Universitatea „Al.I.

Cuza” Facultatea de Litere Departamentul de Jurnalistica si Stiintele Comunicarii Anul universitar 2007-2008 TEXT JURNALISTIC

conf. univ.dr. Dorin POPA Email: dpopa@uaic.ro Mobil: 0722 369 654 Martie 2008

ARTICOLE DE OPINIE Spre deosebire de articolele prezentate până acum şi care aveau ca scop principal arătarea faptelor, prezentarea lor, relatarea evenimentelor, evidenţierea personajelor etc, articolele de comentariu (editorialul, tableta, analiza, critica, comentariul, recenzia, cronica, dosarul) îşi propun să dezvolte idei, să livreze opinii, să afirme poziţii. În general acestea sunt ale autorilor şi sunt, prin forţa lucrurilor, articole subiective. Editorialul Mult timp s-a vorbit despre editorial ca despre “vocea ziarului”. Veridicitatea afirmaţiei nu poate fi dovedită decât prin analiza redacţiei, de la caz la caz. Editorialul este un articol scurt, semnat de o autoritate şi care prezintă aprecierile, judecăţile, opiniile sau poziţiile acesteia faţă de un eveniment. Editorialul conferă unui ziar un caracter propriu, distinct, permiţând stabilirea unui contact aproape direct cu publicul căruia i se adresează “uneori spunând ceea ce numai un prieten sau un vecin pot să spună”1. Deoarece este un comentariu, o reflectare a punctului de vedere a autorului pentru care redacţia îşi asumă responsabilitatea, editorialul nu apare ca un articol fundamentat şi argumentat ştiinţific, ci ca o convingere. Întregul articol se dezvoltă de fapt în urma unei convingeri iniţiale, informaţia propriu-zisă apărând doar prin luarea unei poziţii argumentate. Pe lângă o perspectivă originală, inedită editorialul trebuie să conţină suficiente elemente de context şi analiză, pentru a fi înţeles de cei care nu au citit articolul sau articolele de la care s-a pornit. Realizatorul unui editorial nu se va sili să exprime adecvat adevărul, deşi editorialul nu comentează decât informaţii deja cunoscute, apelând din plin la motive, demonstraţii. Articolul păstrează însă o doză mare de ambiguitate, avântul este personal, subiectiv şi, în acelaşi timp, încearcă să convingă. Pentru aceasta se vor realiza translări subtile de la “eu” la “noi”, de la “eu cred” la “toată lumea crede”. Scopul îl consituie propunerea unor accepţiuni universale, a unor judecăţi de valoare personale generalizate, prezentate însă într-un stil ofensiv, chiar polemic. Editorialul trebuie lăsat să-şi exprime rolul. Dacă nu există un punct de vedere bine conturat, e mai bine să se renunţe la redactarea unui asemenea material. Foarte valorizat în paginile ziarelor, prin faptul că individualizează, adesea editorialele au rezervată chiar o pagină specială. Ceea ce o defineşte în raport cu celelalte pagini de evenimente este posibilitatea şi obligaţia chiar a exprimării opiniei, a comentariilor. Cititorii aşteaptă să fie convinşi, să-şi însuşească opinii conform unor grile stabilite în prealabil. Mai corect, ei aşteaptă să li se confirme de către editorialişti propriile opinii. Or, acest lucru presupune jurnalişti bine documentaţi, profesionişti, cu atât mai mult cu cât editorialul înseamnă asumarea unei responsabilităţi colective a redacţiei. De fapt, în economia unei publicaţii, pagina editorială este a doua ca
1

*** (1992), Manual pentru ziariştii din Europa Centrală şi de Est, editat de World Press Freedom Committee, p. 87. 1

la nivel social. De cele mai multe ori. pentru o reglare de conturi (ce se doreşte un semnal de alarmă) între diferite grupuri (politice sau sociale. iar acest lucru nu se poate realiza numai printr-un criticism constructiv. ♦ distrează – o alternativă bună la a forţa lucrurile o reprezintă crearea unui articol cu note umoristice. nu unui grup nedefinit. prin mesajul scris. ci şi prin emiterea unor alternative. dificil de redactat. o micro-structură a tipologiei editorialului. Dar. în favoarea sau defavoarea unor decizii. 2 . pe scurt – există un număr de situaţii asupra cărora opiniile sunt limitate. părând a se adresa unei singure persoane. La originea unui editorial trebuie să se afle întotdeauna o idee. bine asimilată de realizator. dar într-un mod şi un limbaj moderate şi corecte. le critică. Astfel. ♦ conving – editorialistul îşi poate asuma rolul de a pleda. a audienţei. economice sau culturale. după pagina întâi. Putem totuşi încerca să schiţăm. agresiv. poate fi o forţă a schimbării. conform modelului anglo-saxon. ♦ comentează. similară până la un punct redactării celorlalte specii jurnalistice. dar autorul trebuie să-şi modereze laudele. îmbunătăţirea vieţii comunităţii. pentru a prezenta conflicte cu posibile consecinţe importante în plan social. ♦ răspund – în acest caz. prin sugerarea unor soluţii. dar se simte. la nivel macro-social. spre deosebire de ştiri. Multe dintre încercările de clasificare a editorialelor au eşuat. de fapt. îndepărtarea de aceste considerente conducând la pierderea credibilităţii şi. din perspectiva scopului urmărit. impresia că. Promovarea corectă a acestor direcţii poate asigura publicaţiei un respect deosebit într-o comunitate. ♦ laudă – oamenilor le place să citească aprecieri privind propria persoană sau persoane cunoscute. ♦ critică diverse aspecte ale realităţii. Obligaţia ziarului este. Editorialiştii îşi asumă prin acceptarea redactării acestui gen de articole responsabilitatea de a balansa criticismul cu sugestii şi modalităţi alternative de soluţionare. greşit poate. care să poată fi transpusă într-un punct de vedere bine argumentat în nu mai mult de 200-300 de cuvinte (dacă editorialul este mai lung riscă să îndepărteze sau să plictisească cititorul). indirect. moment în care se impune nevoia susţinerii din partea unei instanţe recunoscute: presa. din lumea interlopă). o schimbare (de regulă din cadrul redacţiei). noi hotărâri legislative etc. foarte serios. ele nu răspund în mod absolut imperativului urgenţei. politice. poate oferi lideri. necesitatea exprimării lor.importanţă. ♦ ghidează/îndrumă – un ziar poate determina reacţii publice şi poate chiar genera realizarea de noi programe. nefiind validate de un criteriu solid. editorialele se publică în conjuncturi speciale: pentru a anunţa şi explica o alegere. Temele unui editorial – de actualitate – sunt preluate din realitatea imediată. pentru a nu lăsa. se diferenţiază şi capătă valenţe caracteristice începând chiar cu tonul. distingem între editoriale care: ♦ explică – utilizată în cazul unor subiecte precum noi politici de impozitare. ♦ avertizează asupra consecinţelor posibile ale unor acţiuni şi poate oferi sfaturi care să conducă la remedierea situaţiilor în cauză. de fapt. Tehnica de redactare. politic şi economic. asemenea materiale au adeseori o morală evidentă şi reuşesc să impună un punct de vedere mai bine decât un articol redactat pe un ton grav. realizatorul materialului de opinie şi propune să ofere explicaţii în legătură cu anumite luări de poziţie sau acţiuni ale structurilor din care face parte. serios. ale cărei funcţii – a explica şi a interpreta – reprezintă o tribună pentru opinia publică şi pentru exprimarea liberă a cetăţenilor. ale acţiunii sociale. dar niciodată când nu avem nimic de spus.

chiar esenţiale. pentru a ajunge la sfârşit de articol la informaţiile ce au permis această argumentare. superflu. astfel încât se va apela la verbe puternice. Editorialul permite salturi peste anumite etape. în definitiv. generalul. dar cu un cuprins şi o exprimare foarte subiective. exclamaţii specifice genului retoric. Alteori. dezvoltată şi reformulată în final) şi sistemul certitudinii (bazat pe fapte foarte bine cunoscute de redactor). el trebuie să fie neînduplecat în privinţa ideilor. care are nevoie de demonstraţii şi atestări. elegant. Editorialul utilizează frecvent formule şoc. dar civilizat. dar aproape singurul care merită a fi încercat în politica editorialelor. prin utilizarea unor cuvinte de tranziţie de genul: deoarece. tableta se prezintă ca un articol de dimensiuni reduse (câteva linii. de organizare a elementelor informaţionale şi polemice este direcţionată spre sesizarea în linii mari a întrebărilor şi spre desprinderea elementelor raţionale. se apropie foarte mult de planul universitar. Printre cele mai uzitate metode de elaborare a unui editorial se numără ciclul neo-clasic (opinia e argumentată. demers ce creează sentimentul agreabil al unei descoperiri logice. pornind de la particular. Editorialul reînvie arta dezacordului energic. umorul şi sensibilitatea. menţinându-se aşadar departe de echilibrul şi obiectivitatea inerente articolelor informative. 3 . expresii sugestive şi chiar întrebări.Capacitatea de sinteză. un semnal de alarmă ce combină. pentru a conduce cititorul spre un altul. Ca structură. nu mai mult de o pagină). pentru că. aşadar. Temele tabletei gravitează. Cel mai adesea se pleacă de la un punct ce nu mai are nevoie să fie dovedit. să reformuleze la nesfârşit. Se poate spune că tableta. neaşteptat. ea încearcă să atingă. Un bun editorialist ştie să fie personal în stil. Ştirile şi informaţiile sunt utile. Deşi tratează actualitatea pe un ton lejer. Grija de căpătâi pentru orice semnatar de editoriale va fi evitarea conflictelor de interese sau a impresiei că ar putea exista conflicte de interese dincolo de latura pur teoretică şi polemică. Demnitatea nu trebuie să plictisească. în mod obligatoriu. toate acestea pentru a conduce. rezultate din examinarea atitudinilor sau aspectelor teoretice care se află în spatele aparenţelor evenimentelor. Se poate constata uneori o relativizare a punctelor de vedere sau cel mult o trecere în revistă a acestora. dar cu intenţia bine precizată de a da câştig de cauză propriei opinii. dar nu-şi au locul aici: ele constituie doar originile. care laudă. în general. Tableta Specie publicistică de opinie. întrun dozaj la limită. editorialistul trebuie să reflecte pe marginea valorilor recunoscute ale comunităţii din care face parte. E un subterfugiu. momente şi domenii diferite. de a crea conexiuni între evenimente aparent disparate. Tableta este înainte de toate un strigăt. cu toate acestea. dar nu în argumentare. fiind din această perspectivă un articol cu o structură atipică. Aceasta înseamnă că autorul are libertatea şi puterea de a apropia două sau mai multe fapte luate din locuri. aluzii şi impact. pentru atrage o concluzie la care nu te aştepţi. Pentru a fi eficient. în jurul unor fapte care declanşează reacţii din partea jurnalistului şi mobilizează imaginaţia ambilor actanţi ai comunicării (autor şi receptor). premisele. se poate începe cu finalul argumentării. în acest caz. care presupune înlănţuiri logice de argumente. în final. proprie acestui tip de articol. pentru a crea surpriză. potenţându-le prin publicare. altfel spus. să jongleze cu posibile ramificaţii. Aceasta cu atât mai mult cu cât există şi editoriale care fac elogii. Finalul trebuie să fie aşadar. la haz şi reflecţie.

autorităţi sau experţi identificaţi ca atare. a temelor. economic. să se ofere înţelesuri şi viziuni noi. nu e decât ocazia exprimării acestei concluzii care ascunde adesea. exprimarea este foarte îngrijită. ce face apel la documente şi la cunoştinţele redactorului. Spre deosebire de demersul universitar. ca principală sursă de informare. au astfel ocazia să se pună în valoare. Misiunea sa. al mizelor aflate în joc. în dorinţa de a oferi o explicaţie la ceea ce se întâmplă în prezent sau se preconizează a se petrece în viitor. acest lucru. restaurant). se rezumă la disecarea faptelor. evitând stereotipiile. Jurnalistica receptează analiza ca fiind o explicaţie a unei probleme de actualitate. ceea ce o face cu atât mai savuroasă. o realizare. trebuie să fie scurte (două-trei cuvinte) şi să conţină formule inedite. care diseacă. semnificaţii noi asupra lucrurilor. Dincolo de a fi doar o serie de aserţiuni. analiza nu ajunge niciodată la concluzii provizorii sau polemice. politic. Critica O critică face cunoscut publicului şi judecă o muncă. ale logicii. Specie gustată de public. e lăsat deoparte. Problema tratată este pusă sub reflectoare din punct de vedere istoric. evitându-se pronosticurile şi luările de poziţie. autorilor lor. acest demers necesitând. Din punct de vedere literar. a problemelor şi consecinţelor lor. clişeele etc. să abdice de la legile argumentării.articolul ca atare. intenţia fiind ca. tocmai pentru că celălalt aspect. cel mai adesea. riscând elipsa. al beneficiilor şi al riscurilor posibile. Autorul dă dovada artei sale dacă reuşeşte să atenueze caracterul forţat al afirmaţiilor şi apropierilor. un produs. printr-o cercetare atentă a tuturor factorilor determinanţi. 4 . spectacol. ilustrând. să surprindă. Răspunsul la întrebarea “de ce?” va domina discursul şi va fi realizat printr-un studiu atent al forţelor implicate. Titlurile. la rândul lor. să încânte. în ciuda caracterului său subiectiv. geografic. concert. tablou. prin definiţie. să facă dovada unei cunoaşteri solide a genurilor literare şi a operelor care abordează acelaşi stil. recunoscând. să delecteze. aceleaşi metode. cel informativ. aduce mai mult umor şi participă la crearea de opinii. explicit formulată. O modalitate de a realiza acest deziderat o reprezintă utilizarea. Aici. film. îşi scoate ghearele pentru a zgâria. accentul cade în analiză pe interpretare şi explicare. impecabilă chiar. reperează fiecare procedeu. a opiniilor. Toate acestea fără a-l sufoca pe cititor cu erudiţia redactorului. în spatele umorului. Pentru că are drept scop furnizarea unei explicaţii fondate pe criterii serioase şi argumentate cu rigoare. critica necesită reporteri specializaţi care. aspect ce incumbă o mare competenţă din partea realizatorului. privită ca specie publicistică. analiza îşi propune şi ea arătarea faptelor şi dezvoltarea ideilor. compară şi pune faţă în faţă. tradiţional – în funcţie de natura subiectului. Insistând cu precădere asupra documentării şi intenţionând să explice semnificaţia evenimentelor şi contextul lor. ea reprezentând opinia personală a unui redactor asupra acestora (carte. fără nici o reticenţă. tableta îşi poate permite. a persoanei întâi: cel ce scrie. o lecţie de morală sau un comentariu personal. totul trebuie să fie rar. religios. surprinzătoare. cultural. în mod direct. care aparţin. critica. individualizat şi identificat. spre deosebire de editorial. Analiza Ca şi celelalte articole de opinie.

Comentariul Comentariul. Cronica Cronica poate fi în mare măsură asemănată cu recenzia: diferă doar obiectul analizei lor. câte un tip de cronică: cronică teatrală. el reprezintă punctul de vedere al unui specialist pentru care redacţia nu-şi asumă responsabilitatea. de dimensiuni variabile. o scurtă biografie a autorului este absolut necesară. necesară cititorului care rareori deţine toate datele pentru a putea realiza de unul singur o atare acţiune. Această activitate reclamă persoane bine pregătite. Deşi la prima vedere poate fi uşor catalogat drept un articol eminamente de captare.într-o oarecare măsură. practic. ce pare să slujească mai mult funcţia de divertisment (loisir). semnificaţia manifestării artistice şi modalităţile sale de realizare 5 . şi funcţia educativă a presei. În cazul cronicii avem pentru fiecare domeniu. specializate în domeniul respectiv şi a căror competenţă este recunoscută. o perspectivă a unui fenomen. Semnat de personalităţi exterioare redacţiei. a conţinutului şi a ideilor. Un aspect important este distincţia operei de autor. Redactorul unei cronici urmăreşte să îndrume gustul publicului printr-o atitudine critică de evaluare. plusurile sau minusurile lui. cronică politică. în general. cronică sportivă etc. Recenzia Recenzia reprezintă o descriere cât mai exactă şi mai completă a unei opere. dar şi reliefarea elementelor de noutate pe care le aduce aceasta. Comentariile cu referire strictă la acesta nu fac decât să scadă din valoarea şi puterea analizei produsului. Comentariul va fi pertinent. nu-i lipsesc aproape niciodată elementele care aduc informaţie nouă. aprecieri critice referitoare la lucrarea în chestiune. spre deosebire de tabletă. Desigur. nefiind amestecate cu articolele de factură pur informativă. ele oferă o viziune. Comentariile au şi ele rezervat un spaţiu special în publicaţii. în definitiv. O recenzie completă va cuprinde şi sumare comentarii. de regulă sondaje sau studii de caz efectuate de anumite organisme. dar nu mai mult decât atât. ci doar consemnarea părţilor sale principale şi a ideilor esenţiale. capabili să meargă mai departe de simpla detestare a unui autor sau altul şi să ofere comentarii solid justificate şi argumentate centrate îndeosebi pe detalii specifice şi nu pe generalităţi (ex: “Regia spectacolului este inedită…” – de ce?. în raport cu ce?). Scopul oricărei cronici îl reprezintă informarea. Cel ce realizează recenzia nu urmăreşte o analiză amănunţită a lucrării. “Romanul este deosebit” – de ce. dar va conţine în acelaşi timp şi aprecieri personale. autorul descoperă mesajul. Pregătit special pentru aceasta. Mai mult decât să impună un punct de vedere. aşa cum precizam chiar de la început. comentariul îmbină subiectivitatea cu obiectivitatea generată de gradul de pregătire profesională a autorului. să educe. Ca orice specie publicistică. Nu vom recenza personalitatea autorului. este. pe scurt. ci valoarea intrinsecă a operei produse. de care aminteam la început. Critica solicită aşadar redactori cultivaţi. Aceasta înseamnă: trecerea în revistă a titlului. mai lung decât un editorial sau o tabletă. stimularea interesului public pentru frumos şi creativitate. recenzia va încerca şi o integrare a operei analizate într-un context. Mai mult decât atât.

de pildă. resorturile lor psihologice. în calitate de specialist. furnizând informaţiile pe domenii sau rubrici. dosarul adună informaţii utile cititorului. ci. a tonului. Dosarul nu poate fi complet în absenţa acestor elemente. o informare incorectă sau inexactă. însă într-o variantă mai puţin lucrată/stilizată. dar şi actorilor manifestării. care ajută la conturarea contextului. deoarece reprezintă o judecată de valoare. prezenţa la faţa locului. ale sportului etc. 6 . dimpotrivă. de care acesta este direct responsabil. dovedită fiind. responsabilitatea este cu atât mai mare. Ca specie jurnalistică de opinie. libertatea de expresie. Deşi efortul jurnalistului pare nesemnificativ. putând atrage sancţionarea penală a jurnalistului. documentarea şi sursele joacă un rol decisiv. o apreciere a actului regizoral şi actoricesc. cronica se caracterizează prin mult subiectivism. Dosarele se întocmesc pentru prezentarea succintă. fac din el un instrument uşor de mânuit. Exprimarea este întotdeauna impersonală. În aceeaşi măsură. Dosarul Utilizat îndeosebi pentru conferinţele de presă. Şi. la identificarea factorilor declanşatori. regizorul şi actorii pot efectua retuşurile necesare îmbunătăţirii performanţelor lor artistice. ilustrat de: libertatea de alegere a subiectului. din punct de vedere jurnalistic. în încercarea de a descifra valenţele educative şi artistice ale artei. părerea unui specialist determină regizorul să capteze semnificaţiile tipologice ale personajelor. Comentariul unui redactor specializat este necesar realizatorului unui spectacol. ca şi în toate celălalte specii publicistice. oferind astfel o manevrabilitate cât mai mare cititorului.şi supratitlu. indirectă şi nu-l implică în nici un fel pe realizator. dar exactă a temei abordate. Caracterul său pedagogic şi oarecum obiectiv. cu excepţia veridicităţii faptelor. şi aici. fără artificii de genul sub. pentru că de multe ori evenimentele la care fac referire dosarele sunt de interes naţional sau chiar internaţional. şi-i apropie pe aceştia. este totuşi necesar să evidenţiem faptul că.şi le oferă publicului. personalizarea – “eu” apare nestingherit –. dar şi la desprinderea consecinţelor evenimentului prezentat. Prin comunicarea propriilor impresii. sub un titlu scurt. ca oameni printre oameni. În funcţie de aceste aprecieri. redactorul nu se izolează de cititori.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful