mines. 49. cronicar francez): 315 Comneni (împăraţi ai Bizanţului. 307. 252 Carra Saint-Cyr (general): 185 Carra. Ralu: 295. 31. 347 Cîmpineanu. 52. Mateiu (1885-1936. Măria: 353 Ciurea. 213. Ion: 275. scriitor): 340 Caragiani. 206. 360 Carol II (de Hozenzollern-Sigmarin-gen. 198. 1930-1940): 113 Carol XII (rege al Suediei. celebru astronom): 212 Catargi (familie de boieri moldoveni de origine grecească): 130. 329. Matei: 350 Cazimir. scriitor): 309. 343. general): 179 Clemenceau. 317. 317 Casandra a Moldovei: 32 Cassini. om politic francez): 361 Colquhoun. 338 Cicero. Philippe de (1445-1509. 316 Caragiale. doctor): 198. 215. Georges (1841-1929. Ion Luca (1852-1912. Jean-Dominique (1625-1712. Ştefan: 359 Ceauşescu (deputat liberal la 1848): 331 Cegan. Auguste. Costache: 152 Cîmpineanu. 347 Catargi. Karl von (1780-1831. 317. Constantin (beizadea): 187 Caragea. 100. apoi ai Trebizondei): 27. 293. Gheorghe sau lordache: 286. membru al Convenţiei şi regicid): 81. scriitor francez): 310 Chladek. Marcus Tullius (106-43 a. 310 Caragiale. 330 Clausewitz. Gheorghe (boier): 290. Anton (1794-1882. Dan: 353 Chateaubriand. Teodor (paharnic): 137 Cîmpineanu (familie de boieri din Ţara Românească): 128. 210. 110. loniţă (polcovnic): 299 Cerchez (familie): 128 Cernovodeanu. 214. 196. pictor): 316 Choiseul-Gouffier. Ion: 358 : Caramanli. 208. vi-conte de (1768-1848.Chr. 195. 201 Caragea (familie fanariotă care a dat Ţării Româneşti doi domni): 27 Caragea. Marie-Gabriel. 80. 44. 342 Caragea.

203. orator şi om politic atenian): 158 Diamandi. publicist francez): 329 Cornescu (familie de boieri din Ţara Românească): 17 Correggio. 169 Delille. 346 Cottin. Dumitru: 214 Del Chiaro.201. Henri-Benja-min (1767-1830. scriitor şi om politic francez): 260 Cormenin. 340 Craven. Alexandru: 347 Demetrescu. poet): 119.Chr. Mihai (bancher din Iaşi): 182 Daniel.317. Constantin (doctor): 198. Teodor.355 Cuza. loniţă (boier): 317 Czartoryski. 192. 342. Gavril (mare vornic): 146 Condillac. Gheorghe: 341 Cruveilhier.318. zis Teodor Diamant (1810-1841. 315 Conachi. Ion (paharnic): 195 Crivea. care a dat doi cronicari în veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea): 127. 319 Costescu. viconte de (1788-1868. Miza: 348 Creţianu. Alecu (boier): 273 Crivea. om politic şi socialist francez): 330 Constant de Rebecque. 313. 90. născută Sophie Ris-taud (1773-1807): 310 385 Craven. 83. filozof francez): 310 Considerent. Camil (diplomat): 348 Demidov (prinţ): 206 Demostene (384-322 a. poet francez): 339 Demetrescu. Matei (rege al Ungariei. 155 Crusius (secolul al XVI-lea. Pătraşcu: 154. 1859-1866): 128. 270 Darvari.147. Jacques (1738-1813. 1489-1534. Pană (mare logofăt): 152 Costin (familie de boieri din Moldova. Antonio Măria (din 1709. 351. Jean (1791-1874. Israel (fiul lui Mihai Daniel): 182 Darvari. (conte): 340 Creangă. 1458-1490): 153 Costache sau Costaki.311. pictor): 243 Corvin. Alexandru loan (domn al Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti. anatomist francez): 202 Cuenim: 211 Cuza. 207. Prosper-Victor (1808-1893.Conachi.. Etienne Bonnot de (1714-1780.332. Elisabeth. W. om politic. 352. Roxana: 29 Diculescu. socialist utopist): 330 Di Scarlatti (familie de mari negustori de la Constantinopol): 28 Di Scarlatti. Doamna. 244 Cretzianu. 76.: 335. Louis-Marie de Lahaye.343. Costache (1778-1849. Veniamin (mitropolit al Moldovei): 144. secretar italian al lui Constantin Brîncoveanu): 55. VI. mare logofăt. 84. Adam Jerzy (1770-1861. Lady: 44. Ion (1837 sau 1839-1889): 226. Antonio Allegri (c. 227. om politic polon): 329 Daniel (călugăr grec): 146 Daniel. 355 . cronicar german): 337 Crutzescu. 202.

353 Ducange. 301 Fălcoianu. 123. 304 Drâgfi (familie de conţi unguri.314. Mihai (1850-1889): 309 Engelhart (general-maior rus): 187. L: 342. 353 Eliade. 352 Eliade-Rădulescu. scriitor): 249. 60. 108. Alexandru: 7 Ecaterina II cea Mare (împărăteasă a Rusiei. 315. 72. Ion (1802-1872. 8. zis Dumas-tatăl (1802-1870. 341.Chr. 1762-1796): 158. 202. Nicolae (1819-1865.480-406 a. 1665-1666.1678-1683. Alphonse: 7. filozof. Marcelle: 338 Eliade.268. Neagu: 350 Djuvara. 353 Dopagne: 211 Dosoftei (mitropolit): 270 Drăcos.. de origine română): 153 Dragoş (întemeietor al voievodatului Moldovei. Matei (mare logofăt): 270 Ferdinand I (de HohenzollernSig-maringen.. romancier şi autor dramatic francez): 311 Duca.349 Eminescu. 344. literator francez): 311 Dionisie Eclesiarhul (1759-C. 211. 286. 351. rege al României. 525-456 a. Marcel: 119. tovarăş al lui Vladimirescu): 300.289 Episcopescu. 1673-1678): 32 Duclos (consul al Franţei): 180.(1783-1833. Ştefan Manega. Constantin (mare logofăt): 107.331 Emerit.317. scriitor român): 183. conţi ai Simţului Imperiu): 128.Diderot. literator şi om politic francez) şi Prosper-Parfait Goubaux (1795-1859.Chr. 8 Duţu.1820. Denis (1713-1784. mijlocul veacului al XlV-lea): 245. feldmareşal austriac): 30 Euripide (c. 303. Jacques-Charles (1767-1855. 113. poet tragic): 158 Essen. filozof şi scriitor francez): 310 Dinaux = pseudonim colectiv al autorilor Jacques-Felix Beudin (1796-1880. om politic francez): 329 Dupront. Anton Soter: 302 Drăcos. domn al Ţării Româneşti. 349 Dudescu. 88. zis (doctor): 201 Eschil (c. 133. 347 Filipescu. cronicar muntean): 19.1668-1672. Victor-Henri-Joseph Bra-hain. Mircea (1907-1986. Niculae: 108 u 386 Dumas. poet tragic): 158 Farmachi (eterist. Alexandru: 131 .315. 343 Dudescu. Gheorghe (domn al Moldovei. Hans Henrik (1755-1824. 345. Pompiliu: 7. Zoe: 302. dramaturg şi romancier francez): 310 Dupont de l'Eure. 343 Ehrhard. Răzvan: 13 Donat. 311 Dudescu (familie de boieri din Ţara Românească. Alexandre. 335 Djuvara. 1914-1927): 361 Feridun (rege legendar al Persiei): 249 Filimon. ofiţer şi om de stat): 357 Eugeniu de Savoia (Francois-Eugene de Savoie-Carignan) (1663-1736. scriitor): 138 Filipescu (familie de boieri din Ţara Românească): 17.

354. filozof raţionalist şi scriitor): 310 Formond (consul al Franţei): 219 Fotiadi. 202 Flaubert. 182. domn . Dumitru 330 Filitti. Dimitrie.286. 311 Flury. 128. socialist utopist francez): 330 Francisc I (rege al Franţei. domn al Ţării Româneşti. Gilberto: 119 Freysteg. 131. 1747-1748. 123. Gheorghe: 361 Foureaux. 1735-1739. 360 Gessner. 325. loan C. Dionisie: 64. 336 Ghica. 1801-1841): 329 Gaspari-Luce. pictor şi gravor elveţian): 311 Gherghelaş (haiduc): 291 Ghica sau Ghika sau Ghyka (familie de origine albaneză. 328. zis Dumitrache Banul Bătrînul (mare ban): 108. 109. Dosoftei (mitropolit al Ţării Româneşti): 158. Emile (membru al Tribunalului): 193 Genghis-han (1162-1127. 198 Ghica.347 Ghica. Jean-Pierre Claris de (1755-1794. 132. Bernard le Bovier de (1657-1757. Karl (baron de): 154. 1834-1842): 113. 348 Galib. 176. Alexandru II (domn al Ţării Româneşti. Grigore II (domn al Moldovei. 91. (1879-1945. 123. domn al Ţării Româneşti. 1660-1664 şi 1672-1673): 55. 307. 288. Grigore (vornic): 180 Ghica. 352 Florescu (familie de boieri din Ţara Românească): 124. 186 Fontenelle. 1733-1735. 341 Fotino. 1658-1659. Salomon (1730-1788. 1659-1660): 32. 91. 155 Furtado.Filipescu. conducător mongol): 82 Georgescu. 142. Celso: 360 Gagarin (prinţi): 99. 270. aşa-zis conte de Bel-leval: 210 Gaudin. 275. Reis Effendi: 289 Galiţîn (prinţi): 348 387 Gane. 329. 68.: 352. 313 Filitti. 357 Ghica. Honore: 210. Constantin (hatman): 311 Ghica. 1764-1767. Costache: 108 Ghica. autor francez): 310. Baptiste fi Joseph (fraţi): 311 Fourier. Grigore III (domn al Moldovei.1774-1777. 347 Florian. poet. Gheorghe (domn al Moldovei. 1748-1752): 51. Etienne-Joseph-Louis (om politic francez. 1515-1547): 340 Freyre. Constantin (mare ban): 287. 36 Ghica. Constantin: 347 Garnier-Pages. 343. 198. Catinca: 128 Filipescu. 343 Ghica. 312. prozator francez): 202 Fleury. 1739-1741. Lambro: 214 Fotino. Silvestru (doctor): 198. Charles (1772-1837. istoric şi jurist român): 347 Filitti. care a dat Moldovei şi Ţării Româneşti zece domni între 1658 şi 1856): 60. Grigore I (domn al Ţării Româneşti. Gustave (1821-1880. 1726-1733. 202.211. Alexandru (mare dragoman al Porţii): 336 Ghica. Charles (primul consul al Franţei la Bucureşti): 185. VI. 341 Filipescu.

Solomon: 182 Hammer. 343. 343. în urma cedării Bucovinei): 81. 1768-1769. Ion (bancher şi mare vistiernic): 135. Grigore V (domn al Moldovei. Bunea (mare vistiernic din secolul al XVII-lea): 129 Grădişteanu. 147. Ion (1816-1897.317. 347 Greceanu. 1611-1632): 359 Hacquet: 239 Hagi Prodan. 278. 144. 1822-1828): 101. 118. scriitor şi om politic român): 106. Scarlat (mare logofăt): 189 Griffith: 50. 251 Giorgio (spiţer): 204 Giurescu. 299.211. 169. sugrumat din porunca sultanului în 1777. 317.: 13 Giers. 179. 211. 202.209. 175. 143. 108.222.: 348 Grădişteanu. 210. Emanoil (mare vornic): 270 Grădişteanu.347. 128. Constantin: 131 Guliano. J. Alexandru Albu: 361 Golescu. 354. 131. pictor): 316 Guliano. 226.: 136. 330. Constantin sau Dinicu (mare logofăt din Ţara Românească): 73.275. 167. 301 Glogoveanu (familie de boieri din Oltenia): 347 Golescu (familie de boieri din Ţara Românească): 17.al Ţării Româneşti. 351. 344. 145. 132. Diamandi: 300. 332. 151. 165. Matei (nepot al domnilor Grigore IV şi Alexandru II): 131 Ghica. 158. Alexandru-Negru: 361 Golescu. 137. Măria: 359 Ghica.361 Golescu. 116. 336 Ghica. de: 338 . Paleolog: 131 Gustav Adolf sau Gustav II supranumit cel Mare (rege al Suediei. Ivan (căldărar): 300 Hagi-Moscu. lorgu (logofăt)-. Constantin C. 294. 213. 107. 361 Golescu. 124. 189. 152. 262. 360 Giuvara. 147. Vladimir (monseniorul): 356 Ghica-Comăneşti (familie): 252 Ghika. Zinca: 361 388 Gorciakov (prinţi): 348 Grădişteanu (familie de boieri din Ţara Românească): 136. 307. 108. 180. Nicolas de: 115.332. 357 Ghica.226. apoi episcop de Argeş): 112 Grigorescu. 113. 354. 151. 204. Alexandru P. Grigore IV (domn al Ţării Româneşti. Grigore C. 355 Ghica. 347. 152. 286. Nicolae (1838-1907. 183 Halfon. 113. 320. 164 Grigore (arhimandrit. 352 Ghica. 211. 107. 343.348 Grădişteanu.221. 173. 1849-1856): 275. 349 Ghica. 277. 353. 113. 174.343. Şerban: 147 Greceanu (familie de boieri din Ţara Românească): 128. Scarlat Dimitrie (mare ban): 108 Ghica. 342. 124. 317. 348.

rege al Ungariei. 297. 64. 223. 208. 296. Alexandru (fiul domnitorului Constantin. 1765-1790. 302. 344. 345 Ipsilanti (familie fanariotă care a dat Ţării Româneşti şi Moldovei doi domni şi un conducător al insurecţiei greceşti din 1821): 91. Sultana: 32 Hugo. 339 Helvetius. Alexandre Maurice Blanc de la Naufte.Chr. 336 Hangerli (doamna): 19 Harvey. filolog. diplomat francez): 10. 146. poet şi prozator): 353 Hauterive. profesor de istorie): 351 lordache Constantinopolitanul (polcovnic): 195 lorga.81. 256.420 a. 158 Hortolan: 317 Hortopan. 148. 336. Claude-Adrien (1715-1771. 249 Hillel.Haneş. Alexandru (domn al Ţării Româneşti. 45. 297. 1797-1799. Sandu sau Alexandru (mare vornic): 272 Hortopan. 33. 1413-1422): 178 Herbert-Rathkeal. filozof francez): 310 Henric V (rege al Angliei. 253. baron de (internun-ţiu la Constantinopol): 44. 83. 302. 32. 1786-1788): 34. domn al Moldovei. 355. împreună cu Nicolae de Ujla. baron de (1812-1874. 235. 197. 1780-1790): 97. 257 Herescu.78. 1774-1782 şi 1796-1797. Petre V. 44. 335. 242. 72. 209. 343. 295. Eudoxiu. istoric şi om politic): 129. 344 Hurmuzaki. 304. 212. 296. Gheorghe (1857-1904. 213. 202 Hrisoscoleu. 339. Constantin (domn al Ţării Româneşti.79. 338. 298. 114. 336. 357 Iancu de Hunedoara (voievod al Transilvaniei între 1441-1446. 44. guvernator al Ungariei. 49. 71. 257. istoric şi om politic): 90. 311 Hurmuzachi sau Hurmuzaki (familie de boieri din Moldova): 128. Bogdan Petricei-cu (1838-1907. Dosoftei (episcop de Rădăuţi): 155 Herodot (c. general rus. 60. conducătorul insurecţiei greceşti din Principate): 93. Nicolae (1871-1940. 282. 304. Vasile sau Vasilică: 273 Hrisoscoleu sau Chrisoscoleos (familie fanariotă înrudită cu Muşa-tinii şi cu Mavrocordaţii): 27. Victor-Marie (1802-1885. istoriograf): 237. scriitor francez): 310. 345 Ipsilanti.?. 303.: 342.58. 303.77. William (medic şi fiziolog englez.490-c. 244. 73. 1446-1453): 153 Ibrahim-aga (mare vizir): 157. 1578-1657): 29.57. Manoah: 182 Hohenzollern: 350 Homer (secolul al VIH-lea a. Chr. 260.. istoric. 336 Ipsilanti. 56. 360 Hangerli. 303 389 Ibrahim-paşa: 304 Ilarion (episcop de Argeş): 158 lonaşcu. 338 Hasdeu sau Hâjdeu. 301. 91. 46. 49.93. poet epic): 152. 135. 339. 52. 301. 93. Ion: 346 lonescu. 250. 335. 224. conte d' (1754-1830. 65. 342. 57. sugrumat la Bucureşti din porunca sultanului): 20. 130. 358 losif (episcop de Argeş): 158 losif II (împărat al Sfmtului Imperiu. 233. 143. Ştefan: 358 lonnescu-Gion. 90. 298 .71. 147.

Mihail (1817-1891. feld-mareşal. 32 Kopriilu. 527-565): 158 Jenner. 292. 152. literat francez): 310 Kogălniceanu (familie de boieri din Moldova): 127 Kogălniceanu. 345 Lahovari. cancelar austriac): 44 Kekaumenos (secolul al Xl-lea. 50. comandant al armatei ruseşti): 288 La Roche (secretar francez al domnului Moldovei): 82. Ionel (profesor): 360 Jullien. spînzuratîn 1737): 336 Isaiev (general): 289 Iscovescu. Paul de (1793-1871. 352 . 283. 142.-Rietberg. 344 Kutuzov. conducător al revoluţiei maghiare din 1848): 332 Kotzebue (consul al Rusiei): 158 390 Kretzulescu sau Creţulescu (familie de boieri din Ţara Românească): 60. 173. 287. Pavel Dimitrievici. 77. 210. Wenzel Anton (conte. 195. 344. domn al Ţării Româneşti. om politic. pictor): 316 Isus Cristos: 56. 115. Auguste Louis Charles de Messence. Gheorghi Petrovic (1768-1817. Constantin (domn al Moldovei. 113. 84. 330 Lancaster. 155. 286. 93. 281. Feodor Grigorievici: 270 Kock. Fedor de: 68. Mihail (1745-1813. 328 Lagarde-Chambonas. Ahmed (mare vizir): 30. 251. 341. 128. 324. 328 Kociubei (familie): 348 Kociubei. 120. baron (consul al Prusiei): 187.268. 102. 242 Karagheorghe.269. Herbert von (1908-1989. scriitor bizantin): 351 Kiseleff. 185. poet francez): 310. 73. Barbu (1816-1854. conte de: 49.' 52.Ipsilanti. 221. 325. 211. 360 Jianu. 325. Emanoil: 176 Lamartine. 76. 18021806): 49. 208. 164. 347 Kretzulescu sau Creţulescu. apoi prinţ de K. Lajos (1802-1894. zis Jullien de Paris (1775-1848. 284. dirijor austriac): 204 Kaunitz. 271. general şi diplomat): 183. 99. 200 lustinian l (împărat bizantin. 126. Edward (1749-1823.315 Kohâry (prinţ): 345 Koprulu. 296. Nicolae. Mehmed-paşa: 131 Kossuth. om politic. conducătorul răscoalei sîrbeşti din 18041813): 299 Karaian (spiţer): 204 Karajan. scriitor): 128. conte (1788-1872. Joseph: 351. 1711-1794. Ion (agă): 195 Kretzulescu. medic englez): 203 Jianu Iancu (haiduc): 291. Radu (sau Radu din Creţuleşti): 130 Kretzulescu. doctor: 202 Kreuchely-Schwertberg. 357 Ipsilanti. Ion (mare negustor din Con-stantinopol. Marc-Antoine. om politic şi publicist francez): 209 Kamenski (general): 356 Kara Ahmed Effendi: 301 Karacsay. Alphonse de (1790-1869. 1799-1801. 110.

Charles Joseph. 116. 110. F. Gabriel Bonnot de (1709-1785. Anica: 270 Mânu.Langeron. J. zis Ma-nuc-bey: 169. 886-912): 351 Lhommee (abate): 211 Ligne. 358 Lannoy. conte de (emigrat francez. 251. 115. Matei (sluger): 208 Lozovan. scriitor): 215. 104. 336. 211. Chantal: 358 Leon VI cel înţelept (împărat bizantin. 236. Serghei Lazarovici: 184 Latour-Maubourg: 358 Laurencon. 1774-1792): 345 Lupaşcu (familie de boieri din Moldova): 128 Mably. 287. 249. prinţ de: 97. Titu (1840-1917. 220. William: 105 Magheru. filozof german): 214 Lejeune. Dumitru Nicolae. 357. Francois de (1555-1628. 331 Mahomed H sau Mehmed H (1451-1481. 98. 43. 62. Jean-Etienne (1702-1789. 343 Linche sau Linchou sau de Linche (familie din Marsilia. 72. 286. general în armata rusă): 23. 207. pictor elveţian): 55 Lloyd George. Gheorghe (1779-1823. 1830-1848): 341 Ludovic XV (rege al Franţei. 120. 317. 99. sultan otoman): 26 Maiorescu. Jean-Baptiste: 210 Linchou sau Linche. 352 Lăcusteanu (colonel): 323 Lechevalier (arheolog): 338 Ledoulx (consul al Franţei): 50 Leibniz. 342 Lemercier-Quelquejay. 356 Lazăr. 285. poet şi critic literar francez): 359 Mânu (familie de boieri din Ţara Românească de origine fanariotă): 27 Mânu. 45. 143. publicist francez): 310 391 Macedonski (locotenent al lui Tudor Vladimirescu): 300. 342 Linchou sau Linche. 130. Philippe: 210 Lincourt: 311 Liotard. G. Mihai (mare vornic): 270 Manuc sau Manuc Mîrzaian. 67. 287. 102. 335. Guillebert de: 178 Laskarov. 330 MacMichael. 115. 210 Linchou sau Linche. traducător al lui Raicevich): 42. (secretar francez al lui Alexandru Şuţu.110. 111. Eugen: 13. strămoş al unei familii de boieri din Ţara Românească): 82. Franţois-Thomas: 210. 106. 99. filozof englez): 214 Locusteanu. 296. 288. om politic şi critic): 309 Malherbe. 68. 193.: 103. Louis Alexandre Andrault. 90. 209. 353 Luca. conte de: 85 . poreclit Caracas (tatăl medicului Constantin Caracas): 201 Ludovic Filip I (rege al Franţei. M. 52. David (1863-1945. 313. Gottfiied Wilhelm (1646-1716. 339. 1715-1774): 92 Ludovic XVI (rege al Franţei. 289. 356. 69. 170. 100. general): 136. 348 Marcellus. om politic britanic): 361 Locke. 135. 254. Gheorghe (1802-1880. John (1632-1704.

1769): 48. soţia lui Ludovic XVI): 210 Marsilie. 1785-1786): 32. 316 Mavrocordat. 1715-1716. 204. 48. 69. 90. Constantin (domn al Ţării Româneşti de şase ori: 1730. 1741-1743. istoric): 249. 256. 135. Prosper (1803-1870. 1761-1763. mare dragoman al Porţii): 28. 92. care a dat. 288 Miltitz (ministru prusian): 344 . 1786-1790): 44. 1709-1710. Alexandru (eroul de la Missolonghi): 93 Mavrocordat. 339 Mavrocordat. 1731-1733. Moldovei şi Ţării Româneşti şase domni): 32. 1719-1740): 31. scriitor francez): 315 Metternich. 1593-1601): 11. 346 Mihail (mare duce): 321 Mihăiescu. Nicolae (domn al Ţării Româneşti. 330 Michelson (general): 287 Miclescu (familie de boieri din Moldova): 127 Miclescu. de: 82 Miloradovici (general): 284. 91. Klemens Wenzel Nepo-muk Lothar von (1773-1859. loan (domn al Ţării Româneşti. erudit francez): 310 Michelet. 137. 1748-1749. 93. 17351741. 338. 255. 125.Maria-Antoaneta (1755-1793. domn al Moldovei de patru ori: 1733-1735. Ştefan (baron): 113. Tommaso Anieflo (1620-1647. 339 Mavrocordat.1711-1715. 59. 47. 201 Mavrocordat. 93. domn al Ţării Româneşti. 207. 183 Melentiev (colonel): 289 Melesville: 311 Merimee. 69. 227. 345. Nicolae (tatăl lui Alexandru Exaporitul): 29 Mavrocordat. Zoe: 347 Mavrogheni.: 345 Mihăilescu. Calinic (mitropolit al Moldovei): 144 Micu-Klein. 254. Inochentie (episcop uniat al Transilvaniei): 313 392 Mihai Viteazul (domn al Ţării Româneşti. 30. 353 Martynn: 165 Masaniello. 29. zis Exapo-ritul (1641-1709. supranumit Firaris (domn al Moldovei. om politic şi diplomat austriac): 329 Michel. N.-B.28. Alexandru. 92. Francisque-Xavier (1809-1887. Constant Alphonse (chirurg): 203 Marsillon. 81. 285. 213 Mavrocordat. Virgil: 14 Miile. 202. 131. 64. 1756-1758. 32.49. 147. Alexandru.25. 71. Jules (1798-1874. (inginer): 207 Martonne. 200. 326. 228. Nicolae (domn al Moldovei. 338. 336 Măciucă (baş-ciohodar): 152 Mălinescu. 31. Emmanuel de: 229. 47. 287. 1716-1719): 81 Mavrocordat. 1744-1748. J. 66. insurgent italian): 299 Massalski (prinţi): 345 Măuszel (farmacist): 204 Mavrocordat (prima în timp dintre familiile fanariote. Vasile (boier): 319 Meitani. 90. în veacul al XVIII-lea. 68.

pictor): 316 Neigebaur (consul al Prusiei): 165. zis (1622-1673. ataşat al ambasadei Angliei): 76 Moriolles. 341.: 9. domn al Moldovei 1792. Louis-Jean-Nicolas (1780-1860. 1799-1801. 317 Moruzi. Costache (1812-1876. 282. 349. 1815): 78. 357. 318 Montijo (contesă de): 277 Moore (colonel. 208. 358 Napoleon III (Ludovic Napoleon) (împărat al Franţei. 337. conte de: 52 Morton (doctor): 203 Moruzi (familie fanariotă. fizician şi matematician englez): 214. 343 355 Narîşkin: 102 Năstase. 341. Panait (doctor): 205 Nikoussios. dramaturg francez): 311 Monmerque. Nicolae: 302. (doctor): 348 393 Obolenski (familie princiară): 348 Obrenovic Milos (cneaz al Serbiei. 344. baron de La Brede et de (1689-1755. 350 Năsturel-Herescu (familie de boieri din Ţara Românească): 347 Negri. 348. literat şi filozof francez): 12. 120. 289.1801-1806): 52. 257. Jean-Baptiste Poquelin. Panaiotakis (primul în timp dintre marii dragomani ai Porţii): 30 Notară (familie aristocratică bizantină): 91 Notară. . 296 Moruzi. 1852-1870): 176. 351 Moruzi. iar Kievului un mitropolit): 128 Musset. Ion (1812-1851. 258. 284. 80. Petre Ş. 336. Nicolae: 85 Moruzi. 304 Newton. poet francez): 310 Musurus-paşa: 343 Napoleon I Bonaparte (împărat al Franţei. 303. 199. M. Constantin (1808-1868. 1793-1796. om politic şi scriitor): 317 Negruzzi. 357 Moruzi. Dumitru: 339 Năsturel. 190. 339 Nicol. 99. G. 357 Movilă sau Moghilă (familie de boieri din Moldova care a dat Moldovei şi Ţării Româneşti în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea şase domnitori. 310. Andrei (postelnic): 350 Mîrzaian. 288. Alfred de (1810-1857. 1804-1814. 340. 277. 284. 336. Panait: 289.Milu sau Milo. 108. scriitor): 315 Negulici. care a dat Moldovei şi Ţării Româneşti doi domnitori): 91. Isaac (1642-1727. 214. Constantin (domn al Moldovei. 53. literator francez): 310 Montesquieu. 1777-1782): 81. Dimitrie (mare dragoman): 288. Dumitru (doctor): 202 Obedenare sau Obedenaru. Donald: 337 Nicolaide. 271.242 Nenciulescu (boier): 286 Neofit (mitropolitul Ţării Româneşti): 256 Nerulos. Charles-Louis de Secondat. Martyros: 348 Moliere. Alexandru (domn al Ţării Româneşti. Chrisante (patriarh al Ierusalimului): 212 Notară. 195.

Max Demeter: 351 Peyssonnel. Cerbu: 349 Odobescu. M. scriitor): 345 Ogray. 198. Alexandru: 131. Zoe: 131 Paleologue. 78. Lionardo (abate): 34 Paris. 312 Pertusier. 359 Pahlen (conte): 321 Paleologi (împăraţi ai Bizanţului): 337 Paleologu. Nicolae (maior în armata rusă): 283 Panzino. Cicerone: 350 Polaryno. Radu: 131 Paleologu. 308 Peyfuss. 1682-1725): 11. 164 Pisani (tălmaci): 357 Pîrşcoveanu (familie de boieri din Ţara Românească): 130 Poghirc. 283. Raoul: 56. Robert Ker: 111 . lordache: 300. -17 p. Maurice (ambasador al Franţei): 132. din Moldova): 130. 347 Paleologu. 311. 166. Alexandru (18341895. Charles de: 77. Mihai: 353 Popovici..1815-1839 şi 1858-1860): 183. (preceptor francez): 211 Parrant sau Parant (viceconsul al Franţei): 34. om politic britanic): 329 Pamberi sau Pamperi (doctorul Dumitru Procopie): 201 Pandrea. 31. lacob (doctor): 203 Pop. 186. 1326-1359): 27. 77.Chr. 223. 132. 86. 337 Orleans. 347 Pallady (familie de boieri de origine grecească. 114. Charles: 71 Pestalozzi. 81. Gaston. 282. Georgeta: 360 Perrin. Johann Heinrich (1746-1827. 102. paşa de Vidin): 72. 80. 79. 115. George (inginer): 214 Olănescu. Pană: 152 Olimpiotul. Carol (1812-1888. 168. pictor): 316 Poroineanu: 136 Porter. 335 Paul din Alep: 78 Pellet (negustor francez): 317 Penelea. 347 Palmerston. Alexandru (inginer): 207 Popp de Szathmâry. (43 a. 301 Orhan sau Orkhan (sultan otoman.Chr. 46. 231 Porter. James (ambasador al Angliei la Poartă): 32.299 Ochincariu. 254 Paskievich (general): 332 Pasvantoglu sau Pasvanoglu (răsculat bosniac. educator elveţian): 214 Petru I cel Mare (ţar şi — din 1721 — împărat al Rusiei. Constantin Hagi: 184 Pop. poet latin): 158 Oxenstiern. duce de (1608-1660): 131 Otetelişanu (familie de boieri din Oltenia): 347 Ovidiu (Publius Ovidius Naso). Andrei: 13 Pangal. 181. Henry John Temple (1784-1865. Gabriel Thureson Oxenstjema (conte de): 310.

208. 339. duce de (emigrat francez. Constantin: 310. 106. 115. Leopold von: 12 Rădulescu.178. Edgar (1803-1875. 222. Naum: 88 Rochechouart.98. primul dintre consulii Austriei în Principate): 36. născut la Ragusa/Dubrovnik. 359 Roset (Rosetti) Băneasa. 1703-1705.219. Mihai (domn al Moldovei. 355 Predescu. 249 Reinhard (doamna): 49. 53. 340. 341 Remond (preceptor francez): 359 Retegan.144. baron de (1632-1694. zis Ve-lestinlis (poet): 231. Charles. G. scriitor şi filozof francez): 330 Racine. dramaturg): 311 Racoviţă (familie de boieri din Moldova. Jean (1639-1699.113. 342 Ralli (familie aristocratică bizantină): 91 Râmi (Mahomed)-paşa. publicist şi istoric): 310 Puliu. 133.65. 206. Alexandru: 351 Prevost d'Exiles.211. 1749-1753. între 1703 şi 1765): 91. 99. 110. 179. ulterior prim-ministru al Franţei sub Ludovic XVIII): 102. 358. Constantin (domn al Moldovei. strămoşi probabili ai Movileşti-lor): 128 Quinet. 1707-1709 şi 1715-1726): 180 Radu Şerban Basarab (domn al Ţării Româneşti: 1602-1611): 28 Raffet. 52. cneaz): 52.57. Markides (tipograf): 358 394 Purice (familie de boieri din Moldova.: 342. 252. 241. Samuel. 84.123. Reis Effendi (1699): 30 Ranke. 101.171. 50. 242. de (ilustră familie franceză): 346 Romanetti sau Românit (familia): 113 Rosenthal. Denis . care a dat Moldovei şi Ţării Româneşti trei domni. în veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea a dat Moldovei doi domnitori): 27. 83. 1675-1678): 32 Rosetti.211. scriitor francez): 310 Prozorowski (prinţ): 102 Puffendorf. Constantin Daniel (1820-1851. conte de (general): 103. 116. 17531756 şi 1763-1764): 72. 335 Rîmniceanu.130.Potemkin. 267 Reinhard.340.173. 353 Rhigas sau Rigas. guvernator al Crimeii.142. 225. preceptor al fiilor lui Alexandru Ipsilanti. 172. 115.209. 82. 45. 97. 238. apoi. pictor şi desenator francez): 206 Rahmiz-paşa: 292 Raicevich. 148 Racoviţă.75. domn al Ţării Româneşti. 360 .110. istoric. Antoine Francois (abatele) (1697-1763.82. 91. Ignaţiu (abate. în 1782. Anica: 271 Rosetti (familie de boieri de origine grecească. pictor): 316. 128 Rohan.Auguste . 347 Rosetti sau Ruset. 317.143. 346. conte: 186. 359 Richelieu. 42. 347 Racoviţă.79. Antonie (domn al Moldovei. Dumitru: 189 Racoviţă. Mihai Sorin: 318 Recordon. Francois: 100. 219.Mărie (1804-1860. 332. Grigori Aleksandrovici (1739-1791. 164. Alexandru: 194 Racoviţă. Gheorghe: 351.77. 106. 343 Potra. Constantin.

Horace (general. 360 Sachelarie. romancieră franceză): 310 Schreiner. 1879): 353 Russo. Gheorghe: 277. dramaturg francez): 311 Sebastiani. 358 Segur. conte de: 79. literator şi om politic francez): 86. Percy Bysshe (1792-1822. poet englez): 93 Sion. 347 Sturdza. Alecu (1819-1859. Peter: 337 Scribe.Rosetti. 352 Rousseau. 327. scriitor francez): 214. conte de (ambasador al Franţei): 361 Sainte-Aulaire. 304. trimis de Napoleon la Constantinopol): 186. 346. 355. Henri: 353 Stahl. 343. 124. George (1804-1876. 286 Seidlitz. 166. 116. Constantin: 116 . 302. 181. 269. 340 Solomonescu (comisar): 350 Soulie. Gheorghe/Iordache (mare vistiernic): 126 Rosetti. 284. loan (doctor): 201 Shelley. de (agent al consulatului Franţei): 53 Saint-Marc Girardin. 128 Stoicescu. Marc Girardin. Nicolae: 116. 272. 323 Saint-Simon. 1520-1566): 43. Gheorghe (doctor): 198 Slătineanu. scriitor): 182. 343. Constantin (paharnic): 349 Sion. 176. 175. 210. 71. 219. Nicolae: 346 Struve. 248. 359 Rosetti. 341. marchiz de Beaupoil de: 210 Saint-Luce. 310 395 Rurik (căpetenie a varegilor. Paul: 353 Stamati. lordache: 336 Steinkuhler: 348 Stere. 359 Rosetti. considerat fondator al primului stat rus. 120. conte de (1760-1825. filozof): 330 Salaberry. 344. Catinca: 128 Slătineanu. von (maior prusac): 57 Serafim. 320. Cristea (baron): 183 Saint-Aulaire. Constantin: 185 Stavrache. 290. 154. 105. zis (1801-1873. şir Dudley: 329 Sturdza (familie de boieri din Moldova. 314. 251 Stuart. 144. 223. Scarlat: 352 Rosetti-Rosnovanu. 322. Jean-Jacques (1712-1778. Eugene (1791-1861. conte de (ministru al Franţei la Sankt-Petersburg): 97. 312. 310. 267. 348. Radu: 189 Soliman I Magnificul (sultan otoman. Constantin: 194 Stîrcea (familie de boieri din Moldova): 124. 132. 52. 269. 355 Skina. Claude-Henri de Rou-vroy. Frederic: 310 Stahl. 223. economist. 128. Radu (memorialistul): 104. 208. 311. Răducanu (mare hatman): 126. Joseph Christian von: 51. 251 Sand. care a dat Moldovei doi domnitori în veacul al XlX-lea): 123.

Leon (domn al Ţării Româneşti. pictor): 316 Tăutu. 349 Sturdza. Arnold Joseph (1889-1975. Jean: 211 Vardalah. 282. 319 Teii.: 345. 1819-1821): 296. Scarlat (logofăt): 211 Sue. 1834-1849): 70. istoric britanic): Trubeţkoi (prinţi): 348 Truşină. 80. istoric şi om politic francez): 193 Tomşa. domn al Ţării Ro396 mâneşti.211. Christian (1807-1884. Gheorghe (mare vistiernic): 126 Vaillant. Thomas: 56. 347 Şuţu (familie fanariotă care a dat. 302 Şuţu. 340 Tappe. Alexandru (domn al Moldovei. 1791-1793 şi 1801-1802): 194. 1822-1828): 147. Ilie: 346 Sturdza. 225. 323. om politic şi istoric francez): 329 Thomton. Tudor. E. 223. Alexandru (mare dragoman. Dimitrie: 319 Sturdza. 287. 127. 331 Sturdza. Gheorghe (1820-1894.325. A. Nicolae (mare dragoman): 336 Şuţu. 295. între 1783 şi 1821. diplomat francez): 176.116. 177. 297 Şuţu. 319.Sturdza. general şi om politic): 317. 180 Talleyrand-Perigord. Mihai I (domn a] Ţării Româneşti: 1783-1786. 337. baron de (călător francez de origine ungară): 77 Toynbee. 354 Tattarescu. fratele domnitorului Mihai Şuţu. 198 Thouvenel Edouard-Antoine (1818-1866. 114. 181. 127.319. decapitat în 1759 la Constantino-pol): 336 Şuţu. Mihail Dimitri: 13. 224. 313 Timur Lenk sau Tamerlan (13367-1405.275. 208. Charles-Alexis-Henri-Maurice Clerel de (1805-1859. 1629-1632): 346 Tott. Ion Sandu (domn al Moldovei.311. 318.180. Mihai II (domn al Moldovei. Ion (boier moldovean): 137. Constantin: 214 Varlam (boier. conducător mongol): 156 Tocqueville. 154. Ibu Riga: 358 Tudorache. 352 Sturdza.: 339 Urdăreanu: 299 Ureche (familia): 128 Ursachi. scriitor francez): 310 Ştefan cel Mare (1457-1504): 32 Ştirbei sau Ştirbey (familie de boieri din Ţara Românească): 132. 328. D. 176. 1818-1821): 191. 318. 307. 1801-1802. om politic francez): 35.222. şeful partidului rus): . 296. 330 Thiers. Nicolae (ministrul de finanţe al lui Mihai Vodă Sturdza): 70. 283 Şuţu. Moldovei şi Ţării Româneşti trei domnitori): 296 Şuţu. Marie-Joseph-Louis-Adolphe (1797-1877. zis Hagi Tudorache (negustor): 184 Tullia (doctor): 204 Ubicini. 193. Charles Maurice de (1754-1838. Măria: 116 Sturdza. Minai sau Mihalache (domn al Moldovei. 318. Eugene Mărie Joseph (1804-1857.

Veneţiana: 208 Văcărescu. lenăchiţă (c. 345 Văcărescu. G. domniile şi regimurile fanariote capătă uneori nuanţe pozitive. încearcă să introducă în universul românesc saturat de Orient ceva din mirajul occidental. 323 Văcărescu. Dimitrie (postelnic): 357 Vasile I Macedoneanul (împărat bizantin. 89. Smaranda: 270 Văcărescu. zis Furtună: 151 Văcărescu. fresca regimului fanariot nu e lipsită de o anume ambiguitate: mai conforme cu adevărul istoric. Elisabeta: 131 Văcărescu. Elena: 307 Văcărescu. Iancu: 315. 123. lanache (mare clucer al Ţării Româneşti): 31. 211 Vatamanu. 211.286. Zoe (născută Paleologu): 131 Vegezzi Ruscala.: 126 397 <coperta a IV-a> Aşa cum e prezentată de Neagu Djuvara. care refuză să se conformeze viziunii sumbre a istoriografiei clasice. poet): 89. exacţiunile şi ororile turco-fanariote sunt o tristă realitate. 336. 157. 347 Văcărescu. 298 Văcărescu. (doctor): 351 Văcărescu (familie de boieri din Ţara Românească): 60. 128. 17401797. 356 Varlam. Nicolae: 297 Văcărescu. Fără îndoială. (Sorin Antohi) </coperta a IV-a> . 91. Barbu (mare ban): 131. Î72. 867-886): 351 Vasile Lupu (domn al Moldovei. N. chiar dacă n-au făcut din prosperitatea ţărilor române preocuparea lor principală. 112. 343. 345 Văcărescu. 1634-1653. 301. 287. Teodor. 1653): 26. dar perspectiva introdusă de Neagu Djuvara ne obligă să ţinem seama de fapte: universul românesc este de aceea mai credibil cu ambiguităţile. căci fanarioţii. răspunderile şi opţiunile sale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful