Mihai din Milos (I

)
12 September, 2011 | 390 comentarii

E cea mai ciudată invitaţie la restaurant din viaţa mea. Mi-a făcut-o un om care şi-a pierdut, temporar sau nu, ambele picioare şi o mînă. Şi mi-a făcut-o ca să-mi vorbească despre cum o să zugrăvească el o casă pe care o va cumpăra şi cum va îmbătrîni pe insula unde în 1820 a fost descoperită statuia lui Venus. Găsită într-o livadă de măslini din Grecia, Venus din Milo şi-a pierdut o mînă în drumul spre Luvru. Totul porneşte, cum ar veni, de la măslini. “Doi măslini. Doar doi, dar buni. O casă mică cu o curte de o mie de metri. Şi, dincolo de curte, zăreşti marea”. Au pus ochii pe proprietate acum cîţiva ani. Se gîndesc să o cumpere. “E pe insula Milos, în Grecia, unde merg cu Maria în vacanţă de 10 ani, în fiecare vară”. Ploaia bate în geamul gros al clinicii De Hoogstraat din Utrecht. Sînt 13 grade. Mijlocul de septembrie arată ca o vară pe care iarna o strînge în braţe într-o staţie de tramvai, ca să nu plece. Sînt frunze în aer. “Luăm vasul rapid din Pireu” Bărbatul de 28 de ani se uită într-o parte. “Aşa e mereu vremea aici”. O glumă locală spune că dacă te-ai suit pe bicicletă şi nu te bate vîntul din faţă înseamnă că mergi în direcţia greşită! “De regulă, încercăm să ne facem programarea de vacanţă mai devreme pentru că pe Atena – Milos zboară un avion mic, cu două locuri pe fiecare parte a culoarului. Se umple repede. Dacă nu găsim bilete la avion, luăm catamaranul din Pireu. Merge mega bine! Face mai puţin de 4 ore”. În kilometri, navighează cu 45 km pe oră, viteză OK pentru un vas care transportă şi maşini. Uşile rămîn albastre “Anul ăsta parcă am simţit ceva. Nu ne-am făcut rezervare. Urma. Pe 10 mai, cu o etapă înainte de terminarea

campionatului, eram la antrenament şi am avut accidentul la coloană. Dar tot o să cumpărăm casa aia mică din Milos! E simplă, arată ca două cuburi puse colţ în colţ. Şi o s-o zugrăvesc în alb, cum sînt toate casele acolo. O zugrăvesc cu mîna mea în alb, doar tocurile de la ferestre şi uşile le vopsesc în albastru”. Se opreşte. O tînără intră în salon. Mihai continuă să vorbească în română. “Ştii albastrul ăla frumos din Grecia?”. “Mergem”, nu “Te ducem” Fata are pînă în 30 de ani. “Mihai, mergem jos, da?”. Este zîmbitoare, energică şi necompătimitoare. Spune “Mergem”, nu “Te ducem”. Apare o colegă şi mai tînără. Asistentele discută în engleză cu Mihai. “Vizitele au loc jos, nu în salon, aşa e regula aici. Mergem în restaurant”, zîmbeşte pacientul. Mergem. Culoarele sînt largi. În toate direcţiile mişună oameni în cărucioare. Mihai e singurul culcat pe un pat. Din cînd în cînd merge şi în căruţ. Dar, pentru că face minileziuni pe fund şi pe spate, timpul de căruţ e limitat, patul ramine de bază. “Sînt cel mai dificil caz al momentului pe aici. Noroc că îmi plăteşte asigurarea toate cheltuielile, altfel rămîneam toată viaţa să le spăl vasele”. Rîde şi continuă să meargă cu patul la restaurant. “Cînd sînt dat jos din pat, singurul lucru pe care pot să-l fac e să conduc scaunul cu mîna dreaptă, ajutată de gravitaţie, şi să folosesc telefonul cu gura. Astea-s bucuriile mele deocamdată” Sala de mese de la De Hoogstraat Patul alunecă uşor în lift. Călătoria pînă la parter durează trei secunde. Liftul se opreşte în holul central. Fetele o iau puţin spre stînga. Prin geamuri se ghiceşte o sală mare. Se deschide uşa. Înăuntru, se aud clincănit de veselă şi, mai ales, rumoarea umană, ca un tors liniştitor, în care recunoşti, chiar dacă închizi ochii, zgomotul inconfundabil al unei mese în oraş. Plata se face la casă, ca la o autoservire, spaţiul e civilizat, larg şi cald. Am ieşit să iau cina cu Mihai Neşu. Faţa îi este neschimbată, ca atunci cînd juca la Steaua sau la echipa naţională, “acolo am cam dat-o în bară”, se tachinează el de unul singur. Am ieşit să iau masa cu Mihai Neşu şi el stă culcat pe un pat imens în mijlocul restaurantului, adus aici de două puştoaice surîzătoare, în blugi. Am ieşit să luăm masa împreună, în timp ce el aşteaptă, de patru luni, complet paralizat de la piept în jos, cu o vertebră fracturată şi cu o porţiune nedefinită a măduvei spinării compresată acolo, în adînc, dar cu privirea în alertă. De la orizontală, îşi plimbă mereu ochii, în stînga şi în dreapta, tronînd, o, Sfinte!, ca un rege microbist necruţător în patul său din centrul sălii de mese. Şi protestează fundamental: “Auzi, nu mă obişnuiesc deloc să iau cina la şase seara! Aici, în Olanda, la opt jumate nu mai e nimeni pe străzi”.

» “Hei, ce faci, iubire?”

- Îţi aminteşti momentul accidentului? - Da. Nu am vrut să mă gîndesc de multe ori la accident. Dar acu’ e bine să-l zic. Eram la antrenament. N-o căzut Alje Schut peste mine cum se zice. Ne-am ciocnit întîmplător.Pur şi simplu, ne-am ciocnit. Eu veneam dintr-o parte şi el din alta. El avea mingea, eu am băgat alunecare, el a venit spre minge şi ne-am ciocnit. O fază obişnuită. Un ghinion. Cînd mă uit la fotbal, văd o fază ca asta la cîteva meciuri. -… - Serios. Şi la meciul Luxemburg – România, la care m-am uitat la televizor, pe ăla cu Franţa nu l-am putut urmări, aşa, la jocul cu Luxemburg am văzut o fază a lui Măţel, mamă ce m-am speriat! Măţel o protejat o minge şi o căzut aşa, în fund, chiar aproape de genunchiul jucătorului de la ei. Noroc că luxemburghezul se oprise şi n-a avut forţă în lovitură! Zîmbetul contagios al oamenilor “Hei, ce faci iubire?!”. Se luminează. “Ce faci iubire?” a fost salutul pentru Maria, soţia lui, care a venit mai repede azi. Maria îi răspunde printr-un surîs. Cînd începi să constaţi că oamenii zîmbesc în jurul tău, nu te mai opreşti să observi şi să notezi în carnetul de jurnalist. Ea e brunetă, el, blond. Faţa lui Mihai a rămas neridată şi nu are nimic din culoarea aceea de pergament care prinde colţul ochilor în cronica bolilor lungi. După 4 luni de spital, ochii şi tenul şi-au păstrat strălucirea. Coşurile mici şi dese sînt singurul semn pe faţă al unui organism aflat în repaus forţat. Şi o cicatrice scurtă, în zona traheei, marchează locul unde a pătruns tubul pentru respiraţie. De undeva apare şi asistenta. “Dacă vreţi să mîncaţi sus, să mă anunţaţi, vă rog!”. Ntzzzz, dă Mihai din cap către soţie. “Vă las să vorbiţi”, spune Maria. “Mă duc să mă uit pe nişte reviste”. “Nu simţeam durere, dar nu puteam să mă mişc! Am ştiut că e nasol şi le-am zis să-mi dea oxigen şi so sune pe Maria” - Ai căzut din ciocnire, el n-a venit peste tine… - N-a venit pentru că dacă Alje pica peste mine atunci era şi mai rău. E un super băiat, i-am zis că n-o avut nici o vină. Puteam să mă lovesc de bară, să am accident de maşină, asta a fost! O perioadă n-o jucat, iar acum e căpitanul lui Utrecht. Mă bucur pentru el, e la club de cînd e junior, merită! - Ţi-ai pierdut cunoştinţa? - Nu, deloc! Am rămas treaz şi am simţit că nu mă mai pot mişca. Am simţit pe loc că e ceva nasol, aveam şi probleme cu respiraţia, şi le-am zis la colegi s-o sune repede pe Maria şi să-mi dea oxigen. Norocul meu a fost că a venit repede ambulanţa şi că spitalul o fost foarte aproape. (Vorbeşte rapid şi logic. E imposibil să deduci, ascultîndu-l, că ar avea şi cea mai mică problemă. Anticipează din ochi cînd un bărbat se apropie de un scaun de lîngă patul lui şi-i spune în olandeză că e liber şi-l poate lua) - Şi cînd ai ajuns la spital cum erai? - Nu simţeam nici o durere, doar că nu puteam să mă mişc. Cînd am ajuns la spital m-am întîlnit cu Maria, am vorbit cu ea, apoi m-au dus la teste, scanări şi apoi direct în operaţie. După operaţie, chirurgul mi-a zis că am avut şansă că ambulanţa a ajuns aşa de repede şi mi-a dat oxigen, pentru că în cazuri ca ale mele se moare dacă nu primeşti oxigen rapid. - Şi cînd te-ai trezit ce ai simţit? - Am avut o noapte capul imobilizat, uite am aici două puncte. (Din patul unde rămîne culcat pe toată durata discuţiei, arată cu barba undeva spre sprîncene. Da, se poate) De durut, nu prea m-a durut. Medicii au prins C3 de C2 şi de C4. Eu la C3 am fost lovit.

oamenii se tem de tot felul de lucruri. explică Mihai.(Se gîndeşte.Ce reprezintă C3 Coloana cervicală este partea superioară a coloanei vertebrale. Parcă am trei tractoare pe mine pe stînga. Pentru că măduva nu e complet secţionată sau e doar comprimată. la asta mă gîndeam venind încoace. mişcînd uşor capul în stînga şi în dreapta. pe care o ţine în zona pieptului cînd stă în pat. acesta este un pronostic imposibil de dat. dar nu degetele independent. Tot cu dreapta îşi conduce scaunul. ca şi tot corpul de sub nivelul pieptului. ei se pot reface. În colţurile ochilor îi curg lacrimi pe care nu şi le poate atinge. un soi de macara miniaturală. dar nimic nu e sigur. dar e doar o senzaţie. Iar dacă e apa caldă sau rece simt doar de la piept în sus. Ţie de ce ţi-e teamă? . Cît de mult şi în cît timp se reabilitează. te rog! E puţin important cum sună. Mihai îşi mişcă bine în acest moment capul şi cîţiva muşchi ai mîinii drepte. Este balansul stînga-dreapta pe care-l face foarte des. cu privirea în tavan. Dacă pacienţii au funcţii sau senzaţii sub nivelul leziunii. Simplist exprimat. explică el. “În ultima vreme am simţit ceva şi în talpa piciorului stîng. merge doar deltoidul”. Pe stînga nu simt nimic. Partea stîngă este imobilizată.Mihai. inclusiv o porţiune a palmei. Nu poate apuca obiecte cu mîna dreaptă. Noi ne temem de avion sau că va dispărea meseria de jurnalist. Se pregăteşte să facă exerciţii cu un sistem prin care poate agăţa lucruri cu mîna dreaptă. Funcţie şi de alţi factori.“la ea nu merge bicepsul. Mîna stîngă o ţine pe lîngă corp. medicii numesc asta “traumatism vertebro-medular incomplet” şi cazuistica arată că există numeroşi bolnavi paralizaţi care şi-au reluat destul de mult din funcţii. “Cînd fac duş simt cînd dă cu apă pe mine pe partea dreaptă. numerotate crescător de sus în jos. ca şi cum ar vrea să se ridice. nu-i aşa?” Cum a reuşit să respire singur . “Oooo. E complicat. mai e pînă acolo!”. traumatismul coloanei este cu atît mai grav cu cît afectează o vertebră superioară. Omul are 7 vertebre cervicale. 15% dintre accidentele grave ale coloanei sînt provocate de sport şi aproape jumătate de accidentele rutiere Mişcă braţul drept şi capul Cît de afectat e Mihai Neşu? “Scrie ce vezi. spune fotbalistul. Totul se petrece în ani. “Medicii nu fac preziceri”. aceasta-i şi situaţia lui Mihai. mai bine să se ştie exact”. Braţul stîng îi vibrează vizibil din cînd în cînd. nu o mişcare”. “E un gest reflex al . omul paralizează de la vertebra fracturată în jos. lucru pe care l-a reuşit un timp doar cu bărbia.

Cînd am venit la clinica de recuperare. sînt sigur că şi acolo m-ar fi îngrijit bine medicii. aşa. Tocmai azi mi-a zis ergoterapeuta că mă va duce la cineva care a avut în copilărie cam acelaşi accident ca al meu. Dar deja doctorii s-au înşelat în anumite aspecte. aşa se numesc parcă jumătate din străzile din Olanda) De la Sion la Mysport . aici. Apoi. am respirat normal. mă mai uit la televizor. am învăţat să respect diferenţele dintre oameni” . “Beau mereu ceai. cu exerciţii. Dorm bine. “Vorbim de ale noastre” . ai văzut-o atîrnată deasupra patului. După cum partea bună e şi că măduva nu a fost secţionată complet. dar şi vorbim. practic poţi face orice. în altele au avut dreptate. “Vrei ceai?”.Mă trezesc la opt jumate.Rămăsesem la ergoterapie. apoi o jumătate de oră pauză şi tot aşa.Iei ceva de somn? . Mă scol. fizioterapie cum ar veni. interpretul lui Superman. Că de aia m-am şi supărat odată. Aşa cred. o săptămînă am respirat pe maşină. îţi spun cum arată grijile la mine. aşa că nu mă tem. două. Apoi ergoterapie. nişte lacrimi care se formează invizibil de sub cuta pleoapelor şi se scurg apoi. Din cauza paraliziei am dezechilibru de temperatură în corp. În spital am luat. Îl priveşti pe bărbat şi te gîndeşti că. Nu ştiu cum e în România. După cîteva săptămîni am ajuns la 41%. Cînd mi-i cald. . Cînd mi-i frig. îmi dă să mănînc şi apoi încep terapiile. luni. Sînt zeci de bolnavi care apar cu scaunele. legume ca mine. . lacrimile omului par un soi de fenomen natural. fotbaliştii. unde facem şi exerciţii. mi-a zis un medic de aici. aprinzi luminile.Păi. pe Rembrandtkade. nelăsînd nici o urmă în drumul lor. Apoi. a făcut o facultate.Cum arată o zi normală a ta? . mă pregăteşte asistenta. beau ceai rece. Iar pentru case există sisteme speciale prin care deschizi uşa. Nu i-am crezut! După operaţie. “Mă uit pe net la Mircea Badea.Nu. după aia. O jumătate de oră terapie. care. Vorbim despre cum vreau să arate casa mea. Eu mereu am dormit bine. zece şi ceva mă culc. o mega invenţie. ca ploaia care bate dincolo de geamuri. Aici încearcă să te ajute pe toate planurile. vorbim despre viitor. Mihai soarbe cu ajutorul curburii paiului). în Olanda. bineînţeles!. depinde. se pun la mese şi vorbesc cu ai lor. . dar aici totul e pus la punct. să nu pot respira singur şi să am nevoie de un tub precum Christopher Reeve. Dar fiecare are opinia lui şi aici. La început au venit doctorii şi mi-au zis că s-ar putea. seara vine Maria. La condiţia mea fizică e destul de bine 41. cum o pot amenaja ca să-mi fie utilă. Schimb canalele la televizor cu ţeava aia în care suflu. cu trahectomie. “Uneori plîng. la început.Şi n-ai mai avut nevoie de oxigen? . dar nu m-a ajutat. trase de gravitaţie. în Olanda. (Îi curg lacrimile. Am citit pe net cum zic unii din România despre mine că e posibil să rămîn legumă toată viaţa. chiar dacă noi. s-a angajat şi acum a devenit un şef de companie. Uite. Asta e partea bună. uneori mă uit şi pe net la Mircea Badea. traversează faţa şi ajung pe cearşaf. nu sîntem preferaţii lui. sînt directori de bănci! Cînd eşti director de bancă nu pot să zici că eşti o legumă. e preferatul meu.Aşa-i. fiind fractura foarte sus. Păi.organismului sau plîngi?”. nu ştiu exact ce companie. beau ceai cald”. spre pomete. Şi. . neînsoţite de gesticulaţia dramatică a corpului. Pun paharul lîngă pernă. cînd mă emoţionez”).Nu. (În jur creşte nivelul sonor al discuţiilor. că există pericolul ăsta. Şi acum. Cred că e unul dintre oamenii care-şi fac meseria ca să schimbe ceva. Dorm la amiază. aveam capacitatea plămînilor 28 la sută. care a paralizat căzînd de pe cal. cum ar veni. Terapie fizică. de la recuperare. Pe la zece. vorbim de ale noastre.Ce fel de terapie faci? .

. transpiră. La o masă distanţă. E tonic aşa. nu mai ştiu ce voiam să te întreb. (Chiar turuie de cînd a început cina. E un cîntec de copii.Sînt optimist de felul meu. dar ei?”. Şi e supărat că nu prea joacă şi că şi-ar putea încheia cariera aşa. . I-am zis: “Ia uite. Mă interesează problemele altora şi le compar cu ale mele. . . Mysport. Ţi se închid ochii. şi simţi cum lumea de la De Hoogstraat te absoarbe de parcă toţi aceşti oameni s-ar opri din ale lor şi s-ar uita brusc la tine. avem mult de vorbit. prinşi între disperare şi vis. tu de ce nu eşti?!”. Nu-i aşa. “Medicii mi-au povestit ce bine suportă copiii aflaţi aici paralizia. frate. M-a emoţionat şi ce spun cititorii de pe site-ul vostru. unii s-au născut aşa. Îl pierd pe Mihai. Eu am băgat o alunecare şi am avut ghinion. Vreau să mai vorbim pe larg despre prieteni şi despre încurajările oamenilor. plînge silenţios şi-şi povesteşte versiunea). cu un sacou brun de croială modernă. Ai venit aici sobru şi prevenitor. De pildă. . acum trei luni.Vorbeşti întruna. E tipul din pat. Mihai. ei au ales să ia cina. ei chiar n-au nici o vină.Scuze. am crezut că voi progresa rapid. Sărbătoresc ceva într-un careu special amenajat al sălii uriaşe de mese. apoi din ce în ce mai tare. Chiar am vorbit de curînd la telefon cu George Ogăraru. cînd am venit de la spital la clinica de recuperare. E îmbrăcată ca la o cină smart de afaceri. Tresari. Imaginea lui se blurează. “Mai avem mult de vorbit” Melodia copiilor umple spaţiul. nimeni nu-mi dă simţurile înapoi ca prin minune” Femeia de la masa de alături Se aude o melodie. cu pletele lui blonde. Ce curajoşi sînt! Şi. care continuă să turuie. indestructibil de curios. dacă te gîndeşti. apropo de meciul cu Franţa…”. unul dintre cei mai buni prieteni.Nu-i nimic.Mysport e al Gazetei. E la Sion. Cineva a vorbit. în campionatul elveţian. aşa-i? “Am şi eu momentele mele de cădere. Mai dă-mi un ceai. deşi n-am trecut de aperitivul ceaiului. o femeie de aproape 50 de ani vorbeşte cu rudele venite în vizită. ce mofturi faci! Dacă eu sînt încrezător. împreună cu egoul tău. o fi de la oboseală sau sînt bolnav incurabil de una dintre cele zece boli de care ne molipsim în imaginaţia cotidiană? Sau poate totul e în ceaţă pentru că te diluezi uşor. Stă în cărucior şi îşi mişcă ambele braţe cu dificultate. fricos în fond ca orice bărbat. surprinşi că nu înţelegi cum de. te rog. “Ştii. întîi în surdină.

Nu înfrumuseţez şi nu omit nimic din detaliile vieţii fostului fotbalist al Stelei. fotbalistul paralizat de 4 luni de la umeri în jos. Mihai e înregistrat la clinică sub un amuzant nume olandez de familie tocmai ca să nu fie în atenţia nimănui! Scriu despre o viaţă în care Mihai stă conectat cu ceilalţi printr-un iPhone pe care-l comandă cu gura. Subconştientul meu s-a adaptat. Şi totuşi. îşi poartă suferinţa cu un optimism lucid. Nu-şi poate mişca decît capul şi mîna dreaptă. E o versiune cosmetizată a vieţii. obţinută printr-o chirurgie jurnalistică de imagine? Nu! Nu e aşa! Sau nu e Mihai Neşu aşa. Şi apropo de înfrumuseţare. incomplet. visez că merg” Azi. 2011 | 179 comentarii Mihai Neşu: “Oamenii au vise cu ei zburînd. Poveştile sale memorabile descriu o lume crudă şi generoasă deopotrivă Da. Oamenii care se gîndesc atent şi profund la ei. desigur. “o propunere a mea. dar o gîndiţi: înfrumuseţează ziaristul totul?! Cazul Mihai Neşu pare povestea unei exemplarităţi căutate. Scriu despre o viaţă dusă sub anonimat. la ceilalţi şi la lume sînt speciali”.“Noaptea visez că merg din nou” (II) 13 September. al lui FC Utrecht şi al echipei naţionale. aşa cum am ajuns să le cunosc. Există aşa ceva! Iar dacă există un om angajat de spital ca să se ocupe cu inovaţiile pentru bolnavii paralizaţi. dar şi aceasta incomplet. aveţi dreptate sa va gîndiţi la asta! N-o spuneţi. Ieri a sosit un mesaj de la un cititor din Londra: “Mihai Neşu pare extraordinar nu atît pentru că e optimist. ci pentru că e reflexiv. pe care mi-a executat-o omul de la Servicii Inovative şi Tehnice din clinică”. Hai să vedem cum sînt speciale istoriile lui Mihai Neşu! . partea a doua a interviului realizat în clinica De Hoogstraat din Utrecht cu Mihai Neşu. Noaptea. Un sportiv de 28 de ani a suferit un accident stupid la antrenament acum 4 luni. atunci veţi înţelege mai uşor fiecare dintre poveştile pe care Mihai Neşu a decis să le spună cititorilor Gazetei.

oamenii vor citi pe îndelete poveşti. poate că nouă ni se dă. Construcţia a durat 300 de ani. această discuţie. La început. în fond o discuţie între un bărbat de 28 de ani paralizat de la umeri în jos şi milioane de oameni care au auzit cîte ceva despre drama lui. “Auzi. analist şi sceptic al lumii digitale în care nimeni pare nu mai citeşte. scrie undeva Nicholas Carr. dar uimirea ziaristului Daniel Nanu avea să se prelungească şi să se ramifice toată ziua. de ruşine fugeam cu Maria în Amsterdam ca să nu dăm ochii cu suporterii cînd pierdeam”. “O -să-l citesc şi eu pe iPhone. mamă. Stă la orizontală şi respiră. asta cu zilele senine e un fel de a spune. La Utrecht se referă. Nu m-am gîndit la asta. Copiii sub 14 ani care citesc acest articol sînt rugaţi să creadă că “coffeeshop” e un loc unde se bea cafea. Nişte caraghioşi noi. Fuga la Amsterdam “Ai văzut oraşul?”. dar să-mi trimiţi şi ziarele. în 2008. Aha. părinţii! Apoi a urmat prima întîmplare pe care Mihai vrea s-o povestească. mă. te rog!”. planifică el. infinită. asta-i adevărata nebunie. Aproape patru blocuri de 10 etaje înşurubate unul peste celălalt. Abdomenul lui Mihai se mişcă regulat. în plin deficit naţional de atenţie susţinută. în zecile de telefoane primite ieri. eram fericit că. Poate că nu ei dau. A fost terminat în secolul 14. mamă!. nu cred că altfel se poate să fii atît de optimist cînd de patru luni eşti paralizat de la umeri în jos!!!”. că nu se poate fără! Ce tratament dau olandezii pentru psihicul celor imobilizaţi după accidente la coloană?!”. întreabă Mihai.Românii au fost uluiţi în faţa puterii psihice a fotbalistului “Le dau ceva?”. În fine. le dau nişte pastile pentru cap? Serios. poate fi întîmpinată cu multă răbdare de către voi. E o nebunie. pentru că Mihai e neschimbat la faţă. “Întîi pe ziar. apoi pe net” Un respiro. “E norocul meu că pot respira. Aer adînc în piept. Întîi. fără fotografii. “Îmi vreau vechiul creier analog înapoi!”. Neşu ia magneziu. dar mă gîndeam cum o să fie la înfrîngere. albă. fii atent. “Cînd am venit aici. Se referă la interviul lui Neşu. după victorii. aşadar. tipăriţi întîi articolul în ziar şi abia apoi îl puneţi pe net? E normal aşa”. O simplă discuţie fără imagini. pe care asistenta i-o strecoară între buze. tentaţie aflată la doar 60 de kilometri distanţă. oamenii îmi strîngeau mîna pe stradă. amuzat. Încep poveştile. “E frumos şi liniştit chiar dacă pierdem meciurile”. Doar o discuţie şi cuvintele pe hîrtie sau pe ecran. Abia aştept să citesc interviul”. O pastilă mică. nu pricepi ce spune colegul tău la telefon. Bine. coffeeshopuri sînt şi la Utrecht. te duci să te distrezi. În zilele senine. să crezi că. Au lucrat 300 de ani! Turnul catedralei din Utrecht are 112 metri înălţime. Mihai Neşu e sigur însă că discuţia lentă. după publicarea primei părţi a interviului cu Mihai Neşu: “Hai. . “Le pun ceva în mîncare. rîde el. imagini care oricum nu ar arăta nimic spectaculos. Treaba că fugea de ruşine n-o cred. Nu te duci la Amsterdam de ruşine. acu’ înţelegi. efigia urbană a liberalismului şi excentricităţii. din vîrful Domtoren se ghicesc clădirile din Amsterdam.

consumatorii s-au îngrijorat. Cînd l-oi sunat pe George Ogăraru s-o speriat: «Îţi mişti mîna? Ţii telefonul?!! ». tub în care suflă şi schimbă canalele TV ale te-levizorului de la clinică. şi realizatorului TV . emisiuni TV din ţară difuzate pe net sau siteurile pe care le citeşte. aşa dă sms-uri. Exact pe asta se bazează eye-trac-king. spune Mihai. Pe strălucirea corneei reflectată pe ecran. Şi dacă nici măcar nu poţi clipi. senzitiv la privirea umană. ideea i-a venit lui Mihai de la stick-ul utilizat de regulă pentru ecranul touch de iPhone. Pasionat de tehnologie. îl descrie el pe angajatul de la inovaţii. cu mulţumiri şi ziarului. Mihai urmăreşte direct pe ecranul de iPhone clipuri pe youtube. “Mi-am adus aminte de stick-ul Apple şi l-am rugat să ne imaginăm împreună un stativ pentru iPhone-ul meu. Cînd tehnologia a apărut. Privirea îi luceşte. voce şi sms. Practic. i-am zis. există şi astfel de oameni paralizaţi.“Manevrez iPhone-ul cu gura. Mihai e foarte atent cu banii lui. ci şi şedinţe frecvente cu cel care se ocupă de inovaţiile tehnice pentru oamenii cu dizabilităţi. Primul. Nu face doar ore de terapie fizică. care să aducă aparatul în faţa mea şi eu să-i pot atinge ecranul cu un beţigaş special de 15 centimetri”. Următorul pas va fi adaptarea softului eye-tracking. Ridicol? Deloc. “ascult muzică diferită”. standard. el a privit pe iPhone pe net emisiunea pe care Mircea Badea i-a dedicat-o. spune Mihai. Mihai Neşu are un program fix. În afara scaunului cu rotile. Tot gura o foloseşte şi pentru a utiliza telefonul. Stai liniştit. E brevet personal!” La Clinica de Recuperare din Utrecht. în eye-tracking se foloseşte un ecran special de computer. doar cu privirea. este un tub plasat deasupra patului. arată Mihai. fără mîini. fără mouse sau fără alt device. două sînt dispozitivele pe care Mihai le foloseşte. iar luni dimineaţă a trimis un sms. poţi muta cursorul sau poţi tasta litere dacă clipeşti. folosind dispozitivul de buze. care este deja experimentat inclusiv în clinica olandeză. a scris New York Times. “Chiar colegul meu de salon are o versiune a softului”. pentru a naviga pe net şi pentru a-şi citi mailurile. “Tastatura îţi apare pe ecran şi. A dat un SMS Pasiunea pentru tehnologie îl ajută acum pe Mihai Neşu: Duminică noapte. “E un mega băiat”. ai o versiune în care se tastează dacă ţii privirea fixată asupra unei litere cîteva secunde”. către gsp. “Dacă apeşi SEND din greşeală cu privirea şi faci o plată cu cardul?!”. au exclamat ei. Aşa formează numerele.

că oamenii ne apostrofau în afara terenului. niciodată. . Mi-era ruşine să dau ochii cu el! N-a plecat şi am pornit spre teren. cu tot cu cadavrele marinarilor. “A doua zi. m-a salutat şi mia zis doar atît: «N-a fost prea bine ieri. m-am trezit mirat ori de cîte ori simţeam. şi care nu mi-a reproşat. Un dezastru cum ar veni”. m-am surprins singur cu mentalitatea schimbată. se crispează Neşu. nimic. Accentul ardelenesc a rămas după 10 ani de cînd a pornit din Bihor. “După ce am trăit trei ani în acest fel. E milionar. Pierdusem cu 5-1 cu Vitesse. indiferent de rezultat” Nu-l idolatrizează. Frans van Seumeren are planuri cam exagerate cu echipa. ci pe stradă. Am zis c-o pleca. unde toată lumea îi încinsă. cum să facă mai multe abonamente sau să aducă mai mulţi spectatori”.“Eram în primul an de contract cu FC Utrecht. Ţin minte şi acum că am rămas mut. Dar se zbate mereu şi se gîndeşte cum să organizeze clubul. aşa-i? Lasă că batem meciul următor. Nu pe stadion. Cum să zic. avem cu Feyenoord». ci doar mă gîndeam: «Ce au cu mine? Am dat tot ce am putut eu!»”. Neşu pare la fel de liber în gîndire: “Uneori. l-am văzut pe Frans van Seumeren. M-a văzut. la stadion. pe lîngă el. la «naţională». acţionarul clubului. dar milionar adevărat la cîte impozite se plătesc aici! Eram în parcare şi am stat cu fundul în maşină. Aceste întîmplări l-au transformat. dar ideile i sau schimbat la 3 ani de cînd a plecat din România. Chiar şi faţă de patronul său. n-am fost în stare să mai spun nimic”. “Am un patron a cărui firmă a scos submarinul atomic Kursk de pe fundul mării. pentru că nu mă mai simţeam vinovat sau temător.

O vară întreagă. “Maria mi-a spus că două zile n-au ştiut dacă voi trăi” “Cînd m-am trezit. aflate la 100 de metri de suprafaţă. Pe 10 mai 2011. “Van Seumeren e un tip total special. Este emoţionat. l-am văzut pe patron pe Discovery. iar anul acesta mi-a trimis o vedere din concediul în care a mers pe jos din nordul în sudul Olandei”. “Chiar şi cînd am redevenit conştient după intervenţie am avut zile foarte grele”. se amuză Mihai. Maria mi-a zis că. omorînd 118 -oameni aflaţi în interiorul devenit o capcană îngrozitoare pe fundul mării Barents. nu ştiu dacă amîndoi. cu soţia şi cu cîinele. “Se poartă modest. mai ales. spune Mihai. “Atunci m-am simţit bine să văd viaţă şi natură. dar nu ştia că poate muri în orice moment. accelerat.“La un moment dat. Conştient şi. locuieşte în casa cea mai mică din sătucul său”. Petersburg. În salon. Cu toate afacerile şi bogăţia sa. împreună cu Putin. peretele din spatele patului lui Mihai este acoperit cu mesaje de încurajare şi cu vederi sosite cu poşta din vacanţele prietenilor. Violetul cîmpurilor de levănţică din Provence. umblă o săptămînă cu aceleaşi haine de-ţi vine să-i zici: «Mai schimbă-le!»”. îl completează Maria. Ştia că e grav. respirînd. am realizat că ei au gîndit lucrurile în aşa fel încît oamenii aflaţi la încercare să poată să vadă primul lucru un colţ frumos de lume!”. conştient că nu se poate mişca. n-au ştiut dacă voi trăi”. dar asta n-o spune. “Abia după operaţie. timp de două zile şi două nopţi. soţia fotbalistului. E o cacofonie de culori. rememorează el. la cîteva minute după accidentul petrecut pe terenul de antrenament al lui FC Utrecht. Şi n-are nici o importanţă. Mai tîrziu. Erau trupurile marinarilor în el şi ceva rachete atomice. albastrul unui cer din Toscana sau conturul unei insule exotice. Semna. neexplodate parcă” Operaţiunile de recuperare a epavei şi a cadavrelor. O gîndesc eu. eram la Reanimare şi m-am uitat pe geam. Sau ultimul. Mihai ajungea la spital. Europa pe bicicletă pînă la St. au fost extrem de dificile din cauza riscului de explozie a încărcăturii atomice militare aflate la bord. I-au rămas două momente puternic înscrise în memorie. contractul prin care una dintre firmele lui urma să scoată submarinul Kursk de pe fundul mării. . cu vegetaţie şi pomi”. Construcţia sălii a fost astfel concepută încît vederea să dea într-un soi de curte interioară frumoasă. “Anii trecuţi patronul a traversat. dintr-o dată. Despre Kursk Kursk a fost submarinul atomic al flotei ruse care s-a avariat în august 2000.

“O zis că. jos îşi ridica gamba. N-a abandonat însă şi s-a refăcut parţial. “Mi-o povestit o fată care şi-o făcut-o cu mîna ei. Aşteptările mele sînt altele” “Normal că sper să mă fac bine ca înainte. Ca orice suferind. “Am jucat partida de caritate. eu am jucat pentru el”. în acelaşi loc. Măcar să nu mai am nevoie de asistenţă ca să mă dau jos din pat. îşi aminteşte fotbalistul. “Poliţistul era pe stradă. După accidentul meu. Apoi reia. i-a băgat un cuţit în gît poliţistului exact la vertebra C3. Vă daţi seama ce legătură ciudată s-a creat! Amîndoi ne-am accidentat în timpul meseriei noastre. “Aşa. cînd am ajuns eu aici. mai bine stăm de vorbă. ritmului impus de el pentru discuţie. Sus era aproape normală. Oamenii de aici care-şi pot folosi braţele. “Acum lucrează tot la poliţie. desigur. am întîlnit-o. nu neapărat de dureri. Trei luni a stat în comă cum se numeşte?”. nu ca să umble. Atunci însă. a reieşit o busculadă şi cineva. O stat cinci luni în spital şi. imaginaţia lui Mihai explorează vecinătăţile umane şi cazurile asemănătoare. “Sincer. dar şi dacă m-aş reface. în acea noapte. S-a interesat şi povesteşte. Povestea fetei nu s-a oprit aici. am aflat că omul avea ca mine. “Nimeni nu este externat din centrele de recuperare pînă cînd nu are condiţii potrivite de locuit”. “A mai fost ceva. Trecuseră 10 luni de cînd se aruncase şi putea să-şi mişte şi picioarele puţin. “Pentru că n-avea unde să se ducă i-or oferit o casă chiar frumoasă. Plînge. alt caz. Doar cîteva secunde de pauză. A paralizat! A vrut să ajute pe cineva şi a paralizat”. Şi. I-au schimbat baia şi altele în funcţie de ce avea nevoie. o leziune la nivelul vertebrei C3!”. acum cînd mă uit în tavan ştiu să-mi stăpînesc mintea şi mă simt bine. dar oricît”. am văzut că a arătat ceva poze pe facebook. “Vezi. şi. a sărit de la etajul 6. fără să ştiu ce va urma. la serviciu. chiar şi fără să meargă. nici eu nu le doream în exces”. spune Neşu. Statul are un număr de case special amenajate pe care le dă celor fără posibilităţi. Au încercat cu somnifere. sînt fericit că am făcut-o timp de zece ani. de el s-a apropiat o asistentă. “La un moment dat. fac aproape orice făceau şi înainte de accidente” .Mihai adaugă. -tacit. tot voi fi fericit. Se uită în tavan. “una dintre cele două care mă supravegheau în acea tură”. mintea mea fugea la fel şi fel de gînduri”. Fata a vrut să se sinucidă. el a intervenit. nu aş mai juca. decît să iau pastile. cei de la club ne-au anunţat că vom juca un meci pentru un poliţist care a avut un accident la datorie”. Nu e nici o legătură cu poliţistul. dar nu mă ajutau şi nici medicii. Şi a stat cu mine de vorbă o noapte întreagă”. Unul dintre puţinele răgazuri pe care le cere. dar nu aveam o stare bună. nu mi-a clar cum şi de ce. “Indusă…”. în birou. Dar uite că Dumnezeu -i-a mai dat o şansă. Nu puteam să dorm. dar şi jumătate dacă mă fac bine. Cei de la clinica de aici mi-au spus că mă vor duce să mă întîlnesc cu el. Mihai a întîlnit un caz care descrie raportul dintre statul olandez şi cetăţenii săi. Deja ar fi un pas mare să-mi folosesc braţele” “Realitatea e că am văzut cu ochii mei ceea ce din afară părea incredibil. Cam asta fac ei pentru tineri”. Un om a vrut să se sinucidă. nu mă mai gîndesc că voi juca fotbal vreodată! Iubesc fotbalul. în cărucior.

Pe Neşu îl ştiu. pe teren. o să conştientizez că simt temperatura apei pe corpul meu » Bogdan Miu. mă plimb prin casă şi mă minunez cum ne ciondănim zilnic pentru tot felul de tîmpenii. E dureros. fost internaţional «Noi. atacant Dinamo «De acum încolo. arbitru internaţional . nici acum n-o s-o facă » Marius Niculae. După cum gîndeşte. Îl ştiu de cînd jucam împreună la Steaua. lîngă noi. fotbaliştii. mi s-a făcut rău. Mă visez normal. sînt oameni care chiar luptă pentru lucruri cu adevărat importante » Viorel Moldovan. realizator Europa FM «A fost cea mai frumoasă ştire a zilei de luni cînd am văzut că Mihăiţă a vorbit cu atîta emoţie şi luciditate despre viaţa lui de acum. Visez că merg” «De cînd am citit ce a scris Gazeta despre Mihăiţă Neşu. fost internaţional «Am rămas înmărmurit cînd am citit ce simte şi ce spune Mihăiţă. Știu că oamenii visează că zboară. Refuz să cred că va rămîne aşa » Cristi Balaj. M-am convins că e la fel de puternic cum era şi pe teren. antrenor Oţelul «N-a putut să citesc tot. sîntem norocoşi că avem asigurări de sănătate. vă daţi seama cum o să se bată pentru viaţă! » Eugen Trică. cînd fac duş.“Visez noaptea. paralizat. dar ştiindu-l. nu s-a dat niciodată la o parte de la nimic. mereu am visat. E un caracter tare şi asta îl va ajuta » Dorinel Munteanu. -S-a bătut el mereu cu noi. Nu cred că dintr-o sută de oameni sînt doi la fel de puternici ca el. primeai o medalie şi rămîneai aşa. nu m-am visat deloc lunile astea aşa cum sînt acum. Acum visez că merg. sînt convins că Mihăiţă va trece peste asta. Îl cunosc de cînd era mic. La judo. Din drama acestui băiat curajos învăţăm o lecţie de viaţă » Ilie Dumitrescu. fără să realizăm că. dar subconştientul meu s-o adaptat. E o lecţie pentru noi. fost coleg «M-am cutremurat de ce am citit în Gazetă. Nu-şi mai simte corpul. dar e la fel de tare cum îl ştiu de cînd jucam împreună.

Citeşte toate mesajele de pe MySport şi de pe site-ul Gazetei şi aşa cum a spus şi în interviu. Aceste lucruri îl vor ajuta să lupte. un psihic foarte puternic. e un superbăiat. Dar familia m-a făcut să redevin un luptător! Aşa trebuie să facă şi Neşu! » Viorel Turcu. Astea sînt armele lui. voinţa şi faptul că n-a renunţat niciodată la luptă » Claudiu Niculescu. nu mai aveam putere să mă uit la el. E foarte bine că are psihicul tare. Trebuie încurajat. fost internaţional. care-l ajută să meargă mai departe.«Sută la sută îşi va reveni. Îl apreciez enorm pentru tăria lui şi îi doresc tot binele din lume! » Jean Pădureanu. E important că luptă şi că nu se dă bătut. săracul copil luptă să se facă bine. atacant “U” Cluj «Cred că Mihăiţă are lîngă el nişte oameni puternici. E incredibil. mijlocaş CFR Cluj «Am citit interviul cu Neşu. Are un moral fantastic. E un lucru mare şi o spun din proprie experienţă. Cum eşti în teren. preşedintele LPF «Mihai a transmis exact ceea ce simţea. pînă la urmă e mai important să se poată bucura de viaţa şi de familia lui » Gabi Mureşan. Îşi va reveni. Cînd mi-au tăiat primul picior. noi nu avem habar să facem aşa ceva » Dumitru Dragomir. A fost mulţumit că Tolontan a scris realitatea. nu are cum să nu reuşească. plînge cînd simte că lumea îi transmite dragostea ei » George Ogăraru. dar sînt sigur că îl va depăşi » Ricardo Cadu. nimic altceva. aşa eşti şi în viaţă. E un moment greu pentru el. L-am întîlnit de multe ori pe teren şi ştiu că e un adevărat războinic. căpitan CFR Cluj «Mihai e un luptător. cu ambele picioare amputate «După ce am citit articolul am înţeles că Neşu are un caracter fantastic dacă nu s-a prăbuşit după aşa ceva. fost antrenor . fotbalist FC Sion (Radio GSP) «E impresionant să-l «aud» pe Mihăiţă vorbind. preşedinte Gloria Bistriţa «Mă doare sufletul cînd citesc despre Mihăiţă. Mihai Neşu e un luptător. Olandezii îl pot recupera. Clacasem. aşa cum o făcea şi pe gazon. pînă la capăt » Emeric Ienei.

fundaş CFR Cluj . Acum are nevoie de linişte şi de susţinerea tuturor » Ionuţ Rada.«Sper să-şi revină cu ajutorul lui Dumnezeu! E un băiat prea bun. nu merita să i se întîmple asta.

aveam să-mi dau seama mai tîrziu. Maria e înnebunită după animale. nu din alt motiv. îl ştiu de cînd boxa la Naţionale. De-aia întreb că nu înţeleg nişte lucruri… . Cătălin! Răsuflu uşurat. tocmai ai zis că luăm o pauză! “Nu asta-i întrebarea. înţelept ca un căţel cu gîtul de arc.(Tac şi clatin din cap. nu se uită şi ei la ce întîlnesc în străinătate? Că mereu călătoresc. “Bute e un superbăiat. Vivacitatea lui e greu de dus. Doar tipul cu tricou alb. Pauză. ei sînt aleşi ca să facă mai bine pentru oameni. E curat şi bărbierit. Avem o casă în Oradea.Nu c-o dăm pe politică. alta-i”. Mihai. cum să zic. Sînt capiu. Cel mai bun prieten al meu e inspector de bancă în ţară. continuă azi. Picioarele nu le văd. dar mă gîndesc la România şi la ce se întîmplă acolo. iar speranţa îi stă în drumurile din Ungaria » Dialogul emoţionant şi amuzant deopotrivă. în zona pe care n-o simte. am amenajat-o şi o vom închiria. ar vrea să revină acasă cu o maşină specială peste cîteva luni. crezi că Bute e mai slab ca mine? Ia uită-te la burta mea!”. “Auzi. . Citeşte ce crede Mihai despre situaţia din ţară şi despre fotbalul românesc Mihai Neşu visează ca satele din România să-şi conserve centrele istorice . Nu-i deranjează cît de cît ce trăim la noi faţă de ce observă afară?! Pînă la urmă. fiecare om călcat de maşină. politicienii în general. fiecare om căzut de la etaj se aranjează înainte de a coborî în sala de mese. avem şi o afacere cu haine de cîini.Auzi. 2011 | 103 comentarii Mihai Neşu. învelit pînă la brîu în cearşaf şi cu ochii în tavan se dovedeşte imposibil de doborît. siderat la auzul unui mis terios picurat extraterestru intercalat în fişierul audio. va da faliment. da’ la box. fotbalistul paralizat de la umeri în jos. nu doar la faţă. vreau să te întreb ceva.“Cred că mă fac eu bine pînă să văd terminată autostrada Transilvania” (III) 14 September. Fiecare om din sala acesta animată a clinicii De Hoogstraat din Utrecht. zona neutră a corpului său. e normal. ci şi în zona abdomenului. am familia şi prieteni acolo. şi-mi arată cu ochii dincolo de piept. o închidem. dar nu ne-om ocupat de firmă de cînd m-am accidentat. mai devreme m-am dus la WC şi am lăsat reportofonul deschis. .Zi! .Mă gîndesc aşa: oare oamenii care conduc ţara asta. mai eşti înconjurat şi de alţii”. purtat în clinica de la Utrecht. Am mai spus-o. E o schimbare de roluri după patru ore de discuţie densă. e super. Neşu arată absolut normal. plasat în luneta “Daciilor” vechi) . Vreau să spun că nu mă simt deloc străin de România.

Dar ştii ce-i nasol aici cu grădinăritul? Că-i nisip imediat sub pămînt. nu puteam.În fine. Acu’ depind de multe. Îşi răspunde singur) . mai conduce Maria… Îmi place condusul. Şi atunci mă gîndesc să refac case pentru comunitate. Nu-i roade că nu-s şi în România bune lucrurile?! Chiar şi pomii sînt aşezaţi rău la noi!” . arheologie… Dacă găseşte prin magazinele de antichităţi un vas. Cînd sapi să pui o floare. Conduc.A! Nu aia românească! Vorbesc de aia de după Budapesta.Nu ştiu pe termen lung. Ţin minte că venisem la Steaua acu’ 10 ani şi mă lua peste picior Florin Lovin că el are maşină cu schimbător de viteze. Bricolez. oricum le-a cam sacrificat pentru cariera mea de fotbalist” . ce să zic? Eu. i-au modificat solul. în ritmul respiraţiei. Maria munceşte în grădină. să ridic capul. Olandezii sînt tari de tot la diguri. Restaurează opere de artă. ştii cum e. Acu’ să vedem ce progrese fac cu recuperarea pînă la primăvară şi o să-mi iau o maşină specială. dar sigur nu e revoltă. la lupta cu apa şi şi-au amenajat aproape toa-tă ţara.Ea a terminat două facultăţi. mamă! . Chiar cred că e frumos să ne refacem casele. Stomacul i se ridică ritmic. Dar normal că o să mai vin în România. măcar strada centrală s-o refacem! Aş face-o de plăcere. Şi în vacanţe făceam la fel. Adică dacă voi putea să-mi folosesc mîinile. la Utrecht. mai ales pe dru murile astea bune. Încerc s-o fac să-şi continue cît se poate pasiunile. Una de cosmetică medicală. Despre cea de la noi ce să zic? Cred că mă fac eu bine pînă să văd terminată autostrada din Transilvania! Se opreşte. Acu’. Şi să aibă cutie automatică.Mai e pînă se termină. că am încurcat-o. vezi. în Olanda! “Mă gîndesc şi la Maria. îmi cădea capul imediat! Acu’. Sper să termine şi autostrada ca să-mi fie mai uşor.(Rîde) În fiecare locuinţă am o trusă de scule. . Şi aici. Pentru comunitate. unul. aşa că nu şi-o găsit ceva. poate o să-mi revin cît de cît în sus. Mihai pare reconciliat cu toate şi tocmai calmul dă o greutate sporită cuvintelor. drumuri şi spitale curate şi ordonate afară. Nu mai au mult ungurii. iar eu una automatică. dai de nisip.Ce pasiuni are Maria? .Vrei să reveniţi în ţară? . cum să zic. dar nu prea-i place. din aia în care să intru cu scaunul. . Şi alta de restaurare ceramică. La început. Olanda e cam dură cu locurile de muncă ale românilor. mai sport. Ni s-au cam stricat planurile pe care le făcuserăm. opresc.Te pricepi? . e unul din hobby-urile mele. . da’ ce putere are un primar? Tot depinde de alţii de sus care-i dau banii. mereu mi-a plăcut asta că-i mai simplă. . voi fi fericit şi dacă mă fac bine pe jumătate. îi place să-l facă. îl mişc. Da’. Mie îmi place să merg cu maşina. acum văd că-s probleme şi în Spania. Ştiu mai mulţi primari de comune care-s mega preocupaţi.(Nu ştiu ce e. “Politicienii noştri văd case. Ne completăm. pînă la graniţa cu noi. să văd. Îs multe sate ale noastre frumoase. uite cum arată aici. iar eu mai reparam cîte ceva. la mîini! Există maşini cu tot felul de sisteme pentru oameni ca mine. “Mi-o zis terapeuta să fac exerciţii pentru abdomen.

“El e bine”. cînd ne aflăm într-o stare de spirit pozitivă. Pentru Thayer “o stare de spirit este o dispoziţie de fond care persistă în timp”. Dar uite una care mi-a venit acum în cap. numai că eu nu-l simt deloc. cocîrjat tot ca o mănuşă de box deasupra unui laptop. O maşină l-a lovit de l-a distrus. aici banii nu forţează diferenţe. dar a fost compresată. în clinica aceasta diferenţa o fac oamenii. banii. “Da. laptop care îi stă sprijinit în pat. . Thayer susţine că “stările de spirit sînt mai importante decît activităţile zilnice. Şi adaugă: “Am răbdare. O explicaţie. deci are un singur vecin. dar cu siguranţă că medicii care i-au însoţit evoluţia lui de 4 luni încoace au fă-cut-o. -?? ?? . măduva nu a fost deloc afectată. tot n-aş avea ce face”. Dar e bine acum! Doctorii i-au spus deja că într-un an va progresa. statutul social şi chiar relaţiile interpersonale. nici una dintre realizările noastre nu contează. poate să ne facă să înţelegem mai multe. Şi dacă n-aş vrea să am. psiholog 7 săptămîni de aşteptare Mihai nu l-a citit pe profesorul de la California State University. Dar ce poate fi mai frumos decît să fii cu un grup de prieteni în cantonament. de la masori! Am jucat 6 ani la Steaua şi 3 în Olanda. . în fiecare zi. privesc un băiat brunet. “Dacă sîntem într-o stare de spirit negativă. În cărţile sale. slavă Domnului! .Uite aşa cînd fac din cap. spune el. nu e secţionată. Fotbalistul stă într-un salon de trei oameni. chiar şi cele mai întunecate circumstanţe ni se par soluţionabile” Robert E. pe o măsuţă specială. Şi nu vorbesc despre doctori. clipeşte Mihai. povesteşte Mihai. Thayer. deoarece toate acestea sînt filtrate adesea prin prisma stărilor de spirit”. care nu e o navă spaţială. Un pat e neocupat. băiatul acesta din salon cu mine”. spune Neşu.Da. “Mai am 7 săptămîni pînă voi vorbi din nou cu medicul principal. Atunci voi afla mai multe despre evoluţia mea”. Nici la mine.De unde începem cu fotbalul? . “chiar ziceam cu Maria că n-om văzut în 4 luni de spitale olandeze un medic care să strige la o asistentă”. Diferenţa o fac bolnavii. se mişcă şi abdomenul. Multe diferenţe. Hai să vorbim despre fotbal” Ole! “Unii fotbalişti spun că sportul profesionist te obligă să-ţi pierzi din copilărie. Thayer crede că diferenţa aceasta are un nume? El studiază stările de spirit umane încă din anii ‘70. Da’ se mai întîmplă ceva: cînd mai am spasme se contractă ab-domenul involuntar şi atunci îmi ridică mai sus capul. dimpotrivă. şi să joci fotbal cu ei?!” În clinica aceasta. Băiatul călcat de maşină La îndemnul lui Mihai. “E bine?!”.De la masori. mai mult pe partea stîngă”. la el a fost mai simplu. desigur nu singura Psihologul Robert E. care-s aproape nevăzuţi. chiar dacă nu-şi simte picioarele şi-şi mişcă foarte puţin mîinile. “Uite. pretutindeni se simte aroma de suferinţă şi de transpiraţie.

Am fost antrenat de nume mari ca Hagi. ce «chifle» dădeam cu piciorul drept! Să nu se supere nimeni. E simplu. M-am bucurat pentru el cînd a ajuns la Glasgow Rangers. masorii fac masaj. nu ne-am născut talentaţi. .Da. Foarte mult pe viteză şi o forţă.Oiii. cel care s-a interesat cel mai mult de mine a fost Goe. dar eu cred că din plecare olandezii sînt mai educaţi decît noi în fotbal. . ceea ce este. de fapt. Transferul lui Bănel e dovada că munca este esenţială în fotbal. Era selecţie la club. Aţi fost colegi la Steaua. cred. . Copiii lor învaţă de mici execuţiile corecte şi de aceea le fac mai frumos decît noi şi cînd urcă la seniori! “Am jucat la Steaua.George Ogăraru şi Florin Lovin sînt cei mai buni prieteni ai mei din fotbal.Ziceai că ai simţit trecerea de la Steaua la FC Utrecht. e un nume în fotbalul european. La început. Van Hanegem este un nume uriaş în Olanda.Te bucuri pentru Bănel c-a plecat în Franţa? . la Steaua îmi foloseam dreptul o dată pe an. el se duce la 13.Cum te-ai apucat de fotbal? . chiar dacă nu a avut performanţe în ultima vreme.Aveam vreo 10 ani şi am văzut un anunţ în ziarul local din Oradea. În afara lor. După 20 de minute eram mort. Pentru ei e comparabil cu Cruyff. . Lăcătuş.discutînd cu tine: aici fiecare face lucrul prevăzut. “Mă bucur cînd văd cîte un fotbalist ca Bănel care ajunge sus prin muncă.Zenga. Tot aşa. Aici am fost silit să-l folosesc de o sută de ori pe antrenament. În România.Ţi-a convenit criteriul! . De pildă. eu zic că e frumos să ajungi să joci la Rangers după ce cu cîţiva ani în urmă jucai la Piatra-Neamţ! L-am sunat cu mare plăcere ca să-l felicit. văd mereu în rezumate goluri cu şuturi de la 30 de metri. Protasov. la FC Utrecht. alt exemplu. Ceea ce mă bucură. nici el. ceea ce nu vezi decît la ei atît de des. la care se pricepe şi pentru care e plătit. visul a foarte mulţi copii români. Dar am şi eu limite. În Olanda.Mereu am alergat mult. . mamă.Ce antrenori te-au apreciat cel mai mult? . Eu fac cam 10 kilometri pe meci într-un meci mediu. Eram în Olanda şi am încercat să fug la un antrenament ca Dani Alves de la Barcelona. . masorii cară echipamentul. Nici eu. Zenga sau Van Hanegem” . dar am muncit mult” “Ce «chifle» dădeam cu dreptul!” . Diferenţă enormă! Poate doar Bănel să concureze cu el. vicecampion al lumii în 1974 şi de două ori cîştigător al Cupei UEFA cu Feyenoord. aoleu. nici Goian.L-ai adus în discuţie pe Goian. Protasov şi Van Hanegem. pun porţile şi sînt şi certaţi dacă uită ceva ce nu e treaba lor. Plus că Saint-Étienne e un club cu nume. Da! Campionatul francez e mega tare. Am fost şi ne-a oprit pe cei care am alergat mai tare! (Rîde) . Chiar dacă Scoţia nu mai e ce-a fost. mamă! .

Cînd am jucat împotriva lui Arsenal. eram titular. nimic nu e de aruncat în pelerinajul amintirilor şi al curiozităţii sportive. mie nu mai au ce să-mi facă! Chiar.Păi. dar a avut o bară în minutul 2.Da.Daaa.“Mă uit cu plăcere şi la ploaia de la US Open” Mihai nu stă doar pe pat. Nimic nu e prea mic. Din mijlocaş central m-o făcut fundaş stînga şi am putut creşte. prima oară probabil de cînd am început să vorbim. ce m-o enervat Bănel cînd om jucat cu FC Utrecht împotriva Stelei!”. Ar chibiţa la nesfîrşit despre întîmplări şi campioni. acum sînt încă sub contract cu FC Utrecht şi-s unul dintre puţinii accidentaţi ai echipei. “stadionul Cluj Arena mi se pare că seamănă cu cel al lui Den Haag”. practic mi-o schimbat cariera. Oi. ce ne-au făcut! Aveau 2-0 imediat. ci şi pe cele ale celorlalţi. Nu prea mult. Aici sîntem cu toţii acasă.Victor Piţurcă mi-a făcut un mare bine. Îmi mai ziceau prietenii că-s fraier. Nea Piţi a ştiut cum să mă ia şi a avut dreptate. Asta contează cel mai mult pentru un fotbalist. noi îi văzuserăm pe o casetă care ne-a păcălit. legănîndu-se cu ochii deschişi pe această reţea uriaşă de coincidenţe. mai dă din casă! (Acum rîd eu. Cum l-a reprofilat Piţurcă . Oamenii plătesc şi cer înapoi servicii de la stat. Crezi că lucrurile astea de fotbalist îi interesează pe oameni? . că de ce mă mai duc dacă nu prindeam nici banca. Se înroşeşte şi la 4 ani de la fază! “Ne-au speriat ce bine jucau. “oi.Cît cîştigi la Utrecht? . Am fost oribil de reţinut) . Savurează nu doar întîmplările lui personale. Ca fundaş ai mai mult timp de gîndire. Doamne. de la parcare la impozite. cred. Plăteşti şi ceri! . .Şi românii? . Dacă încercam şi jumătate de preluare veneau doi în alunecare. dar eu mă bucuram. că impozitul în Olanda e de peste 50%. Noroc că am negociat net.Ţi-a convenit de la început? . nici suficientă perspectivă a jocului. păi.000 pe an. “mă uit cu plăcere şi la ploaia de la US Open”. (Se amuză) Olandezii şi impozitele . Şi cînd mă trimiteau în tribună am venit cu plăcere. Ca mijlocaş central nu aveam forţă fizică şi. Se sprijină şi pe plasa de mătase pe care se odihneşte orice microbist. rivalităţi amicale. am crezut că ne dau 10. Net. după ce unul centrase chiar de pe partea mea”.Echipa naţională? . cu Steaua. şi amintiri de o precizie care te lasă paf: “Ai văzut ce sus a ajuns BATE Borisov?! Noi am trecut de ea cu Steaua. Nimeni nu încalcă regulile. apoi. noroc că au dat gol Zaharia şi. da. . depinde de adversar.Eu m-am bucurat mereu să vin chiar dacă am prins doar 8 meciuri. Rică Neaga”. să fie titular.Cam 300.

credeţi-mă! Vezi un copil bun. aici a locuit şi nea Fane Iovan cînd a venit să mă observe la meciul cu… “ şi începe o nouă istorie.Ratarea calificării la Euro? . Să sun un prieten? “Păi. am antrenat şi o grupă de puşti. apoi la o amintire cu Vîtcă şi la un gînd pentru eroul de la Gaz Metan.Păi. mega sus. dar de unde ştii că va continua aşa peste ani? Poate se lasă! Prognoza este formidabil de grea! Dar Hagi are ochi. Lăcrimează neîncetat. la Amsterdam ArenA. Eu cred că Răzvan Lucescu este un antrenor excelent pregătit. “am înţeles că a jucat bine cu Franţa”. E un NH în gara din Utrecht.Despre Hagi ce spui? . Ca să te timoreze! Te echipezi unul în genunchii celuilalt”. Şi caietul dictando de 64 de file. au cele mai mici vestiare din Olanda pentru oaspeţii lui Ajax. văd şi eu discuţiile că nu e antrenor bun. ci şi să facă echipa lui să joace într-un fel anume. poate prea mare.Păi. Discuţia ajunge la Barcelona. are o “grupă frumoasă şi grea în Europa League”. E foarte greu. superfotbalist! . mai stai. “Am fost colegi la Bihor”. “La ei contează mult şi omul. în curînd. Poate prea sus pentru percepţia fotbalistului român. “Uite. “Hai. uitaţi-vă că fotbaliştii lor nu prea-s băgaţi în scandaluri!”. că trei foşti colegi . La propriu. Se prăpădeşte de rîs. “Hagi vrea nu doar să cîştige. S-a terminat mina din pix. sîc că ţi-a scăpat ăla de la CFR Cluj! Normal că asta am aflat-o abia în redacţie. Iau apă în gură. ca la cîrciumile de pe litoral.Mai greu să joc în faţa lui Raţ. aici. Ovidiu Hoban. cei de la restaurant vor pune ostentativ scaunele pe masă. Mat! Pe cine naiba interesează asta?! Mă uit la telefon. Titular la echipă bună. n-a fost de vină Răzvan! Am făcut tot felul de erori stupide. Şeherezada de la Marea Nordului Ce mai vreţi să ştiţi? Că Vasluiul. întreruptă doar de sclipirea că a văzut el că există un fotbalist olandez la Tîrgu-Mureş şi unul la Gaz Metan. chiar dacă are şi o ambiţie mare. îmi explică Neşu. Uitaţi-vă la cîţi tineri a descoperit el! Asta e mega greu. E cel mai greu lucru din fotbal şi-ţi trebuie timp pentru asta!” . noroc că îi fulgeră mintea la un alt subiect: “Sînt mari vestiarele de la Naţional Arena?”. Vedeam şi eu care-i bun. “bună echipă!”. Un pix Bic învins Apoi sare la numele lui Chiricheş. care face 90% dintre meciuri bune şi nici nu se accidentează aproape niciodată. că oricum n-ai hotel. la Utrecht. Începe să plîngă! E emoţionat de “ce fotbal frumos joacă Barca”. că mă gîndeam şi eu dacă o să fiu în stare să revin în fotbal să observ meciuri şi tineri. contează!”. E tîrziu. aici. Crede că e uimitor cum descoperă şi menţin talentele cei de la clubul blaugrana.

asta e valabil şi la sportivi. O parte din ̦ bani i-ar plăti asigurarea. cea pe care o am de la club. dar mai ales e unul la Mestre.000 de euro şi. aşa că vom continua şi în ziarul de mîine. băi şi alte lucruri pentru situatia mea. hai că dacă mă învaţă şi geografie mă las! Mă mega las. bări. Pe mîine! Nevoit să-şi vîndă casa în pierdere Mihai şi-a scos la vînzare casa din Utrecht. cică sînt şi în România. şi la artişti”. A costat peste 200. Explică de ce vrea s-o schimbe: “Ar fi nevoie să o adaptez cu rampe. ci şi o parte din amenajarea specială a casei.ai lui vin în România să joace în Europa League. Şi asta costă foarte mult. Dar m-am gîndit cu . din cauza căderii pietei imobiliare. Decisesem să pun punct după trei zile de publicare. “Mestre. dar la Utrecht e frig afară. că i-a plăcut Amy Winehouse “pentru pasiunea ei. va fi ̦ nevoit s-o dea cu un preț mai mic. vorba Şeherezadei. lîngă Veneţia. Cum care hotel? Lanţul de hoteluri NH! “E bun şi are preţuri rezonabile”. ca fotbalist. nu ştii unde-i Mestre?!”. hotelul e departe. de-aia au iubit-o oamenii. nu mai e mult şi vin zorile. nu ştie cu cît mai mic. Asigurarea suportă nu doar costul spitalizării şi al tratamentului.

acum să văd dacă se poate. a declarat “Săgeată”. toate încasările urmînd să-i fie donate jucătorului român. Seara. un băiat deosebit» Marius Niculae. din Gazetă. Chiar dacă plăteşti o sumă consistentă. mă interesez să văd dacă o pot semna în străinătate. meci caritabil pentru Mihai! Ieri. (Theodor Jumătate) Jucătorii încep să-şi asigure carierele sportive. un reporter batav a sunat înapoi. «Mihai trebuie să aibă forţa să treacă peste aceste momente! Sînt convins că nu va renunţa niciodată. Şi tot Frans van Seumeren. care îl apreciază foarte mult pe fundaşul stînga. la primul meci acasă. Mihai!”. e un caracter puternic. Fanii roş-albilor îi pregătesc şi ei o surpriză lui Mihai: duminică. pe care va scrie: “Sîntem lîngă tine. jurnalul olandez numărul unu. în fotbal şi Doamne fereşte să ajungi în cărucior! Vreau să-mi fac o asigurare care să acopere absolut totul în caz de accidentare. Gazeta a contactat De Telegraaf. care să fie din prima mai adaptat nevoilor mele”. avînd în vedere că nu joc în ţara respectivă.Surse apropiate de FC Utrecht au dezvăluit că patronul grupării intenţionează să organizeze un meci caritabil. În Germania mi-aş dori. Sînt lucruri neaşteptate şi neplăcute în viaţă. atacant Dinamo . te cutremură. Pînă în vară. cu Heracles. ai o siguranţă! În ţară nu am găsit ceva concret. Utrecht. care a dorit să publice pasaje din interviul realizat cu Mihai Neşu la clinica De Hoogstraat. apoi am citit interviul de la voi. Marius Niculae de la Dinamo e primul care îşi doreşte o poliţă completă de Cătălin Gheorghiu “Am văzut ce i s-a întîmplat lui Mihai la un banal antrenament. poate un apartament. iar apoi va primi o pensie de la sindicatul fotbaliştilor din Olanda. ar vrea să-i ofere un post în administraţia clubului olandez. Chestiile astea te emoţionează. el este plătit de Utrecht.Maria că mai bine luăm una. nu am putut găsi o asigurare completă pentru sportivi”. vor desfăşura un steag tricolor imens.

spunîndu-le “o să vă infirm toate statisticile!” de Dan Udrea . la el nu se simţea că e nefericit. apropiat şi mereu pregătit să joace!”. a povestit Lucescu junior.Aţi citit Gazeta Sporturilor în ultimele două zile? .Răzvan Lucescu l-a antrenat pe Mihai Neşu doar la prima reprezentativă. total diferit faţă de alţi jucători care sufereau. Voi lupta ca să revin!». în fiecare zi o făceam într-un mod relaxat. Mi-a răspuns uluitor şi asta demonstrează filosofia lui de viaţă «Răzvan. nu-i nimic. mi-a fost incredibil de greu să parcurg paginile scrise . dar credeţi-mă. asta e viaţa în fotbal. la acţiunile primei reprezentative cînd actualul antrenor al Rapidului era selecţionerul României. Nu şi-a criticat deloc antrenorul şi nici colegul care-i luase locul. Forţa lui vine din frumuseţea caracterului său. De ajuns ca antrenorul să fie impresionat de caracterul bărbatului de 28 de ani. prieten cu toată lumea. Am discutat foarte mult cu el atunci cînd la echipa sa de club i se schimbase antrenorul şi el nu mai juca. Tatăl lui Mihăiţă spune că fiul său i-a şocat pe medicii care erau rezervaţi acum 3 luni. Atunci cînd nu juca era foarte apropiat de echipă. Mihai era fotbalistul pe care orice antrenor şi-l doreşte: respectuos. “În reportajul Gazetei Sporturilor îl regăsesc pe Mihai aşa cum era cînd nu avea nici o problemă.Da. dar a rămas impresionat de caracterul fotbalistului de Radu Oprişan Mihai Neşu şi Răzvan Lucescu s-au întîlnit de cîteva ori.

“Aicea nu e Raiul” (IV) .Mult mai puternic! De la început a fost aşa.de Cătălin Tolontan despre fiul meu.Stai să-ţi spun ceva! Chiar dacă mi-a fost greu să citesc. . mă bucur enorm că lumea află direct de la Mihai cum se simte.E chiar aşa optimist şi puternic cum reiese din reportajele din Utrecht sau…? .V-au… . ce face acolo. Toţi oamenii au fost alături de el. Chiar dacă ştiam care e situaţia lui Mihai de acum. poate şi asta i-a dat putere şi era normal să iasă şi să le explice direct. . Chiar şi medicilor care îi spuneau că situaţia nu e prea optimistă le zicea direct: “O să vă dau peste cap toate pronosticurile şi statisticile!”. cum gîndeşte. chiar dacă practic ştiam cam tot ce s-a scris. mi-a fost dificil să citesc.

Chiar aici erau copiii paralizaţi”. îşi aminteşte că la un moment dat au venit chiar aici. “Da. precum majoritatea olandezilor. pentru că nu-mi puteam mişca nimic. din picioare. încet. de jos”. spune cu mîndrie. Încearcă să salveze planeta şi omenirea de invadatori. tu sau asistenta. am ieşit din tristeţe”. puteţi împinge uşor patul. “La început am avut un scaun care nu era dimensiunea mea şi. Acasă se joacă pe Xbox în reţea. Băiatul de 14 ani vorbeşte cursiv engleză. e nemilos şi nobil. fotbalistul paralizat de 4 luni. nici măcar gîtul nu mă susţinea. în timp ce e condus cu patul. Zburînd pe planeta Reach “Încet. ea însăşi paralizantă. fotbaliştii de la FC Utrecht. cele două luni lucesc într-un halou de lumină.“Ăsta-i al meu”. Acum. 2011 | 197 comentarii Mihai şi Maria. O singură clapă acţionează toate frînele. “A fost mai greu asta decît să-mi revină simţurile. Traseele de acces din clinica De Hoogstraat sînt colorate diferit. Pe fundal. aşa e. împreună cu echipa. închizîndu-şi uşor ochii. trage. cu un deget. Acum trei ani şi jumătate l-a lovit în plin o maşină. alunecam mereu din el. Aleargă. Picioarele sînt inerte. înghesuite unul în celălalt. Băiatul vine la clinică pentru control şi pentru sesiuni de terapie fizică. “Încearcă să ridici frîna de la pat. La ieşirea din salon. cîteva scaune cu rotile stau aliniate pe partea stîngă. Mihai Neşu se gîndeşte. te rog! De acolo. spune el. pe care le-a presărat ca să reimagineze lumea. eroii săi. la De Hoogstraat. cuplul pentru care anii şi timpul vor curge altfel decît şi-au imaginat Mulţi oameni şi-au promis că se vor gîndi măcar un pic diferit la priorităţile vieţii după ce-au aflat ce a păţit şi cum gîndeşte Mihai Neşu. Mişc o mînă şi jumătate”. Acţiunea se desfăşoară în 2552 şi avatarul de pe ecran al puştiului zboară sub cerul luminat de soarele roşu.15 September. La început. Am fost în vizită la clinică. sare. Există oameni care l-au ajutat să-şi schimbe gîndurile? Există. cu vopsele puternice de parcă cineva s-ar fi jucat cu nişte cuburi uriaşe. Au urmat paralizia şi depresia. spune Neşu. “Am rămas cel mai bun! Abia pot să ţină paşii colegii cu mine în Halo: Reach”. aşa cum mişti un joystick. aluneca din scaun Un etaj mai sus. O . Dar cum arată o schimbare? Puştiul aşteaptă calm în zona liftului galben.

deocamdată. nu cred că aş avea puterea lui. răspunde Ilie Dumitrescu. ale clinicii. un anunţ. mă agitam. în loc să-ţi cheme un taxi. ar zîmbi şi ar închide uşile clinicii?! Ce ar face un om întreg dacă. glumeşte Mihai. asta e!”. Nu doar viaţa lor se schimbă. pe patul liber din salonul lui Mihai? “Nu ştiu. pentru că “oamenii ataşează un înţeles personal cînd întîlnesc o astfel de poveste”. Înainte. chiar şi fără să-mi controlez degetele”. s-ar întinde. cu lentoarea fără de scăpare a visului. care depăşeşte pericolul improbabil. dar Niculae nu vrea nimic de la Dinamo. m-am ciocnit cu putere de un coechipier şi gata!” -. aşa cum scrie undeva un ziarist de la New York Times. nu cred…”. Zîmbetul doamnei de la recepţie Ce ar face oamenii în locul acesta? Ce ar face dacă s-ar trezi în trupul copilului călcat de maşină. Acum spune că va schimba lucrurile pentru că ţine de siguranţa lui. “Pe banii mei. Sau poate nu. de sus pînă jos.fost nasol! Da’ acum am un scaun bun. vorbesc cu ei să-ţi dea şi ţie un pat în salon ca să mai putem vorbi”. gata. aşa cum s-au anunţat pe ei înşişi imediat după ce a trecut şocul lecturii sau al discuţiei cu prietenii? Se schimbă ceva? “Sînt într-o situaţie mega nasoală. martorii simt că exemplul îi priveşte şi că pot culege semnificaţii şi lecţii dincolo de coaja amară a fructelor. pe acest al treilea pat. dar am cîştigat unele lucruri. nu mai întîrzii!”. “sigur că da. fără voia lui. după trei zile de vacanţă. . atît cît pot să o mişc. Ştie că. se schimbă foarte multe!”. în mintea fotbalistului accidentat la antrenament – “ce simplu a fost. Într-un anume fel. “nu mai ai hotel. pierdut în redacţia Gazetei. “Oamenii ataşează un înţeles personal poveştii” Şi a doua întrebare. nu doar viaţa familiilor celor paralizaţi. răbdarea. îl conduc cu mîna dreaptă. jucam un 4 contra 4. prima de asigurare a fost plătită de FC Utrecht. ce ar face dacă doamna amabilă de la recepţie. imposibil de evitat. Acum rîd cînd îmi aduc aminte” “Mă urc în avion!” Marius Niculae spune că da. Îşi vor trăi viaţa mai bine. Ca şi sutele de anunţuri care circulă pe net: “Am realizat ce importantă e viaţa!”. De pildă. Dar nimeni nu ştie dacă va urma acest impuls. E. într-un proiect fictiv de asigurări în caz de accidentare. Întunericul de afară priveşte prin geamurile mari. “Dacă închid oamenii ăştia pe aici. în cazul lui Mihai. Atacantul cu doi ani mai mare decît Neşu zboară în Germania ca să-şi facă o asigurare. alături de alte mii de fotbalişti din Liga 1. Ani de zile s-a complăcut.

În week-end merge acasă… Tot despre schimbări. O încremenire delicioasă în vechile obiceiuri destul de puţin . Mihai şi-a alcătuit mica hartă a rănilor sale şi dublează munca medicilor cu propria atenţie ca fiecare zonă să fie curăţată. “Soţia a vrut să ne despărţim pentru că i-am ascuns că am un card de credit şi am cheltuit ceva bani. că ne lăsa pe rînd. Raportul cu “acasă” s-a modificat într-un sens la care el nu s-ar fi gîndit. nu mă cunosc precum cele de la clinică”. Acum e îndrăgostit. bani pe care îi vor achita asigurările. “Să nu-ţi fie frică! Sala de operaţii e cel mai sigur loc unde te vei afla în viaţa ta”. Pizza şi McDonald’s Mănîncă de toate. dar s-a ţinut tare şi şi-a făcut o afacere pentru oameni ca el”. Două asistente vin acasă ca să-l spele şi să-l ajute. iar oamenii te tratează frumos”. Stau ore întregi sub raze şi mă bucur” Aşteaptă după-amiaza de vineri. “am fost o dată şi la supermarket. cînd poate merge acasă. pe picioare. “Sînt chiar de la firma unui băiat care a paralizat pe cînd avea 5 ani. Ca orice suferind. cel puţin încă două de acum înainte. Aici transformarea este aproape nulă. Precum cititorul care a anunţat pe blog că a citit interviul cu Mihai şi şi-a chemat soţia. La început. i-a dat Mariei un număr de telefon şi vine o maşină doar pentru noi”. În week-end. rampe. “Ori de cîte ori prind o zi cu puţin soare. într-un fel. care are firmă de taxiuri. clinica devine “acasă” Alte schimbări sînt paradoxale. 1. acces pentru căruţ. Oricît de amabile sînt asistentele de acasă. Costul total al lunii din spital şi al celorlalte luni din clinica de recuperare. Din cauza tenului său alb. fotbalistul blond nu l-a iubit niciodată prea tare. îmi conduc căruţul electric în curtea clinicii şi stau la lumină. Banii au valori diferite. după cum i-a spus Meredith Grey unui puşti.000 de euro ziua de spitalizare la terapie intensivă. pentru că micile răni poartă riscul infecţiei. … dar. el şi Maria ies împreună pe stradă. “La clinică mă simt mega bine. special. I-am dat să citească despre tine. relaţia sa cu soarele. patronul lui FC Utrecht. şi am făcut-o să înţeleagă că 1. care se decisese să divorţeze.300 de euro pe card sau 2. pe mai mulţi accidentaţi şi dura cam mult drumul. ne lua cu un taxi comun. Sau. se va ridica la cîteva sute de mii de euro. De pildă. La clinică e mai simplu.300 de euro nu reprezintă totul în viaţă”. Tratamentul este urgent. Pentru Mihai. Mihai. aici ai toate condiţiile. Apoi. La bolnavii care stau luni întregi imobilizaţi apar leziuni ale pielii pe spate.Despre bani şi divorţ Unii sînt însă convinşi că impactul sever cu drama lui Neşu i-a ajutat instant. împreună cu Maria. unele transformări sînt orbitoare. pe fund. mărunţiş. “Merg acasă de trei săptămîni.

dar nu există nici un studiu care să vorbească despre şansa ca iubirea pasională şi intimă dintre un bărbat şi o femeie de 28 de ani să se poată converti într-o relaţie platonică şi exclusivă. Domnul Cantor era instructor de sport cînd a venit epidemia din Newark. pe viaţă. Într-un număr din aprilie 2008 al revistei “Steaua Magazin”. se murea încă de poliomelită. ce-l spală cu grijă pe Mihai. Lumea se schimbă mai repede decît oamenii. iar Mihai îşi împarte soţia frumoasă cu toate gîndurile lui singuratice. El şi Maria îşi zîmbesc. neputînd să-mi simt stomacul. înăuntru”. lumea s-a schimbat. cina. Au amîndoi 28 de ani. în soluţii pentru coloană”. probabil. e aproape eradicată. sînt căsătoriţi de 5 ani şi sînt împreună de 11. apoi a plecat într-o tabără.5 speranţa de viaţă dacă sînt înconjuraţi de prieteni. Povestea domnului Cantor Aşa e. în iulie 1944. “Tot ceea ce ne dorim este sănătate” Maria apare cu mîncarea. Sau se duce Maria la McDonald’s şi ne ia ceva”. Dar. ca nişte mici”. el însuşi a ajuns în spital şi a . sute de oameni au decedat sau au rămas invalizi pe viaţă numai în oraşul Newark din Statele Unite. “mi-a zis un văr din Canada. Maria spunea că Mihai e un maestru al surprizelor. “Îmi plăceau. Ştiinţa medicală a evoluat accelerat şi. dar avem încredere în iubirea noastră”. solemn-amuzat. Acum am încercat. mai ales Coca-Cola beam destul de mult înainte. sîntem puţin geloşi. Acum. prezentîndu-şi. Au mulţi infirmi răniţi în războaie şi vor avansa. să facem copii şi să fim mereu o familie fericită”. pentru că americanii investesc foarte mult în acest domeniu. s-au cunoscut în liceu. Maria este o femeie care-şi împarte corpul de sportiv al bărbatului său cu asistentele de serviciu. înghiţite în după-amiaza noroasă a zilei de 10 mai 2011. Nu are măduva secţionată. că am noroc cu războaiele din Irak şi din Afganistan. Ea a slăbit faţă de fotografiile mai vechi. asta-i o veste rea. probabil că apar ceva probleme acolo. Există un studiu al unei universităţi britanice care spune că oamenii aflaţi în situaţia lui Mihai îşi înmulţesc cu 2. “mă răsfaţă şi-mi oferă foarte multă iubire”. mai spunea Maria în 2008 şi Maria de acum nu pare cu nimic diferită. Pe tava de la autoservire e o friptură. Nimeni nu ştie cum va evolua recuperarea lui Mihai. care a venit să mă vadă. A renunţat doar la băuturile acidulate. mecanisme şi incertitudini. de la un restaurant italian de lîngă clinică. din zilele şi orele cînd nu sînt împreună. dar nu-mi fac prea bine pentru că. vorba amară a lui Mihai. “În unele seri ne comandăm pizza de aici. Îşi mişcă doar o mînă. cum şi-l aminteşte Mihai.sănătoase. unde probabil a dus cu el virusul poliomelitic. “E făcută din carne tocată. I-a ajutat cît a putut pe copii. Şi că “tot ceea ce ne dorim este sănătate. spune Mihai. asta-i o veste salvatoare. s-a transformat într-un joc cu mult mai mulţi participanţi. Alţi copii au murit. Şi jocul acela de pase “4 la 4”. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Noul joc Primele două dorinţe au căzut. Speranţe “Da.

Dar ce e corect. Le răspund oamenilor că sînt bine. e ultima întrebare. împovărat de bunătatea sa fermă şi naturală. iar eroismul acestuia constă în respingerea celei mai profunde dorinţe a lui. “Pe Facebook sînt cîţiva care se dau drept «eu». inventează detalii. Scrie. ajungem să înţelegem cînd trăim” Finalul discuţiei. că nu am cont de Facebook! Şi le transmit celor care fac asta şi-mi iau identitatea că nu e corect”. el a rămas infirm şi a ales să se despartă de Marcia. ci doar un erou închipuit de Philip Roth în romanul său “Nemesis”. uneori. Nu e corect. care să joci un “4 contra 4 banal” cu o săptămînă înainte de încheierea sezonului. promitem. Să ai încredere în limitele tale Domnul Cantor era genul de om “care nu ştie unde se termină responsabilitatea lui. pentru că boala sa “nu i se păruse o absurditate răutăcioasă a naturii. “Cînd om fost cu echipa să vizităm copiii de la clinică. iubita lui. te rog. ci o crimă imensă comisă de el însuşi”. Pămîntul e altul.supravieţuit doar izolat în tancul respirator metalic sub formă de cilindru. după cum explica un prieten. la Utrecht. oamenii reali sau închipuiţi. pur imaginar. cunoscut în epocă sub numele de “plămîn de fier”. fără să se simtă vinovat”. Acum m-am întors printre ei şi ştiu ce simt. în renunţarea la propria iubită” Facebook şi ultima întrebare Dar poate că domnul Cantor nu s-a putut schimba pentru că. pe care a respins-o. Cam aşa ni se întîmplă în viaţă. nu are încredere în limitele sale. mi s-o făcut milă. el nu e o persoană reală. Nu trebuia să se întîmple aşa. Găseşte Mihai Neşu un sens în ceea ce i s-a întîmplat? Decideţi singuri Ultima filă a interviului. Altădată un corp perfect de sportiv. dar nu mi-am imaginat cu adevărat ce trăiesc. Între timp. să bagi o alunecare şi să simţi că s-au închis uşile?! Asta e corect? Şi. deoarece. nu îşi permite să se resemneze la vederea suferinţei celorlalţi şi nu va recunoaşte că are şi el limite. Pînă şi Mihai Neşu devine. de fapt. ce e corect în a fi un superbăiat. are o clonă într-un sistem solar imaginat pe Xbox şi înşişi oamenii se pot transforma. Exact acum o săptămînă stăteam faţă în faţă cu Mihai. . “Victoria cea mai măreaţă a unui astfel de om este să-şi scutească fiinţa iubită de a avea un soţ handicapat.

. pot spune că am ajuns să văd că să fii normal i-o binecuvîntare. Diferenţa de religie a născut războaie. Nu vorbisem cu Mihai. Ne-am sfătuit şi te roagă să fii tu cel care să facă interviul. Ne consumăm pentru lucruri mărunte şi ne încărcăm mintea. Nu a răspuns. . într-o hală din Piaţa Romană. Eu. Maria este penticostală. Reportajele sale excepţionale au mişcat publicul. legănat. Despre Mihai am scris şi eu. cred că e mai bine să ne vedem. dar e OK şi la telefon. .În ce crezi. Ceva nu-mi ieşea de nici un fel! Am intrat pe net şi am verificat avioanele spre Olanda. e incredibil ce urît miroase Bucureştiul şi cînd e aerul curat. lîngă Wilhelminapark. eu. dar ne rugăm împreună. Am fost la un pastor chiar aici. Colegul meu Gabriel Berceanu a călătorit de două ori în Olanda. că pentru cîteva zile nu poate sta în scaun din cauza unor răni”. prietenul fotbalistului m-a sunat: “Mihai a hotărît să vorbească o singură dată.În Dumnezeu. Mihai? (Colega mea Maria Andrieş îmi dăduse întrebarea) . acelaşi pentru noi toţi.Ce supraevaluăm în viaţă? . în situaţia mea. O să-ţi transmit un număr. Dumnezeu e unul singur. la Utrecht. dar şi la telefon interviul era valoros. Acum două săptămîni.(Zîmbeşte şi plînge în acelaşi timp) Multe lucruri le considerăm prea importante. Vrea o discuţie la telefon. printr-un prieten al lui. dar niciodată direct. Apa de pe străzile Bucureştiului Miercurea trecută am primit numărul: “Sună-l joi la 4 după-amiază. tu. N-am spus nimănui. budişti sau musulmani. ora Olandei!”. A revenit în cîteva minute. o grădină care mărgineşte clinica De Hoogstraat. am rugat asistenta să-mi dea telefonul. Gazeta a urmărit consecvent evoluţia lui Mihai. Te sun din Utrecht. am rămas în legătură. Toată presa română a rezonat la drama fotbalistului. şi alţi colegi. Erau bilete. dar nu acum. “Salut. Atîta lucru: să fii normal şi să trăieşti. L-am sunat cu mari emoţii. imediat după accident şi mai tîrziu. Şi. La prînz anunţasem redacţia că s-ar putea să avem ceva important. în oraşul unde zorii abia pătrundeau: “Domne. scuze. Ăştia spală asfaltul cu apă din Dîmboviţa! O scot prin nişte ţevi la podul Timpuri Noi sau la Grozăveşti şi încarcă maşinile cu ea!”. Una dintre cele mai lungi. Mihai. Eu sînt greco-catolic. ardeleneşte. Ultima amintire din țară a fost mărturia exasperată a taximetristului român. am preferat să nu vorbim de la mii de kilometri distanţă. “Uite cum stau lucrurile. I-am dat sms. pentru mine. Eu cred că toţi avem nevoie de Dumnezeu: creştini. Secunda cît s-a gîndit La 4 după-amiază eram într-o cafenea studenţească din Utrecht.Dorinţa interviului a apărut cu cîteva luni înainte.Miercuri noapte mă pregăteam pentru interviu. la un centru creştin mega renumit. Dimineaţa decolam de pe “Otopeni”. Eram aproape convins că Mihai va refuza să ne vedem. Cum vrei tu”. nu ştiam în ce stare se află. S-a gîndit doar o secundă. Nu te presez. Legătura a fost discretă şi pe mai multe planuri. Vorbea absolut normal. abia am terminat terapia”. E o chestiune de încredere. dar.

Poate. preot. Unde am citit asta? Liberul arbitru şi voinţa Divină şi explicaţia Răului. Unde?! Mi-a trebuit o săptămînă ca să regăsesc cartea lui Hans-Werner Schroeder. Nu ştiu exact de ce. libertatea oferă largi spaţii tragismului de orice fel. . profesor și teolog german. Însă. na. la Reanimare. Există Dumnezeu şi aicea nu e Raiul ca să fie toate bune şi frumoase. dar nu vreau somnifer. îngerul rămîne aplecat spre tine. Dar un copil care abia s-a născut? . înainte să pleci. Ce vină au ei? De ce se nasc aşa bolnavi. O iau pe jos. Cîteodată nu înţeleg de ce se întîmplă chestiile astea.(Nu ştiu dacă Mihai ar fi acceptat fotografii sau imagini filmate. Dacă îl pierzi. “Într-un sens. aveam să-i zăresc aşa.Şi ai un răspuns? . pot să zic că de ce am băgat alunecare?! Poţi să găseşti un motiv că m-am accidentat. ocrotindu-ţi destinul”. la urma urmei arată exact ca înainte de accident. “Îngerul nu-l poate constrînge pe om pentru că l-ar face neliber. Accidente se pot întîmpla că e liberul arbitru şi te lasă Dumnezeu să faci şi ce gîndeşti! Dar apoi îţi mai dă o şansă. Mă gîndesc la asta într-unul din puţinele momente în care s-a oprit din vorbă). săracii? Că eu am avut. Nu i-am propus deloc să-l fotografiez sau să-l filmez. libertatea este sensul existenţei umane şi ea nu trebuie pusă la îndoială. . indiferent ce faci. aşa ceva nu trebuie să se întîmple. o să trebuiască să mă mai asculţi încă o dată. Mihai? Sau poate ţi-a şoptit-o cineva în noaptea asta decisivă de mai. Da’ unele lucruri chiar nu merită să li se întîmple oamenilor respectivi.Mă gîndeam. Cel mai mult nu înţeleg la copii. Maria stă lîngă patul său. dovadă că graficianul Dan Voinea a reuşit să-l reproducă exact cînd i-am oferit fotografii şi i-am povestit cîte ceva.Auzi. Şi atunci. E foarte tîrziu. în lumină. viaţa noastră este condusă şi tot ceea ce mă pune în mişcare nu se întemeiază pe întîmplare. Dar omul are propriul liber arbitru. (Închid caietul a treia sau a patra oară. pus în mijlocul restaurantului. şi după ce am plecat printre pomii din faţa clinicii) . Ai grijă de caiet. “Îngerul ne însoţeşte cu netulburată fidelitate”. Mihai? . Poate da. scrie prelatul. Sau poate că nu ar fi acceptat. după ce te-ai trezit din operaţie. totodată. -Îmi e rău şi frică. ci pe înţelepciune şi iubire”. cu infinită răbdare. Unde ai citit asta. de la început! O noapte întreagă Străzile din Utrecht sînt ude.Eşti OK.

dar te-ai trezit ca dintr-un vis bun. N-ai dormit. O fi un mega înger sau un simplu om.-Stai liniştit. rămîn aici. Așa au venit zorile. după ce te-ai mutat din spital la clinică. . şi vorbim toată noaptea. Îmi amintesc cum mi-ai spus că femeia a venit să te viziteze. lîngă tine.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful