Dacii de la capătul lumii

Urme „româneşti” în Marea Britanie

Zidul lui Hadrian barieră în faţa barbarilor

În Northumbria ai senzaţia c-ai ajuns la capătul lumii. Un zid uriaş, de peste 100 de kilometri, taie insula Marii Britanii în două, despărţind Scoţia de Anglia. Construit la marginea de nord a Imperiului roman, pavăză împotriva barbarilor, zidul lui Hadrian trebuie să fie aproape. Îi presimţi puterea şi maiestatea. Parcă întreg relieful se schimbă înainte de întâlnirea cu Marele Zid. Aşezările omeneşti devin tot mai puţine, mai mici. Ici-colo câte un sătuc scoţian, câteva ferme zgribulite, adunate în jurul unei piaţete cu două-trei prăvălii, apoi
1

iarăşi pământuri nesfârşite, înconjurate de ziduri din piatră milenară. Piatră şi păşuni verzi - asta e tot ce vezi în aceste locuri, în apropierea celei mai grandioase frontiere construite vreodată pe pământurile Europei... şi oi. Mii. Zeci de mii de oi păscând la întâmplare, până în depărtările cu nori albaştri-plumburii. Sfârşitul sfârşitului. Şi-apoi, dintr-o dată, zidul lui Hadrian! Un perete enorm, de 120 de kilometri, şerpuind peste dealuri şi văi, înălţat de împăratul roman pentru a-şi despărţi imperiul de barbarii din nord. O poveste de necrezut spune că de-a lungul lui, undeva, exista o cetate care a fost locuită de daci: Banna, fabuloasa aşezare antică, unde nişte strămoşi de-ai românilor au făcut istorie, lăsând amintiri de neşters. Banna cel mai mare şi mai vechi fort din cele şaisprezece înşirate de-a lungul zidului, cel mai bine păstrat, cu cele mai multe vestigii, singurul locuit, şi după destrămarea imperiului roman, mult după aceea, de către urmaşii acelor soldaţi veniţi din îndepărtata Dacie. Banna!... Birdoswald, cum l-au botezat englezii... Îl rostesc întruna, în gând, privind curios în jur, prin fereastra deschisă a maşinii, scormonind orizontul, spre rămăşiţele de fundaţii ce se întrevăd printre ierburi, trag adânc în piept aerul rece al Scoţiei sau al Angliei, cine ştie, căci suntem la hotar, mereu la hotarul imperial, înălţat, în urmă cu peste două milenii, între cele două ţinuturi ale Marii Britanii. Aici, lângă zid, toate aşezările poartă numele străbunelor forturi. Vindolanda, Carvoran (cu un templu închinat zeului Mithra), Rudchester, Halton Chester, Ebchester, Great Chester, Rochester, Chester... Mereu acest Chester, înscris pe toate tăbliţele acelea cafenii, având în paranteză denumirea veche: Deva. (Tocmai oraşul nostru din ţinutul Hunedoarei şi-al Sarmizegetusei), nume provenind din dacicul dava, cu semnificaţie de „cetate”. Deva, Chester... Simplă coincidenţă? şi totuşi, sunt prea multe Chester aici, la fel cum sunt o mulţime de „dave” la noi, în celălalt capăt al continentului: Singidava, Piroboridava, Ramidava, Petrodava, Buridava, Sargidava, Pelendava... Toate nume de cetăţi pur dacice.

Casă construită pe temelia vechiului fort luptătorilor daci

Fosta aşezare a 2

Bătrânul se duce până înăuntru. ca să aducă o carte. nedumeriţi. fălindu-se cu ele. păstori la origine. Mă aflu în cea mai îndepărtată aşezare dacică descoperită vreodată pe pământ.. Încă din secolul 12. Stăm la nişte mese de lemn din curtea vechii ferme-muzeu. în faţa maşinii se zbenguie şoareci grăsani de câmp. văd clar numele pe care îl visasem săptămâni întregi. împământeniţi acolo. E frumos aici. care făcea daruri bogate unei mănăstiri din apropiere. că e nemuritoare. fortul dacilor de pe zidul lui Hadrian.. să vină şi să sape. fundaţiile vechiului fort. ajungem. mirosul de iarbă amestecat cu cel de ruine vechi. cu străzi şi zeci de clădiri uriaşe. soldaţi răsplătiţi cu pământuri şi ranguri mari. Apoi iarăşi întrebăm. amabilă. în aşezările lor din Carpaţi.. cea mai îndelung locuită aşezare dintre toate forturile Zidului. ploaia. iar cei doi nu ştiu cam nimic. Iarăşi şi 3 . oile şi vacile plimbându-se printre zidurile aurite de soarele palid. şi peste alta. cum li se zice pe aici . oieri bogaţi până azi. Banna este. Cu toţii păstrând lângă casă. Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată curcubeu care să apară dimineaţa. Chiar casa cea veche în care-i adăpostit azi muzeul este o veche „fermă de oi fortificata” din veacul 17. Deodată. Fermă peste fermă.Mergem mai departe. cu ochelari.. rămaşi pe păşunile de pe dealurile Britaniei.cei mai buni luptători de pe Marele Zid Ghizii noştri – „curatorii”. Cobor să îmi fac o fotografie lângă săgeata de tablă: „Hadrian's Wall. BANNA. Birdoswald). fundaţiile adânci ale unei cetăţi fantastice. COHORS I DACORUM . Se uită unul la altul. plătind cu banii lor arheologi. Dincolo de hotarul de piatră se văd temeliile unui întreg oraş. dar parcă mereu întrebătoare din priviri. despre care se credea că nu va putea pieri în veci. ridicată peste altă fermă de oi fortificată din veacul 14. fără îndoială. cu soare şi curcubeu. ca pe un însemn de nobleţe şi o amintire de preţ.. hrisoavele amintesc de un anume Radul.. curcubeul. încadrat de ziduri din piatră veche. Drumul e îngust ca un fir. trecem prin câteva crânguri blânde.sunt un bărbat bătrân şi o femeie mărunţică. încet. veac peste veac. iepuroi. Birdoswald” (Zidul lui Hadrian. luată tot din ancestralele fortificaţii. când îi întrebăm despre daci. sălbăticiunile. înconjurat de alte ziduri impozante şi turnuri de apărare. mare stăpân de oi la Birdoswald. Plouă încet. peste aceleaşi temelii ale aşezării daco-romane. Trebuie să oprim mereu ca să-i lăsăm să treacă. ocrotindu-le ca pe ceva sfânt. Prin parbrizul udat de ploaie. o mulţime de vulpi roşcovane. şi-n cele din urmă. şi alta.

pentru a vedea un sit dacic de Patrimoniu Mondial UNESCO.. Şi apoi altele: „Cohors VII Thracum. când bătrânul ne spune că fortăreaţa asta a fost ridicată şi locuită de 1000 de soldaţi din Cohors I Dacorum. considerat azi una din cele mai mari Minuni ale Lumii. au curs râuri de cerneală.. mai ingenioase decât la restul forturilor.. Că dacii au fost cei mai numeroşi şi cei mai buni luptători din toate naţiile aduse aici. nu le mai explic ce înseamnă Cohors Primae Aelia Dacorum. murmură.. mai găsesc încă o cohortă de la Banna: „Cohors I Thracum”.”.. şi.. ca să lupte împotriva scoţilor. Opinci . N-are rost să le spun nici despre acele „probabil asemănări de cultură” dintre celţi şi daci. iuţilor şi picţilor de la miazănoapte.. pe Marele Zid. din. de rădăcini comune spirituale şi lingvistice. Cohors IV Thracum. recrutaţi de Hadrian pe la 120-125. dar înainte de-a pleca am o presimţire ciudată şi deschid cartea pe care mi-a dăruit-o bătrânul ghid. ca să-l apere. Femeia face ochii şi mai mari decât îi are. despre care s-a scris enorm.”. Privesc în jur. Că au continuat să trăiască aici. din Newcastle.. vorbindu-se chiar. Sunt în mijlocul cetăţii. romane! Scrieri romane pe lemn Mă îndrept către fort. Apoi. cocoţat pe fundaţia fostelor grânare ale dacilor. şi s-au bucurat de mari onoruri militare. pe aceeaşi pagină. Să le vorbească milioanelor de oameni care vin aici. fiindcă s-au înţeles bine cu localnicii celţi. pentru că au fost duse la muzeele din Carlisle. chiar şi din condeiele multor istorici englezi. Cohors III Thracum. „Da. Nu ştiu de ce. peste capetele turiştilor ce mişună curioşi printre pietrele milenare şi mă simt puţin mândru. Mă uit la cuprins şi primele cuvinte pe care mi se opreşte privirea sunt cât se poate de clare: „Cohors I Aelia Dacorum. the Dacians from modern România.. uneori. Dezamăgit de puţinătatea ştiinţei lor. e extraordinar.. abia într-un târziu tresărim. Le mulţumesc celor doi curatori şi mă duc să văd fortul. 4 . datorită unor asemănări de cultură. Că au construit cetatea Banna cu nişte tehnici „ciudate”. de unde au venit soldaţii aici. „probabil” şi că au lăsat o mulţime de inscripţii în urma lor. Cei doi curatori cărora le citesc din cartea pe care mi-au dat-o în dar sunt puşi în locul ăsta ca să vorbească unei lumi întregi.iarăşi.”. dar pietrele acelea nu mai există.

Şi-mi vin în minte vorbele unui renumit istoric englez. Poate fiindcă văd scris. indiferent de ce neamuri erau locuite. Derek Williams. o zidire cu faţa spre răsărit. deja sunt atâţia oameni pe păşunile verzi. o marcă a Daciei. Nu e însă. nici pe departe. De pildă. „Basilica exercitatoria”.”. sabia curbată. Inscripţia este dedicată marelui „tribun dac” Menander. după aceleaşi reguli arhitectonice. Se văd canalele acelea. suspendate pe piloni. căruia îi simţi curgerea străveche şi molatecă. chiar şi în chineză. atât de departe de ţara lor.. Niciunde în Imperiu nu găseşti această biserică în care ostaşii se antrenau sub protecţie divină. Tribunul avea puterea să adopte legile Romei. Nu pot să văd decât o fotografie a inscripţiei. 5 . Acest „aparat de răcire” nu-l mai găseşti la nici unul din celelalte forturi romane. pe care o ai la îndemână. care te copleşeşte. E un peisaj atât de tihnit. singurul lucru „ciudat” din fortăreaţa asta. lupta era sfântă. deşi e încă dimineaţă. A făcut asta tocmai pentru a-şi sublinia originea dacică. poţi înţelege văzând. în cele mai vorbite limbi ale lumii.. la care muzeu. Ghizii iarăşi nu ştiu unde a fost dus originalul. O dovadă ineluctabilă a trecerii dacilor prin aceste tărâmuri nordice. în toată lumea. Trebuie spus că toate castrele romane aveau o structură standard. fortul ăsta al dacilor este altfel. arma etnică a tuturor luptătorilor danubieni. pregătiţi să-şi dea viaţa prin bătălii. Chiar în faţa fermei-muzeu sunt rădăcinile unei clădiri unice în tot Imperiul Roman. rang acordat rareori unui străin „auxiliar”. Ei bine. romanii au fost mai degrabă învăţăceii decât profesorii dacilor. Astfel. Pentru ei. răcoare. Superioritatea tehnologică a romanilor a fost întotdeauna supraevaluată.. cu puzderia de oi albe preumblându-se molcom pe pajişti. cu toată istoria asta mare şi vie. Păşesc printre ruine şi constat miracole. cercetător atent al zidului lui Hadrian: „Mai ales în ce priveşte creşterea animalelor. numele Daciei. până la câteva găuri cu gratii din afara zidurilor. Acelaşi fel de clădiri.. cu legendarul râu Irthing. că dacii şi-au ticluit hambarele de piatră cu un ingenios sistem de ventilaţie pe sub podea. aceste grânare au fost ridicate puţin deasupra pământului. mândria de-a fi făcut parte din neamul lui Decebal. tribunul acesta dac a ţinut să-şi decoreze piatra de mormânt cu o „sica”. la fel ca şi moartea. Avea drept de „veto” în senatul roman. O relicvă istorică de care noi. datând din anul 219. „biserică de exerciţii militare” cum s-ar zice. românii. pe una dintre plăcuţele ce însoţesc „traseul” turiştilor. Ei bine.Poate pentru că. asemeni bisericilor de la începutul creştinismului. În zidul sanctuarului s-a găsit încrustată una din cele mai importante inscripţii de la Banna. abia scuturate de rouă. pentru ca grânele să nu mucegăiască. acesta. putem fi mândri. iar dedesubtul lor au fost săpate nişte întortocheate canale prin care să ruleze aerul rece.

) care a trăit (. Înaintaşii acelor romani care azi. devine colon. după grozavele răni care le-au fost pricinuite de săbiile încovoiate ale acestora”. o moştenire nepreţuită: Decebal. Puţin câte puţin. Sunt iarăşi în faţa zidului. de asemenea. Decebal (. Trei veacuri şi-au dat sufletul pentru apărarea Britaniei şi a Romei. care a trăit 10 ani (... Pe aceste plăci de piatră. Vindolanda. la Banna au fost găsite încă aproape 20 de asemenea inscripţii. nume de rege. în acest sit de patrimoniu mondial. dacii mărturisesc zeilor că „şi-au îndeplinit cum se cuvine jurământul”. în cetatea de la Banna. acolo unde se află Muzeul Armatei Romane. în cetate? Cine poate şti. legiunile uită de legăturile lor cu Roma. că nici una nu e expusă azi în vreun muzeu englez sau scoţian.. O mână de soldaţi care au reuşit să sădească în Britania un sâmbure de istorie. Jurământul lor sfânt. Ei. Adio Banna. „Soldatul. Pelerinaj la hotarul magic „Prima cohortă dacică stă acolo de două secole”. există o continuitate de locuire fantastică a dacilor acolo. Plec spre alt fort. Nici una n-a mai rămas la Birdoswald. Dintre toate inscripţiile. sunt socotiţi „scursurile Europei”. atât de departe de ţară. în Britania şi la Roma. prinzând rădăcini. de luptători pentru o ţară străină. Privind fotografia inscripţiei. Piatra nu e întreagă.) zile şi a fratelui său Blaes.” Într-adevăr. La Vindolanda îl voi întâlni 6 . uluitor: sica. falx-ul dacic.. ci zac uitate prin beciuri de arhive. Nici una! Voi afla. care astăzi au fost uitaţi. în lumea celtică. într-adevăr. Nume dacic. în Scoţia! Cea mai temută armă a antichităţii romane! E plină Columna de asemenea săbii. dar nu poate. „Spiritului celui plecat. închinată memoriei a doi copii născuţi aici. dar se poate citi. Mă despart de cetatea dacilor ca de un loc care ar mai avea încă multe să îmi spună. Pe lângă piatra tribunului Menander. Măcar un capitolaş de istorie li s-ar cuveni şi lor.. scria Andre Maurois despre Banna. „cu sica şi frunza palmată”. strămoşii romanilor.. cel mai mult m-a mişcat o anumită piatră de mormânt. Împăratul. mărturisea că „soldaţii lui încercaţi nu se sinchiseau de loviturile de săgeată ale dacilor. la poarta cetăţii. dovada istorică certă a prezenţei dacilor în Britania.... n-ai cum să nu te înfiori. Cine să fi fost aceşti copii daci? De ce au murit ei aşa de mici? Ce să se fi întâmplat atunci.)”. În urmă cu două milenii.E. Însuşi Traian. tocmai aici la Birdoswald.. singurul loc în care am putea vedea câteva urme găsite prin forturile locuite de daci.. lăsate de cohortele dacice. un copil mort înainte de vreme a lăsat. în schimb..

Mai sunt vreo 25 de kilometri de parcurs şi atunci va fi seara. soţ şi soţie.. amândoi. Ne îndepărtăm cu maşina.. un ins blond şi înalt. doi bărbaţi tineri care scriau ceva într-un carnet.. un organism guvernamental preocupat mai degrabă de turism şi protecţia mediului. că vor vorbi amândoi şi vor fi împreună. numit South Shields. Oamenii merg liniştiţi. Îşi lipiseră caietele de piatra peretelui străvechi şi scriau. Un fel de jurnal. dar nu mai am timp. Birdoswaldul a fost trecut. decât de cercetare. să le spun ceva? Ar vrea să merg împreună cu ei. lângă fortăreţele lui Hadrian. conducătorul lucrărilor de la Marele Zid. chiar dacă unele dintre ele te fac să exclami uluit. Nu se gândesc la confort. aici s-au adunat cele mai multe vestigii romane. Romane. pe la casele oamenilor care îi vor găzdui. de la primul fort numit Bownes. la Vindolanda. atâtea câte n-au fost duse încă pe la alte muzee. L-am întrebat pe unul din ei. cel care a făcut descoperiri incredibile. N-ai ce spune. cu gazon fin şi mici lacuri peste care se arcuiesc podeţe elegante. odihnitoare. Mulţi dintre ei merg de-a lungul întregului zid. la capătul aleilor umbrite de-o pădurice atent îngrijită. Ar vrea să ştie mai multe despre daci. să mărşăluim împreună. până la Vindolanda. Am întâlnit acolo. Şi vor merge. iau aminte. numai romane. „Ca să mă regăsesc pe mine însumi”.. în două locuri diferite. E trecut de amiază şi constat că numărul vizitatorilor s-a mărit. De pildă.pe arheologul Robin Birley. nu se găsesc aici. istorie şi patrimoniu. dedesubtul cărora scria cu litere de o şchioapă: „încălţăminte militară romană”.. o pereche de opinci veritabile. Într-adevăr. de la Marea Irlandei. cu turnuri şi clădiri romane reconstruite după modelul celor antice. nici una din cele aproape 20 de inscripţii cu sica. şi el.. tocmai până la Marea Nordului. Îmi spun că cel mai „bogat” dintre toate forturile văzute până acum este Banna. Pot eu. mi-a răspuns. privind mereu înapoi. cu un muzeu modern. adăpostit într-un superb conac englezesc. poate. Nu se grăbesc... Absolut nimic din ceea ce-a fost găsit în fortul locuit de daci. De câţiva ani. pe lângă zid.. oare. Nu contează. Doi oameni în vârstă. Un fel de parc-muzeu în aer liber. despre frumoşii noştri munţi din preajma marelui oraş al Sarmizegetusei de odinioară. Din nefericire. Toate acele tezaure au fost coborâte în depozite şi lăsate acolo. de ce merge pe jos atâta amar de drum. privesc. Important este că vor merge împreună. pe jos! Un adevărat pelerinaj s-a născut aici. 7 . să le spun tot ce ştiu despre neînfrântul rege Decebal. 120 de kilometri. în grija celor de la „English Heritage”.. e frumos aici. încet. vin şi ei pe jos. Vor înnopta pe la ferme. la grandiosul hotar din piatră. Până la cel din urmă fort. Le-aş spune. domnul şi doamna Bowman. simplu. descoperite la Banna. au timp. cu gurgui şi nojiţe pentru înfăşuratul obielelor.

. Fiii săi. Anthony. La 14 ani. a fost arheolog al zidului. în pantaloni scurţi.Vestigiile autentice au fost înlocuite cu păpuşi îmbrăcate în costume romane. Eric. Fapte. nici un sfert din cât se cunoaşte astăzi. certitudini. Au şi englezii lipsurile lor. atunci când îl întreb despre daci. contabile. care „mimează” viaţa de altădată. de istovitoare. el. O muncă teribil de grea. descoperiri clare. toate obiectele proprii ale sitului au fost înstrăinate. Dar dintre toţi. ca să ne acorde un interviu. El a descoperit aici cele mai vechi scrieri din Britania. ca loialitate. Sau temut enorm înainte de a-i cuceri. într-un avanpost numit Bewcastle. gândesc. Pe baza descoperirilor sale. Robin. să nu mă aştept din partea lui la speculaţii ori poveşti. Unul dintre cei mai mari arheologi ai Marii Britanii şi chiar ai lumii. cu semnătură şi destinatar. De aceea mă previne. cu bretele. bucurându-se la descoperirea unui vas de ceramică. Tatăl său. lemn! Găsite în adâncul pământului. fratele său. Erau luptători remarcabili. dar şi ca civilizaţie. cele mai timpurii documente romane din întreaga Europă. „Au fost strălucitori: brilliant!” Ştiu cine este. la fel. denumire care putea fi câştigată numai datorită unui serviciu militar sau cultural ieşit din comun. este neîndoielnic cel mai important. s-a putut reface viaţa de zi cu zi a locuitorilor acestor vechi forturi. necontenit. Romanii se temeau de ei. scrisori între oameni obişnuiţi.. O muncă de vrăjitor. ce-a scris. El nu poate vorbi decât despre ceea ce a găsit: dovezi. copil de 8 ani. Practic. ca să se bată primii cu triburile 8 . De aproape 60 de ani face săpături aici. dar gândul acesta nu mă consolează deloc. dintru început. era deja profesionist în ale arheologiei. Tocmai de aceea. doar pentru ca ei să aibă unde arăta lumii comorile descoperite. Brilliant! Atât ca luptători. Acum. la vârsta lui. Documente militare. La început au fost trimişi în faţa Zidului. Se băteau fără teamă de moarte şi mureau râzând. Doar fapte. siturile arheologice cu machete fistichii şi trasee turistice aducătoare de bani. „nu mai are dreptul” să bată câmpii. Fără familia asta ilustră nu s-ar fi ştiut despre Zidul lui Hadrian. Însuşi titlul „Aelia” era o mare onoare. Scrieri romane pe. când i-au chemat să lupte în legiunile lor. deşi e muzeu. dar s-au temut chiar şi după. căci derivă din numele întreg al împăratului Hadrian. deoarece credeau că sufletele lor sunt nemuritoare. sunt şi ei arheologi aici. E o onoare că ne-a primit. De om înnăscut să scormonească în adâncuri. fie şi pentru 40 de minute. Într-o fotografie din muzeu apare el. Andrew şi Patrick. îmi răspunde prompt: „Au fost strălucitori. desfoliate foiţă cu foiţă din bucăţi de lemn îngropate la câţiva metri sub pământ. Pentru toate cărţile lui despre zidul lui Hadrian îţi trebuie o bibliotecă. aproape 1500 de documente scrise pe foiţe subţiri de lemn. Conacul muzeului a fost cumpărat din banii personali ai neamului Birley.

La un fort aflat într-o zonă deschisă. pustie. oarecum. fără păduri. îmi spune arheologul Robin Birley. Acestea sunt fapte. drepturi. decisă în Dacia 9 . Au rămas pentru veşnicie acolo. Apoi au venit aici. certitudini”.barbare. însă ei n-au murit. fără îndoială. Se credea că vor muri. Da. Şi nici nu îi cer să îmi spună mai mult. Menander. la sacrificiu. tocmai fiindcă se cunoşteau curajul şi devotamentul lor în luptă. la Banna. Asta. în cetatea lor. ranguri. Trimişi. şi aici au trăit până la sfârşit. fără zid. la zidul lui Hadrian. dintre cei mai buni luptători aduşi să lupte aici. Au fost. tribunul dac Placa tribunului Macheta fortului locuit de daci Soarta Scoţiei. Au primit pământuri. fără nimic în jur.

din gura acestui bărbat de 74 de ani. să fie băgate în seamă şi de arheologii români. special pentru trecerea Dunării. de aceea erau primii aruncaţi în războaie atunci când era vorba de trecerea unui mare fluviu. într-adevăr. în actualul judeţ. Mi se par nişte documente importante chiar pentru istoria Daciei. când le scoţi. chiar înaintea celui de-al doilea război al lui Traian în Dacia. al arheologilor: că le-au ars! O ploaie torenţială a căzut peste fortul părăsit. de la început la sfârşit. care ar trebui.. pentru că nu ştii unde să cauţi. faima lor ajunsese tocmai până aici. cohorta a IX-a Bataviorum. ei au ars în mare grabă. Merită să-i auzi povestea. în vechea Dacia. toţi luptători profesionişti şi nobili. dovezi clare ale prezenţei acestor soldaţi. măcar ceva! -. Există acolo. de forturi. pe ape învolburate. „călind” tăbliţele de lemn. le-am desfăcut strat cu strat. imediat după plecarea lor. fascinant să asculţi povestea asta. ştiau să lupte înotând în plină viteză. apoi.. În vremea aceea se afla la Vindolanda o super-garnizoană. Acest regiment a fost cel dintâi chemat în Dacia.. şi să iei aminte: „Era în primăvara anului 105. acest regiment a fost nevoit să părăsească Zidul urgent. România de azi. rişti 10 . înalt. recrutaţi din Belgia. chiar înainte de plecare. migăloasă. plăcuţe de marmură în care se povesteşte plecarea lor din Britania către Dacia. fără ca bacteriile să le poată ataca. toate tăbliţele „nedorite”. Unul din regimentele „de top” ale Zidului. acoperindu-le cu o crustă de carbon şi oferindu-le astfel condiţii anaerobe de păstrare. până astăzi. O muncă într-adevăr foarte grea. ci celor „de acolo. Acesta a fost marele nostru noroc. la ultimele hotare. numit Vâlcea. mai ales pe cele din arhiva comandamentului.de oameni. Erau specialişti în asalturile pe apă. că primele sale descoperiri importante le datorează. Noi am deschis aceste bucăţi de lemn îngropate. Dacii puseseră pe jar tot Imperiul. sau le găseşti sparte. care conţineau şi informaţii militare. Şi este. cu părul alb. poate. Întreg Imperiul era preocupat atunci numai de războaiele dacice. iar dacă nu descoperi acolo măcar câteva litere dintr-un nume . pentru a ajunge la Dunăre. tot dacilor! Nu celor de aici. masiv. Apoi. în Northumbria. „foaie cu foaie”.. Ploaia aceasta a înăbuşit focul. care spune zâmbind despre sine că „mai are încă foarte multe de găsit pe sub pământurile astea” până ce va închide ochii pentru totdeauna. de pe actualul teritoriu al României”. aşa cum se întâmplă atât de des aici. Ei bine. încă foarte puternic la trup şi la spirit. inclusiv pe monumentul de la Adamclisi. supranumit şi „Regimentul Săgeată”. şi cantonat apoi la Buridava. din ţara lor. atunci ele nu mai au nici o valoare.Acelaşi Robin Birley recunoaşte. De aceea. rămân doar câteva fragmente de scrisori despre lucruri banale. la ce adâncime. indirect.

prefecţi şi ei la forturile vecine. una sub alta. o scrisoare neobişnuită adresată prefectului Flavius Cerialis.. zâmbind parcă a amărăciune. Acest secret era tocmai plecarea grabnică a batavilor în Dacia... frate. pentru o discuţie cu Cerialis. Vă daţi seama. spre luptele de la Dunăre. să faci asta. Era ca un fel de scrisoare de rămas bun. Îl vei întâlni cu siguranţă pe Guvernatorul nostru cât de curând”. Însă. E dificil. toate sunt dacice. într-adevăr. Se referea tocmai la abadonarea Scoţiei de către armatele plecate spre războaiele dacice. tot nobili. la puţin timp după scrisoarea asta. de aceeaşi parte a mesei. ale amândurora. să schimbe istoria.. Se pare că n-a fost singurul regiment de la Zid plecat să lupte acolo. Îmi face semn cu mâna să aştept. semnată în comun de către doi buni prieteni de-ai săi. În timp ce profesorul Birley îşi urmează pledoaria. Rezultatul: abandonarea fortului şi plecarea în goană către Dacia. se întoarce cu o carte neagră.ca scrisul să se risipească imediat la atingerea cu aerul şi bacteriile. După câteva minute. zguduind Imperiul până la ultimele hotare ale sale. Îi arăt lui Robin Birley „inscripţia cu sica” a tribunului dac Menander. pentru că este deopotrivă în acord cu dorinţele noastre. Aşa am putut descoperi un adevărat „secret militar”. Zău. umăr lângă umăr. pentru a putea fi citite. Şi semnează. Amândoi cu cartea cea mare în faţă.”. Dacă ne gândim numai la câte puteri erau atunci adunate aici. se aşează chiar lângă mine. de fapt. în primăvara lui 105. în România de azi. Dacii aceştia au reuşit. dar şi în interesul tău.. „Da. într-adevăr. murmură arheologul. guvernatorul Britaniei chiar a venit la Vindolanda. lângă Zid. le cufundăm 6 săptămâni într-o anumită substanţă de prezervare şi abia apoi le fotografiem în infraroşu. de aceea le aducem imediat la laboratorul nostru de aici. Cei doi îi scriu lui Cerialis: „Ne rugăm.. ca ceea ce este pe cale să faci să fie încununat de succes.”. groasă. veche. „Uite. Acesta spune şi mai răspicat: „Soarta a ceea ce noi ştim că e Scoţia a fost decisă în ţara numită astăzi România”. Şi se pare că a avut dreptate. pe care văd alte şi alte asemenea inscripţii.. îmi vin în minte vorbele altui istoric britanic.. nu ştiu ce s-ar fi ales de scoţii. Un fel de „biblie” a arheologilor britanici romanişti. căci tu eşti cel mai demn de respect. Războaiele dacice au absorbit energii mari. comandantul acelui regiment batav din Vindolanda. 11 . zice. Şi. dar poate fi şi fascinant totodată. dacă au fost trimise cele mai bune legiuni tocmai de aici.. de la 2500 de kilometri depărtare!. Scaun lângă scaun. de data aceasta.. din recenta sa carte „Romans and Barbarians" (Romani şi Barbari). Pentru că. Derek Williams. picţii şi restul triburilor din Caledonia. aşa va fi. dacă aceste super-regimente de belgieni nu ar fi fost nevoite să plece”.

. Pe urmele dacilor. iar în secolele VIII-IX. în pământurile mângâiate de ploi de la capătul lumii...dând filă după filă. insulele erau locuite de picţi. se află insulele Orkney. nu ştiu cum. insulele Orkney au fost colonizate de vikingii norvegieni. 12 . încet. pe măsură ce clima s-a răcit. apoi au fost oferite.. ca dotă a Margaretei de Danemarca. numite Orcades de către autorii latini: insulele orcilor. pentru a doua oară. spre sud.. Uite.. „Oh. lui Iacob al III-lea al Scoţiei. ca între prieteni vechi.. încă un falx. Între monumentele megalitice din Marea Britanie şi România există asemănări impresionante. „Uite. Mă simt. Da. acolo unde începe oceanul nesfârşit. Şi astăzi. prezenţa nordicilor se simte puternic în insule. ocrotit. o sică. în Scoţia şi Anglia De la Stonehenge la Sarmizegetusa.” Mă simt bine lângă omul acesta.. adică ale focilor. şi încă una. care locuiau în bordeie săpate sub pământ. încă una. ca între tată şi fiu.. Aceştia le-au stăpânit timp de şase secole. apoi s-au retras. iată încă una!”. În epoca fierului.. Oamenii neoliticului au lăsat aici urmele unei culturi megalitice impresionante. de parcă am descoperi toate comorile astea chiar acum. căci Oslo este mai aproape decât Londra. în 1468. Regele orcadienilor s-a supus împăratului Claudius al romanilor la începutul erei creştine. încet. exclamă după câteva pagini. Şi râdem amândoi. Scoţia: Insulele Orkney Orkney) Casă datând din neolitic (insulele La nord-est de coastele Scoţiei...

unde UNESCO şia aşezat sigla pe un grup de monumente neolitice de mare însemnătate. seturi de cunoştinţe sau de tradiţii. şi în final. cu un cer incredibil de coborât. căci vara zilele se întind până după miezul nopţii. Satul dezgropat de furtună Pe geamul zgâriat al micului avion care mă duce de la Edinburgh la Kirkwall se zăresc insulele orcadiene. cea a solstiţiului de iarnă. cu iz de primăvară nelalocul ei. iar valurile uriaşe ale marii au spălat miezul crud de pământ jupuit. că oamenii neoliticului scoţian ar putea avea. ţinut ce strânge laolaltă o mulţime de vestigii străvechi uimitoare. Ghidul meu. iar întunericul. Stromness e localitatea cea mai apropiată de „inima neolitică a Orkney-ului”. cel mai bine conservat din întreaga Europă: Skara Brae. fără munţi. istoria unui arhipelag scoţian. pe scurt. Peste el s-a aşternut nisipul mării şi întunericul. în comun cu dacii. un scoţian vorbăreţ şi zgârcit.Aceasta ar fi. După ce furtuna s-a potolit. la un sanctuar uriaş de piatră. vetre. Întreg peisajul e plat. O vreme buimacă. Ciudat loc. dulapuri de piatră. ca nişte foiţe de hârtie colorată. Umbrele celor ce cândva au locuit în căsuţele de piatră par să tremure ici şi colo. 13 . Aici erau celebrate lumina şi viaţa. fără păduri. Aici se întâlneşte Marea Nordului cu Oceanul Atlantic. a ieşit la iveală un sat întreg. era alungat prin diferite practici şi ritualuri şi prin rugăciuni către zeul luminii. nici ora din zi. Doar câmpuri verzi şi lanuri galbene. când ziua nu avea mai mult de o oră. Satul a fost părăsit. fără dealuri. m-a îmboldit să fac un drum în aceste insule. De fapt. împrăştiate pe apă. a văzut din nou lumina. Gândul. Nisipul alb al plajei mărgineşte un mănunchi de movile. sub care se găsesc tot atâtea case din piatră. care au luat naştere datorită unor avansate cunoştinţe de matematică şi astronomie. în faţa unui cataclism natural. Alistar Aitkins. de multe ori. întărit de poveştile unor martori care au fost şi-au văzut. ori chiar o felie neştiută de istorie. unelte. unde nu poţi ghici anotimpul şi. ce domină câmpia. e un ţinut fără umbre. Am ajuns aici într-o zi caldă. cu tot inventarul lor de acum 5000 de ani: paturi. apoi la un mormânt străvechi. mă duce la cele mai importante situri din zonă: mai întâi într-un sat neolitic. ce te atinge pe creştet la fiecare pas. alţii susţin că treptat. unii spun că dintr-o dată. Pe ţărmul sudic al golfului Skaill. ce emană şi acum pacea şi liniştea locuitorilor din trecut. Nu s-a găsit nici o armă şi nici un zid de apărare: aici domneau pacea şi bunăstarea. au trecut miile de ani. iar într-o zi furtunoasă de iarnă. cu căsuţe ordonate. Rafale teribile de vânt au smuls brazdele de iarbă. zece la număr. de septembrie. se află un sat neolitic. ce stăpânea suprem în noaptea cea mai lungă din an.

în deplină armonie cu natura. La ce foloseau aceste alcătuiri uriaşe de pietre? De ce ne este atât de greu să le dezlegăm misterul? Soarele e aproape de asfinţit. care alcătuieşte mare parte din vegetaţia acestei ţări. Cel de la Stenness avea 12 megaliţi. un tumul uriaş de pământ. Înăuntrul cercului este doar iarbă neagră. Pietrele rămase în picioare. în Orkney. Aici. căci se ridică cel mai sus deasupra orizontului. aici au venit nişte uriaşi fioroşi şi au început să danseze. Pământul se cutremura sub paşii lor tot mai apăsaţi şi mai iuţi. cu o credinţă ce înlătura frica de moarte şi celebra transformarea. datând din aceleaşi vremuri. Aici. tocmai la mijlocul iernii. Probabil. ştirbite de timp. Aproape de Maes Howe se află două cercuri de piatră. zeul morţii şi al învierii. în lumina mieroasă a asfinţitului. Egiptenii considerau că Osiris. Iar prima rază de soare 14 . Legendele locului spun că o dată. mai mari şi decât cei de la Stonehenge. reproduc pe pământ dispunerea celor trei stele luminoase din centura constelaţiei Orion. capătă umbre înşelătoare. Cercurile cu uriaşi După-amiază ajung la Maes Howe. Aceeaşi reprezentare a lui Orion o au cele trei cercuri de pământ de la Thornborough. la asfinţitul zilei de 21 decembrie. celebra iarbă neagră scoţiană. Umbrele a doi turişti se zăresc între menhire. viaţa. ca o pată întunecată pe verdele câmpiei. mi s-a părut un loc al vieţii şi al luminii. parcă oamenii au plecat cu toţii la secerat sau te miri unde. îşi avea sălaşul în constelaţia Orion. lumina pătrunde prin poarta de piatră a tumulului şi se proiectează în interior. Unul dintre ei a scos o scripcă şi a început să cânte o învârtită. moartea şi învierea se succedau ritmic. urmând să se întoarcă curând şi să-şi reaprindă focurile în vetre. Aşa au luat naştere cercurile de piatră. Atât de prinşi erau de hora lor. Cercul lui Brodgar domină peisajul de departe. care împreună cu un al treilea. iar piramidele de pe platoul de la Gizeh sunt dispuse ca o oglindire a acestei constelaţii. cu o cameră funerară în interior.deranjate de puţinii vizitatori. în Anglia. Satul pare viu. Stenness şi Brodgar. E ca un sfat al bătrânilor. când este cea mai scurtă zi din an. încât nu au zărit că se face ziuă. cu diametrul de 104 metri. formând un cerc imens. într-o noapte plină de stele. Dar şi Orion este un semn al morţii şi învierii. socotiţi cei mai mari din Marea Britanie. pe care l-am vizitat în lumina puternică a amiezii. aşa cum trece copacul din toamnă în iarnă. tare demult. În întunecimea mormântului simt că am trecut din viaţă în moarte. în concepţia celor de atunci. Iar cel al lui Brodgar avea 60 de megaliţi. unii susţin că pietrele au fost cioplite după chipul strămoşilor trecuţi în lumea cealaltă şi aşezate în cerc. unde lemnul lipseşte cu desăvârşire. numit Bookan. Skara Brae.

. iar alături toarce o pisică. asemenea unui cerc fără început şi fără sfârşit.care le-a atins pielea i-a transformat în piatră.. Dar nici un român. foarte gros. Peter ţine chiar un caiet de oaspeţi. când pământul îngheaţă. Şi aşa au rămas. îmi 15 . când vin să vadă megaliţii. Arheologii nu au săpat în interiorul cercului niciodată. Casa lor este izolată în câmp.. pentru ca apoi să înceapă iar. Ea este mai povestoasă. Poveşti despre celţi şi daci Peter şi Katlyn Leith locuiesc în Stenness. neamuri de tot felul. La ora înserării. Uriaşii de piatră. canadieni. Tinerii căsătoriţi din zonă încă se duc la pietre. Sunt doi ţărani scoţieni care au copilărit în umbra uriaşilor de piatră. Peter îmi povesteşte despre pietrele lor şi îmi arată un album cu fotografii vechi ale monumentelor. la o ceaşcă de ceai. De atunci au trecut pe acolo japonezi. într-un ciclu fără capăt. şi iar. Katlyn tricotează la gura sobei. greci.. ce începe cu încolţirea sămânţei şi se sfârşeşte iarna. par să ne spună că viaţa e asemenea anotimpului frumos. îmi aminteşte de graiul ardelenesc. Accentul scoţian. pentru că le aduc noroc. care face ca sfârşitul cuvintelor să fie cântate. până astăzi. strămoşi sau zei coborâţi pe pământ. neo-zeelandezi. şi mulţi turişti le trec pragul. a cărui primă pagină datează din 1974. la doi paşi de megaliţi.

fără să se oprească din tricotat. dar. Aşa se face că nu sa păstrat mai nimic din vechile tradiţii: nici o sărbătoare agrară. Dar orcadienii nu prea mai au sărbători sau tradiţii. în zone joase. suspicioşi.. Dacii aveau păduri şi foloseau şi lemnul. fie că e vorba de cei ai dacilor. căutau să-şi facă monumentele sacre cât mai impresionante prin dimensiuni şi le plasau în locuri de unde să poată fi zărite până departe. de la ziua Ursului la zilele Cricovilor. în timp. nici un ritual de nuntă sau înmormântare. care s-au transmis prin timp.. Acesta e paradoxul care m-a adus în Scoţia. locuri sfinte în care omul se întâlnea cu Dumnezeu. iar construcţiile lor sacre erau plasate adesea în munţi. Aşa se face că civilizaţia megaliţilor s-a întins doar în nord-vestul Europei. Oamenii neoliticului britanic au construit cu predilecţie în zonele de şes. ci aveau o spiritualitate ezoterică. practicată în comunităţi mai restrânse. Sunt oameni închişi. Mă gândesc că la noi. nu aveam cum să bănuiesc ce 16 . pe teritoriile locuite odinioară de daci. câtă vreme încă avem obiceiuri ce trimit înapoi. deşi mult mai târzii decât cultura megalitică din nord-vestul Europei. încercând parcă să înlocuiască absenţa munţilor. fie că e vorba de strămoşii celţilor. regăsim aceleaşi construcţii circulare închinate soarelui şi aceeaşi celebrare a victoriei luminii şi a nemuririi. cu toate acestea. zeci şi sute de crâmpeie de viaţă de acum multe milenii sau perpetuat ca un fir roşu. Ceea ce le deosebeşte este felul în care fiecare a pus în practică un nucleu de cunoştinţe. spre solarul neolitic: de la paparude la căluşari. nu în comunitate. Ştiam unde e situat şi cum arată. dar ea se manifestă în esenţă la fel pe teritorii întinse. poate că unii i-au influenţat pe alţii sau au învăţat unii de la alţii. în locuri greu accesibile.povesteşte Katlyn. Ei nu căutau să exprime esenţa învăţăturii prin grandoare. Iar în noaptea de anul nou. îi ştiam istoria şi interpretările. foloseau piatra. Aceste monumente erau frecventate de mulţimi uriaşe de oameni. Aşa se face că în construcţiile de cult ale dacilor. acolo se reînnoiesc jurămintele. până azi. Lumea neoliticului este încă un mister pentru noi. Poate că este vorba de un fond comun. şi alţii aveau cunoştinţe astronomice avansate. nimic. Unele obiceiuri au mai răzbătut prin negura timpului. rădăcinile sunt teribil de adânci. Anglia: Stonehenge Văzusem o mulţime de fotografii şi filmări cu complexul megalitic de la Stonehenge. care preferă să-şi petreacă în familie sărbătorile. Cu siguranţă şi unii. în vreme ce pe teritoriul ţării noastre munţii înşişi au fost sanctuare. prin prisma proprie.

De la Londra nu e foarte mult de mers cu maşina până în câmpia Salisbury. Stonehenge . ori păsări gureşe ce fâlfâie ameţitor în jurul monumentului. într-un cerc multicolor ce se învârte lent. „sorbul” mă atrage vrăjitoreşte şi mă trezesc învârtindu-mă hipnotic în jurul monumentului. alunecând spre un centru al lumii care pare că atrage totul în jurul său. iar în partea stângă. Iar deasupra. privesc pietrele şi ascult explicaţiile ghidului audio. unde e situat Stonehenge. În jurul lor. Acolo. şiruri-şiruri de curioşi. dar cu o linişte de nedescris în suflet. liniştea este aproape materială. Cerul de la Stonehenge este coborât până în creasta 17 . Mai aproape. la subsuoara trilitonilor uriaşi. monumentului. Doar ţipetele păsărilor se mai aud din când în când. în mijlocul unui câmp verde şi rotund se zăresc pietrele. cei mari vorbesc în şoaptă. ca şi cum din piatră s-ar fi desprins bucăţi cu aripi ce au prins să zboare. negre. într-un cerc larg. Cercuri concentrice. ori aliniate pe lespezi ca nişte gardieni. şi incapabilă să îmi mai pun întrebări. dar. Sunt păsări multe. în tăcere. pasc oi. la fel ca toată lumea. Este o linişte foarte stranie. cu gândul gol.centrul universului Casa păsărilor Drumul coboară. zeci de păsări negre se rotesc cu tot cu cer. deşi suntem mulţi. cuibărite în piatră. în acel peisaj ireal.mă aşteaptă. Toate par să aparţină pietrei şi se învârt în acelaşi loc. Şi. ca un sorb. sute de oameni dau ocol. Încerc să înţeleg pentru ce au fost ridicaţi acolo. megaliţii de la Stonehenge se dezvăluie a fi cu totul altceva decât în fotografii. Copiii veniţi în excursie nu strigă. destul de repede. veniţi să vadă minunea. păsări mute ce se scaldă în ochiurile de apă din pietrele culcate la pământ. Imaginea e halucinantă.

din care două în picioare şi o lespede culcată peste cele două). zeul luminii şi al vindecării. aduse de la o depărtare de peste 250 km. Ca şi Skara Brae. de-a lungul timpului. observator astronomic şi multe altele. sanctuar. ce izvorau chiar din aceste pietre. Romanii nu îl pomenesc niciodată. acum 4500-5000 de ani. se retrăgea în lunile de iarnă în Hiperborea. iar întunericul pare că se luptă cu lumina. din acelaşi material. din motive neştiute. loc de contact cu divinitatea şi de celebrare a strămoşilor. loc de îngropăciune. Crăciun străvechi românesc Teoriile cu privire la scopul pentru care a fost construit complexul de la Stonehenge sunt foarte numeroase: calendar. Acest scenariu seamănă foarte mult cu un Crăciun străvechi românesc. dintr-un loc cu ape vindecătoare. Şi poate nu e o întâmplare nici faptul că meridianul zero trece nu departe de aici. Legendele greceşti spun că Apollo. îl fac să fie aşa. în interiorul căruia se afla o potcoavă formată din cinci trilitoni (grupuri de trei pietre). Deci. căci el însuşi este magnific. Ambele formaţiuni sunt dublate de câte un cerc alcătuit din pietre albastre. este alcătuit dintr-un cerc de 30 de megaliţi din sarsen (un tip de gresie). cu nori groşi şi soare ireal între ei. S-au găsit multe schelete umane ce prezintă urme de boli sau infirmităţi. nu sunt semne ale unor activităţi pe timp de vară. S-au găsit cantităţi impresionante de oase de porc. când ziua este cea mai scurtă din an. Sacrificiile de animale erau făcute pentru a îndupleca întunericul şi a ajuta lumina să învingă. Hiperboreea Complexul de la Stonehenge a fost construit pe etape. În forma sa finală. centru de vindecare a bolnavilor. În acest moment se sărbătorea victoria luminii. un ospăţ în decembrie. ce provin de la ospeţe ritualice. însă ultimele cercetări arată că. iar ziua începe să crească. Locul acesta a fost ales cu anume ştiinţă. la solstiţiul de iarnă. din contră. Poate cobora 18 . Poate energii misterioase din adâncuri. însă am păstrat viu spiritul acestei sărbători. Noi am uitat demult că de Crăciun se sărbătorea victoria luminii. ci pe timp de iarnă. de aceea s-a presupus că Stonehenge putea fi şi un loc de tămăduire. pentru a pune stăpânire asupra ei. iar despre celţi nu ştim dacă l-au utilizat în ritualurile lor. iar ziua naşterii lui Hristos a venit să reconfirme că lumina credinţei învinge întunericul.pietrei. când soarele câştiga bătălia. dumnezeiesc. a fost abandonat la un moment dat. S-a spus multă vreme că aici se celebra solstiţiul de vară. chiar dacă nu s-ar fi construit deasupra lui cercurile de piatră. pe care strămoşii britanicilor le simţeau. iar analizele au arătat că aceştia au fost sacrificaţi în luna decembrie. Poate de aceea în această zonă sunt cele mai frecvente apariţii de cercuri în lanuri de grâu. de mici dimensiuni. la Greenwich.

o cantitate mare de informaţii matematice şi astronomice. ca şi Stonehenge. care i-au învăţat pe oameni cum să comunice cu zeii. aşa cum se presupune că a existat o vreme când vracilor li s-a dat de către zei să cunoască toate plantele de leac şi utilizările lor.la Stonehenge. pe când la Stonehenge sunt 30 de megaliţi. calculele astronomice făcute de daci sunt mult mai precise decât cele ale constructorilor de la Stonehenge. pe care îl întâlnim şi în Orkney. care celebrau acelaşi moment din an: solstiţiul de iarnă. în carul său solar. diferenţa fiind doar de 0. În istoria civilizaţiei au existat perioade de vârf. În Marea Britanie există peste o mie de cercuri de piatră. Dacia se întâlneşte cu Marea Britanie. datorită poziţionării pe paralela 45. Unii învăţaţi socotesc că hiperboreenii erau o populaţie mitică din insulele britanice. Unii specialişti care au făcut calcule complexe afirmă că la noi. informaţiile au ajuns independent în mai multe părţi. sanctuarul de la Sarmizegetusa are tot o potcoavă. toate datând din neolitic şi demonstrând o extraordinară efervescenţă religioasă. Dacă e să acceptăm o abordare para-ştiinţifică. când transformările au venit în valuri. Iar în interior. la fel cu multe alte sanctuare dacice circulare de mai mici dimensiuni. orientate toate spre solstiţiul de iarnă. acelaşi număr obsedant divizibil cu 13. De ce au ales această formă şi cum se explică această coincidenţă? Încă nu avem răspunsuri. Sanctuarele de mai mici dimensiuni. În 19 . Pustiosul. Din punct de vedere ştiinţific. e posibil să fi existat un contact direct între cele două zone. În acest caz. Tot ansamblul este înconjurat de un şanţ ce are exact acelaşi diametru cu cercul lui Brodgar din insulele scoţiene: 104 metri. dar aceste supoziţii nu pot fi demonstrate deocamdată. precum Rudele. şi Dacia a fost socotită patrie a lor. şi la Stonehenge. Ce e cu adevărat straniu este că sanctuarul mare circular de la Sarmizegetusa are acelaşi diametru cu Stonehenge. pentru a-i vindeca pe cei bolnavi.01m: 29. respectiv 29. Meleia. Cercul exterior de la Sarmizegetusa este alcătuit din 104 pietre. construite pe vârfuri de munte. şi cum a existat o vreme a marilor profeţi-reformatori. În acest mit al hiperboreenilor. în mai multe locuri.57 m la Sarmizegetusa. fără explicaţii logice. prezintă acelaşi plan ca şi Sarmizegetusa şi Stonehenge: un cerc în interiorul căruia se află o absidă (potcoavă). poate a existat o vreme când iniţiaţilor li s-a revelat simultan. Dar cum unele legende susţin că hiperboreenii locuiau la nord de Dunăre.56 m la Stonehenge. Cercul următor este alcătuit din 30 de grupuri de 6+1 pietre. Nu e deloc surprinzător că sanctuarul de la Sarmizegetusa este orientat solstiţial. ori o deplasare de populaţie neolitică dinspre zona dunăreană spre cea britanică.

Momâie pe vârful Godeanu Lumea dacilor de acasă La noi. la cea sub-boreală. aici comunităţile de agricultori erau în creştere. adesea. Mai târziu. o lipsă de continuitate. Iar numeroasele asemănări dintre lumea dacilor şi cea a celţilor s-ar putea să aibă la temelie şi acest străvechi strat neolitic comun. Urmaşii dacilor. Ei sunt păstrătorii unei tradiţii cu rădăcini incredibil de adânci. Englezii nu mai sacrifică porci la solstiţiul de iarnă. vremea s-a răcit şi s-a trecut de la clima atlantică. au păstrat până astăzi o parte din acest bagaj. când îi găsim pe celţi. şi în vremea când Marea Britanie era sub calota glaciară. În această perioadă. în ciuda teoriei oficiale. O nouă înflorire a civilizaţiei se produce după încă două mii de ani. populaţia s-a retras spre sud şi s-a produs o ruptură. aşa cum au făcut-o 20 . dacii pun în practică cunoştinţe transmise din generaţie în generaţie. nimic nu poate demonstra o ruptură între lumea neoliticului şi ce a urmat după ea. Aşa se explică asemănările uluitoare. umedă şi caldă. Au fost mereu condiţii pentru continuitate de locuire şi. decât în sensul că poate le-au folosit şi ei la unele ritualuri. dintre monumentele megalitice din Marea Britanie şi Sarmizegetusa. majoritatea siturilor neolitice au fost abandonate. care însă nu pot fi asociaţi cu aceste construcţii. în ciuda valurilor de neamuri care au trecut peste ei.preajma anului 2500 î. tocmai din acele vremuri de bunăstare ale mileniilor IV-III înainte de Hristos. de mii de ani. clima a fost întotdeauna mai blândă decât în nord. Britanicii au foarte puţine elemente care ar putea aminti de tradiţii vechi de milenii.Hr. mai rece şi mai uscată. chiar dacă în mare măsură fără să îi mai conştientizeze semnificaţiile.

azi nu mai înţelegem cât de importantă este legătura cu natura. simţind că. De jur împrejur sunt iconiţe. De fapt. ne-au rămas tradiţiile. Dacii ştiau acest lucru. cum de aici. ca un ecou şi un semn de aducere aminte care să ne readucă pe drumul cel bun. pentru a îndupleca forţele întunericului şi a ajuta ca lumina să triumfe. Am pierdut sentimentul unităţii creaţiei şi am învăţat singurătatea şi frica de moarte. deşi o făceau în vremuri îndepărtate. Dumnezeu este acelaşi. tot la solstiţiul de iarnă. prin urmare. departe de lumina binefăcătoare a soarelui. adesea. o taină de nedezlegat. ca faţete ale aceleiaşi monede. răsare în apropiere ca un 21 . există o continuitate de-a lungul miilor de ani. ştiind că e un loc sacru. O cărticică cu „Drumul Golgotei” este aşezată cu grijă la exteriorul ultimului cerc. se deschide plaiul Muncelului. Aici a avut loc un măcel. nici izolaţi. Nici egiptenii nu o mai fac. şi luminaţi. şi florile s-au trecut. Aici pietrele tac de durere. românii încă mai practică sacrificiul porcului înainte de Crăciun. românilor. doar de ecranul televizorului ori al computerului. în cinstea lui Osiris. încât pierzând-o. mai mult decât în orice parte a Europei şi poate chiar în afara ei. undeva în dreptul orei 11 se face o cărare printre fagi. Este un mister adânc. Supuşi zeului banului şi trăitori între betoane. aşa cum tac şi pietrele vechilor britanici. iar pe ea sunt aşezate patru cruciuliţe. Acelaşi şi în invocările dacilor. nemuritori. Vârful Godeanu. din marea civilizaţie a Egiptului nu s-a transmis aproape nimic până la egiptenii de azi. Locurile acestea nu au fost părăsite de bună voie. un fluviu subpământean de ancestralitate ce curge pe sub pojghiţă înşelătoare a istoriei oficiale.strămoşii lor din neolitic. Oamenii vin aici şi se roagă. de aceea mergeau la luptă desculţi şi fără armură. După un urcuş abrupt de mai mult de două ore. Dacia: Sarmizegetusa La Sarmizegetusa e o toamnă de vis frumos. aşa cum s-a întâmplat la Skara Brae sau la Stonehenge. dincolo de timp. dar cineva a sădit pansele galbene în mijlocul sanctuarului mare. rotund. Dar nouă. socotit de mulţi drept muntele sfânt al dacilor. înapoi la natură şi la Dumnezeu. ci suntem una cu tot ce există şi. Şi tot de aceea celebrau în egală măsură viaţa şi moartea. Dacă îţi imaginezi incinta sacră ca pe un ceas. Dar dincolo de tăcerea lor. acelaşi şi în rugăciunea creştinului. am pierdut şi legătura cu Dumnezeu şi ne-am pierdut pe noi înşine. nu din neştiinţă. se aud loviturile de târnăcop care au doborât la pământ construcţiile sacre ale dacilor. fără să mai ştie de ce o fac. Pietrele dacilor tac. Am uitat că nu suntem nici singuri. E octombrie. În schimb. Atât de importantă.

Sarmizegetusa Regia Identităţi tulburătoare 22 . până la Alba Iulia şi până în Apuseni. Aici se încheie călătoria mea. în zilele reci. când ai inima senină. e singurul loc în care vezi piatră . vezi până departe.sanctuar de piatră. El este cel mai înalt vârf din zona cetăţilor dacice. Iar în zilele calde. pe văi. prin ceţurile şi ploile eterne ale Scoţiei şi ale Angliei. doar păşuni. când cerul e senin. din câmpie. poţi vedea şi mai adânc. când aici oamenii se întâlneau cu Dumnezeu şi celebrau viaţa. Nici nu ai cum. din locuri atât de joase. deasupra munţilor. Cât cuprinzi cu ochii. moartea şi învierea.în rest. până acum câteva mii de ani. cu un orizont mai deschis şi mai curat decât cel al câmpiilor britanice. iar sanctuarele din incinta sacră de la Sarmizegetusa sunt orientate către el. De la Stonehenge sau de la Brodgar nu poţi vedea departe. De pe Godeanu.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful